SUPLIMENT – ORIZONT nr. 18 SUPLIMENT - ORIZONT nr. 18

Ion Luca Caragiale „Nu este alta mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului (născut pe 30 ianuarie 1852, Haimanale, judeţul zăbavă decât cetitul cărţilor.” Miron Costin Prahova, astăzi I. L. Caragiale, judeţul Dâmboviţa, decedat pe data de 9 iunie 1912, Berlin) a fost dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic şi ziarist român. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg

român şi unul dintre cei mai importanţi scriitori români. A fost ales membru al Academiei Române post mortem. S-a născut în ziua de 30 ianuarie 1852, în satul Haimanale, care-i poartă astăzi numele, fiind primul născut al lui Luca Caragiale şi al Ecaterinei. Primele studii le-a făcut între anii 1859 şi 1860 cu părintele Marinache, de la Biserica Sf. Gheorghe din Ploieşti, iar până în anul 1864 a urmat clasele primare II- V, la Şcoala Domnească din Ploieşti. Până în 1867 a urmat trei clase la Gimnaziul „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti, iar în 1868 a terminat clasa a V-a liceală la Bucureşti. Viitorul mare clasic a absolvit Gimnaziul „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti, pe care l-a numit, în Grand Hôtel „Victoria Română", oraşul său natal. Singurul institutor de care autorul Momentelor şi-a adus aminte cu recunoştinţă a fost ardeleanul Bazil Drăgoşescu, acela care în schiţa memorialistică După 50 de ani l-a primit în clasă pe voievodul Unirii. Adolescentul Iancu a început să scrie în taină poezii, dar înainte de debutul literar a fost fascinat de performanţele teatrale ale unchiului său, Iorgu Caragiale care era actor şi şef de trupă, fixată la Bucureşti sau ambulantă. În 1868 a obţinut de la tatăl său autorizaţia de a frecventa Conservatorul de Artă Dramatică, în care fratele acestuia, Costache, preda la clasa de declamaţie şi mimică. În 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei şi s- a mutat cu familia la Bucureşti, luându-şi cu seriozitate în primire obligaţiile unui bun şef de familie. Tot în anul 1870, a fost numit copist la Tribunalul Prahova.

CARAGIALE ŞI FIUL SĂU MATEIU La 12 martie 1885, s-a născut Mateiu, fiul natural al Mariei Constantinescu, funcţionară la Regie, cu Caragiale. Întrebări pentru concurs CARAGIALE ŞI EMINESCU 1) Cine este Agamiţă Dandanache ? L-a cunoscut pe Eminescu când tânărul poet, debutant la 2) Care a fost acel institutor de care autorul şi-a adus aminte Familia, era sufleur şi copist în trupa lui Iorgu. În 1871, Caragiale a fost numit sufleur şi copist la Teatru Naţional din Bucureşti, după propunerea lui Mihail cu recunoştinţă ? Pascaly. Din 1873 până în 1875, a colaborat la Ghimpele, cu versuri şi proză, 3) Din ce cauză s-a stabilit Ion Luca Caragiale la Berlin ? semnând cu iniţialele Car şi Policar (Şarla şi ciobanii, fabulă antidinastică). 4) Cu ce alt personaj din comediile lui Caragiale îl putem În 1889, anul morţii poetului , Caragiale a publicat asemăna pe Rică Venturiano ? articolul În Nirvana. În 1890 a fost profesor de istorie la clasele I-IV la Liceul 5) Cine este Fănică din opera “La hanul lui Mânjoală” ? Particular Sf. Gheorghe, iar în 1892 şi-a exprimat intenţia de a se expatria la Sibiu sau la Braşov. În 1903, la 24 februarie a avut o încercare de a se muta la Cluj, însă

- 2 - SUPLIMENT - ORIZONT nr. 18 SUPLIMENT - ORIZONT nr. 18

