Nr. 100 IUNIE
Fondatã: 1998 Anul XII 2010 REVIST| DE CULTURE| EDITALT| DE AASOCIA}IAN CULTURAUL| „ACADLEMIA RURAL| ELANUL“ {I {COALA „MIHAI IOAN BOTEZ“ DIN GIURCANI, COM. G|GE{TI, JUD. VASLUI La Mul?i Ani, draga revista!
Ion N. OPREA
De abia terminasem studiile gimnaziale ºi intrasem elev la Liceul „Codreanu” din Bârlad, când am bãtut prima datã la uºa unei redacþii – ziarul „Pãreri tutovene”. Mai târziu, prin 1954, dupã ce îmi fãcusem o anumitã ucenicie la ziarele de armã „Glasul Patriei”, „Apãrarea patriei” sau „Glasul Armatei”, iatã-mã redactor la ziarul regional „Steagul roºu” Bârlad. Iar de aici, gazetãria s-a þinut de mine, ca ºi eu de dânsa, pânã dupã decembrie 1989, inclusiv astãzi. Acum, la maturitate deplinã, dupã ce am trecut pe la „Monitorul” de Iaºi, „Ziarul de Iaºi”, „Flacãra Iaºului”, „Obiectiv”, pãstrez o colaborare specialã cu u reviste de zona interesului meu profesional: „Elanul” de la Giurcani, r a t
„Vestea bunã” de la Rãducãneni, „Obiectiv” de la Chirceºti, „Lohanul” o R de la Huºi, „Academia Bârlãdeanã”, „Pagini medicale bârlãdene”, n i „Saeculum – Focºani, „Luceafãrul” de la Botoºani, „Crai Nou” r a
Suceava etc. M
e
Dintre acestea, revista „Elanul”, chiar zilele acestea, împlineºte d
,
100 de numere – o vârstã a deplinei maturitãþi, într-o tinereþe care a r 0 i-am dori-o veºnicã. a - continuare în p.2 - V
0 Revista “ Elanul” - 100 Centaelianul:
Prof. dr. N. IONESCU iunie 2010 1 Luna iunie, cunoscutã ºi sub numele de cireºar, ne duce cu Mircea COLOªENCO gândul la numãrul 100 al revistei Elanul, fondatã în 1998, acum 12 ani, editatã de Asociaþia Culturalã „ Academia Ruralã Elanul” ºi de La o sutã de numere prin care Elanul îºi ªcoala „Mihai Botez” din satul Giurcani, comuna Gãgeºti, judeþul sãrbãtoreºte cu elan apariþia/continuitatea, se meritã Vaslui, aºa cum este menþionat ºi pe prima paginã a publicaþiei. a-i aduce fondatorului/directorului revistei ºi - continuare în p.2 - Societãþii pe care o produce un act de mulþumire ºi recunoºtinþã al colaboratorilor ºi cititorilor ei. Personalitatea fondatorului (institutor, arheolog ºi în primul rând, artist al cuvântului ºi plastician înnãscut) se confundã cu cea a periodicului pe cât de „rural”, pe atât de amplu, îmbrãþiºând un câmp larg de cercetãri, pentru a atrage concluzii cuprinzãtoare. Dintr-un hidronim, Elanul, s-a impus, prin Marin Rotaru ºi colegii din echipa redacþionalã, prin îmbinarea cu spirit critic ºi dezinteresat a lucrãrilor cuprinse în paginile periodicului (sprijinit generos de diriguitorii culturii vasluiene, spre cinstea lor), a transpus numele în renume: revista impunându-se ca un eponim spiritual al zonei, cu nimic mai prejos altor iniþiative similare din þarã, din strãinãtate. La Giurcani... academie... revistã...? Pare prea mult, prea orgolios! Dar acesta este adevãrul. Cezar Ivãnescu ºi Dan Ravaru, Vetriºoaia, 8 iulie 2007 Felicitãri ºi la mulþi ani! Nr. 100 - iunie 2010 ELANUL
La Mul?i Ani, Revista “ Elanul” - 100 draga revista! - urmare din pagina 1 - - urmare din pagina 1 -
E firesc ca prilejul acesta sã-mi dea ocazia sã-i urez noi ºi Iniþiativa îi aparþine inimosului învãþãtor, Marin Rotaru, noi numere, cu nerãbdare aºteptate de noi. Sã poatã duce dovedind încã odatã „cã veºnicia s-a nãscut la sat”, cum ceea ce îi pun în sarcinã finanþatorii, susþinãtorii, colectivul de sublinia marele om de culturã, Lucian Blaga. Ea se înscrie în redacþie, colaboratorii, revista sã rãmânã permanent la peisajul publicaþiilor vasluiene ca o revistã de referinþã ce înãlþimea pretenþiilor cititorilor, mereu tot mai exigenþi. Mai ales apare neîntrerupt într-o perioadã de crizã de carte, de lecturã cã numãrul cititorilor nu-i deloc mic ºi nici din localitãþi limitate. ºi nu numai, într-o lume agitatã, stresantã, anapoda. În coloanele revistei de-a lungul timpului au publicat strãluciþi „Elanul” este cãutatã ºi citatã de oameni din toatã þarã. dascãli sau cercetãtori de pe meleagurile vasluiene, care au De la cititorul de rând, aºa cum suntem noi, pânã la profesorii sãdit în inimile tinerilor dragostea de muncã, culturã, adevãr ºi universitari sau academicieni, specialiºti în diversitate – frumos. Aceºtia s-au aplecat asupra unor aspecte inedite din istorici, arheologi, lingviºti, filosofi etc. spaþiul arheologic,etnografic,spiritual ºi cultural vasluian. Nu-i deloc întâmplãtor faptul – care mã bucurã, cã foarte Menþionãm, câþiva dintre ei: Dan Ravaru, Cristian Onel, multe articole citite în „Elanul”, le întâlnesc apoi Gheorghe Gherghe, Marin Rotaru, Teodor Hardon, Laurenþiu înmãnuncheate, sub diferite titluri de carte, în volume care Chiriac, Ion N. Oprea, Serghei Coloºenco, Simion revin la cititori, îmbunãtãþite, într-o formã mai performantã. Bogdãnescu etc. În paginile revistei au publicat personalitãþi de prestigiu ale culturii ºi ºtiinþei româneºti, recunoscute în Câteva nume ale celor pe care-i citesc în „Elanul”, îmi þarã ºi strãinãtate ca: ªtefan Olteanu, ªtefan ªtefãnescu, face plãcerea sã le reamintesc, cerându-mi scuze celor pe Mircea Ciubotaru, Nelu Zugravu etc. care, poate, îi voi omite. Încep cu redactorul ºef Marin Rotaru, Bogatele tradiþii ale Depresiunii Elanul se încadreazã cu adjunctul acestuia – Cristian Onel, apoi Vlad Codrea, armonios în istoria judeþului Vaslui, ne stimuleazã ºi obligã. Ne Laurenþiu Chiriac, Dan Ravaru – un neobosit, Simion aflãm la confluenþa trecutului – care a dat valori durabile – cu Bogdãnescu, Serghei ºi Mircea Coloºenco, Laurenþiu Ursachi, timpul actual, cãruia trebuie sã-i aparþinem. Încercarea Teodor Hardon, Florin Varvara, Bogdan Artene – alt neobosit, noastrã de a reface drumul parcurs de aceastã publicaþie pânã Adrian Butnaru, N. Ionescu, Gh. Clapa, Sorin Langu, Vicu la numãrul 100, a constituit o experienþã interesantã, care ne-a Merlan, Ene Vasile Sprâncenatu, ªtefan Plugaru, Ovidiu ºi oferit satisfacþii. Au existat, însã, destule dificultãþi, din partea Gabriela Lisievici, Sergiu ªtefãnescu º.a. autorilor, generate de volumul ºi de valoarea inegalã a Sã-i amintesc ºi pe cei cãrora le duc dorul? I-aº nota aici, surselor, a documentelor, privind diferite momente ºi perioade ca un îndemn de a reveni la ce au iubit o datã, pe Ion Diaconu, din viaþa spiritualã a zonei. Bogãþia ºi consistenþa fondului arhivistic, cât ºi cercetãrile arheologice efectuate în acest Gheorghe Gherghe, profesorii Mihai Lozbã ºi Aurel Zugravu, spaþiu sunt relevante ºi pline de surprize. De aceea, valoarea Ciprian – Gicã Toderaºcu ºi nu numai pe dumnealor. informaþiei este foarte importantã în economia revistei. Numai împreunã, numãr de numãr, putem asigura Desigur, aprecierile globale, nediferenþiate, ar crea o imagine valoarea necesarã unei publicaþii care simþim cã ne aparþine. deformatã, unilateralã, ale publicaþiei ºi ale autorilor revistei, Când mãsurãm paºii fãcuþi de la numãrul 1 la cel de astãzi – dar la acest moment aniversar nu ne-am propus acest lucru. 100, ne bucurãm sincer, cât de mult ºi frumos, grafic ºi din Elanul în cele 100 de numere reprezintã, aºadar, o paginã punct de vedere a conþinutului, a crescut revista noastrã, câte însemnatã din istoria presei locale ºi nu numai. A fost o rãspunsuri complete a dat ea întrebãrilor noastre ºi a existenþã cu suiºuri ºi coborâºuri, cu momente de înflorire ºi înaintaºilor. Doar un singur exemplu: unele mai dificile, devenind o ºcoalã pentru tinerii cercetãtori Acum mai bine de 100 de ani, preotul Ioan Antonovici, în în afirmare. Cititorii prin articolele publicate pãtrund în lumea fascinantã a cunoaºterii, înþeleg frumuseþea artei sau se calitate de protoereu al judeþului Tutova,îºi chestiona raporteazã filosofic universului, într-o cãutare permanentã a colaboratorii ce ºtiu ei despre movilele din localitãþile unde-ºi esenþelor ºi a adevãrurilor. Revista la acest moment aniversar conduceau trupa. Puþini au rãspuns întrebãrii. A trecut timpul, este hotãrâtã sã reziste timpului, sã perpetueze tradiþia ºi s-a nãscut revista „Elanul”, ºi-a mobilizat colaboratorii, iar dl. valorile zonei, în noul mileniu ºi reprezintã o angajare plinã de Teodor Hardon a publicat pagini de înaltã þinutã ºtiinþificã responsabilitate pentru viitor. despre tumulii de pe actualul teritoriu al judeþului Vaslui. Încheind aceste gânduri, avem convingerea cã aceastã Cu gândul ºi la alte succese din viitor, pãstrând în revistã exprimã o stare de spirit dintr-un spaþiu încãrcat de memorie nume ale celor plecaþi, precum Ghenuþã Coman sau istorie, iar colectivul redacþional în frunte cu inimoºii prof. Ion Nania de la Mozãceni – Vâlcea, urez prestigioasei cercetãtori, Marin Rotaru ºi Cristian Onel, vor menþine în reviste „Elanul” „La Mulþi Ani” colegiului redacþional aceeaºi continuare aceastã publicaþie la standardele exigenþelor permanentã ºi spornicã înþelepciune ºi inspiraþie, iar contemporane. sprijinitorilor lor numai gânduri bune ºi deschidere pentru La acest moment sãrbãtoresc, ne vine în minte urarea: culturã ºi ºtiinþã în judeþul Vaslui. VIVAT, CRESCAT, FLOREAT ! 2 ELANUL Nr. 100 - iunie 2010 ,,Elanul” , la moment aniversar. ...100 Scurt istoric după 99 de apariţii Florin VARVARA A vorbi despre „Elanul” este un Ciprian Gicã TODERAªCU lucru aproape nenecesar. Faptul cã aceastã prestigioasã revistã de culturã În luna mai a anului 1998, cu ocazia sãrbãtoririi a o sutã de ani de atestare a ajuns la numãrul 100 spune totul de la documentarã a ºcolii din satul Giurcani, localitate a comunei Gãgeºti din judeþul Vaslui, sine. ªi, trebuie subliniat, cu trecerea prin truda învãþãtorului Marin Rotaru a fost editatã „o foaie monograficã” dedicatã timpului ºi apariþia a noi ºi noi numere, evenimentului. Aceasta, cu toate cã avea numai opt pagini ºi forma unui ziar, ºi-a propus, nu s-a remarcat o scãdere a calitãþii, ci încã de la prima apariþie sã surprindã cititorul prin crearea biografiei celui dintâi învãþãtor al dimpotrivã. Numãrul colaboratorilor a satului, Constantin Mircea. crescut, s-a diversificat, dar mai ales La sfârºitul aceluiaºi an, în septembrie 1998, cu ocazia botezului ªcolii de la Giurcani cu numele de „Mihai Ioan Botez”, a apãrut, sub aceeaºi formã, prin strãdania aceluiaºi calitatea acestora e de remarcat, nume învãþãtor, revista intitulatã „Elanul”. Acest din urmã nume, preluat de la depresiunea Elan, grele ale ºtiinþei istorice ºi ale culturii în subdiviziune a podiºului Bârlad, cred cã a vrut sã evidenþieze de la început aria geograficã general au publicat în ultimul timp. E de în jurul cãreia urmau sã graviteze subiectele (temele) propuse de articolele revistei. ajuns sã ne uitãm la penultima paginã, Din fericire pentru noi, limitele geografice sugerate de titlul revistei au fost depãºite unde sunt trecute numele colabora- încã din anul 2001. În primii trei ani de zile, revista a cunoscut zece numere ºi a supravieþuit torilor. Iar aici aº face observaþia cã datoritã unor oameni de culturã precum Marin Rotaru, Teodor Hardon, Ioan Iacomi. activitatea redactorului-ºef adjunct, dr. În decembrie 2001, la numãrul al treisprezecelea, revista a cãpãtat un format nou cu Cristian Onel, în organizare, corectare, douãzeci de pagini. Prin modificarea adusã a devenit evident faptul cã editorii doreau „recrutare” de colaboratori s-a fãcut extinderea domeniilor de cercetare, o dezvoltare atât cantitativã cât ºi calitativã. Dacã în simþitã în paginile revistei. primã etapã de existenþã istoricã, cuprinsã între 1998 ºi 2001, revista a reunit în paginile Mult succes în continuare acestui sale articole cu caracter mai mult comemorativ decât istoric, în cea de-a doua etapã a proiect cultural, multã sãnãtate existenþei revista a suscitat o activitate mult mai ferventã. realizatorilor sãi, (mai ales domnului Din decembrie 2001 ºi pânã la 1 ianuarie 2005, în continuare fãrã un sponsor de Marin Rotaru, principalul „vinovat”, în bazã, revista a ajuns la cea de-a treizeci ºi patra apariþie. În cadrul acestora predominã noua ipostazã de tânãr pensionar), informaþii legate de arheologie, istorie, geografie ºi literaturã. Noii colaboratori ai revistei, colaboratorilor ºi cititorilor. Iar revista care s-au alãturat de-a lungul timpului nucleului iniþial, ºi-au adus aportul la perfecþionarea „Elanul” este doar interfaþa Asociaþiei acesteia. La loc de cinste, alãturi de Marin Rotaru ºi Dan Ravaru, doresc sã-i pun pe prof. culturale „Academia ruralã Elanul”, univ. dr. Vlad Condrea de la Universitatea Babeº-Bolyai din Cluj-Napoca, dr. Cristian Onel, care înseamnã ºi organizarea de dr. Laurenþiu Chiriac, Florin Varvara, Gheorghe Gherghe, Sergiu ªtefãnescu, Gheorghe simpozioane ºtiinþifice, de cercetãri Clapa, Laurenþiu Ursache, dr. Sorin Langu, Adrian Butnaru, dr. Iulian Sînzianu ºi mulþi alþii. arheologice sistematice în colaborare De la 1 ianuarie 2005 pânã în prezent revista a ajuns la nouãzeci ºi nouã de apariþii, cu muzeul judeþean „ªtefan cel Mare” fiind sponsorizatã de cãtre Centrul Judeþean pentru Conservarea ºi Promovarea Culturii Vaslui, (pentru acesta vara fiind Tradiþionale Vaslui. De la o lunã la alta ºi de la un numãr la altul articolele revistei, încetul cu proiectatã cercetarea movilei „Juvara” încetul, au devenit mult mai ºtiinþifice în raport cu perioada anterioarã, mai ales datoritã de lângã Murgeni). contribuþiilor aduse de cercetãtori recomandaþi de o activitate ºtiinþificã bogatã. Între ªi, la final, ºtiþi cum se zice, când aceºtia am putea enumera pe Nelu Zugravu (profesor-doctor la Facultatea de Istorie a Universitãþii Alexandru Ioan Cuza), Lucian Valeriu Lefter (doctorand al facultãþii de Istorie), nu mai ai ce spune, citezi din clasici: Marin Rotaru (redactor al revistei), Ion N. Oprea (ziarist). În rândul celor care publicã dragi realizatori ai revistei „Elanul”, vã articole în revistã se numãrã ºi studenþi ai Facultãþii de Istorie de la Iaºi, fãrã experienþã în urez, bãrbãteºte, „la cât mai multe cercetare, dar plini de curaj, determinare ºi perspectivã precum: Sorin Grigoruþã, Ciprian- numere!” Gicã Toderaºcu, Monica Pântea, Adrian Cãpãþânã, Iulian Marcel Ciubotaru, Constantin ...Iar din partea mea, promisiunea Butnaru, Ana Maria Moisiuc. solemnã: I'll be back! Putem remarca ºi aportul unor colaboratori de peste Prut, printre care îi putem aminti pe Dinu Poºtarencu, Sergiu Musteaþã, Sergiu Mandiº. Dintre cei plecaþi dintre noi dorim sã remarcãm doi valoroºi colaboratori, prof. univ. dr. Dumitru Bahrim ºi prof. Ion Nania. Dintre temele cele mai importante abordate în paginile revistei enumerãm: Gloria Traiani. La 1900 de ani de la cucerirea Daciei de cãtre romani(I)ºi(II); De la Basilicã la Bisericã. Pe marginea unei contribuþii recente, aparþinând ambele prof. univ. dr. Nelu Zugravu, Ceramica geto-dacicã descoperitã în bazinul Elanului, aparþinând lui Marin Rotaru, Începuturile mitropoliei Moldovei, aparþinând dr. Laurenþiu Chiriac, Lupta împotriva bolilor de-a lungul secolului al XVII-lea ºi în prima jumãtate a celui urmãtor. Bãrbierii, aparþinând lui Sorin Grigoruþã ºi enumerarea poate continua. u r
Dacã în 1998, acum doisprezece ani de zile în urmã, redactorii primei ediþii a revistei a t nu sperau, sau nu-ºi închipuiau, cã aceasta va ajunge la cel de-al nouãzeci ºi nouãlea o R
numãr. Astãzi, datoritã asociaþiei culturale ,,Academia Elanul” ºi a ºcolii ,,Mihai Ioan n i r
Botez”, care au reuºit prin Marin Rotaru sã obþinã o sponsorizare din partea Centrului a M Judeþean pentru Conservarea ºi Promovarea Culturii Tradiþionale Vaslui, redactorii e d revistei îºi doresc sã impulsioneze dezvoltarea culturalã prin promovarea unor noi , a
colaboratori care au ca pasiune istoria, arheologia ºi geografia. Trebuie lãudate meritele n a acestei echipe ºi efortul susþinut ca atare. o z
La moment aniversar, dorim colaboratorilor revistei ºi tuturor celor care o îndrãgesc a m
multã putere de muncã în continuare. A 3 Nr. 100 - iunie 2010 ELANUL Legende ºi tradiþii istorice de pe Valea Tutovei*
Dan RAVARU
numeºte ºi astãzi Fulgu. Când a fost anul 1907, aici în sat, la conacul boierului Fulgu, Cãºciug Ion, 74 Vidraºcu, s-o adus o companie de soldaþi. Oamenii stãteau cam * pe gânduri, unii se îndemnau, dar la alþii le era cam cu sfialã cã Pe apa Cociubei mai mult o râpã care se umple cu apã ºtiau ce-au pãþit când cu legea lui Maxim. Da armata tot umbla când plouã, a fost mai de mult sat. Sat a fost ºi pe Stãnigeºti cu ochii prin sat ºi cum vedea pe vreunul cã are oleacã de ceva îl unde sunt acum meri ºi peri sãlbatici. Oamenii din Cociuba, ºi ducea la curtea lui Vidraºcu, îl puneau jos ºi-i trãgeau cu satul acela care a fost, erau strânºi cu toþii la slujbã când o centiroanele. Când s-au mai potolit rãscoalele, ºi-au vãzut cã nãvãlit turcii. I-au prins pe toþi ºi unul n-a mai rãmas în viaþã. oamenii nu mai au nici o putere, atunci a plecat ºi compania de Bordeiele le-au ars pe toate ºi s-a lãsat atâta groazã cã nimeni soldaþi. nu ºi-a mai fãcut gospodãrie pe acele locuri. Primãvara când Ruºi, Prisecaru Neculai, 92 sunt viituri de ape, ºi-acuma mai aduc bucãþi de oase ºi altele. ªi * pe dealul Chiliei a fost aºezare. De frica turcilor oamenii au fãcut Eram mic, dar îmi aduc aminte cã mare tulburare a fost în o bisericã sub pãmânt cu intrarea ascunsã de spini ºi pe sat cu legea lui Maxim. S-au dus oamenii de la noi din sat cu deasupra arau. Nu se cunoºtea nimic. Dedesupt era loc larg, femei cu copii între care ºi eu la Puieºti la primãrie. S-o adunat puteai sã vîri cãruþa. acolo ca la câteva sute de oameni. ªi toþi au cerut sã nu mai fie Ruºi, Manolache I. Neculai, 75 lege a lui Maxim cã nu le trebuie. Când s-o vãzut încolþit, * primarul a luat o bucatã de hârtie ºi-a zis cã scrie pe ea ºi dã la În marginea satului nostru Voineºti, la vreo doi kilometri telegraf sã spunã la Bârlad ca sã nu mai fie legea lui Maxim, da spre miazãzi, se aflã tarlaua care-i zice Bobeºti. Pe marginea ei când scria el un fecior de popã din Iezer, care ºtia carte, s-o uitat se mai vãd niºte urme de livezi ale oamenilor, da pomii sunt peste umãr ºi o strigat: mã ãsta scrie sã vinã armata la Bârlad. sãlbãticiþi. Acolo a fost un sat de oameni, care se numea Mare bumbãcealã a fost pe urmã la primãrie. La vreo câteva zile Bobeºti. Boierului Cerchez care era ºi comis nu-i venea bine cã tot o venit armata ºi ºtiu cã numai de la noi din Ruºi o luat ºi o dus oamenii de acolo nu veneau sã munceascã la el. ª-atunci într-o vreo ºase oameni. La primãrie îi chema ºi întreba: noapte când oamenii erau duºi cu toþii la bisericã la slujba – Ãsta o bãtut? Învierii, i-o îmbãtat pe argaþii de la curtea lui ºi aºa beþi aiºtea s-o – Nu. dus ºi-o pus foc satului din mai multe pãrþi odatã. Bobeºtenii n- – Dã-l afarã. aveau bisericã în sat ºi pânã au ajuns la casele lor dupã ce au – Ãsta o bãtut? vãzut focul, au gãsit tãciuni ºi cenuºã. N-au mai avut ce face ºi s- – Da. Dã-l la Toader Hãram, Simon Hãram, Dumitrache au aºezat pe pãmântul boierului în partea numitã Cârþibaºi ºi-au Hurduc. Au fãcut un an ºi jumãtate de închisoare. început sã munceascã la dânsu. Ruºi, Prisecaru Neculai, 92 Voineºti, Cociubanu Vasile, 87 * * Unde se cheamã acum La mãngãlãrie, era mai de mult o Prin pãrþile acestea de demult veneau de multe ori turcii. groapã mare cuprinsã de pãdure. Groapa se mai cunoaºte ºi Oamenii îºi fãceau beciuri în pãmânt ca sã-ºi poatã scãpa viaþa. acum. Oamenii din sat fãceau acolo mangal, cãrbune pentru Erau chiar beciuri de mergeau sute de metri pe sub pãmânt. Se fierãrie. Stingeau jeraticul în groapã ºi când umpleau turnau apã spune cã departe în pãdure unde este acuma satul Chetrosu ar peste el ºi-l stingeau. Munca era grea ºi cu primejdie. Odatã a fi fost o cetate. Tocmai acolo fugeau oamenii de aici când umplut groapa cu lemne ºi le-au dat pe dedesupt. Lemnele erau veneau turcii. Dacã s-ar sãpa în pãmânt, cred cã s-ar gãsi ºi arse pe jumãtate, când unul s-a suit pe ele, lemnele s-au acuma urme de beciuri. prãbuºit ºi el a murit ars de viu. Trifeºti-Siliºtea, Cucu Neculai, 54 Ruºi, Manolache ªtefan, 42 * * La rãsãrit de Hãlãreºti în partea din deal se vãd multe locuri Între Cristeºti ºi Lãleºti este un loc tare frumos la care-i în care au locuit oameni. Aºa de pildã se mai vãd urme de case spun oamenii Chiscul Catrinii. A fost mai de mult acolo o pe locul care se cheamã Bãlãneºti. La fel mai sunt urme de sat cucoanã boieroaicã mare care avea o curte drept sus în vârful unde se spune Râpa lui Cojocaru. Tot pe aproape este dealul dealului. Se mai cunoaºte ºi acum locul. Curtea era în mijlocul Gorgan. Pe acolo era pe vremuri drumul care þinea zarea pânã pãdurii, domniþa aceea Catrina n-a tãiat copacii ca sã se poatã spre Mirceºti. Un om pe care-l chema Gorgan îºi fãcuse casa în ascunde când veneau tãtarii. Ea avea un ochean, un fel de preajma drumului. Odatã, demult, la o nãvalã a turcilor n-a mai binoclu, ºi de acolo vedea de departe de tot când veneau cetele putut sã fugã în pãdure, turcii l-au prins ºi i-au tãiat capul. de tãtari ºi se înfunda repede în pãdure cu toþi oamenii sãi de Drumul s-a schimbat de atunci, dar partea de deal unde a fost casã. De aceea se zice ºi acum chiscul Catrinii. gospodãria acelui om se cheamã ºi acum Gorgan. Lãleºti, Chiriþã Constantin, 54 Hãlãreºti, Bãrbãscu Neculai, 51 * * Satul nostru Fulgu s-a întemeiat în mijlocul pãdurii. Rãzeºii din Voineºti întotdeauna au fost în mare duºmãnie Pãdurile aicea se zice cã au fost ale unei cucoane pe care o ºi rãzboi cu boierul Cerchez. Mereu aveau judecãþi ºi pâri la chema Lãleasca. Oamenii din mai multe sate au auzit cã ea n-ar divanul þãrii. Boierul nu mai ºtia ce sã facã fiindcã rãzãºii avea fi aºa hapsânã ca alþi boieri ºi apoi avea ºi ea nevoie sã taie din hrisoave vechi de la domnitor. Pãmânturile lor care se chemau pãdure ºi sã facã semnãturi. Au început dar sã fugã câte unii de hrize se întindeau în lung din apa Tutovei pânã în zãrile de deal. pe alte moºii ºi sã se aºeze în mijlocul pãdurilor Lãleascãi. La Când s-a þinut cea mai mare judecatã la niºte comiºi care erau la început nici n-avea putere sã taie copacii de tot. În primul an, le Focºani boierul Cerchez a pus mâna pe citaþii ºi oamenii n-au cojeau copacii ca sã se usuce, lãzuiau adicã. Mai pe urmã, îi ºtiut sã se ducã. Aºa cã la acel proces au pierdut o parte din retezau ºi dupã câþiva ani reuºeau sã scoatã ºi cioatele. Fiindcã pãmânt. a fost întemeiat de oameni fugiþi din toate pãrþile satul se ______* Culese în anul 1976. 4 ELANUL Nr. 100 - iunie 2010 RESTITUTIO Necrolog la moartea lui Vasile Pârvan, de Mircea Eliade Publicaþiile Muzeului Judeþului Hunedoara, ANUL III-IV (XXV – XXVI) 1927 – 1928: 10-13, Deva
Prof. univ. dr. Vlad A. CODREA
Mãrturisesc cã am avut o surprizã sã aflu între paginile seriei interbelice ale revistei muzeului hunedorean cu sediul la Deva, un necrolog semnat de Mircea Eliade la moartea lui Vasile Pârvan. Surprizã, poate pentru cã ambii au avut contacte directe mai firave - în viziunea mea -, cu zona hunedoreanã. De ce va fi ales Eliade aceastã revistã ºi nu alta pentru a publica necrologul, îmi rãmâne puþin lãmurit, la atâta vreme de la aceastã publicare…Revista, sub directoratul pe atunci al lui Iosif de Mallász, a fost o apariþie meteoricã în peisajul publicaþiilor ºtiinþifice transilvãnene interbelice, puþine numere vãzând lumina tiparului. Însã valoarea contribuþiilor apãrute acolo pe atunci, a fost de o substanþã ºi consistenþã ce meritau cu siguranþã a fi mai reliefat reþinute în deceniile care au urmat. Un fapt este cert: Mallász a avut o remarcabilã intuiþie când a avizat apariþia necrologului pentru Vasile Pârvan, semnat de Mircea Eliade. Un Eliade care se afla la acea vreme încã în etapa de tinereþe ºi afirmare. Scrierea unui necrolog poate fi înfãptuitã în varii feluri, cu diferite încãrcãturi sufleteºti, cu har sau fãrã, în funcþie de mintea ºi pana celui ce îl scrie...Uneori, dintr-un necrolog transpare pur ºi simplu doar o incomodã corvoadã, alteori o lãudabilã strãduinþã în a înmãnunchea exhaustiv realizãrile notabile ale celui trecut în nefiinþã. Încercând a poziþiona într-un astfel de diapazon necrologul în discuþie, este limpede cã avem de a face cu o scriere pornitã dintr-o intensã trãire, ce nu are nimic din susurul unui izvor, ci dimpotrivã, mai degrabã din rãbufnirea unui vulcan, cu toatã fierbinþeala lui. Necrologul semnat de Eliade nu este nicidecum comparabil cu cel al lui I. Andrieºescu din Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice (apãrut în 1929, la doi ani de la moartea savantului), care prezenta detaliat opera lui Pârvan. Este o scriere de suflet. Cum acea serie a revistei a avut o existenþã efemerã, iar difuzarea ei nu a fost neapãrat cea mai largã, am ales a trimite revistei Elanul sub formã de restituire acest text, pentru a deveni mai bine cunoscut tuturor cititorilor. Nu sunt arheolog, însã cândva în adolescenþã mi-am dorit mult sã fiu... Am rãmas însã fidel pe undeva acestei meserii pe care o percep ca revenind doar celor hãrãziþi, celor care o meritã, precum genialul Vasile Pârvan. * * *
