www.cimec.ro www.cimec.ro Gellu DORIAN PREMIUL NAŢIONAL DE POEZIE „MIHAI EMINESCU“ – 25 Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ a ajuns la ratelor valori poetice de la noi. Asta a fost şi ideea regre- a douăzeci şi cincea ediţie. Un sfert de veac. Un semiju- tatului Laurenţiu Ulici care s-a alăturat de la început şi bileu. Ani în care au avut loc tot felul de evenimente în s-a bătut cot la cot cu noi pentru consacrarea defi nitivă spaţiul cultural românesc: unele propunînd ceva, altele a acestui premiu. Ideea instituţionalizării premiului a dorind doar să se afl e în treabă, să facă valuri, ca de fost susţinută de el şi în 2000, cînd la Botoşani, fi ind an altfel unele susţinute cu intenţii bune de oameni devo- Eminescu UNESCO, a fost cel mai mare desant scriitori- Ptaţi, altele avîndu-i ca protagonişti pe cei care, din orice cesc din istoria culturală a României: peste 450 de scri- poziţie i-ai privi, nu-i poţi vedea decît ca pe Gică Contra. itori au sosit atunci în Botoşani cu o garnitură întreagă Lumea nu este făcută din acelaşi aluat, că aşa e de cînd de tren, pusă special pentru acel eveniment. În cuvîntul e ea pe pămînt. De ce ar fi mai bună acum? lui de atunci – neştiind că va fi ultimul – a enunţat un Acum douăzeci şi şase de ani mă băteam pentru a proiect despre cum ar trebui să arate o astfel de insti- impune această idee, a unui premiu naţional pentru tuţie, care trebuia să vieze în provincie, la Botoşani, cu poezie, cu tot felul de lume, aici, în provincie, la Boto- atenţie sporită din partea înaltelor instituţii ale statu- şani, cînd cei care s-au văzut scoşi pe tuşă la revoluţie lui. Eram, la acea oră, ţara din Europa care nu avea un au revenit în forţă şi au pus mîna pe tot ce lăsaseră în premiu naţional de poezie. Nu era normal. Primele zece fugă şi spaimă în decembrie 1989 activiştii şi securiştii, ediţii ale premiului (cea de a X-a a fost pregătită pînă în aceştia, în fond, fi ind tot ei, mult mai abili şi decişi să noiembrie 2000 împreună cu Laurenţiu Ulici, care avea nu piardă, considerînd că patrimoniul fostului partid proiectul de ofi cializare legală a instituţiei Premiului Naţi- comunist – singurul de altfel – era al lor. Şi al lor a devenit, onal de Poezie „Mihai Eminescu“, dar timpul n-a mai avut punînd mîna pe clădiri, pe ziare, pe funcţii chiar, amu- răbdare nici cu el; politica în care se băgase tot pentru şinînd la fructele în pîrg ale democraţiei ce devenea de a sprijini breasla scriitorilor l-a terminat subit, fără nici la o zi la alta tot mai originală. Priveam cu uimire la cît o explicaţie ulterioară!) au decurs foarte bine. De la an de reaşezaţi s-au trezit iarăşi foştii – că „la vremuri noi, la an miza premiului a crescut. Numele care s-au adău- tot noi“, sloganul lor de intimitate conspirativă, ca să gat la lista laureaţilor au făcut din acesta cel mai rîvnit o numesc aşa. Ăsta era sloganul, ca un cod care a func- premiu, singurul validat de un juriu naţional, constant, ţionat perfect. Şi, printre ei şi interesele lor meschine – riguros, funcţionînd doar pe criterii de valoare, fără par- privatizări Mebo, patrimoniu pcr confi scat şi devalizat tipriuri sau alte sfori. Ba mai mult, cred că a fost singu- etc. etc. –, am reuşit să impun ideea Premiului Naţional rul domeniu în care lustraţia a funcţionat, aşa cum s-a de Poezie „Mihai Eminescu“. Istoria lui este cunoscută. defi nit în punctul 8 de la Timişoara şi a cerut-o, pentru Am repetat-o an de an cu ostentaţie, pentru a intra în nominalizări şi premii, şi Laurenţiu Ulici, preşedintele conştiinţa tuturor, nu numai a poeţilor cărora le-a fost juriului. Astfel nu au ajuns în nominalizări poeţi care consacrat acest premiu, ci şi a acelora care trebuiau să au făcut servicii evidente fostului regim. Limita a fost accepte că se năştea o nouă instituţie naţională, iar sco- de douăzeci de ani. Acum suntem la cea de a douăzeci pul ei era unul pur cultural, neafi liat politic, menit să şi cincea ediţie şi, privind în urmă, doar la lista poeţilor repună în discuţie recunoaşterea şi consacrarea adevă- nominalizaţi putem spune că proiectul a reuşit, a deve-

Accente HYPERION 1

www.cimec.ro nit brand naţional, dacă doriţi şi o astfel de categorisire, Mircea A. Diaconu şi Ioan Holban. Evident, în echipă de dar cu siguranţă a devenit cel mai rîvnit premiu care se cinci membri şi la ultimele 4 ediţii în echipă de şapte acordă în spaţiul literaturii române. Nu este puţin lucru, membri. Ei au ales din patruzeci şi trei de poeţi nomi- mai ales că acest fapt vine dintr-un oraş deloc dezvol- nalizaţi pînă în prezent, unii de mai multe ori, – pre- tat economic, dar care a ţinut să onoreze, cu eforturi de miul se acordă pentru Opera Omnia, după un regula- multe ori foarte mari, tradiţia culturală a locului, parte ment strict – de-a lungul celor douăzeci şi cinci de edi- incontestabilă a culturii naţionale, măcar prin cea a zes- ţii douăzeci şi patru de poeţi care au primit laurii aces- trei de valori ineluctabile ale culturii naţionale care şi-au tui premiu, astfel: Mihai Ursachi (1991), Gellu Naum făcut primul pas spre lume de aici, dar şi nume impor- (1992), Cezar Baltag (1993), Petre Stoica (1994), Ileana tante de poeţi români care au onorat acest proiect şi au Mălăncioiu (1995), Ana Blandiana (1996), Ştefan Augus- înţeles că prezenţa lor an de an înseamnă o cinste reci- tin Doinaş (1997), Mircea Ivănescu (1998), Cezar Ivănescu procă. Ţinta nu este doar ziua de mîine, ediţia urmă- (1999), Constanţa Buzea (2000), Emil Brumaru (2001), toare, ci aceea de a impune definitiv instituţia Premiului Ilie Constantin (2002), Şerban Foarţă (2003), Angela Naţional de Poezie, care poartă numele poetului Mihai Marinescu (2004), Gabriela Melinescu (2005), Adrian Eminescu, nu din obedienţă faţă de fiul acestor locuri, Popescu (2006), Mircea Dinescu (2007), Cristian Simi- ci pentru că, orice am crede, sub numele lui stă marea onescu (2008), Dorin Tudoran (2009), Dinu Flămând literatură română, parte importantă a culturii noastre. (2010), Ion Mircea (2011), Nicolae Prelipceanu (2012), Cum a fost şi firesc, unele decizii ale juriului au fost Ion Mureşan (2013), Gabriel Chifu (2014). Acest pre- contestate. Dar ce mare premiu nu atrage astfel de con- miu nu şi-a propus să stabilească ierarhii, clasamente, testaţii? Nu am cedat niciodată nici unei presiuni de ci să încununeze opera poetică a unui poet român con- orice fel sau din orice parte a venit aceasta. Am preferat temporan cu o recunoaştere naţională, recunoaştere de să ameninţăm cu amînarea unor ediţii, decît să facem compromisuri sau să acceptăm forme subţiri, diluate ale care poetul român nu se mai bucura în ultima vreme. premiului, cum s-a încercat în unii ani, cînd unii factori Colecţia de carte de poezie, care adună pînă în prezent de decizie, locali, doreau să impună nume obscure ale douăzeci şi trei de volume ale poeţilor laureaţi, editată locului. S-ar fi dus totul în derizoriu şi acum nu am mai de Editura Paralela 45 din Piteşti, stă mărturie şi poate fi vorbit despre cel mai important premiu naţional de oferi iubitorilor de poezie, dar şi admiratorilor şi con- poezie care se acordă în România, ci despre cu totul alt- testatarilor, dovada unor decizii, chiar dacă subiective, ceva sau pur şi simplu contestatarii ar fi devenit şi mai corecte ale juriului. vehemenţi, iar noi ne-am fi văzut neputincioşi. Intran- Din 1998 se acordă, tot cu validarea unui juriu naţio- sigenţa unora, cu priviri din unghiuri absolut personale, nal, şi Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ – Opus justifică frustrarea şi complexul (în special justiţiar) pe Primum, ajuns la ediţia a XVIII-a. Cei mai buni poeţi care şi l-au asumat ca pe o lege morală pe care (aşa cred români tineri au obţinut acest premiu. Unii dintre ei ei) doar ei o respectă şi o impun fără a cunoaşte cu ade- au confirmat, alţii au dispărut, în timp ce pe unii i-a vărat fondul unui asemenea fenomen. apucat justiţiaritatea, hipermoralitatea, intransigenţa, Juriul care a validat acest premiu de-a lungul ani- fără să aibă în spate şi necesara minimă justificare a ati- lor şi care a făcut acest premiu atît de rîvnit i-a avut ca tudinii lor. Dar aşa e la noi: dacă un lucru merge bine, membri pe: Laurenţiu Ulici, Mircea Martin, Cornel Ungu- trebuie obligatoriu făcut ceva să meargă prost, adică reanu, Marian Papahagi, Al. Călinescu, Florin Manolescu, să intre în acea normalitate pe dos care ne împinge la Daniel Dimitriu, Petru Poantă, Ion Pop, Al. Cistelecan, marginea lumii. GHEORGHE GRIGURCU – PREMIUL NAŢIONAL DE POEZIE „MIHAI EMINESCU“ – OPERA OMNIA, PE ANUL 2015 Juriul de acordare a Premiului Naţional de Poezie Cotruş, Emilian Pal – a decis ca premiul să fie acordat „Mihai Eminescu“, format din Nicolae Manolescu, ex ecvo, la ediţia a XVIII-a, pentru anul 2015, poeţilor: preşedinte, Mircea Martin, Cornel Ungureanu, Ion Robert G. Elekes, pentru cartea Aici îmi iau dinţii-n Pop, Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu şi Ioan Hol- spinare şi adio, Editura Tracus Arte şi Ionelia Cris- ban, în urma nominalizărilor reieşite după sonda- tea, pentru cartea Noaptea de gardă, Editura Car- jul efectuat de Fundaţia Culturală „Hyperion-c.b.“ tea Românească. Botoşani: Marta Petreu, Liviu Ioan Stoiciu, Gheor- Premiile au fost decernate în ziua de 15 ianua- ghe Grigurcu, Ioan Moldovan Aurel Pantea, Nichita rie – Ziua Culturii Naţionale – în gala care a avut loc Danilov şi Ovidiu Genaru, a decis ca laureatul celei în Sala de conferinţe „Mihai Eminescu“ a Hotelului de a XXV-a ediţie a acestui premiu să fie poetul Ghe- „Rapsodia“ din Botoşani. În cadrul acestei gale a fost orghe Grigurcu. lansată şi cartea Papirus de Gabriel Chifu, laureat al De asemenea, juriul de acordare a Premiului Naţi- ediţiei precedente, apărută la Editura Paralela 45 din onal de Poezie „Mihai Eminescu“ pentru Opus Pri- Piteşti, în colecţia Poeţi laureaţi ai Premiului Naţional mum, format din Al. Cistelecan, preşedinte, Mircea de Poezie „Mihai Eminescu“, prezentată de Călin Vla- A. Diaconu, Daniel Cristea-Enache, Vasile Spiridon sie şi Răzvan Voncu. De asemenea actorul Ion Cara- şi Andrei Terian, având în vedere nominalizările – mitru şi clarinetistul Aurelian Octav Popa au susţinut Robert G. Elekes, Ionelia Cristea, Victor Ţvetov, Roxana un recital de excepţie.

2 HYPERION Eveniment

www.cimec.ro G H E O R G H E

G R I G U R C U Gheorghe Grigurcu – Laureatul Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ – Opera Omnia, pentru anul 2015 Gheorghe Grigurcu s-a născut Distincţii miul pentru critică Liviu Petrescu la 16 aprilie 1936, în orașul So- Premiul pentru Opera Omnia al al Filialei Uniunii Scriitorilor din roca (Basarabia-România). E ab- Uniunii Scriitorilor din România, Cluj, Diploma Casei de cultură Tra- solvent al Facultăţii de fi lologie Premiul de excelenţă pentru pro- ian Demetrescu (Craiova), Premiul al Universităţii din Cluj, doctor movarea literaturii române al Uni- Naţional de poezie „Mihail Emi- în știinţe fi lologice al Universi- unii Scriitorilor din Republica Mol- nescu“ pentru Opera Omnia (Bo- dova, Premiile Asociaţiei Scriitori- toșani). Ca rezultat al unei ample tăţii din București, membru al anchete realizate de România li- Uniunii Scriitorilor din Româ- lor din București, ale revistelor Fa- milia, Convorbiri literare, Poesis, terară, a fost nominalizat, alături nia. A cunoscut două refugii, în de alţi nouă autori, pentru titlul 1940, din Ardealul de Nord, și în (în două rînduri), Euphorion, Mo- zaic, Cuget liber, Porto-franco, de membru al Academiei Române. 1944, din Basarabia. Margina- Cafeneaua literară, Argeș, Pre- lizat și prigonit de regimul co- Cărţi publicate miul Festivalului internaţional Tu- A) Poezie: Un trandafi r înva- munist, inclusiv de Securitate, dor Arghezi (Tg.Cărbunești), Pre- din pricina atitudinilor sale ne- ţă matematica (1968), Trei nori miul orașului Bistriţa, Premiul Se- (1969), Rîul incinerat (1971), Sa- convenabile acestora. În perioa- rilor de la Brădiceni, Premiul Fes- lută viaţa (1972), Înfl orirea lu- da 1974-1990 n-a avut dreptul tivalului de poezie Emia (Deva), crurilor (1973), Apologii (1975), de-a avea un serviciu și nici pe Premiul Asociaţiei culturale Du- Rigoarea văzduhului (1978), cel de-a se stabili într-un cen- iliu Zamfi rescu (Focșani), Premiul Contemplaţii (1984), Cotidiene tru cultural. E profund dezamă- orașului Beclean, Premiul de poe- (1986), Oglinda și vidul (1993), git de situaţia României după zie (Desești, Maramureș), Premiul Un izvor bolborosind înăuntrul 1989. A fost redactor al reviste- Virgil Mazilescu (Corabia), Premiul termometrului (1996), Nimic lor Familia, Viaţa Românească, Consiliului judeţean Gorj, Diplo- n-ar trebui să cadă (1997), Ama- Contemporanul-ideea euro- ma de onoare a Festivalului in- rul Tîrg (1997), Dealul purtat peană și director al revistei Co- ternaţional Lucian Blaga (Sebeș de scripeţi (1999), Spaţiul din- Alba), Premiul pentru Opera Om- lumna, care și-a încetat în scur- tre corole (2000), Acul și stea- nia al Festivalului internaţional tă vreme apariţia din lipsă de ua (2001), De unde pînă unde Antares (Galaţi), Premiul naţional (2002), Natură moartă și vie susţinere fi nanciară. În prezent, „Monica Lovinescu și Virgil Ierun- (2003), Un trandafi r învaţă ma- e director al revistei Acolada, ca“ (Suceava), Premiul Sandu Tu- tematica – ediţie defi nitivă a cre- din Satu Mare, redactor șef al dor pentru Opera Omnia, oferit de aţiei poetice de pînă în anul 2000 revistei Confesiuni, din Tg. Jiu Direcţia pentru Cultură a judeţu- (2004), Calendar (2004), Fiindcă și colaborator al unui mare nu- lui Neamţ, Diploma de excelenţă, (2005), Castele în Spania (2005), măr de reviste culturale din ţară. oferită de Primăria Oradea, Pre- Șterge soarele de praf cu o cîrpă

Invitatul revistei HYPERION 3

www.cimec.ro (2006), Șoseta cu bluesuri (2007), provocare adresată destinului. „Un lirism sever și foarte adînc, de Muzeu (2008), Detaliile flăcării Convorbiri cu Dora Pavel (2009), parcă poetul privindu-se în oglin- (2008), Flori de antracit/Fleurs Catalog liric (2010), Intelectualii da neîndurată mereu o sparge cu en anthracite, versiunea france- faţă cu democraţia (2010), Poli- o calmă asprime; cel ce priveș- ză: Elisabeta Bogăţan, Linda Bas- ticale (2011), Exerciţii de adevăr te și cel ce – dintre cioburile cu tide (2009), Văzduhul din oglin- (2011), Scut și lance (2014), Jur- mare grijă și simplitate recom- dă (2009), Flori neîmblînzite/ nal (2014). puse, dînd acum reflexe multi- Fleurs indomptables, traduce- ple, complicate, ca limpezi înci- re: Miron Kiropol, prefaţă: Andrei Referinţe critice frări – nu pregetă să răspundă, în- Zanca (2010), Iubind uităm iubi- „Pentru cine e dispus s-o facă, de- temeiază un dialog pythic“ (Ion vine evident că Gheorghe Grigur- rea (2010), Extemporale (2011), Negoiţescu). cu este unul dintre cei mai buni Portretul vîntului (2011), Nimic „Grigurcu este, trebuie spus critici de azi“. „Cînd am scris (…) n-ar trebui să cadă I, II (2011) – limpede, nu doar unul dintre cri- despre o culegere antologică a lui ediţie definitivă a creaţiei poetice ticii de prim plan ai actualităţii li- Gheorghe Grigurcu, am indicat de pînă în acel an, Uimită e via- terare, ci și un scriitor autentic, un numele cîtorva poeţi afini, de la ţa (2012), Ilustrate din Amarul portretist de mare forţă expresivă, Williams la Benn, pe care origina- Tîrg (2012), Oglinda văzduhului de obicei amar, corosiv, acid, îm- la lui poezie îi evocă în latură sti- (2012), Mîna ta se oglindește-n binînd o plasticitate verbală de listică, în felul de a concepe me- mîna mea (2013), Oglindă pli- factură argheziană cu înșelătoare tafora sau în compoziţia poemu- nă de zgomote (2014), Une rose abstractizări dospind sarcasme, în apprend mathematiques, tra- lui. (…) Aceste șocuri imagistice în lanţ, la care poetul ne supune, linia ironiei sceptice și intelectua- duit du roumain par Miron Kiropol lizante a lui E. Lovinescu“ (Mircea (2015), Febra zidului (2015). nu sunt numai decorative, gratu- ite, ci și frumoase ca niște perle Iorgulescu). B) Critică, istorie literară, afo- „Gheorghe Grigurcu nu este risme, publicistică: Miron Pom- date la iveală dintr-o scoică“. „Poet și critic cu puternică originalitate“ criticul care a scris mai întîi versuri, piliu și Junimea (1969), Teritoriu ca Perpessicius, nici criticul care (1972), (Nicolae Manolescu). liric Idei și forme critice poate scrie și poezie, precum G. (1973), Bacovia – un antisenti- „Gheorghe Grigurcu domină Călinescu, ci criticul integral și po- mental (1974), Poeţi români de de ani de zile viaţa literară fără etul deplin“ (Barbu Cioculescu). azi (1979), Critici români de azi să se amestece în ea. Nu cred că „Grigurcu este un cărturar și un (1981), Printre critici (1983), Exis- a existat în ultimii 15 ani un au- om de literă și de cuvînt cu care tenţa poeziei (1986), De la Mi- tor mai serios și, în același timp, s-ar mîndri orice altă comunitate hai Eminescu la Nicolae Labiș mai productiv, indiferent dacă (1989), Peisaj critic, I (1993), Pe- își exersa condeiul neobișnuit în europeană, cu excepţia români- isaj critic, II (1997), E. Lovinescu comentariul politic, în poezie, în lor“ (Paul Goma). între continuatori și uzurpatori eseu, în polemică, în critică sau „Contemplaţiile lui Gheorghe (1997), Cum am devenit stalinist istorie literară. (…) El nu este un Grigurcu constituie bilanţul edifi- (1997), A doua viaţă (1997), Im- critic care scrie și versuri și nici un cator al unei creaţii reprezentati- posibila neutralitate (1997), Di- poet care scrie și critică literară, el ve pentru momentul actual al liri- aloguri crude și insolite (1999), este în egală măsură un poet de cii românești“ (Ion Pop). Amurgul idolilor (1999), Peisaj primă mărime și unul dintre cei „Prin formula lui epigrafică, critic, III (1999), Poezie româ- mai importanţi critici literari ai prin tenacitatea pervertirii con- nă contemporană I, II, (2000), acestei perioade de tranziţie între templative a realului în senzaţii Amintiri din epoca de platină milenii“ (Ana Blandiana). rafinate, Gheorghe Grigurcu e un (2000), În răspăr (2001), Repere „Gheorghe Grigurcu este un solitar. Nu mai singur la Târgu-Jiu critice (2001), În jurul libertăţii nume de primă mărime al lite- decît în poezie“ (Al. Cistelecan). (2003), În pădurea de metafore raturii contemporane“ (Mircea „Citindu-i volumele și articole- (2003), Post-texte (2003), Jocul Martin). le, preţuirea mea pentru talentul literaturii și al sorţii (2004), Vor- „Un simbol al intransigenţei și simţul său critic a devenit ad- bind (în colaborare cu Laszlo Ale- devine Gheorghe Grigurcu, cri- miraţie, iar această admiraţie e xandru și Ovidiu Pecican), (2004), ticul literar de mare talent aflat în continuă creștere“ (Alexandru De la un critic la altul ((2005), La de mulţi ani într-un exil neofici- Paleologu). ce oră vine dentistul (2005), Jur- al, la Târgu-Jiu. (…) Cel care are „Critica lui Gheorghe Grigurcu nalul lui Alceste (2005), Fișele dreptate în absolut este, bineîn- este un îndreptar etic și estetic unui memorialist (2006), Opinii ţeles, Gheorghe Grigurcu“ (Alex fără seamăn în peisajul nostru li- în genere inconfortabile (2007), Ștefănescu). terar“ (Virgil Ierunca). Întrebări, răspunsuri, întrebări „Gheorghe Grigurcu este o fi- „Cred că Gheorghe Grigurcu (2007), A fi scriitor în vremurile gură deosebit de importantă a cri- este continuatorul cel mai fidel al noastre (2007), Breviar Cioran ticii românești actuale, în tradiţia spiritului lui E. Lovinescu“ (Moni- (2007), Reflecţii critice (2008), O ei cea mai înaltă și mai fecundă“. ca Lovinescu).

4 HYPERION Invitatul revistei

www.cimec.ro „O ierarhizare a poeţilor de care se ocupă un critic echivalează neîndoios cu o obligaţie a sa“ GELLU DORIAN ÎN DIALOG CU GHEORGHE GRIGURCU Gellu Dorian: Domnule Gheorghe Grigurcu, biografia vinovatului. Ea s-a produs, evident nu întîmplător, dumneavoastră, deşi la vedere, nu este atît de bine în chiar seara de Ajun a Crăciunului 1954. Acuzato- cunoscută. Lexicoanele noastre, dicţionarele, istoriile rul de căpetenie a fost nu altcineva decît infamul literare, cîte există, sînt sumare, deloc generoase cu „amic“ Aurel C. Cît priveşte relaţia mea cu Labiş, aş amănuntele care interesează pe curiosul de astfel de putea socoti că ea a însemnat o excepţie în acel amănunte. Ne interesează, acum, începuturile dum- mediu sumbru. Ajuns deja la notorietate, tînă- Dneavoastră într-ale poeziei. rul poet stătea de vorbă cu mine în limba pe care Gheorghe Grigurcu: Începuturile mele în poezie? o socoteam amîndoi normală, a unor iubitori de E greu de spus cum începe poezia în fiinţa unui literatură, îmi asculta versurile şi îmi împrumuta autor. Foarte probabil e la mijloc o vocaţie, adică cărţi. La despărţire, după ce la şedinţa de „demas- un îndemn de-a te integra în lume condiţionat, prin care“, conform tipicului epocii, am fost declarat aspiraţia unei individualizări aparte, graţie limba- „duşman al poporului“, ceea ce i-a făcut pe cei mai jului. În ce mă priveşte, am dibuit drumul spre pro- mulţi colegi să-mi întoarcă spatele, m-a îmbrăţişat ducţia poetică trecînd prin nişte faze intermediare. şi mi-a dăruit un volum din Opera dramatică a lui În anii fragezi, visam să devin pictor. Apoi m-am Lucian Blaga, pe care puţin mai tîrziu am dobîndit cufundat în cărţile de istorie, crezînd că voi deveni o dedicaţie a autorului său. N-aş putea uita că ace- un cercetător al trecutului. În ambele cazuri cred că laşi Aurel C. îl însoţea ca o umbră pe autorul Pri- s-ar putea vorbi de-o tendinţă reflexă de evaziune melor iubiri, se pare că a fost de faţă şi la momen- din ambianţă, de-o eliberare de prezent. Întrucît tul misteriosului accident fatal, în orice caz i-a stat nimeni din preajmă nu m-a îndrumat către poe- alături, vigilent, pînă la ultima-i suflare. zie, aş socoti că aceasta, aleasă în cele din urmă, a G.D.: Aţi mers apoi la Cluj, la Facultatea de Filologie. Altă reprezentat o compensaţie anticipativă pentru o lume, desigur. Cum a fost primul contact cu Lucian nenorocită dispoziţie a introvertirii şi inadaptării Blaga? A contat acel moment pentru evoluţia dum- care m-a marcat de timpuriu. neavoastră poetică? G.D.: Cum a fost la Şcoala de literatură? Cum aţi ajuns GH.G.: Imprudent la culme, mă mir cum de-am putut acolo? Ce lume, talentată sau nu, vă înconjura? Cum să fiu atît de imprudent, odată debarcat la Cluj, l-am l-aţi perceput pe Labiş, atunci? căutat îndată pe… Lucian Blaga. Marele om, împins GH.G.: Ca absolvent de liceu cu visuri literare deja la funcţia de angajat al Bibliotecii locale, m-a pri- conturate, nutream iluzia că Şcoala de literatură mit cu o înţelegere şi generozitate care depăşeau ar fi alegerea cea mai nimerită pentru a-mi con- orice aşteptări. Relaţiile cu Blaga au constituit pen- tinua studiile. Cu ingenuitatea vîrstei, nu mi-am tru mine, de bună seamă, cel mai preţios aspect al dat seama că ajung într-o capcană. Capul îmi zum- anilor de studenţie clujeană. Blaga a fost neîndo- zăia de lecturile din scriitorii şi criticii interbelici. ios cea mai importantă personalitate pe care am Am intrat însă într-un viespar al îndoctrinării şi al cunoscut-o. La terminarea facultăţii, autorul Spa- supravegherii zi-noapte, în care pînă şi mărturi- ţiului mioritic a fost singurul care s-a străduit să sirea unor preferinţe literare care ieşeau din cer- mă ajute pentru a căpăta un serviciu compatibil cu cul sufocant al ambianţei politice putea deveni un năzuinţele mele de condeier, dar, din păcate, fără delict. Director era un imaginar prozator pe nume nici un rezultat. De piciorul meu atîrna ghiuleaua Petre Iosif, iar director adjunct nimeni altul decît grea a calificativului de neiertat pe care l-am căpătat Traian Iancu, viitorul staroste de lungă durată al la Şcoala de literatură. Cum ar fi putut să fie luate Fondului literar, „Tata Iancu“, care se înfăţişa pe în seamă recomandările în favoarea unui „element atunci la serviciu, solemn, într-o uniformă de ofi- duşmănos“, făcute de un alt „element duşmănos“? ţer Secu. Doi colegi, se pare că bine instruiţi pen- G.D.: Biografia dumneavoastră consemnează o trecere tru misiunea lor, m-au luat din capul locului în pri- de-a lungul timpului prin diverse redacţii. Spuneţi-ne mire, Aurel C. şi George M. Interesaţi, sub un aer cum aţi împăcat spiritul dumneavoastră dornic de de falsă prietenie, să ştie ce cărţi mă atrag, cu cine libertate cu rigorile unor cerinţe redacţionale ale vre- dintre scriitori doresc a mă întîlni. Dosarul infor- mii? Ştiţi la ce mă refer… mativ a fost încheiat cu brio, cînd au aflat că i-am GH.G.: La isprăvirea facultăţii, după un respectabil an vizitat pe Tudor Arghezi, încă pus la index, la Măr- de şomaj, am devenit pentru scurtă vreme secreta- ţişor şi pe fosta soţie a lui E. Lovinescu, la sediul de rul unei societăţi de dascăli din Oradea, pe şleau zis odinioară al cenaclului Sburătorul. A urmat sanc- un soi de curier care ducea corespondenţa la poştă ţiunea cuvenită unor atari fărădelegi, eliminarea şi colinda şcolile în vederea încasării unor cotiza-

Invitatul revistei HYPERION 5

www.cimec.ro ţii. Plătit cu o jumătate de normă. Cînd aceasta a temul feudal al „oraşelor închise“, n-am avut de devenit întreagă, funcţia mi-a fost suflată cu ele- ales. A trebuit, împreună cu părinţii, să iau drumul ganţă de către un profesor care mai cumula vreo Târgu-Jiului, urbe în care am mai locuit în copilărie, două norme la catedră. Ipostaza următoare: cea ca urmare a celor două refugii de care am avut parte, de profesor la o şcoală de ucenici vînzători pen- mai întîi din Ardealul de Nord, apoi din Basarabia. tru comerţul sătesc. După care m-am mai perindat Astfel am ajuns iarăşi în „Amarul Tîrg“, niţel dife- prin cîteva şcoli, pînă cînd, ca prin miracol, m-am rit de „dulcele Tîrg“ al Ieşilor, identitate domicili- văzut angajat de Al. Andriţoiu în calitate de redac- ară a mea de aproape patru decenii şi, după toate tor al proaspăt înfiinţatei reviste Familia, în 1965. probabilităţile, finală. Niciodată nu mi-am putut Pierdusem pînă atunci aproape orice speranţă alege locul în care să mă stabilesc, după ce-am pără- de-a mai ajunge vreodată pe făgaşul unei activităţi sit Basarabia cea de baştină. Oraşele „mari“ aveau literare. După cîţiva ani a venit însă reversul: am porţile pururi zăvorîte, astfel încît m-am repliat în fost dat afară din redacţie, nu din alt motiv decît spaţiul de-o tihnă aspră şi de-o dulceaţă amară al acela care mi s-a comunicat şi anume că n-am scris micii provincii. Singurul factor favorabil ar rămîne nimic despre partid şi despre „tovarăşul“ Ceau- aici o aproximativă linişte prielnică lucrului meu şescu. Au urmat alţi şaisprezece ani de şomaj, pînă de scriptor, deşi, deşi… Dar ora e tîrzie şi neîntîm- cînd, după evenimentele din decembrie 1989, am platul a rămas doar un motiv liric. putut fi iarăşi redactor, de astădată la două perio- G.D.: Deşi aţi publicat în revistele literare – la început, în dice bucureştene, Viaţa Românească şi Contem- special în „Familia“, la care aţi fost angajat ca redac- poranul – ideea europeană. Redactor prin cores- tor – cronici literare, impunîndu-vă ca unul dintre cei pondenţă cum ar veni, căci n-am putut obţine nici- mai exigenţi critici literari, de adevărată autoritate, odată o locuinţă în Capitală. I-am înaintat lui Mir- aţi debutat în volum, ca poet, cu Un trandafir învaţă cea Dinescu, preşedinte pe atunci al Uniunii noas- matematica. Ce este mai întîi în fiinţa dumneavoas- tre, vreo patru-cinci cereri cu un asemenea obiec- tră artistică, poetul sau cronicarul literar? tiv, dar acesta le declara, rînd pe rînd… pierdute. GH.G.: Am cutezat a menţiona mereu împrejurarea În prezent, alături de Radu Ulmeanu care o finan- că poezia a însemnat poarta mea de intrare pe tărî- ţează cu devotament din banii proprii, realizez mul scrisului. Am cultivat-o neîntrerupt, dovadă revista Acolada din Satu Mare, contribuind şi la fiind cele vreo treizeci de volume de versuri care apariţia revistei Confesiuni din Tg. Jiu. mi-au apărut. Poate că aş fi rămas doar cu poezia, G.D.: În 1975 v-aţi luat doctoratul în filologie. S-a modi- dacă nu m-aş fi confruntat cu obligaţia unei pre- ficat ceva din constituţia dumneavoastră de om abso- zenţe profesionale, pe care n-o puteam concepe lut liber, neîncartiruit, mereu nemulţumit de o lume altminteri decît circumscrisă trudei literare. Drept literară care se afla sub tutela din ce în ce mai gravă a care m-am îndreptat spre critică. Din aproape în unei ideologii perdante? aproape, aceasta a cîştigat teren, dobîndind o masă GH.G.: Doctoratul! Cînd, protestînd împotriva con- textuală care, fapt pe care la început nu-l bănuiam, cedierii mele abuzive de la Familia, mi-am per- a ajuns să-mi pună-n umbră producţia poeticească. mis a menţiona şi acest titlu, un literat abia deve- Apreciată adesea foarte măgulitor de criticii cei mai nit redactor, m-a apostrofat: „poţi să te speli cu el de seamă, aşijderea de cîţiva poeţi reprezentativi, pe cap!“. În prezent, „doctori“ sînt puzderie. S-a poezia a rămas totuşi, pentru unii confraţi, în con- dus vremea în care activiştii şi demnitarii se băteau diţia ingrată a unui „loc doi“ în economia scrisului cu pumnul în piept, minunîndu-se: „am atîtea de care m-am învrednicit. La ce bun să mai susţin clase primare şi uite unde am ajuns!“. A urmat un că nu mi se pare firesc? gen de parvenitism cultural care-l dublează pe cel G.D.: Spiritul dumneavoastră polemic v-a aşezat dintot- politic-administrativ, cu concursul plenar al „pile- deauna, în arealul literaturii române contemporane, lor“ şi plagiatului, după cum se vede cu prisosinţă. într-o poziţie incomodă. Ce v-a determinat să ocupaţi Aţi folosit termenul ideologie. Ei bine, aceasta s-a acest post de atac, defel confortabil? dizolvat treptat încă în anii comunismului, în care GH.G.: Aşa a fost să fie. Se poate considera că e o reac- privilegiile nomenclaturii, în frunte cu genialul cîr- ţie la, în genere, contextul istoric nefavorabil în care maci şi cu ai săi, deveniseră cu neputinţă de armo- ne-am aflat cu toţii şi, în particular, o ripostă la difi- nizat cu iniţiala filosofie proletară. Azi, o similară cultăţile cu care, în chip anume, am avut a face. Îmi suspendare a doctrinelor partinice precum şi o asum lipsa de modestie de-a reflecta însă şi la alt- împăunare cu titluri universitare a celor „ajunşi“ ceva şi anume la dispoziţia polemică, la fibra „bătă- n-ar putea fi oare socotite o reminiscenţă a totali- ioasă“ a congenerilor mei basarabeni, începînd cu tarismului degenerescent? Haşdeu, cu Stere şi mergînd pînă la Goma, la Vieru G.D.: Cum aţi ajuns la Târgu-Jiu? Şi de ce „Amarul Târg“? şi la A. E. Baconsky, cel din partea ultimă a traseu- GH.G.: Simplu. Incomodate de insistentele mele stră- lui său. Vrînd-nevrînd, s-ar putea să aparţin nativ duinţe de-a mi se face dreptate în cazul Familia, aceleiaşi tipologii. în loc de un răspuns în duhul „eticii şi echităţii“ G. D.: Să decurgă de aici şi atitudinea criticului literar mereu invocate demagogic, oficialităţile mi-au pus intransigent faţă de un talent poetic unanim recunos- în vedere, prin glasul unui reprezentant al instan- cut ca Nichita Stănescu? ţei politice municipale, să părăsesc Oradea şi… să GH.G.: Recunosc, se întîmplă să fiu taxat drept „detrac- păstrez tăcerea. Deoarece funcţiona pe atunci sis- tor“ al lui Nichita şi atît. Am văzut la Nichita,

6 HYPERION Invitatul revistei

www.cimec.ro citindu-i primele poezii, un talent ieşit din comun, plină de imagini, de idei, într-un stil inconfundabil. dar, regretabil, drumul său a fost unul declinant, Sînteţi prezent în mai toate revistele literare, inclusiv viciat de inflaţie, aducînd în prim plan o nebuloasă cu poezie, cu aforisme şi pagini de jurnal, aveţi impor- abstractizantă, o verbozitate confuză pe care cred tante apariţii editoriale şi totuşi sînt voci care spun că că nu le-ar putea nega nici admiratorii săi. În con- n-au auzit de poetul Gheorghe Grigurcu. Este adevă- secinţă, după părerea mea, dacă luăm în conside- rat, ignoranţa acelora nu poate fi şi o sentinţă care con- rare, cum ar veni, gramajul textual, atîrnă mai greu tează. Aşa cum nici prejudecăţile lor nu contează. Ce e în balanţă nereuşita. Să fi fost din pricina unei vieţi de făcut ca lumea românească să ştie că poeţii există? dezordonate, supusă unor excese către care l-a GH.G: Domnule Gellu Dorian, aceste lucruri nu mă împins cu astuţie oficialitatea, sau pur şi simplu o indispun, ci dimpotrivă. Sînt încredinţat că orice epuizare prematură, o „dezumflare“ a balonului creaţie adevărată, tinzînd spre un statut al unica- mirific ce urma a se înălţa spre tării? Anevoie de tului, e omologată inclusiv prin gesturi de con- precizat. Am urmărit cu tristeţe fenomenul. Deşi testare. Abia un elogiu unanim ar face-o suspectă. am fost cel dintîi care l-a semnalat într-un comen- Căci într-o astfel de circumstanţă ar putea fi vorba tariu la volumul 11 elegii, nu sînt singurul care a fie de o strategie extraliterară, de un „aranjament“, avut o atare insatisfacţie. O seamă de nume de la fie de o asemenea afirmare a locului comun încît Şerban Cioculescu, Petre Ţuţea şi Ovidiu Cotruş nici o obiecţie nu mai încape în trena sa triumfală. la recentul C. T. Popescu, între care cîţiva binecu- Judecata estetică are vitală nevoie de o modalitate noscuţi poeţi, intră în grupul „detractorilor“. Dar dialectică. ţin să mai menţionez ceva. I-am păstrat o amintire G.D.: Sînteţi unul dintre puţinii scriitori români care tră- întrutotul favorabilă omului care a fost Nichita Stă- ieşte din scris. Evident că nu bine. Ştiu că multe reviste nescu. Spre deosebire de infatuarea şi grobianis- nici nu plătesc drepturile de autor. Dar dumneavoastră mul a nu puţini barzi, chiar atunci cînd nu-i con- se pare că reuşiţi să vă asiguraţi o subzistenţă din scris. trariază vreo opinie critică, autorul Necuvintelor Sau mai faceţi şi altceva pentru a vă rotunji veniturile? înfăţişa perpetuu o seninătate amabilă, o benevo- GH.G.: Ce-aş mai putea face altceva? Într-o obşte în lenţă politicoasă, inclusiv faţă de cel ce vă vorbeşte. care maneliştii, negustorii de fotbalişti, şi, nu în Păstrate chiar după apariţia articolului „scandalos“ ultimul rînd, politicienii penali devin campioni ai din Luceafărul, care i-ar fi putut schimba condu- cîştigurilor băneşti, am simţămîntul că e o onoare ita. A fost un gentleman. să trăieşti din scris. G.D.: Multele dumneavoastră cronici literare publicate în G.D.: Opera dumneavoastră poetică v-a adus anul acesta mai toate revistele din România, apoi şi în multe cărţi, Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“. L-aţi care pot constitui o istorie a poeziei româneşti contem- aşteptat? Ce înseamnă el pentru dumneavoastră? porane, aduc în discuţie şi adesea şi în faţă tot felul de GH.G.: Mărturisesc că nu l-am aşteptat. E o cinstire nume care, în ansamblul lor, par harta unei poezii cu tîrzie, dar cu atît mai emoţionantă pentru că are felurite reliefuri. Cum gîndiţi structurarea într-o posi- bilă ierarhie a poeziei româneşti de azi? în vedere în primul rînd scrisul meu poetic, acum GH.G.: O ierarhizare a poeţilor de care se ocupă un cri- cînd îl pot socoti aproape încheiat. Prestigiosul pre- tic echivalează neîndoios cu o obligaţie a sa. Însă miu mă bucură însă mai ales prin aceea că denotă, n-ar putea fi vorba de-o operaţie infailibilă, întrucît pentru solitarul cu voie dar mai ales fără voie care pe de-o parte gustul criticului are o valenţă perso- sînt, solidaritatea şi căldura sufletească a confra- nală, iar pe de alta imaginea însăşi a poeziei e fatal- ţilor ce mi l-au acordat. mente aşezată pe rulmenţii unei necontenite evo- G.D.: N-aş vrea să încheiem prezentul interviu cu aceste luţii. Există poeţi cu şanse de perenitate şi poeţi de gînduri despre o încununare pe care o meritaţi, în fond epocă. După cum ne putem da seama cu uşurinţă, o recunoaştere a dumneavoastră ca poet, ci cu un crez departajarea lor, mai ales în contemporaneitate, e poetic, aşa cum îl vede poetul Gheorghe Grigurcu, fără aproximativă. E un proces în curs, care poate incita să-l aibă în vedere pe criticul literar pe care-l poartă controverse. În ce mă priveşte, în afara unui grup deopotrivă în fiinţa sa creatoare. restrîns de poeţi pe care am crezut de cuviinţă a-i GH.G.: În momentele lor de autenticitate, poetul şi cri- situa în prim plan, în calitatea mea de cronicar lite- ticul coincid, nu se poate altminteri. Dar mă invitaţi rar cu îndelungat stagiu m-am ocupat şi de nume- la expresia unui „crez“ al poetului, care, în cazul de roşi alţii, străduindu-mă însă a păstra tonul adecvat, faţă, ar fi nimerit să fie al ambilor. Să încerc o vari- pentru a le reliefa meritul atît cît am avut impresia antă a acestuia. Pe o latură, poezia reprezintă un că există, dar fără a risca o evaluare excesivă. Tonul efort limitativ, acrobatic, pe muchia abisului, dato- face muzica şi în critica literară, nu-i aşa? A descrie rită determinării sale stilistice, poetul fiind, după creaţia unui bard nu înseamnă a-l ridica în slăvi. cum socoteşte Valéry, „personajul cel mai vulnerabil G.D.: Ceea ce este foarte important pentru dumneavoas- al Creaţiunii“, care „merge în mîini“. Pe o altă latură, tră, ştie toată lumea, din punctul de vedere al litera- ea e o eliberare, deschizînd o fereastră spre absolut, tului care sînteţi, este poezia. Am citit mai toată poe- excitînd, după cum consideră Baudelaire, „nu ştiu zia dumneavoastră şi ştiu foarte bine unde vă aflaţi. În ce sursă a infinitului personal“. Grandoarea poe- felul dumneavoastră sînteţi singular atît prin modali- ziei n-ar putea fi aproximată printr-un asemenea tatea de scriere cît şi a conceptului de poezie ilustrată paradox? Vă mulţumesc pentru prezentul dialog. în creaţia dumneavoastră deloc diversă, dar profundă, G.D.: Şi eu vă mulţumesc.

Invitatul revistei HYPERION 7

www.cimec.ro Nicolae MANOLESCU „Eminescu trebuie citit – nu citat!“ Vreau să încep printr-o politeţe, elementară aş religie; Eminescu a scris şi el o „Rugăciune“- în rest, spune, şi să mulţumesc şi eu încă o dată celor care este un poet laic. Poezia ţine de laicitate. Poezia nu au făcut posibilă această „Zi a Culturii Române“, se întreţine printr-un cult, se întreţine prin contes- legată de Eminescu şi de Premiul Naţional care-i taţie. Contestaţia este cea care reprezintă, să spun poartă numele. aşa, alcoolul în care se conservă castraveciorii sau VSigur, trebuie să încep cu Gellu Dorian – el a avut murăturile… ideea, el a aruncat sămânţa. În al doilea rând, auto- Eminescu este un poet care-a fost contestat la rităţile locale; aţi văzut câte generaţii de primari început, cum ştiţi, în mod foarte vehement. A fost s-au succedat – poezia durează. Primarii şi preşe- mitizat mai pe urmă – pe la începutul secolului XX – dinţii ca mine şi ca alţii trec, dar este extraordinar a fost din nou contestat după 1990. Cine nu-şi aduce că a existat această ştafetă pentru că avem obiceiul aminte de celebrul număr de revistă – hârtia de 100 de a uita câteodată că înaintea noastră s-au făcut de lei de la data aceea, cu chipul lui Eminescu pe ea, nişte lucruri şi de-a ne apuca de altele – nu de alta pe copertă – şi-n care scriitori tineri din generaţia dar ca să părem că noi suntem singurii care exis- recentă îşi spuneau, cu foarte multă sinceritate şi tăm şi care avem idei. Din nefericire, la noi ideile bune se aplică prost şi ideile proaste se aplică bine. câteodată cu foarte multă candoare, părerea des- În cazul de faţă avem o excepţie care, din păcate, pre Eminescu. Bineînţeles că a ieşit un întreg scan- confirmă regula. dal… După părerea mea, cei care-au greşit atunci Vreau să spun trei lucruri foarte pe scurt, al trei- au fost scandalagiii; pentru că Eminescu nu numai lea fiind desigur despre cel care-a luat premiul, chiar că n-a păţit nimic dar, într-un mod oarecum nor- dacă la un moment dat cred c-o s-o facă el – altfel, mal, explicabil, s-a retrezit interesul pentru poe- ce caută aici…?! zia română. Eu am colaborat la numărul acela şi Primul lucru pe care vreau să vi-l spun este legat am spus următorul lucru: Eminescu trebuie citit – de Eminescu şi-mi pare rău că nu sunt de acord cu nu citat! Noi toţi îl cităm pe Eminescu…Ştim mai Varujan Vosganian: nu numai că Eminescu nu este multe sau mai puţine versuri din el, mai exact sau o icoană, dar, nici nu trebuie să fie. Icoana ţine de mai puţin exact, dar de citit, câţi îl citim?!

8 HYPERION Invitatul revistei

www.cimec.ro Să fim sinceri cu noi înşine, să-i lăsăm la o parte rat – tot ce doriţi…O imagine cu adevărat nouă a lui pe profesorii de literatură română, pe criticii de Eminescu, chiar dacă ea există – şi eu ştiu unde s-o carte (nu şi pe poeţi, care nu citesc neapărat: sunt caut, ea există, doar că nu a ieşit la suprafaţă, n-a membri ai Uniunii Scriitorilor, nu ai Uniunii Citi- intrat în conştiinţe. Ieşirea ei la suprafaţă înseamnă torilor!!! Ce credeţi, că poeţii se citesc între ei?! şcoală. În şcoală se fixează astfel de lucruri. Toţi Numai când nu mai pot să scrie…!) – ei bine cei- cei trei critici de care-am vorbit – Maiorescu, Căli- lalţi, noi ceilalţi, chiar îl citim pe Eminescu? Aş vrea nescu, Negoiţescu – au ajuns în şcoală cu interpreta- să ne gândim o clipă: câţi dintre noi au un volum rea lor. Chiar cu aprecierile care au devenit cu tim- de versuri din Eminescu la îndemână sau pe nop- pul negociabile, discutabile. Dacă şcoala nu desco- tieră? Să ridice mâna cine are un Eminescu la căpă- peră această imagine – sigur, în cărţile criticilor şi tâi! (Se ridică o mână). Extraordinar, dintr-o sală istoricilor literari această imagine există – suntem atât de populată cineva îl are pe Eminescu pe nop- obligaţi să ne întoarcem la receptare. Şi dacă noi tieră… Da – contestarea ajută! Sigur, când spun avem sentimentul că nu există încă un Eminescu contestare nu spun contestare prostească. Există al nostru acum, este şi pentru că şcoala a fost, este, tot felul de căi de a-ţi bate joc de-un scriitor, de o a devenit din ce în ce mai conservatoare. E foarte operă, de un vers şi aşa mai departe… greu să scoţi din capul dascălilor de limbă şi lite- Ştim bine, există tot felul de neînţelegeri, dar ratură română, (mulţi, foşti studenţi ai mei) ideea există din fericire şi înţelegeri. La capătul unei lec- pe care şi-au făcut-o ei, cândva, despre Eminescu. turi „înţelegătoare“, descoperim un poet care, iată, Nici cu forcepsul n-o scoţi…! (Îmi cer scuze doam- după atâţia ani – 166 de când s-a născut – continuă nelor şi domnilor profesori de literatură română! să ne spună ceva. Da, numai că – atenţie!! – lectura Sunteţi cei mai greu de convins că imaginea unui cu pricina nu ne spune neapărat ceea ce a spus şi poet se mai şi schimbă.) Profesorii de matema- celor dinaintea noastră. Marii poeţi, poeţii adevăraţi tică se conving repede, medicii şi mai repede; pro- – nu vreau să fac clasamente – spun fiecărei generaţii fesorii de română au această extraordinară capa- sau mai multor generaţii la rând mereu altceva. Noi citate de a conserva la nesfârşit imaginea cu care îl avem sau ar trebui să avem un Eminescu al nos- s-au obişnuit. Ori eu aş spune că interesul nostru tru – indiferent dacă avem douăzeci de ani precum în acest moment este să pledăm cauza, nu unui „… tinerii poeţi pe care i-aţi văzut adineaori pe scenă Eminescu – poet naţional“, „Eminescu-geniu fără sau că avem aproape optzeci cât am eu…(…şi mai pereche“, „Eminescu – la moartea căruia apele seacă văd vreo unu-doi pe-aici prin sală. Am totdeauna în albie…“, vorba poetică a lui Călinescu. Interesul sentimentul că sunt cel mai bătrân şi nu-mi place nostru este să-l descoperim pe Eminescu al fiecărui deloc…!) Ei bine, avem noi un Eminescu al nostru, vers pe care l-a scris. Să-l citim din când în când – al epocii noastre? Nu neapărat al momentului, el nu chiar în fiecare zi, că suntem ocupaţi – să-l citim poate să dureze, dar avem – sau trebuie să avem – şi să ne gândim: ce ne spune nouă Eminescu şi n-a şi întrebarea principală este: îl avem sau nu?! Nu spus celor dinaintea noastră? ştiu, n-aş răspunde cu mâna pe inimă că-l avem… În al doilea rând din cele trei anunţate la înce- De foarte multă vreme nu s-a mai scris, nu a mai put, pot să spun că acest Premiu Naţional pe care l-a fost „inventat“ un Eminescu. După ştiinţa mea – am gândit Gellu Dorian şi pe care dumneavoastră, cei scris totuşi o Istorie a Literaturii Române – au exis- care sunteţi acum în fruntea urbei botoşănene, îl tat, din acest punct de vedere, trei Eminescu. A fost păstraţi cu tot respectul cuvenit, acest Premiu Naţi- acela al lui Titu Maiorescu – nu, nu şi al generaţiei onal – această „instituţie“, cum s-a spus – are o par- lui, al lui Titu Maiorescu! Nimeni n-a avut curajul ticularitate pe care ar trebui s-o aibă toate institu- să spună, în 1889, că Eminescu va fi poetul secolu- ţiile de acest fel: ea trebuie să reflecte un interes lui XX, că secolul XX îl va considera marele poet. real, temeinic gândit, pentru poezie. Vă daţi seama? Nimeni în afară de Titu Maiorescu… Aţi văzut lista nominalizaţilor şi a premianţi- A fost un alt Eminescu, odată cu descoperirea lor…Eu m-am speriat puţin pentru că pe această postumelor, în anii ’30, graţie ediţiei Perpessicius listă, cam pe o treime din ea, sunt poeţi dispăruţi. şi studiilor lui Călinescu. Un Eminescu „mutat“,să Aproape despre toţi premianţii, despre cei dispă- spunem, din antume în postume, din poeziile desă- ruţi dintre noi, inclusiv, am scris la prima carte – vârşite cu migală ale ediţiei din 1883 a lui Titu Maiorescu câteodată primul – şi pe foarte mulţi i-am debutat. – la un Eminescu al ciornelor, al variantelor lăsate-n Şi acum, constat dintr-o dată că eu le supravieţu- manuscris; pentru ca în anii ’60 să apară – la dis- iesc iar ei s-au dus. tanţă de un deceniu de când fusese scrisă – cartea lui Am ajuns la rândul trei. Premiul Eminescu con- Ion Negoiţescu, cu un al treilea Eminescu. Un Emi- sacră de obicei un poet consacrat. Am văzut la înce- nescu care de data asta nu mai era basculat între putul acestei gale doi tineri care au primit premiul antume şi postume. Era un Eminescu numai al pos- pentru cărţile lor de debut. Premiul mare consacră tumelor. Lui Negoiţescu, nu „Luceafărul“ i se părea un poet consacrat. Nu neapărat de-o anumită vâr- capodopera lui Eminescu, ci alte poezii – din acelea stă, nu înseamnă neapărat de şaizeci de ani sau şap- „nedesăvârşite“, rămase în manuscrise. tezeci sau de cincizeci…, dar un poet consacrat. De De-atunci s-au scris zeci de cărţi despre Eminescu, ce spun asta?! Pentru că ceea ce s-a întâmplat anul au apărut ediţii nenumărate, studii, teze de docto- trecut la premiul acordat lui Gabriel Chifu a arătat

Invitatul revistei HYPERION 9

www.cimec.ro că foarte mulţi dintre tinerii scriitori, din genera- Juriul de la Botoşani şi-a făcut datoria. Lista, pe ţia 2000 cum se spune, îşi închipuie că le-a venit care-aţi văzut-o, de premianţi din toţi anii şi de rândul să ia premiul Marelui Poet Naţional Mihai nominalizaţi, este aproape fără cusur. Nu există Eminescu. Şi se reped la gâtul poeţilor mai vârstnici cazuri contestabile sută la sută, sunt cazuri discu- decât ei. Le transmit acest mesaj supărător – aştep- tabile unde mie mi-ar fi plăcut alt poet decât celor- taţi să vă vină rândul. Aveţi „puţintică răbdare“, cum lalţi sau invers. Asta se poate, dar este una din listele zicea prietenul Poetului Naţional. Acest premiu cele mai interesante, din acest punct de vedere, din nu se acordă unui debutant, unui poet începător, câte ştiu eu şi nu există foarte multe – că nu există unei promisiuni. Se acordă unui poet care nu mai multe premii date neîntrerupt de douăzeci şi cinci promite nimic, decât – în cel mai bun caz – că-şi va de ani încoace. menţine nivelul la care a ajuns. Gabriel Chifu are Dar, uitaţi-vă, lucrul acesta este important (şi-o tot ce îi trebuie ca să fie considerat un mare poet şi să vă spun imediat că acela pe care l-am premiat credeţi-mă că, după cincizeci de ani de critică lite- anul trecut îndeplineşte toate condiţiile), pentru rară, îmi măsor cu exactitate cuvintele. Pentru că că trăim într-un moment – să nu spun de criză dacă mă-nşel – plătesc! Un poet poate să glumească culturală, spirituală, astea-s vorbe mari – într-un şi să spună: „bravo, Gabriel Chifu, eşti genial“- nu-l moment de confuzie (doamnelor şi domnilor!) a costă nimic. Sau, din contra, cum chiar s-a spus: „eşti valorilor. Nu există în acest moment nici o institu- un dobitoc“. Avem cazuri celebre, unul este Nichita ţie serioasă din mass-media, internet, presă coti- Stănescu, pentru care existau nenumărate genii în diană, care să facă vreo selecţie – ori literatura fără jurul lui. Bineînţeles că nu credea nici el însuşi, pe selecţie înseamnă moarte. Fără ciurul, fără sita cu unii nici nu-i citise. La un poet, merge. Pentru un care cernem făina (sau cerneam cândva), nu se critic asta-i mortal, nu se iartă niciodată. poate face pâine bună. Nu trebuie lăsată tărâţa să Aici există un risc extraordinar, şi spun asta pen- se amestece în aluat. Sita aceasta este reprezentată tru că mi-a displăcut profund şi am fost aproape în acest moment de foarte puţine instituţii şi pre- şocat de această „revoltă“ a tinerilor împotriva unui mii – cum este premiul de la Botoşani. poet pe care ar fi trebuit să-l preţuiască, dacă aveau Trebuie ca dumneavoastră, cei care decideţi – că instinct literar. Mă gândesc că e bine că printre la urma urmelor noi suntem aici invitaţi; unii au poeţi există şi neurologi de meserie, dar, n-ar tre- venit, au plecat, s-au întors; eu am lipsit o vreme şi bui să existe şi nişte psihiatri?! Mare nevoie am avea am continuat să citesc cărţile şi să contribui la pre- – măcar din când în când de ei. mii – dar de dumneavoastră depinde să nu pierdeţi Juriul este format din personalităţi ale litera- acest nivel. Să nu ne trezim în câţiva ani că nu mai turii române. Trei dintre noi, aflaţi în juriu de ani ştie nimeni ce se-ntâmplă cu poeţii – Dumnezeule, de zile, sunt oameni de-acum trecuţi de şaptezeci – de ce-or fi fost premiaţi?! Pentru că atunci s-a ter- şaptezeci şi cinci de ani. Ceilalţi trei sunt mai tineri. minat tot; şi-atunci degeaba scriem „Premiul Naţi- Şi unii dintre ei sunt trecuţi de şaizeci de ani dar în onal Mihai Eminescu“. Este frumos, dar şi mai fru- juriu nu poate să intre chiar oricine… Trebuie să mos este ca premiantul să merite acest premiu. Să intre cineva care are o anumită autoritate, care a nu amestecăm valorile. scris măcar trei-patru adevăruri despre literatură, Îi mulţumesc domnului Ioan Vulpescu, fostul despre cărţi, despre scriitori. Dacă n-ai scris nicio- ministru – spre regretul meu – al culturii pentru că dată nimic ca lumea despre o carte sau despre un a spus în cuvântul lui că Uniunea Scriitorilor este autor, n-ai ce să cauţi într-un juriu şi să-i dai unui o instituţie importantă în viaţa noastră culturală. poet consacrat un premiu. E nevoie de puţintică Uniunea Scriitorilor există tocmai pentru a păstra răbdare şi, mai ales, de puţin bun simţ. Am fost un anumit echilibru. Nu pentru că toţi membrii prima dată în juriul de premii al Uniunii Scriito- Uniunii sunt geniali – sunt scriitori de toată mâna rilor când mă apropiam de patruzeci de ani – şi – dar Uniunea Scriitorilor, prin juriile ei, prin revis- pe bună dreptate – dar n-am zis niciodată: „dar pe tele ei, reprezintă acea sită despre care vorbeam; o mine nu mă chemaţi să dau şi eu nişte premii – că foloseşte tocmai ca să nu treacă prin ea toată tărâţa am şi eu nişte pile de pus?“ dintr-o literatură în care (doamnelor şi domnilor!) Lucrurile astea încep să se-nţeleagă tot mai greu e din ce în ce mai multă tărâţă decât grâu…Îi mul- şi îmi fac – să spun aşa –viaţa un pic amară…Nu avem ţumesc pentru acest lucru, şi aici vine explicaţia pe destule motive să ne supărăm pe viaţa pe care-o care o dau faptului că, tot mai des, premiile (vezi ducem, mai e cazul să adăugăm încă unul, să înce- ce s-a întâmplat anul trecut cu Premiul Eminescu), pem să ne certăm între noi că „de ce-i dai premiul Uniunea Scriitorilor ca instituţie sunt atacate de tot ăluia, de ce nu i-l dai ăluilalt şi aşa mai departe. Tot- felul de oameni care, ce vor în fond? Pe ce mizează? deauna există o marjă de eroare, ca la orice premiu Vor să nu mai existe criteriul de valoare – toată din lume. Uitaţi-vă la Premiul Nobel: Laurenţiu lumea-i bună, toţi suntem străluciţi. Ce contează Ulici – predecesorul meu la Uniune – a publicat o că-i Călinescu, Lovinescu?! În primul rând, trecu- carte cu premiile Nobel până la data aia. Uitaţi-vă, tul s-a dus, s-a şters – doar ce este acuma există cu e plină de premii eronate – erori istorice! Vă pot da adevărat! Toţi suntem la fel…o apă şi-un pământ… câte nume vreţi de scriitori care au luat Nobelul şi Dacă ar fi adevărat, ar trebui să ne luăm adio de la de care n-aţi auzit niciodată şi n-am auzit nici eu. literatură şi de la noi înşine.

10 HYPERION Invitatul revistei

www.cimec.ro Nicolae MANOLESCU Laudatio Gheorghe Grigurcu Gheorghe Grigurcu este o mare personalitate a lite- bună –, este că poezia trebuie să spună ceva. Într-un raturii române de după al doilea război mondial, mod,dacă se poate, expresiv şi personal – nu neapă- mai exact, cam de prin anii ’60 încoace – deşi şi rat original. Originalitatea la limită nu e bună- ca o el şi eu am apucat şi anii ’50 cu toate aventurile transă – trebuie să spună ceva. lor personale, nu neapărat şi literare… Vorba lui Generaţia noastră, a lui Grigurcu şi-a mea, s-a Marin Sorescu: întrebat cândva, înainte de Revolu- bătut în anii ’60 când a intrat în scenă pentru ideea ţie,G de ce n-a făcut nici un compromis în anii ’50 –a că arta nu trebuie neapărat să aibă mesaj- în sen- zis „dacă eram prea mic..?!“ Eram prea mici atunci sul: nu-l întrebi pe-un poet „ce vrei să spui în poe- ca să facem compromisuri, n-am apucat să facem – zia cutare…?!“ Pentru că atunci primeşti răspunsul nici el, nici eu. pe care-l dădea Sartre (celebrul filozof şi critic fran- După 1960 însă, Gheorghe Grigurcu a devenit o cez) unui coleg de la Sorbona – vorba vine, coleg; prezenţă constantă în critica literară românească, în Sartre n-a fost la Sorbona niciodată – care se întreba poezia românească şi nu numai. El este nu numai ce vrea să spună Rimbaud cu nişte versuri celebre un poet foarte original, dar este în acelaşi timp cri- dintr-un poem al lui. Sartre spunea: „…nu vrea să tic şi un eseist de primă mână şi nu în ultimul rând un polemist redutabil, care – mai ales la începutul spună nimic, spune!“ anilor ’90 – a scris câteva dintre cele mai memora- Pe această idee, care nu era numai a lui Sartre,ea bile texte despre literatură, despre scriitori, despre venea de mult mai departe , de la Titu Maiorescu – compromişi şi compromiţători – despre tot felul de noi am spus: arta cu mesaj, nu se poate!! Arta cu „lighioane“ literare… multe dintre ele bucurându-se mesaj e aceea din deceniul al VI-lea, din timpul rea- de o stimă colosală la ora aceea. Şi cu un curaj extra- lismului socialist. Cu vremea, mi-am dat seama că ordinar pentru care a plătit, Gheorghe Grigurcu a arta nu poate să nu aibă mesaj, dar desigur, nu un continuat să scrie şi să-şi spună punctul de vedere. mesaj comandat. (Mesajul artei nu se comandă cum În ce priveşte poetul, sigur că lucrurile stau foarte se comandă aplauzele de către moderatorul nos- simplu când e vorba despre un poet talentat. Am tru…!) Arta cum să n-aibă mesaj?! Dacă n-are mesaj- învăţat – după o viaţă întreagă de citit poezie – că ce are?! Vorbă goală…! Arta are un mesaj, spune cel mai simplu criteriu, dacă vrei să ştii dacă poezia-i ceva: poezia spune ceva, pictura spune altceva…

Invitatul revistei HYPERION 11

www.cimec.ro Fiecare poet spune ceva, dar Gheorghe Grigurcu – Doamne fereşte!!!). Deci, vârsta nu contează, dar are şi o altă calitate, dincolo de multe altele, faptul Premiul Naţional „Mihai Eminescu“, care are presti- că el ştie să facă poezie. Este un critic care face poe- giul pe care-l are şi care a fost păstrat cu mare greu- zie şi din cea mai bună. Face parte din generaţia ’60 tate… Şi mi-e foarte frică să nu-şi piardă acest presti- care nu a avut parte,neapărat, de poeţi cu cap cri- giu, dacă se vor mai găsi tot felul de „căţeluşi“ care tic; nici Nichita, Nici Sorescu – Sorescu mai degrabă, să latre – că nu muşcă, latră…! Unde mai puneţi că, Nichita nu – în vreme ce generaţia ’80, aceea despre la urma urmei, va trebui să predăm ştafeta la un care aţi auzit că spune Călin Vlase că-i „la putere“ moment dat. Şi s-ar putea să n-o dăm chiar unora acuma, ceea ce-i evident… care să aibă tăria noastră de caracter. Şi-atunci, ce Ei bine, Gheorghe Grigurcu „spune“! Şi nu întâm- facem…?! plător este autorul unui număr considerabil de afo- Îl felicit pe Gheorghe Grigurcu, colegul meu de-o risme. Asta merge către ideea că poezia lui are ceva viaţă, colaborator al României literare de-atât de de spus în materie de înţelepciune. Aforismul este multă vreme…că nici nu mai ştiu de când. Oricum, o formulă literară, poetică, foarte dificilă. Am citit după Revoluţie, în fiecare săptămână, am citit toată multe cărţi de aforisme – româneşti, străine…- e opera – practic; şi România literară citesc în fiecare greu să faci aforisme. Acolo e vorba mai întâi să ai săptămână – e o corvoadă dar ce să fac, asta e situa- un miez, ceea ce în literatură – şi în artă, în general, ţia – orice redactor la o revistă trebuie să-şi citească – e cel mai greu. Artă fără miez mai vezi, cu miez – colaboratorii. Pe el îl citesc cu plăcere; scrie bine, greu…!!! Ei, şi să mai ai şi o capacitate de a concentra şi critică literară, iar volumul lui de versuri…sunt înţelepciunea respectivă într-o propoziţie sau două, curate ca lacrima, o să-l auziţi. Am zis greşit că-i un în câteva cuvinte, e foarte greu. Ori, poezia lui Gri- „calofil“ (înseamnă să scrii frumos de dragul fru- gurcu a învăţat foarte mult din această artă a afo- mosului, de dragul formei). Nu, el nu scrie frumos rismului. Ea însăşi are un caracter nu moralist, nu de dragul formei. El nu poate să scrie prost, ce să-i moralizator (Doamne fereşte!) doar această sămânţă fac…?!N-am zis că ăsta e cusurul lui cel mai mare – – aici e mesajul lui esenţial – într-o formă extraordi- nu e-n stare să scrie prost?!!! Îl felicit şi îi doresc să nar de puternică. Eu am spus odată glumind, la lan- se bucure cât mai mult timp de acest premiu, pen- sarea unui volum al lui, că singurul defect al aces- tru că nu va mai lua un altul de o asemenea impor- tei poezii este că n-are niciunul. tanţă – e UNICAT!!! Mă bucur din suflet că, în sfârşit, l-a ajuns şi pe el (Discursuri ţinute în cadrul galei de decernare a vârsta şi Premiul Naţional „Mihai Eminescu“; un pre- Premiului Naţional de Poezie „Mihai Emi- miu absolut serios – vârsta nu-i serioasă, se-nţelege. nescu“, (Uitaţi-vă la noi: ce, aveţi impresia că suntem bătrâni 15 ianuarie 2016)

12 HYPERION Invitatul revistei

www.cimec.ro Gheorghe GRIGURCU Stimaţi şi dragi colegi, remiul Mihai Eminescu de care m-am învrednicit mă măguleşte şi mă emoţionează sub trei aspecte. Mai întîi, mă face să mă simt mai tînăr. Întrucît atenţiile premi- Pale îşi găsesc maxima rezonanţă în conştiinţele în formare, în cele pentru care ele constituie nu doar o răsplată, ci şi un stimulent, un combustibil binevenit pe calea viitoru- lui. În al doilea rînd prestigiosul Premiu situează sub cel mai înalt patronaj producţia mea poetică. Cea dintîi chemare a mea ca om de litere şi îmi permit să cred că cea mai puter- nică, pe tărîmul căreia am trudit pînă azi, aceasta s-a văzut scoasă de sub umbra presta- ţiei mele critice, onorată ca atare. N-a mai rămas o Cenuşăreasă. Vă mărturisesc că apare astfel la zarea condeierului care sînt o frîntură de basm. Şi, în fine, a treia motivaţie e cea a solidarităţii confraterne pe care o resimt cu acest prilej. Viaţa mea n-a fost una tocmai uşoară. Peste ceea ce va fi reprezentat o fibră intimă a interiorizării şi a inadaptării adi- acente, s-au suprapus din plin împrejurările vitregiilor istorice care m-au îndepărtat de mediul firesc, m-au izolat. Sînt un solitar cu voie, dar mai ales fără voie. Destinul nu mai poate fi schimbat. Însă înalta distincţie primită în chiar ziua eminesciană îmi îngăduie să-mi dau seama că o căldură sufletească din partea colegilor de breaslă, colegi de care am fost silit a mă îndepărta prin distanţe geografice şi instituţionale, n-a dispărut. Că ea există, dîndu-mi în acest ceas tîrziu cea mai vie satisfacţie din şirul celor trei. Vă mulţumesc.

Invitatul revistei HYPERION 13

www.cimec.ro Gheoghe GRIGURCU la fel de mulţumită de sine Un supersonic în geamătu-i surd prevenitor Un supersonic trecîndu-ţi prin pînă cînd deodată înşfacă pisica păr aidoma unei albine făcînd dintr-o zi banală o dramă o gîfîitoare corabie urcă din dintr-o dramă o durere opacă greu pe-o pantă de munte hrăneşti fructele bolnave cu fructe dietetice cui să-i mai poţi spune ceva? harnicul ac care coase un ochi de altul cu cine să te întîlneşti unde se află podoabele încă în goala orbită a casei sau în întregul sigure de mîntuire? trecut al tău uriaş o debara bronzul devine catifea porfirul umplută cu obiecte prăfuite? gîlgîie cum apa minerală statuia se-mbrăţişează pe sine cu mîna ei lipsă acel trecut în care orice lucru se grăbeşte cele mai graţioase nume păşesc să reintre-n sine însuşi uşor în ciorapi de mătase înainte chiar de-a se-nsera înainte chiar plină pădurea de mobile stil ca pisica să apară din nou în încăpere soarta mototolită cum o batistă. ca şi cum nu s-ar fi petrecut nimic. Japoneză Uneori poemul Să-mi încondeiez sprîncenele să-mi spăl părul Uneori poemul vorbeşte mai cu cerul aromat al amiezii ce-mi dă ocol mult decît poate omul vorbi să mă fardez să-mi aplic pe obraji uneori poemul tace mai mult peisajul presat al dealurilor din preajmă decît poate omul tăcea. să-mi sporesc farmecul trupului confundîndu-l Săptămîna cu o umbrelă colorată cu o păpădie. Luni: insomnia ochiului descifrînd versurile adormite Marţi: din văzduh în văzduh trece De timp sensul un nod în gîtlej Pe peretele bătrînesc protocolar Miercuri: un pîntec cald ascultîndu-te un pendul cu cea mai surdă dragoste o cravată-a Timpului Joi: soseşte un camion încărcat cu munţi proaspeţi unde-i sunt celelalte veşminte Vineri: ruina istorică folosindu-şi cu iscusinţă graţiile unde-i chipul de praf iritat sub monoclu Sîmbătă: un lotus sorbind mormolocii din privirea iazului unde măcar mişcările Duminică: orgia mărului rumen din calendar. copiate după-ale noastre la xerox? Fericite Fericite fericite Pisica aceste fibre cenuşii mohorîte Cum stă acolo sus pisica ce intră-n compoziţia copacului sub slava tavanului gata veşmîntului hîrtiei a conversa cu oricine din noi în aşteptarea iubirii şi-n iubirea aşteptării a conversa cu moartea în luciul bucuriei şi-al mîniei aceste fibre care ne-ngăduie să căutăm care se strecoară pe sub uşi expresia întîmplătoare prin crăpătura ferestrei a lucrurilor definitive. la fel de liniştită cum o pisică

14 HYPERION Invitatul revistei

www.cimec.ro O mînă Copii O mînă ce-o ia în toate direcţiile aidoma vieţii Rămînem undeva jos o altă mînă mascată ca un pirat la piciorul mesei o altă mînă îngrijită ca un cuib de cartofi o altă mînă ca o cană plină de bere copii care cresc ca un munte o altă mînă despicată ca un lemn pe-un geam de tren o altă mînă plină de cîini fideli care latră ori ca un avion în zbor ce-ţi umple o altă mînă murmurătoare dintr-odată ochiul cum muzica dintr-un bar o altă mînă ca o farfurioară cu posesori ai atîtor miresme domestice care se joacă taifunul cu care se joacă o altă mînă cutreierată de bondari şi de supersonice ori zgomote legate cu sfoară o altă mînă umflată şi albă ca un cort polar simple zgomote ce se rotesc obosesc o altă mînă fluidă ca nisipul deşertului şi cad vlăguite între scaune o altă mînă iute ca o maşină de curse o altă mînă miresme şi zgomote robotind de fapt laolaltă cu copilăria. aceeaşi. O metaforă Etică O metaforă ca o gumă A te privi pe tine însuţi e-o armă de bună calitate care şterge uşor scrisul stîngaci din maculator. a privi pe altul e-o dezarmare a nu privi deloc e-o germinaţie. Pînă cînd Pînă cînd într-o zi va osteni şi poemul ah cît de dureros va osteni Cîteva pene de corb va plesni cum o anvelopă Cîteva pene de corb din milă speli pînă şi apa murdară ce traversează iute zidul din loc în loc o frenezie docilă şi intră-n odăile noastre ce încă ascultă de spusele copilăriei cu luciul lor sumbru inima cum un coridor cu uşi identice şi ne găsesc oriunde la masă în pat (nu ştii pe care din ele ai ieşit) în şifonier în oglindă să faci un decalc al visului ne găsesc ne ating melancolice înainte ca acesta să semnifice ceva cum un dedesubt al luminii bolboroseşte accidentul cum un izvor invizibilul drum purtat aidoma în timp ce corbul zboară pe-afară unui sipet scump nici nu ştie de noi. pe braţele femeilor tinere eşti expus doar marilor împliniri care-au şi venit Zi asemenea cirezii năpădite de tăuni Fără chip această zi concentrată obiectul există în cel mai bun caz ca o foaie de hîrtie albă ca un surogat al absolutului scoici risipite neglijent prin galaxii punct delirant ca un sărut averse de ploaie uzate cum preşurile de la intrarea în case albină înţepînd catedrala. pe-o creangă atîrnă expresia de bunăvoinţă a muntelui vrem să punem aici un punct uriaş un punct naiv un punct colorat cum o minge.

Invitatul revistei HYPERION 15

www.cimec.ro Varujan VOSGANIAN Se încearcă demitizarea lui Mihai Eminescu pentru că noi înşine, astăzi, ne respingem dreptul la legendă Am privilegiul ca, împreună cu domnul profesor rilor lui Mihai Eminescu sunt adesea puse la-ndoială Nicolae Manolescu, care este preşedintele Uniunii pentru că noi înşine suntem într-o criză de sens. Se Scriitorilor din România şi căruia îi mulţumesc că încearcă demitizarea lui Mihai Eminescu pentru că mi-a oferit acest prilej, să prezint salutul Uniunii Scri- noi înşine, astăzi, ne respingem dreptul la legendă. itorilor din România şi să spun câteva cuvinte despre Mihai Eminescu nu s-a supărat pe noi. El a luat ca AMihai Eminescu, dar în acelaşi timp, să spun câteva un atlant, pe umerii lui, toate păcatele noastre. Mihai cuvinte şi despre noi – pentru că nu poţi vorbi despre Eminescu a dus pe umerii lui destinul nostru. Şi aşa Mihai Eminescu decât arătând şi care este lumina pe cum spunea Cioran că „România merită iubită mai care el a aruncat-o asupra vremurilor de după aceea. ales atunci când îi e greu“, Mihai Eminescu ne-a iubit Ne-am obişnuit să vorbim în clişee despre Mihai şi atunci când noi nu l-am înţeles pe Mihai Eminescu. Eminescu, aşa cum vorbim despre o icoană. Dar când Şi dacă vreţi cel mai bun exemplu că noi l-am citit intrăm în profunzimea lucrurilor, vedem că pen- pe Mihai Eminescu fără să-l înţelegem şi l-am recitat tru noi Mihai Eminescu nu a fost un reper în toată pe Mihai Eminescu fără să-l ascultăm, este faptul că această perioadă care-a trecut. Noi nu ne-am rapor- el a văzut adevărata istorie a acestei naţii – la modul tat la el iconofili, ci mai degrabă iconoclaşti. ideal – ca pe o evoluţie organică. O evoluţie netedă, Se spune că Dumnezeu ne-a făcut după chipul şi aşezată treaptă-cu-treaptă. Ori ceea ce am făcut noi asemănarea sa, dar de fapt, noi l-am făcut pe Dum- a fost exact ceea ce lui îi plăcea mai puţin, şi anume, nezeu după chipul şi asemănarea noastră. Îmi amin- cum chiar el spunea, „veşnica neaşezare la români“. tesc de o vizită la Memphis – oraşul lui Martin Luther În 1848 a fost arsă Arhondologia, cu toate tradi- King – unde am participat la o slujbă chiar în memo- ţiile boiereşti, în 1945 ne-am trimis la puşcărie sau ria lui, chiar în „Martin Luther King’s Day“. Icono- la moarte pe toţi demnitarii României Mari care grafia spune că Isus are chipul palid, cu nasul sub- n-avuseseră inspiraţia să moară sau să plece din ţire şi cu părul de culoarea mătăsii porumbului. Ei ţară la timp. Singurii doi care nu au făcut închi- bine, pe pereţii aceia, Isus Hristos avea pielea nea- soare au fost Simion Mehedinţi şi Lucian Blaga, cu gră, nasul turtit, părul negru şi creţ. consecinţele pe care le cunoaşteţi cu toţii. La fel s-a Întorcându-mă acum la noi, este surprinzător să întâmplat şi după 1989. De fiecare dată, cum cora- constatăm că, de fapt, Eminescu nu a fost un reper bia, când pleacă, taie funia care o leagă de ţărm, aşa pentru noi, nu noi am vorbit cu gândurile şi ideile sale, ci mai degrabă noi i-am transferat lui Mihai am făcut şi noi. Eminescu gândurile noastre. Dacă ar fi să înalţ o rugăciune către Dumnezeu Mihai Eminescu a fost mai degrabă un alibi. Mihai pentru acest popor, aş spune: „Doamne, să nu ne Eminescu a fost mai degrabă o modalitate prin care, lecuieşti fără să ştim de ce rana se-nchide“. Pen- fiecare dintre noi, a căutat să-şi legitimeze ideile. tru că atunci când rana se-nchide fără să ştii de De la moartea sa, Mihai Eminescu a fost semănăto- ce – nu-nseamnă lecuire; nu înseamnă iertare, ci rist, a fost iraţionalist în măsura în care era reacţio- înseamnă uitare. Uitarea înseamnă să nu-nţelegi şi nar sau raţional în măsura în care devenise lovines- să nu-nţelegi înseamnă că lucrurile se pot repeta. cian. A fost legionar, a fost apoi revoluţionar, sfărâ- Noi, de la 1900 şi până azi, n-am făcut decât să ne mând lanţurile capitalismului, a fost protocronist… transferăm vina noastră, păcatele noastre, lui Mihai Dacă vreţi să faceţi o istorie a ideilor în România Eminescu. El le-a primit, nu s-a supărat pe noi, dar secolului XX, luaţi imaginile succesive despre Emi- în acelaşi timp cred că-n sinea lui spune ceea ce spu- nescu şi o veţi avea. Dacă vreţi să faceţi un inven- nem şi noi acum: rar un popor ca al nostru, care şi-a tar al vulnerabilităţilor noastre, al exceselor noas- căutat într-una vinovaţii, fără să se tindă spre ino- tre, e suficient să citiţi ce a crezut fiecare din purtă- cenţă. Or, un prim pas către inocenţă – un prim pas torii de idei din secolul XX despre Mihai Eminescu. spre urcarea, din nou, către Edenul din care păca- Şi dacă vreţi să înţelegeţi care este mersul tranziţiei tul primar ne-a desprins de noi înşine şi ne-a adus în România, după ce Eminescu a fost pe rând toate în rătăcirea în care suntem – este chiar poezia lui astea – haideţi să vedem cum e Mihai Eminescu astăzi. Mihai Eminescu. Lui Mihai Eminescu i se contestă, tot mai des, acest Vă mulţumesc! titlu pe care noi i l-am dat – de poet naţional – pen- (Discurs ţinut în cadrul galei de decernare a tru că noi înşine suntem în derivă în ce priveşte des- Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“, tinul naţional. Sensurile care s-au dat adesea versu- 15 ianuarie 2016)

16 HYPERION Invitatul revistei

www.cimec.ro Lucian ALECSA VOIA FORMEI SUPREME Gheorghe Grigurcu s-a născut acum aproape 80 nea că reprezintă „unul dintre reperele cele mai de ani în urmă la Soroca, pe malul stâng al Pru- avansate pe linia modernismului“. Printre miile de tului, (azi în Republica Moldova). Traseul său bio- pagini de critică publicate, atât în cărţi cât și-n grafic este destul de ciudat, a urmat liceul la Ora- reviste literare, Gheorghe Grigurcu nu s-a astâm- dea, după care îl găsim cursant pentru doar un an părat de scris și-a mai scos încă cincisprezece alG Școlii de Literatură „Mihai Eminescu“ din Bucu- volume de poezie, toate sub semnul proteicului, rești. Se înscrie la Facultatea de Litere din Cluj pe de mare originalitate, el este autorul fără nici o care o absolvă cu bine, lucrează apoi ca funcţio- apartenenţă de grup, se exprimă într-un „climat nar la Societatea de știinţe istorice și ca profesor poetic“ inedit, fără influenţe și complementari- la o școală generală. Pentru un deceniu îl găsim tăţi contextuale care să-i umbrească în vreun fel în redacţia revistei orădene „Familia“, pentru ca Eul liric. Merită amintite volumele: „Trei nori“, „Râu după ce este îndepărtat, pe criterii politice, să se incinerat“, „Salută viaţa“, „Înflorirea lucrurilor“, „Apo- retragă la Târgu Jiu. Și astăzi locuiește tot în acest logii“, „Rigoarea văzduhului“, „Oglinda și vidul“, „Un târg de provincie, sub semnul infinitului brân- izvor bolborosind înăuntrul termometrului“ și altele. cușian, fără a se considera un marginalizat, din În poezia sa, matematica este îngemănată cu contra, prin tot ce scrie demonstrează că și-n pro- fantezia lirică, se mizează foarte mult pe inge- vincie se arhitecturează o mare literatură. Publică niozitatea aplicată pe eșantioane de idei și con- de peste cincizeci de ani critică literară în toate cepte adânci, nimic nu se diluează, nimic nu se revistele din ţară și este consacrat ca fiind unul risipește, totul se așează în forme poetice presta- din cei mai atenţi critici de poezie din România. bilite în mentalul poetului unde, de altfel, are loc El urmează modelul călinescian, de exemplificare fermentaţia metaforică care aruncă la suprafaţă prin versuri a fiecărei aserţiuni critice, de contu- niște adevărate bijuterii lirice. Poemele iau înfă- rare a hărţii lirice supuse unui ochi exigent, dis- ţișarea unor aforisme metaforice. Nu știu să mai ciplinat spre tot ce este sublim. existe în poezia românească un asemenea caz. Puţini sunt cei care știu că Gheorghe Grigurcu „Din gât, din inimă, chiar din / feciorie pornesc cuvin- este un la fel de mare poet precum critic și că tele / răgușite, tandre, sfâșietoare, / posibile. / Pul- posedă o mare sensibilitate în zona perceperii sează pe marea arteră / a firului telefonic, / împletită vibraţiilor lirice. Prin fiecare poem ne propune cu carnea, aroma lor / de fereastră spartă / Ori de o definire a tristeţilor care ne locuiesc sufletul, podea în spaime fugărită. / Pe ziduri sudoarea pic- dând emoţiilor o tensiune aparte prin concen- tează / atâtea lucruri urgente, spuma / morţii între trarea trăirilor și redimensionarea lor în spaţiul secunde. / Mai repede, mai repede /înșiraţi nume- sentimentelor. Prin astfel de exprimări poetice, rele / pe sârmele ploii. / O șuviţă de cerneală ţi- aco- autorul măsoară atât gradul de suportabilitate peră fruntea. / Spaţii cum să nu mă întâmpine din a tăcerii cât și forţa Cuvântului în topirea Adevă- propria lor voinţă? / Îmbibată de tunete vocea / în rului și reașezarea lui în matrice poetice minus- jungla celor mai experimentaţi, / între inextricabile cule, purtătoare de aure apoftegmatice: „prin iscu- fire, / crescători senini ai distanţelor, cuibărite ca sinţă mai odihnit / decât prin somn / prin artă mai viperele în telefoane. / " (Imn cuvintelor) treaz / decât prin trezire vis a visului normă / care Poeziile lui par niște scântei ce ne ating min- te caută dincolo de tine / deznădăjduită nădejde / tea și sufletul, doar pentru câteva fracţiuni de valeryană Formă/(prin iscusinţă); „Poete, scapă de secundă, deschizând calea spre revelaţie și acest semn echivoc / moluscă de sunet / în pragul abandonându-ne în „voia Formei supreme“ – infernului / scoate Forma / pură mută precum o dimensiune a Cuvântului închiriat de propriul amforă / din mâlul în care a trăit/ o poţi găsi doar destin. Autorul este convins că esenţele se păs- acolo./ (poete, scapă de-acest); „te odihnește pe trează în flacoane mici și confiscă un spaţiu de sponci spre a ajuta / Forma să-nvie să tremure-n/ exprimare poetică comprimat, desfășurându-și apa clară a mușchilor tăi / imagine lacomă de alte forţa în „capsule lirice“ cu puternice efecte asu- imagini / la infinit./“ (te odihnești). pra stării de spirit a cititorului. De-o mare extin- Gheorghe Grigurcu debutează ca poet în 1968 dere sunt ideile filozofice, ce inervează substanţa cu volumul „Un trandafir învaţă matematica“, des- poetică, sporind gravitatea poemelor și incitând pre care marele poet Ștefan Augustin Doinaș spu- curiozitatea. Limbajul este unul direct, curăţat

Invitatul revistei HYPERION 17

www.cimec.ro de orice urmă de vulgaritate, având efectul unui de gânduri, antrenând în materia lirică puseuri filo- amplificator de pulsaţii ideatice, un generator de zofice. Forţa poetului de-a condensa totul în sim- emoţii și sentimente puternice ce sparg cu ade- ple respirări lirice îl așează printre puţinii creatori vărat cotidianul în trăiri „adânci și rafinate“, codi- ce surprind „lumina clipei“ cu întreaga corolă și ficate după chipul și sufletul poetului. În fiecare întreg arsenalul de trăiri și emoţii. Gheorghe Gri- poem se simt zbaterile unui suflet chinuit, încer- gurcu fandează liric cu mare abilitate între anato- cat de cele mai neliniștitoare întrebări: „limbajele mia corporală și cea cosmică, rezultatul e cel sur- se separă / cum untdelemnul de apă / fiecare există prins în acest poem: în sine/ fiecare vrea să alcătuiască o Carte / o Carte „E atâta forfotă în vene încât crezi / că astrele care să le conţină / pe toate celelalte / dar ezită încă cresc acolo / că de acolo pornești tu însuţi / ase- și se pândesc / se pârăsc unul pe altul/ și aidoma menea Lumii să-ţi cauţi / Spaţiul- confort sporit / unor vecini pizmași / ajung să nu-și vorbească ani mături și bidinele și scări / ţi se-ngrămădesc între de zile /“ (limbajele separă); „o Carte scrisă cu sânge coaste / fără zor se leagănă goale găleţi / în care și limfă / pe pagini de piele omenească /ori la fel de sclipesc încă resturi / din vopseaua lunară / și inima bine pe pielea animalelor / o Carte demnă de a se ta copilăroasă invadată de stafii / moi cum prepe- așeza / în Biblioteca lui Dumnezeu /“ (o Carte); „poe- liţele grase și triste/ care fără vreun sunet își șterg / mului i se atribuie / nu știu ce virtuţi / dar vă mărtu- nasul cu enorme batiste / și-apoi câteva clipe rulează risesc că adevărul e altul / poemul e ca un magnet solemn /precum un film mut./“ al pierzaniei / care atrage alte poeme / poemul e ca În poemele lui Gheorghe Grigurcu fiecare o turmă de oi / care atrage lupii / poemul e ca un cuvânt reînvie tot într-un alt și alt spaţiu de expri- lac verde / care atrage sinucigașii /“ (despre poem); mare, generând noi sensuri, noi nuanţe simbolice „Acesta e Parcul acesta e Îngerul Parcului / crescând și chiar noi Forme, sub aura misterelor și într-o per- în pământ / ca un bulb de floare /încă nevăzut / dar manentă transfuzie de fantezie în materia expusă pregătit să-și aducă miresmele / care nu se disting poetizării. Tristeţea și durerile lăuntrice ale poe- de lumină“ (acesta e Parcul). tului înnobilează și nu „indispun“ versurile fiecă- Întreaga frumuseţe a poemelor lui Gheorghe rui poem : „e acea înţelepciune fără minte / neper- Grigurcu curge sub „trupul textelor“, unde fierbe mis de copilăroasă / pe care o numim poezie(semn lava gândirii sale, acolo se alege esenţa vieţii și de carte); „ai vrea să pui titluri, dar nu / reușești / se consumă marele adevăr. Minereul ideilor este case fără acoperișuri / sunt poemele“ (titluri); „visul adus la suprafaţă prin metafore cristaline, atinge direct sufletul scriitorului și apoi se revarsă în cas- e pururi tânăr nu are nimic de făcut / nevoind să cadă asupra cititorului, surprins de ceea ce i se se amestece-n real / dorind să rămână el însuși /“ întâmplă. Sunt momente când poetul coboară (visul); „galopul în care la un moment dat pornește în cotidian asimilând material liric din imediata / norul cel mai leneș / norul rămas în urmă / (norul); lui apropiere, intrând într-un joc cinematografic „în jurul poemului se cere mult spaţiu / ca-n jurul grav și spectaculos. Privind mai adânc vom vedea unui castel /“ (spaţiu). că pe ecran e proiectat Visul, plin de încărcătură Chiar dacă lasă impresia unor haiku-uri, poeziile fantastică, cu o puternică aură metafizică, care, lui Gheorghe Grigurcu poartă alte tensiuni lăun- paradoxal, îmbracă realul cu „precizie și culoare“, trice, ideile sunt disciplinate de-o altă lumină, for- antrenând „spectatorul“ la o reevaluare a proprii- mula nu se respectă, aventura verbului se petrece lor gânduri la ceea ce se întâmplă în jur: „vai mira- într-un spaţiu fără de opreliști, dar bine indivi- jul acesta vai / fără a se clinti mecanismul obiecti- dualizat, poemele trăiesc prin implozie, mesajul vităţii / am văzut pe ecran toate atributele visului / lovește acolo unde trebuie, fără ambiguităţi. Pro- care dau realului atâta precizie / mulţime de oameni pria lui poezie caracterizează cu mai mare limpe- se pomenesc acolo chiar înainte / de a-și fi venit cu zime creaţia: “ unde-i marea iubire unde-i poezia ei adevărat în fire / poartă veșmântul unei flori al unei ca o simplă dependinţă?/ precauţia inventează toate adieri / al unei uși pe lemnul căreia e imperceptibil definiţiile posibile/ ștergându-le apoi cu mare aten- spasmul / și fără a se clinti se mișcă / în urma aces- ţie aidoma unor radiere/ unde-i trecutul econom tei ieșiri din minţi specifice / se cuvine să se vadă și pedant ca o carte de credit?/ (durerea ne stoarce cu toţii în cadru / cum se roagă lenevesc ameninţă neîncetat informaţii ne silește/ să-i spunem tot ce imploră și împart / cu mistică râvnă harul color/ știm asemenea unui anchetator nemilos)/ unde-i caută un limbaj care e sângele și trupul / ce-și râd moartea unde-i sunt faimoasele temniţe/ aerisite subţire de ele însele /“ (cinematografie). civilizate dar fără drept la vorbitor/ (speranţa ne Sunt admirabile poemele foarte scurte, de două îndeamnă cu atâta convingere să ne închidem în trei versuri, care chintesenţializează mănunchiuri noi înșine/ ca și cum am fi deja morţi)“

18 HYPERION Invitatul revistei

www.cimec.ro Istoricul Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ – 25 Juriul naţional pentru Opera Vasile Vlad Dorin Tudoran Omnia de-a lungul celor 25 Primarii care au înmânat de ediţii: Ovidiu Genaru Doina Uricariu premiile: Laurenţiu Ulici Ion Mureşan Corneliu Vicenţiu Daniliuc Mircea Martin Mircea Cărtărescu – 1991 Cornel Ungureanu Marta Petreu Dumitru Chiriacescu Marian Papahagi Constantin Abăluţă – 1992 – 1995 Al. Călinescu Gheorghe Grigurcu Florin Manolescu Ioan Cojocaru Liviu Ioan Stoiciu Daniel Dimitriu – 1996 – 1999 Aurel Pantea Petru Poantă Florin Simion Egner Nichita Danilov Ion Pop – 2000 – 2003 Ioan Moldovan Nicolae Manolescu Lucian Vasiliu Cătălin Mugurel Flutur Al. Cistelecan – 2004 – 2011 Mircea A. Diaconu Ovidiu Iulian Portariuc Ioan Holban Au fost laureaţi de-a lungul – 2012 – 2015 celor 25 de ediţii poeţii: Poeţi nominalizaţi de-a Mihai Ursachi – 1991 Organizatori principali: lungul celor 25 de ediţii: Gellu Naum – 1992 Cezar Baltag – 1993 PRIMĂRIA MUNICIPIULUI Mihai Ursachi Petre Stoica – 1994 BOTOŞANI, CONSILIUL LOCAL Marin Sorescu Ileana Mălăncioiu – 1995 BOTOŞANI, FUNDAŢIA CUL- Mircea Dinescu Ana Blandiana – 1996 TURALĂ „HYPERION-CAIETE Ştefan Augustin Doinaş Ştefan Augustin Doinaş – 1997 BOTOŞĂNENE“ BOTOŞANI, Ana Blandiana Mircea Ivănescu – 1998 MINISTERUL CULTURII, MEMO- Gellu Naum Cezar Ivănescu – 1999 RIALUL IPOTEŞTI-CENTRUL Ioanid Romanescu Constanţa Buzea – 2000 NAŢIONAL DE STUDII „MIHAI Dan Laurenţiu Emil Brumaru – 2001 EMINESCU“, CENTRUL JUDE- Cezar Baltag Ilie Constantin – 2002 ŢEAN PENTRU CONSERVAREA Mircea Ivănescu Angela Marinescu – 2003 ŞI PROMOVAREA CULTURII Cezar Ivănescu Şerban Foarţă – 2004 NAŢIONALE BOTOŞANI, cu spri- Petre Stoica Gabriela Melinescu – 2005 jinul SOCIETĂŢII CULTURALE Ileana Mălăncioiu Adrian Popescu – 2006 „RALUCA IURAŞCU“ VORONA Gabriela Melinescu Mircea Dinescu – 2007 şi UNIUNEA SCRIITORILOR DIN Alexandru Lungu Cristian Simionescu – 2008 ROMÂNIA. Ilie Constantin Dorin Tudoran – 2009 Cristian Simionescu Dinu Flămând – 2010 Emil Brumaru Sponsori ocazionali: Ion Mircea – 2011 Geo Dumitrescu ELECTRO-ALFA BOTOŞANI, Nicolae Prelipceanu – 2012 Constanţa Buzea ELSACO BOTOŞANI, UPC BOTO- Ion Mureşan – 2013 Ion Mircea ŞANI, BCR BOTOŞANI, REIFFEI- Gabriel Chifu – 2014 Nicolae Prelipceanu SEN BANK BOTOŞANI, VORO- Gheorghe Grigurcu – 2015 Angela Marinescu NSKAYA VORONA, COTNARI, Şeban Foarţă TERRA DESIGN BOTOŞANI, Din 1998 se acordă şi Premiul Adrian Popescu CONFEX BOTOŞANI, SERCONF Naţional de Poezie „Mihai Emi- Nora Iuga BOTOŞANI, PROLIBRIS BOTO- nescu“ Opus Primum, ajuns la Dinu Flămând ŞANI şi alţii. ediţia a XVIII-a. INIŢIATORUL PREMIULUI – GELLU DORIAN – MARTIE 1991. DECIZIE A PRIMARULUI MUNICIPIULUI BOTOŞANI CORNELIU VICENŢIU DANILIUC.

Invitatul revistei HYPERION 19

www.cimec.ro Dan CRISTEA Fiinţa oximoronică Gabriel Chifu debutează acum aproape patruzeci de parenţă şi revitalizare, atât matinală, cât şi calendaris- ani (da, aţi citit bine, nu e nicio greşeală, căci volu- tică), de regăsit, de altminteri, în multe alte poeme ale mul Sălaş în inimă e publicat în 1976!) cu poeme pe antologiei. Tot de la început ar fi potrivit să spunem măsura vârstei, care preced şi anunţă totodată opt- că Gabriel Chifu se dovedeşte a fi, prin excelenţă, un zecismul. Versurile sunt, în genere, plăcute, încreză- poet al comparaţiei, figură analogică mediată, care, toare,G deschise spre lume şi spre esenţial, punând în spre deosebire de metaforă (analogie imediată), se valoare un peisaj marcat de „liniştea sudică“: câmpul, bazează mai mult pe raţionalitate şi deliberare conşti- iarba care acoperă totul, lanurile la vreme de vară, plo- entă decât pe intuiţie. Cu alte cuvinte, poetul îşi „gân- ile „ca nişte dropii imaginare“, câte un plop ori câte o deşte“ poemele (despre cerebralitatea poetului vor- fântână care aduc o uşoară notă de sacralitate, semă- beşte şi Nicolae Manolescu), poeme care reprezintă, nând cu nişte „fragmente dintr-o neînţeleasă cate- în nu puţine cazuri, sub forma concretă a descrierii drală“. Peisaj care nu se schimbă prea mult nici în al sau a povestirii, dezvoltări alegorice (alegoria fiind doilea volum, Realul eruptiv, din 1979 („oraşul vechi o figură semantică prin dedublare) ale unor tematici din câmpie“, liniştea de după ploaie, când „s-ar putea morale sau ale unor contextualizări polemice. Dintre auzi viermele traversând mărul“, ploile care „trec cu o poemele culegerii din 1979, râul Gama („el este numai mânăstire răcoroasă în braţe“). energie/ într-o nebună şi riguroasă meta- morfoză,/ La o privire mai atentă se pot descoperi, încă din într-o fascinantă metamorfoză“), dar şi mult mai reu- acest stadiu de început, al primelor culegeri, câteva şitul poem viaţă lirică, având în centru o imagine deo- dintre constantele limbajului figurativ propriu lui sebit de frumoasă, a iluminării („o stea îmi loveşte Gabriel Chifu. De exemplu, folosirea recurentă a unui casa./ un colţ al ei sparge zidul/ pătrunzând în cameră, simbol arhetipal, cum este lumina, cu multele şi diver- orbindu-mă“), exemplifică narativele alegorice, însce- sele sale conotaţii, de natură morală, religioasă ori filo- nând, în exprimarea figurativă, situaţii problematice, zofică. Găsim imaginea chiar în poemul de debut al opţiuni existenţiale ori unele de ordin intelectual. În antologiei, dimineaţă de mai, în care reflectorul aten- limbajul poetului, acestea ar ilustra „întâmplări lirice ţiei se opreşte asupra unei întâmplări din banalul coti- cu sensul pe jumătate/ dezvăluit,/ aidoma unor fiinţe/ dian: o femeie între două vârste, îngândurată, trece jumătate formă şi jumătate intenţie“. În culegerile de strada. Obişnuitul e spart însă de un „miracol“: lumina poeme ale deceniului opt (O interpretare a purgatoru- dimineţii de mai (primăvara e anotimpul favorit!) lui, 1982; Lamura, 1983; Omul neţărmurit, 1987), Gabriel se „depune“ pe trupul femeii, „ca un polen“, până ce Chifu îşi fortifică unele dintre temele şi simbolurile o acoperă, „o îngroapă pe drum“. Semnificaţiile sce- predilecte (lumina şi apoteoza luminii, extazul şi ela- nei, legate de moarte şi naştere, de transfigurare şi nul regenerării, apetitul pentru virtualităţi nelimi- regenerare, depăşesc, fireşte, reprezentările imediat tate), dar descoperă şi latura degradată, rebarbativă perceptibile. Notaţia se valorizează într-o meditaţie a realităţii cotidiene, aspect care îl apropie de preo- gravă şi inspirată. cupările şi de notaţia aspră ale optzeciştilor. Poetul Peisajul de aici trasează, în acelaşi timp, şi un cadru pendulează între imagini muzicale, aeriene şi dezin- predilect al imaginarului poetului (îmbinarea de trans- volte, care nu ocolesc uneori nici preţiozitatea (cum

20 HYPERION Invitatul revistei

www.cimec.ro ar fi: „miresme se întretaie în văzduh, aidoma/ unor sită de mister şi sacralitate, poezia celor două volume drumuri de mătase pentru inorogi“) şi imaginile unei evocă sufletul prizonier şi inspirat, totodată, de reve- lumi cenuşii, dezacordate („o realitate de celofan cu ria celestă, singuratic şi pluriform, risipit în sterile fră- foşnetul ei insidios/ îmi sparge timpanul“). „Sfâşierea mântări cotidiene şi aspirând, în acelaşi timp, la rege- între diversele tendinţe contrare“, cum scrie Gabriel nerări şi experienţe spirituale purificatoare. Chifu într-un mic eseu despre propria poezie, ar con- Mai multe scenarii alegorice descriu atât conflicte stitui, de altfel, caracteristica artei sale poetice. interioare, cât şi dialectica „fericirii“ şi „nefericirii“, Un poem des citat şi apreciat din această perioadă elocventă şi aceasta pentru tema dualităţii la Gabriel (mai precis, din 1982) e trenul de calafat de o sută de ani, Chifu. Astfel, poem despre fericire aproximează starea îmbinare de prozaism şi melancolie, de vulgaritate şi de gratificaţie, de mulţumire a eului ca pe o „dez- măr- evazionism. În ce mă priveşte, aş propune spre recitire, ginire, o promisiune, o lentă dizolvare în lumină“, în în afara poeziilor de dragoste, în genere, întru totul timp ce starea opusă, de singurătate şi rău existen- remarcabile, poeme precum noapte de mai, împrimăvă- ţial, s-ar defini printr-o „golire“ a fiinţei. Lumina se rare, zeu de primăvară şi, mai ales, poemul zorii, poem scurge din corpul care îngheaţă precum un „soare puternic în care poetul se imaginează, invadat fiind invers“. Referinţele sociale, parodice, ironice, satirice de „lumina năvalnică“ a începutului de zi, un „vânător se percep mai acut, în poeme precum marele păpuşar, de minuni în cotidian“, bucurându-se de această „fisu- maşina lu’peşte, roşia apocalipsă ori în inventivul poem rare a banalului“, comparabilă cu o adevărată aven- ninge enorm, ninge parodic care lipeşte lumea lui Cara- tură cosmică. Finalul poemului e nu numai memorabil, giale de lumea noastră pentru a-i sublinia continui- dar constituie şi unul dintre locurile care îl definesc cel tăţile negative. Se înmulţesc totodată poemele pesi- mai fidel pe autorul său: „aceeaşi izbucnire a zorilor miste (câteva dintre ele intitulate „viziuni“) care fac încă o dată/ numai că în plină noapte/ zorii ţâşnesc din aluzie la dezolare (aceasta „nu mai încape în cuvinte“), senin din nimic din lăuntru/ în plină noapte lumina la deruta gândirii ori la apatia interioară („nu mă mai te aruncă/ afară din viaţa ta/ te catapultează într-un mir nu mai pun întrebări nu mă mai doare“), la obo- peisaj/ într-o stare/ a căror semnificaţie îţi scapă. feri- seală, la dorinţa de evadare dintr-o realitate (cum ar citule/ alesule asta aşteptai? departe prin ani/ o uşă se fi cea a oraşului provincial) care „răneşte“. deschide pentru tine/ prima şi ultima oară“. Definitorii în multe sensuri, apelând la inventivi- Tot de această perioadă, care constituie, în fond, tate, la alegorie, la comparaţii multiple, se arată versu- încheierea unui ciclu, social şi poetic, acela de dinainte rile despre eul verbal, autofictiv, care se multiplică pe de 1989, ţine şi apariţia unei teme ţesute în jurul uto- sine şi, în acelaşi timp, se pierde, se ascunde în poveş- piei „omului neţărmurit“ („sufletul care se strecoară tile lui, „terifiante sau blânde“, crescute din propria afară din trup“, sinele care se revarsă, precum o „floare piele şi emanate din propriul creier: „cum stă perla pură“, din trupul deschis spre „libertate şi promisi- pe fundul mării nevăzută,/ aşa stai tu în adâncul fic- une“), temă care deschide drumul câtorva metafore ţiunilor tale –/ ele vuiesc ca valurile,/ ele se izbesc fără care se vor dovedi a fi fundamentale pentru imagina- odihnă de ţărmuri…“ (un ins şi ficţiunile sale, din volu- rul alegoric al volumelor de poeme (cinci la număr) de mul Bastonul de orb, 2003). Intr-o altă referinţă livrescă, după ’89: metafora dublului şi a dedublării, metafo- partizan al postmodernismului, pe care îl descrie, tot rele multiplicităţii, învelişurilor sau straturilor supra- printr-o alegorie, ca pe o „zeitate prea târzie, comică puse din configuraţia eului, metafora aurului sau a şi defectă“, poetul pare să adere (cu ironie, însă) la comorii îngropate („nemărginirea“, de pildă, care stă lumea postmodernă, bogată în ficţiuni şi, deopotrivă, ascunsă, în propria fiinţă, precum un filon neştiut şi „veselă, ludică, primitoare“. O confirmare a faptului o nefolosit). Cum scriam şi cu alt prilej, la Gabriel Chifu, constituie numeroasele poeme-naraţiuni, prezente „anatomia comună“ poate fi dedublată, în momente şi în antologie, care cultivă ficţiunea pură, fantasticul, privilegiate, de „altă anatomie, invizibilă, poetică“. fantezismul, povestirea cu tâlc ori perspectiva satirică. Fiinţa, după modelul cunoscut, înseamnă dualitate, Gabriel Chifu se defineşte pe sine nu prin excludere, ci omul interior şi omul exterior; fiinţa care iese din sine, prin deschidere, prin însumare, o însumare de „reali- dintr-un trup trecător, ori fiinţa oximoronică, hibridă, tăţi textuale divergente, de formule expresive cu dife- „jumătate gheaţă, jumătate foc“. rite grade de prelucrare a cuvântului“. Nu s-ar putea trece, fără a-l menţiona ca pe o piesă Parcurgând volumele din urmă ale poetului de bază, peste poemul scurtă autobiografie – copilăria, (Însemnări din ţinutul misterios, 2011, şi antologia din culegerea din 1994, Povestea ţării latine din Est, pe Ploaia trivalentă, 2015), s-ar putea remarca aici, pe care aş pune-o alături, şi ca tematică, şi ca dicţie, de lângă prezenţa temelor consacrate care au căpătat, volumul următor, La margine de Dumnezeu (1998). prin şlefuire, un soi de patină nobiliară, nu puţine Poemul care deschide culegerea din 1994, mult mai referinţe şi aluzii (biografeme) la întâmplări, con- explicită în ce priveşte contextul social, oferă o auto- flicte şi mutaţii din propria biografie. Vocea poetică ficţiune ilustrativă pentru „biografia“ poetului în vari- inconfundabilă din aceste culegeri, dar şi controlul antă lirică: „m-am născut într-un orăşel cenuşiu/ din retoric al poemelor, transmiţând siguranţă de sine estul Europei/ pe vremea războiului rece. Dunărea/ şi încredere în propria rostire, aparţin unuia din- a fost norocul meu, singura mea legătură cu/ zona tre cei mai importanţi poeţi ai ultimilor ani. Versuri eternă./ de copil mi-am întipărit fluviul în suflet defi- memorabile trimit astfel la semnificaţii profunde, nitiv/ ca pe o iscălitură cu fierul roşu“. Intr-o lume lip- implicite, la sensuri morale sau religioase, la gân-

Invitatul revistei HYPERION 21

www.cimec.ro duri şi meditaţii care formează armătura ideatică se adună-n mine./ lăuntrică./ salvată./ de-a pururi“. (poetic thinking) a unei creaţii care se impune prin In poemul exemplar altă încercare de a rezuma viaţa tonalităţi multiple. Astfel, într-un poem, grav pre- mea, Gabriel Chifu se exprimă convingător, impresi- cum o lamentaţie psalmică (am avut un turn făcut onant de simplu, de direct, asupra propriului proiect din aur), poetul deplânge „golirea“ eului, însingura- existenţial: „n-am ajuns la cer/ dar în câteva rânduri rea şi rătăcirea: „sunt golit, sunt fără zile,/ stau pe un m-am ridicat de la pământ“. Cititorul acestei antolo- pat de lacrimi/ şi nu pot să dorm,/ nici să mă ridic şi gii – Papirus (1976-2015) –, care strânge între coperţile să umblu nu pot,/ mă înec în plânsul meu,/ sărăcia sale patruzeci de ani de lucrare poetică, va găsi înde- mea umple lumea,/ m-am însingurat, m-am împuţi- ajuns de multe motive să-i dea dreptate autorului ei. nat,/ m-am dezvelit, până la suflet,/ nu mai ştiu dru- Locul proeminent pe care îl ocupă Gabriel Chifu mul spre mine însumi,/ chiar şi pe acesta l-am uitat“. în configuraţia poetică actuală se explică şi prin acest Intr-altul (lumea salvată) se cântă deschiderea faţă de idealism al aspiraţiilor, capabil să întreţină nu numai lume şi interiorizarea acesteia prin poezie: „lumea/ o flacără morală, dar şi flacăra însăşi a poeziei.

Răzvan VONCU Alchimie şi dezmărginire Spre deosebire de anii ’60 şi, respectiv, ’80, care au genţelor inevitabile cu cele două formule – neomo- adus în literatura română două generaţii de creaţie dernă, respectiv, postmodernă –, îşi păstrează nota (şi, în consecinţă, două coduri literare lesne recog- personală: „Toţi criticii au remarcat în poezia lui noscibile), deceniul literar 1970-1980 a fost unul al Gabriel Chifu […] o anume dualitate, doar că fiecare căutărilor, al dezagregărilor şi tatonărilor. Au apă- a botezat-o altfel: suprarealism, respectiv expresio- Srut noi grupări literare – una dintre ele, şi anume nism, angelic şi demonic, metaforizare şi prozaism cea de la Echinox, propunând chiar o altă direcţie în etc. În fond, e vorba mai curând de o nefixare care poezie –, au debutat scriitori noi, s-au impus şaize- vine din cele două surse diferite şi chiar opuse ale cişti care nu convinseseră cu primele volume (cazul poeziei lui: o anume cerebralitate neomodernistă, spectaculos al lui George Bălăiţă), pentru ca spre înclinată spre evazionism, cultivând metafora rară finalul deceniului să debuteze, premonitoriu, primii şi preţioasă, pe de o parte, şi, pe de alta, o referenţi- optzecişti, ca Mircea Nedelciu şi Liviu Ioan Stoiciu. alitate postmodernă, deturnată uneori în parabola Dar, în ciuda convingerii unor critici[1], nu se poate metafizică, în care realismul şi cotidianul detaliilor vorbi de naşterea unei noi generaţii literare, „şapte- par să implice un tâlc mai mult sau mai puţin codi- zecistă“. Cei care se lansează între 1970 şi 1980 prac- ficat. Remake-ul modernist e acela al majorităţii şai- tică formule care nu converg către un nou mod de zeciştilor (Nichita Stănescu, Gr. Hagiu, Constanţa a scrie şi de a citi literatura, ci fie prelungesc expe- Buzea etc., cel puţin din primul deceniu al creaţiei rienţe începute de şaizecişti, fie anunţă deschideri lor). Narativul, scenariul care maschează o realitate pe care le vor opera, mai târziu, optzeciştii. prozaică vin, ele, din M. Sorescu, Petre Stoica şi Mir- Scriitorii afirmaţi în acest interval, de la Mircea cea Ivănescu şi îi anunţă pe optzeciştii ca Alexandru Dinescu la Ştefan Agopian, chiar dacă au fost ulte- Muşina sau Florin Iaru. Deşi a părut el însuşi atras rior afiliaţi de către critică la una sau alta din gene- îndeosebi de lirica abstractă, conceptuală, cu tentă raţiile între care s-a produs consacrarea lor, şi-au religioasă (şi tot mai discursiv-amplificată, de la o păstrat, de fapt, un profil distinct de cel al şaize- vreme), Gabriel Chifu a izbutit să-şi impună nota cismului sau optzecismului. Pe unii, cum sunt cei personală în maniera cealaltă.“[2] Aş adăuga doar că, doi citaţi, acest profil distinct i-a plasat pe un cir- formulată în 2008, concluzia criticului s-a văzut con- cuit de receptare favorabil, subliniindu-le indivi- firmată şi întărită de volumul Întâmplări din ţinutul dualitatea artistică (mai ales în raport cu „poetica misterios, din 2011 (considerat de mulţi critici drept de grup“ a optzecismului). Pe alţii, dimpotrivă, i-a vârful creaţiei poetice a lui Gabriel Chifu), în care marginalizat, plasându-i pe un „limb“ morfologic a devenit evident că între cele două modalităţi nu echivoc, suspendat între neomodernismul şaizecist există o competiţie, ci o stranie complementaritate, şi postmodernism. proprie poetului şi numai lui. Gabriel Chifu face parte, evident, din prima cate- De altfel, în ciuda impreciziilor terminologice, cri- gorie de scriitori formaţi în acest deceniu de tranzi- tica mai veche intuise această coerenţă interioară a ţie. Nicolae Manolescu, încă de la primele rânduri formulei lui Gabriel Chifu. Dan C. Mihăilescu, auto- ale capitolului pe care i-l consacră în Istoria critică a rul articolului CHIFU, Gabriel din Dicţionarul gene- literaturii române, constată că poetul, în ciuda tan- ral al literaturii române, desparte fără ezitare formula 1 Laurenţiu Ulici – Literatura română contemporană, vol. I, Editu- 2 Nicolae Manolescu – Istoria critică a literaturii române, Editura ra Eminescu, București, 1995; Paralela 45, Pitești, pp. 1313-1314;

22 HYPERION Invitatul revistei

www.cimec.ro poetului de cea a generaţiei care se va afirma numai Şi nu s-ar putea spune, în altă ordine de idei, că câţiva ani mai târziu: „Nu este vorba despre mime- Gabriel Chifu nu a oferit receptării cheia înţelege- tismul parodic al «lunedismului», atitudine post- rii demersului său. Într-un text datat 20 noiembrie modernă de asumare prin delimitare şi caricare, ci 1991, dar figurând ca postfaţă a volumului antolo- de o voinţă integratoare graţie căreia Eminescu se gic Povestea ţării latine din Est (din 1994), poetul s-a întâlneşte cu T. S. Eliot, Urmuz stă bine lângă Rilke, autodefinit astfel: „Eu nu sunt constituit prin elimi- iar Valery şi Michaux sunt citaţi împreună cu marele nări succesive a ceea ce este contradictoriu, ci sunt campion al heteronomiei, Fernando Pessoa. Deschis o însumare chiar şi de atitudini, de realităţi textuale deopotrivă acumulărilor livreşti şi realităţii cotidi- divergente, de formule expresive cu diverse grade de ene ca material poetic, C. a fost definit, în consecinţă, prelucrare a cuvântului. Aceasta este poezia heracle- drept «cel mai doinaşian dintre poeţii tinerei genera- itică. O poezie deschisă, o poezie de sinteză, o poe- ţii» (Ştefan Borbely)“[3]. Ceea ce unii au numit expre- zie a însumării tolerante. Ea se deosebeşte de poe- sionism, de pildă, nu era defel expresionism, critica zia de până la ea prin chiar modul de raportare la făcând confuzia între existenţa neliniştii interioare, această poezie: poezia heracleitică nu întoarce spa- tele liricii existente, ci faţa; preia din aceasta ceea ce provocate de fragilitatea condiţiei umane, şi expre- [5] sia acestei nelinişti, care, la poetul Sălaşului în inimă găseşte viabil.“ Prin urmare, nu putem vorbi de un îmbrăca atât haina barochistă – tipic post- modernă balans acrobatic între doi poli ireconciliabili (natu- – a poeziei banalului cotidian, a micilor certitudini ralul şi livrescul, neomodernul şi postmodernul), ci de o sinteză personală, în care accentul nu cade de zi cu zi, cât şi pe cea neoromantică, a poeziei con- pe elementele care intră în reacţie, ci pe alchimia pe ceptualizante. La fel, şi suprarealismul. În realitate, care poetul o întreţine şi o controlează: „Când am metafora suprarealistă va fi reciclată, lucid, de data înţeles că legea însăşi de fiinţare a acestei culturi asta, de poeţii optzecişti, recursul lui Gabriel Chifu înlăuntrul căreia exist şi eu prin poezia mea este la acest procedeu fiind nu o reluare a unui proce- tocmai necontenita contestare dinăuntru a tipare- deu modernist, ci un firesc apel la tehnicile discur- lor, necontenita devenire sub semnul lui Heraclit, sive postmoderne. Totul curge, doar schimbarea e veşnică, atunci m-am Ştefan Borbely, autorul intrării CHIFU Gabriel simţit «vindecat»: departe de a mă mai nelinişti, sfâ- în Dicţionarul scriitorilor români, merge chiar mai şierea mea între diversele tendinţe contrare devine departe, după cum am văzut, subliniind existenţa adevărul meu, premisa de la care trebuie să constru- (şi importanţa) principiului constructiv, unificator iesc. Aşadar, nu să încerc să anihilez această mare chiar, în cadrul poeticii personale a autorului. „În «nepotrivire» de felurite expresivităţi detectabile în ansamblul liricii sale, C. [hifu] este cel mai «doina- încercările mele poetice, ci s-o controlez şi să-i dau şian» dintre poeţii tinerei generaţii. Îl apropie de sens, s-o dezvolt, să-mi asum devenirea, necurmata poetul Seminţiei lui Laokoon nu numai o înrudită schimbare, să fac din ele semnul distinctiv al poe- structură sufletească, axată pe respectul plenitudi- ziei mele, punând să convieţuiască, într-un cuprin- nii, al echilibrului filosofic al expresiei sau pe culti- zător acum, chiar şi incompatibilităţile“. varea simbolurilor intens spiritualizate, irizate de Fără să fie prima, ampla antologie de autor pe care o aură neoromantică, dar şi o disciplină a muncii o avem acum în faţa ochilor, cu frumosul şi enigma- intelectuale, bazată pe o consecvenţă de sine, pro- ticul titlu Papirus, este o nouă ilustrare nemijlocită, venită din sentimentul livrescului, al apartenenţei pregnantă, a manifestului din Povestea ţării latine la valorile culturii şi spiritului. C. are vocaţia con- din Est. La lectura ei, devine evident, chiar şi pentru strucţiei poetice, capacitatea de a-şi încripta versul cei care nu-l observaseră până acum, principiul sinte- într-o reţea de simboluri de o remarcabilă coerenţă, tic al poeziei autorului – singular într-o epocă (anii ce nu??? admite disonanţe.“[4] Chiar dacă unele afir- ’80) a disocierilor şi delimitărilor, adesea, violente –, maţii (prea) categorice ale criticului ar trebui nuan- precum şi unitatea ei tonală. Acestea fac să treacă pe ţate, e evidentă convingerea sa că nu se află în faţa planul doi discuţia despre poziţionarea lui Gabriel unei poetici schizoide şi a unui nou caz de pendu- Chifu faţă de cele două generaţii poetice între care lare nedefinită, între o predispoziţie sufletească de s-a produs afirmarea sa, lăsând mai mult loc, în fine, factură neomodernă şi o aspiraţie formală postmo- interpretării substanţei sale lirice. dernă. Ci a unui scriitor care, ivit cu câţiva ani îna- Căci, asemeni oricărui poet de vocaţie, oricâte intea optzecismului – cu care are, aprioric, o mul- accente ar fi pus pe discuţia teoretică, substanţa poe- ţime de afinităţi –, va continua şi după ce acesta mului, carnalitatea şi spiritualitatea lui deopotrivă, devine codul literar dominant să îşi urmeze pro- sunt cele care îl interesează cu adevărat pe autorul pria cale. Omologii, aşadar, nu analogii, şi conflu- Întâmplărilor din ţinutul misterios. S-au observat mai enţe, nu influenţe… demult prezenţa simultană, în creaţia sa, a neliniş- tii existenţiale (de factură mai degrabă blagiană 3 Dicţionarul general al literaturii române, C/D, Editura Univers decât „doinaşiană“) şi, respectiv, a unei scormoniri Enciclopedic, București, p. 199; 4 Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu (coord.) – Dicţiona- a fiinţei şi a lumii (de sorginte soresciană: de altmin- rul scriitorilor români‘, A-C, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bu- 5 Toate citatele din opera poetului se fac după versiunea din curești, 1995, pp. 549-550; această ediţie;

Invitatul revistei HYPERION 23

www.cimec.ro teri, Gabriel Chifu este cel mai autentic urmaş al lui mă cuprindea şi pe mine,/ stând la masă şi citind).// Sorescu în poezia noastră de azi). Ce se cuvine sub- da, am strâns, am rulat/ tot universul meu, ca pe un liniat, mai ales ca urmare a antologiei Papirus, este papirus.// iar papirusul astfel dobândit/ l-am legat forţa modelatoare a principiului sintetic în poezia cu o sfoară de cânepă/ şi l-am pus deoparte,/ la păs- sa. Capacitatea de a „topi“ diverse experienţe de lec- trat,/ pentru alte vremuri.“ (papirus). tură, de a le transfigura şi de a le încrusta în textura Este, de altfel, ceea ce constată, în alţi termeni, unui discurs când amplu şi cuprinzător, când fra- acelaşi Nicolae Manolescu: „E adevărat că, oricât de gil şi tremurător ca o nuia de alun, mi se pare nota pământeşti, de «sociale», întâmplările ori peisajele definitorie a unei poetici în care livrescul şi natu- lui sunt iluminate din interior, semănând cu nişte ralul nu mai pot fi individualizate. Semn sigur al epifanii delicate, cu nişte extaze caligrafice, dacă nu kenozei, fără de care poezia este fie simplă emoţie, de-a binelea manieriste.“[7] fie citat cultural. Cea de-a doua treaptă în devenirea poetică a lui Aş începe, în creionarea unui alt portret al poetu- Gabriel Chifu este reprezentată de volumul La mar- lui, de la o observaţie simplă. Gabriel Chifu nu este ginea lui Dumnezeu, din 1998. Aici, predispoziţiile un scriitor care, încă de la debut, se înfăţişează publi- meditative şi chiar conceptualizante, din volumele cului gata format, iar în restul carierei rămâne egal mai vechi, se adună într-un sentiment cvasi-religios cu sine însuşi (din acest punct de vedere, cel puţin, al lumii. Poetul se simte legat de Marele Tot, prin mă tem că observaţia lui Ştefan Borbely cu privire fire care infuzează fior metafizic cotidianului: „o la caracterul „doinaşian“ al poeziei sale nu se sus- tristeţe în diagonală/ mă izbeşte în piept ca un ful- ţine). Este, dimpotrivă, un scriitor care evoluează ger, de durere/ izbucnesc în plâns. închişi/ în lacri- în timp, nu doar tematic sau stilistic, ci şi ca ampli- mile mele/ o sumedenie de inşi (sinucigaşi?) înoată tudine lirică. Forţând o metaforă, aş spune că între disperaţi,/ trăiesc potopul.// după ce a cutreierat Sălaş în inimă şi Întâmplări din ţinutul misterios, din- toată noaptea pe coridoarele/ vraişte ale coşmaru- colo de clarificările inerente şi de o mai mare coezi- lui/ aidoma unor turişti japonezi/ pe străzile barce- une a materialului, poezia lui Gabriel Chifu a crescut, lonei,/ vântul ajunge la mine.// îmi lasă pe buze un asemeni copacilor, în cercuri concentrice, în jurul verset/ în limba înrourată a vrăbiilor./ apoi mă ia cu unor „matrici“ iniţiale, cum ar fi, de pildă, fragili- el./ împreună stingem rând pe tatea existenţei şi confortul refugiului (în) livresc. rând/ lumânărelele din cer.“ (lumânărelele din În acelaşi timp, însă, în această creştere există şi cer). Este un moment de coagulare, în care sinteza câteva „trepte“. Poate că sunt mai uşor de eviden- asumată programatic cu un deceniu în urmă capătă ţiat în proza scriitorului[6], dar ele există şi în poezie. un sens, o vectorizare şi o dinamică. Fără să devină, O primă treaptă ar fi chiar volumul citat ante- Doamne fereşte!, dogmatic, fără să cadă în poze hie- rior, Povestea ţării latine din Est, în care discursul lui ratice sau extatice, poetul simte fiorul sacralităţii Gabriel Chifu, aflat la momentul unui prim bilanţ, care subîntinde totul, universul mic, obiectual, ca îşi asumă explicit condiţia sintetică, referenţialita- şi pe cel mare, conceptual. Neliniştea sa în faţa con- tea nemaifiind limitată la condiţia de „turnesol“ al diţiei umane capătă, prin urmare, alte conotaţii şi genealogiei generaţionale, ci un mod livresc de a trăi alte dimensiuni, trecând de la o nelinişte personală poeticul, în paralel şi în permanent dialog cu modul (de natură predominant intelectuală) la una cos- natural. Poetul este printre puţinii, dacă nu singu- mică. Poetul nu mai este doar exponentul propriei rul care, la un deceniu de la ecloziunea optzecismu- angoase, ci un receptacul al unei stări de malaise lui, încearcă o sinteză inversă a celor doi poli între universale. Este momentul în care se vede că faţeta care se constituie poetica lunedistă: pe de-o parte, „expresionistă“ nu e, de fapt, deloc expresionistă, căci poezia cotidianului, iar pe de alta, livrescul intertex- spaimele care alimentează această conştiinţă a fra- tualist. Pentru el, elementul natural nu provine din gilităţii nu sunt obscure, ci precise, şi nu se rezolvă propria-i biografie, ca la Alexandru Muşina sau Tra- printr-un ţipăt dizolvant, ci printr-o privire intero- ian T. Coşovei, ci din emoţia lirică în faţa universu- gativă către Deus absconditus. lui, transfigurată contrapunctic în versuri conceptu- Care, fiind ascuns, este rareori numit ca atare. Ba, alizante. La rândul său, elementul livresc este, dim- mai mult, absenţa sa din universul tangibil este stri- potrivă, asumat la modul afectiv, însemnând acele gată şi denunţată, arghezian, de poet. Acesta, fiind experienţe poetice care şi-au pus amprenta asupra el însuşi un epigon al Demiurgului, se simte ade- spiritului său. sea stins, mort, steril: „te priveşti în oglindă: nu se Aşadar, amestecul de livresc şi natural poate fi, cunoaşte nimic. bei/ o cafea (în amestec), ci ştii exact ca principiu, optzecist, dar proporţiile în care sunt – eşti stins,/ eşti o casă a cenuşii./ vântul aruncă în amestecate ingredientele acestei alchimii îi aparţin geamuri cadavrele unor divinităţi/ fragile, de aer./ strict lui Gabriel Chifu: „am făcut sul întreg peisa- eşti stins, eşti o firimitură de pustiu, eşti/ centrul sin- jul/ cerul cu nori şi cu câteva stele/ apoi văzduhul gurătăţii.// eşti soarele invers, care îngheaţă.“ (soa- prin care tocmai/ trecea vântul, tocmai trecea/ miro- rele invers, care îngheaţă). sul liliacului înflorit,/ tocmai trecea o umbră.// apoi, Treapta a treia a acestei evoluţii poetice este repre- strada cu biserica din apropiere/ şi cu casa mea (ce zentată, deocamdată, de volumul Întâmplări din 6 A făcut-o Nicolae Manolescu, în op. cit., p. 1315; 7 Nicolae Manolescu, op. cit., p. 1314;

24 HYPERION Invitatul revistei

www.cimec.ro ţinutul misterios (2011). La drept vorbind, acesta este divină: poemul devine, astfel, păstrătorul acestor momentul în care se finalizează anunţata – în 1994 sacre „ruine“ şi ecoul, fie el şi imperfect, al pierdu- – sinteză, căci, acum, poetul se întoarce asupra pro- tei „muzici a sferelor“. priei poezii, asupra propriilor fantasme şi obsesii, Cred, însă, că surpriza pe care acest volum anto- pe care le mai trece o dată prin alambic. Amestecul logic o rezervă cititorilor de poezie este cea a unită- devine, astfel, inseparabil, iar poezia ocupă „ţinutul ţii interioare a poeziei lui Gabriel Chifu (pe care am misterios“ dintre lumea ca materie şi lumea ca spirit. ţinut s-o evidenţiez inclusiv prin citarea poemelor Prin cea din urmă, Întâmplări din ţinutul misterios se în ordinea lor tematică, nu cronologică). Scriitor conectează la tematica spirituală a poeziei lui Gabriel născut într-un deceniu al căutărilor, nu al certitudi- Chifu dintotdeauna, redimensionând-o, însă, dato- nilor, manifestând un interes egal faţă de tematica rită relaţionării ei cu universul mundan. În asta şi neomodernă şi faţă de experimentul textual post- constă, cred, metamorfoza liricii autorului Realului modern, Chifu este un poet care dezmărgineşte sis- eruptiv de altădată. În anii ’70-’80, neo-romantismul tematic fiinţele şi lucrurile. Panteist rece şi lucid – şi poemul de inspiraţie filosofică, tragic-metafizică, Nicolae Manolescu, am văzut, vorbea de „epifanii erau nu numai căi de individualizare, în atmosfera delicate“ – şi alchimist programatic, el sparge „coaja“ meta-lingvistică de tip postmodern, pe care Nichita obiectelor, concrete sau abstracte, proiectând pro- Stănescu, Leonid Dimov sau Marin Sorescu (cel din fanul în sacru, banalul în conceptual, naturalul în La lilieci, se-nţelege) o introduseseră în poezia româ- livresc, dar şi invers. Poetul se apără, timid, de umbra nească. Ele erau, totodată, modalităţi ale refuzului morţii ca limită a omului şi a lucrurilor, extinzând cenuşiului cotidian, ca şi o subtilă, dar fermă deli- cu tenacitate marginile realităţii. Este, prin urmare, mitare faţă de poezia sunătoare a barzilor oficiali. din familia acelor spirite care nici nu golesc uni- În volumul din 2011, poetul a înlocuit filosofia cu versul de mister prin interogaţii epuizante, nici nu înţelepciunea, plinul cu golul şi înaltul cu adâncul. Nu jubilează în faţa spectacolului banalităţii. Renunţa- obiectul contemplat s-a schimbat, ci sensul contem- rea la stilul înalt, neomodern, al generaţiei ’60, este plaţiei. De la privirea aruncată dinspre sine înspre doar stilistică. Structural, Gabriel Chifu este un poet înălţimile transcendentului (în volume ca O intepre- al jocului clasic dintre plin şi gol, dintre afirmaţie tare a Purgatoriului, din 1982, sau Lamura, din 1983), şi negaţie, dintre prezenţă şi absenţă. Joc din care se trece acum la privirea coborâtă dinspre acest rezultă o arhitectură echilibrată, cerebrală, lipsită transcendent dezideral înspre sine. Rezultatul este de dizgraţioase excese. o redimensionare a fiinţei şi a lumii, în care uni- Fără îndoială că traseul acestei evoluţii nu se versul concret şi obiectele mărunte, ca şi existenţa încheie aici, la acest „popas de etapă“. Însă e lim- de fiecare zi, capătă dimensiuni uriaşe. Dumnezeul pede că avem în Gabriel Chifu un poet profund şi ascuns îşi relevă acum prezenţa în orice amănunt al substanţial, care scrie – vorba lui Ion D. Sîrbu –o existenţei cotidiene: „ceea ce e măreţ şi ceea ce e jal- poezie suferită şi gândită pe cont propriu. Un poet nic/ în făptura mea se-ntâlnesc şi/ se dau în leagăn,/ pentru care poezia nu este numai ironie şi joc, ci într-un balans ameţitor, insuportabil./ şi încă: sunt/ şi osândă şi suferinţă. Gravitatea cuvântului este, sigur azi,/ Dumnezeu trece prin mine:/ curent elec- în opera sa, la fel de importantă ca şi gratuitatea tric printr-un cablu oarecare, râu năvalnic, stră- lim- actului de cunoaştere conţinut în text. Curiozita- pede/ prin ţinutul sărac, fără stele.“ (am mai ajuns o tea iscodirii lumii, din perioada Sălaşului în inimă, dată în moarte). Viziunea se întunecă oarecum, fără s-a transformat, în timp, într-o sete de cuprindere însă să devină apocaliptică, poetul împăcându-se – a necuprinsului, contrapunctată, când şi când, de arghezian, repet termenul – cu condiţia sa de „fur- străfulgerările unei necesare umilinţe spirituale nică spirituală“, ca în acest poem/ psalm, construit a poetului care poartă cu el experienţa deceniilor ca o uriaşă preteriţiune: „nu se vede niciodată./ în întunecate prin care a trecut „ţara latină din Est“. schimb, uneori, seara, când soarele e stins,/ în liniş- Acest contrapunct dintre amplitudine şi pietism, tea mare,/ lângă casa mea, aproape,/ îi aud tulbură- dintre curajul întrebării şi fragilitatea căutării, fur- toare,/ ca un vuiet greu de ape,/ inima desferecată./ nizează poeziei lui Gabriel Chifu atât de particu- i-o aud sau mi se pare.// uzinele electrice aprind lumi- lara ei tensiune interioară, care constituie, în opi- nile/ în toate casele, pe tot pământul:/ aşa inima lui nia mea, nota ei esenţială. minunată fiindcă bate/ face să bată inimile noastre Fără opera sa, am fi lipsiţi de o verigă importantă toate.// o, pe lume muzică mai frumoasă nu-i/ decât, a „lanţului“ trecerii poeziei româneşti de la neomo- poate inaudibilă, muzica inimii lui.// aş vrea să mă dernism la postmodernism, ca şi de un accent pre- înnădesc cu un vers sau două,/ să mă alungesc ast- ţios în peisajul literar al ultimelor decenii. Chiar fel/ şi să ajung până la el,/ în rouă.// să intru-n bucu- dacă unele dintre faţetele profilului său liric coin- ria lui,/ să mă împărtăşesc din ea,/ şi să mă pierd cid, am văzut, cu cele ale generaţiei ’80, arhitec- acolo/ scânteie tristă într-o stea.“ (tranparentă, fiinţa tura discursului său este structural diferită. Poezia lui de necuprins). L-am reprodus integral pentru a sa este, prin urmare, una dintre acele câteva expe- putea fi sesizată mai bine prozodia, în care încă mai rienţe care ne îndeptăţesc să afirmăm că nu numai transpar ecouri ale rimei şi ritmului clasic, exact aşa optzeciştii au contribuit la configurarea actualu- cum în fiinţa umană mai sălăşluiesc fărâme din cea lui cod literar.

Invitatul revistei HYPERION 25

www.cimec.ro Scriind îţi descoperi vulnerabilităţile ANDRA ROTARU ÎN DIALOG CU ROBERT ȘERBAN Robert Șerban s-a născut la 4 octombrie 1970, în Turnu Severin. Este absolvent al Facultăţii de Arte și Design și al Facultăţii de Construcţii, amândouă din Timișoara, unde și locuiește. Cărţi: Firește că exagerez (poezie, 1994, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România), Odyssex (poezie, 1996), Piper pe limbă (interviuri, 1999, Premiul Filialei Timișoara a USR), Pe urmele marelui fl uviu (coautor, poezie, 2002), Timișoara în trei prieteni (coautor, poezie, 2003), A cincea roată (interviuri, 2004, Premiul Filialei Timișoara a USR), Barzaconii (proză, 2005),Cinema la mine-acasă (poezie, 2006, Premiul revistei Observator cultural și al Filialei Timișoara a USR), Athenee Palace Hotel (coautor, teatru, 2007), Ochiul cu streașină (publicistică, 2007), O căruţă încărcată cu nimic (coautor, poezie, 2008), Moartea parafi nă(poezie, 2010, Premiul revistei Luceafărul de dimineaţă și al Filialei Timișoara a USR), Naraţiunea de a fi . Robert Șerban în dialog cu Șerban Foarţă (2013), Gura păcătosului. Dialog cu Valeriu Armeanu (2014), Timișoara. [20] Artiști ai Generaţiei ’80 (cri- tică de artă, 2015), Puţin sub linie (poezie, 2015).

Andra Rotaru: Cât contează pentru tine să ai un anumit diagnostic, nici răspunsuri care să te lămurească în control asupra vieţii? Dar atunci când scrii? anumite privinţe. E un devolator al părţilor ei invizi- Robert Şerban: Cum nu mai e vorba doar de viaţa mea, bile. Poezia e un jurnal pe sărite; este iluzia că, scri- ci şi a celor doi copii ai mei, a femeii care-mi este ală- ind, salvezi ceva din cel care eşti, din cei care ţi-au turi, a părinţilor mei, cum am responsabilităţi faţă fost aproape, din evenimentele tari ori speciale din de ei, e important să deţin controlul. Apoi, viaţa e un lumea ta. Când mă aşez să scriu poezie, nimic nu Cdar pe care l-am primit de la Dumnezeu şi de care mi-e clar, poate că am un vers, un cuvânt, dar nu-mi trebuie să am grijă. N-o pot lăsa la voia întâmplării. transcriu poemul plimbat prin minte, precum alţii. Mă străduiesc să nu o las. Cred că sunt un om destul E, cumva, ca la vânătoare: ai cuţitul cu tine şi stai la de echilibrat, care nu se aruncă niciodată cu capul pândă. Uneori, e doar pândă. Enervantă, obositoare înainte. Iar dacă se întâmplă să o fac – din entuzi- sau eliberatoare. Alteori, apare un iepuraş, o vulpiţă. asm, din falsă percepţie a lucrurilor, din prostie –, Altă dată, lupul. Rareori, ursul. E, acolo e vânătoarea caut să nu dau tare, să nu se spargă, şi să mă repliez adevărată, acolo îţi arăţi ţie ce ştii, cât rezişti, cum rapid. Sunt… Balanţă, dragă Andra, şi mă recunosc dai, cum tai, cum înfi gi cuţitul ăla. Ai şi nu ai con- în acest semn, cu cele bune şi cu cele rele ale lui. Dar, trolul, o faci instinctiv, dar e un instinct… educat, pe de altă parte, cât poţi controla din propria viaţă, e unul care are în el ceva experienţă, intuiţie, cul- în afară de… mărunţişurile ei? O să-mi spui că, de tură… Ştii prea bine, Andra, că scriind îţi descoperi fapt, existenţa chiar din asta e făcută, din mărunţi- vulnerabilităţile. Îţi dai seama cât eşti de fragil, de şuri. Şi ai dreptate, poate. Da, nu fac excese, nu… uit fapt, cât eşti de expus, ce lucruri aparent insignifi - de mine, nu o iau pe mirişte, nu mă întreb niciodată ante te pot perturba, mişca, fi sura. Constaţi că tu te ce-oi face mâine. Cam ştiu ce am de făcut. Şi cred că emoţionezi până la lacrimi de un gest care pe altul aşa e şi fi resc când nu eşti pe cont propriu, când jocul îl face să râdă. Şi te întrebi dacă nu ai o… problemă. vieţii nu-l joci de unul singur. Cât despre scris… Scri- Dacă nu eşti prea moale. Fiindcă tu te crezi Zorro. Şi sul, mai ales cel de poezie, palpează viaţa, dar nu dă ai şi dovedit, de multe ori, că ştii cu spada. Dar uite

26 HYPERION Dialogurile revistei

www.cimec.ro că nu e chiar aşa, ca-n filmele în care ai jucat. Culi- cul meu – fiindcă îmi dau seama că aceste metamor- sele îţi spun altceva despre tine. Da, scrisul te ajută, foze, şi încă altele, sunt semne de slăbiciune, de bătrâ- pe undeva, să te cunoşti, dar, cel puţin în cazul meu, neţe, de frici, de comoditate – este că am doi copii, îmi descopăr, scriind, zonele slabe, punctele… mor- încă mici, de 5 şi 9 ani, care se scaldă cu bucurie în tale. E şi bine fiindcă, scriind, aflând, devii mai pre- Stix-ul propriei lor copilării. Copii cărora nu prea le caut cu tine, te protejezi. Sau măcar îţi propui asta. pasă de toate convenţiile de care un adult trebuie Însă, scriind, poţi să şi cedezi. Am revăzut, recent, pe să ţină cont. Un adult ce, uneori, vrea să-şi maturi- facebook, o fotografie în care eram, prin 2006, mai zeze mai iute odraslele uitând că toate-s la vremea mulţi tineri scriitori. Între noi, George Vasilievici şi lor. Chiar dacă îi spun eu lui fiu-meu să nu stea cu Constantin Virgil Bănescu, Bobiţă, cum îi spuneam. fundul în zăpadă, el o va face, fiindcă aşa se face la 5 Iată, pe ei poezia nu i-a ajutat, nu le-a dat forţa să ani: se stă cum fundul în zăpadă! Şi ce dacă se udă? continue, nu i-a salvat. Amândoi s-au sinucis. Şi ca Intră, apoi, în casă şi se usucă. Da, dar eu… văd mai ei, mulţi, foarte mulţi… Pentru unii dintre noi scri- departe: că ar putea răci, că ar face febră, că i-ar fi rău. sul e şi terapie. Pentru alţii, nu. Dar să ne întoarcem Şi mă apucă spaima. Or, spaimele noastre de adulţi la autocontrol. Apoi, după ce termini de scris un tex, – şi multe sunt reale, din nefericire – nu rimează cu începe… controlul. Ce laşi, ce rămâne. Cum îl poţi libertatea pe care o au şi şi-o iau ăştia micii. Aşa că ajuta, cum îi dai fluenţă. Te poţi detaşa de el sufici- sunt un om norocos fiindcă, uneori, mai bag şi eu un ent de mult încât să îl vezi la rece şi să-i hotărăşti, deget, două, prin acest Stix al copilăriei, iar câteodată obiectiv, soarta? Dacă o poţi face, şi cu succes, s-ar chiar sunt stropit, din cap până-n picioare, cu apa lui. putea spune că ai controlul scrisului. A.R.: „pare că ştiu tot timpul ce fac“. Între aparenţe şi reali- A.R.: „n-aştept nimic când în faţa mea stă aşternută hârtia“. tate e o discrepanţă în majoritatea timpului. De ce avem Ce faci când lipsa de aştepări se concretizează, totuşi? nevoie de astfel de măşti? R.S.: Depinde cum se concretizează. Poţi să ai chef de R.S.: Ştii, când eram copil şi mergeam noaptea la furat scris şi să-ţi iasă nişte prostii, sau poţi să stai aşa, fără de porumb ori de dovleci ori de cireşe, îmi repetam: prea mare tragere de inimă şi să constaţi că mânuţa nu mi-e frică, nu mi-e frică, nu mi-e frică. Şi o scoatem ta a aşternut nişte versuri bune, surprinzătoare, fie la capăt, chiar dacă aveam inima cât un sâmbure. şi numai în raport cu lipsa unui orizont de aşteptare. Însă dacă mai mergeam cu altul pe care, pe la jumă- Cred că la asta mă gândeam când am scris versul citat tatea drumului, îl apuca groaza – şi îi vedeam asta de tine: la faptul că nu aştept niciodată nimic când pe faţă, nu trebuia să o mai şi spună –, mă lua şi pe îmi propun să scriu. Nu-mi storc mintea, nu mă agit, mine cu răcori pe şira spinării. Şi făceam amândoi ci stau, cumva, la pândă, dar într-un fel de inerţie, cale-ntoarsă, minţind că n-am găsit… cireşe, fiindcă de cădere, nu ştiu cum să-i spun, de… somnolenţă. le-au mâncat graurii. Aşa că mai prindem curaj cu Ziceam ceva de o vânătoare, cuţit, urs, luptă… Da, măştile pe care ni le tot punem. Ne facem că suntem uneori e şi asta, dar depinde de stare, de cum mă alţii, mai voioşi, mai relaxaţi, mai cinici, mai şmecheri, simt, de momentul zilei în care scriu. Seara îmi reduc mai neajutoraţi, mai curioşi, mai interesaţi, mai inte- turaţia propriului motor (iar cine mă cunoaşte, ştie resanţi, în funcţie de context. Suntem ca nişte jucă- că sunt un ins turat), dar nu scot cheia din contact, tori de pocker care, nedorindu-şi să fie citiţi în niciun ci doar pun schimbătorul de viteză la punctul mort. fel de adversari, se transformă în mimi. Nu ştii nici- Şi aştept cu nişte coli pe aproape. De regulă, citesc odată dacă le-a intrat cartea sau dacă joacă la caci- şi, apoi, îmi vine să scriu. Dar poate să nu se întâm- alma. Nu fiindcă lumea s-a schimbat şi nu ştii la ce ple nimic, să mă ia somnul, mai ales dacă e trecut să te aştepţi de la cel de lângă tine purtăm măşti, ci o de 12 noaptea. Poate să apară un fir, iar eu să trag facem de când lumea, instinctiv. Unora le iese, altora încet, încet de el. Uneori se rupe, alteori e scurt, dar nu. De asta tot zic: vreţi să cunoaşteţi cât mai bine se şi întâmplă să merg până la… capăt. Andra, ca să un om care scrie poezie, citiţi-i cărţile, fiindcă acolo schimb registrul, când te rogi la Cel de Sus ai spe- se… trădează. Acolo este el, cel adevărat. Sau poate ranţă, dar nicio certitudine că îţi va fi ascultată rugă- nici măcar acolo… Sunt şi oameni care, chiar şi când ciunea. Uneori nici nu simţi că ţi s-a împlinit, alteori scriu versuri, vor să pară ninja. Scrîşnesc din dinţi, se împlineşte mai târziu. Dar important e să te rogi scârţâie din gingii, îşi muşcă buzele, strâng pumnii, şi să ai speranţă. Asta e şi cu poezia. Să fii în aştepta- strigă, înjură, doar, doar textul lor o să pară bătăios, rea ei cât de mult poţi. De cele mai multe ori e sufici- penetrant, autentic, dur. Iar ei – nişte forţe ale natu- ent doar asta, căutarea, starea de veghe. Aşteptarea. rii… umane. Dar poate că de asta au nevoie, de o ast- A.R.: Ce se întâmplă cu „Stix-ul copilăriei“, odată ce creştem? fel de mască, cine ştie. Şi, apoi, Andra, fiecare dintre R.S.: Am folosit alăturarea asta într-o poezie în care noi… ţine mai mulţi în el. Suntem în stare de laşi- personaj e fiică-mea, care-şi făcea bărcuţe de hâr- tăţi mizerabile, cât şi de gesturi de un curaj nebun. tie şi care nu prea pluteau. Şi a fost nenorocire, ce-a Putem fi generoşi, dar şi meschini. Putem fi domni, mai plâns, sărăcuţa! Da, o baltă poate fi… iadul pe însă şi nişte ţărani de toată jena. Putem smiorcăi în pământ când îţi scufundă bărcuţa. Cum tot iad poate faţa unui porumbel mort, dar trecem nepăsători pe fi când trece o maşină prin ea şi te stropeşte… Când lângă un om fără mâini. Ce să mai înţelegi? Când creştem, mai toate lucrurile începe să ne… încurce. suntem noi? Când suntem măşti şi când nu? Nu ştiu tu cum eşti, dar mie nu-mi mai place iarna, A.R.: „Ce se va întâmpla de acum încolo?“ nu mă mai distrează zăpada, nu-mi mai plac ploile, R.S.: Am trecut de 45 de ani, prin urmare am luat-o bălţile, nu-mi mai place noroiul în care, copil fiind, în jos, pe pantă, uşurel, uşurel. N-am planuri mari, săream cu ambele picioare şi dansam. Nici măcar n-am proiecte care implică durate lungi de timp, ciocolata nu-mi mai place aşa de mult. Totuşi, noro- nu îmi bat capul cu anul 2020. Vreau să fiu cât mai

Dialogurile revistei HYPERION 27

www.cimec.ro aproape de copiii mei, să-i ajut cum pot şi cum ştiu, mai mult. Cititul mă şi inspiră, îmi face poftă de scris. vreau să-i înţeleg şi să le învăţ limba, să mă bucur de clipele cu ei, să râd până la lacrimi de spusele Şi, da, îmi doresc să scriu. Nu ştiu ce, dar nu îmi fac lor (Tudor e un continuu emiţător de perle pe care eu le culeg şi le mai pun pe facebook, spre delecta- griji. E bine aşa, să „joci“ la surpriză. Fiindcă ce alt- rea prietenilor), să îmi înghit lacrimile atunci când sunt bolnavi sau supăraţi… În rest, aş vrea să citesc ceva e scrisul dacă nu o joacă?

Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" - Opus Primum pe anul 2015 Nu există eveniment compensator pentru pierderi ANDRA ROTARU ÎN DIALOG CU IONELIA CRISTEA Ionelia Cristea s-a născut pe 19 mai 1983 la București. Este absolventă a Uni- versităţii de Medicină și Farmacie Carol Davila din capitală, iar în prezent este medic neurolog în București. A publicat online pe platforma Club Literar (sub pseudonimul Ema Hart). A debutat la Cartea Românească cu volumul Noaptea de gardă, autoarea fi ind câștigătoarea Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească, ediţia 2014. De asemenea, volumul a fost recompensat cu Pre- miul Naţional „Mihai Eminescu“ – Opus Primum.

Andra Rotaru: Există vreun moment prielnic pentru a alţii mai au câteva luni de trăit, câteva ore, iar unii scrie? Mulţi dintre noi scriem când ne afl ăm în zone îţi mor în braţe şi când vezi toate astea te întrebi ce emoţionale extreme. Ulterior, putem să căutăm volun- contează cu adevărat pentru că prin această mese- tar aceste extreme, iar zonele de echilibru să ne sperie, rie îţi asumi mult mai mult decât cunoştinţele unei asociindu-le cu lipsa de „inspiraţie“. facultăţi de şase ani şi ale unui rezidenţiat de cinci Ionelia Cristea: Nu cred că există vreun moment ani. Trebuie să te menţii întotdeauna la un nivel Eanume pentru a scrie deoarce această activitate – profesional înalt. Nu sunt momente uşoare. Nu e mai ales în cazul poeziei – nu se face programat şi ceva plăcut, relaxant, ci este solicitant, chinuitor nu depinde neapărat de exerciţiu sau de experi- fi zic şi moral, uneori frustrant. De aceea te învârţi enţă. Şi nu cred că există o reţetă general valabilă. într-un cerc vicios. Desigur ai şi satisfacţii, dar eşti Eu de exemplu n-am scris niciodată în situaţii emo- prea obosit, secătuit, înfometat şi nedormit să te ţionale extreme. Din punctul meu de vedere sunt mai bucuri de ele. paralizante creativ. Şi este greşit să crezi că numai A.R.: „nu există compensaţii pentru fi ecare lucru abando- aşa se poate face literatură. Poţi să fi i perfect echi- nat sau pierdut“. librat emoţional şi să scrii foarte bine, fără niciun I.C.: Da. Aşa tranşant şi simplu aş zice şi acum. Nu există. fel de problemă. Tot ce am scris eu a fost conceput Pur şi simplu nu există eveniment compensator pen- ulterior, la mult timp după evenimentele relatate tru pierderi. Trebuie să ştii să accepţi şi atât. Faptul în carte, când au început să conteze într-un mod diferit. Textul confesiv a fost o opţiune poetică pro- că ulterior capeţi o anumită experienţă, detaşare, prie, însă ştiu numeroase texte neconfesive absolut înţelegere nu modifi că cu nimic impactul iniţial. superbe. Cred că importantă este capacitatea noas- A.R.: Ce este starea de echilibru pentru tine? Există un tră de a ne racorda la interioritate pentru a putea echilibru poetic? transmite mai departe un mesaj. I.C.: Starea de echilibru pentru mine este în prezent o A.R.: Care este corelaţia dintre „iadul“ personal şi cel stare de confort psihic şi material. Aş putea să risc şi profesional? să zic că echilibrul înseamnă viaţa aia în care nu se I.C.: Profesia de medic ajunge să te afecteze la un întâmplă nimic deosebit ani la rând, pe care ajungi moment dat, mai mult sau mai puţin, indiferent să o preţuieşti foarte mult după diverse experienţe de genul de personalitate pe care îl ai. Eşti în con- trăite. Există sigur şi un echilibru poetic. În gene- tact zilnic cu oameni afl aţi spre fi nele vieţii lor, ral este atins de textele în care orice cuvânt scos ar mulţi dintre ei sunt incapacitaţi după o suferinţă dăuna iremediabil structurii, iar tehnica se com- neurologică şi devin dependenţi de ceilalţi, alţii au bină în mod fericit cu armonia internă a poemu- tulburări psihice datorită unor boli cronice grave, lui şi cu vocea autorului.

28 HYPERION Dialogurile revistei

www.cimec.ro A.R.: Cum este să fi i medic şi pacient în A.R.: Poate deveni inutilitatea o pârghie acelaşi timp, cum este să fi i scriitor şi între aici şi acolo, un propulsor înspre cititor? viaţă şi nu înspre moarte? I.C.: Este foarte rău. Pentru că medicii I.C.: Deşi ştiu că sunt luate din Noaptea sunt cei mai difi cili pacienţi. Sunt de gardă, unele cuvinte, folosite chiar greu de convins să se trateze şi în de mine sunt zdrobitor de abstracte. Şi nu aş şti ce să răspund – aş putea să general au ideile lor despre orice încerc tot ceva aşa metafi zic-spiritual. se întâmplă, comportament ampli- Ăsta cred că a fost interviul cel mai greu fi cat de multe ori de o hipocondrie din viaţa mea. P.S.: e al doilea oricum. paroxistică. E un adevărat coşmar să A.R.: Se poate supravieţui pe întuneric? tratezi un medic. În ceea ce priveşte I.C.: Da, în sens abstract, poţi să mergi lectura, de când scriu eu însămi, nu aşa o viaţă întreagă fără să cunoşti mai pot să citesc orice carte. Nu mă un sens, fără să te încadrezi vreunei mai interesează subiectul în sine ci structuri, fără vreo revelaţie personală. sunt atentă la tehnica de construc- Se poate trăi foarte mult şi bine aşa, ţie şi foarte puţine cărţi mă mai într-un confort călduţ din care să nu emoţionează în adevăratul sens al vrei sau să nu poţi să ieşi vreodată. cuvântului. Când mă concentrez A.R.: „manevrele unui organism în faţa strict pe tematica unui text majori- altui organism“ pot duce la orice. I.C.: Ăsta e un artifi ciu din cartea mea. tatea subiectelor mi se par puerile E una din expresiile minimale cu sens deschis. Îţi sau superfi ciale. Venind zilnic în contact cu nişte dai seama că distrug tot dacă mă apuc s-o explic, situaţii dramatice, faptul că cineva suferă din dra- dar în principiu da. Se poate ajunge la orice. Şi la goste într-o carte sau că vorbeşte despre moarte proces de malpraxis în cazurile nefericite. din punct de vedere fi losofi c mă cam lasă rece. Se A.R.: „De când doare“? pierde în special entuziasmul pe care ţi-l oferă per- I.C.: Aşa începe orice anamneză şi indirect examinarea spectiva unică de abordare a unei situaţii şi o oare- medicală. Asta întreb eu zilnic oamenii şi nimeni care inocenţă care se alterează în acest amestec. nu ştie să răspundă precis. Am fost întotdeauna fascinată de scriitorii-imigranţi ANDRA ROTARU ÎN DIALOG CU AURA MARU Aura Maru s-a născut la 27 ianuarie 1990, în Cărpineni, Republica Moldova. A făcut studii de licenţă la Universitatea din București, Bard College (New York) și Bard Col- lege (Berlin). Actualmente este doctorandă în literatură comparată la University of California, Berkeley. În 2005-2010 a făcut parte din echipa redacţională a revistei Clipa și cenaclul Iulia Hașdeu. Din 2010, publică versuri, cronici de carte în reviste din Moldova și România. În 2015 a publicat volumul de poezie du-te free, colecţia Rotonda, Editura Cartier, nominalizat la Gala Tinerilor Scriitori – Car- tea de poezie a anului.

Andra Rotaru: Există un spaţiu cu oameni perfect asam- care cam totul a fost standardizat şi regularizat, blaţi şi simetrici şi spaţii cu oameni a căror perfecţi- inclusiv noi înşine. În mai puţine cuvinte: forme une se găseşte în locuri/lucruri de necontrolat. Cum care nu se supun în totalitate banului (sună sim- convieţuiesc aceste specii atât de diferite, unde se plist, dar despre asta vorbim, în fond). Şi, deşi noi întâlnesc în poezie? n-am fost pe culmile capitalismului, cum a fost Aura Maru: Trebuie să mărturisesc că m-ai provo- Vestul, arta e la fel de şi chiar mai expusă acestei Ecat, citând din carte. E tentant să încep să explic lupte cu $. Şi, deşi la noi nu a avut loc, în acelaşi contextul, dar o să merg pe altă cale. Eu cred că fel, demitizarea artei prin cultura de masă, ceva aşa-zisele „specii asimetrice“ se întâlnesc tocmai îmi spune că Internetul va scurta această dis- în poezie şi în alte forme de expresie care nu se tanţă. Să nu fi u înţeleasă greşit: demitizarea nu supun sistemului sau simetriei, într-o lume în e pernicioasă în totalitate. În fi ne, cam aceeaşi

Dialogurile revistei HYPERION 29

www.cimec.ro situaţie peste tot: inşi izolaţi care pre şi pentru sine. E interesant că încearcă, fiecare în felul său, să în poezia lirică, de la Sappho până fie asimetrici. Sau, poate, un fel la cea confesională, se poate vedea de cameleoni Keatsieni, o specie foarte bine analogia dintre defor- mai flexibilă, să poată supravie- marea corporală şi deformarea/ ţui tăvălugului evoluţiei. reformarea limbii. Dar corpul sufe- A.R.: „se întâmplă atâtea lucruri/ şi în rind a ieşit, încet-încet, din scenă, faţa atâtor lucruri/ mă las dracului vorbind o limbă nouă. De fapt, vor- de scris/ mai ceva ca Evo Morales/ bind orice limbă îşi doreşte. Ceea mestecând o frunză de coca/ în faţa ce e o şansă, dar şi un risc (de a se Comisiei Antistupefiante“. Simţi că pierde, de a nu spune nimic semni- aparţii vreunei atmosfere poetice ficativ). Plăcerea e mişcarea asta pe sau vreuni grup? Ce se poate face lângă, în jurul, îndărătul – fiecare când depăşeşti graniţele propriei alege – formei. ţări, când ieşi din zona de confort, A.R.: „eu nu ştiu să fac lucruri cu când eşti pe cont propriu? cuvinte, ştiu să fac cuvinte cu lucrurile“. A.M.: În ultimii ani, am început să A.M.: Cuvintele lui J.L. Austin (care mă simt un „scriitor imigrant“ pot „face lucruri“) sunt puter- (în partea cealaltă, americană). nice, „performează“, cum ar veni. Nu e un grup, mai degrabă e un De exemplu: „promit să fac o pră- fel de a-i grupa pe cei rătăciţi din alte spaţii şi care jitură“ sau „promit să scriu ceva mai pe placul încearcă să reflecteze asupra spaţiului-gazdă, dar tău“. Acestea sunt cuvintele care se năpustesc asu- şi asupra spaţiului din care vin. Încerc. Am fost pra lucrurilor, le lovesc, le schimbă. Sunt însă şi întotdeauna fascinată de scriitorii-imigranţi – o cuvinte a căror singură misiune e să aştepte să fie prelungire a tradiţiei exilaţilor –, ca bosniacul lovite de lucruri, să fie făcute. Dacă şi ce putere Sasha Hemon, dominicanul Junot Diaz sau rusul pot avea aceste cuvinte la rândul lor e imprevizi- Ilya Kaminsky. Dar am crescut în şi sunt, fireşte, bil. Ne place să visăm că au, dar… profund marcată de Basarabia. Asta are un impact A.R.: „trebuie să fi mers mult ca să te dezlegi“. Odată asupra felului în care scriu şi poate avea unul asu- dezlegat, care e forma cea mai la îndemână de echi- pra receptării. Îngăduie-mi o mică digresie aici. libru? Care sunt ancorele? Fiind şi la Bucureşti o vreme, am avut şansa să A.M.: Dar orice dezlegare înseamnă o legare de alt- văd o mulţime de feluri diferite în care suntem ceva – altfel cazi în gol. Există însă, într-adevăr, un percepuţi, de la „fraţi“ la „nu există nicio fronti- fel de moment în care faci surfing între două lumi, eră“ la „basa“. Luată în sine, niciuna dintre aceste între două limbi, eşti ca şi cum dezlegat. Uneori expresii nu mi se pare adevărată, dar împreună ele sper să ajung exact pe acel val, măcar pentru un demonstrează cât de complexă e această relaţio- poem-două. Iar ancorele sunt cele pe care le poţi nare. Înainte eram mai dură şi îmi doream să nu apuca, care îţi sunt aproape. Niciodată nu ai chiar mai existe nicio etichetă, dar între timp am înţe- atât de multe opţiuni: de unde luxul? Pe de altă les că această recunoaştere-în-alteritate e peste tot parte, nu cred că scăpăm vreodată de greutatea în comunicarea umană, deci e ok. „Basa“ e un ter- micului „eu“ cu care ne-am pricopsit în varii cir- men devenit confuz, care ar merita un studiu cri- cumstanţe, iar asta e ca o ancoră internă. tic complex la un moment dat. Cred că înseamnă A.R.: Ce mai este distanţa pentru tine? Cum acţionează şi un spaţiu geografic-istoric, şi un anume stil asupra identităţii? (care include, printre altele, regionalisme şi/sau A.M.: Despre identitate. Aşa cum am zis mai sus, mie rusisme) şi o alteritate exotizantă. Eu una cred că distanţa nu mi-a slăbit, ci, dimpotrivă, mi-a întărit nu-s „basa“ decât în primul sens, dar cine ştie… identitatea. Dar cred că li se întâmplă asta tuturor Aşadar, cred că se pot face lucruri ca şi cum nu celor care se distanţează. Parcă o înţeleg mai bine, ai mai aparţine unui spaţiu anume, dar preţul e o accept altfel. Sunt sigură că, plecând, am pierdut un fel de solidificare şi mai abitir a acelui spaţiu o mulţime de lucruri şi oameni şi vieţi posibile şi în tine. Adică nu te mai poţi ascunde de tine, iar chiar cărţi pe care le-aş putut scrie, dar am câştigat acesta e paradoxul detaşării, cel puţin la o primă claritate. E un târg din care încă nu ştiu ce va ieşi. etapă. Mă simt liberă şi individualistă, dar înţe- Despre distanţă. De curând cineva mi-a dăruit o leg că libertatea mea e relativă, că e suma tutu- jucărie de care nu mai avusesem din anii 90: slinky, ror determinărilor istorice şi identitare, întoarse în română arc colorat/ arc spiralat. Pe care o poţi pe dos, ca să zicem aşa. balansa de pe o mână pe alta şi care poate – iar A.R.: „până anomaliile devin/ schimbări de paradigmă/ ăsta e trucul ei suprem – coborî pe trepte (încă sunt deformaţii.“ Există plăcerea acestui drum? nu am testat-o). Cam asta e distanţa, azi, pen- A.M.: Nu doar plăcerea, dar şi necesitatea, cam dure- tru mine. Nimic spectaculos, dar cumva incitant. roasă, de a metamorfoza – în cel mai fericit caz Parţial reversibil/ balansabil. O mişcare care sea- într-un… cameleon, ca să revin la idee, care să mănă cu o cântărire. Se zice că e capabilă să pro- poată vorbi despre şi pentru ceilalţi, nu doar des- voace coborâşuri şi urcuşuri (dar încă se testează).

30 HYPERION Dialogurile revistei

www.cimec.ro A R A R N E N E T V T V O I O I L S L S O T O T G E G E I I I I A A

Ovidiu GENARU Fum O alergare. O forfecare de rochii în lungi fâşii de goliciune. Adulmec Poemul se vrea mascul. Altfel se şterge. Vine Molima cea mare care vine şi vine. Cineva ar dori să ne acopere. Sporii imperiilor deja sunt purtaţi de vânt. Să nu speraţi în ploi de vanilie. În suluri rostogolite ura trimite mesaje de dragoste de pe celălalt tărâm, întoarceţi ţigara cu focul spre limbă ca să-i simţiţi savoarea. Roşul e un început de crematoriu. Aşa, acum e mai bine. Cu familia Spectrali şi ermetici nălucind pinii Romei Sub sandale sfărâmături de zei. În sfârşit totul s-a terminat cu bine. Şi noi pe aici la o berică pe terasă cu ăia micii şi cu nevasta. Cam cald. Cam prea scump. După Toate-s înghesuite în umbre măcinate la moara de vânt, nisip mortar ziduri cetăţi ruini pentru atâtea şi atâtea alte fundaţii,

Imaginare lumi se tencuiesc grăbit, aşezări ale rutinei se pierd în fum, chiar şi noi ne ascundem în coliba povestitorului.

Poesis HYPERION 31

www.cimec.ro După mine aceleaşi chei pentru alte voci, după mine din nou înaintea mea.

Îmbrăţişaţi ca naufragiatul cu scândura ne hărţuim şi ne salvăm unul în braţele celuilalt

Şi seara aprindem focuri să fim văzuţi de idei aici pe pământul făgăduit. Ispita Fântână ţâşnitoare de april, noapte a nărilor de armăsar, sistolă caldă pulsează ispita. Fă-ţi spălăturile religioase, femeie.

Şi-a înhămat apoi cerceii la caleaşcă şi vine, mincinoasa naibii. Vine. Dar o primesc. La Ierusalim Un Ierusalim sfârtecat de claxoane şi reaua prevestire a viitorului. Crematorii pentru idoli. Şi apatrizi spulberând naţiunile. Moarte curcubee. Teama de meteoriţi. Venind prin catacombe barbarii beznelor. Pe-atunci nu voi mai fi. Tehnologic se putea vorbi la telefon cu Iisus. Să ne ajute să murim. Fără vreo fisă. Mi-au reproşat că sunt ironic Că n-am metafizică şi, vai, că întunericul meu ar fi prea inteligent. Că mă ocup de nuduri. Că nu atac marile teme. Că sunt prea artist, prea elaborat, prea nu ştiu cum. Prea esopic. Prea intelectual. Asta e rău? Că practic o perfecţiune care dă de bănuit că sigur Genaru ascunde ceva. Că sunt frivol. Că sunt un galant, un decatlonist al literaturii. Un burlesc un senzual un hedonist. Un prozaic. Un lucid caligraf. Un ante-postmodernist. Un clovn. Şi că aş fi ultimul mohican liric. Şi că aş fi prea nominalizat. Că disimulez. Că din păcate sunt octogenar şi nu optzecist, adică eufemistic vorbind că aş fi oarecum parţial postum. Că, pe scurt, nu e bine cum arăt. Că nu sunt destul de în viaţă. Că nu corespund cu mine însumi. Că ar trebui să fiu cu totul altcineva.

32 HYPERION Poesis

www.cimec.ro Mihai GĂLĂŢANU să o iau sub pirostii. în braţe Ah! Dar câte şi s-o iubesc. nu este vinul: Viziune Simt, Stau cu vinul la masă deja, Deschide, Doamne, Ca şi cum aş sta în el, viziunea cu un prieten ceresc. cum se culege asupra mea, pelinul. deschide ochiul Şi tăifăsuiesc. şi Şi, 3. cerul naşterii mele dintr-o dată, Nu voi slăvi, c-un lat de palmă, vreodată, Ca un inel in inel rad paharele, îndeajuns, ca inele în inele toate paharele A vinului de pe masă. nobilă ca un buzunar paloare. în piele. şi tot ce este, tot ce mai este A vinului Ca matrici pe ea. Aprigă, în matrici smerită spulber culoare. Ca, factice, sticlă, Un cap cioburi şi sânge. Sunt zile de orfeu ca şi cum în care adânc aş spulbera doar vinul are înfi pt viaţa mea. de mine În pântec îndurare. de euridice. 2. vinul vorbeşte 4. Doamne, deschide cu mine Stau viziunea asupra mea, prin bolboroseala cu vinul Adânc ochiul lui Shiva lui la masă. Şi voi înţelege e preoteasă. Şi voi iubi prin fi erberea Cum aş sta, Şi voi ierta lui cu moartea mea, tulbure, îndatoritoare. neîntreruptă. prin melasă. Cum aş sta, Stau prin vână cu moartea mea, întărită îndestulătoare. cu vinul la vreme de coasă. Vinul la masă parc-aş sta aruncă Stau într-o iurtă. umbre cu vinul Vinul în încăpere. la masă, Vorbeşte Ca şi cum aş sta liturgic Vinul, c-o mireasă. cu mine. nu focul,

Care are Are Focul vălul pe cap gâlgâituri este şi sublime. Este numai n-o văd. preotul decor. Vinul, Gata micii mele chilii. dogoare. să-i ridic vălul. Este Viaţa mea se deapănă Gata jarul uşor. ce se odihneşte

Poesis HYPERION 33

www.cimec.ro fumului disperării elementele transcendenţei purtând două amfore) – păsări blestemate (redându-ne fluviul neoglindirii sau golurile perfecte): * chipul dinăuntru arată spre mine; nemişcarea stelei mă orbeşte-.naşte-mă“, „naşte-mă“ – cum să te nasc? labele fiinţei predestinate roşii – cum să te nasc? (stea lăbărţată); „naşte-mă“: „naşte-mă“ (eu te iubesc: fecundat eşti de acelaşi sex) care sex? (cine consideri că umblă prin esenţe?) – în fiecare dimineaţă beau cenuşă cum să te nasc? – lasă-ţi întreg conţinutul în miezul absenţei mele – te soarbe în sine; licoare feroce rămâne-va; (lesele argintii susţin mormântu-mi) – doamne ce imprimeuri am visat? * nuntă a clipei uranice (în amurg scriind numele sacru/OMEGA + ALFA/; scobind zidurile;) clopotul mării bubuie, limba clopotului mustind de naufragiaţi; greutatea altarului cât orbitele haosului: (creştinii saltă în afară toate algele – seminţie luminii aici trebuie să existe;) – sau în bolta vâscoasă a cerului: printre creştini viermele ferice invocând holocaustul; (nobil e să nu te laşi adăugat sau împărţit“); pulberea s-a prelins în ochii mei, numele sacru văzându-l în înăuntru. * apanajul întregului timp (halebarda dintr-o dată orbind gâdele – care se îneacă în sânge); tu Aurel ȘTEFANACHI lângă ţărmii de fildeş; pustiu ai început să admiri angrenajul metafizic: (dar adâncul îşi scoate gheare de fosfor -: iluminându-mă!) sunt nevoit să-mi port Poem (Ceea ce mi s-a faţa pe această tipsie care mă soarbe: * dictat în nopţile de paşte) de ce nu intrăm (paznicii sunt adormiţi; câinii s-au muşchii s-au rupt (de sub pleoapele sale ochiul abisal pierdut în sine: la suprafaţa apei doar chipurile împinge marele văz – pe dinăuntru; noastre – drugii de fier plutesc cu tot cu ziduri) – (lumina creşte dintre măduvi) – geometria morţii tu fiind mort: frunzele morţii ne intră în gură; (în strălucind: oceanul primordial îndeasă în gura bazinul zilei se bălăcesc idei geniale – „proletariatul magică amândouă trupurile: (ne amintim graţiile s-a urcat pe cea mai, înaltă treaptă“; („va să zică unei zile perfecte (sferele detunând planete de aspectul cu evoluţia contează“) – mie burghiu sodiu; – în aer se văd dragonii şi apele în care ne cristalin îmi trece prin piept (hău, metereză pulberii oglindim) – însângerate: de maluri balansându-se devenind): îmbâcsite imagini tot înlocuindu-ne: nuferii în extaz (alipit căderii frunzelor accept * exerciţii irecuperabile – pătrundere „în „un spin amar va întârzia în gâtul tău, – limba adâncul adâncului, descifrând scrierile prime“) aproape gazoasă când nu scrii; prăbuşit matinal * în braţele caracatiţei; apoi scuipat în afară, pe („Linişte; de parcă nişte orbi au creştetul zeului; (- şobolanii subit armonizând) căzut lângă zidul întomnat „data exactă /a/ apocalipsei – târâş pe ascuţişul Ascultând cu tâmple fărâmicioase zborul corbilor“) muntelui blestemat: flacără neagră – desprins ţie; clape risipite – cel care cântă pe sub gheţari, fără în centrul pustiului dansând căluşeii infernului: braţe cântând desprinderea clapelor – grohotişul (apa de cremene fierbinte, fierbinte – peştii îmi celest al fiinţei mele tot iubindu-te; (clapele zboară din vene – icrele depuse în orbitele provin din neant: clapele aparţin pianului roz:) mele): să delimitez altarul şi candela: negru schelet; (prin deducţie identific faţa celui * care cântă; şi ies flăcări şi sunt mistuit:) – vei libertatea nenăscutului sau valenţele beznei: întâlni cenuşă chiar în tuburile de aur. (dacă lucrezi în predestinare! – cel sugrumat * se numeşte îngerul – târâtură: nebunul:) păsări blestemate (oul refuză transformarea scările de fildeş risipindu-se; risipindu-se; gălbenuşului -“ dacă devin însăşi pielea adâncului;) (..Eu încotro? Spre-obârşii, ori spre margini?)“ peste păsări blestemate: (din mâl şi nisip se înalţă versanţii magnetici, laptele hipnotic otrăvindu-ne; fabuloasele amfore: (vuind în miezul astrului cinic): (în paradis doar arborul veşted, de piatră, implantat revelaţie – valul de otravă înecându-mă: (blestemate să ilumineze călătoria fără sfârşit) beznă perfectă: păsări zburând până încep să se prăbuşească planetele: pergament arzând sau geometrie: (viaţa ta duhnind zburând imemorial – pururi; chipu-mi sub aripile lor a insecte şi hexametri; cu două frunze pe curge, curge limpezind fumul disperării (deasupra creier să încerci convulsiile politice):

34 HYPERION Poesis

www.cimec.ro * (ar trebui să mă nască) – repede îşi albicios, albicios trunchiul dragostei noastre frământă carnea (dar chipul meu iese din (crescut din umilinţă – printr-o deschizătură lespedea murdară a pivniţei): se uită mâloasă, jet care nu se termină) – semne la păsările care tot intră în pântecul negru: alchimice dispun vieţile, concentric, după (o piele de cal o înfăşoară, şi crede că sunt eu şi regula punctului; (eu existând până nu mai vrea să cânte – micşorându-se, nemaifiind.) exişti – miez sorbind propriul înveliş) – carnea * alungind rădăcinile pietrei; fântâni pentru fiecare coastele divinităţii (ici prin propriile mele maxilare în explozie: (ah: echilibrul şi greaţa comună ieşind) – „uite rinocerul, coloratul pe rât cu smoală“: a învăluit totul – mici drame se disting): divinitatea milostivă priveşte cinic şi dulce: (când * să apară poemul rădăcinile coastelor se deschid …iar se iveşte luminosul animal, liber ieşind din – poemul găsind loc de refugiu doar prin tălpi); oglinda vorace; (zilele trecute ai moţăit: ai supt astfel principiile s-au fondat – gura nivelată; grăsimea jupâniţei -): insinuezi bunule animal: dispărută; limba înghiţită; nările betonate - dihanie nobilă (porc de câine ce eşti), scheletule: să plesneşti (baltă mucezită să crească): mamăăă!!! distruge o dată acest râu reflectant; * …umbli cu pătura în cap: dai lecţii de nudism; dormi în se vaită – auzi! – se vaită; (primului înger i-au clopotniţă – secătură: insinuezi! insinuezi! insinuezi! căzut dinţii) ninge demenţial: preşul de sub (preasfântule: labă determinantă – cizmă) picioarele tale tras violent – (prin ţărnă: prin * gunoi: prin culturile orientale târâş – tejgheaua …lasă garoafele negre pe sânul meu; (obloanele la care se vând epoleţi se află dincolo de zid): roşii ale morţii auzi-le: cealaltă imagine a ta, în gura scuzaţi-mă sângele curgând neregulat; spasmodic: monstruoasă jubilând); lasă garoafele negre pe adică detunându-mi venele – m-a adus: sânul meu – amar altcineva îşi retrage pielea, oasele (citisem evanghelia şi ziarul local: insecta galbenă lui dau foc autoportretelor: (în creuzetul voluptăţii înălţată pe buzele mele devenise ochii şi braţele mele clocotind: primesc lovituri peste ideală). faţă!) s-a găinăţat preasfânta noastră privighetoare: fîl-fîl îi cad aripile: (dacă nu ar exista viermele ochii nevăzului s-au deschis excesiv: obuzele luminătorul“ cine ar cutreiera putrefacţia?) groazei se rostogolesc – pânzele magnetice care * îmi susţin creierul s-au umflat, pe marea-moartă lame cosmice se dilată, trupurile rămân secţionate deliberează inelul nebuniei în şanţul metafizic (nu vedem decât orgia, capetele balaurului înghiţind prundiş şi versuri (silueta leprosului): ne-am plictisit stele): se relevă spaţiile lucind ca nişte tobe (în (vipera ne consideră nonsens – ne bagatelizează) înlăuntrul cărora batem cuie); filosofii plesniţi O, magii ale intrării în miezul beznei – mirosul cu harapnicul, sunt strigaţi pe numele mic: dens al morţii îndepărtat sau identic cu sine: (mă, iute ridică această piatră filosofală; s-a * împuţit:) – viaţa ca un ştreang gudură gleznele „…vârful conştiinţei mele s-a înregistrat negre, uriaşe: în smârcuri scufundându-ne iarna (când arborii m-au absorbit – îngheţasem) (perplex cei din clepsidră rămâne-vor): în momentul respectiv am rostit următoarele * spermii, moluştele, clasicismul: nivelează durerea existenţei transpusă în elitrele gloriei viaţa mediocră a termitelor (viaţa poetului (mucezit craniul meu); în suflul dentiţiei magului în cutiuţa infectă); să puncteze următoarele – porii s-au dilatat în urma felul înecăcios al gazelor din subsolul vomei! s-a abolit trecerea prin canalele de scurgere! memoriei fundamentează timpi imemoriali cică (pianistul zbura prin sălile de (fără comentariu – emulsia morţii: concert gol-goluţ)! – parcă aş fi înecat mângâi gaterul iluminatului); goliciunea întunericului (lăptos şi integru): (ce un cântec pe nas ca dascălii; anotimp – fulgerător carnea singurătăţii te îndoapă). rezemaţi de altar (îmbâcsit – fleaşcă): * …din smârcuri imaculate steme (plutind concentric valul de sânge nu poate fi luat definitoriu în apropierea eternităţii) – umblă careva /roş/ ca (,sunt chestiuni mult mai grave“) - frunzele toamna? egalii neantului contravin? pielea locul labirintic al văzului: secundele genunchilor mei arsă? – graţiile pânzei de ferăstrău fluturându-mi venele: (pustiul aceleaşi: „Adânc e somnul negrelor otrăvuri,…“ identităţii): „aşa“, însoţit de câinele -/eu/ lătrăm * în bisericuţă: lumânările topindu-se brusc: …despre literatură şi carnea singurătăţii: (unul adormit (creştinii urlă, se îmbulzesc) – apoi definitiv – un roi de viespi deslipindu-şi braţele; peste mâncăm icoane: (şi cine ştie dacă nu grumaz pachetele acreditării purtând) – a mormăit: suntem noi înşine sfârtecaţi)“ – câinele-eu despre literatură şi capetele destinului nu cunosc ieşind dincolo de valul de sânge îşi scapă decât două cuvinte – „DE OMNIBUS DUBITANDUM“ botul exact în inima mea: – nu-i versat: nu-i versat (fluxul inimii lui se poate * vedea din helicopter) punctau dialecticienii: nişte păsările care tot intră în pântecul negru (de vergele lichide tot depunând trupul celui adormit o infinitate de somnambuli purtate în spate: au străpuns intestinele zeului: (nu-i versat – nu-i chiar ei fiind pântecul negru) – depun ouă versat punctau dialecticienii) – amară lumină monstruoase: (se gândesc la marele-mort) am diferenţiat în toată materia. mama începe să afle că nu m-a născut;

Poesis HYPERION 35

www.cimec.ro dau „bună ziua“ la câini, la copaci şi îmi pare că toată lumea–i a mea şi poate că aş fi cel mai fericit dintre oameni doar că, atunci când râd, nu ştiu de ce mi se umple sufletul de lacrimi. Despre ceea ce nu poţi spune Ceea ce te doare pe tine nu-l doare pe celălalt, cât şi cum te doare numai tu ştii.

Liliana ARMAȘU Acum, când ceva de plumb sfredeleşte adânc în tine, un altul s-ar putea să citească texte Ciornă savante despre suferinţă Aici e îngropat un copac. şi să mediteze profund asupra vieţii trăite în chin. Tu nu eşti în gândurile lui, fii pe pace, Stau ore în şir în faţa lui şi nu pot scoate un cuvânt este doar el. de teamă să nu greşesc ceva, să nu rănesc Nu încerca să spui ceea ce nu poţi ori să nu sperii de moarte gândul cel nenăscut. spune, înăbuşă-ţi strigătul. Oricum, cei mai buni oameni au fost odată… Într-o mână creionul, în alta guma de şters – Iar grija lor de acum încolo e doar cerul. jandarmul meu de neadormit. Rana ta, oricât de adâncă, poate părea un fleac, Orice încercare de a scrie e ca un un moft sau o trăsătură proastă de caracter. atentat la porţile raiului. Când ţi-e prea greu şi nu mai poţi suporta, Dumnezeule, întoarce-te cu spatele şi plânge în hohote Tu câte ciorne la viaţa noastră faci astfel ca ceilalţi să creadă că râzi până a ne trece, mulţumit, şi să se amăgească cu gândul că eşti un om fericit. pe curat? Stai aşa, în cuibul tău de lacrimi tămăduitoare, iar din sarea lor de cremene Pe contrasens construieşte-ţi un lăcaş tainic Râd de parcă aş fi în care să te poţi ruga în zilele cel mai fericit dintre oameni. de secetă şi neîmpăcare. Şi aproape că aşa este. Nu am nimic Ţine-ţi durerea strâns, sub plapume groase, ce pierde. îţi va fi oricând cea mai fidelă dintre fiinţe, Nu călătoresc las-o să-ţi oblojească în nopţile ploioase să regret plecările sau revenirile. genunchii nemângâiaţi Persoana pe care o iubesc şi n-o da nimănui pentru zăbavă e atât de aproape şi atât căci va rămânea, ca un copil, orfană pe drumuri, de departe de mine şi nu va avea cine-ţi moşteni glasul. încât orice s-ar întâmpla între noi va fi cumplit de frumos şi de neadevărat căci nu vom şti niciodată O posibilă definiţie să coborâm pe pământ. Iar sacul cu cărţi a dragostei pe care-l port mereu după mine Două corpuri proiectate pe arcuri de aur în cer e tocmai povara de care am nevoie intersectându-se, noaptea, pentru a mă mai menţine pe aici. în Luceafăr. Mănânc colţul de pâine (atât cât mi se dă) Cine se uită prea lung într-un colţ de lume îi cade fulgerător în mreje.

36 HYPERION Poesis

www.cimec.ro Hristina DOROFTEI de la un an la altul mă întristează amnezia celor care au uitat cum e să ai doar carnet sau catalog ** şi cred că scaunul aurit Milica se odihneşte este personal etern sacru îmbrăcată în rochie de mireasă e întinsă în sicriu sufocată de buchetele de flori transpirate în celofane familia o pregăteşte pentru nunta ritualică ** sicriu-i pe podea mi-amintesc ciripitul păsărilor într-un colţ al camerei din parcul de lângă maternitatea veche îmi vine să plâng pe acele hinţi îmi îndoiam nu ştiu de ce şi-ntindeam genunchii mă enerva grija ei excesivă ca să prind avânt şi să zbor nu-mi lăsa niciun moment de respiro acolo ştergeam praful de pe băncile verzi în care să fac vreo obrăznicie în aşteparea orei trei sau să-mi pătez hainele ora magică la care mama se cred că plâng de mila ei ivea de după uşa clădirii a fost îndesată între patru scânduri de brad înjghebate la întâmplare lângă parc în faţa apelor române este palidă participam la concursuri de desene pe asfalt îmi dau seama că m-am ataşat de ea în fiecare întâi iunie nu vreau să fie îngropată nu luam niciun premiu mai bine se întoarce la mine nici măcar de participare fidelă împreună cu cicălelile ei an de an şi mă urmăreşte mai fidelă decât umbra-mi desenele mele arătau ca nişte cârje încovoiate încep să o scutur casă gard copac flori şi-un soare într-un colţ florile-i alunecă din celofan erau elementele care umpleau bătrânele se crucesc pătratul de asfalt ce-mi revenea mă iau părinţii de câte o mână finalizam prima peisajul în care aruncam şi mă scot afară din plictiseală nu am mai trecut pe la Milica câte o mamă să-mi iau adio apoi şi-un tată nu m-au lăsat la înmormântare ca să fie pereche niciodată nu am întrebat obligatoriu o fetiţă şi un băieţel ascuţiţi unde-i este trupul putrezit şi cu bucle nu mă interesează sufletu-i rătăceşte printre noi îl prindeam pe tata de degetul mic coboram în centru mă cinstea cu un bem-bem ca să-mi treacă dezamăgirea în drum spre casă mă atenţiona ** să nu calc în bălţile de ulei în fiecare dimineaţă mă îndrept spre şcoală din gara mare cu stomacul făcut ghem traversam liniile ferate mi-am învăţat lecţiile era o scurtătură care ne ducea acasă dar nu vreau să răspund uitându-mă pe sus mă împiedicam mi-e groază de momentul în care-mi aud de câte o piatră care-şi scotea capul dintre şine numele strigat cădeam în genunchi şi mă juleam ridicatul în picioare mai diluează emoţiile tata mă certa nu pot ţine piept tuturor ochilor nu-i era milă de mine îndreptaţi spre mine mă făcea bleagă cu poticniri inserţii şi decupaje îmi venea să fug de lângă el conturez lecţia învăţată pe de rost să mă urc într-un tren şi să plec când ies în pauză uit de toate iar mama să-l ia la rost că nu m-a supravegheat definiţiile trăsăturile structurile chiar şi azi simt dorinţa puternică a evadării acum sunt eu cea care poartă catalogul sub braţ oricând nu am scăpat de ariciul din stomac oriunde se strânge tot mai mult cu oricine

Poesis HYPERION 37

www.cimec.ro Radmila POPOVICI sub piele firele înrădăcinându-mă de păr îmi sunt ace cu toate cărările ah ce acupunctură închegate cheală grotescă într-o zi plete de noapte de iarbă îmi voi simţi şi divizarea cascade valuri cuiburi nu ştie tata celulelor testul din care nu ţi-ai lua cum mă dor la hipersensibilitate zborul picioarele lui a dat o mie şi unu de de copac istovit un om striga la poartă plusuri apăs cu unghiile băieţele cheamă pe taică-tu pe maxilare aş scrie chiar nu-s băieţel au ţipat acum ajutor dar doctorii lacrimile nu-mi vor recunoaşte timpuri n-am mai ieşit în drum boala casă de bătrâni toată vara nu te îngrijora în pântecul meu amnezii tata m-a tuns chilug mamă dulceaţa anemii aiureli ameţeli pe cap aveam numai nori nu s-a înăcrit această mână nici vorbă de fundiţe agrafe în patul meu de copii cu guri şi tălpi coafuri cocuri pe ascuns păpădiile îşi ţin de nepupat în zori îmi puneam părul mamei de cald sunetul înainte de culcare tăiat greu e ud şi eu aşteaptă castaniu abia aştept abia gângurind nu mă prindea aerul nopţilor gândacii coridoarelor aveam gene şi sprâncene cântătoare mişună caută gânduri albe fluide codiţă de mâţă râdeau pereţii de mine fetele boboc fac bube sub coajă suflă-n foc mă cărări închegate s-au făcut tari şi grele ce timpuri trăim răsună porecleau băieţii o voce străină cine plângeam ca lemnul şi crapă şi mă dor suntem o întreb cu forfecuţa tăiam în bucăţi dispare visele flutură-plete cu tot copacul picioarele afară e noapte de-o lună a doua zi mă tundeam urlătoare scurt măturam le-aş tăia cu beschia de la trunchi după mine le-aş arunca drumurilor ascultam ore în şir bătute nothing compares to you contrasens câinilor prăpăstiilor de sinéad o‘connor travaliu în coşul că degeaba aşa am îndrăgit pieptului durere şi inima asta cine cântăreaţa cheală cu mâinile înnodate s-o mai care şi albinoşii cu gura uscată că sunt de mult de dus în părul meu au dormit naştere în car lumina lunii cărţile citite pe contrasens pe uliţa mare pe jumătate alerg nu-mi mai băgaţi orice poem fluturând eşarfa pâine scris mă costă un de lacrimi gârbovită de milă cu sila de tonele de cer smoc de nervi pe gura de smiorcăit mai mic ori mai praf şi pulbere mare nu mai bociţi acest pat mă împiedic gârbovit de cad îmi julesc trupul meu palmele trotuarul dulceaţa vă veţi încălzi zbârcit mă înjură pişcă de limbă mâinile îl las să mă creadă ofurile caută papilele la focul lui beată virgine toate se amestecă cândva aşa e dintr-o suflare cariile într-o iarnă mai simplu asta şi aşteaptă eu se vor găsi cineva încearcă îmi visez fiecare dinte şi pentru mine să mă ridice pe dinlăuntru îl scotocesc patru scânduri se sperie până dau de nerv doare de leac îngerul îngrozitor mă sperii nu mai nu mai îmi şterge de realitate muşc numai nu mai gropiţele buzele nu e vis nu mă mai din obraji nici dulce îmi zice şşşt

38 HYPERION Poesis

www.cimec.ro şi atunci când mă dai cu parfum când stăm pe scări la filarmonică, ascultăm concertul şi-mi atragi atenţia că au ratat o notă când râzi de mine că beau ceai de portocale şi când mă ţii de mână în taxi când vorbesc despre ciocolată sau te rog să-mi povesteşti ce ai gândit când m-ai văzut prima oară e atunci când refuzi să mă lauzi şi atunci când se blochează camera web

dragoste e să te păstrez în mine ca pe un şemineu într-o cabană din bucegi iarna când geamul e deschis

fearless cu tine sunt un copil la sanie pe care zăpada Oana HEMEN din ghete îl înfierbântă, degetele îmi miros a portocale. cu tine sunt o iarnă rostogolită #snowisfalling şi vânătă, mă grăbesc să-ţi sting pieptul dragostea e-n scările care coboară în marea neagră cu buzele. să nu ştii ce ţi se-ntâmplă. şi-n mâna de care legi costumul meu de baie în privirea ta imediat ce intrăm în camera de hotel sunt timpul care zboară. sticla în felul în care îţi aminteşti de de vin e goală şi uscată. zenobia lui gellu naum sau reciţi din ultima scrisoare poate ar trebui să locuiesc în faţa pensiunii e în piciorul meu pe care-l unde beam nopţile, unde ai venit cu inimă confunzi cu schimbătorul cu tot. poate ar trebui să locuiesc sus pe de viteze bucium, unde cântam sara pe deal. şi în arhiva de la yahoo e-n lipsa nevoii mele sau a tale sau la restaurantul lui Şoni, unde aş mânca de a spune „şi eu te iubesc“ tort şi mi-aş îngropa picioarele în nisip. şi în cuţitul cumpărat din billa e în geanta maro din paris şi în sacoul tău albastru mi-e dor şi nu doare. mi-e dor de ploaie. de lidl. de piaţa mare. de pina colada. dragoste e atunci când declari că-mi iubeşti buricul şi când îmi laşi mie ultima felie de caşcaval da, oamenii fericiţi sunt mai înalţi. pe podul e atunci când ratezi meciul pentru mincinoşilor. în cortul din Vamă. la Păltiniş. că vorbeşti cu mine şi atunci când te trezeşti să verifici dacă dorm când îmi reciţi Rilke. când facem dragoste şi iarba e atunci când plouă şi avem ochelarii aburiţi începe să crească, iar apele se-ntind peste uscat. când mă şterg cu prosopul tău şi bem cafeaua pe plajă când facem dragoste şi îmi spui un banc pe când îmi arăţi fotografii de când erai copil care-l tranform în poezie. când îţi înghit şi-mi povesteşti cum erai la şcoală fiecare cuvânt, iar buzele tale fac din sărut sau când îţi povestesc ce mult mi-a plăcut chaplin un templu în care mă ascund. unde toate capriciile mele se minunează şi se roagă. e atunci când îţi vizitez blogul şi ascult caetano veloso când facem dragoste şi sunt sau când trec pe lângă farmacia dona desfrânată. liberă şi a ta. şi-mi amintesc de şlapii tăi albi dragoste e atunci când o cerşetoare când trag din pipă sau fug pe plajă fără să-ţi spun. ne urează casă de piatră şi un ospătar crede că eşti soţul meu da, te aştept şi nu doare. aştept să-mi scrii pe e atunci când îmi spui că vrei să viber, aştept să împărţim untul la micul-dejun. vedem florenţa împreună şi că vrei să îmi arăţi biblioteca ta aştept să-ţi scriu pe tichetele de parcare un e atunci când te-ntreb ce fel de whiskey îţi place poem. să te văd numai pe tine când e casa plină.

Poesis HYPERION 39

www.cimec.ro din lăuntrul coapselor. să mă-nveţi să beau shoturi. să scriu luni în şir fără oprire despre noi. să-mi faci cunoştinţă cu admiratoarele tale. să mă invidieze, să se abţină să nu mă placă. acasă să pretindă că nu exist cu toate că umplu lumea nu e a mea. nu mă recunosc în folderul fiecare stradă şi fiecare volum de poezii cu fotografii din Sibiu. nu sunt un citat pe cu tine când mă laşi singură. desktop din epopeea lui ghilgameş. nu îmi mai e dor de acoperişul casei mele din atena. să se oprească bărbaţii, muţi de uimire nu sunt gulliver şi apele nu cresc. inima când văd un trup de femeie şi nu ştiu ce se mea nu e a mea. nici nu ştiu să visez. ascunde sub dinţii albi şi buzele roşii. sunt cămaşa mea de forţă. da, începem o poveste. cotrobăim prin fotoliile albe din living, parchetul coşurile de cărţi de la humanitas. cumpărăm lucios, cănile de siesta, cărţile mele cadouri. vedem film francez. îţi fac omletă. înconjurându-mi pieptul ca o ană fără bust. te aştept la McDonalds în gară. călătorim. viciile noastre ca nişte cuie bătute în pereţi. oprim la benzinărie şi cumpărăm bounty. dormitorul antifonat. beethoven la pian. parcările laterale dezastruoase. fiţele. maşina cu tine nu sunt femeie. nu sunt muză. nu de spălat. tastatura. buzele tale. mutatul. sunt un buchet de flori. sunt ceva mult mai vizitele prietenilor. siropul de tuse. dopurile aproape şi mai înalt. sunt o baie fierbinte de vin. instinctul de supravieţuire. şi Brahms. tequila şi dor care nu doare. furia. tandreţea. ca un sonet în care ajungi să cuţitele când plec. trăieşti şi pe pântecul căruia eşti sincer. sunt universul nostru, risipit ca bliţul unui şofer înainte de radar. sunt acea energie care ajută la zugrăvit şi te pipăie în casa scării. sunt acea mare mereu iubire care opreşte războaie şi vindecă boli. prin lume, alcoolul din sânge o pistă pe strada ta se-nghesuie bucureştiul, de biciclişti pe buze, din tâmple, românia, europa, terra, calea lactee… sunetul chiuvetelor, cenuşa. cimentul din se-ngesuie gări şi autogări, porturi, monştrii care croiesc oamenii după haine, trenuri, avioane, biciclete, submarine. clişeu după clişeu, în fiecare un clovn trist. iată-ne, luminând ca mi-aş arunca telefonul. mi-aş înghiţi cheile. ţi-aş ouăle vopsite, ca o rolă de bonuri fiscale. arde hainele şi biroul. aş rescrie dicţionarele. trăind în vagoane, cu degetele în priză, m-aş aşeza la braţul tău. să fiu copilul obosiţi şi nevaccinaţi. tău. cântecul tău de leagăn. crizantemele din vază. ne înghiţim la o cină de taină liniştea limbii tale. cu tacâmuri de plastic, pâinea cea de toate zilele. oaselele noastre fragile pe câmpul de luptă la o nuntă mare. mese rotunde şi tâmplari în jur. cine ştie… corturi, râuri de alcool. poate ne despărţim. o să mai vezi la web ne declarăm iubirile în versuri şi vânătăi, un zâmbet, un prosop albastru, un sân. eu ne vindem în sex shopuri. voi bea doar rose demisec, tu te vei uita în ce nuntă mare, îndesată în gurile noastre de aur. fiecare vară la filmul cu giulietta masina. ce apă de vin. ne vom felicita de ziua noastră. ce nuntă mare în lumina înşelătoare a apelor, sau poate vom împărţi casa, vom fi deasupra orelor în primul cuvânt cu inimă subţire, printre idei şi ciudăţenii în crime şi călăi, gelul de duş cu rodii. spatele tău. în vis, lustre sparte. draperii rupte. în sens, rulota. cafeaua de dimineaţă. în tine. lumina. ce nuntă mare în statuile noastre bătrâne. visul. ce mare albastră în nuntă. incoerenţa. ce nuntă în cornee. noi. ce mult nisip

40 HYPERION Poesis

www.cimec.ro mariana, matusa mea de la braila, mă întreabă dacă am văzut vreodată egrete nu pot să îi răspund acum

e prea grea lopata pentru mâinile mele mici. groapa cea mare se cască la mine nu mă înghite bucăţi ţari de pământ se rostogolesc până la celelalte cruci

emilié era o fată frumoasă cam timidă degetele ei subţiri cântau la pian o partitura veche muzica o ajuta să vadă. ştia pe de rost notele muzicale ştia unde tine doamna din colt platoul cu baclavale.

ştia emilié să iubească. e tot ce avea. şi boala. rochia din tafta verde zăcea pe marginea patului „nu o mai duce mult“ zice medicul.

emilié louise a murit la sulina. în 1881

satul Angela BACIU de pescari portul sulina în faţa fiecărei case câte o barcă întoarsă aştept pescarii copii blonzi cu pielea arsă de soare aleargă anapoda tiberiu zice că va fi vreme bună cu o îl privesc bănuitor o fi ştiind el ceva roată uriaşă mirosul de peşte împrăştie norii câţiva pui de pisică ţipă ascuţit pescarii vin de la crişan sau maliuc au ochii lipiţi lotcile scorojite îsi leagănă şoldurile femei de o suta de ani. clopotul bisericii alungă duhurile rele copacul bătrân de la marginea falezei e plin de ciori bărbaţii arşi de soare cu mânecile suflecate agap iacoblev măsoară drumul la jean bart se bea vodcă pe datorie cu paşi mici în satul vechi oamenii împrumută zahăr a mai fost aici poartă aceleaşi haine olga s-a mutat pe stradă a III a vine de la jurilovca sau într-o casă văruită cu albastru. din babadag rubasca din mătase lucitoare şi iar miroase a peşte bărbaţii se duc la neveste este încheiată până la gât din farul vechi mă fixează poartă stani, ciorapi de lână şi cizme ochii băiatului blond. nu îi citeşti nimic pe chip cerul se întunecă brusc oamenii aleargă care încotro emilié femeile strâng rufele de la uscat nu se ştie cum a ajuns acolo cu kicika pe cap „să scrii despre vieţile oamenilor“ deschide ochii ana iacoblev face semnul crucii îmi spunea deunăzi doamna apoi frământă gogoşile. din colţ care vinde flori emilié louise s-a născut la galaţi în 1866 *** a copilărit la malul dunării stani = pantaloni s-a îndrăgostit ca orice tânără. kicika = bonetă de pânză

Poesis HYPERION 41

www.cimec.ro Marian HOTCA Adrian-Nicolae POPESCU poem în interval model de existus perpetuu [existenţa de azi ştiu că-ntr-o zi aceste cuvinte vor muri… e doar un cartof oximoronic fără ca nimeni să le petreacă pe ultimul drum, pierdut pe banda fără ca nimeni să râdă de ele, realităţii] fără ca cineva să mai arunce cu pietre în balta sufletului trist poem în interval ce le înşiruise cândva pe coala albă … [tulburătoare e lumina pândite de reguli nescrise, ce a trecut prin nisip vor dispărea aleatoriu căci sânge a scos literă cu literă, sedilă cu sedilă, în cortina văzduhului păşind din ce în ce mai timid trasă peste soare] prin tunelul final, spre licărirea comei profunde… poem în interval rânduindu-se docile, măturând podeaua [între două verticale de întuneric cu veşmintele lor de duminică e greu îşi vor aştepta cuminţi clipa spovedaniei, să-ţi găseşti asemeni babelor cu fruntea arsă, orizontala de lumină] umbrită de broboadă lângă racla sărutării de pe urmă… poem în interval alte cuvinte vor naşte din pântece fecunde, [restul negaţiei e dovada clară repetând destine grupate trist, alfabetic de a spune da cu iz de Babilon proaspăt zidit nimicului spre a vesti sosirea Marelui Nebun din jurul tău] ce le va uni în călimara tot mai umedă, uitată nişte veacuri în vechiul sipet, poem în interval mai jos, lângă inelul de logodnă… [toate păsările au murit în mine doar zborul lor atârnă dureros în mâini nişte carenţe faţa de pernă îmi săruta iar, pleoapele nu mai pot semăna licăriri de stele mult prea devreme acum învaţă tâmpla abandonată, numai plânsul] păzită atent de buzele ei, roşii şi mereu păcătoase ce descătuşau până mai ieri seară delicateţi olfactive de musk şi tutun poem în interval ascunse sub gulerul imaculat [moartea voastră e urâtă a mea încă al cămăşilor mele… nu s-a născut catastrofele agonizează vizionam haotic în pământul vostru un diafilm obscur, voalat sinergic şi cresc în mine haotic de gene lungi şi irişi albaştri departe aş vrea ce-şi zugrăveau în alb ca toate lucrurile zidul amintirilor fugare… să-şi memoreze sfârşitul] printre umeraşe putrede, încolonate vertebral sub scârţâit de uşi scotoceam liturgic după amintiri ştanţate cândva, în fugă poem în interval de vechiul Polaroid… [se pare că totul a expirat până la ultimul punct mă trezisem dansând nebuneşte, nimic nu mai poate fi utilizat fără a fi invitat, pentru o reciclare divină la reconstituirea unei nunţi de molii vreau o nouă creaţie ce încă se împreunau haotic nu ambalaje noi prin ungherele paltonului decolorat pentru lumi vetuste] de soarele palid al sfârşitului de mai.

42 HYPERION Poesis

www.cimec.ro părînd mai degrabă a simplu strămoş pe- a noastră uliţă tălpile goale prin praful celest sprijinit în toiag noduros împrumutat mai demult către Moise mîncînd fără dinţi un măr de la nana Ileana

eu şi el pe ceea cărare sandalele roase de bejul nisip cu greu ritual în spinare spunîndu-i cu noua infatuare Iartă-mă doamne te-aş ruga ceva numai să-mi trag un pic răsuflarea dintre urzici şi brusturi şpanchii mai dă-mi cîteva …sute de ani n-am terminat mai nimic pe-aicea aş vrea casă nouă de vrei găzduire la mine dă-mi trup viguros nu schilod ca acesta poveri mai puţine pe hîda-mi cocoaşă ochi minunaţi să fac mulţi robi din bărbaţi zile senine ca cele din sfîntul oraş dă-mi bani şi avere bluze multe să cumpăr minte de preţ nu ca ceea avută ce se plînge mereu că n-are răbdare să mintă averi să adune Nina VICIRIUC nu te întoarce spre mine cu al tău spate EXTRAORDINAR cum ai făcut tot mereu Astă noapte a căzut Luvru în mîna crezîndu-mă o cauză semi pierdută unor tîlhari ce-au furat Mona –Lisa roabă fără de mine ori tare în colţi nu ştiau dacă rîde sau plînge sau doar zîmbeşte sardonic şi dă-mi odată acel ochi să văd la cei furi din vitrine măcar o singură dată celebra aşa iluzoria-ţi c-au abandonat-o pe străzi înfăţişare neputîndu-i stabili chiar preţul şi acum celebra zîmbeşte prin parcuri adăstînd pe bănci cu beţivii Cine v-a spus împletindu-şi cosiţele brune Cine v-a spus c-am scris eu asta bînd vin medieval de Chianti în zori n-a spus chiar adevărul din coarne ascuţite de lună c-aş fi lupul pe jumătate desfătîndu-se cît e eternitatea de lungă în braţele iubitului său fecioară numai din tată de mamă m-am cam piedut Leonardo fericirea aleargă doar înainte deşi trecutul e mult mai ferice el nu mai are surprize să-ţi taie din glezne să prinzi fericirea pe-ntuneric în braţe la altul A venit astă noapte pe la răscruci m-aşteaptă-n doiala pe care drum s-o mai iau Domnul la dreapta cu negrele mele coşmaruri A venit astă noapte chipul lui Dumnezeu se făcea că eram numai una nu ştiu care din ele sau stînga cu mine-n călcîi cea fără saţ de cirese fără saţ de lupoaica jumătate de fată jucat fără saţ de dormit reflectînd la vechiul meu eu maica plecase în zori ca alt’ dată să cînte din mohor şi din sapă în spate fereşte de mine albastră copilă în timp ce eu pluteam prin poiene dinţii durerii încă nu s-au tocit dansînd cu aiezii de coarne mai au încă putere să roadă sublimele tale dorinţe priveam îndelung chipul fără celebra sa barbă savurînd scumpele tale erori

Poesis HYPERION 43

www.cimec.ro Nicolae CĂRUNTU Ameninţătoare stoluri reci îi avea de negri nouri nici coasă, topor ori vreo cheie… curg Eram uluit, fascinat şi POM pe sub cerul mereu albastru nu-mi dădeam seama şi verde al existenţei mele pe unde-a pătruns la SINGURATIC mai puţin fericită!… mine-n odaie!… Sunt?! Fost-am un arbore Când sunt încă falnic …La ferestre – storuri grele singuratic, ba chiar şi conştient de mine însumi şi-afară straşnică pază! la un moment dat eram presimt că totuşi Cineva Îmi zic; Poate-a pătruns horn –, un pom roditor –, veni-va la mine m-am pişcat de-obraz cu multe fructe gustoase, cu o secure – ageră şi să văd de nu dorm ademenitoare şi răcoroase, bine ascuţită iar atunci florile erau dar sunt singuratic să-mi secere trunchiul negre în vaze mult prea izolat din rădăcină şi într-o străfulgerare parcă – de giganţii şi secularii din codri făcând astfel posibilă, am zărit-o pe mama ori de pomii mândri pentu o clipă ca într-un vis frumos din splendide şi imense livezi!… moartea, nemişcarea ca pe-un licăr de-aur, Dar observ bine acum propriului meu corp!… ca pe-o binefăcătoare ploaie (şi tu poţi chiar să vezi) Şi cât mi-am dorit că semne nedesluşite-mi făcea Că deja a-nceput o, Doamne şi-atunci mi s-a părut Să mi se macine scoarţa să rămân întreg şi permanent că vremea-i către-nserare!… Iar pielea mi-a devenit pământie un arbore, un pom Mai lasă-mă, zic; Şi solul de la rădăcină şi picioare dintr-o imensă livadă mai îngăduie-mi un pic, s-a sărăcit mult între timp sau neştiută dar îi spun acelei neasemuite femei şi-o ia într-una la vale –, seculară pădure!… să-mi hrănesc pisoii, deşi aparent totul e-n regulă peşti din acvariu… simt prin epiderma scoarţă Nuuu, nu se poate, o ireală boare, o răcoare nu mai este timp, nelumească, de moarte a răsunat replica aspră şi scurtă ceea ce mă face să cred, FEMEIA a acelei femei! să tremur şi să mă cutremur Acum porni-vom fericiţi că vremea nu-i atât de departe! ACEEA într-o lungă, neîntreruptă Sunt sigur dar sunt singur Neînchipuit de-nalte garduri şi fericită şi va veni timpul mi-au împrejmuit casa călătorie de nuntă când mi se va albi părul – din granit şi din fier şi-n acel moment mi se vor rări frunzele şi-afară straşnică pază am pus!… în inimă m-a izbit îmi vor amorţi mâinile Nu ştiu, nu-mi închipui o dulce şi nedesluşită chemare: şi ramurile mi se vor înlemni Când în dormitor intrat-am …Nu, nu te mai las nicio secundă coroana-mi va deveni pe unde a pătruns Că tu eşti capabil şi-nstare ca un schelet cea mai frumoasă femeie un interminabil scenariu… de vultur, fără pene şi-n patul meu lenevea, Auzi, tu, auzi, şi carne pe el se tolănea mereu îmi şoptea şi-ntregu-mi trunchi şi corp aşteptându-mă… acea nemaipomenită femeie mi se vor pietrifica! „Nu te-am zărit până de-azi înainte eşti numai al meu O, Doamne, nu-mi doresc asta azi, niciodată, şi eu deţin a vieţii tale cheie –, şi nu pot să cred, că tare, tare mult te-am dorit iar în clipa aceea nefastă nu vreau să înţeleg chiar te iubesc din senin căzu peste ochii-mi ca însăşi rădăcina să de mică, de când eram fată o nefirească ploaie de curcubeu mi se usuce!… îmi şoptea cu ură, cu şi-n inimă invadat-a Ea trebuie bucurie parcă un vast şi negru teritoriu şi pururi rămâne-va vie şi astăzi la tine-am sosit în care, fără voie, alunecat-am şi-n veci roditoare!… pregăteşte-te, deci, cu-această nemaipomenită Chiar acum, în acest moment acum vom pleca femeie Din mine-a căzut o frunză într-o grea şi interminabilă şi-n juru-ne atunci coborî (ori poate-un fir de păr!), călătorie. cea mai profundă şi risipindu-se-n drum, Era, într-adevăr cea grea aşteptare, în râul învolburat mai frumoasă şi viaţa din mine atunci dispăru ce se rostogoleşte neîncetat femeie ca o lovitură lină, rotundă, sub rădăcinile, pe care-o-ntâlnisem vreodată plină de tun!… sub picioarele mele! doar numai că faţa, măinile şi sânii

44 HYPERION Poesis

www.cimec.ro Constantin ABĂLUȚĂ PE UN MOTIV BIBLIC Nu dau doi bani pe casele în care n-a murit niciodată un om cărămizi false ferestre ce dau în neant într-o odaie oarecare agonia unui necunoscut valorează mai mult decât aplauzele publicului la o piesă genială

Civilizații întregi zac pe fundul oceanelor lumii oasele atâtor popoare în exod s-au transformat în bariere de corali sceptrele de aur ale conducătorilor au ajuns în burta rechinilor nu mai deschid fățarnicele ceruri propovăduite mulțimilor

Cele zece degete ale mâinilor noastre scrijelesc și azi în nisip semne indescifrabile Murim și degetele noastre se închină către cele patru puncte cardinale Poate va veni o zi în care ne vom aduce aminte cine am fost și unde am trăit nisipurile care ne împresoară vor respira o clipă cu propria noastră respirație

30 decembrie 2015

Poesis HYPERION 45

www.cimec.ro Nu mi-e casă traiul, nu mi-aprinsă Luna, Stelele şi norii-mi sunt amestecaţi Şi-mi aduc aminte cum scriai întruna Serile din urmă-n ani, neadunaţi…

Aş fi mers cu tine până la-ntregire- Îmi pusesem rochia verde de brocart Ce mi-o povestisei- rând dintr-o psaltire, De-unde numai ochii-ţi pătrundeau, înalt;

Mă duceai pe steaua ca-n vecii sculptată, Mâna Sa cu multe ne-o îmbogăţea… Dantelat râsesem, nu credeam să poată Rochia-mi verde astăzi, trupul meu, purta

Furii vin în noapte, pagini să irumpă În uitare, totuşi, nu e niciun rost, Căci adorm cu gândul peste cea mai scumpă Din poveşti trecute, unde noi am fost;

Aş fi mers cu tine, totuşi, în Iubire Semn mi-e tot ce-mi vine fără ca să cer - Din adânc de templu, fir cât mai subţire, Inima-mi trimite nopţii, mesager… Shanti NILAYA Să îl prind, să poată glas din nou să fie, SUFLET DE ORHIDEE Mă trezesc pierdută, undeva… candva… Te simt şi te respir, nu eşti niciunde - Aş fi mers cu tine, totuşi, în Iubire, Şi totuşi de n-ai fi ce-aş respira? Aripa mea dreaptă, stânga eu – a ta. Îmi treci pe trup privirile-ţi profunde Din literele unei cărţi absurde Nu mai vreau ispita vieţilor trecute, Şi îmi inalţi căderile cu ea. Scrisu-a toate cele, sufletului rid, Azi nu mai mi-e casa nicio stea din ceruri Pui palma ta în podul palmei mele, Fără tine – vino, sunt un apatrid! Cu potriviri ce-n gând n-ar încăpea, Şi-mi laşi pe degete de cer inele Tu, suflet de-orhidee prins în ele, INFLORESCENŢĂ Pulsând prin mine, parcă, viaţa ta! Mi-s umezi ochii de campii in care Ai înflorit pe seară la apus; Mă dor de depărtari imaginare, CÂND TACI Mă dor de floarea ce deja s-a dus… În visul tău cresc maci De dorul meu, subţiri, Şi te visez, deşi mă uit la tine – Iar dacă încă taci, Îţi plâng comete-n gândul tău stelar E pentru că-i respiri; Şi te transform din lan de maci, iubite, În diamantul unui inelar. La masa ta sunt eu Mă-mbăt de tine, ştii, Stiu, nu am voie să te port la mână; Iar daca încă tac Priviri străine dur m-ar exila! E pentru că tu scrii! Stigmatizată lumii pentru tine, Iubitul meu, eu totuşi te-as purta: Şi când în faptul serii De umbre te desfaci Inflorescenţă de trăiri şi raze Iar eu nu ştiu de tine, Să te topeşti, în sânge să-mi pătrunzi, E pentru că tu taci! Ireversibil drum de kamikaze, De îngeri şi de ochii tăi profunzi! AŞ FI MERS Aş fi mers cu tine, totuşi, în Iubire Şi ca să saturi cerul gol de mine Ţi-aş fi şters cu mâna sufletului rid… Când de senzaţii trupurile mor, Peste mine ploaia n-a-ncetat să-şi mire Eu să arunc cu porumbei în tine, Stropii. Fără tine, sunt un apatrid; Tu să arunci în cer cu zborul lor.

46 HYPERION Poesis

www.cimec.ro Constantin DRAM ULTIMA ELENĂ ADEVĂRATA ISTORIE DESPRE WOLAND ȘI COMPLICEA SA MARGARETA Fú una terribile storia. Una storia che non fú mai. Nici sus cu spada sa neiertătoare, să îşi arate musculatura şi torsul şi nici acolo jos, precum acolo sus. şi venele în albastru scânteietor, pe sub curelele de piele În măreţul său sălaş subpământean, Woland prinse a ce îl acopereau, ici şi colo, având ca sigură şi singură fi nali- se plictisi regal. E drept că nu toţi regii de pe lume aveau tate umilirea şi lăsarea pe un traseu invizibil a tuturor înfu- atât de mult timp la dispoziţie, multora dintre ei zilele muratelor alcătuiri de bărbaţi nenuntiţi ce călcaseră vreo- sfârşindu-se înainte de a gusta aşa cum se cuvinte din ofer- dată pe Pământ şi care acum se afl au cu toţii prinşi într-un Ftele vieţii pământene; socotind această posibilă apropiere, carusel infi nit, dirijat chiar de Mărimea Sa, aici şi pentru tot- Woland începu a râde în sinea sa, amintindu-şi de acel deauna? Să se întoarcă, totuşi, mai degrabă, la acea ţinută suveran oriental (oho, e clar, de acolo încep toate, şi într-o cazanieră, cu care o va intriga şi o va decepţiona, altădată, proximă deplasare trebuie să insist pe nişte amănunte!) peste nişte veacuri, pe mândra, cruda, iubitoarea dincolo suveran care schimba femeile după fi ecare noapte petre- de viaţă pământeană Margareta, singura care avea să îl cută mereu altfel, desigur, în încercarea sa plină de o hăr- înţeleagă pe Master…dar e altă poveste aceasta!, ţinută nicie condamnabilă de a-şi tăia plictisul, care operaţiune în care îl va cunoaşte temătoare, în ciuda unor temei- nu aducea nicicum acel rezultat cuprins în a sa dorinţă, nice învăţături ateiste, că doar dacă spui că Dumnezeu aşa că el exersa corespunzător, tăind mereu capete de nu există, poate Diavolul să cutreiere liber un secol teh- fete (lanţul – credeţi că se poate altfel spune despre căsă- nicist, mecanic, cibernetic şi informatic, făcând el ce sim- toria nedorită? – apropiindu-se inclusiv de fetele marelui ţea că trebuie în acea parte a lumii, de la Răsărit, de bună vizir!), şi iată cum aveau acele fete un mare merit, aproape seamă!, cea care îi va simţi şi pornirile necruţătoare, pen- dar divin, acela ca după o scurtă nuntire, să îl lase văduv tru că trebuia cumva sancţionată pegra ce pusese stăpâ- în fi ecare dimineaţă. Şi apoi, punct şi de la capăt! Era un nire pe acele locuri şi mai cu seamă pe acel oraş al cărui mod de viaţă, acceptă Întunecatul Prinţ Absolut, care se tot nume începea cu litera ce trimitea la Master, ca şi la unica bălăngănea şi, cum altfel, cugeta, oscilând de la seducţiile sa iubită, ultima şi prima totodată. Şi totuşi, atunci urma unui veac la atracţiile nestudiate corespunzător ale altuia, să se lase el cuprins de nişte neaşteptate pusee de genero- deoarece urma să ia o hotărâre pentru marea deplasare ce zitate, mai cu seamă că pentru prima dată avea să îşi aplece şi-o planifi case, spre a mai schimba ceva din rutina ucigă- urechea şi la prima cerere, neruşinată de-a dreptul, ca şi toare. Asta însemna că arr fi trebuit să se aranjeze cumva, la a doua, în ordinea formulată de acea femeie muritoare, să se hotărască (şi nu într-o mie de ani!) la care vestminte e drept, dar ce femeie!, lăsând apoi ca acea lume îndoiel- să se oprească, trezindu-se tocmai acum prins subit de nică, ieftină, ahtiată după plăceri şi puteri măsurabile în capcanele unei cochetării îndrăcite pe care nu voia să şi-o preţul de două ruble să îl înţelegă mai ales sub acest nume recunoască. Era în pragul unei decizii, aşa că i se cuvenea căutat, venit din cărţi, adică Woland? un aranjament de haine pe măsură: destul cu ţinuta de Dar cine oare nu l-ar recunoaşte, şi sub acest nume şi roturier în care se complăcuse, nici el nu ştia cât, avea oare sub oricare alte câteva sute, la fel de stranii, persuasive, Timpul valoare aici? Aşa că prinse să se gândească adecvat terifi ante, făcute să te pironească locului în aşteptarea noilor gânduri: să pună pe el straiele de cavaler ce îl prin- expierii, pe cel care accepta, în momentele sale de saţie- deau atât de bine, cu culoarea lor de vişină strivită în sfâr- tate sufl etească, să i se spună simplu, adică Prinţul Întu- şit de primăvară şi început de vară, să facă parade subtile nericului? Era o problemă destul de încurcată, dintre ace-

Beletristica HYPERION 47

www.cimec.ro lea cu care poţi să faci să treacă mai uşor nişte veacuri de de la naştere până la moarte: cinicii afirmă că prima min- om, lăsându-i pe încornoraţii săi supuşi să îşi facă, apa- ciună ar putea fi chiar gânguritul nevinovat „tati“ dar rent, de cap, pe o planetă ce lupta la fiecare final şi înce- celelalte, uf! Cu barza ce ţine loc de imaginar procrea- put de domnie, de secol, de epocă, de etapă cu un spec- tiv, cu unchi şi moşi ficţionali ce aduc daruri şi/ sau con- tacol al decadenţei ce era apoi uitat, în favoarea unui strângeri, cu un copil construit din lemn căruia îi creştea ciclu aparent nou reluat, în forme cumva mereu ajustate, nasul când trântea minciuni gogonate, cu un baron ce ca şi când omenirea ar fi înţeles bine de tot că geniul ei şi-a construit un renume aplicând meşteşugul minciuni- nu poate fi decât acel personaj care ridică mereu uria- lor imposibile, cu îndrăgostiţi care ştiu că nu e adevărat şul bolovan către un vârf de care nu se apropie nicicum, ce aud, continuând însă îndărătnici să cadă în capcana deoarece bucata de stâncă înţelege cu încăpăţânare mile- propriilor minţi uşurele, cu tot felul de naraţiuni în care nară să respecte legea gravitaţiei, întorcându-se, mereu se petreceau de regulă nişte întâmplări ce depăşeau până şi mereu, de unde a pornit către înălţime, spre a-i da şi capacitatea de absorţie a Diavolului! Îşi promise însă cele cuvenite insului spre a-şi reîncepe joaca, travaliul, se ocupe de aşa ceva cu altă ocazie, spre a lămuri nevoia pedeapsa, destinul, întâmplarea? de invenţie şi de minciună ce stăpâneşte sufletul omu- Dar Woland îşi abandonă momentul de judecată, des- lui de la naştere şi până la moarte, întorcându-se la stu- coperind într-un colţ cea mai recentă invenţie a sa, motiv dierea amănunţită a acelei pete necunoscute de pe glob. pentru care i-ar fi plăcut să îşi tragă singur o morală dure- Era un teritoriu imens, cu păduri nesfârşite, cu munţi roasă, dacă s-ar fi putut, căci îi păru rău ca unui omuleţ ce se vălureau într-o încercuire ca de uriaşă cetate, de oarecare, ca unui copil rătăcit de jucăria favorită, deoa- parcă mâna şi mintea cuiva ar fi gândit-o astfel. În inte- rece putuse să uite pur şi simplu de ceea ce îl fascinase riorul fortăreţii verzi se afla un platou la fel de întins, cu puţin mai înainte. Începu cu febrilitate să manevreze, păduri şi dealuri ce păreau nesfârşite. Din munţi, către acum, într-un fel ce nu trebuia să îl plictisească vreo- câmpiile ce porneau către Răsărit şi către Sud, ţâşneau dată, jucăria ţinută între mâini în faţa ochilor: era un impetuoase apele, întâi ca fire de păr albăstrite spre mov, glob pământesc (Doamne, cât putuse să râdă Excelenţa aşezându-se apoi în râuri temeinice, unele curgând în Sa Neagră atunci când tehnicul său îi prezentă realiza- altele, după jocurile văilor şi ale serpentinelor, pentru ca rea, gândindu-se la cei de deasupra, care urmau să mai în cele din urmă să se oprească în Apa cea Mare. Apa cea aştepte ceva sute de ani până aveau să afle cum e pămân- Mare, râse Woland în barba sa ţepoasă de neştiinţa băş- tul ca formă, apoi alte sute de ani până vor primi suges- tinaşilor ce nu ştiau, vezi bine, de alte ape cu mult mai tii să îşi facă şi ei ceva asemănător, menit să aducă vede- mari şi mai pline de afluenţi (erau ei mulţi băştinaşii dar rii, de departe, imagini din toată lumea, pe care să le nu prea, fiind mai cu seamă ascunşi prin aşezări pitite sub vezi, comod, fără ca măcar să mai zbori, aşa cum obiş- codri şi în preajma unor albii prietenoase). Acum văzu nuia deseori Diavolul); era întru totul meşteşugit, căci se lămurit Woland că tele-globul său are o lipsă de neier- aprindea în lumini pâlpâitoare sau se întuneca, urmând tat, deoarece locurile la care se uita cu oarece surpriză nu ascultător felul în care singurul ochi al Stăpânului era erau cartografiate (el, care le ştia pe toate, se afla acum în îndreptat spre ceva anume de pe alcătuirea acelui glob faţa unei premiere): cum D…(vai ce cuvânt era să scape, (e bine să se ştie despre celălalt spaţiu destinat văzului necugetat!) se va fi chemând acel loc, rămas fără nume pe Său că era acoperit cu o bucată de tafta neagră, foşni- meşteşugitul său instrument de căutare şi de informare? toare într-un mod absolut neliniştitor şi vor să mă cre- Nu ştia, îşi dădu din nou seama. Îşi strânse toate catra- deţi pe cuvânt, ştiu ce vorbesc şi despre cine vorbesc!: era o fusele şi plonjă altminteri, adică în sus. E o senzaţie abso- sugestie pe care Master, personajul său adoptiv, scriitor lută aceasta. E ca şi cum un bărbat, care a trait toată viaţa nepublicat încă, avea să o dezvolte într-o povestire des- cam cum a vrut, părând că nu mai are ce să i se întâmple, pre plopii din Lungu-Vântului, din al căror oameni con- motiv pentru care se pregăteşte să devină înţelept şi cinic, struiau sicrie, împotriva obiceiului de la alţii, deoarece cade iremediabil şi se îndrăgosteşte mai rău decât i se erau atraşi de frunzele acelor copaci, mereu tremurătoare, întâmplase toată viaţa, aşa, dintr-odată, de o femeie pe mereu ameninţând cu ceva neştiut, pândind biata viaţă care nu o mai văzuse în viaţa-i curentă nicicum, o femeie trecătoare a oamenilor; dar care le trece oricum, spuse care la rândul ei se consideră o femeie cu o viaţă aşezată, Woland şi închise paranteza). Învârtind, mai plictisit ca cu carieră motivantă şi o familie mai mult sau mai puţin niciodată globul pământesc în jurul axei sale, atenţia îi mâncătoare de timp, o femeie şi un bărbat care nu au fu atrasă, la un moment dat, de o zonă pe care nu o vizi- puterea firavă ca măcar să încerce un refuz al situaţie, o onase până acum, aproape un punctişor mic, insignifi- corecţie de bun simţ, ştiind doar să se ţină de mână pe ant, pe care, logic, nu îl băgase în seamă, după cum am parcursul unei călătorii scurte, pe care ei ar fi dorit-o spus, până atunci. Aşa că îşi comandă un zoom uriaş, cap- nesfârşită, nespunându-şi atât de multe cuvinte câte le tând mai bine detaliile şi începu, în dorul lelii, să caute simţeau că se articulează în aer, muţeşte, între ei…Băr- ceva nou. Era şi timpul! batul acela se simte supus unui electroşoc unic, nicicum Între timp, cu arhi-cunoscuta-i dexteritate şi price- dureros, excitant însă până dincolo de limitele obişnuite pere, Prinţul se îmbrăcase în costum de cavaler ne-cruciat. ale cunoaşterii. CUM AI PUTUT TRĂI DE ATÂTA VREME Apoi, îşi compuse o atitudine intelectuală şi începu, foarte FĂRĂ SĂ ÎMI DAI SEMN? De unde ai apărut, mai bine zis atent, să focalizeze imaginile care săreau una după alta, unde ai stat ascunsă o vreme atât de lungă…nu trebuie să năucitoare, copleşitoare, necunoscute, nenumărate. Tre- răspunzi, fiind o vină pe care ne-o asumăm amândoi, mai cu buia să le vadă până la detaliu, îşi spuse Woland, feri- seamă că viaţa ne-a prins, separate, în alte capcane. Dar noi cit că viitorul părea promiţător. Uită şi de Şeherezada suntem prea puternici ca să nu le survolăm şi bărbatul plonjă şi de Doniazada şi de Şah-Riar, cu tot sufletul lui împie- în sus, ca peştele uriaş din străfunduri oceanice, în căutarea trit, apucând, totuşi, într-o laterală a gândirii sale, să îşi limpezirii pe care numai dragostea o poate aduce. Ea nu răs- spună că oamenii îşi merită soarta, lăsându-se păcăliţi punse, atunci – cândva – mai cu seamă acum şi pentru

48 HYPERION Beletristica

www.cimec.ro totdeauna, decât prin strângeri de mână repetate. Avea toată omenirea cuprinsă în desen. Sub ea, chiar pe tron, degete puternice şi calde precum speranţa. Speranţa cu o cucă verzulie pe căpăţână, cu pană în partea stângă în ceva ce nu i se mai întâmplase şi putea fi ultima dată şi cu haine de brocart puternic colorate, pline de scum- într-o viaţă de om; ceva care o făcea atât de frumoasă, peturi, cel care părea să fie suveranul locului, primind la cu trupul ei calin şi gura deschisă spre râsul încrezător, picioare pe un vasal ce părea să îi sărute o parte din picio- mai larg decât gurile de rai în imaginaţia unor credin- rul drept. Lângă rege, cu privirea undeva în dreapta, cu cioşi febrili. Şi avea ea să fie ultima Elenă, după câte mai haine de aceeaşi culoare şi cu o faţă nu prea bine prinsă, putea un viitor personaj să spere. cea care trebuie să fi fost Doamna locului, deoarece în La fel, tot ascensional, se înşurubă Woland în alte stra- spatele tronului se aflau, rezemate într-un fel studiat, turi atmosferice decât cele ale Adâncului Întunecat, cău- alte două femei, fete tinere şi lipsite de griji. Dacă prima tând pata fără nume geografic de pe glob. era desenată într-un fel de grabă artistică, a doua, cumva În drumul său ca o cădere în sus, prea scurt pentru mult mai în afara cadrului, ceruse multă atenţie din par- el, lung pentru istoria lumii, Woland mai avu timp să tea executantului tapiseriei. Faţă de celelalte femei de pe tragă o ochire în stânga şi în dreapta sa. Mai cu seamă tapiserie, cu părul legat în coc, atent legat şi impersonal, în dreapta, să vadă cum se descurcă unii şi alţii, mai cu aceasta avea plete negre, de un negru mai tare ca întu- seamă ceilalţi. nericul furtunii, curgând mult către umeri şi spate, o Văzu un fel de icoană, ce îi atrase atenţia. Îşi aminti faţă puternic desenată, cu nas plin de personalitate, ochi cum spusese cu ceva secole în urmă un grec, (Pe când îndrăzneţi şi o gură dând a râde atât de natural, încât cava- vânam prin Lesbos am văzut, într-o dumbravă a nimfelor, lerul crezu că va începe pe loc să îi râdă plină de drag, de lucrul cel mai frumos dat să văd vreodată: icoana zugrăvită acolo din tapiserie. Dar fata doar lăsa să se înţeleagă că ar a unei poveşti de iubire…) atunci când alcătuise o carte fi posibil şi aşa ceva, preocupată, în felul ei, de ceea ce se în patru părţi: un lucru de preţ şi o desfătare pentru toţi petrecea în sala desenată pe tapiserie. Erau nobili, ofiţeri, oamenii, menit să vindece pe bolnavi, pe ce-i întristaţi să-i oameni străini, orientali de departe, aşa cum îi prezen- mângâie, să deştepte amintiri în cei care-au iubit, iar celor- tau hainele şi se vede că era vorba de o ceremonie deo- lalţi să le fie, în pragul iubirii, o pildă. Căci nimeni n-a scă- sebită. Mai jos, în marginea din dreapta, se putea vedea pat cu totul şi nu va scăpa vreodată de dragoste, cât va fi fru- risipite câteva litere greceşti. Canonicul venit a doua zi museţe în lume şi ochi care s-o vadă.“ Pe urmele acelui grec, la chemarea lui Constantinus crezu că poate a citi acolo se opri, în alt timp, acela al globului rotitor: era undeva Thessaloniki şi toate adunate într-un singur înţeles îi după anul 1200. fură de ajuns cavalerului, hotărât să afle mai mult în dru- Oştirea cruciată, mai veselă ca nicicând în drumul ei mul său spre Orient. Cu cât se apropia oştirea cruciată glorios pentru alungarea duşmanilor lui Hristos, găsise de marea Egee, cu atît harnicii săi spioni, care învăţaseră nimerit să se oprească pe ţărmul Mării Egee, fermecaţi de pe de rost elementele tapiseriei, îi aduceau ştiri de mai apa limpede în adâncimile căreia se vedeau într-o goană încredere. Pe ţărm, castrul de la Thessaloniki ascundea continuă bancuri de peşti înotând în irizările soarelui şi, multă bogăţie. Doar că ultima veste, cu o zi înaintea ata- mai cu seamă, de zidurile castrului ce se ridica nu departe cului, minuţios pus la punct chiar de neînfricatul cavaler, de stânci. O căpetenie a normanzilor cuceritori, Constan- tinus, îi convinsese pe cruciaţi să schimbe la un moment îl prăvăli pe acesta în cea mai cruntă deznădejde. Un om dat drumul de pe Via Egnatia, cel care îi ţinea mereu cu al său reuşise să pătrundă, dându-se popă grec, în castel. albastrul mării în dreapta, undeva făcând ei o volută către Mai bine nu s-ar fi întâmplat aşa ceva, cârcoteau vasalii sud-vest, cu marea de această dată pe mâna stângă, cău- cavalerului, deoarece vestea spunea că prea frumoasa la tând Terra Thessaloniki; le explicase cavalerul (păstrând care jinduia normandul se numea Eleni şi era fiica mai doar pentru sine ceea ce ştia în plus) că acolo s-ar afla cas- mică a comandantului castrului ce urma să fie atacat şi tre uşor de cucerit şi bune de prădat (ca şi femeile, aceste prădat ca o femeie, de toate podoabele, deoarece cetăţile şi castre ce se află în calea cuceritorilor se cer prăduite!). Le femeile sunt mereu supuse atacului final!, această veste mai spuse că vechi cruciaţi îl încredinţaseră de o nevol- încurca rău toate socotelile. După o noapte de nesomn, nică stăpânire şi de mult aur şi pietre scumpe ce ar întregi intrat în transă, ridicând uriaşul paloş pe care nimeni faima lor de cavaleri şi, mai cu seamă, le-ar re-umple pun- nu-l putea mânui cu o singură mână, cavalerul se aşeză gile secătuite de atâta drum, până când Pronia îi va aduce cu spatele la castru, ca unic apărător, ceva ce nimeni nu în faţa duşmanilor cu adevărat căutaţi, păgânii care scui- mai văzuse şi nici nu era de crezut că avea să mai vadă pau crucea şi luau în deşert numelui Domnului Dum- vreodată, ameninţându-i pe toţi cu moartea dacă vor nezeu. Tovarăşii săi l-au ascultat lesne, mai cu seamă că cuteza să atace. Dar el uitase că mai toţi cruciaţii, mai faptele sale din urmă îl ridicaseră cu mult înainte-le; ce puţin acei care îi erau vasali, erau deja stârniţi mai mult nu le spusese Constantinus, dintr-o pudoare inexplica- decât trebuie de imaginea averilor ce urmau să fie adu- bilă până atunci, era povestea tapiseriei. Nu cu mult timp nate şi a fetelor din castel ce urmau să fie violate. Lupta înainte de a porni în marea cruciadă, o primise de la un a fost scurtă şi inegală, în finalul ei cavalerul fiind aco- călugăr obosit, drept răsplată pentru găzduire şi câteva perit de un morman de trupuri pe care el însuşi le răpu- zile petrecute de acesta la castelul din Normandia. I-o sese. Înainte să cadă, ochii lui apucară să vadă în turnul încredinţase ca pe un lucru de preţ şi după ce i-o desfăşu- castelul imaginea prea frumoasei fete de pe tapiserie, de rase pe masa din marea sală de jos, sala cu armoarii, dis- această dată în carne şi oase, ridicând către el mâinile ca păruse aproape fără de veste: dacă nu ar fi văzut tapise- un fel de îmbrăţişare în aer şi aruncându-se apoi peste ria, cavalerul s-ar fi îndoit de existenţa reală a călugăru- stâncile de pe ţărm, corpul ei fiind apoi luat de valurile lui. Dar ea era, colorată de părea vie. În spate se vedea un mării. Aceleaşi valuri luară, nu peste mult timp, şi trupu- tron pe care îşi ridica maiestuoasa făptură o pajură bice- rile celor ucişi în luptă, printre care şi cel al lui Constan- fală, cu aripi larg deschise, de parcă ar fi vrut să cuprindă tinus. Şi nu mai fu nimic.

Beletristica HYPERION 49

www.cimec.ro Peste ani, pescarii din Marea Egee povesteau în puţi- d-aur!/ dar slabele lui vine/ N-au nici un pic de sânge,/ Ş-un nele lor ore de şedere pe ţărm despre o ciudăţenie întâl- nas – ca vai de el! nită uneori departe, în larg. Un delfin, însoţit mereu de Aşa trebuia să fie şi aşa a fost mereu, tot jos, ca şi sus. o frumoasă sirenă, aţinea calea barcazelor în căutare de Icoana III bancuri de peşti, arătându-le o înţelegere aproape ome- Mergea voievodul cel nou, cu tovarăşi zece, dintre nească, însoţindu-i până departe şi, nu de puţine ori, care unul era mai mult decât toţi ceilalţi şi căutau loc să scoţându-i din pericole fără ieşire. Pentru pescarii din ridice aşezământ în cinstea Domnului Dumnezeu, cel Thessaloniki, finalul întâmplării cu cavalerul normand care stinsese şi adunase într-o singură putere toate cele- ce a putut să vadă privirea prea frumoasei Eleni doar lalte frământări mitologice. Apa de-a lungul căreia mer- înaintea morţii lor simultane nu putea fi decât acesta. geau, deşi era mai mică, se arăta frumoasă şi clară, ei cău- De acolo, Woland se opri pe malul unei ape mari, în tând un loc de zidire mai vechi, acolo urmând să ridice partea ei nordică. Creşteau spre nord vâlcele şi păduri altă mănăstire, mănăstire naltă/ cum n-a mai fost altă! nesfârşite, câmpia abia bănuindu-se pe undeva. Ţinând Sub ameninţarea unei cumplite pedepse cu moartea, globul înclinat cu partea pe care descoperise zona nemar- meşterii ridicau zidiri ce noaptea se surpau, până când cată, el îndreptă o rază de lumină către o vâlcea mai apro- Maestrul lor, Manole, are parte de visul salvator, în care i piată; apoi se aşeză comod pe o stâncă mare de lângă flu- se comunică, de Sus, că zidul va rămâne în picioare doar viu şi începu să privească atent. dacă vor prinde în el soţioară sau surioară, prima ce se Icoana I va ivi, drept în zori de zi! Se arăta cum undeva în pacea unui munte falnic, mai Cumplit apoi icoana arăta cum se apropia cea mai har- apoi ştiu că se cheamă Pionul, trăia o fată, Dochia fiind al nică, mai frumoasă, floarea câmpului, chiar soţioara lui ei nume. Ea era pe cât de frumoasă, pe atât de vrednică, Manole! Şi nici ploile şi nici furtunile pornite la rugile nu degeaba fiind fata unui mare rege, Decebal. După căl- deznădăjduite ale soţului nu au putut să o oprească din carea de către romani a ţării vrednicului ei părinte, ea se cale pe cea care trebuia să îşi îndeplinească menirea. Iară retrăsese pe acel munte plin de taine, crescând o turmă chinul femeii iubitoare ce se lasă prinsă în zid, creşterea de oi şi fiind recunoscută de stăpână de către ceilalţi acestuia, zdobindu-i nemilos şi pulpişoare, ţâţişoare, cos- păstori. Dar cuceritorul însuşi, falnicul Traian, cade în tişoare şi frângerea copilaşului şi stingerea vieţii, ca zidul robia iubirii, atunci când îi fu dat să o vadă. Deşi ascunsă să crească într-o mănăstire, loc de pomenire! Ce chin! în haine prefăcute de păstoriţă, Dochia nu poate să îl Era prea frumoasă zidirea; dar alta la fel nu putea înşele pe împărat, cel care va întinde mâna către ea, ca să mai fie şi meşterii lăsaţi sus, pe acoperiş, fără schele, spre ultima podoabă ce mai trebuia culeasă după cele zboară în gol, cu aripi uşoare din şindrile, despicându-şi două mari războaie. Cum mai cădeau lacrimile fetei şi trupurile stăpânite de patima artei, în timp ce Manole, cât de jalnic se auzi ruga ei către Zamolxis, atunci când înainte de zborul fatal, care îl transformă în „o fântână Traian întinse mâna să o cuprindă: Atunci ea, cu grai fer- lină, cu apă puţină“, mai apucă să audă pentru ultima binte/ Zamolxis, o zeu striga, / Te giur pe al meu părinte,/ dată şi apoi pentru eternitate plângerea femeii înzidite Astăzi rog nu mă lăsa!. de vie în frumuseţea ei, pentru frumuseţea rece, dintot- Iar zeul, mărinimos ca toţi mai marii cereşti, nu găsi cu cale de a-l trăzni pe asupritor ci, în mare mila-i sa, o deauna a zidurilor arcuite întru slava Creaţiei. salvă pe fata Dochia, transformând-o în stâncă. Lângă ea, Icoana IV oiţele împietriră solidar, în chip de bolovani. Înmărmu- Iată cum coborau pe plai trei turme de miei, având rit rămase şi marele imperator. Acesta îşi scoase coroana, păstori după cum urmau în cale, din care doi se sfătu- împodobind capul de piatră acum, al celei pe care ar fi iră să îl omoare pe al treilea, în apus de soare, deoarece vrut să o iubească, dar cu sila. Iar Dochia, chiar şi din pia- avea oi mai multe şi cai şi câini mai buni decât aveau ei tră, şi-a privegheat mai departe supuşii, în felul ei. doi, chiar dacă frumuseţea icoanei era deosebită, aidoma Icoana II unei guri de rai. Nu conta decât dispariţia celuilalt şi Văzu lămurit şi se înduioşă, ceea ce nu era prevăzut pornirea astfel spre o bogăţie pe nedrept câştigată. Şi în existenţa sa de drac suveran. O fată bălaie, trasă din degeaba oiţa năzdrăvană îi spune dragului stăpân tot ce antecesori de milenii întâlnite pe acele locuri, se plângea era de spus sau ceea ce credea ea că ar trebui să îi salveze mamei sale: Vezi, mamă, ce mă doare! Şi pieptul mi se bate!/ viaţa! El refuză să ia orice cale de salvare, cerând doar să Mulţimi de vineţele pe sân mi se ivesc;/ Un foc s-aprinde-n fie înmormântat în spatele stânii, rămânând mereu cu mine, răcori mă iau la spate/ Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi oile şi câinii; mai cere deasemenea ca toată moartea sa se pălesc!// Ah! Inima-mi zvâcneşte şi zboară de la mine!/ fie înfăţişată drept o nuntire fantastică, cu o mândră cră- Îmi cere…nu-ş` ce-mi cere! şi nu ştiu ce i-aş da:/ Şi cald, şi iasă, la nunta sa căzând o stea: şi numai măicuţa bătrână, rece, uite că-mi furnică prin vine, / În braţe n-am nimica şi cu brâul de lână, să nu ştie că la nunta mea/ a căzut o stea/ parcă am ceva; a căzut o stea,/ c-am avut nuntaşi/ Brazi şi păltinaşi,/ Preoţi Biată fată, aşa îşi plângea dorul: ea aşteaptă şi nu ştie ce munţii mari,/ Păsări lăutari, Păsărele mii,/ Şi stele făclii!… aşteaptă, mama ei neputând să îi stăvilească dorul, dure- rea, dolor! Trăise şi ea, la rându-i, cândva, ceva aidoma E destul pentru o populaţie ca să crească în popor şi noaptea avea să se facă naltă, naltă, lăsând din ceruri şi ţară, gândi Woland, după ce stinse raza şi vâlceaua să se coboare lumină iute ca fulger trecătoare şi nici moş dispăru, ca şi cum nu ar fi fost. Dară ochiul neacope- popa şi nici vrăjitorul şi nici bunica sau alte babe, pre- rit al Satanei rămase deschis, către ceea ce urma să se cum Comana ori Sorica nu au cum să o ajute. Pentru că petreacă, murmurând, fără să îşi dea seama ce face, noaptea coboară, din acea lumină, Sburătorul şi ce să Eleni, Eleni… kai na min ksexnas na mou xamogelas! mai facă: Pândeşte, bată-l crucea! Şi-n somn colea mi-ţi vine/ (fragment din romanul ULTIMA ELENĂ (ADEVĂRATA Ca brad, un flăcăiandru, şi tras ca prin inel,/ Bălai, cu părul ISTORIE DESPRE Woland şi complicea sa Margareta)

50 HYPERION Beletristica

www.cimec.ro Vasile IFTIME De la Petru citire* (FRAGMENT) Se îmbrăca fără gust, purta haine uzate, cămăşi roase cii târgului şi-au recâştigat dreptul suprem de para- pe la guler, pantaloni dintr-o velură spălăcită, sacou zit într-o pagină de istorie. Revoluţie! cu căptuşeala ruptă, ghete cu ştaiful căzut, pulovere Sub acea vestimentaţie sărăcăcioasă se ascundea destrămate şi alte vechituri SH, ţoale ale unor gene- un copil scund: părul creţ, capul plecat, umerii lăsaţi, raţii ieşite din uz: palmele mărunte, privirea tristă, buzele cărnoase, Put a neamţ nespălat, le storc şi curge untură dine mereu uscate, obrajii alungiţi, tot mai alungiţi. Un Sele, fuge apa peste textilă, precum ploaia pe acoperişul copil parcă coborât dintr-un Renoir, pentru a face casei, sunt ignifugate cu grăsime, zile şi nopţi de patimi echilibristică pe o balustradă de pod deasupra Senei. în fibrele acestea (coton suta de procente). Bundiţa de la (Intenţia spărgea cercuri concentrice.) mămuţa parcă este o aripă de Dumnezeu; ghemotoc sub Nostalgia adâncului sfredelea cerul. Gândurile cap, noaptea, aduna îngeri îngheţaţi dincolo de fereas- înceţoşau oglinda, ţăndări de apă pe un cadran de tră, vara mirosea a levănţică şi a peliniţă, iarna – a grâu ceas fără timp. Cercurile se destrămau dintr-un punct, încolţit; mămuţa a rămas cu mine şi cu îngerii ei zgribu- se spărgeau în memorie, se împrăştiau în vene valuri liţi, mămuţa doarme acoperită cu frunze, nu cu pământ. până la Dumnezeu, valuri în mărul biblic, în catar- Oraşul era invadat cu dughene SH (movile de saci gul lui Noe, în piatra lui David, în laşitatea lui Iisus: cu boarfe putrede, vândute la kilogram). Deşeurile Cercuri, tulburătoare cercuri. Perfecţiunea geometriei celor bogaţi, veşminte peste scheletele ambulante este, de fapt, o imperfecţiune a limitelor, linie frântă des- ale târgului: „Slavă ţie, mult milostivă piaţă liberă!“ chisă, linie frântă închisă… Nici o diferenţă între un fir Limbricii capitalismului erau râmele de odinioară. de păianjen şi o rază, senzaţia de odihnă doar în tremu- Muşuroaiele securităţii ascundeau firimituri pentru rul mâinii. Punctul A este locul din care plec, punctul B îndulcit simţurile. Buzunarele capitalismului îndes- – locul din care voi pleca, punctul C – intersecţia dintre tulau pântecele nevertebratelor moderne. Nicio dife- două bucăţi de lemn înfipte peste un muşuroi cu furnici. renţă între o cochilie de melc şi o coajă de nucă. Foa- Cercurile se năşteau din memorie şi se spărgeau mea uniformiza simţirile. în memorie; mai târziu, din căutare se spărgeau în Ascaris – lumbricoides – démocraticus – populum! căutare, din revoltă – în revoltă, din resemnare – în Aliniere la curul Europei! Dreptul de întâi venit nu resemnare; cercuri concentrice, felii de sferă, sufle- motivează inerţia mâinii întinse. Ca să fii domn, mai tul tot mai subţire, tot mai puţin. întâi, tovarăş trebuie să ţi se spună; ca să râvneşti firi- Bunicu-său tăia mărul cu briceagul sub formă de mituri la masa bogatului, nesaţul la altă masă trebuie peştişor şi îl împărţea nepoţilor, cotorul îl oprea pen- să ţi-l astâmperi. Alinierea! Traista calicului adânceşte tru sine: „Inima pământului nu se cade să o mâncaţi golul în stomac, buzunarul cu pâine domoleşte obse- voi, sunteţi prea tineri.“ Ventriculele, patru seminţe, sia zilei de mâine. Alinierea! Capitalismul – o vacă le înghiţea fără să le mestece. Greu de înţeles pentru bună de lapte. Luaţi ţâţa în gură şi sugeţi! Laptele are nişte copii acel ritual al desfacerii. gust numai dacă ai dinţi de lapte; socialismul mode- Se îmbrăca precum un cerşetor, deşi nu hainele îl lează proteze după maxilarul lui Dumnezeu. Limbri- arătau atât de pustiu. Bătrânul a luat cu sine lumina:

Beletristica HYPERION 51

www.cimec.ro A plecat Dumnezeu precum vinul de pe drojdie, a ple- Vorbea poticnit, în şoaptă, în gând. Se credea auzit, cat Bătrânul, chiriaş incomod, şi a lăsat cochilia sufletu- ascultat, înţeles. Vorbea ca şi cum ar fi înşirat măr- lui goală. (Melcul, în vreme de furtună, îşi ascunde casa gele pe o sfoară, peste care, mai apoi, călugării ar fi sub frunză să nu moară odată cu el, eu mă dezbrăcam de înnodat rugăciuni. Zâmbea cât să descreţească măşti casă ca de o haină, ca de o nelocuire veştedă.) de duminică: L-a părăsit Dumnezeu. În lipsa lui, cineva şi-a băgat Ochii închişi, dragilor, ochii închişi… Pentru voi, soa- piciorul între spiţele Carului Mare; se rostogoleşte rele se exfoliază din fotografii, pentru mine, lumina este hodorogită caleaşca printre stele şi nicio tuşă de o prostituată ieftină. Desfă-ţi pântecele, mamă! Toamna absolut: bobul de grâu blestemă spicul, nu rădăcinile. Anatema peste cei care tulbură geometria cerului! Bobul de grâu, sub brazdă, a încolţit cruce, a cres- Avea un mers grăbit şi dezordonat, o privire cut cruce şi s-a copt cruce. Rădăcinile bobului de ştearsă, trecută dincolo de punct, de fotografie, de grâu, dacă nu cresc în cer, niciodată nu vor domoli curgere; rătăcea departe şi nicăieri; nicăieriul se ruga foamea, cum nici apa izvorului nu este apă şi nu este dimineaţa: sete de apă, dacă nu din ochii lui Dumnezeu izvo- Doamne, ajută-mă să cuprind cu sufletul tot ce-mi răşte. Rădăcinile lui Petru, tot mai adânci în iarbă. tulbură ochii! Pe umeri îi creştea crucea ca un indicator rutier între Mereu în afara arenei. Pe scenă, în biserică, ace- cer şi pământ, între „anatema“ şi „slavă ţie“; irelevant leaşi măşti se topeau precum ceara lumânărilor sub numărul semnelor din palmă. Umplea lumea cu el, icoane (sfinţii percepeau arderea ca pe un plus de decor diform printre alte decoruri, decor înfăşurat în confort auster); de sub contur, chipuri fireşti, actori, alte şi alte decoruri. Lumea, o ceapă degerată; peste decoruri, recuzite, oameni: inimă, cămăşi de împrumut; pământul, generosul Veniţi la iarmaroc, veniţi! / Aici, pe rând, sunt fie- SE HAŞ, încape pe fiecare în pântece, indiferent de care / nepoţi de iude şi de sfinţi; / Vând vorbe goale, ochi mărimea cocoaşei. cuminţi, / priviri şi zâmbete bizare, / smerenii pentru Era încă util. Avea umerii puternici precum un pocăiţi, / vând tot ce vor pe trei arginţi. Acelaşi rol, o altă soclu. Creşteau iluziile ca lăstarii de tei pe lângă trun- mască / nu dau pe cât vor să primească, / iar rugăciunea chiul retezat. Pădure în tocul ferestrelor; în grinzi, lor cerească, / un foc de iască. pădure, în carnea corăbiilor; pădure în cimitire. Minciuna nu se rosteşte neapărat cu glas tare, min- „Hai, întinde mâna, omule, şi desenează cu dege- ciuna se şopteşte, se tace, se mimează, se îmbracă, tul de plumb o poartă în cer! Coboară în genunchi şi se ornează, se decorează; bietul adevăr, schimono- atinge cu fruntea nisipul până va creşte mare, până se sit, lipsit de zorzoane, trece neobservat prin piaţa vor naşte furtuni în burţile scoicilor, până vor coborî publică. Nu era ca ei. Tocmai din acest motiv, Petru, catarge din palma lui Dumnezeu în jurul cărora Noe în lume, nu ieşea pe de-a-ntregul. Îşi trimitea sufle- va ciopli arcă! Adună-ţi degetele câte trei, câte două, tul să păşească pe celălalt trotuar; la biserică, rămâ- în podul palmei şi, cu ambele mâini, însemnează-te! nea dosit sub preşul de la intrare; în grădinile publice, Doar aşa se va uni cerul şi pământul în două jumătăţi sufletul hodinea pe banca de alături. Umbra, totuna de sicriu. Întinde mâna!“ striga îngerul. cu stâlpul telegrafului, cu fresca descompusă de pe Era încă util. Avea picioare puternice. Plug cu două- catapeteasmă, cu cumpăna fântânii agăţată într-o o sprezece brazde – înţelenită lume! Se poate spune căptuşeală de nor. Culoarea cărnii peste culoarea cur- şi aşa: ciudat om era Petru; ura viaţa, deşi îi scurma cubeului, giulgiu peste cămaşa de nuntă: pământurile cu unghiile precum o cârtiţă; ura lumea, Trageţi cortină! Este vremea pogorârilor, treaptă cu în timp ce, ca Diogene, umbla cu felinarul legat de treaptă, din oase în carne, din carne în inimă, din inimă gât prin cetate în miez de zi; ura pe Dumnezeu, dar în sânge, din sânge în cuvânt şi iar în inimă. Dumnezeu era într-un continuu dialog cu amintirea ştearsă din repară o scară. icoană. Pe chip i se citea blândeţea, smerenia, îngăduinţa, Viaţa, o căutare şi o fugă din sine. Timpul, brazdă răbdarea. Nu era singur. Purta pe cineva sub haină, trasă de-a lungul şi de-a latul frunţii, în adâncimea lipit de suflet. O fotografie alb-negru cu inimă. S-a frunţii; timpul, o chestie lichidă ce aluneca prin- declanşat bliţul. (Dispersia luminii este, de fapt, o tre degete, ce se evapora de pe epiderma sufletu- resuscitare a sângelui.) Zâmbiţi, vă rog, cu toate arte- lui precum un strat de rouă gelatinoasă, ce se scu- rele deodată, zâmbiţi, dragilor, chiar dacă sunteţi tura polen de pe gene dimineaţa; timpul, întrupare fotogenici doar atunci când prin vene alunecă som- într-un contur de ceas fără cifre. Alerga umăr la umăr nul, când sub unghii, noiţele devin violacee, buzele – cu forma sa, se călcau pe picioare, îşi dădeau ghion- pământenii, ochii – două hăuri adânci, tot mai adânci! turi, se îmbrânceau, până când, plini de lehamete, Avea braţele lungi, dezordonat căzute pe lângă corp, se abandonau într-o descompunere lascivă de melc. un fel de îmbrăţişare pe verticală, ancore legate de Era mai degrabă o percepere trunchiată a confuzu- nişte grinzi invizibile. Cine s-ar fi încumetat să meargă lui, o aparenţă ce asigura confortul unui comod per- cu o furtună de mână? Paşii simetrici, parcă înşi- sonal, o stare de ego gol pe dinăuntru, gol pe dina- raţi de-a lungul unei axe invizibile, parcă desenaţi fară, departe de alte stări dimensionate şi redimensi- la câţiva centimetri deasupra ierbii. Îi era frică să nu onate ale lumii, pradă în confortul propriei răni, sin- strivească alţi paşi: gur la masă cu singurătatea: Poate pe aici a trecut Dumnezeu. Cine dracu a invitat laşitatea la mine în pat? Ajunge, nu se mai poate această stare de funie ruptă!

52 HYPERION Beletristica

www.cimec.ro Rătăcea prin lume. Nu căuta şi nu se căuta în nu se mai încape pe sine în sine, când pleacă şi crede nimeni. Niciodată nu a crezut că poate umple sau că-i va creşte o altă casă pe umeri; melcul, uscat sub o că se poate umple cu cineva. De la o vreme, nu-l mai frunză de brusture, visează solzi de nisip. Moartea nu lătra nici câinele. Străin, dar niciodată singur. A ple- vine val-vârtej, fioroasă, aruncând coasa ca pe buzdu- cat Dumnezeu, moartea a venit precum păsările ier- gan, ea se apropie cu blândeţe, cu răbdare, cu sme- nii în cuibul rândunelelor (o casă pustie nu este locu- renie, prietenoasă, binevoitoare, solidară. Moartea ită de păsări); bătrânul s-a cuibărit pe un nor leneş, este cel dintâi ajutor în vreme de singurătate. (O casă moartea i-a făcut culcuş în sânge; rostul inimii, rugă- blestemată este, de fapt, un mormânt.) A primit-o şi ciune de veşnică pomenire: i-a aşternut pat în sânge, leagăn în inimă, cămaşă în Aleluia, mormânt cald sub coaste! Numără mai rar, piele. Nimic mai intim decât să te plimbi cu moartea dacă se poate şi pe sărite! Nimeni nu vede, nimeni nu de mână prin iarmaroc: aude. O casă nelocuită de păsări este o casă blestemată. Doamne, în oglindă, dimineaţa, cu lama, ale cui riduri Moartea, câte puţin, la început trece să te salute, îndrept? înnoptează la tine o zi, două, pe motiv că îi este frig în lume, apoi, pe motiv de prietenie, de chiriaş cu acte * Fragment din romanul cu acelaşi titlu, în regulă, de stăpân; moartea nu vrea să mai plece. Îşi în curs de apariţie la Editura Junimea revendică dreptul la proprietate atunci când melcul

Mircea OPREA Zilele noastre cele spovedite (FRAGMENT DE ROMAN) Gândeşte păcătosul, gândeşte la păcatul său, simte ispita, por- de omul comun numai cât nirea cărnii şi, cu efort, se reţine în prag fără să treacă, fără să se arată prin pământul din noi. Cum? Lutul ce ne întrupează ajungă; vinovat e cel ce şi-a împlinit păcatul! Păcatul e în gând, nu-şi va imagina în veci. vina e faptă; ispăşim păcatul, plătim pentru vină. Să trăim Aniţa asculta şi nu ştia ce să înţeleagă. Venise devreme, ispăşirea sub forma spovedaniei doar şi, aşa să ne deschidem, când puţine maşini ajunseseră în parcarea mânăstirii, să ne lăsăm în voia faptei, gata să ne împlinim, iarăşi şi iarăşi, autocarul lor fiind primul în dimineaţa aceea, în rest – păcatul.G Este o curgere vie: pofta, căderea în păcat, spoveda- doar maşini mici, un microbuz. Întrebase o siluetă îmbră- nie, iertare, iar poftă şi faptă, totul e curgere vie să dea conţi- cată în negru de călugărul Palaghia şi îi fusese arătat: nut zilelor, zile de oameni supuşi lăcomiei de a avea, lăcomiei Cuviosul e acolo, vorbeşte seminariştilor. Se apropie de de a fi, lăcomiei de a afla, asta o spun pentru mine, că nici eu studenţii îmbrăcaţi în negru, ascultă o vreme şi intră în nu-s fără păcat. Mărturisirea păcatului şi a vinovăţiei în faţa mânăstire cu grupul ei, să-şi facă şi ea rugăciunile la icoa- duhovnicului şi, mai ales, în faţa familiei tale, apoi în faţa lumii, nele mari, cum îi văzuse şi pe ceilalţi. Când ieşi din nou are valoarea ispăşirii ca şi a absolvirii totale de vină, măcar în în lumina zilei cuviosul Palaghia se zărea de acum umbră ochii tăi. Ce ispăşiri de vină să mai fie în lume? Bătaia, tortura, în prelungirea umbrei copacilor din pădure. Nu aşa şi-l pedepse date de cei cu putere asupra ta, stăpâni pe viaţa ta, închipuise, imaginea ei pentru un călugăr era alta, mai pedepse care te degradează ca om, te fac să te ascunzi în jivina aproape de icoana unui sfânt: un bătrân mohorât, înalt, din tine, aceste pedepse nu lucrează cu adevărat asupra poftei subţire, înălbit la păr, cu ochi metalici şi trişti, cum arăta tale, cum nici sentinţa judecăţii din tribunal nu are valoare în icoane şi icoanele nu mint iar cuviosul Palaghia nu când e fără temei în recunoaşterea ta cu căinţă, în mărturisi- arăta aşa. Sprijinit într-un băţ gros, că şchiopăta puţin, rea cu voce tare a vinei tale; iar dacă cel vinovat şi-a mărturi- privea cu insistenţă o insectă de pe dosul unei frunze, pri- sit vina şi se căieşte, pedeapsa fizică, pedeapsa pământească vea ca şi cum până atunci nu mai văzuse nici frunze, nici îşi pierde rostul. De ce? Prin recunoaştere şi căinţă cel vinovat insecte. Călugărul o întâmpină pe Aniţa cu semnul cru- e judecat deja de judele său, de dumnezeul din interior, asta-i cii şi vorbe de binecuvântare, cuvinte ştiute de ea fără judecata adevărată şi gravă. Să nu vă fie frică să vă uitaţi în să-şi amintească de unde, ca apoi conturul de nor cernit oglindă, să vă vedeţi trupul cu care păcătuiţi, nu vă fie frică să să-i şoptească taine la care nu se gândise niciodată încât vedeţi muritorul din voi arătându-vă lumii cu chipul de toate se întrebă, cu cine vorbeşte oare, de ce să-mi spună mie zilele; muritoare e doar carnea, materia; prin pământul din asta în şoaptă ca şi cum şi-ar fi spus Crezul pentru sine trup ne vindem diavolului, cât suflet avem este al Domnului. deşi parcă nu aşa suna Crezul: Cum e începutul, aşa-i şi sfâr- Dar lumea aşa-i făcută: cât ne împlinim poftele, prin simţire şitul; cum e-n Cer, aşa-i şi pe pământ şi puţine din cele înce- în materie, în materia trupului ni le împlinim şi în materie ne pute urât sfârşesc frumos. Privi în ochii călugărului: un arătăm şi spiritul; spiritul aşa prinde el formă, aşa prinde el albastru ceţos, un senin incert plutind peste un orizont glas, acelaşi glas prin care se arată şi sufletul. Blestemul spi- atârnat de cer cu tot cu copaci, cu dealuri, toate coborâte ritului e să se întrupeze din pământ şi pământul e al păcatu- din altă lume. Nici ochii, nici privirea călugărului nu apar- lui. Sufletul şi spiritul, fără să fie muritoare, sunt cunoscute ţineau pământului. Doar trupul, venit din pământ, cum

Beletristica HYPERION 53

www.cimec.ro spusese seminariştilor, atingea pământul, trupul ăsta ca lalt capăt, era cu câţiva ani mai mare decât mine şi făcea semn de viaţă caldă, omenească, trupul cu urechea lui de la oraş o şcoală profesională de mecanici agricoli, de trac- lut ascultă femeia şi, aşa, se asculta pe el, un trup de călu- torişti, şi urma să lucreze cu tata la CAP. Atunci, în ziua găr care va dori să se întoarcă în pământ dar, cu ce aprigă aceea, când a venit cu Mihal mi-a adus parcă mai multe arsură, în acelaşi trup fiind şi sufletul doritor să urce în de mâncare şi le-am dat colegelor din cameră, ce să fac cer, să plutească printre nori ca printre fraţii săi. Apoi pri- cu toate, că n-aveam cum să le păstrez: brânză, smântână, virea, flacără albastră, înfăşura fiinţa din faţa lui să o pro- ce găsiseră pe acasă şi-ai mei, iar Mihal mi-a adus o cio- tejeze de depărtare, de însingurare, de uitare. Alături, la colată pe care n-am mai împărţit-o. Era prima dată când un pas, se aflau două trunchiuri şi, abia zărind-o printre mâncam ciocolată şi mi s-a părut că nu mâncasem nici- pleoape, o îndemnă să se aşeze. O întrebă de unde-i: da, odată ceva mai bun. Şi acum îmi place ciocolata dar rău Moldoşani, atunci îl ştie pe preotul Zaharia, nu, dar auzise de tot, e ca o boală, aş fi în stare să mănânc până mi se de el, preotul Mancaş, la fel auzise şi de acesta, e la bise- face greaţă. S-a întâmplat altădată, când a venit iarăşi cu rica din bariera către Iaşi, dar de preotul Damian ştie? A, tata, să ieşim împreună în oraş şi el ne-a dus la cofetărie. da, preotul Damian e în parohia mea, la el mă spovedesc Tata avea nu ştiu ce afaceri cu Mihal ăsta care mi se părea exageră puţin Aniţa aflând un reazăm în cunoştinţa lor un bărbat aspru şi periculos, dar ei deja vorbeau cum vor comună. Şi cuviosul îi luă mâna stângă în palmele sale, lucra parcelele, cum o să le împartă pe culturi, care cu cu grijă cum ai ţine pui de pasăre, să nu-l vatămi, să nu-l porumb, care cu sfeclă de zahăr, cu ce oameni o să le sperii: Ai făcut drumul până aici şi, chiar dacă-i pentru lucreze. Nu ştiu dacă tata mai intrase în vreo cofetărie, eu prima dată, asta arată că nu ţi-a dispărut credinţa cu totul, sigur nu. Ei au băut cafea iar pe mine m-au lăsat să aleg câtă o fi fost şi mai ai scânteie de nădejde. Fii încredin- ce prăjitură vreau. Am văzut prăjituri cu ciocolată şi am ţată că speranţa ta se va aprinde; spune-mi, spune-mi cât luat una: era bună cum nu credeam că poate fi o prăji- mai multe despre tine. Şi ea înţelese că venise vremea să tură, cu cremă aşa de… of, iertare! Eu de asta am venit vorbească despre ea, să-şi spună viaţa străinului gata s-o aici, să-ţi vorbesc de prăjituri şi ciocolată, preacuvioase?! asculte ca un părinte. Nu-şi făcuse nici un plan, nu ştia Lasă, nu te îngriji de asta, spune-mi ce vrei, tot ce-mi spui cum să înceapă, ce să-i spună pentru că, uite, nu-i ca la e bine să-mi spui. Şi să ştii că şi mie îmi place ciocolata, spovedanie, nu-i ca la doctor. Ce simplu ar fi să răspundă: n-o să crezi dar de câte ori pot, mănânc ciocolată, aşa că Da, Nu. Şi avea să-şi spună viaţa cum nu şi-o spusese nimă- ştiu, cum să nu-i placă unei fete ciocolata?! În întâlnirile nui, nici ei, şi abia atunci află cât de puţine ştia ea însăşi astea s-a întâmplat să ridic ochii către Mihal şi dintr-o despre ea, ce puţine ştia să spună în cuvinte despre lumea dată nici nu mi se mai părea aşa de urât şi, aşa, am înce- asta ca şi cum, din puţine câte spune, lumea nici n-ar fi put să râd. De atunci ne-am împrietenit, eram prieteni cine ştie ce mare lucru, pe când mâna ei în palma călu- cum se spune şi, în sat, s-a aflat că suntem împreună iar gărului se făcuse vrabie ce nu se mai sperie. Dar nu cu eu ştiam ce înseamnă asta, ăsta-i începutul, pasul când viaţa ei începu Aniţa şi prinse a vorbi de parcă vorbea cu n-aveam să mai dau înapoi, însemna căsătoria noastră. Virginica: Şi ca să vezi, am venit la mânăstire şi cum am Aşa-i la noi în sat, o fată dacă-i cu un băiat, altul nu se mai coborât din autocar, în poartă, o cerşetoare bătrână avea apropia de ea, cu băiatul acela se căsătorea, peste un an, pe cap un batic vechi, murdar, acelaşi model cu al meu peste doi, dar se căsătorea cu el. Mai târziu, tata îmi zice: pe care, uite-l, mi l-am scos de ruşine şi l-am pus în poşetă; Să ştii, domnul Mihal, aşa i-a spus, domnul Mihal o să ăsta-i semn de necaz. L-am pus în cap înapoi, să nu intru vină să-ţi mai aducă de mâncare, când nu putem veni noi; în mânăstire fără să mă acopăr. Palaghia a prins a urmări îţi spun să ştii că-i de acasă, de la noi. După ce, fără să fie delirul femeii de aici, mâna sa înăsprindu-se peste mâna întreruptă în nici un fel, vorbise mai bine de un ceas, Ani- femeii. Eu sunt o fată de la ţară, şi chiar se vedea în ograda ţei, ca o sclipire, îi trecut prin minte: Oare nu şi călugărul părinţilor ei, în grădina de acasă. Dar tata a vrut să fac ar vrea să-mi spună viaţa lui? Poate că nici călugărul nu liceul şi a spus, oricât ar costa, el mă ţine în şcoală până se spovedeşte duhovnicului cum vrea el, cu tot adevărul, la capăt, că acum poate face şcoală cine vrea. Intrase la poate nici el n-are cui. Nici o femeie, nici un călugăr, poate colectivă cu ceva pământ de un an sau doi şi era grozav nici un om, gândea Aniţa în sinea ei în timp ce vorbea cu de mândru; ajunsese un fel de şef peste câţiva oameni şi călugărul, nimeni nu-i înţeles cum ar crede el, nimeni nu lucrau la câmp. Profesorii de la mine din sat au spus că te ţine în poală, pe genunchi, copil în braţele celui care am cap bun şi pot învăţa. Acuma însă ştiu, nu, n-am cap te iubeşte, până tu să-i spui toată povestea şi, lângă el, să bun pentru carte dar, cine ştie, atunci poate-aş fi avut, şi trăieşti fără păcat ce-a mai rămas din viaţa ta. Of, cine ştie Aniţa amuţi rătăcită în gânduri vechi. Nimeni nu ştie cum după ce mai umblu şi eu pe coclaurile astea… Strângându-i o să se descurce într-o întâmplare dată de viaţă, până nu uşor mâna, călugărul şopti tot ca pentru el: E o zi când pe trece prin fapta aceea, o îndemnă călugărul; faci un lucru om cade norul durerii şi norul acela îl dărâmă cu greutatea şi lucrul îţi arată cum să-l faci. Am stat trei ani la interna- sa şi nu mai scapă de el; când vrea să se ferească şi păşeşte la tul liceului şi-mi plăcea acolo. Eram în cameră cu încă dreapta, norul vine după el; se dă la stânga, noru-i deja acolo; patru fete, mâncam la cantină, învăţam după-amiezile la înainte, înapoi, acelaşi nor, plapuma de plumb acoperă tot cămin, în oraş – ieşeam rar. Fără să şoptească, fără să mişte cerul pe care îl ai, şi soarele nu-l mai vezi. Mie începuse să-mi buzele, călugărul îşi murmură sieşi: Dar nu asta a fost viaţa umble fel de fel de nebuneli prin cap, îşi continuă Aniţa ta, după cum văd, îi spuse călugărul şi i-a mai strâns puţin mărturisirea, nu spun că mă gândeam cum mi-ar sta mie mâna, ceva, s-a întâmplat ceva s-a rupt în tine. Aniţa depăna ca femeia lui, era primul băiat de care mă apropiasem cât mai departe firul ei: la câteva săptămâni mă duceam acasă, de cât, de care mă apropiasem altfel decât de vreun coleg mai venea tata la oraş sau venea o rudă, că avea şi ea o de clasă, în rest mă mai îmbrânceam la şcoală cu câte fată la şcoală. Nu ştiam când mă duc acasă, când vin ai unul, ne mai ciondăneam dar nu s-a întâmplat să mă mei la mine. În una din zile tata vine cu un băiat şi mi-am apropii de cineva anume, cu gânduri din astea. Eram o dat seama că-l cunosc, era tot din sat de la noi, din celă- proastă şi aşa am rămas din privinţa bărbaţilor: mă gân-

54 HYPERION Beletristica

www.cimec.ro deam cum mi-ar sta ca femeia lui şi mi se părea ceva fără fiind mama soacră, că sunt o drăcoaică, din cauza mea îi noimă; aveam de făcut şcoală, aveam altă direcţie, nu-mi merge rău băiatului, uite s-a răsturnat cu tractorul, a venea să mă mărit atunci. Dar nici el nu-mi spusese clar, rămas olog; e adevărat, avusese un accident, a şchiopătat în faţă, că îi place de mine, că ar vrea să fim împreună. un timp, dar nu era numai atât: i-am privit vaca şi vaca a Eram, să zic aşa, prieteni iar colegele de cămin bănuiau lepădat viţelul, că sunt urâtă, că nimeni nu m-ar fi vrut ele ceva, bănuiau mai mult decât îmi închipuiam eu, nimic dacă nu-i vrăjeam eu feciorul, numai lucruri de astea zi grav pentru că altele erau mai cu moţ, ba şi lipseau noap- de zi, că nu puteam răsufla de furie. S-a dus la oraş, a vor- tea din cămin şi îmi ziceam că nu-i treaba mea să ştiu bit cu un avocat, a vorbit la miliţie, a vorbit cu doctori, s-a unde lipsesc ele. Călugărul a înţeles, asta fusese partea dus până şi la biserică să-i spună preotului. Preotul de la cea mai frumoasă din viaţa Aniţei şi n-avea să o întrerupă noi din sat a liniştit-o, doar el m-a botezat, mă ştie, sunt din povestit în niciun chip. Acei ani puţini de liceu, de la fel ca toate fetele, creştinată şi în rând cu lumea. Ea, mai internat, atât cât a fost împreună cu câteva colege de vâr- departe, că şi Dişcă, băiatul nostru, leit Mihal, e cu o ver- sta ei, surorile ei de generaţie, într-o încăpere unde s-a tebră în plus, sigur e drac şi nu l-am făcut cu băiatul ei. întâmplat să doarmă, să înveţe doi, trei ani, cum s-o fi S-a dat peste cap, a găsit un avocat şi am ajuns în tribu- nimerit, colegele cu care îşi povesteau întâmplările din nal, să ne judecăm. Am vrut să mă omor de ruşine iar la timpul zilei, povestindu-şi apoi şi tot ce visau noaptea, proces, ţin minte, era un judecător bătrân şi, ne-a spus, e partea aceea din viaţă îi rămăsese o insulă plină de soare prima dată când judecă aşa ceva, n-a mai auzit nicăieri când a avut parte şi de cele mai mari bucurii ale ei. Cum de un proces la fel în ţara asta, că nici o lege nu-i spune s-o întrerupi când îşi povesteşte viaţa, ea retrăind sau abia cum să procedeze şi ne-a întrebat pe fiecare în parte dacă atunci trăind cu adevărat, cu înţelegere, anii aceia – o avem şi alte motive să ne despărţim că, noi, numai de la intersecţie de drumuri de unde ar fi ajuns în atâtea locuri coadă ne certam. Eu n-aveam, nici Mihal n-avea, i-a între- unde n-a ajuns şi nu va mai ajunge vreodată. Şi atunci s-a bat pe cei din sală dacă ştiu vreun motiv, în sală erau părin- întâmplat ceva ce nu credeam că este posibil să se întâm- ţii noştri, rudele. S-a ridicat doar mama soacră strigând: ple. Era primăvară, începusem ultimul trimestru, eram E drăcoaică, are coadă; cum mai intră ea în biserică; cum în clasa a zecea, mai făceam un an şi terminam liceul şi să trăiască băiatul cu drăcoaica? Judecătorul, foarte calm, nu ştiu ce mai putea fi, ce ar fi urmat. Eram o elevă buni- a întrebat-o dacă ştie şi alt motiv, a trebuit s-o întrebe de şoară, gândeam să încerc la facultate sau la o post-liceală, câteva ori până a început să spună că nu-s gospodină: Ai o şcoală tehnică, o şcoală sanitară, că, după cum am văzut, să o înveţi dumneata, de aia îi eşti soacră. Şi aici a sărit n-ar fi fost ceva peste puterile mele. Şi nu ştiu cum s-a chiar Mihal să mă apere, de asta ţin la el, aşa cum este el: întâmplat, probabil că aşa, ca într-o vrajă, ca într-un bles- Ba-i gospodină mai bună decât mama! Au râs toţi, au râs tem poate. Eram acasă în vacanţa de primăvară, se apro- şi-ai mei şi am plecat împreună crezând că ne-am împă- pia Paştele, şi Mihal a venit la noi, m-a cerut de la ai mei cat. Dar n-a fost aşa. Nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu socrii, să mă lase în sat la reuniune, aşa îi zicea, la bal, la căminul el se ducea des acasă la ei; din ziua aceea Mihal arăta cultural, unde am dansat cu el. Am dansat toată seara, nu schimbat cu totul, nu-mi mai vorbea decât răstit, mă îmi dădea drumul din braţe, mă ameţise cu strânsoarea înjura, nimic nu-i mai plăcea la mine şi nici când mă iubea, lui, îmi spusese că peste câteva zile pleacă la armată, că n-o mai făcea cu blândeţe ca până atunci. După proces, vrea să se căsătorească cu mine şi îi este frică să nu mă ne-am mutat. În oraş, el a găsit un serviciu bun, aşa îmi piardă, că ai lui ştiu, că ştiu şi ai mei, numai eu să vreau. zicea; printr-o cunoştinţă din armată, a fost reangajat şi N-aveam ce să-i zic, nu-i puteam spunem aşa, dintr-o dată, era acum şofer pe o maşină militară; ne-am mutat în să mă mai lase un pic, voiam şi eu să înţeleg ce se întâm- gazdă la un bătrân singur, la marginea oraşului, aveam plă, să mă înţeleg pe mine ce vreau, să vorbesc cu ai mei, o cameră cu antret, dar acum, că era militar, va avea casă simţeam că alunec în fântână şi nu reuşeam să mă opresc de la stat, un apartament cu două camere. Era un apar- dar el voia atunci, pe loc, un răspuns. M-a dus acasă, pe tament bun, am făcut rate, aşa era pe atunci, am cumpă- drum m-a luat în braţe şi, că era târziu, am intrat prin rat de toate, mobilă, lucruri pentru casă, haine. Mă obiş- spatele grădinii, am liniştit câinii să nu latre şi am rămas nuisem cu viaţa asta, el lipsea mult, aşa îi cerea serviciul, să vorbim. În noaptea aceea m-am culcat prima dată cu pleca des prin ţară, la alte unităţi, era în misiune, îmi spu- el. A fost primul meu bărbat şi a rămas singurul. Am intrat nea, asta-i viaţa de militar, eşti sub ordin, nu depinzi de în casă, mama era trează, părea să mă aştepte, i-am spus tine, niciodată nu ştii unde o să fii a doua zi. Eu rămâ- totul, i-am spus plângând, şi ea m-a liniştit: Mihal e băiat neam acasă cu copilul, mai plecam la ai mei la ţară, mai bun, are meserie, e din oameni gospodari, toţi din sat ştiu veneau ei pe la noi, mă mai luam cu vecinele de pe scară, asta. Mai departe, lucrurile au mers ca într-un vârtej pen- mă obişnuisem cumva, când a venit o altă nenorocire. tru mine. Eram gravidă, Mihal deja plecase în armată şi L-au scos din armată. Mihal îmi spunea că aşa a vrut el şi a rămas ca în vară, în permisie, să ne căsătorim. Aşa a fost, s-a angajat şofer pe salvare. Acum salariul era mai mic şi, aşa a pornit nenorocirea mea. Cuvioase, la câteva zile pentru că băiatul deja crescuse, l-am dat la grădiniţă, eu după nuntă, acum fiind soţia lui, s-a întâmplat să mă vadă începusem să lucrez la spital ca lenjereasă, aveam banii goală şi, ce credeam că nu înseamnă nimic, a fost năpasta mei. Băiatul creştea, Dişcă, el va fi blestemul nostru cel mea. A văzut că am semnul de diavol, că am coadă, da, în mare, dar atunci ne umpluse casa cu bucurie, până şi spate am o vertebră în plus, toţi ai mei ştiau, mă văzuse Mihal se bucura de el, se bucura de râsul lui, de veselia şi un doctor care a râs, am aflat că şi bunica mea din par- lui, aşa cu vertebra aceea în plus moştenită, se vede, de la tea mamei avusese coadă dar nimeni nu s-a speriat din mine. Nu peste mult timp, nu-i mai plăcea nici de Dişcă, asta. Atunci, pe loc, nici lui Mihal nu i s-a părut că ar fi mereu mă certa că-i obraznic, e slab, e urât, că nu mănâncă ceva ieşit din comun, a râs şi am crezut că totul a rămas şi ia uită-te ce coadă de drac are; ce să fac, m-am îngrijit aşa. Abia când a terminat armata şi a venit de tot acasă, a de el şi, am făcut ce-am făcut şi nu mai era slab şi, în pri- ieşit o ceartă grozavă, cea mai pornită împotriva mea mul an, la liceu ajunsese cel mai înalt din clasă şi cel mai

Beletristica HYPERION 55

www.cimec.ro voinic, cel mai gras, şi-i bătea pe toţi, că îi sărea repede vedeam, nu vorbeam între noi, copiii alergau care la gră- ţandăra. De urât, sigur nu-i urât iar că nu era cuminte, ce diniţă, care la şcoală, care erau deja pe la facultăţi, nu vezi să fac, asta-i lumea în care a crescut; vorbeam şi cu pro- ţipenie de om pe casa scării toată ziua. Aşa eram, la înce- fesorii lui, aproape în fiecare săptămână treceam pe la put, ca între străini de parcă nici nu ne ştiam nici vorba, şcoală, că dacă nu mă duceam eu, mă chemau ei. Dar n-am nici obiceiul, că, înafară de bună ziua şi la revedere, nu vor- putut rămâne aşa, timpul nu stă în loc şi la un moment beam mai nimic. Nu ne invita nimeni, nu ne intra nimeni dat Mihal mi-a spus: O să cumpărăm un apartament pro- în casă, cu Mihal mai schimbau câte o vorbă, să le facă tot prietate cu trei camere! N-o să fim toată viaţa chiriaşi. Mie felul de servicii, Mihal fiind şi şef de scară. Şi parcă de ce mi se părea că stăm foarte bine şi la două camere, ne gos- l-au acceptat? Am înţeles până la urmă şi eu: aveau nevoie podărisem, aveam de toate, dar el a spus că trebuie să ne de un om de hămăleală, n-avea să se ţină dom’ doctor mutăm; acum, că nu mai e în armată, îi cere să predea şi după electricieni, după instalatori. Când era nevoie de casa, aici o să se mute alt militar; viaţa merge înainte altfel, ceva pe scară numai ce auzeai: Dom’ Mihal, nu arde lumina îmi spunea Mihal şi-i bine să avem casa noastră, în pro- la subsol; dom’ Mihal, vino şi mă ajută să schimb broasca, prietate. El hotărăşte, că el ştie motorul lumii, asta îmi tot să pun un geam! Doar la asta era bun şi se alegea cu un repeta, că eu de unde să ştiu, aşa că ne mutăm! Mi-o spu- mulţumesc frumos, mai bea o bere că a ajutat, nu mai zic sese apăsat, şi am înţeles că n-am de ce, n-am cum să mă câte servicii le făcea ca şofer, ca mecanic, mai ales iarna, opun. Ăsta era felul lui, îmi dădea ordin, rămăsese cu când nu se pricepeau să pornească maşina. Iar femeile, vorba asta, el dă ordine, că-mi este superior în grad, e doamnele, cucoane mari, n-aveau ele ce vorbi cu mine! capul familiei, şi eu, soldat neinstruit, trebuie să-l ascult, Palaghia, cuviosul, părea să n-o privească dar ea ştia că o să mă supun, altfel primesc pedeapsă. Când el spune tre- aude, că o ascultă cu o înţelegere cum n-a ştiut nimeni buie nu încape învoială, o fac şi gata. De când ne muta- s-o asculte până atunci iar încrederea asta îi era dată de sem în oraş, la apartament, parcă pe faţa lui mai cobo- căldura mâinii lui. Ar fi vrut să se lase moale, moale de râse o umbră şi nu se ştergea oricât de multă lumină îi tot acolo jos, pe iarbă, şi să plângă dar nu putea plânge bătea în faţă. O umbră grea căzută dintr-o aşteptare. Ori acum. Avea de povestit încă multe şi încă mai grele decât aşteptase ceva şi nu se întâmplase cum dorise, ori se apro- până acum. Palaghia îi pusese cealaltă mână pe umărul pia un termen, un soroc pentru o împlinire, aşa-mi ghi- drept: E vremea să te dezmorţeşti. Când vrei să vorbim cise o ţigancă din mahalaua noastră şi la care fusesem din nou, o să mă vezi şi vii la mine să vorbim. Eu voi fi aici. fără să ştie el, dar Mihal avea o înfrigurare în gesturi şi Aniţa a intrat din nou în mânăstire, a aprins lumânări începuse să mi se facă teamă. Mai târziu aşteptarea lui a în pangarul din pridvor, pentru vii, pentru morţi dar în ajuns la mine, e o aşteptare dureroasă pentru că nu ştii gândul său încă îi vorbea călugărului, cel abia cunos- ce aştepţi, nu ştii când se întâmplă. El, probabil, ştia ce cut. Când s-a întors în marginea pădurii, călugărul Pala- aşteaptă, iar aşteptarea lui a ajuns la mine fără să aflu vre- ghia vorbea tot unui grup de studenţi în teologie: Înainte odată ce aşteptam acum împreună, sub aceeaşi grijă; şi se dărâmau biserici şi credinţa se retrăgea în sufletul omu- acum aşteptăm împreună numai că eu nu ştiu ce aştep- lui. Acum se construiesc biserici şi se dărâmă credinţa, sta- tăm şi el nu-mi spune. Nu eram prea lămurită pe atunci, tul dărâmă credinţa pentru că nu pedepseşte fărădelegea şi o casă proprietate personală pentru mine însemna o casă dă legi peste buna cuviinţă; oamenii mai trec şi azi prin bise- pe pământ, cu ogradă, cu grădină, cum aveam noi în rică dar trec, aşa, cum ai vizita la spital un bolnav din stră- Părăscoaia, aceea e o casă proprietate personală. Cum e ini; credinţa nu mai e în sufletul lor, au lăsat-o în grija preo- casa ta când împarţi peretele cu vecinul şi nici nu stai pe ţilor, a călugărilor, şi ei, oamenii, îţi cer socoteală: v-am dat pământ, n-ai deasupra capului acoperişul tău, ai alţi vecini, bani, ne-am arătat aşa credinţa, deja avem un loc în Rai. Dar asta nu înţelegeam. Pentru mine, care am trăit într-o casă nu-i aşa: nimic din cei bun nu se capătă fără durere, nimic nu adevărată, un apartament de bloc e mai degrabă o cuşcă, se capătă fără o pierdere şi vă întreb: banii, câştigurile voas- o hulubărie, nu-i casă. Dar ne-am mutat şi am simţit tre le ţineţi, numărate, la bănuţ, în bănci, le capitalizaţi, cal- dintr-o dată că sunt în alt fel de lume fără să se fi schim- culaţi dobânzile? E o splendoare banca voastră! Dar binele bat în bine prea multe. La bloc, la proprietate, cum se zice, nu vă ajunge fără să vă ajungă şi răul, că dacă aş face pariu suntem între oameni mari, profesori, ingineri, directori, la curse, eu pe rău aş paria să câştig. Că numai împreună cu doctori, numai noi eram – Mihal şofer, eu spălătoreasă, a, el, braţ la braţ, binele şi răul urcă aceleaşi trepte, invitat de da, mai era la etajul patru un maistru, Andruţa, şi poate onoare uneori, alteori doar ca slugă a binelui şi îl însoţeşte pre- încă unul sau doi, sus, pe la ultimul etaj. Până atunci am tutindeni, ca un fel de gardă de corp. Cine vrea binele trebuie stat la două camere confort redus, fără bucătărie, cu intra- să accepte şi câtimea de rău, ca bonus din partea firmei, aşa rea de pe casa scării direct în cameră, fără hol, cu un bal- se spune astăzi, ca îndemn să rămâi fidel magazinului nos- con pe care n-aveai loc nici de-un scaun dar mă simţeam tru. Vrei câştig, accepţi şi pierderea. Dar vă întreb: ce faceţi cu bine acolo: îmi făcusem prieteni, mai veneau la noi, mai pierderile, unde adunaţi pierderile, necazurile, bolile, grijile? mergeam şi în vizită, ne ajutam cu una, cu alta. Eram între Spuneţi-mi, pe toate astea la ce bancă le depuneţi, le tezauri- oameni de seama mea, erau ca şi noi, fără mofturi. Nu zaţi în ce conturi secrete? Comoara voastră de suferinţă, unde ştiam cum cumpărasem noi apartamentul, cât costase, o ţineţi? O ţineţi doar în suflet până picaţi din picioare, aşa o cum o să-l plătim, Mihal s-a ocupat de toate. Mie îmi părea duceţi! Nu, patimile, şi viciile, şi păcatele voastre – nu le duceţi de-a dreptul un lux: holuri largi, două băi cu aerisire afară, la nici o bancă; egoişti şi avari, le ţineţi la ciorap, la saltea, iar camere mari, bucătărie cu fereastră la stradă, balconul – pe cele scumpe, dragi vouă, le ţineţi la sân, nici la spovedanie o terasă în toată regula; ce om întreg la minte, ce gospo- nu le spuneţi, şi asta vă omoară! Nu vă lăsaţi de ele nici noap- dină refuză o casă bună? Numai că aici, la proprietate, tea, dormiţi cu păcatul în braţe. De ce nu vă depuneţi în bănci oamenii sunt altfel: bună ziua şi zbang – yala; bună ziua şi păcatele, de ce nu vi le asiguraţi pe viaţă, cum vă asiguraţi un iarăşi bang yala pe uşă! Nu ştiam nimic despre nimeni picior, un ochi sau cum vă asiguraţi sănătatea? Arată-mi şi în blocul ăsta: cine-mi sunt vecinii, ce muncesc, nu ne mie cardul de la banca unde îţi aduni viciile? Asta am vrut să