în luna noiembrie şi-a stabilit domiciliul provizoriu la Berlin. În 1905, la 14 martie aniversarea Junimii, la Iaşi, O scrisoare pierdută, iar la 13 noiembrie, în prezenţa s-a stabilit definitiv la Berlin. reginei, a avut loc prima reprezentaţie a Scrisorii pierdute, bucurându-se de un succes extraordinar. Din iunie 1885 şi-a început seria articolelor literare şi politice ACTIVITATEA LITERARĂ la Voinţa naţională, condusă de A. D. Xenopol. La moartea lui Eminescu a publicat ZIARIST, PUBLICIST, POET articolul În Nirvana. A colaborat cu articole politice şi literare la ziarul junimist Constituţionalul, sub semnătura C. şi cu pseudonimele Falstaff, Zoil, Nastratin şi Începutul activităţii jurnalistice a lui Hans. La 8 aprilie 1885, a avut loc reprezentaţia comediei D-ale Carnavalului, Caragiale poate fi datat cu probabilitate în luna premiată la 25 ianuarie 1886, fluierată la premieră. octombrie 1873, la ziarul Telegraful, din Bucureşti, Din 1896, a colaborat sub pseudonimele Ion şi Luca la revista umoristică unde ar fi publicat rubrica de anecdote intitulată Lumea veche. La Ziua a scris articole politice şi un reportaj la moartea lui Al. Curiozităţi. Apropierea de ziaristică este Odobescu. A condus, din 1896, Epoca literară, supliment al ziarului Epoca. În confirmată cu certitudine, odată cu colaborarea la Convorbiri critice şi în Timpul şi-a publicat piesele de teatru. Când Slavici şi revista Ghimpele, unde şi-ar fi semnat unele dintre cronici cu pseudonimele: Car şi Coşbuc au început publicarea revistei Vatra (1894), Caragiale s-a aflat printre Policar, în care sunt vizibile vioiciunea şi verva de bună calitate. Numele întreg îi principalii colaboratori. Din 1895 ş i până în 1899 a colaborat la revistele: Gazeta apare la publicarea poemei Versuri în Revista contimporană de la 1 octombrie poporului, Epoca, Drapelul, Povestea vorbei, Lumea veche, Adevărul, Foaie 1874. În numărul din luna decembrie 1874 al revistei, numele lui Caragiale a apărut interesantă, Literatură şi artă românească, Pagini literare. În 1896 a condus trecut printre scriitorii care formau „comitetul redacţional”. Un moment esenţial l- Epoca literară. Din 1899 a început să publice la Lupta, Luceafărul, Românul, a constituit colaborarea la Revista contimporană, la 4 octombrie 1874, cu trei Convorbiri. Din 1899 a susţinut la Universul seria de Notiţe critice, care a oferit pagini de poezie semnate I.L. Caragiale. Gazetăria propriu-zisă şi l-a revendicat materiale volumului Momente. Prin articolul Despre Teatrul Naţional, de la 19 însă de la apariţia bisăptămânalului Alegătorul liber, al cărui girant responsabil a noiembrie 1899, a indispus comitetul teatral din care el însuşi făcea parte. Ziarul fost în anii 1875 - 1876. În lunile mai şi iunie 1877, Caragiale a redactat singur şase Die Zeit din Viena a publicat, la 3 aprilie 1907, sub semnătura Un patriot, prima numere din „foi ţa hazlie şi populară”, Claponul. Între anii 1876 şi 1877 a fost parte din scrierea politică 1907. corector la Unirea democratică. În august 1877, la izbucnirea Războiului de Colaborarea susţinută în presă, de la publicaţiile de prestigiu (Convorbiri Independenţă, a fost conducător al ziarului Naţiunea română. În această perioadă a literare, în anii de participare la , Convorbiri critice şi Viaţa românească, apărut şi Calendarul Claponului. Ziarul, cu numeroase rubrici scurte şi după 1900, Timpul, Constituţionalul, Epoca), dar şi în publicaţii mai obscure cărora cuprinzătoare, a fost suprimat după numai şase săptămâni. Punându-şi în practică nu le-a refuzat sprijinul (Gazeta săteanului, în care au apărut Cănuţă, om sucit şi experienţa gazetărească de până acum, Caragiale a început în decembrie 1877 La hanul lui Mânjoală), l-a făcut pe