3 Răsunetul

cultural An. VIII; Nr. 4 (84), aprilie 2020 Apare lunar sub egida Filialei Cluj a Supliment literar și artistic realizat de Societatea Scriitorilor din Bistrița-Năsăud Uniunii Scriitorilor din România

EDITORIAL:

O poveste despre fericire

„Ciuma” este un roman de Albert Camus (1913-1960), având acţiunea plasată în oraşul algerian Oran, în timpul unei epidemii din anii 40 ai veacului trecut. Maladia fără leac face ravagii în oraşul intrat în carantină şi păzit de militarii care îi împuşcau pe toţi cei ce încercau să iasă. Ciuma, ca orice epidemie, nu alegea între oameni de rând şi notabilităţi, între săraci şi bogaţi, între copii sau adulţi. Locuitorii reacţionau diferit sub o astfel de ameninţare de neînlăturat, sub impulsul panicii. Nu lipseau oportuniştii, speculanţii, tâlharii, dar nici oamenii dedicaţi luptei cu epidemia, în jurul doctorului Rieux. Un jurnalist francez, care venise în Oran pentru un reportaj în cartierul arab, Raymond Rambert, este surprins de carantină în oraş. Disperat, aşteptat de soţie la Paris, neavând nimic comun cu realitatea algeriană, cu oamenii locului, încearcă prin toate modalităţile să iasă din oraş, chiar dacă e nevoie să intre în relaţie cu răufăcătorii pentru a mitui militarii care păzeau ieşirile. Fericirea lui era în altă parte, la Paris. Şi reuşeşte. Numai că, în tot acest timp, în contact cu imensa suferinţă umană, cu oamenii care se dedicau luptei împotriva ciumei, începe să gândească altfel şi să îşi dea seama că ar fi o ruşine, în condiţiile date, să fie fericit de unul singur, că problema tuturor este şi problema lui („Il peut y avoir de la honte à être heureux tout seul”). Deşi evadarea din oraş fusese aranjată, el nu mai pleacă, ci se alătură echipei doctorului Rieux în (portret) de Marcel Iancu. lupta împotriva ciumei. Gândul m-a dus la romanul lui Camus în aceste zile în care un alt tip de ciumă, favorizată ADUCERILE-AMINTE: de o mobilitate fără precedent a oamenilor, a dobândit dimensiuni planetare, dar mai ales care, într-o nenorocire generală, paradaxal, ne arată că avem un potenţial umanitar care iese la supra- ION VINEA – 125 faţă în momentele dificile, că fiinţe asemeni lui Raymond Rambert apar tot mai des printre semenii (17 aprile 1895 - 6 iulie 1964) noştri. Oameni care, într-o gândire comună, ar putea să îşi apere propria fericire, pentru că nu i-ar împiedica, nici starea materială, nici împrejurările, realizează că nu ar putea fi fericiţi în mijlocul Fără tine unei dureri generale şi se dedică prin toate mijloacele luptei împotriva epidemiei. Nu îi am în ve- dere pe oamenii politici care, dacă oferă un pumn de bani, trebuie să vuiască toată presa, nici la Fără tine ierarhiile religioase care şi ele, cred că e un prilej de consolidare a credinţei lor, ci, pe de o parte, pe coaja pămîntului. la acei oameni ce au muncit pentru o situaţie materială bună şi au reuşit, iar acum se pun la dis- Singur cu gîndul poziţia luptei comune împotriva virusului cu tot ce pot, fără a cere recompense sau recunoştinţă, în faţa mărilor. fără a pretinde să fie elogiaţi. Pe de altă parte, să nu-i uităm pe tinerii de care ne-am obişnuit să ne plângem mereu, ca de o generaţie pierdută, cu câtă dăruire (şi înţelepciune, să recunoaştem!) se Fără tine înscriu ca voluntari, cu toate primejdiile care îi pândesc şi pe ei. Această renaştere a sentimentului de-a lungul drumurilor, de iubire faţă de semeni, ţinut multă vreme în adormire, nu poate decât să ne bucure şi să ne dea fără vise încredere în potenţialul umanitarist al românilor, cum se întâmplă de altfel în toată lumea. de-a fundul nopţilor. Este adevărat, nu lipsesc nici la noi inconştienţii, răufăcătorii, speculanţii, indivizi încă stăpâniţi de ură împotriva celorlalţi, ca şi cum aceia le-ar fi adus răul, dar, judecând în termenii lui Fără tine Albert Camus, ne bucurăm să vedem în societatea românească, în momentele dificile prin care trece, că există mai multe lucruri de admirat la oameni decât de dispreţuit. în faţa timpului, nici amintirile Andrei Moldovan în miezul beznelor. Răsunetul cultural VIAȚA LITERARĂ 4 Aprilie 2020 Liviu Rebreanu și semenii săi Dariu Pop, dramaturgul vorba de neclarități sau lucruri neelucidate. că este vorba de tragicomedia în trei acte, Scriind, bunăoară despre pribegia lui Nechi- Flăcări, apoi a publicat-o