4 RevistĂ lunarĂ de literaturĂ Şi artĂ Apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România Editor: Asociația Societatea Literară Acolada nr.4 (137) aprilie 2019 (anul XIII) 20 pagini Director general: Radu Ulmeanu Director: Gheorghe Grigurcu

Gheorghe Grigurcu: Despre Eminescu într-o nouă formulă Barbu Cioculescu: Marea – miracol, oracol, spectacol? Alex. Ştefănescu: Mircea Dinescu și pisica de mare Gheorghe Grigurcu: Poezii C.D. Zeletin: Dialoguri mute cu doi bolnavi Tudorel Urian: Rătăcit în lumea postmodernă Constantin Mateescu: Capitala sub ocupație (I) Constantin Trandafir: Experiența poeziei Academician Ioan-Aurel Pop: Academia Română la 153 de ani de la înființare Magda Ursache: Întrucât și poezia... Isabela Vasiliu-Scraba: A fost Culianu turnător al savantului Mircea Eliade? (I) Dumitru Augustin Doman: „Poeme pe frunzele leandrului” Pavel Șușară: Expresionismul brut și lirica Extrem-Orientală

Komives Miklos: Băiat cu vultur Sergiu Simion: Afacerea „Meditația transcendentală...” Acolada nr.4 aprilie 2019 2 Coşmarul ciumei roşii Ca de obicei, sărbătorile pascale aduc în plină campanie electorală pentru europarlamentare. Astfel că partidele și partidulețele România un moment de respiro de trei zile (sâmbătă, fie de la putere, fie din opoziție au avut cu ce-și ocupa prea multele zile libere dând duminică și luni), pentru a putea prăznui marele și mesaje peste mesaje către bobor, sau strângându-și rândurile în vederea organizării determinantul moment al Învierii. Cu această ocazie, acțiunilor viitoare. când se întâmplă ca acest moment, fixat de cele două La un capăt, acțiunea de bază este îngenuncherea deplină a justiției, ramuri de bază ale creștinismului, Biserica Romano- pregătindu-se și o ordonanță de urgență prin care președintelui i s-ar interzice să-și Catolică și cea Ortodoxă în funcție de fazele lunii și facă vreo campanie pentru propriul referendum, întârziat și aproape complet inutil de calendarul diferit după care se conduc, să se afle datorită celor două întrebări, căzute deja în desuetudine, la care trebuie să răspundă în preajma datei de 1 mai, guvernul se întrece pe sine electoratul. Căci legile privind diverse infracțiuni penale sunt pe drumul cel bun, fiind în a acorda zile libere și cu această ocazie, eternizând deja trecute prin Parlament și neașteptându-se vreo surpriză din partea dornenienei astfel, la noi, sărbătoarea comunistă care ne scotea Curți Constituționale a României. odinioară pe străzile principale ale orașelor din întregul lagăr al țărilor comuniste La celălalt capăt nu prea se știe ce se întâmplă, partidele din opoziție croind la pentru a defila în fața tribunelor oficiale înțesate de grangurii politici ai momentului planuri bazate pe unele sondaje bănuite mai oneste ce dau mamutul pesedist în cădere și apropiații lor, înaintea cărora ne manifestam entuziasmul și nețărmurita dragoste liberă, undeva în apropierea cifrei de 20%. Ce nu se știe și nu am auzit ca vreunul și recunoștință față de partidul-stat, adicătelea conducător a tot ce mișca. dintre acestea să-și facă probleme este care e și va fi, după o mobilizare exemplară, Ce să-i faci, tradiția e tradiție, fie ea comunistă răsăriteană sau mai nou capacitatea de furat (și la urne!) a partidului moșit de Ion Iliescu, cel acuzat recent capitalistă occidentală în privința Valentine’s Day sau a Halloweenului. Căci, dacă de crime împotriva umanității de o instituție, Parchetul General, care tocmai și-a în ce le privește pe cele două din urmă, nimănui nu i-a venit (încă!) geniala idee pierdut conducătorul în persoana lui Augustin Lazăr, retras la pensie și aflat oricum să se dea măcar o zilișoară liberă, acolo, atunci când e vorba de 1 mai nu e nicio la sfârșitul mandatului, a cărui reînnoire i-a fost refuzată de încă ministrul culturii problemă, ba acordându-se și un bonus de o zi, două, dacă acestea se nimeresc a pe atunci, eternul în bube și ticăloșie Tudorel Toader. cădea între cele două aniversări. Poșta Română de exemplu, instituție la care e Dar ceea ce se știe cu siguranță e că nu ne putem aștepta la nimic bun nici din îmbârligat cu ceva acțiuni și guvernul, și-a ferecat porțile încă de vineri, 26 aprilie, partea Autorității Electorale Permanente, formată majoritar din oamenii de nădejde ai iar din dispoziția directorului general al acesteia chiar și ziua de 30 aprilie a fost lui Dragnea și Tăriceanu, nici din partea guvernului ce aranjează cu sârg accesul cât decretată nelucrătoare. Astfel timp de aproape o săptămână, că doar n-o fi tocmai mai restrâns al diasporei la urne. Doar optimismul incurabil ce ne caracterizează în guvernul cel care nu-și respectă propriile decizii, țara e paralizată pe toate fronturile. momente de cumpănă ne mai poate face să mergem la vot pentru a scăpa de coșmarul Pușchea pe limbă-mi, că dacă oarecumva s-ar întâmpla să fim atacați de vreo forță ciumei roșii în care mai trăim și acum, și sperăm că nu în vecii vecilor, amin! neprietenă din exterior, n-ar avea cine să clintească vreun deget până se termină orgia zilelor libere și ne-am pomeni peste noapte că am schimbat steagul național și denumirea de țară… Radu ULMEANU Noroc totuși că în anul acesta sărbătorile creștine și cele păgâne ne-au prins în

Această publicație a fost tipărită cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare.

Cuprins: Redacţia şi administraţia: Radu Ulmeanu: Coşmarul ciumei roşii – p. 2 Gheorghe Grigurcu: Despre Eminescu într-o nouă formulă – p. 3 Str. Ioan Slavici nr. 27 Satu Mare Cod Poştal 440042 Ştefan Lavu: Comedia numelor (103) – p. 3 Fax: 0361806597Tel.: 0770061240 Barbu Cioculescu: Marea – miracol, oracol, spectacol? – p. 4 On-line: www.editurapleiade.eu (Revista Acolada în format Alex. Ştefănescu: Mircea Dinescu şi pisica de mare – p. 4 PDF) E-mail: [email protected] Gheorghe Grigurcu: Poezii – p. 5 C.D. Zeletin: Dialoguri mute cu doi bolnavi – p. 6 xxx Tudorel Urian: Rătăcit în lumea postmodernă – p. 6 Constantin Mateescu: Capitala sub ocupație (I) – p. 7 Abonamentele se pot face direct, prin mandat poştal, la adresa Cornel Moraru: „Jurnalism neconvenţional” – p. 7 redacţiei, abonaţii trimiţând obligatoriu, în plus, o înştiinţare Constantin Trandafir: Experienţa poeziei – p. 8 (carte poştală) cu numele lor, suma plătită şi perioada Constantin Călin: Trecut – prezent; prezent – trecut (VI) – p. 9 acoperită de abonament. Firmele pot vira costul abonamentului Academician Ioan-Aurel Pop: Academia Română la 153 în contul S.C. Pleiade S.R.L. RO40INGB0000999901389619 de ani de la înființare – p. 10 deschis la ING Bank Satu Mare. Numai pentru instituţiile Magda Ursache: Întrucât și poezia... – p. 11 bugetare, costul abonamentului se virează în contul S.C. I. Vasiliu-Scraba: A fost Culianu turnător al savantului Mircea Eliade? (I) – p. 12 Pleiade S.R.L., RO34TREZ5465069XXX001050, la Trezoreria Lucia Negoiță: Interviul Acoladei. Nicolae Oprea (II) – p. 13 – p. 13 Satu Mare. Cod fiscal: RO 638425. Costul unui abonament pe 3 Dumitru Rusan: Să nu te întorci pe acelaşi drum Şt. I. Ghilimescu: Revoluţionarul, aghiotantul regal luni este 17 lei (sau 34 pe 6 luni, 68 pe un an), acesta incluzând şi poetul Candiano Popescu (I) – p. 14 şi taxele de expediere. Dumitru Augustin Doman: „Poeme pe frunzele leandrului” – p. 14 Sergiu Simion: Afacerea „Meditația Transcendentală”... – p. 15 xxx Dan Culcer: Vatra. Surprize colegiale. Informatorii (X) – p. 15 Mircea Popa: Mircea Anghelescu, „O istorie descriptivă a literaturii române” – p. 16 În virtutea respectării dreptului la opinie, redacţia Acoladei publică o diversitate de Florica Bud: Eda sub semnul uitării – p. 17 opinii ale colaboratorilor, fără a-şi asuma însă responsabilitatea pentru acestea. Pavel Șușară: Expresionismul brut şi lirica Extrem-Orientală – p. 17 Manuscrisele primite la redacţie nu se înapoiază. Sunt privilegiate textele în format Petru Romoșan: România – doar un cal troian? – p. 18 electronic. Olimpia Iacob: Voci pe mapamond – p. 19 Lucian Perţa: Parodii – p. 19 Gheorghe Grigurcu: „Șansa lașității e discreția” – p. 20 ISSN 1843 - 5645

Tehnoredactare: Paul-Trifu Gheorghe Acolada nr.4 aprilie 2019 3 Despre Eminescu într-o nouă formulă Comedia numelor La distanță de amplele planări speculative în frunte prezumatul „didacticism” e contrazis inclusiv de numeroasele cu cele ale unor G. Călinescu, I. Negoițescu, C. Noica, observații pe care, în raza unui bun simț consecvent observat, precum și de mai recentele abordări pozitiviste alunecînd spre Alex. Ștefănescu cutează a le aduce unor expresii eminesciene. (103) pedanterie, Alex. Ștefănescu ne recomandă un Eminescu al Sentimentul „perfecțiunii” apare astfel coroborat prin efectul unui contact i-mediat, de lector care-și propune a-l parcurge contrastant al unor atari note, confirmînd, spre a-l cita din nou Pseudonime utilizate în tinerețe de către Octavian „poem cu poem”, prefirîndu-le cum un lung pe G. Călinescu, referitor la autorul Spiritului Goga: Niță Blazatu, Niță Blegu. șirag de mătănii. Dacă în relație cu cea dintîi critic în cultura românească, „prezența x modalitate întîlnim o firească stimă conținută, intelectului său în mijlocul înaintărilor și La tv. despre o fată cu vino-ncoace: „E miștoacă!”. cu cea de-a doua are loc o fățișă confruntare. îndoielilor”. La un moment dat un poem al x Rebarbativul exces tehnicist e sever amendat: lui Eminescu e așezat la locul cuvenit, nu fără Variațiuni pe tema Ion Pop: Ioan Es. Pop, Ioan F. „Faptul că poetul folosește, de exemplu, forma o referință, prin ricoșeu, la dereglarea unei Pop, Ioan-Aurel Pop. reflexivă a verbului «bate» a fost analizat cu opinii recente din mediul universitar: E vorba x o fervoare hermeneutică transformată într-un de postuma Antropomorfism, supralicitată Ciprian Beșteleacă. Să fie beștelit doar oleacă? scop în sine. (…) S-a mers pînă acolo încît s-a prin opinia în cauză: „În realitate, Eminescu x stabilit rolul jucat de fiecare vocală și de fiecare a scris această poezie pentru amuzamentul Albertina Beșineanu. consoană în funcționarea poemului”. Avem a prietenilor săi de la Junimea. Este o poezie de x face cu o indenegabilă înstrăinare de țelurile unică folosință: pitorească, dar lungită inutil, Constantin Zgâmbău. unei exegeze, întrucît considerațiile cu pricina, „nu explică lălăit-licențioasă și ternă”. Ca și următoarea observație, după nimic în legătură cu textul eminescian”. Criticul înțelege o examinare cu lupa a prestigioasei însă nu chiar intangibilei x a-i aduce poetului nepereche prinosul unei admirații „la materii, dovadă a onestității deferente tocmai grație vigilenței: Sebastian Bezmeticean. obiect”, cum o confesiune împrospătată în pacientul travaliu „Rareori se încurcă Eminescu astfel în propria lui retorică. În x al reconsiderării, atent aderentă la text, dar fără a neglija mod special propoziția «a dorului tărie cuvinte dă duioaselor Țara e la ora actuală suprasaturată de Vitamina background-ul absolutului, discret sugerat. Uneori printr-un mistere» pare compusă de cineva nefamiliarizat cu limba D(ragnea). superlativ: „Este greu de găsit în istoria poeziei românești o română. O formulare similară mai întîlnim chiar în ultimul x reprezentare mai emoționantă a trecerii timpului decît cea din vers al sonetului: „«Fă un sfîrșit durerii… vin la sînu-mi»”. Lucian Dante Gologan. versul cu care începe sonetul eminescian: «Trecut-au anii ca În schimb celebra sintagmă „cobori în jos” e reabilitată x nori lungi pe șesuri»”. Dacă intervine „o serie de sfaturi” emise astfel: „«Cobori Luceafăr blînd» ar fi fost mai concis, dar Rădulescu-mitralieră de vorbă cu Gina de către „o instanță morală supremă (în numele căreia vorbește verbul la imperativ, de numai două silabe, n-ar fi avut timp Pistol. tot poetul)”, cu caracter demiurgic, ele sunt „sfaturi inutile, să reverbereze în conștiința cititorului. Poetul prelungește rostite nu pentru a fi urmate, ci pentru a divulga inconsistența de fapt verbul scriind «cobori în jos», îl adaptează la ritmul morală a lumii. Pentru a exprima un scepticism absolut față unei ceremonii a implorării”. De remarcat că această relație Ștefan LAVU de comedia umană”. Magia scriiturii eminesciene consistă în directă, neconvențională cu geniala operă iese din zona factura sa definitivă („Nici un cuvînt nu poate fi scos din text „didacticismului” și prin activarea unui filon critic sensibil, și nici nu poate fi adăugat vreunul”), dînd totodată cel producător de flash-uri metaforice. Metafora e impresia unei mirabile anticipări: „Toate acea fantă ce se deschide cu egală luminozitate acestea creează impresia că poemul preexista în atît asupra creației supuse analizei, cît și asupra o anume limită, criticul îl detașează, oportun, pe autorul limba română, ca o legitate a ei, și că poetul n-a emițătorului acesteia. Un procedeu bivalent Cuvintelor potrivite: „Tudor Arghezi a scris, programatic, făcut decît să-l dezvăluie lumii”. Extrem de captivanta revelator. Poeziei i se răspunde prin poezie. Exemple: invers decît Eminescu (evocînd nu castele mărețe, ci cartofii particularitate a lui Alex. Ștefănescu o reprezintă o tonalitate a „Dar chiar în timp ce apreciem eleganța acestei absențe a încolțiți în pivniță, preferînd în locul versificației armonioase comunicării generoase, un aer de șuetă cu un public interesat poetului, simțim prezența lui. Este exact sentimentul pe care una abruptă, renunțînd ostentativ la estetica sublimului și de subiect, precum nu o dată în paginile lui G. Ibrăileanu. D-sa îl avem cînd privim, să zicem, un film documentar despre profesînd una a urîtului”. Cît privește situația lui Eminescu pare bucuros de ce-a descoperit, explicîndu-și sieși anumite viața secretă din adîncul mării, acolo unde nu ajung niciodată în cadrele contemporaneității, Alex. Ștefănescu menționează lucruri, dar concomitent dîndu-le glas în fața altora. În loc de-a oamenii” (e vorba de Scrisoarea I). Sau: „Dacă totuși cineva preferința unui nume socotit lider poetic al perioadei: se privi în oglinda ce i-ar confirma identitatea cu propria-i recitește poemul cu atenție, căutînd (așa cum pe plajele din „Generația lui Nichita Stănescu a făcut o pasiune pentru Odă expresie, se privește în ochii ascultătorului cu o emisie de SUA la sfîrșit de sezon, unii pensionari caută cu detectoare de (în metru antic). Autorul Necuvintelor mărturisea că Ion energie simpatetică. Avem a face astfel cu o întrețesere de metale lănțișoare de aur pierdute prin nisip) versuri inspirate, Barbu este cel care l-a îndemnat să dea atenție acestei poezii, întrebări virtuale și răspunsuri, ilustrînd acel fenomen pe de genul celor pe care numai Eminescu le-ar fi putut scrie, va considerată de el mai importantă decît Luceafărul. Nichita care-l caracterizează psihologii drept o relație progresivă între găsi pînă la urmă cîte ceva” (e vorba despre Înger și demon). Stănescu a urmat îndemnul și, în plus, l-a redistribuit printre reacțiile elementare primare și avansarea lor spre complexități, Și încă o imagine, cu autocritică miză: „Dar eu nu-mi doream colegii lui de generație”. Spre a adăuga: „Dialogînd peste timp complexitățile nefiind decît desăvîrșirea reacțiilor primare, nu să fiu, cu orice preț, original. Dorința de originalitate i-a făcut cu Eminescu, Nichita Stănescu a scris propria sa Odă în metru o dată nebuloase. Într-un joc al jovialității, Alex. Ștefănescu pe mulți exegeți să se îndepărteze de textul eminescian. Este antic: „Nu credeam să-nvăț/ a muri vreodată,/ nu credeam nu ezită a face loc unui Eminescu doar dezirabil: „Mi-ar ca și cum, la un concurs de tir, după ce primii participanți să mă zarzăre/ să mă piază de mugur/ înăuntru de roată./ Nu fi plăcut ca Eminescu să poată cuprinde în mintea lui și o au nimerit ținta, următorii ar trage intenționat în afara ei, credeam să mă stele,/ nu credeam/ să mănînc din vițele…” etc. dragoste fericită, să fie în stare să transfigureze și fiziologia fiecare tot mai departe, ca să nu-i imite pe cei dintîi!”. Găsim Să ne ierte umbra de peste Stix a autorului Necuvintelor, dar dragostei făcînd poezie înaltă inclusiv din viața sexuală a doi frecvent „actualizări” de speța unor atari asociații, ca și cum, n-am putea aprecia textul în cauză decît ca pe o glumă nu de îndrăgostiți. Mi-ar fi plăcut să fi fost ca personajul lui Thomas în interpretarea modernă a unei piese de teatru vechi, actorii ar bun gust… De altminteri Alex. Ștefănescu ezită a o elogia. Pe Mann, Hans Castorp, care se uita visător-extatic la radiografiile fi înveșmîntați în costume actuale: „În iatacul unei fete de azi de altă parte, dacă „în lumea Internetului unde toți îi terfelesc doamnei Chauchat, contemplînd arhitectura scheletului ei”. bărbatul din visurile ei erotice vine probabil nu ca un luceafăr pe toți, ca la un concurs de încăierare în noroi, nimeni nu Temperamentul senin al criticului îl îndeamnă adesea să vadă care alunecă pe-o rază, ci ca un luptător cu vestă antiglonț îndrăznește să se atingă de poezia eminesciană”, constatăm partea plină a paharului. Uimirea d-sale e juvenil-genuină adus din cer de un helicopter”. Pînă la trista congruență cu totuși că „unii oameni de cultură au descoperit în ultimii ani precum la o întîlnire inițială cu binecunoscuta operă. De aici memoria regimului totalitar: „Printr-o coincidență regizată de plăcerea perversă de a-l minimaliza pe marele poet”. Pe drept impresia de aventură, fiorul senzaționalului, de parcă l-ar fi istorie, portretul generic făcut politicienilor în Scrisoarea III cuvînt e amintită bizara poziție a lui Mircea Cărtărescu ce ține luat de mînă pe cititor spre a-l introduce pentru prima dată li se potrivea activiștilor PCR aflați la conducerea României a face un portret fizic dezolant al lui Eminescu, care ar fi fost în, bunăoară, concretețea fantastă a viziunii din Scrisoarea în perioada 1945-1989. Așa se explică de ce unele secvențe scund, păros pe picioare, „de credeai că-i omul lui Darwin”, I: „Intrăm, conduși de Eminescu, într-un timp imemorial și ale poemului nu puteau fi recitate, în timpul comunismului, la ar fi suferit de platfus, ar fi avut „aparența unui vagabond” etc. ipotetic al nașterii Universului cu un sentiment de frică, parcă serbările școlare. (…) În mod special versul «Bîlbîiți cu gura „Umanizare” sau „animalizare”? Alex. Ștefănescu consideră am intra într-o piramidă, încălcînd o interdicție cu valoare de strîmbă sunt stăpînii astei nații!» părea o trimitere la Nicolae că e o total inconcludentă „animalizare”, întrucît „imaginea blestem. Avem sentimentul săvîrșirii unui hybris. Dar simțim Ceaușescu care, într-adevăr, pronunța greu cuvintele și avea de ansamblu este incompletă, tendențioasă și în esență falsă, și o bucurie fără margini, asistăm însă la un spectacol pe care o gură asimetrică”. portretistul mințind prin omisiune”. Și M. Cărtărescu nu e nu l-a mai văzut nimeni înaintea noastră”. Nu mai puțin Alex. Ștefănescu se arată interesat de unicul „negativist” în domeniu, astfel de reacții găsindu-și Unii comentatori ai cărții aici prezentate au părut contextualizarea istorică a lui Eminescu. Menționîndu-l pe însă locul exclusiv pe culoarele istoriei literare, aidoma unor contrariați de o anume „simplitate” a analizelor, bătînd spre „primul poet important din postumitatea eminesciană care scrie cancanuri. Criticul pare a rămîne relativ puțin tulburat de „didacticism”. Ne întoarcem iarăși spre similitudinea autorului altfel decît Eminescu”, pe Coșbuc, trecînd peste „popularul său aceste episoade ale unei nervozități epocale ce se accentuează, său cu G. Ibrăileanu, avînd parte acesta de reproșuri de epigon Alexandru Vlahuță”, ca și peste cîțiva alți poeți socotiți asemenea cuiva care, întîlnind întîmplător pe stradă un trecător același gen, cărora G. Călinescu le-a dat riposta afirmînd că „minori”, criticul se oprește la trei „mari poeți care fac gloria gălăgios și agitat peste măsură, își urmează drumul. Nădăjduim dacă impresia primă a putut fi „a lipsei de finețe”, dimpotrivă, literaturii noastre interbelice: Lucian Blaga, Ion Barbu, George că volumul atît de solicitant colocvial și totodată străbătut de „finețea” e calitatea dominantă a criticului ieșean. Iată probe Bacovia”, deoarece „fiecare a dezvoltat o direcție a poeziei lui emoție, atît de viu, al lui Alex. Ștefănescu va rămîne unul din în acest sens sub pana lui Alex. Ștefănescu: „Se remarcă Eminescu”. Aici ni se pare că a expandat admirația lui Alex. punctele de reper ale de-acum foarte abundentei eminescologii. rezonanța metafizică a cuvîntului încă, cuvînt aparent Ștefănescu pentru geniul eminescian în direcția unei stări de Așteptăm cu interes continuarea sa care va îmbrățișa antumele. neînsemnat, de la care poetul obține maximum de sens. Noi, spirit dispuse a-i acorda influențe dificil demonstrabile. Să oamenii, nu trăim nici în prezent, nici în trecut, nici în viitor, ci credem, cum spunea un publicist, în anii ’80, că „Eminescu Gheorghe GRIGURCU în regimul lui încă”. Sau: „Impuritatea artistică produce o mai e-n toate”? Blaga, Ion Barbu, chiar și Bacovia au suveranitatea puternică impresie de viață decît perfecțiunea”. Sau: „Așa cum lor personală, căreia ar fi fost anevoios să-i aflăm intersectări Blecher va vedea întîmplări în realitatea imediată, Eminescu eminesciene. Într-o perspectivă a stării civile literare, pot fi Alex. Ștefănescu: Eminescu, poem cu poem. – La o vede întîmplări în virtualitatea imediată. Le vede – pentru socotiți concetățeni ai predecesorului, mult mai curînd decît nouă lectură, Ed. ALFFA, 2017, 432 p. a folosi unul dintre cuvintele sale preferate – aievea”. Dar descendenți ai acestuia. Înțelegînd că nu se poate trece peste Acolada nr.4 aprilie 2019 4 Amintiri Marea – miracol, oracol, spectacol? Mircea Dinescu şi pisica de mare

Marea, în care pui un picior, Mircea Dinescu mi-a mărturisit * apoi pe celălalt, pornind cândva cât de mult a contat pentru el, La Casa Scriitorilor de la către ţărmuri necunoscute, îi în copilărie, o bucată de ziar pe care Neptun, Mircea Dinescu a depus într-o era dragă poetului Constant a găsit-o într-o magazie. După ce a dimineaţă, pe terasă, o pisică de mare, Tonegaru, fiu de amiral de netezit-o, a putut citi pe ea combinaţii creatură hidoasă, proiectată parcă de lungă cursă şi legislator stranii de cuvinte, deloc asemănătoare diavol. O prinsese din întâmplare, cu de Coduri maritime. Cum cu acelea de care se servesc oamenii undiţa, în timp ce pescuia guvizi. Ne- dragă, de la Homer încoace în comunicarea zilnică. Aşezate în am interesat dacă era comestibilă (am a fost tuturor poeţilor – şi contexte noi, neaşteptate, cuvintele fi mâncat-o din... antipatie), dar ni s-a nu întotdeauna riveranilor. scoteau la iveală sensuri uimitoare şi emoţionante. spus că nu. Tomitan, de felul său, Aşa a descoperit Mircea Dinescu – Mult timp, dihania a stat pe terasă, privindu- scriitorul, iar mai târziu istoricul de artă Pavel extraordinarul poet de mai târziu – poezia. În familia ne cu ochi mustrători (deşi murise de mult). A doua Chihaia afirma că nicio înţelegere nu e cu putinţă cu sa nu exista o bibliotecă, iar manualele şcolare, zi, l-am însoţit pe Mircea Dinescu la pescuit, ca să marea. Spre a o îmbuna, poeţii care o cântă îi scriu anoste ca şi astăzi, nu trezeau interesul copiilor. văd ce monştri mai scoate din mare. Dar el parcă îşi numele cu majusculă. Cum, de altfel, procedează şi * pierduse darul, nu mai prindea decât guvizi banali. dl. Remus Valeriu Giorgioni, în recentul său volum Pe una din cărţile sale, Mircea Dinescu * „Marea, o frescă livrescă” – editura Palimpsest, 2018. mi-a scris o dedicaţie care m-a flatat: „Lui Alex. Tot la Neptun, stăteam într-o zi liniştit la Carte prefaţată de dl. Cornel Ungureanu. Text purtând masa mea de pe terasă şi mâncam o musaca. Mircea subtitlul de „prosopopee”. Mai multe ilustraţii ornează Dinescu a apărut pe neaşteptate, m-a bătut cu mâna textul elegantei tipărituri, pe a cărei a patra copertă pe umăr şi m-a dojenit: se poate citi şi o dare de seamă asupra activităţii – Alex, Alex! De când te ştiu, tot cu generale a dlui Remus Valeriu Giorgioni. Prosopopee mâncatul. Mai sunt şi alte plăceri pe lume... sau epopee? se întreabă prefaţatorul – verdictul îl va da lectorul însuşi. Mi-am dat seama la ce plăceri se referă şi Împărţită în patru mari sectoare: „Prolegomenele i-am răspuns: Mării”, „Acasă la zei”, „Ghilgameş şi Marea”, – Ştiu că există şi alte plăceri, dar eu o prefer „Mărirea şi Marea”, cântarea dă liber curs unei pe asta. furtunoase imaginaţii cu vervă, nu mai puţin cu o – De ce?! severă respectare a măsurii alese. Totul în tactul ritmic – În primul rând pentru că pe musaca nu al primului şi celui din urmă vers al strofei. Pentru trebuie să o... conving. Mi-o aduce chelnerul şi eu început cu tonul aulic al unui poem cu străvechi mă delectez pe loc cu ea. Apoi... Cu musacaua nu rădăcini: Casa Scriitorilor de la Neptun 2006. Dumitru trebuie să mă ascund prin unghere întunecoase. O mănânc, după cum vezi, la lumina zilei. Şi mai sunt Țepeneag, Alex. Ștefănescu, Mircea Dinescu, şi alte motive: musacaua nu rămâne gravidă, nu are „Vastă, aristocratică şi rasată Mașa Dinescu, Ioan Groșan prin freamătul de talazuri, păduri lichide şi SIDA, nu pretinde să o cer de nevastă... iazuri Ştefănescu, care a supt la aceeaşi ţâţă a talentului ca După o clipă de gândire, Mircea Dinescu s-a unduitoare ogoare, „Păşuni şi izlazuri” mine.” I-am dat un telefon şi i-am spus: trântit învins pe un scaun: cu altarele de piatră cutremurată – Este adevărat, am supt la aceeaşi ţâţă, dar – Ai dreptate, bătrâne. Chelner, adu-mi şi Marea acoperă lumea toată”. tu ai supt primul şi mi-ai lăsat foarte puţin talent. mie o musaca! (Marea, elemente livreşti) – Da, mi-a răspuns Mircea, dar ţi-am lăsat * ţâţa. Înainte de 1989, un poet bun, dar... rău, Cezar Marea, pe care pe curat Vântul o transcrie, * Ivănescu a vrut să mă bată, fiindcă nu fusesem destul geloasă de numele ei ca privighetoarea de cântec, se Odată, la Mangalia, la o întâlnire cu publicul de entuziast când i-am comentat o carte. Aflat prin lasă înţeleasă numai de Iehova şi de Poet – în cazul în aer liber (ceea ce făcuse ca întâlnirea să ia preajmă, Mircea Dinescu s-a încăierat în locul meu din urmă soarta fiindu-i de a se lăsa cuprinsă într-o proporţiile unui miting), l-am ironizat pe Mircea cu el. La sfârşit, când amândoi erau roşii la faţă şi carte – devenind, deci, de hârtie. Dinescu la microfon, spre amuzamentul celor aveau hainele rupte, am plecat cu Mircea şi l-am În permanent, pe cât de secret, dialog cu divinitatea, prezenţi. În replică, el a improvizat o epigramă la întrebat de ce a intervenit. El mi-a explicat: în situarea ei printre constelaţii, în radicalu-i lirism, adresa mea, plecând de la expresia americănească – Unui critic nu-i stă bine să se bată, îşi „realizează între maluri pe zăpezi, zi de zi, sfidarea „sex-appeal”: pierde prestigiul. Dar dacă mă bat eu, lumea spune: retorică”. „Alex, când era copil,/ Avea sex, n-avea ce să faci, aşa sunt poeţii, cam nebuni! Bântuită de furtuni, bătută de valuri, Marea nu appeal./ De când e matur Alex/ Are-appeal, dar cunoaşte pacea încât, într-adevăr: n-are sex.” Ce să fi făcut, am râs! Nici o clipă măcar Alex. ȘTEFĂNESCU Marea mişcarea nu-şi curmă din zorii zilei luminii şi până cu cea de pe urmă” Călătorul (Mai mult ca mişcarea) Exploratorul Iehova o guvernează, deci Creatorul, pe când Corăbierul” Lucifer spulberă de stânci corăbiile. Celelalte, însă, Născută din furtuni, Marea trebuie să fi cunoscut (Uraganul) înving asaltul valurilor: şi o vârstă a inocenţei: Pe urmele lui Noe, Ulise, Ahab, în epoci mult „Iată-le repezi pe zări fiecare „Iehova era la timonă, pe tron diferite între ele, s-au luptat cu vitregia Mării, pe care fregate, clippere, goelete Pe atunci însă – mort sau viu – o sfidaseră. Fiică de titani, Marea aleargă pe Marea largă fără temei în unduitoarele lunci revendică o măreţie pe care nimeni nu ar putea-o de parcă ar fi sandalele-naripate din ţărm în ţărm, departe în larg contesta, precum nici reala ei frumuseţe: ale unuia de curând angajat Marea era fără vină, încă nu curier pentru zei” doborâse nici un catarg” Greu de strunit (Pe calea robilor) (Furtuna) ea aleargă-n buestru ca mii de herghelii de mustangi în preerie Am parcurs, cu tot mai multă convingere, solemnul Însă un martor există al frământărilor ei: de cu zori până-n seară, de seară imn inchinat Mării. Chiar dacă nu vom mai pune pe „În atingerea ei cu cerul până în zori valuri micuţa noastră luntre. farmecul Mării fatal privind insistent către constelaţii se răsfrânge supra uscatului cu ochii albaştri bănuitori” asupra unor restrânse categorii: (Avânt şi grandoare) Barbu CIOCULESCU Acolada nr.4 aprilie 2019 5

Un soi de viață Oboseală

Prin integritatea lucrurilor treci Nu din lucruri purcede oboseala ta fără s-o vatămi ci din imaginea lor cum un sunet de pendul prin ureche pe care-o poți schimba dacă ești înțelept ca pe-o pereche de mănuși treci caritabil prin propriul tău trup ca pe-o pereche de ghete fără să-i faci nici un rău cum un gînd prin altul dar cine e cu adevărat înțelept?