Cei care cred încã în seninãtatea elenicã, în apolinicul ca suferinþã a vieþei mele, iatã sens suprem al vieþii – citeascã pe VASILE PÂRVAN. Sã se c u m s u f l e t u l m e u aplece cu gândul asupra sfâºietoarei din „Anaxadros” ; sã simtã sângereazã, dar iatã-l cum aproape de sufletul sãu desperarea cumplitã ce se înalþã ca o gândul calm, ca un miez de luminã stelarã din paginile „Memorialelor” . noapte mare, îl resemneazã. Nu v'a înfiorat adierea de singurãtate cosmicã, de C u m n u s i m þ i þ i singurãtate rece ºi gravã – cetindu-l? N'aþi sinþit ca o dârã de desperarea mutã, îngheþatã, sânge înapoia zâmbetului – sentimentul acela înspãimântãtor al înapoia seninãtãþii finalurilor singurãtãþii definitive, al singurãtãþii absurde, al singurãtãþii acelor câtorva confesiuni pe tragice? Nu-mi vorbiþi de eroicã resemnare, de sângeroasã cari VASILE PÂRVAN a avut înfruntare a zeilor, de mândrã izolare în mijlocul firei ºi al slãbiciunea sã le scrie ? Cum oamenilor! Nu-mi vorbiþi de acea renunþare la bucuriile vieþii vã lãsaþi minþiþi de calmul pãmânteºti, de ascetismul care ascunde atâtea lacrimi, trudnic ca o cãrare a ºi atâtea sentimente înflorite lacrimilor, nu-mi vorbiþi de din carne ºi apoi smulse ºi tragicul masculin al Omului îngropate în funduri de care pãºeºte singur spre vârf suflete ? ªi voi, toþi acei cari Vasile Pârvan de munte, ca singur acolo sã aþi cunoscut pe acest straniu (1882-1927) se roage ºi sã sfârºeascã ºi blând bãrbat, toþi acei cari necunoscut ºi plâns de l'aþi socotit învãþat pasionat de viaþa tâlcuitã din pietre, toþi acei nimeni! Cel care de voie cari l'aþi avut aproape – cum aþi putut adormi, cum aþi putut purta bunã se încordeazã cãtre veºmintele voastre cele frumoase, cum aþi putut glumi, suprema renunþare – nu ascultând alãturi de voi agonia lui VASILE PÂRVAN ? scrie paginile pe cari le-a Oare e atât de greu sã înþelegi, când un suflet pâlpâie pe s c r i s P  R V A N . N u moarte ? ªi oare creºtinismul atâtor buni creºtini e numai un destãinuie taina durerii fãrã cuvânt mincinos – ca sã treacã alãturi de un pãgân sfâºiat de sfârºit, nu se tânguie, nu-ºi vulturii lãuntrici fãrã sã-i lumineze agonia cu dragostea, fãrã sã aratã rana ºi nu-ºi aratã vegheze alãturi de el, plângând în tainã ? Au trecut ºapte ani de leacurile. Nu spune celor la tipãrirea acelui tragic dialog „Anaximandros”. PÂRVAN a Mircea Eliade mulþi: iatã, aceasta e cruda dovedit atunci cât de neînþeleasã e resemnarea lui olimpicã, (1907-1986) 5 Nr. 100 - iunie 2010 ELANUL armonia sufletului sãu, apolinixul vieþii sale. Nu v'a ajuns la zeul dela Eleusis, Dionisos. Dar Christ nu piere niciodatã din urechi, din acele pagini, plânsul în miez de noapte al omului care viscerele noastre. El s'a nãscut – ºi nu poate sã moarã. Din simte cã e menit fericirii, ºi totuºi suferã, ºi mediteazã asupra bestialitate transfiguratã în elanuri christece – ne fãurim pe noi suferinþii lui ceasuri reci de toamnã, ºi se hotãreºte sã n'o înºi-ne. În noi – lupta e între Christ ºi Dionisos. doreascã, suferinþa neîntreruptã fiind ursita oamenilor ? ªi n'aþi În VASILE PÂRVAN lupta a fost între Dionisos ºi Apolon. A strigat acei cari aþi gãsit sensul, ºi lumina ºi valorile în Christ : o! rãmas un grec din cea mai aleasã elitã. Menit, deci, unei VASILE PÂRVAN al sufletului meu, fericirea e o datorie a omului, suferinþe înzecite. Torturat de problemele centrale, de sensul fericirea e iluminarea totalã prin care durerile se petrec dulci ºi vieþii ºi al morþii – a cãutat rãspunsurile ca un Anaxandros. A blânde ?... retrãit durerea unui întreg norod. A trãit ca un pãgân – întunecat, Nu s'a gãsit nimeni dintre acei cetitori ai dialogului, care sã adicã, într'o resemnare desperatã. Sã fi cunoscut desperarea se apropie de acest pâgân melancolic ºi sã-i spunã : toate sunt christicã, frate Învãþãtor! Sã fi cunoscut nebunia christicã, senin zadarnice, frate Învãþãtor, atât timp cât în inima ta sãlãºueºte filosof al Eladei ! Deacolo izvora sensul ºi valorile vieþei. Ai fi romantismul elitei antice, misticismul calmant al diletantului înþeles altfel durerea ºi altfel resemnarea! orfic. Sufletul tãu va fi sfâºiat ceas dupã ceas, durerea se va Sã mã întreb, dacã trãieºti acolo sus, în Aetherul tãu, în Cerul preface în amintire, ºi amintirea în nostalgie. Golul se va lãrgi în meu ? Dar te simt renãscând în mine, trãind prin mine o noapte lãuntrul tãu, neºtiut de nimeni. Rãmâi Învãþãtor ! Ai înþeles bine de îndoieli amare. Ai coborât în jurul meu tristeþea apelor opul muncii, amorþeala ce coprinde conºtiinþa când tu pãºeºti turburate de lunã. Tu trãieºti, VASILE PÂRVAN! Cãrþile tale se printre pietre, printre rafturi cu amare cãrþi, când toate trebuiesc întrupeazã din noi ºi viaþa lor împuþineazã carnea ºi sângele cetite, ºi toate pãstrate în creer, fiecare ucigând un nou vlãstar nostru. Iar, cãtre sfârºitul veghei, tu ne întrebi, blând cu un surâs de gând, fiecare îndepãrtând un fapt, fiecare rupându-þi o fâºie neºtiut: ºi dacã, totuºi, voi aþi fi asemenea mie ?... din carnea ta, sorbindu-þi o picãturã din sângele tãu (pentru cã Nu, frate Învãþãtor, nu suntem. Nu vroim sã fim asemenea duhul din carne ºi din sânge trebuie sã se ridice – iar nu din cãrþi). þie. Tu ai fost mai bun, mai harnic, mai învãþat, mai rãbdãtor, mai De ce vrei sã pãtrunzi adevãratele taine ? N'ai înþeles – din pãtrunzãtor. Tu ai fost mare. Noi – ne vrem pe noi. Îndoiala pe tristeþile tale reþinute, din pãrerile de rãu cu cari poate priveai din care ne-o insinuezi - sã rãmânã în sufletele cari se doresc în bibliotecã la tinereþea de afarã, din dorurile ºi neliniºtile tale – cã necontenitã agonie. Noi agonizãm în apãrarea ºi luminarea unui eºti un sentimental ? N'ai înþeles cã asprul tãu ascetism nu te va sens. Tu ai agonizat în cãutarea lui. Nu l'ai gãsit, iar pietrele ºi împiedica de a cerºi în afarã un sprijin, o mângâiere pornitã de la cãrþile þi-au dãruit o mascã. Tu ai plâns sub mascã, asta se ºtie, acele suflete pe cari tu le învãþai, nu te va împiedica de a scrie o, frate Mort... „Lans Daedali” ºi mai ales „Anaxandros” ? Tu nu ºtiai cã o adevãratã conºtiinþã masculinã, bântuitã de tragicul îndemn al Mircea Eliade. renunþãrei totale – trebuie sã tacã ? De ce ai lãsat sã se strecoare printre buzele tale strânse geamãtul pãgânului ars de setea pustiei ? Nu ºtiai cã cel mai neînsemnat geamãt alungã de lângã tine farmecul virilitãþii supreme, cu care ai avut atât de mult contact ºi pe care totuºi din pricina slãbiciunii tale, n'ai izbutit s'o 100 întrupezi ? Monica PÂNTEA Eu – autor al unei „ Apologii a virilitãþii ”, pe care din aceiaº slãbiciune o voi înstrãina în curând – plâng în soarta ta singurul Cu ocazia apariþiei acestui numãr aniversar, doresc tuturor suflet aproape de sublimul masculin ºi pierdut. N'ai vrut sã rãmâi celor „vinovaþi” de editarea revistei „Elanul” viaþã lungã ºi multã un învãþat. N'ai putut realiza tragicul renunþãrii totale, refuzând putere de muncã pentru închegarea numerelor viitoare. Doresc în viforosul tãu suflet toate dorinþele, gemetele, bucuriile. ªi nu sã le urez succes în activitatea ºtiinþificã ºi sã le sugerez sã te-ai apropiat de Christ decât ca un blând ºi gânditor aristocrat meargã mai departe pe acelaºi drum pe care l-au inaugurat în din al treilea veac al erei noastre. Nu te-ai dãruit lui Christ, 1998. Indiferent cât de dificil va fi acesta de parcurs el trebuie pãgâne în veºmânt de pastor nordic... dus pânã la capãt întrucât numai aºa putem arãta viitorului Dar – cui vorbesc ? VASILE PÂRVAN e mort. Înþelegeþi voi sâmburele din care s-au zãmislit faptele mãreþe ale trecutului. tristeþea unei vieþi de suferinþã – acum sfârºite ? Sã ºtiþi cã orice mângâiere, orice lacrimã, orice braþ trecut prieteneºte sub braþ – e zadarnic, zadarnic? ªi voi, cetitori ai mei, poate îmi cereþi sã scriu asupra „Geticei”, asupra „Memoriilor arheologice”, asupra „Începuturilor vieþei romane la gurile Dunãrii”. S'au sã analizez „Ritmul istoric” ºi discursurile funebre. La ce bun toate acestea, când piatra din capul unghiului e ignoratã? La ce bun învãþãturile operei – când pilda înspãimântãtoare a sufletului ºi a cãrnei e încã aproape de noi ºi ne cutremurã cu durerea ei? Uitaþi o clipã pe omul de ºtiinþã. El nu e decât o oglindire tulbure a preocupãrilor cu adevãrat spirituale. Vreau ca sã simþiþi o clipã gerul în care ºi-a palpitat PÂRVAN agonia. Vreau sã actualizaþi în sufletele voastre durerea lui PÂRVAN, durerea seninilor greci ce tânjeau fericirea vremurilor epice, sau a iniþiaþilor în sãlbatecile orgii ale lui Dionisos. ªi aceastã vrere a mea nu e poruncitoare, ci ea cheamã numai în amintirea voastrã ceasuri fireºti de pãgânism, pe cari toþi le vieþuiþi, ºi des, prea des – o! cetitorii mei... Înþelegeþi acum ? Noi toþi, cei din elitã, cari ne trudim sã ne refacem conºtiinþa zdrenþuitã de oameni ºi de zile – avem Participanþii la prima activitate a pãgânismul nostru. Dar avem, ºi atât de aproape! – pe Christ. ªi Asociaþiei Culturale “Academia Ruralã Elanul” Christ e biruit, e biruit de zeul de la Delphi, Apolon ºi e biruit de 17.05.2003 - Giurcani 6 ELANUL Nr. 100 - iunie 2010 Problema romanizãrii în opera lui Vasile Pârvan
Gabriela LISIEVICI
Termenul „romanizare” nu se romanizarea este „înaintatã” în momentul dar „þãranii pe peticul lor de pãmânt au întâlneºte în operele autorilor antici. În când Traian se decide sã atace Dacia11. rãmas”20. Spre deosebire de Moesia, Istoria Romei a lui Appian (90-165 d. Hr.) Înainte de cucerirea romanã, Dacia Dacia era mult mai romanã la acea datã. apare verbul rhomaizein prin care se era un mare regat cu o bazã etnicã R o l u l n e g u s t o r i l o r r o m a n i înþelege „a vorbi latineºte”1 ºi „a fi de omogenã, cu tradiþii seculare, cu o (negotiatores) a fost unul fundamental în partea Romei”2. La rândul sãu, structurã socialã ºi economicã bine integrarea în romanitate a provinciei Tertulianus ( 160-250 d. Hr.) foloseºte definitã, cu o culturã înaintatã ... o naþiune Dacia; „negustorii au jucat dintotdeauna expresia Romanitas cu sensul de a fi politicã12. unul din rolurile de seamã în rãspândirea roman” sau de „a aparþine romanitãþii”3. Succesul romanizãrii Daciei constã, diferitelor civilizaþii”21. Substantivul romanizare e atestat potrivit lui Pârvan, î : cadrul geografic, Creºtinismul de limbã latinã va pentru prima datã în scrieri istorice sau miºcãrile de popoare, condiþiile influenþa romanismul danubian. Acesta, literare din veacul al XIX-lea (Jules ecomonice, miºcãrile spirituale din toatã ne spune autorul , descinde din „plugarii Michelet , D. Onciul, A. D. Xenopol), regiunea danubianã13. danubieni” de la frontierele occidentale devenind o noþiune prezentã în Ca factori ai romanizãrii, Pârvan ale Pannoniei Superioare pânã la gurile istoriografia secolului XX 4 . În enumerã colonizarea în primul rând, Dunãrii. Memoriale, Pârvan se declarã susþinând cã Dacia a fost de la început o La venirea slavilor (secolul VII d. admiratorul civilizaþiei romane ºi a operei via gentum („drumul popoarelor”); este Hr.), „romanismul agricol” al Daciei ºi al reformatoare a Imperiului Roman vorba de o colonizare forþatã a Daciei, cu Moesiei Inferioare, spre deosebire de cel caracterizat ca „o rãbdãtoare, simetricã, elemente aduse „din toate pãrþile al Dalmaþiei ºi Moesiei Superioare, a armonioasã, uriaºã construcþie a unui Imperiului” (italici, greci, romani, sirieni, rezistat de-a lungul evului mediu. singur, divin, arhitect: cu drumuri, oraºe, etc.), excepþie fãcând Dobrogea14. graniþe, poduri, cetãþi, apeducte, bãi, Trei momente (factori) sunt Note: amfiteatre, zidite ca pentru vecie, zidite necesare în organizarea unei provincii 1. App., Hist., VII, 7.41. 2. App., Hist., VIII,10.68. laolaltã între ele ca o singurã r o m a n e , a p e c i a z ã P â r v a n : 1 . 5 3. Tert., Pal., 4.1. neasemãnatã reþea . „A fi roman administraþia militarã ºi civilã trimisã de 4. N. Zugravu, Roma. Politicã ºi aculturaþie, înseamnã a fi un om de specie unicã, a fi Imperiu; 2. întemeierea de aºezãri Iaºi, 1999, p. 10. membru al imensului colegiu religios romane de cãtre Imperiu; 3. automomia 5. Vasile Pârvan, Memoriale. Laus militant al admiratorilor Romei, a fi însuºi provinciilor ºi administrarea lor proprie15. vitae.Gânduri despre lume ºi viaþã la greco- participant la puterea ºi la gloria Romei”6. Edificiul romanizãrii îl reprezintã cel de al romanii din Pontul Stâng , Bucureºti, 1923, p. În concepþia lui Vasile Pârvan, treilea moment - organizarea comunalã 188. 6. Ibidem, p. 187. romanizarea ( sau „ideea romanã”, cum o dupã model roman. 7. Ibidem, p.188. numeºte autorul Daciei ºi Geticei) este Urbanizarea este un alt factor mult 8. Idem, Dacia. An outline of the early definitã ca „esenþa sau ideea-mamã a discutat de autorul Daciei. Oraºele Daciei civilisations of the Carpatho – Danubian întregii culturi romane”7 iar aceasta „ n-au fost ca în Moesia, Dalmaþia, countries, Cambridge, 1928. Ediþie începe o datã cu descoperirea Romei”. Pannonia un rezultat lent al vieþii rurale româneascã – Dacia . Civilizaþiile strãvechi din Romanitatea noastrã nu este indigene, ci au fost romane de la început, regiunile carpato – dunãrene, Bucureºti, 1937, efectul cuceririi teritoriului Daciei de cãtre dezvoltându-se în jurul castrelor, p. 25. Traian, ea este integratã într-un proces canabae-lor, villae-lor (de exemplu, 9. Ibidem, p. 16. 10. Idem, Getica. O protoistorie a Daciei, ediþie oraºul Apulum s-a nãscut din canabae-le mai complex, desfãºurat cu mult înainte îngrijitã, note, comentarii, postfaþã de Radu 8 16 în tot bazinul Dunãrii 8 legiunii a XIII-a) . Florescu, Bucureºti, 1982, p.17. Ca etape ale romanizãrii, Pârvan Viaþa ecomomicã, exploatarea 11. Ibidem, p. 67. deduce, deci, o preromanizare (înainte minelor de aur, marile sale domenii 12. Idem, Dacia...., p. 150. de 106 d. Hr.), o romanizare propriu-zisã imperiale ºi particulare fac din Dacia cea 13. Ibidem, p. 155. (de la 106 la 274 d. Hr. - retragerea mai cosmopolitã provincie a Imperiului, 14. Idem, Începuturile vieþii romane la gurile aurelianã), etapa postromanã ( apreciazã autorul17, iar inscripþiile ne Dunãrii, Bucureºti, 1923, ediþia a III-a, Bucureºti, 2000, p. 85. considerând ca etnogeneza ia sfârºit dovedesc acest lucru. 9 15. Idem, Câteva cuvinte cu privire la înainte de venirea slavilor ) . Pe cãile de comunicaþie se bazeazã organizaþia provinciei Dacia Traianã cu prilejul În viziunea lui Pârvan, procesul de toatã opera de romanizare a provinciilor unei cãrþi noi asupra acestei cestiuni, în Vasile romanizare vine în continuitatea Imperiului, deci ºi a Daciei, opineazã Pârvan. Scrieri de istorie romanã, ediþie, influenþei civilizaþiei greceºti ºi elenistice: Pârvan18. abrevieri, note, comentarii, indice de Nelu „cum rãzboiul geþilor cu Alexandru cel Sistemul cãilor de comunicaþie Zugravu, cuvânt înainte de Al. Zub, Iaºi, 2002, Mare ºi Lysimchos nu împiedicã daco-romanã apare ca o ramurã a p. 27. pãtrunderea civilizaþiei greceºti la nord de sistemului de drumuri din estul 16.Idem, Getica. O protoistorie a Daciei, p. 264. Dunãre, tot aºa rãzboiul geþilor cu romanii Imperiului19. Întemeierea de ºosele, 17.Idem, Dacia...., p. 157. începând din secolul II î. Hr. nu împiedicã, stabilirea de centre civile ºi militare, pe 18. Idem, Câteva cuvinte cu privire la ci deopotrivã intensificã pãtrunderea ambele maluri ale Rinului ºi Dunãrii e organizaþia... p. 28. civilizaþiei romane în Dacia – pe calea opera lui Traian. Opera de romanizare a 19. Ibidem, p. 30 dalmato-pannonicã, dinspre vest ºi sud- Daciei începe cu adevãrat de la Traian. 20. Idem, Dacia...., p. 158. vest ºi pe calea macedoneano-thracicã, Anul 270 reprezintã pentru istoria 21.Idem, Naþionalitatea negustorilor din dinspre sud ºi sud-est10. Daciei momentul decãderii oraºelor - Imperiul Roman. O cercetare istorico- În Scythia Minor ( Dobrogea) „oraºele murirã”, ne relateazã Pârvan, epigraficã, în Idem, Scrieri de istorie romanã, p. 28. 7 Nr. 100 - iunie 2010 ELANUL Note asupra unor monede dintr-o colecþie bârlãdeanã
Sorin LANGU, Costel GIURCANU Cristian ONEL
Este cunoscut faptul cã în colecþiile multor particulari se aflã provenienþa fiind, în toate cazurile zona oraºului Bârlad. foarte multe monede, mai mult sau mai puþin importante din Câteva precizãri: monedele au fost descoperite în timp, punct de vedere numismatic.Introducerea lor în circuitul ºtiinþific nouã ne-au fost accesibile doar prin intermediul fotografiilor, din este necesarã, deºi sunt destule cazuri în care astfel de monede descrierea monedelor lipsind orice datã metrologicã. Lotul de au produs confuzii.1 Monedele pe care le prezentãm în monede este eterogen: monede bizantine, tãtãrãºti ºi otomane. continuare fac parte din colecþia profesorului Costel Giurcanu,
AE. Follis anonim tip A2 DOC, III/2, p. 659-660, clasa A2, varianta 24, anii 976 (?)-c. 1030/1035. AE. Follis, Mihail VII (1071 – 1078) DOC, III/2, p. 818-819, tip a, anii 1071-1078
AE. Follis anonim tip C, DOC, III/2, p. 681-684, clasa C, anii 1042 (?)-c. 1050. AE. Follis de 40 de nummiii, Anastasius (491-518), emis la Constantinopol DOC, I, p. 20-21, nr. 23f, officina Ä, anii 498-518.
AE. Follis anonim tip A2 AR, Tokta DOC, III/2, p. 659-660, clasa A2, varianta 24, anii 976 (?)-c. Lebedev V.P., Katalog monet Kryma v sostave Zolotoj Ordy 1030/1035. (ser. XIII - naè. XV v.) ,Vestnik Odesskogo Muzeja Numizmatiki, 2, p. 6, nr. 9 b si p. 36, fig. 2/9b. Dirhem bãtut la Krim in anul 690 al hegirei (1291 e.n.). Numele hanului este neclar (unii ar putea citi Nogay, dupa cum avertizeaza autorul, care opteaza totusi pentru Tokta)
AE. Follis anonim tip B DOC, III/2, p. 676-679, follis anonim, clasa B, anii c. 1030/1035- AR, Toktamis 1042 (?). Ibidem, p. 19, nr. 34-35 si p. 41, fig. 7/34-35. Dirhem batut la Krim 8 in anul hegirei 794 (1391-1392 e.n.). ELANUL Nr. 100 - iunie 2010 Note: 1. Gh Mãnucu-Adameºteanu., E. Popuºoi, Monede bizantine descoperite la est de Carpaþi, în AM, XXIII-XXIV, 2003, p.349-360 2. despre folliºii anonimi D.M.Metcalf, Interpretation of the Byzantine”Rex Regnantium” folles of Class „A”, în The Numismatic Chronicle, X, 1970, p.199-219, Ph.Grierson, Byzantine Coinage, Washington D.C., 1999., p.17-19 3. este publicat iniþial de G.Coman în Acta MM, 1, 1979, p.93 ºi socotit a fi de la Ioan I Tzimiskes; identificare corectã la V.Spinei, Monede bizantine din spaþiul est – carpatic, în SCN, VIII, 1984, p.80, reluatã în Moldova în secolele XI – XIV, Chiºinãu, 1994, p.122 ºi Dan Gh Teodor., Descoperiri arheologice ºi numismatice la est de Carpaþi în sec. V – XI, Bucureºti, 1997, p.94. AR, ºahiu otoman, bãtut la Canca (Djandja) în Nord-estul Asiei 4. V.Spinei, Moldova, p.122 Mici pentru Murad III (1574-1595, E.Nicolae, G. Custurea 5. Ernest Oberlander – Târnoveanu, Eugenia Popuºoi, Monede bizantine Tezaurul de la Bercioiu, BSNR, 77-79 (l983-l985), 1986, p. 311, din colecþia muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, în Carpica, nr. 32-33 (tipul notat cu Ba). XXIII/2,1992, p..225 6. V.Spinei, Moldova, p.122 7. C.Preda, Circulaþia monedelor bizantine în regiunea carpato – dunãreanã, în SCIV, 23, 3,1972, p.409; V.Spinei, Monede bizantine...., Monedele mongole, prima monedã bizantinã de tip A2 ºi cea p.81; V.Spinei, Moldova, p.122; D.Gh.Teodor, Descoperiri...... ,p.153; otomanã au fost identificate de cãtre E.Nicolae, cãruia îi Gh.Mãnucu-Adameºteanu, E.Popuºoi, Monede bizantine, p.353 8. Ernest Oberlander – Târnoveanu, Eugenia Popuºoi, Monede bizantine, mulþumim ºi pe aceastã cale, iar moneda de la Mihail VII de p..225 cãtre A.Vîlcu, cãruia îi mulþumim deasemenea. 9. A.A.Nudelman, Topografija kladov i nahodok ediniènyk monet, Prezenþa monedelor bizantine în jurul Bârladului nu este o Arheologièeskaja karta Moldavskoj SSR, 8, Chiºinãu, 1976, p.87, 84 surprizã, în timp fiind descoperite mai multe monede. Folliºi 10. C.Preda, Circulaþia..., p.412 anonimi2 de tip A2 au fost descoperiþi la Giurcani,3 Grumezoaia 11. Ibidem, p.398 4 12. E.Oberländer-Târnoveanu, Moneda bizantinã ºi de tip bizantin pe ºi Negreºti iar un exemplar se aflã ºi în colecþiile Muzeului teritoriile de la sud de Carpaþi în secolele XII-XV- o analizã criticã a 5 6 „V.Pârvan” Bârlad. Folliºi de tip B s-au gãsit la Sãrãþeni ºi documentelor numismatice, în Mousaios, VII, 2001, p. 366 ªuletea,7 iar cei de tip C se aflã în colecþiile Muzeului „V.Pârvan” 13. G.Custurea, Circulaþia monedei bizantine în Dobrogea (sec. IX – Bârlad (2 piese).8 În schimb surprinde prezenþa follisului semnat XI), Constanþa, 2000, p.192 14. B. Mitrea, în SCIV, XI, 1960, 1, p.193 de la Mihail VII, piesã care nu apare pe tot arealul de la est de 15. Ana – Maria Velter, Transilvania în secolele V-XII, Bucureºti, 2002, p.91 Carpaþi, douã nomisme ale acestui împãrat fiind descoperite la 16. G.Custurea, Op.cit, p.105, tab.9 Colibaºi ºi Teia (R.Moldova)9, alte monede fiind descoperite pe 17. în Bulgaria din cauza lipsei de monedã încep sã fie refolosite monedele 10 din perioadele anterioare, E.Oberländer-Târnoveanu, La monnaie dans linia Dunãrii, ºi anume la Zimnicea (douã piese de argint), Celei l'espace rural byzantin des Balkans orientaux- un essai de synthèse au 11 12 13 (un follis), la Drobeta (un follis) sau in apropiere: Crãsani, commencement du XXIe siècle, în Peuce, s.n., I (XIV), 2003, p.351, sau Novaci,14 sau zona Banatului.15 Dealtfel nici în Dobrogea nu au începe falsificarea monedelor prin turnare, Gh.Mãnucu-Adameºteanu, Din nou despre monedele bizantine turnate din secolul al XI-lea în fost descoperite prea multe exemplare (27 ex. din care 10 Dobrogea, în Peuce, XII, 1996, p.321-376, Valeri Yotov, Nouvelle 16 17 turnate) , lipsa de monedã fiind efectul problemelor politice din données sur les imitations des folles anonymes coulées de la fin du Xe- timpul lui Mihail VII, când se constatã o serie de pseudo-state ºi commencement du XIe S, în Prinos lui Petre Diaconu la 80 de ani, volum uzurpatori18, ce vor conduce la un rãzboi civil. îngrijit de I.Cândea, V.Sârbu, M.Neagu, Brãila, 2004, p.456-461 19 18. S.B.Daºkov, Dicþionar de împãraþi bizantini, Bucureºti, 1999, p.303; Nici monedele lui Anastasius nu sunt prea vizibile în spaþiul D.M.Metcalf, Coinage in South – Eastern Europe 820 – 1396, London, de la est de Carpaþi; o piesã de bronz apare în colecþiile 1979,p.68-70 Muzeului judeþean Bârlad,20 iar 13 piese din totalul de 28 de 19. despre activitatea monetarã a lui Anastasius vezi Ph.Grierson, Byzantine Coinage, Washington D.C., 1999, p.1-5, despre reforma piese ale tezaurului de la Cudalbi (jud.Galaþi) aparþin monetarã a acestui împãrat D.M.Metcalf, The Origins of the Anastasian deasemenea lui Anastasius.21 Mai multe monede apar între Prut Currency Reform, Chicago, 1969 ºi Nistru grupate spre confluenþa Prut - Dunãre ºi de-a lungul 20. Ernest Oberlander – Târnoveanu, Eugenia Popuºoi, Monede bizantine, 22 p.223-230 Nistrului. 21. Viorel Butnariu, Rãspândirea monedelor bizantine din sec. VI – VII în Monedele mongole nu sunt o raritate la est de Carpaþi, dar teritoriile carpato – dunãrene, în BSNR, 1983 – 1985, p.228 ele se gãsesc mai mult în spaþiul dintre Prut ºi Nistru. La Bârlad 22. Ibidem, p.224-225 s-au gãsit douã monede de aramã,23 iar în arealul Siret – Prut la 23. E.Oberlander – Târnoveanu, Irina Oberlander – Târnoveanu, Noi 24 25 descoperiri de monede emise în zona gurilor Dunãrii în sec. XIII – XIV, în Coroteni (jud. Vrancea), Oancea (jud.Galaþi) , Pârteºtii de Jos SCN, IX, 1989, p.123 noteazã unul singur; O.Iliescu, P.Þarãlungã, Un (jud.Suceava)26. Moneda de la Tokta este emisã într-o perioadã tezaur de la sfârºitul sec. XIII descoperit la Prãjeºti (jud. Bacãu), în în care puterea mongolã domina categoric spaþiul dintre Siret ºi Carpica, XXIII/2, 1992, p.322 24. E.Oberlander – Târnoveanu, Documente numismatice privind relaþiile Nistru, Noghay stabilindu-ºi un comandament la Isaccea ºi spaþiului est – carpatic cu zona Gurilor Dunãrii în sec. XIII – XIV, în AIIA – 27 poate fi legatã de invaziile mongole din Ungaria (1292) sau cu Iaºi, XXII, 1985, p.586; E.Oberlander – Târnoveanu, Irina Oberlander – evenimentele din Bizanþ (1298), în care 4000 de mongoli îl ajutã Târnoveanu, Noi descoperiri de monede emise în zona gurilor Dunãrii în pe Andronic II contra sârbilor lui Milutin.28 Moneda de la sec. XIII – XIV, în SCN, IX, 1989, p.123 25. O.Iliescu, Însemnãri privitoare la descoperiri monetare, în SCN, I, 1957, Toktamish este similarã domniei lui Roman I, domnie în care p.463; O.Iliescu, Monede tãtãrãºti din secolele XIII-XV, gãsite pe Moldova ajunge pânã la Marea Neagrã, ºi poate fi pusã în teritoriul R.P.R., în SCN, III, 1960, p.272 legãturã cu ultimile lupte din Bugeac, ºi cu prãzile luate de 26. O.Iliescu, Însemnãri privitoare la descoperiri monetare, în SCN, I, 1957, 29 p.463; E.Oberlander – Târnoveanu, Documente numismatice, p.587; moldoveni. E.Oberlander – Târnoveanu, Irina Oberlander – Târnoveanu, Noi ªi ºahiul otoman este o monedã ineditã pentru spaþiul descoperiri, p.123 bârlãdean, o altã monedã similarã fiind semnalatã la Baia 27. V. Ciocâltan, Hegemonia Hoardei de Aur la Dunãrea de Jos (1301 – (jud.Suceava),30 alte monede apãrând în tezaurele de la 1341), în RI, X, 1994, 11 – 12, p.1110, nota 74 31 28. V. Spinei, Moldova, p. 209 Tãriceni, Gãlbinaºi ºi Bercioiu. 29. Toktamish era angajat într-un rãzboi cu Timur Lenk (1391-1395), vezi R. Dacã provenienþa monedelor este menþinutã, Bedrosian, The Turco-Mongol Invasions and the Lords of Armenia in the considerãm utilã publicarea acestui lot de monede, în contextul 13-14th Centuries, Columbia University, 1979, p.147-148 30. E.Nicolae, G. Custurea Tezaurul monetar din secolul al XVI-lea în care monedele prezentate oferã noi informaþii despre descoperit la Bercioiu,în BSNR, 77-79 (l983-l985), 1986, p. 319 circulaþia monetarã din zona Bârladului. 31. Ibidem 9 Nr. 100 - iunie 2010 ELANUL Monumente istorice din secolele XV-XVI de pe teritoriul vechiului oraº medieval Gherghiþa, jud. Prahova, în lumina cercetãrilor recente