56 HYPERION Beletristica

www.cimec.ro vă spun ca să ştiţi: banca pentru necazurile, pentru patimile şi bărbatul căruia i-am jurat şi credinţă şi ascultare, aşa cum pentru păcatele voastre este aici, banca unde să vă ţineţi păca- ziceai şi dumneata, cuvioase. I-ai jurat credinţă faţă de tele este biserica, păcatele mărturisite este comoara voastră, oameni, faţă de puterea lor. Acum te afli în puterea lui iar afacerea, investiţia cea bună este, dintotdeauna, credinţa, Dumnezeu numai şi, aici, ai ieşit de sub alte jurăminte. de aici o să aveţi profitul veşnic al vieţii de apoi! Aduceţi-vă Nu ştiu dacă mai vin, nu ştiu să am timp pentru alt drum, necazurile şi păcatele la mine; eu vă dau dobândă de linişte pentru altă întâlnire. E un păcat negru, negru de tot; eu şi bucurie la necazurile voastre. Palaghia, ca un retor bun în am un păcat greu de dus şi trebuie să-l spun repede: am meseria sa, tăcu două, trei clipe, reluă ca şi cum ar fi tre- omorât un copil! Nu, nu era al meu, nu l-am născut eu cut la altă lecţie. Vă vorbesc vouă, preoţii de mâine, duhov- dar, ca nepot, era şi din sângele meu, chiar dacă băiatul nicii generaţiei voastre, ai credincioşilor care se vor naşte de n-a fost căsătorit cu fata aceea. Mare păcat am făcut că aici încolo! După milenii de credinţă în Dumnezeul acesta, n-am încercat să-i apropii; atunci nu i-aş fi schimbat noro- al altora, în zei, o istorie plină de credinţă şi credinţe, după cul lui Dişcă, nu mi-aş fi schimbat norocul nici mie, aş fi o atât de apăsătoare dominaţie a Cezarului, prin biserică ori stins şi ghinionul lui Mihal. Da, îi continuă gândul Pala- prin mâna proprie – totuşi, vedeţi, buruiana necredinţei n-a ghia, când mai aduci o viaţă lângă tine, şi viaţa ta se dispărut, necredincioşii încă prosperă şi se afirmă, rezistă, se schimbă. La fel – se schimbă sorţii, şi nu în bine se schimbă, înmulţesc ca iarba rea. Cum pot să cred altfel decât că necre- când iei viaţa cuiva, a unui prunc. Îmi este greu să spun… dincioşii, ateii, liber cugetătorii, spuneţi-le cum vă vine la gură, Palaghia simţi mâna femeii înăsprită ca de sperietură, da, necredincioşii continuă să-şi ducă necredinţa mai departe făcându-se pumn în palma lui. Trebuie să spun: Dişcă, tocmai prin biserici, prin slujba slujitorilor ei, cum să nu cred băiatul meu, a lăsat grea o asistentă, asta când era şi el că în acel credincios, pe jumătate stă şi îndoiala, pe jumătate şofer pe salvare, ca taică-său. Fata a născut, Dişcă n-a vrut stă şi necredinţa. Acolo unde sfinţenia este mai mare, acolo îşi să ştie de ea, de copil, nici eu nu l-am încurajat; dimpo- află şi diavolul sălaş, anume în preajma luminii umbra-i mai trivă, am alungat fata de lângă el, nu ştiu ce era în capul adâncă; lângă culmea înaltă, afli şi prăpastia. Credinciosul, meu, am crezut că va lua o prinţesă, o fată de doctor, ce practic şi raţional, că aşa îi cere viaţa, a ajuns să creadă mai vise îmi făcusem şi cu el. Mai târziu mi-am dat seama, mult în preot şi în biserică decât în Iisus şi în Dumnezeu; creş- mi-am adus aminte că şi eu am rămas grea cu Mihal, cu tinul de azi urmează mai degrabă vorba preotului decât învă- tatăl lui Dişcă, fără să fi fost cununaţi, adică am făcut-o ţătura lui Iisus. Veţi fi preoţi: hotărâţi-vă în cine vor crede eno- în păcat, puteam înţelege asta. Fata a născut în materni- riaşii voştri! Asta am vrut să vă spun şi hrăniţi-vă sufletul cu tate, eu eram infirmieră, copilul a rămas un timp la incu- credinţă, amin! Făcu semnul crucii peste cei care îl ascul- bator că s-a născut prematur, atunci l-am omorât eu, ăsta-i tau, dându-le de înţeles că a terminat ce avea de spus, şi păcatul meu. Nu trebuia, ştiu, nu trebuia s-o fac. N-a ştiut stolul de tineri în rase negre se îndepărtă ca o singură nimeni, a murit un copil la naştere, ori la puţin timp după, pasăre, o pasăre ce nu va zbura niciodată. se întâmplă, sunt atâtea cazuri, se pare că nici fetei, adică Preacuviosului Palaghia îi stătea pe limbă să-i spună nici mamei nu i-a păsat, nu i-a părut prea rău, n-a suferit Aniţei că ea, de ani buni, trăieşte viaţa altei femei, a altei dar nu-i drept s-o judec, eu l-am ucis cu adevărat şi n-am fiinţe, că ea s-a rătăcit demult, de când… Şi aşa să fi fost să spun că am făcut un lucru bun, o faptă de creştin. Era oare? S-a trezit ca lăsată în seama celor mari, a părinţilor, un fel de copil al nimănui şi eu l-am omorât. Copilul nimă- a mamei sale; mama era în seama soţului, tot aşa, fiica, se nui e copilul lui Dumnezeu, şopti cuviosul Palaghia încredinţase şi ea aceluiaşi bărbat, de data asta ca tată; aproape de urechea Aniţei! Călugărul vorbise privind cu peste o vreme, la soroc, a fost dată altui bărbat, soţ legiuit albastrul ochilor săi undeva deasupra orizontului; o privi cu datoria să-l iubească, să-i fie de credinţă. Ce soartă pe urmărindu-şi gândul: În faţa acelui copil al nimănui se femeie, gândea călugărul Palaghia: mereu în umbra băr- deschid toate porţile, şi cele pe care nu va intra niciodată, batului, umbră a lui iar el rareori o va şti în răspunderea dar el le are deschise. Aniţa se mărturisea însă fără să audă: sa ca suflet de om şi pe ea. Aniţa Călţun rămăsese singură acum ar fi avut douăzeci de ani şi nu zici, cuvioase, că-l pe butucul mărturisii ei şi, cu capul în mâini, abia acum visez mare şi frumos cum vine la mine să mă îmbrăţişeze, se goli de lacrimi. Îi spun tot, simt că mă eliberez de povară, el nu ştie cum l-am omorât eu. Oare cum să fi arătat un că sunt uşoară acum cu o parte din sufletul meu. Doamne, băiat ca el? În sufletul meu i-am spus Grigore, că s-a năs- dacă îi spun lui ce n-am spus nici preotului, nici docto- cut la sfârşitul lui ianuarie. Dar nu, nu mai pot să ţin pen- rului, o să mă creadă nebună. Cum să-i spun că acel copil tru mine şi trebuie să-ţi spun, cuvioase: Grigore nu-i mort, mort, pentru mine nu-i mort, că îl aud plângând, că mă îl văd în fiecare noapte, vine la mine şi mi se urcă în braţe; trezesc noaptea şi îl alăptez şi abia după ce el se linişteşte, de mic l-am alăptat în coşmarul meu. Din noaptea când pot dormi şi eu un ceas, două! Cum să-i spun că, spălând l-am omorât vine la mine; vine la mine în fiecare noapte rufe, hăinuţele lui ştiu că le spăl, că, spălând pelincile lui şi îl hrănesc. Lui Grigore nu-i este frică de mine, nu ştie Dişcă, scutece de copil spăl. Cum să-i spun, ce o să creadă că eu l-am omorât, cum nici Mihal nu ştie, este secretul despre mine călugărul, aşa, la prima vedere? Să-i zic, mai meu şi nu l-am spus nici părintelui Damian! Acum este bine, că avem o casă frumoasă, n-am lucruri scumpe dar mare şi e un copil blând, nu vrea decât să mănânce puţin, am ce-mi trebuie, îmi ţin casa curată. Femeie, călugărul să-l ţin în braţe. Să vezi ce bine seamănă cu Mihal. Îl văd îi luă mâna în palma sa dreaptă, necazul tău e altul, când noapte de noapte şi ziua îmi spun ce bine ar fi să am un o să mi-l spui, atunci vei fi liberă de păcat. N-o să te măr- nepot, nepotul meu de douăzeci de ani. El vine noaptea; turiseşti astăzi cu totul; când o să fii pregătită să te lepezi noaptea ne vedem şi îl ţin în braţe. Este, cuvioase, pot să de păcatele tale cum şarpele îşi lasă pielea veche, să vii, spun, bucuria care mă chinuie ca un jar pe inimă şi nu eu sunt aici să te ascult. Păcatul nemărturisit, acela-i neca- ştiu cum am s-o duc mai departe. Am fost şi la preot, m-am zul tău, femeie. Când o să ai curajul, să vii. Nu, cuvioase, spovedit, am fost şi la doctor – nimic nu mă scapă de bucu- nu-mi trebuie curaj, mă doare prea tare, sunt prea chi- ria asta ascunsă care mă omoară. Aş fi cea mai fericită nuită în amarul meu şi nu ştiu dacă nu greşesc faţă de femeie să-l ştiu viu, să-l văd viu lângă mine şi ziua! Dar

Beletristica HYPERION 57

www.cimec.ro eu, cuvioase, sunt o păcătoasă mare şi mai am o crimă! A văd numai pe Grigore, văd în locul lui copilul mort, nepo- doua crimă, cuvioase, nu una făcută cu mâna mea, n-am tul meu. Sunt vinovăţii care se plătesc în Cer dar, femeie, făcut-o încă, e o crimă care va fi, o crimă de care ştiu, voi asta este pedeapsa ta, aici, pe pământ şi vei ajunge izbă- fi părtaşă cu bărbatul meu pentru că el este în soarta mea vită dincolo, pentru că, văd, ştiu, te căieşti şi te doare în şi n-am cum să mă feresc de ce-mi este scris să mi se întâm- carne şi în suflet păcatul ce l-ai făcut. Alte femei, cu păcate ple. Eu nu ştiu cum, n-am înţeles, mie nu-mi spune nimeni, şi mai mici, nu se vor izbăvi nici pe pământ, nici în cer. dar Mihal este un om ascuns din tot ce-mi dau seama, a Băiatul meu, Dişcă, la mare şi-a rupt şira spinării, asta s-a fost un om ascuns toată viaţa, poate asta mi-a şi plăcut la întâmplat acum douăzeci şi ceva de ani. Într-un accident el, părea că are o taină care îl conduce în tot ce face el şi la mare, dintr-o săritură prostească peste stâncile de la mereu mi-a spus: Lasă, mai bine tu să nu ştii, dar tu trebuie dig, a văzut şi el la alţii prostia asta, să se dea peste cap în numai să ai încredere în mine şi să mă asculţi, să nu mă tră- aer, să se fălească la fetele de pe plajă şi el avea o sută dezi că, altfel, asta o să fie moartea ta. Aşa m-a pus să jur să-l douăzeci de kilograme; la douăzeci şi patru de ani, abia ascult, că voi păstra taina, dar care e taina nu mi-a spus, îi împlinise, s-a lovit la coloană şi a rămas paralizat pe eu tot n-am înţeles cu ce să-l trădez, n-am ce să spun des- viaţă – tetraplegie spastică neevolutivă, un diagnostic fără pre el decât că e un om ascuns. Dacă aş spune cuiva că speranţe, aşa vorbeau medicii care l-au văzut. S-a întâm- vrea să arunce blocul în aer, m-ar lua în râs, şi nici n-am plat atunci când Dişcă ţinuse morţiş să vină şi Mariniţa cui să spun pentru că, am înţeles, vecinii de pe scară ştiu cu el la mare, asta e fata unei vecine de la noi de pe scară şi nimeni nu-l crede, dar el e foarte hotărât. Tot ce ştiu că iar fata n-a vrut cu nici un chip. Mai bine venea, că poate face el, fac şi ceilalţi oameni, n-am aflat să facă altceva. El aşa Dişcă ar fi avut altă treabă, poate nu mai sărea ca nebu- ţine, de fapt ţinea, cartea de imobil şi toată lumea ştie nul. L-a doborât blestemul fetei aceleia, a asistentei pe asta. Apoi mai are şi notiţele lui, cu toţi oamenii de pe care n-a vrut s-o ia de soţie, ce bine ar fi fost să am acum scară, cu întâmplări, cu date despre ei. Şi mi-a spus: Cum o noră asistentă şi un nepot; sigur l-a blestemat mama ei, tu ţii ordine în lucrurile din casă, aşa ţin eu ordine cu oame- dar cine mai crede astăzi în blesteme. În visele mele negre nii de pe scară şi dau seama pentru asta. Din când în când cred că ăsta a fost un blestem, o pedeapsă că altfel cum mergea la miliţie, să anunţe ce schimbări sunt, asta mi-a un om teafăr la minte se aruncă parcă anume să se omoare, spus Mihal, asta ştiu şi eu. Ce-i rău în asta? Cel puţin aşa că sub ochii mei s-a întâmplat şi n-aveam cum să-l apăr, făcea înainte, pe vremea comuniştilor, acum e la pensie, să-l previn, aşa era de pornit, de otrăvit pe el şi pe lume; nu mai are treabă cu nimeni, nu-i mai are în seamă pe îi seamănă lui taică-său, nu-i puteam spune nimic că se alţii, nu mai primeşte ordine, acum nu mai e nici o ordine enerva, mă înjura gata să sară la bătaie la mine, nimic nicăieri – aşa îmi spune, nimeni nu mai face ordine pe nu-l putea opri şi numai de frica lui taică-său nu mă lovea; scară şi se vede; şi de ce o fi aşa de cătrănit pe oameni nu niciodată n-am înţeles de ce mă ura atât de mult, mă ura ştiu, că nu vrea să vorbească despre asta cu mine, nu vrea poate că mă vedea iubită de tatăl lui, e şi aici o gelozie, să vorbească cu nimeni. Suferă pentru Dişcă, cred; şi pe îmi spun şi eu tot felul de prostii, încerc să le potrivesc, mine mă doare inima, îmi simt inima ca de jar în piept ce contează că nu-s adevărate şi n-au cum fi. Dar şi-a rupt ori de câte ori îl văd, de câte ori îmi amintesc, şi-mi amin- şira spinării şi ăsta e un adevăr pentru că de atunci e schi- tesc tot timpul, cât nu mă gândesc la nepot, tot timpul lod şi nimeni nu-l poate vindeca; blestem pentru el, bles- sunt cu gândul la el. Şi acum, vorbesc cu dumneata, cuvi- tem pentru noi. Ăsta a fost felul lui de a se răzbuna pe oase, dar cu gândul sunt la Dişcă, ce face, cum se simte, mine, pe tatăl său, s-a răzbunat făcându-şi rău lui. De dacă a mâncat. El, Mihal, e supărat pe lume, dar eu nu mă atunci ne chinuim iar Mihal suferă, văd pe el cum suferă pot supăra pe lume, n-am de ce s-o urăsc şi să-i dau foc şi n-am cum să-l ajut deşi aş vrea, deşi sufăr şi eu. Mihal pentru asta; nici măcar din cauza cozii; un doctor mi-a era o mândreţe de bărbat dar să-l vezi acum: este strivit spus că pot s-o operez, altul mi-a spus că atinge măduva de parcă i-a pus cineva în spate pietre de moară; îi frânt şi m-a întrebat de ce s-o fac dacă nu mă doare, că tot nu de genunchi, de spate, e îndoit, e cocoşat de durere, dure- se vede. E crucea mea pe care o am de dus şi nici n-am alt- rea l-a îmbătrânit, l-a stâlcit şi de atunci parcă-i pe moarte, ceva de făcut în viaţa asta decât să-mi duc crucea. Pe unii e tot o agonie. Dar ce om e acela care vrea să se omoare, Dumnezeu îi pedepseşte luându-i la el mai repede; pe care vrea să mor cu el, cu Dişcă împreună, să murim toţi mine, pe Dişcă, pe Mihal, ne pedepseşte lăsându-ne să ne trei odată? Şi mă gândesc cui o să rămână Grigore, în grija chinuim singuri. Dar, cuvioase, nu ştii nimic de Dişcă. Nu cui? Cuviosul Palaghia o privi în ochi, în ochii ei tulburi ţi-am spus nimic de el şi nu ştiu ce-ai înţeles. Mihal mă ca leşia, ochi pierduţi în delir: Da, am fost de acord să ne certa şi din cauza lui: îi spunea lui Dişcă să nu facă un omorâm pentru că aşa i-am jurat, am jurat să-l ascult, mie lucru că îl pedepseşte, că îl bate; ascultător de frică, Dişcă îmi este uşor să mor, dar nu mi-i uşor să moară şi Dişcă; nu făcea şi Mihal tot îl bătea şi, apoi, sărea la mine. Şi tot da, ştiu, va fi şi pentru el o eliberare, mi-a spus Mihal că-i aşa, de la capăt! Dişcă are acum faţa schimonosită ca o face un bine, dar nu pot, peste câte am, să-mi iau încă un durere permanentă, o suferinţă că plâng de cum îl văd; păcat, şi apoi vor muri şi alţii cu noi pentru că Mihal vrea numai pentru asta şi aş vrea să se opereze, poate scapă să ne omorâm dând drumul la gaz, vrea să arunce în aer de durere. Şi mai tare mă doare când râde. Cum pot să-l casa scării, cu toţi câţi vor fi atunci acasă şi eu asta nu pot. scot aşa în lume? Simt că şi Dişcă ar suferi să-l vadă oame- Vrea să dea drumul la gaz şi să aprindem chibritul. După nii, ar suferi şi alţii văzându-l. Prin operaţie şi, cu cârje, în el e aşa de simplu de parcă ar mai fi făcut-o. Şi, cuvioase, scaun cu rotile, o să ajungă din nou în lume dar cui îi va vrea să facă asta acum, când Dişcă o să se vindece, aşa fi el de folos, ce va face el după ce murim noi? Cred că asta ne-au spus doctorii şi chiar îl obligă să se opereze, că altfel îl doare pe Mihal, îl lasă lumii şi se va spune: Ăsta-i băia- nu-i mai dă nimeni niciun ajutor. Dar Mihal vrea să ne tul lui Mihal şi al Aniţei! Doctorii ne obligă să-l tratăm că omorâm: se ocupă el de tot ce trebuie, e foarte priceput altfel nu ne mai dau ajutoare, ce putem face? Cuvioase, la astea, are canistre cu benzină, a cumpărat bandă să izo- nu mi-l mai pot aminti pe Dişcă mic, cum închid ochii îl leze ferestrele, deşi avem termopane peste tot, numai uşa

58 HYPERION Beletristica

www.cimec.ro dinspre casa scării e din carton, aşa o să ne omorâm. I-am nită spre alt final. Nu vorbeşti, te păstrezi în taina tăcerii spus să o facem noaptea, când eu ştiu, numai eu ştiu – o şi, aşa, lipseşti hazardul de proiectul tău, nu-i dai schiţa să fie şi Grigore cu noi, că n-am cui să-l las. Femeia începu după care să acţioneze, nu-i dai programul de lucru, un să tremure, călugărul Palaghia îi strânse amândouă mâi- itinerar, încât şi-l va face singur poate că în altă direcţie nile: Acum, hai să spunem împreună: Tatăl nostru care eşti sau, cine ştie, se va răzgândi, se va opri, că nimeni nu ştie în ceruri Sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se nazurile fatalităţii. Cu mâna în palma călugărului, Aniţa voia Ta precum în cer, aşa şi pre pământ, pâinea noastră cea se simţea scăpată de sub privirea lui Mihal, eliberată, eva- de toate zilele dă-ne-o noua astăzi, şi ne iartă noua greşalele dată pentru o vreme din închisoarea vieţii ei şi sentimen- noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri şi nu ne duce tul de eliberare îl simţea mai aproape ca niciodată pen- pre noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău, că a Ta este împă- tru că, vorbindu-i călugărului, se luminase pe ea şi acum răţia, slava şi puterea. În numele Tatălui, al Fiului, al Sfântu- era pe calea împăcării cu sine. Deschise ochii ca după un lui Duh, amin. Călugărul ascultă respiraţia ritmică a Ani- clipit doar, fără să ştie cât lipsise din trezie, nimeni n-avea ţei; epuizată de delirul ei în creştere, femeia adormise să-i numere clipele lipsă, clipe adunate la viaţa ei şi aşa sprijinită de umărul călugărului, cu mâinile în mâinile prea lungă, după câte păcate înşirase. Deschise ochii şi sale. Păreau doi călători doborâţi de un drum lung făcut îşi continuă gândul ei dureros: Cuvioase Palaghia să-l împreună. Avea acum răgazul să gândească; Palaghia se aduc şi pe bărbatul meu, să-l aduc pe Mihal să stai de îndoi o clipă şi apoi fu sigur: nu, nu-i va spune femeii că vorbă cu el? Dar el vrea să stea de vorbă cu mine? Să vină, Mihal nu se va sinucide! Sau nu aşa; un om violent, câi- când vine, din pornirea lui, nu împins de altul; soţul tău noşit de viaţă cum e el, nu se sinucide premeditat, cu pre- e fără credinţa, asupra lui n-au putere decât oamenii legii, gătiri şi demersuri sofisticate, cu proiecte ţinute în secret cei din împărăţia de aici, cei care ţin ordinea pe pământ. ani de zile dar mărturisite soţiei care sigur va vorbi cuiva, Stăpânii lui sunt aici, pe pământ, nu în Cer. Cine să ajute nu-şi face planuri cu migală pentru viitor, cum şi-ar con- un om ca el şi cum să-l ajuţi când, poate, cel de sus are strui Noe arca să treacă potopul. Iar dacă se va sinucide, gândul său cu el? Dar, să ştii femeie, dacă n-ai credinţă, îşi continua judecata Palaghia, o va face în scurt, la furie, nici legea pământească, nici ordinea de aici n-are gust, dintr-un impuls, cum, aflându-se pe acoperişul blocului, n-are rost şi nu face om din tine; şi e bine să ştii, soţul tău i-ar veni să se arunce şi se aruncă fără să mai prevină pe te-a minţit când ţi-a spus că îi place ordinea, pe el l-a nimeni. În asemenea momente te foloseşti, mai degrabă, doborât viciul ambiţiei, vrea să fie cine nu poate fi, ştie de tot ce ai la îndemână din meseria ta: un constructor că nu va fi niciodată cine crede el că este, şi asta îl omoară. se aruncă de pe schelă ca dintr-un accident, un electri- Preacuviosul părinte Palaghia vorbea acum cu Aniţa, cian de meserie va încerca să se electrocuteze; Mihal, pro- femeia venită cu blestemul ei şi se întreba până unde babil, gândeşte s-o sfârşească, simplu, ca şofer. Fiecare poate să-l lase parrhesia, de-ar fi să şi-o îngăduie, să-i spună meserie are o ieşire spre moarte, îşi spuse Palaghia şi se acum adevărul: nimic n-o poate salva de întâmplările gândi fără vorbe la ieşirea sa din lume, la scăparea aflată lumii, cum nu-l salvase nici pe el. Femeie, bărbatul tău pentru el sub rasa de călugăr. În sinuciderea cu gaz e face răul încercând să arate lumii că el face binele, şi poate multă manoperă, cere premeditare, cere cheltuieli cu pre- că-l face dar cine să-l ştie; iar tu, silită de altul, de porni- gătirile, oricum ar dura prea mult de la deschiderea robi- rea lui bolnavă sau numai de gândul tău cel prost, că eşti netelor, să aştepte să se acumuleze gazul, apoi să aprindă slabă, femeie, faci răul şi de frică faci apoi binele, de frică chibritul; el vrea s-o termine rapid, dintr-o singură miş- de tine, de judecata ta din noaptea de insomnii, faci binele care dibace. Călugărul avea viziunea sa ca om trecut şi el să te poţi linişti, şi uite ce iese, ce rămâne din viaţa noas- printr-o viaţă de pământean păcătos, până să ajungă în tră când suntem slabi. Şi doar credinţa ne ţine, e ca fierul cuvioasa cârdăşie a credinţei: abil, cu simţul şoselei şi cu în beton credinţa; fă binele când poţi, nu te sili pentru el, reflexe la zecimi de secundă, a ştiut să evite până acum nu te chinui să-l faci, că aşa nu faci bine nimănui dacă ţie accidentul mortal, cu siguranţă că Mihal va fi capabil şi nu-ţi vine să faci binele cuiva. Dar, mai întâi, nu fă rău să-l provoace tot pe atât de repede. A fost în stare să gân- nici dacă îţi vine la îndemână să-l faci. Ce ai de făcut, fă dească, să aranjeze pentru alţii accidente de maşină să bine căci – ăsta-i Binele! Vocea călugărului se înăsprise, nu pară suspecte, tot el va şti să-şi folosească îndemâna- crivăţ se făcuse şi-i îngheţa auzul şi sângele în vine: Ai rea şi în folosul său, al celor apropiaţi lui, judeca prea omorât, greu păcat, dar şi omorul e în seama lui Dumne- cuviosul călugăr şi să nu întrebaţi de unde ştie Palaghia zeu. Omorul de la Cain încoace e păcat mare dar Dum- toate astea, de unde să ştie un credincios tot ce-i poate nezeu are grijă de morţii săi, are grijă şi de viii cei trece prin cap unui sinucigaş fără credinţă. Să arunci blo- păcătoşi. cul în aer cu toată familia ta, e prea complicat şi iese din Aniţa spusese tot ce a vrut să spună şi se pregătea să cadrul gândirii lui, din ceea ce ar gândi un şofer la furie. plece; pentru ea fusese ca o ieşire din coşmar, fusese o zi De la distanţă, cufundat şi el în gândurile sale uşor tur- de spovedanie cum credea ea că poate fi şi acum se mira mentate, scăpate de jugul realităţii, şi presimţirile lui cât de uşoară este de parcă ar fi avut doisprezece ani şi Tudorin hălăduiau libere, tot aşa judecând pe atunci şi mai era încă în ograda de acasă, aproape de mama sa, de el poate, ca o premoniţie de bine care pluteşte oricând tatăl ei. Tatăl său? Cine să fi fost tatăl său de era atât de peste noi, până o simţim, până o înţelegem. Palaghia se supus faţă de Mihal. Aniţa se simţea uşoară? Da, se simţea şi hotărâse să n-o prevină pe Aniţa nici în bine, nici în rău, mai uşoară dar din piatra de moară care o avea pe suflet orice vorbă i-ar fi adus o sperietură în plus şi nici o putinţă tot i-a mai rămas ceva, o piatră mai mică dar grea şi asta de a se feri. Altfel, cine ştie căile ascunse pe care se stre- iar acum, în drum spre casă, se întreba fără să se dumi- coară hazardul în lume, când sub numele lui Dumnezeu, rească în nici un fel: De ce n-am avut puterea să mărturi- când sub gheara de diavol, dar aceeaşi divinitate coboară sesc adevărul întreg? De ce a trebuit să-l mint pe cuvio- fapta între noi. Călugărul avea spaima sa, se temea că vor- sul Palaghia că Dişcă şi-a rupt şira spinării la mare, nu pe bele lui, numai şi gândite, pot îndrepta fapta deja por- când fura din casa vecinilor? De cum n-am avut puterea?

Beletristica HYPERION 59

www.cimec.ro De cum am mărturisit păcatul meu întreg, am mărturisit celui ce-şi caută hrana de noapte. Să cobori după crimă, păcatul întreg al lui Mihal, al bărbatului, nu şi al copilu- crima din dragoste şi de frica de a nu-ţi pierde credinţa, lui meu? Şi cum să nu te întrebi de ce nu putea rosti ade- să cobori între jivine, ca de acolo să urci ca sfânt în tăria vărul, acel adevăr care o durea şi cel mai adânc? Aniţa cerului, trebuia să ai chemarea spre pierderea de sine. Să n-a spus adevărul despre Dişcă de frica lui Mihal, de el se te crezi tu acela, păcătosule de Palaghia, de unde încre- temea mai tare decât de adevăr; tot timpul cât a vorbit a derea să te aşezi în rugăciune lângă Ioan Gură de Aur, de simţit umbra lui peste ea, şi el părea de acord cu tot ce a unde credinţa. Cu ani lungi trecuţi dincolo de graniţele spus, nu şi cu fapta lui Dişcă; n-ar fi vrut s-o facă, nu aşa, ortodoxiei, cuviosul Palaghia se întorsese cu lecţia umi- şi atunci în conştiinţa sa fapta aceea nu exista şi nu tre- linţei până la limita virtuţii, stareţul Stemiru, duhovni- buia să existe nici în mintea Aniţei, iar Mihal s-a impus. cul său, vorbindu-i aspru: Te semeţeşti peste noi, cuvioase, Să se fi simţit cumva Aniţa vinovată lângă Dişcă, el repe- şi fraţii te văd plecat în spăşenie anume să-i eviţi, să le oco- tând greşeala de a fi rău, aşa cum a fost cu fata pe care a leşti dojenile. În vreme ce în gândul său, călugărul de cin lăsat-o gravidă, când nici atunci mama n-a fost de partea mărunt gândea că el însuşi şi-ar fi spus-o altfel şi mai bine: cea bună? Aniţa se simţea vinovată că l-a atras în păcat Prea te fuduleşti cu mărunţimea ta, prea eşti cu nasul pe sus pe Dişcă şi nu l-a salvat la timp? Aspră să fi fost cu fiul cât priveşti în pământ, să nu ne vezi. Dar a tăcut şi acum de ei, Dişcă şi-ar fi dus până la capăt pedeapsa, o pedeapsă teamă că adeverindu-l pe stareţ să nu i se arate mai fari- pământeană – în puşcărie dar întreg! seu decât e ştiut; a încercat-o în alte mărturisiri, semn că Călugărul ascultase într-o răbdare nefirească, el ştiind sinceritatea nu i se cicatrizase îndestul, să-şi ia o oarecare mărturisirea ca pe o sfoară lungă cât viaţa: viaţa păcătosu- libertate de a se spovedi mai aproape de ce s-ar spovedi lui – o sfoară neagră şi plină de noduri grele, greu la dez- omul de lume decât călugărul Palaghia şi, mai cu fereală, nodat, noduri mai tari din zi în zi, pe când, el ştie, viaţa mai pe şoptite, îndrăznise să-i vorbească de pofta sa de a credinciosului trece sfoară lină, fără noduri, bine întinsă şti altfel, altcumva, de a simţi şi gustul altor gânduri decât de la naştere la altă naştere. Şi Palaghia nu-i poate tăia cele sigilate sub crucea cărţii în legătură de piele şi încu- nodurile cu sabia, păcatul nu-i ca nodul gordian, nu-i ietori de argint. Dar şi numai la cuvântul parrhesia stare- creştineşte să scapi omul de păcate retezându-i capul, ţul a tresărit: Nouă ne ajunge să veghem în liniştea sufletu- să-i salvezi sufletul, când datoria sa de milostenie este lui şi credinţei noastre, credinţa grecului are alte culmi dar şi ca, la plecare, Aniţa să aibă suflet uşor şi sfoara – albă şi alte ponoare pe care noi nu râvnim să le străbatem. Unde-i întreagă, fără tăieturi, descurcată de noduri de la cap la culme, e şi prăpastie şi cine se poate ţine numai pe culme? cap, ghem bine depănat. Călugărul ştia că n-a reuşit, au Noi ne apropiem de Iisus nu în timpul vieţii, şi nu sperăm să rămas nodurile tari, negre, încâlcite iar Aniţa nu l-a aju- ne înduhovnicim mai mult, peste duhul cu care am fost dăru- tat. Cine ştie de ce: din ruşine, să scape şi ea de judecata iţi. Dar sunt dintre noi care vor să deguste Raiul trăitori fiind străină, să-l acopere pe băiat, pe Dişcă, să-l scape şi pe încă pe pământ, cum cei stricaţi vor să deguste licorile cramei Mihal şi de aceea se înşela pe sine, se înşela din teama de înainte ca vinul să se învechească în butii. Cuviosului Pala- a vedea lumina puternică a adevărului. Câştigul Aniţei? A ghia îi revenise între timp înţelepciunea şi se îndură să aflat unde-i salvarea, apoi şi-a simţit ticăloşia cum nu şi-o îngâne cu o voce potolită: Fericirea ne este făgăduită pen- mai simţise până atunci, cu limpezime, în plină lumină. tru viaţa de apoi, nu râvnesc arvună aici, pe pământ! Stare- Şi în seara aceea, cuviosul Palaghia, ajuns şi mai însin- ţul îl atinse cu degetul său înmuiat în mirul sfânt, îl lăsă gurat în chilia sa, îngenuncheat sub icoana Sfântului să-i sărute inelul săvârşindu-i apoi semnul crucii deasu- Ioan Gură de Aur îşi spune, ca o taină, rugăciunea lui de pra capului, dar nu arăta mulţumit de supunerea frate- noapte, înainte de a-şi visa visele de care se căia toată ziua, lui său, călugărul Palaghia. Cuvioase, avem nevoi, avem griji, pe lumină: Doamne, iartă şi astăzi toate păcatele ce mi s-au se întâmplă să avem şi pofte când nu trebuie, că dorinţe avem încredinţat şi pentru care eu, slujitorul tău păcătos Palaghia, tot timpul. Toate îi sunt date omului ca încercări iar dorinţele, n-am avut puterea să le vindec; mie, Doamne, arată-mi calea da, şi eu am dorinţe dar acestea sunt căile să ne cunoaştem pe să ajung la păcat mai repede, să-mi hrănesc viciile, viciile date noi, în tainiţele nemărturisite încă; pentru asta sunt dorinţele, de tine ca probă şi tărie a credinţei, asta fiind legătura mea să ne cunoaştem. Cercetează-le, despăducheşte-te de dorinţe cea strânsă cu tine; Doamne, nu mă izbăvi de vicii cât încă îmi în singurătatea ta şi nu le împlini. Ca de pe alt tărâm, Tudo- dau semn de viaţă, vicii ale trupului şi ale sufletului deopotrivă, rin îşi asculta uneori sinele vorbind acelui creier din spa- prin care, şi înfrânându-mă, eu mă fac demn de mila ta. Prin tele creierului: Aş putea să înţeleg de ce unii, spre bătrâ- păcatele mele mă cunosc, prin aceste vicii mă recunosc între neţe, caută reazem în credinţă şi se călugăresc. Nu ştiu cât fraţi. Abia păcatele mele mă smeresc în faţa Ta căci puţinele vor, aşa, să se apropie de Dumnezeu dar sigur moşnegii virtuţi, câte le am, mă duc pe culmea trufiei de unde mă pră- ăştia fug de lume, de lumea care nu-i mai vrea. Copleşiţi, buşesc în braţele Diavolului din mine, din trupul meu – umil se retrag din faţa răutăţilor lumii, răutăţi – valuri, valuri, sălaş împărţit de Diavol cu tine, Doamne. Amin! Mă întreb o armată mereu înnoită atacând cu forţe proaspete, relu- şi eu cine să fi fost acest Palaghia, un călugăr având încă ând asediul bătrânei cetăţi, cu ziduri aproape năruite vie curiozitatea de a cunoaşte oamenii în necazurile lor şi cu apărătorii puşi pe fugă. Nu mai rezistă şi apoi nici şi a-i asculta cu lăcomia lupului hămesit pândind lumi- credinţa în tine, credinţa ta – entuziasm de inconştient, nile la stână. Să fie dintre aceia hrăniţi cu durere, ca vier- nu mai are vigoarea din tinereţe să te ţină în picioare şi, mii hrăniţi din gunoaie? Cine ştie din ce se trage sfinţe- atunci, dezertezi şi tu pe urma dezertorilor tăi, abando- nia cuiva, peste cine cade harul, aşa se întreba şi Tudorin nezi viaţa ta, zilele tale, abandonezi memoria şi aminti- cercetând de cum oare să fi fost o viaţă ca a lui Ioan Gură rile, îţi trădezi sentimentele şi credinţele. Îţi abandonezi de Aur, nu, nu viaţa adevărată a acelui sfânt, căci cine ar credinţa şi te călugăreşti, dezertând astfel şi tu în tabăra putea s-o ştie, se întreba de cum cineva şi-a putut ima- duşmană, să afli în mânăstire cetate de scăpare. gina şi, adevărată fiind numai în imaginaţie, să o fi pus pe hârtie, de acolo de pe hârtie întorcându-se în spiritul (fragment din romanul în pregătire Viaţa în cacpană)

60 HYPERION Beletristica

www.cimec.ro A.G. ROMILĂ După ore Dumi şi Al Capone stăteau rezemaţi de zidul liceului, astfel să-i zici că-i şi de la mine. I-o tragi aicea sau îl duci undeva, încât să vadă poarta. Dumi îşi rezemase de picior ghiozda- mai la dos, să nu te vadă cineva! Poate-l şi umileşti, un nul şi sacoşa cu mingea de baschet şi se uita, curios, ridi- pic, nu-i strică. Vin io la tine, dup-aia, mai târziu, mă cat pe vârfuri, pe ecranul telefonului celuilalt. Din când suni sau ceva de genul. Nu durează, că-i dă borşu' rapid. în când, printre fumurile trase din ţigări, scoteau amân- Numai să nu fugă. doi exclamaţii scurte, în funcţie de ce descoperea Capone, - Nu fuge, lasă, că ştiu io cum să-l iau! Tu să dispari la Dcu degetul, pe touch. timp! - Ia uite-l şi p-ăsta, băi! Hai, te-n pizda mă-tii, comen- Îl zăriră, în sfârşit. Era cum spusese Dumi: înalt, slab, tarii de căcat! cu părul sârmos, des, negru, ridicat ca o tufă, cu ochelari - Nu-i dai like? Poza-i faină, bă Caponule! subţiri, din metal, ovali, într-un trening albastru. Avea - Nu-i dau, că-i un bou! Şi tre' să-mi dea nişte bani figură de tocilar, într-adevăr, cu o barbă mijită şi un obraz băiatu' ăsta! alb, ca de fată. Dumi i-l arătă, când păşi dincolo de poartă. - Păi zi-i acuma! Capone zâmbi, ridicând sprâncenele: - Lasă, că-l găsesc! Nu tre' să ştie toată lumea de pe face- - P-ăsta, băi? book! Ne vedem acuşica la o berică, la o cafea, ceva, şi-i zic… - Îhî, p-ăsta! - Dă puţin înapoi! Stai, fi-ţi-ar degetul!… Cine-i asta - Mare prost eşti! Păi de ce nu l-ai aranjat tu? Trebuia cu ochelari? să vin io să te rezolv? Tu nu vezi cum arată? - Asta-i o bunăciune de la info! O aştept de mult la - Băi Caponule, ţi-am zis, la şcoală stă cu câţiva mai interval. Hmmm! Tare, ă? mari, îl cunoaşte şi pe Toni, îs prieteni, sunt atâţia-n jur, - Îhî! Da' crec-o ştiu şi io! Am văzut-o la un majorat, e prof de serviciu, din astea! Nu se prea poate… parcă, sau ceva gen! - Nu la şcoală,-n pizda mă-tii de prost, în oraş! - Da, e cunoscută, le frecventează! Da-i o tocilarăăăă! - Păi nu prea iese, ăsta stă şi toceşte, nu ţi-am zis? Unde Şi are la baaaani! să-l găsesc? - Tac-su? Mă-sa? - Îi dai o întâlnire, băi coaie! - Amândoi, frate! Ceva patroni, gen, nu ştiu ce pula - Da, şi iese el când îl chem io! mea învârt prin oraş, da' învârt! - Iese, dacă-i dai momeala bună. - Dă-i un comentar, frate! - Ştii tu! Începuseră să iasă de la ore, într-un flux de mici şi mari, - Bine, bine! Rămâi dator! de haine colorate, genţi şi rucsaci, grupaţi, rar câte unul. - Rămân, ţi-am zis! Hai, Caponule, nu fă de-astea! Se Vorbeau tare, gesticulau şi râdeau, zumzăitul lor aproape apropie, uite! că acoperea zgomotul constant al traficului. Unii îşi aprin- - Hai, dispari, în pizda mă-tii, ce mai stai? seră ţigări, alţii trăgeau din sticle de Cola, alţii vorbeau la Dumi aruncă ţigara, îşi luă ghiozdanul şi sacoşa şi se telefon. Capone ridică privirea, pe jumătate, din ecran: îndepărtă, sprint, odată cu şuvoiul de trupuri tinere, care - Acu' iese şi el? lăsau şcoala în urmă. - Îhî! Tre' s-apară! Puştiul se opri, cu rucsacul între picioare, ca să-şi fixeze - Iese singur? căştile minuscule în urechi. Porni, şi, când ajunse în drep- - Băi, de-obicei da, ăsta n-are prieteni! E un tocilar, dă-l tul lui Al Capone, acesta îl salută ceremonios: în pula mea, nu ţi-am zis? N-are pe nimeni! Cine dracu' - Ce faci, Radu? Gata orele? să stea cu el? Un ochelarist uscat, cu ţoale murdare, de Băiatul vru să treacă indiferent, deşi înţelesese că lui i se pensionar, cine să-l bage-n seamă? vorbea. Nu auzea ce, dădea din cap în ritmul muzicii din - Ţi-ai găsit! Păi şi Nico? căşti. Al Capone îi puse o mână pe umăr şi-l opri din mers. - Nu ştiu cum pizda mamii lui a aburit-o p-asta! Cu texte - Băi, cu tine vorbesc! Nu te cheamă Radu? de-ale lui, pula mea, nu ştiu! Alta nici nu s-ar uita la el! Radu se scutură uşor de mâna de pe umăr, dar nu se - Şi tu de ce n-ai făcut-o pân-acu', bă prostane? întoarse. Capone îl prinse de braţ: - Hai, nu mă fute şi tu! Ţi-am arătat ce-a scris ăsta la - Băi, băiatu', cu tine vorbesc! Stai aşa! comentarii! Eu nu mă pricep la astea! Plus pe la şcoală, Radu se întoarse, scoase căştile şi se uită peste oche- în pauze… Ţi-am zis… Nico învaţă bine, să ştii, nu-i o din lari, cu o privire care ar fi fost naivă, dacă nu s-ar fi văzut alea… de la o poştă că e arogantă. - Eşti tu un mare bou, asta-i! - Mă ştii de undeva? - Da, bă, sunt, du-te-n pula mea! Da' azi mă rezolvi, da? - Tu faci mişto de mine, băi pulă? Îţi fut una, mori! Nu - Da, te! te cheamă Radu? Ţi-am zis să te opreşti puţin! Capone băgă telefonul în buzunarul gecii de piele, - Păi, de ce? Care-i treaba? îşi ridică gulerul, conspirativ, şi urmări, interesat, pe cei - Uite, e! Dă-mi o ţigară! care treceau pe lângă ei. Îi studia, întorcând privirea după - N-am, nu-s fumător! unii. Mai ales după unele. Trecu un timp. Nu se dezlipiră Vru să plece, cu spatele, smucindu-se, dar se temu. de zid şi mai aprinseră câte o ţigară. - Hai du-te, chiar aşa? Vreau să văd că n-ai! - Bă Dumi, eu am treabă azi, ţi-am zis! Radu îl măsură din priviri. Era mai mic decât el, dar - Stai, frate, că apare, ce te-agiţi? Apare, eu mă retrag, era solid, părea dur tipul, n-avea rost să-l ambaleze. Nu frumos, să nu mă vadă, i-o tragi ca lumea, şi pleci! Poţi că ar fi fost în stare. Lăsă rucsacul din spate la picioare, se

Beletristica HYPERION 61

www.cimec.ro căută în toate buzunarele, scoase din ele cheile, un pix, - Da' care-i faza? Tu cine eşti? Îl ştii pe Caraiman? mobilul, un încărcător de telefon şi o hârtie împăturită. Capone nu-i răspunse, întoarse rucsacul cu fundul în Apoi le întoarse pe dos, lăsând în afară fundurile, ca nişte sus şi-l scutură. Curseră gunoaie, scame, nimic altceva. Nu urechi de iepure, blegite. erau ţigări. Radu îşi şterse ochelarii, îndelung, şi, când şi-i - E bine aşa? N-am, ţi-am zis! puse, privi în lungul aleii. Avu o tresărire, ca un puseu de Capone îl evaluă sever, un timp. tensiune. Nicoleta se ivi, singură, cu mersul ei băieţesc, în - În rucsac? blugi şi tenişi elastici, cu geaca de tercot roşie, cu geanta - Nici în rucsac! Am numai cărţi, manuale, caiete, ches- aia largă, ţintată, pe un umăr, cu părul lung desfăcut, săl- tii de şcoală… tat de ritmul mersului. Se grăbea, şi, când îl văzu, încetini, - Pe bune! Ia vino tu să-mi arăţi, da' nu aici, mai la dos! privind curioasă. Ridică o mână, salută, Radu răspunse Mergem uite-acolo, între blocurile alea! E o bancă, îţi arăt tot cu mâna, abia mişcată. Fata se opri, să-i vorbească, dar io. Dacă vrei să fugi, ia uite-aici, fratele meu, te aranjez cu îl văzu pe Capone şi nu spuse nimic. Ridică sprâncenele ăsta! Fără mişcări bruşte, da? a întrebare discretă, „Care-i treaba? Ce faceţi aici? Cine-i Scoase un cuţit din care lama ţâşni, lucitoare, cu un ăsta?“. Capone studia obiectele de pe bancă şi îşi sufleca, click. Îl ascunse în mânecă, repede, îl luă pe Radu de braţ încet, mânecile. Se pregătea, n-o văzuse pe Nico. Radu pen- şi porniră. Erau singuri pe stradă, mai toţi ieşiseră de la dulă capul ritmic, uşor impacient, când la Capone, când ore. Păreau doi prieteni care caută urgent un loc unde să la fată. Nu era hotărât, şi trebuia să se hotărască repede, stea pentru ceva plăcut, o ţigară, un burger, navigat pe trebuia să fie eficient, orice ar fi decis. Alese. Încă tremura. net. La bancă, Radu rămase în picioare, aşteptând să i se Îşi băgă în viteză ochelarii, telefonul şi căştile în buzuna- dea drumul, totuşi. Capone se uită împrejur, să nu vină rul treningului, extrase subtil cuţitul din buzunarul lui cineva, strânse cuţitul în buzunarul din spate al blugilor Capone şi-l azvârli în iarbă, departe, apoi îl lovi fulgeră- largi, apoi îi făcu semn să desfacă rucsacul şi să scoată tot. tor în tâmplă, pe la spate. Înainte să se dumirească şi să se Cu mâinile tremurate şi o vagă emoţie, Radu începu să întoarcă, îl prinse cu stânga de gât, strâns, şi începu să-i înşire conţinutul: câteva caiete învelite îngrijit în albas- care torenţial cu dreapta pumni în gură, în nas, în ochi, tru, trei manuale, un penar, un rest de senviş, sticla de în pomeţi, numai în faţă. Capone se zbătu să scape, înju- suc, patru dvd-uri cu muzică rock, un stick. În timp ce le rând, reuşi să iasă de sub braţul care-l ţinea, dar lovitu- cântărea, Capone îl întrebă: rile repetate îl zăpăciră şi-i luară puterea de a reacţiona - Îl ştii pe Dumitru? lucid. Radu dădea, fără oprire, metodic, sacadat, cu sete, - Dumitru Caraiman? Dintr-a XI-a F? în faţă, numai în faţă. Capone încercă să pareze, să se - Ăla! acopere cu mâinile, fără efect, loviturile erau prea multe, - Mda… îl ştiu… prea nestăvilite. Prins o clipă fără gardă, primi un cap - Şi? în gură, absolut neaşteptat. Sângele îi buşi pe nas, buza - Păi… şi… ce? spintecată vărsă şi ea picături pe geaca de piele, pe frun- - Ce i-ai scris tu pe facebook alaltăieri? Şi săptămâna tea şi pe pumnii lui Radu. Nu se opri decât atunci când trecută? Al Capone se ghemui pe bancă, gemând, cu faţa prinsă în - Păi…, nimic aiurea. Chestii obişnuite… coate. Băiatul îi articulă un picior în coaste şi-l doborî pe - Pe bune? Obişnuite? Cam faci tu pe şmecherul. Da' dalele aleii. Sângele stropit pe haine îl descumpăni puţin. pe Nicoleta Şova o ştii? Se întoarse către Nicoleta, care rămăsese încremenită, şi-i - Da, ne ştim, e… mă rog…., e prietenă cu mine…, ceva zise, precipitat, cu privirea speriată: de genul… - Ajută-mă să strâng astea, nu te mai uita ca proasta, şi - Oau, e deja prietena ta? Hai du-te! Ce tare eşti! hai s-o tăiem de-aici!

Stelorian MOROŞANU Contribuţia la istoria secretă a poporului român Vă închipuiţi stupoarea mea, din momentul cînd Se spunea în document – intitulat„Elementae mira- am descoperit existenţa fratelui geamăn al lui Bulă, bilis valachorum“ – că verii primari ai lui Bulă – care pe numele său – Benis! Am întors documentul pe s-au dovedit apoi veri primari ai lui Benis -, pe numele ambele feţe, l-am mirosit – mirosea a uşoară alterare, lor Ştremeleag şi Mătărîngă, dorind să rămînă unici nu mai mult de două-trei secole -, am fărîmiţat un moştenitori ai acestuia şi să-şi împartă doar ei calul Vcolţ alb al hîrtiei groase – care s-a fărîmiţat numai- şi slăbătura de oaie, numită Mioriţa, l-au trimis pe decît, semn al autenticităţii sale; numai apoi am înce- Benis la Genova, cu toate împuternicirile necesare put să îl citesc, fericit că limba în care era redactat şi cu un car tras de doi boi din familie, să cumpere documentul era foarte apropiată de cea vorbită de praf contra păduchilor şi parfum de stropit ploş- mine şi de tine, eu netrebuind să fac altceva decît să niţe – parfum care făcea furori,pe atunci, în Europa adaug cîteva virgule şi să despart cîteva paragrafe. şi pe care îl aveau doar negustorii genovezi; însă, le

62 HYPERION Beletristica

www.cimec.ro dădură de grijă celor doi boi din familie ca, odată plimbe pe străzile largi Bibliile sfinţite!… Iar despre ajunşi în Genova, aceştia să arunce resteul carului şi rolul cutiei milei în proliferarea conturilor din Elve- să se îmbarce pe primul vapor spre Australia, Benis ţia, cît şi despre suprema indulgenţă – de a muri tu nemaiavînd astfel posibilitatea de întoarcere – mai pentru binele meu -, tot de la Benis a învăţat, fie-i ales că îi dădură şi bani falşi, desenaţi de un călu- numele în veci lăudat! găr de pe la schiturile Neamţului. Boii au făcut pre- E de înţeles că Papa nu şi-a expus niciodată cum au fost învăţaţi, Benis a fost prins cu bani falşi comoara, pe Benis, şi că Ştremeleag şi Mătărîngă şi aruncat în temniţa papală, praful contra păduchi- au crezut că planul lor diabolic reuşise; doar schele- lor şi parfumul de stropit ploşniţe nu au mai ajuns tica oaie a lui Bulă, pe numele ei Mioriţa, mai behăia în Moldova – drept care ne mîndrim astăzi cu ulti- uneori a jale – cum că Benis nu e mort şi că, dacă se mele exemplare prezervate şi putem, încă, aprovizi- va întoarce, pre mulţi va popi: ete, vax!, rîdeau Ştre- ona laboratoarele de cercetări de pe Lună!… meleag şi Mătărîngă, astupîndu-i nările, să vadă cît Din cele cîteva pagini ale interogatoriului papal şi-ar putea ţine respiraţia sub apă… la care a fost supus Benis, am reţinut un singur lucru Cele de mai sus le-am aflat tot din document – demn de atenţie – dincolo de obişnuitele delaţiuni căci Papa îşi trimisese spioni, care să-l informeze de la adresa Voievodului şi boierilor pămînteni: că acea tot ce fac Ştremeleag şi Mătărîngă, să nu continuie, scheletică oaie a lui Bulă, pe numele ei Mioriţa, l-ar fi prevenit să nu se încreadă în boi, al căror caracter cumva, conspiraţia împotriva lui Benis; şi, pentru este incert şi supus fluctuaţiilor de la bursa fînului; că Bulă continua să trăiască, spre stupefacţia şi iri- i-a mai spus şi că Ştremeleag şi Mătărîngă au ten- tarea verilor săi primari, Papa a dat dispoziţie spio- dinţa de a se intromisiona în treburile dinlăuntru nilor să le dea acestora un cal şi un berbec, chiar şi ale familiei şi că doar Voievodul, Sofia Petecuţ şi Cle- o capră, să le mai potolească arşiţa dorinţei. mentina Rujac au puterea de a-I descăpăţîna; doar Poate vă întrebaţi ce făcea Bulă în tot acest timp, că el nu a ţinut seama de avertismente, i s-a părut de ce nu-şi căuta fratele geamăn?… Putem răspunde mai important să scape ţara de păduchi şi ploşniţe… şi la această întrebare, căci găsim documente, cu Ştiu, sînteţi nerăbdători să aflaţi cum de s-a pier- nemiluita, în chiar Cetatea de Scaun – şi nu mai dut urma fratelui geamăn al lui Bulă, atîta timp: cred batem drumurile străinătăţilor: Bulă îşi constituia că e foarte uşor de închipuit că, acasă, Ştremeleag şi opera, Bulă devenea pe zi ce trecea cel mai mare Mătărîngă l-au şters pe Benis din toate documentele povestitor moldovean, ale cărui snoave şi pătără- ce aminteau de el, convinşi fiind că de la Genova nu nii începuseră să treacă graniţele Voievodatului; i se pot întoarce decît oasele – şi acelea neidentifica- însă, am fi nedrepţi dacă nu am aminti că, între bile, căci Voievodului îi mai lipseau vreo 500.000 de două lucrări fundamentale ale sale, Bulă lua legă- galbeni ca să-şi poată cumpăra un aparat de măsu- tura şi cu Interpolul – să vadă ce se mai aude (după rat A.D.N.-ul; la Vatican – unde fusese vîndut de cum scriau, ad literam, spionii Papei) despre dispa- negustorii genovezi, dornici să facă un ce profit de riţia fratelui său. pe urma lui – Benis a fost întrebat de Papă dacă are Documentul mai precizează – n-o să vă vină să cre- vreun dar deosebit – care l-ar face folositor – sau dacă deţi! – şi ce s-a întîmplat cu boii: după ce au ajuns trebuie să pregătească rugul; iar Benis, într-o clipă în Australia, au plecat imediat în Rusia şi au cerut de genială inspiraţie, şi-a adus aminte de copilăria azil politic Ţarului; după cum notează unul dintre sa şi de învăţătura primită de la Neagoie Basarab, spionii Papei, Pica della Mirandola:„boii,tot boi!“; guvernanta sa: cînd nu vezi nici o soluţie, cea mai cît despre scheletica oaie Mioriţa, ultima ştire din bună soluţie este să umbli cu curul în doua luntre; document ne informează că-şi făcuse testamen- şi-a adus aminte şi i-a spus şi Papei, pe loc: „Serenis- tul şi că nu dorea să moară pînă nu o mulgea Ana hime, darul meu este de a umbla cu curul în doua lui Manole, nefiind exclus să mai trăiască şi astăzi luntre, şi pe jos şi-n teleguţă, şi cu buzele unse şi cu – avînd în vedere programul foarte încărcat al Anei slănina-n pod!“ Mirat peste poate de ce aude, Suve- lui Manole, nevoită să se înzidească în atîtea şi atîtea ranul Pontif, al cărui Curie Papală nu-l informase niciodată că ar exista asemenea dar printre pămîn- construcţii, cele mai multe cu bulină roşie… teni, l-a oprit pe Benis pe lîngă el – să afle tot ce se Ştremeleag şi Mătărîngă?… Plictisiţi să mai putea afla despre asemenea dar…Şi a aflat, căci isto- aştepte moartea lui Bulă, ca să îi ia calul şi oaia (şi, ria diplomaţiei ne stă mărturie, astăzi, despre extra- oricum, nu reuşiseră să calculeze care ce parte ia), ordinarul impact pe care Benis,călătorul moldovean, au plecat în căutarea apei vii, cea care te ţine veşnic l-a avut asupra Vaticanului, Europei şi lumii! Căci tînăr; se pare că au găsit-o, altfel am fi aflat din actele numai după întîlnirea cu Benis, Suveranul Pontif – stării civile că Ştremeleag şi Mătărîngă au devenit care pînă atunci ştergea lacrimile orfanilor şi mîn- Stuţ şi Vindecat-Pudrat-cu-Talc; însă Istoria nu-i va gîia pe posterior văduvele, care oprea monezile mari ierta niciodată, căci ei au atentat la siguranţa şi feri- şi dădea firfiricii sărmanilor – a început să depozi- cirea celui mai mare povestitor din Voievodat,Bulă, teze în pivniţe aurul şi să scoată la topit plumbul, a cărui operă…cine ştie cum ar fi expandat, fără să depoziteze tablourile şi sculpturile şi să expună aceste probleme provocate de tîlharii Ştremeleag în pieţe copiile, să adune în subterane ereziile şi să şi Mătărîngă?!…

Beletristica HYPERION 63

www.cimec.ro Gheorghe TRUŢĂ FOC LA ETAJUL NOUĂ - PIESĂ ÎN DOUĂ ACTE - Personajele BĂRBATUL: Nu eşti chiar tâmpită… ROMEO FEMEIA: Dacă vă rog frumos, îmi puteţi explica… ce e JULIETA cu ora cinci?! BĂRBATUL: Orice babă surdă, proastă şi nasoală ştie că ACTUL I într-un oraş civilizat, până-n ora cinci post meridian Scena 1 nu se bat covoare, nu se bate-n cap nevasta, nu se chi- În spaţiul dintre blocuri, o femeie „bate“ un covor. Se bănu- nuie pisica, pe motiv că bunul cetăţean se odihneşte! ieşte doar a fi o femeie: mai curând pare un balot înve- FEMEIA (pare sinceră): Vă rog să mă iertaţi, domnule! lit într-un capot înfl orat, prea lung şi prea larg, termi- Sunt pentru prima dată în oraş, o nepoată e-n dele- nat în jos cu pijamale lăbărţate, iar în sus cu un turban gaţie, şi ce zic: „Hai să deretec puţin!“ înalt şi gros, ca un furnal, făcut probabil dintr-un pro- BĂRBATUL (turbat): O dată în treizeci de ani vreau şi sop de plajă. Ochelari cu rame groase. Vârsta estimată: eu să mă odihnesc, la prânz… şi vine o mătuşă de între şaizeci şi o sută de ani… la Dorohoi… O VOCE DE LA O FEREASTRĂ (tare): Cucoană, eşti dilie?! FEMEIA:…de la Giurgiu: toată noaptea am mers cu Nu e clar dacă femeia nu aude, ori nu vrea să răspundă: con- trenu’! tinuă să lovească, regulat, cu zgomotul de rigoare, covorul. BĂRBATUL:… şi-mi bate toba-n timpane! VOCEA (mai tare): Cucoană, ai turbat?! FEMEIA: Nu-l mai bat! (Aruncă bătătorul.) Să-l ia naiba Aceeaşi reacţie. Peste câteva clipe apare un bărbat. E „pornit“. de covor! BĂRBATUL (ţipă): Opreşte-te, nebuno! BĂRBATUL: După ce-a mâncat lupu’ oaia… (O cerce- Cum… ea continuă să „bată“, bărbatul îi prinde bătătorul tează.) Dacă mă uit bine la tine îmi dau seama că nu chiar deasupra capului. Abia atunci femeia se întoarce ora nepotrivită mă deranjează! spre el. FEMEIA: Vă rog să mă scuzaţi! FEMEIA: Aţi zis ceva, domnule?! BĂRBATUL: Dacă te uiţi în oglindă, crăpi pe loc! Cine BĂRBATUL (îşi mestecă furia): Surdo! dracu’ te-a îmbrăcat aşa?! Arăţi ca o sperietoare de FEMEIA (îşi scoate tampoanele din urechi): Poate de la ciori! curent: mi s-a umfl at o măsea… FEMEIA: Vă rog… BĂRBATUL: Nu-mi pasă ce ţi s-a umfl at… dar nu mai BĂRBATUL: Mă oripilezi cu urâţenia ta: e gata să-mi bate! cadă dinţii! FEMEIA (candid): De ce?! FEMEIA: Domnule… BĂRBATUL: Pentru că e ora trei! BĂRBATUL: Şi nu atât că eşti urâtă… da’ mai dai şi din FEMEIA (mulţumită): Acu’ aud! (Îşi priveşte ceasul.) E aripi… ca o cioară! trei şi cinci… FEMEIA: Domnule, vă rog să mă iertaţi! BĂRBATUL: Dar nu e cinci! BĂRBATUL: Nu suport zgomotul şi sperietorile de ciori! FEMEIA (aceeaşi candoare): Până la cinci mai sunt două Când le întâlnesc pe amândouă odată… ore. FEMEIA: Domnule, vă rog!

64 HYPERION Teatru

www.cimec.ro BĂRBATUL:… turbez! Moment de linişte. Bărbatul trage adânc, regulat, din ţigară. Dă să plece. Se opreşte. De afară se aude „Lambada“. Apare… o femeie. FEMEIA (îi dau lacrimile): Vă rog să mă iertaţi… BĂRBATUL (uimire): La dracu’! BĂRBATUL (din nou enervat): Mai trebuie să suport şi Are şi de ce: apare… o altă femeie. Nu îmbrăcămintea e deo- scuzele unei mătuşi surde, proaste… şi de la Giurgiu! sebită, din contră, e simplă… dar femeia e frumoasă. Încet, femeia se lasă pe genunchi, până la pământ: plânge. Acum… nu învaţă Autorul pe Regizor ce înseamnă o BĂRBATUL (un pic mai potolit): Acum udăm batiste! frumuseţe uşor coaptă, la vreo patruzeci de ani… fără! FEMEIA (hohotind): La Giurgiu pot să bat covoarele şi BĂRBATUL (primul gând: e nepoata! Se ridică, îi sărută la trei dimineaţa! Când am ieşit să prind trenu’, era mâna.): Am ajutat-o pe mătuşa dumneavoastră să încă întuneric, dar vecinul de sus cânta „Ardeleanca“… urce covorul! Dar… spunea că sunteţi plecată! Aşa face în fiecare noapte. Mai urc doar ca să-l rog să FEMEIA (râs cochet): Cu sorcova: să bat covoare înainte n-o mai bată pe nevastă-sa… Abia acum îmi amin- de ora cinci! tesc ce-mi spunea mama… că anumite lucruri se fac BĂRBATUL (lasă-le-n supărare de covoare!): Mai e vreo numai între anumite ore… intrare? BĂRBATUL: E bine că-ţi aminteşti, cucoană: căţeaua FEMEIA: Nu cred… se împerechează cu puiul său pentru că nu-şi mai BĂRBATUL (nu o scapă din ochi!): Pot să mă uit puţin „aminteşte“… prin casă? FEMEIA (lovitura de graţie): Aveţi dreptate… sunt o FEMEIA: Vă rog! mătuşă proastă! (Hohote.) Bărbatul dispare, pentru „inspecţie“. Se întoarce, după câteva BĂRBATUL (înmuiat): Hai, lasă… (Îi atinge, uşor, umărul.) clipe. M-am cam înfierbântat… (Îi atinge, cu acelaşi început BĂRBATUL: Numai dacă n-aţi intrat pe fereastră! (Nici de blândeţe, şi celălalt umăr.) Ştii, când mă enervez aşa…) Totuşi… suntem la etajul nouă… (Se aşază, scot nişte cuvinte! greu, pe scaun.) FEMEIA: Aveţi tot dreptul să fiţi supărat! (Omul ridică FEMEIA: Nu mă mai priviţi aşa! bătătorul şi începe să bată covorul.) Domnule… lăsaţi BĂRBATUL: De ce?! blestematul de covor! FEMEIA: Mi se face frică! El continuă să bată. BĂRBATUL: Dar eşti chiar frumoasă! O ALTĂ VOCE DE LA ETAJ: Bă, tu ştii cât e ceasu’?! FEMEIA (şi mai îmbujorată): Exageraţi! BĂRBATUL: E mic şi rotund. Dar am văzut şi unele drept- BĂRBATUL (fruntea în furca palmei): Ştii cu ce semeni? unghiulare! (Nu se opreşte.) FEMEIA (roşie… ca un batic ucrainean): Cu ce?! VOCEA: Eşti inteligent… ce să zic! Însă, doamna mă-ta BĂRBATUL: Cu o stea… plinuţă! nu te-a învăţat că nu se bat covoare până la cinci?! FEMEIA (dezumflată…): Oh, domnule! Mă aşteptam să Bărbatul continuă să lovească textila. mă comparaţi… poate cu o bicicletă, dar cu o stea… BĂRBATUL: Ba… mi-a zis. Totuşi, era bine ca tac-tu să nu e prea mult! fi aşteptat ora cinci ca să se suie pe mă-ta! (Oftat.) Dar BĂRBATUL: Când am vreme mă închipui în mijlocul Uni- a aşteptat… Păcat: ai ieşit tu, cam expirat! versului. În stânga stele, în dreapta stele… Găurile negre îmi trec sfârâind pe lângă ureche. Îmi aprind Scena 2 o ţigară, chiar lângă Calea Lactee… Stelele torc, ca Un apartament de bloc. Bărbatul, cu covorul în spate. nişte pisici, planetele moţăie… Linişte şi măreţie. Dar FEMEIA (foarte agitată): Puneţi-l aici… (Bărbatul rosto- nu fac deseori excursia asta! goleşte covorul pe duşumea.) Vă rog… îl întind eu! Nu FEMEIA: De ce, domnule… dacă vă face bine?! vă deranjaţi… v-am supărat destul! BĂRBATUL: Dar când cobor, aterizez drept în Zgomot BĂRBATUL (cu un genunchi pe covor, netezindu-l): Am o şi-n Banal! rugăminte… (Continuă să o cerceteze.) E un dar să te pot privi. Ce-am FEMEIA: Orice, domnule! făcut să-l merit?! BĂRBATUL: Se poate să nu te mai scuzi? Mă oboseşti… FEMEIA (senină): Aţi ajutat o bătrânică să bată un covor… FEMEIA: Sigur… oricum aţi fost peste măsură de drăguţ! şi l-aţi mai şi urcat nouă etaje! BĂRBATUL (se ridică: acum covorul e la locul lui, neted…): BĂRBATUL: (grimasă) Totuşi… de unde ai apărut?! Din contră: am fost măgar. Însă m-am operat! (Se FEMEIA (evident flatată): Nu puteţi accepta că o babă îndreaptă spre uşă.) se dă de trei ori peste cap şi se transformă într-o FEMEIA: Cum să plecaţi aşa?! Măcar o cafeluţă! zână de treizeci şi opt de anişori? Dumneavoastră… BĂRBATUL (mâna pe clanţă): Nu, mulţumesc. (După o patruzeci şi doi? clipă.) Una… mică! (Se întoarce.) BĂRBATUL (ei… să fie!): Atunci… unde a dispărut FEMEIA (emoţionată): Poftiţi aici, la masă! (Bărbatul se mătuşa?! aşază.) O am deja pregătită… eu beau cafea toată FEMEIA (are prim-planul): Aţi fost prin toate camerele… ziua! Vin imediat! nu e! Dispare în bucătărie. Bărbatul rămâne singur. BĂRBATUL Ceva nu e în regulă! Mi-ai ghicit şi vârsta. BĂRBATUL: Pot să aprind o ţigară? Eşti vrăjitoare? FEMEIA (din bucătărie): Cum să nu?! (Bărbatul aprinde FEMEIA: Sunt contabilă, domnule. ţigara. Femeia vine cu trataţia. O lasă pe masă, apoi dis- Bărbatul o cercetează, global şi pe segmente. Apoi, brusc, bea pare.) Vin şi eu imediat… doar mă schimb puţin! ultimul strop de cafea.

Teatru HYPERION 65

www.cimec.ro BĂRBATUL (se ridică): Mai bine plec! (În hol, penumbră: JULIETA: Mai bine pe întuneric, decât în lumină cu-n storurile sunt trase. Omul îşi caută papucii.) De ce stai mârlan! (Romeo se ridică: încearcă să o mângâie.) Ia pe întuneric? mâna de pe mine! FEMEIA: Mi-e frică de lumină, de oameni… Romeo se aşază, din nou. BĂRBATUL: Dacă, la lumină, văd că am luat alţi papuci, ROMEO: Dacă te linişteşte… poţi să mă urăşti! mă întorc! (Pentru sine.) Se mai întoarce… dracu’! JULIETA (îl priveşte, candidă): Eu nu pot urî, domnule! (Totuşi, apasă întrerupătorul: becul face „poc!“. Pentru o ROMEO: „Nimeni nu iubeşte şi nu urăşte într-atât încât clipă se „zbate“ şi frigiderul… apoi tace!) Ete-te, drace! să cuprindă Lumea“. „Călăuza“. Tarkovski. În cel mai bun caz s-a ars siguranţa! (Mâna pe clanţă.) JULIETA: Sunteţi filozof? Nu te pot lăsa aşa! (Iese, din nou, din papuci şi revine în ROMEO: Doar un iepure trist. „Ura eliberează energiile odaie. Se urcă pe un taburet şi cercetează ce a mai rămas şi purifică Sufletul!“ din bec.) A făcut scurt! JULIETA (printre suspine): Purifică… pe dracu’! FEMEIA: Domnule, iar vă necăjesc: s-o ia naiba de ROMEO: Empedocle spunea că „nimic nu merge îna- lumină! (Se zgribuleşte.) Măcar de nu se oprea radi- inte fără ură“. atorul: e aşa frig… JULIETA: Mersul înainte e sănătos! BĂRBATUL (aspru!): Să nu te tai în cioburi! (De sus.) ROMEO (continuă s-o fixeze): Când taci eşti chiar Poate găseşti o şurubelniţă! frumoasă! FEMEIA (caută într-un sertar): Mereu mi-am zis: „Julieta, JULIETA: Am apă fiartă, pe foc: te-ar interesa să-ţi opă- tu eşti o fiinţă plină de ghinion!“ resc şoricul?! BĂRBATUL (încremeneşte, cu mâna pe dulie): Cum… ai ROMEO: Cu ţepi îţi stă chiar bine!! Dar… cu şoricul iar zis?! ai căzut în manea: porcul e animal banal! FEMEIA: Julieta… ziceam de mine. JULIETA: Nu trebuie să-ţi plac: nu-ţi sunt nici nevastă, BĂRBATUL: Imposibil să te cheme Julieta! nici iubită! FEMEIA: Domnule, chiar Julieta mă numesc! ROMEO: Left and one God, and other! (Se aşază mai bine BĂRBATUL (nu mai trage de dulie): Nu cred! pe scaun.) Când termini ploaia din gene, anunţă-mă! FEMEIA: Nu vă mint, aşa scrie în buletin: Julieta Chelaru. JULIETA (îşi şterge ultima lacrimă): Sunt doar o femeie Vreţi să vedeţi actu’? singură… şi plâng repede! (Mai liniştită.) Dacă mai BĂRBATUL (apăsat): Vreau! ai ceva de spus, spune… şi du-te. Încă n-am termi- Femeia fuge şi vine cu „actul“. Bărbatul citeşte, apoi îl aruncă nat curăţenia! pe somieră. Pare tulburat. ROMEO: Nu plec până nu mă lămuresc ce se întâm- FEMEIA (speriată): V-aţi rănit într-un ciob?! (Îi prinde plă aici! palma: caută rana.) Fug după spirt! JULIETA: Ce să se întâmple?! Era să loveşti o femeie… BĂRBATUL: Nu fugi nicăieri! (Încet.) Pe mine mă cheamă cum se pare că-ţi stă în caracter, şi apoi ai făcut un Romeo Ionescu. gest frumos, probabil singurul din viaţă: ai ajutat-o FEMEIA (dacă e numai atât…): Uf, m-am speriat! Cre- să urce un covor. deam că s-a întâmplat ceva… ROMEO: Sunt câteva lucruri ciudate. Unu: „Pentru ce BĂRBATUL: S-a şi întâmplat! am coborât?!“ Într-o zi se bat zeci de covoare înainte FEMEIA: Romeo e un nume frumos, domnule! de ora cinci, la trei dimineaţa se ambalează motoare, BĂRBATUL: Frumos. Dacă n-ar fi Shakespeare… motociclete, motorete, ţipă neveste şi prunci… şi JULIETA: Ce vină are Shakespeare? n-am ieşit niciodată! Şi cobor azi, când o amărâtă ROMEO: A scris Romeo şi Julieta. mângâia un covor… JULIETA: Şi?! (Râde, uşor.) JULIETA: Ai dreptate: sunt o amărâtă! ROMEO (de lângă dulie, dur): Când plângi ca ploaia… ROMEO: Reformulez: „o femeie“. când râzi ca toanta! JULIETA (şi-a revenit): Chiar… voiai să mă baţi?! Julietei… evident că-i „cade“ faţa. Izbucneşte în lacrimi. ROMEO (nu vrea să piardă firul raţionamentului): Nici prin JULIETA: Domnule, sunteţi atât de necioplit! (Hohot de cap nu-mi trecea să cobor: „Las-o, dracu’ “, mi-am plâns.) zis, dar am simţit cum ceva mă împingea: „Du-te! ROMEO: Iartă-mă… mă aprind repede! Dar e trist şi grav: Du-te!“. Şi am pornit, în jos, pe scări. Apoi, schim- se pare că am fost aruncaţi în aceeaşi barcă! barea ta bruscă, totală şi neverosimilă… JULIETA: Ne cunoaştem abia de o jumătate de ceas şi JULIETA (început de… fiţe): Arăt atât de bine?! deja m-aţi jignit de cinci ori! Însă… e grav pentru că ROMEO: Posibil… sunteţi necioplit! (Batista…) V-am privit, pe furiş, şi JULIETA (i se umflă rânza!): Doar… „posibil“?! (Se ridică: mi-am zis: „Ce bărbat chipeş!“ Însă… pe cât păreţi, piruete.) Ei, ce zici? pe dinafară, de arătos, pe atât sunteţi, pe dinăuntru… ROMEO: Dacă te privesc pe bucăţi… observ că ai şol- ROMEO: … măgar. duri cam late. JULIETA: Nu vreau să vă jignesc. V-am mărturisit că îmi JULIETA: Nu mai am douăzeci de ani… eraţi drag… până acum o clipă. (Scâncet.) Vă sunt ROMEO: Nici gambele nu sunt tocmai subţiri… îndatorată că m-aţi ajutat la covor. Vă mulţumesc că JULIETA (acum… râzând): Am văzut eu bine: eşti un nu m-aţi pocnit din prima clipă, cum aţi venit hotă- măgar! rât s-o faceţi… însă, acum, ieşiţi din casa mea… mă ROMEO: Şi-n general eşti cam scundă! rog, nu chiar a mea… JULIETA: Un mare măgar! ROMEO: Şi… lumina?

66 HYPERION Teatru

www.cimec.ro ROMEO: Dacă te-aş închide între patru cuvinte, aş spune Priveşte în sus, împrejur. Linişte. că eşti o blondă târzie. Îmi place că-ţi porţi sânii ROMEO: Când am deschis ochii… am simţit, cu groază, ca pe nişte cuiburi de rândunici. Per total eşti fru- că mă chema Romeo! E limpede: înadins am fost ales moasă, dar… tocmai eu să „joc“ rolul ăsta stupid dintr-o piesă naivă, JULIETA: „Dar?“ cu peisaj de la balcon cu igrasie şi oftaturi: „Iubitule, ROMEO: Ai o frumuseţe… solidă. te iubesc!“ Un amestec de odicolon cu praf de copt, JULIETA: Ce înseamnă „solidă“?! de lacrimi cu tort de dude… o uvertură a banalului ROMEO: Pari o statuie căzută dintr-un tablou… pe un fond de scârţăit de roţi pe macadam.(Oftează.) JULIETA): Şi… cine m-a pictat?! Deşi… era aproape inevitabil să nu se întâmple! ROMEO: Rubens. JULIETA: Ce să se întâmple?! JULIETA (o ia drept compliment): Am auzit de Rubens! ROMEO: Să fiu împins să cad în oala cu sarmale numită Pot să te sărut? „Romeo şi Julieta“! ROMEO: Mai rămâne să-mi reciţi „Luceafărul“ şi să-mi JULIETA: Cine… te împinge?! faci frecţie cu carmol! (Totuşi… nu protestează.) „Săruţi ROMEO: Duduie… când te numeşti „Romeo“ crezi că ca din carte!“… mătuşă! Şi-n clipa asta sunt îndem- eşti pus să joci „Visul unei nopţi de vară“?! nat să strig: „E frumoasă!“ JULIETA: De ce trebuie să jucăm ceva?! JULIETA: Şi… când eram babă?! ROMEO: Eşti tâmpită! ROMEO: Şi atunci mi se striga: „Admite că e frumoasă.“ JULIETA: Bine: sunt tâmpită! JULIETA: Ziceai că am defecte… ROMEO: Reformulez: habar n-ai cum funcţionează ROMEO: Şi „defectele“ mi se ordonă să-mi pară sublime! Lumea! JULIETA: Cine… ordonă?! JULIETA: Cum funcţionează?! ROMEO: Încă nu ştiu, dar mi se dictează ce să spun, ce ROMEO: Nu pricepi, cucoană, că suntem manipulaţi?!. să fac. (Oftează.) Tu te mai şi numeşti Julieta… JULIETA: Cine ne manipulează? JULIETA (ameţeala începe… de la cap!): Oare… visez?! (Se ROMEO: Dumnezeu a scris marile piese, dar nu pen- freacă la ochi.) Nu visez! tru Teatru! ROMEO: Azi mi s-a poruncit să-mi placă o femeie. JULIETA: Dar pentru ce?! Romantism târziu?! Sau… „comandă specială“?! ROMEO: Ca să acopere tot spectrul tematic: iubire, tine- JULIETA: Totuşi… nu visez! Doar… plutesc?! Cineva mi-a reţe, bătrâneţe, moarte. Orice mare piesă se poate pus aripi… „Valsează, Julieta!“ îmi strigă. Numai că regăsi pe stradă, într-un birou, într-o bucătărie de totul a fost prea repede şi prea neaşteptat: am ame- cartier, între pereţii fiecărei case. Peste Lume cade o ţit! (Gând!) Am murit şi încă n-am aflat?! Uite, dacă grindină de jagi, hamleţi, richarzi, henrici, romeo, întind mâna cred că pot atinge aura unui înger! (Se juliete, antigone… misantropi, tartufi, scapini. aşază. Uşor… pusă pe gânduri.) Şi tu mi-ai plăcut… JULIETA (i se aşază în braţe): Nu ştiu dacă joc într-o copie parcă prea dintr-o dată! De cum te-am văzut am sau într-o biciuşcă… dar e prima dată când stau, simţit căldură drept în inimă. temeinic, în braţele unui bărbat! Nu simţi cum iubi- ROMEO: În vremi atomo-nucleare să funcţionezi pe rea te înalţă şi te face să pluteşti?! principii termo… ROMEO: Din contră: mă loveşte în sistemul prea nervos! JULIETA: În bucătărie stăteam ca pe ghimpi: era gata să JULIETA (plutind): E o nesperată excursie de la ţărână zbor spre tine! la Cer! ROMEO (brusc, se ridică): E clar! ROMEO: Mai bine te-ai teme! JULIETA: Ce e clar?! JULIETA: De ce m-aş teme?! De ce-aş fi tristă când, pen- ROMEO: Suntem puşi să jucăm în piesă! tru prima oară sunt fericită?! (Se ridică. Mâinile, ca JULIETA: În ce piesă? nişte aripi. Se roteşte. Un vals de pasăre rănită.) Valuri ROMEO: Cu aproximaţie de o miime… Romeo şi Julieta! unduitoare, râuri, fluvii, oceane de Iubire se prelin- JULIETA: Dar e minunat! geau pe lângă mine şi se duceau spre alte zări, fără ROMEO: De ce aş fi obligat să joc într-o piesă pe care să mă atingă… Şi când Iubirea-Cea-Mare îmi des- n-o suport?! chide singură poarta, când un Romeo chipeş… dese- JULIETA: Mama a văzut-o de cinci ori şi aşa mi-am căpă- ori măgar, îmi declară, brusc, iubirea lui, când toate tat eu numele! Mai târziu am fost amândouă la fil- acestea mi se întâmplă aievea… tocmai atunci să fiu mul lui Zeffirelli… tristă?! Să mă tem că Iubirea ar fi trimisă de Dum- ROMEO: Sunteţi tâmpite amândouă! (Realizează…) Te nezeu?! Iubirea vine întotdeauna de la Dumnezeu! rog, iartă-mă… Pentru ce aş refuza un dar?! Doamne, dă-mi Iubire JULIETA: Poţi să-mi zici orice: eu tot te iubesc! multă, cât crezi că pot duce! Dă-mi alte fluvii, mări, ROMEO: N-a trecut nici un ceas de când ne cunoaş- oceane de Iubire! tem… şi deja mă iubeşti! Ce minunată e iubirea la Se opreşte din piruete: a ameţit! Se aşază, din nou, în bra- comandă! Mai există şi iubirea în interes de serviciu, ţele lui Romeo. iubire în folosul comunităţii, a Universului, a Îngeri- JULIETA (cântă): „A cup, closed in my true love’s hand? lor şi a lui Dumnezeu… ştiai?! Aş accepta să joc, fără Poison, I see, hath been his timeless end.“ entuziasm, un Hamlet, un Richard al treilea, al cinci- ROMEO: Molfăi… şi-n englezeşte?! lea… un voios Scapin… chiar şi Cocoşatul de la Notre JULIETA: Din filmul lui Zeffirelli. Îl ştiu pe de rost: l-am Dames, însă… un Romeo fleşcăit e o ironie! Îmi răs- văzut de treiştrei de ori! (Se aşază mai temeinic în bra- punde şi mie cineva… de ce?! ţele lui: închide ochii.)

Teatru HYPERION 67

www.cimec.ro ROMEO (o zgâlţâie): Tanti, trezeşte-te! JULIETA: Care? JULIETA: Sunt trează… doar că visez! ROMEO: Femeia, boul, vaca, porcul, cioara, găina, ROMEO: Pari dusă cu pluta pe conductă… sticletele… JULIETA: N-ai şi fraze duioase?! Deşi… poţi să spui ce JULIETA: Banal… nebanal… eu într-o zi am primit un vrei: acum ştiu că mă iubeşti! De bunăvoie sau la sticlete. Am fost fericită! (Pauză.) Fericirea e banală? comandă… ce mai contează?! ROMEO: Maxim! ROMEO: Parcă te-a muşcat şarpele boa, ai câştigat marele JULIETA: M-am tot foit cu mica pasăre prin bucătărie… premiu la Loto, coroniţa de premiul întâi şi l-ai toc- până am scăpat-o în cazanul cu magiun. mit mire pe Făt-Frumos! Ce e prea mult se preface-n ROMEO: Magiun… Din tine curge banalul ca minunile otravă! din toiagul lui Moise! JULIETA: Atunci… vreau otravă! JULIETA (impasibilă): M-a „încins“ mama… că-i strica- ROMEO: Nu cere: s-ar putea să ţi se dea! sem magiunul! M-am dus în camera mea şi am zis, JULIETA (tare!): Poftesc multă otravă! (Aplaudă.) tare, în faţa oglinzii: „Vreau să moară mama!“ A doua ROMEO (catastrofă!): Încetează! Îmi aminteşte cum mal- zi a murit mama. tratai covorul! ROMEO: Aşa mai merge: moartea sparge orice şablon. JULIETA: Abia-l atingeam! Cât poţi, ocoleşte conjugările lui „a iubi“. Când simţi ROMEO: Loveai, ritmic: „Tam-tam-tam…“ Ai fost utecistă? pericolul, poţi să reciţi: „Nu mă pot abandona în JULIETA: Doar o lună, pionieră… şi s-a desfiinţat insti- iubire… nu mă pot abandona în Instinct“! tuţia! Încă o lună am plâns: cravata îmi plăcea… era JULIETA: Ziceai să ocolesc conjugările… roşie! ROMEO: Nu şi declinările! ROMEO: Eu am fost doi ani utecist de frunte. Eram într-o Julieta se îndreaptă spre fereastră. sală. S-au stârnit aplauze… Mi-am astupat urechile. ROMEO: Să nu deschizi fereastra! Un „tovarăş“ m-a întrebat ce am: i-am zis că… otită. JULIETA: Ne temem şi de o albină?! Când au început aplauzele „frenetice“… am ieşit în ROMEO: Şablonul pândeşte şi-ntr-un fir de praf! fugă! Nu mă duc nici la spectacole: când aud apla- Julieta se aşază pe marginea canapelei. Se ridică.. uze ritmice mă sui pe tavan! JULIETA: Mă duc să spăl vasele… JULIETA: Ai dreptate: E prea mult zgomot în Lume… ROMEO (speriat): Dacă te înţepi cu un cuţit?! ROMEO: Chiar şi plantele trăiesc şi mor în linişte. Omul JULIETA: Pun miere… e singurul animal zgomotos! ROMEO: Lucrurile dulci sunt conserve de Banal! JULIETA: Până şi Dumnezeu, în linişte, tace… JULIETA: Îmi e îngăduit… să respir? (Romeo dă din cap: ROMEO: În tăcere se topesc, unele în altele, Universurile… se poate…) Acum ştiu ce nu pot să fac. Dar… ce pot?! Găurile negre se pândesc şi se absorb fără niciun zgo- ROMEO: Să nu vorbeşti: din gâtlej îţi iese mereu un mot… Stele muşcă din stele, Lumi fără găuri negre le sticlete! sorb pe cele „cu“… şi totul în cea mai deplină linişte. JULIETA: Şi cât să stau aşa, mută?! Mâine vine Doar omul, cât de mic, ţipă… nepoată-mea! JULIETA: Totuşi, iubitule… ROMEO (se ridică): Trebuie să repar lumina! ROMEO: Totuşi…?! JULIETA: Nici tu n-ar trebui să umbli la curent! JULIETA: Nu mai ţin minte… dar tu eşti cu Shakespeare Romeo se urcă, la loc, pe masă. la zi: Julieta a băut „poison“? ROMEO: Să cad, vânăt… ar fi o secvenţă prea ieftină! (Meş- ROMEO: Nu: ceai de muşeţel! tereşte la tablou. Lumină! Bâzâie şi frigiderul! Romeo JULIETA: Romeo soarbe „poison“… asta ştiu sigur. Dar… sare jos de pe masă. Trosc!) Comedie în dramă: mi Julieta?! s-au rupt nădragii! JULIETA (după o scurtă cercetare): S-au rupt… pe cusă- ACTUL II tură! (Radioasă.) Ce bine: o să rămâi cu mine până Scena 1 la sfârşitul sfârşitului! JULIETA: Puteam să nu ies cu covorul, iar în tren m-am ROMEO (morocănos): Şi… dup-aia?! urcat în ultima clipă. Destinul depinde de-un vârf de JULIETA: Dă să ţi-i cos! ac! (Cântă.) „Iubirea este, iubirea doare…“ Romeo rămâne în izmene. Julieta caută ac şi aţă: începe să ROMEO: Acest „te iubesc“ trebuie scos imediat din dietă: coase. e ca şi cum ai suferi de diabet, dar în fiecare dimineaţă ROMEO: Într-un roman, un individ era plătit să trăiască haleşti, pe burta goală, trei borcane de dulceaţă! după un scenariu deja scris. Mie mi se cere acelaşi JULIETA: Fac tot ce zici tu! lucru… Şi fără să ştiu Textul! ROMEO: Nici: „fac tot ce zici tu“ nu sună bine… JULIETA (cântă): „Nu mă pot părăsi în Iubire… JULIETA: Ce fraze mi-au mai rămas?! Nu mă pot părăsi în Instinct!“ ROMEO: Dacă reciţi: „Sufletul mi-e plin de iubire!“, mă ROMEO: Taci! arunc pe fereastră! JULIETA: Tu m-ai învăţat refrenul! JULIETA: Tocmai asta vream să spun! ROMEO: Îl reciţi ca o cucuvea! ROMEO: Mai bine povesteşte ceva interesant! JULIETA: Cu o voioasă cioară m-ai comparat în Actul JULIETA: Toată copilăria mi-am dorit un sticlete. întâi! ROMEO: Tanti… iartă-mă cu sticletele! ROMEO: Şi?! JULIETA: E o pasăre mică şi frumoasă! JULIETA: Acum suntem în Actul doi. Totuşi… parcă Juli- ROMEO: Ocoleşte făpturile banale! eta n-a băut „poison“!

68 HYPERION Teatru

www.cimec.ro ROMEO: Taci! (Îşi prinde faţa-n palme.) Nu mai pot ROMEO:… vom locui tot la bloc şi ne vom duce, cuminţi, suporta zgomotul şi prostia! Oricum locuiesc într-o la servici, cu Renault-ul meu roşu. Sau, după noul Lume zgomotoasă fără motiv! Text, doar eu voi fi în câmpu’ muncii, iar tu vei sta De afară, se aude: „Hai vino iar în gara noastră mică…“ acasă, lângă aragaz, şi vei găti tocană de văcuţă cu JULIETA (catifea!): Nu mă inviţi la dans?! găluşte! (Se „scutură“.) Mă ia cu frig! Nu simţi cum ROMEO: Atât ar mai lipsi ca ridicolul să fie complet! se ţes în jur pânze cu ochiuri mici?! JULIETA: Te roooog! JULIETA: Trebuie să fie odihnitor să mori din iubire! ROMEO: Bine: dar numai dacă îmi promiţi ceva! ROMEO: În afară de să reciţi „iubirea“ asta… nu mai ştii JULIETA: Orice! altceva?! ROMEO: Că nu mă mai pisezi cu „Te iubesc“! JULIETA: Atâta simt… atâta spun! JULIETA: Cinci minute! ROMEO: Spune orice, dar nu-mi vărsa peste creştet hâr- ROMEO: Doar atât?! daie cu miere! JULIETA: De la o anumită vârstă uiţi repede! JULIETA: Ce să fac?! Se agaţă de gâtul lui. Fac câţiva paşi, înlănţuiţi. Romeo se ROMEO: Înjură-mă! desprinde, brusc. JULIETA: Cum să te înjur… când te iubesc?! Îţi sunt recu- JULIETA (mirată): Ce e?! noscătoare: cu tine am intrat prima oară în parcul cu ROMEO: Reclama asta CFR poate fi oricând imn al magnolii! Iubirea e ca Marea: dacă eşti sărac sau sin- Banalului! gur, n-o vezi niciodată! Eu am trecut pe lângă gardul JULIETA (cântă): „Nu mă pot abandona în iubiiiire!“ Iubirii de mii de ori, am privit înăuntru şi am plecat ROMEO (grimasă): Mai încet… spre deloc! mai departe. Ce final minunat are piesa noastră: doi JULIETA: Uitasem: în Lume e prea mult zgomot! Îţi plac… iubiţi care mor împreună! doar pentru că ţi se ordonă?! ROMEO: Romeo şi Julieta… la patruzeci de ani! Nu simţi ROMEO: Nu-mi dau seama. Însă nu pot accepta să fiu ironia?! E ca Lacul lebedelor dansat pe ritmuri rock cobai! Mă simt ca un netrebnic actor într-o piesă de un urs pensionar şi o pinguină care îşi lipeşte pro- veche. Nu vreau să repet viaţa nimănui. Nu vreau să teza cu scotch! fiu personaj în vreo piesă, fie ea genială! Am primit JULIETA (tare): Poftesc un pahar cu multă otravă, fără o viaţă şi mi se pare firesc să fiu lăsat s-o trăiesc live, sifon! Oare… Julieta a consumat „poison“?! fără copii, şabloane şi scenarii! ROMEO: Să mori din înţepătura unui ac de cusut e damf JULIETA (i se aşază, temeinic, în braţe. Ţipăt.): Au! de şablon împrăştiat pe tarla: mioriţa laie altoită ROMEO (grimasă): Într-o zi, zgomotul mă va ucide! Ce e?! de taica Will! Mişto piesă… magnific final! Cu un În primul moment, nici ea nu ştie ce s-a întâmplat… apoi Romeo răscopt şi o Julietă de post… „Ca un banal vede degetul însângerat. dop de plută, într-o sticlă de vin prost!“ JULIETA (degetul): Un pic de sânge… (O dă pe glumă.) JULIETA: (cântă): Acum, cu adevărat sunt rănită din iubire! E… „Florile dor, florile mor: declinare?! Se scutură, la vremea lor. ROMEO (nu-i arde de glumă): S-a învineţit! „Rose, oh rei- Iubirea doare, Iubirea moare: ner Widerspruch Lust… “ Iubirea e nemuritoare!“ JULIETA: E doar o înţepătură de ac… (Oftează.) Nici nu vreau să mă vindec vreodată de iubire! ROMEO (îi ia palma): E sânge şi nu silabe din cuvân- Îmi plac lucrurile dulci, calde… tul „iubire“! ROMEO: În reloaded-ul ăsta până şi alegerea personajelor JULIETA: Doar o pată roşie… (Începe să cânte.): „Nu mă e exemplară: femeia e frumuşică, delirant-romantică, pot… „coborî“ în Iubire!“ Sau… „părăsi“?! (Brusc.) iar bărbatul e cinic şi nu chiar tâmpit! (Strigăt… apă- Ce-ar fi să mor din înţepătura unui ac de cusut?! sat.) Mâna ţi s-a umflat! Eşti alergică? ROMEO: Mişto tablou! JULIETA: Sunt îndrăgostită! JULIETA (semi-trezită): E un minunat final! ROMEO (hotărât): Mergem la spital! ROMEO: Nu ştiu ceva mai banal… ca acest tâmpit final! JULIETA: Nu merg nicăieri! (Totuşi…) Totuşi, există unul şi mai crâncen: mâine ROMEO: Ba mergi! dimineaţă să fim, amândoi, pe scări, la Starea Civilă! JULIETA (pentru prima oară fermă): Ba nu merg! JULIETA: De cel puţin o sută de ori am fost în odăiţa unde ROMEO (strigă, pentru prima oară): Am acceptat să mă toată lumea aduce flori, se pupă şi bea şampanie! numesc Romeo, am acceptat că această femeie se ROMEO (atent): Ai mai fost măritată?! numeşte Julieta, am acceptat să bat covoare, să urc JULIETA: Nuuuu! Dar toate prietenele mele… daaa! În covoare într-al nouălea… etaj, am acceptat chiar să cămăruţa unde, la o masă lungă, primarul e încins iubesc, la comandă, dar… ca Julieta să moară dintr-o cu tricolorul, eu stăteam lângă uşă şi mă prefăceam penibilă înţepătură de ac casnic… e prea mult! (Spre că zâmbesc… Julieta.) Dacă tu nu mergi, plec eu! (Mâna pe clanţă. ROMEO: Aş fi preferat să fi fost măritată: măcar erai o Julietei.) Mă întorc repede! (Iese.) Julieta… altfel. Ştii ce ar urma? JULIETA (prima spaimă): Doamne, ai grijă de Romeo al JULIETA: Ne vom iubi până la… meu! (A doua spaimă.) De ce l-am lăsat să plece?! Mă ROMEO:… pensie. Dar până atunci… doare capu’: ar putea fi de la înţepătură? Însă cine JULIETA:… voi naşte pui vii: neapărat un băieţel şi o moare din înţepătura unui ac de cusut?! (Caută prin fetiţă… sertare.) Ce are fata asta: piramidoane… sau som- nifere?! (Le răstoarnă pe canapea.) Care-o fi d’una…

Teatru HYPERION 69

www.cimec.ro care d’ailaltă?! (Un gând!) Doamne, dacă Tu vrei… JULIETA: În toată viaţa n-am sorbit mai mult de zece îndeamnă-mă spre dulcea otravă! (Înghite câteva grame… şi-acum am „tras“ cinci guri! Sunt matoală?! pilule. Se întinde, dreaptă, pe canapea.) Ce căldură mi ROMEO: Mai bea: face bine la entuziasm! se plimbă prin vine… E Iubirea ce urcă din pământ, JULIETA (după un timp): Demult?! spre ceruri? Ce lumină, ce arşiţă, ce pustiu! Doamne, ROMEO: Demult… ce?! dacă mă vrei… nici nu trebuie să întinzi mâna: vin JULIETA: Eşti amantul Minodorei? singură! (A adormit.) ROMEO: Cam de pe vremea căderii Bastiliei. JULIETA: Pe mine… cum m-ai „agăţat“?! Scena 2 ROMEO: Stăteam pe balcon şi fumam… când văd o tex- Julieta, întinsă pe somieră. Se ridică în capu’ oaselor. tilă călărind o nasoală. Brusc şi dintr-o dată mi s-a JULIETA: M-am trezit… Trebuia?! (Cântă.) aprins un beculeţ: asta trebuie să fie mătuşa de zicea „A cup, closed in my true love’s hand? Mino c-o să vină… Ce-ar fi să ne distrăm niţel în epi- Poison, I see, hath been his timeless end.“ sodul „Romeo şi Julieta“, seria şapte?! Intră Romeo. JULIETA: Şi dacă nu ieşeam cu covorul? JULIETA: Ah, Romeo, iubitule… ce bine că te-ai întors! ROMEO: Pierdeai ocazia să fii a şaptea gâscă jumulită la (Îl mângâie cu privirea.) Eşti frumos ca Alain Delon o oră de maximă audienţă! De fiecare dată am jucat altoit cu Harry Belafonte! piesa asta, cu aplicaţie şi entuziasm. Ultima dată cu ROMEO: Ai tot patruzeci cu trei?! (Dă din mână: leha- o duduie din scara întâi. Era mai tânără şi mai fru- mite.) Julieta la menopauză! moasă decât tine, însă nu trecuse de Coşbuc. Am JULIETA: Ce mai e pe-afară?! vârât câteva vreascuri… şi m-am plictisit. ROMEO: Nici n-am apucat să miros timpul probabil: JULIETA: De ce faci asta?! cum am coborât, în faţa blocului m-am întâlnit cu ROMEO: Sunt însurat de douăj de ani, am avut vreo nevastă-mea! Când mă vede, zice: Ce faci, mă, în scara cinci-şase amante… dar vine o vreme când te saturi de trei?! Prima dată n-am ştiut ce să răspund. Dar Dum- rahatul ăsta de viaţă! Doar… servici, cumpără pâine nezeu mă luminează şi recit: Am fost la frate-tu… şi salam, du-l p’ăla micu la şcoală… Simţi nevoia să frate-su stă în scara asta… să-i repar o priză! Noroc umbli prin viaţa altora, să râzi, pe gratis, de naivitate că aveam şurubelniţa în mână… şi de prostie… După care, brusc, să fugi! JULIETA (un sunet mic): Eşti… însurat?! JULIETA: Şi dacă nu fugi?! ROMEO: De douăj de ani. ROMEO: E belea! Ştii parabola focului? E noapte şi e frig JULIETA: Nu glumeşti? în deşert… Bătrânul indian Romeo strânge câteva ROMEO: Aduc eu a Luis de Funes?! vreascuri… Ea e evident marcată. Se aşază pe un taburet. JULIETA: Şi în deşert sunt vreascuri?! JULIETA: Atunci… de ce te-ai mai întors?! ROMEO:… şi aprinde un foc. Mai întâi flacăra e mică, o El se întinde, încălţat, pe canapea: braţele sub cap. limbă de şarpe… ROMEO: După ce ai adunat vreascuri şi ai aprins un foc JULIETA: Eşti mai poet decât Ion Dolănescu! e musai să te încălzeşti la flacăra din odaia ta! ROMEO:… apoi flacăra creşte, focul cuprinde târâşu- JULIETA: Stai un ceas într-o odaie… şi te simţi locatar?! rile subţiri, acum e un foc straşnic… indianul îşi ROMEO: Adu ceva de băut! (Buimacă, Julieta se îndreaptă apropie degetele de flacără, e atât de bine după un spre bufet.) Acolo o să găseşti doar o jumătate dintr-un mers istovitor prin deşert… căldura e tot mai… (Nu Cotnari şi două degete de palincă… (Julieta deschide găseşte cuvântul.) uşa de la bufet.) Mergi în cămară: pe raftul al doilea, JULIETA:… caldă! în dosul unui borcan cu gogonele, e o sticlă de vodcă ROMEO: Caldă… pe dracu! Dogoritoare! Şi indianul şi trei sferturi dintr-un coniac franţuzesc… Romeo e obosit, căldura îl toropeşte… începe să Julieta, după câteva clipe apare cu o sticlă. viseze… şi se vede-n vis în mijlocul focului… flăcările JULIETA: Era acolo! De unde ştii?! îi cuprind hainele zdrenţuite… Se trezeşte, brusc, şi, ROMEO: Eu am adus-o. Poţi să guşti… instinctiv, se îndepărtează de flăcări: ştie că trebuie JULIETA (gustă): E bun. Şi am nevoie! („Trage“ un gât…) să rămână la câţiva paşi depărtare… altfel… flăcă- Nu mai pricep nimic! rile, pe care el le-a înteţit cu vreascuri şi nuiele adu- ROMEO: Ce să pricepi?! nate de prin nisipul deşertului, îi vor cuprinde hai- JULIETA: Ce se întâmplă. nele, ochii, părul… ROMEO: Nu se întâmplă nimic. A căzut un avion la JULIETA: Nu te-ai „pârlit“ niciodată?! Novosibirsk, Geoană iar a câştigat alegerile seara şi ROMEO: Doar aprind focul, după care am grijă să mă le-a pierdut dimineaţa, iar două babe s-au duelat cu îndepărtez. Cu tine am întârziat cam mult… dar din măturile în gară la Milano, pe motiv de Tom Cruise. cele şapte gâşte ai fost singura pe care o chema şi-n În plus, sunt amantul nepoată-ti. buletin Julieta! Şi asta m-a excitat! JULIETA (palidă): Asta e altă glumă! JULIETA: Ce e atât de… excitant?! ROMEO: Vrei să-ţi traduc din pakistaneză?! ROMEO: Momentul sublim când vezi o bubulină încăl- JULIETA (mai „trage“ un gât…): Vreau! zită la ideea că trăieşte destinul Julietei, apoi face ochii ROMEO: Nepoată-ta e amanta mea! mari când află că e tot Maricica de la Rădăuţi! Ador Linişte. Ea „trage“ două gâturi zdravene din sticla adusă clipa când banalul explodează şi se face ţăndări… din cămară. JULIETA: Şi tu… când iubeşti?!

70 HYPERION Teatru

www.cimec.ro ROMEO: Iubesc spaima ce sclipeşte în ochii pacientei, JULIETA: Sună-l pe Arafat… poate nu e la vânătoare! (Se ca o picătură de plumb topit. Atunci mă simt înăl- aşază, picior peste picior, pe fotoliu.) ţat deasupra destinului mic de fiinţă îndrăgostită… ROMEO: Întotdeauna am ştiut că femeile sunt nebune! şi certitudinea că n-o să fiu niciodată aşa îmi dă un JULIETA: Şi eu bănuiam… însă nu eram sigură! sentiment de siguranţă şi împlinire! (O fixează cu Romeo se duce la fereastră: priveşte în jos. Se aşază pe mar- privirea.) Când ai aflat că nepoată-ta e amanta mea… ginea canapelei. te-am privit cu nesaţ: e ca şi cum ţi-ar fi pătruns un ROMEO: Etajul nouă, pe colţ. Şi uşă de fier! O să rămâ- pumnal în inimă! (Priveşte ceasul.) Ar trebui să vină. nem aici o sută de ani! JULIETA: Cine? JULIETA: Parcă tu ziceai, în Actul întâi, că o sută de ani nu ROMEO: Nepoată-ta. Am vorbit cu ea acum o juma de e chiar o veşnicie?! Şi mai recitai că sunt frumoasă! ceas: era la autogară. Citez din memorie: „Pari o statuie căzută dintr-un JULIETA (se ridică, brusc): Vai! tablou… Şi, cinci rânduri mai jos: „Şi „defectele“ mi ROMEO: Mai ai timp să dansezi pe aţa de întins rufe, să se ordonă să-mi pară sublime!“ asculţi Elvis Presley la calorifer, să găteşti clătite cu ROMEO: Ca să intre şobolanu-n cursă jumara trebuie să mărar… fie rumenă… Vezi, dulceaţo, Arta e nu doar Cathar- JULIETA (evidentă panică): Doamne, ce mă fac?! O să mă sis, e şi râma din undiţa pescarului… o poveste fru- găsească aici, cu tine! O să zică, în gând: „Am plecat moasă face cât o sută de bombe cu neutroni! două zile şi curva de mătuşă-mea s-a şi aruncat la… JULIETA: Cum ţi-ai permis să te joci cu viaţa mea?! amantu-meu“!… mai şi miros a poşircă! Doamne, ROMEO: Se vede fără ochelari că eşti tâmpită: cum să nu ce penibil! (Palmele împreunate: rugă.) Ce să fac?! observi că o femeie, la patruzeci de anişori fără ceva, ROMEO (cască): Doar să te zbaţi ca o gâscă prinsă în laţ nu mai poate respira ca Julieta, la opt’şpe?! şi să reciţi din Shakespeare! JULIETA: M-ai făcut să cred că „respir“. De ce?! JULIETA: Eşti cinic şi brutal! Nu-ţi pasă de nimic? ROMEO: Ca să vezi că drumul de la Cer la rahat se face ROMEO: Ba-mi pasă. fără haltă la Giurgiu! Ca să afli că nu există meta- JULIETA: De ce?! fore, ci doar… rahat. Nu există cauze universale, ci ROMEO: Că aş putea să ratez clipa sublimă, când ochii doar daravele! mari ai nepoată-ti ne vor vedea împreună, în casa ei. JULIETA: Ziceai că suntem „obligaţi“ să intrăm într-o JULIETA: Nu te atinge deloc suferinţa unei fiinţe?! piesă! ROMEO: Ce-mi pasă mie de iubirea unei tipe de trei- ROMEO: Obligaţi… pe dracu’! Cine să ne oblige?! şopt de primăveri şi optzeci de ocale pe-un picior?! JULIETA: Dumnezeu. Iubire masculină, dulceaţo, e înaltă, distinsă, ironică ROMEO (cască): Dumnezeu are alte belele: trebuie să ali- şi persiflantă. Pe când, aşa-zisa „iubire feminină“ e o nieze planetele, să facă pace între îngerese… n-are peltea lungă, plină de oftaturi şi aoleu. Julieta există vreme să audă cum suspină o veştedă cucoană pe în peisaj aşa cum e în piesă: lascivă, lătrătoare, plic- note de Zeffirelli! ticoasă, dar Romeo galant şi moale ca o catifea, e JULIETA: Filmul lui Zeffirelli… cu Leonard Whiting şi Oli- science-fiction. Femeia e o carte care a fost scrisă via Hussey… ce vis! Şi eu am fost, doar un ceas… Juli- cândva, dar de-atunci n-a mai deschis-o nimeni! eta Capulet. Când m-am trezit… eram Chelaru Julieta! (Brusc grăbit: priveşte ceasul.) Mino trebuie să sosească! ROMEO (la telefon) Mino, n-ai cum să intri: nebuna de Julieta, din doi paşi e lângă uşă. Învârte cheia în broască: o mătuşă-ta a blocat uşa! Nici paşa Arafat… cu trei aruncă pe geamul deschis. Din două mişcări trage zăvo- girofaruri puse unul peste altul, n-o poate sparge! rul. Zgomot metalic, scurt. Până găsesc o soluţie du-te… ROMEO: Ce-ai făcut?! JULIETA:… la nevastă-mea! JULIETA:(traiectoria cheii): S-a dus! ROMEO::.. la hotel! Te sun. Pa! Romeo sare la uşă. Smuceşte. O dată. De două ori. Linişte. Julieta se apropie de fereastră. ROMEO: Eşti nebună?! Ai blocat-o! JULIETA: Ce ciudat: ai urcat nouă etaje cu covorul în Ea se aşază încet, pe pat. spate… ca să sorbi lacrima unei amărâte de treişopt JULIETA: Dacă tu zici! (Îl fixează.) Nu cumva… suferi?! de primăveri?! (Priveşte în jos.) ROMEO: Vom putrezi aici, la etajul nouă, pe colţ! ROMEO: Şi dacă sari, nu rezolvi nimic. Dar ai putea JULIETA (liniştită): Şi ce dacă?! (Ridică din umeri.) Din încerca! iubire lascivă, lătrătoare, feminină… vreau să rămâi JULIETA: Romeo de Berceni: eu sunt abonată la medio- lângă mine şi să jucăm „Romeo şi Julieta“ până la critate… nu la Morgă! capăt! ROMEO: Totuşi, ce ai de gând? Romeo mai încearcă o dată: izbeşte uşa. Degeaba. JULIETA: Să termin ce-ai început tu: te transform într-un ROMEO: Da’ eşti nebună… nebună! N-o să se deschidă Romeo tandru, ameţitor şi băutor de poison! (Privire nici pe dinafară! suavă.) O, dulcele meu Romeo! Te-aş mânca… dar JULIETA: Nici?! am început de diabet! (Cântă.) ROMEO: Eu am montat uşa asta: am vârât în ea o tonă „A cup, closed in my true love’s hand? de ciment! Nepoată-ta zicea mereu: „Mai mult… Poison, I see, hath been his timeless end.“ mai mult… să nu intre hoţii!“ N-or s-o spargă nici Iubitule, o fiică de Capulet vrea să moară dansând în trupele NATO! braţele tale! JULIETA: Nici pompierii?! ROMEO: Ca… pulet am fost eu când mi-am pus min- ROMEO: Numai dacă fac bucăţi tot blocu’! tea cu o zurlie!

Teatru HYPERION 71

www.cimec.ro Încet, somnambulică, Julieta vine spre el: braţe întinse… JULIETA: Ne „întindem“? ROMEO (se fereşte): Du-te de aici… nebuno! ROMEO: Tu… poison, eu… Coca Cola! JULIETA (braţele întinse): Iubitul meu iubit îmi refuză JULIETA: Eu poison, tu Coca Cola! iubirea! (Iarăşi… cântă. Voce suavă.) „Trist zorile ROMEO: Dar… mai întâi dăm telefon la SMURD! iubirii-mi începură JULIETA: Dăm telefon la SMURD! Căci vai! Sunt osândită să iubesc!“ Romeo ia, din nou, telefonul. Formează. (Voce normală.) Gândul că sunt Julieta mi-a intrat în cre- ROMEO: Tot eu… Şi suntem în continuare blocaţi! Uite, ier… Când îmi intră în minte ceva, nu-mi mai iese v-o dau şi pe doamna… decât dacă se împlineşte! (Voce dură.) Dacă mi-a căşu- JULIETA (ia telefonul): Da… da.. da… Într-o jumătate de nat că sunt Julieta… trebuie să fiu Julieta! ceas. E pe colţ, la ultimul etaj. O să urcaţi cu scara? ROMEO (telefonul): Alo? Unu unu doi? Sunt pe Muncii Vă aşteptăm! Vom lăsa fereastra deschisă… douăjtrei… Bloc doişpe, ultimul etaj… apartament ROMEO (pentru sine): În cel mai bun caz or să vină pom- şaişopt! Ne-am blocat înăuntru… sunt cu o duduie… pierii. Dacă ar fi urcat pe scară… afla doar tot blocul. JULIETA: Odată am vrut să ajung pe un vârf de munte. Dar Cum o să cobor pe fereastră, ca un penibil… va afla între mine şi pisc erau două mlaştini şi un râu. Am tot cartierul. Jos va fi şi nevastă-mea, care va striga ca trecut prin râu şi prin smârcuri… dar am ajuns sus! din gură de şarpe. (Fruntea în palme.) M-am lăcomit… ROMEO: Să-i auziţi şi ei glasul?! (Julietei.) Vor să-ţi audă m-am apropiat prea mult de flacără… (Îşi aprinde o vocea! ţigară.) Trebuie să-mi asum eşecul. Au păţit-o şi alţii JULIETA (impasibilă): Sunt mută ca o lebădă! Când eram mai breji înaintea mea: Antoniu, Napoleon… (Hotă- mică mi-am dorit să fiu capră neagră. Şi… două zile rât.) Decât un Romeo penibil… mai bine un Romeo am fost capră neagră! Altădată am vrut să fiu ac cu mort! gămălie. Şi… o săptămână întreagă am fost ac cu JULIETA (tare): „I do remember well where I should be gămălie! And there I am. Where is my Romeo? “ ROMEO (la telefon): Nu vrea să vorbească… Mă numesc ROMEO (degetul la buze): Încet! În Lume e atâta zgomot! Romeo Ionescu. CNP-ul nu-l ştiu pe de rost şi n-am Şi sub zgomot… Nimic! Adu licoarea! buletinul la mine. Duduia se numeşte Julieta Che- Julieta se duce la baie, de unde se întoarce cu două pahare. laru. Da: eu Romeo… ea… Julieta! Să las glumele Romeo ia un pahar, se întinde pe somieră. Julieta se proaste?! Dar… (Pune jos telefonul.) aşază lângă el: corpuri paralele, capetele, la două degete JULIETA: Lumea e doldora de inconsecvenţă… Nu zic că distanţă. e rău… Dar eu aşa sunt făcută: dacă îmi intră ceva în JULIETA (fără să se ridice): Suntem ca-n Zeffirelli?! cap… nu-mi iese decât dacă se împlineşte! ROMEO: Ca-n Ali şi Baba! ROMEO: Ai mai recitat! Şi ce vrei? JULIETA: Şi dacă…?! JULIETA: Să fiu, până la capăt, Julieta. ROMEO (cu paharul lângă buze): Dacă?! ROMEO: După mine poţi să fii şi Ciocciolina! JULIETA: Dacă… după… eu nu voi bea otrava?! JULIETA: Julieta fără Romeo nu… ROMEO: Nu-mi pasă! După mine… potopul! (Dă pe gât ROMEO: Nu…?! tot lichidul din pahar.) Ne vedem în Iad! JULIETA:… rimează! (Brusc, în picioare. Cântă, suav…) Cade. Rămâne nemişcat. „I do remember well where I should be JULIETA (îi mângâie părul): Iubitul meu… a sorbit otrava. And there I am. Where is my Romeo? “ Poison adevărat… din import! Efect garantat! (Pri- ROMEO: Mai taci dracului… nebuno! (Îşi priveşte ceasul.) veşte paharul.) Acum va trebui să sorb şi eu… (Ridică Totuşi, nu mi-ai zis ce vrei în mod concret? paharul în lumină.) Dar nu e obligatoriu… Romeo JULIETA: Să ne întindem frumos pe canapea, drepţi şi ăsta nu mă iubea… Şi nu se iubea nici măcar pe sine! paraleli… ca Romeo şi Julieta din filmul lui Zeffirelli! Dacă-mi aduc aminte bine… aşa era şi tata… şi buni- ROMEO (spre gură): Şi… otravă?! cul… Oare… aşa sunt toţi bărbaţii?! (Coboară paha- JULIETA: Dacă aşa e-n prospect… rul.) În toată Lumea asta lungă şi largă nu există un ROMEO (mâinile-n şolduri): Ştiam că femeile sunt nebune, Romeo adevărat… tandru, iubitor şi fără ifose de dar credeam că e o metaforă! (Spre Cer.) Să vezi ce Ghandi?! (Clatină lichidul din pahar. Acoperă trupul păţesc cu proasta asta! (Totuşi…) Bine, mă-ntind. lui Romeo cu un cearceaf alb: afară îi rămân doar tăl- Dar, fără… pile.) Nu-i sunt datoare cu nimic! N-are rost să con- JULIETA: Fără?! sum poison din import pentru un individ care înţe- ROMEO: Poison. legea prin iubire… să tragă cu săgeţi după gagici de JULIETA: Doar o înghiţitură! la etajul cinci! Şi, parcă în piesă, Julieta nici n-a con- ROMEO: Am zis nebună?! Turbată! sumat poison: şi-a înfipt un pumnal în inimă! (Pri- Se năpusteşte spre uşă: prinde de clanţă cu amândouă mâi- veşte în jur.) Inimă aş avea… dar de unde… pumnal?! nile: încearcă s-o zgâlţâie: niciun tremur… Se întoarce (Aruncă paharul pe duşumea: cioburi.) Doamne, dacă în în mijlocul odăii. toată Lumea pe care Tu ai ridicat-o cu trudă şi price- ROMEO: Bine: o înghiţitură. Dar… pere… undeva, într-un colţişor, respiră vreun Romeo JULIETA: Dar…?! capabil de o fărâmă de iubire… poate să fie urât ca ROMEO: Nu de „poison“! Fernandel, tâmpit ca Stan şi Bran şi clăpăug ca Ali JULIETA: Dacă povestea spune „poison“… eu voi servi Baba… dar să aibă în inimă un pic de iubire adevă- „poison“! rată… şi cu ea să mă iubească, măcar cu a zecea parte ROMEO: Eşti liberă! din cât îl iubesc eu… Te rog, trimite-mi-l!

72 HYPERION Teatru

www.cimec.ro ROMEO: Eu n-am văzut decât piese la tulumbă: robi- Scena 3 neţi, cuzineţi, mască de chiuvetă. Dar hai să termi- În fereastră apare casca unui „salvator“… E acelaşi Romeo! năm cu focul ăla! ROMEO (de pe scară): Bună ziua! JULIETA: Ziceai că nu-l vezi! JULIETA: Bună ziua! Aţi venit să jucăm piua?! ROMEO: Nici nu-l văd, dar nu pot contrazice o damă ROMEO: Am venit să vă salvez! atât de… (O cercetează.) frumuşică! JULIETA: Pot să nu mă enervez?! JULIETA (se îmbujorează brusc): Waw! Găseşti?! ROMEO: Scria la sesizare de un bărbat şi de o femeie. Omul prinde vârtos tulumba: valuri de spumă albă invadează Dumneata eşti femeia?! încăperea: se aşază pe mobile, pe duşumea… pe Julieta. JULIETA: Nu par eu a fi aceea?! JULIETA (chicot, din spume): Sunt ca… Venus din Milo ROMEO: Şi bărbatul unde zace?! extrasă din spuma mării! JULIETA (spre somiera unde e întins fostul Romeo: acoperit ROMEO: Eşti mai frumoasă şi decât Irina Loghin! (Pre- cu cearceaful de sub care i se văd doar tălpile): Îmbră- ocupat, mânuind mereu tulumba.) Unde mai e scân- cat la patru ace! (Palma peste gură.) Domnule, să mă teie?! Unde mai e flacără! scuzaţi: eu vorbesc precum respir, în versuri marca JULIETA (îşi arată inima): Aici! Shakespeare! El ia aminte: porneşte spre inima ei cu un şuvoi de spumă: ROMEO (păşeşte dincoace de fereastră): Cucoană amplă, o acoperă. eu nu ştiu cine e Şeispir ăsta al dumitale, şi nici nu mă JULIETA (dispărută în spumă): Ce nebuuuun eşti! interesează, Pe factură scrie: (Scoate o foaie. Citeşte.) ROMEO (degetul peste buze): Sttt! „Obiectul acţiunii: Salvare una bucată bărbat şi una JULIETA (apare din spume cu un sfert de faţă): De ce?! bucată femeie, de la etajul nouă.“ Suntem la etajul ROMEO: Aude şefu… de jos! nouă? JULIETA: Şi?! JULIETA: Suntem. Domnule, mi-am revenit: credeam ROMEO: N-am fişa psihologică completată la zi! că m-am şi dilit! Ea, înnotând, iese de tot din spuma care începe să se „stingă“ ROMEO: E bine că ţi-ai revenit, cucoană: eu nu locuiesc din ce în ce mai repede. la Gura Humorului. Sunt om al muncii, specializat ROMEO (privind-o insistent): Ai ochi frumoşi! în salvări de la înălţime sau adâncimi. Până acum JULIETA: Şi tu ai! am bifat şase mâţe coborâte din plop, trei mârtani ROMEO: Am?! daţi jos de pe acoperiş, iar în jos, cinci gâşte căzute JULIETA: O bărbie a la Kirk Douglas! în fântână şi diverşi guguştuci alunecaţi pe conductă. ROMEO: Nici nu ştiu cine e Du… glas: nu-mi place JULIETA: Doar că în cazul de faţă nu e vorba nici de urcuş, fotbalul!“ nici de coborâş! JULIETA (spre Sală): E tâmpit… dar îmi convine! Un băr- ROMEO: Da despre ce vorbim?! bat trebuie gâdilat puţin pe burtă… (Spre „subiect“) JULIETA: Despre un indian care a aprins un foc. Îţi stă atât de bine în uniformă! ROMEO: În pădure? ROMEO (se… pipăie): Îmi stă pe dracu… e ca o varză. A JULIETA: În deşert. vrut mama să mi-o calce… da s-a ars fierul de călcat! ROMEO: În deşert mai merge. Amendă contravenţio- JULIETA: Nu eşti însurat? nală: de la o sută în sus. Foc în pădure: la mititica ROMEO: Nu. Dar dumneata? de la cinci decenii în jos! (Cercetează împrejurimile.) JULIETA: Nu-mi mai zice dumneata! Problema e alta! ROMEO: Dar… cum?! JULIETA: Care?! JULIETA: Tu. Nici eu nu sunt însurată! Ţi-e foame? ROMEO: Că nu văd niciun foc! ROMEO: Să fiu sincer? JULIETA: Domnule, sunt focuri care se văd şi focuri care JULIETA: Să! nu se văd! Focul de faţă a fost aprins, cu vreascuri ROMEO: Îmi vine să rod tulumba! adunate de prin nisipurile mişcătoare, de un indian Ea aşază masa: o pune direct pe cearceaful alb ce îl acoperă Romeo. pe fostul Romeo. Se aşază de o parte şi de alta a „mesei“. ROMEO: Romeo?! Păi… Ea unge felii cu zacuscă. JULIETA: Păi…?! ROMEO (cu gura plină): Ştii cum am apărut eu aici? ROMEO: Păi… şi eu sunt Romeo! JULIETA: Pe fereastră! JULIETA: Domnule… nu se poate! ROMEO (cu gura plină): Nu eram eu de rând la tulumbă. ROMEO: Ce nu se poate?! Da ăi cinci dinaintea mea se tot uitau lung şi meste- JULIETA: E inflaţie de Romeo. Pe azi eşti al doilea! cau în gând… „Neică, etaju nouă!“. Zice şefu : „Hai, ROMEO: Al doilea, al şaptelea… aşa mă cheamă! Poftim mă, care urcă are o primă!“ Nici prin cap nu-mi tre- buletinul! (Îi întinde buletinul.) cea să urc. Chiar mă gândeam: „Las-o, dracu’… nu e JULIETA: Nu e nevoie, domnule: vă cred pe cuvânt! Şi pe rându meu… sunt atâtea cazuri când un pilot face mine mă cheamă Julieta! schimb de tură cu colegu … şi cade cu avionu ! Mă tre- ROMEO: Să fii sănătoasă! zesc în cap de la etaju nouă!“ Însă ceva mă împingea: JULIETA: Nu ţi se pare o ciudată coincidenţă? „Du-te! Du-te! Ăştia se tem… au nevastă, copii… tu ROMEO: Ce… coi-in-cidenţă? n-ai nicio mâţă!“. Şi m-am trezit că pornesc pe scări… JULIETA: N-ai văzut… Romeo şi Julieta… piesa?! JULIETA (brusc, atentă): N-ai fost însurat niciodată? ROMEO (cu gura plină): Şi cu asta prima dată! JULIETA (ungând felie după felie): Cu… asta?!

Teatru HYPERION 73

www.cimec.ro ROMEO (cu gura plină): E clar că o să mă însor cu tine! ROMEO (spre fostul Romeo, căzut la datorie): Romeo a JULIETA (îmbujorată): De unde ştii?! murit… trăiască Romeo! (Mai trage un gât.) ROMEO: Mi-a şoptit o viorea! (Cu gura plină.) De cum Dansează, înlănţuiţi… te-am văzut… am simţit un foc pe dinăuntru! (Cle- JULIETA: Doamne… cât va dura totul? făind, o sărută.) ROMEO: O veşnicie! JULIETA (îl evaluează): E leit ăl din prospect: frumos ca JULIETA: O veşnicie… e mai lungă decât o zi?! Fernandel, deştept ca Stan şi Bran, drept ca Ali Baba… ROMEO: Uneori… nu, alteori… nu! În plus, pare căzut în hârdăul de Iubire! N-are stea JULIETA: „O chur! drunk all, and left no friendly drop în frunte, nici aluniţă pe fesa dreaptă, dar îl cheamă To help me after? I will kiss thy lips.“ Romeo. Dar cel mai important… că nu e intelectual: E a doua oară într-o zi când sunt fericită! (Totuşi…) Cât îi sunt străine găurile negre, paradigmele iubirii şi durează o Fericire?! parabolele focului! E aşa cum l-am cerut! (În sus.) Doamne, îţi mulţumesc pentru Romeo pe care mi Scena 4 l-ai trimis! Totuşi… şi pe celălalt îl chema Romeo… Cei doi în acelaşi decor. (O clipă…) Mi-e frică… Când te-ai ars cu iaurt sufli JULIETA: A trecut o zi… şi încă suntem amândoi în odaia şi-n ciorbă! Mă rog, invers… (Altă clipă…) Dar… de de la etajul nouă! ce m-aş teme?! De ce-aş fi tristă când, pentru prima ROMEO: Eu nu sunt în odaie! oară… mă rog, a doua… şi în aceeaşi zi!… sunt feri- JULIETA: Da unde eşti?! cită?! (Se ridică. Mâinile, ca nişte aripi. Se roteşte. Un ROMEO: În mijlocul Universului. În stânga stele, în vals de pasăre rănită.) Doamne, dă-mi Iubire multă, dreapta stele… Găurile negre îmi trec sfârâind pe cât crezi că pot duce! Dă-mi alte fluvii, mări, oceane lângă ureche. Îmi aprind o ţigară, chiar lângă Calea de Iubire! (Se opreşte.) Dar… Lactee… Stelele torc, ca nişte pisici, planetele moţăie… ROMEO: Dar…?! Linişte şi măreţie! JULIETA: Azi am mai recitat frazele astea! JULIETA: Taci! ROMEO: Şi?! ROMEO: De ce?! JULIETA: Nu e prea mult?! JULIETA: Am mai auzit asta! ROMEO: Nimic nu e prea mult… nimic nu e prea puţin! ROMEO: Şi?! JULIETA (cu mâinile în poală): „I do remember well where JULIETA: Urăsc reloaded-urile! I should be ROMEO: Atunci… ascultă parabola focului! (Nu aşteaptă And there I am. Where is my Romeo?“ răspunsul.) E noapte şi e frig în deşert… Bătrânul VOCE DE JOS: Bă, nu mai cobori, la dracu, o dată?! indian Romeo strânge câteva vreascuri… (Linişte.) Ai încremenit în proiect?! (Linişte.) Dacă JULIETA: Să nu spui că aprinde un foc! nu eşti la sol în cinci minute trimit duba după tine! ROMEO: Mai întâi flacăra e mică, o limbă de şarpe… Linişte. Romeo se apropie de fereastră: prinde scara şi o JULIETA: Să nu spui că flacăra creşte… până ce focul împinge până se prăbuşeşte în hău. De jos, înjurături. cuprinde târâşurile subţiri! Strigăte: „Eşti nebun?!“ El se întoarce, triumfător, în ROMEO: Acum e un foc straşnic: indianul îşi apropie mijlocul odăii. Ea se duce la uşă: fără niciun efort apasă degetele de flacără, e atât de bine, după un mers clanţa: uşa se deschide! istovitor prin deşert… indianul Romeo e obosit, căl- JULIETA: E deschisă… şi a fost tot timpul deschisă! dura îl toropeşte… şi se vede-n vis în mijlocul focu- (Râzând, fericită. Arată spre fostul Romeo.) Bărbaţii lui… flăcările îi cuprind hainele zdrenţuite… Brusc ăştia pentru care Iubirea e înaltă, distinsă, ironică se trezeşte şi se îndepărtează… şi persiflantă nu se pricep la niiiimic! (Îl mângâie pe JULIETA (tare): Lasă-l să se îndepărteze! noul Romeo.) Prefer un Romeo pentru care Iubirea e Romeo se desprinde: merge lângă fereastră. Priveşte în hău. scundă, timidă, galantă şi linguşitoare! (Spre Sală.) ROMEO (tare): Cucoană, eşti dilie?! Şi ştiţi de ce? Pentru că e viu! (Scoate altă cheie: o VOCE DE FEMEIE (de dincolo de fereastră): Aţi zis ceva, răsuceşte în broască de trei ori. Apoi vine la fereastră şi domnule?! o aruncă în hău.) ROMEO: E ora trei! În mijlocul odăii, Julieta şi noul Romeo se îmbrăţişează. VOCEA DE FEMEIE: Şi ce dacă e… trei?! ROMEO: Singuri în mijlocul Lumii! ROMEO: Orice babă surdă şi proastă ştie că într-un JULIETA: Dumnezeu face daruri… După atâta vreme… oraş civilizat, până-n ora cinci post meridian nu se în sfârşit am găsit Iubirea! Mi-a trimis un Romeo bat covoare, nu se bate-n cap nevasta, nu se chinuie nou-nouţ, tandru şi pufos… tocmai la etajul nouă! pisica, pe motiv că bunul cetăţean se odihneşte! (Se (Totuşi…) Totuşi… îndreaptă spre uşă.) ROMEO: Totuşi?! JULIETA: Unde te duci?! JULIETA: Ce facem… cu „poison“?! ROMEO: Jos! O nasoală bate covorul înainte de ora trei! ROMEO: Ce e… poison? JULIETA: Şi?! JULIETA: Otravă. ROMEO: În Lume e atâta zgomot! Şi sub zgomot… nimic! ROMEO: Chiar mi-era dor de puţină otravă! Deschide uşa: iese. El caută prin sertarele mobilei: găseşte o sticlă pe care scrie VODCĂ. Triumfător, vine cu sticla în mijlocul odăii. Trage două gâturi zdravene de „otravă“. Îi întinde sticla şi ei. CORTINA Ea refuză.

74 HYPERION Teatru

www.cimec.ro Leo BUTNARU DE LA HOARDA DE AUR LA UNIVERSIADA MONDIALĂ (7) (JURNAL DE TATARSTAN, 25 APRILIE – 20 IUNIE 2013) 19.VI. desc în special la unele aspecte din neliniştitele, exo- La Kazan, adică mai în adâncurile Rusiei, nu e cunos- ticele vremuri în iureş năvalnic, când nomazii stepe- cută intensitatea schimburilor valutare europene. Por- lor prinseseră a se obişnui cu traiul sedentar; când tarul de la Uniunea Scriitorilor mă întreabă: „Aveţi cei care cuceriseră se pomeniră cuceriţi, chiar umiliţi. bani ruseşti?“. Confi rm că da, am. „De unde i-aţi luat?“, Însă rigorile unui jurnal de călătorie trebuie respec- se miră dumnealui. E drept că şi pentru mine a fost tate, inclusiv la capitolul format, astfel că voi reţine o poveste de uşoară uluire, când am afl at că în acest aici fi e doar unul dintre detaliile cele mai picante; Loraş de 1,3 milioane de locuitori, care are, probabil, picante, zicând, ca nişte picături pica(n)te, pica(n) şi o relativ bună circulaţie turistică, pe străzi nu vei te, pica(n)te în memorie, pentru ca stropii de infor- întâlni „Exchange“-uri de care la noi dai la fi ecare colţ maţie să-şi facă acolo cuiburi, unde să-şi păstreze de stradă. Poţi schimba valută doar la bănci, eu unul biţii (anti-chimiţii!), spre a se reţine mai mult timp făcând-o chiar la cea naţională, capul băncilor, afl ată ca durată. în aceeaşi clădire (prelungă!) cu Galeria Naţională de Aşadar, în muzeu este expusă până şi caleaşca în Arte. Aici, spre Volga, oamenii nu primesc bani din care a vizitat Kazanul împărăteasa Ekaterina a II-a, străinătate, prin „Western Union“, să zicem. Ei înşişi în mai 1767. Vă daţi seama că, chiar sufl at în anumite nu prea ies spre Occident. Deci, de unde puncte de părţi cu aur, cu purpură imperială şi cu ceva negru, schimb valutar la Kazan, în Tatarstan? Ba chiar ace- cromatică aleasă pentru a sugera solemnitatea, astăzi laşi lucru se întâmplă în cea mai mare parte a Rusiei. vehiculul doamnei de pe tron (însăşi caleaşca aduce Am impresia că Uniunea Scriitorilor este prea a tron!) trezeşte zâmbetul oricărui pici pe care tăti- păzită, cu poarta închisă devreme, cu cameră de supra- cul îl duce dimineaţa la liceu într-un „Mercedes“ sau vegheat. Cu cei care se întâmplă să stau de vorbă aici, „BMW“. Poate puţină sare în cam ştearsa înfăţişare a dialogăm scurt, cu întrebări şi răspunsuri generate caleştii să o dea un detaliu insignifi ant, – dar să vezi, de oarece curiozitate şi politeţe. Convorbirile sunt fi xat şi el de istoricii vremii, pus pe răbojul mereu laconice, deoarece tătarii de pe Volga nu cunosc prea marilor, importantele merite ale vreunei ţarine, în multe din ce se întâmplă la Prut sau la Dunăre, prin acest caz fi ind vorba de Elizaveta Petrovna (mezina lui ţările prin care trece acest fl uviu. Petru I şi a Ekaterinei I) care, după vizita din octom- brie 1745, dădu, pe loc, un ucaz special: „Fără amâ- Dacă e să mai revin la intensul periplu muzeal de nare, să se găsească în Kazan cei mai buni 30 de cotoi ieri, constat, fugitiv, că ar fi multe de relatat şi din de cea mai aleasă specie locală, buni pentru prinsul spaţiile Muzeului de Istorie a Tatarstanului – o clă- şoarecilor, care să fi e trimişi la Sankt-Petersburg, la dire superbă, la care m-am referit ceva mai sus, pozi- curtea Măriei Sale Imperiale. Iar cei ce nu vor aduce ţionată cu intrarea spre poarta Kremlinului. Mă gân- cotoii – să fi e amendaţi“. Se vede că, spre deosebire

Jurnal HYPERION 75

www.cimec.ro de Kazan, capitala imperiului era roasă periculos tocească prin memorie, poate găsesc vreo referinţă de micile hoarde de mus musculus! Şi acest moment biblică la feline. împărătesc l-a descoperit prin foliante vreun şoarece În fine, s-ar putea spune că grija ţarinei pentru de bibliotecă, pe care, iată, aici, un mânuitor de sim- de-şoricizarea cetăţii de scaun a imperiului vorbeşte plu mouse de calculator îl transferă, ca prin minune, şi ea despre atât de amplul diapazon de preocupări de pe malurile Volgăi sau Nevei pe cele ale Nistrului ale doamnei din tron. sau Dâmboviţei. (Mă mai gândesc că ar suna atrac- tiv vreun titlu de vodevil – „Împărăteasa şi şoarecii“, Dar şi muzeele de zi… La 20-30 de metri de intra- cu fel de fel de cântecele vesele şi personaje exotice, rea în parcul „Liadskoi“, pe unde îmi este drumul din- vânând cotoi prin Kazan, care, la rândul lor, să vâneze spre şi spre Uniunea Scriitorilor, se află muzeul poe- şoareci prin capitala imperiului, inclusiv prin budoa- tului Evgheni Borotînski (1800–1844), maestru al ele- rul ţarinelor care (în special Ekaterina a II-a), spun giei şi liricii de vibraţie filosofică, prietenul de scris relatările autentice, dar şi legendele, erau aprige în şi de epocă al lui Aleksandr Puşkin. El a vizitat Kaza- ale amorului). nul, dar nu a locuit aici. Soţia sa, născută Enghelgard, În toată răspândirea prăsilei sale pe cale naturală, avea o moşie la Kaimar, nu chiar aproape de capitala motanul de Kazan a fost botezat cu un singur nume tătarilor. Astfel că expoziţia nu e una strict personali- generic: Alabrîs, intrând serios în folclorul şi comic- zată, ci este intitulată: „Neamul Borotînski: un secol surile ruseşti. Iar dacă preocupările ţarinei faţă de la Kazan“. Faţă de alte instituţii de acest gen, e un soarta imperiului ros de şoareci unii le-ar putea lua muzeu relativ restrâns, situat într-o jumătate de casă, drept glumă, până şi realitatea confirmă că operaţi- în trei camere nu prea mari. Trec prin ele, însoţit de unea de prindere a cotoilor a fost ceva foarte serios, dna Elena-ghidul, însă până intră (sau – dă năvală), pentru că în celebrul „Ermitaj“ din Sankt-Petersburg adolescentin-energic, un grup de elevi. Se întâmplă şi astăzi se mai află în serviciu 50 de urmaşi ai coto- asta la timp: văzusem ce era de văzut, ascultasem ce ilor de Kazan din secolul al XVIII-lea. Ei au aceeaşi era de povestit despre atingerea biografiei şi creaţiei misiune: de a prinde micile rozătoare. Au alocate poetului Borotînski cu oraşul Kazan. La ieşire, dau cu fonduri speciale pentru întreţinere, îngrijitori, iar ochii de avizul prin care muzeul solicită pentru achi- pe 1 aprilie, anual, sărbătoresc împreună cu vizita- ziţie ediţii princeps de Borotînski, apărute în anii 1827, torii „Ziua cotoiului de martie“, când, pretutindeni, 1831, 1842 etc. Ah, Eminescu: „Şi mută-i gura dulce-a se aude melodioasa, deloc enervanta mieunătură a altor vremuri,/ Iar timpul creşte-n urma mea…“ dragelor feline în rut… Apoi, din nou promenadă, excursie solitară prin Nu putea ca o legendă cu Cotoiul de Kazan să nu oraş. Unele graffiti, citite ba ici, ba acolo, îmi amin- treacă din cuvânt în sculptură! Ba chiar destul de inge- tesc că, pe la anul doi, pare-se, de studenţie, publica- nios s-a întâmplat acest transfer, îţi zici, văzând cum, sem în ziarul universitar o „Tabletă“ (chiar aceasta pe strada pietonală Bauman din Kazan, nu departe era rubrica pe care o întreţineam săptămână de săp- de o caleaşcă asemănătoare celei cu care fusese plim- tămână), în care aminteam şi un caz destul de curios, bată ţarina Ekaterina, într-un baldachin împărătesc ca să nu zic interesant: un sociolog colecţionase majo- stă tolănit – vă daţi seama – un uriaş motan plin de ritatea inscripţiilor de pe zidurile celebrei universi- sine şi de bine! Cică ţarina avea şi ea în apartamente tăţi pariziene Sorbona, pe care le-a ordonat într-un fel un coşcogea cotoi, pe care îl mângâia, spunându-i anume, ca tematică, ideaţie etc., publicându-le într-un înduioşată: „Biet orfan de Kazan, biet orfan de Kazan…“ volum, care s-a bucurat de un real succes. Era în peri- Inscripţia de pe monumentul de aluminiu al cotoiului oada de după mai 1968, timpul revoluţiei tineretului e una generoasă, nu strict localistă: „Cotoi de Kazan: francez, dar şi după august 1968, în care avusese loc minte de Astrahan, inteligenţă siberiană…“ Nu e nici invazia în Cehoslovacia a unor parteneri de Pact de la acesta un generic oarecare, aşa, din neavând ce face, Varşovia. De altfel, şi dirigintele nostru de grupă, con- prin el subînţelegându-se cele trei hanate tătăreşti, ferenţiarul Dumitru Coval, fusese mobilizat ca ofiţer plasate în conformitate cu sugestiile geografice din de rezervă în trupele ce făceau ordine în Cehoslova- textul laconic. Prin extindere de sens, cotoi de Kazan a cia şi, dat fiind că nici el nu se despărţise de tinereţe ajuns să însemne însăşi tătarul. Şi nu fără motiv, dacă şi pentru că în unii dintre noi, studenţii, avea încre- ne gândim că numai în Moscova locuiesc circa 150 de dere, ne divulgase ce mai citise pe zidurile din acea mii de tătari, care şi-au declarat apartenenţa naţio- ţară invadată de sovietici, în primul rând. Un graffiti nală, şi cam tot atâţia, se presupune, care s-au decla- foarte popular era însoţit şi de o siluetă de femeie rat, din varii motive, ruşi. (Apropo: conform recensă- goală, ce ocupa cam zidul de două-trei etaje al unui mântului din anul 2010, în capitala Federaţiei Ruse bloc de locuit, acea cehoaică spunând, chipurile: „Iva- locuiesc şi aproape 22 de mii, declaraţi moldoveni, şi nilor, oricât ne-aţi viola, noi nu vom naşte de la voi!“. 266 de români, cu unu mai mult decât… birmanezii.) Nu erau lipsite de atenţie nici inscripţiile ce apă- Un alt monument dedicat Motanului/ Orfanului reau din vreme în vreme pe zidurile Chişinăului. Într-o de Kazan l-am văzut la mănăstirea Raif, nu departe dimineaţă, casa cea mai păzită din urbea noastră, casa de malul lacului. E drept că majoritatea vizitatorilor în care locuiau mahării partidului comunist, se pome- imensului locaş monastic, dacă nu cunosc legenda nise obiect ce trezea interesul trecătorilor timpurii. cu ţarina cucernică, nu pot pricepe cam ce legătură Cu roşu-sânge şi litere cam de jumătate de metru, ar avea cotoiul cu ortodoxismul, încercând să sco- pe zidul dinspre strada Kiev, pe atunci, azi 31 august, fusese zugrăvit: CUIB DE DVORENI. Era absolut trans-

76 HYPERION Jurnal

www.cimec.ro parentă aluzia insinuantă la adresa… dvorenilor de despre străzile care în număr infim au toponimice curte comunistă! Grabnic, au apărut muncitori care tătărăşti: „Ştii, în metrou există fel de fel de denu- au prins a răzui textul sângeriu, încât şi astăzi, după miri, până şi staţia Koz’ia (adică: a… Caprei!), numai mai bine de patru decenii, pe acea casă, pe două rân- să nu-i dea cumva vreo denumire tătărască. Cenzorii duri de chirpici de calcar de Cricova, se vede, mai alb, locali fac abstracţie până şi de nuanţele depreciative, locul pe care fusese inscripţia. ridicole, jignitoare …“ Întâlneai inscripţii incendiare pe afişele de cinema, Odată ce tătarilor le-a fost interzisă trecerea la în diverse locuri mai tainice din oraş, prin sălile uni- alfabetul latin, nu poţi să nu remarci că deloc puţine versitare de curs. Uite, să le fi adunat pe toate atunci, firme de pe străzile Kazanului sunt scrise tocmai cu azi ele ar fi fost documente mărturisitoare despre sta- acest alfabet râvnit, dar, de sus… – prohibit. Până să rea de spirit în societatea sovietică derutată şi prost fi fost aprobat sau respins demersul republican de consolidată, în pofida lozincilor clamoroase cu „inter- către autorităţile federale moscovite, în unele dome- naţionalismul proletar“, „comunismul ca viitor de aur nii alfabetul latin fusese deja introdus, în primul rând al omenirii“, „frăţia popoarelor sovietice“ şi a celor din intelectualii gândindu-se la un deznodământ favo- lagărul socialist, cu „URSS – bastionul păcii“, în timp rabil. Numai că, din păcate, a urmat: „Nel’zea!“ („Nu ce invada o ţară, cum era Cehoslovacia… e voie!“). Pe o clădire fastuoasă de pe uliţa Şciapov Astfel că, în timpul hălăduirilor mele prin Kazan, (Щапов) a mai rămas un infim semn din acea cam- mă gândesc (şi) la astea şi la altele similare, stimu- panie pro-alfabet latin, numele străzii transcris cu lat tocmai de întâlnirea cu unele graffiti, printre care alfabet latin-tătărăsc: Šçapov. Undeva nu departe de (din cele încă neacoperite, nelichidate de autorită- sediul Uniunii Scriitorilor. ţile municipale): „Revoluţie, noi venim!“, „Robilor, La deschiderea străzii Petersburgheze, într-un treziţi-vă!“, „Schimb doi preşedinţi ruşi pe unul nor- ansamblu bine articulat, vast, se înalţă colonada cu mal“, „Nu plăti pentru sex“… În pavilionul drăguţ, bustul lui Lev Gumiliov, fiul poeţilor Nikolai Gumi- dar îngrădit cu grilaj de fontă şi încuiat, pe trunchiul liov şi Anna Ahmatova. Vatan îmi spunea că, prin- de marmură, „tăiat“ elipsoidal, unde se află inscrip- tre variantele de deschidere monumentală a aces- ţia omagială a înfrăţirii oraşelor Sankt-Petersburg şi tei artere urbane, au fost şi cele cu statuile ţarinei Kazan, cineva a desenat o… svastică. Te miri, te întrebi: Ekaterina a II-a sau a ţarului Aleksandr al II-lea, idei cum de a nimerit graffiti-stul în interior, odată ce spa- cam (sau de-a dreptul) impertinente care, fireşte, au ţiile libere dintre grilaje doar că ar putea permite stre- trezit protestele tătarilor, cei doi fiind, de fapt, nişte curarea în interior a unui pici pirpiriu! „Eterna“ con- împilatori. Dar de ce monumentul lui Lev Gumiliov statare: Punks not dead! (1912-1992)? Ca să ajungă cititorul de unul singur la Sunt demne de atenţie şi inscripţiile de pe tricourile un răspuns, este de ajuns să spunem că pe colonadă puse în vânzare sau îmbrăcate de tineri, fapt ce con- sunt gravate, aurit, următoarele cuvinte ale nobilu- vinge iar – cel puţin pe mine, care sunt în temă, – că lui fiu al celor doi poeţi: „Eu, om rus ce sunt, întreaga tătarii au destul umor. Deci, astea sunt unele inscrip- mea viaţă îi apăr pe tătari de clevetitorii lor“. ţii pe piept de voinici: „Unite cum arată cel mai mân- Lev Gumiliov a fost savant, istoric-etnolog, poet, dru tătar din lume“; „Nouă, tătarilor, am zis,/ de ne-aţi traducător din limba persană. Fondatorul Teoriei pas- da numai pe gratis“ (în ruseşte sună laconic şi plas- sionare a etnogenezei. (Passionar e un termen pro- tic: Нам, татарам, лишь бы даром!). pus de însuşi L. Gumiliov, analog englezescului: pas- Cam vin, implicit, la temă şi unele curiozităţi des- sionary). Teoria în cauză descrie procesul istoric de coperite pe firme din Moscova, pe care mi le spune dezvoltare a etniilor în interacţiune cu relieful (lan- colegul Oleg Hlebnikov: „Ţara pieselor de rezervă“, dşaftul) ambientului lor şi cu alte etnii. [Ceva care „Muncitorul & K0“, magazinul „Haine pentru gravide“ nouă ne aminteşte (şi) de teoria alternanţei deal-vale vizavi de magazinul „Azilul burlacului“ etc. a lui Lucian Blaga, nu?] În anii 1930-1934 Lev Gumi- O inscripţie-aviz cam… ciudată (în formulare, nu în liov a fost cercetător în expediţiile din munţii Saia- intenţie) am descoperit-o la un fastuos, dar aflat cam nului, Pamirului şi ai Crimeei. În 1935 este exmatricu- în delăsare, locaş de cult: „Fraţilor şi surorilor, Cate- lat din Universitatea din Leningrad şi arestat. În 1937 drala Sfinţii Pavel şi Petru are nevoie de dereticătoare“. – reprimit la Universitate. În martie 1938 e arestat din La teatru, un slogan măgulitor: „Cea mai mare nou şi condamnat la 5 ani de GULAG (Norilsk, din- bogăţie a teatrului nostru – spectatorul“. „Haleal’-cafe“ colo de Cercul Polar), munceşte în minele de cupru. îmi aminteşte de… haleala la noi. Dacă am înţeles ce În toamna anului 1944 se cere voluntar pe front. În e cu „Restaurantul berii“, rămân în continuare nedu- 1945 – reprimit în Universitate. De ziua revoluţiei bol- merit ce e cu restaurantul „Lovitura cărnii“ (Мясной şevice, 7 noiembrie 1949, este arestat din nou şi con- удар). Probabil, la confluenţa Europei cu Asia o fi damnat la 10 ani de GULAG. Reabilitat în 1956, cu trei potrivit numele restaurantului „Burbon“… Dar cum ani mai târziu după ce moare Stalin. e cu magazinul de galanterie de pe strada Petersbur- Precum în Tatarstan, numele său este cinstit şi în gheză. … „Pandora“? E ca şi cum o frizerie ar fi bote- Kazahstan, în capitala căruia, Astana, funcţionează zată „Samson şi Dalila“… Universitatea Euroasiată „Lev Gumiliov“. O staţie de troleibuz-autobuz cu nume trist-poetic: Dramatismul anilor de teroare stalinistă, prin care „Râul secat“. Un scriitor tătar, aş putea spune – deja a trecut şi fiul său, Anna Ahmatova avea să-l reflecte prietenul meu, pre nume şi patronim Rais Gianşae- în celebrul poem „Recviem“, care drept prefaţă are vici, dar care semnează (şi) Iaşasen Vatan îmi spunea următoarele (preiau aceste note de pe blogul meu,

Jurnal HYPERION 77

www.cimec.ro unde le-am plasat cu ceva timp în urmă): „În groaz- s-ar spune, le regăseai şi, nu este exclus, avansai în nicii ani ai lui Ejov, am făcut şaptesprezece luni de vocaţie. Însă călătorind şi nefăcând cele numite aici, coadă pe la închisori. Odată cineva «m-a recunos- parcă te-ai risipi, numai că însăşi călătoria/ pelerinajul cut». Şi atunci o femeie cu buzele vinete şi care, fireşte, geografic-spiritual îţi oferă altceva. Contra altceva. Îţi nu-mi auzise niciodată numele, se trezi din amorţeala oferă surprize de lume şi de sine. Unele revelaţii mai proprie nouă tuturor şi mă întrebă la ureche (acolo se speciale. Inclusiv, acest jurnal contra poemului sau vorbea numai în şoaptă): «Puteţi descrie toate aces- prozei, pe care le-ai fi scris, dacă rămâneai acasă. Deci, tea?» Răspunsul meu: «Pot». Şi atunci ceva ce amin- cam acesta ar fi luatul/ datul cu risipitul/ adunatul. tea a zâmbet se aşternu pe ceea ce fusese cândva faţa (Trebuie să spun că scrierea paginii de faţă mi s-a acelei femei“ (1 aprilie 1957, Leningrad). Iată un frag- întâmplat din motivul că nu am putut intra într-un ment din poem, în măiestrita traducere a regretatu- muzeu, cel dedicat poetului Musa Gialil. Cum s-a lui coleg Aureliu Busuioc: întâmplat? Conform adresei luate de la Uniunea Scri- Când a fost? Când zâmbea numai iadul itorilor, ajung la uşa respectivă – e a unui bloc elitar Spre-ale morţii cumplite splendori, de locuit, muzeul aflându-se undeva la etajul trei sau Când netrebnic zăcea Leningradul patru. La interfon se precizează în mod special: „Pen- Lângă multele lui închisori, tru a intra în muzeu, formaţi 463“. Ei bine, am format de câteva ori şi de fiecare dată s-a dat eroare. Deci, Şi-osândiţii umpluseră firea făcând stânga-mprejur, intru în parc, mă aşez pe o De nagaică mânaţi şi ocări bancă şi, scriind, vă povestesc astea.) Şi cântau ne-ntrerupt despărţirea Ca un bocet sirenele-n gări. 20.VI. La plecare, ca şi acum, la întoarcere, remarcasem Ne gonea steaua morţii prin hrube că în imensul aeroport Domodedovo sunt deschise o Şi sărmana Rusie gemea capelă ortodoxă şi o moschee, ambele nu prea mari, Pângărită de negrele dube dar oricând la dispoziţia celor ce găsesc de cuviinţă să Şi ciobota cu sânge pe ea… se roage înainte de a urca la cer sau după ce au cobo- rât cu bine din avion. Musulmanii au ritualuri mai I speciale, legate de obligativitatea celor cinci rugă- Te-au luat când e rumenă zarea, ciuni zilnice prescrise de Coran. Te-am condus ca un dus peste veac, Asta e la Moscova. În aeroport. La Kazan, de unde La icoană scădea lumânarea am purces acum două ore, când priveam de pe zidurile Şi copiii plângeau în iatac. Kremlinului spre stadionul de fotbal funcţional, îmi Rouă rece pe fruntea cu riduri, aminteam că citisem despre un alt stadion ce se con- Şi pe buzele tale – îngheţ. struieşte acolo, pentru Campionatul Lumii la Fotbal Am să url la Kremlin lângă ziduri, ce va avea loc în anul 2018. Pe arena sportivă sunt pre- Cum a fost de-au bocit pe streleţi… văzute spaţii de rugăciune pentru musulmani, aparte pentru bărbaţi şi femei. Din câte am observat, apar- Stare de dinainte de plecare. Una specială. Poate, tenenţa confesională e vizibilă şi în cazul antrenoru- şi una de… auto-socoteală. Răsfoiesc blocnotesul în lui echipei „Rubin“ din Kazan care, chiar pe marginea care am notat cele de până aici şi, nici mai mult, nici stadionului, se întâmplă să-şi treacă, a namaz, a rugă- mai puţin, îmi vine să întreb/ să mă întreb dacă aş fi ciune, palmele peste faţă, apoi îşi perindă mereu prin- un… om harnic. În mai multe cazuri sau perioade, tre degete mătăniile şiragului de care nu se desparte chiar aş fi. Harnic. (Aici nu ar merge vreun sinonim, niciodată. Probabil, mătăniile îl calmează, făcându-l din cele pe care le dă dicţionarul. Harnic şi gata.) Dar să se simtă mai sigur pe situaţie. mai mult aş fi un perseverent în profesie, inclusiv în Mai am în jur de două ore până se încheie escala componenta ei de reporter-scriitor de jurnal. E aici moscovită. După ce va fi să ajung cu bine acasă (de un gen de vocaţie în bună înţelegere cu, deja, o teh- fiecare dată când urci în avion, nu poţi să nu te gân- nică însuşită a captaţiei/ fixaţiei/ naraţiunii diaristice, deşti, ca şi obligatoriu, la ajunsul cu bine; când urci în învăţate, treptat, începând cu studenţia, când scriam tren, mai că se întâmplă să nu te gândeşti la aşa ceva), la jurnalul ce avea să se numească „Student pe tim- escala va fi deja o… ex-cale, sau, mai bine zis, punc- pul rinocerilor“, însă intrată mai convingător în albia tul intermediar de jalonare a acestei/ „acelei“ ex-căi. sa de gen începând cu august 1976, când, în Crimeea/ Odată ce Jurnalul Constanţei Buzea l-am terminat din Crimeea scriam „Refrene sub amnarele soarelui“, de citit acum două zile, trec la simpla „citire“ a ima- publicate mai apoi în „Tinerimea Moldovei“ nu fără ginilor, pe care le-a adunat în imensitatea sa digitală anumite urmări neplăcute, în urma intervenţiei mahă- „Canonul“ compact, uşor de manevrat, dar şi de înaltă rilor de la… ciclopi (comsomol, partid). calitate (PC1562; fac aceste precizări, pentru că, nu este Probabil, în orice călătorie există ceea ce Constanţa exclus, cândva să-i dedic şi lui o odă, precum cea de Buzea numea „puterea de a risipi şi de a aduna“. (Ieri, la începutul acestui jurnal, dedicată… valizei). Bine- am încheiat de citit Jurnalul regretatei colege.) Con- înţeles, ar fi o nebunie să tot manevrez declanşatorul, comitenţa acestor acţiuni centrifuge şi centripete. pentru a trece în revistă cele peste… 700 de fotografii! Dacă nu călătoreai, rămânând acasă, bineînţeles că Mă opresc la câteva, printre care cea a caleştii Ekateri- îţi continuai subiectele de poeme, proză, eseu. Cum nei a II-a, dând zoom-ul la maximum. Păi, acest vehi-

78 HYPERION Jurnal

www.cimec.ro cul nu putea fi unul oarecare, fără moţ (până la exa- de acasă şi de prezenţă, să zic, în lumea mare. Ca şi gerare). Caleaşca ce adastă în Muzeul de Istorie este alte călătorii, reflectate în volumul meu „Drumul cu şi ornată cu rozete şi ghirlande florale. Pe pereţi şi pe fără hieroglife“, şi aceasta e sau – ca şi cum a fost deja portieră are reprezentate zeităţi antice – Zeus, Nep- una fertilă pentru orchestrarea unor partiţii diarias- tun, Venus. Partea din faţă şi cea posterioară aduc a tice, fixate în blocnotes din mers sau la vreun popas, barca şi carul de vitejie ale zeului mării. dar mai ales seara şi dimineaţa, „acasă“, – unde mă În genere, fiecare imagine fotografică, pe care am aflam, la hotel sau la casa de oaspeţi a Uniunii Scrii- fixat-o aici, ar fi parcă un… text rămas în afara jurna- torilor din Tatarstan. lului. Privind imaginea, ai putea să o… povesteşti; să O astfel de scriere ar însemna şi o transgresare, de spui chiar mai multe decât înfăţişează ea; ceva ce e gen, a jurnalului propriu-zis, înţeles în mod tradiţio- dincolo de imagine, ţinând de, să zicem, arhitectură, nal, „canonic“, eu-l nefiind unul jurnalistic, informa- chip omenesc ce e, de fapt, un portret, o biografie. Pe tiv, în discurs, ci angajându-se narativ în contact cu scurt, orice ai fotografia, dincolo de imagine există evenimentul nemijlocit, dar şi cu memoria sa cultu- un potenţial subiect, o informaţie, o istorioară sau rală de călător. Nu o singură dată, factorul evenimen- un ciob din Marea Istorie a Lumii. ţial în sine nu e decât un pretext pentru mobilizarea Prin urmare, tu urmăreşti într-o oarecare trecere în materialului eseistic şi poetic creator de atmosferă. revistă zecile de imagini fotografice, dar renunţând la La evenimenţial se înscrie (şi e… scris) – de ce nu? – şi posibile descrieri de subiecte într-o manieră acînească, peisajul, care poate pune în lumină jocul (mai) com- relativ meticuloasă. Din multele văzute, revăzute ar plex al eseului ca literatură de idei (şi de… sentiment) rămânea, cum ar veni, aşa, un jurnal paralel textu- şi al ficţiunii narative; ceea ce aş numi – a epiciza rea- lui propriu-zis, jurnalului-text. Rămâne, paralel, sau litatea şi discursul diaristic. Pentru că, într-adevăr, poate chiar implicit/ implicat, un foto-jurnal al libe- nu e atât de important să revii acasă cu un jurnal de rului tău arbitru, care te-a făcut să declanşezi meca- călătorie „absolut obiectiv“, elaborat în cheia unei nismul camerei de captat vederi.. Bineînţeles, la o tri- relatări jurnalistice conforme cu hărţile geografice ere severă, multe (sute) din cadre vor fi anihilate, însă şi cadranele ceasornicelor, ci contează în ce măsură vor rămâne, totuşi, destule, – reprezentative, suges- un periplu sau altul te-a predispus (şi) la revelaţia tive, ca un subiect, fie şi oarecum incoerent, al unei… de sine. Jurnalul de călătorie este unul interactiv, cu Şeherezade a fotografiei. Le vei privi, le vei citi. lumea pe care o vezi, dar şi cu tine însuţi, când obser- Apoi, precum am spus, la redactarea unui sau altui vaţiile nemijlocite, „la faţa locului“, sunt într-o con- jurnal de călătorie caleidoscopul fotografic te ajută, comitenţă cu invocaţia (uneori a subconştientului) în special întru precizarea unor detalii, care să fie în cultural-informaţională; e concomitenţa, să zic, topo- concordanţă cu adevărul; adică, atunci când obiec- grafiei, cronologiei şi a liberei simbioze a meditaţiei tivul e în potrivire cu obiectivitatea. Ba chiar multe şi sentimentului, „filtrate“, mai mult sau mai puţin din cadrele inserate în aparat sunt file cu texte lămu- riguros, de rutina profesională. ritoare, din muzee, de pe soclurile monumentelor Parcă de la sine, în unele pasaje jurnalul de călă- din stradă, din albume pe care le-ai avut la înde- torie devine jurnal de idei, mai ales atunci când note- mână. File sau pur şi simplu graffiti, care induc şi ele lor şi reflecţiilor fixate scriptic în imediateţea întâm- o impresie despre mediul în care te afli, despre ceva plărilor pe care le-au surprins şi pe care le evocă li ce se gândeşte – fie şi marginal, să zicem, – pe acolo. se adaugă (de obicei, la transcriere, la „trecerea pe Nu e chiar hazardată, cred, parafraza că: vox graffiti, curat“) momente venite din (retro)perspectiva unor vox dei! Din popor făcând adică parte şi scriitorii/ informaţii şi lecturi de cândva. Cum s-ar spune, impre- născocitorii de graffiti. Pentru că nu cred să existe sia directă şi reminiscenţa livrescă, emoţia „pe viu“ şi cineva care să lase o inscripţie sau un însemn grafic amintirea, evidenţa şi presupunerea, concreteţea şi pe zidurile cetăţii, fără să vrea să transmită un oarece analogia devin părţile constituente ale unui stil (de mesaj. Apoi, ne place sau nu (unora e posibil să nu le jurnal) sintetic. placă) acest lucru, însă graffiti ţin şi ele de libertatea Deoarece călătoria înseamnă şi munca memoriei. cuvântului, implicit – de constituţia ţării, nu? Chiar Mai intensă ca de obicei. În momente de maximă con- dacă pentru unele inscripţii, pe timpuri, în URSS, dar centrare autoreflexivă, dacă nu ai putea vedea „pe cred că şi azi, în Rusia, se poate încasa ceva timp de viu“, sigur că ai putea să-ţi imaginezi cum memoria stat (şi de meditat) la închisoarea cea de toate zilele ta e pusă în mişcare de mişcarea ta fizică prin spaţi- a poporului (dacă acesta nu e încă în deplină demo- ile pe care le străbaţi, le vizitezi. Memoria acţionează, craţie, ci în una mai mult virtuală, declarată şi inter- umblă la propria sa cartotecă, pune, fixează, înregis- pretabilă, cum se mai întâmplă, din păcate, pe Piaţa trează ceva acolo. Ea e preocupată de noua „pradă“/ Roşie, în preajma Kremlinului). (Ah, îmi amintesc captură a simţurilor tale, a firii tale, a intelectului tău. ceva: Sulina românească a fost orăşelul în care nu am E preocupată şi de ceea ce trece prin „malaxorul“ pre- văzut niciun graffiti! Zic de asta, pentru că, nici la o lucrării de informaţii, senzaţii; ce trece prin mecanis- săptămână după ce navigasem pe Dunăre, am ajuns mele tale intime de selectare, de ordonare a acestei la Volga, având, cum era şi firesc să fie, diverşi ter- informaţii şi de reproducere a ei în forme inteligi- meni de comparaţie.) bile, în primul rând pentru tine, deci – şi pentru alţii. Prin forme de reproducere, de emitere a semnifica- În fine şi la fine de drum, iată un posibil final de ce ţiilor, inclusiv prin scris. Adică, şi prin ţinerea unui ţi s-a întâmplat până aici, într-o săptămână de absenţă jurnal de călătorie.