și te oprești dincolo de gîfîitoarea materie nu știi încotro s-o iei. Lumini

Hivernală Atîtea lumini care cad peste Forme fără a le crea Frigul pe suprafața lucrurilor din jur lumini mai goale chiar decît Formele tremurat cum un scris de mînă. dar atît de jucăușe încît pare că pe tabla udă a acoperișului casei de peste drum Inventar o zi foarte veche se naște din nou. O pîine frămîntată din pămînt un ochi spart cum un pahar Explicație struna ruptă-a chitarei își strînge ghearele Imagini De la tine însuți pornești un os neîndemînatic înmugurit pe cîmp nu de la o explicație insectarul e plin de aripi de ploi uscate A ars o mare și-a rămas fumul ei abisul se tîrăște pe pielea tinerei fete cum un vierme ca și cum tu însuți ai fi o explicație un motor înalță psalmi zgomotoși. o carte stă cu gura deschisă un plic ușor de desfăcut aripa fluturelui s-a ascuțit cum un brici. din care s-ar scurge puțină salivă roșie Proverbul un lăstar ușor de tăiat Scoți proverbul din teacă La Jiu sub care se odihnește un tăiș de secure aidoma unui pumnal albastru ca marea proverbul care nu spintecă Jiul mormînt plutitor ci-nțeapă al bietelor animale iubite pînă mîine. care nu-nțeapă ci mîngîie pe care le-am pogorît într-însul care nu mîngîie învelite cu grijă ci doar privește-n gol în ziare și pungi de plastic ca un om între două vîrste. pe care le-am plîns Matinală cu lacrimile lui negre Un astru șuierător cum un șarpe carbonifere. un vuiet de-arginturi necoapte pubere În fața unei ape cum o apă mototolită sau o oglindă-njunghiată din care Ay glumele apei se scurge tot sîngele său străveziu de care nu rîde nimeni. care moare odată cu tine. Siderală Criticul

Deliranta caligrafie Un critic fără poezie a stelei căzătoare un chip cu un ochi scos Așteptare pe firmament cum autoportretul lui Victor Brauner. Și va veni Marea Taină asemănătoare semnăturii și dus vei fi lui Napoleon. din tine însuți în Lume Stradală ori atît de prezent încît Lumea va dispărea. Secvență Nebunul Tîrgului m-a prins de braț și mi-a spus: „dacă treci cu mine calea ferată Corbii țipînd pe ulița aspră ploaia va deveni proprietatea ta a unui cer de noiembrie dacă mă vei asculta vei fi aplaudat Erotică aidoma unei crengi Dincolo de-acest cer incorporal corbii țipînd cu vocile unor instalatori dacă mă vei urma vei avea autoritatea un cer de carne roză fragedă ieșind beți din bar. gresiei în mîna moale-a fulgerului”. și-un astru de parfum.

Imaginație Vesperală

Să ne imaginăm că după ce-a scris Răbdarea ți-e pe sfîrșite celebrul său vers și-ascunse oasele Dramă „Trăiam singur într-un popor de morți” cum cărțile în bibliotecă. Cînd Visul vine din urmă Umberto Saba ar fi venit și-ți strigă precum un arhanghel justițiar: să locuiască-n Amarul Tîrg „dă-te la o parte nemernicule! Stradală unde e fata pe care ai iubit-o să ne imaginăm că i-ar fi înviat și-ai părăsit-o?” pe toți cei din jur O față încordată cum o umbrelă deschisă pentru-a putea muri împăcat el însuși. un trup gol cum o ploaie. tu nu poți face nici o mișcare căci tu însuți ești visul.

Asocieri Lumina

Asemenea unei flori veștede Nu e totul pierdut. Lumina Supoziție e-o albină moartă desenează două femei pe balcon Dacă orice copilărie asemenea unei sălcii tăiate un copil o umbrelă deschisă e un Întreg părăsit e-o pisică moartă un cîine cu urechile mari orice Întreg nu e oare asemenea unui cîmp uscat apoi intră-n casă coboară o copilărie care te-așteaptă? e-un cîine mort neauzită pe scări iese pe ușă și-o vezi din nou Gheorghe GRIGURCU caritabilă moartea adună afară țipînd tăcută înfățișările lumii asemenea unei rufe ude. pe care nesăbuința dragostei le-a împrăștiat. Gheorghe GRIGURCU Acolada nr.4 aprilie 2019 6 Dialoguri mute Rătăcit în lumea postmodernă Există scriitori, mai ales poeți, despre mămânci, să mori,/ Oamenii trec, se uită cu doi bolnavi care nici măcar comentatorii specializați muți/ N-au timp, nevoie să-i asculți.// Și care urmăresc destul de atent genul literar mai jos, trec tinerii, în mâini tablete,/ Și se În 1958, am devenit intern respectiv nu știu mare lucru, chiar dacă lovesc citind licențe, fraze cochete,/ Mai prin concurs. Timp de trei bibliografia lor însumează zeci de volume, dau cu capetele-n stâlpi, doar neatenți,/ Căci ani, aveam să fac şase stagii iar despre operelor lor s-au pronunțat e drept, rezonanța lor stă peste emitenți.// Curând, de câte şase luni în cele mai nu foarte des, nici foarte apăsat, critici literari toate păsările își vor pierde cerul,/ Noi, sub bune clinici din Bucureşti. importanți, iar mulți dintre ei sunt membri cu picioare ne-am pierdut pământul,/ Ceva se În cea de cardiologie a vechime ai Uniunii Scriitorilor. Un astfel de mișcă, parcă se topește fierul,/ Nimeni nu știe Spitalului Caritas, condusă scriitor este Constantin Kapitza. A publicat unde mai e sfântul.// Dansăm cu muzică, și de profesorul C.C. Iliescu peste douăzeci de volume de poezie, aproape fără ea dansăm,/ Și tineri și bătrâni din alte („Tantinel”), am avut fără excepție la două edituri, Betta și Granada, a căror lumi,/ Ne-am adunat și-auzurilor le cântăm/ Să așezăm prilejul să îngrijesc, în prioritate în politica editorială nu pare să fie promovarea sfârșitul unei glumi.” (Rezonanță, p. 20) 1959, trei artişti. Cel dintâi, cărților pe care le tipăresc prin trimiterea unor exemplare Două sunt, în general, căile de ieșire din nevroza pictorul George Catargi, îmi era şi prieten. Îşi vedea şi-n la revistele literare sau la o eventuală listă de critici, acestei lumi postmoderne, grăbite și indiferente, străine spital de preocupările lui privitoare la cinestezie, prin care sugerată de autor. Cum domnul Kapitza însuși nu pare să de tot ce ține de dimensiunea verticală, de structura se înţelege perceperea şi influenţarea prin voinţă a organelor fi fost din cale afară de preocupat de destinul cărților sale, de adâncime a ființei umane: visul și moartea. Ambele interne, ce nu se simt în mod normal. Încerca prin tehnici mulțumindu-se, probabil cu faptul că ele au apărut și s-au sunt privite de autor ca locuri solare, în care norii s-au yoga să-şi rărească ori să-şi accelereze bătăile inimii, fapt bucurat de succes în primul său cerc de prieteni, s-a ajuns risipit, viteza s-a domolit și un sentiment de confort, de primejdios pentru angina lui pectorală, motiv al internării. la situația puțin stranie evocată la început: bibliografia odihnă învăluie încercata ființă umană contemporană. Al doilea a fost gracilul poet şi compozitor Andrei Tudor, autorului dobândește dimensiuni impunătoare, dar nu Impresionant este poemul Ora sufletului, în care se simte autor al volumului de poezii Amor 1926 şi al unui studiu și notorietatea (nu spun, prestigiul) acestuia în lumea seninătatea mântuirii, chiar dacă sugestii fine, plasate în George Enescu. Întors dintr-o călătorie în Cehoslovacia cu literaturii. ultima strofă, lasă să se înțeleagă că ea este posibilă doar simptomele a ceea ce s-a dovedit ulterior a fi o neoplazie, a Întâlnindu-mă recent cu acest autor la sediul Uniunii prin moartea imimentă: „Este ora când răsare în suflet/ sfârşit în spital. Al treilea, scriitorul Adrian Maniu. Veşnic Scriitorilor, mi-a oferit cea mai recentă carte a sa de versuri, Căldura omenească în toate unghiurile,/ Căutate urme de intrigat de tinereţea mea, mă privea cu ochi de un albastru Năluci, iar din bibliografia de la sfârșitul ei am constatat ce sfinți se regăsesc/ În mine, îmblânzit de atâta umblet.// Este lactescent şi cu un surâs îmbătrânit, slab şi letargic, de felină vastă este opera sa, despre care habar nu aveam. Realmente ora când pânza freatică/ A omenirii s-a amestecat,/ Vorbesc într-o savană devastată de foc. După externare, mi-a scris este prima lui carte care mi-a căzut în mână. în limbi de îngeri/ Iar capul meu, aproape-i fermecat.// o lungă scrisoare şi ne-am mai întâlnit. Căuta la oameni de Cel puțin în această volum de versuri, Constantin (...)// Era ora de plecare, să plec,/ mă lipesc de două aripi sus, avea discontinuităţi în ideaţie, nu intram în rezonanţă Kapitza impresionează prin viziunea pascaliană asupra plutitoare,/ Devin aer și vânt pe pământ sec,/ Zbor într-un şi bănuiam că nu mă place. Era un om uscat. vieții. Eul liric este un om profund dilematic, adus la roi de iubiri călătoare.” (Ora sufletului, pp. 32-33) Dar altceva vreau să spun. Cu vreo doi ani mai înainte, condiția de „roseau pensant”, despre care vorbea filosoful Poezia lui Constantin Kapitza are un puternic substrat îmi efectuam stagiul de student în clinica de chirurgie Blaise Pascal. Măcinat de îndoieli, el este o ființă fragilă, filosofic de sorginte existențială. Direct sau metaforic a aceluiaşi spital. Într-o seară s-a prezentat la serviciul care se apleacă în bătaia vântului, în toate direcțiile, poetul își pune întrebări esențiale despre rosturile și de gardă un bărbat de vreo şaizeci de ani, tăcut, frumos, agresată de scurgerea timpului, lipsa de afectivitate și sensurile vieții, destin, își expune nevrozele, neliniștile, trupeş atât prin musculatură, cât şi prin clisa hipodermică, graba indiferentă, rece, a lumii actuale. Tot volumul lui îndoielile. O oboseală existențială, o nostalgie a unor alte surprinzând prin nepotrivirea dintre vârtoşenia trupească Constantin Kapitza este o goană disperată pentru găsirea vremuri, mai așezate și mai tandre răzbate din aproape şi dulcele surâs de copil. O privire foarte vie îi orchestra unui echilibru existențial. Este căutarea unui punct fiecare poem al cărții. Un scurt poem îl face să reflecteze dezinvoltura, mascându-i meteahna: era surd. Trecuse de stabilitate, veșnica nostalgie a regăsirii paradisului asupra propriului său destin, care este deja trasat dar ale printr-o criză de angină pectorală ce putea fi infarct pierdut, devastat iremediabil de trecerea timpului: propria cărui elemente nu pot fi decât ghicite: „Mă cunosc, o viață miocardic. La anamneză, s-a recomandat: Petrescu, C., sa existență în anii solari ai tinereții. Nălucile evocate hrănită,/ Cu știri nisipoase și sărită,/ De suflu original mă- funcţionar. Eram cuprins de o nelinişte fără justificare, în chiar titlul cărții sunt însăși viața scăpată de sub ndepărtez,/ Zbatere inutilă, încet mă sortez,/ Încă nu știu mai ales că se uita la mine ca şi când m-ar fi cunoscut de o control, în care se amestecă, precum în ochiul unui taifun, de ce când și cum voi fi zdrobit,/ Unde s-așează lutul din mie de ani. Curiozitatea din priviri părea însă fără obiect, amintiri, sentimente, aspirații, care-am fost clădit,/ Dacă mă va deoarece nu punea nicio întrebare: era mai curând fantoma momente din timp, îndoieli recunoaște tăcerea de unde-am unei curiozităţi amuzate. Dialoga exclusiv cu ochii. și speranțe, până la propria venit,/ Sau în suflet vor fi toate Albastrul perfect al irisului avea o intensitate insuportabilă. lor dispariție din conștiință. adunate,/ Cu el voi călători cât Abia a doua zi, la vizita de dimineaţă, când profesorul Realitatea înconjurătoare își mai departe?” (Cât mai departe, Ion Juvara („Cuti”) l-a întrebat: „Cum ţi-ai petrecut pierde contururile, lucrurile par p. 36) restul nopţii, maestre?”, mi-am dat seama că bolnavul era închipuiri, o ceață întunecată Comentatorii poeziei lui Camil Petrescu... În plină glorie, structurile comuniste îl se așterne peste tot ce putea fi Constantin Kapitza au observat izolaseră printr-un prestigiu ambiguu, dar eficient. Tocmai cunoscut prin percepție directă, remarcabila capacitate a acestuia îi citeam romanul Un om între oameni, care mi s-a părut pământul fuge de sub picioare, de a se schimba radical de la un mămăligos, impresia întorcându-se asupra lui ca reproş, omul își pierde sinele și își volum la altul, de a deschide deoarece îi iubeam opera. Dar bătrânul meu prieten, poetul rătăcește sensul vieții. Eul liric porțile unui alt univers liric, cu Ion Buzdugan, îl adora. Îl simţea ca pe propriul copil: face eforturi nevrotice pentru fiecare nouă carte publicată. în primul război mondial îl salvase scoţându-l de sub a-și recupera sinele, pentru a ieși Lucrul acesta este posibil movila de pământ unde-l îngropase de viu explozia unui din această realitate angoasantă datorită cerebralității autorului. obuz. Cu accentul lui de basarabean, îi spunea „Cămil”, a timpului nostru în care valorile Constantin Kapitza scrie poezie răzbea însă cu greu până la el, ca să-l roage să intervină și micile bucurii ale vieții par cu mintea, nu cu inima. El are o pentru procurarea, prin minister, a unui aparat de auz să se fi rătăcit pentru totdeauna. viziune pe care apoi o dezvoltă pentru nepotul Eugen... Camil Petrescu străbătuse spaţiul Constantin Kapitza tânjește după și o îmbracă în versuri. Lungul neliniştilor legate de afirmarea unui orgoliu patologic şi certitudinile realului, dorește să său exercițiu în spațiul poeziei acum se afla în zona lui transcendentă. Consumase cele părăsească teritoriul tenebros, să i-a conferit multă dexteritate douăsprezece isprăvi ale lui Herakles, plus cele nu ştiu simtă din nou ceea ce el numește formală, fapt vizibil inclusiv la câte ale lui Theseu, şi ilustra mai mult conceptul senin al „blândețea” vieții. Lumea nivelul acestui volum. El trece fostului orgoliu. dezumanizată de azi, peisajul pre- cu multă nonșalanță de la sonet la Într-o zi, poetul Virgil Carianopol mi-a atras atenţia apocaliptic, este schițat lejer de versul alb, de la lirism la poeme că în aceeaşi clinică se afla internat, scos din închisoare, poet din două-trei tușe din strictul cu structură aproape epică și de Radu Gyr, sub numele de Radu Demetrescu, şi că vecinii nostru cotidian, în care fiecare la rimele clasice la versificația de pat, securişti deghizaţi în bolnavi, îl supraveghează. Dar cititor recunoaște chipul timpului populară. Poate puțin ciudat, şi vizitatorul special care eram era deghizat în halatul lui de nostru: „Lângă covrigării, mulți în anumite situații versurile student! A trebuit să iau bolnavii pe rând şi să le cercetez cerșetori/ Și porumbei, să tot Komives Andor - Desen conțin cuvinte care fac un fel foaia de observaţie ca să ajung în mod firesc la patul de notă discordantă cu tonul poemului poetului cu adevărat bolnav. L-am găsit întins pe pătura și cu înțelesul acestuia, selectate parcă doar pentru a frumos trasă sub el, cu faţa în sus, cu ochii fixaţi în tavan permite o anumită rimă, eventual ceva mai rară. În astfel şi cu Noul Testament sub mâinile încrucişate pe piept. Cu de situații cititorul ajunge să se întrebe dacă nu cumva un profil francamente hitit, completat în trăsăturile largi de de la Dimitrie Iov. Mi-a zâmbit scurt. întreaga construcție are un caracter ludic menit să-i pună rama neagră şi groasă a ochelarilor de miop, iradia o linişte Camil Petrescu şi Radu Gyr! Unul scos din beznă la încercare vigilența și gusturile. dumnezeieşte instalată în trupul chinuit. Deţinut politic, la tinereţe, altul coborât în beznă la tinereţe. O glorie la Constantin Kapitza este un poet pe care eu, cel puțin, dictatura de dreapta îl livrase dictaturii de stânga, cea mai suprafaţă, o glorie în subterană. Radu Gyr e singurul poet l-am descoperit târziu, dar ale cărui cărți viitoare le voi aspră cu putinţă. În slalomul anamnestic, i-am strecurat din literatura nostră condamnat la moarte pentru o poezie urmări cu interes. numele lui Virgil Carianopol şi a înţeles instantaneu totul. (Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!), ca-n Renaşterea Urma să i se aplice o anumită procedură chirurgicală ce italiană Niccolò Franco, osândit la spânzurătoare pentru presupunea umplerea unei cavităţi sensibile cu o faşă o epigramă adresată papei Pius al IV-lea... Sinuozităţile Tudorel URIAN pliantă, lungă de câţiva metri. Momentul scoaterii acelei lui Camil Petrescu l-au ajutat să plutească, rectitudinea feşi era foarte dureros. Am venit să-l asist. A leşinat în lui Radu Gyr l-a obligat să înoate. Unul să plutească în braţele mele... Revenindu-şi, l-am dus în salon şi-n mica perfizii zefiri calzi, altul să înoate sub apa rece ca gheaţa... Constantin Kapitza, Năluci. Poezii, Editura Betta, agitaţie a reinstalării i-am şoptit: Ast’noapte mi-a intrat Isus București, 2018, 116 pag. în celulă, capoversul poeziei ce-mi parvenise în manuscris C.D. ZELETIN Acolada nr.4 aprilie 2019 7 Desene în peniţă „Jurnalism neconvenţional”

Capitala sub ocupație (I) Așa se intitulează ultima apariție insereze și câteva poeme. Unul, cel mai emoționant, e scris editorială a poetei Martha Izsak. Este o cu- în memoria unchiului din partea mamei, împușcat de naziști Mi se pare firesc ca unui om legere de articole de dată recentă, apărute undeva la Gratz, în Austria: „fratele mamei/ scria versuri/ cu care și-a petrecut mai mult de șaptezeci în publicații din țară și străinătate, marea mâna stângă// răpit de urletul goților/ mânat de biciul lui Odin/ de ani într-un oraș acesta să îi apară în majoritate în Jurnalul săptămânii (Israel). săpa tranșee gropi comune/ pentru vânt/ pentru morți și vii/ cu diverse înfățișări și avataruri, scăldat Este a doua antologie de acest gen, după mâinile lui fine/ săpa în adâncuri/ în durerea cărnii/ ducându-și în variate ape ale vremii, mereu volumul La Waterloo și la Târgu-Mureș, valiza/ jurnalul și poezia// a murit pe un câmp înflorit la Gratz/ același deși cu totul altul, redus până cum aflăm din prefața semnată chiar de lângă un fir de iarbă/ strivit de o cizmă necunoscută// deasupra la urmă la actuala identitate, văzută autoare. gropii comune/ mai poți vedea și azi/ un steag alb/ și un jurnal/ prin ochii obosiți ai senectuții. Această Am citit cu interes aceste cu treizeci de poeme.” În același registru trebuie receptată și învălmășeală de imagini ce face texte, care vin cumva în prelungirea operei poetice a Marthei Poezie pentru Bunica ESTER. Aceasta e prezentată, în cel puțin deliciul amintirilor e foarte greu de Izsak. Am descoperit că poeta este și un excelent publicist. Scri- două articole, drept o femeie cultă, absolventă de conservator prins într-o poveste coerentă, de sul său are nerv, concizie, limpezime, abundă în formulări bine (cînta la vioară), pasionată în- altminteri persoanele care ajung la găsite, uneori memorabile. De fiecare dată, indiferent ce subiecte deosebi de literatura germană, vârste îndrăznețe se mulțumesc cu mângâierea unei clipe, cu și teme abordează (de o mare varietate), merge direct la țintă, dar (ironia soartei) „a murit în evocarea unui detaliu oarecare – o îmbrățișare, o gară, o casă nu se pierde în aspecte minore. De apreciat, nu în ultimul rând, drum spre Auschwitz, într-o veche, o grădină. onestitatea punctelor de vedere susținute și franchețea tonului, biserică în timpul unui bom- Când am ajuns în București întâia oară, pentru a nu o dată caustic, neiertător. În nicio împrejurare autoarea nu bardament”. Ambele poeme da admiterea la facultate, orașul mi-a apărut ca o imensă pare dispusă la compromisuri. Se vede că nu-i plac jumătățile sunt încărcate de un fior liric harababură de imagini inedite. Nimic din ce trăisem până de adevăr, fie și cu riscul de a incomoda. În demersurile cu o autentic, plin de dramatism. atunci în orășelul de provincie unde îmi petrecusem o copilărie miză mai specială, pornește de la convingerea că anumite lucruri Referințele livrești nu fac cuminte, liniștită, nu semăna cu aerul provocator, înfățișarea trebuie neapărat spuse cu voce tare și, mai ales, cu fermitate, nu decât să evidențieze și mai și vivacitatea decorului unde urma să-mi duc tot restul vieții. pe ocolite. De aici nota de „neconvențional” pe care și-o asumă puternic absurdul unor situații Am înțeles că nu-mi va fi ușor să mă confrunt cu provocările și care, de fapt, constituie sarea și piperul intervențiilor sale. aproape inimaginabile. Orașului, pe care îl cunoșteam doar din lectura romanelor Fără a fi lucrat vreodată într-o redacție, Marta Izsak dă dovadă Alte texte din car- lui N.D. Cocea, Cezar Petrescu, Octav Dessila sau Damian de profesionalism. Nu face jurnalistică la întâmplare. În felul te pot fi citite, integral sau Stănoiu. ei, are un program, militând constant pentru o idee, pentru o parțial, ca niște proze scurte. cauză. A fost și rămâne o luptătoare. Conțin povești și scene de Sosirea mea în Capitală a coincis cu vremea în care Altminteri, vocația de jurnalist pare a fi moștenită de viață, fragmente dintr-un po- autoritatea nou instalată în fruntea țării, impusă de „aliații” de la tatăl său, Ștefan Izsak, redactor odinioară la ziarul Steaua sibil roman de familie (încă la Răsărit, trecuse la o tiranică rechiziționare în detrimentul roșie (azi Cuvântul liber) din Târgu-Mureș, supraviețuitor al Komives Miklos - Bărbat nescris), în care se reflectă proprietarilor de locuințe, încât aceștia, pentru a evita Holocaustului, după ce fusese deportat în lagărul de la Dachau. cu câine destinul tragic al unei întregi intruziunea unor chiriași necunoscuți, posibili delatori, căutau Întreg calvarul prin care acesta a trecut este consemnat în me- comunități mult încercate să închirieze camerele unor prieteni sau rude, persoane sigure. morialul Infernul limitat (Clusium, 1998). Varianta în franceză de-a lungul istoriei (Băla: evrei de altădată, Dr. Isidor Simon: Așa se întâmplă că am ajuns să locuiesc la o mătușă, soră a a volumului aparține poetei, altfel nelipsită de la multe eveni- de la Băla la Paris, Nu s-a născut și... n-a murit de moarte mamei, pe Bulevardul Dr. Kalinderu. mente legate de Francofonie și care fac obiectul unor ample și bună, Limbajul ascuns al arhivelor ș. a.). Poeta conchide, la un O primă imagine care mi s-a fixat în amintire e înșiruirea consistente relatări de presă. Mărturisește că ea a crescut și s-a moment dat, cu tristețe și amărăciune: „Sărmanii mei strămoși de case de pe Bulevardul Dr. Kalinderu și din împrejurimi format intelectual în spiritul limbii și culturii franceze, tatăl ei care au lăsat doar pietre funerare... și urme.” făcute harcea-parcea cu doar trei ani înainte de bombardierele vorbea curent această limbă, iar cel mai bun prieten din lagăr Deși par conjuncturale, asemeni oricărui articol de ziar, americane, acele case triste, părăsite, o parte dintre ele a fost un francez, luptătorul din Rezistență Georges Dunoir. textele din volum, cele mai substanțiale (nu puține la număr), ies mobilate, expunându-și patetic în fața trecătorilor intimitatea Imaginea tutelară a tatălui, ca dealtfel și a mamei, revine obse- de fapt din „tipicul cotidianului”. Autoarea a pornit parcă într-o deplorabilă. Pe coama dealului care urca spre Drumul Sării se dant în mai multe articole, ori de câte ori se ivește un prilej de lungă și temerară călătorie, fără început și fără sfârșit, trecând întindea clădirea impunătoare a Școlii de Război, rebotezată evocare și aducere aminte a întâmplărilor din trecutul familiei. – cum afirmă într-un loc – de la dictonul „cunoaște-te pe tine mai târziu Academia Militară, edificată nu de multă vreme, În ce privește vocația jurnalistică, iată o tulburătoare însuți” la „cunoaște-ți strămoșii...”. E uimitoare tenacitatea cu scăpată norocos de tirurile raidurilor aeriene. Cu totul altă mărturisire făcută la un moment dat, într-unul din articole, care investighează trecutul familiei sale (decimate în condițiile soartă a avut, în schimb, Grădina botanică, vecină cu palatul adevărată profesiune de credință a autoarei: „Când tata își scria tragice amintite), mergând pe firul istoriei și al memoriei co- de la Cotroceni, pe care aceleași harnice bombardamente o articolele, mă furișam tiptil în spatele lui fără să știe... Pe foaia lective. Băla, Voiniceni, Ruscova... devin repere ale unui destin transformaseră într-un teren arat, cu lăudabilă profesionalitate. albă apărea un scris frumos, aproape geometric și eu îmi ima- greu de înțeles de cineva din afară, care n-a trăit direct acele Urmările războiului erau convingătoare și în centrul ginam că ideile pun în mișcare stiloul tatei. El nu bănuia nimic, vremuri de restriște și amurg al umanității. Poeta face parte din Capitalei, oferind din loc în loc penibile ruine – geamuri căci altminteri cred că îi pierea «inspirația», iar eu, care nici nu prima generație de după Holocaust. Consideră că e de datoria ei sparte, bârne, moloz și cărămizi. La intersecția Căii Victoriei bănuiam că voi fi scriitoare și jurnalistă îi furam puțin câte puțin să dea la iveală și să limpezească unele lucruri, care i-au rămas cu bulevardul Regina Elisabeta se mai putea vedea ce rămăsese meseria.” Poate că, în alte împrejurări de viață, jurnalismul ar până acum neștiute (din varii motive). O face cu îndârjire și din blocul Cartea Românească, unde își lansau volumele în fi fost pentru ea pe primul plan, nu poezia. Adevărul e că cele consecvență, parcă pentru a recupera pe ultimii metri tot ce nu anii interbelici o parte din scriitorii reputați ai epocii. Același două vocații nu sunt incompatibile. Avantajul articolului de ziar s-a făcut mai înainte. Știe că s-a înhămat la o muncă dificilă, pe monoton spectacol oferea și aripa dinspre statui a Universității, e că te poți implica direct, fără menajamente, într-o acțiune cul- cont propriu, dar asemenea demersuri – bazate pe credibilitatea ocupată azi de Facultatea de Istorie, complet distrusă de turală sau de altă natură. Martha Izsak se simte bine în ambele pe care i-o conferă tăria de caracter și talentul – nu pot da greș. bombardamente. Un gard pe care se afișau programele ipostaze, de poet și jurnalist, nerenunțând niciodată la poezie. spectacolelor de operă și teatru și lozinci ce-i îndemnau pe Chiar în volumul de față nu se poate abține să nu Cornel MORARU oameni să voteze Soarele acoperea cu pudibonderie ce mai rămăsese din edificiul celei mai cotate instituții de învățământ superior din țară. o vreme Circul Krateyl, punct de atracție pentru locuitorii pași apocalipticul tablou al resturilor ce se mai păstraseră Bucureștiului abia ieșiți din anii foametei, bombardamentelor din falnica imagine a Teatrului Național. Printre mormane * și pierderilor celor dragi pe front. Arena circului a găzduit de moloz, deșeuri, vrafuri de gunoi și blocuri de beton se spectacolele de mare virtuozitate ale Parisului pe Gheață, aciuaseră vreo trei buticuri unde se vindeau țigări străine, Între atracțiile cele mai căutate ale Bucureștiului ansamblu de balet căruia i-a fost dat să încheie pentru multă gumă de mestecat, prezervative, înghețată, bere sau băuturi acelor timpuri se numără și bulevardul Regina Elisabeta vreme tradiția descinderii în țara noastră a marilor formații răcoritoare. Clienții puteau să se așeze la cele câteva mese (rebotezat o vreme „6 Martie”). La ora când începea să artistice occidentale. improvizate, să fumeze, să ciocnească un pahar cu bere și să însereze, bulevardul era literalmente invadat de tineri amatori privească forfota însuflețită a străzii, bărbați grăbiți să meargă de promenadă sau dornici de a vedea un film la una din cele * la serviciu, femei înveșmântate în stămburi, purtând basmale șase săli de cinematograf ce afișau panouri uriașe cu filme ale sau baticuri și cărând sacoșe, cu ochii la ce se mai întâmplă, studiourilor Mosfilm ce se substituiseră producțiilor americane. În peisajul primilor ani ai Bucureștiului postbelic, femei în doliu, elevi de școală, studenți sau militari în termen, Îmi amintesc și astăzi titluri de succes care au ținut afișul luni la câțiva pași de Capșa, strălucea cea mai bogată și fățoasă infirmi în cărucioare, cerșetori. De partea cealaltă a Căii în șir ca Tânăra gardă, Marele Cetățean, Întâlnire pe Elba, librărie a Capitalei, Cartea rusă. Era mai toată vremea goală, Victoriei, clădirea bătrînului hotel Continental, ce conserva Balada Siberiei sau Carnetul de partid, filme la care era permis deoarece volumele, majoritatea cărți ideologice, deși vândute atâtea decenii de istorie, rămăsese teafără ca prin minune, să intri oricând în sală și să rămâi și la reluare, aranjament la prețuri derizorii, n-aveau acces la public fiind tipărite în ocolită de furia bombardamentelor acelor zile incendiare de avantajos pentru perechile de tineri amatoare de tandre și limba rusă, ce nu se învăța în școli pe vremea aceea. De cum sfârșit de august. inocente intimități. Pe bulevardul Elisabeta, ceva mai jos de intram în librărie, mă întîmpina portretul tovarășului Stalin, Distrugerea Teatrului Național, atât de jalnică, de inutilă Cișmigiu și de Liceul Lazăr, într-un imobil demolat la câțiva cel cu pipă, înrămat în bronz, zâmbind subțire iubitorilor de și absurdă în contextul marilor răfuieli ale istoriei, a adus cu ani după război, se organizau gale de box pasionante la care carte, de pe peretele din fața ușii, de unde supraveghea întreaga sine și dispariția casei lui E. Lovinescu, aflată în proximitatea i-am văzut luptând pe marii campioni ai epocii, Petre Brătescu, încăpere. Vreo patru vânzătoare blonde, în halate roșii, trecute Teatrului, casă ce a găzduit atâția ani cenaclul „scepticului Ion Popa și Lucian Popescu. bine de prima tinerețe, se fâțâiau fără odihnă printre rafturi, mântuit”. Una din cele mai pregnante amintiri din epocă e mai mângâiau o carte, mai răsfoiau câte un album de artă sau Între ruinele „de lux” lăsate de război în centrul imaginea în culori închise-cenușii a ofițerilor Armatei Roșii, beau cafele sporovăind cu voce tare în limba rusă. În caz că Capitalei se aliniază și cele ale Palatului Regal (în aripa de gălăgioși, locvace, cu tunicile bine călcate, închise strâns la zăboveam mai mult în librărie, se interesau dacă doresc ceva, la nord), iar stricăciuni notabile au suferit, de asemenea, și gât și șepcile împinse pișicher pe ceafă și pieptul acoperit cu început în limba lor, apoi a noastră, pe care o stâlceau cumplit, părți din Ateneul Român și Biblioteca Fundațiilor Regale. decorații, ce patrulau în grup de câte trei sau patru pe Magheru, erau drăguțe, prietenoase. La urma urmei îmi făcea plăcere să- Monumentala statuie ecvestră a lui Carol I din fața Palatului prin fața Universității sau pe Calea Victoriei, între Palatul Regal mi plimb privirea peste atâtea cărți frumoase, legate trainic, Regal, operă a sculptorului Mestrovici, intactă după și Cercul militar, vorbeau cu voce tare în limba lor ciudată, în ai căror autori puteau fi identificați doar după fotografiile de bombardamente, a dispărut din peisaj sub furia revoluționară timp ce trecătorii se fereau cu grijă, temători la întâlnirea cu pe copertă. Un difuzor fixat deasupra raftului ce expunea a puterii statornicite de tancurile sovietice. chintesența însăși a Puterii. producțiile publicistice ale lui Lenin îngăna în surdină cadențe Pe bulevardul N. Bălcescu, vizavi de Universitate, unde din Katiușa, imagine suavă a sufletului rus. se află azi grădina din fața Teatrului Național, a funcționat Ieșind din librărie, mi se înfățișa la numai câțiva Constantin MATEESCU Acolada nr.4 aprilie 2019 8