Prof.univ.dr. ªtefan OLTEANU Oraºul medieval Gherghiþa, jud. Prahova, unul dintre cele esticã: 6m la exterior, 2,5m interior), cele douã abside – de nord mai importante aºezãri urbane ale Þãrii Româneºti, amintit în ºi de sud, precum ºi pridvor legat organic de fundaþiile corpului documentele vremii, pentru prima oarã, la 20 ianuarie 1431, a central al monumentului5: intrat, cum era ºi firesc, de timpuriu în activitatea istoricilor, Potrivit observaþiilor stratigrafice, biserica a fost construitã precum Gh. Zagoriþ1, A. Sacerdoþeanu2 etc, pentru a-i aminti în a doua parte a secolului XV ca bisericã de mir, a locuitorilor doar pe câþiva dintre cei dintâi care s-au aplecat, mai insistent, Gherghiþei. Aproximativ, la mijlocul secolului urmãtor, ea a asupra istoriei oraºului menþionat, ºi care ºi-au adus contribuþia suferit un mare incendiu ale cãrui urme au fost surprinse pe lor importantã, în condiþiile bazei de date ºtiinþifice existente la întreaga suprafaþã cercetatã pânã la nivelul fundaþiei. A urmat o vremea respectivã. fazã de refacere a monumentului pe vechea structurã de Constituirea din iniþiativa Academiei, la mijlocul secolului fundaþie dupã ce, în prealabil, s-a aplicat pe aceasta o ºapã de XX, a arheologiei medievale româneºti, a adãugat la fondul mortar la nivelul de calcare, mãrind în exterior cu circa 20-25 cm documentar existent, o nouã sursã de informare istoricã, cea grosimea fundaþiei, realizându-se astfel, în elevaþie, sistemul în arheologicã, menitã sã aducã contribuþii noi la fundamentarea consolã. În absida centralã, masa altarului, construitã din fenomenului istoric medieval. Oraºe importante, precum cãrãmidã legatã cu mortar încã din prima fazã de construcþie, a Bucureºti, Târgoviºte, din Þara Româneascã, dar ºi din celelalte fost menþinutã, ea având o formã rectangularã cu latura, provincii, au intrat la scurt timp, sub incidenþa cercetãrii aproximativ, de 90 cm. Pe latura sudicã a noului monument s-a arheologice, obþinându-se pânã în prezent rezultate importante amenajat o necropolã a comunitãþii care a funcþionat pe toatã în probleme majore, precum originea, constituirea ºi evoluþia lor perioada de existenþã a bisericii ºi chiar dupã ce aceasta a intrat de-a lungul evului mediu. în stare de ruinã în special în secolul XVIII, când au loc La Gherghiþa aceste cercetãri s-au lãsat cam mult înmormântãri datate cu monede, înmormântãri care au afectat aºteptate, ele începând abia cu zece ani în urmã, în 1999, când sensibil întregul edificiu, inclusiv fundaþiile acestuia. s-a trecut la organizarea oficialã a cercetãrii arheologice asupra Descoperirea de senzaþie o constituie mormântul din siturilor istorice medievale. Timp de un deceniu, cercetãrile în pridvorul bisericii, singurul, de altfel, aflat pe suprafaþa acestuia. teren efectuate pânã în prezent3, coroborate cu documente Cavoul, construit din cãrãmidã, se afla pe latura nordicã a scrise din celebrele colecþii, precum DIR ºi DRT, au scos la pridvorului, în aproprierea zidului despãrþitor dintre pridvor ºi ivealã documente medievale de o realã valoare istoricã, menite corpul central al bisericii (naos). Aceastã dispoziþie a cavoului, sã arate o altã faþã ºi un alt rol social-politic, ale oraºului de la cât ºi faptul cã pe latura exterioarã (vesticã) a pridvorului, în confluenþa Prahovei cu Teleajãnul: este vorba de cel mai vechi imediata apropriere a zidului acestuia s-au descoperit înhumãri, lãcaº religios de cult ortodox, cunoscut pânã în prezent în oraºul decedaþii prezentând îmbrãcãminte fastuoasã (inele în degete, Gherghiþa, precum ºi de o construcþie în piatrã de tip aultic, ace de pãr, fire de argint aurit, fragmente fine de mãtase, denumitã în documente „Scaun”, cu rol de resedinþã voievodalã paiete), reprezintã indicii cã în aceastã a doua fazã de în administrarea actului jurisdicþional într-o zonã teritorial- construcþie a monumentului, intrarea în bisericã se fãcea pe administrativã corespunzãtoare judeþului Prahova, cu extindere latura sudicã a pridvorului, cei înmormântaþi fiind personalitãþi jurisdicþionalã ºi asupra judeþelor Buzãu ºi Sãcueni. ale vremii. Trebuie mai întâi precizat faptul cã, potrivit investigaþiei de Inventarul decedatului din cavou este extrem de fastuos. teren, în cele opt puncte investigate de pe teritoriul vechiului S-au descoperit o serie de obiecte de podoabã oraº medieval, nu au fost identificate urme de vieþuire umanã vestimentarã compuse din fire de aur ºi argint imprimate pe pânã în sec. XIV, nici mãcar din cadrul celor douã mari brocard italian ce acoperea partea superioarã a corpului uman, componente culturale cunoscute sub numele de cultura platcã în jurul gâtului ºi pieptului decedatului pe care erau Sântana de Mureº (sec. IV), sau cea a secolelor VIII-X cu amplasaþi circa 24 bumbi de argint aurit, o rozetã – broºã denumirea de cultura Dridu, atât de rãspândite pe întreg filigranatã (7 cm diametrul) cu motive florale ce închidea teritoriul þãrii4. Dacã aceastã realitate se menþine, în continuare, hlamida purtatã de decedat, un inel masiv din aur cu gemã din în cadrul cercetãrilor ulterioare, concluzia care se impune este cornalinã cu diametrul de 1,8 cm, în greutate de 11,03 g aur de aceea potrivit cãreia la baza constituirii oraºului Gherghiþa se 14 k. aflã aºezarea sãteascã din a doua jumãtate a secolului XIV Asemenea inventar fastuos reprezintã, fãrã îndoialã, identificatã arheologic, prin nivelul culturii materiale de tip rural dovada cã decedatul din cavoul pridvorului este ctitorul bisericii care începe a fi contaminatã cãtre finele perioadei, de unele din faza a doua de construcþie, deci de la aproximativ, mijlocul elemente culturale superioare (ceramicã, lucratã la roatã secolului XVI. Ulterior, peste acest decedat s-a suprapus, fãrã perfecþionatã, uneori smãlþuitã, diversificarea tipurilor ceramice, a-l deranja pe ctitor, la mijlocul secolului XVIII, în faza de fragmente de cãrãmidã utilizatã în construcþii etc), consecinþã a dezafectare a monumentului, un alt decedat datat cu monedã devenirii acestei aºezãri sãteºti drept un centru de convergenþã de argint (parà) din vremea respectivã. Un document din 13 umanã polarizator al intereselor economice ale comunitãþilor aprilie 1626 ne indicã, în calitate de ctitor al „bisericii de piatrã sãteºti din zona respectivã; la care nu putem sã nu þinem cont de din Gherghiþa”, pe Eniu portarul din Slãtioara, mare dregãtor situarea acestei localitãþi pe direcþia marelui drum comercial domnesc, sat existent în apropierea Gherghiþei, de asemenea care unea centrele din sudul Dunãrii cu cele din Europa central - ctitor ºi al mãnãstirii „din jos de Gherghiþa” numitã Malamuc6. rãsãriteanã, prin intermediul oraºelor din sudul Transilvaniei. Potrivit aceluiaºi document, cutremurul din 1596 îi dãrâmã Cercetãrile efectuate în punctul numit generic „Vâlcovici”, bisericii zidul; fiul ctitorului, Dragul postelnic, dupã ce, fireºte, situat la o distanþã, aproximativã, de 500m sud - est faþã de reparã daunele provocate de cutremur, închinã biserica din biserica Domneascã, ctitorie a lui Matei Basarab, domnul Þãrii Gherghiþa, cu tot venitul ei, mãnãstirii Malamuc, care se afla Româneºti, au fost descoperite fundaþiile unei biserici de mir de într-o stare precarã „...sã fie de hranã
Note: 1. În „Revista istoricã”, Nr. 1, 1915; Gheorghe Petrescu-Sava (Zagoriþ), Târguri ºi oraºe dintre Buzãu, Târgoviºte ºi Bucureºti, 1937. Schitul Vladnic, Marin Rotaru, 1999. 12 ELANUL Nr. 100 - iunie 2010 Proprietari ai moºiei Pâhneºti, din fostul þinut al Fãlciului
Adrian BUTNARU
Satul Pâhneºti, din judeþul Vaslui, situat în Depresiunea nepot Cehãneasã (ºi) denaintea a mulþi oameni buni ºi bãtrâni ºi Huºilor, s-a bucurat, de-a lungul timpului, în mãsurã mai micã pre mai mare credinþã ne-amu pus ºi peceþile, aºijdere pe sau mai mare, de atenþia istoricilor locali. Unul dintre aceºtia a aceastã mãrturie a noastrã, ca sã aibã aº face ºi ispisocu fost ºi Constantin Partene, care a realizat un istoric al aºezãrii în domnescu. cadrul lucrãrii Arsura – vatrã de istorie, apãrutã în cursul anului ªi eu Pãtraºcu Mihoci am scris sã sã ºtie. ªi eu Moldovan 2008 la editura Sfera din Bârlad. Autorul a dedicat o carte destul diac (în)cã m-am tâmplat într-aciastã tocmalã ºi am iscãit. de cuprinzãtoare ºi cu o calitate graficã deosebitã pentru satele Moldovan diac iscal. Ionaºco (semneazã)”7. aflate, în prezent, în componenþa comunei Arsura, însã oferã Documentele menþionate pânã în prezent vin sã ne arate informaþii destul de puþine cu privire la stãpânitorii acelor locuri, faptul cã, în evoluþia moºiei Pâhneºti, prima etapã a existenþei a aºa cum s-a întâmplat ºi în cazul satului Pâhneºti. Pentru fost cea a proprietãþii de tip rãzãºesc8. Aceºti rãzeºi cu moºie completarea tabloului evoluþiei proprietãþii în aceastã localitate, erau numiþi în secolul al XVII - lea, în Moldova, ºi moºneni. de la prima atestare ºi pânã în prima parte a secolului al XX – Rãzeºul era stãpân pe partea lui de moºie ºi pe persoana sa, de lea, prezentãm câteva date istorice, nereflectate în lucrarea care dispunea dupã cum dorea. Partea lui purta în acte numele menþionatã. de „parte rãzãºeascã”9. Moºia moºtenitã de megieºii rãzeºi era Prima atestare documentarã a satului Pâhneºti, din fostul împãrþitã pe „bãtrâni”, care se divizau în hlize sau delniþe. Cel þinut al Fãlciului, este din data de 19 iulie 1623, când este amintit mai mic dintre copii, indiferent dacã era fatã sau bãiat, moºtenea ca martor un anume Gligorie din Pâhneºti1. Doi ani mai târziu, la casa ºi ograda din jurul acesteia, ca mezin. Toþi rãzeºii care se 5 decembrie 1625, este menþionat un alt martor din Pâhneºti, trãgeau din acelaºi strãmoº alcãtuiau un neam, moºteneau respectiv Gligorie Brahãº, care asista la vânzarea unor pãrþi de moºia în totalitate, în devãlmãºie10. Casa, care era reprezentatã moºii, ale lui ªtefan ºi Apostol din Brãteni, cãtre boierul Ionaºco de fapt de niºte bordeie mai mari, grãdina, toate sãdirile ºi Cehan2. locurile de arãturã a fiecãrui gospodar erau privite ca posesiuni Ulterior, apar mai multe acte care vorbesc de locuitori din particulare. Fânaþele, imaºurile ºi pãdurea erau considerate ca acest sat, de multe ori ca martori, aºa cum s-a întâmplat în anii fãcând parte din bunul obºtesc al aºezãrii. Probabil fiecare 1628-1632, de când aflãm cã „Petrea, fiul lui Drãghici, vinde lui gospodar cosea totdeauna acelaºi teren care, dupã ridicarea Ioniþã din Þinteºti ocina sa din satul Brãtiani, cu vad de moarã ºi fânaþului sau îngrãdirea lui, reintra în pãºunea obºteascã. loc de grãdinã, cu 12 taleri de argint”. Apar ca martori la aceastã Instituþia de bazã în satul rãzãºesc era adunarea satului, vânzare: Ionaºco Cehan (boierul care peste câþiva ani va intra în obºtea, unde toþi locuitorii adulþi, bãrbaþi, „oamenii buni ºi posesia moºiei Novaci, din apropierea târgului Huºi), Iorga, bãtrâni” (menþionaþi ºi la Pâhneºti), participau atât la dezbateri, Boureanul ºi Bordea din Pâhneºti3. Poate cã aceste documente cât ºi la luarea deciziilor. Obiceiul permitea bãrbaþilor mai vor desfiinþa mitul care circulã în zona Huºilor, potrivit cãruia viile înþelepþi ºi mai în vârstã ai satului sã aibã o poziþie de frunte. ºi podgoria de la Pâhneºti dateazã de pe timpul lui ªtefan cel Rãzeºii erau supuºi jurisdicþiei domneºti, ca orice om liber, ºi Mare (1457 - 1504), în condiþiile în care prima atestare erau obligaþi la plata tuturor dãrilor ºi prestarea muncilor ºi documentarã este de la începutul secolului XVII, la peste un slujbelor cãtre domnie11. veac de la moartea marelui domnitor4. Începând cu a doua jumãtate a secolului al XVII – lea, La doar câþiva ani, în 19 iulie 1638, sunt menþionaþi locuitorii din Pâhneºti apar tot mai des în documente. La 5 „Gavriþã cu ai sãi rãzeºii den satu den Pâhneºti”. Cu acest prilej septembrie 1677 apare ca martor Melintie din Pâhneºti, la e amintitã ºi „valea Arsurei”, ca punct de hotar, ºi se precizeazã vânzarea unei pãrþi din Odobeºti, þinutul Fãlciu12, iar mult mai cã s-au certat Gavriþã cu Gheorghe Boghiul pentru o poianã ºi în târziu, în anul 1704 (sau 1712 ?), „Ioniþã Fulga ºi Stratulat Struþe timpul domnului Radul vodã5. Documentul este foarte important, vând lui Varlaam, episcop de Huºi, partea de moºie a lui Zãrul pentru cã, deºi este datat în timpul domniei lui Vasile Lupul, face cãpitanul, ce se va alege din Armãºeni ºi iazul ce este în apa trimitere la perioada anilor 1616 – 1619 ºi 1623 – 1626, când a Crasnei cu … lei”. Martori sunt popa Galbenul, popa Apostol din domnit, în douã rânduri, Radu Mihnea6, ceea ce exprimã Pâhneºti, Tãnasã Nica ºi alþii din Cãlãraºi13 (sat situat la acea posibilitatea ca satul Pâhneºti, cel puþin teoretic, sã fi putut fi vreme pe teritoriul actualului sat Duda, judeþul Vaslui, în prezent atestat chiar mai înainte de data de 19 iulie 1623, menþionatã desemnând numele unei mahalale). Apoi, patru ani mai târziu, mai sus. în 1708, este menþionat Vasile Burghele din Pâhneºti, alãturi de Din anul 1640(?), ziua 6 (fãrã lunã), avem un document din un locuitor din satul Duda, Toderaºco. care aflãm cã Necoriþã din Þinteºti cumpãrã cu 70 de lei un Dacã pânã acum am prezentat mai multe documente care bãtrân din ªopârleni (þin. Fãlciu, vecin cu Pâhneºtii), de la vin sã ne confirme cã satul era încã rãzãºesc, începând cu finele Ionaºco Costiceanu. În actul de vânzare se precizeazã: „Adecã secolului al XVII – lea – începutul secolului al XVIII – lea, moºia eu, Ionaºco Costiceanu, nepotul Vlaiculi, scriem ºi Pâhneºti începe sã intre, treptat, în posesia unor boieri din mãrturisescu, cu cestu zapis al meu, cum eu de a mea bunã familia Roset, dar fãrã ca noi, în prezent, sã cunoaºtem voie, de nime nevoit, nice asuprit, amu vândut a mea dreaptã mecanismele de transmitere a posesiei, pentru cã, din pãcate, ocinã ºi moºia din sat din ªopârleni, partea Vlaicului, omu nu existã documente care sã ateste modul în care boierii ºi-au vândut, lui Necoriþã, din Þinteºti, dereptu ºeapte dzeci de lei adjudecat pãmânturile stãpânite de rãzeºi. Totuºi, generalul C. bãtuþi, denaintea preutului de Horjeºti ºi denaintea giupânesei îi Rosetti, în cartea sa, Pãmântul, sãtenii, stãpânii în Moldova, Cehãneascã, ºi denaintea Iorgãi de Horjeºti ºi Bo...ul de Þinteºti afirmã cã satul Pâhneºti a fost în stãpânirea sigurã a lui ºi denaintea lui Toader Lupaºco de Suleni (Duda actualã, n.n.) Iordache Ruset, poate primit de la Neculai Racoviþã (care ce iaste rãzeaº ºi dinaintea Cãzacului Frãia, aºijdere din deþinuse circa 80 de moºii în Moldova, printre care ºi Novaci, la Râºeºti, denaintea lui Dumitru D(…)ici ºi Simion Roºca ot tam ºi sud de Pâhneºti14), socrul sãu, fiind cumpãrat de la rãzeºii din Ursul Brah㺠de Pãhneºti ºi Bordea de Pãhneºti ºi Gligorcea acest sat, de unul din cei doi15. Pe boierul Iordache Roset vornic, de Þinteºti ºi Dolhan de Suleni ºi Lupul Cehãneas i Lepãdat istoricul Gh. Ghibãnescu îl caracteriza astfel: „festitul boier 13 Nr. 100 - iunie 2010 ELANUL fãcãtor ºi rãsturnãtor de domnii, <
15. Radu Rosetti, Pãmântul, sãtenii, stãpânii în Moldova, vol. I, 0 0
Bucureºti, 1907, p. 250. 2
, a
16. Gh. Ghibãnescu, Surete ºi izvoade, vol. XVII, Rãbâia ºi moºiile i din jur, 1927, p. XLVII. a o º i
17. Ibidem, vol. IV, Iaºi, 1908, p. 82. r t
18. Constantin Partene, în op. cit., afirmã cã, de fapt, Mihalachi Cehan e V
era proprietar. , u 19. Gh. Ghibãnescu, Surete ºi izvoade, vol. IV, p. 43; Idem, r e i
Kogãlnicenii, Iaºi, 1933, doc. nr. XLVIII, p. 43. V
e
20. Istoria Huºilor, cu un colectiv redacþional format din Th. Codreanu r
(coordonator), Vasile Calestru, Boris Gorceac, Avram D. Tudosie, o g i Georgicã Þoncu, Editura Porto-Franco, Galaþi, 1995, p. 94. r 21. Constantin Tofan, Evoluþia perioadelor de foamete, partea a II-a, în G Carpica, XXXIV, Editura Documentis, Iaºi, 2005, p. 217. 22. Buletinul Comisiunii Istorice, VIII, Bucureºti, 1929, p. 87. 23. Moldova în epoca feudalismului, vol. VII, partea I, Chiºinãu, 1975, 15 Nr. 100 - iunie 2010 ELANUL Comunitãþile monastice ºi puterea în Moldova secolului XV*
Iulian-Marcel CIUBOTARU
Abordarea unei teme care vizeazã un subiect atât de Zlãtariul, ºi mai din sus undi este Coste cãlugãrul"8. Nefiind complex cum este cel al monahismului în Moldova medievalã, actantul principal al acþiunii juridice despre care vorbesc, nu presupune pe lângã o bunã cunoaºtere a statutului juridic pe cunoaºtem nici mãcar mãnãstirea de metanie a acestui Coste. care-l ocupa clerul superior în societatea moldoveneascã, ºi un Cu toate acestea, unii autori au vãzut în formula "undi este efort de intuiþie care sã vizeze viaþa cotidianã a monahilor ºi Coste cãlugãrul", o atestare (prima ºi ultima însã) a unei obºti implicit rolul deþinut de aceºtia în ierarhia bisericeascã. Intrarea monahale, pe care au localizat-o geografic în judeþul Bacãu, în obºtea mãnãstireascã însemna atunci, ca ºi acum, moartea comuna Filipeni9. Consider cã din aceastã formulã, menitã sã vechiului om1 ºi o renaºtere de ordin spiritual, care-l supunea pe arate limitele unei aºezãri rurale, nu se poate ajunge la o cel în cauzã unor canoane ºi reguli valabile pânã la sfârºitul asemenea concluzie. Însã urmãtorul document pãstrat aduce o vieþii2. luminã în acest caz. Acelaºi Coste cãlugãr este amintit de data Alegerea unei asemenea excepþionale cãi consta în aceasta într-un uric emis tot de Ilieº ºi ªtefan ºi care poate fi imitarea vieþii lui Hristos3. Totodatã, schimbarea numelui datat între 7 iulie 1438 ºi 2 august 144210. Acelaºi subiect, Mihail semnifica o rupere a tuturor relaþiilor anterioare, acest deosebit Oþel, diac în cancelaria Moldovei ºi boier, primeºte danie câteva pas presupunând renunþarea la tot ceea ce înseamnã lume. sate. Amintind hotarele unuia dintre ele, se precizeazã Uneori existau ºi neînþelegeri în ceea ce priveºte averea celui urmãtoarele: "pe Dunavãþu, pe din sus de Rogoazã, poiana care urma sã se cãlugãreascã. Se cunosc cazuri când monahul unde a fost Coste
1. RELIGIA CREªTINà – STRUCTURà DEFINITORIE A care “fiinþa” sub “privirile” unei puteri divine absolute. Aceastã MENTALULUI COLECTIV MEDIEVAL percepþie venea din orizontul sãu christic ºi, ca atare, constituia modelul sãu de viaþã, cãci el se ºtia drept “fiinþã a lui Dumnezeu” Structurile mentale medievale au constituit acele ºi coborâtor din El. De aici ºi aceastã reprezentare mentalã, structuri de percepþie, comportament ºi atitudine, proprii ºi care devenea o realitate medievalã profundã, raportatã mai comune tuturor grupurilor umane ºi nivelelor cultural-spirituale mereu la cuvântul Dumnezeu - ca esenþã a spiritualitãþii sale din epoca medievalã (în spaþiul Occidentului latin medieval ºi creºtine. Pentru omul medieval, descifrarea misterului între sec. V/VIII-XVI), de fapt o paradigmã comunã de gândire ºi existenþei sale, descoperirea miracolului ºi a frumuseþii acestuia un model general uman cu o apartenenþã a tuturora de atunci la erau considerate drept semne ale primirii Pãrintelui Ceresc, un ansamblu comun de referinþe definitorii. Oricum, azi ele se revelat în istorie, pe deplin, în persoana lui Iisus Christos, întru constituie doar într-o “lume pe care am pierdut-o”. care locuia trupeºte plinãtatea Dumnezeirii ºi care era conceput Pentru Evul Mediu, religia (credinþa) era prima structurã teologic ca Sfânta Treime de Persoane divine. Aºadar, mentalul mentalã definitorie a oamenilor ºi consta în acea modalitate colectiv medieval se înfãþiºa sub forma sa creºtinã, specificã, intrinsecã, de a privi lumea ºi viaþa, de a le relaþiona cu primordialã, ca o increere a divinului mântuitor ºi ca un spaþiu o ordine superioarã dependentã, bine definitã ºi stãpânitã - cea spiritual conceput ca o “casã a omului”, situatã eschatologic în divinã, tocmai pentru o mai bunã acomodare ºi chiar luare în “braþele Pãrintelui divin”. Tocmai acest mod de a privi ºi de a stãpânire a lumii. În acest sens, orientarea omului medieval înþelege lumea ºi viaþa reprezenta dimensiunea centralã a era biunivocã - axatã pe relaþia sacru/profan - cãci exista în el spiritualitãþii omului medieval, axat, deci, pe comunicarea aceea fiinþã care tindea cu obstinaþie sã-ºi sporeascã puterea ºi spiritualã între un Dumnezeu care “vorbeºte” ºi un credincios sã-ºi concretizeze libertatea, dar exista în el ºi o altã fiinþã care a care “ascultã”. gãsit în dependenþa asumatã ºi în neputinþa faþã de propriul sãu În fond, pentru Evul Mediu, o istorie a stãrilor de spirit ºi univers mijlocul unei coincidenþe cu sine. a mentalitãþilor nu ar putea sã distingã cu claritate între laic ºi Religiozitatea omului de atunci apãrea, inevitabil, ca fiind religios, decât cel mult sub raport tematic. Biserica era ea expresia mentalã (intelectualã) a acestei neputinþe de a însãºi nu numai o formã de instituþionalizare a credinþei, dar ºi cuprinde cu mintea ºi sufletul tot universul. Spiritul profund un factor de consolidare a puterii de înþelegere, de “pedagogie a religios al omului medieval reprezenta, de fapt, o formã neamului”, de raportare spiritualã la valorile morale ºi, nu în specificã de identitate, prin repercutarea în lumea terestrã a ultimul rând, de apãrare împotriva necunoaºterii, a limitelor de superioritãþii ultime a unei lumi transcendente, inefabile - înþelegere. Gãsim în climatul cultural-spiritual al epocii sacralitatea. medievale nu numai o sumã de nãzuinþe, stãri de spirit, angoase De altfel, sacrul (supranaturalul) - era tot ceea ce nu existenþiale, dar ºi un izvor nesecat de tãrie moralã ºi sugestie aparþinea lumii terestre, dar care, într-un fel sau altul, o influenþa esteticã pentru timpurile ce au urmat, în spiritul acelei grave ºi, odatã cu ea, (sau prin ea) influenþa ºi viaþa oamenilor. Era responsabilitãþi pentru viitor - asumat de oamenii medievalitãþii. vorba, deci, despre o paradigmã mentalã universalã, Am conturat tot acest climat mental medieval pentru cã incomensurabilã, care condiþiona gândirea umanã de o forþã nu s-a înþeles întotdeauna cã timpul ºi sentimentele religioase distinctã de voinþa sa. De aici, originea ideii de Dumnezeu ca erau, pentru cei de atunci, ca niºte candele aprinse, ca niºte fiind un dat al conºtiinþei, o apercepþie transcedentalã, venitã ca lumini de veghe ºi izvoare de tãrie sufleteascã, atunci când alþii arhetip dintr-o structurã de adâncime a posibilului (psihicului) ar fi dorit sã le transforme pãmântul sau sufletul într-un dezolant uman. Sacrul reprezenta, aºadar, o omniprezenþã în interiorul pustiu, fãrã credinþã, fãrã speranþã, fãrã luminile cunoaºterii. firescului existenþial ºi apãrea atunci când invizibilul întemeietor se manifesta în vizibil, în timp ce supranaturalul era atestat în 2. TIMPUL CREªTIN ÎN OCCIDENTUL MEDIEVAL chip tangibil. Universul cotidian al vieþii omului medieval era, astfel, atins de aceastã “mirabilã sãmânþã” a sacralitãþii - Timpul, ca ºi spaþiul creºtin - “armãturi ale felului de a adicã, de contactul permanent, spontan ºi intim cu miracolul, gândi ºi de a trãi ale societãþii creºtin-medievale” (Jacques Le invizibilul ºi incomprehensibilul, cu tot ceea ce era dincolo de Goff) - erau parametrii determinanþi ai existenþei lumii ºi simþ ºi chiar de bun-simþ. modalitãþi fundamentale de ipostaziere a experienþei umane. Percepþia medievalã a timpului era, în primul rând, una xxx integrativã, îngemãnând - în cadrul aceleiaºi viziuni ºi într-un raport de simultaneitate - deopotrivã trecutul, prezentul ºi La urma urmei, fiecare civilizaþie are un sistem dominant viitorul. În al doilea rând, era ºi una calitativã, cãci timpul era de valori, care serveºte drept cadru oricãrei gândiri, acþiuni, conceput nu ca o coordonatã neutrã, ci ca o forþã puternicã ºi sentiment sau creaþie artisticã. În Evul Mediu, oamenii nici nu misterioasã, guvernând deopotrivã lucrurile, fiinþele, viaþa gândeau ºi nici nu simþeau exact ca noi. Nu simþeau ºi nu oamenilor ºi chiar simþãmintele lor religioase. De asemenea, gândeau mai bine sau mai puþin bine, ci - pur ºi simplu - altfel, într-o astfel de societate medievalã în care predomina printr-o altã prismã, cu ajutorul unui alt sistem. Exista o „mentalitatea multiplului”, timpul era perceput ca nefiind sensibilitate feudalã, o gândire feudalã, un mod de a acþiona omogen ºi nici continuu. În fomd, nu dimensiunea obiectivã a feudal, o iubire feudalã, o ambiþie feudalã ºi o artã feudalã. timpului era covârºitoare atunci, ci cea subiectivã - care Feudalismul a fost mai mult decât o stare socialã, a fost un mod constituia pentru omul medieval caracteristica primordialã a de a exista. curgerii duratei sale. În sensul celor de mai sus, putem spune cã omul Astfel, exista, pe de o parte, un timp profan - al vieþii medieval s-a perceput ºi s-a introdus pe sine într-o lume cotidiene ºi al activitãþilor obiºnuite, iar, pe de altã parte, exista dependentã de o ordine superioarã celei pãmânteºti, o lume 20 ELANUL Nr. 100 - iunie 2010 un timp sacru (religios) - ceremonial, al reactualizãrii întruchipat dupã modelul christic evocat de Evanghelii, când permanente a originilor fondatoare ºi al raportãrii la divinitate. Iisus Christos ºi-a dezvãluit adevãrata naturã doar prin Desigur, trecerea de la unul la altul era mijlocitã de multitudinea miracolele sãvârºite. De aceea, e lesne de înþeles de ce de rituri ºi de ritualuri, de sfinþenia în numele cãreia curgerea analalele ºi cronicile medievale înregistrau doar ceea ce se duratei era doar cãtre Dumnezeu ºi Slava Lui ! De aici ºi un timp petrecea mai deosebit în lume, cu scopul de a verifica împlinirea liturgic - al pomenirii lui Iisus Cristos, al pocãinþei ºi al mântuirii treptatã a profeþiilor enunþate în sfintele scrieri. În acest sens, credinciosului. Asemenea percepþii erau pe deplin explicabile Isidor din Sicilia ºi Beda Venerabilul au pus bazele acestei într-o medievalitate aflatã constant sub presiunea cronosofii creºtine, repertoriind conºtiincios toate unitãþile transcendentului ºi a tradiþiei revelatoare, la care se adãuga timpului (ora, ziua, anul) ºi chiar vârstele lumii (aetas mundi) - existenþa fricii ºi a sentimentului sfârºitului iminent al lumii menite sã dateze corect calendarul mobil al sãrbãtorilor (Apocalipsa), profeþit ºi evocat de semne ºi simboluri. religioase. De altfel, “durata lungã” (Fernand Braudel) viza o Iatã, spre exemplu, ce scria Sf. Augustin despre timp în reîntoarcere la timpul arhaic, reactualizat mai mereu prin lucrarea sa Confessiones (Mãrturisiri): „Ce este deci timpul ?! potenþarea vechilor mituri ºi prin respectarea timpului Simplu! Dacã nimeni nu mã întreabã, eu o ºtiu, iar dacã aº vrea sãrbãtorilor religioase: Duminica, Paºtele, Crãciunul, Anul sã explic cuiva care mã întreabã, nu ºtiu.” Dincolo de aceastã Nou etc. Acesta constituia un timp reversibil ºi puternic mãrturisire hazlie a sa, totuºi Sf. Augustin a dat o explicaþie mai subiectivizat ! precisã timpului în celebra sa lucrare De civitas Dei (Cetatea În iudaism, putem spune cã timpului i s-a atribuit o nouã lui Dumnezeu): „Noi mãsurãm timpurile care trec doar când le caracteristicã: liniaritatea, cãci evreul creºtin percepea durata mãsurãm simþind, iar ceea ce simþim se pãstreazã în amintirea ca fiind ireversibilã, cu un început ºi un sfârºit: Jahve nu se mai noastrã, deºi lucrurile care au provocat aceastã simþire sunt manifesta într-un Timp Cosmic, ci într-unul Istoric, în care imediat ºi de-a pururi înghiþite de trecut. Aºadar, spiritul omului e gesturile sale nu-ºi mai dezvãluiau înþelesul adânc decât pentru unicul criteriu acceptabil al priceperii duratei.” poporul ales, evenimentul istoric devenind astfel o teofanie. Nu-i mai puþin adevãrat cã existau ºi anumite reprezentãri Cu aceastã imagine preluatã, creºtinismul a conferit subiective ale timpului, specifice celor 4 nivele culturale care duratei acelaºi sens ireversibil ºi liniar. Numai cã - deºi începea structurau societatea medievalã occidentalã: timpul rural, cu Facerea lumii ºi se sfârºea cu Apocalipsa, apoi Parousia ºi timpul urban, timpul seniorial ºi timpul clerical. Pluralitatea Judecata de Apoi - timpul creºtin constituia deja o referinþã de acestor percepþii ale duratei era fireascã atunci. Era vorba, de socializare a duratei, o reprezentare subiectivã a ei. Tocmai de fapt, de un timp medieval lipsit de coeziune socialã ºi de unitate aceea, putem înþelege de ce timpul creºtin includea în plus ºi un teritorialã, perceput în valori diferite ºi de cãtre oameni din „lumi” moment central care conferea un sens inedit întregii durate, ºi diferite. Cu toate acestea, într-o „Europã a catedralelor”, timpul anume Întruparea. Proclamând ºi apostolând faptul cã Iisus creºtin pãrea singurul tãmãduitor ºi unificator pentru toate Christos a trãit o singurã datã, atunci când a fost rãstignit ºi apoi structurile social-politice ºi culturale. La el se raportau cu toþii ºi a ºi înviat, creºtinismul a „fracturat” de fapt viziunea ciclicã ºi oamenii se manifestau pentru el cu o disponibilitate aparte. tradiþionalã a duratei, transfigurând un eveniment istoric în În concluzie, timpul creºtin constituia în Occidentul Medieval o hierofanie. Cristosul a fost astfel investit cu capacitatea de a structurã definitorie a mentalului colectiv, o raportare subiectivã transmite în lume un mesaj revelator (perpetuu) care sã treacã ºi teologicã la „durata lungã”. De altfel, ruptura duratei creºtine dincolo de efemeritatea intrinsecã a timpului istoric, sanctificând cu ciclicitatea arhaicã a fost totalã, cãci postulatul apariþiei unice prin unicitatea Faptei Sale percepþia duratei. a Fiului excludea repetarea. Abia în secolul al XIV-lea, odatã cu Poate aºa se ºi explicã de ce creºtinul medieval, spre timpul muncii, al negustorului ºi al patronului ºi cu deosebire de oameniii altor epoci, a cãutat permanent divinul introducerea orologiilor s-a trecut la timpul tehnologic nu numai în natura înconjurãtoare, ci ºi în viaþa cotidianã ºi în (modern). Cu toate acestea, parcursul duratei creºtine a evenimentele istorice concrete, fiind atent la semnele, implicat atunci reîntoarcerea lumii ºi a omului la Creator, iar simbolurile, visele ºi profeþiile capabile a-l revela. În fond, avem timpul ca atare a devenit eternitate, prin comemorarea ºi de-a face cu o nouã paradigmã a descoperirii divinului slãvirea Fiinþei Unice.