în 2018, la Editu- for Crainic după venirea comuniștilor la pu- ra Citadela, din Satu Mare. În mențiunea tere și predarea sa, autorul susține: “Peste o autografă a lui Dariu Pop se arată, printre lună avea să se autodenunțe pentru pentru altele, că piesa a fost „jucată în orașul Satu a-i ușura viața preotului, sau l-a convins pe Mare de trupa Macedonschi” în 12 aprilie preot să-l denunțe, chestiuni care nici as- 1935 și că în ea a proiectat, „pe fondul roz tăzi nu au fost dezlegate. Întrebarea care al dragostei, silueta unui ardelean care s-a se pune - vorba lui Radu Șerban - de ce, aruncat în vâltoarea anilor 1916 – 1918”. totuși, preotul a făcut cinci ani de pușcărie?” Acțiunea piesei, cu accente autobiografice, (p. 144) se desfășoară în acest interval, Dariu Pop Aș lega volumul lui Icu Crăciun de notând la începutul fiecărui act: „Actul I, 15 o altă carte ce merge, cumva, într-o direcție august 1916, București; Actul II, Februarie asemănătoare. Este vorba despre “Un Re- 1917, Iași; Actul III, decembrie 1918, Cluj.” breanu hăituit” (Editura TipoMoldova, Iași, În actul I, Panianopol, funcționar al 2013), scrisă de Andrei Moldovan. Mesajul, unei agenții telegrafice străine, „cu ochi de în esență, este același, în cazul ambelor broscoi, blond și mustața subțire, un genera- scrieri. Viața și cariera lui Liviu Rebreanu tor de ură, cățeluș și hienă”, discută cu d-na au fost în permanență tracasate, “hăituite” Peleșanu, „în vârsta cea mai periculoasă”, de oameni, de cele mai multe ori apropiați despre intrarea României în Primul Război În anul 2004, Niculae Gheran a pu- scriitorului. Dacă Andrei Moldovan aborda Mondial, cu intenția vădită de a-i face curte. blicat în Adevărul literar și artistic (XIII, nr. problema aceasta dintr-o perspectivă am- El este gelos pe refugiatul Radu, un arde- După cum, în mod oportun susține 737, din 5 octombrie) un articol intitulat Un plă, generală, vizând relația scriitorului cu lean pripășit la casa familiei Peleșanu, la criticul Andrei Moldovan, definitivarea vo- document revelator, pe care, mai apoi, l-a toți cunoscuții și apropiații, traversând istoria București. Dialogul, melodramatic, siropos, lumului de “Opere” a lui Liviu Rebreanu de reprodus în Rebreniana (vezi Nicolae Ghe- până în zilele noastre, Icu Crăciun îți concen- frizează caraghioslâcul. Dar, pentru Pani- către Niculae Gheran (și colaboratorii săi), ran, Rebreniana, studii, articole, documente, trează atenția și eforturile exegetice pe relații- anopol „un refugiat este un om de nimic, un avea să constituie nu doar rodul definitiv vol. II, Ed. Academiei Române, București, le prozatorului cu personalități ale vremii. laș, un trădător ordinar”, care nu vrea să fie al unei munci sisifice, ci și prilejul unor noi 2017, pp. 180-183). Este vorba despre un Firește că din inventarul numelor un supus cuminte al Austro-Ungariei. perspective exegetice. Icu Crăciun, autorul articol al lui Nicolae V. Ilieșiu, intitulat „Con- ce apar în volumul acesta nu pot lipsi Eugen Motivul scrisorii este prezent și-n volumului asupra căruia ne vom îndrepta tribuții la înțelegerea operei de Lovinescu, Camil Petrescu, Hortensia Pa- această piesă. Pentru a-l compromite pe atenția mărturisește faptul că Ediția critică Liviu Rebreanu – Revelatoare mărturisiri ale padat-Bengescu, Octavian Goga sau Mihail Radu, Panianopol plătește o servitoare să-i la care am făcut referire, precum și aparatul compozitorului Dariu Pop”. Menționăm că N. Sadoveanu. Deși subliniază firescul relații- fure scrisorile lui Radu; el îi trimisese înainte său critic impecabil întocmit, au reprezentat V. Ilieșiu fusese directorul economic al cele- lor, ori de câte ori are ocazia, autorul admite o scrisorică servitoarei în care i-a dat întâlni- surse inepuizabile de documentare în ve- brului ziar Curentul al lui Pamfil Șeicaru, iar faptul că nu de puține ori, naturalețea și cur- re, scrisorică ce va ajunge, în final, în mâini- derea conturării cărții “Liviu Rebreanu între Gazeta sporturilor îi aparținuse. Ei, bine, Ilie- toazia acestor interacțiuni erau brăzdate de le d-nei Peleșanu. Servitoarea le povestește contemporanii săi” (Editura Școala Ardelea- șiu, i-a dat lui N. Gheran câteva file din Din vreo șicană sau gest detractor. celor doi, d-na Peleșanu și Radu, ce a plănuit nă, Cluj-Napoca, 2019). jurnalul