2-3 62-63 17

Nr. ( ), 20

On the road 2 Laura PRAA-OGRUAN, AnulX1 VI,nr. 2-3 (62-63), 20 7, BISTRIŢA

? Ieșirea în arenă: Articole despre Romulus Rusan de Mircea Popa, Virgil Raiu, Icu Crăciun, Mihai Gheorghe Morar, Elena Vieru, Andreea Zavicsa, Ion Radu Zăgreanu, Cristian Vieru, Adrian Iliuă, Valentin Marica, Ana-Maria Iliuă, Cornel Cotuiu, Ionela-Silvia Nușfelean, cu pagini inedite și un interviu de Octavian Silivestru ? Eveniment: cări semnate de Ana Blandiana și Gabriel Chifu ? Cartea de poezie de George Vulturescu?? În oglinda lecturii Poezia Mișcării literare: Cristian Pavel, Meliania Cuc, Daniel Paneș, Nora Damian? Proza Mișcării literare: Alexandru Jurcan, Ovidiu Bufnilă, M. B. Ionescu-Lupeanu, Leon-Iosif Grapini?? Dialogurile Mișcării literare: Roseline Davido, Vasile Barbu Istorie literară de Aurel Rău și Gheorghe Glodeanu ? Aristea Papalexandrou, Dimitra Kotoúla și Haris Vlavianos în traducerea Angelei Bratsou ?????Literatura Estului Plastică? Film ??Foto-album cu scriitori Parodii de Lucian Pera ?? Cititor de reviste CUPRINS

Olimpiu NUȘFELEAN: Reportajul literar Ioan L. ŞIMON: descântece și dialoguri – o specie aproape uitată?/ 1 de manifestare/ 141 Mircea POPA: Romulus Rusan – sufletul Livia MIHAI: Poezii/ 144 Academiei Civice și al Memorialului Vasile LUŢAI: Tatălui voievod al celor de la Sighet/ 3 ce sunt/ 146 Virgil RAIU: Cartea neagră a morilor Codruţ RADI: Poezii/ 148 comunismului/ 7 Maria Roxana SICRA: Poezii/ 150 Icu CRĂCIUN: S.U.A., ara superlativelor, Luminiţa RUSU: O nouă șansă/ 152 în viziunea lui Romulus Rusan/ 10 Florin George MOLDOVAN: Părintele Mihai Gheorghe MORAR: Despre America Gheorghe și fiara sau cum să ucizi balauri sau aventura în desfășurare/ 13 surâzând/ 155 Elena VIERU: Romulus Rusan în America Anca GOJA: Jurnalul unei săptămâni așa cum ogarului cenușiu/ 15 a fost sau n-a fost ea (varianta FFWD)/ 157 Revistă de literatură, artă, cultură Andreea ZAVICSA: America filmului versus Gheorghe GLODEANU: Ultima muză a lui America realului sau Pe platourile de filmare Lucian Blaga/ 163 Serie nouă americane/ 19 Dan Marius DRĂGAN: Demonul amiezii sau Ion Radu ZĂGREANU: Călătoriile interioare evadarea din universul comun/ 171 AnulX1 VI, nr. 2-3 (62-63), 20 7, Bistriţa ale lui Romulus Rusan/ 22 Sandu FRUNZĂ: Despre poetul Europei Cristian VIERU: Romulus Rusan – Conștiina sîngerînde/ 174 și scriitura/ 24 Vasile BARBU: Societatea Literar-Artistică Apare trimestrial Adrian ILIUĂ: În căutarea esenei artei „TIBISCUS” din Uzdin (Voivodina)/ 176 sub egida Uniunii Scriitorilor din România filmului/ 26 Zorin DIACONESCU: Dumnezeu ar fi gata să Virgil RAIU: Despre o carte majoră Brâncuși ne vorbească prin poezie, dacă reprezentanii viu. O discuie la Masa Tăcerii – interviuri și săi nu s-ar certa între ei/ 178 Editor: Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud mărturii realizate de Romulus Rusan/ 29 Mihaela MUDURE: Lidia Bote-Marino/ 180 Valentin MARICA: Pledoarie pentru o nouă Aurel RĂU: Vasile Fabian Bob – analiză și prin Centrul Judeean pentru Cultură lectură a volumului de debutRâul ascuns de evocare/ 182 Bistria-Năsăud Romulus Rusan/ 30 Claudia FELDRIHAN: De la Piaa Reconcilierii Ana-Maria ILIUĂ: Dreptul la memorie/ 32 la călăuza întunericului/ 196 Director fondator: Liviu Rebreanu (1924) Cornel COTUIU: Lumea blândului ogar/ 35 Ioan L. ȘIMON: Un „catharsis” dobândit din Ionela-Silvia NUȘFELEAN: Pojghia dintre durere și înelepciune apolinică/ 198 lumi e atât de fină/ 37 Cristian VIERU: Egocentric – poezia Redacţia: Romulus RUSAN: Plecarea la Veneia/ 39 neliniștii/ 200 Olimpiu NUŞFELEAN - director Romulus RUSAN: Fragmentar/ 42 Traian VEDINAȘ: Paisprezece povești în Romulus RUSAN: Centrul Europei de unde scenariu mitic/ 202 Ioan PINTEA - redactor-şef se agaă harta în cui/ 43 Rodica BĂLĂI: Un pas în neuitare/ 204 Virgil RAŢIU - secretar de redacţie Romulus Rusan – biobibliografie/49 Virgil RAIU: Faraonii României/ 206 Foto-album Romulus Rusan/52 LÖRINCZI Francisc-Mihai: Câteva Andrei MOLDOVAN Adrian ILIUĂ: Rana timpului/ 53 consideraii asupra romanelor scriitorului Olimpiu NUȘFELEAN: Un roman al drumului Nicolae Suciu/ 208 spre izbăvire/ 57 Iuliu-Marius MORARIU: Luminia Cornea, Coperta: Marcel LUPŞE Andrei MOLDOVAN: Vânt metafizic Romulus Cioflec, o viaă în imagini/ 212 (În imagine - Romulus Rusan) din Nord/ 61 Lucia SAV: Epistolă către Iacob NAROȘ: Poezia – un tărâm aparte/ 64 Andrei Moldovan (II)/ 214 Număr ilustrat cu lucrări Victor Constantin MĂRUOIU: Metamorfoze Vasile GĂUREAN: Un pic de venin pentru... temporale ale poeziei/ 67 Tudor ARGHEZI/ 219 de Laura PRAA-OGRUAN Claudia FELDRIHAN: Gânduri despre Gheorghe PATZA: Anghel Popa și cările sale Reconcilierea unui poet/ 69 despre Bucovina/ 220 Tehnoredactare: Adrian NĂSTASE Vasile VIDICAN: În căutarea tăcerii/ 71 Iacob NAROȘ: Este poezia „o mântuire Corectura: Ionela-Silvia NUȘFELEAN Dan-Silviu BOERESCU: Din ultimul rând galopantă” sau nu?/ 223 al cinematografului nouăzecist/ 73 Cătălin STANCIU: Vise presate/ 225 Adrian LESENCIUC: Lumea largă de acasă Iulian DĂMĂCUȘ: Caloianul sau Călin, file din Adresa redacţiei: Bistriţa, sau Despre nevoia de a-l recupera pe Hans poveste/ 227 str.A rţarilor, nr. 46/A/16, 420069 Bergel/ 75 Mircea Ioan CASIMCEA: Oaspei la balurile Telefon/fax: 0749.248708, 0263.233345 Emil LUNGEANU: Un inovator al romanului politice/ 229 istoric/ 79 Maria VAIDA: Peregrinul și umbra sau E-mail:o [email protected] Cătălin STANCIU: Nicolae Avram – Mamé/ 81 memoria ca un concert baroc/ 230 [email protected] Antoaneta TURDA: Ion Vlad despre dreapta Iuliu-Marius MORARIU: Cronica unui Web: www.miscarealiterara.ro și necruătoarea magistratură a timpului/84 ansamblu folcloric bistriţean/ 231 Daniela SITAR-TĂUT: Andrei Marga și Florentina TONIŢĂ: Alessandro Baricco: ordinea viitoare a lumii/87 Mr Gwyn/ 234 Marketing: Alexandru CÂŢCĂUAN, Vasile V. FILIP: Balcanismul din perspectiva Mara POP: Flori pentru Algernon – un roman Casa de Cultură a Sindicatelor, Bistriţa. lui Mircea Muthu/ 91 incitant/ 236 Icu CRĂCIUN: „Revanșa postumă” a lui Aristea PAPALEXANDROU: Poezii/ 237 Apariţiile iniţiale ale revistei au fost sprijinite I. D. Sârbu în viziunea lui Nicolae Oprea/ 96 Haris VLAVIANOS: 10+1 Poeme/ 240 Dumitru VLĂDU: Gorgone ideologice/ 97 Dimitra KOTOÚLA: Poezii/ 248 de Casa de Cultură a Sindicatelor Aurel PODARU: Arhiepiscopul Justinian Chira Lucia POSTELNICU-POP: Romanul şi S.C. Aletheia, Bistriţa. în dialog cu Călin Emilian Cira/ 102 bogomilismului/ 252 Iuliu-Marius MORARIU: Poezii închinate Diana MORAR: În atmosfera unui Old Movie Revista apare cu sprijinul Asociaţiei Culturale lui Andrei Mureșanu/ 104 cu Laura Praa-Ogruan/ 256 Cristian PAVEL: Poezii/ 106 Vasile VIDICAN: Noi perspective Liviu Rebreanu – Mişcarea literară. Melania CUC: Poezii/ 109 cinematografice/ 258 Daniel PANEŞ: Poezii/ 111 Adrian ION: Alexandru Tatos Revista Mişcarea literară este membră A.R.I.E.L. Nora DAMIAN: Poezii/ 114 – un regizor/ 260 Alexandru JURCAN: Stooma/ 116 Foto-album cu scriitori/ 262 Tiparul: SC Revox International Prod SRL Bistria Ovidiu BUFNILĂ: Călătorii/ 118 Lucian PERŢA: Parodii pur și simplu/ 268 M. B. IONESCU-LUPEANU: Anastasia/ 120 Aurel PODARU: Cititor de reviste/ 270 Leon-Iosif GRAPINI: Primul film/ 123 Virgil RAIU: Revista ProSaeculum ISSN 1583-1957 Roseline DAVIDO: „Descoperii-vă copilul nr. 3-4/ 2017/ 275 prin desene”/ 128 Premiile Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor Mircea MO: Despre cele culinare/ 133 din România/ 277 Redacţia respectă grafia autorilor. Aurel SCRIDON: Dumitru epeneag, revizorul Din agenda USR: Festivalul Naional de experimentalist al convenionalismului literar Literatură FESTLIT/ 278 românesc/ 136 Reportajul literar – o specie aproape uitată?

Întrebarea din titlu e poate cam exagerată, dar reportajul literar îi preocupă destul de puțin pe scriitori. Acesta a cunoscut gloria, se pare, în secolul al XX-lea, stimulat de dezvoltarea presei, a altor arte, „reflectînd” epic și liric realitatea, fără să-i infirme acesteia primatul informației directe. Facilitarea călătoriilor generată de progresul mijloacelor de transport i-a permis scriitorului să iasă și el mai ușor pe drumurile mapamondului, să se lase surprins și încîntat sau dezamăgit de priveliști și oameni, fără să-și uite uneltele de creație. Reacția directă a scriitorului la realitate atrage și fascinează. În aceeași vreme, discursul beletristic ia adesea și aspecte reportericești. Mai păstrează scriitorul de azi un raport cu reportajul literar? În situația în care geografiile devin foarte ușor vizibile – se poate călători fără mari restricții oriunde în lume – scriitorii par însă interesați mai mult de secretele eului, pe care le dezvăluie prin jurnal sau memorii, cultivînd interesul pentru intimitate. Oare lumea de azi și-a pierdut misterul sau originalitatea, se lasă scormonită doar de camerele de luat vederi și nu-l mai atrage pe scriitor, care e mai puțin tentat „să iasă din sine”? Pe de altă parte, s-ar putea ca, într-o lume atît de bulversată, scriitorul să nu mai aibă entuziasm pentru redarea artistică directă a realității? Și, în acest sens, într-o viziune critică, precipitarea evenimentelor îi fură oare scriitorului înțelesul ascuns, la care nu mai are acces în imediat, generînd diferite frustrări de recepție, pe care le poate rezolva doar în intimitatea creației de imaginație? Revenind recent la opera scriitorului Romulus Rusan, mi-am amintit de fascinanta sa cartea America ogarului cenușiu, la care se face de altfel referire de mai multe ori în paginile ce urmează, carte socotită memorial și eseu despre realitatea Lumii Noi, dar care este în același timp un captivant reportaj literar, în care subiectivitatea elegantă și sinceră a autorului, percepția entuziastă și nicicînd obosită ne deschide ochii asupra unei lumi greu de atins – în intimitatea ei nuanțată –, căutată și decelată de obicei într-un discurs plin de poncife, preponderent relativ și anonim. Interesul, și în acest caz, era sporit de inserția fizică a autorului în universul descris, inserție privilegiată, care sensibiliza coabitarea Editorial scriitorului și cititorului în aventura lecturii. Scriitorul-reporter se remarca prin felul cum „urmează de aproape configurațiile realității”, dacă ar fi să folosim o sintagmă a lui Tudor Vianu prin care criticul definea gestul reporterului. O tradiție a relației dintre creație și relatarea „autentică” găsim, desigur, și în literatura noastră, exprimată însă prin pulsiuni relative. În perioada interbelică se afirmă o pleiadă foarte puternică și distinctă de scriitori care fac reportaj. E vorba de N. D. Cocea, F. Aderca, F. Brunea-Fox, Alexandru Sahia... Sau Geo

Olimpiu NUŞFELEAN

Mişcarea literară ♦ 1 Bogza. Se duc dezbateri furtunoase privind Cîmpina cu trăsura, scrie de la bun început: definirea publicisticii și a relației acesteia cu „Am fost alaltăieri la castelul Iulia Hasdeu de la literatura. Literatura reporterilor intră în atenția Cîmpina unde am petrecut o zi nespus de încîn- criticii literare. În literatura lumii găsim de tătoare, ospătat de d. și d-na Hasdeu, părinții asemenea semnificative experiențe literare lega- proprietarei. Această minunată clădire a fost te de reportaj – care, intrat în domeniul litera- ridicată în trei ani, fără nici un studiu sau plan turii, poate deveni, deci, și literar – cum sînt prealabil, ci numai și numai, bucată cu bucată, cele exprimate de Curzio Malaparte, pe de o după comunicările spiritiste ale Iuliei Hasdeu, parte, sau, pe de altă parte, de Truman Capote D. Hasdeu nu este arhitect și n-ar fi fost în stare, (cu al său Cu sînge rece), ca și de, să zicem, cum singur mărturisește, să conceapă un plan Tom Wolf, Norman Mailer. Reportajul (literar) așa de complex, așa de logic și de frumos. E un va fi pus mereu în relație cu literatura de castel tare și totdeodată un templu. Baza lui are ficțiune (sau de imaginație), ca și cu alte căi sau forma simetrică a unei cruci; axa-i principală metode de comunicare a informației, fie acestea urmează o linie perpendiculară pe meridian, așa strict referențiale, fie potențate cu ajutorul că fațada templului privește drept la răsărit. // imaginarului. Mi-ar fi cu neputință să fac o descriere completă Avînd în vedere aspectul multimodal al a acestui locaș de înălțare sufletească, de mîn- discursului reportericesc, vom putea spune că gîiere, de credință, de rugăciune și inspirațiune. reportajul poate lua un ascendent de repre- Mă voi mărgini a da puține note fugitive asupra zentare față de literatură, dar tot atît de bine unor amănunte și mai ales asupra emoțiunii poate fi concurat de film sau TV, care bene- profunde ce am simțit acolo”. Caragiale își arată ficiază de mai multe facilități, inclusiv artistice, aici o altă fire, e sentimental, entuziast, „cald” în în afirmarea reportajului artistic. Sînt oare exprimare. Prezintă castelul, oferind date teh- scriitorii derutați de asemenea evidențe? Sînt ei nice, are un dialog (literar) cu Bogdan Petri- oare dezactivați de aspecte ale promovării ceicu Hasdeu, își descrie întoarcerea la Ploiești, reportajului în perioada supremației ideologiei starea sentimentală: „Cînd pornesc, mai arunc o comuniste? Se știe că, în perioada prerevolu- privire către fereastra deschisă a donjonului: ționară, în timpul regimului totalitar, puterea Mîntuitorul parcă-și apleacă de sus divinii ochi politică influența, prin varii mijloace, publicarea asupra-mi binecuvîntîndu-mă cu amîndouă mîi- unor reportaje literare caracterizate de un entu- nile rănite, ca și cum mi-ar zice: // «Mergi sub ziasm, să zicem, artificial. Pot fi consemnate și paza mea în pace, omule!» // Am sosit tocmai la excepții de bun augur, scăpate de plasa politi- vreme ca să apuc trenul. Starea sufletească în cului, dar s-ar putea totuși ca situația generală să care mă aflu e așa de înaltă, încît îmi trebuie le fi determinat scriitorilor unele reticențe, peste singurătate. Mîntuitorul și-a îndeplinit făgădu- care azi nu mai pot trece. În anii ’80, un scriitor iala; sub paza lui merg în pace – nici un cunos- precum Cornel Nistorescu a dat reportaje de cut în vagon. Pînă să cobor la Ploiești, unde succes, pe care le putem numi și literare, scri- trebuie să mîi peste noapte, gîndesc mereu la itorul – după cum mărturisea într-un interviu – minunatul om de care m-am despărțit: // «Ce aflîndu-se „întotdeauna cu un ochi la realitate și superioară și fericită natură! Ce minte și ce un ochi în vis, cu un ochi în lumea de lângă suflet! Cîtă știință și cîtă credință!»”. E, parcă, mine și cu celălalt, sau măcar cu un colț al un alt Caragiale. sufletului, agățat de imaginar”. Dar putem lua în Gîndindu-mă la reportajul literar, nu vizez calcul și situația generală din societatea post- o abordare din perspectiva conceptelor și a decembristă, cînd o serie de realități (și literare, paradigmelor și nici nu-i am în vedere pe v. reportajul literar) au intrat în disoluție. scriitorii care fac jurnalism (reportericesc!...) Dacă Geo Bogza este socotit într-un fel din diverse motive. Mă gîndesc doar la acea părintele reportajului literar, sintagmă cu care scriere în care scriitorul își exprimă subiecti- s-a declarat spre finalul vieții a nu fi de acord, vitatea printr-o asumare directă și obiectivă, trebuie să ne amintim de surprinzătoarea ex- desigur și emoțională, a unor realități ale lumii periență de reporter a lui I. L. Caragiale. În de azi. Cîndva România literară publica pe Epoca din 27 iunie-1 iulie 1897, marele și ultima pagină însemnări de călătorie ale scriito- causticul prozator și dramaturg publică repor- rilor. Azi găsesc în Orizont însemnările lui Ion tajul O vizită la castelul „Iulia Hasdeu”, text T. Morar. Mi-ar plăcea să-i însoțesc mai des pe republicat ulterior în carte (v. și Momente, scriitori (prin lectură) în aventura (re)desco- schițe, amintiri, 1908). Reporterul, venit la peririi lumii în direct.

2 ♦ Mişcarea literară

Romulus Rusan – sufletul Academiei Civice și al Memorialului de la Sighet

Mircea POPA

Secondând-o pe poeta luptătoare Ana dictatură și opresiune roșie, cu scopul de a Blandiana în acțiunile duse de aceasta pentru sensibiliza opinia publică și a o solidariza în democratizarea societății românești, Romulus numele „memoriei ca formă de justiție”, așa Rusan a oferit poetei putere de acțiune, cum o spune și Ana Blandiana cu privire consecvență și tenacitate în mulți- la munca fără preget a lui Romulus mea de proiecte antamate. El a Rusan în acest sens: „Memorialul devenit suportul ei moral esen- de la Sighet își datorează trăini- țial în ducerea până la capăt a cia îngropării benevole între acestora, în transpunerea în zidurile lui a unei vieți”. practică a lor, devenind cata- Cartea semnată de Romulus lizatorul unor idei și forme Rusan la care facem trimitere de rezistență și de împlinire se intitulează Cum se con- profesională. Experiența sa struiește un miracol. Istorie, de gazetar, de om de redac- memorie, memorial (editor ție, de reporter s-au soldat cu Ioana Boca, Fundația Acade- rezultate dintre cele mai mia Civică, 2017) și adună benefice și mai salutare. A între coperțile ei numeroasele devenit factorul constructiv al interviuri, articole și interven- Academiei Civice și al Memo- ții pe care cunoscutul ziarist și rialului de la Sighet, al Școlii de scriitor le-a avut de-a lungul vară de la Sighet și al Analelor timpului, din 1996 până în pre- Academiei Civice, tot atâtea proiecte zent. Sunt, de fapt, trei secțiuni dis- îndrăznețe și pline de curaj. Scopul lor tincte, care își adună apele într-o impre- declarat a fost scoaterea la lumină a patimilor sionantă pledoarie pentru valorile omului și suferite de cei obligați să-și lase îndeletnicirile pentru libertatea lui de gândire și acțiune. Cea curente pentru a fi puși la zidul infamiei, cel dintâi este constituită de intervențiile publi- mai adesea fără o judecată prealabilă, spre a cistice ale autorului, fiind și cea mai impre- popula gulagurile comuniste, parte integrantă sionantă prin varietatea și bogăția punctelor a unei politici de exterminare și teroare a de vedere; cea de a doua conține o retrospec- sistemului concentraționar din România, cu tivă fotografică a scopul ca generațiile de azi să cunoască și să activității lui Romu- Ieșirea în arenă nu uite pe cei care au pierit fără slujbă lus Rusan, iar a treia, creștinească și fără cruce prin miile de intitulată În loc de postfață, adună la un loc cimitire ale morții, presărate pe întreg mănunchiul de articole și omagii postume teritoriul țării, de la Canal până la granița de care i-au fost închinate harnicului editor și vest sau nord a țării. Pe lângă Memorialul director al Academiei Civice. Durerii al doamnei Lucia Hossu-Longin, pe Începutul acestei istorii își are punctul lângă arhivele CNSAS, opinia publică româ- de plecare în anul 1993, când cei doi soți nească putea să constate pe viu modul în care pornesc proiectul Memorialului de la Sighet, s-a întunecat și schingiuit conștiința româ- încercând să transforme într-un muzeu al nească de-a lungul unor lungi perioade de victimelor comunismului celebra închisoare

Mişcarea literară ♦ 3 de la Sighet, în care au pierit cei mai de frunte Romulus Rusan, în mai multe direcții reprezentanți ai elitelor românești, în frunte cu posibile, cum ar fi: conferințe, mese rotunde și Iuliu Maniu. Pentru cei doi organizatori și simpozioane văzute ca o posibilitate de topo- inițiatori a devenit tot mai limpede faptul că grafiere, cartografiere și studiere a sistemului țara noastră, care a cunoscut una dintre cele concentraționar din România, primele 10 mai negre dictaturi, trebuie să se alinieze altor simpozioane beneficiind de o participare in- țări de după Cortina de Fier care au organizat ternă și internațională cu adevărat impresio- expoziții, locuri de pelerinaj și de cinstire și nantă, ele fiind destinate a investiga situația venerare a unor victime ale terorii și sadis- din domeniul concentraționar, etapă de etapă, mului instaurat de regimul comunist, care și-a pe perioada anilor 1945-1989. Rezultatele propus deliberat exterminarea fizică și spiri- acestor ample investigații au fost completate tuală a celor care au deținut funcții politice în cu analize temeinice ale unor „studii de caz” statul român până în 1944, când a avut loc publicate în Analele Sighet, din care au apărut așa-zisa insurecție armată și eliberare de sub în total 10 volume. Pentru instruirea și fascism și trecerea țării sub pulpana bolșevis- informarea generației tinere a fost concepută mului sovietic. Sighetul, a fost una din închi- Școala de vară, la care au participat în fiecare sorile simbol ale regimului, unde au fost an un lot impresionant de elevi, cărora li s-au încarcerați între 1950 și 1955 cca 200 de ținut prelegeri de către foarte buni specialiști deținuți, dintre care peste un sfert dintre ei (52 ai domeniului, ca Al. Zub sau Denis Deletant. la număr) și-au găsit sfârșitul aici, fiind A urmat înființarea unui Departament de aruncați în gropile comune spre a li se șterge istorie orală și a unei Bănci de date privind o numele și urmele. Memorialul, a cărui acțiune mai bună cunoaștere a fenomenului, fie prin de restaurare, loc de pelerinaj și de memorie mărturii și depoziții ale celor care au supra- colectivă, a intrat în atenția Consiliului viețuit închisorilor comuniste, fie printr-o Europei, în urma unei propuneri făcute în atentă muncă de înregistrare a condamnaților ianuarie 1993 de către Ana Blandiana și întemnițaților, a depistării deportaților și a doamnei Catherine Lalumiere, aflată pe atunci locurilor de detenție care au rămas celebre în în poziția de secretară a Consiliului, care a amintirea celor care au trecut prin aceste luat sub egida simbolică a forului de la centre de tortură și „reeducare” de tip stalinist Strasbourg respectiva întreprindere. Dacă la ș.a. Meritul lui Romulus Rusan a fost și faptul început el a stârnit numeroase opinii contrare, că el nu s-a mulțumit doar să organizeze și să critici și insinuări, în 1997 el a obținut și recu- planifice întâlnirile de la Sighet, ci să le și noașterea oficială pe plan intern, prin decla- conserve prin scris, Academia Civică fiind rarea lui ca „ansamblu de interes național”. La înzestrată cu o editură care a realizat în cei 15 rândul ei, Uniunea Europeană l-a considerat ani de funcționare 115 asemenea publicații, de la început ca unul dintre cele trei locuri de grupate în următoarele secțiuni: Colecția prezervare a memoriei colective, punându-l Analele Sighet, (fiecare volum fiind destinat alături de Memorialul de la Auschwitz și analizei unei perioade bine definite, primul memorialul Păcii de la Caen din Normandia. având ca obiect Instaurarea comunismului, iar Toate aceste detalii, informații și precizări le ultimul, numărul 10, Anii 1973-1989 – Cro- aflăm din numeroasele interviuri pe care nica unui sfârșit de sistem); „Colecția Biblio- Romulus Rusan le-a oferit presei timpului, teca Sighet” care a editat, până în 2015, 20 de prin publicațiile Revista 22, 22 Plus, România volume. Volumul inaugural a aparținut lui Gh. liberă, Formula As, Familia creștină, Cuvân- Onișoru și s-a intitulat Alianțe și confruntări tul, Școala memoriei, Observator cultural, între partidele politice din România, 1944- Obiectiv cultural Brăila, Informația de Alba, 1947, iar cel de al 20-lea a fost consacrat Mesagerul Sf. Anton, Dilema Veche, Banater lucrării Andreei Doboș cu titlul Ilie Lazăr. Post etc. Odată pornită activitatea în cadrul Consecvența unui ideal politic. La rândul ei, Muzeului, ea s-a concretizat pe parcurs, așa Colecția „Documente” a fost destinată să cum aflăm din datele puse la dispoziție de acopere alte zone impure din istoria perioadei

4 ♦ Mişcarea literară comuniste din România, începând cu Lovitura porane nu le folosesc într-o mai mare măsură de stat din 30 decembrie 1947 și până la în lucrările redactate de ei. Armata din umbră. Studii asupra colabora- Revenind la cartea recentă a lui Romu- torilor neoficial ai STASI, 2015. Editura lus Rusan, este de apreciat modul profesionist Academiei Civice a mai condus Colecția în care a intervenit în câteva dintre problemele „Multimedia”, colecția „Comemorări”, Colec- litigioase sau mai puțin cunoscute, aducând ția „Ora de istorie” etc., colecții care au informații extrem de utile asupra rolului și contribuit în chip esențial, prin volumele muncii echipei de coordonare a activității publicate, la o mai bună cunoaștere a istoriei Muzeului Memo- contemporane. Baza de date a fost sporită an rialului de la Sighet. de an, astfel încât asupra acestui punct Am aflat astfel date esențial al cercetării, Romulus Rusan declară: extrem de intere- „După ce am studiat fenomenul, geografia, sante despre modul cronologia și atâtea cazuri speciale (trei mii de în care s-au con- ore de înregistrări de istorie orală și 20.000 stituit loturile de de- pagini de studii publicate în colecțiile ținuți, aduși aici în Centrului), ne-am concentrat atenția asupra trei tranșe diferite: dimensiunilor statistice ale Gulagului din țara lotul din 6 mai 1950 noastră. Este un program vast, bazat pe cuprinzând demni- inventarierea și apoi pe analiza statistică, tari interbelici, lotul sociologică și istorică a domeniului. Dispu- din octombrie 1950 nem de peste 90.000 de fișe de închisoare, pe alcătuit din episcopi care le introducem în computer pentru a și preoți greco- extrage la sfârșit concluzii cât mai complete. catolici, și lotul din 15 august „1951, în mare Eșantionul pe care lucrăm este mic în raport majoritate alcătuit din fruntași PNȚ”. Printre cu amploarea sistemului concentraționar, însă cei închiși s-au aflat fruntașii de primă mână este, cred, suficient de reprezentativ pentru a ai politicii românești: Iuliu Maniu de 78 de ne da relații credibile: câți bărbați și câte ani, decedat după un an și jumătate de femei, ce categorii sociale, ce studii, profe- detenție, Dinu Brătianu la 84 de ani, decedat siuni, ce naționalitate, confesiune, apartenență după trei luni de detenție, cel mai vârstnic politică, avere aveau cei arestați sau deportați, deținut fiind Theodor Cudalbu de 93 de ani. pentru ce motiv au fost arestați și pe baza Maniu a fost întemnițat într-o celulă izolată, cărui articol din Codul Penal au fost condam- și, deși era grav bolnav și nu mai putea să nați (dacă au trecut prin justiție; la cei reținuți umble și să se ajute singur, a continuat să fie administrativ, adică necondamnați legal, este strict supravegheat, așa cum o arată rapoartele scrisă doar pedeapsa, nu și motivul”. Acest întocmite de către conducere. Realitatea recensământ al populației concentraționare, cu tragică a fost una extrem de dureroasă pentru referiri la zone geografice foarte precise este întreg neamul românesc, deoarece „panteonul una din marile realizări ale Academiei Civice generației Unirii este acolo pe malul Tisei, și denotă munca foarte serioasă și metodică «de strajă la fruntarii», după expresia lui întreprinsă de grupul coordonat de Romulus Gheorghe Brătianu, marele istoric, mort și el Rusan, care ne permite să trecem „de la în 1953”. Pentru perpetuarea memoriei lor, oamenii cifră la oameni cu identitate reală”, organizatorii s-au gândit mai întâi la realizarea așa cum o spune el într-un interviu. Din unui cenotaf, dar, în cele din urmă, au optat păcate, această uriașă bază de informare, și pentru un monument peisagistic, desenând în chiar o bună parte din cărțile acestor colecții cimitir un contur al țării, gardat în exterior de sunt destul de greu accesibile sau nu benefi- o pădure de conifere. Apoi au zugrăvit și ciază de suport informativ mai larg, încât nu renovat celulele, înzestrându-le cu mobilier și știm din ce pricini istoricii perioadei contem- cu panouri documentare elocvente, astfel încât vizitatorii să se poată edifica în timp util

Mişcarea literară ♦ 5 despre cei care au populat aceste celule și subiecte, R. Rusan este fără îndoială unul modul lor de trai în închisoare. Rezultatul a dintre cei mai competenți și mai obiectivi fost o afluență crescută de vizitatori de la an la judecători de istorie, cu rol determinant în an, mulți români venind aici spre a se con- societatea contemporană. Cărțile lui, ca și vinge la fața locului despre modul în care au mulțimea de acțiuni organizate și coordonate pătimit părinții sau rudele lor. Rudele celor vorbesc de un spirit justițiar de care am avut și arestați, afirma R. Rusan, „au un sentiment de avem nevoie ca popor ca să ieșim din bezna neputință și de lipsă de speranță”, dar, prin istoriei și a contrafacerilor comuniste. vizitele făcute la memorial, conștiința lor Pentru cine dorește să urmărească mai civică se fortifică, dobândește încredere și atent rolul jucat de el în acești ani de tranziție speranță, deoarece „prin memorie un popor se perpetuă, lectura cărților concepute și realizate regenerează mereu, renaște”. Paginile pe care sub egida editurii sale sunt o dovadă de netă- el le consacră „topografierii terorii” sau „cărții găduit că procesul comunismului în România morților” sunt deosebit de edificatoare pentru nu se putea face fără aportul său substanțial, amploarea și dimensiunea concentraționaris- fără rigoarea și claritatea punctelor sale de mului românesc, care cunoaște și acel stadiu vedere, fără mulțimea de date și informații cunoscut sub numele „fenomenul Pitești”, livrate celor care doresc să afle adevărul căruia Goma sau Ierunca i-au consacrat pagini despre trecutul nostru. În acest amplu proces, memorabile. Este de ajuns să citești paginile Romulus Rusan și Ana Blandiana reprezintă intitulate Argument la Cartea morților pentru repere sigure, respectate din punct de vedere a ne convinge de multitudinea problemelor pe profesional și moral și că orice întoarcere spre care Rusan le are în vedere, cum ar fi: arhivele trecutul comunist imediat necesită un popas victimelor, 90.000 de arestări în două luni, spre închinare la Memorialul din Sighet, loc distrugerea partidelor politice, militari la mun- de rugăciune și aducere aminte pentru suferin- că forțată, rolul studenților, procesul Noica- țele poporului român, o adevărată școală de Pillat, reculuri ale terorii, partidul și justiția, rectitudine etică, de reconsiderare și reeva- cum se făcea un proces în anii ’50, morți luare a conștiinței civice a fiecăruia dintre noi. neelucidate, rezistența din munți, transpor- Opera lui Romulus Rusan rămâne astfel turile morții, ștergerea urmelor, victime ale înscrisă cu litere de aur în cartea veșniciei legislației antiavort, morți la nivel înalt, moar- istoriei noastre, iar parcurgerea cuvintelor de tea pe șantier, procesele sioniștilor și ale etni- prețuire care s-au adunat la căpătâiul mormân- cilor germani, frontieriștii, Bărăganul, Cana- tului său o dovedesc din plin. lul, Piteștii etc. Prin abordarea unor astfel de

A member of the gang

6 ♦ Mişcarea literară

Cartea neagră a morților comunismului

Virgil RAȚIU

Voi începe cu câteva citate. mente de familie) făcute de apropiați sau Despre Memorialul de la Sighetul urmași ai lui Maniu (doamnele Clara Boilă Marmației: din Cluj, Rodica Coposu, Flavia Bălescu, Ana Blandiana fusese în ianuarie 1993, Aurelia Ghinea din București). Am obținut și invitată la Strasbourg, la o sesiune a Consi- un număr de pagini din arhivele oficiale, liului Europei dedicată drepturilor omului (...). privind urmărirea și procesul lui Iuliu Maniu Propunerea ei ca într-o fostă închisoare (aceasta însă după repetate amânări, când ni se politică (se gândea la Sighet) să fie înființat spunea că dosarul este redat justiției, în ve- un Memorial al Victimelor Comunismului derea... reabilitării lui Iuliu Maniu!” – interviu format dintr-un muzeu și un centru de studii a din 2003. fost primită de oficialii C.E. cu îndemnul: „De În privința viitorului... Mă rog lui ce nu? Faceți un proiect. Unde se poate vedea Dumnezeu ca Memorialul să nu se degradeze mai bine încălcarea drepturilor omului decât după ce n-o să mai fim. La noi în țară, rar se într-o închisoare stalinistă?”. încheie ceva. Iar când s-a încheiat, rar nu se Simțeam că, oficial, Memorialul nu este dărâmă. (Memoria ca formă de justiție, zice dorit – afirmă într-un interviu din 1996 intervievatorul în 2011 – aceasta pare a fi Romulus Rusan. Vedeam cum se „făcea totul” definiția adâncă a Memorialului...) Romulus ca el să fie zădărnicit sau cel puțin întârziat. Rusan: Atunci când justiția nu devine o formă Faptul că proiectul a fost acceptat de Consiliul de memorie, memoria singură poate fi o Europei a trezit iritare. Pe față eram tratați cu formă de justiție – această deviză a Memori- indiferență, dar în culisele oficiale se țeseau alului (lansată încă din 1993 de Ana Blan- intrigi, intenționându-se ca ele să fie transmise diana) cuprinde în ea toată amărăciunea față și în plan internațional. S-a încercat să se de indiferența de care vorbeam (a oficialilor introducă forurilor europene ideea că „facem români – n.m.). politică” sau că suntem „antioccidentali” (...), Volumul Cum se construiește un mira- că nu trebuie să fim ajutați (...). Cam în col – istorie, memorie, memorial (compus în același timp, ziarul guvernului (al guvernului memoria lui Romulus Rusan, Editura Văcăroiu – n.m.) ne categorisea drept Fundația Academia Civică, București, 2017), „lichele” și ne acuza de „vânzarea suferinței editor: Ioana Boca, cuvânt înainte: Ana românești” (...). ...Apoi au șoptit anul trecut Blandiana, ar fi trebuit să apară peste vreo unui ziarist american (nici acum nu știm dacă cincisprezece ani ori niciodată deoarece era doar naiv, sau mercenar), că am fi nicicând nu mi-am închipuit că Romulus „profasciști”, „antisemiți”. Reclamația a fost Rusan va pleca vreodată dintre noi. S-a întâm- trimisă tuturor organismelor care ne dăduseră plat însă ca în urmă cu câtva timp Romulus o mână de ajutor – de la Consiliul Europei la Rusan să părăsească viața pământeană, brusc, Fundația Hanns Seidel. parcă în taină, ca nu cumva să deranjeze pe „Sala Iuliu Maniu este, în afara sălilor cineva. De altfel, până la fârșitul său, nu am de prezentare ale muzeului, cea mai spațioasă primit nici o informație că Romulus Rusan, și cea mai amplu documentată. Efortul nostru Romi, cum îi spuneam toți, ar fi bolnav. În de documentare a fost completat de un număr România, de fiecare dată moare cine nu important de donații (obiecte personale, docu- trebuie.

Mişcarea literară ♦ 7 La început, adică prin 1993, Ana Cartea cuprinde două părți: interviuri, Blandiana și Romulus Rusan erau doi visători. articole, note, conferințe pe care Romulus Ideea de a face din închisoarea chezaro- Rusan le-a susținut în țară și în străinătate, crăiască din Sighetul Marmației un Muzeu al toate despre Memorialul de la Sighet, despre Memoriei care azi se numește Memorialul victimele comunismului și modul cum acestea Victimelor Comu- ar trebui așezate în neuitare. Cea de-a doua nismului și al Rezis- parte însumează câteva texte scrise de tenței căruia i s-au prieteni, istorici, scriitori, jurnaliști, apărute în adăugat Centrul In- zilele și săptămânile de după dispariția lui ternațional de Studii Romulus Rusan, însemnări care constituie un asupra Comunis- portret al actului de a te dărui. mului și Editura Despre Memorial, Ana Blandiana scrie: Fundația Academia „Am fost întotdeauna convinși că realizarea Civică le-a venit Memorialului Victimelor Comunismului, în așa, peste noapte. condițiile în care a fost realizată, este nu atât o Primarul de atunci victorie, cât un miracol”. din Sighet avea pe Multe piedici au avut Ana și Romi în cap, în centrul mi- realizarea acestui proiect, uneori chiar de la cului oraș o clădire cine nici nu te așteptai. De pildă, s-au adresat veche, acum dără- ministrului Justiției din vremea lui Emil pănată, o ruină, o Constantinescu, Valeriu Stoica, propunându-i rușine de fapt, clădirea fostei închisori care a să deschidă procese penale celor care au fost dezafectată în 1977. Primarul le-a oferit-o săvârșit crime abominabile în închisori și în bucuros, numai să nu mai audă de ea, iar Ana afara lor. Ministrul le-a răspuns că actul și Romi să facă ce doresc cu ruinele de acolo. justițiar nu ar avea niciun sens, că tot ceea ce Acesta a fost începutul. Bineînțeles că nu s-a întâmplat demult, faptele de atunci ale dispuneau de fonduri bănești. Dar au găsit torționarilor din anii 1950/60 oricum sunt prieteni, oameni cu dare de mână și au renovat prescrise. Sau replicile politicienilor de azi: fosta închisoare de „Lăsați-ne cu studiul trecutului. Ăsta este sus până jos. Cu pentru istorici. Noi trebuie să ne ocupăm de temei. Urma dota- viitor!”. rea, transformarea Atunci, cei doi protagoniști s-au încăpă- fostelor celule ale țânat și mai și. Au lansat, în orice împrejurare, închisorii elitelor butada: „Atunci când justiția nu reușește să române în muzeu. devină o formă de memorie, memoria singură Curtea – la fel, la fel poate fi o formă de justiție”. – „Cimitirul săraci- Iată cum se poate descrie în cuvinte lor”. Astăzi Memo- puține istoria recentă a României; dintr-o rialul de la Sighetul conferință: Marmației, ca valoa- Generația oamenilor vârstnici, a buni- re documentară și cilor de decreței, a dispărut. Părinții nu mai spații de expunere, știu nici ei mare lucru, căci istoria le fusese stă alături de Memo- ascunsă. Același lucru îl constați în rândul rialul Păcii de la profesorilor și al ziariștilor. Programele Caen (Normandia) și de Memorialul de la școlare sunt acordate cu standardele europene, Auschwitz. A fost o muncă istovitoare, chiar stereotipe, nivelatoare, învălmășite. Dictatorii epuizantă, mai cu seamă că în domeniul României recente sunt puși în contextul cercetării și al ordonării documentelor de care vremii lor, alături de Che Guevara (idealizat) dispuneau aveau puțini colaboratori, îndeobște și de Idi Amin (caricaturizat), dar copiii de azi studenți la Istorie. nu pot face deosebirea între dictatura

8 ♦ Mişcarea literară sângeroasă a lui Gheorghiu Dej (1945-1965) Îmi închipui ce bucurie i-a prins pe și cea mutilantă a lui Nicolae Ceaușescu politicienii de azi, pe foștii securiști, pe foștii (1965-1989). Pentru ei, condamnarea comu- milițieni care, între timp, pe șestache, s-au nismului se referă doar la perioada Ceaușescu, făcut bancheri, comercianți privatizați, cu adică la criza economică și morală profundă state serioase, baștani, nu glumă. din anii 1980, când totul era raționalizat (pâi- „Abia acum, după două decenii, ne dăm nea, benzina, hârtia tipografică, electricitatea) seama ce am realizat – notează Romulus și fiecare cetățean simțea în ceafă ochiul Rusan: un muzeu al celor ce au trăit dictatura, Securității. (...) România este singura care a pentru cei ce nu au trăit-o sau nu au cunos- avut două perioade de arestări și deportări cut-o (...) în care masive: prima, a stalinismului impus de istoria celor 45 de sovietici (1945-1958) și cea de a doua – a ani de dictatură este stalinismului autohton (1958-1963), antisovi- concentrată și etică, căci Dej își pregătea prin această nouă expusă tematic. represiune, declarația de independență din Recensământul po- 1964, față de orice centru comunist de putere, puzlației concentra- fie că era Moscova, fie că era Pekin, precum ționare, desfășurat și întoarcerea cu o jumătate de față spre în cadrul Centrului Occident și spre avantajele diplomatice și de Studii, relevă o economice care i se ofereau. Din aceste două istorie zguduitoare. valuri uriașe de arestări a rezultat un număr pe Nu există categorie măsură de victime”. socială, etnică, pro- Aveau în plan să întocmească Cartea fesională sau confe- Morților care s-a sedimentat de la sine din sională care să nu pasiune și curiozitate, din adevărurile ce figureze dramatic în păreau (și par, încă) intangibile, dar nu această statistică: de la Regele Mihai la cei imposibile. Din discuțiile cu oamenii care au 90.000 de țărani care s-au opus colectivizării, trecut pe la Aiud, Gherla, Cavnic, sau Canal, de la magistrați la preoți de toate confesiunile, pe la Sighet, prin alte închisori, prin anchete, de la profesori, învățători, studenți la medici, prin deportări, prin Insula Mare sau Periprava, ingineri, economiști și istorici, de la meseriași în care să nu fie pomeniți morții fără cruce sau și muncitori, la comercianți și șoferi”. fără de pământ. Nu întotdeauna numele erau Romulus Rusan chiar se întreabă: oare cunoscute... Fișele, în număr de 86.000, ce se va alege de acest muzeu când noi nu reprezintă actele de intrare în închisori sau vom mai fi?, dacă unele autorități de astăzi nu lagăre: conțin datele de identificare a privesc cu ochi buni Memorialul de la Sighet, deținutului, motivul arestării și condamnării care, până în prezent, a fost vizitat de milioane (de obicei necompletat), instanța care l-a de turiști, în mare parte elevi, deoarece la condamnat (un tribunal militar), încadrarea școală elevii învață o cu totul altfel de istorie, juridică, pedeapsa în ani și în tip de detenție una schematică și neproductivă. Turiștii stră- („închisoare corecțională”, „temniță grea”, ini abundă, de asemenea, la Sighet. Memori- „muncă silnică pe viață” ș.a.m.d.). La rubrica alul a fost prezent cu expoziții de mare ecou de „ieșiri”, în foarte rare cazuri, se notează în orașe din România și din străinătate. „decedat”. Sau, în cazul condamnaților la N-avem cuvintele de mulțumire potri- moarte, „executat” (raportul este din 2013 – vite Anei Blandiana și lui Romulus Rusan n.m.). Dar până la urmă s-a conturat Cartea pentru marea lor realizare, în ciuda tuturor Morților. piedicilor pe care le-au întâmpinat în demer- surile pe care le-au făcut.

Mişcarea literară ♦ 9

S.U.A., țara superlativelor, în viziunea lui Romulus Rusan

Icu CRĂCIUN

Motto: „Nu m-am gândit niciodată la viitorul meu mormânt, sunt indiferent la reacțiile postume pe care le-aș putea trezi cuiva, dar, iată, simt aici (America, n. m.) cît de omenești și cît de necesare sînt micul fast, ceremonialul oricît de modest cu care europenii își înconjoară locul unde vin să întîlnească amintirea celor plecați”. Romulus Rusan

Din capul locului vă mărturisesc că de- de 43 de locuri, plecând dintr-o Românie abia în ianuarie 1978 am reușit să pun mâna comunistă exact în perioada când șurubul pe cartea regretatului Romulus Rusan, ideologic și economic se strânsese destul de America Ogarului cenușiu (Ed. Cartea bine, ei trebuind să-și drămuiască bruma de românească, 1977); dolari până la ultimul cent pentru a putea în cercul amicilor supraviețui într-o țară unde banii nu cădeau mei deja se vorbea din cer și nici lapte și miere nu curgeau fără foarte des despre ea, muncă. În orice caz, în cele aproximativ 3 luni fiind socotită o carte de zile au avut ocazia să cunoască această țară de referință pentru și pe dinafară, dar și pe dinlăuntru; nu scapă cultura română. nimic ochiului său atent: de la modul cum fac Bineînțeles că am cumpărături, cum se comportă la petreceri, citit-o și eu. Nu știu până la felurile de mâncare servite la cele trei în câte ediții a mese ale zilei, sau chiar importanța semnă- apărut până în zilele turii. noastre, dar consider Destinația lor a fost Universitatea din că merită recoman- Iowa City, un oraș cu 28 de culte și 42 de dată și tinerilor de biserici, cunoscut drept orașul fizicii, mai cu astăzi, deși au tre- seamă că acolo studiaseră mari oameni de cut, iată, 30 de ani știință, inclusiv laureatul premiului Nobel, de la ediția princeps. Cu atât mai mult, cu cât Van Allen, dar și capitală a poeziei prin actualitatea sa este cât se poate de evidentă! „maratonul poetic”, organizat de librăria Îmi imaginam ce impact a avut întâl- „Epstein”, aici învățând, printre alții, nirea cu civilizația și cultura americană pentru Tennessee Williams și William Snodgrass. Și autor și soția acestuia, Ana Blandiana, în tot aici se vor întâlni cu poeți sau scriitori de perioada decembrie 1973 – mai 1974, cât au pe toate meridianele: iugoslavi, indieni, argen- stat în calitate de bursieri invitați ai Interna- tinieni, englezi, greci, japonezi, brazilieni, tional Writing Programme (Programul Inter- polonezi etc., trecând, până la acomodare, prin național Scriitoricesc) în S.U.A, țara cu peste mai multe etape ale descoperirii universului 5 milioane de kilometri de șosea (câți necunoscut în această țară a unității în kilometri se vor fi construit de atunci și până diversitate. La ședințele la care participă cu astăzi?), cu autostrăzi a câte 10-20 de benzi de toții se vor dezbate teme incitante; astfel, circulație, călătorind de la New York până în Tadeusz Karpowicz va vorbi despre poezia statul Iowa cu așa-zisul Greyhound (Ogar poloneză actuală, Alicia Rawson despre cenușiu), „autobuzul săracilor și al negrilor” tradiția feministă în presa argentiniană sau

10 ♦ Mişcarea literară Pedros Ambatzoglu despre tradițiile satirice principal „de soarta oamenilor pe pământ, ale prozei grecești, după fiecare expunere decât de viitorul lor în ceruri” constată cu nelipsind, firește, polemicile, sarea și piperul îndreptățire scriitorul. Odată instalați în hote- discuțiilor. lul Mayflower, vrând-nevrând, se adaptează la Pe parcursul primei călătorii până în sistemul de măsurători autohton, însă, nea- Iowa City, dar și după aceea, în cea de-a doua, vând mașina lor – care, la americani, de când fac turul Americii și cunosc San regulă, se schimba din doi în doi ani, pier- Francisco (prescurtat Frisco) ori Los Angeles zându-și astfel obișnuința mersului pe jos –, li (pe atunci cu o populație de 6 milioane de se sugerează că justificarea cea mai plauzibilă, locuitori – Hollywood-ul este doar o suburbie în cazul că vor fi chestionați, este „să explice” a sa – și peste 3 milioane de vehicule, orașul că sunt cardiaci sau miopi (!), întrucât este unde se decernează premiile Oscar) – fiecare jenant să n-o ai tocmai în era automobilului! cu personalitatea lui –, americanii neînțele- Acum, au ocazia să facă cunoștință cu suro- gând în ruptul capului că scopul acestei de-a gatele atrăgătoare care imită orice materie doua excursii a românilor noștri a fost pur și naturală: carne, jumări, cafea, supe, sucuri, ori simplu dorința de a cunoaște, ei neputând cu mâncărurile semifabricate și să afle că „concepe o acțiune fără o finalitate practică”. televizorul cu zecile sale posturi, manevrate Cei doi văd că orice gară sau autogară are cu telecomanda în numele zeului Confort, este camere de odihnă (rest rooms) pentru călători, doar un „instrument de falsificat viața”, că că gropile din asfalt se reparau noaptea pentru reclama este sufletul comerțului, dar și că a nu încurca traficul, că în mai toate orașele pornografia, scenele cu vărsare de sânge și mici, locuitorii nu-și închideau ușile caselor cele mai mici aluzii sexuale erau interzise în (la fel se proceda și-n Transilvania noastră programele multor canale. De asemenea, își interbelică), iar mașinile sunt lăsate descuiate, dau seama că tinerii americani erau educați în că majoritatea americanilor scriau cu ambele chip spartan, „să nu se lipească de ei nici un mâini, că duhovnicul americanului era psihi- fel de complexe”, nu sărută mâna fetelor, atrul, că nu prea există garduri și nici perdele exprimându-și sentimentele printr-un limbaj la ferestre, că bananele și portocalele erau mai franc, fără floricele, spunând exact ceea ce ieftine decât merele, iar măslinele și smântâna gândesc, nefrecventând duplicitatea, artificiu costau o avere, că sălile de spectacole aveau absent din caracterul majorității americanilor. boxe speciale pentru bolnavii care tușesc Ba, mai mult, americanul de rând, necom- pentru a nu deranja desfășurarea concertului, plexat și pragmatic, este conștient că prin (copii care cântau copilăria muzicii din Bach, muncă poate deveni chiar președinte al S.U.A. Vivaldi sau Mozart), sau ciudățenii ca De la 13-14 ani, părinții îi tratează pe copii ca obiceiul „streaking” ori al celor din Amona (o pe niște prieteni maturi care își cunosc respon- colonie nu prea departe de Iowa City, formată sabilitățile, deși mândrii nonconformiști în din 7 sate), unde trăiau locuitori de origine bluejeans sau „rebelii fără cauză”, aflați la germană și, de 100 de ani, refuzau orice vârsta teribilismului, pleacă în alte state, contact cu civilizația, „menținându-se în încercând să-și croiască singuri un viitor, cadrul relațiilor strict autarhice” (aici, acceptând munci nu prea onorante. Bineîn- prejudecăților și formelor li se acordă puțină țeles că acești adolescenți neinhibați au importanță, astfel că nu este nevoie decât de 7 învățat să conducă mașina din școala primară, aderenți pentru înscrierea unei noi religii!). Cu de aici trăgându-i-se și denumirea „țara șofe- toate că S.U.A. este o țară întemeiată în mare rilor”. Într-o țară unde totul funcționează pe parte din emigranți europeni persecutați bază de încredere, respect și punctualitate, religios (nu întâmplător, toponimele sunt studenții fac pe recepționerii, șterg cu cârpa transferate din bătrâna Europă), dar căutători udă holurile, sunt șoferi pe autobuzele din de bunăstare, totuși, neținând atât de mult la campus, casieri în librării, grădinari, iar felul cum se îmbracă și nici cum se hrănesc, studentele sunt chiar îngrijitoare de copii, cu astăzi, biserica (indiferent de cult) se ocupă în toții fiind plătiți cu ora, pentru a se întreține în

Mişcarea literară ♦ 11 facultate sau pur și simplu pentru a deveni cât învățământ (la noi, va mai trece multă apă pe mai mult independenți de bugetul familial. Dâmbovița până se va ajunge la acest Cu toate că au rămas fascinați de mira- sistem!). jul îndepărtatei Americi, țara care îmbină Experiența căpătată în periplul lor prin tradiționalul cu modernul cât se poate de America (țara unde, dacă ești pieton, devii firesc, sufletul lor vibrează când poetul Paul dubios și s-ar putea ca poliția să te salte) și Engle și soția acestuia, prozatoarea Hualing, îi împărtășită cititorilor români de-abia după 4 întâmpină îmbrăcați în pieptare năsăudene, ani de gestație creatoare mi-a relevat un scri- când văd într-un mare muzeu o sală dedicată itor viguros, de o rară noblețe, fin cunoscător lui Brâncuși, când citesc în marile cotidiene al caracterului omenesc și mare iubitor al americane despre succesele tânărului pianist artelor, cu o frază elegantă, pertinentă, ușor român Radu Lupu sau când o ingineră japo- aluzivă, din care nu lipsește până și umorul neză se interesează de doctorița Ana Aslan, iar negru (a se vedea modul cum este descris Ann Clark, o mare specialistă în arta culinară, serviciul funerar în țara lui Poe și Faulkner, cere amănunte despre cărțile de bucate când, în calitate de răposat, „echipa de ma- românești pentru a le traduce în engleză. chiori (…) îți va da cu pudră, ruj, îți va rimela Pentru cei 2,8 milioane de locuitori ai ochii și îți va căni mustața și, astfel înfru- statului Iowa, standardul de viață era foarte musețat, vei sta două zile într-un refrigerator, ridicat; la vremea aceea, erau 1,3 milioane de iar în ziua despărțirii – abia atunci – vei fi automobile, 2500 de avioane particulare, 240 arătat, ca un mire adus în pețit, alor tăi”). În de aeroporturi, 185000 de kilometri de rețea plus, la vremea respectivă, multora dintre noi de drumuri, 1 milion de televizoare, 45 de ne-a redeșteptat dreptul de a visa, care era pe cotidiene, 376 de săptămânale și 150 de bibli- cale de a se pierde. oteci publice; era cât pe ce să fac comparație Jurnalul lui Romulus Rusan va rămâne cu România noastră, dar m-am lăsat păgubaș! în literatura română o carte de învățătură Deși S.U.A. nu are un Minister al Culturii, scrisă cu mult rafinament, carte care îți oferă firmele economice sau financiare au reduceri și informații utile despre un popor de la care, substanțiale la taxe și impozite, dacă donează noi, românii, întotdeauna, vom avea ce învăța sume cât de cât onorabile pentru cultură și și visa.

Casablanca tours

12 ♦ Mişcarea literară

Despre America sau aventura în desfășurare

Mihai Gheorghe MORAR

Ai crede că din 1973 și până azi nu a Ochiul atent al călătorului reține detalii, trecut așa de mult timp. Iluzia se referă mai aparent nesemnificative: cozile de dinaintea ales la modul în care fiecare dintre noi per- călătoriei, un contrast între Nord și Sud din cepe realitatea, la modul în care ne raportăm multe puncte de vedere. De acolo începând la ea. Știm că nu tot ce vedem sau auzim descoperi „adevăratele proporții ale Ame- reprezintă un adevăr absolut. Adevărul nu tre- ricii”: cele spre nord sunt „austere, imobile buie confundat cu realitatea, având în vedere cenușii”, oamenii „parcă semănând cu toții caracterul abstract al celui dintâi. Trăim lumea între ei”; cele spre sud amintesc, prin descri- în care suntem, așa cum și ea ne trăiește pe erea autorului, de Gara de Nord în toiul verii: noi. Suntem împreună și totuși despărțiți. „pălării de paie sau negre, cu ținte și șireturi Romulus Rusan (13 martie 1935, Alba (în Sud e cald, de Crăciun!); șaluri de mătase Iulia – 8 decembrie 2016, București) este tipul ca niște fluturi giganți; cingători argintii; de ardelean umblat prin lume, un om al pantofi cu tălpi jumbo (unele atingând, vă jur, călătoriilor, al experiențelor pe orizontală, pe jumătate de metru); cămăși în culorile cele verticală și în profunzime, într-o lume inter- mai trăsnitoare cu putință: pantaloni la fel zisă așteptărilor pentru percepția unui orizont (dintre toți, atrage atenția o pereche stacojie aproape la îndemână și totuși atât de departe. aparținând unui bătrân cu barbă albă, stil America ogarului cenușiu (București, maharajah)…”. 1977) înseamnă aventura în desfășurare, un gerunziu neacordat al călătoriei în esența ei, un jurnal căzut azi în propria mântuire. Pentru mine nu reprezintă un miracol, pentru cei ca mine sau mai tineri, nici atât, visul american devenit atunci realitate pentru Rusan și soția lui – Ana Blandiana. Mirarea celor care știu despre ce este vorba se referă la moment, la anul 1973, anul călătoriei peste Atlantic a celor doi, având în vedere modul în care România sub Ceaușescu se raportează la Occidentul anilor ’80. Relațiile cu Statele Unite cunoscuseră o dezvoltare deosebită (Ceaușescu și Nixon își făcuseră reciproc vizite). În Reflecții la a patra ediție – un Romulus Rusan și Ana Blandiana la New York „cuvânt înainte” al autorului (a patra ediție a Cartea în sine este, de fapt, o mărturie cărții – 2015), Rusan explică împrejurarea în prin contrast a unui mod de viață, a unei lumi care au reușit să plece atunci în America, în văzute cu ochii larg deschiși de doi români ciuda declanșării „revoluției culturale”, în apăsați de lipsa de libertate. Pentru aceia care urma primirii unei burse, de care au beneficiat n-au trăit sentimentul ca atare, care n-au înainte și Ștefan Bănulescu, Cezar Baltag, Al. ascultat pe ascuns posturi interzise de radio, Ivasiuc, Constanța Buzea. Oricare ar fi fost unde se vorbea constant despre libertate sub contextul, în urma acestei aventuri s-a născut toate aspectele ei, e greu de acceptat faptul că acest jurnal de călătorie.

Mişcarea literară ♦ 13 așa ceva s-a întâmplat în realitate. S-au șoară de preferință în țările calde ale Medite- întâmplat mult mai multe. ranei, unde un excursionist blazat găsește o „Greyhound” este autobuzul săracilor fată, un loc sau o întâmplare care îi deșteaptă și al negrilor. Este eufemismul prin care căldura și omenia. Dacă își cunoaște țara atât aflăm că aventura călătoriei se hrănește cu de sumar, americanul de rând își propune, în dramele călătorilor de ocazie, ale fumătorilor schimb, ca până la sfârșitul zilelor sale să sau nefumătorilor, ale cunoscuților, mai puțin vadă tot ce e de văzut dincolo de Ocean”. cunoscuților, ale tuturor necunoscuților care Orice călătorie are un sfârșit. Farmecul fraternizează într-o alegorie a devenirii într-un acestui jurnal are la bază, poate, și ideea periplu american. Interesant și de apreciat mi întoarcerii acasă, nostalgia unor amintiri gata se pare faptul că uimirea, firească altfel, își are să se nască, știind că vor parcurge etape propriile limite. Nu este una care să lase succesive de maturizare până la inevitabila lor impresia emoției născute din isprava moșirii trecere în sacralitatea clipei eterne. universului la nașterea lui. Există o cumin- Romulus Rusan este unul dintre aceia țenie în tot ceea ce se relatează, o modestie a care onorează specia jurnalului prin sinceri- ideii din vorbe filtrate prin oglinda unui răsărit tatea abordării, prin simplitate și bun gust, domestic de acasă. Americanul își are limita prin forța detaliului semnificativ. America lui, un orizont concret, bazat pe aspirații de ogarului cenușiu este mai mult decât povestea călătorii europene, unde se va simți ca în unei călătorii. Este speculația descoperirii America, un vis devenit cândva realitate: unei lumi aparent inaccesibile mistuită de „Mirajul Europei se vede cel mai bine în filme dorul unor întrebări fără răspuns. și în turism. Subiectele romantice se desfă-

Still a car

14 ♦ Mişcarea literară

Romulus Rusan în America ogarului cenușiu

Elena VIERU

America ogarului cenușiu de Romulus volumului în discuție, dar și a creatorului său, Rusan este un jurnal de călătorie, realizat în în egală măsură. Formularea lui va constitui perioada decembrie – mai 1973, interval de obiectivul articolului nostru, iar, la final, timp în care autorul și Ana Blandiana au dumneavoastră veți aprecia dacă am reușit să vizitat America, datorită unei burse de studii fim suficient de convingători. Încă de la înce- oferită de Iowa University. După cum însuși put, însă, vă avertizăm că paleta argumentelor Romulus Rusan mărturisește, în prefața celei rămâne deschisă. de-a treia ediții publicate la Editura Univers, În primă instanță, chiar din primele în anul 2000, de aceeași bursă s-au bucurat și pagini ale cărții, ni se dezvăluie profilul alți scriitori români, între care Ștefan omului Romulus Rusan, un intelectual de o Bănulescu, Cezar Baltag, Alexandru Ivasiuc, rară finețe, atent la ceea ce îl înconjoară, Marin Sorescu etc. Ca atare, cuplul Ana analitic și critic deopotrivă, obișnuit să-și Blandiana- Romulus Rusan n-a făcut parte din exprime punctul de vedere cu sinceritate și categoria „răsfățați ai comunismului”, după delicatețe, în același timp. Echilibrul interior cum au lăsat să se înțeleagă anumiți „colegi” și o măsură în tot ceea ce face par a fi con- ai celor doi scriitori, adevăr clarificat din stantele parcursului său existențial, evidente și deschiderea prefeței. Un alt amănunt deosebit din modul în care descrie, de pildă, primul de interesant, care reiese din amintita prefață, impact cu tărâmul mult visat al Americii: este faptul că, exact în aceeași perioadă, „Două prime caracteristici americane: imensi- Nicolae Ceaușescu a hotărât o blocare a tatea și utilitarismul... O altă caracteristică: un burselor, considerând că „bursierii români fel de egalitate a indivizilor, sinonimă cu trebuie stabiliți de partid”1, doar printr-o standardizarea”.3 Așadar, nici vorbă de exta- minune întâmplându-se ca cei doi soți să ziere în fața unei civilizații complet diferite de poată totuși pleca în America, după patru luni cea europeană. Ochiul călătorului este atent la de întârziere. Refuzul și, ulterior, aprobarea detalii arhitectonice sau comportamentale, vizei au ținut de hazard, după cum un alt grăbit parcă a surprinde cât mai multe, într-un noroc a fost acela că volumul a reușit să treacă timp relativ scurt. Astfel, de-a lungul narați- de furcile caudine ale cenzurii, grație „acelui unii apar generalizări de tipul: „(...) politețea vânt artificial de libertate din primăvara formală, de tip european, este inexistentă. anului 1977”.2 În plus, simbol al faptului că Educați de mici în chip spartan și în așa fel această carte trebuia să apară, înainte de încât să nu se lipească de niciun fel de com- publicare, ea a fost salvată, în forma plexe, americanii, în special cei tineri, nu simt manuscrisă, dintre dărâmăturile cauzate de nevoia complicațiilor inutile. Ei nu sărută cutremurul din același an și dată rapid mâna fetelor, intră pe ușă înaintea lor cu aerul tiparului, fără ca autorul să mai „remedieze” cel mai firesc și, bineînțeles, nu le ajută să-și nimic din ceea ce fusese subliniat de cenzură. așeze bagajele în plasă! Discuțiile sunt sincere Legat de această operă, o întrebare pe și directe, declarațiile de dragoste se fac spor- care ne-am putea-o pune acum ar fi urmă- tiv și concret, dacă nu lipsesc cu desăvârșire”. toarea: ce l-ar putea determina pe cititorul Înaintând pe spirala lecturii, se observă zilelor noastre să lectureze asemenea carte? cu ușurință exercițiul analitic al unui călător Răspunsul, evident, nu poate fi unul simplu, ci cărturar extrem de curios, iscoditor chiar, direct proporțional cu o certă complexitate a interesat de orice amănunt care ar putea să

Mişcarea literară ♦ 15 transmită ceva despre un popor fără o istorie necunoscut. Totuși, actualul teritoriu al străveche, dar cu o voință puternică. De la statului Iowa (dominat de indieni, care îl geamul autocarului, supranumit „ogarul cenu- numiseră „Țara frumoasă”) era considerat în șiu”, este vizualizat și turnat în fraze memo- teorie o parte a Franței, ca dovadă că în 1803 rabile tot ce ține de spațiul anost al autostră- a fost cumpărat de Napoleon, împreună cu zilor, al împrejurimilor marilor aglomerări îndepărtata Louisiana, de care depindea, con- urbane, al provinciei învăluite încă în mister tra sumei – ridicole azi – de 15 milioane de și, nu în ultimul rând, al așezărilor citadine a dolari. Americanii – oameni de acțiune prin căror simetrie sfidează, uneori, orice logică. chiar definiția lor, prin îndrăzneala care i-a Sunt „fotografiate” clădirile, interioarele aces- făcut să traverseze Oceanul – au pășit tora, cu priviri lacome, dornice parcă să dincoace de fluviu mult mai hotărâți decât pătrundă dincolo de materie, dincolo de ceea francezii, care se mulțumiseră să trimită ce este evident. Și, cum este de așteptat, comercianți viteji și misionari cu simțul concluziile nu întârzie să apară: aspectul lepădării de sine. În 1805 începe explorarea locuințelor și materialele din care sunt acestea fluviilor Mississippi și Missouri (care azi construite trădează latura nomadă a ameri- servesc Iowei tocmai drept frontieră răsări- canilor „care se mută foarte des dintr-un oraș teană și apuseană); în 1808 apare primul fort în altul și, pe deasupra, sunt educați să-și militar (Iowa era la marginea vestică a Ame- lepede relativ repede bunurile, spunându-li-se ricii); în 1820 Iowa este declarată teritoriu că astfel contribuie la sănătatea vieții econo- liber. Din acest moment, expansiunea și mice.”4 Asemenea idei generale, legate de dezvoltarea nu mai cunosc limite. Investițiile, felul de a fi al locuitorilor de peste ocean, sunt descoperirile, instituțiile se succed una după presărate din abundență de-a lungul celor alta, la intervale de timp de neconceput în aproximativ 400 de pagini ale scriiturii. Din- Europa: în 1803, prima școală, dar în 1847, colo de valoarea lor documentară, ele dezvă- prima universitate; în 1856, primul tren peste luie personalitatea unui scriitor conștient de Mississippi; în 1877, prima linie telefonică arta sa, în sensul rolului pe care l-ar putea interurbană; în 1899, primul automobil; în avea aceasta în contact cu generațiile viitoare. 1929, primul președinte al Statelor Unite De aici transpare un crez ce pare că l-a însoțit născut la apus de Mississippi (aici, în sătucul întotdeauna pe omul și scriitorul Romulus West Branch, la zece mile de Iowa City). În Rusan, acela de a lăsa ceva în urmă, ceva general, se vorbește în istoria americană de capabil să genereze noi viziuni și să modeleze „secolul dezvoltării” între 1820-1920.”5 caractere. Extrem de interesante sunt observațiile refe- Numeroasele detalii legate de istoria, ritoare la viața religioasă a americanilor. cultura și obiceiurile descrise în America Citindu-le, înțelegem și mai bine de unde vine ogarului cenușiu îi pot completa cititorului tendința de fărâmițare a marilor unități religi- cunoștințele despre acest relativ nou conti- oase din estul Europei: „America fiind un stat nent, a cărui dezvoltare spectaculoasă i-a întemeiat, în parte tocmai de emigranți fugiți determinat pe mulți să-l considere un fel de de persecuțiile religioase, unul dintre princi- tărâm al visurilor împlinite. O mostră de piile ei fundamentale a rămas, de-a lungul istorie a locurilor vizitate poate fi considerată anilor, libertatea conștiinței. Biserica nu mai prezentarea statului Iowa: „După ce Marquet e, ca în Europa, o instituție care inculcă mem- și Jolliet au fost, la 1673, întâii albi care au brilor ei datoria de a-i rămâne fideli, ea devine pus piciorul aici, dincoace de Mississippi, a un fel de asociație a unor inși care nu se nasc trebuit să treacă mai bine de un secol pentru obligați să urmeze legea părinților, ci își pot ca un alt francez, Julien Dubuque, să ajungă la alege singuri religia, atunci când și-au desco- prima împăcare cu indienii, care i-au îngăduit perit propria conștiință. Mai mult, un cult în 1788 să deschidă o mină de plumb pe (denomination) poate fi creat ca un partid, malurile fluviului. La 1800, Mississippi conta prin asocierea câtorva persoane care și-au încă drept frontieră între civilizație și Vestul stabilit o identitate de crezuri ori s-au lăsat

16 ♦ Mişcarea literară convinse de perceptele uneia dintre ele, mai este duhovnicul americanului de azi. Lui îi persuasivă. Numărul cerut de lege pentru încredințează gândurile cele mai intime, înscrierea în acte a unei noi religii este de temerile și dorințele.”10 Nu mai puțin sugestiv șapte aderenți. (...) Bisericile rămân niște este un fragment din capitolul „Prizonieri de simple sedii, în care oamenii se întrunesc ca la bunăvoie”: „S-a dovedit că aglomerarea un club, și nu rar se întâmplă ca ele să fie spațiului urban a devenit gravă nu atât datorită vândute și să fie cumpărate, nicio tradiție înmulțirii oamenilor și a locuințelor, cât nemaiobligând să se țină seama de o anumită datorită mașinilor. Șoselele și parcajele – arhitectură”6. spațiul lor vital – ocupă suprafețe mult mai Nu mai puțin demne de atenție sunt largi decât trotuarele, casele și parcurile.”11 pasajele ce evidențiază viața de familie. Rela- Este uimitor cât de ușor regăsim aceste xarea cu și în care americanii își cresc copiii, realități în România zilelor noastre. fără reguli și interdicții, „ca o contemplare blândă a universului care se reproduce prin copilărie”7, se răzbună, în final, prin aceea că dispare atașamentul față de cei dragi, respec- tul pentru independența celuilalt transfor- mându-se în indiferență: „La doisprezece- treisprezece ani, mulți adolescenți care nu mai găsesc atracție în mediul lor familial pleacă de acasă cu săptămânile, cu lunile, adesea cu zecile de luni. (...) Într-un târziu, scriu acasă câteva rânduri seci, un fel de circulare ofi- ciale, care intră direct în subiect, cerând fami- liei haine de iarnă, câteva obiecte personale, niciodată bani. După un timp, în care supă- rarea s-a mai calmat, evadații conced să vină În SUA 8 acasă pentru câteva zile, de sărbători” . Un În altă ordine de idei, un motiv pentru aspect pozitiv, despre o anumită cultură a care jurnalul de călătorie al lui Romulus locului, ne este prezentat în capitolul „Modă Rusan, ce a cunoscut tiparul acum patruzeci și muzică”. Aflăm, de aici, naturalețea cu care de ani, ar fi recomandabil lecturii este acela că tinerii americani își asumă exercițiul de a tomul ar putea servi drept ghid actualilor cânta la un instrument, ca și cum idealul lor ar vizitatori curajoși, care ar fi ispitiți să facă o fi acela de a face parte dintr-o orchestră. Dar, comparație între ce reprezintă astăzi America, în încheiere, autorul se întreabă retoric: „Nu față de situația anilor șaptezeci. Condiția este cumva, cântând așa cum vorbesc sau la fel de să urmeze același traseu. De altfel, însuși sigur cum conduc mașina, tinerii aceștia dotați autorul vorbește despre o atare valență a cărții, vor ajunge într-o zi, din dorul de a ajunge mărturisind în prefață: „Părinții lor au ferfe- mereu și mereu mai departe, să mai observe nițit cartea, răzbunându-și lipsa de libertate, interiorul limbii lor comune care este 9 iar cei ce au reușit să plece dincolo de ocean, muzica?” la rude, au folosit-o ca ghid.”12 Analizând cu atenție exemplele de mai Nu în ultimul rând, America ogarului sus, putem descoperi un alt argument care l-ar cenușiu dezvăluie incontestabilul talent impulsiona pe naratorul secolului XXI să narativ al autorului, calitate care încununează cerceteze cartea: pentru a înțelege unde își au efortul documentaristului. În plus, descoperim originea nenumăratele comportamente sociale, o veritabilă poetică a frazelor care atrage menite să dinamiteze iremediabil tradiția și atenția de la început, întreținând suflul lectu- civilizația autohtonă. Elocvent este micul rii: „Iată clădirile negre, de cărămidă aparentă, capitol „Psihiatri și duhovnici” care începe ex cu scară la stradă, iată maidanele, parcajele abrupto cu următoarea afirmație: „Psihiatrul (uneori sunt totuna), iată străzile comerciale,

Mişcarea literară ♦ 17 cu ciorchinii lor de firme orizontale și strict tehnică, era format numai din suprafețe verticale, iar prin faliile acestea abisale, geometrice; parbrizul și partea din față erau umbroase, iată în fundal, parcă pictate pe perfect verticale; corpul autobuzului continua decorul pânzat al unui film de duzină de la paralelipipedic până aproape de spate, unde se Hollywood, iată blocurile „zgârie-nori, și aici, teșea ușor, iar striațiile de aluminiu albăstrui lângă tine, la doi pași, iată mașinile enorme, care-l brăzdau paralel pe toată lungimea se late și zuruitoare, mergând cu o viteză transformau într-un fel de aripioare oblice; neverosimil de mică, iată un negru bătrân pe geamurile trapezoidale dădeau o alură care era să-l călcăm, un băiat de prăvălie cu aerodinamică acestui bolid mops, în timp ce șorț până la pământ, udând trotuarul cu o roțile – trei perechi, dintre care două duble – îl stropitoare...”13. O frază amplă, construită înveseleau puțin în loc să-l facă mătăhălos. Pe dintr-o succesiune de enumerații, din care nu amândouă laturile caroseriei era desenată silu- lipsesc epitetele calificative extrem de plas- eta „patronului” – un ogar (greyhound) cenu- tice, capabile a sugera și a crea în mintea șiu, lansat în zbor elegant...”14 Am desfășurat cititorului imagini nuanțate despre ceea ce acest paragraf, în toată măreția lui, pentru că înseamnă lumea de peste ocean, cu plusurile reprezintă cheia întregului spectacol lingvistic și minusurile ei. Un alt paragraf este și mai purtând semnătura lui Romulus Rusan. Auto- edificator: „În curtea nu prea îngrijită a loca- buzul atât de meticulos descris a reprezentat lului am avut timp să studiem bătrâna noastră „gazda” călătorului avid să descopere un carapace. După cinci ore de mers fără oprire, spațiu al nesperatei libertăți, din dorința Greyhound-ul se odihnea maiestuos, părând nemărturisită de a duce cu sine, acasă, măcar un uriaș pe lângă clădirile joase din jur și o umbră, o idee din ceea ce compatrioții săi printre limuzinele lăbărțate care i se ploco- visau să trăiască într-un viitor ce s-a lăsat neau la picioare. (...) De o frumusețe severă, destul de mult așteptat.

Note:

1. Romulus Rusan, America ogarului cenușiu, 8. Romulus Rusan, op. cit., p. 93; Editura Univers, București 2000, p. 8; 9. Romulus Rusan, op. cit., p. 112; 2. Romulus Rusan, op. cit., p. 9; 10. Romulus Rusan, op. cit., p. 118; 3. Romulus Rusan, op. cit., p. 15; 11. Romulus Rusan, op. cit., p. 97; 4. Romulus Rusan, op. cit., p. 46; 12. Romulus Rusan, op. cit., p. 7; 5. Romulus Rusan, op. cit., p. 46; 13. Romulus Rusan, op. cit., p. 16; 6. Romulus Rusan, op. cit., p. 51; 14. Romulus Rusan, op. cit., p. 26. 7. Romulus Rusan, op. cit., p. 92;

A motorcycle race

18 ♦ Mişcarea literară

America filmului versus America realului sau Pe platourile de filmare americane

Andreea ZAVICSA

„O carte de călătorie este raportul între Scopul călătoriei întreprinse de către sensibilitatea omului care vine la un moment Romulus Rusan și soția sa, Ana Blandiana, dat și a oamenilor pe care îi găsește în acel între 1973 și 1974, nu a fost pe deplin înțeles moment.”, afirma Romulus Rusan în prefața de către noii prieteni americani. A străbate un ediției a treia a însemnărilor sale de călătorie spațiu atât de îndepărtat doar pentru plăcerea americană. Desigur, contactul cu o civilizație gratuită de a călători și de a cunoaște este etern literaturizată și cinematografiată, dar peste puterea de înțelegere a pragmaticilor niciodată cunoscută în mod direct, senzorial americani pe care cei doi soți îi întâlnesc: nu poate decât să prilejuiască un schimb de „Am observat asta și la alți americani – nu experiențe de neuitat între norocosul „inva- concep nicio acțiune fără finalitate practică”. dator” și privilegiații (sau nu) indigeni ai unui De fapt, ceea ce consemnează românul plecat spațiu prefigurat idilic. Dar America ogarului peste hotare nu sunt atât detaliile geografice, cenușiu înseamnă mai mult decât atât. Depă- climaterice, ci adevăratul merit al cărții sale șindu-și cu mult simplul merit de jurnal de vine din obiectivitatea cu care notează aspecte călătorie, apropiindu-se chiar de un roman de legate de arhitectura orașelor, tipurile de aventură, cartea lui Romulus Rusan propune o oameni, vestimentația lor, atitudinea care sur- panoramă alternativă a Americii, o variantă prinde constant etc. De la descrierea luxuri- demitizată a aceluiași stat asociat deseori cu antă a spațiilor traversate până la o analiză epitete precum „grandios” sau „ideal”. lucidă a societății Dar ce este de fapt acest „ogar cenușiu” americane, totul este care stăpânește America? Greyhound nu este învăluit într-o aură altceva decât „bătrâna carapace” a celor doi de spectaculos, dar călători, autocarul cu ajutorul căruia reușesc este spectaculosul să traverseze America în lung și-n lat, fiind necunoscutului, nu unul dintre cele mai ieftine mijloace de neapărat al Americii transport („autobuzul săracilor și al negrilor”). ca atare: „Ce poate Autorul însă găsește în el o semnificație supli- fi mai frapant pentru mentară: „Greyhoundul reprezintă cealaltă ochi decât intrarea latură a americanismului: standardizarea la într-o țară nouă, proporții naționale”. Toate autobuzele compa- necunoscută?”, se niei sunt construite după același etalon, nu întreba călătorul diferă nici unghiurile sau culorile caroseriei, când punea pentru dar nici „înclinarea chipiului șoferului sau prima dată piciorul grosimea nodului de la cravata neagră a pe tărâm american. acestuia”. Cu alte cuvinte, Ogarul Cenușiu ră- De la bun început notează „două prime mâne în esență același: „un simbol al unității caracteristici americane: imensitatea și utilita- în diversitate ce caracterizează fenomenul rismul (...), un fel de egalitate a indivizilor, american”. Slujindu-se astfel de noul adăpost sinonimă cu standardizarea”. Ceea ce urmează pe roți, acțiunea poate începe. este o continuă demitizare a ideii de

Mişcarea literară ♦ 19 „spectaculos”. Romulus Rusan descoperă Indiferența este una dintre principalele trăsă- totul printr-o curiozitate inocentă, îmbibată turi ale societății americane. Într-o lume a într-un umor savuros. Amintește, de pildă, un extravaganțelor, nimeni nu se mai miră de episod din Greyhound când, dorind să ajute o nimic, astfel că entuziasmul pe care un străin tânără să-și ridice valiza în portbagaj, aceasta îl simte față de tot ceea ce poate cuprinde cu „se smucește speriată, agasată, pentru ca în privirea pare pueril și nejustificat în ochii unui clipa următoare, asigurându-se probabil de american. Experiența trăită la Marele Canion lipsa de rele intenții, să-mi cedeze cu totul reprezintă poate unul dintre cele mai frumoase valiza, aruncându-mi cele mai languroase pasaje descriptive din întregul jurnal. Emoția priviri. (...) Ocheadele fetei, stimulatoare, apropierii este amplificată de suspansul care continuă și după ce mă vede ore întregi alături însoțește fiecare pas înainte: „ne temem – fără de cea căreia îi cerusem mâna cu paisprezece să ne-o recunoaștem nici nouă – de clipa ani înainte...”. Concluzia la care ajunge Rusan unică (pentru că, totuși, e vorba doar de o este că „politețea formală, în sens european, clipă!) când vom zări priveliștea și ne vom este inexistentă”. consuma această bucurie nerepetabilă”. Probabil cel mai captivant aspect pe Ceea ce propune Rusan este, de aseme- care îl putea trece în revistă călătorul nu este nea, o altă latură a Americii, departe de cea insolitul, ci chiar obișnuitul. Pentru orice desprinsă din literatură și cinematografie. american, noțiunile de blue jeans, „Watch Revelator este episodul dedicat Atlantei, capi- your step!”, „I’m tală nu întâmplător pusă în paralel cu imagi- sorry”, party, lobby nea ei idilică din romanul Pe aripile vântului: țin de firesc, de coti- „Înaintea războiului de secesiune, orașul dian, sunt dezgolite fusese sediul de afaceri al proprietarilor de de orice semnifi- plantații, locul tipic al balurilor unde se întru- cație. Pentru români nea highlife-ul provincial, paradisul domni- însă, a remarca stilul șoarelor de la țară (gingașele belles din lite- vestimentar, în spe- ratura Sudului), seduse din plictis de chipeșii cial apetența către ofițeri în trecere de o noapte. Să fi fost chiar blugii albaștri și așa, ori este o imagine deformată de litera- teniși, indiferent de tură? Aura nostalgică a romanului Pe aripile ocazie, adăugându- vântului, datorat lui Margaret Mitchell (fiică a se și uzul constant al orașului), și a filmului cu același nume (turnat unor expresii deve- tot aici, în 1938) este tiranică și acaparatoare”. nite chiar ticuri ver- Înlăturând latura livrescă, Atlanta se prezintă bale se dovedește a ca „o lume inegală și contradictorie în care fi un adevărat studiu social. A nota obișnuitul, luxul apare mereu ca un miraj, dar nu se poate concretul ține de un înalt spirit de observație. despărți de sărăcie”. Pe o stradă te simți Cei doi soți descoperă treptat că petrecerile la urmărit de priviri fanatice, cerșetorii sunt la americani sunt echivalentele unor obligații tot pasul, ca mai apoi să privești în vitrine sociale, ei acordând foarte puțină festivitate sofisticate și să întâlnești tineri elegant îmbră- momentelor vieții lor. Majoritatea expresiilor cați, zâmbitori. Călătorii sunt și mai decep- utilizate de ei sunt doar automatisme verbale, ționați când, pornind pe urmele lui Scarlett în general americanii sunt ambidextri, folo- O’Hara, „este greu să mai recunoști astăzi, sesc unități de măsură diferite de cele euro- fără sau chiar cu ajutorul ghidurilor, clădirile pene, televiziunea lor ține parcă de o anumită vechi”. Într-adevăr, odată demitizat, Atlanta regie de film, tinerii sunt mult mai indepen- își pierde treptat din farmecul romanesc, denți („rebeli fără cauză”), parcările sunt la tot devenind ordinar. Contrastul dintre așteptări și pasul, imigranții sunt în permanentă căutare realitate este din nou confirmat, distorsionând de opportunities, sărbătorile sunt atât de iremediabil imaginea mentală creată pe numeroase încât și-au pierdut simbolistica etc. parcursul lecturii.

20 ♦ Mişcarea literară Odată cu (re)descoperirea Americii, cumva perfecțiunile vor ajunge să se anuleze intenția lui Rusan este de a ridica teme de între ele, să se demonetizeze? Nu cumva, gândire cititorilor săi. Nu de puține ori, cântând așa cum vorbesc sau la fel de sigur capitolele/ însemnările zilnice se încheie cu o cum conduc mașina, tinerii aceștia dotați vor interogație retorică sau cu o morală marcată ajunge într-o zi, din dorul de a merge mereu și prin puncte de suspensie. Refăcând traseul de mereu mai departe, să nu mai observe interi- peste zi, autorul își acordă momente de orul limbii lor comune care este muzica?”. adâncă meditație, invitându-i pe viitorii citi- Structurată pe două părți, „Nouăzeci și tori la același lucru. La un moment dat patru de zile în interiorul Americii”, respectiv amintește de nevinovata intenție a mamei sale „Ocolul Americii în cincizeci de zile”, Ame- de a-i trimite un pachet cu prăjituri sau haine rica ogarului cenușiu amintește de romanele groase, neștiind că vameșii americani sunt lui Jules Verne nu doar prin alegerea inspirată foarte stricți și nici că în cealaltă parte a glo- a titlurilor, ci și prin formula de scriere. Sus- bului este deja primăvară: „Când îi răspund pansul, emoția, aventura, pasajele descriptive, că-i mulțumesc și că o rog să nu-mi trimită, imaginea unei Americi a filmului care se simt că, brusc, am îmbătrânit. Și realizez ce prăbușește în fața Americii Realului, toate fac bătrână este lumea întreagă față de sprintena parte dintr-un scenariu bine gândit al unui pornire a unei mame...”. Un alt exemplu vine regizor care ia contact pentru prima dată cu dintr-o diferită sferă, cea a tinerilor muzicieni spațiul de filmare, cu actorii. Odată cu primul profesioniști pe care cei doi soți au plăcerea să pas făcut pe noul țărm, luminile se aprind și o îi asculte în Iowa City. Tocmai perfecțiunea voce de pe fundal strigă cu emoție: America pe care acești copii o transmit îi ridică lui ogarului cenușiu, dubla unu! Rusan mai multe semne de întrebare: „Nu

A 'Tough' Dance

Mişcarea literară ♦ 21

Călătoriile interioare ale lui Romulus Rusan

Ion Radu ZĂGREANU

Motto: „scriu sub presiunea timpului și spațiului, căci știu că mîine sînt mereu altul și amînînd aș înceta să fiu” (Romulus Rusan)

Ne mai pot captiva jurnalele de călătorie țiile lui Calistrat Hogaș, cu analogiile subînțe- astăzi, când granițele sunt deschise, iar inter- lese între ceea ce văd și ceea ce au lăsat ei netul și televiziunea ne pot oferi o minuțioasă acasă, aceasta amintindu-ne de Nicolae documentare despre Filimon. Mirările acestuia nu se mai aud un loc pe care am fiindcă Romulus Rusan și Ana Blandiana știu vrea să-l vizităm? multe despre locurile pe care le vor vizita. Această întrebare m- Ei descriu din interiorul istoriei și al a bântuit în timpul geografiei, s-au documentat în prealabil și lecturii celor două probabil că acest aspect ar conta mai puțin și volume O călătorie ar prevala impresiile personale, pe care citito- spre marea interi- rul zilelor noastre le-ar căuta cu aviditate. Se oară (Editura Cartea preferă „turismul liber” care nu transformă pe Românească, 1986) individ în cifră de inventar, ci îi oferă șansa să scrise de Romulus aleagă singur, să trăiască peripeții: „Dacă nu-s Rusan. Nu am lec- întîmplări, nu-s nici amintiri”. Călătorii vor să turat această carte se lase „pătrunși …la întîmplare”, de ce văd, atunci când ea a să perceapă sufletește realitatea. Le repugnă apărut și sunt sigur „turismul standardizat” de „bandă rulantă”, că aș fi perceput-o hoardele de turiști, peste ruinele Greciei, fiind puțin altfel, ea alinându-mi dorințele de a comparate cu o nouă „năvălire a barbarilor”, evada spre alte tărâmuri, măcar imaginar. dirijați să vadă ceea ce se crede că le-ar plă- În 1982 Romulus Rusan participă la cea. Turiștii, „ca un stol de lăcuste” degra- Viena la înmânarea premiului Herder pentru dează spiritual locul. Câștigul, profitul dilu- poezie soției sale, Ana Blandiana. Recom- ează chiar și sfințenia mănăstirilor de la pensa bănească va asigura cheltuielile pentru Athos, călugării devenind niște persoane călătoria celor doi de la Viena, prin fosta administrative, „vînd bilet”. Romulus Rusan Iugoslavie, prin Bulgaria, spre Turcia și și Ana Blandiana caută dincolo de ceea ce li Grecia. se oferă, dincolo de gustul comun al turistului Chiar de la început sesizăm că cei doi obișnuit, ei postându-se în interiorul istoriei și soți își propun ca temă scrierea unui jurnal de al geografiei spațiilor vizitate, reconstituind călătorie, datorie asumată ca o obsesie zilnică: nu de multe ori imaginar vremurile trecute: „scriu sub presiunea timpului și spațiului, căci „ești interzis la rolul de simplu trecător, căruia știu că mîine sînt mereu altul și amînînd aș i se permite doar să frunzărească miracolele”. înceta să fiu”. Călătorii sunt bine pregătiți, Ei pot să se transpună „în intimitatea antichi- s-au documentat temeinic despre traseul tății” grecești. voiajului. Ei îmbină călătoria „la întîmplare”, Călătoria cu mașina, cu „Lada” lor, pe după ritmurile interioare, amintind de drume- care au botezat-o „Pif”, le oferă șansa să

22 ♦ Mişcarea literară trăiască „impresia istorică” a locurilor. Totul „aghiotantul care l-a pălmuit pe Iancu” sau pe este consemnat la cald pentru ca impresiile să temnicerul lui Horia. nu se disipeze. Rețeta voiajării este urmă- Ediculé, „palat al morții”, îi amintește toarea: „să te plimbi la întîmplare, să amesteci de martirajul lui Constantin Brâncoveanu, raidurile culturale cu cele civile, să intri în vlahii din Tesalia sunt descriși asemănător muzee cînd îți ies în drum, să stai pe-o bancă- muntenilor, de la începutul capitolului X din n parc atunci cînd ai chef, să privești totul cu romanul „Baltagul” al lui Mihail Sadoveanu. detașare, ca și cînd ai fi acasă, să lași Fiind un jurnal de călătorie, era firesc să impresiile să se depună singure, să le îngădui întâlnim multe pasaje descriptive, multe să-și stabilească singure ierarhia”. enumerații, totul fiind îmbibat cu multă Nu de multe ori, impresiile se concreti- poezie. Descrierea Dunării ne amintește parcă zează în definiții lapidare despre locurile de Cartea Oltului a lui Geo Bogza. Peste vizitate și despre locuitorii lor. Viena este „un localitatea Kotor, distrusă în 1979 de un uriaș muzeu în care… totul a încremenit în devastator cutremur, „vegetația ar vrea parcă starea de grandoare și glorie a frumoaselor să țină locul vieții întregi, să dea continuitate, timpuri de altădată”. Plovdivul trăiește să alunge moartea”. La Ediculé, „în zidul „veșnica soartă a orașelor industriale și-a străvechi de piatră sîngele s-a zbicit de mult, cartierelor standardizate”. În Efes, „totul se iar dintr-o crăpătură a lui a crescut o tulpină măsoară cu veșnicia”. Salonicul este „unul din de gura-leului, supraviețuitoarea floare a cele trei mari redute ale arhitecturii bizan- ruinelor”. În Milet, peste ruine pasc oile, iar tine”. Acropole este „cel mai grecesc și rădăcinile ierbii „ating uneori oseminte”. totodată cel mai universal loc”. Istoria este „arendată turismului global”. Observațiile despre oamenii locurilor Ca un romantic, Romulus Rusan suspină vizitate, despre popoarele lor sunt foarte asemeni lui Vasile Cârlova, contemplând sugestive, pitorești, sintetice, în manieră ruinele Greciei: „cînd noaptea coboară peste călinesciană: „Caracterul austriacului de azi îl ruine; ceva mai romantic nu se poate. Păcat că găsesc mai bine exprimat de zglobiul Mozart, luna lipsește”. Descrierile sunt pline de de cuceritorul Haydn, de tumultosul Beetho- căldura reflexivității: „Neliniștite în măreție, ven, de fragilul Schubert”. Orientul este „o monumentele strălucesc acum sub un soare perpetuă așteptare”. Turcii își compensează blînd care le îngăduie să-și adauge perfecți- evlavia din moschee prin bazar, spațiu unii geometrice unei visări melancolice”. „speculativ și terestru”. Capodoperele grecești Călătorind, Romulus Rusan se redes- „se transformă în timp salvat”, „evanghelistul coperă de fapt pe sine. Călătoria este pentru el Homer” a salvat prin Iliada, Troia. Zeii o șansă a libertății spiritului. Istoria are ciudă- Greciei sunt mai puțin înspăimântători pentru țeniile ei. Turcii care asediau în 1683 Viena că „au o înfățișare umană și pentru că au fost astăzi „mătură trotuarele ei”. concepuți cu o anume doză de umor, cu o Jurnalul lui Romulus Rusan își păs- inventivitate pragmatică”. trează actualitatea, aș spune, parafrazând pe Ori de câte ori se ivește prilejul se Tudor Vianu prin viziunea reflexivă despre stabilesc asociații între locurile vizitate și țara spațiile vizitate. Dacă aspectul documentar de origine a călătorilor. La vechea Universi- (am zice, caracterul tranzitiv al paginilor de tate din Viena „nu-ți vine greu să auzi ecoul jurnal) este astăzi la îndemâna tuturor, rămân pașilor lui Mihai Eminescu”. În șoferul auto- valabile, și farmecă cititorul, impresiile de busului din Viena identifică probabil pe călătorie, descrierile și poezia acestui jurnal.

Mişcarea literară ♦ 23

Romulus Rusan – Conștiința și scriitura

Cristian VIERU

În 2016 cultura română a suferit o mare două cărți este dată de faptul că realitățile care pierdere prin dispariția lui Romulus Rusan, îi determină pe oameni să iasă pe străzi, una dintre cele mai mari conștiințe naționale descrise în volumul de dialoguri, se regăsesc contemporane, un apărător al adevărului și un în viața cenușie a personajelor din prozele luptător pentru proiecte uriașe menite să facă numite Cauze provizorii. durabile valorile istorice. Toate aceste calități Prima ficțiune din volumul apărut în sunt dublate de o forță scriitoricească a cărei 1983 se intitulează Omul din curbă și ni-l originalitate este indiscutabilă. Ne vom referi prezintă pe Raru, un moștenitor al unei co- în acest articol la cioabe. Situațiile sunt comice iar personajele două titluri care, de aici sunt victime ale unui destin potrivnic, deși sunt diferite ca dat de traiul în lumea comunistă. Sărăcia, natură, aduc în mizeria, lipsa unei perspective a binelui, prim-plan puterea monotonia dată de uniformizarea clasei mun- artistului de a sur- citorești reprezintă coordonatele universului prinde, în nuanțe acestor scurte proze. Apare o încărcătură fine, aspectele soci- barocă de detalii ce descriu viața acelor ani. etății anilor ’80. Es- Aceste amănunte sunt de cele mai multe ori te vorba de volumul savuroase. Pe străzile bucureștene apar: șoferi, de proză scurtă Cau- gestionari, țigani cu papagal, speculanți de ze provizorii și de sacoșe, babe cu semințe, ciori grase deasupra cartea-anchetă a fe- butoaielor cu varză. Toate acestea amendează nomenului de la vădit politica regimului comunist, operele Brașov din 15 no- putând fi văzute azi ca un protest față de iembrie 1987, inti- orânduirea anilor ’80. Iată câteva secvențe din tulată O zi de toamnă, cândva... Vom prezenta aceste descrieri ce se constituie în decupaje în demersul nostru cele două cărți în paralel, ale realității: „La orice oră îl vezi colindând subliniind punctele comune în ciuda interva- prin piață, printre cozi și tarabe. Îmbrăcat lului de timp semnificativ la care apar (1983 într-un halat vișiniu, pe cap cu chipiul vechi și 2012). de portar, în mână cu un baston alb primit în Ficțiunea din prima carte este de un dar de la un orb, are toate datele unei perso- realism izbitor pentru toți cei care au trăit nalități. Este exact omul pe care-ți vine să-l acele vremuri, iar scurtele povestiri, citite întrebi, care știi că oricând te poate ajuta. acum în 2017, se constituie în veritabile fresce „Când bagă brânză, moș Raru?”, „Apucăm la sociale ale universului bucureștean sub Dero?”, „Nu știi un camion?”, „Îmi ții loc la regimul comunist. Cele descrise aici, dramele carne?”, „N-ai om la aragaz”, „Scoate-mi, bre, trăite de personajele lui Rusan sunt confirmate cinci pâini”, „Stai așa!”, „Dă-mi și mie!”... în cea de-a doua carte, care înșiră o întreagă Naș Raru e omniprezent. serie de evocări ale vieții pre-decembriste. De Asemenea întrebări erau nelipsite în fapt, volumul O zi de toamnă, cândva... se vremea sărăciei comuniste. Din această pers- constituie într-o serie de mărturii incitante cu pectivă analizând lucrurile, vedem că textele privire la revolta muncitorilor brașoveni, sunt o oglindire a mentalului colectiv. Lupta revoltă intrată în istorie. Legătura dintre cele pentru pâinea zilnică este perfect surprinsă în

24 ♦ Mişcarea literară paginile cărții, iar subtilitatea stilului a spiritul revoluționar și setea de libertate, asigurat în 1983, anul apariției cărții, trecerea reprezentând azi pentru conștiința contem- cu succes pe lângă cenzura comunistă. Perso- porană punctul de plecare pentru mișcarea najul Raru este arestat și eliberat trei săptă- anticomunistă din decembrie 1989. mâni mai târziu „deoarece s-a constatat că nu i Discuțiile intră în culisele vieții activiș- se poate imputa nimic”. Astfel, personajul tilor de partid. Pseudo-alegerile organizate în nostru „s-a întors trist la vechile lui obișnu- ziua protestului reprezintă un prilej de sărbă- ințe, dar nu mai era omul de altă dată.” Aluzia toare a oamenilor politici din județ. Belșugul la deținuții politici și la viața acestora după pe care cei mai curajoși protestatari îl găsesc experiențele încarcerării este evidentă. Una la intrarea în clădirea primăriei Brașov dintre constantele volumului de proză în contrastează cu sărăcia din piețele descrise în discuție este legată de descrierea aceluiași Omul din curbă sau în Găina urbană: „Am univers cenușiu, plin de mizerie și de sărăcie. pătruns în sediul de partid. Acolo... am rămas În Găina urbană este descrisă, în note comice, stupefiați. Era o masă foarte mare, plină cu o savuroasă goană nebună a personajului toate bunătățile, ceea ce știam noi de la narator pentru a ține în viață, într-un aparta- televizor sau de pe video. Erau mesele pline ment, o pasăre de curte, primită plocon de la cu cașcaval, banane, portocale, sucuri de toate niște prieteni: „Dar unde s-o ții? Și cu ce s-o felurile, Brifcor, cum era atunci, Pepsi, ceea hrănești? În prima noapte am așezat-o în ce noi nu vedeam, niște pâini mari. Și am chiuvetă, acoperind-o cu oala mare primită în început să ne înfruptăm. Am dat colegilor, am dar de la nuntă. Canalizarea era asigurată, dar aruncat pe geam. Haideți înăuntru să vedeți ce te faci cu aerisirea? A trebuit să practic cu cum este!” Cartea este excepțional gândită, burghiul un orificiu în fundul oalei. Peste oală conținutul fiind foarte valoros, stând mărturie am așezat fierul electric împrumutat de la un pentru acele clipe negre. Este inserată, printre vecin. Dis de dimineață am plecat la piața dialogurile dintre excelenții moderatori (Ro- Mărului, să cumpăr o cușcă de iepuri. Negă- mulus Rusan și Ana Blandiana) și eroii acelor sind, m-am învoit de la slujbă și m-am dus la zile, o întreagă serie de documente ce arată Obor. Aici se găsesc colivii pentru păsări de distrugerea adevărului istoric. Limbajul este apartament, de toate calibrele. Dar târgul e de lemn, iar cele descrise nu au nicio legătură deschis numai duminica, așa că m-am mulțu- cu spiritul brașovean al vremurilor descrise. mit deocamdată cu o cursă de șobolani luată Iată un fragment dintr-un raport făcut pentru de la Ferometal”. Volumul ar putea să facă Nicolae Ceaușescu: „Raportăm că întreprin- obiectul unei didactici de liceu atât la ora de derea de Autocamioane Brașov, colectivul de literatură, cât și la cea de istorie recentă. activiști ai CC, împreună cu membrii Biroului Scriitura lui Rusan se încadrează în spiritul comitetului județean de partid Brașov au optzeciștilor, apropiindu-se de stilul lui continuat desfășurarea muncii politico-organi- Gheorghe Crăciun sau Mircea Nedelciu. zatorice în cadrul organizațiilor de partid, în Cel de-al doilea volum luat în discuție, vederea redresării întregii activități econo- O zi de toamnă, cândva..., poate să se mico-sociale, după evenimentul grav care a constituie într-o alternativă la lecția despre avut loc în această unitate. (...) Se subliniază comunism din manualul de istorie. În primul că la toate întâlnirile cu birourile organiza- rând, cartea poate fi, paradoxal, văzută ca o țiilor de partid se evidențiază că toți oamenii continuare a poveștilor de viață din prozele muncii sunt indignați de faptele grave săvâr- analizate anterior. Afirmăm acest lucru șite de grupul de huligani”. deoarece realitățile descrise în interviurile de Cartea oglindește preocupările asidue la masa rotundă, moderate de Rusan, vin ale acestei familii de intelectuali de marcă ai parcă să răzbune dramele personajelor sale. culturii noastre în aflarea adevărului istoric. Avem de-a face cu mărturiile cutremurătoare Cei doi au fost constanți în acțiunile de ale unor oameni simpli, de la poalele Tâmpei, reconstituire a abuzurilor comunismului. oameni care au participat la protestul spontan Astfel de cărți, dar și muzeul de la Sighet au din 15 noiembrie 1987, protest care, deși menirea să reprezinte dovezi vii pentru încheiat cu anchete cumplite, nu a putut opri generațiile viitoare ale ororilor comuniste.

Mişcarea literară ♦ 25

În căutarea esenței artei filmului

Adrian ILIUȚĂ

La 40 de ani de la apariție, cartea lui cinematografia este o artă care, ca orice artă, Romulus Rusan La început n-a fost cuvântul. construiește și transmite valori perene. Eseuri despre arta și autorii filmului (Editura În ciuda suspiciunii perisabilității mesa- Meridiane, București, 1977) se dovedește o jului filmic (marcată de sceptici prin între- pledoarie pentru perenitatea artei cinemato- barea „Cât timp trăiește un film?”), conso- grafice grație unui exercițiu critic care își lidată și de ideile conform cărora cinemato- păstrează neștirbite pertinența și profunzimea graful e sinonim cu societatea de consum și că pentru cititorul și consumatorul de film e arta cea mai accesibilă publicului („în sensul „sofisticat” al zilelor noastre. că spectatorul nu trebuie decât să stea pe un Meritul acesta îi revine, desigur, versa- scaun și să urmărească în întuneric niște ima- tilului autor care a transpus în paginile acestui gini, fără vreun efort interior”), autorul insistă volum nu doar experiența sa de spectator de să creadă în adevărata esență a filmului, aceea film aflat în căutarea mirărilor durabile, ci și de a fi artă: „Această credință este laitmotivul poezia unei priviri care decantează mereu și paginilor ce urmează, chiar atunci când dru- precis esențele imaginilor derulate pe pânza mul ei a fost silit să treacă nu numai prin câm- albă a ecranului. puri smălțate de capodopere, ci și prin bălă- Titlul, care trimite imediat cititorul către riile și ciulinii operelor ratate”. sfera religiosului, mai exact către Geneza Cele șapte părți ale cărții (Răscrucile biblică, se poate dovedi înșelător și intrigant. filmului, Filmul și viața, Rețeta unei iluzii, Departe de a fi blas- Generație, Literatură și film, Pro domo și femiator, acesta do- Jurnal american) adună laolaltă, selectiv, rește să evoce înce- momente remarcabile prin care filmul a puturile cinemato- dovedit spectatorului său că e o artă în toată grafiei, care, așa puterea cuvântului. De altfel, toate textele cum se știe, au stat volumului nu sunt altceva decât niște argu- sub semnul filmului mente convingătoare legate de persistență mut, deci a absenței temporală a mesajului celei de-a șaptea arte. cuvântului. Însă vo- În primele cinci secțiuni ale tomului lumul lui Romulus său, Romulus Rusan aduce în față cititorului o Rusan nu este o is- întreagă pleiadă de „eroi” (regizori și actori) torie în sensul strict care au marcat „răscrucile filmului”. E vorba științific sau una a de acele nume mari din lumea filmului, de plasării diacronice a creatorii care au contribuit la apariția și conso- evenimentelor. Miza lidarea cinematografului de artă. Prezentarea cărții se devoalează acestora se face mereu printr-o decupare per- într-un Preambul în fectă a detaliului semnificativ, prin focalizări care autorul își măr- precise care ilustrează o idee subtilă, prin turisește statutul de „apărător al filmului”, „un schimbarea surprinzătoare, dar revelatorie a grănicer al purității artei, un adversar al peri- unghiului din care sunt privite filmele. Avem sabilității ei, un disprețuitor al artei comes- de-a face cu un autor care împrumută, atunci tibile”. Întregul demers al eseurilor ce alcă- când scrie despre autorii de film, din tehnica tuiesc volumul slujește cu credință ideea că cinematografică a acestora, o tehnică pe care o

26 ♦ Mişcarea literară stăpânește cu o naturalețe parcă înnăscută și se lasă purtat de dicteul fantast, pe cărări pe care o folosește cu o eleganță dusă spre neumblate, asumându-și riscul de a se pierde superlativ. fără a-și fi păstrat măcar un reper în urmă” Bunăoară, destinul lui Buster Keaton (Văzduhul imaginativ). Visconti este așezat și este descifrat în cheie simbolică prin asocierea el în această galerie selectă prin Moarte la cu personajul Malec din Film (un voit titlu Veneția, o „capodoperă tăcută, de tăcerea că- neutru), care, adus din filmul mut în cel sonor, reia te dor parcă urechile” (Țintind pe refuză să vorbească arătându-și „marea muțe- întuneric). nie suferindă” (La început n-a fost cuvântul). Maestrul suspansului, Alfred Hitchcock Edwin S. Porter, cel care a inventat scena de (numit de Rusan „regele thriller-ului”), nu are „urmărire” în filme, a rămas uitat de posteri- nimic de a face cu imaginea terifiantă a unei tate, iar descoperirea sa a fost trimisă în bana- Americi la care au litate (deși filmul de acțiune de azi nu ar putea contribuit din plin fi imaginat fără acest „ingredient” indispen- filmele americane sabil): „Se vorbește despre urmărire, azi, în „proaste” realizate lumea studiourilor, cu obișnuința cu care s-ar până la el. Secretul vorbi de un grup generator sau de repararea „hipnotismului” fil- unui decor.[...] Ca în viață, se uită conținutul melor sale e acela de și se exaltă forma” (Marea urmărire). Melies a „scoate petele de și Rene Clair, acești pionieri „candizi și plictiseală” din viață fermecători” ai filmului, sunt văzuți ca „două (așa cum declara el vârste ale filmului” care explorează și perfec- însuși) și a executa ționează posibilitățile cinematografului (De la clar, logic, „cu mână Melies la Clair). Prin Nanuk, Robert Flaherty sigură” orice scenă este considerat „un părinte al cinematogra- de film, „transfor- fului”. Filmul său „continuă să fie cel mai viu mând cea mai ba- și neperisabil film pe care l-a dat cinemato- nală operație într-o graful vreodată”, deoarece nu s-a lăsat „polu- performanță”. Hitchcock se apropie mereu at” de tehnici și mode exterioare. El „a forat glumeț-ironic „de suprafața vieții și o mărește cu naturalețe” în viața extrem de simplă a amănunțit, atât de îndelung încât începe să unor eschimoși, găsind punctul acela sensibil semene... cu el însuși” (În țara lui Hitchcock). în care efemerul intuiește eternul, în care Ingmar Bergman apare ca un geniu „omul ideal reușește să se suprapună cu omul suprem al filmului, căruia nu „s-ar putea găsi existențial” (Există un film). Stroheim este strămoș în cinematograf”. Admirația pentru cineastul care a eliberat filmul de convențiile acest regizor e nedisimulată: „De câte ori văd mercantile și artificiale ale intermediarilor un film de Bergman [...], mă gândesc cu industriei cinematografice și l-a apropiat de tristețe la miile de filme pe care le vedem în realitate: „El este naivul care a vrut să-i facă viață și la inutilitatea lor”. Originalitatea filmului o baie de viață, să-l transplanteze jos filmelor sale e greu de găsit la suprafață, ea printre ticurile cotidiene ale oamenilor, printre poate fi aflată doar săpând profund către patimile și viciile lor reale”. Descătușând arta, „rădăcinile formei”: „Filmele sale rodesc din el „a dezlănțuit în același timp realitatea” aceeași materie monotonă, nesfârșit umană, (Realitatea eliberată). secvențele lor se deosebesc între ele doar prin Marii regizori care au redefinit cine- modul cum ochiul nostru știe să taie această ma-ul contemporan sunt zugrăviți prin nuan- humă exact după unghiurile și semnele lăsate țele de geniu pe care le-au imprimat pe retina de gândirea demiurgului” (Note despre atentului critic de film. „Geniul” lui Fellini, Bergman). „cel mai realizat poet de până azi al cinema- Tarkovski este un regizor văzut prin tografului”, constă în „felul cum știe el să intermediul capodoperelor sale Rubliov și renunțe la comoditățile realismului, felul cum Solaris. Stilul său rămâne mai degrabă o

Mişcarea literară ♦ 27 enigmă, deoarece „el nu clădește canoane noi, baracă, lipită de care mai fusese pe vremuri o ci lasă să se bată între ele canoanele vechi. popicărie. Astăzi, popicăria a rămas un cori- Puțin câte puțin, el îi dă fiecăruia dreptul său dor lung, părăginit, cu toate gemulețele și, abia prin asta, le nesocotește pe toate”. Și sparte” (O pălărie și clasicitatea). totuși, prin Rubliov („biografia sa reflexivă”), Ultima parte a volumului întrunește, „el reușește miracolul de a face să învingă după cum sugerează și titlul său, experiența de răspunsul într-o operă compusă numai din cinefil trăită de autor pe tărâm american. întrebări” (Întrebări, după „Rubliov”). Eseurile subsumate „jurnalului american” Partea a VI-a, Pro domo, este dedicată reflectă atitudinea intransigentă a unui om de exclusiv filmului românesc. Textele sale au o film format într-un alt canon, aparținând unui coloratură diferită. Unele sunt evocări nostal- alt continent (cel european). Rețin atenția gice și pline de înțelegere ale începuturilor textele în care sunt reclamate deformările filmografiei autohtone (Un film istoric, artistice aduse de răsucirea mecanică a Ritmurile serialului). Articolul O melodramă „butonului” tehnologiei care doar colorează interbelică se constituie într-o sinteză (relativ filmul, dar nu-i dă și viață (Ave Cezar), amplă ca întindere) a metamorfozelor acestui pierderea autenticității unui film străin prin gen cu toate gafele și stângăciile aferente adoptarea dublării cu orice preț (Gentleman etapei interbelice a cinematografiei mioritice, Umberto), căderea în grotesc a comediilor de pe când textul intitulat Rubedenie de gradul televiziune prin folosirea râsului „prefabricat” întâi (care se situează în actualitatea redactării din culise (Conserve de râs) sau lipsa cvasi- cărții) radiografiază Nunta de piatră, „cel mai totală a interesului publicului american pentru important film al anului 1973”. Altele, filmul de artă european (Cifre și pinguini). precum Actualitate și aparență sau O pălărie Textul final al cărții, Un nume nou: Robert și clasicitatea, reprezintă subtile meditații Opel, reiterează ideea că filmul (și nu doar cel asupra raportului dintre film și viață. Ultimul american!) va reveni la esența sa de artă (după text amintit merită citit pe îndelete drept un rătăcirile facil-comerciale) „când prea multe document al unor vremuri idilice, el fiind și o veșminte adunate pe trupul [lui] de marmură descriere a relației (astăzi, din păcate, defunc- albă vor deveni insuportabile”. te) a țăranului român cu sala de cinematograf Un adevărat manual de film și, totodată, și filmul: „În satul acela dintr-un capăt de țară, o istorie selectivă a cinematografiei dedicată filmele se văd marțea și sâmbăta; biletul costa celor inițiați, cartea lui Romulus Rusan ar 1,25 lei; casiera stă în sală cu un copil în merita, cu prisosință, o soartă mai demnă brațe. Se intră direct din stradă. Sala e într-o decât cea pe care o are în prezent.

As Time Goes By

28 ♦ Mişcarea literară

Despre o carte majoră Brâncuși viu. O discuție la Masa Tăcerii – interviuri și mărturii realizate de Romulus Rusan

Virgil RAȚIU

Volumul a apărut la Editura Fundația Doicescu, Eugen Jebeleanu, V.G. Paleolog – Academia Civică, București, 2016. Este o și toate acestea – repet – în 1976. ediție revăzută și adăugită cu un cuvânt Sunt foarte multe de spus despre această înainte de Barbu Brezianu (scris în 2001!): carte. Volumul mai cuprinde și procesele „Cartea scriitorului Romulus Rusan readuce verbale de la Academia Română, din anii într-o neștirbită realitate mărturiile luate acum 1950, condusă de mai mult de un sfert de secol unor persona- oameni „mari” ai lități orânduite de el, simbolic, în jurul «Mesei culturii, de unde se Tăcerii»”. desprinde cum Con- Barbu Brezianu, după ce deplânge pri- stantin Brâncuși a veliștea jalnică de astăzi de la poalele fost repudiat din Munților Vâlcan, apreciază ferm că discuțiile România. Brâncuși inițiate de Romulus Rusan cu doisprezece a fost interzis și de- contemporani își păstrează prospețimea, deși făimat în România cartea a apărut în primă ediție în 1976. Cei 12 ani de zile. Ca să au avut privilegiul de a fi stat față în față cu afli tot și toate, car- Constantin Brâncuși, de „a-l fi ascultat, apoi tea trebuie citită. de a-și reaminti cuvinte cândva rostite de el”... (Voi face tot ceea ce „«Discuțiile de la Masa Tăcerii» au fost pot pentru ca să așadar de-a dreptul culese de la chiar ultimii organizăm la Bistri- supraviețuitori români care efectiv l-au cunos- ța o întrunire împreună cu reprezentanți ai cut pe Brâncuși.” Cartea realizată de Romulus Academiei Civice din București, și să punem Rusan este unică, după cum unic și fără în dezbatere nu numai această carte. Din pereche este Constantin Brâncuși în lume. păcate Romulus Rusan nu mai este printre Ne aflam în anii când „s-a dat voie” în noi. Ne-a părăsit nu de prea multă vreme). România să se vorbească despre Constantin Această carte este binevenită, revenită Brâncuși. Au apărut cărți ale unor critici de într-o ediție nouă, pentru că două guverne artă, comentarii, albume de artă suficient de românești, în ultimii ani, Ponta și Cioloș, nu bine tipărite. Se poate spune că Brâncuși a au reușit să achiziționeze Cumințenia Pămân- reînviat și a fost „repatriat”, însă numai cu tului. Guvernele acestea au pus Cumințenia vorba. Pământului în bătaia jurnaliștilor de la posturi Romulus Rusan aduce la Masa Tăcerii de televiziune, din care discuții nici un român mari români, de profesii diferite, și – de ce să nu a înțeles ceva! Vă zic: Această lucrare, nu spunem? – mari patrioți, adevărați patrioți: Cumințenia Pământului, chiar dacă ar fi Milița Petrașcu, Dimitrie Cuclin, Cella Dela- evaluată la 1 miliard de euro, România ar fi vrancea, Mac Constantinescu, Grigore Popa, trebuit să o achite, să o achiziționeze fără Ion Vlasiu, Ștefan Georgescu-Gorjan, Gheor- mormăieli și fițăngării politice! ghe Nicolcioiu, Ioan Alexandrescu, Octav

Mişcarea literară ♦ 29

Pledoarie pentru o nouă lectură a volumului de debut Râul ascuns de Romulus Rusan

Valentin MARICA

În prefața la volumul de eseuri Călătorie navigau în întuneric, orașul, cu ferestrele lui spre mine însămi de Ileana Mălăncioiu (vezi secrete, părea o corabie adormită. Vitrinele, Colecția Ego a Editurii Polirom, 2000), Nicolae etalându-și mărfurile într-o lumină obosită, Manolescu aprecia că tonul fiecărui eseu este casele celuilalt secol, caldarâmul pustiu, ca și mai ușor de recunoscut decât tematica lui. marea, zdrobitoarea tăcere (...) accentuau Transferăm, de data aceasta, cu bună-credință, tristețea acelui ceas”. În aceleași tonuri ale judecata criticului spre reportajele lui Romulus „respirației neîntrerupte” a timpului (vezi Rusan inconfundabile prin tonul lor. semnificația și în volumul Expres 65), apare Cuprinsă într-o nouă lectură, cartea de satul răsfirat pe șapte munți, „necunoscut de debut a lui Romulus Rusan, care l-a făcut reporteri”, Traniș, semănat ca-n mitologii în remarcat în Clujul literar al anilor ’60, Râul ochiurile de iarbă ale pădurilor, de câțiva ascuns (1963), impresionează prin unicitatea răsculați din armata lui Horea, deprinzându-se mărturiilor, a stărilor cu de toate, „prohodind multe zeci de generații (un alt volum, Roua de frunze, ca păstori, aducând plugul în și bruma are subtitlul platourile virgine, spre a încerca secara sau Stări), dar mai ales grâul de primăvară, mergând la tăiat pădurea, prin tonul reprezen- pentru o simbrie, sau lucrând cu ziua la spartul tativ pentru simbioza pietrei din carierele apropiate”. reportajului cu li- În Râul ascuns, reporterul nu doar teratura. Paginile privește, ci vede (Picasso spunea că mulți despre Fălticenii ce oameni privesc, puțini oameni văd), filtrând miroase a scrieri lite- destine și emoții, contopiri de ritmuri, în lumini rare, Lugojul impreg- adânci și învăluitoare, în „eleganța unei nat de aura muzicii, caligrafii de veritabil poet”; un poet al mustața ceferistului depărtărilor cum este numit în paginile critice ca penelul „muiat în pe care Constantin Cubleșan i le dedică, terebentină”, taina întregind un dosar bibliografic ce cuprinde din încăperile bătrâ- nume ca Mircea Zaciu, Marian Papahagi, G. nești ale oamenilor Dimisianu, I. Holban, Ion Pop, Liviu Petrescu, Deltei sau locurile ce Lucian Raicu, Dumitru Micu, continuând, de împlinesc goluri sunt ușor de recunoscut prin dată recentă (vezi revista Orizont, ianuarie tonul sigur (nu „vocea poticnită în dese înecături 2017) cu inserturile lui Cornel Ungureanu patetice”), mlădios și reverberant al reporterului, despre felul în care, prin scrierile și proiectele aflând putere și umanitate prin imaginația și sale, Romulus Rusan definește centrul lumii; emoțiile sale. O putere anume și dovezi de acolo unde se statornicesc, cu precizie, memorii. umanitate, nu prin orchestrarea imaginilor Țin minte atât de precis..., subliniază reporterul, ideale, ci prin firescul întâlnirii candorilor cu rescriind o noapte a Deltei, cu pescarii înveliți în asprimile, a slăbiciunilor cu nostalgiile, a „șubele adânci”, când „Rarița își începuse încleștărilor cu acalmia, în care un dram de declinul” și „Ursa se odihnea extenuată într-o fericire, bunăoară, devine concret ca o bucată de rână”. pâine sau un fir de iarbă, la mare altitudine, e o Prin Râul ascuns, autorul e cel care „schijă de stâncă”. coboară infinitul „pe un petic de hârtie”, La Roman, reporterul recapitulează istoria cucerind lumea. De aici curgerile domoale sau orașului patriarhal într-o noapte când „o liniște aspre ale cuvântului, contrastele și armoniile, totală te transporta dincolo de timp, străzile contopirile „trupului fierbinte” al realității în

30 ♦ Mişcarea literară uimiri și bucurii, arheologiile unor stări afective În Râul ascuns, Romulus Rusan e un pro- venind de foarte departe, asociindu-se răsco- fesionist al văzului (după Hemingway, repor- lirilor clipei care își caută și ele o istorie a lor. terul e un „profesionist al privirii”). Blajul, Reporterul e nu doar martorul întâmplărilor, ci orașul cu două dimensiuni, e văzut în gloria, dar și co-autorul, și, mai departe, povestitorul ce și ruralitatea sa. Privirea interioară îi admiră (îi fixează în durată atâtea nuanțe ale felului în care vede!) pe cei care intrau, cu traiste sărace în se desfac nodurile strânse ale inerției. Îi mână, pe poarta școlii de obște, întâia școală revelează lumii o realitate, dar, cum pleda în românească, „deschisă tuturor spre a se deprinde reflecțiile sale despre reportaj Christian întru cetanie, cântare și scriere”, bărbați la Delporte, o realitate așa cum o trăiește și o patruzeci sau cinzeci de ani venind să învețe interpretează jurnalistul. Parcurge kilometri și abecedarul, apoi înotând prin noroaiele Ardea- zile spre înfăptuitorii de sens, cărora timpul le-a lului spre a împrăștia pretutindeni „mănuchiul smuls de pe fețe „o mască străină”, pe unii de lumină al culturii”. Blajul e locul suprapu- așezându-i la cina de taină a destinului româ- nerilor contradictorii. „Trei feștile îmbibate cu nesc. Înfăptuitorii din reportajele lui Romulus seu” îl urmăresc pe reporter din „trei colțuri ale Rusan sunt oameni ai ideilor și oameni ai orașului”, Șincai, Micu, Maior. Gloria Blajului simțirilor (Titu Maiorescu spunea că în fiecare se așază în litera reportajului, dar și împlinirile om sunt doi oameni, cel al ideii și cel al sim- refuzate blăjenilor. Iluminismul avusese de țirii), născându-se a doua oară prin zămislirile înfruntat dușmănia episcopului Bob, Revoluția minții și ale mâinilor. Fiecare detaliu din de la 1848 a murit neîmplinită, Blajul episcopal realitatea imediată poartă și un reverb pentru avea locuitorii „încremeniți în somnolență”. fără-de-marginile timpului. Interlocutorii din Reporterul nu omite aspectele fade ale Blajului, Râul ascuns sunt în fața lui Dumnezeu, nu în ruralitatea locului, „izbit de asemănarea caselor, umbra lui, dându-i reporterului sentimentul că de amorțeala secretă pe care o împrăștiau traversează secole întregi prin fiecare detaliu al hornurile cojite, cu fumul lor alburiu. Case mici zvâcnetului de realitate. Astfel, podurile de cale cu maximum trei ferestre, ascunse după obloane ferată devin imaginea eternă a podurilor mâi- de brad; cu triunghiul podului de scândură înne- nilor ce sporesc dramatismul și iluminările grită, expus spre stradă; cu creasta acoperișului creației ca într-o mereu înviată pildă a semănă- strâmbă, patinată de licheni; cu garduri de șipcă torului. Secvența de realitate imediată, povestea ieftină, reușind mai degrabă să pună în evidență adevărată, reverberează într-o calmă, dar atât de decât să ascundă neorânduiala curților...”. expresivă deliberare a reporterului, dar care, Râul ascuns e și lecția de solidaritate cu apoi, readuce neliniștile descătușării „lucrurilor cei care-i dau reporterului revelația constela- și conștiințelor”: „Ce păcat că sunetul și lumina țiilor coborâte pe pământ, stare populată de alunecă în timp! Desenul lor îmi dădea senzația certitudini și îndoieli, anticipând O călătorie consistenței, dar vai, când am vrut să pipăi spre marea interioară, lecția de solidaritate cu gravura de argint a râului, șuvița cântătoare mi-a oamenii Egiptului care începe „când ai îndoieli, scăpat printre degete și apa s-a tulburat puțin. când simți că trebuie să alegi între a considera Acum, când am terminat de istorisit cele două piramidele niște performanțe tehnice superioare întâmplări (vezi reportajul Ochii!) și când viața sau niște mostre ale muncii silnice și abuzului”. lor s-a retras în trecut, impresia că ele n-aveau Cetatea Blajului, Apusenii, Gherla, Valea nimic ieșit din comun mă apasă din nou.” Drăganului, cătunul Traniș, Delta, „adolescența Itinerarele revin, dezvăluindu-și alte fațete, ca Moldovei” din Râul ascuns sunt tot piramide în niște ample recapitulări ale timpului și vieții: care splendoarea e săgetată de primejdii, semnul „...cuvântul acela înscris pe o margine de notes de măreție trece prin infinite obstacole, iar fru- mă obsedează în continuare. OCHII (…), de ce musețea stă laolaltă cu abisurile „înfiorătoare”, imaginea lor mă însoțește cu atâta pregnanță? precum hrana pământească și misiunea divină Ochi ce au întâlnit o mare lumină, ochi ce în imensitatea spațiului și timpului; „cât vedem privesc o întindere larg înzăpezită; ochi proaspăt cu privirea” este notația reporterului; căutând deșteptați dintr-un somn, ochi strălucitori ca o prin jarul drumurilor, în finalul reportajelor, dimineață de iarnă; ochi mândri, ochi puri…”. amintiri, ca repere ale reîntoarcerilor.

