Boris Druţă

SEISMUL DIN CREIER

sau

Țara bisericilor falimentate

Coperta, grafică: Veronica Druţă

Machetare: Andrei Dorgan

Dedic prezentul volum regretatului meu tată,
Victor a lui Ion a lui Manolache Druță care ar fi împlinit anul acesta
100 de ani de la naștere.

Avem o țară cu surplus de genii, Biserici vechi și noi ce stau înstrăinate, Pe unde în prezent murind țăranii Arar își pomenesc străbunii pe la sate.

Prea multă lume părăsit-a glia, Ștergând și oblojind azi funduri „preacivilizate”, Ei nu-nțeleg că sunt, au fost și vor rămâne Materie de uz în grea străinătate!

Acasă, cu veston de lux și doldoră-n distincții, Academicieni devin în miez de noapte, Cerșind cu umilință glorii, chiar și premiul Nobel, Purtând în piept și gând icoane-mprumutate.

Orfani copiii, bătrânii noștri – părăsiți de lume, De un seism de creier pe care îl purtăm, Deși ne zicem țară cu renume, Noi și-n patriotism falimentați suntem!

Acei de ieri ca brazii, azi cu priviri senine, Străinilor le cântă, se cred în libertate, Vor să trăiască bine, foarte bine, Uitând de țară și lăcașe-nlăcrimate.

În locul lor sosesc puhoaiele străine Cu oameni de culoare, arabi „cu demnitate”, Ce liber își permit pe vetrele străbune Moscheie să-și înalțe pe ziduri ruinate.

Mândriți-vă, voi, cei plecați de-acasă, Sperând la bunăstare, la viață cu dreptate! Cu cei rămași – avem surplus de genii, De sfinți pictați pe bolți, de vise spulberate!..

4

La casa părintească din Inești

Ediție apărută: la CHIȘINĂU, 2016 și la București, 2017

Elena Druță, studentă la medicină în Iași, a debutat recent cu o culegere de eseuri intitulată Fiind Imagine. Fiica a sugerat ideea, ca în loc de prefață la prezentul volum, să realizăm un interviu.

Scriitor e cel care se dedică adevărului

Elena Druță: După 20 de volume publicate, ce reflectă aspectele vieţii de ieri

și de azi, scoți de sub tipar cartea Seismul din creier sau Țara bisericilor falimentate.

Nu ar fi fost mai bine să-ți iei un pseudonim literar, ca să nu fii confundat cu Ion Druță?
Boris Druță: Cu Ion Druță nu poate fi confundat nimeni. E clasicul literaturii române. Eu sunt un scriitor de condiție modestă.

5

E.D.: La vârsta de 60 de ani te consideri un scriitor împlinit? B.D.: Sunt un semănătorist, cum m-a botezat un coleg de breaslă. Scriitori clasici sunt: Cervantes, Balzac, Eminescu, Sadoveanu. Mie îmi place să scriu, deoarece am trăit o viață de poveste la Ineasca, cu oameni minunați, în mijlocul tradițiilor, datinilor populare. Sunt pasionat de magia scrisului, îmi aștern gândurile pe hârtie și nu mă gândesc că există Maupassant, Cehov, Marin Preda! Persoanelor care scriu li se zice scriitori.
E.D.: Afirmai undeva că un scriitor trebuie să se conducă de un cod moral propriu…
B.D.: Ideea e preluată de la E. Hemingway, el afirma că în creația sa și-a formulat un cod moral propriu. De la începutul activității mi-am propus să servesc adevărul, indiferent de climatul politic, de bătăliile ideologice. Adevărul ești dator să-l cauți în mijlocul oamenilor simpli, în arhive, în folclor, în creația populară, în marile cărți ale neamului. A avea curajul de a spune adevărul este datoria omului de artă. În cele ce scriu oglindesc realitatea, sunt incomod.
E.D.: Este o problemă și azi să scrii adevăruri în Republica Moldova? B.D.: În reflectarea adevărului istoric scriitorii, care au activat în perioada comunistă au mari restanțe. Deseori au făcut compromis cu propria conștiință. Adică de ce porcăriile lui Aleksandr Pușkin privind moldovenii să nu fie semnalate? De ce în capul Aleii Clasicilor trebuie să stea bustul lui și nu al lui Eminescu? De ce monumentul lui Grigorii Kotovski, fondatorul crimei organizate moderne din Basarabia, trebuia să fie turnat în bronz de Lazăr Dubinovschi care a executat cel mai reușit monument ecvestru din Europa, să stea amplasat pe bulevardul Iurie Gagarin, când logic ar fi ca acolo să se înalțe monumentul primului cosmonaut din lume. Un scriitor este chemat să condamne necondiționat politica de deznaţionalizare și falsificare a istoriei, să abordeze fără excepție orice temă ca un adevărat sanitar al societății! Mulți dintre scriitorii noștri au slujit și mai slujesc regimul, urmărind interese meschine. Generația celor care au trecut prin cel de-al doilea război mondial, prin perioada foametei organizate din

