Ana BLANDIANA
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
tolle lege 1 Ana BLANDIANA Pauza de scris Marile pauze de scris, Ca nişte linişti bizare Întrerupte din când în când De un hohot intens Ca de fiară plângând, Sunete nearticulate în care Urechea mea omenească Nu e în stare Nicicum Să distingă un sens Şi nu înţelege dacă ea a surzit Sau cel ce dicta pân-acum Ce să scriu Refuză să mai vorbească Şi consideră urletul în pustiu Singura formă rămasă de exprimare, Pe care Eu nu ştiu S-o transcriu. 2 contraepisteme O altă linie de fractură între forţele politice este „anticomunismul”, care este făcut interesant poate tocmai de absenţa evidentă a oricărui fel de mişcare de stânga importantă G. M. TAMÁS care să susţină schimbarea radicală. Nu are legătură decât cu trecutul. În Europa de Est actuală, „comunist” înseamnă cel mai adesea ceva sau cineva legat istoric de fostul regim sau care aminteşte de practicile sale autoritare. În Ungaria, de exemplu, guvernul Orbán este adesea numit „comunist” şi „fascist” în acelaşi articol de ziar „liberal”, ceea ce trimite vag la preferinţa pentru interferenţa statului a purtătorilor involuntari ai acestor calificative peiorative. Dar mişcările de protest şi susţinătorii lor, precum autorul rândurilor de faţă, sunt de asemenea etichetaţi drept „comunişti” (şi Înapoi la banalitate agenţi CIA!) din cauza revendicărilor lor egalitariste şi în favoarea statului bunăstării. Însă atunci când cei din „Ce n’est pas la crainte de la folie qui nous media descoperă că aceste mişcări sunt în acelaşi timp forcera à laisser en berne le drapeau de l’imagination” feministe, anti-homofobe, anti-rasiste, anti-război, anti- [Nu frica de nebunie e cea care ne va face să lăsăm în cenzură şi ecologiste, se simt nevoiţi să le desemneze drept bernă drapelul imaginaţiei] „liberale” pentru că ceva ce nu aminteşte de perioada pre- André Breton, Manifeste du surréalisme 1989 nu poate fi de stânga. (În vreme ce foştii funcţionari ai (1924) Partidului care s-au alăturat, între timp, reacţiunii celei mai dogmatice, şoviniste şi clericiste, sunt în continuare trecuţi În calitate de fost disident, politician în opoziţie la „stânga”…). şi teoretician din preajma lui 1989, sunt desigur adesea Orice-ar fi, acest haos ideologic, susţinut de solicitat să fac un inventar al marilor schimbări din Europa ignoranţa istorică, nu ne arată decât că natura noilor de Est. Simt o uriaşă tentaţie de a mă contrazice doar ca să societăţi din Estul Europei e de obicei stabilită prin analogii nu mă plictisesc de răspunsurile mele, dar cred că ar trebui şi paralele, mai degrabă decât prin încercări de definire în să-i rezist. funcţie de caracteristicile lor intrinseci. De asemenea, în ciuda faptului că am fost un Principalul obstacol aici constă într-o neînţelegere martor şi participant, nu sunt interesat de răzbunarea fundamentală. generaţiei mele glorioase, nici de un discurs al nostalgiei, Dilema simplistă – dacă toate astea sunt o dezvrăjirii sau răzgândirii. Am văzut şi auzit destule din restauraţie sau un nou început – e provocată de ideea că astea, şi e de-ajuns. regimurile Est-Europene de dinainte de 1989 erau socialiste, Aşa că întrebarea e: „Ce mai rămâne?” astfel încât capitalismul trebuia restaurat sau creat din nou. În 1989, au existat două mituri dominante: unul al Aşa cum l-am descris cu alte ocazii, capitalismul „restauraţiei” şi celălalt al „înnoirii” sau al „noului început”. de stat planificat de tip sovietic nu a fost „socialism” într-un Unele forţe politice au părut să creadă că nu trebuie decât sens normativ, cu siguranţă nu în sensul în care diferitele să reluăm de acolo de unde Horthy, Pilsudski, Brătianu, curente ale mişcării muncitoreşti şi ale marxismului au Masaryk s-au oprit şi să recreăm gunoiul respectabil care gândit această realitate. Nu e vorba doar de faptul că legea a dus, inter alia, la al Doilea Război Mondial, pretinzând valorii, producţia de mărfuri şi munca salariată, economia că „socialismul” nu a fost decât un interludiu sau un vis monetară şi sistemul de clasă au rămas în picioare, împreună urât. Încă mai există politicieni şi jurnalişti care continuă cu diviziunea muncii şi distincţia dintre munca fizică şi să vorbească în acest fel, dar nu sunt luaţi în serios, chiar munca intelectuală şi cu un aparat de stat separat de popor. dacă se întâmplă să aibă majoritatea parlamentară – din cu Principala diferenţă dintre „socialism” şi capitalism, totul alte motive. Alte forţe (de obicei numite „liberale”, conform susţinătorilor sistemului sovietic, era pretinsul oarecum imprecis) au părut să viseze că ar trebui să sfârşit al proprietăţii private, o percepţie greşită bazată pe adapteze ceea ce percepeau a fi, la acea vreme, cea mai neînţelegerea acestui concept, oricât de bine ar fi el definit de bună gândire a