Mişcarea literară ♦ 31

Dreptul la memorie

Ana-Maria ILIUȚĂ

Inaugurând colecția „Ora de istorie”, social. Intenția lui nu este de a deschide un volumul Cronologia și geografia represiunii proces comunismului, ci, dimpotrivă, de a re- comuniste în România. Recensământul popu- da fidel, obiectiv, modul de impunere brutală lației concentraționare (1945-1989) (editura în rândul maselor a acestei ideologii bolnave. Fundației Academia Civică, București, 2007), Studiul urmărește comunismul încă de la semnat de Romulus Rusan, se dorește a fi o nașterea sa în țara lui Lenin și Stalin, cât și succintă cartografiere a modului de propagare modul lui de propagare în România după „trei și a efectelor maladiei comuniste pe teritoriul decenii de teroare în chiar patria sa, Uniunea țării noastre. Sovietică”. Cele două studii care alcătuiesc cartea în Liderii comuniști din Uniunea Sovietică discuție încearcă, așa cum se arată în Argu- încercau să contureze în rândul opiniei ment, „să dea un or- publice o imagine de fenomen eliberator, ce din de mărime cate- își propunea, la modul grandios, să salveze goriilor de victime lumea de fascism și de „dezordine”. Atingerea ale represiunii co- acestui obiectiv era considerat vital pentru muniste”, respectiv emanciparea și evoluția mondială, inclusiv a „să definească struc- țării noastre. tural proporțiile în Romulus Rusan redă precis manevrele interiorul acestui de instalare și impunere a regimului comunist sistem concentrați- în țara noastră. Astfel, influența sovietică onar”. Ineditul aces- asupra guvernelor românești a fost consolidată tei lucrări constă de Formațiunile de Luptă Patriotică și de vizi- chiar în puterea de tele dese ale ministrului-adjunct de externe sintetizare într-o for- Andrei Vîșinski. Acesta avea misiunea de a-și mă clară și perti- impune ordinele în fața Regelui Mihai. nentă a unei cantități Imaginea de fenomen eliberator, care imense de material are grijă de oameni, este contrazisă de documentar ce a fost studiat în cadrul Cen- realitatea istorică: „Mii de cetățeni români, trului Internațional de Studii asupra Comunis- maghiari, germani și austrieci au fost inter- mului al Academiei Civice. nați, începând din octombrie 1944, în lagărele „Teroarea, violența și crima” sunt stig- de la Târgu Jiu, Caracal, Slobozia” sub pre- matele care rămân peste timp ca definitorii textul eliberator al defascizării. Absurditatea pentru epoca comunistă, peste tot pe unde și-a demersului era cu atât mai mare cu cât „o ma- făcut simțită prezența. Mai mult, comunismul re parte nu aveau nicio legătură cu fascismul”, este considerat a fi incompatibil „cu liberta- însă se făceau vinovați prin a fi anticomuniști. tea”; represiunea concretizată prin „asasinatul Astfel, comuniștii au impus ca regulă de fizic și moral” devenind un „instrument al teroare falsul silogism „dacă antifasciștii sunt tacticilor sale de supraviețuire” timp de atâtea comuniști, atunci anticomuniștii sunt fasciști”. decenii. După instalarea guvernului Petru Groza, Altfel spus, Romulus Rusan încearcă să în martie 1945, comuniștii au pus bazele unui pună sub lupa cititorului formele monstruoase plan de sovietizare a României. Dintre cele de manifestare ale acestui fenomen politic și zece puncte prevăzute de acest plan, două sunt

32 ♦ Mişcarea literară scoase în evidență de către Romulus Rusan minarea intelectualilor români a fost realizată pentru caracterul lor strategic vitriolant: cu succes, simbolic și relevant fiind sfârșitul „suprimarea partidelor politice prin arestarea, diplomatului Victor Rădulescu Pogoneanu uciderea și răpirea membrilor lor” și „crearea care, după 15 ani de închisoare, a fost dus pe unei organizații de poliție întemeiată pe o targă la spitalul-închisoare Văcărești, unde a «miliție populară» de tipul NKVD”. Autorul murit. mai amintește că s-au realizat numeroase pro- O altă categorie socială care a avut de cese ale „criminalilor de război și ale vinova- suferit din cauza comuniștilor este studen- ților de dezastrul țării” în numele aceluiași țimea. La Timișoara, 2000 de studenți au fost „plan măreț”. Cifra prezentată în lucrare este arestați sau exmatriculați pentru că s-au relevantă în conturarea ororilor de atunci: „solidarizat cu revoluția maghiară”. La Cluj, „90.000 de arestări în două luni”, acestea fiind studenții de la Drept, Litere, Medicină sau cuvintele lui Petru Groza mărturisite unui Arhitectură au fost condamnați pentru „agi- ziarist englez. Procese „răsunătoare” au fost tație publică” după ce au încercat să participe intentate unui număr de 46.000 de criminali la un miting în Piața Universității, în 5 noiem- de război, iar ziariștii, militarii, funcționarii și brie, când „revoluția din Budapesta fusese membrii partidelor au fost și aceștia acuzați de zdrobită de tancurile sovietice”. Deținuții au fascism. fost trimiși pe șantierele din Insula Mare a Tabloul ororilor este completat de Brăilei. Romulus Rusan prin prezentarea modului de Apogeul terorii și al condamnărilor s-a anihilare a opoziției, chiar înaintea alegerilor atins între anii 1958-1961, când comuniștii din 1946: „Național-țărăniștii, național-libe- români au vrut să fie „mai ortodocși decât ralii și social-democrații au fost împiedicați să Kremlinul”. Toate disfuncționalitățile siste- candideze și să participe la campania electo- mului erau puse pe seama intelectualilor, iar rală”. Mii de oameni au fost acuzați de „fas- acuzațiile erau abil meșteșugite. Filajul era cism”, „legionarism”, „spionaj în favoarea necontenit. S-a ajuns la un fenomen grotesc imperialiștilor anglo-americani și criminali de de „întrecere socialistă” în vederea realizării război”. Acuzațiile, susține autorul, erau unor „planuri de muncă (de arestări)”. „lipsite de orice temei” și „arestările nu aveau Deși s-ar părea că doar elita intelectuală bază legală”, dar respectau un ordin „ultrase- și politică a avut de suferit, autorul precizează cret al Ministerului de Interne”. că și muncitorimea sau țărănimea au fost Distrugerea partidelor politice și a eli- supuse teorii. Procentele din totalul arestărilor telor politice din România era „o formă de din acea perioadă prezentate în lucrare (28,8% tăiere a rădăcinilor”. Lovitura de grație asupra dintre cei arestați erau țărani, iar 13,5% acestei categorii a fost dată în noaptea de 5 muncitori) dovedesc că nicio o pătură socială spre 6 mai 1950, când au fost arestați 90 de nu a fost protejată sau favorizată de comu- demnitari ai „regimului burghezo-moșieresc” niști. Astfel, se elimină falsa impresie că și duși la Sighet. Vârsta sau relativa cola- Partidul Comunist a avut o „alianță cu clasa borare cu comuniștii („tovarășii de drum”) nu muncitoare și țărănimea muncitoare”. a mai avut importanță. În final, autorul se declară un adept al Grupul de deținuți de la Sighet a fost ideii de „terorism de stat” (deoarece atroci- completat de preoți și episcopi greco-catolici. tățile și teroarea au devenit un modus vivendi Din cei 180 de condamnați, 53 au murit și au al epocii descrise), pe care o împărtășesc și fost îngropați pe ascuns noaptea, în cimitire. unii cercetători care au studiat fenomenul Dintre cei mai cunoscuți, Romulus Rusan îi comunismului din acea perioadă. amintește pe octogenarii Iuliu Maniu și Dinu Partea a doua a lucrării, studiul intitulat Brătianu (președinți ai Partidului Național Recensământul populației concentraționare Țărănesc și Partidului Național Liberal, pă- 1945-1989, vine în completarea primului, însă rinți ai democrației românești), precum și pe cu o abordare diferită. Astfel, acest al doilea marele istoric Gheorghe Brătianu. Exter- studiu are aspectul unei analize sociologice

Mişcarea literară ♦ 33 cuprinzând indicatori cronologici, numerici Poarta Albă, Gherla, Aiud sau Canalul sau spațiali privind mecanismul exterminării Dunăre-Marea Neagră devin locuri încărcate dușmanilor comunismului. Este asemenea de o istorie sângeroasă pe harta României. unei bănci de date care fixează, în mod recu- Partea finală a studiului, intitulată Epi- peratoriu, dincolo de timp, memoria victi- log sentimental, relevă valoarea umană a melor comunismului. Numirea și evocarea lor acestui demers. Dincolo de sobrietatea știin- se constituie într-un omagiu venit din partea țifică și răceala cifrelor la care au fost reduși generației actuale, dar și viitoare, pentru toți aceia care au suferit enorm, rămâne un sacrificiul făcut în numele corectitudinii și al ceva inefabil de necuprins în nicio istorie, un valorilor naționale. Conturarea acestui tablou ceva care trebuie înainte de toate simțit, trăit ți plin de suferință este greu de realizat în împărtășit: „În fiecare atom al acestui univers viziunea lui Romulus Rusan din cauza lipsei de suferință se ascunde un om, o biografie documentelor oficiale din arhive sau a care trece prin cercurile infernului, dar își omisiunilor voite din actele oficiale. Oricum, păstrează gândurile, sentimentele și memoria numeroasele tabele sintetice ale „morții lente” proprie”. Scopul nobil al lui Romulus Rusan care compun Recensământul arată cât se de a păstra vie memoria victimelor totalitaris- poate de clar că închisorile din Sighet, Jilava, mului se împlinește în acest fel.

Comedy Cake Walk

34 ♦ Mişcarea literară

Lumea blândului ogar

Cornel COTUȚIU

Romulus Rusan… să închidă cofetăria, ca să pregătim cele de Acum 44 de ani străbătea America, în trebuință, aranjarea măsuțelor, flori, sucuri, compania Anei Blandiana, cu faimosul auto- pahare. Romulus Rusan își privea înflăcărat car „Ogarul cenușiu”. La întoarcere în Europa soția, erau amândoi emoționați; el, ca un făcea o remarcă de o finețe lirică emoționantă: adolescent în pragul primului sărut, ea, ca o „Intrarea în Messina seamănă mai de- zână într-un popas lumesc. (Dacă tot veni grabă cu un sentiment decât cu o priveliște. vorba despre acest episod, nici acum nu am Toate dealurile zâmbesc fragil de după un ajuns la înțelegere cu Horia Bădescu privitor abur subțire care le face să pară chipul orbit la o întâietate: cui i-a acordat Ana Blandiana – de soare și îndulcit de lacrimi al unei mie sau lui – primul autograf pe volumul ei de adolescente. Dar ce vom alege din ochii ei – debut. Oricum, dedicația ei mă bucură în bucuria sau tristețea?”. continuare: „Lui Cornel Cotuțiu, această carte Mă întreb și acum, când el a ajuns sub pe care transcriu prietenia mea și cele mai glie, dacă a trăit în continuare această dilemă. calde urări de succes în literatură și, dacă e Sau va fi făcut eforturi lăuntrice să o uite în nevoie, și în alte domenii.”) Apoi, au avut răstimpuri? acces doar prietenii celor doi; iar localul Nu știu o mai cuceritoare ipostază a devenise neîncăpător… delicateței bărbătești decât cea întrupată în cel care, din păcate, de câtva timp, definitiv, nu se mai află printre noi. Ne-am cunoscut în primele săptămâni ale studenției mele… Am simțit, ca o mân- gâiere, regretul său când i-am spus – ne aflam lângă o vitrină a Librăriei Universității – că trebuie să mă retrag de la facultate, fiindcă nu pot accepta sacrificiul familiei de a-mi suporta cheltuielile de trebuință pentru șederea la Cluj, aceasta în condițiile în care salariul tatălui meu (singura sursă de venit) era incre- dibil de mic. Am fost mândru de bucuria lui, când în La Bistrița, cu Nicolae Prelipceanu, Nic Șerban, Ana Blandiana, Cornel Cotuțiu anul următor, a aflat că am dat din nou exa- men de admitere și am reușit cu bursă de stat. Am fost impresionat de sinceritatea tris- Rareori am văzut un bărbat atât de ata- teții lui Romulus Rusan, când, în anul doi de șat partenerei lui și trăindu-i intens momentele studenție, am fost exmatriculat de la facultate, ei de înălțare publică. Îmi stăruie în amintire din niște pricini absurde prin insignifianța lor. ziua lansării volumului de debut al Anei M-a cucerit, de fiecare dată, lumina Blandiana, Persoana întâia plural. Era într-o ochilor săi și frumusețea zâmbetului său gene- seară de aprilie, 1964. Împreună cu Horia ros de câte ori ne-am întâlnit apoi în spațiul Bădescu, aranjam întâlnirea în faimosul local lumii noastre românești. al filologilor, plasticienilor și al celor de la Și am rămas nu entuziasmat, ci definitiv filozofie – „Arizona”. Doamnele au acceptat dependent de America Ogarului cenușiu

Mişcarea literară ♦ 35 (1977). Iată: 40 de ani de la ieșirea în lume a blonde, osoase, de anglo-saxoni, semănând cu acestei capodopere. toții între ei, sunt îmbrăcați șters și monoton, Până la apariția volumului, m-au atins iar din întreaga lor atitudine ai putea parcă să profund cărțile de călătorie ale lui Mircea deduci dorința de a se face cât mai anonimi și Malița, din care învățasem că nu poți percepe neobservați.” real o lume nouă – fie apropiată, fie înde- Apoi: părtată –, fără erudiție, fără pregătire preala- „Cu totul altfel arată cozile pentru Sud. bilă. Călătorești, vezi, auzi, ca să-ți confirmi Figurațiile multicolore de pe scena operei au ceea ce știai deja din lectură. Aceasta era coborât parcă aici /…/. Ținuta lor indică un cheia: confirmarea. temperament artistic, înclinat mai degrabă „Ogarul” lui Romulus Rusan m-a pus spre traiul rezultat din inspirații contemplative într-o postură neașteptată. Mă simțeam luat de decât spre o existență bazată pe eforturi stăru- mână, cu persuasiune, îndemnat să fiu alături itoare.” de el, să văd, să înțeleg, fără prejudecăți, o lu- Și: me pentru el însuși necunoscută, dar surprinsă „În schimb, șirul nostru /pentru San cu ochiul său proaspăt, însoțit de o formidabil Francisco, deci vestul continentului – n.n./ e de trează și lacomă inteligență în a discerne, rarefiat și inert, încălcarea ordinii, dacă s-ar prin detaliu, și a releva bucuria în fața produce, ar fi un păcat de moarte. Se și ineditului, insolitului. vorbește în șoaptă, ca și cum nu am exista.” De pildă, așteptarea la rând pentru auto- De atunci încoace, în însemnările mele carul „Greyhound” e un spectacol al cunoaș- de călătorie și zăbavă pe meridianele lumii terii și diferențierii apartenenței călătorilor la i-am avut tot timpul alături pe Mircea Malița o anume zonă americană: și Romulus Rusan. „Cozile cu itinerare nordice (Boston, Încât, cum să-l îndepărtez de mine, Philadelphia, Chicago) sunt austere, imobile, acum și cât va fi să fiu, pe Romulus Rusan, cenușii: oamenii lor, cu figuri predominant blândul meu ogar?

Rick's cafe Casablanca

36 ♦ Mişcarea literară

Pojghița dintre lumi e atât de fină

Ionela-Silvia NUȘFELEAN

Zori de duminică. 1 octombrie 2017. Acatistierul lunii martie, fiind amândoi, soții Acoperământul Maicii Domnului. Aproape – Rusan, scriitorii începutului de primăvară. Convorbiri subiective, de Ana Blandiana și Romulus Rusan, interviuri și patru evocări. Mă opresc la o „reconstituire” a ultimelor 43 de zile de viață ale lui Nicolae Bălcescu, petrecute la Palermo. Scrisul stă să se desprindă de pagină, cu aripi evidente. E reținut în mormântul foii doar de greutatea celor spuse, ancore lăsate de drame neocolite.

De când știam că revista Mișcarea literară îi va dedica un dosar de autor scriitorului Romulus Rusan, mi-am dorit să scriu câteva amintiri despre dânsul. Există persoane care te conving întru totul. Olivier Clément, în Întrebări asupra omului, întărește ideea că o inimă curată are capacitatea de a Vestea trecerii dânsului Dincolo, așa..., pătrunde o altă inimă. Există făpturi care te fără veste, ne-a tulburat mult, dar îl simțeam copleșesc cu generozitatea și cumințenia lor. atât de prezent. La 40 de zile de la adormirea Aceste modele dau mărturie despre mișcarea sa, în mijloc de ianuarie, la Biserica Sfinții tainică și autentică a lucrurilor. Apostoli Andrei, Petru și Pavel din Bistrița, Pe scriitorul Romulus Rusan l-am după săvârșirea Paraclisului Maicii Domnului cunoscut față către față acum 5 ani, la Sighet, și după un moment de poezie religioasă, când, împreună cu Olimpiu Nușfelean, eram părintele paroh Ioan Pintican a slujit slujba pregătiți de întâlnirea memorabilă a poetei parastasului pentru Romulus (Rusan), pentru Ana Blandiana și a soțului ei, Romulus Rusan, Mihai (Eminescu), și pentru Ion (Moise), fost cu Micii Blandieni la Palatul Copiilor Bistrița redactor al Mișcării literare. Credincioșii, în și cu revista Mișcarea literară la Sinagogă, număr mare, printre care și poetul Virgil din 25 iulie 2012. O zi ca un vis. Ni s-a Rațiu, și copiii de la Poezia Credinței, dezvăluit – bonom, sensibil, atent și dăruitor. coordonată la Palatul Copiilor și de Ioan- A revenit la Bistrița la alte manifestări literar- Sabin Mureșan, au aprins lumânări, înfășurate civice. O regăsire prietenească. Am participat cu o stea, în nădejdea luminii veșnice a celor și noi la Școala de Vară de la Memorialul de pomeniți. Toți cei prezenți au fost serviți cu la Sighet în cercul celor dragi. Anul trecut, la prescură și colivă preparată de profesoara de Cluj, când doamna Ana Blandiana primea religie Viorica Bălan și fiicele sale Ioana, titlul de Doctor Honoris Causa, la Universi- Maria și Alexandra, trei fetițe care i-au tatea Babeș Bolyai, l-am reîntâlnit – surâzător, împletit Anei Blandiana o cunună de flori de luminos. Și-a făcut timp și pentru noi. Ne-a câmp când poeta a venit la Palat. făcut cunoștință și cu echipa de la Moara de Viorica Bălan și-l amintește atât de Hârtie de la Comana, îndemnându-ne să proaspăt: „Parcă îl văd în banca de la colaborăm. L-am ascultat. I-am oferit atunci fereastră, cum stătea smerit, cu ochi duioși. A

Mişcarea literară ♦ 37 avut răbdare să ofere autografe până la ultimul carte oferit ni s-a spus că va ajunge la copil. Rememorez bucuria cu care i-a Barcelona, astfel că s-au limpezit legături îmbrățișat. Este o prezență care nu poate trece. literare afective dintre Ana Blandiana și Despre domnul Romulus Rusan nu putem Viorica Patea, traducătoarea sa în spaniolă. vorbi la trecut”. Clienta Atelierului de cafea, în legătură cu În anii precedenți, într-un martie, în Consulatul Român din Barcelona, era în temă colaborare cu elevi ai Clubului Copiilor cu vizita Anei Blandiana în Spania, la început Năsăud, îndrumați de profesoara Maria Gonda de mai, în acest an. Și noi – la fel. Am luat Rus, am sărbătorit ziua domnului Rusan, 13 acest fapt ca pe un semn că demersul nostru a martie, prin 13 citate despre film, scrise de avut un sens tainic. Toată ziua mi s-a părut dânsul și transpuse de micii actori în scenă. nespus de tandră. Evidență a faptului că Anul acesta, cu o parte dintre liceenii pojghița dintre lumi e atât de fină. După Palatului Copiilor Bistrița ne-am dat întâlnire eveniment, la Palat, am servit cu copilașii cele la Atelierul de cafea din oraș, pentru un ceai mai delicioase cornuri cu nucă, cu multă nucă, evocator Romulus Rusan, tot de ziua dânsului, și mac, în amintirea dragului nostru prieten la 3 luni de la adormirea sa întru Domnul. mai mare. Fiecare a venit cu ceva inedit. Am selectat De curând, pe final de septembrie, tot la „Inserturi” despre filmul mut în special, din Atelierul de cafea, cu prilejul unui eveniment cartea sa La început n-a fost cuvântul. Mesa- literar inițiat de Clubul Monarhiștilor din jele, imprimate pe semne de carte, pe un fond Bistrița, poetul Virgil Rațiu mi-a zis: „Ana de benzi de film, au fost oferite celor care au Blandiana și Romulus Rusan sunt niște eroi!”. frecventat Atelierul de cafea din miezul zilei Eroi înfloriți, care schimbă fața lucru- până târziu. Unii elevi au rememorat momente rilor, care ne schimbă la față, ne determină să inedite din ziua aceea de vară, din iulie 2012, ne trăim autentic istoria existenței. Mulțu- „ziua aceea ca un vis”. I-am surprins pe elevi mim! cu fotografii memorabile de atunci. Unii dintre ei au scris câteva gânduri: Azi, joi, m-am plimbat pe strada Nico- „Când cineva drag sau pe care l-ai admirat lae Bălcescu din Bistrița (denumirea străzii moare, durerea e de cele mai multe ori fiind remarcată pentru prima dată), o stradă copleșitoare, astfel că timpul nu poate mereu neinclusă în drumurile mele alerte. Acum să vindece această durere. Dar, în momente de pășeam, într-un mers calm, cu fratele meu liniște sufletească, când savurezi un ceai sau o Ioan Sabin Mureșan, printre lucruri sigure. El, cafea, este cel mai bine să te gândești la teolog și pasionat de istorie, era la curent cu memoria unui om mare cum a fost Romulus trecerile spre Dincolo ale multor personalități. Rusan.” – Emilian Horia; „De un om trebuie Depăna. Frapată de faptul că mă găsesc chiar să îți amintești cu zâmbetul pe buze și cu pe strada Bălcescu, îl vedeam pe istoricul sufletul plin de dragoste, nu cu lacrimi în revoluționar (la care mă gândeam mai intens ochi. Astăzi, noi am început, sentimentali, de câteva zile) – distins, plimbându-se pe acest rit.” – Carmen Rus; „Timpul petrecut în strada lui. Venise, cred, doar să-mi încuviin- memoria domnului Romulus Rusan a fost țeze scrisul modest pentru un om profund, calm. L-am fi preferat și pe dânsul printre noi, blajin, pe care-l simțim ca pe o prezență însă, din păcate, prezența lui a fost doar sub duminicală – Romulus Rusan. Ivirea străzii formă de spirit. Va rămâne în sufletele noastre Bălcescu parcă ar fi fost Visul cu Înger al tot timpul.” – Flavius Gângă. părintelui Dumitru Stăniloae din Epilogul Întremătoare a fost disponibilitatea celor „7 dimineți” cu Sorin Dumitrescu. Parcă clienților, a personalului Atelierului de cafea. venise semnul. Un fel de pietate îmi încearcă La nici o persoană nu s-a remarcat vreo gândul la domnul Romulus Rusan. Moartea reticență, toți s-au bucurat, unii constatând că dânsului mi se pare că nu a fost. E prea viu îi prinde Insertul de minune. Primul semn de totul în jur.

38 ♦ Mişcarea literară

Romulus RUSAN

Plecarea la Veneția

Cu mai multe luni înainte de noiembrie 2010 când urma să împlinim 50 de ani de căsătorie (ceea ce ni se părea în egală măsură incredibil și amuzant) eram urmăriți și iritați de întrebarea cum poate fi sărbătorit un astfel de jubileu. Ni se părea imposibil să ne facem că nu există și să trecem peste el cum treceam peste zilele de naștere sau peste celelalte aniversări, dar, având oroare de petreceri, nici nu ne puteam imagina organizând noi una. În cele din urmă am hotărât să plecăm pentru câteva zile la Veneția, făcând astfel un cadou aniversar din frumusețea care ne făcuse de atâtea ori fericiți. Ne-am cumpărat bilete de avion, am reținut hotel și ne-am jurat că în cele o sută douăzeci de ore pe care aveam să le petrecem acolo vom uita cu desăvârșire tot ce am lăsat acasă și nu ne vom gândi decât la ceea ce sărbătorim, încercând să înțelegem lucrul, extraordinar de fapt, care ni se întâmplă. Din păcate, sărbătoarea a început cu stângul; ajunși la Otopeni, am aflat că pașaportul lui Romi era expirat și nu avea la el nici buletinul de identitate. A trebuit deci să revenim peste două zile când am găsit și am cumpărat noi bilete de avion, pierzând nu numai costul lor, ci și două nopți plătite de hotel și 48 de ore de sărbătoare. De aici încep paginile de jurnal incomplet, pe care le-am găsit printre hârtiile scrise de mână – pe care le culeg de luni de zile dintre ziare, mailuri, faxuri, dactilograme – și pe care le dau tiparului nu din motive literare, ci pentru uimitoarea lor relevanță psihologică. În Piazza San Marco, Romi își nota idei de proiecte pentru Sighet… Ana Blandiana

Duminică, 14 nov. orele 1745, 2010 spun Doinei, ca să nu dau o turnură rea călătoriei. În avion mă liniștesc scriind, în După 60 de ore cauzate de expirarea timp ce Doina citește despre Veneția. pașaportului, alaltăieri. Prin programare am Ca în orice avion, „la colazione” ocupă pierdut aceste două zile jumătate de Veneția, timpul aproape integral. Dar într-o oră și 45 plătind în schimb alte două bilete. minute am și ajuns la Veneția. În ultimele două zile ne-am odihnit în Aeroportul San Marco este destul de casă, aranjând hârtiile desperecheate, dar nu modest și provincial. Nu are un „ente del am reușit să scriu decât note. Eu speram să turismo” și aflăm doar că spre Piazzale Roma încep măcar una din cele două restanțe: (autogara Veneției) pleacă autobuzul nr. 5. editorialul la 22 și prefața la Cartea Morților. Confuzionați și de faptul că nu există un N-am reușit nici una, nici alta și am ple- tren (cum ne spuseseră la București, deși n-am cat oarecum dezamăgit. Dar, oricum, ne-am crezut) și în așteptarea lui „5” (a cărui oră de propus ca voiajul la Veneția să fie destins. Din sosire creștea mereu pe monitor), ajungem să intervalul de două zile și jumătate rămase, nu plecăm abia la 725, adică după trei sferturi de avem de ales decât această detașare oră de la aterizare. nonșalantă. Părem niște interbelici plecați în La Piazzale Roma ajungem în 20 de Apus să celebreze un eveniment. Vom reuși? minute, după numeroasele schimburi de auto- Pe aeroport, în ora de dinaintea plecării, stradă care se încolăcesc în jurul Veneției. Pe mă simt cam confuz, dar mă stăpânesc, nu margine – depozite, cluburi selecte, case mo-

Mişcarea literară ♦ 39 deste cu livadă, hoteluri luxoase cu gazon arti- Un mic simbol al decadenței turismului ficial, comune cu cârciumioare și bisericuțe sunt tinerii asiatici (arabi?) care aruncă în aer baroce… și iată-ne în larga piață care, vecină un fel de lanterne de carton luminând albastru, cu eleganta stazione Santa Lucia, face împre- pe care apoi le prind în cădere și încearcă să ți ună cu ea legătura lagunei cu terra ferma. le vândă. E adevărat că și prima invazie, a După ce ne asigurăm biletele pentru popoarelor asiatice, care a dus la căderea întoarcerea acasă de miercuri dimineața, imperiului roman, a contribuit pe urmă la ajungem la hotelul nostru, „Arlechino”, unde concentrarea imperiului în câteva puncte forte avem o cameră cu vedere spre unul din sutele și implicit la nașterea republicii venețiene. de canale care brăzdează și leagă Veneția. Frânți de oboseală, ne întoarcem la hotel Ar fi vorba, scrie într-un ghid al hote- și facem planuri pe mâine. Dar și pentru mai lului, de o casă patriciană din secolul 16 (într- târziu, căci Veneția ne-a dat câteva idei adevăr stucaturile tavanului și oglinzii, ca și (sinucigașe, ce-i drept, pentru Sighet…) mătasea în care este tapetată majoritatea pereților, certifică acest lucru, doar fotoliul pentru copii și paturile matrimoniale sunt Luni, 15 noiembrie 2010 simplist-moderne). – Ceață, 15°C Ne desfacem bagajele și plecăm Ideile ar fi: scrierea rapidă a unui ghid al (este deja ora 9 și Memorialului și terminarea, împreună cu jumătate) spre Piața Sorin Ilieșiu, a filmului despre Memorial, San Marco, mag- aflat în stadiu magmatic. netul turistic al Totodată (în ce mă privește), mă reapu- orașului. Pe drum că pofta de a scrie volumul 4 al Călătoriei cumpărăm castane spre Marea Interioară, volum care (dacă nu de la niște indieni. venea Revoluția, Alianța și Memorialul) ar fi Fiind duminică sea- trebuit să se încheie la Veneția. ra, nici nu am avea La televizorul din camera de hotel rulea- ceva mai bun de ză emisiuni politice (criza coaliției datorată făcut (cu excepția retragerii Confederației Nordului, discuții mai intrării în vreun res- sobre, mai civilizate ca la noi), filme pentru taurant, ceea ce copii (cu pisici și căței – lucru de asemenea n-aveam chef). abandonat la noi) și un film de ghidaj în Și în San Marco e puțină lume. Turiștii Veneția reluat apoi non-stop din 35 în 35 au plecat, iar localnicii s-au închis în case. Ne minute. amintim de un Revelion (cred că în 1972), Micul dejun plăcut (nostalgica morta- când Gh. Achiței (având un loc rămas restant della, ioggurt, ementhal, ou fiert), apoi plecăm în călătoriile redacției) i-a dat bilete de drum spre San Marco, căutând Ponte di Rialto și Doinei, iar ea m-a luat și pe mine („pe cont piața de lângă ea, de unde vrem să cumpărăm propriu”). Nu știu ce convenții feroviare erau un „rasoio”, uitat la București, și o apă mine- în acel timp, dar biletele prin Europa costau o rală (în Veneția asemenea mărunțișuri casnice nimica toată. Hotelul (undeva lângă stazione sunt imposibil de găsit în marea de mărun- Santa Lucia) a costat în schimb 4100 lire, de țișuri frivole pentru turiști). două-trei ori mai mult ca în alte orașe, unde Ceață deasă, siluete fantomatice, mai găseai pensiuni cu 2000 lire pe noapte (sau ales în primele ore ale dimineții… chiar cu 900!). Ne amintim agitația de la acel Din păcate, fără să știu, am făcut un Revelion și ne întrebăm de ce sunt atât de ocol mare, care s-a mărit și mai mult seara, la puțini oameni acum. Dar – ce-i drept – este ora 1930, când ne-am întors acasă, ocolind criză. Canal Grande pe la Nord, când linia mult mai firească ar fi fost o tangentă scurtă: Piazza San

40 ♦ Mişcarea literară Marco – Ponte dell'Accademia (găsirea unui pictură, cam convențională, și din nou câteva pod peste Canal e problema cea mare la săli cu obiecte provenite din excavațiile unor Veneția), apoi Piazza Margherita – Venice – straturi multicentenare. După muzeu ne-am Rio Dei Trei Ponti – Hotel Arlechino. rugat o jumătate de oră în Basilica San Marco. Ce am făcut în cele peste 9 ore de Pe drum ne-am tratat cu whisky, iar flanare prin Veneția? (Deși cheltuiește timp, masa am luat-o pe o străduță din spatele flanarea, rătăcirea-în-voia-sorții, orientarea- Pieței. după-instinct sunt cele mai plăcute busole ale Am avut tot timpul sentimentul tonic al drumețului…) sărbătorii pe care am venit s-o petrecem aici, Ne-am cumpărat bilete compuse, la și n-am regretat cele 2 zile de întârziere. Muzeul Correr (pe care apoi l-am vizitat) cu Pe drumul spre casă am intrat în pielea 50% „ridotte” în calitate de seniori (frumos venețienilor de baștină cumpărând mult compliment și eufemism!). Al doilea muzeu căutatul „rasoio”, fructul kaki și apă minerală cuprins în bilet va fi, mâine, Palatul Dogilor. la supermarketul „Billa” (fost „Standa”). Muzeul Correr – foarte bogat și inegal, Am ajuns abia târându-ne la hotel și ocolește Piața San Marco, pe 3 laturi. La ne-am uitat la televizor. Din nou filmul etajul I – arheologie și sculptură, la etajul II – turistic și stingerea la ora 24.

Johnny Strabler

Mişcarea literară ♦ 41

Romulus RUSAN

Fragmentar

 Fericirea este o consecință nu atât a spe- o soluție provizorie. Pe termen lung sunt un ranței (care e tensiune, emoție, suspendare), naufragiat pe apa timpului. cât a lipsei de speranță (care e abandon,  Ghinda în curs de rodire se înalță cu toată eliberare, nedeterminare). lumea în cap spre grandoarea stejarului,  Calitatea de victimă nu implică automat lăsând în pământ un picioruș fragil ca un calitatea de erou. Unii au plătit pentru faptele spermatozoid. lor, alții pentru faptele altora, alții pentru vini  Firea mea retrasă, de zece ani în vâltoare... imaginare...  Societatea civilă, un organism care reacți-  Nu istoria depinde de oameni, ci oamenii onează la totalitarism prin anticorpi. depind de istorie, ceea ce naște uneori sentimentul că totul s-ar desfășura la  Suntem mereu în situația imposibilă de a întâmplare... despărți două siameze pentru a supraviețui una singură. Facem de fapt o crimă, dar  Supraviețuirea a fost o țesătură de șiretenii salvăm în felul acesta viața celeilalte ființe. și aranjamente de pe care libertatea fără democrație și fără stat de drept a ridicat  Sunt un om născut să nu ies din casă, să nu clopotul protector, lăsându-le la lumina zilei, am de-a face decât cu prieteni. Mă rănește fără camuflare. De aceea poate țăranii se agață mitocănia. Nehotărârea mă face ezitant. Și cu atâta disperare de trecutul lor derizoriu, totuși în ultimele decenii am fost obligat de neavând încredere într-un altfel de viitor pe schimbările din jur să ies în arenă, să mă care nu și-l pot imagina. expun, să apăr, să atac. Este un câștig în măsura în care este și o mare pierdere pentru  În România au fost puțini dizidenți și mulți scriitorul care sunt. opozanți. Chiar dacă numai în gând.  În 1935 când m-am născut România Mare  Frivolitatea unor intelectuali care se vor împlinise 17 ani. Cine ar fi bănuit că anii de miniștri fără măcar să se întrebe ce înseamnă a pace erau numărați și că după alți zece ani – fi ministru și ce vor face după ce vor deveni... cu o jumătate de milion de morți în război și  Tot ce poți face mai rău este să te gândești cu milioane de refugiați, România Mică va dinainte la rău. deveni o țară comunistă? Am trăit 45 de ani în această Românie nefirească, contrafăcută, iar  Fiind anxios, am înregistrat de-a lungul apoi alți 20 într-o tranziție suspectă spre un vieții în memorie, cu minuție și exactitate, mai viitor neprevăzut. Deci din cei 75 de ani am ales momentele întunecate. Iar această istorie trăit mai mult de jumătate în dictaturi, cinci în personală nu făcea decât să-mi argumenteze război, 20 în ambiguitate și numai 5, prima anxietatea: dimineață de dimineață deschizând copilărie, într-un basm neînțeles și, de altfel, ochii, aștept să mi se întâmple ceva rău și incert. numai contactele cu ceilalți, mă dezleagă pentru câteva ore de pesimism. Dar nu e decât

42 ♦ Mişcarea literară

Romulus RUSAN

Centrul Europei de unde se agață harta în cui

(O discuție Romulus Rusan cu Octavian Silivestru, fragment dintr-o înregistrare din 23 iulie 2015 pentru Arhiva de Istorie Orală, Radio România)

– Acum vom vorbi despre Memorialul ianuarie 1993, a făcut o propunere Consiliului de la Sighet. Cum v-a venit ideea? Cum s-a Europei, respectiv secretarei generale, doamna închegat acest proiect? Catherine Lalumière, să se susțină acest – Încă din 1992-1993, apăruse această proiect de resuscitare a memoriei celor care au idee, să se intre în problema asta a represiunii suferit represiuni în comunism. comuniste într-un mod cât mai concret, pentru Fac o paranteză. Sesiunea la care a că nici din acest punct de vedere, guvernanții participat Blandiana avea un titlu foarte… nu – fie că erau din guvernul Stolojan, care a fost vag, dar de viitor mai îndepărtat: „Ce părere mai descuiat decât cei de dinaintea și de după aveți despre drepturile omului în secolul 21?” el – nu dădeau nici un răspuns. Ticu Se apropia anul 2000. Și atunci Ana Dumitrescu, încă din 1990, a făcut o listă cu Blandiana, în cuvântul ei, a spus: „De ce ne-ar vreo 220 de torționari, pe care el și colegii lui interesa numai drepturile omului din viitor și de la AFDP îi aveau în memorie, și au cerut nu și cele din trecut? În țările socialiste au justiției să fie pedepsiți. A reluat cererea când avut loc reprimări brutale, au fost milioane de a venit guvernul Stolojan – chiar în toamna lui oameni închiși, au fost sute de mii de morți, ’91, cred – printr-un miting. Știu că a mai ales în Uniunea Sovietică, cetățeni participat și Cicerone Ionițoiu, care era cel sovietici. Noi, în România, avem o închisoare mai important istoric al foștilor deținuți politic care a fost dezafectată încă din ’77, pe care – venise de la Paris, mi se pare că era și am putea-o transforma într-un memorial al vicepreședinte al PNȚ-ului. Și la un miting au victimelor comunismului și al urii etatizate”, reiterat acea listă către ministrul Justiției, așa era ideea la început, adică ura promovată domnul Quintus. N-a primit niciun răspuns. de stat. Și doamna Lalumière a fost extrem de După un timp, domnul Babiuc, care era impresionată. A zis: „Să faceți un proiect”. ministru în guvernul Stolojan – cred că la Am făcut un proiect sumar, de vreo 5-6 pagini Interne era, că el a favorizat venirea regelui în cu niște fotografii ale clădirii de la Sighet, cu ziua de Paști din ’92 –, a mărturisit la un hărți, cu situarea Sighetului în centrul simpozion de la Sighet că el avea o idee ca centrului Europei – maramureșenii chiar au jurist cum ar trebui măcar atacată această această mândrie, deși ei spun că sunt acolo problemă, dacă nu finalizată. Ne-am dat unde se agață harta în cui, se consideră centrul seama că partidele și guvernele nu au de gând Europei, și chiar ar fi o piatră nu știu în ce să facă așa ceva și atunci am început să facem comună, unde ar fi centrul Europei. Ei se înregistrări de istorie orală. socotesc și central-europeni și centrul Pe urmă, aflând că închisoarea de la Europei. Și, într-adevăr, am făcut harta și a și Sighet este dezafectată – de fapt, știam de prin apărut în curând – o să vă spun în ce anii ’80 că e liberă, goală –, Ana Blandiana, în împrejurări – această hartă, în care Sighetul

Mişcarea literară ♦ 43 era egal distanțat de Gdansk și de Tirana, de coleg de redacție la Viața Studențească. A pildă, sau de Berlin și de Kiev. Și atunci, garantat că suntem oameni serioși, că vom Consiliul Europei a trimis în anul următor, duce în spate acest proiect și că-l vom realiza. 1994, și un an mai târziu, în ’95, câte o Cu oamenii de afaceri a fost mai greu, dar comisie care să stabilească bonitatea proiec- printr-o cunoștință a unui director al Asoci- tului. Prima a fost formată dintr-un reprezen- ației Oamenilor de Afaceri sau a Bancherilor, tant al Departamentului Drepturilor Omului și cred, am realizat o întâlnire amiabilă, cu niște dintr-un reprezentat, sau chiar director, al sandwich-uri duse de noi, de societatea civilă, Direcției Patrimoniului Cultural European. Se pentru că nu voiam să-i obligăm pe bancheri vorbea deja de „patrimoniu”, iar în susținerea să facă mai știu eu ce… proiectului noi am spus că memoria face parte – Nu voiați să-i obligați la cheltuială pe din patrimoniul fiecărei țări și, în cazul res- bancheri. pectiv, patrimoniul est-european, că Occiden- – În orice caz, s-a rezolvat și acest tul are memoria lui, Răsăritul are memoria lui. punct. Deci, a fost o expertiză oarecum for- Și atunci Blandiana a și făcut acea siglă cu mală, dar, chiar dacă nu au ajuns unde ar fi două cercuri care se întrepătrund – unul cu vrut ei, la nivelul cel mai potrivit, au constatat cele 12 stele ale Consiliului Europei (luate că suntem oameni serioși prin cei care au ulterior de Comisia Europeană), celălalt cu o depus mărturie. cunună de spini. Peste un an a venit o altă comisie, de data asta formată din specialiști: un istoric, Robert Perks, de la Arhivele de Istorie Orală ale Muzeului Regal din Londra, o arhitectă, Florence Babics – o femeie foarte deschisă – și contabilul șef al Consiliului Europei, Jose Cremades. Din nou am parcurs locurile respective, pe unde am fost data trecută. Împreună cu Ticu Dumitrescu am mers la Sighet. Au vorbit și cu cei care mai trăiau din foștii deținuți de la Sighet. Am fost în niște sate unde au fost primiți de niște bătrâne extraordinar. Le-a făcut o impresie teribilă. Ghid pentru elevii Școlii de Vară Sighet, 2006 Deci, era a doua comisie, care a strâns date foarte bune. Unul din membrii comisiei a Prima Comisie a fost extrem de favo- spus: „Nicăieri n-am ajuns… în nicio țară, de rabilă, deși primirea oficială n-a fost prea la țăran până la ministru”, fiindcă au ajuns și prietenoasă. La Arhivele Naționale n-au fost la ministru, de data asta, la ministrul de primiți. Voiau să vadă dacă o să aveam bază. Justiție, Chiuzbaian, la care domnul Coposu a (Noi am spus că baza este în primul și în intervenit. Se știau ca șahiști și membri ai primul rând istoria orală, pentru că arhivele unui cenaclu „Titu Maiorescu”, cred, și erau realmente zăvorâte. Nu aveau acces decât domnul Coposu i-a spus ministrului Gavril cei de la arhive, care făceau studii, cronologii. Chiuzbaian: „Vei fi vizitat. Să spui că sunt Cercetătorii mai tineri nu aveau acces.) Deci, oameni serioși”. Cu ocazia asta am pus și n-am fost primiți acolo. Ne-a primit domnul – problema clădirii la Ministerul Justiției, a cui Dumnezeu să-l odihnească! – Savel Stiopul, este. Era o mare criză de închisori, ca și acum, care era directorul Arhivelor Cinematografice, dar se punea problema unde stau deținuții, de pe post de arhivist și-a spus: „Sunt niște drept comun de data asta. Și aveam mari oameni serioși, o să-i susținem, o să…”. Pe emoții că o să se zică: „Ne trebuie închisoarea urmă, la Ministerul de Externe, era ministrul asta. O renovăm”. Dar cheltuielile erau prea Meleșcanu, dar ne-a primit Adrian Dohotaru, mari. Clădirea era, pur și simplu, distrusă, secretar de stat – un om extraordinar, fost ploua ca prin sită, acoperișul era distrus,

44 ♦ Mişcarea literară pereții erau plini de igrasie, pentru că fusese veterinar, Miron Costin, s-a angrenat și el în un depozit de sare acolo. Și, spre bucuria strângere de fonduri, foarte eficiente. Și, în noastră, Ministerul Justiției a spus: „Noi nu ne cele din urmă, a apărut un român din Anglia, revendicăm această clădire. Este pe teritoriul Mișu Cârciog, fost diplomat, rămas în Sighetului, deci să hotărască Consiliul Local”. Occident… de fapt, dat afară de Ana Pauker și Ne-am dus la Consiliul Local, după ce a rămas în exil, și care a devenit om de afaceri, plecat delegația, și ne-au aprobat să primim se pare că se ocupa de comerțul de nichel, clădirea în folosință pe 25 de ani. A plecat cupru cu Japonia, deci era un om relativ hotărârea Consiliului Local la prefect. Pre- înstărit. El ne-a trimis 600 de lire sterline, fectul a respins-o. Era deja „Patrulaterul ceea ce ni s-a părut enorm, pound-ul era un roșu”, în 1994 sau 1995. A plecat a doua oară, dolar și jumătate. Și, venind el la Sighet mai puțin modificată hotărârea. A respins-o din târziu, a spus: „Eu aș vrea să dau mai mult, că nou prefectul. A plecat a treia oară. Și atunci, văd că aici începe să se miște treaba. Vreau să Gheorghe Mihai Bârlea, – care era prieten din fac o capelă”. Noi aveam în proiectul pe care copilărie cu prefectul, dar politica îi despărțise l-am dat Consiliului Europei prevăzută o total, el era membru al PNȚ-ului, iar celălalt capelă, dar era într-una din celulele mai mari. al PUNR-ului... Bârlea, care era promotorul El a zis: „Eu aș vrea în curte să facem ceva”. acestei hotărâri în cadrul Consiliului Local de Am făcut un concurs, pe care el l-a sponso- la Sighet, s-a pus în genunchi în fața priete- rizat: premiul I – 3000 de dolari, premiul II – nului și-a spus: „Mă, frate, o să ne ai pe con- 2000, premiul III – 1000 de dolari, pentru știință, o să te judece istoria… Semnează, crearea în curte a unei capele. Era însă foarte măi, semnează!” Și a treia oară a semnat. greu de spus cărui cult religios ar trebui să Dacă nu semna a treia oară, era moartă toată aparțină. Tema concursului era o frază care povestea. Deci, ni s-a dat în folosință, inclusiv apărea în mai toate memoriile de închisoare: Cimitirul Săracilor, care nu avea nici un gard, „N-aș fi rezistat dacă nu credeam în Dumne- era un loc unde pășteau oile și caii, și, din zeu”. S-au prezentat 50 de arhitecți, și, din când în când, caii scoteau câte o țeastă de om aceste 50 de lucrări, a câștigat proiectul foarte dând cu copita... interesant al unui arhitect tânăr, Radu – În paragină, părăsit. Mihăilescu, din Timișoara, care mai făcuse și – În paragină. Și ne-am pus pe treabă pentru eroii revoluției din Timișoara o capelă, atunci. N-aveam bani. Am făcut apel la câțiva un monument. Și a ieșit acel Spațiu de Recu- români cu inimă mare din exil – așa se spunea legere și Rugăciune, care e o performanță atunci, nu „diaspora”. (Se spune că odată cu tehnică extraordinară. Am făcut apoi o venirea regelui exilul s-a transformat în licitație pentru construcție cu cinci participanți diasporă, dar limitele sunt foarte neclare.) – unul din Sighet, unul din Cluj, unul din Deci am făcut câteva centre de susținere în Bistrița și doi din Baia Mare – și a câștigat o exil. La Paris, doamna Maria Brătianu, fiica firmă din Baia Mare, care a realizat acea lui Gheorghe Brătianu, a înregistrat la Tribu- minune, aș zice eu, arhitectonică din curtea nalul din Paris „L’Association pour le Memo- numărul unu a fostei închisori, adică un fel de rial Sighet”. Prin revista Lupta (Le Combat), a tholos subpământean, cu un acoperiș în formă lui Mihai Corne și condusă de Antonia de impluvium, de pâlnie, în care se decupează Constantinescu, o ziaristă extraordinară, care o cruce prin care plouă, ninge, intră lumina, a murit, sărăcuța, tânără de tot, s-a făcut apel iar dedesubt este un bazin pentru lumânări și o pentru ajutorarea Memorialului. Și, într-ade- bancă circulară, unde vizitatorii ieșiți din văr, cu „banul văduvei” s-au strâns niște sume muzeu vin și se reculeg, pun o lumânare. Nu ca să putem pune acoperișul să nu mai plouă. știu dacă proiectantul a prevăzut asta, dar La fel, la München, doamna Gabriela Carp, interesant e că în zilele cu un soare puternic, soția lui Mircea Carp, a făcut o asociație și și crucea care se răsfrânge în bazin, în ea mai primea câte o sumă de bani și o întunericul de dedesubt, face câte șapte trimitea la Sighet. În America, un medic proiecții prin refracția în apa de-acolo pe

Mişcarea literară ♦ 45 pereții rotunzi ai capelei. Șapte cruci de ani: construcția, reparația, strângerea de mate- lumină. rial, nu aveam arhive… Încolo, a fost muncă teribilă la construc- – Ăsta e un subiect anume. Asta voiam ție. să vă întreb. Când anume v-au spus cei de la – Consiliul Europei nu v-a sprijinit și Consiliul Europei că nu vă sprijină și financiar? financiar? – Nu. Am uitat să vă spun că a doua – Scria în proiectul – foarte favorabil – comisie, aceea cu contabilul-șef Cremades, care edicta acordarea egidei Consiliului Euro- ne-a făcut o mare surpriză. A anunțat public pei: „oameni grozavi”, „proiect minunat”... La că Consiliul Europei va sprijini acest proiect. sfârșit, ultimul capitol, era: „Cum se strâng Am făcut o conferință de presă la Uniunea fondurile”. De aici a venit supărarea guver- Scriitorilor – n-aveam un loc unde să invităm nului, că se spunea în raportul acestei de-a presa – și a apărut o replică violentă în ziarul doua comisii că guvernul ar trebui să dea 40% guvernului, se numea Vocea României, un din costuri, autoritățile locale 20%, românii editorial în două numere, cu „va urma”, în din străinătate 20%, și restul fonduri întâm- care se spunea: „Iată ce vor să facă internațio- plătoare. Deci era o planificare imposibilă. naliștii de la Alianța Civică! Vând suferința Cum să dea guvernul, când guvernul nu ne românilor străinătății”. Făceau aluzii și la accepta? Ca urmare au apărut cele două unguri, că am fi împreună cu UDMR-ul… articole contra noastră. Așa era atunci. Absolut totul inventat. Și Iar noi am făcut ce v-am spus: am apelat concluzia era: „Așa cum a spus domnul Radu la românii din străinătate. Câmpeanu, aici trebuia să fie un loc în care – Ion Rațiu, ați apelat la el? fiecare om să vină să pună o floare, să verse o – Nu. Nici n-a fost la Sighet. lacrimă și atât. Cum să desfigurăm această – Nu l-a interesat. clădire și să o dăm pe mâna străinilor?”. – N-am apelat la partide. Pentru că nici Culmea că semna un nume nemțesc și se pare partidele nu erau foarte clare. Noi eram cu că era chiar real, din câte am aflat, care trăia Ticu Dumitrescu și cu AFDP-ul, și, deși Ticu în Bavaria, cred. Cum a ajuns omul ăsta, cine Dumitrescu era socotit om politic, el acționa l-a pus să scrie așa ceva, cum a apărut în ca președinte al foștilor deținuți politic. ziarul guvernului?! Și titlul celor două edito- – Constantin Iosif Drăgan era un român riale era Sacrilegiul de la Sighet, deci noi foarte bogat. făceam un sacrilegiu. – Știu. N-am avut nimic comun. Nici nu știu dacă mai trăia. – Cum ați reușit să strângeți obiectele care sunt expuse în muzeu? – Absolut întâmplător, aș spune. Am făcut multe apeluri, și la amintiri, și la obiecte. Cine are, să ni le dea. Singurul rezultat într-adevăr remarcabil din punctul ăsta de vedere a fost că, în vara anului 1996, am făcut un apel prin România Liberă: cei care au amintiri despre alegerile din ’46, deci din urmă cu 50 de ani, să ne scrie. Au răspuns foarte, foarte mulți și am scos un volum din Analele Sighet numai cu amintiri, extraordinar de interesant. Erau și militari, care spuneau Conferință Doina Cornea – Școala de Vară de la Sighet cum au fost obligați să acopere urnele ca să N-am fost primiți deloc prietenos, și poată fi falsificate, ei fiind în termen, deci cred că e un miracol că am reușit să trecem cu erau simpli soldați. Chiar și un ofițer, care a mare zbucium prin toate fazele astea de 22 de fost supraveghetor la o comisie… și era în

46 ♦ Mişcarea literară funcție încă… sau nu, era la Asociația Vetera- diferite proiecte, pe diferite teme – ce se nilor, deci risca oarecum, a mărturisit că a spusese în anii ’90, am constatat că nu se patronat furtul de voturi. mințise aproape deloc. Dacă erau niște După aceea, am făcut apel pentru obiec- inexactități, erau din cauza vârstei celui care te. Am obținut puțin. N-au prea venit oameni. vorbise. Dar totul consuna cu arhivele scrise, Unii au venit și erau foarte posesivi, ca să oficiale. spun așa. Adică, ne-au dat niște lucrușoare făcute în închisoare. Îmi amintesc o întâm- plare cu un bătrân care ne-a adus un fel de sculă de dentistică cu care, el fiind doctor, repara dinții colegilor din celulă, un obiect extrem de ingenios și de interesant. Din păcate era cam coleric. Era nemulțumit de Churchill. Și eu sunt nemulțumit de Churchill. Dar el a venit la un simpozion și a început să spună: „Churchill, ticălosul, nenorocitul, beți- vul… whiskey… Stalin…”. Era incoerent și, din cauza pornirii ăsteia furibunde pe trădarea lui Churchill, nu i-am publicat lucrarea. L-am rugat: „Lăsați-ne să o reparăm un pic, să o stilizăm…” „Nu las nimic. Și să-mi dați îna- La miting poi și chestia aia pe care v-am dat-o…” Deci, în general, n-am prea obținut obiecte. De Am uitat să vă spun că în 1997, la puțin altfel erau puține cele care prin câte un noroc timp după accederea Convenției Democratice putuseră fi scoase din închisoare la eliberare. la guvernare, într-o coaliție destul de plină de În schimb, toată istoria orală a acoperit incompatibilități, de altfel, a apărut o propu- lipsa arhivelor. Arhivele, practic, au fost nere din partea domnului ministru, pe atunci, zăvorâte, între noi fie vorba, până în 2006. Nicolae Noica, ca Memorialul să fie declarat Chiar și după apariția CNSAS-ului, se obținea „obiectiv de interes național”. Mai erau, cu câte un act numai prin tratative: „Vreau cutare același statut, Centrul de Studii Eminesciene și cutare…”. Se întâlneau doi de la CNSAS, de la Ipotești și Ansamblul „Brâncuși” de la doi de la Arhive… Dar în 2006 s-a înapoiat Târgu Jiu. Deci, era o recunoaștere simbolică mare parte din arhive la CNSAS. a acestui patrimoniu, care era Memorialul, Tot ce-am putut face au fost cele zece patrimoniu al memoriei. Și, totodată, prin simpozioane, între anii 1993 și 2002, pe care legea asta – care era simplă, avea numai cinci le-am publicat în Analele Sighet. În total 7500 articole –, la articolul cinci se spunea: de pagini. Cam o treime erau istorici, mai ales „Cheltuielile pentru punerea în valoare și din străinătate – ai noștri tineri abia se puneau valorificarea Memorialului Sighet sunt supor- pe picioare. Dar am publicat… Era Marius tate de Fundația Academia Civică și, după Oprea, era Ulrich Burger – un istoric german caz, pot fi suportate și prin alocații de la care și-a făcut o teză despre relațiile PNȚ cu buget”. Acum, noi v-am spus cum obțineam URSS și pe care l-am sprijinit să scoată niște banii, prin acele centre de sprijin din străină- arhive de la PNȚ –, era Onișoru, care a tate. Alocația ce însemna? Noi nu făceam debutat la noi, după aceea a devenit, propus parte din niciun minister. Eram în buget la de PNL, președinte al CNSAS-ului... Ulterior, „Anexe”, împreună cu celelalte două, despre a apărut generația studenților. Din anul III era care v-am spus. În fiecare an trebuia să aștep- Ioana Boca cu trei-patru colege de-ale ei, toate tăm să vedem dacă ni se dă sau nu ni se dă, excepționale. Dar totul mergea pe simpozi- pentru că era conjunctivă promisiunea. Și am oane. Și marea bucurie a noastră a fost că avut, la început, o sumă infimă. După aceea atunci când am început să verificăm – pe am mai crescut. Iar într-un an am ajuns

Mişcarea literară ♦ 47 aproape la zero și eram în situația să nu putem lui… Sau domnul – Dumnezeu să-l ierte și pe plăti colegii de la Sighet, adică ghizii, supra- el! – Vlad Drăgoescu. Era un fost deținut și în veghetorii, muzeografii. Și atunci, a mers perioada Dej, dar și în mișcarea Goma. A Blandiana la Comisia de Cultură a celor două semnat apelul lui Goma și a fost arestat. După Camere și a spus: „În acest an nu ni s-a aceea a plecat în Elveția. Neavând familie, prevăzut aproape nimic. Nu vă dați seama că decât un văr, și având proprietăți în Oltenia, nu este vorba de noi, ci de istoria țării?” Era ne-a lăsat o treime dintr-un apartament, care a prin anul două mii și ceva. În fine, am reușit fost vândut – ne-au dat contravaloarea, vreo să trecem și de acel moment, pentru că altfel 17.000 de euro, avocatul lui –, și 25 de eram siliți să punem banderola japoneză albă hectare de pământ în comuna Moțăței, lângă pe mână la Sighet. Nu puteam să întrerupem, Calafat. Ce să faci cu el? L-am dat în arendă, dar nici să plătim. Mai târziu, impactul inter- și de la arendașul ăla vin cam câteva mii de lei național în creștere, a făcută să crească puțin anual. Pe urmă au mai venit donații din Ame- și alocația. rica de la un urmaș al doctorului și sociolo- M-ați întrebat de unde fonduri. Între gului Sabin Manuilă, nepotul lui de frate. timp au început să vină, acum, spre sfârșit, Deci, avem așa asigurat – în caz că ni se taie niște propuneri de ajutor senzaționale. De complet cândva, Doamne ferește!, alocația pildă, de la foștii deținuți politici care-și lăsau respectivă – să supraviețuim un an, să zicem, prin testament o parte din averea lor. De fără. După aceea, Dumnezeu știe ce-o mai fi. exemplu, domnul Sergiu Grossu a lăsat o Dar după felul excepțional în care crește sumă, nu foarte mare, dar importantă. Cred că numărul vizitatorilor, va veni poate o vreme a treia parte din cât avusese el. A fost mai când muzeul se va putea întreține din biletele mult în exil, a publicat cărți pe cheltuiala de intrare…

48 ♦ Mişcarea literară

Scriitor, critic de film, istoric.

Născut la 13 martie 1935, Alba Iulia, decedat la 8 decembrie 2016, București. Studii politehnice (absolvent al Facultății Tehnologia Construcțiilor de Mașini – Cluj, 1958). Debut literar – 1954 (Revista Steaua – Cluj) cu critică literară. Redactor la câteva publicații din Cluj (1957-1967) și București (1967-1976), precum și la Editura pentru literatură (1966). Cronică săptămânală cinematografică la revista România literară (1972-1991). Premiul Uniunii Scriitorilor pentru proză (1964 și 1982).

Cărți de proză scurtă, proză de călătorie, film, interviuri: - Râul ascuns – ESPLA (1963); - Expres – Ed. Tineretului (1964); - Convorbiri subiective – (în colaborare cu Ana Blandiana) – Ed. Albatros (1972); - O discuție la masa tăcerii – (în colaborare cu Ana Blandiana) – Ed. Eminescu (1976); - America Ogarului cenușiu – Ed. Cartea Românească (1977), ediția a II-a Junimea (1979), ediția a III-a Ed. Univers (2000), Ed. a IV-a online LiterNet (2006); - La început n-a fost cuvântul – Ed. Meridiane (1977); - Arta fără muză – Ed. Dacia (1980); - Roua și bruma – Ed. Cartea Românească (1982); - Cauze provizorii – Ed. Cartea Românească (1983); - Filmar – Ed. Eminescu (1984); - O călătorie spre marea interioară – Ed. Cartea Românească, vol. I – (1986), vol. II – (1988), vol. III – (1990); - Permisul de pieton – Ed. Cartea Românească (2000); - O discuție la masa tăcerii. Brâncuși viu, Fundația Academia Civică (2016); - Istorie, memorie, memorial sau cum se construiește un miracol, Fundația Academia Civică (2017).

Cărți de istorie recentă (Ed. Fundației Academia Civică): - Cronologia și geografia represiunii comuniste. Recensământul populației concentraționare – (2007); - România în timpul războiului rece (coord.) – (2008); - Sfârșiți odată cu trecutul negru (coord.) – (2010); - Morți fără morminte în Bărăgan (coord.) – (2011); - Cartea Morților (coord.) – (2013).

După 1989, angrenat în activități civice, educaționale. Membru fondator al Alianței Civice, Vicepreședinte (1996), șef al Biroului de Presă (1991-2003). Fondator, alături de Ana Blandiana, al Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, pe care îl realizează și administrează la Sighet. Fondator, alături de alți 175 de membri, al Fundației Academia Civică.

Mişcarea literară ♦ 49 Susține proiectul științific al Memorialului Sighet pe lângă cele două comisii ale Consiliului Europei care acordă egida C.E.

Director științific al FAC, pregătește, începând din 1993, banca de date a Memorialului, conducând Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului – Consiliul Științific al CISAC: Thomas S. Blanton, Stéphane Courtois (rector al Școlii de Vară 2001 – 2014), Dennis Deletant (rector al Școlii de Vară 1998 – 2000), Pierre Hassner, Helmut Müller-Enbergs, Acad. Șerban Papacostea, Thierry Wolton, Acad. Alexandru Zub. Echipa de cercetători și editori : Virginia Ion (secretar științific), Andreea Cârstea, Traian Călin Uba, Carmen Săndulescu, Elena Iordan. Departamentul de Istorie Orală din cadrul CISAC a realizat până în prezent 6000 ore de înregistrări de mărturii. Responsabilele succesive ale Departamentului de istorie orală au fost: Georgeta Pop, Cristina Bâzu, Ioana Boca, Corina Cimpoieru, Andreea Cârstea. În anul 2000 peste 1200 ore din aceste înregistrări (copii) au fost încredințate spre păstrare la Hoover Institution din Stanford – California.

Coorganizator și moderator, între 1993 și 2002, al celor 10 simpozioane internaționale de la Memorialul Sighet, din lucrările cărora a editat colecția „Anale Sighet” (1994-2003), primul compendiu de istorie orală al perioadei 1944- 1989, cuprinzând 7388 pagini (peste 600 autori).

Jubileul de 20 de ani al Memorialului Sighet – iulie 2013 Coorganizator și moderator al Școlii de Vară de la Sighet (1998-2014) și al Zilei Porților Deschise (2003).

Coordonator al proiectului Recensământul populației concentraționare. 1945-1989, bazat pe studiul statistic a 86.000 fișe de încarcerare ale deținuților politici. Banca de date, completată și folosită de-a lungul întregii perioade de realizare a Memorialului, mai cuprinde cca 10.000 certificate de deces în închisori și lagăre și cca 17.000 decrete de grațiere.

Membru al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste în România (2006). În cadrul Raportului Comisiei a scris capitolele Cronologia și geografia represiunii comuniste și Recensământul populației concentraționare. 1945-1989, apărute simultan și în volumul cu același titlu – Editura Academia Civică, colecția Ora de istorie, București (2007).

Distincții: Premiul UNESCO – România pentru toleranță interetnică și interconfesională, 1999; Premiul Adrian Marino la Salonul Gaudeamus, Cluj, 2002; Premiul revistei Cuvântul, București, 2006.

Activitatea științifică A inițiat, conceput și coordonat programul editorial al Fundației Academia Civică. Cărțile editate în cadrul a 7 colecții, dar și în afara colecțiilor, totalizează 115 titluri cu peste 46.000 pagini.

50 ♦ Mişcarea literară În colaborare cu Editura Humanitas: Stéphane Courtois și alții, Cartea neagră a comunismului (editorul Addendei, notelor și al hărții – Romulus Rusan), 798 pp., 1998.

Traduceri Volumul Cronologia și geografia represiunii comuniste. Recensământul populației concentraționare a fost publicată în franceză – Chronologie et géographie de la répression communiste en Roumanie. Le recensement de la population concentrationnaire. 1945-1989, trad. Mioara Izverna (Fundația Academia Civică, 2007), în engleză: The Chronology and the Geography of the Repression in Communist Romania. Census of the Concentration Camp Population 1945-1989, trad. Alistair Ian Blyth (Fundația Academia Civică, 2007) și în germană, în colaborare cu Institut für deutsche Kultur und Geschichte Südosteuropas, München: Chronologie und Geografie der kommunistischen Unterdrückung in Rumänien. Zählung der zwangsinternierten Bevőlkerung 1945-1989, traducerea și adaptarea: Hans Bergel (Fundația Academia Civică, 2008). Volumul România în timpul războiului rece (Fundația Academia Civică, 2008) a fost tradus în engleză – Romania during the Cold War. A Short Chronology of Events, Institutions and Mentalities 1945-1989, trad. Alistair Ian Blyth (Fundația Academia Civică, 2008) și în franceză – La Roumanie pendant la Guerre Froide. Brève chronologie des événements, des institutions et des moeurs 1945-1989, trad. Denisa Oprea, (Fundația Academia Civică, 2009). Addenda (coord. Romulus Rusan) la Stéphane Courtois Cartea neagră a comunismului (Editura Academia Civică – Editura Humanitas, 1998) a fost tradusă în franceză în volumul Du passé faisons table rase (Robert Laffont, 2002), în germană, în Das Schwarzbuch des Kommunismus – Das schwere Erbe der Ideologie (Piper Verlag, 2004) și în italiană, în Il libro nero del comunismo europeo (Oscar Mondadori, 2006). O discuție la masa tăcerii. Brâncuși viu a fost tradusă în poloneză sub titlul Rozmowa przy Stole Milczenia, de către Natalia Mosor Zdjecia – Ionuț Macri, Warsawa, 2017.

Stilling Bonie's car

Mişcarea literară ♦ 51

Cu Ana Blandiana Romulus Rusan

La Iowa City Ana Blandiana și Romulus Rusan, conferință la Universitatea Heidelberg

Foto-album Romulus Rusan

Mircea Oliv, Ioana Boca, Romulus Rusan, Ana Blandiana, Olimpiu Nuşfelean, Ana Blandiana, Romulus Rusan, Vartan Arachelian, Virgil Raţiu, la Librăria N. Steinhardt, Ionela-Silvia Nuşfelean Bistrița

52 ♦ Mişcarea literară

Rana timpului

Adrian ILIUȚĂ

La șase ani de la apariția Patriei mele lipsei de speranță, al înfrângerii, al neantizării, A4, Ana Blandiana se întoarce la creația al ștergerii contururilor ființei. „Răul, ca poetică. Volumul de versuri Orologiul fără sâmbur al lumii” pare că s-a insinuat în tot ore (Editura Humanitas, București, 2016) ceea ce există. Contaminată de el, ființei reprezintă o coagulare a unei poetici începute poetice nu-i rămâne decât să constate sau să odată cu Refluxul sensurilor și, totodată, o mediteze prin amare interogații retorice. adâncire (plină de tragism) a marilor obsesii Timpul mort („timpul gol”, după cum îl existențiale regăsibile în Patria mea A4. De numește Nicolae Manolescu în România altfel, ultimele două cărți de poezie ale literară, nr. 41/2016) reprezintă în mod vădit autoarei comunică foarte bine la nivelul supratema care in- căutărilor identitare. fuzează prin resor- Impresia dominantă de lectură pe care o turi adânci cvasito- lasă acest volum al Anei Blandiana este aceea talitatea poemelor de proximitate acută a unui sfârșit ce-și volumului. Însuși răspândește mesagerii dinspre exterioritatea titlul cărții prefigu- unei lumi descuamate înspre interioritatea rează un asemenea unei ființe tot mai nevralgice. orizont de lectură. Așa cum remarca și Emanuela Ilie (în Folosirea termenului Convorbiri literare, nr. 11 (251), noiembrie cu tentă arhaică 2016), există o mutație evidentă în lirica „orologiu” trimite la blandiană de după anul 2000. Dacă volumele ideea unui timp inte- anterioare acestei borne temporale emanau o gru, viu, în care tot exaltare în fața miracolelor vieții, compunând ceea ce ființa se îm- imaginea unei ființe poetice expansive în plinea rotund, egal dorința ei de a se contopi cu pulsația naturii, a și cumpătat sub semnele sacre ale celor lumii exterioare în general, începând cu douăsprezece ore. Deposedarea orologiului de Refluxul sensurilor asistăm la o mișcare aceste semne (rămânerea „fără ore”) înseamnă retractilă (anunțată sugestiv chiar de titlul dezarticularea timpului, eliminarea ritmurilor volumului) a unei identități ce-și descoperă armonioase și, im- lumea într-un proces de corodare accentuată. plicit, pierderea ori- Eveniment Problematicile abordate în precedentele cărui sens al scur- două volume (care cartografiază atât de bine gerii sale. Acest timp care nu mai măsoară zonele de interes ale liricii Anei Blandiana) viața, devenit unul al neantului, afectează sunt reiterate cu o luciditate maximă și în iremediabil totul, de la lumea exterioară până Orologiul fără ore. Teme precum timpul, la intimitatea ființei poetice. moartea, relația cu divinitatea, degradarea Poemul care dă titlul volumului, așezat lumii sau creația artistică dobândesc miză ca ultimă piesă a acestuia (și care poate fi identitară prin sondarea lor perpetuă și gravă. văzut drept un epitaf pe „mormântul” tim- Raportarea poetei la acestea configurează o pului), explicitează problematica timpului prin poetică sumbră a volumului, un imaginar al intermediul metaforei orologiului: „Îi scose-

Mişcarea literară ♦ 53 seră orologiului orele/ Așa cum poți scoate țând un final brusc: „Nu există mai departe” ochii unui animal/ Ca să nu mai vadă”. (Mai departe). Pornind de aici, se poate vorbi Abrutizat, timpul „orb” se învârte mecanic și de un timp maladiv, aducător de moarte. inutil circumscriind o lume, la rândul ei, Poezia Boala este, în acest context, o gravă lipsită de vedere. Hidoșenia celor „12 găuri meditație asupra timpului. „Boala de veci”, negre ale universului”, aferente celor două- timpul este „un virus” care ne contaminează sprezece ore de pe cadranul orologiului, lasă pe toți, trecând „de la bolnav la bolnav” și să se întrezărească „marele/ Infern al lăsând „urme adânci în carnea pe care-o mașinăriei”. Lumea monstruoasă de dincolo atinge”. Încercarea de împotrivire și chiar o este una ce măsoară, într-o mecanică absurdă, prezumptivă imunitate la acest flagel se neantizarea, adică „un timp numit Niciodată” dovedesc total inutile. Lupta cu timpul nu (Orologiul fără ore). poate fi câștigată, finalul textului sugerând Răul fundamental săvârșit asupra Tim- retoric o soartă implacabilă: „Și-n cele din pului (a ideii de timp, în sens platonician) urmă/ Se termină la fel?”. afectează în cascadă celelalte timpuri, cel al Ideea timpului ca boală mistuitoare a lumii exterioare și cel al ființei lăuntrice. În ființei omenești este transpusă revelator și Timpuri asistăm, în primă fază, la o multi- sentențios în poemul Într-o rană. „Trăim plicare infinită a timpurilor, o relativizare a într-o rană/ Fără să știm”. Timpul ni se oferă acestora care lasă omul dezarmat și fără doar pentru ca acesta să ne deschidă o rană repere: „Înainte de trecut a fost/ Mai mult ca nevindecabilă pe dinăuntru. Îl consumăm trecutul/ Și înainte de/ Mai mult ca trecutul/ dinspre exterior, trăindu-ne viețile, iar el ne Un alt trecut/ Fără început/ Dar trăit pe de consumă dinspre interior, dându-ne durerea ca rost”. Singura certitudine este dată de căderea „singura certitudine/ .../ care ne înconjoară”. în „abisul prezentului”: „Doar acest moment/ Această durere „pe care prezența noastră/ O În care cazi/ Erodat de secunde/ Există în infectează/ Când încearcă s-o vindece” indică, același timp urgent/ Cu mai mult ca pre- în subsidiar, situarea ingrată, deloc privile- zentul”. Timpul interior devine erodat de un giată, a ființei umane în raport cu timpul: dacă alt timp exterior viciat, devorant și autodevo- vrea să trăiască, va provoca o rană timpului; rant, marcat de graba trecerii. dacă vrea să-și prezerve timpul, va provoca o Insinuându-se în tot ceea ce mai rană vieții sale. Iată de ce rana devine la Ana reprezintă frumusețea exterioară (păsările și Blandiana un veritabil simbol al existenței frunzele), timpul „scârțâind ca un scripete/ Ce omenești. ridică și sfâșie clipele” (Ca niște păsări) Mărturisirea din Mi-a fost frică poate fi degradează esența acesteia, miracolul viului. înțeleasă ca un gest extrem al celui care are Poeta resimte efectele grave ale timpului mort conștiința condiției imposibile a omului în O clepsidră fără nisip. Golirea de conținut aruncat în mijlocul acestui timp nefast. Frica a temporalității e surprinsă prin metafora de naștere a poetei se traduce în încercarea de clepsidrei (corespondentă, în plan individual, evitare a durerii existențiale: „am făcut/ Tot ce a orologiului) rămase fără nisip, mimându-și a depins de mine/ Să nu se întâmple nenoro- inutil rostul: „O clepsidră fără nisip/ O formă cirea”. Țipătul furios și negator al copilului la fără fond,/ Făcându-se că măsoară/ Ceva ce nu adresa vieții înseamnă, în mod paradoxal, există,/ Dându-se peste cap/ Din când în când/ afirmarea existenței lumești și, concomitent, Ca să poată picura,/ Dintr-o parte în alta,/ intrarea în timp: „Iar eu am strigat furioasă Neantul”. NU/ Uitând că strigătul înseamnă viață”. Ruinarea timpului, prăbușirea în sine a Destinul tragic al omului este pecetluit astfel. acestuia, presupun anularea oricărei perspec- Dezarticularea timpului are efecte ime- tive viitoare. Astfel, posteritatea echivalează diate asupra lumii exterioare. Răul timpului se cu „viitorul din moarte”. Lacrimile clipelor translatează într-un „rău, ca sâmbur al lumii”. care „mai curg/ Din eternitatea de iască/ Vi- Acest rău a dobândit acum libertatea de a se sând un amurg” ajung „de neînțeles”, anun- multiplica la infinit într-o viziune apocalip-

54 ♦ Mişcarea literară tică: „Continuă și-acum/ Să cloneze ca-n larea impersonală din versul „Ei toți știu cum transă/ Păduri nesfârșite de arbori/ Ai Binelui mă cheamă/ Numele meu/ Li se aprinde și-ai Răului”, repurtând „atâtea biruințe nătân- pofticios în pupile” (Viol) întruchipează o ge” (Nostalgia paradisului). exterioritate intruzivă, grobiană care violează Turnul lui Joyce și Facebook (poem spațiul intim, curățenia sufletească. care comunică atât de bine cu Pe role din Pentru evitarea acestui pericol, poeta precedentul volum blandian) reclamă superfi- alege delimitarea cât mai etanșă față de lume. cializarea lumii contemporane. Primul poem „Trăgând între mine și lume/ Draperia valu- surprinde tendința omului modern de a-și bifa rilor/ Neauzite de ceilalți”, ea se izolează grăbit „culturalizarea”. Vizitarea turnului lui fonic de „agitația lipsită de noimă” din exte- Joyce (de fapt, mai mult un pretext cultural) rior. Absurdul vociferant al lumii este nu reprezintă nimic mai mult decât parcur- transpus instantaneu în spectacolul grotesc al gerea mecanică a unui punct dintr-un itinerar unui film mut „de care-ți vine să râzi/ Fără să turistic. În fond, nimeni nu știe exact cine a știi de ce” (Film mut). Aceeași atitudine se fost Joyce sau „dacă/ Această vizită le va regăsește în Nu singurătatea. Există o spaimă folosi/ La ceva”. Ignoranța turiștilor este tră- a vocii lirice de „singurătatea-n mulțime”. dată de un comportament stereotip și sterp: Lumea exterioară s-a preschimbat în „aglo- „Se uită la ceas,/ Se fotografiază/ Și pleacă”. merările rele/ De ființe necunoscute-ntre ele”. Facebook apare ca o descriere aparent lapi- Pierderea spiritualității, îndepărtarea de sine și dară, dar incisivă și contorsionantă a celebrei de semeni produc atomizarea alienantă a lumii rețele de socializare. Fenomen simptomatic al acesteia: „Minuscule fiare/ Strânse în haite/ lumii actuale, Facebook-ul nu e altceva, în De ființe străine,/ Indiferente unele altora/ Și viziunea poetei, decât o colcăială sălbatică de fiecare față de sine”. Negând „singurătatea” fraze și imagini fugind grăbite de ultima înfricoșătoare a realității, poeta aderă la un alt rămășiță de sens – o emblemă a alienării: tip de solitudine: cea a miezului „ființei care/ „Fraze și gesturi galopând,/ Imagini/ Ameste- Îmi cere să-l caut”. cându-și coamele și copitele/ Într-o încleștare Într-un univers în care timpul nu mai care poate fi/ Trântă sau îmbrățișare./ Con- încheagă, ci destramă febril contururile lumii, tează doar ritmul delirului/ Gâfâind, încercând singura salvare ar constitui-o reîntoarcerea la să revină,/ Dar împins din urmă/ De alte divinitate. Raportarea Anei Blandiana la mesaje/ Isterice,/ Cu cât mai lipsite de sens/ transcendență se înscrie în aceeași notă sum- Cu atât mai grăbite”. Decupate din poemele bră a volumului, de care aminteam anterior. citate, uitatul la ceas și graba fluxului infor- Atitudinea de „eretic” („Necunoscând nici mațional sunt subtile indicii ale unui timp zeilor/ Lauda mai mare/ Decât o uimitoare/ dereglat care imprimă un ritm tot mai Asemănare/ Cu noi” – Eretic) este devoalată accelerat unei lumi aflate în degringoladă. într-o manieră tranșantă în mai multe rânduri Desacralizarea marchează luarea în pe parcursului cărții. Limbi diferite este o posesie a lumii de către răul timpului. Fiind rescriere profană a Genezei din care aflăm că parcă o continuare a poemului Biserici închise am fost creați din „singurătatea lui” (un (din Patria mea A4), Biserica translatată Dumnezeu nenumit), pentru ca acesta „să aibă ipostaziază asedierea tăcută, dar definitivă, a cu cine vorbi”. Perfecțiunea planului divin Casei Domnului de către monolitice construc- este o iluzie pe care, mai ales, „atotștiutorul” ții laice, prin proximitatea lor. „Strânsoarea” trebuie să și-o asume: „Nici El atotștiutorul/ acestor vecini monstruoși și vulgari fac bise- Nu prevăzuse/ Că vorbim limbi diferite”. rica să pară „un mic animal” înspăimântat, ca Așadar omul nu este o creație perfectă, deoa- un semn al credinței trecute în derizoriu, dar rece creatorul său a omis amănuntul esențial încă vii. al imposibilității depășirii barierei comunica- În fața unei asemenea lumi tot mai ționale. Toată rătăcirea umană ulterioară poate sălbăticite, ființa poetică își caută alternative fi revendicată, dintr-un atare punct de vedere, de salvare și securizare a intimității. Formu- de la demitizarea atotcunoașterii divinității.

Mişcarea literară ♦ 55 Un alt aspect ce trebuie observat îl constituie zută. Nimic nu mai e înălțător aici, totul stă alternanța numirii divinului. Mărcile lexico- sub semnul căderii. Poetul e asociat metaforic gramaticale prin care este indicat Dumnezeu cu „floarea tăiată/ Cu petale-aripe” care nu sunt voit ambigue („lui”, „el”, „-i”) și scrise face altceva decât să cadă „printre clipe”. cu minuscule. O singură dată (în finalul Zborul în jos (echivalent cu pierderea ireme- poemului) creatorul este numit clar și cu diabilă a frumuseții florii) este facilitat de un majusculă „El atotștiutorul”, însă într-un timp al morții care își dă clipele „la o parte/ context negativ (reverența este anulată de Să te ajute s-ajungi/ În adâncul din carte”. minus cunoaștere, iar exprimare riscă să Menirea celui ce scrie se împlinește odată cu devină ironică). Relația cu divinitatea este adâncirea în carte (în propria-i creație), însin- relativizată la maximum. gurându-se astfel într-o viață moartă pe care o Cunoașterea în lumea „limbilor diferite” adună cu acribie în poemele sale: „Unde este, evident, o încercare sortită eșecului. stelele moarte/ Se transformă-n poeme”. În Elanul febril al întrebărilor existențiale adre- spațiul mortificat al „întunericului dintre co- sate în poemul De ce se estompează în perți”, timpul s-a relativizat până la neanti- constatarea resemnată „Totul ocult” (Rețea). zare, consumându-l pe artist: „Și nu e târziu,/ A cunoaște e un joc al hazardului, în care Și nu e devreme// Să pierzi veșnicia”. divinitatea oferă discreționar adevăruri rela- Oboseala atâtor neliniști, tatonări, între- tive: „Numai el hotărăște:/ Sub zodia mereu în bări existențiale, spaime și singurătăți („Pro- zadar/ A cozilor duble de pește” (Un joc). venind din excesul de viață” – Overdoză) își Precum filosofii antici, poeta se simte află alinarea în apele „râului cu un singur „purtată” de o forță invizibilă „spre ceva ce nu mal” (ca metaforă a trecerii în lumea de înțeleg întrutotul”. Singura certitudine a dincolo). Singurul „examen/ Pe care numai acestei predestinări („Totul îmi este știut,/ geniile nu-l trec” (Examen), moartea este ilus- Nimic nu depinde de mine”) este înaintarea trată, calm și resemnat, ca punct final al unui mecanică a omului prin bezna propriei vieți: destin căruia nu i te poți sustrage: „Dizolvare/ „Dar misterul rămâne întreg” (Mereu con- Înceată/ Nu un accident, nu o deviere/ Dintr- dusă). un regn într-altul, ci/ Misterioasa, nesfârșita Nimic nu mai poate salva ființa poetică chimie/ Căreia nu i te poți împotrivi/ Pentru prinsă în ghearele destinului implacabil. Poe- că nu o înțelegi” (Dizolvare). mele în care se reflectă actul creației artistice Sentimentul sfârșitului iminent, camu- denotă un scepticism de netăgăduit. Scriitura flat în imagistica iernii (Sonet) sau a zăpezii (și în special poezia, ca expresie a inefabilului (Sub zăpadă), este epurat în mod izbăvitor: vieții) își demonstrează limitele și, mai ales, „Albul va travesti lucrarea urii/ Și îi va da în artificialitatea. Titluri precum Înger de buzu- moarte adăpost” (Sonet). Ajunsă în punctul nar, Pe terasa cofetăriei sau Insectar exprimă înalt al înțelegerii albului drept culoarea „care tocmai eșecul creației literare de a surprinde poate/ Să le cuprindă pe toate” (Alb pe alb), „trena de parfum” a întâmplărilor sau „aripile Ana Blandiana oferă în volumul Orologiul de înger” mototolite în buzunarele de la spate fără ore o scriitură imaculată a unei expe- ale poeților. Rafinata artă poetică Printre clipe riențe ultime, totalizatoare pe care „nimeni/ ilustrează statutul poetului într-o lume decă- Nu va putea să (o) citească”.

56 ♦ Mişcarea literară

Un roman al drumului spre izbăvire

Olimpiu NUȘFELEAN

Dintr-o scurtă și nepretențioasă știre de sporește mereu, determină interogații asupra ziar, aflam recent că Primăria sectorului 4 din constantei ei, însă interogații pe care le-am București are de gînd ca, lîngă Parcul putea numi „slabe”, se închide într-o metaforă Tineretului, să învelească, pentru protecție, copleșitoare, metaforă care mai apoi se bordurile cu plastic și fibră de sticlă. Glumind, transformă în parabolă. autorul știrii se întreba retoric dacă n-ar trebui La început, după cîteva zile de ploaie, acoperită întreaga țară cu o enormă bulă din Ștefan Orban trăiește o primă sensibilizare a plastic, așa, „pentru protecție”... De un conștiinței. El observă cum orașul ia apă – asemenea acoperiș de plastic poate ar avea semn al amenințării. Apa ar fi trebuit să fie nevoie, în imaginar, protagoniștii romanului binevenită, să aducă Ploaia de trei sute de zile de Gabriel Chifu și să promită rod- (apărut nu de mult la Cartea Românească), nicie, dar ea apare care se văd deodată prinși de o ploaie într-un univers ostil, necontenită, generalizată în întreaga țară. Ei viciat, prea viciat ca însă, protagoniștii, n-au idei tehnice legate de să mai fie primenit apărarea față de ploaie, nu-i conștientizează de un fenomen me- prezența și insistența, continuînd, în obiș- teorologic al cărui nuințele „vremii” lor, o viață neizbăvită. sens încă nu este în- Romanul poate fi citit și într-o cheie a „eta- țeles. Micile pîrîiașe pizării” semnificației ploii: stare de inconfort, formate pe străzi promisiune a înnoirii continue, avertisment, pun în evidență pedeapsă și izbăvire. „dezastrul urbanistic Încă de la prima pagină, romancierul al capitalei”. Ar fi stabilește cîteva caracteristici ale motivului momentul declan- ploii, de fapt ale universului romanesc, care șării unei retrospecții dureroase a protago- vor spori și vor coordona desfășurarea epică: nistului. Dar aceast lucru nu se întîmplă. „Plouă fără încetare. Cerul acoperit de nori Faptul că și el, în calitate de arhitect, este vineții, apăsători, enervanți seamănă cu un autorul dezastrului nu-i creează procese de câmp sur, toamna, plin de leșuri.// Și, ceea ce conștiință. Dimpotrivă, se pare că o asemenea este cel mai neplăcut: nu se întrevede nici cel constatare îl dezangajează: „Ei, dar n-am mai mic semn că vremea proastă, care ține de dreptul să mă înfurii pe dezastrul urbanistic al zece zile, se va schimba în bine. (...) Cu capitalei, eu însumi am contribuit și contribui fiecare zi, simt că mintea mi se scufundă lent la stricarea ei, prin meserie, sunt arhitect.” într-o mlaștină fără ieșire”. Arhitectul Ștefan Cunoaște însă o stare de iritare, asemănătoare, Orban trăiește inconfortul ploii, sesizează acum, cu sufletul agitat al lui Stavrache din capcana în care este prins, observă că ploaia nuvela În vreme de război de I. L. Caragiale. are „o precizie fără greș”, se întreabă „de unde Ieșirea din „starea asta bolnăvicioasă” o caută atâta apă strânsă în cer”, dar nu merge mai în rezolvarea vieții de cuplu. Relația cu Cora, departe de aceste constatări, conservîndu-și o „femeia mult mai tânără” cu care își împarte stare (sau o existență) epidermică. Ploaia viața, este în criză: „de vreo trei-patru zile ne

Mişcarea literară ♦ 57 irită totul, ne sare țandăra din orice, nu mai este ținută de călugăr sau Alice, dar evidența avem ochi unul pentru altul și aproape nu ne ei este exprimată constant de arhitect. Inițial, mai vorbim”. Propune un week-end la Băile ploaia este insistentă, dar stăpînită, apare chiar Romane, „un loc cu climă specială”, unde de „lipsită de logică”, apoi este pusă în raport obicei se simt bine. Femeia nu apreciază iniți- etic cu răul („Ploaia asta care nu mai încetează ativa, încercarea de a duce la normal legătura este provocată de răul din noi, noi suntem de care se clatină, ea rămîne, „ca în atâtea rân- vină, sufletele noastre s-au îmbolnăvit și duri, (...) încăpățânată, insensibilă, incapabilă îmbolnăvesc lumea”), este văzută, eronat, ca să (...) aprecieze efortul și să (...) primească expresie a răului din suflete, îi este desco- darul”. (Mai tîrziu, Mihail Cristea va mărturisi perită semnificația de avertisment („Plouă ca și el o situație de înstrăinare reciprocă trăită în într-un joc, plouă ca un avertisment.”), ca un căsnicia cu Tanța.) Ștefan Orban se teme ca semnal de alarmă care cuprinde întreaga Cara- nu cumva starea meteorologică din stațiune să mia, țara totuși iubită. Neînțeleasă, devine o nu fie în măsură să alunge „starea de rău capcană din care nu se mai poate ieși („După persistent și inexplicabil” care i-a luat în ce am străbătut întreaga țară (...) am sentimen- stăpînire. Să reținem că arhitectul înclină spre tul că sunt prins într-o capcană (...) care nu te rezolvarea relației cu celălalt, doar că rezol- lasă să scapi.” – oare prins în condiția unei varea e preconizată prin situarea într-un spațiu puniții irevocabile?), după care ploaia ajunge „exterior”... Nu găsește cale spre celălalt. „prăpăd” și potop („ca și când venise șfâr- Oare relațiile dintre protagoniști, în desfășu- șitul”). rarea narațiunii, vor fi ameliorate sau efici- În enorma anvelopă a ploii se desfășoară entizate? Prin situarea rezolvării „în exterior” canavaua de evenimente romanești, eveni- a problemelor personale, în spațiul stațiunii mente care se polarizează în jurul profesorului balneare, sinele nu (mai) este căutat, este Iacob Grima, un om care impune „autoritate și ignorat. Sinele nu are temei, nu are tărie. respect”, este „senin și ferm, fără ostentație”, Despărțirile definitive durează doar cîteva admirat și prețuit de toți, dar care ajunge să zile. Poveștile, precum și cea dintre Ștefan și aleagă anonimatul ca soluție, să prindă „gustul Alexandra, fosta soție, ajung inexplicabil de povestirii” și să piardă gustul vieții. Preocupat repede la capăt. Punțile de legătură se fac zob. să elaboreze o Cosmogonie – sau Cosmologie Dar nu e vorba doar de o situație individuală. – (ca un „ales”), se lasă stăpînit de „visul Oare protagoniștii romanului își caută sinele, implicării sociale”, după ce a constatat că și-a îl știu găsi și regăsi? Blestemul neînțelegerii – trăit o mare parte din viață închis „într-o mare din cuplu, din grup – poate fi și un blestem al carceră”, fără posibilitatea de a înrîuri „deve- lipsei de interogație. Lumina (zilei) e ane- nirea acestei țări”. Numai că socialul este mică, ploaia, „egală, inepuizabilă”, vine acum cotropitor. Intrarea în social, cu toate incon- „ca o sentință definitivă”. Spațiul hotelului în venientele, poate echivala cu ieșirea dintr-o care Ștefan și Cora își caută „vindecarea” este închisoare absolută, care putea fi aceea a ostil, depersonalizat, „un spațiu care n-a fost ideilor stricte. Este și ieșirea din non-istorie. construit cu gândul la oameni, ci ca o demon- Intelectualul, omul de știință este avid de viața strație de forță și ca o probă de măreție prost socială, de implicare în aceasta. Lumea în care înțeleasă”. Cei doi își caută vindecarea în acceptă să descindă este însă una falsă, „Nu eroare. Înaintează perseverent, asemeni celor- valoarea contează aici, în Caramia – lalți protagoniști ai romanului, printr-o eroare mărturisește Ștefan Orban –, în lumea noastră ostilă. Punerea în temă făcută de romancier e superficială, precară, confuză, de tot râsul și remarcabilă. de tot plânsul, ci notorietatea.” Iacob Grima îi Într-o narațiune „obiectivă”, referen- cunoaște caracteristicile, dar nu o refuză. La țială, autorul intervine uneori în text cu reproșul prietenului său, călugărul Mihail anumite precizări, dar unul dintre motoarele Cristea, profesorul obiectează: „Aceasta este principale ale discursului romanesc rămîne în lumea vie, lumea noastră, Caramia, și noi primul rînd Ștefan Orban. Contabilitatea ploii suntem parte din ea. Ar fi stupid și de o

58 ♦ Mişcarea literară aroganță nemăsurată să o refuzăm, ar fi o Unul dintre subtilele conflicte ale roma- trufie exagerată să credem că suntem diferiți nului, un conflict generic, ascuns, poate fi de ea, mai buni decât ea și că nu ne merită. identificat ca fiind acela dintre Ploaie (!) și (...) suntem și trebuie să participăm la lume, Titi Ciurel cu ambițiile lui. Ploaia avertizează eventual să încercăm s-o schimbăm, dar obli- mereu, insistă în avertisment (ca trimisă – și gatoriu este să participam...”. Vestitul profe- însuflețită – de instanța supremă, care nu-și sor pare că debitează un slogan electoral. dezvăluie intervenția directă), iar în vremea Filosofia lui vine însă dinspre o înaltă instanță asta Titi Ciurel vrea să înalțe o biserică, „cea intelectuală, științifică. O filosofie care îl pune mai mare din lume”, „pentru Domnul”, dar și în situația de a fi atît de rîs, cît și de plîns. De pentru „un interes” personal, „și-ncă unul ca rîs, cînd îl vezi înconjurat de fauna venită să-l lumea.” Își identifică ambițiile personale cu omagieze, pe care, cu toate că o privește cu aspirațiile lumii. Face din spiritualitate o ochi critic, o acceptă. De plîns, după înfrîn- competiție terestră. În toiul petrecerii, fără ca gerea din campania electorală pentru preșe- Iosif Grima să-i dea vreo replică, va conchide dinție. stupefiant: „Râdem, glumim, da pân’ la urmă În forul interior, Iacob Grima nu renunță tot ca mine o să fie, dom’ profesor, tot sub la idealitate. El îl provocă pe arhitect să-i stindardu’ lu Titi Ciurel o să slujiți”. – s. n.) construiască o locuință, la malul mării, care va Adverbul de similitudine se poate ușor sub- fi „o casă în același timp și joasă și la înăl- stantiviza – totul – prin acțiunile lui Ciurel. țime, aproape îngropată în pământ, dar și „Totul” o să fie ca mine. Și totul e ca Titi ridicată-n văzduh, avântată spre cer ca și când Ciurel. E vremea lui și a celor ca el. El/ei ar avea aripi”. Va fi locuință, dar și altceva. „întemeiază” acum lumea, după criteriile și La petrecerea de la inaugurarea casei asistăm prin comportamentul lor. E vremea în care la ciudata defilare prin fața profesorului a catastrofele sînt sărbătorite. unora dintre cele mai exotice... personalități, Mimînd oarecum faptul că totul este în care dau însă însăși (in)consistența prezen- ordine (așa cum face – și recunoaște – Ștefan tului, „animale de pradă, tipi unși cu toate Orban în relația cu Cora), că trebuia să accep- alifiile, care lovesc fără milă ori de câte ori te realitatea așa cum e și să se conformeze interesul le-o cere”. Un personaj ca Titi Ciurel prerogativelor ei, Iacob Grima va candida la (pitoresc și extravagant în același timp, adulat funcția de președinte al țării. Tentativa lui sau disprețuit, arogant și periculos, „cu averea eșuează în mod lamentabil înainte de a se lui imensă, dobândită suspect, peste noapte”) ajunge la urna de vot: o campanie furibundă explică oarecum pentru ce indivizi care n-au de presă îi va distruge imaginea și îl va înfrîn- simțul ridicolului se adună în jurul unei minți ge. Descoperă deodată că „toate convingerile strălucite, și anume ca aceasta să-i șlefuiască. lui se năruiau ca o coșmelie la un cutremur” și „Eu – mărturisește Titi Ciurel – sunt un om de intră într-o stare de „rău total”, care îi afec- rând, n-am școală multă, nu prea mi-a plăcut tează mintea și starea fizică. De fapt este școala și mai ales n-am prea citit. (...) De-aia înfrînt tocmai de cei cărora le-a șlefuit am nevoie de un om foarte deștept, care să mă imaginea. A fost prins într-o (altă) capcană și șlefuiască.” Ridicolul pretențiilor lui, falsi- el, aceea de a șlefui, de a da strălucire prostiei, tatea existenței sale – care, într-un fel, devine pe care, în sine, o disprețuia și căreia credea normă pentru prezentul în care trăiește și pe că-i poate diminua manifestările și efectele. care îl influențează, desigur mai mult decît Visul implicării sociale devine unul urît. Iacob Grima prin aspirațiile sale consumate Pierzînd partida, Mihail Cristea observă că într-o viziune intelectualistă –, „golul” istoric Iacob Grima a devenit un altul, „altul decât creat în jurul său sunt exprimate de pretențiile crezuse că este”. Este ilustrată aici o altă de a ridica o biserică menită să rivalizeze în dramă a intelectualului, manifestată într-un înălțime cu mari catedrale ale lumii. Fapt ce context istoric anume, generator de alte iluzii, speră să-l propulseze spre funcția de preșe- ale libertății de implicare socială. Iacob Grima dinte al țării. nu este un intelectual inadaptat, el crede că

Mişcarea literară ♦ 59 înțelege lumea (și, într-un fel, o înțelege, din une, vis întruchipat în casa comandată arhitec- moment ce nu-și pierde simțul critic), dar tului Orban, își găsește rostul, iar Gabriel lumea – cu mecanismele ei de „implicare” – îl Chifu, fiind (și) poet, nu se sfiește să apeleze folosește în scopuri care lui nu-i sînt proprii și la un asemenea motiv, pe care să-l pună în apoi îl exclude fără milă. A vrut să ridice relație, din nou, cu o lume care își pierde stindardul lui mai sus decît stindardul lui Titi calea. Și o face firesc, cu artă a construcției Ciurel și a pierdut!... romanești. După o crimă irațională, gratuită Pierderea nu este însă absolută. Priete- (dar ce crimă nu e gratuită?), în care își găseș- nul său Mihail Cristea (care îl secondează te sfîrșitul (sfîrșitul așteptat?) călugărul Mihail oarecum de la distanță și îl și reflectă, ca o Cristea, ploaia se înverșunează, anunțînd o oglindă) se crede amenințat de pericole mult evoluție amenințătoare. În toiul nopții, casa, mai mari, existența lui, în aparență senină, e sub forța apelor, se desprinde de mal asemeni frămîntată de demonii interiori. Din momentul unei corăbii și înaintează pe mare spre un în care și-a luat reper pe Cel de Sus, riscul ținut nemaigîndit, salvîndu-i pe puținii ei prăbușirii este mai mare decît al profesorului. locatari. Un vînt nelumesc spulberă întreaga El va fi tot mai preocupat de împăcarea cu țară. Printr-un gest de impetuos sacrificiu, de propriul sfîrșit. Iacob Grima, dezamăgit și acceptare a purificării absolute, prozatorul își derutat la un moment dat, trăind, după cum hărăzește propria poveste neantului izbăvitor, constată Mihail Cristea, o „diminuare de astfel încît, în final „totul fu zdrobit, năruit, sine”, va prinde „gustul povestirii” (cînd, zice, mistuit, spulberat, până când din lumea a pierdut gustul vieții), descoperă, cu ajutorul aceasta impură, reală sau ficțională, nu mai rațiunii, rostul credinței și așezarea lumii în rămăsese decât pulbere, și frânturi de planul unui Creator, care „urmărește atent propoziții, și praf de cuvinte”. opera sa și se îngrijește de ea”, incluzîndu-l Gabriel Chifu, în Ploaia de trei sute de atît de semnificativ pe Iisus în planul său. zile, ne oferă una dintre cele mai consistente și Iacob Grima pare a deveni la un moment dat extraordinare parabole a lumii în care trăim un altul, derutat de lumea în care trăiește, dar dată de literatura noastră actuală. Romanul – el nu-și pierde temelia, piatra pe care și-a puternic – se individualizează prin mesaj, prin edificat ființa, găsește tăria să se transforme și arhitectură, prin personaje foarte bine contu- să se limpezească, restaurîndu-și existența rate și reprezentative pentru lumea de azi, prin rememorare, prin apelul la cuvînt, la promovarea unor idei puternice, prin aducerea logos. Înconjurat de apropiați, își duce acum într-un tot a unor situații paradoxale, discursul existența în casa viselor sale, la malul mării, urmînd o constantă unitate de viziune. Deși un loc „parcă neatins de lucrarea timpului”, identifică niște tipologii, personajele sînt într-un peisaj „desăvârșit” (edenic?), unde se complexe, conturate printr-o bună cunoaștere simte pătruns, „printr-o favoare nemeritată, a psihologiilor și comportamentelor. Ștefan într-o durată veșnică, neomenească”. Totul Orban, Mihail Cristea, dar și, să zicem, episo- aici e „încremenit sau poate etern”. El, aici, dicul Gigi Spaniolul au pregnanță și firesc. privind în zare, descoperă o altă imagine a Iacob Grima se constituie în unul dintre cele apei, adică: „cerul și întinderea nesfârșită de mai interesante și puternice personaje ale apă, liniștită sau fremătătoare, pe care lumina, romanului nostru actual. Parcurgerea roma- în creșterea și descreșterea ei, le colorează nului – încercînd să deschid semnificațiile lui diferit”. Apa, în această viziune, nu mai e cu cîteva, neînsemnate, cheițe de lectură – istovitoare, iar universul nu mai este cel plat, m-a antrenat într-o seducătoare aventură de din lumea vînătorilor de notorietate, ci are lectură. E un semn că proza de azi are dimensiuni și culoare. vitalitate, că poate da opere remarcabile. Iacob Grima nu este doar un „ales” Ploaia de trei sute de zile este un reper, a menit să scrie o Cosmogonie (și la care Ștefan cărui emergență va spori. Nu credem că Orban află că lucra constant), ci și alesul greșim dacă îl numim și un roman al drumului menit să exprime semnul salvării. Visul său, spre izbăvire. Nu dă soluții, nici nu trebuie, care înaintează pe o cale prefigurată de rați- dar te acaparează și te pune pe gînduri.

60 ♦ Mişcarea literară

Vânt metafizic din Nord

Andrei MOLDOVAN

Poet singuratic, în sensul că nu aparține spunem „kulturnik”. La fel, succintele jude- vreunui grup, George Vulturescu a avut parte căți asupra volumului vizează mai întâi opera de aprecieri ale poemelor sale dintre cele mai sa poetică în ansamblul său („livrescul său e diferite. Dacă în prefața volumului Grota și prolix și bombastic, literele (Editura Eikon, 2013), Irina Petraș îl monocord într-o vede ca făuritor al unei lumi imaginare simbolistică rulată interioare („Lumea sa e una care se înalță până la vulgari- înăuntru... (...) Poetul nu înfățișează stări și zare.”). Criticul știe, peisaje, ci le imaginează...), Nichita Danilov fără îndoială, să își remarcă abundența unei simbolistici, de natu- construiască un dis- ră să sugereze o profundă viziune apoca- curs credibil, chiar liptică: „Coborând din Nord, poetul George dacă propune o Vulturescu înnoadă și deznoadă semnele și singură perspectivă, însemnele apocalipsei din noi, știind că bine conturată încă «nimeni nu poate vedea ceea ce ar fi vrut», de la început, chiar căci Dumnezeu ascunde sub pietre, dar și sub dacă uzează de litere, frumusețea și concretețea lumii în care cunoscuta tehnică a trăim.” (România literară, nr. 18, 2014) decupajului. Nu în- În ce mă privește, cu referire la volumul cape îndoială că Aur și iederă (Editura Paralela 45, 2011), orice discurs critic este în bună măsură supus afirmam: „Pentru George Vulturescu, drumul decupajului, dar perspectivele diferite asupra realității spre irealitate, spre valori durabile, operei nu ar trebui eliminate necondiționat. estetice trece printr-un câmp de acută alienare Cred că un astfel de demers este, totuși, poetică, pentru a nu-i spune de astă dată nedrept. erezie. Deschiderea narativă ieșită dintr-un Dincolo de o seamă de scăderi ale timp arhaic al spunerii se convertește în poem, volumului, căci există și din acestea (ispita valorile regionale, determinate geografic, improvizației, abuzul de toponime, autohtoni- devin mit.” (Zilele de rezervă ale poetului, în zarea în exces a unor valori culturale, mitizare A. M., Consemnări critice, Editura Cartea mai peste măsură a Românească, 2017, p. 170) unui spațiu geogra- Cartea de poezie Ultimul volum al lui George Vulturescu fic, nu totdeauna jus- (Sigiliul Nordului, Editura Școala Ardeleană, tificată poetic, căderea uneori într-un limbaj 2016) a avut parte, însă, de o primire mai spectacular care nu îl caracterizează, poate în puțin obișnuită prin asprime din partea dorința de a aparține unei false modernități), criticului Daniel Cristea-Enache în România George Vulturescu este un poet autentic. literară (nr. 44, 2016). Judecățile comenta- El revine obsedant cu preocuparea pen- riului trec de coperțile volumului și îl vizează tru poem ca naștere și ființare, ca sens, în pe autor, redus la un „om de bine” și „cu me- vecinătatea unor îndoieli abisale: „Pâlpâie rite însemnate în activitatea de culturalizare”. fiecare literă. Îmi arde degetele./ Trupul tău, Așadar, un onest activist cultural, ca să nu mamă Irina,/ trupul tău, tată Gheorghe,/ o

Mişcarea literară ♦ 61 clipă se ridică din cenușa memoriei,/ cum dar nu ca mână care se întinde, ci în chip de ridicați voi semințele din cada cu grâu,/ complexă creație poematică. Este, în primul vânturându-le.// Vânturător de cenușă sunt/ rând, locul unde lumea se dematerializează Vânturător de litere/ Cum degetele toboșarului (Felinarul lângă care te așteaptă un înger), și întâlnesc doar o clipă/ tumultul sunetelor de se încheagă un alt univers al altor valori. pe pielea de tobă.” (Magul cu nuiaua de alun) Poezia și poetul dobândesc o neliniște nouă Livrescul, în acest sens, joacă și el un rol de care se plimbă între Anticrist (ca formă seamă. Așa ar fi repovestirea scenei cu Marele poetică) și înger. Este mai întâi de toate o Inchizitor din romanul Frații Karamazov de dramă a cunoașterii de sine, care se amplifică F. M. Dostoievski. Este vorba de o repoves- prin dialogul ființei cu o seamă de repere tire, adică de o redare a întâmplării și dialo- culturale, spirituale, ceea ce duce până la gului cu ochiul privilegiat al poetului, ceea ce, urmă, dacă nu la o mutare a valorilor, măcar în final, duce la o mutare a perspectivelor: „– la o tentativă în acest sens. Trebuie să medităm, o Barzilor,/ dacă un poet Blagian, dar și în spiritul lui Ioan poate ieși teafăr/ din contextul unui poem/ Alexandru (până la un punct), George Vultu- doar spălându-se pe mâini...” (Adaos la rescu simte nevoia sacralizării satului într-o poemul lui Ivan Feodorovici Karamazov). În viziune de monografie lirică: „La fel era ce măsură este o revelație pornind de la nive- vârtejul horei din sat:/ simt și acum mâinile lul hipotextului? Albert Camus ar fi spus: „Ça celorlalți dansatori/ cum mă ferecau ca într-un manque du sang!”, prin vocea personajului cerc/ care ne ridica într-o trombă de flăcări/ de său, Caligula. pe podele,/ din clipă,/ din ochii celor de pe Se poate vorbi și de inițierea, cu margini.// Acum știu că golul acela/ din tendință de permanentizare a unui dialog mijlocul roții dansului/ e la fel precum ochiul („divan”) al poetului cu poezia, formă de de apă al fântânii,/ el îmi redă chipul lor/ dedublare a ființei lirice („Poți tu să-mi aduci pentru întreaga viață.” (Ochiul fântânii) Se un cal, versule?”), în căutarea unui spațiu pur, naște astfel un cult al spiritualizării unui ținut de trebuință oricărui poet. Dacă pentru George geografic determinat, ce-i drept, pe alocuri cu Vulturescu un astfel de spațiu este Nordul, exagerări greu de motivat, cu tendința de a poate că nu este tocmai întâmplător, dincolo propune un nou Parnas (Introduceri la o de o atracție barbiană. Chiar dacă se înteme- Academie a Câmpiei din Nord-Vest). Până la iază pe o determinare geografică autohtonă, urmă cred că este și o dovadă de mare Nordul său devine absolut, de neatins, o generozitate a poetului în fața unor întrebări speranță doar pentru inițiați (Abația Nor- existențiale, în fața abisului, a creației dului). Un asemenea reper se poate transforma amenințate de efemer, a temerii că poetul se uneori într-o puritate abandonată, din pricina naște pe hârtie, din haosul literelor: „La conturării unei lumi ca iluzie, de atingere a lui început sau la sfârșit e mai potrivit/ să-ți printr-o eternizare a ființei, care este totuna cu întrebi poemul:/ «Pe cine slujești: pe cel care moartea. scrie/ sau pe cel care vrea să te citească?»// La Teama de singurătate, de zădărnicie, îl început ești un ghem de litere pe hârtie – / împinge pe poet spre un gest de solidarizare, bine că n-ai intestine, poemule,/ bine că n-ai spre realizarea unei „terase” a poeților fund și trebuie să fii șters/ prin spitale:/ sătmăreni, cu cei vii și cu cei morți. Nu este cerneala ta nu poate da în cangrenă.” (Precum un act de provincializare literară, cum ușor ar peștii în mare) putea fi luat, ci un gest disperat în fața unei Există în poezia lui George Vulturescu imagini a neantului (Ultimul vers sau golul un neîntrerupt proces de mitizare și demitizare dintre arborii pădurii). Lumile se amestecă, într-o poetică de ambiguizare a spațiilor. Ceea freamătul ființei se amplifică, apocalipticul își ce este tradițional, autohton, manifestă mereu pierde orizontul purificator și lasă loc unei tendințe de a se plasa în sfera miticului, viziuni catastrofice, neoexpresioniste. Singura printr-o serie de simboluri care revin cu insis- salvare poetică vine de la prezența sacrului, tență, câtă vreme valori consacrate, în jurul

62 ♦ Mişcarea literară cărora s-a creat deja un mit, aduse în paginile înger păzitor, ci un veghetor al creației: „un volumului în mod frecvent prin inserțiuni daimon care nu întâlnește un terci de poem/ livrești, își pierd aureola (ex. românizarea moare în noaptea aceea:/ a stat îngropat, unui nume al unui cunoscut poet francez), precum bacteriile ciumelor,/ ani și ani – / îl prin aceeași modalitate a autohtonizării și ademenesc litere sterpe/ pe lângă care moc- trăiesc o experiență lirică diferită: „Fie că ești nesc cenuși de molimi.” (Pentru un poem e într-o cafenea/ sau în cripta craniului/ lângă nevoie de trei Daimoni) Altfel, se naște un pahar nu există justiție:/ «Nu ești unde primejdia ca poemele să devină victime pe trebuie. Viața este în altă parte»,/ ai citit în drumul spre nucleul cel pur. cărțile lui Margareta Duras/ sau ai aflat sigur În ciuda faptului că volumul stă sub că/ ești singurul care te vezi/ și-ți întinzi mâna umbrela unui titlu care inspiră o mare stabi- spășit (la marginea paginii,/ la marginea litate, poate și puțin provocator, nu statornicia mlaștinii)/ pentru o nouă căsătorie cu melan- sugerată de o stampilă domină conținutul, ci colia:/ inelele ți le pune pe degete Lacan/ ca neliniștea, incertitudinea, teama de neant, niște «lanțuri de identificare».// Nu ești unde efemeritatea creației. Totul stă mai degrabă trebuie în orașul acesta/ în care nu s-a născut sub semnul vântului metafizic, capabil ori- niciun poet...” (Mierea Versului Bătrân). când să adune sau să spulbere cele mai dura- Permanentă este numai neliniștea poetului bile dăinuiri: „Am auzit doar vântul curgând într-un dialog cu tot ceea ce îl înconjoară sau dintr-un corn/ de vânătoare:/ cine ar putea cu ceea ce bănuiește că l-ar înconjura, într-o retrage literele de pe pagini?/ Desăvârșit a fost teamă mai mult sau mai puțin manifestată față peștele desenat de Iisus pe nisip:/ poate fi el de o schimbare a lumii, a valorilor, dincolo de chemat înapoi în stihiile apelor?/ Poate fi ființa poetică (Dumnezeu nu-i greu de dus desăvârșită trestia fără de vânt?/ De pe raftul într-un coș de nuiele). bibliotecii, din cornul de vânătoare/ continuă Punctele sale de sprijin sunt simbolurile, să curgă vânt,/ curge buimac prin fiecare literă nu totdeauna revelatoare, dar mereu ispititoare cu care descriu/ cornul de vânătoare./ Toți spre o lume bănuită. Așa se permanentizează care ați fost vreodată în vânt/ l-ați putea auzi Roow, orbul, ființa care vede înăuntru, în cum îmi răvășește camera...” (Vânt, cu adâncimi, în abisuri, marcată totodată de taina Novalis). Pentru poet, vântul poate să înalțe, celui care este altfel: „Îl mai temperez pe Row să zidească, dar este și acela care poate să trimițându-l/ să fotografieze cu arcadele sale dărâme, să aducă oricând nimicul, în stare să goale/ coșmarele pietrelor. Îi place să transforme în pulbere până și un sigiliu. Aici, însoțească/ lupii prin văgăuni și stihii – / vede cred eu, este drama lui George Vulturescu, iar cu ochii lor mâțișorii crengilor/ și crede că ea este una poetică, iar prin aceasta, un lucru Dumnezeu îl însoțește din ele.// Cu un orb e salvator până la urmă. mult de lucru:/ trebuie să-i suporți ordaliile Revenind la comentariul criticului Da- nămolurilor/ din mlaștini, să-l lași în fântâni/ niel Cristea Enache din finalul cronicii deja să privească stelele.” (Fiul nelegitim al lui pomenite, amintim remarca: „Ne-am putea Homer) Pietrele și Nordul sunt și ele de gândi la o adaptare a legământului tăcerii la neatins, destinate unei sisifice inițieri spre condițiile poeziei inflaționare din poezia absolut, supusă în mod fatal incertitudinii. română de azi. Cine scrie găunos versuri să se Poetul imaginează taina ascunsă a lumii lege să nu mai publice pe o perioadă deter- ca fiind Versul cel Mare, dar căutarea lui este minată.” Criticul are mare dreptate, cu toate între cadavru și profetic (Infracțiuni la ideea că autorii care ar trebui să aibă urechi pentru de poem). Poate că tocmai de aceea, daimonul asta nu vor avea. Nu lui George Vulturescu, din poemele lui George Vulturescu nu este un însă, ar fi cazul să i se adreseze aceste însoțitor, un protector al ființei, un arhaic adevăruri.