Jurnal HYPERION 79

www.cimec.ro IN MEMORIAM LUCIAN ALECSA oetul și prozatorul Lucian Alecsa a încetat din viaţă vineri, 5 februarie 2016. Lucian PAlecsa s-a născut în localitatea Mihăileni, judeţul Botoșani, la data de 31 ianuarie 1954. Poet, prozator, publicist, Lucian Alecsa a absolvit școala primară și gimnaziul în comuna natală (1961-1969), Liceul Teoretic Siret, jud. Suceava (promoţia 1973). A frec- ventat Cenaclul literar „Mihai Eminescu“ din Botoșani, condus de scriitorul Lucian Valea. Din 1993 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iași. Dintre volu- mele publicate amintim: Orașul de gips, poezii, Iași, Cronica, 1992; Ars apocalipsis, poe- zii, Botoșani, Axa, 1996; Recurs la Joc secund, roman, Botoșani, Axa, 1999; Asupra căderii, poezii, Cluj, Dacia, 2002; Deasupra căderii. A doua geneză, poezii, Botoșani, Axa, 2003; Judecătorul, roman, Iași, Timpul, 2005; Ţinutul Klarei, poezii, Botoșani, Dionis, 2005; Ne- legiuitul amant , roman; Pitești: Paralela 45, 2008; Iluzionista Babette , poezii; București: Editura Vinea, 2008, De veghe în lanul cu moroi , versuri; Cluj-Napoca: Limes, 2009; Klara, Babette și alte iluzioniste , Iași: Tipo Moldova, 2011, Viaţă mahmură și neagră (poeme; Ti- mișoara: Brumar, 2011), Moartea e bine mersi , roman; Pitești: Paralela 45, 2012. Redactor-șef adjunct al revistei culturale Hyperion-caiete botoșănene, editorialist la publicaţiile Evenimentul de Botoșani și Botoșăneanul, realizator TV, Lucian Alecsa a des- fășurat o bogată activitate publicistică, colaborând cu versuri și recenzii la revistele: Ateneu, Baaadul literar, Caietele Oradiei, Conta, Contact internaţional, Convorbiri literare, Cronica, Curierul, Gazeta de Botoșani, Hyperion, Luceafărul, Monitorul de Botoșani, Nord literar, Orizont, Poesis, România literară, Ţara de Sus, Viaţa Românească ș.a. Pentru activitatea sa, Lucian Alecsa a primit Premiul pentru debut, poezie, acordat de Asociaţia Scriitorilor din Moldova, 1993, Premii acordate de Filiala Iași a Uniunii Scri- itorilor din România, 1993, 2009; 2013, Premiul APLER și Premiul pentru construcţii ro- manești acordat de revista Convorbiri literare, 2001. Figurează în antologiile de poezie Nord (Botoșani: Axa, 2009) și Cina 12+1/Vecer- nea 12+1 (Moscova: Vest – Konsalting, 2010). Opera sa a fost tradusă în limbile engleză, franceză, persană și rusă. Lucian Alecsa va rămâne o pagină vie în literatura română. Dumnezeu să-l odihneas- că în pace!

80 HYPERION Cronică literară

www.cimec.ro Gellu DORIAN Lucian Alecsa – un Don Quijote printre ruinele morilor de vînt Lucian Alecsa a plecat subit dintre noi. Cu o zi îna- ci pe la şaizeci şi trei de ani, adică pe la anul. Era un inte am stat cu el la un ceai, aşa cum făceam zilnic, la om care-şi visa ziua veşnică de mîine. Titlurile cărţi- masa noastră din restaurantul „Rapsodia“. De unde lor lui sunt toate legate de această premoniţie, pri- să-mi fi dat seama că va fi ultimul ceai băut împre- vită cu curaj şi, uneori, chiar cu zeflemea, în răspăr, ună cu el?! Nu părea abătut, aşa cum l-am văzut cu făcînd din moarte o fiinţă ce coabita cu el, cu gîndu- cîteva zile înainte, cînd era gata să se risipească în rile lui mai mult decît ne-am putea imagina. Viaţa Lfaţa mea, înainte de a se aşeza pe scaun. A luat un lui a fost, din acest punct de vedere, o proiecţie lite- hap de nitroglicerină şi şi-a revenit. Pe 4 februarie rară. Redescoperise onirismul ca formă în care putea mi-a spus că s-a programat la un spital din Iaşi pen- să-şi descarce toate angoasele, toate transpunerile tru investigaţii mai serioase, chiar să-şi planteze doi estetice ale unei suferinţe pentru care a fost născut. stentori. Urma să ajungă acolo marţi, pe 9 februarie. Ultima carte de poeme, Umbra, agent dublu, apărută N-a mai ajuns. În vară fusese diagnosticat cu angină la Editura Junimea la finele anului trecut, tocmai pectorală. Nu de mult învinsese un cancer. Credea că aceste gînduri negre, mascate de nepăsarea lui faţă şi de data aceasta va putea învinge. Nu s-a mai întîm- de ameninţarea făţişă a morţii, le pune în pagină şi plat minunea. Pe 28 ianuarie, înainte cu trei zile de-a se remarcă în memoria noastră ce începe să-şi prindă împlini şaizeci şi doi de ani, am lansat împreună – el, contur acum ca o carte de adio, dar, paradoxal, şi de eu şi Nicolae Corlat – cărţile noastre apărute recent. speranţă că acest moment va fi mult mai tîrziu. Ne-au prezentat în faţa unui public numeros Mir- Dacă – această circumstanţă nu-şi mai are rostul – cea A. Diaconu şi Vasile Spiridon. A plecat fericit şi s-ar fi redus lupta lui cu sine numai în acest teritoriu cu planuri pentru zilele de mîine. Ştiu că începuse generos (dar din păcate din ce în ce mai marginali- un nou roman, că îşi contura o nouă carte de poe- zat de lumea ignorantă şi ingrată de azi!) al litera- zie, avea de gînd să-şi adune toate articolele de cri- turii, ar fi putut şi azi scrie şi rîde în faţa morţii, aşa tică literară publicate de-a lungul anilor în revista cum au făcut adevăraţii curajoşi ai acestui spaţiu în „Hyperion“ şi în alte reviste literare din ţară – proiecta care viaţa îţi este vîndută, sacrificată, în iluzia unei astfel o carte de sute de pagini. Era în plin şantier şi alte vieţi, care, din păcate, se dovedeşte a fi ştearsă, în plină viaţă. Nici un semn că ar vrea să-şi încheie nesigură, uitată, de netrăit. El însă, în ultimul timp, socotelile cu această lume. Însă în inima lui îşi făcuse s-a aruncat într-o bătălie cu tot felul de ţinte, de inşi, sălaş moartea cu care a dialogat frecvent în ultima de mize false, de perspective ce se năşteau dintr-o vreme; ba o chiar visa şi-şi anunţase prezenţa, cum disperare, în jocul căreia şi-a pus inima sa slăbită de spunea el, în preajma zilei de naştere, dar nu acum, eforturile unei vieţi nu tocmai liniştite. Biciul plin de

Cronică literară HYPERION 81

www.cimec.ro mutelci colţuroase pe care-l arunca zilnic, prin edito- reclădi gloria victoriilor de altă dată. Dar, evident, rialele şi pamfletele sale, pe spinarea politicienilor pe n-a reuşit. Imunitatea acelora la astfel de atenţionări, care-i cunoştea atît de bine şi-i considera cei mai vino- continuîndu-şi impostura cu şi mai mare agresivitate, vaţi pentru dezastrul vieţii noastre de azi, era mînuit i-a scos victorioşi şi pe el un învins a cărui dispariţie cu pricepere şi curaj, fără prejudecăţi sau spaime că le-a scos o răsuflare de uşurare. Am pierdut prin ple- prin loviturile lui îşi va cauza sieşi pricini. Totuşi, pe carea lui un vîrf de lance, un om care nu precupeţea nesimţite, eforturile lui, lupta aceasta surdă cu inşi nici un efort pentru a intra în locurile unde se deci- de nimic, dar importanţi în sinea lor, capitali chiar dea cîte ceva ce putea schimba în bine sau în rău faţa pentru istoria vie plină de hoţi şi hoţii, s-au cuibă- locului. Jurnalistul din el, caustic, neiertător, activ şi rit într-o boală neiertătoare care i-a oprit inima din perseverent, a lăsat în urma lui modelul de urmat de bătăile ei menite să-i ţină viaţa mereu în plin atac. către cei ce fac această meserie ingrată, meserie ce-ţi Ştia că nu-i va învinge, ştia că epidemia aceasta – care poate aduce satisfacţii, dar şi neîmpliniri, dureri şi a atins profund viaţa culturală a locului, pentru care dispariţii subite, ca aceasta prin care Lucian Alecsa s-a bătut cu armele lui – se va transforma în curînd şi-a luat adio de la această lume, care nu l-a înţeles. în pandemie. Desele uşi pe care le-a deschis frecvent, Ce loc gol a lăsat în urmă. Ce vid. Mă uit în dreapta, în spatele cărora stăteau la căldură cei puşi să diri- mă uit în stînga, în faţă, în spate, înainte, înapoi şi guiască banul public, au dat uneori roade, dar de nu-l mai văd. În locul lui a rămas o umbră, care, fără cele mai multe ori, avînd în vedere nepăsarea aces- el, nu va mai putea fi agentul dublu, care să-i şop- tora, nu, fapt ce-l amăra şi-l sufoca pînă la explozii tească: mergi mai departe, nu mai e mult şi-i vei ce nu ţineau cont de cuvintele spuse, tăioase şi ame- învinge… Ochii mei îl vor căuta multă vreme de aici ninţătoare. Am fost părtaş chiar în acele ultime zile înainte pe străzile din Botoşani, dar îl vor descoperi ale vieţii lui la discuţii aprinse cu cei care au lăsat la doar în cărţile sale, în cele publicate şi-n cele scrise şi îndemîna unor impostori valori culturale pe care încă nepublicate. Dar niciodată nu vom şti ce-ar mai le-au transformat în cele mai degradate forme de fi putut scrie, ce-ar mai fi putut face. Vom şti că nu se înţelegere şi expunere ale acestora. Părea un Don va mai putea lupta cu cei care vor umple în continu- Quijote care, nemaiavînd mori de vînt cu care să se are străzile şi viaţa noastră cu mizeriile lor de lux şi lupte, se avînta printre ruinele acestora pentru a le fiţe. Trist timp mă va purta prin această lume fără el.

Gellu DORIAN Cînd rămîi singur după ce pleacă un prieten

întru amintirea prietenului Lucian Alecsa

Cînd rămîi singur după ce pleacă un prieten, încerci să uiţi şi mai tare îţi aduci aminte de el, el stă mai departe lîngă tine, tu nu mai eşti lîngă el, priveşti în gol şi el priveşte în ochii tăi care îl varsă odată cu lacrimile într-un abis din care niciodată nu se mai iveşte nimic, pe obrazul tău se scurge chipul lui ca în tablourile lui Dali ceasurile, încerci să-l ştergi dar ţi-e frică să nu-l sfărîmi, să nu-i poceşti imaginea care se prăvale pentru ultima dată din privirea ta, el e fericit, niciodată nu-ţi atinsese obrazul, niciodată căldura obrazului tău nu i-a fost atît de aproape ca acum cînd el este atît de departe, niciodată nu te-ai gîndit că ar putea deveni lacrima ta, ultima ta lacrimă, ultima ta vorbă spusă cu ochii, aşa cum fac muţii şi surzii să se poată înţelege, aşa cum citesc orbii în ridurile feţei celuilalt gîndurile niciodată spuse, dar tu nu eşti surd, nici mut, nici orb, ci eşti doar un om singur care-şi îngroapă lacrimile în propriul său obraz.

82 HYPERION Cronică literară

www.cimec.ro Liviu Ioan STOICIU Aştept la rând Amuţesc de fiecare dată când îmi mor prietenii de a apărut (în august 2015)! I-am trimis-o printre pri- departe, nu mai pot să gândesc, să găsesc măcar un mele fiindcă el a fost un cronicar literar extraordi- cuvânt care să exprime esenţa legată de despărţire nar, care pe mine m-a copleşit. Eram compatibili. – acum a venit vestea că a plecat şi Lucian Alecsa, la Imediat i-am dat un al doilea exemplar, pe 15 ianu- Botoşani. După ce au dispărut Luca Piţu la Focşani, arie 2016 la Botoşani, cu un al doilea autograf, ono- AViorel Ştefănescu la Galaţi sau Constantin M. Popa rat că mă citeşte… Lucian Alecsa mă speria cu discre- la Craiova. Toţi au scris despre cărţi ale mele şi aşa ţia lui (discreţi erau şi ceilalţi pomeniţi aici). Ones- le-am văzut sufletul ales. Înmormântările îmi fac titatea şi seninătatea lui m-au impresionat tot tim- rău. Cu câteva zile înainte să se stingă, îi uram lui pul – sincer, Lucian Alecsa îi răspunde lui Petruţ Pâr- Lucian Alecsa de ziua de naştere „La mulţi ani, supra- vescu într-un interviu: Decât să gâfâi în permanenţă vieţuitorule!“ Supravieţuitorule… L-am deocheat, după un gram de glorie, mai bine stau în banca mea şi bat în lemn: îi ştiam suferinţele legate de cancerul mă amuz pe seama celor care fac « febră de personali- pe care l-a învins (au fost transfigurate şi în cărţile tate », scot limba după cel mai mărunt succes. Un poet lui). Pe 15 ianuarie 2016 l-am îmbrăţişat la Botoşani, şi prozator valoros – nu pot să concep că n-o să-l mai lăsându-mă interzis: „Nu mi-ai trimis cartea Nous“, văd, n-o să-l mai citesc pe Lucian Alecsa! Poate fiul mi-a spus surâzător, intimidat. Nu se poate, i-am lui îi va continua opera. răspuns, ţi-am trimis-o prin poştă la Săveni de când 9 februarie 2016. Bucureşti

Ioan HOLBAN Seri onirice După ce în Alzheimer, fratele meu geamăn (2013) bătrîn sau în vreun bar de lux/ unde votca-i cu mult ne dădea ştiri din „subteranul mîlos“ pe unde mişună mai ieftină decît agheasma/ cu trei sute de milili- „cîrtiţa demenţei“, în recenta sa carte de poezie Umbra, tri de tărie poţi ajunge pe-un nor pufos, poţi zbura agent dublu (Edi tura Junimea, 2015), Lucian Alecsa fără aripi/ aici delirul oniric e garantat proscrişilor, face o radiografie a haosului pentru a găsi traseele orbilor, curvelor, surzilor şi muţilor“ (Hachiţele lui care îl pot duce dincolo, în lumea cealaltă; în fapt, Dumnezeu). Ddescărcînd „rezervoarele onirice“ – iar Lucian Alecsa Rostogolirea spre altundeva, spre zariştea de din- este printre ultimii onirici rămaşi fideli paradigmei colo de orizontul haosului e un urcuş pe o altă scară structurate în anii 70; Dumitru Ţepeneag are, iată, a lui Iacob; timpul se ondulează şi fiinţa trece în cea- un urmaş şi un discipol care reîncarcă un discurs lite- laltă dimensiune unde ceea ce e dincoace se repetă, ca rar ce părea datat, ieşit din uz -, poetul scrie despre într-o oglindă: aceasta e tera pia onirică despre care realul imaginarului şi cotidianul visului, de dincolo scrie poetul în Toamnă ruginie: revelarea asemănă- de Alzheimer şi moarte, unde purgatoriul şi infernul rii pînă la copie a lumii de pe pămînt cu aceea sub- danteşti sînt strict delimitate: mai întîi, prin delir oni- pămînteană exorcizează frica de moarte a lui Cain şi ric şi horă hipnotică se în-făţişează lumea de trecere, teroarea Apocalipsei de deasupra, le banalizează, le haosul de dinaintea liniştii subpămîntene: „avem la face ţintă a glumelor şi ironiilor unei fiinţe care, pe dispoziţie tot ce înseamnă cu adevărat greu de răstur- calea onirică, devine cu adevărat liberă chiar şi din- nat:/ munţi, mări, dealuri şi blesteme/ iar dacă-i sec- colo de bine şi dincoace de rău, după ce o va întîlni ţionăm burta mamei natură,/ nu-i neapărat cu bis- Moartea: acolo e bine, e ca aici: „planarea în miezul turiul, chiar şi cu un tîrnăcop/ găsim cele mai grele pămîntului n-a fost un lucru cu totul şi cu totul necu- metale, minereuri de tot felul, aur şi diamante/ aici noscut/ eram pregătit să dau peste şobolani cu botu- se găsesc din abundenţă cucută, mercur şi arsenic rile şi mustăţile pline de sînge/ peste larve, cîrtiţe şi pentru toată omenirea,/ aici fier be lava iadului/ la tot felul de gîngănii, mari şi mici/ în universul subte- primul semn poate ţîşni peste toate suflările,/ foră- ran lucrurile lumeşti sunt re flectate cu deplină fide- itul naturii e mai puternic decît al balaurului din litate/ vezi oraşe luminoase şi parcuri de distracţie, Apocalipsa lui Ioan/ dacă totuşi nu suntem mulţu- fabrici şi uzine, muzee şi cinematografe/ numai că miţi de toate aceste poveri/ ne pu tem transforma cu aici nu se trăieşte cu oxigen, ci cu lăptişor de matcă/ toţii în Sisif, să urcăm şi să coborîm/ muntele pînă am uitat să vă spun, aici se convieţuieşte ca-ntr-un ne cresc bărbile ca nişte măturoaie/ avem şi alterna- stup, fiecare mort e regina stupului,/ nu există ter- tiva de-a urca pe scara lui Iacob fără a nimeri neapă- menul de ierarhie, nu se fac discriminări, toţi morţii rat în rai,/ e bine şi-n iatacul vreunei blonde/ sufle- sunt pe picior de egalitate/ chiar dacă mai sunt şi din- tul ni-l putem odihni şi între tufele pămîntului, nu-i tre aceia care nu se plac, se contrează pe păcate,/ dar neapărat în ceruri/ e confortabil şi la umbra nucului fără a se manifesta pe faţă./ după o astfel de experi-

Cronică literară HYPERION 83

www.cimec.ro enţă, am hotărît să mă întorc pe pă mînt/ să le împăr- să ştie dacă mai este util omenirii sau e doar o ficţi- tăşesc oamenilor de ştiinţă cele trăite şi cele văzute, une hazlie/ orele debusolate făceau cruce pe bolta să-şi facă o idee concretă/ cum e şi cu planarea sub- cerească implorînd soarele să facă un scurt popas/ pămînteană/ n-a fost să fie, cînd am aterizat pe locul cît să-şi tragă şi ele răsuflarea pentru a se dezmetici/ unde murisem, totul era pustiu:/ casele erau carbo- secundele curgeau ca un lichid aproape vîscos/ cînd nizate, pămîntul arid, pînă şi soarele era beteşugit,/ prindeau cîte un obstacol în faţă,/ vreun satelit, mete- bietul de el nu mai lumina decît ca un bec chior, de orit sau cine ştie ce altă neprihănită stea/ de fiecare 40 de waţi,/ luna dispăruse definitiv din peisaj/ nici dată erau gata să-şi piardă îndemînarea fluidă/ hor- umbre nu mai erau, spaţiul era ţesut cu fantome în căiau ca porcii-n abatoare“. plină dezintegrare“ (Zbor subteran). Vremea poeziei Poezia lui Lucian Alecsa din Umbra, agent dublu lui Lucian Alecsa este seara onirică; atunci luna are descrie, aproape în detaliu, călătoria poetului la capă- barbă şi ochii holbaţi, lumea ursuzilor se desparte de tul morţii, plecînd din scenariile depresive ale fiinţei lumea beţivilor, se instalează spaima de Apocalipsă şi aflate în „burta unui balaur sau altă tîrîtoare“, avînd, poetul „schizoid“, prins în jocul fatal („Într-un bar de la rîndu-i, „o lighioană ciudată înăuntru“, iubindu-se noapte pe o masă încinsă cu sticle de votcă şi whisky/ cu Rugina, „fata din hamac“, trecînd, după ce îşi trei fetişcane despuiate jucau bowling cu capul meu/ va fi ucis propria umbră, prin purgatoriul unde se l-am recunoscut după forma ovoidală, după urechile agită „şăgalnici drăcuşori“, vîrcolaci, strigoi „slă- clăpăuge şi după chelie/ şi cicatricea revoltată de sub bănogi“, făpturi oligofrene, schizofrenice ori sufe- ochiul drept ce încă mă acuză de neatenţie“ – Într-un rind de Alzheimer, pentru a sfîrşi în seninul de după bar), cheamă întunericul care „înghite cu sughiţuri moarte, într-o altă lume, stăpînită de demonul alb lumea“: este o poveste – iar dimensiunea narativă e „ca neaua sau ca laptele caprelor de munte“. Din cînd tipică pentru poezia lui Lucian Alecsa – din alt timp în cînd, ne spune Lucian Alecsa în Umbra, agent şi din alt spaţiu, scrisă fără emoţii, fără sentimente, dublu, e bine ca lumea însăşi să se transfere în oni- cu o luciditate cristalină. Seara e fanta prin care fiinţa ric, în subteranul mîlos vegheat de bestiile adîncului/ trece de aici, dincolo, cînd primeşte mesaje de bună înaltului, pentru a exorciza frica, teroarea, kitsch-ul, (re)vedere de la tatăl plecat pe lumea cealaltă, unde aproximaţiile şi lipsa de orizont în care vieţuieşte. privighetorile au glas cucuvea şi unde se admite un Lumea tenebrelor e, poa te, lumea supra-vieţuirii, ne armistiţiu în confruntarea mereu mai dură cu „duş- mai spune Lucian Alecsa, unul dintre poeţii care, mai manul din mine“: vremea fiinţei, seara şi dimineaţa ei ales prin ultimele sale cărţi – Ţinutul Klarei, Iluzio- sînt ale unei naturi moarte, cu un poet schizoid che- nista Babette, De veghe în lanul cu moroi, Alzhei- mat acolo unde timp nu mai există: la Crucea ore- mer, fratele meu geamăn şi, acum în urmă, Umbra, lor: „era linişte, era seară, era di mineaţă iar,/ timpul agent dublu – s-a instalat pe primul raft al bibliote- umbla bezmetic de la răsărit la apus şi invers/ fără cii poeziei noastre de azi.

Dan Bogdan HANU Rînduri printre gînduri Am scris despre cîteva dintre cărţile lui Lucian, era pe borne într-un memento mult mai întins. Mărturisesc vremea cînd ne vedeam, adică demult, întotdeauna acum, şi mă gîndesc că este un omagiu discret, Lucian mai rar decît mi-aş fi dorit, căci el era unul dintre puţi- era, de ani, alibiul meu perfect. De cîte ori comutam pe nii în faţa cărora nu devenea imperioasă necesitatea de ipostaza de Mr. Hyde (nu detaliez, riscurile pasiunii), a da din colţ în colţ, nu trebuia să mă foiesc maniacal şi de cîte ori sugeram, într-un fel sau altul, nu contaţi pe Anu-mi trecea prin cap să cotrobăi după machiaje diplo- mine, el era argumentul infailibil, pentru că asta se tra- matice sau să iau viraje bruşte pentru a evita riscurile ducea invariabil prin: „A venit Lucian, merg să mă văd unei coliziuni de principii. Ţeseam lungi şi imprevizi- cu el, aşa că insist a fi scos din program.“ Mai mult ca bile jam-session-uri, iar el îşi însoţea tiradele cu un surîs sigur, subconştientul era artizanul avestei alegeri, cea de prestidigitator satisfăcut de dexteritatea ce-i permi- mai bună fără îndoială, inatacabilă, într-un metalim- tea să scoată mereu cîte ceva surprinzător din manta, baj care nu lasă nici el loc dubiilor: dorinţa sublimială într-un fel şi mucalit şi spontan, în timp ce ochii săi de a-l întîlni. Dar, se pare, am ajuns la vîrsta – nota bene, păreau că urmăresc, din cînd în cînd, cu străfulgerări a neseriozităţii netrucate! – cînd şi alibiurile te pără- sibilinice, pagini dintr-o viziune derulată chiar atunci, sesc, exasperate de prelungita ieşire în decor. în acel timp, cît de real mai putea fi el, ca joc secund Nu-mi amintesc să-i mai fi format numărul de sau, mă rog, instanţă secundă. Cred că bucuria acelor aproape doi ani, iar acum, cînd i-am şters cifrele, mi-a întîlniri explica reculul intens de după, suflul împuţi- părut că nu degetele mele au făcut-o, ci tăcerea însăşi, nat, sentimentul derivei difuze, ca în urma schimbării tăcerea care crescuse între noi se oprise şi formase, în abrupte a cîtorva fusuri orare. felul ei, acel număr, aşa cum ştie ea că trebuie să se înt- Iată-mă scriind aici într-un nedorit regim de urgenţă, împle de fiecare dată atunci cînd nu mai rămîne nimic îcercînd, de fapt, să încopciez cîteva note de jurnal, ţîş- de spus. nite dureros la aflarea trecerii sale într-o altă dimensiune, Rămîi cu bine Lucian, ţină-te Domnul în pace…

84 HYPERION Cronică literară

www.cimec.ro Adrian ALUI GHEORGHE Dicţionarul morţii

Lui Lucian Alecsa, azi

A mai murit un prieten. Azi. Brusc. Ieri a privit în zare, azi dimineaţă privea mai mult în sine. Zîmbea. Dacă el a reuşit, eu de ce nu aş putea?

Ce destin, ce aventură, ce întîmplare! Mort eşti în rînd cu Eminescu, cu Blaga, cu Bacovia, cu Nichita Stănescu. Eşti în rînd cu Traian T. Coşovei, cu Alexandru Muşina, dar şi cu Alexandru Macedon. Generaţii diferite, lumi postume diferite, dar tot acolo, în definitiv. Eşti în rînd cu Veronica Micle, cu Calypso, cu Maria de Mangop, cu madame de Pompadour. Femei, femei. Nume dintr-o panoplie a frumuseţii care nu oboseşte.

Mergem mai departe? Inutil. E un dicţionar al morţii care seamănă cu ficţiunea. Lista e infinită, cît memoria. Da, e alt nivel, popor stelar, fără puricii care sar ca să pară înalţi, fără păduchii care îşi înfundă trompa în piele ca să pară înţelepţi.

Dă-mi, Doamne, înţelepciunea sfîrşitului aşa cum vin unul cîte unul, sfioşi, toţi oamenii pe care îi iubesc să te întîlnească pe Tine.

5 februarie, 2016

Cronică literară HYPERION 85

www.cimec.ro Vasile SPIRIDON Lucian e bine mersi (POEM ÎN PROZA MORŢII CU PLAGIERE SMERITĂ ȘI INTEGRALĂ DUPĂ VOLUMUL Umbra, agent dublu) Moartea, cea veşnic neagră-n cerul gurii şi răzbună- lute, are libertate totală, nu-i supusă vreunei con- toare, este de-un egoism feroce în tot ceea ce face. strângeri de coaste sau de muşchi. Este un pumn de Pentru a doua oară îi este teamă să nu-l uite pe Lucian sânge din care se adapă toate inimile noastre. Din în miezul vreunui pustiu. Dracii isterizaţi fac robin- pulsul ei se naşte visarea, peste bătăile ei se supra- sonade cotrobăind cotloanele întunericului în cău- pune ticăitul timpului. Adesea Lucian îşi scapă în tarea sa: îl consideră un iepure şchiop călare pe-o ilu- hău inima dintre coaste, dar nici nu se sinchiseşte Mzie atinsă de streche. El a coborât din pat, a ieşit pe s-o ridice. De îndată zideşte o alta dintr-un boţ de uşă, a ieşit din curte, a ieşit din noapte, apoi a ieşit argilă şi, uite-aşa, enigma a fost dezlegată: artistul şi din zi. A alergat mai departe, a trecut de cimitir, a are zeci de fiinţe în propria lui fiinţă. trecut de moarte, a luat crucea în spate, a străpuns Cerul s-a deschis tocmai când Lucian se pregătea norii ca un avion cu reacţie, a lăsat în urmă o dâră să mai tragă o mahorcă, să mai bea o carafă de vin şi albastră, ce s-a evaporat imediat, şi un ghiol sângeriu. o cafea şi să mai ia la refec vreun politruc. Singurii Retoric, Lucian ne întreabă ce-l învăţăm să aleagă: care nu vor nimic de la el, din contra, nici nu vor să să dea cu capul de grinzile din tavan sau de bolta audă de numele lui, sunt politicienii. Cu toate astea, cerului? A ales alternativa de-a urca pe scara lui nu-şi vinde umbra pentru câţiva arginţi sau sufletul Iacob, fără a nimeri neapărat în rai, deoarece până pe-o sută de răchie, pe-un bal mascat sau pe-o chin- la Dumnezeu te bruiază sateliţii, avioanele, păsările die. Şi-a scos carnea la mezat pentru a face rost de călătoare şi cele răpitoare. Ba mai mult, te pot mânca câţiva creiţari şi doi îngeraşi care să-i ţină de urât sfinţii, fără să ştii de-s adevăraţi sau draci deghizaţi. când fi-va să împartă timpul cu moartea. În ceruri e Acum, el e acolo unde rodesc fără de apă cele mai lâncezeală totală, nimic nu se trăieşte pe de-a-ntregul, deşănţate fantezii care se metamorfozează într-un pe jumătate totul pare a fi gata trăit. Îngerii nu mai fel de gogoaşă policromă atârnând de aorta lumi- au chef de viaţă fictivă sau dumnezeiască: sunt plic- nii în bătaia vântului. tisiţi de prea multă adulaţie, se zbârcesc de la prima Cu viii e ceva mai simplu, aici intră în joc şi inima, rugăciune. În schimb, dracii sunt într-un du-te-vino ea e motoraşul care reglează eventualele derapaje neîntrerupt, sunt ghiftuiţi cu fel de fel de poveşti ale timpului. Cardiacii se tratează punându-şi ini- inventate pe seama lor. Cică doar diavolul poate mile în insectare pentru a fi mai siguri că sentimen- argumenta ce se întâmplă în astfel de cazuri, deoa- tele lor nu se vor usca de la sine rămânând stafidite rece se ocupă de partea ilogică a lumii, de utopii, iar pe vecie. Inima lui Lucian, suspendată, bate pentru astrologia e materia lui forte. De la Necurat te poţi toată lumea, este întruchiparea generozităţii abso- aştepta la orice, dar, cu toate astea, Lucian e optimist:

86 HYPERION Cronică literară

www.cimec.ro mama, înainte de culcare, i se ruga minute bune şi Lucian a considerat că duminica ar fi cea mai pentru sufletul lui. Îl implora să se liniştească, să nu minunată zi de planare subpământeană, pentru mai trimită atâta rău pe pământ. că se spune că-n ziua lăsată de Dumnezeu pentru Contează foarte mult cum îţi sincronizezi paşii odihnă până şi vietăţile adâncului iau repaus. El des- în defilarea spre marea şi veşnica ta căpătuială. tul şi-a chircit sufletul aici pe pământ, între conven- „Unu-doi, unu doi, faceţi toţi la fel ca noi!“ e îndem- ţii şi bun simţ. Moartea, o hârtie de turnesol îmbi- nul lichelelor haosului, ce aduc cu boschetarii noş- bată cu stropi de rai şi iad, i-a cerut voie să-i tragă tri pământeni şi duhnesc din zori şi până-n noapte a un crochiu. Cică aşa-i în practica creştină, să-ţi vezi iad. Dacă nu mişcă în front, Lucian are toate şansele adevărata faţă prin ochii altcuiva. Astfel i-a ieşit lui ca pe la jumătatea drumului să primească în dar un Lucian tuşa de final în peisaj astral şi poate că e tim- rucsac cu merinde şi-o sticlă de agheasmă. pul să credem în astă lume, virtuală.

Lucian VASILIU Lucianogramă Drag(ă) Lucian de versuri, „Umbra, agent dublu“, apărută la editura de câte ori ne îmbrăţişam fratern, nu uitam să ne „Junimea“ din Iaşi (cu un inspirat şi substanţial cuvânt şoptim scriptoriceşte: Pares cum paribus facilime con- însoţitor semnat de Ioan Holban). Am adăugat volu- gregatur! („Cine se aseamănă se adună“!): mului proaspăt (20 de exemplare – drepturi de autor), 1) Eram născuţi în acelaşi 1954, la un an de la moar- calendarul editurii (unde este prezentă şi cartea ta tea lui Stalin… din colecţia nouă de poezie „Cantos“), catalogul edi- D2) Văzurăm lumina hibernală în aceeaşi lună turii (care, de asemenea, te cuprinde), revista „Scrip- ianuarie… tor“, nr. 1-2/ 2016, unde ţi-am publicat poemul „Sim- 3) Fuserăm botezaţi Lucian, în plini ani proletcul- plu“ („…moartea se dă drept trambulină pentru cei tişti, sovietizaţi… ce vor să aterizeze în rai…“). 4) S-a întâmplat ca taţii noştri, preoţi de ţară, să Ne vom revedea, definitiv, drag(ă) Lucian! Şi ne absolve Teologia interbelică în înstrăinatul Cernăuţi… vom şopti, din nou, fratern: Pares cum paribus… 5) Bărbile noastre paşoptist-lirice se aflau în dialog Dumnezeu să te îngăduie în celesta-i bibliotecă! fertil, de câte ori se priveau în oglinzi contextuale… M-am despărţit de tine, temporar, după ce ţi-am Iaşi, febr. 2016 adus la Botoşani, la zilele „Eminescu“ ultima ta carte

Dan PERŞA Răul de a scrie la timpul trecut… M-a sunat Nicolae Corlat (Nicu) şi mi-a spus că Lucian zi, Constantin Novac, întors de la o întâlnire lite- Alecsa a plecat din lumea aceasta. Am răguşit pe loc. rară ce avusese loc la Iaşi, sau poate chiar la Boto- Al treilea mare prieten care mă părăseşte. Cu ani în şani, mi-a spus: domnule, am nimerit într-o seară urmă, când a murit prietenul meu din copilărie, nu la o masă unde se afla şi Lucian Alecsa şi atâta te-a eram pregătit pentru aşa ceva… şi-am secretat gigan- lăudat, de faţă cu atâţia scriitori importanţi, că ni tomahii, anticorpi ai morţii, pentru a face faţă. Pe s-a făcut jenă, ne-am simţit mici. De ce să mă fi lău- Matunci nu ştiam un lucru care azi îmi este evident: că dat? Eram nedumerit. Publicasem un singur roman, sufletul ne este nemuritor. Ştiu acum că Lucian şi-a „Vestitorul“… a fost un gest frumos să fi vorbit de el, lăsat aici trupul şi-a plecat în alt tărâm, unde noi nu m-am gândit, mai ales că nu ne cunoşteam… Dar avem acces. A pornit în sus, într-o călătorie spiritu- l-am cunoscut mai târziu, după ce m-am mutat în ală, trupul fiindu-i inutil pentru această experienţă. Bacău şi-am ajuns în Suceava la un Colocviu literar. Ştiu că va fi într-atât de absorbit de ea, încât nu ne A venit la Suceava din Botoşani, deşi avea o grămadă va da nici o veste. Dar ne va aştepta şi-l vom întâlni de treburi, a venit pentru câteva ore. I-am lăsat pe din nou, când ne va fi dat şi nouă să purcedem… Ştiu cei cu care mă aflam şi m-am dus cu Lucian la resta- asta, dar nu pot avea bucuria dacilor, ce se veseleau urantul unui hotel şi-am stat de vorbă şi-am pus ţara când un suflet pleca spre sălaşul zeilor. N-o simt, pen- la cale lângă o carafă de vin… Tot la Suceava ne-am tru că un prieten nu-ţi poate fi prieten decât atunci întâlnit un an mai târziu. Venise de această dată cu când te afli pe pământ, iar lipsa lui îmi aduce un sen- „botoşănenii“ – Gelu Dorian şi Nicolae Corlat. Când timent de însingurare. i-am văzut, n-am mai fost mirat că Ştefan cel Mare a Ştiam de Lucian Alecsa, poetul, de pe vremea când bătut imensele armate turceşti. Mi-au părut urmaşii lucram la revista „Tomis“ din Constanţa şi-i îndrăgi- răzeşilor, oameni cu trup drept şi viguros, de nerăz- sem vesurile. Nu-l întâlnisem însă niciodată. Într-o bit în luptă. Dar am fost încântat mai apoi de inteli-

Cronică literară HYPERION 87

www.cimec.ro genţa lor, pe care am fost îndată invidios (uite, sunt că e un luptător şi că biruie zi de zi… şi nu mă aştep- mai tânăr, mi-am spus, uitându-mă la Gellu Dorian tam, în ruptul capului, că îl va răpune fulgerător un şi totuşi mintea lui e mai brici ca a mea) şi de umorul infarct. Eu nu am presimţirea morţii, ca Nicu. lor ce mi-l amintea pe-al unchilor mei, de râdeam cu Acum nu multă vreme (18.01.2012), scriam în jur- gura până la urechi, deşi ei rămâneau perfect sobri. nal de Lucian. O să iau un mic paragraf de acolo, pen- Lucian mi-a părut, de prima dată când l-am întâl- tru că atunci nu vorbeam la timpul trecut despre el… nit, cel mai blajin om din lume. Un om de o bună- şi nu simţeam acest rău al ruperii lumii şi timpului tate exemplară. Dar i-am citit nu doar literatura, ci în două… şi articolele politice din ziare. În articole, nu mai era „Dincolo de prietenia ce mă leagă de Lucian, prie- deloc blajin. Ştiu cât curaj îţi trebuie ca să scrii aşa tenia fiind cea mai pură formă de iubire între oameni, ceva. Lucian a fost un om de un mare curaj şi un om îl iubeam pe Lucian ca poet. Am auzit ades sintagma cinstit cu sine şi cu ceilalţi… Doamne, nu-mi vine să „mare poet“. Ştiu, e un abuz să spui aşa ceva. De fapt, cred că trebuie să scriu despre el la trecut, iar asta la e mult mai simplu: eşti poet, sau nu. Dacă eşti poet doar câteva zile după ce i-am urat, de ziua aniversă- adevărat, aduci oamenilor darurile poeziei. Sintagma rii lui, viaţă lungă şi prosperă… e totuşi valabilă. „Marele poet“ există, dar prin rapor- El, ca om, n-a avut doar trup şi suflet, ci şi talent tarea cititorului la el. Când un cititor spune că un poet literar. Trupul va dispărea, sufletul se va duce la cer, e un mare poet, atunci aşa este. Pentru mine, Lucian dar el nu ne va fi părăsit cu totul. Ne-au rămas cărţile este un mare poet. Îmi aduce acel ceva de nedefi- lui, în care îi vom regăsi aspiraţiile, nobleţea, durerile, nit… o stare, o forţă, o visare, o rupere din timp, un bucuriile, iubirea. Va fi mai departe printre noi prin zbor, nu ştiu… ce se alătură bucuriilor ce-au venit ceea ce a scris, scrisul fiindu-i emanaţia ca om viu. din alte lecturi… ca „Ghilgameş“, ca „Odiseea“. Marii Într-o zi m-a rugat să-i scriu o prefaţă la o carte. poeţi sunt aceia care ne fac inima simţitoare. Faţă de Era un roman despre boală şi moarte şi lupta oame- viaţă, faţă de artă, faţă de cuvinte. Iar acum, că mi-a nilor împotriva condiţiei umane, aspru menite de trimis manuscrisul romanului său, încep să-l îndră- Dumnezeu. Ştiam de suferinţele lui, ce i-au dat vizi- gesc şi ca prozator“. unea acestui roman şi l-au oropsit să mediteze în cel Şi aşa cred, că, prin cărţile sale, Lucian ne va fi pri- mai grav registru ce le este dat oamenilor. Dar ştiam eten întotdeauna.

88 HYPERION Cronică literară

www.cimec.ro MARELE BLOND Era toamnă pe aleile Câm- Apoi au urmat dialoguri pinei. Şi Lucian era. de vis. Politică… din trecut şi Galele A.P.L.E.R. erau pe ter- până în zilele noastre. minate şi profitam de penul- Conversaţia era presărată tima zi în oraşul natal. cu bătăi pe umăr, cu efuziuni Le-am propus băieţilor de empatie întru înţelegerea (Gellu, Nicu, Lucian) o plim- rosturilor sociale şi existenţi- bare până în cartierul Câmpi- ale. Acorduri tacite. Armonie. niţa, la casa părintească. Atât de camarazi deveni- Tata mă aştepta să vin cu seră încât câmpul de luptă domnii. Pentru el poeţii erau nici nu mai conta. Erau mereu Domni care domneau peste de aceeaşi parte a baricadei. Cetatea Cuvintelor. Nici duşmanul nu mai conta. Ne-a întâmpinat cu verva Lucian s-a ridicat brusc, l-a lui molipsitoare. Cu ţuică de prins de umeri şi i- a spus: prune şi cu singurătatea lui. – Eşti un personaj domnule Apoi s-a luat la vorbă cu Alexe. Perfect pentru un vii- băieţii. Pe rând, după vârstă. tor roman. Pe Nicu l-a lăsat la urmă Tata i-a răspuns: fiindcă-l cunoştea. Lui Gellu – Să scrii Alexe cu X nu cu i-a promis o escapadă prin CS…cum se scrie Alecsa. cartier.Trebuia să vadă casele, De câte ori veneam la tata, terenurile, dealul, pădurea şi după îmbrăţişarea ritualică, eventual să-l convingă să se mă întreba cu dor neprefăcut: mute aici. „Ce face Marele Blond?“ Aici e liniştea divină în care poţi scrie poeme O întrebare simplă rostită cu o trăire complexă. inspirate. Tata nu mai e. Marele Blond nu mai e. Perso- Pe Lucian l-a citit… în felul în care tata se com- najul şi Scriitorul sunt în cealaltă lume. porta la „prima lectură“. Ce face lumea cealaltă?! I-a arătat fotografia pe care o ţinea la capul patului. Familia Regală cu Regele Mihai în Gabriel Alexe prim-plan. MARTOR

Radu FLORESCU poemul de azi nu contează că ţi-au uitat numele. nu contează cum te-ai pierdut prin livezile fără fructe ani în şir. atîta ştii. că au trecut şi alţii pe aici. au trecut cu mult înaintea ta. cu mult înaintea lor. cînd locul tău de casă era gol. cînd locul tău în lume era un vis sau o tăcere prelungă. la fel ca şi atunci doar cerul şi pămîntul se strecurau în amiezile tale tîrzii şi erai atît de singur că nimeni nimeni altcineva din lumea asta nu voia să-ţi ia locul.

Cronică literară HYPERION 89

www.cimec.ro Nicolae CORLAT Când pleacă un om ca el, rămâne numai partea luminoasă Un telefon la prima oră a dimineţii, parcă de nicăieri, din afara timpului. În difuzor identific vocea lui Gellu Dorian. Mai mult un strigăt de durere îmi spunea că s-a întâmplat o nenorocire: a murit Lucian! Gândul m-a dus la oricare alt Lucian. Am întrebat: care Lucian? Nici lui nu-i venea să creadă că-mi dă vestea asta. Cu voce stinsă mi-a răspuns: Lucian Alecsa. O zi fără perspective… o ceaţă în jurul tuturor s-a aşternut, deşi soarele lumina cu dinţii lui de Uoţel până în străfundul pământului. Numai în jurul nostru era ceaţă, o ceaţă rece şi densă, venită din moarte. În astfel de clipe rămâi fără cuvinte. Moartea părea că l-a învins nu numai pe Lucian, ci tot ce era în jurul lui, pe o rază îndestulătoare pentru ea. Mi-am amintit îndată de un titlu de carte, “Moartea e bine mersi”. Pe dată vraja ei, a morţii a dispărut. În spatele ei se vedea chipul luminos al lui Lucian, despre care scriu acum prietenii. Când pleacă un om ca el, rămâne numai partea luminoasă, îmi spune Petruţ. În geanta pe care o purtam am gasit cartea lui, dăruită mie cu doar câteva zile înainte, ultima carte de versuri, “Umbra, agent dublu”. Ia uite, ştia el ceva dacă umbra-i era pe post de agent dublu. Înseamnă că Lucian ne joacă o festă, am gândit. Oare ar fi o sperantă să nu fie adevărat, oare nu umbra lui a murit, iar el se preumblă în locul ei, invizibil, să vadă de ce suntem noi în stare?

Nicolae CORLAT „umbra, agent dublu“

in memoriam Lucian Alecsa

de trei zile alerg prin oraş şi nimeni nu bagă de seamă de trei zile am luat satele la rând şi nimeni nu ştie că paşi rătăcitori trec printre ei. la miezul nopţii adorm şi nimeni nu ştie de ce umbra mea hoinărea printre razele lunii până ce dimineaţa un om prevestea printre ceilalţi plecarea mea

m-au dus departe la margini de izvoare într-un anotimp nedefinit pentru ca voi să întârziaţi clipa în care voi fi din nou trup

90 HYPERION Cronică literară

www.cimec.ro Dragă Nicu, Nu fac parte din pârdalnicii care sar să publice După cum ai observat, n-am reuşit să ajung la câte o carte încă nerăcitului scriitor defunct, nu-i Saveni, să-mi iau rămas bun de la rămăşiţele pămân- judec pe cei care o fac, mai ales dacă n-o fac din con- teşti ale lui Lucian. Din păcate, avalanşa de griji care vingere profundă, ci pentru a se afla în postura de… vine şi persistă ne însingurează înainte de însingu- bomboana de pe colivă, dacă au ratat să fie cireaşa Drarea totală, definitivă, din lumea de aici. din vârful tortului, câtă vreme autorul era în viaţă. Am trăit de multe ori moartea de aproape(le), Dar, după o vreme, cu mintea şi inima împăcate adică moartea apropiaţilor. De căte ori dispare câte cu trecătoarea viaţă, propun să-l adunăm pe Lucian un om pe care l-am cunoscut reiterez toate clipele între două sau mai multe coperţi. pe care le-am petrecut împreună. Până atunci, la Iaşi, îl vom evoca, lansându-i Pe Lucian l-am văzut prima oară acum vreo 17 ani, „Femeia nezâmbitoare“ recentă şi ultimă carte. parcă ieri, la Botoşani, el fiind unul din poeţii urbei Cu prietenie adumbrită de dispariţia abruptă a din seria cu acelaşi nume de la Editura Dacia, lan- unuia dintre noi, sată atunci. N-am apucat să schimbăm multe vorbe, Valentin Ajder aşa că până la alte şi alte întâlniri, unele mai lungi, altele mai scurte, nu prea pot să zic ca l-am cunos- cut. Nici chiar după mai multe discuţii, inclusiv cea de dinaintea editării ultimei cărţi („Femeia nezâmbi- toare“) nu pot să spun ca l-am cunoscut, dar a reuşit să-mi devină simpatic, prin felul lui mucalit, expre- siv şi când tăcea mereu cu câte o „datorie“ logosică gata să fie „plătita“. Când un om dispare, ceilalţi se manifestă neaş- teptat, unii îl declară mare, integru etc, lucru care n-ar fi strident dacă s-ar fi întâmplat şi în timpul vie- ţii celui lăudat; aici suntem campioni la aghezmu- iri valorice post-mortem. Alţii, mai nou, dau câte un „like“ la anunţul dispariţiei omului, încât nu ştii dacă e chiar firesc să-ţi „placă“ o ştire care anunţă iminen- tul sfârşit, aici prematur. Moartea cred că ar trebui să impună mai mult respect, mai multă decenţă, mai multă tăcere. Vasile Gogea aprinde câte o lumânare din cuvinte, pe blo- gul lui, pentru cei din generaţia lui, inlcusiv literară, îi tot creşte lista. Am scris câteva rânduri despre moarte dar mai ales despre comportamentul celor încă vii în faţa mortii, poate într-un moment de slăbiciune… autocritică le voi publica, deşi nu e pentru „publicul larg“, dacă mai ştim cine ne mai este aproape şi cine nu. Până atunci, să încercăm să-i păstrăm amintirea lui Lucian, prin ceea ce a scris şi a lăsat.

ucian, conştiinţă puternică, rezis- Ltenţă la compromisuri, şi-a con- struit personalitatea unică pe distanţe lungi, devenind un simbol. Greu de imaginat impactul care va deveni mai vizibil acum, cînd ceea ce părea încheiere este un început, simţind nu numai cei care l-am iubit umbra vie a unei mari personalităţi. Corneliu Dumitriu

Cronică literară HYPERION 91

www.cimec.ro Cezar FLORESCU poem cernit

in memoriam Lucian Alecsa prin oraşul de gips de la marginea ţării pe unde odată descălecase marele emin băteau clopotele de vecernie pe toate frecvenţele vântul sufla în draci peste cuvinte ningea cu cenuşă iluzionista babette îşi înşira pe sfoară trucurile magiei negre iar moartea dragilor scăpată din ospiciu umbla pe sens unic în cămaşa-i de forţă îl dăduse pe unul de-ai noştri în urmărire generală cică nu de mult ar fi tras-o pe sfoară la o partidă de şeptică în doi cu poeme subversive făcând şpagat între aici şi dincolo şi de-atunci îl tot adulmecă pe şugubăţ prin texte şi hipertexte prin sediul usr şi prin vise neînţărcate şi prin amintirile noastre comune vrea să dea cu el de pământ Dumitru NECŞANU şi chiar a dat nu-i cacialma lângă kilometrul 62 până i-a confiscat dacă… toate angoasele Acest aparent desuet „ dacă…“ include o sumedenie de în ţinutul klarei viitoruri,noi sau altcineva noi cei din cercul poeţilor din nord aprindem lumânări mătăsoase hotărăşte întru unul din ele. ne dregem glasurile cu vin Parcă am fi spectatori detaşaţi ne lustruim versurile deasupra căderii poetului în somnul steril privind lumea de la balcon. şi cu sufletul la gură Parcă nu am fi înşine subiectul. aşteptăm recursul la jocul Vae mihi, Lucian Alecsa a aflat de-a v-aţi ascunselea prea devreme hărăzirea! din pipa lui lucian Vae, încă nu suntem pregătiţi să se înalţă fuioare de fum din care îngerii reconstituie minuţios înţelegem sumedenia de „ dacă…“ ! pixelii imaginii în care „Ceasul cel mic nelegiuitul amant A amuţít cu obloanele trase peste conştiinţă trăgea moartea pe roată Secundele stau zgribulite în afara orei“ prea se dăduse în vânt după barba lui (Lucian Alecsa ORAŞUL 11.02.2016 DE GHIPS 1992)

92 HYPERION Cronică literară

www.cimec.ro Liviu APETROAIE „Călugărul“ Lucian Când l-am cunoscut, la Botoşani, mi-a fost prezen- tat: Lucian Alecsa, scriitor. Sunt, de-acum, vreo 20 de ani. Prima mea impresie a fost, însă, a unui călu- găr, descris parcă, deja, de clasicii ruşi. Plete blonde şi ochi albaştri, plini de luminare şi viaţă; îi mai lip- sea sutana şi o cărţoaie sub braţ. CNu mai ştiu cum ne-am apropiat, dar, cu sigu- ranţă a fost între noi şi un fel comun de a citi scrii- tura. După o vreme, când venea la Iaşi, mă căuta şi peste noapte (chiar nopţi, uneori) trăgea la mine. Numai cu bunul nostru prieten comun, Emil Iorda- che (şi el plecat cu cărţile lui către o editudă necu- noascută), am mai trecut asemenea nopţi. Cultură literară solidă şi multe amintiri de breaslă, mai ales cu personaje pe care n-am avut cum să le cunosc; el avea 20 de ani înaintea mea… Eu trei zile înaintea lui. Asemenea, de câte ori veneam la Botoşani, ori mă aştepta, ori îl căutam. Ne trăgeam pe la câte o dugheană şi apăreau şi ceilalţi buni prieteni din lumea scriitoricească botoşăneană. Întotdeauna întâl- nirile noastre au avut ceva sensibil şi înalt. Lucian era exigent, pentru că ştia că, la rândul său, era un scriitor de valoare. Nu ierta, în virtutea spiritului critic, nici M-am bucurat (şi mă voi bucura) de cărţile lui un prieten, când era vorba de text literar. Dar mai- admirabile. Despre unele am mai scris. Doar des- orescian, „opera, iar nu omul“. Amintiri sunt multe, pre cărţoaia aia groasă, de sub pulpana de călugăr, nenumărate şi toate semnifi cative. A avut şi neca- rupt parcă din stampe de ev mediu, n-am apucat să zuri, unele la limită şi cât a fost la îndemână, i-am scriu. Pentru că a ascuns-o pe vecie într-o mănăstire fost pe-aproape, mai ales la Iaşi. fără adresă…

Dragă Lucian, Încă mai aştept textul promis pentru ultima carte. A trecut mai bine de un an, în cutia poştală – puful păpădiilor. Te înţeleg ca nimeni altul, am răbdare. Până mai ieri ai fost ocu- pat peste măsura inimii tale de bun prieten. Totuşi insist, de câteva zile faţă de alte dimen- siuni îţi măsori sufl etul. Acolo (pe lumea cealaltă), unde ni se promite verdeaţă şi răcoare (adevărul o să-l afl u de la tine), acolo, din câte îmi înţeleg, timp nu există, aşa că, dragul meu Lucian, sunt convins că, în curând, voi primi o recenzie cum numai tu ştii să scrii des- pre Poemele mele din sărbătoarea Nebunului. GELLU (intuiesc) MEREU VA PĂSTRA O PAGINĂ ALBĂ PENTRU TINE. Despre mine, alte chestii mai noi nu am a-ţi povesti. Am trecut sâmbătă pe la tine. Nu erai acasă, un individ cu barbă îţi proba costumul, am vrut să-l iau la rost, nu am îndrăznit să-l întrerup, număra ceva pe degete. Pesemne, tu pregăteai un editorial despre Grădina Lui Dumnezeu, pesemne, erai obosit şi te odineai o clipă în trupul inert al străinului. Te înţeleg, Lucian, după un drum aşa de anevoios ţi se cuvine o odihnă bine meritată. Odihneşte-te, omule, apoi aşează în aceeaşi ordine verticală vertebrele, coastele, falangele, apoi seamănă grăuntele de pământ încă o dată, apoi adună-te ca o pasăre Phoenix din nou în cuvânt. Sâmbătă am trecut prin poarta bisericii ca printr-o inimă de poet. Vasile Iftime

Cronică literară HYPERION 93

www.cimec.ro Vlad SCUTELNICU tu întârzii, puţin

lui Lucian stăm toţi la o masă rotundă cu un scaun gol între noi şi te aşteptăm în această sală imensă, în mijlocul acestei zile tu întârzii ca de obicei poate zece minute, poate un sfert academic te aşteptăm să ne povesteşti despre cum l-ai întrecut la o sută de metri plat pe fratele tău şi în vis şi în viaţă chiar dacă pe la metrul cincizecişitrei al cursei te-ai împiedicat şi ai rămas niţel în urmă te aşteptăm să ne povesteşti despre iluzionista Babette ori despre fratele geamăn, Alzheimer cum trec ei veseli braţ la braţ cu nelegiuitul amant UCIAN ALECSA, prietenul drag prin oraşul acesta de gips spre a plecat din Oraşul de gips la judecătorul care face mereu, loc cu verdeaţă. Fără el, prieten mereu recurs la joc secund L desăvîrşit, de neabătut în peste patru decenii de fraternitate, mă simt şi mai te aşteptăm singur. Cu fiecare prieten pierdut sin- ştiu că mai întârzii poate zece minute gurătatea se dezmărgineşte, capătă poate un sfert academic proporţii greu de străbătut. este ziua douăzecişidouădemiişasesutecincizeci a I-au rămas romanele şi inspiratele sale drumului tău poeme. Drag Lucian rămîi în inima umbra, agent dublu mea cu zîmbetul şi bunătatea ta, nicio- te-a trimis spre ţinutul Klarei dată smintite. agăţându-ţi de braţul stâng femeia fără zâmbet Cassian Maria Spiridon dar noi ştim, ştim că vei veni negreşit

! hai vino, PRIETENE scaunul gol dintre noi te aşteaptă ştim că mai întârzii un pic dar sigur tu vii… poate peste un sfert academic, poate peste zece minute…

94 HYPERION Cronică literară

www.cimec.ro Petruţ PÂRVESCU Lucian Alecsa şi-a asumat pe deplin destinul Scriitor, poet şi prozator, ziarist de investigaţie, cetă- Atent, cu verb, Lucian avea, înainte de toate, orga- ţean activ al agorei, martor reflexiv al timpului pre- non, acea capacitate rară a scriitorului-critic de a se zent şi viitor. apleca cu profesionalism asupra textului, nuanţelor Lucian Alecsa, rămâne, pentru mine, unul dintre şi aspectelor sale intrisece, de analiză şi sinteză, de scriitorii talentaţi, maturi, cultivaţi, responsabili, con- cuantificare şi relevanţă. turaţi de inefabila lor conştiinţă a scrisului, de anga- Rar se nasc şi trăiesc astăzi asemenea oameni în Sjare activă a scriitorului în viaţa cetăţii. parţile acestea de lume si ţară. Am fost, poate, unii Aşa l-am cunoscut, acum, mulţi ani în urmă, după dintre noi, prea aproape ca să nu sesizăm pe Omul debutul său cu volumul de poeme „Oraşul de gips“, – Lucian Alecsa în toată complexitatea şi personali- colocvial, grav, atent asupra cuvântului exprimat, tatea sa unică. despre care avea o adevărată religie. Opera sa, puternică, inconfundabilă, sunt sigur, Aşa am rămas, peste timp, prieteni şi amici într-ale va rămâne mărturie aleasă peste oameni şi vremuri. scrisului cetire. Altruist, faţă de prieteni, dar nu numai, Timpul v-a da şi el samă şi loc. Lucian a fost printre primii care au scris depre carte Lucian Alecsa a ars ca o flacără, pururi tânăr, pururi mea de versuri – „Câmpia cu numere“. neterminată! Ceea ce numim talent e o pulsaţie angelică, ce controlează sufletul, măsoară sensibilitatea noastră pământeană şi determină forţa de absorbţie a suflului metafizic din marele trup divin PETRUŢ PÂTRVESCU ÎN DIALOG CU LUCIAN ALECSA

Motto: „Decât să gâfâi după un gram de tate. Mai trebuie amintit de rolul pe care-l joacă edu- caţia, plus „ anturajul“ în care eşti lăsat să-ţi exprimi glorie, mai bine stau în banca mea și mă fiinţa. Ceea ce numim talent e o pulsaţie angelică, ce amuz pe seama celor care fac febră de controlează sufletul, măsoară sensibilitatea noastră personalitate, scot limba de un cot după cel pământeană şi determină forţa de absorbţie a suflu- lui metafizic din marele trup divin. E o chestie ceva mai mărunt succes. Mai sunt dintre aceia mai complicată. Fiecare reprezentăm câte o celulă care-și cosmetizează biografiile pentru a da din acest trup eteric şi infinit, cei cu talent sunt un bine la confruntarea cu posteritatea.“ fel de celule regenerabile, se recompun într-o nouă matrice spirituală după ce se termină mosorelul Petruţ Pârvescu: Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea lumesc, luând din nou în piept o altă formă de exis- sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol au tenţă. Să nu uităm că putem fi şi celulă cancerigenă, jucat (joacă) acestea în viaţa dumneavoastră ? atunci… kaput. Aici e aici, dacă reuşeşti să iei zil- Lucian Alecsa: De la naştere suntem aşezaţi de către nic tensiunea propriilor trăiri, emoţii şi sentimente bunul Dumnezeu într-un câmp destinal, în „matricea înseamnă că ţi-ai exprimat în totalitate fiinţa şi te-ai sorţii“, doar aici ne putem contura şi manifesta per- achitat faţă de viaţă. Cât despre opţiune, e cu totul alt- sonalitatea. Din acest spaţiu prestabilit nu mai poţi ceva. E un factor volitiv, care nu prea te poate încărca evada, vectorii care îţi delimitează „destinul „ sunt cu talent, nici măcar nu ţi-l poate şlefui cineva, asta atât de natură genetică. Deh!, doar vii cu amprentele e, îl ai sau nu-l ai, ghionturile educaţionale sau de câtorva generaţii în spate, cât şi cu o anumită zestre altă natură te pot doar determina să fii mai atent cu spirituală, care, în timp, îţi consolidează personali- harul dat. Nu ştiu în ce măsură am talent, cert este

Cronică literară HYPERION 95

www.cimec.ro însă că mi-am exprimat cu sinceritate trăirile, fără a dar fără să mă uimească, să mă lase mut. Mai degrabă umbla după artificii sau efecte la « modă », n-am for- prietenii au fost cei ce mi-au încălzit zilele negre, în ţat în nici un fel verbul poetic. L-am extins atâta cât compania lor tot timpul m-am simţit întreg şi une- să nu plesnească. Am lăsat totul să curgă de la sine. ori chiar poet. De exemplu, mă leagă o prietenei Ce-i drept, în acest spaţiu care ţi-i lăsat de Dumne- de-o viaţă cu Gellu Dorian. Tocmai, faptul că scriem zeu spre a te exprima, mai poţi apăsa pe accelerator diferit ne face să comunicăm cât mai divers, să nu din când în când, mai poţi da din coate pentru a câş- cădem în redundanţe sau în lehamite. Nu pot nega tiga o poziţie privilegiată printre confraţi. Doar atât. că nu am fost invidios pe ceea ce scriau Nichita Stă- Sincer, am cam stat deoparte, ca un simplu spectator. nescu, Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Marin Sorescu Decât să gâfâi în permanenţă după un gram de glo- sau Ştefan Augustin Doinaş, dar asta nu m-a făcut să rie, mai bine stau în banca mea şi mă amuz pe seama cad în plasa lor lirică, poate că adieri au mai existat, celor care fac « febră de personalitate », scot limba dar nu atât de puternice încât să-mi dezechilibreze cât un cot după cel mai mărunt succes. Mai sunt din- firea, să-mi rupă vela. Paradoxal, nu m-am compati- tre aceia care-şi cosmetizează biografiile pentru a da bilizat cu optzeciştii, tot timpul am trăit senzaţia că bine la confruntarea cu realitatea. intertextualismul este un suflu străin şi că niciodată Petruţ Pârvescu: Istoria literaturii consemnează, uneori, n-o să facă bine unui text, unei gândiri poetice natu- arbitrar momentul debutului unui scriitor. Pentru dvs., rale. Există pericolul ca pe traseul textului să se pro- când credeţi că s-a produs (cu adevărat) acest eveniment? ducă tot felul de ambuteiaje de cuvinte, nesesizabile Vorbiţi-ne câte ceva despre primele încercări literare. de autor, care să ducă la o îmbătrânire spontană a Lucian Alecsa: Mi se pare o aiureală să crezi că debutul produsului liric. Fiecare poet trebuie să suporte pro- a avut loc într- o zi anume, într-o revistă anume şi priul său metabolism liric. Dar să lăsăm asta pentru că din acel moment, pac, ai devenit scriitor. Şi acum teoreticienii literari. sunt sub „teroarea“ încercărilor literare, cine crede Petruţ Pârvescu: Raportul dintre conştiinţă, politică şi gân- că şi-a definit deja traseul literar şi că poate glăsui direa liberă, constituie o mare problemă a lumii contem- tot ce-i trece prin cap fără să mai schimba tonalita- porane. În aceste condiţii, care este, după dvs., raportul tea sau registrul exprimativ, se înşeală amarnic. Câţi dintre cetăţean şi scriitor, dintre scriitor şi putere? poeţi n-au pornit furtunos, au tras de pe cuvânt pie- Lucian Alecsa: Scriitorul este un cetăţean ciudat şi-un om liţa bătătorită de alţii, l-au împrospătat, după care au politic dezastruos, istoria a confirmat din plin această căzut într-o auto-admiraţie sau în manierism, mai- aserţiune. E drept, au existat şi excepţii, dar astea nu mai să-i apuce demenţa. Istoria literară i-a găsit vlă- ne ţin de cald. Creatorul, în general, nu prea atinge guiţi, pe unii chiar înecaţi în propriile lor …interjec- conştiinţa colectivă, cu atât mai puţin s-o modeleze, ţii şi injurii. Prefer să debutez cu fiecare poezie, cu fie- să lucreze asupra ei. În primul rând e prea orgolios care carte, să redescopăr forţa cuvântului în fiecare şi cu prea multă personalitate, el îşi dimensionează respiraţie, decât să mă culc pe-o ureche cu gândurile lumea ficţională şi de acolo doreşte să-i dirijeze pe la nemurire. Hai s-o dăm şi domestic; în presă, prima cei mulţi. Aiureli. Ei bine, nu se poate! De la pupi- poezioară mi-a fost publicată în ziarul „ Zori noi“ din trul cuvântului nu simţi realitatea în dimensiunea Suceava, pe la începutul anilor ’70, apoi în „Clopotul“ ei abjectă, locul unde fermentează logosul politic, de Botoşani, după care în „Luceafărul“. acesta atinge de obicei partea epidermică a vulgu- Petruţ Pârvescu: Care a fost drumul până la prima carte ? lui, are drept scop vulnerabilizarea ţintei ca apoi să-i Lucian Alecsa: Prima carte a avut o perioadă de gesta- toarne cu pâlnia vorbelor goale speranţa în suflet. E ţie îndelungată, câţiva ani buni, a fost tipărită abia în şi asta o artă, pe care oamenii de artă nu au în porto- ’92, la Editura ieşeană „ Cronica“, se numeşte „Oraşul foliul genetic. Zona politică e mult prea alunecoasă de gips“. Vremuri ciudate. Mă bucur că nu s-a născut pentru precarul său echilibru. Încă ceva. Nimeni nu-l prematur, a deschis o pârtie bună şi pentru celelalte ia în serios pe scriitor, aşa apare blocajul de comuni- volume. Văd foarte mulţi poeţi ce pleacă furtunos cu care dintre el şi mulţime. S-au mai văzut voci poetice debutul după care se sting, la a treia carte abia de care au „tunat spre populime dirijând-o spre dezas- mai pâlpâie sau chiar ajung anonimi. Oricine poate tru. Un Adrian Păunescu a avut o oarecare influenţă, prinde un culoar virgin, important este să ai şi suflu dar glasul lui era plin de-o spuză malefică, a fost vai şi să ţii ritmul alergării până la capăt. amar de cei ce şi-au ciulit urechile la vorbele lui gon- Petruţ Pârvescu: Ce personalitate (personalităţi), grupare flabile. Şi n-a fost singurul. Şi prin preajma noastră literară, prieteni, eveniment biografic etc., v-au influen- sunt mulţi ca el, au curajul şi umblă cu coada ridi- ţat viaţa ca om şi scriitor? cată considerându-se atotştiutori, numai că la prima Lucian Alecsa: Dacă cineva îţi influenţează viaţa confruntare serioasă o iau în freză. Şi eu îmi expun înseamnă că eşti o legumă, pot spune că în Cena- opiniile politice într-un ziar, trag în oamenii politici clul „Mihai Eminescu“ din Botoşani mi-am discipli- care nu-şi fac treaba ca-n hoţii de cai, degeaba, nici nat cuvântul, mi-am rafinat gusturile poetice, sufle- nu sunt luat în seamă. Li se fâlfâie de părerile mele. tul nu mi l-a schimbat nimeni, la nivelul lui se pro- Ăştia au un grad de nesimţire greu de prins în cuvinte. duc combustiile lirice, acela este creuzetul alchimic Petruţ Pârvescu: Literatura – la frontiera mileniului III. în care se obţine poezia, din emoţii, sentimente, tră- Din această perspectivă cum apare, pentru dvs., litera- iri. O poezie de „laborator“, lucrată în afara imagina- tura română contemporană? rului hrănit de realitate, indiferent cât de coafată ar Lucian Alecsa: Literatura româna, ca orice literatură, are fi aceasta, respiră un aer fals, pe care cititorul îl simte şi momente de vârf şi clipe de odihnă, cred că acum a în nări de la prima lectură. Au fost personalităţi lite- intrat, mai ales datorită generaţiei 2000, într-un inter- rare care mi-au marcat anumite segmente de timp, val al întrebărilor, într-o uşoară derivă, pare un pic

96 HYPERION Cronică literară

www.cimec.ro ameţită, dar sunt convins că se auto-împrospătează, toţi îndrăgostiţii lumii, morţi şi nemorţi la un loc câştigă în formă, poate mai puţin în fond. Abia ieşită din întunericul bolşevic e normal să aibă ezitări, e / Cerul stă într-o rână greu să se dezmeticească brusc, timp de cincizeci de ca un împărat plin de griji ani a fost legată la ochi, ceea ce se scria în occident, şi alungă cu norişori pufoşi de forma bine sau mai puţin bine, constituia teritoriu interzis unui evantai curcubeic pentru scriitorul român. Nici o problemă, îşi revine drăcuşorii ce-i dau târcoale ca nişte muşte de căcat ea imediat, doi-trei scriitori de forţă o pot pune pe / sub ţâţa ei dreaptă picioare şi readuce în circuitul universal, pe unde respiră o moară de vânt s-a plimbat în perioada interbelică. Mircea Cărtă- de-o frumuseţe astrală rescu deja o duce peste tot în lume. Părerea mea este că se publică mult, fără discernământ, se caută ime- când e gata să-şi dea duhul diat glorie, se practică şocul poetic, se consumă lec- un strop de transpiraţie tură la întâmplare, se pierde enorm de mult timp de pe barba lui Don Quijote o excită prin tot felul de întâlniri inutile între scriitori, se dă ochii acestuia prea multă atenţiei frivolităţilor literare, se ames- devin un şirag de mărgele lucioase tecă valorile, se serveşte balast ca desert şi hambur- la gâtul lui Sancho Panza ger poetic în loc de anestezic oniric. Am speranţa că / într-un bâzâit supărător de elice lucrurile se vor limpezi. Să nu ne facem prea mari sânu-i stâng transpiră, intră-n nelinişte probleme, timpul le va aşeza pe toate cele bune în alăptează în draci albia normalităţii! o irezistibilă şi nesătulă Julietă Petruţ Pârvescu: Credeţi că există un timp anume pentru plină de pistrui şi coşuri pubertine creaţie sau este vorba despre un anumit „program“ al scri- stă la rând şi neastâmpăratul Romeo itorului? La ce lucraţi în prezent?…Pe când o nouă carte?… care o sărută din când în când pe glezne Lucian Alecsa: Ce-i ăla timp pentru creaţie?, dacă sun- cică acolo ar fi zona ei erogenă tem un „produs“ al creaţiei divine, atunci suntem lumea îşi poate imagina însă orice obligaţi să trăim în numele creaţiei, iar la rândul nos- buzele lui devin tot mai cleioase tru să ne proiectăm, să ne prelungim viaţa în crea- şi îmbujorate de atâtea săruturi ţie. Să ieşim din zona definitului lălăit şi s-o spunem pe şleau: când te apucă damblaua, scrii, ce-i progra- / Aplaud cu frenezie spectacolul mat e lecţie falsă. Nimic nu se programează. Am dat pare decupat dintr-o tragi-comedie medievală spre editare două cărţi; un volum de proză scurtă şi cu actori profesionişti un volum de poezii. Sper ca până la sfârşitul anului educaţi prin spitale de psihiatrie să apară. Scriu zilnic, scrisul provoacă dependenţă. / se întunecă de ziuă Petruţ Pârvescu: În contextul celor afirmate, pentru a aud un oftat agitat avea un dialog mai direct cu cititorii noştri, selectaţi ce seamănă cu respiraţia unei sticle de şampanie din opera dvs. un text care, în linii mari, generale, să o privesc fix în ochi vă reprezinte. Vă mulţumesc pentru înţelegere. are naivitatea unui ţânc prins cu mâţa-n sac Lucian ALECSA / aşchii de lună îmi atacă imediat zona mâloasă a nervilor Se întunecă de ziuă sar ca ars direct Moartea stă proţăpită pe coşul pieptului meu pe burta întunericului chiar în dreptul inimii ţeapănă şi catifelată ca o burtă ce ca o matroană ce-şi aşteaptă clienţii ascunde un făt malformat îngână un descântec de leagăn şi-mi retează atenţia cu-n gâjâit prelung / o apuc de plete numără toţi flăcăii pe care i-a sedus şi-o balansez ca pe-o păpuşă gonflabilă cu luciul minţii ei oţelite nici ţipenie de coasă prin jur asta mă înfurie şi mai rău / sub lumina lunii o trag spre mine cuvinte vrăjite fac hora demenţei o înalţ un pic peste umăr dansând haotic din buric şi-o proptesc cu spatele de tocul sicriului / târfa îşi întinde fardurile într-o poziţie care să-mi convină până hăt în lumea cealaltă îi rup chiloţii fragezi şi transparenţi să-i tragă pe sfoară şi pe bieţii îngeraşi o penetrez cu multă ciudă şi cruzime ce sar coarda peste orizont / unghiile ei îmi joacă prin măruntaie la apus de soare ca nişte cuţite de silex / din când în când îşi unduieşte corpul limba e gata să mi-o înghită cu primul vaiet precum o mreană plăcerea ne îmbracă într-o singură epidermă secreţiile sexului ei ce miroase a reavăn pământ, proaspăt săpat. rumenesc de-a binelea soarele dându-i alura unui fagure de miere Iartă-l Doamne pe Lucică din care sug pe rând e nebun şi nu ştie ce face!

Cronică literară HYPERION 97

www.cimec.ro Alfabetul braille O iarnă ca-n iad Descifrez lumina sufletului cu alfabetul braille Este o iarnă cumplită în urechea mea dreaptă hectare întregi de bălării ard în întuneric şi-o vară toridă în cea stângă e o muzică ezoterică pe fundal inima mi-e un adevărat patinoar miroase a jumări de vise romantice alunecă moartea ori de câte ori e o atmosferă superbă dar înecăcioasă încearcă să mă prindă / se tăvălesc de râs mii de lighioane în schimb sufletul arde până la cer, fiecare are câte un stilet înfipt în frunte e o flacără vie, movulie par nişte inorogi înroşiţi de chin şi deznădejde asta după ce l-am stropit cu votcă. cuvintele dau bună dimineaţa scamatorilor ordinari Vântul îi suflă în vele, îl umflă ca pe un zmeu ce transformă vinul liturgic în tinctură de vis copilul din mine se aruncă în beznă spălându-i pe faţă pe dracii împieliţaţi ca pe un derdeluş argintiu goniţi din lume cu mir şi tămâie o pasăre albă îi soarbe zâmbetul inocent de pe chip şi mi-l stoarce în palme ca pe o mură. în dreptul uşii de la intrarea în iad se adânceşte o matahală de umbră stau cu faţa la Dumnezeu purtând două felinare în loc de ochi şi aştept să-mi regenereze trupul ceva mai la dreapta spre scara lui Iacob doi maidanezi şi-au făcut culcuş în orbitele mele se caţără plămânii mei tatuaţi cu nicotină adâncite şi calde se hârjonesc ca nişte pui de veveriţă ies doar noaptea la pradă gângurind slove extrase din destinul meu îmi adulmecă pe rând şi gândurile încep să aibă forma unor nevertebrate splina, ficatul, rinichii şi pelteaua de creier s-au coagulat într-o rânduială atomică fără a se înfrupta însă din ele. fac duş cu stropi de alcool ca un şarpe cărămiziu e drept, o dezinfecţie la sânge în limba răzuieşte luna de solzi orice moment e de bun augur rămâne aşa ca o nucă de cocos se lucrează mereu şi la nivelul creierului dezghiocată de orice urmă de viaţă e un punct tare delicat înot orbeşte în secreţiile gândurilor încep să am rău de înălţime ca-ntr-un lichid amniotic şi unde mai pui, intru şi-n criză de timp oasele se decalcifiază uşor mă amestec tot mai mult cu făptura o mână cioturoasă îmi strânge pielea lui Toma necredinciosul ca pe o foaie de cort mâinile le pierd prin măruntaiele nopţii nu mai e mult şi ajung o celulă sunt gata să le înhaţe ligamente străine conservată în uterul lumii şi apoi să le articuleze în lumea incestului ca apoi să mă divid într-un alt destin asta-mi mai lipseşte ceva mai copt şi c-un cordon ombilical mai elastic să mă culc cu propria-mi făptură chiar ar fi o crimă desăvârşită! Of, este o iarnă toridă în sufletul meu acum inima e un adevărat patinoar E ştiut faptul că înstrăinarea de alunec în stânga, alunec în dreapta sine este halucinogenă moartea o ia de-a berbeleacul e ca heroina pe pârtia deschisă de sărutul lui Iuda visele toate ţi se lipesc precum nişte abţibilduri Fiul meu cu faţa în sânge pe pieliţa lumii se chirceşte în turla inimii mele anesteziind şi cea mai pipernicită realitate şi aşteaptă bătăile clopotului să îmi plâng în draci silabele poate silabisi şi el ceva ce mi-a ciuruit plăcerea de-a îngurgita lumină pe inima goală mă simt hăituit de propriile mele iluzii dar poate mai bine aşa laţul mi se aşează cu multă delicateţe pe grumaz absenţa e cel mai nevinovat culcuş precum un inel de logodnă tăcerea are gură de aur pe degetul iubitei şi alfabetul braille încă nu este cunoscut în iad într-o clipă de neatenţie îmi pot nu scot nici un cuvânt pune oasele de paradă de teamă să nu mă sinucid ţinute la cald în cufărul suferinţei umbra-mi stă deja agăţată să-mi dosesc sufletul în locul măduvei de aripa unui hultan s-o tai hai hui prin lume să muşc mă revolt împuşcând-o din existenţele altora e-o lehamite peste lume pe timp de noapte viaţă nu-i o simplă glumă mă apucă din nou dorul de moarte se hârjonesc femei şi bărbaţi patinoarul din ceruri e arhiplin într-o împerechere dementă gândurile sunt frisonate, s-au îmbujorat de tot. fără decenţă şi fără protocol doar alfabetul braille mă mai poate ajuta – Octombrie, 2015, Săveni

98 HYPERION Cronică literară

www.cimec.ro Ioan HOLBAN Somnia lui Ieronim „Ceea ce şochează, la Ileana Mălăncioiu este, desi- nime în unele dicţionare, calea şi drumul descriu, gur, chemarea obsesivă a unui tărâm straniu, atrac- în fond, traseele fiinţei interioare şi ale poeziei Ile- ţia celeilalte lumi, căutate, invocate, evocate în ima- nei Mălăncioiu. Spre lumea de dincolo e, mai întâi, ginar cu o anume crudă, neînduplecată, stridentă drumul, o rostogolire implacabilă, asemeni mersu- îndârjire. Deprinderea de a bântui statornic prin- lui boilor tineri, ca în Drum din volumul de debut, tre himere într-o nesfârşită scaldă în apa înlesni- Pasărea tăiată: e durativul gerunziului (şchiopă- toareC de vedenii a morţilor, capacitatea de a găsi tând e verbul pivot al poemului), un mod al acţiunii mereu – printr-un fel de dezaxare sacră – o poartă niciodată încheiate: „Mă-ndrept pe drumu-ntunecat de intrare în această lume nălucită presupun iniţi- anume/ Să nu-mi văd boii tineri şchiopătând,/ Le-au erea într-un alt mod de a simţi realitatea, precum intrat potcoavele-n copite/ Şi se tem s-atingă de şi anumite modificări specifice percepţiei“. Astfel pământ./ Din când în când îmi îngenunche-n jug/ fixează Eugen Negrici, într-o pertinentă Prefaţă la Şi fiindcă n-am tărie să-i îndemn/ Se uită blânzi şi antologia Urcarea muntelui, starea, fiinţa şi lumea se ridică singuri/ Şi pleacă amândoi, ca la un semn./ poeziei Ilenei Mălăncioiu; în adevăr, universul din Şi doar la miezul nopţii îi opresc,/ Dejug pentru o poezia Ilenei Mălăncioiu nu e nici „tărâmul celălalt“ vreme şi rămân/ Lătrată de toţi câinii mahalalei/ La din basm, nici departele eminescian, deşi păstrează, poarta potcovarului bătrân./ Le iau pe rând picioa- cum se va vedea, încă explicite legături cu acesta: e rele în braţe/ Şi îi apăs cu palma pe copite/ Să ştiu o altă lume sau, poate, această lume, preajma (re)for- pe care parte-au şchiopătat/ Şi să le-acopăr oasele mulată după desenul lăuntrului unde se întâlnesc tocite./ Bătrânul trece cuiele prin foc,/ Le potriveşte pentru a se completa, pentru a se reîntregi, adică, bine şi le bate,/ Iar când se strâmbă şi ajung în carne/ publicistul şi eseistul din Vina tragică (1978), Călă- Le scoate înapoi însângerate./ Apoi le-ndreaptă şi le torie spre mine însămi (1985), Crimă şi morali- bate iar,/ Mă-ntreabă unde merg şi cine sunt/ Şi ca tate (1993), Cronica melancoliei (1998), A vorbi să ştie de-am să pot ajunge/ Îi pune să se sprijine-n într-un pustiu (2001), Recursul la memorie. Con- pământ./ M-ajută să-i înjug şi să-i pornesc,/ La început vorbiri cu Daniel Cristea-Enache (2003) cu poetul încet şi şchiopătând/ Şi câinii ne mai latră o vreme din volumele Pasărea tăiată (1967), Către Ieronim şi ne lasă/ Şi rănile se vindecă mergând“. (1970), Inima reginei (1971), Crini pentru domni- Unii cercetători ai textului literar vorbesc des- şoara mireasă (1973), Poezii (1973), Ardere de tot pre regimul diurn şi nocturn; păstrând semnifica- (1976), Peste zona interzisă (1979), Poeme (1980), ţia şi importanţa termenilor, se poate vorbi, în poe- Sora mea de dincolo (1980), Linia vieţii (1982), zia Ilenei Mălăncioiu, despre regimul teluric pe care Urcarea muntelui (1985; 1992; 2007). îl circumscrie drumul care, iată, nu e doar al boilor Spre acea altă lume, fiinţa are a parcurge un drum tineri, dar şi al sturionilor spre izvoare (în Sturio- şi o cale: atentă la tot ce se naşte, în ordinea poeziei nii, din acelaşi volum de debut): boii şchioapătă şi înseşi, la timpul marelui joc lingvistic, Ileana Mălăn- îngenunchează în jug, pe drum, sturionii mor după cioiu creează ceea ce se numeşte diferenţa specifică ce vor fi ajuns la izvoare. Tot astfel este, de exemplu, între două concepte care îi guvernează poezia: sino- drumul furnicilor în muşuroi (din În drumul fur-

Cronică literară HYPERION 99

www.cimec.ro nicilor în volumul Peste zona interzisă) sau dru- urcă încet până la piept şi cresc/ Şi trec apoi deasu- mul înapoi al fiinţei în bezna luminată doar de scă- pra lui şi se înalţă spre bărbie./ Să simt că-ncepe să părarea copitelor de boi pe piatra dedesubt; e nemiş- mă-nece această plângere prelungă/ Şi nu e nimeni carea, în fond, pe care poeta o fixează printr-o sin- să mă scoată din ea şi să încep să ţip/ Cât pot către tagmă foarte semnificativă, aceea a oamenilor care pereţii care se clatină-mprejur de parcă/ Au fost stau în drum şi, în acest fel, pot călca peste aburul zidiţi dintr-o greşală pe-o temelie de nisip/ Pe urmă morţilor ori pot învăţa jocul cu roata: drumul e al trupul să se lase încet prin lacrimile limpezi/ Şi să spaimei, jocului, gemetelor, râsului, întărâtării, al se vadă cum se-nalţă deasupra ca un înecat,/ Să nu golului care se răsuceşte, al sângelui şi plânsului: se ştie dacă-n clipa în care-am început să plâng/ Şi „Stăm speriaţi, vine Gheorghe cu roata,/ O-nvârte să mă văd prin plânsu-acesta eram femeie sau băr- pe mână şi saltă din cot,/ Se uită la fierul pornit şi bat./ Şi-atunci să vină cineva de primprejuru-acestui se miră/ Şi râde şi geme şi tremură tot./ Gheorghe loc/ În care-am fost lăsată-anume şi să vă cheme să cu roata, strigă copiii/ Şi-l întărâtă dându-i ocol/ Ca vedeţi/ Că trebuie să mă alunge, fiindcă am plâns să-i ia cercul care se-nalţă/ Şi să-i oprească mâna în atât de mult/ Încât de-un timp au început să curgă gol./ Şi nu e nimeni care să-l prindă/ Căci el îşi trage lacrimi prin pereţi“), noaptea albă investită, în poe- braţu-napoi,/ Dar golul încă se răsuceşte/ Şi-mpinge zia Ilenei Mălăncioiu, cu sensurile adânci ale nopţii roata mai către noi./ O luăm la fugă care-ncotro/ clare din atâtea texte eminesciene şi, mai ales, acest Până ne iese spaima din sânge/ Şi numai Gheorghe dialog unde se adună toate temele majore ale poe- merge încet/ Şi învârteşte roata şi plânge“ (Gheor- ziei romantice şi (post)moderne: „Sfânt cu sufletul ghe cu roata). de moartă plâns de tine îndelung/ Este aerul, iubite, Dacă drumul este al regimului teluric, calea în această noapte albă/ Şi ca lacrima din ochiul tău exprimă, în poezia Ilenei Mălăncioiu, regimul cos- căzută peste lume/ Când pe pieptul ei de zână aşeza- mic, esenţa lumii de dincolo, a tărâmului straniu seşi flori de nalbă./ Mergi încet pe-un drum bătut care de care vorbea Eugen Negrici în textul amintit mai mă îndreaptă iarăşi/ Înspre veşnicul pământ ce-mi înainte; într-o altă ordine, pe cale e dusă, pe drum, apare-n cale/ Răscolit de-acelaşi duh ce se-nalţă şi fiinţa înaintează, merge; calea e ţinta, drumul e mă lasă/ Martor sfintei înălţări şi pieirii sale./ Pot să distanţa-durată până acolo. Câteva sunt ipostazi- spun c-am văzut piatra dată la o parte/ Şi-am văzut erile intens semnificative ale acesteia: locuri „unde mormântul gol şi-o lumină lină/ Care chipul său fru- vreau s-ajung“, în mit şi legendă, mai întâi, în prima mos îl învăluia să-l ducă/ Lumii de lumină./ Pot să carte; „Se subţiază oasele lui Negru-Vodă,/ În Argeş, spun, dar cum să spun,/ Tu găseşti mormântul gol la Biserica Domnească,/ I se preface trupul mort în şi-mi apari în cale,/ Cine-a fost aici, întrebi, şi-a luat suflet/ Şi intră-n noi, să nu se risipească./ Şi sângele, trupul dulce,/ Eram singură, iubite, în această vale“ de suflet îngroşat,/ Ca de pământ începe să se facă;/ (Noapte albă). Parcă ne cade carnea de pe noi/ Şi oasele din humă Dar Ieronim nu e doar, prin context, o figură lirică le îmbracă./ Un Negru-Vodă viu mi-apare-n faţă,/ Cu aparţinând unui cod cultural prea bine cunoscut. În zece meşteri după el trecând,/ Mă uit la ei prin sticla toate volumele Ilenei Mălăncioiu, Ieronim exprimă prăfuită/ Şi-mi pipăi trupul cald şi mă-nspăimânt./ timpul proorocilor; în Inima reginei, de pildă, el este Cu piatră şi cu iarbă-amestecată/ Mi se adună carnea Natanael, proorocul de la curtea lui David: numele în sfârşit,/ Mă sprijin în pământul plin de meşteri/ său înseamnă „darul lui Dumnezeu“, cum se spune Şi plec, lăsând mormântul răscolit“ (Negru-Vodă). în Cartea regilor şi Cartea lui Zaharia, din vechime, În cărţile ulterioare, Către Ieronim, Inima reginei, la fel cum scrie Ileana Mălăncioiu în poemul Calea Poezii, Crini pentru domnişoara mireasă, Ardere din volumul Inima reginei: „Ieronim, galben este de tot, Peste zona interzisă, simbolul dominant al obrazul fiului tău de pe zid,/ Că în noapte o aureolă imaginarului poetic dobândeşte sensuri încă mai de sfânt pare,/ Când singură, cu el rămân pază som- adânci, trasând mai ferm distanţa-durată faţă de dru- nului tău/ Pe pietrele albe de la intrare./ Doamnă, îmi mul din regimul teluric; astfel, calea e somnia, lumea spune, stând nemişcat/ Şi încercând să se apropie cu de dincolo a lui Ieronim, una dintre cele mai impor- greu,/ De pe piatra de unde sunt aş putea/ Să v-arăt tante figuri lirice din cărţile Ilenei Mălăncioiu, îna- calea către tatăl meu./ Încercaţi să ajungeţi pe zid, inte şi după volumul pe care i-l dedică (Către Iero- lângă mine,/ Nu vă fie frică, urcaţi mereu,/ Care este nim). La un prim nivel al lecturii, Ieronim poate fi calea, Natanael, îl întreb,/ Doamnă, şopteşte, calea alăturat unui cunoscut „personaj“ eminescian; şi sunt eu./ Şi rămân mai departe în faţa cetăţii/ Pe pie- nu sunt puţine punţile de comunicare între autoa- trele albe pe care sunt/ Şi-ncep să te văd prin obrazul rea Păsării tăiate şi poezia lui Eminescu, cum, la fel, lui galben/ Asemeni unei aureole de sfânt“ (Calea). modelul productiv eminescian a fost mereu vizibil şi Calea sunt eu, spune Ieronim-Natanael, desemnând foarte activ în literatura noastră contemporană, de traiectul fiinţei dincolo de drumul teluric şi de calea la Nicolae Labiş, Nichita Stănescu şi Ana Blandiana cosmică, spre Edenul pe care ceilalţi prooroci, Daniel, la Cezar Ivănescu, Ioan Petraş şi Lucian Vasiliu; o Ezechiel, dar şi heruvimii îl păzesc: „Ca o pasăre albă „replică“ eminesciană în Dorinţă (atât de frumoasă sufletul lui îmi şade în palmă,/ ce sămânţă să-i caut şi şi originală, însă: „Să am un loc al meu anume unde ce cântec să-i cer,/ ce foc l-a oprit, Doamne, în liniş- să plâng dacă se poate/ Cu capul sprijinit în palme tea aceasta/ din drumul lui către cer?/ A venit cu ari- şi nimenea să nu mă ştie/ Când lacrimile arse-mi pile lăsate în jos,/ cu frică şi-ntristare m-am oprit

100 HYPERION Cronică literară

www.cimec.ro lângă el,/ părea să aibă ochi pe tot trupul,/ semăna lângă drum“ cu o poftă care „pare că vine dintr-un cu heruvimii tăi când s-au arătat lui Ezechiel./ Împre- mit“, în Pasărea tăiată, bătrânii au grijă ca pruncul jur vedeam norul în care-a venit/ şi cele patru feţe să nu uite frica păsării tăiate, ca într-un ritual al pre- nevăzute ale lui/ şi cele patru roţi de hrisolit/ care-l gătirii de moarte („M-au ascuns bătrânii, după obi- duceau acolo unde le spui./ El i-a poruncit să stea în cei,/ Să nu uit de frica păsării tăiate,/ Şi ascult prin palmele mele, mi-am zis,/ în roata lui e duhul care uşa încuiată/ Cum se tăvăleşte şi se zbate./ Strâmb l-a adus,/ Doamne, nu-i pedepsi pe cei ce prind sufle- zăvorul şubrezit de vreme,/ Ca să uit ce-am auzit, să tele ca păsările,/ când ai să-l chemi are să fie sus“ (Ca scap,/ De această zbatere în care/ Trupul mai aleargă o pasăre albă). Regimul cosmic se identifică, aşadar, după cap“): luna este astrul care guvernează această cu timpul proorocilor Natanael, Daniel, Ezechiel, cei lume unde istoriile cu zâne şi Ilene Cosânzene au fost care leagă, în fond, Vechiul de Noul Testament; aici, înlocuite de poveştile cu zeiţe şi nimfe, iar bărbatul şi Edenul e posibila cale, un spaţiu de dincolo de aspri- femeia îşi schimbă zilele între ei, într-un maelstrom mile regimului teluric, unde e cântec de păsări – un al vieţii-morţii; „Nu-mi amintesc decât că am intrat ţinut cu „sfinţii-n ascultare“; calea e urcare în acest într-o pădure,/ Iar o zeiţă tânără aduna zilele de la ţinut (Urcarea muntelui, titlul unui volum publicat noi/ Şi ne-nsemna pe-un copac după lumina din ochi/ în 1985 şi 1992 şi al unei antologii din 2007 e pe deplin Ca la plecare să ni le dea înapoi./ Şi n-am aflat dacă semnificativ), în zona interzisă unde se poate trece zeiţa a fost de vină/ Sau copacul a ars de lumină,/ Dar doar călare pe un cal alb „cu pielea scrisă/ cu vechi ştiu că semnele ni s-au amestecat/ Şi-am luat şapte cântece de moarte“; iată Edenul, tărâmul pierdut şi zile din viaţa unui bărbat./ Şi fiindcă mă temeam mereu promis: „Ţinut din lumea morţii cu sfinţii-n de mânia zeiţei/ M-am furişat într-una dintre ele/ ascultare,/ Aici regina-şi cântă cântările regine,/ Tot Să văd dacă omul acela umblă cu viaţa-ntreruptă/ tânără, iubite şi tot cu fruntea pală/ Încremenită-n Ori şi-a pus în loc zilele mele./ Mărturisesc că l-am palme gândindu-se la tine./ Când stele cad la noi în văzut trăind/ Şi că zeiţa însăşi a fost o clipă fericită/ lumea lor se-nalţă,/ La noi un om se pierde, la ei un Că după-acel amestec de semne şi de vieţi/ Ştia că va sfânt se naşte,/ Regina stă cu ochii pe steaua răsărită/ scăpa nepedepsită./ Apoi ne-a-nconjurat îndurerată/ Şi nou născutu-n moarte încearcă a-l recunoaşte./ De De parcă se temea că nu vom reuşi/ Să intrăm îna- câte ori o stea mai mare i se-arată/ Ies magi cu straiele poi în vieţile noastre/ Şi după şapte zile vom muri“ de foc în cale/ Şi blândul chip al ei caută chipul/ Pe (Mărturisire). care-l dă şi-acuma înfăţişării tale./ Dar tu te schimbi, Sensurile adânci ale liricii Ilenei Mălăncioiu se iubite, din zi în zi la chip,/ Lumina stelei care îşi lasă pot apropia printr-o lectură de felul criticii arhe- raza dreaptă/ Mă tem că n-o să-i poată vesti naşterea tipale; nimic nu e întâmplător, dar nici „ilustrativ“, ta/ În lumea-ncremenită în care te aşteaptă“ (Ţinut). într-o operă care poartă semnele substratului păgân Lecturi grăbite şi ghiduş contextualizate au trans- şi, deopotrivă, reperele sigure ale cultului creştin, la mis o imagine de tot greşită a lumii poeziei Ilenei toate vârstele poeziei, de la Pasărea tăiată până la Mălăncioiu, mai ales a aceleia din Pasărea tăiată, Urcarea muntelui, vreme de patruzeci de ani. Tex- Către Ieronim şi Inima reginei; se identificau acolo, tele din Către Ieronim, de pildă, încep în cântecul evenimente „banale“ din lumea satului, precum straniu al cucului, cea mai importantă (poate şi cea tăierea unui miel sau a unei găini, potcovirea cai- mai „poetică“) pasăre din mito-folclorul nostru: lor (de fapt, a boilor tineri, cum s-a văzut în poeme e vocea destinului, a vieţii singuratice („Se strigă precum Drum sau Întoarcere). Prima carte poate fi cucul singur a nu ştiu câta oară/ Şi îşi răspunde sin- citită şi în această cheie, a retragerii înspre vârsta de gur strigându-se mereu/ Şi strigătul izbeşte în el aur, a existenţei elementare, cu un „personaj“ care fără să vrea/ Şi îl îngân să creadă că nu mai este sin- caută păsări prin cuiburi şi, rănit de zburătoarea gur/ Că are cuibul său în casa mea“), a jocului de-a speriată, îşi opreşte sângerarea cu frunză de salcie baba-oarba „singură pe lume“, sfârşind în incanta- şi pământ; dar, urmărit de şesul şi casa părintească, ţiile descântecului de viaţă după moarte. Preoteasă luând „neliniştea din Vlaşca“ şi rupând pâinea „ţără- într-un templu păgân, poeta ştie că nu doar carac- neşte“, pe ştergare, la moara dintre munţi, persona- terul magic, dar şi ritualul rostirii sunt importante în jul liric din Pasărea tăiată trăieşte în surparea ace- descântec: „Parcă suntem copii şi te-aştept şi nu vii/ lui loc şi acelui timp pentru că, iată, joaca de atunci Să jucăm baba-oarba şi eu ştiu că-ţi plăcea/ Şi mă tem e „nebună“, şotronul, uitat, lăutarii „zic un cântec că în drum ai călcat din greşeală/ Peste aburul mor- nou de la oraş“, iar bâlciul copilăriei şi-a închis tiri- ţilor dintr-o vâlcea./ Dar oricât mă tem şi oricât te bombele. În fapt, universul liric din Pasărea tăiată chem/ Tu te-ai făcut abur şi m-aştepţi să vin/ Să des- are prea puţin de-a face cu satul lui Moromete, aşa cânt tot eu pe numele tău/ Şi să mai încerc să te scap cum, în eroare, s-a scris; el prefigurează un fond arhe- de chin./ «Înger luminat, duhul i l-ai luat,/ Viaţă după tipal din care se hrăneşte toată poezia Ilenei Mălăn- moarte, dă-mi-l îndărăt,/ Şi-am să vin tot eu ca să ţi-l cioiu. Iată. Sunt, mai întâi, fapte mărunte, dar nu aduc/ Când o fi cu părul alb ca de omăt./ Îl cheamă „evenimente banale“, cum s-a spus, pentru că acestea Ion şi-i fecior de om/ Cum n-am mai cunoscut, cum reprezintă textura de bază a unui complex simbo- n-am mai văzut,/ Dacă nu-i mai ai trupul să mi-l dai,/ lic dintre cele mai ample din poezia noastră de azi; Fă-l de la-nceput suflând peste lut»/ Dar descânt în în Nuntă, în faţa mirilor se lasă o găleată plină, să gând şi descânt plângând/ Şi nu înţelege ce chip şi le poarte noroc, în Rugă, cosaşii „mănâncă-n iarbă

Cronică literară HYPERION 101

www.cimec.ro ce nume/ Şi te-aştept să vii şi mă leg la ochi/ Şi joc cel bun). Constelaţia simbolică din poezia Ilenei baba-oarba singură pe lume“ (Ritual). Mălăncioiu cuprinde sumedenie de fiinţe şi semne Cum se vede, Ileana Mălăncioiu respectă întoc- din mitologiile cele mai diverse. Astfel, într-un poem mai canonul: adresarea către fiinţa mitică („Înger din volumul Inima reginei, apare Dale (Dali), zeiţa luminat“), apoi, exorcizarea răului, a chinului. Un caucaziană ocrotitoare a sălbăticiunilor, atrasă, une- poem, Obicei, vorbeşte despre dezgroparea morţi- ori, de chipeşii vânători cărora li se arată sub formă lor la şapte ani, un altul, Ursul, despre vindecarea de pasăre; aceştia trebuie să păstreze taina iubirii, prin călcătura ursului; în Sânge de urs, relaţia cu altfel, ca în basm, unde le stau picioarele, acolo le fondul arhetipal e încă mai evidentă. „Cei ce vor să va sta şi capul: Talismanul Ilenei Mălăncioiu e, prin scape de durerile de şale se lasă călcaţi de urs“, iar Dale, talismanul iubirii tăinuite: „A intrat un ochi de prezenţa acestuia în curte „are darul de a purifica gheaţă,/ A intrat şi celălaltul/ În odaia mea şi-acum/ spaţiul respectiv; alungând duhurile rele“, la naşte- Rând pe rând bucăţi de trup/ Părăsesc încet înal- rea copilului, în unele zone ale ţării, i se dădea o lin- tul/ Şi coboară lin ca-n zbor/ Şi se leagă înapoi/ Chi- guriţă de untură de urs ca să fie „om tare“, cu părul pul cunoscut de noi./ Doamne fă să lege bine/ Mâna de urs poţi scăpa de frică, sângele ursului te poate dreaptă şi cea stângă/ Şi picioarele-amândouă/ Şi o salva de la moarte, documentează G. Dem. Teodo- lacrimă să plângă/ Ca un bob curat de rouă/ Ca să ştiu rescu în Poezii populare române, A. Gorovei în Cre- c-a ieşit bine/ Chipul refăcut de mine/ Din bucăţi, ca dinţi şi superstiţii ale poporului român, Romulus alte daţi,/ Din văzduh,/ Cum prin vorbă printre trup/ Vulcănescu în Mitologie română ori Ov. Densuşi- Fâlfîirea unui duh./ Şi mai fă s-apară şi el/ Şi-naintea anu în Graiul din Ţara Haţegului. Ileana Mălăn- lui să-l văd/ cu aripe-n loc de braţe/ Aplecate peste cioiu scrie în Sânge de urs din volumul Către Iero- noi/ Şi când iar au să se vadă/ Lasă lacrima să cadă/ nim: „Ca să te vindec, Ieronim, ţi-adusesem/ Sânge Pe podea/ Şi să stea/ Ca un fir de mărgărint,/ Ca o de urs, în şoaptă te rugam:/ «Gustă puţin, îţi va face boabă de argint,/ Ca otrava în pahar,/ Ca o piatră de bine»./ Şi, întru adevăr, credeam că în noaptea aceea/ hotar,/ Ca un talisman pe care/ Îl poartă Dale/ Pasăre Cu sânge de urs te-aş putea vindeca./ De sânge tu mare“. Altădată, poemul se duce în simbolul creş- nu te-ai putut atinge,/ Cu sila am vrut să ţi-l torn pe tin al mormântului gol, poeta regăsindu-se prin- gât,/ Vâscos era, deasupra buzelor rămânea,/ Îl dez- tre femeile care au fost la mormântul Lui (Noapte lipeam încet şi-l aruncam/ Şi cu altă cană de sânge albă) sau în înţelesurile unei rugăciuni care se ros- veneam./ Dinadins îl vărsai şi strigai către mine/ Şi teşte, în Biserică, înainte de spovedanie: „ci iarăşi nu ştii, Ieronim, cât de rău îmi părea,/ Altfel aş fi vrut mă tem că nu voi mai fi deloc/ un animal imens mă să fie în noaptea aceea chiar dacă/ Oasele tale zdro- caută cu botul/ cine eşti tu îmi veţi spune şi voi răs- bite, în grabă la loc adunate,/ Sângele de urs să le punde ca obermann/ pentru univers nimic, pentru vindece nu mai putea“. mine totul/ suflete al meu de ce nu pot eu crede/ că Fondul arhetipal al liricii Ilenei Mălăncioiu nu vei umbla aievea încărcat cu poveri/ pe urmele vieţii provine dintr-o relaţie mecanică, în felul cauză-efect, mele care va fi trecut/ şi că-ţi vei aminti ce-a fost ieri/ cu un cod cultural anume; legăturile sunt subte- plătind într-un fel ca semn că exişti/ iar apoi mulţu- rane, „realităţile“ din lumea de dincolo sunt, îna- mit pentru ce vei plăti/ ţi se va ierta de şapte ori câte inte de toate, înlăuntrul fiinţei poetei. Dragostea şapte/ întreaga îndoială din această zi/ şi vei fi vărsat însăşi e ritual păgân; Ieronim se scaldă în apele mor- ca Iona pe celălalt mal/ numai pe jumătate mistuit şi ţilor din câmpie, iar trupul iubitei e asemeni ielelor te vei bucura că eşti viu/ şi vei lăuda botul care m-a (Apa morţilor, Asemenea ielelor), pentru ca, altă- înghiţit“ (ci iarăşi mă tem). Erosul-viaţa-moartea dată, Ieronim să iubească o nimfă cu straiele smulse reprezintă unitatea, pivotul poeziei Ilenei Mălăncioiu, (Rugă, De frică, Fericită să fii): limita e identificarea iar unul dintre semnele cele mai puternice ale aces- erosului în ritualul funerar în Inima reginei, apoi, tui Unu este crinul: „Ci iată crinul, repetându-se la la apogeu, în Sora mea de dincolo; „Ochiul tău cel nesfârşit,/ Trei crini împreună buchetul divin,/ Mai bun, iubite, care sufletul mi-l ştie/ Cum e el, nu cum multe buchete o nuntă şi o moarte,/ Toate nunţile se vede prin tristeţea adunată,/ S-a-ndreptat din nou şi morţile acelaşi crin./ Din crini este hora miresei, spre mine şi mi-e teamă când se uită/ Ca la poarta iubite,/ Din crini convoiul de înmormântare,/ Ca lui cea sfântă care-n noapte se arată./ N-am murit în un balaur cu mii de capete crinul/ Ne iese veşnic în noaptea asta, cum credeam că mor, în somn,/ Doar întâmpinare./ Vântul poartă în el sămânţă de crin,/ de sfânta mea greşeală în tăcere luminată,/ Nu sunt Ies crini din piatra marilor bulevarde,/ Ies crini prin moarta ta, iubite, dar priveşte-mă-n tăcere/ Dacă albul mat al pereţilor/ Şi prin soarele care ne arde./ trupul meu asemeni moartei dragi ţi se arată./ Pot Ca nişte lujere nesfârşite sunt razele,/ Ochiul însuşi trăi doar din privirea ta-ndreptată către mine/ Ca e un crin cu mijlocul gol,/ Vederea se face prin floa- un aer bun ce schimbă din obşteasca agonie/ Şi sunt rea lui albă/ Prin care a curs vitriol“ (Ochiul însuşi moartă dacă trupul meu de moartă luminează/ Şi e un crin). sunt vie dacă-ţi place chipul meu de fată vie./ Când Într-o poezie care desparte-uneşte lumi, simbo- se face întuneric pot trăi din umbra ta/ Care umbra listica hotarului e decisivă. Iată ce spune Ivan Evseev mea firavă în tăcere o înghite,/ Pot trăi din însăşi despre hotar în Enciclopedia simbolurilor reli- umbra aruncată peste lume,/ Numai nu-ţi lua din- gioase şi arhetipurilor culturale: „În structura spre mine ochiul tău cel bun, iubite“ (Ochiul tău duală sau tripartită a lumii, specifică culturilor arha-

102 HYPERION Cronică literară

www.cimec.ro ice şi tradiţionale, orice limită (graniţă, frontieră, pască-n voie/ şi-i dau vin în loc de apă/ cum îţi dam hotar) este un semn al discontinuităţii spaţiului pe odată ţie/ şi ţi-l pup pe botul cald/ şi-n zori îi pieptăn orizontală şi pe verticală. Hotarul desparte, dar şi chiar eu/ părul lung al coamei ude/ c-un piepten din uneşte zone şi nivele diferenţiate valoric; marchează osul meu;/ calul nu mă mai aude“ (Peste zona inter- momentul de echilibru şi cumpănă, deţine concen- zisă). Lângă acest poem de o mare forţă de sugestie trată în sine energia ambilor spaţii polare, antago- trebuie pus, aproape obligatoriu, Ghetsimani, textul niste şi complementare, de unde provine ambiva- care adună toată simbolistica iepurelui; poeta depă- lenţa acestui simbol. Orice trecere înseamnă schim- şeşte alegoria de Paşti („Iepurele care păzeşte ouăle bare, ce poate fi în bine sau în rău. De aici a rezul- în cuibul său de verdeaţă simbolizează moartea, iar tat sacralizarea hotarului, cultul lui în diferite civi- oul închipuie mormântul Domnului care a fost săpat lizaţii“. Citind „în oglindă“ poezia Ilenei Mălăncioiu într-o grădină“, consemnează Pr. Victor Aga în Sim- din Crini pentru domnişoara mireasă, Ardere bolica biblică şi creştină) pentru a asocia, în canonul de tot şi Peste zona interzisă, hotarul e, mai întâi, poeziei Ilenei Mălăncioiu, fondul arhetipal cu sărbă- locul unde duhul lumii vii se uneşte cu cel al lumii toarea creştină: „Ca o armă tremurătoare care-a dat moarte, unde „polii opuşi“ surpă pământul din- greş/ sta trupul meu în luminişul verii,/ hei, iepure, tre ei, pentru ca „să înceapă albul ce nu se mai sfâr- strigam, apropie-te să mă rog ţie,/ acum în dulcea şeşte“; hotarul, la Ileana Mălăncioiu, nu desparte, clipă a greşelii./ Hei, iepure, aşază-te undeva sus/ şi ci uneşte, nu e prăpastie, ci punte: în eros, mai întâi: luminează-mi încet cu harul/ spaimei tale desăvâr- „de spaima unei clipe mai senine/ ce-n taină-mi pre- şite,/ încă nu pot să primesc paharul./ Hei, iepure, găteşte o spaimă şi mai mare/ mă-ntorc peste pră- m-am trezit plângând/ în partea a treia a rugii/ din pastia pe care/ cu spaimă am trecut-o către tine/ un grădina Ghetsimani urmărind/ puterea fugii/ cu care gol imens mă ţine tăcut deasupra lui/ şi mută mun- el se apăra încă/ pe când sufletul meu murmura:/ Tată, ţii către care vin/ simt marginea prăpastiei pierind/ dacă altfel nu se poate,/ facă-se voia Ta“. asemeni unui orizont divin/ fă un hotar mai sigur Despre lumea poeziei Ilenei Mălăncioiu s-a spus, între mine/ şi între ţărmul tău care s-a dus/ vreau să pentru a rezuma, că e „stranie“, „funebră“, de o „paro- m-apropii fără să te văd/ mi-e frică şi merg ca privită xistică febrilitate“; citită în cheie arhetipală, opera de sus“ (de spaima unei clipe). Simbolistica hotaru- Ilenei Mălăncioiu nu ilustrează nimic, nu e nicide- lui e cu totul singulară în lirica noastră contempo- cum expresia în versuri a unui cod cultural (fie el şi rană; hotarul nu e limită, ci „ţinutul acela străvechi“, din „cartea naturei“, cum zicea Eminescu), adus odată e „marginea pe care stăm“, poarta pe unde se intră în cu „liniştea din Vlaşca“; nu e stranie, funebră şi, cu adânc şi „valea îngustă“ sau calea lui Ahab „în cău- atât mai puţin, ireală pentru că această lume este a tarea balenei albe“ sau, altfel, locul de unde începe lăuntrului, (pro)vine şi se (re)întoarce în sinea poe- şi unde sfârşeşte marea călătorie în sine, cum spune tei. Aceasta se poate regăsi în diverse figuri lirice, fie Ileana Mălăncioiu în poemul Pe când călătoream că e „copilul de la circ“ din Pasărea tăiată şi „copilul din volumul Peste zona interzisă: în fond, hotarul curajos“ de la zidul morţii din Către Ieronim sau, în nu e zona interzisă, ci lumea care se află peste aceasta. imagini de un naturalism crud, boul jupuit, naşterea Ritualului funerar care face unitatea cerbului ori jertfirea mielului: „Praznic împărătesc, eros-viaţă-moarte i se adaugă, în logica figurării pe uliţa-mpietrită/ Din drumul meu din nou m-am constelaţiei simbolice, simbolistica foarte specială abătut/ În faţa casei noastre, unde mielul/ Pentru a calului alb, calul funerar la ceremoniile din China jertfă a fost crescut./ Şi nu am cum să mă îndepăr- antică unde se rostea obligatoriu Cântecul calului tez/ De sângele ce curge în tot felul,/ Căci fug pe uliţă alb: „Doamne, iar îmi este frică/ un cal alb cu pielea din poartă-n poartă/ Dar peste tot acum se-njunghie scrisă/ cu vechi cântece de moarte/ a scăpat din frâul mielul./ Trupul lui cald se-atârnă de grinda de sub său/ şi începe să mă poarte/ peste zona interzisă./ scări/ Cu capu-n jos şi pieptul desfăcut,/ De parcă-n Şaua roasă de lemn dulce/ lunecă încet sub mine/ clipa jertfei el trebuie s-apară/ Cu fiecare parte din şi nu ştiu cât mă mai ţine,/ am rămas pe greabănul/ care-a fost făcut./ Numai în curte la Ion nebunul/ ascuţit de mâna Ta/ nu mai mult decât ajunge/ să mă Mielul adus la jertfa-mpărătească/ S-a hotărât că este poată spinteca./ Mă lipesc de el cu totul/ şi-ntind mâi- prea firav/ Şi-a fost lăsat o vreme să mai crească./ Dar nile spre coama/ argintie şi spre botul/ lung înşurubat se întoarce-acasă Ion şi-n drumul lui/ Se simte înde- în sine/ ca o trâmbiţă de foc/ înălţată către Tine./ Cresc lung mireasma rară/ A cărnii despicate cu migală/ vertebrele sub mine/ ca vechi aripi lungi de os/ care La grinda-ncovoiată de sub scară./ Se uită în tăcere bat încet de dorul/ dus al unei alte lumi/ pregătindu-l la mielul lui cel blând/ Cu greabănul ieşit prin lâna să-şi ia zborul./ Îl izbesc plângând în pântec/ şi-n scurtă/ Şi-i spintecă plângând doar o bucată/ Din tăcerea brusc lăsată/ după ultimul cuvânt/ îi simt pulpa dinapoi şi de pe burtă./ Şi eu mă uit la restul coasta în picior/ ca pe-un os ce mi s-a frânt./ M-am de trup cum se ridică/ Şi cum se-mpleticeşte şi îl rostogolit în gol/ dar mai sunt încă legată/ cu lanţul aud pe el,/ Nebunul care-a vrut să-l mai păstreze:/ lui de vertebre/ pe care am fost purtată./ Calule cu Prindeţi-l pe miel, înjunghiaţi-l pe miel!“ (Jertfirea botu-n sus,/ calule cu pielea scrisă/ cu vechi cântece mielului); între altele, astfel de fragmente dovedesc de moarte,/ nu mă mai târî prin pietre,/ stai, e zona o dată mai mult faptul că naturalismul, cât este în interzisă,/ cheamă-ţi mânzul să mă poarte/ înapoi pe literatura română, aparţine femeilor, începând cu şaua veche/ de lemn dulce spre câmpie/ că ţi-l las să Hortensia Papadat-Bengescu, cea din Sfinxul, Bala-

Cronică literară HYPERION 103

www.cimec.ro urul, Romanţă provincială, Logodnicul şi sfârşeşte, cu „copite de piatră“, într-un carnaval al figurilor de iată, cu Ileana Mălăncioiu: „Boul jupuit atârnă cu piatră, pământ şi gresie, în descântecul „îngerului picioarele în sus,/ Pielea nu mai înveleşte carnea lui luminat“ de altădată: „Căutaţi în adânc, în pământ, cea muritoare,/ O lumină dinăuntru şi-o lumină din veţi găsi păpuşi de piatră,/ Cu răpirile arată fuga lor afară/ Lasă coastele să facă cercuri albe de răcoare./ pe caii reci,/ Pe un mânz de gresie albă/ Este femeia Locul inimii aşteaptă însemnat cu cheag de sânge,/ după care treci./ Şi tu atât de drept stai că îţi pare Capul cel cu stea în frunte se mai vede numai unde/ numai că fugi/ După acel trup îndelung iubit,/ Mergi Ochii umezi daţi pe spate vine cineva să-i scoată/ Şi cu calul tău şi cu şaua lui şi cu drumul/ De care ai desparte carnea rece de luminile rotunde./ Eu rămân fost lipit./ Ca de gresia albă din întâia răpire/ Mâi- tăcută-n preajma trupului ce se lungeşte/ Şi se lea- nile mele de trupul tău s-au lipit,/ Din sângele calu- gănă în aer parcă-anume ca să ştiu/ Că din el acum se lui nostru ne vine sângele/ În inimile care-au amu- vede doar o umbră şi-o lumină/ Dată de acea putere ţit./ Bate inima de piatră şi de gresie şi de lut,/ Se de-a fi fost odată viu./ Dar lumina este rece şi încep desface în cele patru bucăţi din care s-a făcut,/ Bat să mă cutremur/ Că în jur nu văd nimica şi încep să-i mai departe bucăţile acelaşi ritm sfânt,/ De parcă dau ocol/ Până când se rup în noapte funiile de pe părţile şi întregul una sunt./ Bate calul din copita oase/ Şi dispare fără urmă trupul care-atârnă-n gol“ de piatră şi ne duce/ Până la cruce, până la soarele, (Boul jupuit). până la şarpele/ În gura căruia stă limba ceasului/ Şi Figurilor convenţionale ale copilului de la circ îngerul nostru cu harpele./ Ieşi îngere din gura soa- şi păpuşarului, sugerând imaginea unui univers relui,/ Din gura lunii, din gura şarpelui,/ Din botul mecanic, standardizat, li se adaugă, în, poezia Ile- de sfântă mioară,/ Cineva umblă să mă răpească a nei Mălăncioiu, câteva personaje lirice în jurul cărora doua oară“ (Răpirea). pivotează multe teme şi motive literare. Mai întâi, Întreagă această constelaţie simbolică unde stră- desigur, este Ieronim: „Era o noapte albă (Doamne, lucesc Isis, Dale, Salomeea, Ierodesa, zeiţele, ielele, ce noapte era!)/ Stam în faţa lui Ieronim şi trupul lui nimfele se transferă în Sora mea de dincolo în bio- era luminat/ Până la oase. Domnule Ieronim, am stri- grafie, părăsind zona interzisă pentru a trece de linia gat,/ (Căci pe vremea aceea îl strigam domnule Iero- vieţii. Registrul liric se schimbă; totul trece în trăi- nim)/ Iertaţi-mă, vă rog, că vă spun, dar mi-e frică,/ rea (i)realităţii imediate, în social, într-un sarcasm Trupul dumneavoastră nu mai este decât/ Un contur neascuns, unde figurile lirice importante sunt Pilat de lumină aproape difuz/ Şi prin el vi se văd toate din Pont, Iuda şi „spectrul“ lui Hamlet, este vremea oasele frânte./ Căci vă spun, în noaptea aceea, prin searbădă de după plecarea Fiului Omului: „Linişte, trupul lui/ Se vedeau bine toate oasele frânte/ Până Isus a fost îngropat,/ Pământul n-a fost încă dat la o la osul frunţii care sta aplecat/ Şi strălucea în par- parte,/ El însuşi nu mai crede acum că tatăl lui/ Stă tea de argint./ Era o noapte albă, Doamne, ce noapte şi-l aşteaptă undeva departe./ Simte pământul înde- era/ Şi cât de frică mi-a fost că stam singură cu Iero- sat şi greu/ Pe trupul care încă sângerează/ Şi plânsul nim/ Şi trupul lui era astfel luminat/ Că prin el se dulce al unei femei/ Dar i se pare totuşi că visează/ vedeau toate oasele frânte“ (Noapte aproape albă). Cum pluteşte încet către cer./ Înălţarea nu este decât Ieronim este, cum se vede, fascinant în partea sa de un vis/ Iar tatăl un necunoscut spre care/ N-ar mai argint şi, altfel, pierdut definitiv pentru că, iată, osul putea să stea cu ochiul deschis./ Norocul lui a fost că a frunţii ros e semnul morţii, al închiderii de după cei murit,/ Norocu-acestei lumi cum ar putea să fie/ Altfel, şapte ani, la dezgropare; argintul este metalul aces- când Tatăl Nostru care se află-n ceruri/ N-aşteaptă tei lumi „stranii“, fie că e al tâmplei „icoanei vechi“, lângă el o fiinţă vie“ (Linişte); poezia coboară acum al oaselor care bat la miezul nopţii „ca un clopot de în stradă, poetei i s-a făcut dor de „ţara de afară“, din argint“, al umărului lui Ieronim („Şi de mare frică am universul de altădată n-a mai rămas decât „un alt fost cuprinsă,/ Ieronim, iartă-mă, nu pot să te mint,/ vis searbăd de înălţare“, totul e în surpare, poetul – Când te-am atins am simţit foarte rece/ Umărul tău melcul cu „sufletul desfăşurat“ din cochilie, cum îşi de argint“ – De frică), al celor trei coaste pe care le spunea în Ardere de tot – e, acum, un reprezentant arată „fiul nostru“. Argintul, cum se ştie, se asoci- care nu mai reprezintă nimic: „Zi de iarnă senină/ ază principiului feminin, lunar şi acvatic; el simbo- Prin fereastra mea se vede bine/ Până în Piaţa Vic- lizează erosul şi lumea care îl protejează, îl tăinuie, toriei, numai victoria/ Cu care ne-am încălzit acum e o sferă semantică a lumii pe care o figurează poe- zece ani/ Nu se mai vede./ Cineva e liber să iasă în zia Ilenei Mălăncioiu; un alt simbol al purităţii, care stradă, altcineva/ E liber să împrăştie mulţimea,/ Eu o apropie pe Ileana Mălăncioiu, o dată mai mult, de sunt liberă să descriu înfruntarea/ Dintre învingă- Eminescu („Sau visând o umbră dulce cu de-argint tori şi cei înarmaţi/ Cu vechile arme ale învinşilor./ aripe albe“). Acest joc gratuit al artei la care/ Nu mă gândisem Isis, Salomeea, Ierodesa, Ieronim şi fiul acestuia, până acum rămâne/ Singurul care mă face să sper născut iar nu făcut, cum se spune în poemul Fiul că sunt/ Eu însămi, în vreme ce nimeni nu mai este/ lui Ieronim sunt, în fapt, figurile lirice din primele Altceva decât un reprezentant/ Care nu mai repre- trei cărţi, care (pre)figurează păpuşile de piatră şi zintă nimic“ (Aniversare). E vremea când cuvintele de pământ din Poezii şi Crini pentru domnişoara se retrag, se îngroapă în sinea unuia dintre cei mai mireasă: universul de piatră de aici este, şi el, al importanţi poeţi ai literaturii noastre contemporane. fondului arhetipal, în aceeaşi cavalcadă a calului

104 HYPERION Cronică literară

www.cimec.ro Dan PERŞA „Puntea artelor“ (PE MARGINEA UNEI CĂRŢI) Nicolae Bârna este un critic exploziv. Mă refer tică şi a colaborat la numeroase reviste culturale. la explozia de idei. Comentariile sale la o carte Totuşi, debutul său editorial se produce la vârsta încep cu un Big-Bang… ideile îşi pornesc expan- de aproape 50 de ani! Cum de un om cu aseme- siunea şi, curând, vor naşte un cosmos. Cosmos nea vervă critică, a aşteptat atât de mult? Şi un om care este diagnoza critică a cărţii comentate. Fiind care, se vede limpede, a urmărit nu doar literatura Nexploziv, criticul nu poate să nu uzeze de tactici clasică şi modernă (este cercetător la Institutul de de prezentare, şi este un mare tactician, cu atât Istorie şi Teorie literară „G. Călinescu“ al Acade- de numeroase şi surprinzătoare stratageme, încât miei Române), ci este un cunoscător profund al aproape că îşi zăpăceşte cititorul. Majoritatea cri- literaturii contemporane, pe care vădit a citit-o zi ticilor de proză sunt oameni „aşezaţi“, bifează cu de zi şi ceas de ceas ani în şir în vreme ce se năş- monotonie bunele şi relele unei cărţi, încât pro- tea. Aidoma pasionaţilor, fie filatelişti sau melo- lificitatea, fantezia tactică a lui Nicolae Bârna te mani, fie anticari sau astronomi – care-şi petrec lasă cu gura căscată. Un cititor neavizat ar putea ore în şir, abstraşi celor lumeşti, cu obiectele pasi- să piardă, din pricina asta, înţelegerea strategiei unii lor. Nu cred, aşadar, să greşesc, spunând că criticului. Căci Nicolae Bârna nu este doar un Nicolae Bârna este un pasionat de cărţile prozei „spumos“. Înainte de a se apuca să scrie, posedă româneşti. Le-a întors, se vede, pe toate părţile, deja, îţi dai seama curând, înţelesurile profunde le-a examinat sub lupă şi chiar sub microscop, ale cărţii ce-o comentează, încât jocurile tactice până în atomul lor… şi le-a privit şi de la mare dis- sunt mai degrabă parade menite să captiveze, tanţă, ca astronomii galaxiile… le cunoaşte şi în dar niciodată fără acoperirea unei judecăţi cri- constelaţii, şi în amănunt. Cine ar fi mai potrivit tice bine fundamentate. Este ceva ce ţine, cred, să vorbească despre ele? Nu cred că-mi pot ima- de temperament. Un temperament expansiv, pe gina pe altcineva decât pe Nicolae Bârna. O face, care criticul nu ţine deloc să-l tempereze. Cu sigu- de această dată (după „Comentarii critice“ – 2001 ranţă, acesta este un mare atuu al său. Faţă, mai şi „Prozastice“ – 2004), în masivul volum ce apare ales, de criticii de aceeaşi vârstă, care au debutat la „Ideea Europeană“, „Puntea artelor“ (2015). Îi în vremea comunistă şi, vrând-nevrând, au fost găsim aici pe: Alexandru Vona, Ioan D. Sârbu, Şte- nevoiţi să adopte un discurs critic „sobru“, sin- fan Bănulescu, Mircea Horia Simionescu, Sorin gurul acceptat – şi le-a rămas meteahna. Căci în Titel, Nicolae Breban, Livius Ciocârlie, George ce-l priveşte pe Nicolae Bârna, este ceva chiar ciu- Bălăiţă, Marin Sorescu, Valeriu Cristea (cu „una dat, dacă este să ne luăm după bibliografia sa, că din marile cărţi ale acestui sfârşit de secol“ – la prima carte pomenită că ar fi publicat-o, datează secolul XX era referinţa –, după cum nu se sfieşte din 1998 („Ţepeneag – Introducere într-o lume să o spună Nicolae Bârna, „După-amiaza de sâm- de hârtie“). Sigur, publicată după ce a făcut cri- bătă“), Augustin Buzura, Dumitru Ţepeneag, Ale-

Cronică literară HYPERION 105

www.cimec.ro xandru Ecovoiu, Dora Pavel, Gheorghe Crăciun, atare. Ia o parte dintre cărţile de proză ale litera- Iova, Liviu Ioan Stoiciu, Mircea Nedelciu, George turii române din ultimele decenii şi le valorifică Cuşnarencu, Petru Cimpoeşu, Octavian Soviany, (sau revalorifică) din punct de vedere critic. Un Hanibal Stănciulescu, Nichita Danilov, Mircea lucru foarte frumos şi sănătos, aş spune: frumos Cărtărescu, Daniel Bănulescu, Dan Perşa, Cătă- pentru cititori şi autori, sănătos pentru litera- lin Ţârlea, Bogdan Popescu, Ion Manolescu, Filip tura noastră, pentru imaginea mai exactă a lite- Florian şi Alexandru Vakulovski. Adică „şapteze- raturii noastre. cişti“, „optzecişti“ – şi câţiva dintre cei ce-au urmat Şi, deoarece „Puntea artelor“ m-a stimulat să şi scriu cot la cot cu marii prozatori ai „promoţi- spun unele lucruri despre proza noastră, să mai ilor“ anterioare. Mai sunt în volum şi articole de adaug faptul că, această originalitate, cumva viziune globală asupra prozei româneşti, cum ar fi extremă, abuzivă, nu-i aşa, transportă cărţile pro- „Romane ‚apocaliptice’ în anii ’90“, „Din nou, câte zatorilor români în cărţi… exotice (nu în sensul ceva despre romanul de azi“ şi „Reabilitarea ficţi- că ar descrie tărâmuri extraordinare, ci al viziu- unii“. Cu siguranţă, alegerea prozatorilor comen- nii). Cumva, fiecare carte de-a prozei româneşti taţi nu a fost întâmplătoare, ci se supune foarte ce are o valoare până la urmă recunoscută (deşi strict unui criteriu valoric. Prin aceasta, „Puntea de obicei la mult timp de la scrierea ei), posedă artelor“ este o carte de critică literară ce participă, acea originalitate extremă ce o face exotică. Cum pe terenul atât de labil al contemporaneităţii, la ar fi? Nu sunt greu de dat exemple. „Ţiganiada“, schiţarea unui canon al prozei româneşti din ulti- „Craii de Curtea-Veche“, „Principele“, „Zadarnică mele decenii. Care ar fi, în acest caz, criteriul de e arta fugii“, „Lumea în două zile“, „Galeria de selecţie al criticului? El pare să aleagă acele cărţi viţă sălbatică“, „Orbitor“, „Viaţa lui Kostas Vene- care, în condiţii istorice normale (la noi norma- tis“ şi câte altele, mai toate, fie proeminente ca litatea nu este niciodată acasă), ar fi putut avea o acestea, fie nu. influenţă, o înrâurire asupra scrierii literaturii la De unde am pornit însă cu aceste observaţii, noi. Dar influenţa nu prea s-a întâmplat. Se intu- catalizate de Nicolae Bârna, este altă poveste. Am iesc unele cauze, cum ar fi lipsa de receptivitate citit într-o zi o remarcă a lui Alex Ştefănescu des- a contemporanilor (cititori şi confraţi) la nou- pre Eugen Barbu: Barbu vroia, spune criticul, să tatea literară… precum şi lipsa de interes a criti- dovedească, prin fiecare nouă carte, că este scrii- cii literare „dominante“, „autoritare“, ce-şi vede, tor. De aceea ar schimba, de la un roman la altul, îndeobşte, de mersul ei… paralel cu literatura. cu totul, registrul stilistic, mijloacele de repre- Ca să aproximez criteriul cel mai probabil avut zentare… totul. Nu are, Barbu, două romane la fel. în vedere de Nicolae Bârna, aş spune că el ţine Romanele sale sunt originale nu doar în cadrul de originalitatea cărţilor de proză românească. literaturii române, ci şi în cadrul… operei sale. Însă, când te gândeşti la „originalitate“, constaţi Este un caz sălbatic de originalitate. M-am gândit că marea majoritate a cărţilor de proză ce s-au vreo doi ani la vorbele lui Alex Ştefănescu. Deşi în scris până în prezent în România sunt de-o ori- intenţia lor primă vroiau să fie răutăcioase, con- ginalitate frapantă. Pricină din care nu se adună ţineau un sâmbure genial de adevăr. Vreo doi ani „curente“ ale prozei şi nu vezi, în literatura noas- am tot pus lucrurile cap la cap şi, până la urmă am tră, un mare curent al Oceanului de Nord… Fie- înţeles şi unde are dreptate şi unde nu are Alex care prozator este, în fondul său, un prozator unic, Ştefănescu. Eugen Barbu nu vroia să demonstreze, un prozator ce, născut în altă literatură, ar da naş- cu fiecare roman al său, că este scriitor, ci vroia tere emulilor. La noi nu, pentru că originalitatea să demonstreze că este cel mai mare scriitor! Iată, pare floare ureche – şi n-ar fi rău fie aşa, pentru în asta constă „nebunia“ (frumoasă, literară), a că asta ar însemna o mare capacitate creativă a… românilor. Fiecare român care este scriitor, vrea poporului, a naţiei. Şi sper să fie aşa (nu vreau să să fie cel mai mare scriitor al tuturor timpurilor. forţez nota spunând că există atâtea dovezi certe), Dar fără această nebunie, nici nu pot exista cu mai cu seamă că străinii au spus-o, nu noi: româ- adevărat scriitori! nul e născut poet! Aici, fiecare scriitor deschide Aşa că, în opinia mea, Nicolae Bârna nu trebuie o uşă spre noi orizonturi literare, dar este nevoit să se teamă de „magnificarea excesivă a valorilor s-o închidă în urma sa… deoarece acele orizonturi autohtone“, atâta vreme cât adevărul din sub- nu sunt de folos nimănui, nimeni nu le valorifică. stratul operelor comentate nu este pierdut din Şi cine le-ar putea valorifica? Pe de-o parte con- vedere. Iar Nicolae Bârna, e vădit în tot ce scrie, fraţii, dar ei sunt, la rândul lor, originali şi ţin la nu pierde niciodată firul realităţii (al demon- originalitatea lor (şi nu-i poţi condamna), pe de strabilului) referitor la cărţile comentate, pen- altă parte, ar putea-o valorifica, în idee, minunata tru a face laude fără obiect. Nu e vorba, adică, în noastră critică literară. Dar n-am constatat, până cel priveşte, de o tendinţă (entuziastă) de mag- acum, să o facă… metodic. Nicolae Bârna pare să nificare a cărţilor prozei româneşti ce îi intră în fie unul dintre cei care a observat aceste lucruri, atenţie, ci de o foarte bună cumpănă critică – pe şi-a pus întrebările de rigoare… şi procedează ca deasupra şi încântătoare!

