SUMAR • Dosar: Participarea României la al Doilea Război Balcanic – General-maior (r) dr. MIHAIL E. IONESCU – Un secol de la al Doilea Război Balcanic ...... 1 – CONSTANTIN IORDAN – Istoriografia bulgară postcomunistă despre participarea României la cel de-al Doilea Război Balcanic ...... 4 – GEORGE UNGUREANU – Diplomaţia rusă şi diferendul teritorial REVISTA DE ISTORIE româno-bulgar ...... 34 MILITARĂ – MIRCEA SOREANU – România şi conflictul balcanic (1913). Percepţii externe ...... 47 Publicaţia este editată de – SERGIU IOSIPESCU – Les Albanais, les Aroumains et la Roumanie Minis­terul Apărării Naţionale, au temps des guerres balkaniques. Quelques faits et considérations ...... 56 prin Institutul pentru Studii – PETRE OTU – Mihail Sadoveanu, cu pana şi arma la sudul Dunării Politice de Apărare şi Istorie (1913)...... 70 Militară, membru al Consor­ţiului – ION GIURCĂ – Epidemia de holeră din Bulgaria din anul 1913 Acade­miilor de Apărare şi In­ – consecinţe asupra armatei române ...... 75 stitutelor pentru Studii de Se­ – MARIAN MOŞNEAGU – Marina Militară Română în campania curitate din cadrul Partene­ anului 1913 ...... 85

riatului pentru Pace, coordo­ • Istorie Modernă nator naţional al Proiec­tului de – ANATOL LEŞCU – Unităţile armatei ţariste dislocate în Basarabia în Istorie Paralelă: NATO – Tratatul perioada anilor 1812-1828...... 94 de la Varşovia • Istorie Contemporană COLEGIUL DE REDACŢIE – ALEXANDRU OŞCA – Negocieri româno-turce pentru semnarea con- venţiilor militare în cadrul Pactului Balcanic...... 104 • General-maior (r) dr. MIHAIL – ALIN SĂMUŞAN – Armata ca factor politic în URSS. Scurtă incursiune E. IONESCU, direc­ ­torul Institu­ în perioada post-stalinistă (1953-1957) ...... 117 tului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară • Istorie Recentă – Opinii • Academician DINU C. – ALEXANDRU VOICU – Intervenţia militară în Libia. Alianţe de moment ...... 122 G I U R E S C U , A c a d e m i a Română • Armata română în misiuni internaţionale • D r. J A N H O F F E N A A R , – NICOLAE-IONEL CIUCĂ – O misiune, un batalion, un spirit (I) ...... 135 Preşedintele Comisiei Olandeze de Istorie Militară • Aniversări • Prof. univ. dr. DENNIS – CERASELA MOLDOVEANU – Aniversări în 2013 ...... 149 DELE­TANT, London Univer­ • sity Recenzii, prezentări de carte • Colonel (r) dr. PETRE OTU, – Eliezer Palmor, Confesiunile unui diplomat, Institutul European, Iaşi, 2012 directorul ştiinţific al Institu­tului – General-maior (r) dr. MIHAIL E. IONESCU...... 154 pentru Studii Politice de Apărare – Calendarul tradiţiilor militare 2013, Editura Centrului tehnic-editorial al armatei, 2013 – MIRCEA SOREANU...... 157 şi Istorie Militară Glenn E. Torrey ed., Generalul Henri Berthelot, Memorii şi corespondenţă. • Prof. univ. dr. MIHAI – 1916-1919, Editura Militară, Bucureşti, 2012 – ŞERBAN PAVELESCU...... 159 RETEGAN, Universitatea – Ion Giurcă, Maria Georgescu, Statul Major General Român. (1859-1950). Bucureşti Organizare şi atribuţii funcţionale, Editura Militară, Bucureşti, 2012 • IULIAN FOTA, consilier – CERASELA MOLDOVEANU ...... 161 prezidenţial – Adrian Stroia, Marin Ghinoiu, Din elita artileriei, Editura Centrului • Dr. SERGIU IOSIPESCU, Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2012 – PETRE OTU ...... 163 cc. şt., Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie • Viaţa ştiinţifică Militară – Reuniunea anuală a Grupului de Lucru privind Studierea Conflictelor • Prof. univ. dr. ALESANDRU din cadrul Consorţiului PfP al Academiilor de Apărare şi Institutelor pentru DUŢU, Universitatea „Spiru Studii de Securitate. Sofia (Bulgaria), 27-31 mai 2013 – CARMEN RÎJNOVEANU..... 164 Haret” • Prof. univ. dr. MARIA GEOR­GESCU, Universitatea • Revista este inclusă în baza de date a Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice în ÎnvăţământulISSN Superior, 1220-5710 fiind evaluată la categoria „C”. Piteşti • Comandor (r) GHEORGHE • Poziţia revistei în lista-catalog a publicaţiilor este la numărul 5017 VAR­TIC ISSN 1220-5710

CONTENTS

• Dossier: Romania’s Participation to the Second Balkan War – Major-general (ret.) dr. MIHAIL E. IONESCU – One Century since the Second Balkan War...... 1 – CONSTANTIN IORDAN – Post-communist Bulgarian Historiography on Romania’s Participation to the Second Balkan War ...... 4 – GEORGE UNGUREANU – Russian Diplomacy and the Romanian-Bulgarian Territorial Dispute ...... 34 – MIRCEA SOREANU – Romania and the Second Balkan War (1913). External Perceptions ...... 47 – SERGIU IOSIPESCU – Albanians, Aromanians and Romania at the time of the Balkan wars. Facts and considerations ...... 56 – PETRE OTU – Mihail Sadoveanu, with his Pen and his Gun to the South of Danube (1913) ...... 70 – ION GIURCĂ – Cholera Outbreak in Bulgaria in 1913 – Consequences over the Romanian Army ...... 75 – MARIAN MOŞNEAGU – Romanian Navy in the Campaign of 1913 ...... 85

• Modern History – ANATOL LEŞCU – Units of the Tsarist Army Deployed to Bessarabia between 1812 and 1828 ...... 94

• Contemporary History – ALEXANDRU OŞCA – Romanian-Turkish Negotiations for the Signing of the Military Conventions within the Balkan Pact ...... 104 – ALIN SĂMUŞAN – Army as a Political Factor in USSR. A Brief Incursion in the Post-Stalinist Period (1953-1957) ...... 117

• Recent History – Opinions – ALEXANDRU VOICU – Military Intervention in Libya. Makeshift Alliances ...... 122

• Romanian Armed Forces in International Missions – NICOLAE-IONEL CIUCĂ – One Mission, One Battalion, One Spirit (I) ...... 135

• Anniversaries – CERASELA MOLDOVEANU – Anniversaries in 2013 ...... 149

• Reviews – Eliezer Palmor, Confesiunile unui diplomat, Institutul European, Iaşi, 2012 – Major-general (r) dr. MIHAIL E. IONESCU ...... 154 – Calendarul tradiţiilor militare 2013, Editura Centrului tehnic-editorial al armatei, 2013 – MIRCEA SOREANU ...... 157 – Glenn E. Torrey ed., Generalul Henri Berthelot, Memorii şi corespondenţă. 1916-1919, Editura Militară, Bucureşti, 2012 – ŞERBAN PAVELESCU ...... 159 – Ion Giurcă, Maria Georgescu, Statul Major General Român. (1859-1950). Organizare şi atribuţii funcţionale, Editura Militară, Bucureşti, 2012 – CERASELA MOLDOVEANU ...... 161 – Adrian Stroia, Marin Ghinoiu, Din elita artileriei, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2012 – PETRE OTU ...... 163

• Scientific Life – The Reunion of the “Conflict Studies” Working Group within the Partnership for Peace Consortium of Defense Academies and Security Studies Institutes (May 25-27, 2013, Sofia) – CARMEN RÎJNOVEANU ...... 164

• Responsabil de num`r: PETRE OTU • ALEXANDRU VOICU, MIRCEA SOREANU – redactori • ADRIAN PANDEA, coperta, ELENA LEMNARU, tehnoredactare computerizat`

Adresa redacţiei: strada Constantin Mille nr. 6, cod 010142, Bucureşti, sector 1, telefon: 0213157827, telefax: 004021-3137955 www.mapn.ro/diepa/ispaim

B 00136/16.09.2013 Dosar: Participarea României la al Doilea R`zboi Balcanic

Un secol de lA al Doilea Război Balcanic

General-maior (r) dr. MIHAIL E. IONESCU *

Consecventă unei orientări care are deja două imperii creştine în dauna Porţii Otoma- o tradiţie, Revista de Istorie Militară propune ne, devenită „omul bolnav” al Europei. Acesta cititorilor săi un nou „dosar”. El este consa- a subzistat, graţie, în primul rând, sprijinului crat unui eveniment foarte important pentru celor două mari puteri occidentale – Marea istoria României şi a armatei sale – al Doilea Britanie (în special) şi Franţa –, interesate de Război Balcanic –, de la care se împlineşte un menţinerea echilibrului de putere pe continen- secol. Centenarul acestui conflict regional, tul european, inclusiv în partea sa de sud-est. preludiu al „marelui război”, izbucnit la 15/29 În al doilea rând, la începutul secolului al iulie 1914, reprezintă, după opinia noastră, o XX-lea tensiunea a crescut în arealul balcanic, bună oportunitate pentru a evalua conduita fapt evidenţiat de revoluţia „junilor turci”, de statului român în criza balcanică din anii 1912- criza bosniacă, ambele în anul 1908, de războiul 1913, consecinţele pe termen mediu şi lung ale dintre Imperiul Otoman şi Italia (1911-1912). deciziilor adoptate de Bucureşti, „lecţiile în- Aceasta este datorată accentuării contradicţii- văţate” desprinse de elita politică şi militară lor dintre marile puteri grupate în cele două co- românească etc. aliţii politico-militare – Puterile Centrale şi An- „Dosarul” pe care îl propunem, realizat cu tanta. O menţiune în plus se cuvine conflictului aportul unor specialişti în domeniu, încearcă ce opunea Imperiul Austro-Ungar şi Imperiul să răspundă unor asemenea obiective, el având Rus. Primul dintre ele, blocat în centrul şi vestul un caracter variat. În preambulul lui dorim continentului de către Germania, aliata sa, şi-a să facem câteva sublinieri pe marginea eveni- îndreptat atenţia spre regiunea balcanică. Aici, mentelor de acum o sută de ani, care au bul- a întâlnit opoziţia Rusiei, care, înfrântă sur- versat, deopotrivă, regiunea balcanică şi scena prinzător în războiul cu Japonia (1904-1905), politică europeană. şi-a îndreptat privirile spre Europa. De altfel, În primul rând, criza din anii 1912-1913 Rusia a promovat mai vechile sale proiecte ge- face parte integrantă din „chestiunea (pro- opolitice – panslavismul şi panortodoxismul blema) orientală”, aceasta dominând relaţiile –, reuşind, cu diligenţe asidue, să aplatizeze internaţionale în sud-estul continentului euro- contradicţiile între statele din regiune şi să cre- pean, începând cu asediul otoman eşuat asupra eze, în anul 1912, Alianţa balcanică. Ulterior, Vienei din anul 1683. Secolele al XVIII-lea şi al partenerii acestei înjghebări de conjunctură nu XIX-lea au consemnat o suită de confruntări au mai ascultat sfatul protectorului, ceea ce l-a periodice între imperiile otoman, rus şi habs- determinat pe Serghei Dimitrievici Sazonov să burgic, tendinţa generală fiind avansul celor exclame: „I-am scăpat din mână”.

* Directorul Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară.  Revista de istorie militară  1 O a treia subliniere vizează situaţia Româ- de Partidul Naţional Liberal, cât şi din tabăra niei în preajma şi în timpul crizei balcanice. Ea conservatoare (gruparea P.P.Carp). Diplomaţia a evidenţiat importanţa poziţiei geopolitice a românească a avertizat statele balcanice şi ma- statului român, Bucureştiul fiind curtat in- rile puteri că starea de neutralitate va rămâne tens de marile puteri, dar şi de ţările mai mici în vigoare doar atât timp cât nu se va modifi- din regiune. Astfel, Austro-Ungaria a semnat ca statu-quo-ul balcanic. Dacă acest lucru va o convenţie militară cu România (30 noiem- avea loc, statul român îşi rezerva dreptul de a brie 1912), privind eventualitatea unui război modifica linia sa politică. Acest lucru a prins împotriva Rusiei. La 25 ianuarie / 5 februarie contur din momentul victoriilor surprinzătoa- 1913, a fost reînnoit tratatul româno-austro- re ale aliaţilor balcanici, fapt ce a determinat ungar, iar la 27 februarie acelaşi an, tratatul schimbarea poziţiei Bucureştiului. de alianţă româno-german. Cu toate acestea, El a solicitat marilor puteri europene să in- Austro-Ungaria avea dificultăţi să menţină re- tervină la Sofia pentru ca să determine guver- laţiile bune cu România, întrucât ea sprijinea nul bulgar să accepte rectificări de frontieră ale Bulgaria, încercând să o detaşeze de Imperiul graniţiei dobrogene. Cum tratativele directe Rus. nu au dus la nici un rezultat, problema a fost La rândul ei, Rusia căuta să slăbească le- tranşată de marile puteri prin Protocolul de la găturile României cu Tripla Alianţă. Într-unul Petersburg, semnat la 8 mai 1913. Documentul dintre primele sale rapoarte, N. Şebeko, noul stipula că oraşul Silistra, împreună cu un teri- reprezentant al Rusiei în capitala României toriu de 3 km în jur, să revină României, restul regale, constata discrepanţele dintre orienta- frontierei rămânând neschimbat. rea guvernului şi a suveranului spre Puterile Evenimentele au evoluat rapid, ajungându-se Centrale, pe de o parte, şi simpatia crescândă a la războiul dintre dintre partenerii balcanici. opiniei publice pentru Antantă (de fapt, pentru Politica de neutralitate condiţionată nu mai Franţa), pe de altă parte. Tot în încercarea de a avea nici o raţiune, aşa încât, la 20 iunie/3 iulie detaşa România de Puterile Centrale, Serghei 1913, regele Carol I, la propunerea guvernu- D. Sazonov a fost la originea gestului ţarului lui, a decretat mobilizarea armatei. Intrarea în Nicolae al II-lea de a oferi bastonul de mare- conflict s-a realizat la 27 iunie / 10 iulie 1913. şal al armatei ruse regelui Carol I, prin marele Guvernul român a explicat pe larg moti- duce Nicolae Mihailovici, care a făcut o vizită vele intrării României în război, acestea fiind la Bucureşti, la sfârşitul anului 1912. Pretextul de ordin strategic, respectiv asigurarea unei a fost implinirea a 35 de ani de la bătălia de la frontiere în Dobrogea pe linia Turtucaia-Do- Plevna, episod fructuos al colaborării militare brici-Balcic şi păstrarea echilibrului la sud de româno-ruse. Dunăre, afectat considerabil prin creşterea pu- O a patra subliniere are în vedere conduita terii Bulgariei. De asemenea, Bucureştiul avea adoptată de România în timpul Primului şi ce- în vedere îmbunătăţirea situaţiei românilor lui de-al Doilea Război Balcanic. Deşi nu făcea balcanici. parte din acest areal, Bucureştiul a avut, după Intervenţia României a stins conflictul bal- 1877-1878, o politică balcanică destul de co- canic, armata bulgară neopunând rezistenţă erentă, liderii români urmărind, în principal, armată. Conferinţa de pace s-a desfăşurat la două mari obiective: menţinerea echilibrului Bucureşti, în Grand Hotel du Boulevard, pre- de putere la sudul Dunării şi îmbunătăţirea şedinte fiind primul ministru român Titu Ma- situaţiei românilor balcanici. Izbucnirea osti- iorescu. Tratatul de pace a fost semnat la 28 lităţilor la sud de Dunăre risca să schimbe ra- iulie/10 august, reglementările sale fiind -ac portul de forţe, ceea ce a îngrijorat autorităţile ceptate de statele balcanice. Prin acţiunea sa, de la Bucureşti. Surprins oarecum de evoluţia România a devenit arbitrul situaţiei din Bal- rapidă a evenimentelor, guvernul condus de cani, punând capăt crizei declanşate în toam- Titu Maiorescu în conivenţă cu regele Carol na anului 1912. Se poate aprecia că, în vara I a adoptat o poziţie de neutralitate condiţi- anului 1913, politica balcanică a României a onată, criticată de o parte de spectrului poli- atins apogeul, ea devenind liderul regiunii. tic românesc, atât din opoziţie, reprezentată Totodată, al Doilea Război Balcanic a realizat 2  Revista de istorie militară  o primă şi importantă fisură în raporturile cu diate, astfel că ele au ieşit în evidenţă în tim- Tripla Alianţă, determinată de faptul că mo- pul campaniei la sudul Dunării. Amalgamarea narhia dualistă a susţinut puternic Bulgaria, unităţilor permanente şi nepermanente, in- pe care o dorea ca „un tampon viguros contra suficienţa armamentului, muniţiilor şi echi- Rusiei în Balcani”. pamentului, slaba organizarea a serviciilor, În al cincilea rând, este vorba de starea inclusiv a celor sanitare, pregătirea modestă a armatei române, aceasta fiind chemată să ma- unei părţi din corpul ofiţeresc etc. sunt numai terializeze decizia factorului politic. Dintr-un câteva din caracteristicile acţiunii militare la început precizăm că organismul militar ro- sudul Dunării. mânesc era la sfârşitul unei lungi perioade de A existat, însă, şi un factor care a compen- pace, de peste trei decenii. Practic, după parti- sat în parte aceste deficienţe şi anume avântul ciparea la războiul ruso-otoman din anii 1877- zecilor de mii de militari mobilizaţi pentru 1878, intrat în conştiinţa publică drept „război această campanie. Ei au răspuns cu însufleţi- al independenţei”, armata nu a mai fost impli- re ordinelor de mobilizare, deşi trecuseră doar cată într-un conflict armat. Prezenţa noastră în şase ani de la răscoalele ţărăneşti, un „adevărat cadrul Triplei Alianţe părea suficientă pentru seism” în istoria României. asigurarea securităţii, mai ales că evenimente- Din păcate, „lecţiile” anului 1913 nu au fost le internaţionale nu evidenţiau iminenţa unui urmate de o analiză serioasă şi responsabilă a război militar, fie el şi regional. Prin urmare, armata nu a fost un obiectiv prioritar pentru tuturor aspectelor, iar măsurile întreprinse au guvernările care s-au succedat în acest timp, fost departe de necesităţi. O astfel de atitudine astfel că progresele au fost mai lente. a avut repercusiuni grave în campania din anul Pe această bază, la declanşarea crizei bal- 1916, care s-a soldat, se ştie bine acest lucru, canice, percepţia generală era că România nu cu o înfrângere militară de proporţii. A fost, avea instrumentul adecvat pentru a-şi îndeplini într-un fel, „darul otrăvit” al victoriei uşoare obiectivul propus. N. Iorga aprecia că o acţiu- din vara anului 1913. ne militară era dificilă, întrucât „noi nu puteam Iată doar câteva sublinieri pe care am do- purta un război, neavând nimic în adevăr gata”. rit să le fac în preambulul acestui „dosar”, care Deşi în anii 1912-1913 s-au făcut eforturi sperăm să trezească interesul tuturor celor pa- consistente, marile lipsuri nu au putut fi reme- sionaţi de istoria militară românească.

 Revista de istorie militară  3 Dosar: Participarea României la al Doilea R`zboi Balcanic

Istoriografia bulgară postcomunistă despre participarea României la cel de-al Doilea Război Balcanic

CONSTANTIN IORDAN *

Abstract

In order to mark 1300 years since the birth of the Bulgarian state, historians from our nei- ghboring country were given the assignment to elaborate an academic treatise entitled “History of Bulgaria”, in 14 volumes. By 1991, seven volumes were published, covering the timespan between antiquity and the year of 1903 (Ilinden Uprising). It took nine more years for the ei- ghth volume to be published, which covered the period until the end of World War I, including, therefore, the Balkan crisis of 1912-1913. The study below presents the perception of the Bulga- rian historians on the role played by Romania in this part of the 20th century.

Keywords: Romania, Bulgaria, Balkan Wars, Silistra, Dobruja, King Carol I, Titu Maiorescu

Pentru a marca împlinirea a 1300 de ani de bleme fundamentale ale devenirii naţionale. la constituirea statului bulgar (1981), cerceta- În consecinţă, în 1993 a fost publicată Istoria rea istorică din ţara vecină a primit misiunea Bulgariei într-un volum masiv1, autorii fiind începerii elaborării unui tratat academic de nume de prestigiu ale istoriografiei bulgare sub Istorie a Bulgariei în 14 volume. Cu o ritmi- regimul comunist. În ansamblu, limbajul auto- citate inegală, până în 1991 – deci într-un de- rilor diferă sensibil de cel utilizat până în 1990, ceniu – au fost publicate 7 volume, acoperind iar referirile şi demersurile privind „interesul devenirea istorică din antichitate până în anul naţional”, inclusiv catastrofa naţională din vara 1903, Insurecţia din Ilinden; abia în 2000 a anului 1913, sunt mai accentuate, reluându-se apărut volumul al 8-lea – evoluţia până la sfâr- teme şi teze din istoriografia interbelică. Nu şitul Primului Război Mondial, incluzând deci intrăm aici în detalii pentru că nu sunt repre- şi criza balcanică din anii 1912-1913. zentative pentru istoriografia bulgară postco- După 1990, în contextul transformărilor munistă, dar ne-au atras atenţia capitolele pri- profunde din viaţa societăţii bulgare, s-a im- vind criza balcanică din anii 1912-1913, sem- pus elaborarea unor lucrări generale care să nate de Andrej Pantev, îndeosebi cel intitulat încerce restabilirea „adevărului istoric” în pro- Marşul soartei. Războiul interaliat (1913).