meu. Mărturii pentru istorie, dar și Ceea ce reiese, invariabil, din lec- Panianopol. În spatele acestor discuții iefti- Cartea lui Icu Crăciun urmărește câteva facsimile de pe notațiile olografe ale tura fiecărui capitol, este o anume verticali- ne se simte tragedia românilor transilvăneni, felul în care a interacționat marele prozator lui Dariu Pop (1887-1965), prieten din co- tate pe care Rebreanu a păstrat-o în relația „unii fugiți din pușcăria ungurească, alții refu- cu diferite personalități ale vremii, din poziția pilărie cu Rebreanu. Aidoma lui Rebreanu, cu semenii săi. Este notoriu, de pildă, faptul giați din război, ca să se înroleze în armata sa de scriitor, de președinte a Societății Scri- Dariu Pop, originar din Măgura Ilvei, a făcut că din invidie sau din alte motive (poziția noastră” cum spune d-na Peleșanu. Intrarea itorilor Români, de director al Teatrului Națio- școala primară în . Dariu a ajuns com- diferită a lui Rebreanu în ceea ce privește Regatului României în război de partea An- nal sau al Direcției pentru Educația Poporu- pozitor, folclorist, romancier, gazetar etc. Din implicare politică a scriitorului etc.), rela- tantei este așteptată cu bucurie mai cu sea- lui în Ministerul Muncii etc. Deși, la o primă textul lui Nicolae V. Ilieșiu reiese că cei doi ția lui Octavian Goga cu romancierul a fost mă de ardeleni, în frunte cu Radu. vedere, este vizată natura socială a relației au fost într-adevăr buni prieteni, căci, nu în- una rece. Cu toate acestea, semnalează Icu În actul al II-lea, ne aflăm în anul lui Rebreanu cu diverși confrați, autorul nu tâmplător, autorul lui Ion i-a scris următoarea Crăciun, faptul acesta nu îl va împiedica (lu- 1917, la Iași, unde s-a refugiat și familia scapă din vedere implicațiile profund umane, dedicație pe volumul Calvarul: „Prietenului cru ce reiese din paginile de jurnal) să re- Peleșanu. În dialogul cu d-na Peleșanu, de- intime ale efectelor acestor relații în conștiin- scump Dariu Pop, în amintirea întâiei lui fuze propunerea lui Corneliu Moldovanu în latorul și intrigantul Panianopol inventează ța romancierului. Nu de puține ori, exegetul vizite la București ca inspector 21.IX.1919, anul 1932 de a înlătura candidatura poetului fel de fel de știri false despre Radu, aflat pe traversază granițele notației specifice istoriei Buc[urești], Liviu Rebreanu”. Romancierul la președinția Societății Scriitorilor Români. Iar front alături de armata română, cu scopul literaturii, făcând referire la urmele pe care re- îl pomenește prima dată în jurnalul său în exemple de felul acesta găsim nenumărate în de a-l compromite. Femeia ghicește strata- lația cu confrații săi le vor fi lăsat în suflet, ple- data de 15 august 1916, când se întâlnește carte. În ciuda piedicilor, a detractărilor felurite gema insului și-l scoate afară. Panianopol când, pentru a păstra acuratețea surselor, de la o cafenea și-l anunță „că-i sigur că mâi- din partea semenilor, Liviu Rebreanu nu a s-a va reveni ca să-l aresteze pe Radu, pus la paginile de “Jurnal” sau “Corespondențe”. ne intrăm în război”, apoi în 16 aprilie 1923, ferit nicio clipă să le afirme valoarea, izbutind sub acuzația de spion în favoarea ungurilor. Studiul lui Icu Crăciun depășește și unde notează că a primit o „scrisoare de la să fie suficient de limpede și demn în relația cu Cum, atât mama cât și fiica (d-na Peleșanu din altă privință limitările unui studiu biografic Dariu”, fără a da alte amănunte. În 11 mai ceilalți pentru a separa omul de scriitor. și Alma) îl iubeau pe Radu, era cât pe ce să sau de istorie literară. Întâlnim, pe alocuri, 1931, Rebreanu nota: „A mai venit și Dariu Cartea lui Icu Crăciun este una in- se producă o tragedie. Domnul Peleșanu îl notații în care condiția și poziția simplului Pop, să mă roage pentru piesa lui (s. n.) și citantă, un document de istorie a literaturii ce va salva pe Radu. cercetător este nuanțată de cea de poves- apoi să-mi propuie o combinație pentru des- acoperă cu acribie și naturalețe în același În actul al III-lea, - după cum scrie titor. Se creează impresia astfel, că asistăm facerea unei ape minerale din țara Oașului” timp, episoade semnificative din biografia și editorul - „Panianopol este demascat și își la o povestire, al cărei personaj central este (Liviu Rebreanu, Jurnal, I,…, p. 