1946-1947, când au fost înregistrate cazuri de canibalism, nu a scris aproape deloc

despre acele atrocități. Firește, chiar dacă ar fi scris cineva nu ar fi fost publicat. Dar de ce există sertare? Politica rusească a contribuit la schimbarea demografi- că a populației în târguri și orașe în favoarea elementului slav. Când ni s-a oferit posibilitatea să avem acces la arhive, după 1989, am descoperit că scriitorii care au trăit și au simțit pe pielea lor acele evenimente aveau sertarele goale. Oamenii de cultură la vremea respectivă nu au opus nici o rezistenţă bestialităţilor

antinaționale ale ocupanţilor. Emilian Bucov, Bogdan Istru, I. C. Ciobanu, Pavel

6

Boţu ș.a, ar fi fost obligați să scrie adevărul după cum au făcut-o la momentul oportun mulți dintre scriitorii ruși. Un scriitor e în rolul unui ostaș situat mereu pe linia întâi a frontului epocii sale. La noi, în Basarabia, s-a manifestat exces de prudență ca să nu-l supere pe Ivan! Este deja confirmat că majoritatea scriitorilor de ieri, până la obținerea independenței din 1989, au slugărnicit regimul, s-au învrednicit de lauri, distincții, medalii, au acceptat să fie membri ai partidului comunist, intuiesc că unii au fost și agenți sub acoperire ai serviciilor securității sovietice. Mulți dintre acei securiști, când a sosit momentul, s-au cocoțat în fruntea mișcării de eliberare națională, nu fără concursul Moscovei. E păcat că la noi încă nu există Legea lustrației. Dacă aș avea acces la arhivele securității, aș afla lucruri curioase despre așa zișii mega patrioți care se bat cu pumnul în piept că au contribuit la trezirea conștiinței neamului. În Basarabia activează liber serviciile secrete ale Rusiei, Ucrainei, României, Ungariei, Turciei, Bulgariei, ale altor state care-și urmăresc interesele politice. Instrumentarea acestor interese bănuiesc că este executată inclusiv cu concursul scriitorilor de la noi. E regretabil că nici una din persoanele racolate nu a îndrăznit să mărturisească în public că a slujit fostul regim, în defavoarea intereselor neamului. În prezent între Nistru și Prut ducem lipsă de patrioți, ideologia patriotismului este un sentiment amorf, anihilat.Aș vrea să mă refer în mod deosebit la intelectualitatea românească din Bucovina de Nord, care, consider eu, este o mare rușine a noastră că nu pune deget pe deget pentru a opri ucrainizarea masivă a populației autohtone din regiune. Ar trebui să se uite peste Prut, cum procedează maghiarii din Harghita și Covasna, și să nu trâmbițeze la Chișinău că sunt deznaționalizați. Intelectualitatea bucovineană are tot cadrul legal de a o face, prin crearea unui partid național, de a lua o poziție și a ocroti drepturile românilor în Rada de la Kiev. În loc s-o facă, ei buhăiesc că le sunt ucrainizate satele. Cine o să le rezolve aceste probleme dacă nu ei înșiși?
E.D.: Ai putea să te referi și la eșecurile personale? B.D.: Cel mai mare nenoroc al meu e că m-am maturizat în perioada când au început a se împuțina cititorii. În anii adolescenței mele de regulă se vorbea rusește. Limba, istoria erau marginalizate și trăiam cu impresia că nu am Patrie. La școală, la facultate se vorbea cu ostilitate despre statul Israel și despre evrei, apoi despre patria noastră –România! Anii de studenție mi-au fost triști. La facultate am văzut lingăi, conformiști, carieriști, mulți agenți racolați de KGB. În perioada renașterii naționale unii dintre acei tipi, o făceau pe liderii mișcării, postându-se nestingheriți în vârful piramidei, monopolizând patriotismul la tribune. Și unii scriitori, foști membri activi ai pcus, ulterior strecurați prin partide

