An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Revistă de istorie şi cultură Anul VII, nr. 5 (75), mai 2018 Editată de Asociaţia Culturală MEMORIA OLTULUI

Director: Ion D. Tîlvănoiu

Comitetul de redacţie: Dr. Aurelia Grosu, Mircea Şerbu, dr. Nicolae Scurtu, Ion Andreiţă, Dumitru Botar, dr. Jeana Pătru, Cornel Manolescu, Floriana Tîlvănoiu, col. (r.) Dumitru Matei, Vasile Radian. Planşele noastre

Ilustrăm acest număr cu câteva imagini aflate în colecţiile S.J.A.N. Olt: 1. Judecătorul, epigramistul şi omul de cultură caracalean Ion P. Dacianu (1882-1954) în tinereţe; 2. Ion P. Dacianu în anii maturităţii (imaginile au aparţinut profesorului emerit Crăciun Pătru); 3. Sus: Şcoala din satul Izvoru (azi în comuna Găneasa) în anul 1939. Se văd în spate atelierele învăţătorului Ioan S. Dumitrescu (Memoria Oltului nr. 13/2013); Jos: Cultura ovăzului pe rânduri spre a fi prăşit (imagine din perioada interbelică de pe un lot experimental de la Izbiceni- Romanaţi); 4. Imagini surprinse în anul 1926 la Buzeşti-Corbu în judeţul Olt cu ocazia unui accident de automobil la trecerea peste pârâul din localitate.

ISSN 2284 – 7766 Tiparul executat la Editura Hoffman www.EdituraHoffman.com Tel./fax: 0249 460 218; 0740 984 910

www.memoriaoltului.ro 1 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

Cuprins

1. Ion Andreiţă- Semne de toamnă...... /3 2. Ion Lazu-Amintirile unui scriitor slătinean (XXI)...... /5 3. Dumitru Botar-Oameni, fapte şi îmtâmplări din Romanaţul de altădată...... /16 4. Cornel Manolescu- Prefecţii judeţului Olt (II)...... /18 5. Paul Dogaru- Mirajul Afroditei (V)...... /28 6. Victor Anestin- Haralamb G. Lecca autor dramatic (III)...... /41 7. Traian Diaconeasa- Oraşele noastre- Slatina...... /46 8. Ion D. Tîlvănoiu- Monumentul poetului Barbu Paris Mumuleanu...... /50 9. Ion D. Tîlvănoiu- O mărturie despre ocuparea prefecturii din Caracal în februarie 1945...... /54 10. Ilie Dumitru- Învăţătorul Petre Niţă- In memoriam...... /58 11. Nicolae Chirca- Jurnal de front (I)...... /64 12. Cornel Manolescu- Popescu R. Ilie- învăţător şi primar în comuna Morunglav...... /68 13. Col. (r.) Dumitru Matei- Judeţul Romanaţi în timpul ocupaţiei germane (octombrie 1916-noiembrie 1918)...... /73 14. Haralamb G. Lecca- Dincolo. Din Dunăre-n Balcani (III)...... /84 15. Corneliu Nedelciuc, Manuela Stroie- Personalităţi ale Unirii Basarabiei cu România în 1918...... /87 16. D. C. Eftimescu- Caracal-Cairo. Impresii de călătorie (III)...... /97 17. Marin Petran-Vlădila- Din carnetul unui medic de plasă...... /105 18. Dumitru C. Nica- LEREGEUL- revista elevilor Liceului ,,Radu Greceanu” din Slatina (I)...... 107 19. Comandor (r.) Nicola Tudor- Memoriul preotului Emanoil C. Mărculescu din Regimentul 59 Infanterie Caracal...... /111 20. Nicolae Scurtu- Inscripţii. Publicişti din Caracal şi ziarul ,,Neamul Românesc”...... /113 Câteva însemnări despre Haralamb George Lecca...... /116 Note despre o epistolă a lui Florin Dumitrana...... /118 21. Marin Petran-Vlădila- Eroii din comuna Vlădila din Primul Război Mondial (1916-1918)...... /119

www.memoriaoltului.ro 2 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

Scrisori natale

Semne de toamnă ION ANDREIŢĂ Toată noaptea s-au zbătut în geam ciocârliile. Soarele s-a ascuns în gutuile din fereastră. Este iremediabil toamnă. Dintre plopii casei părinteşti apar albe năluci, peste care ochii ard rotund şi intens. Într-o ciudată decantare, se conturează în fereastra memoriei chipuri de prieteni depărtaţi şi îndrăgiţi, aşa cum îi ştiu eu rămaşi, sub Cornul Caprei, încopciaţi în cele patru puncte cardinale, care acolo se cheamă Pitulata şi Balomiru şi Coada Oblegului şi Vediţa. Chipuri peste care timpul n-a putut cerne praf de uitare stăruie în fereastră… … La dumneavoastră, gospodari ai oraşului, s-au deschis mustăriile. Pastrama fuge ca argintul viu printre mese, cu mirosul împleticit în paşii ospătarilor rumeniţi peste noapte în obraji. În căni de lut, mustul îşi împuţinează tăria, amestecat cu nu ştiu ce substanţe ca să-l oblige să rămână imberb. Şi pentru ca decorul să fie perfect, pereţii cârciumii au fost pavoazaţi cu fân şi trestie, şi-o fetişcană care până ieri cânta Ceao ragazza, acum, încotoşmănată în ie şi catrinţă, se opinteşte în Ionel, băiatule şi în Bun îi vinul ghiurghiuliu. Iar dumneavoastră aplaudaţi zgomotos, având ce povesti o iarnă întreagă lângă calorifer, despre această nemaipomenită petrecere de toamnă. Nu, gospodari ai oraşului, nu-i cel mai nimerit lucru. Faceţi mai bine un drum până în satul cu viile şi lăsaţi-vă sufletul să se odihnească lângă o noapte a storsului de struguri, când din fiecare boabă cade o lacrimă, pentru ca să renască împuternicită în ulcica smălţuită a ogrezenilor. … Dar nu despre aceasta voiam să vă povestesc, mai întâi. Pentru că înainte de acest ritual sunt nişte nopţi risipite cu fete şi flăcăi şi fete prin vii; se cheamă timp de păzit la vie, care de mult nu mai înseamnă aşa ceva, ci doar un prilej de petrecere, când se îmbată luna de struguri şi-ţi coboară pe piept, şi joarde de viţă de vie te cuprind de după umeri şi-ţi pun coroană de frunze pe frunte, şi tu treci ca un tânăr voievod prin moşie. Toate acestea se petrec începând cu Sfânta Mărie Mare; adică atunci când soarele stă cruce pe amiaza lui august. … Ne adunam aşa seară de seară pe dealul cu viile, alegând un loc din care să privim roată, şi încingeam foc în ciuda stelelor, rotunjind în juru-i porumbi la copt. Era şi acesta un dichis, alesul porumbilor, şi nimeni nu era mai meşteşugit ca Ionel al lui Codănău, care ştia să-i aleagă nici cu lapte, nici să-ţi pocâlteşti dintele în boabă; numai ce punea deştiul pe drugă (fără s-o dezghioace, cum făceam noi) şi-ţi spunea la precizie ce şi cum. Şi se lăfăiau porumbi la foc la fel ca purceii, şi noi îi învârteam cu beţe anume alese, de zarzăr roşu; şi aici trebuia meşteşug ca să iasă porumbul bine rumenit, şi cu boabe neplesnite. Şi dacă al lui Leasă mai da o fugă până la fântâna lui Dinică, unde era cea mai bună apă de pe toată valea, şi aducea un ulcior- asta însemna că noaptea putea să curgă în voie şi Cateriţa Evuţii să-şi joace veveriţele din ochi şi să dezlege cântecul. … Ei, deci, aşa cum vă spuneam, prieteni, abia după ce strugurii erau păziţi aşa, www.memoriaoltului.ro 3 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR până se împuternicea peste lume septembrie, viile erau coborâte în ogrăzi – şi venea Lupu de la Bacea cu storcătorul, şi din fiecare curte se auzea o noapte nesomnul stors în must, lângă clanareta lui Ghencea. Nesomnul strugurilor se prelingea, apoi, mult mai târziu, în bolboroseala fierberii vinului, cu aparate anume făcute, ca să-i uşureze durerea zborului – până se limpezea, şi boaba era din nou lacrimă, lacrima putere şi curaj. … Când vinul începe să cânte pe fluierele butoaielor, se petrec clăcile: de curăţat de porumb, de băgat pământ în casă ori de tors la cânepă. Aveau însă şi ele tipicul lor – şi nu începeau aşa, oricum. Mai întâi, erau flăcăii care, după cină, hălăduiau grupuri- grupuri pe uliţa mare a satului, cuprinşi de umeri sau de brăcinare. Tonul trebuia să-l dea unul anume. Cu Ion Andreiţă la Slatina Şi dacă auzeai un glas ca o Cu Ion Andreiţă viitură de ape, trebuia să ştii că acesta este Costel al lui Căţea. De răzbătea gâlceavă de caval dinspre Diaconeşti, précis că era grupul lui Ducai; iar când se întâlneau Gibică şi Dură al lui Ghiburici, satul era tot un cântec, de la un capăt la altul, şi curgea sfânt pe valea dintre dealul Cosmeştilor şi-al Codoimanilor, de ieşeau oamenii în pridvor minunându-se şi fetele strecurau priviri de după perdele, ascunse de ochiul iscoditor al mamei. Şi-abai, dadă, Comuna Bacea de Sus, Şi-abai, dadă, Şapte păduri mi-a distrus, măi, Şi-abai, dadă, Plânge boierul cu jale, Şi-abai, dadă, De pădurea lui cea mare.

www.memoriaoltului.ro 4 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

Amintirile unui scriitor slătinean (XXI)

Ion Lazu

O altă zi pentru identificarea adresei poetei Mariana Marin, dincolo de Barajul Dunării, căci spre marginea urbei există şi o alee Barajul Bistriţei, precum şi un bloc de la sfârşitul alfabetului: Y7, cu 10 etaje, vezi bine, ca să încapă aici toți cei care n-au mai încăput în Bucureşti...; soare printre norişori, printre copaci deja înfrunziţi, inclusiv castanii, nu şi plopii, mai e până să ajungă seva acolo, foarte sus..., după ezitări şi stăruinţe, mă înfățișez la adresă şi o doamnă amabilă Stroe Valeria, preşedintă, îmi dă acordul. Dar nu se prea ştie ce a devenit poeta după plecarea de aici. Pe la Piaţa Miniş caut după informaţiile din cărţile de telefon locuinţa lui M. R. Paraschivescu, dau cu mare greutate de un bloc unde locuieşte un jurnalist Radu Paraschivescu, dar mi se spune că n-ar avea nicio legătură cu autorul Cântecelor ţigăneşti, care oricum n-a locuit în acest bloc muncitoresc… Mai aproape de mine, la marginea parcului I.O.R., dau de adresa lui Daniel Turcea, ajung la un administrator cumsecade, ardelean după vorbă, venit din Târnăveni, unde a lucrat la fabrica de carbid; mergem la administraţie, caută în dosarele vechi şi îmi confirmă că a locuit la adresă, precum şi perioada de trei ani. Poetul de care şi eu îmi amintesc, dintr-o seară când ieşisem de la cenaclul Labiş. El însuşi părându-mi-se că aduce la chip cu poetul de la Mălini. Coborâm împreună, cercetăm faţada blocului, ne sfătuim care ar Cu IonCu Lazu Ion Lazuşi Ion şi Andreiţă Ion Andreiţă la Slatina fi locul cel mai potrivit pentru placa memorială. Schimb tramvaie şi ajung în zona Nicolae Grigorescu, căutând imobilul lui Iordan Chimet. În zona Nicolae Grigorescu dau de adresa lui Pituţ, un bloc spre răscruce, deci în formă de Y, cu trei corpuri unite la centru, ocolesc pe toate laturile, în fine, dau de placa lui Gh. Pituţ, cu basorelief, fac fotografie, deşi sunt convins că Valentina are aşa ceva. Trec intersecţia, cercetez numerele de bloc, îmi dau seama că trebuie să caut în cealaltă parte a bulevardului. Dar câte scări la aceste blocuri de-a lungul bulevardului, câte intrări..., aştept să vină/să iasă cineva, întreb de scriitorul Iordan Chimet, nimeni nu ştie; merg la casiera care printr-un noroc era la ghişeul ei de lângă lift, dna Mari, amabilă, îmi dă telefoanele administratorului, preşedintelui, să aflu scara, perioada, etc. Poezia din lift, când am fost în blocul lui Iordan Chimet: Era oraşul de-altădată Şi sărutat de flori ce-mbată Sub plopi de-argint muiaţi în soare Trăia oraşul de-altădată O verde oază fermecată Sub plopi de-argint, muiaţi în Cu repezi ape cântătoare. soare. Pe-oricare străzi cântau izvoare (Al. Macedonski) www.memoriaoltului.ro 5 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

(Şi iată cum, printr-o întâmplare, identific sursa inspiraţiei lui Daniel Bănulescu, din descrierea Bucureştiului de altădată...) Adresele pe care cu atâta trudă le obţin se rezumă la stradă şi număr, dar sunt uneori 7-8 scări, îţi poţi pierde o zi ca să le bântui, adesea fără rezultat. Revin acasă obosit, după drumuri nesfârşite prin cele cartiere muncitoreşti, cu străzi, grupuri de blocuri şi numerotări complet aiuristice, care m-au buimăcit, nu alta. Azi, doar două adrese! 15 aprilie. Dna Dolores Botta, seara, la telefon (aflasem acest număr dând alte multe telefoane), deosebit de amabilă şi la obiect, dar care, oricât ar părea de neverosimil, este soţia supravieţuitoare a lui Dan Botta, dispărut încă în anii 50, şi mai mult de-atâta, editoarea unor opere de-ale lui apărute după revoluţie, (dintre care Limite şi Roma-Treikia le am şi eu, cadorisite de Ion Papuc de la editura Crater), îmi spune că cei doi fraţi au locuit împreună cu mama lor Aglaia în casa inginer Orghidan, pe B-dul Pache nr. 40-42, unde se înfiinţase special pentru Dan Botta o Asociaţie Știinţifică pentru editarea marii Enciclopedii a României, unde el era director general, începând din 10 martie 1939. A redactat toate volumele Enciclopediei, dar nu a apucat să apară decât primul, a venit războiul... Casa a fost naţionalizată. Orghidan C. era administratorul acestei Asociaţii. Îl prind la telefon pe dl. Marin Diaconu, căutat cu insistenţă - fusese dus la un doctorat; pentru V. Băncilă să discut cu Dora Mezdrea, pentru Anton Holban cu Nicolae Florescu, pentru Mihalache Dragomirescu să întreb la Primăria capitalei. La prânz, discuţie telefonică cu Marga Barbu şi cu sora ei mai mică. Seara, discuţie cu Barbu Cioculescu, îmi dă adresa lui Constant Tonegaru şi opinează că Ion Negoiţescu a locuit la parter în ultimul imobil pe stânga când cobori pe Calea Victoriei spre Dâmboviţa. Iar D. I. Suchianu locuia în blocul Spicul, la scara dinspre intrarea în Cişmigiu (deci a lui Astaloş, îmi spun), Regina Elisabeta nr. 44. Iar Radu Tudoran pe Şipotul Fântânilor nr. 5, înainte de a intra în parc. Ce m-aş face fără ajutorul unor literaţi din vechea gardă, precum dl. Barbu Cioculescu? Pentru poetul mort prea tânăr, dintr-o supradoză, Cristian Popescu, ajung pe Mihai Bravu, undeva lângă Piaţa Iancului, nr. 107-119, căci s-au demolat multe case pentru acest bloc cu numeroase scări: identific blocul E-1, poetul a stat la scara 5, etajul cinci. Intru cu greu în hol, copiez numerele de telefon ale celor interesaţi, aici sunt măcar afişate, urc la 5, aflu că familia a vândut unor chinezi. Să dau telefoane, căci programul de încasări e neconvenabil. Merg pentru Mihail Sorbul, la adresa corectă, unde a locuit din 1937 până în 1942. E aici un grup de locuinţe de serviciu ale vreunui minister interbelic. Intru, spun ce vreau, familia de la parter e de acord, coboară şi chiriaşa de la etaj, află ce doresc, aduce şi cartea de imobil, dosare de repartiţie, contracte arhaice, le cercetez, deduc că înainte de război li se repartizaseră case de serviciu mai multor scriitori, gazetari şi actori: Al. Cazaban la nr. 50, Mihai Celarianu la 52, Carol Ardeleanu la 54, Dumitru Karnabat la 56, iar M.N. Sorbul pe str. lt Victor Manu nr. 4; mulţumit de această identificare, mă lăcomesc să dau de capătul celorlalte adrese obţinute ca prin minune, merg pe Şos. Iancului, acolo nr. 48 şi 50 lipsesc, s-a edificat imobilul Metalurgica. Cu tramvaiul 5 pe Calea Călăraşilor. Intrarea Vişinilor, unde a locuit Al. Balaci, vilă somptuoasă. Sun, intru, o d-nă de vârstă medie, fiica academicianului, urcă şi coboară scara interioară, în haine de lucru, căci se mută într-un spaţiu mai modest; privesc în jur: biblioteca de la parter a fost strânsă, aici era salon de primire, boieresc, larg, ocupând aproape tot parterul, cu ferestre pe două laturi. S-au mutat aici la cutremurul din 77 şi tatăl a decedat în 2002. Cum zboară anii! Probabil fiica se gândeşte cu jale că din tot huzurul www.memoriaoltului.ro 6 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR de-altădată nu va rămâne în urmă decât placa memorială... Casă vândută d-lui B. N., îmi dă telefonul mobil. Merg pentru Ştefan Bănulescu în intr. Argeaua nr. 4, desprinsă din str. Sf. Ştefan. Imobil în dreapta, cu trei nivele, intru împingând o uşă grea, acolo un hol strâmt înaintea scării în melc, sub scară legat un ditamai dulău, însă cumsecade, trec pe lângă el. La etaj dau de o d-nă Gabi Vlădică, uşor de ţinut minte, din expresia până la opincă, mă încurajează doamna. Zice: Un mare gest, delicat, la un popor care nu a ştiut să-şi onoreze valorile, etc. Am acordul locatarilor. Se intră pe la Pârâul Rece, îmi precizează prea amabila doamnă. Câtă solicitudine, ce comprehensiune la o bătrână îmbrăcată foarte modest, dar cu ochii sclipind de inteligenţă şi omenie. Să o fi descusut despre marele prozator singuratic? Dar asta ar fi o altă meserie, pentru altcineva, în altă viaţă... Ajung la imobilul Florenţei Albu, pe str. Colţei 23, caut din priviri Zidul martor, ar fi mai multe de identificat după detaliatele descrieri -, totuşi un inspirat simbol, eu dădusem unui roman de-al meu titlul Curtea interioară (roman scris în 1971, apărut, cu chiu, cu vai, în 1982), tot ca să sugerez desprinderea de forfotul vieţii, concentrarea pe lumea gândurilor. Ajung la administrator, dl. Pahonţu George este foarte cooperant, îmi dă bune speranţe, îmi dictează telefonul surorii poetei, d-na Radu, care locuieşte în apartament, dar se mişcă foarte anevoie. Vizită la Gigi Astaloş. Posesor al arhivei Apostu, în apartament numeroase desene de-ale lui Apostu. Ne arată vreo 9 cărţi copertate, există o editură creată special ca să-i publice operele. Dă drumul fluxului verbal de neoprit. Povesteşte despre viaţa lui ca ofiţer de geodezie. Domni, fotolii, nu mergea la demonstraţii, nici la învăţământ politic. Scria poveşti despre marii ofiţeri de dinainte. Prieten cu Teodor Pâcă. Scrie fabula tigrului bătrân. Era un evreu ungur ilegalist, ieşit la pensie, avea 4.200 lei, pe vremea când un salariu obişnuit era 350 lei. Primea pe poeţi. Deschidea sertarul, îţi lua foaia, îţi dădea suta. Cu o sută trăiai regeşte o săptâmînă. Dar de unde! Se întâlneau la Singapore. Îi tocau într-o singură noapte. Odată iese Pâcă pe la 2 noaptea de la Singapore, în spatele lui unul beat care îl tot înjura. Mama voastră cu poeziile voastre împuţite! S-a opărit Pâcă, i-a dat ăluia o singură palmă, fusese campion de box, ăla din cădere se trezeşte că e ofiţer de securitate. Articolul 234: huliganism, judecat în 24 de ore, condamnat la 4 ani detenţie, a făcut doar 2 ani şi jumătate. Fapt este că Th. Pâcă condusese demonstraţia a zece mii de studenţi pe stadionul din Sibiu, când cu abdicarea regelui Mihai. Organele îl tot căutau pe lider, abia după 2-3 ani l-au detectat, după fotografii, îşi lăsase barbă. Pâcă, cu doar patru ani mai mare, părea matur, putea trece drept tatăl lui Gigi. Gigi, mereu campion la rugbi, la PTT, apoi a plecat de-acolo. Născut la Ploieşti, familie de ceferist, cu regim ca de armată. L-au mutat pe impiegat la Sibiu. Andrei Blaier nu este evreu ci neamţ, fuseseră colegi de liceu, însă Andrei era extrem de deştept faţă de toţi ceilalţi. Părinţii lui au fost deportaţi în Dombas, împreună cu ai lui Gigi, ca fiind etnici germani. Despre ura pe care a constatat-o împotriva bucureştenilor în orice colectivitate, aceeaşi animozitate din partea conaţionalilor faţă de bucureşteni a văzut-o la Paris, la Londra. Îi spun că eu însumi, am auzit pe Târnave, de la ardeleni români pur sânge, spus cu tot dispreţul: N-am fost decât o dată în viaţa mea la Bucureşti. Nu-mi mai trebuie în veci! Tot Gigi povesteşte că s-a întâlnit cu Octavian Sava, care pe atunci lucra la noua televiziune, au convenit o colaborare, dar să-i aducă un material. Gigi scrie de mână 18 pagini, se prezintă chiar a doua zi şi a urmat o colaborare întinsă pe patru ani. Spune despre Paler, pe care l-a cunoscut pe când răspundea de televiziune: O fiară. Au vrut să facă un spectacol di granda, a venit Paler şi nimic nu-i plăcea, balerinelor li se vedeau picioarele. Un politruc sinistru, considerat ca atare de toţi, pe-atunci. Iar acum îl auzi: Nu www.memoriaoltului.ro 7 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR mai cred în democraţie, în libertate, în capitalism. Deci tot comunist, tot pentru dictatura celor duri... La urmă îi spun: Am o listă cu 120 scriitori care ar merita plăci memoriale, din care or să rămână vreo 20. Lucrează de pe la 5 dimineaţa, are destul timp şi de scris şi de vorbit cu mine. Stă trei luni aici, apoi alte trei luni la Paris, din nou aici şi tot aşa. L-a editat pe Ahoe şi pe Pâcă cu sonete, cu balade. Da, îmi confirmă, Ahoe a stat şi pe Polonă. La el erau atâtea ploşniţe! Fraţi de cruce cu Ahoe şi Pâcă. Dar apelau la telefonul lui, la titlul de căpitan când aveau probleme cu miliţia. Gigi avea mulţi veri, tatăl lui avusese mulţi fraţi şi fiecare cu destui copii. El s-a născut în Hala Traian, ca şi mama şi bunica lui. Fratele Helenei, absolvent al Scolii superioare pentru administraţie, a fost guvernator în Volta de Sus. Apoi, rechemat, îi era la îndemână să administreze câteva arondismente. Într-un colectiv de studii privind relaţiile economice cu Rusia. 16 aprilie 2007, luni. Sar direct la ziua de azi, şi ce-i în urmă nu-i doar o minciună, sper să găsesc un mic răgaz pentru a-mi reaminti ce-am mai păţit de când mă aflu pe urmele scriitorilor dispăruţi. Plec de-acasă ca de obicei, în preajma orei 10, de la Dristor 2 până la Piaţa Victoriei şi de acolo la Televiziune. Ies şi mă lansez o dată în plus prin cartierul ultraselect Primăverii – unde primăvara şi-a deschis toate atelierele în natură, cireşi, vişini şi liliacul în floare, iar de melodia Mirabelei Dauer, răbufnind prin toate ferestrele deschise, pe versurile lui Macedonski, nu mai scap de vreo zece zile. Însă şi privilegiaţii din Primăverii şi-au deschis atelierele lor de construcţii, şantierele. Mă abordează un tinerel însărsănat întrebându-mă chiar asta: dacă acesta este cartierul Primăverii. Ăsta e, zic, sigur pe mine şi cu harta oraşului în mână, dar ce stradă căutaţi? El: nu ştie, caută nişte oameni din satul lui, care lucrează pe un şantier şi n-au ştiut să-i spună pe ce stradă... Păi, zic, o să cam ai de umblat... sunt zeci de străzi şi pe fiecare stradă sunt şantiere dintr-astea, din două în două case, peste tot e şantier... Merg înainte, trec multe intersecţii, J. Monnet este spre marginea urbei, o ţin tot aşa până la numărul 51; la telefon, doamna Leontina Niţelea îmi spusese că e vorba despre o vilişoară – dar de unde! O vilă într-adevăr dintre cele mai spaţioase, şi foarte cochetă, cu etaj, cu mare grădină în faţă, plină de tufe de liliac în floare. Oricum, ceva se va fi întâmplat în mentalul nomenclaturii scriitoriceşti, îmi zic, – alde Zaharia Stancu, alde Eugen Jebeleanu, alde Mihai Beniuc, de prin cotloanele unde vor fi fost pe vremuri, ca pălmaşi la cine ştie ce ziare ale vremii – ajunşi în aceste vile ultraelegante, de mari potentaţi, şi ştiind bine că adevăraţii boieri/stăpâni au fost alungaţi, dacă nu băgaţi la zdup sau chiar la Canal, oricum spulberaţi, aduşi la zero, exterminaţi – unde aflam aseară că l-au trimis pe generalul Mociulski, unul dintre titanii celui de-al doilea război mondial. Ceva de genul: v-am luat locul, trăim boiereşte, acum să tragem brazdă deasupra, să nu vi se mai ştie de urmă; în schimb, vom scrie poezii proletare, împotriva burghezo-moşierimii, să vi se ducă buhul de exploatatori etc. Deci ceva se va fi produs în conştiinţa acestor oameni de condei, deveniţi, prin trădare, noii boieri ai regimului roşu. Altfel te simţi, altfel te mişti în high-life-ul comunist, altfel scrii. Altfel îţi vin ideile roşii sub condei după ce te-ai încuibat în ditamai viloiul. Să mai pleci de-aici? Cum să nu lauzi regimul pentru asemenea pleaşcă, cum să nu lingi mâna care te-a adus aici cu hârzobul – şi cum să-i mai priveşti cu simpatie sau cu umilinţă pe colegii de condei lumpeni, supravieţuitori prin subsoluri ori mansarde, veşnic flămânzi, împuşcând francul şi colaborarea? E în firea lucrurilor că alde Jebeleanu, scriitor proletar, nu-i aşa? însă cu pâinea şi cuţitul în mână, se lansa într-un trai ultraboieresc, la nivel de ambasador, fără obligaţiile aceluia, făcea împrumuturi de milioane, apoi se stropşea la cei de la Fondul literar să-i fie radiate toate datoriile – şi o lua de la capăt. Cam astea îmi erau gândurile, www.memoriaoltului.ro 8 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR privind în grabă „vilişoara” lui Beniuc, cel scos, oricât de târziu, din marile jocuri, după ce apucase să-i înlăture pe destui, acum ajuns la o venerabilă vârstă şi după ce păpase tot şi minţise tot şi dăduse la o parte pe toţi cei care, prin opera valabilă, precum Blaga (pe care l-a ostracizat toată viața), i-ar fi primejduit locul câştigat, de militant roşu; nu pregeta să-i cânte în strună Cârmaciului, care avea greţuri la sintagma „domn”, drept care „toboşarul timpurilor noi” se străduieşte să ne convingă că suntem tovarăşi. Revin în staţia de la televiziune, iau autobuzul până la Arcul de Triumf, mă îndrept spre stadionul Tineretului şi iute ajung pe strada aviator Petre Creţu. Nu există un 54 bis, ci aşa cum mi se explică la faţa locului, o a doua intrare, prin spate. „Cu atenţie mărită” (vorba lui Ahoe) „orice curvă se mărită”- intru în curticică, din prudenţă îmi notez numele de pe cutiile poştale (în eventualitatea unor telefoane, dacă acum nu rezolv nimic) şi dând ocol imobilului, urc pe o scară din spate. Mă gândeam: În spate nu e făloşenie, dar e mai linişte, pentru poet... tăcerea din care izvorăsc cuvintele... Urc, sun, iese un băietan de 12-13 ani, cârlionţat, sportiv, îi spun rostul venirii mele, confirmă că aici a locuit poetul Gellu Naum, dar mai bine să vorbesc cu mama lui (M. Vasilica). Care pe dată apare, confirmă că aici au stat Gellu Naum şi d-na Ligia, care, la Comana, i-a supravieţuit doar unul sau doi ani, ca în orice iubire adevărată. Admirabila doamnă îmi dă telefonul unui domn de la Fundaţia Gellu Naum, îi spun că l-am sunat, am vorbit, mi-a spus anii când poetul a locuit la această adresă. Că nu e decât o fundaţie, fără firmă, fără bani pentru o placă memorială. Oare locatarii nu vor avea obiecţii, mă pot trezi cu un refuz, etc? Nicidecum, e o onoare. Şi de fapt doar ei sunt proprietari şi cu o doamnă în vârstă de jos, o foarte bună prietenă a Naumilor, iar în rest e vorba de câţiva chiriaşi care nu au temei să se opună. Îi promit să o ţin la curent cu diligenţele pentru instalarea plăcii. Dar ce persoană binevoitoare, agreabilă, ataşantă – o astfel de întâlnire, prin surprindere, te remontează, te vindecă de insuccese şi de oboseală etc. - ca să nu spun că însuşi fiul doamnei îmi făcuse o impresie excelentă. Deci există ceva de mare valoare umană în unele familii – şi cine ia contact cu astfel de oameni simte imediat calitatea, se relaxează pe dinăuntru. Ne uitasem amândoi pe harta Bucureştiului, după ce fiul aflase de pe internet adresa şi telefonul fundaţiei Gellu N.- Strada Serdarului. Derută. Uitaţi-vă, zic, dumneavoastră cu ochii dvs cei buni şi eu cu bieţii mei ochelari. Şi găsim strada, diferit de ce crezuse dânsa, este nu departe de aici, la intersecţia cu Miciurin. Iau pe 41 o singură staţie, cam în dreptul Cimitirului evreesc, mă bag printre blocuri, dar am greşit, o doamnă în vârstă – la ora asta numai vârstnicii sunt pe stradă – cu accent rusesc, ochi albaştri, amabilă şi ea, îmi indică direcţia corectă: pe după primul rând de blocuri. Găsesc blocul 13, urc, sun, acolo fiul mi-l dă pe mobil pe tată şi acela, prompt, îmi repetă anii şi că e de acord cu fixarea plăcii. Perfect! Un al doilea punct bifat pentru astăzi. Revin la staţia din Piaţa Filantropiei, iau pe 300 până la Romană, de acolo spre Uniune. Deschid uşa la Gabriel Chifu, era cu doi domni, îi fac semn că avem de vorbit, mă invită înăuntru. Cei doi: Dan C. şi Al. Istrate. Îi prezint lui Chifu stadiul investigaţiilor mele, este impresionat de volumul acţiunii. Pune discheta cu lista şi adresele în calculator, îi dau detalii. Discheta rămâne la el; o să printeze cele 34 de adrese, ştampilate, semnate şi o să le expedieze la adresele stabilite de mine. Se pare că lunea următoare soseşte N. Manolescu, iar Chifu îşi notează că problema plăcilor va fi pe lista discuţiilor din Consiliul director. Şi să vedem dacă primăria dă bani pentru plăci, sau trebuie să-i dea Uniunea? Deci la Chifu, cei doi, dintre care Istrate, vădit incomodat că mă băgasem în vorba lor, nu a dat nici un semn că ar vrea să se implice – deşi venind vorba de semnături, G.C. a sugerat că ar putea să semneze Istrate, ca director general. N-a venit cu nici o sugestie, a tăcut pur şi simplu, privind în altă parte. Poate gândindu-se că îi mai cade o sarcină pe cap, www.memoriaoltului.ro 9 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR că va fi vorba de bani, etc. Iar Dan C., cu felul lui amânat de reacţii, a înţeles că Uniunea nu mi-a pus la dispoziţie adresele sau măcar numele celor vizaţi, cu atât mai puţin o maşină, oameni – că fac o treabă de detectiv. S-a ridicat şi, cu spatele la noi, se uita prin rafturile de cărţi din stânga intrării – unde eu n-am ajuns cu privirile niciodată, căci intru aici pe fugă; or, el va fi avut de nenumărate ori ocazia să se edifice. O făcea acum din nou, până eliberez eu ringul... Plec în grabă, între uşi îmi apare doamna Antoaneta Ralian, abia mişcându-se, şi îmi spune că se simte foarte rău cu sănătatea, desigur. În timp ce-mi exprimam compasiunea, apare de pe scări un domn încă mai bătrân, poate chiar nonagenar, scund, prăpădit şi abia deplasându-se, pas cu pas, ajutându-se cu două cârje petrecute pe deasupra coatelor. Ridică un pic faţa, salută cu o părere de zâmbet şi o urmează pe doamna Antoaneta Ralian, încondeiată ca întotdeauna, dar de data asta nemaiascunzându-şi descurajarea. Şi m-am gândit o clipă ce-l aşteaptă pe Chifu, care şi aşa izbucnise că e excedat – el să le facă pe toate?! O va chema din concediu pe fata aceea... iar cei doi îi dădeau dreptate... Dar unde le sunt oamenii din schemă? De ce nu sunt puşi la treabă? Ieşind de la Uniune, o iau pe la Palat, pe la biserica Creţulescu, cobor spre blocul turn, numai printre straturi şi ronduri de flori. Mă îndrept spre Cişmigiu, dau de vila cu placa memorială şi efigia lui Victor Eftimiu, e o placă fixată cu ocazia a 110 ani de la naşterea albanezului. Pe următorul colţ e placa lui C.Titel Petrescu, a locuit aici până să fie arestat. Întreb oamenii de pe stradă despre Radu Tudoran, nu ştie nimeni, nici cei doi bătrâni care plimbă căţei, ceea ce mă pune pe gânduri. De nevoie şi fiindcă mi-e în drum, intru la Biblioteca Pedagogică din str. Zalomit, mi se spune că George Anca e de găsit la etaj, bat, secretara spune că este foarte ocupat. Îi spun că sunt de la Uniune, bagă capul pe uşă, îi spune domnului director că este căutat, acela iese, cam aiurit dar amabil ca totdeauna, ne îmbrăţişăm, cu urări de sărbători, îi spun de Suchianu şi Tudoran, imediat dă telefon unui domn Dumitrescu, fost avocat al lui Tudoran, aflu că l-a scos dintr-o pasă gravă, când s-a spânzurat la el în casă tânăra lui soţie. Din spusele avocatului, rezultă că marele prozator a stat pe Puţul cu Plopi la nr.5, pe lângă o benzinărie. Mă cam mir, dar iau însemnărica de la George Anca. Atac mai întâi blocul Spicul, în aşteptarea cuiva cu care să pot intra, fac o poză, apoi iese o tânără, nu e de-aici, dar măcar am profitat să intru în hol. Mă uit pe la cutiile de scrisori, deschid o uşă de notariat, la alta dau de o ieşire în spatele blocului, la alta sun, apare o tânără, nu ştie, o întreb de preşedinte, de administrator, de chiriaşi-locatari mai vechi. Se scuză..., mă scuz. Apare o doamnă foarte în vârstă, faţa prelungă, tenul spelb, gen stafia blocului. Da, D. I. Suchianu a locuit aici, în blocul acesta ea s-a mutat prin 1948, dar Suchianu se afla aici mai dinainte, de pe vremea nemţilor, pe-atunci el era puţin legionar, de fapt un ins cam şmecher, un evreu care făcea pe creştinul. Apoi s-a dat cu ruşii. A trăit aici până la moarte, apoi fiica lui a mai stat 2-3 ani şi a vândut. Întreb de administrator, pentru obţinerea aprobării, îmi spune la ce etaj o găsesc pe doamna Mioara L., apartamentul 61. Urc, sun, iese o tânără, îi spun, ea nu ştie, dar să vorbesc cu mama ei, care este preşedinta... merge să o cheme. De pe hol mă priveşte precaut un domn vârstnic, înalt şi slab, solemn, imobil ca o statuie, în lung halat de casă, îmi dau seama că nu se dumireşte ce se întâmplă. E pierdut, neparticipativ. Apare tânăra cu mama ei, fiica dispare imediat şi ne lasă singuri; doamna află ce caut, propune să nu stăm în uşă, mă invită înăuntru, este într-un furou roşu-bordo, mă roagă să o scuz, îşi va lua un halat de casă. Reapare în curând şi îi spun păsul meu, în holul blocului o doamnă deja mi-a confirmat... Da, crede că ştie la cine mă refer, un domn foarte stilat, Minea sau Manea, profesor universitar. S-a înecat în Herăstrău, apoi fata lui a vândut. Mi-l laudă, dar nu ştie exact anii www.memoriaoltului.ro 10 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR – şi în general, ceva nu rimează. Propune să dea un telefon la o locatară mai veche, aceea îi spune că mă poate primi ca să-mi dea amănunte. Preşedinta este binevoitoare, dar îmi e clar că a încurcat borcanele. Îi mulţumesc. La ieşire insul popândău e în continuare pe hol, blajin, discret dar complet rupt de lume. Merg pe cealaltă scară, etaj I apartamentul 15, o doamnă mă invită, e trecută de 50 ani, poate şi de 60, dar bine conservată, păr blond, bogat, elegantă. Intrăm. Îmi confirmă că D.I.S. a locuit aici până la moarte. Scoate dosare, văd xeroxuri cu planurile apartamentelor. Fiica lui Suchianu se numeşte Ecaterina, caută în dosare, a vândut în anul cutare, a avut numărul de buletin.. eliberat de secţia... şi tot aşa, în timp ce eu mă cam grăbesc, căci acesta e doar primul nume de pe lista mea de azi. (Doamna administrator mă primise în furoul roşu, luase loc picior peste picior în faţa mea, furoul i se desfăcuse chiar mai mult decât trebuie, dar dânsa ştia mai bine cât anume trebuie, femeile au unele lucruri foarte clare în cap. Spunând mereu despre D.I.S. lucruri care nu se potriveau deloc). Nu am timp să privesc cu luare aminte în casele unde intru, şi aşa sunt un intrus, la ore nepotrivite, perturbând viaţa de familie, de alcov, de... Aici o masă lungă în camera de zi, cu coşuleţ de ouă încondeiate, cu fursecuri pe farfurioare, iar la perete, pe o noptieră- vitrină, nu mai puţin de zece sticloanţe cu tării – un fel de mini-bar. Mă retrag, cu mulţumiri. Plec spre celălalt capăt al Cişmigiului, tot cercetând. Şi, dincolo de Valter Mărăcineanu, după ce abordasem câţiva bătrâni care nu ştiau de Radu Tudoran, de Toate pânzele sus! sau au auzit de el dar nu ştiu unde a locuit, dau de o străduţă care mă incită, în capătul celălalt zăresc un fel de monument - sau o fi staţia de benzină? Asta s-ar potrivi cu descrierea avocatului, care îşi amintea numărul şi poziţia străzii, nu însă şi numele ei, pe moment. Dau ocol imobilului, intru, sun, nu răspunde nimeni, cobor, pozez; asta e strada, Şipotul Fântânilor, de aici confuzia bătrânului avocat, fiind vorba tot despre ape potabile...O babă cu dinţii în fierăstrău, urcând cele câteva trepte ale imobilului vecin, pentru ea o grea problemă, îmi spune: Da, aici a locuit Radu Tudoran, să nu aveţi nicio îndoială. Mai sun, nu iese nimeni, apoi o fată cam zăludă mă lasă să intru şi să merg la etajul I, unde mi se vor da detalii. În hol, cutii poştale, inclusiv a administraţiei, îmi notez nume de locatari; sun la parter, la etajul I, la II, însă nu răspunde nimeni. Voi recurge la telefoane. Intru pe str. Sf. Constantin şi după două intersecţii, pe stânga, am surprza unei plăci memoriale de scriitor necunoscut mie, la nr. 13-A. „În această clădire a locuit scriitorul Theodor Mănescu între anii 1980-1990”. Apoi spre numărul 23. Un garaj încurcă numărătoarea, 23 ar fi un gang cu intrare joasă şi poartă de fier. Nu prea cred ca aici să fi stat Paul Georgescu. Sun la cele două butoane, nu par în funcţiune. În gang apare o pisică tărcată, neatentă la context. La 25 deschid uşa unui garaj. La 21 încerc uşa de la intrare, se deschide, dau de un imens hol cu două biciclete spânzurate în stânga, pe perete. Sun la cele două uşi, nu răspunde nimeni. Ies, fac poze, apare o doamnă în vârstă la geamul de sus, ca într-un tablou romantic pe dos, nu pot să mă fac înţeles din această poziţie, trec strada, strig ce mă doare, îmi face semn să merg peste drum, la casa cu gard roşu; sun acolo, apare un nene de cartier, 45 de ani, îmi împoaie capul, dar de fapt nu ştie nimic despre un Paul Georgescu, prof. univ, critic literar şi mare şef la Gazeta literară, un domn ce-şi trăgea un picior („românul care pleacă trăgând al lui picior”). Revin la 21, intru, sun, urc la etajul I sau II pe o scară largă, cu stampe şi alte desene pe pereţi, îmi deschide o doamnă autistă, continuă să nu răspundă la întrebări şi să mă invite în casă. Blajină, vulnerabilă, dacă s-ar nimeri vreun răufăcător. Înţeleg că ar fi o altă intrare prin spate. Cobor, împing uşa din capătul coridorului, e aici o grădiniţă www.memoriaoltului.ro 11 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR cochetă. Dar n-or fi și câini? Ajung în cealaltă parte a curţii, spre gangul pisicii. Urc pe scara foarte îngustă, abruptă – să fi urcat Paul Georgeascu pe o astfel de scară, cu piciorul lui beteag? Pe pereţii cu calcio vechio: coarne de căprioară, calendare cu stampe japoneze, picturi, acuarele. Sun la o uşă şi reapare doamna de la „fereastra susă”. A, tot dumneavoastră sunteţi?! Cum aţi intrat? Îi spun de uşa deschisă, despre doamna autistă. Se îngrijorează, nu ar trebui lăsată singură. Trebuie prudenţă, aprob eu. Însă nimic despre criticul literar, cu toată descrierea mea amănunţită, în speranţa că de la fereastra strategică îl va fi reperat cândva. Ideea ei este să merg la 13A, unde trăieşte o familie de scriitori.