195). lui Liviu Rebreanu. O evocare presărată cu primește răsplata, iar dragostea dintre Alma Liviu Rebreanu, alături semeni ai săi cu care Poetul și prozatorul Ioan Nistor a date și detalii picante din culisele vieții litera- și Radu învinge”. va fi intrat în contact. Nu de puține ori, Icu descoperit o piesă de teatru a lui Dariu Pop re și culturale a epocii. Un volum de exegeză Restituirea făcută de Ioan Nistor Crăciun reușește să comprime un întreg (nu ştim cu exactitate dacă este cea amintită ce se citește cu plăcere, dată fiind completa- este binevenită, fiindcă ne dă posibilitatea episod din destinul vreunui scriitor, în doar de Rebreanu sau alta) la Arhivele Naționale rea și nuanțarea textului cu elemente ce țin de a afla încă un aspect al personalității lui câteva fraze, arătând o mare familiaritate – Filiala Satu Mare, Colecția de documen- de talentul de povestitor al autorului. Dariu Pop. față de subiect și nesfiindu-se să o împăr- te ale Muzeului Județean Satu Mare, fon- tășească cititorului, chiar și acolo unde este Vasile Vidican dul Dariu Pop, dosarul nr. 307, și a stabilit Icu Crăciun EXPOZIȚIE Răsunetul cultural Aprilie 2020 5 Presă literară românească într-o expoziție unică la Iași; între 1886 și 1944 a apărut la Bucu- lismului etnic, în special de la „Sămănăto- reanului Emil Boșca-Mălin, „Criterion” (1934- rești, având ca redactor pe Iacob Negruzzi, rul”, au susținut teoria sincronizării și împru- 1935), revistă a grupului cu același nume, la care a predat conducerea unui comitete for- muturilor culturale, extinderea spectrului care a colaborat generația ’27: , mat din: Mihail Dragomirescu, Simion Mehe- literaturii române moderne, de la simbolism, , Mircea Vulcănescu, Constantin dinți, P. P. Negulescu și Constantin Rădu- la temele urbane ale realismului și avangar- Noica, M. Sebastian, V. Voiculescu, Sandu lescu-Motru. A avut colaboratori pe: M. dei artistice; aici, au colaborat: G. Călinescu, Tudor, , Emil Botta, Eugen Ionescu, Eminescu, Ion Creangă, I. L. Caragiale, Ioan Tudor Vianu, , L. Rebreanu, P. Comarnescu, etc., „Solia” Slavici, V. Alecsandri, G. Coșbuc, P. Cerna, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Ben- (Rebrișoara, 1936) și multe altele. O. Goga, , I. Al. Bră- gescu, Anton Holban, Gheorghe Brăescu, În cuvântul său, profesorul Andrei tescu-Voinești etc., „Almanahul Societății Ion Barbu etc., „Revista Fundațiilor Regale” Moldovan, președintele Societății Scriitorilor Academice Social-Literare România Jună” (1934-1947), revistă lunară de literatură, din Bistrița-Năsăud, a ținut să precizeze că (1883-1888), publicat la Viena în 1883 (volu- artă și cultură generală, apărută sub egida nu este colecționar, că, de-a lungul timpului, mul I, cu 210 pagini; aici, Eminescu și-a pu- Fundației Regale Regele Carol al II-lea; iniți- a achiziționat nu numai aceste periodice, ci blicat, pentru prima dată, poemul „Luceafă- al, comitetul de redacție a fost format din: I. și altele, pentru a-și îmbogăți arsenalul ar- rul”) și 1888 (volumul II, cu 253 de pagini) de Al. Brătescu-Voinești, O. Goga, Dimitrie gumentărilor la cărțile frecventate, însă le-a către editura Societății „România Jună”, „Li- Gusti, Emil Racoviță, C-tin Rădulescu-Mo- expus doar pe cele cu conținut literar pentru teratorul” (1880-1919) lui Macedonski, tru, Ion Simionescu, redactor-șef Paul Zari- ca privitorul, în special tinerii, să vadă unde având colaboratori pe: V. Alecsandri, Traian fopol, iar secretar de redacție Radu Ciocu- au publicat clasicii noștri, să trăiască aidoma Demetrescu, Cincinat Pavelescu, Ștefan lescu; din 1940 și până în 1942, redactor-șef domniei sale valoarea lor spirituală și emoți- Petică, Al. T. Stamatiad, Tudor Vianu, Duiliu a fost Camil Petrescu; de-a lungul anilor a onală. Pentru a incita și mai mult vizitatorii, Vineri, 28 februarie, 2020, sub egi- Zamfirescu și alții, „Moftul român” (1893- mai fost condusă de D. Caracostea, Ovidiu el a așezat la loc de cinste cărți rare care da Arhivelor Naționale din Bistrița-Năsăud, a 1902) a lui Caragiale, o revistă umoristică Papadima, Al Rosetti, Nicolae Steinhardt au marcat etape importante ale literaturii ro- Societății Scriitorilor din Bistrița-Năsăud, a subintitulată ironic „Revista spiritistă națio- (acesta din urmă, ca redactor); prin colabo- mâne: „Cronicile românilor” , editate de M. Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj– nală, organ pentru răspândirea științelor ratorii de marcă, care au avut o influență ma- Kogălniceanu, cu autograful editorului, ediția Reprezentanța Bistrița-Năsăud, în prezența oculte în Dacia Traiană”, având colaboratori joră asupra literaturii române se numără: T. Morțun a Poeziilor lui Eminescu din 1890, unui numeros public, a avut loc la sediul Ar- pe: Dimitrie Teleor, Emil Gârleanu, I. Al. Bră- Arghezi, Adrian Maniu, V. Eftimiu, Barbu câteva ediții princeps din opera rebreniană hivelor Naționale din județul nostru vernisa- tescu-Voinești, Al. Cazaban și alții, „Familia” Brezianu, V. Marcu, M. Eliade, G. Călinescu, („Ion” și „Răscoala”), „Memoriile” lui Eugen jul expoziției „Din tainele presei literare ro- (1865-1906) lui Iosif Vulcan, înființată la M. Vulcănescu, Emil Cioran, Petru Comar- Lovinescu, cu autograful criticului, dar și „Is- mânești – de la începuturi până la 1947 (din Pesta în 1865, iar din 1880 și până în 1906 nescu, Șerban Cioculescu, C-tin Noica, M. toria literaturii române de la origini până în colecțiile Bibliotecii Andrei Moldovan)”. Nu a fost tipărită la Oradea; aici, Eminescu a Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, L. Blaga etc., prezent” ediția I, București, Fundația Regală cred că greșesc afirmând că puține persoa- debutat cu poezia „De-aș avea…”, directorul „Gândirea” (1921-1944), revistă culturală de pentru Literatură și Artă, 1941, adăugând că ne au o asemenea „comoară” formidabilă în publicației i-a schimbat numele din Emino- factură tradiționalistă, fondată în 1921, la publicațiile „Curierul românesc” (București), bibliotecile lor. Îndrăznesc să spun că cele vici în Eminescu; a avut colaboratori pe: V. Cluj, de și D. I. Cucu; în jurul „Albina Românească” (Iași) și „Gazeta de 116 de periodice expuse au bucurat ochii Alecsandri, Andrei Bârseanu, D. Bolinti- ei s-a format curentul gândirismului; ulterior, Transilvania” (Brașov) au pus bazele pre- privitorilor, mai cu seamă că au putut vedea neanu, Timotei Cipariu, Aron și Nicolae Den- s-a mutat la București sub conducerea lui sei românești. Doamna dr. Cornelia Vlașin, aici începuturile presei literare românești: sușianu, Duiliu Zamfirescu etc., „Revista , devenind o revistă a ideilor directorul Arhivelor Naționale, în calitate de „Curierul românesc” (1829-1859) al lui Ion ilustrată” (1908-1910) a lui Ion Pop Retega- tradiționalismului autohton, polemizând cu amfitrion al acestei expoziții a mulțumit pen- Heliade Rădulescu, tipărit cu sprijinul lui Di- nul, „Revista nouă” (1887-1895) a lui Bog- „Sburătorul” lui Lovinescu; dintre colabora- tru generozitatea și plăcerea cu care Andrei nicu Golescu (prima gazetă în limba română dan Petriceicu Hașdeu, „Tribuna” (1884- tori amintim pe: Ion Barbu, , Moldovan, omul care și-a clădit viața pe cu apariție constantă și îndelungată, în Țara 1903) lui Slavici și Coșbuc, având Mateiu I. Caragiale, Radu Gyr, Gib Mi- bine, adevăr și frumos, și a pus la dispoziția Românească; deși Heliade Rădulescu a do- colaboratori pe: G. Bogdan-Duică, Ion publicului aceste publicații de o valoare ex- rit ca „foaia” să fie „administrativă, comercia- Pop Reteganul, O. Goga, Ion Agârbi- cepțională, anunțând că va putea fi vizitată lă și politică”, a fost preponderent adminis- ceanu, Ion Popovici Bănățeanu etc., „Al- până în luna mai. La rândul său, scriitorul trativă, fiind precursoarea „Monitorului bina” (care a apărut atât la Viena, cât și la Icu Crăciun l-a felicitat și i-a mulțumit d-lui oficial”), „Curierul de ambe sexe” (1837- Pesta între 1866-1876). Din secolul al Andrei Moldovan pentru că i-a dat posibili- 1845) (a fost un supliment al „Curierului ro- XX-lea, se pot vedea, printre altele, publi- tatea să vadă cele mai importante reviste mânesc”, un fel de magazin cultural cu o cațiile: „Semănătorul” (1901-1910), revis- și ziare la care au colaborat cei mai cu- componentă în mare parte feminină), „Albi- tă literară săptămânală, care a avut de-a noscuți autori din literatura română. „Așa na Românească” (1829-1850) a lui Gheor- lungul existenței sale mai mulți redactori: cum râurile nu-și beau propria apă, pomii ghe Asachi, o gazetă politico-literară, bisăp- G. Coșbuc, Al. Vlahuță, N. Iorga, Șt. O. nu-și mănâncă propriile fructe, soarele nu tămânală, în