R Ă Sunetulcultural
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
3 Răsunetul cultural An. VIII; Nr. 4 (84), aprilie 2020 Apare lunar sub egida Filialei Cluj a Supliment literar și artistic realizat de Societatea Scriitorilor din Bistrița-Năsăud Uniunii Scriitorilor din România EDITORIAL: O poveste despre fericire „Ciuma” este un roman de Albert Camus (1913-1960), având acţiunea plasată în oraşul algerian Oran, în timpul unei epidemii din anii 40 ai veacului trecut. Maladia fără leac face ravagii în oraşul intrat în carantină şi păzit de militarii care îi împuşcau pe toţi cei ce încercau să iasă. Ciuma, ca orice epidemie, nu alegea între oameni de rând şi notabilităţi, între săraci şi bogaţi, între copii sau adulţi. Locuitorii reacţionau diferit sub o astfel de ameninţare de neînlăturat, sub impulsul panicii. Nu lipseau oportuniştii, speculanţii, tâlharii, dar nici oamenii dedicaţi luptei cu epidemia, în jurul doctorului Rieux. Un jurnalist francez, care venise în Oran pentru un reportaj în cartierul arab, Raymond Rambert, este surprins de carantină în oraş. Disperat, aşteptat de soţie la Paris, neavând nimic comun cu realitatea algeriană, cu oamenii locului, încearcă prin toate modalităţile să iasă din oraş, chiar dacă e nevoie să intre în relaţie cu răufăcătorii pentru a mitui militarii care păzeau ieşirile. Fericirea lui era în altă parte, la Paris. Şi reuşeşte. Numai că, în tot acest timp, în contact cu imensa suferinţă umană, cu oamenii care se dedicau luptei împotriva ciumei, începe să gândească altfel şi să îşi dea seama că ar fi o ruşine, în condiţiile date, să fie fericit de unul singur, că problema tuturor este şi problema lui („Il peut y avoir de la honte à être heureux tout seul”). Deşi evadarea din oraş fusese aranjată, el nu mai pleacă, ci se alătură echipei doctorului Rieux în Ion Vinea (portret) de Marcel Iancu. lupta împotriva ciumei. Gândul m-a dus la romanul lui Camus în aceste zile în care un alt tip de ciumă, favorizată ADUCERILE-AMINTE: de o mobilitate fără precedent a oamenilor, a dobândit dimensiuni planetare, dar mai ales care, într-o nenorocire generală, paradaxal, ne arată că avem un potenţial umanitar care iese la supra- ION VINEA – 125 faţă în momentele dificile, că fiinţe asemeni lui Raymond Rambert apar tot mai des printre semenii (17 aprile 1895 - 6 iulie 1964) noştri. Oameni care, într-o gândire comună, ar putea să îşi apere propria fericire, pentru că nu i-ar împiedica, nici starea materială, nici împrejurările, realizează că nu ar putea fi fericiţi în mijlocul Fără tine unei dureri generale şi se dedică prin toate mijloacele luptei împotriva epidemiei. Nu îi am în ve- dere pe oamenii politici care, dacă oferă un pumn de bani, trebuie să vuiască toată presa, nici la Fără tine ierarhiile religioase care şi ele, cred că e un prilej de consolidare a credinţei lor, ci, pe de o parte, pe coaja pămîntului. la acei oameni ce au muncit pentru o situaţie materială bună şi au reuşit, iar acum se pun la dis- Singur cu gîndul poziţia luptei comune împotriva virusului cu tot ce pot, fără a cere recompense sau recunoştinţă, în faţa mărilor. fără a pretinde să fie elogiaţi. Pe de altă parte, să nu-i uităm pe tinerii de care ne-am obişnuit să ne plângem mereu, ca de o generaţie pierdută, cu câtă dăruire (şi înţelepciune, să recunoaştem!) se Fără tine înscriu ca voluntari, cu toate primejdiile care îi pândesc şi pe ei. Această renaştere a sentimentului de-a lungul drumurilor, de iubire faţă de semeni, ţinut multă vreme în adormire, nu poate decât să ne bucure şi să ne dea fără vise încredere în potenţialul umanitarist al românilor, cum se întâmplă de altfel în toată lumea. de-a fundul nopţilor. Este adevărat, nu lipsesc nici la noi inconştienţii, răufăcătorii, speculanţii, indivizi încă stăpâniţi de ură împotriva celorlalţi, ca şi cum aceia le-ar fi adus răul, dar, judecând în termenii lui Fără tine Albert Camus, ne bucurăm să vedem în societatea românească, în momentele dificile prin care trece, că există mai multe lucruri de admirat la oameni decât de dispreţuit. în faţa timpului, nici amintirile Andrei Moldovan în miezul beznelor. Răsunetul cultural VIAȚA LITERARĂ 4 Aprilie 2020 Liviu Rebreanu și semenii săi Dariu Pop, dramaturgul vorba de neclarități sau lucruri neelucidate. că este vorba de tragicomedia în trei acte, Scriind, bunăoară despre pribegia lui Nechi- Flăcări, apoi a publicat-o în 2018, la Editu- for Crainic după venirea comuniștilor la pu- ra Citadela, din Satu Mare. În mențiunea tere și predarea sa, autorul susține: “Peste o autografă a lui Dariu Pop se arată, printre lună avea să se autodenunțe pentru pentru altele, că piesa a fost „jucată în orașul Satu a-i ușura viața preotului, sau l-a convins pe Mare de trupa Macedonschi” în 12 aprilie preot să-l denunțe, chestiuni care nici as- 1935 și că în ea a proiectat, „pe fondul roz tăzi nu au fost dezlegate. Întrebarea care al dragostei, silueta unui ardelean care s-a se pune - vorba lui Radu Șerban - de