7

democratice, s-au procopsit cu averi impresionante. Setea de căpătuire, a distrus adevărata mișcare de eliberare națională, s-a produs un nou exod al populației noastre și din vina lor astăzi prin sate bate vântul. Odată cu dispariția satelor de pe harta geografică a Basarabiei, pierdem ceea ce avem mai scump – veșnicia. Statalitatea, limba română se află într-un pericol mai mare decât până la 1989. Vina directă o poartă și deputații tuturor parlamentelor precedente printre care s-au numărat și o pleiadă de oameni de creație.

E.D.: Ești ranchiunos...

B.D.: A apăra interesele poporului cu toate mijloacele nu înseamnă a fi ranchiunos. În Basarabia sunt ocrotite la maximum interesele alolingvilor, iar nouă, băștinașilor dintotdeauna ni s-a dat de înțeles că n-avem dreptul să fim... patrioți!
E.D.: Nu este o confuzie când utilizezi în cărțile tale termenul regimul rusesc? B.D.:E un adevăr. Majoritatea nenorocirilor de la 1812 încoace ni se trag de la ruși. Doar am fost un tot întreg, într-o Moldovă istorică. Rușii ne-au schimbat numele. Și, din păcate multe le-au reușit. Prin politica lor șovină ei au trecut cu tăvălugul peste populația autohtonă a ținutului. Utilizez termenul rușii și regimul rusesc prin analogie, cum o fac alolingvii care, referindu-se la perioada anilor 1918-1940, afirmă că noi, chipurile, am fost ocupaţi de către români și am gemut sub jugul burghezo-moșieresc român! Se utilizează termenul român, fără a se lua în seamă că noţiunea presupune reprezentanţii popoarelr care locuiesc în trecut și acum în România: maghiari, bulgari, lipoveni, romi, ruteni, sârbi, germani etc. Mă ghidez de terminologia occidentală și folosesc termenul rușii, regimul de ocupaţie rusesc! Sunt termeni corecţi. Noţiunea de ruși nu include poporul rus, ci politica expansionistă, agresivă, cuceritoare a Rusiei de-a lungul secolelor.

E.D.: Azi în literatura basarabeană vine o nouă generaţie, școlită. Crezi că va continua sanitaria?

B.D.: Voi, tinerii, o să faceți lucruri minunate. Poate vom avea și un prim laureat al premiului Nobel în domeniul literaturii. Voi veți continua să lichidați golurile restanțierilor predecesori. Sper că același lucru se va întâmpla și printre compozitori, artiști plastici, sculptori, cântăreţi, regizori, cineaști, cei care mai ieri au ignorat suferințele populației dintre Nistru și Prut. Din păcate, pasivitatea unor oameni de cultură, spre marea mea amărăciune, continuă. Nu există în lume o altă țară în care când vine vorba de tratarea istoriciei să se pledeze atât de contradictoriu, antinațional adevărul din ultimii 200-300 de ani. Dar să revin la restanțe. Recent, am vizitat un vernisaj la Centrul Expoziţional Brâncuși din Chișinău. Fără a da numele pictorului, printre lucrările expuse erau mănăstiri,

