Ion Luca Caragiale
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
SUPLIMENT – ORIZONT nr. 18 SUPLIMENT - ORIZONT nr. 18 Ion Luca Caragiale „Nu este alta mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului Ion Luca Caragiale (născut pe 30 ianuarie 1852, Haimanale, judeţul zăbavă decât cetitul cărţilor.” Miron Costin Prahova, astăzi I. L. Caragiale, judeţul Dâmboviţa, decedat pe data de 9 iunie 1912, Berlin) a fost dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic şi ziarist român. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai importanţi scriitori români. A fost ales membru al Academiei Române post mortem. S-a născut în ziua de 30 ianuarie 1852, în satul Haimanale, care-i poartă astăzi numele, fiind primul născut al lui Luca Caragiale şi al Ecaterinei. Primele studii le-a făcut între anii 1859 şi 1860 cu părintele Marinache, de la Biserica Sf. Gheorghe din Ploieşti, iar până în anul 1864 a urmat clasele primare II- V, la Şcoala Domnească din Ploieşti. Până în 1867 a urmat trei clase la Gimnaziul „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti, iar în 1868 a terminat clasa a V-a liceală la Bucureşti. Viitorul mare clasic a absolvit Gimnaziul „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti, pe care l-a numit, în Grand Hôtel „Victoria Română", oraşul său natal. Singurul institutor de care autorul Momentelor şi-a adus aminte cu recunoştinţă a fost ardeleanul Bazil Drăgoşescu, acela care în schiţa memorialistică După 50 de ani l-a primit în clasă pe voievodul Unirii. Adolescentul Iancu a început să scrie în taină poezii, dar înainte de debutul literar a fost fascinat de performanţele teatrale ale unchiului său, Iorgu Caragiale care era actor şi şef de trupă, fixată la Bucureşti sau ambulantă. În 1868 a obţinut de la tatăl său autorizaţia de a frecventa Conservatorul de Artă Dramatică, în care fratele acestuia, Costache, preda la clasa de declamaţie şi mimică. În 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei şi s- a mutat cu familia la Bucureşti, luându-şi cu seriozitate în primire obligaţiile unui bun şef de familie. Tot în anul 1870, a fost numit copist la Tribunalul Prahova. CARAGIALE ŞI FIUL SĂU MATEIU La 12 martie 1885, s-a născut Mateiu, fiul natural al Mariei Constantinescu, funcţionară la Regie, cu Caragiale. Întrebări pentru concurs CARAGIALE ŞI EMINESCU 1) Cine este Agamiţă Dandanache ? L-a cunoscut pe Eminescu când tânărul poet, debutant la 2) Care a fost acel institutor de care autorul şi-a adus aminte Familia, era sufleur şi copist în trupa lui Iorgu. În 1871, Caragiale a fost numit sufleur şi copist la Teatru Naţional din Bucureşti, după propunerea lui Mihail cu recunoştinţă ? Pascaly. Din 1873 până în 1875, a colaborat la Ghimpele, cu versuri şi proză, 3) Din ce cauză s-a stabilit Ion Luca Caragiale la Berlin ? semnând cu iniţialele Car şi Policar (Şarla şi ciobanii, fabulă antidinastică). 