Mişcarea literară ♦ 63

Poezia – un tărâm aparte

Iacob NAROȘ

În ansamblul poeziei românești contem- freamătul intern și sentimentul trecerii, cu porane, Ion Horea se prezintă cu un anume încercarea de a ghici clipa sfârșitului. Părerea specific, având la bază o cultură clasică din poetului de-a lungul anilor este că prea multă Hesiod și Vergiliu, el se axează pe firul luciditate nu face bine versurilor, iar direcțiile poeziei ardelene pornit de la Emil Giurgiucă, poeziei lui sunt prefigurate în versurile: ca un tradiționalist întârziat, bucolic, dar pe „Mă-ndepărtez de poezia străveche./ Ademe- parcurs devenit neotradiționalist, pe alocuri, nitoare, de până acum./ Vreau să calc desculț clasicist, uneori, ba pe bruși, pe cotoare.” chiar cu tendințe Volumul de față este structurat pe două moderne: bacovian, părți mari: Vitraliu, cu 39 de poeme, și Jurnal manierist, sentimen- (21 de poeme). De remarcat că toate poeziile talist, simbolist – primei părți n-au titlu, într-un mod aparte, ele prozaic rural, oniric, sunt marcate cu trei de X, pentru o mai bună suprarealist, șaize- orientare, la cuprins, apar cu titlul luat din cist. A debutat în primul vers, o sintagmă, nu mai puțin de 2-3 Almanahul literar cuvinte, maxim 5-6. Să vedem câteva dintre din Cluj, nr. 1, dec. direcțiile tematice ale acestor poeme așezate 1949, cu Balada cuminți, fiecare pe câte-o pagină și cu un însămânțării grâului număr de versuri variabil de 10, la primele de toamnă. Din cinci, două alcătuite din trei strofe de câte 1956, de la primul patru versuri și încă unul liber. Când ai crede volum de Poezii, s-a ajuns la cel de-al 35-lea. că autorul și-a găsit cadența potrivită, apare În atenție avem volumul intitulat, Vitraliu, un poem pe două pagini de 6 strofe, fiecare de apărut la Editura Ardealul, Târgu-Mureș, câte patru versuri. Vine rândul celor cu 12 2016; peste tot, satul e centrul lumii acestuia versuri, 11, 17 și iar 10. Versul este alb, se cu toate amănuntele lui; spre el, poetul se- strecoară strategic câte două versuri ce rimea- ntoarce cu drag de oriunde ar fi plecat. Ion ză, ba împerecheat, ba încrucișat. Așadar, Ion Horea s-a născut în comuna Petea de Câmpie, Horea ne încântă cu aceste versificații atât de satul Vaidei, Mureș, diferite, dacă urmărim cu atenție, vom vedea În oglinda lecturii a studiat la Târgu- că poemul ideal este cel de 10-12 versuri. Mureș, Aiud, Turda, Semnificația titlului plachetei apare Cluj, București. A fost redactor la revistele chiar din primul poem: La zi de-ntâi! („La zi Viața Românească (1952-1964) și România de-ntâi, te-nvienezi în muzici/ Cu Straus și cu literară (1964-1990), secretar al USR (1964- marșul lui Radetzki/ Din cât ar fi să fii, doar 1968). Poezia lui excelează prin câteva teme un preludiu/ Sub înstelări și răstigniri constante: estetizarea ruralismului, întoarcerea florale.”), se adaugă și vitraliile preluate din acasă, cultivarea unei anume peisagistici pe Palatul Culturii Târgu-Mureș, câte trei pe linia lui Alecsandri, Ion Pillat și Fundoianu, prima copertă și pe a patra. Lumea satului ce vremea copilăriei, oameni și locuri, satul, dispare este prezentă: „Era pe-atunci satul cu timpul, imperceptibilul clipei, inefabilul, oameni și tumult.” (p. 15), precum și o revoltă

64 ♦ Mişcarea literară împotriva morții. Când nu mai ai de spus cum se prezintă poemele cu titlu, se pare că nimic, atunci vine moartea, de aceea, poetul ele alcătuiesc miezul forte al cărții: mai are de scris o carte: („– Nu pot să mor, Palimpsest – cultivă tema copilăriei, mai am de scris o carte!”) (p. 18). Dar viața amintirea casei părintești cu ograda „ca un este prezentă ca un joc, ea e plină de căutări, compendiu al gândului”, unde copilul singur e lacrimi și durere, datoria poetică e de a scrie cuprins de „spaima depărtării.” „până îți vine rândul”. Termeni regionali ca: Așa-ncepu – cuprinde crâmpeie ale împlântate, țărână, mormânturi, glajă, troacă, propriei existențe: fratele Mihai, viața de elev, hâituri, botei, fâșcă, vinderei, chicui, buntu- șatra de țigani, primele lecturi din Ion Barbu, zuiri, conie, găzdăcie, poiată, sucală, ojină, Arghezi sau Rebreanu. Finalul poemului ciurdă, omături, rât, podvadă, șperlă se împle- ridică aceleași întrebări și incertitudini asupra tesc armonios cu neologismele ce devin existenței: „Nu bănuiesc nici Astăzi care-mi poetice: virus, ridicol, postum, voluptate, va fi sfârșitul!”. pompe funebre, Big Bang. Locuri exotice sunt Gândul – amintește despre anii de inserate în poeme: castanii din Tuilleries, școală, despre credință, despre tradiții din Colentina, Obor, București, Grozăvești, Lacul viața satului: „Și te petreci în toate, cuminte și Tei, dar și cele natale: Continit, Calea Morii, de-a rândul. / Uitând că-n tine doare, rămas pe Pârloage, Pojorâta, Cipeu. Evocări ale unor cruce, gândul”. personalități: Emil Botta, Emil Giurgiucă, Pragul – este văzut ca martor al celor Vlasiu, Mallarmé, Valery, Heliade, Simonov, petrecute în casa copilăriei și dunga de sus ca sunt prezențe constante în poemele acestui avertisment: „Ai grijă doar la dunga de sus, să volum alături de inovații stilistice de efect: n-o atingi/ E grinda lui, oprire și loc de „te-nvienezi”, „hamletizând”, „arghezian”. învățătură”. Continuitatea și trecerea lumii apar în Carul – surprinde rememorarea carului versurile: „Cine-ar fi spus că toate vor trece cu boi, acum relicvă părăsită în iarbă, așa curând?// Azi unul, mâine altul, și lumea nostalgia după acele vremi: „Și vin din urmă lor pieri.” (p. 22); Poeme închinate nucului (p. gânduri ce nici nu pot să moară/ De cum 30), păianjenului (p. 20), războiului de țesut și mergeam la târguri, la Mureș, ori la moară/ Și mamei (p. 30), nimicniciei omului (p. 40), stau pe saci, ori, seara, în carul cu lucernă,/ și morții (p. 43), muncilor câmpului, ziua de tata să-mi arate puzderia eternă”. coasă (p. 41), ce e timpul? (p. 37), viața și Cărările – se descrie drumul spre me- călătoriile omului (p. 46): „Ce rămâne după leagurile natale la care și-ar dori să se întoarcă noi, ce-am vrut să fiu? Rămâne duhul ce se mereu: „Cărarea către casă, cu cel ce se aprinde și se stinge.” întoarce,/ Risipitor, ce pare că-n veci nu se Cele 21 de poeme din partea a doua a mai gată…/ Cărări prin nicăirea, cărări în volumului, intitulată Jurnal, au o altă înfăți- niciodată!”. șare, primele șase au titlu, ele sunt ample, Destin – artă poetică: „Cotidian mă dă- fiecare pe o pagină și un sfert, de regulă, de la rui pe-ntregul ori pe sfertul,/ Și par normal în 26 la 28 de versuri. Următoarele 15 poeme se toate și chiar un om de treabă/ De care câte-un prezintă asemănător celor din prima parte a prieten din când în când întreabă”. Dorințe cărții, adică fără titlu, marcate cu trei de X, iar simple, omenești, la care se adaugă doar timp la cuprins apar cu titlu alcătuit din 2-3 pentru desăvârșirea operei: „Cu-ai mei, cu toți cuvinte, primele din versul întâi. Structura ai casei, de-aici și de departe,/ Sunt cel ce se acestora este la fel de diferită, de la două pricepe în toate și se-mparte,/ Mai drămu- strofe de câte patru versuri, cu rimă iește-mi timpul, să-mi dau cât pot și mie,/ încrucișată la doar două versuri din strofă. Adeverindu-mi gândul pe-o foaie de hârtie,/ Înclinăm să credem că poetul, după tot felul Întors din amintire, adus în amintire/ Nădăjdu- de variante, este convins că acestea ar fi ideale ind că toate le scriu spre a se citire!”. Despre pentru ceea ce are de ne mărturisit. Să vedem felul cum scrie ne lămurim în finalul poe- mului: „Dintr-o dorință numai ori poate la

Mişcarea literară ♦ 65 întâmplare,/ Oricum, în versuri drepte și vorba Și scriu, și șterg, mai mult deprins cu ștersul,/ foarte clare/ Din cât mai pot în scrisul mărunt Și-ncet, încet, se limpezește versul.” Și, în să mai exprime/ Sonore, – aceste ritmuri, – sfârșit, o meditație poetică asupra trecerii aceste rime”. timpului, a ființei poetice: „Oricum, în fața Alte aspecte tematice surprinse în colii nu sunt eu./Cel ce așază-n locul meu poeziile fără titlu din finalul părții a doua a cuvântul/ E unul bănuit la mine-n sânge/ Pul- volumului: imagini ale cărărilor și drumurilor sând, pulsând de la un țărm la altul/ Ascunse de hotar „prin păduri de porumb” încă vii în gânduri noduroase, stranii,/ Pe când, în zbor amintire; o interesantă asemuire dintre plop și trec peste mine anii…”. Poetul se miră de el poet: „Să semeni tu cu el, ori el cu tine?/ Îl însuși: Cum a ajuns copilul dintre dealuri/ Să vezi și parcă te-ai uita-n oglindă”; nostalgia stea-ntre cărți, la rând cu înțelepții?”. trecerii timpului și regretul după locurile Aprecieri distincte despre poezia lui Ion natale: „Eheu, cum se petrec în fugă anii/ și Horea vin din partea lui: Al. Cistelecan prin câte rosturi citadine/ tot mai departe-s („ardelean definitiv”), Irina Petraș („poet al dealurile mele,/ și oricât aș vrea să le întorc locuirii definitive”), Aurel Martin, Eugen din ceață/ Cuvântul să le-ncapă nu-i în stare.” Simion, Al. Philippide, I. Negoițescu („maes- Un autoportret marcat de trecerea timpului: tru al peisajului local”), Nicolae Manolescu, „Mă uit la mine ca la un străin/ De-ai cărui Petru Poantă, Al. Piru, G. Dimiseanu, Cornel ochi căutători, tot alții,/ Aș vrea să pot, și nu Ungureanu, Valeriu Cristea („satul este ade- mă pot desprinde./ să fie doar umbra lui prin vărata lui Romă”), Ion Pop (ce-l situează pe timp urmărindu-l?/ Din când în când mă linia neo-tradiționalistă alături de Ion Pillat și înfioară gândul!”. Mărturisirea credinței – B. Fundoianu). Poezia acestuia nu face altce- poetul se întreabă retoric în ce să creadă, „În va decât să ne bucure, să ne lumineze prin întuneric, în lumină, în drum, în trecere, în viziunea modernă în ton cu lirismul românesc faptă… în tot ce după toate va să vină/ În tot asupra peisajului specific ardelean, nu numai ce-i dat și-n ce-o să rămână.” Asistăm la o cadrul fizic rural, ci și starea existențială definire a menirii poetice: „Așa-mi petrec în poetică, axată cu prioritate pe estetizarea fața colii albe,/ Crezând că-i aflu negurii ruralismului. conturul./ În față, plopul. Mai departe, norii/

Die Wacht am Rhein

66 ♦ Mişcarea literară

Metamorfoze temporale ale poeziei

Victor Constantin MĂRUȚOIU

Poezia este precum o arcă a timpului, ce lucrurile lipsite de viață. Și noi,/ m-a consolat îngemănează semnele ideilor, cuvintelor, ce Eva, vom fi cândva astfel de/ lucruri, când nu metamorfozează ființe și spații. Prin ea se vom mai fi. ce știe ea de/ amăgitoarele măriri plămădește viu Cuvântul. Este liantul între și decăderi. de clipa cea/ grabnică. de umbra efemeride clipe ale trăirii umane și ancestrale omului bătrân care plânge/ anii cenușii. viețuiri atemporale, mitice, unice. Și totul așadar, îmi dă ea de înțeles, poți fi/ religios poartă încifrarea Divinului. Această atingere a până la sfârșit.” (VII. Înviere, p. 72). sacrului îi conferă trăire, sacralitate și har. Iar Haricul este cel care pășește pe această cale este un cel care oferă Chip vizionar. Juan Ramon Jimenez considera că Creației: „fi-vor al- „Poetul nu este un filosof, ci un clarvăzător.” bine cu fețe de El este pescarul de timp, semne, cuvinte. În oameni sihaștri” (IV. această linie se situează și Poetul Paul Aretzu, cu aripi de muscă și care, prin volumul său Muntele Viu, deschide cu trup de elefant, p. orizontul pășirii în trăirea poeziei, ca fiind o 40). El conferă cor- pâine euharistică. Comunicarea poezie-poet poralizare ideii, chip este armonizarea harică a pâinii de sus cu și formă, metamor- potirul de celebrare sacră: „să fiu potir al foze ale trăirii reli- Paștelui” (VI. istorii neinventate, p. 66). gioase, fiind cel care Volumul Muntele Viu a cunoscut lumina conturează realita- tiparului la Editura Pleiade, Satu Mare, 2016. tea, ca mod de pre- El poartă semnul citatului testamentar paulin: zentare a misticului „Tu ce semeni nu dă viață, dacă nu va fi în lumea creată. murit. Și ceea ce semeni nu este trupul ce va Poetul Paul Aretzu își clădește versurile să fie, ci grăunte gol, poate de grâu, sau de ca pe etapele unei călătorii. Aceasta este altceva din celelalte; Iar Dumnezeu îi dă un unică, are un singur sens și poartă atingerea trup, precum a voit, și fiecărei semințe un trup pustniciei: „cu frică și cu bucurie urc pe al său.” (I Corinteni 15, 36-38), având un corabia oprită la/ marginea pustiei. din timp cuvânt înainte de Gheorghe Grigurcu. pregătită pentru o/ singură călătorie” (I. proba Volumul este sistematizat în opt poeme- plecării, venirii, p. 11). Acest sens al plecării părți, dar se conturează ca fiind opt poeme- – venirii se situează în ambivalența legăturii stări, opt poeme-trepte. Având un parcurs temporal – atemporal, lume creată – lume religios, cu trăiri mistagogice, se poate face increată, trăire a momentului – veșnicie. analogia între cele opt poeme-capitole și cele Timpul devine, în poemele lui Paul opt glasuri, ca mijloc de accedere spre sfera Aretzu pas al lui Dumnezeu. Acesta apare, Transcendentului, spre numinosul deplin, spre purtând descrierea slavei Sale, care pentru om starea paradisiacă a primus movens, a Paradi- trezește un sentiment de înfricoșare. Și totuși, sului. El, Poetul, este în căutarea refacerii această stare se transformă în manifestare de stării de har dintru începuturi. El devine un iubire: „iar apele creșteau fără de veste. și/ alterego al miticului Adam: „am plâns, azi, Dumnezeu cel înfricoșător care ne iubește s-a/

Mişcarea literară ♦ 67 transformat în ramură de măslin.” (II. anotimp fozelor trecutului, prezentului și viitorului în fără de timp, p. 27). via apă a Poeziei. Toate acestea sintetizează Se reclădește orașul ceresc, acel Ierusa- ideea călătoriei, punând-o sub semnul priete- lim post apocaliptic, orașul Fericitului Augus- niei, ca în metaforica pelegrinară a celor trei tin și al Apostolului Ioan, acel „Civitatae magi, tradiția apocrifă numind și un al Dei”, prin semnul călătoriei: „corabia ca un patrulea mag, cel al albinelor. mic oraș cu sfinți.” (III. un fel de autobuz Dacă se lecturează atent volumul, se intelectual, p. 31). Acest loc mirific este trezit poate observa recurența la terminologia api- ca alveolar ținut într-un timp fără de ceas și culturii, la numirea albinelor, care poartă chi- care poartă oglindirea sihastră din lume. Toată puri de sihaștri, ca forme de manifestare ale această imagine este reflectată de forma dialogului, precum în trecut din foc a vorbit trecerii, între și dintre cele două lumi: cea a Dumnezeu cu Moise, așa acum poetului i se degradării și pustiirii (cea umană) și cea a transmite prin albine sensul mistic al călă- inefabilului (cea divină), de ideea de moarte: toriei. „vorbeau despre un/ interior detestabil. despre Întregul volum poartă semnul călătoriei amarul gust al morții/ amestecat cu dulcele dinspre și înspre, ca țintă putând fi întrezărită, freamăt al laptelui” (V. cel ce nu sunt – la marginea orizontului, Cetatea Eternă, memoriei fratelui meu, p. 54). paradisiacă, a miticului Eden. Volumul Muntele viu de Paul Aretzu se Poezia lui Paul Aretzu are atingerea încheie cu ciclul VIII. poeme din zona inimii, aripii de înger, ca eternă glăsuire a rostirii lui care cuprinde: garden party la palatul elisa- Dumnezeu, ca metamorfoze umane ale viețu- beta, dedicată lui Marian Drăghici, un poem irii paradisiace. Ea poartă pe lector în lumea nenumit, dedicat lui Mircea Bârsilă și rețetă harică a numinosului, între trăirea umană și pentru alegerea poemului preferat, dedicat lui cea sihastră, în pașii pe calea veșnicei Ioan Moldovan. Sunt trei stanțe, ca trei reme- reîntoarceri acasă. morări ale trecerii temporale, ale metamor-

Follow me, or get out of my way

68 ♦ Mişcarea literară

Gânduri despre Reconcilierea unui poet

Claudia FELDRIHAN

Scriitorul arădean Gheorghe Mocuța ne Nu întâmplător, textul cu titlu omonim oferă, într-o lume în care negura conflictelor volumului continuă cu secvența în care „o și contradicțiilor de tot felul mistuie ființa familie de corturari” se instalează „la picioa- umană, o invitație la reconciliere... A cui?... rele pașoptiștilor din Cu cine?... Nu putem afla decât citindu-i piață/ și-și face de volumul Salutări din Piața Reconcilierii, lucru sub marele arc apărut în 2016, la Editura Mirador. Să fie oare de triumf”. Jocul de o coincidență faptul că Parcul Reconcilierii cuvinte cărturari/ din orașul de baștină al poetului devine o piață cortorari, din care în care reconcilierea guvernează artele, poe- Gh. Mocuța creează zia, însăși viața în forma ei serioasă și ușor „corturari” poate fi ironică totodată? Poate că reconcilierea devine o decantare seman- o cheie de descifrare a întregului volum de tică între cultura versuri, dacă ne raportăm la poemul cu același adevărată și cea a titlu, în care ne declară: „poetul ăla ramolit kitsch-ului care a [...] zice/ că până și cuvintele pot fi sufocate/ invadat Piața Ara- cu dragostea noastră./ dar el nu./ cine-l atinge dului și s-a interpus se preface în vers” (salutări din Piața între valori procla- Reconcilierii, p. 9). mându-și triumful, de unde soluția de a Împăcat cu viața, de fapt poetul se transmite „o duzină de ilustrate” unde să fie autodefinește, își gestionează plenar propria scris „negru pe alb” – ca semn al certitudinii, sa reconciliere, într-un moment în care „uite „salutări din Piața Reconcilierii”. pe el lumea l-a uitat”, dar asta nu îl împiedică E foarte importantă reconcilierea dintre „să le amintească prietenilor/ că în calendar e propria imagine a poetului și maniera în care sfântul/ și mare mucenic Greier/ iar el e tot un societate uneori îl percepe; e o coborâre de pe om viu și nevătămat.” piedestalul gloriei și o autodefinire care la Specific liricii postmoderne, poetul prima vedere conduce spre minimalizare, dar coboară în stradă, e om, dar simultan, cu o este vorba despre o minimalizare ca ființă ușoară notă ironică, devine, sub emblema umană profană și o maximalizare la nivel greierului, un sfânt. Trubadur prin excelență, creator, o proclamare a calității, a superio- artist liber și consacrat creației, greierele, la rității ascunsă sub orice mască aparent un prim nivel de comprehensiune, transmite derizorie. Poetul se autocaracterizează „așa ideea de „trândăveală”, de dezinteres față de am ajuns un scârța-scârța/ care-și dezbracă nevoile primare ale vieții – hrană, adăpost. amintirile/ de pe hainele ponosite ale istoriei/ Complexitatea textuală a poemei arădene nu și le trimite în lume [...] cu muzicuța lui Bob se oprește însă aici, ci ne indică un next level Dylan/ cu chitara lui Lennon./ cu acordeonul al comprehensiunii, acela de artist deplin, lui Aznavour/ cu saxofonul lui Armstrong”, preocupat de nevoile culturale ale ființei – iar poezia sa reconciliază TOT, e sincretică, arta, în speță poezia, pentru care, prin trăsătură dovedită și prin aceste trimiteri, din autojertfă, Poetul se transformă în mucenic.

Mişcarea literară ♦ 69 primul text al volumului, la o varietate de târcoale/ unei situații ambigue pe care/ numai instrumente muzicale. literatura cu ițele ei încurcate ar mai putea-o/ Imaginea greierului devine astfel un descâlci/ ca să se împlinească versul PROFE- „logo” al poetului căruia îi dedică ironic, TULUI de Mișca”. postmodern, într-un text cu numeroase refe- În periplul literar oferit de-a lungul rințe livrești și schimbări de registru textual, o Apocalipsei poeților, în Poetului i s-a pus întreagă baladă, „balada unui greier mare”, pata, Yess și ultima filă, destinul creatorului adjectivul deschizând căi de percepție ce duc de cuvinte capătă tușe groase de antiteză între spre auto-ironie. Și aici, ideea asumării des- profilul poeților autohtoni și al celor dintr-o tinului, a reconcilierii personale transpare prin țară străină, în care ar fi fost și el „mișto”: „ce asumare – e singurul poet care își asumă des- poet aș fi fost într-o țară străină/ să mă pierd tinul de „greier” și geniu: „poetu', ăsta ne- printre oameni să mușc din țărână/ ce poet aș ghiob are un grăunte de geniu”, un destin într- fi fost ce mișto [...]/ ce poet aș fi fost/ ce o lume a derivei, în care își presimte propriul extaz/ ce desfrâu/ dacă-mi țineam melancolia- sfârșit „La Fontaine a murit la fel și Păunescu/ n frâu./ dar așa pe pământul promis dintre și nici eu nu mă simt prea bine”. Criș/ și Carpați/ voi rămâne cu voi osândiților Actualitatea, adaptarea ființei la vremuri frați/ [...] am rămas [...] nici corb pe arătură noi e surprinsă metaforic prin schimbarea nici porumbel flămând/ doar oarba ciocârlie și reperelor vieții sub semnul globalizării: elevii cântecul ei frânt” (ultima filă, p. 37). învață „latina cu căștile pe urechi/ rezolvă Și pentru că „fără puțină nebunie/ viața temele pe net/ și traduc liber înjurăturile/ și nu e viață/ și poezia nu e poezie.” (Yess, p. modul de întrebuințare al oxigenului [...] se 27), poate că poezia = viață, iar „melancolia adaptează la societatea de consum/ mai repede mocuțească” (Ibidem), transmisă descenden- decât celulele albe ale sângelui meu/ iradiate ților, e o mărturie vie a încadrării volumului de accidentul de la Cernobâl” (adio. la Cerno- într-o ars poetica postmodernă, în care proble- bâl, p. 23). Nota pamfletară atinge apogeul matica poeziei și a poeților e o reconciliere liric, însă în „întâlnire ratată”, unde în dialo- continuă a artistului cu el însuși, cu lumea și gul poet-critic se naște ca un clivaj/ o amâ- viața, o reconciliere în care comunici și te nare, „ne amânam mereu întâlnirea și dădeam comunici.

Letters of transit

70 ♦ Mişcarea literară

În căutarea tăcerii

Vasile VIDICAN

Volumul semnat de poetul băcăuan mercenar al destinului tău –/ cu sufletul gol de Victor Munteanu – Prizonierul tăcerii (Editu- cuvinte” (p. 9). ra Junimea, Iași, 2016) este format dintr-un Scufundarea în prizonieratul tăcerii se grupaj de poeme ce stau sub semnul elegia- transformă într-un scenariu imobil în care cului și al interogațiilor dramatice în același rolul fiecăruia este acela de a-și supraveghea timp. Insuficiența cuvintelor de a exprima și muțenia – a sa și a celorlalți. „Sună telefonul încapsula esențele periclitează în permanență în mijlocul mesei echilibrul fragil al relației inefabile dintre înconjurate/ de băr- cuvânt și obiect. Poezia transgresează capaci- bații orașului/ și tatea limitată a limbii de a exprima adevărul, niciunul din ei nu astfel că demersul poetic se revelă sub forma răspunde.// sună te- luptei de a evada tocmai din cuvânt. lefonul până-n tavan Volumul este constituit din două părți. și până la temelia Ambele vizează posibilitățile poeziei de a răbdării,/ fiecare stă depăși, de a traversa limite ce amenință să cu porția lui de destrame accesul la cunoaștere. Prima parte – tăcere pe scaun/ Oare până unde-am ajuns? debutează cu o așteptând să vadă punere în scenă de factură soresciană, anun- până când va suna/ țând, prin gravitatea interogațiilor, o submer- și cine va trebui să siune a sinelui în reverii menite să limpe- răspundă// (...) Brusc și ca mușcați de-același zească și să ordoneze lumea. Trecerea este cuvânt,/ toți l-au țintuit din priviri,/ încât motiv central al acestei părți și al volumului, acesta s-a așezat din nou pe scaunul lui.” (pp. în general. 54-55) Cuvântul devine aici echivalentul Străbătută de un fior al deziluziei, al existenței; lumea (viața, moartea etc.) se renunțării, poezia lui Victor Munteanu situează în același plan ontologic cu termenii exacerbează o acută lipsă de timp, unica folosiți pentru a o desemna. Cuvântul moarte salvare posibilă fiind întoarcerea la tăcere. este substituit cu un cireș plantat în poemul Temporalitatea este în permanență subminată Târziu. „În locul cuvântului «moarte» am de senzația că „este prea târziu”; întâlnim în plantat un cireș/ pentru a ține amărăciunea în permanență gări și halte ce nu mai există, cireșele sale.” (p. 48) De altfel, criza poetică trenuri ce nu ajung niciodată la timp, ia naștere din incapacitatea cuvântului de a „întoarceri ratate”, de plecări fără întoarcere. conține întregul, din lipsa de preaplin a limbii. Iar impresia aceasta apăsătoare de ireversi- Având ceva din fluxul poemelor baco- bilitate a temporalității inflamează melancolia viene pe alocuri, textele lui Victor Munteanu și revolta mocnită a poetului. Există în volum urmăresc derizoriul lumii, constatându-i de- o mânie latentă ce răbufnește la suprafață sub ficiența funciară de a căuta Adevărul: „Alb și forma unor țipete, singurele care pot reda târziu ți-e părul,/ așteptarea sapă canale interioritatea febrilă, dată fiind ofilirea cuvin- adânci;/ în academii a luat foc Adevărul,/ Tu – telor și amorțirea sensurilor lor.

Mişcarea literară ♦ 71 Cea de-a doua parte a volumului – înflorească.” (p. 84) Sau: „ziua ce în fiecare Ieșirea din cuvinte – debutează cu poemul clipă te minte –/ până-n rărunchi o duci și Introspecție. Aici, discursul poetic revelă fap- până-n prăsele.” (p. 85) tul că autenticitatea poezică este condiționată Pe alocuri, în poezia lui Victor Mun- de sustragerea sinelui din real și interiorizarea teanu se întrevăd valențe livrești. Uneori ele sa. „Voi face curat prin tot ce am fost/ și prin se ivesc subtil din câte un vers sau o strofă, ceea ce a rămas să mai fiu.// Mă voi dezbrăca alteori, ele constituie subiect de reverie poe- de haina prea strâmtă a realității/ și voi intra tică. „Am intrat în pielea unor eroi de roman/ liber în sinele meu” (p. 65). În același timp, și le-am trăit viețile în date extreme./ Făceam este formulată constatarea conform căreia naveta dintr-o lume în alta/ și nu mai știam poezia este „cumințenia” ce survine atunci când sunt eu,/ Papillon sau Mitea Karama- când cuvintele amuțesc, în accepțiune stănes- zov.” (p. 90) Cu toate acestea, livrescul este în ciană, într-o anumită măsură. permanență subordonat exprimării mesajului Tot sub semnul ireversibilității timpului poetic, profilării unei identități aparte. „Dar stă poezia Șoapte. Copilăria e văzută precum niciodată n-au reușit să mă prindă/ și să afle paradisul iremediabil pierdut, abandonul ei cu-adevărat cine sunt și ce vreau.” (p. 90) reprezentând în același timp destrămarea Prizonieratul tăcerii este rodul unei relației cu divinul: „Doamne, Doamne,/ tare febrilități creatoare ce se fundamentează pe fără de capăt e mâna pe care ne-o-ntinzi/ și interogarea tuturor aspectelor ce contribuie la noi tare n-o putem apuca!” (p. 68). formularea mesajului poetic. Iar acest demers În această parte a volumului, nostalgia are menirea de a purifica întregul proces crea- este accentuată de angoase și imagini ale tor, de a-i conferi veridicitate estetică, de a-l deprimării. „Dar tava s-a-nnegrit de zilele apropia, în cele din urmă, de acele tăceri care mele/ și nu era nimic din ceea ce-ar fi putut să mustesc de semnificații.

Interrogators

72 ♦ Mişcarea literară

Din ultimul rând al cinematografului nouăzecist

Dan-Silviu BOERESCU

Eugen Barz este, de bună seamă, ultimul post-post-modernist dar cu certe valențe debut semnificativ al generației mele literare. neoanacreontice. După cum nici poetul în sine Nici nu mai știu exact ce înseamnă această nu-l pot asimila tânărului prozator de altădată generație astăzi, la vreo trei decenii de la cu care stăteam la prelungi taifasuri întinse în configurarea ei. În anii de aur ai Cenaclului noapte după cenaclurile puse la cale de Universitas, debutau poeți de referință precum incredibilul animator cultural care era Ștefan Cristian Popescu, Ioan Es. Pop, Daniel Bănu- „Michi” Drăghici (din păcate, azi, de multă lescu, Lucian Vasilescu, Mihail Gălățanu, vreme dispărut dintre noi). Horia Gârbea, Ramona Fotiade, Andrei Cine și-ar fi închipuit vreodată că (Ștefan) Damian, Augustin Ioan, Saviana preotul de vocație se va metamorfoza într-un Stănescu sau Iustin Panța. Acum, mulți dintre „păgân” exuberant, celebrând eroticul în vers ei au deja rafturi întregi de cărți și întotdeauna liber, David închi- am crezut că o serie literară își cam încetează nându-se și, de fapt, activitatea când se întâmplă asta. Desigur, subjugând-o pe Bat- individualitățile marcante își urmează drumul șeba, supusă unui pe cont propriu, dar numele lor sunt atât de sofisticat ritual al puternic conturate încât generația/ seria/ pro- seducției, asemenea moția în sine rămâne ca un halou îndepărtat, unui blestem: „Pe din ce în ce mai neclar... umărul tău alb,/ Apariția târzielnică în volum a unui șarpele și-a revărsat talent cum este Eugen Barz are darul de a veninul,/ îmbrățișa- scoate din letargie noțiunea de paradigmă rea ta/ mi-a stârnit culturală căreia, contextual sau nu, acesta i se sălbăticia sângelui,/ subsumează, dând din nou de lucru criticilor sunt ca râul scăpat și istoricilor literari, siliți astfel să-și revizu- din matcă”? Numai iască (pre)judecățile de valoare și să mai că alter ego-ul poe- umble un pic la, în fond, din ce în ce mai tic nu este deloc nesemnificativele ierarhii, mutând din mers cu unul meditativ, reflexiv, ci unul animat de un ingeniozitate (de scamator?) numele din demon cinic și persuasiv: „dar cu un sărut/ ți- tabelul elementelor poetice. am desprins/ singura rochie albă/ care ți-a mai Pentru mine, unul, familiarizat atât cu rămas”. Aproape că involuntar îți vine să te Generația Nouăzecistă cât și cu traseul literar întrebi dacă nu cumva demonul senzual este al autorului, debutul în volum individual al lui covârșitor potențat de schimbarea de aer adusă Eugen Barz – cu Cinematograful singurătății de destin, care l-a mânat pe Eugen Barz de (Editura Neuma, Cluj-Napoca, 2016) – este sub umbra molcomă a sălciilor de pe malul cel puțin paradoxal. Tot ceea ce știam despre Borcei direct în corida sanguinolentă a scriitor și despre om suportă o serie de Madridului părelnic atins de adieri maure... corecții violente. Blândul păstor al sufletelor Eugen Barz a venit târziu în sala de din parohia Călărașilor de Bărăgan, unde spectacole nouăzecistă, din motive pe care acesta va fi fost protopop la sfârșitul secolului numai el le cunoaște. Când a apărut, cu cartea trecut, nu pare să aibă nicio legătură cu poetul în brațe, primele rânduri erau ocupate, nu ar

Mişcarea literară ♦ 73 mai fi avut loc nici pe strapontină. Răbdător, sala întreagă: „ochii tăi, cercuri/ de struguri s-a așezat pe un loc liber de pe ultimul rând, verzi,/ cu apă curată pe margini,/ se așază,/ surâzând înțelegător în barba de patriarh nemângâiați,/ pe caldarâmul străzilor/ fără convertit la cele mundane. Eugen Barz știe nume”. Să-nceapă fiesta, dincolo și dincoace perfect că, de acolo de sus, de pe ultimul rând de scena cea înșelătoare! Strana e în altă al cinematografului, poți cuprinde cu privirea parte...

The Phone Call 2

74 ♦ Mişcarea literară

Lumea largă de acasă sau Despre nevoia de a-l recupera pe Hans Bergel

Adrian LESENCIUC

Povestiri din lumea largă1 este un debutase deja cu nuvela istorică de mai mari pretext pentru a vorbi despre autorul ei, Hans dimensiuni Fürst und Lautenschläger (Prințul Bergel. Un pretext pentru că, în fond, cartea și bardul) în 1957 – cea pentru care a fost conține șapte povestiri atipice tematicii condamnat la 15 ani de muncă silnică pentru bergeliene, subliniind o latură puțin cunoscută „crimă de uneltire a personalității scriitorului. Hans Bergel este împotriva orânduirii un nume asociat rezistenței și supraviețuirii. socialiste” datorită Rezistenței îndârjite la înaintarea tăvălugului „bunăvoinței” lui roșu. Rezistenței fizice și psihice la provo- Eginald Schlattner cările unui destin departe de liniaritatea nor- de a răstălmăci pen- mei. Supraviețuirii în medii inumane. Supra- tru Securitate presu- viețuirii și atât. Scriitorul Hans Bergel, cel pusul înțeles ascuns mai mare fiu al familiei învățătorului Erich din pagini –, apu- Bergel și a Katharinei Treuetsch, a ajuns la 91 când să publice și de ani, fiind singurul rămas în viață dintre cei lucrările Die Straβe patru copii. Este singurul scriitor rămas în der Verwegenen viață care poate povesti despre vechea (1958) și Die Aben- Asociație a Scriitorilor din Țara Bârsei, teuer des Japss singurul din structura inițială a Filialei Brașov (1958), în R. F. Germană redebutează cu a USR, și, totodată, singurul din grupul celor Rumänien Porträt einer Nation (1969), urmat închiși în 1959, în urma așa-numitului proces de o serie de alte romane și eseuri, devenind al Lotului Scriitorilor Germani. Supravie- în foarte scurt timp o voce importantă a țuitor, deci singular. Singular printr-o operă literaturii germane. Singulară. Anii trec și monumentală, un supraviețuitor al sașilor Hans Bergel reușește să ofere o operă de 50 transilvăneni într-o literatură uriașă, cea de volume, romane al căror subiect, în germană. Din această situare, pe coordonatele majoritatea cazurilor, se leagă prin ancore rezistenței-supraviețuirii-singularității se naște invizibile de Transilvania natală, studii și literatura bergeliană. Cum s-a născut, de eseuri care nu au cum să ocolească subiectele altfel, și biografia sa. privitoare la pământul care l-a plămădit, dintre După cinci ani de detenție în urma care amintim: Die Sachsen in Siebenbürgen amintitului proces al scriitorilor germani (mai nach dreiβig Jahren Kommunismus (1972); fusese închis anterior de două ori, în 1947 Siebenbürgen (1980); Drei politische Reden pentru tentativa de a fugi din țară și în 1954 zur Lage der Deutschen in Siebenbürgen pentru agitație publică împotriva regimului), (1983) și Hermann Oberth. Der mythische Hans Bergel este eliberat și, ulterior, grație Traum vom Fliegen (1985), din păcate încă intervenției lui Günther Grass, regimul netraduse în română. În ultimul deceniu al comunist mai blând din 1968 îi permite să încrâncenatului secol care i s-a opus, Bergel emigreze în Republica Federală Germană. publică și versuri. Criticii și istoricii literari Opera lui Hans Bergel începe să se descarce români îl văd scriitor german (sau nu îl văd din propria viață. După ce în România deloc) și nu îl includ în marile dicționare ale

Mişcarea literară ♦ 75 literaturii române. În spațiul de expresie Iar această receptare nu este gratuită. Ea germană, în schimb, i se decernează Premiul se datorează cunoscutelor nouă, prin tradu- Fundației Goethe, la Basel (1972); Premiul cerile lui G. Guțu și Octavian Nicolae, romane Cultural al Sașilor Transilvăneni din Germa- Dans în lanțuri (Der Tanz in Ketten, publicat nia, la Dinkelsbühl (1988); Crucea de Merit a în R. F. G. în 1977, iar în România abia în Germaniei, la Bonn (1988); de două ori 1994, cu o reeditare în 2015), romanul de Premiul Mass-Media Bavaria, la München; referință pentru ororile temnițelor comuniste, Marele premiul literar Andreas Gryphius, la respectiv Când vin vulturii și Întoarcerea Bonn (1990) ș.a. Românii îl descoperă mai lupilor, primele două romane ale trilogiei degrabă ca luptător anticomunist decât ca Finalul, neîncheiate în română, trilogie scriitor și îl onorează cu Diploma de cetățean dedicată istoriei Transilvaniei și publicată de de onoare al Municipiului Brașov (1996), cu curând la Editura Eikon (2016)3. Cu apetență titlul Doctor Honoris Causa al Universității pentru romanul istoric, cu o fluiditate a din București (2000) și cu Ordinul „Meritul scriiturii nicidecum pierdută prin traduceri – Cultural” în grad de ofițer (2009). Pentru ele însele, remarcabile – Hans Bergel constru- meritele literare, filiala Brașov a Uniunii iește un univers multicultural, legănat de Scriitorilor din România îi acordă premiul unduirea molcomă a peisajului transilvan, din „Scriitorul orașului” (2013) și premiul „Opera care se nasc eroi livrești ai unui parcurs istoric omnia” (2014). Hans Bergel, care în toți acești ce se lasă impresionat de lumina poveștilor ani nu a încetat să se lege prin fire invizibile din familie și de lumina propriei experiențe de de Heimat, de spațiul cultural care i-a dat viață. Acest mediu multicultural devine exem- chip, minte și suflet, a tradus din literatura plu de bună practică în dialogul intercultural, română (texte poetice din Lucian Blaga, promovat intens de scriitorul născut în Râșnov Eminescu, Arghezi, Ana Blandiana ș.a.) și a într-un Occident care refuză să așeze acest tip rămas un uriaș scriitor român de expresie de dialog dimpreună cu spațiul cultural româ- germană cvasinecunoscut în țara în care s-a nesc sau est-european, sublinierea Mihaelei născut. Malea Stroe4 devenind sugestivă în acest Povestiri din lumea largă, pretextul context: nostru de dialog, este o culegere de proză „Zona specifică de interes este Transil- scurtă (în traducerea lui Octavian Nicolae), vania, aspect firesc de vreme ce scriitorul s-a atipică lui Hans Bergel prin tematică. Hans născut și s-a format în Țara Bârsei, pe care o Bergel a devenit în înțelesul acceptat creator cunoaște în profunzime și spre care se al unui personaj modelat de istorie, sasul întoarce cu dragoste. Este spațiul multietnic transilvănean, indivizibil afectiv de spațiul pe care Hans Bergel îl face cunoscut occiden- cultural care l-a format. Într-un strălucit tului ca exemplu de multiculturalitate/ acultu- elogiu al Anei Blandiana la adresa lui Hans rație, de conviețuire fără conflicte majore între Bergel2, portret găzduit de revista brașoveană români, sași, unguri, evrei, țigani. Sigur, exis- Astra, tiparul receptării scriitorului român de tă și incidente mai mult sau mai puțin grave, expresie germană este foarte clar: diferende, prejudecăți ori tensiuni, ochiul rea- „Cred că nu exagerez considerându-l pe list nu le ignoră, dar există și gesturi semnifi- Hans Bergel cel mai reprezentativ scriitor al cative de firească întrajutorare pur umană” Transilvaniei, văzută ca loc de întâlnire și (pp. 5-6). conviețuire a mai multor etnii, religii, tradiții, Asociat în mentalul colectiv al lectorilor mentalități, într-o devălmășie fertilă, genera- români, nu foarte numeroși, din păcate, cu toare de vitalitate și sens. Nimic din ceea ce o lumina istoriei aruncată peste tumultuosul formează nu-i e străin autorului Foii de suflet veac XX (chiar dacă începuturile căutărilor pentru un oraș transilvan, adevărat imn – sale literare au descoperit, sub aceeași lumină, patetic, dar nu lipsit de severitate, îndrăgostit, tenebre ale altor veacuri – al XVII-lea din dar nu lipsit de ironie – dedicat Brașovului și Prințul și bardul, de pildă – dar în limitele Țării Bârsei” (p. 109). aceluiași spațiu cultural), Hans Bergel pășește

76 ♦ Mişcarea literară înspre un stereotip al receptării, chiar dacă sonaj complex deopotrivă (în primul rând al este un autor complex și un personaj complex propriei vieți, cum afirmam anterior), un al propriei vieți. sportiv de performanță, inclus în loturile M-am aplecat asupra Povestirilor din naționale și campion național la diferite lumea largă pentru că aici, chiar dacă nu discipline sportive, iubitor de munte, de vorbim de aceleași premise ale receptării, ci aventură, de călătorie, proiectează în pagini doar de aceleași surse ale vieții trăite și lumina aruncată de la înălțimea vârstei de la înțelese spre a se revărsa în pagini, găsim care își permite să se focalizeze în special texte de o adâncime remarcabilă. Hans Bergel, asupra faptelor mici cu înțelesuri majore. modelat într-un mediu multicultural, plon- Natura, poarta prin care intră în aceste jează în apele diversității culturale prin povestiri, se îngemănează obligatoriu sub această culegere de povestiri, în șapte locuri această lumină a călătorului înțelepțit cu până diferite ale planetei (locuri ale călătoriilor deunăzi opozanta cultură. Omul obișnuit, sale, de fapt), din îndepărtata ca distanță și omul cu virtuți, se ridică la nivelul celor pe înțelegere Nouă Zeelandă5, trecând printr-o care istoria sau cultura i-au adus în prim plan, Canadă în coloritul toamnei târzii, prin iar Povestirile din lumea largă nu fac excepție pustietatea de gheață a Alpilor, prin cenușiul nicidecum de la această așezare întru firesc în urban franțuzesc luminat interior din pro- opera bergeliană: priile-i galerii, prin împietrita și apăsătoarea „Așa se face că, până astăzi, când mă Spanie și prin ospitaliera Macedonie gre- gândesc la Elada, văd, alături de capetele de cească până în încinsa (în toate sensurile piatră ale filosofilor, comandanților de oști, posibile) Namibie, pentru a rămâne în imer- bărbaților de stat, ale matematicienilor, poe- siune în aceste medii culturale diverse, a le ților și olimpicilor și fețele celor doi bătrâni înțelege prin plierea la ceea ce ar putea fi din trecătoare și nu-mi vine greu să-i numesc calea cea mai scurtă dintre natură și cunoaș- împreună cu aceștia. Fiindcă de-abia acest tere, cultura. Bogăția textelor sale nu rezidă în banchet mi-a conștientizat perfect spiritul valențele descriptive, în dinamica povestirii acestei lumi trecute” (Banchetul, p. 110). pe care o exploatează cumpătat, ci în însăși Povestiri din lumea largă e un prilej de imersiunea într-un complex supracultural, pe a evada dintr-un șablon al receptării și de a ne care homo transilvanicus multicultural în situa într-un complex univers comunicant, în esență nu putea să-l rateze, într-un binom care bagheta dirijorului armonizează fuga aparent antagonic natură-cultură (și care nu istoriei cu balada sau doina născute din poate fi asociat decât înțelegerii profunde și cultura care l-a format, care i-a deschis ochii echilibrate). Dacă natura Transilvaniei zugră- să vadă și alte culturi și prin alte culturi. vite în paginile trilogiei este înțeleasă ca Cartea e un prilej de a înțelege istoria, apăsat relaxare necesară în mersul povestirii, drept așezată peste receptarea operei lui Hans contemplare interioară în care evadează din Bergel, mai degrabă ca ingredient al identității timp în timp, în goana istoriei, în Povestiri din asumate, de scriitor român, transilvănean, de lumea largă Hans Bergel aproape că suprimă expresie germană, și nu al fidelității memoriei istoria. Ea preexistă, în fațete multiple, în pe care unii încearcă să o scormonească în paginile cărții, ea face parte din cultura opera sa. Hans Bergel nu trăiește cu obsesia locurilor în care plonjează autorul și reiese din controlului spațiului simbolic, el devine deta- orice respirație a textului. Dar istoria nu mai șat de asemenea posibile ispite, și poate de este mobilul care urnește povestirea. Întâm- aceea e necesar a fi receptat în această lumină, plarea interioară, mult mai adâncă, puternic nu doar în cea pe care literatura carceralului a conotată cultural, impresionată deopotrivă de proiectat-o asupră-i. Mai mult, opera lui Hans imersiunea celui care se angajează să se Bergel, pentru a rămâne, trebuie să devină în scufunde în complexul cultură-natură, nece- acest spațiu care i-a dat naștere, sens și rost, sită și determină o refocalizare și o reinter- pentru că prin el s-a creat. Nicio experiență pretare. Evident, Hans Bergel, autor și per- extraculturală nu ar fi putut să producă așe-

Mişcarea literară ♦ 77 zarea din paginile Povestirilor din lumea tricea limbii în care a fost creată, matricea largă dacă experiența transculturală în sine, a culturală modelatoare, transculturală, este cea propriei copilării din burgul transilvan, nu l-ar transilvăneană, din sud-estul moderat al unei fi găsit la întretăierea de culturi. Iată de ce e regiuni care a făcut ca dialogul intercultural să nevoie de recuperarea operei lui Hans Bergel înflorească și să rodească. în limba română, pentru că, indiferent de ma-

Note:

1. Hans Bergel. (2016). Povestiri din lumea largă. 4. Mihaela Malea Stroe. (2016). Prefață. În Hans Cuvânt înainte de Remus Dredan. Cluj-Napoca: Ecou Bergel, Când vin vulturii. București: Eikon. pp. 5- Transilvan. 158 p. 10. 2. Ana Blandiana. (2011). Omagiu lui Hans Bergel. 5. Ilustrativă este închiderea textului din Tai Astra. Serie nouă, anul II (XLV), nr. 3-4 (327- Tekuana, prima din seria de șapte povestiri, în care 328). pp. 107-110. cunoașterea și posesiunea sunt disjuncte: „Dacă în 3. Proiectul întoarcerii operei lui Hans Bergel la noaptea trecută, m-am gândit, nu s-ar fi oprit în publicul românesc este mai amplu; Valentin Ajder, dreptul rândului meu, ci oriunde altundeva, directorul editurii, își propune o serie de autor care, sculptura de jad ar fi acum a mea, iar eu n-aș ști ce sperăm, se va realiza, deoarece Hans Bergel posed” (p. 28). trebuie cumva recuperat în literatura română.

Never once!

78 ♦ Mişcarea literară

Un inovator al romanului istoric

Emil LUNGEANU

Raidurile recentelor romane ale junelui loviturii de la 11 metri), „Gâlceavă în Ceriu” Mihai Bogdan Ionescu-Lupeanu asupra (Războiul Stelelor), „scârba” (nota de plată) Editurii Junimea (în 2015 Strigoii lui Șuțu, în etc., pe care nu cred să le fi terminat de citit 2016 Ciumăfaia, în 2017 Icre negre cineva fără să fi pățit vreun accident cerebral proaspete) au devenit în ultimii ani un sau măcar o migrenă. Pasionat vânător și fenomen la fel de curent precum erau, fotograf în timpul odinioară, năvălirile turcilor și tătarilor asupra liber, M. B. Ionescu- Moldovei. Dar semnele care le prevesteau Lupeanu știe la fel trebuie căutate aici, în cetatea de scaun, mai de bine ca un Adrian cu seamă în sălile Bibliotecii Centrale Păunescu cât de Universitare, unde autorul își face cu osârdie lungă poate fi „isto- antrenamentele de luptă, documentându-se ria unei secunde” și până în vârful unghiilor. De luptă, da, căci câte consecințe atâr- despre luarea cu asalt a zidurilor Istoriei este nă de ea, așa încât vorba, ba mai mult, despre escaladarea nu-și irosește nici zidurilor prozei istorice înseși, de unde și propria hârtie, nici luxurianta prefațare a Icrelor negre pusă de răbdarea cititorului. Ioan Holban sub titlul Noul roman istoric, un Cei care trag la căr- generic pe cât de sonor, pe atât de îndreptățit. țile lui nu sunt boii Ce stranie, enigmatică ștafetă mutația adusă veacurilor trecute, ci acestei specii literare de debutul împrici- caii-putere ai unui Ferrari, în deplin acord cu natului, exact în anul când pleca dintre noi ritmul cotidian actual, frazarea fiind îndeobște către alte lumi mai bune un străjer al „dulcelui prescurtată și segmentată fără hipotaxă, în stil clasic” ca băcăuanul Ion Lupu, și dânsul rafale de o repeziciune năucitoare, raportul de tot Din neamul lupilor (Ed. Vicovia, 2008) – compresie al capitolelor putând atinge valori vezi paralela patronimică Lupu/ Lupeanu și extrem de reduse, precum motoarele bolizilor. onomastica Ion/ Ionescu, oricât ar mârâi Capitolul XXXIII, ecou al celor precedente gurile rele cum că din Marele Lup dacic și din unde eroul Nikos din Theologos își depănase Lupoaica gemenilor ne tragem toți oricum poveștile la lumina focului, numără doar 5 toți, chiar și javrele. Și la drept vorbind, oare (cinci) cuvinte, menite în aparență să înre- nu era coaptă vremea despărțirii de canon gistreze reacția ascultătorilor („Ai har, odată cu revoluția culturală din ziua de azi, grecule! Ai har!”), de fapt însă o stratagemă când cea mai citită carte de vacanță este recapitulativă cu valoare de pauză pregătitoare Mersul trenurilor în ediție on-line? Se vede pentru un salt în timp de la ciuma lui Caragea treaba că inovatorul autor și-a făcut bine până la ciuma bolșevică (dacă nu cumva și temele în această privință, luând aminte la vreun subtil joc autoscopic postmodern al lecția celor patru volume de 1000 de pagini (!) autorului). Capitolul VIII aduce și el o singură ale Căpitanilor domnești publicate de Ion propoziție descriptivă, echivalentă unei minia- Lupu în arhaica limbă din vremea lui Ștefan turi de peisaj impresionist: „Iarna și primă- Vodă, aia vorbită și astăzi încă peste Prut, cu vara, insula este învăluită într-o ceață groasă”. „program veșnic” (în loc de „non-stop”), Altul, cel numerotat LIII și redus la bolbo- „săvârșirea păliturii de osândă” (executarea roseala scatologică a unui bețiv, ar putea

Mişcarea literară ♦ 79 furniza suficientă coprocultură pentru orice mărturiile mai puțin credibile? Acest rocam- analize de patologie românească social-poli- bolesc Nikos din Theologos nu e, în fond, tică care se respectă. Capitolul L, la fel, decât un pretext pentru articularea unor citează doar un fulger de folclor tulcean din fragmente de istorii disparate și miniaturi colecția Aurel Munteanu. Restul, spațiul alb anecdotice, autentificate bibliografic „la vede- lăsat în urmă în asemenea cazuri, are aceeași re” cu citate și chiar comentarii în subsolul semnificație cu a imaculatului yo-haku al paginii, cu o scrupulozitate arhivistică rară la haijinilor sau a interiorului gol, nemobilat, al un romancier. Un asemenea exemplu îl dă unui templu Zen, rămas cititorilor spre a-l subsolul de aisberg al capitolului XXIV, cu un completa ei înșiși, căci „textul nu are menirea masiv fragment din Istoria imperiului otoman să exprime, ci să sugereze”, cum bine con- de la origini până în prezent a lui Hammer- semna Gabriel Cheroiu în paginile Lucea- Purgstall (1839) menit să confirme caniba- fărului de dimineață atunci când saluta debu- lismul la care se dedaseră pe Insula Șerpilor în tul noului prozator. Romanul istoric devine 1739 naufragiații turci întorși din expediția în astfel, esențializat la culme, o adevărată Crimeea și alte isprăvi ale lor povestite de haikudiadă narativă, fără totuși a lăsa prea același Nikos pe parcursul a două duzini de mult loc de contemplație, salturile de cangur capitole. Altfel, nimic nou sub soare în șter- versatile de la o epocă la alta, înainte și- gerea frontierelor dintre ficțiune și document, ndărăt, obligându-te să ții pasul cu aceste câtă vreme semnatar al unui atare „pact al acrobații diegetice pe cât de imprevizibile, pe verosimilității” (așa cum e numit în prefață M. atât de captivante. Impresia generală e de B. Ionescu-Lupeanu) este sau ar trebui să fie, caleidoscopie, de pachet cu cărți de joc de fapt, oricare autor de roman istoric. Ceea ce amestecate și împărțite într-un ritm alert, distinge cu adevărat Icrele negre proaspete e povestitorul Nikos din Theologos făcând figu- inovația de ordin structural, dinamica fragmen- ră de crupier. Desigur, acest martor al tuturor tarismului caleidoscopic, despărțirea narațiunii lumilor evocate, perpetuat ca un dumasian de cronică. Inspiratul autor îți propune un nou Cagliostro, nu este decât o alegorie a condiției tip de abordare secvențială, cinematografică, omului balcanic neatins de tăvălugul veacu- aptă să aducă în prim-planul semnificației chiar rilor, căreia întrebarea pribeagului rege Lear și detalii îndeobște neglijate. Bunăoară, „Who is it that can tell me who I am?” sau descrierea metodică a revolverului franțuzesc ghicitoarea din scrisoarea citită de Malvolio model 1896, întinsă pe nu mai puțin de patru („Thou canst not choose but know who I am”) pagini, face din capitolul XXXVIII o lecție de i-ar veni mănușă. Și totuși, realitatea întrecând academie militară în toată regula, iar în adeseori imaginația, unii din „maeștrii nemu- subsolul capitolului XLII vezi puse sub lupă ritori” ai cărții lui Susan Shumsky au fost chiar până chiar și inscripțiile rusești ștanțate pe un și mai longevivi decât acest neverosimil călător Nagant M 1895. Nu este însă vorba de vreun în timp. Cazul terapeutului chinez Li Ching divertisment facil în toată această pitorească Zuen, născut la 1677 și decedat abia în 1927 panoplie a pușcoacelor de epocă, ci de compa- (da, la vârsta de 250 de ani!), a cărui ultimă rarea performanțelor balistice de către un fotografie fusese publicată de New York Times expert în arme și vânătoare, menită să probeze la 6 mai 1933, a fost atestat cu acte în regulă, teza că războaiele moderne sunt adesea reduc- angajat fiind de armata imperială la vârsta de tibile la o confruntare între tehnologii, fie și un 71 ani ca „instructor de arte marțiale și singur cartuș în plus putând face diferența: consultant tactic”, lăudat de raportul genera- „Cifra 1. Primul număr natural. Acolo, pe lului Yang Shen ca veteran ajuns „la etatea de gheață, numărul de cartușe din butoiașele re- 250 ani”, felicitat de guvern cu ocazia împli- volverelor a însemnat viață sau moarte.” nirii primilor 150 ani și apoi la aniversarea Vasăzică, și cu arsenalele e la fel ca în fizica bicentenarului. L-am avut și noi pe Gică cuantică, lucrurile mari depind de lucrurile Petrescu, iar fantoma lui Beligan bântuie încă mici? Eu unul, în domeniul armelor de foc, teatrele în așa hal, încât ar putea juca în sunt bâtă, dar nu am nici o îndoială că furni- Hamlet. Dar oare inventarea unui astfel de zorul nostru de Icre negre proaspete va avea o personaj imposibil este de-ajuns pentru a-i face vânătoare de cititori încununată de trofee.

80 ♦ Mişcarea literară

Nicolae Avram – Mamé

Cătălin STANCIU

În Mamé de Nicolae Avram (Editura de unele grotești, se suprapun, ca două reali- Polirom, Iași, 2016, 216 p.) este prezentată, tăți paralele. înfiorător, povestea unui copil, Nicolaie, Nicolae Avram prezintă o lume a orfeli- născut iarna, direct în stradă, în zăpadă, ca un natului mai grea decât orice situație cazonă. animal sălbatic ce este părăsit încă de la Mai grea decât armata, decât închisoarea, mai naștere. Un copil născut, psihologic vorbind, grea decât orice răz- mort. Un copil crescut printre gunoaie, un boi. Poate o asemă- copil nedorit – rezultatul unui viol – un copil nare cu închisorile abuzat sexual de tatăl vitreg, cu o mamă care-l de reeducare comu- urăște și care a încercat să-l omoare. Apoi, își niste – Jilava, Si- duce copilăria și adolescența în orfelinate, ghet, Pitești. Mai unde grotescul și absurdul continuă. Toate greu de suportat, aceste lucruri sunt descrise în tot nefirescul mai dificil și pentru lor, în toată violența și duritatea de necon- faptul că, aici avem ceput pentru o minte sănătoasă. Bizarerii la tot de a face cu copii, pasul. Mai toată psihopatologia extremă și care, în esența lor și antisocială a sexualității este întâlnită aici. O prin definiție, sunt carte dificil de digerat pentru pudibonzi și nu absolut nevinovați. numai. Poate, este una dintre cărțile cu cele Copii care sunt mai tentante subiecte, dar care începe abrupt aruncați în grotesc și dezgustător, ca limbaj. de către adulți ires- Mamé este o carte a extremelor lingvis- ponsabili sau cu probleme de sănătate mentală tice, pasaje dure, pasaje grotești și sadice (părinții) și apoi preluați pentru reeducare, alternând cu momente de candoare, de poezie, prin tortură, de către pedagogi tirani. cu metafore zdrobitoare. O carte care conster- „Ca soldați, trebuie să fim mai răi ca nează, care te înfurie pentru că nu poți înțe- diavolii. Să slujim cu prețul vieții cauza lege duritatea limbajului, a scenelor și succe- comunistă. Să lichidăm urgent pericolul. Să-l darea acestora cu fragmente lirice extrem de iubim mai presus de Dumnezeu pe Tătuca frumoase. Putea să existe cartea aceasta într-o Ceaușescu.” (p. 21). altă abordare? Este alegerea scriitorului, iar Szanto, pedagogul pedofil, dumnezeul libertatea sa este deplină și trebuie înțeleasă ca tiran al orfelinatului, torturează, pedepsește atare. fără noimă și fără rațiune. Este cel cu drept de Unele răni se poartă ca un trofeu, ca un veto asupra vieții orfelinilor. Un personaj greu simbol al învingătorului. Dacă privim în de descris și închipuit ca fiind real, un perso- mitologie, eroii au semnele învingătorului. naj căruia, în cruzimea sa, îi place să picteze, Sau, dimpotrivă, unele răni sufletești te muti- să scrie poezii și să călărească pe dealuri. lează, le porți în tine, te chinuiesc, îți bântuie Acestuia îi sunt atribuite capacități suprana- nopțile. Coexistă cu tine, devii suferință. Este turale, apare ca un zeu potrivnic, ca un apostol cartea rănilor ce rămân mereu deschise. Poate al răului. de aceea, în Mamé, scenele lirice sunt urmate

Mişcarea literară ♦ 81 „Îi place să picteze. Și să scrie poezii. În sfârșit, a neantului? Fantoma propriei mele pauze, adeseori este văzut mușcând dintr-o morți, a avortonului, a decrețelului? Stafia carne tare. O molfăie ca pe un tutun între gin- pocitaniei, a lepădăturii de pe marginea giile negre. În cămăruța sa are o scuipătoare gropii.” (p. 58). de aramă. Când scuipătoarea se umple, chea- Autorul introduce un alt personaj mă un băiat care a călcat pe bec și îi ordonă să reparator, atât în ceea ce-l privește pe Creator, mănânce cu lingurița bucățile de plămân verde sau mai degrabă pe Dumnezeu ca ocrotitor, și din scuipătoare. (...) Noaptea, pedagogul anume pe Soarele Mic cu Părul Răvășit ce Szanto dispare din Instituție. Reapare pe apare atât sub chipul unei copile, dar și al unei dealuri luminate de lună cu capete de copii viitoare iubite: însângerate atârnate de șaua calului.” (p. 22). „Tu îmi dai ceea ce mi-a luat Dumne- Mai degrabă în orfeic decât în oniric, zeu. Tu îmi dai speranță, viață, o auzeam cum apar personaje cu aspecte mitice, simboluri șoptește, strângându-mă puternic între coapse. religioase, personaje bizare, cu comportament Îi răspunde vântul. Smulgea copacii din rădă- ritualic. Toate într-un delir necontrolabil, cini, lua pe sus acoperișuri și case și desprin- într-un tablou halucinator de nestăvilit și dea copiii.” (p. 52). ritualuri – aproape tribale – pestilențiale și Scenele legate de mama naturală sunt grotești. Există și personaje pozitive. Este extrem de încărcate psihologic. Autorul simte vorba de cel real, Mamé, și cel închipuit: nevoia să o dezvinovățească pentru abandon Bătrânul cu Plete ca ale lui Hristos. Mamé – și tentativele de crime, printr-o scenă impre- cea care oferă căldură și îngrijire într-o lume a sionantă, în care aceasta este exorcizată. Ast- abuzului și nepăsării. Ea reprezintă umanul fel, mama, sursa afectivității și a încrederii în într-o lume dezumanizată. sine, este abolită de vinovăție iar responsabi- „Mamé vine să ne vadă zilnic. Abia litatea pentru răul provocat este atribuit așteptăm să intre în salon. Când îmi face demonilor. Cu tot răul făcut, mama este puri- injecția, inima îmi bate în galop. Are mâna ficată, și astfel se deschide o ușă spre recon- ușoară. După ce scoate din mine ditamai acul, cilierea cu propriul trecut. freacă încet cu vată îmbibată în spirt, suflă. Impresia generală este aceea că Mamé Blând ca o briză de mare. Atunci urc în al nu este un roman clasic, ci mai degrabă o nouălea cer.” (p. 101) înșiruire confesivă a unor poeme în proză. Dar și ea este văzută, nu doar ca o Este un poem al durerii, al cruzimii. Imagini protectoare, ca o mamă, ci și ca o posibilă delirante desprinse dintr-un tablou discordant, soție – amantă. Devine obiectul fantasmelor un Hades grotesc, un delir în toată regula. ludice dar și a celor erotic incestuoase. Într-un Însă, oare, nu doar nebunia te poate ține și peisaj al mizeriei, un bătrân desenează o hartă, păstra lucid într-un spațiu și o lume aparte și dă o speranță. Această hartă este scrijelită în absurdă? Nebunia este rezonabilă, poate avea piatră și astfel nu poate fi ștearsă. Drumul care o cauză, o explicație, pe când absurdul nu. dă o scăpare, speranță, și astfel nu poate fi Mamé este o carte despre cât de grotesc rătăcit. Este personajul care s-a salvat din poate deveni un om, cât de grotești pot deveni durere și a fost supranumit: Bătrânul cu Plete oamenii care au senzația și iluzia puterii ca ale lui Hristos. La fel ca Hristos, acesta are depline și ale căror victime pot fi – de la un rol de învățător. Într-una din scene, Bătrânul copil, Neculaie – la un întreg popor. De la un apare ca Iisus în ziua de Sabat, rupând spice. tiran și un sistem, sau mai degrabă un subsis- Componenta religios-mistică este atinsă prin tem de asuprire, dar extrem de dur și intens faptul că el este ca un șaman tămăduitor și (cum este pedagogul Szanto și orfelinatul), la înțelept ce apare în răstimp și-n perioade de un tiran extins asupra unei națiuni, și la un confuzie ontologică. Viziunile cu el devin sistem care a fost aproape să distrugă un salvatoare când te întrebi: popor. Este vorba de Ceaușescu și de comu- „Exist cu adevărat? (...) Oare nu sunt nism. Nu întâmplător Revoluția din 1989 pune reverberația nedeslușitului, a groazei fără capăt tiraniei asupra unui popor, dar și tiraniei

82 ♦ Mişcarea literară asupra personajului. Pedagogul și acoliții săi Și acum se păstrează tăcerea. Să fie acesta sunt împușcați de către Nicolaie și prietenul semnul că foștii orfelini, la fel ca în regimul său Dante, în timpul Revoluției de la comunist, nu contează nici pentru societatea Timișoara. Nicolae Avram speculează astfel democratică în care, se presupune, că trăim? literar o ipoteză ce circula postdecembrist. Cartea nu se termină într-un mod Anume că, o parte dintre teroriști ar fi fost optimist și pozitiv. Se putea altfel? Răspunsul copiii crescuți și instruiți în orfelinatele comu- este unul evident: nu. Pentru că tânărul ieșit niste pentru a deveni apărători, cu propria din orfelinat – într-o lume liberă, democratică viață, ai comunismului. În acest context, se – poartă urmele abuzului și ale absurdului, la deschide o problemă morală, dar și juridică. fel cum, și acum, după 27 de ani, de la mani- Dacă, după 1989, mulți dintre torționarii din festațiile de la Timișoara, România poartă închisorile comuniste și-au primit judecata, de adânc sechelele comunismului. ce torționarii orfelinilor sunt ținuți sub tăcere?

The unforesecable

Mişcarea literară ♦ 83

Ion Vlad despre dreapta și necruțătoarea magistratură a timpului

Antoaneta TURDA

Recentul volumul al lui Ion Vlad, se înrudesc, probabil, cu cei care ignoră marea Despre dreapta și necruțătoarea magistratură creație, ulcerați de tembelism”). a timpului: scriitori, cărți, confesiuni, apărut Conștientizând că literatura joacă rolul în acest an la Editura Școala Ardeleană din de martoră a istoriei, fiind depozitară a senza- Cluj-Napoca, incită prin spiritul justițiar. ționalelor experiențe existențiale individuale Menit a așeza valoarea în matca cuvenită, și colective, Ion Vlad zăbovește mult asupra impulsul dreptei și necruțătoarei judecăți a câtorva nume sonore din România și din câtorva scriitori ro- lume, argumentându-și întotdeauna alegerea mâni și străini stră- făcută. Găsim astfel, în paginile cărții referiri bate, de la un capăt la Ileana Mălăncioiu care este „pentru autorul la altul, cartea, argu- acestor însemnări, o personalitate în accepția mentând totul fără cea mai riguroasă și mai pretențioasă a prejudecăți, dar și cuvântului.” Fascinantă prin profunzime și fără indulgențe. Cu sinceritate, poeta care debuta acum 50 de ani rigoarea specifică cu volumul Pasărea tăiată stârnește interesul unui eminent cadru iubitorilor de literatură, mai ales, din două universitar, autorul motive obsedante prezente în lirica sa: așază, sub lupa-i exorcizarea unor fantome ale urâtului (sub misterioasă, câteva puternica influență a lui George Bacovia) și volume emblema- observația profundă vis-á-vis de fenomenul tice cu convingerea românesc. Nu mai puțin importante, pentru fermă că: „e bine să întregirea portretului său intelectual, sunt cele reexaminăm, lucid 8 volume de eseuri și publicistică. Aspră și și echilibrat, cu spirit critic și discernământ, în sensibilă deopotrivă, Ileana Mălăncioiu afara oricărei retorici conjuncturale, realitatea provoacă mereu asemeni tuturor marilor indeniabilă Timpului trăit de cei care au personalități care au ceva de transmis ome- «privilegiul» vârstei și de cei mai tineri nirii, convinsă fiind, asemeni lui Horia intelectuali. Simplificările, excluderile și Bădescu, că „poezia este memoria Ființei”. etichetările (...) nu sunt de natură să explice Diferit însă ca abordare lirică, poetul clujean tragismul unor situații-limită, al unor crime și se regăsește în acest volum de critică literară al unor erori”. Ferm convins de obligativitatea căci are meritul de a fi resurecționat lirismul unei lecturi disciplinate, criticul literar clujean prin originalitatea întrebuințării metaforei. propune spre dezbateri moral-intelectuale Adept al influențelor francofone, scriitorul îl impresii fugare, dar nu lipsite de consistență, face părtaș pe cititor, atât prin proză cât și prin din literatura universală (polonezul Zbigniew poezie, la neliniștile ce îl bântuie în crizele Herbert, germanul Ernst Jünger, francezul identitare, provocându-l la căutări ce trebuie Arthur Rimbaud) și română (cazul Sadoveanu să ducă spre găsirea unei alternative la ce îi provoacă, pe bună dreptate, exclamația: zbuciumul cotidian. Promotor al dialogului și „Cei care au ars cărțile lui Mihail Sadoveanu confesiunii, Horia Bădescu este, în viziunea lui Ion Vlad, un poet care are aceea forță

84 ♦ Mişcarea literară obligatorie în a desluși tainele vieții și ale reciti ceea ce a lăsat în urma sa Liviu morții, săpând cu cuvintele în adâncul Rebreanu înseamnă a înțelege, pe deplin, că existenței noastre cea de toate zilele. scrisul a fost pentru el o problemă de Aparținând noului val, piteșteanul conștiință, nu doar o manifestare a orgoliului naturalizat la Cluj, Ștefan Manasia, reține personal. Exponent al realismului epic, este atenția prin lumea sa „care e întotdeauna preocupat de a reda cât mai fidel realitatea tensionată prin substanța contrastelor, prin (prezintă în detaliu, culoarea locală, spațiile în imaginația care sesizează – lucid, dramatic – o care trăiesc personajele) dezvăluind toate lume de o tulburătoare diversitate”. Poeziile, tainele lumii și demonstrând că, în scris, lipsite de dulcegării, dar cu puternice accente realitatea poate conviețui bine cu ficțiunea. melancolice, trag semnale de alarmă asupra Alegerea spre comentariu a lui Liviu unei suprarealități neliniștitoare, alcătuind, în Rebreanu, duce cu gândul, inevitabil, la ansamblul lor, un amplu reportaj liric. Niculae Gheran, exegetul cel mai valoros al Sensibil și lucid, Ștefan Manasia aduce, în operei rebreniene, prezentat, de această dată, poeziile tale, un aer proaspăt prin versuri ce în ipostază de romancier, cu cele două volume demonstrează o mult elaborată prozodie. ale romanului autobiografic Istoriile. Obser- Cu o pedanterie desăvârșită, Ion Vlad vând bine „umorul frust”, Ion Vlad remarcă pune același accent pe semiotica lecturii atât plăcerea autorului de a istorisi și de a recrea o în poezie cât și în proză, mărturie stând lume, de un farmec unic, al mahalalei bucu- paginile dedicate lui Liviu Rebreanu, Niculae reștene, dar și voluptatea de a judeca oameni Gheran, criticului literar Mircea Tomuș (aici și fapte ale anilor ’50 ai secolului trecut, cu o prezentat în calitate de prozator), Petre Barbu, luciditate necruțătoare. Privind cursul istoriei Mario Vargas Llosa, William Faulkner și cu înțelepciune și fără patimă, Niculae Gheran Henry Miller. Concentrându-și atenția asupra dovedește același echilibru binecunoscut din tuturor detaliilor ce stau la baza operelor critica literară, incitând la o lectură care abordate, criticul pune și aici, accent pe îmbină armonios rigoarea documentară cu „descifrarea/ explicarea funcției modelatoare a valențele literare specifice acestui gen de Operei din unghiul privilegiat al mentalității narațiune. receptoare”. Dezbaterea pe marginea roma- Din sfera criticii literare vine spre nelor scriitorilor mai sus amintiți este făcută literatura de ficțiune și Mircea Tomuș cu atent, cu migăloase și profunde interpretări. Aripile demonului. Apărut în trei volume A vorbi despre prozatorii menționați (2007, 2009, 2011) romanul-cronică rememo- mai sus înseamnă a admira polivalența unor rează trei decenii din istoria Ardealului văzute discursuri literare ce marchează spații geogra- de copilul preotului din Mociu, județul Cluj. fice, fapte și oameni din diverse perioade Scrisă cu intenția de a înmagazina fapte și istorice. Cel ce deschide această listă este personaje în memoria personală și colectivă, Liviu Rebreanu care surprinde și acum, în lucrarea provoacă o dilemă: „M-am întrebat și grăbitul secol XXI, prin sobrietatea narațiunii într-un alt context dacă autenticitatea faptelor și prin reflexiile de mare valoare documentară și realitatea incontestabilă a unor oameni ale Jurnalului. „Nu știu să existe în proza evocați au oare darul de a oferi, celor mai scriitorilor originari din Transilvania o mai tineri, sau chiar mult mai tineri, elemente exactă, mai lucidă, mai edificatoare pictură a pentru a recompune o lume. Fiindcă proza – și mediului «inteligenței» românești din satele și numai ea – are acest sens.” orașele Transilvaniei aflate sub dominația Un prozator cu o privire scrutătoare imperială” își argumentează Ion Vlad alegerea asupra lumii este și Petre Barbu. De formație făcută. Analiza exhaustivă a romanelor, nuve- tehnică și cu un stagiu de lucrător în presa lelor, însemnărilor zilnice și a corespondenței bucureșteană, surprinde, în romanul Blazare, prozatorului ardelean este o bună demon- prin profunda reflecție asupra societății strație a adevărului că doar cel ce creează o românești din anii ’70-’80 și a primului lume nouă este un scriitor veritabil. A citi și a deceniu de după Revoluția Română din 22

Mişcarea literară ♦ 85 decembrie 1989. Observator atent, autorul scriitorului american este făcută prin prisma înmagazinează totul în memorie, impulsio- referirilor la volumul de povestiri Coboară-te, nându-și cititorul să ia aminte căci „observația Moise, romanelor Zgomotul și furia, Trilogia e antidotul ratării și stimulează energiile.” Snopes, ce dezvăluie eșecuri și căderi ale Scris cu pana înmuiată în sarcasmul generat indivizilor pentru care „istoria e scrisă cu de o atmosferă grotescă a României din acei sânge”. Făuritori ai istoriei, oamenii din ani, romanul evocă o realitate ternă și urâtă ce scrierile lui Faulkner trăiesc, în ciuda tuturor stă, fără voia ei, sub semnul unei istorii convulsiilor sociale și personale, în umbra vitrege. miturilor și a poveștilor ancestrale ce fac Sub semnul vitregiilor vremii stau și legătura între un trecut măreț și un viitor personajele scriitorului peruan Mario Vargas misterios, bazat pe speranță în păstrarea Llosa. Prin lectura scrierilor sale „cititorul va tradițiilor și a identității. descoperi... un romancier și un spirit prin O operă cu un mai puternic accent excelență reflexiv, pătrunzător și totodată autobiografic are Henry Miller, „portretist sensibil, înregistrând, fără «răceală» doctă inteligent, desenul său surprinde prin profun- universul ficțiunilor și al meditației.” Atent la zime și incizii de o acuitate și siguranță păstrarea memoriei „Llosa celebrează istoria desăvârșite. O lume, un continent și o inepui- și realitatea, traumele morale și semnele vieții zabilă galerie de ființe bizare, imprevizibile, prin Povestire. Laureatul Premiului Nobel compun Lumea lui Miller, inimitabilă, depune cu adevărat mărturie în acest timp spectacol unic al heterogenității creatoare și al agitat și adesea amenințător prin spirit și unui eclectism precum cosmica desfășurare a înțelepciune.” Citind Povestașul, Casa verde, istoriei umanității.” Inconfundabil prin stilul Războiul sfârșitului lumii, Conversație în său ce rupe barierele convenționale, fiind un catedrală nu poți să nu fi fascinat de miste- promotor al postmodernismului, Henry Miller rioasa lume sud-americană în care tradiția și fascinează și azi prin curajul abordării unor modernitatea se întrepătrund într-o armonie subiecte tabu ce au făcut ca scrierile sale să perfectă. devină, la un moment dat, obiect de America de Nord atrage atenția contrabandă în SUA. criticului român prin două nume: William Periplul intelectual la care suntem Faulkner și Henry Miller. Studiul operei lui părtași, prin acest volum al criticului Ion William Faulkner presupune a înțelege perfect Vlad, nu doar că ne redescoperă plăcerea de a trăirea în propria istorie, ceea ce locuitorii citi, ci ne provoacă la a încerca să răspundem ținutului Yoknopatawpha o demonstrează cu la o mare enigmă: ce se ascunde în sufletul prisosință, timpul și spațiul declanșând omului, oriunde s-ar afla pe această planetă?! memoria personală și colectivă. Abordarea

Joe meets Betty

86 ♦ Mişcarea literară

Andrei Marga și ordinea viitoare a lumii

Daniela SITAR-TĂUT

Cartea de vizită a lui Andrei Marga, aduce o perspectivă avizată asupra cineticii eclatantă, relevă o personalitate proteică, vigi- geopoliticii actuale, venite nu numai din lentă la metamorfozele geopolitice actuale. partea unui teoretician, ci și a unui om politic Racordat permanent la pulsul zilei, punând în implicat în evenimentele lumii contemporane. ecuație probleme majore și controversate ale Așadar, o privire din societății noastre (globalizarea, crizele interior, a celui care politice, dezvoltarea sau degringolada culturii, a avut acces (și mai construcția ori de-construcția lumii), reflectată are încă) la pârghiile în studii de referință, bine cotate la bursa puterii, alături de valorică, precum – Pragmatismul reflexiv. privilegiul de a fi Încercare de construcție filosofică (2016), discutat direct cu cei Metanarativii actuali. Modernizare, dezvol- insertați în baletul tare, globalizare (2015), Ascensiunea globală politic mondial, la a Chinei (2015, Întoarcerea la sens. Filosofia nivel înalt. Cartea se pragmatismului reflexiv (2015, Introducere în convertește într-o filosofia contemporană (2014), Religia în era diagnoză cerebrală a globalizării (2014), Anii inovării. Reforma climatului actual, Universității clujene 1993-2012 (2014), printr-un sistem Filosofia critică a „Școlii de la Frankfurt” cognitiv bine arti- (2014), Sincronizarea culturii române. Un culat și o abordare proiect (2013), Schimbarea lumii (geopoli- temerară a tensiunilor etnice din Europa sau tică, globalizare, cultură) (2013), Cultură, Orient. Filosoful investighează persuasiv ca- democrație, modernizare (2012), Crizele rențele globalizării, declinul Vechiului Conti- modernității târzii (2012), Criză și după criză. nent, erorile economice, cleptocrația, multila- Schimbarea lumii (2012), The Pragmatic terismul, actorii implicați în corida actuală a Reconstruction of Philosophy (2012), The puterii, fără a omite, în capitolul final, Destiny of Europe (2011), acesta revine edito- radiografierea, în cheie polemică, a României. rial, printr-un nou tom, voluminos (469 p.) Tomul este compartimentat în cinci secțiuni, Ordinea viitoare a lumii (Editura Niculescu, de pondere inegală și se metamorfozează într- 2017) lansat în 26 mai, în cadrul Bookfest- un manual de istorie contemporană, imediată, ului. dar și de diplomație deopotrivă: Premise, Specializat în filosofia contemporană, în Istorie recentă, Agenda lumii actuale, Actorii Germania Federală și Statele Unite ale Ame- principali, România – nevoia profilării, suc- ricii, politolog și om politic român, profesor cedate de o încheiere: Răspunderea politică și universitar, ministru de externe al României în Anexe: România în lumea în schimbare. Un anul 2012, ministru al educației în timpul mandat (documente inițiale). mandatului lui Emil Constantinescu, rector al Introducerea legitimează discursul ana- Universității Babeș-Bolyai o perioadă atât de litic, stabilind principalele repere investiga- îndelungată încât și astăzi pare a se afla tot la tive. Pornind de la considerația că „Lumea cârma UBB-ului, laureat al premiului Herder formată în 1989 a intrat în schimbare”, în anul 2005, președinte al Institutului cercetătorul inventariază simptomele acestei Cultural Român (2012-2013), Andrei Marga metamorfoze: „A început corectura globa-

Mişcarea literară ♦ 87 lizării chiar în țara în care aceasta a debutat. decât conflictul”, este definitorie pentru Democrația liberală care s-a instalat atestă nu China, abordare ce nu poate fi eludată, din numai capacitate de a disloca autoritarismele, pricina sagacității, fiind o soluție optimă dar și disponibilitatea la crize (sărăcirea unei „țărilor care vor să se dezvolte și să se mari părți a populației, slăbirea statelor, întărească în competiția economică. Doar că tensiunile internaționale crescute). Frontierele armonia nu este posibilă decât recurgând la s-au deschis, dar mulți oameni nu au acces la reglementări ce asigură ordinea lumii.” A beneficii sau se pun în mișcare disperați, într- cincea abordare este concentrată în sentința o nouă migrație a popoarelor. Amplificarea „suntem oameni ca toți ceilalți și avem dreptul schimburilor a asigurat dezvoltarea în multe să ne decidem soarta în concertul umanității”. locuri, dar bogăția și sărăcia se polarizează din Exemplele de țări suportere ale acestui nou. Se acceptă că terapiile de șoc fără stat simptom sunt Turcia, Polonia, Ungaria, dar, competent și cultură a întreprinderii duc la ne avertizează Andrei Marga, frontiera „dintre distrugeri de capacități de producție. În lume a fi tu însuți și a fi opus altora” este atât de și-a făcut loc o geometrie variabilă a supra- labilă, încât abordarea glisează adesea înspre puterilor economice, militare, politice și cultu- „indisciplină punctuală.” Cea din urmă soluție rale.” O cotitură aparte se petrece începând cu acțională, „să facem ce ne spun să facem cei anul 2010 și asistăm acum la o pluralizare a mai puternici” este caracteristică României democrației, cu modalități de manifestare actuale. Capul plecat, sumisiv, alături de felurite, de la repudierea hegemoniei unei acceptarea fără împotriviri a directivelor doctrine la instaurarea, camuflată, a autorita- externe nu poate suplini însă efortul personal rismului. Aprehensiunea terorismului conduce și munca. la reinstaurarea controlului la granițe, în zone în care acestea abia au fost desființate, iar Andrei Marga își propune să umple o suveranitatea statală devine „poziția de reper a lacună scripturală imensă, aceea a relațiilor relațiilor internaționale”. Andrei Marga ple- internaționale actuale derobate de sub spec- dează pentru necesitatea unor noi abordări (ca trul, constrictiv, dictatorial, al corectitudinii percepție și, din punct de vedere metodologic) politice. Semnalând faptul că de la Gheorghe a relațiile internaționale, fiind un partizan al Brătianu ne aflăm în fața unui teritoriu analitic opticii interacționismului reflexiv, „un inte- cvasivirgin, cercetătorul dorește să releve, în racționism cu bază în interesele proprii de termeni postmoderni, o schimbare a schim- promovare și recunoaștere și deschis spre bării, schimbările din anul-prag 1990 angre- asumarea acestora.” nând, după două decenii, mutații majore, Noua ordine a lumii poate fi privită ca marcate preponderent de „criza exitului”, un sextet de abordări ce se conjugă, felurit, în care, la rândul ei obligă la reevaluări organi- contextul internațional actual. Cea dintâi, zatorice consistente. Căderea Zidului Berli- definitorie pentru Coreea de Nord, are ca nului a generat deopotrivă metamorfoze punct de lansare maxima „lăsați-ne în pace, că cognitive și reevaluări identitare. Subcapitolul știm noi mai bine ce ne trebuie”. Soluția Dereglarea lumii? contabilizează, având ca promovată este aceea a dictaturilor de familie, suport studiul cercetătorului francez de origi- anihilării opozanților, „a sărăcirii și izolării în ne libaneză, Amin Maalouf (Le Dérèglement condițiile unei lumi a oportunităților fără du monde, 2009), într-un cvintet, simptomele precedent.” Cea de-a doua abordare, defini- de-centrării, dezechilibrului: „dereglare inte- torie pentru Statele Unite ale Americii, se lectuală, dereglare financiară, dereglare geo- axează pe regula aplicării „reglementărilor politică, dereglare etică”. Europa este turmen- internaționale adoptate”. Reglementările pro- tată de nesiguranță în privința viitorului, toate mulgate, „adoptate în condițiile unei anumite popoarele fiind contaminate, într-un fel sau distribuiri a puterii în lume”, generează însă, altul (potrivit lui Amin Maalouf), de furtuni în ultima vreme, multiple tensiuni. A treia (tourments). Deși inventariază mutațiile, abordare este ghidată de maxima „să asigurăm oarecum subiective și incomplete ale lui Amin echilibrul supraputerilor” și e promovată, Maalouf, Andrei Marga cultivă o atitudine preponderent, de Rusia. A patra abordare, echidistantă față de afirmațiile acestuia, „armonia este mai aducătoare de avantaje

88 ♦ Mişcarea literară mărginindu-se să releve carențele și labilitatea să preia un milion de imigranți etc. Multi- interpretării acestuia. culturalismul nu poate fi asociat și înglobat în Ungaria și referendumul imigrației evi- acest fenomen, deoarece raportul creștinătate/ dențiază cu claritate faptul că referendumul islamism nu poate fi perceput ca un binom, ci, organizat în țara vecină pentru acceptarea sau în mare parte, drept două forțe antagonice, nonacceptarea cotelor de refugiați impuse de disjunctive. Democrația europeană, cu ale sale comunitatea europeană, este perceput drept drepturi ale omului, inclusiv cel de azil, a dus inutil. Revolta împotriva „soluțiilor discuta- la acceptarea construirii de moschei care au bile ale comisiei europene” sunt alte semnale alterat/ modificat arhitectura europeană. În ale clătinării Uniunii Europene, aflată într-o pofida apelului la frațietate făcut de unii degringoladă accelerată după Brexit. Actorii creștini sau muslimi, „europenii nu-și mai pot principali, care valsează în arena mondială, permite să nu observe că un curent din Islam sunt Statele Unite ale Americii – o supra- consideră că Jihadul nu înseamnă doar cură- putere hegemonică, China ‒ o supraputere în țirea lăuntrică de sine, ci și o acțiune exteri- construcție, Rusia – aflată în refacere, Germa- oară pentru a lichida «păcătoșii»”. Curentul, nia – o reconstrucție exemplară, Franța, în tot mai puternic îmbrățișat, instigă la o recon- căutarea rolului propriu, Marea Britanie, quista islamică, de lărgire a granițelor țării și Israelul, puterile emergente ‒ Turcia, Iranul, de recuperare a unor teritorii cândva deținute. în vreme ce Aspirațiile Europei Centrale sunt Partea a V-a mută lentila analitică înspre ilustrate de Polonia și Ungaria. perimetrul autohton. România – nevoia profi- Andrei Marga amendează, radiografiind lării se coagulează într-o suită de problema- climatul de pe Vechiul Continent din ultimii tizări, diagnoze și soluții care să aducă țara pe ani, tratarea exclusivă a atentatelor teroriste și linia normalității/ eticității. Ideile directoare etnicității prin prisma unui – „război al cul- mi-au fost relevate și într-un interviu, oferit la turilor” cu baza religioasă, la care s-a referit finele anului precedent, revistei Polemici Samuel Huntington. Aderă la diagnosticarea (Anul I, serie nouă, nr. 11-12), sub titlul oferită de Papa Benedict al XVI-lea, potrivit „Reprezentanții României sunt, din păcate, căruia avem «surse religioase» ale teroris- fără idei, șterși”: mului actual, organizații teroriste patronate și „Daniela Sitar-Tăut: În ce privește poli- dirijate de unii imani, persoane pentru care tica internă, cum apreciați prestanța «clasei terorismul este o profesie sau politici teroriste. politice» din acest moment? În pofida problemelor imigrației cercetătorul Andrei Marga: Prestanța este joasă, căci vede în alte două tendințe cauzele care au prestația este mediocră. În definitiv, cine răs- labilizat comunitatea europeană: „abando- punde de sărăcia, subdezvoltarea infrastruc- narea tacită și practică a proiectului inițial al turii, limitarea democrației și celelalte Uniunii Europene […] ‒ în favoarea unei neajunsuri din jur? Mai are trecere aberația birocratizări în formă neoliberală” și „îmbră- după care șefii ar fi cumsecade, dar rezultatele țișarea politicii extinderii spre Răsărit în sunt mai slabe decât în alte țări, căci cei dauna politicii integrării.” conduși nu ar fi în regulă. În fapt, și la noi, Islamizarea Europei problematizează un fiecare ar trebui să răspundă conform preten- subiect, cvasitabu la noi. Procesul nu este țiilor de conducere. neeludat de Andrei Marga, care nu face decât Sunt tot felul de soluții false puse în joc să confirme o realitate alarmantă, camuflată astăzi. Unii cer „să vină tinerii”, alții, „să vină sau caramelizată de media: atentate teroriste cei de afară”, alții „să ne asiste americanii”, în New York, Washington sau capitalele „să ne dea europenii” etc. În ultimi ani, se europene, atacuri sinucigașe ale teroriștilor bate monedă pe „schimbarea clasei politice” – care-și răcnesc victoria, „Allahu Abhar”, o temă falsă, la care nu se apelează în țări crearea Statului Islamic, încetățenirea a civilizate. Este clar că, din interese ale unor milioane de muslimi, exodul înspre Europa a persoane ajunse la decizii, dar fără să aibă populației din numeroase state islamice, soluții, se vrea de fapt o selectare discrimi- înființarea unor enclave de tipul stat-în-stat în natoare a oamenilor, dincolo de împrejurarea multe cartiere sau orașe europene, invitația la că timpul schimbă orice. Până acum, o imigrație lansată de Germania, care s-a oferit asemenea selectare a înlocuit oameni pricepuți

Mişcarea literară ♦ 89 cu debutanți nepregătiți și manevrabili. De tatea tristă: patentele se importă, normalizarea asta are România nevoie? Se pune însă o instituțională nu interesează, nepregătiții au întrebare și mai simplă: în fond, cei care vor devenit șefi, excursiile trec drept politică să facă selectarea cum au fost selectați? La o externă”. Bogățiile naturale nu mai sunt sub examinare atentă, se poate spune că nicide- control, pădurile ‒ defrișate de străini, indus- cum după reguli transparente! tria ‒ puțină, câtă a mai rămas, se află și ea Față de toate aceste soluții superficiale, sub tutelă externă, „am putea avea agricultură, este o soluție mai simplă și singura legitimă și dar este sub obroc”, spune vocea țării. aducătoare de rezultate durabile: democra- Andrei Marga inventariază „cauzele tizarea. Formulat mai simplu: numai democra- reprezentării găunoase a României, înăuntru și tizarea în continuare, o democratizare curată, în afară. Una ține de educație, alta ține de cum s-a spus în tradiția transilvăneană, o selecție, iar a treia ține de nesiguranța unei democratizare unită din nou cu meritocrația, instituții.” Amatorismul organizat este gene- aduce normalitatea în interior și poate pune rat, în opinia analistului, de lipsa liderilor de România în mișcare.” calibrul lui Carol I, Vasile Goldiș, I. C. Bră- Secțiunea Conduc alții România? relevă tianu, regele Ferdinand sau Nicolae Titulescu. luxurianța emigrației din țara noastră, cea mai Decidenții dețin un bagaj informațional și fecundă din întreaga ei istorie, fenomen care formativ care denunță, în orice circumstanță ne aduce în imposibilitatea de a stabili cu oficială, precaritatea pregătirii lor politic- precizie numărul locuitorilor țării. Astfel, diplomatice. Taxonomia factorilor decizionali estimările variază și se învârt în jurul cifrei de ‒ șef, manager, lider, om de stat, relevă 20.000.000 pentru cetățenii rămași și de 5-6 atribuțiile fiecăruia într-o societate în care se milioane pentru lucrătorii în străinătate. propagă, tot mai alert, confuzia valorilor. Dezindustrializarea postdecembristă a Româ- Tranziția de la șef-manager la om de stat niei, decadența agriculturii care fac din teri- printr-o traseistă ardere a etapelor conduce la toriul țării ample zone nelucrate, augmentarea contaminarea și degradarea funcției. Purulența tot mai pregnantă a corupției în toate dome- șefilor și subșefilor, elasticitatea precară a niile (administrație, educație, știință, servicii pregătirii managerilor, cultura șchioapă a publice), reprezentările edulcorate ale isto- decidenților, ce nu poate fi camuflată nici de ricilor ce mai că amplasează țara noastră în lectura mimetică de pe prompter denunță zona Europei Centrale, fără simț al măsurii și dilentocrația instituționalizată, cosmetizarea și rigorii științifice, importul bizar al alimentelor măsluirea concursurilor pentru ocuparea de bază tocmai într-o țară agricolă și fermi- funcțiilor numirile „la plesneală”, care sunt colă, cleptocrația, plagiatul, ce ajunge un simptomele clare ale amatorismului organizat. obicei și indice al normalității în tezele Ca urmare a schimbărilor geopolitice, doctorale, repudierea meritocrației sunt sem- economice, sociale, ba chiar etnopsihologice nele alarmante ale acestei decăderi. din ultimele două decenii, asistăm la Chestiunea monarhiei acum pornește de permutări ale vectorilor de forță, cu turnuri la reactualizarea conversațiilor referitoare la uneori deconcentrante în arena politică. personalitatea reginei Ana, precum și a fune- Andrei Marga surprinde convingător aceste raliilor acesteia, model de somptuozitate și schimbări, într-un studiu bine documentat ce decență, care au adâncit convingerile monar- constituie deopotrivă un act de pionierat, care hiștilor în privința regalității, dar și „i-au pus deschide o poartă analitică într-un teritoriu pe gânduri, dacă nu cumva i-au convertit pe încă pe nedeplin sedimentat și prea puțin mulți dintre ceilalți.” exploatat la noi, al istoriei recente. Diagnozele Degenerescența țării este semnalată pe politicianului sunt succedate de pronosticări toate palierele. Nici presa, nici literatura sau ale evoluției viitoare a evenimentelor, precum arta nu valorifică subiectele contemporane și și a protagoniștilor ce decid soarta lumii. Doar dramele românilor din ultimele decenii, ci timpul va putea să valideze sau nu aceste practică un escapism al cărei scut e postmo- previziuni... dernismul: „Îți muți privirea în jur, vezi reali-

90 ♦ Mişcarea literară

Balcanismul din perspectiva lui Mircea Muthu

Vasile V. FILIP

Masivul volum Balcanismul literar familiaritatea agresivă și cu etnocentrismul românesc. Panoramic sud-est european. Con- ostentativ – adică cu tot ceea ce e opus fluențe culturale (– ediție revăzută și adăugită conceptului de „noblețe” morală, cu rădăcini – Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, în cea socială, specifică Evului Mediu. Pe 2017, 796 p.), al prof. univ. dr. emerit Mircea aceeași linie s-a Muthu, de la Universitatea Babeș-Bolyai, este vorbit apoi, printre o versiune definitivată (față de cele din 2002 intelectualii români și 2008) și completată substanțial (cu volumul (inclusiv prin auto- Panoramic sud-est european, din 2012), percepție, ca efect ilustrând formula work in progress pentru de bumerang și/sau care optează autorul clujean. nevoie de autofla- De fapt, avem de-a face cu rezultatul gelare), de o indici- strădaniilor de peste patru decenii, pe o linie bilă propensiune, în tematică constantă (cea a identității românești acest spațiu cultural, în context comparativ), ale eminentului spre artificiu, deco- profesor și cercetător clujean, care, în 1976, rativism, mahala- își susținea doctoratul cu teza Balcanismul în gism; de o lume literatura română până în secolul al XIX-lea, „inteligentă, mobilă, editată în același an sub titlul Literatura labilă, întreprinză- română și spiritul sud-est european (Minerva, toare, într-ajutătoare, rotunjită la colțuri, 1976, ca a doua a sa carte). Zece ani mai permisivă și opresivă, în momentul nebăgării târziu, pe aceeași linie tematică se va situa în seamă, iute și subtilă în intenții”, definită volumul Permanențe literare românești din nu atât prin proximitate, ci prin identitatea perspectivă comparată (Minerva, 1986, ca a amestecată (Monica Săvulescu Voudouri, cincea sa carte). Ambele cărți amintite erau Balkania, veșnica noastră întoarcere, Ed. grevate, la data primei lor apariții, de cenzura Omonia, Buc., 2004, pp. 5 și 73, apud Mircea bine cunoscută a timpului, drept pentru care Muthu, op. coment.) sunt reluate și absorbite, cu rescrierile și Din perspectivă istorică proprie lumii în actualizările necesare, în volumul de față. discuție, formulată și asumată de Mircea Între 2002 și 2007 vor apărea trei volume sub Muthu, balcanismul e o dramă colectivă titlul Balcanologie, culegere care – în chiar multiseculară, o realitate politică fragmentată, formularea autorului – „prelungește, diversi- dublu-periferică (atât în istoria sa veche, față fică și constelează meditația cuprinsă în de Bizanț/ Țarigrad/ Istanbul, ca centru al Balcanismul literar românesc”. succesivei greco-turcocrații, cât și în istoria sa Toate aceste meritorii contribuții la mai nouă, față de Paris etc., ca centre ale mai tema balcanismului sunt, în stratul lor genetic, recentei occidentalocrații); o realitate tensio- încercări de de-peiorativizare a conceptului, nată, explozivă și conștientă de echilibrul său devenit – din perspectivă istorică occidentală instabil, care se manifestă cultural și literar – identic cu nestatornicia funciară, cu spiritul când cu accente parodice, când cu accente gregar și un anume relativism moral, cu tragice, etalând o adevărată strategie de

Mişcarea literară ♦ 91 cultivare a derizoriului și a hazului de necaz, literară, etnografia și literatura comparată, care strategie e însă „parte a unei filosofii a folclorul și imagologia (sub ambele ei aspecte, supraviețuirii”. Atari atitudini, contradictorii atât ca imagotipie, adică imagine a Celuilalt, în stratul manifest, al aparențelor, ar fi creat, cât și ca imagine a Sinelui) se îmbină fericit, însă, o adevărată „școală de stil artistic”, depășind atât pericolul diletantismului, cât și caracterizată prin diegeză elaborată, niciodată pe cel al etnocentrismului. „Căci unul dintre desprinsă, în manifestarea ei scrisă, de lucrurile care uimesc în paginile Balcano- oralitatea folclorică (aderentă la „cântec”, logiei este competența cu care Mircea Muthu eufonie și chiar la magia cuvântului), prin discută ideologia politică a Bizanțului, spirit epopeic (măcar în planul deziderativ), analizează poezia sârbă, albaneză, greacă și printr-o constantă, nostalgică tendință de muntenegreană sau sistematizează ultimele răscumpărare prin artă a frustrărilor istoriei. tendințe din literatura comparată” (Andrei Dacă Lucian Blaga afirma (în Discobolul) că Terian). Astfel, chiar primele scrieri din „arta nu poate fi socotită numai ca o comple- literatura cultă românească (fie ea și de limbă tare, ca o compensație a unei insuficiențe, a slavonă, precum Învățăturile lui Neagoe unui gol sufletesc”, pentru că „nici un om Basarab către fiul său Teodosie) sunt proiec- mutilat nu-și pune în locul piciorului amputat tate într-o relevantă perspectivă comparativă. un picior de marmură”, nu acesta ar fi, totuși În cazul mai sus amintit, reperul e Principele (nuanțează Mircea Muthu), cazul spiritualității lui Machiavelli, operă din aceeași epocă, unde sud-est europene, unde „locul contradicțiilor „soarta” e înțeleasă ca apărând doar acolo flagrante, unde sentimentul istoriei tragice, „unde nu există forța pregătită și dinainte prelungit până la melanholia Principelui lui orânduită care să i se împotrivească”; spre Eugen Barbu, n-a putut fi înlăturat niciodată deosebire de înțelepciunea cu influențe bizan- de hazul lui Anton Pann sau de istorisirile tine a domnitorului român și a spațiului său acide ale lui I. L. Caragiale” (p. 609). Aici cultural, ilustrat și de alte „învățături” de „târguiala e mai importantă decât târgul în aceeași factură (precum cele ale lui Nicolae sine, pregătirea de drum și apoi povestea Mavrocordat, Antim Ivireanul, Azarie Cigala, drumului sunt mai valoroase decât drumul Matei al Mirelor). propriu-zis” (I. D. Sârbu, Adio, Europa, Buc. Dimitrie Cantemir (la care o filosofie a 1997); dar tot aici se realizează paradoxalul istoriei de tip cauzal, pro-occidental, se exer- echilibru dintre sancționarea morală a lumii și cită pe baza unor motive orientale, precum zugrăvirea artistică a acesteia (cum se întâm- oglinda, paharul, inorogul, scara vieții) îi plă la Dimitrie Cantemir, Mateiu Caragiale, apare cercetătorului clujean ca „un alt Ianus Ion Barbu); iar socialul (unui Nicolae (Bifrons – n.n.), îndreptat (simultan – n.n.) Filimon, de pildă) este înlocuit treptat de un spre lumi cu mentalități diferite”, dar la care anume manierism (cum se întâmplă la Alice (– deși introduce în literatura română, înaintea Botez sau Ion Vinea). În această lume lui Anton Pann, personajul Nastratin Hogea, „fanatismul religios și măcelurile sângeroase deși viziunea sa ciclică asupra istoriei este coexistă, doar aparent paradoxal, cu o artă inspirată de imaginea orientală a lumii ca rafinată, întâlnită în floarea învoaltă a roată –) balanța va înclina, totuși, „mai mult retorismului de tradiție bizantină” (p. 62). spre apusul novator” (pp. 47, 48), îndeosebi Dar studiul lui Mircea Muthu nu este, prin „preponderența dinamicului asupra cum ar putea părea din referințele anterioare, hieraticului” (p. 62). doar o istorie literară tematică, a unei compo- Imaginea prințului umaniștilor români nente esențiale a spiritualității românești, ci o în receptarea lui Mircea Muthu ar putea cercetare multidisciplinară, „una din cele mai funcționa ca efigie și simbol anticipativ al temeinice si mai serioase lucrări de sinteză literaturii române ulterioare, văzute în context balcanologică din câte avem" (Liviu Petres- comparativ, european. cu), în care studiile culturale și mitologia, Domeniul literaturii culte este investigat estetica și filosofia culturii, istoria și critica pe larg, atitudinal („amintirea Țarigradului”,

92 ♦ Mişcarea literară „duhul balcanic”, „pitorescul moral”, „esteti- călătorii din acest spațiu, dar și problemele zarea epicului” etc.), tipologic (tipul tragic, sale geo-politice, o anume „geografie culi- haiducul, înțeleptul rătăcitor, parvenitul) și nară”, istoria românilor din Balcani (cu func- motivic (Bizanțul, roata, lumina, drumul), dar ția lor unificatoare) și micromonografia perso- și pe linia fascinației istoriei (un loc central nalităților care s-au ocupat de aceștia (George ocupând aici figura lui Mihai Viteazul în Vâlsan, George Murnu, Ioan S. Nenițescu, eposul popular sud-estic, sau cea a lui Vlad Silviu Dragomir, Gheorghe Caragiani), o Țepeș în romanul „negru” al lui Miodrag schiță monografică a Revistei de studii sud-est Bulatovici, din 1976, Oameni cu patru europene și chiar a recentului război („fără degete). învingători”) care s-a constituit într-o ade- Pentru Mircea Muthu, „Balcania” nu e vărată tragedie a federației iugoslave etc. un loc geografic, ci o forma mentis consti- Tot acest șuvoi de informație și spirit tutivă nu atât politicului, cât unei geografii critic, adesea polemic, pare să conveargă spre umane. Termenul reflectă, de fapt, „un dezi- conturarea acelui homo balcanicus (spre a derat, întrerupt de sincopele istoriei, al unității cărui imagine a țintit și Antoaneta Olteanu, în diversitate a sud-estului european” (p. 712). într-un eseu omonim din 2004, receptat cu Acest deziderat îl urmăresc mai toate cerce- destule reticențe de Mircea Muthu): un „homo tările sistematice de balcanologie, pe care duplex”, cu alcătuire bipolară, ce pare a păstra Mircea Muthu nu le neglijează în amplul său în sine, mai dramatic polarizate decât aiurea, studiu, definindu-și – mai degrabă prin acele contrarii care coincid, despre care oglinda lor – metodele și suportul teoretic. vorbise anterior și Mircea Eliade, pe urmele Iată ce spune, de pildă, despre lucrarea de lui Nicolaus Cusanus. Omul balcanic nu ar fi doctorat a lui Daniel Vighi, apărută (la Ed. nici cel exclusiv exterior, fără viață lăuntrică Paralela 45, 1998) sub titlul Tentația Orien- (cum l-a văzut Antoaneta Olteanu), dar nici tului: „Atari prospecțiuni depășesc inventarele cel al profunzimilor, sugerat de noicianul de «teme» și «motive», mai mult, ele reclamă „întru”. În legătură cu acest tip uman, al mai întâi un algoritm, alcătuit din concepte și omului din Balcani, Mircea Muthu propune, categorii cu valoare operațională pe care se pe urmele lui Constantin Noica, dar ca centrează cercetarea, după opinia mea, inter- alternativă la „operatorul ontologic” propus de disciplinară” (ibidem). Cercetarea lui Daniel acesta, înlocuirea vocabulei „întru” (preferată Vighi s-ar desfășura pe două direcții (orizon- de filosoful de la Păltiniș pentru circumscri- tală și verticală), prima presupunând trei erea unui spirit românesc imanent), cu voca- „nivele eideice”: contextual (vizând istoricul bula „între”, care ar defini mai bine statutul și ideologicul), textual (vizând aspectele acestui „homo duplex”. Cumulând în sine stilistice, tematologice și poietice) și supra- extremele, omul balcanic s-ar situa „între” ele, textual (vizând stratul sapiențial-filosofic). evitând să fie „nici aici, nici acolo”, dar Analiza verticală, în schimb, ar avea de reușind – din contra – să fie „și... și”, în acord reconstituit un „model poetic al scrisului cu virtuala „punte” mediatoare a Balcanilor oriental”, adică o adevărată „poetică a alteri- „între” cele două centre succesive ale Europei tății”, proiectată pe binomul Orient/ Tradiți- (Bizanț/ Istanbul – Occidentul Europei mo- onalism versus Occident/ Modernism. Este – derne), despre care vorbea anterior același de fapt – suportul teoretic al cercetării lui Mircea Eliade (cf. op. coment., p. 718). Cât de Mircea Muthu însuși, articulat – se pare – pe convingătoare și perenă este gramaticalizarea urmele lui Anton Dumitriu. specificului etnic propusă de Mircea Muthu se Dar aspectele menite să definească con- va vedea în timp. Cert este că, pentru limba ceptul de balcanologie, invocate și analizate română actuală, vocabula „între” are o infinit comparativ de Mircea Muthu, depășesc cadrul mai mare operabilitate decât cea propusă de strict al literaturii culte (domeniu care își Noica, adevărat relict lingvistic arhaic, extras păstrează, totuși, un statut privilegiat), de filosoful de la Păltiniș din textele aurorale cuprinzând etnologia balcanică, drumurile și ale literaturii române culte. Cu toate acestea,

Mişcarea literară ♦ 93 înlocuirea propusă de Mircea Muthu nu-l lează o duritate frecventă, pe când cel grecesc convinge pe tânărul doctorand Călin Crăciun, – un retorism și o mândrie specifice (p. 619). de la Universitatea Petru Maior din Târgu Foarte interesante sunt și considerațiile Mureș, a cărui contra-argumentație pleacă de din paragraful Dor și Mall, unde sunt puse la observațiile lui Lucian Blaga din Trilogia față în față sentimentul dominat din eposul și culturii, dar ar putea fi rezumată prin universul liric tradițional românesc (dorul), cu conceptele utilizate mai târziu de C. Noica, cel din aceleași sectoare ale folclorului conform cărora întru ar fi „o închidere ce se albanez, unde mall-ul este „dorința de a prezentifica un moment din trecutul prezentat deschide”, pe când între – „o deschidere ce se pe un ecran paradiziac, acompaniată de con- închide”, operantă nu la nivelul „viziunii știința că acest lucru este de fapt imposibil, de autohtone în integralitatea ei, ci doar în unde haloul de imensă nostalgie” (p. 620). limitele difuze ale componentei ei balcanice” Mall-ul albanez ar fi, așadar, un nucleu (Călin Crăciun, Balcanologia și specificul semantic format din elemente opuse, chiar literaturii române, p. 310). adverse (suferință și dulceață; durere/ amar, Același Călin Crăciun mai face obser- dar și bucurie, plăcere; fericire și disperare; vația că „Mircea Muthu manifestă totuși un lumină și umbră etc.), unite de o anume interes relativ scăzut față de nivelul folcloric, nostalgie a unității. Încât – conchide autorul – ca dovadă puținele certificări de această natu- „N-ar fi de mirare că (...) dorul-mallul să fie ră aduse în sprijinul conturării specificului parte integrantă din ființa omului din sud-est, românesc sau al celui balcanic, dacă le acel homo duplex cu alcătuire bipolară” raportăm la abundența celor venite din (ibidem). domeniul cult, care ocupă hotărât prim-planul O adevărată argumentație implicită a analitic și argumentativ” (idem, p. 306). Deși aserțiunii lui Camil Petrescu, cum că un având o anume specializare în domeniul scriitor mare este sinteza sufletului unui etnologic, autorul acestor rânduri e de părere popor, este urmărirea de către Mircea Muthu a că accentul pus de Mircea Muthu pe literatura ecourilor în literatura cultă a unor mituri cultă nu ar trebui să surprindă, câtă vreme transnaționale din spațiul cultural balcanic. Camil Petrescu susținea încă de prin 1924 că: Între acestea, cel mai cunoscut este, fără „Sufletul unui scriitor mare este sinteza îndoială, cel al jertfei zidirii, care doar aici, în sufletească a unui popor la un moment dat. Nu acest spațiu, a fost absorbit, generând capodo- tradițiile sunt sufletul unui popor, ci scriitorii, pere, de către eposurile etnice tradiționale. gânditorii și artiștii lui, oricum ar fi ei, cu Dar ecourile acestui adevărat reper al condiția să fie mari”. Refuzul de a considera spiritului creator, așa cum este el înțeles în folclorul (înțeles de atâtea ori greșit, ca model Balcani, se resimt fecundant în marea lite- imuabil, ca depozitar de drept al „sufletului ratură cultă creată în acest spațiu cultural, din etnic”) e chiar mai vechi, începând poate cu păcate prea puțin cunoscută în plan european Ovid Densusianu și Garabet Ibrăileanu, și și universal. Mircea Muthu citează și comen- continuând apoi, după Camil Petrescu, cu tează aici prozele unor Ivo Andrici (E un pod Mihai Ralea sau Vladimir Streinu. Mircea peste Drina), Ismail Kadare (Podul cu trei Muthu se înscrie, ca atitudine față de folclor, arcade), Marguerite Yourcernar (Laptele acestei serii. Și totuși, câte observații compa- morții). Nu o face, din păcate, și pentru drama rative relevante nu conține Balcanologia sa în lui Lucian Blaga, Meșterul Manole. O face, în capitolul Inserții în imaginar (care absoarbe schimb, magistral (deși în alt context), pentru un mai vechi volum, semnat de Mircea Muthu romanul lui Milorad Padici Doi studenți din împreună cu Maria Muthu, Făt-Frumos și Irak, care îi prilejuiește subtile observații în „vremea uitată”, București, Ed. Libra, 1988); legătură cu visul creatorului balcanic/ răsă- capitol unde, vorbindu-se de cântecul epic ritean de „a locui într-un poem”. Doi studenți tradițional, se articulează o adevărată „geo- irakieni la Facultatea de Arhitectură din Bel- grafie culturală” balcanică: cântecul albane- grad, descoperind cuneiformele, se reîntorc în zilor ar fi concis, cu sfârșit brusc; cel sârbesc țara lor și proiectează un oraș după chipul și ar acoperi vaste spații epice, preferând de asemănarea acestor prime litere ale umanității; obicei un sfârșit elegiac; cel bulgăresc eta- sfârșesc însă lipiți de ziduri („zidiți”, „scriși”

94 ♦ Mişcarea literară – n.n.), ca „enigmatice semne acoperite, sute lăutei” (bidem). Aici, unde viața nu-i decât o de ani, de mâlul unui alt diluviu biblic” (p. „lungă și meșteșugită tragere în țeapă” (I. D. 625). Adică – s-ar putea spune – autosacri- Sârbu, Adio, Europa), cuvântul spus moare în ficați, dacă nu pentru eternizarea creației, Carte, iar Cuvântul mort al Cărții devine carne măcar pentru a fi descoperiți de epocile (Verbum caro factum est) și sânge, oferite viitoare. „Individul produce istorie – comen- hranei și mistuirii, ca într-un celebru pasaj din tează Mircea Muthu – ca să se piardă în Apocalipsa lui Ioan: „Și am luat cartea din țesuturile sale labirintice, sau, altfel spus, își mâna îngerului și o am mâncat, și era în gura elaborează istorisirea precum viermele de mea dulce ca miiarea, și după ce o am mâncat, mătase gogoașa (în care – n.-n.)... să dispară”. s-a amărât în pântecele mieu” (Biblia de la Spiritul este același ca și al baladelor populare Blaj, 1795, Apocalipsa, 10. 10, apud Mircea (românești, îndeosebi), în care Opera își Muthu, p. 611). înghite Creatorul. Sau, cum spune Mircea Aici, în Balcani, chiar relația dintre Muthu, preluând o apoftegmă a lui Milorad scriitor și cititor este una dramatic-tensionată, Padici: „Moartea ne urzește timpul, ca un grevată de pasiune și sânge, circumscriindu-se păianjen” (p. 626). unei povestiri orientale (citată și ea de Mircea Un alt mit care – sugerează Mircea Muthu). Cei doi, scriitor și cititor, sunt Muthu – încheagă, o dată în plus, spiritua- asemenea unor oameni ce se apropie unul de litatea balcanică (deși este prezent și-n cea altul ținând în lesă câte o pumă. Vor să se saxonă – n.n.) este cel al călătoriei fratelui apropie, vor să-și dea mâna, dar nu pot veni mort, cunoscut sub numele dat eroinei călău- firesc unul în întâmpinarea celuilalt, căci zite de germanul Bürger: Lenore. Românii trebuie să țină lesa întinsă. Nu vor putea cunosc versiunea acestui mit sub numele de comunica direct, ci doar mediat („în pilde” – Voica (în sud) sau Blestem de mamă (cum și-a n.n.). Scriitorul oferă Cartea (pilda, alegoria), intitulat Coșbuc balada inspirată de o iar Cititorul o „mănâncă”, cu ochiul drept – „legendă din giurul Năsăudului”). Albanezii furculiță, cu ochiul stâng – cuțit, dar și cu numesc pe cei doi parteneri ai călătoriei conștiința că fiecare din cei doi e „scris” nocturne (prezente și la sârbi) Konstandini și (adică sacrificat) în ea. Garentina; pereche care, preluată într-o Mărturisesc că felul în care am citit nuvelă a lui Ismail Kadare din 1979, devine cartea lui Mircea Muthu nu e departe de ca- Kostandin și Doruntina. Toate aceste versiuni drele mai sus amintitei alegorii. O recomand etnice ale mitului, inclusiv cea cultă, se oricărui cititor „flămând”, deși (sub avalanșa bazează – observă Mircea Muthu – pe credin- informațională, structurată adesea oarecum ța balcanicului în eficiența blestemului, altfel amalgamat-foiletonistic) riscul indigestiei ră- spus în magia cuvântului, în faptul că even- mâne. Dar, personal, îmi stăruie mai degrabă tuala încălcare a jurământului ar avea conse- în urechi întrebarea lui Alexandru Rosetti, cințe inclusiv în viața de apoi (p. 624). Dacă editorul Literaturii române de la origini până acceptăm interpretarea lui D. Caracostea, în prezent, adresată într-o scrisoare autorului, conform căreia balada despre călătoria fratelui George Călinescu: „Ce fel de om ești dum- mort, care-și aduce îndărăt sora măritată neata?”. departe, s-ar fi născut dintr-un „coșmar erotic Așadar, de la Cluj, din sânul Almei incestuos”, am pătrunde pe filiera altui mit Mater Napocensis, ne parvine – cu aparenta balcanic, tributar fascinației „începuturilor”, răceală a „ochiului străin”, dar și cu pasiunea temelor corelative ale cosmogoniei și creației și forța unui fluviu ce dă peste margini – o (inclusiv a celei artistice): mitul incestului circumscriere a vânei noastre balcanice și dintre Soare și Lună / frate și soră. De altfel, răsăritene. Încât, intrat în jocul complemen- variațiunile – fie tradiționale, fie culte – tarităților, nu-ți poți reprima întrebarea fireas- confirmă forța temei, încât s-ar putea spune că: pe când, dinspre București (sau Iași, sau (pe urmele unui personaj din Aprilie spulbe- Craiova, sau oricare alt centru universitar rat, a lui Ismail Kadare, că aici, în Balcani, extracarpatic) o descriere pe măsură a influen- „toate cele publicate în cărți nu sunt decât țelor și tendințelor noastre central-europene și leșurile celor povestite oral sau în tovărășia apusene?

Mişcarea literară ♦ 95

„Revanșa postumă” a lui I. D. Sârbu în viziunea lui Nicolae Oprea

Icu CRĂCIUN

Criticul și istoricul literar Nicolae Sârbu și timpul romanului (Ed. Paralela 45, Oprea, profesor universitar la Facultatea de 2000, apărută și în ediție revizuită în 2015) și Litere a Universității din Pitești, are câțiva Revanșa postumă (Ed. Bibliotheca, 2016). autori preferați din literatura română cărora Despre aceasta din urmă vom face vorbire mai le-a consacrat lucrări meticuloase și perti- la vale, precizând că are 4 secțiuni: Prole- nente. Aș aminti aici gomene, Eseuri. Accente și reveniri, Posteri- cărțile: Alexandru tatea critică și Restituiri și revalorificări. Ea Macedonski între s-a născut ca urmare a avalanșei exegetice a romantism și sim- diverșilor critici care s-au aplecat asupra căr- bolism (Ed. Dacia, ților postume cu o rigoare analitică respon- 1999), Magicul în sabilă, mă refer la masivele romane Adio, proza lui V. Voicu- Europa! și Lupul și Catedrala, la Jurnalul lescu (Ed. Paralela unui jurnalist fără jurnal, dar și la bogata 45, 2002), Vasile corespondență publicată sub diverse îngrijiri Voiculescu – mo- editoriale: Virgil Nemoianu și Marius Ghica nografie (Ed. Aula, (1994), Ion Vartic (1996 și 1998), Dumitru 2006), Poetul tri- Velea (1997 și 2009) și Cornel Ungureanu valent (Ed. Tracus (1998), critici și istorici atașați și fascinați de Arte, 2011, despre acest prozator postbelic cu un destin Alexandru Mace- exemplar. Într-un an au apărut 5 volume de donski), pe lângă altele de critică literară, studii și eseuri semnate de: Lelia Nicolescu demne de luat în seamă de către cititorul (Ion D. Sârbu despre sine și lume, Ed. Scrisul contemporan, interesat special de literatura Românesc, Craiova, 1999), Ioan Lascu (Un actuală și nu numai: Provinciile imaginare aisberg deasupra mării, Eseu despre opera (Ed. Calende, 1993), Opera și autorul (Ed. postumă a lui Ion D. Sârbu, Ed. Ramuri, Paralela 45, 2001), Timpul lecturii. Selecție de 1999, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Ed. cronicar (Ed. Dacia, 2002), Literatura Universitaria, Craiova, 2009), Elvira Sorohan Echinoxului (Ed. Dacia, 2003), Nopțile de (Ion D. Sârbu sau Suferința unui spirit captiv, insomnie. Opțiuni livrești (Ed. Paralela 45, Ed. Junimea, Iași, 1999), Sorina Sorescu 2005), Sinteze critice (Ed. Paralela 45, 2009), (Jurnalistul fără jurnal. Jocurile semnăturii, Arte poetice românești (Ed. Tiparg, 2011), Ed. Aius, Craiova, 1998) și Toma Grigorie Synopsis (Ed. Tipo Moldova, 2013), Cronicar (Eseuri subsidiare la „Adio, Europa!”de Ion întârziat (Ed. Tracus Arte, 2013); dacă aș D. Sârbu, Ed. Cartea Românească, București, adăuga edițiile și volumele colective în care s- 1999), pentru ca, după anul 2000, să apară alte a implicat, fișa biobibliografică ar fi mult mai monografii scrise de: Antonio Patraș (Ion D. lungă, dar mă opresc pentru a scrie despre Sîrbu – de veghe în noaptea totalitară, Ed. afinitatea și interesul pentru viața și opera lui Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2003) I. D. Sârbu, căruia i-a dedicat cărțile Ion D. și Daniel Cristea-Enache (Un om din Est, Ed.

96 ♦ Mişcarea literară Curtea Veche, București, 2006), evocări: alegoric Adio, Europa! (în Distopia lui Ion D. Deliu Petroiu (Cartea prietenilor mei, ed. Sârbu și Personajul-pereche), în care criticul, Universității de Vest, Timișoara, 2006), măr- cunoscător în profunzime al operei autorului turii: Mihai Barbu (Memoriile lui Ion D. Sîrbu petrilean, (I. D. Sârbu a făcut 935 de zile de – o reconstituire, (Roumain Gary, A la front, datorită orientării bolșevice din tinerețe recherche du temps futu, Ed. Autograf MJM, până s-a dezmeticit ce-i cu utopia comunistă, Craiova, 2011)), investigații: Clara Mareș deși fusese student, și a trecut prin lagărele (Zidul de sticlă, Ion D. Sîrbu în arhivele comuniste de la Periplava și Strâmba – Securității, Ed. Curtea Veche, București, condamnat întâi la un an, pe urmă la șapte ani, 2011), micro-conferințe: Ioan Lascu (Ion D. din care a executat șase), arată că se fac Sîrbu așa cum a fost. Convorbiri despre Gary, referiri evidente la sistemul totalitar al lui Ed. Ramuri, Craiova, 2014) dedicate în Ceaușescu, subliniind natura aparent histrio- exclusivitate lui I. D. Sârbu, toate comentate nică, spiritul polemic și predilecția pentru cu onestitate și exigență în acest volum, pamflet ale lui I. D. Sârbu, neuitând să amin- ajutând la conturarea personalității și profi- tească de anularea personalității umane prin lului acestuia; sunt analizate și cele două cărți așa-zisa iavașa coercitivă, un fel de clește despre Cercul Literar de La Sibiu scrise de: folosit pentru castrarea cailor prin provocarea Gabriela Gavril (De la „Manifest” la „Adio, unei dureri mai mari decât operația în sine Europa!”, Cercul literar de la Sibiu, Ed. prin strângerea buzelor animalului atât de tare, Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2003) încât acesta nu mai simte operația în sine, și Dan Damaschin (Cercul Literar de la Sibiu/ valorificând, – aidoma lui Bujor Nedelcovici Cluj. Deschidere spre europeism și universa- în Al doilea mesager –, „motivul mancurti- litate, Ed. Zenit, Cluj, 2009) precum și cule- zării introdus de prozatorul kirghiz Cinghiz gerea contribuțiilor colocviale al cărei coordo- Aitmatov”. Candid Dezideriu, protagonistul nator este Ioan Lascu (Caietele Colocviului romanului, (legătura cu personajul lui Voltaire Național Ion D. Sîrbu, Posteritatea scriito- nu este întâmplătoare) – un alter ego al lui I. rului/ 95 de ani de la naștere/ 25 de ani de la D. Sârbu – „ilustrează”, scrie N. Oprea, „con- moarte, Ed. Autograf MJM, Craiova, 2014). diția tragică a intelectualului, prizonier al În continuare, Nicolae Oprea zăbovește absurdului generat de sistemul comunist”, cu asupra perioadei de studenție a viitorului alte cuvinte acel râsu-plânsu autohton, respec- scriitor (înzestrat cu o „inteligență scăpără- tat prin echilibrarea esteticului și moralei, toare”, cum îl caracterizează I. Negoițescu), cerută de construcția romanescă, alegându-și când acesta intră în competiție cu membrii ca formă de scris secolul al XVIII-lea cu Cercului Literar de la Sibiu, (înființat ca „o reprezentanții săi: Voltaire, Lessage, Swift, reacție împotriva exaltării ruralului și a dar și pe românii Cantemir și Budai-Deleanu. etnicului autorilor ardeleni”): Radu Stanca, Nicolae Oprea îl compară pe Dezideriu cu Cornel Regman, Șt. Augustin Doinaș, Eugen Victor Petrini al lui Preda, dar și cu Ștefan Todoran, N. Balotă, I. Negoițescu, O. Cotruș Viziru din Nopțile de Sânziene al lui Mircea etc., cu toții considerându-se descendenți ai Eliade; și el are formație filozofică, este înse- lui Maiorescu și având ca model de generație tat de istorie, își ratează cariera universitară, pe Eugen Lovinescu. Precizez că Universi- Petrini scrie Era ticăloșilor, iar Candid Dezi- tatea Ferdinand I de la Cluj – unde predau, deriu concepe Prolegomenă la o viitoare printre alții, Lucian Blaga și Liviu Rusu –, se VICTIMOLOGIE, ba mai mult, trăiește mutase la Sibiu din cauza Diktatului de la eșecuri repetate, ca Ștefan Viziru, și caută Viena, din 1940. „semne ezoterice în cotidian”, urmând să se Din secțiunea a II-a (Eseuri. Accente și descurce cum poate în jungla prezentului. reveniri) am reținut comentariul pătrunzător, Tustrei suferă de „boala parantezelor, a esca- de substanță, făcut cu acribie romanului

Mişcarea literară ♦ 97 motării esențialului”, fac digresiuni filozofice lor va deveni realitate în aprilie 1990, când sau emit reflecții morale sănătoase. această publicație va apărea lunar, având în Un comentariu interesant și profund este colegiul de redacție pe: Dumitru Chioaru făcut romanului Lupul și Catedrala, – din care (viitor redactor-șef), Radu Țurcanu, Iustin nu lipsește ca ingredient obligatoriu metafi- Panța, Vladimir Munteanu și Ștefan M. zicul – fundamentat pe simbolistica lupului, Găbrian, editorialul din primul număr fiind unde este dezvoltată „teza epică a coborârii semnat de Șt. Aug. Doinaș. Aceeași atenție o premature a neamului din spațiul securizat al acordă și Revistei Cercului Literar în articolul Pădurii în perimetrul terorii urbane” (p. 45), Memoria revistelor efemere, revistă, care deși dovedindu-se, în final, o întoarcere imposibilă a supraviețuit doar un an (șase numere, fiecare la origini; Lupul singuratic este sacrificat în având 80 de pagini, cu excepția ultimului fața Catedralei, după care se instalează numerotat triplu), a avut un impact însemnat teroarea și suspiciunea (să nu uităm: romanul în evoluția literaturii române, dovadă – zice este scris în plină perioadă comunistă!). Atra- Nicolae Oprea – interesul stârnit regretatului ge atenția, de asemenea, paralela făcută între Petru Poantă și lui Dan Damaschin, care au Istoria ieroglifică a lui Cantemir și acest devenit exegeți ai vieții și operei acestei roman, în care Lupul „constituie simbolul efemere reviste sibiene. rezistenței față de dictatura personală insta- În ultima secțiune, Restituiri și revalo- urată în politică”, la primul, simbolizând rificări, Nicolae Oprea apreciază inițiativele „rezistența și demnitatea eroică în fața eseistului petroșănean Dumitru Velea de a Corbului cotropitor (C. Brâncoveanu)”, iar la recupera manuscrisele de sertar, interviurile, cel de-al doilea, îmbrăcând „forma rezistenței eseurile, cronicile teatrale, cronicile plastice, – sortită eșecului – față de dictatura scrisorile, confesiunile lui I. D. Sîrbu, desco- comunistă” prin personajul central Ion Lupu. perite inclusiv în publicații obscure sau Bineînțeles că această carte, proiectată între efemere, publicate în 8 volume, și le detaliază anii 1983-1986, deodată cu Adio, Europa!, în în cele două articole: Avalanșa recuperărilor, care se regăsesc multe elemente autobio- și „Jertfele” scriitorului. O atenție specială grafice, a pornit de la un fapt real; în iarna este acordată culegerii de scrisori intitulată anului 1951, un lup a coborât Feleacul și a Iarna bolnavă de cancer/ „Un roman episto- ajuns în fața Catedralei, unde a fost omorât de lar” gândit de Cornel Ungureanu/ Scrisori „niște sergenți”, conjunctura social-politică a către Deliu Petroiu, Mina și Ion Maxim, Delia făcut ca romanul acesta să vegeteze în mintea și Ovidiu Cotruș (Ed. Curtea Veche, Bucu- autorului vreme de 32 de ani. rești, 1998) în articolul Alt roman epistolar, Povestea proiectatei reviste Euphorion a unde, printre altele, este comentată și peri- cerchiștilor, de după 1945, și îngroparea culoasa scrisoare în care I. D. Sârbu le propu- acestui vis este prezentată în articolul Utopia nea lui Negoițescu, Balotă și Petroiu să fugă euphorionistă – reconstituire (aproape) dra- din țară. matizată. Semnarea intrării în P. M. R. a lui Revanșa postumă este o carte densă și Negoițescu, Doinaș și C. Regman i-a seducătoare, care nu numai că te inițiază în destabilizat moral pe ceilalți, care, în final, au opera unui scriitor redescoperit și reabilitat după renunțat, bineînțeles și datorită contextului 1989, dar te și îndeamnă la aprofundarea ei. socio-politic și cultural nefavorabil. Intenția

98 ♦ Mişcarea literară

Gorgone ideologice

Dumitru VLĂDUȚ

Sub un titlu metaforic de sugestie cărții Martei Petreu, Trecutul deocheat al lui mitologică greacă, Chipul Meduzei, Giovanni Cioran. Rotiroti scrie în ultima lui carte apărută în Analizele domnului Giovanni Rotiroti cursul acestui an la editura clujeană Napoca din cartea de față nu ocolesc cadrul european Star despre hidoșenia ideologiei naționaliste și românesc mai larg al manifestărilor ideolo- românești manifestată la unii intelectuali din gice ale eroilor săi, asociația Criterion și, în egală măsură, a celei în primul rând ceea de extremă stângă promovată de unii repre- ce autorul numește zentanți ai avangardei literare românești. Fără „colapsul pozitivis- a eluda ideologia ultranaționalistă care a mului” (p. 29), con- testarea valorilor inspirat manifestările unor membri proemi- raționaliste, liberale nenți de la Criterion, respectiv aceea a Legi- și burgheze, având unii Arhanghelul Mihail, cercetătorul italian drept consecință are mereu în vedere interferențele acestora cu agrearea dictaturilor. ideologia amintită dar și unele diferențe Membrii aso- sensibile sau nuanțe care îi îndepărtează de la ciației Criterion au ea și stabilește interesante paralelisme cu simțit în condițiile producțiile literare și afirmările avangardiș- noi ivite după Pri- tilor. Figurile reținute pentru analizele sale mul Război Mondial sunt îndeosebi Emil Cioran, Mircea Eliade, în România nevoia Dan Botta, Eugen Ionescu, Corneliu Zelea imperioasă a unui geniu tutelar mântuitor, Codreanu, Gherasim Luca, Geo Bogza, Paul așteptând o salvare mesianică. Aceasta a fost Celan. Românist italian temeinic la Universi- văzută în figura carismatică a lui Corneliu tatea Orientale din Napoli, doctor în filologie Zelea Codreanu, șeful Legiunii Arhanghelului din 2001 al Universității din București cu o Mihail, devenit pentru mulți „oglinda ideală teză despre Dan Botta, Giovanni Rotiroti s-a pe suprafața căreia se vor reflecta toate mai ocupat de generația de la Criterion și de dezideratele de reparație națională și avangarda românească într-o seamă de cărți colectivă” (p. 22). Într-o emisiune radiofonică din care ar fi de amintit îndeosebi: Secretul din 1940 de comemorare a șefului mișcării legionare, Emil Cioran vorbea de umplerea interzis. Eliade, Cioran și Ionescu pe scena golului ființei românești, căci înainte de cel comunitară a exilului (2011), Comunitate fără evocat România „era o Sahară populată”, „o destin. Ionescu, Eliade, Cioran și umbra farsă reușită”, „o pauză vastă între un început „Criterionului”, Odontotyranos. Ionescu și fără măreție și un posibil vag”. Sedusă așadar fantasma Rinocerului (2009), Plăcerea de a-l în mare parte de ideologia legionară a citi pe Urmuz. Observații psihanalitice asupra Căpitanului, această comunitate intelectuală fantasmelor literare din „Pagini bizare” de la „Criterion” a fost atrasă, implicit, de (2010), Dezvrăjirea lui Cioran (2016), ultima pasiunea pentru totalitarism, dictatură și redactată direct în românește, ca și cea de față. revoluție. Această pasiune au avut-o însă într- În linia acestor preocupări se situează și tra- o altă direcție în aceeași vreme și unii ducerile în italiană din Urmuz, Cioran și a reprezentanți de seamă ai avangardismului

Mişcarea literară ♦ 99 românesc, în special Gherasim Luca și acțiunea și gândirea tinerilor intelectuali redactorii de la revista Alge, ca și Geo Bogza. amintiți în ceea ce numește „Pasiunea pentru Autorul italian pune în relief paradoxala Real” a secolului de care este vorba. Prin asemănare a lui Emil Cioran și Gherasim urmare, crede cercetătorul italian, „așa-zisul Luca, a căror operă scrisă în România rău al secolului al XX-lea, nu trebuie inves- interbelică pe parcursul a 15 ani „are așadar tigat doar din perspectiva relației cu moartea multe aspecte deocheate” (p. 29), căci „ambii și nimicul, ci trebuie să sondăm și raportul pe au ocupat «eretic» o poziție politică și care l-a întreținut cu pasiunea încăpățânată ideologică extremă și au promovat «catas- pentru viață, pasiunea neîmblânzită de a fi, de trofal» ideea de revoluție: națională la Cioran, a rezista și de a iubi (ș.a.)” (pp. 31, 32). proletară la Gherasim Luca” (pp. 29-30). În acest context al distrugerii omului și Venind în prelungirea unor preocupări cunos- lumii vechi explică el și antisemitismul miș- cute ale Martei Petreu, Giovanni Rotiroti cărilor dreptei naționaliste românești așa cum identifică și analizează o seamă de texte se vede în programele lor politice. Acestea programatice, literare, culturale, filosofice și spun în esență că, întrucât evreii sunt cea mai ideologice din publicațiile vremii care pun în mare primejdie pentru țară, prin susținerea lumină un „trecut deocheat”. O excepție în propagandistică și logistică a comunismului privința articolelor de acest tip, scrise de amenințător din Rusia, ca și prin pervertirea membrii de la Criterion, a făcut-o, în primul vieții politice românești din tânăra și fragila rând, Eugen Ionescu, apărător al valorilor democrație, extirparea lor ar fi avut drept democratice liberale care, mai mult, după urmare o Românie perfectă. Națiunea română plecarea în Franța inaugura teatrul absurdului, ar fi fost la începuturi sănătoasă, dar sănătatea punând în scenă „exact orizontul psihotic și ei a fost afectată de elementul străin de iden- spectral al acestei legi fantasmatice nescrise” titatea sa: evreul care apărea ca un obstacol în (p. 28) al acelei atmosfere ideologice legio- calea realizării societății românești ideale. Din nare. analizele lui Giovanni Rotiroti apare o dife- O latură vizibilă a hidoșeniei regimu- rență între gândirea lui Corneliu Zelea Co- rilor totalitare europene de orice tip: comunist, dreanu și aceea a unor publiciști criterioniști fascist și nazist, îndelung evidențiată de precum Noica și Cioran, primul neagreând autorul italian, este crearea omului nou, aspect fundamentalismul antisemit al mișcării, iar cel fără de care „nu s-ar înțelege mare lucru din de al doilea considerând ridicolă și negativă manifestările și proiectele de «reînnoire» ale ideologia naționalismului românesc. În ceea avangărzilor artistice (și ulterior politice), nici ce îl privește pe Mircea Eliade, el nu a din programele de «renaștere» națională ale susținut publicistic antisemitismul. membrilor «tinerei generații» intelectuale, Realul absolut a cărui țintă este „omul aflate în contact direct cu doctrina legionară a nou” ce include crima teroristă include, în lui Codreanu” (p. 36). Această construire a egală măsură, cultul morții, jertfa ori marti- fost o acțiune foarte pasionată, devenind un rajul, fiind, de aceea „oribil și nemaiauzit, ideal imperativ în România interbelică și mai ucigător și neliniștitor, mistic și pulsional” (p. apoi postbelică. Cei ce se angajau în 52), oamenii noi ai Legiunii, eroi ai patriei înfăptuirea prin revoluție a unei astfel de pentru mulțimile manipulate, devenind mai opere nu au ezitat să apeleze la valori precum târziu pentru Cioran în Franța în cartea sa voluntarism, vitalism și eroism. În numele Mon pays (Țara mea) „martiri sângeroși” și revoluției pentru eradicarea de rău prin „visători sanghinari”. Giovanni Rotiroti arată distrugerea întâi a omului vechi pentru a se limpede, între mijloace, manipularea prin putea apoi edifica cel nou, a fost admisă religie, devenită pretext sau acoperire retorică, teroarea și, în consecință, moartea. Toate precum și mistica morții legionare, greu aceste manifestări extremiste atât ale dreptei, comprehensibilă pentru un spirit contem- cât și ale stângii nu erau doar românești. Pe poran. Această manipulare îi determina pe urmele lui Alain Badiou care analiza într-o executanți „să ucidă și să moară, cu evan- carte tabloul psihopatologic al ideologiilor ghelia în mâna și pistolul în cealaltă, pentru a totalitare europene ale secolului care nu de salva pe un alt plan (mistic și pulsional) mult s-a încheiat, Giovanni Rotiroti înscrie propriile creaturi fanatizate ce deveneau eroi

100 ♦ Mişcarea literară sacrificându-se pentru patrie” (p. 54). În egală Gherasim Luca. În acest scenariu, „Sexuali- măsură, au devenit pentru legionari funda- tatea revoluționară era reprezentată, în gene- mente ale ideologiei morții și cântecelor lor ral, de o femeie «proletară» care se abandona cele două simboluri ale culturii române liber unor plăceri dincolo de orice limită. tradiționale, Miorița și Meșterul Manole unde Spinoasa chestiune a sexualității pusă în joc moartea mioritică și jertfa umană pentru con- de Bogza era artistică, politică și ideologică în strucția durabilă au servit ideea martirajului. același timp. Sexul, ca Real, trimitea direct la Citindu-l foarte adecvat pe F. Jessi cu un revoluția socială, spre cauza proletariatului fragment din Cultura di destra din 1993, împotriva moralei burgheze și reacționare, iar Giovanni Rotiroti găsește că prin acestea «pornografia» utilizată de el avea și scopul de „Legionarii trebuiau să moară pentru a a se opune și de a depăși fantezia criminală a întemeia ritual «emanciparea neamului» –, de extremei drepte xenofobe. Pentru Bogza, era unde perspectiva lor nu de a învinge sau a vorba de eliberarea omului de falsele referințe muri, ci de a învinge murind”. morale și religioase instituite de o societate Există și interpretări subtile și pasionate nedreaptă, pe care el o considera agresivă” (p. ale unor membri ai asociației Criterion asupra 115). baladei Meșterul Manole: cea a lui Dan Botta Cam aceleași scopuri are Gherasim din eseul Unduire și moarte și cea a lui Luca într-o seamă de texte precum Inventa- Mircea Eliade, ambele aflate în afara misticii torul iubirii, în romanul parodic Roman de morții legionare, căci, la primul, cadrul dragoste, dar și membrii grupului Alge care analizei mitului este estetica în descendența editează o revistă cu un titlu pornografic, tragediei grecești a misterelor dionisiace, iar distribuită unui număr de treisprezece perso- la cel de al doilea, examinarea se află în nalități culturale și publice românești, gest, prelungirea eseului lui Dan Botta. Totuși, desigur, scandalos. găsește Giovanni Rotiroti, „pornind de la Ideea erotizării proletariatului printr-o mitul originilor, cei doi au încercat să ofere un astfel de literatură și schimbarea în acest fel a răspuns puternic idealizat și sublimat la ordinii sociale existente ni se pare nu numai neliniștitoarea «enigmă a morții colective» naivă, ci și utopică. întrupată de pasiunea debordantă a exaltaților Cartea românistului italian consemnează Legiunii” (pp. 79, 80). și ecourile unei lucrări de succes european a Paradoxal, atât legionarii cât și avangar- filosofului vienez Otto Weininger, Sex și diștii, spune Giovanni Rotiroti, aveau pasiu- caracter, asupra lui Cioran care, în niște fișe nea eșecului și sinuciderii sociale, căci așa de lectură la acest autor, rămase în manuscris cum legionarii, după ce ucideau pentru mântu- până la publicarea lor în 2012, făcea comen- irea patriei, se predau la poliție, și avangar- tarii amănunțite. Opera filosofului vienez, diștii, publicând literatură pornografică și spune autorul italian, „se înscrie perfect într-o reviste indecente, suportau închisoarea după tradiție multiseculară misogină de inspirație procese răsunătoare de „atentat la bunele creștină” (p. 133) și, mai mult, găsește o sea- moravuri”, sinucigându-se în acest fel public. mă de asemănări între condiția femeii și cea a Există însă, potrivit lui Rotiroti, la evreului, desigur, deloc măgulitoare. intelectualii ambelor orientări și dorința spre Observând ivirea astăzi a răului ideo- creație capabilă să schimbe România. Așa logic prin noi Gorgone cum sunt grupurile cum la Cioran exista aspirația irepresibilă spre fanatizate fasciste și teroriste, cercetătorul creația de o absolută noutate în România de italian amintește drept soluție ideea lui Alain până atunci, și la avangardiștii moderniști Badiou dintr-o carte recentă potrivit căreia idealul era cel de „changer la vie, transformer „Fără o nouă propunere politică și strategică, le monde”. Ei au căutat să propună o gândire lumea va rămâne într-o stare de dezorientare. și o poezie scandaloase și subversive ce vizau E necesar ca istoria omenirii să schimbe ceea ce ei numeau „erotizarea proletariatului”, direcția și să încerce a se îndepărta de menită să distrugă mentalitatea burgheză, catastrofa sumbră în care se adâncește treptat” precum și violența orientărilor naționaliste. (p. 58). Să fie această propunere un nou scut Acestea sunt vizibile întâi la Geo Bogza și la al lui Perseu?