106 HYPERION Cronică literară

www.cimec.ro Remus Valeriu GIORGIONI Constantin Stancu – PO(E)MUL CU SCRIBI Unul din poeţii neglijaţi, consideraţi sub cota valorică reţii, care practicau un ascetism sever când era vorba de reală de critici este şi Constantin Stancu de la Haţeg. Deşi textul sacru. (Se zice că de fiecare dată când întâlneau în a debutat de timpuriu şi promiţător (prin concurs!) îna- text Tetragrama se opreau din scris şi făceau o abluţiune, inte de 1989, an de cotitură chiar şi în literatură şi a perse- abia după aceea reluau lucrul.) „Scribul este scriptorul din verat în continuare, critica literară contemporană cu noi vechime, cel care transcrie rece, sec, depersonalizat eveni- procedează cu poeţii fără apartenenţă ca maimuţoiul acela, mente şi fapte diacronice, pe când poetul este un mesager Usimbol al Mafiei, care nu aude-nu vede-nu vorbeşte… Dar al sufletului uman, spune cu mare îndreptăţire cunoscutul realitatea este că se şi scrie mult în România noastră con- poet hunedorean amintit mai sus (subl.n.). Iar poetul nos- temporană – mai ales poezie –, atât de mult încât e greu de tru, în poemul citat, o reală artă poetică: „acesta, cititorul, aplicat o grilă valorică unică iar vocile autentice se estom- şi mai ales scribul/ cel care s-a spălat pe mâini înainte de a pează inevitabil, dacă nu se chiar pierd în vacarmul naţi- scrie/ poemul acesta şi/ s-a îmbrăcat cu haine curate/ şi-a onal general. Iar inflaţia de poezie incomodează canonul, schimbat inima…“ mai cu seamă în situaţia când jocurile/locurile au cam fost Poate că e un semn al predestinării faptul că la chiar făcute – distribuite – ocupate. (În canonul actual mai pot pagina 100 a culegerii de faţă autorul a strecurat un final eventual penetra cei foarte tineri care sunt, cu toţii extra- de poem antologic (sau, mă rog: un final antologic de ordinari, (cvasi)geniali… Nimeni nu-şi mai bate capul cu poem), în măsură să dea seamă de întreaga poetică a haţe- cei „rămaşi de căruţă“.) ganului nostru: „Mamele poeţilor nasc imagini/ mamele Avem, aşadar, în cazul de faţă un poet format, bine dascălilor teme aburind în criza sinelui/ mama moarte structurat, textele sale sunt fără cusur, din orice parte le-ai naşte poeme…“ (s.n.). Iată un postulat poetic de discutat – considera (este aproape imposibil, bunăoară, să „vânezi“ un text de analizat. Poemul se cheamă Bicicleta lui Picasso o greşeală de tipar, lucru mărunt am putea zice, dar după şi îl evocă pe Nichita Stănescu, cel care a aplicat în poezie noi simptomatic, de neneglijat; mai ales în zi de azi când „legea negării negaţiei“, când a statuat strălucitorul haiku puţine edituri mai beneficiază de un corector profesionist „întunecând întunericul/ iată/ porţile luminii“. Iar bicicleta plătit). Nici un cuvânt de prisos, viziuni închegate şi uni- în chestiune este una furată şi transfigurată: „miracolul tare – iar viziunea dă măsura unui poet, mai mult decât sti- poeziei ca o bicicletă furată de Picasso“. lul ales. Chiar dacă nu întotdeauna poemul încheagă un … Nu ştim dacă o fi existând în biografia marelui pictor sens. Dar trebuie să ţineam seama de faptul că poezia are un asemenea amănunt, „accident biographic“ picant, dar logica ei aparte, mai cu seamă la fericiţii care au reuşit să-şi însăşi compararea poeziei, a miracolului ei multimilenar delimiteze un areal propriu, să marcheze în câmpul vast cu un obiect atât de banal este un act de curaj. Iar curajul al literaturii aşa-numitul univers liric personal. artistic este adeseori echivalentul talentului, al înzestrării S-a mai spus de alţii – dar încerc şi eu, accentuând, să – a se lua în considerare în acest sens doar avangarda! Dar punctez câteva date esenţiale ale poeticii marca Constan- poeziile lui C.S. conţin mult mai multe elemente şocante tin Stancu: poezia este pentru el metanoia, Schimbarea „desprinse din context“, „ilogice“. (Rămâne de discutat dacă inimii (titlu emblematic de poem). Dacă autorul face dis- în toate cazurile aceste elemente se supun logicii lirice tincţia necesară între scrib/scriptor şi poet – iar aici se intrinseci.) Deseori în poemele lui întâlneşti câte-o bestie, cuvine menţionată aserţiunea inspirată a lui Eugen Evu un barbar; – bestia nu lipseşte nici din acest poem, deşi nu – în poema citată „personajul liric“ procedează ca maso- ni se sugerează la cine s-ar face aluzie: “… plus bestia de la

Cronică literară HYPERION 107

www.cimec.ro colţul străzii, care râde de poeţii/ uitaţi…“. Pentru subiecti- cu degetul în carnea ta, în/ sângele tău…“ (Uşi de sânge). vitatea absolută a gândirii poetului materia este „precum „Pete de sânge pe un cuvânt în care te zbaţi/ (…) / Anima- o hemoragie în spirit“. Aici se află probabil şi cheia celor lul cel lacom prins este în laţul de mătase,/ cu ochii pri- trei versuri din finalul poemului, cu care am început dez- veşte la fiinţa care se strânge-capcană“ (Pete de sânge pe baterea. În loc de oameni din carne şi sânge, născătoarele un cuvânt). Aceasta este latura postmodernă a poeziei lui de poeţi nasc imagini (esenţe) – mamele „didactice“ nasc Constantin Stancu, sigla de foc a apartenenţei la genera- temele viitorilor elevi ai fiilor lor, iar Mama Moarte… Ei, ţia optzeci (chiar dacă constituie un „exemplar“ atipic al aici se încâlcesc firele exegetului, dialecticianului! ei, precum subsemnatul). Nu ştiu dacă un alt poet, chiar dintre cei care execută Un poem enigmatic – un fei de „Inel cu enigmă“, titlu în absolut poetica morţii – un Aurel Pantea, bunăoară – a de Mihai Ursachi – este Cartea veche din care au fugit oame- mai… declarat ceva asemănător despre moarte! Sau des- nii. Pentru imaginaţia vizionară a poetului, pământul e pre poezie în contextul morţii. Nu ştim nici dacă „moarte“ ca o carte veche din care oamenii închişi în vers evadează în cazul de faţă înseamnă extincţie, expiere, anihilare (pre- prin brazdele primăverii, care acţionează ca o rană a Terrei cum jalnica expresie a unora, care nu cred în nimic: cutare – poarta vie şi vorbitoare dintre lumii, prin care ies oamenii a trecut „în nefiinţă“!). Sau poate este moartea împără- la lumină: „Pe străzile flămânde mereu un semn, o minune/ tească a Bibliei, ai cărei patriarhi n-au murit, ci, prin trece- în aşteptarea oamenilor reali îmi caut loc/ de departe o rea lor la cele veşnice, au – doar – adormit. Nu ne arogăm voce, apoi altă voce…// Am aşteptat această clipă care aici exclusivitate în problema interpretării – îţi lăsăm ţie, schimbă totul/ când oamenii ies din cartea veche, uitată/, cititor atent şi de tot nefăţarnic plăcerea aceasta. Noi ne-am precum din brazda deschisă/ la început de primăvară, ca spus doar părerea: Mama Moarte naşte poeme numai în o rană…“ Cei pe care îi aşteaptă poetul, să apară la porţi regim de urgenţă. Cu gândul la moartea lui şi a lumii, poe- în schimbul dintre lumi (“… porţile, un echilibru/ perfect tul se înţelepţeşte, se întristează cu acea întristare după între cele două lumi“) sunt oamenii reali, a căror apariţie voia lui Dumnezeu care „duce la căinţă“. Îşi revizuieşte „schimbă totul“, ca o răsturnare de paradigmă. verbul şi atitudinea, pregătindu-se pentru marea înfăţi- În poemul Câteva cuvinte se produce comunicarea din- şare, Judecata de Apoi. (Dar nu judecata de apoi a poeţi- tre om şi Dumnezeu (în situaţia alienării speciei umane) – lor, cum ne place să credem, fiindcă poetul va da şi el, ală- un demers creator: „Dumnezeu este cel mai accesibil, poţi turi de toţi socoteală de „orice cuvânt nefolositor“ care-i sta cu El de/ vorbă oricând/ oamenii nu se mai cunosc între va fi ieşit din vârful peniţei!) ei de mult,/ o specie dispărută sub ochii porumbeilor, una/ … Haideţi însă să revenim şi să considerăm eticheta care n-a rezistat cutremurului din cuvinte…“. Omul s-a de poet religios pusă lui C-tin Stancu (etichetă care ni s-a îndepărtat de om, de semenul său, pe când Dumnezeu aplicat nouă înşine, nu fără îndreptăţire). Considerăm din este mereu aproape, gata să facă lumea din nou: „El însă nou justă şi pertinentă remarca lui E. Evu, unul dintre cei are răbdare, sunt câteva cuvinte care/ puse unele lângă mai avizaţi şi informţi exegeţi ai confratelui haţegan, care altele/ ar putea forma un trup de carne“. (Se remarcă la afirmă că motivele biblice sunt în cazul său mai mult pre- C.S. cezura atipică: el frânge versul şi poetica frazei când texte literare. Iar poemele manifest religioase sunt, din nu te aştepţi.) punctul de vedere al criticii de poezie prea (apăsat) religi- oase. Iată, probabil motivul pentru care nici n-au fost inse- Chiar bun cititor de poezie, lecturând un poem vizi- rate în prezenta antologie. Oricum am lua-o, aceste motive onar, mereu ai senzaţia că-ţi scapă ceva, simţi o neîmpli- sau doar pretexte constituie, pe alocuri, chiar sarea şi pipe- nire în suflet. Iar când un poet se şi „ascunde“ intenţio- rul poemei. Iar un poem ca Trupuri care ard dezvoltă o vizi- nat după copacii din pădurea poemului, eventualul lui une demnă de Nichita Stănescu: un copil ţine pe umeri un interpret este tentat să mimeze actul critic, (să spună şi adolescent, acesta un tânăr, apoi un om matur, un bătrân… el ceva de bun simţ – dacă nu de bun gust!), iar exerciţiul Cel din vârful piramidei de trupuri prinde aripi de vulture şi critic să se consume în gol. „Nu am murit, sunt îngropat zboară pe deasupra asistenţei (adunate probabil în „Piaţa în idee,/ au aruncat peste mine ultima lopată de zăpadă,/ Sfatului“ din alt poem), până la cer. Suflarea fierbinte a ating rădăcinile stelelor,/ plante de apă pe un cer lichid…“ copilului realizează propulsia acestui şir de trupuri „care (Îngropat în idee). ard“, precum jetul unei rachete. Totul este să posezi cheia, grila de interpretare: “… e bine în poem/ îl poţi trage cu o cheie simplă/ trebuie doar să ai cheia…“ (s.n. – poemul citat). …Este o reacţie normală ca, dacă nu reuşeşti să prinzi Uşi de sânge. firul, să găseşti cheia unei poetici, să încerci a te eschiva: te ascunzi după „deget“ – după cuvinte… Este şi cazul unora Cuvinte „pătate“ de sânge… din exegeţii poeziei lui C. Stancu, iar autorul acestor rân- Obsesia scrisului & scrierii este ominiprezentă în poe- duri nu doreşte să cadă în capcană. De aceea se opreşte mele lui C.S., pentru că poetul „se trage din neam de scribi“ aici, lăsând altora mai pricepuţi îndemnul de a duce mai (Taina scribului). Din psalm el emerge, înlocuit fiind nu de departe exegeza unei poezii plină de semne, încărcată de sufletul/psihicul său ci chiar de taina sa – care se supra- bonificaţii estetice, care merită tot interesul critic. (La lec- pune peste cea a poeziei: „Dumnezeu va arginta crinul tura repetată a unora dintre poeme ne-am gândit că, pro- pe nevăzute,/ ca într-un psalm din care a ieşit scribul/ pen- babil, dacă sub ele s-ar afla semnătura unui Ion Mureşan, tru a intra taina scribului (s.n.)“; „brusc, cuvintele au luat Ioan Moldovan, Aurel Pantea, ar fi altfel considerate.) foc/ cenuşa lor ne-a intrat în creier…“. Scrisul atotdevora- tor constituie imensa teamă a scribului înghiţit de pro- Constantin Stancu, Fructul din fruct priul text, într-o lume în care „E o foame de scribi în uni- (antologie 1998 – 2015), vers încât vocalele au/ dinţi,/ consoanele gheare, zicerea Ed. Princeps Multimedia, Iaşi, 2015 nevorează nezicerea!“ (Umbra scribului). „Dumnezeu scrie

108 HYPERION Cronică literară

www.cimec.ro Victor TEIŞANU Publicistică la confluenţa cu literatura NOTE DE LECTURĂ Există, şi nu doar în România, tradiţia unei prese rutiniere, unul dintre personaje, adesea chiar cel mai important, care consacrată prin definiţie efemerului cotidian, fie acesta social, fondează şi întreţine pulsul acţiunii. Iar asta conferă aces- economic, politic sau chiar din aria culturii. Şi oricât de arză- tor editoriale un tip de magnetism afectiv, o temperatură toare ar părea pentru moment subiectele, ele nu pot depăşi sentimentală inconfundabilă. Încât, până la urmă, subiec- decât rareori, ca durată, ziua în care sunt tipărite. Chiar în tivismul gesticulaţiei, în loc să deranjeze, sporeşte tocmai pofida patosului gazetăresc, care încearcă să exploateze prin implicare semnificaţia eşafodajului publicistic. Acum Ecât mai avantajos partitura. Cauza principală ni se pare a fi e momentul să observăm şi valenţele de prestidigitator ale limbajul „specializat“, adică unul comun tuturor autorilor. autoarei: de fiecare dată pagina gazetărească se metamor- De aici la lectură impresia de încropeală şablonardă şi acel fozează, alunecând treptat spre reportaj, sau chiar spre epi- deja vu. Este exact ce ştie să evite, cu graţie şi abilitate, Lucia cism literar veritabil. Disponibilităţile narative ale autoa- Olaru Nenati în volumul de publicistică Scrisori din prezen- rei ies necontenit la suprafaţă, ca şi o irepresibilă voluptate tul meu (Botoşani: Ed. Mediapress, 2015), de fapt o consis- imagistică, venind dinspre poezie. Meritele Luciei Olaru tentă culegere de editoriale apărute cu ceva vreme în urmă, Nenati sunt însă multiple. Dincolo de sfera culturii şi artei, sub semnătura sa, într-un ziar local. Lucia Olaru Nenati nu ea discută aplicat teme şi subiecte extrem de diferite, de la se conformează genului decât valorizându-i anumite pali- comerţ la modificările Codului rutier, şi de la chestiuni de ere tematice, dar şi atunci într-o manieră proprie. Pentru că interes local la cele care privesc o întreagă naţiune. Lucru- ochiul ei pare focalizat, cu predilecţie, spre universul cultu- rile se petrec iarăşi ca la mentorul Eminescu: documentare rii, aruncând lămuritoare spoturi de lumină asupra eveni- solidă, argumente imbatabile, expresie elegantă, cizelată cu mentelor şi personalităţilor relevante, totul consonând cu o minuţia bijutierului, dar mai cu seamă participare afectivă expresie stilistică de un farmec viu şi nealterabil. Frecvenţa maximă de partea adevărului, mereu lângă cei vitregiţi de pomenirii lui Eminescu şi a citărilor din textele acestuia arbitrariul istoriei. Raportându-se la Eminescu, precum la o indică nu doar o filiaţie formală, ci mai ales o consubstan- instanţă absolută, autoarea nu scapă din vedere nici agitata ţialitate. Lucia Olaru Nenati îl retrăieşte intens pe Eminescu, lume culturală de azi. Ea se bucură ori de câte ori la Botoşani înţelegându-i şi urmărindu-i evlavios mecanismele gândirii, valorile de ieri şi de acum sunt preţuite cum se cuvine, dar iubirea de moşie şi neam, cultul istoriei naţionale, în care suferă şi devine acuzatoare când constată dispreţ sau indi- poetul vede mai ales jertfă ziditoare, şi nu în ultimul rând ferenţă oficială faţă de evenimente şi exponenţi de marcă demnitate şi rectitudine morală. Când vine însă vorba de ai domeniului. Crede chiar că personalităţi ca Gheorghe soarta ţării, de rostul nostru în lume, atunci devine şi mai Cojocaru sau Constantin Lupu şi încă alţii pot fi socotite ca vizibilă recurenţa atitudinii eminesciene, una fermă şi vigu- bunuri de patrimoniu, la fel ca un monument arhitectural roasă. Nu de puţine ori autoarea recurge, pentru a conferi sau o capodoperă din zona diverselor arte. Iar un savant ca şi mai multă autoritate textului, la vizionare şi etern actu- Leon Dănăilă, „doctorul-făr-de-arginţi“, cum l-a catalogat ale citate din Eminescu. Putem afirma, asumându-ne toate editorialista, trebuie preţuit nu atât prin prisma uluitoa- riscurile, că Lucia Olaru Nenati e contaminată de spirit emi- relor sale performanţe, cât prin continua lecţie de morali- nescian, până într-atât încât îşi formulează adesea frazele tate şi umanism pe care o oferă contemporanilor, în această cu dulci inflexiuni de secol 19, plăcut arhaice şi trimiţând la lume tot mai debusolată şi lipsită de repere credibile. Lucia exprimările poetului. Dar ceea ce vine cu siguranţă pe fili- Olaru Nenati dedică rânduri memorabile şi altor piloni ai eră eminesciană este respectul autoarei pentru principiul mândriei culturale botoşănene, precum Nicolae Iorga sau etic şi dragostea vibrantă faţă de întregul areal românesc. George Enescu. Dar în plasma sa compoziţională, poate Avem aici nenumărate mostre de trăire incandescentă, fie tocmai pentru un contrast mai elocvent, mişună şi făptu- că vorbim de pericolul înstrăinării avutului naţional, fie că rile insignifiante ale politicii şi administraţiei actuale, sim- ne referim la tragedia diasporei şi a teritoriilor smulse din bolizând corupţia endemică şi incapacitatea de a se con- trupul ţării de către ruşi. A se vedea tulburătoarea evocare sacra, precum înaintaşii, unor înalte şi folositoare idealuri a genocidului de la Fântâna Albă din primăvara anului 1941. publice. Autoarea resimte lipsa de reacţie a autorităţilor la Tot în astfel de cheie trebuie citite şi numeroasele texte mari şi ameninţătoare provocări, ca resuscitarea „stafiei Tri- închinate Basarabiei şi Bucovinei de Nord. Deşi unghiul anonului“, privind revizionismul maghiar, sau lichidarea, din care porneşte discursul autoarei este mereu unul cul- pas cu pas, a românismului din Bucovina „ucraineană“. Gla- tural, nu există pagină despre cele două provincii româ- sul ei răsună însă zadarnic, precum predica în deşert. Ca şi neşti în care să nu fie rostit, emoţionant şi persuasiv, un multe din sugestiile sale, cum ar fi reconsiderarea turistică punct de vedere conţinând necesarele noastre revendicări a judeţului şi un anumit protecţionism faţă de simbolurile istorice. Aşa se explică şi înverşunarea cu care Lucia Olaru noastre culturale clasice şi contemporane. Nenati apără şi ocroteşte valorile actuale din cele două spa- Aflată la confluenţa cu literatura, ba chiar cu numeroase ţii înstrăinate. Ea ne spune, de pildă, că Grigore Vieru, Nico- şi inspirate intruziuni în corpul acesteia, cartea de publicis- lae Dabija, Mihai Cimpoi sau Vasile Tărâţeanu sunt parte a tică a Luciei Olaru Nenati trebuie citită ca atare. Deşi remar- patrimoniului nostru cultural şi deci nu-i putem ignora, cabile şi ca fluenţă, textele ascund înlăuntrul lor, incontesta- aşa cum procedează astăzi câţiva judecători literari, cică în bil, şi un minuţios efort de elaborare. Căci dezinvoltura ora- numele unor „superioare“ exigenţe. Autoarea nu se mul- torică ce colorează aceste pagini, foarte autentică, nu poate ţumeşte nicio clipă cu simpla calitate de martor, cum se fi decât rodul unei trudnice gestaţii, asemănătoare celei din întâmplă majorităţii gazetarilor. Ea este, în mai toate textele, care va rezulta, după şlefuire, mirabilul bob de nestemată.

Cronică literară HYPERION 109

www.cimec.ro Maria ŞLEAHTIŢCHI Farmecul discret al aşteptării Liliana Armaşu este o poetă de o sensibilitate aparte. Şi dacă ar fi cumva de găsit ar fi doar ca pretext pen- Are dreptate criticul Eugen Lungu când spune că tru o ironică undă amară. Temperamentul roman- poeta „nu compune poezii, ci smulge crâmpeie dure- tic – asta face diferenţa poezie Lilianei Armaşu. Unda roase, vii, încă aburind de-a lungul rupturii, din pro- livrescă a concepţiei poetice, reperele intelectualiste pria existenţă“. O fi scriind mult sau puţin? Din ce sunt şi ele la locul lor. Personajul din poezia Lilia- avem în faţă putem deduce că poeta îşi publică volu- nei Armaşu se dezlănţuie în lungi confesiuni scoase Lmele la intervale întinse de timp. A debutat în 2001 cu din „subterana“ amintirilor, a închipuirii, a viselor, a volumul Eu scriu… Tu scrii… El este (Târgu-Jiu), peste dorinţelor arzătoare, a resemnării că şi asta este „un nouă ani a publicat Singurătatea de miercuri (Chişinău, fel“ de dragoste, un fel de viaţă. Arc, 2010) şi încă peste cinci ani – volumul Mâine va Cine-i femeia care deduce că „este greu să fii Lili- fi altfel (Prefaţă de Mircea V. Ciobanu, Chişinău, Arc, ana Armaşu“ (Un fel de autoportret)? Va fi fiind o 2015). Dar pentru poezie nu contează frecvenţa ieşi- femeie cu totul specială şi plină de imaginaţie, fabu- rii în faţa cititorului (deşi nu este de neglijat), poezia lând mereu, ca aici bunăoară: „Gândindu-te la mine, contează prin ea însăşi. Liliana Armaşu este poetă ade- vei spune poate, alungând un regret: / A fost o sti- vărată. Ea trece drept una din cele mai consecvente hie de om, când furtună, când soare, când ploi torenţi- cu sine însăşi autoare de la noi, creându-şi un univers ale…“ (Scrisoare de ţinut minte). Femeia, deşi îşi ros- liric personalizat. Lansându-se cu o poetică a margi- teşte necontenit monologurile interioare pe întinde- nii (parcă nu i-aş spune a marginalului), poeta şi-a rea a mai bine de nouăzeci de pagini, se cunoaşte pe creat locul propriu. Şi poeziei i-a plăcut să se nască sine iremediabil prin felul lui de a o vedea. Iar el nu acolo, transformând marginea în regat. Lirica ei com- este decât o „făptură preamărită a imaginaţiei mele, primă o efervescentă de percepţii şi sentimente. Cri- / fiinţă-tabu“ (Să nu dispari!). Poezia se naşte ca rod ticii s-au arătat îngrijoraţi că tema singurătăţii s-ar al unui complex joc al imaginaţiei, dar preaplinul ei putea epuiza rapid. S-ar fi putut întâmpla întocmai, tot recidivă în regrete şi neîmpliniri concrete. Eroina dacă nu ar fi fost talentul poetei şi acea sensibilita- are conştiinţa că destinul stă sub semnul unei apro- tea feminină lăsată în voia ei, care cutreieră tărâmuri ximaţii, e ceva „care seamănă cu viaţa“, ceva care sea- nebănuite de sensibilităţile masculine. Este de înţe- mănă cu dragostea, cu amintirile, cu aşteptarea. Este les de ce singurătatea devine un subiect inepuizabil. o poezie a percepţiei lăuntrice, cu un eu liric care se În acest sens cartea Mâine va fi altfel ar avea o dedi- vede cu ochii fiinţei interioare. De acolo, din lăuntrul, caţie, desprinsă lesne din Poem[ul] de alean pentru din subterana lumii sale, pune înstăpânire pe timp, femeile singure (şi pentru toate celelalte care se simt şi timpul i se supune, chiar dacă dă naştere unei riva- la fel). E plină de înţeles paranteza titlului, care derivă lităţi între percepţie şi reflecţie („În mintea noastră din cunoaşterea profundă a dramaturgiei neredac- / rămânem aceeaşi – / tineri şi frumoşi ca la două- tabile a vieţii. Reluând motivele dragostei şi singu- zeci, / fie! – ca la treizeci / sau cel mult ca la patru- rătăţii, devenite axe ale poeticii sale, în cel de-al trei- zeci de ani. // Oglinda ne arată întotdeauna altfel / lea volum poeta mai adaogă câteva: timpul, trecerea, decât întrevedem printre gene: / pielea fină şi albă – aşteptarea. În linii mari, cartea Mâine va fi altfel este ca de mătase, / dinţii – perle strălucitoare / neştirbite o carte de dragoste, aşa cum îşi promisese poeta în vreodată, / corpul mlădios, de căprioară sălbatică / august 2011, destăinuindu-se jurnalistului Nicolae alegând prin păduri încă neumblate. / Ochii strălu- Roibu, care, la rându-i, scria tot atunci în cotidianul cind intens, ca doi / aştri în noapte – stăpâni / peste o Timpul: „Liliana ne-a spus că vrea să scrie o carte de lume întreagă“ (Vreascuri). Timpul, hoţ, îi fură aces- poeme de dragoste“. Astfel, în cartea Mâine va fi altfel tei femei perlele şi sloboade o discretă undă filoso- singurătatea autarhică, cea de miercuri, se însoţeşte fică pe apele freatice ale acestei poezii, mai cu seamă cu şansa posibilului, a unui mâine, indubitabil, ţesut în ciclul inaugural Încă trăim… ca un cocon din firele aşteptării şi nădăjduirii. Liliana Armaşu cultivă o poezie a neîmplinirii. Poezia Lilianei Armaşu este copleşitor de vie. Por- Acesta este laitmotivul unui şir de texte care se con- nind de la lucruri mărunte, constituindu-se într-o stituie într-o reţea de metafore obsedante: „nostal- estetică minimalistă, ea este plină de sentiment, de gia păcatului / neîmplinit“ (Rădăcini); „să iubeşti pe trăiri nuanţe în nuanţe şi în nuanţe de nuanţe, ase- ascuns, ca şi cum nu ai iubit vreodată (Un fel de auto- menea unui curcubeu arcuit peste lumea lăuntrică portret); „iubind mereu pe ascuns“ (Poem de alean a personajului său. Tot aşa personajelor ei le place să pentru femeile singure (şi pentru toate celelalte care se despice „firul în patru, în şase, în opt, / apoi în nouă- simt la fel); „adevăratele iubiri le-am trăit doar în vis zeci şi opt“ (Habar nu avem…). Aici totul se subor- – / fără norme, / fără remuşcări, / fără reţineri.“ (Iubi- donează aşteptării, până şi plăcerea singurătăţii s-a rea e în altă parte). Din „chilia adâncă a aşteptării“ (În lăsat convertită trăirii romantice. Atât de îndelun- glastră) răzbat suspinele „genunchilor nemângâiaţi“, gata aşteptare a unei mari iubiri poate oare să nu fie a durerii ţinute „strâns, sub plapume groase“ (Des- romantică? Dar nu vom găsi aici recuzită romantică. pre ceea ce nu poţi spune). Mesajele sunt atât de crip-

110 HYPERION Cronică literară

www.cimec.ro tice, încât abia de apar la suprafaţă himerele fugare măcar un semn de carte“ (Semn de carte). Această ale unor întâmplări care vor fi fost vreodată, vor mai subtilă voce feminină s-ar sacrifica la fel de discret fi fiind undeva…, în care „Totul [doar] pare a semăna şi după moarte, subţiată de atâta dragoste pentru el, cu viaţa“ (Mai multe feluri de a trăi…). Simţurile îşi tră- care va fi fiind mult, cu mult mai valoroasă decât ea iesc plinătatea cu o necontrafăcută smerenie: „Râd de – un zeu. Dar semnul de carte mai are un rol – să dea parcă aş fi / cel mai fericit dintre oameni. / Şi aproape mărturie de dragostea lor măcar după ce vor intra în că aşa este. / Nu am nimic / ce pierde.“ (Pe contrasens). biblioteca comună, măcar după moarte. Prin urmare, Îndrăgostiţii planează şi ei într-o dimensiune atem- femeia care poate trăi în neîmplinire dragostea faţă porală. Paradoxal, sunt „chiar fericiţi“ făr‘ ca s-o ştie: de iubitul ei îşi pregăteşte revanşa. Revanşa reîntâlni- „Într-un timp, / eram chiar fericiţi / dar noi habar nu rii acolo, unde sufletele lor vor lua „formă de / bibli- aveam de asta“, când „ne regăseam pe noi înşine / în otecă a / sentimentelor“, or poezia este „singura care chipul celuilalt.“ (Habar nu aveam…) va mai purta urma aflării noastre / pe aici“ (Şlefuirea Biblioteca intervine în scenariul dragostei lor ca sentimentelor). În cele din urmă, paradisul regăsit va un arhetip al sfârşitului şi începutului. Deşi imagi- fi tot o bibliotecă. nea nu e tocmai nouă şi o pricepem cu mintea, în Alcătuită din şapte cicluri (Încă trăim…, Călugă- duios-tânguioasa replică a acestei femei, îndrăgos- riţă eretică, Iubirea e în altă parte, Poeme din subterană, tită demult şi iremediabil, imaginea ei se umple de File disparate de jurnal, Mare e lacrima mea pentru tine, semnificaţii inedite, răspândind pe întreg volumul Ceva ce seamănă cu viaţa), cartea Mâine va fi altfel se poeticitate: „Ce frumos s-ar încheia viaţa / dacă mor- încheie cu poemul Ciornă, scris în 15 iunie 2015 – o mântul nostru ar fi o bibliotecă! […]// P.S. Fiindcă pen- subtilă artă poetică prin care autoarea iese din această tru mine nu pot garanta / nicio zi din marea eterni- memorabilă carte de poezie. tate, / m-aş retrage cuminte în biblioteca ta / să fiu

Adrian LESENCIUC Angajare sub aparenţa Jocului Un ciudat sentiment de déjà lu însoţeşte parcurge- o aventură de „jokering“ literar care să transforme car- rea firului apei textuale din cartea De mână cu Marele tea în sine într-o „carte de vizită a unor clipe petrecute Joker[1]. Ar fi fost mai uşor de înţeles sentimentul dacă în faţa unor texte pe care le-a găsit ochiul minţii“ (p.7). am fi vorbit despre cartea unui scriitor consacrat, care În sincronie cu perspectiva Mariei Pilchin[2], afirmam să inducă, prin stil, impresia unei întâlniri anterioare. că o cale de ieşire din vechea paradigmă literară ar fi prin Dar cartea despre care vorbesc este a unui tânăr critic, critică. Or, noul orizont paradigmatic configurându-şi Uun nume lansat de curând în viaţa literară „din stânga şi deja polii (aşa cum au fost ei definiţi de Philippe Sollers, din dreapta Prutului“, Maria Pilchin – „dar cu ce putere! cel al marii produceri, al literaturii comerciale şi cel al Cât curaj, perseverenţă, dorinţă de a fi poţi citi în textele producerii restrânse, care îşi defineşte propriile valori semnate de ea, în intervenţiile publice cu participarea şi valorifică originalitatea estetică într-o revoluţie per- acesteia: lansări de carte, dezbateri televizate etc.!“ (p.5) petuă), lucrarea criticii, în aventura de „jokering“ literar ne avertizează prefaţatorul lucrării, cunoscutul univer- pe care o propune tânăra scriitoare din Chişinău, devine sitar şi critic literar Maria Şleahtiţchi. O carte care, ple- întemeietoare. Deconstrucţia anterioară s-a finalizat cată din imboldul „egalităţii de gen“, impune un stil prin cu sfâşierea orizontului vechii paradigme. Criticii noi „profunzimea formaţiei culturale“ şi prin spontaneita- nu-i mai este suficientă nebunia pentru repoziţionare, tea interogării textuale, prin pătrunderea în adâncimea mimând, în fapt, nebunia şi rezervându-şi arealul pas- texturii nu în scopul analizei acesteiea, ci în scopul des- tişei şi ironiei. Criticii noi îi revine obligaţia de a scruta coperirii legăturilor metatextuale profunde. Într-un cli- noul orizont paradigmatic pentru „îndreptarea“ istoriei mat literar, afirmă apăsat autorul, caracterizat prin juca- literare. Maria Pilchin înţelege profund aceste mutaţii. rea Cărţii celei Mari, critica poate răspunde (ca ultimă Le percepe rostul şi îndrăzneşte să se îndepărteze de soluţie) prin invenţia americană a Jokerului, Nebunului, funcţiunile ficţionale şi de recompunere metatextuală Bufonului literar, „care şi-ar rezerva zona pastişării şi ale exegezei, de îngropare a literaturii sub excesul de a marii autosuficienţe ironice“ (p.7). Dar despre o ase- texte critice refundamentând intentio auctoris şi inten- menea soluţie, a angajării în ceea ce priveşte reforma la tio lectoris, de perspectiva criticului autoritar, „făcător“ nivelul lirismului, a angajării cotidianiste, lucide, bio- de canon, de „fripturismul“ autorului, în continua cău- grafiste, ironice, ludice, autoreferenţiale, au vorbit cu tare a unei ideologii disipate a generaţiei sale. E un act circa trei decenii în urmă optzeciştii. Maria Pilchin se de curaj dincolo de această luciditate care amendează distanţează elegant (fără apelul la instanţe categorice, ironic „degustarea narcisistă din propria scriitură meta- adică) de o asemenea angajare, propunând o relectură, textuală“ (p.12), într-o angajare auctorială în buclă, lip- o lectură revalorificantă, o revenire borgesiană la text, sită de referinţe şi de orizont.

1 Maria Pilchin. (2013). De mână cu Marele Joker: Eseuri literare. 2 Adrian Lesenciuc. (2013). Dincolo de postmodernitate. Criti- PreFaţă de Maria Șleahtiţchi. Chișinău: Editura Prut. ca în orizontul noii paradigme. Luceafărul de dimineaţă, nr.5.

Cronică literară HYPERION 111

www.cimec.ro Ce propune, în schimb, Maria Pilchin? Relectura. tum auctorial, încheiată printr-o PostFaţă a lui Lucian Relectura în manieră borgesiană –ceaţa sentimentului Vasiliu, este alcătuită din două părţi: Jokerul (re)citeşte de déjà lu începe să se risipească! – menită să aducă şi Jokerul (re)scrie, prima rezumând propria angajare în prim plan împreună-lucrarea cititorului şi a operei, teoretică, cea de-a doua exemplificând-o. Comentând, indiferent de autor, în afara acestuia, în marea carte a în a doua parte, cărţi importante ale literaturii române umanităţii, la care visa scriitorul argentinian, în care contemporane de pe ambele maluri ale Prutului: Lucian autorul se topeşte în textul său: Vasiliu – Lucianograme, Ed. Axa, Botoşani, 1998; Nico- Opera rămâne în seama cititorului, cu fiecare lec- lae Adam – Judecata aceea, Jurnal literar, Bucureşti, tură ea renaşte luând o altă formă, sugerând ideea unui 2004; Dumitru Crudu – Eşarfe în cer, Cartier, Chişinău, polimorfism virtual. Lectorul şi cartea ajung prin „izgo- 2012; Emilian Galaicu-Păun, A-Z.best, Ed. Arc, Chişinău, nirea autorului“ să instaureze o „dictatură a cititoru- 2012; Ovidiu Pecican – Arhitecturi mesianice, Charmi- lui“, care volens nolens vine cu anumite determinisme des, Bistriţa, 2012; Andrei Ţurcanu – Interior în roşu subiective, dar şi destul de variabile, însumnând în fine aprins, TipoMoldova, Iaşi, 2012; Anatol Moraru – Nu un puzzle de idei, emoţii, sentimente postlecturale. Reci- mă tentează, Cartier, Chişinău, 2011; Şerban Axinte – titul este râul schimbător al lui Heraclit şi dacă univer- Păpădia electrică, Casa de Pariuri Literare, Bucureşti, sul e o carte…, lectura sau reluarea acestui macrobiblion 2012; Ştefan Manasia – Motocicleta de lemn, Charmi- începe cu momentul când lumina zilei ne atinge retina des, Bistriţa, 2011; Bogdan Lipcanu – F*ck Tense, Casa ochiului, continuă cu pătrunderea literelor sub pleoape de Pariuri Literare, Bucureşti, 2010, Maria Pilchin îşi şi o finisează cu conştientizarea faptului că lumea toată asumă apropierea subiectivă de poemul lui Crudu, care e un hypertext pe care îl citeşti ca pe un Boustrojedon poate fi citit ca o hartă, „ca o dimensiune textuală topo- (boustrophedon – gr. „cum întoarce boul la arat“), de grafică“, un poem tulburător al trecerii, o carte preexis- la stânga la dreapta şi invers; poţi să începi cu centrul tând în autor, respectiv de jocurile de decontrucţie până şi să-l desfaci ca pe o plasă de păianjen; poţi să-l par- la „nodurile semantice“ ale lui Galaicu-Păun. Găsim, curgi ca pe un labirint, ajungând la centru, şi, în sfârşit, în proiecţia asupra acestui din urmă menţionat autor, ai tot dreptul să-l trăieşti fie şi fără idolatrizări. (p.20) metafora (posibil epistemologică) de gag, „pastişa unei realităţi conţinute de marile cărţi ale lumii“, care „nu e Nimic altceva decât o invitaţie la „pedagogia dezvă- nicidecum poezia ce s-a lipsit de metafore, nici meta- ţării“, deprinsă în culisele lecţiilor barthesiene, pe care fora ce s-a lipsit de poezie“. O structurare tematică a ideologii şi idolatrii literari au uitat să o parcurgă. Şi jocului deconstructivist galaichian cunoaşte o splendidă pe care, iată, ne-o furnizează un tânăr, în încercarea sa poezie (reconstruită la nivel de grafeme, într-o împli- de a se dezbrăca de lipsa de inocenţă a criticului actual. nire de care letrismul nu s-a putut bucura) a subcapi- Propria-mi angajare critică pe marginea cărţii De tolelor: 1. IntroDUCERE; 2. βărbatul αlfa al poEMului; mână cu Marele Joker nu poate fi inocentă – n-ai cum 3. Poezia – războinica femelă αlfa; 4. Femela βeta din să vorbeşti despre celălalt fără a vorbi despre tine, am Poezia αlfa. 3 F.; 5. Lumea şi Lucrurile; 6. ÎnCHEIEre. învăţat de la Maria Pilchin – iar sentimentul de déjà lu Nu e uşor să pătrunzi, critic fiind, în jocul regizoral al care însoţeşte acest text critic nu este nimic alceva decât unui autor de poezie care îşi regizează propriile texte povestea mea. Pentru că eu am întâlnit-o pe Maria în şi să redai spectacolul acestora intact, dar nici simplu apele metatextuale ale unui Borges în relectură, înainte nu este să comentezi asemenea texte, purtând o pecete s-o fi întâlnit în fapt. Pentru că eu am trăit sentimen- autorială distinctă, într-un joc în care să nu aluneci tul unei conexiuni – sigur metatextuale, dar probabil mai degrabă metaauctorial decât metatextual. La aces- şi metaproiective, dincolo de gândire -, a unei racor- tea adăugând observaţia tăioasă din prima parte a căr- dări la aceeaşi sursă a cunoaşterii. Pentru că eu am ţii, (…) în spaţiul literar dintre Nistru şi Prut existenţa trăit aceleaşi traume ale parazitării textului de meta- umană este tratată, nu o dată, ca o erată (etnică, isto- text (ale multiplicării celulei canceroase metatextuale rică, politică şi economică). Mâna care scrie este obse- în dauna textului-sursă), dar şi acelaşi bucurii sineste- dată schizoidal de dubla identitate încrucişată, de ipos- zice ale lecturii: taza duplicitară a receptării sale, una de „român“ pen- Lectura trezeşte senzaţia de fascinaţie a textului. tru Moscova, şi alta de „rus“ pentru Bucureşti (p.29), e Or, nu putem vorbi de o estetică textuală, de caracte- uşor de înţeles de ce Marele Joker aduce în prim plan rul plasticizant al cuvintelor, care te seduc la o relaţie literatură română excepţională, care n-a fost scăldată fizică cu textul. Însuşi actul întoarcerii foii crează senti- nicidecum pe măsura valorii de ape (meta)textuale şi mentul de coparticipare la acel Ποιειν al scriiturii. Extra- de cerneală critică izvorâtă din dreapta Prutului. vaganţa semnificantului, acrobaţiile tipografice, acel De mână cu Marele Joker este „un matur volum de mărunt orgasm ortografic, cum îi zice Barthes, poate debut“, observa Lucian Vasiliu, al unui „spirit academic culmina printr-o sinestezie lecturală: cromaticul, par- şi borgesian (livresc-ludic asumat)“ (p.84), cu care am fumul (de hârtie şi vopsea tipografică), auditivul ima- avut bucuria de a mă întâlni la izvoare. Al unui autor, ginar şi tactilul fizic, precum şi cel fabulesc, chiar dacă adică, dezbrăcat de implanturi ideologice, care scru- „cuvântul devine un alibi (adică un altundeva şi o jus- tează orizontul noii paradigme, intrând serios în rol, în tificare)“. (p.23) ciuda aparentei dezangajări ludice.

Dar nici angajarea autoarei nu este inocentă. Cartea, deschisă de PreFaţa Mariei Şleahtiţchi şi de un PreScrip-

112 HYPERION Cronică literară

www.cimec.ro Geo VASILE LUMINA DIVINĂ A GEŢIEI Indiferent de ce vor spune istoricii, cărturarii, scepti- asceză, în misteriile istanţelor divine vizibile şi invizi- cii sau exaltaţii în privinţa figurii lui Decebal, prota- bile, în defavoarea eroismului, a spiritualităţii, a spi- gonistul recentei cărţi a Victoriei Comnea, Amarad, ritului de sacrificiu pentru comunitate. Dacă prinţul Bucureşti, Editura eLiteratura, 2015, 284 p., reputata Diurpaneus, primul născut al regelui Duras devenit romancieră şi-a luat toate măsurile defensive: în pri- regele Decebal, este figura centrală a romanului pe vinţa veridicităţii cadrului istoric de-acum mai bine de care Victoria Comnea reuşeşte să o impună cititorului I1900 de ani ne asigură de laborioasa sa documentare prin măreţie, echilibru interior şi credinţă în valorile (cărţi de specialitate, CD-ul traseelor în munţii daci- Daciei dusă până la jerfa supremă drept reper absolut, lor, fotografii de la Sarmizegetusa, fondul de carte şi după Burebista, al augustei noastre dinastii regale, nu periodice al Institutului de Istorie Nicolae Iorga etc), mai puţin ataşantă este figura tânărului scrib Amarad, şi totodată în privinţa strategiilor epice şi stilistice şcolit la Callatis, zis şi „oraş al scriitorilor“ şi trimis de ale ficţiunii ce însufleţesc relatarea scribului Amarad, tutorele şi profesorul lui în capitala Daciei, Sarmizege- un alter ego al autoarei. Foarte convingător în acest tusa Regia. Aici, datorită deosebitelor sale calităţi inte- sens ni se pare motto-ul ales din Hermann Hesse:….“ lectuale, spirituale, lingvistice, umane, parcurge sta- Fireşte, noi nu cunoaştem cele ascunse şi nu vrem să giul de scrib militar, de secretar al regelui, fiind pro- uităm că, oricât de riguroşi am fi şi cu oricâtă stăru- movat, în cele din urmă, în fruntea Cancelariei Regale. inţă am căuta obiectivitatea, a scrie istorie, înseamnă Romanul este de fapt rodul cronicii redactate de a face literatură, iar a treia dimensiune a celei dintâi acesta din memorie pe o mică insulă de la gurile Istru- este ficţiunea…“. lui, Insula Albă pe care se înălţa tem- Romanul Victoriei Comnea este plul lui Apollo, oblăduitorul divin al o vrajă în formă continuată pentru poporului dac. După căderea Sarmi- cititor, în ciuda tragediei implicite a zegetusei, Amarad ajunge la Roma, sfârşitului regelui Decebal şi familiei unde este vândut ca sclav unui con- sale, dar şi a unei civilizaţii străvechi sul din anturajul împăratului. Des- din care şi-au tras originea, credinţa coperind însemnările în care scri- şi limba generaţiile succesive ce au bul consemnase adevărul nealterat continuat să populeze de-a lungul al confruntărilor dintre ibericul şi veacurilor fostele şi actualele terito- megalomanul Traian şi regele Dece- rii româneşti. Multe sunt mesajele bal, stăpânul îl aruncă pe o corabie aninate în vârful unor săgeţi trase care se îndrepta spre Pontus Euxi- înspre actualitatea noastră deloc con- nus, nu înainte de a-i tăia degetele fortabilă şi prea puţin comparabilă cu care scria. Supravieţuind, printr-o cu epoca zugrăvită, a Daciei prime- minune ce ţine de predestinare, tutu- lor două veacuri de după naşterea ror nenorocirilor şi tribulaţiilor cvasi Mântuitorului. S-a pierdut fără urmă picareşti, îşi duce la capăt înalta misi- esenţa sufletelor tari, s-a spulberat une de a scrie adevărul despre viaţa credinţa în nemurire, în iniţiere şi şi faptele regelui Decebal (87 – 106

Cronică literară HYPERION 113

www.cimec.ro d.Hr.), despre a cărui origine şi iniţiere divină nu uită rad, martor unic al sinuciderii regalului său stăpân, nicicând să aducă argumente, invocându-l pe Mer- formulează un credo al cronicarului pe care şi-l poate cur drept părinte spiritual al regelui, mijlocitor între asuma şi Victoria Comnea: „Scrisul este un drum pe Gebeleisis, zeul albastrului seren al Cerului al Daciei, care îl sapi între trecut şi viitor. Dacă te opreşti, nu va şi pământ, între zei şi oameni. Ceea ce nu înseamnă mai exista niciun drum, iar omenirea va rătăci veşnic că divinul Decebal, clarvăzătorul ce schimbase cur- în jungla ignoranţei. Şi nu zeii sunt vinovaţi pentru sul unor evenimente istorice, nu era cu precădere un asta, ci tu, cel care puteai să scrii, cel care aveai şi dez- om între oameni, ascultând de nobilii războinici din legarea zeilor să o faci, dar n-ai făcut-o“. Atunci când Sfatul Vitejilor şi, mai ales, de liderul acestuia, Terula, filosoful cinic Dion, rătăcitor prin Dacia, revoltat de un fel de sosie a regelui dac care va sfârşi decapitat de tirania instaurată de Domiţian, persecutor, ca şi Nero, legionarii lui Traian. al creştinilor din Imperiu, îl întreabă de ce daco-geţii Debutul romanului introduce un climat de geneză nu au filosofi, Amarad îi răspunde: „Ce filosofie să le biblică, al primordiilor, un arhaic cronotrop pe care mai dai unor oameni care cred cu tărie nestrămutată începe şi se deapănă istoria Daciei şi a lui Decebal, cum în nemurire, care nu trăiesc de azi pe mâine, ci dintot- spuneam, sub semnul sacralităţii. Ceea ce nu exclude deaauna pentru totdeauna?“ O certitudine care con- datele concrete ale vieţii de zi cu zi ale dacilor, peisa- stituia şi cea mai teribilă armă a războinicilor daci. jele mirifice subsumate de Lucian Blaga spaţiului mio- În plus aproape întreaga intelighenţie occidentală a ritic, sanctuarele, cetăţile şi zidurile de apărare etc. depus mărturie despre Zalmoxis, primul legiuitor al Între multele scene memorabile semnalăm ceremo- dacilor, dar şi despre regii Daciei. Un mit, o obsesie, nia urcării pe tron a lui Decebal ce primeşte din partea un ideal absolut pentru elitele urmaşilor geto-dacilor Marelui Preot semnele regalităţii: coroana înaltă, cupa în plan etnic, demografic, spiritual şi lingvistic, înce- şi ritonul de aur, precum şi vălul Daciei care îi confe- pând cu Mihai Viteazu, numit şi restitutor Daciae până rea rangul de sacerdot. Alt episod ce oferă romancie- la Eminescu, Haşdeu, Lucian Blaga sau Mircea Eliade. rei Victoria Comnea prilejul de a aduce palpitul vie- Romanul vehiculează nume precum Apollo, Mercur, ţii prin detalii (stindardele în chip de lup de argint şi Divina Sibilă, peregrină prin lume dar care îşi avea săla- corp de şarpe, veşmintele de sărbătoare ale celor ce şul preferat în munţii geţilor, Strălucitul, proroc ascet, întâmpină alaiul regal, cântecele şi dansurile, ofran- feţele albe, cum numeşte autoarea pleistoii, asceţii dele de flori şi grâu, mesele îmbelşugate etc.) ce con- dacilor… Sub toate aceste aparenţe de politeism com- stituie sarea şi piperul prozei, mai ales într-un roman pozit se simte adiind zefirul creştinismului ce încă nu istoric, este călătoria tradiţională în ţară a proaspătului se manifesta făţiş, dar credinţa de a trăi şi a lupta în rege, însoţit de regină şi un întreg alai. Alături de rege, dispreţul morţii, credinţa în nemurire este mai mult trebuie menţionată sora acestuia, Sarmis, Geopyr sau decât un imens rezervor de spiritualitate compatibil Giuvaerul, nu alta decât cea care reuşise să frângă încă- cu învăţăturile lui Iisus. păţânarea lui Domiţian, silindu-l să accepte o pace în Unul dintre meritele acestei cărţi, între istorie docu- favoarea dacilor. Romanciera desfăşoară o subtilă ple- doarie menită să demonstreze că dacii nu erau doar o ment şi romanescul fantasy (recursul la magic, suprafi- hoardă de războinici barbari, cfr. părerii denigratori- resc, la călătoria onirică a sufletului, la ieşirea din timp lor din toate timpurile, amintind de cele patru centre şi spaţiu şi acel cupio dissolvi eminescian al ataşantului mari de iniţiere ce transpuneau în realitate metafora nostru scrib Amarad), aşadar acest roman compatibil Lumina Divină a Geţiei, de Marea Arhivă Regală, salvată cu cele ale lui Jean d’Ormesson, Amin Maalouf sau J.R.R. de Amarad, ajutat de asceţi, în grotele munţilor, îna- Tolkien, excelează prin scriitura ceremonioasă, învă- inte ca mercenarii romani să o incendieze, precum şi luitoare, de o simplitate regală, o cucerire a deplinei de minunatul Apulon (oraş comparabil ca mărime cu maturităţi în stăpânirea artei epice. Deşi se presimte Sarmizegetusa Regia), cetate a cultului zeului Apollo, epilogul tragic al regelui Decebal şi al celor apropi- de vreme ce dacii erau poporul zeului Apollo. Apoi aţi (regina, sora iubită Sarmis, doi dintre băieţi, fiica Marea Bibliotecă, Şcoala de Medicină, Casa Plantelor Dochia care se va sinucide împreună cu femeile luptă- sau atelierele de ţesut şi broderie, de podoabe din aur toare dace, împresurate fiind de legiunea romană), lec- sau de intarsiat scuturile războinicilor din localitatea tura induce o stare de armonie. Auzim parcă accentele asupra căreia adia spiritul şi nobila grijă a lui Sarmis. expierii dintr-un oratoriu de Haendel sau dintr-o tra- Ea era vizitată chiar şi de străini, pentru consultarea gedie antică pusă în scenă acum, după 1800 de ani, în unor tăbliţe documentare sau pentru fitoterapie. Mis- amfiteatrul de la Siracuza, de pildă, vocea din off rele- terul existenţei scrierii dacice a fost dezlegat prin stu- vată în roman cu aldine, împlinind rolul corului. Apa- dii de arheologie ce atestă că tăbliţele de lut de la Tăr- renta evadare a romancierei Victoria Comnea spre arké, tăria (Sebeş) fac dovada unei scrieri mai vechi decât spre origini este de fapt o manifestare a unei intense cea sumeriană. În privinţa înrudirii limbii latine şi a vitalităţi, a acelei scântei divine ce se arată pe chip, loc limbii dace, suntem tentaţi să credem mai curând că al întâlnirii omului cu divinitatea, vestitor al desmăr- ele au un strămoş comun, prin care au coexistat şi au ginirii şi ethosului. evoluat după propriile legi şi reguli fonetice, iar nu că A regândi arhaicul înseamnă a fi cu adevărat con- limba latină ar fi fost impusă geţilor în cei 170 de ani temporani, căci originea este atemporală şi continuă de stăpânire romană. să pulseze în prezent. Doar cel ce percepe în moderni- Amarad, scribul tăbliţelor despre domnia şi înfrân- tatea cea mai recentă urmele, indiciile şi semnalmen- gerera regelui Decebal, trădat chiar de fratele său, vice- tele arhaicului, ca să-l cităm din memorie pe Emma- regele Diegis şi de confidentul şi nobilul Bicilis, Ama- nuel Lévinas, poate fi cu adevărat contemporan.

114 HYPERION Cronică literară

www.cimec.ro Nina CORCINSCHI Păpădia luminând ca un far Hazardul unui nou mileniu (Princeps Edit, 2011), cartea bilin- găn/ şi poartă în visele-i demodate/ speranţa unei noi armo- gvă a Muşatei Matei anunţă o poetă confesivă, aflată la vâr- nii“. Visele demodate şi vechiul cântec de leagăn al mamei sta marilor întrebări existenţiale. Graba timpului, singură- rezonează, într-un registru profan, cu acorduri din ances- tatea, nesomnul şi frica sunt temele esenţiale, care-i animă tralele adâncimi ale fiinţei umane. trăirea poetică. Eul liric trăieşte acut vicisitudinile timpu- Poeta trăieşte intens, cu receptorii în alertă, cu simţu- lui şi spaţiului său, încercând să înţeleagă rostul său exis- rile acutizate starea de graţie a inspiraţiei, setea de ideal Htenţial într-o lume a derivei şi căutând cu înfrigurare briza a copilului „ce vede lumea/ printre lacrimi“: „păşesc des- dimineţii unui nou început. culţă prin jăratic, peste zgura lavei/ cu aripile frânte încerc Vocea poetei e gravă, întrebările enunţate au sâmbu- să mă ridic -/ zborul e ca o adiere de vânt peste rănile sân- rele retoric al protestului, însă fără explozii. Emoţiile sunt gerânde-/ mă înalţ peste orizont, strâng în palme/ cenuşa ţinute în frâul lucidităţii, conştiinţa e un filtru de nedejde nopţilor, şoptesc:/ triumfător e veacul în care am iubit,/ a realităţii: „vocile conştiinţei devin sacadate, sunetul lor/ şi vreau/ să mă prăbuşesc odată cu vulturii/ peste umbra e rigid şi dureros; în cruzimea lor,/ îmi amintesc faptul că tăcerilor tale,/ peste umerii tăi de sclav al iluziilor,/ în pri- exişti undeva,/ unde umbra flăcării în stingere/ tremură virea ta plină de nesomnul aşteptărilor“. fisurând tenebrele,/ unde, învins de disperare, oraşul şi-a E o contrapunere perpetuă dintre inocenţa „fulgului“ pierdut larma,/ a amuţit ca un gheţar încorsetat de ape şi opacitatea „ţiglei de aramă“, dintre „ceruri în agonie“ şi polare…“. Versurile au limpezime, ritm interior şi mesaj. „morminte goale“, dintre candoarea percepţiei şi zidul dur Muşata Matei nu se regăseşte printre modele timpului, al realităţii. Din aceste apropieri în contrapunct rezultă sen- n-o interesează experimente formale şi niciun fel de teri- zaţia de răceală şi pustietate: „sunt ca o statuie bătută de bilisme cu scopul de-a epata. Mizează pe confesiunea lim- vânt/ în imperiul frigului,/ un prizonier al gheţurilor/ cu pede a trăirilor sale şi pe încărcătura semantică a viziunii ochii cuprinşi de orbire/ şi buzele fără cuvânt“. Dar şi dis- poetice. I se citesc lesne modelele: tristeţea cu irizări din perarea, strigătul în gol, suferinţa unei conştiinţe lucide Bacovia, scufundarea blagiană în singurătate, dar şi gravi- care înţelege bine că în spectacolul vechi al lumii „sunt tatea vocii lui Labiş sau sclipirile metaforizante ale lui Stă- schimbaţi actorii, iar scenele rămân“. nescu. Raportările intertextuale la Dante Aligheri, Mioriţa, Hazardul unui nou mileniu e o poezie a căutărilor identi- Ungaretti etc. sunt solul sigur în care ancorează viziunea tare: „sunt ca o statuie bătută de vânt“, „sunt ca o toamnă poetică. Ars poetica, poezia care deschide volumul confirmă împietrită în cuvinte“, „sunt ca o piatră ce vrea să-şi crească un crez artistic în care primează mesajul încărcat de sens şi aripi“ etc., în care sensul lui „a fi“ e destinaţia cea mai impor- ideea că mişcarea concentrică a istoriei nu trebuie să scape tantă. Într-o lume a absurdului, a amneziei, a măştilor, a poeziei: „veacul trecut nu vrea să-şi închidă uşile,/ să tragă „întunericului/ în care vieţuim ca într-o nemărginire“, eul obloanele unui mileniu/ în care evul mediu a murit şi-a liric e în căutarea inocenţei, a păpădiei stinghere, cu lumina renăscut mereu/ cu tot arsenalul de arme şi panoplia de ei vie şi tămăduitoare de apă ne-ncepută: „arunc spre bolta torturi,/ cu exorcizări moderne, inchiziţii subtile, depor- sfâşiată/ un strigăt de durere, cioburile lucrurilor/ adu- tări şi omoruri,/ cu ideologi semidocţi şi lideri siniştri“. În nate în templele unde veşnicia era la ea acasă,/ scrutez rui- această rotaţie fatalistă a mileniului, ingenuă şi umaniza- nele unei lumi amnezice/ şi regăsesc/ o păpădie stingheră toare este doar imaginea mamei care-şi strânge cu afecţi- ce vrea să acopere/ cu lumina-i palidă rănile unui trecut“. une pruncul în braţe: „la o margine a clipei/ o mamă cu Această păpădie luminând ca un far e poezia, iar Muşata pruncul în braţe/ îngână sfioasă/ un vechi cântec de lea- Matei reuşeşte să-i dea vigoare şi prospeţime.

Cronică literară HYPERION 115

www.cimec.ro Radu VOINESCU Istoria intelectuală a secolului al XX-lea şi literatura venind din teoria grupurilor, în studierea textului lite- Critica şi alte domenii rar, nimic nu se mai profi la la orizontul cercetării. Nu e mai puţin adevărat că, pe la sfârşitul anilor ’80 părea că totul a fost spus. Era momentul de dinainte de ale cunoaşterii revoluţia informatică, de răspândirea calculatoarelor Am avut încredinţarea, încă de când i-am comentat Dis- personale şi de utilizarea programelor de calculator la cursul modernist (Editura Cartea Românească, 2000), proporţii de masă, ne afl am înainte de era Internetu- că Maria-Ana Tupan este unul dintre acei foarte puţini lui şi a celorlalte mijloace care au făcut palpabile pro- critici români care deţin atúurile necesare pentru a-şi iecte ce altă dată constituiau apanajul şi cheia succesu- extinde investigaţiile asupra unor arii în care litera- lui literaturii de anticipaţie sau fi lmelor de această fac- tura interferează cu fi losofi a şi cu ştiinţele. I-am recu- tură. Se ignorau, în plus, la nivelul societăţii în general, Anoscut mai apoi, cu timpul, urmărindu-i cărţile ulte- al celor mai mulţi dintre intelectuali, progresele fi zi- rioare, un interes aparte pentru zone şi teme neexplo- cii, considerându-se – greşit, cum se va vedea în rându- rate încă, pentru partea mai puţin vizibilă a literaturii rile care urmează – că legăturile cu aceasta se limitau sau către „petele albe“ din descrierea acesteia. la trimiterea sateliţilor în spaţiu şi, eventual, la o călă- S-a vorbit, cu o anumită frustrare, in ultimele dece- torie spre Marte, într-o perspectivă a anului 2020. Asta nii, despre o criză a criticii. Părea că, fatalmente, critica după ce la 21 iulie 1969 Luna fusese atinsă, la modul va sucomba sub povara propriei stagnări metodolo- propriu, pentru prima oară (în cazul că totul e adevărat gice, că exerciţiul critic va dispărea din lipsă de inspi- şi adepţii teoriilor conspiraţiei nu au cumva dreptate, raţie în privinţa găsirii unor noi metode şi tehnici de pentru că, printre altele, în materialele video prezen- interpretare a textului literar. Unii s-au şi grăbit, aşa- tate de NASA pe cerul Lunii nu apare nici o stea, ori o dar, să proclame deja moartea criticii sau, în cel mai fi un efect optic paradoxal despre care nu am citit încă în cărţile de ştiinţă), ulterior programul de explorare fericit caz, măcar transformarea ei într-un fel de instru- fi ind întrerupt, ultima aselenizare umană având loc în ment de publicitate in serviciul editurilor şi al marilor 1972, iar fără echipaj în 1976. Nu sunt de trecut cu vede- comercianţi de carte. Dacă, la un moment dat, relati- rea, desigur, sondele „Pioneer“, 10 şi 11, şi „Voyager“, 1 vismul şi fi zica cuantică păreau că infl uenţează în mod şi 2, lansate tot în acei ani, ultimele prevăzute să iasă decisiv creaţia literară, artistică în general, dacă scrii- din sistemul nostru solar. Şi nu numai progresele fi zi- torii captau cuante de realitate, şi dacă se recunoştea cii, care în acei ani pătrundea în lumea quarcurilor, se infl uenţa ideilor unui Bergson, pe la începutul secolu- pregătea să exploreze strania dimensiune a supercor- lui trecut, pe când Marcel Proust îşi punea în operă În zilor şi cocheta cu teoria pluralităţii universurilor, dar căutarea timpului pierdut, dintr-o dată, după structura- şi cele ale astrofi zicii, unde găurile negre sau materia lism şi tematism, după încercarea de ataşare a instru- întunecată puneau tot mai multe probleme de înţele- mentelor matematice, statistice cu deosebire, sau pro- gere savanţilor, rămâneau neasimilate (de fapt, nu tre-

116 HYPERION ReLecturi

www.cimec.ro cuseră încă din paginile publicaţiilor de specialitate, lege, mai mult sau mai puţin limpede, ce semnifică. De frecventate exclusiv de savanţi, în acelea ale reviste- fapt, cum tocmai am subliniat, niciodată suficient de lor şi cărţilor de popularizare ştiinţifică, ceea ce nu se limpede, ceea ce s-ar fi observat în cazul în care s-ar fi întâmplase, de exemplu, cu teoria relativităţii restrânse, solicitat cuiva dezvoltarea şi amănunţirea noţiunii, altfel a lui Albert Einstein, care devenise imediat cunoscută spus, descrierea ei exactă, cu acoperirea ştiinţifică tre- în întreaga lume, chiar dacă poate nu pe deplin înţe- buitoare. Maria-Ana Tupan recurge la un sistem cu mult leasă), ci o întreagă filosofie derivată de aici. mai bine fundamentat, anume, bazat pe realitatea dina- Apoi, prin deceniul al zecelea, au început să se răs- mică a evoluţiei ideilor, moravurilor, viziunilor pe care pândească abordările care au mai mult de-a face cu ide- în mode obişnuit le avem în vedere, într-un halou lumi- ologia, cu un spiritul militant şi cu modele timpului. Cri- nos în centru, tulbure către margini, când pronunţăm tica ecologistă, studiile feministe (chipurile, „de gen“, „Zeitgeist“. Metoda cu care lucrează se axează nu pe eva- dar consacrate, practic, promovării ţelurilor feminis- nescenţe creditabile (aşadar neexplicitate), ci pe para- mului), studiile culturale, studiile post-coloniale, ima- digme. Thomas S. Kuhn a introdus conceptul în filosofia gologia începuseră să se instaleze în locul unei bune ştiinţei, explicaţiile sale vizând cu precădere domeniul metode de literatură comparată, care fusese valabilă fizicii, iar autoarea unei întregi serii de cărţi, de acum, ani buni dar acum nu mai părea să satisfacă; şi nici nu a transferat, licit, structura acestei teorii aplicând-o în mai satisface, e adevărat. aria literaturii. Lucru nici pe departe uşor de făcut, nici În acest cadru, iniţiativa Mariei-Ana Tupan de a stu- măcar pentru cine are principiul de pornire în minte, dia fenomenul literar în conexiune strânsă cu istoria fiindcă aici se vădeşte absolut de neocolit cerinţa unui ideilor a trecut aproape neobservat. Iar aceasta probabil câmp vast de lecturi din varii domenii, de la filosofie la pentru că, tot în acei ani, în critica de la noi, se căuta cu ştiinţe şi discipline ştiinţifice, inclusiv fizica, matema- obstinaţie descrierea şi înţelegerea post-modernismului tica, psihologia, la istoria criticii literare, a mentalită- (în Occident, un curent, un fenomen printre altele; în ţilor şi, nu în ultimul rând, cunoaşterea foarte bună a România, în schimb, dominant, cel puţin la nivelul unui număr suficient (citeşte: foarte mare!) de opere discursului critic cu pretenţii normative, de direcţie), literare, de diverse orientări, nu numai aparţinând lite- ceea ce, uneori, la unii autori, se făcea tocmai printr-o raturii înalte, ci şi genurilor considerate minore. punere în context. Contextul luat în calcul era, mai „Paradigmele“ – susţine Kuhn într-o carte devenită curând, cel social şi politic (obiecţiile lui Alexandru clasică, Structura revoluţiilor ştiinţifice – „sunt realizări Muşina, legate de o presupus intrinsecă legătură – deter- ştiinţifice universal recunoscute care, pentru o peri- minantă, din punctul de vedere al unui marxism nea- oadă, oferă probleme şi soluţii model unei comuni- similat corect ca metodă de cunoaştere –, între nivelul tăţi de practicieni.“ E important de ştiut, de asemenea, economic şi condiţia post-modernă nefiind luate prea că acest tip de cunoaştere, adică aceea cuprinsă într-o mult în serios şi, întrucâtva, pe bună dreptate, pentru paradigmă anume, are un caracter tacit, nepresupu- că faptele contraziceau teoria; dar aceasta este o altă nând cu necesitate un inventar precis de enunţuri şi discuţie), cu accent pe evoluţia ideilor literare mai ales teorii ştiinţifice, reluate mereu, algoritmic. Tot Kuhn pe acelea care ar fi putut genera tiparul, dacă se poate avertiza şi că „adesea, o paradigmă elaborată pentru spune aşa, post-modern. o clasă de fenomene se dovedeşte a fi ambiguă când este aplicată la alte clase, strâns înrudite. În astfel de cazuri, sunt necesare experimente care să aleagă între Paradigme modalităţi alternative de aplicare a paradigmei la noua Se găseau, în Discursul modernist, destule elemente care clasă de fenomene.“ să atragă atenţia asupra faptului că Maria-Ana Tupan Trebuie să spun că în cazul Mariei-Ana Tupan nu interpretează literatura în termeni filosofici, o filoso- apare nici un fel de ambiguitate în utilizarea, chiar fie ce manifestă afinităţi cu teoria lui nemărturisită ca atare, a acestui prin- Thomas S. Kuhn despre revoluţiile şti- cipiu al paradigmei ştiinţifice. Mai ales inţifice, dar procedând la o extrapolare că viziunea pe care o imprimă studiilor şi legând, de data aceasta, temele şi sti- sale, despre care va veni vorba în cele lurile literaturii de istoria ideilor. Era ce urmează, nu este una limitată la şti- vorba de o viziune aflată în conexiune inţe ce operează cu date cuantificabile, cu epistemologia, având permanent în ci îmbrăţişează, firesc, întregul spectru atenţie paradigmele intelectuale şi, în de gândiri şi teorii ce dau nota domi- chip remarcabil, nu luate monadic, ci nantă a unei epoci sau perioade, sesi- observate în succesiunea şi în întrepă- zând cu fineţe şi momentele de trans- trunderile lor. formare, de renunţare la o paradigmă Critici sau istoricii literari caută, ade- şi înlocuire cu alta, precum şi supravie- sea, explicaţia unor configurări literare ţuirea unor paradigme mai vechi. Cu – teme, modalităţi narative, personaje – toate consecinţele ce derivă, pentru cre- în ceea ce numim, cu un cuvânt cuprin- aţia literară, din acest tablou. Pentru că zător, spirit al timpului, Zeitgeist, cum literatura este, în chip firesc, determi- spun germanii. Deşi înzestrată cu o anu- nată de acest câmp de idei care guver- mită indeterminare în uzul curent, nu e nează şi descoperirile ştiinţifice, şi noile o noţiune metafizică; toată lumea înţe- forme de organizare economică şi soci-

ReLecturi HYPERION 117

www.cimec.ro ală, şi, evident, modalitatea efectivă a omului de a gândi Preocupat de psihologie, între altele, Maiorescu intu- lumea şi de a o interpreta şi, nu în ultimul rând, de a se ieşte, destul de devreme, dacă ţinem cont de timpul în vedea pe sine ca parte a acestei lumi. care el se pronunţa, după cum sugerează autoarea, „for- Cât despre experimentele necesare, conform teo- marea unei memorii semantice, explicată astăzi prin riei menţionate mai sus, mi se pare că rezultatele, aşa activarea verticală şi inhibarea orizontală a nodurilor cum pot fi ele văzute azi în opera critică a Mariei-Ana analizatorilor, precum şi generarea a ceea ce analiştii Tupan, sunt toate reuşite – dincolo de faptul că nu teoria discursului numesc «lanţuri lexicale» (noţiuni asociate e în discuţie într-un asemenea caz, ea prezentându-se de vorbitori în virtutea unor reprezentări schematice din premise ca adecvată, ci capacitatea de a o aplica –, ale unor situaţii de viaţă – nu generate a priori)“. Nu e de într-un grad mai mare sau mai mic, grad ce depinde de prisos să reproduc aici fragmentul care îi atrage aten- realizarea în sine sau, mai corect, de perfecţiunea pune- ţia, întrucât el probează lipsa de prejudecăţi cu care rii în operă (ca să mărturisesc un gând, în două cazuri, sunt abordate de către autoare diferite tipuri de dis- cum voi arăta la momentele potrivite, mi s-a părut că curs şi, finalmente, capacitatea de a le pune într-o ecu- ar fi fost nevoie de construcţii mai bine închegate sub aţie complexă, cu rezultate dintre cele mai surprinză- aspectul tratării şi al unei cuprinderi mai largi în mate- toare pentru o cercetare a fenomenului la care ne refe- rialul analizat, lucru absolut posibil pentru o autoare cu rim. Iată ce spune criticul „Junimii“: „Poate în nici un un asemenea ambitus teoretic şi de o asemenea exten- moment dat al vieţii sale starea sufletească a unui om sie a lecturilor, şi nicidecum de vreo inadvertenţă meto- nu este strict identică cu vreo stare anterioară a ace- dologică; e vorba – pentru că nu doresc să arunc vreo luiaşi om. (…) Este destul şi mai important că în fapt umbră nemeritată asupra unui demers de o asemenea multe idei şi multe simţiri stau în oarecare legătură de surprinzătoare supleţe –, de o aşteptare tipic cărtură- asemănare şi pot grupa (asocia) într-un fel de unităţi rească, de sorginte filologică, dacă nu cumva ar fi exce- colective, diferite unele de altele, dar înrudite înlăun- sivă din partea mea o atare proiecţie vizând estetismul, trul fiecăreia dintre ele… Limba populară însă şi-a ajutat, până la un grad, „rotunjimea“ discursului). întrebuinţând un număr de cuvinte distinctive pen- Kuhn mai afirmă undeva că „istoricul ştiinţei poate tru însemnarea deosebitelor însuşiri sufleteşti, cu toată fi tentat să afirme că odată cu schimbarea paradigme- lipsa de preciziune şi de rubricare completă a acestor lor se schimbă însăşi lumea“. Las cu regret la o parte deosebiri. Deocamdată, nu ne rămâne decât să ne mul- o extrem de lungă şi de pasionantă discuţie de ordin ţumim cu ele. Şi aşa vedem că se poate vorbi cu oare- filosofic legată de tulburătoare interogaţie – prezentă, care înţeles despre un om bun la inimă, milos, blând, ca premisă, şi în lucrările unor teoreticieni ai fizicii generos, slab, sau crud, rău, invidios, răzbunător, straş- contemporane –, anume, dacă noi cunoaştem lumea nic; violent, cumpătat, arţăgos, împăciuitor; vesel, poso- aşa cum este sau dacă nu cumva caracteristicile îi sunt morât, nepăsător…“. Sunt rânduri culese dintr-un arti- determinate de subiectul cunoscător, mărginindu-mă col intitulat „Din experienţă“ şi apărut în Almanahul să spun că, în orice caz, lumea din cărţi suferă schimbări. Societăţii „România Jună“ din Viena, în 1888, iar legă- Urmând o asemenea cale a unei interdisciplinari- tura, aşa cum o vede autoarea, cu modernismul ce toc- tăţi ce, dintr-o dată, nu mai pare atât de dificil de tratat mai se pregătea să se nască, este dezvăluită imediat, şi de armonizat (senzaţia aceasta nu anulează nicide- probând o capacitate asociativă ce depăşeşte graniţele cum realitatea), în ciuda complexităţii, criticul inves- unui cadru prestabilit, ceea ce e o trăsătură a modului tighează şi texte care nu par a avea legătură directă cu de a interpreta datele al Mariei-Ana Tupan: „În memo- creaţia literară, articole, studii, pasaje din cărţi ştiute, rie, amintirile nu sunt disparate, ci «prinse de un fir dar care nu s-au bucurat de atenţia cuvenită de-a lun- comun» (în funcţie de principiul structurării, acum se gul timpului din partea exegeţilor, sau mai puţin cunos- vorbeşte de memorie semantică, episodică şi procedu- cute, în orice caz, nevalorificate. În lumina acelor pre- rală), iar un stimul, un obiect poate funcţiona ca o «o zentate până acum, întrucât paradigma timpului deter- toartă», care să extragă tot şirul (o madeleine…).“ Quod mină configuraţia acestei creaţii, în măsura în care erat demonstrandum! ideile vehiculate devin solul ideaticii şi al construcţii- lor literare, aceste texte invocate au rolul de a justifica mai bine modalităţile artistice decât au făcut-o inter- Kant şi după Kant… pretările aşa-numite close reading. Asemenea lecţiuni Pentru a trata subiectele din Discursul modernist – Emi- sunt pertinente mai ales când e vorba de un mare for- nescu şi influenţele post-kantiene, autoreflexivitatea în mator de opinie, un îndrumător recunoscut aproape „Luceafărul“, cu elemente care pun mai argumentat, mai unanim, cum a fost Titu Maiorescu, ale cărui „Critice“ convingător decât cele mai multe studii similare, tră- sunt de decenii mult mai studiate în şcoli şi mai invo- săturile de modernitate din opera eminesciană, teatrul cate în studii şi istorii literare decât alte texte ce cuprind expresionist al lui Lucian Blaga, ipostazele Avangardei opinii ale acestui intelectual de mare anvergură, care româneşti, ciocnirea dintre modernismul Arghezian şi a intervenit într-un moment atât de potrivit în cultura ultramodernismul Avangardei, poetica lui Anton Hol- noastră. În felul acesta, Maria-Ana Tupan merge către ban, naraţiunile în ceea ce autoarea numeşte „moder- rădăcinile paradigmei moderniste în cultura română, nismul înalt“ (interpretarea lui Mircea Eliade din per- determinând un mod mai adecvat de percepţie a isto- spectiva ideilor lui W. Lewis, cel din The Melodrama of riei şi dezvoltării acesteia în ce priveşte poezia şi proza Modernity – 1914, şi din The Apes of God – 1930), şi ale lui de după momentul „Junimea“. Peter Nicholls, cel din Modernisms – 1995), criza cunoaş-

118 HYPERION ReLecturi

www.cimec.ro terii în cel de-al patrulea deceniu etc. –, Maria-Ana Tupan „Subiectul post-kantian, care nu se mai poate amăgi, recurge la un tablou al evoluţiei ideilor filosofice, cri- precum cel romantic sau realist-omniscient, că poate tice, sociologice, estetice, ştiinţifice care au avut influ- imita Creatorul, se descoperă astfel sub trei ipostaze: enţă în gândirea europeană, începând cu autorul celor 1. ca spirit autonom, care, tăindu-şi cordonul ombili- trei Critici (a raţiunii pure, a raţiunii practice şi a facul- cal conectat la realitate, îşi edifică propriile construc- tăţii de judecare): „Kant, fondatorul criticismului, îşi ţii noetice, ideale, realizând o împăcare a subiectului întinde umbra peste fenomenologia husserliană, filo- şi obiectului, o obiectivare sau reificare a spiritului în sofia analitică, ficţionalism, pozitivism, Gestaltpsycho- propriile produse, pe care şi le poate apoi contempla ca logie (…), ştiinţa cognitivă (…), analiza discursului (…), sine-însuşi-în-altceva (simbolişti, fenomenologi de tra- inteligenţa artificială (analiza conceptuală).“ diţie husserliană, futurişti, constructivişti, ficţionalişti, Nu pare ceva nou, aşa cum o enunţăm, în această wittgensteinieni, analişti existenţialişti, pozitivişti); 2. contextualizare sau re-contextualizare. Noutatea – pen- ca subiectivitate zăvorâtă în propriul vis despre lume, tru că este una, şi chiar semnificativă –, vine, însă, din- tors în realitatea senzorială proprie şi unică, parvenită spre trecerea decisă de la simpla inventariere a teorii- prin simţuri (decadenţi, romancieri ai fluxului conşti- lor şi a ideilor dominante în epocă, beneficiind de spo- inţei – care, însă, cunosc o «dihotomie interioară», sen- radice accente de particularizare prin sumare exemple, timentul trăirii în două lumi deodată –, suprarealişti, eventual, la revelarea, cu bună pătrundere a acestor expresionişti, «trăirişti», unanimişti); 3. sau ca intersu- teorii invocate în sprijin, uneori, fie şi numai prin sin- biectivitate: eu înscris în ordinea simbolică a unei cul- tagme uşor de utilizat în practica discursului sau refe- turi (Lacan), identitate narativă (soi-même comme autre: rinţe cu grad înalt de acoperire, teorii al căror cadru Paul Ricoeur), ca subiectivitate întrupată şi hermeneu- originar este restabilit cu o dezinvoltură mai rar întâl- tică (trupul însuşi posedă scheme interpretative pentru nită când un critic literar intră pe teritoriul filosofiei, ordonarea materialului ce-i parvine pe cale simţurilor: al logicii, sociologiei, psihologiei, al ştiinţelor exacte, Maurice Merleau-Ponty, Martin Buber, Lakoff, şcoala într-un demers ce vizează arheologia literară, eviden- lingvisticii cognitive). Max Blecher intuia această evo- ţierea filiaţiilor dintre teoriile vehiculate de acestea şi luţie a filosofiei în direcţia deconstrucţiei subiectivi- ideologia operelor sau structura lor de adâncime. tăţii individuale, la sine, atunci când scria, în articolul Propunerea de lectură cea mai fertilă pentru cri- intitulat «Exegeza câtorva lucruri comune»“. ticul de la noi şi de oriunde se referă la maniera sub Ca o concluzie la toate acestea, închei această discu- care se face simţită o paradigmă în structura creaţii- ţie, desigur neepuizând nici pe departe subiectul, cu o lor artistice: „[…] modelarea stilistică similară a ope- afirmaţie a lui Thomas S. Kuhn: „revoluţiile ştiinţifice relor într-o anumită epocă literară nu este determi- sunt considerate […] drept acele episoade de dezvol- nată de imitaţie superficială, formală, ci, atunci când tare necumulativă în care o paradigmă mai veche este există, de asumpţii intelectuale imprimate de accesul înlocuită, integral sau parţial, de o nouă paradigmă, la gândirea şi discursurile extraliterare. De exemplu, incompatibilă cu ea.“ Din acest punct de vedere, este Eminescu sincron cu practicile literare ale sfârşitu- interesant dacă o afirmaţie de tipul post-modernismul lui de veac, poate şi pentru că, după cum a remarcat şi se manifestă ca o paradigmă nouă în istoria societăţii şi Maiorescu la vremea respectivă, acestea îşi alimentau a culturii are mai multă valoare de adevăr decât aceea energiile semantice din discursul cultural contempo- că post-modernismul este o prelungire a paradigmei ran: filosofia lui Schopenhauer şi Kant, teoriile biolo- moderniste, făcând intrinsec parte din aceasta. Între- gice, lingvistice, filosofia istoriei etc. Alte exemple con- barea trebuie pusă şi altfel: este postmodernismul o cludente sunt: Lucian Blaga (cunoscător al lui Nietzs- nouă paradigmă, adică reprezintă el o revoluţie? Sau: che, Bergson, Vaihinger, al studiilor recente [se înţe- este postmodernismul incompatibil cu modernismul? lege că recente la vremea respectivă, n.m., R.V.] asupra eredităţii, al teoriei relativităţii, al teoriei lui Cassirer asupra formelor simbolice, el însuşi creator al unui sis- Orizontul fără limite al tem filosofic original), hermeticul Ion Barbu (atras de analiză matematică, de axiomatică, de aplecarea lim- postmodernismului bajului asupra lui însuşi). Natura viziunii asupra exis- Volumul Discursul postmodern (Cartea Românească, tenţei este aceea care determină, în profunzime, prac- 2002), la fel de ambiţios ca proiect critic, analitic pre- tici discursive“. Este vorba de trecerea de la context la cum fusese şi cel anterior, urmărea să închege „un ceea ce s-ar numi, cu un termen pe care cercetătoarea demers comparatist – postmodernismul românesc în cu bun acces şi cu bogate referinţe din limba germană context universal –, ca răspuns la invitaţiile la dialog l-ar agrea, Inhaltsästhetik lansate de protagonişti ai studiilor literare contem- Evident că, dincolo de formularea inadecvată potri- porane, în termeni de genul «global/local: imagina- vit căreia Ion Barbu, matematicianul Dan Barbilian, ţia transnaţională», «conştiinţa istorică cosmopolită», specialist în algebră şi geometrie, continuator al unora «recuperarea de către lumea academică şi intelectuală dintre direcţiile Şcolii de la Erlangen, fondator al unor a unui sentiment al totalităţii» etc.“ Protagonişti la care spaţii ce-i poartă numele, ar fi fost „atras“ către ana- se referă autoarea încadrând expresiile între ghilime- liza matematică, sunt şi prezumţii de discutat, cum lele citării erau, după cum informează într-o notă de ar fi cea legată de condiţia intelectualului şi a artis- final, autorii unor articole din numărul 4/2001 al revis- tului din epoca modernismului, văzută ca produs al tei „Comparative Literature“, apărută sub egida Univer- unei paradigme şi ca origine a unor noi configurări: sităţii din Oregon. Cum se vede, Maria-Ana Tupan este

ReLecturi HYPERION 119

www.cimec.ro întotdeauna la zi – ba, aş putea afirma, fără teama de grorificând atât de frumos capacitatea, forţa interioară a greşi, măcar pentru perioada când scria aceste cărţi, a gândului, a raţiunii ce îşi perpetuează zămislirile, în chiar în avans considerabil faţă de majoritatea confra- contrast cu fragilitatea şi efemeritatea fiinţei umane ţilor, critici universitari – cu noutăţile în domeniul pe generice, îşi pierde sensul. Trestia gânditoare rămâne, care îl abordează. într-o asemenea paradigmă, „orfană de sprijin trans- Înainte de toate, meritul cel mai mare al acestei cendental şi în divorţ cu lucrurile“. De aceea, istoricita- lucrări îl constituie dezbaterea dezinvoltă, lipsită de tea, care constituia una dintre cheile de boltă ale modu- complexele născute din admiraţia exacerbată, inun- lui de a privi lumea, îşi relevă caducitatea, iar asta înce- dată de militantism feroce (cel mai adesea) sau din res- puse să se întâmple mai demult, încă în zorii moder- pingere vehementă (mai rar, dar determinată mai ales nismului, de vreme ce, avertizează Maria-Ana Tupan de agresivitatea formulelor de impunere pe ceea ce se chiar din primele pagini ale lucrării, „pentru Thomas cheamă, cu o expresie contextuală, „piaţa ideilor“ din Carlysle, trecutul nu mai era recuperabil în adevărul şi România, a datelor care constituie mărcile curentului. esenţa sa şi nici evenimentele prezentului nu mai con- „Interpretarea postmodernismului începe cu terme- stituiau obiect pasiv asupra căruia intelectul să aibă con- nul însuşi – nu ca istorie a ocurenţelor, ceea ce s-a făcut trol deplin. Istoria devenea interpretare, nici măcar a adesea, ci sub aspectul evaluării. Alfonso de Toro, edi- lumii ca text de descifrat, ci ca alfabet… [cu aldine în tor al unei interesante colecţii de studii – Postmoderni- text, ca şi la toate celelalte citări, n.m., R.V]“. dad y Postcolonialidad, Vervuert, Iberoamericana, 1997 Paradigma postmodernă se caracterizează, între –, înşiruie trei posibile accepţiuni: ruptură cu moderni- altele (inventarul cam neşlefuit, dar bună bază de ple- tatea (Barthes, Fiedler, Sontag), imitaţie a modernităţii care, al lui Ihab Hassan, este depăşit în sensul perfecţio- (Jameson) sau culme a modernităţii, el optând pentru nării şi nuanţării), prin pluralitatea viziunilor şi renun- aceasta din urmă. Postmodernismul realizează un nos- ţarea la acordarea uneia singure a privilegiului validi- talgic joc cu modelele modernităţii, de la Baudelaire tăţii. Postmodernismul acceptă feluritele materiali- la Noul roman.“ Cartea îmi apare ca o ilustrare a pri- zări şi manifestări ale artei ca fiind egale sau aproape mei şi a celei de-a treia dintre aceste ipoteze de lucru, egale. Sunt foarte judicios discutate – pe urmele lui cea privind imitaţia nebeneficiind, pe bună dreptate, Bourdieu, cel din La Distinction, şi ale studiilor cultu- cred, de prea puţină trecere. Balanţa înclinând, în final, rale anglo-americane, fără a omite exprimarea pro- parcă mai mult în favoarea ideii de ruptură. Însă o rup- priilor opinii, uneori aproape apodictic – ocurenţele tură care nu se dovedeşte pe de-a-ntregul realizată. Aşa în zona artei oficial ori numai cvasi-oficial acceptate, încât chestiunea rămâne în discuţie. în tot cazul, promovate de către instanţe care altă- Printre ideile cu cel mai mare impact asupra meto- dată cultivau alte ierarhii, mai stricte, ale influenţelor dei de studiere a fenomenului postmodern nu numai dinspre ceea ce se cheamă cultură populară sau, cu o la nivel discursiv stricto sensu, ci şi la acela, mai larg, al expresie mai potrivită uzului limbii române, de masă, organizării ideilor şi a configuraţiilor sociale şi estetice detronarea valorilor artei înalte de către cele care fri- văzute ca structură codificată, cu o capacitate incomen- zează kitsch-ul ori de kitsch pur şi simplu, fără preten- surabilă de autogenerare, autotelice, la un moment dat, ţii, modificarea codurilor în aşa măsură încât fie că ele aşadar, o imensă ţesătură expusă interpretării (aproape ascund un nou tip de reflecţie asupra omului, pus în oricărei interpretări), se numără aceea legată de sen- operă în formule noi, cu înalt nivel de originalitate (cri- sul istoriei. Deja pus în discuţie de modernism (acolo, ticul atrage atenţia că ceea ce părea, la început, o formă însă, „istoria se reducea la fluxul memoriei individu- a reificării discursului la Samuel Beckett avea să se dove- ale“, ca la Stephen Dedalus, al lui Joyce), pe urmele, cum dească, la o examinare mai târzie, haina unui un nou am văzut, ale kantianismului, acesta îşi dezvăluie sau cod artistic) fie că se constituie doar în structuri de dis- îşi dezvoltă faţete imprevizibile, toate cu rol fecund curs goale, dar foarte bine „jucate“ sub aspect tehnic, în aria ideaticii, ca şi în aceea a inter- în aşa măsură încât descifrarea combi- pretării datelor, faptelor şi fenomene- natoricii lor poate ţine, la un moment lor şi, desigur, având consecinţe dintre dat, de căutarea unui mesaj. cele mai neaşteptate şi mai deconcer- Iată de ce, apreciază Maria-Ana tante în practica discursului literar; în Tupan, „pentru artă este avantajoasă consecinţă, şi asupra decodării acestuia. condiţia postmodernă ca moarte a doc- „Conştiinţa istoristă“ – consideră trinei şi naştere a discursului (Steven autoarea –, „a naturii fabricate, discur- Coonor, Postmodernist Culture. An Intro- sive a reprezentărilor noastre despre tre- duction to Theories of the Contemporary), cut (ca şi despre lume, în general), cu ca abandonare a frondei pentru mod de caracterul lor provizoriu şi legitimita- cunoaştere şi de discurs, a esenţialismu- tea limitată la o fază culturală şi de către lui şi a universalismului pentru inves- o comunitate intelectuală, s-a ivit încă tiţie, a filosofiei subiectului ca origine, din secolul al nouăsprezecelea, fiind pentru practici consensuale, a subiec- împărtăşită de pozitivişti, epistemologi, tului pentru istorism (înţelegere con- discipoli ai lui Kant, care au exploatat diţionată istoric), a logocentrismului consecinţele «criticismului» său: cerce- pentru raţiune comunicativă, a autoru- tare obiectivă, dezinteresată.“ Din acest lui pentru tipuri de discurs, tradiţie cul- motiv, acel adagiu pascalian des citat, turală, seturi de figuri şi teme, a logo-

120 HYPERION ReLecturi

www.cimec.ro sului cartezian pentru logosul ca valoare ontologică a tea dintâi. Dacă, însă – cum avertizează într-un succint narativului.“ Asupra „textualităţii“ generale, a reţelei preambul, în Discursul modernist se ocupase de psiholo- de influenţe, de coduri culturale, de sensuri, de deri- gismul lui Rebreanu, al Hortensiei Papadat-Bengescu, vate ale acestora se apleacă, de pildă, Harlod Bloom, Ibrăileanu sau Camil Petrescu (la care îl adaug aici pe în Canonul occidental şi în Anxietatea influenţei, ori E.D. Anton Holban, a cărui operă este cu minuţie şi cu multe Hirsch, în Cultural Literacy. intuiţii folositoare analizată în respectiva lucrare), de Chiar dacă apelează la elemente din sfera culturii această dată, interesul se deplasează spre corelaţia din- de masă ori discută date legate de teoriile cu privire la tre câteva repere literare ale numitei perioade şi cele aceasta (la un nivel care nu se practicase în critica româ- mai importante idei „psiho-filosofice contemporane.“ nească până la acel moment), autoarea nu pierde din Totul îşi are izvorul – cum altfel?! – în concepţiile lui vedere stratificările axiologice: „Spre deosebire de sub- Wilhelm Wundt, întemeietorul psihologie moderne, cultura postmodernă, postmodernismul înalt nu este care, considerând că toate ştiinţele contribuie la geneza o veşnic reînnoită modă a prezentului, conectată prin viziunii asupra lumii, urmărea să realizeze un fel de „sin- complicate reţele cu industria modei, muzicii, filmului, cretism de tip alexandrin al tuturor operaţiilor spiri- mişcărilor politice. Este o fază a istoriei literare în dez- tului“, reunind filosofia, psihologia şi ştiinţele. Wundt voltarea ei interioară, ca succesiune de coduri culturale.“ (în al cărui laborator de la Leipzig se pregătise şi Con- Un alt merit al lucrării îl reprezintă abordarea stantin Rădulescu-Motru, în paranteză fie zis, cel care decomplexată a scriitorilor români în compania unor l-a făcut cunoscut în România) emancipase psihologia, Thomas Pynchon, Allen Ginsberg, Christa Wolf, Dick transformând-o, în viziunea sa, în „Regina ştiinţelor spi- Allen, Albert Goldbarth etc. (nu toţi sunt nume cunos- ritului“, afirmând „interdependenţa generală între eve- cute la noi, dar nu este important acest lucru, autoarea nimente şi evoluţiile sufleteşti (die gemeinsame Abhän- îşi culege materia de oriunde găseşte că ea este repre- gigkeit von geistigen Vorgängen und Entwiklungen)“. Din zentativă, iar statutul unui autor ori recunoaşterea lui nou, autoarea face o trecere prin criticismul kantian şi, internaţională nu sunt întotdeauna cel mai bun baro- de data aceasta, şi prin Grundlegund der Metaphysik der metru). În acest fel, analiza, realizată cu aceleaşi instru- Sitten (Întemeierea metafizicii moravurilor), relevând, mente şi ignorând un presupus canon inculcat de, să între altele, că epistemologia kantiană a fost princi- zicem, „o anumită parte a criticii“, a unor texte de Gib pala sursă a antitezei romantice dintre realitate şi vis. Mihăescu, Marin Sorescu, D.R. Popescu, Marius Tupan, O propoziţie sub a cărei aparenţă cumva banală se pli- Mircea Cărtărescu, Magda Cârneci, Cristian Popescu, ază o întreagă paradigmă culturală pe care oricine are Mariana Marin, Florin Şlapac, Matei Vişniec, Radu Băr- în minte perspectiva generală a perioadei romantice şi bulescu şi alţii capătă necesara notă de firesc. O bună a urmărilor ei o va sesiza de îndată. lecţie pentru criticii cărora literatura noastră pare să Sincronicitatea mişcării simboliste cu această con- nu le spună mare lucru. cepţie este evidenţiată cu maximă precizie, în cuvinte Înainte de a pune punct acestei prea succinte pre- puţine, care, plecând de la exemplul lui Macedonski, zentări, voi mai zăbovi o clipă în aria ideaticii volumu- ajunge să considere că „opera de artă e, în cazul simbo- lui, atrăgând atenţia asupra unei teme care îşi va dezvă- liştilor, un act de interpretare, o propoziţie fenomenolo- lui cu adevărat sensul ceva mai departe în comentariul gică“. Lucrurile nu se opresc aici, pentru că, ducându-şi de faţă. Dacă studiile literare formaliste abordau tex- mai departe raţionamentul, criticul nu ezită să pună tul ca pe o structură atemporală, prin contrast, studiile în lumină faptul că „mecanismul percepţiei este acela literare postmoderniste îşi contextualizează şi îşi isto- care înstrăinează obiectul observaţiei într-un «complex ricizează obiectul, atrage atenţia autoarea, cauza aces- fizico-psihic» (reacţie fizică la stimuli)“. Un cititor iniţiat tui fenomen fiind de aflat, în opinia sa, „într-o direc- în psihologie, care ştie că orice manifestare psihică are o ţie de cercetare predominantă: mecanica cuantică, un bază fizică în sistemul nervos, ca existent corporal-fizic, domeniu în care rezultatele cerce- şi alta în biochimie, ca substrat al fizi- tării depind de metodă. Complexi- ologiei, în asociere cu întregul sistem tatea brusc relevată a unei fizici care anatomic, va remarca inadvertenţa din răsturna pilonii edificiului epistemo- ultima sintagmă, dar cred că se poate logic tradiţional geometria euclidiană, trece peste o astfel imprecizie, întrucât fizica newtoniană) trebuia compen- nu afectează esenţa discursului, înţe- sată prin centura de siguranţă a exer- lesul mesajului. ciţiului metodic, care nu se mai spri- Alături de savantul german tocmai jinea însă în principii şi metode, ci pomenit, Alfred Binet este asociat ori- în modele de simulare.“ zontului ştiinţific de la care au por- nit schimbările în paradigma literară legată de psihologie. Înlănţuirile se Fluxul conştiinţei şi prezintă, pentru o viziune pătrunză- toare cum este cea a Mariei-Ana Tupan, teoriile psihologice ca de la sine înţelese. Ca să iau doar un Cu volumul Modernismul şi psihologia. exemplu: „imagismul, menţionat de Încercare de epistemologie literară (Edi- Pound în volumul său Ripostes, apă- tura Academiei Române, 2009), criti- rut în octombrie 1912 şi teoretizat în cul revine, ca să spunem aşa, la dragos- interviul cu valoare de manifest din

ReLecturi HYPERION 121

www.cimec.ro revista «Poetry» (martie, 1913), era o aplicaţie a teoriei Psihologia finalului de secol XIX şi începutului de prin care Binet substituise conceptelor înlănţuite logic, secol XX este, însă încă insuficientă pentru a explica în asociaţii de imagini, reprezentări senzoriale, şi care îşi întregime paradigma artistică a timpului. Dacă pentru găsise deja emuli în Mallarmé şi Hulme. Conform tro- aceea a prozei e relativ simplu să ne îndreptăm, cum pismului său caracteristic, «acordul vizual» a două ima- spuneam la începutul acestor rânduri, către diferenţa gini concrete din care se degajă o imagine terţă func- dintre timpul absolut şi durata bergsoniană pentru ţionează asemeni unui raţionament ce conduce de la a-l înţelege, în mare, pe Proust, după o vulgată bună premise la concluzie“. pentru uzul celor care vor să se iniţieze în literatura Preluând de la un exeget al lui Proust, Henri Bon- modernă, dacă influenţele freudismului în special şi net, ideea că opera acestuia este „un repertoriu de teme ale psihanalizei în general sunt bune pentru a coborî psihologice“, autoarea consideră că această aserţiune către psihologiile abisale implicate în unele dintre per- „poate fi extinsă asupra întregului canon modernist, a sonaje (cu toate că romanul naturalist oferise, dincolo cărui scenă centrală este ocupată de subiectul autoana- de pojghiţa de realitate brută, violentă pe care o trata, lizei şi introspecţiei, împărţindu-şi atenţia între prezen- şi deschideri către psihopatologie şi adâncimile tene- tul percepţiei şi caleidoscopul memoriei“. Orice îndră- broase ale sufletului (ce să mai spunem de „omul din gostit de literatură şi în special de roman ştie că în fie- subterană“ dostoievskian), dacă pentru stream of con- care creaţie de acest fel prozatorul pune în joc tipo- sciousness, un alt loc comun al acestei paradigme, aveam logii umane, ceea ce se realizează prin conturarea cât clare originări în psihologia lui William James, nu ace- mai autentică a psihologiilor personajelor şi prin veri- leaşi grile se pot aplica şi avangardei artistice, supra- dicitatea cu care compune descrieri ale reacţiilor aces- realismului, futurismului, vorticismului, expresionis- tora în faţa diferitelor situaţii (nu tocmai ca în beha- mului, artei abstracte şi aşa mai departe. De aceea, răs- viorism, ci pur şi simplu ca modalitate individuală de punsurile pentru astfel de orientări nu sunt de găsit în a reacţiona şi de a soluţiona probleme generate, une- acest volum, inteligent, dar mult mai sumar decât ar fi ori, de confruntarea cu alte psihologii, ale altor perso- fost de aşteptat şi parcă uşor limitativ. Dar, cum sub- naje). Prin urmare, invocarea unei aprecieri cum este titlul este „Încercare de epistemologie literară“, citi- cea acroşată din cartea lui Henri Bonnet este doar un torul îşi dă seama că nu e nevoie să meargă până la exerciţiu de erudiţie (impresionantă mereu la autoare) capăt, urmând sugestiile generoase din premise, ci să se concentreze cu precădere asupra operelor literare şi nicidecum un sprijin ferm în argumentaţie pe opinia propuse de autoare. unei autorităţi. Se putea pur şi simplu enunţa conclu- Spuneam că răspunsurile sunt în altă parte. Ei bine, zia, care ar avea, de sine stătător expusă, şi fără o ase- aici se vădeşte unitatea de concepţie a Mariei Ana Tupan, menea introducere, un caracter, aş spune, axiomatic, omogenitatea operei sale critice, consecvenţa metodei şi, această trăsături a literaturii moderne afirmată mai desigur, aici se răsfrâng reflexele propunerilor întregu- sus ţinând, în mare măsură, de evidenţă. lui său sistem, dacă îl putem numi aşa, în absenţa unei Şi dacă în cuprinsul eseului care este Modernismul asumări programatice din partea criticului, şi anume şi psihologia, altminteri extrem de incitant, este invo- urmărirea legăturilor, mai mult sau mai puţin fine, din- cat şi numele lui Gabriel Tarde, autor al teoriei imita- tre paradigmele ştiinţifice şi cele literare. ţiei, care ţine mai degrabă de psihosociologie, aceasta Ca şi la volumul precedent, este din nou de remar- se face şi dintr-o raţiune pe care o voi prezenta mai jos, cat naturaleţea cu care autorii români sunt aduşi în dis- şi în virtutea faptului că susţinerea respectivei „legi“ se cuţie alături de Virginia Woolf, de James Joyce şi alţii baza pe indiciile furnizate de descoperirile arheolo- (intervine chiar o analiză a lui Bram Stoker, cu Dracula, gice care puneau în evidenţă unitatea stilistică a fiecă- de unde se vede încă o dată conştiinţa postmodernă a rei faze din istoria culturii. Un alt punct de sprijin este autoarei, incluzând în cercul operelor de comentat şi oferit autoarei de estetica lui Max Dessoir, pentru care pe cele aparţinând literaturii de consum, cu menţiu- trăsătura fundamentală a artei o constituie depăşirea nea că în acest caz aparte vede „expresia cea mai reali- naturii, adică necesitatea care creează formă sensibilă. zată estetic a unei obsesii vampirice“, respectiva nara- Pentru Dessoir, opera literară, bazată pe semnul ţiune nefiind singura din această categorie semnată lingvistic, instrument al autenticei percepţii şi memo- de englez), rii, se manifestă printr-un mod de a fi care este fluxul Cel care se opreşte asupra acestei cărţi nu trebuie conştiinţei, un mod de existenţă ce derivă din inten- să uite de precauţia exprimată încă din introducere, ţia de a se constitui într-o „oglindă a modului uman unde se precizează că obiectivul principal al demersu- de a fi în lume“. Şi dacă acceptăm teza acestuia că min- lui întreprins în paginile ei este acela de a folosi suges- tea artistului se scindează în subiect şi obiect, obiectul tiile provenind din teoria despre autoanaliză a lui Nico- fiind reprezentat de conţinutul conştiinţei, în vreme lae Vaschide (care, pe urmele lui Tarde şi ale legii imi- ce subiectul se defineşte prin însăşi conştiinţa aces- taţiei, pusă la punct de acesta, vorbeşte despre „legea tui conţinut, atunci „frumuseţea provine din înţelege- bio-socială a confirmării psihologice“) asupra operei rea formelor spiritului.“ Expuse în această formă, ide- lui V. Voiculescu (Voiculescu însuşi declarând, la un ile par mai curând o prelungire a idealismului filoso- moment dată, că Wundt, Tarde, William James şi Vas- fic german transplantat în estetică, atât că, la rândul chide au exercitat cea mai mare influenţă asupra sa). lui, Max Dessoir îşi întemeiază opiniile pe alegaţia lui Cititorul rămâne, însă, după ce este analizată piesa Gim- Karl Hermann Scheidler, potrivit căruia ştiinţa pe care nastică sentimentală şi se trece fugitiv prin câteva din- se bazează estetica este psihologia. tre povestirile realismului magic, ca şi prin sonete, cu

122 HYPERION ReLecturi

www.cimec.ro sentimentul că i s-a fi putut oferi mult mai mult decât temporal-spaţială a corzii vibratoare ca element mini- atât, un asemenea cadrul ştiinţific şi metodologic atât mal al universului etc.“ de bine articulat predispunând la construcţii sensi- Şi dacă acest pasaj nu pare satisfăcător, preiau, din bil mai ample, dacă nu monumentale. Iar Maria-Ana aceeaşi lucrare, o alegaţie care introducea, ca element Tupan are, fără nici o îndoială, privind din perspectiva de susţinere a discuţiei despre parametri stilistici în întregii sale opere critice, forţa şi competenţa de a rea- corelaţie cu epistemologia, de fapt, un pasaj preluat din liza astfel de construcţii. Roger Penrose (Mintea omenească între clasic şi cuantic). Ca de obicei, sunt reperabile şi aici propuneri de pentru care, intr-o anumită măsură, mecanica cuan- interpretare mai puţin obişnuite, între care următoarea: tică şi problemele legate de înţelegerea conştiinţei „În ciuda reputaţiei de prozator realist-magic avant la umane sunt legate intre ele: „Fenomenul de nelocali- lettre, multe dintre povestirile lui Voiculescu par scrise zare înseamnă că atunci când este produsă o pereche mai curând cu intenţia de a demistifica, prin recurs la de particule materie-antimaterie, fiecare dintre parti- psihologie, elementul supranatural din tradiţiile fol- cule păstrează o «memorie» a procesului de creaţie, în clorice, decât de a-l recupera, în vreme ce, în cazul rea- sensul că ele nu pot fi considerate complet indepen- lismului magic, acesta coexistă cu realităţi istorice“. La o primă privire, mi se pare o viziune interesantă, dar dente una de cealaltă (…) Corelarea cuantică este ceva nu pe de-a-ntregul adevărată, ceea ce poate consti- foarte straniu. Ea există undeva, între obiectele sepa- tui punctul de plecare al unui demers de sine stătător, rate unul de celălalt şi care sunt, totuşi, în comunicare temă a unui studiu critic de mai mică amploare, a unei unul cu celălalt.“ Pe această cale, Maria-Ana Tupan con- comunicări ştiinţifice. sidera că se poate uşor transpune teoria lui Penrose „în Cât despre afirmaţia că Voiculescu e un realist magic termenii gramatologiei lui Derrida, nerămânându-ne avant la lettre, şi aceasta e de discutat pentru că, dacă decât să substituim trace originaire pentru memoria urmăm logica paradigmei, în care, nolens-volens autoa- din fizica cuantică.“ rea se situează constant, chiar când nu face demersuri Ei, bine, prospeţimea şi profunzimea privirii cu care de a se explica în aceşti termeni, autorul român nu face Maria-Ana Tupan se apleacă asupra literaturii din per- decât să se înscrie în Zeitgeist, adică, aşa cum am con- spectiva fizicii moderne şi a celei contemporane şi-a venit la debutul acestui comentariu, în paradigma pe găsit o expresie cât se poate de neaşteptată în cartea care o configuraseră ideile vehiculate în primele dece- Realismul magic. Încercare genealogică (Editura Acade- nii ale secolului al XX-lea. miei Române, 2013) şi este de natură să asigure un suflu nou cercetării. Nu tocmai în treacăt fie zis, pentru cine ar manifesta De la lumea cuantică dubii că o absolventă de filologie, universitar la Limbi Străine, la Bucureşti, ar putea avea acces la complica- la lumea din cărţi tele teorii şi formule ce însoţesc discursul fizicii teore- Am reprodus mai sus un pasaj în care Maria-Ana Tupan tice de azi, trebuie să menţionez că am avut ocazia să o face trimitere la cunoştinţe ce reflectă noua paradigmă urmăresc, într-o expunere consistentă, susţinută fără a fizicii einsteiniene şi post-einsteiniene. În cadrele în suport scris, legată de aceste spinoase (recurg la un loc care discuta temele alese în cărţile prezentate până aici, lingvistic destul de transparent pentru cunoscători) aceste referiri nu depăşeau cu mult, în pofida unei pre- chestiuni şi certific, atât cât mă pricep şi eu, faptul că cizii reperate cu adevărat doar de cunoscători şi a unor ştie bine ce spune. focalizări parcă puţin neobişnuite pentru breasla lite- Cum am analizat destul de cuprinzător lucrarea raţilor, cunoştinţele unui om oarecum informat, chiar respectivă, nu demult, în paginile revistei „Luceafărul“ dacă numai superficial, cu privire la ce se mai aude (nr. 1/2015, de găsit la www.revistaluceafarul.ro/index. dinspre cercetarea ştiinţifică contem- html?id=5168&editie=197) şi cum am porană. Unii cititori cu memorie mai depăşit, oricum, spaţiul rezervat aces- bună îşi vor fi amintit câte ceva din tei rubrici, mă limitez, aici să subli- materia fizicii particulelor învăţate niez încă o dată că ceea ce mi se părea în liceu. un discurs de hermeneut la cele mai Iată ce spunea, de pildă, în Discur- bune cote, dar în limitele formale unui sul postmodern: „Teoriile haosului, frac- oarecare clasicism al viziunii, a deve- talului [corect: fractalilor, n.m., R.V.], a complexităţii au abandonat ambiţia nit, spre marea mea uimire şi, mărtu- reprezentării integrale a spaţiului, iar risesc bucurie, o turnură către inter- teoria catastrofismului [corect: teoria pretarea faptului literar cu mijloace catastrofelor, n.m., R.V.] sau a corzilor inspirate din viziunile mai noi pro- fuzionează spaţiul şi timpul în noţi- prii specifice modalităţilor în care este unile de singularitate cuantică (10-35 descrisă lumea cuantică. m şi 10-43 sec), din centrul unei găuri De aici înainte, nici realismul negre, ca punct de origine a expansi- magic, dar nici literatura ultimului unii universului, de dezordine spaţi- secol nu mai pot fi discutate ignorând ală produsă de un singur şi nesemni- paradigma ştiinţifică a acestui inter- ficativ, în sine, eveniment, de unitate val de timp.

ReLecturi HYPERION 123

www.cimec.ro E M I N E S C U

I N

A E T E R N U M

Valentin COŞEREANU Cernăuţii și Bucovina între Orient și Occident. Starea învăţământului. Rolul Universităţii Motto: răzite de istoria politică“ (Dis- „Oare acest popor nu merită din partea celor care pre- cursurile lui Eudoxiu Hurmu- tind a se îngriji de el să afl e măcar pe scurt, unde, pe ce zaki, 2007, p.356). pământ, în ce parte a lumii trăiește și cine l-a născut?“ La 1866, sarcinile provinci- Alexandru Hurmuzachi ei sunt încă deosebit de difi - cile, așa cum arăta Eudoxiu Hurmuzachi în cuvântarea sa Funcţionând ca o provincie de graniţă, dar combinând, din 31 decembrie în Dieta Bucovinei: „ţară periferică, pe prin forţa lucrurilor și-a istoriei ei zbucuimate structuri jumătate muntoasă și, de aceea, parţial productivă, locu- ce ţin fi e de un Occident civilizat, fi e de un Orient apropi- ită de două naţiuni principale, amestecate între ele și di- at, Bucovina poartă asupră-i un imbold instinctiv și nece- verse“ (Discursurile lui Eudoxiu Hurmuzaki, 2007, p.183). sar al păstrării identităţii sale naţionale, manifestat, într-o Începând cu anul 1848, „primăvara popoarelor“ va modalitate reactivă lentă, după chipul și asemănarea po- cuprinde cea mai mare parte a Europei. Mișcările iau o Fporului din care s-a desprins și pe care Dimitrie Cante- deosebită amploare, naţiunile se trezesc din carapacea mir l-a surprins în modul lui fi resc de a fi : primitor până absolutismului, începând să-și revigoreze în mod fi resc, la exces, trăind în pace cu alţii, doritor de petreceri, dar simţul mândriei naţionale. Evenimente majore au loc în bun îngrijitor ai propriilor ogoare, viteaz și aprig în lup- monarhia habsburgică, iar aceste evenimente vor tra- tă, atunci când ţara îi era în pericol. Prin urmare, Bucovina, ge substanţial în talerul balanţei celorlalte popoare, care „afl ându-se […] la intersecţia intereselor geostrategice ale se simţeau strânse sub chingile absolutismului. „Austria unor state și puteri imperiale dominante, acest teritoriu a trecea printr-o criză profundă, care frâna dezvoltarea suportat pe parcursul anilor consecinţele care i-au fost hă- social-economică a imperiului. Concomitent începuse să

124 HYPERION Eminescu in aeternum

www.cimec.ro se afirme tot mai pe larg un curent liberal, cu precădere primul parlament austriac, erau neștiutori de carte“ (Un- în principalele centre urbane, care milita pentru desfășu- gureanu, 2007, p.40), așa încât este ușor de dedus ce înţe- rarea unor reforme social-economice și politice și se pro- legeau ei din sporovăiala nemţească și cu atât mai puţin nunţa împotriva regimului absolutist. Acest curent liberal din legile care se dezbăteau și adoptau în acest important a contribuit totodată la izbucnirea unor mișcări sociale, și forum, legi care priveau, desigur, și provincia românească mai ales naţionale, în provinciile austriece. Revoluţiile din a Bucovinei. martie-iunie 1848 din principalele orașe austriece s-au Mișcarea a fost benefică ambelor părţi ale Moldovei; transformat din revolte cu caracter social-economic în una aflată conjunctural în situaţia de a se manifesta, cea- mișcări cu un pronunţat caracter naţional. Diferite popoa- laltă nu, din cauza regimului absolutist al principelui Mi- re din imperiu s-au ridicat unele împotriva altora, pentru hai Sturza din Iași, care „suprimase cu forţa orice încercare a obţine mai multe drepturi politice și naţionale“ (Ungu- de liberă de menifestaţie politică, silind pe revoluţionari, reanu, 2007, p.40). în frunte cu Mihail Kogălniceanu, să fugă în Bucovina re- Istoria demonstrează că specificul acestui gen de miș- voluţionară“ (Nistor, 1991, p.95). cări pornește din interiorul popoarelor avansate, care au În felul acesta, roata istoriei se întorcea, iar bucovine- o mai bună percepere a fenomenului social și politic. Nici nii au ajuns să-i compătimească pe fraţii lor de dincolo de revoluţiile pașoptiste n-au constituit o excepţie, așa în- „cordun“ datorită conjuncturii nefavorabile în care se aflau. cât, două par să fie motivele desfășurării mișcărilor din Gestul lor de a-i primi cu braţele deschise și de a-i găzdui a Bucovina: pe de o parte declanșarea și evoluţia eveni- constituit primul pas esenţial prin care bucovinenii au cre- mentelor din monarhia habsburgică, iar pe de alta, miș- at premizele viitoarei uniri, căci aici au fost găzduiţi și fra- cările din celelalte spaţii locuite de români: Moldova, Ţara ţii din celelalte provincii, năpăstuiţi, ca și cei din Moldova. Românească, Banat și Transilvania, la care populaţia ro- Aici s-au refugiat fruntașii mișcării revoluţionare ardelene: mânească din provincie va rezona în mod pozitiv. Aron Pumnul, George Bariţiu, Timotei Cipariu, Grigore Mi- E drept că în Bucovina – spaţiu devenit sub stăpânire hali și alţii. „Tot atunci bucovineni adunară ofrande pentru austro-ungară un spaţiu experimental de multietnicitate, legiunile lui Avram Iancu care luptau vitejește contra un- dar și de confesiuni diferite –, „evenimentele revoluţiona- gurilor în munţii Apuseni“ (Nistor, 1991, p.97). re din 1848 au decurs într-o atmosferă relativ calmă, com- De altfel, tot din această emulaţie de idei, aparţinând parativ cu ciocnirile violente din alte provincii austriece“ unor revoluţionari adunaţi aici din toate provinciile româ- (Ungureanu, 2007, p.40). Acest fenomen „se explică prin nești a pornit și ideea unirii tuturor acestora într-o Româ- caracterul tolerant al locuitorilor Bucovinei“ (Ungurea- nie Mare, sub tutela casei de Habsburg, din moment ce nu, 2007, p.40), moștenit din vechea spiţă moldoveneas- un raport al diplomatului rus, Carol Nesselrode (în 31 iu- că, „dar și prin lipsa unei conștiinţe etnopolitice din cau- lie 1848), sesiza faptul că românii unelteau spre „un stat za stării de analfabetism a ţăranilor români și ruteni, care daco-român compus din Moldova, Basarabia, Bucovina, constituiau majoritatea populaţiei provinciei“ (Ungurea- unite cu Muntenia și Transilvania […], pentru ca apoi […], nu, 2007, p.40). să recunoască supremaţia împăratului sau a unui arhidu- Din acest punct de vedere, actul hotărâtor al majo- ce habsburgic“ (Nistor, 1991, p.97). rităţii instruite bucovinene l-a constituit adunarea din Cum de la starea de instruire a oricărei populaţii por- Cernăuţi, din 8/20 mai 1848, la care au participat repre- nește și puterea ei de reacţie socială – mai întâi –, politi- zentanţi ai diferitelor pături sociale, dar și a unor confesi- că – după aceea –, focalizând asupra stării învăţământului onalităţi diferite, adunare condusă de intelectualii Bucovi- european, cu referire specială la Austria, se poate spune nei (clerul, boierimea, fruntașii ţărănimii), adunare care l-a că anii 60 și chiar 70 ai secolului al XVIII-lea, nici în această ales pe Doxachi Hurmuzachi drept președinte, sub con- ţară nu a existat un învăţământ primar bine organizat – și ducerea căruia s-au formulat câteva revendicări ale popu- cu atât mai mult în Bucovina. Abia în timpul împărătesei laţiei provinciei, revendicări care vor purta numele gene- Maria Teresa (așadar în intervalul 1740–1780) se organi- ric de „Petiţia ţării“ și care vor constitui programul acesto- zează „nemţește“ învăţământul primar, ca imediat după ra. Petiţia în cauză conţinea douăsprezece puncte, printre aceea școala în cauză să devină o instituţie de stat și nu care: „1. Separarea Bucovinei de Galiţia și constituirea ei în una religioasă, cum s-a întâmplat în Moldova de dinainte ţară de coroană autonomă. 2. Conservarea naţionalităţii și mult după ocupare, în Bucovina. „La 14 iulie 1770 s-a în- române și crearea de școli naţionale. […] 6. Garantarea li- trunit pentru prima oară comisia școlară a Austriei de Jos bertăţii religioase și proclamarea principiului de egalitate cu scopul de a elabora un regulament școlar, care să fie între toate confesiunile din Bucovina. […] 10. Desfacerea ulterior introdus și în celelalte provincii austriece“ (Ungu- de Carlovăţ și alegerea episcopului de către un congres reanu, 2007, p.16). bisericesc în care să fie reprezentaţi atât clerul cât și mire- Se poate ușor deduce care era starea de facto a învă- nii. […] 12. Recunoașterea dreptului de control asupra ad- ţământului bucovinean în 1774, când austriecii pătrund ministraţiei fondului bisericesc“ (Nistor, 1991, p.94). samavolnic în regiune, ocupând-o. Pentru edificare se Referitor la importanţa și accentul pus pe revendică- remarcă faptul că în acest an se materializa la Viena re- rile punctului al doilea al programului, acestea sunt sem- zultatul comisiei școlare de lucru prin tipărirea unui „Re- nificative pentru starea de noniniţiere a unor activităţi gulament școlar general pentru școlile germane norma- împotriva regimului absolutist. Mai mult, documente- le, principale și triviale în toate ţările ereditare împără- le relevă faptul că spre mijlocul secolului al XIX-lea chiar, tești și regale“. Formularea sinteză a acestui deziderat era „provincia austriacă cu cea mai slab dezvoltată reţea de „Die Schule ist ein politikum“ (Școala este – prin definiţie școli primare și cu procentul cel mai mare de populaţie – o afacere politică a statului), definiţie sintetizatoare prin analfabetă“ (Ungureanu, 2007, p.40) era Bucovina. Grăi- care se traducea faptul că educaţia trebuia să fie nu nu- tor este doar un singur exemplu cu vaoare generalizatoa- mai apanajul nobilimii, ci și a poporului în general, prin re: „chiar și unii deputaţi […], aleși în vara anului 1848 în urmare ea trebuia pusă în slujba statului.

Eminescu in aeternum HYPERION 125

www.cimec.ro Consecinţa imediată a „Regulamentului“ a fost aceea Din acest punct de vedere, argumentul că evoluţia fi- că începând cu anul 1774, în toată monarhia habsburgi- rească a învăţământului încă înainte de ocuparea Buco- că a fost introdusă obligativitatea învăţământului primar. vinei își urma calea, este faptul că voievodul Grigore Ma- Așadar s-au înfiinţat trei tipuri de școli: școala trivială (pri- tei Ghica, ajuns pe tronul Moldovei în 1726, așadar înain- mară elementară), școala principală (școala primară supe- tea ocupării Bucovinei cu aproape 50 de ani, „a introdus rioară, Hauptschule) și școala normală (pentru pregătirea reforme în școala de acolo, asigurându-i baza materială învăţătorilor). În mare, în aceste școli trebuia să se predea prin crearea unui fond special școlar, care era alimentat următoarele materii: religia, istoria biblică, citirea, scrisul, din contribuţiile bănești ale preoţilor. În râvna sa pentru cele patru operaţii de calcul, precum și îndemnuri edu- școala românească, voievodul acesta a fost imitat și de cei cative de purtare civilizată. Potrivit aceluiași regulament, următori“ (Loghin, 1926, p.7). la sate erau obligatorii cunoștinţele de agricultură, iar Înainte de ocupare, în Moldova de Sus existau șase șco- în târguri și orașe, cele ale artelor și meseriilor. „În fieca- li domnești: la Rădăuţi, Putna, Suceava, Câmpulung (mol- re district trebuia să se înfiinţeze câte o școală principa- dovenesc), Câmpulung (rusesc) și Cernăuţi. Dascălii care lă, la care să se predea elementele limbii latine, geografia predau la aceste școli erau plătiţi din fondul școlar ieșean, și istoria, instrucţii pentru lucrări scrise, desen și geome- „iar supravegherea învăţământului o făcea o comisiune trie. […]… în fiecare provincie urma să se deschidă câte o din zece, în fruntea căreia era mitropolitul ţării“ (Loghin, școală normală, care să pregătească cadre didactice pen- 1926, p.8). Prin urmare, austriecii nu au venit nicidecum tru școlile triviale și principale. Obligativitatea școlară în- pe un teren arid, așa cum lasă să se înţeleagă și astăzi unii cepea de la 5 ani până la 12 ani împliniţi. După terminarea cercetători, tocmai de aceea generalul Splény, întâiul gu- cursului primar urma școala de repetiţie, prevăzută să fie vernator al provinciei, a propus catolicizarea școlilor, sub frecventată de tinerii de până la 20 de ani“ (Ungureanu, masca unei continuităţi promise, dar nepuse în practică. 2007, p.16). „Pentru a contrabalansa activitatea școlilor moldovenești, În bună măsură, bucovinenilor li se va impune, aceeași guvernatorul [militar n.n] a avut grijă să deschidă două împărţire a sistemului școlar de învăţământ, respectând școli «normale» sau «capitale» (Normal-oder Hauptschu- regulamentul școlar al comisiei pomenite, cu menţiunea len) la Suceava și Cernăuţi, cari aveau de scop «creșterea că acest lucru se va întâmpla mult mai târziu. Prin urma- tineretului naţional și ademenirea tinerilor moldoveni» re, odată cu administraţia militară a generalului Gabriel (din Moldova neocupată)“ (Loghin, 1926, p.8) – lucru care von Spleny, acesta propune înfiinţarea unor școli latinești, s-a și întâmplat mai târziu. Un exemplu grăitor este chiar a unui seminar teologic la Rădăuţi, precum și înfiinţarea cel al poetului Mihai Eminescu, dar și al fraţilor acestuia, trecuţi cu toţii prin școala cernăuţeană, căci „conu’ Ghe- unor școli primare româno-germane, școli pentru care se orghieș“, tatăl – spirit practic și chivernisit – știa că fii lui avea în vedere importarea unor cadre didactice din Tran- trebuiau să se descurce în viaţă, învăţând de mici și altă silvania. Nu trebuie mult efort să se observe unde ţinteau limbă decât cea maternă. propunerile generalului prin această reformă: „a restrân- Lucrurile, însă, nu intră în albia lor firească, iar guverna- ge particularităţile naţionale locale, pentru a integra mai torului Spleny nu-i reușește mișcarea din simplul motiv că repede acest teritoriu în cadrul monarhiei habsburgice“ tinerimea românească, pur și simplu nu frecventa aceste (Ungureanu, 2007, p.16-17), prin însușirea limbii germane, școli. În fapt, această situaţie a constituit premiza desfiin- mai întâi, apoi prin convertirea la catolicism. ţării școlilor moldovenești. Aici mutarea a reușit, căci „în Cum se poziţiona învăţământul între Occident și Ori- locul vechilor școli moldovenești închise, se deschid al- ent se poate lesne înţelege, analizând starea de fapt a tele «utracviste», adică școli primare cu limba de predare acestuia. Datorită Academiei teologice de la Putna, a șco- germană și română, ceea ce din punct de vedere pedago- lii episcopale din Rădăuţi, dar și a tutelei religioase a învă- gic este o imposibilitate“ (Loghin, 1926, p.8). ţământului de pe lângă mănăstiri, acesta avea un grad de Totuși, lucrurile au continuat sub aceste impuneri, avansare faţă de restul Moldovei neocupate. Totuși, „învă- degradându-se în așa hal, încât în 1780, când Bucovina ţământul primar se afla doar la etapa incipientă de dez- ajunge cerc administrativ al Galiţiei, școlile trec și ele în voltare, iar majoritatea absolută a populaţiei era analfa- subordinea Leovului, iar din 1815, sub cea a consistoriului betă. Nivelul de dezvoltare a societăţii moldovenești era romano-catolic al orașului de reședinţă al Galiţiei. Privile- inferior faţă de statele occidentale, dar era comparabil cu giate la înfiinţare erau școlile din localităţile cu populaţie statele vecine și cu provinciile din estul monarhiei habs- preponderent catolică sau acelea ale coloniilor germane. burgice“ (Ungureanu, 2007, p.15). Și toate acestea într-o ţară de confesionalitate preponde- Există și astăzi cercetători care tind să ridice în slăvi rent ortodoxă. „binefacerile“ civilizatoare austriece, fenomen care inclu- Politica aceasta era susţinută de o racolare sistematică de mai ales învăţământul, binefaceri făcute cu forţa, când a învăţătorilor, care să cunoască atât limba română cât și populaţia nici o vrea nici o cerea și care își au, neîndoiel- cea germană. Cum aceștia erau greu de găsit și cum se nic, rolul și locul lor în această privinţă. Nu trebuie negli- știa dinainte acest lucru, soluţia era una singură, evident, jat însă, faptul că evoluţia firească a procesului de învăţă- premeditată: se „importau învăţători germani sau poloni, mânt pe teritoriul acesta ar fi fost cu mult mai benefică de- cari nu cunoșteau deloc limba română. Iar consistoriu din cât ceea ce s-a impus, căci mai târziu, România va fi – spre Leov avea grijă să declare școală confesională catolică ori- exemplu – printre primele ţări care vor adopta un sistem ce școală unde erau numai câţiva elevi catolici, iar ca lim- de învăţământ modern, așa cum se va vedea din relatările bă de predare, limba polonă“ (Loghin, 1926, p.9). O mărtu- de mai jos. Prin urmare nu era nevoie de o civilizare forţa- rie cutremurătoare în acest sens o dă protopopul Sucevii, tă (și în ce scop?) pentru a servi interese străine, plantate Lazăr Grigorovici: „nici un naţiunalist nu se primea ca în- cu forţa într-un spaţiu străin învăţământului multinaţio- văţător, dacă nu jura mai înainte că se leapădă de credinţa nal și de confesionalitate străină ţării. părintească (Loghin, 1926, p.9).

126 HYPERION Eminescu in aeternum

www.cimec.ro Urmarea a fost firească: foarte mulţi dascăli bucovi- căci corpul didactic (compus în cea mai mare parte de neni au trecut graniţa, unde au fost bine primiţi și unde români cu titluri academice și pe deplin calificaţi) e cu au avut posibilitatea de a contribui, alături de ceilaţi, la mult superior celui din Cernăuţi (compus din suplinitori dezvoltarea unui sistem de învăţământ performant. Șco- rusneci)“ (Curierul de Iași, 1876, p.2-3). Finalul articolului larii români, atâţia cât frecventau școlile germanizate sau face referiri la costurile școlarităţii acestui liceu, cu mult polonizate, au avut parte de un tratament și mai drastic: mai ieftine, comparativ cu cele din Iași, Dorohoi și Boto- erau obligaţi să nu vorbească între ei limba maternă, iar șani – lucru bine știut de poet, care a „pătimit“ și el în șco- dacă o făceau, li se aplica un tratament semi-inchizitorial lile bucovinene. și profund nepedagogic; li se atârna de gât un desen re- Informaţiile lui Eminescu erau la zi și foarte bine do- prezentând un măgar, care trebuia să fie purtat întreaga cumentate, nu numai cu dezbaterile din Dieta Bucovinei, săptămâna de fiecare „penitent“, după care, la sfârșitul dar și cu starea de fapt a învăţământului acestei provin- săptămânii, ceilalţi copii îi stigmatizau pe cei care au avut cii românești, căci într-adevăr, Dieta a dezbătut problema îndrăzneala de-a vorbi limba maternă. Acesta era siste- introducerii limbii române în liceul sucevean, începând mul educaţional pe care-l practicau noile autorităţi, co- cu anul școlar 1876–1877, când orășenii din Suceava și tând drept înapoiaţi pe cei care, pe bună dreptate, fugeau Cernăuţi cer insistent acest drept. „Dieta provincială dis- de la școală. Această situaţie nefericită se va prelungi și cută cererea orășenilor […] și a delegaţiilor comunelor din cauzele arătate, până dincolo de anul 1861, când „nu- din jurul Sucevei în ședinţa din 12 aprilie 1876 și găsind-o mai 7 la sută din copiii de vârstă școlară frecventau cursu- îndreptăţită o înaintează Curţii de la Viena“ (Eminescu, rile, situaţie unică, comparativ cu toate celelate provincii 1980, p.543). După ce deputatul bucovinen Alexandru Va- din imperiu habsburgic“ (Rusșindilar, 1995, p.164). silco a susţinut cu multă însufleţire acest deziderat major Academia teologică de la Putna a fost mutată și ea la al școlii românești de sub stăpânire austriacă, Dieta votea- Cernăuţi, după mai multe peripeţii și tergiversări, fiind ză în unanimitate acest articol. transformată într-un institut teologic, în care toate mate- Faptul că era un pas important câștigat în favoarea ro- riile se predau în limbile latină, germană și elină – nici o mânităţii bucovinenilor, este chiar publicarea articolui lui materie în limba ţării de baștină, iar adevăraţii promotori Eminescu doar la o lună după această dezbatere. Poetul ai limbii române din Bucovina, au fost dascălii ambulanţi, era bine informat nu numai din surse gazetărești, ci și pe care cutreierau satele și, angajaţi de părinţi în taină (ca și viu, căci Ioan Drogli, cumnatul său, cel ce avea să fie numit cum dreptul de a-ţi vorbi limba maternă ar fi fost un sacri- încă din 1872 inspector districtual peste Suceava și Câm- legiu), aceștia propăvăduiau limba română, îndrumându-i pulung (păstrându-și funcţia până în martie 1882), a avut pe toţi cei interesaţi să scrie și să citească. Din învăţături- un rol important în întocmirea petiţiei către dieta provin- le acestor dascăli au ieșit mai pe urmă, primii scriitori bu- cială. Cu toate acestea, „problema introducerii limbii ro- covineni, așa cum înșiși vor mărturisi mai târziu. A fost o mâne la liceul din Suceava era departe de-a fi rezolvată. muncă apostolicească, neîndeajuns cercetată și apreciată. Cererea sucevenilor intră în labirintul birocraţiei austriece Numai revoluţia de la 1848 a reușit să schimbe starea din care nu mai iese la lumină“ (Eminescu, 1980, p.543). învăţământului din acest ţinut îndepărtat de graniţă al im- Până la urmă, cauza limbii române la acest liceu va răzbi, periului, reușind o impunere a limbii române în școlile și iar oameni însemnaţi ai culturii bucovinene au fost rodul în instituţiile statului. Abia din 28 februarie 1850 școala va acestei școli. trece din nou sub oblăduirea bisericii ortodoxe, adică de Din 1872 s-a înfiinţat la Rădăuţi liceul de băieţi, al cărui sub tutela Consistoriului episcopal catolic din Lemberg, director a fost Ernest Rudolf Neubauer, profesorul lui Emi- sub autoritatea Consistoriului ortodox din Bucovina, așa nescu, și care funcţiona cu limba de predare în germană, cum în mod firesc trebuia lăsată încă de la începutul ocu- într-o zonă prin excelenţă românească. Pasul următor al paţiei – așa cum au promis în repetate rânduri, ocupanţii acestor revendicări a fost acela al introducerii istoriei na- austrieci, ademenind populaţia o bună bucată de vreme. ţionale în programa școlară – merit indiscutabil al dezba- Meritul incontestabil al lui Eudoxiu Hurmuzachi, nu terilor lui Alexandru Hurmuzachi –, căci Bucovina era „ţara trebuie neglijat. În răstimpul dintre anii 1862–1874, cât în care istoria naţională era exclusă din toate școlile […] acesta a deţinut funcţiile de vicepreședinte și apoi de pre- de sub dominaţie austriacă. În schimb elevii de aici erau ședinte al Dietei, în Bucovina au luat fiinţă de trei ori mai obligaţi să cunoască pe toţi urmașii lui Rudolf de Habs- multe școli decât în ceilalţi 64 de ani trecuţi, iar în 1860 li- burg, fără să aibă idee cine se odihnește sub lespedea de ceul român din Suceava își va deschide cursurile cu două la Mănăstirea Putna sau la Biserica Bogdana din Rădăuţi“ clase, apoi cu opt (în 1866), liceu despre care Mihai Emi- (Rusșindilar, 1995, p.167), tocmai de aceea Hurmuzachi va nescu va nota într-un articol din „Curierul de Iași“ că lo- susţine acest deziderat prin cuvinte pline de trăire, dar și cuitorii „din vechea capătală a Moldovei au petiţionat la de adevăr: „trăim fără legătura cu trecutul, smulși din el și, Dietă (camera provincială) a Bucovinei ca în liceul din acel prin urmare, fără conștiinţa viitorului, dar și fără speranţa oraș să se introducă limba românească ca limbă de pro- în el“ (Hurmuzachi A., 1866, p.93-94). poniment“, întrucât – susţine gazetarul – elevii sunt „în Ceeea ce nu a fost posibil să fie impus în școală, va fi majoritate români, dar și uricul de întemeiere al acelui li- realizat de către aceeași „Societate pentru Cultura și Lite- ceu prevede asemenea această măsură“ (Curierul de Iași, ratura Română…“, când în ianuarie 1867 s-a înfiinţat cate- 1876, p.2-3). Poetul, atent la amănuntele semnificative, dra de istorie a românilor chiar în cadrul societăţii și care ţine să menţioneze faptul că „și contrarii au votat pentru își va desfășura activitatea în același local. „Cursul era gra- această dispoziţie, a cărei împlinire atârnă de la sancţiu- tuit și putea fi frecventat și de elevi și de studenţi“ (Rusșin- nea împăratului“ (Curierul de Iași, 1876, p.2-3). dilar, 1995, p.168). Numai profesorii care predau primeau Mai mult, se certifică în articol faptul – întărit astăzi de o indemnizaţie din partea societăţii. De menţionat faptul documente veridice – că „liceul din Suceava ar avea prin că aceste cursuri aveau o condiţie sine qua non – obligati- introducerea limbei românești un viitor foarte însemnat, vitatea să fie predate în limba română. De aici întrebarea

Eminescu in aeternum HYPERION 127

www.cimec.ro retorică pusă de același Hurmuzachi: „ poate că și istoria Angelescu, Studiu introductiv de Octav Păun, Postfaţă de Sil- se învaţă în limbă străină? Atunci… ne confundăm și mai viu Angelescu, Editura Albatros, București. adânc în întunericul știinţei!“ (Hurmuzachi A., 1866, p.96). Bariţiu, G., 1866. Părţi alese din istoria Transilvaniei. Pe două Aceste izbucniri erau cu atât mai revoltătoare cu cât în sute de ani în urmă, vol. III.Tipografia W. Kraft, Sibiu. aproape toate școlile limba de predare era cea germană, Balan, T., 1932. Serbarea de la Putna 1871, Cernăuţi. când în fapt, ele erau susţinute din fondurile bisericii or- Balan, T., 1944. Eudoxiu Hurmuzachi și memoriul românilor todoxe române. ardeleni din luna lui februarie 1849, în Anuarul Muzeului Buco- Așadar, întărirea conștiinţei naţionale s-a făcut pe cont vinei, Seria II, Anul I–II, 1943–1944, publicat de Nicolai Grăma- dă, Tipografia Mitropolitul Silvestru, Cernăuţi. propriu. Din această conștiinţă și de pe băncile acestei Balan, T., 1994. Eudoxiu Hurmuzachi și colecţia lui de docu- școli au ieșit la iveală fraţii Bumbac, filologul Vasile Bur- mente, Sibiu. lă, pictorul Epaminonda Bucevschi, istoriograful Teodor V. Berindei, D., 1997. Revoluţia Română din 1848–1849. Consi- Ștefanelli, folcloristul Simion Florea Marian. Cât despre le- deraţii și reflecţii, Fundaţia Culturală Română, Cluj–Napoca. găturile dintre Bucovina și Ardeal, dintre aceștia și moldo- Blaga, L., 1937. Elogiul satului românesc, Discurs rostit la 5 venii de dincolo de „Cordun“, se poate spune că aceste re- iunie 1937 în Ședinţă solemnă, L. Blaga cu răspunsul D-lui I. laţii întreţinute constant au fost o a doua mare cauză pen- Petrovici, București. tru care limba, cultura și identitatea neamului nu au fost Brânză, I., 2009. Credinţe si practici magice în Bucovina (I), pierdute. Iar după ce tinerimea română, trezită la viaţă și în Analele Bucovinei, Anul XVI, 1/2009, Editura Academiei conștiinţă românească, dar și la apetitul ei pentru cultură Române. și instrucţie a început să frecventeze universitatea viene- Brote, E., 1895. Cestiunea română în Transilvania și Ungaria, ză, legăturile dintre români s-au sudat și mai mult, căci în Tipografia Voinţa naţională, București. tot răul există și un dram de bine – e dramul acela care Cantemir, D., 1973. Descriptio Moldaviae, Traducere după coagulează în sămânţa începutului, conștiinţa de neam a originalul latin de Gh. Guţu, Introducere de Maria Holban, Co- viitorului despre care vorbea Al. Hurmuzachi. mentariu istoric de N. Stoicescu, Studiu cartografic de Vintilă Așadar, Viena formării intelectuale a tineretului român Mihăilescu, Indice de Ioana Constantinescu, cu o notă asupra „silea pe tineri să-și strângă după 1860 rândurile, să se con- ediţiei de D. M. Pippidi, București, Editura Academiei Române. Călinescu, G., 1932. Viaţa lui Mihai Eminescu, Editura Cultu- centreze și să formeze astfel o mare familie românească ra Naţională, București. care da semne de viaţă prin înfiinţarea de societăţi, prin Călinescu, G., 1969. Opera lui Eminescu, Editura Pentru Li- baluri, conferinţe, petreceri sociale, și excursiuni. Și abs- teratură, București. tracţie făcând de la studenţii din România, care-și vorbeau Căpreanu, I., 1995. Bucovina: istorie și cultură românească bine limba maternă, ceilalţi studenţi nicicând nu au vorbit (1775–1918), Prefaţă de Gh. Buzatu, Editura Moldova. mai mult românește decât în Viena, unde, petrecând mai Ceaușu, M.Ș., 1998. Bucovina habsburgică de la anexare la mult între dânșii, erau siliţi să vorbească limba lor. Astfel Congresul de la Viena. Iosefinism și postiesefinism (1774–1815), mulţi tineri, din provinciile supuse Austriei, cari la început Fundaţia academică A. D. Xenopol, Iași. vorbeau rău limba românească, după o petrecere de mai Costea, E., 1944. Amintiri, Cernăuţi. mulţi ani în Viena, își însușeau o cunoștinţă deplină a lim- Covalciuc, D., 1995. Legende populare din Bucovina, Hliboca. bii și se întorceau în patrie cu o limbă românească curată Cristuș, E., 2000. Imagini ale dorului în lirica populară din și frumoasă“ (Ștefanelli, 1983, p.93). Bucovina (II). În Analele Bucovinei, Anul VII, 2/2000, Editura Cum era firesc într-o astfel de societate, în baza afini- Academiei Române. tăţilor etnice, dar și a prieteniilor tinereţii, tineretul român Dan, D., 1925. Rolul preoţimei bucovinene în menţinerea ro- din Viena s-a constituit în societăţi culturale, societăţi care mânismului…, Tipografia Mitropolitul Silvestru, Cernăuţi. aveau să fie un adevărat focar al românismului și al cul- Dumitrescu–Bușulenga, Z., 1963. Mihai Eminescu, Colecţia turii naţionale. De la o astfel de societate (România Jună), Oameni de seamă, Editura Tineretului, București. Dumitrescu-Bușulenga, Z., 1992. Cuvânt înainte, în Lucian a încolţit ideea serbării de la Putna, ocazie care a consti- Blaga, Despre gândirea magică, Editura Gramond. tuit „prima manifestare panromânească conștientă pe pă- Eliade, M., 1994. Istoria credinţelor și ideilor religioase, vol. III, mântul Bucovinei“ (Loghin, 1926, p.74). Tinerii români, în Editura Universitas, Chișinău. frunte cu Eminescu, aveau deja, înaintea altora, o conști- Eliade, M., 1985. In Revista de istorie și teorie literară, nr. 3. inţă de sine și implicit, una a naţionalităţii din care făceau Anul XXXIII, iulie-septembrie. parte. „Deși despărţiţi prin hotare politice, toţi știu că sunt Eminescu, M., 1939. Opere I, Poezii tipărite în timpul vieţii, unul și același neam și această convingere va mări pute- Introducere, Note și variante, Anexe. Ediţie critică îngrijită de rea lor de resistenţă și-i va oţeli în lupta pentru neam, lege Perpessicius, Editura pentru Literatură și Artă Regele Carol II, și ţară“ (Loghin, 1926, p.74-75). București. Eminescu, M., 1963. Opere VI, Literatura populară, Ediţie cri- BIBLIOGRAFIE tică îngrijită de Perpessicius, Cu 63 de reproduceri după ma- Adăscăliţei, V., 2004. Legendele lui Vodă Ștefan, în vol. Ro- nuscrise, Editura academiei Române, București. mânitatea de Sus. Repere etnologice, Prefaţă de Vasile Schipor, Eminescu, M., 1977. Opere VII, Proza literară, Sărmanul Dio- Postfaţă de Victor Iosif, Editura Septentrion, Rădăuţi. nis, La aniversară, Cezara, geniu pustiu, Celelalte proze postume, Adăscăliţei, V., Ciubotaru, I.H., 1969. Folclor din ţinutul Ră- Texte indite, Studiu introductiv de Perpessicius, cu 77 de repro- dăuţilor, Suceava. duceri după manuscrise, Editura Academiei Republicii Socia- Andrievici, S.M., 2004. (Arhiepiscop al Cernăuţilor, Mitro- liste România, București. polit al Bucovinei și Dalmaţiei). Proprietăţile fundaţionale ale Eminescu, M., 1980. Opere IX Publicistică 1870–1877, Albina, Bisericii Gr.– Or. în Bucovina după istorie, așezămintele canoni- Familia, Federaţiunea, Convorbiri, literare, Curierul de Iași, Stu- ce și legile de stat, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuţilor, diu introductiv de Al. Oprea, cu 68 de reproduceri după ma- Suceava. nuscrise și publicaţii, Academia Republicii Socialiste România, Angelescu, S., 1983. Poetica legendei, în vol. Legende po- Muzeul Literaturii Române, Editura Republicii Socialiste Ro- pulare românești, ediţie îngrijită de Octav Păun și Silviu mânia, București.