8

biserici și multe nuduri. În cuvântul de deschidere cuminţelul pictor a vorbit cu durere despre unchiul său care a fost supus represiilor de către ruși care l-au și deportat în Siberia, apoi...l-au ars în cuptorul unei locomotive ca pe Serghei Lazo. Însă printre lucrările sale de la expoziție nu am remarcat nici una care să fi reprezentat evenimentul abominabil, nici un tablou legat de anii 1946-1947, de perioada anilor `60-`80 ai secolului trecut, când rușii deschideau în Republica Moldova fabrici, uzine, aducând din Rusia anual câte 100 000 de conaţionali deai lor de la ingineri până la servitoare, oferindu-le salarii bune, apartamente gratuite, la Chișinău, Bălţi, Tighina, Tiraspol, Camenca, Dubăsari, Râbniţa, Rezina, Soroca, Cahul, Ungheni etc. Astfel rușii au reușit să schimbe proporționalitatea demografică. Totodată mii de specialiști autohtoni cu studii superioare erau repartizaţi la sate sau mult prea departe de meleagurile natale. Rușii i-au impus pe găgăuzii, bulgarii, ucrainenii de la sud, începând cu sfârșitul anilior `60 ai secolului trecut, să treacă la studiile primare și medii cu predare exclusiv în limba rusă, încât azi alolingvii să nu ne cunoască și să se opună utilizării limbii de stat. Oare nu ocupația rusă a facilitat apariția a o mulțime de cozi de topor?! În prezent am constatat că în aparență avem construite mai multe biserici, instituții de învățământ superior, posturi naționale de televiziune, dar trecutul ne face festa. Tineretul vorbește pocit românește, patriotismul este anihilat, fiecare moldovean numai cum ajunge la maturitate e cu gândul să plece spre occident în căutarea unui trai mai bun, părăsind și pustiind satele. Peste jumătate de secol, multor sate ar putea să le rămână doar numele. Din aceste considerente am decis ca să-i dau și un subtitlu prezentei cărți, întitulându-l Țara bisericilor falimentate. Adică, avem parcă tot ce ne trebuie ca să progresăm în aspectul conștiinței naționale, a limbii, istoriei, credinței, dar în realitate falimentăm văzând cu ochii. Iată de ce eu cred că tinerii care vin se vor include serios în procesul de reparare...Minciuna, crima, oricât de mult ar fi ţinute sub lacăt, ies la iveală. Menirea scriitorilor de azi și de mâine e să demaște aceste atrocități, să reprezinte conștiința națională.
E.D.: Adevăruri deja cunoscute. Mai are rost să riști a fi catalogat naţionalist incurabil?
B.D.: Să nu confundăm patriotismul cu naţionalismul. Cum am mai menționat, alolingvii grozav își dau silința să condamne așa-zisul naţionalism românesc, uitând cu desăvârșire panslavismul, șovinismul velicorus. Or, acesta are o istorie veche, iar fascismul rusesc a luat naștere concomitent cu cel italian, german în ajunul celui de-al doilea război mondial. Actuala politică a Rusiei de a acapara noi teritorii prin intervenţii militare e tot mai pronunțată. După destrămarea URSS-ului, prima Republica Moldova în anul 1992 a fost atacată și a

9

fost ocupată Transnistria. Au urmat Cecenia, Georgia, Ucraina și vor mai urma. Fascismul rusesc e în ascensiune, amenințând popoarele limitrofe cu degetul. Prin mașinăria propogandistică, cu antrenarea specialiștilor, pseudoistoricilor, ea justifică orice situație, Kremlinul, prezintă minciuna drept adevăr și, deocamdată îi reușește... Rusia deopotrivă cu Germania au fost arhitecții, autorii celui de-al doilea război rondial. Acești doi rechini politici ai timpului au reîmpărţit Polonia, au ocupat Ţările Baltice, Basarabia. Teritoriile din Sudul și Nordul Bucovinei le-au transmis arbitrar Ucrainei, aceasta din urmă prin politica împrumutată de la fratele mai mare a supus și supune deznaţionalizării zeci de localităţi, lichidând tot ce exprima suflare spirituală românească. Să nu uităm că și Germania a contribuit la dezbinarea teritoriilor românești în 1940 prin semnarea pactului Moldotov-Ribbentrop. Istoria obligă Germania să ajute România la reîntregirea teritoriilor sale. Ucraina, dacă dorește să-și construiască o statalitate modernă, e obligată să contribuie la restabilirea acestui adevăr. Istoriografia rusă, unii istorici de la noi mint cu nerușinare când afirmă că războiul pentru apărarea patriei a început la 22 iunie 1941 de parcă până la acea dată Rusia nu era aliată cu Germania. Rusia a dus război împotriva Finlandei în 1940, a împușcat mișelește peste 20 000 de ofițeri polonezi în pădurea Katyn, ca mai apoi jumătate de secol să mintă că n-a fost o crimă odioasă. Aceste adevăruri le-am

descris în cartea Pe Insula Șerpilor sirenele cântă românește apărută în anul 2011.