Mişcarea literară ♦ 101

Arhiepiscopul Justinian Chira în dialog cu Călin Emilian Cira

Aurel PODARU

Călin Emilian Cira (n. 1987, Năsăud), Ortodoxe, un arhiereu exemplar, un model de este licențiat al Facultății de Istorie și Filoso- urmat. fie și al Facultății de Teologie Ortodoxă, Familia, satul natal, primii ani de școală, ambele din cadrul Universității Babeș-Bolyai începuturile vieții monahale de la Rohia sunt Cluj-Napoca; este doctor în istorie și are un și primele capitole ale acestui volum. masterat în Istorie, Memorie, Oralitate în „La un an după intrarea în mănăstire (12 secolul XX. martie 1941 – n. n.), mărturisește Arhiepis- A publicat interviuri, recenzii, studii, copul Justinian, starețul m-a făcut călugăr. În articole în revistele: Convorbiri literare, același an, 1942, m-a făcut diacon episcopul Poesis, Renașterea; Tabor, Tribuna, Verso; Nicolae Colan.” Urmează alte pagini: despre Mișcarea literară, anii ocupației horthyste (1940-1944), despre Vatra veche, Revista viața din comunism, încercările grele abătute ilustrată, Revista asupra mănăstirii în urma decretului 410 din teologică, Arhiva 28 octombrie 1959, când călugării au fost, pur someșană, Anuarul și simplu, alungați, iar mănăstirea a ajuns în Institutului de Isto- pragul desființării. Despre cei 17 ani ai vica- rie Orală, Oglinda riatului de la Cluj, despre momentul decem- literară, Familia ro- brie 1989 și perioada de după 1990, a episco- mână etc. Este auto- patului său la Baia Mare constituie prețioase rul cărților: Convor- documente din istoria Bisericii secolului XX. biri despre N. Stein- O carte despre mitropoliții Nicolae Colan, hardt (vol. I și II), Nicolae Mladin și Bartolomeu Anania, despre Editura Eikon, Cluj- arhiepiscopul Teofil Herineanu, patriarhii Napoca, 2010, 2012; Justinian Marina, Justin Moisescu și Teoctist „Am ascultat de po- Arăpașu; despre teologi renumiți și dascăli runca Bisericii”. eminenți ai învățământului teologic din seco- Arhiepiscopul Justinian Chira în dialog cu lul trecut: Ioan Lupaș, Dumitru Stăniloaie, Călin Emilian Cira, Editura Eikon, Cluj- Isidor Todoran, Liviu Galaction Munteanu, Napoca, 2012 (ediția a II-a revăzută și adău- Sofron Vlad, Ioan Bunea; despre scriitori și gită, Cuvânt înainte de Ioan Pintea, Editura oameni de cultură: Ioan Alexandru, Constan- Mega, Cluj-Napoca, 2016); coautor al Anua- tin Noica, Geo Bogza, Nicolae Steinhardt, rului Istoriografic al României 2012 (vol. II), distinsul interlocutor al lui Călin Emilian Cira Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2015). dovedindu-se și un remarcabil portretist. În cele ce urmează, ne vom referi la cea Iată un prim exemplu, la îndemână: de a II-a ediție a volumului dedicat regreta- „După patriarhul, marele diplomat și tului Arhiepiscop Justinian Chira, o carte pe înțelept Justinian Marina, a fost ales Patriarh care am citit-o cu sufletul la gură, cum se zice. Mitropolitul de la Iași, Iustin Moisescu. Pen- O carte de amintiri, confesiuni și mărturii tru că tot Pronia a hotărât să fie așa. El a fost despre oameni, locuri, întâmplări dintr-o viață profesor. Când a venit regimul comunist el era aproape centenară. Viața unui Om al Bisericii profesor de teologie. Dar era un profesor de

102 ♦ Mişcarea literară elită. N-a existat un Patriarh, un slujitor al 2000 de ani. Pentru Steinhardt, Hristos era Bisericii la nivelul la care a fost Iustin prezent.” Moisescu. El a avut o copilărie foarte Despre poetul Ioan Alexandru, înaltul dureroasă, fiind orfan de război. Tatăl lui a ierarh spune: „A venit în ’66. A venit cu un murit pe frontul din Mărășești și el a rămas prieten de-al lui care era cam compromis orfan și a crescut într-un orfelinat al tinerilor moral. Și i-am spus când prietenul lui a plecat orfani de război. A făcut școala în Seminar și să se culce, iar eu am rămas numai cu Ioan pe urmă a făcut studiile superioare în Alexandru: «Ioane, ai grijă. Păstrează-ți trupul străinătate. Ținuta lui era ca a unui voievod. tău curat.» Eu știam ce spun. El s-a uitat în Avea o ținută măreață. Era de o demnitate, de ochii mei și a zis: «Te-am înțeles.» Și din acel un curaj și o ținută de prinț. Impresiona pe moment s-a înstrăinat de cele rele și s-a întors toată lumea. L-am văzut odată la un Congres cu fața către Dumnezeu. De aici a început al Frontului Democrației și Unității Socialiste vizita și legăturile cu mănăstirea Rohia.” Care la Sala Palatului unde era și Ceaușescu. Și s-au încheiat, am adăuga noi, în anul 2000, Patriarhul a fost invitat și el la tribună. Nu era când a trecut, prematur și pe neașteptate, la în rând cu autoritățile, cu Ceaușescu, cu cele veșnice, fiind înmormântat la Mănăstirea ceilalți, cu politicienii, ci era în tribună cu noi Nicula, județul Cluj, nu la Rohia, unde poetul unde erau mii de oameni. A fost invitat. Când și-a dorit toată viața. a coborât din tribună și s-a dus la pupitru, „Eu trăiesc foarte liniștit că mi-am făcut parcă era un zeu, așa a coborât. Și mersul era datoria, afirmă spre finalul acestui dialog, elegant și deosebit de fin. Și a vorbit liber, Arhiepiscopul Justinian Chira. Am pus fără a avea un cuvânt scris. După el, în piciorul în prag atunci când trebuie. Și de încheiere, au vorbit și alții și apoi a vorbit și aceea sunt liniștit. Mi-am făcut datoria. Mor Ceaușescu. Iustin a fost aplaudat la acest liniștit. Mor fericit. Mi-am făcut datoria față congres din zece în zece minute de mii de de Biserică, față de poporul nostru, față de oameni. Și Ceaușescu era micuț, micuț cu Transilvania și față de Dumnezeu. Spun toate soția lângă el. Era un afront la adresa lui acestea fără să mă laud, pentru că tot ce am Ceaușescu. După cuvântarea patriarhului, făcut, frăția ta, nu am făcut cu puterea proprie, Ceaușescu părea și mai mititel, în comparație ci am făcut cu puterea lui Dumnezeu. Tot cu patriarhul Iustin.” ce-am făcut nu-i meritul meu, ci meritul lui Mărturii, cu relevanță și impact, despre Dumnezeu. Eu am fost un simplu slujitor al Ioan Alexandru, Constantin Noica, Geo lui Dumnezeu și al poporului. Și eu mă Bogza, Nicolae Steinhardt. Vorbind despre reazem pe două puteri. Două puteri sunt cele personalitatea părintelui Nicolae, Arhiepis- pe care mă reazem eu: Dumnezeu și poporul. copul Justinian pune în evidență capacitatea Astea sunt cele două puteri pe care se reazemă nelimitată a acestuia pentru iubirea de oameni episcopul Justinian. Biserica Ortodoxă și și faptul că a ales ortodoxia după confruntările creștinismul.” cu sine însuși și cu adversitățile inexorabile Un dialog cât o carte, am mai adăuga ale existenței, deoarece aceasta este religia noi. O carte-testament, după cum mărturisește care „nu are interese”. chiar arhiepiscopul Justinian: „Cartea aceasta „Dar Steinhardt a fost omul lui Dum- mă reprezintă pentru că ea redă întru totul nezeu, spune Părintele Arhiepiscop, pe care gândurile mele”. Însemnare datată 15 august trebuie să-l onorăm pentru că eu îl cunosc. A 2016, imprimată pe coperta IV a ediției de fost ca Sfântul Pavel de credincios. Pentru el față. Hristos nu era o persoană istorică de acum

Mişcarea literară ♦ 103

Poezii închinate lui Andrei Mureșanu

Iuliu-Marius MORARIU

Cu prilejul aniversării bicentenarului au fost dedicate, o atenție aparte aparținându-i nașterii poetului Imnului Național, Andrei lui Mihai Eminescu (pp. 4, 5), „obsedat”, în Mureșanu, profesorul blăjean cu origini viziunea autorului de „imaginea lui Mureșanu năsăudene, Ion Buzași, a antologizat poemele ca erou al revoluției transilvane și ca poet al dedicate acestuia în paginile unui important neamului (p. 5), fapt ce explică munca con- volum, marcând astfel frumosul moment și stantă la cele trei versiuni succesive ale reliefând respectul de care s-a bucurat el în poemului dramatic Mureșanu (p. 5). rândul scriitorimii românești. Apoi, textele in-extenso sunt oferite Lucrarea – Ion Buzași, Preot deșteptării cititorilor astfel momiți. În cadrul antologiei noastre – semnelor vremii profet... Poezii propriu-zise, cititorul poate regăsi lucrările închinate lui Andrei Mureșanu, Editura unor autori apropiați cronologic de epoca sa, Charmides, Bistrița, respectiv Iosif Vulcan (pp. 12-15), Iacob 2016 – debutează cu Mureșianu (pp. 16-19), Zacharia Antinescu o prefață semnată de (pp. 20-22), sau Iustin Popfiu (pp. 23-27), acesta (pp. 3-11), ce descoperite în arhivele familiei Mureșenilor, se constituie de fapt în paginile Foii pentru Minte, Inimă și într-un review de Literatură, sau în alte publicațiile similare, literatură cu carac- dar și mai-sus pomenitele versiuni ale textelor ter de studiu intro- lui Eminescu (pp. 31-80). În plus, poate ductiv. În paginile descoperi tentative lirice ale unor oameni lui, antologul relie- cunoscuți mai degrabă pentru activitatea lor fează importanța po- de cercetători istorici sau filologi, precum etului evocat pentru Alexandru Lapedatu (pp. 28, 29), sau poeme lirica ardeleană și ale unor clasici ai literaturii laice sau nu numai, arătând religioase precum: Ion Pillat (pp. 81-83), că: Radu Gyr (p. 84), Aron Cotruș (p. 85), Iustin „Puțini dintre poeții noștri, în afară de Ilieșiu (pp. 86-92), Ioan Alexandru (p. 113) Eminescu și Arghezi, au fost atât de frecvent sau Adrian Păunescu (pp. 117, 118). evocați în lirica românească, încă din timpul Lor li se adaugă lucrările unor poeți mai vieții, ca Andrei Mureșanu. Numele lui, sino- recenți sau contemporani precum: Bazil Gruia nim cu al poetului generației pașoptiste, s-a (pp. 93, 94), Petre Pascu (p. 95), Ion Th. Ilea contopit cu o poezie-imn ale cărei imperative (p. 95), Vasile Copilu-Cheatră (pp. 97-99), și îndemnuri au constituit motive de inspirație Valeriu Nițu (p. 100), Ovidiu Vuia (p. 101), în poezia patriotică românească. Pentru poeții Ion Brad (pp. 102, 103), Mircea Popa (pp. epocii pașoptiste și postpașoptiste, Andrei 104-105), Gheorghe Șora (pp. 106, 107), Mureșanu rămâne cântărețul nădejdilor de Dumitru Savu (pp. 108, 109), Nicolae Stoie libertate socială și națională a românilor din (pp. 110-112), Ion Mărgineanu (pp. 114-116), Transilvania” (p. 3). Alexandru-Cristian Miloș (pp. 121, 122), Ion Urmează apoi o trecere în revistă și o Filipoiu (pp. 123, 124), Ion Mânzală (pp. 125, analiză a celor mai importante texte lirice ce i- 126), Dumitru Mălin (p. 127), Nicolae

104 ♦ Mişcarea literară Nicoară-Horia (pp. 128, 129), bucovineanul urmașii lui/ o-mpărtășim cu toții/ din vina Vasile Tărâțeanu (pp. 130-132), Ileana Gafton știm a cui./ Dar noi am tot dormit/ ca sclavii (pp. 133, 134), sau Veturia Maria-Mureșan în picioare/ din teama de Siberii/ și-a „fratelui (pp. 135, 136). Însuși antologul semnează mai mare”./ De am umblat într-ua/ tot cu două texte (pp. 119, 120), deconspirându-și călușu-n gură/ mânați la lucru silnic/ cu câte- prin aceasta talentele de filolog complet și de o-njurătoară./ Să ne trezim, prieteni,/ Din poet erudit. somnul cel de moarte/ Ne-a îndemnat poetul/ Lecturând volumul, cititorul descoperă visând la altă soarte./ El vrut-a să ne vadă/ un frumos tablou ce străbate cel de-al stăpâni pe-acest pământ/ iubitu-ne-a trecutul/ nouăsprezecelea și cel de-al douăzecilea secol și graiul nostru sfânt” (pp. 130, 131). și reliefează importanța lui Andrei Mureșanu Lucrarea prezentată se constituie așadar ca poet al Imnului Național și portavoce lirică într-un frumos omagiu adus „poetului deștep- a ideilor pașoptiste. În plus, dacă ne raportăm tării noastre” și într-o antologie ce relevă la textul cu caracter de manifest semnat de accentele actuale ale textelor lui. Din acest Vasile Tărâțeanu, descoperim accente de motiv, nu putem decât să-l felicităm pe anto- actualitate în paginile lui. Redăm mai jos o log pentru frumosul demers și să recomandăm parte a acestui text, pentru frumusețea sa: cititorilor frumoasele poeme ce ne vor ajuta și „Să ne trezim prieteni/ din somnul cel pe noi cititorii, să-l cunoaștem mai bine pe de moarte/ ne-a îndemnat poetul/ visând la acest fiu vrednic al plaiurilor năsăudene și să altă soarte,/ Decât la cea pe care/ noi, ca ne împărtășim din perenitatea ideilor lui.

The Phone Call 1

Mişcarea literară ♦ 105

Cristian PAVEL

Cristian Pavel s-a născut la Galați, în 1963. La bază este inginer frigotehnist, este căsătorit, are o fată de 22 ani, a avut o activitate de cinci ani în presa studențească, iar în presa centrală lucrează din 1990 (Flacăra, Expres, Capital, Succes, Banii noștri, eFinance). Actualmente este senior editor al revistei Piața Financiară. A publicat diverse grupaje de poezie în reviste literare (România literară, Ramuri, Tomis, Convorbiri literare, Dialog, Amfiteatru etc.). Este laureat al mai multor premii literare. A publicat, în 1998, volumul Decapitat la masa de scris (Marele Premiu al Editurii Vinea); în 2008, Emoticons, la aceeași editură; în 2012, volumul Raiul cu răspundere limitată, Editura Tracus Arte, București; în 2013, Exerciții de sinucidere în seria „Cartesențe”, la Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos din Galați. Din 2012 este membru titular al Uniunii Scriitorilor din România. Recent, în cadrul Turnirului de Poezie organizat de USR la Colibița/ Bistrița-Năsăud între 10-13 mai 2017, i-a fost decernat Premiul Publicului.

încă n-am murit dar altfel am apucat să mor încă n-am murit în toate pozițiile dar lucrez la asta ca într-un compendiu de făcut sex oasele mele sunt dureros de moi întors pe dos, la viteză maximă de marmeladă în care ei doi se îmbracă la loc sticlă subțire, baccara se revăd adolescenți copii de gimnaziu sugari în poziții de supt la sân și foetus și embrion Poezia se trezesc în ouăle părinților Mișcării literare

am murit cu brio

fără să mai încap nicăieri vocea mea scade în octavele vârstei și trupul meu se încântă de burtă nici cu opinii nici cu idei nici cu trupul nici și barba mea se vopsește în alb cu aureola mea boreală și scăfârlia mea strălucește ca o lanternă zilele mele au căzut în asfalt precum ca un far pe coasta piesele de tetris și lego – mării tale cu apă dulce nici o mână n-a mai ajuns să le potrivească

106 ♦ Mişcarea literară m-am uitat în jur cum se dispare discret să răsfăț, să iubesc câte cancere lucrează în noi să idolatrizez trăgaciul câte accidente se trec pe răboj să mă las fascinat de virgula sa de oțel câte sinucideri colorează știrile de starea sa curbă și răbdătoare câte scandaluri avem la desert de oțelul său nemângâiat covârșit de răspunderi am simțit că mor pe autostradă acolo unde e larg și se merge cu viteză iubesc așa de mult țeava acolo unde e loc de teribilisme acolo simplă ori dublă și gata de fumegat unde adrenalina întărește sfârcurile gata să se înfierbânte în teren unde te ascunde iubita gata să se facă roșie roșie într-o lume cât nuca la foc după foc cât creierul mic în bătaia căprioarei și lișiței gata să-mi încapă pe gură am simțit că e atâta loc să mor ca-ntr-o fizioterapie finală în urma tractoarelor la semănat cu aerosoli de plumb gras să îngraș brazda gata să dispar cu destinul meu de spor patul, da, patul puștii de sămânță nu mă încape să dorm în el gata să intru fierbinte de remușcări în pământ decât după umăr să tângui reculul să-l măsor n-am murit în statistici să-l blagoslovesc dar mă pregătesc să le dau peste cap patul de lemn al puștii să provoc rapoarte proaspete despre incinerări miroase ca patul de nuntă despre eutanasie și e așa zgâlțâit de-ntuneric despre duceri în Lună și în vecini despre Lumea Ailaltă, necadastrată și numai cu glontele sunt prieten bun încă nu sunt praf am un buzunar plin, o cutie, o bandă sau pulbere sau oale și ulcele e așa superofertă să ai cartuș pe țeavă chiar dacă stârnesc o agitație formală să te întreci în încărcătoare să tragi în sus ca la nuntă lumea vine la pomană de pomană în cer eu nu mai apuc să salut dintre patru lemne în cerul gurii din urnă din albume nu mai ajung să-i sărut pe toți exerciții de sinucidere de adio, încins nu te mai scriu pe tine totul va fi aproape la fel fără mine pe toate gardurile din oraș toate apele își vor urma cursul și mama și petra și alții, poate, stau rece, pe spate, încleștat, în chiloți plânsul în fața morții ca o carte deschisă și mă uit toate cuburile vor sta mai bine în colțuri mă uit la cuprins toate paginile de reviste vor foșni

pe internet ca dumicatul de pască din dragoste de pușcă și de pesmet și de iască din dragoste de pușcă și totul va fi sub control de praf de pușcă și ghinturi nimeni nu va mai băga de seamă vin eu ca un vânător cu ce rucsac și cu ce somn inegal

Mişcarea literară ♦ 107 am trecut eu o parte din mine va rămâne perenă ca borfașul, prin Vamă măcar șoldurile mele de metal măcar dragostea mea, ca o cetate elenă. toate viile vor saluta viii când întind câte-un arc către sete și eu, gata în ștreang de erete nu mai bocesc gata să plec de câteva zile îmi zic să nu mai plâng proaspăt gătit deși am plâns până să inund vecinii tânăr fecior până când am pudrat către școala de fete tot dormitorul și baia.

multă vreme m-am spălat pe față nemuritor mi s-a părut că e marea aici că o să tai valul până acum ceva timp n-am știut că sunt că o să fac surfing pe creasta bocetului meu. nemuritor că o sa las pe lume nu doar cărți apoi am văzut că ocnașii din mine și suprafețe de emoție calculate cer apă și pauze și pâine și aer, prin integrarea prin părți. o geană de văzduh. o să spună unul că am fost băiat deștept de asta am hotărât să învăț altul, că m-am străduit la ziar să nu mai jelesc. altul, că ascultam pe ascuns o piesă: de asta am făcut scări de evadare whiskey in the jar. și tunele și găuri în deznădejde. o să rămână după mine doar vântul și tu ai pus mâna pe freze care va dezgoli copacii să te vadă și picamere și funii care o să bată întețit peste oraș să mi-arunci de sus, de unde ești peste numele meu – un nume de stradă. din curățenie și răbdare dar eu voi fi nemuritor de-a dreptul să ies din urlet, să mă cațăr nu am statuie, dar am pivoți și implanturi din groapa asta care în gură m-a înghițit pe treiseferturi. am avut șuruburi în mâna stângă am avut sârme și broșe învăț să nu mai bocesc. în minte și în inimă arsură. zi de zi rostesc asta și golesc lighene și căzi și bazine. sunt plin de experiențe chirurgicale uite tăieturile de hernie și de apendice simt cum vrei tu să plec din lacrimi uite amigdalele lipsă și polipii scoși simt că vrei tu să mi-arăți pe terasa ta uite pieptul meu, ciuruit de alice cum ploaia spală sarea cum fuge ea în viitor dar, cum spuneam, voi fi nemuritor într-un alt plâns.

108 ♦ Mişcarea literară

Melania CUC

Femeia, jumătatea din cruce Prietenii Ți-l toarnă cu damigeana pe gât. Nu pot merge pe ape, Spălată, scrobită, călcată cu mâinile mele, Tu știi asta, și râzi de kilogramele-n plus Cămașa de in ți-o închei peste armura din zale. Care nu-i folosesc sufletului meu Nu te pot salva, La nimica. Nu am dreptul să îți iert din păcate; Vin spre tine cu țărâna Sunt doar o femeie, Crescută-n călcâie, Jumătate din crucea Și tu, iarăși râzi, Pe care o porți fără să-ți pese de lume, Hohotești în somn În spate. De îți pot vedea dinții albi Buzele roșii Și aburul cald ce se modelează Fără de minte și singuri După fiecare silabă cu care Aș vrea să-ți vorbesc Vinul tânăr cu mustul bătrân Despre noi, despre lume, Petrec de ziua mea Despre ceaiul răcit într-un ritual În crama uitată de lume. Cum vezi doar în filme. Mi-am alungat câinele Și lanțul liber face insolație în mijlocul Oricum, te-aș iubi, ogrăzii. Fără mâini, fără zicere, fără timp; Butoiul are cercul peste pântec crăpat, Țipă cocoșii, vin zorii, Intră dinafară de zidul cetății Se bulucesc flămânzii și însetații de dreptate Lupii din codrii pe care i-am Vin să ciugulească ce-a mai rămas Ars în sobe în mijlocul verii. De la ospățul din săptămâna trecută. Ce biserici purtarăm spre cerul din apă! Firimituri sunt pe masă, sub masă, Ce fregate din frunze am scos până-n larg, Și fierarii bat fierul fierbinte Și cât fără de minte și siguri pe sine Pentru altă coroană cu spini. Am pus mâna Mă tot întreb Pe cârmă De ce te lași mereu, din nou Pe firul cu plumb. Răstignit între tâlharii de rând. Am construit lumea asta dintr-o nimica Nu refuzi, nu scuipi oțetul Nu știu câte turme de stele se uită la cer Pe care Nici de câte pietre are nevoie

Mişcarea literară ♦ 109 Zidarul Sunt tot mai ispitită spre podul speranței. Să mărețească altarul Sfintei Fecioare. Mă refugiez în joc de șotron Sunt punctul stângaci și virgula lipsă Pentru că Dintr-o Picioarele mele îmi sunt ultimii prietenii Poveste scrisă cu sare În care pot să am astăzi Pe argintul din spatele Nădejde. Oglinzilor Mulțimea trece în sus și în jos, Din Veneția celor mai frumoase Nu nu are cum să mă recunoască Zile ale tale. Pe picioroangele de comediant înrăit. Masca vopsită iese din rama subțire, Măturătorii de noapte dezlipesc afișul Să-mi fie alături Zâmbetul, triumful Când hulpav voi bea Cad de pe buzele-mi din porțelan de Paharul cu rubine macerate Mainssen. În sânge, Un amurg-vegetal. Sandalele cu nisip

Viața pe picioroange Pe tălpici din lemn înflorit Sunt ridicată, purtată către Vița de vie era tot mai subțire în frunze, Norii ce iau forma unei mănăstiri Adolescenta nu știa că făcea pași de dans Cu clopote bătând de vecernie. Pe cerneala din călimara Măicuțele se roagă-n șir, pentru dragoste. Protejată doar Nevăzute șiruri de pantofi cu toc cui Cu un clopot din gheață extrem de subțire. De toate înălțimile, de toate culorile Oprește-te! Mi-ai zis Defilează pe sub felinarele galbene. Și aștept de atunci între cer și pământ. Înafara cupolei de părelnică sticlă Deasupra capului e un om ce râde. Se lipesc afișe pe aer. Îndelung privesc pereții vopsiți cu igrasia Circul a revenit în oraș! Din care mi-aș decupa patria. Sunt fulg de pasăre colorată Din camera de dincolo, Prins în elastic. Se aud icnind merele căzute Te joci cu mine în mijlocul bâlciului Peste pietre de râu Și paharul cu vopselele lui Dumnezeu Și mă întreb Se varsă peste partea nevăzută a lumii. Și mă uimesc Acolo ar trebui să fie, intact, Cum de nu-și zdrobesc tâmplele, Flaconul cu fericirea pe care Nu-și julesc genunchii Iluzionistul o ține în pălărie. Și de ce În răstimp, Nimeni nu se gândește să sune ambulanța. Pleacă cimitirele cu tot cu semnele de mormânt, Precum în Cer De zici că Golgota nici nu a existat Aș, și pe pământ; Decât așa, ca un decor film Fața mea e vopsită cu îngeri Cu actorii ce au luat nisip ordinar Un fel de trubaduri ce vin nechemați În sandalele cu care au urcat în Își intră în rol, râd, lăcrimează, mor... Leviathan. Vibrează corzile celebrei soprane

(Poeme inedite, din volumul în lucru STRELITZIA)

110 ♦ Mişcarea literară

Daniel PANEŞ

așteptarea cultivăm și ne hrănim cu frică și spaimă. suntem atât de flămânzi de ele încât am ajuns apelul dumneavoastră este important pt. noi, rahitici. așa că vă rugăm să nu închideți. moartea vine plângând apelul dumneavoastră va fi preluat în ordinea pentru că nu-și mai amintește primirii. pe cine trebuie să mai ia. tastați 1 pentru viață risipită, un bețiv de ghips tastați 2 pentru sinucidere asistată măcar că uită, și resetare a vieții și a așteptărilor, dar tot un sclav al aburilor rămâne. tastați 3 pentru suflet, viața se irosește așteptând tastați 4 pentru trup și accesorii, ceva ce nu mai vine, tastați 5 pentru reînkrkt de speranțe iluzorii, așteptând să se încarce semnalul la calculator, tastați 6 pentru limbă așteptând iubirea, (6.1 pt. limbă de lemn, așteptând să fie mai bine 6.2 pt. limbă disciplinată, no conection to internet. 6.3 pt. limbă ruptă și cârpită, 6.4 pt. limbă de bocanc, 6.5 pt. limbă violată și sfâșiată). ascensorul moartea vine totdeauna prea târziu pentru a mai putea da un exemplu. urc într-un lift vechi miriștile mustesc cu sânge de primăvară și fiecare etaj urcat mi se pare a unui soare avortat. o imensitate de timp neliniștea își face cuib în mine privesc pereții scrijeliți cu numere de telefon, și mă minte constant cu mihai+ana=love, chiar dacă eu și neliniștea ne iubim. privesc oglinda spălăcită și scorojită îmi iubesc durerea, căutându-mă pe mine poate, de departe, cel mai de preț lucru dintr-o dar singurul lucru pe care îl văd viață. este banda de lumină intermitentă frica se giugiulește în colțurile întunecate ale ce răzbate printre ușile liftului cutiei craniene mă sufoc, mi-e extrem de cald cu schizofrenicul în scaun cu rotile conectat la și urc spre etajul VII aparate. ca înspre o înviere. facem agricultură de subzistență,

Mişcarea literară ♦ 111 liniștea acelor mâncăruri. le bag în sertarele congelatorului și la final închid ușa după mine. după ce nu voi înfipte-n mâini, mai fi vă rog să scoateți rând pe rând câte-o monștrii înfipți cu ace de siringă-n amporă, pungă și să mâncați din mine poate cine știe, o coropișniță stă răstignită-n fața lor. vă veți sătura. oameni în extaz străpunși, țintuiți în viața lor monotonă. le este pusă fericirea la expoziție. din jurnalul lui mefisto sunt adevărate construcții megalitice din insula paștelui, nu demult, meditam asupra nemuririi corpuri goale, oameni de teracotă, suflete sufletului meu, pierdute. exilat fiind ca un simplu cerșetor, un peste noi și fricile noastre ninge cu vată de boschetar oarecare, sticlă ce se-nvelea cu ziare și cartoane în parcul ca să ne țină de cald și restul e tăcere în municipal. insectar. învelindu-mă mi s-a oprit privirea peste un libelula viselor sfărâmate își întinde aripile-n titlu: umilință, cerșind iertare. FUNERALII NAȚIONALE buburuza își numără plictisită bulinele. REPATRIEREA RĂMĂȘIȚELOR CLIPEI un sărut le este expediat de o lipitoare din dar stai așa, mi-am zis, că și eu am fost sticla învecinată cu cloroform. la înmormântarea asta, de i-am mâncat coliva, dar să nu ne înțelegem greșit, nu margareta clipa, doamne ferește, am înfrânt! dă-i doamne ani mulți și sănătate, ci la clipa noastră fericită, cea de toate zilele. 9.1 ies din apartamentul de la etajul IV, bâjbâi astfel a treia zi după scripturi, pardon... după prin întuneric pe casa scărilor. brusc se crăciun, dărâmă sub mine o parte din scări dar reușesc urcam dealul cu sicriul pe umeri să sar. nu cred că a fost un cutremur fiindcă spre capela ce semăna a grajd de vite. nu am simțit nimic. poate sunt un nesimțit. mă moart(e)a era grea (noroc că n-a născut). reazem de pereți și încerc să cobor (sunt doar nu știu ce o fi mâncat la etajul III), podeaua este găurită din loc în dar toți i-am tras niște mame de înjurături loc, totul este fragil, casant. se dezintegrează băga-s-ar râsu-n ea! cu mine, sub picioarele mele și cad prin ea la noi să ne spetim, pentru cine? etajul II. sar peste un hău și mă prind de pentru amărâta aia? balustradă. mă doare capul și am vertijuri. parcă aș păși pe gheață. totul crapă, cedează cineva a alunecat și era sub greutatea propriului meu corp. într-un cât pe ce s-o scăpăm pe jos, final reușesc să ies dintre moloz și resturi de mâinile ne tremurau de frig viață ce s-au prăbușit peste mine. nu există pe mânerele de fier. drumuri, doar trepte de scări căzute. zăresc, era gerul crăciunului pâlpâind printre dărâmături, semnul EXIT. și praporii pieptănau cerul prima atestare a existenței noastre este desprinzând niște fulgi. moartea. colegul de suferință din stânga 9.7 nici măcar ei, acum, nu mă mai sperie, a călcat într-o balegă. nici cuvintele lor grele nu mă mai pot pune la – mare noroc ai, zise un amic, pământ. iau un cuțit și încep să tai din mine dar norocul nu se calculează retroactiv. bucată cu bucată. încep să pun în pungi ia vezi, moartei îi mai trebuiau doi ani ermetice și minuțios etichetate pentru diferite până la pensie dar noroc cu grupa,

112 ♦ Mişcarea literară și la ce i-a folosit? unde era așezat mortul, tocmai ce s-a pensionat toate astea doar pentru și nici măcar nu s-a putut bucura a anunța moartea clipei. de prima pensie. toată viața și-a făcut-o pe datorii: binențeles că p.r.-iștii își vor face meseria – las’ că vă plătesc la prima pensie. și vor face necrologuri false în ziare, toate sub semnul unei ca zgomot de fundal adevărate campanii de publicitate. era un colind interpretat strălucit vor apărea în magazine și tatuajele clipei de un d(e)/(r)ac răgușit după numai să-i vândă sufletul. petrecerea de crăciun. i-am și zis, vezi că ruginești când am plecat de la casa clipei, de la atâta apă sfințită! am știut că va fi o zi cu ghinion căci în curtea casei, ea avea 13 pisici negre, grajdul vitelor era pregătit, culmea ghinionului, făcătură, era o construcție modernă, însă trebuie să vezi și partea bună a lucrurilor de-a dreptul futuristă, și anume că poți călca în norocul a 13 pisici cu separeuri pentru priveghi, negre. lipsea doar fânul, era opțional mai au și proștii noroc, adică noi, și dacă oricum vroiai îl aduceai de-acasă. însă cu sicriul pe umeri din trei în trei pași ca să vezi, era aglomerație de morți: înapoi unul înecat cu o bucată de carne de sărbători, ne-am învârtit în cerc altul accident de ski, cică nu a văzut bolovanii... până cineva a rupt pisica-n două și clipa noastră aștepta la coadă citirea și apropo, pisica nu moare la spălat, ci la stors. pomelnicului. era o construcție fără uși reporterul de serviciu, to(n/l)oma(t/c)ul, doar porți mari din grilaj de metal acel analist sintetic, reușește să surprindă ce închideau lateralele clădirii, cu măiestrie și rafinament părea mai mult o închisoare. cortegiul funerar, omagiul personulităților, curentul puse stăpânire pe urechile morților. menționând în ziar și scoaterea muștelor cine are urechi să audă, la apelul de seară pentru a da onorul cuvenit, să audă pomelnicul precum și interpretarea bocitoarelor de trei căci și muștele erau scoase la interval parale să dea onorul moartei. care izbucnind în plâns au răcnit: cei ce s-au ocupat cu îmbălsămarea clipă stai, oprește-ți zborul, s-au gândit la toate [se prăvale compresorul ar fi zis, și au congelat de cu vară șapte muște forțoase dacă-mi este permis, ca să aibe cine să dea onorul poetul nepereche a. toma, la înmormântare iarna. prezent la funeralii] cei ce duc coroanele ca niște scuturi ești atât de frumoasă. (niște adevărați cruciați ai clipei) au pete de polen pe manșetele cămășilor, un bec fericit sau trist, asemenea unor picături de sânge (depinde de perspectiva „narativăˮ a fiecăruia) pe aripile unor porumbei fără de picioare. atârna deasupra căpătâiului defunctei, clădirea avea în față veghindu-i somnul între zidurile grajdului, o deschizătură ca a unui megafon, luminând, precum steaua din betleem, ca a unei sirene din acelea expresia sfidătoare a unei măști mortuare. pentru situații de urgență,

Mişcarea literară ♦ 113

Nora DAMIAN

Eleonora Irina DAMIAN este inginer (Universitatea Dunărea de Jos, Galați) și are un Master în Politici Publice&Management (Universitatea din București). Este profesor de Științe Aplicative la Colegiul Terezianum, Sibiu, jurnalist (Jurnalul de Vineri, din Maramureș, Satu-Mare, Sălaj, până în mai 2010) și scriitor. Cărți publicate: - Drumul spre Mirhinia, proză scurtă pentru copii, Editura Perenna, Sibiu, 2007; - Duhuri blânde pe Dealuri, proză scurtă, Editura Print Atu, Sibiu, 2009; - Martie în Israel, jurnal de călătorie, Editura Print Atu Sibiu, 2009; - Meșterul Manole construind Turnul Babel, Microeseuri, pamflete și articole politice, Editura Proema Baia Mare, 2010; - Vacanță Experimentală, teatru, Editura Aureo, Oradea, 2015; - Spirală, carte de poezie, Editura Excelsior Art, Timișoara, 2016. Colaborator la revista de Cultură Cenaclul de la Păltiniș.

Sighișoara on-off care se transformau în argint aproape stins, rugul fumega spre sfârșitul zilei, pârlite puțin, vrăjitoarele scăpaseră am mai dat o raită și se răcoreau cu cola prin Old Sighișoara iar prințesa palidă din fața Casei cu Cerb, într-un amurg fermecat după ce-și vânduse pozele de familie de chitara Adei Milea în alb-negru, întinerise cetatea își recăpătase culoarea sub ploaia cu stropi mari cu un pahar de vin roze cât boabele de struguri gata de teasc cerul era o umbrelă pictată sub care se furau săruturi Cad idoli înflorea negoțul cu zâmbete asaltați de omizile osanalelor în mica piață fără vârstă idoli hidoși, fără măști magia se juca cu timpul atârnă de crengi scorojite cavalerii se prelingeau pe sub ziduri se prăbușesc cu zgomot înveșmântați în armuri jeliți de pomi încovoiați ca în nori plumburii cu roade putrezite

114 ♦ Mişcarea literară măcar iluziile le țineau de cald cu un hei-rup precum sulfuroase, miasmele pegrei să elimine viermuind pe trunchiurile negre ce nu le convine bieți pomi neconsolați elementele nobile – se amăgesc mereu că au un rost în primul rând căinând câte un șmecher prost prea mult tolerate îngrășat cu sentimente ieftine cu toți electronii lor udate cu lacrimi chioare în lumea noastră – sărate, individual sau în grup, după gust șuieră vântul urii – noblețea e inutilă dacă nu încape într-o armă În zilele mohorâte comună de folosință elementară bâjbâi după o ieșire dacă nu declanșează caut un petec de senin o răsturnare crepusculară mă strecor printre anotimpuri urme de arsenic sau, dacă am noroc, pete de boală veche mă urc, din mers pe trupul descărnat al naturii într-o dimineață prietenoasă elemente grele gonim împreună pe drumuri vechi zac sub coloane mâncăm mere căzute în iarbă aurul – grămezi prin locuri uitate de transformat în plumb un cățel de pripas se ține după noi sub zăpezi fuioare de fum cu arome de fructe se destramă în jur gospodarii își curăță grădinile Trufe și flori de uscături gângănii ne cercetează curioase a dat în floare fluturi veseli ne prind în dansul lor colorat pomul lăudat iute destrămat de ploaie pregătiți sacii aveai dreptate, mamă virtute moartă Malchimie e modestia

încearcă periodic, unii de la o vreme să-și anexeze neștiind de păcatul trufiei tabloul elementelor trufele din grădina mea cu o cheie universală se visează flori de măr să-l devasteze în draci

Mişcarea literară ♦ 115

Alexandru JURCAN

Stooma

Vremurile mele se tulbură. Câteodată ascuns după o pubelă. Cineva de la etaj mă nimic nu merge și mă încrâncenez amarnic. făcea nerușinat și needucat. Totul a început din seara aceea de la teatru, Atunci am simțit în gură un dinte când eram cu prietena mea Anita. A apărut pe plimbăreț: s-a desprins ușor, fără dureri, exact scenă – înainte de spectacol – un individ înalt, din față!! L-am recuperat și am țâșnit spre cărunt și palid. Zicea că un actor s-a îmbol- casă. Nu puteam să apar la Anita astfel, de năvit subit și avea nevoie de un voluntar, care aceea am tăvălit dintele într-o pastă de întărire să joace într-o singură scenă din Iulius a protezei, pe care tocmai o cumpărasem Caesar. Am urcat pe scenă în aplauzele tutu- pentru mătușa. Toată gura avea un fel de clei ror. „Mulțumim, domnule Andrei, pentru uleios. Limba mi-era grea și se așeza mereu curaj. A fost doar un test de implicare a spec- peste dintele proaspăt plantat. Ajuns la Anita, tatorilor. Veți primi un premiu și o diplomă. am vorbit puțin, dar când am sărutat-o… am Felicitări!!” simțit dintele la capăt de limbă. M-am dus la Anita n-a fost încântată. I se părea că baie și l-am recuperat, apoi am revenit și am fac pe interesantul, că sar peste cal. A doua zi, pus în funcțiune o veioză, ca să diminuez mătușa Nina a căzut în propria curte și a fost lumina. internată la ortopedie. M-am prezentat ime- Ajuns acasă, am așezat dintele la locul diat, mai ales că-mi va lăsa casa prin testa- său, nu înainte de a-l înfășura la bază, de mai ment. Șold distrus, plus mâna dreaptă. Tije, multe ori, cu o ață albă, care să facă jonc- operație, stat în pat, dureri. I-am dat să țiunea mai solidă. Super! Puteam zâmbi o mănânce cu lingura, i-am spălat proteza, iar vreme, până voi merge la stomatolog. Limba Anita a pieptănat-o meticulos și a spălat-o pe obraznică se așeza pe spatele dintelui, vrând față cu un prosop parcă să distrugă ața intrusă. Viața mi se Proza umed. Lângă mătușa complicase la doar treizeci de ani, din cauza Mișcării literare gemea o bătrână de vreunor moșteniri genetice. Ziua zâmbeam 92 de ani. La capul mai puțin, mâncam doar supe, mai bine zis le ei era o priză și aveam nevoie să-mi încarc sorbeam cu discreție. Seara scoteam dintele, telefonul. Am făcut o gafă imensă… am scos care se duela amarnic cu limba cea harnică. ce nu trebuia din priză… ceva aparat care-o Priveam în oglindă micul hău din dantura de ținea în viață pe bătrână. Sonerii, urlete și jos și mă apuca o spaimă veninoasă de năvălirea unor asistente, care m-au taxat de scaunul dentistului, unde nu mai fusesem nebun. Anita s-a supărat rău. Am ieșit obosit vreodată. Un prieten mi-a recomandat un și nervos. Cartierul cenușiu se pregătea de cabinet de vază, exact în cartier. În câteva seri ploaie. Era musai să urinez, așa că m-am m-am plimbat prin fața clădirii și încercam să

116 ♦ Mişcarea literară ghicesc geamul în spatele căruia se petreceau rămână gura deschisă. O injecție. Îmi spune că torturile dentare. Voiam să mă obișnuiesc, să- va trebui să revin. Mă fâstâcesc. În viața mea mi stabilesc repere. Anita a simțit că am o n-am crezut că voi dori să… revăd un problemă, dar m-am eschivat. Aș fi simțit o asemenea cabinet. Lucrurile se schimbă. doză de inferioritate… Iată: număr zilele până când voi sta în Ziua cea groaznică. Am dat telefon la fața ei. Nu știu cum o cheamă, dar în gândul cabinet. O asistentă mi-a făcut programarea. meu am botezat-o Stooma. Cu doi de O, care Miercuri, ora 13. Da, îmi convenea. Am ieșit ar însemna o gură deschisă prelung. Până de la slujbă mai repede, am fugit acasă, am atunci, vorbesc cu ea în gând. Nu-i așa că sunt scos dintele mort și m-am spălat temeinic cu pe gustul tău? Dar ea tace. Las-o pe Anita – îi periuța cea mai stufoasă. M-am parfumat cu zic – a fost o mică etapă spre tine. Stooma Bulgari, pentru că mi se terminase Fahrenheit mea nu zice nimic. Fredonează o melodie 32, iar sticluța Hugo o țineam pentru întâlni- optimistă. rile cu Anita. Acum chiar stau în fața ei. Același Ora 13. Cabinet dentar. Asistenta. Mai scaun. Ceva nu mai e ca înainte. Ea se scuză: încolo, o frumusețe, cu zâmbet deschis. Era – Nu te deranjează dacă azi va lucra doctorița. M-a poftit pe scaunul lung, maro- soțul meu la ceea ce am început? Am o niu, special. Eram sub ochii ei, plantat sub o ședință urgentă. Să știi că soțul meu e un lampă indiscretă. Gura mea deschisă. Furtunul dentist excelent. rozaliu în gură. Paharul cu apă. Mă clătesc și A plecat. Am amuțit. M-am întins pe tac. Nimic nu mă doare. Ea zâmbește, explică. scaun de parcă așteptam sfârșitul lumii. Afară Uneori fredonează o melodie. Pare un înger. se lăsa o înserare fără sens. Perdeaua albă Îmi pune un fel de silicon pe buze, ca să avea reflexe mocnite.

Prepare for the unknown

Mişcarea literară ♦ 117

Ovidiu BUFNILĂ

Călătorii

Acum cinci ceasuri am ajuns în sfârșit la poftit politicos să-l urmez la Komenduirea New York după o serie de peripeții care mai Mehicana del Sole. de care mai haioase. Dimineață am coborât în Tocmai am reușit să scap teafăr din port. Mi-a spus cineva că o să găsesc termite New York. Termitele mi-au căzut greu la gustoase la restaurantele apolodoriene din stomac, FBI-ul m-a confundat cu un cecen New York. Le-am căutat, le-am găsit. supărat pe americani, gherilele ruse din Los Termitele prăjite în New York sunt ceva Angeles s-au luat de mine pentru nu știu ce mai crocante decât cele pe care le-am înfule- pricini legate de Insula Șerpilor, un cubanez, cat la Moscova anul trecut. Chelnerul era un văr cu Fidel Castro, a vrut să mă împuște, soi de ucrainian turcit care o stâlcea binișor pe hahalera, bla, bla, bla. românește. S-a aplecat încet la urechea mea și Am bănuit că-l trimisese Obin Oba mi-a șoptit, mister, sunteți urmărit, aveți grijă. șucărit pe mine pentru că-l încondeiasem la Am privit ușor peste umărul lui. Salonul era București, la Primul Ministru Belizarie. Beli- impecabil. Frumos decorat cu termite din zarie îmi era dator cumva dar, mai mult decât sticlă ce scoteau sunete melodioase. Undeva, atât, era sub controlul meu prin purtătorul lui printre palmierii de porțelan, o tipă bine se de cuvânt, agent dovedit al maghiarilor, dar eu binocla la mine. L-am întrebat pe chelner dacă sunt prieten cu ei! Ce credeați? Istoria are nu cumva tipa e de la FBI. El a negat. umbre și penumbre! Mi-a șoptit, e și mai și. M-a pufnit râsul. E clar de lună. Komenduirea nu arată S-o fi trimis Bush special să mă urmărească? rău. Pute un pic a bălegar, a sudoare de Nu putea să mi se tragă de la aventurile mele soldățoi nespălat de toate războaiele lumii, a pe Facebook! Nimeni nu știe cine se ascunde poponeață de gagici înfierbântate, bla, bla, sub numele cu care semnez acolo/aici, Ovidiu bla. La un casetofon rablagit și unsuros, Elvis Bufnilă. E un nume banal, comun chiar. Multe urlă în draci, burdușit bine de marijuana. lucruri din Waved Wonderful World le-am Un maior mehicaneros se zgâiește la inventat. mine. Îmi întinde un trabuc și mă roagă fru- În sfârșit, mă aflu în New York cu niște mos, culmea, mă roagă frumos, să le poves- bisnisuri. Mâine dimineață o șterg spre Lima. tesc despre București. Au auzit cu toții că în Trebuie să mă întâlnesc cu Pitoșkin. Pitoșkin București sunt femei mișto. Mișto zice, pe ăsta e un ageamiu dar are niște legături utile în românește. Eu le zic tuturor niște dumnezeii- Peru. mamiivoastre de marocani de căcat, ei neagă, Mexiko City îmi rezervă o surpriză! Să zic că-s mehicaneros. Ne facem criță. Bem vezi și să nu crezi. Eduardo Pascalero s-a tequila. Halim viermișorii albăstrui din te- înclinat în fața mea acum cinci minute și m-a quila. Ne pupăm. Ne strângem în brațe. Vizi-

118 ♦ Mişcarea literară tatores, aha, zic maiorii mehicani holbându-se va. Prim Ministrul Belizarie tre să fie fericit prin hârtiile mele. că a scăpat de mine. Cui i-ar plăcea să se știe Și ei sunt convinși că-n 2020 o să fie în curu gol în fața altuia. Belizarie știe că știu mișcări de trupe. Mă duceți la Lima? Ne dai toate secretele lui dar neavând controlul total secretele de la București? Mă învoiesc. Le dau asupra Serviciilor Speciale n-a reușit să pună niște emailuri de curveturi de prin București la cale un șantaj, o ambuscadă sau mai rău. Că de pe vremea când eram student la arte plas- un Prim Ministru ca el e omul Moscovei ce tice. Chiar le fac portretu în cărbune să mă importanță are? țină minte. N-au auzit de Pitoșkin. Dar au ei niște legături la serviciile los secretos care sunt pe jumătate americane, pe jumătate ruse. Asta-i treaba. Mă opresc în Havana. Nu știu dacă Fidel Castro e pe-acasă dar nu cred că ar fi bucuros să mă vadă. Pe vremuri a trimis o beizadea să mă caute dar atunci eram eu ple- cat într-o misiune în Tunguska, la vreme de iarnă. În Havana e o căldură insuportabilă. Mehicaneros m-au lăsat undeva pe coastă și-apoi au turat elicopteru tulind-o într-un nor de benzen din ăla puturos sau matrafox aviatic, mama lor de bazbuzuci. În șlapi sunt, pe o plajă din Havana, scărpinându-mă în cot. Politichiile zonale s-au schimbat total. Uite, se apropie o planturoasă de mine. Nu, nu S-au încâlcit. Iar noi nu prea mai avem multe e o midinetă de plajă nici animatoare la lucruri de făcut. Probabil că de asta am pornit Cordillios, cafe baru ăla rău famat. Nu. Vai de în călătorie prin lume. Dar totuși, trebuie să capul meu. Tre să fie o NKVD-istă din aia recunosc, am fugit de dimineață din București fără inimă care mănâncă sufletu din om cu tot pentru că orașul ăsta caraghios parcă mă cu ideologie, naționalitate, patriotism și alte sufoca. cucuri din astea sălcii. Iau masa cu Bobolina în Hawai! Cam Soarele e de trei suliți peste Havana. Mă într-un ceas. Un telefon misterios m-a scăpat bronzez binișor. Când NKVD-ista ajunge în de nebuna de NKVD-istă din Hawana și m-a dreptul meu, îmi trimite o bezea. Apoi îmi fa- pus pe direcție, direct spre Hawai. ce semn s-o urmez la Komenduirea Cubanero. Când să cobor din aeroport, dau nas în Asta e, planeta asta, și am văzut-o cu ochii nas cu Bobolina. O întreb ce mai e prin mei, e plină de komenduiri din astea unde te România. Toate bune zice Bobolina, și ea servesc cu țigarete mișto și te iau la întrebări, incognito prin Hawai să se bronzeze un pic. la șuturi sau la buleală din aia nasoală, cu Păi să luăm masa la Los Cambos Cha sânge, oase rupte și tot felul de crime pe care Cha, zic eu, că e cel mai vestit restaurant din de altfel nu le-ai făcut, nu le-ai plănuit și nu Americile de mijloc. Bobolina râde de mine, le-ai gândit vreodată. Los Cambos Cha Cha e taman dincolo de Dar pe care ofițerii burlaci din întreaga ocean, la Casablanca. În fine, zic, ajung eu și lume ți le pun în cârcă ca să avanseze să ia și la Casablanca. Vrei să luăm masa împreună, ei o leafă acolo, mai de Doamne-Ajută. Bobolina?! Da, zice ea, bucuroasă că e pe Am fugit de București, am fugit din poziție aproximativ de pe vremea Războiului București. Nu pentru că m-ar fi urmărit care- din Afganistan.

Mişcarea literară ♦ 119

M. B. IONESCU- LUPEANU

Anastasia

XLVII uscate ale florii-fără-nume. Le-a umezit pe o parte cu vârful limbii, pe cealaltă cu degetul Pădurea Letea. Nu-i suflet să nu fi auzit trecut printre picioare. Slăbuță, cu sânii încă de dânsa. nepârguiți și acoperiți doar de cosițe, care mai Din gură-n gură s-a răspândit vorba că jos de mijloc se împleteau în părul pubian un pașă, al cărui nume anii l-au șters din cânepiu. Răniți sau nu, le-a învârtoșat memoria oamenilor, a poruncit plantarea ei. mădularele. Greu de crezut. Alinierea arborilor pe direcția Grecul privea din ușa colibei. Ascuțea NS este dată de vântul predominant. Speciile cuțitul. de arbori, comune. S-a crispat. Herghelii de cai sălbăticiți bat nisipurile Haina a pus-o ușor pe umerii ei. Înainte și stufărișurile. Unii nu au văzut vreodată om. s-o atingă, fata s-a întors. Am văzut și noi În luminișurile din pădurea Letea, în spatele plin de cicatrici. Grecul s-a uitat la iunie, apare o floare cu petale verzi. Nu avea liniile de carmace, fata i-a urmărit privirea și a nume. A căpătat unul târziu: Epipactis sărutat mâna ce-i poposise pe umăr. danubialis. O orhidee. Dacă un pașă a plantat – Dacă nu vă țineți mădularele-n pădurea, trebuie că floarea a furat-o pentru nădragi, vi le-ndes în gură! luminișurile ei din grădinile lui Allah. Zâmbet zeflemitor. O femeie-copilă. Blondă, cu ochi – Pentru asta, o să trebuiască să vi le albaștri, aproape goală, brutalizată. Femeia retez mai întâi, dar nu vă fie teamă: nu pierde lor. Vorbea stâlcit rusa, din aduceri aminte, țara nimic și nici neamul muieresc. cuvinte ciripite în greacă și română. S-a bucurat când și-a văzut bărbații cu gâtul tăiat. Într-un pâlc de sălcii, în stuf, la peste o Pe grec nu-l putea stăpâni nimeni. Șeful îi sută de metri de colibă, baia. Două încăperi. dădea drumul din lesă, îl asmuțea, apoi trebuie În hol, un cuier, o bancă și un godin din metal. că-și zicea ca tată-său, preotul: Facă-se voia În camera propriu zisă de baie, vatra cu Domnului! cazanul pentru apă caldă încastrat în dânsa, Lama cuțitului, groasă și lată, trecută, alături un butoi mare cu apă rece. Un ciubăraș obsesiv, pe gresia ușor umezită. Monedele de de lemn. argint, două, încastrate în plăselele de lemn. Grecul stătea acolo cu orele întins pe Ochii lui, reci. Liniștea crestată de hârșâitul palocul din lemn. Fata-i stropea vatra încinsă oțelului pe piatră. cu apă rece. Aburul gros și temperatura ar fi Fata punea cataplasme pe rănile noastre. lăsat lat și-un cal. Îl lovea ușor pe spate cu un La sfârșit, înainte de-a le aplica adăuga, dintr- mănunchi de nuiele înfrunzite. Bătea cale o cutie de tablă pentru tabac, câteva petale lungă să le-aducă: stejar, carpen și mesteacăn.

120 ♦ Mişcarea literară Era o baie cu horn. Într-un colț al palocului Un lup ciolănos, apărut de niciunde, îi încă era bătută o monedă de cinci copeici cu urma. stema imperială și cineva cu un briceag Și s-au topit în stuf, pe urmele sculptase crucea ortodocșilor de rit vechi, apoi hergheliei parcă. altcineva o cruce rusească. Nu era greu de ghicit: nu bolșevicii erau autorii! O zidise un S-o lași în pace pe nefericita asta! ofițer țarist, ajuns mai târziu călugăr la schitul Mi-o fi frică de grec?! Sauna. Va sluji cu credință Domnului și E un ordin! Serviciului Special de Informații. Și-a ținut promisiunea: după trei zile, XLVIII grecul s-a-ntors. Altfel am fi murit toți.

Pășteau prin copaci. Unii se XLIX sălbăticiseră, cei mai mulți erau sălbatici – se născuseră liberi, în herghelie, pe grinduri. Cai În portul lipovencelor, cea mai frumoasă dobrogeni, de talie mică – niște cai arabi în femeie din lume. miniatură. Predominau cei de culoare gri. Iuți, O bluză albă, peste care venea iubca, mai iuți ca vântul și ca gândul. În 1897, la lungă până la glezne și largă, din muselină Anadolchioĭ în județul Constanța, un cal înflorată. Mijlocul de viespe strâns de brâul dobrogean a ajuns la linia de sosire, în cursa roșu, lat, cu ciucuri la capete. Părul, într-o de 6000 de metri, în opt minute și aproape singură coadă, prinsă cu o panglică lată de douăsprezece secunde, la Iași, pe un parcurs mătase roșie. Cizme de piele și-o pufoaică. de 8000 de metri s-au înfruntat trei cai pur sânge englez cu trei cai dobrogeni, mai Cu sticla de vodcă goală, lângă el, trebuie să spunem care-au ieșit învingători?! grecul se minuna. Primise semne și nu le-a Întinși pe burtă, în vegetația uscată, văzut. priveau herghelia prin binoclul capturat de la Neamul acesta este un neam viclean; ruși. cere semn dar semn nu i se da decât semnul proorocului Iona. (...) Luminătorul trupului – Calul ăla... Nu o dată a păscut în este ochiul tău. Când ochiul tău este curat, luminiș! Căuta florile-fără-nume! atunci tot trupul tău e luminat; dar când ochiul Un armăsar negru, un pur sânge arab. tău e rău, atunci și trupul tău e întunecat. Doar pentru el mai avea ochi grecul. (Luca, 11, 29 și 11, 34) – Sunt fiul preotului din Zebil, grecule! A țâșnit în picioare. a zis șeful. Mă și vedeau toți învățător. Mi-am – Murad! schimbat destinul într-o seară de toamnă, în Doar calul arab, negru, a rămas. centrul Tulcei. Doar mă plimbam și ceva mi-a Restul au dispărut într-un nor fin de atras atenția. Treceau pe acolo oameni cu zăpadă, în zgomotul copitelor și al vegetației zecile și nu li s-a întâmplat nimic. Și-au văzut rupte. de viețile lor liniștite. Nu aleargă prin pustietăți. N-au gloanțe cu numele lor scris pe S-a lăsat prins. ele. Lasă tâlcuirea evangheliilor în seama cui Un mod de a zice. Grecul, în picioare, a e dat, amintește-ți: Poate orb pe orb să bătut din palme de trei ori, înainte de a-l striga călăuzească? Nu vor cădea amândoi în încă o dată. Au pornit unul spre altul. Grecul groapă? (Luca, 6, 39) Așa a fost voința cu pași egali ca mișcarea acelor unui Domnului! Zi-ți așa, altfel, oricine-ai fi, ceasornic, calul, Murad, la trap, cu coama înnebunești! neagră fluturând. Necheza. S-au îmbrățișat. Dintr-un salt, grecul l-a-ncălecat. Îi ceruse mătănii. Au pornit în galop.

Mişcarea literară ♦ 121 Erau întinși pe pat, singuri în colibă. Nu peste mult timp, de la Vâlcov, a adus Grecul, pe spate, urmărea jocul de lumini și un șirag de mătănii din chihlimbar, ferecate-n umbre de pe tavan. S-a urcat pe el, i-a prins aur. Încă purtau aroma contesei. Femeia lăsa piciorul între coapsele fierbinți. Sămânța totul în urmă. Mai târziu, grecul a reîntâlnit-o aluneca din ea pe piciorul lui. în Grădinile Luxemburg. A murit, liberă, la - Lestovca! Paris. Mătăniile, de la o vârstă, devin parte a A cumpărat mătăniile pe nimic pentru lipovencelor. Mai avea până atunci, trebuia să cea mai frumoasă fată din lume, o analfabetă, mai primească bărbatul în ea, să legene prunci aproape mută; dezertare – cuvântul îi trecea și să-i hrănească la sânii pietroși, să joace la tot mai des prin minte. O colibă pe un grind. nunți și să plângă la înmormântări, să-și vadă Cu gândul la iubita pierdută, a botezat-o pieptul lăsându-se și șoldurile lățindu-se, să-i Anastasia. Anastasia se tâlcuiește învierea din ardă soarele și să-i taie crivățul pielea albă ca moarte. laptele, înainte ca lestovca să devină parte din Nu țintea atât de departe. ea. Dar atunci grecul nu se gândea decât la Dorința îi învârtoșa mădularul și îi buzele ei roșii și la interiorul pântecelui ei, întuneca mințile. Și noaptea se visa alături de fierbinte, alunecos și strâmt. ea. Visa c-o pierde. Sărea din somn și o veghea până la ziuă.

(Fragment din romanul Icre negre proaspete, Editura Junimea, Iași, 2017)

The last meeting

122 ♦ Mişcarea literară

Leon-Iosif GRAPINI

Primul film

Au apus vremurile în care caravana bunăvoința femeii, de unde să aibă sărmanii cinematografică bătea drumul văii, oprindu-se un leu și douăzeci și cinci de bani, ți-e mai din localitate în localitate, pentru a oferi mare mila uitându-te la ei, așteaptă răzimați publicului spectator producții cinematografice de balustrada pridvorului, cu ochii nevinovați, mai mult sau mai puțin interesante, cele de rugători și plini de speranță îndreptați spre ușa propagandă fiind mai numeroase, dar și cele de la intrare, iar pelicula asta se adresează mai mai nesuferite și plicticoase, să nu ne audă degrabă lor decât celor adulți, e un film de conducerea de partid, că-i bai, rămâne între aventuri preistorice asupra căruia ne vom opri noi, cele artistice erau mai puține, însă atrăgă- ceva mai încolo. Filmele vin în sat odată cu toare și căutate, căutare aveau și celelalte, nu poșta, la sfârșit de săptămână, pelicule cu voie, ci de nevoie, căci te căuta propagan- înfășurate pe o rolă, în fapt, o bobină, închisă distul de la consiliu până te găsea, un refuz într-o cutie de tablă, și pleacă înapoi lunea, pe era inadmisibil, nu refuzi propagandistul, ci aceeași cale, sunt câteva cutii, mai ales dacă partidul, dai în mine, dai în fabrici și uzine, producția cinematografică e cu două părți, caravana și-a încheiat misiunea, acum cine- aceasta are nevoie de timp dublu pentru matograful are un aparat de proiecție propriu, vizionare, dar și prețul e pe măsură, doi lei și pus în funcțiune de un generator electric situat cinzeci de bani, mult pentru familiile fără într-o baracă aflată în afara clădirii, aparat de venituri sigure, însă nu și pentru sătenii cu proiecție instalat în spatele sălii de spectacole, leafă, ei își pot permite să cheltuiască lunar într-o chichineață improvizată din scânduri câțiva zeci de lei, sumă rezultată dintr-o rindeluite și vopsite în alb, cu o ușă laterală și socoteală simplă, filmul rulează de două ori cu două ferestruici pătrate, decupate în pe săptămână, sâmbăta și duminica, sunt patru peretele dinspre scenă, prin care se strecoară sâmbete și patru duminici, nu socotim mănunchiurile de lumină, ce-și pierd con- matineul și nici lunile cu cinci sâmbete și sistența și se împrăștie tot mai mult pe măsură cinci duminici, două zile ori patru săptămâni ce înaintează, ca în cele din urmă să se reverse ori doi lei și cinzeci de bani fac exact pe întregul ecran, născând imagini color sau douăzeci de lei, câți bani alocă o familie în alb-negru. Proiecționistul e un localnic, fiecare lună pentru cinema nu vom putea cal- maistru la atelierul mecanic al școlii, om cula niciodată, ce cunoaștem este insuficient, priceput în meserie și cu inima largă, o roagă nu știm multe altele, câte filme costă un leu și câteodată pe consoartă, o săteancă destul de douăzeci și cinci de bani și câte costă dublu, răsărită, dar mai zgârcită, responsabilă cu câți din familie merg la aceste distracții, vânzarea biletelor la intrare, să-i lase în sală bărbații căsătoriți pot fi însoțiți de consoartă, pe copilașii care așteaptă cu emoție ce, eu sunt bună numai la cratiță și la coada

Mişcarea literară ♦ 123 vacii, sau merg singuri, ia stai tu acasă și socotim, vom vedea câți se strâng când facem vezi-ți de treburile tale muierești, în funcție de totalul, așadar, s-au strâns atâția lei, bilete am tăria de caracter a soțului ori a soției, de cine dat atâtea, plusul rezultat de fiecare dată are este șef în casă și peste câștig, în majoritatea cauze știute, nu am rupt bilet la toată lumea, familiilor câștigă bărbatul și cheltuiește controalele sunt rare la sat, grosul fraudei e la nevasta, vorbim de sat, ca să nu ne ridicăm oraș, sau cauze neștiute, om fi greșit, în loc de toată lumea în cap, apoi, tineretul, băieți și două bilete am dat unul, se mai întâmplă, a fete, se duce și el la sala de cinema, nu de greși e omenește, iar soția proiecționistului, fiecare dată, dar mai des decât părinții, unii s-o înțelegem, nu e distrată, plictisită, da, plu- tineri, îndeosebi băieții, au propriul venit, sunt sul îl punem deoparte, ne aparține, nu e mare, angajați la mină sau în pădure, mă duc pe dar la sfârșitul lunii se strânge ceva, controa- banii mei, alții nu au salariu, au însă putere de lele, rare, ce-i drept, le execută niște domni, convingere, dacă nu mă lași tot mă duc, chiar numiți tovarăși, veniți din afara satului, trimiși și cei mici au, uneori, șanse de reușită, lasă-l de partid, n-avem îndoieli de vreme ce par- tu, muiere, că mi-a împuiat capul cu rugă- tidul e în tot și în toate și controlează tot ce mințile lui, lasă-l, bărbate, că mi se rupe mișcă-n țara asta, ei așteaptă la ieșire, spre sufletul când văd că nu mai contenește din care ne îndreptăm cu toții, arătăm biletul și plâns, bătrâni să-și omoare timpul la cinema- suntem liberi, cine l-a aruncat a încălcat tograf vezi mai rar, mulți nu văd cu ochi buni instrucțiunea clar înscrisă pe micul petic de aceste bazaconii, mai bine v-ați ruga la hârtie, păstrați biletul pentru control, du-te și-l Dumnezeu în vremea asta decât v-ați lăsa caută, s-a dus și l-a găsit, mare noroc, altfel ispitiți de satana, reținem și faptul că nu toți se cine știe ce pedepse ar fi primit, cunoscătorii duc la cinema sâmbătă de sâmbătă și dumi- să le spună. Nu întreaga proiecție cinemato- nică de duminică, pentru distracții avem în sat grafică e o plăcere și o relaxare pentru spec- și alte posibilități, bărbații pot merge la câr- tatori, filmul însă este, să explicăm, fiecare ciumă, nevastă, mă duc la făgădău, apoi du-te film artistic este precedat de un scurtmetraj, că altceva nu știi, femeile se pot aduna pe un documentar cu realizările socialismului, lavița de la drum, pentru conversații numite dacă partidul e în toate, cum am afirmat, e și simplu bârfe, bărbate, ies pe laiță, bine faci, oi în proiecțiile cinematografice, sătenii trebuie putea sta și eu oleacă liniștit, tinerii au horă în ținuți la curent cu ce se întâmplă în uzine și pe sat, tată și mamă merg la joc, ai grijă cu cine ogoare, în sat radiourile sunt puține, televi- joci, să nu mă faci de rușinea satului, copiii au zoarele, fiind scumpe, nu și le permit țăranii, jocuri, de-a ce vreți să ne jucăm, de-a prinsa, gazetele ajung în localitate, însă nu ajung toți eu vreau de-a ascunsul, ba eu vreau de-a să le citească, plictisitor și enervant documen- păsările de vândut, eu vreau cu mingea, atunci tarul, nu pentru asta am dat banii, cârtește nu mă mai joc, sau alte preocupări distractive, lumea în gând, va cârti și cu voce tare, nu dar riscante, mă, stăpânii au plecat la film, acum, comentariile negative și nemulțumirile haideți la furat de mere, bătrânele și nevestele se vor auzi în pauza dintre bobine, dar nu la prea cucernice au vecernie, lăsați laița și adresa partidului, doar n-am înnebunit, ci la haideți la slujbă, noi am fost la liturghia de adresa proiecționistului, în cârca lui se adună dimineață, or mai fi și altele ce ne încurcă la toate ocările, până se înlocuiește bobina ce să calcul, ce putem calcula însă cu exactitate este facă și țăranii, gălăgie, e cel mai simplu, suma adunată la sfârșitul filmului, putem tinerii fâșcăie, adică fluieră, manifestându-și, număra banii chiar mai repede, cu câteva zeci astfel, importanța, bărbații pălăvrăgesc cu de minute înainte de finalul acestuia nu mai voce tare, cu voce tare își spun părerile și în intră nimeni, doar zgâmboii ăștia care altă timpul vizionării, ia să îndrăznească cineva să treabă nu au decât să insiste neobosiți, ha, ne le interzică asta, joacă o carte dacă apucă, lăsați și pe noi înăuntru, vă rugăm frumos, ha, femeile sporovăiesc și ele, doar de asta au ne lăsați, îi lăsăm, lor nu le rupem bilet, cei gură, copiii neastâmpărați se joacă de-a prinsa câțiva leuți adunați la grămadă nu-i mai ori se ciondănesc, care cum, ce vreți, ne aflăm

124 ♦ Mişcarea literară la distracție într-un sat de munte, înjurături nu sălbatici, cum adică, așa ca voi când zbierați și se aud, pauza e impusă de motive obiective, faceți ca toți dracii, hai, zi-ne, cu oameni firești, se schimbă bobina, numai că filmul are sălbatici din vremuri îndepărtate, cât de și întreruperi neprevăzute, determinate de îndepărtate, când nu erau sate și nici case, și arderea peliculei, printre atâtea rotițe, role, unde stătea lumea, lumea locuia în caverne, glisiere și tamburi, pelicula, în special cea ce-s alea, peșteri, și peșterile ce-s, grote, și prea folosită, se încurcă, se încâlcește și se cum se băteau, cu mâinile și cu picioarele, arde în porțiunea expusă sursei de lumină mai n-aveau arme, aveau, ce fel de arme, sulițe, și mult decât trebuie, ei, acum să te țină urechile, mai ce, și atât, e colorat, colorat dară, mai proiecționistule, înjurăturile, adică suduirile zi-ne despre monștri, ce să vă zic, mâncau sau sudălmile, ca să înțeleagă și sătenii noștri, oameni, mâncau, i-auzi, e musai să-l vedem și sunt toate adresate ție și aparatului tău, din noi, la matineu, poate se îndură părinții și ne pudoare nu le reținem în scris, pot fi bănuite, lasă. Mama copilului nu s-a lăsat înduplecată vorbele sau expresiile injurioase arhicunos- de rugămințile lui rostite cu lacrimi în ochi, cute se folosesc și la sat, mitocănia se exprimă este o mamă iubitoare, dar și intransigentă, printr-un limbaj comun. cineva trebuie să țină locul tatălui, n-ai ce E o frumoasă duminică de vară, cu un căuta acolo, ești prea mic, nu e de nasul tău, soare darnic și un cer albastru care te îmbie la cine știe ce prostii vezi, o fi pentru copii, însă viață, să tot trăiești, ne-am fi putut opri la pentru cei de școală, nu de grădiniță, una oricare altă zi din săptămână, la fel de senină peste alta nu mergi, nu te mai ruga că mă și de îmbietoare, dar întâlnirea eroului poves- supăr. Noaptea, băiatul a visat monștri și tirii cu cea de-a șaptea artă, petrecută sub oameni sălbatici, nu pe cei din film, căci încă semnul tragediei, cum am anunțat, nu poate nu i-a văzut, ci așa cum i-a dictat imaginația, e avea loc decât astăzi, fiindcă astăzi se desfă- suficient să ni se dea o informație, că mintea, șoară matineul despre care ne-am propus să pe măsura ei, ne va purta în imaginar, întor- scriem. Despre film băiatul a auzit de la când cele aflate pe toate părțile, cu toate că mamă, de la mătușile, unchii și verii veniți în niciuna dintre părți nu va corespunde vizită, de la adulții și tinerii de pe uliță și de la realității. prietenii de joacă, însă nu a văzut nici măcar Matineul are loc după-amiaza, de la ora unul, știe câteva titluri și câte ceva despre ele, trei, sau dimineața, cu începere de la ora zece, atât cât au avut chef să spună cei care le-au când, cum, în funcție de anotimp, dar și din vizionat, Genoveva de Brabant, mult apreciat alte cauze știute doar de proiecționist, nu-l de mama lui, Prințul Baiaia, King Kong, mai întrebăm, astăzi, filmul, deși e vară, va filmele de aventuri hazlii cu Chaplin sau cu rula dimineața, iar tragedia se va produce Stan și Bran, filmul indian Vagabondul, cel undeva pe la prânz. Matineul costă cincizeci mai popular în rândul cinefililor, însă produc- de bani, unii copii au abonament, al nostru nu ția cinematografică cea mai râvnită de copii are, dar cincizeci de bani, da, are economii este Loana, o poveste preistorică, ajunsă, iată, puse deoparte, nu întrebați de unde, ba în sat. Cu o zi înainte, copiii de pe uliță, curi- întrebăm, dacă fură, căci am văzut noi ce ți-e oși, s-au înghesuit să afle peripețiile Loanei, și cu cățelușul acela creț, atunci răspundem, flăcăii au văzut filmul săptămâna trecută în sursele de venit au fost și vor fi arătate, una, comuna vecină, dar vor merge și în seara asta chiar acum, duminica, după slujba religioasă și mâine-seară la cinematograful din sat, și după adunarea săptămânală de înștiințare a merită să-l vezi și să-l tot vezi, întrebări nevi- obștii sătești cu înfăptuirile consiliului local, novate au curs cu nemiluita, cu ce e filmul, cu mai puține, și cu obligațiile avute de săteni monștri, ce fel de monștri, mari, și mai cum, față de sfat și față de partid, mai multe, fioroși, cum arată, ca niște șopârle uriașe ce adunare condusă de primar, femeile se scot foc și fum pe nări, auzi acolo, și cu ce îndreaptă către casă, câte două-trei, braț la mai e, cu bătăi, cine se bate, se bat oamenii braț, de-a brațeta, cum spun ele, sporovăind, între ei și cu monștri, care oameni, oameni mi-a uns popa sufletul cu predica de azi, și

Mişcarea literară ♦ 125 mie, a vorbit despre sfadă și pizmă, știu lasă cu pedepse suportate de cele mai multe despre ce a vorbit, că acolo am fost, vreau să ori doar de el, cum nu îndrăznește să fugă te întreb ceva de nu ți-e cu supărare, întrea- întotdeauna, așa cum face de fiecare dată bă-mă, ai gătat de țesut ștergarele, mai am fetița, băiețelul trage singur ponoasele, când câteva, eu le-am gătat, tu ești mai harnică, apare și sora lui, mamei i-a trecut supărarea, amu ce te superi, nu m-am supărat, ba da, ba dintre toate sancțiunile, plesnitura cu nuiaua nu, le lăsăm să plece spre casă, având sufletul peste pulpe și fese este cea mai usturătoare, uns cu vorbele pilduitoare ale părintelui mama are mereu o nuia ținută pe podișor, despre ceartă și invidie, și rămânem alături de când se rupe de picioarele lor sau o rup chiar bărbați, căci și ei mai rămân o vreme în ei pe ascuns, mama îi trimite după o găleată centrul satului, strânși roată, la o poveste și la de apă la râu, amândoi o pot căra, nu e pentru un pahar de horincă, aduce unul o sticlă cu băut, pentru asta aduce ea de la fântână, ci țuică de la crâșmă și un pahar pe care-l trece pentru spălatul hainelor murdare, și, dacă tot plin de la unul la altul, ia zi, azi dai tu de băut, au drum până la râu, să rupă din salcia de pe dau că am de unde, lasă făloșenia, că și noi margine o joardă, nu trebuiască, o să spuneți avem de unde, atunci dați voi, om da câtă cruzime, sunt vremuri în care pedeapsa duminica viitoare, ai gătat de cosit locul acela, este aplicată și la școală, lovitura cu rigla în gătat, dar tu, mai am, de n-aș mai avea zile, că palmă e uzuală, ca să nu mai amintim aici și tare mi s-a urât cu atâtea fânețe, mie crezi că altele, bătaia, fiind ruptă din rai, se administra nu, ce să facem, trebuie să trăim din ceva, și acasă, și la școală, cei doi copilași fac angajează-te la mină, negreșit, angajați-vă voi, năzbâtii, însă nu mă duc sau nu fac nu le-a nu mi hia de silicoză, păi vezi, are trebuință intrat în vocabular, își vor îmbogăți bagajul de maistrul de muncitori în pădure, am fost, cuvinte și cu aceste negații, mai încolo, când plătește slab, oricum, vara cu atâta fân pe cap vor fi suficient de mari încât să nu mai riște o n-avem cum lucra și la pădure, cât îi soare și pedeapsă, așadar, în ciuda tuturor consecin- cald e păcat să nu tragi la coasă, mă, băiete, ia țelor posibile, băiatul s-a hotărât să treacă fă-te-ncoa, îl cunoști pe ăla de sub coastă, știi peste interzicerea mamei. care-i casa lui, dacă zici că ai habar, du-te de-l Mama a plecat la biserică, este evlavi- cheamă până la mine, spune-i că eu te-am oasă, nu chiar ca bunica, atunci, când se vor trimis, și ia de-aici un leu să-ți cumperi strânge anii și în spatele ei, apropiind-o tot bomboane. Copiii stau pe lângă cei mari, mai mult de moarte, va fi mult mai credin- atenți la vorbele și mai ales la cererile lor, nu cioasă, viața te pune pe gânduri, când ești în știi de unde sare iepurele, când sare, sar și ei, putere te întrebi, o fi sau nu ceva dincolo de cine are iuțeală de picior câștigă, de cele mai moarte, nu ești sigur, dar apropierea morții îți multe ori serviciile sunt plătite, nu toți creează certitudini, da, este, și opțiuni, decât bogătanii sunt zgârie-brânză, un leu nu-i de ici să risc, mai bine cred, mama e acum o femeie de colo pentru un puști de la sat din aceste tânără de la sat, cu credință, dar și cu îndoieli, timpuri, e prețul a două matinee, dacă-l lasă cu respect pentru tradiții și ritualuri, la părinții, al nostru știm că nu are aprobare. biserică se roagă pentru o viață mai bună, a ei Cum spuneam, e o duminică minunată și a copilașilor, însă acolo se întâlnește nu de vară, înainte de amiază, mai exact pe la ora doar cu rugăciunea, ci și cu neveste de seama nouă, azi, copilul va vedea primul său film la ei, mai schimbă o vorbă cu ele, chiar și în cinematograf, ispita e prea mare, un film cu sfântul lăcaș, poate chiar atunci Dumnezeu e oameni sălbatici, cu bătăi, cu monștri nu are întors cu fața spre alte locuri și spre alți cum să nu te ispitească, ești în stare de orice oameni, bunica se roagă acasă cu rozariul și ca să-l vezi, chiar și să treci peste cuvântul citește din Psaltire, ore în șir face asta, mai mamei, chit că asta răstoarnă cerul peste tine, ales duminica, la slujbă nu merge, știm că nu dintre cei doi, frate și soră, el este mai ascul- se simte în largul ei în mulțime, apoi, cineva tător, mai cuminte, mai bun, însă năzbâtiile trebuie să aibă grijă de copii și de casă, cum amândurora sau chiar numai ale surorii sale se ea nu va avea de această dată, cu capul în

126 ♦ Mişcarea literară cartea de rugăciuni și cu ochii închiși la rugă, soarta copilului nostru, când dă cu ochii de grijă mare nu poate avea, ca urmare, băiatul mama, ochii ei aruncă tăișuri nu alta, între- profită de neatenția ei și de absența surorii barea cade ca o secure, unde ai fost, băiatul sale, dusă la o prietenă să se joace, își ia o tace, privirea i se încețoșează, lacrimile nu monedă de un leu din ascunzătoare, iese din mai pot fi stăvilite, în zadar plânge, plânsul nu casă, afară îl așteaptă prietenii cei mai buni, ajută cu nimic, mânia femeii este fără seamăn, Miluț și Tinu, aflați și ei în aceeași situație, o trădează nu numai privirea crâncenă și sub opreliște, cu părinții și cu bunicul la slujba sfredelitoare, ci și obrajii roșii ca para, chiar religioasă, cu bunica îngenunchiată la rugă, vineții, precum și fruntea împietrită și întune- soră nu au, o iau la fugă de-a lungul uliței, nu cată, securea se ridică și cade din nou, te-am se întâlnesc cu nimeni, ies la drumul mare, întrebat unde ai fost, spune-mi, nu mai e cotesc la dreapta și pe-aici ți-e drumul, până la nevoie ca și a treia oară întrebarea să taie în cămin nu fac mai mult de zece minute, vreme carnea înfrigurată și tremurândă a vinovatului, este, merg cu pas vioi, fuga poate da de bănuit căci, printre lacrimi, sughițuri și spaime, aces- trecătorilor, ajung la timp, soția proiecțio- ta îngaimă, la film. Sora lui, de față, tremură nistului le rupe bilet, lui îi dă rest o monedă de și ea, cu siguranță pedeapsa se va abate și cincizeci de bani, pe care, la întoarcere, o va asupra ei, ar fi trebuit să aibă grijă de frate, e ascunde în același loc, intră în sală și caută mai mare cu un an și jumătate ca el, ar face un locuri libere, găsesc cu greu, ce vreți, film de pas spre ușă, dar uitătura mamei o țintuiește aventuri, copii mulți, unii însoțiți de frații mai pe loc, bunica, la fel ca toate bunicile din mari sub pretextul că îi supraveghează, au lume, sare cu gura asupra mamei, poate face ajuns la fix, filmul tocmai începe. Nu poves- asta, e fata ei, lasă copilul în pace, nu vezi că tim acțiunea, vă lăsăm plăcerea de a-l vedea tremură ca varga și e speriat de moarte, ești singuri, spunem doar atât, cam pe la jumătatea bolundă, ți-a spus unde a fost, și iată-l sănătos peliculei, când Lomak și Loana părăsesc acasă, ce mai vrei de la el, mama, deși s-au tribul, cei trei băieți, în ciuda secvențelor mai mai certat uneori, ca niciodată până atunci, mult decât fascinante, părăsesc și ei sala și se întoarce capul spre bătrână și rostește cu tărie, îndreaptă în fugă spre casă, având în minte dar nu cu aceeași furie ca și până acum, ma- întrebarea repetată la nesfârșit, dacă mama s-a mă, dumneata să taci, să nu-ți mai aud gura, întors de la biserică, tatăl lui Miluț nu are cum gata, dacă au fost rostite și aceste vorbe, ce va să fi revenit acasă, va face roată cu alți bărbați urma e mai îngrozitor decât ne-am închipuit. la o vorbă în mijlocul satului, odată ajunși, au Mama, calmată întrucâtva, poate și pentru că o surpriză deloc plăcută, puțin spus, înspăi- i-a vorbit astfel mamei sale, revine cu vorba la mântătoare, mamele s-au întors și-i așteaptă, o băiat, mi-ai încălcat cuvântul, așa ceva nici fi fost predica mai scurtă sau, prinși de acțiu- prin gând nu mi-a trecut că se va întâmpla nea filmului, nu au calculat bine timpul, una vreodată, uite ce fac, nu te pun la colț, nici peste alta e groaznic, mai groaznic nici că se măcar nu te bat, iată ce pedeapsă îți dau, face poate, urmările pot fi dintre cele mai înfrico- o pauză, ca și cum ar cumpăni mai bine hotă- șătoare, ce stat la colț în genunchii și cu rârea luată, poate chiar regretă ce va decide, brațele în sus, ce leapșă dată peste spate, ce cu toții așteaptă împietriți sentința, și zice, tras de urechi sau de perciuni, ce lovitură uite, așa te pedepsesc, te alung de acasă, usturătoare cu jordia peste picioare, acestea lăsându-i pe toți înmărmuriți. De aici începe o sunt mângâieri. Pe noi ne interesează doar nouă poveste.

(Fragment de roman)

Mişcarea literară ♦ 127

Roseline DAVIDO

„Descoperiți-vă copilul prin desene”

– Pentru cei care nu vă cunosc, cine o plajă. Am vrut neapărat să văd țara în care este Roseline Davido? s-a născut tatăl meu; tatăl meu a venit la Paris – Sunt psiholog. După studii literare, am la vârsta de 17 ani pentru a studia medicina... devenit profesoară la sfatul tatălui meu. Foarte A păstrat întotdeauna accentul său românesc. repede am fost însă pasionată de psihologia Odată ajunsă în România, nu am avut copiilor; copii confruntați cu multe eșecuri voie să merg oriunde, ca să nu mai vorbim de școlare ale căror cauze nu erau evidente. Buzău, orașul natal al tatălui meu: exista Desenele celor mici m-au fascinat de îndată ce întotdeauna o reglementare, un polițist care am intrat în contact cu copiii. Prima mea carte interzicea ceva, dar mai ales să călătoresc despre desenele lor... Descoperiți-vă copilul individual și liber. Românii de pe plajă mi-au prin desen a fost publicată în 1971 și reeditată spus să fiu atentă, pentru că toată lumea era în mod regulat. Așa că mi-am reluat studiile și „spionată”. Nu m-am simțit în siguranță, mai am obținut un doctorat în psihopatologie ales că aveam o idee despre „cortina de fier”. clinică și psihanaliză, urmând și un curs de Câțiva ani mai târziu, am însoțit un prieten la psihologie școlară. La vârsta de 30 de ani am un congres și am petrecut două zile la creat un test de personalitate Mâna copilăriei București. care deranjează, care este cunoscut de regulă Am cumpărat un mic tablou cu Moș sub numele de testul CHaD și/sau Davido- Crăciun pe o sanie pe zăpadă, în memoria lui CHaD, și de atunci lucrez în această direcție. „père Noël à la barbe blanche…” – „Moș Cră- Acest test este menționat de Asociația ciun cu barba albă”, pe care tatăl meu mi l-a Americană a Psihologilor, APA, din 2012. cântat toată copilăria. El a iubit Bucureștiul, Aproape de finalul carierei mele am fost poreclit „Micul Paris”, culorile steagului ro- promovată Inspector Școlar în cadrul Siste- mânesc, care semănau atât de mult cu steagul mului de Educație francez... cu galben... în loc de alb…  El mi- Dialogurile Națională din Fran- a spus, de asemenea, că acasă, când era mic, Mișcării literare ța. De asemenea, am avea multe creioane colorate... Am visat să scris cântece, un văd într-o zi cutiile „lui” mari de creioane... roman, Le Cachalot, publicat în 1974 de Interpretarea desenelor copiilor au cu Editions Pierre Belfond și reeditat 30 de ani siguranță o legătură strânsă cu toate aceste mai târziu de către Les Editions du Cygne. povestiri auzite în copilărie... – Ați mai fost până acum în România? – Ați cunoscut vreodată, personal, un – Prima mea „mare” călătorie, singură, scriitor sau psiholog român? Dacă da, când fără părinții mei, a fost în România. Aveam și în ce context? 18-19 ani și am cumpărat un sejur de vară pe

128 ♦ Mişcarea literară – Singura personalitate românească pe și pentru a determina copiii să deseneze: a fost care am cunoscut-o a fost Eugene Ionesco. o confuzie totală, și, pentru a păstra calmul, Am vorbit mult cu el la telefon. În acea peri- mai ales că erau mulți părinți care își însoțeau oadă încercam să aplic testul meu celebri- copiii, le-am cerut și părinților să deseneze, de tăților. Am reușit să-l propun la aproximativ asemenea, desenul din copilărie, adică ceea ce zece persoane, inclusiv Ionesco. El a desenat desenau ei cel mai frecvent atunci când erau o mână solidă, mare, deschisă, unde se vedea copii. Testul meu tocmai s-a născut! palma. – Ce psihologi ați cunoscut, care v-au – Care este relația dumneavoastră cu marcat cariera? Care dintre ei v-au influențat literatura? (Ați absolvit și studii de litera- cel mai mult? tură). Care scriitori v-au plăcut, care v-au – În timpul congreselor din SUA și influențat într-un mod sau altul? Franța, am fost foarte norocoasă să-l cunosc – Îmi place E. Ionesco, i-am citit cărțile, pe Leopold Bellak, specialist în testul TAT m-am dus să-i văd piesele la teatru. La fel și (Testul de Apercep- Samuel Beckett. Îmi plac, de asemenea, poe- ție Tematică) și cre- mele lui Federico Garcia Lorca. Sau Boris atorul CAT (Testul Vian. Umorul lor absurd, umorul lor necon- Apercepției pentru vențional... m-au fascinat întotdeauna. Copii). A prefațat – Cum ați făcut trecerea de la literatură prima mea carte la psihologie? despre CHaD publi- – Am fost profesoară, iar primele mele cată în SUA (Prae- poziții au fost de suplinitor – înlocuiam ger, 1994). Leopold colegii bolnavi. Elevii cărora le predam aveau Bellak mi-a prezen- vârste cuprinse între 6 și 15 ani, cel mai ade- tat prietenul său din sea fiind descriși ca elevi „problemă”. Având copilărie, Ernst nu multă experiență, dar observând plictiseala Freud, nepotul lui lor (și, prin urmare, și a mea!), în loc să-i las Sigmund Freud, pe să piardă vremea, i-am dus la teatru pentru a care l-am întâlnit la vedea direct piesele de Molière, temă care se Amsterdam, a locuit afla în programă. Cum nu știau nici scrie nici în Germania, la Coperta primei ediții din România citi în franceză (Limba lor maternă!), i-am în- Köln, unde era psi- a cărții Descoperiți-vă copilul prin vățat limba engleză: ei erau foarte mândri, eu hanalist pentru co- desene la fel... , pentru că au progresat! Erau mândri pii. să țină în mână o carte adevărată în limba Am fost primită într-un mod prietenos, engleză..., unde cuvintele au fost traduse în de câteva ori, de Jacques Lacan la Paris. franceză; a fost un mod de a preda gramatica Doream să facă desenul mâinilor sale: întregul franceză! Dar superiorii mei nu au apreciat său birou era acoperit cu desene ciudate foarte mult metodele mele. M-au păstrat în (acestea erau noduri borromeene... urma să școală, cred că numai datorită faptului că învăț despre ele mai târziu), în fiecare săptă- aceste clase problemă nu au interesat pe mână mi-a promis că îmi va desena mâinile... nimeni. Săptămâna următoare...! Săptămâna urmă- Cu acești copii și pentru a continua toare…! Am renunțat în cele din urmă. studiile mele, am început să mă interesez Am întâlnit o mulțime de oameni intere- foarte mult de interpretarea desenelor copiilor. sați de psihologie, dar personalitățile pe care Am scris o carte pe această temă și printr-un le-am apreciat cel mai mult, nu le-am întâlnit mare noroc, sau datorită destinului, mi-a venit din păcate, dar le-am citit cărțile: Ada Abra- ideea desenului din copilărie, prima legătură ham (1914-1988), Florence Goodenough în testul CHaD. Am fost invitată la un mare (1886-1959, SUA); observațiile lor sunt foarte club de vacanță pentru „prelegeri” pe această clinice, foarte personale, niciodată banale și carte a mea, Interpretarea desenelor copiilor, foarte apropiate de realitate, fără un cod rigid.

Mişcarea literară ♦ 129 A fost foarte târziu când am descoperit Mâna care mă deranjează? Și-au desenat scrierile lui Alice Miller (1923-2010). A murit propria mână care ataca/ agresa; am înțeles nu cu mult timp în urmă și regret că nu am apoi că o mână poate reprezenta și proiecția cunoscut-o, deoarece pentru mine este cel mai părții bolnave a unei persoane! Partea bolnavă mare psiholog din toate timpurile, ea este pe care o avem cu toții... Pe care o acceptăm chintesența interpretării desenului. și/ sau refuzăm. Subiectul așa-numit „normal” nu înțelege întotdeauna... De ce deranjează o mână... În timp ce subiectul patologic este abordat prin acest item... Un psiholog se adresează în sfârșit lui... Și firii sale rele. – Care a fost impactul acestui test în context internațional? – În Franța, experții și/ sau practicienii psihologi folosesc testul meu, mai ales în instanță. În alte părți nu știu, nu sunt la curent. În Franța, preferă să vorbească cu sfinții decât cu Dumnezeu! Am fost lector, timp de 5-6 ani la Universitatea din Paris 7, unde mi-am sus- ținut teza de doctorat pe tema CHaD. De ase- menea, am fost profesor la Școala de Psiho- Roseline Davido, alături de profesorul Sarlito Wirawan logi Practicieni din Paris. Dar, după ce am Sarwono fost numit Inspector de Educație Națională, a trebuit să plec din Paris pentru provincie. – Ne-ați spus pe scurt cum s-a născut Șansa vieții mele de psiholog a fost să-l testul Davido-CHaD. Cred că în spatele întâlnesc pe profesorul Sarlito Wirawan acestui test se află o muncă intensă și Sarwono la un Congres Internațional de îndelungată. Vă rog să ne dați mai multe Psihologie din Mexico City în 2009, în care detalii despre acest test, despre modul în care prezentam un caz de abuz sexual la un copil. l-ați gândit, pașii care v-au dus spre reușita Profesorul Sarlito a avut gentilețea de a scrie: acestuia. „Imediat ce am văzut testul, am știut că acesta – V-am spus că am pus părinții să dese- este testul pe care trebuie să îl aplic în neze „desenul lor din copilărie (C. – child- Indonezia...”. Am devenit profesor invitat la hood = copilărie)” și le-am cerut să comen- Universitatea din Jakarta timp de 7 ani. teze. Ce probleme, ce secrete ascunse adânc în Colaborarea noastră a fost atât pentru mine cât inconștient au fost scoase la suprafață... și pentru el extrem de fructuoasă. Din păcate a În acel club de vacanță, într-o zi am murit brusc. Echipa CHaD pe care am creat-o vorbit cu un psiholog canadian despre proiec- acolo continuă. Această colaborare mi-a tarea corpului în psihologie și el mi-a vorbit permis să aplic testul CHaD la populațiile de despre mână, așa că am sugerat adulților indivizi pe care nu le-am întâlnit în așa număr desenul mâinilor. „H” (hand = mână). Am mare: teroriști, criminali, pedofili etc. căutat și am lucrat mult pe mână și este – Cum este să fii cunoscut ca scriitor în desenul unui adolescent închis care a impus întreaga lume? Cum este să ai cărți traduse în cel de-al treilea element al testului, mâna care peste 30 de limbi? deranjează. Acest adolescent a desenat două – Rămân modestă... Cărțile mele pot fi mâini încătușate fără să știu... El a mototolit cunoscute, dar eu, nu atât de mult! În desenul și l-a ascuns sub picioarele unui dulap Indonezia, datorită profesorului Sarlito, am o din celulă. Mai târziu, în cadrul Serviciilor de viață de vedetă, de star, cu interviuri, emisiuni Psihiatrie din cadrul închisorii, unde pacienții de televiziune, recepții la ambasadă. Toate nu înțelegeau instrucțiunile: „desenați mâi- cărțile mele franceze și americane sunt traduse nile...”, mi-au spus: Mâna care îmi dă pumni? în indoneziană. Mai presus de toate, am putut

130 ♦ Mişcarea literară să predau în mai multe universități din Indo- cât și să-l folosească și să ajute la progresul nezia, am făcut, de asemenea, formări profesi- cercetărilor. onale cu polițiștii și psihologii practicieni. – Ce planuri de viitor aveți? Ce cărți și – Știu că există o Asociație Internațio- proiecte sunt în pregătire? nală Davido-CHaD. Ne puteți da mai multe – În prezent lucrez cu echipa CHaD din detalii? Jakarta pe cazuri de pedofilie, dar cu siguranță – Am văzut nevoia de a crea o asociație voi publica rezultatele în limba franceză la pentru a prezerva calitatea testului, care „Editions du Cygne” și în limba engleză la trebuie să rămână științifică. Deoarece testul edițiile „Swan World” în 2018. CHaD este un test de personalitate proiectivă, acesta dezvăluie probleme intime ale subiec- tului care interesează numai doi oameni: subi- ectul și psihologul. Adesea spun că oricine poate trece testul, este adevărat, deoarece administrarea sa este simplă, însă interpre- tarea sa este preocuparea specialiștilor în psihologie. Ca și în cazul tuturor lucrurilor legate de persoana umană, granița dintre neutralitate și intruziune este extrem de fragilă. Rezultatele pozitive sunt obținute cu CHaD dacă sunt Roseline Davido și Raluca Baciu, Paris, 2012 respectate toate condițiile indicate pentru administrare. Am văzut că unii psihologi și-au – Ați fost Inspector Școlar în cadrul luat libertatea de a adapta testul în felul lor, în Ministerului Educației Naționale din Franța. Canada, de exemplu: „mâna care împiedică” Din punctul dumneavoastră de vedere, există este singurul element selectat la Université vreo diferență între copiii de acum 30 de ani des Trois Rivières din Quebec. Din ce și cei din zilele noastre? motive? Răspunsurile sunt de o banalitate – Nu mi-am dat seama imediat, dar cred distorsionantă... că am datorat această promovare (devenind De aceea, atunci când mi-ai prezentat Inspector), pentru că deranjam prea mult ca cazurile despre CHaD pe care le-ai aplicat, am psiholog școlar: să cercetez abuzul sexual ca apreciat atât de mult profesionalismul cu care una dintre cauzele eșecului școlar nu a fost o ai lucrat: încă de la început, chiar dacă ghidu- preocupare a superiorilor mei. rile de utilizare nu fuseseră încă publicate, tu Primul caz de abuz sexual detectat de ai înțeles că rigoarea, deschiderea de spirit, testul meu m-a făcut să petrec o zi într-un neutralitatea benevolă și, mai presus de toate, departament de poliție, Quai de Gèsvres din a nu vorbi, ci a lăsa subiectul să vorbească Paris: complet izolată, am fost întrebată ca și erau codurile eficacității pentru psiholog. cum eu eram cel care abuzează de copii! În prefața sa, Giselle Hass, specialistă în Acum cinci ani am participat la un colocviu al medicină al MMPI, expert la Tribunalele de la psihologilor școlari de la Universitatea din Washington, insistă că testul „permite o rela- Poitiers. În urma acestei intervenții, psihologii ție foarte strânsă cu subiectul, indiferent de mi-au cerut să fac o pregătire profesională originea și accesul la experiența personală”. privind abuzul sexual și testul meu pentru că Prin urmare, este esențial ca CHaD să fie nimic nu s-a schimbat și este poate chiar mai predat de oameni care sunt familiarizați cu rău! Abuzul sexual, incestul și maltratarea testul și să decidă cine este capabil să-l rămân tabu la școală. transmită. Scopul asociației CHaD este de a – Ce ați recomanda generațiilor de crea cadrul necesar pentru un grup de experți tineri din ziua de azi? care sunt abilitați atât să predea testul CHaD, – Copilul este un întreg. Vine la școală foarte încărcat, încă de la o vârstă fragedă, cu

Mişcarea literară ♦ 131 problemele sale, ale familiei sale, dar și de nu pot, deoarece sunt la școală doar pentru a faptul că stă în fața unei persoane străine învăța. Pe de altă parte, desenele sunt limba lumii sale, care trebuie să-l constrângă să lor și vorbesc, vorbesc, celor care știu cum să învețe și să rețină o mulțime de lucruri. Unii le decodeze. nu rețin ceea ce alții au înțeles în totalitate, Administrarea colectivă a CHaD este decât dacă vor repeta. Altfel vor uita. Cum posibilă, am detaliat-o într-o carte, dar mai poate un copil batjocorit, abuzat, flămând și ales respectând intimitatea fiecăruia și absența maltratat să devină interesat de 2 + 2 = 4? totală a oricărui comentariu. Din aceste două Pentru a face plăcere cui? Pentru ce? El este motive, tabletele electronice sunt mai într-o altă lume. Aceasta este caricatura. Dar adecvate decât foile de hârtie. ce crede un copil al cărui părinți divorțează? Ultima dată când l-am întâlnit pe Că 2 + 2 = 4? Dar ce a făcut pentru a-și face profesorul Sarlito la Congresul psihologilor părinții să ajungă acolo? Ce prostie a făcut? asiatici din Bali, am evocat dorința ta, ca Se simte „vinovat”. doctor în pedogia artei, de a aplica CHaD, atât Mi se pare esențial să existe echipe de elevilor, cât și profesorilor... Pentru a ajuta psihologi care să vadă: mai bine pe fiecare. Profesorul Sarlito a - Toți copiii la prima lor intrare în școală; constatat că proiectul este foarte constructiv. - Toți copiii care sunt pe punctul de a Toate mulțumirile mele pentru tine abandona școala, dar mai ales motivele Raluca și pentru echipa ta, redacția revistei pentru care vor să facă acest lucru. Mișcarea literară, pentru acest interviu Copiii nu stăpânesc limba, nu spun minunat care mi-a permis să mă reconectez... nimic sau spun lucruri pe care adultul nu le cu țara strămoșilor mei. înțelege întotdeauna. Nu pentru că nu vor, dar

14 august 2017

Dialog realizat de Raluca Oana BACIU

Max the buttler

132 ♦ Mişcarea literară

Despre cele culinare

Mircea MOȚ

Lecturi din Mircea Eliade te conving că arendă de fostul cizmar Ghiță, tocmai de faptul de a mânca nu este lipsit de Sfântul Gheorghe. O mănâncă cu multă semnificații profunde. Autorul Tratatului de plăcere, nesinchisindu-se de simbolul grav al istorie a religiilor sesizează „dimensiunile porcului, despre care vorbesc nu doar Jean culturale” ale alimentației. „A mânca, scrie Chevalier și Alain Gheerbrant, ci și Cornel Mircea Eliade, înseamnă a asimila o parte din Ungureanu, într-o bună monografie despre Cosmos, mai precis, a asimila esența mistică a Slavici, publicată de Editura Aula a regre- Cosmosului” (Mircea Eliade, Jurnal. Pagini tatului Alexandru Mușina: „Turmele de porci regăsite, 9 octombrie 1959 – 3 mai 1962, evocă altceva. În porci s-au ascuns, știm din București, Editura Tracus Arte, 2017, p. 29). Biblie, diavolii izgoniți. Porcul e un animal Nu voi zăbovi asupra mâncărurilor murdar. E departe de inocența Mielului, de muntenești, cu toate că nu se poate trece chiar simbolul pe care-l încorporează Mielul. El atât de ușor peste fleicile și micii bucureș- semnifică violența desacralizată a unei lumi” tenilor, cu berea încurajând vorba, mai puțin (Cornel Ungureanu, Ioan Slavici. Monografie, vinul, cel mult șprițul de vorbă lungă. Cei din antologie comentată, receptare critică, sud preferă în general mâncărurile ușoare. Brașov, Editura Aula, 2002, p. 9). Dacă aruncăm o privire peste gardul Moro- Dar ardeleanul acordă mai ales o cinste meților, aflăm că de la masa lor nu lipseau specială, cum ar fi spus Vintilă Ivănceanu, mămăliga și laptele, mai puțin brânza, care, slăninei. Pe care o așază lângă ceapă. Nu dacă a apucat s-o ia vreun Duțulache, dusă e! poate concepe una fără cealaltă. Asta la cină! Despre masa de prânz, la câmp, Ion al lui Rebreanu mănâncă slănină și ne vorbește iarăși monșer: „Moromete se uită ceapă, privit de Ana, pe care o lăsase însăr- o clipă la tigaie. Fasolea, cu boabele mari, cinată: „Se pomeni în casa Glanetașului, fără parcă nu fusese luată de pe foc, prinsese poj- să-și dea seama dacă a întâlnit pe cineva în ghiță pe deasupra și parcă era sleită, rece”. Cât cale, dacă afară e vreme bună ori e vreme rea. despre carne, aceasta se pare că era o raritate, Și în casă văzu pe Ion stând la masă, cu un nelipsită totuși de la masa buzatului Iocan briceag în mână și crestând o ceapă mare care nu se răsfăța doar cu anumite cărți roșie, iar pe masă văzu o pâine de mălai abia cumpărate de la oraș, ci și cu puiul, nu gătit începută, o bucată însă oricum: „Ceea ce nu știau însă oamenii zdravănă de slănină Eseu era că rareori lipsea de la masa lui Iocan puiul groasă și niște sare fript cu usturoi și pâinea albă și proaspătă ca pisată, într-un nod de pânzătură (...) rămase cu untul”. ochii umezi ațintiți asupra lui Ion, care, Ardelenii nu prea se omoară după cele liniștit, ca și când nici n-ar fi zărit-o, tăia cu vegetale. E drept că nu le displac deloc briceagul o mușcătură de slănină, o potrivea cartofii, dar să fie cu carne, cârnați și alte pe o felie bună de mălai, o vâra în gură, bunătăți cu care se aleg de Ignat. Lor le place tăvălea prin sare ceapa crestată și apoi îmbuca mai ales carnea de porc, poate chiar carnea dintr-însa cu multă poftă”. din porcii care bântuiau odinioară în jurul Sunt destule pagini în literatura română, hanului de la Moara cu noroc, cel luat în nu mă îndoiesc, despre buna vecinătate a

Mişcarea literară ♦ 133 slăninei cu ceapa, dar antologice mi se par Paris, deodată cu limba română, și slănina”. Și acelea ale Martei Petreu din eseul De la raiul! Dar să nu trecem chiar atât de repede slănină la filosofie, publicat în volumul peste „renegatul” Cioran. El mărturisește că la Filosofii paralele. Mai mult decât aliment, Paris a descoperit un alt fel de a mânca. Mai slănina este asociată unor mișcări domoale și exact, Cioran a descoperit în Franța cel puțin adânci, ale tatălui, care le imprimă valoarea două lucruri esențiale: să mănânce și să scrie. unui autentic ritual: „O tablă mare de slănină Lui Gerd Bergfleth îi povestește cu o groasă, afumată, prin care cuțitul mare de nereținută plăcere cum a descoperit faptul că bucătărie alunecă lin, până la șorici; o ceapă „a mânca” este pentru francezi un adevărat aurie; o pâine mare, începută. O cană albă de ceremonial, dacă nu cumva chiar un ritual: porțelan, cu sare grunjoasă. O farfurie alb- „Ce am învățat în Franța? Mai cu seamă două galbenă de ceramică. Ticu stă la locul lui, în lucruri: să mănânc și să scriu. Să mănânc: capul mesei, și își taie tacticos felii subțiri din locuiam într-un mic hotel din Cartierul Latin tabla groasă de slănină proaspăt adusă de la și, în fiecare dimineață, la ora 9, proprietarul, afumat, le pune pe călcâiul de pâine albă, apoi soția lui și fiul lor discutau meniul pentru adaugă o creastă albă de ceapă. Mănâncă prânz. Mâncatul (…) ține de civilizație, tăcut.” reprezintă mai mult decât o necesitate Tot din cartea doamnei Marta Petreu biologică, independent de foame, are un sens aflăm că slănina este un semn al demnității mai adânc. Este un ritual. La 27 de ani am familiei ardelenești, cam așa cum era salcâmul descoperit actul de-a mânca, mâncatul ca pe în Câmpia Dunării, unde, cu puțin timp ceva unic în felul său. Am încetat să fiu înaintea ultimului mare război al lumii, se animal. Până atunci mâncasem ca oamenii pare că timpul nu prea își punea mintea cu care nu auziseră de arta culinară. Era o oamenii. Când unei familii din sat i se termină revelație” (Convorbiri cu Cioran, p. 107). slănina din cămară, nu spectrul foamei sperie, Despre moldoveni ar fi multe de spus, ci teama de umilință și de pierderea fiindcă literatura moldavă nu ocolește blazonului care o face respectată: „Mi se bucatele. Mărturie în acest sens este opera lui strângea inima de apăsare când îmi auzeam Mihail Sadoveanu, din care mă opresc doar la părinții comentând între ei, cu voce joasă, că geniala nuvelă Hanu Ancuței, în care mân- vecinului cutare i s-a terminat slănina în toiul carea și băutura sunt nemijlocit legate de cositului sau că badea cutare a tăiat numai un semnificațiile de profunzime ale textului. porc mic; sau, spaimă, familia cutare n-a tăiat În menționata nuvelă, atât cei care spun niciun porc. Un an cu porc mic sau fără porcul povești la ceas de toamnă aurie, cât și aceia tăiat cu dichis de badea Indrei în gerul de care le ascultă beau și mănâncă bine, și nu dinaintea Crăciunului însemna nu doar foame orice! curată, ci și lipsă de vrednicie a capului Personajele sadoveniene mănâncă bine familiei și deci scăderea în rang în ierarhia carne pregătită neapărat de meșteri iscusiți: foarte precisă a satului”. Ce e cu ceapa, ne „Și, la focuri, oameni încercați și meșteri lămurește de asemenea Marta Petreu: „am frigeau hartane de berbeci și de viței, ori descoperit că instinctul țărănesc de-a o pârpăleau clean și mreană din Moldova”. Alte combina (slănina, n.n.) cu ceapă e o rețetă feluri de mâncare, de pe la alții, sunt dispre- infailibilă să nu-i asimilezi colesterolul”. Ceea țuite: ce nu înțelege autoarea și nu înțeleg poate „– Dar cartofe, sodom, – și carne fiartă mulți este „de ce ticu, după ce mânca tacticos de porc ori de vacă. slănină cu ceapă, tăcea îndelung”. Cred că – Carne fiartă? se miră căpitanul Isac. răspunsul este de găsit tot la doamna Marta: – Da, carne fiartă... „pentru ardeleni porcul și preparatele din el – Vra să zică (...) pui în țâglă n-ai văzut? fac parte, în mod originar, din rai.” În – Nu prea. asemenea situație, nu este de mirare că – Nici miel fript tâlhărește și tăvălit în Cioran, „ardeleanul denaturat, a lepădat, la mojdei?

134 ♦ Mişcarea literară – Asta nu. revenind cu destulă greutate la un prezent în – Nici sarmale? care focul este stins, iar ei, vlăguiți, ca după o – Nici sarmale, nici borș. Nici crap la trudă enormă, trebuie să reia mâncatul și bău- proțap.” tul pentru o nouă experiență a imaginarului. Singura care nu mănâncă deloc carnea Revenind, lița Salomia face notă aparte: cu atâta răbdare trecută prin foc este lița ea nu bea vinul rezervat autenticilor poves- Salomia. Ea poftește „o plăcintă dintre acelea, titori (ca și vinul, narațiunea este semn de – care-i mai molcuță (...) căci nu mai am dinți vitalitate), ea bea rachiul, tăria sinonimă ca de demult”. Drumeții beau vin din belșug, lucidității celui care trebuie să asigure „din oală nouă de lut”, un „must roș din Țara- funcționarea impecabilă a narațiunii pentru ca de-Jos”, obligatoriu „vin roș”, privind, ca și în aceasta să se legitimeze sub semnul imagi- cazul mâncării, cu același dispreț berea narului (să ne reamintim cum îl strunește ea străinilor, „un fel de leșie amară”. Și de data pe Zaharia, convertindu-i simplele informații aceasta lița Salomia se delimitează de ceilalți. în creație imaginară, ca minciună, prin felul Femeia refuză vinul, oferind o posibilă expli- „cum le întorcea și le sucea”). cație: „dar eu, fiind bolnavă de vătămătură, nu Se pot aminti, firește, aproape toate scri- pot suferi în gură nicio picătură de vin”. Își erile sadoveniene. Prefer să menționez doar calcă pe inimă și acceptă, totuși, măcar în romanul Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi vârful buzelor, „o leacă de vin, mai ales că nu- Vodă. Venit în țara Moldovei, abatele de i de cel vechi”. Marenne este însoțit și protejat de tăcutul Atât naratorii cât și cei ce ascultă căpitan Brahă, pe care beizadea Alecu Ruset îl trebuie să mănânce și să bea pregătindu-se de prezintă sugestiv francezului: „E un om prea fiecare dată pentru receptarea unei povești cuminte, însă care nu se pricepe la mâncăruri aparținând, prin ritualul ei, în primul rând, și la vinuri”. Tocmai de aceea, un om precum imaginarului. Ascultând narațiunea, drumeții căpitanul Brahă, „oricât de vrednic, face se consumă, lipsesc simbolic din timpul real, rușine Moldovei.”