Seara, la telefon, proprietarul din strada Vasile Mironiuc: Da, dl Radu Albala a locuit la adresa respectivă, în perioada notificată de mine, însă acum casa este închiriată unei firme. La firmă, zic, nu este nimeni, şi în fond nu ei trebuie să dea acceptul pentru placa în chestiune, ci proprietarul. Noul proprietar este fiul lor. I-au întocmit acte de succesiune. Rog să fie întrebat dacă îşi dă acceptul. Va vorbi cu fiul. Telefon dnei Albala, care se bucură, e emoţionată. (Peste nişte zile, telefon dnei Stanciu. Încă nu l-a prins pe fiu, e şi foarte ocupat, tineretul de astăzi trăieşte în alt ritm). Da, trăieşte în alt regim. Alt telefon. Încă unul. De data asta, cu toată sinceritatea: Am vorbit cu soţul, cu fiul, cu nora. Familia nu este de acord. Bine, dar ce ce? În ce măsură ar putea să prejudicieze casei dvs. o placă memorială, un dreptunghi de marmoră atestând că... Am mai pus astfel de plăci, nimeni nu a făcut obstrucţie... Nu vrem să ne mai amintim de acest nume...După toate câte ni le-a făcut. Nu şi nu! Telefon dnei Mia Albala: Uitaţi ce se întâmplă... Nu-mi vine să cred! Cum de a putut spune aşa ceva?! Nu am intrat peste ei, nu ne-a adus ICRAL-ul pe capul lor. A fost vorba despre un schimb de locuinţe. Ei voiau să se mute de la lemne, noi le-am dat un apartament în Piaţa Palatului, soţul meu căuta o zonă mai liniştită, ştiţi...Apoi, după evenimente, ne-am mutat în alt imobil, mai spre Piaţa Domenii. Dar am păstrat legăturile, vorbim la telefon... Niciodată nu au fost conflicte... Nu vă mai zbuciumaţi, zic, s-ar putea să nu fie vorba decât de un pretext, ca să-şi justifice refuzul. Daţi-mi, vă rog, cealaltă adresă, poate acolo sunt nişte oameni mai cumsecade, neresentimentari... 17 aprilie 2007, marţi. Plec mai spre prânz, după ce şi mâncasem bine, ca să nu mă grăbesc la întoarcere. Să prind orele după-amiezei, când oamenii sunt acasă. De la metrou Unirii, pe jos pe chei până în capătul Căii Victoriei. O intrare chiar pe colţ la imobilul de la nr 2, unde mi s-a spus că ar fi locuit nu se ştie când Ion Negoiţescu; asta să fie singura intrare? Dau ocol blocului dar nu se mai află nicio altă intrare pentru locatari; revin la marea intrare din colţ, încărcată cu firme de avocatură, căci doar ne aflăm în proximitatea Tribunalului, nu? Dar şi o editură Iriscon, care anunţă o expoziţie de pictură A.M. Agrippa, deci o expoziție retrospectivă. Când să intru, apare un domn la 35 ani, cu căţel şoricar, mă iau după el, îl întreb de Nego, nu ştie, este aici de 5-6 ani, dar ar putea să ştie soacra lui, care locuieşte aici de cca 35 ani. Îi cer telefonul, pentru deseară. El: să încerc la administraţie, la ultimul etaj, pe scara din stânga. Urc cu liftul până la 5 şi încă două etaje pe scări. La administraţie nu răspunde nimeni. La o uşă de alături, răspunde o voce de bătrână care îmi vorbeşte prin uşa încuiată, apoi chiar o crapă, dar fără să renunţe la lănţug, fapt este că nu i-am zărit chipul. Ea nu a auzit de Ion Negoiţescu. Să întreb la administraţie. Păi nu e nimeni! Şi ea ce, e administrator doi?! Ştie de un Manea, la scara cealaltă, a luat premiul Pulitzer. Norman Manea? Da, a locuit pe cealaltă scară. Şi tot pe- acolo un alt scriitor Manta, de care nu-mi poate spune nimic în plus. Ion Manta? Nu, altfel! A avut şi o carte de-a lui cu autograf, dar a aruncat-o. Şi noi, care vrem să le punem plăci memoriale! Puneţi-le! Nu se opune nimeni. Credeţi că nu se opune? Aşa e în viaţă, www.memoriaoltului.ro 12 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR decretează vocea nevăzută, unii construiesc, alţii dărâmă... Bine, doamnă, scuzaţi deranjul... Să merg la cealaltă scară. Coborând scările, îmi cad ochii pe numele soacrei domnului cu şoricar, sun, apare o doamnă înaltă, slabă, gura pungită. N-a auzit de Ion Negoiţescu, după cum i-l prezint. Ce-i drept, nu-şi prea cunoaşte colocatarii. Dar aici au locuit destui artişti, un timp chiar Leopoldina Bălănuţă, apoi tot în trecere Maria Tănase, apoi actriţa Didona Popescu, iar pe cealaltă scară a locuit un membru al Uniunii scriitorilor, Tudor Manta; nu are o părere bună despre el, a scris ceva cu un măgar, soţia lui mai trăieşte, are o fundaţie, e în relaţii cu un pictor în vârstă, Ion Murariu. E un bloc vraişte, se descarcă doamna, numerotat anapoda, începe de la scara B, de jos în sus şi continuă la scara A de sus în jos. Ca nelumea! Între timp s-a întors ginerele cu căţelul. Aha, zice, ca să nu mai daţi telefon deseară... Prin spatele soacrei se iţeşte un copilandru de 6-7 ani, slăbuţ rău şi semănând cu bunică-sa, mă salută, dezgheţat. Să creşti mare! Şi mă scuz de deranj. Cobor în holul mare, mă uit la cutiile poştale de la cealaltă scară, nu dau de niciunul dintre numele pomenite de dna Mateescu, atunci văd târându-se prin hol spre scara A un bătrân, dau glas, mă aşteaptă, îi spun. Da! zice, aici a trăit Ion Negoiţescu, la etajul III, am fost buni prieteni. De aici a plecat în Germania, iar după revoluţie s-a întors pe-aici, ne-am revăzut. Apoi ar fi plecat la Cluj, nu ştie cu ce treburi, iar în urmă ar fi auzit la TV cum că a murit. I-a părut rău, era un domn foarte cumsecade, avea o lădiţă cu nisip pentru stins ţigările. Şi îl trata cu whisky. Iar pe fiul lui a încercat să-l înveţe să bată la maşina de scris. Mai veneau pe la el gagici sau persoane care voiau să intre în Uniunea scriitorilor. Când a locuit aici? Câţi ani? Începe să socotească: el a fost ofiţer, a venit aici în 1953, ca sublocotenent, după 3 ani l-au făcut locotenent, apoi locotenent major. Cam pe-atunci se afla Nego în blocul ăsta (deci prin 59-60, ar fi de înţeles); dar pe-atunci acest bloc era domnos, era ordine, aveau portar la intrare. Acum e haos, firme care închiriază, care cumpără şi revând, sunt locatari noi, iar cei vechi sunt acum bătrâni şi fără bani, au datorii şi de sute de milioane la întreţinere. Nu vând? Nu! Unde să plece? N-au unde se duce... Casele la țară, zic, sunt nelocuite, chiar în apropiere de București; și sunt ieftine, cu cîteva pensii te faci proprietar pe casă și grădină. Iar traiul e mult mai ieftin, în liniște. Dar vezi, țîfna bucureșteanului… Îmi dă numele şi telefonul: Petrişor Alexandru, o să-l întrebe şi pe fiul lui, acum plecat la Tulcea, ba la Tecuci. Nevasta i-a murit acum 14 ani, el are bani, pensie de ofiţer, nu se compară..., dar ceilalţi din ce să trăiască? Ies, mai văd o dată afişul Agrippa, 1940- 2000. Inima! Locuiam în acelaşi cartier, ne-am întâlnit pe stradă şi am mers la o bere, ne-a vizitat cândva, ne-a adus cadou un tablou frumos. Asta după ce Lidia dăduse un recital în sala unde el avea o expoziţie, la Cuhnea din Palatul Mogoşoaia, cam prin 1996-97, aşa ceva. Iar Placa memorială în amintirea poetului Tudor George www.memoriaoltului.ro 13 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR teribila lui expoziție de la Teatrul Național, la ultimul etaj, acolo unde se țineau pe vremuri târgurile de carte, acea expoziție se numea: Inima! O obsesie, o premoniție… Tocmai ies nişte doamne, poate chiar de la retrospectivă, dar eu n-am timp de expoziţie, voi veni altă dată; nişte inşi de la editură cară pachete cu cărţi. Intrarea e doldora de firme, unde să mai punem şi placa memorială?, ca să nu spun că fiind pe colţul clădirii, rotunjit, posibilităţile sunt drastic reduse. Poate punem placa deasupra intrării, o soluţie in extremis. Cu gând să merg în Sabinelor 109, la casa lui Pompiliu Constantinescu, mă plasez în staţia de pe chei a lui 385 - care nu vine o jumătate de oră, toate autobuzele 385 fiind masate pe cealaltă parte, şi traficul pe Splai foarte dificil. O ascult pe-o bătrână covrigăreasă vorbind cu vreo clientă: fata ei o să plece în Spania, aici nu câştigă decât 2 milioane şi patronul ei nu i-a făcut carte de muncă, mai pică de la vânzări, dar din asta să trăiască? Zice: M-am încotoşmănat ca Baba Dochia, iar noaptea dorm în frig. O astfel de viaţă am ajuns. După ce vânduse cei 3-4 covrigi, începe să împacheteze totul, timp de 15 minute: pe un cărucior lădiţa covrigilor, scăunelul pe care a stat, sacoşa cu covrigi, paltonul pe care-l scosese de pe ea; are un baston în care se sprijină, leagă tot calabalâcul cu două sârme pe care le petrece pe după cărucior – e o femeie la 80 de ani, foarte voluminoasă, poate la 150 de kg. Cât o să mai vândă covrigi? O să plece fiică-sa în Spania, o să-i trimită bani, să stea acasă, să se odihnească... Să-i fie tot mai greu de la inimă, de la respiraţie, de la ficat... şi de la o zi la alta să moară... Lume aşteptând – în speranţa/disperarea că dacă autobuzul a întârziat atât de mult, musai să vină, în curând... O doamnă înaltă, în vârstă, vopsită roşcat, o culoare riscantă la noi, unde nu abundă roşcatele irlandeze. Însă aşa de vlăguită, privirile stinse, puterile duse. Mă uit o clipă la ea. Ce-i lipseşte? Un om, dar terminat, epuizat, fără nicio şansă de a se reface, de a se reînviora, de a relua contactul cu viaţa. Cine ştie ce nevoi o presează de s-a hazardat să plece de casă. Încolo şi încoace pe trotuar, diverse doamne vorbind la celular chestiuni de dosare, căci suntem aproape de Tribunalul Mare, de birourile de avocatură. L-ai rezolvat pe ăla? Nu, că n-am ajuns. Sau însoţite de domni care le sărută mâna, le conduc la maşină sau peste podeţ. În fine, RATB-ul revine pe traseu, cu autobuzele unul după altul, cum fuseseră și pe cealaltă parte; urc în al doilea autobuz, nici ăsta mai comod decât primul, cobor la Puişor; mă lansez pe strada din stânga, chiar Sabinelor, aici numărul 113, deci nu am mult de mers. Şi iute dau de 109, o vilă de dinainte de război, proaspăt renovată, cu liliac mândru rotat la colţul clădirii. Când colo, ce să vezi? Aici există o placă memorială: „În această casă/ a trăit şi a creat/ între anii 1933-1946 /criticul literar /Pompiliu Constantinescu”. Deci nu avem o evidenţă la zi a plăcilor memoriale deja puse? Cine ar trebui să se ocupe cu asta? Uniunea, Muzeul literaturii, Institutele de Istorie şi Teorie Literară, primăriile? Mai bine nimeni. Fac 3 poze, să fie; în stânga sus a plăcii memoriale este lăsat loc liber, poate un spaţiu pentru efigie, care n-a mai fost făcută. Revin la staţia dinspre Panduri, iau pe 385 în sens invers, de la Podul Izvor plec pe cheiul gârlei pe jos, ajung la Sf. Elefterie, merg pe stradă în sus şi ajung la nr. 26, asta înainte de biserica veche, rămasă în mijlocul străzii; o vilă cam ca a lui Pompiliu Constantinescu, însă mai mare, în imobil este o firmă de instrumentar medical. Sun, merg la subsol, mi se spune că patronii sunt şi proprietari – iau telefonul lor, fax, e-mail. Fac poze cu vila unde a locuit poetul Adrian Maniu, atâta vreme ocultat de regimul roşu. Dau ocol bisericii, tot Sf. Elefterie, dar cel vechi, de curând renovată. Pare o bijuterie eclesiastică. Din păcate închisă la această oră. Ies la staţia de metrou Eroilor şi revin acasă. O zi nu chiar aşa de rodnică, îmi spun. Şi nici măcar nu am trecut de jumătatea listei. www.memoriaoltului.ro 14 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Mănânc, mă lungesc, mă sună d-na Flora, încântată de iniţiativa mea, vrea să contribuie şi ea, vrea să punem un basorelief, vrea să încrusteze nişte versuri. O să vorbească la Uniune. Îi notific că pentru basorelief şi altele sunt necesare demersuri speciale la sistematizare, la... În fine, o soţie care vrea să facă tot ce se poate pentru memoria soţului ei. Apoi petrec toată seara la calculator, completând textele ce vor fi inscripţionate pe plăcile memoriale pentru care am deja aprobare. Îndeobşte sunt probleme cu anii cât au locuit în respectivul imobil scriitorii. Să mai merg acolo, să dau telefoane la ore potrivite, când lumea e acasă. Azi dimineaţă, e-mail de la Horia Gârbea, se miră cât am muncit, însă habar nu are de unde vom obţine banii. Dacă trebuie aprobare şi de la primărie. Şi doar îi spusesem ce şi cum. Plutitor? Mai vorbim, zice. Vineri pleacă la Iaşi. 18 aprilie 2007, joi. Azi am realizat chiar mai puţin decât ieri. Iau metroul să ajung în Bucureştii Noi, dar până la Victoriei mă răzgândesc, cu gândul la textele pentru plăci; merg la MLR, în sala Sanctuar şi acolo consult cele două volume Sasu, aflând anii exacţi pentru mai toţi scriitorii în discuţie, inclusiv câţiva mari decedaţi în străinătate – stau până la 15:00 când se închide. După care merg să-mi iau două pateuri, ocolesc pe Artur Verona şi constat că strada începe de la nr. 13, deci au căzut nişte imobile, tot capătul de dincolo de bulevard, din motiv de magazin Eva. Titu Maiorescu rămâne în aer? Mănânc pateurile în Pitar Moş şi intru pe Dionisie Lupu, la numărul 65, urc la ap.18 şi-mi deschide doamna Nedelciu, pe care o abordasem telefonic – a obţinut aprobarea de la colocatari. Merg în vecini, dincolo de Dacia, pe strada Al. Philippide, la nr. 9, unde a locuit familia Pillat, iar acum actorul Nicu Constantin, cum deduc din spusele unui domn pe care-l abordez la intersecţie. S-a născut în anii 60, deci nu ştie de fosta stradă Pia Brătianu, de faptul că toată această stradă era pe vremuri a familiei Brătianu, necum să fi aflat de scriitorii Ion şi Dinu Pillat. Zic: dar nici strada M. Eminescu nu s-a numit aşa, ci Romană. Nu ştie, el a fost la şcoală pe strada M. Eminescu. Dar ce se întâmplă? Sunt eu mai bucureştean decât oamenii născuți-crescuți în acest cartier? Intru în curtea lui Nicu Constantin, sun, iese o doamnă ca la 60 de ani, zâmbet ceva mai tânăr, amabilă; da, a auzit că sus ar fi locuit Ion Pillat şi apoi fiul acestuia, Dinu. Apoi moştenitorii, care aveau drept şi asupra terenului de alături, au vândut şi o firmă străină a construit acel imobil pentru sedii de firme. Dar mai bine ştie maestrul, doamna îmi dă telefonul lui. Îi spun de Eugen Barbu, da, erau în vizite cu d-na Marga Barbu, însă de vreun an n-a mai fost pe la ea; de curând a văzut-o pe stradă pe sora mai mică, o femeie înaltă, dar nu a abordat-o. Zic: Am vorbit cu cele două la telefon, ceva mi s-a părut în neregulă. Da, ultima dată când s-au vizitat, Marga abia se mişca, iar pe de altă parte parcă a luat-o razna, fabulează. A găsit-o aranjând cărţile lui Eugen Barbu. Îmi spune că bine fac cu plăcile memoriale, ştie că pe strada M. Eminescu colţ cu Tunari-Drobeta, spre benzinărie, tot aşa, a fost dată jos placa memorială a unui scriitor, nu-i ştie numele. Păi, zic, nu e vorba despre Perpessicius? Să dau telefon dimineaţa după 9:30, sau pe la 14:30 ca să-l prind pe Nicu Constantin. Ies, merg pe strada Drobeta, caut, întreb, nu găsesc urma plăcii dată jos, poate la vreun imobil renovat, de nu se mai cunoaşte. Toate astea pentru că nu am la mine adresa marelui muzeograf şi editor al lui Eminescu... Merg în Piaţa Spaniei, mă uit pe hartă şi mi se pare prea departe să ajung pe jos în Hristo Boteev şi în Ion Ghica. Lista e lungă, puterile zilei, mici. Trafic îngrozitor. Smog teribil. Stau şi privesc pe cealaltă parte a străzii statuia lui C. Nottara. Din staţia lui Murgeanu schimb cu 135 şi ajung în cartier, abia mai mişcându-mi picioarele.

www.memoriaoltului.ro 15 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

OAMENI, FAPTE ȘI ÎNTÂMPLĂRI DIN ROMANAȚUL DE ALTĂDATĂ

Dumitru Botar

Lectura ziarului VREMEA din perioada interbelică (1928-1934) este plăcută, odihnitoare și deosebit de interesantă, atât ca diversitate cât și prin stilul gazetăresc care evidenția nu de puține ori un profesionalism cuplat cu un autentic umor. În numărul din 3 iunie 1928 sunt invitați aceia care aflându-se prin gara Piatra Olt, între două trenuri, să treacă puțin în dosul gării unde este ȘCOALA DE MESERII, condusă de E. Ghiorghiade, un harnic și priceput director. Merită vizitată, pentru că ceea ce vor vedea acolo, le va răsplăti osteneala și le va produce o stare de satisfacție și mândrie admirând ceea ce poate ieși din mâinile acelor elevi. Poposim apoi peste timp la Ciocănești unde la data de 20 mai 1928, CERCUL CULTURAL CEZIENI – DIN ROMANAȚI care grupează un număr însemnat de învățători a realizat o frumoasă și înălțătoare întrunire, în prezența unui public numeros, locuitori ai satului. S-a reținut dorința de a culege sfaturi și îndemnuri bune de la învățătorii ce n-au ostenit să le vorbească, în special familia Teodor Stoiculescu (tatăl medicului Puiu Stoiculescu) din comuna Ciocănești. A fost un mare entuziasm, întrunirea prelungindu-se până la orele 19 seara cu sfaturi și îndemnuri de ambele părți. Teodor Stoiculescu a subliniat rolul bibliotecilor populare, amintind de măsurile luate de Ministerul Instrucțiunii ca în toată țara să se înceapă luminarea tuturor prin citirea cărților folositoare. Învățătoarea Marineanu din Preajba a vorbit cu multă căldură despre portul popular, subliniind cum este căutat acesta de străini, iar învățătorul Petre Chițu din Țărțăl îndeamnă pe săteni să trăiască în armonie și să se ajute la nevoie, asemenea moșilor și strămoșilor noștri, care erau uniți atât în vremuri bune cât și rele. Tot din VREMEA / 17 iunie 1928, aflăm de o frumoasă inițiativă a celor din BALȘ pentru ridicarea unui MONUMENT AL EROILOR, inițiatori fiind: I. Marineanu – avocat, fost primar, Al. Crivăț - directorul Băncii Comerțului, M. Dumitrescu, P. Corcoveanu, B. Căpitănescu, Fl. Ionescu casier etc. Din donațiuni și baluri, comitetul de inițiativă a strâns 180.000 lei pe care i-a dat ca acont lui Alexandru Severin, sculptor din București, care conform contractului se obliga ca până la data de 15 iulie să ridice la intersecția șoselei naționale SLATINA – BALȘ cu strada gării, un monument care să reprezinte: ROMÂNIA ÎN AVÂNT: o femeie ce îndeamnă un soldat român la luptă, totul amintind de ziua mobilizării. www.memoriaoltului.ro 16 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Pentru completarea sumei de 310.000 lei s-a organizat în seara zilei de 3 iunie un mare bal, iar a doua zi o mare serbare câmpenească în zăvoiul de lângă gară, la care au participat nu doar bălșenii, ci și locuitorii din comunele învecinate. Muzica Regimentului 3 Infanterie a cântat, de duminică seara până marți dimineața, la ora 4, când serbarea s-a terminat. Doamnele din Balș, au contribuit la mărirea fondului donând pentru tombolă sume între 200 lei și 3000 lei, dar și un frumos costum național. Pentru prima dată s-au văzut în Balș la o serbare sute de focuri bengale și frumoase focuri de artificii, fără întrerupere de la 8 seara până la 12 noaptea. În numărul din 8 iulie 1928, citim o scrisoare acuzatoare, la adresa lui Take Vlădescu și Vasile Brândușaru, „Primii ajutori de primar ai fericitei urbe Caracal”. Nu este semnată, dar provine desigur din partea unui grup de cetățeni interesați de ceea ce se întâmplă cu orașul lor, pe care cei aflați la conducerea lui între care și cei doi vizați, îl neglijează destul de serios: „Am aflat despre admirabilul d-voastră gest și vă felicităm. Doi oameni cinstiți ca d-voastră nici nu puteau face altfel. Am aflat că d-voastră înșivă constatând că nu puteți face nimic ați hotărât să vă dați demisia, neînțelegând să încasați 8000 de lei pe lună fără să dați în schimb comunei ceea ce are dreptul să aștepte de la d- voastră. Bravo. Cele bune. Dar până atunci, când veți lua în serios ce ați hotărât fără a ne da prilejul fericit să zicem și noi „alam să fie” aveți grijă că: - Un oraș întreg stă fără baie, în canicularele lui cuptor, spre rușinea d-voastră; - Poroineanu stă în beciul Librăriei Mărculescu, spre rușinea d-voastră; - Pe strada Carpați nu există nici un bec electric, spre rușinea d-voastră; - Eleșteul din Parcul Comunal s-a umplut de papură și rogoz, spre rușinea d-voastră; - Numeroase case ruinate din oraș dau aspect sinistru stradelor, spre rușinea d-voastră; - Câini morți, pisici și orătănii răposate îți strâmbă nasul de putoare, spre rușinea d-voastră; - Gropile străzilor, uluci dezgustătoare pe străzile centrale ne scot din sărite, spre rușinea d-voastră; - Vrăjmașii d-voastră susțin că v-ați hotărât să nu faceți nimic din toate acestea, ca să ne dați nouă material de scris. Nu, nu este adevărat, sunteți obosiți, sunteți bătrâni, sunteți plictisiți, sunteți surmenați; - Hotărârea d-voastră de a demisiona este supremul act de cumințenie din partea d-voastră; - Sunteți doi MAURI, buni de scos la pensie. Adio, bravi edili, adio!” În numărul din 15 iulie 1928, continuă aceste acuzații, dar pe un ton mult mai violent: „În loc să faceți ce trebuia făcut și ce vi s-a indicat, d-l Vasile Brândușaru și-a permis să insulte în plin consiliu, direcția Federalei „Romanați” afirmând că a întreținut baia comunală, cu combustibil furat de la Uzina electrică. D-l Brândușaru s-a dovedit astfel a fi un nemernic calomniator, candidat la disprețul unanim, ca orice client ordinar al cârciumilor, căci nu-i va face nimeni cinstea să se judece cu el”. Iată și o cerere dreaptă a locuitorilor din cartierul Bold al orașului Caracal, pe care VREMEA / 28.10.1928 o preia spre bucuria lor, care în final vor obține ceea ce au solicitat: www.memoriaoltului.ro 17 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR „Locuitorii mahalalei Boldul solicită autorităților în mod îndreptățit încuvințarea de a-și deschide o gheretă de măcelărie pentru aprovizionarea lor. Aici se găsesc numeroși funcționari ale căror soții sunt deasemenea funcționare și cum stau la aproximativ 1 km departe de Hala de carne și de piața comunală se înțelege ușor ce dificultate întâmpină în aprovizionarea cu hrană. Conform legilor sanitare boldenii au construit deja o gheretă ad-hoc după toate regulile higenice și solicită autorizația pentru funcționare. Consiliul comunal i-o refuză pe motiv că e prea departe de centru, putându-se sustrage astfel controlului. Ne permitem a pleda cauza boldenilor rugând călduros pe onorații consilieri să binevoiască a aprecia că motivul acesta este mai slab decât nevoia evidentă și cererea prea dreaptă a locuitorilor din Bold pentru a li se refuza autorizație. Controlul au tot interesul să-l facă chiar consumatorii, ei fiind cei mai interesați pentru a vedea ce se dă în consumație. Apoi primăria are vehicule pentru transport rapid și în fine, găsim argumentațiile fiind toate mai prejos decât cea mai elementară logică.” În urma acestui călduros apel, obiectiv și argumentat, Consiliul Comunal, a eliberat autorizația cerută de Boldeni. Consemnăm și un catren, cu trimitere la unii primari de atunci (VREMEA – 27 sept. 1931).

UNUI PRIMAR GOSPODAR Prea ai fost zelos, fârtate Toate străzile curate Ba tu însuși curățași În virtutea inerției Casieria primăriei...

Prefecţii judeţului Olt (II)

Cornel Manolescu

SOCOLESCU, THEODOR. 1.1872, noiembrie 1 – 1876, mai 22, prefect de Olt. [ A.M., 1897, pag..416; G.Poboran, 1908-II, pag.218 ]. 2.1891,martie 1 – iulie 19, prefect de Olt. [ A.M.I., 1897,pag.417; G.Poboran, 1908-II, pag.218 ]. În 1872, noiembrie, prefectul T. Socolescu solicită Școlii Ionașcu din Slatina să ridice materialele care au fost solicitate.1 ,,ADUNAREA DEPUTAȚILOR, SESIUNEA ORDINARĂ PRELUNGITĂ Ședința de la 19 Martie 1877 92. Județul Oltu.-1875, Maiŭ 11- D-lui Socolescu prefect.- Slatina.- Căutați a mănține candidatura lui Meitani și dacă însă nu puteți face ast-fel și spre a evita orice neorânduieli la col.III de deputați și Meitani la col.IV de deputați Ministru, L.Catargi ( N.B. Veȡi telegr. Din dos.ofic.Slatina, No.29, pag.11 Apen.pag.39 ). N.B. Din actele aflate la D. Socolescu,ex prefect de Olt, prin perchisițiunea de la 22 August 1876.2‟‟ Ziarul ,,Voința Națională „‟ din 19 iulie 1891, prezenta următoarea știre:

1 S.J.A.N.Olt, Fond Prefectura județului Olt, dos. 1/ 1872, pag.25. 2 Monitorul Oficial, nr.83 / 13 Aprilie 1877 , pag. 2474, poz.92. www.memoriaoltului.ro 18 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR ,,D.Theodor Socolescu fost prefect se numesce în vacantul post de administrator al casei de credit agricol din județul Olt.‟‟3

URLĂȚEANU, ION S. *1876, mai 22 – 1877,ianuarie 10, prefect de Olt. [ A.M.I., 1897, pag.416; G.Poboran, 1908-II, pag. 218]. A funcționat ca prefect la mai multe județe. Prin înaltul decret no. 50 cu data din 10 ianuarie 1877, după propunerea făcută prin raport de D. ministru secretar de Stat la departamentul de interne ,,D.Ion Urlățeanu, actualul prefect de la județul Olt, este numit, în asemenea calitate, la județul Prahova în locul D-lui Apostol Aricescu, permutat ( n.n. prefect la județul Vlașca ).‟‟ În 3 ianuarie 1878, fiind prefect la județul Ialomița este transferat tot ca prefect, la județul Dâmbovița. ,,Prin decrete cu data din 3 ianuarie curent, după propunerile făcute de D. ministru secretar de Stat la departamentul de interne sunt numiți: D.Vasile Obedeanu, prefect la județul Ialomița, în locul D-lui I. Urlățeanu transferat în asemenea calitate la Dâmbovița.‟‟4 În august 1881, I.Urlățeanu era inspector administrativ în Ministerul de interne. Inspector al serviciilor administrative. ,,Ion Urlățeanu, inspector administrativ al ministerului de interne, este însărcinat cu gerarea afacerilor curente ale administrațiunei județului Dorohoi, pe timpul absenței D-lui prefect Eduard Gherghel în concediul ce i s‟a acordat. Dat în București, la 26 noiembrie 1881.5 CAROL.

Ministru secretar de Stat la departamentul de interne C.A.Rosetti No. 273”

,,Prin înaltele decrete regale, cu data din 21 Octomvrie 1882, după propunerile făcute, prin raporturi, de D.ministru secretar de Stat la departamentul de interne, sunt numiți: D. Ion Urlățeanu actualul inspector al serviciurilor administrative, prefect la județul Buzĕu, în locul D-lui C.Manolescu demisionat.‟‟6 De la Buzău trece prefect la Covurlui. ,,Prin decretul regal cu No. 334 din 6 februarie 1884, dupe propunerea făcută prin raport de D. ministru secretar de Stat la Departamentul de interne sunt numiți și transferați. D.I.Urlățeanu, actualul prefect de la județul Buzĕu în asemenea calitate la județul Covurlui.‟‟7 ,,Prin decretul regal cu No.953 din 12 Aprilie 1888, dupe propunerea făcută prin raport de D.ministru secretar de Stat la departamentul de interne D.I.S.Urlățeanu,

3,, Voința Națională’’, nr. 2031 din 19 iulie 1891. 4 Monitorul Oficial nr. 6 / 10 ianuarie 1878. 5 Monitorul Oficial nr. 196 / 2 decembrie 1881. 6 Monitorul Oficial nr. 169 / 24 octombrie 1882. 7 Monitorul Oficial , nr, 242 / 8 februarie 1884. www.memoriaoltului.ro 19 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR prefectul județului Buzeu, este transferat în aceeași calitate la județul Râmnicu-Sărat în locul D-lui C.D.Dănescu demisionat‟‟.

DELEANU, COSTACHE *1877, ianuarie 10 – februarie 22, prefect de Olt. [ A.M.I., 1897,pag. 416; G.Poboran, 1908-II, pag.218 ]. Pitar în 1852 . A fost prefect 40 de zile (1877, ianuarie 1877 – 1877, februarie 22). Costache Deleanu a murit din cauza ,,vărsatului negru‟‟, contractat cu ocazia unor manevre. Fii lui au fost: Constantin (,,Costică‟‟) Deleanu și Mihail (,,Micu‟‟) Deleanu. Costică, deputat și prefect al județului Olt în mai multe rânduri a decedat în urma unui ,,vărsat de vânt‟‟ (varicela ), la 20 octombrie 1890

FURDUESCU, IOAN 1.1877, februarie 22 – iunie 9, prefect de Olt. 2.1877, iunie 28 – iulie 25, prefect. ,,Prin decrete cu data de 21 februarie 1877, după propunerea făcută prin raport de D. ministru secretar de Stat la departamentul de interne sunt numiți și permutați: -D. Ion Furduescu, actualul prefect de la județul Muscel ( numit la 29 septembrie 1876 ) transferat în asemenea calitate la județul Olt. -D.R. Fărcășanu, actual prefect de la județul Vâlcea, în asemenea calitate la județul Muscel, în locul D-lui I.Furduescu, transferat.”8 ,,Prin înaltele decrete cu data din 10 octombrie 1879, după propunerile făcute prin raporturi de D. ministru secretar de Stat la departamentul de interne, sunt numiți și transferați: -Ioan Furduescu actual prefect la județul Vlașca în asemenea calitate la județul Prahova în locul D-lui Ciocârlan transferat.9 În iunie 1887, pe Ion Furduescu îl găsim prefect al județului Prahova, iar prin decretul regal cu nr.886, din 11 aprilie 1888, demisionat fiind, este înlocuit de către C.Vlahuți.”10

MISSIR, BASILE ( VASILE ) M *1877, iunie 9 – iunie 28., prefect de Olt [A.M.I., 1897, pag.417; G.Poboran, 1908-II, pag.218 ]. S-a născut la 17 iulie 1843, la Focșani (alte surse indică orașul Roman ). Urmează studii juridice mai întâi la Facultatea de drept din Iași (1860), apoi la Paris, unde obține licența în drept. Intră în magistratură: procuror ( 4 aprilie 1869 ) și prim procuror ( 25 noiembrie 1869 ), la Tribunalul Ilfov; procuror la Curtea de Apel București (31 august 1870, apoi avocat al statului pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - 12 februarie 1872 – 18 aprilie 1874 ). Missir intră în politică, în rândurile P.N.L.; prefect al județelor Olt ( 1877, iunie 9 Basile M. Missir

8 Monitorul Oficial al României, nr.42 / 23 februarie 1877, pag.1386. 9Ibidem, No.232 / 13 octombrie 1879. 10Ibidem,No.14 / 16 aprilie 1888 www.memoriaoltului.ro 20 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR – iunie 28) și Brăila ( demisionat la 20 iunie 1878 ), avocat al statului pe lângă curțile și tribunalele din București ( 12 noiembrie 1880 – 12 octombrie 1889 ). ,,La 16 octombrie 1881, prin decret regal B.Missir, avocat este numit membru al Consiliului de administrație al regiei monopolului tutunului și sărei.‟‟11 Din 1896 face parte din gruparea disidentă ,,drapelistă‟‟, deputat (din 1897). ,,Camera l‟a încărcat cu demnitatea de vicepreședinte al ei, iar în sesiunea 1898 – 1899, d-sa a fost ales, în grelele împrejurări financiare prin care trecea țara, ca raport general al budgetului. Și raportul d-lui Missir a rămas un monument în analele noastre parlamentare. ( ,,Foaia populară’’, nr.6 / 15 martie 1901 ). Revine la liberali în 1899. La numirea sa, ca ministru al agriculturii, industriei, comerțului și domeniilor ( 14 februarie 1901 – 18 iulie 1902 ), ,,Foaia populară, nr.6, din 15 martie 1901‟‟ îi făcea o elogioasă prezentare: ,,Numirea sa în capul departamentului agriculturei e din cele mai fericite, căci, mai cu seamă în În 1897, un grup de politicieni liberali în împrejurările prin care trecem, e nevoe frunte cu P. S. Aurelian au constituit o de o minte luminată și o mână de fier dizidenţă... spre a ne ridica iarăși bogățiile noastre unice: agricultura și comerciul. Și de la d. Basile Missir țara are tot dreptul a spera ori-cât de mult”. Președinte al Adunării Deputaților (15 dec. 1909 – 6 febr. 1910). Prin D.R. nr. 1940, dat la Peleș, la 9 Iunie 1909 ,,Missir (Basile M.), vice- președinte al Adunării deputaților este numit membru al Ordinului Coroana României în ...având ca organ de presă ziarul Drapelul

11 Monitorul Oficial al României, nr.160 / 18 octombrie 1881 www.memoriaoltului.ro 21 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR gradul de Mare Ofițer”.12 Senator, din 1914. Președinte al Senatului în mai multe rânduri: -21februarie – 22 aprilie1914, -10 iunie – 17 noiembrie 1914, -17 noiembrie 1914 – 16 noiembrie 1915, -16 noiembrie 1915 – 9 decembrie 1916. ,,Ca scriitor, în materie juridică d-sa s‟a accentuat ca redactor fondator al ziarului ,,Dreptul13‟‟, încă de la 1870, unde a colaborat neîntrerupt pânâ la 1881, dând săracei literaturi juridice românești multe articole de o incontestabilă valoare.‟‟14 OPERA *Explicațiunea legei comunale cu un apendice cuprinzând noțiuni generale asupra actelor stărei civile și asupra căsătoriei civile, o tablă sinoptică de materii, și o tablă de concordanță între articulile legei comunale, și numerile acestui uvragiu corespondente esplicațiunilor, de V.M. Missir absolvit student de Drept de la Facultatea din București ( Tip. Lucrătorilor asociați ), [ 1866 ]. 24 X 15,5 ). 1f.,II p.5-157 [-159 ]. 3 sfanți. Anul pe copertă. *Despre mandat în dreptul roman și dreptul român. Thesă pentru licență. Susținută la [ 25 ] Maiu 1869 de Basile M. Missir Basile M.Missir (Născut în urbea Roman).Bucuresci (Imprimeria Statului, 1869 (21X14,5 ).2 f.[233-235 ] p. ( Facultatea de Drept din Bucuresci ). *Concluziuni depuse la Tribunalul Ilfov, Secția comercială pentru anularea de cambii antidatate în frauda legii [ de ] B.M.Missir. Bucuresci ( Tip. Gutenberg, Joseph Gobl ), 1896 ( 23X15,5 ), 24 pag. *O conferință asupra proiectului de lege pentru modificarea de procedură civilă, de B.M.Missir. București ( Tip. Voința Națională ), 1900 ( 18,5 X 12,5 ). 46 p. *Memoire sur les operations de vente des parties industrielles et commerciales de la Societé Roumaine pour l‟Industrie et le Commerce du Petrole elaboré par B.M.Missir. Bucarest ( Impr. Gutenberg, Joseph Gobl ), 1900 ( 24,5 X 16,5 ). 48 p. ( Societé Roumaine pour l‟Industrie et le Commerce du Petrole ). *Memoriu asupra operațiunilor de vendare a părții industriale și comerciale a Societății Române pentru Industria și Comerciul de Petrol, [ de ] B.M.Missir.Bucuresci ( Tip.Gutenberg, Joseph Gobl ), 1900. ( 24,5 X 17 ). 47 p. *Un mic studiu asupra câtorva articole ( art.54-75 ) din proiectul de lege pentru modificarea codului de procedură civilă, de B.M.Missir.București ( Tip.Gutenberg, Joseph Gobl ), 1900.

12 Monitorul Oficial al României, nr. 61 / 16 iunie 1909, pag. 2566. 13 Revistă condusă o vreme şi de juristul Constantin Dissescu, originar din Slatina. 14 ,,Foaia populară’’,nr.6 / 15 martie 1901. www.memoriaoltului.ro 22 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR *Diferite conturi de distribuirea veniturilor între moștenitorii repausatului G.O. Bassarabeanu de către mandatarul lor D-l B.M.Missir. București ( Tip.Gutenberg, Joseph Gobl ), 1904 (23,5 X 16 ). 12 p. Lipsă coperta. *Discurs pronunțat în ședința de la 13 Martie 1904 a Adunării Deputaților cu ocasiunea discutiunilor asupra proiectului de tarif general vamal, [ de ] B.M. Missir. Bucuresci ( Imprimeria Statului ), 1904. ( 27, 5 X 19 ). 17p. *Împărțeala de la 10 și 12 ianuarie 1904 pentru Suma de 1.151.400 Lei v.n. în efecte și 113.468 Lei 20 Bani în Numerar din succesiunea lui G.O. Bassarabeanu, [ de ] G.M. Missir. București ( Tip.Gutenberg, Joseph Gobl ), 1904 ( 26,5 X21 ).27 p., 1 tab. *Legea pentru organizarea meseriilor și Regulamentul privitor la aplicarea ei precedate de desbaterile Corpurilor Legiuitoare și de proiectele de legi anterioare,[ de ] B.M.Missir.București (Atel.grafice I.V.Socecu ), 1905 (24 X 17 ).IV,33p. *Discuția generală în Adunarea Deputaților asupra proiectului de lege pentru înființarea unei case Rurale. Discurs rostit de D-nul B.M. Missir în ședința de luni 4 Februarie 1908. București, Minerva, Inst. de Arte Grafice și Editură, 1908 ( 21 X 13,5 ). 30 p. *Discuția generală în Adunarea Deputaților asupra Proiectului de lege pentru Mărginirea dreptului de a tine în arendă moșii. Discurs rostit de D-nul B.M.Missir în ședința de Miercuri, 26 Martie 1908. București ( Tip.Gutenberg, Joseph Gobl ), 1908 ( 23 X16 ).24 p. *Dreptul de a înființa o farmacie. Un mic studio de B.M. Missir. (Tip. G.A. Lăzăreanu ) 1909 ( 25 X 16,5 ).32p. *Memoriu asupra chestiunei de drept: Comerciantul poate cădea sub aplicațiunea art. 43 din L. Vamală sau sub aplicațiunea art.47 din C.Penal în combinație cu același art.43 [ de ] B.M.Missir. București ( Tip. Gutenberg, Joseph Gobl S-sori ),1910 ( 23 X 15,5 ).18 p. *Memoriu asupra chestiunii: Care e patenta ce trebue să plătească societățile în nume colectiv, care fac comerțul de bancă? [ De ] B.M. Missir. București ( Tip. Gutenberg, Joseph Gobl S-sori ), 1911 ( 23 X 15,5 ). 18 p. *Câteva cuvinte asupra proiectului de lege pentru organizarea meseriilor creditului și asigurărilor muncitorești, de B.M. Missir. București (Imprimeriile Independența ), 1911 ( 22,5 X 15,5 ), 28 p. ( Extras din ,,Buletinul Cercului de Studii”, nr. 5 și 6 ). A încetat din viață în București, la 21 aprilie 1929.

ARICESCU APOSTOL D. *1877, iulie 25 – 1878, aprilie 22, prefect de Olt. [ A.M.I., 1897, pag.417 ]. Funcționar public și de stat, militant politic. Fratele lui C.D. Aricescu.15 Participant la evenimentele revoluționare din 1848, Câmpulung-Muscel, comisar (propagandist ). Jurământ pe Noua Constituție, Proclamația de la Izlaz (6 august 1848), dezavuarea Regulamentului Organic și a Arhondologiei (Condica rangurilor boierești). Refugiat, după înfrângerea revoluției, peste munți. Judecat și întemnițat inițial, la Brașov, apoi la Colțea București ( 17 ianuarie – 22 iulie 1849).

15 C.D. Aricescu ( n.1823 – ϯ1886 ), istoric și publicist romăn, participant la Revoluția de la 1848 din Țara Românească. A fost membru în Divanurile ad-hoc, desfășurând o intensă activitate în favoarea Unirii Principatelor române. Ca director al Arhivelor statului din București, a sistematizat fondul arhivistic. A publicat lucrări istorice privind istoria orașului Câmpulung-Muscel, răscoala din 1821și revoluția din 1848. Ca scriitor, C. D. Aricescu a compus versuri naive și un roman neizbutit (,,Misterele căsătoriei’’, 3 volume apărute în 1862, 1863, 1886 ). Mama sa era slătineancă. www.memoriaoltului.ro 23 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR ,,Prin decrete cu data 20 și 23 Aprilie curent dupe recomandațiunile făcute de D. ministru de interne, sunt numiți în funcțiune: D.Apostol D.Aricescu, prefect la județul Vlașca, în locul D-lui G.Lehliu‟‟.16 Prefect al județelor : Argeș (15 iulie – 19 august 1876), Vâlcea (1876 – 1877) . ,,Prin înaltul decret no.50, cu data din 10 ianuarie 1877 după propunerea făcută prin raport de D.Ministru secretar de Stat la departamentul de interne, Ap. Aricescu actualul prefect de la jud. Prahova este numit, în asemenea calitate la jud. Vlașca, în locul D-lui Al. Chirculescu, demisionat.‟‟17 Prefect de Olt , în perioada 1877, iulie 25 – 1878, aprilie 22 ( demisionat ). Inițiative favorabile dezvoltării economiei locale de factură modernă. Susținător al obținerii independenței naționale pe calea armelor.18

DELEANU, CONSTANTIN C 1.1878, aprilie 22 – 1882, iunie 25, prefect de Olt. [ A.M.I., 1897,pag.417; G.Poboran, 1908-II, pag.218 ]. 2.1886, mai 5 – 1888, aprilie 15, prefect de Olt. [ A.M.I.,1897, pag.417; G. Poboran, 1908-II, pag.218 ]. Fost deputat și prefect. ,,Prin decrete cu data din 22 aprilie 1878, după propunerea făcută prin raport de D. Ministru secretar de Stat la departamentul de interne sunt numiți și transferați: D. Constantin Deleanu actualul prefect de Romanați (1877, octombrie 24 – 1878, aprilie 27), în asemenea calitate la județul Olt, în locul D-lui Apostol Aricescu, demisionat.‟‟19 A funcționat ca prefect al județului Olt până în 25 iunie 1882. Prin D.R. cu data din 25 iulie 1882 este numit prefect al județului Neamț. La 1 septembrie 1883, C.Deleanu este numit inspector financiar. ,,Ministerul de Finanțe Prin decretul regal cu No.1925 din 1 septembrie1883, în urma propunerei făcută prin raport de domnul ministru secretar de Stat la departamentul de finance, domnul C.C. Deleanu, fost prefect, s‟a numit în funcțiunea de inspector financiar, în locul domnului T. Furduescu, care rămâne a se chiema în altă Decretul Regal de numire a lui C.C. Deleanu ca funcțiune.‟‟20 prefect al judeţului Neamţ, fiind înlocuit la Olt de Anton Suciu

16 Monitorul Oficial al României, No. 92, din 26 Aprilie 1867. 17 ,,Buletinul Oficial al României’’, nr. 15 din 21 ianuarie 1877, pag.1 ( 465 ). 18 Enciclopedia Argeșului și Muscelului, vol. I A-C, Pag.45, Pitești 2010. 19 Monitorul Oficial al României, nr. 94 din 28 aprilie 1878. 20 Ibidem, nr.124 din 8 septembrie 1883. www.memoriaoltului.ro 24 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR În 1887, fiind prefect în al doilea mandat, la Slatina a fost construit localul prefecturii (azi Muzeul Județean). A fost căsătorit cu Aneta Deleanu, având urmași 3 fete și 2 băieți: Constantin și Gogu. Constantin C. Deleanu a decedat pe 20 octombrie 1890 de vărsatul negru (variola), la vârsta de 46 ani ( n. c.1844 ), în timpul mandatului de deputat de Olt. Avea domiciliul în str. Obrocari ( Slatina ). ,,Prin D.R., dat în Bucuresci, la 3 decembrie 1890, Colegiul I-electoral pentru deputații din județul Olt este convocat a se întruni în ziua de 20 ianuarie 1891, spre a alege un deputat, în locul D-lui Constantin Deleanu încetat din viață.‟‟21

SUCIU ANTON *1882, iunie 25 – 1883, iulie 7, prefect de Olt. Născut în Turnu Măgurele, 1852, martie 11 (sau aprilie 12). Licențiat al Facultății de drept din Iași ( 1876 ). -16 Mai 1876, substitut tribunalul Vlașca, -18 Octombrie 1876, jud. Instrucție trib. Neamțu (1878, octombrie) apoi Trib. Iași până la 10 Martie 1879, -1878, octombrie , Prefect jud. Neamț. -Trib. Iași (până la 1879, martie). -2 Aprilie 1880, președinte Trib. Iași, -27 Iulie 1881, prefect jud.Neamț, apoi Olt până la 1 Iulie 1883, ,,Prin înaltul decret regal cu No. 2.654, din 24 octombrie 1882, după propunerea făcută prin raportul D.Ministru , D-l C.I. Periețeanu, directorul Prefecturii județului Olt, este autorizat a lua parte la ședințele Consiliului Județean, ce se află convocat în sesiune ordinară, pe timpul cât D. Prefect Suciu va fi ocupat cu inspecțiunile.‟‟22 -12 Decembrie 1883 supl. Curtea Apel Focșani, apoi Iași până la 1 Septembrie 1890, -31 Octombrie 1895 avocat al Statului cl. I Iași până la 1 Mai 1899, -5 Octombrie 1902 procuror general Curtea de apel Iași, -30 Decembrie 1902 consilier la aceeași Curte (fiind delegat procuror general până la 29 Martie 1903 ), -20 Ianuarie 1910 delegat procuror general aceeași Curte , - 1 Aprilie 1910 Consilier Curtea Casație sect.III. . Vechime în magistratură-19 a. 10 și 4 z. . Stag.în grad: consilier: 1a.și 6 l.‟‟23

CHIRCULESCU, ALEXANDRU *1883, iulie 7 – 1885, aprilie 24, prefect Olt. [A.M.I., 1897, pag.417; G.Poboran, 1908-II, pag.218 ]. A fost prefect la mai multe județe. ,,Prin înaltul decret No. 50, cu data din 10 ianuarie 1877, după propunerea făcută prin raport de D. ministru secretar de Stat la departamentul de interne, Al. Chirculescu, demisionat din postul de prefect al județului Vlașca este înlocuit de Apostol Aricescu, fost prefect la județul Prahova.‟‟24

21 Ibidem, nr. 200 din 6 decembrie 1890. 22 Ibidem, nr.173 din 30 octombrie 1882. 23 Anuarul magistraturii, 1 octombrie 1911, pag. 259, Edit. ,,Minerva’’București 1012. 24 Monitorul Oficial al României, nr.15 / 21 ianuarie 1877, 1 (465 ). www.memoriaoltului.ro 25 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR ,,Prin înaltul decret regal sub No.1652 din 7 iulie 1883, după propunerea făcută prin raport de domnul ministru secretar de Stat la departamentul de interne domnu A.Chirculescu, fost prefect, este numit în postul de prefect la județul Olt, în locul vacant.‟‟25 De la județul Olt este transferat ca prefect la Ialomița. ,,Al. Chirculescu, actual prefect la Olt, în aceeași calitate la jud. Ialomița în locul D-lui Peride, trecut în altă funcțiune.‟‟26 ,,Prin decretul regal cu No.1315 din 21aprilie 1885, dupe propunerea făcută prin raport de D. ministru secretar de Stat la departamentul de interne, sunt transferați și numiți: D .Al. Chirculescu, actual prefect la județul Olt, în aceeași calitate la județul Ialomița, în locul D-lui E.Peride, trecut în altă funcțiune. D.I. Paladi, prefect la județul Olt, în locul D-lui Chirculescu transferat.‟‟27 ,,Prin decretul regal cu No. 1.205 din 14 aprilie 1887, dupe propunerea făcută de D. ministru secretar de Stat de la Departamentul de interne, D.A. Chirculescu, prefectul județului Ialomița, este autorizat să gereze provizoriu afacerile prefecturei Dolj, până la numirea titularului, în locul vacant rămânând D.Procop Dimitrescu directorul prefecturii Ialomița, a îndeplini asemenea provizoriu funcțiunea de prefect al acestui județ, pe tot timpul absenței de la post a D-lui Chirculescu.‟‟28 ,,Prin decretul regal cu No.1284 din 22 aprilie1887, în urma propunerii făcută prin raport de D.ministru secretar de Stat la departamentul de interne sunt numiți și transferați: D.A. Chirculescu actual prefect al județului Ialomița, în aceeași calitate la județul Argeș, în locul vacant. A fost înlocuit de Ilie G.Protopopescu fost președinte de tribunal și deputat.‟‟29 Prin decretul regal, No. 887, din 11 aprilie 1888, Al.Chirculescu, prefect al județului Argeș, este înlocuit cu Daniil Kirițescu.30 ,, CAROL I Prin grația lui Dumneȡeu și voința națională, Rege al României La toți de față și viitori sănĕtate. Asupra raportului ministrului Nostru secretar de Stat la departamentul afacerilor străine sub No. 23.961. Avênd în vedere art.12 din regulamentul ordinului ,,Stéua României‟‟, Am decretat și decretăm Art.I.Numim membru al ordinului,, Steaua României‟‟ În gradul de Oficier pe D. Chirculescu ( Al ) prefect județul Argeș. Art.II.Ministrul Nostru secretar de Stat la departamentul afacerilor străine este însărcinat cu executarea prezentului decret. Dat în Focșani, la 10 octombrie 1887. CAROL

Ministrul afacerilor străine, Cancelar al ordinelor M.Pherekyde No.2.999’’.31

25 Monitorul Oficial al României nr. 77/ 10 iulie 1883 26 ,,Voința Națională’’, nr. 0233 / 27 aprilie 1885. 27 Ibidem, nr.21 / 26 aprilie 1885. 28 Ibidem, No.6 / 9 aprilie 1887. 29 Ibidem, No.20 / 26 aprilie 1887. 30 Ibidem , No.14 / 16 aprilie 1888. www.memoriaoltului.ro 26 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR PALLADY ( PALADI ), ION ( IANCU ) T. *1885, aprilie 24 – 1886, mai 5, prefect de Olt. [ A.M.I.,1897, pag.417; G.Poboran, 1908 – II, pag.] Fiul lui Aga Toderaș Pallady și Eufrosina Ghika, având frați pe PUCCHERIA= Sturza și Zahareanu, GHEORGHE, căpitan de cavalerie=Natalia Manu și TEODOR, căpitan=Al. Kretzulescu. Ioan T. Paladi, căsătorit cu Maria Cantacuzino ( sora mai mare a diplomatului Neculai B. Cantacuzino), fost prefect în mai multe rânduri. Are fii pe Teodor ( pictor, n.1871, aprilie – ϯ 1956, august 16), căsătorit cu G. Ghica, Ion, ( ϯ 1910), fost magistrat, Pictorul Theodor Pallady căsătorit cu Elena Sidery, Vasile, căsătorit cu C. Enacovici și Marie, căsătorită cu George Racovitză.32 ,,În 15 decembrie 1879, prin decrete regale, după propunerile făcute prin raporturi de D. ministru secretar de Stat la departamentul de interne, D. Ioan Paladi, fost prefect și senator, este numit prefect la județul Tulcea, în locul D-lui G.M. Ghica demisionat.‟‟33 S-a implicat în îmbunătățirea infrastructurii orașului Tulcea, realizându-se lucrări de infrastructură stradală: pavări de străzi, dar și schimbarea unor denumiri. Menționăm că a funcționat ca prefect de Tulcea până în 10 mai 1881, când a fost înlocuit de Remus Opreanu. ,,M.S.Regele, asupra raportului d. ministru secretar de Stat, a binevoit a conferi, prin înaltul decret cu No.1579 din 26 Iunie 1883, ordinul ,,Coroana României‟‟. În gradul de comandor Domnului Ion Paladi-fost prefect.‟‟34 ,,Prin decretul regal cu No.1.315 din 21 aprilie 1885, dupe propunerea făcută prin raport de D.ministru secretar de Stat la departamentul de interne sunt transferați și numiți: -D.I.Paladi, prefect la județul Olt, în locul D-lui Chirculescu transferat‟‟. În nr. din 28-29 iulie 1885, ziarul ,,Voința Națională‟‟ nota următoarele: ,,D. Palladi, prefectul jud. Olt, a părăsit aseară Capitala, ducêndu-se în Moldova, în virtutea unuĭ congediŭ‟‟. Periodicul ,,Epoca‟‟, nr.138 , din 8 mai 1886, scria despre I.Paladi următoarele: ,,D.I.Paladi, actual prefect al județului Olt, este numit în funcțiunea de comisar- director al prefecturei poliției Capitalei.‟‟

31 Ibidem, No.26 / 4 Mai 1888. 32 Lecca, Octav-George, op.cit., pag.385. 33 Ibidem, No.284 / 18 Decemvrie 1879. 34 Ibidem, No.71 / 3 iulie 1883. www.memoriaoltului.ro 27 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

Mirajul Afroditei (V)