limba română, dar cu litere Iosif, M. Sadoveanu, Ilarie Chendi, Ion strălucește doar pentru sine, iar florile nu-și slavone, apărută la Iași, având ca supliment Scurtu; a susținut valorile naționale tradițio- hăescu, Ion Pillat, Adrian Maniu, Dumitru împrăștie mireasma doar pentru ele, tot așa „Alăuta românească”, „Magazin istoric pen- nale și folclorice, necesitatea culturalizării Stăniloae, Ionel Teodoreanu, Sandu Tudor, Andrei Moldovan nu și-a păstrat colecțiile tru Dacia” (1845-1848), editată de August țărănimii etc.; la ea au colaborat: D. Anghel, Tudor Vianu, V. Voiculescu, G. M. Zamfi- acestor periodice doar pentru sine, ci ni le-a Treboniu Laurean și Nicolae Bălcescu (aici Z. Bârsan, Ion Gorun, I. Agârbiceanu, E. Gâ- rescu, T. Arghezi, G. Călinescu, Șerban adus și arătat cu mare noblețe sufletească” au fost tipărite pentru prima dată cronicile rleanu, C. Moldovanu, C. Hodoș, R. Cioflec, Cioculescu, M. Eliade, Emil Cioran etc., „Ro- a ținut să precizeze autorul romanului „Când muntenești și moldovenești), „Gazeta de I. A. Bassarabescu, I. Al. Brătescu-Voinești, mânia literară” (1932-1934) a lui Liviu Re- vor înflori mălinii”, adăugând că „un om este Transilvania” (1838-1860), primul ziar politic G. Topârceanu, , Elena Fara- breanu, care a promovat condeiele tinere: fericit când poate să-i facă pe semenii săi cel și informativ al românilor din Transilvania, go etc., „Luceafărul” (1902-1914), revistă li- Camil Petrescu, M. Eliade, M. Sebastian puțin mulțumiți”. Din partea autorităților ju- întemeiat de George Barițiu, la Brașov, terară bilunară, primul număr a apărut la etc., „Mișcarea literară” (1924-1925), înte- dețene au luat cuvântul domnii: Eugen Cur- „Foaie pentru minte, inimă și literatură” Budapesta, fiind scos de studenții din Socie- meiată, de asemenea, de autorul lui „Ion”, tean, subprefectul județului Bistrița-Năsăud (1838-1865) tot a lui Gh. Barițiu, suplimentul tatea Academică Petru Maior, având ca re- „Gând românesc” (1933-1940), „Grai și su- și Ion Țintean, vicepreședinte al Consiliului cultural al „Gazetei de Transilvania”, care dactor-șef pe Al. Ciura, editor și redactor flet” (1923-1937), „Arhiva Someșană” (Nă- Județean Bistrița-Năsăud, care au mulțumit, apărea sâmbăta și duminica, din 1850 fiind responsabil pe Aurel P. Bănuț, iar membri: săud, 1924-1933), cea mai titrată revistă din la rândul lor, organizatorilor și, în special, condus de Iacob Mureșanu, „Dacia literară” O. Goga, Ion Lupaș, Ion Montani, Dionisie Țara Năsăudului din perioada interbelică, profesorului Andrei Moldovan, pentru aceas- (1840) a lui M. Kogălniceanu, apărută în al- Stoica, Ion Lapedatu, Vasile E. Moldovan, „Floarea darurilor” (1907), „Revista istorică” tă expoziție singulară nu numai în județ, cât fabet chirilic, dar, după primele trei numere Sebastian Stanca și George Zaria; din 1906, (1916-1940) a lui N. Iorga, „Contimporanul” și în țară. În final, dl. Menuț Maximinian a va fi suspendată și va apărea din nou în proprietar și editor a devenit Octavian C. (1922-1932), „Vatra” (Năsăud, 1935-1940), anunțat autorii nominalizați la premiile So- 1859, este celebră pentru articolul-program Tăslăuanu, iar din 1906, revista a apărut la revistă a învățătorilor din județul Bistrița-Nă- cietății Scriitorilor din Bistrița-Năsăud pe anul care sintetizează în 4 puncte idealurile litera- Sibiu, „Convorbiri critice” (1907-1935) a lui săud, „Bilete de papagal” (1928-1945) a lui 2019. re ale scriitorilor pașoptiști, „România litera- Mihail Dragomirescu, „Viața românească” , ziar dedicat autorilor consa- Iată de ce invit profesorii de limba ră” (1855) a lui V. Alecsandri, apărută la Iași, (1906-1946) a lui Garabet Ibrăileanu, „Albi- crați, dar și tinerelor talente; dintre colabora- și literatura română, în special de liceu, să-și dar, după un an, a fost suprimată, „Convor- na” (1897-1937), „Ramuri” (1905-1947), tori amintim: G. Topârceanu, Otilia Cazimir, aducă elevii la sediul Arhivelor Naționale din biri literare” (1867-1945), una din revistele „Revista ilustrată (1901-1902), iar din peri- , Ionel Teodoreanu, , Virgil Bistrița, la această expoziție, fiindcă, sunt si- cu cel mai mare impact pozitiv asupra litera- oada interbelică citez doar câteva: „Sburăto- Teodorescu, Aurel Baranga, Virgil Gheorghiu, gur, îi va stimula intelectual, vor deveni mai turii române; fondatorul ei este Titu Maio- rul” (1919-1927) lui E. Lovinescu, periodic , Ion Biberi, Cella Delavrancea, luminați și mai interesați de cultura româ- rescu, fiind organul de presă al „Junimii” de literar-artistic, colaboratorii săi polemizând Laurențiu Fulga, Maria Banuș, Emil Botta nească. cu apărătorii neoromantismului și ai naționa- etc., „Plaiuri năsăudene” (1943-1945) a măie- Dan Dogaru Răsunetul cultural IN MEMORIAM 6 Aprilie 2020