* Cercetător ştiinţific gr. II, Institutul de Studii Sud Est Europene, Bucureşti. 4  Revista de istorie militară  Am reţinut că „intervenţia României a decis avea loc negocieri în această problemă atâta catastrofa Bulgariei; armata bulgară se putea timp cât războiul nu se încheiase. E. ­Statelova descurca numai cu forţele sârbe şi elene. Dar nu-şi ascundea poziţia: „În ciuda faptului că cheia echilibrului balcanic a fost involuntar înţelegea situaţia fără ieşire a ţării sale, el nu pusă la dispoziţia României, care era în acelaşi a manifestat spirit de conciliere şi chiar a de- timp în relaţii de alianţă cu Austro-Ungaria monstrat un optimism nejustificat”7. În drum şi ­Turcia”2. Cunoscutul istoric bulgar, specia- spre conferinţa de la Londra, deschisă la 3 de- list de prestigiu în istoria modernă universa- cembrie 1912, Stoian Danev a făcut escale la lă, nu ştia că între guvernele de la Bucureşti şi Viena şi Berlin, unde i s-a recomandat realiza- ­Constantinopol nu existau atunci raporturi de rea unui acord cu România. A fost momentul alianţă. El rămâne însă critic la adresa autorită- în care autoarea a citat un contemporan al lui ţilor de la Sofia: „altă fatală eroare a fost presu- Danev, ministrul Petăr Abraşev, care a scris punerea diletantă că Turcia şi România nu vor în jurnalul său despre „cerşetoria războinică interveni”3. Una din consecinţele negative ale a României”8. În ianuarie 1913, „cercul din ju- acestor greşeli a fost, prin urmare, pierderea rul Bulgariei s-a închis cu pretenţiile declara- Dobrogei meridionale consacrată de Tratatul te deschis de România, însoţite de ameninţări de la Bucureşti (august 1913)4. privind ocuparea unei părţi a Dobrogei”. Elena O lucrare de pionierat au publicat în anul Statelova sublinia că guvernul l-a împuternicit 1994 cunoscuţii istorici Elena Statelova, Ra- pe Danev să negocieze la Londra cu trimisul doslav Popov (ambii decedaţi relativ recent) român Take Ionescu şi concomitent să caute şi Vasilka Tankova, toţi trei de la Institutul de sprijinul diplomaţiei ruse. La o sugestie a lui Studii Istorice din Sofia, Istoria diplomaţiei Serghei Sazonov, şeful diplomaţiei ruse, s-a bulgare, 1879-19135. căzut de acord asupra unor concesii: garanta- Interesant ni s-a părut, pentru analiza noas- rea Dobrogei de nord, dărâmarea fortificaţiilor tră, capitolul final, semnat tot de Elena Statelo- din jurul Silistrei, o modificare a graniţei cu va, De la ascensiune la impas (1908 – 1913), cu cedarea a 3-4 sate către România şi garantarea deosebire sub-capitolul Posibilităţi pierdute, drepturilor şcolare şi religioase ale kuţovla- referitor la criza balcanică din anii 1912-1913. hilor din Macedonia. Intervenţia diplomaţiei Între altele, autoarea aprecia că după încheie- ruseşti nu a fost suficient de decisivă, pentru rea armistiţiului cu Turcia (20 noiembrie 1912) a îndemna Bucureştiul să fie satisfăcut de ofer- exista pentru Bulgaria o ameninţare din partea ta bulgară. Zadarnic premierul Ivan Gheşov a aliaţilor, Serbia şi Grecia, dar şi a României, cerut un sprijin şi o apărare mai energice. Lui deoarece fiecare stat avea „o tactică proprie”, T. Teodorov, trimis special la Petersburg la iar ministrul Bulgariei în Rusia, Şt.S. Bobčev, sfârşitul lui decembrie 1912, i s-a declarat că considera că era necesar „un acord cu Româ- Bulgaria nu poate conta pe convenţia militară nia”6. O atenţie, deloc neglijabilă, este acordată din 1902 şi trebuia să accepte un sacrificiu mai momentului scurtei vizite la Bucureşti (26 no- mare9. Era înregistrat şi faptul că, în februarie iembrie 1912) a lui Stoian Danev, preşedintele 1913, exigenţele româneşti au crescut de la li- parlamentului bulgar. Obiectivul era studierea nia ­Silistra – Balcic la linia Turtucaia – Balcic, revendicărilor României. A fost prilejul de a care a eclipsat temporar celelalte probleme, in- se întâlni cu regele Carol I, cu premierul Titu diferent de semnalele alarmante ale generalului ­Maiorescu, cu ministrul de Interne, Take Io- Hr. Hesapciev, reprezentantul bulgar la Marele nescu, şi liderul liberalilor, I.I.C. Brătianu. E. Cartier General grec de la Salonic, şi ale gene- Statelova consemna că oaspetele a beneficiat ralului St. Paprikov de la cartierul general din de o primire „amabilă”, dar că nu i s-a ascuns Skopje. A fost din nou prilejul de a cita din P. „cererea unei concesii teritoriale până la li- Abraşev: „Din jurul acestei blestemate proble- nia Silistra – Balcic în schimbul neutralităţii me româneşti, niciodată nu se va ridica ceaţa României.” Autoarea comenta: „Ca şi Grecia, şi obscuritatea”10. România voia să ciupească ceva cât timp Bul- Cert este că autoarea apreciază că iniţia- garia era ocupată cu acţiunile militare”. Răs- tivă nu se mai afla în mâinile bulgarilor şi că punsul emisarului bulgar a fost că nu puteau în litigiul dobrogean interveniseră deja Marile  Revista de istorie militară  5 Puteri. Interesant era faptul că ambele blocuri mixte bulgaro-române. Decizia Conferinţei a politico-militare de pe continent erau în mod fost întâmpinată cu nemulţumire de părţile la egal interesate în a nu permite un conflict mili- care se referea – de Bulgaria, ca „o mare ine- tar bulgaro-român, care s-ar fi putut transforma chitate”, şi de România, ca un câştig insuficient într-un război european, deoarece România era în comparaţie cu creşterea teritorială a statelor aliata Austro-Ungariei, iar Bulgaria era pilonul balcanice. Aplicarea ei a apărut problematică, Ligii balcanice, protejată de Antantă. Prin urma- dar pentru moment aceasta susţinea pretenţii- re, acestea „s-au însărcinat cu un rol de mediere le româneşti. De aceea a ajutat şi avertismentul şi au exercitat o presiune preliminară asupra rusesc contra preluării cu forţa a teritoriului Sofiei pentru concesii teritoriale, care să cores- până la linia Turtucaia-Balcic14. pundă exigenţelor româneşti. Rusia nu a făcut Două zile după semnarea păcii de la Lon- excepţie în raport cu celelalte puteri, deoarece dra, Serbia şi Grecia nu numai că s-au înţeles spera să rupă Bucureştiul din coaliţia adversă. între ele, dar au reuşit să atragă şi Muntenegru Statele europene şi-au apărat interesele pe sea- în coaliţie şi concomitent au negociat în secret ma micii Bulgarii. S-a decis ca la Petersburg să cu Bucureştiul şi Constantinopolul. În opinia se deschidă Conferinţa Ambasadorilor care să autoarei, cercurile conducătoare româneşti se ocupe cu rezolvarea problemei dobrogene”11. nu aveau nevoie de invitaţie, deoarece de mult Elena Statelova nu-şi reprima constata- timp aşteptau momentul favorabil. La 5 iunie rea că diplomaţia bulgară a acceptat medierea 1913, ministrul D. Ghica a declarat lui Danev: „concertului european”, deoarece înţelegea că „În cazul unui război între aliaţi, România va nu poate să conteze pe nici un fel de sprijin. Ca- mobiliza şi va intra cu trupele sale, pentru a-şi binetul a fost cuprins de dispoziţii pesimiste şi asigura interesele sale.” Interesele Bucureştiu- „toţi membrii lui – observa P. Abraşev – păreau lui erau în Dobrogea15. împăcaţi cu pierderea Silistrei”. A fost momen- La 5 iulie, guvernul bulgar a conchis că tul cînd Stojan Danev a fost din nou însărcinat Bulgaria trebuie să ia în seamă voinţa Europei. cu dificila misiune de susţinere a intereselor A fost luată decizia de a se propune Români- bulgare contra „insistenţelor româneşti” şi să ei linia Turtucaia-Balcic şi să fie trimişi emi- ceară intervenţia lui Sazonov contra pretenţi- sari la Niş. La 8 iulie, remarca Elena Statelova, ilor aliaţilor. În aceste circumstanţe, la 7 martie Titu Maiorescu a declarat „condescendent” că 1913 „a lăsat Sofia cufundată în griji şi s-a în- accepta cedarea teritorială bulgară până la li- dreptat spre capitala Rusiei”12. La Petersburg, nia Turtucaia–Balcic şi propunea negocieri de emisarul bulgar nu a fost admis la şedinţă şi pace la Bucureşti. Decizia a fost luată la Sofia, de aceea a fost obligat la întâlniri personale cu la 9 iulie. Delegaţia bulgară a avut mandat pen- reprezentanţii străini şi politicienii ruşi pentru tru un acord separat cu România, căreia deja a explica lipsa temeiurilor etnice şi politice fa- i-a fost cedată Dobrogea meridională. vorabile exigenţelor României: „Argumentele Bulgaria a trebuit să accepte „dictatul veci- morale nu au, totuşi, valoare, pentru cei care nilor”. Prin Tratatul de pace (10 august 1913), dispun de soarta statelor mici.” De la Sofia, pre- România a primit Dobrogea meridională până mierul I. Gheşov i-a indicat ministrului bulgar la linia Turtucaia-Ekrene la Marea Neagră16. Şt.S. Bobcev să acţioneze pe lângă ambasadorii Este în mod cert o altă manieră de a scrie istoria de la Petersburg ca Bulgaria să fie compensată celui de al Doilea Război Balcanic, deşi persistă pentru concesiile sale în Dobrogea13. expresii din limbajul romantic naţionalist. La 26 aprilie 1913, ambasadorii au semnat Cu toate că ne previne că lucrarea sa Istoria un protocol, potrivit căruia Bulgaria trebuia să (681-1996), publicată în 1997, consemnează cedeze României oraşul Silistra şi împrejurimi- referinţe despre fapte istorice trecute sub tă- le pe o rază de 3 km, să distrugă unele fortifica- cere, Petăr Konstantinov nu aduce noutăţi no- ţii de la noua graniţă din Dobrogea, să acorde tabile, find vorba de o lucrare de vulgarizare, autonomie kuţovlahilor pentru şcolile şi bise- informaţiile provenind din stenogramele unor ricile din noile ei câştiguri teritoriale. Noua dialoguri publice purtate de autor17. graniţă şi corespunzător fortificaţiile, supuse Capitolul Alianţa Balcanică şi războaiele distrugerii, vor fi precizate de două comisii balcanice îi oferă autorului prilejul să se refere, 6  Revista de istorie militară  printre altele, la dezbaterile Conferinţei amba- mod inutil, Ivan Gheşov a cerut o apărare şi un sadorilor de la Petersburg din primăvara anului sprijin mai energice. Lui Teodor ­Teodorov, tri- 1913 privind „pretenţiile României la compen- mis special la Petersburg la sfârşitul lui decem- saţii teritoriale din partea Bulgariei din cauza brie 1912, i s-a declarat că Bulgaria nu poate neutralităţii din timpul războiului. Pretenţii, să conteze pe convenţia militară din 1902, şi care au fost susţinute vădit de Rusia, sperând trebuie să accepte un sacrificiu mai mare. să-şi creeze propriul «contrapost» în România, Contribuţia a constat numai în sfaturi privind îndepărtând-o treptat de tendinţa ei de adera- concesii, pe care nici un guvern bulgar nu ar fi re la Tripla Alianţă şi, alături de aceasta, ca o putut să le accepte22. reacţie la iniţiativa de independenţă a Bulga- Relativ la premisele tratativelor de la Pe- riei manifestată deja de decenii”18. De aseme- tersburg, autoarea observă că guvernul bulgar a nea, sunt menţionate intervenţia României în acceptat medierea „concertului european”, de- al Doilea Război Balcanic şi negocierile păcii oarece nu putea să conteze pe niciun alt sprijin. de la Bucureşti, încheiate cu pierderea de către Miniştrii au fost cuprinşi de dispoziţii pesimiste Bulgaria a Dobrogei de sud. Autorul observă că şi „toţi – mărturia lui Petăr Abraşev – s-au ară- tratativele „s-au desfăşurat în prezenţa trupe- tat împăcaţi cu pierderea Silistrei.” Danev a fost lor române în Bulgaria de nord. România, care din nou însărcinat cu dificila misiune de a apăra a jucat un rol cheie în bilanţul acestui război, interesele bulgăreşti contra exigenţelor româ- şi căreia Bulgaria, în general, nu i-a declarat neşti şi de a solicita intervenţia lui Sazonov con- război, a ajutat la jefuirea roadelor victoriilor tra pretenţiilor aliaţilor. La 7 martie a lăsat Sofia bulgare în Primul Război Balcanic”19. îngrijorată şi a plecat spre capitala Rusiei23. În anul 1999, doi istorici profesionişti, Despre negocierile de la Petersburg, Elena deja menţionaţi, Elena Statelova şi Stojčo Statelova afirmă că trimisul bulgar nu a fost ­Grănčarov, au publicat o Istorie a Bulgariei admis la şedinţe şi de aceea a fost obligat la în- moderne, 1878-194420. Referindu-se la criza tâlniri personale cu reprezentanţii străini şi oa- balcanică, autoarea reia multe dintre argumen- menii politici ruşi pentru a lămuri lipsa teme- tele, demonstraţiile şi chiar textele prezente în iurilor etnice şi politice ale revendicărilor ro- contribuţia sa precedentă din Istoria diploma- mâneşti. Argumentele morale nu aveau, totuşi, ţiei bulgare, 1879-1913. Astfel, nu trece peste valoare în raport cu cei care comandau soarta faptul că Stojan Danev, în drum spre Londra, la statelor mici. De la Sofia, Gheşov l-a instruit pe 26 noiembrie 1912, s-a oprit la Bucureşti, unde Şt. S. Bobcev, ministrul în Rusia, să acţioneze în s-a bucurat de o primire amabilă, dar nu i s-a rândul ambasadorilor de la Petersburg ca Bul- spus despre o cedare teritorială până la linia garia să fie compensată pentru concesiile sale în Silistra-Balcic, în schimbul neutralităţii româ- Dobrogea. În favoarea acestei solicitări bulgare neşti în Primul Război Balcanic21. s-a arătat numai ambasadorul austro-ungar, Elena Statelova apreciază din nou: „Cercul contele D. Thurn, dar preşedintele Conferin- din jurul Bulgariei s-a închis cu pretenţiile ro- ţei, Sazonov, a obiectat contra examinării unor mâneşti declarate deschis, însoţite de amenin- probleme care priveau împărţirea Macedoniei ţări de ocupare a unei părţi a Dobrogei. Gu- sau a câştigurilor teritoriale în Tracia. Puterile vernul l-a împuternicit pe Danev să negocieze Antantei s-au grăbit să prevină un nou conflict la Londra cu emisarul român Take Ionescu şi în Balcani pe seama unei ţări învingătoare24. în acelaşi timp să caute sprijinul diplomaţiei Tot în anul 1999, a apărut ediţia a II-a (pri- ruse. La sugestia lui Sazonov, trebuia să fie de ma în 1975) a lucrării semnată de Strašimir acord cu anumite concesii: garantarea Dobro- ­Dimitrov şi Krăštju Mančev, „Istoria popoarelor gei de nord, demolarea fortificaţiilor din jurul balcanice”, volumul al doilea25. Autorii, ambii de Silistrei, modificarea graniţei cu cedarea a 3-4 la Institutul de Studii Balcanice, tratează peri- sate către România şi garantarea drepturilor oada de după războiul ruso-turc (1877-1878) şi religioase şi şcolare ale kuţovlahilor din Mace- Congresul de la Berlin până la sfârşitul Primului donia”. Intervenţia diplomaţiei ruse nu a fost Război Mondial. În capitolul al XII-lea, „Alian- suficient de decisivă pentru a determina Bucu- ţa Balcanică şi războaiele balcanice”, Strašimir reştiul să fie satisfăcut de oferta bulgărească. În Dimitrov se referă şi la Conferinţa de la Londra,  Revista de istorie militară  7 unde, „în lupta pentru moştenirea turcească s-a Dobrogei (autor Petăr Todorov, universitar de implicat şi România, care a insistat pentru com- la Veliko Târnovo)31. pensaţii în schimbul extinderii celorlalte ţări La 11 februarie 1910, ţarul Ferdinand, Al. balcanice, îndeosebi a Bulgariei. (...) Din toate Malinov şi generalul Paprikov au fost întîmpi- revendicările româneşti privind compensaţiile naţi solemn la Petersburg. În negocierile care numai una a găsit susţinerea Puterilor, cedarea au urmat, şeful diplomaţiei ruse, Alexander unui teritoriu în Dobrogea de sud”26. Izvolski, a propus să fie reînnoită convenţia Autorul menţionează că, după declanşarea militară din 1902, dar Malinov şi Paprikov au ostilităţilor militare, România a emis pretenţii declinat oferta, deoarece nu era însoţită de o asupra Dobrogei meridionale pe linia Turtuca- convenţie politică, în care să apară clar scopu- ia – Balcic, iar guvernul bulgar a refuzat să dis- rile alianţei şi câştigurile teritoriale aşteptate. cute acest subiect. Prin urmare, autorităţile de Proiectul pentru convenţia politică, elaborat la Bucureşti au ameninţat cu acţiuni în forţă, de generalul Paprikov, a inclus în viitoarele „contând pe sprijinul aliaţilor ei”27. În legătură graniţe ale Bulgariei, Salonicul şi Adrianopo- cu Conferinţa ambasadorilor de la Petersburg, le, care nu intraseră în configuraţia de la San Str. Dimitrov remarcă faptul că aceasta a dis- Stefano, dar trebuiau să compenseze teritori- pus, la 26 aprilie/9 mai 1913, ca României să-i ile bulgăreşti luate cu forţa prin Tratatul de la fie cedată Silistra cu o fâşie de 3 km în jurul Berlin în Pomoravia şi Dobrogea. Ţarul Nicolae oraşului: „Protocolul semnat a devenit un ar- al II-lea a fost de acord numai cu Salonic deoa- gument pentru forţele belicoase din Bulgaria rece Adrianopol se afla pe drumul spre Con- că, în ce priveşte România, lucrurile au fost re- stantinopol şi Strâmtori. Ferdinand a ţinut ca glementate şi că ea va rămîne neutră în cazul în noua convenţie militară să păstreze coman- unui conflict între aliaţi. Iar Rusia a sperat că damentul suprem. Negocierile s-au prelungit după ce a redus la minimum pretenţiile româ- şi s-a impus continuarea lor la Sofia (Gheorghi neşti, Bulgaria va deveni mai concesivă faţă de Markov)32. aliaţi”28. În ceea ce priveşte declanşarea celui Atitudinea României a jucat un rol impor- de al Doilea Război Balcanic şi intervenţia Ro- tant în evoluţia relaţiilor încordate cu Imperiul mâniei, autorul pune în lumină faptul că gu- Otoman. România era decisă să zădărniceas- vernul bulgar a ordonat să nu se acţioneze cu că din toate puterile încălcarea statu ­quo-ului forţă militară contra armatei române şi că noul peninsulei. Ea nu şi-a ascuns aspiraţia de a guvern de la Sofia, în frunte cu Vasil Radosla- se extinde în Dobrogea şi, la orice consoli- vov, a declarat că este de acord cu exigenţele dare a Bulgariei, opunea celebrul „echilibru Bucureştiului vizând concesiuni teritoriale, balcanic”(Gheorghi Markov)33. „numai dacă România va înceta acţiunile mi- Petăr Todorov a revenit cu un scurt sub- litare. Trupele române au continuat acţiunile capitol despre Situaţia şi luptele bulgarilor lor ofensive spre Sofia”29. din Dobrogea de nord, 1903-191234. În ajunul În anul 2000, a fost publicat volumul al declanşării crizei balcanice, în august 1912, ­VIII-lea din tratatul academic, proiectat în 14 contra campaniei deschise în presă în favoarea volume, al Istoriei Bulgariei, 1903-1918. Dezvol- războiului aliaţilor contra Turciei, s-a afirmat tarea culturală, 1878-1918, la aproape un dece- Partidul Radical-Democrat de opoziţie. Or- niu de la apariţia celui precedent30. De la înce- ganul lui, ziarul „Radikal”, a scris că nu pot fi put să observăm că pentru realizarea lui a fost susţinuţi cei care vorbesc de „război”. În loc de necesar un colectiv de 54 de autori, că textele au eliberarea Macedoniei şi regiunii Adrianopol fost redactate cu mult timp înainte de publicare – afirmă ziarul – „poate să se realizeze cuce- din moment ce la apariţie 19 semnatari deceda- rirea Dobrogei de la România”. Potrivit acele- seră. Să spicuim, totuşi, câteva afirmaţii. iaşi forţe politice, Alianţa Balcanică trebuia să În perioada analizată de la începutul seco- servească numai creării „visatei confederaţii lului al XX-lea până în 1912, în faţa Bulgariei se balcanice”(Jono Mitev)35. aflau încă sarcini istorice nerezolvate privind Despre războaiele balcanice, intervenţia unitatea naţională a poporului precum elibe- României, „catastrofa naţională” au scris Jono rarea Macedoniei, Traciei adrianopolitane şi Mitev şi Stojan Penkov36, mult mai puţin cu- 8  Revista de istorie militară  noscuţi ca specialişti în această problemă de- semnificative, acestea au fost înregistrate. Un cât Gheorghi Markov – asupra contribuţiilor singur exemplu edificator: la Dobrogea me- acestuia în domeniu vom reveni –, căruia i ridională din anii 1912-1913 se fac referiri la s-au dat alte sarcini de redactare. guvernul 31, 16 martie 1911 – 1 iunie 1913, la O lucrare insolită în raport cu cea de mai guvernul 32, 1 iunie – 4 iulie 191343, la guver- sus o datorăm lui Rumen Daskalov, care a pu- nul 33, 4 iulie – 20 decembrie 191344. blicat în anul 2005 două volume masive, inti- Să menţionăm că autorul a publicat în anul tulate Societatea bulgară, 1878-1939. Primul 2008 o Enciclopedie a guvernelor, parlamen- are drept subtitlu Stat. Politică. Economie37. telor şi atentatelor din Bulgaria din perioada Menţiuni despre problema care ne interesea- 1879 – 2007, cu o structură aproape identică şi ză găsim în capitolul Războaiele, unde autorul în condiţii grafice de excepţie45. apreciază că în cursul celui de al Doilea Război O premieră în istoriografia bulgară a fost Balcanic, „în pofida unui potenţial propriu et- apariţia în 1997 a unei cărţi intitulate Cei nic, militar şi de altă natură mai mare decât al 100 cei mai influenţi bulgari din istoria noas- Serbiei şi Greciei, Bulgaria a pierdut în faţa for- tră, semnată de cunoscutul profesor Andrei ţelor unite contra lor, la care s-a raliat, în mod ­Pantev şi de Borislav Gavrilov46. În clasamen- neaşteptat, şi România (şi Turcia). Tratatul de tul alcătuit de autori figurează, printre alţii, pace de la Bucureşti a luat înapoi majoritatea ţarul ­Ferdinand I de Saxa Coburg-Gotha, Ivan teritoriilor cucerite de Bulgaria, iar Dobrogea Ghešov şi Vasil Radoslavov, toţi trei responsa- meridională a fost dată României”38. bili în grade diferite pentru cele două catastro- La aproape două decenii de la apariţia vo- fe naţionale ale Bulgariei din anii 1913 şi 1918 lumului al treilea, la Veliko Târnovo a fost pu- în care a fost implicat şi destinul Dobrogei. De blicat, în anul 2007, următorul tom din Istoria asemenea, într-un proiect privind a doua sută Dobrogei, acoperind perioada 1878-194439. de personalităţi bulgare de prestigiu se află şi Subcapitolul intitulat Războaiele balcanice numele generalului Mihail Savov, autorul or- şi anexarea Dobrogei de sud de către Româ- dinului de atac al trupelor bulgare contra for- nia (1912-1913)40 este semnat de cunoscuta ţelor aliate sârbe şi elene (iunie 1913), decizie „românistă” Antonina Kuzmanova, concluzia care a declanşat al Doilea Război Balcanic, cu acesteia fiind că „Tratatul de la Bucureşti a bilanţ tragic pentru Bulgaria. legalizat prima catastrofă naţională care s-a O lucrare impresionantă atât prin volum, abătut asupra Bulgariei