Mi-am pus și atunci, îmi pun și acum întrebarea: numai rușii au câștigat războiul din 1941-1945? Pe câmpul de luptă au căzut reprezentanți ai zecilor de popoare. Câmpiile Rusiei sunt pline de gropi comune ale tătarilor, ucrainenilor, moldovenilor, georgienilor, bașchirilor, azerilor, armenilor, carelilor, balticilor, iacuţilor, cazahilor, cecenilor, uzbecilor, bielorușilor, turcmenilor, chirghizilor, tagicilor, evreilor, bureaţilor... După terminarea războiului aceste popoare au contribuit substanțial la restabilirea economică a Rusiei, la înarmarea cu bomba atomică, cu alte arme sofisticate, asigurându-i securitatea. Imediat ce unele popoare subjugate, inclusiv moldovenii, și-au obţinut independenţa, rușii au creat zone de tensiune și ocupaţie în Transnistria, Osetia, Abhazia, sudul Ucrainei, punându-i la respect pe toți acei care-și doresc independență...
E.D.: De politică s-ar cuveni să se ocupe politicienii. Nu fi nihilist . Doar în anii postbelici Rusia a făcut și lucruri bune. S-au construit fabrici, uzine, termocentrale, a fost lichidat analfabetismul, medicina a devenit gratuită...
B.D.: Afirmaţiile că Rusia ne-a făcut mari favoruri sunt aberante, un truc propagandistic! Rușii nu ne-au dat nimic pe degeaba. Petrolul, cărbunele, metalul, gazele au fost plătite de poporul nostru. Decenii la rând din Moldova spre

10

întinsurile imperiului au curs din abundență, la prețuri derizorii produse agricole: sfeclă, porumb, tutun, legume, fructe, struguri, Moldova era un teren al experimentelor privind creșterea milioanelor de capete de porcine, bovine, zeci de ferme avicole și toată producția animalieră era exportată în Rusia. Țăranii noștri se prefăcuseră în robi spetindu-se din zori și până-n noapte pentru o remunerare mizerabilă odată în an! Oare acest sacrificiu nu a însemnat că am plătit cu vârf și îndesat gazul, cărbunele, materialele lor de construcţii?! Puțin se vorbește cum în anii 1963-1964 ne sculam cu noaptea în cap și făceam coadă la pâine.
E.D.: Te consider om pașnic, dar în creație ești belicos. De ce? B.D.: Fiindcă nu pot trece cu vederea cum în 1994 Rusia a folosit aviaţia peste capitala cecenă, mai dihai decât bombardamentele germane asupra Stalingradului în 1942! Nu pot fi liniștit atâta timp cât Rusia ține armata a 14-a în Transnistria, dotând separatiștii cu tancuri și mașini blindate asmuțându-i împotriva noastră! Cum poți fi indiferent când „floarea intelectualităţii ruse” și-a pus semnătura sub scrisoarea de aprobare a deciziei Dumei de stat privind ocuparea Crimeii, Donbasului...
E.D.: O parte din intelectualitatea rusă nu reprezintă poporul lor... B.D.: Bulgarii recunosc că rușii i-au eliberat de jugul turcesc și-i numesc bratușki-osvoboditeli. Cât privește Basarabia, după 1812 rușii sunt ocupanți - cuceritori. Când floarea naţiunii acceptă ocupaţia altei națiuni, nu mă sfiesc s-o numesc cuceritoare. Rușii sunt firi războinice, veniți de câteva secole dintr-o societate semi-feodală, războinică, mereu au cucerit teritorii ale popoarelor care îi înconjoară. Lucrul acesta continuă, prin politica lor expansionistă, să-l înfăptuiască, din păcate și în ziua de azi. Conștientizez că spunând lucrurilor pe nume sunt etichetat ca rusofob. Rușii sunt indignaţi că, toate popoarele subjugate de ei, cucerindu-și independenţa, îi învinuiesc de comiterea crimelor menţionate. La ce se poate aștepta o ţară care a cucerit-o pe alta?
E.D.: Continui să mă uimești tu, care ai fost educat în spiritul marii culturi

ruse! Turgheniev, Tolstoi, Lermontov, Gorki, Bunin, Șolohov...

