Dr. Constantin Moşincat _______________________ Dr. Constantin Moşincat SEMNĂTURI DECISIVE PENTRU POLITICA DE APĂRARE A VESTULUI ROMÂNIEI (1930-1940) Editura TIPO MC ORADEA, 2008 ISBN 978-973-88123-5-2 1 Semnături decisive pentru politica de apărare a vestului României (1930-1940) ________________ MOTTO: „Rolul ofiţerului în viaţa naţiunei este infinit de mare decât pregătirea pentru apărarea drepturilor şi graniţelor patriei. Având în grija voastră instrucţia soldaţilor tineri ce vin şi ei să-şi facă primii paşi ca cetăţeni, aveţi marea şi frumoasa responsabilitate de a fi acei care să îndrumaţi pe calea credinţei şi a datoriei un întreg popor”. Carol al II-lea Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României MOŞINCAT, CONSTANTIN Semnături decisive pentru politica de apărare a vestului României (1930-1940) / Dr. Constantin Moşincat– Oradea: Tipo MC, 2008 Bibliog. ISBN 978-973-88123-5-2 Lucrare apărută cu sprijinul financiar parţial al Primăriei Oradea 2 Dr. Constantin Moşincat _______________________ Traseul liniei fortificate ”Carol II” (A.M.R., fond 1519, dos. 1710, f. 181; 196) 3 Semnături decisive pentru politica de apărare a vestului României (1930-1940) ________________ 4 Dr. Constantin Moşincat _______________________ Cuvânt lămuritor Cartea aceasta întregeşte informaţia istoriografică cu privire la politica de apărare a vestului României din perioada 1930-1940. Din lectura documentelor şi a rezoluţiilor puse pe acestea se poate observa importanţa, seriozitatea de tratare şi „greutatea” semnăturilor. Politica de apărare, în dimensiunea ei militară, evidenţiază, în cel mai înalt grad, răspunderea instituţională a statului, dar şi răspunsul popular, pentru apărarea graniţelor ameninţate din toate direcţiile. În concepţia regelui Carol al II-lea apărarea frontierelor „fără gând de retragere” presupunea realizarea unui plan coerent de fortificare pe întregul contur al României Mari, cu o centură de fier şi foc inexpugnabilă. Această concepţie, justă în esenţa ei, rezulta dintr-o seioasă analiză politico-militară determinată de situaţia geo-politică din centru şi sud-estul european interbelic şi de interesele marilor puteri faţă de această zonă. România reprezenta o bază de plecare la ofensivă pentru expansiunea germană spre răsărit şi o sursă de aprovizionare cu petrol şi cereale. Pentru sovietici însemna tranşarea unei dispute teritoriale. Ungurii şi bulgarii aveau revendicări teritoriale. Toate acestea impuneau adoptarea unei concepţii de apărare orientată spre toate direcţiile ameninţate. Pentru a face faţă situaţiei, regele a optat pentru o apărare circulară, cu efort principal pe direcţia ameninţată. În primii ani postbelici cel mai ameninţat front a fost cel de est, iar apoi frontul de vest a fost considerat prioritar. Constatându-se lipsa fondurilor necesare pentru dotarea armatei cu armament şi tehnică modernă s-au adoptat unele măsuri de conştientizare a populaţiei pentru participarea la efortul general de pregătire pentru apărare. Astfel, regele Carol al II-lea a folosit toate ocaziile pentru a îndemna instituţiile statului – şcoală, biserică, instituţii publice – să concure la realizarea acestui obiectiv de interes naţional. Într-o asemenea idee au fost create fondurile pentru: Apărarea Naţională, Apărarea Graniţelor, fortificaţii, ş.a. menite a întregii cu bani, muncă şi materiale bugetul necesar apărării. Rezultatul subscripţiilor publice ca urmare a apelului făcut neîncetat la unirea sufletească a tuturor forţelor vii şi conştiente ale ţării, şi răspunsurile date acestor chemări, au umplut „sufletul Meu de bucurie”, spunea suveranul într- un mesaj către parlament. Modernizarea armamentului, mecanizarea şi crearea industrie naţionale de apărare au fost preocupări permanente ale forurilor de decizie. Multe din proiecte au fost politizate iar altele influenţate de intervenţia camarilei regale. Cert este un fapt, regele, parlamentul, guvernele şi ministerele s-au implicat în cel mai înalt grad pentru înfăptuirea politicii de apărare. Remarcăm iniţierea unor acţiuni bune dar care au sfârşit printr-o semnătură decisivă de cedarea teritoriilor, unite prin voinţă populară, fără luptă. Această decizie a dus la falimentul politicii regelui Carol al II-lea şi la tragedia poporului român. Lucrarea noastră dă prioritate „greutăţii” şi importanţei semnăturilor pentru actul decizional: casa regală, preşedinţii partidelor aflate la guvernare; legislaţia adoptată de parlament; semăturile miniştrilor apărării; studii, rapoarte şi referate ale şefilor Marelui Stat Major; documete diverse emise de autorităţile civile, militare centrale şi locale. Accesul cititorului direct la document îl va apropia de atmosfera şi motivaţia celor care şi le-au asumat prin semnătură. Semnăturile sunt legate, cu precădere de