Caragiale să abordeze diverse genuri colaborarea la România liberă, publicând foiletoanele teatrale Cercetare critică publiciste: reportajul şi interviul, articole politice şi foiletoane. asupra teatrului românesc. La Teatrul Naţional se prezenta în această perioadă, Articolele politice ale lui Caragiale au devenit sinteze satirice concentrate. piesa Roma învinsă, de Alexandre Parodi, în traducerea lui Caragiale. Între anii Cu privire la pamfletul caragialian trebuie remarcat textul din 1907, greu de clasat 1878 şi 1881 a colaborat la Timpul, alături de Eminescu şi de Slavici. La 1 într-un gen şi aşa destul de elastic. februarie 1880 revista Convorbiri literare a publicat comedia într-un act Conu Din relaţiile lui Caragiale cu publicaţiile anilor 1870 - 1910, dincolo de Leonida faţă cu Reacţiunea. Tot în 1878 a început să frecventeze şedinţele constatarea unui interes care s-a prelungit până la capătul existenţei sale, Caragiale bucureştene ale Junimii, la şi să citească din scrierile sale. La Iaşi, a a înnobilat genul publicistic. citit O noapte furtunoasă într-una din şedinţele de la Junimea. În 1879 a publicat în MOFTUL ROMÂN Convorbiri literare piesa O noapte furtunoasă. De Paşte, în 1879, se afla la Viena, În ianuarie 1893, retras din ziaristică de la sfârşitul anului 1889, Caragiale împreună cu Titu Maiorescu. După trei ani de colaborare, în 1881 s-a retras de la a înfiinţat revista umoristică Moftul român, subintitulată polemic „Revista spiritistă Timpul. A fost numit, cu decret regal, revizor şcolar pentru judeţele Suceava şi naţională, organ pentru răspândirea ştiinţelor oculte în Dacia Traiană”. Începând Neamţ. În 1882, a fost mutat, la cerere, în circumscripţia Argeş - Vâlcea. La 1 cu numărul 11, revista a devenit ilustrată, publicând caricaturi, iar prin publicarea martie 1884, a avut loc prima reprezentaţie a operei bufe Hatmanul Baltag, scrisă unora dintre cele mai valoroase schiţe caragialiene, Moftul român s-a dovedit şi un în colaborare cu Iacob Negruzzi, iar la 17 martie a participat la şedinţa Junimii, în organ literar. Cu unele întreruperi, revista a apărut până în anul 1902, cu numeroase prezenţa lui V. Alecsandri. În 6 octombrie, însoţit de Titu Maiorescu, a citit la - 3 - - 4 - SUPLIMENT - ORIZONT nr. 18 SUPLIMENT - ORIZONT nr. 18 colaborări (E. Gârleanu, I. Al. Brătescu-Voineşti, Al. Cazaban). Calendarul Comediile d-lui I.L. Caragiale. În 1892, la 9 mai Caragiale a prezentat însă la Moftului român, pe anul 1908, de I. L. Caragiale, a apărut la Bucureşti. Ateneu o conferinţă cu titlul Gaşte şi gâşte literare, împotriva Junimii, CONFERENŢIAR determinând, împreună cu articolul Două note, ruptura cu Titu Maiorescu şi Autorul comediei O scrisoare pierdută a fost atras de fiecare dată de încetarea colaborării la Convorbiri literare. La 18 noiembrie 1895, Petre P. contactul cu publicul, arătând o predilecţie deosebită pentru participarea la Negulescu i-a scris lui Simion Mehedinţi că a obţinut de la Titu Maiorescu să se conferinţe şi şezători literare, frecvente în vremea sa. La Ateneul Român, instituţie ceară colaborarea lui Caragiale la Convorbiri literare, fără reluarea însă a relaţiilor fondată în 1865, din iniţiativa unor cărturari patrioţi (Constantin Esarcu, dr. Nicolae personale între critic şi autorul articolului Două note. Kretzulescu, Vasile Alexandrescu-Urechia), I. L. Caragiale a început să De-abia la 15 februarie 1908 Caragiale şi-a reluat legăturile cu Titu conferenţieze din 1892. Dramaturgul a prezentat aici conferinţa Gaşte şi gâşte, care Maiorescu, trimiţându-i