Lansarea monografiei “Caragaci - un sat românesc din Bugeac”, de Petru Ujeuca, 15 aprilie 2006
MUZEUL IOAN MÂCNEA, VETRIªOAIA 21 Nr. 100 - iunie 2010 ELANUL MOªIILE CARE DUPÃ 15 OCTOMBRIE 1491 VOR CONSTITUI NOUL OCOL AL Tg. VASLUI Viorel ÞIBULEAC
A.DATE GENERALE târgurile scãpau de imixtiunea potentaþilor locali,acei „majores terrae” contribuind direct la vistieria centralã. De aceastã Într-un studiu anterior, în mod tangenþial ºi confuz, am autonomie se vor mai bucura, în condiþii specifice ºi pentru o încercat un comentariu referitor la problema enunþatã în titlul scurtã perioadã,dupã anii semnalaþi de Grigore Ureche privind prezentului studiu. Pentru a nu porni din gol încep cu înfeudarea târgurilor, Chilia ºi Cetatea Albã (a cãror apariþie ºi prezentarea unor date generale referitoare la apariþia oraºelor ºi evoluþie nu se încadreazã în tipologia generalã). a ocoalelor acestora deoarece: Epoca respectivã, privitã ca treaptã de evoluþie -apariþia binomului oraº-ocol a precedat în mod cert istoricã,marca douã momente ce se succed rapid: apariþia statului moldovenesc centralizat; - încheierea expansiunii teritoriale (probabil sub Roman -informaþiile despre acea perioadã provin fie din surse Vv.) externe ºi au un caracter de sesizare ocazionalã fie din surse - consolidarea pilonilor statului feudal centralizat:domnia interne tardive bazate pe „spuse”, generând mai multe întrebãri cu sfatul domnesc, curtea domneascã, oºtirea; biserica cu decât rãspunsuri; latura dogmaticã ºi cea lumeascã; sistemul juridic intern ºi -fenomenul a evoluat în strânsã intercondiþionare cu încadrarea în sistemul de drept internaþional;etc.(perioada lui etapele istorice concrete, cu necesitãþile economice ºi Iuga Vv. mai corect Alexandru cel Bun). În contextul generalizãrii posibilitãþile politice ale societãþii reflectând, dintr-o anumitã relaþiilor feudale de tip diferit celor precedente, în care etapã, creºterea sau descreºterea puterii domneºti; proprietatea nu se mai justificã prin dreptul obºtesc – gentilic ci În mod legic,la acele timpuri, orice tip de aºezare umanã prin încadrarea în sistemul în care domnul este ºeful ierarhiei necesita un teritoriu din exploatarea cãruia locuitorii sãi puteau sociale ºi proprietarul întregului teritoriu, transformarea tuturor obþine hrana, îmbrãcãmintea,materialele de construcþia etc. proprietarilor de pãmânt ºi conducãtorilor locali în „slugi Satul, indiferent de modul cum a apãrut ºi evoluat: persistenþã domneºti„ s-a produs ºi transformarea autonomiilor locale localã,dislocare de populaþie,avea un spaþiu, o „moºie” orãºeneºti în autonomia generalã a feudelor domneºti. Baza provenind fie din moºtenirea gentilica fie prin punerea în valoare juridicã a posesiei unui sat o constituia actul domnesc, în cazul a spaþiilor „albe”: pãduri,seliºti,locuri pustii ºi care asigura târgurilor, crearea ocoalelor,amintitã în cronici, se referã la necesarul celor 10-20 40 defamilii ale sale. emiterea actelor ce vor justifica folosirea terenului arondat. Apariþia oraºelor,forme relativ noi de vieþuire umanã, Astfel Tg. Vaslui devenea „târgul nostru al Vasluiului„, activitatea constituie un fenomen complex la care au concurat elemente de sa ulterioarã ne mai fiind generatã doar de interesele proprii ci evoluþie economicã localã,aportul etnic din spaþii mai evoluate de ale domnitorului, cãpãtând fireºte noi atribuþiuni ºi obligaþii: tehnologic ºi socio-administrativ ºi un anumit oportunism politic. - a. sediu al unei curþi domneºti( aici trebuie sã distingem Ultima afirmaþie se referã la faptul cã teritoriul viitorului stat mai multe semnificaþii: instituþia domneascã, amenajarea moldovenesc s-a aflat sub dominaþia unor state turanice: khazar imobiliarã, locul unde reprezentanþii permanenþi sau itineranþi ai cuman. Nu mã voi referi la influenþa pozitivã sau negativã a domnului acestei dominaþii asupra istoriei þinuturilor noastre ci asupra îºi îndeplineau atribuþiunile deci un centru administrativ unor trãsãturi ale politicii lor interne: –juridic ); - rigurozitate desãvârºitã ºi inflexibilã din punct de vedere - b.centru al unor formaþiuni militare teritoriale (mai puþin administrativ ºi juridic; aberaþia cu centru a l curtenilor din zonã); - toleranþa absolutã privind organizarea vieþii economice ºi - c.centru vamai ; religioase; - d.bazã logisticã pentru activitãþile domneºti în zonã; - interes direct în protejarea ºi promovarea meºteºugurilor - e.element constitutiv al puterii domnului ca prim feudal ºi ºi a comerþului, surse sigure de venituri; cap al familiei domneºti; Dupã formarea regatului maghiar ºi a celui polon teritoriile B. PREZENTAREA SATELOR ÎN ORDINEA acestora sau transformat în pieþe economice expansive, ENUMERÃRII LOR ÎN URIC fenomen care la nivel de stat s-a manifestat prin preocuparea în Încep prin a reaminti paragraful din uric care declara;„...am exportul de economie, politicã ºi catolicism. Acestea au fost,în întors ºi am supus ºi am lipit toate aceste de mai sus numitele principal, elementele care au catalizat dezvoltarea în zona sate ºi seliºte cãtrã târgul nostru al Vasluiului...„. Înþelesul noastrã a meºteºugurilor ºi a comerþului precum ºi citatului, tema prezentului studiu, grupeazã teritoriul ocolului în concentrarea lor în viitoarele oraºe (pentru zona noastrã mai trei categorii: potrivit termenul de târg având în vedere multitudinea de -1-am întors=moºii înstrãinate din vechiul ocol; înþelesuri derivate: târg=oraº sau piaþã, târguialã=cumpãrãturã -2-am supus=moºii cumpãrate în vederea mãririi acestuia; sau negociere. Locurile unde s-au înfiripat astfel de aºezãri -3-am lipit=certificã faptul cã din ocolul iniþial mai trebuiau sã îndeplineascã cumulativ mai multe condiþii: rãmãsese o parte –ocolul atribuit în septembrie 1434 lui ªtefan - dispunerea în apropierea uneia sau mai multor rute Vv. de fratele sãu Iilie vv. ; comerciale; -a-SATELE DE PE VERSANTUL SUDIC AL VÃII - prezenþa unor surse suficiente ºi sigure de apã: râuri, RACOVEI pâraie; 1.BILCARII 2 .CRÃSTOAIE 3.CURTEªTII - prezenþa reprezentanþilor puterii „politice„, protecþie Fost domeniu al boierului Cîrstea Negru cu uric de la împotriva atacurilor ºi a abuzurilor; Alexandru cel Bun. A fost o perioadã stãpînit de doi fii si - existenþa, aºa cum arãtam,a unui teritoriu care sã asigure (probabil) un nepot al sãu apoi donat m-rii Bistiþa care, în 1491 populaþiei (cîteva sute de familii) necesarul logistic; prin egumenul Grigorie îl vinde lui ªtefan cel Mare cu 200 Ultima cerinþã se va fi realizat fie prin exploatarea moºiilor Hotarele domeniului sînt urmºtoarele:- p. Racova de la satului sau satelor ce au constituit nucleul economic-agrar fie gura p. Bilcarilor pînã la gura prin concesionarea zonei de cãtre puterea suzeranã sau VÃII Racovei-fîntîna Corcii-Cetãþuia- fîntîna Prunilor- puterea localã. Bucurându-se de un regim de autonomie movila luiSecarã-dl.Racovei(dr. Bogdanei)- 22 ELANUL Nr. 100 - iunie 2010 Fîntîna Blãnarului(capul de sus al runcului)-p. Bilcarilor Seliºte pe Racova (probabil seliºtea Pãuceºtilor) ; pînã la gurã. -20 ian . Documentele care justificã aceste hotare sînr: C. MOªIILE DE LA GURA STEBNICULUI; BÎRLAD ªI -15 sept. 1447: Petru Vv. dãruieºte panului Marco TELEJNA (probabil Bontea o prisacã în hotarele Tg. Vaslui 7. BÃLTENII 8. DELENII 9. SELIªTEA MICLEªTI La gura Racovei; Au aparþinut ca domeniu unic lui Toader Hasn㺠moºtenire -15 oct. 1491 uricul Tg. Vaslui emis de ªtefan cel Mare; (nu se ºtie de cine întãritã) de la moºul sãu Hasn㺠fiul lui -17 iun. 1668:mãrturie hotarnicã a satului Tãtãraºi; Hasn㺠cu uric de la Alexandru cel Bun ºi au fost vîndute pentru -b-SATELE DE PE VERSANTUL NORDIC AL VÃII 240 de zloþi. Poziþionarea satelor este precizatã în uricul din RACOVEI 1491 :„...anume bãltenii în gura Stebnicului, ºi de iastã parte de Cunoscînd poziþia ºi hotarele fiecãruia le voi prezenta Bîrlad delenii ºi oseliºte anume Micleºtii...„. Rezultã dispunerea separat. Bãltenilor pe ambele pãrþi ale Stebnicului pînã în Bîrlad, a 4.FEEREªTII Delenilor ºi Micleºtilor între Bîrladul Mare ºi Bîrladul vechi. Probabil a fãcut parte din domeniul lui Oan㺠Rohat Hotarele domeniului sînt :mijlocul rediului Pãuceºtilor pe Ungureanul,cu uric de întãrire de la Ilie ºi ªtefan Vv. „cît erau drumul Coºeºtilor (loc de joncþiune a patru moºii :Bãlteni, încã în pace„(înainte de 1434), pentru fiii acestuia : Faier, Petru Pãuceºti,Bãileºti ºi Laza) -vîrful dealului spre Stebnic-peste ºi Cosma Streaºinã. Deºi se cunosc proprietari valea ºi dealul Stebnicului la fîntîna Stanciului- vadul Brodoc de intermediari:ªtefan Mesehnã. Micle Tavã în 1491 satul este sub obîrºia dl. Telejna- pe Birladul vechi pînã la obîrºia dl. vîddut pentru 100 de zloþi de un grup destul de încurcat(probabil Bîrladului-creasta dl. Gheorghiþoaiei la vîlceaua Pãºcoaie. ogreºealã de traducere)de urmaºi ai acestora Hotarele moºiei Documentele care relevã aceste hotare sînt: Feereºtilor sînt:-gura Vãii Popãii (Hopul sau Hîrtopul)- coada -15 oct. 1491: uricul Vasluiului; vãii Hoºculeþului - zarea dl. Gheorghiþoaiei pîna la gura Racovei- -01 apr. 1694: uricul Brodocului; p. Racovei înapoi la Hopul. Documentele care au permis -11 iul 1695: uricul satului Seliºte (Pãuceºti); stabilirea acestor hotare sînt: -20 ian. 1709: Mihai Racoviþã Vv. întãreºte lui Iordachi -15 sept 1447:deja prezentatul uric de danie a unei prisãci Ruset moºia Buloaiei; la gura Racovei care semnaleazã faptul cã limita vesticã a -11 aug. 1746 :Neculai vodã Mavrocordat întãreºte m-rii moºiei Vasluiului în acea zonã este ºi limita esticã a moºiilor de Sf. Sava moºia Mãrãºenii; pe Racova. Pentru cititorul nedumerit de atâtea guri ºi vãi precizez faptul cã gura unei vãi nu se confundã cu gura de 10.MÃRêENII vãrsare a rîului sau pîrîului pe care (de regulã îl flancheazã)Gura A aparþinut stolnicului Dãmãncuº cu uric de la Alexandru vãii reprezintã linia imaginarã care uneºte punctele cel Bun ºi a fost vîndut de nepoatele sale cu 60 de zloþi. Hotarele predominante de pe cei doi versanþi în locul în care lunca moºiei sînt urmãtoarele: vadul Brodocului-creasta dl. afluentului se uneºte cu lunca apei principale. Telejnei(viile vechi)-valea lui Bour pînã la creasta dl. Cloºca- -un document citat de Iacov Antonovici care semnala creasta dealului pînã sub dl. Chicerea – dl. Morii pînã sub poiana atacarea m-rii Floreºti de cãtre Alexandru Movilã ºi cumnatul Muncelului –peste valea Delei pânã în dumbravã-dl. Bîrladului sãu Samuel Koreþchi; documentul este confirmat de un uric spre sud pânã deasupra rediului lui vodã - pe pârâu pânã la emis de Gaºpar Graþiani care, la rîndu-i semnala atacarea de B â r l a d – B â r l a d u l s p r e n o r d p â n ã l a v a d u l aceiaºi a satului Hotineºti (Deieni) din apropiere; brodocului;Documentele din I20 ian. 1757: foaie hotarnicã întocmitã de Nec. Racoviþã care am extras datele sunt: med. Pfntru alegeres hotareloi moºiei Vasluiului; -15 oct. 1491: uricul Tg. Vaslui; 5. ROHA?II -20 ian. 1709 ; uricul moºiei Buloaiei; ªi acest sat a aparþinut lui Oan㺠Rohat Ungureanulaici -11 aug. 1746; uricul moºiei Mãrãºeni; aici aflîndu-se casa sa; A fost întãrit fiului sãu Groza Rohat de Ilie -28 ian 1757; foaie hotarnicã a moºiei Vaslui ridicatã de ºi ªtefan Vv. probabil tot înainte de 1434. Se cunoaºte ºi aici Nec. Racoviþã med. : stãpînirea episodicã a lui Miclea Tavã de pe Crasna dar, în 1491, D. MOªIA DE PE DELEA vînzãtorul satului este tot Groza Rohat care îl vinde cu50 zloþi. 11. (CÎTEªTII) Hotarele moºiei sînt:p. Ispãscioaiei de la gurã pînã la obîrºie- dl. În ordinea enumerãrii din uric moºia dintre Mãrãºeni ºi Gheorghiþoaiei pînã la coada Hoºculeþului-gura vãii Popii –p. Brudureºti este,fãrã îndoialã Cîteºtii. Satul a aparþinut lui ªtefan Racova pînãla locul de unde am pornit. Hotarele moºiei sãnt: Mesehnã (care a stãpânit o perioadã ºi Feereºtii) probabil danii est: Feereºtii, nord: creasta Gheorghiþoaiei, vest: Pãuceºtii, de la Alexandru cel bun. A pierdut satele Cîteºtii, fiind recuperate sud: p. Racova. de urmaºul sãu Dan Mesehnã de la Ilie ºi ªtefan Vv. la 19 sept. 6. PÃUCEªTII 1436 . Poziþia satului este arãtatã în documente ca fiind intr-o A aparþinut lui Bãilã cel bãtrîn (probabil ºi al Bãileºtilor dumbravã sub rediul cel lung avînd urmãtoarele hotare: alãtursþi), afost vîndut de fiii sãi popa Bãilã ºi sora sa neacºa marginea rediului spre Portari( poiana lui Carpen sub dl. pentru 50 de zloþi. Nu se cunoaºte emitentul uricul lui Bãilã cel Chicerea) bãtrîn. Analizînd,din acest punct de vedere, toate satele din -movila de sub poiana Muncelului – spre vest peste p. uricul Vasluiului observãmcã, în general, taþii au urice de la Ilie ºi Delea pînã în dumbravã- pe partea vesticã a dl. Bârladului pânã ªtefsn Vv. bunicii de la Alexandru cel Bun. În cazul prezent deasupra rediului lui Vodã(valea lui Bejan)-spre est peste un iaz apreciez cã actul Pãuceºtilor a fost dat de Ilie ºi ªtefan. Hotarele la creasta dl. Morii pe drumul spre Zãpodeni – spre nord pânã la moºiei:p. Racova dela gura Bicarilor la gura Ispãscioaiei-p. hotarul Mãrãºenilor spre Portari. Dupã cum se observã este o Ispãscioaiei pînã la obîrºie(la creastã în hotarul Bãltenilor- moºie micã, vândutã de nepoþii lui ªtefan Mesehnã pentru 50 de creasta dealului pînã la capul de sus al rediului Pãuceºtilor în zloþi. Documentele moºiilor megieºe, în lipsa unui document drumul mare (al Coºeºtilor) – sore sud pînã la fîntîna de sub propriu, din care am extras datele necesare sînt: Tîrcova. Documentele doveditoare: -15 oct.1491: uricul Vasluiului; -uricul Tg. Vaslui: -20 ian 1709: uricul Boloaiei; -01 apr. 1694: mãrturie hotarnicã privind alegerea -11 aug. 1746; uricul Moºiei Vaslui; hotarelor daniei lui Duca Vodã cãtre postelnicul Panaiotache de -foaia hotarnicã de la 38 ian 1757 pentru M-rea Fîstîci; la Brodoc; -11 iul. 1695 :Duca vodã întãreºte m-rii Floreºti satul 23 Nr. 100 - iunie 2010 ELANUL Rãsfoind în arhive Comuna Cârja ºi familia Cârjã… Ion N. OPREA
Biserica cu hramul „Sfântul Ioan Botezãtorul” din satul Cârja împreunã cu copilul, l-au dat drumul, de au venit iar la Cârja, iar pe de Sus, comuna Cârja, judeþul Tutova, filialã, ziditã „pe la anul 1750” cucoane le-au pus pe caiacul ce-l aveau grecii ºi au plecat cu ele pe de banul Ioan Cârjã, dupã spusele bãtrânilor, nu se reparase Prut, în sus, la Sculeni. niciodatã pânã în februarie 1901, când parohul C. Buþã raporta Pe când treceau pe Prut, în dreptul comunei Cârja, un cãpitan protoereului despre starea lãcaºurilor de cult din parohia pãstoritã rus ce era pe malul Prutului, rugat fiind de Petrache Cârjã, fiul ºi de el. soþul celor luate prizoniere , a cerut grecilor sã le elibereze, „cãci ele Faþã de cele înscrise mai sus, protoeriea – protoereu Ioan nu au fãcut nici un rãu”. Grecii au rãspuns cã nu le dau drumul, ca sã Antonovici, Episcopul Huºilor de mai târziu, nota: „Se vor cerceta piarã împreunã cu dânsele care au ºi fost tãiate la Sculeni. cãrþile din bisericã ºi periodicele cã pe la 1821 Cârjã trãia.” Acestea mi s-au spus mie de manca Dumitra Grosu.” Urmare, preotul îi scria protoereului la 21 martie 1901 „Despre Cârjã a se vedea în „Jalnica tragedie” a lui Beldiman, (lucrarea manuscris a lui Ioan Antonovici „Notiþe istorice ºi vol.III, Letopiseþe, p.381 ºi în „Arhiva” (revistã) de Ghibãnescu tradiþionale privitoare la bisericile din þinutul Tutova” – cota nr.1564 nr.8/6/1897 nota I. Antonoici. la Arhivele Statului Iaºi): Nu în „Arhiva” nr.8/6, ci în nr.3 ºi 4,- din martie aprilie 1897” se Onorabile pãrinte protoereu, aflã documentarul semnat de Gh. Ghibãnescu despre „Spiþa familiei Ca adaos la chestionarul… vã aduc la cunoºtinþã cã la Cârjã, p.189-196: „Întâmplarea a fãcut sã ne cadã în mâni o spiþã biserica „Sf.Ion Botezãtorul” din comuna Cârja, ctitorul ei este banul necompletã a acestei vechi familii boiereºti Cârjã. Ion Cârjã, care la anul 1821 era pârcãlab la Galaþi, când Moldova Într-o odãiþã mai mult decât modestã, în una din strãzile era sub protecþia Porþii Otomane ºi a fost zaverã între turci ºi greci. Iaºilor, trãieºte astãzi ultima descendentã a acestei distinse familii, Turcii când veneau pe la Cârja þineau gazdã (conac) la casa b care îºi are viaþa documentatã de la 1497. E o bãtrânã care a vãzut anului Ion Cârjã, care atunci trãia în comuna Cârja, la moºia sa. cu ochii sãi Eteria, a asistat la tãierea mamei sale la Sculeni, a Grecii, de mare urã ce aveau asupra banului Ion Cârjã, ca sã cunoscut în persoanã pe Sandu Sturza, pe Mihail Sturza, pe Ghica poatã pune mâna pe familia banului, s-au schimbat în portul ºi pe Cuza, ºi poartã cu demnitate sarcina celor 85 de ani de viaþã. turcesc. Când i-a vãzut familia Cârjã venind nu i-a cunoscut cã sunt Pentru interesul ce poartã istoria þãrii acestei familii, credem greci, ca sã poatã fugi ºi de aceea în urmã, grecii au pus mâna pe cã facem un serviciu dând la ivealã aceastã spiþã. soþia banului ºi pe nora sa Zoiþa, amândouã având acelaºi nume, iar O micã lãmurire. Petrache Cârjã, fiul banului Cârjã, care a luat refugiul mai iute, s-a Spiþa e fãcutã cam pe la 1815 de cãtre Petrache Cârja, ascuns în stuful din baltã ºi în urmã a trecut peste Prut, iar grecii au paharnicul, mort în 1831, când era ciuma în þarã cu Kiseleff. Era luat pe amândouã cucoanele împreunã cu manca Dumitra Grosu, obiceiul în trecut, la noi, ca în daraveri de moºii sã se probeze care avea ºi copilul numit Iancu Cârjã, pe toþi aceºtia ducându-i la stãpânirea pãmântului, cu spiþa. În acest scop, se scoteau de cãtre Valea lui Dobre, care vale vine între Vãdeni ºi Rogojeni, judeþul pãrþile în proces copii de pe spiþa mare, dar atâtea câte trebuiau Covurlui, unde i-au þinut trei zile. Apoi, dupã trei zile, mancei urmaºilor de pe bãtrân. Aºa ºi aici, spiþa scoasã de pe spiþa veche de cãtre Petrache Cârjã în 1815 priveºte numai urmaºii direcþi ai bãtrânului Cârjã Petrovici, moºnean în satul Cârja pe Prut ot Bârlad. De celelalte seminþii aminteºte întru atâta, întrucât s-au dat danie, sau s-au vândut Cârjeºtilor, ca acel ªtefan de pe spiþã, vândut cu moºia sa lui Antohi Cârjã sau cu Maria ºi Constantin vânduþi cu moºia lor banului Ion Cârjã.” Reiese, în continuare, cã atunci când un rãzeº sau boier se înstrãina de sat ori îºi vindea rãzãºia, spiþa nu-i mai trecea seminþia, cã el nu mai avea dreptul la pãmânt, ºi, deci, nu mai fãcea parte din spiþã. Într-o spiþã rãzãºeascã sau boiereascã nu citim atât genealogia familiei, cât succesiunea proprietãþii teritoriale. Spiþa descrisã de Ghibãnescu (rezumatã de noi) cuprindea zece rânduri de oameni, iar de la Petrache Cârjã pânã la Smaranda Cârjã ne suim cu spiþa lor pânã la 1540, deci pe vremea lui Rareº. Banul Ion Cârjã apucã pe Grigore Ghica la 1777 iar Petrache Cârjã domnia lui Moruz, sub care se însoarã cu o domniºoarã din suita Domniþei Moruz. Cuvântul Cârjã este de origine slavonã, cu sensuri diferite în limba românã, dar poate fi ºi o veche poreclã datã familiilor de obârºie româneascã. Familia Cârjã a avut a îndura multe în vremea Eteriei. Vornicul Alecu Beldiman în „Jalnica tragedie” povesteºte episodul cu lupta de la Sculeni: „Turcii de pe înãlþimile Sculenilor împuºcau spre Prut, pe care o mulþime de lume îl treceau înot, pe pod sau þinându-se de un odgon. Se rupe odgonul ºi toþi se îneacã în Prut. În acea împrejurare au fost omorâþi ºi cei din familia Cârjã, luaþi prizonieri de grecii eleniºti (a se vedea ºi „Istoria Revoluþiei de la 1821” de Aricescu). „Aice sãrdãreasa Cârje au dat cumplitul sfârºit. Cã nori-sa ºi nepoata la un loc s-au sfârºit. Prutului s-au fãcut jertfã, întru el s-au prãpãdit. Toate au cãzut din caprã dupã ce le-au grãmãdit. Tufecciul Atanase, câinele nelegiuit. Om ieºit din oamenie, cu alþi eteriºti unit. 24 ELANUL Nr. 100 - iunie 2010 Le-au cãlcat la o moºie prãdând tot le-au ºi robit. pãmânteni, aºa ºi Zoiþa s-a mãritat cu Cârjã. Pizma ce aveau pe Cârjã a-ºi rãsplãti au grãbit. Din cãsãtoria lor au rezultat trei copii: Ion, Smaranda ºi Lacrimile ºi strigarea, þipetele ce fãceau Marghioala, ultima era de þâþã pe timpul Eteriei cã, aflãm din paginile Când le-au ridicat din casã ºi legate le duceau arãtate, toate trei au fost ridicate de la o petrecere de familie, poate N-au înduplecat nimic pe acel nelegiuit chiar de la cumetria fetiþei cu numele Marghioala. Din diavoleasca pizmã nimic nu l-au clintit. Toate trei au fost ridicate ºi duse pe jos de la Cârja pânã la De la Leova Moscalii, dame câte le-au vãzut, Sculeni, ºi tratate deosebit de rãu. Era rãzbunarea lui Atanase, Cum ºi boieri ºi cucoane, vai mi-e greu de crezut Tufecciul care o ceruse pe Zoiþa Cerchez de soþie ºi ea nu voise; Uniþi toþi le-au rugat foarte, vrând a le rãscumpãra rãzbunarea venea ºi de acolo cã Ion Cârjã, pârcãlabul de Galaþi, ªapte mii de lei, priveºte, ca ºi cum ar fi o para; þinea cu turcii, cãrora chiar el le înlesnise trecerea peste Dunãre… Trece de la carantinã, se duce pe Prut în sus, Toatã lumea de la Huºi, bejenitã, atunci, la Leova, peste Prut, ªi cu dânsul împreunã pânã la Sculeni le-au dus. a vãzut ceea ce relata Alecu Beldiman. Aduse la Sculeni, spune Spre pazã sau spre osândã în Tabie le-au închis Ghibãnescu, ele au fost þinute mai multe sãptãmâni ºi necinstite. În Pânã când s-au stricat grecii ºi în apã le-au împins. ziua când turcii fãceau de petrecere grecilor,lumea plutea pe apa Peºtilor le-au fãcut hrana ºi Prutul le-au fost mormânt. Prutului. Unii þinându-se de odgonul întins peste Prut. La De prohod n-au avut parte, nici loc ºtiut în pãmânt.” înghesuialã, Zoiþa Cerkez – Cârjã, fiind cu copilul în braþe, a dat sã (Letopisete III, 381) se þinã de braþul grecului însoþitor. Acesta n-a fãcut decât sã-ºi Descrierile lui Alecu Beldiman erau completate de cuvintele lui scoatã etaganul cu care i-a tãiat mâinile, dupã care a azvârlit-o în Ghibãnescu: „Sãrdãreasa Cârjã era Ilinca, mama lui Petrache Cârjã Prut împreunã cu bãtrâna Cârjoaia. ºi soþia lui Ioniþã Cârjã, ban ºi pârcãlab de Galaþi. Petrache Cârjã, neputincios, privea scena de peste Prut. Petrache Cârjã s-a însurat cu Zoiþa Cerkez, fata lui Ioniþã Aºa a plãtit tributul de sânge familia Cârjã, care a dat þãrii Cerckez. Acesta din urmã era venit în Moldova cu Domnul Moruz. atâþia diplomaþi, hatmani ºi înalþi funcþionari de stat în istoria Copila lui, Zoiþa, era domniºoarã de onoare a Domniþei Moruz, ºi noastrã. cum era obiceiul, domniºoarele de onoare se mãritau cu fiii de boieri