linia fortificată pe care inamicul, de altfel, o cunoştea sub aspectul tăriei şi valoarii fortificaţiilor de care îi era teamă. Semnăturile făcute de populaţie pentru subscripţiile voluntare au suplinit lipsa fondurilor bugetare. Considerăm că politica de apărare a vestului României a fost bine fundamentată, din punct de vedere militar, corespunzător susţinută în plan legislativ, a întrunit consensul 5 Semnături decisive pentru politica de apărare a vestului României (1930-1940) ________________ partidelor politice, s-a bazat pe realitatea în schimbare a Europei interbelice, dar a fost subfinanţată, datorită condiţiilor economice grele şi a întârzierilor iniţiale. Istoria ne-a fost hotărâtă în cancelariile străine, hotărâri faţă de care România a reacţionat numai politic, cu şovăire şi în mod eronat, neglijându-se interese în politica de apărare, la a cărei făurire se muncise două decenii şi în care se „îngropase” o parte din contribuţiile populaţiei şi, odată cu acestea, şi nădejdile sale. Prin transpunerea măsurilor de apărare şi efectuarea lucrărilor de fortificaţii s-a creat o conştiinţă naţională favorabilă apărării, care a fost nesocotită de factorii politici. La decizia greşită – de cedări teritoriale fără luptă - a contribuit şi diplomaţia românească care, deşi a sesizat că lumea era deja angajată pe „toboganul” războiului, a alimentat iluzia că străinii ar fi dispuşi să se bată pentru interesele româneşti. În sprijinul tezei că România, cu forţe proprii, ar fi rezistat, am apelat la mărturia documentelor privind starea de spirit, pierderile materiale şi umane, dreptul internaţional pentru apărare. Spiritul de luptă al românilor de la graniţa de vest, deşi era cunoscut de cercurile politice de la Bucureşti, a fost sacrificat pentru un privilegiu personal (tronul regelui Carol al II-lea), care a cedat sub aparenta „salvare” a ţării de la dezastrul ocupaţiei germane şi a ştergerii României de pe harta politică a Europei. Prin consecinţele sale, decizia politică falimentară a Consiliului de Coroană şi a regelui nu a putut fi justificată pe înţelesul armatei şi a românilor ardeleni abandonaţi. Fortificaţiile permanente construite în perioada interbelică, cu eforturi financiare, materiale şi umane mari, nu şi-au atins scopul pentru care au fost concepute şi realizate, ca urmare a împrejurărilor istorice cunoscute. Suntem încredinţaţi că prin publicarea acestui volum cu documente inedite aducem o modestă contribuţie la clarificarea unor aspecte decisive dintr-o perioadă extrem de complexă. Documentele prezentate provin din arhivele româneşti şi au ca temă politica de apărare a vestului României, cu refere specială la linia fortificată Carol II. Încercăm o privire critică asupra problematicii prin prisma răspunderii personale asumate prin semnarea unor documente care au decis politica de apărare, după cum, la fel de importante, sunt şi semnăturile executanţilor acestei politici. Legătura personalităţilor cu fenomenul naţional şi implicarea întregii societăţi rezultă dintr-o serie de documente semnate de ierarhii bisericii, de şefi de instituţii, de militari şi de cetăţenii de rând. Toate poartă amprenta personalităţii lor şi justifică temeiul legal şi moral al semnăturilor. Transcrierea documentelor - în cea mai mare parte inedite - s-a făcut ţinând seama în primul rând de nevoia argumentării şi susţinerii unor idei şi numai în măsura în care a fost posibil şi de ordonarea lor cronologică. Şi pe această cale aducem respectuase mulţumiri celor care ne-au ajutat la depistarea documentelor şi Consiliului Local Oradea care a finanţat, în parte, apariţia prezentei lucrări. Lt. col. r. dr. Constantin Moşincat 6 Dr. Constantin Moşincat _______________________ STUDIU INTRODUCTIV În volumul de faţă ne propunem să semnalăm principalele aspecte ale politicii de apărare dintre 1930-1940 - cea mai complexă perioadă din intervalul interbelic al secolului XX - reflectată în documente inedite, prin prisma amprentelor semnăturilor şi parafelor puse pe documente decisive. Considerăm că ansamblul politicii de securitate naţională a fost influenţată de factori externi, de criza economică mondială, de lupta pentru o nouă împărţire a sferelor de influenţă, de dinamica disputelor teritoriale şi, de ce nu, de orgoliile marilor puteri. Toate acestea au produs puternice mutaţii în structura politicii externe româneşti, în componenta sa legată de apărare, pentru căutarea de soluţii la aplicarea lozincii Prin Noi Înşine şi încercarea armonizării relaţiilor în cadrul unor alianţe defensiva puternice ca Mica Înţelegere şi Înţelegerea Balcanică, cu scopul menţinerii statu-quo-ului teritorial. Toate pregătirile făcute în acest scop şi eforturile de angajare a resurse financiare şi a energiilor umane mari, au eşuat lamentabil, prin faliment politic.