ca rezultat al celui de cât şi prin problematică, apărută în 1999, este al Doilea Război Balcanic. Una dintre cele mai Bulgaria în secolul 20. Almanah47. Special tragice componente ale catastrofei a fost pier- pentru această lucrare, GALLUP a efectuat, derea Dobrogei meridionale. Bulgaria a fost în februarie 1999, un sondaj privitor la atitu- obligată să cedeze grânarul său, cu o suprafaţă dinea bulgarilor faţă de secolul XX bulgăresc de 7 500 kmp. şi o populaţie de cca 300 000 per- pe un eşantion de 1.107 subiecţi. O întrebare soane, între care dominau bulgarii”41. a fost următoarea: „Care sunt cele mai severe Intrând în categoria instrumentelor de lu- înfrîngeri?”; 278 (25%) din cei chestionaţi nu cru, amintim apariţia în 1996 a unei lucrări au avut nicio opinie, iar dintre ceilalţi, 95 (9%) interesante datorate lui Angel Curakov, Gu- au răspuns că războaiele, în general, 87 (8%) – vernele Bulgariei. Partea I, 1879-1913. Partea Primul Război Mondial, 58 (5%) – Al Doilea a II-a, 1913-194442, ambele apărute în 1996. Război Mondial, şi abia pe locul al optulea – 34 Structura este următoarea: numărul guvernu- (3%) – războiul interaliat din vara anului 1913, lui, limitele cronologice ale existenţei, câteva care a consacrat prima catastrofă naţională şi rânduri despre apartenenţa politică a membri- pierderea Dobrogei meridionale. La întreba- lor, numele miniştrilor şi funcţiile corespun- rea: „Care sunt cei mai însemnaţi bulgari din zătoare, date biografice despre fiecare minis- secolul XX?”, 315 (28%) subiecţi au răspuns că tru cu fotografii şi o scurtă analiză referitoare nu ştiu, pe locul întâi s-a aflat Petăr Stojanov, la Politica guvernului. Evident că atunci când preşedintele Bulgariei atunci în exerciţiu, care în istoria modernă a Dobrogei, legată fireşte a fost indicat de 152 (14%) persoane. Ţarul de criza balcanică, s-au petrecut evenimente ­Ferdinand I a fost desemnat de 7 (1%) persoa-  Revista de istorie militară  9 ne, situându-se pe locul 2648. Rezultatele son- absorbţia Silistrei”, România s-a raliat coaliţi- dajului lasă loc multor speculaţii. ei antibulgare; vecinii Bulgariei „nu au dorit Să semnalăm, totuşi, câteva repere intere- să admită constituirea în inima Balcanilor sând analiza noastră. Astfel, în partea a 2-a, a unui stat puternic prin fireasca unire naţi- Statul, Dimităr Tokušev semnează capitolul onală”. Autorul readuce în discuţie faptul că Guvernele, în care menţionează ordinul dat de guvernul bulgar „a ordonat să nu se manifeste ţarul Ferdinand armatei bulgare din Macedo- rezistenţă în faţa invadatorilor români, care nia, din 16/17 iunie 1913 (stil vechi), de a ataca se grăbeau spre Sofia pentru a dicta pacea”, iar trupele aliate, decizie caracterizată de fostul despre negocierile de pace de la Bucureşti cre- premier Ivan Ghešov drept „o nebunie crimi- de că acestea „au subordonat forţa dreptului; nală” (prestăpnoto bezumie). Chiar dacă ul- gazdele Conferinţei au ameninţat permanent terior guvernul a ordonat trupelor să revină pe cu o ocupare a Sofiei dacă nu vor fi acceptate vechile poziţii, „evenimentele au dobândit o condiţiile dictate de ele”51. turnură tragică”49. Unele informaţii utile realizării portretelor În partea a 9-a, Noi şi lumea, Dinko Dinkov unor militanţi dobrogeni sau identificării unor redactează capitolul referitor la Politica exter- circumstanţe pot fi găsite în ampla lucrare en- nă. Este deci prilejul unor comentarii atipice ciclopedică a lui Tašo V. Tašev despre Miniştrii pentru istoriografia bulgară, gânduri atingând Bulgariei, 1879-199952. indirect şi tema care ne interesează. Astfel, Avînd la bază modelul unei lucrări proprii, autorul afirmă: „Experienţa din activitatea in- scrisă în colaborare cu Veska Nikolova apărută ternaţională a mişcării de eliberare naţională în 198353, Milen Kumanov a publicat în 2003, s-a dovedit insuficientă pentru înţelegerea ten- de această dată alături de Kolinka Isova, o En- dinţelor din evoluţia relaţiilor internaţionale şi ciclopedie istorică. Bulgaria54. În această masi- pentru o înscriere inteligentă în dificilele com- vă lucrare regăsim foarte multe detalii despre binaţii politice. evenimente şi personalităţi legate de istoria Bulgaria nu a reuşit să-şi creeze propria sa modernă a Dobrogei. şcoală de politică externă şi diplomatică, care Conform aceluiaşi plan metodologic şi să găsească decizii la sarcinile concrete ale ba- exact în acelaşi an (2003), Milen Kumanov, de zei de cercetare aprofundată a proceselor din această dată în colaborare cu Atanas Toškin şi familia internaţională şi să-şi cristalizeze pro- Ana Rabadžijska, a semnat lucrarea Al treilea priile concepţii. Şi acestea sunt la baza între- Ţarat bulgar, 1879-1946. Enciclopedie istorică. gii construcţii din politică. Imaginea realistă Istorie, economie, instituţii, diplomaţie, partide despre lumea înconjurătoare este o condiţie politice, personalităţi, presă55. Este exact mo- pentru elaborarea şi desfăşurarea unei politici delul lucrării de mai sus, având aceeaşi utilita- constructive. În istoria politicii externe bulgare, te, dar numai pentru perioada indicată în titlu. ştiinţa nu a fost folosită aproape niciodată ca O categorie importantă de publicaţii este un mijloc pentru o opţiune raţională. Aceasta cea a ediţiilor de documente. Cea mai importan- a fost soarta oamenilor de stat bulgari, prin- tă colecţie de surse, publicată după 1990, este, tre care au precumpănit totdeauna politicienii neîndoielnic, Izvoare privind istoria Dobrogei; diletanţi, care au fost sclavii diferitelor mituri primul volum a apărut în anul 1992 şi acoperă din relaţiile internaţionale. Acceptarea mitolo- perioada 1878-191956, al doilea, în 1993, se refe- gizantă a factorilor în sistemul relaţiilor inter- ră la anii 1919-194157, al treilea, în 2001, relativ naţionale s-a transformat într-o concepţie ba- la documente bulgăreşti din anii 1853-187858, zată pe preamărirea şi smerenia faţa de forţe, iar al patrulea, în 2003, privitor la documen- de la care se aştepta protecţie”50. te străine din aceeaşi perioadă59. Referindu-ne În partea a 10-a, Evenimentele, Gheorghi la volumul I al seriei, continuăm prezentarea Markov, alături de Krasimira Nikolova, scrie documentelor din partea I, 1878 -1919, adică capitolul Războaiele. Probabil că nu l-a citit sursele acoperind criza balcanică, de la 10/23 pe colegul său de mai sus, deoarece referindu- octombrie 1912 la 28 iulie 1913; este vorba de se la Al Doilea Război Balcanic atacă violent 71 documente, în bună parte edite. Vom stărui poziţia României. „Nesatisfăcută «numai» cu asupra celor inedite existente în fonduri bulga- 10  Revista de istorie militară  re. Astfel, la 10/23 octombrie 1912, ministrul franceze, St. Pichon, îi indica lui Th. Delcassé Bulgariei la Bucureşti, G. ­Kalinkov, raporta „să susţină poziţia rusească în problema Silis- telegrafic la Sofia că guvernul român dezmin- trei, dar nici să descurajeze o eventuală orien- ţea categoric „zvonurile privind o mobilizare tare a României spre Antantă”69. română şi pretenţii româneşti de compensaţii La 29 mai 1913, G. Kalinkov raporta despre în schimbul neutralităţii”60. ­Într-un alt extras poziţia guvernului român, dispus „să accepte dintr-o telegramă cifrată, expediată de la Bu- deciziile Conferinţei de la Petersburg, dar cu cureşti de G. ­Kalinkov, la 12 decembrie 1912, avertismentul că în cazul unui război între ali- diplomatul informa pe şeful său, Ivan Ghešov, aţi, România nu va rămâne indiferentă”70, iar despre „propunerea românească de a înce- în aceeaşi zi, Comitetul orăşenesc din Silistra pe imediat tratative oficiale în problema unei adopta un raport „privind apărarea intereselor compensaţii teritoriale în Dobrogea; în caz că cetăţenilor silistreni”71. Cert este că de la Paris, Bulgaria refuză, România va recurge la măsuri ministrul Bulgariei, D. Stanciov, informa ( 5/18 61 mai eficiente” . iunie 1913) pe St. Danev despre prognoza lui Un fragment din Protocolul de la Londra, Maurice Paléologue, viitorul ambasador în Ru- semnat de Stojan Danev şi Nicolae Mişu la sia, potrivit căruia, „în cazul unui război, Ro- 16/29 ianuarie 1913, sintetiza cele două pozi- mânia va ordona mobilizarea în Dobrogea”72. ţii: „delegatul României propune ca frontiera să A fost un semnal de alarmă, deoarece, două treacă pe linia Turtucaia – Balcic cu scopul de a zile mai târziu, şeful Executivului de la Sofia se oferi garanţii pentru securitatea viitoare; de- îl informa pe G. Kalinkov despre „tentativele legatul Bulgariei propune distrugerea fortifica- diplomaţiei bulgare de a-şi asigura neutralita- ţiilor din jurul Silistrei şi să se cedeze României tea României”73. Acesta din urmă informa la două triunghiuri din mijlocul graniţei care intră 19 iunie/2 iulie 1913 despre „ultimele pregătiri 62 în teritoriul românesc” . De asemenea, la 28 ia- ale României pentru mobilizare”, încheind cu nuarie 1913, ministrul Bulgariei la Petersburg, precizarea: „azi, ­Maiorescu mi-a dat de înţeles St. Bobčev, comunica la Sofia „recomandările că crede că în ultimul moment critic Bulgaria lui S. Sazonov ca Bulgaria să cedeze Români- poate să se pună de acord cu România, numai 63 ei un teritoriu pe litoral” , iar Ivan Ghešov îi să nu fie atunci foarte tîrziu”74. cerea a doua zi subordonatului său „să-l roage România insista pe această idee. La 25 iu- pe S. Sazonov să medieze în negocierile bulgaro- nie/8 iulie 1913, acelaşi G. Kalinkov comuni- 64 române privind Dobrogea” . În aceeaşi zi, 29 ca la Sofia „intenţia regelui Carol I de a opri ianuarie 1913, G. Kalinkov revenea cu o preci- mobilizarea, dacă Bulgaria propune concesii zare a premierului român Titu Maiorescu po- teritoriale pe linia Turtucaia – Balcic”75. Exact trivit căreia „dacă Bulgaria nu cedează Silistra, în aceeaşi zi, cunoscutul militant pentru drep- 65 cabinetul său îşi va da demisia” . turile Bulgariei asupra Dobrogei meridionale, Un document interesant inedit, datat 18 Petăr Gabe, scria guvernului de la Sofia despre februarie/3 martie 1913, este Memoriul guver- „importanţa Dobrogei pentru viaţa economică nului bulgar adresat Conferinţei ambasadori- bulgară şi recomanda posibilele concesiuni te- lor de la Petersburg relativ la evoluţia litigiului ritoriale după războiul interaliat”76. Urmările româno – bulgar şi rezultatele tratativelor des- sunt cunoscute: atacul trupelor bulgare contra făşurate privind frontiera dobrogeană66, care forţelor sârbe şi elene, urmat de intrarea arma- poate fi comparat cu un memorandum din tei române în Bulgaria. La 5/18 iulie 1913, noul 7/20 martie 1913, redactat în numele bulgari- ministru de Externe bulgar, Nikola Ghenadiev, lor dobrogeni, înmânat ministrului Franţei la telegrafia lui Titu Maiorescu, prin intermediul Sofia, H.A.Panafieu, „cu rugămintea ca Silistra legaţiei Italiei la Bucureşti, propunând „oprirea să rămână în frontierele Bulgariei”67. Pe de altă acţiunilor militare cu condiţia ca Bulgaria să parte, ambasadorul Franţei la Petersburg, Th. cedeze teritoriul pe linia Turtucaia – Balcic”77. Delcassé, informa centrala de la Quai d’Orsay, Şeful diplomaţiei bulgare informa, în egală la 11/24 martie 1913, despre „ideea germană măsură, legaţiile Bulgariei din Marile Puteri ca să se dea Silistra României, iar Salonicul despre negocierile dintre ţarul Ferdinand şi – Bulgariei”68. În aceeaşi zi, şeful diplomaţiei regele Carol I privind oprirea invaziei trupelor  Revista de istorie militară  11 române, solicitând „să acţioneze pe lîngă gu- Pentru anii crizei bacanice, o primă mărtu- vernul în care sunteţi acreditat pentru facilita- rie de marcă a fost apariţia în 1990 a Amintiri- rea înţelegerii noastre cu România”78. La 18/31 lor lui Petăr Nejkov, diplomat de carieră, cu mi- iulie 1913, suveranul României îi telegrafia de siuni la Bucureşti, Constantinopol, Kiev, Atena la Corabia omologului său bulgar cu propune- şi Praga, începând cu anul 190985. În capitala rea satisfacerii exigenţelor româneşti79. Despre României a fost secretar şi prim-secretar de le- negocierile finale ale păcii de la Bucureşti nu gaţie. Experienţa românească a descris-o în ca- apar informaţii necunoscute. pitolul Bucureşti, 1909-1916. Născut la Brăila, Pe de altă parte, volumul al II-lea al lucră- Petăr Nejkov avea multe relaţii în acest spaţiu. rii datorate lui Veličko Gheorghiev şi Stajko El se referă, printre altele, la vizita la Bucureşti ­Trifonov, Istoria bulgarilor, 1878-1944, în do- a preşedintelui parlamentului bulgar, dr. Stojan cumente, apărut în 1996, se referă la anii 1912- Danev, în drum spre Londra (noiembrie 1912). 80 1918. Perioada războaielor . În partea a doua, Armistiţiul fusese încheiat şi urma să înceapă Războiul interaliat (al doilea război balcanic) Conferinţa istorică de la Londra. „Românii au din 1913, capitolul al doilea este intitulat „Facto- acordat înaltului emisar bulgar o recepţie ne- rul românesc”. Aici sunt publicate 5 documente, obişnuit de ceremonioasă”. Regele Carol I l-a toate edite: pretenţiile teritoriale ale României primit într-o lungă audienţă solemnă „şi l-a faţă de Bulgaria, comunicate de premierul Ivan încredinţat, pe un ton neverosimil pentru un Ghešov legaţiei bulgare din Petersburg (Sofia, mândru Hohenzollern, că situaţia lui va deve- 30 ianuarie 1913), protocolul privind frontiera ni foarte dificilă dacă Bulgaria nu este de acord meridională din Dobrogea între Bulgaria şi Ro- să dea României o nesemnificativă compensa- mânia (Sankt Petersburg, 26 aprilie 1913), aver- ţie teritorială”86. tismentul României că, în cazul unui război Urmărind evoluţia evenimentelor, auto- între Bulgaria şi aliaţii ei, ea va interveni (Bu- rul ajunge la Conferinţa de la Petersburg din cureşti, 29 mai 1913), decizia guvernului bul- primăvara anului 1913 care a oferit României gar de a nu opune rezistenţă trupelor române ­Silistra şi hinterlandul de trei km. Această de- (Sofia, 27 iunie 1913), telegrama generalului R. cizie a Marilor Puteri „nu a mulţumit pe ni- Dimitriev privind trecerea graniţei bulgare de meni; în Bulgaria s-a declanşat o luptă dură şi 81 către armata română (Sofia, 2 iulie 1913) . cântecul cel mai popular a fost: «Danev minis- O culegere sintetică de texte pentru stu- tra prodade Silistra! (Ministrul Danev a vândut denţi, Tratate internaţionale legate de războa- ­Silistra)»”87. Decizia Bulgariei din 16/29 iunie iele pentru unitatea poporului bulgar, 1912 1913 a constituit „momentul convenabil pen- – 1913, a fost publicată de Anastas Totev şi tru intervenţia românească”. După hotărârea ­Gabriela Vladimirova (două ediţii: 1994 şi României de a ataca, Petăr Nejkov a trebuit să 82 2000) , punctul central al ediţiei constituindu- plece la Sofia împreună cu fiul lui, care se năs- l Tratatul de la Bucureşti (28 iulie/10 august cuse cu o lună în urmă, şi cu soţia care venea 83 1913) . Pentru a nu mai reveni la capitolul pentru prima dată în Bulgaria. „Un drum de despre lucrările speciale, indicăm aici apreci- coşmar care a durat două zile şi două nopţi”. erea autorilor faţă de acest act: „Europa a ri- În scurt timp a fost numit secretar al delegaţiei dicat Tratatul de la Bucureşti până la rangul bulgare la Conferinţa de pace de la Bucureşti unei mari realizări internaţionale, iar ­Romînia şi a revenit la post. Diplomatul nu oferă mul- – la rangul de pacificator real, umanist, dez- te detalii despre negocieri, dar semnalează că interesat, fără să se ia în consideraţie că acest România a dorit o frontieră cu Bulgaria până pacificator a cotropit o parte din cel mai fertil aproape de Varna, „ceea ce s-a întâmplat”88. teritoriu bulgar – Dobrogea meridională”84. Memoriile lui Stojan Danev, publicate în Am inclus în analiza noastră şi categoria anul 1992, reprezintă, fireşte, o mărturie im- jurnale, memorii, aminitiri, note de călătorie, portantă, dată fiind personalitatea autorului89. corespondenţă şi presă. Referindu-se direct sau Născut la Şumen în 1858, a început şcoala în tangenţial la tema noastră, acest gen de izvoare oraşul natal, dar le-a terminat la Praga (1878), oferă multe detalii preţioase, un tablou colorat, fiind susţinut financiar de Evloghi Gheorghiev, nuanţează anumite atitudini. marele bancher, care a făcut avere în România. 12  Revista de istorie militară  În 1876 şi-a întrerupt câtva timp studiile pen- de negocieri cu România. În loc de a răspunde tru a participa ca voluntar la războiul sârbo- formal, primul-ministru a preferat să-l însărci- turc în ceata lui Filip Totju. A urmat dreptul la neze pe Stoian Danev cu sondarea terenului la Zürich, Leipzig şi Heidelberg, obţinînd şi titlul Bucureşti în problema exigenţelor României, şi de doctor (1881), apoi ştiinţele politice la Paris „în funcţie de posibilităţi să încerc să contribui (1883). În 1884 era avocat la Sofia, dar şi im- la reducerea lor. Nu aveam mandat de a duce plicat activ în viaţa politică, membru al Parti- tratative formale. În consecinţă, misiunea mea dului Liberal, iar din 1897 liderul formaţiunii. s-a mărginit la un obişnuit schimb de opinii, în Din 1899, a devenit şeful Partidului Progre- mod formal fără obligaţii pentru părţi”. A avut sist-Liberal. A fost unul dintre reprezentanţii întâlniri cu premierul Titu Maiorescu, cu Take de seamă ai curentului rusofil din Bulgaria. A Ionescu – în casa particulară a acestuia a fost fost deputat în mai multe legislaturi şi chiar găzduit –, cu şeful opoziţiei, I.I.C. Brătianu, preşedinte al Sobraniei, ministru de Externe şi „care alături de rege a fost în Bulgaria în 1902, de Finanţe în mai multe cabinete, începând din cu prilejul celei de a 25-a aniversări a Elibe- 1901, prim-ministru de trei ori, inclusiv spre rării”. A avut o lungă convorbire cu Carol I. În sfârşitul crizei balcanice (1 iunie – 4 iulie 1913). toate aceste discuţii, opinia interlocutorilor a A încheiat convenţia militară bulgaro-rusă din fost că „Bulgaria trebuia să facă unele concesii 1902, a fost delegat la semnarea armistiţiului teritoriale în Dobrogea, din cauza politicii de de la Ceataldja din noiembrie 1912, a fost şeful neutralitate promovată de România, care în delegaţiei bulgare la semnarea Tratatului de acest fel a facilitat victoria Alianţei Balcanice”. pace de la Londra (mai 1913). Tot timpul Danev a răspuns că nu are plenipo- Primele informaţii care ne-au atras atenţia tenţe pentru a negocia. În opinia sa, „ca bun au fost rândurile despre oprirea sa la Bucureşti, bulgar” a fost profund convins că „interesele în drum spre Conferinţa de la Londra, dar fără bine înţelese ale celor două state vecine impun legatură cu aceasta, de la sfârşitul lunii no- cercurilor lor conducătoare să promoveze o po- iembrie 1912. Scopul era sondarea aspiraţiilor litică de sinceră prietenie”. De aceea, el credea României în problema Dobrogei. „Din această că Bulgaria putea să demoleze fortificaţiile din cauză, amabilităţile românilor au fost în ordi- jurul Silistrei şi să se oblige să nu ridice în viitor nea lucrurilor şi eu nu aveam misiunea forma- „niciun fel de fortificaţii pe toată frontiera do- lă de a purta negocieri, ci numai de a înţelege brogeană”. De asemenea, deoarece era preocu- care sunt, în esenţă, exigenţele lor. Convorbirile pat de soarta aromânilor care ar fi ajuns între au avut un caracter general, fără să se pună graniţele Bulgariei, a declarat că „nu găsesc pie- punctele pe i”90. dici ca să le recunosc deplina autonomie religi- Important este, totuşi, capitolul al XV-lea, oasă şi şcolară, susţinută chiar şi cu ajutorul Negocieri cu România (1912-1913). Autorul ne României”91. Autorul a fost conştient că decla- introduce în atmosfera implicării personale în raţiile sale nu au mulţumit pe interlocutorii ro- evoluţia lor. Astfel, pentru prima dată a luat mâni. Un argument a fost o frază din discursul cunoştinţă personal cu chestiunea în timpul tronului, la care a asistat, din loja premierului, misiunii sale la Budapesta din octombrie 1912. la deschiderea sesiunii parlamentare: „Intere- A fost momentul când ministrul austro-ungar sele noastre trebuie să fie respectate. România de Externe, contele Leopold Berchtold, şi îm- este un factor important în concertul european. păratul Franz Iosif, „şi mai ales ultimul, au in- La reglementarea definitivă a problemelor ri- sistat să ne înţelegem cu România şi să-i facem dicate de criza balcanică, cuvântul ei va trebui unele concesii teritoriale în Dobrogea”. Răspun- să fie ascultat. Armata e în măsură să răspun- sul oaspetelui bulgar a fost „negativ”. dă la încrederea poporului”92. A doua oară a fost imediat după încheie- La sfârşitul vizitei la Bucureşti, Stojan rea armistiţiului de la Ceataldja din noiembrie ­Danev trimitea o lungă telegramă ţarului 1912. Deoarece urmau să înceapă negocierile ­Ferdinand şi premierului Ivan Gheşov, în care de pace de la Londra, guvernul de la Sofia l-a sintetiza rezultatele discuţiilor. Scria de la în- desemnat prim delegat la Conferinţă. Premie- ceput că a prezentat interlocutorilor poziţia rul Ivan Gheşov primise o propunere formală Bulgariei: „1. Nu avem aspiraţii la Dobrogea  Revista de istorie militară  13 septentrională; 2. suntem gata să recunoaştem tizaţi de Silistra, dar că el s-a gândit să con- autonomia religioasă şi şcolară a aromânilor struiască o nouă combinaţie fără Silistra, în din Macedonia; 3. nu admitem să existe pro- speranţa de a primi litoral maritim”94. Cu toa- blema unei compensaţii; 4. este inacceptabil te acestea, la 12 ianuarie, în contextul în care să se vorbească despre o corectare strategică a la Londra au ajuns ştirile despre evenimentele frontierei.” A înţeles de la interlocutori că dărâ- de la Istanbul, N. Mişu, după plecarea lui Take marea punctelor fortificate nu ar fi fost sufici- Ionescu, a revenit la propunerea iniţială privi- entă, se aştepta ceva mai mult. În consecinţă, toare la linia Silistra-Balcic, iar două zile mai Take Ionescu a fost precis în ceea ce priveşte o târziu, la 14 ianuarie, acelaşi delegat gândea că compensaţie mai largă pentru serviciile aduse Danev „a pus cruce acestei propuneri şi fără ru- de România în cazul