Eminescu ºi perspectiva unitarã a românismului
Prof. univ. dr. Ioan AGRIGOROAIEI
Atunci când, în iunie 1939, se împlineau 50 de ani de la cadrul cãreia s-a consemnat împlinirea a 50 de ani de la moartea moartea lui Mihai Eminescu, opinia publicã din þara noastrã era poetului. Opera lui a cunoscut noi ediþii, iar exegeþii de seamã au profund îngrijoratã de mersul evenimentelor din viaþa stãruit asupra unor aspecte cu semnificaþie majorã, au aruncat noi internaþionalã, în condiþiile în care mari pericole au ajuns la lumini asupra creaþiei eminesciene, evidenþiindu-i valoarea hotarele României. Dupã ce în martie 1938 ocupase Austria, la naþionalã ºi universalã. Reviste de prestigiu i-au dedicat numere 1 sfârºitul lui septembrie primise regiunea sudetã speciale , s-au þinut conferinþe, au fost organizate prin acordul de la München, în martie 1939 expoziþii, excursii ºi pelerinaje, poeþii i-au dedicat Germania a ocupat, practic, întreaga poeme etc. Primãria municipiului Bucureºti a Cehoslovacie, intensificându-ºi totodatã organizat, în cadrul „Lunii Bucureºtilor”, o amplã presiunile asupra Poloniei ºi Lituaniei. În aprilie, expoziþie „Eminescu”. La Iaºi comemorarea a armata italianã a invadat Albania, iar Ungaria s-a fost marcatã printr-o serie de conferinþe la retras din Liga Naþiunilor. Rãzboiul civil din Universitate ºi prin alte acþiuni2. Spania se încheia în 1939 cu înfrângerea Rândurile noastre nu-ºi propun sã facã un republicanilor, cu recunoaºterea guvernului inventar al acestor manifestãri ºi nici sã emitã Franco de cãtre Anglia ºi Franþa (februarie) ºi judecãþi privind valoarea intervenþiilor pentru aderarea Spaniei la „Pactul anticomintern” (27 istoria ºi critica literarã; ne propunem sã martie). Tratativele anglo/franco-sovietice descifrãm maniera în care a fost dezbãtutã, bãteau pasul pe loc, pentru a se încheia în august explicit sau implicit, actualitatea scriitorului, în fãrã nici un rezultat. În schimb, la 23 august 1939 acele împrejurãri când statul român trecea prin se va semna „Pactul de neagresiune germano- momente grele. Într-unul din numerele sale din sovietic”, cu prevederile sale oficiale ºi cu cele iunie 1939, ziarul „Opinia” (Iaºi), remarca între secrete. Cu toate cã Anglia ºi Franþa au altele: „Un popor care nu are cultul strãmoºilor nu întreprins, dupã ocuparea Cehoslovaciei, o serie este demn de lumea civilizatã. Comemorãrile de acþiuni ce aveau semnificaþia depãºirii oamenilor mari servesc, de altfel, ca prilejuri de a conciliatorismului (acordarea de garanþii Poloniei, României, face educaþia tinerii generaþii, reactualizând viaþa de muncã ºi Greciei ºi Turciei, încheierea unor convenþii economice º.a.), glorie a înaintaºilor. Românul nu este lipsit de recunoºtinþã faþã de declanºarea celui de Al Doilea Rãzboi Mondial va deveni trecut”. Comemorãrile din ultimul timp, între care ºi împlinirea a 50 inevitabilã. În acest context, numai schiþat aici, românii îºi de ani de la moartea lui Eminescu – se scria în continuare, în exprimau hotãrârea de a-ºi apãra graniþele realizate în 1918, prin articolul prilejuit de împlinirea a 66 de ani de la moartea unei atâtea lupte ºi sacrificii. Ameninþãrile au devenit tot mai puternice personalitãþi de excepþie a Bisericii Ortodoxe Române – aratã cã ºi ne face imposibilã menþinerea, în anul 1940, a integritãþii „generaþia de astãzi este profund recunoscãtoare faþã de memoria teritoriale a României întregite, ca urmare a izolãrii sale totale pe acelora care au contribuit la înfãptuirea României de astãzi”3. plan extern. Acelaºi ziar, referindu-se la manifestãrile dedicate fruntaºilor În împrejurãri atât de vitrege, manifestãrile prilejuite de Revoluþiei române din Transilvania (1848-1849), sublinia: semicentenarul morþii lui Eminescu nu au cãpãtat, credem, „Generaþiile de astãzi þin astfel sã aducã prinosul lor de proporþiile pe care le-ar fi avut în timpuri normale, paºnice. Cu recunoºtinþã acelora care sunt cea mai vie pildã de jertfã pentru toate acestea, au fost organizate acþiuni notabile. În ziua de 16 binele colectivitãþii naþionale. Aceastã pomenire îºi are astãzi iunie 1939 a avut loc ºedinþa solemnã a Academiei Române, în tâlcul ei, în cadrul atitudinii dârze româneºti de pãstrare a 25 Nr. 100 - iunie 2010 ELANUL integritãþii ºi libertãþii noastre, oricare ar fi împrejurãrile ºi protestare, a muceniciei absolute”. În mai multe rânduri, în adversitãþile din afarã. Martirii pe care-i pomenim astãzi sã ne fie conferinþe, N. Iorga înfãþiºa pe Eminescu sub „un anume raport, pildã, în orice moment”4. care este al unitãþii morale a tuturor românilor”. Eminescu „a În „Convorbiri literare” se exprima îngrijorarea faþã de mersul reprezentat aceastã unitate culturalã ºi moralã a neamului evenimentelor ºi se adopta o anumitã atitudine, mai ales cã românesc”. El ºi-a consacrat viaþa „conºtiinþei de unitate naþionalã numãrul dedicat lui Eminescu a apãrut dupã atacarea Poloniei ºi ºi aspiraþiilor de libertate – dar în originalitate, nu în imitaþie – ale dezlãnþuirea celui de al doilea rãzboi mondial: „Comemorarea poporului românesc”12. cade într-o vreme de funebrã tristeþe, de apocaliptice zguduiri în Ca ºi alþi exegeþi ai vieþii ºi operei genialului poet, N. Iorga a lume. În zadar au cântat poeþii, în zadar au suferit ºi au creat insistat asupra faptului cã Eminescu a cunoscut poporul român în frumosul ca sã îmblânzeascã fiara din om ºi sã-l facã mai bun, din întregul sãu, atât în spaþiu, cât ºi în structura sa socialã. Eminescu nou trâmbiþi tulburãtoare vestesc intrãri triumfale, de ciocli în „a cunoscut astfel poporul românesc prin vizitele din sate, l-a cimitire. Din nou încolþeºte ºi creºte gândul cã cea mai grea cunoscut loc de loc: a strãbãtut toate satele poporului românesc”, sarcinã a omenirii de mâine va fi lupta pentru reeducarea temã reluatã în aceeaºi conferinþã: „Prin tot trecutul lui, Eminescu individului ºi colectivitãþii de la supraom la om”5. ajunsese a cunoaºte românimea întreagã în spaþiu ca ºi în În cuvântarea rostitã în ºedinþa solemnã a Academiei adâncimea straturilor sociale”13. Române, preºedintele acesteia, C. Rãdulescu-Motru insista Leca Moraru îl cita în 1939 pe Simion Mehedinþi: Eminescu a asupra preþuirii crescânde de care s-a bucurat opera lui Eminescu fost „pelerin în timp ºi în spaþiu al întregului neam românesc de la în anii care trecuserã de la moartea sa: „În aceºti 50 de ani care ne Nistru pânã la Tisa”14. ªi tot atunci, în aceeaºi revistã, era evocat despart de ultimul an al vieþii sale, gloria lui Mihai Eminescu a mers Eminescu ca precursor al Marii Uniri. Însuºi Eminescu declarase: înãlþându-se [...]. La un cult eminescian – cãci de un adevãrat cult „Întâmplarea (sã fi fost numai întâmplare? – n.ns., I.A.) m-a fãcut, se bucurã azi Eminescu – s-ar ridicat apoi, an dupã an, opera lui din copilãrie încã, sã cunosc poporul românesc din apele Nistrului Eminescu în ochii publicului românesc. În aceastã ridicare a fost o începând, în cruciº ºi-n curmeziº pânã la Tisa ºi-n Dunãre”. continuitate perfectã [...]. În poezia ºi proza lui, simþirile cele mai Aceastã mãrturisire ne îndeamnã „sã credem cã trezirea caracteristice ale vieþii noastre ºi-au gãsit o expresie artisticã ºi conºtiinþei de român s-a sãvârºit în adâncurile lui Eminescu pe nepieritoare. El a fost maestrul care a ºtiut alege metalul pur ºi plan dacic, viziunea integralã a pãmântului românesc fiindu-i nobil din minereul brut al sufletului nostru”6. icoana dintâi a credinþei, statornicitã pânã la coborârea din urmã a În aceeaºi ºedinþã, acad. D. Caracostea întãrea ideea cã genelor [...]. Eminescu a avut perspectiva unitarã a românismului, „Eminescu este atotprezent în conºtiinþa noastrã”, iar „poezia lui a Daciei de odinioarã. Pentru inima lui largã, o Românie strâmtã n- este de o continuã actualitate, semn cã îndeplineºte nu numai o a existat. Sufleteºte, el anticipa întregirea neamului”15. România funcþiune esteticã ºi socialã, dar ºi una vitalã”7. Actualitatea lui de azi – se arãta în încheierea articolului – se închinã marelui Eminescu era conceputã în profunzime, cu învãþãminte de mare ctitor, deoarece, dupã cuvântul lui Goga, „vremea de azi cu toate însemnãtate. Atenþia acordatã de conferenþiar domnului Þãrii izbânzile ei îi aparþin. A biruit crezul lui”. Este deci necesar sã se Româneºti, Mircea cel Bãtrân, aºa cum apare în Scrisoarea a III-a acþioneze în deplinã unitate pentru ca pãmântul strãmoºesc sã avea în acel moment un anumit înþeles, lesne de sesizat. Fraza rãmânã întreg, nedespãrþit”16. emfativã a sultanului contrasteazã cu exprimarea simplã ºi În numãrul „Revistei Fundaþiilor Regale” dedicat împlinirii a stãpânitã a voievodului. „Acel ce a scris ºi pentru noi este nu 50 de ani de la moartea lui Eminescu, sub un titlu semnificativ, resemnare în faþa soartei, ci speranþa supremã a izbânzii, Vladimir Streinu explica popularitatea operei eminesciene înãlþarea imperativului moral deasupra succesului sau afirmând: „Modul filosofic, cel sentimental-erotic ºi cel naþional din insuccesului. În centrul vorbirii lui Baiazid stã eu, în centrul inspiraþia poetului, fãrã de care sforþãrile ºcoalei n-ar fi ajuns la cuvintelor lui Mircea stã noi. Iar când în final spune rãspicat eu, rezultatul dorit, au fãcut totul cu putinþã, toate trei fiind, în mãsuri dobândeºte un relief deosebit: cap de vers, e reliefat prin deosebite, moduri sociale ale poeziei”. Dupã discutarea moralului neobiºnuita pauzã a cesurii, ºi tot ce urmeazã dupã aceastã silabã filosofic ºi a celui sentimental-erotic, el acordã o pondere specialã subliniazã subordonarea faþã de un tot [...]. Spaþiului socotit vital celui de „al treilea factor intern de popularitate”, care „a fost de cuceritorul pe care lumea nu putea sã-l mai încapã, i se opune inspiraþia naþionalã. Când spunem astfel nu ne gândim numai la spaþiul românesc”8. Figura apãrãtorului de neam ºi þarã nu e Doina, Ce-þi doresc eu þie, dulce Românie ºi La Bucovina, chiar la singularã în poezia lui Eminescu. „Ultima imagine creatã naþionalismul întreg din opera lui Eminescu, în cadrul cãreia Eminescu înainte de prãbuºirea din 1883 este tot un simbol de motivele folclorice din Cãlin, Ce te legeni, codrule..., Revedere conducãtor. Deasupra sfâºietoarei elegii etnice din Doina, etc., simþãmântul tradiþiei culturale din Epigonii, al celei istorice din pluteºte sus icoana mântuitoare a lui ªtefan, prea adânc întipãritã Scrisoarea III ºi activitatea ziaristicã de la Timpul, ca sã nu vorbim în inimile noastre ca s-o mai citãm”9. În încheierea comunicãrii, D. decât de scrieri foarte cunoscute, alcãtuiesc cea mai încheiatã Caracostea îºi exprima încrederea în viitorul clãdit pe viziunea lui structurã naþionalã. În cititorii din totdeauna ai poetului, Eminescu, un viitor comun al omenirii: „Dus de puterile acestea naþionalismul a putut rãsuna profund, adunându-i în jurul lui (poruncile lui Eminescu „de dincolo” – n.ns., I.A.), te opreºti acolo Eminescu ºi operei lui”17. unde destinul tãu, al neamului ºi al umanitãþii fac un tot Acelaºi Vladimir Streinu insista asupra semnificaþiei apariþiei, nedespãrþit, ºi-þi dai seama cã, împotriva tuturor puterilor sub îngrijirea lui Perpessicius, a volumului I din monumentala destrãmãrii, el a fost fãuritorul unei opere nepieritoare. Acestea ediþie Eminescu, apariþie care nu se lega direct de semicentenarul sunt glasurile de consolidare care se ridicã din mucenicia lui morþii, ci fãcea parte dintr-o preocupare mai largã de tipãrire a Eminescu. Bunurile dobândite prin ele nu pot fi plãtite cu nimic ºi operei scriitorului. „Momentul actual, în cultura noastrã, este al impun mari îndatoriri criticii ºi publicului. Prin marmora acestor retipãririi clasicilor. Câteva case de editurã, de un bun numãr de stâlpi se va înãlþa cupola vârstei de aur a literaturii româneºti. Pe ani, contribuie la aceastã restabilire de legãturi între sensibilitatea lângã opera lui, adâncirea acestor porunci mai presus de generaþii contemporanã ºi marii noºtri scriitori din trecut. E o întoarcere frecventeazã ºi pe calea creativitãþii eterna prezenþã a lui cãtre noi înºine, un fel de nouã atingere cu patria spiritualã, de la Eminescu în inimile ºi minþile româneºti”10. care, mai mult decât de la orice ternetizare a tradiþiei, putem În conferinþa þinutã cu acelaºi prilej la Liga Culturalã, N. Iorga aºtepta minunea anteicã [...]. Nimic nu poate întuneca fericirea sublinia ºi el marile rãspunderi ale prezentului11. „A serbãtori pe culturii româneºti de a fi dobândit volumul dintâi al unei asemenea Eminescu, aceasta cuprinde datoria de trãit o viaþã ca a lui: viaþa lucrãri, care ar cinsti orice culturã apuseanã...”18. unui om care nu s-a vândut nimãnui, care nu s-a folosit nici de Împreunã cu celelalte manifestãri dedicate împlinirii a 50 de munca, nici de sprijinul altuia, care s-a oferit jertfã întreagã pentru ani de la moartea poetului, intervenþiile la care ne-am referit au poporul sãu. Aceasta înseamnã acceptarea, fãrã un cuvânt de insistat ºi asupra permanenþei, mesajului creaþiei sale în epocã. 26 ELANUL Nr. 100 - iunie 2010 Putem, reluând titlul conferinþei prezentate de N. Iorga, Mihai Iorga, Eminescu, ediþie îngrijitã, studiu introductiv, note ºi Eminescu ºi ca factor unitar naþional, pentru a pune în evidenþã cã bibliografie de Nicolae Liu, Iaºi, 1981, p.319. genialul scriitor a fost evocat ºi în legãturã indisolubilã cu 12. Ibidem, p.321-322. drepturile noastre fundamentale, grav ameninþate în preajma ºi la 13. Ibidem, p.328-329. începutul celui de al doilea rãzboi mondial. La împlinirea a 121 de 14. Leca Morariu, Mihai Eminescu, în „Convorbiri literare”, nr.6-9, ani de la moartea sa, multe din datele geopolitice s-au modificat, 1939, p.780. dar aspiraþiile tuturor românilor spre unitatea lor, dacã politico- 15. Horia Teculescu, Eminescu ºi Ardealul, în loc.cit., p.865-867. statalã nu e cu putinþã, spre unitatea lor culturalã, într-o Uniune 16. Ibidem, p.882-883. Asupra acestei chestiuni intenþionase sã Europeanã în care factorul unitar naþional sã-ºi gãseascã locul insiste ºi Liviu Rebreanu, preºedintele Societãþii Scriitorilor potrivit, evitându-se globalizarea nivelatoare, aceste aspiraþii spre Români, într-o conferinþã pe care urma sã o þinã la 11 unitatea în cuget ºi simþiri peste frontierele vremelnice reprezintã octombrie 1925, în comuna Sânnicolaul Mare, în cadrul un deziderat fundamental. festivitãþilor prilejuite de dezvelirea bustului lui Mihai Eminescu, opera sculptorului I. Dimitriu-Bârlad. Se pare cã, Note: ajuns la Timiºoara, s-a îmbolnãvit ºi a fost nevoit sã se 1. „Revista Fundaþiilor Regale”, nr.7, 1 iulie 1939, a apãrut sub întoarcã la Bucureºti. Textul cuvântãrii a rãmas inedit pânã genericul 50 de ani de la moartea lui Eminescu, fiindu-i când Nicolae Liu l-a publicat (cu note ºi comentarii) în dedicatã aproape în întregime. Dupã un grupaj de poezii ale „Manuscriptum”, nr.1, 1972, p.14-20. „Pentru neamul marelui poet, revista publica, în ordine, contribuþiile lui românesc mult încercat – scria Rebreanu – Eminescu a fost Laurenþie Tomoioagã, Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu, profetul providenþial”. Atunci când graniþe artificiale brãzdau Perpessicius, Pompiliu Constantinescu, Mircea Eliade, pãmântul strãmoºesc, despãrþind fraþi de fraþi, „Eminescu Vladimir Streinu, ªerban Cioculescu, Mihail Sebastian, Camil cânta durerile tuturor românilor [...]. Ochii lui vedeau þara pe Petrescu. care o vedem azi aievea, sufletul lui îmbrãþiºa, dincolo de Numãrul cvadruplu al „Convorbirilor literare” (nr.6-7-8-9, timpul nesigur, unirea cea mare a tuturor românilor”. ªi o iunie-septembrie 1939), de aproape 1.000 de pagini, poartã constatare care va fi reluatã, dupã cum s-a putut observa, cu subtitlul Comemorarea lui Eminescu ºi conþine urmãtoarele prilejul semicentenarului morþii scriitorului: „Hotarele secþiuni: I. Eminescu în cultura ºi literatura naþionalã; II. neamului românesc Eminescu le-a fixat întâi cu o precizie Eminescu în literatura universalã; III. Documente; IV. care ar face cinste chiar geografilor. El a cutreierat pãmântul Bibliografie; V. Pentru strãinãtate; VI. Ilustraþii ºi facsimile. românesc în lung ºi-n lat, pânã la marginile lui”. Pornind de la 2. A se vedea: Ion Agrigoroaiei, La semicentenarul morþii lui Eminescu care „a propovãduit unirea ºi înfrãþirea românilor”, Mihai Eminescu, în „Analele ºtiinþifice ale Universitãþii «Al. I. Liviu Rebreanu insista în încheiere: „Azi când toþi fraþii ne Cuza». Istorie”, t. XXXIX, 1993, p.65-72; idem, Basarabia de aflãm împreunã unirea e mai trebuincioasã poate. Cotropitorii la unire la integrare, Chiºinãu, 2007, p.295-318. de ieri ne pândesc de pretutindeni. Numai uniþi în cuget ºi-n 3. Mitropolitul Andrei ªaguna, în „Opinia”, 22 iunie 1939. simþiri vom putea þine piept valurilor ce ne ameninþã din toate 4. Pentru martirii Revoluþiei de la 1848, în „Opinia”, 30 iunie pãrþile...”. 1939. 17. Vladimir Streinu, Eminescu al vremii noastre, în „Revista 5. I. E. Torouþiu, Alexandru Ionescu, Eminescu, valoarea Fundaþiilor Regale”, nr.7, 1939, p.111-113. dominantã a secolului nostru, în „Convorbiri literare”, nr.6-9, 18. Idem, Ediþia monumentalã Eminescu, în loc. cit., p.159 ºi urm. 1939, p.1673. În acelaºi sens se va exprima G. Cãlinescu în a sa Prefaþã la 6. Cuvântarea d-lui prof. C. Rãdulescu-Motru, în „Convorbiri Istoria literaturii române de la origini pânã în prezent, apãrutã literare”, nr.6-9, 1939, p.732-734. în 1941: „În aceste timpuri de suferinþã naþionalã, o astfel de 7. D. Caracostea, Simbolurile lui Eminescu. Comunicare carte nepãrtinitoare trebuie sã dea oricui încrederea cã avem comemorativã fãcutã în ºedinþa solemnã de la 16 iunie 1939, o strãlucitã literaturã, care, pe de altã parte, în ciuda tuturor în „Analele Academiei Române. Memoriile Secþiunii literare”, efemerelor vicisitudini, se produce pe teritoriul României seria III, IX, 1938-1940, Bucureºti, 1941, p.151-169. Mari, una ºi indivizibilã, slujind cea mai clarã hartã a poporului 8. Ibidem, p.159. român. Eminescu în Bucovina, Hasdeu în Basarabia, 9. Ibidem, p.161. Bolintineanu în Macedonia, Slavici la graniþa de vest, Coºbuc 10. Ibidem, p.167-169. ºi Rebreanu în preajma Nãsãudului, Maiorescu ºi Goga pe 11. N. Iorga, Mihai Eminescu ºi ca factor unitar naþional. lângã Oltul ardelean sunt eternii noºtri pãzitori ai solului Conferinþã la Congresul Ligii Culturale, 28 iunie 1939, în N. veºnic”.