128 HYPERION Eminescu in aeternum

www.cimec.ro Eminescu, M., 1989a. Opere X, Publicistică 1 noiembrie 1877 Iorga, N., 1914. Legăturile culturale între Bucovina și Princi- – 14 februarie 1880, Timpul, Academia Republicii Socialiste Ro- patele românești, Editura Casei Școalilor, București. mânia, Muzeul Literaturii Române, cu 16 reproduceri după Iorga, N., 1938. Românismul în trecutul Bucovinei, București. publicaţii și manuscrise, Editura Republicii Socialiste România, Johnston, W.M., 2000. Spiritul Vienei. O istorie intelectuală și București. socială 1848–1938, Traducere de Magda Teodorescu, editura Eminescu, M., 1989b. Opere XVI, Corespondenţă. Documen- Polirom, Iași. tar, cu reproduceri după manuscrise și documente, Editura Kogălniceanu, M., 1976. Opere II, Scrieri istorice, Text stabilit, Academiei Republicii Socialiste România, București. studiu introductiv, note și comentarii de Alexandru Zub, Edi- Eminescu, M., 1984. Opere XI, Publicistică 17 februarie – 31 tura Academiei Române, București. decembrie 1880, Timpul, cu 27 de reproduceri după publicaţii Loghin, C., 1926. Istoria literaturii române din Bucovina și manuscrise, Ademia Republicii Socialiste România, Muzeul 1775–1918 (în legătură cu evoluţia culturală și politică, Cu 38 de Literaturii Române, Editura Academiei Republicii Socialiste clișee, Tipografia Mitropolit Silvestru, Cernăuţi. România, București. Loghin, C., 1943. Aron Pumnul – Mihai Eminescu. I Reabilita- Eminescu, M., 1985a. Opere XII, Publicistică 1 ianuarie – 31 rea lui Aron Pumnul, în vol. Eminescu și Bucovina, Editura Mitro- decmbrie 1881, Timpul, cu 28 de reproduceri după publicaţii polit Silvestru, Cernăuţi. și manuscrise, Academia Republicii Socialiste România, Muze- Luceac, I., 2000. Familia Hurmuzaki: între ideal și realiza- ul Literaturii Române, Editura Academiei Republicii Socialiste re. (O istorie a culturii românești din Bucovina în cea de-a doua România, București. jumătate a secolului al XIX-lea), Cuvâmt înainte de acad. Ște- Eminescu, M., 1985b. Opere XIII Publicistică 1882–1883, fan Ștefănescu, Editura Alexandru cel Bun – Editura Augusta, 1888–1889 Timpul, România liberă, Fântâna Blanduziei, Cu 64 Timișoara. de reproduceri, Editura Academiei Republicii Socialiste Româ- Lupaș, I., 1993. Istoria unirii românilor, Editura Scripta, nia, București. București. Eminescu, M., 1993. Opere XV, Fragmentarium. Addenda Moldovanu, G., 2006. Aron Pumnul – profesor la Cernăuţi, ediţiei, cu reproduceri după manuscrie, documente și presă, Rev. Glasul Bucovinei, Nr. 3/2006, anul XIII (nr. 51), Editura Academiei Române, București. Morariu, C., 1998. Cursul vieţii mele. Memorii, Editura Hur- Eminescu, M., 1999. Opera politică, vol. I, Ediţie îngrijită de muzachi, Suceava. Bucur Popescu și Petru Demetru Popescu, București, Publistar. Murărașu, D., 1932. Naţionalismul lui Eminescu, Editura Eminescu, M., 1939. Poezii tipărite în timpul vieţii I, Introdu- Bucovina I. E. Torouţiu, București. cere, Note și variante, Anexe, Ediţie îngrijită de Perpessicius, Mureșianu, A.A., 1935. Eminescu, Aurel Mureșianu și serba- cu 50 de reproduceri după manuscrise, Editura Pentru Litera- rea de la Putna, Cernăuţi. tură și Artă Regele Carlol II, București. Nandriș, I., 2001. Satul nostru mahala din Bucovina, Ediţie Filipciuc, I., 2001. Lăcrămioarele învăţăceilor… și Eminescu îngrijită și prefaţată de Gh. Nandriș, Casa de Presă și Editura – întregite cu facsimila broșurii din 1866 –, Biblioteca Mioriţa, Tribuna, Sibiu. Câmpulung Bucovina. Neagoe, S., 1992. Bătălia pentru Bucovina, Editura Helicon, Friedwagner, M., 1940. Rumäniche Volksliederaus der Buko- Timișoara. vina. Liebenslieder, Band I, Würsburg. Niculică, A., 2005. Ion G. Sbiera. Viaţa și opera, Biblioteca Galaction, G., 1987. M. Eminescu, Ediţie, cuvânt înainte, Bucovinei I. G. Sbiera, Suceava. note și indice de Gheorghe Cunescu, Colecţia Eminesciana – Niculică, A., 2009. Din istoria vieţii culturale a Bucovinei: 43, Editura Junimea, Iași. Teatrul și Muzica (1775–1940). Casa editorială Floare Albastră, Gherman, I., 1993. Istoria tragică a Bucovinei, Basarabiei și București. Ţinutului Herţa, Editura ALL, București. Nistor, I., 1916, Istoria bisericii din Bucovina și a rostului ei Grămadă, N., 1926. Bucovina de altă dată. Schiţe istorice, naţional-cultural în viaţa românilor bucovineni, Editura Casa Editura Casei Școalelor, București. Școalelor, București. Grămadă, I., 2002. Cartea sângelui, Crai nou, Editura Nistor, I., 1991. Istoria Bucovinei, Ediţie și studiu Bucovina viitoare, Editura Mușatinii, Suceava. bio-bibliografic de Stelian Neagoe, Editura Humanitas, Grigorovici, R., 2002. Modelul Bucovinei, în Analele Bucovi- București. nei, anul IX, nr.2, Editura Academiei Române, București. Onciul, D., 1915. Din trecutul Bucovinei, Institutul de arte Guénon, R., 2008. Simboluri ale știinţei sacre, Editura Huma- grafice Speranţa, București. nitas, București. Oprea, A., 1983. În căutarea lui Eminescu gazetarul, Editura Hurmuzachi, G., 1865. În Foaia Societăţii pentru Literatura și Minerva, București. Cultura Română în Bucovina. anul I. Oprea, I.N.. 2004. Bucovina în presa vremii, Cernăuţi 1811– Hurmuzachi, G., 1866a. În Foaia Societăţii pentru Literatu- 2004, Editura Edict, Iași. ra și Cultura Română în Bucovina, Anul II, nr. 3/ 1 martie 1886. Pahomi, M., 2001. «Jurământul Bucovinei» faţă de Austria în Hurmuzachi, G., 1866b. Învăţămintele istoriei, în Foaia So- anul 1777, „Analele Bucovinei“, anul VII, nr. 2, Editura Academi- cietăţii pentru Literatură și Cultura Română în Bucovina, Anul II, ei Române, București. nr. 12/ 1 septembrie 1866. Papuc, L., 1997. Frânturi de cultură bucovineană, Editura Sa- Hurmuzachi, A., 1866. Carele e caracterul și tendinţa învă- fir, Iași. ţământului public la noi?, în Foaia Societăţii pentru Literatura și Petrino, D., 1869. Puţine cuvinte despre coruperea limbii ro- Cultura Română în Bucovina, Anul IV, nr. 3, din 1 martie. mâne în Bucovina, Tiparul Bucoviecki și Comp., Cernăuţi. Hurmuzachi, G., 1867. În Foaia Societăţii pentru Literatura și Pop, A.Z.N., 1962. Contribuţii documentare la biografia lui Cultura Română în Bucovina, An III, nr. 7și 8/1867. Mihai Eminescu, Editura Academiei Republicii Populare Româ- Iacobescu, M., 1973. Revoluţia de la 1848 în Bucovina, în Su- ne, București. ceava, Anuarul Muzeului Bucovinei, V. Pop, A.Z.N., 1978. Pe urmele lui Mihai Eminescu, Editura Iacobescu, M., 1983. Problema agrară în revoluţia româ- Sport-Turism, București. nă de la 1848 în Bucovina, în Revista de istorie, nr. 5/1983, Pop, A.Z.N., 1987. Caleidoscop eminescian, Editura Emi- București. nescu, București. Iacobescu, M., 2005. Prefaţă la volumul lui Alis Niculică, Ion Pumnul, A., 1865. Privire repede preste doaue sute șasezeci G. Sbiera. Viaţa și opera, Suceava. și șepte de’n proprietăţile, așa numite moșiiile mănăstirești din

Eminescu in aeternum HYPERION 129

www.cimec.ro carele s-a format măreţul Fond religionariu al Bisericii dreptcre- Vatamaniuc, D., 1986. I. G. Sbiera și Eminescu, în Memoriile dincioase a Bucovinei, Cernăuţi. Secţiei de Știinţe Filologice, Literatură și Arte, Seria IV, Tomul VIII, Purici, Ș., 2004. Consideraţii privind administraţia austria- Editura Academiei Române, București. că în Bucovina în perioada prepașoptistă, în Analele Bucovinei, Vatamaniuc, D., 1988. Eminescu, Manuscrisele jurnal al for- anul XI, nr. 2, București, Editura Academiei Române. mării intelectuale și al lărgirii orizontului știinţific. Laborator de Purici, Ș., 2006. De la supuși la cetăţeni. Românii din creaţie. Instrument de lucru, Editura Minerva, București. Bucovina (1775-1914), în Analele Bucovinei, anul XIII, nr. 1, Edi- Vatamaniuc, D., 1996. Antologie, prefaţă și note la volu- tura Academiei Române, București. mul Mihai Eminescu – Răpirea Bucovinei, Editura Saeculum I. O., Roșu, I., 1989. Legendă și adevăr în biografia lui M. Eminescu, București. Originile, Editura Cartea Românească, București. Vatamaniuc, D., 1997. Antologie, prefaţă, note și comenta- Rusșindilar, P., 1995. Hurmuzăcheștii în viaţa culturală și po- rii la volumul Mihai Eminescu – Sfântul pământ al Transilvaniei. litică a Bucovinei, Academia Română, Filiala Iași, Centrul de Is- Transilvania sub dualismul austro-ungar, Editura Saeculum I. O., torie și Civilizaţie Europeană, Editura Glasul Bucovinei, Iași. Sava, A., 1929. Documente putnene, I, Focșani. București. Sbiera, I.G., 1889. Aron Pumnul, Voci asupra vieţii și însemnă- Vatamaniuc, D., 1998. Caietele Eminescu. Mitologie și docu- tăţii lui, dimpreună cu documente relative la înfiinţarea catedrei ment, Editura Fundaţiei România de Mâine, București. de limba și literatura română la gimnasiul superior din Cernăuţi, Vatamaniuc, D., 2006. Bucovina între Occident și Orient. Stu- precum și scrierile lui mărunte și fragmentare, Editura Societăţii dii și documente, Prefaţă de acad. Ștefan Ștefănescu, Academia –Tipografia Arhiepiscopală, Cernăuţi. Română Filiala Iași, Centrul de Studii Bucovina, Rădăuţi, Editu- Sbiera, I. G., 1890. Familia Sbiera. Cernăuţi. ra Academiei Române, București. Sbiera, I.G., 1899. Familia Sbiera după tradiţiune și istorie și Vatamaniuc, D., 2008. Iraclie Porumbescu în revoluţia din amintiri din viaţa autorului, Tipografia Universitară R. Eckhardt, 1848 și după aceea, În Analele Bucovinei, Anul XV, nr.2/2008, Cernăuţi. Editura Academiei Române. Schipor, V.I., 2007. Bucovina istorică, Studii și documente, Zöllner, E., 1997a. Istoria Austriei de la începuturi până în Cuvânt înainte de D. Vatamaniuc, membru de onoare al Aca- prezent, Ediţia a VIII-a, vol. I, Traducere de Adolf Armbruster, demiei Române, Editura Academiei Române, București. Editura Enciclopedică, București. Schipor, V.I., 2004. Ștefan cel mare în legendele poporu- Zöllner, E., 1997b. Istoria Austriei de la începuturi până în lui român, în Analele Bucovinei, 2004. Anul XI, 1/2004, Editura prezent, Ediţia a VIII-a, Vol. II, Traducere de Adolf Armbruster, Academiei Române.. Editura Enciclopedică, București. Simion, F.M., 1981. Legende istorice din Bucovina, Ediţie în- *** Averile bisericești din Bucovina, 1939. Editura Mitropoliei grijită cu note și studiu introductiv de Paul Leu, Editura Juni- Bucovina, Cernăuţi. mea, Iași. *** Calendar pentru rămâni pe anul 1857. Anul XIV, Iași. Sion, G., 1888. Suvenire contimpurane, Tipografia Academi- *** Discursurile lui Eudoxiu Hurmuzaki în Dieta Bucovinei. ei Române, București. Din viaţa parlamentară a Bucovinei în cea de a doua jumătate Slavici, I., 1978. Opere IX. Memorialistica. Varia, Ediţie îngri- a secolului al XIX-lea, 2007. Ediţie bilingvă, cu stabilire de text, jită de C. Mohanu și D. Vatamaniuc, Editura Minerva, București. Ștefanelli, T.V., ș.a., 1943. Vol. Eminescu și Bucovina cu contri- prefaţă, note și comentarii de Ilie Luceac, Traducerea textului buţii de: Tudor V. Ștefanelli, Vasile Gherasim, Constantin Loghin, german de Catrinel Pleșu, Institutul Cultural Român, București. Eugen Păunel, Augustin Z. N. Pop, Aurel Vasiliu, George Voevidca, *** Petiţiunea Bucovinenilor către împăratul, din iunie 1848, Editura Mitropolit Silvestru, Proprietatea Societăţii pt. Cultură, formulând dorinţele ţării pentru o autonomie provinţială și pen- Cernăuţi. tru conservarea caracterului naţional românesc al ei, în vol.: Ștefanelli, T.V., 1983. Amintiri despre Eminescu, Ediţie îngri- Aron Pumnul. Voci asupra vieţii și însemnătăţii lui, dimpreună cu jită, prefaţă, bibliografie și indice de Constantin Mohanu, Co- documintele relative la înfiinţarea catedrei de limba și literatura lecţia Eminesciana – 31, Editura Junimea, Iași. românească la gimnasiul superior din Cernăuţ, precum și scrieri- Torouţiu, I.E., 2003. Frunză verde, Cântece și basme poporale le lui mărunte și fragmentare publicate de D-rul Ion al lui G. Sbie- din Bucovina, Ediţie îngrijită de Ion Filipciuc, Biblioteca Mioriţa, ra, profesor î. r. la universitatea din Cernăuș, membru al acade- Câmpulung Bucovina. miei Române din București, membru onorariu, sau fundătoriu, al Ţugui, P., 2000. Bucovina – istorie și cultură, Editura Albatros, mai multor societăţi literare, etc. Cu spesele acordate din fundă- București. ciunea Pumnuleană de cătră Soţietatea pentru cultura și litera- Ungureanu, C., 2003. Bucovina în perioada stăpânirii aus- tura română în Bucovina, Cu portretul lui Pumnul, 1889. Editura triece 1774 – 1918, aspecte etnodemografice și confesionale, In- Societăţii, Cernăuţi. stitutul de Istorie al AȘM a republicii Moldova, Editura Civitas. *** Rev. Bukowina, 1864. din 13 mai 1864. Ungureanu, C., 2005. Delimitarea frontierei Bucovinei în anii *** Rev. Familia, nr. 17/28 aprilie – 11 mai 1891. 1775-1776, în Analele Bucovinei, anul XII, nr. 2, Editura Acade- *** Rev. Federaţiunea, 1868. I, nr.180 din 13/25 decembrie. miei Române, București. *** Rev. Glasul Bucovinei, 1918. Anul I, nr.25/13 decembrie. Ungureanu, C., 2007. Învăţământul primar din Bucovina *** Revista Fundaţiilor Regale, 1939. Din 1 iulie. 1774–1918, Institutul de Istorie, Stat și Drept al academiei de *** Scrisoarea Aglaei Eminovici către Titu Maiorescu, 1889. Știinţe a Moldovei, Editura Civitas. Ungureanu, C., 2008. Gimnaziul român din Cernăuţi, în Gla- Cernăuţi, 8 iulie, Fond documentar Ipotești, nr. inv. 37. sul Bucovinei, nr. 3/2008, anul XV, nr. 59. *** Ziarul Bucovina, 1848a. nr.1 din 4 octombrie, Cernăuţi. Vasiliu, A., 1943. Bucovina în viaţa și opera lui Mihai Emi- *** Ziarul Bucovina, 1848b. nr. 12 din 24 decembrie, nescu, în vol. Eminescu și Bucovina, Editura Mitropolit Silvestru, Cernăuţi. Cernăuţi, 1943 *** Ziarul Curierul de Iași, 1876. IX, nr. 56 din 21 mai. Vatamaniuc, D., 1968. Serbarea de la Putna, în vol. Ioan Sla- *** Ziarul Românul, 1870. (XIV) din 26 aprilie. vici și lumea prin care a trecut, Editura Academiei Republicii So- *** Ziarul Românul, 1871. Anul XIV din 21 august. cialiste România, București. *** Ziarul Timpul, 1878a. III, nr. 44 din 25 octombrie. Vatamaniuc, D., 1985. Publicistica lui Eminescu 1870–1877, *** Ziarul Timpul, 1878b. Anul III, nr. 119 din 1 iunie. Colecţia Eminesciana, Editura Junimea, Iași.

130 HYPERION Eminescu in aeternum

www.cimec.ro Dorin POPESCU EMINESCU LA CERNĂUŢI – 2016 Chiar dacă nu i s-ar fi tăiat capul, în noaptea de 13 spre Bucovinei, în a cărei sală s-a votat, în noiembrie 2018, 14 iunie 2013, la Hliboca (regiunea Cernăuţi / nordul unirea Bucovinei cu Ţara… Bucovinei), înainte de a deveni statuie, încă ni se pare Oricât aţi vrea să îi găsiţi pe Eminescu, Blaga, Baco- că am fi avut suficiente motive spre a conchide că soar- via, Nichita Stănescu etc. pe pereţii cabinetelor de lim- ta lui Eminescu la Cernăuţi, printre huţuli, trădează bă română ai școlilor românești din regiunea Cernăuţi dramaC românului exemplar. (numărul acestora scade cu spor în fiecare an), oricâtă Cei care ar putea vorbi despre o toleranţă culturală bunăvoinţă aţi avea căutând cu răbdare pe acești pe- a autohtonilor majoritari din nordul Bucovinei, mai ales reţi (pe care se opresc ochii dornici de cultură ai copiilor faţă de valorile simbolice ale culturii române, asumate românilor nord-bucovineni, urmașii celor care au făcut de românii din nordul Bucovinei, trebuie să se întrebu- Unirea din 1918) portretele de scriitori români dăruite inţeze serios pentru a găsi argumente de fond: statuia de Guvernul României în urmă cu mai mulţi ani școlilor lui Eminescu destinată expunerii ei la Hliboca, la doar de mai sus, truda vă va fi zadarnică. Poate veţi voi să câţiva km de frontiera cu România, este decapitată de știţi unde au ajuns sutele de mii de cărţi, multe cu poe- autori încă necunoscuţi în noaptea cu pricina, cu nu- zii de Eminescu, donate bibliotecilor românești din re- mai câteva ore înainte de a fi inaugurată; statuia din giunea Cernăuţi, de români de dincoace, de instituţii, de Noua Suliţă[1] a acestuia, postată la numai câţiva metri biserici, de școli, de dascăli care cred încă în Cernăuţi de o alta, mai glorioasă, mai generoasă în dimensiuni și în urma noastră românească de acolo (multe din și aplomb, destinată soldaţilor ruși eliberatori, este van- acestea au trecut clandestin frontiera, căci cartea ro- dalizată din vreme în vreme; de la celebra statuie a po- mânească e marfă prohibită în Cernăuţi)… Încă nu etului din centrul orașului Cernăuţi, coroanele depuse veţi putea crede că mai puţin de 1% e carte româ- periodic de români sunt deplasate, noaptea (expresie a nească în bibliotecile din Herţa (raionul românesc al unei ironii fără stil, de secol 18-19), la monumentul ero- regiunii, din vârful creionului bont al lui Stalin, cedat în ului necunoscut, de sorginte simbolică rusă etc. O dată ‘40). Încă nu veţi crede că 90% din fondul nou de car- la câteva luni, vagi autori cu diplome fabricate în zone te al acestora este carte ucraineană, că 90% din fondul oculte descoperă secrete bine păzite, cum că Eminescu nou de carte este carte de istorie și că istoria despre ar fi fost în fapt un mare poet ucrainean, convertit la care se crede că musai ar trebui acestor copii, într-un românism prin șantaj afectiv… Numele său (pe care îl raion cu cca 95% etnici încă români, ar fi cea modernă revendică drept simbol cultural absolut peste un sfert și contemporană, care subliniază adânc ocupaţia româ- din populaţia regiunii Cernăuţi) îl poartă, în semn de nească în Bucovina, între 1918 și 1910 etc. O parte din co- omagiu, o stradă a Cernăuţiului, subţire cât un fir de păr, piii ce vor fi fost lipsiţi, la școală, de poveștile frumoase mai firavă în dimensiuni decât jumătate din lungimea ale culturii, în care încap deopotrivă Mihai Eminescu și gardului care înconjoară acum clădirea Mitropoliei Paul Valery și William Shakespeare și Lev Tolstoi și Taras Șevcenko, de lecţiile blânde și tolerante ale spiritului, au ales să îl decapiteze pe Mihai Eminescu, la el acasă, 1 Regionalism folosit de etnicii români din nordul Bucovinei, să îi vandalizeze statuile, iar în timpul liber, ziua, să glo- uneori cu sens peiorativ, pentru etnicii ucraineni din zona muntoa- rifice presupusa și prea-mincinoasa sa ucrainitate. să a Bucovinei

Eminescu in aeternum HYPERION 131

www.cimec.ro Nici Ștefan cel Mare, al doilea mare român al micii culturale de demitizare de dincoace nu lovesc în efi gia galaxii în care cred românii nord-bucovineni, nu are o mitică a sa din mediile românești ale Cernăuţiului, nu soartă mai bună. Nu veţi găsi o statuie a acestuia în toa- ating straturile profunde. Românul din Cernăuţi cre- tă regiunea, un monument, o efi gie, un nume pe o pla- de netulburat că încrederea în Eminescu și în Ștefan că, o stradă, un nume de școală, o urmă publică… Aici, cel Mare este de ajuns pentru a potoli istoria hoaţă. măcar, românii din Cernăuţi au știut exact cum să răs- Am fost acolo și știu. Nu există iubire mai mare și plătească uitarea nevinovată a autohtonilor majoritari nu există iubire mai sinceră pentru Eminescu decât – păstrătorii de tradiţii se adună și acum la stejarul lui în casele de români din Bucovina. În aceste case se Ștefan cel Mare din codrii Volocăi[2], unde-i povestesc aprind lumânări în nopţile în care ni se ucid statuile. pe îndelete ce va fi ajuns astăzi și în vremea din urmă În aceste case se mai citește Eminescu. La serbările șco- o parte a Moldovei strămoșilor strămoșilor noștri (și ai lare se mai șterg cu batiste obrajii de plâns când vreun lui) etc. glas inocent tulbură liniștea sălii cu Doina. Chiar dacă Povestea urmei românești la Cernăuţi, peste care înnoirile culturii de dincoace ocolesc Bucovina, nordul se așterne, nemilos, nu (numai) amprenta barbară a ei, chiar dacă această iubire ne pare nouă, românilor de timpului, ci (și) palma grea a unor regimuri cu accente dincoace, mai rapizi în adaptarea la ritmul despărţirilor (sperăm, izolate) antiromânești și anticulturale, este o culturale, una mai degrabă arhaică și desuetă, această poveste care merită spusă pe îndelete. iubire ţine în viaţă casele de români din Bucovina. Însă dincolo de truda nesfârșită a unora de a-l de- Prefer acest exerciţiu de iubire, fi e el arhaic și capita pe Eminescu, în chiar capitala sa afectivă, Cer- agrar, grimasei tâmpe a unuia care nu mai crede în năuţiul, deopotrivă cu întreaga geografi e simbolică a nimic. A unuia care nu mai crede în Eminescu. A unuia Cernăuţiului, care trece prin Crasna și Boian, prin Sto- pentru care numele lui Eminescu are vaga rezonanţă a rojineţ, Voloca, Herţa etc, trudă care face din drama lui unui fundaș central din Scornicești… Eminescu una a românului absolut, singur printre stră- Sigur că avem nevoie de demitizare, de privirea cin- ini, încă la fel de feroce e rezistenţa românilor noș- stită asupra a ceea ce a constituit obiectul idolatriei, ex- tri din Cernăuţi de a-l iubi pe Eminescu. La Cernăuţi, hibiţiilor și fanfaronadei noastre în ultimii 80-100 de Eminescu e doar singur printre străini, nicidecum singur ani… Avem totodată obligaţia de a manageria cu tact printre români. De aceea îi poartă numele cea mai nu- această interogare a conștiinţei noastre profunde, spre meroasă (poate și cea mai puternică) organizaţie cultu- a nu prăpădi aici chiar și rădăcinile ei… rală a românilor de aici. De aceea, nedezminţit, se pu- Felul în care îl iubesc pe Eminescu românii din blică și se citesc articolele sale mai abitir decât roma- Cernăuţi face drama exemplară a acestuia cel puţin nele de capă și spadă. De aceea românii din Cernăuţi suportabilă, dacă nu pilduitoare ori ezoterică. Dacă știu, spre deosebire de cei de dincoace, mai degrabă de nu am mai avea această iubire, căreia i se adaugă, încă, publicistul decât de poetul Eminescu. Pentru că publi- una și mai puternică, a românilor de peste Prut, am fi cistica lui Eminescu a fost unul din balsamurile cu mai săraci. Am rămâne poate doar cu perlele și inep- care s-au alinat românii (înainte și) după decapita- ţiile copiilor noștri (de dincoace; și de dincolo) din teza rea statuilor sale. Cine înţelege ori cine măcar citește semestrială de limba română. publicistica lui Eminescu știe prea bine de ce. Mai ales pentru că se apropie 2018 și împlinirea pri- E mai multă iubire pentru Eminescu la românii mului secol de la România dodoloaţă, avem obligaţia din nordul Bucovinei decât în tot restul României. morală de a preţui năzuinţa întru Eminescu a ro- Este adevărat, aici iubirea se împacă bine cu mitul, mânilor de dincolo mai mult decât lenea întru Emi- căci nimeni nu concepe să fi e altfel. Uriașele procese nescu[3] în care se complac românii de dincoace.

2 Raionul omonim din regiunea Cernăuţi, locuit majoritar de 3 Sau cinstea lor demitizantă, care năruie, și ea, statui (româ- etnici români nești) – la Chișinău și Cernăuţi

132 HYPERION Eminescu in aeternum

www.cimec.ro Valentin COŞEREANU 100 de zile cu Petru Creţia 12 ianuarie 1992. – ZIUA 28 – Îl aștept pe dragul de Petru la după un timp, pe un ton mai jos, dar îndeajuns de tare încât aeroportul Salcea de lângă Suceava. Îi licăre ochii de bucuria să-l pot auzi. O spunea ca și cum s-ar fi gândit în altă parte. revederii, dar și din alte cauze pe care aștept să mi le destăi- Drumul e plin de zăpadă și pe alocuri troienit, numai că nuiască. Ne îmbrăţișăm bărbătește. Îl simt agasat, însă, de Petru nu-și manifestă în nici un fel îngrijorarea. Avea, din prezenţa lui G. I. de la o revistă bucureșteană, precum și sâ- acest punct de vedere, o capacitate extraordinară de a-l câit de întârzierea exagerată a bagajelor. Personajul roșcat, simţi pe cel de alături, așa încât pot spune fără teama de 12 a greși că își dădea seama imediat de cum se derulează lu- despre care îmi spune că a avut ghinionul să călătorească împreună, lucra la revista pomenită și se nimerise pe scau- crurile. Simţea starea prezentă a interlocutorului ca o felină nul de alături, în avion. Prin urmare, ne-am retras într-un loc în mediul său natural. Simţindu-l, la rându-mi, că are încre- mai ferit, în sala de așteptatre, așezându-ne pe niște fotolii dere în calităţile mele șoferistice, pe care le-am demonstrat îmbrăcate în vinilin gri – ca epoca în care au fost proiecta- cu prisosinţă, mărturisindu-i că eu simt cauciucurile roţilor te. Era atât de pornit împotriva „roșcatului“ încât nu-și găsea din faţă ca și cum aș pipăi pământul cu mâna. Ba aș zice, lă- locul; făcea pași mărunţi de ici-acolo, se întorcea la mine și sând deoparte orice modestie, că am mai multă siguranţă în pleca din nou. mașină decât atunci când merg pe jos. De altfel, îndoielile lui Când preopinentul s-a îndreptat spre noi credeam că îl în această privinţă n-au durat decât vreo câteva clipe, la în- va lua realmente la bătaie. Acesta a trecut însă, dând o re- ceput, când s-a lămurit cum controlez derapajele, apoi sus- piciunile i s-au spulberat. Îl întreb dacă conduce. – Nu, îmi plică stupidă despre întârzierea bagajelor. Atât i-a trebuit, răspunde, dar sunt deplin încrezător în talentul tău. Se simte parcă-l jignise personal: firea-ţ-ai dracului de securiști împu- că-ţi place, așa că mă las cu totul în mâinile tale. ţiţi! (Vorbea spre mine, printre dinţi). M-a agasat tot drumul Parcurgem, totuși, destul de încet drumul spre noua lui cu tâmpenii! Proști, inculţi și cu tupeu. I-am spus că nu-i dau casă. E, desigur, și puţină ostentaţie în atitudinea mea, dar nici un interviu și nici nu public în revista lor de securiști! Era fu- Petru o ia drept naturaleţe, cum în parte și era, așa că re- rios rău. Rar l-am mai văzut după aceea așa de aprins. acţiona cum nu se poate mai normal. Vorbeam, râdeam, Ne-am așezat în fotoliile cu pricina, crezând că-i va mai concentrându-mă la drumul din ce în ce mai alunecos. Dar trece supărarea, care părea că nu-l mai poate părăsi. După lui nu-i păsa. Lăsa totul în seama mea, așa cum era firesc. În un timp, își revine, dar este din ce în ce mai nerăbdător să-i amintirea unui drum făcut în vara trecută prin pădure, îmi ajungă bagajele și să rămânem singuri. Nu-și ascundea nici sugerează să repetăm figura și s-o luăm de-a dreptul prin pă- agitaţia, nici nerăbdarea. În sfârșit, sosesc mult așteptatele dure, pe unde mergea și el, sărăcuţul… Spunea sărăcuţul cu valize rătăcite, așa că plecăm. intimitate și simpatie… Se referea la copilul Eminescu, fă- În mașină, se liniștește incredibil de repede, atunci când când drumul acesta în vizită la mătușile lui de la schitul după un timp, uitându-se înainte, spune ca o concluzie: ui- Agafton. Dacă el o lua de-a dreptul, hai să-i călcăm pe urme! tate fie cele rele… Apoi mă descoase în stilu-i caracteristic. – zice Petru din ce în ce mai încrezător. Era curios ce s-a mai înfăptuit la Ipotești în răstimpul cât el a După ce i-am câștigat încrederea, Petru a fost destul de lipsit. Îmi repetă ceea ce-mi spusese și altădată: Valentinuţu- uimit când i-am replicat că e riscant să trecem de-a dreptul le, eu mă mulţumesc cu puţin; nu-mi trebuie decât o masă, un prin pădure; e pustiu, frig, vânt și o gheaţă al naibii căzută pat și un dulap. De mâncat eu nu mănânc mult de felul meu; din copaci pe toată suprafaţa drumului. Și-apoi e un drum un untuleţ acolo și gata… Hotărâse să rămână la Ipotești necirculat. Dacă ne înfundăm, nici dracul, cât e el de al dra- o vreme. Nu știa nici el cât. Poate pentru totdeauna, a spus, cu’ nu ne poate scoate… Îi explic că e de preferat drumul

Eminescu in aeternum HYPERION 133

www.cimec.ro care duce dinspre Suceava, la Botoșani, apoi, prin Botoșani această privinţă. (Pe drum tocmai îi făcusem o mică teorie în la Ipotești. E mai prudent – îi zic, iar el mi-o întoarce scurt: – legătură cu aceasta, iar mașina o susţinuse din plin. Trecute Sunt sătul de prudenţe, bătrâne! De-asta am ajuns unde am vremi…). Frigul ne cam înghesuie, dar Petru nu zice nimic. ajuns! De atâta prudenţă! Să ne mai asumăm și riscuri! Umilit Nu se plânge. Îndură în tăcere. Îmi aduc aminte că înainte de vorbele cu pricina, știind ce pot, mă hotărăsc în sinea-mi de plecarea spre aeroport am cumpărat o sticlă de vodcă. O să-i arăt că nu sunt un laș, că la urma urmei ce-ar putea să ni scot din bagaj, tragem din ea, fiecare câte o dușcă zdravă- se întâmple decât să lăsăm mașina abandonată în pădure nă, apoi ne continuăm drumul, care părea că nu se va mai (doar n-o mănâncă lupii!) și să mergem pe jos până la Ipo- șfârși vreodată. Ne face bine vodca. Ne încălzește și ne revi- tești. Numai că de vorbit e ușor să vorbești; mai greu e să fii ne cheful de vorbă. Gheaţa era atât de perfidă, ne trântea pus chiar în faţa faptului împlinit, așa cum s-a și întâmplat… la pământ când pe unul, când pe celălalt, încât – în liniștea Am timp să mă uit cu coada ochiului la Petru (e atât de serii (!!) – păreau să cadă maiuri de lemn din cer, așa de tare mândru de numele lui! – vorba Simonei!) și să-i văd într-o cli- se amplifica sunetul când ajungeam la pământ. Eram ca sol- pită ochii sticlind, când îi aduc aminte de tabăra de greacă daţii, ieșind la atac din tranșee, când tocmai se trage o rafală veche de la Ipotești. Depănăm din ce în ce mai entuziaști și brusc trebuie să ia poziţia „culcat“. La fel de neprevăzut. La câteva amintiri. Îl întreb dacă mai știe ceva despre foștii stu- fel de dureros. denţi. Cu unii am mai ţinut legătura, iar despre alţii am auzit Gheaţa și promoroaca din copaci, căzute pe toată su- lucruri bune. Unii își încep o bună carieră în străinătate. prafaţa drumului, ne îngreunau cumplit înaintarea. Abia Când mi-a spus a treia oară s-o luăm pe drumul din pădu- atunci Petru a înţeles că ar fi fost imposibil să continuăm re, căci el n-a văzut în toată viaţa lui drum mai sălbatic și mai drumul cu mașina. Recunoaște și râde. Începe să nu-i pese. eminescian decât acesta, ceva din mine a declanșat aminti- Râdem aiurea la fiecare căzătură. Totuși, el pare să fie preo- rea clopoţeilor albaștri de astă vară, frumoși, ireali și neatinși cupat mai mult de faptul că nu l-am minţit decât de ceea ce de la marginea pădurii… Îi aduc aminte, retrăind parcă at- se-ntâmplă… Recunoaște că într-adevăr ar fi fost imposibil mosfera, iar el a rămas pe gânduri un timp, ca și cum ne des- să fi ajuns cu mașina pe un asemenea drum, la Ipotești. La părţiserăm, încât mă chinuia ideea că, poate, am dat cu bâta un moment dat reușesc să cad atât de rău încât nici eu nu în baltă, spunând o dulcegărie ca aceasta. Dar nu, deodată, credeam că mă mai pot ridica. Mi s-a tăiat răsuflarea. Îl văd uitându-se la mine cu ochiul întors, îmi zice după un răstimp pe Petru că se întoarce să-mi întindă o mână. Mi-a fost de de „pierdere“: o să vorbim într-o zi ce-i și cu floarea asta albas- ajuns să fiu din nou în picioare. – Am crezut că de data asta tră, la Eminescu… nu te mai ridici… – îmi zice cu seriozitate. Cum ne apropiam de drumul cu pricina, mă hotărăsc s-o Era lumină de lună, așa că îi vedeam faţa fără să fac nici iau prin pădurea Baisei, de-a dreptul spre Ipotești, pentru un efort. Era atent la cum mă mișc, fără ostentaţie. Căuta să a-i împlini dorinţa lui Petru, dar și dintr-o copilărească bra- creeze aparenţele unei căzături obișnuite pentru a mă în- vadă, pe care mai târziu am regretat-o. Noapte albă. Cer cu curaja. Se vedea că-i pare rău. Îl simţeam. La orice pas făcut, stele încremenit. Siberiadă. Îi spun că de câte ori trec iarna durerea mă seacă, dar ușor, ușor se ameliorează. Nu trece prin pădurea aceasta îmi aduc aminte de Siberiada, filmul mult timp și e rândul lui să cadă zdravăn, cu mâna răsucită lui Nikita Mihalkov. Petru, mai liniștit ca niciodată, trăgea cu peste geamantan. Geamantanul alunecă și îl privim cum se sete din ţigară. Frumoasă și adâncă metaforă cinematografi- duce sanie într-o văioagă din marginea drumului. Aluneca că – îmi zice, pierzându-l din nou din atmosferă. încet, iar noi ne uitam la el cu un fel de teamă că nu se va Mașina „dansează“ în toate părţile. Abia o stăpânesc. La mai opri niciodată. cotitura unui suiș, derapăm. Mai încerc din nou și iar din nou. Din cauza durerilor, nu îndrăzneam nici unul să ne vite- Nu se mai poate face nimic. Mașina rămâne de-a curmezișul jim pentru a-i stopa traiectoria, căci aluneca în cercuri, im- drumului. Trebuie s-o luăm pe jos, căci altă soluţie nu există! previzibil. Când, totuși, geamantanul s-a oprit la rădăcina Lui Petru nu-i vine să creadă. Mă suspectează că glumesc, unui copac, atunci, ca la comandă, uitându-ne unul la altul, apoi că sunt de rea-credinţă. Se contaminase de credinţa și izbucnim în râs. Fac un efort, cobor și-l recuperez. – Frumoa- siguranţa mea, încât îi vine greu să creadă că așa stau lucru- să noapte – zice Petru, apoi, ca și când nimic nu s-a întâmplat, rile în mod real și că situaţia este oarecum încurcată, că vo- mă întreabă: – Mai e ceva în sticla aia? Mă uit la ea în lumina lens nolens trebuie să ne adaptăm. lunii și i-o întind. Dacă n-aveam vodcuţa asta nu știu dacă nu El, în costum și cravată, eu într-o canadiană ceva mai îngheţam pe aici… Râdea cu un fel de durere amestecată cu groasă. Îl sfătuiesc să-și mai pună un pulover și se confor- ironie. (Cred că era o reacţie paradoxală de la căzătură…) mează, după ce scoatem din portbagaj un geamantan. Ajungem, în sfârșit, la Ipotești. Ceva nu este în regulă cu Luăm fiecare câte un bagaj și pornim pe jos spre Ipotești. mâna lui după ultima căzătură, căci îl văd cum, în ascuns, își Copacii erau argintii și solzii de gheaţă de pe ei sticleau – tot strânge, cu cealaltă, mâna care-l doare, dar nu se plânge; deocamdată liniștitor – în noaptea alburie. Scârţiau când suferă și rabdă în tăcere. Nu știu cum s-a nimerit că în loc să și când la câte o adiere, ca o coloană sonoră bine pusă la intrăm la cazare (cum ar fi fost firesc) ne-am oprit lângă Casa punct, într-un film de acţiune. Mă opresc și mă uit în urmă Papadopol, casa ultimei proprietare a moșiei Eminovicești- la cer. – Reedităm exact atmosfera drumului din Siberiada!… lor, chiar în dreptul cimitirului; o casă ţărănească de epocă Copacii urcau la cer tăiaţi în două de drumul îngheţat. – Da, în care proiectasem să amenajăm o expoziţie de icoane pe numai că acolo pădurea era verde… – răspunde Petru, cu sticlă. (Mai târziu, după plecarea lui Petru de la Ipotești, am gândul, probabil, la ironia sorţii… Apoi continuă, explicând: amenajat aici o expoziţie muzeală de etnografic cu specific o «Siberiadă» a verdelui ăla închis, pe când spre Ipotești, nu- local, achiziţionând obiecte din jurul anilor 1800–1900). mai albul zăpezii și gheaţa asta cumplită… Lăsăm geamantanele jos și-l simt întristându-se. S-a ui- Nici canadiana mea nu-mi ţinea prea cald. Mi-o lua- tat lung în cimitir, apoi la mine, zicându-mi așa cum nicio- sem mai mult cu gândul că poate meșteream ceva la ma- dată nu l-am mai auzit după aceea: – Tu-ţi dai seama, Valen- șină, căci mă bazam pe faptul că în Oltcit aveam căldură tinuţule, că aici s-ar putea să rămân pe vecie? Urât loc! Am ră- zdravănă. Eram chiar mândru de performanţa mașinii în mas blocat; pentru mine era unul foarte frumos. Era ideal.

134 HYPERION Eminescu in aeternum

www.cimec.ro Era locul locuirii mele. M-a surprins din nou cu acest gând locului, la un eventual accident, imitând coloratura dialec- care mi se părea de-o brutalitate fără seamăn. Nu mă pu- tului. Râde cu atâta poftă încât nu-mi vine să cred. (Știam că team obișnui chiar cu gândul că nu ar fi vrut să fie înmor- nu-i place deloc dialectul moldav). De la cum scot capul pe mântat aici, departe de larma unui oraș ca Bucureștii. Numai fereastră gesticulând și înjurând „colorat“ și până la cin’ ţ-o că, din acest punct de vedere, el avea alte reprezentări, pe pus volanu-n mână!, Petru este o cascadă de râs. Mă va ruga care le-am descifrat mult mai târziu… adesea să repet calamburul limbajului și se va distra copios Pe atunci sufeream mult că nu vine nimeni la Ipotești de fiecare dată. Nu se sătura să asculte invectivele șoferisti- să-l slujească pe Eminescu. Celor cărora le propuneam ce „jucate“ de mine cu atâta naturaleţe imitativă, încât la au- strâmbau din nas la gândul navetei, așa că eram foarte feri- tenticitatea împrumutată din chiar mediul ei natural, Petru cit că, în sfârșit, un om ca Petru Creţia dă un exemplu pozitiv era cu gura până la urechi. Nu cred că l-am văzut vreodată în acest sens. S-a instalat într-o cămăruţă din clădirea nouă, distrându-se atât de tare. pe care i-o pregătisem, sus, la etaj. I-a plăcut și m-am bucu- După câteva cumpărături, ne întoarcem la Ipotești, fă- rat, dar câteva momente după despărţire mi-a revenit ca un când și re-făcând planurile viitorului Centru de cercetare. trăsnet replica lui în legătură cu cimitirul și m-am întristat la Eu aveam să mă pregătesc să întâmpin oaspeţii din Boto- gândul că nici el nu va rămâne multă vreme acolo… șani pentru Zilele Eminescu. Nu eram prea încântat, cum nu era nici Petru. Îmi repugnă aglomerările, iar când e vorba de 13 ianuarie 1992. – ZIUA 29 – A doua zi îl găsesc citind. Eminescu, și mai mult! Seara mergem din nou în Botoșani, la Mă invită să stau jos și din una-n alta ajungem să vorbim Alina, pe care o cunoștea din vară; ea a fost atunci cu ideea despre regalitate, despre credinţa nestrămutată a amicului de a aduce câţiva apropiaţi de la Filarmonica botoșăneană Paul în rege – singurul care ar putea să schimbe ceva în ţara să-i cânte sub fereastră… (I-a plăcut, a mulţumit tuturor, dar asta… Rezonează cu mine și nu stă mult pe gânduri, ia o n-a dat semne că nu mai poate de fericire. Poate pentru că coală de hîrtie albă și scrie, apoi îmi citește: înainta în vârstă? Greu de răspuns). Măria Ta, Rămânem în Botoșani până târziu de tot, făcând planuri Un grup de iubitori ai ideii monarhice și ai regelui legiut al pentru Ipotești. Petru încearcă din răsputeri să o convingă românilor, la care se adaugă nenumăraţi tineri din școli care și pe Alina să intre în jocul descifrării textelor eminesciene cred în Măria Ta fără să fi fost îndoctrinaţi de nimeni, vă urează din manuscrise – fapt discutat și planificat de noi încă de la ani mulţi și buni, atîta cît îngăduie neștirbita Majestăţii Voastre Ipotești. Avea o obsesie cu aceste descifrări și, după ce mi-a dragoste de ţară. Botoșani-Ipotești, 15 ianuarie 1992 Majestă- oferit niște explicaţii, mi-am dat seama cât de motivat era; ţii Sale Regele Mihai I al României. visa la un grup de oameni care să se ocupe numai de acest Facem un tur prin toată incinta, apoi ne întoarcem, vor- aspect. bind de toate. Am plănuit ce vom face, cum ne vom chiver- Alina este o gazdă foarte bună, credincioasă și primitoa- nisi, vorba bătrânului Gheorghe Eminovici, tatăl poetului, re. Dacă întreci măsura însă, te repede fără menajamente. dar mai ales ce vom face pentru Memorial. Mă roagă să-i Pentru că ne-am bucurat cam mult pe seama a ceea ce vom spun exact care este statutul actual al instituţiei. Îi poves- face, am plecat târziu, hotărând să dormim la mine. Frunză- tesc în amănunt cât de mult m-am zbătut pentru a ne des- rim cărţi din biblioteca personală, astăzi donată Bibliotecii prinde de Botoșani. Nu ascunde că apreciază efortul meu, Naţionale de Poezie din cadrul Memorialului. Înainte de cul- certificându-mi rezultatele. Îmi mărturisește că ziua spaţiul care, Petru mi-a spus că mâine, când va fi zarvă la Ipotești, el este aerisit, curat, eminescian. Aseară cimitirul m-a întristat. va sta în cameră și va lucra. N-am chef să văd pe nimeni, cu După un timp, îmi spune cu un soi de reţinere, că în atât mai mult cu cât nu vreau să se știe că sunt aici. Punctum. urma aventurilor din siberiada locală îl doare mâna. Apoi, 15 ianuarie 1992. – ZIUA 31 – Plecăm de dimineaţă și cum brusc, suflecând mâneca hainei îmi arată că mâna se înroșise sosim la Ipotești, Petru se închide în cameră, spunându-mi și era umflată. Dau imediat telefon amicului Paul, care mă în- că va lucra toată ziua. Nu vrea să vadă pe nimeni, dar mai deamnă să venim rapid în oraș, căci până atunci va ști unde să ales niște oficiali stupiziș i complezenţi care să-i strice liniștea ne îndrume. Ne urcăm în mașină fără panică și, contrar a ceea lui Eminescu cu neștiinţa lor. Înainte de sosirea invitaţilor îmi ce mă așteptam, Petru glumește pe seama căzăturilor noastre, spune pe fugă că a lucrat ceva, dar că preferă să întocmeas- comparând situaţia cu a deţinuţilor din Siberiada: ăia, săra- că în liniște niște materiale pentru a fi înaintate la București. cii, cădeau de pe stivele cu lemne și mureau; noi suntem noro- Îi vorbisem deja de toate demersurile mele, pentru a trece coși… Facem haz de necaz. instituţia sub oblăduirea directă a Ministerului Culturii. Sub Când ajungem în Botoșani, Petru se răzgândește brusc, rezerva că nu avem voie să ne plângem niciodată îmi spu- nevrând în ruptul capului să ne întâlnim cu amicul doctor. ne cu mare amărăciune că nu există interes pentru Ipotești, Foarte hotărât, îmi spune să mergem la policlinică. Nu mă relatându-mi că Andrei Pleșu, deși apropiat, i-a spus că nu-l lasă să-l conduc, nici să intervin. Intră singur, foarte hotărât, interesează Ipoteștii și că vrea să facă Muzeul Ţăranului Ro- rugându-mă să-l aștept. Am crezut că-l supărasem cu ceva… mân cu Horia Bernea. Era amărât din cauză că trebuia să-mi La Ipotești, îmi povestește că au vrut să-i pună mâna luxa- spună așa ceva, dar era și din cauza atitudinii ministrului… tă în ghips, dar el a refuzat. Cum să umblu cu mâna-n ghips, Uitate fie cele rele…mai zice, pentru a nu prelungi o lamen- când avem atâta treabă? taţie de care nu avea nici chef și nu reprezenta nici mijlocul de a-mi fi un bun exemplu. A doua zi – ZIUA 30 –, luăm scrisoarea către Majestatea Se decernează Premiul Naţional de Poezie «Mihai Emi- Sa pentru a o pune la poștă. În drum spre Botoșani, mic in- nescu» pentru anul 1991 poetului Mihai Ursachi (Opera om- cident auto. Petru nu s-a impacientat deloc. Dimpotrivă, îmi nia). Sunt contaminat și eu de nemulţumirea lui Petru; i se spune că are încredere totală în stilul meu de a conduce: nu pare o idee nefericită decernarea premiului în biserica de numai că îţi place, dar ai har, bătrâne! Cu tine pot merge până la Ipotești. Noi nu vom face așa ceva în ruptul capului!, mai la capătul pământului… Bucuros de așa laude, trag o mos- spune Petru hotărât, uitându-se după obicei fix în adâncul tră verbală de cum se complimentează șoferii din partea ochilor mei. Îl cooptasem în juriu, dar el s-a supărat cumplit

Eminescu in aeternum HYPERION 135

www.cimec.ro că alegerea era deja făcută. S-a supărat că-l adusesem ca cu un colecţionar bucureștean, care insista, practicând o for- pe o acoperire, din moment ce se decisese deja cui i se va mă de insistenţă soră cu necuviinţa, să preluăm, la Ipotești, decerna premiul. Unii au presupus că nu a fost onorat cum donaţia sa, pentru care pusese niște condiţii imposibil de trebuie. (S-a bârfit mult pe seama acestui fapt). Nicidecum. respectat. Petru era la curent cu toate acestea, căci donato- Adevăratul motiv al supărării, acesta a fost. Și cred că avea rul a făcut presiuni la toate organele abilitate ale judeţului, dreptate. Nu era omul de care să te folosești în asemenea așa încât nu puteam trece cu vederea aspectul. M-am simţit mod pentru un lucru deja hotărât. Mi-am asumat vina, obligat să-l pun la curent. Neînţelegând despre ce-i vorba, recunoscând-o și astăzi. evident că toţi erau de acord, pentru că, în fond ni se dă, nu După ce au plecat invitaţii, am rămas singuri. Îl simt agi- ni se ia? Povestea era mai veche și dăinuia încă de dinainte tat. Între timp întocmise un memoriu scurt Către Comisia de 1989, când, în numele acestei donaţii, fostul secretar cu Culturală a Guvernului României. Mă invită să stau jos și-mi propaganda intervenise să i se repartizeze colecţionarului citește cu voce tare: Memorialul MIHAI EMINESCU din Ipotești, actualmente în dependenţa Inspectoratului pentru Cultură un apartament cu două camere, în Botoșani, pe care acesta – Botoșani și a Prefecturii judeţului Botoșani, se adresează pe să-l folosească pentru a depozita donaţia în mod provizoriu. această cale Comisiei culturale a guvernului României pentru După ’89, donatorul a cumpărat, în bunul obicei pămân- a solicita trecerea noastră din mai sus menţionata subor- tesc, apartamentul, numai că nimeni nu se înghesuia să-i dine în dependenţă directă a Ministerului Culturii. [s.a.] primească donaţia din motivele enumerate mai sus: nici Ministerul Culturii, avizat de cererea noastră, s-a arătat pe Memorialul, nici Biblioteca Judeţeană, nici altă instituţie din deplin de acord, sub rezerva aprobării Comisiei guvernamen- judeţ. Nimeni. Eu discutasem în amănunt toată povestea cu tale de resort. Anexăm aici memoriul adresat Ministerului, pen- Petru, iar el a ascultat-o cu foarte mare luare aminte, fără să tru a vă informa în detaliu asupra dezideratelor noastre. se manifeste însă. Le cântărea, după bunul obicei. Memorialul Eminescu din Ipotești nu are nevoie de argu- Așadar, ne înţelesesem ca Petru să rămână la Ipotești, în- mente speciale pentru a-și defini statutul în cadrul îndatoriri- trucât nu voia să dea ochii cu nimeni, văzându-și de ale sale. lor noastre faţă de memoria lui M. Eminescu. E totuși nevoie să Știind că voi da piept cu insistentul donator, atunci când mă specificăm că Memorialul s-ar situa în mod legitim la nivelul de așteptam mai puţin, Petru, revoltat și îngrijorat (probabil) de administrare și de finanţare al unor instituţii muzeale ca Mu- faptul că mă lăsase singur în gura lupului, nu se poate abţi- zeul naţional de artă, Muzeul literaturii române sau Muzeul ne, iese din singurătatea Ipoteștilor și, spre uimirea tuturor, satului. apare la colocviu. Între zecile de condiţii solicitate în schim- Constituirea unui centru important de studii eminescie- bul donaţiei, donatorul avea pretenţia să i se tipărească un ne la Ipotești, unde chiar de pe acum Memorialul este un așe- catalog, pe cheltuiala Memorialului, lucru neprioritar și im- zămînt apt de a deveni asemenea lucru, este un imperativ de posibil de realizat la vremea aceea din puţinele fonduri alo- seamă al culturii române de azi și de astăzi încolo. Cu atît mai cate instituţiei. mult cu cît Academia Română nu s-a arătat receptivă sau dis- Colac peste pupăză, primul lucru pe care îl solicită pre- ponibilă pentru ideea unui centru de studii eminesciene de ni- vel naţional. opinentul în plină desfășurare a colocviului, a fost acela ca Adăugăm că una dintre exigenţele cele mai importante și Petru să-i scrie o prefaţă la catalog. Petru nu numai că îl refu- mai urgente ale acestui cîmp de studiu este reeditarea după ză, dar îi răspunde acestuia tăios, argumentând că la Ipotești criterii moderne a poeziilor lui Eminescu. Din fericire, graţie nu este nevoie în acel moment de o bibliotecă bibliofilă, în strădaniei lui Constantin Noica (al cărui ultim omagiu, publi- care să te uiţi ca la o vitrină, ci e nevoie de o bibliotecă de lucru. cat postum, se intitulează La Ipotești) [s.a.], Memorialul se află A accentuat cum nu se poate mai bine acest lucru, aducând de un număr de ani în posesia facsimilelor a 32 dintre cele 50 argumente firești și logice. Așa cum mă așteptam, mesajul de caiete manuscris ale lui Eminescu din patrimoniul Bibliote- eminescologului n-a fost înţeles, întrucât colecţionarul a in- cii Academiei Române. Noua ediţie critică a operei poetice emi- sistat, aducând contra-argumente penibile, scoţându-l cu nesciene poate fi pusă în lucru încă de pe acum, sub coordona- totul din sărite pe cercetător. rea domnului Petru Creţia, care a renunţat la îndatoririle sale Totuși, după terminarea lucrărilor colocviului, Petru îl de la București și dorește să se consacre, în calitatea formală de roagă pe respectivul domn să păstreze discreţie în legătu- muzeograf al Memorialului Ipotești, calitate în care a fost deja ră cu trecerea lui prin Botoșani. (Am rămas destul de uimit angajat, tuturor activităţilor legate, aici, de cercetarea operei de această încercare. Mai târziu, mi-am dat seama că era un eminesciene, și îndeosebi editării poeziilor. Socotim că acesta simplu test). Evident că s-a întâmplat taman pe dos. Din ziua este un argument în plus în favoarea cererii noastre. aceea, Petru n-a vrut să mai audă de numele donatorului. Adresîndu-ne unui for atît administrativ cît [și] cultural, la Abia atunci am înţeles de ce a ţinut să vină în cele din urmă nivel naţional, socotim că nu este nevoie de un exces de argu- la colocviu: ţinea neapărat să facă acest test de verificare, pe mentare și stăm la dispoziţia dumneavoastră, în funcţie de ho- care Petru îl mai practica din când în când, atunci când con- tărîrea pe care o veţi lua. Director, sidera el că este necesar. Sunt bucuros. Sunt foarte bucuros. Nu credeam că se pri- cepe la întocmit adrese. La orice m-aș fi gândit, dar la asta Plecăm împreună la Ipotești, mulţumindu-i pentru pu- nu. Plec la treburile mele, căci invitaţii Comitetului de cultu- nerea la punct a lucrurilor care păreau din ce în ce mai exa- ră sunt și ai mei. Îmi face o mare plăcere să le prezint muzeul gerate și care, pe deasupra, aveau și girul noilor conducători și cu atât mai mult ceea ce avem de gând să înfăptuim îm- ai judeţului. Dacă nu ne luptam, riscam să luăm asupră-ne preună cu Petru. povara unei colecţii de care Ipoteștii nu aveau nevoie, nu numai pentru că era o donaţie care echivala cu un ou fier- 16 ianuarie 1992. – ZIUA 32 – Cum eram invitat la coloc- binte în mână, dar marea majoritate a cărţilor ce urmau a fi viul Bibliotecii Mihai Eminescu din oraș, am plecat la Botoșani. donate (nemaivorbind de colecţiile noi din Luceafărul, Ro- Sunt destul de tensionat, căci acolo trebuia să mă întâlnesc mânia literară etc.) existau deja în fondul ipoteștean.

136 HYPERION Eminescu in aeternum

www.cimec.ro Ionel SAVITESCU Facerea și desfacerea unui mit „În ce mă privește, am revizitat, printr-o cercetare proprie, Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ toate fazele esenţiale ale transfigurării mitice a poetului, de (1991), atât de râvnit de poeţii actuali. I s-au consa- la primele manifestări până la «destructurarea» care se pe- crat noi studii, iar revista Dilema i-a dedicat un nu- trece sub ochii noștri“. (Lucian Boia) măr special (265/1998). Așadar, cu aceste gânduri am început lectura noului volum al d-lui Lucian Boia. Autor prolific, dl. Lucian Boia, istoric, specialist în isto- Dacă pentru G. Ibrăileanu, Eminescu căzuse în litera- ria ideilor și a imaginarului, s-a impus atenţiei genera- tura română de la 1870 ca un meteor, iar Goethe, le printr-o serie de cărţi apărute la Ed. Humanitas, dacă și-ar fi încetat activitatea la vârsta la care a murit într-un ritm alert – mai în fiecare an câte unul – două Eminescu, probabil, că n-ar fi fost Goethe, în timp ce T. titluri, unele publicate întâi în Franţa, fiind apoi tradu- Maiorescu este mai realist în 1872, socotindu-l „așa de se în română. Nu trebuie omise reeditările, eventual, puţin format“, așezându-l imediat în urma lui Alecsan- Arevizuirile și adăugirile -, în care sunt abordate pro- dri. În fine, în 1875, Eminescu este introdus în Con- bleme de istorie românească și străină. Privind lista spectul lui Vasile Gherman Pop ce circula în școlile de lucrări publicate de Lucian Boia, titluri din care am românești, poezia sa fiind apreciată în diferite medii, citit o bună parte, putem constata că aceste lucrări iar după stabilirea la București (octombrie 1877), Emi- sunt, în genere, de mici dimensiuni ca număr de pa- nescu devine tot mai cunoscut. Boala poetului de- gini, însă relevant e faptul că autorul epuizează, în clanșată în vara lui 1883 atrage după sine editarea vo- bună parte, subiectul tratat. În acest lumului Poesii (decembrie 1883) de context, o surpriză a constituit-o apa- către T. Maiorescu, volum alcătuit din riţia volumului dedicat lui Eminescu*, 61 de poezii, Mai am un singur dor poet, care atât în timpul vieţii cât și în fiind inclusă cu cele trei variante. Pre- posteritate nu a dus lipsă de detrac- faţa volumului este scrisă de Maio- tori, bunăoară, celebra epigramă ma- rescu. Tot mentorul junimist a dat la cedonskiană îndreptată împotriva lui iveală primul studiu critic Eminescu Eminescu bolnav, n-a avut efectul și poeziile lui (1889), prevăzând in- scontat, ci, dimpotrivă, Macedonski fluenţa ce o va exercita printre poeţii și-a atras oprobriul public. Așadar, lui veacului următor. Nu știm cum și-ar fi Eminescu i s-au atribuit în decursul conceput Eminescu propriul volum timpului următoarele epitete: expre- de poezii pe care intenţiona să-l de- sia integrală a sufletului românesc, numească Lumină de lună, deși exis- poet naţional, poet nepereche, tă voci care susţin că alcătuirea su- omul deplin al culturii românești, marului volumului editat de Maiores- poet dificil, în sfârșit, românul ab- cu fusese făcută de poet. După moar- solut, care este preluată de Lucian tea lui Eminescu încep să apară studi- Boia în titlul volumului dumisale. ile critice, noi ediţii, amintiri, teze de După 1989 s-a instituit la Botoșani doctorat. Revirimentul se va produce

Eminescu in aeternum HYPERION 137

www.cimec.ro abia după ianuarie 1902, când Maiorescu va preda așezat în fruntea ei, se remarcă faptul că tânăra gene- Academiei Române celebra ladă eminesciană: un raţie nu-l mai gustă, nu-l apreciază, „elevii fug de Mihai nou Eminescu apăru (N. Iorga), deși Ibrăileanu fuse- Eminescu“. Totuși, în străinătate există nenumărate se de părere că manuscrisele să rămână necercetate: școli de eminescologie, se învaţă românește pentru „Eminescu nu e – scria G. Ibrăileanu în 1908 -, nu poate fi a-l citi în original, i s-au dedicat cărţi fundamentale: A. altul decât cel ce a voit să fie el însuși, adică, fără proiec- Guillermou, Rosa del Conte etc. Surpriza mare în emi- tele neduse până la capăt“ (pp. 60/61). În schimb, Ni- nescologie a constituit-o apariţia în anul 2000 a ace- colae Iorga scria: „Niciun rând din Eminescu nu trebuie lui corpus de scrisori (108), ce însumează corespon- să rămână nepublicat“. Iar, mai târziu, Ion Negoiţescu denţa neștiută dintre Mihai Eminescu și Veronica Mi- (Poezia lui Eminescu, 1968) a dovedit superioritatea cle. Editarea manuscriselor eminesciene constituie postumelor: „Acceptabilă sau nu, teza lui Negoiţescu – un alt deziderat al lui Constantin Noica, realizat de aprig criticată la apariţia cărţii – e probabil contribuţia Eugen Simion. În ceea ce privește aniversarea celor cea mai îndrăzneaţă care a fost adusă vreodată în inter- 125 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, la Aca- pretarea lui Eminescu“ (p. 156). Între biografii și cerce- demie a fost lamentabilă: „academicienii și invitaţii lor tătorii operei eminesciene s-au strecurat și impostori, s-au întrecut în a spune banalităţi, fie vorbe mari fără bunăoară, Octav Minar, care, în pofida pasiunii pen- acoperire“ (p. 186). Sunt reluate idei și ipoteze mai tru Eminescu și colecţionarea de documente, a îndru- vechi, infirmate de G. Călinescu, conform cărora Emi- mat cercetarea literară, prin cărţile scrise, pe piste fal- nescu este deschizător de drumuri în diferite dome- se, căzându-i în capcană cercetători de bună credinţă. nii ale știinţei moderne, în fine, boala și moartea in- Alţi autori de cărţi fanteziste despre Mihai Eminescu: tempestivă a poetului, în plină tinereţe, a dat naștere Ioan S. Ordeanu, Nicolae Zaharia. Abia între 1930 – la diferite opinii, asupra ei, pronunţându-se numeroși 1940 Mihai Eminescu se va bucura de o preţuire una- medici atât în interbelic, cât și în ultimele decenii. O nimă, dedicându-i-se numeroase studii, articole, cărţi. ultimă cercetare a unor somităţi medicale este reuni- Este deceniul când G. Călinescu dă Viaţa lui Mihai tă în volumul „Maladia lui Eminescu și maladiile Eminescu, urmată de interpretarea operei, iar Per- imaginare ale eminescologilor“, 2015, cercetare ce pessicius inaugurează ediţia critică de Opere (1939). stabilește că decesul poetului s-a produs în urma Concluzia lui G. Călinescu: „o fire entuziastă de poet di- unei prăbușiri „maniaco – depresive“. În pofida acestui letant în ale știinţelor, o minte curioasă, cunoștinţe te- verdict, au apărut, continuă să apară cărţi în care se meinice nicidecum… Foarte cultivat ca poet, Eminescu dezvoltă ideea că împotriva lui Eminescu a existat un n-a putut să fie și n-a fost unmonstru eruditionis“ (pp. complot, ce urmărea eliminarea poetului din viaţa 124/125). Din cu totul altă perspectivă a fost tratat publică. Greu de crezut. În ceea ce privește mărturisi- Eminescu după 1945, când în prima fază comunistă rile contemporanilor și ale posterităţii nu corespund până la 1964 cărţile sale nu prea circulau prin librării, adevărului, Lucian Boia demonstrând convingător că apar noi eminescologi (Ion Vitner, Nicolae Moraru). Singura concesie care i se face poetului este alegerea atât G. Panu cât și Vintilă Russu – Șirianu au inventat sa ca membru postmortem al Academiei Române proprile mărturisiri despre Eminescu. În sfârșit, după (1948). În 1949 sunt comemoraţi cei 60 de ani de la D. Cantemir, Mihai Eminescu este, probabil, unul din- moartea poetului, iar în 1950 centenarul nașterii, oca- tre cei mai cunoscuţi români în arena mondială, deși zie de a i se tipări un volum de Poezii cu prefaţa lui enciclopediile străine îi acordă un spaţiu limitat. Cu o Mihai Beniuc. Mai bine fusese sărbătorit în străinătate singură afirmaţia a d-lui Lucian Boia nu suntem de (Mircea Eliade, N. I. Herescu, Victor Buescu, Constan- acord: „Aproape nici unul dintre marii români nu e cu- tin Papanace). În același an, 1950, este sărbătorit la a noscut în străinătate“ (p. 212). Menţionăm pe Ștefan 75-a aniversare A. Toma („versificator neînsemnat“), cel Mare și Sfânt („atletul creștinătăţii“), Vlad Ţepeș, care după 1954 este uitat. Cu totul altfel va fi tratat Mihai Viteazul fusese primit de Rudolf II, domnitorul Eminescu după 1964, când se produce prin Decla- martir Constantin Brâncoveanu, Petru Cercel fusese raţia din aprilie o ruptură faţă de Moscova. Evident, primit la curtea Franţei, Nicolae Milescu Spătarul a apar noi eminescologi: Zoe Dumitrescu – Bușulenga, ajuns în China, fiind unul dintre primii orientaliști ro- Edgar Papu, Constantin Noica (remarcase la Emi- mâni, iar mai aproape de noi Matyla Ghika, Vintilă Ho- nescu „suferinţa de a nu fi știut tot“. Lucian Boia oferă ria, Elvira Popescu, Constantin Brâncuși, George un citat din Noica în care filosoful dezvoltă ce știa și Enescu sunt români care se bucură de notorietate ce nu știa Eminescu. Dar asupra unui lucru nu se pro- mondială. În „Cuvânt de sfârșit“ Lucian Boia concluzio- nunţă: dacă poetul știa sau nu limba sanscrită pe care nează că Mihai Eminescu este „un mare poet romantic, i-ar fi mărturisit Mitei Kremnitz că o știe, iar Amita cu siguranţă cel mai de seamă, și încă de departe, pe Bhose pretinde că Eminescu cunoștea aproximativ care l-a dat literatura română în epoca ei clasică“. Evi- 2000 de cuvinte sanscrite), George Munteanu, Augus- dent, o apariţie de carte utilă, care va genera dispute tin Z. N. Pop, D. Vatamaniuc, G. Bogza, Petru Creţia îndârjite. (Testamentul unui eminescolog), Ioana Em. Petres- cu, Petru Vintilă. Cu totul alta va fi optica receptării lui * LUCIAN BOIA – MIHAI EMINESCU, Eminescu după 1989. Apar numeroase cărţi consa- ROMÂNUL ABSOLUT crate poetului naţional, se face o listă a celor mai buni Facerea și desfacerea unui mit, scriitori români din toate timpurile, Eminescu fiind Ed. Humanitas, 2015

138 HYPERION Eminescu in aeternum

www.cimec.ro Mihai EMINESCU LUCEAFĂRUL. ESPERO EDIŢIE BILINGVĂ ÎN CURS DE APARIŢIE LA EDITURA FALVISION, BARI, 2016, 312 P. (fl orilegiu, aparat critic, versiune italiană, postfaţă: Geo Vasile)

Las’ Archimandritului Né l’estate lo protegge, Doina Toată grija schitului, Esule nel suo paese. De la Nistru pân’ la Tisa Lasă grija Sfi nţilor Da Turnu a Dorohoi Tot Românul plânsu-mi-s-a În sama părinţilor, Nemici a torrenti invadono Că nu mai poate străbate Clopotele să le tragă A piantarsi tra di noi; De-atâta străinătate. Ziua-ntreagă, Vengono per ferrovia, Din Hotin şi pân’ la Mare noaptea-ntreagă, I nostri canti zitt iti, Vin muscalii de-a călare Doar s-a-ndura Dumnezeu, Gli uccelli volano via De la Mare la Hotin Ca să-ţi mântui neamul tău! Dallo straniero att erriti; Mereu calea ne-o aţin; Tu te-nalţă din mormânt, Solo l’ombra della spina Din Boian la Vatra-Dornii Să te-aud din corn sunând Fa da scorta al cristiano. Au umplut omida cornii, Şi Moldova adunând. La terra si spoglia il grembo, Şi străinul te tot paşte De-i suna din corn odată, Mentre il bosco del romeno De nu te mai poţi cunoaşte. Ai s-aduni Moldova toată, Sus la munte, jos la vale, De-i suna de două ori, Sott o la scure si china, Şi-au făcut duşmanii cale, Îţi vin codri-n ajutor, Le sue polle stan seccando, Din Sătmar până-n Săcele De-i suna a treia oară Nel paese miserando! Numai vaduri ca acele. Toţi duşmanii or să piară Chi ebbe gli stranieri cari, Vai de biet Român săracul! Din hotare în hotare – Gli mangin il cuore i cani, Îndărăt tot dă ca racul, Îndrăgi-i-ar ciorile Lo rovini il malanno, Nici ii merge, nici Şi spânzurătorile! Gli sia il ceppo vano! se-ndeamnă, Nici îi este toamna toamnă, Grande Stefano, Signore, Nici e vară vara lui, Doina A Putna più non tardare: Şi-i străin în ţara lui. Dal Nistro fi no al Tissa Lascia all’Archimandrita De la Turnu-n Dorohoi Solo il pianto sevizia La cura dell’abbazia Curg duşmanii în puhoi Chè le terre dei romeni Lascia i Santi in balìa Şi s-aşează pe la noi; Son gremite da stranieri. Dei monaci e dei preti, Şi cum vin cu drum de fi er, Da Hotin fi no al Mare Che essi suonin le campane Toate cântecele pier, Vengono a cavallo slavi, Giorno e nott e Zboară păsările toate Dal Mare fi no a Hotin fi nché piaccia De neagra străinătate; Ci inseguon dappertutt o. A Iddio che tu salvi Numai umbra spinului Da Boian a Vatra-Dornei E riscatt i la tua razza! La uşa creştinului. Secca i cornioli il bruco. Balza fuori dalla tomba, Îşi dezbracă ţara sânul, Lo straniero sta in agguato, Fa sentire il tuo corno Codrul – frate cu Românul – Fa di te uomo dannato. Per chiamar la Moldavia. De secure se tot pleacă Tanto a monte che a valle Appena lo suonerai, Şi izvoarele ei seacă – Sărac în ţară săracă! Si fece il nemico strada Intorno a te la vedrai, Cine-au îndrăgit străinii, Da Sătmar fi no a Săcele Se lo suonerai due volte Mânca-i-ar inima câinii, Vigila tutt i i sentieri. Tutt i i boschi accorreranno, Mânca-i-ar casa pustia, Oh il misero romeno! E se lo suoni ancora Şi neamul nemernicia! Sempre indietro I nemici periranno come il granchio Da confi ne a confi ne, Ştefane, Măria Ta, Non avanza, né arrischia, Dalle cornacchie amati, Tu la Putna nu mai sta, Il suo autunno non è suo, Alle forche la lor fi ne!

Eminescu in aeternum HYPERION 139

www.cimec.ro Leo BUTNARU Poemul ca traumă emoţională (BORIS POPLAVSKI: MARE ȘI UNIC POET SUPRAREALIST RUS) În 1998, istoricii literaturii intră în posesia arhivei de-a milenii. Apoi, opera în cauză reconfi rmă adevărul că, dreptul senzaţionale, rămasă după moartea, cu 63 de în anii ’20-’30 ai efervescentei boeme artistice parizi- ani mai înainte, a unuia dintre cei mai importanţi ene, Boris Poplavski, în mod uimitor şi parcă necon- scriitori ai emigraţiei ruse, Boris Poplavski[1]. Ar fi fost ştientizat de el însuşi, se manifesta ca un protoabsurd, ca şi cum o împlinire de pandant, cu partea aproape înrudit suprarealismului, însă având şi multe semnal- egală ca volum a tot ceea ce se ştia din creaţia autoru- mente aparte, care îl deosebeau de curentele literare – I deloc puţine! – de acum opt-nouă decenii. Chiar dacă lui, destinul căruia este învăluit de aura, dar şi de con- fuziile legendei. Arhiva apărută la lumina zilei şi a isto- întruneşte unele particularităţi formale specifi ce supra- riei literare conţinea inclusiv cartea de poeme „Ver- realismului – scriitura automată, caracterul ciudat al suri automate“, pregătită pentru editare, însă pe care subiectelor, atât cât pot fi identifi cate acestea, utili- neşansa a ţinut-o departe de cititori circa şapte decenii. zarea arhetipurilor, – poezia lui Boris Poplavski depă- O carte surprinzătoare, despre existenţa căreia nu ar fi şeşte stadiul recursului brut la subconştient, tendinţa ştiut decât câţiva prieteni ai poetului, unul din ei fi ind de a conştientiza… iraţionalul, absolutizate de supra- realişti, însă cărora li se opuneau dadaiştii. (De altfel, Nikolai Tatişcev, în arhiva căruia se întâmplă descope- Poplavski l-a cunoscut şi pe Tristan Tzara.) Pentru că ver- rirea. Astfel că „Versurile automate“ nu doar că sunt surile sale „automate“ le-a redactat nu o singură dată, editate în 1999, ci, prin esenţele lor, chiar par să fi fost încercând să aducă, într-o anumită măsură, lucidita- scrise în timpurile noastre, la concreştere de secole, de tea, recognoscibilul în… automatismul lor. A exclus 1 S-a născut la Moscova într-o familie de descendenţi nobiliari sau doar a redus din versuri ceea ce ţinea de eufori- polono-lituaneano-ucraineni. Tatăl său, absolvent al Conservatoru- cul delir al cvasi-conştiinţei/ cvasi-subconştientului, lui de Muzică, a fost discipolul lui P. Ciaikovski. pentru a ajunge la mostre poetice de-enigmatizate. Iar În 1918, părinţii divorţează, împreună cu tatăl viitorul scriitor această personalizare venea în urma unui periplu mai stabilindu-se la Harkov, apoi la Ialta. Unul din primele poeme ale lui B. Poplavski (Odă la moartea ţarului) ţine de această perioadă. De- special: Poplavski debutase ca decadent, a continuat butul în presă și-l face în 1920, la Rostov-pe-Don. Este și anul în care să se manifeste ca futurist, iar la sosirea în Franţa s-a ia drumul emigraţiei – Constantinopol, Berlin, în fi ne, Paris. În 1928, apropiat de dadaişti, apoi de suprarealişti, pentru a-şi re-debutează, deja în exil (revista „Voinţa Rusiei“), iar în 1931 pu- da propria măsură şi coloratură în „Versurile automate“ blică unica sa carte antumă, „Drapele“. Peste un timp, este apreciat care, spuneam, îl singularizează în contextul mişcărilor drept cel mai important poet tânăr al emigraţiei ruse (V. Nabokov). literare ale epocii, dar mai cu seamă în arealul poeziei În 1935, intervine enigmatica moarte a lui Poplavski; se presu- ruse moderne. Semn că nu a lăsat totul în manuscri- pune – din cauza unei supradoze de narcotice. sele poemelor, precum ieşise ele din impulsurile cre- Este și autorul romanelor „Apollon al fără-de-chipurilor“, „Din cer acasă“ (cu un accentuat caracter autobiografi c). Postum, îi sunt atoare neconştientizate, este şi absenţa ocazionalisme- editate cărţile „Ora de zăpadă“ (1936), „În coroană de ceară“ (1938), lor, înlăturarea lor în urma redactărilor. „Dirijabilul unei direcţii necunoscute“ (1965). Captivantul său Jurnal Constatând că „Versurile automate“ constituie o a fost păstrat de un alt scriitor al exilului rus, N. Tatișcev, și publicat componentă de bază a operei lui Poplavski, e de men- în 1996. ţionat că, în mare parte, respectiva operă e totuşi cea

140 HYPERION Universalis

www.cimec.ro a elaborării în codul canonicităţii clasice, să spunem, bila sa individualitate şi personalitate. Deoarece în artă când procesul de creaţie e supravegheat riguros, atent, au existat şi mari epoci, în care artiştii mai că nu au fost intervenţiile ulterioare, spre îmbunătăţirea discursu- preocupaţi de individualitatea lor. Nu încercau irepe- lui, fiind repetate, cum se vede în volumul antum „Stin- tabil să iasă din contingent, ci, din contra, parcă s-ar fi darde“ (1931) şi în cele postume „Ora de zăpadă“ (1936), contopit şi dizolvat într-un stil ca şi supraindividual… „În coroană de ceară“ (1938), „Dirijabilul unei direcţii Însă astăzi, nici în arta rusă, nici în cea occiden- necunoscute“ (1965). Preocuparea pentru limpezirea, tală nu există un stil înalt, pur (asemenea celui care înţelegerea sub aspect teoretic a tainicului proces de domina, o vreme, în cubismul picturii franceze). Nu alchimie poetică, întâmplat, de regulă, dincolo de ori- există un templu neconstruit până la capăt, din acest zonturile unei posibile conştientizări a lui, o găsim în motiv fiind legitimă reconstrucţia artistică a casei sau multe pagini din jurnalul lui Poplavski. Iată un exem- a capelei familiale“. plu din 1928: „Cum se scrie un poem? – Neputând reda Însă în tipizarea, personalizarea scrisului lui Popla- senzaţiile, poetul încearcă să compare asta cu altceva vski posibilele alternative şi opţiuni formatoare au anume, precum un sălbatic, un primitiv care, pentru ţinut de ceva specific unui exilat al spiritului; exilat a spune «fierbinte», spunea (aproxima – l.b.) «ca focul» din cultura sa în altă cultură, drept rezultat simbi- sau, pentru a spune «albastru», spunea «ca cerul», adică ozele nefericitelor întâmplări alimentând generos – invoca lucruri din lumea exterioară, care devin ca şi paradoxal, parcă, – stihia ca şi predestinată a pribea- cum însuşirea nuanţelor inefabile, începând descri- gului, a expatriatului-jertfă: poezia. În jurnal, Poplav- erea cu un oarecare cuvânt-semnal de o generalitate ski nota: „Eu fierb mereu cu o presiune straşnică, fără ceţoasă, spre pildă, dragoste, sau nostalgie, sau vară, temă, fără auditoriu, fără soţie, fără ţară, fără prieteni, cer, vânt, ploaie, viaţă. Unirea senzaţiei cu lucrul adă- şi viaţa mea din nou se pregăteşte s-o ia pe un oare- ugat, legat prin cuvântul «viaţă», creează o construcţie, care drum, revenind la sine“. Exilatul, cel ce nu a vrut o imagine, ce provoacă o traumă emoţională în sufle- să rămână sub puterea bolşevică, avea mereu senza- tul autorului, sufletul care învăluie acest cuvânt. Ast- ţia că aude şi vede cum pleacă trenurile, corăbiile. Iată fel hinduşii au redat imaginea pomului, ce pare des- unele exemple spicuite chiar din „Versurile automate“: tul de îndepărtată de cuvântul «viaţă». «Pomul vieţii „Trenurile se-ndreptau în subsoluri/ Şi orchestrele cân- mele tânjeşte pe colnic», spune poetul hindus, însă şi tau în înalte faruri de oţel; – Dorm pe şinele trenului de asta i se pare insuficient, încât el complică şi mai mult poştă/ Însă în alte dimensiuni/ Trenul va pleca în vis; – Pri- construcţia, în rezultat apărând un plus de senzaţie, mul tren pleca peste râu; – Se-auzi scurt şi pieri/ Trenul legată de imaginea culorii albastre: «Pomul albastru al trecu iute prin pădure; – Un tren cenuşiu/ Grăbeşte spre vieţii mele tânjeşte pe colnic». Iar dacă e cazul, pomul nord; – În amurg la lumina felinarelor/ Se auzeau oftând dansează sau cântă acolo, pe colnic; această construc- ceţos locomotive; – În Africa vuiau locomotivele/ (…) Chiar ţie stranie unind mai multe senzaţii…“ la intrarea în cavouri; – În pustiu răsufla o locomotivă/ În Dat fiind că originalitatea absolută e ca şi exclusă, nisipul galben se tăinuiau intrările-n/ Împărăţiile cereşti; şi distincţia artistică a lui Poplavski îşi dezvăluie afini- – Locomotivele plecau ridicându-se la cer; – …vapoarele/ tăţile discrete, evoluţia sa artistică ducându-ne cu gân- Pleacă pe albastrele pânze; – Iar în port printre valuri întu- dul (şi probele) spre Edgar Poe, Rimbaud, Baudelaire. necat legănate/ Se-ndepărta un gigantic vapor cu zbaturi; Tânărul scriitor rus îşi însuşeşte creator ideile france- – Departe sub mine trec vapoare/ Şi se-nvolbură drapele; – zului André Breton şi ale prietenilor acestuia, iar auto- Vapoarele se duc spre sud…“ matismul scrierii pentru el părea a fi un „nudism al De regulă, trenurile şi vapoarele apar obsesional în sufletului“, al tainiţelor firii. proza şi poezia generaţiei tinere a literaturii ruse din Se formează şi sub auspiciile futurismului rus, gra- emigraţie, legate de tema impasului şi situaţia de vaga- ţie faptului că, la Berlin, îi cunoscuse pe V. Şklovski, B. bond a celor lipsiţi de patrie. Să exemplificăm din nou Pasternak şi V. Maiakovski. Iar la Paris întreţine relaţii din Poplavski: „De se părea că-n aer, că-n tristeţe,/ Din cordiale cu I. Zdanevici, fervent transraţionalist (zaum’) clipă-n clipă pleacă din nou un tren?“ Trenurile pleacă, iar care, de altfel, a şi păstrat o mare parte din manuscri- exilatul rămâne. În străinătate. În tot mai multă uitare. selor tânărului său coleg şi prieten. În niciunde. În anonimat. (Şi) din acest motiv, versu- Nina Berberova opina în memoriile sale: „Poplavski rile lui Poplavski trezesc sentimentul sfârşitului abso- citea autorii francezi, care îi erau apropiaţi, îi iubea şi lut al vieţii pe/ printre ruine. De unde concluzia lui G. învăţa de la ei şi eu cred că dânsul ar fi ajuns să se sta- Gazdanov: „La prima vedere, totul e clar şi de înţeles. bilească definitiv în literatura franceză (cum făcuse Montparnasse, narcotice şi – «altfel toate astea nici nu Artur Adamov), plecând definitiv din limba rusă, dacă mai aveau cum se termina». Încât s-ar fi putut doar să nu ar fi fost să amuţească doar peste câţiva ani, cum regretăm, fără a mai insista asupra subiectului, dacă se întâmplase cu mulţi alţii. Astfel că Poplavski nu a această moarte nu ar fi fost mult mai importantă şi devenit un francez şi nici «un fost poet rus»“. mai groaznică, decât s-ar părea. Faptul că Poplavski Posibil, conştientizând patronajul implicit al fran- era iremediabil atras de «acest mediu», îl cunoşteam cezilor şi ruşilor, tânărul Poplavski îşi pune tranşant demult. La ce i-ar fi trebuit oamenii care, înfometaţi, îşi problema individualismului, personalizării sale scri- petreceau nopţile în cafenea şi care, se părea, nu pre- itoriceşti, încercând să le explice. Din „Jurnal“ său zentau niciun interes? Aceşti sărmani, deloc mai puţin (21.12.1928): „Pe noi ne interesează în ce măsură, cât mai jalnici decât haimanalele pariziene, care se adăpos- mare, în căutările a ceea ce este important şi poetic în teau, nopţile, pe sub poduri. Şi totuşi, Poplavski reve- firea proprie, artistul trebuie să încline spre indiscuta- nea mereu în locurile damnate. I se schimbau însoţi-

Universalis HYPERION 141

www.cimec.ro torii, trecea timpul, iar el hălăduia, hălăduia tot (pe) testat, chiar dacă sub aspect informaţional, comuni- acolo. Îi plăcea să fie ascultat. Chiar dacă nu putea să cativ scriitor-cititor, ele rămân, în mare parte, tainice. nu ştie că Montparnassului îi erau inaccesibile digre- Însă nu se poate crede, cum o fac unii, că versurile siunile sale împănate cu citate din Valéry, Gide, Berg- automate ar fi absolut lipsite de mesaj. Aceasta o spun son şi că versurile-i sunt la fel de neînţelese, ca şi raţio- şi necunoscătorii muzicii clasice care, în schimb, de namentele (…) Odată cu el, a amuţit acea ultimă vibra- admiratorii acesteia este mereu interpretată, sub aspect ţie a muzicii, pe care, dintre toţi contemporanii săi, o semantic, căutându-i-se valenţe, subiecte în extrema auzea doar el unul. Şi încă ceva: moartea lui Poplavski e subiectivitate, ca posibilităţi de înţelegere personală ce legată de irezolvabila problemă a singurătăţii omului pot să nu coincidă nici pe departe cu cele ale altor melo- pe pământ. El a plătit scump pentru poezie. Ar fi exis- mani (în cazul nostru: cititori-cunoscători de poezie). tat cineva care să-l fi iubit, sincer şi cald? S-ar fi găsit În poemele „neclare“, a-subiect, există elemente dintr-aceştia printre numeroşii săi prieteni şi cunos- metaforice sugestive, memorabile, ce pot fi nu doar cuţi? Cred că nu. Şi asta e cumplit. percepute ca senzaţie, emoţie, ci şi pricepute, demne Sărmanul Bob! El părea mereu un intrus – în orice de admiraţia noastră pentru sensurile lor ingenioase, mediu, în care se nimerea să ajungă. Aducea cu cineva mult spunătoare, în stare să te ducă spre alte înţelesuri. care chiar în acel moment revenea dintr-o călătorie Sunt, parcă solitare, unele versuri axiale, orientative fantastică, de parcă ar fi intrat în odaie sau în cafenea în texte şi contexte; versuri ce radiază ca nişte nuclee dintr-un roman încă nescris al lui Edgar Poe“. energetice. E ca şi cum o nuclearizare ce asigură pro- Talentul lui Poplavski învederează şi pasiunea cura- pulsia poetică, diversitatea de nuanţe-sensuri a spec- joasă de a opera cu câmpuri culturale de la periferia trului metaforic. Versuri axiale, precum le-am numit, artelor, asemeni altor autori ai avangardismului, însă sau nuclee ale entropiei, exact în sensul „tehnic“, teo- rămaşi în Rusia, în „exil interior“ (Konstantin Vaghinov retic, dar nicidecum… apoetic (ci, se pare, din contra) sau Aleksandr Vvedenski, să zicem). Cineva chiar pre- în definiţia lui academică: Mărime fundamentală în supunea că, dacă ar fi locuit la Leningrad, Poplavski ar teoria informaţiei, care indică cantitatea de informaţie fi fost adeptul OBERIU (Asociaţia Artei Reale). raportată la un element al mesajului transmis. În cazul Necunoscută în timpul dictaturii comuniste, pusă nostru, bineînţeles, a mesajului poetic, estetic; mesa- în circulaţie imediat după căderea URSS, creaţia lui jului artei autentice, dacă mai e nevoie să precizăm. Boris Poplavski suscită interesul exegeţilor, în special Iată un potpuriu, un evantai adunat dintr-o uimi- a celor preocupaţi de fenomenologia avangardismu- toare dispersie de frumuseţi poetice, răspândite prin lui. Tocmai ei au încercat să le ofere eventualilor citi- „Versurile automate“: tori ai „Versurilor automate“ cheia pentru decriptarea, „În depărtare memoria vorbeşte cu Dumnezeu; – Încăl- cât e posibilă, a codului prozodic ca (precum spune ţat cu bocanci Hristos călătoreşte în tramvai; – Prins de-un definiţia academică) sistem de semne sau de semnale lanţ uriaş/ Hristos citeşte o carte de fier/ Suntem cu El pen- convenţionale ce serveşte la transmiterea unui mesaj, tru totdeauna; – Nemuritoarele suflete legănau apa albas- a unei comunicări. Astfel, au fost relevate (şi) urmă- tră a lunii/ Flacăra primăverii se aprindea în moscheile flo- toarele trăsături: – lipsa intenţiei/ proiectului în care rilor (Sublime frumuseţi poetice! – l.b.); – Stătea bătrâna se declanşează actul scriptural; – Iniţial, ceea despre fericire în pantofi scofâlciţi/ Şi fuma enorme trabucuri ief- ce se scrie se află în afara conştiinţei poetului, însă, tine/ Contemplând otrăvitorul foc al asfinţitului; – Cum odată cu înaintarea în text, încep să apară, să se reve- să redai ruşinea refuzului de-a plânge/ Şi în seninul sub- leze contururi relativ recognoscibile, ca posibile con- teran să-ţi scuturi floarea?; – Michiduţă scrie versuri; – E strucţii prozodice articulate, numai că ele îi rămân adâncă noaptea zilei; – Nu va fi răzbunare nu va fi deco- totuşi inexplicabile până la capăt autorului; – Procesu- rare/ Sfânt e tot ceea ce priveşte putrefacţia; – Păsări mari lui de creaţie îi este specific ceea ce Baudelaire numise stau ca şi mute/ Proptite cu fundul pe viitor; – Eu vieţuiesc „sinestezie“, poeticul asociaţiilor, simbolurilor, semne- la propriu-mi hotar/ O suflete o mare a biruinţei; – M-am lor, care apar permanent, venind parcă din exteriorul întors în noaptea trufaşă o Svetlana/ Există vino soseşte/ conştiinţei. Iar creatorului îi rămâne neclar (la nivel Oglindeşte-te în albăstrimea Iordanului/ Iona sărutându-l raţional, logic) despre ce povestesc ele, ce vor să comu- pe buze/ Pe Ioan; – Cărţile aveau geamuri şi uşi/ În gea- nice; – Lipsa împlinirii (încheierii, terminării), a hota- muri – munţi şi melodrame/ Şi codrii înaltelor acorduri/ relor/ contururilor clare ca „mişcare, zbor sau dans“, ce Ale electricelor maşini de zăpadă; – Moartea se arunca în apare necontenit, surprinzător, în flux in-conştientizat, propria sa îmbrăţişare; – Fetiţa prinse un fluture negru/ dar prezent, ulterior – posibil de „decodat“, interpre- Dăruindu-l călugărului bolnav înveşmântat în galben; – tat [diferit, în dependenţă de cel care descifrează (… Din mâinile fierbinţi ale muzicantului bolnav/ Melodia se literele…), interpretează; ca şi în muzica simfonică, revărsa rece prin geam; – Aburoasa spălătorie respira încet/ să zicem]; – Deconectarea raţiunii/ conştiinţei, voin- Cu vieţi nimicite; – Femeile tricotau drapelele lumii de apoi ţei autorului în timpul actului de creaţie: pasivita- (Genial! – l.b.); – Umbra lui Herostat foşnea nu mai mult tea, indiferenţa lui, asemeni celor ale somnambulilor, decât un şoricel; – Înclinaţi-vă în ierburile negre/ Dormiţi, turmentaţilor de halucinogene; – Concomitent, pre- muriţi/ Astfel e mai uşor să aşteptaţi; – Dar sfântul atlet/ zenţa unei subiectivităţi extreme, naşterea poemului Nu-şi ia mâinile metalice de pe claviatură/ Toate sunetele în şi apariţia lui din cele mai intime, enigmatice pro- dăruindu-ni-le/ Pentru ca tăcerea să nu sărute eternita- funzimi abisale ale personalităţii-autorului; – Drept tea; – Cântecul de ocnaş al gărilor/ Susurat de glasul obo- rezultat, în versurile automate există o tonalitate emo- sit al toamnei; – De parcă s-ar fi rupt din benă/ Un fluviu al ţională pregnantă, energie, calităţi estetice de necon- îngrozitoarelor evenimente; – Cine vine? Sufletul mondial/

142 HYPERION Universalis

www.cimec.ro Lăsaţi-mă să ies lăsaţi-mă să mă-ncălzesc/ O deschide-ţi-vă Disponibilităţile interpretative sunt multiple. Însuşi inima de fier!; – Tuberculoasele palme se lipeau ca tim- Poplavski parcă ne-ar sfătui, scriind: „Încercaţi iar şi iar brele/ Se încleştau de viaţă…“ toate combinaţiile posibile/ Adăstaţi în toate îmbinările“. Astfel de mostre, de rarităţi măiestrite de o plas- Sau parcă despre modul său de a crea în volnicia dic- ticitate incontestabilă te fac să presupui două alter- teului, lăsând să decidă inclusa înţelepciune a firii, a native: sau că, în dicteul automat, hazardului îi pot fi subconştientului, poetul le spune ca şi cum eventua- date (de Providenţa Creaţiei!) rezultate surprinzător lilor cititori: „Eliberaţi minunea/ Nu o chinuiţi cu înţele- de „articulate“, logice, descifrabile, analizabile, sau sul/ Las’ să danseze cum îi vine las’ să respire“. că, într-o anumită măsură, în subsidiarul subcon- Iată alte „partituri“ laconice, esenţializate: ştientului este trează, totuşi, (fie şi potolită, difuză) „Îngerii mâncau destin; – De pe catedrale stelele luau experienţa pe care poetul o are deja acumulată, chiar coroanele/ lămpilor cu gazolină; – Filosofia lui Schelling cultivându-şi-o, în stările sale de travaliu artistic con- a anulat gazeta şi biblia/ nimeni nu mai citeşte nici una, ştient, „dirijat“, orientat, programatic de veghe. Sau nici alta, nici a treia/ spuse îngerul; – Lângă răsuflătoarea că mostrele în cauză ar fi rezultatele momentelor de iadului Diavolul îl întreba pe Schelling/ Despre prognoza graţie, de mare noroc, pe care le oferă hazardul poe- meteo; – O bucăţică de pâine/ Duceţi-o în iad/ Acolo dia- tului, iar acesta – cititorului, sau momente de vârf, volul flămânzeşte printre briliantele/ Libertăţii; – În ploaie scoase la suprafaţă de conştientul („precedent“) tăi- se pleoşteau afişele stradale, şi frunzele/ în pâraiele urbei nuit în… subconştient. La o adică, subliminalul şi „pro- uitau de crimele/ literaturii; – Alfabetului i-i urât în dic- cesorul“ logicii omului nu sunt strict delimitate, ci se ţionare/ Seara se întoarce în pustiu; – Totul e abandonat/ află într-o întreţesere misterioasă, incitantă şi gene- Doar în depărtare memoria vorbeşte cu Dumnezeu; – Prin ratoare de interogaţii despre firea umană, ca firesc şi telescop pe soare se vedea o cruce; – Ciocanele băteau în dincolo de firesc. turn/ Unde se meştereau cruci pentru îndrăgostiţi; – El a Întru delectare sufletească, să reţinem, caleido- dezlegat/ Cuvintele încrucişate ale crucii/ E liber; – Astfel scopic, mozaicat, şi alte bijuterii, unele de-a dreptul cad privirile în sfintele cuvinte-ale despărţirilor/ Astfel se memorabile, din automatismul „norocos/ fructuos“ sting toate discuţiile…“ al suprarealistului Poplavski: Incontestabil, pornind de la sugestiile şi asociaţi- „Drapelele sunt pedepsite/ Căzând în corturile râu- ile „insuflate“ de versurile-nuclee radiante ale aces- lui – inimă de sticlă; – În straşnicul apus galben/ Se fier- tui autor suprarealist, alţi poeţi ar putea să-şi declan- beau la foc rece/ Albele timbre ale răsplăţii/ Şi gazeta bol- şeze propriile momente de inspiraţie, să-şi pornească navă cu suferinţa zilei de azi; – Spiritul cântă automat propriile poeme. dement/ Nemărginită lumea automată e zadarnică (Ca Boris Poplavski a fost unul din scriitorii emigra- o autoreferinţă, parcă. – l.b.); – Nu pot şti/ Seara sau dimi- ţiei ruse care a exprimat sui generis atmosfera mont- neaţa adormi-n pâlpâirile cascadei; –Totul ce se atingea parnassiană de efervescenţă, emoţie, boemă, de temă de mine/ Se transforma în mercurul cascadei; – Timpul sau lipsă de temă, de speranţă şi disperare, de clipă şi se atingea de înaltul destinului imaculat; – Pe-o sferă de epocă, de cădere şi înălţare, de derută şi regăsire de sticlă-n care plutesc spirite/ Soarta universului aştepta-n drum, de formare şi pierzanie. Da, de pierdere, dar şi tristeţe expresivă/ Ale timpului mâini de fer să le strângă de achiziţie, (re)găsire de sine. De aneantizare, dar în taină/ Mâinile păstrau sacra şi marea pecete; – În des- şi de individualizare, personalizare. Conclusiv, Iuri chiderea sa focul de sus/ E visat dincolo de visuri; – Frica Terapiano constata canonic: „Minunăţia versurilor se naşte de la Descărcarea Luminii/ Coagularea-l vede lui Poplavski şi a impresiei pe care o provoacă ele con- pe Dumnezeu/ Îngerii se tem de pietre/ Veacurile se tem stau în faptul că, în esenţă, el a fost primul şi ultimul de zile/ Umbra clopotniţei se teme să nu cadă-n drum; – suprarealist rus“. Mă dezintegrez pe lama adevărului/ Nimic nu va rămâne Să ne amintim că, în 1938, cu trei ani după moar- când voi ajunge-n zbor; – Abia se vede-o algă – al apei fir tea poetului suprarealist rus Boris Poplavski, la Paris de păr/ Cum spală nisipişul siniliu; – Se-aude glasul unui soseşte Gellu Naum, poet român, care ia şi el con- Orfeu de zăpadă; – Regele sfintelor năluciri şi-al zânelor tact cu grupul animat de André Breton. Naum avea aheu/ Doarme la soare omătul Orfeu (Ar fi aici ecoul şi ale- să devină cel mai important suprarealist român. Iar goria iernilor ruseşti atât de invocate, poetizate, şi poate cei care doresc să-i cunoască versurile şi să încerce a că Orfeu o fi Esenin, – de ce nu? – l.b.); – Tu chiar ai uitat/ le… de-suprarealistiza, de-enigmatiza, ar putea să afle Motivul pentru care/ Ai putea tânji; – Tânjind o gamelă ceva şi din pasajul, pe care l-am scris mai sus, referitor muzicală/ Proiectează-amurgul pe tavan; – Visuri printre la versurile automate ale lui Poplavski, despre cheia zgomote şi iz de picioare; – Cu durerea umbrelor/ Chipu- pentru decriptarea, cât e posibilă, a acestui cod prozo- rile zilelor chinuite/ Cădeau în frigul closetului; – În apu- dic ca sistem de semne sau de semnale convenţionale suri primăvara vorbeşte de moarte (Un vers pe care l-ar ce serveşte la transmiterea unui mesaj, a unei comu- fi invidiat însuşi Celan, cel care a dat mostre de genul: nicări. Eu unul cred că cheia s-ar potrivi. Chiar dacă, „Toamna-mi mănâncă frunza-i din palmă“. – l.b.); – În alte spre deosebire de alţi cititori, fiecare lector în parte, lumi/ Totul nu va fi decât acelaşi frig al poeţilor/ Ce au sfi- va părea că deschide un alt text, că descopere, sau că dat spaima; – Nu e nevoie de fericire/ Eu am uitat totul; „inventează“ un alt mesaj, conturând un alt subiect – În uriaşa carte de piele/ Dănţuiau cărţile în întunericul posibil. Însă toţi cititorii de suprarealism vor descoperi săbiilor aurii/ Clovni şi corbi; – În pocalul alchimistului/ în versurile automate o vibraţie emoţională remar- Universul izvodea spiţa strâmbă şi de stânga/ A lui Adam cabilă, farmec, plasticitate metaforică, valenţe este- şi Eva/ Pentru şarpele morţii de nedespărţit…“ tice de necontestat, caracteristice poeziei adevărate.

Universalis HYPERION 143

www.cimec.ro Boris POPLAVSKI caldele luminoasele raze ale Pleiadelor – ce privelişte ar fi aceasta? (Din „Versuri automate“) Sunt tablourile iadului stelar E groaznic să te gândeşti: noi am întârziat Aşa se cade Am tot alergat prin negrele împrejurimi Astfel se naşte milostenia Nimerind la uşi închise Căzând cu faţa la pământ în subsoluri * * * Între timp acolo făceau îngropăciuni Tânga arborelui-lămâi Acolo se ţineau liturghii Se ducea spre fumul vulcanului De trei ori strigam la uşi închise Unde adormiseră lângă fumarole Şi cu ochii închişi aşteptam răspunsul Peregrinii altor lumi Până pe şinele de fier Lumea era înaltă, calmă Se întoarseră munţii de granit Avântată spre vremuri ce au a veni Norii s-au lăsat în abis Lumea încă nedemnă de Libertate Păsările se prăbuşiră-n frigul stelar Şi precum jalnice năluci de furi * * * Chefuiam la intrarea-n miezul de noapte Probabil în viaţa viitoare Care îşi strălucea soarele Nu vom dormi, n-om plânge Aşteptând de milioane de ani În zori nu ne vom duce la culcare În apus nu ne-om despărţi de viaţă * * * Totul va fi fulminant Sub povara marilor victorii Totul – tihnă deplină Comandantul bolnav În clădiri vor fi nenumărate scări Îşi lipi faţa de fier Milioane de drapele Tace simţind frigul Se va putea vedea straşnic de departe Cu fruntea-i nudă colosală Însă nimic nu va putea răscumpăra Visând mormântul Şi nimic nu va tăinui Recea marmură solemnă Moartea ta în zori Unde împletindu-şi la piept braţele sfărâmatele Când te vei prăbuşi Plecându-şi enormele pleoape El stă greu şi curat * * * Trădat în ultimă instanţă Mi-e frig gazul lampant arde liniştit Iar la mare adâncime Iat-o fabuloasă – în faţa mea Neîntrerupt şi lent Cu ea însăşi biruinţa vorbeşte Curg râuri colosale: Şi visul o secţionează peste adâncuri Acolo străluceşte soarele Însăşi de capul ei aici domneşte biruinţa Şi se-neacă asfinţituri Ce greu e să scrii la lumina petrolului Şi totul e de ne-nturnat Mişcându-ţi mâna de plumb Şi totul este uitat Corăbioara plutea prin mijlocul ochiului Iar marea se transforma în vis despre mare * * * La mare adâncime * * * Undeva undeva Muzica răsuna în subsol În cămaşa de forţă Dar de unde? – se mira captivul În întuneric, în somn Că doar de jur-împrejur şi departe Un soare dement – şi piatră E doar piatră ce nu poate visa Piatră la o sută de verste-mprejur. El auzea cum oamenii strigau Dement şi surd el vorbea în somn Cum cineva plânge înfundat Încătuşaţi sunt îngerii în lanţuri negre Ba amuţind ba din nou văicărându-se Dorm cu toţii – ajutaţi-ne Şi cum trezindu-se în adânc de noapte Nu trebuie, aşa e mai bine Vocile sporovăiau în întuneric Ca dimineaţa străpungând sufletul Astfel dânsul trecuse prin toate turnurile Se naşte milostivirea Apropiat tuturor subsolurilor Asculta oraşul obosit * * * Asculta anii în şirul lor Nimeni nu pleacă nicăieri Se aplecau bolţile de fier Toţi rămân pe stelele lor El îşi împreună liniştit braţele secate Toţi se afundă-n abis Şi închizând ochii îşi aminti toate sunetele – Toţi uită unii de alţii Le va povesti celor în faţa căror O ce vitreg e spaţiul Fiecare-a trebuit să cânte O ce departe e până la Traducere de Leo BUTNARU

144 HYPERION Universalis

www.cimec.ro Henryk Józef Kozak s-a născut la 15 Miami“, premiul Łobodziński, precum iulie 1945 în Krasna, regiunea Podlasie și premiul revistei Podlaski Kwartal- din Estul Poloniei. Copilăria și adoles- nik Kulturalny, pentru nuvela „Piatra“, cenţa și le-a petrecut la Sitnik, lângă apărută și la noi în revista „Convor- Biała Podlaska. A terminat Liceul pe- biri literare“. A publicat și două roma- dagogic din Leśno Podlaska și Facul- ne poliţiste:„Cum se cumpără moar- tatea de Istorie a Universităţii„Maria tea“- Lublin 1985 și „Când se sfârșește Sklodowska – Curie“ din Lublin. Și-a iubirea“- Lublin 1988. Poeziile sale au publicat creaţiile în presa literară, în- fost traduse în limbile ucraineană, ma- cepând cu anul 1967. Poeziile sale au ghiară și română. La Chișinău, a apă- fost editate sub forma a șase culegeri: rut într-un volum de poezie și proză Peisajul cu vorbe blânde, Lublin 1973, povestirea„Jurnalul inexistenţei“, după Călătorie spre izvoare, Varșovia 1979, un manuscris al scriitorului, împreună Clipa,- 1979, În umbra tăcerii – 1982, cu poezii alese din primele 6 volume. antologia:“ Dacă totuși vine primăva- Anii tot mai liniștiţi-1985, Călătorie spre Selectarea poeziilor s-a făcut ra… “ Iași. 2009; și în volumele: Miami. Versuri de la sfârșitul veacului – din volumele: Locul nașterii. Soar- 1. În umbra tăcerii. Poezie și proză. Lublin 1995;Locul nașterii. Soarta. –Lub- ta. – 1997;… în zori când…. nimic de lin 1997;Locuri magice. Lirică din Podla- la noi…2007; și din revista Podlaski Chișinău. 1998; sie.- anul 2000;;… în zori când…. nimic Kwartalnik Kulturalny, nr. 2/2005., 2. Scrisoare de la mama – Poezii de la noi…2007; Clipa dinaintea plecării precum și din lista de poezii trimise alese; Iași. 2010; – 2013.Nostalgia- 2015. nouă prin poșta electronică – 2009 3. Cum se cumpără moartea. Poli- – 2013- 2014. cier; Iași. 2011; A câștigat concursuri locale și H. J. Kozak a fost tradus în ro- naţionale de poezie, din care men- mânește și a apărut în revistele ie- 4. Jurnalul inexistenţei. Roman po- ţionăm premiul literar I. Czechow- șene CONVORBIRI LITERARE și PO- litic; Iași. 2011. icz, pentru volumul „Călătorie spre EZIA(1995-2013), precum și în 5. Nostalgii – ed. bilingvă, Iași 2015

Henryk Józef KOZAK Plănuita a IV Rzeczpospolita 6. W KSIEGARNI – LA LIBRĂRIE Ca editor în schimb Sărăcia m-a însoţit de la naştere m-am înscris bine pe Green Point Citeam în prima carte unde pentru dolari Care mi-a picat sub ochi Editam prânzuri Asta poate fi o povestire despre mine Într-o cârciumă poloneză M-am gândit Şi rapid Nu mi-a mers rău Oripilat Nici cu predarea cheilor Am pus-o înapoi pe raft Până azi mă laud Că am fost predător La universitatea de medicină 7. WIERSZ BEZWSTYDNY – Iar când mă întreabă ce predam POEZIE FĂRĂ RUŞINE Le spun că la cabină Ce n-am fost eu deşi Predam cheile Nu-i nimic ciudat în asta Trebuie maestre să recunosc faptul Doar că am trăit fără griji Că eu cu colegii Intensiv Am reparat delfi nariul din Tel-Aviv Şi îndelungat Şi câteva apartamente din Manhatt an Desigur că mai aştept aterizarea cosmicilor Am prădat câteva hipermarketuri din Philadelphia Pe cosmodromul meu Şi din Florida Din Podlasie Dar m-am şi rugat pentru fericire În iulie 2025 La Sanctuarul Naţional din Ierusalim

Poate chiar mă vor lua cu dânşii Trăiesc Aş dori să devin cosmonaut interplanetar Şi nu mă ruşinez defel de asta Fiindcă dacă trăieşti Toate acestea sunt posibile 8. Z DZIENNIKA – SZCZYGŁY Nicicând n-am plănuit să fi u editor Z BOTANIKA – DIN JURNAL – Dar am devenit De fapt un nereuşit STICLEŢII DIN BOTANIKA Căci n-am publicat pe nimeni Seara Dar mulţumită acestuia avem Imediat după o ploiţă scurtă călduţă

Universalis HYPERION 145

www.cimec.ro În buruianul ce mai înflorea sub fereastră Familie, prieteni S-a oprit pentru popas Şi cititori Un stol de sticleţi Iar Krysia Am numărat treisprezece Şi aşa mă va iubi Dar în mod sigur erau mai mulţi Până la sfârşitul vieţii Pentru că au ocupat şi ultimul loc liber Şi veşnic. Din câmpul de maci şi lobode (ianuarie 2016) Ieşite parcă din mare prin navlosire Şi găvăreau ca sticleţii Pink pink stigleţ 10. OGÓLNIE O JÓZKU K. – ÎN Până la apus GENERAL, DESPRE JÓZEK K. Nu mai are timp citeşte numai Dovedeau că s-a făcut frumos şi luminos Scurte povestioare Oraşul cenuşiu Nu mai are nici Iar eu Planuri Mă simţeam cumva De parcă eram din nou la mine Nu se împrieteneşte nici Între mere şi zmeurişuri Cu păsările din balcon În grădiniţa sălbăticită de la Sitnik. Stă cu ceasurile 5 września 2015 – 5 septembrie 2015 În Grădina Botanică Sitnik – fostă comună în v-v. lublinez Observă Sticletele Meditează la cine are dreptate Darwin sau creaţioniştii 9. ZYCIE RODZINNE – Deşi ştie deja că asta e rezolvată Demult şi fără participarea VIAŢĂ DE FAMILIE Sa Soţia mea consideră Că sunt să zicem Sigur că ar fi vrut să şadă mai mult Melancolic În grădinile Madridului Şi mă ameninţă Sau ale Barcelonei Dacă mă mai îmbăt cu chandra Ori de pe ţărmul înalt Încă o dată Să privească Baikalul Împrăştie vestea în oraş Dar Botanika este aproape Şi tuturor celor care mă iubesc Şi nici nu costă nimic

Mamei A fost pe acolo şi ştie Fiilor Că acolo şi aici Nepoatei Nu va mai fi Şi nurorii care Nu-şi va mai vizita prietenii din şcoală Îmi îndreaptă spinarea Şi nici ei pe dânsul

Mă previne că va înceta Pare că ar fi acasă la el Să se roage pentru sufletul meu De asemenea este emigrant Să-mi vindece prostata Dar şi imigrant Şi toate nostalgiile Acelea nemăsurate La fel este şi cetăţean Şi acelea distrugătoare Dar nu de categoria Precum avalanşele sau inundaţia A doua Dar ceva mai jos Cu un asemenea cv Dar tot se mai caţără Nu mă vor primi nici măcar Pe podium Predător de chei la universitate Sau paznic Privind lucrurile în general Dincolo de oraş Nu mai are timp pentru străîduinţele La construcţia de coteţe Privind statutul Sau recunoaşterea Dar se uimeşte Că asemenea lucruri despre mine De altfel îi este bine aşa Fără a fi silit Din fericire Le declar eu Tradus de Alexandru G. Şerban, după poeziile Sigur că nu-mi mai pasă de muncă originale primite prin poşta electronică. Nici de opinia cuiva

146 HYPERION Universalis

www.cimec.ro Eugenio MONTALE Cei doi în asfinţit Glisează între mine şi tine aici sus Due nel crepuscolo o limpezime subacvatică ce bolteşte Fluisce fra te e me sul belvedere odată cu profilul colinelor şi chipul tău. un chiarore subacqueo che deforma Se află pe-un fundal alunecos, desprins col profilo dei colli anche il tuo viso. de tine orice gest al tău; intră fără de urmă, Sta in un fondo sfuggevole, recis şi dispare, în jumătatea ce astupă da te ogni gesto tuo; entra senz’orma, orice urmă şi se închide cu pasul tău; e sparisce, nel mezzo che ricolma cu mine aici te afli, întru acest văzduh ogni solco e si chiude sul tuo passo: descins să sigileze con me tu qui, dentro quest’aria scesa a stâncilor torpoare a sigillare il torpore dei massi. Iar eu cu faţa-n sus în puterea ce-apasă-n jur împrejur, cedez Ed io riverso vrăjitoriei de-a nu mai recunoaşte nel potere che grava attorno, cedo din mine nimic decât pe mine; abia dacă al sortilegio di non riconoscere di me più nulla fuor di me; s’io levo ridic un braţ, îmi iese cu totul diferită appena il braccio, mi si fa diverso fapta, se sparge pe-un cristal, necunoscută l’atto, si spezza su un cristallo, ignota şi palidă a sa memorie, iar gestul e impallidita sua memoria, e il gesto deja nu mai este al meu; già più non m’appartiene; dacă vorbesc, ascult glasul acela uluit, se parlo, ascolto quella voce attonito, spre cea mai depărtată gamă coborând scendere alla sua gamma più remota sau stins în aerul ce nu îl mai susţine. o spenta all’aria che non la sostiene. Astfel în punctul ce rezistă până la ultima Tale nel punto che resiste all’ultima mistuire a zilei consunzione del giorno durează rătăcirea; apoi un duh dura lo smarrimento; poi un soffio înalţă văile într-un tumult risolleva le valli in un frenetico frenetic şi stârneşte din crengi un sunet moto e deriva dalle fronde un tinnulo parcă de clopot ce se stinge suono che si disperde printre repezi fuioare de fum şi prima lucoare tra rapide fumate e i primi lumi ce conturează dane. disegnano gli scali. …..cuvintele … le parole cad între noi uşoare. Mă uit la tine tra noi leggere cadono. Ti guardo într-o suavă răsfrângere. Nu ştiu de e in un molle riverbero. Non so cunosc; ştiu doar că nicicând n-am fost se ti conosco; so che mai diviso de tine despărţit aşa cum se întâmplă fui da te come accade in questo tardo în acesată târzie revenire. Câteva clipe ritorno. Pochi istanti hanno bruciato au ars tot ce-a fost între noi: nu şi două tutto di noi: fuorchè due volti, due chipuri, două măşti ce se gravează, silnic, maschere che s’incidono, sforzate cu un surâs. di un sorriso. Versiune în limba română: Geo Vasile

Universalis HYPERION 147

www.cimec.ro Petru URSACHE Sînge pe Bărăgan „Lăsaţi în pace ţara şi nu adăogaţi pe lîngă în Bărăgan (Timişoara). Este vorba de o sumedenie pagubă şi batjocură“. de titluri care s-ar cuveni inventariate şi arhivate, (Eminescu, Opere, Publicistică, XI, 395) pentru ca publicul cititor şi îndeosebi tînăra gene- raţie să cunoască adevărata faţă a lucrurilor, adevă- Literatura de închisoare şi concentraţionistă iese rata „istorie recentă“. la iveală tot mai intens şi semnifi cativ din arhive şi Una dintre lucrările de maxim interes şi de refe- din memoria acelora care au trecut prin supliciile rinţă este Martiraj în Bărăgan. Lăteşti de Vasile Cales- detenţiei. Ea intră masiv în circuitul viu şi de nepo- tru. Cartea a apărut la Casa Editorială Demiurg (Iaşi, tolit al informaţiei, opunîndu-se în forţă falsifi cato- 2006), cu o Prefaţă semnată de Gh. Buzatu. Memo- rilor istoriei, indivizilor care încearcă zgomotos să ria noastră s-a „obişnuit“ să reţină pînă acuma cen- „rescrie“L trecutul mai îndepărtat ori „recent“, după trele oarecum „clasice“ de tortură a etnicului româ- cum au învăţat cu sîrg şi cu folos propriu din lecţia nesc: închisorile celebre, puse în slujba lui Thanatos: testamentară a unuia Mihail Roller, pripăşit pe la Rahova, Văcăreşti, Jilava, Ghencea, Pipera, Tîrgşor, noi. Într-adevăr, ţînţarul devine harmăsar, dar după Mislea, Ploieşti, Malmaison, Interne, ca să citez, în reînsămînţare, adică la a treia generaţie, cum ne-o ordine, doar locurile de grele suferinţe prin care a confi rmă realitatea prezentă. trecut, fetiţă pe atunci, de numai 17 ani, Oana Orlea, Deocamdată, să reţinem multitudinea şi diversi- adică Maria-Ioana Cantacuzino, „descendenta unei tatea scrierilor pe tema exterminării românilor, prin vechi familii aristocratice şi nepoata lui George arest, deportare, detenţie pe termen lung, schingiuire Enescu“. Gherla şi Piteşti, despre care va fi vorba cu sălbatică, asasinat mişelesc. Acestea şi numai acestea alte prilejuri, au constituit locuri de intersectare reprezintă, chiar sînt, evenimentele reale, de fond, ale şi de destin tragic pentru multe alte personalităţi istoriei noastre, care s-a scurs fără întrerupere în ulti- importante, după cum scrie la carte şi după cum se mele decenii, sub diktatul bestial Viena-Ialta-Malta. vede în urmele însîngerate rămase acolo, în veci de Au văzut lumina tiparului dosare recuperate din neşters. Erau vizate cu încrîncenare fi inţele omeneşti arhivele secrete ale poliţiei politice, privind mar- cele mai valoroase de la oraşe şi sate, elitele politice tiriul unor mari personalităţi (Anton Golopenţia, şi militare înainte de toate, intelectualitatea univer- Paul Goma), jurnale şi memorii (Ion Ianolide, Oana sitară şi academică, scriitorii de seamă, oamenii de Orlea), reconstituiri de epocă (Paul Goma în Săptămîna presă şi, nu în ultimul rînd, generaţia tînără, studi- roşie), însemnări şi mărturii (Nicolae Tiripan, Elena oasă, elevii şi studenţii. Orice dictatură îi ucide întîi Spijavca), romane tip reportaj (Paul Goma), studii pe tineri, prin detenţie şi constrîngere, sau prin ide- de specialitate aparţinînd unor cercetători repu- ologizare, ca să dea impresia, falsă în fond, de „liber- taţi (Gh. Buzatu, S. Vultur). Unele edituri şi-au făcut tate“, de „schimbare“, de „creare a omului nou“, de deja un nume din valorifi carea literaturii de lagăr: „integrare“ în alt sistem de valori. „Marineasa“, „Demiurg“, „Majadahonda“, „Mirton“, La fel de cunoscută a devenit şi literatura des- „Christiana“ etc.; sau fundaţii socio-umane, Asocia- pre Canal, ca formă de martiraj, despre localităţile ţia Deţinuţilor Politici, Asociaţia Foştilor Deportaţi cu regim D.O., despre sediile judeţene ale Securităţii.

148 HYPERION Eseu

www.cimec.ro Ţara întreagă era împînzită cu puncte negre unde fice alegerile în favoarea lor; numita reformă a învă- puteau fi bănuite puteri nefaste. De unde nu te aştep- ţămîntului şi culturii din 1948, cu Iosif Chişinevschi tai, se făcea simţită o mlaştină din care îşi arăta chi- în frunte, a fost pregătită prin întemniţarea preala- pul cu aroganţă o Hidră de Lerna. Locurilor amin- bilă, cel puţin eliminarea, marginalizarea, suspen- tite de martiraj, închisoare, Canal, D.O., sau de raco- darea, supravegherea celor mai bune cadre didac- lare, cabinet secret (de instituţie), gazetă de perete (de tice, oameni de cultură, scriitori, ziarişti. Completa- fabrică), sediile de taină (unde securistul de serviciu rea ulterioară a efectivului s-a făcut prin ridicarea dădea petreceri cu ţigări fine şi whisky în benefi- nemeritată în treaptă, prin oferte de serviciu ispi- ciul slujitorilor-informatori din reţea), li se adaugă titoare. Şi tot aşa: înainte de industrializare (naţio- în ultima vreme Bărăganul, regiune binecuvîntată nalizare) ori de colectivizare au avut loc deportări de Dumnezeu şi cîntată de poeţi pentru farmecul ei de populaţie în masă. Nu cred că există sat în Româ- mitologic; dar devenită loc de pierzanie sub comu- nia în care puterea să nu fi operat măcar două-trei nişti, pe vremea cînd a căpătat tristul renume de arestări individuale, ca avertisment, pentru spaimă „Siberie românească“ (Emma-Emilia Bratu) sau „gulag şi supunere. Deportarea înseamnă un fenomen de românesc (Constantin Ticu Dumitrescu). amploare: erau sacrificate sate şi zone întregi, asa Tema Bărăganului-Siberie a fost pusă în circula- cum s-a întîmplat la Bicaz, la Dunăre, la Ada-Kaleh, ţie începînd cu publicarea unor secvenţe memori- pe Argeş. ale ale deportaţilor şi a continuat prin scoaterea la Deportarea din Bărăgan le întrece pe toate în iveală a primelor dosare secretizate. Vasile Calestru amploare demografică, în întinderea geografică a le consemnează titlurile în introducerea cărţii sale, dislocării şi în dramatism. De aceea i s-a şi spus Sibe- Martiraj în Bărăgan. Lăteşti, cu intenţia tacită de a-l rie. S-a optat, aşadar, pentru prezentarea monogra- orienta pe cititor în direcţia unei bibliografii selec- fică şi în totalitate a martiriului din Bărăgan, centrat tive. Din prima serie fac parte: Drama deportaţilor pe localitatea Lăteşti, aceasta fiind evocată în mai (Constantin Aioanei şi Cristian Trancotă), Deportaţi toate scrierile de închisoare şi de lagăr. Întrucît se în Bărăgan (Dumitru Brusalinschi), Drama D.O.-iştilor adună aici aspecte de viaţă în forme foarte ameste- din Bărăganul ialomiţean (Nicolae Tiripan). Lucrările cate, autorul, pedagog şi istoric de profesie, a con- din a doua serie îmbină, bibliografic vorbind, docu- struit lucrarea astfel ca cititorul să poată recepta mentul de arhivă cu istoria retrăită narată ori impri- ordinea derulării evenimentelor, fiecare avînd rol mată pe peliculă filmică. Ele au „caracter biografic şi determinat în scenariul general şi semnificaţie pro- autobiografic“, ni se spune, de unde şi forţa de credi- prie. S-a constatat, pe măsura îmbogăţirii bibliogra- tare fără replică: Rusalii ‚51. Fragmente din deportarea fice, că termenii tehnici şi de limbaj încep să capete în Bărăgan (Viorel Marineasa, Daniel Vighi), Fotome- contur semantic după împrejurări: dislocare, depor- moria unei deportări, Bărăgan ‚51 (Viorel Marineasa, tare, strămutare, d.o., (domiciliu obligatoriu), colonii Daniel Vighi, Valentin Sămînţă), Istorie trăită, istorie (batalioane, brigăzi, echipe) de muncă, lagăre, sate povestită (Smaranda Vultur), Regimul concentraţionar noi, muncitori agricoli etc. O listă de termeni specia- din România în anii 1945-1964 (Ion Bălan), Epopeea lizati, creaţii ale „beneficiarilor“ (aşa ar spune ling- dislocaţilor. Fundata (Valentin Chiţan) etc. Ar fi de viştii?), ni se comunică în pagina 30. „O privire gene- dorit ca autorii de manuale „alternative“ de istorie, rală reţine terminologia lucrării. Vom întîlni la fiecare în loc să utilizeze cu febră concurenţială imaginare pas al lecturii cuvinte de tristă amintire, cu vădite scheme „deconstructiviste“, să apeleze mai bine la nuanţe peiorative, păstrate aşa cum apar în docu- titlurile selectate de Vasile Calestru în deplină cunoş- mentele vremii, şi care arată ura şi dispreţul unei tinţă de cauză. Tînăra generaţie ar căpăta informa- părţi a poporului român (acea parte care alcătuia ţia necesară privind „istoria corectă“ măcar pentru aparatul de represiune, manipulat politic), împo- segmentul de timp în discuţie. triva celeilalte părţi, devenită victimă a opresiunii: Vasile Calestru îşi „propune să abordeze fenome- deportaţi, dislocaţi, D.O., D.O.-işti, mutaţi, strînşi, îmbar- nul concentraţionar din România, cu referire speci- caţi, dispersaţi, colectaţi, străini, coreeni, colonişti, ban- ală la satele-lagăr din Bărăgan, înfiinţate de regimul diţi, spioni, titoişti, bou-vagon, elemente duşmănoase, comunist, începînd cu anul 1951“ (lucr. cit, p. 23-24). fugiţi de pe teritoriul sovietic etc. Deţineau sovietologii în arsenalul lor de luptă poli- Fiecare dintre acestea constituie o temă în sine, tică o formulă de strategie şi diktat pe care o aplicau, de roman, de film şi de istorie. Autorul a împărţit neabătut, de fiecare dată cînd se hotărau să schimbe materialul documentar în trei secvenţe mai impor- cursul existenţei: distrugerea demografică, indiferent tante privind complexul fenomen socio-uman cu de etnic, de etică, de justiţie. Asta însemna înmulţi- privire la Banat-Bărăgan: 1. dislocarea satelor şi mul- rea închisorilor şi înăsprirea regimului de detenţie. ţimea de populaţie din locurile de baştină, bănă- Populaţia toată intra în panică şi se lăsa îngenun- ţene: 2. deportarea acestora dintr-o parte în alta cheată sub presiune diabolică. Înainte de primele a ţării, în chinuri şi suferinţe greu de imaginat; 3. alegeri postbelice, de pildă, s-au intensificat valu- instalarea în satele-lagăr din judeţul Ialomiţa, zona rile de arestări printre elitele politice, militare, inte- Slobozia-Feteşti-Brăila, miezul Bărăganului. Instalare lectuale. Armata Roşie, „eliberatoare“, era mai mult este un mod de a spune. Oamenii, fruntaşi ai satelor decît prezentă. Aşa şi-au permis comuniştii, deşi nu (bănăţenii intraseră în legendă datorită hărniciei şi depăşeau numeric două sute, nu să cîştige, ci să falsi- bogăţiei lor, ceea ce punea pe gînduri autorităţile

Eseu HYPERION 149

www.cimec.ro politice care veneau cu programul colectivizării) din satele bănăţene situate la graniţa cu Iugoslavia, au fost izgoniţi cu armata din casele lor, lăsîndu-şi ceea ce a însemnat un front amplu de lucru, acţiune cel mai adesea familiile şi, după lungi săptămîni de la care au participat 22.670 de militari, ca să execute transport în convoi, aşezaţi în cîmp deschis, pe un comanda venită de sus, direct de la Drăghici şi de la mic lot de pămînt unde să-şi facă bordeiul. Aveau Nicolschi; fără să mai pomenim de aparatul funcţi- obligaţia să cultive pămîntul şi să dea cote către stat, onăresc pus în mişcare, de spaţiile C.F.R., de mijloa- în proporţii mult mai mari în raport cu sătenii nedis- cele de locomoţie mobilizate etc. Cazuri asemănă- locaţi din împrejurimi. Altfel îi aştepta închisoarea toare avuseseră loc în Bucovina. sub acuzaţia de „elemente duşmănoase“, „bandiţi“, Aşa că orice parte numerică din statistica per- „spioni“, „titoişti“. Furia criminalistică a regimului soanelor victimizate reprezintă o dramă, „un caz“, nu avea margini. dovadă secvenţele descriptivo-narative inserate pe Ca să se poate aproxima, doar, dimensiunea dis- parcursul expunerii. Sînt mărturii culese chiar din locării de populaţie din satele bănăţene mai bogate, rîndurile dislocaţilor, deportaţilor, martirizaţilor. una din multe altele, autorul pune la dispoziţia citi- Unul dintre ei, Simion Boca din satul Soşdea, îşi amin- torilor diferite statistici, repere calendaristice, docu- teşte: „Ne-am aşezat într-un lan de grîu, înconjuraţi mente oficiale. Aflăm, de pildă, că „din zona de fron- de tancuri, cuiburi de mitralieră, soldaţi din cinci în tieră cu Jugoslavia au fost arestate 12.791 de familii, cinci metri (…). În aceste săptămîni mi-a murit de cuprinzînd 42.320 de persoane“ (p. 56). Şi: „La acţiu- dizenterie copilul de zece luni. L-am îngropat eu nea de deportare au participat 9.877 de militari care cu soţia şi cu miliţianul la spate, ca pe un cîine“ (p. au blocat zonele respective; 10.229 au fost mobili- 58; mărturie preluată din lucrarea Rusalii’51. Frag- zate pentru ridicare de escortă, iar 9 companii cu mente din deportarea în Bărăgan de Viorel Marineasa un efectiv de 1.638 de soldaţi, plus două companii şi Daniel Vighi). Revenise vremea tătarilor, de pîndă, de la Turnu-Severin cu 326 de persoane au asigurat hăituială şi încercuire? După aparenţele şi fondul lor, rezerva pentru eventuale intervenţii“ (p. 58). Se vede aşa stăteau lucrurile. De altfel, unul dintre mentaliş- treaba că, pentru putere, deportarea era o problemă tii francezi, Georges Duby, crede că Evul mediu nici prioritară. Să nu uităm că la cîrmă se afla celebra tri- nu s-a încheiat, judecînd după momentele însînge- pletă Ana-Luca-Dej. Oare membrii comisiilor însăr- rate ale istoriei contemporane şi „recente“. Un basa- cinate să pună în mişcare procesul de condamnare rabean, prins cu arcanul după ce mai fusese nevoit a comunismului au în vedere situaţia deportaţilor cu cîţiva ani în urmă să-şi părăsească locul de baş- şi, totodată, a vinovaţilor, după gradul de implicare, tină, îşi spune şi el păsul: „Din Banat am fost ridicat despre care a fost vorba pînă aici? Supravieţuitorii noaptea doar cu cîteva bocceluţe, haine de schimb nefericitei dislocări-deportări din Banat, în noap- şi ceva de mîncare. Tot ceea ce am agonisit: mobilă, tea de neuitat pentru ei, a Rusaliilor 1951, aşteaptă lucruri, animale, cai, vaci, porci, păsări, hambare cu cu nerăbdare şi de prea multă vreme judecarea şi cereale, unelte agricole, au rămas toate acolo. S-a pus verdictul. Vasile Calestru însuşi este una dintre vic- sigiliu pe casă, iar după aceea au fost vîndute la lici- time, dislocat-deportat-d.o.-ist., începînd cu primii taţie. Din Basarabia cînd am plecat am lăsat acolo ani de şcoală. N-a încăput pe lista justiţiarilor neo- casă, pămînt, animale şi am venit în România, fiindcă partinici, nici el, nici Paul Goma, nici Marcel Petri- eram români“ (p. 98; informaţie preluată de Vasile şor, colegi de lagăr. Însă adevărul iese la lumină. În Calistru din Drama D.O.-iştilor din Bărăganul ialomi- această carte nu se găsesc vorbe goale, de tribună şi ţean de Nicolae Tiripan). Să reţinem argumentul de televizor. Cititorul se întîlneşte cu adevărul isto- decisiv al bietului om: „… fiindcă eram români“. Şi ric de necontestat. cînd te gîndeşti cîtă energie s-a consumat în presă, Viziunea monografisto-istorică a cărţii lui Vasile în şcoli şi universităţi pentru demonetizarea cuvîn- Calestru, Martiraj în Bărăgan, Lăteşti, este centrată pe tului român (limbă, patrie, specific), în anii de tranzi- „coordonata demografică“, aceasta constituind în pla- ţie iliescistă! Asta ca să fie distrusă ideea de identi- nul construcţiei „axa directoare a volumului“. Auto- tate, de orgoliu naţional, de conştiinţă etnică. Nu-i rul desfăşoară problematica lucrării în două registre aşa domnilor propagandişti de tip nou, vreau să complementare, în relief şi în adâncime; în cuprin- spun, „creatori de opinie“? dere sintetică şi statistică, fapt impus de acumularea Exista atunci un serviciu de ţară însărcinat cu de informaţie în perioada postdecembristă, dar şi în Dislocări şi Domicilii obligatorii. Aici trebăluia de adîncime, prin semnalarea de „cazuri“, ca să menţină zor Alexandru Nicolschi, omul specializat în orga- expunerea într-o continuă stare tensionată, cu meş- nizarea reţelei de informatori în slujba Securităţii. teşug scriitoricesc şi de bun simţ, fără a se ajunge la Arhivele deţin numeroase note informative privind patetisme ori la retorisme inutile. Măsura este nota deportaţii spre Bărăgan, ceea ce demonstrează pre- stilistică a cărţii, iar expunerea statistică se impune, ocuparea organelor de a provoca stări tensionale în printre altele, ca o formă de reprezentare şi de siste- rîndurile populaţiei, motiv pentru extinderea ares- matizare a componentei demografice aflată pe tra- tărilor şi a panicii. Vasile Calestru inserează şi ase- iectul dislocare-deportare-instalare-martiraj. Demer- menea texte în lucrarea sa: „Chiaburul Streia Bogo- sul era necesar pentru că, s-a văzut, acţiunea repre- sev nu este pe listă să fie ridicat. Este un reacţionar, sivă a fost pregătită în forţă şi după planuri temeinic bandit, nu a semnat apelul pentru pace şi a izgonit elaborate. Au fost transportate 40.320 de persoane afară pe tovarăşul care l-a lămurit să semneze ape-

150 HYPERION Eseu

www.cimec.ro lul spunînd «ieşiţi afară din curtea mea, semnaţi voi mici de sorginte jdanovistă)? Cine şi în numele cui apelul pentru pace». Are 25 iugăre de pămînt, a avut îşi poate asuma greaua răspundere? Cine îşi per- servitori înainte şi mai mult pămînt“ (p. 94; apud mite să înlocuiască adevărul cu minciuna? Apar cărţi Ion Bălan, Regimul concentraţionar din România în scandalos de ideologizante, de-a dreptul mihairol- anii 1945-164). leriene, semnate cu dezinvoltură de Daniel Barbu, Cele mai incredibile sînt cazurile pe care autorul Lucian Boia, istorici despre care a mai fost vorba la le selectează la pagina 95: ţăranca Mărioara Mezin a această rubrică. Pe acelaşi val se ridică Adrian Cio- fost despărţită de soţ şi deportată, deşi era însărci- roianu, cel care scrie că istoria şi memoria sînt sim- nată în luna a opta, şi cu un copil de un an şi jumă- ple „vanităţi“. Mai precis: Focul ascuns în piatră. Des- tate; Livia Jiga, abia măritată, a fost luată în convoi, pre istorie, memorie şi alte vanităţi contemporane (Poli- despărţită de soţ, de sat şi de părinţi; în Movila Gîl- rom, Iaşi, 2002). Să fie acelaşi Polirom care i-a refuzat dăului, o femeie a reeditat cazul Medeei, adică s-a recent lui Ion Beldeanu editarea unui nou volum cu sinucis, omorîndu-i şi pe cei doi copii ai săi; însă din titlul Bucovina care ne doare? Să fi devenit Polirom-ul disperare, nu cu intenţia de a desfăşura exorcizări o altă editură „Cartea rusă“? mitice. Este însă cunoscut cazul de la Perieţii Noi În opoziţie, Bărăganul apare în bibliografia de spe- (Fundata), ne spune Vasile Calestru, cînd copii din 18 cialitate, de încredere şi deja existentă, de la iniţiato- familii au fost despărţiţi de părinţi în timpul trans- portului pentru a fi prevenite evadările sau fuga de rul temei, Paul Goma, la Ion Ianolide şi Vasile Calestru, sub escortă. Aplicarea acestei metode de constrîn- ca o secvenţă istorică plină de demnitate şi de eroism gere are conotaţii de un dramatism indescriptibil. „În în conştiinţa românilor, datorită sacrificiului imens alte cazuri, părinţii fuseseră amîndoi dislocaţi, dar al acelor fiinţe de neuitat care ne îndeamnă să pre- în zone diferite, copilul aflîndu-se la unul dintre ei; ţuim realitatea dureros trăită, netrucată după fluc- alteori familia a fost despărţită chiar în momentul tuaţiile politicianismului. În zona Feteşti-Borcea au plecării, în mod intenţionat, unul dintre soţi fiind luat naştere, spune autorul cărţii în discuţie, 18 sate dislocat, celălalt rămînînd acasă“ (p. 94). ale deportaţilor şi deţinuţilor, începînd de la ţăruş Cu siguranţă, soarta basarabenilor se arată incre- şi în cîmp deschis. Ele au intrat în reţeaua generală dibilă, fără termen de comparaţie cu vreo formă de a localităţilor rurale, însă cu regim de D.O. Compo- exod şi de martiriu de pe planetă. Iată o fişă semni- nenta demografică mi se pare de cel mai mare interes. ficativă din cartea în discuţie: „Dacă rezumăm des- Ea se face prezentă prin mai multe tipuri de tabele tinul basarabenilor refugiaţi în România în timpul statistice şi secvenţe de „caz“ (cum a arătat Vasile celui de-al doilea Război Mondial, el poate fi redus în Calestru, el însusi părtaş la suferinţele evocate), de esenţă: să te naşti şi să creşti în Basarabia sovietizată, unde se vede că acolo, în D.O., palpita inima ţării. să ţi se destrame familia în condiţii de război, să-ţi Acolo se întîlneau cele mai alese fiinţe ale neamului, ia regimul stalinist tot avutul, să treci în România de ţărani, profesori, elevi, studenţi, funcţionari, aduşi, dincoace de Prut, să te stabileşti în Banat (sau în altă fie prin deportare, fie prin repartizare după ispăşi- zonă) într-o casă ce a apartinut şvabilor, în condi- rea detenţiei la Aiud, Gherla, Piteşti etc. Împreună, ţii de convieţuire fireşti, să fii arestat, extras dintr-o foşti deţinuţi, au constituit o comunitate de destin viaţă normală cu greu reconstruită şi aruncat pe o tragic, centrul emblematic fiind comuna Lăteşti. Se mirişte din Bărăgan, unde să-ţi faci colibă, apoi bor- confirmă din nou şi din nou spusele lui Paul Goma, dei şi, mai tîrziu, o căsuţă din chirpici, în care să tră- repetate şi iarăşi repetate de cîteva decenii (încă de ieşti rupt de civilizaţie şi cultură, obligat la muncă pe vremea cînd noi, neştiutorii, treceam inconşti- fizică grea, de supravieţuire, iar la bătrîneţe (even- enţi pe lîngă satele martirizate în drumurile noastre tual) să ţi se dea şansa de a te întoarce «să iei viaţa de vacanţă la mare): situaţiile concrete descrise pe de la capăt» în locul de unde ai fost deportat, ca şi sute de pagini în Martiraj în Bărăgan. Lăteşti, scoase cum acest lucru, biologic si psihologic, ar mai putea din arhive ori preluate din diverse scrieri memoria- fi posibil“ (p. 81). Despre bucovinenii din Ţara de Sus listice, par forme multiplicate după cărţile marelui nu se cunosc încă nici dramele deportărilor siberi- ene în valuri nenumărate, nici asasinatele în masă exilat de la Paris, Paul Goma. Fapt explicabil: toate de la Fîntîna Albă, Lunca, Varniţa. Într-unul dintre poartă semnele martirajului şi pornesc din acelaşi aceste masacre, oamenii „au fost legaţi unul de altul izvor: suferinţa. Aspect de negăsit în ceea ce Adrian şi aşezaţi cu faţa în jos la pămînt, iar peste acest pod Cioroianu numeşte manualul „post-eroic“. viu tancurile sovietice au trecut cu uruitul lor mol- Pe cînd un curs de istorie a martirajului românesc? com… Apoi peste cadavrele transformate în mor- Mă adresez îndeosebi acelor facultăţi care s-au gră- mane de carne diformă a fost aruncată ţărînă“ (Ion bit să înscrie în programele de masterat (variantă Beldeanu, Bucovina care ne doare, Cartea a doua, Ed. bologneză), teme ca Studii culturale americane, Istoria Junimea, Iaşi, 2001, p. 91). De ce se păstrează tăcerea evreilor în imperiul habsburgic s.c.l., în vreme ce istoria în legătură cu asemenea momente însîngerate din românilor a ajuns o „vanitate“. Iată-ne în situaţia de trecutul nostru, în vreme ce istoricii de ultimă oră, a vorbi despre încă un aspect al neocolonialismului. re-şcoliţi şi re-eşapaţi, lansează suspect de zgomotos teze sofisticate despre „rescriere“, „corectare“, „reva- (Din Istorie, genocid, etnocid, lorificare“, „moştenire“ (ultimii doi termeni sinoni- sub tipar la editura Eikon)

Eseu HYPERION 151

www.cimec.ro Marius CHELARU Povestiri de pe Drin „E deja un adevăr banal faptul că fiecare popor are de ieri şi de azi (artizanat, costume populare, fusta- o spiritualitate proprie, originală, manifestată prin nela albaneză şi originea ei, dar şi, de pildă, poves- sute de aspecte şi nuanţe surprinzătoare, pentru a tea „straielor purtate de lordul G. Byron“ în tabloul căror cunoaştere ai avea nevoie de o mie de vieţi. lui Th. Philips), Înţelepciune populară (despre mito- Albanezii, urmaşi ai ilirilor balcanici, adaugă moş- logia albaneză, vorbe înţelepte, puterea cuvântului tenirii comune europene elementele unei origina- dat), Drept cutumiar albanez (cu două texte: Kanun lităţi indiscutabile, formată în condiţii istorice spe- şi kuvend în literatura albaneză, şi Shtjefën Gjeçovi cifice, în spaţiul pe care-l ocupă de cel puţin două- şi Kanunul lui Lekë Dukagjini), Conservarea tradi- zeci şi cinci de secole pe ţărmul de vest al Peninsulei“. ţiilor (fondul etnografic albanez, muzeul etnogra- Marius Dobrescu, Scurt cuvânt înainte, p. 5 fic din Kruja, Institutul de Studii Albaneze şi scurta lui activitate. Despre Marius Dobrescu şi despre traducerile sale Folclorul, felul în care trăiesc oamenii în zona pro- din literatura de limbă albaneză am mai amintit în fundă a popoarelor, în satul din arealul sud-est euro- mai multe situaţii, fie legat de transpunerea în limba pean – la care ne referim aici – mai păstrează încă o română a romanelor lui Ismail Kadare, fie a versuri- frumuseţe cu totul aparte, deşi „noul“ vine cu un fel lor semnate de diverşi poeţi, ori legat de antologia anume de a percepe schimbarea care duce la pier- Dde poezie albaneză pe care a realizat-o ş.a. derea/ uitarea, din varii motive (unele ţinând pur şi Utile pentru apropierea cititorului român de men- simplu de inerent, parte distruse de comunism, ca în talitatea, de felul de a fi, de modul cum au evoluat multe dintre ţările est-europene, altele însă venind în timp albanezii sunt şi aceste texte (care au fost din indiferenţă şi prea lesne adoptarea unor obice- publicate în răstimpul a treisprezece ani în revista iuri străine ş.a.) unor datini, unui fel de a fi care ne-a „Prietenul albanezului“) reunite în volumul de faţă. definit în timp ca popoare, ne-a făcut să fim „altfel“ Redăm, şi pentru înţelegerea modului în care şi-a într-un sens frumos al cuvântului. Această carte îşi conceput demersul Marius Dobrescu, structura volu- propune să surprindă şi acele aspecte care i-au defi- mului, în care textele sunt aşezate în câteva „capitole“ nit pe albanezi, în timp, ca popor cu un fel anume (după un scurt „cuvânt înainte“ al autorului): Săr- de a fi, de a-şi trăi existenţa, dar şi felul în care se bători tradiţionale, evenimente unice (în care citim schimbă/ se pierd/ se păstrează astăzi acestea. despre naşterea unui copil, nunta albaneză/ obice- Unele aspecte amintite în Povestiri de pe Drin au iuri la nuntă, nunta dibrană – un ritual de o mie de ajuns cunoscute în toată lumea pe căi diverse, de la ani, lunxhëria sau schimbarea ploştii la nuntă, tra- un tablou (cum este cazul cu acele straie albaneze diţia masculină a bocetului în nordul Albaniei, cân- – despre care poate puţini ştiu cât de cât mai multe tecul polifonic în nordul Albaniei, dansuri popu- detalii, despre originea şi evoluţia lor în timp, dar le lare – cu diverse exemple, satul albanez şi modul de cunosc aspectul din acea vreme – luate de Byron în viaţă rural, ziua verii la ilirii antici şi azi, Crăciunul trecerea sa pe meleagurile albaneze, care au rămas şi revelionul la albanezi, despre un rapsod contem- imortalizate în cunoscutul Portrait of a Nobleman poran – Mihallaq Andrea), Meşteşuguri şi veşminte in the dress of an Abanian, de Thomas Philips), la,

152 HYPERION Eseu

www.cimec.ro de exemplu, kanun, care a reglementat de secole nitatea albaneză tradiţională – care, ca peste tot, a viaţa comunităţilor albaneze, în special a celor din condus la un anume specific al poporului, dar şi nord, cunoscuţi fiind mirdiţii. Acestea au funcţio- felul în care s-au păstrat acestea, şi cum arată unele nat, pe diverse arealuri – Kanunul Munţilor, Kanu- dintre ele azi. nul lui Skanderbeg, Kanun-ul Luberiei ş.a.m.d.), cel mai cunoscut fiind Malësia e Madhe, Kanuni i Lek Marius Dobrescu, Povestiri de pe Drin. Etnografie Dukagjinit/ Codul lui Lekë Dukagjini (Alexandru/ Lekë şi folclor albanez, în studii şi articole, Editura Privi- Dukagjini, 1410-1477/1481, care a luptat alături de rea, Bucureşti, 2014, 156 p. Gjergj Kastriot Skanderbeg şi a fost ucis de turci, la asediul Krujei, din zona (Endnotes) de nord a Albaniei (une- 1 Anton B.I. Balotă, ori în varianta restrânsă – Albania şi albanezii, Bucu- „Kanunul Munţilor“ – des- reşti 1936 (aprecia că o pre care s-a spus şi că ar fi/ analiză a Kanun-ului ar avea izvoare mai vechi1, arată că nu poate fi sau „cula“ ori gjakmarrja opera unui legislator ci, (albaneză: „răzbunarea cel mult, o codificare a sângelui“) (popularizate, unor cutume şi obiceiuri poate mai ales, prin căr- populare) scria despre ţile lui Ismail Kadare2). albanologul Ludwig von Despre altele, nu mai Thalloczy care, în Alba- puţin frumoase şi intere- nische Forschungen, ar sante, şi prin bagajul cul- fi analizat opiniile unor tural/ istoric/ de menta- cercetători care duceau litate pe care îl incumbă, izvoarele kanun-ului cititorul român poate în legile lui Alexandru afla acum din paginile Macedon, azi pierdute acestei cărţi. De pildă, (p. 159). După Giuseppe în Tradiţia masculină a Castelletti, Consuetudini bocetului în nordul Alba- e vita sociale nelle mon- niei („cea mai veche, mai tagne albanesi secondo il expresivă şi mai specta- Kanun i Lek Dujagjini, în culoasă formă în care Studi Albanesi, vol. III-IV, se exprimă durerea în Roma, 1934, Dukagjin timpul ritualului mor- nu ar fi nici codificatorul. tuar în munţii din nor- Unele legende duc origi- dul Albaniei“, spune M. nile codului („expresia şi Dobrescu) citim despre reflectarea caracterului istoricul şi răspândirea albanez, întruchipând acestui obicei, despre moralitatea extremă, „bocetul laptelui“ şi cel lipsa totală a compro- „al sângelui“, formele de misului, bazat pe justi- adresare diverse, categoriile bocetului, automuti- ţie, onoare şi respect faţă de sine şi de alţii“ – Fox, Leo- larea ca „element de autenticitate“ sau bocetul uci- nard, Introduction, în Gjeçov, S., The Code…) la vechii gaşului care „îşi plânge victima“ ş.a. Sau tradiţiile iliri şi Legile lui Manu. Amintind dificultatea stabi- legate de naşterea unui copil, prilej de bucurie (une- lirii originii familiei Dukagjini şi posibile similitu- ori însă şi de tristeţe) şi diferenţele dacă era băiat sau dini între kanun şi coduri caucaziene, Péter Krasztev, fată (când, în anumite comunităţi, vestea naşterii ei în The Price of Amnesia. Interpretations of vendetta in era „ţinută sub capac“); felul în care se desfăşura săr- Albania, 1999, scria că izvorul poate fi şi în Caucaz bătoarea. De pildă, în nordul Albaniei, era un vechi dar, cel mai probabil, alcătuitorii kanun-ului s-au obicei ca, dacă primul născut se întâmpla să fie fată, inspirat de la otomani. Se ştie că în Imperiul oto- „ziua şi noaptea erau petrecute în cea mai profundă man codurile de legi se numeau kanun – nu este de linişte, ca şi când în familie ar fi avut loc un eveni- neglijat că acest cod „al lui Lek Dukagjini“ (accep- ment nefast“, pe când, dacă era băiat, „se dădea sem- tat o vreme pe teritoriile unde azi sunt: Shkodra, nalul petrecerii, cu focuri de puşcă, mâncare şi bău- Gjakovo, Kosovo, Muntenegru şi Macedonia), ca şi tură pentru toţi apropiaţii familiei“. Sunt amintite altele „minore“, asociate cu numele altor familii aris- tot felul de detalii despre atâtea şi atâtea obiceiuri tocratice, au apărut în secolul XV, în faţa presiunii de nuntă, despre cum s-a schimbat, în timp, satul lui Mahomed Cuceritorul. istoric sau… 2 Ismail Kadare, Florile îngheţate din martie, Iaşi, Aşadar, o carte prin intermediul căreia cititorul Polirom, 2003, şi Aprilie spulberat, Polirom, 2004, la nostru poate cunoaşte mai bine ce înseamnă comu- ambele volume traducerea: Marius Dobrescu.