ce, aruncat în vâltoarea anilor 1916 – 1918”. totuși, preotul a făcut cinci ani de pușcărie?” Acțiunea piesei, cu accente autobiografice, (p. 144) se desfășoară în acest interval, Dariu Pop Aș lega volumul lui Icu Crăciun de notând la începutul fiecărui act: „Actul I, 15 o altă carte ce merge, cumva, într-o direcție august 1916, București; Actul II, Februarie asemănătoare. Este vorba despre “Un Re- 1917, Iași; Actul III, decembrie 1918, Cluj.” breanu hăituit” (Editura TipoMoldova, Iași, În actul I, Panianopol, funcționar al 2013), scrisă de Andrei Moldovan. Mesajul, unei agenții telegrafice străine, „cu ochi de în esență, este același, în cazul ambelor broscoi, blond și mustața subțire, un genera- scrieri. Viața și cariera lui Liviu Rebreanu tor de ură, cățeluș și hienă”, discută cu d-na au fost în permanență tracasate, “hăituite” Peleșanu, „în vârsta cea mai periculoasă”, de oameni, de cele mai multe ori apropiați despre intrarea României în Primul Război În anul 2004, Niculae Gheran a pu- scriitorului. Dacă Andrei Moldovan aborda Mondial, cu intenția vădită de a-i face curte. blicat în Adevărul literar și artistic (XIII, nr. problema aceasta dintr-o perspectivă am- El este gelos pe refugiatul Radu, un arde- După cum, în mod oportun susține 737, din 5 octombrie) un articol intitulat Un plă, generală, vizând relația scriitorului cu lean pripășit la casa familiei Peleșanu, la criticul Andrei Moldovan, definitivarea vo- document revelator, pe care, mai apoi, l-a toți cunoscuții și apropiații, traversând istoria București. Dialogul, melodramatic, siropos, lumului de “Opere” a lui Liviu Rebreanu de reprodus în Rebreniana (vezi Nicolae Ghe- până în zilele noastre, Icu Crăciun îți concen- frizează caraghioslâcul. Dar, pentru Pani- către Niculae Gheran (și colaboratorii săi), ran, Rebreniana, studii, articole, documente, trează atenția și eforturile exegetice pe relații- anopol „un refugiat este un om de nimic, un avea să constituie nu doar rodul definitiv vol. II, Ed. Academiei Române, București, le prozatorului cu personalități ale vremii. laș, un trădător ordinar”, care nu vrea să fie al unei munci sisifice, ci și prilejul unor noi 2017, pp. 180-183). Este vorba despre un Firește că din inventarul numelor un supus cuminte al Austro-Ungariei. perspective exegetice. Icu Crăciun, autorul articol al lui Nicolae V. Ilieșiu, intitulat „Con- ce apar în volumul acesta nu pot lipsi Eugen Motivul scrisorii este prezent și-n volumului asupra căruia ne vom îndrepta tribuții la înțelegerea operei <Calvarul> de Lovinescu, Camil Petrescu, Hortensia Pa- această piesă. Pentru a-l compromite pe atenția mărturisește faptul că Ediția critică Liviu Rebreanu – Revelatoare mărturisiri ale padat-Bengescu, Octavian Goga sau Mihail Radu, Panianopol plătește o servitoare să-i la care am făcut referire, precum și aparatul compozitorului Dariu Pop”. Menționăm că N. Sadoveanu. Deși subliniază firescul relații- fure scrisorile lui Radu; el îi trimisese înainte său critic impecabil întocmit, au reprezentat V. Ilieșiu fusese directorul economic al cele- lor, ori de câte ori are ocazia, autorul admite o scrisorică servitoarei în care i-a dat întâlni- surse inepuizabile de documentare în ve- brului ziar Curentul al lui Pamfil Șeicaru, iar faptul că nu de puține ori, naturalețea și cur- re, scrisorică ce va ajunge, în final, în mâini- derea conturării cărții “Liviu Rebreanu între Gazeta sporturilor îi aparținuse. Ei, bine, Ilie- toazia acestor interacțiuni erau brăzdate de le d-nei Peleșanu. Servitoarea le povestește contemporanii săi” (Editura Școala Ardelea- șiu, i-a dat lui N. Gheran câteva file din Din vreo șicană sau gest detractor. celor doi, d-na Peleșanu și Radu, ce a plănuit nă, Cluj-Napoca, 2019). jurnalul meu. Mărturii pentru istorie, dar și Ceea ce reiese, invariabil, din lec- Panianopol. În spatele acestor discuții iefti- Cartea lui Icu Crăciun urmărește câteva facsimile de pe notațiile olografe ale tura fiecărui capitol, este o anume verticali- ne se simte tragedia românilor transilvăneni, felul în care a interacționat marele prozator lui Dariu Pop (1887-1965), prieten din co- tate pe care Rebreanu a păstrat-o în relația „unii fugiți din pușcăria ungurească, alții refu- cu diferite personalități ale vremii, din poziția pilărie cu Rebreanu. Aidoma lui Rebreanu, cu semenii săi. Este notoriu, de pildă, faptul giați din război, ca să se înroleze în armata sa de scriitor, de președinte a Societății Scri- Dariu Pop, originar din Măgura Ilvei, a făcut că din invidie sau din alte motive (poziția noastră” cum spune d-na Peleșanu. Intrarea itorilor Români, de director al Teatrului Națio- școala primară în Maieru. Dariu a ajuns com- diferită a lui Rebreanu în ceea ce privește Regatului României în război de partea An- nal sau al Direcției pentru Educația Poporu- pozitor, folclorist, romancier, gazetar etc. Din implicare politică a scriitorului etc.), rela- tantei este așteptată cu bucurie mai cu sea- lui în Ministerul Muncii etc.