CÃRÞI APÃRUTE SUB EGIDA “ACADEMIEI RURALE ELANUL”
27 Nr. 100 - iunie 2010 ELANUL Aspecte ale vieþii ºi activitãþii lui Pantelimon Halippa pânã în anul 1918 Dinu POªTARENCU, Chiºinãu
Personalitate marcantã a vieþii politice ºi culturale din câteva zile, pe data de 6 august, de cãtre preotul Xenofont V. 22 Basarabia, Pantelimon Halippa a fost unul dintre distinºii militanþi Nicolaev , în calitate de naº fiindu-i locuitorul satului Cubolta pentru cauza naþionalã a românilor basarabeni din perioada Nicolae Ioan Bârsan. dominaþiei þariste. Spre apusul vieþii sale, într-un interviu acordat în El ºi-a fãcut studiile în câteva instituþii de învãþãmânt. Iniþial a 1976, el a menþionat în acest sens: ,,O viaþã întreagã am cãutat sã învãþat la ºcoala primarã parohialã din satul natal, unde, dupã cum ajut românismul în provincia mea natalã”1. îºi v-a aminti peste ani, i-a fost neplãcutã învãþãtura, deoarece Ascendenþa. La 1816, strãbunicul sãu, ªtefan al lui Grigore ,,învãþãtorul Gheorghe Bârcã ºi preotul Xenofont Nicolaev ne Halipa2, era preot la biserica Sfinþilor Mai marilor Voievozi din satul învãþau numai în limba ruseascã ºi noi, copiii, nu înþelegeam nimica. Cubolta, þinutul Soroca3. Memorizam cuvinte în ruseºte, rugãciunile în slavoneºte ºi eram În lista slujitorilor bisericii Sfinþilor Arhangheli Mihail ºi Gavriil mereu pedepsiþi cu urechile, cu bãtãi în palmã cu linia ºi cu 23 din Cubolta, judeþul Iaºi4, întocmitã la 2 aprilie 1835, este indicatã îngenuncheri” . urmãtoarea componenþã a familiei preotului ªtefan Grigore Halipa, Din toamna anului 1893, timp de cinci ani, începând din clasa 24 care avea vârsta de 63 de ani: fiii Gheorghe (de 21 de ani) ºi Agapie pregãtitoare , învaþã la ªcoala Spiritualã din Edineþ. (de 19 ani) ºi fiica Maria (de 28 de ani). Funcþia de pãlãmar o La 30 iunie 1894, tatãl sãu, Nicolae Halippa, a înaintat direcþiei exercita fiul acestui preot, Ioan Halipa, de 26 de ani, cãsãtorit cu ªcolii Duhovniceºti din Edineþ o cerere cu urmãtoarea rugãminte: Teodosia, de 23 de ani, care creºteau o fiicã pe nume Elena, de 4 ,,Folosindu-mã, în calitate de cântãreþ la biserica Sf. Elisabeta din ani. În listã mai figureazã ºi membrii decedatului satul Cubolta, de douã desetine de pãmânt preot Ioan Halipa: soþia acestuia, Maria, de 44 bisericesc, având o familie numeroasã, de ani, ºi copiii: Iacob (de 21 de ani), Elena (de compusã din douã fiice adolescente ºi fiul mai 18 ani) ºi Ioan (de 16 ani)5. mare, student la Academia Teologicã din Kiev, ºi Din „Vedomoste6 pentru biserica Sfinþilor eu fiind la o vârstã înaintatã (57 de ani), sunt Voievozi din satul Cubolta, uezdul7 Sorocii, pe lipsit cu desãvârºire de posibilitatea de a-l educa anul 1843” aflãm cã „ponomariul8 Ioan ªtefan cu mijloacele proprii pe fiul mai mic, Pintilie. Rog sã-l primiþi pe Pintilie printre elevii subvenþionaþi Halipa, fecior de preot, în seminar nu a învãþat. În 25 anul 1831 30 septembrie, cu ucazul 9 de stat sau stipendiºti” . Consistoriului Duhovnicesc a Chiºinãului sau În anii 1898-1904 a urmat cursurile rânduit cãtre aceastã bisericã ponomar”. În Seminarului Teologic din Chiºinãu. Din 29 de vârstã de 33 de ani. Soþia sa Teodosia note (obþinute în baza sistemului de cinci baluri) Timofeevna, de 31 de ani. Copiii lor: Elena (de 11 trecute în atestatul de absolvire a seminarului a ani), Alexandru (de 8 ani), Nicolae (de 4 ani) ºi lui Pan. Halippa remarcãm o notã de trei (la Gheorghe (de 1 ani)10. În acest timp, preotului algebrã), nouã note de cinci, restul – note de ªtefan Gr. Halipa, de 91 de ani, era în afarã de patru. Purtarea: 526. „ºtat”11: la 17 octombrie 1840, „din pricina Conform mãrturisirii sale, perspectiva de a bãtrâneþii, sau uvolnit afarã din ºtat. Trãieºte fi preot nu l-a atras, din care motiv, dupã întru a sa casã”12. încheierea studiilor teologice, ºi-a propus sã În 1859, Ioan ªt. Halipa slujea în calitate de devinã agronom. Dar, mãrturiseºte în continuare cântãreþ la biserica din Cubolta. La 8 februarie al acestui an, fiind în Pan. Halippa, ,,la examenul de la Institutul de Agronomie din vârstã de 50 de ani, el s-a cãsãtorit a doua oarã cu þãranca vãduvã Alexandria Hersonului n-am reuºit: eram slab pregãtit în domeniul Ioana Moraru, de 38 de ani, din satul Hãsnãºenii Mici13, care, la 13 ºtiinþelor naturale ºi de aceea m-am înscris la Facultatea de Studii mai 1861, i-a adus pe lume un bãiat pe nume Alexandru14. Naturale din Dorpat (Tartu), în Estonia, unde absolvenþii seminarului 27 La 16 decembrie 1863, a decedat, de tifos, paracliserul de la erau admiºi fãrã examene” . Pe când în schiþa biograficã despre biserica satului Cubolta, Ioan ªt. Halipa15. Pantelimon Halippa, publicatã în organul legislativului basarabean În 1866, Nicolae al lui Ioan Halipa era paracliser la biserica Sf. Sfatul Þãrii, la rubrica Oamenii politici ai Republicii Moldoveneºti, Arhangheli Mihail ºi Gavriil din Cubolta. În acest an, la 20 este consemnat cã, dupã absolvirea seminarului teologic, septembrie, soþia sa Paraschiva a nãscut o fetiþã cu numele Maria16. Pantelimon Halippa s-a înscris la Institutul de Silviculturã ºi La 7 ianuarie 1871, familia cuplului familial Nicolae ºi Paraschiva Agronomie din Alexandria Nouã, de unde s-a transferat la 28 Halipa a devenit mai numeroasã: s-a nãscut Ioan17, viitorul istoric Universitatea din Dorpat . În aceastã situaþie este cazul, credem basarabean. noi, sã admitem versiunea prezentã în mãrturisirile lui Pan. Halippa. În 1877, Nicolae Halipa avea un alt statut în cadrul bisericii Sf. Pe parcursul studiilor a constatat însã cã alegerea facultãþii nu Elisaveta din Cubolta (biserica nouã, cu acest hram, a fost ziditã în a fost bine chibzuitã. ,,Eu doar, va remarca el ulterior, nu învãþasem anii 1865-1869): paracliser în afara statelor de platã18. nimic din ºtiinþele naturale la ºcoala din Edineþ ºi la seminarul din În ziua de 23 iulie 1900, la biserica Sf. Elisaveta din Cubolta, a Chiºinãu. Mai chibzuit ar fi fost sã mã fi înscris la litere, fie secþia 29 fost oficiatã cununia cântãreþului de la biserica satului Cucioaia, istoricã, fie secþia limbilor clasice, pe care le învãþasem biniºor” . judeþul Bãlþi, Filip Andrei Luncan, de 28 de ani, cu Xenia, de 22 de În oraºul universitar estonian, Pantelimon Halippa a întreþinut ani, fiica paracliserului peste schemã de biserica din Cubolata relaþii cu pãmânteanul sãu, Ioan Pelivan, aflat ºi el aici la studii. Nicolae Halipa19. Acesta era unul dintre ,,iniþiatorii miºcãrii studenþeºti din Dorpat, Nicolae Ioan Halipa a decedat pe data de 14 august 1917, la unde înfiinþase o bibliotecã secretã cu cãrþi de istorie ºi de literaturã vârsta de 75 de ani, fiind prohodit de preotul Xenofont Nicolaev20. româneascã”, multe cãrþi din fondul ei fiind citite de cãtre studentul 30 Pantelimon Halippa s-a nãscut la 1 august (stil vechi) 188321, Pantelimon Halippa . în satul Cubolta din judeþul Soroca, pãrinþii sãi fiind Nicolae Ioan Într-o publicaþie din 1914 se menþioneazã cã Pan. Halippa a studiat la Facultatea de Fizicã ºi Matematicã din Iuriev (Dorpat) Halippa (2 februarie 1840 – 14 august 1917) ºi Paraschiva (? – 26 pânã în cursul al treilea31. ,,Studiile mele de la Dorpat, îºi amintea februarie 1918), fiica preotului Dumitru Þau din satul Gvozdova ulterior Pantelimon Halippa, au fost întrerupte de prima revoluþie (Vozdu), judeþul Soroca. Micuþul Pantelimon a fost botezat peste 32 ruseascã din 1905” . 28 ELANUL Nr. 100 - iunie 2010 Pãtrunsã de ideile revoluþionare ºi influenþatã de ,,nãzuinþele moldoveneascã de cetire, pe care a publicat-o cu ajutorul de libertate, dreptate ºi egalitate ale poporului estonian”, cooperatorului basarabean P. Rejepa. În precuvântare el s-a studenþimea dorpateanã a participat activ în timpul acestei revoluþii. adresat astfel micilor cititori: ,,Dragi copii basarabeni, pui din ,,Noi, cei câþiva studenþi moldoveni basarabeni, îºi depãna Pan. neamul românesc. Luaþi cãrticica în mânã ºi cetiþi! Destul cât aþi fost Halippa, mai târziu, firul amintirilor, ne-am înfruptat îndatã de ideile robi din pricina neºtiinþei de carte! Destul! Cãci au trecut de-acu revendicative ale estonienilor ºi, din 1905, am început sã participãm vremurile acelea când omul putea trãi ºi fãrã carte...”43 la fel de fel de agitaþii ºi manifestaþii antiþariste, încât eu am fost În paginile Sfatului Þãrii din 17 februarie 1918 se menþioneazã delegat ºi la Moscova, ca sã particip la o demonstraþie generalã cã, dupã închiderea ziarului Basarabia, comitetul partidului studenþeascã revoluþionarã. Ca rezultat al acestor agitaþii a fost cã socialist-revoluþionar l-a însãrcinat pe Pan. Halippa ,,sã-i reprezinte universitãþile ºi-au încetat activitatea didacticã ºi au ºi fost închise, interesele la consfãtuirea deputaþilor þãrani moldoveni. Pentru dar eu, cu temperamentul meu prea neastâmpãrat, am fost ºi aceasta Pan. Halippa a ispãºit câteva luni de temniþã. Fiind eliberat arestat ºi dupã ce am stat în închisoarea de la Butârka Moscovei, din închisoare, el a plecat în România”, la studii44. am fost expediat prin Kursk ºi Kiev, unde încã am fãcut cunoºtinþã cu Pantelimon Halippa relata în acest sens cititorilor revistei Viaþa închisoarea Lukianovka de acolo, la Chiºinãu. Aici am fost înºtiinþat Basarabiei: În toamna anului 1908, dupã cea de a doua petrecere a cã sânt exclus din Universitatea de la Dorpat”33. sa, în decursul verii, la Voronoviþa, a plecat împreunã cu Nicolae La 22 decembrie 1905, în paginile ziarului chiºinãuean Drug a Alexandri în România, deoarece îºi pusese în gând sã termine monarhistului rus Pavel Cruºevan a fost publicatã urmãtoarea ºtire: studiile universitare începute la Dorpat. Trecând Prutul, ambii au „Studentului P. Halipa, care locuieºte în oraºul Chiºinãu, i s-a adus vizitat ºi oraºul Bucureºti, dar în cele câteva zile pe care le-au la cunoºtinþã cã demersul fãcut de el, în virtutea împuternicirilor petrecut în capitala þãrii s-au convins cã ,,pentru studiul limbii mult acordate de un grup de persoane fondatoare a cercului literar mai potrivitã este metropola Moldovei”45. Basarabia, de a deschide acest cerc nu poate fi satisfãcut din cauza Dând preferinþã oraºului Iaºi, Pantelimon Halippa s-a înscris la derogãrilor de la prevederile regulamentului”34. Facultatea de Litere, secþia istoricã, a Universitãþii de aici, unde, În una din zilele de la începutul lunii ianuarie a anului 1906, un dupã cum a notat protagonistul nostru, i-a ,,avut ca profesori pe grup de moldoveni, din care fãcea parte ºi Pan. Halippa, s-a întrunit Alexandru Xenopol la istoria românilor, pe A. Philippide la limba în casa din Chiºinãu a instituitoarei Nadejda Terleþcaia, ,,cu prilejul românã, pe Ilie Bãrbulescu la limbile slave, pe Garabet Ibrãileanu la congresului învãþãtorilor din Basarabia, spre a schimba ceva pãreri literaturã, pe Ion Petrovici la filosofie, Pe Ion Simionescu la cu privire la elaborarea unui plan de activitate culturalã printre geografie, Petre Râºcanu la istoria veche ºi Ion Ursu la istoria nouã. moldovenii noºtri”35. Conducãtor sufletesc în studenþia mea a fost Constantin Stere, care Revenit la Chiºinãu, Pantelimon Halippa ,,a aderat în mod activ m-a introdus la revista Viaþa româneascã, unde colaboram cu la partidul socialist-revoluþionar, consacrându-se pe deplin muncii scrisori din Basarabia, pe care le semnam cu pseudonimul P. de partid: compunea ºi redacta toate ediþiile ilegale de partid” în Cubolteanu. La Iaºi am început sã scriu ºi versuri ºi am fost încurajat limba românã, fiind, concomitent, ºi colaborator al ziarului de Mihail Sadoveanu ºi de G. Ibrãileanu”46. Basarabia36. În timpul studiilor ieºene, precum a þinut Pan. Halippa sã A colaborat la Basarabia cu articole, pe care le semna cu remarce în amintirile sale, a împãrþit ,,vremea între universitate, pseudonimul Cubolteanu, precum ºi cu diferite cronici ºi traduceri viaþa studenþeascã ºi politicã”.47 A organizat colectarea de cãrþi ale unor informaþii din ziarele ruseºti. De fapt, el a fost, potrivit româneºti, pe care le-a trimis în Basarabia48. Pe lângã revista Viaþa propriei afirmaþii, secretarul ziarului37. româneascã a lui Constantin Stere, el a colaborat la ziarele În luna iulie 1906, Pantelimon Halippa a fost arestat. Numerele Adevãrul, Dimineaþa, Viitorul, Minerva ºi o serie de reviste49. L-a Basarabiei din 30 iulie ºi din 6, 13, 15, 20, 27 ºi 29 august cuprind vizitat pe ,,vechiul socialist revoluþionar Zamfir Arbore”. I-a cunoscut articole scrise de el în penitenciarul din Butârki de la Moscova. pe George Coºbuc, Octavian Goga, dintre bucovineni pe Iancu ,,Aceste articole sânt semnate tot cu pseudonimul vechi P. Flondor, precum ºi pe mulþi intelectuali regãþeni50. Prin intermediul Cubolteanu (dupã numele satului meu natal Cubolta), iar dupã lui C. Stere, el a avut posibilitatea sã facã legãturi în cercurile politice eliberarea din închisoare, începând cu data de 10 septembrie, cu oameni, de la care a înþeles mult ºi din metodele activitãþii direcþia ziarului mi-a recomandat un alt pseudonim: de aici înainte politice. Astfel, a fãcut cunoºtinþã cu ,,marele om al ºcolii româneºti eu semnez articolele mele P. Basarabeanu”38. Spiru Haret, îndemnul cãruia, ne spune Pan. Halippa, a Cu o altã ocazie, Pantelimon Halippa ne spune cã a fost arestat contrabalansat invitaþia profesorului P. Râºcanu de a rãmâne la Iaºi, la Moscova, deoarece participase ,,la un congres þãrãnesc din toatã spre a mã pregãti pentru cariera universitarã”51. Rusia, care încercase sã se þie fãrã aprobarea guvernului”39. Deºi Pan. Halippa se afla în România, Direcþia Gubernialã de Dintr-un act al Direcþiei Guberniale de Jandarmi a Basarabiei Jandarmi a Basarabiei continua sã-i urmãreascã activitatea. Printr- aflãm cã Pantelimon Nicolae Halippa, cetãþean de onoare40, un raport din 31 decembrie 1909, ºeful acestei direcþii informa domiciliat în oraºul Chiºinãu, strada Reniiskaia, nr. 21, era Departamentul de Poliþie al Rusiei cã inspectorul ºcolilor din judeþul supravegheat din ordinul Secþiei Pazã din oraºul Moscova (poliþia Chiºinãu, Ioan Halippa, despre a cãrui apartenenþã la Partidul secretã în Rusia þaristã), adus la cunoºtinþã ºefului direcþiei Naþional Român era cunoscutã organului de jandarmi, întreþinea basarabene de jandarmi la 11 august 1906. În actul respectiv se mai legãturi cu persoane care dãdeau dovadã de o ,,loialitate politicã menþioneazã cã Pantelimon Halippa a fost trimis înapoi la baºtinã în dubioasã”. Printre aceste persoane a fost nominalizat ºi fratele luna august 190641. acestuia, Pantelimon Halippa, care, citim în raport, ,,în 1908, a fost Dupã suprimarea de cãtre autoritãþile þariste, în martie 1907, a supus supravegherii ca membru al grupului socialist-revoluþionar ºi ziarului Basarabia, Pantelimon Halippa a colaborat la cele ºase acum locuieºte în România, unde rosteºte cuvântãri înflãcãrate numere ale ziarului Viaþa Basarabiei, care, sub redacþia lui Alexis despre aspiraþia privind unirea Basarabiei cu România”52. Nour ºi cu litere latine, au vãzut lumina tiparului pe parcursul unei Pantelimon Halippa figureazã într-o listã din 1909 a luni, în intervalul 22 aprilie – 25 mai 1907. persoanelor care se aflau sub supravegherea secretã a organelor ,,Odatã cu dispariþia ºi a acestei gazete, povesteºte de jandarmi din oraºul Chiºinãu53. Pantelimon Halippa, nimic nu mã mai reþinea la Chiºinãu”, din care În 1911, Universitatea din Iaºi l-a trimis pe Pantelimon Halippa cauzã a acceptat invitaþia lui Nicolae Alexandri de a pleca în colonia în Franþa pentru a cerceta arhiva fostului domnitor al Principatului tolstoianã înfiinþatã de acesta pe moºia sa Voronoviþa din judeþul Moldovei, Mihail Sturdza, cu care ocazie a întreprins o cãlãtorie prin Hotin, unde a stat toatã vara anului 1907. În acest rãstimp, Europa54. împreunã cu Nicolae Alexandri, a tradus în românã din opera lui Lev Într-un articol despre Mihai Eminescu, publicat în 1939, R. Tolstoi, a citit din creaþia scriitorilor români Vasile Alecsandri, Mihai Marent a notat cã Pantelimon Halippa, pe vremuri, a fãcut „cercetãri Eminescu, Ion Creangã, Mihail Sadoveanu ºi alþii42. la Odesa, la bãile Hagibei, asupra ºederii lui Eminescu în 1885. În anul urmãtor, 1908, a alcãtuit Pilde ºi poveþe – întâia carte Halippa a gãsit înscris numele lui Eminescu în registrul de bolnavi al 29 Nr. 100 - iunie 2010 ELANUL Sanatoriului doctorului Iakimovici”55. 17. ANRM, F. 211, inv. 15, d. 4 (biserica din satul Cubolta). Absolvind Universitatea din Iaºi, Pan. Halippa revine, la 18. ANRM, F. 211, inv. 15, d. 27 (biserica din satul Cubolta). sfârºitul anului 1912, în Basarabia. Este recomandat spre a fi 19. ANRM, F. 211, inv. 6, d. 344 (biserica din satul Cubolta). angajat în serviciul de stat ºi de zemstvã, dar guvernatorul 20. Arhiva Actelor de Stare Civilã de la Chiºinãu. Basarabiei, M.E. Ghilhen, a avut o atitudine negativã faþã de aceste 21. ANRM, F. 211, inv. 6, d. 198, f. 115v-116. propuneri ºi nu le-a aprobat56. 22. Preotul Xenofont Nicolaev, dupã o slujire îndelungatã la Cubolta, Totodatã, împreunã cu Nicolae Alexandri, a început sã a decedat la 19 octombrie 1928, de 67 de ani. pregãteascã terenul pentru lansarea revistei Cuvânt 23. Pan. Halippa, Amintiri, în I. Colesnic, ,,Basarabia necunoscutã”, moldovenesc,a cãrei apariþie se tãrãgãna, deoarece oficialitãþile Chiºinãu, 2000, vol. III, p. 271. chiºinãuene întârziau sã le acorde aprobarea pentru tipãrirea ei. 24. Pan. Halippa figureazã în lista elevilor din clasa pregãtitoare a Între timp, Pan. Halippa face cunoºtinþã cu inimosul patriot ªcolii Spirituale din Edineþ, întocmitã în 1894 (ANRM, F. 209, inv. basarabean Simion Murafa, care ºi-a oferit serviciile în vederea 3, d. 222, f. 43v). soluþionãrii acestei probleme. În calitatea sa de avocat, S. Murafa a 25. Ibidem, În schiþa Amintiri, publicatã în revista Viaþa Basarabiei ,,fost de mare folos spre a grãbi lucrãrile cu autorizaþia”. Drept (1939, nr. 7-8, p. 3-19), Pan. Halippa descrie ªcoala Spiritualã consecinþã, primul numãr al revistei Cuvânt moldovenesc a ieºit de din Edineþ, povesteºte despre cadrele didactice ale acestei ºcoli care l-au învãþat ºi studiile pe care le-a fãcut aici. sub tipar în luna mai 1913, Nicolae Alexandri luându-ºi 26. ANRM, F. 1862, inv. 9, d. 577, f. 15. responsabilitatea în faþa autoritãþilor, iar Pan. Halippa – ,, toatã 27. Pan. Halippa, op. cit., p. 272. munca redacþionalã”57. 28. Ñôàòóë öýðèé (ediþie în limba rusã), nr. 37 din 17 februarie De la 1 ianuarie 1914, redacþia revistei Cuvânt moldovenesc 1918, p. 3. începe sã editeze ºi un ziar sãptãmânal cu acelaºi titlu, ai cãrui 29. Pan. Halippa, Povestea vieþii mele, în ,,Patrimoniu”, 1990, nr. 1, fondatori au fost Nicolae Alexandri, Pan. Halippa, Vasile Stroescu ºi 58 p. 28. Simion Murafa . 30. Pan. Halippa, Amintiri, p. 272. În 1914, la Tipografia Cârmuirii Guberniale a Basarabiei, apare 31. Òðóäû Áåññàðàáñêîãî Öåðêîâíîãî Èñòîðèêî- în ruseºte cartea semnatã de Pantelimon Halippa intitulatã Àðõåîëîãè÷åñêîãî Îáùåñòâà, Êèøèíåâ, 1914, IX-é âûïóñê, ð. 59 Basarabia pânã la unirea ei la Rusia. Schiþã istoricã , al cãrei text 206. fusese publicat iniþial în Calendarul agricol al Basarabiei pentru anul 32. Pan. Halippa, Amintiri, p. 272. 1914. Tot în acest an îi apare la Chiºinãu, în limba românã, cu litere 33. Pan. Halippa, Povestea vieþii mele, p. 28. chirilice, cartea Basarabia sub împaratul Alexandru I (1812-1825), 34. Äðóã, nr. 220 din 22 decembrie 1905, p. 3. 60 pe care a semnat-o cu pseudonimul P. Cubolteanu . 35. Viaþa Basarabiei, 1938, nr. 1-2, p. 4. În 1915, organul Eparhiei Chiºinãului ºi Hotinului a inserat în 36. Ñôàòóë öýðèé, nr. 37 din 17 februarie 1918, p. 3. paginile sale urmãtoarea informaþie: la 11 septembrie al acestui an, 37. Pan. Halippa, Povestea vieþii mele, p. 29. absolventul seminarului Pantelimon Halippa a fost desemnat în 38. Pan. Halippa, Un cuvânt înainte, în ,,Viaþa Basarabiei”, 1937, nr. 61 calitate de cântãreþ la biserica Sf. Haralambie din oraºul Chiºinãu . 1-2, p. 3. Pantelimon Halippa a jucat un rol important în procesul de 39. Pan. Halippa, Amintiri, p. 273. derulare a miºcãrii de emancipare politicã ºi naþionalã a românilor 40. Cetãþean de onoare – clasã socialã privilegiatã din Imperiul Rus, basarabeni, declanºatã dupã prãbuºirea autocraþiei þariste, ce s-a care era scutitã de impozite, prestaþii, serviciu militar obligatoriu produs ca urmare a revoluþiei ruse din februarie 1917. El ºi-a adus ºi de pedepse corporale. aportul la constituirea, în martie 1917, a Partidului Naþional 41. ANRM, F. 297, inv. 1, d. 112. Moldovenesc, fiind desemnat ca secretar al partidului. A participat la 42. Viaþa Basarabiei, 1938, nr. 1-2, p. 9. un ºir de congrese care au avut loc în 1917: al preoþilor, învãþãtorilor, 43. Pan. Halippa, Publicisticã, Chiºinãu, 2001, p. 63. cooperatorilor, þãranilor, militarilor, studenþilor, în luãrile sale de 44. Ñôàòóë öýðèé, nr. 37 din 17 februarie 1918, p. 3. cuvânt pledând pentru autonomia Basarabiei. În calitate de deputat 45. Viaþa Basarabiei, 1938, nr. 1-2, p. 11. ºi vicepreºedinte al Sfatului Þãrii, Pantelimon Halippa s-a 46. Pan. Halippa, Amintiri, p. 273. manifestat plenar pe parcursul desfãºurãrii lucrãrilor ale acestui for 47. Viaþa Basarabiei, 1938, nr. 1-2, p. 12. legislativ al provinciei româneºti dintre Prut ºi Nistru, în cadrul 48. Ñôàòóë öýðèé, nr. 37 din 17 februarie 1918, p. 3. cãruia, alãturi de majoritatea colegilor sãi, a votat pentru 49. Ibidem. proclamarea independenþei Republicii Democratice Moldoveneºti 50. Pan. Halippa, Amintiri, p. 273. ºi unirea acesteia cu România. 51. Viaþa Basarabiei, 1938, nr. 1-2, p. 12. 52. Gh. Negru, Þarismul ºi miºcarea naþionalã a românilor din Note: Basarabia, Chiºinãu, 2000, p. 168. 1. Manuscriptum, 1992, nr. 1-4, p. 128; Glasul naþiunii, martie 53. ANRM, F. 297, inv. 1, d. 112. 1996, nr. 12, p. 3. 54. Ñôàòóë öýðèé, nr. 37 din 17 februarie 1918, p. 3. 2. În actele consultate, numele de familie al ascendenþilor lui Pan. 55. R. Marent, Mihai Eminescu ºi Basarabia, în „Viaþa Basarabiei”, Halippa, inclusiv al tatãlui sãu, conþine o singurã literã p. 1939, nr. 11-12, p. 64. 3. ANRM, F. 211, inv. 1, d. 10 (biserica din satul Cubolta). 56. Ñôàòóë öýðèé, nr. 37 din 17 februarie 1918, p. 3. 4. Fiind suprimat în 1818, þinutul Soroca a fost reînfiinþat în 1836. 57. Viaþa Basarabiei, 1938, nr. 1-2, p. 14-15. 5. ANRM, F. 134, inv. 2, d. 120, f. 324v-325. 58. ªt. Ciobanu, Cultura româneascã în Basarabia sub stãpânirea 6. Vedomoste (rusism) – stat personal. rusã, Chiºinãu, 1992, p. 243. 7. Uezdul (cuvânt rusesc) – judeþ. 59. Ï.Í. Õàëèïïà, Áåññàðàáèÿ äî ïðèñîåäèíåíèÿ ê Ðîññèè. 8. Ponomariul (cuvânt rusesc) – paracliser. Èñòîðè÷åñêèé î÷åðê. Èçâëå÷åíî èç ,,Áåññàðàáñêîãî 9. Ucazul (cuvânt rusesc) – ordinul. Ñåëüñêîõîçÿéñòâåííîãî êàëåíäàðÿ” íà 1914 ã., Êèøèíåâ, 10. ANRM, F. 211, inv. 6, d. 20, f. 46. Tot aici se menþioneazã cã Òèïîãðàôèÿ Áåññàðàáñêîãî Ãóáåðíñêîãî Ïðàâëåíèÿ, 1914, 45 biserica „iaste fãcutã la anul 1794, prin sârguinþa poporãnilor. pag. Primul numãr al revistei ªcoala moldoveneascã, din iunie Fãcutã este de lemn, acoperitã cu ºindilã. Clopotniþa este 1917, anunþa cititorii cã ,,a ieºit de sub tipar Áåññàðàáèÿ äî deosebitã de bisericã, pe patru stâlpi de lemn, vhece”. ïðèñîåäèíåíèÿ ê Ðîññèè. (èñòîðè÷åñêèé î÷åðê) de P.N. 11. ªtat (cuvânt rusesc) – stat, schemã. Halippa”. 12. ANRM, F. 211, inv. 6, d. 20, f. 46. 60. P. Cubolteanu, Basarabia sub împaratul Alexandru I (1812- 13. ANRM, F. 211, inv. 6, d. 81 (biserica din satul Cubolta). 1825). Extras din revista Cuvânt Moldovenesc, Chiºinãu, 14. ANRM, F. 211, inv. 6, d. 90 (biserica din satul Cubolta). Tipografia lui V.V. Iakubovici, 1914, 16 p. 15. ANRM, F. 211, inv. 6, d. 99 (biserica din satul Cubolta). 61. Êèøèíåâñêèå åïàðõèàëüíûå âåäîìîñòè, 1915, nr. 37. 16. ANRM, F. 211, inv. 6, d. 110 (biserica din satul Cubolta). 30 ELANUL Nr. 100 - iunie 2010 STRUCTURA ETNICà ªI PE RELIGII A POPULAÞIEI ORAªULUI VASLUI
Lãcrãmioara NEGARÃ
Vestigiile arheologice ºi informaþiile 2002, maghiarii erau în numãr de 25, mai numeroasã, numãrând 844 istorice redau cu foarte mare claritate adicã 0,03% din populaþia oraºului locuitori, ceea ce înseamnã o pondere de continuitatea românilor pe teritoriul Vaslui. 1,19% din populaþia oraºului. ªi pentru Moldovei ºi al oraºului Vaslui, precum ºi Tot misionarul catolic Marco viitor se preconizeazã o creºtere predominarea acestora în structura Bandinius, pomeneºte ºi de existenþa a numericã a acestora ca urmare a etnicã a populaþiei. circa 400 armeni. Prezenþa lor în aceste natalitãþii mai ridicate ce caracterizeazã Încã din secolele XV-XVI, informaþii locuri dateazã din 1418, când Alexandru aceste populaþii ºi ca urmare a declarãrii documentare relevã faptul cã populaþia cel Bun colonizeazã în Moldova, 3000 de apartenenþei la aceastã etnie a unui târgului Vaslui, ca ºi în celelalte târguri armeni veniþi din Polonia. Ocupaþia numãr mai mare de persoane, odatã cu moldoveneºti, se compunea din români, principalã a acestor etnii era comerþul. obþinerea unor drepturi sociale. care formau majoritatea, apoi din unguri Numãrul lor începe sã scadã dupã 1439, În anul 2002, datele statistice relevã ºi armeni. Într-o scrisoare din 1481 este în urma invaziilor tãtarilor ºi distrugerilor urmãtoarea structurã etnicã : pomenit Nicoarã din Vaslui, în 1450 îl oraºului. Despre populaþia armeneascã întâlnim pe meºterul croitor Petru, din Vaslui avem ºtiri ºi din anul1608, când Etnia Nr. locuitori acestea fiind nume caracteristice cãlãtorul armean Simeon Dbir Lehati, români 69 608 populaþiei româneºti. trece prin Vaslui, unde consemna aromâni 1 Dupã recensãmântul de la 15 martie existenþa unei ,,biserici armene din lemn maghiari 25 1946, în oraºul Vaslui românii ºi 20 de case armeneºti”. Prezenþa rromi 844 reprezentau 99% din populaþie, structurã armenilor la Vaslui ca ºi în restul Moldovei germani 7 ce s-a menþinut în linii mari pânã astãzi. poate fi explicatã prin participarea lor ca ucraineni 3 Documentele existente atestã parteneri de negoþ, mare pare veniþi din turci 6 prezenþa ºi a altor etnii de-a lungul Monocastro ºi Licostromo. În prezent, slovaci 1 veacurilor. Astfel, în secolul al XV-lea sunt printre locuitorii oraºului Vaslui nu se mai evrei 9 prezenþi alohtonii. numãrã nici o persoanã din aceastã ruºi 5 Populaþia ungureascã apare pentru etnie. lipoveni 44 prima oarã documentar în 1450, în O altã etnie prezentã în oraºul Vaslui polonezi 1 scrisoarea braºovenilor cãtre vasluieni, o reprezintã evreii.ªi aceºtia s-au ocupat sloveni 1 prin care depun depoziþie în faþa primilor, cu comerþul. Ei sunt menþionaþi în italieni 4 vasluienii Tomoº ºi Barta. Aceastã documente încã din anul 1525. În chinezi 3 scrisoare are dublã semnificaþie, fiind catagrafia din 1803, cunoscutã ºi sub ceangãi 1 scrisã în limba slavã, limba oficialã a numele de ,,Condica liuzilor” este altã etnie 7 cancelariei þãrii. De asemenea, amintitã existenþa a 16 familii de evrei, iar nedeclaratã 1 misionarul catolic Marco Bandinius, catagrafia din 1832, consemneazã 137 menþiona la 1646, prezenþa catolicilor evrei. În numãr mic la început, aceºtia s- În prezent, structura pe etnii ne unguri cu 20 de ani în urmã, respective au înmulþit considerabil dupã 1838, prin indicã un grad mare de omogenitate a 1626. Cu 300 de case la început, datoritã venirea masivã din Galiþia. La mijlocul populaþiei oraºului Vaslui, prin procentul atacurilor exercitate de cãtre polonezi, secolului al XIX-lea, statisticile publicate mare pe care îl deþin românii, ºi anume Bandinius gãseºte 16 catolici unguri. relevã existenþa a 223 evrei. În perioade 98,63% din populaþia totalã. Aceºtia nu au reprezentat însã niciodatã de înflorire a comerþului (1869-1899), Cu excepþia þiganilor care sunt ceva o etnie prea numeroasã. La nivelul anului numãrul evreilor a ajuns la 742 locuitori, mai numeroºi, celelalte etnii deþin ponderi reprezentând un procent important din nesemnificative: lipovenii - 0,06%; populaþia târgului. Dupã al doilea rãzboi maghiarii - 0,03%; evreii - 0,01% . mondial prin repatriere ºi emigrare, numãrul lor a scãzut continuu, astfel cã în STRUCTURA PE RELIGII A 2002 în oraºul Vaslui mai erau doar 9 POPULAÞIEI evrei, reprezentând 0,01% din populaþia totalã. Vestigiile creºtine descoperite pe Lipovenii (aparþinând ritului vechi) meleagurile vasluiene, atestã încã din sunt veniþi din Rusia înainte de 1880, din secolele III - IV d.Hr. practicarea de cãtre cauza persecuþiilor religioase. Ei au populaþia autohtonã a cultului creºtin de ocupat locurile de la periferia oraºului, rit ortodox. De asemenea, aceste vestigii ocupându-se pânã astãzi cu grãdinãritul. (vase ceramice cu semne creºtine, În anul 2002, aceºtia reprezentau doar necropole creºtine etc) constituie dovezi 0,06% din populaþia oraºului, adicã un de necontestat privind continuitatea de numãr de 44 persoane. locuire ºi viaþã spiritualã creºtinã pe Þiganii (rromii) sunt urmaºii vechilor aceste locuri. robi mãnãstireºti ºi domneºti, care s-au Structura confesionalã a populaþiei a stabilit la marginea oraºului, în suburbiile evoluat în concordanþã cu structura pe Rediu ºi Brodoc. Deºi într-un numãr mic etnii ºi a pus în evidenþã întotdeauna la început, au ajuns în prezent etnia cea Olmec, de Marin Rotaru predominarea religiei creºtin ortodoxe. 31 Nr. 100 - iunie 2010 ELANUL Datele statistice din anul 2002 reflectã aceeaºi situaþie. Religia creºtin ortodoxã se înscrie cu o pondere de 97,7%, asociind omogenitãþii etnice ºi o unitate confesionalã a populaþiei. Repartiþia populaþiei (de 70 571 locuitori) pe religii, era urmãtoarea:
Religia Nr. persoane Religia Nr. persoane Religia Nr. persoane ortodoxã 68 952 baptistã 67 musulmanã 5 romano-catolicã 388 creºtinã de rit vechi 67 mozaicã 9 greco-catolicã 37 penticostalã 121 altã religie 58 reformatã 3 adventist de ziua a ºaptea 96 fãrã religie 36 evanghelicã de confesiune augustanã 2 creºtinã dupã evanghelie 654 atei 27 unitarianã 2 evanghelicã 39 nedeclaratã 8
Se constatã prezenþa unui numãr mare de confesiuni practicate de populaþia oraºului , însã cu un numãr foarte redus de adepþi. Dintre acestea, cele mai multe sunt neocreºtine. În rândul acestora se remarcã printr-o pondere mai însemnatã în structura religioasã, creºtinii dupã evanghelie cu 0,93%. ªi cultul romano-catolic se înscrie cu un numãr mai însemnat de adepþi - 388, reprezentând 0,55% din populaþia oraºului.Prezenþa acestui cult pe teritoriul oraºului, este pomenitã de misionarul catolic Marco Bandinius încã din anul1646, când a gãsit la Vaslui 16 catolici unguri. De remarcat este ºi existenþa unui segment de populaþie, aproximativ 0,09%, care nu au nici o religie, ori s-au declarat atei.