Scriitori şi teme EXPERIENŢA POEZIEI

Bâlciul şi starea de frig un gard de sârmă ghimpată/ o pasăre cu aripa legată de aer/ necugetată de felul ei….dezlănţuie pe zări uraganul/ fără şi balerina cu braţul încordat/ aidoma unui arc de triumf// nici un temei”; „Marea transcrie…/ un poem-poezie”. Şi Încercarea lui Ioan Vintilă Fintiş de dar şi lumina neagră de pe zid” (soldatul universal). neologismele tot amuzamentul îl asigură (ca la Topârceanu). a-şi construi o mitologie personală Poetului Ioan Vintilă Fintiş nu-i poţi găsi un semen Apropo, mulţimea parantezelor cu explicaţii nonşalante şi i-a reuşit: „singurătatea supremă” evident. Are relaţii subtextuale cu maeştri poeziei şi cu hilare îmbogăţesc cadrul eposului. se întâlneşte cu ceremoniile de congenerii, dar nu poate fi subsumat unei spiţe anume. E Epopeea eroi-comică adună în jurul Mării personaje: iarnă, hierofania cu orfismul, originalitatea substanţială, figură a subiectivităţii. Puterea poetul şi marinarul, „identic cu marea, destinul cărţii”, visul cu mitul, simbolurile biblice de creaţie face ca diferenţa să aparţină mai puţin temelor şi atrasă în pagină marea stă la locul ei, acoperind zarea „cu şi laice, dar, mai ales, măştile motivelor şi mai mult modalităţilor care produc stări poetice pielea-i întinsă de vacă universală”; Vântul frunzăreşte clovnului de la „amintirile de aflate în „inima poetului”, în „inima mea învelită cu o carte cartea, chiar „o citeşte ca pe o poezie”, şi încă „Un pe malul celălalt” la Bufonul şi de rugăciuni”. Mai curând se resimte un aer medieval prin permanent şi secret dialog/ cu divinitatea/ cultivă Marea- KlaRaRegina. În această din urmă înclinarea spre parabolă, enigmatic şi baladă. Şi ceva din ntre spaţii/ şi constelaţii prin lirismul ei radical/ Urletul privinţă, ea e chiar începutul. În Esenin, din Nichita şi Stratan. Îndrăzneala imaginaţiei se mare de valuri-talazul/ realizează-ntre maluri pe zări, zi de 1979, volumul marele rege clown nu i-a fost publicat, spus repliază în sarcasm, în răsucirea interioară a percepţiei şi zi,/ sfidarea retorică” (Marea şi Cartea). „De pe coverta eufemistic. După 40 de ani, cu prelucrări şi adaosuri (şase în surpriza asociaţiilor lexicale. Nu sunt excluse ecourile corăbiei, contemplând/ în tăcere clocotul valului/ la rândul poeme noi), a fost reluat recent cu acelaşi titlu la editura suprarealiste: „nikolai rubţov bea pe terasa continental/ lui, Marinarul e-un lector/ căruia Marea îi desfăşoară în Grinta. E de înţeles că avem de-a face cu o semireeditare, steaua câmpului dintr-o cupă cu ceai// unde o fi juju// se faţă/ propria-i viaţă: destin// mereu tulburat în mişcare/ ca dacă se poate numi aşa, altfel spus facem cunoştinţă cu încă zice că ar fi căzut de la etajul doi/ cu serghei esenin de apa Mării sau ca arca pe mare:/ Lectura lumii e Marea!”. o carte a lui Fintiş. E, desigur, interesant să vezi evoluţia mână// asta demult la piteşti/ într-o garsonieră de vodcă// Ca în tablourile lui Aivazovski. Vântul şăgalnic trage cu poetului după atâta timp, dar adevărata poezie n-are vârstă, nici pământul şi nici cerul nu au plâns// îngerii s-au bucurat/ urechea la şuşotelile Mării cu Cerul şi cu pământul: „Marea se schimbă din bine într-o altă nuanţă de bine. au trâmbiţat din cele şapte trâmbiţe// e la fel de frumos de fapt înşira la poveşti/ fabule şi legende, balade/ pe care/ În marele rege clown îşi fac prezenţa temele consacrate: la terasa continental/ ca şi la terasa cu zimbri” (terasa cu le da mai departe/ pe cale orală Vântului…” (Întâmplare moartea, iubirea, visul, divinitatea, cântecul, lumina, zimbri). Metaforele se topesc în viziune. cu Vântul). Vântul e Marele Şarpe de mare, o „mitologică noaptea, precum şi modalităţi poetice specifice, care Nu-i aşa că Ioan Vintilă Fintiş cântă la… „hiberbaton”? fiară”, leviathanul din Biblie simbolizând mişcarea haotică recomandă o voce inconfundabilă. Bufonul este concurat primordială, tiranie crudă, totalitară cf. Cartea lui Iov. de hierofant, ceea ce nu înseamnă că Ioan Vintilă Fintiş Filologul îşi recunoaşte „aiurările vizionare” ale lui şi ale e un poet religios. Sacrul coexistă cu profanul, dualitatea Fresca livrescă a mării Mării, şi bagă de seamă că limbajul mării e deseori gutural îl defineşte pe bufonul însuşi, mare rege, cum se vede, care aduce furtuna, o voce încărcată de consoane, interjecţii înfrăţirea contrariilor, care provoacă oscilaţia între Remus Valeriu Giorgioni are mai mult de-o duzină de şi rostiri nearticulate: „Vestală în transă, ea vede/ în El-zeul realitate şi reverie, între râs şi plâns. Cum se ştie, clovnul volume de poezii şi alte cărţi de proză (scurtă şi romane) Bel pe Iehova (atât/ de-ncurcată i-e slova!)/ Marile răbufniri, relevă un dublu al sinelui, exprimă dualitatea fiinţei, este şi eseuri. Şi contribuţii în volume colective. E un scriitor trufia şi viclenia/ făcând din ea o bacantă/ itinerantă”. întruchiparea conştiinţei ironice când parodicul devine cu experienţă, cum se vede. În cazul său, se observă Fabula e plină de personificări şi alegorii ludice, care îmbie expresia multiplicităţii intime a persoanei, iar dincolo de o evoluţie de la o etapă la alta, de la Te caut (poezii la citare, Remus Valeriu Giorgioni fiind un mare meşter comic se întrezăreşte o conştiinţă sfâşiată. În definitiv, religioase pentru copii), la Un suflet ectopic, când orientarea în asocieri comparativ-poetice de o ironie inteligentă: marele rege clown e un artist care întotdeauna lucrează/ religioasă a autorului licenţiat în studii biblice capătă o „Scoţând-o ca din cutie, Iehova/ Făcuse Marea la fel/ cum doar la trapez// adevărat adevărat/ în starea lui de plutire/ mai mare pondere, până la Arhitecturi selenare şi poeme poeţii ar scrie, c-o fărâmă de har, poezie/ aruncând-o apoi imaginează estetici este cuprins de/ febra artei moderne// „ultramarine”. Se poate vorbi şi de ecouri, felurite, asocieri într-o depresiune/ a spaţiului mioritic” (Poetul, regele iar târziu/ când adoarme oraşul/ cu tot cu oamenii lui de inspirate de Nichita Stănescu, Ion Barbu, Şerban Foarţă. Mării); „Marea… destinul său cosmic: o întrunire/ de fapte carton/ weber execută saltul mortal // pe balcon/ la etajul al Marea e a doua temă care îl fascinează pe poet, dintr-o ermetice, mitice, mult/ din legendele lumii, saga sau epopei/ doisprezecelea/ este plâns de o fotografie” (orchestra oranj). pornire proprie şi, desigur, înrâurit de un orizont livresc, le găseşti circulând pe-ntinsuri/ Că marea are, desigur, şi „Stihurile poetului Ioan Vintilă Fintiş exprimă o de la mitologie, la biblie, până la marii poeţi ai lumii. El ea/ retorica ei” (Destinul cosmic). melancolie fixată în consemnări lapidare, al cărei merit e ştie că cel care vrea să înveţe să se roage trebuie să meargă Autorul face figură de truver balcanic şi de scrib cu că nu se revarsă ci se păstrează în propria sa substanţă ca şi pe mare, că dacă există un spectacol măreţ precum cerul, disponibilitatea barocă deschisă către o suculentă voie cum spaţiul ar înfricoşa-o”, apreciază Gheorghe Grigurcu acesta este marea şi interiorul sufletului. „Marea, spune bună. Jocurile de cuvinte, comparaţiile şi metaforele se (care îi înmânase un Premiu, ca preşedinte al unui juriu la Baudelaire, este ideea imensităţii şi a mişcării” sau cu dau în spectacol fără a se lăsa furate de bufonerii groteşti. festivalul internaţional de poezie de la Sighetul Marmaţiei). vorbele lui G. Călinescu, „Marea este prima dezlănţuire Oricât de burleşti sunt extrasele din cronici şi anale, E nostalgia lucrurilor originare, lumea ca spectacol şi ca a sufletului cosmic”. Ori poetic blagian: „Valul este darul seriozitatea stă totdeauna de pază, cronicarul se miră de bâlci, de la reiterarea emoţiei recuperatoare la dezolarea mării de a săruta ţărmul” şi vorba lui Valéry, „marea, mama „atâta amar de Mare”, de „relaţiile consensuale între Mare existenţială: „să mergem la bâlciul de seară/ ne vor saluta Afroditei şi sufletul atâtor aventuri”. şi Vânt”, de trufia Mării, ea „se umflă în pene”, „nu-şi mai păpuşarii/ mai trişti cu câteva aplauze/ mai frumoşi cu un Când am pus mâna pe Marea,o frescă livrescă, la prima încape în ape”, „bolnavă de mania grandorii/ se dă zilnic trandafir// doar oamenii de ordine/ vor plânge pe bastoanele privire am crezut că e vorba de o carte eseistică, după în stambă (grandoarea produce cu timpul grandomania…/ lor// când autobuzele vor trece/ pline cu cadavre de îngeri” cum indică şi titlul, ca să apară numaidecât prescripţia Magnificenţa induce/ magnificarea)”. „Eu – îşi zice în (la bâlciul de seară). Mereu stăpâneşte ambiguitatea, „prosopopee”, lungul moto din Cartea lui Iov, transpus barbă – să fiu Dumnezeu, călcând în picioare uscatul,/ aş între înflorirea magnoliilor şi diplomaţi mânjiţi cu sânge, sub formă de versuri şi, apoi, în elemente livreşti cu umple cu apă tot ce există: ceruri şi stele/, gropi şi fântâni, libertate absolută şi somn, îngerii cuvintelor şi oraşul cu evident suflu poetic: „Stând pe ţărm uneori, de cu seară/ timpuri şi spaţii/ Până departe sub grele candelabre aş menhiri şi dolmeni, „cadavre de lux au devenit cuvintele// şi până-n zori mă apucă un dor călător/ după vreo ieşire pretinde ovaţii” (Provocarea tempestei). În scenă sunt aduşi marele rege clown/ aduce în piaţă spânzurătoarea pentru în larg,/ pe vechea-mi fregată şi mă gândesc/ să „pictez „căpitanii de vas”, Noe, Ulise, Ahab şi trataţi cu multă ele// pe bulevard au înflorit castanii/ tocmai buni pentru Marea”; „Cum corăbii înaintează/ invizibile-n ceaţă, odată dezinvoltură, pentru că ei s-au retras în legende, balade şi spânzurători// scuturi gemete fluierături urale” (cadavre cu turmele, aşa/ poeţii Mării rostesc ritualuri de purpură/ mituri, pe câtă vreme Marea există ca realitate palpabilă. de lux). Sunt puse faţă în faţă sensurile faste şi negative „imnuri către amurg”, ode Nimănui-şi-Nimicului”; „Căci O atenţie specială i se acordă lui Ghilgameş, Călătorul, ale păpuşarilor, manipulatorii şi oamenii cu suflete mari, marea trăieşte mult mai intens/ în memoria culturală a lui Veghetorul, Eroul, izbăvit de „laptele Mării” (v. subcapitolul amintindu-ne de alecsandriana „ţară a păpuşilor”. Aici, Borges – în ea înglobându-i/ pe mai toţi poeţi ai lumii…”. Ghilgameş şi Marea). Filologul mai găseşte o simpatetică bineînţeles se află şi păpuşile mecanice, tot cu sens bipolar: Şi tot aşa, în unde largi epopeice, poetul îşi continuă fresca relaţie a Mării cu Mărirea; zeii olimpieni se lasă către ea, în „doamnelor şi domnilor/ tăcerea se decupează/ de pe livrescă. Rezultă o complexitate conotativă şi o atitudine de jos, „cu hârzobul”, Iahve se întronează definitiv peste zei, chipurile noastre// o muzică de jazz/ aleargă pe stradă/ o diversitate surprinzător de multiplă, simplificând, – pe de Iehova acoperă cu poala mantiei sale Pământul şi Marea şi în urma uni convoi funerar// chiar în acest moment/ toate o parte fascinaţia tradiţională şi, pe de altă parte, vâltoarea e „deseori nevoit/ să apuce Marea de plete… Stăpânul are casele/ au evadat pe fereastră/ secolul XX naufragiază” legendară. În ambele situaţii, Remus Valeriu Giorgini adoptă cu ea altercaţii” (Iehova pe tron). (singurătatea păpuşilor mecanice). Viaţa se joacă la o rară dispoziţie relaxantă, parodică şi fabulatorie. Chiar Am spus cândva că Remus Valeriu Giorgioni are umor zaruri de către orbi, sunt aruncate din întuneric, totuşi a Prolegomenele Mării au un aer glumeţ raportat la tehnica cu carul, e hâtru şi mereu deschis către cele ale lumii. înflorit magnolia şi umbra poetului se tăvăleşte prin iarbă. cercetării: simularea generalizării teoretice, descripţia, Dar nu ar fi de ajuns dacă n-am vedea şi cealaltă faţă a Singura şansă de salvare este visul, iluziile sunt deşarte explicaţia, observarea naturală, comparaţia cu elemente scrisului său, complementară. Referinţele „livreşti” îl aduc „când libertatea se moare pe sine”. Visele mai totdeauna similare, problematizare, documentarea livrescă şi directă în prim-plan pe scriitorul cu o bună memorie culturală şi cu sunt suprimate, „domeniul de frig” se extinde, garoafele asupra realităţii etc. Narativul apelează la poetic dar şi la o temeinică ştiinţă textuală. Poetul generic e un personaj îngheaţă pe tarabele nopţii şi se vede „cum plânge poetul inserţiile glumeţe: „E de prisos bunăoară să cânţi/ într- principal în „frescă”, iar poetul-autor îşi pune întrebări şi deasupra poemului/ cum se frânge cuvântul cum se retrage un vers reuşit/ magnificenţa Mării de sare, Când Marea/ caută semnificaţii, cu vocea lui distinctă face lectura lumii în sine”. Rânduiala aparţine iernii, „obiectele după frig” par e elementul cosmic prin definiţie magnanim/ (Prin însuşi prin mijlocirea mării, chiar dacă îndoiala jucată a devenit halucinante, poeţii varsă lacrimi de cerneală: „A sosit circul numele său – Mare Nostrum,/ Thalassa, sau Tiamat –/ „o metodă, iar timpul lui se mişcă liber „prin complexul în oraşul cu manechine// marionete vor dansa pe blocuri şi mare mică” e-o contradicţie mare)./ Iar poetul transcrie şi ondulatoriu/ al spaţiului mioritic (alternanţa deal-vale)/ în catedrale/ pe inima mea învelită cu o carte de rugăciuni// el pe hârtie, cu hărnicie/ ca exploratorul pe hărţile lui hic duratele lungi: simple exerciţii mintale”. Se vede, sigur, cum prin cartierul de vest trece troica de gheaţă/ caii sunt orbi iar sunt leones// ce vede şi ce aude, pe când/ adevărata Mare e „ereticul” pendulează, de fapt, în numele poeziei: „Singur pe vizitiul mort/ gabriel tanul îşi arde manuscrisele/ din cuvinte dincolo/ de ce se poate percepe prin simţuri (transgresează ţărm cu poemele mele/ cu trunchiul în nori şi capul în stele/ curg lacrimi de cerneală”. Dintr-un poem mai recent: „aici de zor/ cele cinci continente ale lor)” (Marea, elemente stau şi mă-ntreb: Cine oare mai ştie/ ce poate azi însemna a existat un teatru de stradă/ iată tronul regelui clown/ livreşti). Unul dintre modurile de a crea viziunea umoristică poezie?” (Cu o mie de ochi). singurătatea acestuia spânzurată şi acum de cornul lunii/ este însăşi rimarea: „frescă livrescă”, „zeu-alizeu”,, „piftie steagurile deschise cum două aripi de vulture// desigur se vie”, „vagante extravagante”, „albastră colastră de astră”; pot vedea multe lucruri/ dincolo de acest punct de echilibru:/ „poetul transcrie şi el pe hârtie, cu hărnicie”, „Marea Constantin TRANDAFIR Acolada nr.4 aprilie 2019 9 Zigzaguri Trecut – prezent; prezent – trecut (VI) Zigzaguri