acestuia o felicitare cu prilejul aniversării sale. a provocat iritarea societăţii Junimea şi a lui Titu Maiorescu. Scriind despre Comediile d-lui I.L. Caragiale (1885), şi referindu-se la tipologie DIRECTOR DE TEATRU („Există aceste tipuri în lumea nostră? (...) Dacă sunt, atunci de la autorul I.L. Caragiale a fost şi director al Teatrului Naţional din Bucureşti. În anul dramatic trebuie să cerem numai ca să ni le prezinte în mod artistic”), Titu 1888 la 26 iunie, Titu Maiorescu, ministru al Instrucţiunii Publice, a hotărât la 2 Maiorescu îl apără pe marele scriitor de acuzaţia de imoralitate. Articolul, care a iulie 1888: „Director al primului nostru teatru va fi tânărul dramaturg I.L. provocat celebra polemică dintre Maiorescu şi Gherea, evidenţiază realismul Caragiale”. În vârstă de numai 36 de ani, marele maestru al dramaturgiei tipurilor şi al mediului social: româneşti a reuşit să deschidă stagiunea, la 1 octombrie 1888, cu comedia „Lucrarea d-lui Caragiale este originală, comediile sale pun pe scenă Manevrele de toamnă, o localizare făcută de Paul Gusty, în care interpreţii au câteva tipuri din viaţa noastră socială de astăzi şi le dezvoltă cu semnele obţinut succese remarcabile. Nefiind sprijinit de câţiva mari actori dramatici ai lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul timpului (Aristizza Romanescu, Grigore Manoilescu şi Constantin Nottara) şi înfăţişării lor în situaţiile anume alese de autor”. „sabotat” de unele ziare bucureştene, Caragiale s-a văzut nevoit să demisioneze Venind în întâmpinarea lui Caragiale, Maiorescu a fost de părere că este înainte de începerea noii stagiuni, în 1899, după ce dovedise totuşi evidente resurse necesar să eludeze fondul de realitate al artei, ce devine „ficţiune artistică”, prilej de organizator şi o nebănuită energie. de a ne înălţa „în lumea ficţiunii ideale”.

I.L. CARAGIALE ŞI „JUNIMEA” I.L. CARAGIALE ŞI ASTRA De la debutul său în dramaturgie (1879) şi până în I.L. Caragiale s-a bucurat de un mare respect 1892, Caragiale s-a bucurat de sprijinul Junimii, deşi în în rândurile tuturor artiştilor şi ale militanţilor pentru întregul proces de afirmare a scriitorului, Junimea însăşi a cauza naţională. În acest sens sunt edificatoare câteva fost, până prin 1884 - 1885, ţinta atacurilor concentrate ale rânduri dintr-o scrisoare pe care V. Goldiş i-a trimis-o adversarilor ei. Se poate afirma că destule dintre adversităţile la 26 februarie 1911 în perioada colaborării sale la Românul: „Poate nici nu poţi îndreptate împotriva lui Caragiale se datorează şi calităţii sale să-ţi dai seama ce mare serviciu ai făcut cauzei noastre naţionale. Să ne ajuţi acum de junimist şi de redactor la conservator-junimistul ziar cu puterea de leu a d-tale la biruinţă. Să ne scrii. Fie articole de fond, fie vreo Timpul (1878 - 1881). Prima piesă a dramaturgului, O noapte furtunoasă, bine schirţă litera ă, fie, în fine, orice, numai să fie ieşit din sufletul lui Caragiale şi să primită de Junimea şi publicată în Convorbiri literare (1879), unde vor apărea de fie iscălit numele Caragiale. Atât ne trebuie şi învingerea noastră e sigură.” altfel toate piesele sale, a beneficiat, la premieră, de atacuri deloc neglijabile. După În acest timp, la Braşov, Andrei Bârseanu a introdus opera lui Caragiale în trei ani de colaborare, Caragiale s-a retras în iulie 1881 de la Timpul, dar Comitetul activitatea didactică şi în manifestările anuale ale Societăţii de lectură a studenţilor. Teatrului Naţional de la Iaşi, prezidat de Iacob Negruzzi, îl numeşte director