Paul Dogaru

Dormi profund ca mâine în zori să fim doi străini

,,Deoarece susţii că eu sunt aceea care a făcut primul pas aş dori să-mi înapoiezi fotografiile. Gestul e valabil şi la mine. N-am nici un interes să le opresc; de câte ori le voi privi îmi vor trezi una şi aceeaşi amintire a unei poveşti triste de iubire”. Scrisoarea era trimisă de Doina P, fata cu ochii de ametist cât o noapte de largă şi cu trup firav, zburdalnic, de veveriţă. Victor T, colegul meu de facultate mi-l înmânase mormăind ca un urs (chiar că semăna cu un urs la mers şi la vorbă !). – Nu-mi miroase a bine. S-au veştejit rozele, Dane! Sădeşte altele! Şi-a plecat în treburile lui mulţumit ca un misionar care a cules numai ridichii de lună. – Nu plâng, dragule că s-au veştejit. Sosise timpul, doar este toamnă! Seara merg să servesc masa la cantina facultăţii. Vremea rece îmbie puternic pe cei plictisiţi să soarbă mai abitir din aerul curat, purificat de ploi. Pe coridor zarvă mare. Într-un cuvânt tinereţe prin care nu poţi trece neobservat, cu capul plecat în pământ, liniştit şi inofensiv. La masă acelaşi rând şi obişnuita corvoadă. Întâmplător lângă mine zăresc o veche cunoştinţă de liceu. Este verişoara celui mai bun prieten din acea perioadă. Înaltă, şatenă cu o uşoară tendinţă de ascuţire a feţei, mai ales când râdea. Mariana vorbea solemn cu o blondă nereuşită şi-şi tot avânta mâinile într-o parte parcă pregătindu-se de zbor. O cunoscusem Costică I. şi Paul Dogaru la Liceul cu ani în urmă, era mai neîmplinită, fragilă. Metalurgic din Slatina (24 martie 1974) Acum paliditatea feţei căpătase culoarea roşiatică a maturizării, se împlinise în şoldurile arcuite bărbăteşte, osoase sub rochia subţire şi lungă. Blonda era vizibil mai înaltă, cu părul decolorat de parcă toate ploile secolului se abătuseră asupra creştetului ei; îl avea revărsat pe un gât de marmoră, cu nas acvilin, ambiţios şi romantic, cu ochii de o nevinovăţie revoltătoare. Lângă ele, atentă la discuţie, cu alura unui gen neutru se mişca neîncetat o altă colegă de-a lor. Era pistruiată şi în plus de harul nestăvilit al Domnului şi când râdea da la iveală o dantură ireproşabilă. Râsul îi era plin, cum rar mi-a fost dat să aud în viaţă, izvorât din adâncul sufletului, terminându-se printr-un şuierat lung şi răsucit, semn al energiei clocotitoare. O chema Magda Petrescu, purta pantaloni prin care i se reliefau cu toată ostentaţia ştofei, două picioare voinice, maiestos liniate cu fibră puternică şi tânără. Râdea zgomotos şi nu cred că-şi spuneau lucruri serioase. www.memoriaoltului.ro 28 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR – Colege de-ale mele! - le prezintă Mariana. Suntem distrate, tu scuză-ne! Sper că te împaci bine cu viaţa? Câţi ani sunt de când nu ne-am mai văzut? La sfârşitul mesei pe care am servit-o laolaltă, îşi întregeşte rolul de interlocutoare: – Ea este Magda Petrescu, vede viaţa în culori şi îndrăgeşte la nebunie sportul. Blondina grupului se numeşte Amalia Pricop, face parte din pleiada romanticilor. La despărţire: Azi e sâmbătă, mâine va fi duminică cu siguranţă. De vii mâine ne găseşti într-o sală. Să te aşteptăm? Ne aduci şi câteva poezii? – Bine. La revedere ! A doua zi mă cuibăresc cum cred că-i mai discret într-o clasă şi mă cufund pe de-a-ntregul în poezia lui Apollinnaire. Nu înregistrez timpul, senzaţia nu este extirpată. Deodată uşa se deschide brusc şi-un năsuc pistruiat iradiază atmosfera. – Sala e aproape goală! – vorbele se pierd săltăreţe pe coridor. Pentru ea eram acel „aproape” ce-o împiedicase să spună absolutul. Când am privit a doua oară prin sală n-am fost surprins că-n prima bancă două fiinţe, Mariana şi Magda se Paul Dogaru jucau cu nişte foi de caiet. Şi-un creion pe jumătate distrus de răutatea lor. Îl consumase între dinţi, dinţii ei albi, vegetarieni, într-un ceremonial de sălbăticie. Mariana răsărită ca din pământ lângă mine mă roagă să-i dau caietul cu poezii. – Sau vrei să vii personal cu el la noi. Ce naiba, te aşteptăm de o oră. Magda suferă!! Eşti rău, Dane! Sunt asaltat de numeroase întrebări. În cele din urmă Mariana se retrage. „Trebuie să iau o carte de la o colegă să-mi termin lucrarea de seminar la istoria literaturii”. Rămân cu Magda, discuţii împletindu-se cu poezie şi relans. Sunt oarecum jenat de tinereţea ei năvalnică ce nu căuta s-o ascundă, şi-i admiram în felul meu naivitatea cu care privea lumea. Se tulbură şi bucură când află câte ceva despre mine, îşi ţuguie buzele a supărare când arunc umbre peste conceptele ei de viaţă. Nu doreşte culori noi, dar îşi apără pe cele vechi. Îi simt suflarea în obraz, arzătoare care-mi înfiora corpul. „Cine te-a trimis pe acest drum pe care umblu şi eu? Ştiai cumva că am nevoie de respiraţia ta?!” Seara am întâlnit-o din nou. Mă dureau tâmplele de incertitudini, ea se frământa ca de un fapt rău, ştiut sufleteşte, solitar, semăna cu o pasăre ce aşteaptă din necuprins ţipătul incolor, veşted al toamnei pentru a-şi lua zborul spre ţările calde. Sau a rămâne pradă iernii dure. Ţipătul nu sosea, nu-l auzisem, pierdut în aer odată cu frunzele galbene pălite mai mult pe vertical nu avusese puterea pătrunderii către noi. O studiam www.memoriaoltului.ro 29 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR drept, obraznic ca să-şi dea seama că este mai avantajos să-şi uşureze sufletul de-i plin şi insuportabil. La un moment dat, obsedată de căderea în abis a stelelor îmi spune cu ochii pierduţi în nicăieri, incendiaţi înăuntru, înfometaţi de cunoaştere, cu glas rugător: – Nu-mi dojeni fiinţa şi mai ales nu mi-o lua în nume de rău. Doina este prietena ta? Te întreb aşa... Se bâlbâie, se înroşeşte. Vrea un răspuns fără definiţie precisă, copleşită de emoţie. O doare adevărul ce-l ghiceşte între maxilarele mele. Ne oprim lângă fereastră faţă-n faţă, cu dorinţa de a vorbi pentru a elimina atmosfera de plictis aşternută între noi grea. Clipele trec apăsătoare ca nişte greutăţi enorme şi-n tâmple probabil că aude nişte lovituri de ciocan, înăbuşite, distrugătoare. În seara aceasta vine de acasă. O aştepţi? Ştie restul lucrurilor mai bine ca mine. Sunt Paul Dogaru împreună cu alţi tineri din îndrăzneaţă dacă te rog să-mi laşi caietul cu Clocociov după o partidă de fotbal poezii. Nu l-am parcurs în întregime şi aş vrea... Este seară şi duminică. Prin geam stelele se încârligau în pletele noastre sunătoare, o muzică aparte, poate ceva asemănător cu hârşâitul ploii pe pânza umbrelor. Vremea-şi deliberează sentinţa. Când plouă cu picături mici şi dese, când norii se încremenesc de ciudă că nu-s luaţi în seamă. În curând va fi soare, cerul ciugulit de nori va fi albastru, de-o culoare liniştitoare ce nu agasează nervii. Vom merge la film, aşa am hotărât. N-aş vrea s-o întâlnesc. Dorinţa sa înjumătăţită sau aşa cred eu; poate că nici nu există. Farmecul timpului, cu toate aceste oprelişti nu poate fi evitat, ocolit chiar de arunci în unda lui lină o piatră de nepăsare sau un crâmpei de ură! Nu ştii niciodată ce se va întâmpla în amănunţime! Aş fi pus piciorul în pragul instinctelor de nu mi-ar fi dat ascultare în luptă dreaptă sau vicleană, le-aş fi îngenncheat să nu-mi tulbure vârsta cu înşelătoare lumini. Dar ... am curs pe albia timpului, îmbrăţişat cu el, prieten şi duşman deopotrivă. Am plecat la film unde aştepta Magda şi încă două colege. Când am intrat în sală agasate de îndărătnicia mea de a mă lăsa aşteptat, Victor, colegul, s-a strâmbat nostim şi le-a urmat lăsându-mă în postura celui ce plăteşte năzbâtâile Paul Dogaru elev în clasa a X-a oamenilor refulaţi. Satisfăcut şi mânios pe de altă C la Liceul Radu Greceanu din parte mă plimbam cu paşi fermi pe dinaintea Slatina (1961) cinematografului, sortit fiind să aleg una din www.memoriaoltului.ro 30 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR alternative: să merg înapoi sau să intru în sală. Îngropat în gânduri hiperbolizate conştient şi-n fumul ţigării stâlcite între degete cu încăpăţânarea omului ce nu se decide am revenit la realitate auzind în spatele meu un glas cunoscut: – Plimbarea de seară? N-aş putea spune că-i prea nimerit locul! Era Magda. – Tu! - mă mir firesc. Parcă intraseşi la film?! – De moment ce sunt aici înseamnă că te-ai înşelat. Nu trebuie să ai prea multă încredere în constatări. Te înşeli mai totdeauna, după cum vezi. Batem străzile oraşului în neştire, amândoi cu visul deşănţat în suflet. Deodată cuvintelor fără număr rostite oboseala se scurgea pe nesimţite prin corp în pământ; o oboseală binefăcătoare, creatoare de senzaţii cu poftă de hoinăreală. Insist asupra prieteniei sincere, asupra iubirii netrădătoare, pe când ea tăcută ascultă, ascultă, ascultă... Lucrurile capătă Paul Dogaru vorbind la o seară culturală (Slatina, aprilie 1975) alt contur, mai precis, umbrele sunt mai comunicative, mai ale noastre. Aer peste aer, suprapus, rezultă un univers. Din miile de ipostaze aleg una să-mi mângâi rănile perorând că viaţa mea e o linie spirală în veacul descris diametral prin sânul înserării. Ce gust au aromele? Tare aş vrea să ştiu la cumpăna serii! Şi greierii cântă abracadabrant înţeleşi doar de îndrăgostiţi, huliţi de restul oamenilor. La capătul străzii ce delimitează scările căminului îmi place atingerea de mână, căldura fiinţei ei, şi furişarea haină a umbrelor în direcţii contrare. Şi-mi mai place luna care străluceşte deasupra frunţii ca o anathemă! Pe cine blesteamă şi spre ce păcat ne îndeamnă? * * * Trenul pătrunde-n gară scrâşnind ca un uriaş înlănţuit. Printre oameni, interminabile umbre dănţuitoare, caut un nume, caut o fată: se numeşte Doina şi n-o zăresc. Să fi trecut fără s-o observ? Tot ce se poate! Nici la cămin nu există. A doua zi, spre seară, am întâlnit-o pe coridor şi-mi părea nespus de rău că n-am aşteptat-o la gară până la infinit. Este palidă, are cearcăne atât de pronunţate încât, cu toată frumuseţea obrajilor de copilă, chipul mi se pare dizgraţios. Îmi răspunde că-i obosită când vreau să ştiu de unde-şi are tristeţea, eu ştiu că nu-i acesta motivul căci altfel n-ar avea ochii înroşiţi de plâns! Mai păstrează încă pe retină reflexe de lacrimă, ochii înoată în ea şi-o trădează. Evită cu prudenţă să-mi spună adevărul. Apoi se transformă radical, se uită la mine îndrăzneaţă şi ironică. O atitudine de dispreţ îi citeam în privire, ultima ipostază a femeii seduse şi abandonate, deşi era pe departe de-o situaţie similară „Nu cu atitudinea aceasta de aroganţă mă vei (putea) menţine lângă tine – aş fi www.memoriaoltului.ro 31 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR vrut să-i rostesc în timpane. Îmi îngrădeşti aerul, îmi răpeşti libertatea, mă înăbuş!” Ea surâde crezându-mă pierdut, nestăpân pe de-a-ntregul pe soarta mea, asemeni ei, şi trăieşte cu senzaţia că tot ce fac, tot ce spun şi zâmbetele şi tristele ridicări din umeri sunt tot atâtea naufragii în apropiere de ţărmul pe care aşteaptă. Înadins vrea să ştie ce-am făcut în cele două zile când a lipsit. Şi ştie. Mărturie stau lacrimile, ochii înroşiţi, dar s-audă de la mine constituia una din satisfacţiile diabolice ale sexului frumos. Sfârşeşte prin a plânge cu lacrimi de-o schioapă murmurând întoarsă către mine: – Ştiu că m-ai minţit mereu! Eşti plictisit, Dane, foarte plictisit. Totul în jur se învârte în dansul cel din urmă căci am intrat în toamnă cu alaiul întreg al amintirilor. Doar, întocmai ca un petec de hârtie îngălbenit, cochilia visului ţine evidenţa. Ghioceilor veştejiţi în mine. Paul Dogaru în aprilie 1976 E trecut de amiază, nu-i aşa?! – Primul sau ultimul capitol al dispreţului?! Dragostea, dacă există evident, se transformă pe nesimţite în dispreţ când caracterele-s deosebite şi şovăelnice. Ce propui? Ne bate-n piept câte o inimă tânără ca o apă limpede de izvor în malul arhipelagului şi nu-i alintăm învolburările-i hieratice! Ne cere mult? Ne cere doar ce-i al ei, să-i dăm aer, oxigen. Se înăbuşe, Doina, şi odată cu inimile noastre ne definim cadavre, cadavre vii, somnolente, umbre fără noţiune şi sens! Ce sunt eu? Un fascicol de raze în imensitatea oceanului uman. Şi tot spre soare tânjesc. Cuprinde-mi palmele şi să ne urmăm drumul spre înainte! – E prea târziu! Mult prea târziu! Oboseala te-a cuprins şi pe tine. Multe popasuri vei face pe cale. Sunt dezgustătoare popasurile! Unde-i bărbăţia şi surâsul puţin ironic şi mai mult suveran?! Doreşti trei zile de reflecţie, de odihnă? Eu, nu sunt odihnită de pe acum, nu însă pentru tine. Înţelegi? Nu sunt enigmatică şi nici tu. Nu ne găsim ritmul. Atâta doar. Iar peste exact trei zile am primit biletul. Concepuse totul dintr-o condiţie a răzbunării contra destinului! În sala de curs, o enormă încăpere unde se proiectează de obicei filmele, studenţii vociferează căutând, în mâini cu scaune, balansându-le pe deasupra capetelor, un loc potrivit, fiecare după preferinţe. Păşesc spre interiorul sălii unde am un scaun rezervat. Îl ofer Magdei. Refuză. Insist. Înţelege din priviri că sunt optzeci la sută sincer, în rest perfid şi se aşează nedumerită ca şi cum ar săvârşi un gest deplasat, netrebnic. (Doina, în acea seară era de serviciu la cantină). Vieţuind peste spătar mă încovoi din când în când şi-i şoptesc lângă tâmplă frânturi de cuvinte în legătură cu nu ştiu ce, numai să zic ceva, ea îmi mulţumeşte şi pentru scaun şi pentru complimente – deci i-am spus lucruri în care www.memoriaoltului.ro 32 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR rareori credeam – şi râde nebuneşte fără să se oprească, râde înflorit şi-mi acidulează poziţia verticală în aşa fel încât regretam că n-am aşezat-o pe genunchii mei deşi ar fi fost un gest în afara etichetei. – Tu ce zici, e rezonabil să cred în această realitate? – mă tachinează după douăzeci şi trei de ore. E prea liniştitor ca să fie şi adevărat. Posedă o inspiraţie fecundă, n-o Paul Dogaru dansând (banchet, Şcoala Găneasa , 20 mai 2002) acuz de crima plagierii. Începe să-mi placă şi mai acut viaţa, zâmbetele largi, nesilite, dar mai ales alfabetul cu literele lui întortocheate. În dunga nopţii, pe piedestalul viselor s-a ridicat impecabil în vârful picioarelor de delicată sportivă şi-a cutezat să aştepte sărutul, primul ei sărut primit de la un bărbat. Buzele virgine s-au întredeschis pe măsură ce ochii se închideau şi-au aşteptat îndelung, până la epuizare. Le-am intuit crisparea şi-ntr-o pornire de triumf le-am acoperit. A zvâcnit scurt scăzând în înălţime, pătimaşe ca o fantezie, rezemându-şi capul de colţul rece şi sordid al zidului. Trăia pe mai departe euforia nopţilor stelare! Trece timpul pe lângă noi şi ne pare un interminabil pretutindeni. E o fată bună, mă ascultă cu fidelitate şi-mi cântă perceptibil nazal, dar cu reale calităţi vocale „Nu mă-ntreba” şi „Nu-ţi fie teamă!” Refrenul rodeşte-n mine şi de câte ori o ascult este o altă Magdă, mai rafinată, mai insistentă în a-şi cere partea ei de afectivitate. Trei săptămâni se aştern peste ecoul paşilor şi-s clipe de neuitat, păstrate cu tărie pe pânza anilor. Trebuia să le intuiesc şi un sfârşit – toate pe planetă cu un început şi sfârşit, – n-am răscolit mintea obosit de vulcanul serilor fierbinţi şi n-aveam curajul să fiu eu însumi. Peste câteva zile deveneam străinii de la capătul visului, fiecare cu traiectoria lui, cu lacrimile lui şi mai ales cu numele lui. Început frumos, tăiat ex abrupto de... – Mâine voi pleca acasă. E sâmbătă. Mă reîntorc luni. Ce să-ţi aduc. Gândeşte bine, fii lucid! – Să-mi aduci o Magdă bună şi statornică în dragoste. O nouă Magdă. A râs schiţat clătinând capul. N-am bănuit şi înţeles nimic. Era oare o sentinţă sau doar sinceritatea usturătoare ce doboară şi oboseşte tendinţa de înălţare? Oricum, mă întreb cu inocenţa copilului ce-l înţeapă albina când vrea s-o culeagă din apă, de ce s-a întâmplat aşa, de ce?! Zilele nu se uită uşor. Ţi le reaminteşti când nu gândeşti. Şi seara de douăzeci şi opt noiembrie intră cu prisosinţă în filele calendarului trist, învolburat. Cum s-o numesc? Seara fatalităţii lucrurilor, concludentul argument că destinul se joacă cu sufletele noastre sau rebusul contabil al neşansei, al nenorocului? Umbrele se presărau sever peste perdelele geamurilor şi mintea-mi le zorea torentul. O aşteptam cu nerăbdare, o colegă de-a ei îmi şoptise bucuroasă că: „A venit Magda şi nu va întârzia de la televizor”, ne-am alintat ca dinaintea unui dar preţios dat de www.memoriaoltului.ro 33 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR natură şi am încremenit ca un copac în asprimea gerului pe când mâinile-mi răsuceau o scrisoare cu numele meu scris pe ea. Mă năucea existenţa acestei hârtii, faptul că nu-i Magda şi m-am încumetat s-o desfac pentru a-mi citi sentinţa. Indiscutabil că asemenea scrisori primite în asemenea situaţii sunt pur şi simplu crime premeditate. Retras în semiobscuritate citesc cu capul zvârlit înainte, sinusoidal şi greoi. „Dane, credeai că odată ajunsă acasă te voi da uitării. Te-ai înşelat! Tot timpul n-am făcut altceva decât să gândesc la tine. M-am gândit mult, mai mult decât îţi închipui, poate mai mult decât trebuia şi tocmai asta m-a făcut să ajung... vei vedea unde. Nu vreau să fac parte din categoria lor (a celor care s-au îndrăgostit de tine) şi de aceea mă retrag din timp. Asta înseamnă că pentru mine ca şi pentru celelalte vei fi prin timp o amintire, iar ceea ce a fost între noi voi socoti un vis frumos sfârşit aproape înainte de a fi început... Aş dori să fiu alături de tine, Dane, când citeşti, aş vrea să primeşti totul cu răceală, să ştiu cel puţin că n-ai de ce regreta pasul pe care l-am făcut. Am spus că totul a fost un vis şi după cum observ nici acum n-am reuşit să mă trezesc definitiv. De ce mi-a fost dat tocmai astăzi să ascult de trei ori. „N-am ştiut să te păstrez?!” Să nu mă priveşti când ne vom întâlni, ştiu că nu-ţi voi putea suporta privirile, mă vor ucide şi voi fi nevoită să fug, să fug... Să fug de tine, Dane? Ce crudă ironie a sorţii!! Mi-am dorit întotdeauna libertatea, independenţa şi tocmai această libertate mă va apăsa”. Mă prăbuşesc sub lovitură. Am numai impresia. Sunt la fel ca înainte, oarecum dezorientat şi cu o dorinţă nebună de a urla. Cine mă poate opri? Nu prea am energie, dar aş lovi cu pumnul în acest zid duşmănos ridicat pe neaşteptate lângă mine care parcă rânjeşte fad, cu imensitatea câmpului de var. Braţele deschise se închid şi se iţează pe verticală. Nu plânge nimeni în jurul meu de atâta întuneric? Şi Magda nu mai vine! Mă reazem de balustrada scărilor fără o accentuare a gândurilor. Aştept. Ce? Poate să treacă volbura ce-mi şfichiuie timpanul şi să elimin imaginea din care doi ochi senini de ciută privesc ţintă în mine; curând se şterg ca o morgană pe zare îndepărtându-se şi mă răsfrâng în linişte, singular, dureros de stingher. „Vino doar să-mi spui că m-ai iubit într-un simplu joc scrumit la trei dintre pendulările zilei, să-mi cânţi despre sărutul întâi vărsat în cuşma asprului vânt când norii se plâng de vremelnicia anotimpurilor”. O umbră se contură pe coridor. Mă azvârl halucinant şi-o cuprind vânjos cu ambele braţe. Se zvârcole dar mă urmează în tenebrele zidului gemând. Doi ochi mă privesc ostil, duşmănoşi. Unde-s luminile de acum câteva zile? Dar buzele moi, livide în aşteptarea sărutului? Nu-i greu să observ că Magda se străduieşte din adâncul fiinţei să fie alta. Tăcută şi solemnă, protejată de umbrele nopţii îşi îndârjeşte privirea asupra mea, www.memoriaoltului.ro 34 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR mă explorează centimetru cu centimetru ca o apariţie miraculoasă în viaţa ei şi clipeşte de sute de ori stăvilindu-şi torentul de lacrimi din spatele retinei. Ştiu că i-ar place să mă usture aversiunea, se impacientează când nu reuşeşte şi caută alte repere şi cu noi potenţe îmi azvârle iar suliţi ucigătoare şi mincinoase. – Hai, copilo, spune-mi că încă mă iubeşti laolaltă cu luna, stelele şi câmpia vărsată sălbatic pe rădăcinile prunilor! Taci? Deci să ascultăm destinul ce loveşte frunzele teiului strâns lipit de ferestre! E oricum mai sănătos decât o linişte deplină, aşa de pură încât să ne auzim scheunatul sufletelor schilodite. Şi stând aşa aducem pe amintire – încearcă să mă imiţi cât mai fidel – prima seară ... lumină prin care a gâlgâit dragostea cu fascicolul de raze-i, alpine, mult profunde pentru un proolog. Şi acum hăule zăbăucă natura în seva copacilor şi poate că pe undeva cresc trandafirii roşii, trandafirii dragostei! Nu le auzi creşterea obsedantă? Suntem curaţi şi înalţi fie şi fără visul pruncului Paul Dogaru împreună cu prietena sa Irina Iliescu în aprilie 1966 părăsit în urmă-ne! Se clatină dezmembrată. Rolul era pe sfârşite. Intuieşte precis totul şi izbucnind năvalnic în lacrimi fuge de lângă mine undeva în noapte să se liniştească. N-o urmez. De-abia din acest minut încep să-mi joc şi eu rolul. Îmi tremură mâna mai reţinut acum, când străbat scrisorile ei, aceleaşi, în fiecare zi câte una cu rugămintea de a le citi „în prag de seară când amintirile-s mai vii ca oricând”. Le desfac uşor, cu teamă să nu profanez nuditatea ceremonialului, despăturesc coala trecându-mi palma de câteva ori pe deasupra, păstrez momente de reculegere ca pentru un mort proaspăt şi plâns ochii peste cuvinte mişcând fantastic de rar buzele: „Dane, de acum gata, nu vei mai face cu creionul litera M pe lucrurile întâlnite în cale, un timp poate nu vei mai face nici una, dar nu ştiu de ce am convingerea că nu va mai dura mult şi locul lui M va fi luat destul de curând de altă literă... Nu mi-ai cerut nimic peste puterile mele <> De ce nu ţi l-am dat? Pătimesc mult din cauza acestei greşeli". În fiecare zi o întâlnesc. Prăpastia ivită între noi se umple cu buruieni, se şterge vederii. Ea luptă cu dragostea, eu cu rânduiala amintirilor. Îmi scrie: „Dane, ţin la tine, îmi pare foarte rău, sufăr de cele întâmplate dar nu revin pentru nimic în lume. Sunt o fată destul de încăpăţânată pentru a mai lua un lucru de la capăt ca să-i îndrept greşelile”. Adevărul era cu totul altul. Cuvintele-i aveam să i le dezmint peste o perioadă foarte scurtă de timp. Fata nu era pe de-a-ntregul enigmă, rămăsese destulă substanţă puerilă în verosimila ei făptură. Cu fiecare gest, cu fiecare cuvânt, premeditate în mare parte, căuta să mă îndepărteze suferind neuman. Când ne găseam cuvintele uitate şi deveneam intimi trăind frânturi de ecou din trecut se îmbujora, se scuza şi pleca în grabă. Îi era teamă de mine şi mai ales teamă de ea: www.memoriaoltului.ro 35 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR – Joci teatru ieftin, Magda. Eşti ridicolă în jocul odios al valorii dragostei. Descoperită în intimităţile sale pe jumătate iresponsabilă îmi răspundea prin scrisori sustrăgându-se situaţiilor de rigoare. Dragostea-i depăşea voinţa şi totuşi continua să nege: „Eu fac parte din categoria acelor oameni meschini care îşi schimbă faţa după împrejurări – scria ea – şi ţi-am dat ocazia să constaţi lucrul acesta pe propria-ţi piele. Cât de uşor te-ai lăsat înşelat de bunătatea mea aparentă. Cred că acum, cel puţin, te-ai convins de bunătatea mea! Ţi-ai pus multe speranţe în mine, Dane, să nu negi că aşa este. Am înţeles foarte bine lucrul acesta şi tocmai de aceea am făcut acum ceea ce am făcut, pentru că mi-era teamă să nu mă trezesc că-i prea târziu ştiind ce urmăresc. Tu n-aveai de unde să ştii când ne-am cunoscut că scopul meu era să-mi răzbun sexul, ceea ce am şi făcut! Răspunde-mi te rog, spune-mi că de acum nu mai ai nimic pentru mine. Scrie-mi că mă urăşti!” Am aflat mai târziu că a compus scrisoarea cu lacrimi în ochi, îngenuncheată lângă patul nefolositor odihnei în ultimele nopţi. Întâlnind-o pe scări cobora gânditoare frământând între dinţi un caiet de notiţe la latină, ezit s-o salut, mă opreşte prinzându-mă de mână fără cuvinte sau alte auxiliare. În ochi îi citesc cuvântul dur, de reproş „Nesimţitule!” şi-i dau să înţeleagă că răspunsul meu ar fi o definiţie „Magda – izvor de săruturi ieftine!” – Cum îndrăzneşti să gândeşti aşa? Ah, Dane, de-aş putea te-aş strânge de gât – ochii arătau hotărâre, dar lipsea puterea. Reuşisem s-o incit dimensional, s-o readuc la realitate. Dar pentru cât timp? – Vrei câteva fapte diverse. Iată-le: în această seară un student m-a întrebat dacă-mi eşti prietenă ca apoi să adauge: „Nu te supăra, dar chiar acum era cu un tip, înlănţuiţi amândoi pe aleea din spatele internatului”. – Canalia! Îţi spun că-i minciună, n-am ieşit din cămin până la această oră! Îmi stâlcea hainele zgâlţâindu-mă nebuneşte. Doar ţi-am repetat la nesfârşit că n-am nici un prieten adevărat, iar cu C... sunt colegă de antrenament şi mă însoţeşte până la scări din politeţe, pentru că i-o cer eu... – Bine dragă, dar problemele astea-ţi aparţin! Eşti principială iar eu ţi-am demonstrat că, deşi cauţi să te maschezi, descopăr trucurile tale fără a mă obosi. Ce consistenţă au deducţiile mele? Mă obligi să analizez cu glas tare. Nu-i aşa că suntem indiferenţi, doar mergem pe serpentine diferite? www.memoriaoltului.ro 36 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR – Ştii, Dane, dar pe serpentina mea aştept. Poate pe tine, poate pe altcineva. Şi nu vine nimeni să umple spaţiul lăsat vacant de tine. Lungeşte discuţia, stam pe o treaptă inferioară picioarelor ei, stau incomod şi nu-mi prieşte. – Presupun, totuşi că ai motive puternice să ne numim „străini”. Fratele tău a avut grijă să-ţi răstoarne în poală o mie şi una de motive, iar tu, înţelegătoare şi cuminte cum pari a fi, n-ai vrut să treci mai departe. E greu. Şi teatrul la fel. De ce n-ai ales calea cea mai dreaptă şi eficace? Ai vrut să mă cruţi? Ce grijulie, ca o mamă! Vrei să-ţi mulţumesc? – Cun vorbeşti! Doamne, ce tot spui? Voi termina prin a regreta clipa în care te-am cunoscut. Şi-am înaintat vertiginos, fără calcul sau reţinere. Trebuia să-mi schilodesc sufletul, nemiloasa lui credinţă în tabieturile iubirii! – Nu suntem departe. Dacă aş regreta ceva m-aş opri la clipa în care te-am înstrăinat: E cam acelaşi lucru, dar situat la cealaltă extremă. – Mai avem ceva de făcut? – Nimic, Magda. – Dezolant final! Hai să-l temperăm într-un fel. Nu vrei să-ţi cânt ceva, ştii aşa ca-n zilele noastre de „glorie euforică”? Mi-a cântat o romanţă, un cântec trist pe care terminându-l a zâmbit şters cu buzele de-o singură culoare, culoarea sângelui năclăit pe-o rană adâncă, şi-a apăsat părul pe cap a tortură şi şi-a întins gâtul a remuşcare încremenită. Într-un târziu, uitată de soartă lângă zidul alb al realităţii mă întreabă de-mi place cântecul şi mai adaugă candid, infantil că-i asemănător cu noi, cu dragostea noastră risipită pe mii de cărări imaginare, cu despărţirea noastră la margine de bucurie, şovăitori. Răspud ca pentru cineva nevăzut: – Totul rămâne cum am hotărât. Învinsese tot ea şi eram tulburat. Lucruri neşterse, acoperite de un strat fin de banal se dezgropau maiestos cu putere şi năuceau conul liniştii. – Cum de nu mi-am închipuit! Apoi gânditoare: cu puţină voinţă mă poţi asculta... Aseară la televizor era cineva în spatele meu. Credeam că eşti tu sau aş fi vrut să-ţi semene... Mai era şi o fată. Doar pe voi vă descifram. Mă împingea senzaţia nebuniei de a merge la voi să vă înăbuş cu gelozia mea. M-am bucurat şi-am fost tristă că m-au înşelat aparenţele. Dar ce rost au toate astea acum! – Ne-am tranformat în umbre, Magda. Metamorfoză umană! Ce uluiţi privesc îndrăgostiţii informa noapte fără lună. N-am fost atent, în seara asta luna-i prezentă? Nici tu n-ai observat! Şi atunci îndrăgostiţii ca nişte umbre cristaline şi fragile se ocolesc adunaţi în amprente de trecut, amprentele iubirii, şi plâng fără lacrimi că n-au înţeles simfonia frunzelor de tei căzute în noapte pe plete! – Te rog să taci! Vorbeşti frumos şi tocmai această nereuşită nu-mi dă pace! N-am putere să leşin! Nu fi dur, fii înţelegător! Nimeni nu m-a sărutat atât de adevărat cum ai făcut-o tu! Sunt bolnavă, Dane, tare bolnavă. Nu cunoşti vreun leac de însănătoşire? – Ce te doare, Magda? – Tot. Şi zâmbetul ironic ce-ţi schimonoseşte gura într-un lac veninos, şi pasul tău sunând indiferenţă în depărtare... Tot, tot. Eşti un laş, Dane. Şi eu. Ne ascundem unul de celălalt. Cu ce-am greşit de ne chinuim ca nişte naivi? – Tu ai vrut-o. „Eu am crezut în tine ca astrologu-n stele/ Şi sunt ca la-nceput: cu gândurile mele!/ Am strâns în suflet focul atâtor nopţi fierbinţi, / Ţi l-am adus în dar să te aud cum minţi!” Mergi de Anul nou acasă? www.memoriaoltului.ro 37 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR – Da. Încerc o evadare din miezul cărnos al situaţiei în care ne complacem. – Îţi va fi de folos, nu găseşti? – Amintirile te însoţesc pretutindeni, dar voi încerca pe cât îmi stă în putinţă să nu am în vedere acest lucru. – Ce te supără poţi azvârli pe drumuri. Nu-i aşa? Zâmbeşte şters ghicindu-mi tendinţa vorbelor. – Nu-i prea greu?! Vorbeşti aberaţii. Se poate aşa ceva? Voi încerca dacă tu mă sfătuieşti. Înseamnă că sunt şanse de izbândă. Egoistule! Voia să mă pălmuiască, a ridicat mâna apoi a coborât-o dezarmată aducându-şi aminte că n-ar folosi la nimic gestul. Coboară scările mai lent decât le urcase, cu lumea ei întreagă sau trei sferturi de gânduri. „De mortuis nil ni-si bene!” Dar cine murise în noi? Dar cine s-a născut în noi? Iată reflexe perpetuate mereu sau deloc. Ce vei face în noaptea-n care ai plecat? Îmi spuneai că eşti singură! Pe mine de ce nu m-ai invitat? Te-ar fi tracasat dacă atitudinea mea era contrară doleanţei tale sau mai bine zis capriciului tău. Ei, lasă! Nu ştii că-n fiecare refuz lâncezeşte un regret oribil? Într-un astăzi continuu, într-un acum efemer voi merge într-o sală. Din întâmplare va fi aceeaşi sală în care am cunoscut-o pe Magda. Şi de va fi aceeaşi bancă sper că n-are nimeni ceva de reproşat. Iau şi caietul cu versuri. Acelaşi. Voi scrie. Despre ce? Tot despre dragoste. Fără comentarii. Şi poate din acelaşi capriciu al hazardului, al legii rotaţiei progresive. Magda a intrat pe uşă cu un caiet fluturându-l în mână, cu privirea enigmatică, fască. M-a observat prea târziu pentru a face calea întoarsă. Evită banca şi privirea mea oarecum fără destinaţie prezumtivă, ocupă un loc dintre multele goale cufundându-se (aşa voia să pară!) cu toată fiinţa între zecile de litere de pe paginaţie. Interesantă-i atenţia ei disimulată! Îşi schimbase coafura, părul era „coc” dezvăluind trăsăturile feţei până-n posibilele extremităţi. Hotărăsc să merg la ea s-o întreb cum a petrecut de Anul Nou; ştiam că-mi va vorbi înflăcărată fiind, că mă va asculta cu politeţea-i cunoscută... Şi zic eu, chiar dacă a dispărut orice urmă de sentiment între noi a mai rămas totuşi o demnitate ascunsă şi imperturbabilă a fiinţelor noastre, a dorinţei neştirbite de a ne vedea din când în când. Trecuse o jumătate de oră şi clipele scurse devin agresive. Magda se foia în bancă. „Mă cheamă. Vin. Iată-mă!” Din câteva salturi printre bănci ancorez în preajmă-i. Şoptesc lângă tâmplă cuvântul magic al îndrăgostiţilor căutând să fiu cât mai natural. Paul Dogaru (al patrulea din stânga) la un curs de perfecţionare Primeşte totul cu cu redactorii (Bucureşti, 13-18 ianuarie 1986) seninătate. www.memoriaoltului.ro 38 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR – Şovăi pentru că ştii că trebuia să se întâmple aşa. Îmi umple fiinţa, mi-o sfârtecă, mă descoperă, mă trădează. – A fost dureroasă aşteptare ? – Despre care aşteptare vorbeşti? Eu n-aştept nimic. – Nimic înseamnă de fapt foarte mult. Înţeleg. – Deloc. Mă Paul Dogaru cu bătrânul Rex, câinele lui George Vaiman plictiseam. Îşi aruncă (Sâmbureşti, 2000, toamna) ochii pe o carte aşezată înainte, pe bancă motivând plictiseala. – Dacă am admirat la tine ceva a fost voinţa. – Viaţa-i plină de surprize. Mi-e teamă de fiecare dată când mă încearcă. Există o diferenţă între noi. Eu trec prin ele, tu le persiflezi depăşindu-le cu aer de om senil. Dar – cum a fost acasă la mămica? – Bine! Alt răspuns nu găsesc. – Am crescut în greutate! Şi-mi arată expresiv, pe viu traducerea cuvintelor. Cum neglijez gimnastica, fie chiar şi o zi iau poporţii. E normal, aşa zic şi doctorii. De, fiecare cu metehnele lui! Tu cum îţi menţii silueta? – Naiba ştie! Îi iau mâinile. Protestează inconsecvent, fără consistenţă. – Fii cuminte... Cristofor! Se apropie în mod ciudat de mine simulând că se depărtează – obrajii ei sunt îmbujoraţi, gata să arunce flăcări, să pârjolească. Întreabă: – Mă urăşti? – Tu? – Scriem pe hârtie răspunsul pentru a nu ne influenţa. Disecă o foaie de caiet pe din două, îmi întinde o parte. Scriu fără tăgadă: „Din când în când simţi că trebuie să-ţi întinzi mâna spre cupa amintirilor să-i bei seva, să te-nfiori, s-auzi un freamăt dureros în apropiere, pe suflet, cu crâmpeie de cuvinte şi imagini hieratice, haotice. Şi prin geam norii rostogoliţi a nea şi îngheţ peste deşarte distanţe să-ţi închistezi zâmbetul născut de mult ca o rugăciune şoptită cu sfială în strană; să zâmbeşti cu zâmbetul intim gurii, zâmbetul zăpezilor topite, al ierbilor ofilite, al ploilor cântate de-a lungul străzilor la ceas târziu... Poem ucis undeva la răscruce de drumuri cu neteamă, copilărie şi răceală! Oare doar pentru atât am străjuit sub stele visele, cu emoţie şi încredere în noi? Cândva vom plânge fără lacrimi, cândva vom blestema gestul necugetat, zâmbetul zăpezior, cântecul ierbilor ofilite, al florilor... Clipă a destinului distilată decât o singură dată cu gest nostalgic în plecări tacite! Cum să ne diluăm amprentele ca obrazul vârstei să rămână aureolat, drept şi solemn? Cum să plimbăm umbrele ca frunzele să nu pălească în anotimp? Gândule nebun, întoarce-te de-ţi adună sufletul atât de ascuns luminii! Căci bezna se vede, căci bucuria se simte! Şi dacă copilărescu-ţi orgoliu nu te lasă pradă întoarcerii, să nu plângi iubito, a neputinţă. „Ce e val ca valul trece!” şi timpul acoperă mârşav cu uitare calea pe care am fost ecou lângă ecou. Şi ne consumă această distanţă, ne consumă! www.memoriaoltului.ro 39 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR ... Cu buzele arse, cu mâna obosită de neodihnă nu ating cupa amintirilor, n-o zdrobesc. Cioburile ascund taine pe care de le-ar cunoaşte fiinţa, viaţa ar lua întorsături incredibile”. Pe foaia ei scrie: „La donna e mobile!” – Cel mai sincer lucru pe care-l spui de când ai Paul Dogaru împreună cu mai mulţi profesori de la Şcoala învăţat alfabetul. Şi Găneasa nu-s cuvintele tale. Se lasă sărutată, îmi încătuşează gâtul cu mâinile ei vânjoase şi picuriate. Izbucnesc în râs şi râd ca un copil viclean, ştiutor la nimicuri şi fapte vârstnice. – Râzi?! Se retrage spre marginea băncii şi priveşte nedumerită mai mult în jos, neştiind cum să riposteze. – Greşeala cea mare a omului: Să se hazardeze în fleacuri de tot soiul. Logic ar fi să-şi aleagă faptele la care să gândească şi să le rânduie în aşa fel încât să nu greşească în dozarea lor afectivă. Dar noi mergem orbeşte, smulgem timpului cât credem că-i de ajuns, indiferent ce şi cum. Iată marea noastră aventură! Să nu ne mirăm că sufletul ne ceartă la fiecare sfârşit de zi. Menirea noastră este alta sau în mare parte alta. Schimbându-ne hainele ne consumăm, ne sinucidem încet, pe-ndelete. În al doisprezecelea ceas să nu te temi de cuvinte!, spune-i adevărul! Îl voi lua cu mine cum altădată am cerut pritenul din tine. Cadou frumos, mai valoros decât o mie de sărutări şi gesturi tandre. De eşti fecioară tupilează-ţi ochii în lacrimi şi desenează cu degetul cercuri imaginare, aşa-i viaţa, de eşti femeie zdrenţuie-mi crezul cu cuvintele dure ale adevărului! – Uiţi că inima-mi aşteaptă un prieten. Şi voi fi soţia lui, şi-l voi stima mult. Pe tine te-am iubit! – Mai sănătoasă-i o stimă prezentă decât o iubire trecută ar zice filozoful de te-ar auzi. – Principii şi gusturi! În toate dorm criminalele cuvinte. Simt c-a sosit un alt timp decât cel aşteptat şi gândit. Se hârjoane viscoul în fereastră, îl vezi?, are dinţii albi şi stă gata să ne sfârtece. Concluzionez, nefiind prezent decât pin vorbe: – Dă-mi mâna şi împreună, privindu-ne ca doi copii prieteni pentru ultima oară să tragem cu buretele peste trecut, peste viitor şi peste prezent. Nu plânge! De data aceasta lacrimile au efect distrugător şi nostim. Plecăm pe poteci neegale, diferite, cu harul iubirii transformat în amintire. „Magda în clipe de răstrişte, când vom răscoli trecutul să lăsăm o lacrimă să cadă în semn că totul a fost atât de frumos dar trecător ca apele Dâmboviţei...”

www.memoriaoltului.ro 40 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

Haralamb Lecca autor dramatic (III)

Victor Anestin

În anul 1901 (pe copertă 1902) apărea studiul critic al lui Victor Anestin dedicat dramaturgului caracalean Haralamb G. Lecca în care sunt analizate operele dramatice ale acestui autor atât de cunoscut în epocă. După ce în numerele anterioare am reprodus opiniile despre piesele Casta Diva şi Jucătorii de cărţi, prezentăm în acest număr consideraţiile autorului asupra piesei ,,Suprema forţă”.

Suprema forță Zoe Lorian s-a măritat de tânără cu un bărbat mai în vârstă care avea deja o fată: Silvia. Din această căsătorie se născu o altă fată: Nina. Bărbatul Zoei a murit, câtva timp după căsătorie, ofticos. Silvia a fost trimisă la Notre-Dame din Paris să-și facă educația. Actul I reprezintă grădina vilei în care locuiește Zoe Lorian cu Irina Lorian și cu Grigore Lorian, fratele bărbatului său. Vin în vizită frații Fronda, Alexandru și Mircea. Alexandru Fronda e de șase ani drăguțul Zoei Lorian. El e tipul omului fără cel mai mic scrupul care nu înțelege ce va să zică, virtute, datorie, iubire și a cărui deviză e să ajungă cât mai sus și cu orice preț. Tot el face apologia suicidului, spunând că atunci când nu mai ai nicio rază de scăpare, când ești înconjurat din toate părțile numai de prăpastie, ,,Suprema Forţă” e să ai curajul de a-ţi zbura creierii. Fratele e opusul său, e cel cinstit, muncitor, cel care nu se gândeşte numai la el, ci şi la cei care-l înconjoară. Alexandru e tipul egoistului, Mircea al altruistului şi probe – mai ales la cel dintâi, - vom avea destule. E vorba să se facă o partidă de călărie; Silvia care de câtva timp s-a reîntors, consimte să meargă şi ea după mai multe stăruinţe. De când a venit din Paris nu vorbeşte mai cu nimeni; răspunde doar prin monosilabe şi are o atitudine ostilă, mai cu seamă faţă de mama sa vitregă. Ea surprinsese de mai multe ori, şi chiar într-o scenă a actului I, convorbiri prea intime între Zoe şi Alexandru Fronda şi asta nu se împăca cu principiile religioase în care fusese crescută. Pe când ceilalţi se pregătesc pentru cavalcadă, din întâmplare se află faţă în faţă Alexandru şi Silvia. Cam neexplicabil de altminteri, Alexandru încearcă să facă curte Silviei într-un chip puţin cam brutal. Silvia ridică cravaşa pentru a-l lovi, el îşi reia sângele rece şi spune: www.memoriaoltului.ro 41 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR - N-ai ales bine omul pentru cravaşa? - Dar pentru dispreţ? Şi aruncă cravaşa la picioare, după ce l-a străpuns cu o privire dispreţuitoare. Intră apoi în casă renunţând la preumblare. Fronda îşi aprinde ţigara liniştit şi la întrebările celorlalţi despre ce s-a petrecut, răspunde nepăsător: - Nimic. Nimic ce e drept nu s-a întâmplat în actul I, care nu va fi decât pregătirea dramei ce va urma în celelalte acte. În actul II toate personajele de mai sus stau de vorbă într-un salon ce dă pe terasă. Fronda cel mare îşi dezvoltă scandaloasele lui teorii, combătute de Lorian, Mircea şi Irina. Nina e bolnavă ; pentru ea vine doctorul, care anunţă pe ai casei că Nina poate are meningită, anunță și pe Alexandru Fronda că a căzut ministerul și că l-a văzut Suprema Forţă s-a jucat pe scena pus pe ambele liste ce circulau la acea oră. Teatrului Naţional din Bucureşti în Urmează apoi o scenă, ultima în octombrie 1900 cu: C. Nottara, Aristizza care Silvia, fiind chemată de Grigore să dea Romanescu, Ar. Demetriad, I. Livescu socoteală de purtarea ei din ajun, e ş.a. exasperată de Zoe și-i aruncă învinuirea, de față cu toți că e amanta lui Fronda. Aceasta se apără ; dar în fața tăriei argumentelor Silviei izbucnește în plâns. Silvia declară că ea se întoarce la Notre-Dame, dar că trebuie să ia și pe Nina, căci nu va putea lăsa copila sub supravegherea unei asemenea mame. Rudele interogate de Zoe sunt de părere că trebuie să renunțe sau la Fronda sau la Nina. În actul al III-lea Nina e bolnavă fără scăpare; Zoe e de trei ori nenorocită: fii-sa e bolnavă, ea a fost insultată de Silvia și pe deasupra nici Alexandru, care acum e ministru, nu a mai dat pe acolo. Vine Mircea Fronda, care de altfel a venit regulat în această casă. În convorbirea ce o are cu Grigore Lorian critică conduita fratelui său, care de când e ministru nu mai vrea să știe de nimeni. În acest timp sosește și Alexandru Fronda. Urmează o scenă cam tragică, în care Mircea acuză purtarea lui Alexandru față de el și de ceilalți și apoi pleacă. D-nul ministru vine de la Te Deum ; e așa de aferat! Așteptând pe Zoe își scoate pardesiul pentru a fi mai impunător căci e un frac cu o mare lentă roșie și cu o mulțime de decorații. Zoe se aruncă de gâtul lui, d. Ministru e cam rece, e prea impunător pentru a-și permite să joace pe amorezul. Zoe îi spune de rezoluția rudelor ei: de a alege între dânsul și Nina ... și-i cere sfatul. Domnul o sfătuiește să o aleagă pe Nina. -Eu sunt un străin ... cel mult un prieten.

