Memoria Oltului Şi Romanaţilor
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
An. VII, nr. 2 (72) februarie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Revistă de istorie şi cultură Anul VII, nr.2 (72), februarie 2018 Editată de Asociaţia Culturală MEMORIA OLTULUI Director: Ion D. Tîlvănoiu Comitetul de redacţie: Dr. Aurelia Grosu, Mircea Şerbu, dr. Nicolae Scurtu, Ion Andreiţă, Dumitru Botar, dr. Jeana Pătru, Cornel Manolescu, Floriana Tîlvănoiu, Costel Vasilescu, Mirela Livia Dincă, Vasile Radian. Planşele noastre 1. Poetul, dramaturgul, traducătorul şi memorialistul Haralamb G. Lecca (n. 20 februarie 1873 Caracal- m. 9 martie 1920 Bucureşti) 2. Ansamblul folcloric din Vitomireşti-Olt în 1978 (imagini din arhiva Memoria Oltului executate de Dima Burcă). 3. Două imagini din Slatina anului 1969: Sus: piaţa veche a oraşului cu blocul ,,Cozia”, centrul Cooperaţiei Meşteşugăreşti şi Hala. Jos: proprietatea Memish şi căruciorul cu care se transporta îngheţata. 4. Sus: O parte a scrierilor lui Haralamb G. Lecca aflate în colecţiile Bibliotecii Academiei Române. Jos: Act de căsătorie din 22 martie 1879 al căpitanului George Lecca din Caracal ,,de 37 ani, văduv, fiu al d-lui Constantin Lecca şi al Victoriei Lecca” cu Elisa Chabudeanu ,,domiciliată în Caracal, de ani 27, văduvă prin deces”. Tatăl dramaturgului se recăsătorea după moartea primei soţii, Zoe Mănăstiriceanu, mama lui H.G. Lecca (S.J.A.N. Olt, Fond Primăria Caracal, Stare civilă 1879). ISSN 2284 – 7766 Tiparul executat la Editura Hoffman www.EdituraHoffman.com Tel./fax: 0249 460 218; 0740 984 910 www.memoriaoltului.ro 1 An. VII, nr. 2 (72) februarie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Cuprins 1. Ion Andreiţă- Făclia vieţii, făclia şcolii................................................................/3 2. Aurelia Grosu- Slatina în perioada La belle epoque............................................/5 3. Dumitru Botar-Un uitat- Haralamb G. Lecca.................................................../17 4. Haralamb G. Lecca- Dincolo. Din Dunăre-n Balcani (I)................................./20 5. Ion Lazu- Amintirile unui scriitor slătinean (XVIII)........................................./25 6. Cornel Manolescu- Prefecţii judeţului Romanaţi (X)......................................../30 7. Paul Dogaru- Mirajul Afroditei (II)..................................................................../39 8. Corneliu Nedelciuc- Unirea Basarabiei cu România în 1918 (II)..................../51 9. Victor Anestin- Haralamb G. Lecca autor dramatic........................................../57 10. Corneliu Vasile- ,,Facla” şi ,,Muguri”, două reviste şcolare din Romanaţi...../63 11. Petran Marin-Vlădila- O şcoală şi... cinci cârciumi........................................../67 12. Dumitru Nica- ,,PROECO”- revista elevilor Colegiului Economic ,,P.S. Aurelian” Slatina, la 20 de ani de apariţie (I).........................................../70 13. Col. (r.) Dumitru Matei- Drama prizonierilor români captivi în Ungaria (I).........................................................................................................................../75 14. Comandor (r.) Nicola Tudor- Jurnal de operaţiuni al Regimentului 59 Infanterie (III)....................................................................................................../89 15. Mirela Livia Dincă- O monografie necunoscută a mănăstirii Clocociov din judeţul Olt............................................................................................................./98 16. Nicolae Scurtu- Inscripţii. O nouă contribuţie la biobibliografia lui Damian Stănoiu................................................................................................................/104 -Însemnări şi mărturii în epistolele lui Demetru Iordana......./107 17. Ion Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu, Vasile Radian- Eroii satului Radomir, comuna Dioşti (fost în judeţul Romanaţi) ......................................................../112 www.memoriaoltului.ro 2 An. VII, nr. 2 (72) februarie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Scrisori natale (II) Făclia vieţii, făclia şcolii ION ANDREIŢĂ Pe mormântul profesorului Dumitru I. Anton, aflat în cimitirul Bisericii Adormirea Maicii Domnului din comuna Perieţi, este dăltuit în piatră următorul Epitaf, în limbile latină şi română: Et quasimo cursores, Vitae lampada tradunt-Şi ca alergătorii, oamenii îşi trec din mână în mână făclia Vieţii. Citatul, desprins din opera lui Lucreţius, are o dublă valoare în ceea ce-i priveşte pe dascălii perieţeni (ca, de altfel, pe marea majoritate a dăscălimii ţării) . Întâi, pentru că arată gradul înalt de cultură al lor- şi încă o dată, pentru că acestă transmisibilă făclie a vieţii era, în acelaşi timp, o făclie a şcolii slujite cu devoţiune, a luminii, în succesiunea