de Printre militanţii societăţilor culturale româneşti din Transilvania care l-au cunoscut scenă, post pe care dramaturgul l-a refuzat. A participat frecvent la şedinţele pe Caragiale, s-au aflat şi Valeriu Branişte, George Moroianu şi Zaharia Bârsan, Junimii, iar la întâlnirea din martie 1884, în prezenţa lui Alecsandri, şi-a mărturisit ultimul scriind chiar şi un articol consacrat lui Caragiale la împlinirea a 25 de ani preferinţa pentru poeziile lui Eminescu. La 6 octombrie a citit la aniversarea de activitate literară (1901): „Este un fapt îmbucurător această afecţiune din partea Junimii, la Iaşi, O scrisoare pierdută reprezentată, la 13 noiembrie în prezenţa publicului, mai ales în ţara românească unde munca scriitorilor e răsplătită aşa de reginei, cu un mare succes. În 1888 Titu Maiorescu l-a numit director al Teatrului ingrat.” Naţional din Bucureşti şi i-a prefaţat volumul de Teatru (1899), cu studiul intitulat - 5 - - 6 - SUPLIMENT - ORIZONT nr. 18 SUPLIMENT - ORIZONT nr. 18

CARAGIALE ŞI COŞBUC JUBILEUL DE 60 DE ANI În Gazeta Transilvaniei de la Braşov au apărut articole şi informaţii despre În 1912, în ţară sunt organizate acţiuni de sărbătorire a lui Caragiale, cu sărbătorirea lui Caragiale la Bucureşti. Cel mai important moment al legăturilor lui prilejul jubileului de 60 de ani, cu participarea celor mai importanţi scriitori ai Caragiale cu ASTRA a fost reprezentat de adunarea generală jubiliară a timpului. Marele dramaturg răspunde la numeroase urări primite din ţară şi Asociaţiunii, prilejuită de împlinirea a 50 de ani de activitate (Blaj, 28 - 30 august străinătate: „Trăiască frumoasa şi cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu 1911). Au fost prezenţi Gheorghe Pop de Băseşti, Vasile Goldiş, Octavian Goga, sfinţenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor O.C. Tăslăuanu, Andrei Bârseanu, Horia Petra Petrescu. La sărbătorirea jubileului încercări de pierzanie”. În martie, refuză subscripţia publică propusă de prof. C. de 50 de ani de activitate a ASTREI, de la Blaj, în zilele de 14 - 17 august 1911, au Rădulescu-Motru, pentru a i se oferi o recompensă naţională. În primăvara anului participat peste patruzeci de mii de români, veniţi din toate judeţele ţării. Printre 1912 vine în ţară cu scopul de a susţine şi a prezenta debutul lui Mateiu Caragiale delegaţii trimişi de organizaţiile culturale de la Bucureşti s-au aflat şi scriitorii: N. prin publicarea în revista Viaţa românească a unui grup de poezii (1 aprilie 1912). Iorga, G. Coşbuc, Octavian Goga, Şt. O. Iosif, Victor Eftimiu. În programul MOARTEA DRAMATURGULUI serbărilor, pe lângă expoziţii, conferinţe sau alte acţiuni, a fost prevăzut şi un zbor În zorii zilei de 9 iunie 1912, Caragiale a murit subit în locuinţa sa de la demonstrativ al aviatorului Aurel Vlaicu: „Caragiale a plâns de emoţie văzând Schöneberg Berlin, bolnav fiind de arteroscleroză. Rămăşiţele pământeşti sunt cutezanţa şi măiestria lui Vlaicu” (V. Eftimiu). Serbarea a fost apreciată, în expuse în capela cimitirului protestant din Erster Schöneberg Friedhof şi depuse, la ansamblu, ca „cea mai impunătoare manifestaţie românească, din Transilvania, de 14 iunie, în cavoul familiei, în prezenţa lui Gherea, a lui Delavrancea şi a lui la 1848 şi până atunci”. Au mai fost prezenţi la manifestări Sextil Puşcariu şi J. Vlahuţă. Cinci luni mai târziu, la 18 noiembrie, sicriul cu rămăşiţele sale Urban Zarnic. pământeşti a fost adus la Bucureşti şi, la 22 noiembrie 1912 s-a făcut „De la început Asociaţia a fost a lui Şaguna şi a lui