unui război al Bulgariei cu şine în ochi, aş spune, a mutat punctul de ieşire Turcia: „1. România să fie satisfăcută în pro- al Dunării la vest de Turtucaia”95. În aceste blema Silistrei, care persistă încă din timpul împrejurări, negocierile bilaterale din capitala Tratatului de la Berlin; 2. să i se dea o satisfac- Marii Britanii au fost practic suspendate, fapt ţie morală după ce opinia publică, à tort et à confirmat şi în protocolul semnat la 16/29 ianu- travers, a fost demult deşteptată să arunce un arie 1913 de Danev şi Mişu. Autorul aminteşte ochi asupra întregului cadrilater, începînd cu că a mai fost o reuniune la Sofia la care părţile misiunea la Bucureşti a generalului ­Ignatiev”. au negociat direct problema dobrogeană, dar Take Ionescu a încheiat astfel: „dacă insis- cu acelaşi rezultat negativ. Acesta a fost con- tăm în proiectul nostru, preferabil ar fi să nu textul în care a fost lansată propunerea şefului facem nicio propunere, deoarece am monta şi diplomaţiei ruse, Serghei Sazonov, ca litigiul mai mult opinia publică împotriva noastră. El româno-bulgar să fie dezbătut de ambasadorii a adăugat că Brătianu a propus mobilizarea, Marilor Puteri de la Petersburg. Din nou, St. dar regele a refuzat în speranţa că se va obţine Danev a trebuit să apere interesele ­Bulgariei. ceea ce s-a cerut pe cale paşnică”. În esenţă, St. În cursul negocierilor a căzut revendicarea Danev a înţeles că România aspira să primeas- României – „un mare cadrilater între vechea că satisfacţie la viitoarea Conferinţă de la Lon- frontieră bulgaro-română şi linia Turtucaia – dra. Din cuvintele lui Take Ionescu a reieşit, în Balcic”–, fapt care l-a îndemnat pe autor să no- opinia preşedintelui Sobraniei, că propunerea teze: „Trebuie să se recunoască, a fost un mare „a vizat linia Turtucaia-Dobrici-Balcic. Take succes pentru Bulgaria”. Cu toate acestea, la 26 Ionescu, care este cel mai moderat, a exclus aprilie/9 mai 1913, Conferinţa amabasadorilor ­Dobrici şi s-ar mulţumi cu o linie la nord de de la Petersburg a decis că Bulgaria trebuia să acest oraş, totuşi, fără a o preciza”93. cedeze României Silistra96. Autorul a insistat în continuare asupra des- În contextul adâncirii disensiunilor dintre făşurării tratativelor de la Londra. El observa Bulgaria şi aliaţii ei din Liga balcanică, autori- că exigenţa iniţială a delegaţilor români a avut tăţile de la Sofia au aflat, pe diverse canale, in- în vedere trasarea noii linii de graniţă „de la tenţiile României în cazul izbucnirii unui con- Silistra la Balcic, inclusiv acest oraş”. Danev a flict armat. St. Danev face un inventar corect al fost împotriva acestei propuneri în faţa amba- informaţiilor, care coincideau: Bucureştiul se sadorilor Marilor Puteri. Gata să accepte po- va implica direct şi va soluţiona „dosarul” do- ziţia Bulgariei în problema Silistrei a fost am- brogean97. Decizia ţarului Ferdinand din 16/29 basadorul german, prinţul Lichnowski, care a iunie 1913 a avut urmările cunoscute, consem- fost rugat de St. Danev să-l convingă pe Take nate de memorialist, fără a aduce detalii inte- Ionescu să nu insiste asupra Silistrei. Reacţia resante în raport cu alte surse. la demers: „Ionescu i-a sugerat lui Lichnowski Un amplu volum de memorii, intitulat Eveni- că Silistra putea în sfârşit să rămînă Bulgari- mentele istorice şi militanţi din ajunul Eliberării ei, dacă fortificaţiile sunt cedate României”. La noastre pînă astăzi. Cu note despre viaţa mea. 3 ianuarie 1913, în prezenţa lui Nicolae Mişu, Auzite, văzute şi trăite, datorat lui Petăr Pešev, ministrul României la Londra, Take Ionescu a al doilea om ca importanţă în Partidul Liberal recunoscut în faţa lui Danev că a făcut această (radoslavist) şi ministru al Educaţiei Naţionale concesie, declarând că „românii au fost hipno- în guvernele Vasil Radoslavov (1913 – 1918), a 14  Revista de istorie militară  fost publicat de două ori, în 1925 şi 1929, după Ministrul de Externe al Rusiei a răspuns ce autorul s-a aflat în închisoare în tot timpul ambasadorului austro-ungar că, în cazul unei guvernării agrariene şi în primul an al regimu- măriri teritoriale a Bulgariei, România ar trebui lui Aleksandăr Ţankov, ca de altfel toţi miniştrii să obţină compensaţii în Dobrogea bulgăreas- radoslavişti, consideraţi responsabili pentru „a că. Serghei Sazonov a dat un răspuns satisfăcă- doua catastrofă naţională”, cea din 1918; în 1993 tor guvernului român şi a făcut o propunere la a fost republicat cu un studiu introductiv98. Sofia ca să înceapă negocieri directe între Bul- Referindu-se la împrejurările declanşă- garia şi România în problema compensaţiilor. rii celui de al Doilea Război Balcanic, autorul Concomitent cu aceste demersuri diplo- îşi intitulează capitolul Pretenţiile României. matice, oamenii de stat români au acţionat Invazia trupelor româneşti. Catastrofa. Fali- fără odihnă pentru a pregăti condiţii favorabile mentul politicii rusofile. Demisia dr. Danev. Fi- satisfacerii revendicărilor României. Într-o în- reşte, ca adversar politic, la 16 ani de la eveni- tâlnire cu ministrul bulgar, îşi aminteşte auto- ment, Petăr Peşev nu-şi ascunde opinia despre rul, fostul premier Ion Brătianu i-a spus: „Am vizita lui St. Danev la Bucureşti de la sfârşitul sfătuit pe rege ca imediat să mobilizeze arma- lunii noiembrie 1912, unde a fost primit cu ta, să dăm Bulgariei un ajutor de 2-3 divizii mari onoruri: „Explicaţiile Dlui Danev nu au în schimbul unui acord pentru modificarea satisfăcut pe români, care chiar au fost mâh- frontierei sau să ocupăm frontiera dobrogeană niţi de conduita lui arogantă.” Nu omite să dorită de noi şi să aşteptăm Marile Puteri să menţioneze decizia Conferinţei ambasadori- aprobe revendicările noastre, dacă Bulgaria nu lor de la Petersburg privind Silistra (26 aprilie, va face de bună voie acest lucru. Dar regele nu stil vechi, 1913), declanşarea războiului inte- a fost de acord. Noi cerem nu numai Silistra, raliat şi Tratatul de pace de la Bucureşti, „prin ci şi Turtucaia până la Cavarna. Acest lucru care România ne-a luat nu numai ­Silistra, ci trebuie să ni se dea, pentru a se evita consecinţe şi Turtucaia, Dobrici, Balcic etc.”99. În fapt, negative”101. În acest context, generalul Hesap- înregistrăm opiniile unui adversar al politicii ciev a evocat faptul că atunci când la Congresul rusofile promovate de cabinetul St. Danev, în de la Berlin a fost examinată problema anexării urma căreia Bulgaria a pierdut în „dosarul” do- Basarabiei la Rusia în schimbul Dobrogei că- brogean. tre România, delegaţii francezi Waddington şi Mărturii preţioase ne-a lăsat Hristofor contele Saint Vaillant, dorind să obţină acordul Hesapciev, În serviciul Bulgariei peste hotare. României, au propus delegaţilor români ane- Amintiri militaro-diplomatice (1899-1914), xarea la România a întregului district Silistra publicate în anul 1993100. Ataşat militar la pînă la Ruse. I. C. Brătianu a declinat această Belgrad, în 1904-1905 – agent diplomatic în propunere, declarând că „această anexare ar fi Serbia, între 1905-1911 – agent diplomatic o mare vulnerabilitate pentru România”. Pe de şi, după recunoaşterea independenţei, minis- altă parte, într-o notă de subsol referitoare la tru plenipotenţiar la Bucureşti. Când a înce- opinia premierului român, se atrage atenţia că, put războiul balcanic era deja general, trimis în ianuarie 1913, atunci cînd deputatul V. Arion ca reprezentant al armatei bulgare la cartierul a dezvoltat în Parlamentul României o interpe- general al armatei greceşti (1912-1913), la Sa- lare privind compensaţiile şi a insistat pentru lonic. În 1914 a trecut în rezervă după 35 ani anexarea Silistrei, el a adus şi următorul motiv: de serviciu. „În 1879, regele i-a scris tatălui său, că noi tre- Unul dintre subcapitole este intitulat Acti- buie neapărat să ocupăm Silistra, întrucât ea vitatea diplomatică a guvernului român în tim- este cheia Dobrogei, şi noi nu putem să avem pul războiului balcanic din 1912. El observa, Dobrogea, iar cheia să fie la altcineva”102. printre altele, că, după declanşarea conflictu- Autorul a prezentat sintetic şi Protocolul de lui, la 5 octombrie 1912, România şi-a declarat la Londra – 16/29 ianuarie 1913 – prin care dr. neutralitatea; în acelaşi timp, guvernul român Danev a propus concesiile maximale din punc- a solicitat medierea guvernului rus pentru o tul de vedere ale guvernului bulgar. Se lua act modificare a frontierei dobrogene până la linia de declaraţia privind autonomia religioasă şi Turtucaia-Cavarna. şcolară a românilor macedoneni, iar delegatul  Revista de istorie militară  15 român a afirmat necesitatea unei modificări a ma compensaţiilor teritoriale pe seama măririi frontierei pînă la linia Turtucaia-Balcic. Dele- iminente a statului bulgar. Guvernul rus făcea gatul bulgar a declarat că a fost surprins de linia deja demersuri insistente la Sofia pentru o ra- trasată pentru modificarea graniţei, care inclu- pidă înţelegere cu România.” Având în vedere dea şi oraşele Silistra şi Balcic; dar guvernul bul- acest fapt şi ştiind că în timpul lungii sale şe- gar ar fi fost gata să se oblige să demoleze forti- deri la Bucureşti se informase temeinic în pro- ficaţiile din jurul Silistrei şi să modifice graniţa, blema pretenţiilor româneşti în privinţa com- cedând teritoriile celor două triunghiuri de la pensaţiilor, premierul Ivan Gheşov l-a întrebat ţărmul Mării Negre, aproape de Mangalia103. pe Hr. Hesapciev dacă românii s-ar mulţumi Având în vedere că un conflict cu România numai cu Silistra. Răspunsul a fost negativ şi devenea de acum foarte probabil, întrucât ro- a adăugat: „Dacă guvernul bulgar nu este de mânii nemulţumiţi începuseră să ameninţe cu acord cu modificarea graniţei dobrogene do- o ocupare forţată a Silistrei, ministrul Gheşov rită de România pînă la linia Balcic-Silistra şi-a exprimat ministrului rus de Externe con- inclusiv, în cazul ieşirii noastre favorabile din vingerea că Rusia se va opune militar, conform război, românii vor recurge imediat la mijloa- art. 3 din convenţia ruso-bulgară din 1902, po- ce extreme – mobilizarea armatei, pentru a-şi trivit căreia Rusia va contribui cu toate forţele impune exigenţele”107. proprii la apărarea integrităţii teritoriului Bul- Un nume menţionat în paginile precedente gariei. Ministrul Sazonov a răspuns că docto- este cel al lui Ivan Evstratiev Gheşov, persona- rului Danev i s-a declarat la Petersburg că, mai litate politică bulgară de prima mărime la în- devreme de trei ani, Rusia nu ar putea să lupte; ceputul veacului trecut. S-a născut la Plovdiv, în acest context, el a declarat că acordul din în 1849, în familia unui negustor bogat. Printre 1902 nu mai există deja, deoarece şi în faţa fos- altele, a fost unul dintre liderii Partidului Naţi- tului ministru Izvolski, şi în faţa împăratului, onal (Unionist) din Rumelia Orientală până în ţarul Ferdinand a renunţat la convenţie, pentru 1883. În acel an s-a mutat la Sofia. A fost direc- că ar fi fost lacunară, fapt pe care îl ştiau bine tor al Băncii Naţionale (1883-1886) şi a con- foştii miniştri Malinov şi Paprikov104. dus negocierile pentru semnarea Tratatului de Convorbirile româno-bulgare au continu- pace de la Bucureşti (1886). În timpul regimu- at la Sofia între delegaţii bulgari, dr. Danev şi lui stambolovist (1887-1894), s-a aflat în opozi- M. Sarafov, şi ministrul Dimitrie Ghica, dar ţie. Din 1901 a condus Partidul Naţional, care, s-au încheiat fără rezultat. „Delegatul român după unirea cu Partidul Progresist-Liberal, a a insistat pentru cedarea Silistrei, şi de acolo devenit Partidul Unificat Naţional-Progresist linia de frontieră pînă la Cavarna. Ministrul (1920). A fost deputat în mai multe legislaturi. Maiorescu a declarat că fără cedarea Silistrei A fost ministru în mai multe cabinete, ocu- niciun acord nu este posibil. Delegaţii noştri au pând portofoliile următoare: Finanţe, Comerţ respins revendicările ministrului Ghica, care a şi Agricultura, Externe şi Culte, Construcţii ameninţat cu părăsirea Sofiei”105. Publice, Drumuri şi Amenajare, şi a fost şef al La iniţiativa ministrului rus de Externe, s-a Executivului în perioada martie 1911 – iunie ajuns la ideea ca Marile Puteri să contribuie la 1913. A murit în anul 1924108. o reglementare prietenească a litigiului româ- În anul 1994, a fost publicat la Sofia un vo- no-bulgar. La propunerea Angliei, la 26 aprilie lum din „Corespondenţa personală” a acestui 1913, la Petersburg, Conferinţa Ambasadorilor important om politic bulgar109. Ne-am oprit a decis: „Silistra să fie cedată României, Bulga- fireşte la scrisorile din perioada crizei balcani- ria să nu construiască fortificaţii la noua gra- ce. Astfel, la 12 decembrie 1912, Iv. Gheşov îi niţă de la Dunăre la Marea Neagră şi să dea scria, printre altele, ministrului Bulgariei la Pe- autonomie şcolară şi religioasă kuţovlahilor tersburg, Şefan S. Bobcev, şi despre pretenţiile macedoneni”106. României la Dobrogea de sud. Îl ruga pe des- În sfârşit, autorul, fiind în funcţie la Ate- tinatar să-i comunice lui Serghei Sazonov că na, a revenit asupra conflictului balcanic şi îşi „această problemă ne chinuie straşnic şi poate aminteşte că „în acea vreme, guvernul român să devină cauza unei catastrofe ministeriale. a început sondajele sale diplomatice în proble- Şi în mod real, după ce avem în arhivă în- 16  Revista de istorie militară  credinţările lui Kiderlen-Wächter (Alfred von cat în 1995115. Este vorba de un important om ­Kiderlen-Wächter, secretar de stat în Ministe- politic, născut la Kotel în martie 1866. A fost rul german de Externe – C.I.) şi ale lui ­Sverbeev primul care a elaborat teoria dreptului civil din (Serghei Sverbeev, diplomat rus – C.I.), că ro- Bulgaria. Membru al Partidului Progresist-Li- mânii nu vor voi oraşe bulgăreşti; după ce în beral şi deputat în mai multe legislaturi. Con- comisia pentru răspuns la discursul tronului, damnat ca responsabil al primei catastrofe na- şefii de partid şi alţi deputaţi de vază mi-au ţionale, după 1919, a fost amnistiat în 1924. A declarat că în această problemă nu trebuie să decedat la Sofia în iunie 1930. A fost ministru cedăm în niciun mod. Vă rog foarte serios să al Comerţului şi Agriculturii şi al Justiţiei în gu- vorbiţi în această chestiune cu Sazonov şi să-i vernele din anii 1902-1903 şi 1911-1913116. spuneţi că ruşii ne-au garantat integritatea te- Notele sale zilnice se referă îndeosebi la ritoriului. Să nu uite”110. probleme interne, iar în abordarea unor aspec- O altă epistolă, de această dată publicată deja te ale relaţiilor cu România din anul 1913 utili- de destinatar încă în 1932, a fost trimisă de pre- zează informaţii din rapoartele lui G. Kalinkov mierul Gheşov (12 martie 1913) lui Mihail Mad- de la Bucureşti. jarov, ministrul Bulgariei la Londra, privind mi- La 26 martie, Abraşev înregistra rezultatele siunea lui Stojan Danev la Petersburg; aici sunt misiunii lui St. Danev la Petersburg. L-a văzut evocate în treacăt şi pretenţiile româneşti111. pe Sazonov de patru ori, în afară de faptul că Tema era reluată peste aproape o săptămână fusese de două ori la el la dineu, „fapt care nu într-o scrisoare inedită către Ştefan ­Bobcev. a ajuns la presă”. În problema românească a Mesajul era că „va face o impresie teribilă la noi susţinut atât în faţa şefului diplomaţiei ţariste, dacă Marile Puteri ne condamnă să dăm ceva cât şi a ambasadorilor că „în interesul bunelor înainte de a decide ce vom lua de la Turcia şi relaţii dintre Bulgaria şi România nu trebuie dacă cedarea noastră către România nu este să se dea nimic. Dacă se dă ceva, aceasta tre- compensată cu o promisiune, în cazul absenţei buie să fie tăietura cea mai puţin dureroasă. unei obligaţii, că va recupera această concesie cu I-a comunicat şi lui Sazonov opinia Consiliului ceva substanţial la vest şi la sud-vest”112. de Miniştri că mai bine este să fie sacrificată La 29 martie 1913, Gheşov îi scria din Silistra, dar numai Silistra. Niciun fel de litoral nou lui Bobcev despre atitudinea României, şi niciun fel de unghiuri”117. îl informa că ministrul bulgar la Bucureşti, Trei zile mai târziu era consemnat un dia- ­Gheorghi Kalinkov, îi comunicase că „guver- log al lui Maiorescu cu Kalinkov, în care primul nul român explică prin înduplecarea lui Danev deplângea faptul că „din partea noastră nu a buna turnură pe care a luat-o litigiul nostru cu fost dat încă un semn al dorinţei de a trăi prie- România. Despre această înduioşare stau do- teneşte cu ei – românii. Românii au fost gata să vadă discursurile pe care acesta le-a pronunţat ne dea toate compensaţiile cerute. Mâine vom la Silistra în călătoria sa de la Reni la Ruse. dezbate ce răspuns să se dea. Danev a infor- Potrivit lui Danev, silistrenii au început să se mat că ministrul român la Petersburg, Nano, împace cu ideea ca oraşul lor să fie dat, dar au l-a vizitat când a fost acolo şi nu i-a ascuns că întrebat numai dacă România va despăgubi pe ­România se teme de Bulgaria şi de aceea a do- cei care doresc să emigreze”113. rit să trăiască în pace cu Bulgaria”118. De asemenea, la 18 aprilie 1913, premierul La reuniunea cabinetului din 3 aprilie, a îi scria din nou, foarte confidenţial, lui Ştefan fost dezbătută şi problema viitoarelor rapor- Bobcev despre proiectul protocolului prin care turi cu România, deoarece trebuia dat un răs- Conferinţa ambasadorilor de la Petersburg puns lui Maiorescu, „avansurilor lui ca după voia să rezolve în scurt timp disputa româno- decizia conferinţei să intrăm în relaţii priete- bulgară privind frontiera dobrogeană. Gheşov neşti apropiate şi chiar să ajungem la o alian- voia ca în textul definitiv să fie reliefat faptul ţă.” Premierul şi alţi miniştri au pledat pentru că sacrificiile ni„ le-au impus ei, şi nu că noi un răspuns „suficient de liniştitor.” Autorul s-a ­le-am acceptat de bună voie”114. împotrivit, susţinând că trebuia să se răspundă Un amplu şi preţios Jurnal, acoperind anii în sensul că „după decizia Conferinţei, viitoa- 1911-1913, a lăsat Petăr Abraşev; a fost publi- rele noastre raporturi vor depinde de condui-  Revista de istorie militară  17 ta României. Nu suntem împotriva cultivării la Kalinkov potrivit căreia Maiorescu a decla- unor relaţii prieteneşti cu România, dar nu rat că, în cazul izbucnirii unui război cu Serbia, este natural ca, tocmai atunci când ne-a jefuit, România „ar mobiliza şi ne-ar ataca”. Potrivit să mergem şi să ne arătăm atât de însetaţi de informaţiilor ministrului bulgar la Bucureşti, prietenia şi alianţa ei. Răspunsul, pregătit de „trupele române ar trece Dunărea prin câte- Gheşov, a fost mai mult sau mai puţin îmblân- va locuri”. Se spunea că România ar fi adoptat zit în acest sens”119. această conduită sfătuită de „prietenii ei”124. La 5 aprilie, Abraşev consemna: „Ieri a A doua zi, Kalinkov telegrafia că „prietenii” 125 fost rezolvat definitiv litigiul româno-bulgar. în cauză erau Franţa şi Rusia . Ultimele file În unanimitate, potrivit comunicatelor de la din jurnal acoperă zilele 20 iunie – 24 iulie şi, Petersburg şi Viena, s-a hotărît să se dea Ro- prin câteva însemnări, zilele de 15, 20, 21, 28, mâniei numai Silistra cu 3 km hinterland. Sunt 29 august 1913. Sunt prezentate şi condiţiile în garantate drepturile celor care rămân sau vor care România s-a angajat în al Doilea Război emigra. Decizia nu se anunţă oficial. Numai în ­Balcanic, fiind evocate sintetic fapte şi stări de 126 mod confidenţial va fi informată România. Se spirit deja cunoscute . va relata după încheierea păcii”120. Din aceeaşi categorie de surse face parte şi lucrarea lui Atanas Şopov, Jurnal, rapoarte di- Disensiunile dintre membrii Ligii Balca- 127 nice au devenit tot mai vizibile. La 19 aprilie, plomatice şi scrisori, publicată în anul 1995 . premierul Gheşov comunica de la Berlin că Născut la Panaghiurişte, în 1855, Atanas Şopov „Serbia, Grecia şi România negociază un acord a fost agent comercial la Salonic, numit în apri- lie 1897, iar din ianuarie 1910 consul general în contra Bulgariei. România, chipurile, a fost ne- capitala Macedoniei egeene pînă în octombrie mulţumită de decizia Conferinţei. Vom verifica 1912. A fost membru al Academiei Bulgare de prin Kalinkov. Straniu este că Serbia a încercat Ştiinţe, cunoscut publicist şi traducător. A mu- să facă o alianţă cu România”121. rit la Sofia în anul 1922. Pe 6 mai, guvernul bulgar a examinat com- Jurnalul acoperă perioada iulie 1910 – no- plicata şi delicata problemă a raporturilor cu iembrie 1914, iar rapoartele diplomatice şi România în contextul adâncirii tensiunilor in- scrisorile sunt din anii 1884-1914. Este vorba teraliate. Întrebarea era dacă Sofia putea obţine de documente inedite. În Jurnal găsim unele sprijinul Bucureştiului contra aliaţilor – Serbia referiri la criza balcanică (1912-1913). Pe 28 şi Grecia – în schimbul unor noi concesii te- iunie 1913 reţinea: „În această noapte a venit ritoriale. Era studiat şi proiectul unei vizite în ştirea că România a ocupat cu trupele sale câ- Bulgaria a lui Titu Maiorescu sau Take ­Ionescu. 