B.D.: Voi fi luat în furci, însă declar ferm: așa-zisa marea cultură rusă este o afirmaţie hilară! Rușii n-au avut cultura civilizației pentru a o da popoarelor subjugate. Corect ar fi să zicem că din sânul lor au ieșit notorietăți ce s-au înscris în canavaua culturii mondiale. Să nu minimalizăm această cultură, dar nici să nu exagerăm.
E.D.: Generaţia de azi se mai conduce de stereotipuri în creație? B.D.: Din păcate, da. Românii din Basarabia, în marea lor majoritate, se asociază la ideologia rușilor, susținând minciuna, crimele comise în decursul

11

ocupaţiei. La Moscova activează instituţii care antrenează istorici, cozi de topor de-ale noastre care toarnă gogoși știinţifici despre pacea de la București din mai 1812, despre raptul din 1940, justificând până și ocupația Transnistriei în 1992. În creierul unor intelectuali de la noi s-a produs un adevărat seism. Poate de-atâ- ta am și dat denumirea romanului publicat în prezenta carte. Am fost cuceriți, deportați, nimiciți prin foame, aduși până la cazuri de canibalism, iar noi cu toate-acestea ne topim de dragul lor! Pe când despre perioada celor 22 de ani (1918- 1940), se vorbește cu dispreţ, iar cuvântul român e echivalent cu cel de dușman!
E.D.: Cum tratezi noțiunile de umanism, conștiință intelectuală în raport cu etichetările ce se dau unor personalități?
B.D.: Mă supără uneori când se admit etichetări neîntemeiate față de unele persoane, oricât ar fi de cunoscute și în lume. Umanismul unor personalități de seamă pentru mine este o nedumerire. Academicianul Saharov și alții, care mai întâi au inventat bomba cu hidrogen, cea atomică ce poate distruge omenirea, munca cărora s-a învrednicit cu distincții guvernamentale, titluri științifice, glorie mondială. Apoi, peste o vreme această categorie de personalități a început să lupte pentru distrugerea lor, acceptând iarăși să primească titluri, distincții, premii pentru pace! Mi se pare o ipocrizie! Așa au fost și sunt unii scriitori de la noi. I-au cântat difirambe ideologiei comuniste, ocupației ruse pentru care au primit premii, distincții, apoi au primit același gen de regalii că au distrus comunismul!.. Dacă te consideri umanist, nu tulbura mințile oamenilor, nu crea moartea! În romanul Copiii serenadelor am demonstrat că nouă nu ne place să ne apreciem predecesorii, să ne iubim confrații împrăștiați pe diferite meridiane ale globului. Armenii, evreii, ţiganii, alte popoare își respectă personalitățile, le evidenţiază. Se mândresc cu cei plecați în lume, cu etnia căreia îi aparțin. Să nu uităm că Rusia, Ucraina, Europa, America, Australia, Asia sunt pline cu personalități descendente din români cu nume de familie Lungu, Negru, Frunze, Scurtu, Cojocaru, Căpiţă, etc., dar nu vor să-și recunoască originea. Din contra, unii oameni de cultură, iluminiști, ingineri, își schimonosesc numele de familie ca Uretea, Cranga, Vazetei, etc negându-și proveniența. Fetele noastre de cum se căsătoresc cu arabi, îmbracă odăjdiile lor și jubilează că sunt deja musulmane de când lumea! E un mare păcat să-ţi ignori rădăcinile. Am consultat dicţionarele explicative rusești, dar n-am găsit tălmăcirea cuvântului putin. Pe când cuvântul putină dicţionarele noastre îl atestă de provenienţă dacă ce semnifică butoiaș

pentru păstrarea brânzei de oi! Sunt sigur, dacă actualului lider al Kremlinului i

s-ar spune că are origine românească, ar recurge la un act de suicid.
E.D.: Crezi că emigrarea în lumea civilizată n-are și un efect benefic?