www.memoriaoltului.ro 42 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Ea alergă la un alt mijloc: îl rugă să o ia în căsătorie... el se uită lung la ea i se pare caraghios: domnul ministru căsătorit!... ceva ridicol. Ea îl cunoaște atunci în toată goliciunea sufletului, plânge întâi, apoi amenință și în urmă disperată, îi smulge panglicile și decorațiile țipând : -Eu ți le-am dat pe toate, eu!... El dă să plece. Atunci cade în genunchi, rugându-l să o ierte, în acest moment intră Irina și Silvia. - Moare Nina. Zoe se ridică face câțiva pași spre ușă apoi cade leșinată. D-l ministru vrea să se apropie ; e cam încurcat; îl scoate însă Silvia din încurcătură, zicându-i scurt: - -Domnule ministru!... Pe când cu degetul îi arată ușa. În actul al IV-lea găsim pe Zoe paralizată, într-un cărucior purtat de o soră de caritate. E noapte, Grigore Lorian și nevasta sa pleacă conducând pe Silvia până la graniță. Paraliticei nu i se spune că ei pleacă pentru totdeauna ci numai pentru câteva zile; băieții burghezi se plictisiră lângă paralitică. Silvia, după ce, aplecată pe Aristizza Romanescu cărucior, a primit iertarea paraliticei, plecă cu Lorian. Rămâne pentru câteva minute Mircea, care după câteva cuvinte cu paralitica, e gata să plece. În depărtare, la o lăptărie, o bandă de țigani lăutari cânta Steluța. -Oprește soro, zice bolnava sorei care se pregătea să o ducă. Și plângătorul sunet al viorilor o face să izbucnească într-un hohot de plâns, pe când amintirile-i trec vârtej pe dinainte; ea nu se mai poate bucura de viață și totuși trebuie să trăiască. -Suprema forță? Murmură înduioșat Mircea, care întorsese capul. Nu cred să existe multe piese, chiar străine, în care acțiunea să fie mai bine condensă, și iată de ce: În actul I ne inițiem în toate secretele unei Din scrierile lui Haralamb G. Lecca www.memoriaoltului.ro 43 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR familii, avem ocazia de a cunoaște pe fiecare sub adevăratul lui aspect, fiecare dă nota caracterului său. În al doilea diversitatea micilor deosebiri de caracter și a modului de a vedea lucrurile, și pe care autorul o atinsese puțin în primul act, ia adevărata ei proporție, conflictul între ciudatele teorii cu care fusese crescută o tânără fată și între mediul puțin moral în care trăia mama ei vitregă. Ceilalți doi, rudele lor, sunt cam încurcați față de acest conflict și ar vrea să-i termine cât de curând. În al treilea act acțiunea se precipită din toate părțile; eroina are numai motive de disperare, până când moartea fetei sale pune capăt paroxismului. Actul al patrulea e cel mai natural din toate: cel care arată mai bine calmul ființelor și al lucrurilor, față de suprema durere a unei ființe care, totuși, are suprema forță de a mai putea trăi chiar așa cum se găsește. Acțiunea deci există și cu mai multă intensitate decât chiar în celelalte două piese de care am vorbit mai sus. Și tocmai asupra acestui punct au insistat cei care au făcut recenzii de gazete, tocmai lipsa de acțiune au negat-o cu toții. Dacă subiectul ar fi fost luat câțiva ani înainte, când Zoe nu avea încă relații cu Fronda, desigur că acțiunea n-ar fi existat. Dar autorul a ales momentul din viața Zoei cel mai însemnat, atunci când Fronda, ajuns ministru, nu o mai iubește, când Silvia se reîntoarce din Paris și acuză pe mama sa vitregă, în sfârșit, când moare ființa la care Zoia ținea mai mult: Nina. Acțiunea principală e o clipă din viața Zoei și această acțiune se subdivide în trei: 1). Și cea mai principală: nerecunoștința unui Fronda, care nu o mai iubește, ba încă o disprețuiește tocmai pe ea, care în paranteză, l-a ajutat să ajungă ministru. 2). Conflictul cu Silvia. 3). Moartea Ninei. Așa că în realitate piesa nu pare a fi scrisă decât pentru Zoe. D. Lecca, însă a scos în evidență, a dat multă viață și unui personaj secundar, dar joacă rolul principal în viața Zoei: Alexandru Fronda. El e tipul cel mai bine schițat după Zoe și pare chiar că de multe ori d. Lecca a găsit că Fronda e mai inteligent dar fără inimă, și caracterul lui sceptic, necredința și disprețul lui l-a pus în conflict cu sentimentul și pasiunea Zoei. Cele două teorii ale Supremei forțe vin aproape în fiecare act în conflict una cu alta; până la urmă triumfă cea de a doua: aceea a abnegației, a curajului de a mai trăi încă după ce te afli într-o stare disperată, când lumea ți-e închisă pentru totdeauna. Principala acțiune e perfect condusă de la început până la sfârșit; celelalte două incidente ar avea unele părți cărora s-ar putea obiecta câte ceva. Așa moartea Ninei, care contribuie cea mai mult la nenorocirea Zoei, pare puțin cam rău introdusă, deși d. Lecca a avut grijă să ne spună, de la început, că tatăl Ninei murise de ftisie. Nerealul, artificialul dar care în același timp face cel mai frumos efect dramatic, e o scenă când i se anunță Zoei moartea Ninei, pe când nefericita femeie cerea iertare neînduplecatului om politic. A treia parte, acțiunea Silviei e cea mai slabă și care n-are mai nicio influență asupra mersului general al principalei acțiuni, decât atât: că pe lângă celelalte lovituri Zoe primește în față insultele Silviei. Silvia a servit autorului mai mult decât să încheie primele trei acte, așa, la sfârșitul actului I, când aceasta are cearta cu Alexandru Fronda; actul al doilea când îl trimite să se plimbe, și actul al treilea când acuză pe Zoe. www.memoriaoltului.ro 44 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Implacabilă, crescută într-un curios mediu, în atmosfera unei biserici catolice, Silvia a omorât în ea orice sentiment omenesc; ei nu-i e dat să înțeleagă nicio pasiune, afară de cea a Salvatorului; de aceea nu le poate ierta nici la alții și mai cu seamă mamei ei vitrege. Crescută așa, era fatal să vadă în fapta Zoei aproape o crimă. Să ne închipuim însă că Silvia ar fi avut cu totul o altfel de educație, care i-ar fi dezvoltat mai mult sensibilitatea în loc să i-o omoare cum a omorât-o jesuitismul. Silvia nu ar fi putut semăna tinerelor ,,mondaines” din societatea ei în niciun caz și atunci am fi avut o acțiune și mai strânsă, mai încordată, mai intensivă, ar fi ascuns în inima ei secretul surprins, ar fi suferit, dar ar fi continuat să iubească pe Zoe, ar fi plâns-o chiar. Face însă mult efect pe scenă figura ei sumbră, gestul hotărât, ochii strălucitori și vorba ei aspră; e un arhanghel venit să judece păcatele omenești. Iată toată cheia acțiunii și nu cred că s-ar putea obiecta multe contra acestei analize. Ca să sintetizăm, însă, trebuie să spunem: că dacă nu există conflict intre cele 2 teorii ale supremei forțe, apoi contrastul și morala lui e atât de puternică, încât numai e nevoie de niciun conflict. Ce contrast poate fi mai mare decât să faci să se vadă omul care propovăduiește sinuciderea, un om care nu are altă deviză decât de a parveni și care ajunge departe tocmai prin ajutorul aceleia pe care o face mai târziu să sufere. Și de altă parte femeia care și-a sacrificat onoarea, care-l iubește mai mult decât ar trebui și care, la urmă, părăsită de toți, și de chiar iubitul ei, tot mai are suprema forță să trăiască, înconjurată numai de triste amintiri și disperare. Iar Fronda își continuă în pace calea începută bătându-și joc de alții și de altele. Actul al IV-lea al Supremei forțe e cel mai frumos act din câte piese a scris d. Lecca: E realitatea cea mai adevărată, e lumea în care ne mișcăm. Grigore Lorian și femeia lui, plictisiți de boala ei, pleacă, pleacă toți și Zoe rămâne singură și de unde în actul I scena era plină de viață, de râsul și jocul copiilor, în actul al IV-lea rămâne la urmă o femeie paralizată, singură numai cu dureroasele și tristele ei amintiri. E cea mai zdrobitoare scenă, e mai puternică și decât sfârșitul ,,Castei Diva” care are mai multă melancolie; e mai puternică decât sfârșitul ,,Jucătorilor de cărți” care e prea brutal. S-a obiectat de cronicarii gazetelor, că d. Lecca a pus în scenă copii fenomene!..... Niște copii care joacă croqueu, care se ceartă între ei, care amărăsc pe Alexandru Fronda cerându-i bomboane și cărți poștale pot fi fenomene? Din contră, d. Lecca introducând copii în această piesă a vrut să arate mai bine contrastul dintre nevinovăția, inocența și imposibilitatea copilului și dintre pasiunile care zbuciumă pe cei care-i înconjoară. I s-a mai reproșat d. Lecca: că nu are eroi în piesă, că toți sunt niște simple tipuri. Într-adevăr asta i-am reproșat-o și eu pentru unele personaje din celelalte piese. În Suprema forță însă nu e decât un simplu personaj de prisos și acela e Mircea Fronda, care nu e pus în piesă decât pentru contrastul fratelui său, pentru a cumpăni ideile lui. De Mircea s-a îngrijorat mai puțin d-l Lecca și a studiat mai bine tipul fratelui său, așa că vedem cu mirare cum Alexandru Fronda își dezvoltă, într-un mod foarte inteligent, sofismele sale, pe când Mircea e cam naiv puțin, se exprimă mai greu și chiar în scena cea mai frumoasă ce o are Mircea atunci când acuză pe fratele său, nu-i lipsește o oarecare www.memoriaoltului.ro 45 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR bonhomie, care scade în ochii multora pe Mircea, orișicât ar fi de încredințat de adevărul spuselor lui. Încolo în contrariu celorlalte piese, toate personajele concură la acțiune; până și guvernanta, care într-un moment când Ninei îi e mai rău și când Grigore și Mircea așteaptă neliniștiți în salon, vine repede din odaia bolnavei, caută o sticlă cu doctorii, apoi iese imediat. Cei doi bărbați tac și o urmăresc neliniștit cu privirea până ce dispare. ,,Suprema forță” e deci superioară celorlalte prin continuitatea și crescendo al acțiunei, prin unitatea, ce s-a dat acțiunii, tuturor personajelor, prin naturalul și prin realitatea scenelor. Dacă ,,Suprema forță” este cea care a făcut mai puțin zgomot din toate, cauza e prea bună pentru a place în vremea aceasta. Învinuirile ce i s-au adus au fost mai toate copilărești: D. Lecca are câteva greșeli de logică, dar și acelea le-a făcut într-adins. Așa de exemplu Silvia, când toți o părăsesc pe Zoe, o părăsește și ea. Răscularea sufletească ce a avut contra Zoei , când aceasta a avut un amant, e scuzabilă; Silvia trăise în alt mediu. Dar oare principiile religiei creștine, dacă le-ar fi urmat cu totul, nu ar fi îndemnat-o să rămână la căpătâiul bolnavei? Religia creștină e cea mai iertătoare din toate: ea e făcută pentru cei nenorociți, pentru cei care suferă. Dar Silvia contra oricărei logici, pleacă, emoționată ce-i drept. De ce o gonește autorul? Pentru a mări groaza singurătății, pentru a lăsa pe Zoe până la moarte fără nimeni care să o mângâie, care să-i spună o vorbă de consolare. A sacrificat logica, dar pentru un frumos efect de scenă și a reușit. Vom vedea mai departe talentul D-lui Lecca în ce privește scenele de felul acesta. Dar nu acest lucru sau un altul de felul acesta s-a reproșat d. Lecca, ci faptul că acțiunea ar fi putut fi scrisă de orice străini, că acțiunea s-ar putea petrece la Paris și la Berlin. Oare este vina D. Lecca, dacă înalta noastră societate e cosmopolită, dacă manierele ei, modul de a vorbi nu diferă de al clasei altor națiuni? Și apoi atât mai bine dacă acțiunea s-ar putea petrece în orice colț al lumii civilizate; aceasta ar proba că lucrarea d-lui Lecca e așa de desăvârșită, încât tipurile din piesa D-sale sunt universale și tocmai pentru aceasta a fost lăudat Shakespeare și Moliere.

Oraşele noastre- Slatina

Traian Diaconeasa

În fondul Mihai Tican Rumano de la Arhivele Naţionale din Bucureşti s-a păstrat o scrisoare a lui Traian Diaconeasa35 din Slatina datată 28 octombrie 1935. Fostul elev de la Radu Greceanu (absolvent promoţia 1929) trimitea gazetarului şi călătorului care a fost Tican Rumano o descriere a Slatinei cu rugămintea de a o insera în paginile ziarului Universul din a cărui redacţie acesta făcea parte. Nu ştim dacă descrierea respectivă a apărut dar o reproducem pentru frumuseţea stilului şi detaliile interesante şi pitoreşti. Textele păstrate în acest fond documentar sunt însoţite de o frumoasă fotografie a

35 De numele lui Traian Diaconeasa- ulterior jurist în Bucureşti- este legată apariţia revistei Luminiţa a elevilor liceului Radu Greceanu din Slatina în 1928 (vezi Ion Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu- Publicaţii periodice din Olt şi Romanaţi, Ed. Hoffman, 2013, p. 149 şi ,,Luminiţa, prima revistă a elevilor liceului Radu Greceanu din Slatina”, de Dumitru Nica, în Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 7 (53)/iulie 2016, p. 61, reproducând o scrisoare a lui Traian Diaconeasa din 1974). A avut un fiu cu acelaşi nume. www.memoriaoltului.ro 46 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR dealului Grădiştea de la Slatina iar descrierea oraşului de pe Olt este precedată de următoarea scrisoare adresată scriitorului de la Berevoieşti-Argeş:

,,28 octombrie 1935

Domnule Tican, Respectuos vă rog a citi alăturata descriere a oraşului Slatina şi dacă o veţi găsi potrivită, să aveţi bunăvoinţa de a o recomanda spre publicare în ziarul Universul. Ştiu că domnia voastră aţi scris despre Slatina dar socot că nu e rău să se repete unele lucruri. Voi trece pe la ziar peste 6-7 zile când veţi binevoi a lăsa un răsouns. Cu deosebită consideraţie, T. Diaconeasa Pentru pozele alăturate posed şi negativele în caz că ar fi nevoie de reproducere T. D.”

Oraşele noastre Slatina

Una din cele nouăsprezece Slatine, multe româneşti şi câteva pe lângă graniţă, este capitala judeţului Olt, oraş care va defila pe dinaintea cititorilor cronicii prezente. Etimologic, Slatina e cuvânt slavon şi înseamnă pământ sărat, după cum slavone sunt şi numirile împrejurimilor: Grădiştea, Obrocari, Clocociov, Strehareţi etc. Oraş foarte vechi, înfiinţarea lui se apropie de anul 800 d. Chr. E presupusa patrie a domnitorului Vintilă Vodă, promenada haiducului Jianu, loc de popas al lui Tudor Vladimirescu şi de origine al poetului Paris Momuleanu. Puţini l-au descris, puţini l-au cunoscut. Mai aproape de timpurile noastre, pe la 1842, Grigore Alexan- drescu a vizitat-o şi ne spune în ale sale ,,Descrieri de călă- torie”: ,,Pe la amiază sosirăm în Slatina, oraş vechi dar cel mai anevoie de vizitat ce-am văzut vreodată. Risipit pe coastele dealurilor ce-l înconjoară, oraşul înfăţişează o vedere împestriţată şi poate Dealul Grădiştea de la Slatina (foto: Traian Diaconeasa) mulţumi ochii de www.memoriaoltului.ro 47 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR departe; însă cele mai multe case, după posiţia lor, sunt un fel de baterii care trebuie să le iei cu asalt în pericol de a-ţi frânge gâtul”. Domnul Nicolae Iorga prin 1904 în ,,Drumuri şi oraşe” zice: ,,La Slatina ajung noaptea. E grozav de urât şi sălbatec. Un lung drum printre felinare strâmbe, chioare, stinse, rupte... În stânga şi în dreapta nimic: pământ gol, ars, pe nişte muncele... Ziua văd o piaţă convenabilă, un palat frumos care adăposteşte administraţia; în faţă se rotunjeşte o grădiniţă care apare şi ea plină de praf şi de o mai tristă podoabă, burghezimea din partea locului care în loc să coase cojoace ca puţinii ce au mai rămas în ,,Lipscanii” Slatinei, cască gura în haine nemţeşti murdare şi fac politică. Pentru asemenea oaspeţi aşi închide orice grădină că nu o merită. Pe cele două strade paralele, dintre care una se termină printr-o ţigănie vrednică de numele şi locuitorii ei”. Iată cum se prezenta la cele două epoci Slatina. Cine o fi însă de vină că slătinenii n-au devenit toţi cojocari. Dumnezeu ştie, iar cât despre ţigănia pe care o ,,merită” Slatina, nu era rău ca dl. Iorga să fi indicat un procedeu, fie chiar hitlerist, s-o scape de asemenea ruşine, fiindcă- mea culpa- Slatina are cam mulţi ţigani. Odată cu timpul, au dispărut din capitala judeţului Olt numirile poetice de străzi ca: Drumul Turnului, Strada Dealului, În Ifrimeşti, În Vlaia, Strada Tulumbei, Popa Raită, Uliţa Boierească, ca şi maidanele- redute. Multe lucruri s-au schimbat în urâta de Slatină. Felinarele ,,strâmbe, chioare, rupte, stinse” au azi siluete de beton armat decorate cu câte ,,o sută de lumini” fiecare iar autocisternele pentru stropit străzile pavate curăţă în gungurit de eşapament ceva din murdăria Slatinei. Fără să laud oamenii Slatinei sau să dau nume, azi Slatina are liceu de băieţi şi fete, şcoală profesională şi de menaj, şcoală comercială inferioară şi superioară, şcoală de meserii, o veche şcoală de agricultură la Strehareţ şi două mari construcţii de şcoală normală, una de băieţi căreia îi lipsesc doar profesorii şi elevii, iar cea de fete abia i se terminase acoperişul când a fost părăsită ruinei. Slatina este o garnizoană bogată în regimente şi ofiţeri. Are un spital judeţean. Apoi cele două mori sistematice: ,,Aluta” şi ,,Olteanca”, precum şi o fabrică de cherestea ,,Carpatina” o pegătesc pentru un viitor industrial şi comercial. Localuri de distracţii estetice şi sportive sunt : cinematograful ,,Martinescu”, cel din sala Cercului Subofiţerilor, societatea de gimnastică I.M.K.A. şi Cercul Militar cu popicele lui. Directorul liceului de băieţi, profesor cu mare pricepere în slăvirea oamenilor şi ţinuturilor ţării noastre, a promis, şi noi aşteptăm concretizarea arhitecturală a iubirii de neam într-un ateneu popular, atât de necesar în oraşul nostru care nu audiază decât oratorii electorali şi diseurii americani în filmele de duzină. Urmează la rând ,,Grădiniţa” de care ne-a vorbit dl. Iorga, însă renovată şi prin estetică şi prin burghezime. I s-a donat câteva statui de bronz vopsite cu negru şi ascunse printre boschetele neprimitoare, mai ales că nuditatea lor scandalizează spectatoarele neiniţiate în arta elenică. Sunt singurele opere sculpturale din Slatina dacă trecem peste monumentul eroinei de la Jiu, aşezat în drumul Abatorului. În această ,,Grădiniţă” orice slătinean, tânăr sau bătrân, e supus la o probă pedestră în fiecare seară, de la ora opt la unu şi obligat să dea ocol până la ameţeală, întărindu-se în convingerea că va deveni glob-troteur. ,,Grădina Mare”, parcul necunoscut al Slatinei, colţul idilelor şcolăreşti şi-a îmbrăcat haina reformatoare. Până anul trecut n-avea mai mult ca trei bănci şi un teren de tenis părăsit, însă admiratorii abonaţi ai ei nu simţeau nevoia odihnei. ,,Aleea îndrăgostiţilor” era ţinta tuturor. Bine mascată de ulmii sănătoşi, lungă şi discretă, era www.memoriaoltului.ro 48 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR colţul dorit după o săptămână de teze şi note proaste. Un sfert de oră în care nu se schimbau mai mult de trei fraze, recompensa toată urgia şcolară. Azi însă, poezia e în[m]ormânt[at]ă pentru mult timp, poate pentru totdeauna. Depinde de răbdarea şi spiritul comercial al Primăriei care a clădit o ,,Boltă rece” şi a tăiat ulmii bătrâni. Slatina are împrejurimi istorice. Mânăstirea Clocociov, la trei kilometri spre sud, datează din anul 1591, din timpul lui Mihnea-Vodă. Această mânăstire era vestită în vinuri şi chefuri care ţineau zile în şir, deşi călugării erau proprietarii ei şi după canoane asemenea ocupaţii ar fi dat loc la caterisiri. Părăsită de mulţi ani, a fost luată în îngrijire acum cinci ani de un călugăr din Oltenia. Mânăstirea Clocociov a slujit ca cetate de apărare şi pândă, fiind bine ascunsă de dealurile împrejmuitoare şi având o poartă naturală spre câmpia romănăţeană. Mânăstirea Strehareţ, spre nordul oraşului, mai puţin importantă şi mai nouă decât Clocociovul, a fost locul de petrecere şi de recreiere al boierilor slătineni. Înconjurată de păduri de fagi, ulmi şi tei, n-a mai îndemnat pe urmaşii slătinenilor de pe vremuri s-o iubească. Slătineanul actual preferă ziua şi noaptea ,,Terasa” cu câte o serie de păhărele frumoaselor păduri de la ,,Valea Viilor”. ,,In vino veritas, non in silva”- dicton care se aude nu numai la ,,Terasă” dar şi la ,,Truică” la ,,Traian”, mai rural la ,,Invalidu‟ ” şi mai electoral la ,,Martinescu”, dar cu orice schimbare de domiciliu, cercetarea amănunţită în lichid se exercită uniform şi continuu. Podoaba Slatinei o formează Grădiştea, uriaşa redută verde, cu un minaret pe culme, rezervorul de apă cu care străjuieşte oraşul spre apus şi-l închide- o fi având motivele ei- una din rarele panorame ale regiunei. Panorama privită de sus de pe Grădişte nu e alta decât lunca Oltului, vizibilă pe o adâncime de douăzeci de kilometri. Cu neîntrecută poezie peisagistă îţi deschide minunăţii de tablouri, încununate cu orizonturi largi şi limpezi, îmbălsămate de un verde tânăr şi vioi, vopseaua luncilor umede, spart ici şi colo de casele ţărăneşti împrăştiate în depărtări, văruite sanitar. În răsărit sau asfinţit lunca Oltului creează capodopere picturale că un om cu simţire şi talent pripăşit pe aci ar fi consacrat artist. Păcat însă că Slatina nu cunoaşte decât un zugrav de biserici care face copii foarte reuşite după ilustraţii. Care slătinean ar bănui măcar că fotografia alăturată reprezintă lunca Oltului? Legătura Slatinei cu Oltenia se face prin cele două mari poduri de fier, unul pentru căruţe şi pietoni şi altul de cale ferată, la vreo patru kilometri mai jos de oraş. Amândouă podurile au o considerabilă importanţă economică, politică, strategică, fiind singura legătură cu celălalt mal al Oltului de la Dunăre până la Drăgăşani36. Datorită Grădiştei se crede că Slatina a fost o cetate de pază în timpul romanilor. Evenimentul anual în Slatina e unul singur: serbarea tresei de sublocotenent în luna iulie, când proaspeţii ofiţeri sosesc în garnizoană. E o frământare deosebită în ,,Grădiniţă”, o comprimare de inimi şi o distilare de speranţe ca la o alegere de star la Hollywood în familiile cu domnişoare şi cu camere de închiriat în acelaşi timp. E lupta decisivă şi de scurtă durată pentru acapararea primei trese. Peste două luni numai ordonanţa, pensionarul şi bârfeala sunt subiecte rezervate. Joia e zi de târg. Oraşul îşi destinde străzile şi negustorii buzunarele. Vorbind ceva despre slătinean, trebuie să încunoştiinţez cititorii că nu poate fi recunoscut de istorie decât ca mare om politic, lucru ce l-a confirmat şi dl. Iorga. Este vacant postul de preşedinte la Societatea Naţiunilor? Slătineanul a găsit succesorul. Are Italia vreo neplăcere cu familia Negusului37? Slătineanul a prezentat soluţia utilă şi

36 Este o exagerare a autorului; mai exista şi podul de la Stoeneşti lângă Caracal 37 Referire la conflictul italo-abisinian din 1935-1936 www.memoriaoltului.ro 49 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR definitivă. În 24 de ore tot globul e aranjat. De-ar şti însetaţii de orânduială internaţională că în Slatina e rezolvat orice chiar înainte de a fi pusă chestiunea, s-ar îndrepta spre oraşul pe care vi-l descriu ca norodul spre Maglavit38. Iar slătineanul nemângâiat de această indiferenţă şi ignoranţă, mai pariază o dată la table, face spiritism cu şpriţul, şi confecţionează la repezeală o diplomă de cetăţean, om şi slătinean printr-o evocare originală a mamei sau bunicii comeseanului (depinde de preferinţă). Pe urmă, din simpatie pentru numele locului natal, trâmbiţează ca să audă şi ,,Grădiniţa” că ,,de mâine, pe cinstea mea, mă apuc serios de treabă” şi până una-alta se mai comandă câteva baterii. Pe străzile lăturalnice priveşti nostalgic câte un cârciumar cum îşi frige la grătarul de pe trotuar vrăbioara iar soţia-i brodează cu gândul la vremuri când criza nu alungase clienţii. Oricum aş vorbi de Slatina, împrejurimile istorice şi artistice, bunăvoinţa slătinenilor şi perfecţiunea lor oratorică sper să şteargă indiferenţa vizitatorilor noştri şi să mărească mândria localnicilor pentru oraşul nostru. (Unele date luate din ,,Istoria Slatinei” de Poboran, ed. II, 1908).

Monumentul poetului Barbu Paris Mumuleanu

Ion Tîlvănoiu

George Călinescu în monumentala sa lucrare Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ocupându-se de poetul Barbu Paris Mumuleanu39 aminteşte în treacăt (p. 117) despre faptul că un fiu al poetului obţine în 1864 de la Bolintineanu 400 de galbeni pentru ridicarea unui monument în memoria autorului ,,Plângerii şi tânguirii Valahiei”. Autorul mai aminteşte că Mumuleanu murise la 21 mai 1836 în mahalaua Batişte din Bucureşti, fiind probabil înmormântat acolo. În anul 1864 când ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice era poetul Dimitrie Bolintineanu, a existat o iniţiativă de a se construi un monument funerar poetului slătinean. În fondul acestui minister de la Arhivele Naţionale din Bucureşti am descoperit recent un dosar (nr. 1085/1864) cuprinzând documente deosebit de interesante din care deducem cât de iubit era Mumuleanu în epocă.

La 18 iunie 1864, Dimitrie Bolintineanu înaintează domnitorului Alexandru Ioan Cuza următorul raport: ,,Prea înălţate doamne, Este necontestabil cât a redeşteptat simţul naţional şi de ce influenţă mântuitoare pentru Românism a fost cele dintâi acorde poetice încercate pe Lira Română de Văcărescu şi ceilalţi poeţi ai pleiadei sale. Între aceşti bărbaţi care au adus eminente servicii Ţării sale a fost şi repausatul Barbu Paris Mumuleanu. Meritele literarii ale acestui bărbat, cunoscute de toţi Românii, sunt pentru familia sa un titlu incontestabil la recunoştinţa Ţării. Animaţi de acest simţământ, Prea Înălţate Doamne, şi considerând că nu de mult timp Guvernul a recompensat pe doi din poeţii Români, Gr. Alexandrescu şi Al. Donici.

38 În epoca în care s-a scris articolul, prima pagină a revistelor era ocupată de povestea lui Petrache Lupu de la Maglavit, ciobanul care susţinea că a vorbit cu Dumnezeu, lucru ce a determinat un pelerinaj fără precedent către Maglavit. 39 Vezi şi Ion Tîlvănoiu- ,,Mumulean glas cu durere”, în Memoria Oltului şi Romanaţilor, nr. 23/ianuarie 2013, p. 7. www.memoriaoltului.ro 50 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Având în vedere dorinţa esprimată de fiul răposatului poet Mumuleanu d-a se desgropa osemintele acestui bărbat şi a se aşeza în cimitirul Şerban Vodă, subsemnatul crede că dreptatea şi demnitatea naţională ar cere d-a se onora cel puţin rămăşiţele mortale ale poetului Mumuleanu. Astfel deci cu respect am onoare a supune la cunoştinţa Înălţimii Voastre următoarele dispoziţiuni: a. A se desgropa cu spesele statului osemintele poetului Barbu Paris Mumuleanu şi a se depune la cimitirul Şerban Vodă; b. A se ridica un monument ca recompensă naţională după un proiect ce se va face de o comisiune ad-hoc. Această opiniune aprobându-se de Înălţimea Voastră, se va pune la dispoziţia ministerului o sumă de lei 400 din fondul monastirilor secularizate zise închinate pentru întâmpinarea tuturor cheltuielilor. Sperând, Prea Înălţate Doamne că cu acest chip îndeplinim un fapt naţional, recompensând pe acei bărbaţi cari prin scrierile lor au ştiut a se face demni de recunoştinţa Ţării, cu respect vă rog ca de veţi încuviinţa aceste dispoziţiuni, să binevoiţi a subsemna alăturatul proiect de decret. Sunt cu cel mai profund respect Prea Dosar cuprinzând documentele ,,Pentru facerea monumentului Înălţate Doamne al Măriei Voastre prea plecat şi răposatului Barbu Paris prea supus servitor Mumuleanu” (Arhivele Naţionale Ministru secr. de stat la depart. Cult. şi Bucureş ti, Fond Ministerul Instr. Publice Cultelor, dosar 1085/1864) D. Bolintineanu” Domnitorul, în urma acestui raport, emite la 22 iunie 1864 Decretul cu nr. 708 având următorul cuprins: ,,Alexandru Ioan I Cu mila lui Dumnezeu şi voinţa naţională Domn Principatelor Unite Române La toţi de faţă şi viitori sănătate Asupra raportului Ministrului nostru Secretar de Stat la Departamentul Cultelor şi Instrucţiunii Publice cu nr. 19519 Considerând meritele literare şi serviciile aduse Ţării de repausatul poet Barbu Paris Mumuleanu. Am decretat şi decretăm: Art. I. Se va desgropa cu spesele Statului osemintele poetului Barbu Paris Mumuleanu; Art. II. Se va ridica un monument spre păstrarea acestei ţărâne ca un semn de recunoştinţă publică; Art. III. Pentru întâmpinarea tuturor cheltuielilor se va pune la dispoziţiunea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice o sumă de galbeni patru sute (400) din fondurile mănăstirilor zise închinate. Art. IV. şi de pre urmă. Ministrul nostru secretar de stat la departamentul Cultelor şi Instrucţiunii Publice este însărcinat cu executarea acestui decret. Dat în Bucureşti la 22 iunie 1864 Alexandru Ioan Ministr. Cult. şi Instr. Publice, D. Bolintineanu”. www.memoriaoltului.ro 51 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

Peste două zile, la 24 iunie acelaşi an, Bolintineanu se adresează arhitectului Gaetan Burelli40 pe care îl înştiinţează despre faptul că Domnitorul a aprobat ,,ca osemintele reposatului Barbu Paris Mumuleanu, în consideraţia meritelor literare a acestui bărbat să se desgroape cu spesele statului depunându-se la cimitirul Şerban Vodă şi totodată drept recompensă naţională să se ridice un monument după anume proiect”. Arhitectul este invitat să facă un plan şi un deviz ,,pentru construcţia unui asemenea monument, a cărue cost să nu fie mai mult decât până la suma de două sute galbeni şi un asemine deviz să prezentaţi Ministerului”. Arhitectul Burelli în răspunsul adresat ministrului arată că pentru monument şi soclu ,,adunând preţurile din ambele devize dau un total de opt mii trei sute douăzeci şi şase lei” cu care se poate angaja un sculptor şi un fierar ,,care împreună vor executa acel monument”. Preţul nu era socotit exagerat ,,dacă se va lucra cu esactitate de mâini măiestre” şi în acesta se includeau următoarele lucrări: un cavou zidit şi boltit pe care se va aşeza placa de marmură, un soclu ,,lucrat neted cu cioburi de piatră de Pietroasa”. Din descrierea proiectului se vede că acesta urma să acopere un perimetru de 15,96 m, aşezat pe o temelie de zid, era protejat de un grilaj de fier ,,în lungime desfăşurată de 15,96 m cu portiţă de intrare, care va fi fixat solid şi curat pe ţoclu de piatră de Pietroasa conform esplicaţiilor articolelor nr. 1 şi 2 şi schiţa din devisul [...]”. Referitor la durata estimată a acestor lucrări, arhitectul aprecia că ,,Lucrarea va fi esecutată cu perfecţie în totul în termen de trei luni de zile, banii se vor libera în două rânduri, jumătate la încheierea contractului şi jumătate după terminarea lucrului în total, luând Ministerul cuvenitele garanţii. Înapoiez pe lângă acest raport atât petiţia sus-citată cât şi alăturatele pe lângă dânsa două devise sub litera A şi B şi schiţa, litera C a monumentului de marmură, toate acestea visate de subsemnatul. Primiţi vă rog, domnule ministru, asigurarea osebitei mele stime şi devotament. G. Burelli”. Decretul domnesc semnat de Alexandru Ioan Cuza Rezoluţia ministrului de pe acest document este însă clară: ,,Se va elibera patru sute galbeni conform Decretului Domnesc în primirea fiului mortului”. Deci, aşa cum vom vedea în continuare, banii au fost primiţi de către fiul poetului. Fiul poetului, sublocotenentul Spirache Paris Mumuleanu, se adresează şi acesta ministrului Bolintineanu cu următoarea cerere nedatată: ,,Domnule ministru,

40 Gaetano Burelli, italian din Florenţa, a stat în Franţa 25 de ani urmând Şcoala de Belle Arte şi Arhitectură timp în care a fost secretarul lui Lamartine. Este adus în România de generalul Florescu şi principele Bibescu pe la 1848 şi devine ,,efor şi restaurator de monumente istorice”. S-a căsătorit cu o Fălcoiancă şi a trăit până la adânci bătrâneţi la moşia sa Pătârlagele, încetând din viaţă la 1896. Fiica sa, Alexandrina Burelli, a fost soţia dramaturgului I. L. Caragiale. www.memoriaoltului.ro 52 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Conform decretului Mării Sale Domnitorului de a se face un monument răposatului părintele mieu Paris Mumuleanu, suptînsemnatul am şi găsit un pietrar sculptor precum şi un fierar care mi-au lăsat un preţ destul de moderat pentru facerea acestui monument după cum se însemnează în alăturatele aci două devize formate de aceşti doi meşteri precum şi planul acelui mo[nu]ment. Prin urmare, viu plecat a vă ruga să binevoiţi a face cele de cuviinţă pentru încuviinţarea acestora iar pe de alta a porunci contractarea care se obligă a-l face în cel mai scurt timp spre a nu amâna această lucrare ce aţi avut toată bunăvoinţa de a o conduce până aici. Al d-voastre plecat, supt locotenent Spirache P. Mumuleanu”. La 29 iulie 1864, acelaşi ofiţer se adresează din nou ministrului cerând un loc la cimitirul Şerban Vodă unde să se amplaseze monumentul care era gata, menţionând: ,,Domnule ministru, După decretul cu nr...... al Mării Sale Domnitorului de a se desgropa oasele reposatului tatălui mieu Barbu Paris Momuleanu Poetul şi a le muta la chimitirul Şerban Vodă pentru care mi s-a şi liberat galbini 400 de a face un monument şi care este gata. De aceea vă rog plecat d-le ministru ca asemănat decretului Mării Sale să ordonaţi a mi se da locul de două persoane ce este liber vizavi de mormântul familiei d-lui Alecsandresco, fiindcă acel loc vine mai în faţă şi încăpător pentru aşezarea monumentului. Al d-voastre supt locotenent Spirache P. Mumuleanu”. La 8 august, o adresă oficială este înaintată de ministrul Bolintineanu îngrijitorului cimitirului Şerban Vodă (Bellu) din Bucureşti. În conceptul de la dosar se spune: ,,Înălţimea sa Domnitorul prin decretul cu nr. 708 din 22 mai anul curent în consideraţia meritelor literare şi serviciile aduse ţării de reposatul poet Barbu Paris Momuleanu a încuviinţat ca osemintele răposatului să se desgroape şi depunându-se la acel cimitir să i se ridice un monument cu cheltuiala statului pentru care s-au şi respuns sub locotenentului Spiridon P. Momuleanu [galbeni] 400, vă invit dar d. îngrijitor ca să-i însemnaţi d-lui Mumuleanu un loc de doue persoane la acel cimitir pentru depunerea osemintelor reposatului seu părinte şi aşezarea monumentului la acel cimitir visavi de monumentul familiei d-lui Alesandrescu. Vi se scrie a da numitului un loc de doă persoane pentru perpetuitate unde şi va alege”. Nu cunoaştem dacă acest monument s-a amplasat la cimitirul Şerban Vodă ori dacă osemintele poetului slătinean au fost strămutate aici. G. Bezviconi în lucrarea sa dedicată monumentelor funerare din cimitirul Bellu41 nu aminteşte despre monumentul poetului Barbu Paris Mumuleanu. Tot ce spune este că fiul acestuia, Spirache Paris Mumuleanu a fost înmormântat aici în figura 6-2. Am căutat acest loc atunci când am scris despre oltenii de seamă înmormântaţi în cimitirul Bellu42 însă nu am găsit nici o urmă în acest sens. Este sigur că mormântul fiului a existat. Este foarte probabil ca şi cel dedicat poetului să fi fost, poate chiar în acelaşi loc însă trecerea timpului ( ,,Vremea ‟nalţă şi ridică/Vremea face, vremea strică/ Vremea suie şi coboară/Vremea surpă şi doboară...”43) şi nepăsarea oamenilor le-au şters. Nu poate fi şters însă din amintire unul dintre primii noştri poeţi, ,,Mumulean glas cu durere”- cum inspirat l-a caracterizat Mihai Eminescu.

41 G. Bezviconi- Necropola Capitalei, Bucureşti, 1972, p. 194 42 Ion Tîlvănoiu, Dumitru Botar- Olteni de seamă la cimitirul Bellu, în Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 51/mai 2016, p. 45 43 Barbu Paris Mumuleanu- ,,Vremea”, de la care s-a inspirat Eminescu în ,,Glossa”. www.memoriaoltului.ro 53 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

O mărturie despre ocuparea prefecturii din Caracal în februarie 1945

Ion Tîlvănoiu

În procesul de acaparare a puterii de către regimul comunist din România, un episod important îl constituie ceea ce s-a numit ,,asaltul prefecturilor”, acţiune ilegală, de subminare a autorităţilor legal constituite de la nivel local. Un episod dramatic a avut loc şi la Caracal în capitala judeţului Romanaţi unde reprezentanţii Partidului Comunist (şi aliaţii lor din Frontul Naţional Democrat) au încercat ocuparea prin forţă a prefecturii în cursul lunii februarie a anului 1945. La Romanaţi, acţiunea a fost coordonată de reprezentantul P.C.R. din Romanaţi Ion Popescu-Puţuri. Cum în cadrul acestei acţiuni a fost ucis un reprezentant al F.N.D. din Romanaţi, regimul comunist a prezentat deformat evenimentul, înfierând ,,regimul fascist” al generalului Rădescu, organuzând funeralii la Drăghiceni la înmormântarea lui Dobrescu. La Arhivele Naţionale din Bucureşti, în fondul Ion Popescu-Puţuri am descoperit recent un proces verbal care prezintă varianta autorităţilor asupra evenimentului, din care se vede că acţiunea era plănuită la nivel naţional, autorităţile aveau cunoştinţă de iminenta ei desfăşurare. Reţinem şi amănuntul relevant că la acţiune au participat ofiţeri înarmaţi ai armatei sovietice. Aceste dezordini provocate de ocupant duc la instaurarea primului guvern comunist din România la 6 martie 1945. Documentul original se află în arhiva Ministerului Apărării Naţionale, fond 948, dosar nr. 330, filele 462-464 şi se reproduce respectând grafia originală.

Proces verbal Astăzi 24 februarie 1945

Noi, Nicu T. Movilă, procuror delegat al Parchetului Tribunalului Romanaţi, în unire cu dl. Ioan Ulmeanu, prefectul judeţului Romanaţi şi locotenent-colonelul Frank Emanoil, comandantul militar al oraşului Caracal, în caz de tulburări interne, constatăm prin prezentul proces-verbal următoarele: Fiind informaţi că membrii organizaţiei F.N.D. intenţionează să ocupe localul prefecturii cu ocazia întrunirii organizată în sala cinematografului Apolo, ne-am întrunit în localul prefecturii pentru a lua măsurile de pază. În urma cererii prefecturii, ni s-a pus la dispoziţie un pluton comandat de către sublocotenentul Chiţu din Regimentul 19 Infanterie. Am controlat instalarea gărzii constatând că măsurile luate erau adaptate situaţiei ce se aştepta. S-a dat ordin să nu se facă uz de armă decât în cazul când se intra cu forţa în prefectură, cu somaţii legale şi prima salvă trasă în aer. Către ora 12, o masă de manifestanţi ce ieşeau dela cinematograful Apolo Ion Popescu-Puţuri face propagandă într-un sat au venit în faţa prefecturii romanaţean www.memoriaoltului.ro 54 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR vociferând, izbind şi cerând să intre în prefectură. În faţa uşii de la intrarea prefecturii se aflau în capul manifestanţilor următorii: Popescu- Puţuri, Jean Gross, Florea Neagu, av. Ştefan Prună, av. Ilie Olteanu, Ştefan Dobrescu, pandur Dobre Marin, dr. Macavescu, Petre Întrunire de susţinere a F.N.D. la Teatrul Naţional din Caracal Puican. (aprilie 1945). În centru- Ion Popescu-Puţuri Văzând agresiunea manifestanţilor am ieşit la geamurile prefecturii unde am făcut multiple somaţiuni legale ca cei paşnici să plece, să se îndepărteze de prefectură, înăuntru nu pot intra şi se va face uz de armă. În scop de intimidare am scos o puşcă mitralieră pe geamul de la etaj. O parte din manifestanţi au plecat iar o alta au început să joace în cântecul muzicii ce-i însoţea. Văzând că cei din dreptul uşii nu se depărtează, m-am coborât jos şi prin geam am cerut să vină trei delegaţi pentru a lua înţelegere şi a-i sfătui să se depărteze. În timp ce vorbeam cu dl. Prună, Popescu-Puţuri, Olteanu şi alţii, am fost chemat la telefon de dl. prim-ministru general Rădescu care mi-a ordonat - în urma raportului făcut de subsemnatul - că în prefectură nu are voie să intre nimeni, nici chiar delegaţi, şi ca să ne opunem cu forţa la orice încercare de pătrundere în prefectură. După aceea m-am înapoiat jos unde le-am comunicat ordinul d-lui prim-ministru şi că în prefectură nu pot intra însă pot sta de vorbă prin geam, în cazul când manifestanţii se îndepărtează şi se duc în Cadrilater. Dl. Popescu-Puţuri mi-a întins prin geam un proces-verbal semnat de patru lefi de partide, care cereau instalarea d-lui Olteanu ca prefect. Le-am spus că faţă de ordinele ce avem nu pot intra în prefectură. Mi-a spus: ,,Te faci şi dumneata sluga hitleriştilor” şi că ,,din momentul ăsta răspunzi cu capul dumitale”.. La ambele convorbiri se afla lângă mine dl. locotenent- 9 mai 1945. Ion Popescu-Puţuri joacă o horă împreună cu colonel Frank cetăţenii oraşului Caracal sărbătorind ziua victoriei. În spate, Emanoil. restaurantul lui Buţănescu www.memoriaoltului.ro 55 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR M-am ridicat apoi sus şi am raportat Parchetului militar de pe lângă Corpul VII armată, şefului de stat major al Corpului VII armată, procurorului general de pe lângă Curtea de Apel Craiova care mi-au pus în vedere ordinal d-lui prim-ministru general Rădescu de a răspunde la forţă prin forţă şi de a nu lăsa să se ocupe Miting F.N.D. la Caracal (mai 1945). În dreapta se vede clădirea localul prefecturii. Teatrului Naţional Am ieşit din nou la geamul prefecturii şi le-am recomandat să plece, mulţimea însă n-a vrut să ţină seama de somaţiile mele şi au continuat să manifeste şi să strige în faţa prefecturii. Parte din manifestanţi printre care şi pandurul Dobre Marin şi încă un individ îmbrăcat ruseşte şi din informaţii ar fi un locotenent din comisia de armistiţiu din comuna Boşoteni, au scos pistoalele pentru a trage asupra mea, fapt care m-a determinat să părăsesc geamul de unde făceam somaţiunile. Apărarea Patriotică a fost un satelit al P.C.R. Către ora 13.30 manifestanţii s-au încolonat şi în cântecele muzicii s-au retras spre Cadrilater, ca să revină apoi din nou în faţa prefecturii, ocolind-o prin spate. Din nou am ieşit la geam şi le-am făcut aceleaşi somaţii. Apoi am trecut la telefon ca să raportez din nou situaţia. În timp ce vorbeam la telefon, o parte din manifestanţi au spart geamurile de la intrare şi au rupt gratia de la uşa dreaptă de la intrarea în prefectură. Comandantul gărzii dl. sublocotenent Chiţu Gavril a făcut din nou somaţiuni chiar în faţa uşii, la care cineva din mulţime i-a răspuns: ,,voi plăti cu sângele meu”. Un individ s-a ridicat pe geamul uşii vrând să intre înăuntru, iar alţii din Mihai Macavescu www.memoriaoltului.ro 56 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR spate gata să-l urmeze. Subofiţerul ce se afla lângă mine le-a răspuns cu patul armei. Pentru intimidare, ofiţerul comandant de gardă a aruncat o petardă. Imediat după aruncarea petardei s-au auzit focuri de armă din afară. Cei de la uşă continuau să împingă şi căutând s-o escaladeze. Comandantul gărzii a ordonat tragerea primei salve în sus, conform ordinelor primite. Manifestanţii nu s-au împrăştiat ci căutând din nou să escaladeze s-a tras în plin. Ieşind în faţa prefecturii am văzut trântit jos pe Ştefan Dobrescu care se afla în nesimţire în dreptul gheretei. În aceeaşi poziţie l-am văzut şi în momentul tragerii când m-am uitat pe geam de la prefectură. Ştefan Dobrescu din Am raportat imediat d-lui procurer general al Drăghiceni, , secretar al Curţii de Apel din Craiova şi secretarului general al comitetului judeţean P.C.R. Ministerului de Justiţie, dl. Pailopol, care mi-a Romanaţi... recomandat să mă adresez parchetului militar Craiova care să dispună anchetarea cazului prin comisie mixtă. Dl. prefect a raportat d-lui prim-ministru. Dl. sublocotenent Zaharia mi-a dat nişte cartuşe şi tuburi goale care se anexează la prezentul process-verbal. S-a comunicat şi d-lui Judecător de Instrucţie ordinal ministrului de a se ancheta în comisie mixtă. ...a fost ucis pe treptele Prefecturii de Romanaţi Drept pentru care am la 24 februarie 1945... încheiat prezentul process-verbal Prim procuror Prefectul judeţului Romanaţi, Ion Ulmeanu Nicu T. Movilă

Comandantul oraşului Caracal în caz de tulburări interne Frank Emanoil Pentru conformitate Şeful Biroului contrainformaţii Locot. Colonel Vasiliu Ermil

...iar înmormântarea sa de la Drăghiceni la care a participat şi Ion Popescu-Puţuri a fost exploatată propagandistic de Partidul Comunist www.memoriaoltului.ro 57 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Învăţătorul Petre Niţă- IN MEMORIAM

Ilie Dumitru

Sunt cărți care au darul de a-l pune pe gânduri pe cititor. O asemenea carte este cea intitulată „Drama învățătorilor refugiați în județele Olt și Romanați (1940)“, autori Ion D. Tâlvănoiu, Floriana Tâlvănoiu, Vasile Radian. De ce cartea aceasta m-a pus și pe mine pe gânduri, slujitor al școlii timp de patruzeci de ani? Ce încălcări ale legilor au săvârșit acești oameni de au fost alungați de pe pragul școlilor unde ei luminau mintea unor copii? Nu am putut să găsesc nici o urmă a încălcării de către acești învățători a normelor de conviețuire socială normală. Cursul vieții lor, până la acel an fatidic 1940, precedat și acesta de un alt an fatidic – 1939, a fost unul obișnuit: au vrut să se facă învățători ca „doamna“ sau ca „domnul“ care le-au pus în mână condeiul și le-au cultivat dragostea de carte; au urmat cursurile unei școli normale; au ieșit învățători; au fost trimiși în toate colțurile țării, care atunci era România Mare; acolo i-au învățat pe copii carte, fie că erau români, sau ucrainieni, maghiari sau bulgari, sau sași.