122 teva sate din ţinutul Dobrici şi a înconjurat cu Părerile au fost împărţite . nave militare Rahova; ministrul plenipotenţi- Ideea unui acord bulgaro-român a revenit ar român (Dimitrie Ghica – C.I.) a plecat în în dezbateri şi pe 14 mai. Kalinkov raportase această dimineaţă. Guvernul român nici până despre o convorbire cu Maiorescu şi Ionescu acum nu a spus ce vrea de la Bulgaria; astfel că, din care a reieşit evident că românii „se vor gră- în nota prin care a declarat război ­Bulgariei, bi să pună mîna pe Silistra”. Se avansase deja era spus că face acest lucru din cauză că Bulga- ideea desemnării unor comisii de delimitare ria a început războiul cu Serbia fără a respecta a Silistrei şi de determinare a despăgubirilor. angajamentele internaţionale şi tradiţiile, adi- „Şi aceasta într-un moment când pacea nu era că fără a declara ce urmăreşte. încă încheiată. Faptul este un întreg scandal. Guvernul român a refuzat să spună ce do- Maiorescu este gata să înceapă tratative pen- reşte în mod special de la Bulgaria; în negocieri tru un acord pe cea mai largă bază”123. A doua ea numai a întrebat: ce ne va da Bulgaria. zi după amiază cabinetul bulgar a decis că baza Demersul şi politica României ne-au trimis negocierilor cu România „nu poate în niciun în primele secole ale erei noastre, atunci cînd caz să fie constituită din concesiuni teritoriale”. popoarele migratoare, fără niciun fel de motiv Premierul Gheşov a telegrafiat lui Kalinkov să şi pretext luau ţara care le plăcea. Politică fără înceapă tratativele. morală!....”128. La reuniunea guvernului din 15 iunie, noul Autorul era convins că Rusia şi Franţa, adi- premier St. Danev a comunicat o telegramă de că Tripla Înţelegere, „au privit cu ochi buni 18  Revista de istorie militară  mobilizarea românească”. Concluzia însem- M. Madjarov, al cărui fiu fusese ucis în timpul nărilor din prima parte a acelei zile: „Nu ar fi războiului interaliat, dar şi pentru „a se opri la straniu ca azi-mâine să sosească un ultimatum teza potrivit căreia dacă nu ar fi fost 16 iunie, de la puterile europene, ca războiul să încete- Bulgaria nu ar fi intrat în această situaţie, de ze între aliaţi sau ca România să ocupe toate a pierde tot ceea ce câştigase suplimentar în oraşele dunărene bulgăreşti şi poate ceva mai război”. La aceste declaraţii şi la ideea că tre- mult”129. Şi o judecată de valoare: „Acum, când buia căutată „o bază nouă pentru relaţii bune Bulgaria este cu totul izolată, când ­România şi prieteneşti între Bulgaria şi România”, gazda i-a declarat război şi toate statele europe- a răspuns că „atitudinea patriei sale a întristat ne sunt împotriva ei, când Serbia, Grecia şi întregul popor bulgar şi teamă îmi este că nu se ­Muntenegru luptă contra ei şi succesele arma- poate restabili curând vechea prietenie”. Repli- tei bulgare sunt îndoielnice, ţarul bulgar se află ca lui M. Madjarov l-a determinat pe N. Mişu într-o stare de nervozitate extremă, deoarece a să adopte „o poziţie şi mai agresivă”, sublini- devenit conştient că responsabil pentru această ind: „Noi am intervenit în războiul interaliat situaţie a fost el însuşi”130. nu atât pentru Dobrici şi Turtucaia, cât ca să În sfârşit, o ultimă însemnare din 25 iu- îndepărtăm un pericol real şi direct care pla- lie 1913. La începutul războiului aliat contra na asupra patriei noastre. O Bulgarie pînă la ­Turciei, România a ameninţat că va mobi- Marea Marmara şi Marea Adriatică nu putea liza spunând că dorea de la Bulgaria regiu- să nu se arunce asupra României după câţiva nea ­Silistra. Gheorghi Kalinkov, ministru la ani şi să o izgonească din întreaga Dobroge şi ­Bucureşti din ianuarie 1911, i-a dezvăluit auto- în acest fel să ne rupă de litoralul Mării Negre. rului că exact în acea perioadă Rusia declarase Problema ieşirii noastre la mare este o proble- României că, dacă mobilizează şi intervine în mă de viaţă şi de moarte. Pentru noi ea este războiul balcanic, ea ar putea, de asemenea, să mult mai importantă decât pentru voi ieşirea mobilizeze două dintre corpurile sale de arma- la Marea Egee.” Diplomatul bulgar s-a străduit tă la frontiera română. „Şi astfel, România nu a să-l convingă că ţara sa nu s-a gândit niciodată intervenit în război, dar apoi, după ce s-a făcut în mod serios să blocheze drumul spre mare pace, ea a redeşteptat problema compensaţiei şi al vecinilor, deci şi al românilor, dar N. Mişu a cerut Silistra şi împrejurimile, problemă care a observat imediat: „Da, dvs. nu aţi gândit aşa a fost examinată la conferinţa de la ­Petersburg ceva, dar sunt oare puţini bulgari, care şi azi şi i s-a dat numai oraşul Silistra”131. consideră Dobrogea drept bulgărească şi aş- Alte mărturii interesante despre anul 1913 teaptă numai prilejul să o elibereze”133. le datorăm lui Mihail Madjarov, a cărui lucrare, Despre al Doilea Război Balcanic avem câ- Pregătirea diplomatică a războaielor noastre. teva mărturii şi în Amintirile lui Aleksandăr Aminitiri, scrisori particulare, telegrame cifra- Ţankov, cunoscut om politic din perioada in- te, rapoarte confidenţiale, publicată pentru pri- terbelică134. Despre bilanţul crizei balcanice, ma dată în 1932, a beneficiat de o nouă ediţie viitorul premier scria cu amărăciune: „În iu- în anul 1998. Textul lui Madjarov a fost păstrat lie 1913, a fost semnat tratatul de pace de la integral, iar editorii nu au făcut comentarii132. ­Bucureşti. A fost un tratat punitiv. Bulgaria a În 1911, marcantul militant al Partidului fost micşorată şi izolată. Ea a fost redusă la ni- Naţional a devenit vicepreşedinte al Parla- velul unui stat de rangul al doilea din Balcani, mentului. În anii 1912-1915, a fost ministru la după care era numai Muntenegru”135. ­Londra şi Petersburg, şi, pentru scurt timp, în De asemenea, el constata: „Cea mai mare vara lui 1913, ministru de Interne în cabinetul pierdere, în afară de numeroasele sacrificii lui Stojan Danev. umane, pe care am suportat-o prin tratatul de Interesant este capitolul Relaţiile mele cu la Bucureşti după războiul balcanic şi războiul reprezentanţii statelor balcanice, evident la interaliat, a fost Dobrogea. Londra după încheierea crizei regionale, în Dobrogea este o parte din câmpia dunărea- care rezervă mai multe rânduri lui Nicolae nă, grânarul Bulgariei. Anual din Dobrogea se Mişu. Acesta a fost la Legaţia bulgară, printre scoteau 300-400 mii de tone de cereale. Pierde- altele, pentru a exprima condoleanţele sale lui rea Dobrogei nu a fost numai o lovitură econo-  Revista de istorie militară  19 mică, ci şi una naţională. Locuită de bulgari, În anul 2002 a fost publicat volumul intitu- ici-colo amestecaţi cu turci, leagănul statului lat Între politică şi putere, conspiraţii şi închi- bulgar, cu câmpiile sale largi şi fertile a atras o soare, de dr. Nikola Ghenadiev, cuprinzând file populaţie rurală, mai ales din regiunile balca- dintr-un jurnal inedit (20 august 1910 – 1 mai nice sărace”136. 1915), amintiri, texte edite, corespondenţă şi O lucrare interesantă a publicat în anul alte documente inedite140. Este vorba de o per- 1999 Paşa Kişkilova, Războaiele balcanice în sonalitate politică (născut în 1868 la Bitolia, în paginile presei bulgare 1912-1913. Culegere de Macedonia) având un destin tragic –asasinat materiale137. Ediţia cuprinde 173 extrase din la Sofia în octombrie 1923 – fost lider al Par- presa bulgară, primul datând din 19 septembrie tidului Naţional-Liberal, deputat timp de două 1912, ultimul din 19 septembrie 1913, toate fi- decenii, excelent orator. ind precedate de o Introducere, în fapt o istorie La 10 mai 1913, N. Ghenadiev consemna că sintetică a crizei balcanice. Ziarele consultate Gheşov i-a telegrafiat lui Savov să apere Sofia. au fost „Mir”, „Bălgarija”, „Narod”, „Narodni Acesta a răspuns că nu poate deoarece turcii Prava”, „Rabotniceski vestnik”, „Narodna Volja”. „vor lua Adrianopolul. Apoi, cu România încă Nu sunt puţine articolele referitoare la relaţiile nu s-a terminat”141. Peste o săptămână înregis- româno-bulgare şi problema dobrogeană. tra o audienţă la ţarul Ferdinand, care „i-a în- Deşi evoluţiile din anul 1913 sunt reflectate jurat pe Danev şi pe Gheşov că îi servesc pe ruşi pe un spaţiu restrâns, nu putem ignora memo- şi în acest fel au făcut dificilă treaba cu aliaţii riile lui Ivan D. Stanciov, intitulate Diplomat şi şi cu România. S-a căzut de acord că guvernul grădinar, apărute în anul 2000138. Este vorba de nu va decide să se despartă iremediabil de po- membrul unei familii celebre în viaţa politică şi litica rusească.” Pe de altă parte, Kalinkov a în diplomaţia Bulgariei moderne. telegrafiat că „regele Carol s-a plâns miniştri- Ivan D. Stanciov s-a născut la 17 decem- lor englez şi austriac de guvernul bulgar care a brie 1897 la Sankt Petersburg, unde tatăl său, întâmpinat cu o tăcere dispreţuitoare propune- ­Dimităr, a fost agent diplomatic timp de 10 ani. rile României. Aceste propuneri, prezentate în În anii 1907-1908, a trăit cu familia la Sofia, urmă cu 20 de zile prin austrieci, au fost: 1. re- când tatăl lui era ministru de Externe (1906) alizarea medierii de la Sankt Petersburg; 2. şi premier (1907). Apoi, între anii 1908-1913, despăgubirea silistrenilor; 3. pod peste Dunăre; a urmat cursurile unui liceu din Paris. Revenit 4. neutralitate binevoitoare; 5. împrumut cât în ţară, în anii 1913-1915 şi-a continuat stu- posibil pentru condiţii de export. Gheşov încă diile secundare la colegiul catolic francez din de atunci, dar şi mai târziu, i-a răspuns lui Plovdiv. În anii 1915-1916 s-a aflat cu familia Tarnovski că le acceptă, dar le va semna după la Roma, unde tatăl lui era ministru plenipo- pacea cu Turcia, iar Maiorescu a dorit ca acest tenţiar, ulterior fiind mobilizat în flota bulgară. lucru să fie rezolvat. Carol a spus că acest fapt În anii 1917-1918 a urmat şi absolvit şcoala de a făcut dificilă situaţia guvernului filobulgar ofiţeri în rezervă de la Knjaževo şi a fost tri- Maiorescu, deoarece Sofia tace”142. mis pe frontul din Macedonia. Între anii 1918- Un memorialist foarte valoros pentru is- 1921, a lucrat ca traducător militar pentru co- toria crizei balcanice a fost Simeon Radev. În mandamentul trupelor aliate de ocupaţie din anul 2003, prin grija fiului său, Traian Radev, Varna şi pentru comuna Varna. au fost reunite sub titlul De la triumf la tra- O referire la problema care ne interesează o gedie cele două volume de mărturii, publicate găsim în capitolul al III-lea, Războiul balcanic pentru prima dată în anii 1992 şi 1993, şi anu- şi interaliat (1912-1913), în fapt un comentariu me Conferinţa de la Bucureşti şi pacea de la despre Tratatul de pace de la Bucureşti din au- Bucureşti din 1913. Memorii. Prima catastro- gust 1913: „În acea vară am pierdut ­Dobrogea fă şi, respectiv, Ceea ce am văzut din războiul şi graniţa românească trecea deja numai la 20 balcanic143. Născut la 19 ianuarie 1879 în oră- km de Varna, şi nu ca înainte, la cca 200 km şelul Resen din Macedonia, a început şcoala la nord. Dar puterea turcească din Europa a pe plaiurile natale şi şi-a continuat studiile la fost înfrântă, iar Bulgaria, chiar şi temporar, a Ohrida şi Bitolia. A absolvit celebrul liceu „Ga- primit litoralul egeean la Dedeagaci”139. latasaray” din Constantinopol în 1898. Încă 20  Revista de istorie militară  din timpul şcolii, a fost atras în mişcarea revo- etenii între cele două ţări, preţioasă nu numai luţionară de însuşi Goţe Delcev, celebrul lider pentru viitorul apropiat, dar şi pentru cel mai macedoneaan, jucând un rol important în Or- îndepărtat”147. Memorialistul recunoştea că şi ganizaţia Revoluţionară Internă Macedoneană Take Ionescu „rămăsese de părerea că este în şi din regiunea Adrianopol. interesul României şi în interesul tuturor po- Cunoscut istoric şi publicist, el a îndepli- poarelor balcanice, în general, ca Bulgaria să nit misiuni diplomatice în posturi importante, nu fie tratată foarte aspru de către învingătorii precum Bucureşti, Haga, Ankara, Washington, ei”148. şi a fost delegat la Adunarea Generală a Socie- Un capitol distinct este dedicat Negocieri- tăţii Naţiunilor de la Geneva. Interesantă pen- lor cu România149, iar raportarea la „dosarul” tru analiza noastră este partea a doua cărţii, dobrogean este frecventă. Acordul cu Româ- cea despre Conferinţa şi Tratatul de la Bucu- nia, aprecia autorul, fusese practic realizat reşti, prima parte fiind consacrată experienţei înainte de Conferinţă, deoarece revendicările trăite pe frontul din Macedonia în calitate de guvernului de la Bucureşti au fost acceptate în corespondent de presă în Primul Război Bal- două rânduri, prima dată de către St. ­Danev canic. Prezentând pe membrii delegaţiei bul- prin intermediul Rusiei, a doua oară de că- gare, autorul nu uită să mărturisească că „este tre guvernul Vasil Radoslavov direct, prin N. ţânţar din Macedonia. Voi mă cunoaşteţi, sunt ­Ghenadiev. A apărut, totuşi, „o surpriză ne- jumătate român”144. În continuare, Simeon plăcută”. Întâlnirea dintre cele două delegaţii a Radev relatează că, în momentul plecării spre avut loc pe 18/31 iulie seara, la Ministerul de Bucureşti, planul guvernului bulgar a fost să Externe. Alexandru Marghiloman a citit nota se realizeze o înţelegere separată cu România lui Ghenadiev din 8/21 iulie prin care era ceda- „ale cărei exigenţe fuseseră deja acceptate, ca tă României linia Turtucaia – Balcic. Pe harta să o desfacem de aliaţii ei”. Premierul român pregătită de Institutul Cartografic era trasată Titu Maiorescu a fost de acord cu ideea unei însă o frontieră mai la sud de această linie, iar înţelegeri bilaterale, dar după semnarea păcii. în vest făcea „un salt spre Ruse”. Autorul a pro- După această primă amărăciune, şeful dele- testat, ameninţând cu plecarea la Sofia. Prin gaţiei bulgare, Dimităr Toncev, a rămas totuşi demersurile lui Take Ionescu, disputa a fost optimist şi a telegrafiat la Sofia: „Este neîn- soluţionată150. Simeon Radev îi creionează un doielnic că România va fi apărătoarea noas- portret foarte măgulitor suveranului Româ- tră energică”145. Memorialistul înregistrează niei, neezitând să mărturisească: „De la regele o telegramă sosită din ţară de la ministrul de Carol am învăţat mult şi se poate spune că, în Externe, Nikola Ghenadiev (15/28 iulie 1913): calitatea mea de tânăr diplomat, am absolvit „În fiecare zi se impune (tot mai mult) oprirea şcoala la el”151. acţiunilor militare. Spiritul armatei este jalnic. S. Radev a înregistrat şi sprijinul acordat Locuitorii Dobrogei cedate nu vor să lupte, iar Bulgariei de diplomaţia română pentru a ob- ceilalţi încep să abandoneze rândurile numai ţine Kavalla şi ieşirea la Marea Egee poate ca din cauză că Bulgaria este călcată în picioare „să uite pierderea Dobrogei”152. Nu încheiem de români”146. prezentarea memoriilor viitorului important Autorul evocă, de asemenea, prima lui diplomat bulgar, fără să ne referim la una din- întâlnire cu Take Ionescu, căruia i-a adus o tre evaluările generale: „Tot timpul Conferinţei scrisoare din partea lui N. Ghenadiev. Ideea am fost extrem de atenţi cu românii, deoarece expeditorului, împărtăşită şi de S. Radev, era tactica noastră a fost de a-i câştiga pe cât posi- că „Bulgaria şi România au interese comune, bil. Atunci când a fost vorba de drepturile na- determinate de aşezarea lor geografică şi de ţionalităţilor, noi, care am dat atâtea privilegii istorie, că neînţelegerea izbucnită între ele a kuţovlahilor, nu am cerut de la ei reciprocitate fost provocată de împrejurări pasagere, care nu pentru bulgarii din Dobrogea”153. trebuie să lase urme, că România, care a pri- În sfârşit, în 2008 a apărat un volum inti- mit deja concesiile solicitate de ea, acum poate, tulat Amintiri din ani de lupte şi victorii, re- ajutând ­Bulgaria în disputele acesteia cu cei- unind texte publicate de Iv. Ev. Gheşov între lalţi vecini, să pună bazele ferme ale unei pri- anii 1914-1925154. Primul text care ne-a reţinut  Revista de istorie militară  21 atenţia este Nebunia criminală şi ancheta asu- încheie alianţa cu România ca atunci să atace pra ei. Fapte şi documente, editat iniţial în 1914. pe sârbi şi pe greci”. Comentând tratatele cu aliaţii şi declanşarea Autorul publică o parte din corespon- războiului cu Turcia din toamna anului 1912, denţa purtată de el cu emisarii săi la Londra, autorul – în acea vreme premierul ­Bulgariei – ­Petersburg, Bucureşti, Atena şi Belgrad de la se întreba: „Dar ce veţi spune despre Austria şi sfârşitul lunii decembrie 1912 şi în primele luni România? vor întreba unii. Dacă militarii noş- ale anului următor. tri au acceptat clauzele convenţiei noastre mi- Un interesant comentariu găsim şi în tex- litare cu Serbia referitoare la apărarea noastră tul intitulat Anul 1913 la noi. Cuvînt înainte la contra Austriei şi României, cauza a fost că lor Calendarul Partidului Naţional pe anul 1914. le era cunoscută convenţia din 1900 (corect El se referă la relaţiile cu Rusia: „Sub preşedin- 1901 – C.I.) dintre cele două state împotriva ţia ministrului ei de Externe (Serghei Sazonov noastră şi în favoarea României, potrivit căreia, – C.I.) a fost soluţionat în mod strălucit primul în cazul unei victorii, se ceda întregul cadrila- nostru litigiu cu România, căreia arbitrajul i-a 155 ter, cu Varna şi Ruse” . Un capitol din această dat numai oraşul Silistra. Dacă naţionaliştii lucrare se referă la Litigiul cu România şi cu- noştri, în pofida conflictului lor cu România prinde şi unele documente oficiale ale cabine- din anul 1900 („afacerea” Mihăileanu – C.I.) tului Gheşov. În context, acesta menţionează şi a înjurăturilor lor la adresa României din Protocolul de la Petersburg din 26 aprilie 1913: iarna trecută, s-ar fi gândit că de această dată „Până acolo a fost dusă treaba contra Bulgariei trebuie să ne înţelegem direct cu ei şi să le dăm de la San Stefano încât să dăm României nu- întreaga Dobroge bulgărească cu speranţa ne- mai o Silistră şi pentru aceasta să primim de la întemeiată că putem să ne despăgubim din Marile Puteri o recunoaştere solemnă a mode- altă parte pentru această regiune fertilă şi pen- raţiei noastre, a dispoziţiei noastre conciliante”. tru ruinarea primelor noastre două oraşe din De asemenea, sublinia că ­România a cerut ne- Bulgaria nordică – Varna şi Ruse – ei trebuiau oficial încă de la 21 octombrie 1912 „Dobrogea să aştepte măcar să facem o astfel de înţelege- bulgărească de la Turtucaia la Balcic”. Cu ace- re şi apoi să treacă la lovitura nebunească din eaşi exigenţă s-au încheiat şi primele negocieri 16 iunie 1913. După ce au văzut că totul a fost de la Londra dintre St. Danev şi N. Mişu din 16 făcut rău de către iniţiatorii Ligii Balcanice şi ianuarie 1913. A sosit şi momentul când Take ai războiului contra Imperiului Otoman, de ce Ionescu „a cerut întreaga Dobroge bulgăreas- au înfăptuit actul de la 16 iunie, acest act care 156 că” . Ulterior a renunţat să revendice toată nu are precedent în istorie, care nu are nume în zona ­Turtucaia-Balcic. lista crimelor?”157. Ivan Ev. Gheşov îşi sintetizează astfel con- Referindu-ne la categoria lucrărilor speciale, cepţia lui: un nume ilustru din istoriografia bulgară post- „1. Politica noastră a fost de a se crea Marea comunistă este cel al academicianului ­Gheorghi Bulgarie de la San Stefano nu prin cedarea că- Markov, ani mulţi director al Institutului de tre România a unei bogate regiuni cu 300.000 Studii Istorice al Academiei Bulgare de Ştiinţe. de locuitori, ci prin cedarea de către Grecia a Din extrem de bogata sa bibliografie, amintim, Salonicului; pentru analiza noastră, monografia Catastrofa 2. Convingerea mea profundă era că Româ- bulgară 1913158, publicată în 1991, continuarea nia nu va fi niciodată de acord să lupte alături lucrării apărută cu doi ani înainte, Bulgaria în de noi pentru crearea unei Bulgarii puternice, Alianţa balcanică împotriva Imperiului Oto- care într-o zi putea să se îndrepte contra ei man, 1912-1913159. Fireşte, chestiunea evolu- pentru a-i lua Dobrogea; ţiei raporturilor româno-bulgare este prezentă 3. Dacă autorii intelectuali ai lui 16 iunie constant în demersul ştiinţific al autorului, care au fost de altă părere şi au gândit că putem să foloseşte poate abuziv un limbaj de jurnalist de creăm Bulgaria Mare cu ajutorul României, ei senzaţie, deşi nu îi lipseşte informaţia de pri- nu trebuiau să refuze să intre în cabinetul Da- ma mână, mai puţin din istoriografia română. nev în urma demisiei mele, nu trebuiau să gră- Astfel, în capitolul I, intitulat Totul sau nimic. bească 16 iunie, ci trebuiau în primul rând să Acum ori niciodată, se opreşte la „edificarea 22  Revista de istorie militară  coaliţiei antibulgare”. El observă că, în perspec- ocupa teritoriul bulgar până la linia Turtuca- tiva izbucnirii unui nou război în Balcani, nu ia–Balcic, după care ar putea să aibă un cu- exista îndoiala că „România nu va privi fără să vânt greu de spus la conferinţa de pace. Foarte participe, ci se va strădui să profite de situaţie. curând cele spuse se vor adeveri”163. Sunt oferi- La 29 mai, premierul Titu Maiorescu a confir- te şi câteva detalii tehnice ale operaţiunilor de mat în faţa reprezentantului diplomatic bul- delimitare şi dificultăţilor care s-au ivit deter- gar, ­Gheorghi Kalinkov, cele spuse în circulara minând întreruperea lor şi impunerea deciziei din 23 mai trimisă miniştrilor plenipotenţiari de reluare a lor, la Silistra, spre sfârşitul lunii acreditaţi în capitalele Marilor Puteri: Într-o iunie 1913164. De asemenea, Gheorghi Markov eventuală viitoare agravare a situaţiei din se referă la ezitările premierului Stojan Danev Balcani, România nu ar putea rămâne indi- privitoare la aspiraţiile reale ale României de ferentă. El a precizat că în cazul unui război extindere teritorială în dauna Bulgariei165. al Bulgariei cu aliaţii, România va mobili- După decizia generalului Savov din noaptea 160 za” . Pentru clarificări au fost obţinute dovezi de 16/17 iunie – „nebunia criminală” –, evo- de la Legaţia României la Paris, care au confir- luţia problemei dobrogene s-a precipitat. De mat ameninţarea potrivit căreia într-un even- pildă, ambasadorul Germaniei la Viena, von tual război al Bulgariei contra foştilor ei aliaţi, Tschirsky, sfătuia diplomaţia bulgară să realize- „interesul României era să meargă cu Serbia ze un grabnic acord cu România, deoarece „fie- şi Grecia”, fără a fi influenţate obligaţiile ei faţă care zi pierdută poate să facă situaţia irepara- 161 de Puterile Centrale . Veştile de la Petersburg bilă”. Acordul avea în vedere teritoriile bulgă- nu erau diferite. Lui Ştefan Bobcev i se cita un reşti din Dobrogea166. În acelaşi spirit, la Sofia avertisment al regelui Carol: „Dacă va fi război, soseau sfaturi din mai multe capitale europene. românii vor ocupa teritorii bulgăreşti şi nu vor Pe măsură ce relaţiile dintre foştii aliaţi deve- permite distrugerea Serbiei de către bulgari”. neau clar unele de adversitate, voci din aceleaşi De aceasta dată, observa autorul, „nu se menţi- capitale subliniau că România „ar putea să cea- ona numai