Patton's monologue

Mişcarea literară ♦ 135

Dumitru Țepeneag, revizorul experimentalist al convenționalismului literar românesc

Aurel SCRIDON

Dincolo de ipostazele care l-au eviden- Alex Ștefănescu cataloga ca fiind un „răsfăț țiat în peisajul literar autohton, cea de teoreti- estetic” ce căpăta „semnificația unei încercări cian al onirismului (și cofondator al acestei de insubordonare”, textele abundând în mișcări alături de Leonid Dimov), prozator elemente ce țin de estetica visului. Anul 1966 (româno-francez) și publicist, Dumitru Țepe- va constitui, în același timp, anul de debut al neag a desfășurat în unei noi mișcări literare, Țepeneag, alături de tulburii ani ’50 o Sorin Titel, Leonid Dimov, Vintilă Ivănceanu, susținută activitate Virgil Mazilescu, Emil Brumaru, Daniel de pionierat ce viza Turcea și Iulian Neacșu (susținuți îndeaproape înnoirea radicală a de către poetul și publicistul Miron Radu romanului româ- Paraschivescu, ce va facilita apariția textelor nesc, căzut într-un acestora în suplimentul literar al revistei con de umbră în ur- Ramuri, Povestea vorbei, pe care îl conducea ma constrângerilor la acea vreme) punând bazele onirismului de ordin politic ce estetic, mișcare ce reunea o serie de răzvrătiți au determinat intra- contra „sistemului”, sădită pe terenul fertil rea sa sub influența „săpat” de suprarealiștii ce au început să fie ideologiei realismu- din ce în ce mai vizibili în peisajul literar ro- lui-socialist, singura formulă estetică accep- mânesc de după război. Acest moment va tată de cenzorii comuniști. După aproape un declanșa din partea lui Țepeneag inițierea unei deceniu de „tentative literare” caracterizate de ample campanii de traducere din limba o stilistică ce venea în contradicție cu linia franceză a unui număr important de lucrări oficială impusă de canoanele cenzurii poststa- aparținând unui nou val de romancieri liniste (fapt ce a determinat acumularea unui francezi (Jacques Derrida, Alain Robbe- număr impresionant de texte nepublicabile, o Grillet, Albert Béguin) sau în limba franceză adevărată literatură de sertar ce va constitui un (cu precădere volume de poezii publicate de o fundament pentru scrierile de mai târziu), nouă generație de poeți, printre care Ion Țepeneag reușește să debuteze, în 1964, cu o Mureșan, Mircea Ivănescu, Leonid Dimov, schiță, Aripi și roți, Emil Brumaru etc.), mișcare ce îi va facilita Ţepeneag 80 în săptămânalul Ga- plecarea la Paris pentru câteva luni la invitația zeta Literară, ca, „papei” romanului experimental francez, doi ani mai târziu, să scoată de sub tipar prima Alain Robbe-Grillet (al cărui traducător era), sa culegere de texte reunite sub titlul Exerciții, și de unde va reveni cu o serie de idei ce vor ilustra primii pași ai prozatorului pe reformatoare, a căror aplicare pe scena literară terenul incomod, la acea vreme, al nonconfor- autohtonă părea fezabilă ca urmare a unei mismului. Cartea de debut, urmată la scurt potențiale deschideri politico-ideologice ce ar timp de alte două volume de proză scurtă, fi putut apărea și la noi, având ca model Frig (1967) și Așteptare (1971), vor ilustra o schimbările determinate de Primăvara de la nouă stilistică, tipică mișcării onirice, apelând Praga din Cehoslovacia. Calculele lui Țepe- la formule ce reflectau ceea ce criticul literar neag s-au dovedit a fi corecte, ambianța

136 ♦ Mişcarea literară culturii românești intrând într-o oarecare zonă pare a-i fi indus un sentiment de „anesteziere de confort determinată de o ușoară relaxare a sentimentală”: „În definitiv de ce n-aș numi cenzurii ca urmare a distanțării conducerii depeizare acest sentiment de neintegrare pe politice de la București de Moscova. Acest care-l resimt de când sunt aici [este vorba fapt va înlesni prezența oniriștilor în paginile despre Paris]. Senzație de vis monoton, de revistelor literare de la noi, ce vor servi ca temporar și trecător, de precar... [...] oamenii suport pentru promovarea asiduă a liniilor pe care-i văd în jurul meu, pe străzi și în cafe- ideologice ale noii mișcări (revista Luceafărul nele, sunt parcă niște fantome, niște plăsmuiri va găzdui, spre exemplu, nu mai puțin de pa- ale imaginației.”1 tru articole prin intermediul cărora Țepeneag După înlăturarea regimului comunist în aducea la cunoștința cititorilor principiile 1989, Dumitru Țepeneag va reveni în țară, oniriste), scăpând controlului cenzurii comu- unde își va relua activitatea literară, publicând niste până în anul 1971 când, odată cu „Tezele numeroase interviuri, articole și eseuri în dife- din iulie” ale lui Nicolae Ceaușescu (dezapro- rite periodice (Luceafărul, România literară bate cu vehemență de Țepeneag de la Paris, etc.), reluându-și, în același timp, și cariera de unde se afla pentru un an și jumătate ca romancier (publică trilogia compusă din volu- bursier la invitația filosofului Gabriel Marcel), mele Hotel Europa (1996), Pont des Arts toate publicațiile vor reintra sub control (1998) și Maramureș (2001), căreia i se vor politic, fapt ce va determina, printre altele, adăuga alte două romane, La Belle Roumaine desființarea grupului oniric, aflat de mai mult (2004) și Camionul bulgar (2010), ce vor apă- timp în colimatorul autorităților. Țepeneag va rea și în versiune franceză la Editura P.O.L.). părăsi țara în 1972, stabilindu-se la Paris, fiind Dincolo de activitatea publicistică, unul de notorietate grija autorităților comuniste de dintre cele mai importante roluri pe care le-a la acea vreme de a-i elibera pașaportul în jucat Țepeneag pe scena culturală autohtonă regim urgent, în încercarea de a se „scutura” este legat de demararea procesului de (re)sin- de încă o voce considerată a fi prea „stridentă” cronizare a romanului românesc la traiecto- în peisajul literar românesc, urmând ca, în riile scrierilor apusene, profitând de scăderea 1975, cetățenia română să-i fie retrasă prin vigilenței cenzurii comuniste de după 1968, ca decret prezidențial. Țepeneag își va continua urmare a răcirii relațiilor dintre puterea însă cariera literară în exil, publicând, în politică de la București și Moscova. Cele două 1972, în traducerea lui Alain Paruit, un volum decenii (anii ’60 și ’70) caracterizate de ceea de nuvele, Exercices d’attente, ca, un an mai ce criticul literar Eugen Negrici numea „mica târziu, în 1973, să scoată de sub tipar, în limba liberalizare”2 au provocat o serie de „distor- franceză, primul său roman, Arpièges, o traducere a aceluiași Alain Paruit a volumului siuni” pe scena literară autohtonă, concretizate Zadarnică e arta fugii, scris în limba română în abordarea a două direcții ce privesc arta între 1969-1971, dar care va ajunge pe raftu- scrisului: una dintre ele viza deconstrucția rile librăriilor din România abia în 1991. canoanelor literare discreditate prin „tușa” Dintre toate aparițiile sale editoriale, politică de care au avut parte în perioada romanul Cuvântul nisiparniță (apărut în postbelică (realismul socialist) și reinventarea varianta franceză sub titlul Le mot sablier) va unei noi estetici racordate la formulele nara- fi cel care va prefigura, la nivel metaforic, tive tipice scrierilor occidentale, activitate ce parcursul literar al scriitorului, prima jumătate avea în subsidiar inițierea unei ample campa- fiind scrisă în limba română, ca, odată cu nii ce viza creșterea interesului cititorilor exilarea sa la Paris, volumul să fie continuat pentru noile stilistici, în încercarea de des- în limba franceză, unde va fi publicat în 1984. chide gustul acestora pentru structuri literare Începând cu 1978, Țepeneag va înceta să mai inedite, neabordate până la acea vreme de scrie, deziluzionat probabil de refuzul autori- prozatorii autohtoni. Astfel, profitând de rela- tăților franceze de a-i acorda cetățenia fran- xarea cenzurii comuniste, Țepeneag a înlesnit ceză, devenind astfel apatrid, eveniment ce intrarea pe scena literară românească a roma-

Mişcarea literară ♦ 137 nului experimental prin traducerea volumului procă. Începând cu Proust, Joyce și Freud, Gumele (Les Gommes3) al „papei romanului cititorul știe prea multe despre viața alb”, Alain Robbe-Grillet, lucrare emblema- psihologică. El tinde să creadă că aceasta nu tică a unei mișcări literare ce a debutat în mai poate fi revelată, la fel ca în vremea lui Franța anilor ’50, Noul Roman francez, des- Balzac, de către personajele care îi sunt oferite chizând în acest fel un adevărat cap de pod de imaginația autorului. El preferă în locul lor pentru noua estetică promovată de un grup de „faptul adevărat”.) (trad. n.).”4 Romanul de scriitori cu spirit inovator ce gravitau în jurul factură balzacianistă presupune încheierea prestigioasei edituri „Les Éditions de Minuit”: unui pact între romancier, lector și personajele Nathalie Sarraute, Michel Butor, Robert ce populează realul romanesc, cititorul lăsân- Pinget etc. În scurt timp, oniriștii își vor însuși du-se ghidat în universul imaginat de scriitor noile formule de scriere, ce au reușit să sedu- fără teama de a se rătăci, având deplina că, dar și să contrarieze, spațiul cultural occi- încredere în bagheta dirijoare a autorului, ce-l dental cu un deceniu mai devreme, fascinația va conduce fără emoție spre un epilog de cele pentru ideologia Noului Roman (intens pro- mai multe ori intuit. Freamătul necunoscu- movată în presa autohtonă prin publicarea a tului, al neprevăzutului, al reacțiilor neaștep- numeroase articole critice ce oglindeau viziu- tate nu fac parte din paletarul balzacianiștilor. nile estetice ale lui Pinget sau Robbe-Grillet Lectorul nu trebuie să depună nici un efort în asupra romanului modern) concretizându-se periplul său alături de personaje, lăsându-se în includerea în textele lor a mai multor ghidat pe un traiect dinainte stabilit spre o elemente de factură experimentalistă: jocul cu destinație previzibilă. Mai mult, este parafat timpul și spațiul, deconstrucția realului clasic dinainte un acord între romancier și persona- romanesc și reedificarea lui într-o nouă struc- jele sale, primul având control absolut asupra tură, neconvențională, imprevizibilă, ce vine lor: le dă un nume, le conturează personali- în contradicție cu realul ilustrat de roman- tatea, le stabilește parcursul pe care îl vor cierul „balzacianist”. urma fără a le permite nici un fel de rătăcire Un prim pas în acest sens va fi făcut de la traseul predeterminat. Vor fi viteji, prin insinuarea în scrierile țepenegiene a uneia martiri dacă este cazul, vor trăi bogați sau vor dintre elementele definitorii ale romanului muri săraci fără ca aceștia să se poată răscula experimentalist, foarte des vehiculată de împotriva sorții. De cealaltă parte, experimen- critica vremii atunci când făcea referire la taliștii vor sparge în bucăți acest eșafodaj, vor valențele noii mișcări: suspiciunea. Aflată în rupe acest „acord”, permițând intrarea insidi- totală opoziție cu traseul liniștit, cursiv al oasă a suspiciunii în text. Lectorul își va firului epic tipic romanului tradițional, suspi- pierde încrederea în romancier, chiar și din ciunea va determina sincoparea relațiilor simplul considerent că acesta nu se mai dove- clasice ce s-au stabilit de-a lungul vremii între dește a fi capabil să-și controleze propriile-i cei trei poli fără de care nici un roman nu ar personaje. Acest fapt va determina o schim- putea exista: cititor, autor și personaj. De bare în modul de abordare a textului, cititorul altfel, una dintre cele mai importante repre- fiind obligat să depună un efort mental zentante ale romanului experimentalist fran- considerabil pentru a desluși ițele intrigii sau cez, Nathalie Sarraute (considerată de critica pentru a decripta stările unor eroi ce nu-și mai de specialitate ca fiind cea care a inițiat expun „pe tavă” stările afective, convingerile. estetica experimentalistă la nivel european, cu Același sentiment de suspiciune se va instala mult înaintea lui Alain Robbe-Grillet), îi și între romancier și propriile-i personaje, asocia acestui moment literar sintagma de acesta nemaidirijându-le pașii spre un final ce „vârstă a suspiciunii”: „O suspiciune apasă se dovedește oricum a fi greu de intuit, rolul asupra personajelor romanului. Cititorul și său reducându-se în acest nou context la a le autorul sunt încercați de o neîncredere reci- arăta acestora posibile direcții printr-o lume

138 ♦ Mişcarea literară pe nu o mai controlează. Întreaga scriere se și consecința ei nemaifiind unul clasic, abă- transformă într-o cursă nebună în care cei trei tându-se de la logica „tradițională”, improba- parteneri caută o semnificație a unor întâm- bilul căpătând, în noile circumstanțe un rol plări ce par a se desfășura după bunul lor plac. extrem de important), toate acestea fiind Atenția romancierului se abate de la grija de a „vinovate” de incapacitatea de mai vinde conferi un anumit sens romanului său, el iluzii cititorului. Dacă în primul său volum de focalizându-se cu precădere asupra textului, povestiri, Exerciții, publicat în 1966, elucidarea oricăror semnificații fiind lăsată în substratul oniric este inconsistent, amprenta seama lectorului. În fapt, aceasta este formula „realului” fiind mai mult decât vizibilă, (firul la care se reduce întreaga filosofie a roma- epic respectă formula scrierilor realiste, nului experimental, „autoritatea textului asu- Țepeneag apelând însă la „condimentarea” pra sensului”, deviză ce esențializează doctri- textului din loc în loc cu scene ce vin din na Noului Roman, putând fi tradusă prin ceea lumea visului, ce au ca principal rol metamor- ce teoreticienii au definit ca fiind trăsătura de fozarea realului), începând cu cel de-al doilea bază a noului fenomen literar: „din povestirea volum (Frig, 1971) și mai cu seamă ce cel unei aventuri, romanul devine aventura unei publicat în 1973 (Așteptare), predispozițiile povestiri”5. Referindu-se la inovațiile proiec- delirante devin din ce în ce mai evidente. tate asupra literaturii de „romanul alb”, Astfel, pornind de la câteva scurte schițe ce Țepeneag sublinia în Jurnalul său meritele evocă frânturi de copilărie pigmentate cu promotorului noilor structuri literare, Alain „flash”-uri rocambolești (Exerciții), reminis- Robe-Grillet: „Și nu-i vorba aici de faimosul cențe ale plăsmuirilor puerile, romancierul stil objectual care a ieșit mai mult din comen- ajunge la zugrăvirea unor peisaje ce vor tariile lui Barthes decât din intențiile, mai exceda experiența realului, plasând lectorul degrabă joyceene (un Joyce polițist!), ale într-un univers fantastic, suprarealist (o câm- primului roman, scris de R-G în ’53. Alta e pie albastră, un trandafir ce crește din buricul descoperirea inginerului R-G – după mine unui copil etc.), culminând cu volumul de extrem de importantă (stil objectual găsești și nuvele Așteptare, în care zona visului devine la Balzac sau la Flaubert!): aceea că proza preponderentă, realul fiind devansat de un (romanul) este o artă a spațiului. Ceea ce a univers oniric, reprezentat pictural, ce va fi adus nou Robbe-Grillet e tocmai această interiorizat de cititor sub formă de imagine infinită posibilitate de construcție pe care n-o (tehnică de compoziție utilizată de un alt ai decât în proză și în muzică; acest joc reprezentant de marcă al Noului Roman, miraculos de a construi, de-a transforma pe Michel Butor, într-unul dintre romanele sale, foaia albă a hârtiei timpul romanesc într-un La Modification7). În prozele țepenegiene, spațiu real și ireal totodată, jocul de-a creația lumea debordantă a visului este plasată adesea din nimic; ca în muzică în spatele căreia nu la limita absurdului, a alienării, componenta există nici un fel de realitate mai greu sau mai reală fiind complet repudiată. Imaginile halu- lesne cognoscibilă.”6 cinante („...un fotograf creștea un leu într-unul În scrierile țepenegiene se regăsesc din sertarele biroului. Dar el nu era nici vultur aproape toate accentele experimentalismului nici leu, pentru că el plângea. Și nu era nici francez considerate a fi responsabile de deza- om, deși trupul, îngrozitor de slab, costeliv, gregarea vechilor concepte romanești: reajus- părea de om. Avea două picioare sfrijite, tarea realității romanești printr-o nouă abor- învinețite de frig, dar cu unghiile crescute ca dare a noțiunilor de spațiu și timp (derularea niște gheare...”8) alternează cu evocarea clasică a evenimentelor va fi complet sabo- numeroaselor stări de neliniște („...și noi ne tată), abordarea personajului dintr-o perspec- mișcam, ne clătinam, tremuram la fiecare tivă complet diferită de cea utilizată în vorbă sau, dimpotrivă, înțepeneam cu răsufla- scrierile convenționale (raportul dintre acțiune rea tăiată, cu gâturile încordate, cerul gurii

Mişcarea literară ♦ 139 uscat, asudați, chinuiți...”9), alunecând adesea cipalul erou al operei țepenegiene. Lecturând spre zugrăvirea unor decoruri ce frizează textul, cititorul este deturnat de la intrigă grotescul, tipic scenelor caracterizate de (aceasta nemaifiind esențială, fiind plasată absurdul kafkian („O bătrână se apropie într-un plan secund), structura complicată a sfioasă, scoate din poșeta veche, jerpelită, acestuia transpunându-l într-o scenă de teatru, niște andrele și i le înfige în burtă. […] fiecare într-un tablou din care face și el parte. Cuvin- venea, înfigea obiectele respective, mereu tele se vor transfigura în imagini ce vor defila cam aceleași: ace, bricege, agrafe, pixuri, etc. sub privirile cititorului în sensuri diferite, cu […] Am scos din buzunarul de la piept stiloul, viteze diferite, personajele strecurându-se cu l-am deșurubat cu grijă, m-am uitat la penița lejeritate dintr-un cadru în altul, din imaginar de aur care strălucea în ultimele raze ale în real și invers, dezorientând complet citito- soarelui și tot nu m-am putut hotărî. [...] Doar rul, ce are impresia plonjării într-o lume deli- în ochi mai era loc, în ochii care plângeau – rantă: lumea noului roman postmodernist de durere, de milă.”10). românesc. Nuanțele romanului alb vor fi mult mai Toate aceste elemente vor prefigura pronunțate în scrierile anilor ’70 și ’80 (Za- primele semne ale prozei experimentaliste de darnică e arta fugii, Cuvântul nisiparniță, la noi (și, de ce nu, chiar de factură textua- Roman de citit în tren sau Porumbelul zboa- listă), Țepeneag abordând un nou tip de ră!), prozatorul focalizându-se cu precădere scriitură, ce ar fi putut părea riscantă la prima asupra textului, în detrimentul personajelor vedere (în sensul în care valențele postmoder- sale, pe care le va neglija treptat, acestea niste se puteau lovi de mentalitatea unui căpătând funcționalitatea unui obiect oarecare. public cititor insuficient pregătit la finele În viziunea lui Țepeneag, textul este singurul anilor ’70, dificultate cu care s-au confruntat care contează. Drept urmare îi va conferi și experimentaliștii francezi cu un deceniu acestuia toate atributele unei entități ce și-a mai devreme), dar care îl va consacra pe scena dobândit un anumit grad de autonomie, literară autohtonă ca pe un polemist ce câștigându-și capacitatea de a se scrie singur, sfidează convențiile, făgăduind descifrarea cititorul fiind stimulat în a-l desluși ca pe un tainelor din universul paralel al visului. personaj. Într-un fel, textul va deveni prin-

Note:

1) Dumitru Țepeneag, Un român la Paris. Pagini de 5) Jean Ricardou, Problèmes du Nouveau Roman, Jurnal, Editura Cartea Românească, București, Paris, Éditions du Seuil, 1967, p. 111. 1977, p. 196. 6) Dumitru Țepeneag, Un român la Paris. Pagini de 2) Eugen Negrici, Literatura română sub comunism, Jurnal, Editura Cartea Românească, București, Editura Fundației PRO, București, 2003, p. 45. 1977, p. 54. 3) Alain Robbe-Grillet, Les Gommes, Les Éditions de 7) Michel Butor, La Modification, Éd. de Minuit, Minuit, Paris, 1953. Paris, 1957. 4) Nathalie Sarraute, L’Ère du soupçon, în revista 8) Dumitru Țepeneag, Plânsul, în volumul Așteptare, Temps modernes, februarie 1950, republicat Cartea Românească, București,1971, p. 6. ulterior în culegerea de eseuri Essais sur le roman. 9) Ibidem, p. 8. Essais sur le roman, Ed. Gallimard, 1956. Extras 10) Ibidem, p. 16. de pe coperta a patra a culegerii de eseuri.

140 ♦ Mişcarea literară

Ioan L. ŞIMON

descântece și dialoguri de manifestare

Soției mele Viorica, fiului meu Sebastian-Gabriel și nepoților Alex și Iulia

Ioan L. Șimon s-a născut la iunie 1945 în localitatea Coldău (azi cartier al orașului Beclean), județul Bistrița-Năsăud și este fiul Lucreției și al lui Lazăr Șimon, țărani înstăriți. Absolvent al Facultății de Filologie a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, în specialitatea limba și literatura română, promoția 1968. A funcționat ca profesor de limba și literatura română la Școala Generală Târlișua până la pensionare. A publicat versuri și cronici literare în diferite ziare și reviste de cultură, printre care amintim: Răsunetul, Minerva, Tribuna, Mișcarea literară, Făclia de Cluj, Nord Literar, Impact etc. Volume publicate: Descântece de dogmă (versuri), Editura Aletheia, Bistrița, 2007; Târlișua, Monografie folclorică, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2012. Este prezent în diferite antologii lirice. Desfășoară o susținută activitate de folclorist.

descântec agnostic lecția de filozofie fără profesor nu știu dacă mă identific am învățat o lecție de filozofie cu generația mea care apune din lenea mea existențială într-un concert sângerând de adio din somnul care m-a toropit în care solistă e melancolia din noaptea de vise și coșmaruri devenită prostituată Poezia dar sufăr tacit într-o celulă *** Mișcării literare social neîncăpătoare și nici o ideologie nu mă mai satisface am visat că Marchizul de Sade în acest prezent fierbinte s-a clonat alunec și fugea gol prin Uniunea Europeană în indiferență și amnezie fugea puștimea după el ca după un clovn într-o melodramă introvertit mă ascund l-a zărit Creatorul și s-a supărat printre pasageri ce se înghesuie i-a ordonat Sf. Augustin cu mânie: spre o stație de ceață „exorcizează-l!” îmi port și eu jivinele din subconștient ca animale de companie

Mişcarea literară ♦ 141 *** care coboară într-un vis ce-ncearcă tâmpla cu iluzii dincolo de vis dansau virtual deci toate-n lume sunt confuzii pe balcon – „cele trei grații” apoi l-am zărit pe Eugen Ionesco roțile realității se rotesc în fața căruia m-am prosternat strivitoare, obsedante, senzitive fiindcă gestionează absurdul dar Tu nu simți și mă putea metamorfoza ești virtual am strigat disperat: nu stai pe sol „nu vreau să devin rinocer! dar nici pe val doar o pasăre măiastră să trăiesc chiar efemer dar în «cumințenia pământului»„ fecioara cu pruncul în brațe

*** și timpul s-a născut dintr-o fecioară care l-a alăptat treptat am învățat „a muri” și l-a alintat; sub mantaua metafizică apoi după ce s-a făcut mare a lui Eminescu a ajuns un tiran specializat să fiu un lup singuratic și să mă retrag în inima pădurii *** să mor resemnat el ne conduce în viață *** să trăim în ritm accelerat, într-o narațiune ce se sfârșește de la Calderon de la Barca în țărâna din care am plecat am învățat că „viața e vis” dar azi e mai la modă descântec dionisiac să trăiesc într-un „carpe diem” însă artificial …în visul meu dionisiac și mereu trist îți sărutam buzele ca un maniac; fără speranțe ca o gasteropodă aveam un pronunțat gust de stafide și se abandonau *** buzelor mele perfide când mă gândesc că poetul Horațiu *** nu avea automobil nu avea nici mobil intram într-un anotimp târziu dar avea o lectică și clocotitor și era fericit de desfrâu voluptos – multicolor trăindu-și viața din plin natura ne oxida carnea în orgasm și trăiam o confuzie între realitate și basm tot ce ating e virtual ***

…tot ce ating e virtual frunzele rugineau astronomic chiar dacă-i piatră sau metal se perindau într-o horă fenomenală toate sunt numai idee să celebreze această frenezie ivite dintr-o cefalee existențială a spiritului foarte încins la care participau copiii veacului fierbinte:

142 ♦ Mişcarea literară teribili, senzuali, fără de minte, le monitoriza evoluția împreună cu Dionysos se turmentau într-o dialectică subiectivă triumfător, creând o nouă mitologie în acest infradecor poem condamnat la moarte

odată am scris un poem narațiune din infrarealitate într-un elan romantic al vieții în camera mea de lucru în el mi-am încorporat cu vedere spre stradă întreaga simțire obiectele mă gândeau cu dușmănie de tânăr înflăcărat parcă mă exorcizau printr-un descântec să cucerească lumea și mă priveau cu iriși de gheață parcă organizau tacit un complot *** pentru a-și câștiga independența de sub tirania mea autorizată, nu cu bastonul de mareșal luptau în sinea lor în tăcere ci cu un gând frumos și curat împotriva exploatării cu imaginația mea inflamată obiectului de către om de iubire

*** *** erau prea plictisite de imaginea mea acum pare desuet rece și obositoare o haină uzată pur-și-simplu se revoltau aruncată la pubelă să-și câștige identitatea e un poem condamnat pierdută prin pauperizarea lor la moarte intelectual de către mine, ca stăpân feudal *** *** deși este atât de candid Singur stiloul chinezesc ca un copil uimit prima oară aștepta inocent să-l trimit în delegație de minunile lumii în imperiul ideilor nenăscute acum însă e călcat în picioare sau aflate în stare latentă de marșul anilor care trec peste el *** cu bocancii grei ai uitării și indiferenței Step by step, literă cu literă penița lui cu vârf de aur *** îndeplinea poruncile mele și întrupa ideile în metafore devenit fără suflare care se organizau într-o sintaxă cu focul interior stins iradiantă de crivățul tăcerii o armată de neuroni

Mişcarea literară ♦ 143

Livia MIHAI

Născută la 13 mai 1997 în comuna Văleni-Dâmbovița, jud. Dâmbovița. A absolvit cursurile școlii gimnaziale în localitatea natală și ale Colegiului Militar Național Dimitrie Cantemir din Breaza, Prahova. Actualmente studentă în anul II în Academia Forțelor Aeriene Henri Coandă Brașov. A participat în 2014 la maratonul de lectură Scrisori din război, organizat de Agenția de presă Rador. A debutat în 2016 cu poezie în revista Hyperion. A fost inclusă în programul evenimentului Serile de literatură Libris în cadrul celei de-a V-a ediții a fEstivalului de cArte și muzică Libris, Brașov. A participat la cea de-a XXXV-a ediție a Concursului Național de Poezie și Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul…”, secțiunea manuscrise, unde a obținut premiul editurii Eikon și al revistei Conta, ulterior publicând în revista menționată. În 2017 urmează să apară la Editura Eikon volumul de versuri de debut Câini.

nuci * parcul păstrează taina am desprins fetișcana din mine – noi stăm în mașina ta veche cu înfig rădăcinile noi nucile sub roată pământul reavăn se strânge mult sub unghii de-ar putea cârtițe să-l locuiască ce ușor îmi explici principiul prin care se crapă coaja se ridică grațioasă între degete din ghiveci potrivești coapsele o floare cu ochii cruzi și tulpina fără mirosul anilor mecanica amorului va umple pervazul e cercetată pe bancheta din spate. iar ghimpii vor rugini înfipți în aerul strâmt refugiu în camera cu pervaz (fragment) * cică e un timp când crești destul de mare floarea cea proaspătă încât să găsești vindecarea în tine îmi mângâie camera așa spun cei bătrâni nu suntem singure împreună

144 ♦ Mişcarea literară flash confund locurile noi sub corpul însingurat priveliști vuiesc frunzele freamătă precum o locomotivă șubredă – și burta-i căscată spre cer un câine bătrân purtându-mi sania ruginie vreau să fiu înțepată cu ace lungi își scutură pulberea pe neaua lăptoasă buchetul de sentimente în care am investit căldură timp expresie interes șinele ustură să plesnească eu desfac șuruburile să fie genocid unul câte unul dar o pasăre ciripește în zori pe pervaz un clinchet mușcător descrie podeaua părul erect ochii cusuți cu fire roșii locomotiva gâfâie

pe chipul tulbure judecata surorii porii devin unsuroși anticipez atingerea extatică a sosirii te vei chirci cu țigara-ntre degete pe pielea mea timidă și înfrigurată muzică selectă gusturi kitschuri o lipsă sesizabilă de privațiuni omului care m-a lăsat să îl părăsesc și o ușă pe care intri seara într-un balon limitele mi-au obturat capelă sixtină din cauciuc visul personalizată cu figuri murale/morale produsul șarmului sterp când am decis să te părăsesc cu degetul cușca nopții apeși pe buric se-ncolăci paralizantă în jurul cărnii nu atinse copilul doar părul se zbârli drum la sâsâitul capilar al șarpelui călătoresc uneori către o lume metalică seninul lipește acum încheieturile scârțâie fruntea de tavan semn că mecanismul înnoadă fire albe amintindu-mi.

Mişcarea literară ♦ 145

Vasile LUŢAI

Tatălui voievod al celor ce sunt

Ascult tăcerile curgând Pe-o cociorvă În miez de noapte Și de lemn lopată, Pe un gând, Când între rel Când vocile au amuțit, Și jar intrat-a Eu liniștea crestez Să scoată pita Cu un cuțit Coaptă gata, De iarbă Ca mama să-i ducă În lumină sfântă Lui tata Ce tăvălită stă Ofranda nopții La grindă Gata-n vatră, Și lacom apucând bucata De pită de grâu neagră Vasile Luțai este preot. Slujește la Și olul cel de lut Biserica Sfântul Nicolae din Vișeu de Sus. Preaplin Scrie poezie din 1970. Debut literar în anul Cu frumusețe de alin 1980 în revista Echinox din Cluj-Napoca. A Și lapte ce l-a muls aseară publicat mai multe volume de poezie. Mamuca cu sfânta-i de mână Și strecurat pusu-l-a-n oală Uscată și amirosind Și-apoi punându-i A busioc și măieran Tatei o ulcea Ori a regina nopții, care De lutul din Săcel făcută, Stă-n umbră Arsă-n cuptorul de cucută, Și privește-n mare Și, ostenit pe prispă afară Câtă lumină adunat-a A adormit pe veci Din umbra nopții Săracul tata Negătată Și nu s-a mai sculat vreodată, Și încă are de-așteptat Că noaptea a venit deodată Până în zori Cu coasa ei bătută-n dinte La deșteptat, Și-apoi ducându-l cătinel Când cucurigu Ajuns-am în grui Dă de veste La morminte, Că neagul nopți-i Unde de mult îl așteptau O poveste Ai săi părinți Ce fost-a depănată Și-al său pruncuț Dumitru

146 ♦ Mişcarea literară Cu aripi de foc înălbite, Nu e un vis, Iar azi nu ne vorbește doar Ci treaptă doar Decât în vis Spre nemurire, Și-n nălucire, Pe care urci Că dragostea Spre veșnică pomenire.

Victorious

Mişcarea literară ♦ 147

Codruţ RADI

Terțuire de albastru pe față zilei Nu pot cuprinde doar amintirea din când în când, cu un gest atoate simțuri Că-n universul să rămân dator cu un singur astru când am jucat hotarele tocmindu-se numai frânturi prin gând ca rest nu-i va rămâne locul din ținerea câtuși castru Mărețului dresor, să vadă cum se cade tot arzând, Să mă descopăr măștilor În orice foc ce-am fost ce seamănă că-n locul feței dezastru. n-a rămas nimic o palmă bat absenței Din imaginar câtu-i șest Caut pietre și din spectacol de-o singură față ies aceeași întoarsă tot ucenic. mereu către sine în locul luminii Zbor tăcerii ce orbii-și dezvață prin goluri Ce mai contează lumii să vadă un sihastru absențele pline, prin ochii lui deja recunoscând Ison împrejurul lumina că îl umple își sapă sub ceață

148 ♦ Mişcarea literară ce-a fost temelie că n-am deschis la hău să se-nchine prin carte durerea-năuntru ori adevărul dintre că totuși dezgheață pereții să verse din lacrimi ce-l reneagă, nisip pe ruine, Când poate nu-i chilie Ce-am ascuns lăuntrul ce-i desparte pietre-n viață prin taina rugăciunii de-o parte cu mine. ca ultimă zăloagă privirea ocolindu-mi c-o dincoacelui moarte Țin de lăsare să nu mai știu de-i rană Cerului în fine ce sângele-și încheagă. nu mai am de leac rob al detașării karmei dinadins Îndreptul lor când mă cațăr umbrei eul să-l refac Profetic sfârșitul cad la loc în cine se confundă-ntr-un punct mi-e rugul nestins, cu lunatica punte căderii sedusă Ochiului ce-i ține oricât c-ai urca focul peste veac întretimpu-i defunct toată veghea strânsă la marginea zării de-al sorții respins nu-ți mai este să mă-ntorc la mine supusă, de oriunde zac împăcat treziei Aproapele strâmb cel mereu învins. înțeles preconjunct cu cerul din spate de-o vârstă adusă Cam suferind rămășag pentru zei într-un zor Pe urme isihiei contrapunct abandonării-n parte când le pui la picioare tăcerea-nsingurează toată ruga să nu mai fie-ntreagă nespusă. luminii ce-mi închipui

(Din volumul Nesfârșitul prag)

Mişcarea literară ♦ 149

Maria Roxana SICRA

epic ție și mă arde ruginiul topit al lor tot așa cum și eu am ales să ard... frumușica citește o poezie! să îmi arăți cum se degustă vinul roșu în doi, el i-a stârnit curiozități zise ea. și s-a deschis în fața ei vorbesc cu pereții, dar ea l-a închis la loc. sudoarea lor transparentă mă inspiră, îți amintești acea seară? șopti ea, ei sunt tăcuți și mă ascultă. în acel parc... fanteziile mele nu se opresc din decorat. pff... buzele mele înghețate, în curând vom ajunge în judecată. glasul tău tremurat, ei vor câștiga, zgomotul aproape surd făcut de deschiderea mă vor strivi ca pe un șobolan imens. semințelor, când norii pătrund în intimitățile noastre, gleznele tale ce încercau să îmi invadeze trebuie să știi că azi e una din acele zile timiditatea... ploioase, toate aceste amănunte îl defineau. în care stau rezemată de perete, a trecut ceva timp, o știau amândoi. sorbind din priviri singurătatea. te invidiez, recunoscu ea, tu ai libertate îmi dau seama de tot eu mă simt ca un vierme și că mințile noastre bolnave, într-un lac plin cu pești flămânzi. au fost forțate să trăiască printre oameni frumușica îi dăruiește un măr roșu și fraged dar am ales ca etichetă pustiul. ca buzele sale în toiul unei zile polare, el rămâne mereu la fel, de care nimeni nu se încumetă să le-atingă. în el se oglindește umbra ta și a mea la fiecare răsuflare. Debut liric frumușica începu să înoate prin amintiri: îți amintești cum stăteai întins pe bara caldă și totuși un făcător de minuni ca tine pentru un ban în plus? nu poate da culoare roșului în care am ajuns. îți plăcea să țipi la matilda doar pentru a mă aici totul se scurge din mine, regăsi. trupul îmi mustește în cerneală roșie, aruncai în ea cu farfurii doar pentru că picături de sânge se scurg din buricele porțelanul degetelor a fost ultimul obiect spart de mine la plecare. pe un covor pufos, foarte pufos, prea pufos. sărmana fată, blestemele ei ți-au rupt coloana. frunzele se lipesc de trupul meu nu te-ai schimbat mult,

150 ♦ Mişcarea literară încă mai ronțăi semințe în fața unui tv învechit, ca la ecranul unui tv. la meciuri de toată jena, am uitat cum să merg. pe un scaun ars de la scrumul de țigară, după masă nu dormeam, meciuri ale unor purici albi. mă așezam din nou în fața geamului cablul e tăiat de mult. ca să văd filmul preferat. mi-e scârbă de tine, ei nici nu mă observau. și tocmai de aceea m-am întors. când mai treceau copii mici toată mizeria și dezgustul în care trăiești tu, se îndepărtau de parcă aș fi avut sida. faptul că te transformi într-un vierme ca și toți îmi vedeam în reluare visul de azi-noapte: ceilalți din jurul tău, eram într-un orfelinat, fără alți morți, sunt doar motive care mi-au îmbolnăvit era frig, vene sparte, inconștiență. mintea. ei mi-au ucis părinții, latră! nu îți pot pune lesa până nu faci asta. acum îmi violau mie viața. arată-ți adevărata față și fi o javră cu demnitate! Maria Roxana SICRA este elevă la Liceul Teoretic Stephan Ludwig Roth din lovind liniștea Mediaș, clasa a XI-a, profil filologie. Grupajul liric de față reprezintă debutul literar al poetei. ea nu poate scrie poezie! se descarcă într-un jurnal, stând întinsă pe podeaua rece negru de toamnă răsuflând tot mai greu parcă, printre bucățile de parchet uzat. o întâmpini mereu la jumătatea drumului își înmuia inima de cârpă în sângele aspru al plin de gropi și murdar de grijile trecătorilor dimineții nu ai curaj să o privești doar pentru a face rost de cerneală? nici ea nu o face nu știu ce să mai cred, îți acoperi mereu gâtul cu un fular alb în fiecare ceas îmi trezesc moartea rupt de o linie subțire și neagră la mijloc. cu săpunul galben de pe chiuveta la fel de sub el îți ascunzi visele, sub el o ascunzi pe ea. galbenă. treceți unul pe lângă celălalt de mult timp mă întind ușor pe spate... și mereu umbrele voastre se întâlnesc exact așa cum mă lovesc la cap, mereu în pe vița de vie rezemată lângă acea casă același loc mare și galbenă cu fața la lună cu același gând. brusc ochelarii tăi se aburesc. acum privesc pe geam ai ei te sorb prin lentilele ce dar rama maro și groasă se încrucișează și își măresc dioptriile. îmi aduce aminte că nu pot vedea nimic lași scrum de țigară în urmă (convergența lentilelor este prea mare). și respiri un oxigen impur după ce mi-au ucis părinții asta o enervează. m-au trimis în honolulu. ea e atât de credibilă acolo am stat până acum. iar tu... tu ești atât de discret eram închisă. încât ați ales să gustați nebunia aveam probleme la cerebel. și să trăiți în ea priveam doar pe geam ani întregi printre țevi de eșapament și țigle sparte.

Mişcarea literară ♦ 151

Luminiţa RUSU

O nouă șansă

– Bine ați venit la emisiunea „O nouă – Am cunoscut-o pe doamna Virginia șansă”! Vom încerca astăzi să schimbăm în într-un parc din orașul… numele orașului nu o bine viața unui suflet pierdut, lipsit de să vi-l spun pentru a proteja intimitatea speranța oricărui lucru bun care i s-ar putea invitatei noastre. Fiindcă acest parc este întâmpla... Vă rog aplauze pentru invitata pentru doamna Postolache și locuință, dânsa noastră, doamna Virginia Postolache! neavând un acoperiș deasupra capului. Vă rog În studio intră o femeie de vreo stimată doamnă, povestiți-ne cum a fost viața cincizeci de ani, la brațul unui tânăr spilcuit ce dumneavoastră de ați ajuns într-o astfel de o conduse spre canapeaua din centrul situație! platoului de filmare. Doamna Virginia se Prezentatorul îi întinse microfonul în așază vizibil emoționată lângă prezentatorul timp ce muzica din platou capătă accente care-i zâmbi liniștitor, atent să-și expună grave. Virginia tuși ușor să-și dreagă vocea. dantura proaspăt albită. Imaginea smalțului – Domnule dragă, eu sunt o femeie sclipitor al dinților este urmată de o reclama la singură. Nu am fost măritată niciodată și de pastă de dinți cu efect de albire. acasă am fugit când aveam șaisprezece ani. Înapoi în studio. Camera dezvăluie Nu îmi era foarte rău la mama, trăiam la țară, imaginea Virginiei, o femeie subțirică cu păr dar munca câmpului e grea și am plecat șaten, proaspăt vopsit. Poartă o bluză simplă, s-ajung și eu doamnă la oraș. Îmi povestea albă, cu broderie roșie pe mâneci și blugi Grigore, un fecior din sat ce lucra pe șantier, negri, model slim. Ridurile fine i-au fost că doamnele de la oraș doar se plimbă și fac acoperite la machiaj cu un strat gros de fond cumpărături. Eram frumușică, mulți băieți din de ten cu tentă sat umblau după mine dar ce, dacă mă duceam Proza rozalie, dând feței după vreunul dintre ei nu tot pământul îl Mișcării literare un aspect luminos și lucram de dimineața până seara? Am fugit odihnit. Virginia într-o noapte cu Grigore la oraș. Vreo două surâse imaginii ei de pe ecranul din studio luni am stat și m-am plimbat și eu ca înainte de reclama sponsorului producător de doamnele, dar într-o seară Grigore zise că nu cosmetice. ne ajung banii, trebuie să muncesc și eu. Mare „Ce mai, arăt ca acum douăzeci de ani! lucru nu știam eu să fac, școală n-am făcut Tare de treabă îs oamenii ăștia, mi-or pus și decât șapte clase așa că m-am făcut cu... dinții. Îmi zise Șefu că numai de câștigat am – Ați devenit o femeie ușoară, doamna dacă vorbesc cu echipa de la televiziune. Da’ Virginia! interveni prompt prezentatorul, al dracului de cald e aicea... îmi curg toate evitând la mustață rostirea cuvântului nepo- vopselurile cele de pe față.” trivit cu ora de difuzare a emisiunii.

152 ♦ Mişcarea literară Virginia se foi neliniștită pe canapea. Simți cum ochii i se umezesc invo- „Trebuie să fiu atentă ce vorbesc, fir’aș a luntar. Tuși să-și dreagă vocea înainte de naibii. Doar mi-au spus să nu folosesc cuvinte răspuns. nepotrivite, te pomenești că se enervează și – Da, am născut un copil când aveam nu-mi mai dau toți banii.” douăzeci de ani. Eram tânără și proastă, nu – Ușoară, da, am fost o femeie subțirică. știam să mă feresc. Dacă am rămas gravidă Nici acum nu m-am prea îngrășat, încă mă țin l-am lăsat, am zis că-i viață de la Dumnezeu și bine. nu pot să o curm. Râsete în public, prezentatorul surâde înțelegător. Luminița Rusu s-a năsut la 16 iulie – Ce meserie v-ar fi plăcut să aveți 1977, localitatea Bistrița. Locuiește în Cluj- doamna Virginia, dacă ați fi putut alege? V-ar Napoca. Studii: Colegiul National George fi plăcut, de exemplu, să vindeți flori? Coșbuc, Năsăud, promoția 1995, secția Virginia înțepeni crispată pe canapea, matematică-fizică. A absolvit Facultatea de forțându-se să își amintească răspunsul aștep- Farmacie Cluj-Napoca, promoția 2000. tat. Flori… rostul lor e să stea pe câmp sau în A publicat poezii sau proză scurtă în grădină, nu să zacă rupte într-o vază. revistele Tribuna, Steaua, Clujul liber, în – Da, cred că mi-ar plăcea. Dar cine să revistele online Gazeta SF și Nautilus, mă angajeze pe mine, domnule dragă? Actualitatea Farmaceutică (unde o vreme a Muzica devine săltăreață în timp ce în fost și redactor) și Nautilus și în revista literară studio intră o doamnă brună, aranjată, cu un Steaua. Debutează în 2015 cu volumul O masă coș plin cu flori. fără scaune la Editura Casa Cărții de Știință – Să-i urăm bun venit reprezentantei Cluj-Napoca sponsorului nostru, Florăriile Liliacul. Doam- na Adelina Ionescu, director de vânzări al Liniște în studio, toți ochii sunt ațintiți lanțului de florării „Liliacul” are o surpriză de spre ea. Auzea parcă respirația celor din proporții pentru invitata noastră. primul rând. Simțea că începe să amețească. Prezentatorul se înclină respectuos, „Să vezi că m-o deocheat careva. Cum sărutând mâna subțire și plină de inele a ajung în parc o pun pe Roza să-mi stingă niște doamnei Adelina. Aceasta se așeză delicat pe cărbuni că-s prea mulți ochi pe mine.” canapea, aranjându-și pliurile fustei care – Ce s-a întâmplat cu copilul dumnea- amenința să dezvăluie prea mult din coapsele voastră, doamna Virginia? fine și preluă microfonul. Uitase replica ce trebuia spusă. Cum – Bună seara și bine v-am găsit! Florăriile Liliacul au plăcerea să vă ofere, suna… a, da! începând de luni, postul de vânzător stradal în – Am făcut ce era mai bine pentru toți. Piața Unirii. L-am lăsat în maternitate și am fugit. Nu Aplauze frenetice în timp ce Virginia se puteam crește un copil singură, abia puteam aplecă să sărute și ea mâna inelată. Un tânăr să-mi port mie de grijă. Ce șanse ar fi avut elegant oferi brațul minunatei doamne Ionescu bietul copil? A fost mai bine așa. și o conduse spre ieșire pe acordurile unui În fundal începu să se tânguie o vioară. marș triumfal. O acompanie un pian cu acorduri triste în Virginia se scurse înapoi pe canapea. Îi timp ce prezentatorul afișă o mină gravă. tremurau picioarele de emoție și căldură. – Doamna Virginia, astăzi va fi o zi de „Drace, ce ar merge acuma o țigară. Îmi neuitat pentru dumneavoastră. Echipa emi- ziseră că nu e voie nici să pomenesc de țigări. Îmi joc rolul, zâmbesc la public și primesc siunii „O nouă șansă” l-a găsit, după aproape banii. Groaznică zăpușeală e aicea!” treizeci de ani de când l-ați lăsat în spital, pe – Ați spus că nu ați fost căsătorită fiul dumneavoastră. niciodată. Dar copii, copii ați avut doamna Pe scenă păși un tânăr bălai cu ochi Virginia? albaștri, îmbrăcat în cămașă albă și blugi

Mişcarea literară ♦ 153 negri. Se îndreptă hotărât spre canapeaua pe emisiune, dar am eu ce să fac cu banii. Mă care încremenise Virginia și îi întinse un gândeam să-i dau controlorului vreo treizeci buchet de trandafiri albi. de lei dar n-a vrut, mă văzuse la televizor și „Frumos băiat, nu am ce zice! Mi-ar fi m-a lăsat să vin gratis, doar să nu ocup locul plăcut să am așa fecior. Tare mă deranjează cuiva care are bilet. Oameni de treabă, și el și lumina asta, prea multe becuri. Ce trebuie să ăia de la televiziune! fac? Știu, acuma mă ridic și îl îmbrățișez.” Frone trăgea din țigară întins pe spate, Virginia se ridică greoi de pe canapea. cu ochii la stele. Pe față începu să-i curgă o dâră neagră de la – Te descurcași, coană Virginio: țigări, rimel. Făcu doi pași spre tânăr în timp ce bani, dinți noi. Da’ flori de ce n-ai vrut să luminile începură să-i danseze în fața ochilor. vinzi? Întinse mâna să ia buchetul din care florile Virginia se încruntă scurt, ascuțindu-și începuse să curgă spre podea, inundând totul ridurile de pe frunte. în jur cu ceață alburie. Picioarele i se dizolvau – Flori... eu? Nu prea cred eu în în alb lăptos în timp ce undeva departe se chestiile astea, florile sunt pentru cucoane și auzea vocea prezentatorului: fetișcane naive. Crezi că ar fi cumpărat cineva – Doamna Virginia, vă simțiți bine? de la mine? Oricum nu era pe bune, cică așa Respirați adânc… Să vină medicul! au în fiecare emisiune un… ăsta, cum îi Trase adânc în piept ceața lăptoasă și spune… sponsor care trebuie să ofere ceva ca leșină. să arate cât sunt de miloși. – Și băiatul? *** – Frumos fecior, nu am ce zice! Subțirel, cu ochi albaștri ca ai mei. Cred că Gura toaletei publice se căsca știrb în așa îi caută, să semene nițel. noaptea parcului. Frone coborî scările cu grijă – Nu vorbi prostii, femeie. Te-ai gândit și bătu scurt cu bățul de sprijin în ușa de lemn că ar putea fi copilul tău? scorojit. De după ușă se auzi vocea răgușită a Virginia zdrobi chiștocul de pământ și-l Virginiei: împlântă în iarbă. Se ridică trosnindu-și oasele – Stai că viu, pic de răbdare n-ai! și porni spre scara ce cobora la toalete.. Femeia urcă sprintenă și se așeză în – Ar fi fost frumos, Frone! Copilul iarbă lângă Frone. Purta o bluză înflorată și meu… Avea tot ochi albaștri când l-am năs- colanți cu model leopard. Scoase din buzunar cut, cică toți copiii au ochi albaștri când vin un pachet de țigări și i-l întinse lui Frone. Își pe lume. În fine… n-are cum. Eu am avut aprinse și ei una și trase cu sete din țigară, fetiță. până se aprinse bine. – Mulțam de țigară, coană Virginio! – Bună țigară, Frone, nu-i așa? Mi-a dat Noapte bună! pachetul conductorul din trenul cu care am Un surâs amărui lumină obrazul smead venit. Bun băiat, dă-i Doamne sănătate! Nu al Virginiei. mi-am luat bilet, doar nu eram nebună să dau – Noapte bună, Frone! Somn fără vise. o sută de lei pe drum! Mi-o dat bani ăștia de la

154 ♦ Mişcarea literară

Florin George MOLDOVAN

Părintele Gheorghe și fiara sau cum să ucizi balauri surâzând

Părintele Gheorghe iubea icoana aceasta și el mai sensibil. Și perioada aceasta se lungea, cu Sfântul Gheorghe. Iubea pe Sfântul se lungea,... iar el simțea că nu mai are putere. Gheorghe. Dar acum privea balaurul. Era „Pățesc și eu ca Ana”, se căia părintele respingător. Și, mai ales, mare. Prea mare. amintindu-și că atunci nu-și înțelesese soția. Uriaș. Poate pictorul țăran făcuse o greșeală Parcă nu-și putea desprinde mintea de la balauri. dând fiarei un spațiu așa de generos într-o De ce îi era mai frică de ei, de aceea nu scăpa. icoana cu un sfânt. Balaurul ocupa aproape De ce îi ocolea, de aceea ei îi țâșneau înainte de jumătate din registrul inferior al icoanei. Sau, nicăieri, de oriunde. Epuizat, se prăbușise poate, pictorul nu greșise. Tocmai așa înaintea icoanei. Ceruse ajutorul protectorului intenționase să zugrăvească fiara: imensă, său... După lungi destăinuiri ale neputinței sale îngrozitoare... Aceasta avea o burtă enormă, își ridicase ochii spre icoană. Așteptase un lacomă, ca a unei balene nesătule. Se zvârcolea, răspuns, o soluție, chiar o minune... Și atunci, amenința clănțănind din fălci și reușise cu pentru prima oară, a zărit sulița sfântului. Era coada-i de șarpe să încolăcească singurele incredibil de subțire. Cum să omori o fiară așa picioare care rămăsese pe pământ ale calului de puternică cu o suliță cât paiul? Sulița era de alb, ... maiestuos, ... de basm. „Calul lui Făt – fapt o linie tremurândă trasată de iconarul țăran Frumos!”, gândi părintele. Își aminti acum că, în cu o pensulă fină făcută din păr de pisică. Gândi vremea cât soția sa fusese însărcinată – se știe, părintele: „Un păr din coada unei mâțe era de în astfel de perioade femeile sunt mai sensibile ajuns pentru un țăran să creeze instrumentul – aceasta chiar îl rugase să scoată icoana din ucigător al unor fiare uriașe, înspăimântătoare. dormitor și s-o pună în altă parte. Nu putea privi Cât aș da să fiu și eu țăran. Să am mintea, fiara... Simțea că pruncul din pântece îi era simplitatea țărănească. De ce sunt așa de amenințat ori de câte ori privea balaurul. Și complicat? De ce despic firul în patru, în o privirea numai acolo i se oprea. Pe balaur... mie?...”. Apoi căută spre fața sfântului. Și „Dar de ce te uiți numai la balaur?” îi spuse rămase mut de uimire. Cum de nu observase părintele atunci, neînțelegându-și soția. Și mai până atunci? Sfântul său protector avea o față ales că mutarea icoanei îi apăruse ca o lepădare fină, de om tânăr. Nici o cută pe ea, nici un rid. de Sfântul iubit. „De ce nu cauți spre Sfânt?”, o Dar nu atât că era fața unui om tânăr îl uimea. povățuise profesionist părintele care, dintr-o Asta corespundea realității. Sfântul Gheorghe dată, intrase în rolul de duhovnic. „Trebuie să fusese un om tânăr. Până la moarte. Și în gândești pozitiv...” și urmară, ca de obicei, veșnicie. Dar altceva îl uimea la sfânt: avea fața câteva ziceri memorabile de la părintele cutare, senină, liniștită, chiar... surâzătoare. „Și aici o fi o istorioară de folos, un îndemn... Dar acum fost neputincios iconarul, gândi părintele. Cum părintele era și el într-o perioada grea. Parcă era să ai înaintea ta o asemenea primejdie, o

Mişcarea literară ♦ 155 asemenea ispită, cât un balaur, și să ai fața ea la fel de tremurândă, cu același păr moale de surâzătoare?... E limpede, o atingere greșită cu pisică. Nu era nici măcar strălucitoare, nu era firul de pisică și fața sfântului în loc să iasă împodobită cu diamante. Cu aur. Era simplă. încruntată, înverșunată, a ieșit senină. Dar de ce Smerită. Aproape că n-o observai în ansamblul pictorul n-a corectat?...”. icoanei. Cât de mare era balaurul și cât de mică era crucea! Și, da, balaurul era jos, călcat în Florin George Moldovan este profesor picioare, și acum se zvârcolea. Murea. Crăpa. de religie în Rodna și preot. A publicat cu ani Iar fața sfântului era senină. Liniștită. Smerită... în urmă un mic volum de versuri – Rai de Din cruce izvorâse, ca o apă vie, sulița aceea subțire care ucidea balaurii. Părintele simți că-l porțelan. Ulterior s-a îndreptat spre proză. năpădesc lacrimile. Îi răsuna în minte un Cuvânt ca un ecou, dar care parcă nu se îndepărta, nu În acea clipă o rază de lumină se strecură, slăbea, ci se apropia, tot mai puternic, tot mai cu sfioasă, prin perdea, în cameră. Sticla icoanei se înțeles: „Crucea, crucea, crucea!...” și abia apoi, transformă pe jumătate în oglindă. O oglindă după ce lacrimile îl răcoriseră, cuvântul se auzea neclară, e-adevărat, dar oglindă. Părintele să altfel și totuși același, dar depărtându-se, văzu pe sine în icoană. Chipul său se amesteca micșorându-se: „smerenia, smerenia, cu fața Sfântului, cu picioarele calului, cu ochii smerenia!”. „Crucea! crucea! smerenia!” Când încinși ai balaurului... Dar fața sa nu era părintele ridică privirea din nou spre icoană, angelică. Nici senină. Ce să mai vorbim de crezând că înțelese totul, rămase cu gura căscată surâs? De când se lupta și el cu șerpii, cu de uimire: Domnița! Da, domnița. Era și ea în scorpiile, cu balaurii i se sculptase pe fața icoană. „Pictorul ăsta, țăran cum fusese, știuse îmbătrânită înainte de vreme o tristețe, o el ce știuse”, se mustră singur părintele. Da, îngândurare. O neliniște... Și acum, prin domnița nu era în icoană de florile mărului. comparație cu fața Sfântului, se vedea mai bine: Sfântul privea la ea. Numai la ea. Nu la balaur. cât era de trist, de obosit, de vlăguit de putere! Și plutea peste balaur cum mantia, roșie, ca Da, se lupta cu șerpii, cu scorpiile, cu balaurii. sângele, îi plutea pe umeri. Privi mai atent. Cu aspida și vasiliscul, cum scrie la Sfânta Domnița nu era frumoasă ca domnițele din Carte. Dar aceștia nu erau burtoși, nu clănțăneau povești. Avea trupul gros și mâinile din dinți, nu aruncau foc pe nări. Dimpotrivă butucănoase. Și le ținea ridicate spre cer. A erau subțiri, diafani, mieroși, șerpoși... spaimă? Sau adorație? Ce mai conta? Era acolo. ademenitori, insinuatori, chiar... uneori... Și sfântul avea să o salveze. În mintea părintelui încântători. Îi ucidea în fiecare zi, chiar în ecoul se întoarse cu același înțeles, dar în altă fiecare clipă, dar aceștia aveau sute, poate mii formă: iubirea, iubirea, iubirea... de vieți. Ori poate erau nemuritori... Îi lovea. Cu Lumina invadă camera. Icoana străluci- sete, cu ură, cu înverșunare. Cu un ciomag cât toare îl orbi pentru câteva clipe. Căzu cu fața la toate zilele. Dar ei renășteau, înviau, se pământ. Când deschise ochii raza de lumina era strecurau printre lovituri și, cel mai tragic, i se din nou acolo, dar blândă, îngăduitoare. Fața încolăceau, șerpește, pe picioare, pe mijloc, pe părintelui era amestecată iarăși cu a sfântului. minte. Atunci ciomagul nu-i mai era de nici un Dar ceva se schimbase. Nu știa ce. O mică folos. Nici ura, nici râvna, nici înverșunarea. speranță îi însenină inima: Oare cândva va Nici măcar înțelepciunea... teologia... începe să semene cu sfântul? Va avea și el Raza de lumină, nehotărâtă, se retrase vreodată fața senină? Și chipul angelic? Și, într-o clipită. Chipul părintelui dispăru din odată, cu un surâs în colțul gurii, va ucide icoană. Se uită iarăși îndelung la sulița fină a balaurul..? Deocamdată era fericit că fața sa se sfântului. Totuși, nu era o greșeală. „E aici o luminase în icoană. Parcă un pictor taină!”, își zise părintele. Și, în clipa următoare, contemporan cu o pensulă fină, cu o adiere zări crucea. În vârful suliței. Fină și ea, aproape îngerească, se apucase să zugrăvească... Fețe de insesizabilă. Ai spune: neostentativă. Pictată și sfinți.

156 ♦ Mişcarea literară

Anca GOJA

Cercul prozatorilor din Vamă

În perioada 18-25 iunie, Revista de povestiri a organizat, la Vama Veche, un atelier de scriere creativă (proză scurtă) condus de scriitorul bistrițean Dan Coman. Acesta stabilea pentru cursanți câte o temă zilnică; scena sau povestirea cerută trebuia scrisă de dimineața până seara, când grupul se reunea, și era analizată deopotrivă de Dan și de ceilalți participanți. Cursanții, dar și Dan Coman și Simina Diaconu, organizatoarea atelierului, au avut și o altă temă: să țină un jurnal pe parcursul șederii lor la mare. Libertatea scrierii textului a fost totală. În ultima zi, într-un amfiteatru lângă mare, fiecare a citit câte un fragment din jurnal. Unul dintre cei 12 cursanți a fost Anca Goja, din Baia Mare, al cărei fals jurnal îl publicăm aici. (Red.)

Jurnalul unei săptămâni așa cum a fost sau n-a fost ea (varianta FFWD)

Duminică realului, lipsa ei de fard dusă până la cruzime Ora 19 e atât de originală! Anca Goja rulz. Anca Goja Profu’ Dan Coman își intră în rol. „Ori să ia Nobelul! An-ca-Go-ja, An-ca-Go-ja!” vă apucați de fumat, ori vă puneți la punct cu Fuck. Mă duc la culcare. Dar mai întâi mai fotbalul. Altfel vă ia mama dracului. Am zis. beau un vin. Și de azi să scrieți un jurnal.” Mă rog, poate nu chiar așa, dar eu asta am auzit. Că e util, că e metatextual sau nu știu cum, că face mai bine decât ceaiul de sunătoare. Căcat. O să scriu că m-am trezit la ora cutare și mi-am făcut un ness. Și că la ora cutare și zece m-am spălat pe dinți. Și toți cititorii o să cadă pe spate, extaziați. Vor spune: „Vai, dar ce scriitoare profundă! Cât de bine cunoaște ea viața noastră, a celor mulți și anonimi, care ne trezim în fiecare zi la ora cutare, ne bem nessul și la ora cutare și zece ne spălăm pe dinți! Nimeni nu a mai scris astfel despre noi până acum. Anca Goja sparge limitele Prozatorii din vamă

Mişcarea literară ♦ 157 Luni spăl pe dinți. Sunt pe punctul de a face infarct. Ora 8,45 Așezat pe capacul veceului stă un tip. Îl Mă trezesc. Laura doarme buștean. Fâ- recunosc, e chiar cel care în septembrie mi-a șâi niște pungi cu intensitatea sunetelor unui cerut o țigară pe plajă. Eram la cursul de concert rock. Laura se întoarce pe cealaltă scriere creativă cu Teo Bobe și trebuia să fac parte. Mă ridic să merg la baie, dar mă lovesc ceva ce nu mai făcusem niciodată. M-am dus de pat. Laura se întoarce pe cealaltă parte. să privesc răsăritul, îmbrăcată în pijama. Eram Intru în baie, mă dezbrac, mă piș. Jetul e singură pe plajă, doar doi câini îmi dădeau puternic și eu țin ochii închiși. Apoi fac un târcoale, și departe, înspre Acolo, niște ado- duș. Folosesc un săpun cu miros de portocale. lescenți se distrau. L-am văzut apropiindu-se, 30% cremă hidratantă. Zău, chiar e nevoie să încercănat și buhăit, ca după o noapte de scriu toate astea? Adică, pe cine interesează? beție. Sau mai multe. Avea ceva întunecat, nu Era la un moment dat o dezbatere despre doar pletele buclate, nu doar ochii injectați, ci scriitori. Suntem scriitori tot timpul, adică și și un aer impenetrabil, care a dispărut cu totul atunci când mergem la budă, sau doar din când mi-a zâmbit. Mi-a cerut o țigară, și a fost când în când? Urinează un scriitor mai poetic prima oară când am regretat că mă lăsasem de decât un lăcătuș? fumat. L-am revăzut după vreo două zile, m-a Mai bine îmi fac un ness. Un ness de privit insistent și mi-a zâmbit, dar eu tot nu prozator. Un ness prozastic. Și prozaic. mă învățasem minte și aveam buzunarele goale. Apoi am plecat acasă, dar mereu am Ora 9 grijă să am un pachet de țigări bune la mine. Nu l-am mai întâlnit până acum, dar am scris o povestire despre el, despre noi.

Ora 9,33 Îmi revin din șoc, pun mâna pe rucsac și scot pachetul de Marlboro. I-l întind, ia o țigară și o adulmecă. Fața i se destinde. Arată exact la fel, cu ochii înfundați în orbite, cu urme de nisip pe tâmple, cu părul murdar. Fără să mă gândesc, îmi strecor degetele în coama lui. Miroase a alge.

Ora 9,45 Atelier 4, Dan Coman, foto Dan Boabes Zău așa, chiar crede cineva că în condițiile astea pot să mă tot uit la ceas? Oricum, în Vamă timpul nu există. Laura se trezește. Nu mă înjură, adică Convențiile nu există. Există doar dragostea, nu pe față. În minte mi se derulează flash-uri berea și literatura. de la întâlnirea de aseară. „Încearcă să nu plictisești. Sau dacă ai problema asta, pornește Spre prânz de la ea.” M-am plâns lui profu’ Dan că nimeni nu va vrea să-mi citească jurnalul, Prima întâlnire de lucru. Fără pic de pentru că nu am ce să scriu în el cât de cât teorie. Un lucru bun, întotdeauna am apreciat interesant. Pe aici nu se întâmplă nimic extra- mai mult practica. Conceptele sunt prea seci, ordinar. Soare, mare, pescăruși, bere și dis- în povești e miezul. Povestim despre „Plaja” cuții despre literatură. Chestii banale. „Puteți lui Bolano și în nări simt încă mirosul de alge. să ficționalizați, aveți libertate totală.” Perfect. Dan e super relaxat, s-ar zice că nu și-a stabilit niciun plan dinainte. Colegii sunt mișto. De Ora 9,30 abia aștept să văd cum scrie fiecare. Avem de Laura s-a spălat și s-a îmbrăcat în 10 scris povestirea lui Bolano din perspectiva minute, ceea ce mie nu îmi reușește niciodată. unui alt personaj decât drogatul. S-a dus la plajă. Dau să intru în baie, să mă După prânz, până spre seară

158 ♦ Mişcarea literară Am mâncat repede, să mă pot concentra Dimineață tîrziu la scris. Sunt cu Laura pe plajă. M-am hotărât Am mai dormit câteva ore. Deschid să scriu povestirea din perspectiva bătrânului laptopul, sunt datoare cu niște explicații. Am cu slip tanga. Va fi un homosexual care toată primit reclamații cum că jurnalul meu nu e viața a trăit în minciună, alături de soția lui. credibil. Că nu e posibil să te trezești cu un Tocmai sărbătoresc 50 de ani de căsnicie, bărbat, fie el și vagabond, în propria baie și să când bătrânul îl întâlnește pe plajă pe tipul nu faci sex cu el. Fraților, nici nu știu cum îl ăsta, care vrea să se lase de droguri. Tipul e cheamă! Bine, asta nu e întotdeauna o varză, dar cumva se simte atras de bătrânul problemă. Dar cum era să trântesc o scenă de meu, ca de un cadavru ambulant. Cadavrul e sex imediat după ce am introdus personajul? însă mai viu decât pare. Lui Dan îi place jocul privirilor. Privirile ca din altă lume ale droga- Ați fi spus că sunt neserioasă, că scriu prea tului și bătrânului, dar și comunicarea mută comercial, că îmi aleg un public țintă de joasă dintre bătrân și soția lui, care știe multe și care calitate. Ca să nu mai spun de prietenele mele, nu face altceva decât să citească romane de care și-ar fi dat ochii peste cap și și-ar fi dragoste. Primul meu text despre un homo- aruncat una alteia privirea aceea de „Ți-am zis sexual. Unul dintre puținele în care vorbesc eu!”. despre erotism din perspectiva bărbatului. Așadar, fără sex. Va fi un text curat, Anul trecut, pe vremea asta, Dan îmi apreci- sobru, de bun simț. Un text care să poată fi ase un text despre două femei care se iubeau. introdus și în manualele școlare. Un text pe I-a plăcut scena de sex. De atunci încoace am care mamele să nu trebuiască să îl ascundă tot scris scene de sex, tocmai pentru că mi se sub pat, ca pe o plăcere vinovată. Un text pe păreau dificile. Într-atât, încât prietenele mele care adolescenții să nu îl citească în baie. Un mi-au sugerat că am o problemă. Nu foarte text care îmi va reda demnitatea. mare, dar sesizabilă. Am râs. În jurul prânzului Marți Ora 4,50 Astăzi am intrat pentru prima oară în Știu precis ora, mi-am pus ceasul să mare. Vremea s-a îndreptat, marea s-a mai sune. Mă îmbrac în 5 minute și alerg pe plajă. calmat cât de cât, pe plajă se auzeau muzici Umbreluțe de stuf, marea liniștită, pescărușii zburând jos, o barcă la orizont. Soarele nu a suprapuse. Mă plimbam pe marginea cuver- răsărit încă. Se aude tare, poate prea tare, turii de apă, picioarele mi se afundau în nisi- „Bolero”-ul lui Ravel. Încep să filmez cu pul ud, și mă gândeam la tema pe care ne-a telefonul. Și tocmai atunci apare lângă mine dat-o Dan la întâlnirea de dimineață: o scenă tipul. Mi se bagă în cadru și mie nu-mi vine să erotică. He he, nebuno, de ce te temi, de aia cred ce văd pe ecran. Îl apuc de mânecă și îl nu scapi, mi-am spus. Și am râs. trag spre mine, și atunci mă îmbrățișează. Atât Mă plimbam pe plajă gândindu-mă la de repede, încât nici măcar nu sunt sigură că asta și priveam marea, spunându-mi că Laura m-a recunoscut. Mă gândesc că poate nu alege precis s-ar minuna iar văzându-i culoarea. prea mult. Atunci am observat un punct negru pe Apoi ședem pe nisipul rece și urmărim suprafața apei. Era riscant să te aventurezi în cum soarele se ridică din apă. Îmi place să-i larg. Mi-am făcut curaj și am intrat, timid, în simt pletele reci pe gât. Mă conduce până la apă. Gleznele mi-au înghețat instantaneu. Casa Luca, ținându-mă pe după umeri și Punctul negru părea să se miște. Am înaintat sorbind din când în când din cafea. Suntem câțiva pași. Apa mi-a spălat genunchii. amândoi adormiți și nu vorbim aproape nimic. Punctul devenise un cap de om. Îl priveam și Îmi spune doar că el pentru asta trăiește. „Pen- nu voiam să cred. Am înaintat, simțind în plă- tru ce anume?”, îl întreb. „Pentru răsăriturile mâni aerul umed, sărat, iar sub tălpi pietrișul astea”. „Doar atât?”, insist. „Da, atât”, îmi și scoicile sparte. Un val puternic mi-a lovit spune, și ne despărțim. abdomenul, dezechilibrându-mă.

Mişcarea literară ♦ 159 Era cu siguranță el. Îl deslușeam lim- intrat în buda pe ușa căreia știam că stă scris pede. Înota cu greu, părea epuizat. Noroc că un banc stupid: „Cum se numește un dac care valurile îl ajutau să se apropie de țărm. Îi gândește? Gândac.” Dar niciunul dintre noi căutam privirea, mi-ar fi plăcut să știu că m-a n-a mai citit asta atunci. văzut, poate că asta l-ar fi ajutat, dar el părea Acum aș putea să-l numesc, suntem să își folosească întreaga energie pentru a destul de intimi încât să nu se supere. O să-l ajunge la mal. Mi-am făcut curaj și i-am ieșit cheme Bozo. în întâmpinare. Când am ajuns la geamandura Miercuri portocalie, ne-am agățat amândoi de ea. Dimineața devreme și pe urmă Respira sacadat. Ne-am atins brațele reci și ude, ca două șopârle. Din plete apa i se Da, azi mă trezesc devreme. E de vină scurgea pe chipul bronzat. „Dă-mi o țigară”, corul pe mai multe voci din spatele pensiunii, mi-a spus gâfâind. Am izbucnit în râs. corul păsăretului format din gâște, curci, guguștiuci, pescăruși, rândunele, vrăbii și un cocoș solist. Nu apuc să mă enervez, pentru că încă din starea de semitrezie îmi vine ideea salvatoare pentru tema dată de Dan: un dialog între trei personaje, care să contureze o po- veste. Am scris, până la urmă, o poveste din zona noastră, din zona de graniță, unde înflorește contrabanda cu țigări. Povestea unei familii necăjite, depănată în vorbitorul pușcăriei unde se află întemnițat tatăl. Deseară voi afla impresiile. Apoi avem o întâlnire scurtă unde discutăm despre dialog și despre Hrabal și Atelier 5, foto Dan Boabes despre Cortazar și Cezara spune că ea ar vrea mai multă teorie și mai multe exemple înainte de a ni se pretinde tema, dar eu cred că totul e Apoi ne-am întins pe nisipul fierbinte. perfect așa cum e și oamenii ăștia sunt atât de Durea, dar aveam nevoie de căldură. I-am dat faini și marea atât de albastră. Și Andrei iar se pachetul meu de Marlboro și i-am spus că dă mare cu mulțimea de filme pe care le-a l-am cumpărat special pentru el, anul trecut, în văzut, dar e amuzant că Simina îmi dă să septembrie. Și-a aprins o țigară. Soarele ascult o înregistrare cu el și cu celălalt Andrei, dogorea, dar el tremura din tot corpul. Îl care făceau karaoke aseară și cântau „I’m a priveam cum sloboade rotocoalele de fum, la Barbie Girl” ca doi homosexuali perfecți. Dar fel de ondulate precum șuvițele care i se uscau pentru că ei vor citi jurnalul ăsta, trebuie să la soare, emanând miros de alge. Mi-a luat spun că niciunul dintre ei nu e homosexual. mâna și mi-a așezat-o pe pieptul lui. Era rece ca un pește. I-am strâns ușor degetele și i-am După prânz șoptit: „Să nu mori.” Și-a deschis ochii înroșiți de apa de mare, s-a întors spre mine și Mi s-a făcut dor de Bozo și l-am chemat m-a privit lung: „Răsăritul de azi a fost la masă. Am mers iar la Papa la Sanyi, locul perfect. Am crezut că am trăit totul. Poate am acela care mereu va fi important în mintea greșit.” Apoi și-a așezat mâna pe talia mea și mea pentru buda lui strâmtă dar primitoare. și-a lipit ușor buzele sărate de ale mele, iar eu Masa de scânduri e albastră ca marea și i le-am lins și i-am vârât limba în gură. „Nu mâncarea e bună și berea e rece și înspumată aici, ne vede lumea”, mi-a șoptit răgușit când și Bozo mă ține de mână și atunci îl întreb ce mi-am lipit bazinul de sexul lui ca o piatră face. E o întrebare pe bune și el se prinde încălzită de soare. Ne-am ridicat amețiți și imediat și începe să-mi spună povestea lui. Și încâlciți și am mers la Papa la Sonyi. Corina mie îmi e din ce în ce mai sete. Chiriac cânta despre fericire, când noi am

160 ♦ Mişcarea literară Îmi spune că acum 9 ani cânta într-o versurile pentru poemul colectiv. Tema e trupă rock. Era chitarist și avea o viață agitată, „singurătate”, dar nu avem voie să folosim cu multe repetiții, festivaluri și turnee. Era o niciun cuvânt din familia lexicală a terme- trupă cunoscută printre amatorii de hard rock, nului. Tema îmi vine mănușă. Mai ales azi. Și se numea „Asasinii” și membrii ei reușeau să ieri. Și probabil mâine. trăiască din muzică, ba chiar o duceau bine. Bozo era tânăr și frumos și avea o iubită care arăta perfect în pantaloni de piele. O chema Lorena. Într-o seară de vară au pornit din Bucu- rești spre Vama Veche, călare pe motocicletă, dar undeva lângă Constanța o mașină a intrat în ei. Lorena a murit pe loc, iar Bozo s-a ales cu o mână ruptă și cu o amnezie. Când a fost externat nu își mai amintea nimic din viața lui anterioară, dar avea un sentiment puternic că trebuie să ajungă în Vama Veche. De atunci, în fiecare an, din primăvară până în toamnă, stă aici, la malul mării, doarme pe unde apucă, și uneori cântă la o chitară rece, ca să câștige bani de țigări, bere și o farfurie de mâncare. Am ascultat ce îmi povestea Bozo Atelier 10, foto Simina Diaconu sorbindu-i cuvintele. Aș fi vrut să pot să-i spun ceva inteligent, ceva cald, însă cuvintele După prânz mi se opreau în gât. Fără să-i las mâna, pe Stau și îl privesc. Îl urmăresc cu privi- care o strângeam într-atât încât devenise albă, rea, asta îmi face bine, dar nu simt nicio m-am mutat lângă el pe bancă și l-am sărutat nevoie să îl întâlnesc. Înoată în mare, nu cât am știut de bine. Și am simțit că nu foarte departe de malul unde îl așteaptă grupul valorez mai mult decât o pițipoancă. lui de prieteni. Când iese din apă, strălucește în soare. De pe terasa localului Papa la Sanyi, Joi Bozo pare o pepită de aur care așteaptă să fie Dimineața, cam târziu găsită. Aseară m-am simțit foarte singură în Aș fi dormit și mai mult, dacă nu mi-ar mijlocul grupului. Îmi venise ideea pentru fi stat pe cap tema pentru azi. Aseară am fost povestire și nu mă puteam gândi decât la ea. cu colegii să mâncăm la Canapele, apoi am Nu îmi mai vedeam colegii, vedeam doar mers la Pescărie, unde cei mai mulți dintre noi personajele din ei. Știam despre ei mai multe am stat pe sec, dar a fost totuși mișto, pentru decât știau ei înșiși. Și asta mă durea. că am jucat un joc. Am vorbit un poem Stau singură la Papa la Sanyi și mi-e colectiv; fiecare dintre noi spunea câte un vers incredibil de bine. Am plecat de la întâlnirea de al cărui sens trebuia să se lege versul de dimineață cu planuri mărețe: mă voi următor. Ne-am distrat copios și am reușit să schimba, nu voi mai pierde vremea, voi avea părem fumați chiar dacă nu eram. Tema dată un program de lucru zilnic. Am sufletul plin. de Dan pentru azi e să scriem o povestire Se simte cumva ca un stomac plin, dar puțin pornind de la ieșirea noastră de aseară. Am altfel. Cred că e fericire pură. scris-o. Mi-am făcut un coleg criminal și nu Dan a vrut astăzi să afle de la noi cum știu cum ar trebui să mă simt acum. scriem. Cei mai mulți dintre noi au răspuns că nu au un program strict, că scriu când și când. Puțin înainte de prânz Iar Dan ne-a ținut un întreg discurs, motivându-ne să scriem zilnic, să căutăm Ne întâlnim, ca de obicei, pe terasă. burse pentru scriitori, să luăm scrisul în serios. Simina decupează niște bilețele și tragem la Nu știu de unde are atâta încredere în noi, sorți. Stabilim ordinea în care vom scrie

Mişcarea literară ♦ 161 cum poate fi atât de atent cu sentimentele, cu și, fără să ne vorbim, ne îndreptăm spre orgoliile noastre. Simt cum capăt încredere, pensiune. Deschid cu greu ușa camerei și ne cum îmi dau voie să fiu liberă și cum îmi trântim pe pat. Ne smulgem hainele de pe noi forțez zi de zi limitele minții. și ne regăsim uzi și răcoroși. Îl mângâi și pe degete îmi rămân fire de nisip. „Fă-mi pizda praf”, îi spun. Intră în mine. Am impresia că Vineri s-ar strecura cu tot corpul înăuntrul meu, să La răsăritul soarelui fim omul complet. Pielea mi-e udă, de la apa de mare sau de la transpirație. În gură am Vama Veche – the resort that never firișoare de nisip. Acum sunt perfect trează. sleeps. La crăpatul zorilor câinii vagabonzi își Ne lățim unul lângă altul și nu știu cum îi iau micul dejun, chemați cu câte un psssst de spun că răsăritul de astăzi, sau mai exact cel tipi care au uitat să meargă la culcare. O fată de ieri, nu a fost atât de reușit precum cel pe și un băiat își beau împreună cafeaua la o care l-am văzut împreună. Se supără că nu crâșmă de unde se aud note de blues. Un l-am luat și pe el de data asta. Îi spun că am boschetar articulează cu greu numele desti- filmat momentul. „Nu e același lucru”. Ar fi nației visate: „Doi mai”. „Unde să merg acu- vrut să-l vadă cu mine. „Îl vedem mâine”, îi ma, în pula mea, nu merg nicăieri. Îți dau o zic. „Nu orice greșeală poate fi reparată”, îmi țigară”, îi răspunde un bărbat tânăr, înalt. De spune. „Momentul a trecut. L-ai trăit fără pe plajă se aude o muzică decadentă. Plaja mine”, zice. „Aveam nevoie să fiu singură”, îi miroase a gunoaie. Vreo zece tineri sunt adu- spun. „O să fii tot singură de mîine încolo”, nați pe malul apei, în așteptarea răsăritului, îmi spune. „Așa e”, zic. „Și e foarte bine.” chiar dacă înspre est e înnorat. Un băiat și o „Da?”, mă întreabă, ridicându-și capul de pe fată se sărută în apă. Primele tușe de roz se cearceaf și privindu-mă în ochi. „Da. Adică, îngroașă. Pe acordurile avântate ale „Bole- nu vreau să spun...” Sare în picioare. „OK, roului” lui Ravel, căpățâna roșie se ridică din gata, am înțeles. Am plecat. Oricum n-are apă. niciun sens.” Eu: „Stai puțin. Și ție îi place să petreci timp doar tu cu tine.” El: „Da, dar Dimineața, mai târziu săptămâna asta era a noastră. Trebuia să fie Am mai dormit puțin. Apoi mi-am scris altfel. Ieri nu m-ai căutat deloc. Am așteptat tema. Duminică plecăm acasă. Mâine punem toată ziua un semn de la tine. În pula mea, te punct jurnalelor. Îmi petrec mâna pe după joci cu mine cum vrei tu. Mă enervezi, nu mai talia lui Bozo. El privește marea. suport. Am plecat. Povestea mea e alta.” Eu: „OK, faci cum vrei, dacă ești căpos. Dar să Seara devreme știi, vor mai fi răsărituri. Nu, vorbesc serios, Întâlnire pe terasa pensiunii. Dan citește uită-te la mine: vor-mai-fi-răsărituri!” Iese poemul nostru. Mi se face pielea de găină. trântind ușa. Eu mă trântesc înapoi pe pat și Suntem 16 coautori. Ne privim cumva regret că n-am nimic de băut la îndemână. surprinși și ne zâmbim unul altuia. Mâine seară citim din jurnale. În amfiteatru, la Sâmbătă Pescărie. Facem show. Dimineața târziu

Seara târziu Am avut câteva tentative de a mă trezi Bozo e cu noi. Mergem la Acolo, unde mai devreme, dar nu am găsit niciun motiv. se dansează pe plajă, știu asta de anul trecut. Fac un duș, îmi spăl părul și ies. E infernal de Îi spun lui Bozo că mi-e cald. „Hai să aglomerat, parcă am aterizat într-o altă intrăm în apă!”, îmi propune. Marea e făcută stațiune. Cort lângă cort, mașină lângă din întuneric lichid, doar mirosul ne e mașină, om lângă om. Privesc marea și mi se cunoscut. Întunericul e călduț și are o energie pare străină. Nu mai avem nimic să ne molcomă. Înotăm puțin, apoi ne oprim și ne spunem. Îi întorc spatele și o iau înapoi spre sărutăm. Buzele lui Bozo sunt sărate și pletele pensiune. Briza îmi aduce în nări miros de îi miros a alge. Hainele ne stau în cale. Ieșim alge. Mâine plecăm acasă.

162 ♦ Mişcarea literară

Ultima muză a lui Lucian Blaga

Gheorghe GLODEANU

La Editura Techno Media din Sibiu, în Lucrarea realizată de către Anca Sîrghie 2015, a apărut lucrarea intitulată Lucian Blaga conține trei capitole, intitulate „Greierușa” și ultima lui muză, semnată de către Anca versurilor lui Lucian Blaga, Într-o vară de Sîrghie. Deja titlul atrage atenția asupra faptului noiembrie și Un dialog imaginar. Abia că existența autorului Poemelor luminii a fost subtitlurile ne aver- marcată de mai multe experiențe erotice tizează că este vorba decisive. Prima și cea mai importantă muză a de niște Dialoguri în fost soția poetului, Cornelia Brediceanu, în timp trepte, adică de o ce ultima, Elena Daniello. În prefața cărții, carte de interviuri. Ovidiu Drimba, fostul asistent al universitarului Ele sunt precedate de Lucian Blaga, relatează maniera în care a niște pagini con- cunoscut-o, în timpul studenției, pe viitoarea fesive, prin care au- muză a poetului. În mod paradoxal, criticul toarea contextuali- literar vorbește mai mult despre Leon Daniello, zează cele două con- apreciat profesor la Facultatea de Medicină din vorbiri ample purtate Cluj și remarcabil om de cultură, decât de soția cu Elena Daniello. acestuia, cunoscut medic stomatolog în urbea de Inedit este capitolul pe Someș. Ovidiu Drimba recunoaște că a aflat al III-lea, în care târziu de istoria iubirii dintre Lucian Blaga și Anca Sîrghie imagi- Elena Daniello și a fost chiar surprins să afle de nează un dialog cu Lucian Blaga prin inter- această poveste. Faptul este firesc, din moment mediul operei acestuia. Interviurile propriu-zise ce este vorba de o relație discretă și nu de una sunt urmate de Bibliografie, Anexe, un de notorietate publică. Cum poetul a fost nașul Remember în imagini și câteva reproduceri Din de cununie al lui Ovidiu Drimba, acestuia nu i-a colecția familiei Daniello. Cartea se deschide cu fost greu să constate faptul că în jurul autorului prezentarea întâlnirii dintre autoarea cărții și Poemelor luminii roiau femeile frumoase, Elena Daniello la ediția din 1996 a Festivalului dornice de glorie. După ce trimite la cartea lui Internațional Lucian Blaga de la Cluj-Napoca. Zenovie Cârlugea, Lucian Blaga – Solstițiul La momentul respectiv, fosta muză avea deja 86 Sânzienelor (2010), reputatul exeget trece în de ani și, asemene revistă cele cinci muze inspiratoare din viața versurilor pe care i le- poetului: Cornelia Brediceanu-Blaga, Domnița a dedicat cândva Istorie literară Gherghinescu-Vania, Coca Rădulescu, Eugenia marele poet, trăia din Mureșan și Elena Daniello. Este vorba de niște amintiri: „Din amintiri/ beau cu nesațiu/ Bocca povești de dragoste complexe, în care iubirea s- del Rio –/ rană în spațiu”. a îmbinat cu inspirația. Demnă de reținut este În ciuda celor sugerate în titlu, Lucian observația lui Ovidiu Drimba potrivit căreia, în Blaga și ultima lui muză nu este un volum de cazul bărbaților cu educație și cu o aleasă eseuri, ci o carte de confesiuni în care Elena cultură, „nu se face deosebirea între relațiile Daniello își prezintă amintirile legate de ultimul sexuale și cele senzoriale”. Istoria muzelor lui deceniu din existența autorului Poemelor Blaga a avut la bază o dragoste completă, în luminii. Meritul Ancăi Sîrghie este acela că știe care iubirea s-a împletit cu inspirația. să pună întrebările cele mai pertinente pentru a lumina perioada cea mai dificilă din biografia

Mişcarea literară ♦ 163 poetului. În felul acesta, ea continuă eforturile privațiuni și amenințări, specifică „obsedantului unor biografi și exegeți precum Ion Bălu, Bazil deceniu”. În 1948, Blaga este dat afară de la Gruia, Ion Oprișan, Mircea Popa sau Zenovie catedra de Filozofia Culturii a Universității Cârlugea. Înainte de dialogul propriu-zis, Anca clujene, după care devine cercetător în cadrul Sîrghie reconstituie profilul spiritual al Elenei Academiei la Institutul de Istorie, apoi Daniello. Aceasta s-a născut în data de 18 iunie bibliotecar la Biblioteca Academiei din Cluj. 1910, fiind cu un deceniu și jumătate mai tânără Aceasta în condițiile în care la conducerea decât Lucian Blaga. Timp de trei ani, a studiat prestigioasei Biblioteci Universitare ajunge un medicina la Paris, după care – din lipsă de muncitor semidoct! Cum opera poetică îi este resurse financiare – le-a finalizat în țară, refuzată, poetul se refugiază în actul traducerii. devenind medic stomatolog. La spitalul C.F.R. Realizează prima tălmăcire integrală în limba din Cluj îl cunoaște pe profesorul Leon Daniello română a celebrului poem Faust de Goethe, dar (1898 – 1970), cu care se căsătorește în anul IV până și traducerile sale sunt privite cu ostilitate. de facultate. În ciuda diferenței de vârstă, acesta Dialogul dintre Anca Sîrghie și Elena reușește să o fascineze cu înțelepciunea și cu Daniello redă atmosfera apăsătoare a epocii. În vasta lui cultură. Deși cochetează un timp cu ciuda vârstei înaintate, iubita de odinioară are o chirurgia, după nașterea copiilor, Elena optează memorie foarte bună. În mod inevitabil pentru o pentru un domeniu mai ușor, stomatologia. Pe lucrare cu caracter autobiografic, se pune Lucian Blaga îl cunoaște la o cină în casa problema sincerității actului confesiv. Cât spune familiei Bologa. Ulterior, poetul devine și cât ascunde fosta muză în tentativa ei de a pacientul medicului stomatolog. Un pacient împăca atât cititorii, cât și familia poetului? privilegiat care, în așteptarea tratamentului, Greu de spus. O întrebare la care nu primim purta lungi discuții cu profesorul Leon Daniello. răspuns vizează maniera în care profesorul Leon În 1951, Elena a fost nașa de cununie a lui Dorli Daniello privea prietenia soției sale cu Lucian Blaga, la prima ei căsătorie. După mariajul Blaga. Deși laudă extraordinarul orizont cultural eșuat, Dorli începe să o denigreze, apreciind că al soțului ei, Elena nu prea vorbește despre face parte dintr-o familie modestă și propria ei căsnicie. Se pare că lucrurile nu contestându-i studiile de la Paris. În realitate, mergeau tocmai bine din moment ce, la un fiica poetului o vorbea de rău pentru a salva moment dat, profesorul este gata să își imaginea mamei sale. După stingerea lui Blaga, părăsească soția de dragul unei alte femei. relațiile dintre cele două femei se îmbunătățesc, În esență, primele două capitole ale cărții Dorli recunoscând meritele Elenei Daniello în realizate de către Anca Sîrghie reprezintă păstrarea manuscriselor tatălui ei în timpul transcrierea unor interviuri înregistrate de către „obsedantului deceniu”, a prigoanei comuniste. un cameraman profesionist. Din păcate, Pe de altă parte, „ultima muză” laudă maniera în prezența aparatului de filmat distruge câte ceva care soția poetului a știut să gestioneze din magia conversațiilor necenzurate purtate de problema delicată a iubitelor inspiratoare ale obicei într-o atmosferă intimă. În dialogurile acestuia. Dând dovadă de înțelepciune, Cornelia realizate de către Anca Sîrghie, Elena Daniello a preferat să tolereze situația, nu să o transforme este înfățișată ca o vestală care apără memoria într-o criză majoră. Elena era conștientă de poetului, templul în care slujește fiind propria ei faptul că a fost ultima muză a poetului. Deși se casă. Este vorba de o preoteasă ce a făcut din cunoșteau de 16 ani, prietenia lor creatoare a păstrarea amintirilor și a textelor ce i-au fost durat doar 11. Femeia ajunsă la senectute nu se încredințate cândva o datorie de suflet, un sens sfiește să vorbească despre povestea ei de al existenței sale. dragoste cu Lucian Blaga, chiar dacă Confesiunile Elenei Daniello au o im- informațiile vehiculate ar putea răni membrii portantă valoare documentară. Ele reconstituie familiei. Povestea nu are, însă, nimic licențios, condiția poetului în teribilii ani 50, dezvăluie fiind prezentată ca o aventură de tip spiritual, în concepția acestuia despre iubire și ne introduc în măsură să catalizeze opera poetului. Fostul interiorul laboratorului de creație, dezvăluind medic stomatolog recunoaște că relația lor a geneza câtorva din operele reprezentative coincis cu perioada cea mai dificilă a elaborate într-o perioadă extrem de dificilă. stalinismului românesc. O perioadă plină de Elena vorbește despre rolul ei în viața poetului.

164 ♦ Mişcarea literară Se consideră o prezență tonică atunci când trimită la topit propriile sale cărți! În mod Cornelia Brediceanu, bolnavă și obosită, nu-i sugestiv, cabinetul în care lucra a fost denumit mai putea fi un sprijin moral. Recunoaște faptul „Bârlogul lui Faust”. Într-o perioadă tulbure, că scriitorul a avut nevoie de încurajare atunci marele om de cultură avea puțini prieteni fideli. când opera i-a fost pusă la index, iar cărțile i-au În schimb, era înconjurat de turnători. Din fost trimise la topit. În ciuda sentimentelor sale, păcate, nici conducătorii breslei nu îl ajută prea femeia îndrăgostită are delicatețea să îi mult. Dimpotrivă. Zaharia Stancu, de exemplu, transmită Corneliei Brediceanu că, dacă este îl acuză că ar fi filogerman. Mihai Beniuc îl deranjată, va avea puterea să îi interzică atacă și el în mod infam. Sunt lansate zvonuri ce poetului să mai frecventeze familia Daniello. vizează presupusele ambiții politice ale Soția, însă, îi răspunde cu înțelepciune că nu ar poetului, acuzațiile false având menirea să îl putea face acest lucru deoarece Blaga nu a scris discrediteze. Pe Blaga, însă, nu îl interesa niciodată poezii de dragoste mai frumoase politica, ci libertatea de gândire și de creație. (ciclul Vară de noiembrie, poemul Bocca del Deși Elena Daniello nu trecea drept o Rio etc.). Dar și fiica Elenei, Rodica, l-a inspirat femeie frumoasă, pe autorul Poemelor luminii în Catrenele fetei frumoase. În casa Daniello își nu îl deranja acest lucru, deoarece el era de citește Blaga noile creații și fragmentele traduse părere că, pentru o femeie, era mai important să din Faust. Prin contribuția lui la evoluția litera- fie îngrijită. În privința prietenei sale, poetul turii, scriitorul este considerat „un geniu al afirma că farmecul ei „se alege din suflet”. În secolului al XX-lea”. Un om de cultură care lungile sale confesiuni, muza de odinioară trăia pentru a scrie și, pentru că nu își putea vorbește despre o prietenie aflată sub semnul publica opera, scria pentru posteritate. Dincolo revelației și care rodea în plan artistic. Alături de frumoasa lor poveste de dragoste, Elena are de marele poet, ea învață faptul că și vârsta tăria să recunoască faptul că, totuși, soția a fost poate să fie o calitate. Drept urmare, povestea ei principala constelație pe cerul iubirii poetului. circumscrie o iubire matură. Poezia intitulată Laudă atitudinea plină de demnitate a Corneliei, Portret este considerată cea mai fidelă care nu a pozat în martiră cunoscând faptul că transpunere a manierei în care gânditorul își poetul a strâns în brațe și alte femei. În ciuda vedea iubita. Pentru a-și susține ideile, Elena tuturor muzelor mai mult sau mai puțin efemere, Daniello trimite, adesea, la versurile poetului. ea a fost cea care l-a avut în apropiere în timpul La fel procedează și Anca Sîrghie. vieții și tot ea l-a ținut în brațe la capătul marii Un episod dramatic al convorbirilor treceri. vizează boala și sfârșitul scriitorului. Elena Elena Daniello știa că, înainte de ea, Daniello nu insistă prea mult pe maladia Blaga a mai avut și alte muze inspiratoare, reputatului om de cultură, dar vorbește pe larg precum Domnița Gherghinescu-Vania, căreia i-a despre interdicțiile de la înmormântare. dedicat ciclul Nebănuitele trepte. Poetul o vizita Recunoaște faptul că păstrează cu sfințenie o și la sanatoriul unde aceasta era tratată de arhivă Lucian Blaga, alcătuită din textele tuberculoză. O altă muză a fost Eugenia poeziilor ce i-au fost dedicate și din numeroase Mureșan, care se considera o veritabilă scrisori, dintre care opt au fost publicate de către Veronica Micle a lui Lucian Blaga. Spre profesorul Liviu Petrescu. Dialogul purtat de deosebire de ele, Elena Daniello joacă un rol către Elena Daniello cu Anca Sîrghie devine un tonic în existența poetului într-o perioadă pretext pentru a se plimba prin „împărăția terifiantă, când viața se transformă într-un amintirilor” sale. Vorbind despre valoarea coșmar insuportabil. Femeia inspiratoare este operei lui Lucian Blaga, fosta muză afirmă că cea care îl ajută să supraviețuiască în cea mai poetul a dorit să fie un frate mai mic al lui dificilă criză existențială pe care o străbate. Eminescu, „cel care a făcut limba română”. Începe să fie cuprinsă de teamă abia atunci când Cea de a II-a secțiune a Dialogurilor în este arestată și ea pentru o noapte și trepte realizate de către Anca Sîrghie se conștientizează faptul că până și ultimul dobitoc intitulează Într-o vară de noiembrie. Capitolul te poate distruge. Elena vorbește despre drama se deschide cu o introducere având menirea de a poetului, care nu numai că era urmărit, dar care, fixa locul și timpul derulării convorbirilor. De în calitatea lui de bibliotecar, se vede obligat să data aceasta, cele două interlocutoare se

Mişcarea literară ♦ 165 reîntâlnesc la Sibiu, în data de 12 august 2000. cenușărese. Este vorba de o relație ce a durat un Elena Daniello este deja nonagenară, dar nu și-a deceniu și jumătate, mai exact între 11 și 16 ani, pierdut vitalitatea, umorul, luciditatea și și e dificil de stabilit momentul exact în care plăcerea conversației. Întrevederile repetate prietenia colocvială s-a transformat într-un dintre cele două femei le apropie tot mai mult, sentiment în măsură să declanșeze o intensă transformându-le în prietene. O prietenie forță creatoare. Când Blaga este pe cale să fie înfiripată la Festivalul Lucian Blaga din 1996. arestat, cei doi convin să nu se mai vadă la ea Noua întâlnire devine un pretext pentru a relua acasă, ci la o prietenă de o discreție absolută, dialogul asupra unui subiect fascinant, Livia Armeanu. Întâlnirile repetate ale personalitatea complexă a autorului Spațiului îndrăgostiților devin un bun prilej pentru lectura mioritic. Pe parcursul descinderilor sale pe str. noilor creații. Este vorba de poeme care, la data Eminescu nr.3 din Cluj unde se găsea „casa respectivă, nu puteau vedea lumina tiparului. amintirilor”, Anca Sîrghie remarcă faptul că, Confesiunile muzei ne introduc în laboratorul deja prin maniera în care citea poemele marelui intim al poetului, relevând geneza câtorva din poet, Elena Daniello „dovedea o iubire aproape operele elaborate pe parcursul „obsedantului mistică pentru titanul condeiului născut la deceniu”. Elena menționează faptul că Blaga Lancrăm”. În cei patru ani de când s-au lucra asupra versurilor sale reluându-le. cunoscut, cele două femei au purtat numeroase Asemenea unui bijutier, le așeza pe „nicovala de conversații telefonice și au realizat două filmări. argint și le bătea cu ciocănelul de aur” până În plus, Anca Sîrghie are ocazia să observe că când acestea dobândeau forma dorită. La fel locuința Elenei Daniello este un fel de templu proceda și Tudor Arghezi, care potrivea dedicat marelui poet, un spațiu al amintirilor. În cuvintele timp de mii de săptămâni cu migala ciuda vârstei, nonagenara are o memorie unui artizan, transformând limbajul trivial în surprinzător de clară, „depănând întâmplări și poezie. Iubita recunoaște faptul că este greu de creionând portrete de oameni pe care ea îi explicat ce se petrecea în mintea poetului și ce cunoscuse cu o jumătate de veac înainte pe întâmplări din realitate îl impresionau pentru a meleagurile Mărginimii Sibiului”. Elena se se transforma apoi în versuri. Unele creații întoarce cu bucurie la Hermannstadt, mai ales în aveau o gestație îndelungată. De exemplu, ca să satul Gura Râului, unde a locuit cu familia în apară, poezia Câinele din Pompei a avut nevoie anii refugiului, când Universitatea „Regele de 31 de ani! Importantă se dovedește atitudinea Ferdinand” din Cluj a fost mutată la Sibiu. poetului în confruntarea lui cu „teroarea Nonagenara arde de nerăbdare să revadă micul istoriei”. Dialogurile relevă faptul că, din fața spațiu mioritic de pe Cibin, numit de către realității ostile, Blaga se refugia în actul creației, Lucian Blaga Bocca del Rio. deoarece era un om de geniu care trăia pentru Anca Sîrghie vede o dovadă a devota- eternitate. mentului Elenei Daniello în faptul că aceasta a Anca Sîrghie relevă faptul că muza copiat în trei caiete studențești romanul Luntrea devotată era conștientă de perenitatea operei lui Caron, manuscris compromițător, ce nu blagiene. Nu întâmplător, autorul Spațiului trebuia să ajungă în mâinile autorităților. Chiar mioritic era considerat un autentic „vrăjitor al și la senectute, femeia fatală de odinioară păstra poeziei”. Drept urmare, la moartea poetului, cu sfințenie, în arhiva personală, numeroase prietena credincioasă a ascuns manuscrisele pe texte originale aparținând poetului. De altfel, care le poseda pentru a le salva și a le oferi acesta i-a dedicat traducerile din mai multe posterității. Autoarea vorbește de comoara capodopere ale literaturii universale, precum spirituală deținută de către Elena Daniello, Faust de Goethe și Nathan Înțeleptul de tezaur alcătuit din versurile ce i-au fost încre- Lessing. Nu este întâmplător faptul că, după dințate, din ciorne și din texte dactilografiate. trecerea în neființă a lui Lucian Blaga, fosta Rând pe rând, sunt parcurse dedicațiile făcute pe iubită și-a dedicat existența memoriei și filele de manuscris sau pe pagina de gardă a valorificării operei acestuia. volumelor dăruite, dedicații în măsură să Pe parcursul comentariilor sale, Anca reconstituie o profundă legătură afectivă. Anca Sîrghie lansează ideea că, printre muzele lui Sîrghie vorbește de o „relație spirituală” rodnică Lucian Blaga, Elena lasă impresia unei sub aspect creator, chiar dacă s-a derulat în

166 ♦ Mişcarea literară condiții sociale extrem de vitrege. Este perioada înțeleagă și să ierte. Să nu pozeze în martiră”. în care scriitorul a ajuns la deplina lui La un moment dat, fără a se insista pe detalii, maturitate. Dialogul reconstituie apoi geneza aflăm că și soțul Elenei Daniello, Leon, s-a unor creații, ideile exprimate fiind ilustrate prin îndrăgostit de Stela, soția filozofului D. D. trimiteri la versurile poetului. Un bun exemplu Roșca, și era gata să își părăsească familia. O rămâne, în acest sens, poemul intitulat Portret. întrebare care se impune în mod firesc este După moartea lui Blaga, Elena i-a cerut aceea dacă condiția de soție este cumva pictoriței Lucia Piso să-i facă un portret, fiind incompatibilă cu cea de muză? Teoria este contrazisă de Cornelia Blaga, care, în tinerețe, i- îmbrăcată la fel ca în momentul în care a a fost poetului atât soție, cât și muză. Este inspirat cunoscuta poezie blagiană. interesant faptul că Blaga nu ezita să vorbească Dialogul celor două prietene devine despre muzele sale, despre femeile care i-au interesant deoarece nu rămâne la suprafață, ci ne inspirat creația. La 55 de ani, poetul e cuprins de introduce în laboratorul de creație al poetului. o stare sufletească idilică datorată iubirii pentru Elena dezvăluie faptul că, în viziunea lui Lucian Elena Daniello, o relație definită prin sintagma Blaga, „orice dragoste care duce la creație își amitié amoureuse. dobândește legitimitatea”. Mai mult, poetul avea Dincolo de frumoasa poveste de dragoste și o teorie despre inspirația poetică provocată de reconstituită în dialogul celor două prietene se muză. Potrivit acestei concepții, „o muză, când ascunde, însă, atmosfera apăsătoare a epocii. La se întâlnește cu poetul ei, pare oarecum jenată, un moment dat, Anca Sîrghie întreabă cum că n-ar corespunde întocmai imaginei pe care resimțeau contemporanii boicotul la care era poetul și-o face despre ea. Dar tocmai în aceasta supus Lucian Blaga. Interlocutoarea constă farmecul muzei”. menționează faptul că poetul era foarte Discuția despre condiția muzei continuă circumspect și nu își arăta textele originale decât printr-o serie de exemple celebre din literatura celor în care avea deplină încredere. Dialogul universală: Dante și Beatrice, Laura și Petrarca, menționează ignoranța reprezentanților puterii și femeia în negru din versurile lui Shakespeare. relevă formele pe care le lua ostilitatea pe Autoarea atrage atenția asupra faptului că, „de vremea comunismului. Lucian Blaga se vede când este lumea, s-a făcut distincție între artist, obligat să creeze într-o atmosferă potrivnică, cu viața lui de familie, și muzele care l-au fiind confruntat cu avalanșa ignoranței și a inspirat”. Pentru a-și argumenta ideile, exegeta amenințărilor. În acest context, cei doi trimite la muza lui Dante Alighieri, pe care îndrăgostiți simt nevoia să iasă din coșmarul poetul a adorat-o și care i-a inspirat numeroase existenței cotidiene. Pentru a scăpa de gura versuri de dragoste, deși nu a atins-o niciodată. lumii, Blaga și Elena Daniello se întâlnesc în Pentru ca să nu o pună pe Elena Daniello într-o pădurea Hoia. Fosta muză consideră important postură incomodă, dialogul insistă exclusiv pe faptul că, în ciuda atmosferei ostile a epocii, condiția spirituală a muzei, chiar dacă în viață Blaga a scris tot timpul, mai puțin când era lucrurile nu stau întotdeauna așa. Cei doi internat la spital. Ca vlăstare de intelectuali din îndrăgostiți tomnatici se apropie mai ales în anii sate din Transilvania, apropierea celor doi refugiului de la Sibiu a Universității din Cluj. protagoniști nu este doar una spirituală, ci Dar cele două familii au continuat să își facă vizează și originea lor asemănătoare. Elena era vacanțele la Gura Râului și după reîntregirea fiică de învățătoare, iar Blaga, fiu de preot. hotarelor patriei. Dialogul relevă atitudinea Până la urmă, după dispariția poetului în înțeleaptă a Corneliei, dar nu aflăm nimic 1961, Cornelia a recunoscut influența pozitivă despre maniera în care privea iubirea celor doi pe care Elena Daniello a avut-o asupra lui doctorul Leon Daniello. Consoarta poetului Blaga. Un rol benefic, ce s-a manifestat fără să-i recunoaște că l-a inspirat pe Blaga în creațiile de fie afectată viața de familie. Cât timp a trăit debut din ciclul Poemele luminii. Era, însă, soția marelui poet (1897-1983), Elena nu a conștientă de faptul că omul de cultură era prea vorbit deloc despre relația ei. Cu toate acestea, a mare pentru a fi numai al ei. Este surprinzător să fost defăimată în mod sistematic de către fiica aflăm că, aparent, muzele care l-au inspirat pe acestuia, Dorli. După un timp, văzând că fosta poet nu i-au produs amărăciune soției legitime, muză inspiratoare a păstrat textele ce i-au fost deoarece aceasta știa că Lucian avea nevoie de încredințate de către tatăl ei, aceasta și-a femeile din jurul lui pentru creația sa. Cornelia schimbat opiniile. Elena Daniello mărturisește recunoștea că „o soție a unui scriitor trebuie să că nu era ușor să susții sufletește un poet pus pe

Mişcarea literară ♦ 167 lista neagră de către comuniști. Ostilitatea la Recunoscând eforturile depuse de către prietena adresa omului de cultură era atât de puternică, ei pentru a păstra în siguranță opera blagiană, încât cei aflați la putere „doreau să-l Anca Sîrghie exclamă: „Dumnezeule, cât discrediteze, să-i stârpească până chiar și trebuie să-l fi iubit!” După moartea poetului, posteritatea”. La rândul ei, Anca Sîrghie muza iubitoare se dedică păstrării amintirilor, a remarcă rolul jucat în creația lui Lucian Blaga obiectelor ce evocă trecutul. Nu întâmplător, de iubirile lui repetate, care făceau parte din locuința ei ajunge să fie denumită „casa însuși mecanismul inspirației. Cu alte cuvinte, amintirilor”. creația era stimulată de prezența binefăcătoare a Anca Sîrghie și Elena Daniello au fost iubitelor. La rândul ei, chiar dacă se manifesta prietene timp de 13 ani. La ultima lor întâlnire, vădit împotriva muzelor, la un moment dat, în 2010, muza poetului avea deja 99 de ani. Dorli Blaga afirmă că „fără sentiment nu se Convorbirile celor două femei reconstituie o poate izvodi nimic…” poveste de dragoste derulată într-o epocă ostilă Pentru a fi cât mai elocventă, în dialo- culturii și libertății spiritului. gurile sale, Anca Sîrghie compară ultima iubire Cea de a treia secțiune a Dialogului în a lui Lucian Blaga cu pasiunea tardivă a lui trepte realizat de către Anca Sîrghie ne propune Emil Cioran pentru Friedgard Thoma. un experiment interesant. Mergând pe urmele Diferențele dintre cele două pasiuni se lui Niculae Gheran, cunoscutul exeget al operei dovedesc, însă, semnificative. Doctoranda în lui Liviu Rebreanu, autoarea realizează Un filozofie era mult mai tânără decât maestrul dialog imaginar cu Lucian Blaga, pornind de la septuagenar, având cam jumătate din vârsta scrierile acestuia. După lungile conversații cu acestuia. Chiar dacă a fost atrasă de opera Elena Daniello din perioada 1996-2010, Anca reputatului filozof, Friedgard nu s-a transformat Sîrghie relevă în mod direct opiniile autorului într-o adevărată muză deoarece nu a influențat Poemelor luminii pe tema prieteniei creatoare. opera celebrului gânditor. În plus, fire O primă problemă care se pune este dacă relația pragmatică, Cioran nu s-a mulțumit cu o relație dintre reputatul poet și Elena Daniello a pur spirituală. Diferă apoi contextul social în constituit o iubire autentică sau a fost doar o care se derulează cele două povești de dragoste. prietenie rodnică în plan literar? În continuare, Spre deosebire de autorul Silogismelor se explică maniera în care muza a intrat în viața amărăciunii care trăia într-o lume normală, ce poetului. După ce parcurge volumul Cu Lucian facilita actul de creație, Lucian Blaga era Blaga de Lelia Rugescu, Anca Sîrghie reține terorizat de ideea lipsei de libertate. Aflat în ideea că, odată cu trecerea timpului, dizgrație, autorul Poemelor luminii a fost sentimentele poetului pentru Cornelia Bredi- insultat de către poeții comuniști, care îl ceanu s-au erodat, din marea pasiune din considerau un scriitor reacționar. Lucrurile erau tinerețe rămânând doar umbra. Acest lucru cu atât mai dureroase cu cât reprezentanții justifică apariția iubitelor inspiratoare. Cu toate puterii nu aveau nici educația, nici cultura acestea, în interviurile sale, poetul a remarcat necesară pentru a-i aprecia opera. Atitudinea lui importanța Corneliei pentru prima etapă a Mihai Beniuc în epocă este ilustrativă în ceea ce creației sale. Lelia Rugescu mai face o privește condiția ostracizată a lui Lucian Blaga. observație interesantă. Ea este cea care Deoarece avea un stil elevat iar versurile menționează faptul că, din cele cinci muze ale sale i se adresau unui cititor ce avea anumite poetului, doar două nu l-au dezamăgit: prima și cunoștințe de filozofie, Elena Daniello l-a ultima. încurajat pe scriitor să elaboreze o carte mai Anca Sîrghie relevă dramatica năruire accesibilă, adresată tuturor celor care doresc să publică și profesională a lui Lucian Blaga odată îi înțeleagă destinul și modul de a scrie. cu venirea la putere a regimului totalitar. Criza Ascultând de asemenea îndemnuri, poetul a se adâncește după 1 iunie 1951, când poetul este început să scrie romanul Robie pământească, transferat la Biblioteca Filialei Academiei Robie cerească, devenit ulterior Luntrea lui R.P.R. din Cluj. În acest context social dificil, Caron. Iubita vorbește despre geneza cărții, viața sentimentală a constituit o veritabilă întreruptă de boala și de moartea scriitorului. supapă de revitalizare. Așa se explică și rolul Este prezentă și ea în opera de ficțiune purtând jucat de Elena Daniello, poetul încercând să numele de Ana Rareș. Pentru a salva romanul, evadeze din fața unei realități ostile prin refugiul stomatologa îl copiază integral, efort remarcabil în creație și în iubire. Pornind de la confesiunile având în vedere dimensiunile acestuia. muzei de altădată, Anca Sîrghie recitește

168 ♦ Mişcarea literară romanul Luntrea lui Caron în cheie biografică, găsit sfârșitul. Romanul Luntrea lui Caron oferă încercând să identifice adevărul situat dincolo numeroase informații privind relațiile din de ficțiune. Exegeta imaginează un dialog cu interiorul familiei, Cornelia devenind Dora în Lucian Blaga, răspunsurile fiind găsite în opera plan ficțional. Și o altă muză, Eugenia Mureșan, scriitorului. Experimentul se dovedește ingenios primește o identitate diferită, transformându-se și interesant, chiar dacă, uneori, întrebările și în Octavia Olteanu. Comentariul Ancăi Sîrghie explicațiile criticului literar se dovedesc mai relevă, apoi, apropierile dintre Elena Daniello și ample decât replicile identificate în creația Ana Rareș. Nu trebuie uitat faptul că, pentru blagiană. Lucian Blaga, crearea personajelor nu însemna În romanul său autobiografic, reputatul o simplă copie după natură, ci un amplu proces om de cultură încearcă să se explice ca destin. de sinteză și de transfigurare artistică. Pe de altă parte, opera literară lămurește și Transfigurarea nu este, însă, totală, astfel încât atitudinea Corneliei Blaga. Dora, soția din în spatele noilor înfățișări pot fi recunoscute roman, manifestă înțelegere față de escapadele identitățile reale ale protagoniștilor. Pentru a-și sentimentale ale poetului. Nu este atât o înțe- deruta cititorii, Blaga recurge, uneori, la un legere a pasiunilor, cât a rodniciei lor. Aceasta interesant proces al dedublării personajelor. deoarece Dora nu dorea să devină un obstacol în Astfel, el însuși este prezent în roman în două calea creației. Nemaireușind să acapareze ipostaze diferite, poetul Axente Creangă și interesul artistic al poetului, ea tolera numai filozoful Leonte Pătrașcu. Același lucru este acele femei care reușeau să îi stimuleze inspi- valabil și pentru Elena Daniello, pe care o rația, devenind adevărate muze. Nu era scutită putem recunoaște atât în persoana Anei Rareș, de gelozie, dar o depășea printr-o atitudine cât și în cea a Ilenei Salva, care moștenește și superioară. Protagonistul romanului recunoaște profesia de stomatolog a modelului arhetipal. faptul că, uneori, sărea peste morala conjugală. În anii 50, Lucian Blaga se considera încă Dora însăși îi justifică faptele, afirmând că un om tânăr. Mai exact, un „tânăr tomnatic”. „creația precede morala”. Din roman se Încercând să se adapteze la munca de jos, desprinde ideea că Blaga se îndrăgostea mereu desfășurată la ore fixe, bibliotecarul nu mai avea de alte femei deoarece „se socotea a fi un răgazul necesar să scrie poezii decât duminica. «bărbat încă nemortificat»”. Din păcate, viața Cu toate acestea, el se dedică integral creației, sentimentală a poetului nu era scutită de deoarece este conștient de faptul că „ceea ce dezamăgiri, muzele neputându-se ridica întot- rămâne e versul, restul se duce sub pământ”. În deauna la înălțimea așteptărilor. O deziluzie 1959, Blaga se pensionează și își amenajează o teribilă produce Domnița Gherghinescu-Vania, masă de scris în grădina vărului său Augustin căreia poetul îi dedică ciclul Nebănuitele trepte Bena. În felul acesta, are privilegiul să se din 1943. Asemenea lui Eminescu în poemul Pe găsească în vecinătatea familiei Daniello, unde lângă plopii fără soț, Blaga îi reproșează iubitei Elena își îngrijea plantele. Merită remarcat necredincioase faptul că nu s-a lăsat cuprinsă de faptul că pasiunea poetului nu s-a stins nici după farmecul sfânt al iubirii. pensionarea acestuia. Atitudinea conciliantă a Corneliei se Pentru a reconstitui destinul zbuciumat al explică și prin faptul că ea se considera omului de cultură, Anca Sîrghie alege o serie de principala constelație de pe cerul inspirației lui citate elocvente din corespondență, lucrările Blaga, chiar dacă în jurul ei începeau să apară și autobiografice și roman. Pornind de la contextul alte stele. Ea știa, însă, foarte bine că, de regulă, politic zbuciumat în care a fost elaborat, era vorba de niște stele căzătoare. Personalitatea romanul Luntrea lui Caron este considerat „o soțului o captiva în asemenea măsură, încât nu carte curajoasă, subversivă comunismului simțea nevoia altor relații de prietenie. Înălțimea românesc”. Starea sufletească a poetului acuzat creației ce se realiza în jurul ei îi dădea de decadență și idealism devine tot mai Corneliei sentimentul împlinirii. Cu toate apăsătoare în condițiile prigoanei declanșate acestea, biografii poetului au relevat ofilirea împotriva sa. În ultimii ani ai existenței sale, treptată a sentimentelor inițiale dintre cei doi Blaga a trăit într-un timp blestemat, în care soți, „ca o eroziune ce lasă în urmă vremea metafizica era echivalată de noii cenzori și reveriilor inspiratoare”. Cornelia a fost prima critici literaturi cu crimele de război. Scriitorul muză, cea care i-a insuflat versurile volumului vorbește în roman despre decalajul dintre timpul Poemele luminii. A fost și vestala care i-a psihologic și cel fizic. Aceasta deoarece grația ocrotit operele și în brațele căreia poetul și-a poetică îi aparține trecutului, în timp ce istoria

Mişcarea literară ♦ 169 pe care o trăiește este ostilă artei. Analizându-și ultima secțiune a cărții din punctul de vedere al statutul dramatic din anii 50, marele poet afirmă bărbatului îndrăgostit prin intermediul operei că, de ani de zile, nu mai este o personalitate, ci acestuia. Evenimentele sunt aceleași, cele două doar un obscur număr sindical. A fost dat afară perspective fiind complementare. Trimițând la din literatură, este cenzurat în ziare și reviste, lirica de după 1944 a lui Lucian Blaga, Anca numele lui nemaiputând fi amintit decât însoțit Sîrghie realizează un comentariu meticulos al de injurii. A fost ras de pe lista membrilor acesteia. Exegeta remarcă faptul că, în anii Academiei Române și este exclus din teatru deplinei sale maturități, poetul îndrăgostit are deoarece piesele sale au fost considerate convingerea că trăiește o adolescență spirituală mistice. Mai mult, a fost dat afară de la triumfătoare, păstrată de-a lungul timpului în Universitate pe motiv că ar fi un exponent al forul său intim pentru marea întâlnire cu iubirea. esteticii „idealiste”. În felul acesta, din vechea Omul de cultură poartă mereu în gând imaginea lui personalitate nu a rămas nimic. Trist este că inspiratoare a iubitei, iar când se apucă de scris, scriitorul Lucian Blaga nu primește ajutor nici versurile încep să curgă, cuvintele dobândind din partea breslei, el devenind o victimă a forța de expresie a descântecului. Poetul regimului totalitar. Nu numai că i se interzice să conștientizează importanța muzei pentru creația își publice creațiile, dar i se fac tot felul de sa, rolul femeii adorate fiind acela de a declanșa șicane și în calitatea lui de traducător. Aseme- mecanismele tainice ale inspirației. Iubirea este nea eroului său din roman, poetul trăiește o cea care asigură tinerețea spirituală a poetului, dureroasă robie spirituală. prelungește marea trecere, sfidează moartea. De La un moment dat, în romanul Luntrea lui aici semnificațiile versului: „a iubi e Caron, Blaga dezbate ideea că iubirea și creația primăvară”. Uneori, Lucian Blaga preia sunt pasiuni ce se leagă între ele și se înfățișarea unui bard medieval care adoră de condiționează reciproc. Mai mult, flacăra departe femeia iubită, idealizând-o. Alteori, creației și cea a iubirii își dispută întâietatea, poezia devine un jurnal versificat al gândurilor determinându-i sensul existenței. Accentul pus declanșate de evenimentele din viața cotidiană. pe iubire este considerat un semn de feminitate, Drept urmare, poemele din ultima etapă a în timp ce creația este văzută ca un semn de creației sunt niște documente existențiale de bărbăție. La un moment dat, în aforismele din certă valoare. Spre deosebire de Eminescu în Pe volumul Elanul insulei, poetul afirmă: „Creația lângă plopii fără soț, Lucian Blaga găsește în e singurul surâs al tragediei noastre”. Scriitorul Elena Daniello un sprijin sufletesc durabil și de continuă să lucreze chiar și atunci când devine încredere. Pentru creatorul pus pe lista neagră un autor interzis, pregătindu-și cărțile pentru de către comuniști, dragostea tainică are rolul tipar, chiar dacă nu știe când vor putea fi acestea unui balsam. Conștient de propria lui valoare, editate. Neputându-și publica volumele proprii, Lucian Blaga își pregătea fiica pentru Blaga optează pentru traduceri, care devin și o administrarea postumă a operei sale, activitate modalitate de a-și spori veniturile. Adevărat despre care nutrește convingerea că va deveni profesionist, poetul elaborează și o teorie mult mai rentabilă decât cea de profesoară. Într- personală asupra actului traducerii. În viziunea adevăr, în mod treptat, creația marelui om de reputatului om de cultură, traducerea trebuie să cultură începe să fie reconsiderată după 1959. În devină un pretext pentru creație. De aici acest sens, ajută, poate, și cea de a doua afirmația: „Traducătorul unei poezii trebuie să căsătorie a lui Dorli. Din păcate, Lucian Blaga aibă, mai mult decât creatorul, clarviziunea se stinge din viață în noaptea de 5-6 mai 1961, poeziei latente cuprinsă în original”. Alte idei astfel încât nu se mai poate bucura de vizează geneza propriei opere. Zămislirea recunoașterea oficială a activității sale. poeziei este considerată un proces de Ultima muză a lui Lucian Blaga de Ana esențializare, iar versul este un veșmânt în care Sîrghie este o carte ce ne introduce în intimi- autorul își îmbracă iubirea și moartea. Teribila tatea marelui om de cultură, ajutându-ne să luptă a poetului cu cuvântul este comparată cu cunoaștem și să înțelegem mai bine omul aflat lupta lui Iacob cu îngerul. în spatele operei. Este interesant faptul că cele povestite în interviurile Elenei Daniello sunt reluate în

170 ♦ Mişcarea literară

Demonul amiezii sau evadarea din universul comun

Dan Marius DRĂGAN

Într-un adevărat gest de prietenie, am profesionale, cât și artistice – în ultima vreme primit din partea poetului Flore Pop un volum este cadru didactic universitar, este un om al ultimei creații realizate, volumul Demonul implicat în multe activități civice, dintre care amiezii și alte poeme, o carte frumoasă cea pe care am reținut-o ca fiind cea mai apărută în acest an la Editura Școala importantă este cea Ardeleană, în condiții grafice deosebite, chiar legată de stabilirea excepționale, ilustrată dens, consistent și regimului juridic al inspirat, cu imaginile domnișoarei Andrada utilizării apei – ade- Damianovskaia, imagini care completează vărata resursă stra- mesajul poemelor volumului cu opinia tegică a viitorului – artistică proprie, care se împletește armonios pe scurt, este un om cu poezia volumului, oferindu-ne, nouă ocupat, uneori agi- cititorilor, o bucurie artistică suplimentară. tat, dar un suflet ma- Recunosc, am avut anumite rețineri re, veșnic în criză de atunci când am fost rugat să îmi exprim timp, veșnic presat părerea despre acest volum de poeme... Nici de orare care nu-i nu știu cum este mai bine de scris un aparțin, care vin ca asemenea text... Să fie unul critic? Atunci va presiuni din exteri- rezulta un mesaj sec, „tehnic” și, sincer, nu orul său, „lucruri știu care va fi avantajul, din punctul de vedere care trebuie făcute” mai întotdeauna înaintea atât al publicului cititor, dar și al autorului. Să vieții sale, înaintea gândurilor sale... Are, din fie un text „de întâmpinare”? Se putea face și câte știu două doctorate, unul în Drept așa, numai că atunci generalitatea presupusă internațional economic și unul în Filosofie, de acesta, în afară de „lauda poetului” nu ar fi vorbește la nivel academic franceza (ca unul adus foarte multă consistență. care a studiat la Sorbona și la Institutul Prin urmare, în dilema mea, am optat Catolic din Paris) și la nivel obișnuit încă vreo pentru o variantă intermediară, aceea în care, trei limbi străine, citește într-o mare viteză ca un cititor cinstit – pe alocuri de-a dreptul texte de tot felul, de specialitate, literatură și entuziasmat de lectura cărții acesteia – voi de alt gen, cu o viteză care mă intimidează..., spune ceea ce mi-a plăcut, încercând să dar ar intimida pe oricine..., așa că, personal, argumentez cu trimiteri și cu citate. mai am anumite șanse de revenire!... Din punctul meu de vedere, este nedrept În tinerețea sa, în studenția sa depărtată să separi poetul de poezia sa, cu atât mai mult a fost un mare truditor prin redacțiile cu cât „zgomotul” existent în ultima vreme, revistelor, devenite pe rețele de socializare, pe saituri mai mult adevărate legende, O carte în două sau mai puțin specializate de literatură (sau Echinox, Napoca comentarii chiar de poezie, la modul exclusivist) universitară, acolo depersonalizează actul de creație poetică, unde se afla în casetele redacționale, a fenomen care aproape exclude poetul din publicat foarte mult, cel mai adesea poezie, în imaginea publicului... Tribuna, în Familia, în Vatra, în Steaua și Cine este Flore Pop? Este avocat de prin alte locuri, prin reviste de prin alte colțuri profesie, aflat acum la vârsta maturității – atât de țară. Camarad al ideilor și al dialogului cu

Mişcarea literară ♦ 171 semenii săi de poezie, nu este un boem, ci un perdea de siliciu se așază între nori și cerul „așezat” – boema clujeană nu-l ține minte – coborât prea jos, prea concret pentru unii, cei este genul de om care știe întotdeauna ce are umili, care îl văd cum se descuamează, cum de făcut, nu bea decât sucuri de fructe și ape năpârlește, ca un șarpe în agonie” și „Nici minerale carbogazoase, prin urmare este mai urmă aici din învierea cea de a treia zi”... greu să facă parte din „mișcări literare”! El „Numai spuză și rugină” – Demonul amiezii, face parte din propria mișcare literară! p. 13). Om cu foarte mult bun simț artistic, a Însuși timpul devine precar, existența debutat târziu în literatură, din câte știu eu devine un fel de supă primordială, acel după 2000, fără ca să facă mare prăpăd prin amestec esențial care tânjește după un Cuvânt păduri, asta însemnând că titlurile sale nu sunt care să-i relanseze dimensiunea sa esențială, multe, numai că în interiorul coperților cărți- timp în care „... ne înecăm în sentimente...”, lor sale descoperi multă poezie de calitate! statuile ecvestre devin purtătoarele exem- Flore Pop este un om cult, iar cultura sa plului de „forță și vigoare” (p. 14), precari- este o adevărată arhitectură existențialistă tatea temporală fiind cauzată de faptul că înrudită cu texte poetice de-ale lui Saint John „nimic nu mai curge, nimic nu se înalță”. Perce, cu proza poetică scrisă de Marcel Brion „Esența nu se dă a se cunoaște...” și asta (am descoperit la Flore Pop un univers poetic nu e o salvare, dar este un început al salvării, și inițiatic cu cel din Nous avons traversé les individuale și colective, pentru că în viziunea montagnes), proza și universul încărcat de poetului Omul aparține mulțimii numerelor căldură aridă din La Citadelle de Antoine de prime, unicitate splendidă, raritate a exis- Saint-Exupéry sau cel al minunatului volum tenței! („Fii arbore de gesturi!”, „...Ridică-te! Culesul roadelor, scris la maturitate de Rabin- Ești încă plin de rest!” – Demonul amiezii, p. dranath Tagore... Singurul lucru pe care nu-l 19). Această atitudine nu este rezultatul pot aprecia acum este acela că nu știu dacă constatării unei căderi, ci șansa unei înălțări, acest gen de apropieri ale poetului au fost in- chiar dacă adevărata înțelegere este încă voluntare sau, din contră, a dorit să dea replici departe de noi („suflăm într-un banal foc de poetice marilor predecesori ai săi, nomina- paie, ori și mai rău – de scaieți și frunze lizați sau nenominalizați de mine, acu și aici. moarte, adunate de vântul hoinar al clipei, Oricum ar fi, incursiunea poetică pro- devenită iluzorie, nespus de amară. Nu într-un pusă de autor în Demonul amiezii... (cel mai misterios rug fără foc, în flacăra ce nu consistent text poetic al volumului) este o mistuie” – Demonul amiezii, p. 21) . scufundare într-un univers esențial, primor- Poetul trăiește o adevărată Revelație. dial, arid, în care viața înseamnă mișcare, iar Proprie. Pe care o asumă la nivel individual și mișcarea migrație, totul întâmplându-se într- pe care, responsabil, o împărtășește lumii. un univers care el însuși migrează imperfect, Apocalipsa aceasta este una care are ecouri dar și incomplet către „un roșu” anume, care vin dinspre Patmos, numai că are un fel aproape personal, în care simțurile sunt acti- de înclinare de 60 de grade, numai bună să vate la maximum și fiecare influență exteri- facă din ea latura unui triunghi echilateral... oară devine un stimul care interferează cu Demonul amiezii este, mai degrabă, un existența asumată poetic („E un cer de cretă, poem în proză, decât un poem post modernist sfâșiat de un sunet ciudat, întorcându-se în ca cele care se scriau cu ani în urmă și care albastru, din violet, cu pași mici de muscă” – foloseau textualismul ca pistă falsă, ca și Demonul amiezii, p. 13). Resimțim ecourile capcană pentru cititor, efectul poetic fiind un unei transformări continue, aparent o degra- rezultat al acumulării rămășițelor existenței de dare – relativă, de altfel – care încet-încet zi de zi. Este o aventură într-un univers, cuprinde spațiul predestinat divinității, un spa- aparent straniu, dar cu toate acestea familiar țiu aflat în afara concepției creștine a diferen- celor care sunt învățați să-și pună întrebări și ței dintre bine și rău („Văzduhul e tot ca de să se lupte pentru răspunsuri. bronz sfărâmat, un aur pe dos, deasupra o

172 ♦ Mişcarea literară Poetul este ca lumea, dar lumea nu este derniste! Eventuala textualitate, la citirea ca poetul... sau poezia. Oamenii, să le spunem facilă a poemelor, nu este una care se acumu- contemporani, „...devin braconieri ai lează, ci una care se ordonează, devenind nimicului” – Un automobil cu lupi, p. 23, fundație pentru construcțiile poetice urmă- elemente ale unei mulțimi în care lupii – toare, ea construiește geometriile unei lumi în simboluri ale hăituirilor – au ajuns ei înșiși schimbare, idee pe care am mai descoperit-o niște hăituiți. În acest univers cu reguli atât de atunci când admiram straniile ființe în evoluții personale, reușești să descoperi o adevărată întrerupte din tablourile lui Hyeronimus formă de ubicuitate a privirii, manifestare Bosch, acolo unde acestea aveau aspectul exterioară a unui Ianus interior, răzvrătit exterior ca și un fel de reflectare a inconsis- („Caut un sentiment învăluit în crom, ori în tenței lor sufletești – suficiență dureroasă a nichel, rătăcit în clarobscurul serii...) și, care inconsistenței reale. surprinzător, îți permite să vezi „...dintr-o dată Vorbeam de geometrii și despre fun- și banul și pajura – Homo bifrons, p. 27. dații. Acest volum, chiar și așa bine scris cum Labirintul vieții este format din evidențe este, dacă s-ar fi oprit aici ar fi avut cotidiene, viața te îndreaptă tot mai mult către ordinaritatea sa! Numai că poetul găsește în resemnări, care ele însele se transformă în interiorul său minunea aceea a energiilor ritual cotidian („La ce bun să scormonim în capabile să elimine rătăcirea lumii sale, așa văzduh când îngerii vieții sunt absenți? – cum era ea definită, glăsuiește reguli noi, Mersul lumii, p. 35), oamenii ajung „trăitori la rostește cuvinte care ordonează, imaginează și distanță”, mai de voie, mai de nevoie... sunt descoperă căi de urmat prin deșertul pe care-l „ființe socotitoare” („Poate vine ploaia.../ simte în jurul său. Poate vine timpul/ celor vestite./ Poate vom M-am bucurat că, plecând din Locul înflori din nou./ Poate... vom muri la loc.” – fără cale, găsești în drum Cetatea de locuit, Ființe socotitoare, p. 41). poți ajunge Pe treptele Împărăției, ai posibili- Poezia volumului este plină de culoare. tatea, după inițieri subtile, să poți înconjura Este o culoare densă, esențială care parcă se adevărurile esențiale, adevărate Pipăind urma cere diluată în viitoare nuanțe, decorative lui Dumnezeu și chiar să descoperi Împărăția sau... nu. Opțiunile sunt la dispoziția noastră, ascunsă!. Aceasta este fabuloasa aventură în permanență cititorul are șansa alegerii, poetică pe care Flore Pop o propune și care chiar dacă „cerul este înnorat la începutul m-a bucurat, deoarece am simțit că există rătăcirii noastre” – Locul fără cale... șansa evitării unui anumit fel de implacabil, a Versurile poemelor întorc sensurile unei anumite forme de predestinare, că mai universurilor cunoscute percepției noastre, există șansa unei evadări din existența banală numărăm „nove roșietice” (Notă, novele sunt și, chiar a unei înălțări! giganți stelari albaștri!), ba chiar ne duc într-o Și, chiar este vorba de parcurgerea unui incursiune într-un adevărat univers non-A, traseu inițiatic! pentru că ajungem, noi oamenii de rând să Trebuie să spun că poemele lui Flore „...ne hrănim din ceasul negației... Al ulti- Pop fac parte dintr-un întreg care se răsfiră, se mului îngheț al inimii. Părăsim asemănarea” risipește – în sens nobil al cuvântului – dar se (Sub ceasul negației, p. 46). și înalță! Poemele acestui volum alcătuiesc În acest univers paradoxal, cu nove ro- volume, prisme, piramide sau conuri, având șietice, nu albastre, „Metalul se scurge printre dezvoltare atât orizontală, cât și verticală! Și degete, dacă vrei să-l reții...” și „... Corsarii m-am bucurat când am descoperit asta. Și am sunt de uscat...” (Risipă inexplicabilă, p. 49), simțit că există speranță. Este o aventură a ajungi să te întrebi „Cum se face că în călătoriei secrete dinspre mineral, prin vege- orizontul strâmb lumina... ajunge până la tal, prin animal, către strălucitoarea spiritua- mine?” (Isteria hibridului, p. 47). Ca mai litate a iubirii de om și de Dumnezeu, a iubirii apoi, concluzia disperată să vină ca o lovitură Creatorului, dar și a Creației. Este o cale a devastatoare: „E atât de zadarnic totul, că-ți inițierii, o cale care te face să treci munții! E o vine să pleci în pustiu” (Pustiul, p. 52.) cale creștină, în dimensiune ezoterică! Am mai spus-o și o mai spun! Poemele Cartea a doua a volumului se află sub acestea sunt altceva decât poemele postmo- semnul „Nădejdei recoltei”. „Nu ne mai ră-

Mişcarea literară ♦ 173 mâne timp de nimic. Dar tocmai în asta stă așteptărilor voastre. Bucuria noastră e hrănită fericirea. Zice. Să nu ai timp de nimic altceva. de urcarea și căderea/ spre cerul plin. Pipăind Să dai continuu rod. Să îmbogățești văzduhul. umbra neînserată/ a lui Dumnezeu. Doar din Să nu lași loc dorului de sămânță. (Ulyse, p. spate, și de departe.” – Pipăind umbra lui 65). Timpul devine dinspre ariditatea sa Dumnezeu, pag. 121. Și „Toate drumurile pă- inițială, „un dans vegetal” (Vârsta șuvoi, p. mântului sunt primejdioase./ Toată frumusețea 77). Iar noi, comunii, cotidienii „pe o scară cu lumii se oprește în răspântiile lor.” (Bătrâ- atâtea înălțări și scăderi, să învățăm să scădem nețea, p. 139). căderile...” – (Lumina îmbietoare) Adevărurile poetice, de viață sunt cople- Prins între orizontalitatea cuvintelor și șitoare! Citez integral poemul Împărăția verticalitatea ideilor poetul observă cum ascunsă: „Așteptăm de-a lungul vieții să vină „Jinduim la cer, dar ne îndulcim cu poamele un dar înspre noi./ Uităm că darul suntem noi roșii ce-au strâns o vară întreagă sevele înșine, că fericirea darului/ e aceea de a-l pământului din țintirim, Căci fost-am odată căuta și găsi înlăuntrul nostru./ În rada izgoniți din rai, pradă morții, și ploilor” – Pe inimii.” treptele Împărăției, p. 101. Și „Până la urmă e Omul se poate elibera de orice presiune, mai important cum sfârșești, nu cum ai de orice constrângere. „Casele din mărginime hălăduit.../ mereu hăituit de pofte... îmi doresc împrumută din varul verde al ierburilor și pacea. Zice. Nu vreau să mor.../ de urât. Și să frunzelor, nici o istorie secretă/ nu ne mai rămân nemântuit! (Eunucul din administrație, amenință izbăvirea.” (Ieșirile dimineții, p. p. 104). 166). Iată ce frumos creează poetul formu- Mă opresc. larea speranței salvării! Magistral! „Cerul jos Ce frumoasă și mare poezie am citit! e din ploile viitoare alcătuit. E cerul bogat al/ Mulțumesc.