generaţiilor. Autorii monografiei acestei comune, profesorii Claudia-Theodora Truţă şi Mihai Barbu - citând documente şi mărturii - notează: ,,Carte a început a se învăţa în Perieţi la 1800”. O performanţă, aş zice, având în vedere că, deşi Regulamentul Organic (1831) statuează învăţământul drept instituţie publică, susţinută de stat, şcolile săteşti nu sunt cuprinse în această legiuire. Viitorii luminători erau pregătiţi în şcolile din capitalele judeţelor, în câte două etape anuale, primăvara şi toamna. După trei- patru ani de astfel de instrucţie, reveneau în satele natale cu certificatul de învăţător în buzunar. În comuna Perieţi, primul învăţător official (pregătit astfel) a apărut în anul 1840 şi se numea Anton Dima. ,,Şcoala în care se învăţa- zice documentul- era o casă ţărănească, din nuiele desăvârşită, cu două camere, cu pământ pe jos şi Şcoala din Perieţi acoperită cu coceni”. Iniţial, pe la mijlocul secolului al-XIX-lea, şcoala era urmată numai de băieţi; ceva mai târziu au fost acceptate şi fetele, care stăteau ,,în bănci separate”. Programa şcolară se compunea din: rugăciuni din manual, spuse în cor; tabla lui Pitagora, spusă la prânz în cor; seara tot rugăciuni. Sâmbăta şi duminica- la biserică, unde cântau în strană. Învăţătorul avea şi datoria ca, după slujbă, să citească sătenilor din ,,Învăţătorul satului1”. Înnoirile aduse de Spiru Haret şi, apoi, de Simion Mehedinţi, au revoluţionat învăţământul primar românesc, cu reverberaţii puternice şi pe plaiurile noastre. Un adevărat apostol al acestui loc a fost învăţătorul Florea Drăghicescu care, după absolvirea Şcolii Normale din Câmpulung Muscel, s-a întors acasă şi a slujit catedra vreme de 26 de ani 1890-1916 având o contribuţie decisivă la trecerea Şcolii Perieţi în categoria superioară: şcoală rurală de tip urban. Alături de el, alt mare dascăl: Ion F. Popescu-Nacă. Trec anii, se înmulţesc cei ce ard făclie pentru transmiterea, din generaţie în generaţie, a făcliei cărţii – cu toţii, oameni ai acestui loc. Notez câţiva, pe care i-am cunoscut personal, 1 Publicaţie culturală scoasă de Petrache Poenaru la Bucureşti în octombrie 1843. În 1848, trece pentru scurt timp sub direcţia lui N. Bălcescu care reia aici din Poporul Suveran articolul ,,Drepturile românilor către Înalta Poartă”. www.memoriaoltului.ro 3 An. VII, nr. 2 (72) februarie 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR unii mi-au fost chiar învăţători: Alexandru Toma şi soţia sa Virginia, Ilie Popa, Maria Preoteasa-Ionescu, Marin Ioniţă, Mihalache Stoica, Gheorghe Lincă. Dar vine un moment când apele şcolii se tulbură, odată cu apele vieţii românilor, ale perieţenilor. Vine tancul sovietic, care zdrobeşte sub şenile tot ce ţine de identitatea românească: şcoală, cultură, societate, viaţă. În şcoală, icoana şi portretul regelui sunt date jos de pe perete şi înlocuite cu cei patru dascăli ai clasei muncitoare (pe care, hâtri, ţăranii îi numeau două babe şi-o chelie şi-o mustaţă răsucie). Profesorul Mihai Barbu, elev la primară pe atunci, îşi aminteşte o întâmplare tragic-comică: învăţătorul care îi învăţase cântecul Ţară mândră şi vitează/Dumnezeu s-o aibă-n pază se chinuia s-o dreagă cu Ţară mândră şi vitează/Partidul s-o aibă-n pază. Şi oricâte repetiţii încerca cu elevii-la serbarea din faţa lumii, printr-o ciudată, imprevizibilă alchimie, partidul se pierdea pe drum şi învingea tot Dumnezeu-spre bucuria auditoriului, care apalauda. Partidul însă şi-a arătat colţii…repede, grăbit, sfâşietor. Pe ţărani i-a cocoşat sub povara cotelor, întovărăşirile, ceapeurile. Dascălii, strânşi şi ei cu uşa: unii periculoşi pentru noua orânduire, sunt excluşi din învăţământ; ceilalţi obligaţi să asculte ,,comanda socială”. La 1 septembrie 1952, reputata învăţătoare Virginia Toma este dată afară de la catedră. Doi ani de repetate memorii, i se răspunde, prin adresa nr. 48857/1954, că Ministerul Învăţământului nu aprobă reîncadrarea … fiind element necorespunzător. Politizarea se întinsese ca o pecingine pe faţa şcolii. Până şi profesorii de matematică erau obligaţi să compună probleme cu zile-muncă- CAP, norme noi, vaci cu lapte, viţei, miei, tone/ha. O istorie aparte are profesorul Anton I. Dumitru, de pe al cărui mormânt am desprins citatul de la începutul acestor rânduri. Era absolvent de Seminar Teologic- şi profesor de muzică, terminând între timp Învăţătorul Gheorghe Lincă de la Conservatorul ,,Ciprian Porumbescu” din Perieţi, participant la cel de-al doilea Bucureşti. Un om dăruit cu harul artei: dirija război mondial (locotenent), fost coruri, regiza piese de teatru, formaţii de prizonier dansuri populare, îngrijea biblioteci. Cu toate acestea, a fost îndepărtat din învăţământ şi acceptat, cu chiu- cu vai, director de cămin cultural. Sub directoratul lui s-a înfiinţat, în comuna Perieţi-Olt, primul muzeu sătesc de după cel de-al doilea război mondial: pictură,