Dobrogea meridională şi se avea în 162 ră mai mult decît linia Turtucaia – Balcic în vedere o mult mai extinsă intervenţie” . pofida propriei afirmaţii că distribuţia terito- Gheorghi Markov evocă faptul că, pentru riilor eliberate ar trebui să fie proporţională cu aplicarea deciziei Conferinţei ambasadorilor mărimea actuală a statelor balcanice”167. de la Petersburg, la 8 iunie, pe iahtul „Han Cert este, aşa cum recunoaşte şi autorul, că Krum”, s-au întâlnit delegaţiile Bulgariei şi la 20 iunie guvernul român a declarat mobili- României, incluzând membrii comisiilor de zarea generală, şi T. Maiorescu i-a comunicat trasare a rectificărilor de frontieră şi de despă- lui G. Kalinkov că „România are mâinile libere, gubire. Conducătorul delegaţiei bulgare a fost nu are niciun angajament cu Serbia şi Grecia, generalul Ştefan Paprikov, iar adjunctul său, şi mobilizarea poate să grăbească suspendarea ministrul plenipotenţiar Mihail Sarafov. Re- acţiunilor militare şi să salveze pacea”. Mi- prezentanţii României au lăsat impresia că do- nistrul plenipotenţiar bulgar a descifrat două resc să se lucreze în mod accelerat. Dar când, tendinţe în politica externă a României: „una la 10 iunie, delegaţii bulgari au primit scrisorile de ocupare a teritoriului până la linia Turtu- de împuternicire, s-a constatat că interlocuto- caia–Balcic, iar cealaltă în general de război rii lor erau împuterniciţi „numai să negocieze şi cu Bulgaria. Mediile de decizie de la Bucureşti nu să semneze în mod obligatoriu.” Din această au acceptat protocolul de la Petersburg ca pe o cauză, nu au fost schimbate plenipotenţele. La tentativă de mediere şi nu ca pe una obligatorie Bucureşti, crede autorul, „se aşteptau împreju- de aplicare a unui arbitraj”168. rări favorabile ca în loc de Silistra să se rupă Urmărind atitudinea autorităţilor de la întreaga Dobroge meridională. Convorbirile de ­Bucureşti, autorul observă că diplomaţia ro- pe Dunăre au fost începute de partea română mână deja nu mai ascundea că „acţiunea are pentru a se provoca reacţii şi a se câştiga vreme drept obiectiv echilibrul în Balcani” care „nu va până la izbucnirea unui conflict dat în pârg în- permite să fie tulburat”. Ministrul G. Kalinkov tre foştii aliaţi. Maiorescu a repetat că Danev semnala arestarea unor importante personali- a întârziat şi în cazul unui război România ar tăţi bulgare locale cu câteva zile înainte de pro-  Revista de istorie militară  23 clamarea mobilizării generale şi concentrarea regele Carol a ordonat invazia în Bulgaria. Gu- unor trupe române spre Dobrogea, Sviştov şi vernul de la Sofia a protestat tăios şi a apelat Vidin. Acest fapt „punea în lumină pregătirea la medierea Rusiei pentru încetarea acţiunilor lor de acţiune şi în afara frontierelor Dobrogei militare, amintind că Marile Puteri au regle- meridionale”169. mentat prin Conferinţa de la Petersburg pro- În alt registru, Gheorghi Markov constată blema pretenţiilor teritoriale ale României „şi că pentru factorii de decizie de la Sofia a de- oricare alte noi pretenţii ale României nu pot fi venit clar că Austro-Ungaria nu putea împie- justificate în niciun fel.” Motivaţia Bucureştiu- dica mobilizarea din România şi nu mai puţin lui a fost următoarea: „un mandat privitor la că Rusia nu se va putea opune „invaziei de la restabilirea echilibrului şi păcii în Balcani”174. nord”. Reprezentanţii celor două Mari Puteri la Gheorghi Markov precizează că „în dimi- Bucureşti au comunicat colegului lor bulgar, la neaţa zilei de 28 iunie, trupele române au in- 22 iunie 1913, că au stabilit, în urma convorbi- vadat Dobrogea meridională”; faptul a creat rilor cu regele Carol şi premierul Maiorescu, „iluzia că înaintarea va fi limitată la frontiere- existenţa a două căi de evitare a războiului cu le cunoscutelor pretenţii teritoriale”. St. Danev România: „sau să fie întrerupte acţiunile mili- a apelat din nou la Rusia, dar răspunsul lui Sa- tare cu Serbia şi Grecia şi să se ajungă la ar- zonov a fost că „va face ceea ce este posibil nu- bitraj, sau să se încheie un acord cu România mai pe cale diplomatică”. Concluzia autorului: privind noi concesii teritoriale, minimun „aliaţii Rusiei au manifestat aceeaşi abţinere Turtucaia–Balcic”170. rece”175. El nu ignoră, evident, poziţia guver- Autorul observă că, „presat din toate părţi- nului român, care „a pus trei condiţii pentru le, Danev nu a încetat să afirme că întrucât în- oprirea invaziei: garanţie pentru cedarea teri- cetarea acţiunilor militare nu depinde de voinţa toriului până la linia Turtucaia –Dobrici–Bal- Bulgariei, acest fapt nu justifică deloc intenţi- cic inclusiv, participare la reglementarea crizei ile românilor. Silistra a fost sacrificată potrivit balcanice şi o oprire de facto a acţiunilor mi- voinţei Marilor Puteri. Şi iar a găsit un pretext litare din partea Bulgariei. Către aliaţi nu a de a-şi hrăni iluziile că Antanta, în frunte cu fost transmisă o atare exigenţă”176. Rusia, va examina în mod echitabil relaţiile re- Cert este, potrivit analizei autorului, că ciproce dintre Bulgaria şi România”171. prin reprezentantul său la Petersburg, Şt. Bo- La 25 iunie, guvernul bulgar afla că peste bcev, guvernul bulgar afla că, potrivit „încre- două zile urma să înceapă concentrarea trupe- dinţării date de Maiorescu, indiferent de ex- lor române în împrejurimile oraşelor ­Corabia, tinderea invaziei, nu va cere mai mult de Tur- Turnu Măgurele şi Cobadin. Mareşalul Palatu- tucaia–Balcic, dar pentru moment guvernul lui de la Cotroceni, Ioan Kalinderu, a dat, în rus nu ar fi înclinat la mai mult de Silistra– numele regelui Carol, un termen de o săptă- Caliacra”177. Diplomaţia ţaristă se dovedea mână pentru o înţelegere pe baza liniei Turtu- mai realistă, prima condiţie a opririi inavziei caia–Balcic. Austro-Ungaria şi ulterior Ger- era cedarea teritoriului pînă la linia Turtu- mania s-au pronunţat în sprijinul ­României caia–Balcic. Titu Maiorescu declara, totuşi, din moment ce „Bulgaria nu merge spre un reţine G. Markov, că încetarea ofensivei tre- acord prin noi sacrificii în Dobrogea. La ­Berlin buia „să fie pusă în dependenţă de încheierea au sosit informaţii verificate potrivit cărora armistiţiului cu sârbii şi grecii, cu care româ- guvernul român nu intenţiona să negocieze şi nii în momentul prezent sunt legaţi, dacă nu după patru-cinci zile trupele sale vor înainta printr-un acord, atunci prin acţiuni militare în Bulgaria. Recomandarea repetată privind o contra adversarului comun”. Guvernul român înţelegere directă nu a fost îndeplinită”172. a întrerupt orice relaţii cu legaţia Bulgariei, Punctând situaţia limită în care se afla gu- dar nu a restituit paşapoartele. G. Kalinkov a vernul de la Sofia în contextul unei invazii imi- opinat că trebuie să le ceară şi să plece imediat nente de la nord, autorul subliniază că Danev împreună cu întregul personal din subordine. „a trecut în altă extremă” şi a apelat „la un stat La 1 iulie, St. Danev a ordonat ca protecţia in- străin”, Rusia, ca să negocieze în numele Bulga- tereselor bulgare şi arhiva să fie încredinţate riei173. Cu toate acestea, la 27 iunie, orele 17,30, legaţiei ruse178. 24  Revista de istorie militară  În perioada imediat următoare, ­„Sazonov nu sincere de pace”. El a rugat Marile Puteri să con- a încetat să-şi îndrepte atenţia spre ­Bucureşti tribuie la o grabnică încetare a focului şi pentru în ideea încetării invaziei, dar fără un succes prima dată s-a arătat gata să lege armistiţiul cu deosebit. Condiţia cedării Dobrogei meridio- demobilizarea generală. La 9 iulie, Ghenadiev nale apărea deja ca fiind indisolubil legată de a primit declaraţia lui Maiorescu potrivit căre- încheierea armistiţiului”179. La 2 iulie diminea- ia „guvernul român consideră drept acceptat şi ţa, armata română a trecut Dunărea şi s-a în- în afara oricărei contestări faptul că Bulgaria dreptat spre Sofia. Guvernul lui St. Danev nu a cedează teritoriul voit drept nouă graniţă şi re- reuşit să oprească ofensiva „cu ajutorul Rusiei cunoaşte anexarea la România a oraşelor Tur- şi a trebuit să plece”180. tucaia, Dobrici, Balcic şi a unui anumit număr În acele împrejurări, Sazonov a comunicat de kilometri la vest şi la sud.” Bulgaria se obliga lui Maiorescu „acordul Bulgariei de a ceda li- să dărâme fortificaţiile din jurul oraşelor Ruse nia Turtucaia–Dobrici–Balcic cu includerea şi Şumen, ca şi a celor care se găsesc între ele acestor oraşe în frontierele României”. Guver- şi într-o zonă de 20 km în jurul Balcicului, fără nul român a declarat că nu va ocupa Sofia, dar dreptul de a construi altele noi. ­Ghenadiev a nici nu va încheia pace separată cu Bulgaria acceptat propunerea lui Maiorescu, şi în egală „pentru a nu afecta pretenţiile aliaţilor lui. măsură aceea ca negocierile de armistiţiu să se Principalul ţel al intervenţiei a fost apărarea desfăşoare la Niş, iar cele de pace la Bucureşti. echilibrului în Balcani”181. La noile insistenţe Gheorghe ­Markov oferă detalii despre trata- bulgare, T. Maiorescu a respins propunerea de tivele de la Niş şi despre optimismul care do- încheiere a unei păci separate. Premierul ro- mina iniţial spiritul delegaţilor bulgari faţă de mân a repetat că trupele române vor continua atitudinea României185. să înainteze, chiar dacă „încet”, atâta timp cât În continuare, se referă la plecarea delegaţi- „nu se recunoaşte oficial şi în scris cedarea teri- ei bulgare la Conferinţa de pace de la Bucureşti toriilor pe linia Turtucaia–Balcic”182. (13 iulie, orele 10), componenţa ei, autorul Sub preşedinţia ţarului Ferdinand, pe 5 iulie, constatând că „în delegaţie au fost reprezentate între orele 13-14,30 a avut loc la palatul regal atât Palatul, cît şi cele trei partide din coaliţia reuniunea Consiliului de Miniştri, care a adop- liberală de guvernare”. Delegaţii bulgari erau tat trei decizii, dintre care prima suna astfel: „Să conştienţi că misiunea responsabilă pe care se propună României linia ­Turtucaia–Balcic”. trebuiau să o îndeplinească era „dificilă şi tra- Autorul consideră că regele Carol a răspuns gică”. Dobrogea meridională „a fost sacrificată în aceeaşi zi cu „o dorinţă de pace generală, în prealabil pentru a se opri sau măcar limita dar trupele sale se apropiau de Sofia conform invazia română în Bulgaria septentrională”186. acordului Statului Major General cu Serbia şi O sarcină de prim rang în faţa delegaţilor Grecia - dacă se impune să dicteze pacea în bulgari a fost să se ajungă la o înţelegere separa- capitala bulgară”183. El menţionează faptul că tă cu România, după ce deja ei îi fusese cedată guvernul român a recunoscut în mod oficial că Dobrogea de sud „pentru a se rupe de aliaţi şi „a extins misiunea intervenţiei sale în război şi pentru a se opune rezistenţă cu sprijinul ei exi- a înmânat o notă Marilor Puteri în care nu a genţelor exagerate ale Serbiei şi Greciei”. Autorul manifestat nici o recunoştinţă pentru satisfa- critică sever instrucţiunile date de N. Ghenadiev cerea revendicării sale teritoriale până la linia şefului delegaţiei, ministrul de Finanţe, Dimităr Turtucaia–Dobrici–Balcic. În numele echi- Toncev, deoarece acesta lua „uneori cele dorite librului balcanic, el a proclamat drept scop drept realitate”187. În sfârşit, Gheorghi Markov suprem nu numai garantarea intereselor ro- analizează concret evoluţia negocierilor de pace mâneşti, dar şi faptul de a contribui alături din capitala României în subcapitolul intitulat de Marile Puteri la o pacificare definitivă şi tezist La Bucureşti, forţa dictează dreptului188. stabilă a Peninsulei Balcanice”184. Între altele, se opreşte la detaliul că delegaţii mi- Noul ministru bulgar de Externe, Nikolai litari români au prezentat o hartă de stat major Ghenadiev, a indicat că trimiterea neîntîrziată „cu o graniţa trasată cu 14 km sub adevărata li- a delegaţilor la Niş şi demersurile vizând o înţe- nie Turtucaia – Balcic, cedată de Bulgaria prin legere cu România „sunt dovezi ale unei dorinţe nota din 8 iulie”, fapt care a provocat obiecţiile  Revista de istorie militară  25 generalului Ficev, deoarece modificarea „nu cere în mod inutil un sprijin şi o apărare mai avea niciun fel de justificare strategică”189. energică. Lui Teodor Teodorov, trimis special Acordul între Bulgaria şi România a fost în capitala rusă la sfârşitul lunii decembrie semnat la 22 iulie. Acesta a stabilit frontiera 1912, i s-a declarat că Bulgaria nu poate să „impusă de gazde” şi a obligat Bulgaria să dis- conteze pe convenţia militară din 1902, ci tre- trugă construcţiile fortificate din jurul oraşe- buie să se gândească la un sacrificiu mai mare. lor Şumen şi Ruse, de asemenea i-a interzis să În februarie 1913, revendicările româneşti au construiască altele noi între aceste oraşe şi în escaladat pînă la linia Silistra–Balcic, apoi jurul Balcicului. Delegaţii militari români „au ­Turtucaia–Balcic”196. admis numai două mici corecţii la nord-vest de În ultimă instanţă, diplomaţia bulgară a ac- Varna şi la vest de Dobrici”190. ceptat medierea „concertului european” în dis- Tratatul de pace a fost semnat „cu cuţitul la puta cu România şi s-a obişnuit cu ideea „pier- beregată”, la 28 iulie 1913. Noua frontieră din- derii Silistrei”197. La 26 aprilie 1913, Conferinţa tre Bulgaria şi România în Dobrogea începea ambasadorilor de la Petersburg a decis prin- de la Turtucaia pe Dunăre şi ajungea la Ekrene, tr-un protocol că Bulgaria „trebuie să cedeze la Marea Neagră; Bulgaria se obliga să demo- României oraşul Silistra cu împrejurimile pe o leze fortificaţiile menţionate mai sus şi să nu rază de 3 km, să distrugă unele fortificaţii de pe construiască altele191. noua frontieră din Dobrogea, să dea autonomie În concluzia acestui subcapitol, ­Gheorghi şcolilor şi bisericilor kuţovlahilor din câştigurile Markov dezvoltă teza „dictatului de la sale teritoriale viitoare”. Elena Statelova sublini- ­Bucureşti”, subliniind, printre altele, că „guver- ază că hotărârea Conferinţei a fost întâmpinată nul român s-a interesat înainte de toate cu câţi cu nemulţumire de Bulgaria, „ca o supremă ne- kilometri îşi poate mări mai mult ieşirea la dreptate”, şi de România, „ca un câştig insufici- Marea Neagră şi cum să transforme Dunărea ent în comparaţie cu mărirea statelor balcani- de Jos într-un râu intern românesc. Conferinţa ce. Aplicarea ei părea problematică, dar pentru de pace de la Bucureşti a dobândit caracterul moment satisfăcea pretenţiile româneşti”198. unui proces internaţional demonstrativ contra Autoarea reţine, în egală măsură, că în iu- Bulgariei cu scopul ca ea să fie condamnată ca lie 1913, în timpul negocierilor de pace de la niciodată să nu ocupe locul ce i se cuvenea în Bucureşti, Ivan Gheşov se afla la Viena şi că mijlocul Peninsulei Balcanice”192. jurnalistul britanic James Bourchier numea Să menţionăm şi cărţulia tipărită în 1993 de „pe bună dreptate” Conferinţa, „cea mai mare universitarul Milcio Lalkov, intitulată Între ex- crimă diplomatică a veacului”199. taz şi defăimare. Bulgaria în timpul războaielor, În anul 1995, un politolog, Mincio Semov, 1912-1918193, în care autorul reia reperele esen- a publicat o carte cu un titlu de scenariu ci- ţiale ale drumului ţării sale spre cele două catas- nematografic, Învingătorul imploră pace. Răz- trofe naţionale, cu scurte referiri la raporturile boaiele balcanice, 1912-1913200, în fapt un film cu România din prima jumătate a anului 1913. al acestor evenimente. Iată câteva secvenţe. În anul 1994, Elena Statelova a publicat o La 24 aprilie 1912, la Livadia, pe litoralul preţioasă biografie a cunoscutului om politic rusesc al Mării Negre, ţarul Nicolae al II-lea Ivan Evstratiev Gheşov, premierul Bulgariei la primea delegaţia bulgară condusă de preşe- începutul crizei balcanice din 1912-1913194. Ea dintele Sobraniei, Stojan Danev. Prezentând observă că, în toamna anului 1912, „Bulgaria substanţa discuţiilor, autorul ne îndeamnă să era constrânsă şi din partea României”195. Pro- reţinem: „Împăratul rus nu ne-a promis spri- blema dobrogeană nu se află în centrul analizei jin militar. Guvernul rus nu va susţine militar sale privind misiunea lui St. Danev la Con- Bulgaria contra României. Oamenii de stat ferinţa de la Londra, deşi autoarea remarcă: bulgari nu ne-au dat niciun fel de temeiuri ca „Cercul din jurul Bulgariei s-a închis odată cu să sperăm că Rusia ne va apăra de România declararea deschisă a pretenţiilor româneşti, potrivit convenţiei din 1902 – convenţie pe care însoţite de ameninţări de ocupare a unei părţi ei nu au îndeplinit-o şi nu era în vigoare”201. a Dobrogei. De la Petersburg sosesc sugestii să La 18 octombrie 1912, la Londra, într-o se facă unele concesii Bucureştiului. Gheşov casă particulară, a avut loc o întâlnire secre- 26  Revista de istorie militară  tă între ministrul Bulgariei, Mihail Madjarov, Mincio Semov consemnează, în egală mă- şi ministrul englez de Finanţe, Lloyd George. sură, că pe 26 noiembrie 1912, la Bucureşti a Printre altele, cel din urmă a fost de acord că avut loc vizita de o zi a dr. Stojan Danev. T. „România nu are temeiuri pentru compensa- Maiorescu a cerut rectificarea graniţei pe linia ţie”202. Silistra-Balcic, dar fără Balcic. A doua zi a ple- La 27 octombrie 1912, de la Bucureşti, mi- cat la Viena. În aceeaşi zi a sosit la Bucureşti nistrul G. Kalinkov îl înştiinţa pe premierul marele duce Nicolae Mihailovici pentru a în- Ivan Gheşov că ambasadorul Rusiei la Bucu- mâna regelui însemnul de mareşal cu ocazia reşti i-a declarat, după o conversaţie cu regele aniversării cuceririi Plevnei. Danev nu a asistat Carol I, că „Bulgaria trebuie să declare în prin- la ceremonie, au fost prezenţi numai generalii cipiu acordul de a da României măcar o rectifi- bulgari Agura şi Draganov. A fost prilejul ca care a frontierei, altfel România va întreprinde autorul să insiste asupra faptului că „Danev a măsuri în favoarera propriilor interese înainte oferit pretext românilor să creadă că în mod de sfârşitul războiului – probabil mobilizarea. oficial negocierile au început şi că poziţia bul- S-a ajuns la o ameninţare deschisă”. Pentru gară le dădea temeiul să creadă că vor reuşi să autor a fost prilejul de a face un scurt excurs ajungă la un rezultat favorabil”204. istoric. Astfel, el reaminteşte că, la 11 august Nu lipsesc referirile la negocierile bulgaro- 1912, Gheşov i-a telegrafiat girantului legaţi- române, inclusiv decizia Conferinţei ambasa- ei Bulgariei la Bucureşti, Ikonomov, să încea- dorilor de la Petersburg şi ecoul lor în presa pă convorbiri cu ministrul român de Externe bulgară205. De asemenea, Mincio Semov menţi- asupra condiţiilor unui acord între cele două onează întâlnirea de la Viena, din 7 iunie 1913, state, „dar în numele său personal (subl. în între ministrul Ivan Salabaşev şi şeful diploma- text – C.I.), şi nu în numele guvernului bulgar”. ţiei Dublei Monarhii, Leopold von Berchtold. De asemenea, la 6 septembrie 1912, Gheşov Cel din urmă „a insistat să ne înţelegem mai i-a trimis o scrisoare lui G. Kalinkov, care se repede cu România care a dorit să i se cedeze întorsese din concediu. Premierul a luat drept ceva din litoralul Mării Negre, lângă Manga- pretext un articol dintr-un ziar românesc, în lia, ca să se convingă că Bulgaria a renunţat care se afirma că în Macedonia trăiau 500.000 la orice dorinţă de a lua Dobrogea”206. Autorul de români şi, dacă România ia de la Bulgaria un oferă şi alte detalii interesante despre evoluţia teritoriu cu 500.000 bulgari, situaţia ar fi echi- raporturilor bulgaro–române, inclusiv proble- valentă. Gheşov a transmis să se răspundă că ma dobrogeană, până la 16 iunie 1913, „nebu- nu se doreşte anexarea Macedoniei şi a conti- nia criminală”207. nuat: „Dar în treacăt şi pe un ton glumeţ, între- În lucrarea sa, deja menţionată, Patria mea baţi-l pe Maiorescu ce ar fi răspuns el dacă s-ar are dreptate sau nu! Propaganda în politica fi găsit în cele din urmă vreun bulgar, care să-i externă a ţărilor balcanice (1821-1923)208, Ivan facă următoarea propunere: acceptaţi oare să Ilcev are câteva referiri la perioada războaie- vă dăm atâţia dintre supuşii noştri cât luăm lor din Balcani. Pornind de la premisa că „în noi români din Macedonia, dacă alipim într-o ajunul războiului balcanic propaganda orga- zi acest ţinut? Afirmaţi, totuşi, că nu îi faceţi o nizată în politica externă bulgară practic nu propunere, este interesant numai să ştim cum exista”209, autorul evocă şi începutul activităţii v-ar fi răspuns el la o asemenea întrebare.” în acest domeniu şi în problema dobrogeană. Comentariul autorului viza faptul că Gheşov a Primii militanţi au acţionat din propria iniţia- intrat în negocieri, pe care în prealabil le-a sub- tivă. Astfel, Petăr Gabe, care a trăit ani de zile estimat. „Când este vorba de tratative, în care în Dobrogea, s-a străduit să informeze opinia se vor clarifica condiţiile unei alianţe, ar trebui publică rusă despre poziţia Bulgariei faţă de folosită o persoană de înaltă răspundere (cel pu- exigenţa României în Dobrogea. De asemenea, ţin ministru plenipotenţiar) sau un trimis spe- Dim. Ioţov, consulul general la Milano, a apărat cial, cum a fost cu D. Rizov la Belgrad. Aici s-a poziţiile Sofiei în presa italiană210. După demi- folosit girantul provizoriu şi de sus i s-a ordonat sia cabinetului St. Danev, la începutul lui iulie să acţioneze în nume propriu. Acesta este modul 1913, atunci când prima catastrofă naţională de a arăta că nu doreşti negocieri serioase”203. era conturată, în noul guvern condus de Vasil  Revista de istorie militară  27 Radoslavov, Nikola Ghenadiev a primit porto- Un istoric cu multiple preocupări, dar şi foliul Externelor. Atanas Şopov, deja menţio- om politic de stânga, este Bojidar Dimitrov, nat în calitatea sa de consul general la Salonic, autorul lucrării Războaiele pentru unitate na- i-a propus un plan detaliat de promovare „a ţională, 1912-1913, 1915-1918, publicată în unei campanii de propagandă la dimensiuni anul 2001216. Cartea nu are aparat critic şi nici continentale”, de aplicarea căreia să se ocupe bibliografie. Autorul