4) Cu ce alt personaj din comediile lui Caragiale îl putem În 1889, anul morţii poetului Mihai Eminescu, Caragiale a publicat asemăna pe Rică Venturiano ? articolul În Nirvana. În 1890 a fost profesor de istorie la clasele I-IV la Liceul 5) Cine este Fănică din opera “La hanul lui Mânjoală” ? Particular Sf. Gheorghe, iar în 1892 şi-a exprimat intenţia de a se expatria la Sibiu sau la Braşov. În 1903, la 24 februarie a avut o încercare de a se muta la Cluj, însă - 2 - SUPLIMENT - ORIZONT nr. 18 SUPLIMENT - ORIZONT nr. 18 în luna noiembrie şi-a stabilit domiciliul provizoriu la Berlin. În 1905, la 14 martie aniversarea Junimii, la Iaşi, O scrisoare pierdută, iar la 13 noiembrie, în prezenţa s-a stabilit definitiv la Berlin. reginei, a avut loc prima reprezentaţie a Scrisorii pierdute, bucurându-se de un succes extraordinar. Din iunie 1885 şi-a început seria articolelor literare şi politice ACTIVITATEA LITERARĂ la Voinţa naţională, condusă de A. D. Xenopol. La moartea lui Eminescu a publicat ZIARIST, PUBLICIST, POET articolul În Nirvana. A colaborat cu articole politice şi literare la ziarul junimist Constituţionalul, sub semnătura C. şi cu pseudonimele Falstaff, Zoil, Nastratin şi Începutul activităţii jurnalistice a lui Hans. La 8 aprilie 1885, a avut loc reprezentaţia comediei D-ale Carnavalului, Caragiale poate fi datat cu probabilitate în luna premiată la 25 ianuarie 1886, fluierată la premieră. octombrie 1873, la ziarul Telegraful, din Bucureşti, Din 1896, a colaborat sub pseudonimele Ion şi Luca la revista umoristică unde ar fi publicat rubrica de anecdote intitulată Lumea veche. La Ziua a scris articole politice şi un reportaj la moartea lui Al. Curiozităţi. Apropierea de ziaristică este Odobescu. A condus, din 1896, Epoca literară, supliment al ziarului Epoca. În confirmată cu certitudine, odată cu colaborarea la Convorbiri critice şi în Timpul şi-a publicat piesele de teatru. Când Slavici şi revista Ghimpele, unde şi-ar fi semnat unele dintre cronici cu pseudonimele: Car şi Coşbuc au început publicarea revistei Vatra (1894), Caragiale s-a aflat printre Policar, în care sunt vizibile vioiciunea şi verva de bună calitate. Numele întreg îi principalii colaboratori. Din 1895 ş i până în 1899 a colaborat la revistele: Gazeta apare la publicarea poemei Versuri în Revista contimporană de la 1 octombrie poporului, Epoca, Drapelul, Povestea vorbei, Lumea veche, Adevărul, Foaie 1874. În numărul din luna decembrie 1874 al revistei, numele lui Caragiale a apărut interesantă, Literatură şi artă românească, Pagini literare. În 1896 a condus trecut printre scriitorii care formau „comitetul redacţional”. Un moment esenţial l- Epoca literară. Din 1899 a început să publice la Lupta, Luceafărul, Românul, a constituit colaborarea la Revista contimporană, la 4 octombrie 1874, cu trei Convorbiri. Din 1899 a susţinut la Universul seria de Notiţe critice, care a oferit pagini de poezie semnate I.L. Caragiale. Gazetăria propriu-zisă şi l-a revendicat materiale volumului Momente. Prin articolul Despre Teatrul Naţional, de la 19 însă de la apariţia bisăptămânalului Alegătorul liber, al cărui girant responsabil a noiembrie 1899, a indispus comitetul teatral din care el însuşi făcea parte. Ziarul fost în anii 1875 - 1876. În lunile mai şi iunie 1877, Caragiale a redactat singur şase Die Zeit din Viena a publicat, la 3 aprilie 1907, sub semnătura Un patriot, prima numere din „foi ţa hazlie şi populară”, Claponul. Între anii 1876 şi 1877 a fost parte din scrierea politică 1907. corector la Unirea democratică. În august 1877, la izbucnirea Războiului de Colaborarea susţinută în presă, de la publicaţiile de prestigiu (Convorbiri Independenţă, a fost conducător al ziarului Naţiunea română. În această perioadă a literare, în anii de participare la Junimea, Convorbiri critice şi Viaţa românească, apărut şi Calendarul Claponului. Ziarul, cu numeroase rubrici scurte şi după 