Cartea produce în mintea unui copil aceleași efecte psiho-cognitive indiferent de etnia lui. M-am întrebat cum de au fost posibile asemenea momente tulburi în istoria popoarelor. Popoarele nu sunt vinovate de asemenea momente dramatice, regretabile, pentru că ele au dorit să trăiască întotdeauna în bună înțelegere și vecinătate. Popoarele au plătit cu milioane de vieți „oalele sparte“ produse de ambițiile nesăbuite ale unor minți bolnave. Părerea mea este că răspunderea o poartă cei care, de multe ori, pe căi oculte, ajung la putere. Învăţătorul Petre Niţă Acești conducători sunt atinși de paranoia puterii: sunt suflete pustii, sunt lipsiți de sentimente și stări emoționale, nu mai trăiesc în sfera realului cotidian, ura pune stăpânire pe mințile lor; pentru ei, omul devine obiect în mâna lor. Se cred predestinați, se cred supraoameni. Am parcurs paginile cărții ca să cunosc starea materială a acestor dascăli. Am constatat că erau oameni săraci și modești: au fost vinovați fără vină! www.memoriaoltului.ro 58 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Cartea colegilor noștri este un omagiu adus acestor dascăli crunt loviți. Mulți dintre noi, școlarii anilor 1940-1960, i-am avut învățători pe acești „refugiați“. Între cei izgoniți din colțuri de Țară Românească s-a aflat și învățătorul Petre I. Niță născut la data de 13.11.1913 în cătunul Valea Mare, comuna Turia, județul Olt. Doresc să evoc în aceste rânduri figura acestui învățător, primul trecut printr-o școală normală, fiu al comunei Valea Mare. Păcat că destinul i-a fost potrivnic! Pentru a obține informații despre el m-am adresat nepoților săi

de frate: doamna educatoare Ioana (Oana) Popescu- Niță, domnul subofițer Petre G. Niță, care mi-au pus la dispoziție următoarele acte ce au aparținut lui Niță I. Petre, păstrate de către mama sa care a sperat mereu că fiul se va întoarce din război să-și facă familie: Împrumutul Reîntregirii din 1941, în valoare de 2500 lei; Bon pentru înzestrarea armatei din data de 30 iunie 1941; Bonurile „Înzestrarea armatei“ privitor la domnul învățător Niță Petre; carnet cu bonuri de plată lunară a sumelor din soldele, salariile, diurnele și pensiunile mobilizaților… din 28 septembrie 1942, în valoare de 4977 lei, beneficiară Dumitra Niță, mama învățătorului. Din aceste bonuri de plată s-au făcut plăți în datele: 28.IX.1942, 4.II.1943, 12.III.1943, 31.III.194; documente de familie, vânzări-cumpărări din 1899; un număr de șapte fotografii care au aparținut învățătorului; o carte de vizită a acestuia. Cele mai utile informații despre Niță Petre le-am cules de pe fotografii care conțin consemnări personale, adevărate jaloane ale vieții sale. Fotografia din 25 august 1932 îl înfățișează în postura de ostaș al Batalionului IV Vânători de munte, www.memoriaoltului.ro 59 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Predeal: „Amintire din ziua de 25 august 1932, când am dat piramida în fața M.S. Regele Carol al II-lea și a marelui voevod de Alba Iulia, Mihai. În ziua aceea a fost inaugurarea stationului Batalionului IV vânători, sub înaltul patronaj al M.S. Regele Carol al II-lea. Tot atunci a fost concurs de atletism. Cea mai frumoasă amintire din Predeal a anului 1932. Niță Petre, et(ajul) VII.“ El este cel care a desfășurat tricolorul în evantai. La nouăsprezece ani, cu diploma de învățător în buzunar, cu mândria de ostaș al Regatului României, nu putea să fie decât fericit. În anul 1935 a fost numit învățător provizoriu la Școala de Stat Trestia, județul Satu

Mare. Două fotografii, probabil de la sfârșitul anului școlar 1935-1936, îl înfățișează în mijlocul școlarilor săi: „Școala primară de stat Trestia. Director, Petre Niță“; „Școala primară Trestia, Satu Mare. Director Petre Niță.“

Din 1936 până în 1940 a funcționat la Școala Turț-Odoreu, județul Satu Mare. Fotografia din 10 mai 1936 îl surprinde sărbătorind Ziua Națională alături de alți trei colegi tineri: „Amintire din 10 mai „936, la Turț.“ Petre Niță este cel din dreapta, îmbrăcat elegant, cu pălărie șic pe cap. Era de statură mijlocie. În fotografia de sfârșit de an, învățătorul este înconjurat de micii www.memoriaoltului.ro 60 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR săi oșeni, îmbrăcați în costume populare specifice zonei. În vara anului 1936, învățătorii organizează o excursie cu elevii. „Școlile din comuna Turț, Gherta Mare, Gherta Mică, în excursie, 1936, Petre Niță.“ Nu bănuiau acești tineri învățători atunci ce blestem se va abate asupra lor. Până la 30 august 1940, viața sa a urmat un curs normal, al unui dascăl care înțelege că trebuie să-și facă datoria cu dăruire. Pe învățătorul Petre Niță, Diktatul de la Viena l-a găsit în postura de sergent TR în Regimentul 3 Dorobanți Olt, Slatina. El nu va mai reveni niciodată în clasa „cu micii ștrengari“ dornici să-i arate cum recită ei poeziile „ca pe apă“ sau să-i arate ei cum știu tabla înmulțirii cu nouă, „a mai grea dintre toate.“ I-a lăsat mamei sale fotografia care îl surprinde în postura de sergent TR. Fața sa este crispată, privirea este tristă, a unui om apăsat de ceva nelămurit. Cu inima grea, a plecat pe front. L-am întrebat pe un combatant, rănit de două ori, dacă a fost bucuros când a trecut Prutul. Răspunsul lui a fost tranșant: „Cum să mă bucur, când știam că pot fi omorât în orice clipă.“ Aceasta a fost apăsarea psihică a omului care știa că moartea îl căuta în tranșee. Ultimul semn de viață lăsat de către Petre I. Niță a fost scrisoarea din 17 octombrie 1942, adresată mamei sale. ,,17 octombrie 1942 Dragă mamă, Tot v-am scris și vă mai scriu din stepele Rusiei. Pe unde am trecut cu trenul sau cu picioarele porumbul se prezintă destul de bine. Acum suntem față în față cu Rușii. Până în prezent n-avem pierderi ci câteva din imprudența soldaților. Pe aici se prezintă timpul frumos. Este secetă, nu plouă deloc. Noaptea cade brumă. Este frig. Eu cu milităria mă împac destul de bine. Sunt tot la birou. Mă aștept la … (n.n.: peste scris a fost pusă o pată de cerneală)! Mă tem foarte mult de frig. Mai ales să fie o iarnă aspră ca anul trecut. Vedeți, luați bani de la Dl. Stegaru, de la unchiul Ștefănescu, salariul pe August de la www.memoriaoltului.ro 61 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Inspect. și salariul pe octombrie de la Adm. Financiară, care este de 4900 lei și se dă pe 25 octombrie. Vedeți când îl ia sora Ioana pentru Ionel și cumpărați un cojocel, faceți o pereche de ciorapi de lână și trimiteți prin Crucea Roșie ca să-mi vină. V-am spus că dacă până la 20 octombrie puteți pune pachetul la Reg. 3 Dorobanți PS Slatina că atunci se formează un vagon pentru cei de pe front. Vedeți, cumpărați și ceva mâncare, puneți marmeladă, slănină, salam. Ducem cam lipsă și de mâncare. Nu este suficientă. Ce mai faceți? Căutați de vă împăcați cu Rina că acolo acasă este muncă dar domniți în comparație cu populația din Rusia. V-aduceți aminte de retragerea în Moldova din războiul trecut. Porumbul l-ați cules? Cât ați făcut? Căutați să vă ajungă porumbul. Faceți economie. Grâu ați pus ceva? Câte pogoane? Ați vândut ceva vite? Ce mai face Rina? Nelu este trecut pe cls. II. La Buicești cine mai este învățător? S-a mai făcut ceva concentrări? Pe contg. 1944 l-a îmbrăcat? Căutați de-mi răspundeți la ce vă întreb. Când scrieți c.p. (n.n. „carte poștală“) luați c.p. a mea alături și răspundeți la întrebări. Spuneți adresa lui Ionel al Ioanei și adresa lui Ion al Lili să le scriu. Ei ce mai zic? Vine Ion al Lili acasă. Noi toți din Valea Mare suntem sănătoși. Așteptăm să treacă anul ca să ne întâlnim. De Ricu ce mai știți? Părintele Nae ce mai face? Cu cât se vinde kilogramul de vin și de țuică acum? Vedeți de cumpărați țuică cât este ieftină pentru mine și să-mi spuneți câți l(itri) ați cumpărat. Sărut mâinile, Petre Niță”

Această scrisoare este una „cazonă“ care trebuie citită pe rânduri, dar, mai ales, printre rânduri. Din conținutul ei, prinde contur drama celui smuls din rosturile sale. Două verbe: „mă aștept“ și „mă tem“ reprezintă cheia stării psihice a acestui ostaș. Peste cuvântul care enunța situația la care se aștepta Petre, a căzut o picătură de cerneală, care are o formă cam ciudată, parcă a fost pusă intenționat, să ascundă cuvântul „moarte“ sau „boală“. Se teme de frig și este torturat de foame. Cere pachet cu marmeladă, slănină, salam. Dă celor de acasă vestea bună că toți cei din Valea Mare sunt sănătoși. În stepa rusă luptau Regimentul 3 Olt, 43 Infanterie, unde se afla și sergentul Grigore Niță, fratele învățătorului, Regimentul 21 Artilerie, toate din Slatina. Se aflau în jurul orașului Perekopol. Artistul popular Nica Nicolae, sculptor de mare talent, caporal în Regimentul 21 Artilerie, a evocat, după ani, în cartea sa „Ciochia fermecată“ apărută la Editura Tradițiioltene.ro a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Olt, calvarul vieții de ostaș și de prizonier. Petre Niță îi întreabă pe cei de acasă „cine mai este învățător la Buicești“, pentru că el fusese numit învățător în acest sat al comunei Valea Mare. Prin cererea nr. 64461 din 13 septembrie 1940, Petre Niță cere să fie numit pentru anul școlar 1940-1941 la Școala Valea Mare. La cerere atașează și adeverința eliberată de Primăria Valea Mare: „Noi, Florea Popescu, primarul comunei Valea Mare din plasa Potcoava, județul Olt, certificăm prin prezentul că domnul Niță I. Petre învățător în comuna Trestia, județul Satu Mare este născut și domiciliat în această comună; are mamă văduvă de război pe care o întreține, ca avere posedă 3 ha de teren arabil. Drept pentru care am eliberat acest certificat spre a-l folosi la trebuință.“ Are noblețea omului educat care nu aruncă nici o acuză la adresa „populației din Rusia“, ba o compătimește și o consideră mai năpăstuită decât familia sa de la Valea Mare. www.memoriaoltului.ro 62 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Se spune că speranța moare ultima. Este valabilă această zisă și pentru Petre Niță care spera să se întoarcă acasă, să-și reia viața liber, să-și întemeieze o familie. Îi întreabă pe cei de acasă dacă „pe contingentul 1944 l-a îmbrăcat“. După trei ani de război, combatantul simțea că se afla la capătul puterilor sale fizice și psihice. Poate presimțea dezastrul care se apropia. Nicolae M. Nica vorbește despre o asemenea stare de spirit care își făcuse loc în rândul trupei române: „Când a venit generalul de la București a strâns toate unitățile în careu și a dat mâna cu fiecare soldat în parte, întrebându-l dacă vrea să luptăm să distrugem fiara comunistă: - Da, domnule General! - și așa a dat mâna cu soldații. Au fost și soldați care au spus: - Nu, domnule General, să vină și cei din țară să lupte! Atunci, generalul i-a tras epoleții de pe umăr și i-a rupt și a strigat către căpitan: - Ce ai păzit căpitane până acum de n-ai împușcat bolșevicul ăsta?“ Din țară nu au venit trupe noi care să-i înlocuiască, așa că au rămas toată iarna în tranșee, bătuți cu branduri și cu tunuri de pe pământ, iar din cer curgea ploaia de bombe. Aceste cuvinte eu le-am auzit de la mulți foști combatanți. Sergentul TR Niță Petre a petrecut iarna 1943, de care se temea atât de mult, sub cerul liber, în ger cumplit. În carnetul cu bonuri de plată lunară, titular Niță Petre, sergent TR Reg. 3 Dorobanți Slatina, sunt înscrise sumele cuvenite și plățile efectuate către Dumitra Niță, mama sergentului: în data de 4 februarie 1943 se eliberează suma www.memoriaoltului.ro 63 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR de 7200 lei; în data de 12 martie 1943 se eliberează suma de 7200 lei, pentru luna februarie 1943; în data de 31 martie 1943 se eliberează suma de 7200 lei pentru luna martie 1943. După această dată nu se mai consemnează nici o virare de sumă și nici o retragere de drepturi bănești de către Dumitra Niță. Acesta este un semn că învățătorul nu mai era în viață din luna aprilie 1943. Poate Primăria Valea Mare îmi va aproba să cercetez Registrul de Stare Civilă – Decedați, pe anul 1943, pentru a stabili data exactă când a căzut pentru țară învățătorul Niță I. Petre. La cererea mea scrisă am primit aviz negativ, motivat prin Legea 677/2001. Când este vorba despre eroii din 1877-1878, 1916-1918, 1941-1945, prevederile acestei legi nu se aplică. Datele despre acești eroi formează tezaurul istoric al fiecărei localități și el trebuie cunoscut. Este bine să scriem despre ei mult, cât mai mult. Eu am continuat investigatțiile mele în ziua de 15 martie 2018 și norocul mi-a surâs: am întâlnit-o pe strănepoata Filofteiei, sora învățătorului, care mi-a spus că învățătorul „a fost dat de suflet“; eu i-am spus că, în calitatea sa de orfan de război, a fost ajutat de stat să urmeze școala normală, cu obligația ca la terminarea cursurilor să profeseze în teritoriile cu care s-a unit țara mamă. Așa a juns învățătorul Petre Niță în județul Satu Mare. Lacrimile din ochii acestei doamne au fost cel mai pios omagiu ce putea fi adus învățătorului erou Niță I. Petre.

Jurnal de front (I)

Nicolae Chirca

Autorul însemnărilor de mai jos este născut la 1 octombrie 1880. A participat la luptele din primul război mondial având gradul de sergent-major în cadrul Regimentului 19 Infanterie. A plecat pe front la începutul lunii octombrie 1916 şi s-a întors acasă la finalul războiului. Însemnările sale au fost scrise zi de zi pe parcursul acestei perioade. După război, Chirca Nicolae a locuit în comuna Redea din judeţul Romanaţi unde a lucrat ca picher la secţia judeţeană de drumuri şi şosele. A avut 13 copii (10 fete şi 3 băieţi). A încetat din viaţă la 15 februarie 1962. Caietul cu însemnări a fost păstrat de una dintre fiicele sale, Ana Minoescu şi au fost încredinţate redacţiei noastre de către nepoata acesteia, d-na Ileana Vătămanu din Caracal, căreia îi aducem sincere mulţumiri.

Luni 10 octombrie am plecat de acasă la ora 5 dimineața împreună cu N. Rușcă- la ora 12 am mâncat cu nevasta la tabăra Regimentului 59 Infanterie și apoi a plecat acasă. Marți 11octombrie am făcut instrucție. Miercuri 12 octombrie pe la ora 2 p.m am primit ordin de plecare la Bârlad și seara la ora 8 am pornit din tabără pe jos și seara am dormit în Potopin. Joi 13 am mers din Potopin până în Slatina- numai în cântece. Vineri 14-Sâmbătă 15-Duminică 16 și Luni 17 am stat în Slatina pe strada Obrocarii- am vorbit cu Ioniță al lui Neagoe. Marți 18- Îmbarcarea la tren la ora 4 s[e]ara și plecat spre Bârlad. Miercuri 19-joi 20- Vineri 21-pe drum. Vineri seara am dormit în comuna Pogonești cu Ion Munteanu la un învățător. www.memoriaoltului.ro 64 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Sâmbătă 22- plecat la satul Crivești, unde am stat Duminică 23 și Luni 24, apoi am venit înapoi la Pogonești, unde am stat până la 29 oct[ombrie] când am plecat la comuna Ivești. Pe ziua de 9 Noiembrie am mers la pădurea Icoana pentru lemne cu 60 oameni, am trecut prin comunele : Ciocani, Movileni, Păcurești și s[e]ara am dormit în căt[unul] Pietreni- Stănoești. Pe s[e]ara de 10 Noiembrie am dormit în cătunul Fătăceni-Șendreni (copiilor le zicea ploduri). Înapoi în drumul de la Padine la Ivești am primit de la Filip A. Iliescu o scrisoare de acasă- apoi a venit Nicolae pe la mine și i-am dat 10 lei și ne-am despărțit la Pugonești. Pe Sf. Nicolae l-am prăsnuit cu Marcu Dan. La 10 Decembrie am vorbit cu: Andrei Gheorghiță, Ioniță Mateescu, Mița Trache, Pavlache, Tudorică al Popii și mai mulți Rezeni. S[e]ara am făcut o petrecere cu ei. La 11 Decembrie am plecat din Ivești spre Roman, s[e]ara am cantonat în comuna Hălărești în primărie. La 12 decembrie – trecut prin orășelul Puești. S[e]ara am dormit în satul Popești (cu Roșca și Dolonof) la Ileana. Pe ziua de 13 trecut prin orășelu[l] Plopana, s[e]ara cantonat în satul Măloasa- Lipova- la un țăran foarte cinstit. Am băut 7 oameni 1 kg. de țuică cu 3 lei. Pe ziua de 14 am mers prin mai multe comune pe niște locuri accidentate și am cantonat în cătunul Izvor- Com. Averești, la 12 km depărtare de Roman, la o damă foarte cultă. Am luat dulceață, noaptea a nins puțin. Pe ziua de 15 decembrie am trecut peste apa Siretului spre Roman, unde am ajuns la ora 10, am luat câte două pâini de la malotanță [sic!] și am plecat spre Bacău, am întâlnit în cale pe A. Fotescu, Naș Fană, Pavlică al lui Cuță și alții și mi-au spus de Lache și Ioniță și am mers noaptea până la Nicolae Chirca- autorul acestor ora 12- aproape de Gara Galbina și am însemnări, care seamănă izbitor cu rapsodul oltean Tudor Gheorghe dormit în satul Liliacu cu Roșca, Petcu și Pl. Constantinescu, iar soldații au dormit pe la paie. Pe ziua de 16 am mers la comuna Cârlagi și ne-am înapoiat la cătunul Broșteni, unde am văzut conacul lui V. Morțun44 și de aici am mers în cătunul Hociumagi-Peșești, unde am stat pe ziua 17și 18 iar la 19 am luat masa și am plecat la cătunul Liliacu, unde am stat până la 24 decembrie, când la ora 8 dimineața am plecat la Broșteni, unde am aflat că au fost mai mulți rezeni-milițieni și chiar în acea zi plecaseră cu Stele la tranșee la Bacău, apoi la ora 2 și jumătate p. m. am plecat spre Iași – am trecut pe la gara Galbina, era un noroi foarte mare, am mers de vorbă cu Truțescu și seara am dormit în cătunul

44 V. G. Morţun (n. 30 noiembrie 1860), om politic, deputat socialist ,,generos” trecut ulterior la liberali. A condus mai multe publicaţii de orientare socialistă; fost ministru şi preşedinte al Camerei Deputaţilor. Colecţionar de artă şi animator al mişcării cultural-artistice din România. A murit la 30 iunie 1919 fiind înmormântat la moşia sa din satul Broşteni, comuna Bahna, judeţul Neamţ www.memoriaoltului.ro 65 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Damian, imediat după ce am trecut Siretul, pe un podeț pe dube- noaptea a nins și a înghețat puțin. Pe ziua de 25 decembrie am mers prin comunele: Valea- Ursului, Giurgeni, Oniceni, și seara am cantonat în orășelul Băcești. Am băut vin cu 1,60 kg luat cu un șef de post din Potcoava- jud. Olt, cu Smarandache Ion din Ghizdăvești și Nae Ioniță din Șopârlița. La 26 am mers în comuna Țibănești, am cantonat la un om foarte cinstit- cu Roșca și Marinescu Nicolae din Corabia- n-am mâncat, n-am băut. Aici am întâlnit pe Jianu A. Tomescu. Pe ziua de 27 am trecut prin comuna Țibana, am văzut conacul lui P.Carp, apoi am mers vreo 12 km printr-o pădure foarte mare, pe o șosea cu foarte multe cotituri. Mergând am vorbit cu Adrian Prica- am trecut pe lângă comuna Voinești și am cantonat seara în cătunul Lungani, am băut vin cu 1,20 kg și am petrecut cu lăutarii cu 2 plutonieri (unul Soreanu de la 1 Călărași Craiova și altul de la 2 Călărași- din Brastravăț) și apoi am dormit la o femeie care fugise de acasă din cauză că se bătuse la ea niște sergenți din artilerie. Pe ziua de 28 am mers în cătunul Horlești, unde am dormit o noapte, pe ziua de 29 ne-am înapoiat la Lungani și am cantonat împreună cu Regimentul 43, în sat numai gradații, iar soldații prin pădurea din marginea satului, erau seara peste 2000 focuri și păduchii se înmulțiseră grozav. Am stat pe ziua de 30 și 31 Decembrie, 1, 2 și 3 ianuarie 1917. Pe 1 Ianuarie era un soare frumos și s-a ținut o cuvântare de un maior de la Regimentul 43 la biserică. La 4 Ianuarie am plecat din Lungani spre Iași. Seara am cantonat la Galata. Eu am dormit la Coloană. Am băut 6 kg vin cu Miță Trache, Marin Goră, Dumitru Toceală și alții din Redea. Dimineața la 5 Ianuarie am găsit pe Lache călare, unde se strânsese batalionul, am văzut calul, am vorbit puțin cu el, i-am dat 10 lei, ne-am sărutat și ne-am despărțit. Am urmat drumul spre Poeni și seara am ajuns în cătunul Dumitrești- Gălaței și am stat la Alecu Iftimoiu, pădurar, am făcut Boboteaza și pe Sf. Ion. Pe ziua de 6-7 a nins o zăpadă mare- 8 și 9 am stat în cantonament. Soldații s-au hrănit numai cu boabe de porumb. La 10 Ianuarie am trecut de la Compania I la aprovizionarea Regimentului în locul lui Radu Andrei. Am pățit rău cu sacii pe la moara Permuter și spre Comarna. În luna Ianuarie am făcut două inoculări și m-am cam bolnăvit- m-am tras și pus ventuzele și m-am făcut bine. Pe ziua de 11 Februarie am dat în primire și magazia companiei și aprovizionarea. La 12 februarie am luat ordinul de demobilizare de la Regiment, am dat pe la infirmerie, mi-am luat rămas bun de la Ciolacu, Gheorghe Boartă și Ilie zis Nicolae Vas, ruda lui Petre și pe la ora 10 am plecat din Dumitrești- Gălaței la Iași la M.L.P. Imediat ce am ieșit în șosea, m-a ajuns un furgon cu 6 cai, cu un soldat din Traian, i-am dat 1 leu și m-a dus în Iași. La intrare în Iași am întâlnit pe Iorgu și Mărin al lui Ghiță. Am vorbit puțin și mi-a spus Mărin de Ghiță Kirca că e slab, apoi i-am întrebat de gazdă și mi-au spus de băiatul lui Ion V. Stoichița- am mers la locul spus și l-am găsit într-o prăvălie (la Ilie Mititelu) unde am mâncat și băut duminică seara la lăsatul postului de brânză- dar am băut cum se cade cu niște bucureșteni de la arsenal. La 13 februarie m-am prezentat la M.L.P și am cunoscut pe domnul inspector general Țăpăudea care m-a repartizat la județul Dorohoi sub conducerea domnului conductor principal I.D. Stănculescu din Dolj. Am stat pe la M.L.P. pe ziua de 13,14,15,16 www.memoriaoltului.ro 66 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR și 17 februarie. În aceste zile am dormit la băiatul lui I.V. Stoichița și am petrecut cu el foarte bine. Prin Iași am întâlnit pe Gheorghe Moanță, Petrache Păun, Toma N.B. Vanea, F. Priculescu și pe locotenent Dumitrescu (Verdeş) . Când scriu aceste rânduri sunt în prăvălia unde am lăsat post cu Voicu și afară ninge foarte tare , seara la 8. Sâmbătă 18 februarie de dimineață când a m-am sculat a venit T. Aldea, m-am plimbat cu el prin oraș, ne-am bărbierit apoi am luat masa la 12 și pe la ora 2 am plecat la gară, n-am putut viza biletul de liberă circulație pe C.F.R și pe la ora 8 seara am mâncat la un birt unde am băut 1 kg. de vin și-am plecat la gară, la 10 a venit trenul care mergea la Dorohoi, n-am avut loc în vagon și am stat pe un vagon deschis în ninsoare până la ora 1 noaptea, apoi m-am dat jos, am intrat în sala de așteptare unde erau peste 80 ruși și am dormit puțin pe scaun. Duminică la ora 10 am pornit cu trenul la Dorohoi atârnat pe scara vagonului. Am trecut prin gările: Cucuteni, Podul Iloaiei, Târgu-Frumos, Sirca, Cuza-Vodă, unde am vorbit cu Ilie N. Varia, lucra pe calea ferată și cu Ioniță Ștepete în gară. La ora 6 seara am ajuns în gara Pașcani și-am schimbat trenul pentru Dorohoi, apoi în gara Leorda am mai schimbat o dată trenul și la ora 1 și jumătate noaptea am ajuns în gara Dorohoi. Am rugat un birjar și m-a dus la un han la un jidan, am dat 2 lei la pat și-am dormit. Luni, 20 februarie, când m-am sculat m-au durut picioarele foarte rău din cauza gerului de pe drum, am luat un lapte și un ceai și apoi am mers la Serviciile Tehnice și m-am prezentat domnului inginer-șef Paul Florinescu care m-a trimis la Gorovei cu domnul constructor Agarici cu o sanie. La domnul Agarici acasă am vorbit și cu domnul Stănculescu și apoi m-am dus la Mănăstirea Gorovei unde am făcut cunoștință cu starețul părintele Ionichie Irminciuc, Ghideon și Nicandru. Pe ziua de 26 februarie m-am dus pe la Vârful-Câmpului cu un ungur după vite de tăiere și cu N. Satco. În intervalul de la 26 februarie la 11 iunie am mai fost o dată pe la Dorohoi, iar restul timpului am stat numai la lucrare. Pe ziua de 28 mai a venit pe la mănăstire băiatul lui Voicu P. Căpățână și mi-a spus despre N. Roșca, Maniu Ghiță, Tiberiu Vasile, Petrică Ioane, Toma Birică, Lache Ciucă și Vasile T. Căpățână că au murit de tifos exantematic. Pe ziua de 31 mai am scris o scrisoare acasă prin Berna. Pe 13 iunie am primit două cărți poștale de la Lache și Ioniță, în care spunea Lache că i-a murit calul în ziua de Rusalii otrăvit de doctori fiindcă i-a frânt un cal piciorul drept dinapoi și că e la Cucuteni, iar Ioniță la Prisăcani. Pe ziua de 17 iunie m-am pus la tren la Văculești, la ora 8.30 seara și dimineața la ora 6 am fost în gară la Iași- am mers la Prisăcani cu o trăsură de pâine, unde am ajuns la ora 12 și am găsit pe Toma, Ilie Dumitru, Ștefan Bola și ginerele lui Dumitru Bălașa cu care am vorbit până seara. Ne-am scăldat în Prut. Luni, 19 iunie a venit și Ioniță din delegație- fusese cu caii pe front la Regimentul 22 Artilerie. M-a găsit la masă cu Nistor, un sergent din Dobrotești, m-am veselit când l-am văzut gras și frumos. Am mâncat împreună, apoi el s-a dus de a făcut baie cu Voicu lui Nițoacă. Seara am luat 4 kg de vin a 3 lei din Rusia și am băut cu furierii bateriei- adălmașul galoanelor de sergent. Pe 20 iunie de dimineață am mers cu Ioniță la P. Dumitrescu, am vorbit, am luat cafea, m-am sărutat cu Ioniță, i-am dat 40 de lei și el a plecat la regiment. Eu am așteptat la Petrache o trăsură care mergea la Iași, apoi mi-am luat rămas bun și am plecat. La ora 1 am mâncat în Iași. Am mers la Regimentul 7 Roșiori. Venind de la Prisăcani la Iași am întâlnit pe Andrei Gheorghiță, era cu Mihalache G. Nica, pe Costică I. Cebuc și pe Toma V. Moanță care mi-a spus de mai mulți din Redea că au murit și anume: Ghiță Kirca, Constantin Buruiană, Dumitru Preda și alții.

www.memoriaoltului.ro 67 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

Popescu R.Ilie – învățător și primar în comuna Morunglav

Prof. Cornel Manolescu

Învățătorul Popescu R. Ilie (,,Iliuță‟‟) s-a născut în comuna Morunglav, la 13 ( 25 ) octombrie 1884. A fost fiul preotului Roman-Radu Popescu ( n. cca. 1845 – ϯ 1917 ) și Ilinca Enache ( n. 1852 ,,în mahalaua Moronești‟‟45 – ϯ 26 octombrie 1884 ), căsătoriți la 19 august 1869. Preotul Roman Popescu a avut, în afară de Ilie și fratele său geamăn Dumitru, mai mulți copii: *PANTILIE (zis ,,Pantilică‟‟), n. 1872 – ϯ 1922, *TEODOR (n.1874, mai 24 – ϯ 1875, aprilie 19 ), *MARIN ( n. 1876, iunie 20 ), *MANDA (n. 1878, octombrie 28 – ϯ 1970, aprilie 19), *RADU (n.1880, Învăţătorul Iliuţă R. Popescu împreună cu Nicolae octombrie 31 – ϯ 1881, Manolescu octombrie 12 ) *NICOLAE (,,Nae‟‟), n. 1882, octombrie 21 – ϯ 1971, mai 2, în București. A fost mare industriaș la Buftea. Ilie R.Popescu a avut ca studii: -4 clase primare urmate în Craiova, Școala primară ,,Ion Eliade Rădulescu‟‟ în anii școlari 1895 – 1899. -2 clase gimnaziale Craiova. -6 clase la Școala Normală de Băeți Craiova.46 Pe 17 aprilie 1911 s-a căsătorit cu Maria M. Ionescu- menajeră. Nu au avut copii. Situația militară Contingentul 1908. A satisfăcut serviciul militar la Regimentul 6 Vânători, la eliberare Locul de veci al preotului Roman Popescu din cimitrul Morunglav având gradul de sergent. A luat parte la

45 Moronești – sat al comunei Morunglav, la acea vreme, în județul Romanați. 46 S.J.A.N.Olt, Fond Inspectoratul școlar al județului Romanați. State personale. www.memoriaoltului.ro 68 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR campania din 1913 cu gradul de sergent, iar în campania 1916- 1918, având gradele de Sublocotenent și apoi Locotenent a luat parte la luptele din Ardeal (Carpați), Moldova și Basarabia. A fost rănit de trei ori: la Stâna Zănoaga, la Iliuţă R. Popescu cu soţia Maria (,,coana Marioara”) pe scaune Mormântu și în având alături rude apropiate Basarabia în luptele cu bolșevicii.47 După campaniile militare a fost decorat cu ordinele românești: 1.,,Coroana României‟‟cu spadă, în grad de Cavaler. 2.,,Coroana‟‟ cu spade cu panglica Virtutea Militară. 3.,,Steaua României‟‟, în grad de Cavaler, cu panglica de Virtutea Militară. 4.Membru al Ordinului ,,Coroana României. A obținut ca titluri didactice: Provizoriu – la 15 noiembrie 1908, prin Ordinul 89.871. Gradul II – la 1 septembrie 1923, Ord. 78972 / 923. Gradul I – la 1 ianuarie 1931, Ord.15775 / 930. În învățământ a avut mai multe funcții și însărcinări: Director, timp de 26 de ani. Învățător-școala cu 1 post Leotești, între 1908 – 1918 sept.1 La Morunglav-Bărăști, de la 1918 – 1919, sept.1. La Morunglav, școala cu 3, 5, 7 și 9 posturi de la 1923 – 1938, Ord. Min.nr.144054 / 923. Subrevizor școlar la jud.Romanați, ord. M.I. nr. 80879 / 927. A avut 6 gradații obținute începând cu anul 1914. *Gradația I-a, 1914 Despre activitatea extrașcolară iată ce scrie învățătorul Ilie R.Popescu în ,,Statul personal‟‟: 1.Am contribuit la construcția actualului local de școală cu patru săli de clasă, o sală de festivități de 150 m.p. și cancelarie. 2.Construirea unei scene pentru teatru sătesc cu necesarul ei. 3.Am înființat pe compt propriu două ateliere: unul pentru băeți și altul pentru fete, cu maeștrii speciali plătiți de mine și din venitul atelierelor, mult apreciate de organele de control, care mă notau cu foarte bine, dar fiindcă eșisem din comun, din invidie n‟au făcut propuneri de merit . Aceste ateliere au fost mai în urmă trecute în bugetul statului și dăinuesc până azi.

47 S.J.A.N.Olt Ibidem. www.memoriaoltului.ro 69 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

4.Am condus Obște de pământuri țărănești și Coope- rativă de păduri. 5.Am înfi- ințat pepinieră de pomi altoiți. 6.Grădina școlii a fost model de cultură agricolă. 7.De la 1919 până azi am Iliuţă Popescu (primul din stânga) împreună cu prietenii şi fost menținut ca rudele ,,la o ţuică” secretar al Comitetului Școlar, între nouă învățători, pentru spiritul de înțelegere cu care am condus această instituție . 8.Președinte al Căminului cultural sătesc de la înființare . Căminul din Morunglav are depozitată aproape toată cărămida necesară construirii localului de cămin. Acolo lucrează inimosul Căminar D-l Iliuță Popescu căruia îi mulțumim pentru străduințele ce face pentru obște.48 9.Am sprijinit instituțiile cooperatiste. În 20 decembrie 1937 au avut loc în România alegeri parlamentare pentru Camera Deputaților, ultimele înainte ca Regele Carol al II-lea să dizolve Parlamentul și să instaureze o dictatură regală, la 20 februarie 1938. Ilie R. Popescu a candidat pe lista Partidului Conservator, dar nu a câștigat. Numele înv.Popescu R.Ilie este legat de inițiativa ,,construirii unei șosele și a unui pod peste Olteț’’. Pe 10 decembrie 1942, la Balș se constitue o ,,Asociație de interes obștesc pentru construirea unei șosele și pod peste Olteț și consolidarea malurilor Oltețului în vederea siguranței podului’’.49 Din această asociație făceau parte ,,locuitori ai satelor Morunglavu, Căluiu, Morunești, Oboga, Bobicești, Berbești și Știrbeiu, oameni de binefacere din alte comune precum și Instituții cu interese comune simțind nevoia construirii unei șosele între Primarul Ilie R. Popescu acordă o distincţie unui sătean comuna Morunglav și

48 ,,Făclia’’, Anul III. , nr. 5, Caracal, 15 Iulie 1941. 49 S.J.A.N.Olt Fond Prefectura județului Romanați, dos.1 / 1944, pag.47-67. www.memoriaoltului.ro 70 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Căluiu care stabilește o legătură permanentă de comunicație între șoseaua națională Balș- Bălcești și șoseaua județeană Vlăduleni-Mirila- Morunglav-jud.Vâlcea și pe de altă parte se va completa legătura între Morunglav-Bărăști- Isvor-Slatina prin șoseaua proectată pe acest traseu și în curs de definitivare, precum și cu șoseaua Craiova-Oboga-Morunglav-Cepari- Drăgășani’’.50 Aceste lucrări erau benefice pentru toate satele care le susțineau. Capitalul cu care se va realiza scopul acestei asociații era format din: -Subscrieri benevole ale membrilor asociației. -Subscrieri particulare. -Donațiuni, subscrieri și contribuțiuni ale instituțiilor publice interesate.- De asemenea se preciza că asociația nou constituită va funcționa în baza actului Învăţătorul Grigore Constantinescu, constitutiv. fost deputat A fost numit un comitet de acțiune al asociației pe durata de timp până la prima adunare generală, compusă astfel: -Dl. Inginer Grigore Popescu. -Dl. Inginer Mihail Marinescu . -Dl. Grigore Constantinescu. -Dl. Ilie R. Popescu . -Pr. Alex. M. Popescu. Nu avem date despre cei doi ingineri, dar Ilie R. Popescu, Grigore Constantinescu și preotul Alexandru Popescu erau personalități de marcă ale comunei Morunglav și județului Romanați. La 01.06.1943, lui Ilie R. Popescu i se încredințează conducerea comunei Morunglav.51 În data de 17 decembrie 1943, primarul Ilie R. Popescu emite decizia nr. 20, prin care decide: Se defalcă din izlazul comunal de pășune al Com. Morunglav situat în punctul ,,Peret‟‟ suprafața de 6489,51 m.p., învecinată la R. cu izlazul comunal, la Apus cu apa Oltețului, la M. zi Preotul Alex. Popescu, fost cu drumul de hotar și la M. N tot cu izlazul și se deţinut politic cedează Comitetului de construcție al șoselei Morunglav-Călui recunoscut ca persoană

50 S.J.A.N.Olt Ibidem. 51 La data numirii sale ca primar, com.Morunglav era formată din satele Morunglav și Ghioșani. Satele Morunești, Bărăști și Poiana Mare formau, com. Morunești, având administrație proprie. www.memoriaoltului.ro 71 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR juridică de onor. Minister, prin Tribunalul de R-ți, secția I, pentru desăvârșirea operei începute.52 Decizia este semnată de primarul Ilie R. Popescu. Din mai multe motive, care nu fac obiectul prezentării înv. Ilie R.Popescu, șoseaua Morunglav-Călui și podul peste Olteț nu s-au înfăptuit. Pe 30 noiembrie 1944, ,,Domnul Iliuță‟‟ a demisionat din funcția de primar al comunei Morunglav . După venirea la putere a regimului comunist, terenul său agricol ( arabil,vie și pădure), a fost trecut prin diferite forme, în proprietatea statului. Casa a donat-o Primăriei Morunglav, care a dat-o în folosință C.A.P-ului și altor instituții locale. Domnul ,,Iliuță‟‟, așa cum era apelat de toți a trecut la cele veșnice în anul 1970. Decizia nr. 20 din 17 decembrie 1943 a În anul 2016, a început primăriei comunei Morunglav din judeţul Romanaţi construcția șoselei Morunglav-Oboga (nu Călui ) și a podului peste râul Olteț, care vor fi inaugurate în 2018.

Casa lui Ilie R. Popescu din Morunglav şi drumul spre Olteţ (13 iunie 2013)

52 S.A.J.N. Olt, Fond Prefectura jud.Romanați, dos 1 / 1944, pag. 47-67. www.memoriaoltului.ro 72 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR JUDEŢUL ROMANAŢI ÎN TIMPUL OCUPAŢIEI GERMANE Octombrie 1916 - noiembrie 1918

Colonel (r.) Dumitru MATEI

După doi ani de neutralitate, în urma presiunilor exercitate de Antanta, la 15 august 1916 România declara război Austro-Ungariei şi armata sa trecea Carpaţii pentru eliberarea Ardealului de sub ocupaţie străină. În primele săptămâni se obţin succese pe tot frontul, căci forţele de apărare ale inamicului fiind surprinse, au cedat uşor. Un eveniment previzibil pe frontul de sud – pierderea garnizoanei Turtucaia, slab înarmată cu artilerie – şi ofensiva trupelor germane, bulgare şi otomane în sudul Dubrogei, au obligat comandamentul român să accepte nefasta propunere a generalului Avrescu de a executa operaţiunea cunoscută sub numele de Manevra de la Flămânda: 3 divizii luate de pe frontul din Transilvania au fost duse fără nici un folos la Dunăre, apoi au revenit în Carpaţi. În acest timp armata germană, pentru a-şi ajuta aliatul aflat în dificultate, a executat manevre pe linii interioare dispunând de cale ferată în centrul Europei şi a adus numeroase divizii pe frontul transilvănean cu care a reuşit – nu fără dificultate – să pătrundă prin trecătorile Carpaţilor, mai întâi prin locul cel mai depărtat de capitala ţării, la care Comandamentul român se aştepta cel mai puţin şi, ca urmare, era cel mai slab apărat – Valea Jiului. Oltenia a căzut sub ocupaţie germană, iar după scurt timp toată partea de sud a ţării, inclusiv capitala. În acest fel armata germană îşi asigura resursele de petrol şi cereale de care avea nevoie. Pentru a beneficia la maximum de aceste resurse, inamicul a trecut la organizarea meticuloasă a exploatării regiunilor ocupate. Mareşalul von Mackensen a numit reprezentanţi ai săi ca administratori ai teritoriului ocupat şi le-a dat informaţii detaliate despre fiecare localitate. Informaţiile au fost tipărite în broşura intitulată „ROMÂNIA. Cărticică de politică economică. Partea I. Valahia Mică53. Editată din ordinul grupului militar din România”. Pentru editarea ei a fost folosit Anuarul „Socec” pentru adrese româneşti precum şi datele din arhiva Direcţiei Companiei de Scont din Berlin. Cărticica a fost imprimată la 1 ianuarie 1917 în Germania la Societatea pentru Editare şi Tipărire C 2 din Berlin. Datorită meticulozităţii germane cu care a fost editată această lucrare avem posibilitatea să cunoaştem astăzi date despre situaţia econommică a Olteniei numită de străini Mica Valahie. Publicăm traduse din lucrarea amintită datele pentru judeţul Romanaţi54.

Judeţul Romanaţi (XIV) 2 oraşe, 115 comunităţi rurale, 246 sate, 13 cătune55

53Rumänien. Kleines wirtschaftspolitisches Ardeßbuch. I Band. Kleine Walachei. Herausgegeben im Auftrage der Militärverwaldung in Rumäenien 54Pag. 104: Bezirk Romanaţi (XXIV). 2 Stadtgemeinden, 115 Landgemeinden, 246 Dörfer, 1 55În original: Weiler. www.memoriaoltului.ro 73 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Borcescu56 Teodor, Caravia Temistocle, Cohn Moritz, Corbuz Iani, Diaconescu Vasile, Ieroham Nicu Semo, Iliescu Marin, Lefache Ştefan, Lefache D. Traviso, Lombardu Andrei, Mavro- mihales Nicola, Saravanos G., Taher Iosef, Ţucatos C. Cismari: Bunescu Ioniţă, Cioc. Matei., Deleanu Pantelie, Dumitrescu Gh., Georgescu Vasile, Iliescu Ioniță Fălcoianu, Ionescu Ștefan, Pencioiu Nae, Petrescu Țenea, Rascof Vasile, Săvulescu Ștefan, Spiridonescu Dimitrie, Stoenescu Dumitrache, Vasilescu Ioniță. Antreprenor construcții: Mariani Iulius. Dărac pentru lână: Otincelescu Tache. Atelier de fierărie: Bauer C. M., Caneta I., Ion Gh. Fieraru, Iaschinger H., Marin I. Sandu, Pietrovschi N., Ștefan N. Caracal. 13.500 locuitori. Cale Simion. ferată, poştă, telefon, telegraf. Depozit de lemne: Drăghicean I. Negustori de pânzeturi: Hristea I., Urian, Mitrovici Duca, Unferdoben Hristea Petrache, Pârvulescu Alex. Emil, Societatea Lotru (Filiale). Sifonerie: Teodorakopoulos K. I. Depozit de lemne de foc: Coşea Armurier: Vrânceanu N., Vasile, Marinescu Constantin, Ţopler Teodorakopoulos K. I. Albert, Drăghicean I. Urian. Negustor de arme: Meisner Maşini şi unelte agricole: Rudolf. Drăghicean I. Urian, Popescu D. Ghiţă, Atelier mecanic: Bauer C. Milan. Teodorakopoulos K. I., Weintraub Isac. Baie publică: Societatea băilor de Maşini de cusut: Dobrei & hidroterapie. Nicolau, Lewy Lazăr. Bănci: „Banca Caracal” (500.000 Depozit de lumânări: Dulghe- lei), „Banca Corabia”, „Banca rescu C., Ştefănescu I., Ştefănescu P. Comerţului din Craiova” (Agenţie), Proprietari de maşini de treierat: ,,Banca Naţională”, „Banca Plugarul” Dimirescu Stoian, Georgescu Alexandru, (100.000 lei), „Banca Romanaţi” Ghiţulescu Sache, Stănescu Mihalache. (1.000.000 lei), „Banca Comercială şi Fabrică de tămâie: Kuhn Ştefan. Agricolă din Caracăl”. Depozit de petrol: Teodora- Fabrică de băuturi spirtoase: kopoulos K. I. Teodorakopoulos K. I. Societăţi cooperative: Boiangerie: Dumitrescu C., Îndestularea (23975 lei) Sprijinul, Ghizdăveanu N. Naţionala. Depozit de cărbune: Christescu Tăbăcărie: Spach I. Tache, Unferdoben Emil, Voiculescu T. Depozit var: Drăghicean Urian. Negustori de cereale: Alhalel H., Bogdan Serafim, Borcescu Stavarache, 56În text: Borescu www.memoriaoltului.ro 74 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Marinovici Dumitru, Nicolaescu M., Corabia: 9.500 locuitori, port, Teodorescu Răduţ. cale ferată, poştă, telegraf, telefon. Depozit lemne de foc: Burşă Agenţii portuare: Austriacă, rusă, Tudor, Gunaris C., Popescu Nicolae, ungară Ştefănescu Bucur. Antreprenori lucrări publice: Mori: Brătăşanu P. C., Ghebert Georgescu D., Slabacu Sterie. Anton. Sifonerie: Ruchini Ioan. Depozit var: Georgescu Dumitru, Bănci: Banca Agricolă, Banca Nicolaescu Marin, Teodorescu R. Comerţului, Banca Corabia, Banca Generală, Banca Oltului. Amărăştii de Jos: 4850 locuitori, Depozit cărbune din lemn: 2 sate: Amărăştii de Jos, Praporu. Cardaras Vanghele, Gramatopol M. Primar: Popescu F. I. Depozit cărbune de mină: Banca Banca Populară „Progresul Corabia, Caradas Gh., Gramatopol M. săteanului” (90.000 lei). Negustori de cereale: Atanasiu Maşini de treierat: Amarescu P. C., Becheru Leonida, Bugas Gh., N., Firanescu Gr., Lixandru N. Dumitru, Cambanis Anton, Caravia Panait, Mihai P. Ilie Nistor, Oprea Ioan St. S., Carologu Andreas, Garbis Haralambie, Popescu Ioan Gh., Tudoran I. O. Mihai. Giacomato I. & Teodoridis P., Gunaris Moară cu abur: Amărăscu I. T. Constantin, Lecos Gh., Manusos Gh., Moară cu motor: Tudoran I. O. Mihail Mihalache, Milios Fotis, Mihai. Niţulescu D., Rosenzweig L., Depozit de benzină şi petrol: Scărişoreanu Ioniţă, Simionescu Ilie, Cooperativa „Dreptatea”, Mihăescu Şt. Spiridon Artonache, Spiridon N., Distilerie: Grigore F. Tzucatos Gh., Tzubemitis Stavru, Vrundas Hristea. Amărăştii de sus: 1396 locuitori, Exportatori de cereale: Băbeanu 1 sat: Amărăştii de Sus. reprezentant Fraţii Capon, Banca Primar: Dumitrescu Florea. Corabia, Banca Oltului, Caravia Panait, Banca Populară „Aurora Dreyfus Louis & Co. reprezentant Viitorului” (5.000 lei). Naftaly Sam, Gărleşteanu C. reprezentant Semo H., Kirschen Apele Vii: 3.500 locuitori, 1 sat: reprezentant Rosenzweig Max, Kohn Apele Vii. Moritz, Marcus M., Landau Moritz Primar: Călinescu Costache. reprezentant Landau Isac, Fraţii Mendel Banca Populară „Apele Vii” B. reprezentant Fayon Heinrich, (9.062 lei). Oroveanu T. N. reprezentant Elman M., Mașini și unelte agricole: Florea Fraţii Pinchas reprezentant Rozanis H. Z. D. Thiță. Fabrica de cherestea: Fabrica Moară cu aburi: Călinescu Corabia. Costache. Cizmari: Baiciu Lazăr, Banu P., Bărbulescu D., Venzal Iosef. Arceşti: 407 locuitori, 3 sate: Atelier de forjat fier (al statului): Arceşti, Arceşti-Cotu, Pleşoiu; cale Etves Pavel, Gaghici GH., Hlavoska ferată, poştă, telegraf. August, Markofer F., Stainhaus D. Primar: Dumitrana Şt. Depozit de lemne: Georgescu Negustori de cereale: Cearăş Dumitru, Hagialexis Alexandru, Stavri, Morariu N. I. Ilie, Papiani Costea. www.memoriaoltului.ro 75 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Moară: Prichel Maior Robert. Bârza: 320 locuitori, 2 sate: Băbiciu: 2340 locuitori, 4 sate: Bârza, Teişul. Băbiciu Episcopiei, Băbiciu Moştenesc, Primar: Năsturel M. Const. Cândeni, Prejba de Câmp. Banca Populară „Sprijinul Primar: Ciobănescu Radu. plugarului” (14.000 lei). Banca Populară „Tinerimea” Cizmar: Corbeanu D. Ioan. (10.000 lei) Proprietari maşini agricole: Băzgărăi: 325 locitori, 5 sate: Dobrescu Florea, Dobrescu Ilie, Băzgărăi, Curtişoara, Dobreţu, Prisaca, Ghigeanu D., Nicolae D. Simniceni. Moară pe apă: Buzatu I. Simion, Primar: Cumpănaşu I. Gh. Diaconeasa R. Mihalache, Lupu D. C., Banca Populară „Viitorul” (8.000 Lupu N. D., Popescu I. lei). Moară cu motor: Dobrescu Ilie. Depozit de petrol: Gheorghe Bechet: 147 locuitori, 2 sate: Pencea. Bechetul de Jos, Bechetul de Sus. Primar: Tutunescu Ion. Baldovineşti: 1.580 locuitori, 2 Banca Populară „40 de sate: Băleasa, Strâmba. Mucenici” (3.380 lei). Primar: Năstase Nicolae Negustor: Ispasovici Grigore. Banca Populară „Tămâioara” (20.000 lei) Bobiceşti: 1464 locuitori, 3 sate: Bobiceşti, Chinteşti, Comăneşti; telefon. Balşu: 3132 locuitori, 4 sate: Primar: Băloiu Dumitru. Gorgănaşu, Balşu, Măineşti, Spineni. Banca Populară „Înainte cu Cale ferată, poştă, telegraf, telefon. Dumnezeu” (18.000 lei). Primar: Dumitrescu Şt. Banca Populară „Asigurarea Boşoteni: 1130 locuitori; 3 sate: Viitorului” (432.000 lei). Boşoteni, Româna, Urieni (Viişoara de Sifonerie: Florescu Costică. Jos); telefon. Bancă: Banca Oltului din Slatina Primar: Mihăescu S. Ioniţă. (Agenţie). Banca Popuară „Ioan Boiangerie: Nenovici Tudor. Dobruneanu” (2866 lei). Negustori: Florescu Alex., Depozit de petrol: Cocoşi I. Ionescu Const., Mihăescu Niţă, Marin. Mihăescu A., Ştamudis Anton. Crescător de vite: Vlădoianu C. Farmacie: Pompilian N. Smarandache. Atelier de fierărie: Fara Ion, Ionescu Tudor, Marcovici Gh., Raitic Brâncoveni: 2984 locuitori, 4 Gh. sate: Brâncoveni, Mărghieni, Ociogi, Fabrică de lumânări: Văleni; telefon. Paraschivescu Elena. Primar: Ianculescu D. Proprietari de maşini agricole: Banca Populară „Fântâna Sf. Ion Floreşteanu A. C., Georgescu C., Papa S. Botezătorul” (22.000 lei) Iacob, Mihăescu A., Roşca P. D., Tăbăcar: Petrovici Luca. Societatea Cooperativă „Asigurarea Viitorului”. Braneţu: 1002 locuitori, 1 sat: www.memoriaoltului.ro 76 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Braneţu. Banca Populară „Celaru” (6.000 Primar: Dan Grigore. lei); Banca „Romanaţi” (Agenţie). Banca Populară „Sf. Arhangheli Moară cu motor: Popescu P. Mihail şi Gavril” (6.700 lei). Ioniţă.