Occidentului, de obicei o combinaţie către filosofia politică de la Aristotel încoace, şi de economia de constituţionalism, drepturi ale omului, piaţă liberă, politică de la Rousseau încoace cel puţin. Desigur, posesia atitudine anti-autoritară, „deschidere”, încuviinţarea separată a mijloacelor de producţie – indiferent că posesorul globalizării, separarea bisericii de stat, „Europa” şi toate este o persoană, un grup de persoane sau o instituţie, precum celelalte. Forţele trecutului (i.e. partidele moştenitoare guvernul – nu anulează proprietatea, oricât de specific ar fi ale aşa-ziselor „partide comuniste de stat” de dinainte exercitate drepturile de proprietate odată ce sunt exclusive de 1989) s-au alăturat unuia sau celuilalt dintre miturile şi absolute. Întreprinderile nu erau deţinute de consiliile dominante, iar ideologiile oficiale sunt în continuare o muncitoreşti ale acestora, ci de stat. E adevărat, schimbul combinaţie a celor două, descrise azi cel mai adesea drept de mărfuri, preţurile, profiturile etc. nu erau mediate de pro-Occidentale sau anti-Occidentale, „moderne” sau o piaţă liberă (dacă există aşa ceva), ci de autoritatea de „anti-moderne”. planificare statală cu obiectivele ei de acumulare, creştere, contraepisteme 3 industrializare şi de menţinere a unui standard de viaţă în în Europa de Est, iar atâta câtă era, era etnic distinctă, în continuă creştere, nu foarte clar deosebite de obiectivele cea mai mare parte alcătuită din germani şi evrei, deci atinse de regulă prin intermediul impozitării. Însă ajustările politic ineficientă. Dar sectorul bancar şi manufacturier era operate de către piaţă în „economiile cu piaţă liberă” deţinut în cea mai mare parte de capitalul financiar străin – funcţionează tot prin calcule realizate de planificatori şi Occidental – şi de filialele sale locale. Singurul grup local manageri, bazate pe statistici meticuloase. Reglementarea (înrădăcinat şi încastrat) influent al elitei era constituit de instituţională a pieţei e ceva comun în toate sistemele aristocraţia şi nobilimea funciară (burghezii locali erau „moderne”, singura diferenţă palpabilă fiind una de politici lacheii lor), pentru că cele mai multe ţări din Estul Europei [policy], nicidecum de substanţă sistemică. erau semi-feudale şi agricole (marii latifundiari au jucat un Ideea intuitivă că aşa-zisa alegere între planificare rol social şi politic important peste tot, până la al Doilea şi piaţă ar fi suficientă pentru a defini două sisteme economice Război Mondial). Acesta a fost grupul care a fost alungat şi sociale cu totul diferite a fost întărită şi de impresia că de partidele „comuniste”, a căror realizare istorică cea mai economiile planificate erau condamnate să ducă la sărăcie de durată a fost de a termina revoluţia burgheză neîncheiată şi înapoiere – şi să impună controlul total al statului asupra din Estul Europei. societăţii. Această impresie este astăzi cu totul contrazisă de După secole de dependenţă personală şi un fel de faptul că noile economii din Estul Europei nu sunt deloc mai societate de castă (Ständestaat) în care privilegiul naşterii, „bogate” sau mai dezvoltate decât erau în 1989, standardele statutul politic şi juridic şi denominaţia religioasă defineau de viaţă pentru marea majoritate a oamenilor sunt uşor locul fiecăruia în ordinea lucrurilor, a fost pentru prima dată mai joase decât erau înainte, locurile de muncă, locuinţele, când oamenii au trăit supunerea abstractă, impersonală, sănătatea, educaţia, transportul public şi, cel mai important, caracteristică societăţii moderne, în care poziţia socială este egalitatea sunt în cădere liberă, iar vechile dezechilibre – tot mai mult – aleatorie din punct de vedere biologic, juridic dintre Est şi Vest persistă. şi cultural şi în care mobilitatea socială este determinată mai De asemenea, experienţa fascismului ne mult de oscilaţiile pieţei decât de faptul de a te fi născut demonstrează că predominanţa proprietăţii private nu poate sluga sau valetul unui grandseigneur. Asta e ceea ce a fost preveni controlul social şi politic total din partea statului. – şi, într-o anumită măsură, este în continuare – privit de Întreaga idee a lui 1989 a fost greşită din punct de conservatori drept supremaţia vulgului, a plebeului gălăgios vedere teoretic. şi grosolan: la république des avocats şi aşa mai departe. Ceea ce nu revine la a spune că societăţile Toate acestea au fost radicalizate în timpul „socialismului de stat” din Europa de Est (şi din Asia) nu regimului „comunist” printr-un set de preferinţe ale au avut specificul lor. Ele erau o versiune ciudată de sistem mişcărilor muncitoreşti victorioase. A fost o reevaluare a modern – altfel spus, capitalist – instalat de către o mişcare valorilor cu totul fără precedent: „socialismul real” a fost anti-capitalistă ce avea propriile sale