„Amicii noștri, rușii”. Azi sună neverosimil, însă în primele Într-un „discurs călduros”, rostit la parada De pildă, soldații au primit dreptul de a purta zece luni de la intrarea noastră în război, așa au fost militară făcută în onoarea oaspetelui, haine civile în afara serviciului, iar salutul considerați. Niciodată n-am fost mai legați de ei. Atunci generalul Kornilov a evocat „confraternitatea obligatoriu a fost desființat (v. „Salutul în Rusia era văzută în cea mai favorabilă lumină. Începînd din de arme ruso-română din 1877” şi a spus că armata rusă”, în România, 1, nr. 106, 20 mai martie 1917, presa informează aproape cotidian ce se „libertatea teritoriului român este pentru 1917, p. 2). Pe măsură ce anul înaintează, întîmplă acolo: abdicarea Țarului, într-un vagon de tren, Rusia o chestiune de onoare” (v. actele de insubordonare se înmulțesc, iar fără nici o rezistență, „dintr-o înaltă și patriotică resemnare”, „Informaţiuni”, în România, 1, nr. 86, 30 comandanții sînt din ce în ce mai nesiguri în cum s-a zis; retragerea din funcția supremă, după numai o aprilie 1917, p. 2). În presa noastră, Revoluția privința îndeplinirii ordinelor. „Oare crezi zi, a Marelui Duce Mihail Alexandrovici; demisia Marelui fu apreciată, încă de la declanșare, drept „cel dumneata că mă vor asculta soldații, că-mi Duce Nicolae, care avea gradul de generalisim; depunerea mai considerabil eveniment istoric și politic vor permite soldații?”, se frămînta un general comenzilor de către marii duci Alexandru, Sergiu și Gavril, de la Declararea drepturilor omului” (v. C. cu cartierul la Roman, în fața lui Robert de declarați „incompatibili cu noua stare de lucruri”; ralierile, G[ongopol], „Rusia nouă”, în România, 1, nr. Flers, diplomatul francez, vorbe pe care prin jurăminte, ale armatelor și orașelor la puterea instaurată; 35, 8 martie 1917, p. 1). În prima fază a acesta i le-a reprodus lui Iorga (v. Memorii, desfășurările de congrese și mitinguri. Sînt portretizați acesteia, n-am întîlnit decît o singură umbră vol. 1, 1917-1918, Paul Editions, 2018, p. „oameni noi”: Prințul Lvov, Kerenski, Miliukov și de îndoială, în singurul articol pe care E. 42). Revendicările vizează uneori chiar consemnate opiniile pe care le enunţă într-un moment sau Lovinescu l-a scris – va preciza el însuși înlocuirea din funcție a unor comandanți. altul. Sînt reproduse ordinele și apelurile unor generali: ulterior – în cei doi ani de război: „Pacea”, în România, 1, Într-o zi, mergînd spre Kiev, însoțit de Brusilov, Kerenski Șcerbacev, Brusilov, Gucikov. E relatată întoarcerea la nr. 110, 25 mai 1917, p. 1 (reprodus în Opere, 8, Ed. a întîlnit un regiment care, în semn de protest față de colonel, Petrograd a Ecaterinei Breșco-Breșkovskaia, „mama-mare Minerva, 1989): „Sunt totuși priviri ce caută cu tragică mărșăluia cu steaguri pe care era scris „Jos războiul!” Mai a revoluției ruse”; cu popasuri în cazărmi, și cea a „ilustrului îngrijorare spre răsărit... O lume nouă, haotică și întîi i-a mustrat cît se poate de aspru, apoi, cedînd, le-a proscris” Gheorghi Plehanov, „dascălul social-democrației contradictorie, se descătușează dintr-o letargie seculară. acceptat cererea ca acel colonel să fie schimbat (v. „Kerenski rusești”, întemeietorul partidului Zemlia i Volia (Pămînt și Bune intenții și umanitarism generos stînjenit de exagerări și un regim[ent] pacifist”, în România, 1, nr. 112, 27 mai Libertate), după un exil de 37 de ani în Occident. Se vinovate și tendențioase. Visuri îndrăznețe, în care se simte 1917, p. 2). Mai puțin drastice decît ale noastre, sancțiunile menţionează interviul dat de Kropotkin la Londra şi numirea încă zgomotul lanțurilor abia aruncate la pămînt. Mărinimie, (dezertorii nu vor vota la alegerile Constituantei; nu vor lui Maksim Gorki şi a lui Feodor Şaliapin în comisia de firească unui popor dezrobit, exploatată totuși de șireți și primi pămînt la viitoarele reforme agrare; familiile nu vor apărare a valorilor artistice etc. Singurii prezentați negativ vînduți. Libertate, pe care o pîndește din spate anarhia; iată primi ajutorul lunar) nu sînt luate în seamă. Dezordinile sînt Lenin, un „anarhist travestit în apostol al păcii” şi ce se desprinde din uriașa plămadă de pasiuni a vecinilor capătă proporții de epidemie şi diminuează voinţa de a lupta. partizanii săi (v. „Împotriva extremiştilor”, în România, 1, din răsărit... Unii privesc cu îngrijorare. Ce va ieși din Din cauza lor, la începutul armistițiului (noiembrie 1917), nr. 86, 30 aprilie 1917, p. 1). Despre liderul „maximaliştilor” cocarda roșie a «armatelor revoluționare» rusești? Din armata rusă, falnică în prima fază a luptelor, arăta ca „turmă (bolşevicilor) se insinuează că „stă” în slujba nemţilor, care boneta frigiană a sans-culoților republicei franceze a ieșit lipsită de păstor”: „au aruncat totul la răspîntii: puști, tunuri, i-ar fi facilitat revenirea în ţară: „deşi era vorba de un libertatea lumei. Ce ne va aduce însă steagul roșu rusesc?” mitraliere, grămezi de obuze și de cartușe” (cf. George I. cetăţean al Rusiei beligerante, Lenin a făcut drumul spre (op. cit., p. 7-8). Aflat ( „cîteva săptămîni în urmă”, ceea ce Brătianu, File rupte din cartea războiului, Paul Editions, casă prin Germania. Mai mult, se afirmă că [de] la frontiera înseamnă la mijlocul lunii mai) la fața locului, Octavian 2018, pp. 136, 137). „Destrăbălați, puhoi fără regulă, cu Elveţiei pînă la a Danemarcei, Lenin a călătorit în vagon Goga vedea lucrurile cu un entuziasm irepresibil. O bună mantalele desfăcute și cu căciulile turtite pe ceafă”, îi special, pus anume la dispoziţie de către autorităţile impresie i-a făcut, mai întîi, Prințul Lvov, prezidentul descrie, sugestiv, autorul. „La plecarea lor din țară […], iau germane...” (v. C.B. [Constantin Banu], „Lenin”, în guvernului, „om cu figură de apostol”, care i s-a părut că totul, smulgînd și ceapa din pămînt”, spune Iorga, pe baza România, 1, nr. 92, 6 mai 1917, p. 1). Vituperat în termeni „seamănă cu Carlyle”, celebrul eseist englez. În Petrograd unor informaţii primite de la G.T. Kirileanu (v. op. cit., p. insultători e, apoi, Cristian Rakovski, crezut, dintr-o a găsit o lume febrilă, angajată în varii dezbateri: străzi 85). Din aliați, rușii s-au transformat în invadatori. Nici confuzie, de „iubiţii noştri prieteni ruşi”, care l-au eliberat întregi „transformate în foruri”, „o serie necurmată de anterior nu erau ușor de suportat, fiind la originea a din arest, reprezentant al democratismului românesc. „Nu adunări” ale muncitorilor, soldaților și studenților. Ils numeroase incidente tragice, mereu beți și puși pe harță. e un democrat sincer” – susţine autorul pamfletului –, ci un cherchent la verité (ei caută adevărul), i-a subliniat chiar Dar acum comportamentul lor anarhic oripilează și cameleon politic, „o epavă”, „o zdreanță” ridicată în aer de Prințul. „Îl caută – continuă autorul volumului Ne cheamă terorizează. La aceasta se adaugă ingerințele unor oficiali. furtună (v. P. Locusteanu, „Doctorul Rakovski”, în pămîntul – stăruitor în toate ramurile de gîndire și de viață, Inevitabil, și atitudinea noastră față de ei, la nivel popular România, 1, nr. 91, 5 mai 1917, p. 1). (Aş adăuga, foarte îl caută în forma de stat, în ordinea socială, în sfera și la nivel înalt, s-a schimbat. Iată (din zecile ce pot fi citate) scurt, că oscilaţiile lui ideologice l-au dus, finalmente, la abstracțiunii, și-l caută îndeosebi cu acea tenacitate un exemplu elocvent: După ce a izbucnit revoluția, I.I. un impas fatal: judecat, odată cu Buharin, Iagoda, Rîkov, implacabilă și cu înclinările mistice proprii structurii lui Stoican a notat în jurnalul său, la 5 martie: „O revoluție Kretinski, într-unul din cele mai senzaţionale procese [publicului rus] sufleteşti”. Din această „atmosferă de formidabilă cu necunoscute consecințe incalculabile... Se staliniste, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare – v. incontestabil idealism”, Goga deduce că Rusia trece printr- schimbă, pe totdeauna fața lumii... Un ocean imens care „Sentinţa în procesul de la Moskova”, în Universul, 55, nr. un „proces de revizuire a valorilor” și a devenit „un vast forfotește pe o albie vulcanică... Un ocean răsturnat... Și 74, 16 martie 1938, p. 1). – Urmărită de toate părțile cu „un atelier al conștiinței omenești”. Interesul față de ea se sufletul mi-i un ocean învolburat-răsturnat... Sufletul meu... sentiment de încordată așteptare”, Revoluția din februarie justifică, din perspectiva momentului – pune el punctul pe Se schimbă fața lumii... Războiul a făcut posibilă izbucnirea „n-a costat Rusia – se arăta într-o notă – decît două mii de i –, prin faptul că reprezintă „un factor din cei mai importanți revoluției. […]” (v. Crîmpee din tragica noastră epopee, răniți și morți, cifră neînsemnată față de întreaga populație în echilibrul de forțe beligerante. Petrogradul are o Ed. Cartea Românească, 1921, pp. 169-170). Peste cinci a imperiului [aproximată la 180 de milioane] și comparativ însemnătate concretă pentru desfășurarea actualei luni, locul entuziasmului îl ia năduful. „În ziarul România, cu revoluțiile din alte țări”. De altfel, viața normală și-ar fi conflagrații mondiale. Rusia cu rezervoriul ei de forță nr. 188, anul I, de la 13 august 1917, sub titlul «O convorbire reluat cursul după „o întrerupere de numai opt zile” (v. militară nu este o cantitate neglijabilă și atitudinea ei nu cu d-l Brătianu», găsesc – scrie el în aceeași zi – cîteva „Situația din Rusia”, în România, 1, nr. 43, 16 martie 1917, poate fi cîtuși de puțin indiferentă nimănui”. „E natural ca rînduri luate din Gazette de la Bourse din Petrograd. Într-o p. 2). Și mai pașnică („cea mai pașnică din istoria mondială”) alături de alții, noi mai ales să vedem în capitala Rusiei un convorbire cu un ziarist, primul-ministru al României a a fost – s-a spus – Revoluția din Octombrie: „la cucerirea punct cardinal al vieții noastre. Istoria României, izolată de declarat (ziaristul fiind rus): «În general, sunt surprins de Palatului de Iarnă ambele părți au pierdut nu mai mult de Occident prin zidul nemțesc, se joacă astăzi la Petrograd. încăpățînarea cu care organizațiile democratice ruse se zece oameni” (cf. Valentin Kataev, „Despre pacea lumii”, De aceea din acest oraș, care astăzi se agită sub încrucișarea amestecă în afacerile românești. România e un regat în Steagul roșu, 27 octombrie 1961, p. 4). – Pare nefiresc fatală a atîtor curente de gîndire, noi suntem datori să facem independent, prea încercat de nenorociri care i-ar fi putut că România, țară ce avea în fruntea ei o monarhie înrudită un centru al orientărilor noastre –: un centru de analiză, un fi evitate dacă nu și-ar fi legat soarta de a Rusiei». În sfîrşit, cu cea din imperiul răsăritean, s-a împăcat imediat cu centru de propagandă, un centru de înfrățire cu aspirațiile oficial, s-a spus adevărul... Sute de ani vor mai trece şi picior Revoluția din februarie, „furtuna care dezrădăcinează pentru care am vărsat atîta sînge și am adăpostit atîtea de rus nu ne va mai trebui prin ţară. De la ţăran pîn’ la... tronurile”. Alături de reprezentanții diplomatici ai Japoniei, speranțe” (v. „Petrogradul revoluționar”, în România, 1, nr. primul-ministru, pentru cei de jos, am constatat-o eu [fapte Belgiei, Portugaliei și Serbiei, ambasadorul nostru a 115, 30 mai 1917, p. 1). – Cum se acționa, în această relatate în pagini anterioare], cei de sus, scrutaţi-vă recunoscut oficial printre primii guvernul provizoriu. direcție, la Iași? Se încerca în permanență cultivarea celor conştiinţele! Toţi urăsc, blestemă, dispreţuiesc acest neam Motivul e simplu: era imperios necesar să ne asigurăm că mai bune relații cu diplomații ruși și cu comandanţii trupelor de trădători şi de şarlatani. Şi nu de la revoluţie! Alianţa Rusia va rămîne fidelă scopului de a duce pînă la capăt rusești, care nu erau omiși de la nici o ceremonie. Însă noastră cu Rusia nu-i decît o succedare de trădări. În războiul. Mai mult sau mai puțin fățiș, exista „groaza unei principalul mijloc de a-i ține aproape erau decorările. Dobrogea, la începutul războiului nostru, n-au venit cîţi se întorsături nefaste” (v. Eugen Goga, „Triumful democrației Frecvent, pe listele cu cei cărora li se acordă „Steaua hotărîseră să vie, prin convenţie, pe care totuşi n-o cunosc. rusești”, în România, 1, nr. 96, 10 mai 1917, p. 1). României” cu spade, în grad de comandor sau de cavaler Sturmer [primul-ministru] în decembrie trata să ne împartă, „Evenimentele din Rusia vor avea repercusiuni fericite – apar ofițeri ruși. Zelos, la Galați, primarul a botezat o stradă cu inamicul, şi nu l-am oprit decît la hotarul împărăţiei. credea totuşi Brătianu – pentru cauza aliaților și a noastră” (str. Brăilei) cu numele generalului L. Sirelius, comandantul Toată iarna ne-au supt Moldova ca un popor de lipitori. În (v. „Informațiuni”, în România, 1, nr. 36, 9 martie 1917, p. Corpului IV Siberian (v. „Știri din Galați”, în România, 1, iulie cînd am luat ofensiva refacerii, au pus mîinile în 2). Ca să se asigure de aceasta, în ultima decadă a lui aprilie, nr. 35, 8 martie 1917, p. 2). Fiecare din aceste ocazii era buzunar pe frontul nostru, şi-n Galiţia au depus armele, au s-a dus la Petrograd. Știrea despre începutul vizitei nu folosită pentru reafirmarea necesității ca ei să rămînă loiali luat-o la goană şi nu s-au oprit decît la graniţa veche a Rusiei depăşeşte textul unei telegrame: „[...] A fost primit la gară angajamentelor asumate. Atît pentru a ne liniști pe noi, cît şi la hotarele noastre [...]” (op. cit., p. 190-191). Amarnic, de generalul Popovici de la Comandamentul Pieţei şi [de] și – cred – din convingere, în declarațiile lor șefii militari de o esenţă cu blestemul, rechizitoriul său, în care vibrează Basily, directorul Cabinetului politic al Ministerului ruși exclud categoric ideea unei păci separate cu Germania, indignarea martorului direct la abuzurile, vandalismele şi Afacerilor Străine. O companie de onoare, cu drapel, a care ar fi fost „o pace rușinoasă” și ar fi înfierat Rusia „cu sălbăticiile comise în oraşul său, poate fi subscris, cu prinos prezentat armele în sunetele imnului nostru naţional. D. pata trădării”. Mesajul lor era „totul pentru război, totul de argumente, de orice istoric. Brătianu locuiește la Palatul de Iarnă. Un ploton de cavalerie pentru victorie”. N-au reușit însă să-și onoreze cuvîntul. a venit să-l salute. A avut loc și o manifestație populară de Influențați de agitatorii pacifiști, curînd, „copiii Volgăi simpatie pentru România aliată” (v. „D-l I.C. Brătianu la nesfîrșite”, cum îi alinta Eugen Goga, devin din ce în ce Petrograd”, în România, 1, nr. 80, 24 aprilie 1917, p. 1). mai greu de stăpînit, în ciuda unor măsuri de democratizare. Constantin CĂLIN Acolada nr.4 aprilie 2019 10 Academician Ioan-Aurel Pop Cuvânt aniversar. Academia Română la 153 de ani de la înființare rin Academia Română, înființată toată istoria noastră, de aceea numele dat tuturor răuvoitorilor. În consecință, în ciuda legendelor care circulă, în 1866, se împlinea predicția lui locuitorilor țării, adică numele de țăran, înseamnă Academia nu are fondurile necesare ca să existe demn, pentru PMihail Kogălniceanu – originar azi agricultor, sătean. A fost o vreme când toate că proprietățile care ar putea-o ajuta sunt secătuite, ruinate, prin familie dintr-o provincie înstrăinată, Basarabia țările noastre erau formate din săteni și agricultori. parțial distruse, încă înstrăinate etc. Cu toate acestea, ca – făcută în 1843, când, la deschiderea cursului de Așadar, nu este o întâmplare, o coincidență sau pasărea Phoenix care renaște din propria cenușă, Academia istorie națională la Academia Mihăileană din un capriciu de literat faptul că Rebreanu și Blaga, face eforturi uriașe ca să funcționeze și ca să-și îndeplinească Iași, definea patria ca toată acea întindere de sub cupola înaltului for al Academiei, au evocat și menirea. De exemplu, pentru Centenar, membrii Academiei și loc unde se vorbește românește. În 1866-1867, invocat țăranul și satul ori că Iorga a văzut esența cercetătorii din institutele și centrele sale au elaborat peste 30 membrii noii instituții erau savanți și oameni de istoriei Transilvaniei în satele și preoții săi (vezi de volume cu evoluția în timp tuturor domeniilor de cercetare cultură români din toate provinciile românești inspirata sa carte „Sate și preoți din Ardeal”). În și de creație, mai ales în ultimul secol. Alte admirabile lucrări care urmau să se alăture României la 1918. Proiectul care epoca interbelică, Academia Română a fost ca țara însăși, se vor adăuga celor circa 250 de volume din colecția clasicilor a stat la baza Academiei (Societății Literare Române) s-a a cărei chintesență era: a trăit cu frenezie marea împlinire, literaturii române și universale, scoasă prin strădania Fundației realizat sub domnia și privegherea lui Alexandru Ioan Cuza fără complexe și fără rețineri, cu convingerea că „se potolise Naționale pentru Știință și Artă (de sub egida Academiei). și a fost transpus în practică printr-o hotărâre a Locotenenței furtuna” (cum spusese la Cluj, cu glas tunător, Zaharia Bârsan) Alte sute de cărți vin să întărească starea de veghe asupra Domnești, la 1 aprilie 1866. Clasa politică românească – în și că venise timpul „poemelor luminii” (cum scrisese Blaga). limbii, literaturii și istoriei naționale și să detalieze ceea ce ciuda disputelor aprige aflate și atunci la ordinea zilei – a înțeles Academia Română a suferit mult după Al Doilea s-a publicat deja, adică Marele Dicționar al Limbii Române la scurtă vreme după dubla alegere că unirea politică deplină Război Mondial – ca toate instituțiile tradiționale românești – (Dicționarul Tezaur), dicționarele literaturii române și Istoria se va face greu și că ea trebuia precedată de unirea spiritelor fiind în pericol de a fi înghițită de malaxorul comunist, inițial Românilor (tratat), apărută în unsprezece volume masive. Prin românești. Primul președinte al Academiei, Ion Heliade internaționalist proletar și apoi naționalist. Cele trei decenii urmare, proiectele Academiei Române sunt totuna cu marile Rădulescu, a avut înțelepciunea să vegheze această Românie postcomuniste nu au fost, din păcate, în măsură să redea rostul întreprinderi ale culturii naționale. întregită de dinaintea României de la 1918 și să-i asigure un plenar al Academiei, dar măcar au salvat instituția de la moarte. Educația este un domeniu fundamental în orice prestigiu extraordinar în cadrul societății românești. Azi Academia este forul suprem de consacrare a valorilor societate civilizată pentru că ne asigură hrana spiritului. Dacă Până la Marea Unire, transilvănenii, bucovinenii intelectuale din România și de promovare a cercetării la cel ne îngrijim numai de hrana trupului, vom trăi, dar nu ca ființe și basarabenii și-au dat măsura valorii lor intelectuale, a mai înalt nivel. Vreme de aproape un secol, până la impunerea umane. Umanitatea există prin educația din familie, din școală capacității de creație, a talentului organizatoric, a vocației regimului comunist, Academia Română s-a bucurat de cel mai (școli) și prin educația făcută de-a lungul întregii vieți. Educația europene. Astfel, istorici precum Papiu-Ilarian, Eudoxiu de înalt prestigiu, a fost un adevărat barometru al vieții spirituale este bazată pe cultura generală a unei comunități, iar Academia Hurmuzaki, Vasile Maniu, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Nicolae românești, încât nu exista personalitate mai importantă care consacră valorile esențiale din științe și arte, oferind societății Densușianu, Ioan Pușcariu, Ioan Bogdan, Dimitrie Onciul, să nu lase instituției noastre nu doar zestrea culturală cea mai repere etice și estetice. Augustin Bunea, Ioan Mihalyi de Apșa, Ion Nistor, Ioan Lupaș, de preț (manuscrise, biblioteci, colecții de artă, de antichități Academia Română participă activ la dialogul Alexandru Lapedatu, Silviu Dragomir, Ioan Ursu, folcloriști etc.), ci și avuții materiale (case, pământuri, fundații, etc.) internațional de profil și are acorduri de colaborare cu ca Simeon Florea Marian, Enea Hodoș, botaniști ca Florian necesare bunei sale funcționări. Se afirmă, uneori, astăzi, că numeroase academii din întreaga lume. Face parte și din Porcius, literați și filologi ca Iosif Vulcan, Sextil Pușcariu, Academia este bogată, dar nu se precizează că este vorba de uniuni internaționale ale academiilor europene și mondiale. Ioan Bianu, Ioan Slavici, George Coșbuc, Ovid Densușianu, bogăția culturală și științifică a națiunii române și nu de bunuri Impactul Academiei Române este proporțional cu impactul Gheorghe Bogdan-Duică, Octavian Goga, medici ca Victor materiale. Acestea din urmă nu au și nu pot avea caracter țării noastre în lume. Academia nu poate face minuni, nu poate Babeș, teologi ca Ioan Micu Moldovanu sau Andrei Șaguna, lucrativ și nu sunt menite să servească decât prosperității crea „imagine” bună mereu din moment ce realitățile sunt așa proveniți din provinciile ocupate de imperiile vecine, au intrat intelectuale. cum sunt. Ca să reflecți bine țara este nevoie să existe acel bine oficial sub cupola înaltului for înainte de 1918. Transilvănenii Academia de astăzi funcționează pe baza legii în realitate. Avem savanți admirabili, unii dintre ei primii la August Treboniu Laurian (în două rânduri) și George Barițiu proprii și a legilor adiacente, străduindu-se să-și îndeplinească nivel mondial în științele lor. În mare parte, deși sunt membri fuseseră chiar președinți ai Academiei, Cipariu, Barițiu, menirea, în ciuda provocărilor de tot felul. Scopurile principale ai Academiei Române, lucrează pe alte meridiane și asigură Hașdeu, Victor Babeș, Ioan Bogdan, Onciul – vicepreședinți, ale Academiei rămân cele care au definit-o dintotdeauna: gloria altor state și popoare. Știința este însă internațională și iar Laurian – primul său secretar general. Proclamarea și consacrarea excelenței și derularea cercetării de vârf. Dar mai este important să ne bucurăm cu toții de roadele ei. câștigarea independenței absolute de stat, nașterea Regatului există o prioritate, uitată intenționat de unele forțe din lumea Regimul comunist a dorit, în faza sa finală și dură, să României, accentuarea mișcărilor de emancipare națională românească, anume rolul Academiei de factor al echilibrului distrugă Academia Română, din moment ce i-a luat o mare parte din provinciile ocupate au sporit rolul Academiei în lumea din societate, precum și rostul Academiei de a avea poziții dintre atribuții și nu i-a mai permis să primească membri între românească de pretutindeni. constructive în țară și în comunitatea mondială. Academia are 1974 și 1989. Academia pierdut însă, în anii comunismului, În ciuda marilor dificultăți legate de criza de la menirea de a oferi expertiză în toate domeniile științei, artei, cea mai de preț „avere” a sa, anume autonomia sa ori, cum le finele Primului Război Mondial și de integrarea provinciilor culturii, creației, dar și în ceea ce înseamnă mersul societății plăcea unora să spună, independența spiritului său. Academia istorice în Regatul României, Academia Română începea în în general. Academia elaborează diagnoze ale prezentului nu a fost creată de către marii bărbați despre care vorbeam ca 1919 cea mai înfloritoare perioadă din istoria sa. Țara trecea și prognoze ale lumii ce va să vină, Academia construiește să se subordoneze unor mărunte comandamente venite de sus și prin momente unice: teritoriul său crescuse mai mult decât de viziuni privind protecția mediului, privind gestionarea avuției nici unor instituții politico-administrative. Academia Română două ori; cu alte cuvinte, se părea că nu provinciile se uniseră naționale, privind cadrul legislativ coerent, privind sănătatea încorporează esența înțelepciunii acestei națiuni și ea trebuie cu România, ci că România se alăturase provinciilor. Era și educația națiunii. Cu alte cuvinte, parafrazând un vechi tratată ca atare. Din păcate, epoca de libertate de după 1989 – un preaplin de realizări teritorial-demografice și spirituale, proverb latin, nimic din ceea ce este omenesc și românesc nu sincopată și chinuită, este drept – nu i-a adus încă Academiei existând riscul ca acest preaplin să se reverse. Se auzeau trebuie să-i fie străin Academiei. Firește, pentru îndeplinirea reala recunoaștere a valorii și nici a statutului său. Or, ca să-și voci, mai ales din partea unor state din jur, frustrate de marile acestor roluri, Academia trebuie să fie și ascultată, respectată, îndeplinească menirea și să facă față provocărilor interne și pierderi suferite, voci care susțineau că România nu va fi sprijinită. internaționale, Academia trebuie nu doar lăsată să funcționeze, capabilă să administreze în chip european și să integreze Proiectele de viitor ale Academiei sunt foarte multe și ci și sprijinită de societate. Iar societatea (statul comunist) i-a noile teritorii și populații, că nu va putea organiza temeinic toate sunt legate de cultura națională, de cercetarea științifică, luat Academiei toate bunurile și i-a întemnițat membrii, iar imensul stat. Mai grav, se spunea că, sub aspect intelectual și de spiritualitatea românească și de bunul mers al țării în general. după 1989 tot statul nu i-a dat decât minimul necesar înapoi, cultural, „provinciile mai avansate” din vest nu vor putea fi Ne preocupă buna funcționare a instituției, reașezarea sa pe sfătuind-o să se descurce. S-a „descurcat”, dându-și puținele tratate la nivelul cerut, că nu se vor putea întreține universități locul care i se cuvine, curmarea neînțelegerilor endemice din venituri pe interminabile și problematice procese în justiție. și instituții academice românești, românii – supuși de o istorie sânul societății românești, recunoașterea prestigiului celor mai Toate acestea generează, evident, și neîmpliniri, pentru că nu întreagă altora – neavând capacități și abilități de acest gen. A valoroși intelectuali români. Din păcate, Academia nu se poate poți face performanță de cel mai înalt nivel în condiții modeste. fost exemplar răspunsul clasei intelectuale românești în acest concentra întotdeauna pe realitățile intelectuale, din moment Academia Română nu are nevoie de milă ori de compasiune, ci sens, mai ales efortul Academiei Române, care a trimis la ce, în urmă cu peste 70 de ani (în 1948), a fost privată de toate de respect și demnitate! Sunt, natural, instituții și personalități Cluj, Cernăuți, Timișoara pe cei mai importanți membri ai săi, bunurile sale, lipsită de unii dintre cei mai valoroși membri ai ale statului care înțeleg asta și care acționează în consecință, dar pentru organizarea vieții academice românești din aceste locuri. săi (excluși, arestați, cercetați, închiși, uciși în detenție etc.), sunt și răuvoitori. Informația corectă este extrem de importantă Universitatea din Cluj (refondată la 1919) a fost unul dintre obligată să supraviețuiască într-un regim de dictatură și chiar în lumea de azi, ca și forma de comunicare a informației. Iar exemplele cele mai strălucite de organizare a vieții științifice să facă unele compromisuri spre a nu fi distrusă complet. Toate spațiul și timpul au interferat mereu în construirea lumii și românești la cel mai înalt nivel, cu eforturile conjugate ale acestea au lăsat sechele până azi. De exemplu, spre deosebire a edificiilor naționale. Avem datoria în această lume să ne vârfurilor vieții intelectuale din întreaga țară. de alte instituții similare din jur, Academia Română a beneficiat manifestăm ca români și ca purtători de mesaje românești. Provinciile unite au adus de la început în Academie de-a lungul timpului de donații substanțiale din partea unor Numai așa vom fi înțeleși și respectați și numai așa vom putea toată țara românească, la început doar virtuală în raport cu membri, a unor mecenați, a Casei Regale Române. La 1989, fi europeni. Academicienii sunt, în general, personalități care regulile artificiale ale unei lumi aleatoriu sau strâmb alcătuite, când Academia și-a reintrat în drepturi, după mai bine de patru și-au dovedit profesionalismul și competența în cele mai însă foarte reală pentru locuitorii săi. Iar Academia Română, în decenii de privațiuni, statul nu a înapoiat instituției decât o variate domenii, de-a lungul deceniilor lungi de activitate, iar ciuda rolului său de for cultural și științific suprem, de ateneu parte mică din ceea ce îi aparținuse de drept. Restul bunurilor acum sunt bătrâni, dar ce bătrâni! Haideți să prețuim împreună erudit – sau, poate, tocmai de aceea – a simțit mereu România au trebuit recuperate pe calea justiției, prin procese îndelungate Academia, simbolul unității intelectuale a neamului românesc simplă, aceea a țăranilor. Când s-a format în 1866, dar și și costisitoare. Acest imens efort – neîncheiat încă – a secătuit și să ne împărtășim din acel farmec sfânt care privilegiază, în când și-a sărbătorit jubileul în 1916-1919, Academia era elita Academia de bani și de energii. Academicienii nu sunt pe locul vrajbei, iubirea, înțelegerea și dialogul. intelectuală a unei țări de țărani. De altminteri, așa a fost în mai lumea asta ca să lupte cu legile nedrepte și cu mașinațiunile Acolada nr.4 aprilie 2019 11 Jogging prin mass-media (IV)

şi-a uitat chiloţii acasă, dar nu oriunde, ci pe masă, sensul mai murit Z?”). V. Diaconu îi mustră constant, în altă „Cafenea Întrucît şi vieţii sale fiind să facă turism fără chiloţi, poezia fără ei fiind literară”: „Concentraţi-vă, dragi critici, în continuare, asupra adjudecată deja de poetesele care confundă poemul cu dansul poeziei minore! Dedicaţi-i exegeze şi studii, cuprindeţi-o în la bară. Pentru acest muzician-versificator, Chopin e Shopping, dicţionarele şi istoriile literare şi oferiţi-i cele mai importante poezia… ceea ce ne lasă în stare de shop, pardon, şoc. La Măruţă, apare premii ale distinsei noastre bresle! Cu această poezie vom Pentru că a fost Ziua Mondială în chiloţi şi cu pene-n cap, ca vedetă, un croitoraş travestit. O înfrunta în mod negreşit eternitatea. Cît despre poezia de a Poeziei (21 martie, 2019), persoană din zona fashion se plînge cu pathos pe alt Kanal, valoare, aceasta poate să mai aştepte.” Gellu Dorian postează, pe stiri. joi, 4 aprilie, că suntem prea îmbrăcaţi şi că ar trebui să fim „Versific, deci subzist”! În „Almanah 2019” al Asociaţiei botosani.ro, În amintirea poeţilor mai puţin îmbrăcaţi, adică mai dezbrăcaţi. Iar pe scîndură e culturale „Renaşterea buzoiană”, criticul care ne-a citit pe – pomelnic, celebrând nu „ziua posibil orice. Un luat de trend, pe care nu-l numesc, a scris toţi, Florentin Popescu, narează o întîmplare din vremea cînd mondială a poeziei”, ci „ziua o cronică de spectacol. Ce întrevedea cronicarul teatral ca Muzeul Naţional al Literaturii mai funcţiona fără teamă de veşnică a poeziei”. Şi da, o ţară „moare” odată cu moartea inovaţii: cetăţeanul turmentat s-o violeze pe Zoe, iar Zoe să retrocedare, în Bulevardul Dacia. O coniţă „cu părul strident poeţilor. Aleg din „pomelnic” numele lui Mihai Ursachi, plecat consimtă, pentru a primi îndărăt scrisoarea pierdută, Tipătescu vopsit în galben” l-a acroşat: „Vă rog să primiţi aceste două în ’81 în exil, timp de 9 ani, apoi plecat de tot, acum 15 ani alergând-o cu un falus de lemn. Un Farfuridi tatuat şi un cărţi! Vreau să scrieţi despre ele, fiindcă am fost propusă la (parantetic spus: Adam Puslojic îmi trimite mesaj, ca soţie a lui Brînzovenescu coafat, ţinîndu-se tandru Hand in Hand, ar Premiul Nobel!”. Prozatorul Mihai Antonescu îi făcuse o Mihai Ursachi; îi răspund că eu sunt Magda lu’ Petru Ursache; întregi original scena. farsă fudulei coniţe, nobelizabilă doar în mintea ei. A contat mai rău a fost cînd am primit condoleanţe multe, la moartea Scrie Radu Ulmeanu: „Avem o literatură aseptică, asexuată, pe orgoliul versificatoarei de ocazie şi a fost luat în serios. lui Mişu). Gellu Dorian aprinde lumină lui Lucian Alecsa şi al cărei paradox este că e totuşi plină de sex, autorii încercînd Dar să lucrăm cu materialul clienţilor. În „Constelaţii Lucian Valea, Cristian Simionescu, Emil Iordache (slavistul să-şi compenseze, fără succes, artificialitatea producţiei.” Cum diamantine”, 3, 2019, găsesc opţiunea lui Boris Marian: „un a fost şi poet), Constantin Draxin, Corneliu Popel, pe care să atragi atenţia decît scriind Odă bătăturilor sau o baladă a paznic m-a bătut lîngă un prun,/ Decît deştept şi bun, mai bine i-a cunoscut şi i-a iubit. Mai puţin pe colegul de şcoală Ion prost”; Elena Andreea Ion ne anunţă: „Ninge încet, cu flori de Avasilinei, nume literar Ion Crînguleanu, care, după Tezele gheaţă/ cerul rîde a nimic,/ E zăpadă sau e ceaţă,/ Totu-i alb sau din iulie, „n-a mai fost poet”. Este lecţia pe care femioşii nu-i nimic.” Alte nimicuri semnează George Baciu: „Femeia Puterii nu vor s-o înveţe, aşa cum avertizează şi Viorel Savin, pare o-ntrebare/ la care nimeni n-a răspuns/ Fiindcă din cap în convorbirea cu Virgil Diaconu, din „Cafeneaua literară”, pînă-n picioare,/ E un mister de nepătruns”, iar Daniel Marian nr. 3, martie 2019. Scriitorincii intrau în „raiul comunist”, dezleagă enigma: „m-am sucit cu mare interes pe toate părţile angajaţi „pe bază de păcat” (de pact cu diavolul pînă treceau îndrăgostirii/ care dădeau către dragostea asta cu balcoane de puntea, zic eu, dar punte lungă, de piatră, durabilă). Şi-l citez rai/ despre dînsa tare de tot am întrebat ţuicile.” pe poetul Radu Ulmeanu, care nu s-a lăsat „prins cu un ac în În acelaşi număr de revistă, Iulian Chivu îşi doreşte, în Cronica insectarul lui Lucifer”: „Doamne, ce vremuri erau şi ce oameni, unei cărţi necitite, să fie cuprins de personalitatea autorului, ce draci,/ făcînd o propagandă perversă, compromiţînd/ fiecare vrea „vlaga şi fermitatea sincerităţii”, cere şi ură, şi dragoste cuvînt, pînă şi pe Mântuitorul/ lăsîndu-l să moară superb, să şi fantezie, şi luciditate şi smerenie, şi păcat. Din păcate, învie în apoteoză/ şi să se înalţe la cer, ca pe urmă/să lucreze lectura şi-o opreşte, în multe rînduri, după incipit. Cum nu- în numele lui şi să rîdă spărgîndu-se” (Sub cerul tău de aur, mi permit nici eu, ca şi distinsul eseist, prozator şi etnolog, să „Cafeneaua literară” de februarie). fiu pierzătoare de timp, renunţ să mai dau exemple de poezii Există Izbăvire prin poezie? Gellu Dorian e convins că da. Îşi atinse de personulitate şi mă întorc la Acord („Argeş”, nr. 2, imaginează un poet trecut în cenaclul de dincolo: cu mîinile februarie 2019), poemul lui Horia Bădescu: „Iubeşte-mă cu întinse pe cer, scrie stoluri de păsări. Adaug la pomelnic numele moartea-n ochi/ Iubeşte-mă cu ochii-n moarte”. Şi asta pentru lui Marin Ifrim, despărţit în postul Paştelui de trupul de lut, că: „poemul vine de undeva/ nu există nicio precizare/ hidro- pentru a atinge „stelele cîntătoare”. Chinuit de nedreptăţile meteo în acest sens// astfel că se-apropie de mine/ în zbor lin/ climatelor: social, politic, literar…, n-a mai vrut să-şi poarte ca şi cînd ar înnota// şi-ades înnoată lin/ ca şi cînd ar zbura” fiinţa pămînteană pe bulevardul castanilor roz din Buzău, (Nicolai Tăicuţu, Lin, „Spaţii culturale”, martie, aprilie, 2019). retrăgîndu-se în cimitirul Dumbrava (minunată). Cum altfel? Cartea debutului meu din 1973, A patra dimensiune, trebuia Spune Radu Ulmeanu, în interviul luat de Virgil Diaconu, că să se numească în fapt Întrucît şi poezia. Am văzut intrarea în „fericirea nu e oaspete obişnuit la masa poetului, poate unul Poezie ca într-o altă dimensiune, ceea ce l-a indignat pe Virgil extrem de rar, mai cu seamă inexistent”. Cînd Alex. Ştefănescu Komives Miklos - Ceteraș Cuţitaru, promovat de puterea iacobană redactor şef. Scoasă l-a aşezat pe Marin Ifrim pe o hartă a poeziei ex-centrice n-a din presă, cu semnătură poprită prin grija lui Liviu Leonte, am greşit. Curentul marin există. Aşa şi-a intitulat autoironic o ardeiului Kapia? Însuşi Mircea Dinescu, cîndva „exilat pe o făcut un blocaj de care nu mai scap: scriu foarte puţin şi foarte plachetă din multele. Spre argumentare, reproduc un poem boabă de piper”, a preferat exilul în bucătărie, chef Scărlătescu rar despre poezie. Bătrînu meu m-a dibuit: „Nu te supăra pe dedicat „Lui Petru Ursache” şi intitulat Cărturarul: „Nici acum fiind mai mediatizat decît oricine altcineva. Ştire specială: Poezie, Magda, eşti legată chimic de ea, cum ar spune Cioran.” nu ştiu pe unde intra în bibilotecă/ Apărea aşa, dintr-odată, ca bucătarul în vizită la Ierusalim. O lume de chefi! Cine nu L-am auzit şi l-am ascultat. După o lungă pauză, am re-citit un sfînt anonim,/El însuşi fiind o bibliotecă./ Vorbeam cu duhul ştie cine-i Vica? Nu Vico, Doamne păzeşte! Tot la Măruţă a cincea elegie a Detectivului Arthur, cu carnivorele plante său,/ Îi simţeam tîmplele dogoritoare, paşnice pulsaţii/ De (4 april, 2019), un bucătar găteşte ce găseşte în frigiderul gigant, trăgîndu-i pe cei doi înamoraţi în Grădina botanică. Are gînduri subţiri, ca sîngele de îngeri./ Citeam în el ca-n Biblie Vicăi, care-l asigură că-i „ca pe (sic!) comunism, frigiderul e dreptate Tudorel Urian: Brumaru e inocent-trivial, timid-scato, şi eram tare fericit/ Că-l pot vedea şi cînd nu exista / Decît în plin de mîncare. Ghiftuială, ce mai!” Şi-i aduce „un farfuriu pur adolescent-pervers vîrstnic. Şi n-avea dreptate Leonte, cărţile sale. /Pe stradă, părea o copertă de carte stelară/ Bătută mic”. Cum vorbim? Ce mai contează! Din cele 19 volume preasupus dresajului cenzurii, cînd voia să-i taie sexul ca să de vînt/ De neclintit, numai plumb transparent, cu mersul acela ale Dicţionarului Academiei, 18.000 de pagini, 175.000 de nu supere Cabinetul PCR şi să-l dea jos din şefie. de fermitate blîndă/ De cărturar timpuriu,/ Odată cu începutul.” cuvinte, Ioana Nicolaie a ales: „Fut şi la revedere!”. Alexandru Ce cărţi de poezie am citit recent? Poezia rafinată a lui Emil O să-mi lipseşti, Marin If, şi mata, şi revista „Caietele de la Şişmanian pare că vrea s-o întreacă în a fi anti-poetic, Nicolae din Suflet prădător, sonetele lui Radu Ulmeanu, Ţinteşti”, unde ai publicat acest poem, dar şi cealaltă, la care ortografiind surprinzător: „maş(sic!) masturba”. Le pasă de poemele semnate Liviu Antonesei pe blogul său (ce vers care ai trudit pînă la capăt, „Cartelul metaforelor”. ce spunea Martin Heidegger despre limba poeziei ca „locul sare peste umbră: „umbra mării nu este marea”!), Parfumul Transgeneraţionistul Virgil Diaconu, pledînd contra poeziei de adăpost al fiinţei” şi că „făuritorii de vers sunt veghetori ai de frezie auree, placheta poetului de la imperiala Dunăre, „generaţionist-curentistă”, decupează pentru titlul convorbirii acestui adăpost”? Nicolae Grigore Mărăşanu; O înserare nepămînteană de o afirmaţie a lui Radu Ulmeanu : „O adevărată boală a criticii Avem de toate: poezie cu cercel în limbă şi cu sprîncene Aurel Pantea, carte recomandată de Gheorghe Grigurcu literare este, într-adevăr, generaţionismul”. Ambii nu se lasă tatuate, poezie-pastişă, poezie reciclată (se poartă material uzat, pentru „vocea bemolată a mărturisirilor cu alură ultimă”, contaminaţi de „virusul generatitei”. Spune Ulmeanu, în altă decolorat, găurit), poezie manelistică, poezie fără diacritice Evanescenţe de Eugen D. Popin, recomandată de Andrei Zanca parte: „Cred în Poezia scrisă de Poeţi şi nimic mai mult”. Aşa (respectaţi diacriticele, altfel vă iese ca lui Bogdan Alexandru pentru asumarea „pînă la osmozare” a textelor sacre, Inefabila este: Grigurcu nu aparţine şaizeciştilor, ci aparţine generaţiei Stănescu, într-un „Supliment literar”, an curent: Caci si povară de Dan Anghelescu, recomandată de Theodor Damian Grigurcu, Mălăncioiu aparţine generaţiei Mălăncioiu, Cezar critica). Revistele online – multe dintre ele – încurajează pentru „mersul din adîncul unui cuvînt” …şi alţii, şi altele. Îmi Ivănescu aparţine generaţiei Cezar Ivănescu. Poetul nu există mediocritatea, neatente la reglajul laudelor. Redactorii şefi recunosc „îmbătrînita” viziune asupra poeziei române: eu îi ca om global, ci ca om singur. Asupra „pericolelor alinierilor” acordă superlative nejustificate colaboratorilor de toată mîna, preţuiesc pe singuratici, cu sigure repere estetice, de neclasat a avertizat şi Nicholas Catanoy. O vreme, viza pentru succes dar şi propriilor persoane literare. Spus „pentru a multa oară” într-o grupare; spre a le spune, ca M. Eminescu, „talente de critică se numea postmodernism. Pe optzecişti îi văd (mulţumesc, Nichita Stănescu!), e mai greu să scrii despre individuale”. Ca Lucia Negoiţă (Scutul vulnerabil), ca Aura ca într-un portret de grup cu doamnă (ca să parafrazez un glorii decît despre gloriolete, deşi apărători ai poeziei înalte, Christi (Geniul inimii), ca doxoloaga Mihaela Grădinariu, pe titlu de roman), Madi Marin. Însă cîţiva, ca Adrian Alui ca Paula Romanescu, de pildă, încă se găsesc. Virgil Diaconu, care îmi place s-o numesc Grădinăreasa: „de sus, poemul se Gheorghe, au sărit din grup, sunt altfel. Cît despre douămiiştii profesor de „poezie estetică sau autentică”, în numărul 2 al uită cu un ochi fără pleoape./ Între noi, ceru-mpăturit, din ce în cu ramuri multe, fracturişti, hiperrealişti, opaci la mit şi la revistei sale, oferă generos Îndreptări pentru poetul tînăr, (text ce mai aproape”. Îi prefer pe ne-populari ca Vasile Gogea (sunt religie, hiperlucizi, refuzînd obstinat candoarea, minimalişti, reprodus şi de Valeria Manta Tăicuţu în „Spaţii culturale” magistrale „propoieziţiile” lui), ca Remus Valeriu Giorgioni, utilitarişti, decepţionişti ori ludopoetici, o, ei se declară versus rîmnicene şi bine a făcut): „Nu am crezut niciodată în şcoala din Marea, o frescă livrescă. Au fost populari excelenţele lor oricine, de-clasîndu-i pe clasici şi nu numai. Debutanţii la kil, de poezie, din simplul motiv că harul nu poate fi înlocuit de Ion Barbu, Bacovia, Blaga, Voiculescu? „Cu mare pofticiune” pentru care nu mai înseamnă nimic vechimea, doar schimbarea, învăţătură, iar daimonul inspiraţiei ţine de zestrea genetică”. (sintagma sa), îl citesc pe „nicolae magnificul” Ţone. Şi-i ar trebui să-şi ataşeze pe copertă o bulină roşie pe care să scrie Află „lolitologul” Virgil Diaconu condurul Cenuşăresei numite amintesc lui Gellu Dorian ce stă scris pe placa de mormînt PROMOŢIE, ca în mall, să ştim că-i… chilipir: versificaţie şi Poezie? Categoric, da. Deşi „într-un oraş, poeţii buni sunt a lui Ioanid Romanescu, din Eternitate: „Trăiască Poezia şi iefină. Cum se ratează sigur Poezia? Negînd zestrea lăsată de mai rari decît bisericile”, la noi, la Ieş’, oraşul cu o mie de marii visători!” predecesori. După ce-l etichetezi idiot pe Eminescu, îţi treci pe biserici, ei sunt la tot pasul, că trebuie să ai grijă să nu calci Ce-i mai frumos decît o carte de poezie deschisă? Un e-book hîrtie obsesia: „falusul de 2033 de metri al pustnicului întins vreun geniu pe bătături. Bruiajul de poezie autentică e realizat deschis? cu faţa în sus/ şi ochii înfipţi în ceruri”. în mass-media prin manipulare, prin amnezie (în cazul unora), Un mizerabilist sau ce-o fi ne anunţă, în 11 martie 2019, că prin dezinteres („ce treabă am eu cu X?”), prin cinism („n-a Magda URSACHE Acolada nr.4 aprilie 2019 12 A fost Culianu turnător al savantului Mircea Eliade? (I) Motto: În opinia lui C.G. Jung, „spiritul timpului ar fi o înclinație sentimentală care, din motive necunoscute, acționează ca o forță suverană de sugestie asupra spiritelor slabe trăgându-le după ea. A gândi altfel decât se gândește în general a avut întotdeauna un fel de semnificație de... nepotrivită ilegimitate... chiar de blasfemitoriu, atrăgând posibile pericole sociale pentru cel care înoată astfel în susul apei... Spiritul timpului ne invită la somn... misiunea lui stă în a ne împiedica de a gândi” (Vintilă Horia, „Revista Scriitorilor Români”, nr. 14/ 1977).