observă că, în ajunul de- „o comisie sau un comitet” constituit la Sofia, clanşării crizei balcanice din 1912-1913, elita care să ofere idei şi să coordoneze propaganda. politică bulgară a fost confruntată şi cu „pre- Acesta trebuia să fie subordonat Ministerului tenţiile româneşti de compensaţii teritoriale în de Externe şi să aibă în componenţă intelec- eventuala extindere a statelor creştine balcani- tuali, diplomaţi, oameni politici. Una dintre ce pe seama teritoriilor macedonene”. Motivul misiunile programului era „să nu se permită era, în opinia Bucureştiului, că în Macedonia ca opinia publică europeană să uite problema trăiau 400.000 români – „vlahi” – pentru care 211 Dobrogei luate pe nedrept” . statul român avea responsabilitate. Bojidar Nu putem ignora nici lucrarea lui Nikolai ­Dimitrov apreciază că „potrivit tuturor statisti- Vasilev, Triumfurile şi catastrofele diplomaţiei 212 cilor în Macedonia nu erau mai mult de 50.000 bulgare , apărută în 1999. În capitolul Prima – 60.000 de vlahi şi nu aveau nimic comun cu catastrofă, autorul afirmă că încă„ şi mai ne- istoria şi dezvoltarea statului român”217. verosimilă a fost ignorarea ameninţării româ- De asemenea, autorul se referă la negocieri- neşti, având în vedere că România a formulat le bilaterale de la Londra (decembrie 1912–ia- deschis pretenţiile. Ca răspuns la aceste pre- nuarie 1913), când România a concretizat tenţii, Bulgaria a semnat într-adevăr straniul compen­saţia – „Dobrogea meridională pe linia acord de la Sankt Petersburg din 26 aprilie 218 Turtucaia–Balcic” . Atrage, în egală măsură, 1913, care poate fi definit drept Silistra con- atenţia asupra protocolului de la Petersburg tra nimic! Evident că, la recomandarea rusă, din aprilie 1913, când guvernul bulgar a fost Bulgaria a cedat în faţa presiunii româneşti şi „nevoit” să cedeze Silistra vecinei de la nord a predat unul dintre cele mai frumoase oraşe drept compensaţie pentru minoritatea „româ- ale sale, fără să obţină în schimb absolut nimic. nească” din Macedonia cu care s-ar fi mărit Nici o oarecare alianţă, nici ajutor militar sau economic, nici măcare o promisiune de neutra- Bulgaria. Acordul a fost semnat sub presiunea litate în cazul unui război între Bulgaria, pe de diplomaţiei ruse, „care a limitat pretenţiile ro- o parte, Serbia şi Grecia, pe de alta!”213. mâneşti la întreaga Dobroge de sud numai la În ceea ce priveşte sinteza regretatului Silistra şi o fîşie de 3 km în jurul oraşului. Un ­Veselin Traikov, Doctrinele naţionale ale ţărilor curat oraş bulgăresc a trecut în mâini româ- balcanice. O privire istorică şi contemporană214, neşti, dar acest fapt nu a satisfăcut România. menţionăm că în capitolul România, autorul Guvernul ei a declarat că nu-şi consideră pre- 219 observă că în anii 1912-1913, în timpul răz- tenţiile împlinite” . boaielor balcanice, guvernul de la Bucureşti a În ceea ce priveşte desfăşurarea celui de urmărit cu atenţie evoluţia evenimentelor şi „a al Doilea Război Balcanic, autorul nu putea năzuit să le folosească în propriul interes”. Aşa ignora ofensiva armatei române spre sud în s-a ajuns şi la ocuparea Dobrogei de sud, situ- Bulgaria declanşată la 26 iunie 1913, „singu- aţie care a dus la „o pagină neagră în relaţiile rul ţel fiind de a lua compensaţia” şi deciziile cu Bulgaria”, din moment ce statul român a luat Conferinţei de pace de la Bucureşti, conform „un teritoriu străin din punct de vedere etnic”. cărora, printre altele, Bulgaria a cedat Româ- Pentru a „legitima” acest fapt, oamenii politici niei „grânarul ţării – Dobrogea meridională pe români şi unii istorici au început să argumen- linia Turtucaia – Balcic”220. teze caracterul românesc al regiunii cu ajutorul O contribuţie originală, deşi puţin legată unor argumente „istorice” forţate. Autorul recu- de tema noastră, o datorăm Rumianei Koneva, noaşte însă că prin Tratatul de la Bucureşti, din cercetătoare la Institutul de Studii Istorice al 7 mai 1918, „integritatea teritorială şi suverani- Academiei Bulgare de Ştiinţe, cu frecvente sta- tatea României au fost afectate. Dobrogea a fost gii de documentare în spaţiul german (Leipzig, cedată şi noua graniţă a trecut pe Dunăre”215. München, Viena) şi nu numai. Este vorba de 28  Revista de istorie militară  lucrarea Leipzig despre bulgari sau cum poves- Veliko Târnovo şi din localitate229. Capitolul teşte Illustrirte Zeitung, 1878-1918, apărută în al II-lea, Turtucaia în perioada războaielor anul 2003221. Fireşte, este vorba de cunoscutele (1912 -1918) a fost semnat de Kosjo Pencikov, preocupări din ultimele decenii privind „ima- universitar de la Veliko Târnovo, coautor pen- ginea celuilalt”, în cazul de faţă, prezenţa bulga- tru aceeaşi perioadă în volumul al IV-lea din rilor şi problemelor lor în publicaţia germană. ­Istoria Dobrogei, menţionat la capitolul Lucrări Nu puteau lipsi ştirile despre criza balcanică generale. Fireşte, sunt prezente aceleaşi teze ale din anii 1912-1913. S-a constatat că interesele istoriografiei bulgare, inclusiv ale autorului, României coincideau cu cele ale Serbiei, întru- într-o monografie de asemenea amploare, cu cât „România nu dorea o Serbie puternică, nici o bogată informaţie şi cu detalii de o acribie o Bulgarie puternică”. A fost pus în lumină rolul care îl onorează pe autor. Nu insistăm asupra regelui Carol I în intervenţia în al Doilea Răz- analizei, deoarece concluziile au fost prezenta- boi Balcanic, autoarea apreciind corectitudinea te frecvent în paginile precedente. Semnalăm corespondentului german, dar fiind puţin mai numai subcapitolul aferent acestei perioade: 222 nuanţată . Observăm că Rumiana Koneva Turtucaia în timpul războaielor balcanice, reia teza conform căreia în 1913, în Dobrogea 223 1912 -1913. Concluzia – fără comentarii – pri- de sud, „aproape că nu erau români” . vind bilanţul acelei epoci: „După înfrângerea Soţul celei de mai sus, Svetlozar Eldărov, militară îndurată, Bulgaria a pierdut din nou a publicat în anul 2004 o monografie în pre- Dobrogea meridională. Turtucaia din nou, de mieră, Ortodoxia la război. Biserica Ortodoxă 224 această dată pentru aproape 21 de ani, va tre- Bulgară şi războaiele Bulgariei, 1877-1945 . ce sub dominaţia românească. Oraşul, totuşi, Pentru autor, pierderea din 1913 a „grânarului în istoria lui milenară, a supravieţuit tuturor Dobrogei de sud” a fost o catastrofă naţională 230 loviturilor. Va supravieţui şi acesteia!” . cu consecinţe şi în domeniul religios225. În con- În sfârşit, în anul 2011, Iordan Veličkov, un text, a reluat problema caracterului Tratatului jurist, dar şi absolvent – 1970 – al Academiei de la Bucureşti din vara anului 1913, care „nu Diplomatice din Moscova, cu specializare în este numai inechitabil, dar este şi blasfemiator 226 relaţii internaţionale la Londra şi fost în misi- al lui Dumnezeu” . uni diplomatice în Iugoslavia, S.U.A. şi Canada, Ca si colegul şi apoi şeful său, Gheorghi Markov, Jeko Popov a fost consecvent în preo- ajuns şef al Direcţiei consulare din Ministerul cupările ştiinţifice, publicând în 2008, în regie bulgar de Externe, iar din 1995 profesor de relaţii proprie, lucrarea Dobrogea. Ocupată. Elibe- internţionale la Universităţile din Blagoevgrad rată. Luată cu forţa. 1913-1918227. În Intro- şi Sofia, a scris o cărţulie, cu titlul Idealuri în- gropate (Cinci greşeli fatale ale lui Ferdinand de ducere, autorul observă că anexarea Dobrogei 231 de sud în vara anului 1913 de către România, Saxa Coburg- Gotha . Atenţia acordată intere- care elaborase de mult timp un plan strategic sului naţional decurge poate şi din faptul că în privind o extindere teritorială la sud, a dat o calitate de diplomat în SUA în anii 1979 – 1982 lovitură sensibilă statului bulgar şi a influenţat şi de consul general în Canada, 1986 – 1988, a negativ relaţiile dintre cele două state balcanice scris despre cauza naţională în presa de acolo vecine şi condiţiile conflictului militar modern sub pseudonimul Pirin Ohridski. în pregătire. „Câştigul uşor a stimulat cercu- Pentru analiza noastră, am reţinut capitolul rile guvernamentale române să administreze Al patrulea act criminal. Cu concluzia că prin noua provincie prin metode experimentate în ordinul din 16 iunie 1913 de atacare a aliaţilor, ­Dobrogea de nord, de oprimare a populaţiei ţarul Ferdinand „a aruncat Bulgaria în război locale, prezentate ca democrate şi civilizatoa- pe patru fronturi – caz fără precedent în istoria re. În acelaşi timp, comunitatea bulgară do- mondială”. Unul dintre aceste fronturi a fost minantă a condus lupta permanentă pentru conflictul cu România şi pierderea ­Dobrogei eliberare, ajutată de Bulgaria”228. meridionale232. Recent – 2010 – a apărut la Turtucaia o Nu insistăm asupra contribuţiilor din vo- masivă monografie a oraşului, fără egal, în lume colective şi reviste de specialitate233. Vom opinia noastră, în spaţiul Cadrilateraului, ela- regăsi multe din numele deja menţionate, ace- borată de un colectiv de istorici de la Sofia, leaşi teze şi argumente.  Revista de istorie militară  29 În loc de concluzii, câteva delimitări: 20 Elena STATELOVA, Stojčo GRĂNČAROV, 1. Istoriografia bulgară de după 1989 s-a pre- Istorija na Bălgarija. T.III Istorija na nova Bălgarija, ocupat din ce în ce mai mult de evenimentele 1878-1944, Sofia, 1999, p. 648. 21 din anii 1912-1913 ca parte integrantă a luptelor Ibidem, p. 268. 22 pentru unitate naţională. Ibidem, p. 271. 23 2. Efortul de a valorifica multe izvoare inedite Ibidem, p. 272. 24 Ibidem, p. 273. sau de a repune în circulaţie unele mărturii pu- 25 ţin accesibile publicului larg, inclusiv privitoare Strašimir DIMITROV, Krăštju MANČEV, ­Istorija na balkanskite narodi. Tom II. Izdanie ­vtoro, la raporturile româno-bulgare, este evident. Sofia, 1999, p. 431. 3. Limbajul este inegal, deşi dominante sunt 26 Ibidem, p. 340-341. discursurile ştiinţifice şi conţinutul academic. 27 Ibidem, p. 341-342. 4. Persistă teza potrivit căreia poziţia ­României 28 Ibidem, p. 345. în timpul celui de al Doilea Război Balcanic a 29 Ibidem, p. 349. fost determinată numai de ideea unor câştiguri 30 Istorija na Bălgarija. Tom VIII, Bălgarija, teritoriale în Dobrogea, fiind condamnate im- 1903-1918. Kulturno razvitie, 1878-1918, Sofia, perativele „echilibrului balcanic”. 2000, p. 555. 5. Atitudinea guvernului de la Bucureşti în cel 31 Ibidem, p. 49. de-al Doilea Război Balcanic este frecvent pusă pe 32 Ibidem, p.110. acelaşi plan cu cea a Serbiei şi a Greciei. 33 Ibidem, p. 111. 6. În comentariile relative la relaţiile româ- 34 Ibidem, p. 155-161. no-bulgare din acea perioadă apar uneori alu- 35 Ibidem, p. 177-178. zii la drepturile istorice bulgare asupra întregii 36 Ibidem, p. 173-230. Dobroge. 37 Rumen DASKALOV, Bălgarskoto obštestvo, 1878-1939. Tom 1. Dăržava. Politika. Ikonomika, NOTE Sofia, 2005, p. 470. 38 1 Istorija na Bălgarija prez pogleda na istoricite Ibidem, p. 189. Ivan BOŽILOV, Vera MUTAFČIEVA, Konstantin 39 Antonina KUZMANOVA, Petăr ­TODOROV, KOSEV, Andrej PANTEV, Stojčo GRĂNČAROV, Žeko POPOV, Blagovest NJAGULOV, Kosjo PENČI- Sofia, 1993, p. 759. KOV, Volodja MILAČKOV, Istorija na ­Dobrudža. 2 Ibidem, p. 512. Tom 4, 1878-1944, Veliko Târnovo, 2007, p. 647. 40 3 Ibidem, p. 169-78. Ibidem, p. 513. 41 4 Ibidem, p. 178. Ibidem, p. 514-515. 42 5 Angel CURAKOV, Pravitelstvata na ­Bălga­rija. Elena STATELOVA, Radoslav POPOV, ­Vasilka Čast părva, 1879-1913. Čast vtora, 1913-1944, ­Sofia, TANKOVA, Istorija na bălgarskata diplomacija, 1996, p. 143-191. 1879-1913 g., Sofia, 1994, p. 503. 43 6 Ibidem. Čast părva, 1879-1913, p. 130-139. Ibidem, p. 455. 44 7 Ibidem. Čast vtora, 1913 – 1944, p. 5-14. Ibidem, p. 456. 45 Idem, Enciklopedia na pravitelstvata, narod- 8 Ibidem, p. 457-458. nite săbranija i atentatite v Bălgarija, Sofia, 2008, 9 Ibidem, p. 461. p. 583. 10 Ibidem, p. 463-464. 46 Andrej PANTEV, Borislav GAVRILOV, 100-te 11 Ibidem, p. 464. naj-vlijatelni bălgari v našata istorija. Săs 121 iljus- 12 tracii, Sofia, 1997, p. 328. Ibidem. 47 13 Ibidem, p. 465. Bălgarija 20 vek. Almanah. Izdatelski proekt 14 i obšta redakcija: Filip PANAJOTOV, Sofia, 1999, Ibidem, p. 466. p. 1292. 15 Ibidem, p. 474. 48 Ibidem, p. 1291-1292. 16 Ibidem, p. 481-482. 49 Ibidem, p. 163. 17 Istorija na Bălgarija, 681-1996. S njakoj pre- 50 Ibidem, p. 977. mălčavani dosega istoričeski fakti. Materialăt na 51 Ibidem, p. 1086-1087. knigata e iz stenogrami na publični besedi iznasjani 52 „TVT”. ot Petăr KONSTANTINOV, Sofia, 1997, p. 349. 53 Veska NIKOLOVA, Milen KUMANOV, 18 Ibidem, p. 171. ­Bălgarija. Kratăk istoričeski spravočnik, Sofia, 1983, 19 Ibidem, p. 174. p. 430. 30  Revista de istorie militară  54 Milen KUMANOV, Kolinka ISOVA, ­Istoričeska 82 Anastas Ju. TOTEV, Gabriela N. enciklopedija Bălgarija, Sofia, 2003, p. 397. ­VLADI­­MIROVA, Meždunarodni dogovori, 55 Atanas TOŠKIN, Ana RABADŽIJSKA, Milen svărzani s vojnite za obedinenieto na bălgarskija na- KUMANOV, Treto Bălgarsko Cartsvo, 1879-1946. rod, 1912-1913. Vtor dopălneno i preraboteno izda- Istoričeska enciklopedija. Istorija. Ikonomika. Insti- nie, Sofia, 2000, p. 70. 83 tucii. Diplomacija. Političeski partii. Ličnosti. Pečat, Ibidem, p. 4-48. Sofia, 2003, p. 419. 84 Ibidem, p. 55. 56 Izvori za istorijata na Dobrudža, 1878-1919. 85 Petăr NEJKOV, Spomeni. Predgovor: Petăr Toim 1. Săstaviteli: Žeko POPOV, Kosjo PENČI- DINEKOV, Memoarite na Petăr Nejkov (p. 5-13). KOV, Petăr TODOROV, Sofia, 1992, p. 545 (în con- Objasnitelni beležki: Antonina KUZMANOVA, So- tinuare IIB, 1). fia, 1990, p. 502. 86 57 Izvori za istorijata na Dobrudža, 1919-1941. Ibidem, p. 153. 87 Tom 2. Săstaviteli: Petăr TODOROV, Kosjo PENČI- Ibidem, p. 154. KOV, Marin CUCOV, Stela IZVORSKA, Antonina 88 Ibidem, p. 155-159. KUZMANOVA, Sofia, 1993, p. 506. 89 Stojan DANEV, Memoari. Săstavitelstvo i re- 58 Izvori za istorijata na Dobrudža, 1853-1878. dakcija: E. STATELOVA i K. GERGINOV. Introdu- Bălgarski dokumenti. Tom 3. Săstaviteli: Velko cere: Elena STATELOVA, Dr. Stojan Danev i nego- TONEV, Neli ZAPRJANOVA-PENEVA, Rumen vite spomeni, p. 5-26. Sofia, 1992, p. 290. LIPČEV, Stanka DIMITROVA, Cvetoljub NUŠEV. 90 Ibidem, p. 173. Redaktori: Velko TONEV, Neli ZAPRJANOVA-PE- 91 Ibidem, p. 197-198. NEVA. Predgovor: Velko TONEV, Dobrudža, băl- 92 Ibidem, p. 198-199. garskoto Văzraždane i Rusko-turskata vojna prez 93 Ibidem, p. 199-200. 1877-1878 g., p. V-XXIII, Sofia, 2001, p. 436. 94 Ibidem, p. 201-202. 59 Izvori za istorijata na Dobrudža, 1853-1878. 95 Ibidem, p. 202. Čudestranni dokumenti. Tom 4. Săstaviteli: Velko 96 Ibidem, p. 205-206. TONEV, Mariana LEČEVA, Nataša MIHAJLOVA, 97 Ibidem, p. 207-209. Saška ŽEČEVA. Redaktor: Velko TONEV. Predgo- 98 Petăr PEŞEV, Istoričeskite săbitija i dejateli ot vor: Velko TONEV, Dobrudža v politikata na gole- navečerieto na Osvoboždenieto ni do dnes, s beležki mite evropejski dăržavi sled Krimskata vojna (1853 za života mi. Čuto, vidjano, preživjano. Predgovor: -1856), p. 5-25, Sofia, 2003, 544 p. Milen KUMANOV. Treto fototipno izdanie. Sofia, 60 IIB, 1, p. 175. 1993, p. 864. 61 Ibidem, p. 178. 99 Ibidem, p. 417-418. 62 Ibidem, p. 186-187. 100 Hristofor HESAPČIEV, Služba na Bălgarija 63 Ibidem, p. 190. v čužbina. Voennodiplomatičeski spomeni (1899- 64 Ibidem. 1914 g.). Săstavitel: Petăr SVIRAČEV. Predgovor 65 Ibidem, p. 191. i redakcija : Elena STATELOVA, Sofia, 1993, 650 66 Ibidem, p. 196-200. p; cf. Amintirile unui diplomat bulgar în România 67 Ibidem, p. 200-202. (1905-1910). Traducere din bulgară, note şi postfaţă de Daniel Cain. Prefaţă de prof. univ. dr. Elena Sta- 68 Ibidem, p. 203. 69 telova, Bucureşti, 2003, p. 264. Ibidem, p. 204. 101 70 Ibidem, p. 266. Ibidem, p. 208. 102 71 Ibidem, p. 266-267. Ibidem, p. 208-211. 103 72 Ibidem, p. 270. Ibidem, p. 212. 104 73 Ibidem, p. 271. Ibidem. 105 74 Ibidem. Ibidem, p. 214. 106 75 Ibidem, p. 271-272. Ibidem, p. 215-216. 107 76 Ibidem, p. 460. Ibidem, p. 216-219. 108 77 Tašo V. TAŠEV, Ministrite na Bălgarija, Ibidem, p. 223. 1879–1999. Enciklopedičen spravočnik. Predgovor: 78 Ibidem, p. 223-224. Georghi Markov, Sofia, 1999, 678 p. (în continuare 79 Ibidem, p. 228. TVT), p. 118-120. 80 Veličko GHEORGHIEV, Stajko TRIFONOV, 109 Ivan Evstratiev GEŠOV, Lična koresponden- Istorija na Bălgarite, 1878-1944, v dokumenti. Tom cija. Săstaviteli. Radoslav POPOV, Vasilka TANKO- II, 1912-1918. Periodăt na vojnite, 1912–1918, ­Sofia, VA. Introducere: Vasilka TANKOVA, Drugijat, ma- 1996, p. 759. lko poznatijat Ivan Evstratiev Gešov (p. 5-15), Sofia, 81 Ibidem, p. 184-186. 1994, p. 317.  Revista de istorie militară  31 110 Ibidem, p. 245. 142 Simeon RADEV, Ot triumf kăm tragedi- 111 Ibidem, p. 249-250. ja. Tova, koeto vidijah ot Balkanskata vojna i 112 Ibidem, p. 250-251. ­Konferencijata v Bukurešt i Bukureštkijat mir ot 113 Ibidem, p. 253. 1913 g. Memoari. Părvata katastrofa. Redakcija, be- 114 Ibidem, p. 259-260. ležki i priloženija: Trajan Radev, Sofia, 2003, p. 368. 115 Petăr ABRAŠEV, Dnevnik. Săstavitel: Petăr 143 Ibidem, p. 169. 144 SVIRAČEV. Predgovor i redakcija: Elena STATE- Ibidem, p. 172. 145 LOVA, Sofia, 1995, p. 414. Ibidem, p. 177. 146 116 TVT, p. 21. Ibidem, p. 187. 147 117 Petăr ABRAŠEV, op.cit., p. 246. Ibidem, p. 191-192. 148 118 Ibidem, p. 253. Ibidem, p. 202-209. 149 119 Ibidem, p. 258. Ibidem, p. 202-204. 150 120 Ibidem, p. 261. Ibidem, p. 209. 151 121 Ibidem, p. 290. Ibidem, p. 279. 152 122 Ibidem, p. 314. Ibidem, p. 298-299. 153 123 Ibidem, p. 312. Ivan Ev. GEŠOV, Spomeni iz godini na borbi 124 Ibidem, p. 354. i pobedi. Săstaviteli : Iva Burilkova, Cočo Biljarski, 125 Sofia, 2008, p. 391. Ibidem, p. 356. 154 Ibidem, p. 167. 126 Ibidem, p. 361 şi urm. 155 Ibidem, p. 193-194. 127 Atanas ŠOPOV, Dnevnik, diplomatičeski ra- 156 Ibidem, p. 196-197. porti i pisma. Predgovor: Ilija PASKOV, Sofia, 1995, 157 Ibidem, p. 242. p. 288. 158 Gheorghi MARKOV, Bălgarskoto krušenie 128 Ibidem, p. 48. 129 1913, Sofia, 1991, p. 236. Ibidem, p. 49. 159 Idem, Bălgarija v Balkanskija Săjuz sreštu 130 Ibidem, p. 50. 131 Osmanskata imperija, 1912-1913, Sofia, 1989, p. 457. Ibidem, p. 53. 160 132 Idem, Bălgarskoto... p. 28-29. Mihail MADJAROV, Diplomatičeska podgoto- 161 Ibidem, p. 35. vka na našite vojni. Spomeni, častni pisma, šifrovani 162 Ibidem, p. 42. telegrami i poveritelni dokladi. Predgovor: Anghel 163 Ibidem, p. 50. DIMITROV, Diplomatičeska podgotovka na našite 164 Ibidem, p. 51. vojni ili edin pogled „otvătre” (p. 3-8). Biografična 165 Ibidem, p. 60. spravka: Bobi BOBEV (p. 9-10), Sofia, 1998, p. 455. 166 Ibidem, p. 67. 133 Ibidem, p. 201-202. 167 Ibidem, p. 87. 134 Aleksandăr CANKOV, Bălgarija v burno 168 Ibidem, p. 91. vreme. Spomeni. Predgovor: Atanas SVILENOV, I 169 Ibidem, p. 97. „drugata strana” pred săda na istorijata (p. 7-14), 170 Ibidem, p. 99. Sofia, 1999, p. 101. 171 Ibidem, p. 101. 135 Ibidem, p. 103. 172 Ibidem, p. 112. 136 Balkanskite vojni po stranicite na bălgarski- 173 Ibidem, p. 116-117. ja pečat, 1912-1913. (Sbornik materiali). ­Podbrala i 174 Ibidem, p. 118. sastavila Paša KIŠKILOVA. Predgovor: Paša KIŠKI- 175 Ibidem, p. 122. LOVA (p. 5-23), Sofia, 1999, p. 250. 176 Ibidem, p. 123. 137 Ivan D. STANČOV, Diplomat i gradinar. 177 Ibidem, p. 128. ­Memoari, Prevod: Aglika Markova, Sofia, 2000, 387 178 Ibidem, p. 129. p., cf. Mari A. FIRKATIAN, Diplomati, mečtateli, 179 Ibidem, p. 131. patrioti. Bălgarija i Evropa prez pogleda na seme- 180 Ibidem, p. 133. 181 jstvo Stančovi. Prevod ot anglijski – Dimana Ilieva, Ibidem, p. 134. 182 Sofia, 2009, passim. Ibidem, p. 141. 183 138 Ibidem, p. 30. Ibidem, p. 145. 184 139 Dr. Nikola GHENADIEV, Meždu politikata Ibidem, p. 146. 185 i vlastta, zagovorite i zatvora. Podgotovil za pečat Ibidem, p. 154-157. 186 Cočo Bilijarski , Sofia, 2002, 146 p. Ibidem, p. 166. 140 Ibidem, p. 17. 187 Ibidem, p. 167. 141 Ibidem, p. 18. 188 Ibidem, p. 180-196. 32  Revista de istorie militară  189 Ibidem, p. 183. 216 Božidar DIMITROV, Vojnite na nacionalno 190 Ibidem, p. 188. obedinenie, 1912-1913, 1915-1918, Sofia, 2001, p. 191 Ibidem, p. 194. 131. 192 Ibidem, p. 195. 217 Ibidem, p. 22-23. 193 Milčo LALKOV, Meždu văztorga i pokrusa- 218 Ibidem, p. 45. ta. Bălgarija po vreme na vojnite, 1912-1918, Sofia, 219 Ibidem, p. 49. 1993, p. 93. 220 Ibidem, p. 61-63. 194 Elena STATELOVA, Ivan Evstratiev Gešov ili 221 Rumjana KONEVA, Laipzig za bălgarite ili trănlivijat păt na săzidanieto, Sofia, 1994, p. 289. kakvo razkazva „Illustrirte Zeitung”, 1878-1918, 195 Ibidem, p. 221. ­Sofia, 2003, 156-158. 196 Ibidem, p. 224. 222 Ibidem, p. 161. 197 Ibidem, p. 225. 223 Svetlozar ELDĂROV, Pravoslavieto na voj- 198 Ibidem, p. 226. na. Bălgarskata pravoslavna cărkva i vojnite na 199 Ibidem, p. 236. ­Bălgarija, 1877-1945, Sofia, 2004, p. 335. 200 Minčo SEMOV, Pobeditelijat prosi mir. 224 Ibidem, p. 122. ­Balkanskite vojni, 1912-1913, Sofia, 1995, p. 274. 225 Ibidem, p. 166. 201 Ibidem, p. 66-67. 226 Žeko POPOV, Dobrudža. Okupirana. 202 Ibidem, p. 102-103. ­Osvobodena. Otneta. 1913-1918 g., Kjustendil, 203 Ibidem, p. 109-110. 2008, p. 269. 204 Ibidem, p. 126-127. 227 Ibidem, p. 3. 205 Ibidem, p. 139, 164 -165, 185. 228 Petăr TODOROV, Kosjo PENČIKOV, 206 Ibidem, p. 230-231. ­Blagovest NJAGULOV, Volodja MILAČKOV, Petăr 207 Ibidem, p. 242 şi urm. BOJČEV, Istorija na Tutrakan. Tom 2, 1878-1944. 208 Ivan ILČEV. Rodinata mi – prava ili ne! Naučen redaktor: Petăr TODOROV, Tutrakan, ­Vănšnopolitičeska propaganda na balkanskite strani 2010, p. 668. (1821-1923), Sofia, 1995, p. 593. 229 Ibidem, p. 230-347. 209 Ibidem, p. 138. 230 Ibidem, p. 346. 210 Ibidem, p. 144. 231 Jordan VELIČKOV, Pogrebanite ideali. ­(Pette 211 Ibidem, p. 147-148. fatalni greški na Ferdinand Saks Koburg Gotski), 212 „NV”. ­Sofia, 2011, p. 120, hărţi. 213 Ibidem, p. 54. 232 Ibidem, p. 63 şi urm. 214 Veselin TRAJKOV, Nacionalnite doktrini na 233 Pentru detalii, inclusiv privind biografiile is- balkanskite strani. Istoričeski i săvremen pogled, toricilor evocaţi, vezi lucrarea noastră, sub tipar la ­Sofia, 2000, p. 147. Editura Academiei, Dobrogea (1878-1940) în istori- 215 Ibidem, p. 42-43. ografia bulgară postcomunistă.