Cluj-Napoca 2017, de Florii

Despre poetul Europei sîngerînde

Sandu FRUNZĂ

Lacrima însîngerată a unei lumînări și alte poeme (Școala Ardeleană, Cluj- este, cred, cea mai bună metaforă a lumii pe Napoca, 2016), acompaniat fiind de ilustrațiile care Flore Pop ne-o aduce în fața ochilor Andradei Damianovskaia. Este un alt demon sufletului. El vorbește despre o lume frămîn- decît cel al lui Andrew Solomon, chiar dacă tată, aflată la margine de destin, iar ilustrațiile au în comun cîteva trăsături de familie. Poate vin să adîncească și mai mult caracterul e semnificativ să amintim că Flore Pop este muribund al ființei interioare a acestei lumi și un echinoxist care ne-a mai curtat cu să-i întărească statutul de existență fantoma- volumele Steaua de veghe (2000), Odihna tică. Poezia lui Flore Pop a pornit în lume scării (2011), Trezvia (2012), volume ce au „pipăind umbra lui Dumnezeu”, în timp ce fost bine primite de critici, de confrați și mai poetul rostește „Iubi-Te-voi, Doamne” în pro- ales de către cititori. Volumul de față este ximitatea unei lumînări cu lumina sîngerîndă. însoțit de un excelent blurb semnat de Irina Avem în față o frîntură adecvată de Petraș, din care îmi face mare plăcere să rețin imagine lirică postmodernă a Europei acestui că „Volumul debutează cu un larg desfășurat început de mileniu exprimată de vocea poe- prolog – morală, înșiruire de versete scăpate tului Flore Pop prin volumul Demonul amiezii de sub ritm și rimă, dezvrăjite, clipocind, sub

174 ♦ Mişcarea literară incertitudini și încenușări în marginea «apoca- deoarece „nu avem acces/ la ea pentru că lipsei grăbite, de ocazie, de farsă». Poemele ne-am născut fără aripi, sau ni le-au tăiat, din care îi urmează sunt, în același ton al resem- pură/ prevenție, încă de la început.” Un alt nării revoltate, exerciții de recuperare a unor personaj este cel al exilului în care sînt frumuseți și noime date uitării…”. proiectate toate nostalgiile, astfel încît poetul Deși Flore Pop nu amestecă preocupă- relatează: „În praful drumului de la noi tot rile sale poetice cu articolele, studiile și cărțile mai poți discerne ceva, dar acolo unde/ au ei sale de specialitate, cred că e bine să amintim plan să adăsteze, doar pînzele dense, de că poetul e, în același timp, și un expert în mătase ori bumbac, și/ și acelea umezite cu domeniul juridic, mai ales în ceea ce privește grijă,/ dinainte, abia răspund nevoilor. La dreptul european, are o bună pregătire în poli- praful din cetăți. Duc cu ei gustul/ timpului de tologie și antropologie politică, e la el acasă în aici și prăpastia amintirilor. Legătura de filosofia dreptului și în alte exprimări ale cimbru de/ la pod, pe post de calendar sec în creației culturale. Astfel încît, Flore Pop anotimpurile umede,/ îmi arată clar destinul reprezintă una dintre personalitățile speciale lor.” Cea mai expresivă prezență a acestui ce predau la Facultatea de Științe Politice, volum este Hoțul de miere, prezență proiec- Administrative și ale Comunicării de la tată de graficiană pe fundalul versului în care Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, aducînd „Fumul face umbră între trup și suflet”. acestei instituții un plus de expertiză, dar și o Textul împreună cu imaginea ne propun o deschidere culturală de amplitudine. construcție alegorică în care lumea în care tră- Lumea pe care o construiește poetic im aduce la un loc jocul și enervarea, liniștea Flore Pop nu este cea pe care teoreticienii ar și angoasa, lumea pastelată care sîngerează putea să o pună azi sub semnul unui conflict prin toate rănile disperării ei. Un personaj de al civilizațiilor, ci una a unei pseudo- atmosferă este Paradisul, care ne așteaptă la apocalipse. Ea are la bază uitarea, camuflajul, capătul unei întrebări ce pare să nu aibă indiferența, inadecvarea sau lipsa stării de răspuns. Poetul se întreabă: „Atunci la ce bun veghe. O lume dezvrăjită pe care poetul o să ne mai batem orbește pentru fiecare colț de aduce în fața unei instanțe interioare la un fel deșert,/ pentru fiecare loc de stat în picioare, de judecată a propriei conștiințe desfășurată ca ori cumpărînd neant/ într-o băcănie?” Întregul și cum ar fi o judecată în fața lui Dumnezeu. efort ar putea fi justificat prin faptul că „la Este motivul pentru care în poezia Timpul capăt de tot am putut vedea cum se arcuiește demonului, tipărită de autor sub forma unei senină, la orizont,/ lumina Împărăției.” clepsidre, ni se spune că „hîrtia/ strigă a/ Între timp, optimismul poetului pare neputință/ și a oroare”. Deși starea apocalip- nespus de molipsitor. Întrebîndu-se în manieră tică este prezentă pe tot parcursul cărții, poetul postmodern-consumeristă: „«Produse indus- nu are un ton apocaliptic deoarece sîntem doar triale»… suntem – ori mărci de noapte?/ Ce la amiaza zilei judecății, lumea nu a ajuns în altceva? Oricine…?” Răspunde în ritmuri cla- amurg și, prin urmare, sfîrșitul judecății este sice, cu metafore familiare cum ar fi: „Suntem încă departe. Deși împletește foarte bine stelele vii ce fără mînie domnesc de-acum regimul nocturn cu cel diurn, registrul demo- peste oameni și fapte”. nic cu cel angelic, strigătul de disperare cu Mă opresc aici, înainte de a veni peste liniștea rugăciunii, lumina cu întunericul mine tristețea că nu am putut să vă transmit dominat de diverse fantome, poetul își atît cît simțeam nevoia despre lumea plină de menține întreaga carte în lumina amiezii, în liniște și disperare în care locuiește ființa trecerea de la timpul demonului într-un interioară a poetului ce ne-a adus în acest așteptat timp al lui Dumnezeu. volum imaginea unei lumi occidentale însîn- Personajele acestei lumi sînt multiple. gerate, situate (parcă) în afara jertfei și în Unul dintre ele este cel al dezvrăjirii, în care afara speranței. accesul de partea cerului nu mai este posibil

Mişcarea literară ♦ 175

Vasile BARBU

Societatea Literar-Artistică „TIBISCUS” din Uzdin (Voivodina)

De peste 19 ani, Societatea Literar-Artistică „TIBISCUS” din Uzdin (Voivodina) este prezentă cu creații literare ale scriitorilor din Voivodina la cele trei festivaluri de la Bistrița: Mărul de Aur, Colocviile și Festivalul Național de Poezie „George Coșbuc”, Saloanele și Festivalul Național de Proză „Liviu Rebreanu”. În toamna anului trecut, la manifestările organizate în județul nostru cu prilejul sărbătoririi a 150 de ani de la nașterea poetului George Coșbuc, a fost prezentă la Bistrița o delegație din Voivodina, Serbia, compusă din: Marcel DRĂGAN – secretar al Consiliului Național al Românilor din Serbia, Vasile BARBU – președinte SLA – TIBISCUS și Ovidiu LUPȘOR – redactor la Televiziunea Novi-Sad, invitați de Casa de Cultură a Sindicatelor Bistrița la cea de-a 32-a ediție a Festivalului Național de Poezie „George Coșbuc”. Membrii delegației au fost primiți de președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, prilej cu care secretarul general al Consiliului Național al Românilor din Serbia a dăruit conducerii județului un album monografic al bisericilor românești din Voivodina și s-a discutat despre realizarea unui schimb cultural, în august 2017, între județul nostru și Serbia cu cele două provincii autonome, Voivodina și Belgrad, care cuprinde și Valea Timocului, obiectiv care cu certitudine a fost împlinit. Conducerea județului nostru a mai realizat astfel de schimburi prietenești cu ținuturile locuite de români în Bucovina de Nord, la Cernăuți, și în Basarabia, la Chișinău. Societatea Literar Artistică „Tibiscus” a luat ființă în anul 1990, la Uzdin. Este o societate non- guvernamentală și non-profit. Este o societate cu activitate culturală românească. Până în prezent „Tibiscus” s-a impus ca una dintre cele mai de seamă societăți de acest gen din Banatul sârbesc care face o legătură strânsă între Serbia și România, mai ales între Banatul sârbesc și cel românesc și nu numai. Despre „Tibiscus” ne mărturisește cel mai bine fondatorul și președintele acesteia, în dialogul de mai jos. (Al. C.) Dialogurile Mișcării literare

– Domnule Vasile Barbu, ce ne puteți Editura „Tibiscus” publică în mare parte cărți spune despre activitatea acestei societăți în limba română precum și în limba sârbă. culturale? Până în prezent, de sub tipar au apărut în jur – Activitatea societății se desfășoară în de 200 de titluri, au fost ani când au fost mai multe domenii, cel mai de seamă fiind publicate 12 cărți, în funcție de sursele compartimentul editorial. Revista Tibiscus financiare. La fel, societatea organizează o apare deja de 27 de ani cu același nume, și manifestare dedicată cărții, intitulată „Punți de este o revistă independentă. Apare lunar la Lumină”, când juriul alege cea mai bună carte Uzdin cu un tiraj de 500 exemplare, fiind apărută în cursul anului respectiv. Există un distribuită atât în Serbia cât și în străinătate. alt compartiment al manifestărilor culturale,

176 ♦ Mişcarea literară cea mai importantă fiind, fără îndoială, valul berii, festival de țuică bănățeană, diferite festivalul internațional de poezie, „Drumuri manifestări gastronomice și altele. de spice”. Până în prezent au fost organizate – Domnule Vasile Barbu, cum a reușit 23 de ediții, în care societatea acordă multe societatea dumneavoastră să zidească atâtea premii, mai ales prestigiosul Premiu pentru instituții sub cupola sa și care sunt acestea? poezie „Sf. Gheorghe”, ai cărui laureați au – Acestea sunt: Centru Cultural „Casa fost nume sonore ale poeziei române: Grigore Românească”, Muzeul Memorial al Uzdi- Vieru, Leonida Lari, Slavco Almăjan, Mircea nului, Biblioteca „Petru Mezin”, Galeria Dinescu, Nicolae Dabija, Adrian Păunescu, „Torna, torna, fratre”, Muzeul de literatură Ioan Baba, Petru Stoica, Ana Niculina dialectală bănățeană „Ștefan Pătruț”. Nu tre- Ursulescu, Aurel Turcuș, Florian Copcea, buie uitat că tocmai la S.L.A. „Tibiscus” este Arcadie Suceveanu, Cezar Ivănescu, Ion și sediul Uniunii scriitorilor în grai bănățean. Miloș, Petru Cârdu, Ileana Roman ș.a. S.L.A. În curând trebuie să apară o carte de poezie în acest grai bănățean, care va fi editată de Insti- „Tibiscus” acordă și alte premii, precum este tutul de Cultură al Românilor din Voivodina Marele premiu al culturii românilor „Podul din Zrenjanin. Trebuie menționat că va apare lui Traian”, care în 2016 a fost acordat lui Al. și albumul monografic „Uzdin 3”, cu peste Câțcăuan de la Bistrița, Teodor Ardelean de la 800 de fotografii despre acest sat. Autorii Baia Mare și Ionel Iacob Bencei din Timișoa- acestui album monografic sunt Elena Maria ra, precum și premiile „Casa Românească”, Murgu, Alexandru Vasile Barbu și Vasile „Gheorghe Bulic”, „Tibiscus”, „Pro Fideli- Barbu, care au adunat fotografii autentice, tas”, premiul pentru debut editorial, premiul pentru a se păstra în memoria istoria și „Pelerin pe meridianele românești” și alte trecutul acestui sat. Cea mai mare satisfacție premii importante pentru biografia artistică al pentru membrii societății este tocmai colabo- fiecărui creator literar. rarea foarte fructuoasă, mai ales cu asociațiile – Societatea pe care o conduceți de culturale din Iași, Bistrița, Drobeta Turnu- atâția ani, ce face pentru păstrarea memoriei Severin, Craiova, Făget, Reșița, Mehadia, personalităților marcante ale Banatului? Timișoara și Lugoj, precum și în diferite sate – Pentru a păstra în memorie viața, ope- românești, mai ales în cele bănățene. În orice ra și contribuția persoanelor importante de pe caz, S.L.A. „Tibiscus”, de 27 de ani, prin dife- meleagurile noastre, „Tibiscus” organizează rite manifestări, cu sincer devotament, pasiune Simpozionul Internațional „Oamenii de seamă și dragoste, promovează valorile autentice ale ai Banatului”, care până în prezent a fost ajuns Uzdinului și ale Banatului sârbesc, cu intenția ca trecutul să nu fie uitat niciodată. la a 21-a ediție și trebuie menționat că, după – De câți ani cunoașteți Bistrița și ce fiecare ediție, a fost tipărit un volum de lucrări amintiri și lucruri vă leagă de ea? care au îmbogățit biblioteca oamenilor Bana- – Cred că primele relații culturale le tului. La fel, societatea organizează și un con- avem din 1997/1998, prin participarea scriito- curs de recitatori, „Buna Vestire”, manifestări rilor noștri cu creațiile lor la Colocviile și dedicate literaturii dialectale, adică întâlniri cu Festivalul Național de Poezie „George Coș- scriitori în grai bănățean, „Ioța Vinca” și buc”, Saloanele și Festivalul Național de festivalul de creație în grai bănățean. Iarna, în Proză „Liviu Rebreanu” și Festivalul de satiră preajma sărbătorilor, „Tibiscus” organizează și umor „Mărul de Aur”. Aceste manifestări festivalul de datini și obiceiuri la români, care ne-au unit și am realizat multe schimburi cul- a fost foarte bine primit la noi și peste hotare. turale cu Bistrița. Avem prieteni permanenți și Sunt și alte manifestări, precum „Unire în veșnici la Bistrița! În primăvara acestui an, la cuget și simțiri”, „Roadele toamnei”, Festi- Mărul de Aur am fost prezenți cu un grup satiric. – Vă mulțumesc, domnule Barbu!

Dialog realizat la Bistrița de Alexandru CÂȚCĂUAN

Mişcarea literară ♦ 177

Dumnezeu ar fi gata să ne vorbească prin poezie, dacă reprezentanții săi nu s-ar certa între ei

Zorin DIACONESCU

Poezia este o nevoie umană fundamen- Iată de ce problema drepturilor de autor tală, viața este posibilă și fără poezie, în sens în domeniul virtual este încă în fașă, tratată biologic, însă viață socială are nevoie de circumspect sau ignorată cu bună știință, iar poezie (în accepțiunea pe care i-o atribuim digital rights management (DRM) este doar atunci când o considerăm generatoare de em- un început timid. patie) sau, fără efectul poeziei, zoon politikon Sub ochii noștri se produce o redefinire nu va fi deplin funcțional. a termenului „poetic” iar realitatea nu întrebă Fără empatie, viața în societate riscă să niciodată dacă am reușit să ținem pasul cu ea. devină o junglă structurată după principiul Doar în poezie ne este îngăduită elegia și se forței, care e scalabilă și formează o piramidă manifestă șansa ca nostalgiile noastre să fie bazată pe lipsa de putere a celor mulți și împărtășite și de alții. excesul de putere al minorității de la vârf. Evident că numărul autorilor de poezie a Piramida este o alcătuire naturală, o gă- crescut, fapt care are consecințe logic statis- sim la haita de lupi dar și la societățile forma- tice cu privire la calitate, dacă aplicăm grila te de homo sapiens, atunci când specia nu cu care am fost obișnuiți prin educația condiți- depășește faza de mamifer vorbitor, din cauza onată piramidal. „Legiunea moare, dar nu se stagnării pe o treaptă intermediară a evoluției predă” este un enunț cu o respectabilă vechi- sau a revenirii perverse la simularea acestui me. Impactul ei în societate e altul decât o stadiu cu scop diversionist. spun canoanele esteticii valabile pentru o elită Democrația cultivată într-o societate care nu mai deține rolul de arbitru al soci- piramidală este doar o perpetuă eroare de etății. sistem, menținută de iluzia electoratului că ar În primul rând nu mai e cazul să perse- participa la actul decizional și de „înțelepciu- verăm în confuzia de a numi tot ce este de nea” liderilor care își asumă deciziile oculte succes – „comercial”. Sunt multe fapte de „pentru binele general”. succes care nu costă nimic, deci nu au nimic Poezia poate deveni în context una din comun cu comerțul, dar contribuie la „promo- formele generatoare de empatie într-o soci- varea bunelor intenții” cum mai este numită etate care a început empatia în mediul virtual. Confesiuni să funcționeze în re- Poate că o abordare după perceptele incomode țea, chiar dacă unele fizicii cuantice nu va dăuna înțelegerii noastre elemente mai sunt atunci când încercăm să explicăm ideea de captive modelului mental care nu cunoaște poezie. Nu cred că propun doar un adaos decât piramida. cantitativ (într-un domeniu deja aglomerat). Semantica butonului „publish” devine o Dacă noțiunea în funcțiune despre cali- cheie de înțelegere a funcționării rețelei. Chiar tate ar fi optimă, receptare poeziei ar trebui să dacă a fost tradus prin „publică”, actul nu mai fie alta. Deduc că termenii cu care operăm pot este cel de „publicare” în sens tradițional, prin fi ameliorați. În situația dată, o încercare în care erai consacrat ca autor, ci o încredințare a acest sens nu ar trebui descurajată ab initio. celor publicate domeniului public, ele deve- Care ar fi argumentele împotrivă? nind un bun comun fără a-i conferi autorului drepturi suplimentare.

178 ♦ Mişcarea literară De ce să nu fie poezia un tot format din Sunt conștient că sterilitatea poate fi poet și cititorii săi? privită și ca o infirmitate de geniu, dar nu este La origini, poezia nu era interpretată în alegerea mea. acompaniament de liră pentru un public Încă din tinerețe am fost acuzat de unii spontan? Poetry performance se bucură de de populism, dar nu am regretat niciodată destule aprecieri pentru a-mi da curaj. această opțiune. Nu vreau să continui cu E vorba de o opțiune. La fel ca în poli- mențiunea că multe elite sunt autointitulate, ar tică unde unii își doresc un lider puternic, suna polemic și nu cred că înfruntările aprind căruia să i se supună și alții detestă autori- vreo lumină, mai degrabă abat atenția de la tatea. întunericul din jur. De ce nu îmi doresc eu un mega-poet de Am înțeles că unele genii se nasc doar care să te apropii cu sfială, pe care să-l citezi odată la câteva secole, dar de ce e nevoie de ocazional pentru a le dovedi celor din jur că gardieni înarmați ai spiritualității noastre să le ești un erudit, dar în fața căruia să te blochezi apere statutul? la orice tentativă de comentariu cu aceleași Pentru a ne proteja valorile? cuvinte: „cine ești tu ca să-l comentezi pe Dacă sunt perene, de ce mai au nevoie marele poet?” de protecție? Pentru adepții modelului piramidal poe- Am senzația unei asigurări de viață zia înseamnă fără îndoială putere, o formida- încheiată pe numele unui nemuritor, utilă doar bilă putere a spiritului. pentru menținerea pe piață a agenției emi- Eu nu cred nici în piramide, nici în fara- tente. oni. Pentru mine ordinea firească este dezor- Poetul Ion Mureșan spunea că poezia dinea, fiindcă orice dezordine e aparentă, este dovada cea mai clară a existenței lui depinde de distanța de la care privim și care Dumnezeu. ne poate împiedica să vedem particulele ordo- Problema rămâne că Dumnezeu nu ne nate care alcătuiesc dezordinea. vorbește niciodată direct, ci prin reprezentanți Dacă în univers ar domni ordinea (năs- – și ce ne facem noi, cititorii, când reprezen- cuta din haos) nu am mai avea despre ce să tanții încep să se contrazică între ei? mai scriem, poetul care va descrie pentru pri- Înseamnă că Dumnezeu ne vorbește pe ma dată ordinea universală va pune capăt mai multe limbi și poezia e o cacofonie? poeziei. Nu cred în acest spectacol regizat de cei În situația dată am fi obligați să demo- care nu vor să piardă postul de dirijor-regizor, lăm ordinea (sfidând orice pedeapsă) pentru a indiferent care ar fi motivele pentru care ei țin recâștiga dreptul la poezie. la numita funcție. Știu că mă împotrivesc unui ego aucto- Rămâne întrebarea: poate exista poezia rial, poate îndreptățit, dar care, de multă în afara acestui conflict? vreme, e steril. Răspunsul meu este simplu: Da.

Bistrița, mai 2017

Mişcarea literară ♦ 179

Lidia Bote-Marino

Mihaela MUDURE

Micuță, veșnic zâmbitoare, iute ca prâs- Doamna obișnuia să mă invite în nelul, Lidia Bote impresiona prin ascuțimea bucătărie, la o cafeluță. În timp ce sporovăiam spiritului și ironia mușcătoare care se oprea, despre chestiuni literare și neliterare, dânsa însă, la marginea de unde începe rău- mai pregătea și câte ceva pentru prân- tatea. zul lui Adrian. Orezul, de exemplu, Am întâlnit-o pentru prima trebuie să treacă neapărat prin dată ca studentă în anul II, la zece ape înainte de a-l pune la cursul de Istoria literaturii fiert. Uneori, își mai băga ca- franceze, din semestrul al pul pe ușă chiar și Adrian doilea. Toți studenții din Marino care se scuza imediat anul al II-lea al Facultății de și se retrăgea: Litere (pe atunci de Filo- Ah, doamnele Lidiei! logie), care aveau ca secun- Nu știam că ai musafiri. dar franceză, aglutinau marți Autoare a unui solid seara de la ora 18, spre sala studiu despre simbolism, a Balzac. Acolo, la o catedră unei antologii pe care trebuie înaltă care ne domina pe toți, să o parcurgă orice studios al am văzut-o pentru prima dată curentului cu pricina, Lidia pe Lidia Bote, o femeie mărun- Bote a publicat puțin. Teza ei țică, sclipitoare ca inteligență, de doctorat, un excelent studiu impresionantă prin bunul gust și despre Montaigne, elaborat sub eleganța de tip clasic cu care se îmbră- îndrumarea exigentă a lui Liviu Rusu, a ca. Cursul ei nu urmărea cronologic secolul rămas în manuscris. Dar aceasta nu înseamnă Luminilor în Franța. Ar fi fost și imposibil. că influența ei asupra studenților sau citito- Erau atâția mari! Și scriseseră atât de mult! rilor nu a contat. De la Lidia Bote am învățat Lidia Bote prefera să își problematizeze cum trebuie să organizezi un examen benefic cursul. Odată ne-a vorbit despre ideologia studenților. Țin minte și acum subiectul pe gustului în epoca Luminilor. Altă dată a urmă- care ni l-a dat nouă, celor de la engleză-fran- rit cariera franțuzească a Marianei Alcofarado, ceză: Influența Angliei asupra lui Voltaire. Nu celebra călugăriță portugheză, îndrăgostită și memorare, nu informație tocită și repetată cu nefericită. Alt curs religiozitate! Subiectul ne obliga la o sinteză In memoriam de două ore a fost personală a cunoștințelor noastre despre dedicat lui Sade. Ce iluminismul britanic și cel francez. Păcat că vreți mai radical decât libertinismul sadeian în Lidia Bote nu și-a tipărit cursul despre litera- epoca de purism și pudibonderie publică a tura franceză a secolul al XVIII-lea la o ceaușeștilor? editură. A rămas doar ca text multiplicat la Nu mai țin minte foarte clar cărui fapt îi biblioteca Facultății unde a predat. Dar cursul datorez prima invitația a Lidiei Bote la ea e doar o relicvă înghețată a ceea ce Lidia Bote acasă. Cred că s-a datorat unui referat de oferea la curs. Volutele ei de inteligență, seminar despre Diderot la care muncisem pe îndrăzneala și subtilitatea interpretării, infor- rupte o lună de zile ca să fac o bună impresie mația de ultimă oră privind strategiile anali- doamnei. Și am făcut. tice literare, grația cu care știa să combine

180 ♦ Mişcarea literară informația cu o vorbă de duh vor rămâne jurnalul cu pricina pentru totdeauna doar în memoria fragilă și se refereau excesiv trecătoare a foștilor studenți? la modul în care X Prefera să se ascundă în umbra soțului sau Y era perceput pe care îl idolatriza. Nu ezita să povestească de către ilustrul de- în gura mare cum îl ajutase pe Adrian Marino cedat și mult prea în timp ce acesta era în domiciliu forțat în puțini au observat că Bărăgan deși nu erau nici căsătoriți, nici nu îi jurnalul era, în pri- lega vreo promisiune de tipul logodnei. mul rând, un jurnal Bucuria de a fi soția unui om mare mergea de idei. Diaristul era până la uitarea de sine. Se simțea bine în un om al Luminilor umbra soțului deși meritele proprii nu îi care aprecia că în is- lipseau defel. Dar construirea soclului lui toria și cultura ro- Adrian Marino și protejarea memoriei lui erau mânească programul preocupările pe care le considera cele mai iluminist a fost schi- importante. țat, dar nu a fost în- După moartea soțului, vizitatorii au deplinit în totalitate. Adrian Marino și Lidia Bote început să se împuțineze, ca și forțele Lidiei De unde și multe din Bote. Plimbările în parcul orașului au început marile noastre probleme de azi! După ce să se rărească. Publicarea jurnalului soțului la zgomotul și furia din jurul jurnalului s-a mai cinci ani după plecarea lui din această lume, a stins, Lidia Bote s-a retras și mai mult din obligat-o pe Lidia Bote să își mențină un conul de lumină zgomotoasă a vieții publice. anume interes pentru viața publică și literară. Apoi, a venit boala și plecarea. Se întrista pentru că multe dintre reacțiile la Dumnezeu s-o odihnească în pace!

The Wild One

Mişcarea literară ♦ 181

Vasile Fabian Bob – analiză și evocare

Aurel RĂU

O mini-monografie, și în același timp o Poeziile lui Fabian (totalizând 7 texte); „ediție”, ingenios întocmită, totalizând 84 de Fabian în oglinda paleocriticii literare (o pagini, publică la Casa Cărții de Știință din trecere în revistă a relatărilor despre viață și Cluj-Napoca, în operă, debutând cu precizarea: „Opera literară 2015, Niculae Vrăs- a lui Fabian se compune din doar trei poezii: maș, fondator și Moldova la anul 1821, Moldova la anul 1829, redactor din 2011 al Suplement la Geografie…, denumită de Aron unui almanah cul- Pumnul Geografia cintirimului, iar cea de a tural Anuarul bâr- patra poezie, Glasul viitorului, care i-a fost găuan: Moștenirea atribuită, aparține, după cum s-a dovedit mai lui Fabian; cu sub- târziu, lui George Crețeanu, care folosea titlurile Vasile Fa- pseudonimul Fabian”); Moștenirea lui Fabian bian – Bob – Reu (un text de considerații mai personale, pe linia (Rău), 1795-1836, celui precedent); și, în fine, Anexe / Poze Poezii. (incluzând, facsimilate, 9 reproduceri ale unor Lucrare de is- frontoane din revista Foaie pentru minte, torie literară, com- inimă și literatură, cu poeziile, trei, româ- pusă din mai multe nești, un fragment din însemnările biografice capitole: Cronologie datorate lui V. Popescu-Scriban, viitor (o înșirare, asamblare, de date, alese semni- arhimandrit unionist al Moldovei, și textul ficativ, de fapt toate care au o importanță parcă întreg al lui Vasile Popp, „medic și pentru materia în cauză, istoria unei vieți, ca o scriitor”, născut în 1789, o biografie publicată poveste parcă de demonstrat, comentate după în serial, Trăsuri oareșicare – scrise cu litere caz, începând cu anul 1739, al nașterii epis- cirilice, sau în „ciriliane”, cum ar spune poetul copului Ioan Bob, „autorul primei ample lu- Andrei Mureșanu). crări lexicografice românești tipărite, Dicțio- Chiar de la primul capitol, cu – pentru narul românesc, latinesc și unguresc (Cluj, fiecare informație – trimiteri la sursă, în note 1822-1823)”, reprezentant al românilor în de subsol, textul autorului e riguros și atractiv, Dieta din Transilvania; și terminând cu anii excelând printr-o exprimare succintă, o 1990-2015, în care elocvență din arhive, de genul: Istorie literară sunt menționate un „1795 – 31 decembrie – se naște Vasile text documentar de Reu (Rău), în comuna grănicerească Borgo Teodor Tanco, din 1993, Poezia românească Rus (în prezent, satul Rusu Bârgăului, județul în epoca romantică, un volum îngrijit și Bistrița-Năsăud). Tatăl este Petru Reu (Rău), comentat de Mircea Anghelescu, din 1997, și caporal de grăniceri, iar mama este Anisia, Istoria critică a literaturii române, de Nicolae fiica preotului din Maieru, Toader Bob, origi- Manolescu, din 1990); Prefață (cu sub-titlul nar din Copalnic-Mănăștur (fostul județ So- Vasile Fabian-Bob, unul dintre primii noștri meș), văr primar al cunoscutului episcop unit poeți, o formulare după o „mai veche antolo- al Transilvaniei, Ioan Bob. Bunicul dinspre gie”, din 1964, în care într-o „notă tată al poetului a fost preotul din Borgo Rus, biobibliografică” se spunea: „Toată opera lui Toader Reu (Rău), care a avut patru băieți: sunt două poezii latinești și patru românești”); primul, Ion, preot în sat, Pavel (mort la

182 ♦ Mişcarea literară Mocod în anul 1825), căpitan în regimentul două borne: între scrierea poemului din 1821, grăniceresc, Maftei, căprar, și ultimul, Petru, amintit, și scrierea frumosului sonet La intro- căprar în regiment și tatăl viitorului poet”. ducerea limbei naționale în publica învăță- Și încă un exemplu: „1836 – 8 aprilie – tură în Moldavia la 1828, de Gh. Asachi. Vasile Fabian Bob Reu (Rău) se stinge din În esență preocupat să rezume caracte- viață și este înmormântat cu toată pompa rizările, puține, care i-au fost făcute în timp cuvenită, la 9 aprilie, ora 8 dimineața, în unei „moșteniri”, și reușind deplin, autorul se cimitirul Bisericii «Sf. Nicolae», numită și a menține în accepțiile de care beneficiază Academiei, din Iași, unde elevul său, Vasile aceasta până în prezent. După cum procedează Popescu (Scriban), care l-a îngrijit pe dascăl și la câteva interpretări de lectură proprii, care în timpul bolii, a rostit un «cuvînt funerar», să-l situeze pe poet printre vizionari, ca unul iar pe «piatra mormântului acestui literat care ar anticipa progrese ale științei și tehno- bărbat» era scris: «Supt aciastă piatră zace logiei, din viitor, desigur libertăți din sfera Paharnicul Fabian/ Ce-au văzut lumina vieții exercițiilor de admirație, ca să preluăm o în cotunul transilvan,/ Academiei ieșene i-au expresie dintr-un filosof și eseist. stătut învățătoriu,/ Cu talentul său și rîvna i-au fost ei de ajutoriu» (cf. Vasile Popp, op. cit)”. * Modului succint fiindu-i complimentară de fiecare dată și o subliniere a unui detaliu Dar, poetul care se desprinde dintr-un relevant, uneori cu o implicare afectivă inform, încadrat de criticul George Călinescu, discretă. Aceste alte trei exemple: „1822 – în Istoria literaturii române de la origini până Are loc instalarea lui Ioniță Alexandru Sturza, în prezent, la un loc de cinste, între Gheorghe primul domn de viță românească, după Asachi și Iancu Văcărescu, la „clasicii Dimitrie Cantemir, eveniment care îl inspiră întârziați” – și pe seama căruia, de la singurul pe Fabian să-i dedice domnitorului oda contemporan al său ieșean și fost elev, Vasile Allusio, în versuri latinești, din care au rămas Popescu-Scriban, avem exprimarea, de mar- doar patru versuri”; „1839 – În Foaie pentru tor, parcă inspirată dintr-un anumit vers: „era minte, inimă și literatură, nr. 13, din 26 un geniu peste veacul său, așa că dacă ar fi martie, p. 97-98, apărută la Brașov sub avut mai bună norocire în tinerețele sale și redacția lui George Barițiu, este publicată, pe dacă ar fi avut o viață mai îndelungată, de care prima pagină, poezia Moldova la anul 1821, era vrednic, ar fi făcut epocă în literatura precedată de precizarea: Poezii dintr-ale răps. națională”. prof. pah. V. Fabian, această poezie repre- Despre viață, într-o cuprindere cronolo- zentând debutul postum al poetului”; și „1862 gică, prin cât ni s-a transmis, dintr-o primă – Se tipărește revista lui Aron Pumnul, parte din două, aceste, în plus, spicuiri: a făcut Lepturariu românescu cules den scriptori un an de școală „trivială” în comuna Maieru, rumâni, Tomul III, Viena, 1862, unde, la p. unde, schimbându-i-se numele de familie, în 507-516, sunt publicate poeziile lui Vasile Bob, fusese înfiat; a făcut doi ani la o Școala Fabian, care este plasat lângă Antohi Cante- nemțească Normală în Năsăud; apoi patru ani, mir și Vasile Cârlova, acțiune ce constituie un în Blaj, de Gimnaziu superior Greco-catolic prim pas către eternitatea sa în literatura românesc, unde este „cel dintâi între emi- română” – marcaje, enunțuri, unde scurtimea nenți”; și în Cluj („Clusu”) alți vreo patru ani, e frumusețe de stil. la Liceul Regesc Academic, cu „Facultățile de Cu o atare structură și diversitate, cartea Filosofie și Drept”, „tot între Eminenți cei de mici dimensiuni, la prima vedere un mă- dintâie numărându-se”. Unde își schimbă, nunchi de conspectări, de purtat în buzunarul acum din proprie inițiativă, numele de familie, unei veste, prezintă o unitate, o credință, fiind din Bob în Fabian, o latinizare, și de unde este gândită și ca un gest „omagial”, după cum exmatriculat în ultimul an, pentru o nesu- este și o indirectă pledoarie pentru posibile punere, împreună cu alți colegi, unei pedepse, noi investigări într-o perioadă de începuturi de fiind nevoit să pribegească – în încercarea fără viață literară, de situat cu aproape un deceniu succes de a obține o bursă de studii la Viena înaintea apariției primei publicații periodice, sau o slujbă administrativă, provizorie, în vreo Albina Românească, în Moldova, ca între cancelarie – la Oradea Mare, în Năsăud, în

Mişcarea literară ♦ 183 satul părinților, și la Blaj, la faimosul episcop rămasă neterminată, Suplement la Geogra- din interiorul Școlii Ardelene, autoritar și fie…, pe care ar fi vrut să o mai lucreze, după supărat că nepotul său de văr nu acceptă să spusele martorului unic menționat („Să săvâr- îmbrățișeze cariera de preot. Ca să răspundă, șesc descrierea locului unde merg”), dar un în fine, afirmativ, invitației lui Gheorghe verdict de mai presus de geografie nu i-a Asachi, din 1820, trimis „din partea Epitropiei îngăduit. școalelor din Moldova”, „cu scrisori în Semnalări, întrebări, prin care aproape Ardeal, la guvernatorul Terii de atunci, cu ai epuizat o poveste în date, dinspre un parci- rugarea a da voe la trei tineri români să plece monios destin. Dar și un subiect literar, de ca profesori” la Seminarul de la Socola, istorie literară, posibilă capcană, de evadări, înființat de mitropolitul Veniamin Costache, dintr-un timp, în timp. și reorganizat acum pe baze noi. Și, prin cât mai rămâne din această a * doua parte, extra-carpatică, dintr-o biografie, aceste alte punctări și înșiruiri: după puțin Poetul Vasile Fabian Bob. Ale cărui timp de la sosirea în Iași, în urma mișcării puține versuri au trăsăturile unei creații la Eteriei, activitățile normale sunt întrerupte, și maturitate, rezultat al unei evoluții, ciudat, nu Vasile Fabian se va refugia în Basarabia, unde de suprafață, sau atestă o continuitate, de care se presupune că își va scrie prima poezie vorbește nu un formator de opinie din litera- românească; aceasta succedând improvizației tură, ci un istorician, Iuliu Moisil, autor al sau compoziției în latină, amintită, scrisă în lucrării Figuri grănițerești năsăudene, în 1820, Carmen onomasticon, destinată lui aceste cuvinte, de o corectă intuiție: „limba în Mihail Sturza, pe atunci numai „sinepitop al care a scris Fabian (…) este o limbă frumoasă școlilor”; urmată de o doua poezie în latină, românească, lipsită de neologisme, așa cum destinată lui Ioniță Sandu Sturza, scrisă în este limba cronicarilor și a Scripturii”. Intuiție 1822, Allusio, din care s-au păstrat patru presupunând și o lectură mai avertizată a versuri; o informație, apoi, spunând că în textelor, care își au o vechime comparabilă cu 1823 e din nou în Iași, ca institutor particular a Țiganiadei, recuperată postum, mult mai în case boierești, dar și ca avocat; o drumeție, târziu, printr-o interesantă conlucrare de după un an, de iarnă, în 1824, la Sibiu, ca factori. Acestea, dacă am merge cu gândul la știutor de acum de limbă rusă, cu niște scrisori poezii apărute, demne de acest nume, altele oficiale, pentru un „general-consul rusesc”, decât cele ale unor Dosoftei sau Varlaam (ca din partea unui „mare vistier” Catargi; un nou Stihuri la stema domniei Moldovei sau confe- stagiu, durând „mai mult de un an”, din 1826 sarea și cugetarea în stihuri care începe cu până în 1827, cu o misiune avocățească, din „Valuri multe ridică furtuna pe mare…”, din nou în Chișinău, ca trimis al unui boier Cazanie), de dinaintea anului Proclamației de Lascarache Bogdan, unde „îl cunoaște pe la Islaz. Ale unui Iancu Văcărescu, născut în poetul Constantin Stamati”; și în ultimul an de 1791, care scrie La deschiderea teatrului întâ- domnie al lui Ioniță Sandu Sturza, 1828, iași dată la București în 1919, și concomitent, intrarea în învățământul public, să-i spui: de în 1821, Glasul poporului sub despotism, stat, de la Gimnaziul Vasilian (fosta Acade- ambele anunțând ritmul Luceafărului; ale unui mia Domnească); iar din 1929, prin toți anii Gheorghe Asachi, născut în 1782, petrecându- Regulamentului Organic, implicarea în redac- și copilăria și tinerețea, făcându-și primele tarea Albinei românești, apărută la puțin timp studii, la Lemberg (într-un timp când acolo după ziarul Curierul Românesc, din Muntenia, trăia Ion Budai Deleanu), și care scrie, în când e de presupus că e scrisă cea de a doua 1828, sonetul La introducerea limbei poezie originală în română, cunoscută; și naționale în publica învățătură din Moldova, veștile mari, din anul 1834, despre înființarea iar în 1829, „cu ocazia publicărei cei întâi Academiei Mihăilene, prima universitate la gazete în limba patriei, intitulată Albina români, unde este numit profesor la facultatea Românească”, poezia Albina și trântorul; ale de filosofie; și din 1835, când e înnobilat cu unui „tânăr Heliad”, născut în 1802, care în titlul de Paharnic. Tot pe acum, situându-se și 1822 scrie Cântarea dimineții, în 1831 Elegie scrierea celei de a treia poezii, și ultima, a sa, la moartea lui Cârlova, în 1836 O noapte pe

184 ♦ Mişcarea literară ruinurile Țârgoviștii și abia în 1843 Sbură- Ori să iei în atenție performanța for- torul; ale unui Vasile Cârlova, considerat mală, următoare, din același, cu atari întorsă- primul romantic, născut în 1809, cinci de turi sintactice și o reflexivă muzică: toate, dintre care patru publicate postum în Curierul Românesc, deci ulterior aceluiași, de „Toate pân’acuma câte se părea cu hotar, an; ale unui „iscusit” Anton Pann, neputință născut în 1797, care tipărește primul său Eșind astăzi la iveală, vor putea avea volum, de Poezii deosebite sau cântece de credință”. lume, în 1831, pentru ca Povestea vorbii să apară întâi în 1847; un Costache Conachi, în Performanță, propunându-se de asemeni fine, cu volumul său de versuri Poezii, unei raportări la creația (expresia) emines- alcătuiri și tălmăciri, apărut postum, în 1877. ciană (Scrisoarea II-a): Și se va întâmpla să fie scrisă în acest timp și poezia Moldova la 1821, din care va „Atunci lumea cea gândită pentru noi trece o jumătate de vers în poemul Epigonii, avea ființă fapt atât de subliniat de comentatori de după Și, din contra, cea aievea ne părea cu el, dintr-odată turnată într-o formă impecabilă, neputință”. cu un verb așezat, sigur, începând astfel: Apropieri, care pot fi făcute. Dar să „S’au întors mașina lumei, s’au întors observi și o astfel de potrivire, între versurile cu capu’n jos, (din aceeași Moldova la 1821): Și merg toate dinpotrivă, anapoda și pe dos. „La depărare căzută te întoarce pe o cale Și nu eși nebunește pe hotarul sferei tale” Soarele de-acum răsare dimineața la apus, Și apune despre seară cătră răsărit în sus. și versurile din Scrisoarea III-a, iar:

Apele schimbându-și cursul dau „Ori vei vrea să faci întoarsă de să-ntoarcă înapoi, pe-acuma a ta cale, Ca să bată, fără milă, cu izvoarele război”. Să ne dai un semn și nouă de mila Măriei-Tale”. Ca din apele mării. Cu versul doi din ultimul distih, ca un element de surpriză, Articulații și adieri, posibile întipăriri în amintind dintr-odată, prin cadență și sono- minte, numai exterioare, dinspre un Leptura- rități, de atât de cunoscutul distih din riul (volumul 3), tipărit la Viena în 1862. Sau Scrisoarea III-a: consonanțe, rezonanțe, care la o cercetare mai din aproape pot îmbia și un alt unghi din care „De-o fi una, de-o fi alta, ce e scris și să fie privită preluarea fragmentului de vers în pentru noi, poemul vorbind de „zilele de aur”. Sau pot Bucuroși le-om duce toate, de e pace, veni ca un sprijin inclusiv unei figuri de stil de-i război”. folosite în Prefața „ediției” din 2015: „Ele (versurile lui Fabian, n.n.) au fost ca un sunet Din care, versul al doilea trebuie coro- de diapazon pentru Eminescu”. Dar la care să borat și cu un vers al doilea din acest distih, ca te gândești și în marginea acestui fragment frazare, al poetului cu debut postum: dintr-un important comentariu critic, de istorie literară, pe seama poeziei inspirate din eveni- „Și-au schimbat se vede încă și limbile mentele de la 1821, considerată „o satiră”: „o graiul lor, satiră în vers de 16 silabe ce cheamă în minte Că tot una va să zică di mă sui sau mă pe marele poet nu numai prin începutul ei, dar pogor”. și prin alte versuri, sau chiar printr-o tonalitate pamfletară eminesciană absolut frapantă” (subl. n.)1.

Mişcarea literară ♦ 185 Dar își solicită, tot aici, locul, și o altă nios contrasă, prelucrată; acolo cântând de remarcă. Despre o impresie a calculării fiecă- metri și de stihii (să o preluăm în traducerea rui cuvânt în trama poetică, adesea cu mai lui Șt. Bezdechi): multe funcții, sensuri, inexplicabilă în absența altor texte în versuri, ale lui Bob, de presupus „În spre izvor de la mare vor curge că vor fi existat, sau ar putea să existe – ur- adâncile fluvii, când, ca firesc de limbaj, și la un Ion Neculce, Soarele va alerga cu ai săi cai îndărăt, dar și spre un Simion Ștefan pentru care „cuvintele sunt ca banii”. Stele purta-va pământul iar plugul în ceruri ara-va, * Flacări talazul va da, apă din foc va ieși”2. În legătură cu Vasile Fabian Bob, autor care ne transmite în ultimă instanță un singur Desigur, se poate glosa, plusând, asupra poem format din două părți și un epilog, în ideii de a se recurge la o atare preluare, caz că el n-a scris decât ce se cunoaște, se simbolizare, pentru a sugera întâmplări din poate vorbi, pretențios, de trei ipostaze ale istorie, în particularitatea ei o sancționare a poeticului: de o construcție artistică a unui unui act de ingratitudine din partea unui text în versuri, scris, parcă numai de dragul de prieten care nu vine (după unele supoziții, tot a-l scrie, în cunoștință de cauză, în sensul un poet, Pompeius Macer) să-l conducă pe spuselor unui „contemporan”, un mare Edgar autorul Metamorfozelor, urgisit de împăratul Poe, despre „frumusețe” ca „singurul domeniu Augustus, până la corabia care urma să-l poar- legitim al poeziei”, poemul pentru poem, ceea te pe un drum de exil, ceea ce va determina ce s-ar numi, în limbajul critic al veacului 19, forma titlului poeziei, în transpunerea Bez- artă pentru artă; de poezia de circumstanță, a dechi: Prietenia mincinoasă. Sintagmă putând unui eveniment social sau personal, a per- fi luată, într-o extrapolare, și ca un sens figu- cepției și concretului, ceea ce se va numi tot rat, privind altfel de trădări ale unor prietenii, atunci „artă cu tendință”; și de tentativa unui de exemplu una din realitatea socială a vremii, „dincolo”, să spui: din metafizic. Evident, terminată cu uciderea, prin vicleșug, a unui „prima parte” din această schemă, prima răzvrătit Tudor din Vladimiri, cu care fusese poezie, este, la propriu, o creație de sine făcută o alianță de strigăt. Sau altfel, de stătătoare, căreia îi stau la bază faptele Eteriei, asemenea pentru particularitatea întâmplărilor, sau cu care e pusă în legătură, și cu care, pe consecința că acestea, prin instabilitatea cre- față, nu are în comun decât anul din titlu. ată, îl vor determina pe autor, care își va lăsa Fiindcă, în rest, grozăviile din primele trei și el în urmă locurile natale pentru totdeauna, distihuri vorbind de o catastrofă cosmică sunt să se confrunte cu o situație de singurătăți, ca ca văzute dintr-o stea, sau din viitor, doar o un exilat; sau numai pentru o reîntâlnire, într- tratare simbolică a unei stări de lucruri, fără un plan mai general, în lirică, sub visul mare vreun contur, și aceasta doar o inspirare ardelenesc, din latinism, cu un posibil protec- dintr-un text literar antic. Punctual, la faptele tor prin felurite vămi. dintr-o realitate social-istorică, presupuse, Poezia, ca un moment de răscruce prin putând trimite cel mult folosirea unui grecism, expresie, provoacă imaginația, amplu, cum în versul doi: „anapoda” („anápodos”), adău- imaginația, la rândul ei, în derularea din gat lângă „pe dos” parcă teutologic, numai poem, va cunoaște o proprie sărbătoare, după pentru culoare. Versurile, de discurs apoca- alte pregătiri, printr-o întorsătură în discurs, liptic, coborând, cunoscute, cu punctul de bruscă, prin introducerea în el a lunii, o pornire dat, dinspre cer în spre pământ, pe o personificare. Dar mai înainte, să fie observată orizontală: soarele răsărind la apus, râurile și o altă ilustrare a unui mod de dialog cu întorcându-se spre izvoare. autorul luat drept călăuză, parcă într-un În realitate, ele mijlocind o inspirată schimb de replici, latin. Cum s-ar răspunde hiperbolă, cu un izvor, cum s-a observat de unor întrebări varii într-o artă a traducerii. Sau mult, în poetul latin „relegat” la Tomis, cum s-ar căuta să nu se piardă nimic din Ovidiu (Tristia, Cartea I, elegia VIII), inge- partea a doua a primei strofe, de opt versuri,

186 ♦ Mişcarea literară din poetul unui dor de sud, în nord, îndrăgit. istorie se repetă, poate și un semn că și poezia Două din versurile românești: românului, nu romanului, va fi fost scrisă iarna: „Iarna la Tomis”. „S-au smintit, se vede, firea lucrurilor, Acest al doilea moment începând cu ce la cale strămutarea plugului de pe „ceruri”, să are „pe Aflându-se din vecie, urma pravilelor mare” („Vreme multă n-a să treacă și-a ara sale” plugul pe mare”), punct de intersecție în care să vină vorba și de „corăbieri”, și unde să aibă (pluralul „s-au”, ca o formă de politețe, loc și un schimb între două principii din de maiestate, dacă nu avem de a face cu natură, cel lichid și cel solid („La uscat coră- adresare și către „firea” și către „lucruri”; bierii nu s-or teme de-nnecare”), întruchipări „urma”, trebuind citit cu accent grav pe litera unui alt gen de aparente anormalități, în aceste a: ea, firea, urmà; sau ele, lucrurile, urmau). ridicări de brațe în sus (la cel din Lațiu), de Și două versuri foste latinești (respectiv uimire: traduceri): „Da, am văzut nesfârșita mare cuprinsă „Toate vor merge pe-o cale potrivnică de gheață legilor firii, Și-ncremenitul talaz acoperit de un sloi”, Nu va păzi nici un corp orânduitul său „Unde-nainte cu luntrea mergeai acum drum”. mergi cu piciorul Iar pe talazu’nghețat bate copita de cal”, O comparație putând fi făcută și între „Încovoiații delfini nici nu pot să mai distihul citat, într-o altă odine de idei, mai zburde prin aer înainte, „Toate pân-acuma câte se părea cu Chiar dacă ei ar voi, gheața-i oprește pe neputință/ Eșind astăzi la iveală, vor putea loc”. avea credință” („se părea”, cu sensul de „se păreau”), și următorul, din măritul izvor (din Și continuând cu situația „pescariului” care s-a preluat, cu o sugestie pentru de pe râuri interioare („ape curgătoare”), care traducătorul dintr-un viitor veac, inclusiv un se poate pomeni prinzând, în mreaja-i, „vul- cuvânt pentru o născocire, a timpurilor: în turi și dihănii zburătoare”; și o alta, a „vânăto- rimă!): riului”, sugestie de un peisaj nu marin, care „Nevăzând nici câmp nici codru, va pușca „Și se va aevnici ce credeam că e peste zodii și stele”. putință Dar – să nu mai rămâi, într-un elogiu, Iar de acum poți să fii încredințat de mai mult rătăcind, numai prin comparații – orice”. ceea ce se constituie într-o caracteristică a poeziei prime, dintr-un grup de trei, este o Și nu-ți poți reprima o tentație de a mai unitate de viziune, dincolo de o posibilitate de insista în urmărirea unui mod de a se merge identificare a unor momente sau componente pe două drumuri spre un același țel: distincte, vreo patru sau cinci, o lucrare a convertirea, în bucurie de artă, a unei urgii din cuvintelor în libertate, parcă după deziderate ambiant social, al unei epoci, și o aducere de dintr-un mâine al teoriilor poeticului. un indirect omagiu, prin parafrazări, unui E interesant să fie observată, bunăoară, nedreptățit, de timp, epocal poet – o simplă întorsătura vizibilă, decisă, ce intervine în dăruire numai scrierii unui poem de dragul de fluxul verbal, odată readus în câmpul vizual a-l scrie. Țelul aflându-se în fiecare nou pas empireul ceresc, din începutul poeziei prin făcut, deci și în un al doilea moment al cuvintele „zodii” și „stele”. Prin care s-a urmăririi consecințelor din motivul poetic al obținut și un alt nivel sau cod, de poziționare, răsturnării legilor firii, vorbind de soarele doar stări latente, până aici, a cuvintelor: de curgând spre apus și râurile curgând spre atracție în sus, de unde au pornit odată cu izvoare; sau, în un alt tronson, alcătuit din trei pronunțarea cuvântului „Soarele”; și de unde distihuri iscusinți, cu o ocheadă și la o altă a fost contemplat ce a fost supus unei poezie din Triste, întărind un sentiment că o dezbateri despre „firea lucrurilor”, cum numai

Mişcarea literară ♦ 187 de pe pământ poți vorbi de o „răsărire” și o loc/ S-au deșirat de pe crugul Soarelui cel plin „apunere”, nivel deschizând alte, complemen- de foc”. Sau mai mult, mijlocind această tare, registre textului, într-o desprindere din cutezanță, apărare de un anonimat, a un poet circumstanțial. Modul abrupt în care e de încadrat la reflexivi: „Ce zăbavă peste introdus în scenă eul poetic, în ipostază de vreme te ține-n calea cerească” (să spui: corp ceresc, apostrofat dintr-odată de o voce. deasupra vremii?). – posibil o emblemă. Vocea lunii. Modul alegoric, în aceeași bivalență, Luna, care rupe cadrul, tăcerea, de până pus pe savanterii – urmându-și cursul, în acum, adresându-(i-)se acestuia cu o coche- această o întreagă strofă, de o asemenea tărie chiar, ca o fată unui băiat: „Nătărăule, ce condensare sau cuprindere, pretabilă unor mai umbli…”!, aflându-se (și) ea „la promenadă” multe tălmăciri: („nătărău”, cuvânt cultivat de mai mulți poeți în epocă); sau cum și-ar fi dat doi posibili „Dacă ești planită nouă și nu ții tovărășie îndrăgostiți o întâlnire. Din cuvintele celei Colindând pe lângă soare în sistema ce care pe neobservate se pomenește lunecând, să știe, prin spații, într-o disertație cu științific, fiind La depărate căzută, te întoarce pe-a ta cale portretizat, de fapt, și partenerul de o ispravă Și nu eși nebunește pe hotarul sferei tale”. similară, acesta nu doar ascultând, ci și exteriorizând o stare de acum, deoarece „îngâ- Unde și dinspre partea astronomică nând cu migăele” o ambianță nouă în care este lucrurile stau bine, sunt perfecte, după cum se propulsat: o „Armonie”, metaforic formulat, străduiesc nu mai puțin pentru o echivalare „îngerească”. plastică mereu progresând, ca în referirea la În împrejurarea, transformarea surve- cineva rătăcit „dintre stele”, de o altă identi- nită, îmbiindu-se și o altă abatere de pe o tate. Mai ales în această referire la natura orbită, nu o trimitere la transfigurări sau planetelor mai apropiate sau mai depărtate, cu apariții având drept subiect astrul nopții, din ipoteza hazardării într-o apropiere sau romantism, ca dintr-un „Paroles sur la dune” îndepărtare mai mare de cât cea care i-a fost (versul „Elle qui brille et moi qui souffre”), hărăzită, din distihul ce finalizează raționa- dintr-o „Scrisoarea IV-a” (versul „Luna tre- mentul dezvoltat mai sus, făcând să te duci cu mură pe codri, se aprinde, se mărește”), ci o gândul la o temperatură a planetei Mercur, și oprire de o clipă la evoluția unui alt episod la o alta, a unei planete exterioare, Pluto: avându-l în centrul unei vrăjitorii, de o trans- figurare în sensul celei doar sugerată în alinia- „Cutezător mai aproape, vei fi ars cu tul de mai sus, al unei preschimbări, vizuali- multă pară, zată: „Vede cum din ceruri luna tremură și se Vei să degeri, dimpotrivă, de te vei coboară/ și se-apropie de dânsul preschimbată depărta iară”. în fecioară”. Dar aici, după familiarul „Zisu-mi-au”, Dar totodată, vreun comentator putând de un povestitoresc cu funcția lui, luna va coborî lucrurile și „în noroiul greu al prozei”, îmbrăca în curând, tot atât de pe neobservate, și, pus pe citit, sau pe un dat, din mai multele un alt veșmânt, din astrofizică, de plimbăreață posibile, în bobi, încercând să-și răspundă într-un spațiu determinat, în afara servituților unei întrebări în legătură cu un fapt nu ușor de corpurilor cerești mai mari, osândite la a înțeles: că într-o implicare ca redactor în viața descrie rotiri pe orbite pe care au a le păzi primei gazete românești publicând de toate, strict, un fel de paznic local, calitate în care prin vreo cinci ani, între anii 1829 și 1835, poate observa, din vecinătatea unor schimburi profesorul gazetar Bob n-a găsit cu cale să de focuri ale unor vizitatori rătăciți, când strecoare în pagini, cum le-ar așeza pe aripile „vre-o comită”, când vreo „planită”; postură unei albine, nici unul din versurile trimise, din care ea poate profera avertismente și după trecerea lui în neființă, spre publicare, sfaturi, într-o solidaritate, posibile referiri la revistei românești din Ardeal. un raport, în artă, tradiție-inovație. Jucând, Numai să nu uităm că ne aflăm în indirect, și un rol de oglindă a unui orgoliu: continuare în tirada, dizertația, partitura lunii, „Suma veacurilor scrise pentru tine-n acest pregătite cu atâtea elemente de tehnică

188 ♦ Mişcarea literară poetică, dintr-un rețetar de când lumea, cum cie și nimicnicie, relativitate a lucrurilor din ar fi folosirea repetiției ca figură de stil („S-au existență, cu atât de înalte deschideri în întors mașina lumii, s-au întors cu capu-jos”; sublim și etern expresiv („Peste câte mii de „S-au smintit, se vede, firea…”, „Și-au schim- valuri stăpânirea ta străbate,/ Când plutești pe bat se vede încă…”; „Ce-a să zică-atunci mișcătoarea mărilor singurătate!”). pescariul…”, „Ce-a să zică vânătoriul…”; Și, revenind, sau pentru o încheiere, cu „vei fi ars de multă pară”, „Vei să degeri distihul al doilea, a părții acesteia, diferită, dimpotrivă”), sau un interes pentru cuvinte pre-finală, a poemului, care a uitat cu totul de încărcate de o atmosferă a timpului, de culoa- mișcarea Eteriei, poetul dându-și, astfel, indi- re a unei provincii istorice, a unui anumit strat rect, lui, cuvântul, pentru un imn de celebrare social („pravile”, în loc de legi; „tovărășie”, în și de slăvire ivirii luceafărului de ziuă: loc de supunere, sau înregimentare, dintr-o colectivitate; „pogor”, în loc de cobor; „hota- „Iară steaua Afroditei vărsând rouă și rul sferei”; „suma veacurilor”; și „steaua răcoare Aurorei”, în loc de planeta Venus). Și să ne Deschide cu-a sale raze porțile sfântului lăsăm în puterile sau legănările lor de ritm, Soare”. pentru care e folosită și o adresare putând fi în același timp a privitorului spre pământ, din Mai rămâne o problemă de construcție a locul de veghe interplanetar, cât și a celui care poeziei primă parte dintr-un triptic, unde fusese apostrofat, în aceeași măsură. Care văd. suntem invitați să asistăm la luarea acestei Vede el, cum vede și ea. Și se spune, obți- decizii: de rezolvare, numai prin sugestie, și nându-se totodată și o informație de gradul printr-un truc, a unui, pe măsură, final. Să doi, cum că doi, să spui „doi tineri singuri”, spui, prin tehnica poantei. stând atât de mult timp de vorbă, nici nu-și Trebuie ieșit din ce s-a obținut, o confe- dau seama cum îi prind dintr-odată zorii, cu sare prin aluzii, o rostire, din partea unui această formă verbală de surpriză, întorsătură, observator zodiacal, pe punctul de deconspi- schimbare de registru sau de direcție, într-o rare a unui mister, sau de a vorbi prea mult, solemnitate: fie și pentru sau despre autor, când are loc și un surâs, de exprimat printr-o sfătoșenie și „Iată Aurora vine cu veșminte luminate familiaritate, ca și din zisa „Zisu-mi-au”, cu Alungând spaimele nopței peste clime un laconism sau ermetism, ajutate și printr-un depărate”. plural de politețe. Acest distih – operând cu mijloace, tot de pe sus, și de limbaj figurat: Ci să se mai impună o paranteză, să se mai rămână în trendul artisticește creat, al „Era nu-s ce se mai zică, și de-abia surprinzătoarei metamorfozări a corpului numa’ncepură, ceresc într-o ființă umană, în temeiul și unei Când un nor venind cu ploaie îi spălă alte învecinări, înrudiri, sau conjuncții, de vorba din gură”. literatură comparată. Metamorfozare care dă, în „Scrisoarea III-a”, intrare visului de o Rezolvare prin care regina nopții, mărire a lui Baiazid: „Vede cum din ceriuri „fecioară” și în Scrisoarea I-a, e, când te luna lunecă și se coboară/ Și s-apropie de aștepți mai puțin, în acest mod, dată jos de pe dânsul preschimbată în fecioară”, prilej de o tronul-i de argint. aceeași, din nou fără ocolișuri, aflare într-o convorbire, pentru începerea căreia inițiativa * îi revine la fel principiului feminin: „Las să leg a mea viață de a ta. În brațu-mi vino”, Dacă am menține ipoteza de lucru avan- „Scris în cartea vieții este și de veacuri și de sată, că un autor de descoperit își propune, stele…”. O divagație posibilă parcă impunân- prin tot ce el ne lasă, să scrie un singur poem, du-se mai substanțial din țesătura întregii format din trei părți, iar cea de-a doua parte e desfășurări a meditației, o fascinație, despre poezia datată „1829”, în aceeași măsură s-ar nașterea universului („La-nceput, pe când justifica și o afirmație, într-un început de o ființă nu era, nici neființă”) sau despre veșni- dezlegare a unui joc de cuvinte încrucișate,

Mişcarea literară ♦ 189 care ar fi o privire mai din aproape și în Și se deschid și alte dedesubturi și zări textura acestei a doua poezii, mai lungi: că ea în aceste, din partea de început, vreo șase nu e decât un revers al aceleiași medalii, cu distihuri, din care am citat. Pe stihii, de pildă, aceleași și alte inscripționări, slujind unui „armonia” le așează și „într-o nouă aceluiași scop: o meditație, fără a se cădea de atmosferă”. Cum „întocmită de curând”, ea nu pe terenul artei, în strict temporal. la lumea stelelor se referă, care sunt de la Dintru început suntem avertizați/ infor- începutul lumii. După cum și epitetul „cereas- mați de intenția unei reconsiderări a întregii că” umblă nu mai puțin spre un sens contrar. prime jumătăți a primei poezii, până la epi- Iar „noua atmosferă” „Se deșiră”, „din veacuri sodul cu luna, respectiv o reluare a întregului cu noroc”, „de pe Crugul Soarelui”; „crugul” lanț semantic/imagistic instituit, în care era putând reprezenta și o perioadă anumită din încifrată/exprimată o contravenire unor legi, vreun veac de, în general, bune stări de considerate ale firii. Aceasta, pentru o lucruri, să te gândești la veacul XV-lea, întoarcere a figurativului în termenii unor românesc, în care un filosof va situa o întâmplări din real și social, cum și dintr-o perspectivă a unei culturi majore, la români. perspectivă întregitoare, instituindu-se un pro- Frumuseți atestând o menținere într-un limbaj cedeu la prima vedere didactic, dar făcându-se ermetizant, amânând cu intenție vorbitul mai și alți pași. Încă din primul distih – ca în acest, direct – cum se va spune ceva mai departe: la din dramaturgi antici latini, argument: „Cât un ceas de „spice aurite”. Astfel, dintr-o era mașina lumei întoarsă cu capu-n gios,/ dorință de a sărbători și în vechiul stil, din Mergea toate dimpotrivă anapoda și pe dos.// prima poezie, va fi folosită și o metaforizare – Iată că acum răsare soarele la răsărit/ Și „pe roata pământului”, ca de prin astronomi, apune cu zîmbire despre sară la sfințit”. în loc de un simplu, bunăoară, „pe pământ”; Infirmându-se, pe de o parte, retroactiv, o sau de un, și mai direct, „pe pământul impresie despre o independență a imagina- strămoșesc”, moment când va fi numit și locul rului și artisticului, și deopotrivă, sau dimpo- unde acțiunea noii lucrări artistice urmează a trivă, reproiectându-se o lumină asupra lor. fi situată. Fiecare metaforă va face acum un drum de la Pentru ca, în acest perimetru, să poată fi semnificant la semnificat, într-un câștig, acum adusă la cunoștință, strigată, vestea pentru un, până la urmă, adevărat de epocă despre o schimbare, în consens cu unele tablou. Își va avea fiecare propoziție de până aspirații, demnă de un purtător de cuvânt în acum, pe rând, dezlegarea sa. obștesc: „Iată că răsar” din inform „noroade Într-o dezinvoltură, luna, stelele, plane- ce-au fost perit”, „marea și uscatul stau în tele, care acum doar „umblă”, nu „rătăcesc” hotarele lor”, „Deschise pentru viața făpturilor pe cer, sunt reintrate „pe scrisele lor sferi” tuturor”. Unde, într-o contaminare de amă- (orbite), dar nu oricum, ci „ca din vecie”, cu nunțiri, să mai adaugi, să anticipezi, că vor- sensul: ca și altădată. Un rost având și epitetul birea e despre neamuri și țări ce-și pierduseră „scrisele”. Vizualizând o traiectorie. Iar independența, că marea și uscatul, acum în „stihiile râd”. Putând duce cu gândul și la hotarele pe care le-au avut, sunt ale unor, ieri, oamenii dintr-un cuprins, poate și la straturi urgisite neamuri. O clipă exprimarea figurată, deosebite sociale: „bucurându-se văzând/ Că îndrăgită, îngăduindu-și această recidivare, cu „armonia cerească întocmită de curând/ Le mici rectificări, de o virtuozitate, formulară: așază-ntr-o unire, dîndu-le sfinte măsuri” – o „Apele păzindu-și cursul n-au să-ntoarcă presimțire, un vis, anticipând o zicere ca În înapoi”; cu un adaos al unei entități, care unire e tăria!, sau un stih ca „Hai să dăm lipsise: „munți”, și care să permită un nou pas mână cu mână!”. O înțelegere fără greș, o în social, din distihul: „Nici munții țin vîrfuri- reconsiderare, un comentariu reclamând și nalte să-și surpe stâncile-n văi/ Peste munca și sintagma conform căreia are loc această sudoarea locuitorilor săi”. Cuvinte pentru un schimbare: lucrurile sunt puse „iar la cale” poet Cezar Boliac. „după vechile scripturi”. Forma „scripturi” Și poezia, care și-a dobândit între timp o mai asociindu-și o componentă: de datini, de individualitate, în care s-a statornicit, cu pravile; după cum epitetul „sfintele”, pentru aceleași componente, are a se despărți de-a „măsuri”, include și o idee de patrie. binelea de un indefinit, ca viziune și lexic. O

190 ♦ Mişcarea literară conformare în acest sens trebuind să suporte și „Dumnezeule, de unde peste niște țări așa/ Să lista profesiilor la care se recursese în lucrul răvarsă cu-ndurare așteptată mila ta?”. Cu metaforic, înainte, aici mai multe, chip de a rămâneri, într-o cuprindere de vreo trei defini o țară prin elemente de etnografic: ale veacuri, numai în preajma apei Moldovei, ca „locuitorilor săi”. Despre „Toate pân-acuma să te gândești și la un Descălecat dintâi: câte „nu să putea pre pământ” (subl. n.), urmând să aflăm că ies „la iveală”, „pot să „Să răvarsă și ni află înnecați în aibă crezământ”; și despre „vânătoriu”, despre lăcrămări, care se spunea că „va vâna zodii și stele”, Cu copiii fără maică cătînd urme de acum spunându-se că „n-a pușca zodii și cărări, zmei” (subl. n.). Și pentru o edificare mai Lăsînd urma părintească moldoveanul deplină, să urmărești și soarta celorlalte com- amăgit ponente ale unei imagini cvasi-totalizatoare: Au intrat în căi streine și de-atunci au „corăbierii”, ca să nu fie uitat un perimetru rătăcit”. geografic implicat, mai larg, marin, doar enunțați; „pescariul”, căruia nu-i va mai Și, pentru ca ideea să devină mai clară, prinde mreaja „dihănii zburătoare”, când va să avem iar un cântec la plural prin această, pescui, precizându-se și unde va pescui, în următoare, strofă, a unei ancorări și mai precis Prut, într-un dublu scop: aici s-au dat ultimele într-un teritoriu de neconfundat, parcă vizând lupte ale tinerilor voluntari greci cu turcii pe chiar legenda unde voivodul alege prin tragere teren românesc, despre care au rămas mărturii cu arcul locul pentru zidirea Mănăstirii Putnei ca despre o foarte mare vărsare de sânge; („și săgeata a zburat”), voievod care crede, în acum Prutul fiind „cel curat”, epitet ales cu ultimii-i ani de viață, că e mai înțelept ca această funcție explicativă, de aceea modi- urmașii săi la tron să închine țara, pentru a o ficarea și în rimă, „dihăniile”, fiind acum, ca o putea păstra astfel în hotarele ei, la turc: metaforă din viitor despre avioane și rachete cosmice, nu „zburătoare”, ci „de zburat”; „Că-s căile înverzite pe unde ci-i vechi „plugariul”, ca de astă dată să nu mai are călca „plugul pe mări”; și care „Mira-se-va” să vadă Și-n pămîntul cel de astăzi nu-și spice de grâu în loc de „mărăcini și frunziș”; cunoaște casa sa, și în sfârșit „păstoriul”, revendicându-și el un A tunat la miază noapte și săgeata a loc într-un clasament, în această clasicitate: zburat, Spărgînd cetăți întărite peste munți a „Astăzi păstoriul se culcă fără frică fulgerat”. lângă oi, Și cu fluierul la gură uită grijă de nevoi”. Dar printr-un procedeu metaforă din metaforă a fost atinsă, cum se vorbește la A fost circumscris, până aici, un spațiu timpul prezent, „pământul cel de astăzi” (sau familiar, pentru o identitate de destin, posibil cum în poezia Un răsunet se va spune „Acum al ambelor Principate, prin ceea ce se va ori niciodată…!”), o altă semnificație: a sugera, inclusiv prin forma de plural, „niște spargerii unor cetăți întărite, ce vor fi fiind țări” – fiindcă ne apropiem de precizarea cea- ele, posibil cu un înțeles de acte de supușenie sului când imperiul sultanilor, întinzându-se – de la tunet („A tunat”) trecându-se la fulger „preste tot”, după o exprimarea din cronicar, („a fulgerat”), și de la fulger la trăsnet, acesta ajunge și „la Dunăre”, și în nordul ei. Dar, „trimis”. Și a fost obținută și o altă semni- pentru această altă zonă în care se pregătește ficație, în sintagma „sângele vărsat”, cu sensul să intre discursul poetic, cum se pregătește și de jertfă primită, de aceea, sau respectiv, pentru un alt sistem de raportare la ceresc, din „neștearsă”, punct în care e obținută și o istoria formării unui popor, formula retorică a informație despre o credință – de altă sorginte implorării ca din Psalmist (Ridica-voi ochii decât cea din accepția primei poezii, dacă mei…), a Divinului, are de rezolvat altfel accepția s-ar susține: că tinerii luptători greci, lucrurile – prin introducerea conceptului inferiori numeric și insuficient pregătiți mili- „milei”, într-un tabel de figuri de stil:

Mişcarea literară ♦ 191 tar, care s-au înrolat sub steagul lui Alexandru Și ce poate biata limbă cu tot graiul Ipsilanti, au murit și pentru români: omenesc!”;

„Spuniți munților voi toate, și văi care cum și modului plastic, din nou mește- v-ați deschis șugit, reînnodând cu un ton justițiar: Spăimîntate dinaintea trăsnitului cel trimis, „Când inima leșinată dup-atâtea Acolo neșters rămîne sângele-atîtor nedreptăți bărbați Se despică de durere la a tale bunătăți?”. Cu carele ni vedem și noi azi răscumpărați”. Nuanțe și registre, care nu doar te obligă să le urmezi într-o vălurire de meandre, pas cu Atâtea nuanțe. Și cum s-ar „șterge col- pas, ci te și iau dintr-o expectativă și te trag o bul de pe cronice bătrâne”, să fie ascultată – clipă în atelierul lor de alte experimentări, dincolo de o repetare, poate fruct al grabei, a noutăți de tropi, cu narativ, care-i recursul la o unui cuvânt, în locul căruia într-o tensiune n-a imagine simbol, în care să poată fi convertită o mai fost timp pentru căutarea unui sinonim: întreagă epocă din trecutul unei comunități, de „neam” – această întoarcere spre ceresc, rugă măsurat în veacuri, bine ascunsă, sau o de zile mari în național, cu un început de prim comoară. Totodată o altă parte, în această vers din Irozi („Înălțate împărate…!”), despre poezie, dintr-un întreg. Purcezându-se iar ca care nu s-a auzit să se fi spus vreun cuvânt în din cronicar: articole critice, de prin ani: „Fost-au cînd odinioară un arbore „Împărate preamărite, nu-ți întoarce fața odrăslit, ta Pus de mîna strămoșească multă vreme De la neamul care giură că în veac nu va ne-au umbrit” uita Faptele milostivirei ce reverși neamului (de înțeles: ne-a ocrotit). Arborele sim- său bol! Un motiv liric surpriză, pentru multe Cu nespusă îndurare din slava tronului semnificări. Sugerându-ni-se că ne-am situa pe tău! la anul una mie patru sute, sau nu mult după. Cu lacrămi udăm țărîna pămîntului Într-o formă sintactică accidentată sau dobîndit, contorsionată, ce-l pune inclusiv pe autor la o Ce-l vedem de-mpărăteasa pavăză astăzi încercare, ni se mai spune că tot pe atunci a umbrit”. fost (mai de grabă: s-a ivit, descifrezi după recitiri și recitiri) și „o sabie cercuită”, această „Umbrit”, cu sensul de „ocrotit”, și figură de stil, considerată de autor atât de „împărăteasa”, probabil „împărăteasca”. Rugă întreagă, de cuprinzătoare, închizând în ea și continuând, cu o căutată formă de melos forma de seceră a lunii la pătrar, încât, pentru popular, poate reținut dintr-un cor al vreunui a-i fi înțeles tâlcul, „nu-i trebuia tălmaci”, cu schit, dar și cu o ardoare de mâini împreunate atât mai mult dacă iei în considerare și faptul la un altar, mimare a unui naivism ingenuu: că, la momentul culesului fructelor („când la cules rodul”), „ea dărâma pe copaci” (copacul), „Cu lacrămi de mulțumire urma ta o o exprimare numai părând stângace, în fond o sărutăm persiflare, ca dintr-un Anton Pann. Și cu o La icoana feții tale, din inimă noi știință a unei condensări maxime, inclusiv a săltăm” – timpului, se mai spune tot aici, despre agresor dar și despre agresat, atât de întins: simplități atestându-l nu mai puțin pe poetul jucător, și cedând iar locul modului După multă pustiire și brațul său cel reflexiv: spăriet Agiungînd pînă aicea au venit și l-au „Cu gurile amorțite glăsui nu îndrăznesc tăiet”.

192 ♦ Mişcarea literară

Cum s-ar face un schimb de saluturi, de „Aicea dar trebuiește minte numai de vorbiri în semne, iar, peste decenii, cu distihul, bărbat, în aceleași legănări pe silabe, sau scandări: Când în mână, și unealta și grădină ți s-a dat”. „Astfel țară după țară drum de glorie-i deschid … Urmând, însă, cursul lecturii, și al isto- Pân-la Dunăre ajunse furtunosul Baiazid”, riei, din care s-a plecat – formula pronunțării indirect asupra unei asupriri de veacuri (com- numind același flagel. portând și adaosul intermediarului fanariot) își va avea parcursul ei realist, valorificând tot ce Dar ajunși aici, dintr-odată visul frumos, îngăduie o împrumutare din regnul vegetal. „L- al teribilului sultan, cu motivul imagistic, au tăiet și-n putegiune doarme astăzi pentru simbolul, de asemenea al unui copac („Iar din toți”, se va mai completa, într-un suspin; și: inima lui simte un copac cum că răsare”), „Ah! a-l scoate la-nviere cu lacrămi di să motiv întâlnit și în poemul lui Victor Hugo, cu putea,/ De atunci și pîn-acuma de cîte ori tema urmașilor, a unei seminții, Booz adormit, înflorea!”; „Cu munca ta, moldovane și acolo dezvoltat numai în patru versuri, de sudoarea-nrăurat/ Va putea ajunge iară la natură să mijlocească doar o comparație. Cu floarea ce au picat”. Cum se vor valida și o particularitatea că, în Scrisoarea II-a, copacul vocație de pictural, a unui pamfletar, în această „cu-a lui ramuri” „se lățește” „peste lume, pes- strofă bijuterie pentru o casetă cu amintiri, te mare”, vrând să umbrească (să asuprească) încheind o altfel de aproximare pe seama „tot universul”, acum și pe români; pe când la întoarcerii domniilor pământene (cu referire la poetul din 1829 el e autohton, „pus de mâna numai una din ele), dar și cu o speranță, un strămoșească”, să umbrească doar spațiul unei îndemn, ca-n orice poezie ocazională cu mesaj, (unor) țări (să apare de exterioare imixtiuni). În cu privi deopotrivă în trecut și în viitor : ambele cazuri, introducerea în scenă a cuvân- tului copac/arbore fiind precedată, interesant, „Căci scumpa samânță încă la adânc în numai cu un cuvânt-două înainte, de cuvântul rădăcini „inimă”, cum s-a văzut. Visul e „trimis”, să tot Șade ascunsă ș-așteaptă să să cureță de răsucești în mâini o nălucire, în Scrisoare, spini, după episodul apariției lunii, care „se apropie și De dudău, de buruiene, de scaiul se coboară”. E „trimis de la profet”, de mărețe nepriincios, cuceriri, și își va dobândi toate dimensiunile Ca așa răsărind iară, să dea roadă cu din romantism, pe un cer al unei viziuni și folos”! expresii poetice fără egal, cu funcția totodată de a prefața un moment epic, eroic, al întâlnirii După această sustragere prin altfel de oștilor românești la Rovine, cât și meditația imaginar unui dat și unui timp de incertitudini poetului asupra vremii sale, contemporanilor, și întrebări, lăsat unei alte părți din întreg, care de amploarea și radicalitatea cunoscute. va urma, în rigorile formale din prima poezie – Dincoace, la antecesor, avem numai mai îmbiindu-se odată, poate firesc, o paralelă ideea simbolizării printr-un arbore a suvera- cu empireul poetului nepereche, în același nității unui neam (care, dincolo, e amenințată), făgaș. Trecerea care se face, în tehnica nu a supunerii altor neamuri, coroana de crengi discursului liric, de la un registru imaginativ la fiind doar pentru „pe copii și strănepoți” unul justițiar, ca după o cezură, de la visul de (urmașii urmașilor, cum va fi expresia de mai răsăriri și de rodiri, de mai sus, prin versul de târziu). Chiar, ce lucru ascuns! Un arbore, întoarcere într-un prezent: „Dar cu vremile de suntem avertizați, care va ajunge iar la astăzi pîn-atunci și tot așa”. Și trecerea care se „floarea” pierdută, numai dacă va fi îngrădit de face, cu o mișcare similară, de la visul o „grădină de virtute”. Prilejuind, prin rațiunea sultanului, cu întinderea vulturește a unei lui de a fi, cu atari încredințări, și această înstăpâniri până la Dunăre, și de la confrun- reflecție, pe seama unui mijlocitor, unor tarea cu „armia română”, prin acest vers de împlinitori, virtuali, din viitor, ca din Profeți: întoarcere într-un alt prezent, din viitor:

Mişcarea literară ♦ 193 „De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și La noi încă pân-acum într-un veac mai rapsozii”, procedeu folosit și în Scrisoarea I-a, prefăcut cu versul: „În prezent cugetătorul nu-și oprește De potopul altor rele, să străbată n-au a sa minte”. Paralelă în favoarea căreia pot putut?” veni alte, numai întâmplătoare, coincidențe: faptul că în poezia lui Bob, versul urmând Segment de transpus, de restabilit sin- strofei de mai sus, apare atât de neașteptat un tactic, în proză, ca dintr-un linear B, cam în alt cuvânt de lume mai nouă, „patriotule” acest fel: Dar, cu vremile de azi, până atunci, („Patriotule iubite, ce mai putem aștepta…?”); până la ivirea rodului, și câte vor mai urma, și că în Scrisoarea III-a, la doar patru versuri sau tot ca mai înainte, ce mai putem aștepta, distanță după „cartea” fiului de domn, către din moment ce acea pasăre rară, ce-a venit, iubita sa de trimis „la Argeș”, urmează același după ce s-a produs o înseninare, să vestească/ cuvânt, însă în formă de plural: „Poți să- ateste, cândva, salvare a lumii, încetarea ntâmpini patrioții ce-au venit de-atunci Potopului, purtând o ramură de măslin – n-a încolo?”, cuvânt și formă care vor fi reluate putut să străbată, din cauza potopului altor ceva mai departe, într-un context înrudit în care rele, până la noi, oameni dintr-un veac mai e adus și cuvântul „Fanar” („tot Fanarul, toți prefăcut (mai schimbat sau mai puțin sincer)? iloții”) – învecinat, numai la distanță de un Din limbajul figurat, de ecranări de sens, rând, cu un cuvânt mai particular, „putrejune”, al acestui pasaj, putându-se înțelege că aflat și el prin preajmă, puțin mai înainte, într- eventual e vizată, în substantivul „senin”, un vers citat undeva mai sus. Și încă o inclusiv perioada domniei primului domn subliniere: cuvintele aflându-se, în ambii poeți, pământean, la expresia de „altor rele” putând în fraze interogative. întra, în acest fel, pe lângă unele vitregii, ca Și se poate persevera, continua, într-o epidemii de ciumă și un mare incendiu care comparație, te poți lăsa răpăit de asemănări de pustiește trei sferturi din capitala moldavă, ritm, topică, alternări de stări sufletești, expri- inclusiv unele tensiuni, despre care au rămas mări ample sau scurte ale unui raționament, mărturii, între păturile boierești, ce fac, printr-o după chiar consumarea episodului copacului atmosferă de regăsiri, să nu poată fi duse până sădit de „mâna strămoșească”, unde tocmai la capăt unele reforme sociale, sau insti- începe un alt moment al poemului, menit să tuționale; după cum, semnificația din ultimele contureze, la modul figurat instituit, o reflecție două versuri este revendicată de toată perioada în social despre un prezent, pe o anumită zonă, care începe după arestarea domnitorului Ioniță cu alte primejdii decât sub fanarioți, intrări sub Sandu Struza, și ducerea în surghiun (peste o stăpânire străină, de alte precarități. Într-un Prut) – „după furtună” neputând însemna decât segment de opt versuri, cu o frază, din păcate după război, un al șaselea într-o cronologie, foarte alambicată, parcă o punere la adăpost ruso-turc, iar „corabie fără cârmă” însemnând față de o cenzură, ca să poată fi urmărită în țara „părăsită la-ntâmplări”. Și vor urma și alte toată densitatea și simbolistica ei, cu capcane exprimări la figurat, care să le aproximeze: (un test pentru un doctorand în sintaxă latină, „măguri viforoase fumegând”, care „tot ploaie dintr-un De bello Galico bunăoară), din care să cer”, „neguri” îngânând „mersul norilor pe poți separa, dată fiind și absența unor virgule, cer”, mers care face posibil și versul „Nor pe cel puțin 12 propoziții secundare, va avea loc nor toți se ridică car’ de car’ mai spărios”, această trecere într-o altă temă de dezbatere și potrivire lexicală și ritmică aducând parcă în la alte lumini (să o redai întreagă): minte și un alt vers de înălțimi: „Neam de neam urmându-i zborul și sultan după sultan”. „Dar cu vremile de astăzi pân-atunci și Desigur starea de lucruri în care intră tot așa, ambele țări românești, sub ocupație, va mijloci Patriotule iubite, ce mai putem aștepta, și alte considerații, în poem, de tradus, de Când acea paseră rară, ce-au venit după interpretat, cu generalitatea sau particularitatea sănin lor, ca „avem firile luate”, învăluiesc „mii de Oare când scăparea lumii cu o frunză de spaime”, „balauri”, de privit cu ochi numai măslin, „întristați”, „nici căldură nici răceală vreodată mai simțim”, „de ce mergem, amorțim”; dar și

194 ♦ Mişcarea literară căutări ale unor transparențe, prin cuvinte la apus”, și unde, pentru o meditație asupra trimițând expres la corespondentul lor din real, unui timp, s-a procedat la o construcție anti- punctual la Pacea de la Adrianopol din 2/14 nomică, în organizarea unui text în versuri, septembrie 1829, dezvăluindu-se astfel și prin invocarea unui trecut istoric, pentru o (ano)timpul în care poemul va fi fost elaborat raportare le el, și apostrofarea unui prezent (sfârșitul de an 1829), din această, de mai nemulțumitor. multe conotații, ispravă a unui heraldist, care-i Va mai veni, pentru un final, în poem, strofa: această reîntoarcere la motivul rugii, pe care îl vom regăsi în anul 1905 la un Octavin Goga, în „Astăzi cînd lumea cea lină într-o pace volumul să de debut, în care, împătimit, se va ce-au întins spune: „Eu cad neputincios, stăpâne,/ În fața Cu-ale sale brațe-atâtea noroade ce s-au strălucirii tale”, „Și de durerea altor inimi/ fost strâns, Învață-mă stăpâne-a plânge”. Rugă urmând Noi suntem, carii cu altă lume nu ni mai unor plângeri la un tribunal fără timp: „Nici vedem, căldură, nici răceală vreodată mai simțim,/ Și la orișice scăpare dumeri nu ni putem”. Având firile luate…”; argumente, chiar dacă nescutite, în limbaj, de discutabile candori, cu o colecție de moldovenisme, mai unei implorări: „Tinde, tinde, milostive, multe, ca o altă tentativă, din biografic, de o puternică mila ta,/ În noianul fără margini, să schimbare de identitate. pierim nu ne lăsa!”. Și, încă o dată, cu o grijă Investigațiile istoricilor vor sublinia și pentru semnificări de dezlegat, de mutare a partea de progres a perioadei pe care o vor unui accent de pe afect pe gând, lăsând deschide prevederile acestei păci, reformele deschisă o întrebare prin alcătuiri verbale administrative, în conformitate cu norme mai închise, ca „traiul ticăit”, „vom dezbrăca și noi europene, care vor fi aplicate în cei vreo veștmântul veacului”; acesta, unul „nepocăit”. șase ani de ocupație, pe care Înalta Poartă a Și astfel încheiem comentariul atât de trebuit să o accepte până la plata despăgubirilor întins, despre o poezie ocazională, poate și un de război, perioadă incluzând și reglementările experiment. Ci să asculți nedespărțite, stând Regulamentului Organic, premize, unele, laolaltă, tuspatru stihurile de final al textului pentru Unirea din 1859. Să numești câteva, ca scris în 1829, inclusiv pentru cântecul său: libertatea comerțului și navigației pe Dunăre și Marea Neagră, instituirea în paralel a unei „Căci, din așa haos, numai virtutea Adunări Obștești, faptul că generalul Kiseleff, brațului tău, guvernatorul numit de Petersburg, are în Sprijinită de puterea unui singur răspundere ambele țări, și în fine aprobarea Dumnezeu, care a fost obținută, odată cu pentru Curierul Atunci mântui ne poate, când cu traiul Românesc, pentru apariția Albinei Românești. ticăit Numai că noi ne aflăm doar pe un teren Vom dezbrăca și veșmântul veacului de faptă unde hiperbola a dat exprimarea nepocăit”. metaforică „Soarele de-acum răsare dimineața

Note:

1. Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii „cartea din Cernăuți”, care-i Lepturariul (cuvintele: române ( I ), Ed. Minerva, 1990; „Și acest scriitor este dar silit să fie model de 2. Versuri (din Ovidiu) pe care să le compari și cu o literatură română”) – fără a preciza cine e tradu- altă traducere, înserată de către Titu Maiorescu, în cătorul: „Spre izvoarele lor vor curge adâncile râuri/ vol. I de Critice, într-un pasaj unde Vasile Fabian De la mare fugind, și înapoi va mâna/ Soarele caii Bob e menționat doar pentru o persiflare, un reproș cerești;/ Pământul stele purta-va/ Flacări ieși-vor din la adresa lui Aron Pumnul: că Bob este inclus în ape, și din flacări iar apă”.

(Continuare în numărul următor.)

Mişcarea literară ♦ 195

De la Piața Reconcilierii la călăuza întunericului

Claudia FELDRIHAN

Călăuzit de întuneric, asemeni unei forțe ța, dar antitetic și vreme a creației, a revelării oculte, Andrei Mocuța, ca descendent al lui în care romanticii ghiceau sub conturul Gheorghe Mocuța, are așa-numita „melan- semiobscur esența, sau modernii amplificau colie mocuțească” despre care tatăl său vor- misterul, devine aici (pre)text pentru „a con- bește în poezia „ulti- duce” toată noaptea alături de luna personi- ma filă” din volu- ficată într-un motociclist, după cum ne anunță mul Salutări din un motto al volumului, (pre)text pentru „a ne Piața Reconcilierii. conduce” într-o aventură a ființei interioare, în În această ipostază, care poetul ni se dezvăluie. Dacă tatăl său el oferă cititorilor un milita pentru o reconciliere, tânărul artist se adevărat jurnal liric, autocaracterizează în primul text din volum, în care ironia și Legat de nori, prin raportarea la aceste autoironia trasează simboluri cosmice; rostul lui e legat de nori; coordonatele discur- „Fiecare dintre noi/ are un rol important în sului său postmo- istorie, al meu e legat de nori”. dern din volumul Norii trimit la caracteristica textuală a Voi folosi întune- discursului său, textele sunt undeva „dea- ricul drept călăuză supra”, se înalță asemeni unor idealuri, sunt (Editura Cartea Ro- mărețe, însă în același timp și fragile sub mânească, Bucu- imperiul vântului – și tocmai în acest aspect le rești, 2016), creat ca urmarea a participării rezidă frumusețea. Poezia creează și se sale la Turnirul de poezie organizat de Uniu- recreează cu un nou alfabet, în care literele te nea Scriitorilor din România la începutul verii fac să cunoști prin întuneric, fără să vezi, lui 2014, în Barcelona. pentru că frumusețea e zărită de la depărtare și Relația poet-cititor se stabilește încă de e percepută și prin referințele livrești la la început, prin versurile textului Singurul citi- Brigitte Bardot, Godot, Merlin, Newton, tor menționate pe Gaudi, Poe; Nietzsch, Euridice, Orfeu, la Lecturi cea de-a treia coper- Lady D, Don Quijote, Kennedy etc. Amestec tă, text în care trans- de filozofie, artă, literatură, dragoste, politică, pare viața, autonomia poemului care are și el frumusețea lui A. Mocuța, privită prin lupa așteptări și care, în fond, este produsul unei întunericului, e frumusețea vieții însăși, ce relații bazate pe iubire „singurul/ cititor este așteaptă să fie găsită. Într-o lume a super- cel/ pe care îl iubești și/ despre care/ scrii”. De ficialității, în care viteza derulării existenței ne aici și până la definiția contemporană a iubirii transformă în orbi, Poetul nu face decât, în din Incursiune romantică în Plaça de textul cu același titlu ca al întregului volumul, Catalunya nu mai e decât un pas: „Cineva îți să... declare: „Voi folosi întunericul drept fură/ privirea și-n clipa următoare/ îți dai călăuză/ pentru că sunt lingura unui orb/ care seama/ că au trecut șaizeci/ de ani./ Cam asta încearcă să deslușească literele/ dintr-o supă e iubirea”. alfabet/ și pentru că ascunzi destule/ felinare Întunericul, principiul străvechi al tim- sub piele/ ca să-ți admir frumusețea/ de la purilor tulburi, al demonilor care mistuie fiin- orice depărtare.

196 ♦ Mişcarea literară Între aceste coordonate ale universului suri e diferit de ceilalți: „Sunt bântuit, dragii liric guvernat de întunericul-călăuză, ființa mei” și nu se sfiește să facă public acest lucru, devine unitară, totală, sumă a experiențelor mai în glumă, mai în serios. trăite, a eșecurilor care au transformat-o, iar în Prin urmare, la pagina următoare folo- relația poem-poet, acest lucru se traduce prin sește sintagma „dinamită textuală”, ce eluci- opoziția dintre „un singur poem inspirat” și dează orice urmă de îndoială – textul trebuie „toate celelalte/ poeme nereușite/ și de restul să aibă forță, să bântuie și el sufletul și mintea eșecurilor/ care te-au făcut cine ești acum/ și cititorului printr-o explozie a semnificațiilor, vei fi de acum înainte” (Nu e vorba despre. ecourilor și sensurilor. Doar atunci, suntem Se observă în acest volum de versuri stăpâni pe deplin asupra noastră, asupra vieții similitudini cu volumul lui Gh. Mocuța menți- și poeziei, doar atunci întunericul ne devine o onat anterior, dar reconcilierea lasă loc aici călăuză întru lumină, iar „noi suntem/ propria erosului; rămâne însă constantă preocuparea noastră avere/ și-mpreună cu ea ne risipim pentru definirea poeziei și a statutului poe- singuri” (Sagrada Família) în neant... tului. Și pentru A. Mocuța, creatorul de ver-

The Phone Call 4

Mişcarea literară ♦ 197

Un „catharsis” dobândit din durere și înțelepciune apolinică

Ioan L. ȘIMON

Întoarcerea la poezie a unui prozator, În fapt, Mircea Ioan Casimcea are o care a excelat în crearea unor romane și proze experiență de poet înzestrat cu acest har, scurte de succes, scrise într-o manieră având în patrimoniul său literar încă trei postmodernistă rațional înțeleasă, ce pot sta volume de poezie: Poemul fără sfârșit (1988), alături de cele mai Bunul kamikaze (2005) și Să lași cuvintele reușite opere ale (2010). genului, și mă gân- Volumul în discuție debutează cu un desc la romanele: poem scurt și lapidar. Liniște tristă mă Amintiri închipuite însoțește ce poate fi un fel de artă poetică în (2005), Cântecul gi- care mesajul este evident: omul fiind bonului (2005), Ar- „întruparea/ Uneia din izbânzile Naturii”, heologul (2006), înălțat la rangul de ființă umană care poartă Căruța luminoasă încărcătura unui trecut în care menirea de a (2015) sau la anto- transmite sensibilitatea și spiritualitatea sa sub logia de autor cu- forma unei „umbroase neliniști”. Desigur, re- prinzând prozele simțim în acest poem ecourile argheziene din scurte din volumul volumul Cântare omului, însă transfigurate Misterul cărții într-o formă personalizată. Neliniștea apare (2013), ne dă con- sub diferite forme: „umbroasa neliniște”, vingerea că totuși poezia este capabilă să „liniștea tristă”, „invizibila Singurătate”, exprime la cote superioare trăirile subiective „liniștitul azil al înțelepților”, „o formă a ale autorului, stările interioare cărora numai suferinței”, „moleculele sufletului împovărat” această formă a artei poate să le dea o etc. întrupare sensibilă ce atinge sublimul. Ajuns la o vârstă în care s-au adunat o Mircea Ioan Casimcea a simțit că prin mulțime de experiențe, poetul sugerează o poezie poate exprima ceva mai mult decât în „imago mundi” prin prisma „gândurilor obo- proză, în special neliniștea interioară a eului site” care se adună și care transgresează și în său prins în vâltoarea provocărilor temporale seama elementelor naturii: o reciclare sui- și existențiale, ca să nu mai vorbim și de generis a „gândurilor pătate”, a poverilor acu- efectul terapeutic al poeziei. mulate de ființă în timp spre a fi purificate în Volumul Neliniștea poemelor, apărut la „aburii limpezi” care sălășluiesc și însoțesc Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2017, scurgerea veacurilor. vine să întregească imaginea spirituală și uni- Neliniștea poemelor dobândește valoa- versul polivalent al sensibilității prozatorului rea unui „catharsis” zămislit din suferința și poetului Mircea Ioan Casimcea. Este rele- vieții și înțelepciunea apolinică, goetheană ce vantă și sintagma „neliniștea poemelor”, pe caracterizează autorul: un catharsis cu eli- care a ales-o autorul drept titlu al volumului, berare îndelungată ce învinge timpul. pentru a sugera transferul neliniștilor sale în Poetul se consideră un „codru bătrân”, seama cuvintelor, a unui logos iradiant de dar un „Izvor șovăielnic de flori care fructifică sensuri. Gânduri, speranțe, iluzii” în valori artistice:

198 ♦ Mişcarea literară „Pe crengile îndoite de povară/ Unele pătrund curg pe obraji./ Îi șterg cu propria-mi batistă” fără opreliști/ În scorburi adânci, generoase/ (Daria). Și cântă simfonii, arabescuri,/ tangouri, Ochii soției sunt oglinda durerii și trăi- valsuri, mazurci,/ Rapsodii, hore, sârbe iuți/ rilor interioare ale ultimului moment al Anevoie este convinsă doina/ Îndurerată să plecării din această lume ce lasă în sufletul ofteze,/ Să orânduiască lacrimile/ Pe raze celui ce i-a fost alături în viață, imaginea aurite, solare” (Sunt codru bătrân). unică și ultimă a despărțirii: „Ochii Dariei Chiar dacă aceste creații poartă ampren- încețoșați,/ Continuă să mă învăluie/ Cu ta unei neliniști existențiale, „mândrul copac” ultimul licăr de lumină/ Apatică, dureroasă./ rămâne vânjos să reprezinte în mod firesc O privesc îndelung,/ Îi apropii pleoapele, pe existența lui prelungită în „tăinuită veșnicie”. rând,/ Cu sărutul degetelor mele/ Și o întreb Poemele din acest volum se disting prin liniștit:/ Te-ai hotărât… Dumnezeu/ Să te expresivitatea luminoasă a suferinței dobân- odihnească în lumină…” (Daria). dită din experiența durerii și a unei înțelep- Cu siguranță că Daria pleacă în univer- ciuni de o seninătate apolinică. sul luminii, va fi posibilă o reîntâlnire în Raiul Sunt pline de farmec aparte poeziile ce promis de credința creștină, însă cel rămas reconstituie imaginea copilăriei bucolice, singur este supus unui test de așteptare și trăite pe tărâmuri dobrogene, ce ne introduc încercări în cercul dureros al lumii reale. într-o atmosferă de balcanism specific româ- Într-un alt poem, Dansează în Raiul nesc, încărcat de exotism și mister din curat, dansul lui Isaia primește o funcție „orientala piață Chilia”. conotativă originală: un simbol al cununiei și Cele mai dramatice poeme rămân însă al morții, o continuitate în veșnicie cu ființa cele care poartă amprenta dureroasă a pier- iubită într-o iubire nesfârșită: „Dansează Da- derii ființei dragi, plecată într-o lume luminată ria în Rai,/ În gând cu poetul de suflet./ Isaia de liniște și împăcare în care suferința este dănțuiește bucuros,/ Cu Daria de mână, sfios./ absentă. În aceste poeme moartea este înțe- Dansează Daria pas cu pas/ Și mă așteaptă să leasă și suportată cu mâhnire și neliniște, dar intru în dans.” (Dansează în Raiul curat). și cu o înțelegere senină dobândită din înțelep- Volumul Neliniștea poemelor marchea- ciune și experiență culturală, a erudiției. ză, fără îndoială, o etapă superioară în evo- Poemul Daria reprezintă o elegie debor- luția poetică a lui Mircea Ioan Casimcea, un dantă, o mărturisire dureroasă a clipelor tra- poet talentat și înzestrat cu înalte și profunde gice despărțirii de soția sa Daria. Detaliile dimensiuni spirituale și o receptare complexă stingerii din viață depășesc limitele suferinței, și originală de mare sensibilitate a sensurilor însă prin tandrețea și înțelegerea firească a vieții. existenței și a acestui moment copleșitor, Deși au ca temă neliniștea și singură- salvează poemul de la un naturalism cu efect tatea, poemele lui Mircea Ioan Casimcea disperant: „Îmi strigă prenumele/ Cu dispe- emană vibrațiile unui echilibru sufletesc de rare, cu duioșie/ Mircea! Mircea – Mircea!/ natură apolinică, goetheană, a împăcării cu Unde ești? Izbutesc să intru./ Zâmbește… sine și cu destinul său. Ochii ei încă/ Luminoși sunt invadați,/ lacrimi

Mişcarea literară ♦ 199

Egocentric – poezia neliniștii

Cristian VIERU

Lirica brașoveană s-a bucurat în iarna „Costeliv, crispat și constipat lui 2015 de un debut editorial care stă sub Trist, traumatizat și torționat semnul unei certe originalități. Este vorba de Amnezic, amețit și ancrasat volumul Egocentric, aparținând lui Claudiu Și pe deasupra Oțeleanu. Autorul a Și manipulat. mai cochetat cu Ce-ți vine să faci? scrierea confesivă, Nimic!” fiind foarte activ pe un blog personal, În cel de-al cincilea text, se descrie unde și-a exprimat infernul dat de agasarea celorlalți. Chinul se convingerile doar dovedește ciclic iar durerea este constantă, sub forma unor ese- monotonă. Natura exterioară nu contează, uri. Poezia devine poetul preferând să descrie natura umană. acum un spațiu Poetul împrumută manifestările vremii pentru depozitar al unor a descrie, într-o notă ironică, mizeria gânduri violent ex- celorlalți: primate, care ascund frustrări și mari su- „Din cer plouă cu proști ferințe. Interesantă este sursa acestor stări, Constat că au și ei aport sursă ce devine laitmotivul întregului volum. La prinsul unei știuci Este vorba de chinul reprezentat de ceilalți. C-un laț de urși Adept al celebrei idei aparținând lui Sartre Din fir de borangic „Infernul sunt ceilalți”, Oțeleanu își constru- Și multe nuci.” iește întregul discurs artistic sub obsesia dată (Ploaie) de violența, de nepăsarea și de lipsa de conști- ință a aproapelui. Este evident caracterul redundant al Încă din primul text al volumului, ni se textelor. Majoritatea poeziilor sunt brodate pe anunță poezia unei stări de spirit, cu un puter- același mesaj poetic, schimbându-se doar nic caracter confesiv. Apare aici ideea obse- modul în care sunt transmise aceste trăiri. siilor trecutului care populează agonic fiecare Notele sunt violente iar desconsiderarea gând. poetului pentru ceilalți este evidentă. Totul În Încarcerare ne este descris un spirit este sub zodia zădărniciei, poetul simțindu-se rebel, care își exprimă frustrările date de lipsa total dezarmat, victimă a prostiei celorlalți, de libertate, menită parcă să distrugă indi- prostie ce capătă aproape note cosmice. vidul. Atmosfera de apăsare va rămâne o Tocmai din cauza durerii provocate de constantă. Textul Jubilație aduce în prim-plan semeni, artistul găsește de cuviință să exprime o sarabandă de stări fizice și psihice. Astfel, mesajul poetic în mod direct. Scriitura lui manipularea, crisparea, tortura domină spiritul Oțeleanu nu este expresivă, durerile nu sunt artistului. Poezia capătă note retorice: cosmetizate cu figuri de stil. În Crescătoare

200 ♦ Mişcarea literară se încearcă o ironică statistică a repre- sinelui. Destinul îi este, însă, potrivnic. Trenul zentanților prostiei umane: mort și gara moartă sunt semne ale pierderii oricărei speranțe. Se caută cu disperare un „Câți țăcăniți există-ntr-o sută? sprijin: Și câți țăcăniți există în cincizeci? Câți proști respiră dintr-o mie, „În momente de răscruce Același aer, jubilând același cer În care-ți dorești speranța (...... ) Îți dorești o voce care-ți Și milioane de bipezi Spune-ntruna că se poate, Ce nu și-au câștigat statut uman, Chiar și-atunci când toată lumea, Se fac și se prefac că-s civici Din rărunchi îți spune: Nu! Fiindcă au aflat ei dintr-o carte Îți dorești să fie pace... Că-s vremuri de... mitici! Într-o lume atât de „tru” (true)!”

De cele mai multe ori, imaginarul poetic Natura exterioară este potrivnică, aliin- este unul bizar, sugestie a trăirilor apăsătoare. du-se, parcă, destinului creatorului. Manifes- În incipitul textului Curgere, „Răni ale sufle- tările violente ale acesteia accentuează sen- tului/ Echimoze ale minții/ Rostiri și ploi de zația de disconfort: Mușcăturile de vânt sunt plumb/ Într-un ritual ciudat”, întâlnim urme în tandem cu o umanitate bolnavă, înghesuită: ale unei arte poetice. Apare aici ideea că discursul poetic este înfrățit cu propriile stări, „Poze c-un verde... absolut, iar întreg universul care stă sub semnul degra- Cu oameni fără chip și animale, dării este cel care naște imaginea artistică. Așezați ca-ntr-un butic. Zbor frânt este o altă meditație amară despre ... De cartier, deloc șic falsele valori ale lumii exterioare. Stilul celor- Doar cu un vânzător al cărui lalți este milițienesc, barbar, duplicitar față de Mers șontâc îți sare-n ochi poet. Toți se erijează în instanțe morale atot- Vrând, nevrând.” știutoare care își permit să-și pună la zid aproapele. Și în cele mai liniștite poezii apare Astfel, volumul Egocentric se constituie infernul constituit de ceilalți. Răul din viața într-un strigăt existențial. Este vorba de poezia poetului este rezultatul răutății celor din jur. unei zădărnicii duse până la extrem. Discon- Astfel, statutul creatorului în viziunea lui fortul, lipsa iubirii aproapelui devin laitmotive Claudiu Oțeleanu stă sub semnul frustrării: constante pe parcursul întregii plachete. „De regret și răzbunare/ Mi se umple pieptul”. Poezia lui Claudiu Oțeleanu este incapabilă de În Deziluzii, noaptea parfumată este în devenire, precum lirica bacoviană. Așa cum dezacord cu cretinismul în care poetul trebuie poetul interbelic nu putea evada din universul să își ducă existența. Poezia Nevoi aduce o plin de suferință și din obsesia morții, pre- notă ludică, ascunzând prin aceasta un strigăt zenta serie de texte se remarcă prin discon- al disperării provocat de setea de liniște și fortul provocat de ceilalți, prin neputința de a normalitate. Într-un alt text, O lume „tru” se face abstracție de abjecția umană a aproa- (true), găsim un poet în căutarea liniștii, a pelui.

Mişcarea literară ♦ 201

Paisprezece povești în scenariu mitic

Traian VEDINAȘ

Scrisul românesc s-a diversificat în ulti- cel chior, Minodor, feciorul lui Vrednic mele decenii și, într-un fel sau altul, fiecare Împărat, Isprăvile lui Alindor, Codrin găsește autor de o carte sau alta scrie cum vrea, fără calul împ ăratului. să respecte un canon Principalele instrumente stilistice culti- stilistic sau să in- vate de Maria Croitoru sunt metaforele epice venteze unul nou. și simbolistica imperială din basmele în care a Ne aflăm în fața excelat Petre Ispirescu, dar și Mihai Emi- unei babilonii în nescu, prin al său Făt-Frumos din lacrimă. care judecata este- Dar meritul cel mai important al autoarei îl tică se rătăcește într- reprezintă reinventarea întregului canon stilis- o axiologie cu multe tic al basmelor, în acea limbă aleasă, dulce, nuanțe și particu- bătrânească – în sensul nobil al cuvântului – și larități pe scala expresivă pentru o curgere narativă ce pro- valorică, de la mini- voacă vederea pentru a citi și auzul pentru a malismul minor pâ- asculta foșnetul mitic al cuvintelor. nă la un maxima- Spre deosebire de basmele clasice, în lism major precum care și spațiul epic descinde dintr-o mitologie, cel din textualismul postmodern, cu tot atâtea aici în poveștile scrise cu farmec și încântare stilistici narative câți autori scriu revendi- de Maria V. Croitoru, spațiul epic are o încăr- cându-se de la această paradigmă. cătură realistă, ce aparține de fapt satului Poți descoperi însă o bucurie a lecturii și tradițional, precum în începutul poveștii Sân- plăcerii estetice când lecturezi narațiuni ce se zâiana – fetița cu cei șapte ani de acasă: înscriu într-un canon clasic al prozodiei. Este „A fost odată o iarnă grozav de grea. și cazul poveștilor Mariei V. Croitoru, inspirat Ninsese zile în șir, iar zăpada ajunsese până la numite: Poveștile cu care mi-am adormit streșinile caselor. Oamenii dădeau zăpada la o copiii (Editura Singur, Târgoviște, 2016). parte de mai multe ori pe zi, fie din curte, fie Cartea reia narațiuni din Cărticica cu din drum. Din loc în loc, se strânseseră mor- povești (Editura Eikon, 2010) și adaugă altele mane de zăpadă. în același canon al fabulosului mitic al Însă, într-o zi, ninsoarea a stat și s-a basmelor cu împărați și zâne. pornit un ger, de crăpau lemnele și pietrele. O simplă parcurgere a sumarului trimite Cei care se bucurau mult erau copiii. clar spre celebra colecție de altădată – „Trai- Mergeau cu săniuțele pe dealuri și nu le păsa sta cu povești”, așa cum confirmă titlurile de ger. Își făcuseră derdeluș chiar pe un drum acestuia: Trandafirul roz, Piatra fermecată, care ducea la pădure. Pe acolo mergeau iarna Codobatura, Un copil și gâștele lui năzdră- doar oamenii care urcau la pădure după lemne vane, Făt-Frumos și ferăstrăul fermecat, Bu- de foc”. jorel și căprioara cu stea în frunte, Gemenii și Indiferent că poartă un nume: Alindor, Zâna Lia, Nemaipomenita poveste a lui Bujorel, Stejărel, flăcăul din fiecare poveste e Stânjenel, Sânzâiana – fetița cu cei șapte ani Făt-Frumos ce apare cu acest nume mitic în de acasă, Vulturel cel nemuritor, Căpcăunul diferite fragmente narative: „Caută-mă în

202 ♦ Mişcarea literară Poiana Florilor, Făt-Frumos”, „Acesta este Tăria mitică a narațiunii e susținută de Făt-Frumos, care o poate scăpa pe fata împă- cifra „trei” și mai apare și în alte formulări: ratului de blestem”, „Nu te speria, Făt-Fru- „Vei plesni cu biciul de trei ori și o să vină un mos, eu sunt fata pe care tu ai fost ursit s-o cal năzdrăvan”; „Calul necheză de trei ori”. scapi de blestem, iar eu să-ți fiu soție”. Și, Făt-Frumos, pentru a-și găsi Fata Frumoa- Ursita lui Făt-Frumos este Fata Frumoa- să, trece prin „trei încercări grele”: „să aleagă să. Aceasta, căzută sub blestem, are diverse ceea ce este bun de ceea ce este rău”, „să întruchipări: „Eu sunt floarea pe care ai slujească la stăpânire și să nu se atingă de ce adus-o și ai răsădit-o cu atâta dragoste în fața nu este al lui”, „să învețe să-i cunoască pe casei tale”, „Căprioara cu stea în frunte era oameni”. lângă boltă. Bătu cu copita în pământ și se Poveștile cu care mi-am adormit copiii preschimbă într-o fată de o frumusețe cum sunt unități stilistice a căror estetică se înte- Bujorel nu mai văzuse și nici nu credea că meiază în primul rând pe o mare doză de există”. realism, cum am subliniat deja, ce e susținut În jurul lui Făt-Frumos ce se „topește de de geografia rurală a acțiunilor. Există păduri, dorul” Fetei Frumoase, scenariul narativ con- săteni, case, iar la nunțile din finalul poveș- ține, pe de-o parte, bătrâne clarvăzătoare, tilor participă „tot satul”. părinți săraci, dar și zmei și balauri, iar pe de În această geografie autentică, descrisă altă parte include propoziții magice din struc- precum un reportaj realist, se instalează băs- tura epică a basmelor tradiționale. În cazul muirea ca narațiune mitică axată pe lupta personajelor mitice e pusă în joc forța ima- dintre bine și rău, binele ca ideal ieșind întot- ginației autentice. Astfel, zmeul e o „piti- deauna victorios. canie”: „Avea ochi bulbucați, urechile mari, Atât nivelul realist, cât și cel mitic sunt iar, în loc de păr, pe cap avea țepe”. Sigur, întreținute de stereotipiile clasice ale bas- pentru ca scenariul mitic să fie deplin, fiecare mului, introduse ingenios și original ca și cum poveste are un împărat și câte un cal năz- povestea ar fi fără sfârșit, inclusiv după nunta drăvan, a căror misiune este una morală, pe împărătească. „Poate trăiesc și acum” – spune care o putem numi săvârșirea unui eroism al povestea despre mirii deveniți soț și soție – binelui. „dar n-am vreme să vă spun, că luna a asfințit Propozițiile magice sunt fie cele clasice: și e vremea de dormit”. Mesajul este cât se „încălecai pe-o șa și vă spusei vouă povestea poate de clar. Povestea este o structură nara- așa”; „Nunta ca-n povești a durat trei zile și tivă ce nu se rostește doar pe sine, ci repre- trei nopți. Am fost și eu pe acolo, am aflat zintă eterna repetabilitate a ciclurilor vieții. toată povestea și-am venit să v-o spun și vouă”.