Ioan P. Culianu se pare că a Republicii Socialiste România spre a se perfecţiona în italiană (cf. Carmen Ciornea, lector univ.la Facultatea de Teologie scris din Franța o notă informativă la Perugia, cu o bursă de două luni. din Constanța) al torționarilor folosiți la anchetare de poliția despre Mircea Eliade (vol. Mircea În 1990, italienistul Culianu i-a povestit Gabrielei politică. Eliade în arhiva Securităţii, Ed. Mica Adameşteanu că la vremea studenţiei sale bucureştene venise Un exemplu de limbaj standardizat găsim la anchetarea Valahie, 2008, p. 233). Autorul este la el un securist spre a-l racola. Acel securist, după ce a aflat deținutului Petru Manoliu din lotul Noica-Pillat. Acestuia recognoscibil după conținutul notei dorinţa acestuia de a lucra în redacţia revistei „Secolul XX”, i-a fost îndosariată așa-zisa mărturie de anchetă după care pentru Securitate, turnătorul Ion Manea l-a asigurat că Securitatea îi poate îndeplini visul. După „Noica, sub pretextul lui Hegel, reafirmă vechile convingeri auto-deconspirându-se și el în 1974 odată cu menționarea asasinatul de la Chicago, Paul Drogeanu şi-a amintit că Ioan legionare, pe cât de mistice, pe atât de reacționare” (P.M.). volumului soției sale, Gramatica comparată (ibid., p.117). Petru Culianu primise înainte de a rămâne în Italia postul Același limbaj securisto-comunist a folosit și sursa „Șerban” În nota scrisă probabil de Culianu se amintește și de Adriana la revista „Secolul XX” (vezi Paul Drogeanu în „Litere (Pavel Apostol) căruia Z. Ornea/ Orenstein îi dăduse pe ascuns Berger, după moartea savantului autoare a unui articol anti- Arte & Idei” din 18 mai 1992, p.7). Decizia de a rămâne în manuscrisul lui Noica despre Hegel, întâi fragmentar, apoi în Eliade în revista „Minimum” din Israel, urmat de alte articole Italia a atras după sine abandonarea visului de a lucra la cea totalitate: „Cunoscutul filozof legionar” în lucrarea sa, „unul calomnioase. De la Paris, tânăra îi scrisese în românește mai prestigioasă revistă culturală scoasă în țară, dar nu şi din cele mai periculoase materiale ideologice din țară”, ar face asistentului de română de la Groningen pe 13 octombrie abandonarea colaborării sale cu Securitatea, cu atât mai greu apologia religiei. Lucrarea despre Hegel ar conține „afirmații 1984 că „nu are slujbă”, după ce renumitul filozof al religiilor de realizat cu cât poliția politică i-a trimis un colaborator al ei cu caracter fățiș anti-comunist și mistic”(1). se dispensase de ajutorul ei la clasarea manuscriselor și a în Lagărul de refugiaţi de la Latina din apropierea Romei (cf. Un anchetator i-a spus unui deținut politic următoarele: corespondenței. Eliade consemnase în jurnal că angajarea A. Oişteanu, Asasinarea lui Culianu, în rev. „Oglinda literară”, „Vă vom obliga, prin metodele noastre, să declarați numai ce acesteia a fost, „cea mai gravă eroare din ultimii 25 de ani” Nr.116/ 2011, p.7065). vrem noi. Aceste declarații smulse cu cleștele înroșit în foc le (cf. M. Eliade, Jurnal, 31 martie 1984). Poate chiar Culianu Nota informativă despre Mircea Eliade are data exactă și vom păstra ca MĂRTURII, ca acte pentru arhivă, după care se scria că „sursa” (adică autorul notei informative) o cunoaște semnătura turnătorului anonimizate, în conformitate cu Legea scrie istoria. Vom păstra dosarele până ce voi veți pieri. Vom pe Adriana Berger. Aceasta ar fi o „tipă de o rară mediocritate” 187 și Ordonanța 16 care permite să se „publice doar numele muri și noi, dar istoria se va scrie pentru generațiile viitoare care l-a căutat insistent și care îi dactilografiază (în franceză) informatorilor care prin acțiunea lor au încălcat drepturile și după aceste documente” (cf. Octavian Voinea, Masacrarea o conferință. libertățile omului” (vezi în revista „22”, nr 862 din 18 sept. studențimii române, 1995). Carmen Ciornea, autoare a Din memoriul de activități legate de istoria religiilor pe 2006, interviul cu Claudiu Secașiu, președintele C.N.S.A.S.). volumului Chipul Rugului Aprins (2016) spunea la TV-Trinitas care fostul profesor de română de la Groningen l-a alcătuit De ca și cum în mod „legal” oamenii în comunism ar fi fost că abia după câteva luni de studiu la C.N.S.A.S. a unor dosare în noiembrie 1990 în vederea angajării sale ca profesor de lipsiți de dreptul la o viață privată. de Securitate a realizat că procesele verbale de anchetă erau istoria religiilor la Divinity School, aflăm că pe 23 noiembrie Înregistrările din perioada dictaturii comuniste prin pereții stereotipe în scopul de a azvârli în închisoare victima îndelung 1984 și-ar fi prezentat la Sorbona volumul lansat pe 7 „microfonizați” ai camerei fostului deținut politic Constantin torturată și că, pentru aflarea adevărului, trebuie neapărat să ia noiembrie (cf. Culianu, scrisoarea din 18 sept.1984). Cartea Noica, sau pe calea turnătoriilor obținute de Securitate de la legătura cu supraviețuitorii. Ea a vorbit cu Emanoil Mihăilescu, apăruse cu sprijinul marelui savant care, solicitat insistent de mulți dintre vizitatorii filozofului marginalizat, n-ar fi fost, Nicolae Rădulescu și cu preotul Nicolae Bordașiu din așa editorul francez, a scris în august 1984 o foarte scurtă prefață. vezi-Doamne, încălcări ale acestui drept fundamental. numita organizație „mistico-fascistă” a Rugului Aprins, lot din Prefața fusese „condiție sine qua non” ca Payot să-l publice Știindu-se permanent hărțuit, intimidat și urmărit de statul care au fost omorâți în temnița politică trei oameni complet „recomandat de o autoritate”, cum se poate citi în cele cîteva polițienesc, filozoful retras la Păltiniș mai visa câteodată că le nevinovați: doi poeți mistici, dr. Vasile Voiculescu și Sandu rânduri ale lui Eliade reprezentând „cea mai importantă va „trânti ușa în nas” comuniștilor care l-au băgat în închisoare Tudor și un preot: arhim. Haralamb Vasilache. însemnare din Jurnal referitoare la I.P. Culianu” (cf. E. în loc să-i publice manuscrisul despre Hegel, încălcându-i apoi Pentru că adevăraţii autori ai crimelor care au dus din Iricinschi, p.260, în vol. Experiențe ale extazului, 1998). Una dreptul la o viață privată, lipsită de urmăritori și „ciripitori”. 1945 până în 1989 la uciderea a 890.000 (opt sute nouăzeci dintre epistolele trimise academicianului de la Chicago face Constantin Noica visa că va rămâne la familia lui din Anglia, de mii) de români fără a socoti victimele comunismului din puțină lumină în povestea scurtei prefețe în măsura în care din „ca să nu mai aibe nimeni prilej să se ocupe de el” (vezi Isabela Basarabia, Bucovina şi Ținutul Herţii şi la circa două milioane ea reiese că autorul de 34 de ani se grăbise în primăvara lui Vasiliu-Scraba, Filozoful Noica, un marginalizat al culturii de întemniţaţi politici pe diferite termene între 23 august 1944 1984 să-și scrie singur recomandarea: „Îmi pare rău că a mai comuniste și postcomuniste, în „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. și 1964 (vezi Monumentul victimelor comunismului de la trebuit să vă obosiți cu prefața pentru volumul de la Payot. 282/2014, pp.23-25). Chene Bourg, Geneva, Elveţia) n-au fost nicicând pedepsiţi, Eu speram că versiunea trimisă era conformă celor spuse de În studiul său Totalitarismul ca mod de acaparare a puterii ei şi urmaşii lor au rămas să controleze falsificarea istoriei Dvs. Oricum, vă mai exprim încă o dată recunoștința pentru a de stat (postat pe internet la www.procesulcomunismului.com/ pentru a-şi ascunde vinovăţia. În „Wikipedia” românească, 1001-a dovadă de bunătate pe care mi-o dați” (I.P. Culianu, 4 marturii/fonduri/varlam , pagină greu accesibilă), istoricul Ion enciclopedie confiscată de un grup mafiot, s-a inventat chiar și aprilie 1984). Cartea (nesuscitând vreun interes deosebit nici Varlam (fost deținut politic) observase cu justețe că, oricare ar un imaginar „Nürnberg românesc” care ar fi validat verdictele în Franța și nici în Olanda, apud. Culianu) trebuie să fi fost fi ideologia sa, totalitarismul are neapărat un caracter ideologic farselor de procese politice din timpul ocupației sovietice (vezi prilejul conferinței intitulată „Știința în Renaștere” pe care i-a prin „voinţa de a-şi justifica natura teroristă”. Aceasta ar fi „o Testis Dacicus/ George Manu, România sub ocupație rusească dactilografiat-o Adriana Berger în franceză. primă deosebire faţă de dictatura banală”. Numai că ideologia în spatele Cortinei de fier, Ed. Mica Valahie, București, 2011). Altă conferință la Sorbona nu mai figurează în bio- pe care o practică totalitarismul de dreapta sau de stânga este Din perspectiva beneficiarilor comunismului și ai bibliografia sa completată de Tereza Culianu uneori neinspirat. „nelegitimă până și în ochii propriei doctrine” (cf. Ion Varlam, post-comunismului, apare semnificativă reacţia unui E posibil ca ea să fi semnalat prezența fratelui ei la Rimini în ibid.). Pentru că plasează într-un viitor utopic binele ca scop vizitator al filozofului Noica, la propunerea lui Sorin Ilieşiu, vara lui 1989. Bio-bibliografia publicată în „Litere, Arte & final, în timp ce face răul, actualitatea fărădelegii faţă de de a fi comemorată într-o zi anume memoria victimelor Idei” (18 mai 1992, p.7) indică la „Conferințe” că ar fi ținut persoanele indezirabile fiind mijlocul de realizare a măreţiei comunismului. Propunerea lui S. Ilieşiu a stârnit opoziţia conferința „Detective novels” pe 21 aug. 1989 la Rimini, unde viitoare. lui Andrei Pleşu, îngrijorat nevoie mare ca nu cumva să fie era organizată cea de-a zecea „Întrunire pentru prietenia între După schimbarea de regim din decembrie 1989, foștii „statutate” nişte „noi chermeze” (vezi scrisoarea lui S. Ilieşiu popoare”. Lucrul este greu de crezut nu numai din pricina comuniști și tinerii pe care ei îi instruiesc pentru cercetările către Radu Filipescu, 1 febr. 2012). limbii englezești a conferinței, chiar dacă pe atunci Culianu „Centrului internațional de studii asupra comunismului” din Teama de istoria „recentă”, povestită așa cum a fost ea, preda italiana în America. E puțin probabil ca un subiect legat cadrul „Memorialului de la Sighet” au căpătat în deceniile post- și nu după șabloane „legalizate” de foști ideologi ai regimului de ucideri urmate (cvasi automat) de prinderea criminalului comuniste o curioasă abilitate: cu toții par extrem de vigilenți comunist, au avut-o mereu „cripto-bolșevicii” și clientela să fi fost acceptat la acea întrunire pledând pentru amiciție în ca studiile lor să nu cumva să fie „impurificate” prin citarea de acestora. Savantul Micea Eliade notase în jurnalul său ce-i sensul creștin de „agape”. mărturii din volumele de memorii publicate de foști deținuți spusese fostul deținut politic C.C. Giurescu, atunci când s-au După ce (susținut de M. Eliade) Culianu şi-a văzut la două politici după căderea comunismului. Sarcina cercetătorilor revăzut după treizeci de ani: Securitatea a scos biblioteca mari edituri teza de ciclul trei și cartea despre eros și magie (cu de dosare dă impresia a se limita la papagaliceala discursului istoricului George Brătianu arestat în 1950 și i-a dat foc, o scurtă prefață alcătuită de profesorul Eliade în febr. 1982), securiștilor torționari, îndosariat și oferit de Securitate spre distrugând nu numai cărțile din bibliotecă ci și manuscrisele e posibil ca el să fi transmis Securității acea notă detaliată amănunțită cercetare. (6 mai 1972). După exemplul bolșevicului Roller (cu ilustrația despre Eliade unde stă scris că i-a citit Adrianei Berger teza de Primind de la Ioana Diaconescu linkul „Memorialului de manualului prezentând la p. 735 Regimentul de artilerie doctorat din 1982 pe tema operei lui Eliade și că a trebuit să-i la Sighet” pe 17 decembrie 2017 și uitându-mă pe cele 20 de „Ana Pauker”, ediția a III-a, 1947), istoria se cerea (vezi răspundă Adrianei Berger la o mulțime de întrebări privitoare titluri ale „Bibliotecii Memorialului”, am constatat că nu apar Doamne) reinventată de criticul literar Zigu Ornea, sau chiar la „relația sa cu Mircea Eliade”. titluri ale cărților unor foști deținuți politici povestind ororile de jurnalistul politic I.P. Culianu. Pe la 22 de ani, comunistul Ioan Petru Culianu primise prin care au trecut. În biblioteca atent triată nu figurează decât Referindu-se la volumele omagiale Aufsaetze zu Mircea după licența în italiană postul dorit (de redactor la revista roadele copierii dosarelor securiste. Nici vorbă să se găsească Eliade, îngrijite de Hans P. Duerr (n.1943), dintre care deja „Secolul XX”) pe care un securist îl asigurase că-l va avea, dacă lucrările de sinteză ale doctorului Florin Mătrescu sau ale lui apărut (Sehnsucht nach dem Ursprung, 1983), academicianul va colabora cu temuta instituție (vezi interviul din 2 decembrie Fabian Seiche (Martiri și mărturisitori români din secolul Mircea Eliade îi scria lui Culianu pe 24 febr. 1984 că nu-l 1990 înregistrat de G. Adameșteanu și publicat în Revista „22” XX, 2014). deranjează dacă ele cuprind și articole critice, gândindu-se din 22-23 mai 2011, p. 13; republicat să umple 32 de pagini Oare „Memorialul de la Sighet” ocolește intenționat probabil la diversitatea firească de opinii și nu laetichetarea în culegerea de articolașe din „Lumea liberă românească”, volumele de memorii ale victimelor închisorilor politice intitulată pompos și nepotrivit: Păcatul împotriva spiritului, comuniste? Ne punem această întrebare întrucât „cercetătorii Isabela VASILIU-SCRABA 2005, p.59). În vara anului 1972 Securitatea i-a permis acreditați ai C.N.S.A.S.” mereu „uită” să prezinte și punctul de licențiatului să treacă dincolo de granițele închise ale vedere al victimelor, difuzând negreșit „limbajul standardizat” (Continuare în pg. 18) Acolada nr.4 aprilie 2019 13 INTERVIUL Să nu te întorci pe acelaşi drum ând ieși din biserică, ținându-se de picioarele nu-l ascultau și simți nevoia să se ACOLADEI. stâlpul care străjuia intrarea – erau sprijine de ceva. Văzu mâna unei vere care, doi stâlpi care încadrau ușa pe care văzându-l că a rămas în urmă, a venit să-l NICOLAE OPREA se băga mortul și de la care porneau scările – ducă înainte… una două, trei patru cinci – și de la a treia scară – Mai poți? (II) simți că-l lasă puterile – guta futu-i mama ei – Mai pot … Timpul este chemat de gută! – deși mâncase carne. Simți că laba Atunci văzu înmormântarea tatei, sa modereze „războiul” piciorului îi alunecă pe a patra treaptă și făcu cu boii pășind cu calm, având un colac pus generaţiilor un efort cu celălalt picior și atinse și ultima între coarne și cu stăpânul boilor, cu un scară. De acolo porneau dalele care mergeau ștergar în jurul pieptului, ca și cei șase care După anul 1989,v-ați până la asfalt. „Procesia” – asta auzise, că trebuiau să poarte năsălia și care aveau, și ei, dedicat și cercetărilor de tip lunga coloană care însoțea mortul, pe draga ștergarele puse în jurul pieptului… și patru academic, numite așa (tot) de lui Marie, se numea „procesie”: doi popi heruvimi duși de patru oameni, care aveau, criticul remarcabil de la Vatra. înaintea dricului, care era înconjurat de heruvimi și serafimi, și ei, ștergare în jurul pieptului, un sfeșnic care era dus de Cărțile despre Macedonski, V. cei care să poarte sicriul, iar în față coșul cu pomeni, paosul și un om care avea un ștergar în jurul pieptului… Își aduse Voiculescu, I.D. Sîrbu, secțiunea coroanele. Se puse și el în spatele mașinii care ducea mortul, aminte că ștergarele pentru înmormântarea tatălui fuseseră importantă din cartea amintită și mașina mergea, foarte repede, și grăbi pasul, nu se mai date de la mătușa Rozalia și sora tatei, tanti Ștefania, căci la început, despre „Școala de la Târgoviște” au constituit făceau „stațiile”, când mortul se oprea și se opreau și popii, țese ea ștergarele Rozaliei, că era mai tânără iar tata murise puncte de reper pentru analiza unor autori importanți ai citind din cărțile lor și-și aminti de înmormântarea tânăr, și nu apucase să se pregătească de moarte. Și literaturii noastre. Se scrie altfel la distanțe de timp, despre tatei, simți că este împins să grăbească pasul, că iar rămăsese în urmă. marii scriitori. Mă gândesc că v-a stimulat și calitate dvs. de se mărise distanța dintre el și dric. I se părea că – Vrei să-ți aduc o mașină? universitar care se adresează mereu, prin forţa lucrurilor, nu mai putea să meargă, că ar fi trebuit să alerge – Nu, merg singur, și simți că amândouă brațele îi altor și altor generații de studenți... Ce scriitori, ce grupuri, și revăzu carul cu boi în curtea casei, acoperit cu un covor erau încercuite. De la subțiori fu luat pe sus și dus în spatele ce fenomene mai au încă ceva de spus, în timpul prezent sau și iarăși fu împins și porni mai repede, aproape fugind, dar dricului, dar mașina mergea foarte repede și ar fi vrut să pună în cel postum? mâna pe mașină, pe dric… În epoca modernă a literaturii române, până în post- Își aduse aminte că sora mai mică a tatei, cea care își modernitatea zilelor noastre, tradiţia foiletonistică (cronica, oferise țeserea ștergarelor Rozaliei, Ștefania, îi mai spusese recenzia, fragmentul critic) s-a îngemănat cu cercetarea provocat, însă, o perceptibilă stare de saturaţie şi o dispersie ceva, nu doar lui, ci la toată familia care stătuse în ultima academică. Invoc doar câteva exemple de paralelism al nescontată a sferei cititorilor, mai ales a celor avizaţi. Dispariţia noapte de priveghi, dar nu putea să-și aducă aminte. abordării materiei livreşti: G. Ibrăileanu, Nicolae Iorga, cenzurii – care continua să existe într-o formă camuflată în Ovid Densusianu, G. Călinescu, E. Lovinescu, Pompiliu anii ’90 – a creat premisele reaşezării valorilor autentice, dar Trecuseră de pe strada principală pe o uliță, mai era Constantinescu, Vladimir Streinu, Şerban Cioculescu; iar a generat şi un fel de ebuliţie editorială, necontrolabilă în lipsa un kilometru până la cimitir și-și aduse aminte cum se făceau dintre contemporani: Cornel Regman, Mircea Zaciu, Nicolae aplicării judicioase a principiilor estetice. Apoi, difuzarea „stațiile”. Boii se opreau din mers, o văduvă săracă punea Manolescu, Eugen Simion, Ion Pop ş.a.m.d. Formarea mea normală a cărţii a fost strangulată prin deplasarea ponderii către „podul” – o bucată de pânză împăturită, de mărimea unui la şcoala clujeană cred că m-a ajutat să îmbin deprinderea de criteriul comercial. Dificultatea informării prompte şi cât de cât cearșaf sub car, popa începea să citească la rudele mortului, cronicar cu exegeza de tip universitar, care nu are nimic de-a complete diminuează considerabil aria de selecţie în recepţia pe care era pus patrafirul. Dădea cu agheazmă și popa era face cu didacticismul. În cărţile despre cei doi scriitori canonici critică. În fond, noutatea (ca să nu spun: moda sau obsesia înaintea carului, care pornea dus de funia legată de coarnele – Alexandru Macedonski –Poetul trivalent şi Magicul în proza bestseller) primează astăzi în receptarea literaturii. Acestea boilor de stăpânul animalelor. După trecere, femeia își ridica lui V. Voiculescu – am abordat, într-adevăr, altfel opera acestora, ar fi câteva din motivele care conduc la intrarea în conuri de „podul” și se pregătea de următoarea „stație”. din perspectiva prezentului, modificând etichetările simpliste: umbră a unor scriitori apreciaţi altădată pentru talentul lor. În Simțea că nu mai poate să meargă și se lăsă dus reliefând osmoza parnasiano-simbolistă la Macedonski, iar la acest caz devine necesară intervenţia specialiştilor – istorici de subțiori și întoarse capul și, la stânga și la dreapta, se Voiculescu – magicul, nu fantasticul. În ce-l priveşte pe Ion şi critici literari – care să exploreze domenii restrânse ale găseau un văr și un nepot care îl purtau în spatele mortului. D.Sîrbu, am scris prima monografie (deschizând calea pentru literaturii, scuturând praful de pe cărţile unor scriitori cu Se dezmetici și începu să facă pași îndesați, se desprinse alţi tineri cercetători) despre un prozator neasemuit, punând valoare recunoscută într-un moment istoric sau altul. din legănarea aceasta pe care o aduseră cei care îl purtaseră accentul exegetic pe opera sa postumă focalizată în jurul Trăim într-o epocă de un dinamism nemaiîntâlnit – vărul și nepotul. Trecuse de barieră și mai erau două sute romanului anti-totalitarist Adio, Europa!. Iar partea a doua în istoria literaturii române, comparabil poate cu momentul de metri de unde începea gardul cimitirului. Bunicii erau a cărţii recente (Printre optzecişti) constituie prima formă a interbelic al coabitării modernismului cu avangardismul. Au la intrare și își cumpăraseră morminte pentru ei, dar cum studiului despre Şcoala de la Târgovişte a prozatorilor care apărut într-un ritm trepidant – cel puţin teoretic sau la nivel tata murise tânăr, locul bunicilor îl luase el, iar mașina cu au anunţat textual procedeele postmoderniste ale generaţiei declarativ – noi „generaţii” literare: nouăzecistă, fracturistă, dric în care era sicriul Mariei acceleră și aproape toată optzeciste. Mai cu seamă, cei din nucleul iniţial: Radu Petrescu, douămiiistă, a mileniului III. Şi majoritatea dintre aceste înmormântarea alergă ca să țină pasul. El făcu trei pași în Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu şi Tudor Ţopa. promoţii, să le spunem, îşi exprimă opoziţia făţişă faţă de fugă, se desprinse de nepot și de vărul lui și puse mâna pe În genere, mai toate grupările cu aport predominant optzecişti (priviţi individual sau fixaţi în tabloul de generaţie). mașină. Văzu intrarea la cimitir. Se opriră. Atunci își aminti, în dinamica literaturii contemporane (cu punct de plecare la Conflictul dintre generaţii a existat din totdeauna, dar este greu iarăși, de carul cu boi. Cei șase care purtau năsălia fuseseră interferenţa interbelic-postbelic) au fost analizate cu pertinenţă de controlat /explicat când se transformă în polemici sterile şi la marginea carului, doi se urcară în car, iar patru rămăseseră în studii sintetice: Gruparea „Albatros”, Cercul Literar de la negări categorice care depăşesc limita rezonabilă a pamfletului. jos ca să ia sicriul. Odată pus pe năsălie, s-a produs ultima Sibiu, Grupul suprarealist român, gruparea onirică, Şcoala Timpul este chemat să modereze „războiul” generaţiilor cu târgovişteană ş.a. De acelaşi interes al criticilor au beneficiat mentalităţi diferite. Poate posteritatea… „stație”. Femeia a pus „podul” sub năsălie, popa a început generaţiile distincte ale perioadei postbelice, începând cu Tristeţea cronicarului!? Aş spune că, prin definiţie, să citească cu patrafirul pe rudele mortului – eu nu eram generaţia războiului şi continuând cu cele două generaţii condiţia autorului consecvent de cronici literare presupune cu rudele mortului – stăteam lângă cruce și m-am tras lângă care s-au confruntat sub comunism: şaizecistă şi optzecistă. solitudinea. Am resimţit intens această stare ingrată a car. Cei care purtau năsălia au pornit spre mormânt, femeia Dar ne lipsesc sintezele despre promoţiile intermediare (cum înstrăinării după ce am fost ocolit sau n-am mai fost salutat de și-a luat „podul” și eu am rămas sub covorul care acoperea este a anilor ’70 în care vă încadraţi şi dumneavoastră) şi scriitorii despre cărţile cărora mi-am exprimat opinia, zic eu, carul – aveam nouă ani. Alaiul de înmormântare a urmat monografiile despre valoroşi scriitori care şi-au încheiat, cu obiectivitate. Din nefericire, enunţul critic poate fi infailibil, năsălia și eu am rămas cu carul și cu boii în drum. Stăpânul fatalmente, opera. Astfel, n-au apărut încă studii monografice când se întemeiază pe argumente convingătoare, dar nu şi boilor a luat colacii din coarnele boilor, i-a învelit în ștergarul despre Mircea Ivănescu şi Leonid Dimov, Constantin Ţoiu inatacabil. Şi, de cele mai multe ori, e contestat de scriitorii pe care îl avea pus în jurul pieptului, a împăturit covorul și şi George Bălăiţă (rezumându-mă la câte două exemple din înşişi, a căror părere despre propria operă rareori se întâmplă l-a pus în car… poezie şi proză). să coincidă cu evaluarea criticului de întâmpinare. Acesta este Nu m-am putut apropia de sicriul Mariei, popa Mă leg de întrebarea anterioară, și revin la scriitorii condamnat, astfel, la singurătate, în pofida solidarităţii sale își făcea slujba, a sfințit mormântul, a dat cu agheazmă, a „Școlii de la Târgoviște”. A fost o perioadă, după ‚89, când, manifestate în act. Întrucât criticul îşi exprimă devotamentul turnat vin și a pus o lopată de pământ peste sicriul ei. A pus de pildă, au fost publicate o serie de „Jurnale” semnate Radu faţă de literatură prin chiar acţiunea lui valorificatoare. El nu și o mână de pământ peste sicriul Mariei și eu mi-am adus Petrescu, după cum, sper că nu greșesc, ceilalți reprezentanți se desolidarizează de Operă, ci de non-valoare sau de opera aminte ce ne spusese Ștefania în noaptea de priveghi: târgovișteni nu s-au bucurat de reeditări prea numeroase. Este imperfectă. Aşa cum creatorul de ficţiuni trăieşte prin fiecare – Să nu te întorci pe același drum. o întâmplare că revin unii scriitori, iar alții se pierd? Dintre frază din cartea sa, criticul literar transformă citirea în trăire. Popa ne invită la slujba de pomenire care avea loc optzeciști, știu că Mircea Cărtărescu are un cult pentru Mircea Impactul dintre ei intervine doar atunci când unul trişează la sala de praznice și eu mă gândeam să nu mă întorc pe Horia Simionescu. Își dau mâna, peste timp, generațiile de printr-o trăire inautentică. Falsul şi artificiul din text se cer același drum: să o iau pe la căucie, drumul era ca o uliță de scriitori? Ce rol are negarea cu vehemență a unor valori? deconspirate prin intervenţia diligentă a cititorului avizat în țară și până la cimitir fusese asfalt. Ar fi trebuit să trec pe Există o tristețe a criticului care nu știe niciodată unde și dacă ipostază critică. Exagerez, desigur, pentru că există şi reversul lângă casa lui Radu, să trec podul de la Valea Seacă, altă ajunge la țintă săgeata lui? medaliei: scriitori care ştiu să mulţumească pentru lectura barieră, și pe urmă să cotesc la dreapta, ca să o iau spre casă. N-aş spune că este întâmplătoare reconsiderarea atentă a cărţilor lor. Marea tristeţe decurge din conştientizarea Nu era departe, dar de ce spusese sora mai mică a tatei „să operei unui autor uitat în timp. Cert este că, după ’89, fenomenul faptului că nu voi avea timp destul (vârsta îşi spune cuvântul) nu te întorci pe același drum”? literar contemporan a fost redimensionat – şi revigorat – prin ca să citesc/ recitesc toate cărţile din biblioraftul meu. apariţia unor noi reviste şi edituri în toate zonele cu tradiţie culturală. Efervescenţa fără precedent a vieţii literare a Interviu de Lucia NEGOIŢĂ Dumitru RUSAN Acolada nr.4 aprilie 2019 14 Revoluţionarul, aghiotantul regal şi poetul Spuma zilelor și nopților de lectură Candiano Popescu (I) „Poeme pe frunzele