Brastavăţu: 900 locuitori, 1 sat: Celeiu: 2620 locuitori, 3 sate: Brastavăţu. Celeiu, Florica, Vârtopu. Primar: Stancu Stancu. Primar: Şapcă Antone Leonida. Banca Populară „Ajutorul Banca Populară „Cetatea” săteanului” (50.000 lei). (62.000 lei). Moară cu motor: Georgescu Ioan. Bucinişu: 2114 locuitori; 2 sate: Bucinişu, Bucinişu Mic. Cepari: 237 locuitori, 2 sate: Primar: Badea Ion Olie. Beculeşti, Cepari. Banca Populară „Spiru C. Haret” Primar: Dumitriu R. Dumitru. (4.100 lei) Banca Populară „Cepari” (18.500 lei) Cacaleţi: 2350 locuitori, 1 sat: Moară cu aburi: Teodorescu Cacaleţi. Marin. Primar: Vilaia Ilie Marin Iancu. Banca Populară „Castranova” Cezieni: 2373 locuitori, 4 sate: (12.000 lei). Bondrea, Cezieni, Corlăteşti-Sâbi, Mori: Butoi B. Gheorghe, Frăsinetu de Pădure; telefon. Popescu Dumitru, Sârbulescu Const. Primar: Com. Interimar. Banca Populară „Snopul de grâu” Căluiu: 1569 locuitori, 2 sate: (63.000 lei). Căluiu, Gura Căluiu. Primar: Grigorescu N. Cilieni: 702 locuitori, 1 sat: Banca Populară „Dezrobirea” Cilieni. (12.400 lei). Primar: Dolană Petre. Negustori de lemne: Ferariu D. Banca Populară „Cilianca” Const., Ferariu Dumitru, Gheorghe D. (26.000 lei). Ion, Mircea P. Călin. Ciucăneşti: 220 locuitori, 1 sat: Câmpeni: 1142 locuitori, 2 sate: Ciucăneşti. Câmpeni, Tărbeşti. Primar: Stan N. Gheorghe. Primar: Ionescu Ion. Banca Populară „Câmpeni- Cioroiu: 18.00 locuitori, 2 sate: Baldovineşti” (2.500 lei). Cioroiaşu, Cioroiu. Primar: Stâncuvenu Ioan. Cârlogani: 304 locuitori, 3 sate: Banca Populară „Ajutorul” Cârlogani, Scorbura, Stupina. (23.000 lei) Primar: Barbu Preda. Banca Populară „Cârlogani”. Cocorăşti: 204 locuitori, 1 sat: Cocorăşti. Celaru: 2340 locuitori, 1 sat: Primar: Popescu N. Celaru; telefon. Primar: Filipescu M. Gh. Colibaşu: 750 locuitori,1 sat: www.memoriaoltului.ro 77 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Colibaşu. (11.000 lei). Primar: Ionescu Spirea. Banca Populară „Ajutorul” Dobrosloveni: 329 locuitori, 2 (32.000 lei). sate: Dobrosloveni, Potopinu; telefon. Primar: Rostogol D. Nicolae. Cruşovu: 1128 locuitori, 1 sat: Banca Populară „Primăvara” Cruşovu. (5.000 lei). Primar: Ştefănescu I. Banca Populară „Unirea” (11.000 Dobroteşti: 1869 locuitori, 3 lei). sare: Dobroţeşti, Nisipu (Urecheşti), Sohoteşti. Dăbuleni: 8.300 locuitori, 1 sat: Primar: Jianu G. Nicolae. Dăbuleni. Banca Populară „Principele Primar: Ştefănescu O. Carol” (45.000 lei). Banca Populară „Înălţarea” Mori: Mihai Niţă, Trifănescu C. (102.000 lei). Cizmari: Cosman August Dobrunu: 1018 locuitori, 3 sate: Herman, Apopescu I. D., Turlacu Ştefan. Blaju, Chilia, Dobrunu. Mori cu motor: Cruşoveanu F. Primar: Bondreanu B. Gh. Ghj., Saropol G. I., Stoinescu Gh. Banca Populară „M. Dobruneanu”. Deveselu: 250 locuitori, 2 sate: Comanca, Deveselu. Drăghiceni: 1590 locuitori, 3 Primar: Ricman Barbu. sate: Drăghiceni, Grozăveşti, Liiceni; Banca Populară „Maria Colonis” telefon. (6.900 lei). Primar: Ionescu Florea. Banca Populară „Emanciparea” Dioşti: 1874 locuitori, 1 sat: (11.000 lei). Dioşti. Primar: Voiculescu P. Drăgoteşti: 826 locuitori, 1 sat Banca Populară „Mugurul” Drăgoteşti. (22.000 lei). Primar: Marin Ilie Ghiţă. Proprietari de maşini şi unelte Banca Populară „Cerbul” (5.900 agricole: Băsăcescu C., Dincă Igh., Pătru lei). I. Const., Smărăndescu N., Soreanu I., Ştefan I. Marin, Voiculescu C., Dranovăţu: 610 locuitori,4 sate: Voiculescu I,. Voiculescu V. Dranovăţu, Grădiştea, Isvoru, Şegarcea. Primar: Ionescu Dumitru. Doba: 308 locuitori, 3 sate: Doba, Banca Populară „Cuza Vodă” Schitul din Deal, Schitul din Vale. (31.000 lei). Primar: Cismaru I. Tudor. Banca Populară „Victoria” (9.000 Enoşeşti: 300 locuitori, 3 sate: lei) Criva, Enoşeşti, Spurcaţi. Primar: Fota I. Matei. Dobriceni: 880 locuitori, 2 sate: Dobriceni, Preoţeşti. Fălcoiu: 1954 locuitori, 1 sat : Primar: Popescu D. Zacharia. Fălcoiu. Banca Populară „Dobriceni” Primar: Jianu St. I. www.memoriaoltului.ro 78 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Banca Populară „Furnica” Gostavăţu: 1820 locuitori, 2 (19.500 lei) sate, Brezuica, Gostavăţu; telefon. Primar: Vasile Nae. Fărcaşele: 323 locuitori, 2 sate: Banca Populară „Speranţa” Fărcaşul de Jos. Fărcaşul de Sus. (12.000 lei). Primar: Stan D. M. Tâmplar: Dumitrescu Ilie. Banca Populară „Fărcăşana” Cizmar: Florescu Ilie. (7.000 lei). Moară cu aburi: Dumitrescu Ilie, Ionescu Ilie. Găneasa: 1918 locuitori, 4 sate: Moară cu motor: Stancu P. Radu. Corneşu, Fleştenoaga, Găneasa, Morari: Covaci Ghiula, Gănesuica. Hirzinger Frantz. Primar: Bolen Nicolae. Banca Populară „Ajutorul” Grădinele: 1245 locuitori, 3 (29.000 lei) sate: Arvăteasca, Grădinele, Plăviceanca. Primar: Gacea P. Stan. Găvăneşti: 360 locuitori, 2 sate; Banca Populară „Sf. Maria” Broşteni, Găvăneşti. (5.400 lei) Primar: Pretorian I. Florea. Banca Populară „Ţărăncuţa” Greci: 1500 locuitori, 4 sate: (4.200 lei). Atârnaţi, Greci, Ostrovu, Tomeni. Primar: Popescu Ştefan. Gârcovu: 641 locuitori, 1 sat: Banca Populară „Fratele lui Gârcov. Ovidiu Traian” (14.300 lei). Primar: Popa F. N. Banca Populară „Snop de grâu” Grojdibodu: 2933 locuitori, 1 5.000 lei: sat: Grojdibodu. Primar: Rusănescu N. Ghisdăveşti: 1670 locuitori, 2 Banca Populară „Griviţa” sate: Ciumei, Ghisdăveşti; telefon. (18.500 lei) Primar: Ionescu A. Petre. Banca Populară „Ghisdăveşti” Gropşani: 1759 locuitori, 2 sate: (15.700 lei). Gropşani, Horezu. Proprietar maşini agricole: Primar: Andreescu Ion. Ionescu Pandele. Banca Populară „Carol I” (9.000 lei). Giuvărăşti: 800 locuitori, 3 sate: Moară cu motor: Frielder Fundul Voinicului, Giuvărăşti, Ursa. Frederica, Mandaloescu Ilie. Primar: Geară I. Const. Banca Populară „Sf. Ion Gura Padinii: 330 locuitori, 1 Botezătorul” (14.000 lei). sat: Gura Padinii; telefon. Primar: Mice P. Ioan. Golfinu: 290 locuitori, 2 sate: Banca Populară „Dinastia Golfinu, Vlaşca. Regală Română” (15.000). Primar: Ciocan D. Dumitru. Moară: Ionescu V. Nae. Banca Populară „Olteanca” (24.000 lei). Hotaru: 150 locuitori, 1 sat: Hotaru. www.memoriaoltului.ro 79 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Primar: Voiculescu Simion. Banca Populară „Alexandru Banca Populară „Dunărea” Cuza” (160.000 lei) (3.000 lei). Fermier: Vasilescu I. Moară: Costescu D. & Eftimescu Florea. Mărgăriteşti: 291 locuitori. 1 sat: Mărgăriteşti. Ianca: 3082 locuitori, 1 sat: Primar: Popa D. Ioniţă. Ianca din Vale. Primar: Voiculescu Simion. Marotinu de Jos: 890 locuitori, Banca Populară „Ianca” 1 sat: Marotinu de Jos. (180.000 lei) Primar: Ionescu M. D. Negustori de cereale: Jipa Ioan, Banca Populară „Înţelegerea” Jipa Stanciu, Jipa Ştefan, Mircescu (12.000 lei). Gheorghe. Marotinu de Sus: 1159 Isbiceni: 830 locuitori, 2 sate: locuitori, 2 sate: Lupăneşti, Marotinu de Doanca, Isbiceni; telefon. Sus. Primar: Paţachia F. Nicolae. Primar: Popescu I. D. Banca Populară „Albina Banca Populară „Marotinu de Isbicenilor” (15.300 lei) Sus” (15.000 lei). Moară cu aburi: Paţachia Nicolae. Moldoveni: 1987 locuitori, 1 Moară pe apă: Zăvăleanu Radu. sat: Moldoveni; telefon. Primar: Georgescu Marin. Izlaz: 6137 locuitori. 1 sat: Izlaz; Proprietari de maşini şi unelte poştă, telegraf, telefon. agricole: Georgescu Nicolae, Gruia R. Primar: Floriţă D. Dumitru. Marin, Ivănescu Radu, Voinea M. Mihai. Banca Populară „Izlaz- Moară cu aburi: Ivănescu Radu. Libertatea” /70.000 lei). Distilerii: Achimescu Anastase, Mori cu aburi: Bădescu Cranta Mihai Fl., Georgescu M., Dumitru, Bădescu S. Paraschiv, Florescu Georgescu N., Gruia St. M., Nebunu M. N. & Iancovici. G., Ochea T., Stroe R.

Jieni: 1337 locuitori, 2 sate: Morunglavu: 2849 locuitori, 5 Jieni, Plăviceanca. sate: Bărăşti, Ghioşani, Morunglavu, Primar: Logofătu T. Ioan. Moruneşti, Poiana Mare; telefon. Primar: Vasile D. Ioan. Leoțești: 284 locuitori, 3 sate: Bănci Populare „Dreptatea” Belgunul, Leoțești, Mirila. (10.000 lei), „Viţă de vie” (24.000 lei). Primar: Logofătu T. Marin. Banca Populară „Școala și Obârşia: 680 locuitori, 4 sate: Biserica” (12.000 lei). Câmpul Părului, Coteni, Obârşia, Negustori de cereale: Anastasiu Obârşia Nouă. S., Ionescu I. Primar: Popescu D. Petre. Banca Populară „Sprijinul Leul: 6432 locuitori, 2 sate: nostru” (20.000 lei) Leul, Leul de Sus. Primar: Marinescu M. Oboga: 333 locuitori, 3 sate: www.memoriaoltului.ro 80 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Oboga de Jos, Oboga de Mijloc, Oboga Companii: Societatea de Sus. cooperativă „Frăţia” Primar: Obogeanu Ion Th. Banca Populară „Sporul” (6.000 Potelu: 1658 locuitori, 1 sat: lei). Potelu. Negustor de cereale: Gagiu C. Primar: Stoenescu Anastase. Nicolae. Banca Populară „Unirea” Olari: Deaconeasa N. Marin, (Alinarea). Pielmuşi Fl. N. Preajba: 324 locuitori, 3 sate: Orlea: 575 locuitori, 2 sate: Boantă, Coşereni, Preajba de Pădure; Orlea, Orlea Nouă (Orliţa); telefon. Primar: Encescu Stan. Primar: Ioanide Stere Costică. Banca Populară „Orlea” Banca Populară „Tăsluiul” (37.700). (20.000 lei). Negustori de petrol: Boacă Osica de Jos: 384 locuitori, 1 Marin, Cârstea H. Ioan. sat: Osica de Jos. Primar: Ionescu Ion. Racoviţa: 649 locuitori, 1 sat: Banca Populară „Cuza” Racoviţa. (12.000). Primar: Comisie Interimară.

Osica de Sus: 740 locuitori, 2 Radomiru: 999 locuitori, 2 sate: sate: Osica de Sus, Vlăduleni. Radomiru, Vijuleşti; telefon. Primar: Lepădatu R. Marin. Primar: Ştefănescu C. Petre. Banca Populară „Albina” (85.000 lei). Redea: 1000 locuitori, 3 sate: Redea, Redişoara, Valea Soarelui. Pârşcoveni: 700 locuitori, 3 Primar: Ionescu F. I. sate: Butoiu, Olari (Vâlsăneşti), Banca Populară „Viitorul Pârşcoveni. Redea” (118.456 lei) Primar: Ionescu Petre. Moară: Racoviceanu Marcu. Banca Populară „Pârşcoveni” (10.000 lei). Reşca: 317 locuitori, 3 sate: Chiliile, Reşca, Reşcuţa. Piatra Olt: 521 locuitori, 2 sate: Primar: Drăghicescu I. Criva, Piatra. Cale ferată, poştă, telefon, Banca Populară „Antina” telegraf. (20.000 lei). Primar: Ionescu Constantin. Bănci Populare: „Săteanul” Robăneşti: 1148 locuitori, 3 (835.000 lei), „Piatra” (15.000 lei). sate: Bojoiu, Robăneştii de Jos, Robăneştii de Sus. Popânzăleşti: 1442 locuitori, 4 Primar: Bodic M. Marin. sate: Buzducu, Ciupuria, Loleşti, Banca Populară „Savu Popânzăleşti. Constantinescu”, „Tesluiul” (2840 lei). Primar: Dincă Savu. Banca Populară „Buna Vestire” Roşieni: 250 locuitori, 2 sate; (50.000 lei). Roşieni, Roşienii Mici; telefon. www.memoriaoltului.ro 81 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Primar: Predescu Nicolae. Ion. Banca Populară „Ajutorul” (12.200 lei). Soreni: 1003 locuitori, 1 sat: Soreni. Rusăneştii de jos: 800 locuitori, Primar: Bănică P. Grigore. 1 sat: Rusăneştii de Jos. Banca Populară „Unirea” Primar: Popescu Marin. (5.000 lei). Banca Populară „Înaintarea ţăranilor” (18.469 lei). Ştefan cel Mare: 1938 locuitori, 2 sate: Ianca Nouă, Ştefan cel Mare. Rusăneştii de Sus: 800 Primar: Popescu Mih. locuitori, 3 sate: Rusăneştii de Sus, Moară cu benzină: Vasilescu Voineasa Mare, Voineasa Mică. Alexandru. Primar: Anghel M. Ioniţă. Banca Populară „Înălţartea” Ştirbei: 3483 locuitori, 3 sate: : (1.668 lei). Berbeşti, Boboaca, Ştirbei; telefon. Primar: Sterescu I. Scărişoara: 1962 locuitori; 1 Banca Populară „Principele B. sat: Scărişoara. C. Ştirbey” (70.000 lei). Primar: Theodorescu M. Ilie. Banca Populară „Scărişoara” Stoeneşti: 320 locuitori, 1 sat: (15.000 lei). Stoeneşti; telefon. Bănci: Banca Romanaţi Primar: Dumitrescu D. (agenţie). Banca Populară „Albina” (18.000 lei). Slătioara: 1962 locuitori, 2 sate: Fabrică de cherestea: Gailac Salcia, Slătioara. Ştefan. Primar: Criveanu Ilie57. Banca Populară „Unirea” (1.940 Strejeştii de Jos: 1848 locuitori, lei). 4 sate: Strejeştii de Jos, Mamura, Puricei, Fabrici de cărămidă: Bărbieru Runcu; cale ferată, poştă, telegraf. N. Grigore; Corcău R., Chirimbu G., Primar: Ciobotea Ion. Stancu St. Banca Populară (1400 lei). Proprietari de maşini agricole: Slăveni: 226 locuitori, 2 sate: Havel A. Petre, Stănciulescu Dimitriu. Fântânele, Slăveni. Moară cu aburi: Deliu M. Primar: Radu N. Stan. Florea. Banca Populară „Pârghia Înălţării” (711.000 lei) Strejeştii de Sus: 1801 locuitori, 1 sat: Strejeștii de Sus. Şopârliţa: 1203 locuitori, 1 sat: Primar: Oprea N. Ioan. Şopârliţa; telefon. Banca Populară „Const. Primar: Comisie interimară. Buzescu” (18.000 lei). Banca Populară „Brazda lui Novac” (14.060 lei). Studina: 2 sate: Studina, Negustor de cereale: Nicolae Studiniţa (domeniul statului). Primar: Dădulescu G. Banca Populară „Sf. Ioan” 57 Tatăl mitropolitului Nifon Criveanu www.memoriaoltului.ro 82 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR (5.640 lei). Moară cu motor: Protopopescu Contractant forţă de muncă: Al. Moşt. Traicovici C. Distilerie de băuturi spirtoase: Proprietar maşini agricole: Florescu Fl. Colac R, Ioan. Moară cu Motor: Frantz Lami. Vădăstriţa: 3580 locuitori, 1 sat: Vădăstriţa. Ţărţălu: 780 locuitori, 2 sate: Primar: Predescu I. Strâmba, Ţărţălu. Banca Populară „Frăţia”. Primar: Miulescu I. Antonie. Maşini agricole: Stoişor Ioan. Banca Populară „Iubirea Aproapelui” (3680 lei). Vârtina: 350 locuitori: 3 sate: Ddepozit de petrol: Ciobanu F. Corbeni, Româna, Vârtina. T., Raiciu S. Primar: Militaru F.

Tia Mare: 2 sate: Ordoreanca, Viişoara: 1270 locuitori, 2 sate: Tia Mare. Viişoara, Viişoara Moştenească. Primar: Bălutaşcu Alex. Primar: Constantin D. M. Banca Populară „Dreptatea” Marin. (2.900 lei). Banca Populară „Viişoara” Maşini agricole: Truică I. D. (27.000 lei). Sifonerie: Truică Teodor. Povarnă (fabrică de spirt): Vişina: 5090 locuitori: 2 sate: Stănculeanu Gh. Vişina, Vişina Nouă. Primar: Rusenescu M. Florea. Traian: 3.000 locuitori, 1 sat: Banca Populară „Libertatea Traian. economică” (67.350 lei). Primar: Nicolescu Miron. Maşini agricole: Dăbuleanu I. Banca Populară „Împăratul C., Dumitrescu Gh. Spiridon, Ilie R. I. Traian” (8875 lei). Fl., Marin Popa Nica, Niţă D. Moară cu motor: Niculescu Nae. Ungureni: 1520 locuitori, 3 sate: Depozit de petrol: Raducanu N. Dosu Sandii, Luncşoru, Ungureni. Vasile. Primar: Ilarion Ion. Distilerie: Mitru I. P. Banca Populară „Ungureni” (11.000 lei). Vlădila: 3.300 locuitori, 2 sate: Vlădila, Vlădila Nouă. Urzica: 575 locuitori, 2 sate: Primar: Ulmanici Petre. Stavaru, Urzica. Banca Populară „Frăsinetu Primar: Predescu Ioan. Cozia” (32.000 lei). Banca Populară „Deşteptarea” Bancă: Banca „Vlădila”, (8.500 lei). societate anonimă (80.000 lei).

Vădastra: 1670 locuitori, 1 sat: Vulpeni: 300 locuitori, 7 sate: Vădastra. Călineşti, Cotorbeşti, Gogoşeşti, Primar: Raicea Stan P. Pescăreşti, Tabaci, Valea Satului, Banca Populară „„Deşteptarea” Vulpeni. (5919 lei). Primar: Ciuculescu Ştefan. www.memoriaoltului.ro 83 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Banca Populară „Albina” Marin. (4404). Zvorsca: 1310 locuitori, 1 sat: Zănoaga: 1810 locuitori, 1 sat: Zvorsca. Zănoaga. Primar: Popa M. Constantin. Primar: Fliescu V. Banca Populară „Isvorul” Banca Populară „Progresul” (3.000 lei). (1770 lei). Maşini şi utilaje agricole: Iliescu Vasile, Ştefan Sp. Ion, Vasilescu M.

Dincolo. Din Dunăre-n Balcani (III)

Haralamb G. Lecca

Continuăm şi în acest număr reproducerea memoriilor de pe frontul războiului balcanic (1913) ale poetului caracalean Haralamb G. Lecca. Ele au apărut în volum chiar în 1913. În acest episod, poetul este martorul încheierii armistiţiului urmat de apariţia holerei, flagel care va face în rândurile armatei române multe victime în condiţiile în care asistenţa sanitară era precară.

Vestea primului armistiţiu, adică a şederii pe loc patru zile, m-a pornit să-mi caut un culcuş, şi norocul m-a dus în curtea unei case mai cu ifos, unde, în nelipsitul porumbar am descoperit un fel de cucurig pardosit, pe care am şi pus stăpânire. O parte mai săltată a devenit pat; doi din trei păreţi neexistenţi, ca să nu mă bată vântul noaptea, i- am înfiinţat prin pături, şi peste nici un ceas de la ocupaţie, cucurigul devenise cal mai simpatic iatac. Bagaje-ntinse, tunică-n cui, gamele cu apă, lăzi drept mese, fân drept covoare- nu-mi venea a crede, mai ales după o săptămână de cort şi de maţe-fripte. Şi m-a coprins aşa placere, că de unde până atunci, oriunde ajungeam seara, m-apuca un parapon cumplit- aici mi-a venit să cânt. Seara, după încă un noroc- masă ca oamenii, la popotă, cu tacâmuri, cu mâncări calde- fluieram la mine în iatac, desmierdat de gândul că mă voi culca desbrăcat- când, aud un sgândărit, ca râcâitul unui şoarece. ,,Haiti!” , mi-am zis; ,,şobolani, într-un porumbar, nici vorbă”. Când colo, era o cloşcă pitită într-un cuibar, făcut pe furiş, sub două lespezi. Ea, simţind tăcere şi crezându-se singură, a început să cotcăie, în limba ei, întorcându-şi ouăle cu ciocul şi căutând zadarnic să le-acopere pe toate, căci două nu- ncăpeau sub ea, aşa că, în cele din urmă, spre a nu le sacrifica, a acoperit pe unul cu o aripă-ntinsă şi pe celălalt cu guşa. Îngrijiri deşarte, căci de ce mă temeam n-a scăpat: eşind din cuibar să mănânce, au prins-o ,,găinarii”, şi bieţii pui au murit în găoace. Am dus-o aşa 16 zile- căci după întâiul armistiţiu, la 12 iulie, au urmat încă două: de alte cinci [zile] la 17, şi de încă trei [zile] la 22. Şi jumătate din aste 16 zile ploua, ploua încet, încet şi mărunt, ceasuri întregi, de-ţi venea să muşti, neavând pe cine cicăli. Cum rânjea puţin soarele, porneam călare, în raite pe dealuri şi pe scursori de ape. Dacă m-apuca seara, pe când amurgul pastela munţii, urmăream felia încă albă a lunii şi- ascultam trâmbiţele depărtate ale artileriei, cum jeleau, în surdină, marşul Aidei. Dacă era devreme, mă uitam de pe culmi la ciuperca vreunei mori ascunsă-n sălcii, la corturile răsfirate pe dealuri, ca o turmă de oi, sau la câte o coloană în mers, târându-se cât vedeai cu ochii, ca o omidă monstră, şi mă gândeam cât aur curge aşa, pe drumuri, deoarece www.memoriaoltului.ro 84 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR numai o brigadă de artilerie înghite peste 15 milioane. Alţii, mai simpli sau mai filozofi, se resemnau, luându-şi ca ocupaţie diverse atitudini tâmpite: ba cu mâna-n sold, sâsâind, ba uitându-se mereu la ceas, ba chinuind câte-un nasture, cu una şi aceeaşi dorinţă- masa. Mâncam când rău, când bine- dar cel puţin mâncam. Nu e vorbă, uneori ne punea Dumnezeu mâna-n cap, ca în zilele când ne soseau de la Dunăre otomobile cu merinde- cum ţin minte una, cu un dejun de pomină: mastică, icre negre, sardele, pui cu ciuperci, muşchi fript, compot de caise, vin cu Vichy, cafea cu coniac şi anecdote cu muştar. Deseori însă, lista se reducea la zeamă acră, macaroane sleite şi pâine ghiulea. Adaog, ca să sfârşesc cu masa, că în personalul popotii, pe lângă căpitanul-şef, era şi un ajutor, cu trei titluri, de trei naţii: ca civil era jude-stagiar, în oaste caporal, iar în campanie maître-d‟ hotel. Noaptea, din somn nu mă sculau numai purecii, ci şi ţârâitul caracteristic al telegrafiei fără fir care-şi înfipsese catartele într-un deal vecin, ori monologul telefonistului din trăsura de staţie, cantonată la poartă şi mai ales cârâitul chemător al găinilor, culcate în pom şi surprinse de inamic, un cârâit anume, duşmănos, ca şi cum ar fi strigat: ,,o să-mi răzbun!” Alteori mă deştepta tropotul călăreţilor plouaţi, cu corturi în cap, părând, la felinar, nişte arabi în goană, sau uruitul căruţelor cu pâini mucegăite şi acre, căci veneau poşte întregi desvălite şi mai purtând şi deasupra unul sau doi Militari din Batalionul II din cadrul Regimentului 19 oameni. Unele din ele, Romanaţi în campania militară din Bulgaria în 1913 turceşti, aveau un tăcănit (S.J.A.N. Olt) strident, special, din cauza bucelelor de oţel, tăcănit şi mai suparator când călcau pe şosele colţuroase, cari stricau copita cailor nostri, nepotcoviţi în capsă, ca ai lor. Şi, deşteptat din somn, negura chema urâtul, iar din urât răsărea descurajarea , căci sunt ceasuri în viaţă când parcă tot se năruie. Ţi se pare că Cerul sau Soarta te pedepsesc, că n-ai încotro, că trebuie să te supui. N-a ţinut însă mult căci a venit flagelul şi, de câte ori auzeam în jurul meu gemând, sau vedeam un suflet ducându-se, în faţa suferinţei altora nu mă mai puteam gândi la mine. Când te cheamă o datorie, ce te doare pe tine piere ca o lacrimă în ocean; încet-încet te domireşti, îţi scuturi conştiinţa şi ajungi la cea mai mare putere: liniştea sufletului. În penultima zi a-ntâiului armistiţiu, pe când reciteam, în poartă, copia unei strofe, scrisă mărunt pe unicul perete al cucurigului meu, de cine ştie ce alt locatar, strofă care spunea:

,,Am petrecut în astă tindă, Trei nopţi urâte, trei nopţi mari, Cu somnul dus, cu ochii-n grindă, Mânca-i-ar câinii pe bulgari!”… www.memoriaoltului.ro 85 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR şi pe care subliniam cu-n zâmbet sinceritatea strigătului final,- medicul Diviziei ne-a adus ştirea celui mai crâncen atac: holera. Deşi împrejurimile Ceranoviţii întruneau toate condiţiile unui bivuac ideal- apă, fân, iarbă, scurgeri, pomi, aer, munţi, platouri- nenorocirea de a fi oprit atâtea regimente într-un fost focar de holeră, agravată de noroaie şi de ploi, cari spălau toate murdăriile şi le vărsau în râul din care soldaţii nu pricepeau că nu trebuie să bea- a făcut ca în dimineaţa de 14 iulie să se îngroape cel dintâi mort iar de la 14 la 21, din 176 de bolnavi, să moară 35. S-au întins îndată corturi de izolare, s-au luat puţinele măsuri ce se puteau lua, dar ce folos!... Pe lângă greşeala initial de a nu se fi altoit [vaccinat] trupele dincoaci de Dunăre, înaintea plecării, s-a mai adăugat şi aceea a unui mizerabil serviciu sanitar, unită cu lipsa de hrană. Lasă că zile-n şir n-a sosit o pâine, iar mai târziu, la sosire, erau mucede, constrângând astfel ţăranul, nărăvaş din fire, să mănânce grâu fiert şi bolbotine cu sâmburi care l-au debilitat, predispunându-l boalelor, dar- dezastru mai dureros, ambulanţele se certau pe pachetele cu vată şi pe câte un litru de acid fenic, ori pe câte o cutioară cu acid citric, aşa de bine erau înzestrate, încât bieţii evacuaţi cel mult dacă gustau câte-o lingură de ceai; de cafea şi de coniac, nici vorbă, fără a mai pune la număr o sumă de inconsciente crime, printr e cari cea săvârşită mai târziu, la Turski-Izvor, unde un lazaret, adică o casă îndopată cu 130 de inşi, n-avea nici fântână, nici oameni s-aducă apă. Şi, până să ne urnim din cuibarul acela de moarte, am asistat la fel de fel de scene. Una: Se-ngropau trei holerici, în trei gropi la rând. Un sanitar îi târa cu cangea, altul svârlea pământ deasupră-le iar cam la 40 de paşi de-acolo, sub o salcie, preotul brigăzii din care făceau parte bieţii răposaţi, le citea întru pomenire. Trece un căpitan inimos: -Cum, părinte! se miră el, indignat. Îi îngroapă ici şi le citeşti la o poştă? -Lasă, taică, nu face nimic. Dumnezeu e pretutindeni. Alta: Un ofiţer bolnav- zicea el- fricos, şopteau prietenii, făcuse raport de boală şi cerea evacuarea în ţară. -Ce ţară, domnule! a izbucnit un maior medic. Ce e sistemul ăsta?... Stai aici, cu noi, să murim împreună. Sau următorul dialog, care când ni s-a raportat, a făcut minunea să ne descrunte puţin: Pe câmp, în dreptul unui regiment de artilerie nemolipsit, o santinelă se uită, nepăsătoare, la trecerea unui battalion de vânători. O-ntrebă un caporal: -Ce reghiment e aici? Tăcere. Altă-ntrebare atunci, a altui vânător: -Din ce regiment eşti, mă? Tot tăcere. -Ce, leat, eşti mut? tună un plutonier necăjit care-auzise ,,afrontul”. Şi-atunci, santinela, drept răspuns, îi întoarce spatele cu dispreţ, mormăind: -Eu nu vorbesc cu infanteria.

Haralamb G. Lecca (S.J.A.N. Olt) www.memoriaoltului.ro 86 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

Personalităţi ale Unirii Basarabiei cu România în 1918

Corneliu Nedelciuc, Manuela Stroie

Vom prezenta câteva personalităţi considerate cu un mai puternic rol în realizarea acestui prim act istoric de maximă importanţă pentru fâurirea României întregite în hotarele sale fireşti, visul nostru de veacuri de a trăi uniţi într-o singură ŢARĂ, unde fiecare dintre noi puteam să spunem fără teamă că suntem ACASĂ şi că numai aici ne putem hotărî singuri mersul nostru ca NEAM între neamurile lumii şi mai ales ale Europei. Ne-am oprit la şase ca mai reprezentativi, cu activitate înainte şi după 27 noiembrie 1917, când s-a constituit SFATUL ŢĂRII. De mare folos ne-a fost lucrarea lui Alexandru Chiriac „Mic Dicţionar al Membrilor Sfatului Ţării din Chişinău” publicată de revista PATRIMONIU nr. 4/1991 apărută la Chişinău, din care am extras şi prelucrat numeroasele amănunte despre aceste personalităţi.

ANTON CRIHAN Vom începe prezentarea sa cu cele spuse de nepotul său după mamă, Dr. MIHAIL BAJIREANU, din Balş, pe data de 19 ianuarie 1993, la catafalcul unde a fost depus sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale lui Anton Crihan aduse din Statele Unite ale Americii, locul trăirii ultimilor săi ani de viaţă de 100 de ani, fără câteva luni, la Biserica Mânăstirii Caşin din Bucureşti şi după slujba ţinută de Mitropolitul Antonie Plămădeală şi Arhiepiscopul Petru de Bălţi, înainte de plecarea spre Republica Moldova (Basarabia sa cea iubită) unde a lăsat cu limbă de moarte să fie depus în pământ: „A fost ultimul supraviţuitor din marea generaţie care a luptat pentru revenirea Basarabiei la Patria Mamă, închinându-şi întreaga viaţă pentru Unire, ideal naţional atins în două rânduri şi la care nu a renunţat să spere până la sfârşitul zilelor. Iubindu-şi Patria mai presus de orice, Moş Crihan din Sfatul Ţării (cum era numit de prieteni şi rude), nu a renunţat niciodată la cetăţenia română şi a lăsat cu limbă de moarte ca rămăşiţele sale pământeşti să fie îngropate în Basarabia lui dragă. Fie ca mormântul ce i se va deschide în vechiul pământ românesc al Basarabiei să fie inclus în fruntariile fireşti ale Patriei, aşa cum a sperat cu ardoare cel ce a fost ANTON CRIHAN, pe care nu-l vom uiata niciodată. Dumnezeu să-l odihnească între aleşii neamului românesc”. Născut la 12 iulie 1893, în localitaea Sângerei jud. Bălţi, Anton Crihan a urmat şcoala primară şi liceul la Bălţi, iar după absolvire a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice din Odessa pe care le-a întrerupt din cauza Primului Război Mondial, continuîndu-şi studiile în alt domeniu după constituirea României Mari, absolvind la Bucureşti Facultatea de Drept, dându-şi apoi doctoratul în Ştiinţe Politice şi Economice în Franţa, la Sorbona . În anul 1917, mobilizat pe frontul românesc, participă pe data de 12 mai 1917 la o întrunire a militarilor basarabeni, aflaţi în zona Bârlad, afiliindu-se cu toţii la Partidul Naţional Moldovenesc din Basarabia. Odată cu începerea disoluţiei armatei ruse, cauzată de Revoluţia din Februarie 1917, tot în cursul lunii mai 1917, Anton Crihan, împreună cu alţi militari de carieră sau concentraţi, este delegat să înfiinţeze Comitetul Naţional Ostăşesc din Odessa, contribuind totodată la organizarea primelor formaţiuni militare moldoveneşti pentru Basarabia, care se vor numi cohorte. Ulterior din aceste cohorte şi din alte elemente moldoveneşti ce www.memoriaoltului.ro 87 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR continuau să sosească la Odessa, s-au pus bazele şi a început formarea primelor regimente moldoveneşti combatante, precum şi un corp de jandarmerie rurală naţională, toate având ca organizator pe Anton Crihan Ia parte la Congresul Militarilor Moldoveni de la 20-26 oct. 1917 de la Chişinău, unde în cuvâtarea sa pune semnul egalităţii între „autonomie” şi „stăpânirea ţării”. A făcut parte din Biroul de organizare a Sfatului Ţării. La 6 ianuarie 1918, protestând în gara Chişinău împotriva uciderii de către bolşevicii ruşi din Front-Odtel a unora dintre prizonierii ardeleni care mergeau să lupte alături de români, Anton Crihan este arestat, dar reuşeşte să evadeze şi fuge la Iaşi, participând la urgentarea ajutorului pe care România urma să-l acorde Basarabiei. Ca deputat pentru Sfatul Ţării din partea Congresului Militarilor Moldoveni pe întreaga perioadă de funcţionare a acestuia (21.XI. 1917- 27. XI. 1918), votează la 27 martie 1918 PENTRU UNIREA BASARABIEI cu ROMÂNIA. În cadrul Sfatului Ţării, a fost vicepreşedintele Comisiei agrare, membru în comisiile: şcolară, de redactare, aprovizionare şi combatere a anarhiei, declaraţii şi statute. După realizarea Unirii, a fost folosit intens ca specialist în problemele Basarabiei. A militat şi a contribuit esenţial la unificarea Partidului Ţărănesc Moldovenesc din Basarabia cu Partidul Naţional Ţărănesc, unde a fost membru în Biroul Comitetului Executiv. A fost membru în Parlamentul României în patru legislaturi, ultima dată în 1937, când Carol al II-lea a dizolvat partidele politice şi a dat lovitura de stat din februarie 1938. În 1932-1933 a fost Subsecretar de Stat la Ministerul Agriculturii, în care calitate a contribuit la aducerea Facultăţii de Agricultură de la Iaşi la Chişinău, fiind numit profesor la această facultate. În 1940, la ocuparea Basarabiei de către Ruşi, se refugiază în ţară. Odată cu instalarea comunismului în ţară, Anton Crihan începe să fie hărţuit pentru trecutul său unionist. În 1950 este deţinut la închisoarea Văcăreşti. După ce iese tot în acelaş an, se căsătoreşte cu o străină, pleacă la Teremia în Banat, unde se aflau ca refugiaţi după 1944 trei dintre fraţii săi şi trece clandestin frontiera iugoslavă. După o serie de peripeţii (arestat la Chichinda, eliberat de Ambasada Franţei la Belgrad, rezident la Paris) ajunge împreună cu soţia sa Olivia în SUA la Saint Louis, unde va locui până la sfârşitul vietii (9 ianuarie 1993). În anul 1986 îi apare în limba engleză în SUA la Humboldt State University, California, tradusă şi în l. română, cartea „Drepturile Românilor asupra Basarabiei după unele surse ruseşti”, o lucrare fundamentală ca bază teoretică pentru Unirea Basarabiei cu România. A mai publicat lucrările : „Situaţia agrară în Basarabia în timpul dominaţiei ruseşti 1812-1918”; „Despre populaţia Basarabiei”. A continuat în SUA lupta pentru libertatea şi dreptatea ţării sale România şi a provinciei natale Basarabia, atât prin scrieri cât şi ca membru în Adunarea Naţiunilor Captive, în Comitetul Naţional Român ş.a. Decoraţii : ORDINUL FERDINAND în grad de ofiţer, ORDINUL STEAUA ROMÂNIEI în grad de ofiţer, SRRVICIUL CREDINCIOS în grad ofiţer ş.a.

DANIEL CIUGUREANU S-a născut la 9 decembrie 1885, în com. Şirăuţi, jud. Hotin, în familia preotului din comună, Alexandru. Şcoala primară a urmat-o în satul natal, o parte din liceu la Bălţi şi Seminarul teologic la Chişinău. www.memoriaoltului.ro 88 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR În anul 1908 devine student la Facultatea de Medicină din Kiev. Aici participă la înfiinţarea Cercului literar al studenţilor moldoveni „Deşteptarea” , împreună cu Alexe Mateevici, D. Bogos, Gr. Cazacliu ş.a. Este arestat în luna mai 1912, şi este trimis pentru câteva luni în Siberia. Cercul Literar amintit îşi camuflează activitatea şi reuşeşte să apară până la Revoluţia din 1917. Revine la Kiev, unde reuşeşte să termine Facultatea în anul 1913 şi este repartizat ca medic la Spitalul din Vorniceni, jud. Lăpuşna şi apoi se transferă în anul 1914 la Spitalul din Hănţeşti până în anul 1915. În anul 1915, toamna, apare revista „Cuvânt Moldovenesc”, finanţată de proprietarul Vasile Stroiescu, revistă la care devine colaborator permanent. Considerat promotor al mişcării naţionale româneşti din Basarabia, este arestat în anul 1914 şi „expediat” în Siberia, de unde evadează şi se ascunde până în anul 1917. După izbucnirea revoluţiei ia parte activă şi entuziastă la toate prefacerile din această perioadă istorică a Basarabiei. A făcut parte din biroul de organizare a Sfatului Ţării, înfiinţat ca organ unic de conducere a Basarabiei prin hotărârea Congresului Militarilor Moldoveni din 20-26 oct. 1917 de la Chişinău. Datorită muncii plină de abnegaţie a Biroului de organizare a Satului Ţării, acesta a putut ţine prima şedinţă la 21 noiembrie 1917. Dr. Daniel Ciugureanu a fost deputat în Sfatul Ţării din partea C.C. al Partidului Naţional Moldovenesc. Din cauza acţiunilor Front-Otdel-ului- care nu dorea să acorde dreptul basarabenilor la autodeterminare şi cu ajutorul trupelor bolşevice trimise din Odessa şi chiar din Baltica a încercat să ocupe Chişinăul şi să menţină Basarabia în cadrul Federaţiei Republicilor Sovietice Ruse- activitatea Sfatului Ţării, organul democratic în depline drepturi, ales de întreaga populaţie a Basarabiei, a fost puternic afectată, ceea ce a determinat o criză de guvern. La 14 ianuarie 1918, Dr. Daniel Ciugureanu a fost însărcinat cu formarea unui nou Guvern (Consiliul Directorilor Generali), care după îndelungate discuţii, a fost validat de Sfatul Ţării. În calitate de Şef al Guvernului, insistă ca Proclamarea independenţei Republicii Moldoveneşti de către Sfatul Ţării să fie făcută pe data de 24 ianuarie, dată simbolică pentru TOŢI ROMÂNII. La 25 ianuarie 1918, Dr. Daniel Ciugureanu, în calitate de şef al Guvernului a publicat comunicatul diplomatic al Guvernului Franţei şi a altor guverne ale altor ţări aliate, primit prin Consulul Franţei la Chişinău, dl. Sarre în care printre altele se spune : „Toţi colegii ambasadori ai ţărilor aliate, precum şi eu, suntem însărcinaţi reciproc a declara oficial că intrarea trupelor române în Basarabia se prezintă ca o acţiune care nu poate să aibă nicio influenţă, nici asupra situaţiei politice interne a ţării, nici asupra viitorului politic al Basarabiei. Semnat Ambasadorul Franţei în România, Saint Aullaire. Prin urmare, conchide Şeful Guvernului, Dr. Daniel Ciugureanu „trupele române nu au venit la noi ca inamici şi cuceritori, ci ca prieteni ai poporului Republicii Moldoveneşti, pentru a da ajutor în luptele cu jefuitorii şi siluitorii ce tind a distruge şi a sugruma a noastră Republică tânără şi libertatea ei.” Pe data de 18 februarie 1918, o delegaţie a Republicii Moldoveneşti compusă din Dr. Daniel Ciugureanu, împreună cu I. Inculeţ şi Em. Catelli pleacă la Iaşi. Aici, această delegaţie s-a prezentat Primului Ministru al Guvernului României, generalul Al. Averescu, căruia îi transmit dorinţa de Unire cât mai repede a Republicii Moldoveneşti cu România. Aşa cum s-a arătat amănunţit anterior, Al. Averescu îi sfătuieşte să nu se grăbească, să mai www.memoriaoltului.ro 89 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR aştepte ca Republică independentă, sfat datorat tratativelor cu Germania pentru Armistiţiul de la Buftea. Delegaţia revine acasă la Chişinău. La 26 feb. 1918, Ion Inculeţ, Preşedintele Sfatului Ţării, însoţit de Dr. Daniel Ciugureanu şi mai mulţi delegaţi, revin la Iaşi pentru a lua legătura cu reprezentanţii puterilor aliate aflaţi acolo, cu reprezentanţii Guvernului român în funcţiune, ai guvernelor trecute, îi vizitează pe preşedinţii corpurilor legiuitoare şi pe principalii demnitari ai României. Delegaţia este primită în audienţă şi la Palat. Reprezentaţii Antantei promit că vor informa guvernele lor asupra constituirii noului stat independent al Europei. La 16 martie 1918, Dr. Daniel Ciugureanu ca Prim Ministru al Guvernului primeşte proclamaţia unirii Basarabiei cu România de la Bălţi. Cu această ocazie „Fracţia ţărănească” prin liderul ei, deputatul Ţiganco, interpelează guvernul în Sfatul Ţării asupra politicii externe a guvernului. A răspuns Şeful Guvernului, Dr. Daniel Ciugureanu, care a spus : ,,Primejdia nu vine din partea României, care nu se amestecă în treburile interne ale republicii, ci din partea Ucrainei, care râvneşte măcar două judeţe: Cetatea Albă (Akerman) şi Hotin”. Impresia a fost neaşteptată pentru „Fracţia ţărănească”, ceea ce l-a determinat pe Dr. Daniel Ciugureanu să continue, spunând reprezentanţilor minorităţior : „Nu cunoaşteţi istoria şi nici nu v-a interesat niciodată istoria acestei ţări, căci pe toţi v-a mânat încoace numai dorinţa de îmbogăţire. Dr. Daniel Ciugureanu, ca Şef al Guvernului, a desfăşurat cu tot entuziasmul o vie activitate, alături de toţi liderii „Blocului Moldovenesc” la organizarea şi desfăşurarea şedinţei istorice din 27 martie 1918. Nu a putut vota, deoarece mandatul său de deputat nu mai era valid la acea dată. După 27 martie 1918, Dr. Daniel Ciugureanu împreună cu Ion Inculeţ, au fost numiţi ministri, secretari de stat, fără portofoliu, în Guvernul român. A mai fost ministru în alte trei legislaturi, Vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor de mai multe ori, senator de drept şi Preşedinte al Senatului. Deşi a ocupat funcţii de mare răspundere, Dr. Daniel Ciugureanu nu şi-a abandonat niciodată profesia de bază: chirurg urolog. Fiind de o probitate profesională de neclintit şi de o cinste proverbială, Dr. Daniel Ciugureanu, şi-a construit o locuinţă în Bucureşti prin Societatea de construcţii locuinţe ieftine (confiscată de comunişti), unde se mută în 1932. În 1940, Dr. Daniel Ciugureanu înfiinţează în Bucureşti, Cercul basarabenilor prin care acorda sprijin moral şi material refugiaţilor de după 28 iunie. În 1941, Dr. Daniel Ciugureanu a fost mobilizat ca medic colonel la Spitalul Dr. Cantacuzino, iar în 1946 se pensionează. În 1950 este arestat de slugile criminale ale regimului bolşevic stalinist, aduse ilegal la conducerea Ţării pe tancurile armatei roşii şi încarcerat direct, fără proces, la Sighet unde moare. De ţinut minte : Unicul său fiu nu i-a putut afla nici data morţii, nici locul şi felul cum a fost înmormântat. Mod tipic de „răsplătire” de către regimul comunist bolşevic român a unuia dintre Marii bărbaţi ai Neamului, decorat pentru activitatea sa în slujba ŢĂRII cu MAREA CRUCE A COROANEI ROMÂNIEI, cu cordon, ORDINUL FERDINAND şi SERVICIUL CREDINCIOS în grad de mare ofiţer.

