Editura 2015
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
„România nu-mi aparține, în schimb eu aparțin României!” Nimic mai potrivit, mai semnificativ în cazul cărții semnate de Jean-Yves Conrad. Și, totuși, de ce „România – Km. 0”? Pentru că, desigur, este vorba, mai întâi, de km. 0 din inima lui; km. 0 al dragostei pentru România. Apoi, este vorba de „km. 0” al reînvierii românești, semn modest marcat în Piața Revoluției din București, ca urmare a jertfelor din Decembrie 1989. „Km. 0” este și cel marcat în inima Capitalei, în Piața Sf. Gheorghe, lângă Biserica înălțată de vrednicul și credinciosul voievod Constantin Brâncoveanu. Ion Andreiță Editura 2015 România – Km. 0 Editor: Alex Cetățeanu Redactor de carte: Ioan Barbu Tehnoredactare, design, coperți și prepress: Emil Pădureţu © Autorul ISBN 978-0-9920329-9-9 Editura Asociației Canadiene a Scriitorilor Români DESTINE LITERARE 2 Memorii din „epoca de aur” 1981 – 1989 Scene din viața românească văzute de un francez Ediție revăzută și adăugită Editura DESTINE LITERARE Montreal – Canada 2015 3 Pentru Adina și Cornelia, eroine ale acestei cărți, fără de care autorul n-ar fi cunoscut niciodată România; Pentru Elena, Raluca, Marina, Crișan și Horia, care m-au ghidat în primii mei pași culturali în România; Pentru Lia-Maria și Ion Andreiță, Silvia și Ioan Barbu, care m-au încurajat să scriu această carte și m-au primit totdeauna cu iubire frățească; Pentru Alexandru Danielopol, care mi-a povestit atât de multe despre aviaţia românească. Odihnească-se în pace! Pentru toate româncele și toți românii pe care îi iubesc și sper să se regăsească în aceste pagini. 4 Prefață „România nu-mi aparține, în schimb eu aparțin României!” Niciun străin cu dragoste de România n-a spus-o atât de frumos, de profund, de semnificativ. Niciun alt francez – cazul de față – n-a rotunjit sentimentul si înțelepciunea pe un cuvânt atât de minunat. Și nu sunt puțini francezii care au făcut dovezi de iubire pentru acest „Picior de plai”, dovezi împinse uneori până la sacrificiu. O pleiadă de ilustre stele strălucitoare pe bolta „Spațiului Mioritic” – de la Ulysse de Marsillac la Robert de Flers, de la Frédéric Damé la Paul Morand – au făcut joncțiunea cu alte constelații spre contopirea într-un Univers a tot iubitor. Între acești francezi cu, să zic așa, „dublă identitate” se distinge, desigur, Jean- Alexadre Vaillant. În calitate de profesor la Colegiul Sf. Sava din București, scrie câteva lucrări de gramatică și, in 1839, un dicționar numit „Vocabular purtăreț românesc - franțuzesc si franțuzesc - românesc”. Pentru implicarea sa în complotul revoluționar de la 1840 – descoperit de domnitorul Ghica și soldat cu arestarea lui 5 Ion Câmpineanu, Mitiță Filipescu și Nicolae Bălcescu – profesorul Vaillant este obligat să părăsească Bucureștii. Dar și de la Paris, el sprijină cauza românească prin cărți (“La Roumanie”, în trei volume), traduceri („Poeziile limbii de aur”) și vestita „Scrisoare către Garibaldi” (1861) în care îi cere să privească mai generos către români. „România nu-mi aparține, în schimb eu aparțin României!” Cel care rostește această vocabulă este și cel mai proaspăt îndrăgostit de Țara lui Eminescu, a Teiului sfânt și a nemuritor-călăuzitorului Luceafăr. Se numește Jean-Yves Conrad – un scriitor în deplină maturitate – și iubirea sa pentru Țara Dorului se adâncește până acolo încât îndrăgostitul este convins că, într-o altă viață, a fost român. Bate drumurile Mioriței de vreo 34 de ani – și tot atâtea cercuri s-au rotunjit pe trunchiul iubirii de România și de oamenii ei. A învățat limba și obiceiurile latinilor din Carpați, de la suavitatea bobului de rouă la frustețea mustoasă a coloratelor noastre înjurături. Și pentru ca legătura să se realizeze cât mai temeinic – să rodească, asemenea unei plante altoite – Jean-Yves Conrad s-a căsătorit cu o româncă. Iar când aceasta l-a părăsit – de, ochi alunecoși, inimă zburdalnică, probabil – francezul nostru nu s-a învățat minte: s-a căsătorit, din nou, tot cu o româncă; a urmau iar un divorţ şi s-a 6 recăsătorit tot cu o româncă, de la care are o fetiţă, Denisa. „România nu-mi aparține, in schimb eu aparțin României!” Se cuvine, cred, pentru mai deplina edificare a cititorului, să coborâm puțin mai adânc în biografia interlocutorului nostru, atât cât linia de miră a unor însușiri familiale îndreptățește traiectoria lui de azi. Jean- Yves Conrad se trage dintr-o nobilă și străveche familie alsaciană, cu dragoste de oameni și de Dumnezeu. Această familie a dat Franței dascăli, ingineri, stareți de mănăstire… Mama lui Jean-Yves (fie-i țărâna ușoară, deoarece a urcat de 15 ani în Câmpiile Elizee!) a fost o distinsă profesoară de istorie și geografie, la Liceul din Dieuze, în Lorena. Ieșită la pensie, ea a continuat să profeseze benevol, într-o manieră originală: a predat, prin corespondență, cele două principale discipline unor deținuți din închisorile Franței. Unii au absolvit, astfel, școala elementară, alții liceul. Performanța trudei acestei minunate femei constă în aceea că unul din învățăceii- deținuți a reușit să parcurgă cu brio liceul și facultatea, să obțină apoi și doctoratul – însoțit, de la distanță, de ochiul, știința și sfaturile doamnei profesoare Nicole Conrad. Un fiu cu astfel de părinți nu poate fi decât un demn și inspirat urmaș al acestora. 