botezat de Cleopatra Trubetzkoi (Ghica). Mama sa era rudǎ leandrului” „Lucrat” de Caragiale de sânge cu domnitorul Alexandru Ghica al II-lea care, ca toţi ghiculeştii, se trăgea din greci aromâni! Femeie frumoasă, se Perenitatea lui Eminescu, de pildă, este întărită și de detractori. Citesc într-o Ce nu poate şi nu face ştie că a fost curtată şi cerută la un moment dat în căsătorie de foaie părerea energică a unui eseist de modă literatura!? Ca să nu vorbim Ion C. Brătianu. În 1854, imberbul Candiano reuşeste al doilea nouă că Eminescu e un zero! Cum nu-l mai totuşi de moderni, orice, erau la Şcoala de Ofiţeri din Bucureşti pe care o absolvă în 1859 cu citisem în ultima vreme, iau repede din raft încredinţaţi până şi atât de gradul de sublocotenent. În 1864 era căpitan. Cu acest grad ia un volum oarecare de Eminescu și recitesc rezervaţii şi de riguroşii clasici… parte în noaptea de 10-11 februarie 1866 la răsturnarea lui Cuza 25-30-55… de pagini. Fără „îndemnul” Din generalul Al. Candiano (pe care, altminteri, cum notează în Amintiri din viaţa­-mi, îl preţuia faimosului eseist, iar aș fi amânat sine die Popescu, bunăoară, anarhist şi iubea). Devine şef de cabinet la Ministerul de război ocupat pe lectura din poet, din prozator, din gânditor. implicat în detronarea lui Cuza, rând de maiorul Dimitrie Lecca şi colonelul Nicolae Haralambie, * capul cunoscutei Revolte antidinastice de la Ploieşti din 1870, unii dintre capii loviturii de stat din februarie. După urcarea lui „Profesorul” din Viața pe un peron a lui Octavian Paler: autorul actului de bravură al cuceririi redutei de la Plevna în 1877, Carol pe tron, demisionează din armată din cauza neîncrederii pe „M-am întrebat de ce ține Dumnezeu ca oamenii să-și mărturisească aghiotant mai bine de 12 ani al regelui Carol I, autor stimabil care suveranul o manifesta, se spune, faţă de corpul de ofiţeri al păcatele și greșelile. El ar trebui să știe tot. De ce ține atunci să ne al unui tratat de artilerie în două volume, dar şi poet, Caragiale armatei române. Între 1867-1870, scoate ziarele „Perseverenţa” oblige să spunem tare ceea ce el știe? Vreți să vă spun de ce? Ca să plăsmuieşte, bunăoară, un biet personaj de comedie bufă: rizibilul şi „Democraţia”. Trece Carpaţii în Ardeal, îl cunoaşte pe Avram ne umilească, domnilor. Ca să fim smeriți și umili”. prezident al Republicii podgorene de la Ploieşti, citind „la 6, în Iancu şi va fi reţinut la Arad ca „agitator daco-român”. Tot cam din * Peste 300 de proverbe și zicători au conotație negativă, Piaţa Unirii plină de popor” (cocoţat pe un scaun de tocat cârnaţi!), această perioadă datează o fotografie, păstrată în arhiva familiei, încep cu nu, cu nici, cu nimeni etc. Să înțelegem că înțelepciunea care îl înfăţişează, se pare, alături de Eminescu şi Slavici. În 1869 actul solemn al întemeierii acesteia. Pentru conformitate, citeşte populară nu e tocmai optimistă, necum festivistă? schiţa, ori, mai curând, reportajul post-festum, intitulat „Boborul”, este închis o lună la Ploieşti pentru „delicte de presă şi politice”, în * publicat pentru prima dată de „Nenea Iancu” în ziarul „Epoca” din urma unei campanii antidinastice furibunde declanşate în paginile Din treburile grele ale vieții: „Cine își închipuie că este 21 noiembrie 1896. „Perseverenţei” şi „Democraţiei”. ușor să dai foc unei biblioteci se înșală amarnic. Treaba e tot atât de Avocat cu un doctorat de specialitate în Italia, implicat „Vestea de a ne scula la 8 august ne-a adus-o Carada, dificilă ca și atunci când vrei să dărâmi un oraș…” (Mircea Horia serios alături de ceilalţi fruntaşi ai partidului în fundarea, în 1875, vineri, la 7 august, după prânz”, scrie Al. Candiano Popescu în Simionescu). a Partidului Naţional Liberal, decorat pentru fapte de arme cu cele Amintiri…. „Rosetti s-a ţinut de cuvânt, a plecat la Paris şi de * mai înalte distincţii româneşti şi străine în timpul Războiului de acolo ne-a telegrafiat că bătălia de la Gravelotte, dată în 16 august Luciditatea Profesorului din Viața pe un peron: „…m-am Independenţă de la 1877, personalitate politică apreciată de un stil nou, este o victorie franceză. Greşită apreciere. Bătălia de la apucat cu toată patima să-mi cântăresc de la capăt viața. Și am început I.C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, C.A Rosetti şi alţii, în ciuda Gravelotte era o victorie prusiană (e vorba de Războiul franco- să pricep ce greșisem. Niciodată n-am trait, de fapt, decât pentru mine. meritelor istorice de netăgăduit, în mod paradoxal, figura cu prusac de la 1870, n.n.)”. Trebuie spus că „un comitet revoluţionar” Am iubit lumea, dar am iubit-o pentru că existam eu în ea. N-am fost care Al. Candiano Popescu înfruntă posteritatea este mai curând alcătuit din fruntaşi liberali hotărâse ca începutul revoluţiei ce viza ani de zile decât un solitar diletant… Știți ce este un solitar diletant? cea creionată ironic de inegalabilul autor al Scrisorii pierdute, răsturnarea lui Carol I să fie declanşat în ţară de o semnificativă Unul care trăiește în singurătate trăgând cu coada ochiului la lume…” maestrul portretului în aqua-forte. Boborul, cu un evident caracter victorie a trupelor franceze în războiul franco-prusac. „Inţelegere * Incompatibilitatea naturii cu arta?: „scriu poeme pe frunzele satiric antiliberal, conceput după 25 de ani de la consumarea aveam cu cele 13 oraşe şi cu trupele din tabăra de la Furceni, scrie leandrului până când el plânge de rușinea de a fi îmbrăcat în cuvinte” evenimentului, se vrea un reportaj à rebours al celor 15 ore de în continuare în Amintiri… Candiano Popescu, să ne ridicăm în (Ion Chichere) existenţă ale Republicii de la Ploieşti, reportaj realizat de I.L. aceeaşi zi. Am prevenit îndată pe Stanian, pe Petre Apostolescu, * Caragiale, cum pretinde autoironic, nu numai în calitate de martor pe Stan Popescu, pe Titu Bălăceanu, pe preotul Ioachimescu şi alţi Iris, personaj din romanul Bursa de iluzii de Magda ocular, ci şi de cetăţean activ al acelei republici, investit oficial, fruntaşi ai liberalismului ploieştean despre ordinul din Bucureşti şi Ursache, descriind străduțe „cu personalitate accentuată” din Iași: la numai 16 ani (!), cu funcţia publică de subcomisar de poliţie, despre evenimentele ce aveau să se întâmple”. În fruntea grupului „Sfântu Atanasie, răsucită capricios, Florilor, strâmbă și bolovănoasă, ba chiar şi încins reglementar peste trupul feciorelnic cu sabia de revoluţionari ploieşteni liberali care urmăreau răsturnarea Sulfinei, elegantă, luxoasă, parfumată. Revenim pe misterioasa, de rigoare… Ca să fim drepţi, mai mic cu 11 ani decât Candiano Regelui Carol I şi instaurarea Republicii condusă de o regenţă criptica Abrahamfi, pe liniștitoarea Dumbravă Roșie. Trompeta are Popescu, zburdalnicul concitadin al capului tentativei de lovitură prezidată de generalul Nicolae Golescu, în noaptea de 8 august, Al. nume oximoronic. În fapt, e o blajină de Tătărași. Moara de Vânt de stat de la Ploieşti din 1870 avea, în realitate, în acel de pomină Candiano Popescu pătrunde în sediul Poliţiei Prahova unde, fără și-a schimbat look-ul după 90: s-a umplut de viloaie impunătoare 8 august revoluţionar, optsprezece ani şi era grefier al judecătorilor să întâmpine vreo opoziţie serioasă, îl arestează pe şeful poliţiei și pretențioase. Fulger a rămas umedă și umbroasă, strada Rece e de instrucţie la Tribunalul din Ploieşti unde tatăl său funcţiona locale şi numeşte în locul lui pe amicul său Stan Popescu, luptător mai gălăgioasă, Lascăr Catargi, mai țanțoșă. Infatuată de-a dreptul ca magistrat. Nu ştim dacă, în aceeaşi manieră dezinhibată a alături de Garibaldi pentru independenţa Italiei, participant şi el la a devenit aleea Ghica. Scăricica e tot desfundată. Primăverile, ne discursului reportericesc, e o glumă faptul că mama viitorului răsturnarea lui Cuza. Se autoproclamă prefect al judeţului Prahova, ducem în mahalaua celestă Țicău, care ține-n miez cuibul de barză din fundacul Dochia...” scriitor l-a dezarmat, când a ajuns acasă, ţinându-l captiv în odaie apoi ocupă staţia de telegraf din oraş şi se instalează în Unitatea de * cu sabia ascunsă, ghetele şi pălăria încuiate în scrin, până a trecut Pompieri. În larma dangătelor de clopote ale bisericilor din oraş, în Scriitorul boem care nu conștientizează că-n mâna lui stă zavera, sau faptele s-au petrecut întocmai. Cert este că în faţa Curţii zorii zilei citeşte mulţimii adunată în piaţă o telegramă ticluită de schimbarea lumii, cum împăratul moțăie liniștit când conducătorul cu Juri, care putea la o adică să-i osândească la muncă silnică pe el, dar prezentată ca venind de la Bucureşti de la capii revoluţiei: oștilor, mâna lui dreaptă, cum ar veni, cucerește o țară ca pe o pasăre amândoi, a ajuns numai Candiano Popescu. În cazul său, mama de „Vă anunţ deplinul succes al libertăţii pe tot teritoriul României. adormită în cuib. origine arvanită, ca şi tatăl lui Ion Luca, se pare că mai curând l-a Din înaltul ordin al Regentului (generalul Nicolae Golescu, n.n.), încurajat pe viitorul erou de la Plevna, adresându-i-se în clipele cele primiţi, ca prefect al judeţului, jurământul funcţionarilor civili, mai pline de tensiune de dinaintea trecerii la acţiunea revoluţionară, precum şi al trupelor de acolo. Nesupunerea consideraţi-o ca cf. Amintirilor din viaţa-mi , astfel: „Să trăieşti, Alexandre. Inima înaltă trădare către naţie. Ministru I.C.Brătianu”. În aceeaşi îmi spune că nu se va întâmpla primejdie, dar orice s-ar întâmpla, noapte se pare că tot de la Ploieşti pleca o telegramă către Guvern sunt mândră că te-am născut”. (de data aceasta mult mai adevărată!) prin care Bucureştiul era În 1896, când şi-a scris fantezista „relatare de la faţa anunţat că revoluţia izbucnise la Ploieşti… Urmare, în dimineaţa locului”, Caragiale era un scriitor versat a cărui notorietate publică respectivă au fost arestaţi „toţi bărbaţii cu vază ai partidului începuse deja a fi disputată şi se juca la ruleta politică. Criticul liberal, atât în capitală, cât şi în celelalte oraşe. Ion C. Brătianu sagace care i-a ridiculizat necruţător în fel şi chip pe politicieni, aşa fusese arestat la Piteşti şi transportat pe jos la închisoarea din cum a făcut cunoscut public soţia sa, mai târziu, a jinduit realmente Câmpulung (Amintiri din viaţa-mi)”. Candiano află de-abia în jurul toată viaţa după un post de parlamentar! Că nu a ajuns să intre orei 16 din gura lui Eugeniu Carada care venea de la Bucureşti cu în tagmă, fie chiar şi sub aripa conservator-democratului Take împuternicirea Comitetului de a transmite capilor revoluţiei de aici Ionescu , „Gură de aur”, e o altă poveste! Acum însă era pasionat ordinul de a nu opune nici o rezistenţă trupelor trimise de guvern şi cultiva genul reportajului, ameţit pur şi simplu la cei 43-44 de pentru înăbuşirea răscoalei, că mişcarea fusese zădărnicită din faşă ani ai săi de imensul succes la public al relatării în foileton, în în capitalǎ şi că, astfel, totul era compromis. Grupul conspiratorilor Komives Miklos - Dragon cu aripi roșii Gazeta poporului, a sinuciderii lui Al. Odobescu (Caragiale pune de la Ploieşti împreună cu întreaga administraţie autoinstituită aici în circulaţie, sub pseudonim, varianta că scriitorul opioman, sunt arestaţi de autorităţi, iar Candiano reuşeşte să dejoace planul îndrăgostit la 61 de ani de Hortensia Keminger, fosta soţie a lui maiorului Gorjan, aflat în fruntea batalionului ce fusese trimis * Al. Davila, mai tânără ca el cu 30 de ani, s-ar fi otrăvit datorită la Ploieşti pentru înăbuşirea răscoalei, de a-l asasina la ordinul Un cititor care reușește să influențeze trei oameni să citească faptului că, cerând-o de soţie, cocheta profesoară de la Şcoala de adversarilor săi politici. Instrucţia procesului celor 41 de acuzaţi o carte, după ce le-o despoaie în foi ca pentru sarmale, este deja un Fete nr 2 din Bucureşti l-ar fi refuzat!). În aceeaşi manieră şi tot sub se face la Ploieşti cu judecători de instrucţie aduşi de la Tribunalul critic de întâmpinare. De la influențarea a cinci oameni sau mai mulți pseudonim, marele satiric scrie, şi tot în 1896, încă două asemenea Ilfov (procurorul general era Ion Lahovari, fratele ministrului de e deja critic de direcție. bijuterii ale genului, respectiv, Drama din strada Alecsandri şi justiţie!), însă judecarea efectivă a grupului se face la Curtea cu * „Să nu zvâcnesc în infinit/că gura prostului mă apără”. Culisele chestiunii naţionale. În prima istoriseşte păţania lui N. Juri din Târgovişte, în casa în care s-a născut Grigore Alexandrescu (Dimitrie Stelaru) Gabrielescu (o celebritate a zilei care lucrase ca arhitect secund la (locaţie considerată mai sigură…). Întregul grup este absolvit în * restaurarea Mânăstirii Curtea de Argeş cu Lecomte de Nouy), bun data de 17 octombrie de orice vinovăţie şi achitat de către Curte, Cioran visând cu ochii deschiși la filosofia de totdeauna, prieten al său din perioada revizoratului la Vâlcea, boem credul după un proces care a durat 7 zile, în care în apărarea lui Candiano atemporală, neatinsă de progresul științific: „Un filosof n-ar trebui să atras într-un periculos „joc în trei” (despre care a scris toată presa Popescu a vorbit deosebit de elocvent I.C. Brătianu însuşi. folosească niciodată datele științifice din epoca sa. Dar ce să facă? vremii) de Olga Boldur Lăţescu, frumoasa şi mult mai tânăra lui Dacă insolitul moment istoric a fost bagatelizat cum a fost – Să gândească în afara științei, pur și simplu”. O utopie, desigur. concubină… bagatelizat de un Caragiale necruţător cu ale politicii (!!!), nu e * mai puţin adevărat, ca supremă ironie a sorţii, că ploieştenii, atât Ironia lui Balzac când portretizează avocați, bancheri sau Agitator și revoluționar de mândri de sagacitatea criticǎ a concetăţeanului lor, datorează notari. Iată-l pe notarul Alexandre Crottat: „vânjos și gras, unul dintre înflăcăratului Candiano şi nu altcuiva propriul monument al acei oameni stimabili care săvârșesc o prostie în mod chibzuit, care Privită din perspectiva vremurilor şi evenimentelor care luptătorilor pentru libertate din actualul centru civic al Ploieştiului. te calcă vârtos pe-o rană tainică și pe urmă te întreabă de ce gemi”. au marcat ultima treime a secolului al XIX-lea românesc, Aşa cum datorează aceleiaşi inimi viteze a neînfricatului Candiano Și Crottat mai e flecar și gafeur, dar, în fond, un prostănac care nu personalitatea lui Al. Candiano Popescu merită mai multă atenţie. şi monumentul luptelor de la Griviţa din 1877! vede în viață decât acte. Viitorul general, avocat , ziarist, poet, memorialist şi autor de tratate militare s-a născut la 27 ianuarie 1841 la Ploieşti, fiind Ştefan Ion GHILIMESCU Dumitru Augustin DOMAN Acolada nr.4 aprilie 2019 15 Afacerea „Meditația Transcendentală” Vatra. Surprize și Institutul de Cercetări Psihologice și colegiale. Pedagogice din București Informatorii – X „Mâna care ne-a hrănit poate fi și cea și avea nevoie de studenți care să-l ajute în organizarea Serii și grupuri. O ședință de partid în care ne va suci gâtul” cercetărilor , respectiv în munca de rutină ( culegerea datelor, Nassim Nicholas Taleb, organizarea experimentelor,etc.). redacția revistei «Vatra» (1986) Lebăda Neagră A apelat în acest scop la colaboratoarea sa Irina Holdevici Teoria GRUPURILOR , asistentă la Institutul de Educație Fizică și Sport din București 1. Contextul general ( I.E.F.S.) , unde preda psihologie și făcea cu studenții de acolo Ca grup informal, totuși având 2. Contactul cu „Meditația Transcendentală” training-uri de relaxare și sugestie și la profesorul Mihai Golu unele trăsături dominante de grup social 3. Scenariul și regia unei diversiuni profesioniste de la Facultatea de Psihologie a Universitățîi București. omogen, redacția Vatra a funcționat re- lativ coerent, câțiva ani după fondarea 4. Aparența unei proceduri științifice și o „fișa În final au fost selectați doi studenți, respectiv Dana revistei. O coerență a existat, firește, personală” cu conotații politico-ideologice Faur de la Institutul de Educație Fizică și Sport ( recomandată aproape tot restul vremii, doar natura 5. Tehnica „Meditației Transcendentale” de dr. Irina Holdevici ),și subsemnatul (recomandat de către coerenței de grup și de program s-a 6. Regizorii-actori, decorul și un ritual foarte straniu profesorul Mihai Golu ). modificat. pentru acele vremuri Am obținut recomandarea profesorului Mihai Golu după Mă voi ocupa de aceste aspecte, 7. Invazia absurdului , violenței și patologiei în mediul lungi discuțîi pe care le-am avut încă de la începutul anului I din perspectiva documentelor de Secu- studențesc despre evoluția domeniului psihologic și chiar despre situația ritate, a notelor mele de jurnal. Această perspectivă nu este, nu 8. Contextul social și legăturile subterane cu sistemul din țară , discuții în care i-am spus că în urma lecturilor , poate fi singura. Mi-o asum, atâta vreme cât nici unul din colegii mei de redacție nu a ținut să exprime public propria sa perspectivă. 9. Declanșarea anchetei experienței și a rutei mele sociale anterioare sunt dispus să De asemenea, nici una dintre persoanele implicate în procesul de 10. Represiunea la nivel de sistem investesc exact într-un domeniu deocamdată proscris , dar fondare, de administrare și de control ideologic, adică de produ- 11. Reacția mediului universitar și a autorităților care după opinia mea sigur va redeveni important ( mă bazam cere a revistei, în condițiile anterioare anului 1989, nu a dat semn profesionale atunci pe evoluția situației generale din țară ). că dorește să o facă, în ciuda repetatelor mele invitații, adresate 12. Ecourile în spațiul social Pe de altă parte , dintre colegii mei de an la Facultatea de public și nominal. Ar fi fost vorba de publicarea corespondenței 13. Evoluția psihologiei după 1990 , primul semnal Filozofie-Istorie eram singurul care venise cu o recomandare redacționale, din care o parte se află în arhivele personale ale al încapsulării societății românești și al preluării de la o altă facultate și printre puținii care au lucrat în timpul redactorilor, dacă nu a fost distrusă dintr-un motiv sau altul. Nu iert pe nimeni și nu mă iert. Documentele nu sunt decât controlului asupra sferei civile prin militarizarea facultățîi în primul an ( mai târziu am aflat că am avut o colegă baza cercetării pentru o istorie a grupului Vatra. Un concept, o discretă a întregului sistem politic și social care lucra simultan la Radio România). Conform regulilor utopie, o dorință, nu și o realitate istorică întrupată a ideaalului. regimului de atunci, cei care renunțau la o facultate și voiau Nu este vorba de a deschide procese postume, ci de a evoca să se înscrie la altă facultate aveau dreptul să dea examen oameni în carne și oase, cu slăbiciunile și calitățile fiecăruia. 1. Contextul general numai după ce lucrau un an „ în producție”, pentru ca statul Moartea i-a exmatriculat din jocul cu mai multe funcții pe unii să-și recupereze chetuielile făcute cu ei la prima facultate . dintre ei. Cei care se simt chemați să-mi dea replică în numele După atâția ani care au trecut de la celebra afacere Înainte de admiterea la Facultatea de Psihologie am fost răposaților sau în nume propriu, sunt bineveniți. Cu o sigură „Meditația Transcendentală” care a bulversat intelectualitatea pedagog la „Liceul economic „Mihai Eminescu” de lângă Piața condiție le voi răspunde într-un spirit dialogant. Dacă vor căuta să-și argumenteze poziția cu documente, așa cum o fac și eu. Nu anilor `80 , aceasta încă suscită mari semne de întrebare . Când George Coșbuc, care s-a mutat ulterior într-un sediu nou pe voi răspunde la invective. vorbim de un eveniment de o asemenea anvergură orice detalii Șoseaua Viilor din București, exact acolo unde, peste ani , va O singură excepție, pentru un moment anume din istoria care pot fi aduse la lumină sunt binevenite. fi primul sediu al Colegiului Psihologilor din România. redacției, este textul citit de Atanasie Popa, scris la invitația noas- Este un prilej de a descrie culoarea acelei epoci și o Directorul liceului , profesorul de limba română Ion tră, cu ocazia conferinței despre cenzură pe care am prezentat-o modalitate de a înțelege cum și cât a mai putut supraviețui Coman , mulțumit de modul în care am coordonat elevii în holul Institutului de Teatru din Târgu Mureș la 15 iunie 2010. psihologia în timpurile aberante ale comunismului, respectiv căministi de care răspundeam și de modul în care relaționam Era vorba în intervenția lui Atanasie Popa despre modul în care cum și cât a putut fi desfigurată în timpurile stranii ale cu ei , a propus să îmi mențin serviciul chiar și atunci când s-a desfășurat distrugerea unei părți a arhivei redacționale de democrației originale românești. Pe de altă parte, această a aflat că devenisem student la zi deși , conform regulilor șpalturi, manuscrise, dactilograme și perii. Chestiunea evocată era acută, fiindcă, prin ordonarea distrugerii, pe careDan Culcer relatare exprimă o experiență proprie și o viziune personală regimului , cei care erau angajați în muncă nu puteau fi studenți o punea pe seama lui Atanasie Popa, iar Atanasie Popa pe seama asupra societății comuniste În general, presa noastră a evitat la cursurile de zi, ci numai la seral sau la facultățile de tip fără lui Romulus Guga, implica de fapt pierderea unor importante încă din anii `90 publicarea unor materiale de sinteză despre frecvență . În acele vremuri , un salariu , chiar minim, însemna probe documentare privitoare la acțiunea cenzurii în presă, în starea științelor sociale de la noi ( istorie, drept, filozofie , foarte mult pentru un student la zi care nu putea primi bursă . speță posiblitatea de a se compara modul în care se gândea re- sociologie, psihologie, pedagogie) situația lor și conexiunile Deși intrasem la Facultatea de Psihologie la zi și cu medie de dacțional revista și modul în care ea se tipărea, după intervenția cu sistemul nefiind clarificate nici după trei decenii de la bursă , nu puteam beneficia de aceasta deoarece părințîi mei cenzurii și controlului de partid. Unde dai și unde crapă, cum se căderea regimului comunist, aceste domenii fiind conduse , fiind profesori de gimnaziu , depășeau plafonul la salariu cu zice. Din păcate, intervenția lui Atanasie Popa nu a fost înregis- trată sonor și textul solicitat de mine nu mi-a fost încredințat de exact de aceiași oameni care le-au administrat și în timpul câteva zeci de lei.[3] autor. Secretara redacției, Maria Urzică îl alertase telefonic pe comunismului. Este motivul pentru care am ascuns acest lucru colegilor Dan Culcer, în dimineața în care arhiva redacțională descrisă mai În sfârșit, conexiunile strânse ale psihologiei și sociologiei mei de la facultate care nu puteau înțelege de ce în anul I de sus a fost încărcată în camionul D.C.A. Maria Urzică afirmase și ale științelor sociale în general cu sistemul comunist și facultate lipseam întotdeauna la prima oră de curs sau seminar că ordinul fusese dat de Atanasie Popa. Credem că acesta nu ar opacitatea presei cu privire la investigarea acestei afaceri și a și de ce lipseam zilnic la prânz . La fel am procedat și cu fi acționat în acest fel, dacă Romulus Guga nu i-ar fi ordonat să altor subiecte tabu din domeniul științelor sociale [0] sunt încă colegii mei de cămin care nu înțelegeau de ce în fiecare zi din o facă. Convins de Culcer că s-a făcut o prostie, oricine ar fi fost un argument pentru readucerea lui la lumină. săptămână plecăm la ora 06.00 din cămin și nu mă întorceam responsabilul, Romulus Guga a acceptat să-l lase pe acesta să o niciodată mai devreme de ora 24.00. corecteze. Arhiva a fost transportată cu trenul de marfă, în direcția unei fabrici de carton de la Molid, pe linia Cluj-Vatra Dornei, în 2. Contactul cu „Meditația Transcendentală” iarna geroasă a lui 1981. Pentru a recupera arhiva, Dan Culcer a obținut o delegație de serviciu, cu acordul lui Romulus Guga. A Experiența mea cu „Meditația Transcendentală” a fost Sergiu SIMION urmărit din etapă în etapă traseul vagonului de la Târgu Mureș, posibilă prin legătura pe care am avut-o cu Institutul de prin Cluj, până la Molid. Șeful gării căruia i s-a prezentat situația, Cercetări Psihologice și Pedagogice din București încă de pe [1] Studenții admiși la Facultatea de Filozofie în anul crezând probabil că este o acțiune de Securitate, și-a dat acordul când eram student la Facultatea de Psihologie a Universității I respectiv în vara anului iunie 1978 ( Filozofie, Sociologie ca acele două vagoane de hârtie, să fie cercetate în căutarea arhi- București (1978-1981) , în forma în care mai exista această , Psihologie , Pedagogie ) s-au trezit în toamnă studenți la vei. Ele au fost descărcate de Dan Culcer, ajutat de doi salahori, facultate în acele vremuri. Facultatea de Filozofie-Istorie (“ științe sociale „ ) , iar cei contra unor sticle cu o băutură dulceagă și grețoasă, care se numea care erau în anul IV au fost forțați să învețe în ultimul an ce Triplesec, singura disponibilă în bufetul sătesc, un soi de lichior Am ajuns la Institutul de Cercetări Psihologice și de portocale. S-au umplut trei cartoane și au fost expediate pe învățau studenții de la istorie în 4 ani, respectiv toată istoria Pedagogice din București prin recomandarea profesorului numele lui Culcer la Târgu-Mureș. Apoi transferate la Biblioteca meu Mihai Golu care a observat încă din anul I de facultate lumii ( antică , medievală , modernă și contemporană ) și toată județeană unde au fost ascunse printre cărți, cu complicitatea că eram foarte interesat de un asemenea domeniu exact atunci istoria țării . Am văzut atunci cum la examenul de istorie antică lui Dimitrie Poptămaș, bibliotecar și bibliograf, devenit ulterior când acesta fusese practic anihilat [1], iar cei mai mulți dintre , profesoara de istorie antică Zoe Petre încerca să liniștească director al bibliotecii, după 1990. Arhiva s-a distrus totuși aproa- studenții de la științele sociale nu mai erau atrași de o profesie studentele din anul IV Psihologie care plângeau disperate pe pe integral, din pricina unei depozitări neglijente ulterioare, în fără viitor [2]. coridoare: „ - Doamna profesoară , nu putem memora atâtea pivnița Palatului Culturii, hârtiile s-au topit în reziduurile apelor care au inundat subsolul, prin spargerea conductelor de evacuare În ceea ce mă privește , mizam în acei ani atât de tulburi date și cifre , nu am venit la facultate pentru asta !” : „ - Ce să facem fetelor , istoria este o știință factuală, asta este situația a closetelor. Finis coronat opus. pe nevoia oamenilor de a înțelege ce se întâmplă și ce li se Totuși, prin grija lui Ioan Radin Peianov, corector al revistei întâmplă într-un sistem politic dement în care absurdul social ...”. dar și prozator de talent, s-au păstrat urmele activității de redactare [2] devenea evident pentru orice conștiință responsabilă , dar și După comasarea în 1978 a secțiilor Facultății de reale. E vorba de registrul în care corectorul consemna titlurile și un combustibil pentru o viitoare, dar încă utopică atunci , Filozofie din București ( filozofie, sociologie, psihologie, autorii materialelor trimise la cules. Se poate regăsi astfel urma explozie socială. pedagogie ) cu Facultatea de Istorie, rezultând Facultatea de unor texte care au fost culese dar nu au apărut niciodată, respinse În acele vremuri bizare , dr.Vladimir Gheorghiu , șeful Filozofie-Istorie respectiv „ de științe sociale”, era planificat de cenzură sau de alte organe de control ideologic. Catedrei de Sugestie și Hipnoză de la Institutul de Cercetări următorul pas despre care aflaseră studenții de atunci. Această Psihologiece și Pedagogice și vicepreședinte al Asociației Mondiale de Hipnoză și Sugestie făcea cercetări în domeniu (Continuare în pg. 18) Dan CULCER Acolada nr.4 aprilie 2019 16 Mircea Anghelescu, „O istorie descriptivă a literaturii române” Mărturisim încă de la început că remarcabile, unde se găsesc idei și atitudini noi și pătrunse de vanitas vanitatum, exprimând deschis sentimentul de ne aflăm în fața unei încercări spiritul veacului în care au fost create. Demersul său constă decrepitudine și deșertăciune a vieții, devine o preocupare nu numai temerare, dar plină de în refacerea stilului dominant al unei epoci, prin traduceri, constantă la oamenii care rostesc cuvinte la parastase, omilii, substanță și de efecte pe termen poezie, eposul eroic, memoriale de călătorie, spectacolul de îngropăciuni, creează o stare de sentimentalism legat de soarta lung pentru o literatură care a teatru. Înțelegerea literaturii „ca fenomen cultural și social, și vulnerabilitatea vieții, acestea fiind o anticameră reală a eludat în bună măsură tocmai văzută ca rezultantă al unor procese, a unor curente sau a preromantismului și a ieșirii din clișeele iluministe. Fiecare această perioadă de acumulări și activității unor grupuri”, cu încercarea de a stabili coordonatele domeniu al acestei noi orientări literare este extrem de bine căutări de drumuri care se opresc pe care se mișcă gândirea de ordin moral, religios, filosofic, documentat și valorificat prin analize și citate edificatoare, în pragul romantismului. Intitulată sentimental, într-o perioadă sau epocă anume, determinând scoțându-se în evidență progresele de concepție, ca și de O istorie descriptivă a literaturii gustul literar și direcțiile de creație proprii sunt principalele realizare stilistică a operelor literare respective, unele dintre române (Tracus Arte, 2019), obiective care patronează acest eșafodaj critic. În acest fel se ele căpătând dimensiunea unor adevărate tratate compoziționale, ea reușește performanța de a reconstituie atitudinea față de literatura frumoasă, față de cartea cum este cel care privește opera lui Vasile Aaron Retorta din parcurge un segment important din de ficțiune și fantezie și mai puțin spre cea didactică și morală. vis, adevărat poem barochist, care cumulează multe din literatura noastră, definit de autor, foarte exact, ca fiindEpoca Aici fenomenele se întrepătrund și tind să formeze o ideologie „ingeniile” unei fantezii debordante și pline de vitalitate. În el premodernă, pe care îl străbate foarte atent, recompunând a epocii, să afirme o stare de spirit. Mircea Anghelescu are se face elogiul locului, ca cerc de emendare a realităților liniile sale directoare și re-așezând discursul de istorie literară știința cuprinderii și decelării mulțimii de atitudini și gusturi dacico-romane, a contestării stării de iobăgie în care a ajuns într-un context nu numai necesar, ci și exemplar. Mai întâi și acuitatea strângerii lor în mari curente de orientare, așa cum poporul român și un tablou veridic al ocupațiilor poporului de pentru că avem tot mai puțini temerari care se aventurează în o făcea și N. Iorga la început de veac. la sate („Unii, osteniți, coasa ascuțea/ Cu dânsele alții iarbă spațiul literaturii vechi și premoderne, într-un climat literar Un alt merit al abordării sale este acela de a vedea literatura trăgea/ Alții, fiind fânul uscat, aduna/ Alții să se usuce bine-l dominat de critica de întâmpinare și care ocolește sistematic din această epocă drept un bloc viu și cu încrengături multiple înturna,/ Tineri și bătrâni, muieri, fetișoare/ Furcile sucind, coborârea dincolo de linia de demarcație a marilor clasici. De în toate zonele în care gândirea este călăuzită de un factor asuda la soare”), ceea ce, în concepția autorului, ne face să aproape 50 de ani foiletonismul acesta, redus ca perspectivă de unificator. Moldova, Muntenia și Transilvania creează și se asistăm la „maturizarea lirismului și ideii de literatură: în pofida act cultural, domină producția de carte curentă, sustrăgându- integrează într-o strategie unică de lectură, asezonată acelorași supraviețuirii unei cantități de referințe mitologice, de clișee se oricăror încercări de istorie literară tradițională degenerate într-un barochism al urâtului și al putreziciunii (sau aparent tradițională) care urmărește semnalarea, naturale, poezia lui Vasile Aaron aduce o adiere de descrierea și catalogarea unor manuscrise, opere sau prospețime și de firesc de bun augur.” E în fond un proces autori ignorați sau uitați (onoare excepțiilor!). Preocuparea de democratizare a naturii, de umanizare a peisajului, de exclusivă pentru actualitate a sustras zone importante ale percepție a stărilor naturale ca forme de viață ideală. În fenomenului literar din sfera preocupărilor stringente, cartea noastră Aspecte și interferențe iluministe (1997) și ducând la extirparea sistematică a oricăror tentative și noi am consacrat un întreg capitol modului în care are loc preocupări de istorie literară, iar acolo unde sunt, ele sunt procesul schimbării atitudinii față de natură, prin fie trecute cu vederea, fie îngropate repede și definitiv sub încorporarea ei într-o stilistică polisemică adecvată, care tot felul de eschive mai mult sau mai puțin întemeiate, merge mână în mână cu alt proces, cel al descoperirii dar rostite pe un ton oracular și apodictic. Rezultatul e, intimității, printr-o „școală a amorului” la care este pus la firește, în dauna normalității literare, deoarece cercetătorii contribuție și Ovidiu și Gessner și alți idiliști de marcă, și investigatorii de carte și literatură care coboară mai dar și anumite pagini total uitate din Eufrosin Poteca, unde jos de epoca clasică pot fi numărați pe degete. Mircea sentimentalitatea căminului și elogiul căsătoriei se face Anghlelescu e unul dintre aceștia. Pe vremea când Marin cu o serie de unelte ale buneicuviințe și ale armoniei Bucur și-a scris Istoriografia literară românească,se mai familiale, care surprinde prin delicatețea desenului: „Focul putea vorbi de „școli” și tradiții în domeniu, de direcții amorului dintr-acest fel de prefaceri mă învăpăia din zi în universitare sau de literatură veche sau comparată, care Komives Miklos - Căruțaș vesel zi. Mă uitam la dânsa ca la o floare din rai, ca la o lumină, încet-încet au fost considerate desuete și au murit prin inaniție, ca la o dumnezeire.” O altă mutație esențială, dar în direcție prin chiar lipsa unor centre de paleografie chirilică sau de idei, atitudini, chiar dacă nuanțele și particularitățile nu lipsesc. contrară, nu spre idealitate, ci spre demistificarea mitologiei specializare filologică adecvată. Școlile de masterat de la A reface oarecum de la „firul ierbii” o formă de comunicare și a credințelor populare, este făcută de Budai Deleanu prin universități urmăresc studiul literaturii punând în exclusivitate și de sentimentalitate provoatoare de schimburi de idei, de Țiganiada, care introduce jocul ludicului și al alegoriei accentul pe scriitori importanți, aleși din câmpul interbelic sau opinii, de atitudini care pot fi reîntâlnite sub forma unui discurs fastidioase, pentru a reabilita registrul parodic și a-l muta în actual, făcând totală abstracție de literatura veche, premodernă amoros, a celui rezultat din frecventarea „celuilalt”, este o sistemul referențial al poeziei de toate zilele. Alte mutații și sau modernă, alungând din preocupările tinerilor orice urmă de operație de convergență ideatică și pluralism sectorial. presiuni asupra imaginarului sunt surprinse și la alți participanți a se fixa mai jos de epoca marilor clasici și cu atât mai puțin Important e faptul că epoca e străbătută atent și sistematic la efortul epic de a decela schimbările de mentalitate, și ele a investigării unor cărturari, proveniți din zona traducerilor, printr-un releveu de amploare, care reevaluează și certifică alte vin dinspre memorialul de călătorie, prin intermediul căruia prelucrărilor, imitațiilor și a modestelor încercări de început, valori și nume și le livrează unui public care a văzut până acum drumeții noștri înregistrează diferențele sociale, juridice, chiar dacă acestea lărgeau subtanțial câmpul de acțiune al epoca la modul restrictiv și sărac, în viziuni de stampă administrative, fapt care le înlesnește o mai bună judecată ideilor și fenomenului de înnoire al epocii. Știința criticii decolorată. Or, M. Anghelescu are marele merit de a fi luat în asupra mersului social, printr-o înțelegere superioară a legilor, de azi se rezumă la prezentarea și discutarea unor cărți, și primire teritorii noi, lăsate în uitare, neglijate și chiar lipsite a binefacerilor civilizației, a rostului bibliotecilor, al școlilor mai puțin de investigații în zona de ideație a unor epoci de de zone iluminate, ascunse privirii neaveniților, dar apte să și al teatrului, și care, așa cum spune autorul, stimulează simțul atitudine și afirmare a unor curente de idei, a căror aducere furnizeze mari surprize formelor dominante. O primă întrebare de observație și recursul la comparație cu o lume mai înțelept la lumină presupune multă muncă și inițiativă personală, la care răspunde este aceasta: spre ce scriitori străini se așezată. Observația are și o finalitate directă, deoarce „Dincolo lupta cu lipsa unor bibliografii sau a unor instrumente de orientează boierii din Principate la sfârșitul sec. al XVIII-lea? de accelerarea ritmului..., se poate constata o reală îmbogățire lucru adecvate. De cele mai multe ori chiar universitarii puși Bazat pe o temeinică cercetare a tipăriturilor și a manuscriselor a tehnicilor de sugestie utilizate în descrieri și o firească să formeze și să îndrume adepți în această direcție preferă epocii, autorul stabilește câteva nume prioritare, printre care înțelegere a limitelor unor încercări de a împărtăși și altora mărunțirea materiei din curicula universitară, fragmentarea ei se numără Baculard d̀̀̀ ̀Arnaud, Bernardin de Saint Pierre, propriile experiențe”. Tot o descoperire a acestei perioade de prin cursuri speciale, încât studenții se pomenesc că termină Voiture, Young, Florian, Gessner, Fenelon, care devin autori tranziție este înțelegerea „istoriei ca autobiografie”, așa cum o facultate fără să aibă viziunea întregului corp al literaturii preferați pentru traducători și cărturari precum Alecu o vede Petru Maior, și ca un mod de a răspunde unor provocări naționale și cu atât mai mult a istoriei patriei, redusă și strivită Beldiman, Iordache Slătineanu, Lazăr Asachi, Eufrosin Poteca, de ordin contestatar, având ca revers pledoaria pentru ieșirea de alte necesități imperative de globalism intervenționist. E Nifon Bălășescu, Mihail Monologescu, Ion Cantacuzino, din starea de iobăgie, care nu este starea firească dată de mult mai simplu să ne publicăm impresiile de lectură, decât Dinicu Golescu, Ionică Tăutu, Petru Maior, care lasă o mulțime Dumnezeu, ci o răsturnare a normalității uzuale. În discuție să ne claustrăm prin arhive și biblioteci, recurgând la cea de manuscrise, pe care autorul le consultă atent. Tendințe și sunt aduse și efectele câștigate de publicul degustător de teatru, mai adecvată formulă de atestare critică, deoarece până și curente foarte diverse se pot detecta în conținutul acestora, în deoarece suntem în faza primelor afirmări ale dramaturgiei onestele monografii de scriitor, care își aveau rolul și locul prefețele traducătorilor, în ideile pe care ei le vehiculează. naționale, care devin puncte de reper pentru o adevărată școală lor în cadrul unui diacronism literar indispensabil, presupun Autorul demonstrează temeinic modul în care corpul monolitic a moravurilor, cu impact mare la public, furnizând modele de un efort de lucru prelungit. Drept urmare, tinerii nu mai simt al iluminismului este penetrat de accente cu sentimentalitate comportament pentru un amplu proces formativ în care sunt chemarea cercetării arhivelor, a colecților de manuscrise sau preromantică, cu tendințe de critică socială, de inflexiuni angrenate toate clasele sociale și toate vocile responsabile ale de carte veche, nu mai știu citi o epistolă, descifra o filă de clasiciste, de preocupări pentru slujirea țării și a binelui momentului. Mai rămâne ca toate acestea să-și găsească locul cronică, o pagină de chirilică sau, dacă o fac, reduc totul la un național. În laboratorul vast al acestor ceremonii lecturale sunt lor cuvenit într-o dispunere cât de cât sistemică, marcând cele mic culturalism regional. pregătite de pe acum esențele mai puțin retorice și scolastice dintâi forme timide de istoriografie literară, mergând de la Cartea lui Mircea Anghelescu poate fi luată ca excelent ghid ale unor noi orientări literare. Ele vor îmbrățișa și domeniul Samuil Micu la Vasile Popp (a se vedea și notele de subsol ale de lectură în epoca pe care el a frecventat-o și a bătut-o pas credinței, deoarece un mare contingent de învățați și lui Dimitrie Vaida), ceea ce denotă că ne aflăm într-un câmp cu pas, și ca metodă, prin re-așezarea și re-organizarea acestui îndrumători ai mulțimii creștine provin din rândul bisericii, de mare influență a unui vânt al schimbărilor, pe care bogatele material într-o altă formă decât cea cronologică. Prima ei cum ar fi Gherasim Putneanul, Chezarie Râmniceanul, Filaret lecturi și observații ale lui Mircea Anghelescu le atribuie epocii calitate este aceea de a fi refăcut, prin lecturi proprii și mai ales al Argeșului, Vartolomei Măzăreanu, Eufrosin Poteca, dar și premoderne, pe care o investighează temeinic și imperial. Ca prin recurgerea la manuscrise, a unei bune părți din literatura oameni educați și pătrunși de literatură occidentală, precum mai toate cărțile sale, și aceasta este o carte de pionierat, la română, pe care, în general, lumea a ignorat-o. E o muncă în poeții Ion Prale, Vasile Aaron, Nicolae Dimachi, B.P. care se mai pot face modeste adăugiri de amănunat, dar osatura bună parte de pionerat, care umple golul câtorva secole de Mumuleanu, Lazăr Asachi, Alecu Văcărescu, Dimitrie Meciu rămâne, precum silueta falnică a unei catedrale care cheamă literatură și producție de carte. Cele mai multe din exemplele etc., mulți dintre ei gustând versurile lui Ovidiu, alții fiind de la mare distanță credincioși la închinare și rugăciune. date îi aparțin în totalitate, munca de defrișare a perioadei atrași de literatura morții și a cimitirelor, a confruntării omului literare la care s-a fixat fiind făcută cu responsabilitate și cu trecerea, cu panegiricele și plângerile de rămas bun care temeinicie. Vom găsi aduse în discuție opere cu adevărat sunt rostite în asemenea ocazii. Literatura lui ubi sunt sau a Mircea POPA Acolada nr.4 aprilie 2019 17 Migdale dulci-amare Itinerarii plastice Eda sub semnul Expresionismul brut şi lirica uitării Extrem-Orientală Sunt vinovată. Sper ca vina prin uitare Familiile de artiști, uneori elementară, aceea de gen și de limbaj; primul face sculptură, să se prescrie cât de repede. Pur și cu o puternică amprentă dinastică lucrează în tridimensional, iar celălalt – pictură și grafică, adică simplu am uitat să vă fac cunoștință din pricina întinderii pe mai multe cu Eda. Este o cățelușă Ciobănesc generații, oferă un bogat material German. Ea locuiește într-o curte de studiu atât pentru observatorul ce are poartă peste drum de casa și pentru istoricul de artă cât și mea. Ne consumăm relația, fie-mi iertat împrumutul luat de la revistele pentru psihologia creației și pentru o pentru oameni mari, prin fanta de perspectivă antropologică mai largă. lumină dintre cele două porți metalice. Câtă continuitate, câtă coabitare Lăpticul îl primește strecurat pe sub armonioasă și câtă dorință de evadare și stare conflictuală se poartă, într-un vas din bucătăria păpușilor, regăsesc în aceste consangvinități, iată o întrebare căreia nu i care mi-a rămas moștenire de la urmași. s-a dat încă un răspuns standard și nici nu sunt condiții pentru a – Oare de ce nu ne miră nimic legat de acțiunile tale? i se da vreunul, pentru simplul motiv că structura acestor familii Și apoi să zicem că a venit vremea lecitinei, să nu mai existe nu este niciodată replicabilă sau măcar previzibilă. Familia ea prin farmacii? Ne-am câștigat cinstit dreptul să fim bine Ioanid, de la Gheorghe la Panși, mai apoi, la Costin, familia informați, chiar dacă cuvântul este compromis și nu ne vin Murnu, de la Ary la Ion Lucian, familia Jiquidi de la Constantin nici sinonimele cum am vrea noi să vină. Indignarea noastră la Aurel sau familia Baba, de la Gheorghe la Corneliu, ca să a Păputilor Vaseiformi Hidrokar este nemărginită. Sper că nu ai ascunse și alte skelete prin debarale. invocăm doar câteva exemple foarte cunoscute, deși la nivelul Printre altele nu îmi place la voi litera k din cuvântul succesiunii biologice sugerează evident continuitatea, la nivelul schelete. Sau credeți că sunteți deasupra a tot și a toate. Și opțiunilor, al viziunii și al stilisticii problemele de generație apoi Eda a intrat nu de mult în viața noastră a Mamaridelor sunt mult mai puternice decât un presupus determinism Ani. Am să vă las în seama fulgilor de nea și am să îmi fac familial, ceea ce înseamnă că în problemele de creație familiile datoria. Raza de acțiune a Mamei Ani este mare, începând de artiști sunt definite mai curând prin diferențele specifice cu Piața de alimente, unde alături de niște precupețe decât prin genul proxim; ceea ce vrea să spună că în acest întreține câtiva maidanezi, și terminând cu zona noastră. tip de familie timpul extins al creației depășește suveran – Nu știe Ma Ani și sfârnărițele, că vietățile câini și spațiul restrâns al creatorului. Acest sumar inventar al unor pisici nu au voie să mișune în piață fără aprobare de la familii de artiști nu este un simplu capriciu al memoriei sau Stăpânire? Mirarea ne aparține nouă, Maln Piet Clav. Nu doar o spontaneitate fără consecințe a discursului critic, ci că muștele ar avea! Komives Andor - Desen încearcă fixarea obligatorie a unor repere pe care le sugerează folosește spațiul bidimensional. Dar adevărata relație dintre Până la urmă le-au găsit gazde bune, cine caută găsește. Așa a ajuns Laila la o doamnă în vârstă, un fel de vrăjitoare. creațiile a două generații de artiști, mai exact a sculptorului cele două personalități, fie ea convergentă sau divergentă, nu Dar nu pe gratis. Dacă ar fi fost șa a o transformam în zână. Komives Miklos, tatăl, și a pictorului și graficianului Komives stă în tehnică și în limbaj, ci, în mod fundamental, în atitudine și Tot aici l-a adus Ma Ani și pe Lucian, câinele hrănit cu Andor, fiul, adică, al familiei Komives. Acestui cuplu în viziune. Sculptura lui Komives Miklos, de mici dimensiuni, senvișuri de către elevii de la școala generală din vecini. de artiști plastici – sau cu puternice accente Totul a fost bine până ce s-a schimbat directorul. vizuali, în idiomul artei expresioniste, atât Cel nou nu iubea animalele. Așa că Lucian a fost contemporane –, i se prin compoziție cât evacuat pur și simplu, fără preaviz. Dar nu a rămas acolo. adaugă poetul Nicolae și prin cromatică, are A ajuns să împartă țarcul cu Laila, fiecare cu căsuța lui. Komives, a cărui poezie o profundă legătură Locuind pe altă stradă, la ei ajungeam mai rar. Îmbrăcată are multe afinități, prin cu sculptura brută, cum eram, nu puteam să mă îndepărtez prea mult de casă. transparența discursului cu expresionismul Să pornesc pe alte străzi și cu biserica aproape, riscam să și prin expresia etnografic al primesc pomană. Biserica era aproape de Laila și Lucian. Ajungeam și pe la ei, măcar duminica după amiaza, într-o minimalistă, cu grafica meșterilor populari plimbare. Lucian era obez, senvișurile elevilor l-au adus fratelui său, Andor, din Transilvania, în această stare. A trăit până anul trecut. cel care i-a și ilustrat în viziunea cărora Apoi Laila a fost mutată de către Ma Ani la un stăpân poemele. șarja formală, epica mai bun, peste drum de locul unde muncește. Poate să o Prima debordantă și spiritualul vadă cum stă la gard și cum privește uimită lumea de pe observație, care, aparent, totemic se contopesc în stradă. Dincolo nu vedea decât copaci. Zgripțuroaica a dispensează privitorul evenimente plastice de rămas singură. Dar apelează la ajutorul Mamei Ani, chiar de tentația unei judecăți multe ori terifiante. Pe dacă ea nu s-a sfiit să ia bani de chirie pentru coteț, fără în continuitate este această linie, sculptura să le-a dea o scântă de apă. De i Laila i Lucian, lătrând ș ș chiar discontinuitatea lui Komives Miklos, de zor, o apărau. Oameni și oameni. Deși Steinbeck avea Komives Miklos - Dragon supărat altă părere. mai mult decât un exercițiu pur estetic și – Bieții căței. Noi, copiii suntem supărați pe maturii gratuit din punct de vedere formal, se înscrie într-un scenariu care fac lucruri atât de oribile. De ce o școală nu poate magico-apotropaic, într-un discurs șamanic și exorcizator. adopta un cățel? întreabă Darius ABC&C în ton cu Deși pictura lui Komives Andor, atât prin cromatica ei paroxistică, dar şi prin iconografia suprarelist-magică și Tudor’S. poveștilor unor câini, unii iubiți, alții mai puțin, care sunt – Ar putea, cum să nu poată. Dar ar fi o bătaie de și prietenii mei. prin imaginarul exotic, ar putea intra ușor în continuitate cu cap în plus pentru conducerea unei școli. Și apoi trăim tot – Și ai noștri! strigă în cor Darius ABC&C și Tudor’S. sculptura tatălui, grafica sa este într-o radicală divergență și în era Sanepidului! Poate generațiile care vin vor gândi – Nu ar trebui duminica să mergi la biserică și să lași într-o profundă discontinuitate. Dacă sculptura lui Komives altfel. Poate! câinii în soarta lor? Dai impresia că de fapt cățeii sunt Miklos este una de substrat etno-folcloric, cu puternice accente – Să vedeți ce ne poate capul nouă, celor ce aparținem biserica ta. Nu vrem să sune a blasfemie. Dar cel puțin, romanico-medievale, desenele lui Komives Andor, tușuri în de Nerologi Nuntinti Iabsalom. Pentru un cățel în plus ar fi pentru noi Crestini Multipli Xonim, pari o ciudată. peniță și laviuri, se înscriu mai curând, prin sensibilitate, nevoie ca fiecare școală să aibă o cușcă și un țarc. Copiii Sunt ortodoxă, dar nu fac nicio diferență între biserici. prin transparențe și prin permanenta provocare a golului, ar învăța să se facă utili. Ar învăța să iubească animalele. Am asistat la slujbe în biserici Greco-Catolică nu o dată Chiar dacă unii părinți nu le iubesc. Cu atât mai mult este a spațiilor subtile și evanescente, în viziunea și în spiritul și normal la cele Ortodoxe, cu diverse ocazii. Merg la Extremului Orient. Stampa japoneză și pictura chinezească, nevoie să le dezvoltăm simțămintele! slujbe la mănăstirile apropiate. Dar nu pot să mă despart jocul spațiilor multiple și al formelor fluide, care coagulează Parcă azi sunteți mai umani. Deși cuvântul s-a cam golit de amintirea bisericii vechi, acum părăsite, din Ulmeni. și, simultan, duc în disoluție limbajul – o simplă convenție de conținut. Sunt de acord cu voi. Din păcate realitatea este Am crescut și m-am format ca om frecventând acel lăcaș alta. Am fost șocată, când au prezentat la Știri un orășel de cult. Îmi vine greu să o înlocuiesc cu altele, chiar dacă și un capriciu al neantului – constituie reperele și mizele unde niște câini s-au aciuat pe lângă o școală. Elevii dădeau sunt mai mari sau mai noi. majore ale acestei viziuni grafice. Naturii fruste și terifiante, cu pietre să se apere de ei. Probabil că și dascălii. În altă ordine de idei, mi-ar plăcea ca preoții de orice formelor brute și intempestive, de o materialitate năvalnică – Cu ce ai fi vrut să arunce? Cu acadele sau cu roșii religie să spună la sfârșitul slujbei religioase: și devoratoare, din sculptura lui Komives Miklos, Komives din import? Ideea cu roșiile nu este chiar atât de rea. – Dragi creștini, încercați să faceți fapte bune, să vă Andor le răspunde cu lirica suavă și cu un amestec ciudat de Cauciucul poate să fie mai dureros ca piatra. Vom atenționa iubiți aproapele și mai ales să nu uitați să puneți apă la melancolie și de angelism al unui spirit care și-a dobândit, pe cei care fac marchetingul Fosforilor Araverus Pinochi câini și nu îi lăsați să postească în locul vostru. Postul este odată cu înțelepciunea, și împăcarea cu sine. Dacă în alte să țină cont de ea. pentru păcătoși, nu pentru îngeri! Ce educație fac acei profesori care nu au găsit altă familii de artiști tatăl este vetust și fiul modern, în familia soluție decât să le arate grămada de pietre? Unde și când Komives tatăl este tensionat și teluric, iar fiul imponderabil, vor învăța copiii să iubescă animalele în loc să le hăituiască? imaterial și contemplativ. Se pare că școala și realitatea sunt două lumi paralele, spre detrimentul copiilor. Aceasta ar fi o variantă neîndulcită a Florica BUD Pavel ȘUȘARĂ Acolada nr.4 aprilie 2019 18 România – doar un cal troian? Sorin Roşca Stănescu, fostul În schimb, autorii, Corvin Lupu şi Cristian Troncotă (el unor societăţi controlate de Securitate, şeful agenţiei economice a director al ziarului Ziua, actualul coor- însuşi general – lucrând cinci ani în arhivele Securităţii înainte de României din New York şi şef al Biroului Comercial al României donator al site-ului corectnews.ro, unul 1989 şi cinci ani după 1989, fost decan în Academia de Informaţii), în Los Angeles.” dintre cei mai cunoscuţi analişti politici întocmesc un indice cu informaţii extinse despre numele prezente în „Patriciu, Dan Costache („Dinu”), arhitect, recrutat de Se- români de azi, avansează în editorialul volum, mai „îndrăzneţe” decât cele de la CNSAS, un indice care a curitate şi trimis să-şi desfăşoare activitatea în Emiratele Arabe Unite, său de Paşti (29 aprilie 2019) o teză cu fost trecut cu vederea, deşi cartea a apărut în 2018. Vom încerca o în 1990 i s-a dat întreprinderea de stat „Rompetrol” şi a fost promovat adevărat explozivă. În marginea cărţii Prăbuşirea mitului Securi- scurtă selecţie care poate lăsa multă lume cu gura căscată: în politică, unde a realizat mai multe scindări ale mişcării liberale.” tăţii (Editura Elion, Bucureşti, 2018), de Corvin Lupu şi Cristian „Pleşu, Andrei Gabriel, colaborator al Securităţii, filozof, Troncotă, celebrul jurnalist scrie negru pe alb: „Trădarea Securităţii „Băcanu, Petre Mihai, jurnalist român, acuzat de legături eseist, politician post-decembrist, ministru al Culturii (1989-1991), la care se referă istoricii specializaţi în activitatea serviciilor secrete cu serviciile secrete sovietice, a fost ocrotit de gen. Iulian Vlad.” ministru de Externe (1997-1999), consilier prezidenţial (2004-2005).” constă în faptul că, în frunte cu generalul Iulian Vlad, cei mai mulţi „Caramitru, Ion, conspirator anticeauşist, colaborator al „Radu, Nicolae, comandor, agent sovietic, conspirator oameni aflaţi la comanda Securităţii lui Ceauşescu erau de fapt agenţi Securităţii, actor, ministru al Culturii (1996-2000), director al Tea- anticeauşist.” sovietici. Aceştia au acţionat în decembrie 1989 la comandă, fiind trului Naţional din Bucureşti (din 2005).” „Rădulescu, Gogu, înalt demnitar comunist, de etnie ţigan susţinuţi şi de armata din umbră a celor aproape 30 de mii de agenţi „Cumpănaşu, Ion, ofiţer acoperit de Securitate, şef al şi evreu, a susţinut tacit opoziţia faţă de Ceauşescu, în noaptea de de diversiune aduşi în România sub formă de turişti, iar obiectivul a Cenzurii (1973-1977), director general al AGERPRES (1977-1983), 21-22 decembrie 1989 împreună cu gen. Vlad, i-a propus gen. Vasile fost instaurarea din capul locului a unui regim marionetă al Moscovei. redactor-şef al ziarului „Scânteia” (1983-1984) şi preşedinte al De- Milea să-l aresteze pe Ceauşescu.” [...] Nu o spun istoricii, o spun eu de această dată. Dacă cei care au partamentului Cultelor (1984-1989). „Stoenescu, Alex Mihai, subinginer de metalurgie, doctor preluat din mâinile oamenilor Moscovei hăţurile serviciilor secrete „Dinescu, Mircea, poet cunoscut pentru legături cu servi- în istorie, informator al Securităţii, autor de cărţi.” din România au fost tot oameni ai Moscovei, atunci ce altceva au fost ciile sovietice şi cu Securitatea, disident.” „Voiculescu, Dan, absolvent al ASE Bucureşti, între 1980 regimurile politice de la Bucureşti care au fost susţinute de aceste „Iliescu, Ion Ilici Marcel, activist comunist de etnie ţigan, şi 1990 a fost director al Întreprinderii „Crescent” a Securităţii.” servicii secrete impregnate de ADN-ul Moscovei?” evreu şi român, ministru al Tineretului (1967-1971), secretar al CC al Să reluăm cu cuvintele noastre. Integrarea României în PCR (1971), prim-secretar al judeţului Iaşi (1974-1979), conspirator Teza pe care editorialistul Sorin Roşca Stănescu o extrage structurile euroatlantice, în UE şi în NATO, ar fi o operaţiune de tip anticeauşist, preşedinte al României (1990-1996; 2000-2004).” din cartea Prabuşirea mitului Securităţii, semnată de Corvin Lupu şi „cal troian” (România) a Rusiei în Occidentul democratic şi capita- „Isărescu, Mugur, absolvent al ASE Bucureşti, ofiţer de Cristian Troncotă, precum şi din propria sa experienţă şi cunoaştere list. Ipoteza e enormă, dar nu poate fi respinsă pur şi simplu. Prea Securitate, guvernator al Băncii Naţionale din 1990, prim-ministru extinsă a României recente e cu adevărat înspăimântătoare. Este sunt multe probele şi indiciile care pot fi aduse în sprijinul acestei în anul 2000, deţinător de proprietăţi şi valori.” România doar o gubernie, un cal troian al Rusiei în UE şi în NATO? ipoteze. Chiar dacă argumentaţia propusă de istoricii Corvin Lupu „Kostyal, Ştefan, evreu maghiar, general MApN, absolvent O întrebare care poate să dea vertij, mai ales dacă ţinem cont de ar- şi Cristian Troncotă ni se pare prea pătimaşă, prea de tot polemică al Academiei Militare Superioare a MST al URSS „K.M. Voroşilov”, mele americane prezente pe teritoriul ţării şi, eventual, de cele care faţă de generalii Aurel I. Rogojan şi Iulian Vlad, ultimul dispărut nu cetăţean al URSS în secret, agent al GRU, conspirator anticeauşist.” ar mai putea veni. Dar nu e exclus ca adevăratul mister să se ascundă demult. Polemica nu face niciodată casă bună cu cercetarea istorică, „Liiceanu, Gabriel, filozof, colaborator al Securităţii, pro- în relaţiile strategice rămase secrete dintre SUA şi Rusia. Pe afară-i iar în cazul nostru, le aduce prejudicii şi autorilor Prăbuşirii mitului pagandist post-decembrist.” vopsit gardul şi-năutru-i leopardul! De ce ne preocupă asemenea Securităţii, şi nu numai generalilor Iulian Vlad, Aurel I. Rogojan, „Mălureanu, Vasile, col. de Securitate şi gen. SRI (rez.), teze şi ipoteze? Este simplu (ca într-o reclamă recentă): viaţa noastră Filip Teodorescu, colonelului Radu Tinu, toţi atacaţi virulent în acest şef al Diviziunii pentru Apărarea Constituţiei.” depinde prea mult de asemenea mari scamatorii invizibile. volum. Dar, chiar dacă exemplificările aduse la teza lor principală „Militaru, Nicolae (Lepădat), general-colonel MapN, agent (trădarea Securităţii în favoarea Moscovei) de Corvin Lupu şi Cristian al GRU, ministru al Apărării.” Troncotă pot fi măcar în parte eronate, teza se poate susţine atunci când „Negriţoiu, Mişu, absolvent al ASE Bucureşti şi al Fa- Petru ROMOȘAN e ilustrată cu alte nume, puse în evidenţă sumar şi în cartea de faţă. cultăţii de Drept, lucrător în reţeaua comerţului exterior, director al