PANTELIMON HALIPA S-a născut la 1 august 1883, în comuna Cubolta, jud. Soroca, fiind mezinul unei familii cu cinci copii ai dascălului bisericii din sat, Nicolae Halipa. www.memoriaoltului.ro 90 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Cursul primar îl face la Cubolta, dar deoarece limba de predare era rusa, are o pregătire precară. Între anii 1893-1898 urmează la Şcoala Spirituală de la Edineţ, dar începând cu clasa pregătitoare, tot din cauza cunoaşterii aproximative a limbii ruse. Reuşeşte să termine această şcoală şi să-şi însuşească până la urmă limba rusă şi începe să urmeze la Seminarul Teologic din Chişinău între 1898- 1903, însă nefiind atras de profesia de preot, se înscrie la Facultatea de Ştiinţe Naturale din Dorpat (Estonia), unde erau primiţi şi absolvenţi ai seminariilor teologice. În 1905 este eliminat pentru activitate revoluţionară şi revine acasă şi apoi la Chişinău. Împreună cu Vasile Stroescu, Ion Pelivan ş.a. participă la punerea bazelor Partidulu Naţional Moldovenesc cu un Program de revendicări naţionale. A contribuit- alături de C. Stere, care a venit de la Iaşi aducând şi fondurile necesare- la apariţia între 24 mai 1906 şi 4 martie 1907- din iniţiativa patriotului Emanoil Gavriluţă- a gazetei „Basarabia”, prima publicaţie în limba română tipărită prin folosirea caracterelor ruseşti iniţial şi apoi latine. În această gazetă, care se subintitula naţională democratică, se va publica Programul Partidului Naţional Moldovenesc. A fost redactor, la această gazetă alături de Ion Pelivan, Alexe Mateevici ş.a sub direcţia lui Em. Gaviluţă. Aici publică la 26 iunie 1906 articolul devenit celebru „Liga ţăranilor şi stăpânilor” prin care îi îndeamnă pe săteni să se unească într-o ligă, deoarece Unirea face puterea şi în acest fel nimeni nu va mai putea să considere robi pe ţăranii basarabeni. A mai scris articolul „Noi vrem şcoli moldoveneşti”, apărut în 25 oct. 1906. A semnat sub pseudonim la această gazetă, deoarece era urmărit pentru atitudinea sa, fiind chiar arestat la Moscova unde a participat la un Congres ţărănesc, fiind găsit fără paşaport şi adus din post în post pe jos până la Chişinău, cale de 1500 km şi cu tratamente nu dintre cele mai umane. În 1907 a cerut prin gazeta ,,Basarabia” ca ţăranii să fie împroprităriţi, şcolile naţionale să fie în limba maternă, la fel şi slujba în biserici, activitatea judecătorească precum şi administraţia, concluzionând: dorim autonomie. În ultimul număr al gazetei „Basarabia”, P. Halipa publică marşul lui Andrei Mureşanu „Deşteaptă-te române” fapt pentru care va fi urmărit de autorităţi şi pentru a nu fi arestat fuge peste Prut. Între 1908-1912, urmează la Iaşi cursurile Facultăţii de Litere, luându-şi licenţa la secţia de istorie-geografie, devenind profesor. Colaborează la „Viaţa românească”, fiindu-i încredinţată rubrica „Scrisori” (din Basarabia, Transilvania şi Bucovina) . După terminarea facultăţii, cu toate că i se oferea să rămână la Iaşi, pleacă în Basarabia, considerând că aici prezenţa sa era mai necesară. Chiar din 1912 face parte din cercul celor care editează gazeta „Cuvânt Moldovenesc”, căreia din 1917 îi devine editor şi director. În această calitate va paricipa şi personal, dar mai ales prin scris la toate acţiunile care pregătesc UNIREA din 1918: Congresul învăţătorilor, unde insistă la primul pentru învăţământ naţional în limba română, iar la cel de al doilea pentru introducerea alfabetului latin în locul celui rus; Congresul cooperatorilor; Adunarea ostaşilor moldoveni din Rusia de la Odessa (18 apr. 1917); Congresul preoţilor; Congresul ţărănimii (la care va fi ales ca delegat la Congresul ţărănesc panrus, unde împreună cu întreaga delegaţie se vor întâlni cu Kerenski, Troţki şi Lenin, pentru problema autonomiei Basarabiei). La 20 oct. 1917, la Congresul ostăşesc, este cooptat în Biroul de organizare al Sfatului Ţării şi trimis ca deputat. La 21 nov. 1917, în prima şedinţă a Sfatului Ţării, Pantelimon Halipa este ales Vicepreşedinte (Ion Inculeţ- Preşedinte, Ion Buzdugan-secretar). www.memoriaoltului.ro 91 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR La 2 dec. 1917, redatează şi citeşte de la tribuna Sfatului Ţării, proclamaţia prin care Basarabia va deveni Republica Moldovenescă Autonomă, iar la data de 24 ianuarie 1918 (data a fost special la aleasă de către P. Halipa, cunoscându-i încărcătura emoţională pentru Români), Republica Moldovenească Autonomă devine independentă denumindu-se REPUBLICA DEMOCRATICĂ MOLDOVENEASCĂ. La 27 martie 1918, P. Halipa s-a aflat în Prezidiul Adunării care va vota PENTRU UNIREA cu PATRIA MAMĂ, iar la 27 noiembrie 1918, Pantelimon Halipa a fost ales Preşedinte al Sfatului Ţării, când s-a votat legea reformei agrare, considerată atunci cea mai democratică din lume, precum şi Unirea necondiţionată cu România, desăvârşindu-se actul de la 27 martie 1918. La 28 noiembrie 1918, participă în fruntea unei delegaţii de basarabeni sosită la Cernăuţi, la unirea Bucovinei cu România, iar la 1 decembrie 1918 participă la Marea Adunare de la Alba Iulia, care consfinţea Unirea Transilvaniei cu România, ŢARA fiind de acum înainte întregită în hotarele ei naturale. În 1919, Pantelimon Halipa va funcţiona ca profesor de istorie şi geografie la Şcoala Normală din Chişinău. După dizolvarea Sfatului Ţării, a fost deputat şi senator în Parlamentul României Mari în toate legislaturile începând cu 1918. A fost Ministru al Basarabiei în mai multe guverne, al Lucrărilor Publice şi al Sănătăţii. În 1940 se refugiază în ŢARA rămasă liberă, avându-şi domiciliul în Bucureşti. În anul 1950 începe calvarul vieţii sale care va dura 7 ani, perioadă în care a băut până la fund din „cupa răsplăţii” primite iniţial şi în final timp de 2 ani de la slugile bolşevice comuniste criminale debarcate de pe tancurile armatei roşii sau sprijinite de acestea aflate la conducerea Republicii Populare Române, iar 3 ani chiar de la bolşevicii autentici, făuritorii comunismului sovietic. Aşa cum este consemnat în revista Patrimoniu nr. 4/1991 de la Chişinău: ,,Pantelimon Halipa este arestat de autorităţile comuniste şi deţinut timp de 2 ani în sinistra închisoare de la Sighet, unde şi-a sfârşit zilele floarea intelectualităţii autentice româneşti. În 1952 aceştia îl predau, contrar oricăror legi juridice, organelor de anchetă sovietice, împreună şi cu alţi Români refugiaţi din Basarabia. La ordinul lui Stalin este judecat în regim de urgenţă la Chişinău şi condamnat la 25 ani muncă silncă în Siberia ca „trădător al ţării sovietice.” Aceştia nu puteau să-i ierte organizarea şi mai ales votul pentru UNIREA NECONDIŢIONATĂ a Basarabiei cu România. De acolo, Pantelimon Halipa adresează memorii ambsadorului român de la Moscova, Iorgu Iordan, începute obsesiv: Subsemnatul..... neam de neamul meu români, mă aflu în Siberia, condamnat de un tribunal sovietic, înţeleg să fiu pedepsit pentru vreo vină de ţara mea, prin legile ţării mele. Dar dacă mă aflu aici întreb: De când Siberia este colonie românească? Muşcătoare şi extrem de inteligentă întrebare. În 1955 este eliberat şi se înapoiază în ţară, unde calvarul va mai continua 2 ani, fiind deţinut la Gherla de către bolşevicii români şi eliberat în 1957 când revine la Bucureşti”. Pantelimon Halipa a fost fondatorul Societăţii de Editură şi Librărie „Luceafărul” din Chişinău şi al Societăţii Scriitorilor şi Publiciştilor din Basarabia. Ghemul vieţii sale se sfârşeşte la 30 aprilie 1979 la Bucureşti la venerabila vârstă de 96 ani şi-şi doarme somnul de veci în cimitirul mânăstirii Cernica. Pilduitoare viaţă pentru români oriunde s-ar afla !

www.memoriaoltului.ro 92 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR ION INCULEŢ S-a născut la 5 aprilie 1884 în comuna Rezeni, jud. Lăpuşna. După absolvirea Seminarului Teologic din Chişinău, face studii universitare la Dorpat în Estonia şi ajunge conferenţiar la Universitatea din Petrograd. Aici îl găseşte izbucnirea revoluţiei ruse din 1917. Se avântă în politică şi învaţă metodele de sprijinire şi adâncire a revoluţiei. Soseşte în Basarabia în vagon special împreună cu grupul de 40 activişti revoluţionari din Petrograd, preia conducerea grupului şi fiind membru al Sovietului de deputaţi al muncitorilor şi ţăranilor din Petrograd, devine ajutor de comisar gubernial al Basarabiei În această calitate a luat cuvântul la Congresul Ostaşilor de la Chişinău din 20 oct. 1917 şi tot atunci este propus pe lista deputaţilor pentru Sfatul Ţării, listă stabilită de biroul de organizare a acestuia din partea sovietului gubernial al deputaţilor ţărani. Deşi trimis al Guvernului Kerenski, totuşi, Ion Inculeţ cu toate că declarase că va refuza să lupte politic pe tărâm naţional, el îşi oferă serviciile pentru cauza Basarabiei şi ca urmare, în prima şedinţă a Sfatului Ţării din 21 noiembrie 1917 este ales Preşedintele acestui for consfinţit cu autoritate oficială prin votul populaţiei din Basarabia. Ca Preşedinte al Sfatului Ţării, devine unul dintre cei mai importanţi factori dinamizatori al activităţii acestuia. După plecarea secretă la Iaşi pe 15 decembrie 1917 a delegaţiei formate din I. Pelivan şi Vl. Cristi pentru a solicita ajutorul României pentru apărarea împotriva anarhiei bolşevice care ameninţa să sugrume Basarabia, după revenirea acestora la Chişinău, de teama arestării conducerii Sfatului Ţării şi a Consiliului Directorilor generali de către Front-Otdel devenit extrem de activ şi foarte periculos, Ion Inculeţ declară că deplasarea acelor delegaţi la Iaşi a fost o iniţiativă personală a acestora şi că deci demersul lor nu prezintă niciun pericol. Tot pentru liniştirea spiritelor tot mai agitate a celor din Front-Otdel, Ion Inculeţ, ca Preşedinte al Sfatului Ţării şi P. Erhan, ca Preşedinte al Consiliului Directorilor generali, se prezintă pe data de 6 ian. 1918 la acel Tribunal revoluţionar al Front- Otdel, deşi acesta era un organ ilegal. Vor fi eliberaţi datorită intervenţiei colonelului Ion Popa. Acest lucru a fost considerat mai târziu o greşeală tocmai din cauza caracterului ilegal al acelui Tribunal, ceea ce s-a apreciat că a ştirbit din prestigiul acestor organe ale conducerii supreme a Republicii Moldova instalate prin voinţa poporului basarabean. Toate aceste evenimente au fost hotărâtoare pentru întregul comportament ulterior al lui Ion Inculeţ, care se va alătura trup şi suflet dorinţei covârşitoare a majorităţii populaţiei, deci de cea reflectată de poziţia celor care reprezentau această majoritate în Sfatul Ţării. În acest sens se va deplasa pe data de 12 ianuarie 1918 la Comandamentul Diviziei XI române sosită în ajutor din partea Guvernului României pentru a i se preciza scopul exact al venirii trupelor române şi acţiunile acestora pe teritoriul Basarabiei, ceea ce va determina acea declaraţie a generalului Prezan. Ca urmare, trupele Front-Otdel se vor retrage din Chişinău şi vor pleca la Tighina. Ion Inculeţ, ca Preşedinte al Sfatului Ţării, va pronunţa la sugestia lui Daniel Ciugureanu tocmai pe data de 24 ianuarie 1918 declaraţia de independenţă a Republicii Democratice Moldoveneşti, fapt ce a avut o mare importanţă pentru Unirea din 27 martie 1918. Dar poate lucrul cel mai important din activitatea lui Ion Inculeţ ca preşedinte al Sfatului Ţării, a fost scoaterea din impas a convorbirilor avute pe 2 martie 1918 la Iaşi cu reprezentanţii Guvernului Marghiloman pentru Unirea celor două state româneşti prin declaraţia unirii condiţionate, ceea ce a dat garanţia că tot ceea ce se câştigase în www.memoriaoltului.ro 93 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Basarabia după izbucnirea revoluţiei ruse şi mai ales reforma agrară în curs de desfăşurare, se va respecta de către Guvernul României, ceea ce s-a şi întâmplat. Ion Inculeţ a votat PENTRU, alături de ceilalţi deputaţi unionişti, şi prin funcţia de Preşedinte al Sfatului Ţării a dat şi mai multă greutate acestui vot. De asemenea Ion Inculeţ votează tot PENTRU faţă de anularea condiţiior pentru Unire incluse în Actul Unirii din 27 martie 1918, desăvârşindu-se astfel UNIREA BASARABIEI CU PATRIA MAMĂ CA PRIMĂ FIICĂ A ACESTEIA. După 27 martie 1918, Ion Inculeţ împreună cu Dr. D. Ciugureanu au fost cooptaţi în Guvernul României ca miniştri fără portofoliu. Ion Inculeţ a fost în numeroase rânduri Ministru pentru Basarabia, Ministru al Sănătăţii, al Comunicaţiilor, iar în ultimul Guvern Duca a fost Ministru de Interne şi Vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. A fost Senator de drept, Membru al Academiei Române. În 1940, la 27 iunie, Regele Carol al II-lea l-a cooptat în Consiliul de Coroană ca reprezentant al Basarabiei. Ion Inculeţ a încetat din viaţă în 1940 la mijlocul lunii noiembrie ca urmare a unui atac de cord. Redăm în încheiere cele scrise în revista Patrimoniu nr. 4/1991: ,, Indiferent cu ce intenţii venise ION INCULEŢ în Basarabia în iunie 1917, mersul evenimentelor a determinat schimbarea fundamentală a acestui om politic, care a fost, poate şi prin hazard, figura centrală, dominantă a evenimentelor istorice din Basarabia între iunie 1917 şi 27 martie 1918. Figură apreciată, dar şi temută de ambele tabere în luptă: Blocul moldovenesc, zdrobitor majoritar, constituit în special din românii basarabeni băştinaşi şi Fracţia ţărănească minoritară, formată în special din reprezentanţii minorităţilor naţionale.”

ION PELIVAN S-a născut la 1 aprilie 1876 în comuna Rezeni, jud. Lăpuşna. A urmat şcoala primară în comuna natală, apoi Seminarul Teologic de la Chişinău, absolvind Facultatea de Drept din Dropat -Estonia. În 1896 organizează şi conduce prima grupare studenţească moldovenească cu caracter naţional, ţinând legătura cu patrioţii români basarabeni refugiaţi în România. Membrii grupării vor fi arestaţi între 1902-1903, iar conducătorii acestei grupări sunt surghiuniţi în gubernia Arhanghelsc sub învinuirea gravă de tendinţe separatiste româneşti. Prin urmare separatismul a existat înainte de revoluţia din 1907, posibil chiar din 1812. Ion Pelivan a luat parte la războiul ruso-japonez din 1905 şi după înfrângerea Rusiei revine în Basarabia la Chişinău şi face parte din prima grupare naţională democratică moldovenească organizată de Emilian Gavriliţă, iar în 1906, când acesta scoate gazeta „Basarabia”, Ion Pelivan devine colaborator fidel al acesteia. În 1907 obţine cu mare greutate, ţinând seama de activităţile sale, postul de judecător de ocol la Bălţi, unde rămâne până în 1912, când nu numai că nu participă la serbările centenare ale „eliberării Basarabiei de către ruşi de sub jugul turcesc”, cum denumeau Ruşii raptul Basarabiei din Moldova, dar poartă şi o cocardă tricoloră cernită, simbol apărut din iniţiativa lui Nicolae Iorga, fapt pentru care va fi imediat destituit din funcţie. Ion Pelivan a fost mobilizat în Armata rusă şi ajunge în 1917 în garnizoana Bolgrad (Cetatea Albă), de unde la declanşarea revoluţiei pleacă la Chişinău, unde va participa la toate mişcările naţionale. www.memoriaoltului.ro 94 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR La 3 aprilie 1917, Ion Pelivan face parte din Comitetul de organizare a Partidului Naţional Moldovenesc, participă la ambele Congrese ale învăţătorilor unde va susţine extrem de activ învăţământul în limba maternă pentru Moldoveni şi reînfiinţarea Societăţii culturale moldoveneşti desfiinţată în 1905, devenind membru în comitetul de conducere al acesteia şi va scrie în limba română broşura „Adunarea întemeietoare”, ale cărei principii vor sta la baza organizării Sfatului Ţării. Conform hotărârii Congresului Militarilor de la Chişinău din 20 octombrie 1917, Ion Pelivan devine membru în Comitetul de organizare al Sfatului Ţării, unde va fi trimis ca deputat din partea Partidului Naţional Moldovenesc. La 21 noiembrie 1917, în prima şedinţă a Sfatului Ţării, Ion Pelivan va ţine un discurs extrem de important pentru fundamentarea activităţilor ce vor urma şi care a fost prezentat amănunţit anterior. Ion Pelivan a fost în ambele Consilii ale Directorilor Generali (Guvern) ca Director general cu afacerile înternaţionale (Ministru de externe). În această calitate, împreună cu Vl. Cristi (Ministru de interne) pleacă în secret la Iaşi pentru a solicita ajutorul armatei române ca urmare a apelării de către bolşevici a trupelor Rumcerodului, la întoarcere fiind arestaţi în gara Socola de către Front-Otdel şi scapă ca prin minune. Ca urmare a intensificării acţiunilor anarhiste şi de jaf, patronate de către Front- Otdel în lupta pentru putere în Basarabia, Ion Pelivan împreună cu toţi Directorii generali semnează la 26 decembrie 1917 telegrama pentru primirea ajutorului din partea Armatei române. La 24 ianuarie 1918, se votează în Sfatul Ţării, independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti şi la această şedinţă istorică, Ion Pelivan, ţine un discurs înălţător la al cărui final va spune profetic „acum suntem în ajunul întregirii Neamului”. Ion Pelivan a fost deputat în Sfatul Ţării de la 21 noiembrie 1917 până la 27 noiembrie 1918, va vota PENTRU atât pentru UNIREA cu Patria Mamă a Basarabiei la 27 martie 1918, cât şi la cea din 27 noiembrie 1918, prin care se anulau acele condiţii din actul iniţial de UNIRE. La 28 noiembrie 1918, Ion Pelivan face parte din delegaţia condusă de Pantelimon Halipa devenit Preşedinte al Sfatului Ţării, la şedinţa de proclamare la Cernăuţi în Palatul Metropolitan a UNIRII fără condiţii la sugestia delegaţiei basarabene a Bucovinei cu Patria-Mamă, precum şi la Marea Adunare de la Alba Iulia a proclamării UNIRII şi a Transilvaniei cu Patria-Mamă. Ion Pelivan este una dintre personalităţile oficiale care a participat la toate cele trei acte istorice de UNIRE a tuturor Provinciilor româneşti prin care s-a constituit ROMÂNIA MARE. În 1940, Ion Pelivan se refugiază cu familia la Bucureşti, de unde după instalarea consolidată la conducerea ŢĂRII- devenită samavolnic Republică populară fără teritoriul dintre Prut şi Nistru- a slugilor bolşevicilor din Uniunea Sovietică, va fi arestat, condamnat şi încarcerat în 1950 la Sighet unde va deceda la 25 ianuarie 1954, fiind reînhumat la cimitirul Cernica mult mai târziu prin intervenţia familiei. Aşa şi-a sfârşit viaţa şi a băut şi el până la fund cupa amară a răzbunrii bolşevice pentru serviciile făcute ROMÂNIEI spre întregirea sa în hotarele ei fireşti, acest important om politic care a fost ION PELIVAN.

CONSTANTIN STERE A văzut lumina zilei la 1 iunie 1865 în satul Horodiştea jud. Soroca. A urmat un pension german la Chişinău şi apoi liceul. După absolvire este arestat pentru ideile sale www.memoriaoltului.ro 95 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR liberale şi deportat în Siberia de unde a fost eliberat în 1892, când revine în satul natal. De aici va trece Prutul după câteva luni împreună cu familia şi copiii, stabilindu-se la Iaşi. Aici va absolvi Facultatea de Litere şi Filosofie, prcum şi Facultatea de Drept. Va ocupa între 1889-1899 funcţia de ajutor de primar la Iaşi. În martie 1901 a fost deputat în Parlamentul român pentru prima dată. Tot în acest an a fost numit profesor la catedra de Drept constituţional. În 1906, împreună cu Ibrăileanu şi Bujor editează revista „Viaţa Românească”. A devenit rector al Universităţii din Iaşi şi a înfiinţat facultăţile de electrotehnică, chimie aplicată şi agronomie. În toată această perioadă, C.Stere a sprijinit moral şi material pe tinerii din Basarabia veniţi la studii în România şi în special la Iaşi. De asemenea a acordat un sprijin material substanţial ziarelor şi revistelor care apăreau în Basarabia, susţinând cu precădere pe cele care apărau cauza naţională a populaţiei, mai ales a ţăranilor basarabeni, pentru trezirea conştiinţei naţionale. A contribuit mult la procurarea unei tipografii având caractere latine pe care a trimis-o la Chişinău. Când se afla în plină ascensiune, izbucneşte Primul Război Mondial şi de aici încep marile necazuri pentru Constantin Stere. În perioada neutralităţii se purtau numeroase discuţii între oamenii politici cu privire la intrarea în război de partea uneia sau alteia dintre grupările beligerante. Barbu Delavrancea, Take Ionescu, Nicolae Titulescu şi alţii susţineau alianţa cu Rusia ţaristă, Franţa şi Anglia pentru a redobâdi Transilvania şi Bucovina, în timp ce Petre Carp, Alexandru Marghiloman, Constantin Stere şi alţii, opiniau pentru alianţa cu Germania pentru împlinirea României la răsărit până la Nistru. În acest teritoriu- susţineau ei- pericolul deznaţionălizării era mult mai puterenic decât în Ardeal şi Bucovina din cauza unui nivel extrem de scăzut al conştiinţei naţionale, ca urmare a existenţei unei mase mari a populaţiei neştiutoare de carte din cauza obligativităţii învăţământului în limba rusă, foarte dificil de asimilat de o populaţie cu origină latină. Derularea reală a evenimentelor este cunoscută, însă ceea ce trebuie reamintit este faptul că după armistiţiul împovărător de la Buftea din 5 martie 1918, Guvernul român aflat la Iaşi apelează la C. Stere, care se afla la Bucureşti sub ocupaţie germană, pentru a merge la Viena şi Berlin în vederea atenuării acestor condiţii înrobitoare pentru Ţară. Şi Constantin Stere a reuşit acest lucru în bună măsură. Din această cauză, la încheierea ostilităţilor, Regele Ferdinad îl va decora pentru serviciile aduse ţării în timpul războiului, precum şi pentru contribuţia importantă adusă la Unirea provinciei natale cu România. La 20 martie 1918, I. Inculeţ şi Dr. D. Ciugureanu pleacă la Iaşi şi se reîntorc la Chişinău, aducându-l cu ei şi pe Constantin Stere, mucenicul român basarabean al regimului ţarist, aureolat de o activitate extrem de prodigioasă în domenii foarte diverse, ceea ce constituia temelia autorităţii sale. La Chişinău, Constantin Stere va desfăşura o prodigioasă activitate politică la fel ca în anii perioadei sale ieşene, participând la şedinţe, consultări, întrevederi, de data aceasta pentru a-i sluji pe cei mai iubiţi conaţionali ai săi chiar acasă la ei şi la el, prin elocinţa şi autoritatea trecutului său glorios. Este cooptat în „Blocul Moldovenesc” şi propus deputat în Sfatul Ţării de către I. Inculeţ. La 27 martie1918, Constantin Stere a fost primit în aplauze unanime în rândurile deputaţilor din Sfatul Ţării, acest moldovean declarat român chiar de autorităţile ruseşti încă din 1906. A fost deputat în Sfatul Ţării, votând PENTRU atât la Unirea condiţionată a Basarabiei cu România cât şi atuci când aceste condiţii au foast anulate de către Sfatul www.memoriaoltului.ro 96 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Ţării, trăind bucuria UNIRII DEPLINE A BASARABIEI CU ROMÂNIA, pentru care el îşi adusese o contribuţie esenţială. După terminarea războiului, adversarii lui C. Stere au pornit o campanie de calomniere a sa, numindu-l trădător, pentru că n-a fost pentru alianţa cu Rusia ţaristă, că a rămas sub ocupaţia germană în Bucureşti şi a scris articole împotriva statului. Va fi chiar arestat şi anchetat la Văcăreşti şi eliberat după 3 săptămâni. Intersant şi chiar de neexplicat este de ce aceşti calomniatori nu au pus la stâlpul infamiei şi pe Al. Marghiloman, Petre Carp, Titu Maiorescu şi alţii cu aceeaşi activitate progermană în timpul războiului? Cazul său nu a fost judecat niciodată de o instanţă de judecată, nu s-au putut dovedi activităţi antistatale în activitatea lui Constantin Stere, iar aceşti detractori şi-au făcut din calomniile lor doar o armă de şantaj politic şi profesional. După o grea suferinţă, Constantin Stere se stinge din viaţă la 28 iunie 1936 la vârsta de 71 ani. Copiilor săi le-a lăsat drept îndreptar în viaţă crezul lui Platon : „Să-ţi faci din propria-ţi conştiinţă un judecător”. A lăsat moştenire culturii româneşti o vastă operă ştiinţifică, politică, literară, discursuri celebre precum şi o bogată activitate jurnalistică. Întreaga sa activitate a îmbrăcat o gamă extrem de diversificată. Rămâne în literatura noastră cu celebrul roman- fluviu cu puternică tentă autobiografică în 8 volume intitulat „În preajma revoluţiei”. TOŢI cei care adunaţi sub cupola sălii pe al cărei acoperiş flutura drapelul tricolor, unde ca deputaţi trimişi prin voinţa poporului din Basarabia, au votat în SFATUL ŢĂRII la 27 martie 1918- cu revenirea din 27 noiembrie 1918- UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA, ca cea dintâi fiică a ei, au fost personalităţi puternice, care atunci, în acel an astral, sub ocrotirea lui Dumnezeu, şi-au înţeles pe deplin datoria de oameni politici adevăraţi şi prin ascuţimea inteligenţei, au reuşit să smulgă din ghearele colosului rus moşia de pământ românesc răpită la 1812, îndeplinind dorinţa de UNIRE, unire pe care poporul din Basarabia o aştepta din tot sufletul. CINSTE ŞI RECUNOŞTINŢĂ LOR ŞI VEŞNICĂ SĂ LE RĂMÂNĂ AMINTIREA, IAR NUMELE ÎNSCRIS PENTRU TOTDEAUNA ÎN CARTEA DE AUR A ISTORIEI NEAMULUI NOSTRU ROMÂNESC.

Caracal-Cairo. Impresii de călătorie (III)

D. C. Eftimescu

Atena. Pireul. Într-un ochi larg al mării se vede, dominând peste dealuri, Acropolea. Temple albe sus în vârful stâncii ca niște ruine, ne fac dintr-odată curioși și fiecare scrutăm cu ochiul într-acolo, în timp ce inima bate, iar imaginația s-aprinde. Nu se vede coiful de aur și sulița zeiței Palas Atena, au fost înstrăinate de aici. Vedeți băieți țărmul muntos din fața noastră? Acolo, undeva a stat Xerxes, împăratul Perșilor, pe scaun de aur, acum vreo 2400 ani, ca să primească lupta, ce credea biruitoare, între corăbiile persane greoaie și mari și între flota ateniană. Acolo pe dreapta peste dealul presărat cu case, ca niște barace sărăcăcioase este ascuns portul Pireu. Un aeroplan ne primește zburând deasupra noastră, iar Dacia își încetinește mersul. Pintenul de deal rămâne spre dreapta și brusc apare în fața noastră un ținut în formă de potcoavă, ocolit cu dealuri de jur-împrejur, lăsându-se în jos în golful Pireului, conturat ca o farfurie unde mișună sute de bărci șalupe, și câte catarguri de vase www.memoriaoltului.ro 97 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR mari nu acoperă acest port mic dar plin de viață tot timpul anului. Un dig din blocuri de piatră închide în linie dreaptă deschizătura Pireului, lăsând o intrare îngustă de cel mult 200 m., prin care se îndreaptă Dacia noastră. Trei vase mari grecești de război stau ancorate în dosul digului ca niște santinele. Este ,,Averof“ băieți ,,teribilul“ vas grecesc care și-a creeat legenda în războaiele balcanice de acum vreo 15 ani, legendă mult comentată de firea mucalită a românului. Un excursionist face o ironie arătând spre cele 3 vase : ,,În Averof, prăjau grecii țări” . Făcurăm mult haz și-ar fi curs șuetă de glume dacă eu n-aș fi atras atenția băieților, să fie mai prudenți, căci mulți greci știu românește și-am fi pățit-o. Iată-ne în portul Pireu. Câteva zeci de vapoare comerciale stau la rând în semicerc înșiruite la mal. După numărul vaselor deduci numărul bogaților (care cei mai mulți sunt armatori) din Pireu și Atena. Un vas enorm ,,Embiricos” descarcă grâu. O fi grâu de la noi, gândirăm toți . ,,Nu D-lor” interveni un grec. Sunt 600 vagoane grâu colecta grecilor din America dăruită Atenei de sărbători (Sf. Paști) ! Dacia înaintează încet printre sutele de bărci, șalupe cu motor, remorchere mici, steagurile naționale și sanitare grecești fâlfâind alături de tricolorul românesc sus la catarg. Sirena vaporului bușnește din când în când în același urlet asurzitor dând de veste bărcilor din calea noastră, ca să ne desfacă drumul. În dreapta noastră malul Pireului și Falero la câteva zeci de metri depărtare, este presărat de case mici și pomi mediterani în forme de umbrele. Pe malurile șoselii se văd frunzele cărnoase și ghimpoase ca cele de cactus. Dar iată-ne opriți. Ne găsim în fața cheiului debarcader așezat în fundul Pireului în formă de V cu deschizătura îndărătul nostru spre intrare. Suntem opriți la vreo 50 m., depărtare de chei. Sute de bărci (birjele Pireului) ne înconjoară. Dacia în mijlocul lor ca barza între ciori, iar strigătele stridente, asurzitoare și deznădăjduite ale barcagiilor se înalță în văzduh. Cum D-le de ce nu ne opri la chei? Pentru că miile de barcagii ca să nu-și piardă pâinea au forțat mâna tuturor guvernelor grecești. Vapoarele de călători opresc astfel la câteva zeci de metri de debarcader, iar călătorii sunt obligați, să coboare scara pisicii de la tribordul vasului, cu bagajele claie peste grămadă suindu-se în bărci până la mal și plătind cursa barcagiului cam 10 drahme (25 lei )!? Dacă s-ar tolera întrucâtva această manevră, nu se admite însă cu niciun preț să fie lăsați hamalii să intre-n vapor, îmbrâncind lumea și zăpăcind-o. Acest lucru te impresionează rău și te face să zici că Pireul este realitatea, restul Greciei este istorie. Era cam ora 10 dimineața. Printre dugheane cu mărfuri, lăzi cu portocale, nuci de cocos, zarzavat, ceapă verde și usturoi, sardele, butoaie cu măsline și untdelemnuri, cutii cu ardei murați (vestiți ardei grecești făcători de ... minuni) etc. prin acest cartier al Pireului, asemănător cu partea de lângă cheiul gârlii din București pe la Hotel Regina, ne înșiruim glumind, îndemnându-ne unii pe alții spre gara din Pireu ca să luăm trenul spre Atena. O cale ferată pornește de la Pireu trecând prin Falero, Monastirachi și Omonia pentru Atena. Trenurile au plecări din 30 în 30 minute și merg foarte repede fiind totdeauna arhi încărcate. Tot acest drum, cam 15-20 Km. se face printre case, care se țin șir până la Atena. Aceleași plante ghimpoase și cu frunzele cărnoase, altele cu frunzele ascuțite ca niște săbii sau dințate ca secera , măslinii bătrâni și scorburoși ca sălciile noastre, grădini cu zarzavaturi, răzoare cu grâu și orz dat în pârg (la 24 Martie stil vechi) ceapă, mazăre, www.memoriaoltului.ro 98 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR bob mai ales, anghinare carciopli și tot felul de verdețuri se țin șir până în Atena. La stânga noastră, departe în vale peste grădini se vede un conac. Acolo în căscioara aceia a stat închis Pangalos; este o închisoare politică. Omonia. Coborâm; Atașatul de presă de la legația română din Atena ne întâmpină. Spune că l-a trimis d-l Brabețeanu secretar de legație (probabil fostul meu coleg de liceu) să ne conducă prin oraș. Atena este oraș frumos și simpatic, antipatic fiind numai mirosul de său de oaie care fumează pe ferestrele și ușile restaurantelor fie chiar la cele mai luxoase. Străzile largi, bine asfaltate, brăzdate de tramvaie electrice sunt bine alimentate, iar casele 2-3 etaje armonic împreunate; îți face impresia unui oraș curat occidental. Te miri cum pot grecii întreține o astfel de capitală! Dar capitala Greciei aduce poate cea mai mare parte din veniturile Grecilor. Câți dolari nu lasă vizitatorii aici. Noi vom lăsa puțini, mai întâi că vom ședea numai câteva ceasuri și apoi venim dintr-o țară bogată dar cu valută proastă pe jumătate cât a grecilor. Dar să lăsăm glumele. Avem fixat itinerarul și din ce ne-am hotărât să vizităm, nu trebuie scăpat nimic. Deci repede. Pe străzi largi și frumoase ne îndreptăm spre Acropole. În drum trecem pe lângă casa M. S. Regina Elisabeta a Greciei pe care a primit-o în dar de la Atenieni. Erau obloanele închise, iar grădinița tristă. Câtă melancolie ne umple sufletul dintr-odată. Cu regret parcă lăsăm ceva din sufletul nostru aici și apoi ne depărtăm oprindu-ne întâi la Templul lui Tezeu. Un templu de marmură și granit cu multe coloane, dezbrăcat de metope care poate împodobesc astăzi British Museum din Londra sau Luvru din Paris. Îl contemplăm. E primul contact de vedere pe care-l facem cu operele grecilor vechi; culoarea galbenă ruginită este semnul celor vreo 2500 ani care au vremuit aceste ruine. Imaginația noastră e invadată de istorie, dar ne rezervăm satisfacție completă pentru Acropole și templul lui Zeus, senzația așteaptă declan- șarea acolo sus, împinși deci de această curiozitate nu dăm tot sufletul nostru acestui avanpost al civilizației vechi ateniene. Ne fotografiarăm totuși lângă ruine și apoi pornirăm pe șoseaua bine împietrită de la natură, căci suie în sus pe o stâncă mare cât un munte. Suntem opriți în drum și ni se arată în dreapta sub malul pietros al șoselii o peșteră întunecoasă. E peștera lui Socrate. Doamne, cum dispar miile de ani, când te găsești față în față cu minunile reci ale trecutului. O peșteră săpată în piatră sub mal, destul de încăpătoare, cu pereții umezi, în fund o firidă sau bolovan drept scaun. Grupul de excursionşti pe Acropole www.memoriaoltului.ro 99 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Vai, aici a fost închis Socrate, înțeleptul lumii, acolo poate a stat, când a băut otravă din ordinul demagogilor, dar cu convingerea că adevărurile spuse de el primesc pecetea eternității prin sacrificiul însăși al vieții. Un grătar de fier închide intrarea în peștera luminată astfel numai prin această deschizătură. Câte sute de mii dar poate și milioane de vizitatori ( în cele 2400 ani) n-au privit amuțiți această peșteră! Ce comoară de glorie pentru atenieni dar în același timp și producătoare de venituri pentru ei. Dar vorba unui elev ce infecție zace puturoasă lângă grătarul de fier; or fi de vină poate și vizitatorii dar mai vinovați sunt edilii de la Atena. Dar să lăsăm ironiile. Cu glume și bună dispoziție suim șoseaua mai departe pe Acropole. Pe lângă noi pietonii, urcă în goana nebună automobile grele și luxoase cu armatori din lumea largă, în special americani și englezi. În dreapta șoselii când urci, se vede peste deal mormântul lui Lisicrates și sus în vârful unui munte vecin cu Acropolea, dar mai înalt ca aceasta, se vede Biserca Sf. Gheorghe. Iată-ne în sfârșit cățărându-ne de blocuri de marmură și granit în vârful Acropolei. O stâncă uriașă înfiptă într-un mamelon așezat în bazinul Atenei, înconjurată de jur împrejur cu munți. Potrivită destinație a dat Pericle acestei stânci. Aici a pus el și alții pe sculptorii vestiți ai antichității să ridice în marmură templul lui Zeus, Parthenonul, Erechteionul, teatrele etc. Ca de aici să domine Atena și marea departe peste Pireu, arătând lumii în marmură și granit avântul spiritului grecesc și credințele unui neam care au devenit azi credințele omenirii întregi. Suim și intrăm în teatrul lui Herod Aticul. Un bazin enorm cu bănci de marmură săpate în terase, deschis (neacoperit) având jos în față scena unde jucau actorii, iar în fund peștera în care-și păstrau costumele și măștile. Iată și un vas uriaș de piatră de forma unui butoi. E vasul lui Diogene, sau cel puțin așa se crede. Băncile de marmură, cele din rândul întâi, poartă săpat în litere grecești, numele proprietarului sau al familiei. Unde sunt oamenii care au cumpărat, au stat, au râs sau plâns la spectacole în aceste bănci!? Dacă moare brațul care a ciocănit marmura, apoi opera lui e nepieritoare. Ocolind blocurile uriașe de piatră și escaladând treptele rărite ne găsim în fața propileelor, nenumărate coloane de marmură în stil doric, având în dreapta și stânga Pinacotecilor marmură împodobită cu picturi. Iată și postamentul după care cuvânta Agripa. Priviți dincolo în stînga Propileelor templul mic al lui Nike Apteros. Suntem aproape buimăciți de atâtea minunății. Un singur lucru domină mereu sufletul nostru: cei 2500 ani care ne despart și răbdarea anonimilor care au dat suflet acestor pietre. După alte câteva escaladări ne găsim în fața Partenonului. Ce coloane colosale. Păcat că lipsesc metopele. În acest templu prin care noi rătăcim încremeniți, a izbit o ghiulea de tun acum mi se pare 100 ani, spărgând tocmai mijlocul templului. Războiul face o ispravă mare. Ce distruge, apoi o face pentru veșnicie. Recomand celor care susțin războiul să vină să vadă Parteneonul ruinat de ghiulele pentru că sunt sigur, că indignarea lor e cel mai perfect argument împotriva războiului. Iată și Erechteionul templul sacrificiilor. Ce bine se păstrează cariatidele (fecioare) în marmură, care țin pe capul lor platforma acoperiș a templului. Aici undeva între Erechteion și Partheneon se ridica odată statuia capodoperă a zeiței Palas Atena cu coiful său de aur care strălucea și-l vedeau Atenienii din largul mării tocmai de la Sunion. www.memoriaoltului.ro 100 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Iată aici la picioarele noastre într-o surpătură uriașă se vede teatrul lui Dionisos. Atenția noastră se oprește la un bloc de marmură uriaș spânzurat sus în capul unei coloane. ,,Păziți-vă, să nu vă cadă în cap” !, strigă un elev ; ,,nu e nimic” fu răspunsul, aș deveni și eu nemuritor din această întâmplare, căci un lucru e sigur; cred că de fiecare piatră pe care o privim aici s-au scris biblioteci întregi. Căderea acelui bloc ar fi un nou prilej de comentarii ce ar trece în istorie și cu el îți faci și tu loc. O scară lată cu trepte de marmură coboră din Partheneon. Treptele sunt bombate ușor la mijloc, cu scopul ca să dea ochiului iluzia că sunt drepte; de ar fi drepte, lucru ciudat, ți-ar făcea impresia că, ar fi curbate de la mijloc și ridicate la margine. Ce oameni studioși au fost grecii! Cunoșteau și acest amănunt și câte scări de la construcțiile noastre moderne neglijează acest amănunt din pricina căruia ies strâmbe. Dar trebuie să ne despărțim de Acropole cu mult regret, e târziu și mai sunt multe de văzut în Atena. Coborâm spre poarta lui Hadrianus și Templul lui Jupiter. Doamne, îmi zic în gând: grecii de azi fără aceste comori ale trecutului n-ar însemna nimic, sau poate ar fi pierit de mult ca popor. Atenția omenirii întregi pentru templele după Acropole, respectul pentru gândirea strălucită a vechilor greci, s-a revărsat ca o mană asupra poporului grec de-a lungul veacurilor și fără o micșora din valoarea individului sau colectivității, îmi vine a crede că monumentele, templelele și tot ce au lăsat grecii bătrâni posteriotății în marmură și aur, au prelungit viața poporului grec cu sute și mii de ani, altfel într-o țară săracă ca a lor grecii n-ar mai exista azi. Aceiași impresie mi-au făcut-o și Egiptenii care ca și Grecii mănâncă pâine pur și simplu după urma străbunilor. Pe o terasă întinsă și în fundul ei se ridică amenințător niște coloane uriașe ca dimensiune, resturi ale templului lui Jupiter făcute poate din ordinul lui Hadrianus împăratul Romanilor. În comparație cu Propileele grecilor, aceste coloane sunt imense ca proporție și parcă romanii nu glumeau, când făceau ceva, lăsând în al II-lea rând arta migăloasă care dă farmecul capodoperelor grecești. În locul delicateții grecești, cantitatea romană. Coborâm de aici și ne îndreptăm spre Zapeion. O clădire mare croită pentru expozițiuni de mărfuri ale diverselor case străine sau naționale (mai puțin). Înăuntru era tocmai expoziția franceză, cu mărfuri de tot felul fabricate ale caselor franceze. Zapeion are o monografie, care dacă ar fi adevărată, așa cum mi s-a povestit, s-ar putea face multe comentarii. Astfel se zice că la București era un oarecare Zapa plăcintarul. Acesta făcuse multe și bune parale la noi în țară. N-avea copii. Ca orice om, dar mai ales grec, se încântă de situații. Cere guvernului român de atunci (acum de vreo 30 ani nu importă exactitatea ci faptul în sine) să-l numească ambasador la Atena, sub făgăduiala că va lăsa Bucureștiului toată averea lui în danie pentru înfrumusețări. Ei bine, ai noștri se zice că n-ar fi vrut, iar Zapa supărat s-a mutat la Athena, și din banii săi a ridicat această vastă clădire, Zapionul, unde între flori alături privește melancolic statuia în marmură a lui Zapa, ținând în mână o coroană de aur (elevii îndrăciți zicea că ține un covrig!?). Tot Zapa a ridicat în Athena, dincolo de palatul regal, Stadionul. Îl vizităm. Este într-adevăr o operă modernă care nu se poate, cred, vedea nicăieri pe Planetă, spre cinstea grecilor. În formă de potcoavă, în coasta unui deal pietros, un teatru deschis (neacoperit), cu bănci de marmură în terasă imitate după vechiul teatru grecesc, în șiruri multe pentru cel puțin 100.000 spectatori.

www.memoriaoltului.ro 101 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Călăuza noastră spunea (dacă o fi adevărat), că l-a costat pe Zapa vreo 65.000.000 lei dinainte de război, care ar face azi peste 3.000.000.000 (trei miliarde) lei. De la Zapion, trecem în parcul Palatului Regal, destinat azi recreerii publicului. Alte plante și anume din cele care stau vara în sacsiile Cișmigiului nostru, dar cu deosebirea că aici cresc natural, dând parcului acea înfățișare Mediteraneană, la care contribuie mult și rodiile, dar mai ales năramzele galbene, pe care le-am luat la prima vedere drept portocale. Dar palmierii enormi, drepți ca lumânarea și sus cu frunze îndoite ca niște seceri; dar florile de toate neamurile. Dar să lăsăm parcul. Ne îndreptăm spre altă parte a orașului, spre muzeul de antichități. În drum trecem prin fața școlii de Belle-Arte cu exterior frumos în coloane; ce păcat că n-avem timp sa-l vizităm; intrăm în muzeu. Direct la secția mikenică. Admirăm aceste bătrâne obiecte și alergăm din galantar în galantar. Multe brățări, cercei de aur îmbodobiți cu pietre prețioase, secția armelor (sulițe, săgeți) preistorice. Pornim satisfăcuți prin galeriile muzeului printre fel de fel de statui, metope, vase foarte fine, cupe în toate chipurile, dar ne oprim parcă electrizați în fața unei statui de marmură. Este Afrodita și un zeu satir sau zeul Pan?! Doamne ce minune! Cum se poate închipui o răbdare omenească, acum 3000 ani poate, o dexteritate, într-un cuvânt o pasiune ca să sape cu dalta în marmură o astfel de capodoperă?! Grecii au fost într-adevăr extraordinari. În mintea lor s-au contopit clar și perfect lumea amănuntelor cu formele generale ale abstractului, turnând Afrodite în forme mai frumoase decât sunt în natură; căci idealul este cântat de om. Admirăm până la contemplație atitudinea, surâsul și gestul pietrificat al Afroditei, acostată de Pan, zeu urât, bărbos, cu nasul cârn și copite de țap; cupidon în formă de îngeraș cu aripi oprește mâna lacomă a urâtului, care caută să prindă pe Afrodita. Aceasta întinde o mână admirabilă, în care ține o sandală (un fel de papuc) și parcă-i spune ,,nu e de tine”. Mimica feței surâzătoare arată un refuz copilăros, dar unul cu speranțe, e grația, e idealul, care dacă ar fi sa-l comentezi pe larg, ai ajunge negreșit la convingerea că Grecii vechi vor fi de-a pururea profesorii omenirii întregi. Noi mai aveam de admirat în muzeu numai vreo 15 minute. Ei bine, ne rămăsese inima… la statuie. Îmi vine să cred, că, într-adevăr sunt inși care se amorezează de statui. Vin ceasuri întregi la muzeu, le dă târcoale, le sărută, plâng chiar, până ce prind de veste paznicii îndepărtându-i. Fugim la gară (omonia) să prindem trenul spre Pireu, căci la ora 2 p.m. pleacă vaporul spre Egipt. Ne înșiruim pe străzi, gonind din toate puterile, grăbiți să prindem trenul; dar gândul ne e tot la Afrodita. Câte glume nu se fac pe socoteala Capului de operă, care ne fu dat să-l vedem în muzeul de antichități la Atena! În sfârșit, ne suim în vagon, elevii sunt cuminți, nu lipsește nici unul. Iată-ne la debarcaderul din Pireu. Același barcagiu ne duce la vapor. Ce mică e Dacia pe lângă un vapor american și unul francez! Pr. D., casierul grupului nostru, greșește și la plată dă mai mult barcagiului cu 1200 drahme. Îl certăm în timp ce Dacia ridicase ancora și se căsnea, să-și facă loc spre ieșirea din Pireu. Vom vedea la întoarcere cinstea barcagiului. Ei bine, la întoarcerea noastră din Egipt, barcagiul, un pârlit, dar om cinstit ne-a cunoscut și prin semne ne-a chemat la el, să ne transporte din nou „ gratuit” pentru îndreptarea greșelii de la început. Gestul acestui barcagiu parcă scuză în noi țigănia bărcilor din Pireu. Acești oameni au drept să trăiască. Dacia trece pe lângă ,,Averof”, iese prin deschizătură, era spre seară, și se îndreaptă spre larg având pe dreapta un șir de insule muntoase, ale căror stânci de piatră www.memoriaoltului.ro 102 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR sclipesc în amurg. Mă suii sus la comandă, ca să pot prinde cu ochiul orizontul tot mai depărtat. Un elev îmi spune ,,Domnule Director”, îmi spuse D-l Căpitan Tănăsescu că de la insula Creta potrivesc ,,sculele” drept la Alexandria peste Mediterană. Insula Creta, munți de piatră. O fi dat această pustietate insulară pe Venizelos Cretanul, omul de bronz!!. Perfect a ajuns orientarea în navigația de azi Se înoptase bine, coborâm în sala de mâncare iar D-l intendent al vaporului îmi povestește fel de fel de întâmplări pe mare, pasionându-l în special peripețiile eroice ale lui ,,Emden” vestitul vas cu comandant german care a rătăcit doi ani peste oceane și mări în vânătoare de vase engleze și franceze, în timpul marelui război. Interesante erau trucurile acestui Emden care le întrebuința, ca să joace farse prin porturi. Astfel, comandantul dădea ordin să se vopsească vasul altfel, tâmplarul făcea trei coșuri la vas, iar cu actele unui vas cufundat intra într-un port Australian. Ancorează, marinarii chefuiesc noaptea prin oraș, iar dinspre ziuă vin în port, ridică ancora, se depărtează în larg nesupărați de nimeni și apoi de la distanță potrivită bombardează cu tunurile vasele engleze din port scufundând două. Intendentul vasului isprăvește cu frumoasele-i povestiri și-mi recomandă, să mă duc la culcare, ca să mă pot scula dimineața la 4, să văd răsăritul soarelui pe Mediterană. A doua zi mă deștept la ora 3, mă sui la comandă unde Tănăsescu și Timonierul erau la datorie. Îi pare bine că mă vede, e o tovărășie care mai omoară plictiseala. Bem cafele și stăm de taină. Se revărsau zorile. El, dar mai ales eu, nu-mi iau de fel ochii dinspre locul roșcat, de unde trebuia să răsară soarele. Dar brusc iese din abis la orizont o bilă roșie aprinsă, colosală, care se ridică văzând cu ochii. E soarele. Același soare care poate a răsărit și la mine acasă, de care sunt însă așa de departe, deasupra imensității apei plină de mistere. Sentimentul estetic în fața acestui tablou e greu de povestit, îl simți în fața naturii de care ești parcă robit și umil, vierme târâtor al apelor și pământului. Comentez câteva minute mai târziu cu Tănăsescu răsăritul soarelui pe mare. Pe uscat soarele se vede treptat și câte puțin până ce iese tot de sub orizont. Pe mare însă țâșnește tot și dintr-odată. Se vede că diferența provine din pricina compoziției atmosferei, prin care trec razele la revărsat. Dar iată și tovarășii noștri urcă scările sus la noi. Râdem de ei ca de niște somnoroși, care n-au avut curiozitatea noastră. Ziua de călătorie peste Mediterană o petrecem jucând șah, mâncând (singura ocupație serioasă pe vapor); marea nu e agitată, dar ești neliniștit și nerăbdător. Luasem obiceiul să-mi aștern paltonul pe niște parâme noi deasupra covertei și să trândăvesc la soare. Dar lucru curios. Pielea mi-a negrit repede, mă ustura obrazul, urechile și mâinile, iar sângele începuse să mustească din piele. Și drace, ce e asta? D-l Comandor Negru îmi explică : Sunt razele ultra violete care ard mai mult decât încălzesc, așa că temperatura, deși potrivită, te fură, însă te ard aceste raze, atât de puternic reflectate pe mare. Umblând tot timpul agitați în lungul covertei, de la proră la pupă. Ce dâră (ca o șosea bine distinctă) lasă vasul în urma lui, pierzându-se de departe înapoia vasului, iar valurile zdrobite brusc în această apă frământată de elicea vasului. Suntem departe de Creta, departe de insule și lume. Nici pescăruși, care ne distrau prin Marmara și Egee, nu se mai văd. Scrutăm adesea apa mării de sus de la proră, doar om vedea rechini, că se zice că în anume luni ale anului, ei intră prin Gilbraltar în Mediterana, dar degeaba. Ne-au părăsit și delfinii. Traversarea Mediteranei a durat vreo 44 de ore. M-am culcat devreme, ca să mă pot scula de noapte a doua zi, ca să văd malul African și farul din www.memoriaoltului.ro 103 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Alexandria. Două nopți și o zi și jumătate cât am mers pe Mediterană, n-am văzut nici un vas. Numai în această noapte când îmi luam rămas bun de la Tănăsescu, zării departe în întuneric niște lumini electrice. E un vas. ,,Mă duc să-l întreb cum îl cheamă” zise Tănăsescu. Încep semnalizările prin aprinderea întreruptă cu alfabetul morse a becurilor de pe Dacia, la care răspund becurile electrice de la vasul fantomă, care trece departe pe lângă noi. ,,Noapte bună” ne zice vasul, ,,noapte bună” răspunde Dacia. Fermecătoare sunt călătoriile pe mări. Dimineața la ora 3 sunt iar sus la comandă cu Tănăsescu. ,,Mai avem mult căpitane, până la Alexandria?” ,,Mai sunt vreo optezeci Kilometri”, fu răspunsul. ,,Ia privește d-le director colo înaintea noastră departe;“ se îngână noaptea cu ziua. Observ în adevăr o lumină roșie, dar puternică. Este farul din Alexandria. Nu îmi venea a crede ochilor. Cum Domnule, o fi chiar farul lui Ptolemeu de acum 2000 și mai bine de ani, bineînțeles montat cu reflectoare moderne!? Da, același turn uriaș, aceleași pietre grămădite unele peste altele; cu deosebire că atunci ardea acolo sus lemne cărate în sarcini, toată noaptea, de către cârduri de sclavi, pe treptele scării uriașe, iar azi arde electrica. Cu ochii înfipți spre acea lumină roșcată sufletul meu este răscolit de fel de fel de amintiri despre domniile Ptolemeilor în Egipt și Doamne! Ce melancolic este sentimentul, în care înoată amintirile trecutului împletite în reflexiile prezentului. Lumina dispare pe încetul fiind nimicită de lumina soarelui, care se saltă mereu deasupra orizontului. Ne adunasem mulți călători curioși la proră, să vedem malul african. Apar încet, alături de turnul uriaș al farului niște coșuri de fabrici, apoi antene pentru telegrafie fără fir, apoi niște case înalte moderne. Eram totuși departe de Alexandria la vreo 20 de Kilometri. Toate se vedeau clar; apoi treceam în ceață și fum. Peste ele, deasupra lor și mai la dreapta, sticleau în zare maluri nisipoase, poate din Sahara. Ne impresionează mai mult crâmpeele acestea naturale din Africa. Dar ne apropiam mereu de Alexandria. Orașul nu se mai vede fiind trecut în dosul vapoarelor, catargurilor din port. Niște transatlantice urișe, (primele ce vedem) se zăresc departe înspre Suez. Zgomotul asurzitor din port ajunge până la noi, iar geamandurile umplu câmpul de apă al portului, frământându-se pe lângă vapoare. Dacia și-a păstrat așa de bine direcția încât cu o deviere mică 100, 200 m. spre dreapta alunecă exact pe bulevardul deschis al geamandurilor spre chei (Duran) (experiența și conducerea vasului). Când de proră când de pupă (când de bot când de ... cum ziceau elevii) iat-o acostată la debarcader și legată cu parâme. Ce haos pe mal ! Ce huruit de automobile, camioane zdrăncănind pe piatră, care se amestecă cu urletele disperate, ce ies din sute de piepturi de pe chei. Unii își strigă rudele sau cunoștințele, fluturând din batiste, dar cei mai mulți sunt hotelieri în diverse costume bătătoare la ochi răcnind strident la noi numele hotelurilor de la Cairo. ,,Luna –Park”, ,,Național” de sute de ori se aud. Dar negrii ca tăciunele, s-au negrii cu părul ca boabele de piper, dar costume arabe, egipteni cu fesuri roșii, dar chinezi și japonezi amestecați prin căștile de plută îmbrăcate în pânză albă ale Englezilor. Cheiul de la Alexandria este cosmopolit și un iad adevărat. După formalitățile obișnuite, însă mult mai serioase aici ca la Atena și Constantinopol, coborâm pe cheiul de la Alexandria, pe pământul Africei Sâmbăta 7 Aprilie ora 10.12.