7 „România nu-mi aparține, în schimb eu aparțin României!” Nu este doar o exclamație sentimentală. Este deviza cărei i se subordonează o conștiința ardentă, cu dovezi multiple. Jean-Yves Conrad a înființat, de vreo 17 ani, Asociația Limbi și Culturi Europene (al cărei secretar aveam onoarea să fiu) care a funcționat numai cu Departamentul România. Această Asociație a editat – începând din decembrie 1998 – revista „La Lettre de Roumanie - Scrisoare din România” – care, deși avea numai doi redactori (Jean-Yves și subsemnatul) izbutește cu eforturi considerabile să înalțe pe catargul culturii europene tricolorul românesc. Începând cu nr. 3 (martie – aprilie 1999), revista „La Lettre de Roumanie” a consacrat permanent cele două pagini din mijloc edițiilor speciale „La carte postale de Bessarabie” (Carte poștală din Basarabia) și ‚Telex de Bucovine” (Telex din Bucovina) – fiecare purtând, număr de număr, un (același) moto: prima – „A pronunța numele Basarabia este una cu a protesta contra dominației ruse”, de Mihai Eminescu și „Dacă unul din visele noastre a fost sau este de a ajunge în Cosmos, eu am visat totdeauna să trec Prutul”, de Grigore Vieru; a doua – „N-oi uita vreodată, dulce Bucovină/ Geniu-ți romantic…”, de Mihai Eminescu. Acum, iată, dragostea pentru România a lui Jean- Yves Conrad rodește într-o nouă carte-mărturie a 8 existenței sale românești. O carte al cărei conținut nu-l voi divulga; o dată, pentru că nu vreau să răpesc cititorului plăcerea propriei descoperiri prin lectură – și încă o dată, pentru că nu acesta este rostul unei prefețe (mai exact spus, al acestui pretext de prefață). Voi sublinia însă franchețea acestei cărți, care-i conferă credibilitate și savoare – chiar dacă unii ochitori simandicoși ar putea mări, cu o luptă estetizată, anumite „impurități” ori niscaiva „lacune”. Apele, în curgerea lor naturală, nu înseamnă deloc o înșiruire de piscine ambulante. „România nu-mi aparține, în schimb eu aparțin României!” Nimic mai potrivit, mai semnificativ în cazul cărții semnate de Jean-Yves Conrad. Și, totuși, de ce „România – Km. 0”? Pentru că, desigur, este vorba, mai întâi, de km. 0 din inima lui; km. 0 al dragostei pentru România. Apoi, este vorba de „km. 0” al reînvierii românești, semn modest marcat în Piața Revoluției din București, ca urmare a jertfelor din Decembrie 1989. „Km. 0” este și cel marcat in inima Capitalei, în Piața Sf. Gheorghe, lângă Biserica înălțată de vrednicul și credinciosul voievod Constantin Brâncoveanu. Dar titlul mai are o explicație, plauzibilă și ea, menită să creeze o simetrie specifică, o axă a unor reciproce sentimente și aspirații: el vine în consonanță 9 cu o altă valoroasă carte: „Franța – Km. 0”, semnată de scriitorul și gazetarul Ioan Barbu (căreia am avut, de asemenea, onoarea de a-i scrie prefața). Și acea carte pornește tot de la un „km. 0”, „km. 0” al dragostei autorului pentru țara-soră-mai-mare, marcat fizic în Piața Catedralei Notre-Dame. Două cărți – același izvor, același destin: IUBIREA. Căci vorba Apostolului, dacă iubire nu e… „România nu-mi aparține, în schimb eu aparțin României!” Fii bine venit în Casa Iubirii tale, Jean-Yves Conrad! Și dacă autoritățile nu se vor grăbi să-ți acorde – la o eventuală cerere – cetățenia română, noi, cititorii tăi, te declarăm de pe acum Cetățean de Onoare al Dragostei noastre Frățești. Ion Andreiță 21 martie 2015 în Ziua Echinocțiului de Primăvară 10 Cuvântul autorului „Ce-ți doresc eu ție, Dulce Românie!” Nimeni nu-și poate alege părinții și nici țara. Acum aproape 34 de ani, pe 15 august 1981, inima mea s-a contopit cu sufletul românesc pentru eternitate. Am ales singur țara aceasta, m-am decis să-i dăruiesc sufletul meu, intraductibilul dor a devenit și al meu, iar visele mele, pe care le trăiesc în românește, călătoresc spre vechea Dacie, spre țărmul Pontului Euxin, spre frații și surorile mele din România Mare, oriunde s-ar afla ei – în Valahia, în Transilvania, în Moldova, în Basarabia, în Bucovina, în Voivodina, în Dobrogea sau undeva în Munții Pindului ori pretutindeni în lume, unde trăiesc români… În timpul copilăriei mele, am descoperit morminte ale prizonierilor români din perioada primului război mondial care au pierit într-un lagăr din orășelul meu loren. Cuvintele Elenei Văcărescu, înscrise în piedestalul acestui monument, precum și inscripțiile marcând inaugurarea acestui memorial de către Regina Maria și generalul Berthelot îmi produceau o profundă emoție… Cine era regina aceasta? Cine era acest 11 general? De ce au venit ei aici în acel an 1920? Mama mi-a explicat acele dramatice întâmplări istorice, dar țara despre care îmi vorbea, România, mi se părea tare departe.