Continuări Continuări Continuări Continuări Continuări Continuări Mare, anul VI, sept. 2012, p. 19). anul XV, nr.322/ 2016, pp.25-27; http://www.logossiagape. A fost Culianu turnător al savantului ro/2018/01/30/isabela-vasiliu-scraba-mircea-vulcanescu-in- Mircea Eliade? (I) Isabela VASILIU-SCRABA zdranganit-de-tinichele/ ). 2. Virgil Ierunca scrisese că poezia lui Horia Stamatu „va sa ca „fascist”, sau la minimalizarea faimei de care s-a sfinți locul si vremea” fie în afara României, fie „în țara regăsită bucurat gândirea sa înnoitoare pe tărâm științific, cum 1. se poate constata din textul lui Culianu intitulat „Țestoasa În urma bătăilor bestiale la care a fost supus filozoful, de mâine…împlinind sorocul spiritualității românești hărăzită chioară” și din articolul comunistului Andrei Pleșu (vizitator Securitatea a confecționat „lotul Noica-Pillat” din 25 de să dăinuie prin jertfe ciclice” (V. Ierunca). Despre Culianu, constant al familiei lui Leonte Răutu, nu numai al filozofului persoane, arestând pe cei cărora Noica le citise manuscrisul: prin e-mail, Cristian Bădiliță îmi comunica pe 6 febr. 2017 de la Păltiniș), fals dizident beneficiar al unor „burse de lux” Al. Paleologu, N. Steinhardt, Sergiu Al-George, Vladimir următoarele : „Îmi confirmați ce-mi povestea și dl Poghirc, la (cf. Noica; problema falsei sale dizidențe a fost abordată Străinu, Arșavir Acterian, etc. Despre ceea ce Securitatea Paris…Cornel Mihai Ionescu, fost profesor al lui Culianu, de sculptorul Bata Marinov, un fost coleg de facultate, a botezat „lotul Noica-Pillat”, fosta deținută politic Simina mergea în același sens”.). Directorul Mihai Neagu Basarab într-o scrisoare din 8 febr. 2012 către S. Ilieșiu: http://www. Mezincescu spunea că „între cele două grupuri nu era (Biblioteca Românescă din Freiburg) îmi scrisese pe 6 iulie romanianstudies.org/content/2013/02/marea-pacaleala- legătură, dar au fost conectate fiindcă în jurul lui Dinu 2016 că a publicat în 2015 și 2016 din corespondența poetului scrisoarea-lui-bata-marianov-catre-sorin-iliesiu/). Pillat erau și câțiva foști legionari și au vrut să dea aparența Horia Stamatu cu Sanda Stolojan 175 de scrisori în „Buletinul La un interviu, un fost elev al lui Mircea Eliade își unui complot legionar. Era [pe de-o parte] grupul moșierilor Bibliotecii Române” („Buletin-2015” și „Buletin-2016”, de amintea cum „cei care l-au audiat pe Profesorul Eliade erau cu domiciliul obligatoriu la Câmpulung și [mai era] grupul 700 de pagini). Dar el nu a inclus si lunga scrisoare de 27 perfect conștienți că Eliade era cel mai bun... Azi îl critică lui Pillat care erau exilați din Moldova, la Piatra Neamț. Eu de pagini…? numai cei mediocri, care nu au nimic de spus în domeniul [Simina Caracaș-Mezincescu] încercasem printr-o relație să fac să ajungă în Franța manuscrisul Povestiri despre Hegel istoriei religiei. Ei sunt aceia care dezinformează... În cultura Afacerea „Meditația Transcendentală” contemporană, istoricizanții consideră istoria ca un „dat” al lui Dinu Noica. M-am trezit într-un lot imens din care nu ce poate fi controlat ideologic. De aceea, chiar „timpul”, în cunoșteam multă lume… Ca să mă oblige să semnez ceva facultate-mamut trebuia să aibă soarta Facultății de Ziaristică , accepţiunea religioasă pe care i-a dat-o Mircea Eliade, le grav, anchetatorul [Marin Anghel „care pe hârtiile de anchetă respectiv urma să fie relocată la Academia „ Ștefan Gheorghiu” pare „o amenințare la adresa controlului politic al istoriei” semna altfel”, apud. Simina Mezincescu ) m-a dat cu capul de unde ajunsese și Facultatea de Ziaristică, inițial arondată (cf. Charles Long). pereți până a căzut tencuiala de s-a văzut cărămida”( http:// Facultății de Limbi Străine a Universității București. În acel În ce privește controlul politic în regimurile totalitare, jurnalul.ro/campaniile-jurnalul/romani-care-mai-au-de-spus- moment, studenții din anul IV de la Filozofie , Sociologie, Raymond Aron și Carl Friederich (pe care Ion Varlam îi citează ceva/simina-mezincescu-supravietuitoare-a-ultimului-mare- Psihologie și Pedagogie au scris un memoriu colectiv către în studiul său despre definirea totalitarismului), au subliniat proces-comunist-noica-pillat-570642.html , în „Jurnalul Comitetul Central al Partidului Comunist Român prin care erijarea doctrinei politice a partidului unic în religie de stat. național” din 2011, accesat pe 19 mai 2017). „Marin Anghel”, solicitau că Facultatea de Filozofie - Istorie să nu fie relocată După monopolizarea tuturor puterilor (politică, economică, care semna altfel pe declarațiile de anchetă, ar putea fi de la Universitatea București ( memoriul a fost semnat și de socială și spirituală), caracterul totalitar al regimului ar securistul Alexandru Nicolschi/Nicolau care a folosit aceeași unii studenți din căminul Panduri ) . În final, dintr-un motiv implica de la sine crearea unei poliţii politice „responsabile tortură cu o altă deținută politic. Adriana Georgescu povestește sau altul , relocarea nu a mai avut loc atunci . În schimb, cu exercitarea terorii și conservarea puterii” (Ion Varlam). cum a fost dată cu capul de perete până a fost umplută de imediat după căderea comunismului și desființarea Academiei Diferența dintre totalitarismul de dreapta și cel de stânga sânge de anchetatorul Nicolschi (vezi In the Beginning Was „ Ștefan Gheorghiu” , Facultatea de Psihologie a fost mutată a fost sesizată de Eliade încă de când era atașat cultural the End, 1951, 2003). In încercarea de a ascunde (/falsifica) de la Universitatea București în clădirea care a aparținut fostei la Legația României din Lisabona: faţă de ceilalţi asasini adevărata istorie „recentă”, numele agentului sovietic Boris academii politice. politici, comuniştii, „asasinii roşii” operează la scară mare: Grumberg, alias Nicolschi/Nicolau, aflat doisprezece ani în [3] Am înțeles ce inseamnau de fapt aceste câteva zeci de „de la milioane în sus” (vezi M. Eliade, Jurnalul portughez, structurile de vârf ale Securității înființate de Ana Pauker în lei în timpul comunismului atunci când, prin anul II de facultate 28 ianuarie 1943, București, 2010, p.141, a doua ediție în care 1948, nu a fost inclus în Dicționarul de istorie a României, (1979), unul dintre colegii mei de an care era bucureștean ( deci s-au cenzurat pasajele în care Eliade semnalează amploarea coordonat de Stan Stoica (Ed. Meronia, București, 2007). In stătea la părinți ) , dar avea și bursă pentru că salariul oficial crimelor comuniste din Basarabia și Bucovina de nord pe Wikipedia confiscată de o mafie cu interese ascunse (https:// al părinților lui era unul foarte mic pentru că „ nu depășeau durata unui singur an). isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-wikipediaro19/ ), plafonul”( părinții lui erau chelneri ) , mi-a spus că „ porția” lui Surprins de conținutul textului de „desființare” a poetului Zigu Ornea, „criticul lui Noica din Securitate” (apud. I. Spânu), primită de la părinți pentru cheltuit pe vară era de 4000 de lei Horia Stamatu, text la care fostul comunist Culianu n-a vrut este prezentat excesiv de laudativ, îndepărtându-se, fără nici o ( cam atât câștiga atunci un miner pentru că această categorie cu nici un preț să renunțe, Virgil Ierunca (2) i-a împărtășit fără argumentare, toate informațiile apărute în presă despre rolul avea printre cele mai mari salarii ) . Peste doi ani , salariul menajamente impresia sa, după care Culianu ar fi fost un lui Ornea în arestarea lui Noica. Anii treizeci, prezentați de Z. unui profesor stagiar era de 1200 de lei. Peste câteva decenii „trimis de stăpânire” care a păstrat relații de colaborare cu Ornea precum Mihail Roller, au fost reeditati de Polirom în , actorul Florin Călinescu va declara în direct la un post TV Securitatea (vezi Virgil Ierunca, scrisoarea către Culianu din 6 2015 cu prefața scrisă de o fostă profesoară de socialism (Marta că în timpul comunismului el , student fiind, câștiga și 10.000 octombrie 1978, în rev. „România literară”, 7 febr. 1996; vezi Petreu), autoare (în 1993, Ed. Albatros) de poeme nerușinate de lei din figurație de film. și Isabela Vasiliu-Scraba, La centenarul naşterii poetului Horia (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu într-un Stamatu. Ciudăţenii cripto-comuniste, în rev. „Acolada”, Satu dicționar de Humanitas ; pe hârtie în „Tribuna”, Cluj-Napoca, Sergiu SIMION Acolada nr.4 aprilie 2019 19