Corp’s attacks under Patton

Mişcarea literară ♦ 203

Un pas în neuitare

Rodica BĂLĂI

„Sufletul său devenise o nesfârșită rană, proze atât de izbutite din toate punctele de iar apa șuvoiului era neagră” este fraza de vedere. încheiere a cărții lui Cornel Cotuțiu cu titlul De la bun început, romanul impresio- atât de încărcat de semnificații: Ce rămâne nează prin titlul menit să stârnească interesul (ediția a II-a, revă- cititorului, cu deosebire al celui ce a înre- zută și adăugită, gistrat o experiență de viață bogată. Sintagma Editura Școala Ar- te obligă să meditezi asupra rostului omului deleană, Cluj-Napo- pe pământ, să-ți pui, în intimitatea ta sufle- ca, 2015, prima edi- tească, cu sinceritatea necesară, problema ție datând din 2002). existențială a dârei lăsate de trecerea ta prin „Nesfârșita rană” viață. cuprinde, desigur, Acțiunea romanului se petrece în se- sugestia metaforică colul al XIX-lea, protagonist fiind Krainer a consecințelor de Matteo, gazetar austriac detașat la Ambasada neevitat ale calva- Austro-Ungară din București. Mama eroului rului unei existențe este italiancă, tatăl, austriac, iar iubita lui, de zbucium și chin Marta, e o istroromâncă venită din apropierea interior, după cum Adriaticii. „apa neagră a șuvoiului” e chiar metafora unei Cunoscător al limbilor vorbite în astfel de vieți. Imperiul Austro-Ungar – germana, maghiara, Cei ce îl cunosc știu despre Cornel italiana, româna –, eroul dialoghează cu Cotuțiu – fost, între 1975 – 2008, profesor de interlocutorii de diferite naționalități pe limba limba și literatura română la Colegiul Națio- lor, iar textul e presărat, în momente potrivite, nal Petru Rareș din Beclean – că este unul cu maxime aparținând spiritualității acestor dintre prozatorii de seamă ai Ardealului, naționalități. membru al Uniunii Scriitorilor din România și Alături de personajul în cauză, vizităm al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din Româ- Veneția primei sale copilării, Viena – unde nia, decorat, în 2004, cu Ordinul Meritul familia sa avea o vilă impunătoare, cu o Cultural în grad de Cavaler, prodigioasa sa grădină superbă –, îl însoțim la Plevna, când activitate literară și jurnalistică fiind apreciată se află, în calitate de corespondent de război, cu mai multe premii județene și naționale. alături de românii ce asaltează reduta Grivița, După ce, în primăvara lui 2015, autorul prilej pentru autor de a analiza sentimentul în cauză ne-a dăruit, cu o prietenească dedi- cație, romanul atunci apărut, l-am citit din ce morții, pe care eroul îl trăiește cu intensitate. în ce mai prinsă în intriga captivantă a cărții. În Ardeal, Krainer trece prin Brașov, unde La o întâlnire ulterioară, i-am promis că voi face o vizită familiei Mureșianu, proprietară a nota câteva impresii despre această creație a „Gazetei Transilvaniei”, apoi prin stațiunile lui în Cetatea Rodnei, nu neapărat cu veleități Vâlcele, Săcele, prin orașele Sfântu Gheor- de critic literar, ci mai mult ca să-i îndemn și ghe, Târgu Secuiesc etc. În acest periplu, pe alții, cât mai mulți, să se aplece asupra unei Krainer e interesat de starea de spirit din Transilvania, preocupat de ce gândesc româ-

204 ♦ Mişcarea literară nii. Află că localnicii erau constrânși de trăiești cu intensitate și nu te poți bucura de autorități să-și schimbe numele, maghia- tot ce-ți oferă partea ta de viață. rizându-le, că în Ardeal obârșia etnică este o Citind cu tot mai sporită fervoare capi- obsesie, o revendicare zilnică a naționalității tolele romanului, am rămas plăcut surprinsă lor. Românii solicitau școli în limba lor, egali- de felul elegant în care se exprimă autorul, ale tate în fața legii cu ceilalți, cărți și ziare în cărui cuvinte sunt alese de fiecare dată cu limba proprie. Asistăm uneori și la momente maximă grijă atât pentru fluența comunicării, comice, cum este cel în care (asemeni unei cât și pentru atingerea scopului urmărit de echipe electorale de politicieni români din autor, acela de a evidenția în toate dimen- zilele noastre, care au intrat toți buluc pe o siunile lor trăirile sufletești profunde ale punte șubredă, căzând în apa râului), în stați- personajelor. În acest fel, cititorul este chemat unea Săcele, în timpul unui discurs electoral să fie părtaș la acțiunea fluentă a romanului, pompos, contele Tisza Kálman, prim-minis- fiind tentat să participe activ la întâmplările trul maghiar, cade de pe podium în apă, în narate prin imaginația sa, prin întrebările pe prezența unor personalități marcante. De care este solicitat să și le pună și prin altfel, în opinia oamenilor simpli, slujbașii răspunsurile pe care poate să le dea la încer- statului din acele vremuri din comitatul Trei cările diverse prin care trec eroii romanului. Scaune se comportă aidoma politicienilor Textul solicită atenția, concentrarea citito- noștri de acum, nefiind interesați decât de rului; el nu poate fi parcurs în momente de propriul bine. oboseală, căci fiecare cuvânt trebuie bine Romanul lui Cornel Cotuțiu are un ca- cântărit, pentru a intui intenția autorului. racter complex: istoric, politic, social, de Cartea impresionează prin numărul dragoste. mare de personaje, semnificative pentru marea Eroul trăiește o frumoasă poveste de diversitate din societatea multinațională a dragoste cu Marta, pe care o întâlnește în Imperiului Austro-Ungar. Romancierul e un Palatul boierului Carol Scrob, autorul fin observator a tot și a toate: remarcă frumu- versurilor valsului Valurile Dunării. Continuă sețea naturii diferitelor locații, admiră florile, la Hanul lui Manuc, locul unde s-a pus la cale mestecenii, nu ignoră farmecul feminin al asociația „Carpații”, ce avea drept scop Martei ori al Sevastiței Lucreția, fiica lui eliberarea Transilvaniei și alipirea ei la patria Iacob Mureșianu, iubește animalele, cunoaște mamă, apoi la Brașov și în alte locuri. bine starea de spirit a românilor, secuilor, Urmărirea sentimentelor celor doi îndrăgostiți sașilor și maghiarilor din Transilvania acelor constituie partea lirică a romanului. Confe- vremuri, e interesat de meșteșuguri, de arta sându-se, Marta face portretul omului iubit, culinară etc., etc. evidențiindu-i sensibilitatea, comportamentul Fraza e uneori amplă, stufoasă, bine în situații delicate. La fel, în situații dificile, gândită și alcătuită (îndemnând chiar la ana- lui Krainer îi zboară gândul la Marta, prin- liză gramaticală!), alteori cuvintele vin saca- cipalul ordonator al vieții sale, femeia prin dat, ritmat, în funcție de necesitățile situației care își cercetează temeiurile vieții. Prin prezentate: tensiune, admirație, emoție etc. Marta, el observă că dragostea este mai presus Omniscient, autorul mânuiește cu abilitate de neam, de confesiunea religioasă, că între analiza psihologică, este stăpân pe tehnica Dragoste și Dumnezeu nu se pot interpune dialogului, dă glas unor emoționante pasaje decât prostia și trufia. lirice. Situațiile prin care trec eroii cărții sunt, În concluzie, nu vă rămâne celor intere- astfel, interesante, diverse, refăcând aspecte sați de literatura de bună calitate decât să vă din viața diferitelor naționalități ale Impe- delectați sufletul cu opera unui profesionist al riului. Moartea neprevăzută a eroului princi- condeiului, Cornel Cotuțiu, aplecându-vă cu pal ne trimite iarăși la titlul romanului. Nu toată încrederea asupra romanului său Ce rămâne în urma ta nimic semnificativ dacă nu rămâne!

Mişcarea literară ♦ 205

Faraonii României

Virgil RAȚIU

Tata, printre hârtiile lui de preot, avea și Internaționalei Comuniste (1930-1944); 3. o listă cu sinonime la „satana”. Erau vreo 34 Lovitura de stat de la 23 august 1944 și de termeni. Așa îmi aduc aminte. Printre ele drumul către putere al Partidului Comunist figura și „faraon”. Drept exemplu, în satul Român. Sînmartinul de Cîmpie, deseori, în loc de Volumul însumează trei capitole consis- înjurături, auzeam: „Lua-te-ar faraonu’!” tente: Dominația sovietică și dictatura comu- La Editura Fundația Academia Civică, nistă (1947-1955); Autonomie și relaxare București, 2012, a reapărut cartea semnată de internă (1956-1969); respectiv, Neostalinism Denis Deletant, România sub regimul comu- și teroare profilactică (1970-1989). nist, ediția a IV-a. Editorul cărții este Romu- „Până la sfârșitul celui de-al doilea lus Rusan. Traducere din limba engleză de război mondial, Partidul Comunist Român s-a Delia Răzdolescu. aflat la periferia vieții politice românești. Volumul este simplu sintetizat, ca un Identificarea partidului cu documentele manual, care în mod cronologic prezintă fap- comunismului (internaționalizat – n.m.) și tele faraonilor României: Petru Groza, Gheor- amenințarea pe care o reprezenta Uniunea ghe Gheorghiu Dej, Sovietică, ca vecin ostil, l-au lipsit de orice Nicolae Ceaușescu. sprijin popular.” După o ședință care s-a ținut Denis Deletant este la Moscova, în ianuarie 1921, membri ai una din vocile cele Partidului Comunist din România, puțini ca mai autorizate ale număr, (căci așa se numea partidul), au cerut istoriografiei actu- afilierea la Comintern, care avea sediul la ale. În activitatea Moscova. didactică (la Centrul „Componența etnică a conducerii parti- de Studii Românești dului l-a făcut deosebit de vulnerabil pe scena din Londra) și în ultranaționalistă a vieții românești din anii calitate de cercetă- ’30, când mitul iudeo-bolșevismului era pro- tor, înainte de 1989 pagat de Garda de Fier a lui Corneliu Codre- a vizitat România în anu și de alte mișcări de extremă dreaptă, mai multe rânduri. precum Partidul Național Creștin, condus de Ce a făcut, ce nu a Octavian Goga și Alexandru C. Cuza. Într-un făcut, în anul 1988, Denis Deletant a fost efort de a prezenta o imagine mai autohtonă, declarat persona non grata de autoritățile de unii membri de partid evrei și-au luat nume de la București, pentru că luase legătura cu lideri împrumut românești, ca de pildă Iosif ai opoziției și ai societății civile. În anii de Chișinevski (Iosif Roitman), Leonte Răutu după revoluție a susținut proiectele de refacere (Lev Oigenstein) și Valter Roman (Ernst a patrimoniului României, fiind distins în Neulander).” 1995 cu Ordinul Imperiului Britanic. Ana Pauker, Teohari Georgescu, Vasile Introducerea cărții cuprinde secțiunile: Luca (ungur), tot evrei, și-au păstrat numele, 1. Anii de început ai Partidului Comunist dar evrei unguri era mult mai mulți în Român; 2. Partidul Comunist Român, secție a PCdinR.

206 ♦ Mişcarea literară După încheierea pactului Molotov- Blocul Democraților condus de Petru Groza. Ribbentrop, în august 1939, Cominternul și-a Toată suflarea cunoștea faptul că numără- schimbat linia. Hitler și fascismul nu mai con- toarea voturilor a fost trucată. Nu după multă stituiau dușmanul, în schimb, Marea Britanie vreme, Groza a pornit războiul împotriva și Franța aveau să fie învinuite pentru cel național-țărăniștilor și naționali-liberalilor. de-al doilea război mondial. Cominternul Aceștia din urmă au umplut închisorile. evita orice atac la adresa dictaturii naziste. Regele Mihai nu a putut face nimic, deși a Apoi Hitler și Stalin au devenit dușmani. cerut ajutor Marii Britanii și Statelor Unite. Astfel a început marea bătaie, românii au Nu a fost sprijinit. „Cărțile” între Stalin și trecut Prutul la ordinul lui Ion Antonescu, Curchil (așa îl numeau românii pe premierul România devenise aliatul Germaniei. Eram în britanic!) erau făcute. 1944. Impulsul pentru lovitura de la 23 august La început comuniștii aveau 10 direcții a fost oferit de înfrângerea suferită de Axă la naționale, majoritatea indivizilor cu grade Stalingrad. Nu se știe nici azi dacă lovitura de militare, circa 1.148. În 1956 numărul lor la 23 august a fost un act judicios calculat ori crescuse la 13.155 ofițeri și 5.649 angajați un act de sinucidere pentru România. Încă civili. Partidul Comunist începuse demult părerile sunt împărțite. marea prigoană împotriva propriului popor, de „Lovitura de stat a avut un impact cru- la torturi la înfometare. România gemea de cial asupra cursului proiectat de Stalin pentru închisori, lagăre și șantiere de muncă forțată. Partidul Comunist Român. Acesta a făcut cu Au fost strămutați din Banat și alte județe de putință și aducerea lui Dej în primele rânduri la granița vestică mii de țărani, duși în ale evenimentelor politice. Comuniștii au Bărăgan, de la copii abia născuți, la bătrâni de încercat să nege meritele Regelui Mihai. În 85-90 de ani. Totalul victimelor prigoanelor fruntea mesei s-au așezat ei, comuniștii. Tot ei se ridică sub Gheorghiu Dej la aproape l-au predat pe Ion Antonescu rușilor pentru a 2.000.000 de suflete. fi judecat de crime de război. Apoi, din 1965 a urmat Ceaușescu, care În octombrie 1944 sovieticii au cerut ca la început a dat speranțe românilor. Pe urmă, armata română din interior să fie redusă. însă, din ani 1980, totul s-a deteriorat, au ur- Acest lucru a făcut ca armata română, de la 13 mat înfometarea populației, lipsa curentului divizii să aibă numai 3 divizii. În mai 1947 electric, raționalizarea benzinei și a căldurii mai avea un efectiv de 136.000. De la 419.000 din blocuri etc. Ceaușescu a sfârșit ca un netot de soldați în mai 1945, diferența pare cam în urma unui simulacru de proces fulger. mare. Asta înseamnă că armata română a fost Denis Deletant a așezat la sfârșitul volu- decimată. mului un subcapitol, Un protest transformat După încheierea războiului, au urmat în revoltă, în care aplică judecăți despre așa alegerile din noiembrie 1946 „câștigate” de numita revoluție din decembrie 1989.

There is no indication

Mişcarea literară ♦ 207

Câteva considerații asupra romanelor scriitorului Nicolae Suciu

LÖRINCZI Francisc-Mihai

Nicolae Suciu, prozator și dramaturg, care urmează alte faciesuri care delimitează este un scriitor prolific în peisajul literar lumea subiectivă de cea obiectivă, nivelurile transilvan, cu mai multe volume publicate de realitate de fabulos. Prozatorul desfășoară reunind eseuri, povestiri, romane, piese de un cerc amplu, de largă panoramă, cu dârlogii teatru, prin care sondează teritorii abisale ale epicului bine ținuți în frâu și struniți, până ce ființei. Scrierile la care voi face referire în drumul duce acasă, sub streașină; pe coperta acest comentariu sunt: romanul Fascinantul patru se regăsește o imagine reprezentând corn de vânătoare1 și Sindromul de exaltare castelul Apafi, care a devenit proprietatea în Sud-Estul Europei2, volumele I și II3 (care familiei Bethlen. Așadar, o carte ca o țesătură fac parte dintr-o promisă trilogie). nobilă, frumoasă, cu multe ițe, simboluri, Romanul Fascinantul corn de vânătoare treceri din real în fantastic, coborâri în mito- este scris prin tehnica jurnalului, cu toată logie. Spații largi cu sensuri profunde. Jurnal recuzita necesară lui. Pentru a respira într-un în jurnal, introspecție, elemente fantastice, su- spațiu mai ozonat, focanta lume kafkiană, fosa care face trecerea Gerard, autorul jur- în adâncuri necunoscute construiesc un roman nalelor, își notează cu ținută, cu dramele omului, frumoasele trăirile, revolta, dim- descinderi în cutremurul oamenilor, jurnalul preună cu tonusurile personajelor Epaminonda și Karin-tante, ei în paginile de mărturii dincolo de etichete. jurnal. Revine tema Locul central al acțiunii este biblioteca, care îl obsedează pe o poiană a lui Iocan la un cat superior, ca un scriitor, aceea a ab- sanctuar în mijlocul mizeriei epocii de aur. surdului, un însin- Uneori labirintul imaginarului ajunge până la gurat într-o lume halucinant, declanșează resorturi fine; am sufocantă, para- recitit de curând Male di luna4, nuvela, și doxală în care nu se parcă am retrăit zbaterile personajului, de poate integra sau pe această dată în subteran, avatarurile și care nu o poate încrâncenările lui. accepta. În penumbră există un personaj Ce filon profund este iubirea, care principal care se dorește a fi anonim, el unește, care ne urnește, cum ar scrie preotul lecturând jurnalele lui Gerard. Teme majore Constantin Necula de la Sibiu. O lume a traversează romanul: iubirea, viața, moartea, teatrului în care actorii pot spune adevăruri dar de această dată fundamentul este unul incomode: marea capacitatea a fanteziei literar, care se prelungește în mit, dacă omului ca prizonier constă în aceea că dărâmă acceptăm o formulare blagiană. unul din cei patru pereți, pentru ca în felul Organizarea romanului este una de acesta să se deschidă în spate Scena, Scena halou, de multi-cerc, iar nucleul îl constituie din spatele cortinei5. Există în acest sens dramatizarea nuvelei istorice Corn de vână- frumoase pagini în roman cu dezbateri pe toare, cu restructurarea textului și metamor- teme profunde: am impresia că acțiunile fozarea la nivel de metatext a acestuia, peste noastre își au precedentul undeva, dincolo de

208 ♦ Mişcarea literară geana lumii acesteia, despre manipulare, răsfăț petalele… parcă îmi părea că devin istorie, despre conceptul de Dumnezeu ca personaj și paginile se transformau în fagure persoană: „minunea centrală afirmată de creș- de miere… delicii cu indicii: mai știi ce tini este întruparea și învierea, iar credibi- zace-n piepții unei rochii? litatea minunilor particulare depinde de relația O carte ca un imperiu vast, nu poți să îi lor cu Marea Minune; orice discuție despre ele cunoști capetele și labirinturile și fosele și separate de aceasta e inutilă”6. toate câte populează Realul și Fantezia, neos- Coborârea aceasta în lumea lăuntrică toita luptă dintre ele și darul supleții spiritului este un parcurs imperial. Omul în viață caută, de a spori a lumii taină. aleargă ca un animal hăituit și nu își găsește Superbă această formulare: și moartea e liniștea decât în… iubire. Dar cu sacrificii: o iubire …și încă ce iubire… și încă ce iubi- „putem ignora plăcerea, durerea cere însă a fi re…. Nu există iubire fără moarte. Că dacă ascultată. Dumnezeu ne e șoaptă în plăceri, ne n-ar fi sunat cornul… e glas în conștiință, dar țipăt în durere: ea este Impresionantă și mărturia personajului megafonul cu care El trezește o lume surdă.7 Karin-tante despre suferință, lagăr, deportare Iubirea și durerea, iată marile strigăte. O altă cu dureroasa afirmație: e convinsă că n-o goarnă, un alt corn: fără moarte, viața ar fi o crede nici dracu’ ce povestește. Iată că se gogoașă goală pe dinăuntru. Un mesaj subtil, dovedește adevărată proorocirea dostoiev- creștin. „Știu că unde nu e moarte, nu e nici skiană, că va veni o vreme a însingurării… Și iubire”8. iată, privind tinerii de azi, se adeveresc vor- Cadrul imaginat de scriitor este teatrul, bele, intervine uitarea ca formă de rupere a pentru a avea la îndemână recuzita necesară memoriei, cum spune Constantin Stancu, un de a face salturi calitative din artă, realism și prieten, scriitor de la Hațeg. Vorbeam cu o suprarealism în vremea puterii populare, în persoană care a suferit în calvarul comunist superfluul comunist, anii ’70-’80 de jurnal. opt ani de închisoare politică, în viață azi, și la Este o lume a absurdului, a necinstei, a pro- întrebarea mea de ce majoritatea celor închiși miscuității și degradării spirituale, toate fin adoptă tăcerea, mi-a dat răspunsul acesta al satirizate în roman. În vârful piramidei personajului Karin-tante: grozăviile suferite tronează Directorul casei de (In)cultură, Sima, sunt inimaginabile, atât de dureroase, groaz- în piesa de teatru cu rol principal, fiind nice, încât aproape că nu pot fi crezute. contele Bethlen și alături, slugarnic, ciocoiul Am citit o carte odată, Lumânările ard Valy, omul bun la toate. O covârșitoare până la capăt, scrisă de un scriitor maghiar, Márai Sándor, o carte despre vânătoare și acțiune care până la dramatism, la tragismul 11 unei situații, halucinante prin imposibilitatea prietenie, o poveste ca o ispășire , cum o de viețuire în real, de aceea sugestia de numește Ioan Pintea și mă gândesc acum la evadare prin cultură, ieșire prin fantastic. vânătoare, la semnificația magic-rituală a Există trei extazuri, căi de evadare: iubirea, vânătorii, la desenele de pe pereții peșterilor, poezia și moartea: „ceea ce contează este acolo unde întâlnim primele manifestări ale impulsul de a deveni. Și impulsul continuă artei, când omul primitiv și-a exteriorizat pri- neîntrerupt, pentru că scopul se retrage ma dată emoția; toată panorama vânătorii am neîntrerupt. Esența vieții constă în această aflat-o în ideea din miezul cărții Fascinatul idee despre tine însuți, pendulând între un corn de vânătoare: că dacă n-ar fi sunat cor- trecut imaginat și un viitor imaginar, și în nul și dacă altul nu i-ar fi răspuns din depăr- conștiința că există aripi”9, extazul ca moarte tări, n-ar fi început vânătoarea, iar omul n-ar pentru a renaște. Evadare în Fascinantul corn fi știut nici ce e iubirea și nici ce e moartea. de vânătoare se face prin iubire și artă: N-ar fi conștientizat niciuna dintre ele… „imaginea artistică impresionează mai puter- Sindromul de exaltare în Sud-Estul Noii nic decât modelul ei; realitatea, ca să fie Europe este un roman care face parte dintr-o frumoasă are nevoie să fie percepută prin trilogie, ultima parte fiind un proiect de viitor. vălul artei.”10 Iubirea mustoasă, Iozefina, cu Volumul doi al cărții a apărut anul acesta la numele din piesa dramatică de contesa de Editura Limes, la fel ca primul, cu o bună Bethlen, era un nufăr care își deschidea cu primire din partea publicului cititor. Cartea a fost lansată la Librăria Humanitas din Sibiu în

Mişcarea literară ♦ 209 cadrul Simpozionului Național „Actualitatea omul cu reliefuri interioare. Totdeauna relieful cercului literar de la Sibiu”, ediția a XV-a, ascuns este mai greu de intuit. într-un cerc select, cu prezența unor reputați Sindromul de exaltare în Sud-Estul Noii scriitori precum Dumitru Chioaru, Ioan Europe este un roman cu accente polifonice. Moldovan, Aurel Pantea, Alexandru Cistele- Autorul, un bun mânuitor al limbajului, can, Ioan Radu Văcărescu, Rita Chirian, Ligia sondează reliefurile adânci ale persoanei, care Csiki, Mircea Petean. Cartea a fost prezentată își ascultă vocea interioară, care are conștiință, de Ligia Csiki. dialoghează cu propria persoană și încearcă să Scriitorul Nicolae Suciu ne oferă două își lămurească și să rămână fidel unor repere romane despre nevoia de dezmorțire a minții morale, prin meditație și contemplație cău- într-o societate în care manipularea persoanei tând, în marea agitație a unei societăți a devenit artă mo- conformiste, să găsească echilibrul ființei. dernă, o radiogra- Tăvălugul modernității trece violent peste o fiere subtilă a socie- societate în tranziție, prelungită, și în acest tății și a școlii de măcel spiritual sunt pierderi nebănuite. Scrii- azi, diagnosticate torul încearcă să tragă un semnal de alarmă. prin sindromul de Școala își pierde din autoritate. Frumusețea exaltare. Titlul ales limbii este căzută în primitivism, secătuită de nu implică neapărat eleganța și frumusețea exprimării. Omul este o boală, doar că încă înlănțuit de prejudecăți, vrăjitorie, incul- ignorarea simpto- tură. Apar repetitiv pagini cu reclamații din melor va conduce partea părinților adresate directorului școlii, inevitabil la un co- prin care aceștia își manifestă nemulțumirea laps existențial. Sunt pentru diferite situații în care copiii lor au fost romane într-o for- acuzați. Ironia este fină. Limbajul redă fidel mulă alegorică care lipsa de carte a părinților și cerințele lor abe- oferă o reprezentare rante, în redactarea acestor reclamații. Îndo- postdecembristă a bitocirea noii generații este inevitabilă. Modul școlii românești și a societății tranziției, până în care autorul alege să exprime această invo- în pragul zilei de azi. Pentru ca reușita luție de-a lungul generațiilor acestui veac este picturii, cu accente suprarealiste, să fie original: Într-adevăr, nu-i nici un secret: desăvârșită, maestrul cuvântului a luat în Omul cu jumătate față de bou a existat și va mână penelul pamfletului. Astfel reușește să exista întotdeauna. Prin anii ’57-58, când fie tăios fără să fie criticat pentru lipsă de lumea se-nghesuia să ajungă la circ, nu era maniere. Biciuiește cu candoarea celei mai altă distracție mai mare, decât să-l vezi pe elegante și eficiente săbii care a fost vreodată omul cu jumătate față de bou […]. Pe vremea folosită în cruciadele lumii, anume condeiul. anilor ’60-70 nimeni nu se gândea că vor veni Dinu face o analiză retrospectivă prin vocea și timpurile de acum, când oamenii cu interioară a conștiinței asupra societății și a jumătate față de bou se vor înmulți și când școlii. Sistemul alambicat și nefuncțional, cu vor putea fi văzuți în voie pe stradă, oriunde, metehne împrumutate din vechiul regim, este în orice loc, în orice instituție. Pot fi văzuți la dublat de manipularea actuală, sub umbrela școală, la bancă, în combinat, în uzină, în globalizării, prin conformizare și uniformi- biserici, la ștrand… […] Omul cu jumătate zare, prin confort. față de bou, omul-bou cum i se mai spune pe Este o carte virulentă la adresa societății scurt, și femeia-vacă, adică concubina lui, se românești de azi care promovează nonva- pot școli, pot ocupa funcții de conducere, pot loarea, servilismul, nepotismul, favoritismul, fi politicieni, avocați, judecători, piloți, eco- susține mediocritatea și se supune fără cârtire nomiști, călăi, medici, sudori, lăcătuși, procu- standardelor europene, modelelor străine care rori, preoți și chiar parlamentari sau preșe- nu au substanțialitate și funcționalitate prin dinți de țară. E ca și cum, între timp, în 30-40 suprapunerea pe reliefurile realității autohto- de ani de-atunci, pereții circului s-ar fi lărgit ne. Omul care gândește devine incomod, este în așa fel, încât habitatul n-ar mai încăpea nu numai pe o stradă, dar în nici un loc public.

210 ♦ Mişcarea literară Sindromul de exaltare în Sud-Estul Noii mai mari păcate de care ar trebui să ne Europe a profesorului Nicolae Suciu este o lepădăm. A trecut timpul șovăielilor în care altă carte Din țara măgarilor12 a lui Ștefan ne-am făcut mulți vinovați de indiferență, de Zeletin, de fapt aceeași țară a măgarilor, scrisă izolare, de nesince- de această dată de un dascăl, nu de un filosof- ritate”16. De partea sociolog. Ceea ce le este comun celor doi opusă a baricadei îi scriitori este măgăria pe care o pun în așază pe omul-bou, discuție, diferența este de nuanță, dar și de care imită pe omul conținut. Astăzi sunt mai mulți măgari decât incult, pe cei săraci poveri. Alegoria lui Ștefan Zeletin face cu duhul, apoi lu- referire la măgari, iar cea a lui Nicolae Suciu mea promiscuității, la omul-bou. Sociologul face o distincție între a mizeriei, a celor măgarii de la sat și cei de la oraș, cu pretenția care caută în gunoa- celor de la oraș de a avea lipul în suflet, iar cei ie și viața i-a așezat de la sat pe trup: „potrivit cu măsura la coada societății. murdăriei lăuntrice, măgarii de la orașe În vârful piramidei alcătuiesc trei pături sociale deosebite: se află politicienii și măgăreii, măgarii și măgăroii – ce se ridică cu favorizații, cei care atât mai mult în cinste, cu cât e mai mare sunt în interiorul grosimea măgăriei pe care o tăinuiesc în Cercului, al puterii. suflet”13. Este o altă fațetă a Stultiției14. La Într-un peisaj cenușiu al tranziției, cu urma urmei e un pericol să gândești cu mintea ambiguități și transgresiuni sociale șocante ta ori chiar o nebunie15. Cartea scriitorului uneori, cu derapări severe, omul contemplativ, Nicolae Suciu vorbește despre oamenii așezat într-o poziție de belvedere, cu pano- curajoși care nu pot fi înregimentați, care au o ramă spectaculară, cugetă și cu condeiul grav gândire divergentă, creativă. Susține omul realizează o analiză dureroasă asupra socie- curajos, moral, bine pregătit, curat și inco- tății în general și asupra școlii în particular, iar ruptibil, nepervertibil de o societate care diagnosticul nu este unul optimist: Faceți distruge autenticul, personalitatea: „Consider toate astea acum, la scara aceasta, mică, incompetența, naivitatea, egoismul, răutatea, fraților, pentru a vă obișnui cu ce o să vină ignoranța, lipsa de orientare, frica, toate peste un an-doi. Atunci va fi prăpăd la scară slăbiciunile unui om, a unui popor ca pe cele mare. Și nu numai în toată țara asta…

Note:

1. Nicolae Suciu, Fascinantul corn de vânătoare, 9. Charles Morgan, Sparkenbroke, Editura Univers, Editura Pim, Iași, 2013; București, 1989; 2. Nicolae Suciu, Sindromul de exaltare în Sud-Estul 10. Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii Noii Europe, vol I, Editura Limes, Florești, Județul române, 5 secole de literatură, Editura Paralela 45, Cluj, 2016; 2008, București, p. 652; 3. Ibidem, 2017; 11. Ioan Pintea, Mic jurnal discontinuu, însemnările 4. Luigi Pirandello, Rău de lună și alte povestiri, În unui preot de țară, Editura Eikon, Cluj-Napoca, românește de Laura Poantă, Editura Casa Cărții de 2005, p. 164; Știință, Cluj-Napoca, 2009, p. 7; 12. Ștefan Zeletin, Din țara măgarilor, însemnări, 5. Rudolf Kassner, Zeul și himera, Dialoguri, eseuri, Editura Nemira, 2006; parabole, Editura Humanitas, București, 2004, p. 13. Ibidem, p. 43; 384; 14. Erasmus din Rotterdam, Elogiul Nebuniei sau 6. C.S. Lewis, Despre minuni, Cele patru iubiri, Discurs despre lauda prostiei, Editura Aramis, Problema durerii, Editura Humanitas, 2012, p. București, 2013; 129; 15. Gabriel Liiceanu, Nebunia de a gândi cu mintea ta, 7. Ibidem, p. 427; Editura Humanitas, București, 2016; 8. Lucian Blaga, Poeme alese, ediție bilingvă 16. Dan C. Mihăilescu, Ce-mi puteți face dacă vă româno-franceză, Editura Grai și suflet – Cultura iubesc!?, Eseu confesiv despre Ioan Alexandru, națională, București, 1998, p. 77; Editura Humanitas, București, 2015, p. 63.

Mişcarea literară ♦ 211

Luminița Cornea, Romulus Cioflec, o viață în imagini

Iuliu-Marius MORARIU

Doamna Luminița Cornea este un om ce dedicat volumul: Romulus Cioflec – un arde- și-a dedicat o mare parte din viață valorificării lean pe drumurile lumii (ed. Luminița Cornea, unor aspecte sau personaje importante din Editura Arcuș, Sfântu Gheorghe, 2007). Într- istoria județelor Covasna și Harghita, după un raport de continuitate cu aceste lucrări se cum putem observa găsește și albumul intitulat Romulus Cioflec, o din lectura unor viață în imagini, apărut sub egida Centrului volume precum: Pe Cultural Județean Covasna, în anul 2016. cărarea Raiului. Realizat într-un format plăcut, bogat în ilus- Convorbiri duhov- trații, el debutează cu prefața lui Nicolae nicești cu Înalt- Scurtu, care vorbește despre iconografie ca Preasfințitul Ioan, auxiliar al istoriei literare (p. 5), și se continuă Arhiepiscop al Co- apoi cu o prezentare de-a dreptul sinestezică, vasnei și Harghitei ce îmbină fotografii cu facsimiluri și infor- (ediția a II-a, Editu- mații, privitoare la localitatea natală a scriito- ra Sophia, Bucu- rului, Araci, rolul ei în formarea lui și perso- rești, 2014), Scrii- nalitățile importante de pe aceste meleaguri tori. Case memori- (pp. 6-7). ale (vol. 1, Editura Apoi, editoarea continuă în aceeași Nico, Târgu-Mureș, 2014), Studii și articole manieră, o prezentare în șase părți (p. 8-13), literare (Editura Pastel, Brașov, 2014), Întru dedicată fraților scriitorului și activității lor, lumina munților – fragmente de spiritualitate reliefând mediul de puternică emulație românească (Editura Nico, Târgu Mureș, culturală în care acesta a avut prilejul să se 2013); Teculeștii din neam în neam, realizată formeze. Istoria familiei este completată cu un în colaborare cu Constantin Catrina și Ioan capitol dedicat armoniei ce exista între acești Lăcătușu (Editura Angvstia, Sfântu Gheorghe, frați (p. 14-15) și cu o subunitate tematică în 2008) sau Personalități ale orașului Covasna, cadrul căreia este descris exilul siberian al lui editată în colaborare cu Ioan Lăcătușu și Ioan Constantin Cioflec (p. 16). Un alt capitol Luca (Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheor- descrie o vizită făcută la mormântul surorii ghe, 2009). Valeria, decedată în timpul acestui exil (p. Între cei pe care i-a readus în atenția 17), și modul în care scriitorul va dărui surorii cercetării contemporane se numără și scriito- sale „o nouă viață” în paginile romanului inti- rul Romulus Cioflec, căruia i-a reeditat volu- tulat Pe urmele destinului. mele: Răspântia, piesă în trei acte și cinci Apoi, într-o manieră diacronică, este tablouri (ed. Luminița Cornea, Centrul de prezentată biografia scriitorului, editoarea Cultură al Județului Covasna, Sfântu Gheor- descriind succint studiile lui (p. 18-19), ghe, 2016) Cupa Domeniilor, comedie în trei activitatea sa didactică (p. 20-21, p. 28, p. 30- acte (ed. Luminița Cornea, Editura Angvstia, 31, p. 34-35), cea jurnalistică (p. 22-24), și Sfântu Gheorghe, 2012) și Moarte cu bucluc apoi, oferind scurte medalioane dedicate (ed. Luminița Cornea, Muzeul Carpaților publicațiilor lui (pp. 25-27), reliefând atât Răsăriteni, Sfântu Gheorghe, 1998), și i-a aspecte privitoare la context și geneza lor, cât

212 ♦ Mişcarea literară și la valențele lor literare. Puternicei sale criere a principalelor evenimente literare ce legături cu Basarabia, ce s-a manifestat atât în i-au fost consacrate în perioada 1998-2015 colaborările culturale, cât și în căsătoria cu (pp. 45-48), și cu o amplă listă a notelor Antonia Gavriliță, i se dedică de asemenea o bibliografice (pp. 49-50). frumoasă prezentare, dublată de un suport Întocmit într-o manieră plăcută ce îm- imagistic bogat (p. 29). bină afluxul informațional cu fotografia și Unor aspecte precum prietenia cu Panait documentul, cu un design plăcut și analize Istrati li se dedică pagini mai multe, ce conțin pertinente, albumul doamnei profesor dr. Lu- pe lângă descrieri succinte și fragmente de minița Cornea se constituie deopotrivă într-un corespondență sau dialog, decupaje din revis- omagiu adus marelui scriitor cu origine te, coperți, fotografii după documente, sau de covăsneană și într-o restituire istorico-literară. familie (pp. 32-33). De asemenea, calitatea sa Prin publicarea lui, scriitoarea, deja cunoscută de autor de lucrări beletristice este analizată mediului cultural național (membră a Uniunii secvențial, doamna Luminița Cornea consa- Scriitorilor din România, Filiala Brașov) și nu crând secțiuni celei de romancier (p. 36-37), numai, înscrie încă un titlu interesant și repre- prozei scurte (p. 39), memorialisticii (p. 40), zentativ în palmaresul propriu, contribuind o dramaturgiei (p. 41), corespondenței (p. 42), dată în plus la promovarea valorilor genuine perioadei deplinei maturități (p. 43), dar și ale județului pe care-l slujește cu condeiul și performanței sale de a fi laureat al Academiei profesia de dascăl de mai bine de patru Române (p. 38). Albumul se încheie cu o des- decenii.

The unpredictable

Mişcarea literară ♦ 213

Epistolă către Andrei Moldovan (II)

Lucia SAV

O, da, preabunul nostru prieten Andrei clipei, pentru o mai profundă cunoaștere de Moldovan, am primit cu mare bucurie epistola sine”. dumneavoastră despre cartea Ivoriu și flacără Despre nota de modernitate a Elogiilor de Vasile Sav. Este o epistolă revelatoare de și Solilocviilor s-au pronunțat câțiva comen- esențe și profunzimi pline de mister ale liricii tatori ai operei poetice a lui V.S., în primul lui V. S. Mesajul dvs. trimis în urma primirii rând, distinsul mentor al Echinoxului, poetul cărții Ivoriu și flacără mi-a prilejuit o mare și criticul literar Ion Pop, care semnează bucurie și mulțumire sufletească. (Stimată prefața cărții Ivoriu și flacără. Concluzia dvs. Doamnă Sav, abia azi, luni, am primit volu- la aserțiunile despre nota de modernitate a mul trimis. Vă mulțumesc. Este o carte bine poeziei lui V. S. e limpede: „pentru un clasi- alcătuită și de natură să impună, inclusiv cu cizant reprezintă un aspect incontestabil al studiul introductiv al lui Ion Pop. Felicitări! originalității”. Eu inaugurez în „Mișcarea literară”, înce- În opinia mea, punctul forte al cronicii pând cu nr. 2, o rubrică specială intitulată dvs. îl constituie surprinderea unui aspect „Cartea de poezie”, rubrică în care voi esențial în receptarea critică a poeziei lui V. prezenta de fiecare dată un volum de versuri S., și anume acela că Vasile Sav este un poet pe care îl consider eveniment editorial. Acolo al iubirii „ca formă de cunoaștere de sine și a voi scrie și despre poeziile lui Vasile, dar lumii, ca rațiune a existenței umane. (…) acum nu vă pot preciza în care număr. Cel Regăsirea de sine în iubire înseamnă ardere a mai probabil în nr. 4 din acest an, pentru că ființei și topirea ei într-un neant care înseamnă până atunci îmi sunt programate comenta- metamorfozare a clipei: „Arde în vene și ma- riile. Vă doresc o vară frumoasă. Andrei cină osul cu piatra durerii;/ Mușcă din inimă Moldovan) și-o roade cu dinți de granit. (…) Port, dar, Cronica dvs. la Ivoriu și flacără se prietene, aspră, și eu port cămașa iubirii;/ Pati- remarcă prin observații percutante despre ma-n suflet, acum, țese mai greu și adânc.” eleganța stilistică a lui V.S., creator de limbă (33) Ar merita să fie dezvoltată această idee… poetică, atât în traducerile din liricii latini, cât Toți marii poeți sunt poeți ai iubirii. și în poemele originale: „Om al timpului său, Versul memorabil al lui Dante: „Iubirea care Vasile Sav este o mișcă sori și stele” este edificator. Epistole prezență cu totul Mulțumiri și eternă recunoștință pentru aparte, pentru că, frumoasa cronică și mărturia de adevărată dacă freamătul poetic este cel al generației prietenie. sale, modul de a se comunica este cu totul singular. Limbajul este cel care îl identifică și Stimate Domnule Andrei Moldovan, îl definește. (…) Trimiterile spre un timp al „Cui dărui volumașul nou, drăguțul,/ Cu antichității, prin cultivarea versetului, sintaxă piatră berlineză netezitul,/ În loc de pumicea poetică, limbaj, personaje, un livresc de mare obișnuită...” se întreabă Vasile al meu în subtilitate, nu se face pentru o întoarcere în Întâia Catulliană. Dedicatorie. timp, ci pentru o mai complexă percepere a

214 ♦ Mişcarea literară Cui dăruiți dvs., preabunul nostru aici doar pe Eugen Ionescu, ca să folosim cu prieten Andrei Moldovan, minunata carte economie spațiul tipografic).” EPHEMERIDE? Aș zice că mesajul dvs. Către „acești Inegalabilului Liviu Rebreanu, „sufle- prieteni binevoitori și grijulii” pentru soarta telor gemene” Eminescu și Andrei Mureșanu, suplimentului Răsunetul cultural este cât se solarului poet Lucian Blaga, mirificului Brân- poate de limpede: Non multa sed multum (Nu cuși, blândului și, deopotrivă, impetuosului multe, ci mult; cu alte cuvinte, nu cantitate, ci poet Ioan Alexandru, veșnic tânărului D. R. calitate). Mai departe, aduceți argumente Popescu, marelui intelectual, Profesorului Ion convingătoare, prin care relevați că Răsunetul Vlad, exigentului critic Petru Poantă, criti- cultural este o publicație remarcabilă. Aveți cului Vasile Vidican „înzestrat cu o remarca- dreptate: Răsunetul cultural este o publicație bilă intuiție a valorilor estetice”, scriitorilor meritorie grație conținutului său interesant și bistrițeni de la cenaclul Saeculum și de la elegant. Mărturie stau aceste admirabile edito- reuniunile literare Cenaculum, precum și altor riale din cartea EPHEMERIDE, multe dintre scriitori și artiști, printre care și lui Vasile Sav ele fiind publicate, mai întâi, în paginile Răsu- și mie. (Oare e adevărat că sunt și eu în carte netului cultural. În plus, cronicile semnate de sau e doar un vis?) criticul Vasile Vidican conferă publicației Sunt deosebit de bucuroasă și onorată să prestigiu și o „ținută academică”. Vasile mă regăsesc, împreună cu Vasile Sav, alături Vidican „are mijloacele necesare să imprime de acești mari scriitori, în cartea dvs. frumoa- discursului său un demers științific, cu nota de să, cu o copertă reușită, în culori rafinate. obiectivare adecvată, prin care judecățile sale Sincere felicitări și calde mulțumiri! se impun. În acest mod, textele criticului Cartea EPHEMERIDE cuprinde edito- devin incitante, fluente și riguroase totodată”. riale, texte ocazionale, notații sintetice sau (p. 125) prefețe la cărți ale confraților. Pentru mine, o Însă, EPHEMERIDELE dvs. nu sunt seamă dintre aceste scrieri capătă virtuți de nicidecum efemere, ci au reale calități adevărate poeme în proză, cu fine nuanțe durabile. E o întreagă lume în aceste texte: un biografiste. Unele dintre aceste texte sunt spectacol al lumii prezentat de un scriitor de scrise cu fervoare, remarcându-se printr-un vastă cultură, inteligență, măiestrie și cu spirit preaplin al trăirii, iar altele capătă tonuri fin de observație. Poemele în proză depun nostalgice și melancolice, sunt pline de „un mărturie despre o uimitoare cunoaștere a farmec dureros”, mai ales cele despre întoar- sufletului uman, despre om, așadar, cu cerea în satul copilăriei, un cuib al iluziilor. aspirațiile și dezamăgirile sale, și despre Câteva editoriale sunt scrise cu ironie fină sau înțelegerea, afecțiunea și respectul dvs. pentru cu accente polemice. În Biletele și papagalii, semeni. Editorialele vorbesc despre feno- bunăoară, dați o replică subtilă acelora care vă menul literar actual, despre puterea cuvântului reproșează că apariția Răsunetului cultural, scris și despre actualitatea lui Eminescu, „doar de patru pagini nu prea este de luat în despre ideea de patriotism și respectul pentru seamă”. Accentele ironice din editorial spul- limba română, despre admirația pentru marii beră afirmațiile răutăcioase ale imprudenților creatori români de valori artistice, despre cârcotași: „Amintim însă acestor „specialiști” unele aspecte mai întunecate din societatea că greutatea unei publicații literare nu se românească de azi, despre generațiile literare evaluează în kilograme precum cartofii sau și despre tinerii „poeți fără poezie” etc. slănina…” (p: 63). În continuare, vă referiți la Așadar, cartea EPHEMERIDE se remarcă prin faptul că Tudor Arghezi scotea „Bilete de diversitatea și profunzimea ideilor, eleganța, papagal „ într-un format care ar reprezenta fluența și limpezimea stilului, sunt instructive „cam a treia parte din spațiul „Răsunetului și se citesc cu emoție și încântare. cultural”. În schimb, au debutat în acea „foiță” Multe sunt textele care m-au impresi- cu aspect mai mult decât modest, tineri care onat, dar am să amintesc doar câteva dintre au devenit nume mari ale literaturii (l-aș numi ele. Brâncuși din Montparnasse, despre ilus-

Mişcarea literară ♦ 215 trul sculptor român care „își doarme somnul conștiințe, despre gândirea poetului care are de veci în cimitirul Montparnasse, în vecină- „asemenea adâncimi, vizează într-un aseme- tatea lui Charles Baudelaire și a altor perso- nea mod esențele, încât colbul timpului nu o nalități care au marcat la un moment dat atinge și ea rămâne mereu actuală, încât scri- istoria culturală a Europei și a lumii”. Cu itorul se impune a fi perceput contemporan al entuziasm și admirație, relatați despre retros- nostru, chiar după ce timpul care l-a generat a pectiva Brâncuși, din 1995, care a fost reali- intrat de mult în istorie”. (p. 35); Umbra cea zată de statul francez la Muzeul de Artă vie a lui Liviu Rebreanu, evocând aspecte din Modernă din Paris și a cuprins lucrările vremea colaborării dvs. cu renumitul istoric sculptorului adunate din toată lumea, despre literar Niculae Gheran, care și-a dedicat viața expoziția „la care s-a făcut zilnic, timp de o alcătuirii ediției critice a operei lui Liviu jumătate de an, coadă mai mare decât la Rebreanu. Atitudinea istoricului față de Liviu Luvru...” În același timp, vă exprimați regre- Rebreanu este redată cu mare delicatețe și tul că în România există doar vreo șapte finețe, istoricul fiind văzut de dvs. într-o lucrări (cu excepția ansamblului monumental duioasă ipostază de părinte iubitor pentru de la Târgu-Jiu) ale sculptorului din Hobița, marele prozator. Pentru Niculae Gheran, dar artistul care a ridicat „spiritul românesc pe și pentru dvs., Liviu Rebreanu este mai viu ca înălțimile unde locuiesc zeii”. (p. 9) niciodată. Mărturie stau cărțile pe care le-ați Cu totul și cu totul emoționant este scris cu venerație pentru inegalabilul romanci- poemul intitulat O scrisoare. Este vorba er: Liviu Rebreanu prin el însuși (în colabo- despre o scrisoare (din 1913) a unor țărani rare cu Niculae Gheran, Ed. Academiei Ro- dintr-un sat ardelean, prin care ei își exprimă mâne, 2008) și Un Rebreanu hăituit (Ed. Tipo recunoștința față de un profesor din Blaj, care Moldova, 2013). le-a trimis câteva numere dintr-o publicație Textul Aniversări vorbește despre ziua românească. „Simplitatea onestă, tonul ușor de naștere a lui Liviu Rebreanu (27 noiembrie ritualic, dar mai ales credința în valoarea 1885), despre „legendara ploaie de stele din cuvântului românesc scris fac din epistola noaptea aceea” și despre faptul că tatăl său „l- pomenită un text ce ar putea să figureze în ar fi închinat mai întâi celor câtorva cărți pe manualele de limba română (…). Abia astfel care le avea în preajmă…” (p. 43). Această ne dăm seama de ce pentru o seamă de cărtu- dată, 27 noiembrie, are pentru mine o semni- rari, precum cei ai Școlii Ardelene – ca să iau ficație aparte, deoarece este și ziua de naștere doar un exemplu! – lupta politică pentru a neuitatului meu soț, poetul Vasile Sav (27 emanciparea națiunii române devine o luptă noiembrie 1949). În plus, este o mare bucurie pentru limba română”. (p. 17) Scrisoarea pentru mine să constat că 27 noiembrie, dar în țăranilor ardeleni este o mărturie exemplară a ani diferiți, este și ziua de naștere a unor scrii- frumuseții limbii române exprimate cu simpli- tori români de excepție, printre care: poetul tate și sinceritate și denotă puritatea simțămin- Vasile Voiculescu (27 noiembrie 1884), criti- telor și respectul acelor oameni pentru limba cul literar Nicolae Manolescu (27 noiembrie română și pentru luminătorii neamului româ- 1939) și criticul literar Irina Petraș (27 noiem- nesc. Aviz celor ce batjocoresc limba română brie 1947). Extrem de inspirată mi se pare în toate chipurile în „glorioasele” noastre alegerea titlului cărții dvs., EPHEMERIDE. vremuri! (Iată doar câteva sensuri ale acestui cuvânt: La fel de impresionante sunt și alte note de ziar sau de calendar care arată eveni- notații: Între spectacular și profund, despre mente petrecute la aceeași dată, în ani diferiți; ideea că „patriotismul este o religie, un lucruri, gânduri etc. trecătoare, știri cotidiene; sentiment intim și profund, ca orice credință, lucrare sub formă de tabele, alcătuită de un iar nu un lucru teatral, așa cum prea des se observator astronomic, care indică pozițiile întâmplă să se manifeste”. (p. 23); Cum ar aștrilor pentru o perioadă de un an…) îngheța mucul condeiului, despre Eminescu și Îl vedem pe solarul poet Lucian Blaga scrierile sale, ce constituie mărturia unei înalte prin ochii și prin sufletul dvs., în evocarea

216 ♦ Mişcarea literară Omul cu loden și în poemul Umbra Poetului. sufletul lui, iar simțământul deșertăciunii îl Întâlnirea, pe când erați școlar la Cluj, cu copleșește întru totul. Nu mai regăsește nimic Poetul este redată cu duioșia și candoarea din lumina și bucuria de altădată, magia s-a sufletului de copil. Nu știați, la început, că risipit în meandrele timpului… Reîntors în bărbatul uscățiv, „într-un loden de o culoare satul copilăriei, și dvs. constatați cu uimire că incertă”(p. 86), cu „atitudine de ființă absentă, aceeași tristețe vă încearcă, nemaigăsind ni- insensibilă la tot ce era în jur”, pe care-l mic din frumusețea de altădată, și, în final, vă întâlneați în centrul Clujului, era Poetul îndepărtați de sat „ca de un cuib al iluziilor”. luminii, Lucian Blaga. Ați aflat asta nu peste Acest superb poem mi-a redeșteptat nostalgice multă vreme, când ați citit în revista Tribuna aduceri aminte din satul copilăriei mele, Re- că poetul Lucian Blaga a murit. În revistă, era teag, de pe meleaguri someșene, nu departe de și portretul celui dispărut. Abia atunci, v-ați locurile copilăriei dvs. A fost, poate, cea mai dumirit că misteriosul bărbat în loden era, de fericită etapă a vieții mele, petrecute la mătușa fapt, neasemuitul poet Lucian Blaga. Umbra mea, Clara, într-o căsuță albastră, străjuită de Poetului este un luminescent elogiu adus celui plopi și mesteceni. care invoca „lumina creată în ziua dintâi”, (Am scris despre acest anotimp luminos, acea lumină pe care poetul o vedea „ca pe o despre liniștitoarele priveliști ale copilăriei, cu minune a vieții, ca pe o creație menită să ne nesfârșite lanuri de grâu mărginite de răzoare însoțească ființa, să o spiritualizeze, să o ri- pline de albăstrele și flori de mac, despre dice deasupra a tot ce moare zilnic în uni- crângurile umbroase, schiturile de ierburi și versul acesta”. (p. 119) Pentru Poet, lumina rugii de mure înfloriți… în volumul meu este „bucuria pură a vieții, freamătul ei, pre- EPISTOLE, despre care am pomenit deja. cum rozele lui Ronsard, o tulburătoare „risi- Marele meu regret este că nu am rămas în pă” a florarului”. Pentru mine, poemul dvs. locurile acelea binecuvântate de Domnul, ca despre solarul/ astralul Lucian Blaga este o să urmez școala, mai întâi la Reteag, apoi, mărturie că până și umbra Poetului este țesută liceul la Dej sau la Beclean. Dar soarta a voit din raze de lumină. să mă reîntorc, o vreme, pe țărmul Pontului Poemul care m-a tulburat și m-a ferme- Euxin… Ruptura de locurile copilăriei și de cat deopotrivă, identificându-mă cu esența mătușa mea mi-a pricinuit o sfâșietoare durere acestuia întru totul, este Un cuib al iluziilor. sufletească, o traumă aș putea spune. Multă Este o emoționantă evocare a satului copilă- vreme, m-am simțit exilată, asemeni lui riei dvs., un univers magic, plin de culoare și Ovidius, la Pontul Euxin… De-abia după prospețime, o lume ce răsare ca o lumină din ce-am revenit și am rămas în Transilvania, negura vremii. Cu nostalgie vă amintiți de m-am regăsit cu adevărat. Am scris și despre casa părintească, de școala în care tatăl dvs. acest interval de viață în cărțile mele, iar o v-a fost învățător, de pădurile prin care sinteză a peregrinărilor mele între Transil- rătăceați împreună cu prietenii de joacă, de vania și Pontul Euxin se află în textul ET IN Someșul cu „toate bucuriile și tainele lui”, de TRANSILVANIA EGO, ce va apărea, sper, în horele satului, de cărțile citite de mama dvs., cartea TRANSILVANIA DIN CUVINTE, alcă- „seara, la lampă, cu voce tare” etc. Imaginile tuită de Irina Petraș.) acestea luminoase sunt străbătute, dintr-o La fel de memorabile sunt și poemele data, de o rază rece, de „amintirea celei mai despre Ioan Alexandru, „unul dintre cei mai triste nuvele” (p. 67) pe care ați citit-o vreo- importanți poeți mistici europeni”. (p. 65) dată: Cuibul visurilor de Liviu Rebreanu. Transilvania sau freamătul regăsirii de sine și Povestitorul revine în satul de altădată al Ochii lui… sunt dedicate acestui angelic poet, copilăriei sale și nu mai găsește nimic din fiul iubit al Transilvaniei. Evocarea anilor de ceea ce a fost odată. Oamenii treceau pe lângă școală de la Cluj, când ați locuit în același el fără să-l recunoască, îl priveau cu mirare, ca internat cu blândul și, deopotrivă, impetuosul pe un străin, câinii îl lătrau, iar copiii îl poet, care vă povestea despre Blaga și recita priveau cu nedumerire. Tristețea își face loc în versuri „până la ceasuri târzii”, delicatețea și

Mişcarea literară ♦ 217 duioșia prin care descrieți lumina și puritatea Preabunul nostru prieten, Andrei Mol- privirilor lui Ioan Alexandru conferă poe- dovan, am încercat să relev, după priceperea mului Ochii lui… o frumusețe tulburătoare. mea, temeiul pentru care consider EPHEME- „Ioan Alexandru este sufletul cel mai pur ce s- RIDE o carte meritorie și memorabilă, o a dăruit Poeziei ca formă de existență a lui lectură atractivă și instructivă. În plus, pentru Dumnezeu. Și poezia l-a devorat, felie cu mine, această carte are o semnificație de felie, până când trupul s-a pustiit, iar sufletul excepție și o valoare artistică și sentimentală s-a contopit cu lumina ce cântă…” (p. 89). aparte, întrucât m-am regăsit „deopotrivă cu Magistral! Lumina din Ochii lui… devine po- Vasile Sav într-o lume a valorilor...” Iarăși și ezie pură, iar imaginea aureolată de sfințenie a iarăși, mulțumiri și recunoștință! poetului Ioan Alexandru este vie. Cu statornică prietenie și cu admirație, În ultima vreme, ne-ați răsfățat, pe Va- Lucia Sav sile al meu și pe mine, cu daruri menite să ne * înalțe sufletul (textul Un scriitor, despre poe- tul și traducătorul Vasile Sav, și Inepuizabile P.S. Vă rog să transmiteți felicitări dlui resurse ale epistolei, prefața la cartea mea Ioan V. Moldovan, Momo, cum îl alinta Va- Epistole, sunt incluse în cartea EPHEME- sile, pentru cartea dumnealui Noi nu mergem RIDE). Pentru mine, dvs. sunteți un mesager/ la război, o carte reconfortantă la lectură, înger trimis de Domnul, așa cum am scris în grație umorului fin al autorului și talentului de Epistole. Mai mult, sunteți un generos Vărsă- povestitor. tor de neprețuite daruri ale spiritului. L.S.

Waiting her

218 ♦ Mişcarea literară

Un pic de venin pentru... Tudor ARGHEZI

Vasile GĂUREAN

Eram student la Cluj prin 1964, când Omul își scoate ranița, ia de acolo o venerabilul stihuitor venise la casa de Cultură seringă și îi pregătește o injecție. Arghezi nu a studenților, iar noi, tinerii filologi, puhoi, zice nimic. Așteaptă răbdător, gata să îndure să-l vedem, să-l auzim. Cu glasul domol rugi- cu stoicism și gluma asta, după ce luase nit din pricina anilor, ne-a relatat o întâmplare destule hapuri și injecții care cel mult l-au din vremuri când – se putea spune – era tânăr amorțit. sau destul de tânăr Pe când avea în jur de 45 de ani, marele scriitor s-a îmbolnăvit. A mai fost bolnav domnia-sa și altădată, ca și noi de altfel, dar acum nu-i venea de hac stării în care se afla. Îl dureau grozav oasele și mai rău decât durerea era că începuse a se mișca tot mai greu și apoi căzu chiar la pat. Până la așa stare de tot neplăcută, merse la toți doctorii, la cei mai vestiți pe care-i cunoștea. L-au ciocănit, l-au întors pe toate părțile, i-au pus felurite diagnostice și i-au dat medicamentele vremii, După vreo cinci zile, bolnavul simți că dar... nimic și iar nimic. A ajuns până la începe să se miște mai bine. În zece zile era Moscova. Omul se credea pierdut. Până-ntr-o prin cameră și curând, minune…, prin curte. zi, când Dumnezeu, în marea Lui îndurare, ne Boala, teribila boală fusese învinsă. Și de scoate-n cale cele la care nici nu gândim. cine?... Absolut de necrezut! De atunci și până Intră într-o dimineață, în camera lui de la anii târzii – căci trăise 87 de ani – neputința sus, de la Mărțișor, un... vânător din Argeș. aceea teribilă nu a mai revenit. Speriată Vânător ca toți vânătorii, în știuta lor probabil de vânătorul din Argeș... La acestea, costumație de verde precum pădurea, nelipsita scriitorul adăugase: pușcă, pălărie cu pană, o raniță și mai ales un „– Îmi pare Amintiri literare zâmbet triumfător pe buze: nespus de rău că nu – Todore, (așa-i zicea popular lumea și am reținut rețeta miraculosului preparat al prietenii) eu te voi face bine! vânătorului meu, dar atâta știu, că una din – Dumneata? izbucni în râs bietul bol- componente era veninul de albine. Acesta m-a nav. Atâția doctori și aparate n-au putut afla făcut sănătos. Poate ar fi fost de mare folos și capătul bolii ăsteia și iaca cine vine să mă altora, dar amicul meu nu mai e de mult, vindece! Se vede că-s cu adevărat la capăt Dumnezeu să-l odihnească și să-i dacă vin vânătorii să mă salveze. răsplătească.” – Nu râde, c-ai să vezi!

Mişcarea literară ♦ 219

Anghel Popa și cărțile sale despre Bucovina

Gheorghe PATZA

Aromân de a doua generație, după tată, Societatea Academică „Junimea” din Anghel Popa s-a născut la Vatra Dornei și Cernăuți (1878-1938) trăiește la Câmpulung Moldovenesc. Doctor Copertele cărții conțin reproduceri după în istorie, fost pro- Arhivele Statului Iași, fond „Frații Dugan”: fesor la Liceul Comitetul Societății Academice „Junimea” Militar „Ștefan cel din anul 1929 (coperta I) și Scrisoare adresată Mare”, el afirmă: de Christea Geagea lui Arcadie Dugan „Fiecare dintre noi (coperta a IV-a). este legat, prin tai- Cartea e închinată mamei sale Leontina, „care a trăit crucificarea Ardealului din vara nice resorturi, de anului 1940, în semn de prețuire pentru locul în care a văzut credința sa în trăinicia neamului românesc. lumina zilei, loc pe Iată și o frumoasă dedicație de pe care nu-l poate uita exemplarul dăruit de autor subsemnatului: niciodată, simțind „Colegului Gheorghe Pața, în semn de prețu- permanent o chema- ire, această carte despre Bucovina, demnă sub re ancestrală către pajura imperială, mândră ca parte integrantă a el, pe care nu este României Mari – Țara viselor sale – astăzi cu dispus să-l înlocuiască cu nimic din lume”. partea de nord cernită și crucificată! Cu cele (Crai Nou, 28.08. 2013 – Vatra Dornei – ieri mai frumoase gânduri, semnătură, 15 aprilie și azi, (1) p. 5) 1997.” Din iubirea sa pentru Bucovina, Anghel Prin două motto-uri, dr. Anghel Popa Popa a scris mai multe cărți: 1) Societatea subliniază importanța Societății Academice Academică „Junimea” din Cernăuți (1878- Române „Junimea”: cea de formator și 1938), Fundația Culturală „Alexandru Boz- educator al convingerilor naționale pentru ga”, C-lung M., 1997, 176 p. 2) Aromâni în studenți (Constantin Isopescu, 1910), precum Bucovina, idem, 2000, 168 p. 3) Societatea și de promovare a ideii unirii cu țara (Emilian Academică Arboroasa din Cernăuți (1875- Ursuleac, 1919). 1876), idem, 2008, 132 p. Într-un „Argument” autorul subliniază De asemenea, un extras din Revista isto- că „una din sarcinile prioritare și fundamen- tale ale istoriografiei românești este aceea de a rică a Academiei Române, Institutul de Istorie reintegra, în istoria generală a românilor, „N. Iorga”, serie paginile scrise cu sacrificii de românii din nouă, tomul XIX, Istorie literară Bucovina și Basarabia” (p. 13). 2008, nr. 3-4/ mai- Lucrarea conține două capitole: I) Isto- august, Ed. Academiei Române, pp. 381-388, ricul Societății Academice „Junimea” (1. Fon- se intitulează Vechi familii românești din darea și dezvoltarea Societății până la primul Bucovina; Gheorghian (Georgian), Bucevschi război mondial; 2. Reorganizarea Societății în și Sorocean și poartă semnătura lui Anghel 1919 și evoluția sa până la desființare); II) Popa. Oameni și fapte (1. Președinții Societății; 2.

220 ♦ Mişcarea literară Membrii fondatori, sprijinitori și de onoare; 3. Într-o discuție cu dr. Anghel Popa, ca Macedoromânii; 4. Obârșii nobile prin vea- între foști colegi de liceu, acesta mi-a precizat curi; 5. Contribuția Societății la făurirea că aromânii nu veneau spre România în României Mari.) transhumanță. Ei treceau Dunărea având con- Lucrarea se încheie cu un set de „Do- știința că vin în patria lor, pentru a-și face o cumente”, conținând corespondența dintre carieră, a urma o școală, a se căsători. Traseul Christea Geagea și Arcadie Dugan (p.135- era mai întâi spre Transilvania, după care 154), brevete primite de locotenentul în coborau, unii dintre ei, spre Bucovina sau rezervă Gallin Gh. Traian (p. 154-157) și dis- Vechiul Regat. Desigur, făceau excepție cei ce cursul reprezentantului Societății Academice s-au stabilit în Cadrilater și de unde, datorită „Junimea”, Tit Cristurean, la serbarea de la războaielor balcanice și noilor hotare cu Bul- Blaj, din 3/15 mai 1925 (p. 157-158). garia, au trecut în Dobrogea, cei mai mulți, și Societatea Academică „Junimea” este în Muntenia. urmașa „Arboroasei”, între cele două societăți Transhumanța avea loc dinspre Grecia, existând similitudini prin statut, activități și până în Asia Mică. Turcii se purtau frumos cu obiective. Se insista, în special, asupra păcurarii aromâni și le cumpărau produsele. acțiunilor cultural-literare, seratelor muzicale Nu același lucru se poate spune și despre și promovarea limbii naționale, dar rosturile greci, care, adesea, le treceau satele prin foc și societății erau mult mai complexe, mai sabie și îi tâlhăreau pe aromâni. Tatăl lui profunde, vizând fondul patriotic românesc, Anghel Popa l-a însoțit la o vârstă fragedă pe legăturile cu toate organizațiile studenților bunicul său în transhumanță. Copilul era înar- români din Vechiul Regat. De altfel, mulți mat, ca toți ceilalți, cu un pistol, pe care îl dintre membrii Societății și-au adus aportul de purta la subsuoara sumanului, în interior. Și sânge, luptând ca voluntari în armata română. asta, de teama grecilor. Desființată în 1914, când, în condițiile În cartea Aromâni în Bucovina (Ed. decretării mobilizării generale de către guver- Fundației Culturale „Alexandru Bozga”, C- nul austro-ungar, Arcadie Dugan și Ioan lung Moldovenesc, 200, 170 p.) autorul face Săhlean au pus Societatea sub protecția Socie- „în loc de prefață”, o caldă pledoarie: „Să nu-i tății pentru Cultura și Literatura Română din uităm pe aromâni!” Bucovina, steagul „Junimii” fiind salvat de La întrebarea „Cine sunt aromânii?” Traian Gh. Gallin și de tatăl său, care au trecut prof. dr. Anghel Popa arată că „Răspunsul nu hotarul în România și l-au depus la Academia trebuie căutat în teorii noi, el a fost dat de Română, aceasta a fost reorganizată în 1919, multă vreme, îl găsim în cronicile bizantine și evoluând în noile condiții istorice până în în operele marilor învățați români, aromâni și 1938, când a fost interzisă de către dictatura străini, în șirul cărora se înscriu nume ilustre: regală a lui Carol a II-lea. Dimitrie Cantemir, N. Iorga, Gh. I. Brătianu, Materialul documentar al lucrării are o Pericle Papahagi, Th. Capidan, George serie de lacune, trecut fiind prin două războaie Murnu, T. G. H. L. Pouqueville, Gustav mondiale, însă obiectivul principal al auto- Weigand.” (p. 13) rului a fost îndeplinit, dr. Anghel Popa reali- Autorul atrage atenția atât asupra aro- zând o primă monografie a Societății Acade- mânilor aflați într-o „eternă diasporă”, cât și mice „Junimea”, societate studențească de asupra îndemnului lui N. Iorga, de a nu-i uita, primă importanță sub aspect cultural, social și iar lucrarea „a fost gândită și elaborată în politic. ideea acestei neuitări” (p. 14) Cartea conține următoarele capitole: 1. Aromâni în Bucovina Societatea Academică „Arboroasa” din Cernă- Cartea este dedicată de autor strămoșilor uți și membrii să aromâni; 2. Aromânul Zaha- săi „pe linie paternă, preoți și păcurari, care au ria Voronca și procesul Societății Academice învrednicit neamul nostru în Munții Pindului.” „Arboroasa”. (Aceste două capitole vor fi dezvoltate pe larg într-o carte separată); 3.

Mişcarea literară ♦ 221 Studenții aromâni membri ai Societății Acade- Așa cum se specifica în „Decretul mice „Junimea” din Cernăuți; 4. Aromânii și imperial de fondare”, Universitatea avea trei serbarea de la Putna din 1904 (Capitole dez- facultăți: Teologie greco-catolică, Drept și voltate în lucrarea despre Societatea Acade- Filozofie, în cadrul căreia era și o catedră de mică „Junimea”); 5. Instituții și personalități limba și literatura română, condusă de Ion G. culturale din Iași și Cernăuți apărând drep- Sbiera. turile etnice ale aromânilor (1870-1913); Un Studenții români au constituit societatea aromân uitat: savantul Vasile Bogrea. academică „Arboroasa”. Desigur, activitatea Așa cum ne-a obișnuit din cărțile ante- comitetului de conducere nu a fost pe placul rioare, autorul publică și o serie de documente autorităților, îndeosebi legăturile cu România, noi. Amintim doar unul dintre ele, de la din moment ce Societatea a fost desființată, ultimul capitol, și anume articolul lui Vasile iar ultimul comitet a fost supus unui prim Bogrea, intitulat „Tragedia fraților din Mace- proces politic penal din istoria Bucovinei. donia”. Acest proces este redat pe larg de către autor, cu accent pe atitudinea bărbătească a lui Societatea Academică „Arboroasa” din Zaharia Voronca, cel care a înfruntat cu dâr- Cernăuți (1875-1877) zenie pe procuror. Acesta are „temperament Este a doua mare lucrare monografică a exploziv”, curaj și îndrăzneală, ce „se explică prof. dr. Anghel Popa despre prima societate prin sentimentele de mândrie, demnitate și academică de la Cernăuți. În textul ce ține loc libertate ce-i caracterizează pe toți aromânii, de prefață autorul amintește pe înaintașii ce constituindu-se într-o trăsătură dominantă, cu s-au ocupat, mai mult sau mai puțin, de puternice rădăcini atavice”. (p. 91) „Arboroasa”: Teodor Bălan, Ion Nistor și Ilie Lucrarea se încheie cu posteritatea acți- Dugan, la care se adaugă amintirile lui unii comitetului de conducere al „Arbo- Constantin Morariu și cartea postumă a lui roasei”, ce constituie un precedent în lupta Leca Morariu despre viața și activitatea lui „Junimii”. Iraclie și Ciprian Porumbescu. Editată în excelente condiții grafice, Autorul consideră „un dar împărătesc” lucrarea Societatea Academică „Arboroasa” al Casei de Habsburg pentru Ducatul Buco- din Cernăuți (1875-1877) se bazează îndeo- vinei fondarea Universității imperiale regale sebi pe documentele fraților Dugan existente „Franz Joseph” din Cernăuți, la 30 septembrie în arhiva ieșeană și are o bogată iconografie. 1875. Ceea ce caracterizează în primul rând În același an se înființează și Societatea scrisul lui Anghel Popa este respectul neli- Academică „Arboroasa” din Cernăuți (1875- mitat pentru documentele istorice și probitatea 1877), prima dintre multele ce au urmat până în utilizarea acestora. în 1938, când a început dictatura regală.

Surrender

222 ♦ Mişcarea literară

Este poezia „o mântuire galopantă” sau nu?

Iacob NAROȘ

În prefața pla- menirea între pământ și cer, „între tină și- chetei de versuri inti- nalt.” Ca „un hatman peste vise”, autorul tulate Cu moartea-n încearcă să pătrundă „în inimi închise și-n hang de alăute… de grădinile lui Dumnezeu.” În Silabele poetului, Tucu Moroșanu (Edi- din coliba toamnei, poetul se simte mai mare tura Princeps Multime- peste „silabele neadormite la rădăcina dia, Iași, 2016), sem- focului.” Visând la poem este o artă poetică nată de George Bodea, prin care poetul vânează poeme din „tabunul cu titlul Confluențe rătăcit”, pe care le va duce la târg. O autode- lirice între melancolie și surâs, sunt reliefate finire poetică avem în Visteria poetului – ca câteva repere fundamentale necesare pentru prigonit, el crede că visteria sufletului va cunoașterea lui Tucu Moroșanu, din Câmpu- rămâne, deoarece a adunat cuvinte, nu aur și lungul Bucovinei, autor al unor volume de avuții. Acele cuvinte înmlădie sufletul și poeme și proză cu titluri bine ticluite și statornicesc „iubirea îmblânzitoare și lină”. tâlcuite: (Drumuri de rouă, 2000; Exilat în Iubirea, dorul iubitei și alte fațete ale ei sunt toamnă, 2003; Iarna în bucătăria de vară, surprinse în poeme ca: Martie – pentru Lili – 2008; Fiare vechi și-nmiresmate, 2009; Când un imn închinat primăverii pline de soare și zâmbeau a râde sfinții, proză scurtă, 2009; vrajă prin dorul iubitei astâmpărat cu sărutul Magia catapultată peste apă, 2010; Talis- de mire. Iubita va înflori „mreaja” pentru manul însingurării, 2010; Viața de noapte în alesul ei „din caierul iubirii.” Cu sufletul cel Cimitirul Eroilor, 2011; Lapidat în cuvinte, vechi – surprinde nostalgia serilor cu „platoșe 2013; În legea lor, 2015, povestiri și Zăpezi de jad” sub trecerea anilor. Gândurile poetice prohibite, 2015). inundă iubirea la malul mării, deși ea le era O parte dintre poemele recentului volum „Vezuviu”, depărtarea îi desparte. În Deja au în vedere un anume baladesc, o nevoie de cutreier e prezent îndemnul de-a tăia firul de poveste moldovenească: În poemul Pețitor din care se ține dorul și chemarea directă a iubirii: vis, Doralin, vânătorul din codrul vrăjit, alias „Duhul se ține/ De-un fir subțire/ Taie-l mai poetul, vine în pețit la domnița din cetate, pe bine/ Și hai, iubire!” Aedul cuprinde visul de a care încearcă s-o convingă spre a ajunge la fi fericit, definirea iubirii ca singurul lucru craiul cel viteaz rămas în pădure. Propunerea bun dintre toate cele prințesei este ca trimisul să rămână în cetate, ce sunt deșertăciune. Raft decât s-o fure, mai bine să-i fie muză. În alt Răvașul – e o inci- poem, Suferințele regelui Vultur, poetul e tantă iertare și totodată chemare din partea vânător de cuvinte, pentru urmași e rege ființei iubite: „Te iert Don Juan iubit./ La vultur, ei fiind văzuți ca niște „puiandri ce-ar noapte vii la mine?” trebui să păstreze țara.” A fi vultur e o mân- Biograficul, amintirile tinereții și bătrâ- drie, e cu totul altceva decât a fi struț cu capul nețea, evocarea unor prieteni care nu mai sunt în nisip. Vocabularul adecvat acestei teme e etc. nu vor lipsi și din această plachetă, e întâlnit și în alte poeme: „domniță, cavaleri, vorba de poeme ca: Voltă aniversară („Nebun trubaduri, coroană, tron, chip domnesc, sere- cărunt/ Sfidând uitarea, soare-n amintiri…”); nisime prinț, fata de împărat.” Nostalgii banale – sub apăsarea ploii, poetul Despre poezie și menirea ei se vorbește nu poate să scrie, el e copleșit de gânduri în câteva poeme: Doar poetul – acesta își arde negre, dar și de doruri pentru locurile natale,

Mişcarea literară ♦ 223 de țară „cu bune cu rele.”; O șatră, demult – Necropsie – unde se disecă idei și cuvinte, Șatra „torcea popas” pe lunci, țigănci cu drept cauză a morții pare a fi jocul de cuvinte, trupuri sculpturale „se dizolvau pe-nserat în ba prea modern, ba prea perimat: „Cât despre unde.” Amintiri adolescentine de la scăldat, vorbe, ce să spun?/ Ziceau că-ntruna m-am clinchetul de salbe e în „hang de alăute.”; o jucat/ Cu ele, cât am viețuit,/ Ba postmodern, poveste de iubire ipotetică dintre poet și o ba perimat,/ Pretențios și încâlcit.” Realitatea fecioară arămie ce vrea să scape din lumea e că poetul nu e nici postmodernist, nici plină de interdicții cu prețul vieții; Din avangardist, nici fracturist, ci un neoromantic tinerețe – poveste cu fata de împărat pe care optzecist, doritor de liniște în spațiul mirific încearcă s-o cunoască, dar mai erau încă trei de la păstrăvăria „Lacul de argint” unde bărbați la rând; Nici un strop – nostalgia viețuiește. Poemul Fum nostalgic – ne bunicilor din ceruri cărora le cere sfaturi și vorbește despre speranță, atracția spre cimitir ajutor; Plimbă ursul – amintirea ursului din seara, amintirea bunicului fumător. În copilărie plimbat în lanțuri de către ursari; Frumosul nu moare – poetul presimte că mari Majorat teribilist și Tinerețe. schimbări nu va mai apuca, frumosul doar se Să revenim la tema predominantă ce dă învechește, se descompune și se transformă. și titlul cărții de față și anume moartea „ca Nu-i de mirare – aflăm că moartea își face de trecere cu zâmbetul pe buze”, surprinsă admi- cap „în lumea lui Dumnezeu”, ea „cosește la rabil în: Gong final – o subtilă aluzie la timpul hurtă” pentru a da de lucru groparilor, boci- terminal, dorințele nerostite îmbătrânesc; tre- toarelor și moștenitorilor. Dispută veșnică cerea este marcată de căderea cortinei, „în- dintre cele două entități, nimeni nu și-ar dori gerul bălai te-ndrumă spre rai.”; Doar marasm ca moartea să devină „muritoare.” Cea mai – prefigurare a morții în cuplu, „negarea între incitantă provocare adresată morții și totodată noi n-a fost decât marasm”, visul se destramă, plină de optimism este cuprinsă în poemul din între cei doi apar obstacole de netrecut, o finalul volumului, intitulat la fel de sugestiv pădure, un hău de ape, de uitare ca „o beznă ca și titlul plachetei, Rămâne pe altădată. grea.” Dorința de plecare e prezentă și în Cităm: „Ce chef am tras aseară la birt cu poemul Să plec pieziș – unde vara nu mai are moartea mea!/ Mironosița naibii, când mi-a delicii și splendori, „otrava și stoluri de venit la masă,/ Mi-am zis că e o damă din mizerii” îl fac pe poet să plece din această alea, o lichea/ Cu care de-ți pui mintea ajungi lume „pieziș”, spre necunoscut, ducând cu el belit acasă./ Dar am lăsat-o totuși să se așeze doar resemnarea și amintirea, dar și speranța și/ Chiar dacă nu-mi sta capul defel la de a fi din nou născut. aventură,/ Gândeam că și de-aș face-o pe Vom trece vama – un îndemn la curaj în durul aș greși/ Că doar nu-i prima dată când fața morții: „De ce să te-ngrozești de moarte/ beau c-o paceaură./ Și brusc m-a lovit mila, că Dacă-l iubești pe Dumnezeu?/ El singur știe o fi om și ea,/ Că poate doar nevoia a-mpins-o când desparte/ De-nsuflețire lutul greu.” Tre- la ce face,/ Când i-am umplut paharul, Ce cerea vămii devine obligatorie pentru fiecare, galeș mă privea,/ Nu mai părea vulgară deloc Belzebut jubilează când răul învinge. În și nici rapace./ Am mai cerut o sticlă, pe urmă Picătura senină – trecerea e precedată de înc-un rând,/ Până ce încăperea a prins să se dezamăgirea în fața unei lumi lipsită de valori rotească/ Și-atunci un flux hipnotic s-a și idealuri, plină de rele, înșelăciuni și delinc- revărsat în gând,/ Că eu sunt sigur unic în vență. La întrebarea retorică: Ce-i dragostea viața pământească,/ De-am chefuit cu moartea de țară acum?, răspunsul posibil, „o neghio- făr-a păți nimic,/ Că mi-a ținut hangul o bie”, dacă ești cinstit, mori de foame-n drum. noapte încheiată/ Și-apoi mi-a spus spre ziuă, Păcătuirea generală, senină e asemănată cu când dam să mă ridic:/ – Azi n-am să te pot cea din Sodoma și Gomora. În final, poetul duce, că sunt oleacă beată./ …Și, dacă nu te se-ntreabă nedumerit: „Lutu-o ia spre țintirim/ superi, rămâne pe-altă dată!…” Dar sufletul unde se duce?” O viziune maca- Referințe critice pertinente asupra ope- bră asupra propriei morți o întâlnim în poemul rei lui Tucu Moroșanu vin din partea lui

224 ♦ Mişcarea literară George Bodea prilejuite de volumul antologic zâmbetul pe buze, iar Al. Zotta sesizează că cu titlul Talismanul însingurării, apărut la în poezia lui T. Moroșanu este cuprins Iași, Princeps Edit. 2010. Pentru critic, „declinul civilizației rurale.” Daniel Corbu în ansamblul creației lui Tucu Moroșanu se postfața cu titlul Tucu Moroșanu sau poezia plasează într-un spațiu al convergențelor în jocului cu moartea îl consideră pe acesta un care confluențele lirice se situează între „me- poet autentic pe linia metafizică, discret, lancolie și surâs.” Ca atare, în poezia acestuia modest, hâtru în scris, ironic. Ioan Moldovan vom întâlni „tradiționalismul tonifiant și gene- îl vede pe autor ca „meșter în a regăsi prin ros în atitudine” al unui iconar de profunzime, poeziile sale zăpezile ce păreau prohibite”, dar după cum spune Horațiu Stamatin, dar cu o care, iată, „revin în prezent.” Alte aprecieri „benefică deschidere spre modernitate.” vin din partea lui Ioan Ticolo, Gheorghe George Vulturescu remarcă „nevoia moldavă Moculescu („sacerdot rebel”), Nichita de poveste”, el îl vede ca „un cârcotaș hâtru Danilov, Adrian Popescu, Ion Filipciuc și care dă cu tifle vieții.” D. Augustin Doman îl Emilian Marcu (aceeași aplecare înspre prezintă ca un „autentic moralist.” Ion Mure- moarte, vezi „coroanele împărătești la mort”). șan observă că lumea veche e în declin, zeii Împletirea armonioasă a unor cuvinte melancolici părăsesc munții, patria, transhu- arhaice din limba și locurile Bucovinei („iz- manța, pădurile, basmele, iubirea, ba chiar noavă, mreajă, izvoade, crug, hang de alăute, cârciuma, toate au ajuns simple parodii a ceea modru, a nu se găta, a scoate la muștru, staca- ce au fost odată. El se întreabă retoric, poate fi nă, răvaș, taman, a ține hangul, acătăre etc.) poezia această „galopantă mântuire? Să scrii cu cele din vocabularul apoetic, neologisme sau să vorbești singur, poți să fii grav într-o (ca peremptoriu, introvertit, ebanescent, apo- lume parodică? Sub aceste semne, de neliniște crife, spoliere, cabotin, a ecloza, a exulta, și decizie stă poezia lui Tucu Moroșanu. Ideea foneme ș. a.), la care se adaugă câteva licențe că se poate evita căderea în deznădejde și a aparte (xantocromie, mistagog, tabun, strop- ieși din aceasta prin mântuire poetică pare a fi șeală ardelenească, chilipirgioaice) fac până la punctul forte al lui Tucu Moroșanu. Gabriel urmă reușita poemelor lui Tucu Moroșanu. Stănescu adaugă alte aspecte din poezia Câteva poeme publicate în Mișcarea literară acestuia, e vorba de fățărnicie, nestatornicia bistrițeană (2016, nr. 4) ne pot ajuta să ne sentimentelor, vânzarea de prieten. Paul familiarizăm și cu alte teme cultivate de către Gorban îl definește ca „vizir cu haremul de un singuratic aparte al poeziei actuale româ- cuvinte” care vorbește despre moarte cu nești.

Vise presate

Cătălin STANCIU

Vise presate (de că, înaintând în lectură, temele și preocupările Decebal N. Todăriță. poetice se diversifică. Chiar dacă lumea este Prefață de Lucia Gro- prezentată în nuanțe de îndoială, nesiguranță zea. Postfață de Ovidiu afectivă, neîmplinire, nu avem în poezia lui Ivancu. București, Ei- Decebal N. Todăriță o viziune pesimistă, kon, 2016, 110 p.) sumbră. Nu este o poezie a deznădejdii și a pare, la prima vedere, deziluziei, ci o poezie a ideilor și a esențelor un volum de poeme de tari. dragoste, dar este doar Avem indicații că cel puțin o compo- o componentă pentru nentă esențială a procesului de autorealizare

Mişcarea literară ♦ 225 într-o lume derizorie și rutinată este legată de lalți,/ așa cum ești.// Iar în final, e bine să fii cunoașterea și împlinirea prin eros. Într-o tu./ Și mut și surd și orb/ să vezi, s-auzi și să lume a iluziei, această iubire îți oferă resortul vorbești cu-adevărat.” (Odă eului, p. 67). pentru a merge „mână-n mână spre sfârșit”. În tot acest tablou ambivalent al ero- Însă, apare rapid și căderea, iubirea fiind doar sului, prin norii aceștia ai incertitudinii, se o idee, sau doar „himera unei idei de tinerețe” strecoară o lumină, o visare pe hârtie, un când: poem blând și cald, născut dintr-un alt timp de „Stăm în cerc și râdem/ și-mi bântui iubire sigură, ce nu poate fi alterată și anume iubirea paternă (Visare pe hârtie, p. 22). veselia cu accente de nebunie,/ mă cuprind Avem în poezia lui Decebal N. Todăriță tristeți metafizice/ iar tu le bântui cu frag- o critică a societății în care trăim, snobismul, mente/ de credință:/ iluzii pentru/ rifturile intelectualismul forțat, dar mai ales critica nerostirilor/ scrijelite în sufletul meu.” asupra atitudinii de credință superstițioasă și (Himera unei idei de tinerețe, p. 12). superficială: „M-am săturat să dărâm temple/ Oricum ar fi, fericirea este indisolubil cred că mă voi așeza într-unul./ Eroic mă voi legată de iubirea pentru o femeie, într-o vizi- duce pe o lespede și voi lăsa fariseii/ să mă une romantică, fie și iluzorie așa cum apare în mustre/ înainte de a mă ucide” (Erou?, p.31) poemul Moment (p. 16): „M-ai întrebat, Însoțite de preocupări metafizice în poemul așa-ntr-o doară.../ – Ce-i fericirea?/ Iar eu, Ușile (p. 33): „Sfârșitul este singurul adevăr./ iubindu-te, am spus./ – Doar tu…”. Nu este Dar oare atunci/ ușile se închid sau se nevoie decât să dai câteva pagini pentru a afla deschid?” că: „Tabloul meu abstract e plin,/ plin și atât Vise presate nu este un volum unitar din de personal!/ Dar lipsește din el ceva./ Ceva punct de vedere tematic și nici al abordării ce a fost numit, de cineva naiv/ fericire.” stilistice. Nu este o carte-concept. De la nuan- (Solitudine abstractă, p. 22). țe de romantism târziu, se trece prin simbo- Se poate continua și prin alte exemple, lism și se ajunge la elemente postmoderne sau într-un joc ambivalent între iubirea care împli- douămiiste, însă fără a avea derapaje de nește și un nihilism ecleziastic al deșertăciu- limbaj sau accente agresive specifice acestora. Avem o poezie cu inserții IT, computerizate: nii. Acesta poate fi un prim aspect care touch screen, digitalizată dar și acorduri și contrariază la poezia lui Decebal N. Todăriță. rifuri rock. De la poeme blânde se trece brusc Ambivalența, între dorința de plinătate și la poeme aspre, cu atitudine critică față de o căderea din raiul iubirii într-un mundan realitate de care poetul nu se impacientează și apăsător. Pentru o reașezare a firescului este pe care o surprinde în aspectele ei dure. O nevoie de un nou început, de o construcție poezie ca un oraș contemporan, cu spații societală și interioară nouă și autentică: „Press agitate și neliniștite, dar și cu oaze de calm și any key to reboot./ De asta chiar avem ne- meditație. voie.” (Soft & Hard, p. 19). La o primă citire limbajul pare oarecum În poezia de dragoste actuală, nu de greoi, metaforele au un timbru diferit, dar sunt puține ori avem de a face cu un eu vulnerabil, reușite și te surprind. Acest mixt nu este un un eu poetic care strigă spre lume, desfigurat dezavantaj chiar dacă poate crea dificultăți de de suferință. Aici nu întâlnim un eu central înțelegere a discursului poetic, însă nu te lasă care se isterizează. Dimpotrivă, autorul să-ți pierzi concentrarea de pe text. În același consideră că femeia iubită de un poet își timp, poate fi semnul că poezia lui Decebal N. asigură un nume durabil în timp, iar postum Todăriță încă se caută sau dimpotrivă, s-a for- nu va fi dată uitării, pentru că va trăi prin mat într-un sincretism stilistic care integrează, poeme. Va trăi mai mult decât poetul însuși. într-un mod personal, diversele curente ale Contrar acestui tablou al iubirii, uneori poeziei moderne și contemporane. Din punc- oscilant și confuz, se desprinde portretul de tul meu de vedere este un volum reușit, un sine bine conturat, în tușee sigure și principii debut poetic demn de a fi semnalat. Aștept cu stabile. interes următorii pași, curios fiind de univer- „Într-un târziu, e bine să fii orb,/ ca să te sul poetic și stilistic pe care Decebal N. vezi numai pe tine/ dincolo de ochii celor- Todăriță îl poate oferi cititorilor de poezie.

226 ♦ Mişcarea literară

Caloianul sau Călin, file din poveste

Iulian DĂMĂCUȘ

În tradiția credin- înecați și ținuți ostatici în adîncurile fluviului. țelor populare româ- Descrierile acestora sunt nu doar o dovadă a nești, dar nu numai, cunoașterii mediului de către autoare, dar și a Caloianul este una prin imaginației aparte pentru exprimarea căreia care oamenii încearcă prozatoarea găsește cuvintele, formulările cele să comunice cu divini- mai fericite. Călin devine polul în jurul căruia tatea spre a-i cere aju- se acumulează speranțe, iubire, admirație, el tor în aducerea ploilor fiind cel care acceptă sacrificiul prin acel sau încetarea acestora, „stagiu” de inițiere/ transformare de 7 ani, pentru desfășurarea ac- timp în care, deși era crezut mort, el continuă tivităților specifice în muncile agricole și în să vegheze asupra satului, să întrețină speran- viața cotidiană. Mesagerul este un suflet curat, țele sătenilor, dar și ale unei iubiri puse la un copil dispărut în condiții necunoscute și încercare de viața cotidiană: „El era universul regăsit după moarte și care, inițiat, este trimis care cuprindea tot restul, iar pivotul lumii tre- la divinitate după înmormîntare, distrugerea cea prin inima lui” (p. 47). Vraja, fantasticul, violentă a corpului sau „datul pe apă”. Sub singurele care pot să „explice” întîmplările, semnul acestei datini cunoscute (mai ales în sunt puse în slujba binelui, de aceea șansele Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul demersului eroului sunt reale/ au sorți de Moldovei, unde seceta e mai frecventă) se izbîndă. desfășoară întîmplările din satul Gârliciu de Neîncrezătoare la început, Ileana ajută pe malul dobrogean al Dunării. la aranjarea păpușii de lut: „Fă-i sprâncenele Mitul folcloric al Caloianului este pre- mai încondeiate și ochii mai miloși”, suge- zent și în romanul cu același nume apărut în rează un bătrîn contrazis de-o babă atotștiu- 1975, al lui Ion Lăncrănjan, în intenția de-a toare care-i spune Costinei să-i facă „aprigi și lua pulsul unor evenimente de răscruce din înșelători ca norii negri” (p. 17). Ochii lui istoria noastră, suprapunînd visul cu realitatea, Călin sunt de un „verde tulbure ca ai Dunării” istoria cu mitul. Omul dintre două lumi, de (p. 20) ori tulburi „prin care curgea toată Diana Dobrița Bîlea (Ex Ponto, 2017), este o Dunărea cu poveștile ei cu tot și cu lumina continuare inspirată a poveștilor din spațiul înnebunitoare a soarelui.” (p. 26) Privirile lui dunărean, în linia/ stilul lui Fănuș Neagu și al te-ndepărtează de realitate, dar și aspectul său: lui Ovidiu Dunăreanu, iar extinderea acțiunii „părul parfumat ca fânul proaspăt, înalt și cu pe durata unui roman este o încercare reușită, fruntea arzând de stele...” (p. 89) chiar dacă întîmplările se petrec în(tre) două Eroul asemănător cu eroii pozitivi din lumi, cea a satului contemporan și lumea basme, simboluri ale binelui, nu e doar o apelor, a credințelor, a fantasticului... apariție încîntătoare, dar și „un munte de Prin extensie, destinul păpușii de pă- bunătate” (p. 27). Preocupată de calitățile mînt, Caloianul, devine povestea podarului acestuia, tînăra medicinistă îl studiază în Călin, care pe parcursul cărții urmează oare- permanență: „E alunecos ca un pește” (asoci- cum drumul Caloianului, unind cele două erea cu mediul acvatic) sau „Călin e pe jumă- lumi, împăcîndu-le, pentru slujirea comu- tate sălbatic” (p. 37), observînd semnele care-l nității, dar și pentru salvarea sufletelor celor fac o personalitate distinctă și care este într-o

Mişcarea literară ♦ 227 vizibilă/ deplină /surprinzătoare consonanță mama lui Călin nu renunță la a-l aștepta și, cu elementele naturii: razele lunii luminează deci, nu-i face pomenirea creștinească, pentru doar patul podarului (p. 38) sau faptul că stă că ea (la fel ca Ileana) simte că tînărul trăiește, de vorbă cu șacalii pe care-i și hrănește, o ba chiar lasă uneori semne ale trecerii sale pe- determină să creadă că tînărul e om doar pe acasă... (p. 84). Dragostea părintească se jumătate. Ca un erou de basm, Călin este împletește cu dragostea fetei, ambele necesare ajutat de zîne să salveze oamenii de furia pentru reușita sacrificiului făcut de tînăr pe balaurului, cu care va trebui să plece (ilustrînd perioada inițierii. Curajul, scopul nobil și spiritul de sacrificiu, așa cum este sacrificat și sentimentele curate sunt elemente care carac- Caloianul). terizează și personajele de basm care, avînd Ca un ales/ Mesia?, el face adevărate astfel de calități, înving răul. Înzestrat cu minuni, un exemplu fiind salvarea din fluviu a puteri neobișnuite, Călin o influențează și pe lui Nicu și readucerea acestuia la viață (p. 42). Ileana care capătă însușiri deosebite ce fac Divinitatea căreia podarul i se supune este bine comunității, care o numește „Năluca”. Dunărea, „o mare ființă vie”, generoasă și Între senzația că întîlnește un om fără viață inteligentă, care poate fi și un adevărat „mâinile reci ca de mort” (p. 105) și speranța partener pentru om (p. 50). O vrăjitoare spune întărită de iubire, fata alege să fie optimistă și că podarul e un fel de balaur – sufletul să-l ajute pe tînăr atunci cînd este nevoie. Dunării – și că el îi va ajuta pe săteni; la fel „Întoarcerea” la viață a copilului consi- străvechii daci credeau că în adîncul fluviului derat pierdut în urma accidentului se întîmplă se află stăpînul acestuia, un balaur, care prin la fel ca în tradiția Caloianului făcut de gârli- apa băută de oameni le transmitea acestora ceni (p. 205) – pruncul vine pe un pod plutitor energii nebănuite, transformîndu-i în lupi. ce lunecă în amonte pe fluviu. Ca și Caloia- În pădurea de pe insula Pastrama, Ileana nul, Călin este văzut ca un salvator; toți săte- vede un pat care-i amintește de cel al Caloia- nii cred și-l așteaptă convinși de ceea ce eroul nului, care prin sacrificiu/ ardere trebuia să făcuse pînă atunci și de semnele care le între- dezlege ploile. Cel din pădure este și el des- țineau încrederea. El va fi totemul de care tinat unui ritual ce urma să fie împlinit de oamenii au nevoie pentru a-și duce „viața lor Călin și o fată în scopul revitalizării spiritelor simplă” (p. 227). Caloianul este nu numai mi- pădurii. tologie, ci și religie și magie, iar ca întrupare a Încălcarea unor tradiții (moartea lui moș zeului vegetației, amintește, după spusele lui Petre într-un spital și nu acasă...) anulează M. Eliade, de Dumuzi – zeul sumerian al binefacerile Caloianului, iar sătenii se gîndesc vegetației, sau de Osiris al egiptenilor ca „fiu să apeleze la puterea vrăjilor. Ca un Anteu?, adevărat al apelor”. Călin – Caloianul bea dimineața apă din flu- Prozatoarea Diana Dobrița Bîlea a con- viu care-i dă puteri nebănuite și-i face mintea struit aceste „file din poveste” îmbinînd cu limpede – apa fiind un element primordial, pricepere aspecte din viața de azi a unui sat de simbol al vieții, al regenerării, „apa vie” din lîngă Dunăre, cu întîmplări posibile într-o altă basmele românești..., dar și un element trans- lume, cea a credințelor și tradițiilor, a împli- cendental, în sensul că mesajul locuitorilor nirii speranțelor de mai bine, prin iubire și suferind de secetă este dus pe apă spre sacrificiu. Folclorul cunoscut în profunzime, divinitate. Și patul Caloianului este „dat” la o ca și adîncurile fluviului, poate inspira povești apă curgătoare tocmai pentru invocarea ploii frumoase, cu atît mai interesante cu cît poves- dătătoare de viață... Ca și mama Caloianului, titorul se dovedește un artist al cuvîntului.

228 ♦ Mişcarea literară Oaspeți la balurile politice

Mircea Ioan CASIMCEA

Dejanul Ștefan cerea corzilor viorilor și contrabașilor la două, Mihuț este un autor pădurea de bași a acordeoanelor să fie micșo- dramatic cunoscut, cu rată la zece-doisprezece bași, tot la fel suta de piese de teatru tipărite strune a țambalului să devină un mănunchi de și cu unele reprezen- zece-cincisprezece. tative transformate în Pentru ce toată această sluțire a unor spectacol de teatru, instrumente muzicale? Să se creeze economii două dintre acestea în bugetul partidului! Cum? Ne aflăm deja la premiate la Festivaluri apogeul vârtejului, fiindcă dramaturgul a Naționale pentru dile- escaladat ferm zona teatrului absurd. Cu cor- tanți, organizate la Slănic Moldova (1977) și zile și bașii în număr micșorat, instrumentiștii Cluj-Napoca (1992). De curând am primit de vor cânta mai puțin timp la concerte, astfel că la talentatul autor cartea intitulată „Balurile” salariul lor va fi redus proporțional. Aceste din tranziție, tipărită în anul 2016, la editura măsuri economice se vor lua pentru orchestra Astra din Dej, Cetățean de Onoare al partidului, obligată să introducă în repertoriu municipiului, dramaturg prețuit și respectat în numai muzică încuviințată de partid. Aseme- cetatea sa de reședință, dar și de alți iubitori nea parascovenii sunt acceptate de personaje de teatru, care i-au văzut spectacolele ori i-au servile, precum Liderul sindical, supranumit citit textele. trombonistul partidului, fiindcă a absolvit Cartea cuprinde două comedii într-un Școala populară de Artă, clasa în care cursan- act, în care biciul satirei șfichiuie deseori: ții învățau să cânte la trombon (am ieșit trom- Expertul universal și Frizerii tranziției. Perso- bonist), precum și Activistul (Mișu), incult, najele principale din ambele comedii sunt ilogic și supus total șefilor lui: „acolo puteți politicieni demagogi, care, în loc să vorbeas- cânta cu gura orice hore, da’ nu cu instrumen- că, mârâie și latră într-o hărmălaie numită tul partidului”. Cameramanul și Roza (o discursuri și replici amețitoare, pricepuți țărăncuță veselă și plină de istețime, cum o emițători de promisiuni deșarte, sub forma caracterizează autorul în sugestiile sale regi- unor simbolice gogoși tăvălite prin pudra zorale și scenografice) sunt personajele de demagogiei. bună-credință, cu bun-simț, însă neputincioase Personajul principal din Expertul uni- să stopeze avalanșa de mediocritate și sufici- versal a fost numit de autor chiar Expertul și ență, slobozite de personajele principale. este reprezentantul tipic al populismului, mo- Cealaltă piesă de teatru, Frizerii tran- tiv să dețină în partidul său, aflat la putere, ziției (excelentă metaforă!) se află situată tot diverse funcții importante: vicepreședinte, în zona teatrului absurd, căci afirmă perso- secretar general, trezorier, în plus este senator najul numit Șomerul: urcați prin vot la putere, și expert, iar în calitate de senator deține func- unii politicieni fac ceea ce știu încă de acasă: ția de președinte al comisiei senatoriale de să tundă, să radă și să coafeze tot ce le cultură. Este inventiv, fiindcă are o inteligență aduceau bani și avere. Întâmplările se petrec bogată, fiind însă lipsit de bun-simț și de ori se discută despre altele într-o frizerie ade- cultură generală. Deviza lui constă în aplica- vărată, unde se află chiar un frizer, patronul, rea fermă a formalismului (să aplice forma- însă simbolul activităților acestuia sunt extin- lismul în munca lor), căci scopul ascuns se de dramaturg la acțiunea de ras, tuns și rămâne obținerea banilor pentru partid: Ca să coafat unele bogății ale patriei. Alături de ajungi și să te menții la putere, îți trebuie bani acest personaj își exprimă nemulțumirile mulți. În acest sens solicită impetuos redu- Alegătorul, tot fără vreo șansă de reabilitare a

Mişcarea literară ♦ 229 situației grave în care unii politicieni au mustrat aprig de Vocea care încearcă să-i împins țara. Deputatul îi domină cu starea lui atragă atenția asupra faptelor lui inacceptabile. politică și economică, supraevaluându-și rolul În aceste două comedii satirice Ștefan în societate:... noi, peste cinci sute de parla- Mihuț probează cu succes calități incontes- mentari, facem parte din patrimoniul spiritual tabile de dramaturg iscusit, de bun detector al uman al țării și mai departe: noi suntem absurdului din viață, dar și talentat creator de tezaurul țării. situații absurde. Discursurile ditirambice ale Așadar, goliciunea interioară, lipsa edu- Expertului și Deputatului îl situează pe dra- cației și autoeducației, caracterul hulpav îi eta- maturg în zona urmașilor primilor creatori de lează deputatului sufletul pocit. La un moment absurd în literatura română, I. L. Caragiale și dat acest personaj susține un discurs pigmen- Eugen Ionescu, așa cum constată criticul lite- tat cu demagogie și insolență, din care mai rar Ioan L. Șimon în prefața semnată la aceste străbate și voința lui înverșunată de perpetuă spumoase piese de teatru, evidențiind totodată îmbogățire. Zadarnic Țăranca apostrofează ingeniozitatea acestui talentat autor dramatic astfel de politicieni cu afuriseală, ajutată fiind în construcția comediilor. de regionalisme adecvate (crepa-le-ar beșica Concluzia care se potrivește cel mai udului să le crepe!), căci ei se străduiesc bine cărții se află în motto-ul așezat de autor netemători să stăpânească situația, chiar și pe foaia de titlu, o frază scrisă de filosoful după o convorbire cu un fel de conștiință antic Platon: Una dintre pedepsele pentru personală. În finalul acestei comedii absurde refuzul de a participa la viața politică (cel se desfășoară un succint dialog între Vocea puțin prin vot – nota noastră) este aceea că vei Divină și Deputat, moment când acesta este ajunge condus de inferiorii tăi.

Peregrinul și umbra sau memoria ca un concert baroc

Maria VAIDA

Volumul lui Bla- peregrinul. Titlul volumului este superb și ga Mihoc, Peregrinul poetic, te-ai aștepta la un roman, dar asta și și umbra (Ed. Primus, devine, pentru că volumul de 467 de pagini Oradea, 2010) este o atestă calitățile naratologice ale autorului și carte de memorii, în dacă ne gândim că Stendhal definea romanul care autorul bihorean ca fiind o oglindă purtată de-a lungul unui „știe să selecteze gră- drum, iată, asta este! Ca în valurile unui untele faptelor nesem- fluviu, undele memoriei involuntare amestecă nificative de neghina proustian lumile prin care a trecut scriitorul- întâmplărilor de duzi- peregrin și aduce în fața noastră tot ce este nă” (p. 9). Blaga Mihoc este povestitorul din semnificativ: prezența celor șase ani de acasă, apele oglinzii, pentru că nu e ușor să editezi anii școlii elementare, frumoșii ani de la liceul memoriile antum, el devenind „prizonierul din Beiuș, studenția la Cluj, primii ani ca propriului sine, ademenit de vanitate să se profesor la Beiuș, anii în care a fost muze- pună bine cu lumea, cu lectorii raportului ograf la Oradea și Baia Mare sau anii de despre ceea ce-a înfăptuit în viață” (p. 9). profesor la UBB. Istoric prin excelență, pentru Blaga Mihoc Mereu în căutarea unui timp trecut, viața este o colecție semnificativă de fapte și Blaga Mihoc regăsește timpul și îl retrăiește, personaje, un administrator al umbrelor și narându-l. Imagini sugestive completează urmelor printre care nu e greu de descoperit volumul, aduc în fața lectorilor fizionomia

230 ♦ Mişcarea literară dublului de hârtie pe care conștiința creato- și-mi spunea s-o privesc câtu-i de mândră». A rului l-a proiectat: apare peregrinul nostru, pornit la drum în timp ce tata se afla încă alături de alții, colegi sau prieteni, părinți ori într-un spital de graniță improvizat în Ungaria amici, unii trecuți în lumea umbrelor, alții mai și a sosit la Timișoara tocmai când acesta a fac umbră pământului, dar omniprezent este fost adus. S-a petrecut atunci, cu siguranță, o Beiușul, mon amour, orașul ce devine perso- comunicare telepatică între tată și fiu, conco- naj, căruia i se dedică un număr imens de mitent, desigur, și cu o mică premoniție, prin pagini, ca dovadă a importanței sale în viața care bunicul a aflat unde va fi adus taică-meu. scriitorului, astfel că putem vorbi de un bil- Rana a fost grozavă, lăsându-l invalid pe dungsroman, al formării omului, peregrinului viață” (p. 25). de fapt, într-o cetate a culturii românești care De fiecare dată scriitorul utilizează un este Beiușul, pentru că de acolo s-a ivit limbaj adecvat lumii personajului prezentat, creatorul sau istoricul Blaga Mihoc. Cuvintele de aceea întâlnim foarte multe regionalisme, povestitorului se aliniază pe diferite diago- sintagme specifice zonei Beiușului care nale, dar toate trec inevitabil printr-un centru, sporesc savoarea textului memoriilor, plasând întipărit în fibra profundă a scriitorului ca loc lectorul în mijlocul acestei lumi arhaice a al identității și acela este Beiușul. Așa au satelor din Țara Beiușului, lumi căreia îi procedat și alți creatori din zonă: Viorel Horj, aparține și scriitorul nostru. Fluxul memoriei Ioan Dărăbăneanu, Pascu Balaci, Mircea este ca o apă curgătoare, ca un criș pietros, Popa, Gheorghe Pituț ș.a. Fără inhibiții, fără negru sau limpede, după împrejurări, ocolind părtinire, cu singura ambiție de a povesti fru- dealurile din depresiune, dar șerpuind prin mos, homeric, parcă în jurul unui foc, încon- toate meandrele dintre acestea. Evocarea este jurat de ascultători fermecați de poveste, darul nostalgică și revigorantă, un tip moromețian de povestitor iese la iveală din orice situație: atrage atenția prin mintea sprințară și „În noaptea de 24 ianuarie 1945, când tata a profunzimea gândului, astfel că lumea evocată fost rănit, bunicul s-a sculat brusc, a aprins e vie, plânge sau râde, trăiește și iubește după lampa și i-a trezit pe toți, spunând: «sculați-vă legi ancestrale, parcă tot mai des pierdute prin că Grețianu meu (adică tata n.n.) a fost pușcat bloguri on-line... Dacă iubești Beiușul, în brânca stângă. Fă-mi, muiere, desagii, că oamenii minunați de pe Valea Crișului Negru, merg la el la spital în Timișoara. M-am visat plăcerea lor de a povesti, atunci citește cartea. că era legat peste brațul stâng c-o primă roșie Lectură plăcută!

Cronica unui ansamblu folcloric bistriţean

Iuliu-Marius MORARIU

Anul trecut, ani- a frizat și palierul editorial. versarea împlinirii a Astfel, prin bunăvoința scriitorului Me- două decenii de la în- nuț Maximinian, cunoscut peisajului cultural ființarea Ansamblului național și internațional datorită multiplelor Profesionist „Dor Ro- inițiative editoriale (precum: Confesiuni, Bis- mânesc” din Bistrița, trița, Editura Arcade, 2004; Cartea diuga- devenit o adevărată nilor, Bistrița, Editura Karuna, 2004; Chip de emblemă a județului înger, Bistrița, Editura Karuna, 2007; Pe nostru, a fost marcată aripa cerului, Bistrița, Editura Karuna, 2008; prin mai multe eveni- Rădăcini împrumutate, Bistrița, Editura mente. Unul dintre ele Karuna, 2009; Vremea sintagmelor – eseu,

Mişcarea literară ♦ 231 Bistrița, Editura Karuna, 2010; omul cu litere, scria: „De curând a luat ființă, la Bistrița, Bistrița, Editura Karuna, 2011; Stop repor- Ansamblul profesionist „Dor Transilvan” al tofon, Bistrița, Editura Karuna, 2011; Cartea Consiliului județean Bistrița-Năsăud... Primul cu coperți de aer, Tismana, Editura Semănă- spectacol al ansamblului nou-înființat a avut torul, 2011; Copila de sub vii, Cluj-Napoca, loc zilele trecute la Sala Polivalentă din Bis- Editura Eikon, 2012; Noduri în haos, Timi- trița și s-a intitulat „Mugurel de primăvară”, șoara, Eurobit Publishing House, 2012; spectacol prezentat de Mărioara Murărescu, Muchia Malului, Iași, Editura Tipo Moldova, redactor șef al Televiziunii Române, realiza- 2013; Cronica de gardă, Bistrița, Editura toare a emisiunii folclorice „Tezaur”. Cu Karuna, 2014, sau Treni i jetes – Trenul vieții această ocazie și-au dat concursul soliștii: (poeme în limbile română și albaneză), trad. Matilda Pascal Cojocărița, Alexandru Pugna, Baki Ymeri, București, Amanda Edit, 2016), Cornelia Ardelean, Valeria Peter Predescu, dar și a activității jurnalistice, a apărut, la Petre Petruse, Lidia Someșan, Elena Roizen, editura Charmides din urbe, un volum dedicat Elena Merișoreanu, Anghelina Timiș, Adrian acestui subiect. Stanca, Nicolae Sabău, Florentina și Petre Lucrarea – Menuț Maximian, Poteci de Giurgi, Ileana Ciuculete și Maria Dan, iar Ion dor. 20 de ani de la înființarea Ansamblului Sabadâș la vioară” (p. 10). Profesionist „Dor Românesc”, Bistrița, Char- Cronica, realizată cu acribie, dar într-un mides, 2016 – editată în condiții grafice ex- limbaj accesibil și plăcut ce nu trădează aridi- cepționale, se constituie într-o monografie- tatea cu care ne-au obișnuit adesea istoricii, album ce imortalizează activitatea prestigioa- este urmată apoi de câteva gânduri exprimate sei instituții culturale și oferă informații cu la începutul drumului ansamblului de către privire la membrii ei, reliefând faptul, sem- prietenii și colaboratorii acestuia (pp. 14-15), nalat de către președintele Consiliului Jude- și de câteva biografii ale fondatorilor și ale țean, Emil Radu Moldovan, în prefața lui, angajaților de astăzi ai lui. Astfel, cititorii pot acela că: regăsi frumoase medalioane ce alternează „Dor românesc” a păstrat cu sfințenie, informații biografice cu câteva gânduri enun- nealterată, menirea unui ansamblu folcloric țate de cel în cauză și fotografii ce-l au în prim profesionist. În cele două decenii a promovat plan. Interesantă este și alăturarea celor pre- nume mari ale folclorului românesc, din toate zentați. Biografia dirijorului Ștefan Cigu (pp. zonele etnografice ale țării, dar s-a constituit 16-17), este urmată de cea a cunoscutei sale și într-o rampă de lansare pentru tinerele soții, interpreta Matilda Pascal Cojocărița (pp. talente” (p. 5). 18-19), care descrie seria interpreților prezen- Fără a avea intenția de a oferi o istorie tați aici. Ei i se adaugă îndrăgitul Alexandru cosmetizată, Menuț Maximinian trece în re- Pugna (pp. 20-21), Domnica Dologa (pp. 24- vistă principalele evenimente care au marcat 25), Nicolae Cioanca (pp. 26-27), Mirela existența ansamblului, reliefând și o parte din- Petruș (pp. 28-29), Ioachim Spân (pp. 30-31), tre piedicile pe care le-a întâmpinat debutul dar și mai-tinerele: Anuța Motofelea (pp. 32- acestuia (pp. 9-10). În plus, își pigmentează 33), Cristina Retegan (pp. 34-35), Veronica descrierea și cu unele evocări personale, asu- Bălan (pp. 40-41), Oana Matei (p. 42-43), sau mându-și astfel, pe lângă rolul de cronicar, și cunoscuții frați Ion Dordoi (pp. 36-37) și acela de personaj-martor. Iată cum descrie Felix Gălan (pp. 38-39). primul concert al proaspăt înființatei instituții, Între poveștile lor de viață, relatate bre- la care a asistat: vilocvent, este inserată și cea a domnului „Îmi amintesc și acum concertul de la Gavril Țărmure (pp. 22-23), unul dintre fon- Sala Polivalentă. Eram elev și am ținut datorii instituției. Urmează apoi o scurtă pre- neapărat să aplaud profesioniștii noștri. Dar, zentare a orchestrei (pp. 44-50), a corpului de haideți să citim împreună impresiile jurnaliș- balet (p. 51), și a infrastructurii de care se tilor din acele vremuri despre eveniment. În bucură ansamblul la două decenii de activi- ziarul Răsunetul, scriitorul Gavril Moldovan tate, prin grija oficialităților județene, respec-

232 ♦ Mişcarea literară tiv autocarul modern și sălile și birourile de la Datorită acestui volum, Ansamblul „Dor centrul „Dacia” (pp. 52-53). Românesc” de la Bistrița, unic în peisajul Apoi, într-o manieră plăcută, domnul cultural local și național, care s-a dovedit o Menuț Maximinian oferă o adevărată anexă inițiativă frumoasă și trainică, beneficiază documentară, antologizând extrase din presă, astăzi și de o lucrare în paginile căreia sunt fotografii, cronici ale unor evenimente, facsi- imortalizate editorial principalele aspecte ale miluri după afișe, dar și interviuri cu oamenii primelor ei decenii de existență, fapt pentru din primul eșantion valoric al formației și care nu putem decât să-l felicităm pe autor și contribuind prin aceasta la realizarea unei să dorim instituției prezentate ani mulți și monografii ample și bine documentate, bine- rodnici în ogorul culturii tradiționale româ- meritată de către ansamblul bistrițean. nești, și ropote de aplauze care să o însoțească în toate activitățile ei!

never lost a war

Mişcarea literară ♦ 233

Alessandro Baricco: Mr Gwyn

Florentina TONIŢĂ

Alessandro Baricco a intrat în România tremurător. Citești aproape fără să te miști, ca mai ales datorită cărții Novecento (Giuseppe și cum orice tulburare sfâșie, spulberă, doare Tornatore a reușit o capodoperă cu textul lui (Să mori de dorul a ceva pe care n-ai să-l Alessandro Baricco: filmul Legenda pianis- trăiești niciodată). Iubirea este o iluzie. Hervé tului numit 1900). Joncour rămâne în spațiul de siguranță, dar nu Același Baricco lan- pune stavilă simțirii și gândului. Soția lui sa în 1993 o emi- Hervé Joncour ticluiește în mare taină o siune TV cu titlul scrisoare, acea scrisoare pe care știa că soțul „Dragostea e un ei o așteaptă de la altă femeie. O scrisoare pumnal”. Rostul care sfâșie în mii de bucăți mătasea, în cuvinte pretențios, alunecos ce viermuiesc și coclesc într-o altă lume decât și totuși mirific al cea a atingerilor sacre, diafane, în imagini ca- emisiunii era acela re stârnesc trupul și îl concretizează la modul de a familiariza pu- carnal, instinctiv, adamic („– Știți, monsieur, blicul larg cu poe- eu cred că ea-și dorise, mai mult decât orice zia. Aproape o năs- lucru, SĂ FIE FEMEIA aceea”). Mătasea trușnicie, am spune trebuie doar atinsă. Mătasea nu mai păstrează noi, cei care astăzi nimic din amintirea viermilor, nici din drumul butonăm teleco- prăpăstios până să devină mătase. Orice manda în căutarea întoarcere la carnal, la trup, orice materia- talk-show-urilor facile și degrabă-pierzătoare- lizare a iluziei te aruncă înapoi, la capătul că- de-timp. Mai mult, la Torino, scriitorul italian lătoriei („Și în fața lui, neantul. Deodată văzu a înființat o școală dedicată tehnicilor nara- ceea ce crezuse că e invizibil. Capătul lumii”). tive. Întorcându-ne la romanul Mr Gwyn A debutat în literatură în 1991, la 33 de (apărut în anul 2011, publicat de Humanitas în ani, cu romanul Castele de furie, urmat de 2014), nu putem rata paginile savuroase, Oceano mare (1993). Dintre romanele de construcția personajelor surprinzând prin început ale lui Alessandro Baricco, despre dibăcia prozatorului de a le păstra misterul, Mătase (Seta, 1996, rafinamentul intelectual și de a-și intriga Cartea străină publicat de Huma- cititorul prin tot felul de întâmplări pline de nitas în 2015) se suspans. Mr Gwyn te duce la marginea tim- spune că este o carte-cult. Avem o dragoste pului și te redimensionează, te abstractizează, sfâșietoare a unui negustor de viermi de pentru ca apoi să te readucă, nou și primenit, mătase, o poveste care concentrează în pagini într-un chip enigmatic și surprinzător, în puține iubirea sub toate formele ei, de la trup propria-ți viață. la iluzie, de la conjugal la amare intrigi Până la el știai totul despre tine. Ultima sufletești. Scris rafinat, discret, cu subtilități pagină te prinde gol, acea goliciune din spa- care fascinează și duc ochiul minții înapoia tele epidermei, ca și cum învelișul de carne cuvântului. Ca o stampă japoneză lucrată în devine deodată de nesuportat, de neînțeles, de linii fine, fără stridențe, chiar cu un inefabil nepătruns. Nu înțelegi cum suflul rezistă acolo

234 ♦ Mişcarea literară nesufocat, nu știi cum ai trăit până azi îndeplinit. Copistul are, însă, nevoie ca eroul înfofolit în atâtea veșminte inutile, printre său să dezbrace nu doar hainele, ci să se gesturi convenționale, în capcana obiceiurilor dezbare de întreaga făptură lumească, de comune. gesturile cunoscute, de tot ce până atunci știa Nu este vorba despre nuditate, deși ar despre sine. Rămâne în atelier o masă de putea fi. Nici despre eros, deși ar putea fi. carne însuflețită, un trup al cărui spirit năuc se Cartea lui Alessandro Baricco este despre zbate între pereți precum o pasăre în laț. călătoria înlăuntru, despre explorare și studiu, Povestitorul-copist observă zbaterea, caută despre detaliu ca formă de viață independentă. slăbiciunile și așază în lumină de cuvinte Despre scriitorul în sine însuși. Trebuie fiecare sclipire nouă a făpturii care încet-încet doar să rămâi în interiorul poveștii și devii pare să se descopere pe sine. Necunoscuții martor la misterul creației. devin apoi oameni-poveste, admirându-se în Baricco se joacă. Își creează personaje scrisul povestitorului ca și cum ar privi un pe care nu le poți credita în viața reală. Și portret. totuși te surprinzi căutând pe stradă gesturi, Este un experiment care forțează limi- cuvinte, dibuind furiile sau, de ce nu, ascun- tele umanului. Omul care plătește portretul- zișurile care s-ar preta unei aventuri scriito- poveste trebuie să stea patru ore pe zi, vreme ricești născocite cât se poate de bizar și de de 32 de zile, în aceeași cameră cu scriitorul- neverosimil de un autor care pare că se joacă portretist. Se ignoră în aparență, nu comunică, mai degrabă cu mintea cititorului. Să nu uităm nu se privesc. Decorul este mereu altul, un joc că avem de a face cu un personaj-scriitor care al luminilor care se sting exact când se ter- știe cu ușurință „să intre în mintea oamenilor mină de scurs cele patru ore. și să le redea sentimentele. Părea să știe „Jasper Gwyn m-a învățat că nu suntem cuvintele pe care oricine le-ar fi spus și să personaje, suntem povești, spuse Rebecca. Ne gândească în avans gândurile oricui”. oprim la ideea că suntem un personaj prins în Romanul lui Baricco este despre cum cine știe ce aventură, chiar foarte simplă, dar poți făuri din nimic o nouă viață, despre cum ceea ce ar trebui să înțelegem e că noi suntem poți recompune din stări și atitudini viața unui toată povestea, nu numai personajul acela. necunoscut, despre nevoia noastră de a purta Suntem pădurea prin care se plimbă, ticălosul măști și, de ce nu, despre măștile care deseori care-l păcălește, haosul din jur, oamenii care ne reprezintă mai bine decât rutina și trec, culoarea lucrurilor, zgomotele”. convențiile zilei. Dacă vreți să evadați din propria viață, În fapt, Baricco ne așază înainte un oferiți-vă jocul alături de Jasper Gwyn. copist. Un om care copiază chipuri precum un Lăsați-vă portretizați în cuvinte. Puteți fi pictor. Doar că aici copistul face portretul în oricare dintre personajele cărții, atâta vreme cuvinte al oamenilor necunoscuți. Necunos- cât aveți curaj să renunțați, patru ore pe zi, la cuți care, după ce plătesc mulți bani, se supun învelișul lumesc al ființei. Este o experiență uneori unor condiții greu de înțeles, dificil de unică, necesară.

Mişcarea literară ♦ 235

Flori pentru Algernon – un roman incitant

Mara POP

Daniel Keyes (9 august 1927 – 15 iunie cercetez ferestrele cu obloane pe jumătate închi- 2014) este un autor american contemporan, cea se, dorind să stau de vorbă cu cineva și totuși mai mediatizată operă a sa fiind romanul Flori speriat că am să întâlnesc pe cineva” (Op. cit., p. pentru Algernon (Editura Young Art, 2013). 110). În cartea amintită mai sus se remarcă Din punct de vedere epic, șirul narativ al ingeniozitatea de care dă dovadă scriitorul. Atât romanului surprinde evoluția personală a lui conținutul, cât și mo- Charlie. Acesta, impresionat de inteligența de dul în care este scrisă care dă dovadă șoarecele Algernon, un subiect scoate în evidență o mai vechi al experimentului, este de acord să i gândire ieșită din se facă operația de mărire a I.Q.-ului. Odată cu tipare. Daniel Keyes avansarea intelectului, protagonistul își amin- lansează o ipoteză tește momente, sau vise din copilărie. Anali- inovativă în ceea ce zându-și trecutul a început să se cunoască pe privește medicina și sine. Mai apoi, a încercat să înțeleagă și cele- știința: înființarea u- lalte persoane din comunitatea sa. Într-o scurtă nui tratament care să perioadă de timp, Charlie nu doar că știa să mărească în mod arti- scrie, să citească și să rezolve puzzle, ci a deve- ficial IQ-ul. Această nit interesat de științe și religie. Datorită gândirii operație este efectu- sale uimitoare participă alături de mari doctori ată pe doi subiecți: ai lumii la congrese. Deși totul părea că merge șoarecele Algernon și conform așteptărilor, I.Q.-ul personajului a omul Charlie. Struc- regresat. tura romanului dă impresia unui jurnal ținut de Astfel, ultima parte a operei, precum cea cobaiul testului. de început prezintă greșeli de exprimare și La început, paginile sunt împânzite de scriere: „Nu ști de ce nu mai sunt deștept și cu greșeli ortografice și gramaticale: „Dr Strauss ceam grșit. Poatei așa fincă nam încercat destul zice sa sciu ce gndesc și țiu minte și oricei cu sau cine va ma deociat. Da dacăncerc foarte tare mine de acum mai deprate. Nu ști dece da – zice poate că mă fac puțin ma deștept și ști ce sunt cai important ca sa vada pot folosi pe mine.” toate cu vintele.” (Op. cit., p. 264). (Op. cit., p. 9). În timpul medicației, frazele Modul în care Daniel Keyes descrie creș- devin mai coerente și mai complexe: „Ceea ce terea și degradarea intelectuală și de asemenea mă încurcă de câte ori iese ceva la iveală din modul în care interpretează acțiunile subiecților, trecutul meu este că nu-mi dau seama dacă s-a denotă cunoștințele sale în domeniul psiholo- întâmplat întocmai, sau dacă așa mi s-a părut giei. În opera sa amintește și explică studii mie atunci, sau dacă născocesc eu totul. Sunt ca precum „...studiul lui P. T. Zellerman asupra un om care a fost toată viața pe jumătate diferențelor de timp necesare unor șobolani albi adormit și care încearcă să știe ce era înainte să pentru a învăța cum să circule printr-un labirint se trezească.” (Op. cit., p. 73). Când pacientul cu colțurile rotunjite față de unul cu colțurile atinge apogeul inteligenței, cartea devine de-a unghiulare, sau comunicarea lui Worfel privi- dreptul terifiantă. Acest fapt este datorat felului toare la influența nivelului de inteligență asupra în care geniile privesc și percep lumea: „Rătă- timpului de reacție la maimuțele rhesus.” (Op. cesc singur pe străzi – și nu este o plimbare cit., p. 135). relaxantă într-o noapte de vară, ci o grabă Orice aspect al acestei cărți este fascinant încordată de a ajunge – unde oare? Umblu pe tot într-un mod unic. Flori pentru Algernon este o felul de străduțe, mă uit la intrările caselor, hrană pentru suflet și minte.

236 ♦ Mişcarea literară

Aristea PAPALEXANDROU

Născută în 1970 în Hamburg, a studiat muzica, literatura greacă modernă și medievală – la Universitatea din Atena. A publicat volumele de poezie: (2015) Ne omite, Kedros; (2012) Subteran, Ed. Typothito; (2008) Păsări cântând, Ed. Typothito; (2004) Uneori, în altă parte, Ed. Nefeli; (2000) Două vise mai înainte, Ed. Mandrake. Participarea la lucrări colective: (2009) Hellenica: Noul în interiorul sau în afara limbii: Antologie de tineri poeți greci, Ed. Gavrielides. Alte titluri: (2008) Flaubert, Gustave, 1821-1880, Pasiune și virtute și alte scrieri ale perioadei de tinerețe a autorului, Ed. Printa [îngrijirea vol.]. (A. B.)

Υπογειωσ το αινιγμα Enigma subterană

Κάτι παράξενο έλαβε δράση S-a petrecut ceva ciudat κάτω απ' τη γη sub pământ Δεν εμπιστεύομαι την σιωπή Nu cred în tăcere Το σκυθρωπό που με κοιτά Luna care mă φεγγάρι privește Echivalenţe lirice Το νιώθω πως η νέα μου ζωή ursuză τη ρότα της παλιάς μου Simt că noua mea έχει πάρει viață cursul celei vechi a luat.