Eseu HYPERION 153

www.cimec.ro Constantin COROIU Liviu Rebreanu sub focul epistolar al contemporanilor săi Editura Academiei Române a publicat primul din- Cioculescu) – defineşte cel mai bine însemnătatea tre cele patru volume de „Scrisori către Rebreanu“. scrisorilor trimise creatorului romanului româ- Datorită lui Niculae Gheran, editorul providenţial nesc modern, din care sunt publicate acum pri- al celui mai mare prozator român, şi competenţi- mele 494 (literele A-B). Marele editor subliniază lor săi colaboratori – Emese Cîmpean, Rodica Lăză- că epistolarul în întregimea lui, peste 2000 de scri- Erescu, Andrei Moldovan şi Lorenţa Popescu –, episto- sori, „oferă o panoramă a culiselor literare româ- lele adresate lui Liviu Rebreanu de către cele mai neşti din prima jumătate a secolului 20, dezvălu- proeminente personalităţi ale vremii, dar şi de pri- ind mobilurile şi ecourile intime ale diferitelor eve- eteni sau simpli admiratori ai omului şi operei sale, nimente, raporturile reale dintre confraţi, condiţi- sunt scoase din arhive şi, deocamdată, un sfert din ile lor de viaţă, fără a căror cunoaştere istoria cul- ele publicate după toate rigorile filologice într-o turii şi-ar pierde din culoare“. Dar, fireşte, şi din ediţie impecabilă. Nu voi insista asupra aspectelor conţinut. Este vorba, cu o metaforă a lui Gheran, tehnice ale ediţiei. Voi spune doar că ea a presu- de „un ocean documentar“, date fiind locul şi rolul pus un efort imens, de ani şi ani de zile, de cerce- lui Rebreanu în viaţa literară, artistică, culturală a tare în fondurile Academiei, adevărate comori ale epocii: ca mare romancier şi publicist, dar şi ca pre- culturii naţionale. De remarcat că amplele note, şedinte al Societăţii Scriitorilor Români, director comentarii, indicii de nume şi titluri configurează, general al Teatrelor, al Direcţiei Educaţiei Poporu- ele însele, o panoramă a epocii ce poate interesa lui, vicepreşedinte al Societăţii Radiodifuziunii şi deopotrivă pe istoricul literar şi pe istoricul cultu- şef de publicaţii literare şi culturale. rii. În „Cuvântul-înainte“, Niculae Gheran, cu invi- Lectura celor aproape 500 de misive, potenţată diabila sa experienţă, scrie: „Corespondenţa intimă de o curiozitate lesne de înţeles, te face să treci a diverselor personalităţi ne oferă deliciul lecturii prin stări şi sentimente dintre cele mai diverse unice, asemănătoare cu parcurgerea unui roman şi mai contradictorii. Sunt multe momente când palpitant, lăsând mereu deschisă uşa dintre rea- nu poţi să nu fii contrariat, ba chiar uşor revol- litatea unei vieţi puţin ştiute şi imaginea ştanţată tat. Sărmanul Rebreanu era interpelat, solicitat, din paginile manualelor de istorie“. Dacă e adevă- rugat, somat, admonestat de diverşi literatori şi rat – şi aşa este! -, atunci cu atât mai importantă artişti privind până şi cele mai mărunte treburi e corespondenţa ce a avut ca destinatar o perso- administrative: tichete de călătorie, vacanţe, tra- nalitate de anvergura lui Liviu Rebreanu. Niculae tamente medicale, bani pentru călătorii în ţară şi Gheran, un corifeu al „artei de a fi păgubaş“, dar şi străinătate, bilete la spectacole, invitaţii la eveni- perfomer cu impresionanta construcţie care este mente, pretinzându-i-se de regulă locuri preferen- ediţia Rebreanu – „o ediţie monumentală“ (Şerban ţiale, inclusiv pentru rudele sau prietenii solicitan-

154 HYPERION Eseu

www.cimec.ro tului, sejururi în case de odihnă, ca să nu mai vor- nist care le străbate. Naiv, ca să nu pronunţ un epi- bim de cererile şi presiunile unor aspiranţi la glo- tet mai tare, am crezut multă vreme că tranzacţio- ria literară sau, în cazul autorilor de piese, la cea nismul pe care l-a decelat în ceea ce ne priveşte pe teatrală, prin punerea în scenă a scrierilor lor des- noi românii, cu inteligenţa sa ce pătrundea întot- tinate, nu-i aşa, unor mari succese… Geniile neîn- deauna la esenţe, Mihai Ralea – el însuşi un campion ţelese bântuie şi epoca lui Rebreanu. Diverşi conde- al tranzacţionismului! – ar fi, aşa-zicând, apanajul ieri bat, uneori zgomotos, la porţile Societăţii Scri- regăţenilor şi îndeosebi al valahilor. Eroare! Nu, itorilor Români. E de prisos a mai preciza că între suntem şi din acest punct de vedere uniţi în cuget ei erau, ca şi astăzi, destui veleitari. Rebreanu tre- şi-n simţiri: moldoveni, munteni, ardeleni. Sur- buia să facă faţă şi numeroaselor cereri de spriji- prind în scrisorile lui Blaga oscilaţiile de atitudine nire a cutărei publicaţii ori instituţii sau de cola- şi de limbaj faţă de ilustrul său confrate, în funcţie borare la diverse foi, unele cvasiefemere, altele ce de interese, de o conjunctură sau alta, dar şi lipsa aveau să se piardă repede în neantul uitării. Dacă spiritului critic privind propria dramaturgie, care, adăugăm la toate acestea proverbialele umori şi din păcate, nu se situează nici pe departe la nivelul nelipsitele conflicte din lumea literară şi artistică, operei poetice sau filosofice. Vanitatea, dorinţa de pe care era chemat, în virtutea demnităţilor deţi- succes, mania persecuţiei nu i-au lipsit nici măcar nute, să le dezamorseze, nu poţi să nu te întrebi: cum a fost posibil ca Rebreanu să creeze o operă lui Lucian Blaga, pe care îl divinizam în studenţie atât de vastă, să poarte o prodigioasă corespon- nu numai ca poet, „mut ca o lebădă“, ci şi ca om, ca denţă, să scrie un jurnal, să colaboreze la diverse model moral. Există în aceste scrisori încă ceva ce publicaţii, să ţină conferinţe, să călătorească în atrage luarea aminte. Faptul că şi pentru europea- ţară şi în străinătate etc.?! Şi toate acestea într-o nul pur sânge care le expedia, jucat cu „Meşterul viaţă relativ scurtă! Manole“, cea mai bună piesă a sa, la Berna, unde, Unii corespondenţi ating adevărate recorduri în cum se ştie, a prestat ca diplomat, soarele tot de la asalterea lui. De pildă, ca să dau doar un exemplu, Bucureşti răsare, cu o vorbă celebră a altui arde- Camil Baltazar îi adresează nu mai puţin de 45 de lean de seamă, dar nu în sensul profund şi maies- scrisori. Şi ele nu privesc, aşa cum şi-ar putea ima- tuos pe care i-l conferea acela: „Scumpe Rebreanu, gina cineva care nu le-a citit, probleme acute de cre- / De la Bucureşti nu-mi mai scrie nimeni, aşa că nu aţie! Când îi cere câteva mii de lei o face „cu înlă- ştiu cum mai merge Meşterul. Citesc numai în ziare crimată dragoste“, alteori se gudură sau se mani- despre reprezentaţii – şi-mi dau de gândit <>. Sunt foarte amărât că tot timpul cât ţin ser- sori, expediate din diverse locuri, amintesc, prin bările Unirei, Meşterul nu e luat deloc în program, ton şi expresii, de personajele lui Caragiale: „Te rog nici seara şi nici în matineu. <>. Deşi deci, iubite domnule Rebreanu, să aibi bunătatea cunosc eu însumi o mulţime de lume care, venită şi să-mi faci câteva rânduri către maiorul Ghicca din provincie, ar fi dorit să vadă piesa. / Speram să (cu doi de c – nota mea). Văd că ai mare autoritate scoatem cel puţin 15 reprezentaţii, dar aşa… / O fi în ochii lui. Maiorul e un tip docil, care, la o inter- ea dificilă piesa, dar tocmai de aceea ar trebui pusă venţie, devine de o superbă serviabilitate“. Când îi în seri când vine lumea la teatru (joia – vinerea – este satisfăcută una ori alta dintre cereri, scrisoa- sâmbăta). Nădăjduiesc ca cel puţin de încheiere rea de mulţumire se transformă într-un panegiric să i se acorde vreo două seri bune. / Ah, Doamne – cu accente hilare. Scumpe Rebreanu – ne omoară papagalii!“. Aşadar, Sindromul sau complexul genialităţii, mania şi atunci, în anii ’20 şi ’30, precum astăzi, tot papa- persecuţiei, invidia sunt doar câteva dintre caracte- galii! Scrisoarea este datată 15 mai, 1929. „Meşterul risticile psihologiei literatorului şi artistului. Epis- Manole“ avusese premiera la Naţionalul bucureş- tolarul e, fără îndoială, un document istoric, dar şi tean la 5 aprilie, cu o distribuţie de zile mari: Aura unul psihologic şi, mai ales, moral. În volumul de Buzescu, C. Nottara, G. Calboreanu, N. Brancomir. mărturii şi documente „Cu Liviu Rebreanu şi nu numai“, apărut în deceniul trecut, Niculae Gheran Sunt în acest epistolar şi destule scrisori, unele mărturisea: „Mă aflu în faţa câtorva volume de cores- de la cei care l-au sprijinit pe Rebreanu în anumite pondenţă… scrisori adunate şi copiate cu răbdare de-a momente dificile ale biografiei şi evoluţiei sale, lungul multor ani, pe care mi-e jenă să-i număr. Puse cum ar fi, de pildă, cele ale lui Brătescu-Voineşti cap la cap, epistolele alcătuiesc o istorie a culiselor lite- sau Ioan Bianu, ilustrul bibliograf, de o exemplară rare interbelice, dar şi a moravurilor societăţii româ- bună-cuviinţă şi demnitate. Dar o concluzie gene- neşti, parcă mereu aceeaşi. / Nimic nou sub soare! Mă rală privind corespondenţa contemporanilor lui întreb uneori dacă nu e mai bine să ne rezumăm la citi- Liviu Rebreanu cu marele scriitor se poate formula rea operei marilor creatori, stăpânindu-ne curiozita- numai atunci când vom dispune şi de celelalte trei tea de a-i cunoaşte pe ei“. Bunăoară, epistolele lui volume proiectate, a căror publicare trebuie spriji- Lucian Blaga, scriitorul român cu numele cel mai nită de cei în măsură şi, în definitiv, obligaţi moral sonor din acest prim volum al epistolarului. Ce mă să se implice în asemenea demersuri editoriale de surprinde, între altele, este spiritul uşor tranzacţio- o inestimabilă importanţă.

Eseu HYPERION 155

www.cimec.ro Ciprian VOLOC Islamul şi Occidentul: de la politic la etic În urmă cu aproape un an, pe 9 ianuarie 2015, ime- tate: ce i se întâmplă este ceva care vine în contradic- diat după atentatele de la Paris împotriva redacţiei ţie cu tradiţia de pace de aproximativ 70 de ani ce a revistei Charlie Hebdot, am postat pe pagina perso- urmat celui de-Al Doilea Război Mondial. Europenii nală de Facebook o întrebare cu caracter aparent reto- au devenit în acest interval de timp pacifişti, cel puţin ric: „Doar 3 indivizi înarmaţi şi bine motivaţi au semă- la ei acasă; ei nu mai doresc, nu mai au apetitul nece- nat haos într-un (super)oraş de peste 10 milioane de sar manifestării agresivităţii fizice, manipulate sau Iindivizi. Dacă erau 10? 50? 100…?“. Dincolo de fap- nu ideologic. La nivel politic, vocile oficiale insistă pe tul că am fost recompensat cu numai patru „like“-uri, ideea necesităţii unor investiţii viitoare suplimentare nu mi-am imaginat că răspunsul îl voi primi, la prima nu doar în domeniul securităţii, ci şi în acela educaţi- întrebare, pe parcursul aceluiaşi an calendaristic. Nu onal, pierzându-se din vedere că problema cu care se am putut constata ce s-ar petrece dacă 100 sau măcar confruntă astăzi Europa vine din zone în care Europa 50 de terorişti ar ataca simultan în acelaşi oraş, dar am însăşi nu dispune de autoritate. Cu alte cuvinte, un putut vedea, din nou în Paris, pe 13 noiembrie 2015, ce nivel mai înalt al educaţiei, pe continent, nu va paci- au putut face nici măcar 10 terorişti, câţiva dintre ei fica lumea, iar un nivel sporit al securităţii, la nivelul proaspăt întorşi din Siria, abil camuflaţi în valul de zeci UE, nu o va face să devină imună la agresivitatea celor de mii de emigranţi care a asaltat Europa în această educaţi în spiritul altor valori, care vor găsi mereu toamnă. Faptul a pus pe jar întrega planetă, rezulta- mijloacele de a seduce rezidenţi musulmani euro- tul imediat, pe plan local, dincolo de cei aproape 130 peni şi de a-i persuada în vederea comiterii unor noi de morţi şi 100 de răniţi în stare critică, fiind adopta- atentate. Cu alte cuvinte, la nivel bazal, discursul nu rea stării de alertă, de urgenţă în Paris şi în Franţa, pe este unul politic, nici măcar educaţional sau religios, durata a trei luni. ci etic, moral, Europa având nevoie, înainte de toate, După eveniment, iată că în întreaga Europă şi nu de abandonarea ambiguităţii discursului său politic, numai, analişti, comentatori, jurnalişti etc. au reluat atunci când vorbeşte despre pericolul pe care îl repre- subiectul delicat al raporturilor bătrânului continent zintă radicalizarea religioasă islamică. Problema care cu reprezentanţii religiei islamice, fie ei rezidenţi euro- se omite este că, în viziunea aşa-zişilor radicali isla- peni, recent imigraţi sau luptători jihadişti în Siria, Irak mici, ei sunt de partea binelui, de partea pozitivului şi în alte zone de conflict armat activ. Opiniile, viziu- moral, în vreme ce Europa ar fi de partea raului, a for- nile, extreme de diverse, în general, lasă a se întreve- ţelor demonice. Cum stau în realitate lucrurile? Cine dea o anumită neputinţă, la nivel organizatoric ofi- dispune de autoritatea necesară pentru a putea decide cial, pe termen scurt şi lung deopotrivă, o anumită într-o problemă care este, în esenţă, de natură etică, sterilitate, cauza fiind situată la nivel bazal: dificul- dar dispune şi de conotaţii religioase? tatea identificării în mod autentic şi nuanţat a pro- Atentatele teroriste care au însângerat inima Euro- blemei. Europa se dezmeticeşte lent, cu mare greu- pei în 2015 ilustrează tocmai ruptura adâncă, falia cres-

156 HYPERION Eseu

www.cimec.ro cândă existentă la nivel moral în lumea contempo- colo de menţionarea faptului că Mohamed a fost sin- rană. Pe de o parte, Europa, chiar şi rănită, nu conte- gurul întemeietor de religie care a ucis, care a luptat neşte a-şi afirma standardul etic dobândit după multe cu sabia în mână pentru impunerea şi răspândirea cre- secole de sforţări şi sacrificii dureroase: viaţa indivi- dinţei sale, au invocat pasajele din Coran care incită, duală ca valoare supremă, deasupra căreia nici o altă în mod literal şi explicit, la crimă, cel mai cunoscut valoare nu poate să primeze. Pe de altă parte, radica- fiind versetul 5-32: „Am poruncit copiilor lui Israel că lismul islamic (după unii exegeţi chiar islamul însuşi) oricine ucide o persoană – excepţie dacă o face ca răs- aşează, deasupra vieţii individuale sau chiar colective, puns la crimă sau la generarea dezordinii pe pământ pe Dumnezeu şi valorile religioase aferente. Oricât ar – este ca şi cum ar ucide întreaga umanitate“. Dincolo părea de ciudat, situaţia nu este străină Europei: până de diferenţele de traducere, puţin notabile în cazul în urmă cu vreo două secole, pe mare parte a teritoriu- de faţă, se remarcă faptul că miezul problemei, în lui european creştinismul proceda la fel, dispunând Coran şi implicit în Islam, este de natură etică: deasu- de girul şi de autoritatea politicii statale oficiale. Vic- pra vieţii individuale, ca valoare morală, poate fi aşe- timele – nevinovate, ca şi în cazul atentatelor teroriş- zată cel puţin o altă valoare, cu drept de veto: Cora- tilor islamici – au fost de ordinul milioanelor. Inchizi- nul însuşi şi codul său etic, expresie a credinţei profe- ţia, războaiele religioase fratricide, conchistadorii etc. tului Mohamed în Dumnezeu, credinţă materializată au făcut ravagii atât Europa, cât şi în afara ei. Şi totuşi, în cuvintele lui Dumnezeu aşa cum au fost ele revelate astăzi, în Europa, nimeni nu condamnă creştinismul, profetului. Aşa stând lucrurile, în numele Coranului, ca religie, pentru aceste odioase crime, ci manipula- implicit al profetului Mohamed şi al lui Dumnezeu, rea lui de către oficiali, de către deţinătorii puterii. se poate ucide, atunci când sunt întrunite condiţiile În acelaşi mod, urmând acelaşi stereotip, intelectua- necesare (precum crima şi generarea dezordinii în lii de pretutindeni nu condamnă, astăzi, religia isla- lume…). Islamul profesează această credinţă, alături mică, pentru crimele comise de către atentatorii isla- de alte credinţe care pot trece, e drept, drept pacifiste. mici (şi tocmai aici se ridică un important semn de De aici şi diversitatea ramurilor şi manifstărilor reli- întrebare), ci manipularea ideologică a acestei reli- giei islamice, anume din contradicţia originară, bazi- gii, respectiv punerea acesteia în slujba unor scopuri lară. Şi totuşi, pasajele din Coran care incită la violenţă meschine. În consecinţă, plusul educaţional preco- explicită nu se rezumă la acest verset, site-ul www.the- nizat la nivel european în viitorul apropiat ar consta religionofpeace.com identificând alte aproximativ 40 în sublinierea diferenţei dintre o stare de fapt, religia, de versete, în postarea „What does the Religion of respectiv manifestările sale confesionale, şi manipu- Peace teach about violence“, subliniindu-se faptul că larea acestora, deturnarea lor ideologică. Cu aceasta, nu este vorba de versete limitate contextual. La nivel oficialii europeni pot răsufla uşuraţi, deoarece pro- doctrinal, nici creştinismul nu beneficiază de o coe- blema pare a fi identificată şi rezolvată. Aşa să fie, oare? renţă absolută, însă incitările literal-explicite la crimă Faptul că radicaliştii islamici îşi justifică acţiunile împotriva celui care nu împărtăşeşc credinţa creştină invocând pasaje concrete din Coran, care incită în lipsesc, limitându-se la cel mult câteva sugestii, gesturi mod explicit la violenţă împotriva celor ce nu împăr- de pregătire în vederea unei posibile, iminente con- tăşesc valorile islamului, ar trebui să dea de gândit. O fruntări. La urma urmei, după cum a subliniat Ayaan dezbatere care a avut loc în SUA în anul 2010, în seria Horsi Ali în cadrul dezbaterii amintite, nici o religie Intelligence Debates, organizată de The Rozenkranz monoteistă nu poate fi pacifistă, ea excluzând, impli- Foundation, Intelligence Squared U.S. Foundation, pe cit sau explicit, celelalte confesiuni. Or, de la excluzi- tema „Islam is a Religion of Peace“, în care cele două une până la anatemă, excomunicare şi condamnare tabere, pro şi contra, au fost reprezentate de Zeba la moarte nu este foarte mult, în materie de psiholo- Khan (tânără avocată americană de religie musul- gie umană. Aici, într-adevăr, intervine în mod esen- mană), Maajid Nawaz (fost radical jihadist născut în ţial sistemul educaţional existent. Problema constă UK, în prezent director al The Quilliam Foundation), în aceea că, dacă pe continentul european el poate fi respectiv de Ayaan Horsi Ali (avocată a drepturilor (şi este, până în momentul de faţă) în mare măsură femeilor, născută în Somalia, excelentă cunoscătoare eficient, faptul nu este valabil şi în alte părţi ale lumii. a religiei islamice, pe care a renegat-o) şi Douglas Să se afirme, în continuare, că islamul este o religie Murray (critic britanic al Islamului şi al extremismu- a păcii, aşa cum o fac mai toţi liderii importanţi ai lui religios, director al Centre for Social Cohesion) a lumii (mai puţin Viktor Orbán, liderul ungur, şi Vla- avut un rezultat neaşteptat: deşi, iniţial, auditoriul, dimir Putin, liderul rus), este, desigur, politic corect format din câteva sute de persoane, înclina să consi- (singura variantă, practic, pentru a potoli starea de dere, în proporţie de peste 41%, că Islamul este o reli- spirit, la nivel global), dar nu este, neapărat, şi teore- gie a păcii (cu 25% contra şi 34% indecişi), după înche- tic corect: la urma urmei, radicali jihadişti nu devin ierea dezbaterii doar 36% dintre aceiaşi ascultători mai doar tinerii musulmani inculţi, care nu au avut acces susţineau că Islamul este o religie a păcii, 55% votând la sistemul educaţional modern, ci şi cei care au avut decis împotriva acestei teze, numai 9% susţinând că posibilitatea de a studia în profunzime Coranul, în au rămas indecişi. Explicaţia este cât se poate de sim- frunte cu liderii religioşi şi cu diriguitorii moschei- plă: contestatarii caracterului pacifist al Islamului, lor. Se poate deveni un radicalist islamic fie din igno- dincolo de deficienţele binecunoscute, de sorginte ranţă, fie dintr-o aprofundată cunoaştere a Coranu- patriarhală, ale societăţii islamice tradiţionale, din- lui şi a tradiţiei islamice. Tocmai din acest motiv un

Eseu HYPERION 157

www.cimec.ro sistem educaţional religios care să insiste pe tradiţia Viaţa individului, dar şi viaţa în general, sunt, în non-violentă a islamului, pe interpretarea pacifistă a societatea occidentală contemporană valori nu doar versetelor sale este absolut necesară, însă nu doar pe supreme, ci şi sacre. Fără a fi propriu-zis religioasă, soci- teritoriul UE. Europa are nevoie nu doar de o augmen- etatea occidentală nu a renunţat, odată cu seculariza- tare a performanţei educaţionale la ea acasă, ci de o rea, şi la caracterul sacru al propriilor valori. Prin con- extensie a propriului sistem de educaţie în zonele con- trast, societatea orientală islamică nu este nici secula- flictuale şi sărace ale lumii. Cu alte cuvinte, Europa şi rizată, nici nu dispune de o ierarhie similară a valori- lumea occidentală, în general, au nevoie imperioasă lor sacre; după cum am precizat deja, deasupra vieţii de globalizare, dar o globalizare nu numai a mijloa- individului, fie el de sex masculin sau feminin, există celor mass-media sau a celor de distrugere în masă, ci alte valori preeminente. Exegeţii estimează că religia şi a valorilor, bunăstării, idealurilor umaniste trans- islamică ar mai avea nevoie de aproximativ jumătate naţionale şi transreligioase. Schimbarea trebuie sa de mileniu pentru a deveni o societate secularizată, vină dinlăuntrul islamului însuşi. Problema cu care după tiparul occidental, o societate în care viaţa indi- se confruntă Occidentul este de natură politică doar vidului (nu numai sub aspect religios) să fie separată la nivel instrumental, la nivel esenţial fiind de natură de cea a corpusului societăţii, în care distinţia dintre etică. Dincolo de a exporta arme, tehnologie hi-tech şi public şi privat să devină efectivă. În aceste condiţii, divertisment, Occidentul ar trebui să înceapă a exporta obiectivele unei politici educaţionale cu putinţă de a bunăstare, încetând a se constitui doar ca o insulă fi implementate în cadrul comunităţii islamice, fie pe interesată exclusiv de propriul bine. Evenimentele bătrânul continent, fie în Orientul Apropiat – în con- nefericite, recente, ne învaţă tocmai că nu poate să-ţi textul actual – par a fi mai curând utopice. E drept, pro- fie cu adevărat bine câtă vreme celui din vecinătatea cesul de secularizare, înăuntrul islamului, este în mod ta îi este rău. Pasivismul (condamnabil din punct de considerabil mai accelerat printre cei deja trăitori în vedere etic) vechi de patru ani, în privinţa conflictului mediul occidental, însă nici reculurile nu lipsesc; aten- din Siria, nu a avut efectele scontate. Comoditatea s-a tatele teroriste sunt chiar unele dintre aceste reculuri, transformat în teroare, iar cele peste 100 de victime putând fi în mod justificat văzute ca manifestări ale europene au ajuns să cântărească mai greu decât cele opoziţiei naturale, instinctive, a unora dintre adep- peste 200.000 de victime civile în Siria. Acest gen de ţii religiei islamice, faţă de accelerarea procesului de pasivism al lumii occidentale, la nivel de politică inter- secularizare, accelerare determinată, în parte, de con- naţională, este unul generalizat. Nevoia urgentă a unui vieţuirea alături de membrii altor confesiuni şi religii, sistem educativ elevat şi a unui mediu social prosper, în societatea modernă occidentală (acesta fiind rever- constructiv, se resimte, aşadar, nu atât în Europa, cât sul societăţii multiculturale…). Or, această reacţie vio- în afara ei. Or, este capabilă, este dispusă Europa să lentă, extremă, s-a văzut, este justificată chiar de ver- devină, astăzi, un exportator de civilizaţie, de edu- setul 5:32 din Coran, atunci când precizează că ucide- caţie, de valori umaniste universale? Răspunsul este rea altei persone este interzisă, cu excepţia cazului în negativ, iar cauzele sunt multiple. care respectiva persoană cauzează dezordine, tulbu- Abia ieşită, cu faţa şifonată, dintr-o criză economică, rare, pe pământ: pentru un musulman nesecularizat, Europa se confruntă cu o criză politică, generată de stilul de viaţă occidental este cauzator de dezordine, conflictul cu un adversar aproape invizibil, dificil de este un „atentat“ direct, constant, vizibil, agresiv, de identificat, care poate ataca oricând şi fără scrupule, zi cu zi, la stilul său de viaţă, în consecinţă justificând, care poate organiza atentate pe teritoriul unei ţări, conform cărţii sale sacre, crima. Conflictul de valori logistic vorbind, de pe teritoriul alteia, cum s-a întâm- este cât se poate de evident. Interpretarea, înţelegerea plat în noiembrie la Paris, planul atentatelor fiind pre- acestor valori este ceea ce trebuie să realizeze politi- gătit la Bruxelles. Faptul semnificativ ignorat de poli- cile educaţionale europene contemporane, iar pen- tica europeană actuală constă în aceea că una dintre tru aceasta politicienii ar trebui, măcar în al doispre- cauzele bazilare ale atentatelor e reprezentată de per- zecelea ceas, să cheme în scenă filosofii, teologii, scri- cepţia negativă pe care lumea occidentală o are în Ori- itorii, artiştii. Problema cu care se confruntă Europa entul Mijlociu, percepţie pe care investiţiile majore în şi lumea occidentală, astăzi, nu mai este una de ordin sistemul de educaţie european nu vor avea cum să o exclusiv politic: avem de-a face cu un conflict al ierar- schimbe. Investiţiile în sistemul de educaţie trebuie hiilor valorice, de natură ideologică, care nu poate fi realizate în Orientul Milociu, deopotrivă, îndeosebi în tranşat pe calea armelor sau a diplomaţiei internaţio- modul în care religia islamică este predată în şcoli şi nale. Dacă abordarea problemei nu va glisa, treptat, pe în moschei. Latura violentă a versetelor coranice invo- făgaşul ei natural, anume discursul filosofico-teologic, cată mai sus trebuie contracarată printr-un pacifism separaţia dintre discursul oficial, politic, şi starea de nu pur şi simplu declamat, ci probat faptic. Procesul fapt, de pe teren, se va înrăutăţi. nu poate fi decât extrem de dificil, în momentul de Mai mult decât atât, şi reacţia europeană în faţa faţă de-a dreptul utopic, dat fiind că este necesară în ameninţării teroriste se impune a fi reglementată prealabil crearea stabilităţii politice zonale. Până la etic/cultural. Radicalul luptă mai lesne cu un inamic apariţia acesteia, investiţia în educarea, respectiv inte- radical (acesta fiind chiar paradoxul radicalismu- grarea musulmanilor aflaţi deja în Europa, este abso- lui, al extremismului în genere), în confruntarea cu lut necesară. Or, aici se glisează, iarăşi, inevitabil, din- un inamic moderat nemaifiind vorba de luptă, ci de spre planul politic către cel etic. exterminare, măcel, carnagiu (care, în anumite con-

158 HYPERION Eseu

www.cimec.ro texte, iau forma atentatului terorist). Miza radicalu- moral concretizat în atitudinea pasivă faţă de crimă, lui nu este pur şi simplu terorizarea inamicului (tero- la nivelul politicilor internaţionale; conflictul ierar- riştii nu urmăresc doar să terorizeze, cum le-ar putea hiilor valorice occidentală şi islamică, amplificat de sugera numele), ci radicalizarea lui. În cazul Europei eşecul implementării unui sistem educaţional uma- occidentale, radicalizarea ar însemna chiar distruge- nist eficient la nivel global; necesitatea armonizării rea Europei aşa cum a fost ea constituită în ultimii 70 moderatismului militant cu tradiţia umanistă euro- de ani, dincolo de pericolul războiului civil, posibil peană, îndeosebi cu referire la tratamentul cetăţeni- datorită milioanelor de cetăţeni europeni de religie lor europeni de religie islamică – au meritul de a rea- islamică. Europa contemporană e fundamental mode- duce în prim planul politicilor contemporane registrul rată, însă, cum moderaţia pacifistă nu dispune de mij- spiritual şi de a reaminti faptul că progresul tehnolo- loace reale de contracarare a extremismului (para- gic material, dacă nu e dublat de un progres spiritual digma întoarcerii obrazului nu este eficientă în plan (etic, cultural) pe măsură, poate arunca ordinea mon- istoric), rămâne ca soluţie efectivă moderaţia mili- dială în haos. În aceste condiţii, nu se întrevede decât tantă, dispusă la o stare de război ocazional sau con- o soluţie: politicul să-şi admită limitele, făcând astfel tinuu, ca reacţie la agresiune (una dintre forme fiind loc actanţilor specializaţi ai discursului etic si cultu- chiar starea de urgenţă decretată de statul francez ral – filosofii, teologii, psihologii, scriitorii, artiştii etc. după 13 noiembrie). Or, această moderaţie militantă – şi spiritualizându-se, implicit, el însuşi. Dezideratul necesită, şi ea, o atentă reglementare etică, o afirmare lui Platon, acela ca filosofii să conducă destinul cetăţii, decisă a ierarhiei valorice în spiritul continuităţii cu nu se va realiza în forma preconizată de ilustrul grec, tradiţia europeană postbelică, în condiţiile în care în dar ar putea fi mai aproape ca oricând de realitatea centrul atenţiei se află membri ai comunităţii musul- istorică – asta în măsura în care Europa este dispusă mane care sunt cetăţeni europeni cu drepturi depline. să îşi asume şi să îşi salveze tradiţia cultural-istorică, Cele trei dimensiuni etice ale confruntării Euro- vocea ei distinctă, de neconfundat, ierarhia valorică pei cu islamul şi cu fundamentalismul islamic, evi- actuală, ca produs al întregului său parcurs istoric. denţiate succinct mai sus – eşecul izolaţionismului

Simona-Grazia DIMA Misterul insulei. O incursiune în Slovenia (III) Programul de seară s-a desfăşurat în orăşelul medie- nul spaniol renascen- val Radovlica, unde actualului preşedinte PEN Inter- tist Diego Ortiz (1510– national, John Ralston Saul, i se prevăzuse lansarea 1570, născut la Toledo, unui volum tradus în limba slovenă. În aşteptarea mort la Napoli, maes- autocarului care ne duce din Bled, Franca Tiberto mă tro di capella al Cape- uimeşte cu o exclamaţie entuziastă: „Simona-Grazia lei Regale din Napoli): PDima, a wonderful woman!“ Franca, scriiitoare şi jur- Recercada segunda: nalistă elveţiană, în partea italiană a Elveţiei, persoană „O felici occhi miei“. respectabilă, mi-a arătat simpatie şi cu alte prilejuri, Solista are trei copii, un fel de apreciere dezinteresată, admirativă, ca de iar în faţă i se aşterne o carieră muzicală de excep- mamă afectuoasă. Foarte serioasă şi devotată activis- ţie, meritată prin glasul şi tehnica interpretativă mului scriitoricesc, organizează cu cei mici concur- desăvârşite. Tocmai pregăteşte un concert pentru la suri privind istoria localităţii sale, moment potrivit toamnă. Într-o sală înaltă şi sobră, având încastrate pentru a le prezenta principiile de luptă ale PEN-ului. în pereţi coloane corintice, Marjan Strojan organi- Coborând din autocar, după un drum nu foarte lung, zează lansarea volumului sub forma unui dialog cu păşim pe străzi înguste, podite cu lespezi de piatră. Saul, încercând să-i explice împreună tematica: glo- Remarcăm picturile în stil austriac de pe faţadele balizare vesus naţionalism, pe un fundal de thriller. caselor. Urcăm apoi treptele Şcolii de muzică din oră- Cina o luăm alături, la o brutărie-atelier-muzeu, şel, adăpostită într-o clădire veche, cu o remarcabilă zisă Lektarica, cu bogată tradiţie medievală, unde se arhitectură barocă, în al cărei hol suntem aşteptaţi cu organizează desigur şi gustări contemporane. Cobo- pahare de vin şi suc de mere. Înaintea lansării, fiica râm scările meandrice, admirând grafica voit naivă de lui Marjan Strojan, Christina Strojan, fostă studentă pe zidurile de piatră masivă. În atelier se execută pe la Eton şi Cambridge, îmbrăcată într-un costum de loc, la comandă, şi suveniruri din turtă dulce decorată epocă, cântă, în duet cu un alt muzician, vechi cântece, tradiţional, fiecare mostră având formă de inimioară. unele de autori englezi (H. Purcell: Music for a while, T. Imposibil să mănânci asemenea frumuseţi decorative. Morley: It was a Lover and his Lass), dar şi de muzicia- Cineva din grupul nostru, Urtzi Urrutikoetxea cred,

Eseu HYPERION 159

www.cimec.ro a făcut o comandă, i se aduce într-o pungă roşie de deloc. Şcoala îmi aminteşte un pic de Colegiul Naţi- hârtie. Deşi e 12 noaptea, mâncăm – unii, consomé, onal „C. Diaconovici Loga“ din Timişoara, unde am alţii supă de legume (cu morcovi, conopidă, bucăţele învăţat în anii de liceu, are intact corpul vechi de de carne), apoi un bol de salată verde, urmat de unul clădire, la care s-a ataşat între timp unul nou. Jonc- de cartofi, cu o halcă impresionantă de carne de porc. ţiunea dintre cele două structuri complet diferite Nu mai pot îmbuca nimic, gust doar. Las neatinse car- stilistic s-a făcut printr-o alipire perfectă, cu folosi- nea, cartofii, plăcinta cu mere, delicioase. Discut cu rea aceloraşi culori ale finisajului, astfel încât dife- vecina mea de la masă, din PEN-ul Elveţian de limbă renţa nu se percepe. Stăm un timp în cancelaria pro- franceză, Clara Franceschetti. Soţul ei este medic, iar fesorilor. Sunt extrem de degajaţi, tăifăsuiesc prie- nora ei, japoneză, preferă să trăiască în Europa. Îmi tenos. Elevii au un aspect civilizat, sunt ordonaţi şi povesteşte despre întâmplarea trăită, împreună cu îmbrăcaţi decent, în binecunoscutele culorile pale, toată familia, într-un restaurant din Japonia: când armonizate în tente discrete. Curăţenia se subînţe- au comandat langustă, ea le-a fost adusă tăiată în lege. Sute de biciclete aşteaptă la intrare, bine legate: bucăţi, numai că o parte fugi din farfurie, era încă vie multă lume vine cu ele la şcoală. Ifigenija donează şi umbla, clientul trebuind să-şi arate virtuozitatea de nişte cărţi, volume elegante: a valorificat creaţia din a o prinde şi a o mânca aşa cum era; le-a fost impo- închisoare a unui poet sloven asuprit în comunism, sibil, nici nora, japoneză, nu a fost încântată, vorbea înscrisă pe tot felul de petice de hârtie sau şerveţele: despre sadismul celor de la restaurant. Clara e exa- poeme fotocopiate recent şi reproduse în volumele sperată de transportul urban din Geneva. Se pare că, de faţă. Ifi a descifrat şi copiat totul cu acribie, a făp- faţă de acesta, cel din Bucureşti e strălucit. Propune, tuit un preţios act de restituire literară. în chip de soluţie salvatoare, pentru care militează La prânz îl zăresc pe Antonio, activ ca de obicei deja, montarea unor reţele suspendate de transport şi părând foarte grăbit. Îl întreb dacă participă şi el – nu ar fi primul oraş unde problema s-ar rezolva în cu poeme la lecturile publice, răspunde că nu. Fiind acest mod. Mă întreţin şi cu Elizabeth-Csicsery Ronay, din staff, a venit doar „în calitate de şofer“, ajută cu reprezentanta PEN-Clubului Maghiar, traducătoare tot ce poate, îi duce pe colegi să citească în localităţi (de când PEN-Clubul s-a deschis jurnaliştilor, tradu- îndepărtate, lăsându-şi în suspensie propria postură cătorilor, lărgind aria iniţială, referitoare la poeţi, de creator. Îl întreb dacă îi sunt decontate călătoriile romancieri, eseişti, sunt primiţi fără restricţii şi tra- făcute în interesul PEN International. Îmi răspunde că ducătorii; este poetă doar in spe; printre altele, a tra- da, însă numai cele mari (câteva pe an). Aici, de pildă, dus opera de critică muzicală a lui Hector Berlioz în a venit cu maşina proprie, dintr-o relativă proximitate, ungureşte; afirmă că este cel mai mare critic muzical încât nu i-a mai fost decontată benzina. Sunt sacri- din lume). Purtându-se, la 69 de ani, ca o tânără, are ficii cerute de prezenţa oficială la înalt nivel. Apre- predilecţie spre vestimentaţia retro (vintage), oare- ciez că a vorbit ca întotdeauna, firesc, cu mine, ori cum fanată. Se trage dintr-o familie maghiară aris- de câte ori a aflat prilejul, deşi îşi ocupa locul între tocratică, încă bine reprezentată de oameni de cul- ceilalţi oficiali, iar la aceştia mi s-a părut că întreză- tură, are o voce sonoră, plăcută, o mare vivacitate şi îşi resc un pic de distanţă faţă de membrii PEN obiş- ascunde bine antipatia faţă de români (îi reţin izbuc- nuiţi. La un moment dat, stându-mi alături la masă, nirea din 2009, în Ljubljana; ea nu mai ţine minte). mi-a explicat, luându-şi medicamentele (cam multe Am privit, ulterior, contul său de Facebook, consta- dintr-o înghiţitură!), că sunt de diverse sortimente, tând că principala sa preocupare o constituie pro- adecvate afecţiunilor de care suferă. Antonio este de tecţia câinilor. La conferinţă îmi vorbea despre fap- o pedanterie incredibilă, cuplată cu un gust desă- tul că este budistă. Personalităţile au complexitate, vârşit: le ţine pe toate într-o cutiuţă de argint, ovală, nu le putem judeca, nici măcar epuiza. de mare frumuseţe, unde stau perfect toate cele de Cina se termină pe la 12.30, abia prind câteva ore luat odată. Îşi ia, fără comentarii, hapul, disciplinat de somn, cu acest program infernal. ca întotdeauna (acel manager care şi-a păstrat sti- A doua zi începe festivalul Feţele păcii, în cadrul lul ordonat, nedezintegrându-se, spre deosebire de căruia scriitorii invitaţi citesc din creaţia proprie. meduzele din poezia sa Meduse e manager). Amabila poetă Ifigenija ne-a dus, pe mine şi pe Zeki După-masa aveam din nou program literar, tot în Ergas, secretarul general al PEN-Clubului elveţian de cadrul festivalului Feţele păcii. De data asta, la Castelul expresie romandă, la Şcoala din Kranj. Zeki se con- Grad sau Grimschitz (sec. XI–XVI), unde ne-am dus în sideră a fi un activist, citează din Nietzsche şi Dosto- aceeaşi formaţie: împreună cu dr. Zeki Ergas şi ama- ievski, convins că viitorul se poate remedia (şi con- bila noastră călăuză, poeta Ifigenija, la volanul maşi- strui) doar prin efort comun, îi îndeamnă pe elevi să nuţei sale adorabile, cu locuri oarecum intangibile, fie altruişti. Profesoara, cu o anume experienţă de din pricina structurii incomode prin proiect. Vrând muncă, din câte ne spune, într-o ţară nordică, afirmă: să ies, la un moment dat m-am prelins pe jos, atât de ei fac deja asta. Uitaţi, elevul acesta (arată spre el) îşi restrâns era spaţiul şi cu atât de reduse posibilităţi ajută tatăl. Povesteşte-ne, îl îndeamnă. Cu o voce sufe- de mişcare. Proprietara ne indicase de la început să rindă, el zice: „pentru noi se pune problema supra- ieşim cu spatele, dar, bineînţeles, nu am ascultat-o, vieţuirii. Asta ne preocupă“. Din vocea lui răzbate dis- cu urmări meritate. Urcăm în vârful dealului, cu maşi- perarea: nu au speranţă, nu prevăd locuri de muncă nuţa ei, altminteri ar fi cam greu. De sus, de pe prima pentru ei, viaţa este grea. De literatură nu se ocupă platformă a castelului, apoi de pe cea de a doua, mai

160 HYPERION Eseu

www.cimec.ro sus, facem poze şi admirăm lacul, enorm, de 2 200 de castel, dar presimţim că nu o vom face, fiindcă nu metri lungime şi 1 400 metri lăţime, muntele Triglav, ne-am organizat din timp. vila lui Tito printre copaci (din câte înţeleg, actuala Castelul Bled a devenit sediul administrativ al Vila Bled, o fostă reşedinţă montană a familiei regale domeniului Brixen din regiunea Gorensko. Episco- iugoslave, transformată astăzi în hotel) şi fascinanta pii de Brixen nu au locuit niciodată la Bled şi veneau insulă din mijloc, unde slavii, în timpuri străvechi, se rareori aici de la Brixen, aflat la 300 de kilometri închinau zeităţii lor feminine a dragostei şi a fertili- depărtare – ar fi trebuit să străbată distanţa călare, tăţii, Živa. Abia mult mai târziu s-a construit pe ace- schimbând patru cai, şi să treacă prin văi unde pân- laşi loc o biserică închinată Sfintei Fecioare Maria. deau primejdii. De aceea, potrivit rânduielii feudale, Despre Castelul din Bled reamintesc faptul că, domeniul Bled era condus de administratori, îngri- potrivit documentelor scrise, are cea mai mare jitori şi personal specializat. vechime din Slovenia şi a fost menţionat drept cas- Ulterior, Episcopii de Brixen au hotărât să închi- telul Veldes întâi în anul 1011, în zapisul unei dona- rieze proprietatea. Primul chiriaş a fost Konrad von ţii. Căţărat în vârful unei stânci, la circa 130 de metri Kreigh, familia sa a stat la castel aproape 200 de ani. deasupra lacului glaciar Bled, castelul are într-adevăr Le-au succedat rudele, familia Turn, dar ulterior baro- efect asupra privitorului, înălţând ansamblul priveliş- nul Herbard Auersperg de Turjak a fost nevoit să tii şi conferindu-i o notă de mister. Simbol al Bledu- părăsească Bledul spre a lupta cu turcii. Apoi a reu- lui şi al Sloveniei însăşi, un soi de emblemă, a contri- şit să cumpere castelul pentru familia lui şi a început buit, neîndoielnic, prin veacuri, la faima internaţio- lucrări de renovare, necesare după incendiul din 1511. nală a staţiunii. Imaginea sa imuabilă, situată la înăl- Sub conducerea familiei Auersperg castelul a deve- ţime, se vede distinct, ca fundal dramatic al romanti- nit o fortăreaţă protestantă, vizitată, în iunie 1561, de cei insule cu bisericuţă din mijlocul lacului. Terasele însuşi liderul mişcării protestante slovene, reforma- castelului oferă privelişti spectaculoase – ale lacului torul Primož Trubar, autorul primelor cărţi scrise în şi insulei, dar şi ale zonei Dežele, până-nspre Lesce limba slovenă, Catehismul şi Abecedarul, ambele tipă- şi Radovljica, ca şi spre lanţurile muntoase ale Mun- rite la Tübingen în 1550. După încheierea perioadei de ţilor Karavanke, precum şi ale Alpilor Iulieni. De-a închiriere, episcopii au numit la conducerea dome- lungul timpului a fost vizitat de numeroşi oameni de niului Bled guvernatori. Până în sec. al XVIII-lea, cas- stat de rang înalt, ca şi de oameni obişnuiţi. Încerc să telul a fost administrat de nobili, iar ulterior de mem- mi-i închipui, fără deosebire, delectându-se, ca noi, bri ai clasei de mijloc. Unii dintre aceştia au locuit cu priveliştea panoramică de o frumuseţe ce-ţi taie la Bled, alţii s-au îngrijit de el prin interpuşi, iar în într-adevăr respiraţia. timp alte şi alte clădiri ale castelului au fost înălţate Avem de aici, de pe platformă, o vedere panora- în jurul curţilor sale superioare şi inferioare. mică a Bledului. Este realmente un loc special, cu ceva Din cauza frecventelor schimbări de proprietari, catifelat, umbros, mângâietor – te face să te simţi pro- Castelul Bled păstrează prea puţine bunuri cu valoare tejat. Un fapt indeniabil: afluxul publicului la Bled istorică. În 1803 domeniul Bled a fost naţionalizat. nu a contenit nicio clipă. Bled a fost şi este, din acest Ocupaţia franceză în Carniola a transferat temporar punct de vedere, un oraş mereu norocos, încă din Evul titlul domeniului Bled lui Napoleon, prenumărându-l Mediu, a înflorit graţie afluenţei umane, întâi a pele- între Provinciile Ilirice. În 1838 Episcopilor de Brixen rinilor, iar apoi, din sec. XIX, a turiştilor. După ce am li s-a înapoiat proprietatea. În 1848, după ce regimul întrebat-o până unde ţine oraşul, căci nu reuşisem să feudal a luat sfârşit, seniorilor de Brixen le-a devenit mă dumiresc în legătură cu localitatea propriu-zisă, imposibil să suporte costurile tot mai mari ale între- Ifigenija explică: Bledul este un orăşel concrescut în ţineriii domeniului, încât l-au vândut unui indus- jurul lacului, nu există o prea mare extensie a lui. Loca- triaş, proprietarul uzinei metalurgice Jesenice, Viktor litatea Bled? E atât cât s-a dezvoltat în jurul lacului, Ruard, care l-a vândut şi el, după un timp, comerci- un oraş eminamente turistic, locuit de oameni rela- antului Adolf Muhr, în 1882. tiv înstăriţi şi de aceea mai cultivaţi, care tocmai din Istoria zbuciumată a castelului a continuat: în acest motiv îşi puteau permite să-şi dea copiii la şcoli. 1918 hotelierul Ivan Kenda din Bled a cumpărat cas- Un vechi oraş, în orice caz: să ne reamintim că a telul, lacul şi insula, nutrind planul ambiţios de a fost pomenit documentar pentru prima oară la 10 transforma castelul în hotel. Din păcate, investiţiile aprilie 1004, când Henric al II-lea, împăratul Sfân- sale au eşuat. În 18 august 1918 la castel a izbucnit tului Imperiu German, a dăruit domeniul Bled din un incendiu, distrugându-i o mare parte din acope- provincia Carniola Episcopului Albuin de Brixen şi riş. În 1937 investiţiile lui Ivan Kenda au fost confis- bisericii sale. În 1011 acelaşi monarh a dăruit succe- cate de Zadružna Gospodarska Banka şi predate unei sorului lui Albuin, Adalberon, castelul de pe culme alte instituţii, Drava Banovina. Din 1952 până în 1961 (castellum Veldes), printr-un zapis ce menţionează castelul a fost supus unei renovări capitale, căpătând explicit castelul, pentru prima oară în istorie. Pe un aspect uşor modernizat, pentru ca în 2008 Insti- atunci un turn roman se afla în pisc, ridicat semeţ la tutul Cultural din Bled să renoveze şi acea parte a lui peste o sută de metri deasupra lacului, pe acelaşi loc ce cuprinde muzeul. şi astăzi, făcând corp comun cu puternicul castel. La Contemplu lacul cu insula în mijloc. Este o ima- sfatul Ifigenjiei am vrea să vedem muzeul adăpostit gine perfectă – nu-ţi poţi dori mai mult într-o viaţă în materie de frumuseţe. Parcă ar ascunde un mister.

Eseu HYPERION 161

www.cimec.ro Oare? Ştiu că, de fapt, misterul se află chiar aici, nu vrăjeşte astfel insula asta, într-un lac care o menţine e nevoie să porneşti mental înspre o rezolvare a lui, proaspătă, răcoroasă. Ea întruchipează acum pentru şi constă în însuşi farmecul priveliştii, branşată la mine literatura însăşi, poate şi starea ei în PEN: o sim- emoţia contemplării. Nu există altceva în plus, nicio plă insulă, dar una înconjurată de ape, capabilă să se exterioritate a acestei taine estetice, a acestei perfec- revigoreze brusc şi să dea întâietate scrisului însuşi, ţiuni înviorătoare. Mă gândesc, brusc, şi la PEN, pen- scrisului ca genialitate, ca pură activitate divină, neză- tru a câta oară? Care ar fi, în esenţă, reproşurile mele, găzuită de nimeni şi de nimic. Fiindcă peisajul are exprimate în ciuda activismului său, de o eficienţă ceva absorbant, care te face să te simţi plonjând cu de netăgăduit? Toată admiraţia pentru eficacitatea capul înainte. Citez, cu un uşor sentiment de vino- dovedită în lupta cu teroriştii culturali. Mulţi scrii- văţie şi impietate, o propoziţie din romanul Marto- tori şi jurnalişti au fost scoşi din închisori, au primit rul eternităţii de Henriette Yvonne Stahl, pe care mi-o azil politic, au fost salvaţi de la moarte de organiza- reamintesc fără motiv: „Am simţit iarăşi în mine acel ţiile PEN din toată lumea, solidarizate. Nu-I putem vid absorbant, sacru“ (p. 133, ediţia 2002, Ed. Herald). nega meritul, perfecta funcţionalitate în acest dome- Previzibil, nu mai reuşim să vizităm muzeul, des- niu umanitar, altruist. Doar că s-a pierdut unul din pre care Ifi susţine că este foarte frumos. Nu ne-am sensurile de bază iniţiale, acela de a facilita cunoaş- organizat bine, trebuia să venim mai din timp, am terea reală a scriitorilor, între ei, motivul pur lite- fi reuşit să-l vedem. Abia de am intrat într-un mic rar al coeziunii PEN. Latura activismului ar trebui, magazin-atelier, unde chiar aici sus, la castel, se pot în opinia mea, să constituie doar o aripă a PEN, nu face demonstraţii de tipărit documente cu aer arhaic, esenţa sa. Am auzit vorbindu-se, la înalt nivel, de scri- graţie unei maşini, copie fidelă a unei tiparniţe de itorul pur şi simplu ca despre un „locuitor al turnu- lemn a lui Gutenberg. Se imprimă contra cost certi- lui de fildeş“, vinovat că se consacră doar literaturii. ficate, pe hârtie artizanală, graţie unor matriţe în stil Oare aşa să fie? Succesele iniţiale ale PEN-Clubului medieval, cu litere de plumb. nu aveau o uriaşă popularitate tocmai graţie mem- Suntem chemaţi într-o sală cu aspect sever şi brilor său, mari scriitori? Va fi fiind cuvântul expre- maiestuos, cu pereţi şi podea din blocuri de pia- sia izolării? Cuvântul shakespearian, care ne izbeşte tră, numită Sala Cavalerilor. Mobila, deşi nouă, este de secole, vine dintr-un turn de fildeş? Oare nu lite- asortată, imitând jilţurile unei epoci trecute. Insta- ratura ar trebui să fie întâi, şi abia apoi activismul? lată la masa din capătul încăperii, am citit poeme în În alţi termeni, nu semnifică literatura însăşi o luptă faţa distinsei audienţe, adică a membrilor „Asocia- obstinată dusă pentru lărgirea conştiinţei? Treptat, ţiei Muzeistice din Bled“ (Muzejsko Društvo Bled, pre- PEN îşi izgoneşte scriitorii din rândurile sale sau, ori- şedinte – dl Srečo Vernig). Lumea ascultă cu interes, cum, le acordă un statut secund, fiindcă, pesemne, ca în fiecare adunare săptămânală, când subiecte nu îi simte cu totul angajaţi, previzibili în acţiuni, dintre cele mai diferite sunt aduse la ordinea zilei. supuşi. Îmi răsună în minte cuvintele lui Roland Bart- Ifigenija mă prezintă cu prietenie şi inteligenţă, a hes legate de acest subiect: scriitor e acela livrat unui adus şi ea poeme, le citeşte. Ştiu că este poetă, s-a demers complet dezinteresat (contrar concepţiei lui autotradus împreună cu poetul britanic Anthony Jean-Paul Sartre). Este derizoriu să-i ceri unui scriitor Rudolf, mă bucur şi spun, în alocuţiunea mea, că să-şi angajaze opera, întrucât, spune Barthes, „scrii- este o remarcabilă autoare (câteva poeme, din volu- torul îşi concepe opera ca pe un ţel în sine“, echiva- mul său Striking Root, oferit mie cu dedicaţie, de-a lând verbul a scrie cu unul intranzitiv, ce nu suportă dreptul mă înfioară). Se fac poze, gazdele ne anunţă complement. Scriitorul scrie! Iată o realitate întru- că ele se vor putea accesa pe site-ul asociaţiei, www. totul suficientă sieşi, ne atrage atenţia eseistul. Opo- kovinska-bled.si, mai precis, la link-ul mdbled.si/gal- ziţia écrivain-écrivant îl are în vedere exact pe scriito- lery/index.php/VE-ERI-Z-MUZEJSKIM-DRU-TVOM-BLED/ rul veritabil, contrapus celui preocupat de scris ca LETO-2015/2015-05-08---Simona-G de un mijloc, unul implicit agitatoric şi univoc („să razia-Dima-dr-Zeki-Ergas-prof-Ifige rupem gura târgului!“), în vreme ce cuvântul scrii- nija-Simonovi---PEN-na-obisku-pri-MD-Bled torului se recunoaşte după marca ambiguităţii sale, Zeki perorează din nou despre evreitatea sa, des- după specificul său de structură pretabilă unor infi- pre cercetările efectuate în Portugalia şi Spania, în nite interpretări şi dispunând de un angajament cel căutarea strămoşilor sefarzi pe care i-a găsit menţi- mult ratat (manqué). Nu pot trece peste distincţiile onaţi în secolul 15, graţie parcurgerii detectivistice a suverane ale lui Roland Barthes, altfel decât muti- unor lucrări de specialitate. Sefarad înseamnă Spania. lând conceptul de literatură. Se exprimă, la rugămintea publicului, şi în ladino sau În mod clar, PEN-ul de azi nu mai seamănă cu acela iudeo-spaniolă, o formă de spaniolă vorbită de evrei, imaginat de întemeietorii săi, fiind mai degrabă o şi este înţeles de primarul din Bled, Janez Fajfar, evreu derivaţie birocratică a intenţiei iniţiale. Şi totuşi, simt sefard şi el, un tip jovial. Extremd e interesat de temă, că deţine un indiscutabil potenţial. De aceea am slujit el ne reţine după manifestare, spre a se întreţine cu cu pasiune centrul nostru naţional, de-a lungul a zece noi pe tema sorţii evreilor din Portugalia, sefarzii ani, un interval care se va rotunji în curând (2006– expulzaţi din Spania şi Portugalia, primiţi mai târ- 2016). Sper că va renaşte din propria-i cenuşă sau ziu în Imperiul Otoman, apoi în Slovenia, îndeosebi că va căpăta altă formă de viaţă, mai inspirată, mai la Maribor. Înduioşătoare, în cazul lor, sunt fidelita- conformă formei sale originare. Poate că de asta mă tea şi pasiunea lingvistică: au continuat să vorbească

162 HYPERION Eseu

www.cimec.ro ladino, aşa cum cunoscuseră de la părinţii şi antece- la băi şi la distracţie bogătani cheflii. Nu simt o deo- sori acea limbă, chiar dacă se îndepărtau gradat de sebită încântare faţă de acest portret, mai ales că-l ea, odată cu istoria. Au vorbit-o, la fel ca părinţii lor, dublează o ipostaziere autentică a castelului, dintr-o în Imperiul Otoman, apoi în Slovenia. Din păcate, pictură din sec. al XVI-lea, etalată, în copie, pe pere- din Maribor au dispărut masiv, fiind duşi cu trenul tele din stânga noastră: avem astfel şansa să zărim înspre lagărele de exterminare chiar spre sfârşitul castelul în Evul Mediu, întocmai cum era odinioară. războiului, când normal ar fi fost să poată scăpa. N-a Avea un fel de tubulatură de zidărie, ca o eprubetă, fost să fie aşa, a pierit, absurd, întreaga lor comuni- fixată pe peretele din faţă, iar pe ea se vede un şuvoi tate. Primarul adaugă amănuntul mai puţin cuoscut maroniu închis, coboarând până la pământ. Prima- că Tito a beneficiat de pe urma lecţiilor mentorilor rul exclamă cu o mare satisfacţie că acelea erau dejec- săi, evrei sefarzi cu toţii. ţiile umane de la castel – nu aveau altă posibilitate Ladino sau iudeo-spaniola este o limbă romanică de a le evacua. În fotografiile de pe site-ul deja pre- derivată din vechea spaniolă, vorbită în Peninsula Ibe- zentat, Zeki şi cu mine am fost surprinşi în faţa ace- rică, apoi, după expulzarea evreilor de aici, în fostele lei reproduceri a tabloului, aflat în Sala cavalerilor, teritorii ale Imperiului Otoman (Balcani, Turcia, Ori- alături de primar, ocupat să ne explice, impetuos. entul Mijlociu şi Africa de Nord), precum şi în Franţa, Aflând de originea mea timişoreană, el se luminează Italia, Ţările de Jos, Maroc şi Marea Britanie. Astăzi este la faţă – a avut în oraşul meu de baştină un prieten o limbă vie pentru minorităţile sefarde din peste 30 foarte bun. Mă acompaniază, spre maşinuţa Ifigen- de ţări, majoritatea vorbitorilor săi având reşedinţa jiei, curios să audă amănunte despre Timişoara. Mă în Izrael. Deşi nu are statut oficial în nicio ţară, a fost întreabă ce înseamnă proverbul „nu există cal verde recunoscută ca limbă minoritară în Izrael, Turcia şi şi sârb deştept“, auzit pe timpuri acolo. De unde acest Franţa. Fondul său principal de cuvinte, reprezentat deficit de inteligenţă, atribuit sârbilor? – vrea să ştie. în mare parte de cuvinte din vechea spaniolă, posedă Îi explic că, în opinia mea, deşteptăciunea, aici, nu se şi numeroase vocabule din toate vechile limbi roma- referă la coeficientul de inteligenţă propriu-zis, ci la nice din Peninsula Iberică, precum vechea aragoneză, calitatea măsurii, a echilibrului (poate deci la inteli- astur-leoneza, vechea catalană, vechea portugheză genţa emoţională). Sârbul are, în Banat, o reputaţie şi mozarabica. Ea s-a îmbogăţit mereu în continu- de ins prăpăstios, cu reacţii imprevizibile. are, preluând cuvinte din turca otomană, din lim- Melita, mereu de faţă „oriunde este PEN-Clubul“, bile semitice (ebraica, aramaica şi araba), mai ales în după cum declară (mai demult, inclusiv în anul pre- domeniile religios, juridic şi în cel al spiritualităţii, cedent, îi portretiza pe loc pe unii participanţi, acum iar majoritatea cuvintelor referitoare la concepte noi, nu o mai ţin puterile), avea să ne însoţească şi la cina moderne, au fost preluate prin intermediul limbilor de adio, unde a insistat să ne plătească, celor din grup, franceză şi italiană. Într-o măsură mai mică, ladino băuturile, ce nu erau gratuite. Eu nu am luat nimic, a suportat şi influenţa unor limbi locale din Balcani, totul fusese fastuos, ajunsesem la saturaţie. precum greaca, bulgara şi sârbo-croata. Ulterior, Ifigenija m-a informat că Melita are o Zeki ştie mai multe limbi – franceza, engleza, expoziţie retrospectivă la Bezigrajska Galerija din Lju- ladino, turca – şi predă la o universitate din Istan- bljana, că, personal, este uimită de frumuseţea tablo- bul, dar de fapt locuieşte retras în munţi, în Elveţia, urilor ei, de care până acum nu fusese conştientă în alături de soţia lui, pasionată de grădinărit. E cam asemenea grad. Precizează: „deşi era un artist mai trist, i se pare că nu este apreciat la justa valoare în bun decât mulţi bărbaţi din vremea ei, a fost suba- PEN, inclusiv la aceste întâlniri, unde discursurile îi preciată – mereu aceeaşi istorie: fiind o femeie-artist, sunt întrerupte nemilos. Şi-a plătit participarea la i-au trebuit, iată, 50 de ani, ca să se impună. Fiica ei, conferinţă exclusiv „din propriul buzunar“, ne spune Eti Stih, trăieşte în Bolivia şi este un artist de renume – de altfel, în PEN majoritatea membrilor ce călăto- mondial“. resc au o anume dare de mână, ei pot (şi sunt gata În ziua plecării, ne facem bagajul şi ne plimbăm, oricând) să-şi achite contravaloarea taxei de partici- Caius şi cu mine, prin staţiune. Întâi, atraşi de căsu- pare, deloc neglijabilă (aici de 350 euro) şi a trans- ţele pentru păsări expuse la intrare, vizităm un maga- portului. Organizatorii ne dau, în final, câte o sticlă zin de lângă hotel, unde ne întâmpină un tânăr entu- de vin reprezentativ pentru regiunea Bled. ziast, care îşi laudă marfa artistică, rod al talentului O prezenţă deosebită la castel este Melita Vovk, o mamei şi unchiului său. În timp ce mama sa a con- pictoriţă în vârstă, de vreo 87 de ani, nu ştim cum a fecţionat toată ceramica, precum şi numeroase biju- reuşit să urce. Tunsă scurt, şi-a păstrat, lateral, o codiţă terii decupate din vechi discuri de pick-up, unchiului lungă, împletită. Are în mine un trecut glorios, văzut i se datorează tot mobilierul din încăpere şi, desigur, pe viu ca nepoată a proprietăresei marelui hotel Topo- căsuţele pentru păsări, veritabile unicate, fiecare vop- lice, unde veneau dintotdeauna oameni bogaţi, mai site în culori diferite şi dotate cu accesorii originale. ales pentru cure cu ape termale. Iată, dezvăluit, unul Din câte am înţeles, mama sa a făcut şi grafică de carte. din chipurile vechi ale Bledului: o staţiune pentru Băiatul mărturiseşte că a crescut, organic, în cultură. oameni bogaţi, de dinainte de comunism, iar apoi Mai remarcăm nişte funduri de lemn de mare artisti- una pentru protipendada politică sârbă. Primarul citate, fiecare este un unicat. Deşi simple obiecte de exaltă Bledul de odinioară, de dinaintea comunis- menaj, arată ca nişte sculpturi. Din păcate, au preţuri mului, cu bordeluri şi hoteluri scumpe, unde veneau exorbitante (cam 50 de euro bucata). Fără a cumpăra

Eseu HYPERION 163

www.cimec.ro mare lucru, ne retragem, iar Caius îmi arată, în par- ţinut de asemenea aici. Se pare că au mari şanse de cul de lângă lac, o sculptură cu temă şahistă, desco- câştig China şi Olanda. Zarvă. Dintr-un chioşc spe- perită de el cu o zi înainte. Se vede că îl preocupă. O cial amenajat, voci puternice transmit competiţia, cercetăm: este opera sculptorului sloven Janez Baljka, în limba engleză. Întorşi la hotel, găsim o mulţime datând din 2002, când la Bled s-a ţinut a 35-a Olim- impresionantă de japonezi cu ecusoane la gât, cum piadă mondială de şah, şi imortalizează „deschide- am avut şi noi, – o manifestare se încheie, o alta, tot rea Pirc“, creată de şahistul sloven Vasja Pirc, „mare oficială, este pe rol, ca la moară. Îmi pare rău că voi maestru şi teoretician“. Piesele reprezintă personaje părăsi staţiunea şi fiindcă nu voi mai vedea, din loc de la curte cu aspect de animale şi emană o certă neli- în loc, reclame cu prăjitura cremşnit (într-o formă nişte. Iată o operă de artă adevărată, ironică, degajată, elaborată, de zile mari, cu strat de frişcă), numită (în care nu are nimic conformist, inducând, în schimb, Banatul meu natal) şi cremeş sau crempită (crem-pita un scepticism intelectualizat faţă de jocurile puterii. era acolo un cuvânt de provenienţă slavă, probabil Urcăm apoi spre biserica parohială din Bled, unde sârbească). ajungem după ce trecem de câteva străduţe aflate deja La hotel aşteptăm maşina, iar până atunci mănânc la liziera pădurii. Consacrată Sf. Martin, a fost con- o portocală. Nu ştiu unde să arunc cojile, nu văd struită în 1905 în stil neogotic, pe locul unei biserici niciun coş de gunoi. Mă adresez recepţiei, unde un gotice din sec. al XV-lea, şi al unei capele mult mai tânăr mă ascultă atent, după care înşfacă, impetuos vechi, de la anul 1000, după proiectul arhitectului şi cu un gest prefăcut agresiv, însoţit de o mimică fals Friedrich von Schmidt (creatorul primăriei vieneze), spăimoasă de erou din benzile desenate, de un umor cu modificări aduse de arhitectul Josip Vancaš desig- de nedescris, mica mea pungă înţesată de coji porto- nului interior. Majoritatea sculpturilor sunt realizate calii. Mă încredinţez încă o dată ce descuiaţi, eficienţi din marmură de Carrara, de specialistul în restau- şi amuzanţi sunt aceşti sloveni, ce largă înţelegere şi rare Ivan Vurnik din Radovljica, iar frescele le-a pic- adaptabilitate au ei faţă de toate realităţile umane. tat Slavko Pengov între anii 1932 şi 1937 sau 1940 (am Maşina vine la fix, avem o şoferiţă foarte tânără, găsit indicate ambele date). În faţa bisericii există o obosită (se vaită că şofează de dimineaţă, iar acum grădină proiectată de marele architect sloven Jože este ora 17.30; avem zborul la 19.30). La aeroport mer- Plečnok, în anii dinaintea celui de-al Doilea Război gem vioi, fără probleme, iar acolo facem destinşi Mondial. Pereţii bine păstraţi, datând din sec. XIV, check-in-ul şi ajungem, cu compania Adria, la Mün- poartă semnele invaziei turcilor în aceste ţinuturi. chen, de unde luăm un alt avion. În cele din urmă, poposim la un local cu aer popu- Reţin, din zborul cu compania Adria, un răstimp lar, unde luăm un prânz frugal – eu Pomfi, adică o de trecere printre nori. Suntem în puf ceresc, movile farfurie de cartofi prăjiţi, asezonaţi cu ketchup, iar de câlţi se înalţă în jurul nostru, îmi place nespus. Caius un soi de sandviş cu vreo şapte mititei, având Nu-mi închipui un relief mai frumos. Compania Luf- un gust, din câte mi-a spus, cu totul diferit de micii thansa, care ne preia apoi, are un avion uriaş şi înso- noştri, cu care se asemănau doar formal. Ne plim- ţitori de zbor foarte amabili, îndeosebi un domn băm apoi, până la ora plecării, pe malul lacului, fără înalt, extrem de priceput în a ajuta, prompt şi înde- să ajungem prea departe. Poposiţi pe o bancă în aer mânatic, un copilaş venit de la o olimpiadă interna- liber, discutăm, în regim involuntar comic, despre ţională şi căruia îi este rău. Observ ce rapid şi artis- zgomotul din camere. Caius obiectează că a avut în tic toarnă apa, lichidele, în general, în paharele de camere unul permanent, eu mă mir, nu am avut niciu- plastic, dar şi cu câtă bunătate se adresează copilului nul. El precizează că, de-a lungul permanentelor repa- suferind. Omul sfinţeşte locul, iată un proverb confir- raţii întreprinse chiar la ora şederii noastre în hotel, mat. Are un nume de familie compus din două părţi, operaţiunile constructorilor se auzeau la fereastra unite cu liniuţă. Din păcate nu-l pot vedea pe înde- camerei lui în mod agasant. La mine, la etajul cinci, lete, pe ecusonul aflat şi el în mişcare odată cu pose- nu ajunseseră! Apoi obiectează că, în permanenţă, sorul său veşnic grăbit, ca să-l reţin. În genere, înso- ceva răsunase (ritmic, sâcâitor) în cameră, poate de ţitorii de zbor sunt plaţi. la aparatul de condiţionare a aerului. La mine, nici La Otopeni, în toiul nopţii, o mulţime de oameni vorbă. În trecere, aminteşte şi de ventilatorul declan- aşteaptă la sosire. Toţi cu ochii ţintă spre rude sau pri- şat automat la intrarea în baie, ca şi când ar fi fost un eteni. Luăm maşina 873 până în Piaţa Unirii, unde aş utilaj de tortură de la sine înţeles. Îi spun că la mine fi vrut să facem joncţiunea cu autobuzul N110, care, acest amănunt constructiv, binecunoscut din şede- din păcate, este programat doar peste o oră şi jumă- rea în alte hoteluri, nu existase. Mă priveşte cu o sim- tate. Apelăm, în aceste condiţii, la un taxi, care îl lasă patică invidie admirativă, nostalgică, oftând adânc. pe Caius mai repede, iar pe mine mă duce până la blo- Pe drumul de întoarcere spre hotel, observăm cul meu, unde, în cămăruţă, o lumină străluceşte şi că Bledul îşi reia forma eternă de gazdă primitoare: Iepurică, o persoană misterioasă şi cuminte, aşteaptă acum aici e fierbere mare printre pasionaţii de com- credincios. Iar valurile lumii se ogoiesc şi se opresc, petiţii pe apă, întrucât, cum am amintit mai sus, pe ca un fascicul, în inima sa oceanică, spre a se pierde Lacul Bled se desfăşoară prima regată din 2015 a Cam- în ea, precum şi această relatare care s-a vrut deopo- pionatului Internaţional de Canotaj, sub egida Fede- trivă o meditaţie asupra scrisului şi a istoriei. Aici mi raţiei Mondiale de Canotaj, cu participarea a 34 de se termină voiajul. naţiuni. Competiţiile din 1966, 1979, 1989 şi 2011 s-au

164 HYPERION Eseu

www.cimec.ro Mircea PLATON Vechea şi noua republică Dreptei americane îi place să reamintească replica îndreptat. Noua republică e cu noi, fie că vrem, fie lui Benjamin Franklin. Întrebat de un cetăţean nerăb- că nu. E panaceul, leacul tovărăşesc (nu băbesc!) al dător să afle care a fost rezultatul dezbaterilor Con- tuturor neputinţelor noastre. venţiei Constituţionale din 1787: „Ei, doctore, cu ce Nu ni se cere, pentru a izbuti, nimic altceva decât să ne-am ales?“, Franklin ar fi răspuns: „Cu o republică, ne ţinem cu dinţii de actuala republică, justificată de dacă sunteţi în stare să o menţineţi.“ Dreptei ameri- sofişti de duzină în numele „valorilor civic-liberale“. Dcane îi place să citeze episodul pentru a le reaminti Dar oamenii care invocă „with forked tongue“, celor de stânga că „Părinţii fondatori“ nu au vrut o cu limba despicată în engleză şi română, valorile democraţie, adică domnia poporului, ci o republică, civic-liberale sunt de soiul celor care compromit adică domnia legii. Indiferent de controversele ame- orice: şi-au bătut joc de „clasa muncitoare“ în comu- ricane privitoare la acest subiect, e important să reţi- nism, şi îsi bat joc de naţiunea română în democra- nem că nici democraţia, şi nici republica nu au fost ţie. Şi asta pentru că activiştii de ieri şi de azi se tem niciodată intenţionate de „Părinţii fondatori“ ame- de popor, de oameni, de adevărul simplu al români- ricani drept o soluţie, ci drept un rezultat. Franklin lor cumsecade sau doar necăjiţi. Am trăit în demo- nu a spus că republica se va autoperpetua, ci a pre- craţia şi azi trăim în republica activiştilor. A aren- cizat că existenţa ei va depinde de capacitatea cetă- daşilor. A celor care vor, care pot sau care visează să ţenilor de a o întretine, de a o face să funcţioneze. „pună biciul“ pe noi.1 În mâinile acestor oameni, şi În România, lucrurile au stat taman invers. Şi democraţia şi republica nu sunt decât un tip de cnut. „democraţia populară“ şi „noua republică“ s-au vrut De aceea nu le pasă dacă putem sau nu să ne permi- construite fără asentimentul real şi fără participarea tem „republica“ lor, „democraţia“ lor, minciuna lor. cu drepturi egale a naţiunii. Democraţia populară Republica, adică domnia legii, e fie perpetuarea s-a vrut instaurată fără elitele, fie ele politice, meşte- unei rânduieli, fie instaurarea unei rânduieli. E fie o şugăreşti, ţărăneşti, bisericeşti sau intelectuale, care lege pe care ai moştenit-o, fie o lege pe care intenţio- întregesc naţiunea. Noua republică, de după 1989, nezi să o laşi moştenire. În ambele cazuri e implicată s-a vrut edificată fără popor, doar pe bază de „piaţă“, naţiunea. În ambele cazuri e vorba de domnia majo- de „consumatori“ şi de „elită“ de dumping, de mini- rităţii, nu sincronice, ci diacronice, a majorităţii isto- garhi intelectuali experţi în marketingul ideilor şi în rice, confirmate de timp. Numesc această majoritate manipularea semnelor. Părinţii noştri vitregi fonda- diacronică „naţiune“ şi o deosebesc de majoritatea tori nu ne-au întrebat dacă ne putem îngadui o repu- sincronă a gloatei, a maselor alienate de o „elită“ poli- blică. Ne-au băgat-o pe gât. Mai mult decât atât, ne-au tică şi de un complex mediatic urmărind doar profi- băgat-o pe gât spunându-ne că e unica noastră sal- tul (politic sau economic) imediat. În acest sens, sus- vare de la neputinţele noastre. În termeni mai popu- ţin democraţia nu ca soluţie abstract universală, ci lari, dar şi mai de elită în acelaşi timp, pentru că mă doar ca măsură specifică a virtuţii noastre. folosesc de cuvintele rafinatului intelectual Horia Roman Ptapievici, noi, românii, am fost toată isto- (Endnotes) ria noastră nişte creaturi cu inima ca un cur şi de o 1 „România are înca nevoie de biciul extern consistenţă ca a fecalei doar pentru că am avut întot- pentru a putea progresa“ (Dan Tăpălagă, „Criză şi deauna Domni în fruntea ţării. Îndata ce am trecut patriotism“, 1 decembrie 2011, www.hotnews.ro/ de la Domni la tovarăşi, precum cei care au dat naş- stiri-opinii-10835532-criza-patriotism.htm). tere, crescut şi educat actuala „elită“, lucrurile s-au

Eseu HYPERION 165

www.cimec.ro Magda URSACHE O lege liberticidă „Morţii noştri, scumpii noştri morţi, ne politiceşte poziţia contra acelui sentiment al patriei, îndeamnă să luptăm, spre a nu lăsa ca jertfa lor să neasemuit pentru Mircea Eliade, dar considerat de fi fost zadarnică. Ei au dat viaţa lor. Dar pentru ca „recenţi“ învechit, perimat, obsolet (tautologii, dar viaţa aceasta să fie fructificată în viitor, e aşteptată le las aşa), de dispreţuit? munca noastră“. Vă mai amintiţi de istoricul Sorin Mitu şi de „mitu- Vasile Pârvan, Memoriale, Cultura Naţională, rile“ lui schimbând accentele de interes, în manua- Bucureşti, 1923. lul şcolar, pe buzele senzuale ale lui Decebal ori Tra- „Cine nu ia în considerare trecutul, n-are nevoie ian, că nu mai ştiu care? S-a ajuns la patul fierbinte nici de viitor. Trăieşte exclusiv, în prezent. Prezen- al voievozilor. Ştefan cel Mare a fost declarat, după tul ca un timp orb(itor)…“ o cercetare îndelungată pesemne, cel mai desfrâ- Gheorghe Grigurcu, Jurnal, Eikon, 2015. nat voievod român. Vasile Lupu? Un desfrânat şi el. Faptele de ruşine ale domnitorilor sunt minuţios Nu mai avem nevoie de trecut? Nu ni-l apărăm? Nu comentate: Ştefăniţă Vodă, bisexual, ar fi fost maes- vrem să ni-l apărăm? Atacul la marile personalităţi tru în „curvii“; Radu cel Frumos – concubinul sulta- modelatoare, la marile repere înseamnă tot atâtea nului Mahomed al II-lea; Petru Rareş? Pom înflorit atacuri la substanţa noastră etnică. Vrem să-l reabi- pe-afară, lac împuţit pe dinăuntru. Spusele unui cro- lităm pe Ceauşescu cu „ctitoriile“ lui, îl plângem cu nicar din tabăra adversă (Miron Costin despre Vasile Nlacrimi de lemn, în limbă de lemn, dar Mircea Vul- Lupu; Dimitrie Cantemir despre Petru Rareş) sunt cănescu, martirul, rămâne sub sentinţa „criminal des citate, fără precizările necesare. Şi nu mă inte- de război“; Valeriu Gafencu, „sfântul închisorilor“, resează, din opera lui Cantemir, pasajul mult pus care i-a salvat viaţa pastorului Wurmbrandt cu pre- în valoare că sultanul Ibrahim a cerut să i se con- ţul vieţii lui, nu-i canonizat. Nici Arsenie Boca. Bus- fecţioneze din aur un vagin de vacă, folosit la fel ca tul lui Corneliu Coposu din curtea primului sediu al pantoful Cenuşăresei, spre a-şi găsi aleasa potrivită. PNŢCD-ului ieşean a dispărut: clădire retrocedată. Istorici de ultimă oră contabilizează nebunii, Ion Gavrilă Ogoranu era, în 2000, tot condamnat beţii, legături bolnăvicioase. Istorie la TV? Iată o la moarte, din care cauză i-a fost respins un împru- temă discutată: în 1716, Mavrocordat avea douăzeci mut bancar. Paul Goma, azilant politic în Franţa din de ţiitoare. Câtă precizie! Ce contează Unirea (mult decembrie ’77, continuă să fie şi acum azilant politic, controversată, de la 1600), când Mihai s-a iubit şi cu iar torţionarul său, Constantin Istrate, a murit nede- Stanca (soţie) şi cu Velica, şi cu Zamfira, şi cu Maria ranjat în pătucul din comuna Peciu Nou, la 88 de ani. Christierna… Pomelnicul se lărgeşte cu Tudora din De ani răi încoace, asistăm la slăbirea conştiinţei Târgşor, care i-a dăruit-o pe Marula ş.a.m.d. etnice. Insistent, intens, continuu. În Raportul final, O descoperire din Arhivele Naţionale Iaşi? Car- greutatea n-a căzut, cum ar fi fost firesc, pe asasinii neţelul lui Kogălniceanu despre isprăvi eroticeşti deţinuţilor politici din crudul, cumplitul, sălbati- „prin bordeluri, la braţ cu Cuza“. Când nu-i decla- cul obsedant deceniu, ci pe demagogia cântăreţi- rat antisemit, acest mare bărbat politic al Româ- lor de curte ceauşistă. De ce? Pentru că ar fi corectă

166 HYPERION Eseu

www.cimec.ro niei e declarat imoral: ar fi avut 700 de amante, pe Europa cu subtitrare arabă? E-n trend, ni l-a ară- numărate bob cu bob. tat Angela Merkel. Dispare în UE tradiţia noastră? Aşa vă place istoria? Mie, una, nu. Joaca de-a Dacă-i mică, să piară, nu-i nici o pagubă, doar sun- istoria e păguboasă, ca şi ideea că ar fi cea mai fru- tem o „ţară de rang inferior“. moasă poveste, adică ficţiune. Vorba etnosofului: Am ajuns iarăşi la ideologic? Petru Ursache crede „frumoasă poveste, mare minciună!“. că da: „când istoria cade în politic“, se produce aba- Ion Cristoiu, tot pe micul ecran, vrea exclusiv terea, devierea de la adevăr. În liceu, a fost forţat să (cuvântul îi aparţine) o istorie alcătuită din eşe- înveţe după Manualul unic de istorie a RPR, de Mihai curi, înfrângeri, insuccese pe câmpul de bătălie. Ce Roller (zis şi Controller), scos în 1947. Şi a durat mult Posada, ce Baia, ce Mărăşeşti? Turtucaia şi Stalingrad, până ce s-a mai spart gheaţa ideologică rolleristă. Acu- coşmarul de la Cotu Donului, asta ne-ar caracteriza, zat de C. Daicoviciu, A. Oţetea şi Barbu Câmpina de pe noi, românii. „orientare antinaţională“ şi plagiat (în memoriul Ar mai fi de scris şi o istorie a comploturilor, a către Dej), prietenul lui Leonte Răutu, Roller (zis şi înjunghierilor şi decapitărilor între fraţi; a trădă- Rolea) a ieşit greu din scenă. Petru Ursache, martor rilor şi a ochilor scoşi (à propos, se aduce vorba în la impunerea falsului în istorie, în interviul luat de exces despre domnitorii cu handicap fizic: Petru Alexandru Ovidiu Vintilă în „Bucovina literară“, nr. Şchiopul, Bogdan cel orb, Iuga Ologul; despre cel 7-8, din iulie-august 2012, povesteşte: mare, cel bun, cel viteaz, cât mai puţin). Trebuie „Începutul se datorează lui Mihai Roller, cu «isto- musai ştiut (prin tabloide) că lui Iliaş I, fiul lui Ale- ria» sa. Lansarea volumului la Iaşi s-a făcut în forţă, xandru cel Bun, i-a scos ochii fratele său, care a fost în aula Bibliotecii de la Fundaţie (Ferdinand, nota ucis de Roman al doilea, fiul lui Iliaş I. Tatăl lui Şte- mea, Magda U.): asistenţă aleasă după criterii poli- fan cel Mare, Bogdan al II-lea, a fost decapitat, la o tice, iar clădirea – înconjurată de armată. Osipov (de nuntă din Reuseni – Suceava, de Petru Aron, frate la care deţin informaţia), fost luptător pe frontul vitreg, omorât tot prin decapitare de răzbunătorul din răsărit, aflat atunci în sală, s-a ridicat şi a spus Ştefan cel Mare. câteva fraze în dezacord. Imediat poliţiştii au sărit pe Şi-n tot acest timp, trecem cu buldozerul peste el (era student la Facultatea de Istorie), punându-i situri arheologice. S-a dus şi parte din „Piscul Cră- cătuşe şi ducându-l direct la închisoarea Galata. sani“, unde ar fi fost cetatea regelui dac Dromichete. Mişcarea strategică era bine calculată: dacă la o Cui să-i pese? Vasile Pârvan e mort. primă lansare se proceda cu precauţie iar la nevoie În 2007, Stejărel Olaru spunea mâhnit că în Trans- în forţă, era de aşteptat ca următoarele ediţii să se nistria un cimitir al soldaţilor români fusese nive- desfăşoare în condiţii mai potolite, fără incidente. lat şi transformat în cimitir al soldaţilor sovietici: Cu timpul, spiritul începe să lâncezească, interesul „Nici n-au fost exhumaţi“. Întreb: au protestat guver- pentru adevăr scade, în schimb minciuna devine şi nanţii? Spre ruşinea autorităţilor noastre, nu s-au mai activă. Tocmai de aceea se cuvine şi trebuie spus găsit bani pentru un cimitir al celor căzuţi în răz- corect şi documentat ce şi cum a fost, ce s-a întâm- boiul antisovietic. Au înjghebat unul ruşii, la Vol- plat în deceniile postbelice, filă cu filă, prin institu- vograd, fost Stalingrad. ţii abilitate şi personalităţi competente, repetat şi După părerea mea, nu numai nepăsarea auto- sistematic, nu la întâmplare, amatoristic“. rităţilor (şi-i mai mult decât evident acest dezinte- Adaos: postsocialist, fostul deţinut politic Osipov res dacă se distruge încet casa Iuliu Maniu, dacă se (i-am văzut urmele lanţurilor intrate-n carne) a vrut scoate la licitaţie conacul Brătienilor de la Florica să ridice, pe proprietatea sa din str. Dumbrava Roşie, etc. etc.), dar e vinovată şi propaganda anti-martiri, o capelă în memoria sfinţilor şi martirilor închiso- anti-eroi tragici, în care excelează fiii agenţilor de rilor. Moştenitorii n-au mai dorit-o. Au dărâmat ce bolşevizare a ţării. Şi propaganda prinde, de vreme se construise şi au ridicat vilă făloasă. ce mulţi douămiişti declară: nu mai servim istori- Istoria e memorie? Da, dar a cui? A lui Roller sau oare despre eroi, slavă şi morminte. a lui Gh. I. Brătianu? A lui Pârvan, a lui Iorga, a Giu- Pe timpuri, sper apuse (deşi baba Vanga progno- reştilor sau a politrucilor ceauşişti? A lui Ioan Aurel zează revenirea comunismului în forţă, la 2076, că Pop sau a lui Mihai Răzvan Ungureanu? În 2005, lumea va fi din nou condusă de comunişti), această ministrul nostru de externe i-a sugerat ambasado- opoziţie faţă de interesul etnic s-a numit internaţi- rului României în Federaţia Rusă să nu continue onalism proletar. De la tanc la think thank nu-i, une- discuţia despre tezaur. Răspunde M.R.U. la între- ori, decât un pas. barea de ce? Ni se scurtează memoria istorică, se ironizează Crimele abominabile nu s-au prescris, dar nu istoria noastră tragică, sentimentul soartei potriv- se doreşte reluarea necesarului proces al comu- nice, al nedreptăţilor tratatelor etc. Doar Stalin spu- nismului. Elita românească a fost torturată şi deci- nea că „tratatele sunt semnate pentru a fi încălcate“. mată; după procese trucate, s-a executat un masa- Destui condeieri (chef Cioflâncă e unul) ne învaţă cru drăcesc. Lideri ai partidelor istorice, generali cum să râdem de „obsesiile naţionale“. Şi-i umflă de armată, oameni ai Bisericii, funcţionari superi- râsul când aud de conştiinţă etnică, conform poli- ori, filosofi, scriitori, ziarişti au devenit „criminali ticii corectitudinii ideologice. Ce dacă vom scrie de război“. Au căzut, din prima linie de sacrificiu, Mir-

Eseu HYPERION 167

www.cimec.ro cea Vulcănescu (în august ’44, rezerva de stat era de Ce dacă profesorii de istorie au semnat Memoran- 49 de vagoane de aur), Iuliu Maniu, Gh.I. Brătianu, dumul de la Neamţ (10-12 sept.2015), ca istoria să se Daniil Sandu Tudor, Anton Golopenţia,… Au fost facă la clasele V-XII, timp de 2-3 ore şi să se respecte zvârliţi după gratii şi n-au mai ieşit. Un exemplu din cronologia, că de-aia e istorie? Brambureala asta Basarabia necunoscută de Iurie Colesnic? Sociologul cronologică îi va face pe elevi să creadă că Tatulici Petru V. Ştefănucă, din şcoala Dimitrie Gusti, a fost e descălecătorul şi că Andreea Esca e Ana Ipătescu. condamnat de un tribunal bolşeo-comunist, trimis Tov. Brucan, mâna grea a „Scânteii“, o să le apară ca într-un lagăr din Republica Tătară, unde a sfârşit, în profetul neamului, un soi de Moise, că tot ne-a pre- 1942. Capete de acuzare: agent al românismului şi vestit gura lui grea răul de 20 de ani. al imperialismului, fascist, antisemit. E de datoria noastră civică să le repetăm tineri- S-a rezistat prin credinţă la martiriu. În memo- lor că avem personalităţi morale exemplare. Solu- riile intitulate Aiud însângerat, publicate de editura ţia nu-i tăcerea (lui Iohannis). E necesar să consti- Conta în 2010 (ed. a 4-a, definitivă), Grigore Caraza tuim o Ligă, Liga contra tăcerii, după modelul Deme- a consemnat că la Aiud, între 1949 şi 50, au murit de tru (Dem.) I. Dobrescu, al 51-lea primar general al foame 625 de inşi, care au fost duşi în Râpa Robilor. Capitalei (1930-34). Dacă ne-am cunoaşte istoria, „Să nu uitaţi pentru ce am murit“, par a striga cei n-am putea fi atât de uşor manipulaţi. Autocunoaş- cu vocaţia eroismului şi a sfinţeniei, umiliţi şi acum terea etnică e necesară ca aerul. Dacă ne menţinem prin liberticida lege 217/2015. Jurnalele de închisoare identitatea, existăm. Dacă nu, nu. ale oamenilor împovăraţi cu ani de puşcărie doar Mi-a fost dat, nu demult, să-l aud pe un cântă- pentru că istoria îşi ieşise din minţi, aşa cum scrie reţ de muzică uşoară, exprimându-şi dorinţa: „aş Petru Ursache comentând dialogul lui Adrian Alui vrea nişte gulaguri, nişte tabere“. Asta ştie el despre Gheorghe cu părintele Iustin Pârvu, ar fi trebuit să GULAG, că-i o tabără pentru chitarişti? Nu s-a cân- stea la baza procesului comunismului,pentru des- tat, cu foc, după ’89, „ţara te vrea prost“? Mai exact, coperirea adevărului istoric. Jurnale şi scrieri memo- neinformat privind adevărata noastră istorie tragică: rialistice, semnate de Ioan Ianolide, Dumitru Bacu, rezistenţa anticomunistă din munţi, experimentul Nicolae Mărgineanu, Nistor Chioreanu, Grigore Piteşti, Canalul, revolta de la Braşov… Dumitrescu, Marcel Petrişor, N. Steinhardt, Oana O să-i dau băiatului un exemplu (din miile posi- Orlea, Florin Constantin Pavlovici… bile) de Gulag. Aflat în fruntea Grupului de cavalerie Nu ne-am săturat de gândire captivă, de învăţă- 25, de la Rădăuţi, Ion Tobă a salvat Putna de Armata mânt ideologic dacă permitem să ni se rescrie tre- Roşie, în 1940, după ultimatum. „Vecina şi prietena“ cutul, dar şi viitorul? De unde să extragem sensul voise ca Putna să intre în componenţa URSS. Şi Ion existenţei, dacă nu din jertfa înaintaşilor? Crede şi Tobă a fost trimis, în 1948, după un proces-marionetă, nu cerceta? Ba nu. Avem voie să credem şi să cerce- tăm. Cine spunea despre istorie că se scrie pe tăce- în Siberia, vreme de 16 ani. rea morţilor? N-aş mai vrea să fie aşa. Cât despre „politicul deşănţat dementocra- Apud adevărul.ro-24 dec.2015, scriitorul şi profe- tic românesc“, aşa cum îl numeşte antropologul sorul de istorie din Focşani, Florinel Agafiţei, a tri- Bogdan-Călin Georgescu, autor al unei cărţi nedrept mis la Ministerul Educaţiei un protest privind pro- de puţin comentate, Încercări de hermeneutică antro- punerea ca disciplinei Istorie să i se consacre o oră pologică asupra ritualurilor religios-creştine, Eikon, pe săptămână pentru clasele V-VIII. Are dreptate: 2014, corect-politicul acesta are bătaie lungă. Să asta înseamnă „început de etnocid cultural în Româ- resuscităm morala politicienilor actuali? Mă tem că nia contemporană. Măsuri ce se vor a fi luate împo- e moartă, deces declarat. Marii bărbaţi de stat s-au triva poporului român, pe care nici regimul lui Cea- devotat, acţiune necunoscută politicienilor. Avem uşescu nu le-a luat“. Ceaşcă a încercat un etnocid un Mircea Vulcănescu, un Ţuţea, un Ion Petrovici, biologic prin cei trei F – foame, frig, frică; acum se un Gusti, care să se devoteze? Îi numără cineva, ca urmăreşte prin astfel de măsuri (nesăbuite sau cu Take Ionescu la 1920, pe românii trăitori dincolo sistemă?) distrugerea identităţii etnice. de frontiera estică? 600.000 atunci, acum câţi, câte „Acţiunea «coliva», cum numeşte F. Agafiţei siste- milioane? Dar am putea măcar să-i forţăm pe aceşti mul educaţional, îi vrea pe elevi neinformaţi. Să scoţi politicieni cu conştiinţă naţională distorsionată de din şcoală limba latină, să nu mai ştii de Şcoala Arde- vreme ce au formulat, aprobat, promulgat liberticida leană şi de lupta pentru afirmarea latinităţii (ca să lege 217, să spună ca la doctor: 33! Mă refer la Con- ne declarăm „slavi romanizaţi“?) este mai mult decât stituţia României, articolul 33, care am bănuiala că o crimă, este o greşeală, cum spunea francezul acela le rămâne necunoscut. Citez: „Statul trebuie să asi- teribil. Jertfa lui Şincai, cu desaga-n spate, târând gure păstrarea identităţii spirituale (subl. îmi apar- Chronicile Românilor (prima ediţie, Buda, 1808) a ţine), sprijinirea culturii naţionale, stimularea arte- intrat în neştiinţă. Cenzorul austriac scrisese pe mar- lor, protejarea şi conservarea moştenirii culturale, ginea manuscrisului: opus igne, auctor patibula dig- dezvoltarea creativităţii contemporane, promovarea nus (opera în foc, autorul merită spânzurat). Noii valorilor culturale şi artistice ale României în lume“. cenzori, care mizează pe amnezie, dar şi pe atonie, Aşadar: Dacă vreţi să fiţi bărbaţi politici, nu poli- pe inerţie etică, îl elimină din cartea de română. ticieni, spuneţi 33!

168 HYPERION Eseu

www.cimec.ro Veaceslav DOLGOV Nebunul întru Hristos (iurodivîi) în imaginarul lingvistic rusesc În mod tradiţional, se consideră că una dintre trăsătu- cări, îi sileşte pe nebunii pentru Hristos să treacă, perio- rile specifice ale tipului naţional rus este ataşamentul dic, în ilegalitate. Fenomenul se răspîndeşte în secolul puternic faţă de tradiţiile religioase, iar unul din feno- al XI-lea în oraşele bizantine. În mare parte, graţie cul- menele cele mai remarcabile şi mai reprezentative ale tului lui Simeon din Emesa şi a lui Andrei Salos, tipul de culturii ruse este iurodstvo „nebunia pentru Hristos“, comportament specific nebunilor pentru Hristos a deve- concept central al imaginii lingvistice ruse a lumii, care nit cunoscut publicului larg. Treptat, genul acesta de Ise integrează macroconceptului sfinţenie şi determină asceză îşi pierde autonomia (ultimele menţiuni des- nu numai particularităţile pur dogmatice ale confesi- pre nebunii pentru Hristos bizantini datează cu seco- unii, ci şi lingvocultura în general. lul al XIV-lea). Acest fenomen religios a apărut, după cum se ştie, În procesul de evoluţie, nebunul pentru Hristos bizan- în Imperiul Bizantin, cu originea probabilă în Egip- tin, potrivit informaţiilor fixate în tradiţia scrisă, a tul secolului al IV-lea d. Hr. În Istoria bisericească a lui căpătat un şir de trăsături definitorii: neacceptarea Evagrie Scolasticul, în care sînt prezentate diferite de către mediul social a sfinţeniei ascetului, fapt care forme ale vieţii mînăstireşti, se acordă atenţie şi nebu- rezulta într-un comportament deseori violent a aces- nilor pentru Hristos. Descrierea acestora ne permite să tuia în raport cu restul societăţii, accentuînd martira- identificăm trăsăturile primilor nebuni pentru Hristos: jul; atitudine provocatoare, ce friza uneori blasfemia; virtutea, înţelepciunea, seninătatea (înfrînarea tutu- darul premoniţiei. ror patimilor), ascetismul, „situarea în afara lumii“ (un Anume în această formă, constituită deja, Rusia alt sistem de valori şi legi declarate, în mod clar opuse creştinată, care preluase conceptul de bază al creşti- celor „lumeşti“) şi comportamentul neobişnuit, dictat nismului – sfinţenia – în contextul întregului sistem de de detaşare, slujirea celorlalţi, camuflarea actului eroic repere axiologice şi postulate etico-morale, filosofice sub masca nebuniei. şi concepţia despre lume a ortodoxiei, „a împrumu- Prigoniţi de Biserica Ortodoxă, nebunii pentru Hristos tat“ fenomenul nebun pentru Hristos. Parcurgînd, esen- se mută în Siria, apoi în Asia Mică, pentru ca, în cele ţialmente, toate etapele de evoluţie a nebuniei pentru din urmă, să-şi stabilească centrul în Constantinopol. Hristos în versiunea ei bizantină, fenomenul s-a dez- În perioada de înflorire a nebuniei pentru Hristos în ver- voltat cu o amploare fără precedent în contextul isto- siunea ei bizantină, de la sfîrşitul secolului al V-lea pînă ric şi cultural rus. la începutul secolului al VII-lea, aceasta se extinde peste La început (pentru o perioadă de timp la fel de zidurile mănăstirii, ajungînd în oraşe, unde devine feno- scurtă ca şi în Orientul creştin), nebunia pentru Hristos men marcant al vieţii culturale şi sociale din marele în Rusia, ca şi în Bizant, a fost legată de mediul monas- imperiu. Atitudinea ambiguă a Bisericii, manifestată tic. Primul iurodivîi rus trebuie considerat călugărul prin persecuţii, prin condamnarea oficială a nebuniei Lavrei Kiev-Pecersk Isachie Zăvorîtul, decedat în 1090. pentru Hristos, precum şi cuceririle arabe, în urma cărora Începînd cu secolul al XIV-lea, pe vremea cînd în Bizanţ au fost pierdute centrele tradiţionale ale acestei miş- acest tip de asceză era în declin, iurodstvo se deplasase

Eseu HYPERION 169

www.cimec.ro în nord-vestul Rusiei, intrînd într-o fază de largă răs- fixat notele conceptuale esenţiale. Sensul conceptului pîndire şi de afirmare, ce se încheie, potrivit majorită- care se află la baza etimonului „оуродъ“ face referinţă ţii cercetătorilor, în veacul al XVII-lea. Fenomenul rus la chipul unui om ce „arată, de la naştere, altfel decît iurodstvo atinge apogeul în secolul al XVI-lea. ceilalţi, pe acest motiv fiind respins de oameni“. Dez- Atitudinea faţă de nebunii pentru Hristos, atît a Bise- voltarea ulterioară a etimonului şi a derivatelor sale ricii, cît şi a puterii, în Rusia, era la fel de complicată este legată de actualizarea unor note conceptuale ca şi contradictorie ca în Bizanţ. De exemplu, patriarhul „debilitate mentală“ şi „debilitate fizică“. Nikon emisese un şir de directive, printre care erau Începînd cu secolul al XVII-lea, prin iurodivîi este interdicţia de a zugrăvi pe icoane chipurile nebunilor desemnat anume „sfîntul“, cel care era nevoit să se pentru Hristos şi interdicţia de acces a acestora în lăca- ascundă sub masca nebunului din considerente cît se şele sfinte. Nu-şi camuflau atitudinea negativă nici poate de cuvioase, iar prin cuvîntul originar „урод“ – suveranii, de pildă, Petru I sau Ecaterina II, care porun- persoana cu handicap înnăscut. Totuşi memoria etimo- cise denunţarea şi arestarea celor suspectaţi de iurod- nului, reflectînd notele conceptuale ale debilităţii, han- stvo. Dovadă a atitudinii puterii seculare faţă de iuro- dicapului, rămîne intactă pînă în prezent, drept dovadă divîie este şi înfiinţarea unor aziluri pentru nebuni, în serveşte discursul religios-bisericesc şi contextul gene- care erau plasaţi asceţii. Cu toate acestea, chiar şi cele rat de literatura hagiografică. Astfel, în Viaţa nebunu- mai radicale metode de luptă cu sfinţii nebuni pentru lui pentru Hristos Nichita, se spune: „благодать Божiя, Hristos nu au putut dezrădăcina tradiţia respectivă în если восхощетъ, дйственна и въ немощахъ“ („harul Rusia. Supravieţuind mai multor valuri de prigoniri, lui Dumnezeu lucrează, dacă vrei, şi în neputincioşi“)[1]. iurodstvo era, în secolul al XIX-lea, în pragul unui fel de În conştiinţa comună, şi azi, persistă părerea că Cel de Renaştere, care s-a produs apoi, la începutul secolului Sus îi dă deseori calicului „harul cu carul“ („на худшем al XX-lea, avînd, de atunci, un rol important în viaţa почиет божья благодать“), iar debilitatea fizică este creştinilor din Rusia, dar şi în cultura rusă, în general. percepută de popor ca semn divin. În procesul de evoluţie a fenomenului iurodstvo în Structura semantică complexă a conceptului este Rusia, ascetismul a cedat locul angajării sociale (e de relevată de cîmpul lexico-semantic, în particular de remarcat că nebunii pentru Hristos bizantini nu numai microsistemul relaţiilor paradigmatice. Sinonimele că nu-i demascau pe puternicii zilei, ci, dimpotrivă, numelui iurodivîi, utilizate în perioadele antică şi medi- încercau să se detaşeze de viaţa social-politică), fapt evală în varianta „оуродъ“ şi în derivatele sale, reflectînd care a generat o atitudine respectuoasă a poporului anumite caracteristici (comportamentale şi „interne“: faţă de iurodivîie. Sub influenţa unor factori sociali şi calităţile intelectuale, starea mentală, trăsăturile de istorici obiectivi, nebunul pentru Hristos rus va căpăta, caracter), în ciuda proceselor transformaţionale din de acum încolo, încă o caracteristică specifică – de pro- planul semantic (de regulă, enantiosemia), posedă şi povăduitor al Cuvîntului lui Dumnezeu. în prezent note conceptuale esenţiale. Cuvintele cu Sub aspect etnolingvistic, trăsătura cea mai rele- morfemele radicale похаб-, блажен-, буй- se folosesc vantă a conceptului nebun pentru Hristos este specifici- şi azi în limba rusă, deşi semnificaţia lor s-a modi- tatea etnică, determinată de persistenţa istorică şi cul- ficat. La etapa actuală, cuvîntul „буйный“ înseamnă turală particulară a fenomenului în Rusia, de relaţia sa „smintit, periculos pentru cei din preajmă“, pe cînd strînsă cu psihologia naţională. lexemul „блаженный“ actualizează două semnifica- Compararea semnificaţiilor pe care le comportă semnificatul conceptual în limbile slave înrudite şi în ţii: fie desemnează unul din gradele de sfinţenie, fie o limba engleză denotă, pe de o parte, coincidenţa unor formă de nebunie inofensivă. Cuvîntul „блаженненький“ note conceptuale (cu limba ucraineană), iar pe de altă înseamnă „cel care rîde ca un prost şi ca un alienat“; în parte, absenţa sau redistribuirea acestora. Astfel, în lim- sfîrşit, cuvîntul „похабный“ înseamnă „scabros“, „inde- bile slave de vest (de exemplu, în poloneză şi în cehă), cent“ şi nu are nicio legătură semantică cu „nebunia“. nota nucleară – sfînt – este atenuată, dar sînt actuali- Cuvintele evidenţiate mai sus diferă ca sens, dar sem- zate note atît de specifice pentru conştiinţa comună, nificaţiile lor s-au intersectat în cuvîntul poliseman- precum „sărac cu duhul“, „prostuţ“, „smintit“, „netot“, tic „iurodivîi“, care, prin esenţa sa, trimite la o per- „ieşit din minţi“, „nebun de legat“, „maniac“, „posedat“. soană care „e fie nebună, fie nu, fie liniştită, fie zbuciu- În limba engleză, exprimarea notelor „sfînt“, „dum- mat, fie sfîntă, fie neruşinată, dar mai exact – e şi una, [2] nezeiesc“, „hristic“/ „pentru Hristos“ se face prin lexe- şi alta, şi a treia împreună“ . Purtătorii contemporani mele „Holy“, „God’s“, „Christ“, iar structura semantică a ai limbii utilizează, în calitate de sinonime ale cuvîn- cuvîntului „fool“ cuprinde variantele lexico-semantice tului iurodivîi, lexemele юрод „urît“, блаженный „bla- „idiot“, „prost“, „bufon“ şi chiar „entuziast“, „exaltat“. jin“, блаженненький „dus pe apa Sîmbetei“, юродивец, Sub aspect istorico-etimologic se poate constata că божий (христов) человек „nebun pentru Hristos“ etc. notele motivaţionale, care formează nucleul semnifi- Sub aspect noţional, examinînd datele excerptate caţiei conceptului iurodivîi, sînt reflectate în totalitate din literatura religioasă, conchidem că trebuie să adă- în definiţia lexicografică a lexemului în dicţionarele ugăm, la notele evidenţiate mai sus („om“, „sfînt“, „per- explicative de referinţă, prin locul pe care îl ocupă în soană care duce un mod de viaţă ascetic“, „persoană sistemul raporturilor paradigmatice, constituite de-a cu capacităţi miraculoase“, „persoană cu devieri psi- lungul istoriei. 1 Жития святых по изложению святителя Дмитрия, Semnificatele conceptelor „salos“ („netot“, „nebun“) митрополита Ростовского: в 12 т. Барнаул: Издательство şi „moros“ („prost“, „simplu“), împrumutate din limba преподобного Максима Исповедника, 2003 – 2004, p. 201. greacă, au ieşit destul de rapid din uz, limba rusă dez- 2 Иванов С. А. Византийское юродство. Москва: voltînd propriul sistem de unităţi lexicale, prin care s-au Международные отношения, 1994„ p.7-8.

170 HYPERION Eseu

www.cimec.ro hice“, „nebun“ sau „care se preface nebun“, „capabil aceea un ascet subliniat solitar deseori ajunge ţinta iro- să facă gesturi prosteşti, stupide“, „persoană fără simţ niilor şi a şicanelor, pe care tot el le provoacă. practic“), note precum: „ascet“, „persoană care res- Pentru modul de viaţă tipic al ascetului sînt speci- pinge valorile lumeşti“ şi care „promovează valori spi- fice cîteva particularităţi. Asumîndu-şi canonul, iuro- rituale înalte“, fapt ce determină motivarea specială divîi renunţă, conştient, la toate bunurile şi valorile a acţiunilor sale (spre „mustrarea lumii“), „pribegia“ materiale, duce un mod de viaţă ascetic şi, neavînd adă- şi „mizeria“. Notele nucleare ale conceptului cercetat post, pribegeşte. Locul unde se odihneşte, de regulă, sînt interdependente, dar, în afara viziunii religioase este dosit de ochii lumii, şi ar putea fi descris ca „inu- asupra lumii şi a discursului religios, nota „abateri de man“ (o grămadă de gunoi, ca în cazul nebunului pen- ordin mental“ dezvoltă, de regulă, o expresie lingvis- tru Hristos Andrei). Viaţa sa este comunicare prin rugă- tică autonomă, neutralizîndu-le pe celelalte. ciune cu Dumnezeu şi slujirea societăţii. Activitatea Compararea specificului funcţionării cuvîntului vizibilă a nebunului pentru Hristos este orientată cen- iurodivîi în stilul religios şi în diverse tipuri ale discur- trifug, spre oameni, şi este motivată, pe de o parte, de sului cotidian pune în evidenţă un volum diferit de intenţia de a lupta cu orice manifestare a păcatului, cunoştinţe despre fenomen şi caracteristicile acestuia, cu lucrurile „urîte lui Dumnezeu“, iar pe de altă parte, „înscrise în semnul lingvistic“. În general, ambivalenţa este menită să-i ajute pe creştini, care descoperă, în specifică semnificatului se conservă pe durata întregii persoana unui iurodivîi, un ocrotitor şi un „binecuvîn- evoluţii a conceptului. tător“, un om gata să se roage pentru iertarea păca- Sub aspect axiologic, e de remarcat faptul că poten- telor lor. „Lucrarea“ lăuntrică a sfîntului rămîne însă ţialul etic al nebunului pentru Hristos este perceput de departe de ochii lumii. cultura populară şi cea bisericească drept valoare abso- Vorba nebunului pentru Hristos (dacă acesta şi-a luat lută. Iurodivîi este persoana care încarnează valorile canonul tăcerii), puţin inteligibilă pentru cei din jur afirmate de filosofia creştină: iubeşte oamenii, este un (sensul ei adevărat, frecvent profetic, devine clar doar în model de slujire spirituală, poartă cu el, indiferent ce timp), nu este lipsită de retorică livrescă; conţinutul său, se întîmpla, lumina adevărului, e gata să se roage şi să de regulă, este legat de sfera categoriilor etico-morale vină mereu în apărarea oamenilor, e vraci şi vindecă- şi de axiologia creştinismului. tor de suflete, s-a bucurat şi se bucură mereu de un res- Iurodivîi posedă capacităţi supraumane (darul vin- pect şi de o veneraţie nemaiîntîlnite. decării, premoniţiei şi al prorocirii), poate vedea şi Ambivalenţa de conţinut a conceptului se explică auzi ceea ce este ascuns de ochii şi de urechile omu- prin notele conceptuale motivante care se află la baza lui obişnuit; are acces la adevăruri, inclusiv la cele de etimonului şi induce spre o apreciere ambiguă, modu- ordin superior, pe care le afirmă cu tărie. sul acesteia fiind determinat discursiv: în discursul Psihologia persoanei tipizate este cristocentrică, religios predomină aprecierile pozitive, în cel comun motivată prin aspiraţia de a repeta Drumul Crucii, – aprecierile negative. parcurs de Mîntuitor, de aici şi martirajul, prevala- Sub aspect perceptiv-imagistic şi tipologic, analiza modului particular de utilizare a denumirii tipului rea eticului asupra esteticului şi, respectiv, finalitatea lingvocultural reprezentat de „nebunul pentru Hristos“ morală a actelor. în discursul hagiografic permite relevarea celor mai Printre caracteristicile definitorii ale nebunului pen- importante calităţi interne sau externe ce reflectă para- tru Hristos trebuie enumerate perfecţiunea spirituală, digma ortodoxă a valorilor. înfrînarea patimilor, lipsa orgoliului, smerenia, supu- Caracteristicile de sex ale personalităţii tipizate pot nerea voinţei personale voinţei Celui de Sus, răbdarea, fi atît masculine, cît şi feminine, dar tipul lingvocultural virtutea, blîndeţea, lipsa de răutate. iurodivîi reprezintă, de regulă, un bărbat adult. Ţinînd Paradigma valorilor ortodoxiei, care a stat la baza cont de faptul că tipul respectiv este orientat spre arhe- tipului uman respectiv şi care, concomitent, şi-a găsit tipul mai curînd eroic, decît cel prozaic, ne-am putea în acesta promotorul, motivează, în general, aprecierile aştepta la o deplasare a limitelor de vîrstă spre tine- pozitive. Pe de altă parte, aspectul exterior, modul de reţe; lucru care, de fapt, nu se întîmplă. Remarcăm, de viaţă, vorbirea, comportamentul, acţiunile, ce se carac- asemenea, că apartenenţa socială nu are caracter fixat. terizează prin abaterea de la normele lumeşti, condi- Această indeterminare a notelor enumerate este sem- ţionează, în general, aprecieri negative. Fără îndoială, nificativă sub aspect cultural, fiind cauzată de viziunea cauza acestei ambivalenţe modale este determinată nu religioasă asupra lumii, în contextul căreia canonul numai de simpla nesuprapunere a viziunilor religioasă de ascet poate fi asumat de oricine, indiferent de ori- şi seculară, ci şi de opoziţia clară dintre cele două sis- gine, avere, stare socială şi vîrstă (probabil, cu excep- teme de valori, norme şi reguli. ţia copiilor). În perspectivă istorică, structura noţional-semantică Pentru tipul respectiv este specifică marca parti- a conceptului se deplasează din zona iniţială a con- culară a aspectului exterior, care permite identifica- juncţiilor (şi sfînt, şi nebun) spre zona disjuncţiilor (sau rea imediată a nebunului pentru Hristos, graţie felului sfînt, sau nebun). Actualmente, procesul de seculari- său de a fi ciudat, neobişnuit şi care se exprimă, vesti- zare a fenomenului, legat, la origine, de mediul reli- mentar, prin tîrsane zdrenţuite, ciliciu, lanţuri, haine şi gios bisericesc, este încheiat. Iurodstvo intră însă într-o încălţăminte în afara sezonului. O manifestare extremă nouă etapă de veneraţie. Persistarea conceptului stu- este lipsa aspectului vestimentar şi umblatul desculţ. diat în discursul cotidian, spre deosebire de cel reli- Modelele comportamentale ale „nebunului pentru gios bisericesc, se caracterizează prin difuziunea sen- Hristos“, pe lîngă aspectul exterior, sînt percepute nu surilor conceptuale, însăşi noţiunea iurodivîi dezvol- de puţine ori de ceilalţi ca acte şi gesturi de nebun, de tînd un spectru semantic extrem de larg.

Eseu HYPERION 171

www.cimec.ro Ala SAINENCO Verbul, metafora teatrală şi structurile asociative Într-o metaforă teatrală, care îi aparţine lui L.Tesnière, „indică“ vorbitorii unei limbi pentru verbe ar trebui orice frază reprezintă o „mică dramă“, iar predicatul să se suprapună pe relaţiile lineare, sintagmatice, ei – procesul însuşi care dictează un anumit număr care exemplifică şi explicitează înţelegerea verbului de actanţi (personaje principale) şi circumstanţi ca „dramă“ de către vorbitori. Pentru limba română (Tesnière). Clasificările care derivă din concepţia însă, în cadrul unui experiment asociativ1, vorbitorii tesnieriană pun în evidenţă cîteva grupuri valenţi- au indicat cuvinte-reacţii care se pot înscrie pe axa Iale de verbe – în funcţie de posibilitatea de a selecta sintagmatică doar în 44 de cazuri din 300 analizate. unul (verbele intranzitive), doi (verbele tranzitive Pentru comparaţie, analiza asocierilor pe care le dau fără beneficiar) sau trei actanţi (verbele tranzitive cu respondenţii ruşi2 sunt aproape proporţional inverse: beneficiar) sau de a nu selecta nici un actant (verbele doar 34 de reacţii din 300, pentru aproximativ ace- impersonale) – care structurează piesele-propoziţii. leaşi verbe, nu reflectă relaţii sintagmatice. Explicativă şi simbolizantă, analogia dintre dramă Datele confirmă, pe de o parte, concluziile altor şi propoziţie sugerează, pe de o parte, că structurile studii în baza experimentului asociativ, din care lumii sunt repetitive, regăsindu-se în cele mai dife- reiese că reacţiile respondenţilor ruşi construiesc rite zone, şi, pe de altă parte, exemplifică încercarea structuri sintagmatice, fragmente ale vorbirii, forme umană de a descoperi regula unică în organizarea ei. decupate din structurile lineare, uneori clişee chiar Interpretarea frazei drept „mică dramă“ poate fi şi reflectă, în acest sens, o viziune sintetizatoare, faţă înţeleasă, după S. Al-George, „în spiritul celor spuse de reacţiile respondenţilor români din care reiese de A. J. Greimas: «Jocul sintactic care consistă în a mai curînd o viziune analitică, iar pe de altă parte, reproduce de fiecare dată, în milioane de exemplare, că verbul este, „alături de substantiv, cea de-a doua un acelaşi mic spectacol comportînd un proces, cîţiva categorie lexico-gramaticală (parte de vorbire) care actori şi o situaţie mai mult sau mai puţin circumstan- exprimă noţiuni şi care, pe această bază, se caracteri- ţială este, probabil, trucat şi nu corespunde modu- zează prin autonomie semantică“ (Irimia, p. 151). Ver- lui de a fi al obiectelor în lumea «reală». Ceea ce nu bul pare a fi pentru vorbitorul nativ de română sufici- împiedică, graţie simbolismului lingvistic, ca viziu- ent semantic (cel puţin într-o măsură mai mare decît nea noastră a lumii şi modul nostru de a organiza – pentru vorbitorii de rusă): verbul conţine „poves- singurelele posibile – să fie ceea ce desfăşurăm în faţa tea“ întreagă, complinirile verbale nefiind obliga- noastră prin jocul regulilor sintactice»“ (Al-George, torii. Această observaţie nu trebuie înţeleasă însă în p. 50). Iar dacă regulile sintactice, care reflectă rela- sensul că verbul nu generează şi nu motivează con- ţiile sintagmatice ce ţin de activitatea de discurs, strucţiile sintactice, ci doar că în imaginarul lingvis- confirmă, într-un fel, analogia „frază – dramă“, rela- tic românesc verbul se înscrie mai puţin frecvent în ţiile asociative nu o validează întotdeauna. Or în structuri sintagmatice. Acolo unde apar, complinirile confirmarea teoriei tesneriene, asocierile pe care le indică obiectul acţiunii (lega – nod; lua – bani; încheia

172 HYPERION Eseu

www.cimec.ro – contract), modalitatea sau circumstanţele desfăşu- care relaţiile sintagmatice sunt relevante (grupul lor rării acesteia (alerga – repede; începe – acum; coborî – este mai puţin numeros) şi verbe pentru care struc- jos) şi, mai rar, subiectul (arde – focul; naşte – mama). turile respective sunt nesemnificative ca număr. În Marea majoritate a structurilor sintagmatice asoci- prima serie se înscriu, de exemplu, verbele: ative ale verbelor sunt formate din două elemente: - înghiţi: mîncare (140); apă (64); în sec (22); noduri alerga – repede (49/234); arde – focul (75/454); arunca (14); pastile (13); hrană (10); salivă (10); îngheţată (8); – mingea (65/245); aşteaptă – mult (24/274); bate – vîn- pastilă (8); greu (7); nod (6); apa (4); bomboană (4); tul (43/182); citi – cărţi (57/335); coborî – jos (75/331); găluşca (4); limba (4); măr (4); aer (3); gumă (3); limbă cumpăra – haine (46/292); cîştiga – bani (175/342); (3); saliva (3); tot (3); o alună (2); de frică (2); forţat (2); începe – acum (25/229); încheia – contract (32/301); în gol (2); întreg (2); minciună (2); mîncarea (2) – 351 înghiţi – în sec (22/200); întîmpla – accident (21/141); reacţii din 6213; lega – nod (45/198); lua – bani (23/212); merge – repede - încheia: haina (8); nasturi (8); discuţia (7); rela- (47/178); mişca – repede (19/143); mînca – pîine (16/226); ţia (4); subiectul (4); anul (3); contracte (3); lucrarea naşte – mama (29/381); opune – rezistenţă (172/265); (3); nasturii (3); tratat (3); ziua (3); acord (2); afacerea ajunge – acasă (46/234) / departe (45/234); aprinde – (2); un contract (2); fermoarul (2); lacăt (2); lecţia (2); focul (74/465) / lumina (65/465); avea – bani (74/277) / orele (2); semestrul (2); socotelile (2); contract (32), la avere (31/277); băga – bani (37/271) / mîna (33/271); caută care se pot adăuga substantivele nearticulate, pasi- – ceva (18/232) / comoară (14/232); cere – bani (61/227) bile de aceeaşi relaţie: fermoar (13); nasture (11); afa- / ajutor (50/227); face – bine (32/151) / treabă (24/151); ceri (4); discuţie (4); relaţie (3); cămaşă (2); pantaloni îmbracă – haine (223/455) / haina (41/455); întoarce – (2); poveste (2); proiect (2); sacou (2); uşă (2) – în total înapoi (58/144) / acasă (27/144); bea – apă (250/446) 146 de reacţii din 528; / vin (60/446) / alcool (31/446) / suc (29/446). Verbul Din a doua serie de verbe fac parte, de exemplu: ascultă prezintă o structură mai complexă, vorbitorii - îndrăzni: ceva (5); să lovească (3); să spună (2) – 10 indicînd, ca reacţie, atît obiectul acţiunii, cît şi moda- din 586 de reacţii; litatea desfăşurării acesteia: asculta – muzică (142/308) - înşela: soţia (10); femeia (6); nevasta (5); iubita (4); / muzica (23/308) – atent (61/308). O serie întreagă soţul (4) – 25 din 573 de reacţii. de verbe – afla, ajuta, alege, apuca, aştepta, bucura, Analiza orientată spre identificarea morfologică chema, cînta, cred, cunoaşte, dormi, ghici, greşi, închina, a cuvintelor-reacţii la verbele-stimul indică asupra îndrăzni, înşela, întîlni, întreba, înţelege, judeca, lăuda, unor corelaţii destul de variate dintre verb şi alte părţi lepăda, lipsi, lovi, lucra, mulţumi, muri, odihni, zice – nu de vorbire, cîmpul asociativ înscriind alte verbe, sub- prezintă relaţii sintagmatice în primele cinci reacţii. stantive, adjective, adverbe şi pronume. Principiul valenţei verbale nu reprezintă, prin Prezenţa verbului în şirul asociativ verbal moti- urmare, predicţia asocierilor lingvale ale verbului vează tentaţia de explicare prin dominarea sensului şi nu funcţionează coerent la nivelul lor. Astfel, pen- categorial asupra celui lexical şi perceperea semului tru cele 31 de verbe pentru care asocierile se reali- de procesualitate drept definitoriu pentru verb. Sta- zează prin structuri sintagmatice raportul numeric tistica4 prezenţei verbului însă nu validează această reacţii sintagmatice / reacţii nesintagmatice (nucleare) explicaţie: este diferit, înscriindu-se în limitele 29/381 (= 8%) – dormi 27 închina 94 încerca 120 întoarce 153 întîlni 202 face 268 verbul mînca – şi 370/446 (83%) – verbul bea. În mod paradoxal, la limite extreme se situează verbe apro- bea 36 cîştiga 94 întîmpla 128 lipsi 154 lega 203 afla 280 piate semantic, care desemnează procese vitale pen- arde 55 ajunge 96 greşi 132 aştepta 157 avea 213 băga 282 tru fiinţa umană. Între aceste extreme, „spectacolul“ ajuta 56 bate 102 cred 135 minţi 159 alerga 215 cunoaşte 331 verbal se produce în cele mai diverse moduri: com- plinitorul verbal reia semul lexical al verbului (citi bucura 65 aprinde 107 îmbrăca 136 arunca 167 înţelege 216 lepăda 346 [a parcurge un text scris] – cărţi [text scris]; coborî [a mînca 69 asculta 109 opune 145 înghiţi 169 lucra 227 chema 354 se da jos dintr-un loc ridicat] – jos [într-un loc mai mulţumi 73 gîndi 116 lovi 145 odihni 170 mişca 230 apuca 370 puţin ridicat]; opune [a pune în faţa cuiva sau a ceva, lăuda 74 alege 116 răspunde 148 cumpăra 182 merge 255 lua 394 ca împotrivire, un lucru, un argument] – rezistenţă [împotrivire, opoziţie]); verbul şi determinativul se cînta 77 citi 116 înşela 150 cooborî 193 caută 257 încheia 427 definesc reciproc (arde [a da foc] – foc [ardere vio- naşte 82 ghici 117 muri 150 începe 197 cere 266 zice 452 lentă cu flacără]); determinativul specifică modalita- tea (alerga – repede; mişca – repede), cuantifică acţiu- Prezenţa verbului în şirul asociativ nu poate fi nea verbală (aşteaptă – mult), indică instanţa tempo- explicată nici prin componenta ontologic-semantică rală (începe – acum), specifică locul ca punct al desti- pe care se întemeiază sensul lexical-concret (verbele naţiei (ajunge – acasă), reprezintă unul dintre obiec- lăuda şi zice fac parte din aceeaşi clasă a verbelor tele posibile ale acţiuni (arunca – mingea; cumpăra – comunicării/declarandi5, dar prezintă în şirul asoci- haine), evidenţiază, din pletora semantică, un sens ativ un număr discrepant de verbe), nici prin conţi- (bate „suflă“ – vîntul) etc. nutul semantic-concret al verbului şi natura proce- Diversitatea specificărilor este şi mai evidentă suală6 a acestui conţinut (verbele bea şi încheia, bate dacă se compară cîmpurile asociative ale două sau şi băga sunt verbe de acţiune, dar prezintă aceeaşi mai multe verbe diferite. Avem, astfel, verbe pentru discrepanţă); nici distincţia verbe subiective / verbe

Eseu HYPERION 173

www.cimec.ro obiective nu explică persistenţa semului [procesua- necesară pentru realizarea acţiunii sau calitatea care litate] sau, dimpotrivă, absenţa lui în cîmpul asoci- îi poate fi atribuită persoanei care face această acţi- ativ al verbului. une. Avem, astfel, pentru verbul îndrăzni adjectivele Analiza semnificaţiei lexicale concrete şi a rapor- apreciative: isteţ (8); ager (2); îndrăzneţ (8); puternic turilor de sinonimie pe care le desfăşoară fiecare verb (7); depreciative: vorbăreţ (5); obraznic (4); băgăreţ (2); în parte arată că prezenţa verbului în şirul asociativ adjectivul justificativ: curios (5); ironic contextual: este determinată de aceşti doi factori. Astfel, verbul optimist (2) şi adjectivul care desemnează o calitate ce zice are o pletoră semantică structurată în jurul a 5 trebuie depăşită pentru a realiza acţiunea: timid (6). semnificaţii de bază, de la care derivă alte semnifi- Modul în care este percepută acţiunea de vorbi- caţii secundare şi 14 serii sinonimice, pe cînd pen- torii unei limbi poate fi evidenţiat şi mai clar prin tru verbul dormi dicţionarul consemnează trei sen- comparaţia cu alte limbi. Astfel, reacţia cea mai frec- suri, dintre care unul este figurat, şi două serii sino- ventă pe care o dau respondenţii români la stimulul nimice; verbul bea are 4 sensuri, dintre care unul este cunoaşte este verbul ştie: în varianta de persoana a popular, şi două serii sinonimice, iar încheia – 4 sem- III-a (întrucît cunoaşte poate fi interpretat, gramati- nificaţii (două cu uz restrîns) şi 18 serii sinonimice. cal, atît ca formă de infinitiv, cît şi formă de prezent Prezenţa substantivului în cîmpul asociativ al ver- indicativ) – ştie (139) şi de infinitiv plin – a şti (51) sau bului este motivată diferit şi oferă un suport inter- amputat – şti (104). Reacţiile-substantive, care mate- pretativ vast al modului de înţelegere a acţiunii. Cîm- rializează cunoaşterea, sînt în imaginarul românesc: pul asociativ al verbului închina, de exemplu, înscrie carte (37) – care are în română şi sensul de „cunoş- 464 de reacţii substantivale faţă de 92 reacţii verbale. tinţe de scriere şi de citire; învăţătură, ştiinţă, cultură“, Reacţiile-verbe ilustrează cîteva semnificaţii de bază ştiinţă (38), cunoştinţe (6), adevăr (10), cultură (7). Cel ale acestui verb: care cunoaşte are calităţile: deştept (26), inteligent (8). Refl. A-şi manifesta evlavia faţă de divinitate prin Cunoaşterea are gradaţie, aceasta realizîndu-se prin practici religioase, specifice fiecărui cult. / Refl. A se multe (11), ca parte, şi tot (8), ca întreg – mărci canti- înclina (sau a-şi pleca numai capul) înaintea cuiva, tative – şi bine (9) pentru aspectul calitativ. în semn de respect, de devotament, de afecţiune sau Remarcăm, de asemenea, că stimulul cunoaşte şi ca simplu salut – reacţiile ruga (35); cinsti (10); apleca reacţia şti, verbe, în general sinonime, redau grade (8); îngenunchea (6); a ruga (6); a se ruga (5); crede (3); diferite ale cunoaşterii: a şti înseamnă „a fi informat“, slăvi (3); lăuda (2); roagă (2); deci „a deţine, în general, cunoştinţe“, iar a cunoaşte Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evla- presupune o cunoaştere orientată: „a lua cunoştinţă vie, de supunere, de recunoştinţă –reacţiile dărui în chip veridic de obiectele şi de fenomenele încon- (3); dedica (2); jurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprie- Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva tăţile unui lucru, relaţiile dintre fenomene, a le da o sau în cinstea unui eveniment –reacţiile cinsti (10); interpretare conformă cu adevărul“. ciocni (5); bea (4). Cu toate că unele reacţii se regăsesc şi în imagina- Şirul substantivelor denotă perceperea accentu- rul rusesc, ponderea acestora este diferită în răspun- ată a semnificaţiei religioase a acestui verb, relaţia surile românilor şi ruşilor. Cea mai mare frecvenţă substantiv – verb înscriindu-se pe axa simbolisticii în rusă o au reacţiile, care denotă aprecierea canti- religioase: rugăciune (77); biserică (59); icoană (60); tativă a cunoaşterii: все „tot“ (83), много „mult“ (33), credinţă (48); Dumnezeu (37); rugă (21); religie (15); многое „multe“ (7), обо всем „despre tot“ (7), что-то credincios (13); cruce (9); icoane (7); genunchi (4); la „ceva“ (5). Urmează, apoi, ceea ce în română s-ar tra- icoane (4); mătănii (4); preot (4); sfînt (4); idol (3); în duce prin a şti să faci: уметь (22), и уметь (7), reac- genunchi (3); la icoană (3); zeu (3); altar (2); creştinism ţii care indică asupra caracterului aplicativ al cunoş- (2); divinitate (2); jertfă (2); lui Dumnezeu (2); pioşenie tinţelor. Verbul понимать „a înţelege“ (9), din reac- (2); religios (2); semn (2); zei (2). ţiile respondenţilor ruşi, leagă cunoaşterea de înţe- O altă serie de substantive conturează aspec- legere, iar думать „a gîndi“ (6) – de gîndire. Avem în tul laic al „închinării“: rege (6); bani (3); datorie (2); rusă, în acest fel, reflectat parcursul întreg al cunoaş- mama (2); nuntă (2); umilinţă (2), pe cînd unele terii: de la a înţelege la a cunoaşte, a gîndi şi, în final, la reacţii-substantive pot fi raportate atît la domeniul a aplica. Obiectele care intră în raza cunoaşterii sunt religios, cît şi la cel laic: respect (22); plecăciune (14); mai variate şi mai concrete în rusă: урок „lecţie“ (17), colaci (4); cinste (3); niciodată (3); slavă (3); supunere предмет „disciplină de studiu“ (14), наизусть „pe de (3); aplecăciune (2); dorinţă (2); în faţă (2); înţelepciune rost“ (12) – cu trimitere la şcoală, probabil –, правду (2); obicei (2); supus (2). „adevărul“ (12), язык „limba“ (11), дело „lucrul“ (6). Semnificaţia verbală „a ridica paharul plin, în sănă- Şi în rusă se regăseşte, pe lîngă aspectul calitativ, cel tatea cuiva sau în cinstea unui eveniment“ este con- cantitativ: хорошо „bine“ (7), наверняка „sigur“ (5). turată direct prin recipient: paharul (16); pahar (12); În imaginarul rusesc regăsim şi antonimul omo- un pahar (5); păhar (3); pahare (2); paharele (2), prin rizic: не знать „nu ştie“ (5). conţinut – vin (3) şi prin ceremonia verbală care înso- Analizate în toată complexitatea lor, cîmpurile ţeşte ridicarea paharelor – toast (3). asociative pun în evidenţă modul de reflectare a Adjectivele din structurile asociative verbale, de realităţii în imaginarul lingvistic. Or, pe de o parte, cele mai dese ori, pun în evidenţă calitatea umană caracterul supraindividual al limbajului, iar pe de

174 HYPERION Eseu

www.cimec.ro altă parte, continuitatea unor asocieri în cadrul unei o au la rostirea/citirea unui cuvînt-stimul, într-un comunităţi lingvistice justifică şi asigură calificarea timp limitat, dintr-o listă de cuvinte elaborată ante- lor drept asocieri comune, caracteristice vorbitorilor rior conform frecvenţei cuvintelor în limba română. unei limbi, reprezentanţilor unei culturi. 2 Structurile asociative ruseşti au fost analizate în baza la: Русский ассоциативный словарь. 2 т. / Bibliografie: Ю.Н.Караулов, Г.А. Черкасова, Н.В. Уфимцева, Ю.А. Tesnière, L., Éléments de syntaxe structurale, Paris, Сорокин, Е.Ф. Тарасов. Т. I. От стимула к реакции: 1965. Ок. 7000 стимулов. М.: АСТ-Астрель, 2002, 784 pag. Al-George, S., Limbă şi gîndire în cultura indiană, 3 Aici şi în continuare, au fost luate în calcul doar Piteşti, Paralela 45, 2005. cuvintele-reacţii cu frecvenţa mai mare de 1. Coteanu, I., Gramatică, stilistică, compoziţie, Bucu- 4 Cifra alăturată stimulului verbal indică numă- reşti, Editura Ştiinţifică, 1990. rul de reacţii dintr-un total de peste 750 de reacţii. Irimia, D., Gramatica limbii române, Iaşi, Polirom, 5 Se disting, în acest sens, verbe de percepţie, 2000. ale cunoaşterii, ale comunicării, didactice, factitive, rezultative, de mişcare, comportamentale, modale, (Endnotes) volitive, aspectuale, meteorologice (Irimia, p. 158) 1 Experimentul asociativ a fost realizat de un grup sau, într-o altă clasificare, verbe de existenţă şi stare, de cercetători de la Universitatea de Stat „Alecu Russo“ de mişcare, declarandi, sentiendi, voluntatum, afec- din Bălţi în cadrul proiectului instituţional de cerce- tum (Coteanu, p.237). tare fundamentală 11.817.07.35F. Cercetarea structuri- 6 Se disting, în acest sens, verbe de acţiune, de lor asociative ale limbii române şi elaborarea dicţiona- stare, existenţiale, de relaţie, de devenire (Irimia, p. rului asociativ. Experimentul asociativ presupune că 158). respondenţii indică prima reacţie verbală pe care

Mariana RÂNGHILESCU CAIN (mit, demitizare, remitizare) Potrivit Genezei, Cain este fiul cel mare al lui Adam şi al Blestemul divin asupra lui Cain este constatarea unei Evei. „Numele lui înseamnă posesie: Mama lui l-a numit Cain evidenţe. El a adus pe pământ un nou venin, ca un nou pentru că era primul lucru dobândit de la un bărbat, prima păcat ce-i va pecetlui neamul. Blestemul este cumplit: „vei naştere a unui om.“ (1) munci glia, dar ea nu se va strădui să-ţi dea vlaga ei. Cu gea- Imaginea lui este complexă. Ca prim agricultor, Cain măt şi cu tremur vei trăi pe pământ“ (Geneza 4, 13). În plus, a preluat ad litteram porunca lui Dumnezeu: „supuneţi „Dumnezeu i-a pus semn lui Cain, pentru ca nimeni, dacă-l va Ppământul“ (Geneza 1, 28). Este convins că trăieşte de pe găsi, să nu-l ucidă“ (Geneza 4, 16). urma trudei sale şi nu datorită lucrării divine. Jertfele „Aventura lui Cain, de o măreţie fără seamăn, este cea a nu le aduce din credinţă, ci mai degrabă din obişnu- unui om lăsat pradă lui însuşi, care îşi asumă toate riscurile inţă, urmând modelul părinţilor. „După câteva zile Cain existenţei şi toate consecinţele actelor sale. Cain este simbo- a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului“. Sin- lul responsabilităţii umane.“ (1) tagma „după câteva zile“ este interpretată de către Phi- Cain a populat lumea: cei care ridică cetăţi prin Enoh lon „ca semn al întârzierii sacrificiului“ (2). Tot după Phi- şi nomazii prin Iubal şi făurarii prin Thobel. Totuşi, Cain lon, „Cain n-ar fi adus primele roade, ci roade la întâmplare“ „va fi pedepsit de şapte ori pentru şapte greşeli (invidie, necin- (2). În schimb, fratele său Abel „a adus şi el din cei întâi ste, crimă, fratricid, crimă primordială, întristarea părinţilor, născuţi din turmele sale şi din părţile lor groase“ (Geneza minciună). Cele şapte pedepse: munca pământului, nerodni- 4, 5). Prezenţa lui Abel îl stânjeneşte pe Cain, mai ales că cie, geamăt, tremur, exil de pe pământ, exil de la faţa lui Dum- „Dumnezeu a privit la Abel şi la darurile sale; pe Cain însă nu nezeu, semnul infamant.“ (3) l-a luat în seamă, nici jertfele sale“ (Geneza 4, 6). În felul Căutându-i similitudini în tradiţia greacă, Cain a fost acesta, Cain este primul sacrificator a cărui ofrandă nu asemănat cu Prometeu „care a voit să cucerească o putere este bine primită. Motivul ar veni de la deosebirea din- divină pentru omenire, să o elibereze de o dependenţă totală, tre daruri şi jertfe explicată în Septuaginta (ed. Rahifs): „ oferindu-i focul […] Ca şi Prometeu, Cain simbolizează omul « jertfele » sunt ceva obişnuit, jertfitorul păstrându-ţi o parte care îşi revendică parte în opera sa de creaţie.“ (4) din ofrandă, în vreme ce « darurile » sunt deosebite“ (2). Invi- Cain (Un mister) al lui Byron, scrisă în 1821, cu puţini dia pune stăpânire pe Cain care îşi ucide fratele, devenind ani înainte de moartea poetului, este o dramă a condi- primul ucigaş. Aceeaşi orbire îl împinge să nu se sinchi- ţiei umane. Poetul abordează mitul biblic, căruia îi dă o sească de cadavrul lui Abel. Când Dumnezeu îl întreabă: interpretare nouă. Ambianţa scoţiană impregnată de cal- „Unde este Abel, fratele tău?“, el nu poate răspunde decât: vinism, în care îşi petrecuse copilăria, lăsase în mintea lui „Oare sunt eu paznicul fratelui meu?“ (Geneza 4, 10) Aceasta un sentiment de revoltă împotriva doctrinei dizolvante nu face parte din sfera lui de interese, după cum, în prima a predestinaţiei. Conform cu această doctrină, Cain uci- parte a vieţii sale, nu-şi aflau locul nici jertfele, nici Dum- sese fiindcă era lipsit de har. În drama poetică byroni- nezeu. De fapt, până la săvârşirea fratricidului nimeni nu ană, Cain „este un răzvrătit împotriva Creatorului, un răz- ştia cum arată un mort. vrătit demonic.“ (5)

Eseu HYPERION 175

www.cimec.ro Izgoniţi din rai, Adam şi Eva continuă să-l preamă- Adah îi rămâne credincioasă: ia pruncii şi pleacă cu el rească pe Dumnezeu. Cain nu înţelege atitudinea lor şi în lume. „Cain al lui Byron este, în ultima instanţă, un per- tace întruna. În singurătate, Cain îşi pune întrebări şi sonaj al veacului“ (5) are îndoieli: „Ce-i viaţa? Trudă. Şi de ce-aş trudi? / Pentru că Biblia a constituit element de hipotextualitate şi pen- tatăl meu pierdut-a Raiul? Dar care-i vina mea? Eu nu eram tru Victor Hugo în marea epopee sociogonică Legenda / Şi n-am cerut să fiu. Că m-am născut / Şi că trăiesc nu-s feri- secolelor. Astfel, Conştiinţa reia într-o viziune nouă cit. De ce / Făcu pe voie şarpelui, femeii? / De le-a făcut, de legenda lui Cain şi Abel. Accentul a fost mutat de pe ce-a fost pedepsit? / Şi ce-a fost la mijloc? Pentru cine-a fost crima săvârşită de Cain pe zbuciumul interior al asasi- / Sădit copacul? Pentru ce Adam / S-a nimerit să fie el, în nului: „Cu copiii-n straie de piei de animale, / Vâlvoi şi palid, preajma / Acestui mândru pom din Rai? De-ntreb, / Mi se printre furtuni trăindu-şi cale / De Iehova fugise Cain înspăi- răspunde veşnic «El e bun! Şi fos-a voia lui!» De ce? De unde mântat“. „ Femeia-i frântă de oboseală, copiii storşi de vlagă“ / Atotputinţe-nseamnă-a fi şi bun! La temelia judecăţii mele / şi un singur gând le obsedează fiinţa: odihna („Pe glie să Stau roadele amare-ale greşelii / De care eu străin sînt.“ Este ne culcăm am vrea“). Cain vede pretutindeni „cum larg se momentul în care apare Lucifer, întruchiparea nesupu- cască un ochi printre tenebre / Şi-l ţintuia din umbră c-o stră- nerii şi a setei de libertate. Pe Cain îl revoltă absurditatea lucire vie.“ Întrerupe odihna alor săi şi timp de treizeci de condiţiei umane: „Trăiesc / Pentru a muri. Şi nu-nţeleg de ce zile merse, treizeci de nopţi întregi. La orice loc de popas / Mi-e hărăzită moartea; doar atât / Căci m-am născut spre propus de familie, Cain „văzu / Acolo-n fundul zării acelaşi a-l sluji drept ţintă. / Şi nu-i scăpare.“ Dialogul dintre Cain şi ochi aprins.“ Graţie unei condensări temporale, Cain este Lucifer reia problema fericirii fundamentală în Faust al lui înconjurat de descendenţi îndepărtaţi care au îndepli- Goethe: „Cain: şi sînteţi fericiţi? / Lucifer: Suntem puternici.“ nit diverse funcţii civilizatoare (Isabel, Iubal, Tubalcain). La presupunerea lui Cain că Lucifer este „un zeu aproape“, „Deşi rolul acestor personaje este pozitiv, priceperea lor nu reu- acesta recunoaşte: „Zeu nu sînt. Căci iată / N-am izbutit să şeşte să îndiguiască resentimentul ce-l torturează pe Cain.“ (6) fiu şi sînt ce sînt. / El m-a înfrânt. Deci să domnească“. Luci- Nomazii caută să-şi protejeze tatăl, însă nici cortul, nici fer vorbeşte în favoarea raţiunii câştigate de om în urma cetatea, nici turnul „de piatră ferecată“ nu-i sunt de folos, gustării fructului cunoaşterii: „Ispitesc cu adevărul doar.“ căci „ochiul nu s-a dus“. Vorbele duhului stimulează dorinţa de cunoaştere a lui Gemând de durere, Cain mai face o încercare de a Cain: „Să înţeleg orice: sînt însetat / Să aflu tot şi-s hotărât să scăpa de omniprezenţa privirii primitive: „– Aş vrea să aflu.“ Obsesia morţii, dorinţa de a o înfrunta îl stăpâneşte stau, mai zise atuncea, sub pământ / Ca omul singuratic în pe Cain. Lucifer îl lămureşte că „Ea n-are chip, dar tot ce-i bezna din mormânt; / Să nu mai văd nimic şi niminea pe zămislit / Din lut şi prinde formă, nimiceşte.“ Cain credea că mine!“ Au săpat o groapă şi el „a pogorât-o singur“. Acolo moartea-i „o făptură. Cum, altfel, / E-n stare să strivească o „era în groapă ochiul, privindu-l pe Cain“, aşadar conştiinţa fiinţă?“ În călătoria prin cosmos, alături de Lucifer, Cain îl va tortura mereu. pătrunde în Hades. Urmele morţilor unei alte ere nu-i Una dintre capodoperele secolului al XX-lea, La răsă- spun nimic despre moartea însăşi. El însuşi trebuie să rit de Eden a lui John Ernest Steinbeck re-creează poves- treacă „prin vama morţii“, spune Lucifer, ca s-o cunoască: tea biblică a lui Cain şi Abel în decorul Văii Salinas din „Să-mi potolesc gândirea răscolită / De setea de-a cunoaşte, să California de Nord. Cyrus Trask locuia la fermă împreună dezleg / Cumplita taină-a morţii şi-a vieţii.“ Deşi se află în cu soţia şi fiul lor, Adam. Firea sălbatică a soţului, des- lumea lui Lucifer, duhul îi pune întrebări despre familie, trăbălarea lui şi unele convingeri primitive o împing pe despre iubirea ce le-o poartă. Tulburat, Cain îi spune că doamna Trask la sinucidere. La o lună, Cyrus a pus ochii ar vrea: „Să-l văd pe Iehova în Raiul său, / Sau Raiul tău; în pe fata unui fermier vecin. Se căsătoreşte cu aceasta, care ce ţinut se află?“ îi dăruieşte un alt fiu, Charles. Cei doi fraţi au firi diame- În dialogul cu Adoh, sora şi soţia sa, îşi exprimă revolta tral opuse. „Tânărul Adam fusese întotdeauna un copil ascul- împotriva blestemului, a păcatului săvârşit de ai săi: „De tător. Ceva din el îl făcea să dea înapoi în faţa violenţei“, în ce-aş fi blând? Nu-i smulg / Ogorului bucata mea de pîine? vreme ce „Charles era un atlet înnăscut, avea instinctul rit- / Şi recunoscător de ce să fiu? Nu-s pulbere, nu-s pulbere mă mului şi organizării“. La îndemnul tatălui, Adam pleacă în scald / Şi n-am să fiu iar pulbere? Să mint / Când ştiu că sînt armată. Fratele lui mai mic rămâne la fermă. După moar- nimic, să mă prefac / Că-s mulţumit că-ndur? Să fiu smerit / tea părinţilor, cei doi moştenesc o avere care le-ar fi fost Că tatăl meu a săvârşit păcatul.“ Nemulţumirea, răzvră- suficientă toată viaţa. Adam vine acasă, însă este mereu tirea interioară este sesizată de Abel care-i spune: „Văd cu dorul de ducă. Călătoreşte în partea opusă a continen- în ochii tăi / Un licăr nefiresc şi-ţi văd obrajii / Aprinşi de-o tului, în Brazilia şi Argentina. Vrea să-şi convingă şi fra- nefirească-mbujorare / Şi îţi aud cuvintele ciudate.“ Soluţia tele să facă acelaşi lucru. În viaţa lor intervine o femeie ieşirii din această stare este, după Abel, rugăciunea, jertfa. diabolică, Cathy Ames. Se căsătoreşte cu Adam, deşi era „Pe altarul lui Abel, rugul aprins izbucneşte într-o coloană de atrasă de Charles. În noaptea nunţii îi pune lui Adam un flăcări luminoase spre cer, în vreme ce un vârtej de vânt răs- somnifer în ceai. Aleargă, apoi, în patul lui Charles, care toarnă altarul lui Cain, aruncând roadele în ţărână.“ Cain cedează instinctului. refuză să înalţe alt altar şi recunoaşte în faţa lui Abel: Cei doi tineri pleacă de la fermă şi se stabilesc în Valea „Mi s-a scârbit să mai înalţ altare.“ Izbindu-l în tâmplă cu o Salinas. E o zonă săracă, însă Adam visează să transforme bucată de lemn pe care a smuls-o din rugul aprins, Cain locul „într-o grădină a Edenului“. Cathy descoperă că este îşi ucide fratele. Zilloh îl găseşte pe Cain veghindu-i soţul. însărcinată, vrea să scape de copil, dar nu poate. Când Blestemul stârnit prin fapta Evei s-a împlinit. La rândul medicul îi dă vestea lui Adam, acesta o protejează mai ei, Eva, arătându-l pe Cain, zice: „O, fie-i viaţa blestem! mult. Venit pentru forarea unui puţ, Samule Hamilton Remuşcarea să-l mâie prin deşert, cum fost-am noi / Goniţi simte că ceva nu e în regulă cu nevasta lui Adam. Cathy din Rai, până-n ziua-n care / Copiii lui îi vor întoarce fapta / naşte doi gemeni, însă nu doreşte să-şi ţină în braţe băie- Ce-a săvârşit-o el.“ ţii. După refacere, îşi ameninţă soţul că va pleca. Adam

176 HYPERION Eseu

www.cimec.ro se împotriveşte şi ea îl împuşcă în umăr. Pleacă, iar soţul împleteau într-un glas.“ Într-o seară, un bătrân aspru apăru motivează că rana este cauzată de el, când şi-a curăţat la poarta cetăţii. Era Iehova care „fu întronat solemn în tem- arma. plul lui Enoh, pe care nu avea să-l mai părăsească vreodată“. Cei doi gemeni primesc numele de Caleb şi Aaron. Este un semn că, prin zidirea primei biserici, Cain pri- După unsprezece ani, Samuel Hamilton îi vorbeşte lui meşte iertarea divină. Adam despre ocupaţia lui Cathy. Adam este cutremurat Samuel Beckett, în Aşteptându-l pe Godot, inversează când aude că soţia lui este una dintre prostituatele bor- rolurile celor doi fraţi: Vladimir şi Estragon, doi vagabonzi, delului doamnei Faye. O caută după un timp. Cinică, ea par că aşteaptă ceva. Unul îşi scoate încălţămintea, celălalt îi povesteşte despre noaptea petrecută cu Charles. Adam vorbeşte despre Evanghelie. Privesc la dreapta, la stânga, se mută la oraş cu băieţii, pierde o parte din avere. au aerul că se despart. Se întorc mereu. Din dialog aflăm La vârsta adolescenţei, Aaron avea o iubită, pe Abra, că aşteaptă un domn important, pe nume Godot. Aştep- iar Caleb era un singuratic. El este acela care află adevărul tarea este zadarnică, orice acţiune este anulată. Se suge- despre mama, crezută moartă. Discută cu tatăl, dându-i rează prin acel „Noi suntem oameni!“ că umanitatea este de înţeles că ştie adevărul. Caleb se apucă de afaceri, spe- în acelaşi timp Abel şi Cain. Fiecare om poate fi gelosul, rând să-i dea banii câştigaţi tatălui. Aaron pleacă la uni- criminalul. De asemenea, fiecare are posibilitatea alege- versitate. În faţa întregii familii, de Ziua Recunoştinţei, rii: să transforme impulsul violent în impuls creator sau Caleb îi oferă banii lui Adam. Ca în povestea mitică, darul să rătăcească într-un univers în care agresiunea este lege. este refuzat. Cel mai tare îl lovesc însă vorbele: „N-am să-i Mitul a fascinat prin faptul că vorbeşte de libertatea vreau niciodată. Aş fi fost atât de bucuros dacă mi-ai fi putut de a alege, de-a stăpâni sentimentul de frustrare, de vio- da ceea ce mi-a dat fratele tău, mândria pentru lucrul pe care-l lenţă ca răzvrătire şi de minciună asociată violenţei, de face, bucuria pentru progresul lui. Banii, chiar şi banii curaţi, păcat şi vină. nu se compară cu asta.“ Caleb se răzbună pe fratele său. Îl Spaţiile albe din textul biblic şi lipsa detaliilor expli- duce să o vadă pe Kate. Femeia este impresionată mai cative au determinat multe interpretări, ducând la detro- mult tot de Aaron. Face un testament prin care lasă ave- narea mitului şi la remitizare. rea lui Aron, apoi se sinucide. Aron nu află nimic, pentru că se înrolase voluntar în război. Între iubita lui, Abra, şi Note: Caleb se iscă o dragoste frumoasă. Aaron se stinge în răz- 1. Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar de simbo- boi. Bătrânul Adam are un atac cerebral. Caleb se simte luri, vol. I, Editura Artemis, Bucureşti, 1994, p. 222 vinovat pentru tot ce s-a întâmplat. Pe patul morţii, Adam 2. Septuaginta I (volum coordonat de Cristian Bădiliţă, îşi binecuvântează fiul şi-l iartă. Prin acel „– Timshel!“ îl Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu, Dan Sluşanschi, eliberează de remuşcările ce i-ar fi distrus viaţa. în colaborare cu pr. Ioan-Florin Florescu), Editura Poli- Originalitatea interpretării date de J.L. Borges legendei rom, Iaşi, 2014, p. 62 lui Cain şi Abel reiese din dialogul celor doi fraţi. Întâl- 3. Idem 2, p. 64 nirea celor doi este imaginată în „deşert“, simbol al pus- 4. Idem 1, p. 224 tiului pasiunilor umane sau un iluzoriu „tărâm al împă- 5. Vera Călin, Romantismul, Editura Univers, Bucureşti, ciuirii“. „La lumina flăcărilor, Cain văzu pe fruntea lui Abel 1970, p. 121-122 semnul pietrei, scăpă bucata de pâine pe care tocmai o ducea 6. Victor Hugo, Legenda secolelor, Editura Albatros, la gură şi-l rugă să-i ierte fărădelegea.“ Răspunsul lui Abel Bucureşti, 1981, p. 27 este încifrat. „– Dar oare tu m-ai omorât, sau eu te-am omo- rât pe tine? Nu mai ţin bine minte; vezi, stăm alături ca odi- BIBLIOGRAFIE: nioară.“ Prima parte a replicii revitalizează culpa între 1. Fréderic Laupies (coord.), Dicţionar de cultură gene- slăbiciune, păcatul originar şi invidia lui Abel. Cufunda- rală, Editura Polirom, Iaşi, 2008 rea în uitare şterge evenimentele esenţiale, devenite fără 2. Fernand Comte, Marile figuri ale Bibliei, Editura însemnătate după un timp. Sentinţa lui Cain este legată Humanitas, Bucureşti, 1995 tot de uitare: „a uita înseamnă a ierta“. Vinovăţia durează 3. Byron, Opere. Teatru, vol. 4, Editura Univers, Bucu- „câtă vreme durează remuşcarea“. Se pare că discuţia celor reşti, 1990, traducere Virgil Teodorescu doi este ticluită chiar de Dumnezeu. 4. Crestomaţie de literatură universală, Editura Didac- Povestirea Familia Adam, de Michel Tournier rescrie tică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983 mitul lui Cain şi Abel. Dacă, în textul biblic, Abel este vic- 5. Victor Hugo, Legenda secolelor, Editura Albatros, tima inocentă, în povestire el este culpabilizat. În copilă- Bucureşti, 1981, antologie, tabel cronologic, prefaţă şi rie „nimic nu-i plăcea mai mult decât să strice cu lovituri de comentarii de Dan Ion Nasta picior straturile şi castelele de nisip ale răbdătorului şi tru- 7. Tudor Vianu, Opere 11, Studii de literatură universală ditorului Cain“. Devenit păstor, „cutreiera stepele, deşertu- şi comparată, Editura Minerva, Bucureşti, 1983 rile şi munţii cu turmele sale“. Era preferatul lui Iehova care 8. John Steinbeck, La răsărit de Eden, Editura Polirom, „accepta însă înduioşat iezii şi mieii pe care Abel îi jertfea pen- Iaşi, 2005, traducere şi note de Any Florea tru el“. Într-o zi, „turmele lui Abel călcară şi devastară lanu- 9. Jorge Luis Borges, Legendă, traducere de Cristina rile de grâu pârguit şi livezile lui Cain“. Cinic, Abel i-a râs în Hăulică în Limba şi literatura română, manual pentru clasa nas cu răutate. Pierzându-şi cumpătul, Cain îl ucide pe a IX-a, Editura Univers, 2000 Abel. Figura lui Cain este ambiguă prin cele două trăsături 10. Michel Tournier, Familia Adam, din volumul Piti- principale: violenţa crimei şi vocaţia civilizatoare. Osân- cul roşu, Editura Univers, Bucureşti, 2006, traducere Ema- dit să rătăcească pe Pământ cu ai săi, Cain s-a îndreptat noil Marcu, p. 9-12 spre Paradis. „Acolo acest arhitect de geniu a zidit o cetate 11. Histoire de la litterature française, Editura Didactică […] Enoh era o cetate de vis, la umbra eucalipţilor. Era o oază şi Pedagogică, Bucureşti, 1982, p. 290-294 de flori în care murmur de fântâni şi uguit de turturele se

Eseu HYPERION 177

www.cimec.ro Nicolae ENCIU În componenţa României Mari. Dileme interbelice privind numele provinciei dintre Prut şi Nistru Mai bine de 400 de ani până la semnarea Tratatu- pace ruso-turc de la Bucureşti din 16/28 mai 1812 lui de pace ruso-turc din 16/28 mai 1812, Moldova prevedea ca „hotarul dintre cele două state să fie se întindea – pentru moldoveni ca şi pentru toţi râul Prut, de la intrarea acestuia în ţara Moldo- cei ce o cunoşteau – între Carpaţi, Ceremuş, Nis- vei şi până la locul unde se întâlneşte cu fluviul tru şi Marea Neagră[1]. Nu a existat, între Nistru şi Dunărea, iar de acolo să urmeze partea stângă a MPrut, înainte de 1812, vreun stat, vreo etnie, vreo fluviului Dunărea, până la Gura Chiliei şi până la populaţie, popor, vreo naţiune, o limbă, un folclor, mare, iar gura amintită să fie folosită în comun o cultură, o viaţă spirituală, vreun obicei sau tra- de ambele părţi“[3]. Prin acelaşi tratat, „dat fiind diţie, o organizare teritorial-administrativă, vreo că Înalta împărăţie a cedat statului Rusiei pămân- lege etc., diferite de cele din statul moldovenesc tul situat în stânga Prutului, cu cetăţile existente dintre Carpaţi şi Nistru. Aşa cum pe bună drep- şi cu oraşele şi cu statele şi cu toţi locuitorii lor[4], tate afirmă cercetătorul contemporan dr. Iftene 3 Tratatul de Pace (Sulhname), în 16 articole, încheiat la Bucu- Pop, teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost parte rești între Imperiul Otoman și Rusia, în «Caiete de Istorie“, an. I, nr. 3, integrantă, organică, fără nicio specificitate, fără iunie 2002, p. 13. nicio organizare teritorial-administrativă ce i-ar 4 În ale sale «Însemnări despre români“, Tratatul din 16/28 mai fi conferit cea mai mică autonomie faţă de cele- 1812 este apreciat de Karl Marx (1818-1883) fără niciun echivoc: lalte zone din Moldova[2]. „Turcia nu putea ceda ceea ce nu-i aparţinea, pentru că Poarta oto- Problema denumirii teritoriului dintre Prut mană n-a fost niciodată suverană asupra ţărilor române. Poarta în- săși recunoscuse acest lucru, când la Carlovitz, presată de poloni şi Nistru a apărut doar la 1812, când raptul teri- să le cedeze Moldo-Valachia, ea răspunse că nu are dreptul de a torial săvârşit de Rusia ţaristă a devenit un fapt face vreo cesiune teritorială, deoarece capitulaţiile nu-i confereau împlinit, noul teritoriu răpit urmând a fi oare- decât un drept de suzeranitate“ (Karl Marx, Însemnări despre ro- cum organizat. mâni (Manuscrise inedite), Editura Moldova, Iași, 1995, p.38). Mai Prima dilemă apărută a fost aceea a denumirii vehement chiar decât Marx, Friedrich Engels (1820-1895) a acuzat teritoriului acaparat. Articolul 4 al tratatului de în mod expres Rusia ţaristă de a fi comis la 1812 un rapt, de a-și fi însușit un teritoriu în virtutea exclusivă a raportului de forţe favo- 1 V. Mihăilescu, Moldova (cu o hartă a vechilor ţinuturi moldo- rabil ei: „aici nici vorbă nu poate fi de unirea unor neamuri înrudi- venești), în «Buletinul Societăţii regale române de geografie“, tomul te, risipite, care poartă numele de ruși, aici avem de-a face, pur și XLVI, 1927, p. 160. simplu, cu o cucerire prin forţă a unor teritorii străine, pur și sim- 2 Iftene Pop, Basarabia din nou la răscruce, Editura Demiurg, plu, cu un jaf“ (Фридрих Энгельс. Внешняя политика русского F.l., 1995, p. 193. царизма // К.Маркс и Ф.Энгельс. Сочинения. Издание второе.