Voci pe Mapamond. PETER J. DELLOLIO Lucian PERŢA

S-a născut în 1956, în New York, făcând parte din prima generaţie de americani italieni. A absolvit Universitatea din New York, fiind licenţiat în studii de cinematografie şi producţie de film. Este poet, Pa- eseist şi scriitor de scenarii. Scrie şi publică cronici de film şi artă, proză, poezie, dramă, monografii ale ro- unor artişti din noua generaţie. Creaţiile în proză şi în versuri au fost publicate în numeroase reviste( Antenna, Aero-Sun Times, Bogus Review, and Pen-Dec Press, etc.). A lucrat pentru NY Arts Magazine dii (1998), şi a devenit co-editor şi redactor- şef al revistei Artscape 2000, revistă de artă în format electronic. În prezent, lucrează la un studiu critic, abordând filmele lui Alfred Hitchcock. Predă poezie şi artă în cadrul programul de promovare a artei, New York City. Tablourile în ulei şi lucrările în format 3D sunt GHEORGHE GRIGURCU expuse online. Locuieşte în Brooklyn. Se răsucea cine calcă firele ierbii Unui debutant aplecate fluturându-şi Într-o noapte de iarnă târzie braţele subţiri Fă să pornească totul de la tine, pe ramul negru golaş o pungă şi verzi ale nu da criticilor explicații de plastic se răsucea dramei umflată momentul durerii dintr-o operă tu însuți să socoți ce e rău și ce e bine de vânt de-atâta grabă pe strada pustie cu un plic nu încerca să intri în grații prezenţa oricui de tine o să se-ndoiască doar zgomotul înăbuşit se face nevăzută al pungii lucioase fluturând de parcă un poem e ușor de scris, reverberaţii monotone dinspre geamul intruşii totul e dacă sub securea lecturii ferestrei ar trece repede pe lângă tine în faţa ta poate să trăiască clătinându-se întrebând Cine-i Acolo? fără explicații. de departe muzica sfioasă ei a tamburinei fugind (după poezia „Explicație”) bubuitul tunetului scurt şi surd în altă parte e tot mai aproape prin vederea năucă a lunii rotindu-se iarbă. acum în ochii beţivului trucul vântului După ploaie asemenea muzicii se arată în lucrul Adunată ce îl face vizibil. într-o margine circulară Komives Miklos - Un leu sentimental Barca de pescuit la baza neclintirii şirete unei arteziene Ca un fileu sporind firele de mătase şerpuitoare râvnite din fier înnegrit peste părul bătrânei în modă puţină apă agrafele de-a valma azi însă spre sfârşit de octombrie anume parcă sar în ochi când frig şi cenuşiu e totul să fie primită din toate părţile şi ţinta lor din spatele ferestrei nu se apă după deasupra bărcii de pescuit întrevede ploaie plutitoare cel puţin nu azi sorbită de pescăruşii în zbor e sfârşitul un porumbel se-nvălmăşesc dar nu se-avântă niciodată rânduielii cocoţat pe o margine prea departe alungarea ciugulind apoi de punţile acelea lucind păianjenului aplecându-şi de atâta peşte alegerea naturii ciocul 5 p.m. e timpul osândind în apa să fie adusă captura cu cei câţiva căldura de ploaie bărbaţi obosiţi şi gata să încheie lumina aşteptând-o pe înaripata jocul de cărţi cu mâneci suflecate energia însetată. când soarele în amurg aducând inerţie lipeşte semicercuri pufoase portocalii pe slăbiciune Păianjenul toamnei roata lucioasă şi moarte din lemn de stejar. fără procesiune de flori să însoţească Prezenţă suverană păianjenul dincolo de geam Cine-i acolo? toamnei păianjen departe de domnind peste vară Nu e străjerul regatul lui. se-nfăţişa astfel ca să întrebe cine răbdarea Traduceri și prezentare o ia prin iarbă Olimpia IACOB Acolada nr.4 aprilie 2019 20

Chiar dacă săgeata pe care o arunci cu arcul nu-și „Cîtă neîncredere, atîta filosofie” (Nietzsche). atinge ținta, rămîne gestul transcris într-o ordine subsecventă x Mai ușor găsești pe cineva să te admire decît să te a lumii. O împlinire în neîmplinire, care nu mai puțin girează „Un italian în vîrstă de 99 de ani a divorțat de soția iubească. Admirația: un mod elegant de-a te sustrage iubirii. viața. lui în vîrsta de 96 de ani după ce i-a descoperit acesteia x x scrisorile de dragoste primite de la un amant cu care avusese Originalitățile de-atîtea ori obosesc repede. Gîfîie, Cîndva ai dorit să fii asemănător unor semeni ai tăi. o relație secretă în anii ‘40. Cu cît dragostea e mai lungă, cu se poticnesc, rămîn în urmă. Locurile comune în schimb se Apoi te-ai străduit să nu le semeni. Azi un asemenea lucru atît iartă mai greu” (Dilema veche, 2018). prezintă obstinate, pline de forță. N-avem încotro, rămînem îți e cu totul indiferent. x sub protecția lor cum sub o cupolă parentală a vieții. Gheorghe Grigurcu „Fericit să aflu că Descartes Se pare că nu-i vine ușor totdeauna unui actor de x spunea că gîndește cu mult mai multă ușurință atunci cînd calitate să întrupeze pe scenă vulgaritatea. Nici o problemă Cît de ușor mimezi comprehensiunea, omenia! Cît de stătea lungit, pentru că acesta e și cazul meu! De la vîrsta de pentru cei care o poartă în „naturalul” lor cum o trăsătură lesne te apropii de o persoană afectînd a o sprijini, atunci cînd douăzeci de ani, o parte din zi mi-am petrecut-o lungit, din organică. Pentru ceilalți însă poate fi una reală. O parte din ești atît de impasibil în fapt, încît nu te percepi satisfăcător cauza oboselilor zdrobitoare de care nimeni n-a putut să mă ei o deprind ca și cum ar învăța să patineze ori să schieze. nici măcar pe tine însuți. Ecranul opac pe care, într-o doară, vindece vreodată. Mi se pare că m-am născut obosit. Cu toate Pentru unul care mi-e prieten, dificultatea pare majoră, practic îți așterni luminosul simulacru. aparențele de sănătate, deseori sunt nevoit să mă așez pe-o insurmontabilă, ca și cum i s-ar cere să umble pe sîrmă… x bancă, pe stradă; puterea îmi revine aproape numaidecît” x Ajunsă la vîrf în topul longevivilor, Jeanne Calment (Julien Green). Amor veteris mundi. Această iubire pentru lumea (a decedat la 123 de ani) se oferea drept exemplu personal al Gheorghe Grigurcu Veselia, cînd nu e împărtășită, veche e un dat genetic aidoma gramaticii (v. Noam Chomsky). abstinenței: „Trebuie să fim cumpătați. La 114 ani am renunțat poate deveni grotescă mai curînd decît tristețea. Întrucît O gramatică sufletească. Pentru unii din noi a o nesocoti e ca la alcool și la tutun”. tristețea e apărată de fondul său obscur, amenințător. E un și cum ai renunța la normele limbajului articulat. x soi de piază rea. x Acest cer neverosimil senin, primăvăratic într-o x „«Este vorba despre un urs de talie medie, recidivist, zi de februarie, exultînd de-o fericire magnanimă. Potrivită Poezia contemporanului nostru Alexandru M. are care și anul trecut a intrat în casele localnicilor și a făcut pentru a fi a ta, a lui, a mea, fără riscul unei delegări personale. ceva nemijlocit somatic. Ai impresia că-și pune în valoare pagube însemnate, să nu mai vorbim de spaima pe care o bagă Individualizîndu-ne și deopotrivă asociindu-ne.. mai curînd viscerele decît spiritul. în oameni. Sîmbătă a intrat în două case locuite, s-a dus direct x x în cămară și a mîncat ce a găsit, de la zahăr și bomboane pînă „Lipsa de fantezie este scuzabilă, chiar necesară. „Prin elanul său direct, prin însăși linia formei pe la carne pusă la păstrat în untură», a declarat Benke Jozsef. Dacă fantezia ar lua cîrma, lumea ar semăna curînd cu o care o ia, Viitorul ne arată că nu trebuie să ne reprezentăm Pour la bonne bouche, ursul sătul s-a tratat cu «o sticlă de junglă sau cu un ospiciu. Dar ea depinde mai puțin de marii eternitatea ca un fel de mișcare circulară, închisă, ci mai afinată», a mai relatat directorul Asociației Zetelaka és Tàrsai. oameni, cît de indivizii mărunți, cu raționalitatea lor. Din degrabă ca o explozie nemărginită a Actului infinit în toată Apoi, au povestit sătenii, s-a dus pe deal și s-a culcat sub această perspectivă seamănă cu o economie domestică, pentru puritatea lui” (Monseniorul Ghika). primul molid care i-a ieșit în cale. Ursul acesta petrecăreț îi care este mai important să se întoarcă poștașul și coșarul decît x cam imită pe oameni” (Dilema veche, 2018). Friedrich sau Napoleon” (Ernst Jünger). Șansa lașității e discreția. O lașitate demagogică, x zgomotoasă nu are nici o scăpare. Vezi discursurile de celebrare a regimurilor totalitare și a dictatorilor produși de Complexitatea spiritului uman pare a schimba acestea. „Șansa lașității e raporturile noastre cu zoologia din care purcedem. Ești om x în măsura în care cedezi slăbiciunilor ființei tale, ești animal Încercînd să-ți descoperi centrul, se întîmplă să-ți în măsura în care, instinctiv, le ții piept. Instinctul: o pavăză descoperi marginea. Încercînd să-ți descoperi marginea, se discreția” pe care de-atîtea ori o lași deoparte. întîmplă să-ți descoperi centrul. x x x În Egiptul antic, organul gîndirii era socotit a fi Metafora: cel mai emoționant pact al contingentului inima, creierul nefiind prea luat în seamă. „O știință care nu se mai miră și nu venerează e o cu absolutul, deschizînd stilului, cum spune Proust, „o poartă x știință moartă” (Einstein). Nu și condiția unui om de litere? spre eternitate”. Senectute. De ce amintirile copilăriei devin tot x x mai presante? E doar o tentativă de consolatoare regăsire a Arta vieții: a muri în adîncime, așa cum ai muri la „Cînd regele unei țări în care salariul mediu e de unei experiențe edenice sau o apropiere, pe cale inversă, de suprafață. 33.000 $ pe an pleacă în vacanță, aceasta e un spectacol increat? x desăvîrșit. Ia cu el 459 de tone de bagaje. 1.000 de supuși și x „Femeile au o indiferență profundă și fundamentală 200 de limuzine blindate. Regele saudit Salman bin Abdulaziz pentru poezie. Se aseamănă în asta cu oamenii de acțiune – al Saudbegan și-a făcut concediul în Tanger, Maroc. A „Bella Devyaktina, o fetiță de patru ani din Rusia, a toate femeile sunt oameni de acțiune. Se pare că se interesează închiriat un întreg palat pentru el și mai multe apartamente uimit întreaga lume cu talentul ei pentru limbi străine. Micuța de problema aceasta – în tinerețe – dintr-un motiv subtil: în hotelurile de lux din zonă. A fost păzit de 10.000 de agenți a apărut în cadrul unui show de talente rusesc, unde a vorbit poezia se naște dintr-o exaltare dionisiacă, și exaltarea de pază și a contribuit la bugetul țării cu 1,5% din încasările în șapte limbi diferite și anume: rusă, franceză, engleză, dionisiacă este fondul întregii realități feminine, de unde anuale. Și asta pentru că nota de plată a concediului a fost de spaniolă, germană, chineză și arabă, lăsînd juriul și milioane rezultă că, în lipsa lor de experiență și la suprafață, femeile 100 de milioane de dolari. Regele Salman are o avere estimată de telespectatori cu gura căscată. (…) Mama copilei spune că nu confundă emoția lor cu adevărata emoție activă, vitală, la peste 1,3 miliarde de dolari. Însă întreaga familie regală are Bella dedică acum în jur de șase ore pe zi învățării limbilor care le va duce apoi în fața vieții” (Cesare Pavese). în conturi peste 25 de miliarde de dolari, conform Forbes din străine, dar insistă că orele sunt structurate sub forma unor x 2016. (…) Regele Salman este supranumit «Domnul Orice» jocuri distractive, care sunt pe placul celei mici” (Adevărul, pentru că își permite orice există pe lumea asta” (Click, 2017). 2017). Să fie comicul o poezie sui generis, distractivă? x x Întrucît în percepția sa intervine scînteia imprevizibilului Chiar dacă le apreciez scrierile, mă înstrăinez de Comicul e ticluit. Sublimul izvorăște din sine însuși. precum în metaforă. „Comicul este omul luat prin surprindere” scriitorii care resping specia jurnalului literar. O umbră se Primul are nevoie de un subiect și de un obiect tăios despărțite, (Fr. Th. Vischer). așterne vrînd-nevrînd peste numele acestora, nu-mi dau seama al doilea se circumscrie subiectului care se abstrage. Comicul x dacă provine sau nu din producția lor. e social, sublimul autist. Vai de comicul involuntar, cînd x subiectul și obiectul coincid! Ți-e teamă să mai intri în casele în care ai locuit În unele momente încerci a te transpune în starea x cîndva, ca și cum ai profana niște morminte. Cînd se întîmplă, de-a scrie, dar îți dai seama că te afli doar într-una a trăirii. „Doar în situațiile limită (pericol, război, pușcărie, după decenii, să te-apropii de ele, ai o impresie de dedublare. E ca și cum încercînd o pereche de mănuși, ai constata că îți boală) se dezvăluie adevărata natură psihomorală a omului Ești tu și totodată un altul, nu-ți poți da seama cine dintre cei ies degetele afară prin rupturile lor. (și a popoarelor). Sergiu îmi spunea «Secolul XIX a fost un doi se află înhumat acolo. x secol de demascare psihologică a firii popoarelor (națiunilor) x Dispoziția de-a scrie. Dacă nu o poți obține – secolul nostru, spre sfîrșit, va fi un secol de demascare a „O știre de săptămîna trecută spunea că Viorica printr-o confruntare frontală (e un soi de cucerire!), ai în omenirii întregi». Poate că secolul XXI nu va fi decît un singur Dăncilă se va întîlni cu Mugur Isărescu pentru a discuta vedere manevrele colaterale gen ambuscade. Acele flash-uri țipăt: «fraților, am greșit, stînga-n-mprejur, fuga marș înapoi despre inflație și despre indicele ROBOR. Nu pot decît să-mi imprevizibile care sparg starea de lehamite atunci cînd nu în peșteri» (Vezi Simion cel Drept, act. III. )” (Ion D. Sîrbu). închipui că o asemenea discuție l-ar fi putut interesa foarte mai aștepți nimic. x tare pe Eugène Ionesco” (Dilema veche, 2018). x Contează pînă la urmă visul care se desprinde din x „Cînd mă observ, mă îngrijorez. Cînd mă compar, vis, așa zicînd supravisul, cu promisiunea supraviețuirii. A. E.: „O poetă, de-o bună bucată de vreme la mă liniștesc” (Montherlant). Aidoma aburului eteric deasupra unui lac, aidoma parfumului vîrsta a treia. Dar pe care o vocație eroticească altoită pe o x deasupra unui strat de flori, sugerînd paradoxal eternitatea. zdravănă egolatrie o face să întinerească fabulos. La 70 de Salutul cel mai frecvent din lume, strîngerea de mînă, x ani mărturisește că toți bărbații întîlniți pe stradă întorc capul s-a ivit ca o dovadă că partenerii nu sunt înarmați. Un semn Spunea cu astuțioasă mîndrie Constantin Daicoviciu, după d-sa. La 75 de ani era atît de irezistibilă încît, la fiecare pragmatic al bunelor intenții, care azi nu mai sunt supuse faimosul rector clujean din anii studenției mele: „Am jurat cîțiva pași, o oprea cîte unul dintre ei. La 80 de ani acești niciunui control… credință la cinci regi și pe toți i-am trădat”. Îi avea în vedere (ne)fericiți, ne încredințează autoarea, după ce au admirat-o x desigur și pe cei doi ultimi împărați ai Austro-Ungariei. doar cîteva clipe, ajung a se gîndi la ea zi și noapte. Mai are „Veverița Rita a fost la un pas de moarte. Animăluțul x foarte puțin pînă la nonageriat, etate la care mai mult decît s-a electrocutat accidental, atingînd sîrmele de înaltă tensiune Dizgrație: a nu fi vrednic nici măcar de durere. sigur toți acești înamorați o vor cere în căsătorie. Drama d-sale în orașul Cartagena, din Columbia. Inimioara Ritei s-a oprit x va fi în acest caz selecția. Dar asta nu e tot. Poeta optează și aceasta a căzut la pămînt, fără suflare. Din fericire, un Ipocrizia poate fi originală, dar nu e niciodată vehement pentru junețea progresivă și în planul creației, spre grup de tineri a observat nenorocirea ei. Unul dintre aceștia originară. Sinceritatea poate să nu fie originală, dar e a fi în pas cu libertinajul unor strănepoți ai d-sale. Altminteri o s-a nimerit a fi medic și i-a sărit în ajutor. I-a făcut manevre totdeauna originară. De unde prestigiul sincerității în sine, distinsă doamnă de societate, cultivă nestînjenit obscenitatea. de resuscitare cardio-pulmonare, la iuțeală, ca la oameni. Iar care sugerează misterul zonelor primordiale. Și dacă vorbele fără perdea se cam retrag din preferințele inimioara veveriței a repornit. A început din nou să respire și douămiiștilor, ele stăruie sub pana venerabilei”. în cîteva secunde și-a revenit în simțire” (Click, 2017). x x Gheorghe GRIGURCU