BIBLIOGRAFIE
1. Andronic Al. ºi colab. (1999) – „Cronica oraºului Vaslui”, Editura Publirom, Cluj Napoca. 2. Ghibãnescu G. (1926) – „Vasluiul – studii ºi documente”, Viaþa Româneascã, Iaºi. 3. Gugiuman I., Cârcotã V., Bãican V. (1973) – „Judeþul Vaslui”, Bucureºti. 4. Gugiuman I., Cârcotã V., Bãican V. (1988) – „Dicþionarul geografic al judeþului Vaslui”, Iaºi. 5. Lupu N.(1950) – „Oraºul Vaslui – prezentare monograficã”, Inst. Geografie, Bucureºti 6. Merfea M. (1973) - ,,Procesul de urbanizare al României. Judeþul Vaslui”, Ed. Academiei, Bucureºti. 7. Muntele I.(1998) - ,,Populaþia Moldovei în ultimele douã secole”, Edit. Corson, Iaºi. 8. Ungureanu Al.(1980) - ,,Oraºele din Moldova, studiu de geografie economicã”, Edit. Academiei, Bucureºti. 9. Ungureanu Al., Groza O., Muntele I.(2002) - ,,Moldova, populaþia, forþa de muncã ºi aºezãrile umane în tranziþie”, Edit. Corson, Iaºi. 10. ***(1994) - Recensãmântul populaþiei ºi locuinþelor din anul 1992, D.J.S. Vaslui. 11. ***(2004) - Recensãmântul populaþiei ºi locuinþelor din anul 2002, D.J.S. Vaslui. 12. ***(1985-2007) - Fiºa demograficã a municipiului Vaslui, D.J.S. Vaslui. 32 ELANUL Nr. 100 - iunie 2010 Revista „Elanul” în decursul anilor a avut o mare contribuþie pentru cunoaºterea moºtenirii culturale a vechilor judeþe Tutova ºi Falciu, demersul ei fiind premergãtor actualelor tendinþe europene. Prin astfel de exemple patrimoniul nostru cultural este readus în prezent ºi transmis generaþiilor viitoare. Cu ocazia decernãrii premiilor europene pentru Patrimoniul Cultural din 2010, Doamna Androulla Vassiliou Comisarul European pentru Educaþie, Culturã, Tineret a subliniat rolul istoriei în dezvoltarea viitoare a Europei: Cu ocazia decernãrii premiilor pentru Patrimoniul Cultural European- Europa Nostra- realizãm încã odatã rolul vibrant pe care moºtenirea culturalã îl joacã în toate comunitãþile din Europa, cât ºi posibilitãþile ei de a genera activitãþi economice... Dorim prin aceste premii sã promovãm cele mai bune realizãri ºi prin”puterea exemplului” sã încurajãm eforturi viitoare ºi proiecte în toatã Europa în acest domeniu. Denis de Kergorlay preºedintele executiv Europa Nostra menþiona problemele noastre actuale:”Epoca noastrã este pradã unor contradicþii; In Europa cei implicaþi, îngerii pãzitori ai patrimoniului depun eforturi pentru revitalizarea lui în vederea realizãrii unui vector remarcabil de dezvoltare ºi integrare. Forþele ostile patrimoniului sunt încã puternice ºi prin orice mijloace reuºesc sã înlocuiascã elemente semnificative ale patrimoniului cultural cu edificii funcþionale lipsite de suflet ºi de valori estetice, utile ºi în special profitabile pentru grupuri de interese. Dacã aceste forþe vor reuºi sã se impunã, Europa îºi va pierde sufletul, memoria, frumuseþea într-un cuvânt bogãþia... Casa Juvara din Bârlad, între trecut ºi viitor
Arh. Alexandra Chiliman Juvara
1 Date Istorice soluþii mai bune, mai practice, mai frumoase, medic permanent prezent la datorie, patriot devotat þãrii ºi semenilor, Ernest Juvara -Clãdirea a fost constritã în prima jumãtate a secolului XIX de rãmâne una din figurile luminoase ale chirurgiei româneºti, care a familia Filipide. dus faima medicinei noastre peste hotare, sporind patrimoniul -In anul 1881, pe 31 ianuarie, este înregistrat la Creditul ºtiinþific universal.” Funciar Urban “Contractu de Schimbu” între Nicu Filipide ºi Iorgu Emil Juvara a studiat dreptul, a fost pasionat de agriculturã Juvara. încercând sã introducã metode noi, moderne. In calitate de om Nicu Filipide schimbã „casele cu atenansile împreunã cu politic a fost senator de drept al Partidului Conservator ºi prefect locul din oraºul Bârlad despãrþirea 1, proprietatea sa care se de Tutova participând cu interes ºi competenþã la toate învecinau la rãsãrit cu casele surorii sale Anica Ivanoviciu ºi cu evenimentele judeþului. A fost cãsãtorit cu Maria Botez fiica lui Domnul Demitrie Mateescu, la miazãzi cu uliþa despãrþitoare de Mihalache Botez ºi a Zoiei Alcaz. Mihalache Botez a ctitorit Dra Antoniu, la apus cu locul Dlui numeroase biserici dintre care Ghimpãºeanu ºi la miazãnoapte amintim pe cea de la Giurcani cu strada Tutova.” Iorgu Juvara unde ºi este înmormântat. Emil schimbã casele cu atenansele ºi Juvara a construit ºcoala din satul locul ce poseda în oraºul Bârlad Sãrãþeni care acum îi poartã despãrþirea 1 învecinate „la numele. rãsãritu cu ºoseaua Cãii -In urma defunctului Iorgu Naþionale, la miazãzi cu casele Juvara se specificã în actul de Dlui Chiriacu, Gaiu Petrache împãrþealã al Tribunalului Tutova Veissa ºi Maria Bou, la apus cu nr. 6/902 cã imobilul din strada s t r a d a B e l v e d e r e º i l a Tutova a rãmas în indiviziune în miazãnoapte cu Dl Vasile Romalo pãrþi egale moºtenitorilor Nicu, ºi Costache Ciucã.” Primul imobil Emil, Iorgu ºi Ernest. era estimat la valoarea de 300 de -Prin cumularea unor acte galbeni sau 35.250 lei noi. Al de cesiune ºi de vânzare între doilea imobil era estimat la 1.400 galbeni sau 16.450 lei noi. Iorgu fraþi, Emil Juvara va deveni singurul proprietar al imobilului din Juvara a plãtit ºi diferenþa de 1.600 de galbeni adicã 18.800 de lei strada Lascar Catargiu nr. 63, fostã Tutovei, conform Ordonanþei noi. Din aceste prime informaþii reiese valoarea mare a caselor din de adjudecare nr. 2050 emisã de Tribunalul Judeþului Tutova la strada Tutova, valoare care cuprinde nu numai mãrimea lor dar ºi data de 17 iulie 1919. In aceastã casã au copilãrit copiii lui Emil: calitatea execuþiei ºi a ornamentelor. Dumitru, Yvoneta ºi Ion. Dumitru a fãcut studii universitare la Paris Iorgu Juvara era fiul stolnicului Dumitrache Juvara din Huºi. unde ºi-a luat doctoratul la numai 25 de ani. Iorgu Juvara a fot deputat ºi prefect de Tutova. Soþia sa Maria Ioan Jack Rene Juvara (1913-1996) a fost medic chirurg, Docan era descendentã dintr-o veche familie ºi era înruditã cu profesor universitar la Facultatea de Medicinã din Bucureºti, familia Domnitorului Alexandru Ion Cuza prin a doua soþie a membru de onoare (1992) al Academiei Române, membru al bunicului ei Panaite Docan, Zoiþa Cuza, sorã cu Ioan Cuza tatãl Academiei de Chirurgie din Franþa. In 1973, Ghenuþã Coman în viitorului domn. Fratele lui Iorgu, Nicolae, a fost deputat ºi senator lucrarea „Murgeni – contribuþii la istoria unei strãvechi aºezãri”, de Fãlciu. S-a însurat cu Zamfira Lambrino a cãrui frate, Neculai, referindu-se la fii ai Murgenilor scria într-un medalion, despre Ion va fi bunicul lui Zizi Lambrino. Juvara: „…Privire caldã ºi pãtrunzãtoare, gânditor ºi spirit vast, Maria ºi Iorgu Juvara (1833-1898) au avut cinci copii: creat anume pentru înþelegerea profundã a realitãþilor româneºti, Clemence(1865-1930), Ernest(1869-1933), Nicu(1874-1958), suflet optimist ºi radiant, Cuti Juvarã este un „rãsfãþat” al Emil(1876-1950) ºi Iorgu(1877-1912). murgenenilor. Îl „revendicãm” în virtutea ºi tãria unei adânci etici, Clemence Juvara a fost cãsãtoritã cu Lupu Costache (1851- impusã de marea personalitate a omului, a medicului ºi savantului 1927), om politic ºi de stat. chirurg, în virtutea unei opinii de masã a localnicilor, pentru cã aici Ernest Juvara a urmat Facultatea de Medicinã de la Paris ºi se vorbeºte de „profesorul nostru”, „de marele ºi bunul doctor Cuti în 1890 a devenit prin concurs extern al spitalelor din Paris, iar în Juvarã”. Aceasta înseamnã cã ºi Cuti Juvarã i-a „rãsfãþat” pe 1895 ºi-a susþinut teza de doctorat. Prof.Dr. Radu Palade îl descrie murgeneni (în anii 1935-1938 dr. Ion Juvarã a pus bazele secþiei astfel:” Mare anatomist, chirurg de excepþie, emerit profesor, om de Chirurgie a spitalului din localitate). …Putere de muncã corect ºi demn, spirit inventiv ºi neliniºtit, mereu în cãutarea unei pilduitoare, Ion Juvarã, ajunge în 1969 profesor universitar, dupã 33 Nr. 100 - iunie 2010 ELANUL ce în 1964 primise titlul de doctor docent. Este un distins ºi pavilioane asicurând o continuitate discretã a elementelor apreciat membru, titular, al Societãþii europene de chirurgie decorative. Liniile fluide baroce se combinã armonios cu cardio-vascularã. Prin labirintul examenelor ºi concursurilor pe elementele clasice, expresie a unui gust rafinat în cãutare de noi care le trece totdeauna primul, prin clinici ºi laboratoare, prin modele. Mãiestria cu care sunt realizate detaliile ºi felul in care ele observaþii ºi experimente, cu vocaþia lui fireascã, Ion Juvarã se sunt înserate în compoziþia generalã conferã casei o mare valoare avântã într-o prodigioasã operã ºtiinþificã, materializatã în arhitecturalã aproximativ 250 de lucrãri comunicate ºi publicate, atât în þarã cât ºi peste hotare. Pe lângã cele trei certificate de inovator, lucrãrile . sale cu privire la „Tratamentul chirurgical al hipertireozelor”, 2.Raport de evaluare în vederea delimitãrii elementelor „Chirurgia pancreasului”, „Chistul hidatic pulmonar” etc., se definitorii ale monumentului istoric bucurã de multã apreciere în lumea specialiºtilor”. Casa era 2.1 Criteriul vechimii - valoare mare imobil ridicat între 1830- vizitatã de numeroase personalitãþi ale acelor timpuri: pictorii 1870 Theodor Pallady ºi Sabin Pop, Dr. George Emil Palade, viitorul 2.2.Criteriul referitor la valoarea arhitecturalã, artisticã ºi laureat al premiului Nobel, bun prieten cu dr.Ion Juvara. urbanisticã – valoare mare -In anul 1936, Emil Juvara încã îndurerat de pierderea Din studiul istoric reiese cã terenul pe care s-a construit casa prematurã a fiului sãu Dumitru va vinde casa de la Bârlad Casei era central, ”despãrþirea 1”, el fiind ºi acum prezent în contextul Autonome a Monopolurilor Regatului României cu sediul în urbanistic al oraºului, contribuind fundamental la caracterul zonei. Bucureºti. Act de vânzare - cumparare transcris la nr. Strada 1 Decembrie, este o strada centralã a municipiului Bârlad. 456/15.02.1936 la Tribunalul jud. Tutova, imobilul vândut este Valoarea arhitecturalã poate fi apreciatã datoritã concepþiei închiriat ºcolii de Menaj din Bârlad. planimetrice caracteristice pentru epocã. Proporþiile clãdirii atent -Nr. matricola nr. 52 din Matricola nr. 2 (impozitul pe clãdiri) studiate, probabil de un arhitect strãin, au o importantã contribuþie pentru imobilul din str. Lascãr Catargi nr. 55 pentru perioada la armonia volumului construit. Profilele descriu un desen rafinat 1945-1951 (fond – Arhiva Primãriei Bârlad) – Imobil cu 12 camere pe ancadramentele ferestrelor ºi pe corniºele faþadelor. Accesul ºi hol, construit din zid, acoperit cu tablã, 3 dintre camere cu principal este marcat de elemente caracteristice arhitecturii parchet, restul cu duºumele servind pentru birouri, locuinþã ºi clasice, coloane cu capiteluri corintice, cu fusuri tronconice fãrã depozit C.A.M.. În curte o magazie din zid ºi una din scândurã; caneluri care susþin un antablament ºi de un acoperiº mansardat construcþie solidã, în bunã stare- scutit de impozit. de influenþã francezã. Valoarea fiecãrui detaliu separat ºi în -In imobil a funcþionat un spital de copii ºi acum clãdirea este ansamblu defineºte plastica exterioarã a faþadelor de mare pãrãsitã de mai mulþi ani. In curte este organizat serviciul de valoare artisticã. In interior decoraþia a dispãrut ºi spaþiul a fost ambulanþe . devastat în ultimii ani. In concluzie, referitor la valoarea -In 2009 am propus Direcþiei de Culturã a Judeþului Vaslui în arhitecturalã, artisticã ºi urbanisticã menþionãm în urma analizãrii calitatea mea de membru în Comisia Nationala a Monumentelor imobilului cã faþadele ºi volumetria clãdirii au o valoare foarte Istorice ºi presedintã a Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice mare ºi interioarele au o valoare nulã fiind total distruse. 2 (judetele Bacãu, Focºani, Galaþi ºi Vaslui) începerea 2.3 Criteriul referitor la frecvenþã, raritate, unicitate - valoare demersurilor în vederea clasãrii în grupa valoricã B, pe lista medie Monumentelor Istorice a imobilului situat în Municipiul Bârlad, Str. Casei Juvara din Bârlad i se poate conferi o valoare de 1 Decembrie nr. 55, (fostã Tutovei, Lascãr Catargiu, Victoriei ) raritate ºi unicitate datoritã compoziþiei volumetrice ºi a decoraþiei Casa Juvara. fatadelor. Meºterii care au executat casa au lucrat cu talent ºi pricepere realizand modele noi pentru acele timpuri. In municipiul 2 Descrierea ºi evaluarea imobilului Bârlad acest tip de casã boiereascã cu faþade, cu elemente neoclasice, cu acoperiº mansardat cu accese generoase Casa construitã în secolul al XIX-lea pãstreazã planimetria deschise spre grãdinã ºi detalii rafinate spre stradã caracteristice originarã, elemente structurale ºi decorative. Este o clãdire sfârºitului de veac XIX este rara dacã nu unicã. specificã perioadei “belle époque” anterioarã primului rãzboi 2.4 Criteriul referitor la valoarea memorial simbolica - mondial. valoare mare In plan lungimea este de 39.16m ºi laþimea de 12.55m spre Dupã decenii casa este cunoscutã în oraºul Bârlad sub stradã. Pe faþada sud se disting douã corpuri de clãdire de denumirea de „Casa Juvara” numele familiei fiind legat de istoria importanþã diferitã care definesc noþiunea de “case” folositã în oraºului ºi a judeþului. Membrii familiei au fost recunoscuþi pe plan 1881. Un corp de clãdire reprezentativ, spre stradã ºi un al doilea internaþional datoritã prodigioasei lor activitãþi ºtiinþifice. corp mai scund alipit corpului principal. Pe faþada principalã spre gradinã aceste douã case alipite formeazã un ansamblu unitar, 3 Concluzii asizele subliniate cu bosaje pe colþuriasigurând o continuitate a Ca urmare a medierii calificativelor acordate în demersul de liniilor orizontale. Clãdirea parter este acoperitã cu o ºarpantã mai sus acest imobil aflat în Municipiul Bârlad, str. Decembrie nr. mansardatã în dreptul acceselor rezultând o volumetrie deosebit 55, (fostã Tutovei, fostã Lascãr Catargiu, fostã Victoriei ), prezintã de interesantã de influenþã francezã. Casa bãtrâneascã avea o un barem de încadrare pe Lista monumentelor istorice cu 2 valori pivniþã cu acces din exterior printr-un gãrlici destul de abrupt ºi mari, o valoare medie ºi o valoare foarte mare fiind recomandatã dependinþe amplasate în spatele grãdinii. Pe faþada nord pavilonul clasarea ei în Grupa B. Casa este o prezenþã remarcabilã la secundar avea un acces tratat simplu cu pilaºtrii decoraþi cu triglifi. stradã, parcela pe care este construitã având un mare potenþial de Cele douã intrãri sunt rezolvate arhitectural în mod diferit, a fi reconvertitã pentru diferite funcþiuni (culturale, învãþãmant). identificând astfel importanþa fiecãrui pavilion. Accesul principal Restaurarea imobilului va implica specialiºti în domeniu dar în orientat spre grãdinã este tratat în stil neoclasic. Un antablament special administraþia localã în gãsirea celei mai bune funcþiuni susþinut de patru pilaºtrii masivi din zidãrie ºi douã coloane care sã punã în valoare monumentul aducând totodatã ºi un profit corintice marcheazã accesul în pavilionul reprezentativ al casei. economic. Prin noile funcþiuni propuse, prin reconversia terenului Decoraþia faþadelor este completatã de ferestrele principale care adiacent cu spaþii publice ºi spaþii verzi se va redeschide au un ancadrament în stil neoclasic cu fronton în partea cetãþenilor oraºului Bârlad o paginã de istorie ºi totodatã superioarã ºi baluºtrii inseraþi în parapet. Baluºtrii sunt din material posibilitatea unor activitãþi contemporane. Un astfel de demers nu ceramic ºi desenaþi cu mult rafinament. Un element interesant este legat numai de prezent ci va rãmâne generaþiilor viitoare. este brâul care leagã ferestrele la nivelul antablamentului de sub fronton, brãu împletit care se desfãºoarã pe faþadele ambelor 34 ELANUL Nr. 100 - iunie 2010 Nichita Stãnescu – „Scriitor la microfon”
Mircea COLOªENCO
În activitatea sa literarã, Nichita Stãnescu a fost o prezenþã care descinde, în mod direct, din perioada istoricã ºi din activã în mass-media, fiind invitatul special al Radio-ului ºi al transformãrile sociale pe care ea le parcurge cu sensibilitatea. Televiziunii naþionale. Deci, dacã – sã spunem – un Rimbaud l-am putea numi un Astfel, în arhivele Societãþii Române a Radiodifuziunii poet tânãr faþã de Shakespeare, pe Rilke, la rândul lui, îl putem Bucureºti, se pãstreazã, printre altele, douã luãri de cuvânt ale numi un poet tânãr faþã de Rimbaud. Ca în acest sens se poate poetului, în cadrul emisiunii „Scriitori la microfon”, la postul înþelege poezia tânãrã, adicã tinereþea poeziei constã în Radio România, una titratã Eminescu este un tinereþea istoriei pe care ea o parcurge. concept, din 30 iunie 1982, ºi a doua, Poezia Altfel, orice poezie tinde sã aibã un caracter tânãrã, din 20 august 1982, pe care le dãm etern uman ºi sã fie oricând valabilã. De altfel, publicitãþii. unele texte antice surprind ºi astãzi prin imensa lor În ceea ce priveºte referirile sale la opera ºi prospeþime, tocmai prin aceea cã au atins valorile omul Eminescu, stau mãrturie trei poezii (ºi fundamentale spirituale ale umanitãþii. numai) pe care Nichita Stãnescu le-a dedicat Poezia liricã are trei termeni: unul este poetului naþional: Cãtre Eminescu („Flacãra”, XXX, începutul ei, adicã elementul creativ, al doilea este nr.4, 22 ianuarie 1981, p.1), Tu n-ai murit („Argeº”, transportul ei, adicã scrisul, conservarea mesajului XVI, nr.1, martie 1981, p.1) ºi Eminescu prin scris ºi, în fine, al treilea este elementul („Contemporanul”, nr.3, 14 ianuarie 1983, p.1). receptor, adicã cititorul sau cei cãrora li se Fabula din rostirea Poezia tânãrã a apãrut, adreseazã, încât un act poetic nu poate fi socotit iniþial, titratã Lupul („Luceafãrul”, XXII, nr.50, 15 finit în clipa în care se compune o poezie, ci abia decembrie 1979, p.3) ºi, ulterior, Nod 1 (vol. Noduri dupã ce ea strãbate toate etapele, aceea de ºi semne, 1982, p.16). receptare a ei ºi de îmbogãþire a ei prin receptare. Pentru cã, în acest sens, cititorul este un coautor al textului liric, [„EMINESCU ESTE UN CONCEPT”] adãugându-i, cu propriile sale nuanþe, nuanþele incipiente care i- au fost transmise. E vorba de nuanþele lirice. Geniul este poate unul dintre cuvintele cele mai ciudate ºi Reportera: Ce credeþi despre receptivitatea acestui cititor? mai întâmplãtoare. Ca noþiune, el are un înþeles paradoxal, mai Nichita Stãnescu: Odatã, într-un text oarecare pe care-l degrabã afectiv. Aproape cã nu este o noþiune. scrisesem, îmi puneam întrebarea pentru cine a scris Cuvântul, în accepþia lui modernã, dacã nu mã înºel, a fost Eminescu, º ide ce a scris el, ºi ce a scris el. Îmi rãspundeam mie inventat de romantici ºi, într-un fel, îi defineºte. Vechii foloseau însumi cã cel mai simplu de aflat lucrul acesta este sã întrebi pe mai degrabã cuvântul marele sau divinul, minunatul, sublimul, nenumãraþii lui cititori. Cu cât un poet este mai mult citit, cu atât fericitul etc. se înmulþesc rãspunsurile fundamentale ºi cu atât aflãm Dintre toate elogiile maxime restrânse la un cuvânt, geniul rãspunsuri mai sigure la întrebarea singuraticã pentru cine scrii? este cel care a prins cel mai mult. Asta poate ºi pentru cã ºcolile Reportera: Aþi vrea sã ne oferiþi ºi câteva poezii în lectura mai noi de artiºti nu s-au mai ostenit sã-ºi inventeze un dumneavoastrã? superlativ. Nichita Stãnescu: Am ales o poezie care ar putea, De naturã pur romanticã, cuvântul geniu ºi-a depãºit eventual, sã facã parte din volumul Noduri ºi semne, Fabulã. înþelesul primordial ºi inspirarea superioarã, dar ºi inspirarea inferioarã. Când spunem „Eminescu este un geniu” folosim expresia în sensul ei cel mai nealterat, aproape ne-noþional, aproape afectiv. De ce? Pentru cã, indiferent de expresia „Geniu”, însuºi numele de Eminescu devine, a devenit criteriul cel mai înalt de apreciere. Nu prea mulþi, dar nici prea puþini poeþi ai literaturii noastre au fost comparaþi, în mod nemijlocit, cu Eminescu. Mai mult decât atât, suprema încoronare a poetului de talent de dupã Eminescu a fost aceea de a fi declarat un nou Eminescu. De ce? Nu ºtim de ce. Bãnuim însã. Omul, opera ºi epoca s-au identificat absolut, s-au identificat în tot ceea ce însemna nou, dinamic ºi în naºtere, adicã în creaþie. Pentru literatura noastrã, Eminescu este un concept.