www.memoriaoltului.ro 104 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

Din carnetul unui medic de plasă

Marin Petran-Vlădila

Medicina este o ocupaţie străveche, ea a apărut înaintea medicilor. Un învăţat al vremii spunea că trăiau fără medici dar fără medicină nu. Până la apariţia medicilor de profesie, oamenii îşi rezolvau problemele de sănătate prin puterea vindecătoare a unor plante dar foloseau şi mierea, uleiul, oţetul şi grăsimea de animale. Preparau un amestec din mai multe plante, obţinut sub formă de lichide, prafuri sau unguente. Dar pe lângă aceste ,,ierburi de leac “ mai erau practicate descântece şi vrăji ce au fost transmise până în timpurile noastre, fiind depăşite de progresele medicinei moderne. La noi au existat şi există ,,medici empirici” care rezolvau anumite cazuri, ajungându-se apoi tot la Spital. De ,,gâlci „‟, trăgea tuşa Veta –a lu‟ Niţă Cruşoveanu, de ,,izdat sau aplecate“ Marcela lu‟ Pencea, de ,,guşter” trăgea nea Gheorghe Gologanu, de ,,scrânteli” Petrache Nicola (avea pacienţi şi din satele vecine), de scrânteli mai trăgea şi Floarea lu‟ Stârcu de la Rotunda, vizita ei era anunţată pentru mai mulţi pacienţi, punea omu„ piciorul pe prag şi îl călca. Diagnosticul era dat ; ,,ete ia, e vinele încurcate‟‟. Cu descântecile se ocupau mai mulţi printre care Ion Zamfirescu (zis Gorică), şi Florea Dumitra; cu datu„n bobi, răspundea Veta lu„ Găvălan şi Evdochia lu„ Petrică al Tranii, care ghicea şi în cafea sau se striga la vecina ,,să vii desară să-mi pui ventuzele „‟. În comuna Vlădila, medic de Plasă, până după al II lea Război Mondial (până la expropriere) a fost Ecaterin Ozunu iar agent sanitar Ioan Gheorghe. Amândoi erau ,,aduşi“ printr-un ordin al Prefecturii Romanaţi. Doctorul Ecaterin Ozunu, născut în Rotunda, văr de gradul I al mamei, studiase medicina la Paris. Căsătorit cu o profesoară de lb. română, de la Liceul Ioniţă Asan, au avut un singur copil, Lioraş, biolog la Spitalul din Caracal şi casă pe ,,Bulevard „‟. În Plasa Ocolu, pe lângă satul Vlădila mai avea în ,,îngrijire „‟ satele Rotunda, Redea, Traianu....pe care le vizita cu şareta. Din veniturile sale şi din jocuri de noroc (pocker), reuşise să deţină peste 100 Ha de pământ. Era informat din presă şi radio de venirea comuniştilor. La această veste, începuse să vândă din pământ şi să-şi pregăteacă transferul la Bucureşti. Neînţelegerile în familie, l-au făcut să divorţeze şi să se recăsătorească, locuind în Bucureşti până la data decesului în 1961. Celălalt cadru sanitar, s-a numit Ioan Gheorghe din Viişoara- Romanaţi, azi Dolj, (agent-sanitar ) venit în Vlădila în 1912. Despre Ioan Gheorghe, ştim că s-a căsătorit în Vlădila, a construit casă pe care a lăsat-o ginerelui său Mincan Oprea, învăţător la şcoala din sat, el construind altă casă aproape de prietenul său Nae P. Popescu. Un medic de plasă a notat în carnetul său multe dintre întâmplările petrecute de-a lungul activităţii sale. Să urmărim ce însemnări făcea în carnetul său un medic de plasă. Scurtă biografie; Doctorul Gheorghe Ulieru s-a născut la Câmpulung Muscel în anul 1887 şi a decedat în acelaşi oraş în 1944, la vârsta de 57 de ani. Doctor în medicină în 1913, a funcţionat ca medic de plasă în diferite judeţe, dar mai ales în Muscel, începând din acel an 1939, când, edificat, pesemne, în cele din urmă asupra posibilităţilor ce se dau medicului de plasă de a-şi exercita ,,apostolatul” său, a cerut să fie scos la pensie. Lipsit în permanenţă de cele mai elementare mijloace sanitare – medicamente, localuri adecvate,transport,- mutat în preajma alegerilor, din plasă în plasă, după capriciul stăpânirilor ,,istorice” succesive pentru că, fire independentă şi pătrunsă de sentimentul dreptăţii, nu înţelegea, trecând peste imperativele profesiunii sale, să se pună în serviciul www.memoriaoltului.ro 105 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR politicianismului, d-rul Ulieru a consemnat treptat în ironia amară şi adesea desnădăjduită a însemnărilor sale, realitatea ce i s-a înfăţişat de-a lungul anilor, corolar Sămănătorismului practicat, între cele două războaie, la sate. ,,Administratorul plăşii şi judecătorul s-au arătat încântaţi de venirea mea ca medic în satul lor şi m-au întrebat dacă ştiu să joc poker.” ,,Astăzi au venit la mine două femei să le fac căte o injecţie de sănătate “. ,,A bătut-o bărbatu-său şi a venit să-mi ceară certificat, legată la cap şi cu copilul târâş după ea. Nu are nici o urmă de lovire, dar îmi declară că a urinat o vadră de sânge”. ,,Simion Dobrilă, când a venit acasă de la pădure şi a aflat că femeia lui a născut o fată s-a dus la moaşă şi a bătut-o”. ,,Când am intrat în curtea Saftei lui Briceag, să-i văd copilul bolnav, doi câini răi s-au năpustit asupra mea. Eu mă apăram desnădăjduit, ea râdea în prag şi mă‟ntreba dacă mie frică”. ,,I-am spus lui I. P. că e sifilitic şi că nu trebuie să se căsătorească, decât după o căutare serioasă timp de patru ani. A plecat îngândurat. A doua zi mi-a adus un burduşel de brânză, ca să-i dau voie să se căsătorească după două săptămâni”. ,,Am întâlnit pe şosea, ducându-se spre oraş, pe Nae Ţăpoi. Era tare amărât şi blestema. Întrebându-l ce are de este aşa de supărat, mi-a răspuns că se duce la proces şi i-a ieşit înainte popa Iancu”. ,,Sanda lui Vasile a venit astăzi şi m-a rugat sa-i dau sânge de nouă fraţi. Totdeodată ea mă previne că o vecină i-a destăinuit că are să-mi iasă înainte cu doniţele goale, de câte ori m-o vedea, ca răzbunare că i-am vaccinat copilul”. ,,S-a prezentat la consultaţii o femeie muşcată de un câine presupus turbat, rugându-mă s-o tai sub limbă ca să-i iasă căţeii. Am sfătuit-o să nu mai umble după aşa ceva, ci să plece fără întârziere la Bucureşti, unde să urmeze tratamentul ce se cere în astfel de cazuri. Ea s-a îndepărtat îngândurată. A doua zi, am aflat că femeia a găsit în cătunul X un potcovar care a tăiat-o sub limbă, iar la tratament nu se duce”. ,,Sânt sculat din somn de voci disperate ce se aud la fereastră. Mă îmbrac şi ies afară. La lumina lunei lămuresc; un om în vârstă şi altul tânăr, amândoi cu capetele goale, ţinând în braţe o femeie tânără. În urma lor boceşte o alta mai în vârstă. Tânărul este soţul celei dintâi, iar celălalt, socrul lui. Soţul, nervos, îmi cere să examinez femeia şi să le spun dacă întradevăr, în ajun, a fost fată. Tatăl fetei îmi strecoară în mână un plic. Singur cu tânăra femeie, deschid plicul. În el se găsea o hârtie de 100 lei şi un bilet în care socrul mă roagă să fac un bine şi să declar în faţa tuturor, după examinarea ce-o voi face, că femeia a fost fată mare în ajun, căci, altfel gineri-său îi pretinde suma de 5 000 lei şi n-are de unde să i-o dea‟‟. ,,Vizitând grădiniţa de copii din comuna X, observ că fiecare copil are atârnat cu o aţă de gât, câte un căţel de usturoi. Întrebând pe conducătoarea grădiniţei, D-ra Pipica D., ce rost are usturoiul la gâtul copiilor, aceasta îmi răspunde că usturoiul îi fereşte de boli. D-ra Pipica D. Avea şi ea atârnată de gât o căpăţână de usturoi, înfăşurată într-o paglică tricoloră „‟. ,,Infirmiera din satul X, mi-a spus astăzi că e cu neputinţă ca copiii bolnavi de scarlatină, pe care îi îngrijeşte în infirmerie să se poată hrăni numai cu lapte; ca să nu moară de foame, în înţelegere cu părinţii lor, le-a dat să mănânce pastramă şi să bea rachiu”. ,,Ducându-mă în satul X, unde se ivise febra tifoidă, văd lume multă îngrămădită în jurul unui puţ. Preotul satului făcea slujbă. Întrebând de rostul acestei slujbe, mi s-a răspuns că în ajun a fost scos din puţ cadavrul unui câine şi acum se face Sfeştania, ca să www.memoriaoltului.ro 106 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR se cureţe apa spurcată. Le-am explicat celor adunaţi că trebue să arunce în puţ var nestins, şi să-l sleiască. La auzul acestor cuvinte, preotul satului mi-a strigat autoritar că- nu mai e nevoie „‟. ,,Medicul de judeţ a dat ordin tuturor agenţilor sanitari şi moaşelor să se prezinte pe ziua de ….la biroul său, spre a primi ordine ; să vină fiecare agent sanitar cu câte douăzeci de ouă şi două kilograme de unt; iar moaşele cu câte un kilogram de lână şi o cusătură de fiecare”. ,,Negăsind un mijloc mai bun cu care să mă transport în satul X, unde se ivise scarlatina, am încălecat pe un cal şi am plecat. Pe drum m-am întâlnit cu d-şoara doctoriţă X, din plasa vecină, X, călare pe un măgar; după ea pe jos venea moaşa”.

Casa Petrache Rusan din Vlădila în care a funcţionat dispensarul uman (1949-1975) şi primăria (1975-2015)

Note ; Ozunu (Petran) Florica de 75 ani, 1996- amintiri, Dr. George Ulieru, Din carnetul unui medic de plasă- însemnări- Ed. pt. Literatură şi Artă a Societăţii Scriitorilor din R. P. R., ediţia a doua, 1949.

L E R E G E U L – revista elevilor Liceului ,,Radu Greceanu” din Slatina- (I)

Dumitru C. Nica

Această revistă al cărei prim număr a apărut în 1991 se înscrie în ordinea publicaţiilor anterioare: ,,Luminiţa”, ,,Încercări” şi ,,Zburătorul”. Primul număr al revistei apare în primăvara anului 1991. Cum s- a întâmplat? După o perioadă de 12 ani de zile, petrecută la I.S.J. Olt ca inspector de specialitate- matematică, începând cu 1 ianuarie 1991 am fost numit director adjunct la Liceul Teoretic „Radu Greceanu” , funcţie pe care o mai îndeplinisem în perioada 1970- 1978. Am găsit la liceu ca director pe prof. Ion Câciu- fizică şi ca director adjunct, prof. Dumitru Ilie- limba şi literatura română. Cunoscând bine istoria Liceului ,,Radu Greceanu”, a revistelor apărute de-a lungul istoriei, îndeosebi a revistei ,,Zburatorul” al cărei coordonator am fost in perioada 1970-1978, pentru că eram director adjunct, în atribuţiile căruia intra şi activitatea în afara clasei şi extraşcolară, am discutat în cadrul conducerii, despre necesitatea apariţiei unei reviste a elevilor liceului. Era, după o perioadă agitată, după Decembrie 1989; trecuse o vară fierbinte în colectivul didactic, în colectivele de elevi; începutul anului şcolar 1990-1991 fiind şi el plin de evenimente. Dar, cum învăţământul este un „segment stabil” al vieţii, cunoscând www.memoriaoltului.ro 107 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR bine colectivul în care revenisem (în toţi cei 12 ani, mi-am păstrat una-două clase, la care predam matematica), mi-a fost uşor să pun in cadrul Consiliului profesoral problema apariţiei unei reviste a elevilor. Am stat de vorbă şi cu reprezentanţii elevilor (erau mulţi în acea perioadă). Spre surprinderea mea, am gasit inţelegere atât în rândul elevilor, cât şi în rândul cadrelor didactice. Elevii erau dornici să-şi exprime gândurile şi sentimentele, mai ales cei din clasele a XIa şi a XIIa. Imediat, am gasit un sprijin deosebit în profesorul Silviu Gorjan- limba şi literatura română, un profesor demn de toată stima întrgului colectiv didactic,dar şi de aprecierile colectivelor de elevi. Împreună, Dumitru Nica, Silviu Gorjan, Ilie Dumitru, am format colectivul coordonator al unei reviste a elevilor (cum stă scris în pag. 2 a numărului 1 al revistei. Am găsit în rândul elevilor foarte mulţi dornici să participe la elaborarea unei astfel de revistă şi care voiau să publice diferite materiale, din preocupările lor. Cel mai preocupat pentru apariţia acestei reviste a fost prof. Silviu Gorjan. Împreună cu mulţimea de elevi, dornici să participe, am stabilit Colectivul de redacţie. Am avut discuţii aprinse asupra ,,Cum va arăta coperta?”. Întru-un final s-au strâns materialele, reuşind ca la sfârşitul lunii mai să apară primul număr al revistei ,,LEREGEUL” .Coperta revistei, după cum reiese din pag. 2, a fost concepută de prof. Silviu Gorjan. Tot aici se menţionează: Fotografii- prof. Ion Popescu; Dactilografiat- Gina Mihai, Mariana Ionete.L a pag. 2 se mai gaseşte Colectivul de redacţie format din: Ivănuş Raluca, cls.XI, Constantin Laura, cls. XI, Ionuş Gabriel, cls. XII, Păunel Mariana, cls. X, Stan Bogdan, cls. XI, Ştefănescu Alin, cls. IX, Torică Mădălina, cls. XI, Lupaşcu Daniela, cls. X. Tot la această pagină se găseşte: Tiparul executat la ,,Tipografia Slatina”. Tehnoredactor- Ilie Sandu şi au contribuit la tipărire opt tineri, toţi absolvenţi ai liceului ,,Radu Greceanu”. Am pomenit „Tipografia Slatina”, pentru că, cei 9 tineri au relizat, începând cu nr. 4 şi revista „Zburătorul” pe când erau elevi ai liceului. Pe coperta interioară apare un material ,,Olimpici- 1991”. Pag.1 cuprinde o fotografie a liceului, iar jos scrie: Revistă de ştiinţă şi cultură a elevilor liceului ,,Radu Greceanu”- Slatina- 1991. Din pagina 3, material semnat ,,Colectivul de redacţie”, spicuim câteva rânduri: ,,Reluăm, prin acest număr, cursul revistei liceului nostru. Am botezat-o - inspirat sau neinspirat, aceasta veţi aprecia dumneavoastră- „Leregeul”, pentru că dorim ca ea să reflecte tradiţia şi spiritul acestul lăcaş al ştiinţei şi culturii pentru tineret. Au existat şi există tradiţia şi spiritul leregist, transmise din generaţie în generaţie de către profesori şi liceeni, de peste a 100 de ani... Liceul a avut totdeauna forţa intelectuală www.memoriaoltului.ro 108 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR şi morală de a edita o revistă a sa. Ea a existat. Dacă în unele perioade a dispărut, nu este vina noastră, căci nu vremile sînt sub oameni, ci oamenii sînt sub vremuri” . În pag.4 se găsesc: ,,Gânduri ale elevilor despre revistă” semnate de elevii: Mihaela Moldoveanu, cls. XI H, Renata Rădulescu, XI F, Mădălina Torică, XI E şi Raluca Ivănuş, XI G. Ultima spunea: „Revista trebuie să promoveze adevărate valori care să devină mai târziu nume de marcă în domeniul în care s- au consacrat... Vreau ca numele liceului nostru să rămână în sufletul celor din jur nu numai prin ceea ce a fost, dar şi prin ceea ce este acum”. Ea a coordonat şi colectivul de redacţie, din partea elevilor, a terminat facultatea de engleză, a fost titulară pe o catedră de specialitate şi a îndeplinit funcţia de director al liceului, timp de 4 ani, până în 2013. Noua revistă se impune prin câteva laturi de indiscutabilă valoare. Ne referim la editorialul revistei, în care autorul, profesorul D. Nica- în acea perioadă director adj. al liceului- prezintă informaţii indispensabile pentru cunoaşterea exactă a unor mari momente din istoria liceului ,,Radu Greceanu”: nivelul ridicat la învăţătură, calificarea profesorilor şi alte preţioase date de istoriografie, privitoare la această instituţie. ,,Tradiţie şi perspectivă”- prof. D. Nica, absolvent 1959, formează conţinutul paginilor 5 şi 6. Pagina 7 cuprinde articolul profesorului Nicolae Popescu- Optaşi, intitulat ,,Traian Biju (1883- 1980) un valoros profesor şi director al liceului Radu Greceanu” , care aduce multe precizări de natură să îmbogăţească lista bibliografică a strălucitului dascăl. Remarcăm şi articolul „Să continui o pasiune care dă veţii un sens frumos...... ”- semnat Constantinescu Alexandru, IX E, în pag. 8, în care recunoaşte: ,,Nu cred să fie o altă bucurie mai mare în viaţă decât aceea de a ajunge să- ţi împlineşti un ideal. Numai că acesta atrage după sine un altul. Un neîntrerupt şir de puncte de pornire...... ”. Autorul a ajuns mai târziu un recunoscut notar în Slatina. Paginile 9-20 cuprind „Din preocupările ştiinţifice ale elevilor” , unde sunt prezentate: ,,Cunoaştere şi realitate în proza lui Mihai Eminescu”- semnat Laura Constantin, XI G: „Ucenicia lui Ionuţ un bildungsroman mitic”- Daniela Băcănaru, XI G; ,,Demon as a symbol of misfit”- Raluca Ivănuş, XI G; ,,Studiul geomorfologic al văii Clocociov”- semnat Cercul de geografie ,,Terra” Liceul „Radu Greceanu”, membrii, IX G; ,,Câteva aplicaţii ale matematicii în genetică”- Ionuş Gabriel Florin, XI A; „Rezolvarea de probleme- cale de acces spre cunoaşterea personalităţii”- Buică Florina, IX G; ,,Asupra unei relaţii a lui Leibnitz şi a unei generalizări a acestei relaţii”- Stan Bogdan, XI A; ,,Puls ştiinţific”- Torică Mădălina, XI E. Am enumerat toţi elevii care au scris la această rubrică, pentru că ,,Subiectele abordate de ei atrag nerăbdarea cititorului de a le parcurge...... Comentariile despre operele lui M. Eminescu, M. Sadoveanu, stârnesc interes, ca şi textul în limba engleză despre omul de geniu”. La Rubrica ,,Creaţii ale elevilor”, întâlnim: ,,Demnitate”- Mihăiţă Bubatu, XI F; „Gânduri”, ,,Labirint” şi ,,Parc-ai şti”- Fănel Stancu, XII D. În paginile 22-30 se găseşte o rubrică amplă şi consistentă- „În sprijinul candidaţilor la diferite facultăţi” , unde întâlnim subiecte de: limba română- prof. Ilie Dumitru, franceză, analiză matematică şi algebră- prof. D. Nica, probleme propuse- Stan Bogdan, XI A,Test de fizică şi probleme de fizică- prof. I. Câciu, chimie- prof. Ilinca Florea, Probleme de informatică- Ştefănescu Alin, IX E. Pagina 31 cuprinde rubrica ,,Caleidoscop”, realizată de Masay Larisa, IX I, astăzi profesoară de engleză la liceu, iar la pag. 32- ,,Cuprins”. Menţionăm că pe coperta doi, interior, este prezentat, ,,Plan de şcolarizare pentru anul 1991- 1992” care începe cu ,,Acum, după ce aţi luat cunoştinţă de trecutul şi prezentul Liceului Radu Greceanu din Slatina, este bine să cunoaşteţi şi viitorul apropiat” şi se incheie cu ,,Vă dorim să reuşiţi la www.memoriaoltului.ro 109 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR examenele de admitere şi să vă numiţi LEREGIŞTI”. Pe coperta doi, exterior, este imprimat preţul- 30 lei. Putem trage concluzia că, chiar dacă era o perioadă relativ tulbure, majoritatea elevilor liceului, ca şi majoritatea cadrelor didactice, îşi vedeau de treabă, iar procesul de învăţământ se desfăşura în condiţii bune, cu rezultate remarcabile. De aceea am putut scoate o revistă, despre care prof. Gh. Ungureanu scria în monografia sa: ,,Considerăm că, sub aspectul conţinutului,este unul dintre numerele cele mai izbutite,din seria revistelor şcolare ale liceului nostru. De asemenea, ţinuta sa grafică este ireproşabilă”. În octombrie 1991, eu am plecat la Casa Corpului Didactic, expert, menţinându-mi o jumătate de catedră. În 1993 am fost numit inspector general la I.S.J. Olt, dar încă de când eram adjunct la liceu, plănuisem sărbătorirea a 110 ani de la înfiinţarea liceului, împreună cu prof. Ion Georgescu, fost director al liceului 14 ani de zile, cu prof. Ion Ţecu- absolvent, 1975, director din 1993 şi alţi profesori care au fost mereu, cu sufletul şi inima, alături de liceu, împreună cu multi absolvenţi, diferite promoţii, dintre care amintesc pe Ion Smedescu- absolvent, 1973. În acest sens, în toamna anului 1993, am înfiinţat Fundaţia ,,Radu Greceanu” la care au aderat foarte mulţi absolvenţi, sub auspiciile căreia s-au desfăşurat toate actiunile care au privit Marea Sărbătoare. (Dar,despre Fundaţie, într- un alt material) . Aşa se face că la sărbătorirea a 110 ani de la înfiinţarea Liceului ,,Radu Greceanu” care a avut loc la 23- 24 septembrie1994, a apărut un număr aniversar al revistei ,,Leregeul”.

B i b l i o g r a f i e 1.Gh.Ungureanu- Liceul „Radu Greceanu”-110 ani de la înfiinţare- Slatina- Olt- 1994. 2.Colegiul Naţional „Radu Greceanu”- Slatina- Anuar: 1994- 2004. 3.Ion D. Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu- Publicaţii periodice din Olt şi Romanaţi, ed. Hoffman, 2013. 4.Colecţia de reviste „Leregeul”-1991-1999. 5.Dumitru Nica- „Profesorul Nicolae Popescu- Optaşi- un făurar de suflete” în Memoria Oltului şi Romanaţilor, septembrie 2016. 6.Gianina Pârvu, Damian Minciu- „130 de ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional Radu Greceanu”, Slatina- 2014.

www.memoriaoltului.ro 110 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Memoriul Preotului Emanoil C. Mărculescu din Regimentul 59 Infanterie Caracal

Comandor (r.) Nicola Tudor

Preotul Emanoil C. Mărculescu care a însoţit Regimentul 59 Infanterie din Caracal pe front în primul război mondial a căzut prizonier. Conform legilor militare în vigoare, a trebuit să prezinte detaliat condiţiile în care a fost făcut prizonier spre a se înlătura orice bănuială de dezertare. Prezentăm alăturat acest memoriu aflat în Arhivele Militare (A.M.R. ,fond Ministerul de Război, dosar 1162, f. 9-1)

Subsemnatul am devenit prizonier în ziua de 12 octombrie 1916 în comuna Vaideeni, jud. Gorj. Am fost făcut prizonier de trupele bavareze-jăgeri-din Regimentul 22, dimineaţă la orele 8 ¾, în momentul când mă înapoiam de la biserica satului, unde înmormântasem doi soldaţi şi un copil din acel sat, mort din cauza unei grenade găsită pe poiana lui Mihaiu, pe unde păştea vitele şi care fusese aruncată de soldaţi. În sat m-au ţinut închis de miercuri până sâmbătă la 10 a.m., când am fost transportat la Vulcana prin Vama Buliga. Din cauza greutăţii drumului, a noroiului şi ploii, abia duminică seara am ajuns cu picioarele goale şi umflate, încălţămintea fiind putrezită. De la Vulcana am fost dus la Petroşani, unde am stat 6 zile, instalându-mă într-o cameră în care paraziţii pluteau peste tot, devenind obiectul lor de distracţie toate nopţile. De aici am fost dus în spitalul Sasvaroş-Orăştia, fiind bolnav de reumatism, contractat în timpul însoţirii trupelor pe câmpul de luptă. Din Sasvaroş, unde am stat două luni, am fost transportat în Germania, „Stralsund”, pe ziua de 4 ianuarie 1917. Printr-un ordin al Administraţiei Germane, pe ziua de 7 martie am fost trimis la lagărul de trupă română „Lamsdorf” ce număra 22.000 prizonieri români, pentru îndeplinirea serviciilor religioase şi consolaţiunea morală. Câmpul „Lamsdorf” numără 80.000 prizonieri cu 6 lagăre şi două lazarete. La 7 decembrie 1917, am fost trimis în Stralsund pentru a fi trimis în Moldova, schimb de prizonieri. După o aşteptare de patru luni, în ziua de 22 aprilie am fost trimis în lagărul „Neisse”, unde se aflau 7 ofiţeri români invalizi pentru a fi trimis cu primul transport în ţară. Tratamentul dat de inamic pe timpul captivităţii a variat. A fost barbar în „Lamsdorf”, unde am fost despăducheat. Cu maşina numărul zero am fost tuns şi bărbierit. La protestul meu am fost ameninţat cu închisoarea. Un doctor iudeu avea o ură înverşunată asupra românilor. În lagărul de la Strazlund eram tratat rece şi cu indiferenţă. În lagărul de trupă cu o deosebită atenţiune. Şi aceasta datorită muncii ce o depuneam. Zilnic fiind în mijlocul soldaţilor şi bolnavilor, sfătuindu-i şi dându-le sprijinul moral pentru a putea rezista situaţiei nenorocite în care se aflau, ajutând pe cei în lipsă şi debili prin procurarea de reconstituante (hemoglobină, vin, hrană) redând viaţă la mulţi ce era să fie pradă morţii; acestea cumpărate din salariul meu. Din cauza actului barbar săvârşit asupra-mi în cursul transportului spre lagărul indicat, fiind transportat în vagoane fără foc şi frigul fiind simţitor, am răcit la cap ameninţându-mi pierderea vederii. M-am ales cu durerea ochilor, de atunci nemaiputând citi şi scrie fără ochelari. Locuinţa era în barăci de lemn. Trebuia mult combustibil pentru a putea fi încălzite. Înăuntru temperatura era iarna de 40 C sub zero. De frig, în multe camere igrasia era mare, mucegăind saltelele şi celelalte acoperăminte. www.memoriaoltului.ro 111 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Hrana era de neînchipuit şi anume: supă de guluii, mâncare de gulii, cartofi, un fel de mâncare «allerlei» de toate, carne de două ori pe săptămână 100 grame şi pâine neagră 200 grame. Pâinea era o compoziţie de făină de paie, coajă de copac şi ceva făină. Îmbrăcăminte nu am primit nimic. Se putea cumpăra din cantinele ce există în lagăre: cămăşi, izmene şi alte articole, toate cu preţul fixat pentru prizonieri şi care zilnic varia în creştere. Solda am primit-o regulat la începutul fiecărei luni. Ea a variat. În lagărul de trupă masa mi se servea de la cazanul administraţiei germane. Acolo plăteam locuinţa şi uzajul obiectelor. Aceasta a determinat urcarea soldei şi plata indemnizaţiei pentru chirie pentru a pute trăi, viaţa fiind scumpă. Solda am primit-o de 250 mărci şi 52,50 chirie. În lagărul „Neisse”, în ajunul trimiterii în ţară, cu începutul lunii iunie, făcând o economie de 900 mărci pentru a putea preântâmpina micile cheltuieli în ţară, au găsit de cuviinţă a mi se reţine sub cuvânt că mi s-a plătit prea mult, contându-mă cu 105 mărci lunar. Posed chitanţa de reţinere a sumei. Îngrijirea medicală mulţumitoare. Toate medicamentele erau numai „erzaţuri”, din cauza lipsei de medicamente şi dezinfectante, cu greu şi aproape nici unul nu-şi putea căpăta sănătatea, când avea vreo operaţiune. De tuberculoşi nici vorbă. Acestea le cunosc din lagărul de trupă unde numărul morţilor este mare. Şi dacă se mai înapoiază dintre soldaţi prizonieri în sânul familiei, datorită numai „Crucii Roşii”, care, ca o mamă iubitoare, a trimis alimente şi îndeosebi bolnavilor care sufereau mai mult. Timpul cât am fost în prizonierat, îndeosebi în lagărul de trupă îl petreceam cu viziterea bolnavilor, cu serviciile religioase reclamate de suferinzi, restul cu citirea şi învăţarea limbii germane şi ruse. Duminica şi sărbătoarea cu oficierea serviciului liturgic, la care luau parte toţi ofiţerii din lagăr. De remarcat că o deosebită atenţie se dă cultului, punându-mi la dispoziţie tot ce aveam nevoie. În seara zilei de 31 mai ora 9, cu vagon clasa II-a, am pornit din „Neisse” spre România. Vagonul a mers direct până la Bucureşti. Călătoria a fost mulţumitoare. La trecerea prin Austria şi Ungaria, în gările destinate pentru mâncare, am fost hrăniţi substanţial. O mare diferenţă de tratamentul din Germania. În cursul drumului de călătorie se observa că recolta era slabă din cauza secetei ce domnea. În ziua de 5 iunie p.m. am sosit în Bucureşti. O comisiune din ofiţeri români şi germani aştepta. După ce am fost chemat după lista dată de ofiţerul german ce ne-a însoţit până aici, luând „Ausweis” pentru 8 zile, am stat în Bucureşti pentru a-mi vedea copiii. Un ce fenomenal s-a petrecut în sufletul meu când am auzit pe ofiţerul neamţ „Acum sunteţi liberi”. Plecând spre locuinţă mă uitai în urmă, nu cumva să mai zăresc vreo santinelă, atât m-a îngrozit timp de aproape doi ani. În timpul prizonieratului am putut constata următoarele: - Germanii urau de moarte pe englezi. Lozinca lor era: „Dumnezeu pedepsească Anglia”. Urau şi pe iubita noastră Regină, zicând că ea este cauza că România a intrat în război cu Germania. Regretau războiul cu noi. - Moralul soldatului german constă într-o încredere oarbă în izbândă pe calea armelor. Are însă o mare îngrijorare în ce priveşte alimentarea, foametea resimţindu-se foarte mult, ceea ce făcea să scadă foarte mult avântul soldatului care mergea pe front, din cauză că lăsau acasă soţiile şi copiii flămânzi. Aceasta rezultă şi din cuvintele Keiser-ului: „Cultivaţi cartofi şi ajutaţi la împrumut”. - Aprecierile inamicului asupra armatei române la început eru slabe. Ei ziceau: „soldaţii luptă bine, dar nu au muniţiuni, iar ofiţerii nu sunt bine pregătiţi”. Vorbeau cu oarecare admiraţie de vânători, că sunt buni luptători. Aceste aprecieri au durat până la luptele de la Mărăşeşti. Acum vorbeau cu admiraţiune: armata s-a refăcut, luptă bine, în www.memoriaoltului.ro 112 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR luptele de baionetă neîntrecuţi, ofiţerii sunt buni, accentuând tactica generalului Averescu; că dacă românii luptau cu germanii demult ar fi cucerit Petrogradul. - În ce priveşte evenimentele din România, germanii nu urmăreau distrugerea ţării de care aveau nevoie, ci pedepsirea pentru ruperea tratatului de alianţă; ei urmăresc alipirea pentru totdeauna a României la politica germană, asigurarea cerealelor şi deschiderea drumului spre triumf. Bogăţia ţării noastre pe care au cunoscut-o cu această ocazie, a făcut să aibă o atenţie deosebită, mulţi spunând că, după pace, vor căuta ocupaţiuni în ţara noastră. - Situaţia materială sub raportul aprovizionării cu hrană pentru trupă e mai bună, s-a prezentat mult mai greu pentru populaţie care suferă din greu. Cu începutul lui 15 iunie s-a micşorat raţia de pâine pentru populaţie. Foametea care domneşte în Germania a produs revolte în diferite oraşe, cunosc Neisse şi Hindenburg, unde femei şi copii au fost împuşcaţi. Au fost reprimaţi prin împuşcături şi închisori; chiar soldaţii s-au revoltat în număr mare. Aceştia sunt închişi în diferite fortăreţe pentru a nu veni în contact cu ceilalţi. - Sub raportul îmbrăcămintei şi încălţămintei soldaţii stau bine, dar populaţia suferă. Copiii umblă în sandale cu talpa de lemn, femeile asemenea, datorită lipsei mare de încălţăminte. Starea sanitară-excelentă. Nu bântuie nici o boală. Slăbiciunea generală vine din insuficienţa hranei. Cu privire la modul cum am căzut prizonier nu acuz pe nimeni, ci numai împrejurările îndatoririlor mele de preot. În dimineaţa aceea am avut la biserică înmormântări. Mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat cu viaţă, căci glontele care mi-a distrus bastonul mi-a scăpat viaţa. Faţă de îndeplinirea datoriilor mele pe front, fiind expus în orice moment a fi pradă glonţului, cum şi a muncii şi silinţei faţă de nenorociţii prizonieri, îndurând tot felul de mizerii, cer a mi se da toate avantajele colegilor mei, fiind avansat pe aceeaşi dată cu ei.

Preotul locotenent Emanuel C. Mărculescu Regimentul 59 Infanterie 21 iunie 1918 Dumitreşti-Gălăţeni, Vaslui

(A.M.R. ,fond Ministerul de Război, dosar 1162, f. 9-1)

Inscripții Publiciști din Caracal și ziarul „Neamul Românesc“ Nicolae Scurtu La invitația lui Nicolae Iorga, publiciști din sate, comune târguri, orașe de provincie și din marile orașe ale României au colaborat la unul dintre cele mai însemnate ziare conduse de inegalabilul profesor și istoric. Învățători, institutori, profesori, preoți, folcloriști, arhiviști, cercetători locali și alte categorii de intelectuali au trimis note, evocări, știri, informații, iconografie, hărți, documente, cele mai multe dintre ele neștiute. Unii dintre acești colaboratori îi fuseseră studenți sau îi ascultaseră cursurile organizate, în timpul verii, la Universitatea Populară din Vălenii de Munte. Printre cei ce au trimis materiale pentru ziarul Neamul Românesc, care a apărut în perioada 1906–1940 sunt și trei publiciști din Caracal, județul Romanați. www.memoriaoltului.ro 113 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Aceștia sunt A.I. Daniil, I.N.M. Conțu și Ioan Ionescu care, pe lângă notele și contribuțiile lor, trimit profesorului Nicolae Iorga și epistole argumentate privitoare la viața materială și spirituală din acele părți ale României mai puțin știute. Remarcabil este faptul că profesorul citea tot, verifica, uneori, anumite ipoteze și, apoi, trimitea manuscrisul la tipografie. Ochiului său atent și ager nu i-a scăpat nimic. Avea încredere în tipografi, în colaboratori, dar de cele mai multe ori profesorul citea, integral, ziarul Neamul Românesc în format mic sau mare, cum a apărut în unele perioade. * [1] Caracal, 16 decembrie 1907 Mult stimate domnule Iorga, O lungă suferință nu mi-a îngăduit a mai vă scrie, lucru ce m-a durut mult, pentru că au trecut fapte și întâmplări de seamă, ce nu le-am putut trimite d[omniei] voastre. După cum știți, am fost la București, pe la sfârșitul lui octombrie și nu am avut parte a vă găsi, lucru ce am regretat mult, căci aveam să vă spun lucruri ce nu se pot scrie. Din activitatea și atenția ce-o dați Moldovei, reiese că pe noi ne-ați dat uitării din orice punct de vedere. O! nu vă luați după niște versiuni neîntemeiate căci în mințile sănătoase nu pot sta. Vă trimit câteva informații ce pot interesa. Ați părăsit gândul de a ne vizita biserica Călui1? Ori la primăvară? Până și din ăst punct de vedere să nu ne mai amintiți lumii? Cu deosebit respect și stimă, A.I. Daniil * [2] Caracal, 18 dec[embrie] [1]908 Stimate domnule redactor, Plin de recunoștință pentru buna primire ce binevoiți a face corespondenței mele, vă trimit și aceasta pentru a o publica în Neamul Românesc. Cu mulțumiri, I.N.M. Conțu *

[3] Amărăștii de Jos, 27 decembrie 1908 Județul Romanați Stimate domnule Iorga, Cunosc și citesc Neamul Românesc de la apariția sa, pe care, până acum mi l-a procurat „Librăria Cooperativă Românească“ din Caracal. www.memoriaoltului.ro 114 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Am văzut cum prin acest organ de publicitate, d[umnea]v[oastră] apărați instituțiile de orice fel ale țării. În piepturile noastre bat „zece inimi“, când vedem strălucite pene românești, ca a domniei voastre, chemând pe români la viață românească și învățându-i a trăi românește. Dar câți români mai cugetă și scriu ca domnia voastră? De azi înainte, vă rog a mă înscrie și pe mine printre abonații Neamului Românesc, trimițându-mi- l direct pe adresa mea, începând chiar cu numărul ce va apare în curând. De plată ma îngrijesc eu. Cu această ocaziune, vă rog f[oarte] mult, domnule Iorga, a publica în coloanele Neamului Românesc articolul ce vă trimit aci. Dacă credeți, scrieți și d[umnea]v[oastră] despre această chestiune, îndemnând pe ofițeri a respecta ordinile M[ajestății] S[ale] Regelui nostru! Devotatul și adoratorul ideilor d[umnea]v[oastră],

Ioan Ionescu, Învățător înaintat pe loc

Note  Originalele acestor epistole, necunoscute, se află la Biblioteca Academiei Române. Corespondență primită de Nicolae Iorga. Volumul 83, f. 174r-v și Volumul 121, f. 118r şi f. 278r. 1. Mănăstire în Romanaţi, fondată de Vlad Banul şi fraţii lui, Dumitru şi Balica, boieri Buzeşti, în mijlocul pădurilor. Zugrăvită de pictorul Mina, la 1600, care ne dă chipul contemporan al lui Mihai Viteazul și al fratelui său Petru Cercel. Are un clopot din secolul al XVI-lea. Mănăstirea a fost închinată la 1673 Patriarhiei din Ierusalim.

CÂTEVA ÎNSEMNĂRI DESPRE HARALAMB GEORGE LECCA

Un scriitor astăzi necitit decât de specialiști este, fără îndoială, și poetul, prozatorul și dramaturgul Haralamb George Lecca (n. 23 februarie 1873, Caracal, jud. Romanați – m. 9 mai 1920, București). Opera sa bogată, diversă și interesantă nu www.memoriaoltului.ro 115 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR a fost restituită nici măcar parțial după 1920, anul decesului și intrării sale într-un imens con de umbră. Articolele, studiile și notele apărute, între timp, nu au izbutit să reactualizeze poezia, teatrul, proza și traducerile pe care le-a publicat cu o anume pasiune și consecvență. Parcurgând cu atenție, revista Flacăra, condusă cu pricepere și talent de Petre Locusteanu (1883–1919), am întâlnit o sumă importantă de portrete ale scriitorilor contemporani, în viziunea pictorului Iser, însoțite, întotdeauna, de câte o sumară schiță a directorului publicației. În 1913, prozatorul, dramaturgul și publicistul Petre Locusteanu tipărește, în condiții grafice deosebite, albumul Cincizeci figuri contemporane1, în editura Flacăra, care imediat devine un foarte util instrument de lucru de istorie literară. Cartea aceasta, receptată cu simpatie în epoca în care a apărut, astăzi este una din cele mai prețioase rarități bibliofilice. Gândul acesta m-a determinat să restitui, acum, portretul lui Haralamb Grigore Lecca, elaborat de Iser, și schița lui Petre Locusteanu, care are menirea de a-l apropia și, desigur, de a-l umaniza prin cuvinte și sintagme fericite. * H.G. Lecca

Omul extremităţilor şi al extremelor, d[omnu]l H. Lecca este un temperament sensibil ca şi un ac de barometru. Schimbăcios tot ca un astfel de ac, d[omnu]l Lecca e gata să schimbe, sub înrâurirea atmosferei în care trăieşte, un zâmbet într-o încruntare, cu repeziciunea cu care ar făuri un vers spiritual. Dar, ca şi barometrul din Sinaia, care se fixează la «beau temps» când creştetul munţilor se încunună de nori furtunatici, şi arată furtună când soarele rânjeşte cu razele cele mai fierbinţi, temperamentul d[omnu]lui Lecca este un mecanism capricios de tot. Este totuş[i] o mare consecvenţă între făptura fizică a acestui abil dramaturg – cu priviri ce te pătrund ca nişte ace cu gămălie şi cu linii ce parcă se subţiază de dezgust – şi opera sa literară. Niciodată maxima lui Buffon «stilul e însuşi omul» nu şi-a găsit o mai interesantă justificare ca în făptura autorului Supremei forţe2. În adevăr, d[omnu]l H. Lecca pare întruparea fizică perfectă a stilului său. Şi picioarele şi mâinile sale, şi ochii şi privirile sale, şi mersul şi gesturile sale, totul şi toate par propoziţii, fraze, perioade, într-un cuvânt frânturi din stilul acela nervos, precis, expresiv, spiritual, sfidător, graţie căruia d[omnu]l Lecca este unul din cei mai personali scriitori ai literaturii contemporane româneşti. D[omnu]l Lecca pare o a doua revizie a d[omnu]lui Diamandy3, cu copertă schimbată. www.memoriaoltului.ro 116 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Dacă ar fi ca pe fiecare scriitor să-l însemnăm cu un semn deosebit, pentru d[omnu]l Lecca aş născoci unul nou – semnul sfidării.

Note 1. Cincizeci figuri contemporane. Desenuri de Iser. Text de P[etre] Locusteanu. Seria I. București, Editura Institutului de Arte Grafice „Flacăra“, 1913, 102 pagini. 2. Haralamb Grigore Lecca ~ Quinta. Suprema forță. Piesă în patru acte. București, 1901. 3. George Diamandy (1867–1927), dramaturg și memorialist.

NOTE DESPRE O EPISTOLĂ A LUI FLORIN DUMITRANA

Un poet asupra căruia se impune să revenim, cu și mai mult interes, este, desigur, Florin Dumitrana (n. 22 iunie 1919 – m. 27 septembrie 1945), care în scurta sa existență, de doar 26 de ani, a publicat două plachete de versuri ~ Cu mâinile prin soare (1937) și Întâile viori (1938). Restituirea pe care a propus-o criticul literar Ovidiu Ghidirmic, Întâile viori (1971) readuce în actualitatea literară și culturală cele două plachete tipărite în perioada interbelică, precum și o substanțială secțiune de Poeme

inedite. Nu se cunosc, integral, colaborările din presa din Transilvania, mai exact spus din ziarele Țara și Vocea Târnavelor, precum și din presa literară și nonliterară din Capitală și ținutul Oltului. Gândurile acestea, ca și cele pe care le-am publicat în revistele Suplimentul literar-artistic al „Scânteii tineretului“ și Memoria Oltului și Romanaților, mi-au fost sugerate de identificarea unei epistole a lui Florin Dumitrana trimisă din Mediaș lui Mircea Eliade. În termeni reverențioși, poetul Florin www.memoriaoltului.ro 117 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Dumitrana îi solicită „celui mai inteligent scriitor al României de până acum“, o colaborare pentru o proiectată revistă, Șantier, ce urma să se tipărească la Mediaș. Aflându-se în plin război și condițiile materiale fiind grele și foarte grele, revista grupului Șantier nu a mai apărut. Am întreprins investigații în bibliotecile din Mediaș și Cluj, precum și în Biblioteca Academiei Române și Biblioteca Națională a României, însă, fără nici un rezultat.

* Mediaș, [20 martie 1940]

Stimate domnule Eliade1,

Vom tipări în maximum 20 de zile, la Mediaș, gazeta Șantier închinată muncii creatoare. Suntem un grup din generația nouă și încercăm ca să colaboreze la acest număr cele mai strălucite condeie românești. Credem că d[umneavoa]stră, cel mai inteligent scriitor al României de până acum, nu ne veți răspunde cu o aprigă negație și nu ne veți strivi calda noastră rugăminte de colaborare. În așteptarea unui articol, vă transmitem admirația și respectul grupului Șantier. Redactor resp[onsabil], Florin Dumitrana Note  Originalul acestei epistole se află în arhiva lui Mircea Handoca din București. 1. Se transcrie din volumul Mircea Eliade și corespondenții săi. Vol[umul] 1. (A–E). Ediție îngrijită, cuvânt înainte, note și indici de Mircea Handoca. București, Editura Minerva, 1993, p. 267 (Documente literare).

Eroii din comuna Vlădila din Primul Război Mondial, 1916- 1918

Marin Petran-Vlădila

Cu sprijinul lui Gheorghe Tătărăscu, prim-ministru al României, s-a ridicat în cinstea eroilor căzuţi în primul război mondial, un monument situat în curtea Şcolii, în anul 1935. Autorul construcţiei a fost T. Dumitrescu din Corabia. Din comitetul de iniţiativă făceau parte: Ioan Georgescu, primar, Marin N. Duică, ajutor de primar, Ioan Dobre, notar, Gheorghe Şt. Fotescu, secretar, Ştefan Georgescu, casier, Gheorghe V. Gheorghe, Nicolae Andreescu, preot, fraţii Nicolae şi Haralambie Popescu, învăţători. La partea inferioară are un piedestal în trei trepte din ciment, întregul ansamblu are o înălţime de circa 4 m. Obeliscul a avut în partea superioară un vultur din bronz, astăzi înlocuit cu o cruce din marmură. Monumentul are ca ornamente basoreliefuri înfăţişând scene de luptă, un soldat cu puşca la picior, o femeie purtând un steag în mână, trofee, suporţi din piatră pentru flori şi listele de eroi. Pe monument s-au încrustat în piatră numele eroilor, alfabetic, astfel pe cele trei feţe: www.memoriaoltului.ro 118 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Sold. Anghel Petran Stan, Apostolescu Ilie, Apostolescu Marin, Badea Marin, Badea Stancu, Bancu Ion, Bancu Păun, Baroană Marin, Becea Marin, Borcan Petre, Buzatu Iancu, Catrina Apostol, Catrina Ştefan, Cârstea Ion, Cărstea Stan, Comincu Constantin, Comincu Marin, Comincu Vasile, Costache Florea, Crăciun Vasile, Didişteanu Ilie, Dincă Dumitru, Dorobanţu Andrei, Duică Dumitru, Duică Oprea, Dumitrescu Nicolae sgt., Duşcă Florea sold., Encescu Ion, Encescu Gheorghe, Fotache Constantin, Fotescu Ilie, Fotescu Ion, Gane M. Ion, Gâlmeanu Stancu, Giulea Dumitru, Guşă Marin, Iliescu Petre, Ion Marin, Ispas Stan, Iţă Gheorghe, Ivan Constantin, Jieanu Marin, Lucan Ion, Matei Marin, Mărăcineanu Pantelie, Mârloi Nicolae, Mutu Ştefan, Naidin Dumitru, Neagu Ion, Nenu Vasile, Nicola Marin, Nicola Pavel, Olteanu Ion, Oprea Ilie, Oprea Nicolae, Oprea Tăchină, Pălea Vasile, Parnescu Ilie, Parnescu Mitrică, Paţa Ion, Pâlea Vasile, Pătraşcu Gheorghe, Pârlici Constantin, Pârvan I.R.Radu, Pârvan Ion, Pârvan S. Ion, Pieptea Dumitru, Pieptea Marin, Popescu Andrei, Popescu Oprea, Procop Ion, Procop Radu, Radu Ion, Radu Nicolae, Sfetan A. Ion, Stan Ion, Stan Ilie, Stancu Gheorghe, Stancu Ion, Stănescu Nicolae, Ştefan Alexandru, Ştefan M. Ion, Ştefan S. Radu, Ştefan Păun, Stoica Crăciun, Stoica Ion, Stoean Nicolae, Strecheanu Demostene, Strecheanu Dumitru, Tănase Ion, Tane Ion, Teglici Ştefan, Tentea Ion, Toma Alexie, Toma Florea, Tudor Andrei, Ungureanu Florea, Ungureanu Ştefan, Ursaru Oprea, Vâţă Dumitru, Vâţă Ştefan, Voicu R.D. Andrei.

Puteţi redirecţiona 2% din impozitul anual către Asociaţia Culturală ,,Memoria Oltului’’, cont RO02CECEOT0130RON0581998, sucursala C.E.C. Slatina, C.I.F. 28429585. Detalii pe www.memoriaoltului.ro, secţiunea 2%.

Asociaţia Culturală ,,Memoria Oltului’’, loc. Izvoru, com. Găneasa, jud. Olt, str. Libertăţii nr. 96, tel. 0724219925; e-mail [email protected]

www.memoriaoltului.ro 119 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

www.memoriaoltului.ro 120 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

www.memoriaoltului.ro 121 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

www.memoriaoltului.ro 122 An. VII, nr. 5 (75) mai 2018 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR

www.memoriaoltului.ro 123