178 HYPERION Eseu

www.cimec.ro tocmai de aceea, mijlocul râului Prut să fie hotar toriu, este de natură politică. În conformitate cu între cele două state, iar la Gura Chiliei, care (…) una din clauzele Tratatului de la Tilzit, încheiat va fi folosită în comun, precum şi pe apele Dună- între Napoleon şi Alexandru I, Rusia se obliga să rii corăbiile de negoţ ale celor două state să cir- evacueze până la încheierea păcii, trupele sale cule ca şi mai înainte“[5]. De asemenea, articolul din Moldova şi Muntenia. În decursul tratative- 5 al tratatului prevedea ca „împărăţia Rusiei să lor ulterioare de la Paris, la sfârşitul anului 1807, înapoieze şi să predea Înaltei împărăţii pământul împuternicitul rus arată că în tratat nu se vor- Moldovei (Bogdan) de pe partea dreaptă a râu- beşte despre Basarabia, fapt pentru care a insistat lui Prut, (…) precum şi Ţara Românească (Eflak) ca ea să rămână Rusiei, interpretând noţiunea de şi Oltenia, aşa cum se află ele în prezent, cu cetă- Basarabia mai larg, nu numai privind Bugeacul, ci ţile lor, cu oraşele şi cu târgurile şi cu satele şi cu întregul teritoriu cuprins între Nistru şi Prut“[10]. locuitorii lor, precum şi cu tot ce se află în ţările Chiar dacă, aşa cum avea să afirme geograful sus-zise“[6]. Vintilă Mihăilescu (1890-1978), cel puţin o gene- Aşadar, nicăieri în articolul 4 şi nici în arti- raţie nu s-a împăcat să-i spună, după 1775, colţu- colul 5 al tratatului de pace de la Bucureşti nu lui de Nord-Vest, Bucovina iar, după 1812, părţii apare denumirea de „Basarabia“ pentru terito- dintre Prut şi Nistru, Basarabia, termenii respec- riul anexat de Rusia prin acel tratat. El era defi- tivi au intrat atât în uzul curent, cât şi în cel şti- nit prin limitele care trebuiau să-l separe de Mol- inţific[11], menţinându-se inclusiv după 1918, deşi dova („pământul situat în stânga Prutului“). Şi „nu rămâne îndoială că se găsesc puţini români nici nu putea fi numit într-un fel sau altul, deoa- care să nu ştie în ce împrejurări de făţărnicie şi rece acest teritoriu nici nu avea vreun nume[7]. El violenţă internaţională, au fost rupte din pămân- era pur şi simplu o parte a Moldovei pe care, dacă tul Moldovei bucăţile botezate cu nume străine cineva ar fi avut nevoie s-o numească cumva, i-ar din teritoriul Ţării“[12]. fi spus „partea de est a Moldovei“ sau, cel mult, Conştienţi de această situaţie, la fel cum s-a „ţinutul dintre Prut şi Nistru“, pentru a o explica considerat un lucru absolut firesc punerea în din punct de vedere geografic. discuţie a „problemei deschise“ „dacă Bucureş- Este adevărat că termenul de Basarabia a fost tii mai pot împlini după Unirea tuturor ţinutu- utilizat şi până la 1812, însă desemna exclusiv rilor româneşti, funcţiunea de Capitală a statu- Bugeacul, – o zonă restrânsă de la nordul gurilor lui român“, respectiv, „unde va trebui mutată sau Dunării, aflată sub dominaţie otomană[8]. Pretin- înfiinţată noua Capitală a României Mari“, dat zând că ar fi luat „Basarabia“ de la turci, ruşii şi-au fiind că vechea capitală a Regatului României, făurit un alibi pentru raptul teritorial săvârşit pe aşa cum aprecia, în epocă, autorul primei lucrări seama Moldovei la 1812. Ei au profitat de faptul că româneşti de teorie politică, Traian Brăileanu, nu lumea europeană nu putea şi nici nu avea vreun întrunea cele două condiţii esenţiale pentru sta- interes să facă o deosebire între Basarabia adevă- tutul de capitală a unui stat, şi anume: „să fi creat rată, căreia i se mai zicea şi Bugeac, şi Basarabia statul prin expansiunea forţelor sale proprii, sau inventată de ruşi în timpul tratativelor cu Franţa – în cazul când statul ar fi fost creat prin centrali- între anii 1807-1808. Rusia oferea astfel Europei o zarea forţelor naţionale răzleţe, prin trecerea de justificare, considerată de ea suficientă şi temei- la agregat la sistem – Bucureştii să se fi născut ca nică acaparării unui teritoriu care nu-i aparţi- centru natural al acestui sistem“[13], tot aşa mai nuse niciodată[9]. mulţi autori au indicat asupra situaţiei nefireşti, Strădania Rusiei de a masca furtul printr-un de după 1918, de a se mai vorbi de o „Bucovină“, nume fals viza în special Franţa, de a cărei pozi- de o „Basarabie“ şi de o Moldovă „strânsă între ţie fusese tot timpul obligată să ţină cont. În acest Carpaţi şi Prut“. După acelaşi autor deja menţio- sens, acad. L.S. Berg (1876-1950) făcea aprecieri nat, V.Mihăilescu, chiar dacă explicabil, lucrul în foarte aproape de adevăr: „Motivul care a deter- cauză nu era însă mai puţin condamnabil, odată minat ca denumirea părţii meridionale a aces- ce se cunoştea faptul că: tei provincii să fie extinsă asupra întregului teri- Том 22. Москва: Государственное издательство политической 10 Л.С. Берг. Бессарабия. Страна-люди-хозяйство. Москва: литературы, 1962. С. 31). Б.и., 1918. С. 2. 5 Tratatul de Pace (Sulhname), în 16 articole, încheiat la Bucu- 11 Vezi, bunăoară: П.Н. Батюшков. Бессарабия. Историческое rești între Imperiul Otoman și Rusia, p. 13. описание. С.-Петербург: Типография Товарищества 6 Ibidem, p. 14. «Общественная Польза», 1892; Н.В. Лашков. Столетие 7 Antony Babel, La Bessarabie. Étude historique, ethnogra- присоединения Бессарабии к России. 1812-1912 гг. Кишинев: phique et économique, Librairie Félix Alcan, Paris, 1926, p. 109-110. Типография Бессарабского Губернского Правления, 1912 и др. 8 Emmanuel de Martonne, La Bessarabie, Imprimérie Nationa- 12 V. Mihăilescu, Moldova (cu o hartă a vechilor ţinuturi moldo- le, Paris, 1919, p. 3. venești), p. 160-161. 9 G. Murgoci, La population de la Bessarabie. Étude démogra- 13 Traian Brăileanu, Politica. Ediţie îngrijită, studiu introductiv phique. Préface par Em. de Martonne, professeur à la Sorbonne, și note de Constantin Schifirneţ, Editura Albatros, București, 2003, S.é., Paris, 1920, p. 10. p. 348, 352-353.

Eseu HYPERION 179

www.cimec.ro Moldova are un trecut istoric unitar, în care energie că nu există o chestie a Basarabiei (şi deci viaţa unor părţi din ea sub dominaţie austriacă una a Bucovinei), nu văd de ce nu ne-am impune şi rusească, a fost un incident cu urmări impor- – nouă mai întâi – folosirea unui termen, acela de tante, şi totuşi nu mai mult decât un incident; Moldova, pentru singura unitate naturală, istorică, Moldova constituie o unitate geografică. prinsă între Carpaţi, Ceremuş, Nistru şi Mare“[16]. Aceasta – în partea ei de podiş, de exemplu, – Deşi judicioasă şi justificată din mai multe prezintă absolut aceleaşi caractere în relief, climă, considerente, opinia marelui geograf român V. ape, vegetaţie, populaţie atât în dreapta cât şi în Mihăilescu a rămas, practic, singulară de-a lun- stânga Prutului, în Nord ca şi în Sud; gul întregii perioade interbelice, discuţiile asu- Ceea ce austriecii au numit Bucovina după pra problemei în cauză fiind reluate abia din pădurile de fag dintre Prut şi Nistru, iar ruşii Basa- februarie 1938, după instituirea dictaturii rege- rabia după numele stepei sudice (Bugeac), stăpâ- lui Carol al II-lea şi declanşarea dezbaterilor asu- nită odinioară de Basarabii munteni, nu cores- pra unei noi reforme administrative. Astfel, unul pundea nici unor unităţi istorice, nici unor regi- din primele proiecte elaborate de o Comisie che- uni geografice sau etnice; mată să elaboreze noua împărţire administrativă Singurele subdiviziuni fireşti ale acestei pro- a României, ignora cu desăvârşire datele geogra- vincii istorice erau rezultatul dezvoltării ei nor- fiei şi cele ale istoriei, propunând o divizare a male: moldovenii îşi împărţiseră ţara – în timpul teritoriului în simple „provincii“, căror li se atri- stăpânirii lor libere – după cursul apelor pe care le buia doar numărul de ordine al comandamentu- urmaseră în expansiunea lor naturală către Mare lui militar respectiv: „provincia nr. I“, „provincia şi Dunăre: în Ţara de Sus şi în Ţara de Jos, iar jude- nr. II“, „provincia nr. III“ etc., – fapt nemaiîntâl- ţelor le-au dat ca axă, ca regulă generală, văile[14]. nit în istoria românilor de la „temele“ şi „strate- Aşadar, ca mare unitate geografică verificată giile“ Imperiului bizantin[17]. de un lung trecut istoric, Moldova se întindea Aşa cum proiectul şi-a atras imediat o serie de din Carpaţii răsăriteni (socotiţi de la Ceremuş, critici extrem de severe, acesta a rămas doar în pe linia de despărţire a afluenţilor Bistriţei, Tro- faza lui iniţială. Nicolae Iorga a apreciat, bună- tuşului şi Putnei) până în apa Nistrului, Marea oară, că: „Comisiunea chemată să creeze noua Neagră, Dunăre, Siret şi Milcov. Doar în respecti- orânduire administrativă a ţării nu şi-a înţeles vele graniţe se putea vorbi de adevărata Moldovă, pe deplin misiunea“, că „proiectul pe care l-a pre- aşa cum ea fusese stăpânită odinioară de voievo- zentat şi care sperăm că nu va deveni fără schim- zii întemeietori şi de urmaşii lor, până în epoca bări decret-lege, nu se inspiră destul de la vreo fanariotă. Cât priveşte vicisitudinile istorice care dată a geografiei, a istoriei (…). Unităţile superi- i-au despărţit, temporar, stepa din Sud (Bugeacul) oare (provinciile.- N.E.) trebuiau să urmeze văile numit, în partea lui de câmpie de-a lungul Mării de-a lungul cărora s-a înşirat toată viaţa acestui Negre şi al Dunării, Basarabia, precum şi, ulte- popor şi care fac parte din tradiţia istorică şi nu rior, colţul din Nord-Vest poreclit Bucovina după să se amestece judeţe fără legături între ele“[18]. La codrii de fagi cunoscuţi sub numele de buco- rândul său, istoricul Gheorghe Brătianu s-a ridi- vine; în fine, întinsul teritoriu dintre Prut şi Nis- cat împotriva numelui însuşi de „provincie“, con- tru botezat Basarabia prin extinderea calculată a siderând că „până şi în timpul Romanilor, pro- vechiului nume din Sud, – respectivele bucăţi de vincialul se afla în una din Dacii, nu în regiunea teritoriu, rupte cu silnicie dintr-un ţinut natural, XIII-a sau a V-a a legiunii respective“. „Se uită prea nu corespundeau însă unor realităţi geografice: adesea, – afirma Gh. Brătianu, – că istoria ţări- „relieful, clima, vegetaţia, populaţia dominantă lor noastre a cunoscut şi alte împărţiri, determi- (moldovenii), sunt aceleaşi de ambele maluri nate de nevoile înseşi ale vieţii ţinuturilor româ- ale Prutului“, iar acesta din urmă „nu poate fi un neşti. Vechea Moldovă cuprindea o Ţară de sus şi hotar, cum nu era hotar nici măcar pentru jude- o Ţară de jos. În Ţara Românească, Banatul Olte- ţele de altă dată, reînviate astăzi, parţial, tocmai niei s-a bucurat totdeauna de o reală autonomie. după modelul vechii împărţiri administrative“[15]. În Transilvania, câte n-au fost subîmpărţirile vieţii În atare mod, constata V. Mihăilescu, în pofida locale în „ţări“ şi ţinuturi, fie în legătură cu colo- greutăţilor de ordin practic, provocate „mai ales nizările, fie cu alte interese de ordin economic. În de inerţia păturii culte şi a Administraţiei, tre- orice caz, nu ajunge să desemnezi cu compasul buie să ne hotărâm odată să gonim din circulaţie raza geometrică a distanţei de la un centru pro- termenii de fabricaţie şi interes străin, Bucovina vincial spre periferie, spre a determina teritoriul şi Basarabia“, deoarece, „dacă enunţăm cu atâta 16 V. Mihăilescu, Moldova (cu o hartă a vechilor ţinuturi moldo- venești), p. 161-162. 14 V. Mihăilescu, Moldova (cu o hartă a vechilor ţinuturi mol- 17 Ion Conea, Sugestii și indicaţii geo-istorice pentru numirea dovenești), p. 161. și determinarea marilor unităţi administrative ale României, în „So- 15 Vintilă Mihăilescu, Geografia României, în Enciclopedia Ro- ciologie românească“, an. III, nr. 4-6, aprilie-iunie 1938, p. 239-240. mâniei. Vol. I: Statul, Imprimeria Naţională, București, 1938, p. 48. 18 Cf. Ibidem, p. 239.

180 HYPERION Eseu

www.cimec.ro şi marginile unei provincii“. În plus, „de voim să ţirea vieţii româneşti pe ţări, – afirma Ion Conea, – evităm numaidecât vechile denumiri provinciale, înseamnă că aceea trebuie să fie şi azi o indicaţie – afirma acelaşi istoric, – de ce nu am putea găsi în organizarea vieţii noastre“. În consecinţă, con- altele, de pildă, acele ale principalelor râuri care stata autorul menţionat, „cu cât mai multe sunt străbat teritoriul provinciilor, ca Mureşul, Oltul, variantele vieţii şi sufletului românesc – şi cu cât Dunărea, Siretul, Prutul, Nistrul?“. În fine, în opi- vor fi ele puse în situaţia de a se dezvolta fiecare nia lui Gh. Brătianu, proiectul respectiv nu cores- în voia şi drumul propriu – cu atât mai bogată şi pundea realităţii, deoarece componentele divizi- mai armonioasă va fi sinteza“[22]. unii administrative reprezintă şi altceva decât „o Urmare a criticilor şi propunerilor enunţate, abstracţiune geometrică pe hartă sau o unitate a fost elaborat un al treilea proiect de reorgani- contabilă în statistica României“, iar statul nu zare administrativă, devenit lege[23] şi care defi- se poate călăuzi doar de grija armatei şi a poli- nea marile unităţi administrative ale României ţiei: „Legiuitorul trebuie să aibă altă perspectivă, „ţinuturi“, înlocuind termenul de „provincii“. Con- când e vorba de împărţirea administrativă a unei duse de rezidenţi regali şi de consilii compuse din ţări de întinderea Italiei în Europa, decât stările membrii aleşi de consiliile comunale şi de came- excepţionale prin care trecem astăzi“[19]. rele de agricultură, comerţ, industrie şi muncă, Efectul pozitiv al acelor critici şi observaţii a ţinuturile – ale căror denumiri nu respectau tra- fost elaborarea unui alt proiect de reorganizare diţia istorică – erau instituite în calitate de uni- administrativă, renunţându-se la noţiunea de tăţi administrative cu atribuţii economice, cul- „provincie“ în favoarea celei de „regiune“, pre- turale şi sociale: „Ele îngrijesc de nevoile locale cum şi la criteriul militar de împărţire adminis- şi execută măsurile de interes general ordonate trativă a României în favoarea celui gidrografic de puterea centrală“[24]. (Olt, Mureş, Nistru, Dunăre etc.). Cu toate aces- În aşa mod, la finele perioadei interbelice, prin tea, chiar dacă a fost apreciat drept „un fericit pas legea de reformă administrativă din 14 august înainte“, cel de al doilea proiect comporta, şi el, 1938, ţinuturile iau locul provinciilor în cadrul multiple inconveniente şi confuzii, adoptându-se noii diviziuni administrative şi trecând pe plan exclusiv criteriul hidrografic în definirea mari- secund apartenenţa istorică a teritoriilor aces- lor unităţi administrative. Se numea, bunăoară, tora. Respectiv, cele 9 judeţe ale provinciei isto- „Prut“ o regiune care se putea numi la fel de jus- rice Basarabia au fost atribuite ţinuturilor Dună- tificat „Siret“ sau „Nistru“, – altfel spus, nici cri- rea de Jos (2 judeţe), Nistru (4 judeţe), Prut (2 teriul hidrografic nu se dovedea a fi aplicabil în judeţe) şi Suceava (1 judeţ). Cu toate acestea, chiar exclusivitate, deoarece exista riscul, bunăoară, dacă crearea celor 10 ţinuturi a constituit intenţia de a afirma că cetăţeanul respectiv era din „regi- instituirii unui model specific de descentralizare unea Prut“, locuind, în realitate, pe malul Nistru- administrativă, luându-se în considerare regiu- lui. În plus, dacă Moldova se numea aşa după un nile specializate, – inclusiv nodurile de căi ferate, râu, în schimb Muntenia îşi trăgea denumirea de inspectoratele de învăţământ, regiunile vamale, la un alt element geografic, Basarabia după unul circumscripţiile camerelor de comerţ, circum- istoric etc.[20]. scripţiile camerelor de agricultură şi muncă etc., Aşa cum menţiona acelaşi istoric Gh. Brătianu, – declanşarea celui de-al doilea război mondial „în trecutul nostru istoric, numirile «ţărilor» date a făcut ca aplicarea acelui model să fie de scurtă după râuri şi-au avut justificarea numai atât timp durată, fără a-şi putea proba eficienţa. cât «ţara» cutare acoperea numai o singură vale: După cedările teritoriale din vara-toamna anu- de pildă, a Moldovei. Adică, în vremurile de înce- lui 1940 (pierderea Basarabiei şi a Bucovinei de put. Mai târziu, când Moldova s-a întins până la Nord în favoarea URSS, precum şi pierderea Tran- Nistru şi Dunăre, numele «ţării» nu mai cores- silvaniei de Nord în favoarea Ungariei) şi abdica- pundea realităţii. Era ca o haină prea strâmtă – rea regelui Carol al II-lea, mareşalul I. Antonescu ba chiar străină – pentru un trup prea mare sau va hotărî, prin decretul-lege din 21 septembrie care nu mai era al ei“[21]. Dimpotrivă, Ion Conea 1940, revenirea la organizarea administrativă pe considera că, „atât în alegerea numelui generic judeţe, desfiinţând ţinuturile din 1938, iar din (ţinut), cât şi în aceea a termenului doi al nume- iunie 1941, aceeaşi regulă va fi aplicată Bucovi- lor (Olt, Mureş etc.), proiectul de lege în forma lui nei de Nord şi Basarabiei. ultimă nu e nici el chiar fericit inspirat“, pledând pentru termenul de „ţară“, care ar fi fost „numele 22 Ion Conea, Sugestii și indicaţii geo-istorice pentru numirea și determinarea marilor unităţi administrative ale României, p. 244, cel mai al nostru“, în locul celui de „ţinut“. „Dacă 245. aşa a cerut pământul românesc în trecut: împăr- 23 „Monitorul Oficial“, nr. 187, partea I din 14 august 1938. 24 Ovidiu Al. Vlădescu, Organizarea aparatului de stat, în As- 19 Cf. Ibidem, p. 239. pecte ale economiei românești. Material documentar pentru cu- 20 Ibidem, p. 239-240. noașterea unor probleme în cadrul planului economic, Tipografia 21 Ibidem, p. 240. Curţii Regale F.Göbl Fii S.A., București, 1939, p. 21.

Eseu HYPERION 181

www.cimec.ro Liviu Şoptelea – 50

• născut pe 24 ianuarie 1966 la Botoşani, România; • licenţiat în arte vizuale la Universitatea „Ovidius“ Constanţa; • masterat la Universitatea „George Enescu“ Iaşi, specializarea Conservarea şi restaura- rea operei de artă; • membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România – Filiala Iaşi, secţia pictură; • Preşedinte şi membru fondator al Societăţii culturale „EXPO-ART“ Botoşani; • peste 25 de expoziţii personale, în Botoşani, Suceava, New York, Iaşi, Piatra Neamţ, Bra- şov, Constanţa, Târgu Jiu, etc. • Participă la numeroase expoziţii colective şi de grup în Botoşani, Bucureşti, Iaşi, Sibiu, Suceava, Cluj, Târgu Mureş, Râmnicu-Vâlcea, Slobozia, Constanţa, Piatra Neamţ, Bacău, Cur- tea de Argeş, Chişinău, Silistra, Ruse, etc. • Coordonator a 7 tabere de pictură, 3 tabere decor porţelan, curator a numeroase expo- ziţii de artă plastică şi iconografi e. • Organizator şi curator al Salonului „Interferenţe“, ajuns la ediţia a IV-a. Tabere de creaţie: Seini – Maramureş, Târgu Mureş, Păltinoasa – Suceava, Valea Vinului – Bistriţa, Vorona – Botoşani, Agaft on – Botoşani, Durău – Neamţ, Dorohoi – Botoşani, Câmpulung Moldove- nesc – Suceava, Pomârla – Botoşani, Medgidia – Constanţa, Topliţa – Harghita, Slănic – Pra- hova, Baia de Fier – Gorj, etc. Reproduceri în reviste de cultură: CAIETE BOTOŞĂNENE, TÂRGOVIŞTEA, LYCEUM TIM- PUL, ATITUDINEA, INTERTEXT, COLLOQVIUM, GAZETA CREŞTINĂ, HYPERION, AGORA, GRACIOUS LIGHT – NEW YORK, MENTOR, ŢARA DE SUS, LYCEUM şi altele. A realizat grafi că şi copertă de carte. Despre lucrările lui au scris: Valentin Ciucă, Gellu Dorian, Valentin Ţopa, Sabina Fînaru, Theodor Damian, Vasile Gogonea, Tiberiu Cosovan, Constantin Doroft ei, Sandu Alexandru, Lucia Olaru Nenati, Petru Bejan, Emanuela Ilie, Val Guraliuc, Viorica Colpaci, Ana Florescu, Victor Teişanu, Gabriel Alexe, Cosmin Mihai Munteanu şi alţii. Are lucrări în colecţii din: România, Cipru, Italia, Anglia, Canada, SUA, Coreea de Sud, Germania, Suedia etc.

182 HYPERION Aniversări

www.cimec.ro Sabina FÎNARU Îngerarium: calea sfinţeniei şi poetica imprevizibilităţii De ziua Micii Uniri, pictorul Liviu Şoptelea, mem- a invizibilului, şi nu a „ireprezentabilului“, des- bru al U.A.P. – Filiala Botoşani, aflat la vârsta matu- pre care vorbea Victor Ieronim Stoichiţă, a cărui rităţii artistice, şi-a aniversat jumătate de secol de miză a avut-o expoziţia Poezia semnelor (Suceava, existenţă prin expoziţia-spectacol Îngeri urbani. 2014), prin potenţarea inefabilului şi idealiza- Ingerarium – pictoinstalaţie -, organizată în Gale- rea aspectelor lumii. Pentru că acest univers de Dria de Artă „Ştefan Luchian“, având-o alături pe acum nu este unul cu totul nou, ci unul care jux- Ana Florescu, în calitate de curator, în faţa unui tapune lumea familiară şi cea spirituală, din care public extrem de numeros şi de cald, a cărui pre- izvorăşte şi atmosfera de stranietate şi solemni- zenţă a dat greutate şi strălucire evenimentului. tate a picturii lui. Din acest amalgam al văzute- De-a lungul activităţii sale, începute în 1982, lor şi nevăzutelor, ori dintre canon şi pastişarea Liviu Şoptelea a expus icoane, grafică, gravură şi lui, reprezentarea dobândeşte elevaţie şi consis- sculptură în expoziţii personale şi colective, a fost tenţă ontologică. apreciat de exegeţi prestigioşi, precum Valentin Şi omul şi îngerul se situează sub acelaşi cer, Ciucă sau Theodor Damian, iar lucrarea de pe afi- simbol al sacrului, în al cărui orizont este plasată şul expoziţiei pe care o comentez se află pe fai- existenţa. Lumea lor este emoţionantă prin încăr- mosul site SAACHI GALLERY (i-am vernisat-o la cătura lirică a cromaticii, dominate de albastru; nu Suceava, în urmă cu un an, când l-am şi cunos- este albastrul lui Sabin Bălaşa, rece şi eterat, din cut). Picto-instalaţia pe care ne-o propune Liviu lumile simbolico-himerice ale omului care aspiră Şoptelea evocă deschiderea lui către mai multe spre ideal. La Liviu Şoptelea, el este potenţat de genuri şi limbaje ale artei vizuale, arta plastică, tonurile culorilor primare şi complementare, roşu decorativă şi aplicată, deschidere specifică spi- înfocat şi galben, care-i dau tensiune dramatică ritului epocii şi esteticii postmoderniste. Crezul şi căldură, variate, cel mai frecvent, prin armonii său artistic apare pe site-ul UAPR: „Apreciez şi res- interne, organizate triadic. Acest echilibru dina- pect îmbinarea sacrului cu profanul, a concretu- mic, prin care stimulează dispoziţia contemplativă lui cu abstractul şi a expresiei directe cu abscon- şi imaginaţia receptorului, este subminat uneori sul…“; el clarifică faptul că hibridizarea discur- de inserţia unei a patra culori (verde, cel mai frec- sului său transgresează simplul joc al codurilor vent), care destabilizează semnificaţia constituită formale, nutrind viziunea şi tematica; faptul că de imaginea triadică, orientându-i sensul în afara această strategie are ca miză crearea unui univers ei. Expoziţia din 2014 a explorat şi ea expresivita- autonom, prin descoperirea laturii misterioase a tea acestor culori, dar acolo ele erau substanţă a lumii, reprezentarea vizuală a imperceptibilului, mediului subacvatic ori a unei arheologii cultu-

Aniversări HYPERION 183

www.cimec.ro rale terestre, a omului trans-istoric, definit prin care primul cuplu s-a îndepărtat, pentru că sta- artefactele sale. Acum, ele devin vehicule ale evo- tutul creatural înseamnă a fi doar pe jumătate[1]. cării destinului său spiritual, în lumea contem- Şi pentru înger şi pentru om acest orizont al cre- porană, istorică, pe care îl contemplă cu melan- aţiei este un orizont al perfecţiunii, care se des- colie şi nelinişte, într-o varietate de ipostaze. De chide urmând calea sfinţeniei, o cale paradoxală. aceea, majoritatea compoziţiilor sunt organizate „Spaţiul de creştere“, de identificare a fiinţei reale asimetric şi descentrat, provocând întoarcerea cu dimensiunea sa potenţială, presupune împuţi- privirii spre trecut, fie el colectiv sau individual. narea şi sacrificarea materialităţii. Pierderea aces- Dacă expoziţia evocată anterior a fost o medita- tei căi duce la rătăcirea, la captivitatea în reali- ţie asupra libertăţii umane (în ciuda fragilităţii tate, relevându-ne vulnerabilitatea şi precarita- ei în raport cu natura elementară) şi o reprezen- tea condiţiei istorice. tare prin deconstrucţie a omului, acum reflec- În ciuda problematicii grave, viziunea lui Liviu ţia are în vedere condiţia lui precară în raport cu Şoptelea nu este tragică, pentru că ea nu este fisu- natura esenţială a vieţii. Pentru a o reprezenta, rată de îndoială, ci este edificată de certitudinea artistul transfigurează interioritatea în exterio- în ierarhia şi coerenţa creaţiei; lumea, chiar decă- ritate şi invers. zută, nu este ruptă sau părăsită de sacru, ca în Al Omul şi îngerul sunt asociaţi cu motivele aurei, meu suflet, Psyche, sau Îngerul cu o carte în mâini, aripii, păsării, zborului sau înălţării; iar acestea poemele lui Nichita Stănescu. De aceea, în ciuda evocă ordinea supra-naturală a universului vizibil, libertăţii compoziţiei şi formelor, ea nu este hao- guvernat de un principiu spiritual, ce acţionează tică. Reinterpretând stilul iconografic, reprezen- nevăzut în lumea zilelor noastre; ne aflăm într-un tarea corporalităţii, în special, are o simplitate spaţiu non-senzorial, al proximităţii; distanţa din- primitivă, care evocă esenţa originară spirituală, tre cele două lumi îngemănate este sugerată dis- calea vieţii omului spre desăvârşirea proiectului cret, căci nu este nici cantitativă, nici de esenţă; de existenţă, semnalizată de îngeri. De cele mai reperele spaţiale convenţionale sunt abolite, iar multe ori, discursul este insolitat prin dereglarea poziţia şi direcţia devin calităţi ale evenimente- perspectivei, a proporţiilor şi sintaxei elemente- lor şi sufletelor însoţite de păzitorii cereşti. De aici lor, care nu respectă nici o regulă. În compoziţiile şi ambiguitatea reprezentării lor, prin utilizarea lui Liviu Şoptelea, corpul se desface şi se recom- unor mărci comune pentru descrierea îngerului şi bină fantezist, urmând o poetică a imprevizibili- a omului; gradul lor de elevaţie spirituală variază tăţii, care subminează codul de referinţă. Caracte- în funcţie de raportarea la materie, concretizată de rul excentric al imaginii este produsul unei sen- artist prin diminuarea sau accentuarea vizibilită- sibilităţi dezlănţuite, care intensifică reprezenta- ţii acestor mărci în folosirea culorii şi non-culorii. rea, într-un discurs ce extinde posibilităţile lim- Tot felul de oameni şi îngeri populează expoziţia, bajului plastic. Deşi în conţinutul său este refle- prezentaţi în diferite situaţii şi momente ale exis- xiv şi problematizant, stilul fantezist al reprezen- tenţei, de revoltă şi de refuz (Strigăt, Dialog), de tării lui Liviu Şoptelea se manifestă printr-un soi nostalgie erotică (Gânduri), de suferinţă (Fetiţa cu de melancolie euforică, vădind încredere în om chibrituri, Azi am să mă plimb), de pietate (Cina), şi în destinul său, relevându-ne faptul că lumea dar şi de destrămare euforică prin eternele fetişuri are sens şi direcţie, că valorile ei fondatoare vor culturale, femeia, vinul şi cartea, şi nu întâmplător dăinui. Tocmai de aceea, în ciuda libertăţii teh- Liviu Şoptelea inserează citate din opere celebre. nice şi a structurării imaginare, reprezentarea Alături de ei, acţionează o multitudine de îngeri, lui nu alunecă nici spre alegorie, nici spre vizio- actori ai căderii extatice, ispititori, obosiţi, som- narism mistic, profetic sau halucinatoriu, ca în nolenţi, martiri, singuratici, sau vestitori apoca- unele poeme ale lui Ion Mureşan, de exemplu, ci liptici; îngeri cu aripi transparente, prin care se exprimă indirect ataşamentul pentru realitate. manifestă harul (Azi am să mă plimb, Vis călător), Acelaşi ataşament îl vădeşte însăşi organiza- sau îngeri ocrotitori. Aripile lor de jeratic au însă rea discursului plastic al Îngerariumului, ce alter- o ambivalenţă proprie simbolului, fiind legată, nează tablouri de diferite dimensiuni cu polipti- deopotrivă, de materialitatea focului devorator curi, ca picto-instalaţie; dincolo de gustul baroc, şi de spiritualitatea focului originar, din altarul ea vădeşte o dispoziţie arhitectonică a artistului; slujirii lui Dumnezeu. picto-instalaţia naturalizează universul spiritual Îngerariumul lui Liviu Şoptelea construieşte creat, îl leagă de lumea materială în care trăim şi un spaţiu utopic, în care încearcă să prezerve situează, totodată, realitatea în orizontul valori- dimensiunea sacră a existenţei; în care angeli- lor lui. Ea provoacă receptorul să intre în spaţiul tatea (urbană) şi umanitatea (istorică) se situ- artistic şi, contemplându-l, să construiască pro- ează în orizontul creaţiei divine originare şi par- pria poveste. ticipă la ea, prin mijlocirea harului, printr-o cre- aţie secundă; aceasta înseamnă liberă modelare 1 cf. Andrei Pleșu, Despre îngeri, Editura Humanitas, București, de sine, pentru a obţine asemănarea cu modelul de 2010.

184 HYPERION Aniversări

www.cimec.ro Mircea OPREA Portret al artistului la maturitate NOTE PE MARGINEA PICTO-INSTALAŢIEI ÎNGERI URBANI După Auschwitz, este o barbarie să se mai scrie poeme… o cultură ataşată intrinsec credinţei, Horia Bernea Dramatică afirmaţie a lui Theodor W. Adorno a făcut fiind numit de un cronicar plastic – pictor al raiului carieră şi, într-adevăr, o bună parte din arta modernă pe pământ, sintagma intenţionând să acopere cât luase alt curs. Noi, cei care am trăit comunismul la mai mult din arealul artei sale. Ca o notă generală, noi acasă, o experienţa cel puţin la fel de gravă pre- tratarea temelor religioase în spaţiul artei româ- cum perioada nazistă, ne vom întreba cum se mai neşti laice s-a făcut sub rezerva unui tabu neexpri- Dpoate scrie poezie, cum se mai poate face artă, după mat, sub cenzura cumsecădeniei noastre venite ca o eclipsă de câteva generaţii a spiritului liber. Tră- din aer, icoanele şi obiectele de cult satisfăcând sufi- ind într-o societate mutilantă până la graniţa dispa- cient, acoperind îndestul nevoia de sacru. riţiei fiinţei umane în întregul ei, artistul supravie- ţuitor al comunismului ajuns în libertatea de astăzi Am încercat doar două repere din preocupările şi-a reconstruit câmpul devenirii sale în două direc- de inspiraţie religioasă ale artiştilor români pen- ţii: ieşirea de sub tutela tehnicilor impuse de realis- tru a ne apropia de conţinutul expoziţiei lui Liviu mul socialist şi, mai ales, abordarea temelor inter- Şoptelea intitulată incitant – Îngeri urbani, expozi- zise până atunci. Limitându-ne doar la spaţiul româ- ţie vernisată în ultima parte a lunii ianuarie 2016, la nesc vom observa că, după evenimentele din 1989, Galeriile Luchian din Botoşani. Abordată cu totul domeniul religios se abordează dintr-o perspectivă înafara tradiţiei artei bisericeşti, modul de tratare eliberată de canoanele dogmei, religiozitatea spiri- a acestei teme te va duce cu gândul la ideea scoate- tului fiind mai amplă decât o poate cuprinde limi- rii sacrului din domeniul instituţionalizat de secole, tele credinţei, indiferent de eticheta, de -ismul ei. de sub tutela bisericii, şi reprezentarea sa în spaţiul Ţinând cu tot dinadinsul, cel interesat va observa profan, cu mijloace profane, manifestarea acope- cultivarea sacrului din arta plastică românească rind, implicit, o idee mai generoasă şi anume: orice de astăzi ca o continuare a tradiţiei interbelice, un obiect are, simultan, şi calitatea de sacru, definirea reper cert al acestui curent fiind readucerea în aten- făcându-se mai degrabă în funcţie de privitor, de ţia cercetătorilor a operei lui Ion Ţuculescu, deloc capacitatea subiectului de a-i percepe simbolistica, întâmplător, o vreme profesor la Seminarul Teologic semnificaţia şi, mai puţin, de dedicarea acelui obiect de la Mânăstirea Cernica (1936-1937). Dimensiunea unui cult declarat. Să aduci în preocuparea cotidi- spiritual-religioasă a operei pictorului va fi o per- ană imaginea îngerilor receptaţi ca o prezenţă obiş- manenţă, pregnant vizibilă în obsesia ochiului (din nuită între noi va presupune să accepţi, mai întâi, Perioada totemică, din Ochii demiurgului) şi va lăsa că îngerii, ca manifestare indubitabilă a numinosu- urme de netăgăduit în arta plastică românească. Să lui, sunt o prezenţă certă, de necontestat, în viaţa ajungem mai aproape de zilele noastre vom aminti de cu zi. Teza nu are nimic spectaculos în sine dacă şi de Horia Bernea, o conştiinţă profund religioasă ne vom înscrie în tradiţia comunităţii căreia apar- dedicată renaşterii culturii româneşti tradiţionale, ţinem. În credinţa populară, ne spune Marcel Oli-

Aniversări HYPERION 185

www.cimec.ro nescu (Mitologia românească, Casa şcoalelor, 1944, cât valoarea unui titlu de operă, alteori va fi dege- p. 68) „După ce Dumnezeu a făcut lumea şi tot ce tul arătător spre un înţeles anume, textul fiind com- se află pe dânsa cu ajutorul diavolului, că de aceia plementar întregului, impactul asupra privitoru- numai pe jumătate e bună şi există şi rău pe lume, lui dublându-se ca sens. Da, tablourile au titluri şi s’a dus Atot ziditorul să se spele pe mâini aşa cum ce să fie titlurile decât o primă sugestie ca înţeles se cuvine după isprăvirea lucrului. Din stropii care furnizată cu lejeritate, o trimitere spre un sens, un au sărit din mâinile Lui, s’au născut îngerii.“ Dacă mesaj (rebusistic) cum este, poate, 3ME, şi care te am aflat cum au apărut îngerii, tot din Marcel Oli- aşază la un vad pe care încă nu l-ai bănuit, ca sigla de nescu vom şti cum au apărut şi dracii – şi ei un fel de designer din care să afli că e vorba de Sfânta Treime, îngeri dar negri, ieşiţi din stropii săriţi când s-a spă- titlu tautologic desigur, tabloul repetând înscrisul lat pe mâini şi Diavolul, doar că dracii au ieşit mai printr-o interpretare plastică proprie. Astfel, pen- mulţi, ei rămânând în primul cer, mai aproape de tru unele tablouri sensul dorit de artist se exprimă oameni, iar îngerii – în al nouălea cer, mai aproape într-un număr de cuvinte care par o sintetiză, alte- de Dumnezeu. Şi, desigur, îngerii au misiunea de a ori se exprimă prin inscripţionări riscante încât pic- ne sfătui de bine, pe când dracii ne împing la rele. tura tinde să ajungă ilustraţie la text. Dar trebuie Îngerii sunt de rang minor în ierarhia celestă, ei fac să aibă operele artistice, toate, un titlu? Şi ce este treburile mărunte, fiind populaţia cerului, cine să titlul pentru o operă, fie pictură, poezie sau o piesă le ştie numărul, fiinţe de rând şi, dacă-i adevărat că de teatru, o bucată muzicală, decât un mesaj în sti- fiecare avem un înger, apoi sigur n-au o viaţă uşoară, lul lui Magritte: Aceasta nu este o pipă! ei, îngerii, rămânând salahorii din preajma noastră. Am ţinut să amintesc geneza şi îndatoririle îngeri- M-am întrebat de unde se capătă copleşitoarea lor după Marcel Olinescu pentru că figurarea lor de impresie de spaţii largi pe mai puţin de un metru către Liviu Şoptelea este mult mai apropiată de viziu- pătrat de pânză: tablourile lui Liviu Şoptelea au un nea populară decât, să ziceam, de felul în care şi i-au caracter de sinteză, spuneam, par rezumatul plas- închipuit renascentiştii Sebastiano Ricci ori Rafaelo tic al unor ample viziuni, al unei ideologii revelate Sanzio, decât sfinţii părinţi, doctori în angelologie. în imagini a celor sfinte şi de nevăzut ochiului obiş- Din mărturia pictorului Liviu Şoptelea am înţeles că nuit; numărul mic de obiecte reperate, reprezentate îngerii urbani sunt semenii noştri, locuitori ai oraşu- într-un contur schematic, aparent stingher, naiv, lui, cei întâlniţi zi de zi pe stradă, pe casa scării, că concentrează concepţia pictorului, greu de defi- ei sunt aproapele nostru, tot aşa cum, ar trebui să nit altfel, cu capacitatea de sinteză a unei formule cred, noi înşine suntem îngeri pentru ceilalţi, cine matematice. Numărul mic de obiecte din compozi- ştie din care cer, – concepţie ce se înscrie într-o vizi- ţii dă profunzime simbolurilor, la fel ca şi spaţiile une pozitivă asupra lumii, într-un optimism creş- mari, goale, un abis ceresc ce le înconjoară, figura- tin stăruitor să menţină un mediu încă suportabil rea schematică accentuându-le caracterul de arhe- omului de rând. Trebuie să mărturisim că o aseme- tip şi învăluindu-le identitatea într-un spaţiu şi nea viziune asupra armatei pedestre a cerului pare într-un timp nedefinite creând o ambiguitate difuză să ilustreze îndeaproape concepţia lui Andrei Pleşu, în ochiul privitorului. Parcimonia obiectuală per- cel care a dedicat un amplu studiu îngerilor: „…sun- mite spaţii largi unei cromatici viguros personali- tem mereu însoţiţi de „modelul“ nostru, de portretul zate în culori tari dar calde, accentuând impresia nostru îmbunătăţit. Şi suntem – sau, în orice caz, ar profunzimii ideatice. Unele tablouri par schiţele fi bine să fim – într-un dialog permanent cu posibi- urgente, rapide, ale unor mari tablouri de-o este- lul acestui portret. Îngerul oferă fiecăruia din actele tică murală impecabilă destinate calcanelor imense noastre reperul epurei lui, adică desenul lui ideal. din spaţiile urbane, proiectate la înălţimi apropiate Lângă fiecare „este“, îngerul aşază un „cum ar trebui de cer şi care să poată fi văzute şi noaptea, faruri de să fie“. El conjugă neobosit, la optativ, curgerea vieţii spirit pentru cei naufragiaţi printre stâncile zilei… noastre, aşa cum am face-o noi înşine dacă am fi în Într-un spaţiu urban asemenea calcane cu tablo- condiţia lui. A te ocupa de îngeri devine încet-încet, uri au capacitatea să dea identitate şi personalitate veţi vedea, un mod de a revizita întreaga cultură a unui spaţiu public vertical nu doar prin decorati- lumii.“ (Andrei Pleşu, Despre îngeri, Humanitas, 2003, vism, ci şi prin recunoaşterea unei amprente iden- p. 28) Şi, ca îngeri urbani, semenii noştri îşi află în tificabile oricând cu marca de spirit a comunităţii. pictura lui Liviu Şoptelea cronica ilustrată a vieţii Funcţia catharctică a percepţiei vizuale a unor ase- lor, aceeaşi cu zilele şi nopţile noastre. Aşa se face menea imagini este, indubitabil, benefică grupuri- că o bună parte din tablouri au o legendă scrisă mai lor mari, fapt ce o recomandă oricând vizionării lor pe larg, ori restrânsă până la o expresie, până la un în largi spaţii publice. cuvânt, deseori un semnificant cu valoare proprie, (Toamna a plecat cu tine pe braţe; 3ME; Aripi de jera- Ce ne spune artistul Liviu Şoptelea, la 50 de viaţă tec; calul nu ştie că e cal, nu văd ce a realizat omul ştiind şi la mijlocul perioadei sale de creaţie, prin expune- că e om; Nomos, Strigăt; Gânduri; Vai, unde o fi, unde rea unui număr de tablouri întrunite sub titlul Îngeri se-ascunde drumul? etc.), titluri-fragmente rupte ca urbani? Într-o interpretare proprie, asumându-ne dintr-un poem continuu la care scrie de ani buni subiectivitatea, vom înţelege că sentimentul reli- poeta Cristina Şoptelea. Adesea înscrisul va preţui gios este unul fundamental pentru condiţia omului

186 HYPERION Aniversări

www.cimec.ro liber, în lume, în univers, iar religiozitatea noastră simultan, perspectiva, umbra, profunzimea, iluzia este sentimentul apartenenţei la o specie nu doar optică – artificii a căror lipsă are capacitatea para- raţională, ce simplu ar fi, ci mult mai profundă, ale doxală de a dematerializa lumea, de a o elibera de cărei adevăruri încă urmează să le aflăm. Dacă avem sub teroarea gravitaţiei, a legilor materiei, pentru o speranţă ca lumea să mai dureze, speranţa noastră a se supune şi mai mult unei estetici proprii. Prin cutremurată de temeri constă tocmai în faptul că, arta sa, de o acută actualitate, pictorul îşi va trimite pentru cei pătrunşi de sentimentul religios dar nea- privitorul într-o imponderabilă ubicuitate nu doar taşaţi vreunui cult, cunoaşterea umană nu şi-a epu- a spaţiului, ci şi a timpului. Riscul este imens pen- izat nici pe departe domeniul. Am în vedere religio- tru că, desfiinţând coordonatele spaţio-temporale, zitatea ca sentiment pornit din nevoia aflării sacru- eşti expulzat din istoria şi din geografia locurilor lui, înainte de a-ţi subordona viaţa unei credinţe. În comune ca repere sigure de orientare, iar emoţia, pe vreme ce pentru credincioşi, pentru cei care apar- cale să se cristalizeze, riscă să sucombe în stadiul de ţin unui cult, dispare orice nelinişte în faţa tainelor senzaţie fără a mai deveni afect. Cum nici un artist, ascunse încă, pentru ei fiind ca şi cum le-ar şti sen- nici pictor nu vine din neant, vom şti că el are stră- sul şi rostul, pentru cei pătrunşi, treziţi cu adevărat moşi dar are şi rude apropiate între contemporani. în spirit, neştiutele hăuri ale spiritului au încă mari Aşadar, în trecerea tematică, de la un tablou la altul, zone de necunoaştere, de mister, ei continuând, cu vei observa şi pendularea între abstract şi figurativ, nelinişte, să cerceteze înaltul cerului de deasupra printr-o expresie puternic fixată pe pânză, energia lor, iar artele, inclusiv pictura, – dedicate sacrului, cuprinsă în imaginea, evidentă prin seducţia asu- sunt o modalitate nimerită a trăirii sentimentului pra ochiului, tocmai capacitatea de atracţie a tablo- religios. În acest context, îmi place să cred că o sală ului demolând mesajul. Arta abstractă este a tutu- de expoziţie poate deveni oricând for public des- ror timpurilor şi spaţiilor, ea desfiinţându-şi origi- chis schimbului de opinii, dialogului ieşit dintre nile, apartenenţa, eliberându-se de limitele unor căi zidurile dogmei. Fără îndoială, expoziţia lui Liviu bătătorite de tradiţie, de teme consacrate; un artist Şoptelea nu acoperă în întregime aceste interpre- al abstractului va aparţine unui curent, unui mani- tări şi afirmaţii ale cronicarului, dar arată sigur ten- fest estetic, poate unui maestru, aparţinând mai dinţa artei plastice contemporane în direcţia unei puţin unui specific ce ţine de ethosul unei comuni- dezbateri de conştiinţă: religiozitatea este o temă tăţi solid perimetrată în reperele existenţei umane. mult prea gravă în spaţiul de confruntare a ideilor Şi aceasta se întâmplă pentru că, să-l cităm din nou din lumea de astăzi, mult prea serioasă pentru a fi pe Adorno, Arta nouă este la fel de abstractă pe cât au lăsată pe seama cultelor, a bisericilor de toate felu- devenit de fapt relaţiile dintre oameni. Mai puţin ataşat rile, şi se pare că se apropie ora acestei dezbateri cu acestui stil de a vedea lumea, istoricul Paul Johnson, sinceritate şi bună credinţă – dezbatere în care arta iezuit ca formaţie, el însuşi pictor şi cronicar plastic, are, cu siguranţă, liniuţa ei de dialog. avea să exclame cu obidă: La naiba cu Picasso!, pen- * tru noi rămânând mai departe să convieţuiască, în Privind tablourile lui Liviu Şoptelea, te va şoca mai toată diversitatea ei, şi arta abstractă, şi cei care nu întâi linia frântă care limitează fragmentul de reali- o suportă. Se vede că nu limbajul, nu modalitatea tate văzut de un talent sensibil şi deschis subtilită- în sine a realizării unei opere plastice ori literare ţilor vizuale, te va şoca decupajul ideal dintr-o altă este importantă în ultimă instanţă, cât capacitatea realitate şi în zadar vei încerca să le suprapui, frag- receptorului de a-şi investi aşteptările simbolice în mente decupate, peste ceea ce ştii tu din realitatea sensurile acelei opere. Artistul va stimula înţelege- în care trăieşti şi visezi tu, tocmai distanţa de perce- rea receptorului, calitatea sa rămânând aceea de a fi pere a lumii dintre artist şi privitor fiind notă a per- un translator de simboluri în imagini plastice, lite- sonalităţii, de-o parte şi de cealaltă. Privind tablou- rare, muzicale, beletristice. rile vei descoperi, cu surprindere, semnificaţia frag- mentului care vrea să se rupă de sistem, de întreg, Laicizarea îngerilor şi desacralizarea simbolurilor pentru ca, rămânând consecvent cu sine, artistul să religioase (crucea, biserica, cina, Sfânta Treime etc.) aleagă contrazicerea cu restul lumii şi, uneori, şi cu se face prin tratarea lor plastică dincolo de limitele ceea ce chiar el a spus (a pictat) mai devreme. Saltul canonului, prin culori, tonuri şi nuanţe vizibil dife- în arta lui Liviu Şoptelea s-a făcut, evident, prin cul- rite de cele din pictura bisericească şi se transferă în tură, prin şcoală sistematică, prin asimilarea unei sala de expoziţie ca într-un eveniment al cotidianu- cunoaşteri temeinice a tradiţiei, pe această cale indi- lui, un act firesc ce se prelungeşte, de aici, în spaţiul vidualitatea sa decantându-se ca personalitate, ca urban. Liviu Şoptelea nu expune tablouri cât idei ce stil, ca mesaj. Tehnica de a picta a lui Liviu Şoptelea se încheagă într-un sistem unitar ca stare de spirit a adoptă drept culori predilecte – ocru, albastru, roşu unui spaţiu – aceasta fiind şi concepţia directoare a – în tonuri de contrast care, deseori, acoperă un con- amenajării unei expoziţii de picto-instalaţie, întreaga tur, grăniţuirea imaginii făcându-se în tuşe ferme, sală, pereţi, plafon, pardoseală, ferestre, arătând ca cu simţul unui topometru de cadastru. Acestea sunt un montaj. Ideea de picto-instalaţie se îmbracă mai adevărate haturi între sensuri şi semnificaţii pen- bine ca o expoziţie continuă în spaţiul galeriei, în tru a ne transmite delimitări ferme între intenţii şi acelaşi conţinut incluzându-ne şi pe noi, vizitato- mesaje. În aceeaşi tehnică, din tablourile lui lipsesc, rii – îngerii ce trec prin sală, îngerii întâmplători

Aniversări HYPERION 187

www.cimec.ro sau nu, fiind personaje ale compoziţiei în mişcare atitudine şi mai puţin pe expresia chipului. Traiec- conformându-ne ori integrându-ne unui sens pre- tul sigur al penelului nu lasă loc ambiguităţilor for- figurat demiurgic de artist, noi înşine aparţinând male, mesajul căpătând claritate şi limpezime prin mesajului, de nu cumva tot noi suntem şi mesajul, directeţea şi simplitatea sa. Subtilitatea cromatică mesaj topit în operă în măsura în care o şi cuprin- se va pasa în fundal, vizibilă în valorarea sensibilă dem ca sens şi idee. Pictura, ca viaţa în două dimen- a unui albastru caracteristic deja pictorului, acel siuni, capătă prin viziunea de picto-instalaţie încă o albastru ce se iveşte firesc în spatele îngerilor, al dimensiune spaţială, cea care crede artistul că îi lip- nouălea cer, niciodată mai apropiat de noi decât în sea, adaos ce nu reuşeşte oricând, oricui, o notă bună reprezentările lui Liviu Şoptelea. Pictura sa nu are în plus pentru manifestarea de la Galeriile Luchian. lumini, nu are umbre – semn că aici este un mediu Manifestarea, unitară ca întreg, ca un singur construit artificial din imagini create în totalitate obiect de văzut şi de asimilat, înfăţişează creaţia lui în fantezia de origine cultă a artistului. Riscul sim- Liviu Şoptelea la 50 de ani drept o sinteză retrospec- plificării liniei, în anumite situaţii, este acela de tivă a nivelului la care a ajuns artistul. Prin modali- a rămâne mai aproape de decorativism decât de tatea de expunere a tablourilor se montează o operă profunzime, o ilustraţie pentru suprafaţă şi mai complexă de artă plastică, privitorul fiind confrun- puţin o caracteristică a consistenţei spiritului. Asi- tat cu trecerea de la o operă în două dimensiuni, milarea în formă şi culoare a afectelor artistului, va cum este un tablou, la alegorii obiectuale: maşina deveni emoţie pentru privitor. Să admitem că trata- de scris spartă de o bardă, tastatura unui calcula- rea unui spaţiu plastic în contururi ample, marcate tor, obiecte de mobilier ori vestimentaţie, butafo- de linii energice şi culori de mare vitalitate, reco- rii, unele idei fiind reluate cu insistenţă, aşa cum mandă artistul pentru realizarea unor opere desti- ar fi obsesiile ori visele repetitive. Refrenul idea- nate spaţiilor largi, de anvergura altor dimensiuni tic va apărea ca firesc într-o expoziţie cu o anume decât a picturii de şevalet, cum ar fi pictura murală, aluzie retrospectivă dar, mai mult de atât, reluarea vitraliul – tentaţii deja verificate de artist. Chiar şi pune în valoare un puternic accent oniric, pe visele în manifestarea de care vorbim, acoperirea ferestre- repetitive ca permanenţe diurne, cele care vor avea lor sălii de expoziţie cu folii semitransparente pic- caracter premonitoriu pentru evoluţia unui artist. tate cu imagini reluate din tablourile de pe simeze Numai şi despre spaţiul expoziţional încifrat în sim- îmbracă întregul manifestării ca pe o operă conti- boluri onirice se poate specula pe seama interpre- nuă, unitară, subordonată unui mesaj comun sau, tărilor, ca obsesii ale omului modern, interpretări vorbind mai aproape de temă, unui crez. Fără a ce nu pot ignora transparenta vecinătate cu atmo- încerca nici măcar cât o sugestie, îmi pot imagina, sfera din tablourile lui Marc Chagall, ale cărui sim- pe riscul meu, cum ar putea să arate un tablou ca boluri le regăsim şi în Îngeri urbani ca motive oni- Îngeri zidiţi într-o odaie, acoperind calcanul înalt de rice – zborul, aripa, comuniunea, gestul şi privirea câteva etaje al unui bloc sumbru acum, al unei clă- – dintre toate – simbolistica aripii dominând ca o diri din oraşul nostru, un oraş ale cărui edificii pare sugestie de primă mărime a zborului, fiind şi cea tot mai dificil să le vezi în toată valoarea lor din pri- mai constantă prezenţă a ideii ce ne poate transfera cina publicităţii stradale. O bună parte din activi- din planul real în cel metafizic. Vizionând tablou- tatea sa ca artist îl recomandă pe Liviu Şoptelea ca rile lui Liviu Şoptelea din această manifestare, vei având un viitor propriu bine marcat în arta monu- observa pregnanţa evocării în memoria ta vizuală a mentală românească. operei lui Marc Chagall, senzaţie trăită şi de alţi cro- nicari ai pictorului. Evocarea este firească de vreme De regulă, maturitatea unui artist plastic, a unui ce avem în faţă ideea de zbor, de aripă, de vis, obse- pictor, se vede în captarea în lucrări a unei lumini, sii pe care Chagall le-a tratat acum aproape o sută de a unei clarificări în organizarea spaţiului şi a liniei, ani într-o epocă în care onirismul devenise obiect de o limpezire în tehnică, în căutarea şi aflarea unei cercetare pentru psihologi şi psihanalişti, cercetări ideatici proprii, iar Liviu Şoptelea, comparat cu el ce au revigorat interesul artei pentru domeniu, de însuşi, îşi găseşte aici portretul în timp ca un por- atunci onirismul înscriindu-se ca un program bine tret al devenirii. Întregul expoziţional de la Galeriile definit în arta secolului, în mod apăsat şi în progra- Luchian este dominat de o originalitate pregnantă, mul poetic din partea a doua a secolului – un feno- oricând un tablou al său reuşind să fie recunoscut ca men sincronic de care literatura română a benefi- o marcă de sine stătătoare între ceilalţi artişti con- ciat din plin. Să fie aceasta o noutate? În istoria artei temporani, şi, nu mai puţin important, reuşind să oricând vei găsi rădăcini ale onirismului în cele mai fie recunoscut prin tuşa sa încărcată de o autenti- neaşteptate epoci, în cele mai stranii opere, la cei citate viguroasă, plină de sensuri – în arta plastică mai neaşteptaţi creatori. de astăzi. Avem în faţă cariera construită cu tenaci- tate şi răbdare a unei personalităţi puternice, încre- Fără a părea schimbată spectaculos, maniera de zătoare în destinul chemării sale spre artă. La 50 de abordare a noii tematici va continua paleta croma- ani, pictorul Liviu Şoptelea a atins vârsta maturită- tică personală, cea ştiută şi din alte etape de creaţie ţii artistice, o vârstă de cumpănă pentru orice cre- ale pictorului Liviu Şoptelea. Personajele sunt con- ator, de acum încolo urmând confirmările şi trep- turate viguros, în linii energice, accentul căzând pe tele împlinirii depline.

188 HYPERION Aniversări

www.cimec.ro Aniversări HYPERION 189

www.cimec.ro 190 HYPERION Aniversări

www.cimec.ro Mihai Ursachi – 75 (1941-2004) „Consider că poezia m-a salvat, făcînd şi eu eforturi să o salvez de la pieire“ (DIALOG TELEFONIC ȘI IMAGINAR CU MIHAI URSACHI, CUPRINZÎND ÎNTREBĂRI REALE ȘI RĂSPUNSURI POSIBILE) Gellu Dorian: Domnule Mihai Ursachi, mă iertaţi că vă tele- bilă atitudinea lui Petru Creţia. N-a dat nici o explicaţie, fonez atît de dimineaţă, dar, căutîndu-vă insistent şi zilele ulterior. Nici nu i-am cerut, noi, organizatorii, vreo expli- trecute, n-am avut norocul să dau de Dumneavoastră… caţie. Probabil, dacă există vreun jurnal al eminentului Mihai Ursachi: Nici un deranj, Gellule, numai că sănăta- om de cultură, explicaţia este acolo. În fond, nu are nici tea mea mă face inabordabil, ne-accesibil… Nu mă simt o importanţă. Ţin minte că situaţia de atunci a fost peni- bine, motiv pentru care nu am putut răspunde celor bilă. Aţi venit la Ipoteşti ca un prinţ, însoţit de principesa D17 întrebări puse, cam în graba pixului, de Cassian… Sofi a, cu un alai de curtezane, printre care era şi regretata G.D.: Este adevărat, împreună le-am confecţionat în grabă poetă Gabriela Negreanu şi doamna Mezincescu. Doina între două halbe de bere la CONSART… Uricariu. Eraţi elegant şi sobru. Nu v-aţi arătat afectat de M.U.: Soartă grea aţi avut, bănuiesc… Dar şi aşa, chiar situaţia creată, poate oarecum jenat. Hotărîrea acordă- dacă ar fi fost şi mai incitante decît sînt, nu aş fi putut rii premiului s-a luat ad-hoc atunci la Ipoteşti şi s-a fi xat răspunde… Sînt atît de bolnav încît nu mă pot atinge şi regulamentul de acordare a acestui important premiu de nimic, nu pot scrie un rînd şi nici vorbi prea mult… naţional. Laurenţiu Ulici a fi xat data de 15 ianuarie, ziua M-ar fi onorat, desigur, invitaţia ta la revista Hyperion, de naştere a poetului Mihai Eminescu, cînd premiul să fi e unde am publicat anul trecut un poem care a consti- acordat pentru anul precedent. Astfel aţi devenit laurea- tuit o afacere pentru copiatoarele din Iaşi; studentele tul premiului pentru anul 1991. Atunci aţi donat Biseri- în special s-au arătat foarte curioase, desigur, precum cii Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril din Ipoteşti, monument şi fetiţele de la liceu…, ştii tu, desigur… Ar fi fost bine- dedicat memoriei poetului la 50 de ani de la moarte de venită o prezenţă a mea în paginile revistei care a avut către Nicolae Iorga prin colectă publică, un complet de curajul să publice un poem din Opera pornografi ca, în odăjdii preoţeşti. Gestul a fost extraordinar. Ce v-a între- curs de recuperare şi aşezare între copertele unei cărţi, bat atunci principesa Sofi a care a venit în ţară în mod o datorie chiar faţă de oraşul în care am copilărit şi special pentru a asista la încununarea cu lauri a poetu- m-am educat, şi care mi-a acordat cel mai important lui Mihai Eminescu? premiu după 1990, oferindu-mi şi titlul de cetăţean M.U.: Ce să spună? Nimic. Am făcut o pomană bisericii de onoare… Această onoare aş fi dorit s-o susţin prin din Ipoteşti, loc unde am copilărit, părinţii mei fi ind invitaţia pe care mi-ai făcut-o… Dar sănătatea îmi dă ipoteşteni, după cum bine ştii. Am acolo cîteva hec- semne grave şi nu aş dori să te înspăimînt, dar simt…, tare de pămînt, sub pădure, pe dealurile călcate de ei, nici chiar aşa, nu mă dau eu bătut, dar ce-i drept nu Eminescu şi Casandra, prima lui iubire. Am tot felul mă simt deloc în forţă, mă simt slăbit şi timpul acor- de probleme cu acel pămînt. Am primit propuneri să dat este foarte scurt. primesc pămînt mult mai bun în altă parte, la şosea, G.D.: Ar mai fi o săptămînă… la Cătămărăşti, pămînt negru, bun şi productiv. Dar M.U.: Nu, nu pot răspunde… M-a sunat şi Cassian zilele eu nu de agricultură mă voi ocupa, nu de astfel de trecute, dar de o săptămînă sînt neaccesibil, nu pot pămînt am nevoie. Nu înţeleg de ce primăria din Ipo- pune mîna pe nimic. Aşa că m-am gîndit că ar fi bine teşti a ales această strategie, de ce să nu-mi dea pămîn- să realizezi un interviu imaginar, cu întrebări reale tul părinţilor mei, acolo, sub pădure? Ba, am chiar şi şi răspunsuri posibile. Noi am mai făcut vreo două ceva pădure acolo. Eu am propus mai de mult condu- interviuri… cerii Uniunii Scriitorilor să ia în posesie acel pămînt şi G.D.: Ultimul interviu dat în 1981 în ţară, eu vi l-am luat şi să facă acolo case de creaţie pentru scriitorii români. a apărut într-o revistă – „Amfi trion“ – editată de Biblio- Dar se pare că nu sînt interesaţi. Asta ar însemna ceva teca judeţeană „ Mihai Eminescu “ din Botoşani, unde mă investiţii, iar Uniunea este săracă, la fel de săracă pre- străduiam să-mi cîştig existenţa onest. cum sînt şi membrii ei. Sînt în continuare dispus să M.U.: Îmi amintesc… La Bolta Rece… Am băut ceva sticle donez acel pămînt Uniunii Scriitorilor care ar putea de vin atunci… Imediat am plecat, la chemarea Liber- găsi investitori interesaţi. Locul este tentant şi liniş- tăţii oferite de Donald Eulert. N-am văzut interviul… titor pentru scriitorii români. G.D.: Şi alt interviu v-am luat imedia, adică la doi ani, după G.D.: Atunci, în ianuarie 1992, aţi mai primit o misiune de ce v-aţi întors din America, în 1992. N-am avut norocul să lungă durată pe care pînă în prezentaţi aţi onorat-o… fi u printre primii care v-au intervievat. M.U.: Tot Laurenţiu Ulici, cu mintea lui strategică, a impus M.U.: Eşti în schimb norocosul care a înfi inţat Premiul ca primul laureat al premiului să acorde, ediţie de Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ la Botoşani, cel ediţie, coroniţa cu lauri poetului premiat. Astfel am mai important premiu naţional acordat în România înmînat coroniţa poeţilor Gellu Naum, regretatu- după 1944. Am fost primul laureat… lui Cezar Baltag, Petre Stoica, Ileana Mălăncioiu, Ana G.D.: Am pornit greu atunci, ţineţi minte. Ar fi trebuit să luaţi Blandiana, Ştefan Augustin Doinaş şi anul acesta lui premiul în vara lui 1991, aşa cum se hotărîse de un juriu Mircea Ivănescu. prezidat de Petru Creţia care, cu o noapte înaintea pre- Sarcina este grea şi mă obligă să trăiesc, să pot încorona la mierii, a plecat din Botoşani fără să anunţe. Inexplica- Botoşani poeţii care vor avea norocul acestor mari lauri.

Aniversări HYPERION 191

www.cimec.ro G.D.: Aşa că aţi putea oferi cititorilor revistei noastre inter- minte clipă de clipă. Nimic nu am uitat. De cînd am viul promis. început să scriu, viaţa mea se află acolo, în cărţile melc. M.U.: Greu de spus… Sînt ne-accesibil. Nu pot primi pe Pentru unii este mai greu să o descopere, dar pentru nimeni la mine. Nu-mi place să ofer interviu pe repor- cei iniţiaţi nu este chiar dificil tofon… De cele mai multe ori apar tot felul de incoe- G.D.: Daţi-mi un exemplu. renţe, punctuaţii greşite, vorbe în plus sau în minus… M.U.: Pe vremea cînd eram Pelican, am scris cunoscutul Prefer întrebările scrise. În ultima vreme am acordat poem al inutilităţii, care are o încărcătură existenţială mai multe interviuri. Sînt aproape epuizat. Mai toate extrem de mare şi tipică modului meu de viaţă accep- răspunsurile posibile sînt date. Toţi cei care vin la tat. Pînă în America, aici, în România nu am avut nici mine îmi pun întrebări gazetăreşti, legate mai mult un fel de slujbă. Mi s-au oferit, dar eu, care am lup- de biografia mea şi mai puţin de operă. Sînt luat ca tat împotriva comunismului, dînd naştere Mişcării un element de senzaţie, speculat pe acest culoar de anticomuniste Marii Români, formată din subsemna- presă. Este adevărat, am o biografie consistentă, diver- tul, Adrian Ochişor, Doru Ionescu şi Sergiu Rusu, nu sificată. Nu este la îndemîna oricui să aibă o copilă- puteam accepta să fiu membrul unui partid împo- rie ca a mea, plină de austerităţi şi libertăţi pentru triva căruia am luptat. Asta au făcut duplicitarii, mulţi care am plătit scump. Eu am avut norocul unei pri- dintre ei astăzi mari dizidenţi de cîrpă, falşi deţinuţi etenii exemplare chiar din liceu, cu regretatul Doru la fără frecvenţă, turnători la securitate, detractori şi Ionescu, căruia chiar tu i-ai editat singura carte pos- oportunişti. Aşa că nu puteam fi angajat nicăieri. Eu tumă. Un intelectual rar, o fiinţă boemă şi în acelaşi nu am avut carte de muncă. Nici acum nu am. Acum, timp aristocrată. Împreună cu el şi alţi doi buni prie- după o perioadă de administraţie în fruntea Teatru- teni, Adrian Ochişor şi Sergiu Rusu, am proiectat un lui „Vasile Alecsandri“ şi un timp de patru ani de con- alt destin ţării, intrată nu de mult pe mîna bolşevicilor. silier municipal de opoziţie, am o catedră de poezie, Am şi avut noroc de profesori de elită ca: soţii Andrieş, visul meu, la Universitatea din Iaşi. Deci, am conside- Chichifoi, Varvaric, Haller, Cehovski, Heimer, Zelem- rat o mare inutilitate pentru o fiinţă ca mine, risipa în bidzi, Marţolea, Boiarski, Sain, Ifrim, doamnele Dre- programe zilnice concepute de regulă de inşi incapa- utel, Salter, Potlog, Poplinger, străluciţi intelectuali, bili, fără orizont. Consider că poezia m-a salvat, făcînd majoritatea cu puţine păcate în ideologia recent insta- şi eu eforturi să o salvez de la pieire. Sau meditaţiile urată. Dar pe atunci nici nu gîndeam la poezie. Eram din Golful francezului, pentru cine vrea să afle cîte ceva cu toţii înfierbîntaţi de filosofie, de Kant, de Nietzs- despre mine, sînt locul cel mai prielnic şi generos în che în mod special. Doru Ionescu scria, dar el era sin- acest sens al poeziei mele. în Poemul de purpură şi alte gurul care scria poezii şi ciudate proze. Era foarte ori- poeme, scris ca revoltă lirică împotriva roşului vertical ginal. Dar nu despre asta aş vrea să vorbim… Şi mai stănescian, sînt codificate revolta şi ura împotriva bol- ales, uite, de cîteva minute bune vorbim la telefon şi şevismului. Dar cîţi s-au prins de asta?! Dacă poezia simt că obosesc, ameţesc… Ceva se întîmplă… Ai grijă, de pînă în 1989 s-ar fi citit cu atenţie de către decrip- deci, în ce mod vei realiza interviul imaginar, pentru tori şcoliţi şi deştepţi, şefii comuniştilor ar fi trebuit să că tu ştii destule lucruri despre mine… Eu voi fi de lichideze mulţi poeţi români. Dar nu s-a întîmplat aşa. acord cu tot ce vei scrie. Poetul român, în restrişte, a găsit căile să se exprime G.D.: Şi cum v-aţi imagina dumneavoastră, Magistre, acest cum credea mai bine. Unii au închinat ode pentru că interviu? nu au ştiut rosturile eterne ale poeziei. Odele şi osana- M.U.: Las la latitudinea ta. Poţi să-mi pui întrebarea dacă lele, imnele dedicate comuniştilor nu puteau fi decît sînt francmason, iar eu o să-ţi răspund: dacă aş fi n-aş efemeride. Numai sinucigaşii au putut scrie astfel de spune, dacă n-aş fi tot n-aş spune. Poţi, de asemenea, porcării. Comuniştii credeau că pot convinge pe mulţi pune chiar întrebarea dacă sînt homosexual. Nu mă de ideologia lor. Dar nimeni nu citea cu pasiune aşa deranjează. Sigur vei răspunde în locul meu că nu… ceva. Ori lectura fără dragoste este seacă, neconstruc- Am iubit tot felul de femei, de la cele mai libere, la cele tivă, demolatoare. Dar, uite, pînă acum nu m-am con- mai ocupate, de la cele mai frumoase la cele mai urîte. fesat nimănui în acest sens. Fac acest lucru acum, pen- Dragostea cu o femeie urîtă este mult mai împlinită, tru prima dată, la telefon. Vezi, ai destule puncte de mai liniştitoare decît amorul cu o femeie frumoasă. pornire în realizarea interviului imaginar pe care ai Ştii prea bine, iubito, hai să ne jucăm de-a Ildiko şi toată dezlegarea mea să-l publici în revista „Hype- de-a Atilla… M-am jucat îndeajuns şi pe malul Bahlu- rion“. Sînt prea bolnav să pot fi disponibil pentru un iului, şi pe cel al Dîmboviţei, şi pe Rin, dar şi pe Missis- dialog viu. Asta cu siguranţă mi se trage de la comu- sippi, şi pe litoralul Mării Negre, şi pe cel al Pacificului, nişti. Că dacă nu ar fi venit ei după război la putere, şi mai ales la Ciric, unde am funcţionat ca salvamar. acum ai fe venit, dragă Gellu, la mine la Odessa, ca Eram obligat vară de vară să salvez sufletele femeilor fiind acolo guvernator… înecate în tristeţile comuniste, în experienţa aceea G.D.: Ce fericire ar fi fost… Şi ce interviu am fi realizat… tristă. Am salvat odată o ţigancă de la înec. Am fost M.U.: Nu încaoe îndoială…Însă acum nu pot, sunt foarte cu vîrf şi îndesat răsplătit. Mai-mai să o înfiez, dar ar obosit şi îngîndurat privitor la viaţa mea. Tu vei reşi fi fost apoi incest şi aşa ceva detest. Deci, orice între- să-mi citeşti gîndurile. bare îmi vei pune, după cum vezi, poţi răspunde. Viaţa G.D.: Vă înţeleg, desigur, şi sper să reuşesc acest lucru. mea este extrem de agitată încă. Aşa a fost tot timpul, M.U.: Nu mă îndoiesc. Să fie întrebări la care m-aş putea însă nu m-am lamentat niciodată. Pînă la douăzeci şi gîndi şi eu, în aşa fel ca răspunsurile să fie pe potrivă. patru de ani n-am scris. Mult mai tîrziu, după ce am Nu fi sfios, nu lucra cu teamă, ai toată libertatea să răs- ieşit din puşcărie, îndemnat de Doru Ionescu. Biogra- punzi în numele meu pentru tot ceea ce scrii. Nu voi fia mea de pînă atunci nu prea mi-am făcut-o cunos- fi ofensat, pentru că nimic din ceea ce poate fi discu- cută. Poate voi avea timp să mi-o memorez. O am în tat pe lumea asta nu-mi este străin şi inaccesibil. Inac-

192 HYPERION Aniversări

www.cimec.ro cesibil sînt doar eu în aceste clipe neprielnice vieţii mele. Sper să fie o boală trecătoare, să nu mă termine. G.D.: Va trebui să fiţi prezent în iunie la Botoşani, la „Zilele Eminescu“… M.U.: Ştiu şi eu… Numai dacă-mi va da voie viaţa, sănă- tatea. Nu mă încred în medici. Ar fi în stare să mă disece şi să vadă cum de a fost posibil pînă aici o exis- tenţă ca a mea. Pe mulţi i-am pus pe gînduri cu exis- tenţa mea. Unii chiar au luat-o în serios şi m-au urmă- rit pas cu pas. Cel mai tare m-a durut atunci cînd am fost urmărit în scop delator de amici, de oameni de casă. Au fost destui din aceştia. Chiar aici în Iaşi. Mai ales în Iaşi. Dar eu am ştiut să-i ignor, să-i uit, să-i iert. Marile mele bucurii s-au petrecut totuşi la Mogoşoaia, lîngă Marin Preda, lîngă cîţiva scriitori care aveau un mod de viaţă chiar interesant în acele cămăruţe mici şi uneori insalubre, dar în care s-a scris mare parte din literatura noastră postbelică. De exemplu Marin Preda a fost, de la un timp, întîiul meu cititor. Abia aştepta să-mi citească o nouă creaţie. Şi le citea cu pasiune. Nu ştiu ce înţelegea, dar era încîntat. Îmi cerea păreri şi despre cărţile lui. Nu puteam fi laş, ipo- crit să-i spun ceva laudativ, pentru că nu-i citisem nici o carte. Nu sînt un cititor de proză. La îndemnul lui, oarecum secret, am scris şi eu proză. Tot Marin Preda m-a şi publicat. Cartea se numeşte Zidirea şi alte poves- tiri. A fost reeditată după 1990. Va cunoaşte curînd o altă ediţie. Moartea lui marin Preda m-a speriat şi în Mihai URSACHI anul următor am şi fugit din faţa securiştilor. Acolo, la Mogoşoaia, se trăia ca-n literatură. La Iaşi nu găsesc Ce mai pasăre acest mediu. De aceea de multe ori mă izolez. Ai obser- Lazăre, Lazăre, vat şi tu, după fiecare şedinţă de asociaţie, mă retrag, scoală-te, Lazăre, cam pe şoptite, şi dispar unde cred că pot fi liniştit. Simt cînd sînt în grupurile ieşene o anumită cîinoşe- s-auzi ce mai pasăre nie, guri pregătite să muşte, să latre. Acolo nu era aşa, în lanul de mazăre. deşi incidente erau mai în fiecare zi. La Iaşi, deşi pro- prietar de casă, nu pot intra în posesia ei. Tergiversări Cuc de pripas, tipic comuniste. Trăim într-o justiţie fără justiţie. Dar mult cântă cu haz; uite că mă ia lamentoul pe dinainte şi nu-mi prea stă cuc janghinos, în caracter să mă plîng. Am o regulă în acest sens. Nu mult cântă duios: are rost să te plîngi nimănui. Fiecare are cîte ceva de plîns; şi pentru a nu întrista pe nimeni, ar fi bine să nu cu arcuşul de tămâie ne mai plîngem de nimic, pentru că nu aşa se rezolvă problemele. Plînsul ar trebui, la om, să înceteze odată pe-alăuta de-alămâie; cu înţărcatul. Plîngi ca să ţi se dea ţîţă, după aceea tre- cu bagheta de cristal buie să-ţi cauţi singur hrana. Omul a devenit extrem pe vioara de opal. de comod şi abil. Mai mult de jumătate din inteligenţa lui o foloseşte în scopuri imorale, mai ales în farise- ism. Nu, n-ar trebui să mai discutăm atît la telefon… G.D.: Într-un fel sau altul cam asta ar fi ceea ce aş fi vrut să Benedictus vă întreb. Privighetoare de noapte, M.U.: Dacă aşa este, înseamnă că ai avut răspunsurile mele. G.D.: Vă doresc grabnică însănătoşire şi vă aştept la Botoşani. priveghiul din urmă, cu ţipete jalnice, M.U.: Negreşit, negreşit Voi veni de cum mă voi simţi rotund privitori (mare veghe la turn), în stare. ochii cei galbeni ai privighetorii G.D.: La revedere. de noapte... M.U.: La revedere. – Vae vae cucu victis, („ Hyperion“, nr. 2-3 • 136-137, 1999) Benedictus, Benedictus, toată moartea e un strip-tease! ______Notă: Interviul a fost validat spre publicare de Mihai Ursachi, cu menţiunea „Nici că se putea mai bine!“.

Aniversări HYPERION 193

www.cimec.ro RADIOGRAFIA EPOCII desfășurat tot în două etape: 1948/1953, cu Ștefan Andrei („Primul lucru care trebuie spus închisorile de tristă amintire: Pitești, Aiud, este că avem de-a face cu un om cu lecturi seri- COMUNISTE Gherla, Râmnicu Sărat, apoi, Canalul Dunărea/ oase, care, în genere, știe despre ce vorbește“, p. „Vreţi să știţi cine a condus de fapt România în Marea Neagră, când i-au căzut victimă Iuliu 15), Emil Bobu (este bine caracterizat de către anii comunismului?… A fost vorba, într-adevăr, Maniu, Gh. Brătianu, Mircea Vulcănescu și Dumitru Popescu, p. 29), Ion Iliescu – dezvă- de un grup de gangsteri politici, impostori inso- etapa 1958/1964, când este arestat lotul Noica luirile din carte și din presa actuală în care se lenţi și birocraţi cinici, indivizi autoproclamaţi / Pillat, iar în 1963, Ion Mihalache moare în dovedește contribuţia domniei sale la detur- elită a clasei muncitoare, exponenţi ai unei ide- închisoare. Ca intermezzo, Dej s-a debarasat narea Revoluţiei din 1989, la salvarea nomen- ologii pretins atotbiruitoare și atotștiutoare“ de unii tovarăși de drum: Ana Pauker, Teohari claturii și la mineriade sunt jenante. Un lucru (Vladimir Tismăneanu). Georgescu, Vasile Luca, Lucreţiu Pătrășcanu. e cert: dl. Ion Iliescu aderă cu reticenţe la valo- În fine, o acalmie s-a produs prin Declaraţia rile democraţiei occidentale, a stângii demo- din aprilie 1964, când deţinuţii politici sunt crate, preferând, fără doar și poate, un regim amnistiaţi, iar la scurt timp survine și moar- de sorginte moscovită. Poate că, actuala stare tea tiranului Dej (19 martie 1965). A urmat de lucruri din România, în care corupţia e la la conducere Nicolae Ceaușescu sprijinit de ordinea zilei se datorează, în bună parte, și Bodnăraș, Maurer, Chivu Stoica, în ideea că, domnului Ion Iliescu, care a refuzat să sem- fiind mai tânăr, va fi mai ușor de manevrat, neze „Scrisoarea celor șase“, Manea Mănescu căruia Maurer i-ar fi spus la înscăunare: „Orice („o mediocritate proverbială… a fost un biro- s-ar întâmpla, ferește-te să ai sânge pe mâini!“. crat obtuz, un economist marxist extrem de Sfat, din păcate, ignorat de Nicolae Ceau- rigid și un adept necondiţionat al dogmelor șescu. După o relativă liberalizare ce a culmi- comuniste… a colaborat cu Gogu Rădulescu, nat în 1968, cu condamnarea agresiunii sovie- cu care de altfel se detesta, la perpetuarea tice din Cehoslovacia – moment ce a indus în celui mai dezolant cult al personalităţii des- eroare pe mulţi intelectuali și disidenţi care potului și al soţiei acestuia“, p. 141, 143), Paul au intrat în PCR, bunăoară, Paul Goma -, Cea- Niculescu Mizil („a fost, fără îndoială, mai ușescu restrânge treptat libertăţile, iar după inteligent decât mulţi dintre corifeii comunis- Tezele din iulie 1971, elaborate după vizita în mului dinastic, mai cultivat, mai puţin brutal, China și Coreea de Nord, se intră pe adevăra- mojic, impertinent și necioplit. Dar tocmai tul făgaș al politicii promovate de cuplul Cea- această sofisticare culturală, tocmai această ușescu: luările de poziţie, protestele sunt tot aparenţă benignă, a fost camuflajul unui dog- mai rare, mai timide, iar atunci când Nicolae matism steril și sterilizant al unei disponibili- Ceaușescu a încercat să-și aservească scriito- tăţi infinite de a servi un experiment catas- rimea română numai Zaharia Stancu și Ovid trofal“, p. 160). În fine, Oana Niculescu-Mizil, S. Crohmălniceanu au protestat, Nicolae Cea- nepoata fostului demnitar, vrea să acrediteze ușescu spre uimirea tuturor, de necrezut, nu ideea că bunicul ei descindea din Ștefan cel a ripostat. În fine, odată cu Nicolae Ceau- Mare! Mai sunt portretizaţi Gogu Rădulescu, În colecţia „Istorie contemporană“ a Editurii șescu ajung în funcţii o nouă generaţie ce înlo- Ilie Rădulescu, Ion Stănescu, Ilie Verdeţ, Iulian Humanitas, dl. Vladimir Tismăneanu – bine- cuia pe oamenii lui Dej. Dintre noii activiști și Vlad. Dintre scriitori se reţin portretele pro- cunoscut publicului român prin numeroasele adulatori, niciunul nu a fost mai zelos decât fesorului Ion Ianoși, Adrian Păunescu, Corne- sale cărţi publicate la Humanitas, articole în Dumitru Popescu – Dumnezeu, care alături liu Vadim Tudor, Mihai Ungheanu. Evident, o revista „22“, participări la diferite întruniri la de Leonte Răutu rămâne „între groparii culturii carte de eseuri memorabile, care se parcurge Sighet, București, Timișoara, la Grupul pen- românești“ (p. 176). Așadar, din vechea gardă cu interes de la capitol la capitol, încât even- tru Dialog Social -, publică un prim volum* sunt portretizaţi Gheorghe Apostol („Mili- tualii lectori vor aștepta cu înfrigurare cele- dintr-o serie de trei tomuri, închinat unor cori- tant sindicalist comunist, autodidact, leninist lalte două volume. fei comuniști, în frunte cu Dej, Ceaușescu, Ili- convins, Apostol nu avea sentimentul că este *VLADIMIR TISMĂNEANU – EFIGII ALE escu, apoi a altora de mai mică importanţă, un «lider providenţial»“, p. 25), Silviu Brucan UNUI COȘMAR ISTORIC. Volum coordonat în sfârșit, a unor apologeţi ai comunismului. („a fost un activist credincios al PMR, vindi- de MARIUS STAN, Ed. HUMANITAS În total sunt surprinse și descrise 27 de per- cativ, închistat și cinic“, p. 48). Semnatar, ală- Ionel Savitescu soane ale epocii comuniste, unele benefici- turi de Apostol, al Scrisorii celor șase, Bru- ind de două sau mai multe articole, scrise la can și-a atribuit, pe nedrept, meritul iniţie- diverse date, singur, sau în colaborare cu dl. rii, însă Apostol fusese iniţiatorul. Emil Bod- AFROPOLITANI SAU RĂNI Marius Stan. Volumul în chestiune se des- năraș rămâne o personalitate controversată, SÂNGERÂNDE chide cu un Cuvânt înainte („Despre ideolo- stranie, dezertor din Armata Română în Uni- Debutul narativ al scriitoarei afro-britanice gie, utopie și teroare“) și se încheie cu o retros- unea Sovietică etc., Petru Borilă, Ion Gheor- Taiye Selasi (n. Londra, 1979), ne referim la ghe Maurer („ pectivă a anului 1989 european: „Intelectualii, a fost un comunist convins,… a romanul Înapoi în Ghana (Polirom, 2015, 340 antipolitica și tradiţia lui 1989“. Apariţia aces- îmbrăţișat necondiţionat crezul utopic bolșe- p.) tradus excepţional din limba engleză de tei cărţi a d-lui Vladimir Tismăneanu coincide vic, a susţinut total și fără rezerve regimul tota- Iuliana Dumitru, este, prin ineditul său, o sur- cu prezentarea în Adevărul de week-end a litar, inclusiv anihilarea statului de drept prin priză pentru publicul românesc. La sfârșitul serialului „Apostolii lui Stalin“, în care sunt măsuri abuzive și prin încălcarea sistematică lecturii, cititorul va să asocieze romanul cu un date biografiile a 33 de potentaţi comuniști a drepturilor omului… Maurer a fost un arhi- cerc. Totul începe pe continentul african unde și a câtorva intelectuali (M. Roller, M. Sado- tect al sistemului totalitar, l-a susţinut din răs- totul revine, după o lungă odisee a persona- veanu, C. I. Parhon, G. Călinescu), care le-au puteri și l-a justificat prin toate acţiunile sale… jelor în SUA și Europa. Se pornește de la înte- acceptat politica. Așadar, lectura se poate face Cu aparenţa sa seniorială, cultivat și elegant, meierea unei familii ce se va regăsi în final la în paralel cu nesfârșite beneficii intelectuale, pasionat de vânătoare, băutor de coniac ultra- căpătâiul tatălui mort. Ghemul epic se dea- întrebându-ne adesea cum de a fost posibil select, era ceea ce se putea numi un aristocrat pănă în trei timpi, alternând frenetic prezen- ca o astfel de camarilă să se joace cu destinul roșu“, pp. 145/146/147), Chivu Stoica („Era tul și trecutul cu o seamă de tușe autobio- unui popor întreg? Dacă am face un bilanţ mărginit, incult, ranchinos cu imense com- grafice. Autoarea, prin însăși viaţa ei, contu- al epocii comuniste (1945 – 1989) am con- plexe de inferioritate“, p. 71), Miron Constan- rează o aventuroasă mapă geografică: năs- stata lejer că se poate defalca în două etape: tinescu, Gh. Stoica (Moscu Cohn), Alexan- cută la Londra, a fost crescută în SUA de un 1945/1965, epoca Dej, când represiunea s-a dru Jar. Din noua garnitură sunt portretizaţi:

194 HYPERION Note, comentarii, idei

www.cimec.ro tată ghanez și de o mamă nigeriană, și locu- Kweku, tatăl ce părăsise domiciliul conju- tic le va marca pentru totdeauna existenţa și iește în prezent la Roma. gal, fără a spune nimic nimănui, după meta- relaţia cu ei înșiși și lumea. bolizarea imensei drame, se va întoarce de Prin romanul Înapoi în Ghana, Selasi acre- unul singur în Ghana. Are în prezent o nouă ditează o naraţiune gravă, sub zodia realis- soţie, Ama. Chiar dacă o iubește încă pe Fola, mului unor teme fierbinţi, de extremă actu- este torturat, în plan afectiv, de risipirea fiilor alitate, amintindu-ne prin miile sale de tușe și despărţirea de aceștia. Incipit-ul romanului, și nuanţe că ceea ce ne modelează parcursu- scena infarctului, este un eșantion semnifica- rile vieţii sunt chiar lucrurile mărunte, cele ce tiv al structurii naraţiunii: „Kweku moare des- de obicei ne scapă. A învăţa să asculţi și să ai culţ într-o duminică, înainte de revărsatul zori- grijă de propriile emoţii, sentimente ne ajută lor, iar papucii așteaptă la ușa dormitorului să redescoperim frumuseţea a ceea ce în des- precum câinii…“. După 16 ani de la revenirea tinul fiecăruia este mai fragil. Prin fiecare din- lui în Ghana, iată-l „întins cu faţa la pământ, tre personaje Taiye Selasi descoperă că doar surâzând“, el cel „născut în pulbere, mort în iubirea și puterea adevărului pot să ofere noi mijlocul ierbii “ Un început plin de frumuseţe, posibilităţi de a ne regăsi și asuma identita- de moarte, de fragilitate, ca o picătură de rouă, tea, lumea, Istoria, cutezând, în cele din urmă, pe fondul unei Ghane fertile, fragede, verzi. să ne simţim acasă. Din acest punct purcede restituirea filonu- Geo Vasile lui epic prin flashback-uri, răsfrângeri ale vie- ţilor fiecăruia dintre protagoniști, precum și ale punctului de vedere propriu asupra lor și O „BRUMĂ“ DE REALISM ȘI a familiei, până la momentul reunirii familiei MAGIE în Ghana, la funeraliile tatălui. Habeat sua fata libelli! Cărţile au soarta lor, iar Inadecvarea le dă târcoale și îi chinuie pe cititorul, norocul sau ghinionul lui! Fola și fiii acesteia, cu toate că sunt născuţi Aveam în casă, de aproape un an, volu- în SUA și au crescut în spiritul culturii ame- mul lui Aurel Brumă, Dealul, Iași, Editura Per- ricane, devenind ceea ce numește cu un ter- formantica, 2015, dar absorbit de redactarea men ad-hoc, afropolitani. Fiecare dintre ei Taiye Selasi descrie un univers complex și publicarea volumului Scrisori din exil, nu al familiei contemporane cosmopolite, ilus- duce cu sine un bagaj de experienţe ce i-a mă învrednicisem să-l cercetez. Nu știam ce trând galopantul proces de globalizare ce îi personalizat: Olu – tristeţea, Taiwo – tensiu- carte interesantă mă aștepta pe raft! Blocat constrânge pe indivizi să-și revizuiască pro- nea, Kehinde – absenţa, Sadie – zbuciumul. în casă de gerurile (și sărbătorile!) sfârșitului priul sentiment de apartenenţă. Devenind Taiye Selasi pare să-și fi transcris în carte și începutului de an, am pus mâna pe Carte! cetăţeni ai lumii, eroii romanului își constru- propria experienţă de viaţă, fără a izbuti să o Un gest norocos! facă să devină acel ceva diferit de sine. Doar iesc din mers relaţia cu locurile în care optează Romanul Dealul constituie, pentru Aurel să trăiască. Tânăra autoare are deja un stil astfel ar fi conferit personajului ficţiunii o Brumă, o carte de vizită de cinci stele! Prin inconfundabil, poetic și realist, concentrat viaţă proprie și totodată autorului(ei) nece- tematica abordată, volumul îl situează pe și introspectiv, pointilist, am zice, ce se rami- sara absenţă de tip flaubertian. În ciuda aces- Aurel Brumă printre membrii școlii realismu- fică într-o structură arhitectonică compozită. tei impresii de subiectivitate pregnantă, autoa- lui magic formată de discipolii din România, în Este vorba de o naraţie ce trebuie gustată în rea a știut să regizeze cu prestanţă parcur- frunte cu D. R. Popescu, ai fondatorului aces- doze mici, fără grabă, pentru a înţelege inclu- sul narativ, relevat încă din fraza de început, tui curent, Mircea Eliade. Iar tehnica scriitu- siv acurateţea și bogăţia detaliilor, a sentimen- bătând monedă pe tema identităţii afropoli- rii, ni-l arată ca inventator, între cei ai speciei. telor, a portretizării personajelor. tane, a rădăcinilor ce îngăduie plecarea fără a Autorul valorifică o temă din folclorul Așadar, vom parcurge povestea unei fami- te pierde, de vreme ce aparţii oricărui loc din magic românesc: relaţia omului cu elemen- lii de origine africană ai cărei întemeietori lume. Acesta este marele merit al romanului, tele fermecate, magice, din natură. sunt Kweku Sai și Folasadé (Fola) Savage, doi mai preţios chiar decât scriitura. Cartea este un roman, deși alţii ar putea-o studenţi africani emigraţi în SUA. Kweku Sai În intervalul celor două zile dintre vestea socoti volum de schiţe, poate și nuvele. Un va deveni un chirurg de excepţie, extrem de decesului și reunirea familiei la Accra pen- roman, pentru că schiţele și nuvelele, Dealu- apreciat la Brigham Hospital din Boston, „un tru pomenirea celui dispărut, Taiye Selasie rile și Vieţile componente formează un tot, un geniu risipitor“, cum spune autoarea, și care ne călăuzește în reconstituirea unui remem- întreg, fiind susţinute, derulate, pe aceeași axă alături de soţia sa Fola, pune umărul la edifi- ber afectiv prin procedeul reprezentării unor ideatică, ţesută în jurul locului geografic și per- carea unui viitor pentru ei și cei patru copii scene din trecut din viaţa familiei, ca și cum sonajului, Dealul. Un roman cu structură nouă, ai lor: Olu, băiatul cel mai mare, ce va deveni s-ar petrece într-un prezent continuu: astfel, în genul celor scrise de Ruxanda Cesereanu cuvintele devin instrumentarul unei lente son- medic, asemeni tatălui, gemenii, Taiwo, fata (Un singur cer deasupra lor, ed. Polirom 2013) dări a tramelor relaţionărilor personajelor, a ce-și va complica singură viaţa, Kehinde, fra- și Constantin Adam (Destine și Iubiri, ed. Qua- tele ei, artist. Ultimul copil, Sadie, mezina, cade labirintului interior. drat, 2014). Acest tip de romane are o struc- în capcana bulimiei. Nedreptatea ce i s-a făcut chirurgului tură aparent fragmentară, dar secvenţele sunt Un incident de parcurs, moartea unei Kweku nu i-a frânt doar propriul drum în legate prin sensuri și fapte, care „însumate con- bogate paciente albe, pentru care doctorul viaţă și carieră, ci a lăsat urme indelebile în duc la imaginea unei lumi coerente“. (Gabriel Sai este acuzat pe nedrept, spulberă speran- existenţa fiecărui membru al familiei. Mai ales Dimisianu, în România literară, nr. 32/2013). ţele și elanul cuplului afro-american, se va asupra fiilor, care, crescuţi și afirmaţi în lumea În romanul lui Aurel Brumă, pilonul ce asigură destrăma. Fola va rămâne singură, alături de largă, sunt legaţi între ei de felurite forme ale unitatea ideatică a cărţii este Dealul. fiii săi, încecând să perpetueze ceea ce fusese aceleiași dureri. Astfel, Olu, fire aparent impe- Romanul conţine toate ingredientele unei odinioară o familie. Va interveni însă nepre- netrabilă, fiul cel mai mare și cel mai apro- scriituri realist-magice. Locuri, personaje și văzutul, se vor ivi greutăţi, și Fola își va vedea piat de mamă, va călca pe urmele tatălui său, obiecte sunt împletite într-o intrigă cu ele- copiii risipindu-se care încotro, fiecare dintre devenind medic; cei doi geniali gemeni, Taiwo, mente de real și magic, prezentate uneori în ei marcat de răni sângerânde, fiecare preocu- fata de o misterioasă frumuseţe tulburătoare, „stare pură“, alteori într-o „mixtură“ purtătoare pat să-și construiască un viitor propriu, nemai- și Kehinde, dotat cu o sensibilitate rară și cali- de ambiguitate. știind unul de celălat, fiecare cât mai departe tăţi artistice, gemeni care după despărţirea Principalul loc, dar și personaj magic, Dea- de casa părintească. părinţilor, vor avea parte de o atroce iniţiere lul, se refuză înţelegerii raţionale: este o excres- sexuală în Africa. Acest eveniment drama- cenţă total inexplicabilă geomorfologic, pedo-

Note, comentarii, idei HYPERION 195

www.cimec.ro logic și așa mai departe; el emite „un fel de Autorul crede că există un Deal din Vis, un Partizanii cunoașterii raţionale formu- ţipăt subţire“, auzit doar de copii și de vite; deal al lui, al artiștilor, care cunosc (gândesc) și lează ipoteze pentru explicarea realităţii. Întru- provoacă vitelor un fel de „geamăt prelung“, comunică rezultatele cunoașterii cu etaloane cât acestea nu sunt confirmate faptic, tenta iar omul care simte ori îl aude „albește-n păr“. superioare măsurii omului obișnuit. (p. 115) magică a romanului, imprecizia și ambiguita- Localnicii simt un fel de atracţie misterioasă Există un Deal al lui Iorgu, bunicul autorului, tea se menţine. Abilitatea autorului constă în faţă de el, dar îl percep și ca pe un blestem. Sub care cunoaște,(știe) altfel Realitatea înconju- echilibristica dintre cunoașterea raţională și influenţa lui „din sminteală ies din om scântei“. rătoare, pentru că a „pus sub creștet perină cunoașterea magică. Profesorul J descoperă, Boabele singurului butuc de viţă de vie, care de iarbă uscată și floare măcinată de amin- cu mijloace știinţifice, adevărata natură a Dea- a crescut pe el, provoacă albeaţă ori excres- tiri“. (p.116); un Deal al lui Marconi, pentru cel lului. El le spune localnicilor că Dealul „este cenţe pe corp, celor atinși de ele (p.13-15). care cunoaște lumea cu microfonul, „aparatul o haldă de steril“, urmă a trecerii pe acolo a Dintre personajele principale, Sara lui acela ciudat de măsurat tensiunea ideilor pro- „unor semeni de-ai noștri, locuitorii, navigato- Mocirloi știe „să-ţi dea în cositor“, dar numai prii“ (p.118); un Deal al lui Onuţă, cel care a rii din același univers, dintr-o galaxie ștearsă „contra unei jumătăţi de rachiu și a unei sute cunoscut lumea prin faptă, ca un Deal al Mor- din memorie <…> acest deal nu este doar un de lei“. Iar Iza, „o zglobie mititică“ cu ochii ţii: „că doi ani de zile am stat în tranșee și alţi semn ci și un dar, așa cred eu acum, pentru acoperiţi de două rânduri de sticlă, cunoaște doi în prizonierat“(p.120); un Deal Sihastru, pe construirea unor vehicule de zbor interplane- lumea prin cele aflate de la babe. care doi bătrâni singuratici se revăd și… „erau tar în condiţii de maximă siguranţă“. Indife- Poate ar merita să menţionăm și obiec- împreună și vorbeau din ochi, din tăceri și cu renţa manifestată de localnici faţă de această tele magice, instrumentarul ghicitului în cosi- un plus de lacrimă“ (p.122); un Deal al lui Râpă știre, îl determină pe profesorul J să mărturi- tor topit: tingirea cu apă sfinţită, ramul de – Orbul sin Cobzarul pe care, după un „dicteu sească unui prieten că „acești oameni nu sunt busuioc, scurtătura de potcoavă „din zbură- metaforic din tren,… chiar Dumnezeu îl puse/ pregătiţi“ să afle întregul adevăr, acela că „Dea- tură de galop“, scoaba de la început de bise- între sfinţi și între sfinte/și-n luările aminte/ lul e o materie vie, un alt viu decât percep ei rică. Proprietăţi magice are și automobilul alor bunilor bătrâni“ (p.125); un Deal al Lută- existenţa“. Dealul este „o enclavă“, o comuni- familiei Văleanu, aflat „într-o relaţie speci- riei unde, într-o biserică în construcţie, „șirul tate de extratereștri în mijlocul pământeni- ală cu Guguetele“ (Dealul), mașină în care credincioșilor săpa rugăciuni și cereri, mereu lor nepregătiţi să recepteze acest adevăr. (pp. „și gândurile vorbesc“, dacă e să-l credem pe altele, căuce pe roata nevoilor, paseri arun- 110, 143) În consecinţă, autorul încifrează autor. (pp. 27,31) cate spre Înger“, un Înger orb, sub influenţa cuvântul enclavă pe coperta cărţii. Îar în ulti- Farmecul scrierilor realismului magic stă căruia „Cel Ce Nu Crezuse păși în întâmpina- mul capitol al cărţii, revine la simbolistica în faptul că trebuie citite, înţelese și interpre- rea preotului, îngenunchind“ (pp.128, 130)… magico-religioasă a Dealului (pp. 115-140) tate din postura de chelar ori spărgător de Și alte câteva Dealuri și Vieţi, care formează Elementul forte al romanului este expre- bănci, având un maldăr de chei la îndemână! substanţa acestei cărţi. sivitatea limbajului alimentată, pe de o parte, Situate pe graniţa mobilă dintre real și magic, În interpretare (cheie) realistă, Dealul ar din filonul bogat și mereu înnoit al graiului ele solicită cititorului o mare disponibilitate putea fi simbolul neștiinţei oamenilor. „…Bles- popular și, pe de altă parte, din inventivita- interpretativă. temul dealului este… neștiinţa noastră“, spune tea asociativă a autorului. Dealul este un simbol cu interpretări mul- unul dintre personajele romanului.(p.87) Inca- Aurel Brumă preia din graiul popular, tiple. În construcţia romanului, ipostazele sim- pacitatea locuitorilor din satul Guguete de a ori formulează, în spiritul acestuia, expresii bolice, uneori contradictorii, ale Dealului, coe- cunoaște și explica raţional fenomenele din sat sugestive (hai de-a fuga, că mi-i cimitiru-n xistă, fiind tratate ca realităţi palpabile pentru generează explicaţii și comportamente magice. casă; se-nghesuie ca ciorile prin bălegar, etc. personajele respective și pentru autor. Când locuitorii satului dispun de infor- pp. 38,84) menite să evidenţieze specificul Citind romanul în cheie magică, Nicu Gav- maţii, ei dau explicaţii raţionale, nu recurg momentului, al acţiunii. riluţiu, prefaţatorul volumului, consideră Dea- la magie. Este cazul „fenomenului furnici“, Autorul este un maestru autentic în rea- lul o întrupare a Mamei telurice (Geea mater). părăsirea de către furnici a mușuroiului de lizarea unor asocieri originale între termenii – Admite, de asemenea, în spiritul religiei creș- sub prispa casei din cauza așezării pe prispă cuvintele limbii, operaţiune ce dă naștere unor tine, că Dealul ar simboliza „un camuflaj al a unor saci cu grâu dublu tratat cu chimicale. expresii inedite, cu mare putere de impact: lumii de dincolo“, o hierofanie a lumii de din- Otrava dublei tratări provocând moartea unui ocniţa bocancilor; se extaziau cu supravoce; colo. Dar autorul vede, prin intermediul per- curcan, sătenii au înţeles motivul migraţiei își împerecheau ca melcii privirile năuce; sonajelor, și alte ipostaze simbolice ale Dealu- (refugierii) furnicilor pe perete. (p.85,86) Un câteva nojiţe de păr sălbăticeau în seceta tid- lui. Pentru contabilul Văleanu, „Dealul e visul“, fenomen ciudat petrecut pe Deal, unde „zeci vei; tăcere de culoare, etc. (pp.30,35,71,140) e un „Deal personal“ și face o trimitere insi- de gropi se mișcau în știrbitura lutului, parcă Romanul constituie o reușită îmbinare a dioasă la existenţa unui „deal de acasă, din încercând să-l prindă, să-l tragă în adânc“ pe expresionismului limbajului cu impresionis- matricea iniţială, natală“. (pp.32, 33) un locuitor, care „abia a doua zi, în patul lui, mul scriiturii, în sensul ei pictural, vag, impre- Ipostaza simbolică principală a Dea- s-a trezit ca dintr-o beţie cumplită“, putea cis, ceţos. Pentru a întreţine și mări miste- lului este cea care se inspiră din concepţia fi, în realitate, un coșmar. (p.88) Impresia că rul, magia intrigii, autorul recurge la diverse creștin-ortodoxă a Mântuitorului, care își Dealul se mișcă e cauzată de mutarea stâlpi- artificii tehnice dintre care menţionăm lipsa poartă Crucea pe muntele Golgotei. Autorul lor de hotar. (p.97) verbului – predicatului ce redă mișcarea în privilegiază această interpretare promovând-o Pentru raţionaliștii din tagma arheologilor, scena descrisă, precum și stilul impersonal prin intermediul personajelor. Ludovic, unul Dealul este lipsit de magie, o entitate, un feno- în redactare. dintre personajele cărţii, consideră că Dealul men de cercetat (p.11) sau, după opinia pro- Volumul are 145 pagini. Având în vedere este situat lângă Valea Golgotei, „e o movilă fesorului de muzică și desen Tipar, „un brand, valenţele arătate de autor, așteptăm să trans- stearpă, dar care nu miroase a moarte“… nu o atracţie turistică locală“. (p.13) forme bruma într-un strat de zăpadă consis- ia victima, doar o condamnă. (p.23-24) Un alt Prin intermediul personajelor, autorul tent ori o ploaie torenţială de realism-magic. personaj, Leo, dar care „nici nu se numea Leo, romanului formulează și alte interpretări rea- Traian D. Lazăr ci Ion. Că Ion scria în acte“, înfipsese strâmb liste ale simbolisticii Dealului, interpretări ce-și o cruce pe Deal, iar într-un stâlp alăturat, o au sursa în cunoașterea raţională, nu în cea tăbliţă cu înscrisul „Cruce strâmbă, om Drept“. magico-religioasă.Unchiul Sever ne asigură că Buga lui Ștefan (p.25) Dealul nu este un tumul: „Dealul vostru, al nos- Cronicile moldovene încrengate cu slove Dealul simbolizează Viaţa omului ce-și tru, nu ascunde nimic în măruntaiele lui“. Tot aurite de către Grigore Ureche, Miron Costin, poartă Crucea. Esenţa Dealului, a Vieţii este el afirmă limitele cunoașterii raţionale: Dealul Ion Neculce și urmașii lor direcţi, au aprins fla- cunoașterea și fapta. Și fiecare om are Dea- „e un înscris căruia nu-i vedem literele, dese- căra iubirii de neamul românesc și de pămân- lul și Viaţa lui. nul. Nu el, ci noi suntem neputincioși“.(p.75) tul acesta sfinţit de sânge de martiri.

196 HYPERION Note, comentarii, idei

www.cimec.ro Și cum una dintre marile lecţii ale Istoriei Buga, confecţionat la 1484, din porunca slăvi- Românilor rămâne Ștefan cel Mare, se cuvine a Bătrânul Buga glasu-și drese tului Ștefan; clopotul-tunet, ajuns după sute ne aminti că în zbaterile sale de voievod și bun Și astăzi cântă iar vioi: de ani, un bătrân cu plete ruginite și „glas jal- strateg, își dorea ca poporul său să fie mereu . dătător de speranţe. momente de mare cumpănă pentru neamul Scheletul romanesc reprezintă o triadă său românesc. Așa îi vine ideea confecţionă- Și numai uneori cu jale a suferinţei unui neam, o trinitate oglindire rii unor clopote pentru bisericile mănăstirești, Suspină parc’ că glasul său: zvârcolindă: curtea domnească de la Iași, reîn- astfel încât, la un anume semn (de mare taină), <Știu cugetul Măriei Sale sufleţirea mănăstirii Putna, pribegia protago- ele să glăsuiască starea Moldovei. Și m’ oi ruga la Dumnezeu!> “ nistului Sandu Șendrea. Apreciem stilul presă- Așa se face că marele voievod Ștefan, mic (revista Vatra, octombrie 1895) rat cu termeni arhaici, biblici sau de sorginte la stat, dar cu mintea ascuţită – până la cres- populară, formulările metaforice, subtilitatea tele Ceahlăului – și-napoi, a dispus confec- Și vor mai trece alte cinci decenii, până și fineţea portretistică, evocarea unor ritua- ţionarea unor clopote dintr-un aliaj special, când un mare prozator creștin, Alexandru luri specific moldovenești ș.a. mai întâi pentru Mănăstirea Bistriţa, singura Lascarov-Moldovanu, va scrie un mare imn Merită-a reţine că nu doar lectura unui mănăstire care are patru mari și neîntrecuţi epic, intitulat chiar Buga, omagiu clopotului uric sau glăsuirea unui blestem revarsă o ctitori (Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, dăltuit dintr-un aliaj special, elogiu unui mare „tăcere de veacuri“ peste sufletele aflate într-o Petru Rareș și Alexandru Lăpușneanu), și mai domnitor, gând pios pentru poporul creștin, chilie mănăstirească, ci o „tăcere de veacuri“ apoi, la Putna – ctitoria sa. gata oricând a se jertfi pentru Ţară. se răsfrânge asupră-ne, după lectura aces- Istoria consemnează că cel mai iscu- În împrejurările, pe care nu vrem a le deta- tui tulburător roman-poveste despre desti- sit dintre toate rămâne Buga. Mulţi pre- lia (pentru că sunt extrem de cunoscute), acest nul poporului moldav, în multele sale tresăl- laţi, istorici, scriitori și artiști au preamărit roman istoric, a rămas în manuscris, dactilo- tări spumegânde. strălucirea lui, dar dintre toate încrustările grafiat – și datat: „București, august-septembrie Poemul lui Constantin Berariu și romanul artistice realizate-n timp, merită a aminti 1949“, un exemplar fiind conservat la Biblioteca lui Al. Lascarov-Moldovanu se înfrăţesc prin de un poem compus de Constantin Bera- Sfântului Sinod. De fapt, în această vastă bibli- mesajul comun de iubire jertfelnică – pentru riu (1870-1929) și de romanul lui Alexandru otecă se află aproape toate manuscrisele ine- credinţa creștin-ortodoxă, pentru limba stră- Lascarov-Moldovanu (1885-1971), ambele dite ale scriitorului; detalii despre toată opera bună, pentru eroicul nostru popor românesc. intitulate Buga. edită și inedită a acestui mare scriitor creștin Dacă românii au avut puterea să depă- În ceea ce-l privește pe Constantin Bera- puteţi afla – în prima și singura monografie șească valurile de prigoniri, abuzuri și nedrep- riu (fiu bucovinean, școlit la Cernăuţi, acolo ce i-a fost dedicată: Al. Lascarov-Moldovanu. tăţi – doar credinţa le-a fost sfântă călăuză. unde a studiat, a activat ca profesor univer- Încorsetările unei vieţi (Ed. DOXOLOGIA, Tocmai de aceea, unicat în epica românească, sitar și odihnește întru vecie) merită a aminti Iași, 2014). Lascarov-Moldovanu conturează un epilog că a compus, la 1895 un frumos poem – imn Acest roman, Buga, precum toate scrie- din trei părţi, tocmai pentru a-și permite să închinat celui mai slăvit dintre toate clopotele rile lui Lascarov, de după anul 1944, au rămas străbată cât mai mult din timpul istoric al Ţării. dăruite de Sfântul Ștefan bisericilor mănăsti- în manuscris. Întâmplarea fericită face ca un Mai mult chiar, doar iubirea sa pentru rești, pe care le-a ctitorit. urmaș direct al scriitorului, prof. univ. dr. Liviu acest neam greu încercat, l-a determinat pe Lectura acestui text poetic, acum, la 120 Franga, să descopere în biblioteca părintească omul Lascarov să implanteze la tulpina nume- de ani de când a fost creat, ne-nfioară prin un alt exemplar al romanului Buga, pe care, lui său de familie, ca o flacără veșnic arzândă, valurile de restriște care au zguduit Ţara Mol- Muzeul Naţional al Literaturii Române îl va un sfânt nume: Moldova. Moldovanu. Veţi dovei – și-ntreaga Românie, în cele cinci secole publica, în anul 2002, considerându-l a fi uni- regăsi în acest roman un strigăt-ecou: „Să nu de la moartea slăvitului Vodă Ștefan cel Sfânt: cul descoperit vreodată. uiţi că ești moldovan!“ Și-am zice și noi, arc „Din vremuri vechi bătrânul Buga Tainice revărsări despre timpuri vijelioase, peste timp: Să nu uiţi, frate, că ești român, din În Putna, loc de rugi ales, cu multe învăluiri, în subtext, într-o Moldovă viţă traco-daco-getică, din dacii noștri liber! Îndeamnă’ nchinători la rugă medievală, cu străfulgerări înspre destinele Prin lectura romanului Buga, avem cre- Creștini din văi, din plai, din șes. acestei Ţări. Acesta este miezul romanului-mit, dinţa, inima cititorului va tresălta de emoţie care traversează veacurile, impregnând Isto- – și de dorinţa de a ajunge la Putna. La Putna Acolo Ștefan-Vodă doarme, riei Neamului notaţii desprinse din cronici, lui Ștefan. Poate, pentru a mângâia un clopot. Și Buga are glasul lui din Biblie, din folclor, din tradiţiile și obice- Dar nu unul oarecare, ci pe… Buga lui Ștefan, Răsunător, când e la arme iurile moldovenești, din vatra strămoșească, voievodul cel sfânt! Și blând la ruga Domnului. din lacrimi și dor, din jertfă iubitoare pentru Livia Ciupercă neam și ţară. El pus de însuși vodă este – Romanul preia elemente specifice dramei Ca să-I vorbească în mormânt, antice, prin implantarea unui prolog și a unui „Naivi“, „Maeștri“ și De ori-ce schimbare dându-I veste, epilog. Un prolog, prin care suntem familiari- „Discipoli“ … De-al Moldovenilor pământ. zaţi cu vitregiile Moldovei medievale, împovă- Într-o lume care se confruntă cu o diversitate rată cu vecini numeroși și hulpavi, o Ţară care de probleme, într-o societate care încearcă De multe ori Ștefan sărmanul, a trudit pentru „tributul către Poartă, scos să-și găsească un echilibru, putem spune că Se sbuciuma oftând în somn, din sângele norodului“. Distingem un dras- doar valorile sunt cele care fac diferenţa între Când năvălea sumeţ dușmanul tic rechizitoriu la adresa boierimii școlite în a fi și a nu fi. Arta este o valoare, este un punct Râzând de vreun nevrednic Domn. Fanar, o caldă solidaritate faţă de soarta ţără- de reper, este o punte între generaţii. Așa pre- nimii („ “), precum și supremaţia temei a toate cum afirma Octavian Paler: „Arta, s-a zis, este Căci Buga îi dădea de știre boierimii pământene – prin fructificarea ide- cel mai scurt drum de la un om la altul. Pro- Și răsuna din răsputeri, ilor sămănătoriste. babil, tot ea este și cel mai scurt drum de la Până gemea de răgușire, Frapează tonul sfătoșelnic, parcă des- om la el însuși.“ Crăpând în două de dureri. prins din Neculce, Creangă, Hogaș, Sadoveanu, În acest „drum de la om la el însuși “ se autorul încrustând, prin învolburare, un timp înscriu și expoziţiile găzduite sau organizate de Atunci vlădici cu rugi preasfinte, de legendă, distingând dorinţa auctorială de Muzeul Judeţean Botoșani în spaţiul generos Rugau din cer înaltul har: a deveni personaj în acest univers ficţional, din Galeriile de Artă „Ștefan Luchian“ Botoșani Cuvântul maxim al romanului este un clopot,

Note, comentarii, idei HYPERION 197

www.cimec.ro Nicolae TONITZA, Ion ŢUCULESCU, Gri- În contextul cultural botoșănean, Liviu gore VASILE, Gheorghe VÂNĂTORU, Arthur ȘOPTELEA este unul dintre cei mai implicaţi VERONA, Nicolae VERMONT. artiști, prezent în majoritatea manifestărilor Referindu-se la colecţia sa, asemeni altui culturale ale urbei, fie în cadrul evenimente- binecunoscut colecţionar, Krikor Zambaccian, lor expoziţionale, colective ori personale, fie proprietarul COLECŢIEI DANTES menţiona: în colaborări cu diverse instituţii, asociaţii, „Alese gânduri de mulţumire celor ce au dat ONG-uri, el însuși fiind membru fondator și loc de respiraţie culorilor pentru a trăi la ade- președinte al Societăţii Culturale „Expo-Art“ vărata intensitate prin trăirile pe care le pot Botoșani, din 1995. genera. Colecţionarul este doar un anonim. Să Artistul a avut numeroase expoziţi perso- dăm meritele celor ce le merită – maeștrilor nale în ţară, începând din anul 1982, expunând picturii românești. Fără ei am fi fost sigur mai și în străinătate – în septembrie 1993, expozi- săraci; fără ei am fi fost sigur mai stingheri; fără ţie de icoane pe sticlă la Capela „Sf.Apostoli ei am fi fost sigur mai … sufletește goi. Să ne Petru și Pavel“ din New York, S.U.A. bucurăm împreună că acești maeștri există. Și Alături de alţi artiști, Liviu ȘOPTELEA a să încercăm să nu îi lăsăm uitaţi. Înţelegându-i fost prezent în numeroase expoziţii de grup, și salvându-le opera vom opri, poate, „defrișa- vernisate în diverse orașe ale ţării, abordând rea“ spirituală a mai multor generaţii. o tematică foarte variată și diverse tehnici de Pentru numai 9 zile, în perioada 20 – lucru: pictură, grafică, sculptură ori instala- 29 ianuarie 2016, spaţiul Galeriilor a fost ţie, printre acestea numărându-se expoziţiile gazdă pentru expoziţia personală „Îngeri organizate la Botoșani și la prestigioase gale- Urbani-Ingerarium“ – pictoinstalaţie a artis- rii din ţară, și străinătate: 4 expoziţii „BALCIK tului plastic botoșănean Liviu ȘOPTELEA, eve- – Artiști fără frontiere“, 2012 – 2013: București, niment care a marcat un moment important Călărași, Silistra și Ruse-Bulgaria; Expoziţia de Astfel, începând de sâmbătă, 7 noiem- din viaţa personală a expozantului: împlini- pictură „GRUP 3“, iunie 2012, Galeria „Nostal- brie 2015, Galeriile au fost gazda celei de-a rea vârstei de 50 de ani. gia“ Cluj-Napoca; Expoziţia „Artiști plastici III-a ediţii a Salonului Naţional de Artă Naivă Lucrările, picturi în ulei pe pânză și insta- de ieri și de azi“, martie 2012, Galeriile „Ște- „Gheorghe Sturza“, manifestare artistică orga- laţii pe diverse tematici au surprins existenţa fan Luchian“ Botoșani; Salonul Naţional de nizată de către Centrul Judeţean pentru Con- umană în cele mai sensibile aspecte ale sale: artă plastică „Atitudini Contemporane – 4“ – servarea și Promovarea Culturii Tradiţionale credinţă, cultură, evenimente sociale, viaţă demersul ludic, 2011, Târgoviște, Hunedoara, Botoșani, în colaborare cu Revista „Galeria de familie. „Personajele“ – îngeri urbani – au Vâlcea, Buzău, Brăila, Tulcea, Iași, Curtea de naivă“ și Muzeul Judeţean Botoșani. invitat atât la retrospecţie, cât și la introspec- Argeș, Slobozia, București; Bienala naţională Expozanţii, artiști naivi invitaţi din: Iași, ţie. Artistul a creat o lume în care realitatea se „Lascăr Vorel“, Piatra Neamţ, 2009 – 2010, 2011 Brăila, Alba, Bacău, Constanţa, Caraș-Severin, transpune în vis, iar visul dă conţinut realită- – 2012; Expoziţii de grup, Galeriile „Hanul cu Mureș, Timiș, Cluj, Maramureș, Sălaj, Argeș și ţii exprimate plastic, într-o manieră modernă. Tei“ București 2004-2007; ART-GRUP, expo- Botoșani, au prezentat lucrări pe două secţi- Liviu ȘOPTELEA, membru al Uniunii Artiș- ziţii anuale, Galeriile „Ștefan Luchian“ Boto- uni, respectiv pictură naivă și sculptură naivă. tilor Plastici din România, s-a născut la Boto- șani, 2003-2010; Expoziţii de grup, pictură, Prin abordări tematice diverse, creaţii aflate șani, în 24 ianuarie 1966, sub semnul pasiunii Galeriile „ART-CAFE“ Sibiu, 2000, 2004, 2005, în strânsă legătură cu lumea satului tradiţio- pentru „artele frumoase“, este licenţiat în arte 2007, 2010 –2012; Octombrie 2005, expozi- nal, lucrările expuse au reușit să satisfacă pre- vizuale, la Facultatea de Arte, Secţia Pedago- ţie de grup, Biblioteca O.S.I.M.București; 2001, ferinţele vizitatorilor. gia Artelor Plastice și Decorative din cadrul 2002, Expoziţie de grup, pictură, Galeriile de Un moment special în seria evenimente- Universităţii „Ovidius“ Constanţa și are mas- Artă “ Popa Tatu“, București; 1998, expozi- lor organizate la Galerii îl reprezintă expoziţia terat în Conservarea și restaurarea operei de ţie de grup, pictură, Galeriile „AVANPOST“ de o înaltă ţinută denumită „MAEȘTRII ARTEI artă – (Universitatea „George Enescu“ Iași, București; 1983, 1985, 1987 – expoziţii repu- ROMÂNEȘTI“ – Colectia Dantes, deschisă pen- Facultatea de Arte Vizuale). blicane; 1983 – 2012, Anualele plasticienilor tru public joi, 26 noiembrie 2015, ora 16. botoșăneni. Iubitorii de artă au admirat un număr de 77 de picturi realizate de maeștri ai artei româ- nești, lucrări de o valoare patrimonială deo- sebită, aflate într-o colecţie privată, din care fac parte peste 150 de lucrări de artă: pictură, grafică, sculptură. Expoziţia, realizată graţie bunăvoinţei colecţionarului și la iniţiativa curatorului expo- ziţiei – doamna Lucica Pârvan -, a făcut posi- bilă „întâlnirea“ cu lucrări semnate de artiști de marcă, creatori de artă și pedagogi deosebiţi, precum: Theodor AMAN, Ion ANDREESCU, Corneliu BABA, Octav BĂNCILĂ, Horia BER- NEA, Victor BRAUNER, Jean CHELLER, Ale- xandru CIUCURENCU, Nicolae DĂRĂSCU, Ștefan DIMITRESCU, Dimitrie GHIAŢĂ, Lucian GRIGORESCU, Nicolae GRIGORESCU, Dimitrie HÂRLESCU, Petru HÂRTOPEANU, Sava HENŢIA, Petre IORGULESCU-YOR, Iosif ISER, Ștefan LUCHIAN, Theodor PALLADY, Gheorghe PETRAȘCU, Constantin PILIUŢĂ, Ștefan POPESCU, Camil RESSU, Jean STE- RIADI, Rudolf SCHWEITZER-CUMPĂNA, Francisc ȘIRATO, Gheorghe TATTARESCU,

198 HYPERION Note, comentarii, idei

www.cimec.ro De asemenea, artistul a participat la diverse tabere de creaţie și a obţinut de-a lungul timpului numeroase diplome și pre- asemenea. Este un moment fastuos desigur profesorii Beatrice Păpădie, Dumitru Agavri- mii, precum: 1996, 1999 – Macedonia, premiul și incitant pentru privitorul care devine con- loae și profesorii de la catedra de Arte plastice. Gratitude, The small Monmartre of Bitola; gener cu protopărinţii omenirii (…) Pictura Au fost expuse numeroase lucrări, reali- 1992, Concursul « Artur Verona », menţiune lui se susţine prin adevărul personal pe care zate în: acuarelă, guașe, cerapastel, tempera, în specială; 1989, expoziţia Atelier 1989, Premiul vrea să-l exprime și pe adeziunea spontană tehnica colajului, dar și piese realizate în cadrul special al juriului; 1987, Concursul Republi- a celor care-l cred pe cuvânt.“. orelor de modelaj și chiar pictură pe ceramică. can de artă plastică, premiul II; 1987, expozi- Vernisajul a avut loc duminică, 24 ianu- Toate aceste au atras atenţia vizitatorilor prin ţia Atelier 1989, Premiul Tinereţii; 1983, 1985, arie 2016, ora 11,30, prezentarea expoziţiei acurateţea realizării, prin cromatica aleasă și 1989, Concursul Republican de artă plastică, fiind realizată de prof. univ. Sabina FÎNARU prin talentul deosebit al artiștilor-elevi. premiul I. în prezenţa unui numeros public ce a făcut De la „naivi“ la „maeștri“, de la „maeștri“ la Lucrări ale artistului Liviu Șoptelea se află neîncăpătoare sala de expunere. Curatorul „discipol“ e lungul drum al creatorului către în colecţii private din: România, Italia, Franţa, evenimentului – muzeograf Ana FLORESCU. artă și al artei către suflet. E și drumul care Germania, Suedia, S.U.A., Cipru, Coreea de Ziua de 1 februarie 2016, ziua de naș- poartă pașii spre Galeriile de Artă „Ștefan Sud, Marea Britanie, Canada, etc. tere a pictorului Ștefan Luchian (n. 1 februa- Luchian“ Botoșani. Este poate și un drum Referindu-se la creaţia artistului Liviu ȘOP- rie 1868, Ștefănești, Botoșani – d. 28 iunie 1916, către noi înșine. TELEA, criticul de artă Valentin CIUCĂ men- București) a fost marcată prin vernisajul expo- Ana-Elisabeta Florescu ţiona în lucrarea „Un secol de arte frumoase ziţiei Concursului Naţional «Omagiu Ștefan în Moldova“– Editura ART XXI, 2009: „Peste Luchian», ajuns la cea de-a XI-ediţie, manifes- lucrările pictorului Liviu Șoptelea trece per- tare inclusă în cadrul Zilelor Liceului de Artă Premii la Zilele Culturale manent un vânt imaginar care animă supra- „Ștefan Luchian“ și desfășurată în parteneriat faţa de culoare și deseori o agită. Compoziţi- cu Muzeul Judeţean Botoșani și Universitatea Poesis, 5 – 7 noiembrie 2015, ile par a fi un moment zero al creaţiei lumii de Arte Iași. Manifestarea a fost organizată de Satu Mare, România când apele se despart și cerul de pământ, de În perioada 5 – 7 noiembrie 2015 s-a desfă- șurat cea de-a XXV-a ediţie a „Zilelor Cultu- rale POESIS“ la Satu-Mare. Este vorba despre un eveniment organi- zat cu sprijinul Ministerului Culturii, Consiliu- lui Judeţean Satu Mare, Primăriei municipiu- lui Satu Mare, Muzeului Judeţean Satu Mare, Centrului Judeţean pentru Conservarea și Pro- movarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Uni- unii Scriitorilor din România- filiala Cluj, Uni- versitatea „V.Goldiș“ Arad –Satu Mare, Direc- ţiei Judeţene pentru Cultură Satu Mare, Redac- ţiei Poesis, Primăriei și Consiliul Local Carei, Primăriei și Consiliului local Tășnad, Centru- lui Cultural „G. M. Zamfirescu“ Satu Mare. S-au acordat premiile: 1. Premiul „Oprea Magna“ – Acad.Ioan Aurel Pop (Cluj) 2. Premiile „Frontiera Poesis“ - Jovan Zivlak (Novi Sad, Voivodina) - Ion Pop (Cluj) 3. Premiul pentru Mecenat Cultural - Prof.univ.dr. Aurel Ardelean (Univ.„Vasile Goldis“ – Arad)

Note, comentarii, idei HYPERION 199

www.cimec.ro neu“, „Argeș“, „Bucovina Literară“, Filiala Iași a Uniunii Scriitorilor din România, Uniunea Scriitorilor din R. Moldova și ARPE, organi- zează în perioada 13-15 iunie 2016 Concur- sul Naţional de Poezie și Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul…“, ediţia a XXXIV-a. Concursul își propune să descopere și să promoveze noi talente poetice și critice și se adresează, astfel, poeţilor și criticilor literari care nu au debutat în volum și care nu au depășit vârsta de 40 de ani. Concursul are trei secţiuni: POEZIE: 1) Carte publicată – debut editorial: – Se vor trimite 2 (două) exemplare din cartea de poezie apărută în intervalul 10 mai 2015 – 5 mai 2016. Vor fi acordate 2 premii: a) „Hora- ţiu Ioan Lașcu“ al Filialei Iași a USR și b) al Uni- unii Scriitorilor din R. Moldova. 2) Poezie în manuscris (nepublicată) – Se va trimite un print (același volum și pe un CD – un singur exemplar!) în 3 exemplare, care va cuprinde cel mult 40 de poezii sem- nate cu un motto. Același motto va figura și 4. Premiile pentru poezie „POESIS – 25“ George Achim, George Terziu, Voicu Sichet, pe un plic închis în care vor fi introduse datele - Marian Draghici (București) Saluc Horvat, Alexandru Zofta concurentului: nume, prenume, anul nașterii, - Gabor G.Gykics (Budapesta) Sponsori: Ministerul Culturii, Primăria adresa poștală, e-mail, telefon. Se vor acorda - Gellu Dorian (Botoșani) Satu Mare, Consiliul Judeţean Satu Mare, Pri- șase premii care vor consta în publicarea a 5. Premiile pentru publicistică, proză, măria și Consiliul Local Carei, Primăria și Con- câte unui volum de poezie de către editurile interviuri: siliul Local Tășnad, Uniunea Scriitorilor din menţionate. Juriul are latitudinea, în funcţie - Acad.Nicolae Dabija (Chișinău) România – Filiala Cluj, Universitatea „V.Goldiș“ de valoarea manuscriselor selectate, să pro- - Ioan Es.Pop (București) Arad – Satu Mare, Muzeul Judeţean Satu Mare, pună spre publicare și alte manuscrise, în func- - Cassian Maria Spiridon (Iași) Centrul Judeţean pentru Conservarea și Pro- ţie de disponibilitatea editurilor prezente în 6. Premiile pentru traduceri: movarea Culturii Tradiţionale, Centrul Cultu- juriu (Paralela 45, Junimea, Charmides, Eikon, - Ognean Stamboliev (Bulgaria) ral „G.M. Zamfirescu“ Satu Mare, Casa de Cul- Vinea și Princeps Edit). - Miljurko Vukadinovic (Belgrad) tură a Sindicatelor Satu Mare, Federal Coop Manuscrisele care nu vor primi premiul 7. Premiul pentru cea mai bună revistă de Satu Mare, Uniunea Democratică a Maghiari- unei edituri vor intra în concurs pentru pre- literatură – 2015: lor din România, Galeria de Artă Nora, Primă- miile revistelor implicate în jurizare, reviste - „Scriptor“ (Iași, redactor șef Lucian Vasi- ria Crucișor, Silviu Zetea, Dorel Petrehus, Nico- care vor publica grupaje de poezii ale poeţi- liu – poet, director ed.Junimea) lae Pop, George Terziu, preot paroh Lucian lor premiaţi. Un manuscris, cel mai bun, poate Participanţi: Jovan Zivlak (Novi Sad, Voi- Butcovan, Oliviu Buzgau, Primăria Gelu, Pri- primi premiul unei edituri și al tuturor celor- vodina), Dragomir Soskic (Novi Sad, Voivo- măria Bogdand, Universal Construct S.A.Satu lalte reviste implicate în concurs. Toţi poe- dina), Milijurko Vukadinovic (Belgrad, Novine Mare, Restaurant Bastion Ardud, administra- ţii selectaţi pentru premii vor apărea într-o Knijne, Lucian Alexiu (Timișoara, Revista „Ori- tor Medesan Maria, Burcea Cornel, Tipogra- antologie editată de instituţia organizatoare. zont“), Gabor G.Gykics (Ungaria, Budapesta), fia Tipocar Carei, Protopopiatul Maramure- 3) Nicolae Dabija (Republica Moldova, Chișinău, șului și Sătmarului. Interpretare critică a operei eminesciene: – Se va trimite un eseu de cel mult 15 pagini în Literatură și Artă), Andrei Moroșanu (Repu- 3 exemplare ( , semnat blica Moldova), Varujan Vosganian (București), în copie și pe un CD) cu un motto. Același motto va fi scris pe un Ioan Aurel Pop (Cluj, UBB), Adrian Popescu Regulamentul de organizare plic închis în care vor fi incluse datele concu- (Cluj, Steaua), Ion Pop (Cluj), Vasile Gogea rentului: nume, prenume, anul nașterii, adresa (Cluj), Lucian Vasiliu (Iași, Junimea, Scriptor), și desfășurare a Concursului poștală, e-mail, telefon. Se vor acorda premii Cătălin Dănilă (Iași, Scriptor), Angela Baciu Naţional de Poezie și ale unor reviste literare implicate în organi- (Galaţi, PR Junimea), Gellu Dorian (Botoșani, Interpretare Critică a zare. Eseurile premiate vor fi publicare în revis- Hyperion), Nicolae Corlat (Botoșani, Hype- tele care acordă premiile și în antologia edi- rion), Cassian Maria Spiridon (Iași, Convorbiri Operei Eminesciene „Porni tată de instituţia organizatoare. Literare), Marian Drăghici (București, Viaţa Luceafărul…“, ediţia a Festivitatea de premiere va avea loc la Românească), Ioan Es. Pop (București), Victor Ipotești și Botoșani în ziua de 14 iunie 2015. Munteanu (Bacău, Avangarda), Mircea Petean XXXIV-a, 13-15 iunie 2016, Organizatorii asigură concurenţilor chel- (Cluj, Limes), Radu Florescu (Piatra Neamţ), Botoșani tuieli de masă și cazare. Gheorghe Parja (Baia Mare, Nord Literar), Centrul Judeţean pentru Conservarea și Pro- Lucrările vor fi trimise, până la data de Saluc Horvat (Baia Mare, Nord Literar), Ghe- movarea Culturii Tradiţionale Botoșani, cu 10 mai 2016, pe adresa: CENTRUL JUDE- orghe Glodeanu (Baia Mare, Nord Literar), sprijinul Consiliului Judeţean Botoșani, în cola- ŢEAN PENTRU CONSERVAREA ȘI PROMO- Vasile George Dancu (Cluj, Școala Ardeleană), borare cu Editurile Paralela 45, Junimea, Tim- VAREA CULTURII TRADIŢIONALE BOTO- Ion Mureșan (Cluj, Școala Ardeleană), San- pul, Charmides, Eikon, Vinea, Princeps Edit, ȘANI, Str. Unirii, nr. 10, Botoșani. Relaţii la drino Gavriloaia (TVR București), Radu Ser- precum și cu revistele de cultură „Convor- tel. 0231-536322 sau e-mail: centrul_creatiei_ giu Ruba (București), Olimpiu Nusfeleanu (Bis- biri literare“, „Poezia“, „Scriptor“, „Feed back“, [email protected]. triţa, Mișcarea literară). „Viaţa Românească“, „Familia“, „Vatra“, „Eupho- PS. Se primesc grupaje de până la 15 pagini Participanţi din Satu-Mare: Ioan Nistor, rion“, „Steaua“, „Hyperion“, „Conta“, „Poesis“, și pe e-mail! Voicu D.Rusu, Felician Pop, Robert Laszlo, „Luceafărul de dimineaţă“, „Porto-franco“, „Ate-

200 HYPERION Note, comentarii, idei

www.cimec.ro www.cimec.ro www.cimec.ro