[POEZIA TÂNÃRÃ] Mãrturisiri
Reportera: Ce este poezia tânãrã, în opinia lui Nichita Stãnescu? Nichita Stãnescu: Poezia autenticã este întotdeauna tânãrã, adicã are o notã adolescentinã. Ceea ce putem numi, din punct de vedere critic, literar, poezia tânãrã, adicã noua generaþie de poeþi, cred eu cã se poate defini, mai degrabã, prin acel aer de prospeþime pe care orice tânãrã generaþie îl aduce ºi 35 Nr. 100 - iunie 2010 ELANUL Sub steaua cãlãuzitoare a Thaliei
Gheorghe CLAPA
Motto: „...vãd teatrul românesc ca o catedralã goticã!” (Valentin Silvestru)
Teatrul e o esenþã de spiritualitate româneascã. O podoabã a acestuia la public, pentru a înþelege ºi explica apoi treapta valoricã culturii naþionale. Un fond peren de gândire în imagini. ªi o ºansã pe care considerã cã se situeazã obiectul studiului sãu. Criticul poeticã a umanului într-o lume ce se automatizeazã. Teatrul va teatral este, de fiecare datã, martor al elaborãrii produsului artistic, continua sã fie multã vreme emblematic pentru civilizaþia noastrã ºi deci judecãþile sale vizeazã un singur moment, mai exact - o pentru creativitatea româneascã. „Un spectacol de teatru nu este singurã vârstã din viaþa fiinþei numitã spectacol de teatru. Se pur ºi simplu un text jucat pe scenã. Este o ambianþã. La aceastã deosebeºte de confraþii sãi ºi prin faptul cã se prezintã la locul ambianþã participã publicul ºi actorii, scena ºi muncii pregãtit sã recepteze semnalele aparþinând iniþial unor arte, sala, tãcerea ce precede ridicarea cortinei ºi în esenþã, aparþinând prestaþiei regizorale ºi rumoarea ce însoþeºte cãderea ei. Sunt o sumã actoriceºti, singure componente total specifice de elemente mãrunte, care, toate la un loc artei scenice, criticul dramatic se cuvine sã determinã o atmosferã specialã, de cãldurã sau dispunã de o informaþie suficientã pentru a-i de rãcealã, de expansiune sau de rezervã, de permite cel puþin separarea valorii de uºurinþã sau de severitate. Aceastã atmosferã imposturã, în compartimentele literare, plastice, este specificã unui teatru ºi face parte din sonore etc. ale spectacolului teatral. tradiþia lui”. (Mihail Sebastian). „...actorul Autoarea cãrþii Theatralis are spiritul trebuie sã creeze fãrã apãrarea zonei de mister, cumpãnit al intelectualului ce judecã în liniºte, sã se autosugestioneze în transpuneri de responsabil. Ca participantã la viaþa teatralã, persoanã, pândit de mii de ochi iscoditori, cu îmbogãþitã mereu cu lecturi întinse ºi favorizatã riscul pe care îl presupune orice act unic, cãci de intuiþii estetice ce-i nutresc diagnozele fiecare intrare în scenã e un moment unic în privitoare la calitatea pieselor ºi a operelor duratã” (Camil Petrescu). scenice, ea are capacitatea, probatã, de a oferi Teatrul „Victor Ion Popa”, prin lucrarea realitãþilor conspectate o oglindã realã, semnatã de Eliza Artene, intitulatã „Theatralis – nedeformatã, lucidã. colecþie de materiale publicate între 1998-2003 La Bârlad, prin Decizia nr. 12311 a în periodicul bârlãdean Pãreri Tutovene”, Comitetului Executiv al Sfatului Popular al fostei Editura PIM Iaºi, martie 2009, 82 p., beneficiazã Regiuni Bârlad ºi a avizului Ministerului Culturii de o remarcabilã carte de dialoguri cu oameni (Ministru Constanþa Crãciun), citãm art. 1: „Ia de teatru, pãreri de spectator, alte scrieri, post- fiinþã pe 20 martie 1955 Teatrul de Stat”. La 12 scriptum ºi pãreri critice. Autoarea este o ziaristã talentatã, august 1955 revista culturalã „Contemporanul”, sub titlul „Ia fiinþã o observatoare atentã a fenomenelor culturale, cultivatã, sensibilã la nouã instituþie de artã”, scria: „ Nu peste multã vreme se va ceea ce poartã sigiliul autentic al artei. deschide un nou lãcaº de culturã – Teatrul de Stat – Bârlad”. Cititorul cãrþii de faþã are la îndemânã o carte-document, Înfiinþarea Teatrului de Stat la Bârlad, în 1955, coincidea cu scrisã cu acribie, revelatoare pentru ce a însemnat o instituþie împlinirea unui vechi deziderat al locuitorilor din aceastã zonã a stabilã, cu trupã permanentã ºi repertoriu alternativ, într-o perioadã Moldovei de Jos. Directorii teatrului, în cei 50 de ani: Cerbu Aurel – istoricã de cea mai mare complexitate. Artiºtii teatrului îºi vãd 1955-1959, Mereuþã Alexandru – 1959-1960, Ghiþescu Traian – gravate aici împlinirile, chipurile ºi mãºtile într-un material care 1960-1962, Petrovici Ion – 1962-1965, Parfene Constantin – 1965- înfruntã vremea mai abitir decât marmura, aurul ºi fierul: cuvântul 1968, Penþia Tiberiu – 1968-1973, Petrican Constantin – 1973- sãpat cu cernealã pe hârtie. Cartea îi duce spre viitor pe raza de 1980, Mãlinescu Vasile – 1980-1984, Petrican Constantin – 1984- luminã a adevãrului despre ce a însemnat strãdania lor întru 1990, Anghel Marcel – 1990-prezent. frumuseþe. Pentru a sluji noul teatru, primul director – regizorul Aurel Cartea Elizei Artene bucurã sufletul, induce starea de bine, Cerbu - venit de la Teatrul Armatei din Bucureºti, a reuºit sã aducã relaxeazã ºi farmecã. Totul – cu discreþie, bun gust, fineþe – la Bârlad, prin transfer, actori ºi personal de specialitate din alte înnãscute. O carte pe care n-o laºi din mânã, o lecturã pe care o teatre ale þãrii. Au trecut 55 de ani de când, la 28 decembrie 1955, poþi oricând relua pentru a te plimba - fie ºi imaginar - prin lumea Cristian Nacu – asistent de regie al Maestrului Sicã Alexandrescu, teatrului. „Artistul poate sã trãiascã mai intens decât oricine a regizat spectacolul „Mielul turbat” de Aurel Baranga. altcineva bucuria ºi durerea, cerul ºi iadul” (pictorul Arnold Atunci a bãtut primul GONG! La 30 decembrie 1956 are loc Daghani). Cititorul are ºansa unor reale satisfacþii. O carte premiera piesei „Tache, Ianche ºi Cadîr”, de V. I. Popa. ªtiind cã V. excepþionalã, pe care presa noastrã culturalã nu a luat-o încã în I. Popa s-a nãscut la Bârlad, directorul Aurel Cerbu ºi secretarul atenþie. literar, Vasile Mãlinescu, au semnat un MEMORIU cãtre Ministerul Eliza Artene, autoarea binevenitei cãrþi, e un cronicar teatral Culturii, propunând ca Teatrul de Stat din Bârlad, sã poarte numele avizat, un interlocutor deosebit de informat ºi interesant. Un eminentului OM de TEATRU, talent multilateral, în semn de cronicar teatral trebuie sã aibã însuºirile unui îndrãgostit care, nu preþuire pentru acest fiu al Bârladului. Propunerea a fost aprobatã doreºte decât sã i se rãspundã cu aceeaºi dragoste. „Teatrul este o ºi din anul 1956. Teatrul de Stat ºi-a adãugat numele lui Victor Ion artã independentã care, ca sã existe în adevãr, cu dignitate, trebuie Popa, numindu-se Teatrul „Victor Ion Popa” Bârlad. sã punã în serviciul sãu pe toate celelalte arte, fãrã sã acorde Cucerind an de an stima ºi preþuirea presei ºi a publicului de vreuneia dreptul de egalitate pre propriul teren” (I. L. Caragiale). la sediu ºi din þarã, a publicului din strãinãtate, abordând un Criticul trebuie sã se afle mereu în prizã, mereu în contact cu repertoriu valoros ºi diversificat, pentru toate gusturile ºi vârstele, noutãþile genului artistic asupra cãruia îºi exercitã funcþia criticã. luptând în permanenþã pentru creºterea calitãþii artistice a Criticul de teatru procedeazã întocmai precum criticul literar, ca ºi spectacolelor ºi înnoirea formelor teatrale de expresie scenicã, criticul muzical, ca ºi criticul cinematografic sau plastic: promovând cu consecvenþã arta umanistã ancoratã în actualitate, destructureazã, mental, întregul artistic ºi estimeazã reverberaþia teatrul ºi-a exercitat, în cei peste 55 de ani de activitate, un rol cu totul deosebit în cultivarea gustului pentru frumos, în promovarea 36 ELANUL Nr. 100 - iunie 2010 culturii teatrale româneºti ºi universale. Enescu” din Iaºi , actriþã la Teatrul Dramatic „Ovidiu” – Constanþa „Teatrul reprezintã esenþa umanitãþii, esenþã pe care, hãituiþi (1999-2000) ºi din anul 2000 actriþã a teatrului bârlãdean. Acestea de griji mãrunte, suntem ispitiþi s-o uitãm. O operã de artã sunt câteva din datele personale ale tinerei actriþe Simona Bercu. fundamentalã (...) îþi devine un aliat ºi un prieten de nãdejde (...) Vã supunem atenþiei un scurt interviu realizat în ziua de miercuri, 9 (Teodor Mazilu). aprilie 2003, din care desprindem: „Atunci când faci ceva cu toatã Eliza Artene invitã ºi provoacã la dialog actorii Teatrului plãcerea ºi cu toatã credinþa, nu gândeºti ºi nu simþi cã e greu.” „V.I.Popa” din Bârlad, în cadrul rubricii „Mai aproape de ei” a Interviurile sunt pline de miez senzaþional, descompuse într-o periodicului bârlãdean „Pãreri Tutovene”. Autoarea volumului suitã de scene ºi dialoguri care mai de care mai palpitante. Deliciul „Theatralis” a realizat un prim material de acest gen, într-o rubricã ºi starea intelectual-artisticã a protagoniºtilor prind contur ºi relief nouã: un amplu dialog cu directorul scenei bârlãdene ºi actorul în contextul timpului trãit. Consemnãrile scriitoarei Eliza-Mihaela Marcel Anghel. Interviul a fost cadoul, atenþia redacþiei pentru ziua Artene (n.n. toate materialele publicate au fost semnate sub de naºtere a domnului M. Anghel, cu ocazia apropiatei zile de 27 numele Eliza Olteanu) se leagã temeinic de mediul teatral ºi meritã martie – Ziua Mondialã a Teatrului. o analizã pozitivã, la fel ºi progresele sale în ale scrisului de creaþie. Nãscut în Bãrãgan, la 2 aprilie 1956 dintr-o familie de oameni Pentru Eliza, deprinderea de a scrie e ca plânsul ºi râsul, îi simpli ºi modeºti, urmeazã cursurile primare la þarã ºi cele ale elibereazã sufletul de orice tensiune. Ea nu urmãreºte succesul ºi, Liceului Pedagogic la Buzãu ºi în loc sã se îndrepte spre cariera de mai ales, succesul comercial, ci plãcerea de a trãi evenimentele dascãl/medic în care l-ar fi dorit pãrinþii, în 1981 devine actor, teatrale, interviurile luate oamenilor de teatru, putinþa de a se absolvent al IATC Bucureºti, unde l-a avut profesor pe marele exprima pe sine. actor Dem Rãdulescu, de la care a avut multe de învãþat „Atâta timp cât consemnarea fenomenului teatral rãmâne o profesional. Marcel Anghel a rãmas fidel teatrului bârlãdean, din ocupaþie artisticã lãudatã de lãudaþi, dispreþuitã de cei ignoraþi ºi 1981 pânã astãzi. De peste 29 de ani, actorul s-a înfrãþit cu scena ignoratã de public, istoria teatrului intrã într-o gaurã neagrã” - care l-a consacrat, devenind o personalitate artisticã de primã spunea cândva Magdalena Boiangiu. mãrime, iar de peste 21 de ani conduce destinele acestui teatru ca În capitolul „Consemnãri – pãreri de... spectator, cu dragoste” director, unul dintre cei mai longevivi conducãtori pe care i-a avut – sunt inserate ºapte eseuri despre ºapte piese de teatru jucate pe teatrul din Bârlad. Talent viguros ºi multiplu, cu deosebitã intuiþie ºi scena Teatrului „V.I.Popa” din Bârlad: sensibilitate artisticã, s-a dãruit artei ºi misiunii teatrului cu toatã Ø „Visul unei...seri de iarnã” (Pãreri Tutovene, nr. convingerea, dovedind în fiecare stagiune cã ºtie sã se dãruiascã 331/1998); menirii teatrului, atât ca actor, cât ºi ca manager care stãruie prin Ø „Soþul pãcãlit” (sau „Georges Dandin”) (ibidem, nr. toate mijloacele ca Teatrul „V. I. Popa” sã urce an de an tot mai sus 365/1999); pe scara valorilor teatrale din þarã ºi sã-l înregimenteze în circuitul „Nu sunt Turnul Eiffel” (ibidem, nr. 348/1999); teatral european. Ø „Teatrul V.I.Popa vã invitã la un ...«Joc dublu»” (ibidem, Vasile Mãlinescu, secretarul literar al Teatrului „V.I.Popa” ºi-a nr. 410/5-7 oct. 1999); început viaþa profesionalã odatã cu inaugurarea instituþiei. A rãmas Ø „Faust” (ibidem, nr. 417/1999); neclintit la post, timp de 55 de ani, ºi continuã sã fie activ, fiind o Ø „Livada de viºini” (ibidem, nr. 455/2000); premierã absolutã în toposul teatral. S-a nãscut în Bucovina, în Ø „Omul care aduce ploaie” (ibidem, nr. 473/2000). comuna Botoºeniþa, judeþul Suceava, în anul 1928. Dupã Teatrul „V. I. Popa”, despre care scrie Eliza-Mihaela Artene în absolvirea ºcolii primare, dã examen la Liceul „Laþcu Vodã”, care, cartea sa, „Theatralis”, a fost judecat în cei unsprezece lustri de în anii 1930-1940 s-a desfiinþat ºi a trebuit sã se înscrie, dupã existenþã, din varii perspective ºi de alþi critici ºi cronicari de teatru, refugiul din 1945, la Liceul Comercial din Suceava, absolvit în de oameni de culturã ºi artã, precum ºi de publicul spectator, 1949. Urmeazã timp de trei ani cursurile secþiei de actorie a stabilindu-i-se cu exactitate rostul, locul ºi rolul cultural. Institutului de Teatru din Cluj. Timp de doi ani a urmat cursurile Dificultãþile importante pe care le-a avut de întâmpinat Eliza secþiei de Teatrologie a IATC Bucureºti, pentru a judeca el pe alþii ºi Artene, în calitate de cronicar de teatru, au izvorât din specificitatea nu invers, ºi în 1955, dupã absolvire, soseºte la Bârlad. Un om de paradoxalã a fenomenului teatral în expresia lui scenicã. Din cele teatru care ºi-a dãruit întreaga viaþã unei mari ºi nobile pasiuni. prezentate, reiese cã, spectacolul teatral reprezintã o sintezã La 24 noiembrie 1999, Agenþia de Impresariat Artistic complexã, reunind elemente artistice esenþiale, care au o existenþã „Edimpres” a prilejuit întâlnirea bârlãdenilor cu un spectacol de o autonomã, o suveranitate esteticã intangibilã, inalienabilã ºi facturã aparte, „Iona”, ºi cu Constantin Puºcaºu, care a transpus inalterabilã. Pentru a structura un spectacol de teatru ºi a-l face sã scenic tragicul personaj, emanând tristeþe, talent, sensibilitate, trãiascã aievea, ca o realitate artisticã nouã, inconfundabilã, sunt mobilitate, siguranþa stãpânirii artei de a comunica prin cuvinte, ºi convocate, în numele artei, piesa de teatru (scenariul, nu numai, gânduri despre hãþiºurile fiinþei omeneºti, ºi de a dramatizarea, adaptarea), arta interpretativã a actorilor (gestica, transmite strigãtul de disperare, de neputinþã ºi micime a omului în vorbirea, atitudinile corporale, pantomima), coregrafia, muzica, faþa divinitãþii ºi-a acelei drãcii formate din ani – viaþa. În anul 2000, eclerajul, costumele, decorurile etc., toate integrate unei viziune spectacolul a fost jucat miercuri, 15 noiembrie, pe scena Casei de regizoral-scenografice, unei gândiri artistice originale. Rezultatul Culturã Bârlad (regia ºi scenografia purtând semnãtura arhitectului însuºi se exprimã, cu mijloace specifice, într-o artã/ºtiinþã Nicolae Munteanu), prilej cu care Eliza Artene a realizat un scurt independentã, cu legi riguroase ºi un domeniu propriu de interviu cu protagonistul Constantin Puºcaºu, actor la Teatrul manifestare. Naþional „Vasile Alecsandri” din Iaºi: „Aº putea spune «Iona sunt Nici cã se poate o mai ingratã misiune a cronicarului de teatru eu...» pentru cã ajung la un moment dat sã mã identific cu el”, sunt decât aceea de a judeca, din perspectivã axiologicã ºi o cuvintele cheie din dialogul consemnat. competenþã egalã ºi înaltã, valoarea literarã a piesei de teatru (a Pe data de 29 martie 2001, în studioul amenajat în incinta textului dramatic, spre a folosi un concept mai larg) ºi valoarea ei Teatrului „V.I.Popa”, a avut loc premiera spectacolului „Patima scenicã, valenþele speciale ce o recomandã pentru reprezentare. roºie” de M. Sorbul, în regia dlui Dorin Mihãilescu (absolvent al Acelaºi cronicar este chemat sã cântãreascã ºi sã aprecieze Facultãþii de Regie – Bucureºti, actualmente proaspãt devenit valoarea artisticã a demersului regizoral-scenografic, modul în doctor în regie, la Iaºi). Prilej cu care, Eliza Artene i-a solicitat care directorul de scenã ºi scenograful-plastician au folosit domniei sale un scurt interviu. Printre altele, regizorul amintit a componenþa literarã, trupa de actori, cadrul scenografic, luminile, afirmat: „Încep sã-mi conturez un stil, unul care sã izvorascã din coloana sonorã etc., pentru a da coerenþã montãrii, a-i conferi mine... Am pus patos, am transpirat pentru fiecare spectacol pe expresivitate, limpezime, forþã persuasivã ºi emoþionalã, mesaj care l-am fãcut ºi-n care am crezut”... educativ, penetranþã ideaticã. Nãscutã la 28 iulie 1973, absolventã în anul 1991 a Liceului Un cronicar ideal ar trebui sã fie critic literar eminent, un „Gh. Roºca Codreanu” din Bârlad, în 1999 a Facultãþii de Arte „G. regizor de vastã experienþã, un scenograf talentat, pictor de primã 37 Nr. 100 - iunie 2010 ELANUL mânã, actor cu largi disponibilitãþi interpretative, maestru coregraf, atunci când se interfereazã cu probleme grave ale timpului. compozitor ºi muzicolog, specialist în vestimentaþie teatralã (pe Autoarea lucrãrii „Theatralis” are o imaginaþie plinã de puritate, epoci, curente, mode etc.), expert în tehnica eclerajului, candoare ºi bunãvoinþã ºi tonusul vital al naturii acestei sensibile sonorizator dibaci ºi regizor tehnic. Ar fi minunat daca s-ar pricepe autoare, aproape neverosimile într-o epocã a cruzimii, brutalitãþii ºi ºi la problemele sociologiei succesului, ale atragerii publicului în rãutãþii verbului. O construcþie, o clãdire, o proprietate materialã, sala de spectacol ºi ale cuantificãrii cotei de interes a acestuia, faþã datoritã vicisitudinilor naturii ºi societãþii, nu este întotdeauna de fiecare montare. Cronicarul teatral este un om ca toþi oamenii, perenã, în timp ce moºtenirea culturalã, ca bun spiritual, intrã în cu limite previzibile ºi calitãþi în marginile normalului (numai geniile universalitate. De aceea, moºtenirea culturalã trebuie pãstratã, sunt anormale!) cu simpatii ºi aprehensiuni, cu o sensibilitate mai înscrisã ºi continuu promovatã prin aducerea ei în actualitate ºi acutã la actul artistic, cu bun simþ ºi bun gust, un om de bine ºi de reînscriere în conºtiinþa celor prezenþi. spirit, care nu poate fi competent peste tot, dar nãzuieºte sã fie, Prezent de 55 de ani în viaþa spiritualã a Moldovei ºi a þãrii conºtient de axioma lui Einstein, conform cãreia „totul este relativ”. aducând sub luminile rampei mesajul înalt umanist al multor „Alte scrieri...” din volumul „Theatralis” al Elizei-Mihaela capodopere ºi opere dramatice de referinþã, nãzuind permanent Artene, se referã la: spre elevaþie ºi accesibilitate artisticã, propunând spectatorilor sãi Ø „Festivalul Teatrelor de Elevi”, ediþia I, Bârlad, 26-27 mai un larg câmp tematic ºi problematic de meditaþie, incitant ºi de 1999 („Pãreri Tutovene”, nr. 375/1999); certã forþã persuasivã, catalizând, pe cât i-a stat în putinþã, Ø „Moartea unui artist. Leopoldina Bãlãnuþã” (Când energiile sale artistice ºi tehnice, distins prin ani, cu meritate premii, arzãtoare, viaþa ne-o credem în toi, moartea în miezul fiinþei plânge diplome ºi menþiuni, Teatrul „V.I.Popa” din Bârlad priveºte cu în noi (R.M. Rilke) ). încredere viitorul, sub steaua cãlãuzitoare a Thaliei. Ø „Florin Piersic: «Pentru mine teatrul e sfânt» („Pãreri Din cele consemnate de scriitoarea Eliza-Mihaela Artene Tutovene”, nr. 340/1999); rezultã cã, Thalia, fiica lui Zeus ºi a Mnemosynei, patroana Ø „Dem Rãdulescu”: „Preþuieºte înainte de a pierde! comediei, a venit la Bârlad pe un pãmânt fertil, semãnând cu (ibidem, nr. 509/2000); dãrnicie seminþele frumosului, din arta teatralã, care a rodit spornic Ø „Post-Scriptum” („Eu voi da samã de toate ale mele câte în ani ºi oameni. scriu”) Destinul omului este creaþia (Lucian Blaga); „Cronicarul de teatru contemplã clipa, momentul unic ºi Ø „Pãreri... critice”, semnat de Teodora Spînu, secretar irepetabil al premierei; criticul de teatru înscrie spectacolele în literar, Teatrul „V.I.Popa”. duratã ºi – dacã existã un temei estetic – în permanenþã; Comentariul critic al Elizei-Mihaela Artene capãtã acea cronicarul îºi poate îngãdui libertatea de a fi subiectiv ºi seninãtate a judecãþii cumpãnite ºi ne-partizane. Îi displac „impresionist”, înregistrând „la cald” punctele tari ºi punctele slabe exaltãrile localiste ºi provinciale ºi socoteºte cã un teatru serios, ale construcþiei scenice; criticul este chemat sã se obiectivizeze, sã cum este Teatrul „V.I.Popa” de la Bârlad, nu are nevoie de emitã judecãþi de valoare ºi sã proiecteze spectacolele pe ecranul exclamaþii calpe ºi nici de interjecþii fals entuziaste. Ceea ce a timpului; cronicarul contemplã obiectul în sine, închizându-l într-un realizat instituþia, din 1955 pânã în 2010, deci în 11 lustri, se supune cerc fragil, al consideraþiilor de moment; criticul vede deschiderile, judecãþii critice ºi evaluãrii lucide. Importantã nu este viziunea face conexiuni ºi schiþeazã posibile filiaþii ºi ierarhii; cronicarul subiectivã ci cantitatea obiectiv determinatã de artisticitate globalã surprinde notele particularizante ºi chiar accidentalul vizibil în în fiecare montare ºi, prin însumare, în repertoriul celor 55 de circumstanþial; criticul fixeazã genul proxim ºi diferenþa specificã, stagiuni. Esenþial este impactul pe care teatrul l-a avut asupra instituind rigori evaluative; cronicarul apreciazã fragmentul, conºtiinþei spectatorilor sãi, modul în care spectacolele edificate criticul însumeazã fragmentele într-o coerenþã axiologicã. Pe de-a lungul anilor au înrâurit conºtiinþa colectivã ºi au cristalizat linie de consecuþie, putem socoti legitimã ecuaþia cronicar versus convingeri estetice. critic? Evident cã nu! În raniþa fiecãrui cronicar se aflã bastonul de Scriitoarea Eliza-Mihaela Artene surprinde printr-o literaturã critic” (Teodor Pracsiu, Argument în „Clipa ca permanenþã”, de observaþie a sufletului omenesc care este complex ºi atrãgãtor, Editura ART XXI. Iaºi, 2006, p. 5).
URÃRI ÎN ENIGME LA NUMÃRUL 100 Serghei COLOªENCO
Pornind din caseta stânga-sus ºi BUCURIE Ã R E T A A A O A
(Biverb: 10, 6) M urmând o anumitã cale, citiþi una din A V S “E S J F R E dorinþele cititorilor 10 m R G
O I L L” U A T T N DIN CASETA TEHNICÃ T m
P (Frazifon anagramat: 5, 6) 0 I A U N L E L U R
1 x
a R Macinã fãinã (5); S C N G A M U M E E. T L M Experienþã (6).
REDACTORUL ªEF REVISTA (Frazifon anagramat: 5, 6; 9) (Biverb reflexiv cu incastru: (Monoverb reflexiv: 2-6) XXXXXXNX + XXX = 5, 6) ARTUR ºi MIOARA au fost oaspetele lui LEON COCOª.
Carte de vizitã: 6; 4) L
LENA RONTEA
. L E N O , E N E T R A ; O C N E ª O L O C , U R A T O R N I R A M ; ) ã n i t u r + r a r o m ( U R A T O R
N I R A M ; ) l e + a n u l ( L U N A L E ; E R E M U N E T L U M E T R A O F A L Ã G N U J A Ã S ” L U N A L E “
A T S I V E R ; ) m a r + i r o t ã r u ( U R A T O R N I R A M ; ” L U N A L E “ M I R O T Ã B R Ã S : e l i r ã g e l z e D 38 ELANUL Nr. 100 - iunie 2010 Sonete etice
Simion BOGDÃNESCU
Orice poet, nãscut iar nu fãcut, îºi alege, prin ºtiu câta oarã/ ªi-n dansul lor hipnotic mã-nconjoarã/ Miºcându-se din ce în ce intuiþie, dar ºi raþional, forma de exprimare mai iute”. convenabilã, aceea care sã-i încrusteze din trecut Tematic, sonetele petruºiene, evlavioase, evident antipãgâne, aduc spre viitorime trãirile ºi gândurile cele neadormite, încrederea în dumnezeire, erotica petrarchizantã, natura „état d'âme”, creaþia adevãrata lui fiinþare în conºtiinþa perenã ºi-n ca însumare horaþianã, crucificarea vieþii sociale nedrepte, copilãria ca imaginarul neaºteptat, ulterior. paradis nostalgic, iremediabil: „Ningea în raiul din copilãrie/ Cu fulgi din În incomensurabila ºi, în general, exploziva îngheþatele de vatã/ Cum, pe la bâlciuri, se fãceau odatã/ Cât un cârlan de oaie legiune liricã româneascã de astãzi, Petruº brumãrie”. Toate temele, însã, sunt unificate ºi dispuse în cadenþe de vectorul Andrei, cu ultimul (pânã acum) volum de versuri heraclitean al trecerii ireversibile a timpului, motiv – leitmotiv ce traverseazã „Crepusculul de miere” (Ed. Cronica, Iaºi, 2010, întreaga liricã universalã majorã. Dar, stãruie, vizibil, strãlucitoarea umbrã cu o prefaþã de Valeriu Stancu), atacã temerar eminescianã. sonetul (de tip italian), dintr-o predispoziþie O ritmicã severã, o tãieturã exactã a ideii în vers, înscriu aceste poezii cu neoclasicã ºi neoromanticã, încrezãtor în formã fixã în emblematica aforisticã (de altfel specificã, dupã multe pãreri frumuseþea dintotdeauna, fãrã mutaþii valorice avizate, „cugetãrii sacre”). ªi pentru cã înþelepciunea este rezultatul greu al estetice ºi fãrã teama de anacronisme. Astfel cã, experienþei, îmi pare cã poetul Petruº Andrei nu þine cont de legea simþindu-ºi lira bine înstrunatã, n-are de ce sã maiorescianã a excluderii tezelor morale din câmpul sacru al poeziei, ºi rivalizeze, fie ºi la modul ingenios al disimulãrii, cu creeazã, cu precãdere, sonete etice: iluºtrii noºtri sonetiºti Eminescu, V. Voiculescu, „Aºa mã sfãtuia un oarecine:/ Sã fiu, de vreau s-ajung la înãlþime,/ Mihai Codreanu. Fiindcã, dupã cum însuºi se Alunecos ca ºarpele de mare.// O fi ºi asta de învãþãturã/ Dar la ce bun atâta confeseazã, („am devenit poet printr-o minune”), tevaturã,/ Cã tot mã prinde vulturul în gheare...”. Poetul bate pe silabe ºi pe biografia sa interioarã, la nivelul eului empiric, are rime, în tonalitãþi când nostalgice, când umoristice, ironice, învãþãturi cãtre ca semn arhetipal, o întâmplare mai puþin posibilul cititor (ne)fãþarnic, reclame (atitudine demitizantã, postmodernã, obiºnuitã, din copilãrie, coborârea într-o fântânã care provine totuºi din sonetele satirice eminesciene!), cu alurã epigramaticã: din spaþiul rustic natal, ceea ce echivaleazã, „De pune sare, e o nerozie/ Cã dãuneazã mult la sãnãtate,/ Aceasta-i simbolic ancestral, cu descoperirea eului liric de consemnatã în tratate/ Doar medicina nu-i o erezie.// Sã dovedeºti în toate mai apoi: „M-am oferit eu, ºi tãtaia (...) m-a coborât cumpãtare,/ Abuzul îþi aduce vãtãmare/ ªi-ai sã regreþi odatã ºi odatã.// Spun desculþ, rãceala lutului învineþindu-mã cât ai clipi; cu tãrie, fãrã supãrare:/ Mâncarea mie-mi place fãrã sare,/ Nu-mi place-n dupã o vreme, am simþit furnicãturi în tãlpi ºi am schimb femeia... nesãratã”. auzit un freamãt ºi un murmur care m-au înfiorat Neorgolios, în cele mai multe sonete, scriitorul pãstreazã cu sfinþenie ca ºoaptele de dragoste de mai târziu...”. canoanele speciei, dar în interior miºcarea afectivã evolueazã cu naturaleþe ºi Pãrerea autorului (la care subscriem) este cã rima bogatã slujeºte intact semnificaþiilor lirice ºi sugestiilor polivalente; ritmica sonetistã izvorãºte din adâncuri ºi nu dintr- câteva, doar, se disciplineazã, discursiv, în serie. ªi, conºtient, Petruº Andrei, o sonoritate exterioarã, artificialã. Sonetul devine chiar hamletian, îºi recunoaºte valoarea, ºi modestia se transformã în bunul adorare a tot ºi a toate, a elementelor cosmice, simþ înþelept, cã tot a creat ceva: „Un cânt de lirã, restul e tãcere,/ Eu las în dar tainica lui obârºie se aflã în adâncimea dintâi: urma mea un strop de miere/ Din trestia strivitã sub cãlcâie”. „Din tainiþe numai de ei ºtiute/ Vin ºerpii mei a nu Ca sã ne pãstrãm memoria în sfera învãþãturilor sale lirice, acceptãm: Magister dixit! Contul Asociaþiei Culturale “ACADEMIA RURALà ELANUL” 2511.1-6065.1/ROL deschis la B.C.R. Bârlad e-mail: [email protected]
Redacþia (tel.: 0235-436100) Redactor ºef: Marin Rotaru Redactor-ºef adjunct: Cristian Onel
Redactori corespondenþi: u r a
Vlad Codrea, Univ. “Babeº Bolyai”, Cluj-Napoca t
Laurenþiu Chiriac, Vaslui o u R i
Dan Ravaru, Vaslui l n a i t r
Ion N. Oprea, Iaºi e a d
Simion Bogdãnescu, Bârlad M ,
a e
Serghei Coloºenco, Bârlad r d a
,
Mircea Coloºenco, Bucureºti v l ã u
Laurenþiu Ursachi, Bârlad l m a i f r
Teodor Hardon, Rânzeºti i a P
Florin Varvara, Sãrãþeni T Tehnoredactare: Bogdan Artene Tipar: SC Irimpex SRL Bârlad Numãr apãrut cu sprijinul Centrului Judeþean pentru ISSN: 1583-3593 Conservarea ºi Promovarea Culturii Tradiþionale Vaslui Responsabilitatea pentru conþinutul articolelor aparþine, în exclusivitate, autorilor. 39 Nr. 100 - iunie 2010 ELANUL Mi-e dor Nu ºtiu de ce
Mi-e dor de oameni Adun nopþile ºi sper De mine mi-e dor În palme vãd drumuri pierdute De vorbele sfinte Când iarba se ascunde De oamenii oameni mi-e dor. Zãpezi mã cuprind.
Mi-e dor de cuvinte ªi scurm în pãmânt ca o fiarã Mi-e dor de cerul ce curgea peste sat Sã vãd dacã eºti Mi-e dor de vãzduhul albastru curat Prin mâini îmi curge lutul de cearã Mi-e dor de dorul în mine lãsat. ªi calc în picioare poveºti.
Cu tine alerg prin turme de stele Pe fruntea cerului Când fluturii zbor pe pãmânt Sunt sclavul gândurilor mele Pe fruntea cerului alerg Pãstorul iubirii mai sunt. ªi soarele din mine muºcã Vãzduhul spart mângâie plopi ªi timpul nevãzut mã miºcã. Sãrutul stelelor
Ca un peºte-n ape tulburi Sãrutul þãrnei mã aprinde Mã zvârcolesc sã prind o stea Când ochii tãi se sting în mit Plutind pe ape limpezi Iar fericirea mã cuprinde Mã doare, sunt muºcat de ea. ªi lacrimi ard în asfinþit.
O, Doamne, dã-mi putere-n mine Iubirea-clipã nãrãvaºã Sã zbor mai sus decât îmi e îngãduit Mã dojeneºti ºi m-ai minþit Sã vãd ce-i dincolo de lume ªi strâng în braþe doar uitarea Ioan MÎCNEA ºi Atingerea mitului, Cã sunt un sclav în infinit. A stelelor ce m-au pierdut. 10 august 2003.
Neculai I. ONEL Corneliu VÃLEANU Val ANDREESCU
La umbra teilor Bate vântul Angajament electoral Bate vântul la ureche, Voi munci ºi zi ºi noapte La umbra teilor în mai Lumea-i nouã, lumea-i veche, Într-o luptã colosalã Te vãd trecând pe drum cu pãrul tãu bãlai. Las-o, Doamne, tot aºa, Sã obþin prosperitate... Încet te depãrtezi, apoi dispari în zare Azi ºi mâine, pururea! Personalã! Cuprinsã încet de razele de soare. Bate vântul peste frunte, Lumea este cât un munte, Gheorghiþã ªTIRBU Ploaia-l roade, geru-l seacã, La umbra teilor stau singur ºi privesc Unui pizzar Este mândru, nu se pleacã. Albinele ce se agitã ºi roiesc. Azi oferta este bunã Bate vântul peste pãr, S-aude susur de izvor în vale Pe la noi dacã-ai sã treci Lumea-i rea, într-adevãr, ªi mândra-mi va ieºi în cale. Pizza e la preþ mai micã, Cãci de la Cain încoace ªi-a fãcut deja... ciuperci. N-a mai fost o zi de pace. La umbra teilor ascult al primãverii dulce vânt Curge apã, plouã sânge, ªi cât e de frumos pe-acest pãmânt, Viaþa oare se va frânge? Admir pãdurea codrilor de fag Bate vântul peste gurã ªi pe mãicuþa ce apare-n prag. Totul e harababurã La umbra teilor privesc spre cer ºi spre pãmânt ªi în cer ºi pe pãmânt ªi slavã eu ridic spre Domnul Sfânt, Parcã bate numai vânt. Cãci ne-a dat viaþa, ne-a dat Rai Bate vântul, vorba sunã, Pe întinsul nostru plai. Lumea-i sfântã, lumea-i bunã. Las-o, Doamne, tot aºa, Azi ºi mâine, pururea! u r
Lãcrãmioara Gabriela ÞINTEA a t o R
mã iartã n zãlog i r
am paºii ologiþi de doruri de câte ori fariseii a M
am inima sfãrmatã
îºi coboarã sufletul în adânc e de întrebãri la IOV d
ºi mai am la cugetul timpului , a
de atâtea ori OLARUL r
gânduri sfâºiate-n zboruri a cu mine singur iatã îºi sparge primul ulcior v ã
îmbrac cãmaºa unui rob. apoi îºi rupe fãrâma din trup m i r
sã lipeascã ulciorul la loc. P 40