1900, Timpul, Constituţionalul, Epoca), dar şi în publicaţii mai obscure cărora cuprinzătoare, a fost suprimat după numai şase săptămâni. Punându-şi în practică nu le-a refuzat sprijinul (Gazeta săteanului, în care au apărut Cănuţă, om sucit şi experienţa gazetărească de până acum, Caragiale a început în decembrie 1877 La hanul lui Mânjoală), l-a făcut pe Caragiale să abordeze diverse genuri colaborarea la România liberă, publicând foiletoanele teatrale Cercetare critică publiciste: reportajul şi interviul, articole politice şi foiletoane. asupra teatrului românesc. La Teatrul Naţional se prezenta în această perioadă, Articolele politice ale lui Caragiale au devenit sinteze satirice concentrate. piesa Roma învinsă, de Alexandre Parodi, în traducerea lui Caragiale. Între anii Cu privire la pamfletul caragialian trebuie remarcat textul din 1907, greu de clasat 1878 şi 1881 a colaborat la Timpul, alături de Eminescu şi de Slavici. La 1 într-un gen şi aşa destul de elastic. februarie 1880 revista Convorbiri literare a publicat comedia într-un act Conu Din relaţiile lui Caragiale cu publicaţiile anilor 1870 - 1910, dincolo de Leonida faţă cu Reacţiunea. Tot în 1878 a început să frecventeze şedinţele constatarea unui interes care s-a prelungit până la capătul existenţei sale, Caragiale bucureştene ale Junimii, la Titu Maiorescu şi să citească din scrierile sale. La Iaşi, a a înnobilat genul publicistic. citit O noapte furtunoasă într-una din şedinţele de la Junimea. În 1879 a publicat în MOFTUL ROMÂN Convorbiri literare piesa O noapte furtunoasă. De Paşte, în 1879, se afla la Viena, În ianuarie 1893, retras din ziaristică de la sfârşitul anului 1889, Caragiale împreună cu Titu Maiorescu. După trei ani de colaborare, în 1881 s-a retras de la a înfiinţat revista umoristică Moftul român, subintitulată polemic „Revista spiritistă Timpul. A fost numit, cu decret regal, revizor şcolar pentru judeţele Suceava şi naţională, organ pentru răspândirea ştiinţelor oculte în Dacia Traiană”. Începând Neamţ. În 1882, a fost mutat, la cerere, în circumscripţia Argeş - Vâlcea. La 1 cu numărul 11, revista a devenit ilustrată, publicând caricaturi, iar prin publicarea martie 1884, a avut loc prima reprezentaţie a operei bufe Hatmanul Baltag, scrisă unora dintre cele mai valoroase schiţe caragialiene, Moftul român s-a dovedit şi un în colaborare cu Iacob Negruzzi, iar la 17 martie a participat la şedinţa Junimii, în organ literar. Cu unele întreruperi, revista a apărut până în anul 1902, cu numeroase prezenţa lui V. Alecsandri. În 6 octombrie, însoţit de Titu Maiorescu, a citit la - 3 - - 4 - SUPLIMENT - ORIZONT nr. 18 SUPLIMENT - ORIZONT nr. 18 colaborări (E. Gârleanu, I. Al. Brătescu-Voineşti, Al. Cazaban). Calendarul Comediile d-lui I.L. Caragiale. În 1892, la 9 mai Caragiale a prezentat însă la Moftului român, pe anul 1908, de I. L. Caragiale, a apărut la Bucureşti. Ateneu o conferinţă cu titlul Gaşte şi gâşte literare, împotriva Junimii, CONFERENŢIAR determinând, împreună cu articolul Două note, ruptura cu Titu Maiorescu şi Autorul comediei O scrisoare pierdută a fost atras de fiecare dată de încetarea colaborării la Convorbiri literare. La 18 noiembrie 1895, Petre P. contactul cu publicul, arătând o predilecţie deosebită pentru participarea la Negulescu i-a scris lui Simion Mehedinţi că a obţinut de la Titu Maiorescu să se conferinţe şi şezători literare, frecvente în vremea sa.