Suluţiu, şi a sibienilor înmormântarea la cimitirul Şerban Vodă. Cortegiul funerar, format la biserica Sf. şi a blăjenilor ... şi aceasta alcătuieşte însuşirea ei de căpetenie şi cea mai scumpă Gheorghe, a făcut un ocol prin faţa Teatrului Naţional şi a continuat apoi drumul ... Unde dezbină legea uneşte cartea, lumina ...” () până la cimitir, în fruntea miilor de bucureşteni care au luat parte, la această SĂRBĂTORIREA MAESTRULUI solemnitate aflându-se toţi marii scriitori ai timpului: Al. Vlahuţă, Mihail 25 DE ANI DE ACTIVITATE LITERARĂ Sadoveanu, Emil Gârleanu, Cincinat Pavelescu, Şt. O. Iosif, O. Densuşianu, La 23 februarie 1901, un grup de prieteni au sărbătorit 25 de ani de Corneliu Moldovan, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Sandu Aldea, N.D. Cocea şi activitate literară a lui Caragiale. Pentru consemnarea evenimentului, scriitorul a alţii. Delavrancea, în cuvântarea pe care a ţinut-o la biserica Sf. Gheorghe, pus această dată şi pe una dintre cele mai reuşite fotografii ale sale. Evenimentul a menţiona: „Caragiale a fost cel mai mare român din câţi au ţinut un condei în devenit „naţional”. Marii săi prieteni - scriitori, artişti, ziarişti, oameni politici - i- mână şi o torţă aprinsă în cealaltă mână. Condeiul a căzut, dar torţa arde şi nu se au organizat un banchet prezidat de Petre Grădişteanu. Au luat cuvântul atunci, va stinge niciodată.” Iar adăuga: „Caragiale a însemnat o spre a-l omagia pe marele sărbătorit: Delavrancea, Constantin Mille, Tache dungă mare şi foarte luminoasă în literatura noastră contemporană; ea a rămas Ionescu, Alexandru Ciurcu şi actorul Iancu Brezianu. B.P. Hasdeu i-a trimis o asupra noastră şi va rămâne asupra tuturor generaţiilor.” felicitare foarte elogioasă şi prietenească. La banchet, maestrului i s-au oferit câteva Caragiale s-a bucurat de recunoaşterea operei sale pe perioada vieţii sale, daruri simbolice: o călimară de bronz, un ceasornic de buzunar, o pană de argint şi însă a fost şi criticat şi desconsiderat. După moartea sa, a început să fie recunoscut un tablou pictat de I.V. Voinescu. În acea zi, a fost tipărit un număr de revistă festiv pentru importanţa sa în dramaturgia românească, piesele sale au fost jucate şi au şi unic, pe opt pagini, cu titlul Caragiale. Pe copertă avea un desen de N.S. devenit relevante. În 1982, între Groapa Fundeni şi Dealul Bolintin, Lucian Pintilie Petrescu şi o caricatură de Constantin Jiquidi, iar textele - proză şi poezii - au fost a început filmarea peliculei „De ce trag clopotele, Mitică?”, inspirat din piesa D-ale semnate de cei mai de seamă prieteni ai sărbătoritului. carnavalului. Evenimentul a consolidat argumentul cel mai convingător pentru etapa de Opera sa a influenţat şi pe alţi dramaturgi, cum ar fi Eugen Ionesco. consacrare deplină a marelui scriitor, care, prin comediile, schiţele şi nuvelele sale, Deşi Caragiale a scris doar opt piese, el este cel mai bun dramaturg român a căror forţă satirică o simţim până azi neîntrecută, a rămas cel mai mare creator de prin faptul că a reflectat cel mai bine realităţile, limbajul şi comportamentul tipuri de la noi, concurând, ca şi Balzac, starea civilă. El a reconstituit o amplă românilor. imagine a societăţii contemporane, văzută mai ales din unghiul comicului, Bibliografie: Studii de specialitate, Wikipedia dovedind un adevărat geniu al situaţ iilor dramatice şi al limbajului, care îl situează Prezentare propusă de: Vladimir BRAN şi Ionuţ DEGĂU, din XI D printre marii comediografi ai lumii. Profesor îndrumător: Gabriela BRISCAN - 7 - - 8 -