Când nu vom mai fi şafuri albe, Ion Urcan (1955-21 martie 2020) 2 martie 2005, marţi dimineaţa Joue au cache-cache avec la mort. în sumbrul deceniu 80, zările se închideau trepatat (”implacabil, matematic, precis” - ca-n Când nu vom mai fi, Căzut pe podeaua de marmură, în întuneric, Night-Bar Tangou). Se închideau, precum ochiul eminescian, în afară, pentru a se deschide Când timpul dat nouă Nu-şi mai găseşte patul şi s-a ghemuit înăuntru. Căci cartea, de orice fel, pe care n-o ocolise niciodată, acum nu-i mai cădea din Se va răsuci precum şarpele, scurgându-se În poziţia fătului, neverosimil tanchist, mână. Și, după Revoluție, la începutul anilor 90, a încercat să împărtășească din lumina Înapoi în prăpastia neînceputului său, Pe o măsuţă scundă. adunată în presa locală. Dar interesul public alununeca spre zone subliminare. Și s-a repliat Aici, o aşteaptă înfrigurat dar lucid, în academic, recunoscându-se mai ușor în erudiția, dar mai ales în geniul lingvistico-poetic Unde vom sta noi cu duhul? Aşa cum pretinde c-a întâlnit-o al lui Ion Budai Deleanu. Pe care l-a răzbunat, pentru nenorocul de a fi rămas singurul ”poet În ce nimic, în ce moarte, În atâtea războaie fără chip” din istoria noastră literară, cu un portret literar cu care și-ar fi schimbat imaginea În care a neîmpărţitului parte? Şi revoluţii. plastică oricare dintre ceilalți trei colegi de la ”Școala Ardeleană” (ca să ne limităm doar la Unde într-al neundelui hău? ei). A fost apoi (a acceptat să fie) vreo doi ani inspector de specialitate. Cel mai bun din pe- Ea vine, îl îmbrăţişează rioada postdecembristă. Atunci, nu vom fi fost niciodată, Şi se retrage. Revine şi iar se retrage uşor, Apoi am fost din nou vreo patru Şi orice atunci şi orice acum Dăruindu-i, de fiecare dată, ca o iubită atentă, ani colegi la Extensia Bstrița a Universității Vor pieri cu a fi şi-a nu fi laolaltă, Spasmul minciunii, consolator. de Nord din Baia Mare, unde am fost chiar Cu oriunde şi cu nicăirea, admiși ca lectori. Dar ce folos, era târziu. ”… Vii mult prea de departe și viața mea s-a golit de mister și de farmec, Cu de ce, cu unde-când-cum, Vii mult prea de departe, nu ştiu ce-ai să cuprinzi de rodul înmiresmat al afectelor, de orice Şi cu ele va pieri pieirea, Nici ce va fi să-nsemne fiinţa ta anume – năzuință a inimii și duhului, la fel ca un ba- Nu vor mai fi nici da şi nici nu, Răsfrângere pustie în vălurite-oglinzi zin fisurat, din care apa s-a scurs puțin câte Nici este nici nu este, Cu marginile-ntoarse peste lume. puțin, pe nesimțite, lăsând la vedere mâlul Nimicul va veni fără veste, și pietrele”. (Lecția despre deznădejde). Și Nimicul sunt eu, nimicul eşti tu. E povârnitul cer un clopot greu atunci, ”Prietenul meu s-a trezit cu o iubită” Iar vuietu-i de moarte-i menit să mă strivească – prin preajmă, boala, tot mai insistentă (spune La mort de Malraux Un firav „nu” va fi răspunsul meu despre sine prietenul meu, dar parcă în divorț Bătrânul Malraux la Salpêtrière, Şi-n veci, chemarea ta, neomenească. cu sine, trecând la persoana a III-a). O iubită Printre ţevării sclipitoare de nichel şi cear- (din volumul „O seară la restaurant”, 2016) în prezența căreia s-a surprins a ”semăna cu un fel de crab” (”gângania” din Kafka, într-o viziune mai tributară undiței, cu care petre- La o despărţire cea tot mai multe ceasuri), care se deplasa ușor. Căci întrega lume îi părea a fi invada- S-a stins la nici 65 de ani prietenul de-o viață, ION URCAN. Ne-am cunoscut în 75, tă de ”o hidră imensă care a pătruns peste ca proaspeți studenți ai (pe atunci) ”Filologiei” clujene. Venea nu de pe băncile liceului, ci din noapte/ În sala cinematografului de stat (…) halele combinatului ”Industria Sârmei” Câmpia Tuzii, unde învățase să fumeze ca un turc, uitându-se cu toți cei o mie de ochi/ La th- dar arăta ca un adolescent, un efeb (deși nu i-ar fi plăcut