Πεντ' εξι βηματα παλια ζωη La cinci–șase pași de viața veche

Κι άλλαξα αναψυκτήριο Și am schimbat camera răcoritoare νομίζοντας πως άλλαξα ζωή crezând că mi-am schimbat viața αυτήν που δρούσε αμέριμνα cea care acționa indiferentă

Mişcarea literară ♦ 237 στο διπλανό τραπέζι la masa alăturată του διπλανού κεφιού a distracției adiacente Ώσπου να πω '' έως εδώ'' Până să spun „până aici” και με πέντ 'έξι βήματα și în cinci sau șase pași ευθύς να την ξεγράψω direct s-o șterg μαζί κι εσάς που την περνούσατε împreună și pe voi cei care ați străbătut-o μακριά μου και στο πλάι μου departe și alături de mine απ' τη μεριά μιας άλλης πάστας de partea unei alte paste ζωντανών παντοτινά de-a pururea vii θαμμένων στην ψυχή μου îngropați în sufletul meu απ' την μεριά μιας νέας άφιξης de partea unei noi sosiri νεκρών αλλοτινά de morți din vremuri vechi θαμώνων στην ζωή μου a celor obișnuiți din viața mea

Κοινωνικα Social

'Ολοι ,οι εξαιρέσεις τους Toată lumea, scutiții και οι απόντες și absenții ξεχασμένοι uitați Χαμένο πλήθος Mulțime pierdută στα συμβάντα în evenimente Μνήμη ελέφαντα Memorie de elefant κι αν έχω dac-aș avea τί θα κερδίσω; ce voi câștiga? Mε τόσο κόσμο Cu atâta lume Mε τόσους φίλους Cu atâți prieteni (Τίποτα πονηρό (Nimic indecent αυτό εννοείται) desigur) Μονάχη απόμεινα Singură am rămas Ο,τι κι αν πείτε Orice s-ar spune

Το φίδι Șarpele

Σε ξανάγγιξα Te-am atins iar Εξαίρετο φίδι Șarpe ideal Στις γωνιές του σπιτιού μου În colțurile casei mele χωμένο vârât Στις ρωγμές της ψυχής μου În fisurile sufletului meu θαμμένο îngropat Όπως κι άλλες φορές Ca și alte dăți Δεν σε σκότωσα Nu te-am ucis Σε κρατώ ζωντανό Te păstrez în viață Άλλοθί μου σβησμένο Alibiul meu șters Σε ξανάγγιξα Te-am atins iar Εξαίρετο φίδι Șarpe ideal Κι όσο ηχεί φοβερό Și oricât de incredibil pare

238 ♦ Mişcarea literară Το σκληρό δάγκωμά σου Mușcătura ta dură προσμένω o aștept cu nerăbdare

Αναισθησιογονο Anesteziant

Παραθυρόφυλλα ανοιχτά Obloane deschise κανένα όμως παράθυρο Nici o fereastră στο βάθος. în spate. Κοιμήθηκαν πολύ βαριά Au dormit profund τα σύντομα όνειρά μου scurtele mele vise και ξύπνησαν γιγάντιες s-au trezit gigantice Άρπυιες εφιάλτες. coșmaruri cu Harpii.

Εκεί στο αόρατο κενό Acolo, în spațiul invizibil μου γνέφουν να παραιτηθώ. Îmi fac semn să renunț. Μα εγώ θα βρω την Dar eu voi găsi έξοδο. ieșirea. Κι όχι, δεν θα ’μαι Și nu, nu voi fi μοναχή. Θ’ ακούω τη singură. Voi auzi φωνή μου. propria voce. Σωστά σε ηχογράφησαν ηχώ Corect te-au înregistrat ecou της σιωπής μου. al tăcerii mele.

There is only attack

Mişcarea literară ♦ 239

Haris VLAVIANOS

10+1 Poeme

Haris Vlavianos scrie și traduce poezie, semnează un roman autobiografic, Το αίμα νερό/ Sângele, apă, și publică fără întrerupere, în vremuri antipoetice, în revista Ποιητική/ Poetică, considerată cea mai prestigioasă revistă literară din Grecia. În paralel, este profesor de Istorie, Teorie Politică și Relații Internaționale la Colegiul American din Grecia. Pentru contribuția în promovarea literaturii italiene în Grecia, prin traducerile și eseurile sale, Președintele Republicii Italiene i-a conferit titlul de Cavalier delle Arti e delle Lettere. Opera lui – constituită din 20 de cărți semnate singur (din ultimul volum – Θάμβος [Thamvos]/ ORBITOR, 2017 – ne-a dăruit mostrele pe care le-am tradus în paginile ce urmează) și din nenumărate colaborări colective - a fost tradusă în multe alte limbi, inclusiv participarea în antologia colectivă Balcanica 5: Festivalul Poeţilor din Balcani. Vol. 5: poeţi români şi greci – ediție bilingvă. Cunoscut oxfordian, el este cel care a adus în Grecia atmosfera poeziei anglo-saxone și a curtoaziei urbane. În anii grei ai crizei care afectează Grecia, Haris Vlavianos spune: ... pentru mine „elenism” înseamnă iubire patologică pentru poezia greacă (patologică în sensul că încerc prin intermediul limbii să găsesc un punct fix de care să mă țin) și se identifică cu o zicală arabă: «să cazi de șapte ori și să te ridici de opt». Asta, pentru că Vlavianos scrie, după cum spune, pentru o minoritate de cititori, «dar poezia și revista Poetică, în care poezia Greacă este ocrotită, continuă să se adreseze «imensei minorități» (astfel a numit-o poetul spaniol Jiménez) de care are nevoie și tânjește după ea. Posibil că poezia nu se găsește niciodată în cataloagele cu «cele mai bune vânzări», dar se află în epicentrul limbii. Poeții sunt cei care o păstrează vie, nu cărțile care explodează pe bolta literaturii ca niște focuri de artificii fanteziste și se sting imediat apoi.»... «Cine a citit și a îndrăgit o poezie, să spunem a lui Kavafy, Eliot, Elytis sau a lui E. E. Cummings, știe că valoarea unui lucru nu se măsoară cu folosința acestuia...». «...Poate trăiesc pe altă planetă, dar simt un optimism indiscutabil cu privire la viitorul poeziei. Aceasta izvorăște din necesitatea mea instinctivă să recunosc chipul societății care apare oglindit în privirea poeților... și simt că revine momentul poeților, al adevăraților poeți, care vor readuce cu ei poezia, pentru a o introduce în viața noastră. ...». (A.B.)

Θαμβοσ, Πατάκης, 2017 Thamvos, Patakis, 2017 Ωδη στο χαμενο νοημα Odă rostului pierdut Απλα μαθηματικα Matematică simplă

Πέρυσι γιορτάσαμε μαζί τα γενέθλιά μας. Anul trecut ne-am serbat împreuna ziua Η τούρτα ήταν στολισμένη με εκατό κεριά. noastră de naștere. Αυτό δεν θα συμβεί ξανά. Tortul era ornat cu o sută de lumânări. Το άθροισμα των ηλικιών μας Aceasta nu se va mai repeta. θα αυξάνεται κάθε χρόνο κατά δύο αριθμούς. Suma vârstei noastre

240 ♦ Mişcarea literară Σε δώδεκα μήνες θα γίνουμε εκατόν δύο, se va majora anual cu două numere. στους επόμενους δώδεκα, εκατόν τέσσερα, În douăsprezece luni vom deveni o sută doi, κ.ο.κ. în următoarele douăsprezece, o sută patru, ș.a.m.d. Αν πεθάνω στην ηλικία που πέθανε ο πατέρας μου, Dacă mor la vârsta la care a murit tata, έχω μπροστά μου ακόμη είκοσι χρόνια ζωής. am înaintea mea încă douăzeci de ani de viață. Αν πεθάνω στην ηλικία που πέθανε η μητέρα Dacă mor la vârsta la care a murit mama, μου, doar șaisprezece. μόλις δεκαέξι. Mama a murit pe 2 octombrie, Η μητέρα μου πέθανε 2 Οκτωβρίου, ziua în care sora mea împlinea patruzeci și unu. τη μέρα που η αδελφή μου έκλεινε τα Bunicul, pe 18 iunie, σαράντα ένα. ziua în care împlineam nouăsprezece. Ο παππούς μου 18 Ιουνίου, Sora mea, când a aflat știrea, τη μέρα που έκλεινα τα δεκαεννιά. se afla în centrul de dezintoxicare, 95 km. la Η αδελφή μου, όταν έμαθε το νέο, nord-vest de Roma. βρισκόταν σε κοινότητα αποτοξίνωσης 95 χιλ. Eu, zburam la 30.000 de picioare deasupra ΒΔ της Ρώμης. Atlanticului Εγώ, πετούσα στα 30.000 πόδια πάνω από τον și mă întrebam ce s-ar întâmpla dacă avionul Ατλαντικό s-ar înfige dintr-o dată în apele lui negre. και αναρωτιόμουν τι θα συμβεί αν το αεροπλάνο Prietenul meu Johnny a murit acum trei ani. καρφωθεί ξαφνικά στα μαύρα του νερά. De-ar fi trăit, nu eu aș fi fost cel ce a văzut ieri episodul din Madagascar, îmbrățișat cu fiica Ο φίλος μου ο Τζώνη πέθανε πριν τρία lui. χρόνια. Vicky a plecat în șapte luni Αν ζούσε δεν θα ήμουν εγώ αυτός που είδε de un cancer cerebral agresiv. εχθές Abia împlinise cincizeci și unu și fiul ei, το sequel της Μαδαγασκάρης αγκαλιά με την cincisprezece. κόρη του. Ultima dată când am văzut-o la spital Η Βίκη έφυγε μέσα σε επτά μήνες m-a privit cu acea privire înfricoșată από έναν επιθετικό καρκίνο στον εγκέφαλο. care spunea: „rahat, voi muri, nu-mi spuneți Ήταν μόλις πενήντα ενός και ο γιός της minciuni.” δεκαπέντε. Την τελευταία φορά που την είδα στο «Υγεία» În 1989 am început să predau la Colegiu. με κοίταξε με το έντρομο εκείνο βλέμμα Anul viitor voi fi parcurs που έλεγε: «θα πεθάνω γαμώτο, μη μου λέτε patru cincimi din traseu – ψέματα». în șaisprezece semestre voi fi forțat să-mi iau adio Το 1989 άρχισα να διδάσκω στο Κολέγιο. de la studenți și colegi. Του χρόνου θα έχω διανύσει Nu voi mai intra nicicând într-un amfiteatru, τα τέσσερα πέμπτα της διαδρομής – nici nu va trebui să analizez ore-ntregi σε δεκαέξι εξάμηνα θ’ αναγκαστώ ν’ împărțirea în trei a sufletului αποχαιρετίσω sau imperativele categorice ale lui Kant. για πάντα φοιτητές και συναδέλφους. Δεν θα ξαναμπώ ποτέ σε αμφιθέατρο, Fiul meu s-a născut când eram de treizeci și ούτε θα χρειαστεί να αναλύω επί ώρες unu, την τριχοτόμηση της ψυχής la o maternitate din Oxford, ή τις κατηγορικές προσταγές του Καντ. 12 mile în afara orașului,

Mişcarea literară ♦ 241 Ο γιος μου γεννήθηκε όταν ήμουν τριάντα ενός, cu două luni înainte de a-mi susține lucrarea σε μαιευτήριο της Οξφόρδης, de doctorat. 12 μίλια έξω από την πόλη, Fiica mea, șase ani mai târziu, în Atena, δύο μήνες προτού υποστηρίξω το διδακτορικό la 14 km distanță de casa noastră. μου. Fiul meu a avut nevoie de cincisprezece ore Η κόρη μου έξι χρόνια αργότερα, στην Αθήνα, să iasă din pântecele mamei lui. 14 χιλιόμετρα μακριά από το σπίτι μας. Fiica mea, de zece minute. Ο γιος μου χρειάστηκε δεκαπέντε ώρες La nașterea fiului meu για να βγει απ’ την κοιλιά της μάνας του. am fost în sala de operație timp de patru ore Η κόρη μου δέκα λεπτά. și țineam mâna femeii mele. Στη γέννηση του γιου μου La nașterea fiicei mele, βρισκόμουν στο χειρουργείο επί τέσσερις ώρες mă uitam la ceas în anticameră και κρατούσα το χέρι της γυναίκας μου. și așteptam cu nerăbdare Στη γέννηση της κόρης μου, să-mi aud la difuzor numele. κοιτούσα το ρολόι στον προθάλαμο και περίμενα με αγωνία Citesc o carte ν’ ακούσω το όνομά μου στο μεγάφωνο. care este cu cincizeci și șapte de ani mai mare ca mine, Διαβάζω ένα βιβλίο și se referă la un poet care a murit που είναι κατά πενήντα επτά χρόνια o sută doi ani înainte de a mă naște eu. μεγαλύτερό μου, Calculatorul la care scriu και αφορά έναν ποιητή που πέθανε are nouă ani, εκατό δύο χρόνια πριν γεννηθώ. mobilul meu, doi, Ο υπολογιστής στον οποίο γράφω caietul în care îmi iau notițe, είναι εννιά χρονών, trei săptămâni. το κινητό μου δύο, το τετράδιο που κρατάω σημειώσεις Prima dată când am băut Campari, aveam τριών εβδομάδων. treisprezece. Prima dată (și ultima), când am fumat, Την πρώτη φορά που ήπια Campari ήμουν paisprezece. δεκατριών. Prima dată când am făcut dragoste, Την πρώτη φορά (και τελευταία) που κάπνισα cincisprezece. δεκατεσσάρων. Se numea Stella și lucra la noi în casă. Την πρώτη φορά που έκανα έρωτα δεκαπέντε. Era cu doi ani mai mare și foarte „umblată”. Την έλεγαν Στέλλα και δούλευε σπίτι μας. Ήταν δύο χρόνια μεγαλύτερή μου και πολύ În fiecare zi mă gândesc la moarte. «περπατημένη». Nu mă gândeam la ea înainte. Mă gândesc la ea de când mi-au murit părinții. Κάθε μέρα σκέφτομαι τον θάνατο. Mă gândesc la ea de când port costum Δεν τον σκεφτόμουν παλαιότερα. pentru a merge, de obicei, la funeralii, nu la Τον σκέφτομαι από τότε που πέθαναν οι nunți. γονείς μου. Τον σκέφτομαι από τότε που φοράω κουστούμι Permanent fac adunări și scăderi. για να πηγαίνω συνήθως σε κηδείες, όχι σε Dacă cineva moare, imediat mă uit γάμους. să văd când s-a născut, să constat dac-a apucat să se bucure de viață. Κάνω διαρκώς προσθαφαιρέσεις. Cred că, dacă sunt norocos, Αν πεθάνει κάποιος κοιτάζω αμέσως (chestiune de noroc nu este, oare, totul?) να δω πότε γεννήθηκε, pot ajunge la acea vârstă la care poate m-am plictisit să mai număr zilele.

242 ♦ Mişcarea literară να διαπιστώσω αν πρόλαβε να χαρεί τη ζωή να επαληθεύσω τους αριθμούς, του. τις πράξεις, Σκέφτομαι ότι αν είμαι τυχερός το αποτέλεσμα. (θέμα τύχης δεν είναι όλα;) μπορεί να φτάσω στην ηλικία εκείνη που ίσως να έχω βαρεθεί πλέον να μετράω τις Poate, pentru că în acel moment, cine știe μέρες. dacă voi zâmbi cu satisfacție, Ίσως, γιατί την ώρα εκείνη ποιος ξέρει sau voi tremura de frică. αν θα χαμογελάω με ικανοποίηση, ή θα τρέμω από φόβο. Dar, dacă voi muri mâine, poimâine, Αν πεθάνω αύριο όμως, săptămâna viitoare, μεθαύριο, luna viitoare, την επόμενη εβδομάδα, nu voi apuca τον άλλο μήνα, să-i dau ei săruturile ce-i sunt dator, δεν θα προλάβω să-i spun lui cât de mult l-am iubit, να της δώσω τα φιλιά που της χρωστάω, Să-i spun ei cât de mult m-a durut, να του πω πόσο πολύ τον αγάπησα, Nu voi apuca να της πω πόσο πολύ με πλήγωσε, să le cer iertare, δεν θα προλάβω să le explic motivele, να τους ζητήσω συγγνώμη, să le strâng fața la piept, να εξηγήσω τους λόγους, nu voi apuca να σφίξω το πρόσωπό τους πάνω στο στήθος să verific numerele, μου, operațiunile, δεν θα προλάβω efectul.

Cavo Paradiso Cavo Paradiso Στον γιο μου fiului meu

Ήρθε η ώρα να φύγεις, ξημέρωσε πλέον, Este timpul să pleci, deja au venit zorii, εξάλλου η νύχτα κύλησε αδιάφορα – de altfel, noaptea s-a scurs neutră – τα κορίτσια μόνα τους ήρθαν fetele singure au venit και μόνα τους επέστρεψαν στα δωμάτιά τους și singure s-au întors în camerele lor κι ας ξόδεψαν τρεις ώρες στον καθρέφτη τους deși au petrecut trei ore în oglindă για ν’ αποφασίσουν αν θα βάψουν τα νύχια τους ροζ ή πράσινα. pentru a decide dacă aveau să-și vopsească Καλός ο αμερικανός dj δεν λέω unghiile roz sau verde. αλλά και αυτό το διαρκές remixing μετά από Bun dj-ul american, de acord, λίγο dar și această continuă remixare, după un timp ήταν κάπως προβλέψιμο και ώρες-ώρες era oarecum previzibilă și uneori obositoare. κουραστικό. Tatăl tău ar fi preferat în această seară Ο πατέρας σου θα προτιμούσε απόψε (este și lună plină) (έχει και πανσέληνο) s-asculte, desigur, Lou Reed și Tom Waits ν’ ακούει φυσικά Lou Reed και Tom Waits dar tu pe drept vei exclama: αλλά εσύ σωστά θ’ αναφωνήσεις: «μα αυτός ανήκει σε άλλη εποχή!» „păi, acesta este din altă eră!” Έτσι συμβαίνει πάντοτε. Așa se întâmplă întotdeauna. Και ο Γκίνσμπεργκ όταν επισκέφτηκε τον Și Ginsberg, când l-a vizitat pe Pound la Πάουντ στη Βενετία Veneția

Mişcarea literară ♦ 243 του έβαλε ν’ ακούσει Beatles και τον ρώτησε l-a pus să asculte Beatles și l-a întrebat dacă-i αν του αρέσουν, plac, κι ο γέρο Εζ κούνησε ελαφρά το κεφάλι του, iar bătrânul Ez a clătinat ușor din cap, ψιθυρίζοντας: «προτιμώ τον Βιβάλντι». șoptind: „prefer Vivaldi”. Δεν έχει σημασία όμως Nu contează, însă αν αυτός ο συγκεκριμένος παράδεισος αποδείχθηκε πλαστός. dacă acest anume paradis s-a dovedit fals. αφού αύριο θα υπάρξουν άλλοι κι άλλοι, deoarece mâine vor exista multe altele, chiar ακόμη πιο λαμπεροί mai strălucitoare, με μεγαλύτερες πισίνες και περισσότερα cu piscine mai mari și mai multe trupuri arse ηλιοκαμένα κορμιά de soare να λικνίζονται φιλήδονα γύρω τους. legănându-se senzual în jurul lor. Αλλού βρίσκεται το νόημα των πραγμάτων: Altundeva se află tâlcul evenimentelor: το πρωί που ξύπνησε και σε είδε να κοιμάσαι dimineața când s-a trezit și te-a văzut dormind ήρεμος στο κρεβάτι σου liniștit în patul tău ένιωσε βαθιά ανακουφισμένος και ήρθε και s-a simțit profund ușurat și a venit și te-a σε φίλησε στο μάγουλο. Μετά έφτιαξε καφέ, άνοιξε τον υπολογιστή, sărutat pe obraz. μπήκε στο YouTube Apoi a făcut cafea, a deschis calculatorul, κι έβαλε το Is this Love. a intrat pe YouTube Ναι στο YouTube, και ναι, Bob Marley! și a pus Is this Love. Da, pe YouTube, și da, Bob Marley!

Death wish Dorință de moarte

Ο Εμπεδοκλής έπεσε στον κρατήρα. Empedocle a căzut în crater. Ο Κρέιν στη θάλασσα. Crane în mare. Ο Μπέρρυμαν (όπως και η Γουλφ) στο Berryman (ca și Woolf), în râu. ποτάμι. Makrís pe marginea drumului (de la înălțime). Ο Μακρής στο κράσπεδο (από ψηλά).

Υπάρχουν πολλοί τρόποι να φύγεις Există multe metode de a pleca όπως και μέσα: σκοινί, μαχαίρι, ca și mijloace: funie, cuțit, περίστροφο, δηλητήριο, χάπια - revolver, otravă, pastile - και φίδια ακόμη για να θυμηθούμε τη μοιραία și chiar șerpi, pentru a ne aminti de regina βασίλισσα. Ο Τραϊανός και η Πλαθ θέλησαν να τον fatidică. συναντήσουν Traian și Plath au vrut să o întâlnească τυλιγμένοι σε σύννεφο καπνού. înfășurați într-un nor de fum. Ο Περικλής Γιαννόπουλος ιππεύοντας ένα Periklis Giannópoulos, călărind un cal. άλογο. Karyotakis, purtându-și pălăria de paie. Ο Καρυωτάκης φορώντας το ψαθάκι του. Η Σέξτον ένα κόκκινο φόρεμα. Sexton, o rochie roșie. Ο Παβέζε σφίγγοντας στο χέρι Pavese strângând în mână την τελευταία επιστολή της γυναίκας που ultima scrisoare a femeii pe care o iubea. αγάπησε. Tsvetaeva, privind inexpresiv zăpada căzând. Η Τσβετάγεβα κοιτάζοντας ανέκφραστη το

χιόνι να πέφτει.

244 ♦ Mişcarea literară Άλλοι φροντίζουν ν’ αφήσουν σημείωμα Alții au grijă să lase bilet που να εξηγεί τους λόγους της ξαφνικής explicând motivele pentru plecarea bruscă, αναχώρησης, iar alții preferă tăcerea. άλλοι πάλι προτιμούν τη σιωπή. Maiakovski, pur și simplu s-a culcat în patul lui. Ο Μαγιακόφσκι ξάπλωσε απλώς στο κρεβάτι

του. Ο Καίσλερ άφησε στην εξώπορτα ένα χαρτί Koestler a lăsat la ușa de afară o hârtie pe care που έγραφε: scria: «no milk today». „Astăzi, nu lapte/ no milk today”. (Αν και Ούγγρος είχε αποκτήσει βρετανικό (Deși ungur, el dobândise spirit britanic). wit). Nu sunt puțini cei care nu reușesc din prima Δεν είναι λίγοι αυτοί που δεν τα καταφέρνουν și încearcă din nou, με την πρώτη mâna, de data aceasta, să fie sigură, και δοκιμάζουν πάλι, το χέρι αυτή τη φορά να ’ναι σταθερό, glonțul să își găsească ținta, η σφαίρα να βρει τον στόχο της, lama, vena, η λεπίδα την φλέβα, sau trupul să facă mișcările corecte ή το σώμα να κάνει τις σωστές κινήσεις căzând în gol καθώς θα πέφτει στο κενό sau scufundându-se lent în apă. ή θα βουλιάζει αργά στο νερό.

Dar, toți aceștia avuseseră ceva în comun: Όλοι τους όμως είχαν κάτι κοινό: αγαπούσαν τον θάνατο παράφορα. Dragostea de moarte la nebunie. Τι θ’ άξιζαν, αναρωτήθηκαν, La ce ar fi meritat, s-au întrebat, λίγα χρόνια ακόμη μάταιης ύπαρξης, câțiva ani încă de existență inutilă, ανούσιας αναμονής, de așteptare fără sens, μπροστά σ’ αυτόν τον σφοδρό εναγκαλισμό, față de această îmbrățișare toridă, στον έρωτα που θα διαρκεί αιώνια; de iubirea care va dura pe veșnicie? Έφυγαν από τη σκηνή μ’ ένα ειρωνικό Au părăsit scena cu un zâmbet ironic pe buze, χαμόγελο στα χείλη, βέβαιοι (σχεδόν) για τις επευφημίες, siguri (aproape) de aprecierile, τα ηχηρά encore που θ’ ακολουθούσαν. de bisul sonor care era să urmeze.

Ακομη και τ’ αγαλματα Chiar și statuile

Δεν θα το έχεις προσέξει N-ai observat έτσι αγέρωχα που περπατάς, atât de majestuos cum pășești, αλλά όταν ανεβαίνεις την Ακαδημίας dar atunci când treci pe strada Academiei ακόμη και το άγαλμά του chiar și statuia lui σκύβει με τρόπο να κοιτάξει se apleacă discret să privească τι κρύβεται κάτω απ’ το μεταξωτό σου ce se ascunde sub mătăsurile rochiei tale. φόρεμα.

Και για μια στιγμή, Iar pentru o clipă, αυτός ο σεβάσμιος γέροντας acest bătrân venerabil με το θλιμμένο βλέμμα, cu privirea tristă,

Mişcarea literară ♦ 245 ξυπνά, γίνεται πάλι ώριμος άντρας, se trezește, devine din nou bărbat matur, κι αρχίζει ξεδιάντροπα να σε φλερτάρει. și începe cu nerușinare să flirteze cu tine. Χαλάλι του. Să-i fie de bine! Ένας είναι ο Παλαμάς! Unul este Palamas!

Ο Μπαιρον λιγο πριν, λιγο μετα Byron cu puțin timp înainte, la scurt timp după Αν για τη νιότη σου θρηνείς γιατί να ζεις; Εδώ είναι η γη του ένδοξου θανάτου! Dacă pentru tinerețea ta plângi, pentru ce să Όρμα στη μάχη, δώσε δίχως δισταγμό trăiești? Την τελευταία σου πνοή εδώ κάτω! Aici este ținutul morții glorioase! Aruncă-te-n luptă, dă fără ezitare Ζήτα – εύκολο να ζητάς, όχι να βρεις – Ultima ta suflare jos aici! Τάφο στρατιώτη, τον καλύτερο για σένα Ύστερα κοίτα γύρω, διάλεξε το χώμα Cere - ușor să ceri, nu să găsești - Όπου θα γείρεις για ν’ αναπαυτείς. Mormânt de soldat, cel mai bun pentru tine Apoi uită-te în jur, alege țărâna «Σήμερα κλείνω τα τριάντα έξι», Μεσολόγγι, Pe care te vei înclina să te odihnești. 22 Ιανουαρίου 1824 „Azi împlinesc treizeci și șase de ani,” «Ποιος θα έγραφε, Messolongi, 22 ianuarie 1824 αν είχε κάτι καλύτερο να κάνει», „Cine ar scrie, είπε ο Λόρδος στον Έλληνα υπηρέτη του, dacă n-ar avea el ceva mai bun de făcut” καθώς από το στενό παράθυρο spuse Lordul, servitorului lui grec, του ετοιμόρροπου σπιτιού του în timp ce de la fereastra îngustă κοίταζε τα στίφη των Οθωμανών a casei lui ruinate να συγκεντρώνονται γύρω από τα τείχη της privea hoardele otomane πόλης. cum se adună în jurul zidurilor cetății.

Είχε μόλις ολοκληρώσει Tocmai terminase την πρώτη στροφή του ποιήματος prima strofă a poemului που έμελλε να ’ναι το τελευταίο του. care urma să fie ultimul lui. Τη μέρα εκείνη έκλεινε τα τριάντα έξι. În ziua aceea împlinea treizeci și șase de ani. Τρεις μήνες αργότερα Trei luni mai târziu ο ξένος, εμφύλιος τόπος străinul, lăuntricul loc που είχε επιλέξει για πατρίδα του, ales de el ca patria sa, θα του χάριζε αυτό που ποθούσε: îi va fi dăruit ceea ce dorea: θάνατο αντάξιο του ονόματός του, moarte demnă de propriul nume, έξοδο ηρωική από την αφόρητη πλήξη της ieșire eroică din plictiseala insuportabilă a poesie. poesie-i.

Germanicum Germanicum Συντηρηση λαιμητομου Întreținerea ghilotinei Στον Τόρστεν Ίσραελ lui Torsten Yisrael

Και είκοσι χρόνια αργότερα, Și douăzeci de ani mai târziu, στο διαβόητο Λάντσμπεργκ, În infamul Landsberg, την φυλακή όπου ο Χίτλερ το 24’, închisoarea în care Hitler în ’24

246 ♦ Mişcarea literară έγραψε το μανιφέστο του μίσους, a scris manifestul urii, βρίσκοντας βολικό πάτημα găsind convenabilă apăsarea στο αντισημιτικό παραλήρημα pe delirul antisemit των «μεγάλων φιλοσόφων του έθνους» – al „marilor filosofi ai națiunii” – Καντ, Φίχτε, Χέγκελ, Kant, Fichte, Hegel, ένας άλλος φιλόσοφος, un alt filosof, όχι όμως τόσο πατριώτης, ο Κουρτ Χούμπερ, dar nu la fel de patriot, περίμενε στωικά στο κελί του Kurt Huber, να έρθει και η δική του σειρά. aștepta cu stoicism în propria celulă Στον λίγο χρόνο που του απέμενε să vină și rândul lui. μελετούσε ξανά τον αγαπημένο του Λάιμπνιτς, În scurtul timp care-i mai rămăsese προσπαθώντας να κατανοήσει την φύση του îl studia din nou pe favoritul său Leibniz, κακού, încercând să înțeleagă natura răului, – «αυτή τη λάθος νότα, – „această notă falsă, στο αγγελικό κοντσέρτο της ζωής». în concertul angelic al vieții”. Είχε καταδικαστεί για εσχάτη προδοσία, Fusese condamnat pentru înaltă trădare, επειδή ως μέλος της μυστικής οργάνωσης «Weisse Rose», pentru că în calitate de membru al organizației είχε βοηθήσει τη Σόφι Σολ secrete «Weisse Rose», κι άλλους φοιτητές του, ajutase pe Sophie Scholl να συντάξουν αντιναζιστικές și alți studenți de-ai lui, προκηρύξεις să compună manifeste που καλούσαν τη γερμανική νεολαία antinaziste να εξεγερθεί κατά του «εγκληματικού îndemnând tineretul german καθεστώτος». să se revolte împotriva „regimului criminal”.

Δολοφονήθηκε στις 13 Ιουλίου του 43'. A fost ucis pe 13 iulie ’43. Δυο μήνες αργότερα η Κλάρα Χούμπερ Două luni mai târziu, Clara Huber δέχτηκε μια επίσκεψη από την Γκεστάπο. a primit o vizită de la Gestapo. Της ανακοίνωσαν ότι ως σύζυγος προδότη O anunțau că, fiind soția unui trădător δεν δικαιούτο να λαμβάνει τη σύνταξή του, nu avea dreptul să-i primească pensia, και επιπλέον ότι όφειλε στο γερμανικό κράτος și în plus că datora statului german μισθούς δύο μηνών - salariile pe două luni – για τα «έξοδα συντήρησης της λαιμητόμου». drept „costuri de întreținere a ghilotinei.”

[ΥΓ. Στις 13 Οκτωβρίου του 1944, ο Χανς [PS. La 13 octombrie 1944, Hans Leipelt, pe Λέιπελτ, Εβραίος κατά το ήμισυ και φοιτητής jumătate evreu și student la Departamentul de στο Χημικό Τμήμα του Παν/μίου του Chimie al Universității din Munchen, a fost Μονάχου, συνελήφθη από τις ναζιστικές arestat de autoritățile naziste și condamnat la αρχές και καταδικάστηκε σε θάνατο, επειδή moarte, pentru că încerca să susțină financiar προσπαθούσε να στηρίξει οικονομικά τη χήρα pe văduva lui Huber, colectând bani de la του Huber, συλλέγοντας χρήματα από τους studenții lui. φοιτητές του. Εκτελέστηκε στις 29 A fost executat la data de 29 ianuarie 1945] Ιανουαρίου του 1945.]

Mişcarea literară ♦ 247

Dimitra KOTOÚLA

Dimitra Kotoúla a publicat volumul de poezie Τρεις Νότες για μια Μουσική/ Trei note pentru o melodie la Editura Neféli în 2004, iar următoarea sa carte, Η Επίμονη Αφήγηση/ Narațiunea tenace, va apărea la Editura Pataki în februarie 2017. Poezii și traduceri ale sale au fost prezentate la festivaluri europene și internaționale de poezie și au fost publicate în reviste literare electronice și tipărite din Grecia, Europa și SUA. Poemele ei au fost traduse în engleză de către A. E. Stallings și Fiona Sampson, precum și de David Connolly, în franceză de Jacques Bouchard, în germană de poeții Hans Thrill, Ulf Stolterfoht, Mara Genschel și Michaela Prinzinger, în sârbă de Vladimir Boškovic și în multe alte limbi europene. În acelați timp, poeta elino-americană Maria Nazos (sub îndrumarea poetului laureat Ted Kooser) va publica în America o antologie din opera sa. Dimitra Kotoúla a tradus ea însăși, printre alții, o selecție din poezia lui Louise Glück, Jorie Graham și Sharon Olds. A. E. Stallings remarcă în Poetry Review (numărul din toamna 2013) că doamna Kotoúla „transformă subtil și magistral [...] demoni privați într-o rezonanță publică”, iar în 2016 Karen van Dyck semnalează că opera acesteia se află „într-un dialog fructuos cu marii poeți greci ai mitului antic, precum Sikelianos și Seferis”. În prezent este arheolog și trăiește în Atena. (A.B.)

Causa artis privind – cu pleoape închise sub privire – spațiul gol din interiorul tău Pot să îți iau cuvintele căutând loc de la spațiul gol din interiorul tău a spus vântul cerându-ți trup. nu însă și rostul. Vântul țese nimic cu nimic – pe noi ne țese Lumina nu chiar lumină Caldă ploaia de după-amiază umple fereastra nu chiar luminoasă cu stropi unduiește forme neregulate pe ziduri. Frunze se îndoaie alene cerând: schimbare Destul de ușor ai putea s-o descrii. însemnând: încarnarea Ai fost convins Momentul (te-a convins) – exact momentul potrivit – că demonii ce aleargă pe dosul foii între timpul de atunci și timpul de acum – amețindu-ți astfel insolent gândul – arată în cele din urmă suficient sunt dintr-o mână generoasă de filantrop și ai învățat pe fruntea ta înroșită ceva anonim că va veni deschis va reveni ceva care se pare

248 ♦ Mişcarea literară (în ploaia bruscă) amintirea unei splendori: cu mulțumire acum falsă. acceptă involuntar Noaptea stă nemișcată și te privește. Dimineața umbra ei îți iese în întâmpinare * ai spus. poemul – alibi pentru acest zgomot murdar – Calea de trecere: niciuna: se neliniștește: nicio cale spre un alt fel de intimitate compus din cuvinte în care lucrurile sunt ceea ce sunt din cuvinte doar. în care sufletul este expus fără presiune la fapte și urmări (Din volumul în curs de apariție Opulență) ca o mireasă ce-i oferă cadou iubitului propriul ei adevăr vizibil: niciunul: Chemarea doar un mecanism de momente o înșiruire Multe înțelesuri ascunse care încă leagă – totuși mi-au scăpat. ce-a mai rămas Cuvinte în aerul vlăguit al dimineții nu orice fel de cuvinte atârnând perfecțiunea artei ne-transmis nu a oricărei arte între ei. și doar din când în când o delectare confuză Ah, de-ar putea fi auzit o răsturnare a echilibrului cum se cațără din rădăcina minții nicidecum organizată până acolo și în confruntare cu sine însuși (proaspătă, căldura insomniei îți paralizează vor trece generații până să ne amintim fața) sentimentul de remușcare în acel punct solid al părinților noștri în care ideea de copac devine din nou copac în care iarba subțire se înalță brusc doar prin De nesuportat devin uneori – puterea strigătului tău Ca niște paraziți receptez locul originar în anumite unduiri ale aerului (întuneric) (zadarnic) (împrăștie) (timpul) – Dómine in excelsis Deo gândește-te: Deus Pater omnípotens Dómine – totul adunat sub umbră ceea ce – inevitabil – mă depășește. − umbra mică și prostuță a minții − care nu crede Salvat de dorințele vrerii care nu se zbate îi pronunț, în fine, numele. care nu mai caută confirmare̶

* Erotikon Ι Vântul netezește piatra. O briză. Fluturele țese miraje.

Ochiul – o rană lichidă. Chihlimbarul topit al mării în toamnă se usucă spre sud Încearcă: iar între cuvinte Aerul încă este curat: (cuvinte pe care cândva le-ai recitat contra Încearcă: orizontului)

Mişcarea literară ♦ 249 cuvinte egoiste se întorc deja în mâinile tale Ochii animalelor sălbatice îți prind gustul. de altfel Buzele tale sunt reci scrii ca să demonstrezi că sufletul este mort iar zorile vor veni ca o că eposul celor sacre nu mai înseamnă nimic zăpadă ce se revarsă dintr-un nor de purpură.

– ca un poet aproape – scrii fără să crezi în nume Studiu de caz I dând jos lucrurile de pe numele lor Lumina cade mai jos acum – (ochii ei încă păstrează căldura grădinii) (sânul ei nubil se zbate, ciupind albastrul) Pe muntele abrupt umbre O atmosferă liniștitoare ca laptele dulce Un vânt inexplicabil vine de foarte departe și turma plină de reproș a orașului aducând lacrimi pe copaci. rumegă lent pe spatele nimicului. Timpul umple încet camera nu mă crezi? Între elementul real și speranță Luna abia își mai ține echilibrul în înaltul în spațiul gol pe care l-a dezvăluit instantaneu cerului. vidul Cuvântul ia foc. mintea își împrăștie metaforele. Nemișcat ochiul o țintuiește. Divizând excluzând variind încearcă să vadă Stări XV cu mușchii ei zaharisiți deschiși insistă să creeze – în sfârșit – Discuțiile noastre ne-au ținut treji până ceva nou. noaptea târziu. Suntem în întuneric. aerul întunecat de oraș medieval În jurul nostru obiectele tocmai începe să roșească toate acele lucruri mici și familiare care ne legau o mică și păcătoasă rază de soare animate de o liniște deplină. rătăcește la orizont ca o glorie veche își pronunță numele: scaun, masă, ulcică. Stai Sufletul nu mai cere nimic. în dez/ amăgire. Mă gândesc la marile iubiri Imaginează-ți primăvara (aceste cuvinte sunt încă pline de sensul pe ca un sân ce pulsează hipnotizat care-l mușc) chipul tău în spatele geamului geometria definitorie a seminței și geamul ca un fascicol oblic luminos de dimineață (o plantă ciudată dansează în ploaie). un vortex debordând de emoție Brazii scot aburi în somn. prin curburi ale timpului Adieri zăbovesc printre stele. înăuntrul și în afara istoriei Cuiburi pline de mușchi pentru narcise :puncte de tensiune: întârziate în noapte :puncte de relaxare: ard pe ici pe colo tăcerea. tocmai pe leziune. Cum este noaptea atât de întunecată Dacă delirul stă la pândă îmblânzește-o! dacă acolo afară luna asta e libertatea și viața mistică a planetei –

250 ♦ Mişcarea literară separare Mușchiul roșu al creierului delicată s-a iritat ca și ceva a fulgerat (nu ești singur nouă între tine și poezie, Cititorule, un moment ascuțit de lumină pură) ceva nou ce a prevăzut chipul plecat în (de ce ai făgăduit?) neam privirea în sus pasul pironit în noroiul fierbinte stai iar în față (de ce?) evaluează fără a se scufunda. imaginează-ți * cum se afundă lumină ca și cum – de

Prezentarea și traducerea grupajelor poetice din limba greacă de Angela BRATSOU

The ideology of the impossible missions

Mişcarea literară ♦ 251

Romanul bogomilismului

Lucia POSTELNICU-POP

Când Emil Cioran afirma că bulgarii au erezia bogomilică ar fi cam aceasta: lumea n-a avut un Ev Mediu, în vreme ce noi doar fost creată de Dumnezeul biblic, Atotputernic, viețuiam, în tot acest timp, în afara istoriei, se ci de Diavol; Sataniel, fiul cel mare al lui referea, cu siguranță, și la erezia bogomilică a Dumnezeu, devine Demiurgul cel rău; Mihail, vecinilor noștri de la sud de Dunăre, cu ecouri fiul cel mic al lui Dumnezeu-Tatăl, după în tot spațiul bizantin și balcanic, în Rusia botezul în Iordan, devine Isus; altă ipostază a kieveană, dar și în Italia, prin cathari, în lui Mihail este Duhul Sfânt, întrupat în Franța, prin albigenzi, și chiar în Germania. porumbel; cu ajutorul oamenilor răi, Sataniel Însă în toată Europa, ca și-n Bulgaria, urmele îl dă pierzaniei pe Isus, răstignindu-l. Idealul materiale reprezentate mai ales de locurile sfânt al bogomililor devine astfel salvarea sufletelor de lumea fizică, adânc corupătoare și păcătoasă... După cum bine se poate observa, chiar și din această extrem de scurtă rezumare, bogomilismul n-a fost de la început și până la sfârșitul său relativ, intervenit după invazia turcească în Balcani, unitar, riguros doctrinar. La nord de Dunăre, adică la noi, inte- resul pentru erezia bulgarilor e relativ târziu. Gaster, după alungarea în Anglia, apoi Hasdeu și Nicolae Iorga au fost preocupați de ecourile schismei. Fascinat mai ales de ritualice sacre ale acestui dualism gnostic sunt valențele filosofice ale bogomilismului a fost aproape inexistente. Dar au rămas suficiente Lucian Blaga, în romanul postum Luntrea lui relatări, e drept, uneori divergente, despre Caron, apărut abia după 1989. Mai explicit va dimensiunea spirituală a acestuia, despre fi în eseul Fârtate și Nefârtate (Dumnezeu și elanul reformator al ortodoxiei slave din Diavol), unde afirmă că ecouri bogomilice se perioada de aproape cinci veacuri, dintre anii regăsesc mai ales în folclorul religios de la 950 și1396. Hristos, propovăduiau bogomilii, noi, nu și în doctrina teologică a ortodoxiei a avut doar aparență românești. Cărţile Estului de trup uman, ca Prin bogomilism, teritoriile din sudul atare Dumnezeu ar Dunării, din Balcani, mai precis, populate de fi creat doar sufletul omului, carnea, cu toate bulgari, se situează devreme și destul de vizi- poftele și păcatele ei, fiind materie satanică. bil pe harta spirituală a Europei. Puținătatea Așa stând lucrurile, bogomilii resping Sfânta urmelor sale materiale are o explicație solidă Treime, euharistia, botezul, moaștele și multe și-n aceea că n-au clădit biserici, ritualurile lor alte taine creștine, dar și biserica, locurile lor având loc, cum spuneam, în peșteri și-n aca- sacre situându-se în grote sau sub cerul liber. returi fără o destinație sacră. În bogomilismul În varianta ei populară cea mai răspândită și târziu, dar mai cu seamă în imaginarul scriito- coerentă, cu rădăcini în creștinismul primitiv, rului Emil Andreev (născut în anul 1956, la

252 ♦ Mişcarea literară Lom, lângă Vidin), cu al său roman Râul de specialist al bogomilismului, ținând, cu tot sticlă (2005), urmele devin controversat dinadinsul, să impună ideea că în biserica din vizibile la biserica Sfântul Nicolae din satul Gradiștea lui ar exista sculpturi, texte și Grădiștea, pe valea râului Lom. Într-o vară picturi bogomilice, dar și o carte revelată care toridă, cam la vremea echinocțiului, are loc urmează a fi descoperită. Preotul, și el om al renovarea lăcașului cu ajutorul unui grup de locului, contestă existența oricăror dovezi studenți în arte plastice sub conducerea materiale ale bogomilismului, punând la reputatului profesor Stefan Metodiev. Tocmai dispoziția celor interesați documente care acum își face apariția în sat și Hélène atestă că biserica Sfântul Nicolae a fost Thibault, o tânără cercetătoare de la Univer- construită după 1800, cu multe veacuri după sitatea din Toulouse, care din istoria crești- dispariția istorică a ereziei. nismului alesese să studieze eresurile. Deși în În cele două zile și jumătate cât stă Occident erezia bogomilică „fusese, cu multă Hélène Thibault la Gradiștea, în restrânsa vreme în urmă, înfierată și distrusă”, credea comunitate a locului se întâmplă aproape tot că-i posibil ca ritualuri și cioburi ale acesteia ce se poate întâmpla să se păstreze, să poată fi atestate. într-o viață de om: Construcția romanului e impecabilă, tentative de crimă, deși, inițial paralele, planurile narative se destrăbălări erotice intersectează apoi sau, pur și simplu, se neîngrădite, treceri dizolvă unele în altele. Când vine vorba de frauduloase ale gra- bogomilismul istoric, ca și de ecourile nițelor dintre lumi, acestuia în contemporaneitate, există niveluri agresiuni ale duhu- diferite de percepție, în funcție de universul rilor de dincolo, es- cultural și moral al oamenilor. Unul ar fi al crocherii intelec- celor care trăiesc, fără nici un fel de dificultăți tuale, farse religi- de adaptare, fără crize de conștiință, atât în oase de anvergură legea ortodoxiei cât și într-o mitologie puse la cale de păgână, cu rădăcini în precreștinism sau în tinerii care se joacă atmosfera unor erezii locale. Nu-i mai puțin de-a paranormalul, evidentă pasiunea teologică doctrinară, uneori dar mai ales reeva- mimată, a unor intelectuali care, în momente luări fundamentale de cumpănă, fac cu ușurință pasul spre eres. ale trecutului. Toți se grăbesc să-și trăiască Cea mai restrânsă categorie e a celor pentru viața și, în aceeași măsură, aproape toți caută care credințele, indiferent de originea și cu înfrigurare întâlnirea cu necunoscutul. „A învățăturile lor, nu sunt decât fenomene care venit vremea ca morții să ne judece” – trebuie descifrate cu uneltele disciplinelor exclamă un personaj agresat, crede el, de un istorice. Din acest mediu se ridică cei care se moroi... dedică antropologiei religioase. Pentru toți Romancierul strecoară, prin metafora însă dualismul gnostic devine adesea compo- râului de sticlă în care se deversează patimile nentă evidentă sau mijlocită a vieții de fiecare pentru a fi puse sub controlul rațiunii și drep- zi, în ei coexistând de obicei, fără prea multe tei cumpăniri, aluzii la ortodoxia bulgarilor conflicte, atât aspirația mântuirii, cât și ten- veșnic tentată să se raporteze la primitivitatea tația irepresivă a păcatului. Dar ecourile creștinismului. De altfel, el face și o referire bogomilismului par a se intensifica și-a scă- explicită la misticismul rușilor, considerat dea în intensitate, în mentalul colectiv, mai excesiv, și la caracterul raționalist al conațio- ales, în funcție de poziționarea morală și nalilor săi, de aici rezultând, în perioade de culturală a oamenilor. Victor Markov, căruia crize sociale și morale, schisme „duale”, cărțile lui Emil Cioran i-ar fi indus, după precum bogomilismul. propria mărturisire, o morală balcanică (care-i Evocam, la început, ecourile bogomilice aceasta nu vom afla nicicând), se erijează în în spiritualitatea noastră. Ele au fost inconsis-

Mişcarea literară ♦ 253 tente, cum spuneam, și din pricină că românii atenție o mișcare spirituală a bulgarilor larg și-au luat un alt răgaz de supraviețuire, ca să răspândită, secole bune, și-n Occident. Chiar nu-i zicem, ca Emil Cioran, de vegetare și ciudățenia statuilor de la Biserica Sfântul identitară. Dar trebuie să avem în vedere și Nicolae, considerate mai ales de scriitorul faptul că, la începuturi, creștinismul n-a Victor Markov bogomilice, contribuie la pătruns pe aceleași căi în spiritualitatea celor accentuarea exotismului. Nu mai înalte de 50 două seminții. Deși la nord de Dunăre se de centimetri, acestea sunt cunoscute în vorbea o limbă pigmentată cu toponime și restrânsa literatură de specialitate sub numele expresii ritualice din ortodoxia slavonă, fon- greu de explicat de „aranta” și reprezintă mai dul nostru latin era evident și, într-o oarecare degrabă zeități păgâne: „Gradiștea a fost măsură, incongruent cu spiritualitatea „volga- refugiul pentru tot felul de eretici” care au rilor”, printre ultimii migratori asiatici care-și creat o „mitologie destul de puternică și găsesc sălaș în Europa. În romanul Râul de rezistentă”. Markov e, pentru autor, pretextul sticlă, relațiile dintre cele două mari comu- cel mai potrivit de a evoca bogomilismul fie și nități dunărene, una vegheată de Balcani iar negându-i urmele în sculpturile, picturile și alta de Carpați, au fost continue. Dar, în documentele epocii (poate chiar în Cartea cea vremurile premergătoare așa-numitei Renaș- de taină) care, evident necanonice, nu teri bulgărești, cei care au contribuit la reprezentau cu necesitate mișcarea dispărută reașezarea ortodoxiei foștilor eretici în matcă prin secolul XIV. Oricum, crede naratorul, au fost românii. Biserica Sfântul Nicolae din substituindu-se lui Marcov, bogomilismul Grădiștea ar fi fost construită și pictată de intrigă cercetarea istorică mai ales prin „capa- meșteri „școliți” în România: „Printre ei era citatea lui de a se modifica, de a se adapta la un pietrar răzvrătit, pe nume Dimităr Andre- diverse condiții sociale, păstrându-și însă nin, care fugise de la mănăstirea Horezu, mereu principiile gnostice de bază, deseori aflată la poalele Carpaților, la vreo șaizeci de învăluite în mister, în structuri și societăți kilometri de Râmnicu Vâlcea, în România secrete […] bogomilii au fost consecvenți și vecină. Dimităr era un foarte iscusit cioplitor molipsitori, puterea nu a avut resurse să-i în piatră. Învățase să-și perfecționase mește- transforme într-o modă și, prin acțiunile sale șugul în atelierele de pe lângă mănăstire. directe – măceluri, invazii, adunări – ea a Aceasta fusese ridicată pe vremea slăvitului catalizat forța lor de a se schimba, de a se domnitor Constantin Brâncoveanu – domni- ascunde, de a deveni mai numeroși și, în torul de aur – cum îi ziceau turcii” (trad. același timp, de a rămâne mereu statornici Mariana Mangiulea). Bulgarii îl slăviseră pe luptători ai lui Dumnezeu” (trad. Mariana Brâncoveanu și din pricină că, după o zaveră Mangiulea). Când nu cad sub influența lui religioasă eșuată la sud de Dunăre, acesta Sataniel, creatorul lumii materiale... încuviințase stabilirea fugarilor „în diferite Lucian Blaga afirma, în Revolta fon- locuri” din Țara Românească. dului nostru nelatin, că „miturile sunt mai Tânăra franțuzoaică Hélène Thibault e adevărate decât realitatea”. Creând o mito- firesc să privească satul Gradiștea, împreju- logie bogomilică ad hoc, romancierul Emil rimile și oamenii pe care-i cunoaște sau doar Andreev reușește, în bună măsură, nu atât să îi observă din exterior, prin lentila măritoare a desfolieze mitul până la sâmburele realității exotismului. Dar autorul mizează poate prea istorice, cât să-i confere un vitalism sieși mult pe unicitatea peisajului, pe ciudățeniile suficient. Studenții implicați în restaurarea oamenilor și pe mentalitatea lor de-un vita- bisericii Sfântul Nicolae din Gradiștea pun la lism „sălbatic” (cuvintele unui eretic anonim cale o farsă care va reactiva misticismul – „nu există un alt iad în afara lumii vizibile” primar al celor din jur; majoritatea oameni – par a explica aproape totul) plasând astfel deloc ignoranți pot crede totuși cu ușurință în Balcanii, uneori fără să vrea, la o periferie spirite, în interferența activă dintre lumi. îndepărtată a Europei. Spun „fără să vrea” Comunicarea cu acestea li se pare atât de întrucât intenția sa e aceea de a aduce în firească, încât pregătesc, fără nici un fel de

254 ♦ Mişcarea literară inhibiții, spectacolul grotesc al unei ședințe de care, ne avertizează chiar dintru-nceput auto- spiritism prin care să afle care-i cauza faptului rul, citând din Apocriful lui Enoh, „nu erau că, după aproape două secole de la moartea nici pești, nici apă, ci numai patimi și vise fizică, unele încă bântuie prin Gradiștea rătăcite”. cerșind să fie dezlegate de misterioase păcate. În afară de evocarea dualismului bogo- Acesta este pentru autor momentul care-i dă milic, poate chiar înaintea acestuia, autorul posibilitatea să stea în umbra rarefiată a deschide, prin ceea ce se întâmplă la legendei sacrificiului pentru ctitorirea Gradiștea, perspectiva nașterii, chiar sub ochii lăcașurilor Domnului. Crima care se întâmplă noștri, a unui homo religiosus care, suspus la construirea bisericii Sfântul Nicolae ne bombardament informațional/ comunicațional, duce cu gândul la sacrificiul Meșterului acceptă, năuc, cu egală motivație și dezin- Manole... Acesta e încă viu în mentalul voltură, lumea de interferență dintre credință grădiștenilor: „O legendă spune că, nu departe și necredință, dintre dogma religioasă și cea de acest loc, a căzut de pe schelă unul dintre pozitivistă, pe fondul nețărmuritei libertăți de meșteri, pentru că sătenii i-ar fi zidit, pe a se implica în dihotomii de tot felul, dar mai ascuns, umbra la temelia construcției. E o ales în cele care trec cu repeziciune dintr-una mitologemă pentru toate bisericile importante într-alta fără să lase răgaz de adâncă reflecție. din perioada Renașterii bulgare, însă originea, Este, poate, pasul pe care, mai ales societățile esența ei sunt păgâne”. Păgâne, dar cu postcomuniste, îl fac spre credințele desacra- trimiteri spre bogomilism, întrucât zidirea lizate... unui trup ar fi însemnat o ofrandă adusă lui Mă văd silită totuși de împrejurări, de Sataniel. Oamenii din popor nu sunt însă prea personajele și întâmplările din romanul Râul alarmați; pentru ei, o ceapă albă atârnată la de sticlă, dar mai ales de atmosferă și de ușă are puterea să alunge spiritele... De fapt, elementele de antropologie religioasă să evoc, comunitatea ad hoc a Gradiștei gândește și și în ceea ce-l privește pe Emil Andreev, acționează în cheie eretică, mereu parcă modelul Umberto Eco, urmat, mai mult sau îndemnată de Sataniel: „În definitiv – cugetă mai puțin vizibil și direct, de autori de obicei profesorul Stefan Metodiev – toți suntem doar mai tineri, atât din Vest cât și din Est. Trebuie un ghemotoc de glande și nervi.” Markov e să menționez totuși că autorul bulgar face ferm în necredința sa, pe fondul unui cinism eforturi să nu urmeze întocmai modelul, devastator: „De fapt, eu nu năzuiesc spre reușind să nu fie asociat decât întâmplător Dumnezeu, ci spre propria iubire de sine! capodoperei Numele trandafirului. Dar, în Caut gloria, deși știu că pot ajunge la ea când unele împrejurări, fascinația pentru italian este mă voi lăsa purtat de curentul rece al evidentă, ceea ce, iarăși trebuie să recunoaș- blestematului Râu de sticlă”. Râu de sticlă în tem, nu-i afectează originalitatea.

He was very bold

Mişcarea literară ♦ 255

În atmosfera unui Old Movie cu Laura Prața-Ogruțan

Filmul și imaginile cinematografice au darul dublu de a ne prezenta o altă realitate și de a ne face să ne transpunem în ea. Unele ne devin atât de apropiate încât ni le asumăm și le prețuim ca pe niște elemente personale. Cred că fiecare dintre noi are câteva filme sau secvențe preferate pe care le revede în gând din timp în timp. Mă gândesc la filmul Baraka, Pisica albă/ Pisica neagră, O afacere regală, Pacientul englez; toate atât de diferite ca și gen dar la care eu în mod subiectiv apreciez câte ceva: autenticitatea, atmosfera, scenariul, tipologia personajelor, compo- ziția imaginilor, cromatica. Laura Prața-Ogruțan a făcut o incursiune și mai profundă în acest sens, selectând imagini iconice care au fost ca niște nuclee în filmele din perioada interbelică și oprește clipa – fixează pe pânză un moment efemer, dar repetabil, și ne oferă impresia pe care acesta a avut-o asupra sa în mod direct. Lucrările de dimensiuni mari sunt redate atent și cu grade de expresivitate variate atât prin efecte cromatice cât și grissaille, degajă forță, creează atmosferă și propun privitorului subiecte la care să mediteze, să se raporteze, să le rememoreze și să și le însușească.

– Dragă Laura, ne revedem la Bistrița mediu de exprimare a unor idei într-o formă cu ocazia expoziției tale „Old Movie care îl face pe privitor să participe într- Countdown” de la Galeria de Artă un mod deliberat și activ, făcând Rapsodia. Ne propui o abordare recurs la subiectivitatea sa? diferită asupra timpului, filmu- – Personal, mi-am mani- lui și a tematicii de acest tip în festat întotdeauna interesul faţă arta contemporană. Care e de ceea ce poate transmite o conceptul acestei expoziții? imagine cinematografică şi – Nu m-a mulţumit ni- m-am declarat de fiecare dată ciodată interpretarea unui absolut fascinată de felul în singur film, aşa cum nu m-a care aş putea modela prezen- satisfăcut interpretarea unei ţa cinetică sau ritmul lent al singure secvenţe cinemato- unei naraţiunii controversate, grafice sau surprinderea unui chiar şi cu riscul de a anula singur aspect din film. În legătura secvenţială dintre general motivul care a stat la imagini. baza conceptului a fost acela – Filme clasice, pictură de a reconstrui dimensiunea în ulei, imagini în grisailles, ma- spaţio- șini de epocă, Bonnie și Clyde sau Plastică temporală a Casablanca reprezintă o paletă inte- unei lumi des- resantă de elemente, cum au ajuns toate prinse din matricea cinematografică. acestea să facă parte din discursul tău? – Care e filmul sau secvența dintr-un – Îndrăznesc să declar că am avut întot- film care te motivează și te inspiră? deauna o predilecţie distinctă pentru mediul – Nu aş putea spune că există o secvenţă cinematografic şi, din această cauză, am încer- favorită sau un film preferat. În schimb v-aş cat în anii de studiu să exploatez intens uni- putea mărturisi că în acest moment îmi place versul filmului prin intermediul picturii. Dar enorm filmul interbelic. să precizez că seria lucrărilor din expoziţia de – Este pentru tine o pasiune să urmă- faţă este de fapt o preocupare mai veche, care rești filme clasice? Sau le folosești ca un a prins contur la începutul anului 2007, în

256 ♦ Mişcarea literară timpul unui schimb de experienţă în Dublin, putea spune sub acest aspect că pictura regân- capitala Irlandei, la National College of Art deşte filmul clasic, că este o modalitate de and Design. Privilegiul de a participa la reinterpretare a unui mod de gândire. cursurile de artă cinematografică ale unui – Apreciez atmosfera care apare în profesor de istorie newyorkez şi influenţa toate lucrările, o melancolie fluidă ca un fum acestor iniţieri a fost decisivă, pentru că în care oferă cursivitate discursului tău și dă următorii ani informaţiile asimilate au stat la unitate lucrărilor. Este un aspect premeditat originea a ceea ce s-a numit generic „Exerci- sau face parte din paleta de filtre subiective? ţiu de intertextualitate. Un studiu de cercetare – Cred că este mai mult o dexteritate fenomenologică între pictură şi cinemato- dobândită în timp, un aspect care fenomeno- grafie.” logic vorbind poate fi atât conştient cât şi – Cum gândești o lucrare care este pre- inconştient. luată dintr-un cadru de film? În unitatea – Care e după părerea ta influența avu- filmului sau în efemeritatea secundei, adică tă de UAD Cluj-Napoca în formarea ta alegi să păstrezi imaginile așa cum sunt sau artistică? adaugi/ elimini elemente? – Cred că studiile finalizate la UAD – Fără îndoială, a citi, a analiza şi a Cluj-Napoca, au avut o influenţă decisivă. În interpreta un grup de imagini din universul primul rând pentru că mi-au deschis oportu- cinematografic este, pe lângă un experiment nităţi de studiu peste graniţe şi expoziţii de captator şi revelator, un joc, dar şi o reflecție. acest gen. Să reuneşti un grup de imagini disparate – Ce planuri legate de artă ai pentru înseamnă să încerci să inventezi un spectacol perioada următoare? în sine, conform unei direcţii particulare obţi- – Am petrecut mult timp explorând și nute prin exerciţiu. analizând universul cinematografic, iar, din – Crezi că demersul tău îi provoacă pe filmul ca artă, am învăţat să aleg şi să ordonez privitori să regândescă pictura contemporană elemente care să contribuie semnificativ la sau filmul clasic sau contemporan? crearea unui fir narativ. Cu o sete de explorare – De ce să încercăm să analizăm şi să continuă şi, printr-un deconstructivism derri- înțelegem o imagine cinematografică? De ce dian aproape justificat, voi încerca să persona- să interpretăm o secvență sau un cadru cine- lizez şi în viitor realitatea cinematografică. matografic? Nu este oare suficient să vedem – Care e rolul artistului în „cetate” du- filmul pentru a-l putea simți şi înțelege? A pă părerea ta? analiza şi a interpreta o imagine cinemato- – Cred că cetatea este un cerc, în inte- grafică înseamnă a o citi şi prelucra numai riorul căruia artistul trebuie să facă eforturi să după ce am căutat să o înţelegem, să o se menţină. pătrundem şi abia apoi să o surprindem. S-ar

Interviu realizat de Diana MORAR

Mişcarea literară ♦ 257

Noi perspective cinematografice

Vasile VIDICAN

Dincolo de toate legăturile ce se pot traversarea ei capătă de fiecare dată înțelesuri face cu diverse genuri mari cinematografice, profunde, determinante din punct de vedere Câini (Bogdan Mirică, 2016) este un film de diegetic. Fiecare personaj în parte își are autor. Este un film temerar din anumite granițele și barierele sale pe care le traver- puncte de vedere, grație tocmai posibilității sează sau nu. Roman (Dragoș Bucur) trece apropierii lui de anumite genuri, subtil limitele „orașului” pentru a veni în locurile acaparate de cineast în producția sa. Vorbim acestea pustii, el sare gardul care-i înconjoară aici de un thriller neaoș, dacă doriți, atent casa pentru a-i speria pe contrabandiști cu un construit și stilizat, cu tente de (revisionist) foc de armă, intenționează chiar să anuleze western, având ceva (după cum s-a remarcat demarcația urban/ rural despre care vorbește deja în repetate rânduri) din No Country for sarcastic Samir (Vlad Ivanov), încercând să Old Men al fraților Coen (2007). vândă pământul bunicului său. Subtil, Bogdan Mirică vorbește despre frontiere ce pot sau nu pot fi încălcate. Un veritabil personaj devine aici pei- sajul. Spațiile vaste, câmpiile întinse cât vezi cu ochii, pârjolite de soare, tulburătoare, devin fundalul perfect pentru anxietatea cu care spectatorul urmărește ce se petrece pe ecran. Iar aceste întinderi alienante se contopesc cu umanul degradat, privat de valori și limite morale. Aici, doar localnicii se pot descurca. Bine punctate, există câteva secvențe în Dar Mirică ia elemente din toate acestea film al căror dialog ar putea părea comic, dar și le transpune într-o manieră apăsată, gravă, cumva, ele nu detensionează întru totul într-o peliculă a cărei tensiune ține spectatorul atmosfera. Bunăoară, numele câinelui, Poliția cu sufletul la gură până în ultimul minut. Laba ar putea avea atare efecte în alte condiții; ele piciorului ieșind la suprafața heleșteului într-o sunt însă vădit diminuate de neliniștea cu care primă secvență lun- el latră spre pustiul de dincolo de gard într-o Film gă, agonizantă, pre- secvență viitoare. Tot așa, replica lui Samir fațează alegoric și conform căreia lui îi este frică de Dumnezeu, anunță desfășurarea dar și lui Dumnezeu îi este frică de el, își are evenimentelor. Întregul film este construit efectele hazlii diluate în gravitatea și violența parcă din momente în care trecutul irumpe în insinuată a scenei. bulboane la suprafața unui prezent încordat și Este limpede că Roman este un intrus, angoasant. străinul care este pe cale să altereze echilibrul Acțiunea se desfășoară într-un soi de vieților retrase din rânduielile moralității și a tărâm al nimănui, aproape de Marea Neagră, legalității. Intențiile sale sunt ilegitime și în vecinătatea graniței cu Ucraina. Frontiera neavenite. Dar nu doar ele sunt condamnabile devine pe parcursul peliculei una dintre în ochii lui Samir, ci chiar structura sa umană, temele pline de semnificație, la fel cum

258 ♦ Mişcarea literară obediența sa pentru multitudinea de reguli și Oamenii sunt aici îmbolnăviți de violență, par legi cărora „orășenii” trebuie să li se supună degradați trupește și sufletește. în permanență. Aceștia sunt comparați cu Alături de perspicacitatea cu care e niște câini obedienți care și-au pierdut liber- construit vizual filmul, un aspect important, tățile pe parcurs. determinant pe alocuri, îl constituie jocul O cu totul altă categorie de câini o remarcabil al actorilor. Versatil, Vlad Ivanov, reprezintă localnicii, sătenii. Liberi, violenți, este capabil să dea greutate replicilor celor trăind în ilegitimitate, ei sar la gâtul intrusului mai banale, tot așa cum Gheorghe Visu care le amenință teritoriul. Este vorba de omul reușește să întruchipeze cu naturalețe perso- care e „lup pentru om” a lui Hobbes. Mirică najul polițistului frământat de remușcări. portretizează cu atenție această categorie, Câini este cu adevărat un debut promi- creând un context larg, încărcat de alegorii și țător pentru cinematografia română. Pelicula semnificații ample. Horcăitul polițistului depășește câteva „frontiere” semnificative ale muribund (Gheorghe Visu) îi corespunde un Noului Val, apropiindu-l discret, dar ferm, de palier al maladiei morale a tuturor locuitorilor. noi zone cinematografice.

Imagine din film

Mişcarea literară ♦ 259

Alexandru Tatos – un regizor

Adrian ȚION

Mai ales după ce filmul a ajuns obiect contextul anilor formării sale, spunând că se de studiu în facultățile românești de profil, alătură generației ’70 „din mers” cu o discre- editarea cărților despre a șaptea artă s-a ție benefică în timp pentru evoluția sa. dezvoltat uimitor și tinde să concureze, loial și Alexandru Tatos, „unul dintre cei mai impor- perseverent, cu tipăriturile despre arta scenei. tanți regizori români de film, cu o operă unică De evidența că artele vizuale sunt tot mai prin coerență și verticalitate”, după cum îl prezente în oglindiri grafice de substanță consideră, pe drept, Ioan-Pavel Azap, s-a eseistică ne convinge seria de monografii ale născut în 9 martie 1937 în București. Între personalităților din lumea filmului realizată cu 1950 – 1959 se construiesc studiourile de la sprijinul Centrului Național al Cinemato- Buftea, în 1951, prin filmul Răsună valea, se grafiei. Ultima din această serie (volume scoa- semnează certificatul de naștere al filmului se în excelente con- românesc și între 1950 – 1970 apare prima diții grafice, bogat generație de regizori de film. Tatos debutează ilustrate, cu material în 1976 cu un film puternic: Mere roșii, adică informativ biografic „un mic film mare” după cum spune criticul. și bibliografic judi- El vine după „tezele din iulie 1971”, atunci cios alcătuit) este când ia sfârșit liberalizarea din anii ’60 și e cu monografia semnată atât mai important pentru maniera abstrasă de Ioan-Pavel Azap liniei ideologizante în care e conceput, văzut Secvențe cu Alexan- ca o „desprindere de formalismul epocii”. dru Tatos. Fără pre- Următoarele filme descriu urcușuri și tenția de a fi exhaus- coborâșuri, dar nu compromisuri. În pelicule tiv în studiul întreprins, dimpotrivă, este vorba precum Rătăcire (1978), Casa dintre câmpuri despre o prezentare succintă, criticul și (1979) sau Duios Anastasia trecea (1980), istoricul filmului românesc Ioan-Pavel Azap regizorul „reușește să fie unitar și coerent în apelează la un film al lui Tatos – Secvențe – demersul său filmic”, spune autorul cărții. pentru a indica din titlu structura secvențială a Filmul Secvențe... (1982) este considerat o demersului său. În aceste secvențe cititorul va capodoperă despre lumea filmului și este găsi repere biografice, o scurtă incursiune în asociat cu Noaptea americană a lui Truffaut. filmografia românească, o paletă bogată de „Cineastul român flămând de adevăr” are referințe critice, contextualizarea operei cine- meritul de a fi redat „credibilitatea lumii astului și analiza temeinică, inspirată, bine investigate”. Întunecare (1986), după romanul scrisă, a filmelor sale. lui Cezar Petrescu, este taxat drept „ratat” și Personalitatea lui Alexandru Tatos, con- așa este, obiectiv vorbind, iar în 1974 a lucrat tribuția lui la dezvoltarea filmului românesc la serialul TV Un august în flăcări alături de sunt bine conturate, dar abia după ce autorul Dan Pița, Radu Gabrea și Doru Năstase. acordă pagini importante despre începuturile Tatos, tip introvertit, profund, „și-a construit filmului în România, pentru cunoașterea opera, și nu cariera, în umbra colegilor cu atmosferei epocii și a preeminenței politicului. convingerea, desuetă atunci ca și acum, că Astfel că îl așază pe Alexandru Tatos în succesul de moment poate fi măgulitor, dar, în

260 ♦ Mişcarea literară egală măsură, și amăgitor”, scrie Azap plinit al cinematografiei române din perioada tranșant, judecând omul și după însemnările comunistă.” Nu în ultimul rând, trebuie lui din Jurnal. Moralitatea regizorului astfel remarcat stilul limpede și curat, care nu lasă portretizat nu poate fi pusă la îndoială atâta loc nesiguranței în expresie, ci mai mult timp cât, modest și echilibrat, recunoaște exuberanței lecturii, folosit de criticul Ioan- undeva în jurnalul său: „Poate n-am spus Pavel Azap în scrierea acestei cărți-omagiu lucruri mari, dar am vorbit numai despre ceea pentru cel ce a fost și rămâne în istoria fil- ce am crezut”. Moralitatea unui creator cu mului românesc un nume de rezonanță. conștiință de artist care nu trădează. Azap Atașat afectiv de personajul comentat, spune lucrurilor pe nume. Tatos n-a avut Ioan-Pavel Azap vorbește adesea despre nece- vocația dizidenței, dar a avut vocația artei. A sitatea unei reevaluări a operei lui Alexandru regizat 9 filme în 15 ani. Un bilanț avantajos. Tatos în actualitatea nebântuită de stihiile De aceea, la capătul incursiunii prin universul ideologismelor impuse în epoca ceaușistă. O filmelor lui Tatos, autorul conchide: „Alexan- deschidere spre reevaluarea lui Tatos e chiar dru Tatos este, credem, regizorul cel mai îm- această carte.

Imagine din filmul Duios Anastasia trecea.

Mişcarea literară ♦ 261

Andrei Moldovan lansează volumul Consemnări critice (Ed. Mircea Gelu Buta lansează cartea Intelectualii îmbisericiți la Cartea Românească, 2017) la filiala Cluj a USR Filiala Cluj a USR

Vasile Filip susține o conferință la Liceul Tehnologic Lechința. Participanți la întâlnirea cu prof. dr. Vasile Filip Îi sunt alături Adrian Iliuță și Olimpiu Nușfelean

Foto-album cu scriitori

Participanți la ședința din iunie a Cenaclului George Coșbuc, Între cenacliști: Al. Câțcăuan – dir. al Casei de Cultură a Bistrița. Între alții: Ștefan Veșcari, Gheorghe Mizgan, Al. C. Sindicatelor, Mircea Măluț, Victor Știr, Olimpiu Nușfelean Miloș.

262 ♦ Mişcarea literară

Poetul Vasile Igna, autor și de cărți pentru copii, invitat la Ioana Părăuan dăruindu-i poetului Vasile Igna un pisoi de Concursul regional Scrisori de mai, organizat de Palatul pluș, Spirtuleț, de dragul lui Spirt, personajul unei cărți de Copiilor din Bistrița la BJ BN. Îi sunt alături Olimpiu Nușfelean versuri de Vasile Igna și Mirela Orban.

Micii actori ai Palatului Copiilor Bistrița interpretând secvențe Iulia Istrate, Maria Bălan – câștigătoarea Premiului Vasile din cartea Cinci pisoi mai mari, cinci pisici mai mici și un castel Igna, poetul invitat, Iulia Rebrean și Ionela-Silvia Nușfelean cu cinci pitici

Scrisori de mai ediția a III-a, 2017

Participanți la eveniment

Alexandra Andrecuț și Ștefania Bodescu, câștigătoarele Premiului Ana Blandiana

Mişcarea literară ♦ 263

Premierea Turnirului de poezie de la Colibița (10-13 mai Ovidiu Genaru, Marele Premiu Cristian Pavel, Premiul de 2017) la Biblioteca Județeană George Coșbuc din Bistrița. În Cununa de lauri, Colibița 2017 popularitate imagine: Dan Cristea, Ioan Pintea, Nicolae Manolescu, Gabriel Chifu, Adrian Popescu și Răzvan Voncu.

Gabriel Chifu, laureat al unei Adrian Popescu Nicolae Manolescu acordă autografe. ediții precedente

Turnirul poetic al USR 2017

Mircea Bârsilă, laureatul ediției Olimpiu Nușfelean, Ovidiu La Catedrala Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan din precedente Genaru Bistrița

264 ♦ Mişcarea literară

Deschidere – Târgul de carte pentru copii și adolescenți Ciprian Măceșaru, Ioana Bradea Coșbook – 2017. În imagine: ÎPS Andrei, alături de Vasile Puica – vicepreședintele CJBN, inspector școlar general Camelia Tabără, filosoful George Purdea și Ioan Pintea – directorul BJBN.

Radu Vancu Mircea Măluț, Dan Lungu

Targul de carte CosBook 2017

Raluca Baciu, Andrei Moldovan, Ioan Pintea Diana Morar, bibliotecarele Adriana Zăgrean și Simona Pasere alături de copii la Atelierul de caligrame

Mişcarea literară ♦ 265

Andrea Hedeș, Horia Gârbea, Mircea Măluț Horia Gârbea recită poemul Ceasornicarul.

Editorul Mircea Petrean alături de Cătălin Rauca, un cititor George Vasile Dâncu, Menuț Maximinian, bistrițean Ramona Salak Călin Emilian Cira

Premiante ale Concursului Orizonturi: Alexia Dohotari, Roxana Menuț Maximinian, Olimpiu Nușfelean, Horia Gârbea, Resvanță, Iulia Rebrean, Mara Sfintean, alături de Șoarecele Andrea Hedeș, Andrei Moldovan de Bibliotecă, mascota Târgului, și de profesoara lor de creație literară.

266 ♦ Mişcarea literară

Colocviul Petru Cârdu, Vârșeț, Muzeul Concordia, 5 aug. Alexandru Pugna – secretar de stat în MCIN, Vasile Puica – 2017. În imagine: Emil Radu Moldovan, președinte CJ BN, vicepreședinte CJ BN, Andrei Moldovan, Olimpiu Nușfelean, Gabriel Băbuț, Ioan Pintea Menuț Maximinian

În casa Petru Cârdu – Menuț Maximinian, Gavril Țărmure, Mircea Tolcea Afișul evenimentului Ioan Pintea, Andrei Moldovan, Olimpiu Nușfelean

Colocviul Petru Cârdu, Vârșeț

Gavril Simionca, Olimpiu Nușfelean, Ioan Pintea, Participanți la eveniment Andrei Moldovan, Florin Săsărman

Mişcarea literară ♦ 267

Lucian PERŢA

Melania CUC cunoscuți și necunoscuți pe la colțuri vor spune că am fost decapitat la masa de scris Sandalele cu nisip și pe internet cineva va propune (din Mișcarea literară nr. 2-3/2017) să abdice Guvernul, că el m-a ucis

Am aruncat tălpicii de lemn înflorit totul va fi scăpat de sub control dintr-o dată, Încă din adolescență, de când am zărit atât pe pământ cât și acolo în cer, La o mănăstire măicuțe cu pantofi cu toc cui. până și Raiul va avea o răspundere limitată N-am spus atunci nimic nimănui, și nu va mai avea atâta fler Dar în sinea mea m-am gândit Sfântul Petru la vamă Că dacă ele poartă fructul oprit, Eu de ce n-aș putea juca șotron toate turnirurile de poezie vor fi date Cu pantofi cu tocul cui de bonton? peste cap fără mine Și destinul a făcut ulterior și imediat după aceea vor dispărea toate Ca gestul meu să fie triumfător. În fața lui Dumnezeu am devenit dar gata, m-am răzgândit, O femeie elegantă în sfârșit, sunt încă tânăr și pot să decid: Doar că pentru dragostea pentru pantofi, încă mai am cărți de scris și citit, nefiresc, nu mă mai sinucid! Impozite grele-am plătit și plătesc. De aceea, mai ales când merg pe nisip, Port și sandale, c-altceva nu-i chip! Vasile LUȚAI

Parodii Tatălui voievod al celor ce sunt pur și simplu (fragment)

Cum se face noapte Cristian PAVEL În Valea Scradei, aici, Aud suspecte șoapte Exerciții de sinucidere Și, ce poți să zici, Că nu-s doar din iarbă, nimic nu va fi la fel fără mine, Ci și din copaci, revista Piața Financiară va intra în faliment, Pe semne n-au treabă, mama și poate și câteva vecine Sunt duhuri sau draci. vor plânge un moment Eu iau busuiocul Și agheasmă, cât pot,

268 ♦ Mişcarea literară Le tulbur sorocul ca pe timpurile Stropind peste tot. când duhuri blânde mai erau Când luna, regina pe dealurile din împrejurimi Nopții pe cer este, și eu mergeam și culegeam M-ajută și lumina merele ce cădeau Ei de poveste. în iarba din merii pădureți – Când zorii-și fac calea la fel ca mine, mulțimi Prin cucurigare, de oameni, majoritatea poeți, De duhuri scap valea ieșeau și ei la iarba verde, Și merg la culcare! unii să se inspire, alții, orice s-ar crede, doar să transpire! Livia MIHAI

Omului care m-a lăsat să îl părăsesc Codruț RADI deșteptătorul mi-a penetrat Perțuire visul (după poezia Terțuire) din păcate este adevărat Încerc a cuprinde că tu ești insul cât mai bine poemul care m-ai lăsat să te părăsesc – pentru a nu mă prinde trebuia să iei Perța, parodistul. atitudine, Dincolo de a fi să nu reușesc, poet, sunt librar trebuia să te zbârlești și știu că-ntro zi și să spui că vrei voi fi pus în cântar. ca la început să mă iubești De aceea, cum să vă zic, eu deja mi-am făcut ah, bărbații aceștia, cică stăpâni, autoportretul metafizic. cum fug ei când un pic îi lovești, ca niște câini! Ba chiar expoziții de grafică am deschis – trei ediții – Nora DAMIAN chiar patru puteam, dar mi-am zis că treimea În zilele mohorâte ocultă contează și-așa a fost – mulțimea chiar și acum când scriu pe asta mizează zilele sunt mereu mohorâte aici în Sibiu să văd de-are curajul de când primarul a plecat președinte și Perța, bunăoară, la București – de-a-mi comenta grupajul eu număr anotimpurile din Mișcarea literară! și scriu pentru copii povești,

Mişcarea literară ♦ 269

CITITOR DE REVISTE

Aurel PODARU

Apostrof (nr. 5/ 2017). Cernăianu (Editura Astralis) născută în tentativa Olimpiu Nușfelean: autoarei de a-și înțelege locul și menirea, poate fi „Arseni încetează să abordată ca un tratat despre iubire, sacrificiu, mai plângă, cu lacrimile lăsate în ochii săi de credință și mântuire.” Instanța Supremă. Cu lacrimile sale, cu sentimen- Din sumar: Nicolae Breban, Bogdan Crețu, tele sale, care nu sunt numai profane, și-a însoțit Mircea Platon, Aura Cristi, Horia Vicențiu bunicul în drumul spre cele veșnice. Nu e doar Pătrașcu, Florin Logreșteanu, Olimpiu Nușfelean, plânsul purificator. E și plânsul însoțitor. În cele Andrei Marga, Ladislau Daradici, Ionel Necula, din urmă, Hristofor este lăsat de ceilalți să se Sorin Lavric (în dialog cu Virgil Nemoianu), sfârșească. Suntem ținuți mereu în palmă de Victor Voicu, Cristian Hera, Vasile Muscă, Sonia Domnul, dar mai este o palmă care ne sprijină, a Elvireanu, Constantina Raveca Buleu, Livia celorlalți, a celor dragi, să zicem, din jurul nostru. Cotorcea, Serghei Biriukov, Adrian Dinu Aceștia, care ne iubesc, au decizia ultimă? Ei Rachieru, Mircea Gheorghe, Alexa Visarion, împlinesc firescul? Ființa în sine e a noastră, dar Magda Ursache, Maria Ana Tupan, Călin ea aparține și celorlalți, interacționează cu ființele Căliman, Dana Duma. lor, își stabilesc obligații și priorități, atitudini? Fac negocieri. Din asta se naște oare morala?”. Mesagerul literar și Plânsul Arhanghelului Mihail se intitulează eseul artistic (nr. 5, mai din care am citat, eseu inspirat de lectura roma- 2017). În editorialul nului Laur de Evgheni Vodoleazkin, care invită său (Guiness Book), Virgil Rațiu scrie, printre cititorul să mediteze „asupra vieții și mântuirii, a altele: „În România, la Năsăud, în ziua a doua a relației omului cu Dumnezeu”. Maialului, zi de duminică, s-a validat de către unii Premiul Ion Negoițescu (Premiile revistei reprezentanți ai Cărții Recordurilor cel mai mare Apostrof) pe 2017 a fost acordat scriitorilor număr de purtători de costume populare româ- clujeni: Letiția Ilea, Corin Braga, Anca Mihuț și nești. Au participat peste 9.000 de persoane Ion Vartic. În sumar: Ion Pop, Irina Petraș. Marta îmbrăcate în costume populare autentice. Este un Petreu, Vladimir Tismăneanu, Gelu Ionescu, record pentru năsăudeni. Numai că întreaga Iulian Boldea, Ștefan Bolea, Constantin Cubleșan, realizare și punere în scenă de către organizatori, Alexander Baumgarten, Ioana Coruț, Emanuel pe stadionul năsăudean, a fost «decimată» de toate Modoc, Serge Delaive, Jean Louis Courriol. televiziunile din România, mai cu seamă de cele din București. Nici un comentator, nici un Contemporanul, ide- realizator, nici un moderator Tv nu a remarcat ea europeană (nr. 5, frumusețea costumului popular tradițional româ- mai 2017). Tratat nesc. Toți, ca unul, de la București la Oradea, de despre iubire, cre- la Iași la Craiova au remarcat numai prezența la dință și mântuire de această manifestare a lui Liviu Dragnea, îmbrăcat Mihaela Roșu Bână: „Aripile fragile ale îngerului în costum popular. de cristal veghează destinul unei femei dintr-un În concluzie, strădania organizatorilor din colț de Europă, frământată de neputințele unei Năsăud s-a dovedit a fi zadarnică. Păcat de această istorii capricioase și neașezate. Fiecare experiență manifestare românească, care a fost comentată de de viață, tragică sau fericită, devine prilejul unor către unii dintr-un singur unghi de vedere, politi- limpeziri și iluminări interioare. Drumul către sine zând-o excesiv!”. Victor Știr semnează cronica este drumul către ființele dragi și, mai ales, către literară la cartea Intelectuali îmbisericiți de Mircea marele Univers cu ale cărui ritmuri învață să Gelu Buta (Editura Anastasia, București, 2017), rezoneze. Cartea a patra (Îngerul de cristal) a iar Ion Radu Zăgreanu (De la Tritenii de Sus la tetralogiei Eu nu ascult de nimeni! de Elena Maria Beclean pe Someș, spre staț ia finală Pavel Dan)

270 ♦ Mişcarea literară pune sub lupă antologia critică AUREL PODARU Masivele proteste stradale de la începutul acestui în pagini de istorie literară, alcătuită și îngrijită de an, coroborate cu diferite scandaluri în care au fost Vasile Vidican (Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, implicate servicii de informații, politicieni, perso- 2016). Povestirea INA de Tatiana Velescu face naje din justiție, au asigurat un viguros refresh parte din volumul Trei proze, în curs de apariție la unui sentiment nespus de drag în spațiul autohton: Editura Aletheia Bistrița. Corneliu Florea, cu eseul sentimentul manipulării. Pazvangiii (De la Pazvante Chiorul la Băsescu Chiar și pentru cei mai simpli români, Barcagiul). sentimentul că sunt manipulați pare a fi unul ce consolidează stima de sine. Dacă cineva își bate Nord Literar (nr. 5, capul cu tine să te consolideze înseamnă că nu ești mai 2017). Gheorghe un nimeni, înseamnă că până și tu contezi. Din Pârja: „Din șirul de partea cealaltă, agenții manipulării resimt și ei volume scrise și publicate în limba română face satisfacție, căci acțiunile lor manipulatorii le parte și recenta apariție editorială Inscripții confirmă o mai mare bănuială: sunt inteligenți! abrupte (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, Există apoi și o a treia categorie, spectatorii 2016), un titlu care ilustrează nimerit energia manipulării, cei care înțeleg fenomenul și, discursului liric cu care ne-a obișnuit Adam fascinați de el, îl urmăresc cu interes.” Puslović. Cunoscându-l de mai bine de două Din sumar: Liviu Antonesei, Alexandru decenii, citindu-i cărțile dăruite cu autografe Bodnar, George Bondor, Eduard Boz, Alexandru originale, având și sensibilitate de prieten fără Călinescu, Florin Cântec, Otilia Chitic, Constantin hotare, auzindu-i mărturisirea făcută tocmai în Cucoș, Lucian Dârdală, Alexandru Dinga, Andrei Vila Augusta de pe malul Begăi („că m-am născut Dobașu, Dan Doboș, Gabriel Gachi, Florin poet român în Maramureș”), m-am întrebat, Ghețău, Bogdan Nicolae Ghiurco, Bogdan Guțu, aproape banal, cum scrie Adam. Răspunsul l-am Marian Hariuc, Tudor Leahu, Ada Lupu, Adrian aflat într-un poem, dintre cele de început în limba Netedu, Silvian-Emanuel Man, Gheorghe Nichita, română, ca o profesiune de credință, ca o asumare Liliana Romaniuc, Constantin Sturzu, Daniel lirică într-o nouă caligrafie de gândire poetică: Șandru, Nicolae Tomescu. Maria Lucreția Sturzu, „Eu scriu acum exact/ așa cum m-am născut/ din Diana Vrabie, Mircea Coloșenco, Georgiana Leșu, jos și sus/ sau invers. Iartă-mă/ Doamne/ Scrisul Ilinca Barthouil, George Barthouil, Jean-Louis meu/ este sicriul meu/ nu altceva. Un semn/ Un Couriol, Dionisie Vitcu, Magda Ursache, Mircea Logos, un cuvânt/ al începutului”. Așa a început Cristian Ghenghea, Monica Salvan și mulți alții. Adam să facă unul din cele mai fascinante specta- cole lirice din literatura română contemporană. România literară (nr. Ironic și tragic, contemplativ sau abrupt, mereu 26/ 15 iunie 2017). La dăruit celuilalt, căutător de ceruri noi, unde poetul întrebarea lui Gellu deșiră mărgele dintr-un rozar tainic, Adam a unit Dorian: „Are literatu- două țări de poeți: Serbia și România. Îi convoacă ra română o istorie concretă redată în ansamblul la un turnir liric, el făcând reverența: „Bacovia mi- ei, de la cele mai joase forme de relief, de la a venit/ și fulgerător luminos/ mi-a pus pe suflet/ o scriitorii minori, puzderia, până la cele mai înalte frunză verde”. piscuri?”, Cornel Ungureanu răspunde: „Care sunt Din sumar: Gheorghe Glodeanu, Constantin scriitorii minori? În ediția a doua din Mitteleuropa Cubleșan, Antoaneta Turda, Daniela Sitar-Tăut (în periferiilor am consacrat Bucovinei un șir de dialog cu Horea Porumb), Dragoș Niculescu, pagini – nu atâtea câte ar fi trebuit – lui Paul Bianca Tămaș, Teo Moldovan, Delia Muntean, Celan, Rose Auslender, Norman Manea, dar și Mihaela Chisăr-Viziru, Lidia Claudia Fodor, celor din Grupul Iconar, cu o bibliografie întinsă, Săluc Horvat, Alexandra Ioana Boldiș, Gelu de la D. Vatamaniuc la Mircea A. Diaconu sau Dragoș, Raluca Hășmășan, Lucian Perța, Nizar Adrian Dinu Rachieru, dar și scriitorilor evrei de Qabbani. limbă germană. Care sunt scriitorii minori? Care sunt scriitorii minori din Banatul Serbiei?”. Dacia literară (nr. 1/ De reținut și acest poem semnat de Menuț primăvara 2017). Ju- Maximinian: „să ridici suflet mare/ în casă mică,// mătate din revistă să ții sare în pantof/ în vremuri grele,/ ca este dedicată unui talisman,// să mângâi cerul/ precum psalmistul” subiect „fierbinte” la (Sare în pantof). ordinea zilei: Manipularea, perspective ieșene. Din sumar: Nicolae Manolescu, Răzvan Călin Ciobotari: „E de domeniul evidenței că unul Voncu, Mircea Mihăieș, Irina Petraș, Ilie T. dintre conceptele cele mai vehiculate în România Zegrea, Daniel Cristea Enache, Sorin Lavric, B. ultimelor luni a fost (și este!) cel de «manipulare». Fundoianu, Alex. Ștefănescu, Radu Cernătescu,

Mişcarea literară ♦ 271 Angelo Mitchievici, Petre Tănăsoaica, Howard «proporțiuni mai însemnate», a provocat o Jacobson, (în dialog cu Cristian Pătrășcoiu), Grete scutur ătură printre cei «nedeprinși la critică», Tartler, Jorge Luis Borges, Simona Vasilache. cum mărturisea – tot el – în Amintiri. Ce-am putea spera azi, într-o țară vorbă- Răsunetul cultural reață, inflamată, vai, de sterile «agitațiuni politice» (nr. 6, iunie 2017). (ca și în vremurile începutului convorbirist) fără Andrei Moldovan: cultura continuității, cheltuind promisiuni (iute „De puțină vreme mi-a fost dat să văd volumul abandonate)? Că revista, în noua ei serie, elegantă Dicționar moldovenesc-românesc de Vasile Stati, și deschisă, adunând nume grele, va lăsa urme ediția a II-a, din 2011 (prima ediție în 2003), durabile, respectându-și blazonul. Dorindu-i, apărut la Chișinău, fără să menționeze editura desigur, la ceas aniversar, viață lungă sub veghea (doar tipografia Academiei de Științe a Moldovei necurmată a spiritului critic. Respectând adică – o fi suficient atât?), dar cu ISBN. Cu atât mai Programul maiorescian, rostind – dacă va fi cazul mult cu cât am auzit de multe ori vorbindu-se (va fi!) – faimosul «în lături»! deci, Vivat, despre o imaginară limbă moldovenească distinctă Crescat, Floreat! (CONVORBIRI LITERARE – de limba română, voiam să văd cu ochii mei cum 150). Din sumar: Adi Cristi, Sterian Vicol, Marian justifică autorul științific faptul că limba vorbită Drumur, Elvira Sorohan, Gheorghe Grigurcu, de mine se numește până la Prut limba română, iar Basarab Nicolescu, Alexandru Zub, Mircea A. dacă trec apa ea devine limbă moldovenească, așa Diaconu, Alice Voinescu, Mircea Muthu, Mihai cum toată lumea știe, este un grai, precum cel Vornicu, Constantin Coroiu, Ioana Diaconescu, oltenesc, bănățean, maramureșean ș.a.m.d. În Ion Papuc, Mircea Platon, Dan Tomuleț, Ovidiu pagina tehnică, rezervată editurii, autorul ne Pecican, Constantin Dram, Vasile Spiridon, încredințează că avem în față o lucrare științifică. Marian Chelaru, Emilian Marcu. In memoriam: Acest lucru voiam să văd și eu: Care sunt criteriile Dan Mănucă și George Bălăiță. lingvistice care te îndreptățesc să o consideri o limbă distinctă? Cum a apărut și cum a evoluat? Conta (nr. 27/ 2017). Cărei familii de limbi aparține și în ce raporturi se Marius Avram întrea- află cu acestea? Care sunt structurile care o bă: „Părinte Ioan Pin- guvernează? Speram să dau de asemenea lămuriri tea, ca preot ortodox esențiale în lunga Expunere de motive, în chip de și ca om care a stat în preajma celui care a scris studiu introductiv, marcată de intertitluri ciudate Jurnalul fericirii, Nicolae Steinhardt, ce simțiți că (Lichidarea lingvisticii moldovenești, Privatizarea este fericirea? Vă întreb ce simțiți și nu ce credeți cuvintelor moldovenești, Aroganță și ignoranță că este, fiindcă aș vrea să ne dați o eventuală etc.). Doamne, ce naiv am putut să fiu!” Am citat definiție, venită nu atât dinspre gândire și rațiune, doar începutul primei părți a editorialului intitulat dinspre creier, cât despre suflet și inimă”. Ioan Mare „kalhoz”. Trecând prin știință fără să se Pintea răspunde: „[…] Pe mine, unul, înțeleg că și ude. De citit până la capăt. Și tot ce „va urma”! pe d-voastră, mă deranjează teribil definițiile date Sumarul mai cuprinde: Ion Luca Caragiale fericirii. Fie că sunt date, formulate de oameni (cu poemul Bietul Ion), Vasile Vidican (cronică celebri sau de anonimi. Cine știe cu adevărat ce literară a romanului Înalt este numele tău de Ioana este fericirea? Fericirea se simte, aveți mare Bradea, Humanitas, 2017), Damaschin Pop-Buia dreptate, fericirea se trăiește, ea ține de momente, (Karin Gundisch și Iris Wolf – două autoare de de clipe cu totul și cu totul speciale. Ea nu poate fi origine română – au succes în Germania), Ion cuprinsă în definiții. Cum să cuprinzi o stare într-o Buzași (Andrei Mureșanu și Grigore Vieru), R. C. definiție? Definiția înseamnă o alcătuire defini- (Închisorile lui Ioan Slavici). tivă, ceva precis, pentru totdeauna formulat. Feri- cirea e consistentă, dar aproape de fiecare dată Convorbiri literare inefabilă pentru a fi încorsetată într-o definiție. (nr. 6, iunie 2017). Mă lasă rece, total indiferent, cărțile-slogan, Adrian Dinu Rachi- cărțile-rețete despre căutarea fericirii, despre cum eru: „Ce-am putea dori unei reviste-simbol, «cea să găsești fericirea, despre cum să fii fericit… mai însemnată», după spusa lovinesciană, ajunsă Niște prostii greu de digerat pentru o minte la borna CL? Și care în Iașii (Iassi) acelor ani sănătoasă. Nu mai vorbesc despre Internet, care e înfiripa o nouă direcție, cu început «modestu», plin de asemenea aberații. Toată lumea învață pe firește, coagulând ideile junimiste? E drept, Iacob toată lumea cum să fie fericită! Las’ că nu strică și Negruzzi, «nașul» și diriguitorul primei serii puțină nefericire! Ne mai trezește, ne mai (redactor răspunzător), recunoștea că propunerea înțelepțește! Nu-i rău, e chiar recomandabil, să «plutea» în mințile societarilor, că apariția foii, citim din când în când primele trei capitole din năzuind în timp, înfrângând potrivniciile la Întâia carte a lui Moise: Cartea Facerii și să

272 ♦ Mişcarea literară vedem de ce nefericirile se țin lanț și fericirea are geografic, în speță rușii, chiar înainte de revoluția înfățișarea clipei, a momentului, a clickului aia a lor, pe vremea, încă, a țarilor. Cum fotografic... Vă dați seama ce mai păstrează, ce distrugeau, o spune Marcel Fontaine, mai mult mai deține omul din fericirea deplină a raiului: o decât inamicii austro-ungari și germani, satele secundă de paradis, un ceas de fericire? Clipa de românești și tot ce le ieșea în cale, cum se lăfăiau, fericire e amintirea Grădinii Edenului, e un dar bine îmbrăcați în iarna cumplită a anilor 1916/ 17 după petrecerea ultimă, un dar rămas de demult și bine hrăniți, fără să participe la luptele crâncene din partea Casei, cum spune Philip Yancey. E de cărora armata română, prost echipată și hrănită pe reținut: Omul e așezat de Dumnezeu, totuși, în sponci, le făcea față cum putea, într-o și pentru o preajma grădinii celei din Eden, foarte aproape de țară pe trei sferturi ocupată. Cealaltă carte care dă fericire, deci. Predica de pe Munte arată în mod seama, de pe o altă poziție, dar la fel de empatică concret ce înseamnă fericirea deplină. Dar aici, față de suferințele românilor, pe care voiam să v-o trebuie credință, trebuie nădejde (pe care eu o recomand, chiar dacă am mai făcut-o și altădată, consider temeiul fericirii absolute), speranță. E ca sursă de adevăr despre colaborarea româno- necesară o proiecție teologică responsabilă dese- franceză în acele vremuri chiar de restriște se nată sufletește și cu acribie în ceea ce numim intitulează Însemnările unui diplomat de altădată. veșnicie, eternitate. Mitropolitul nostru, Andrei În România 1916-1920, și este scrisă de contele de Andreicuț, a publicat o carte exemplară pe această Saint Aulaire, ambasador în România, care a temă: Mai putem fi fericiți? O carte cu conținut rămas alături de românii acelor vremuri când teologic, dar valabilă pentru oricine are mintea sudul și Capitala au fost ocupate și s-a refugiat la limpede și inima deschisă. Nu e o culegere de Iași împreună cu toți cei care se retrăseseră acolo. rețete, e o relatare creștină și deopotrivă realistă Marcel Fontaine și contele de Saint-Aulaire despre viața omului fericit, despre cum se poate au fost două persoane aparținând unor clase cunoaște/ recunoaște starea de fericire. sociale diferite și totuși atât de apropiați de români Simt că fericirea stă de multe ori în neferi- și de România. Au – cum ar spune Caragiale – cire. Și cred, cu toată convingerea, că ceea ce spun compătimit împreună cu strămoșii noștri, greu nu e un paradox. Nu, deloc! Vezi cazul lui N. încercați în acei ani cumpliți pentru români, ai Steinhardt, a Simonei Weil, a lui Richard Primului Război Mondial. Au rămas legați de Wurmbrand, vezi cazurile martirilor din închi- această țară, cel dintâi revenind și devenind sorile comuniste. Sunt pline calendarele creștine profesor de franceză în România până la venirea de sfinți, nori de mărturisitori și martiri care au rușilor, eternul «mare prieten» de la răsărit.” transformat nefericirea în fericire”. Din sumar: Eugen Bunaru, Ion Mircea, Din sumar: Adrian Alui Gheorghe, Ana Olimpiu Nușfelean, Ștefan Ion Ghilimescu, Blandiana, Ioan Moldovan, Nichita Danilov, Gheorghe Grigurcu, Daniel Cristea-Enache, Arcadie Suceveanu, Aurel Pantea, Gheorghe Ovidiu Ivancu, Valentin Chifor, Irina Petraș, Patza, Gheorghe Schwartz, Vlad A. Gheorghiu, Al Kocsis Francisko, Rodica Grigore, Nicoleta Dobrescu, Mircea Zaharia, Gellu Dorian, Magda Dabija, Florin Toma, Călin Stănculescu, Marian Ursache, Victor Munteanu, Mihai Barbu, Nicolae Drăghici. Panaite, Virgil Diaconu, Nicolae Corlat, Aurelian Titu Dumitrescu, Traian Ștef, George Vasile Cafeneaua literară Dâncu, Alex Ciorogar, Adrian G. Romilă, (nr. 5, mai, 2017). Alexandru Cazacu, Mihaela Oancea, Liviu Gheorghe Grigurcu: Gașpar, Luca Pițu, Vasile Spiridon. „Referindu-se la anii 1962-1964, pe care i-a petrecut în închisoarea Viața Românească Aiudului, autorul (Grigore Caraza, Aiud însân- (nr. 6, iunie, 2017). gerat, Ed. Conta, 2009, 388 p. – n. n.) mărturisește DOUCE FRANCE se cu litere incandescente: «Pentru toți cei care au intitulează editorialul lui Nicolae Prelipceanu: refuzat reeducarea (aceasta) a reprezentat cea mai „Modelul francez a fost unul dominant până la crâncenă anticameră a iadului, acolo unde mii de venirea rușilor, în 1944. În fond, Franța fusese, în oameni aruncați trebuiau să fie uciși lent, în Primul Război Mondial, singurul nostru aliat care chinuri care depășeau cu mult metodele Inchi- chiar a făcut ceva pentru această țară, și atunci ziției». Mâncarea pe o zi nu depășea 600 de nefericită, dar, spre deosebire de acum, mai calorii, adică un sfert din normalul ce se cuvenea păstrând speranțe. A se vedea un Jurnal de război, unui adult. Frigul se întâmpla să fie atât de intitulat Misiune de război. Noiembrie 1916 – cumplit, încât tineta sau vasul cu apă înghețau în aprilie 1918, semnat de Marcel Fontaine, ofițer celule. Între orele 5 dimineața și 10 seara, cei francez din misiunea generalului Berthelot. A se închiși nu aveau voie să se așeze pe pat ori să se vedea ce ne făceau ceilalți aliați, mai apropiați sprijine de perete, obligați a se mișca mașinal

Mişcarea literară ♦ 273 într-un spațiu ce nu depășea 2 metri pătrați. nepereche.” La ceas aniversar se află și Ion Pachia Ocările, bătăile, torturile erau la ordinea zilei. Ce Tatomirescu – ’70. Scriitorul văzut prin 7 decenii ar fi putut fi, în atari condiții de exterminare, de 11 critici: Alexandru Firescu, Miron Radu «reeducarea»? Forjarea de către torționari a Paraschivescu, Vladimir Streinu, Ioan Buduca, «omului nou»: «Omul nou» dorit de aceștia era o Artur Silvestri, Constantin M. Popa, Jean-Paul simplă piesă de șah pusă la dispoziția celui care Mestas, Marian Barbu, Florin Paraschiv, Marian joacă, era un animal care putea fi dus de funie Popa și Dumitru Velea. direct la abator pentru a putea fi sacrificat. Mai semnează, printre alții: Ioan Baba, Ivo Comuniștii urmăreau ca toți care erau cineva în Muncian, Dan Deaconescu, Ovidiu Dunăraenu, viață, care aveau o personalitate distinctă, un George Vulturescu, Nicolae Băciuț, Ioan Es Pop, punct de vedere, un sprijin pe verticală – în Nicolae Scheianu, Mădălina Oltean, Vasile Morar, Dumnezeire – să fie reduși la zero”. Mariana Stratulat, Vasile Barbu, Vasa Barbu, Grigore Cazara, fiu al ținuturilor nemțene, a Pavel Gătăianțu, Alexandru Firescu, Vladimir petrecut 21 de ani în pușcăriile comuniste și 2 ani Streinu, Ioan Buduca, Marian Barbu, Florin cu domiciliul forțat, ne mai informează autorul Paraschiv, Marian Popa, Dumitru Velea. În fine, acestei recenzii. Amintirile sale „poartă așadar un număr consistent, într-o excelentă ținută girul unei experiențe ieșite din comun. Dar ele nu grafică. constituie, în senzaționalul lor neguros, în aparența de neverosimil pe care-l capătă, mărturia Poezia, revistă de unui caz izolat, ci înfățișează în genere suferința cultură poetică (nr. 2/ deținuților din țara noastră, în contextul vară 2017), Director suferințelor întregii țări comunizate”. fondator: Cassian Mai semnează: Virgil Diaconu (redactor- Maria Spiridon, redactor șef: Marius Chelaru, șef), Pr. Prof. Dr. Theodor Damian, Marian Victor redactori: Emanuela Ilie, Liviu Papuc, secretariat Buciu, Eugen Cristea, Liliana Rus, Remus Valeriu de redacție: Doina Buciuleac, Mariana Irimiță. Giorgioni, Adrian Simeanu, Eugen Dorcescu, Tema numărului: POEZIE ȘI SĂRĂCIE. Alexandru Mărchidan și alții. Cităm din editorialul lui Cassian Maria Spiridon, intitulat: Îmi văd suflarea: „Este puțin Lumina (nr. 7-9/ probabil să nu consonăm cu opinia lui Platon, 2017), revistă de lite- pentru care sărăcia nu constă în micșorarea ratură, artă și cultură avuției, ci în creșterea avidității; încât cu adevărat transfrontalieră; apare săraci nu sunt cei care sunt precum un schimnic în la Pančevo, Serbia, chilia lui ci cei pentru care toate bogățiile lumii nu avându-l ca director pe Nicu Ciobanu, iar ca sunt îndeajuns spre a le satisface nesăbuita poftă, redactor șef pe Ioan Baba. Din redacție mai fac dorința de nestăpânit pentru a strânge avere, parte: Vasa Barbu, lect. univ. dr. Virginia însoțite de o constantă lăcomie pentru cât mai Popović, Mariana Stratulat, Marina Ancaițan, multă putere. Se vede în toate acestea lipsa de prof. dr. Brândușa Juică, prof. dr. Mihaela măsură, măsura care îl ghidează și la care se Lazović. supune în cele ale vieții pământești, dar și în acelei Istorie literară, eseu, prezentări, semnale, duhovnicești, creștinul. Sfântul Ioan Gură de Aur lecturi, poezie, aforisme, aniversări: Savantul ne amintește că e cu neputință să iubim în același basarabean la 75 de ani – Mihai Cimpoi de Tudor timp și argintul, și sufletul. Or, ce este alta mai de Nedelcea. Despre Esența ființei spune, printre folos întru poezie decât iubirea sufletului.” altele T. N.: „… volumul descifrează principalele Câteva rubrici: POEME, TINERI AUTORI, idei definitorii pentru creația autorului Luceafă- POEME DE LA CENACLUL SCHENK, rului și tratează problematica eminesciană din alte FESTIVALUL INTERNAȚIONAL „POEZIA LA unghiuri de vedere, neabordate sau prea puțin IAȘI”, POEZII DE IERI PENTRU AZI, POEZIE abordate de predecesorii săi, o abordare originală, ȘI SĂRĂCIE, ESEU, CRONICI ȘI RECENZII, documentată despre un «nou Eminescu». Lucrările TRADUCERI, ÎNSEMNĂRI, PARODII, PRIMA sale sunt dense în idei, autorul analizează critic VERBA. Și autori, câtă frunză și iarbă! Mulți, da’ teoriile emanate anterior, dărâmă ipoteze vechi buni! spre a le înlocui cu cele care se potrivesc Poetului-

274 ♦ Mişcarea literară

Revista ProSaeculum nr. 3-4/ 2017

Virgil RAȚIU

Revista apare la Focșani, fără ale lui Rebreanu în limba maghiară (traduse), întrerupere, de 15 ani. Am rezistat, afirmă cu note, scrisori, notițe, evocări aparținând aplomb, în editorial, Rodica Lăzărescu, rector marelui romancier, toate însoțite de un aparat șef. Însă care revistă literară din România nu a critic întocmit la întâmpinat dificultăți la fiecare apariție sânge, unde Niculae tipărită? Avem un număr consistent, și o să Gheran aduce citito- observați pentru ce asupra unor nume am rului sau cercetă- insistat mai mult. torului ajutorul ne- Un dosar întreg este dedicat scriitorului cesar pentru ca să George Bălăiță, evocându-i-se figura, dar mai înțeleagă împreju- ales cărțile, cărți pe care în ziua de Înviere a.c. rările și datele în a adormit în veci și, zice el, voi adormi uitat. care au fost acestea Semnatarii articolelor sunt mulți. produse. Ultimul La pagina 21, Magda Ursache semnează volum din OPERE, o cronică literară cu titlul Arta neobositului Niculae Gheran l-a păgubaș, o privire severă, retrospectivă la numit „moloz”, adi- tetralogia Arta de a fi păgubaș de Niculae că ceea ce a mai Gheran, despre care opuri este greu să preci- găsit rebreanologul în urma nenumăratelor zezi dacă se încadrează la „roman” ori la „me- șantiere de creație ale lui Liviu Rebreanu. morialistică”. Lectura lor însă nu te îndeamnă Practic, acest lucru trebuie afirmat, ocupân- să le dai un cadru literar, deoarece, în fapt, du-se în exclusivitate, timp de patru decenii, avem în față o Operă, în adevăratul sens al de OPERA rebreniană, Niculae Gheran a termenului, adică o Capodoperă. Cronica ascuns pentru multă vreme într-un anume literară, semnată de Magda Ursache, nu apare sertar propriul talent scriitoricesc, de prozator întâmplător în acest număr triplu al revistei. fără egal în această epocă, după cum veți Tipărirea ei este provocată chiar de autorul vedea mai jos. „păgubaș” pentru că, nu demult, la Editura Rebreniana închide astfel o serie și Academiei a apărut, sub semnătura lui Nicu- încununează o viață dedicată edificării „mo- lae Gheran, lucrarea în două volume Rebreni- numentului Rebreanu”, încheind astfel triada ana (peste 1100 de pagini), „...rodul unui șan- constituită din Emi- tier redacțional cu activitate continuă, desfășu- nesciana lui Perpes- Invitație la rată de-a lungul a aproape șase decenii”. sicius (Poezia – lectură După cum se știe, Niculae Gheran este Moldova), Caragia- autorul singurei ediții integrale* din cultura leana lui Șerban Cioculescu (Dramaturgia – veacului XX – seria de OPERE Liviu Rebrea- Muntenia), Rebreniana (Proza – Transil- nu, în 23 de volume, «monumentală în toate vania). privințele» – cum a caracterizat-o Șerban Magda Ursache comentează cu știință Cioculescu, o muncă uriașă de profesionist, de literat opera personală a lui Niculae Ghe- lipsită de fisuri. Este o lucrare impecabil ran, scrieri „in pectorem” până în 2008, când construită în care sunt incluse, sigur, Opera apare primul volum, Arta de a fi păgubaș – Magna Liviu Rebreanu, apoi interviuri, Târgul Moșilor, o scriere suculentă, notează articole din presa vremii, scrierile de început Gh. Grigurcu. Narând lumea Oborului, lui N.

Mişcarea literară ♦ 275 G. i-a ieșit un personaj magnific (greu lucru), greu de rezumat în câteva rânduri. Poate o Herșcu Rudel boccegiul, care negustorește ediție a doua a întregii Arta de a fi păgubaș haine vechi. Gheran: „Cu el se stinge și ne-ar scuti de efortul căutării volumelor, care ultimul felinar al copilăriei mele, petrecută pe piața cărții nu mai sunt, după cum nici în într-o mahala mai nobilă decât multe așezări toate bibliotecile din țară nu-s de găsit. Citind de care aveam să am parte”. Tot cu Herșcu se tetralogia, „doar «lătrăilor ideologici» vechi și încheie tetralogia, volumul patru, Bordel nou noi n-o să le placă”. cu ștoarfe vechi: „La revedere, domnu’ Nicu. Mai departe semnalez eseul semnat de Să murim sănătoși că-n rest..., dac-o fi să fie – Constantin Cubleșan, un comentariu critic, cu di ci să nu fie? – mai videm și ce brânză o fi și titlul Eminescu poem cu poem (de Alex. Dincolo! Oricum, nu-l văd pe Dumnezeu să Ștefănescu) – II, cronica lui Andrei Moldo- ne-mpartă pi rilijii, secte și partide, că s-o fi van, Ființa ca recuperare a memoriei la Radu săturat și el de-atâtea războaie, vărsare di Sergiu Ruba, prefața la volumele Rebreniana sânje și ură. Cu comerțu’ o să fie mai greu, că de Niculae Gheran și eseul semnat de Mircea dacă umblăm despuiați ca Adam și Eva, cini Tomuș, Moș Nichifor Coțcarul (Ion Creangă, mai are nevoie de haini vechi?” Toate volu- nu?) despre care G. Călinescu în biografia hu- mele mustesc de personaje reale, din vremea muleșteanului notează: „De departe de a fi o timpului, cum se spune, unele însă cu nume compunere «poporală», lucrarea era cea dintâi schimbate, dar ușor depistabile, probabil din nuvelă românească...”. ProSeculum este ilus- pricină că autorul este prea școlit pentru a trat cu reproduceri după lucrări de Liviu Mo- aduce ofense benigne unor foști confrați, can, cea de pe coperta întâi fiind amplasată în dintre care, pe aici, pe colo, unii mai trag aer centrul Clujului. în piept. Iar faptele descrise sunt explozive, Pentru Rebreniana pot să indic e-mail: fără perdea, cu mult cheag, tocmai de aceea [email protected].

*Afirmația poate fi completată cu mențiunea că, în 2012, a apărut la Editura Eikon Cluj-Napoca cea de a doua ediție integrală a operei unui scriitor din cultura veacului XX – seria OPERE Pavel Dan, în trei volume, realizată de Aurel Podaru, studiu introductiv de Andrei Moldovan, ediție foarte bine primită de critica literară: 20 de recenzii și cronici literare semnate, printre alții, de Răzvan Voncu (Pavel Dan în ediție critică integrală, în România literară, nr. 27, 5 iulie 2013, p.16), Nicolae Prelipceanu (Viața Românească), Gabriela Chiciudean (Discobolul), Mircea Popa (Arca), Cornel Ungureanu, Alexandru Ruja (Orizont, două numere consecutive), Viorel Mureșan (Caiete Silvane), Gheorghe Glodeanu (Nord Literar), Ion Buzași (Mișcarea literară), Vasile Vidican (Răsunetul cultural) ș.a.m.d. Proporțiile muncii editoriale sunt desigur diferite, dar munca beclenarilor trebuie reținută ca atare. (red.)

276 ♦ Mişcarea literară

Premiile Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România Reuniunea de primăvară-vară a scriitorilor

Joi, 25 mai 2017, începând cu ora 12, a avut loc (la sediul Filialei clujene a USR) festivitatea de acordare a Premiilor Filialei pe anul 2016. Cele mai bune cărți au fost recompensate cu premii Cartea anului purtând numele unor mari personalități ale culturii române. Au fost acordate și premii pentru literatura minorităților. Juriul acestei ediții a fost: Mihaela Mudure - președinte, Ștefan Melancu, Constantina Raveca Buleu, Király Lászlo și Karácsonyi Zsólt, membri. Evenimentul face parte din Proiectul Scriitorul în cetate, finanțat de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca. Domnul Primar Emil Boc, prezent la festivitate, a adresat un cuvânt participanților. Cu acest prilej, au mai fost acordate și premii sponsorizate de omul de afaceri Remus Pop.

Premiile Cartea anului:

Premiul A.E. Baconsky (poezie) – Letiția Ilea, Întâmplări obișnuite, Ed. Școala Ardeleană, 2016; Premiul Valeriu Anania (poezie) – Flore Pop, Demonul amiezii și alte poeme, Ed. Școala Ardeleană, 2016; Premiul Liviu Rebreanu (proză) – Gheorghe Săsărman, Adevărata cronică a morții lui Yeșua Ha-Nozri, Editura Polirom, 2016; Premiul Mircea Zaciu (critică și istorie literară) – Liviu Malița, Literatura eretică, Ed. Cartea Românească, 2016; Premiul Adrian Marino (critică și istorie literară) – Horea Poenar, Teoria peștelui-fantomă, Ed. Tracus Arte, 2016; Premiul Nicolae Balotă (eseu) – Vasile Voia, Literatura comparată la turnanta ultimului secol, Ed. Univers, 2016; Premiul I. Negoițescu (publicistică) – Simona Vasilache, Hărți din cărți, Ed. Tracus Arte, 2016; Premiul Teodor Boșca (traduceri) – Dinu Flămând/Maria Elena Răvoianu,, Spinul din floare. Poeți mexicani contemporani, Ed. Școala Ardeleană, 2016. Minorități: Premiul Dsida Jenő (traduceri) – Vallasek Júlia, Max Blecher: Történetek a közvetlen irrealitásban (Întâmplări în irealitatea imediată). Editura Kriterion, Cluj-Napoca, 2016; Norman Manea: Kötelező boldogság (Fericirea obligatorie). Ed. Jelenkor, Ungaria; Premiul Páskándi Géza (teatru) – Visky András: Ki innen (Afară de aici). Ed. Koinónia, Cluj-Napoca, 2016; Premiul Szilágyi Domokos (poezie) – Láng Orsolya: Bordaköz (Între coaste). Ed. Erdélyi Híradó, Cluj-Napoca – Fiatal Írók Szövetsége, Ungaria, 2016.

S-a mai acordat:

Premiul N. Drăganu, Premiul Primarului: Ioan-Aurel Pop, Transilvania. Starea noastră de veghe Ed. Școala Ardeleană (diplomă); Diplomă de excelență: Editura Școala Ardeleană, pentru volumele editate cu prilejul aniversării G. Coșbuc 150.

Premii sponsorizate de omul de afaceri Remus Pop:

Premiul Aurel Gurghianu (poezie) – Rodica Marian, Ferma de fluturi, Editura Limes, 2016; Premiul I.D. Sîrbu (proză) – Cornel Cotuțiu, Pavilionul, Editura Școala Ardeleană, 2016; Premiul Al. Căprariu (critică și istorie literară) – Ovidiu Pecican, Hieroglife cantemiriene, Editura Limes, 2016; Premiul Negoiță Irimie (teatru) – Flavius Lucăcel, Nu te pune cu îngerii; Scoici pe nisipul fierbinte, Ed. Limes, 2016; Premiul Interart (literatură pentru copii) – Teodora Gogea, Caii trebuie să fie liberi, Editura Napoca Star, 2016; Premiul Mongolu pentru Debut: Emilia Poenaru Moldovan, Cheia închisorilor mele, Editura Colorama, 2016.

Festivitatea a fost urmată de Reuniunea de primăvară-vară a scriitorilor. Au fost sărbătoriți, alături de premiați, scriitorii cu vârste rotunde din prima jumătate a anului: 80: Mircea BRADU, Valer GLIGAN, Maria IONIȚĂ, FÁBIÁN Sándor, Dorel VIȘAN; 75: Ioan ARDELEAN, Ion NOJA, Titu POPESCU, Grigore SCARLAT, Alexandru ZOTTA; 70: Mariana BOJAN, Dinu FLĂMÂND, Mariana ISTRATE, Horia LAZĂR, Doina MODOLA, Adrian POPESCU, Alexandru SFÂRLEA, Cornel UDREA. 65: Ion CRISTOFOR, KISS Janos, Mircea PETEAN, Marius TABACU 60: Diana ADAMEK, Florica BUD, Răzvan DUCAN, Alina PAMFIL, VISKY András.

Mişcarea literară ♦ 277

Festivalul Național de Literatură FESTLIT Ediția a 4-a, 8-10 octombrie 2017, Cluj-Napoca

Inițiat în 2014 de Uniunea Scriitorilor din România și organizat de Filiala Cluj a USR, Festivalul Național de Literatură – FestLit Cluj – reunește în fiecare toamnă în inima Transilvaniei reprezentanți ai celor 20 de filiale ale Uniunii Scriitorilor, transformând Clujul, pentru trei zile, în veritabilă capitală a scrisului românesc. Din programul celei de-a patra ediții (8-10 octombrie 2017): Duminică, 8 octombrie, ora 17, la Casa de Cultură a Studenților Cluj-Napoca, deschiderea festivă și Rondul de Gală al Scriitorilor. Moderator: Nicolae Manolescu. Cu invitați de marcă precum: Diana Adamek, Gabriela Adameșteanu, Ana Blandiana, Gabriel Chifu, Dumitru Chioaru, Dumitru Crudu, Gellu Dorian, Florina Ilis, Márton Evelin , Ioan Moldovan , Ion Mureșan, Aurel Pantea, Adrian Popescu, Nicolae Prelipceanu, Mircea Stâncel, Eugen Suciu, Ioan Radu Văcărescu, și cu participarea trupei JUMP JAZZ BAND a Casei de Cultură a Studenților (conducerea muzicală: Ștefan Vannai), dar și cu momente surpriză, Rondul se adresează iubitorilor de literatură și muzică de toate vârstele. Simpozionul ediției este dedicat Anului Maiorescu și are ca temă Critica literară și viitorul literaturii. Se va desfășura la sediul Filialei clujene (str. Universității nr. 1), luni, 9 octombrie, începând cu ora 10. Participă la dezbateri: Nicolae Manolescu (moderator), Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Sorin Lavric, Angelo Mitchievici, Vasile Muscă, Mircea Muthu, Ovidiu Pecican, Irina Petraș, Ion Pop, Vasile Spiridon, Simona Vasilache, Radu Voinescu, Răzvan Voncu, Mihai Zamfir. Intrarea este liberă pentru toți cei interesați. Se vor lansa Caietele ediției precedente (Literatura română - începuturi și Literatură și feminitate). Tot luni, de la ora 17, la Hotel Napoca, va avea loc Parada nominalizaților pentru Marele Premiu FestLit. Moderator: Răzvan Voncu. Nominalizații acestei ediții: Diana Adamek, Mircea Bostan, Gabriel Chifu, Dumitru Chioaru, Adi Cristi, Ioan Vintilă Fintiș, Niculae Gheran, Marin Ioniță, Márton Evelin, Mircea Mihăieș, Angelo Mitchievici, Cristian Pavel, Victor Gh. Stan, Ioan Stanomir, Mircea Stâncel, Eugen Suciu. Seara va continua cu Festivitatea de premiere. Juriul FestLit 2017: Gabriel Coșoveanu, Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Irina Petraș, Ion Pop, Vasile Spiridon, Mihai Zamfir. Laureații Marelui Premiu la edițiile precedente: Gabriel Chifu (2014), Corin Braga (2015), Ana Blandiana (2016). Laureatul Premiului special al primei ediții: Ștefan Borbély. Dimineața de marți (10 octombrie) e dedicată desantului scriitoricesc. La Colegiul Studențesc de Performanță Academică, Întâlnirile revistei România literară (Nicolae Manolescu, Gabriel Chifu, Răzvan Voncu, Sorin Lavric, Simona Vasilache, Daniel-Cristea Enache, Angelo Mitchievici, Mihai Zamfir). Amfitrioni: Irina Petraș și Ilie Rad. Vor avea loc întâlniri ale celor peste 70 de scriitori prinși în proiect cu sute de tineri cititori clujeni la Departamentul de Jurnalism al UBB, Colegiile/Liceele G. Barițiu, N. Bălcescu, Lucian Blaga, G. Coșbuc, M. Eminescu, Avram Iancu, Romulus Ladea, Gh. Lazăr, Tiberiu Popoviciu, Emil Racoviță, Gh. Șincai, la Seminarul Teologic Ortodox și la Biblioteca Județeană „Octavian Goga”. Evenimentul e organizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca și al Ministerului Culturii. Parteneri: Primăria și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, Ministerul Culturii, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, Facultatea de jurnalism FSPAC, Festivalul Internațional de Carte Transilvania/FICT, Consiliul Județean Cluj, Muzeul de Din agenda USR Artă Cluj-Napoca, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Biblioteca Județeană Octavian Goga Cluj, Casa de Cultură a Studenților Cluj-Napoca, Centrul Cultural Clujean, Societatea Culturală „Lucian Blaga” Cluj, Asociația Națională a Profesorilor de Limba și Literatura română „Ioana Em. Petrescu”, Ordinul Arhitecților din România Filiala Transilvania, Societatea Culturală Carpatica/Revista Orașul, revistele literare România literară, Apostrof, Caiete Silvane, Echinox, Helikon, Mișcarea literară, Nord literar, Poesis, Steaua, Tribuna. Parteneri media: Radio Cluj, TVR Cluj, UBB Tv, Clujul Cultural, Făclia, Transilvania Reporter, Sinteza.

278 ♦ Mişcarea literară CĂRŢI SOSITE LA REDACŢIE

„Conform prevederilor Statutului, Uniunea Scriitorilor din România nu este responsabilă pentru politica editorială a publicaţiilor şi nici pentru conţinutul materialelor publicate.” 2-3 62-63 17

Nr. ( ), 20

On the road 2 Laura PRAA-OGRUAN, AnulX1 VI, nr. 2-3 (62-63), 20 7, BISTRIŢA

? Ieșirea în arenă: Articole despreRomulus Rusan de Mircea Popa, Virgil Raiu, Icu Crăciun, Mihai Gheorghe Morar, Elena Vieru, Andreea Zavicsa, Ion Radu Zăgreanu, Cristian Vieru, Adrian Iliuă, Valentin Marica, Ana-Maria Iliuă, Cornel Cotuiu, Ionela-Silvia Nușfelean, cu pagini inedite și un interviu de Octavian Silivestru ? Eveniment: cări semnate de Ana Blandiana și Gabriel Chifu ? Cartea de poezie de George Vulturescu?? În oglinda lecturii Poezia Mișcării literare: Cristian Pavel, Meliania Cuc, Daniel Paneș, Nora Damian? Proza Mișcării literare: Alexandru Jurcan, Ovidiu Bufnilă, M. B. Ionescu-Lupeanu, Leon-Iosif Grapini?? Dialogurile Mișcării literare: Roseline Davido, Vasile Barbu Istorie literară de Aurel Rău și Gheorghe Glodeanu ? Aristea Papalexandrou, Dimitra Kotoúla și Haris Vlavianos în traducerea Angelei Bratsou ???Literatura Estului Plastică Film ??Foto-album cu scriitori Parodii de Lucian Pera ?? Cititor de reviste