termenul, implicit recuzat mai târziu rillere americane.” (Vizitatorul). Viața însăși în Marea debarasare.). O prezență instant cuceritoare, pentru orice coleg sau colegă. Privire îi părea dinainte programată (”Și așa, în tot albastră, păr lung, cu cârlionți blonzi, curând acoperiți de o bască neagră, piezișă. Poet. De ce făceam, se vădea până la urmă/ O mână străină, o altă minte, alți ochi, alți oameni”, iar ”iubita” îl vizita și ea tot mai des, în reclu- ziunea sa kafkiană, ca și-n paginile ultimului volum (O seară la restaurant, din care am tot citat aici), volum în care prezența morții e nelipsită din aproape fiece titlu. Dar nu e vorba de ”binecunoscuta comuniune/ cu ele- mentele”, de ”guturaiul dragostei pentru na- tură” (Night-Bar Tangou). Nu. E vorba de o ultimă experiență a vieții trăită lucid, de ”pri- vilegiul măreț și tragic de a muri ca om” (De- a bușilea). Nu ”în veșminte de mire”, nu ”la vârsta Mântuitorului ”(Judecata de Apoi), nu cu ”ceremonii inutile”(Acoperișul), ci în plină și trează ”veghe”, a lui și a noastră: ”Vreau să rămân în limpedele har/ Al minții treze-n Ion Urcan cu Ion Pop, Al. Cistelecan şi Ioan Pintea veșnică lumină/ Dumnezeiască veghe să mă țină/ Ca fluturii privind din chihlimbar” (De o capacitate de comunicare fără umbră de rezervă. Și cum mulți aveam poezia (rebelă) în veghe). Frățietatea cu umbra, cu urâtul, cu cap sau în inimă, un nume îți venea prompt în minte: Rimbaud. Cunoscut repede și simpati- prostia, cu acel dublu monstruos, imaginat zat de toți colegii de an (vreo sută), ba și din anii mai mari. La cămin, coleg de cameră. Din pescărește ca ”Un caras/ Rotund și gras/ Ca vreo opt, el singur a răspuns ”Imediat!” când cuiva i-a trecut prin minte să întrebe dacă și cât un pântec de dubas/ Cu solzi negri de nămol/ de repede ai vorbi cu dușmanul tău de moarte, devenit vecin de celulă. Prietenia lui era – Și cu umbletul domol”, această fatală frăție- paradoxal - cea mai dorită, tocmai pentru că se manifesta nu arareori ”tăios”. La figurat, dar tate, deci, e respinsă până și de dincolo de și la propriu. Mi-a tăiat o dată cu lama plasa de rafie cu care mergeam la cursuri (”Nu mai poarta morții de către clasicul, pătimașul în- ești pădurar, râd colegele de tine!”). Cu opinii ferme (dar și informate) în orice domeniu, ce tr-ale vieții ”clean/ Cam hintioan/ Și nebun, numit Ioan” (Pe sub ape, nu departe). contrastau izbitor cu ființa lui delicată, aparent fragilă. Tot ce iubea, era trecut pe sub furcile Un astfel de pătimaș al vieții și al luminii va rămâne pentru mine, inclusiv de dincolo caudine ale inteligenței sale critice neiertătoare. Era, în ascuns, profund religios, dar, la de moarte, prietenul de-o viață și de totdeauna ION URCAN. Noapte bună, NELU. Nu te chefurile studențești, ținea să cântăm Mântuiește, Doamne, poporul tău!, marșul belicos al vom uita. Dar nici pe noi nu ne ocolește ”năravul prost” de care vorbeai. Doar suntem și noi, oștilor lui Constantin, care i se părea probabil buf, naiv-anacronic în raport cu felul său de-a într-un fel, tot familia ta. Așa că, să ne privești cu îngăduință, din chihlimbarul translucid al simți prezența cu atât mai copleșitoare a lui Dumnezeu, cu cât ea nu se manifestă în orice poeziei tale! Și să ne aștepți cu încredere! fleac lumesc. Nu se ierta nici măcar pe sine: ”Vreun an după ce-am teminat liceul, nu mi-am Vasile V. Filip mai salutat profesorul de română./ – De ce? / - De dobitoc!” Apoi, ”Echinox”-ul, cu aglomerația de genii nedescoperite pe metru pătrat. Și pri- etenii, și fetele, și Ileana… Urcase pe acoperișul existenței, acoperiș pe care nu-l va mai Redacția: regăsi la cenușiul bloc de beton, din Bistrița, dar îl va invoca cu nostalgie bine disimulată Redactor șef: Andrei Moldovan și umor postmodern, dialogând subiacent cu ”maeștrii” (”Dă-mi un acoperiș cu porumbei, Redactori: Icu Crãciun, Menuț Maximinian,Vasile Vidican domnule Valéry!/ Dați-mi un camion de cherestea, voi, munților!” - Acoperișul). Căci, după Prezentare graficã: Maxim Dumitraș Cluj, și chiar după Jimbor, BN, (unde s-a mândrit a i se fi dat pe mână sufletele fragile a vreo Tehnoredactare: Claudiu Moldoveanu sută de copii), la Bistrița, la Muzeul Județean (unde am fost din nou colegi vreo trei ani), Adresa: str. Bistricioarei nr. 6, Bistrița - jud. Bistrița-Nãsãud; email: [email protected]