 Revista de istorie militară  33 Dosar: Participarea României la al Doilea R`zboi Balcanic

Diplomaţia rusă şi diferendul teritorial româno-bulgar

GEORGE UNGUREANU *

Abstract

Following the Treaty of Berlin (June-July 1878) and the subsequent recognition of Romania’s full independence and Bulgaria’s autonomy, the relations between the two South-Eastern Euro- pean states were considerably influenced by the Russian factor. The demarcation of the border between independent Romania and autonomous Bulgaria revealed Russian-Bulgarian affini- ties, Romanians being frustrated with the sinuous line of the border in Dobruja and especially for not getting Silistra, a city with an important strategic position on the Southern bank of Danube. The dispute will continue well into the 20th century.

Keywords: Romania, Bulgaria, Russia, Dobruja, Silistra, Treaty of Berlin, Balkans, ­Ottoman Empire

De la recunoaşterea independenţei depli- rabiei de Sud şi regimul dur impus populaţiei ne a României şi a autonomiei Bulgariei de la băştinaşe dintre Prut şi Nistru etc.), ceea ce a nord de munţii Balcani, în urma Congresului determinat apropierea României de Germania, de Pace de la Berlin (iunie-iulie 1878), relaţiile Austro-Ungaria şi Italia, orientare concretiza- între cele două state sud-est europene au fost tă prin încheierea Tratatului secret de la Viena, în mod substanţial influenţate de factorul ru- din 30 octombrie 1883, act având un caracter sesc. Delimitarea „pe teren” a frontierei dintre net defensiv3. România independentă şi Bulgaria autonomă, La începutul secolului XX, pe măsură ce imediat după încheierea Tratatului de la Ber- Franţa ieşea din izolare, iar problema naţiona- lin, a pus în evidenţă afinităţile ruso-bulgare, lă din Transilvania se acutiza, în România s-a românii simţindu-se frustraţi de traseul sinuos afirmat un curent antantofil, dar care nu avea o al graniţei din Dobrogea şi îndeosebi de ne-ob- componentă filorusă explicită. ţinerea Silistrei1, oraş cu o importantă poziţie În Bulgaria, lumea politică şi opinia publică strategică pe malul drept al Dunării, înainte ca erau divizate, vizavi de Rusia, în două tabere bătrânul fluviu să se ramifice2. sensibil egale: rusofilii şi rusofobii. Alternan- Atitudinea Rusiei în această problemă se ţa celor două tabere la guvernare şi, implicit, adăuga altor elemente de ostilitate faţă de tâ- la conducerea politicii externe a Bulgariei, a nărul stat naţional român (retragerea prea imprimat relaţiilor cu statul român o evoluţie lentă a trupelor de pe teritoriul acestuia, după sinuoasă, anii 1879-1885, când la putere erau războiul ruso-româno-turc, reocuparea Basa- rusofilii, caracterizându-se prin tensiuni şi

* Lector universitar, Universitatea din Piteşti. 34  Revista de istorie militară  maximă suspiciune, iar perioada 1887-1894, siei ţariste în capitala României regale consta- când la guvernare s-a aflat liderul liberal ruso- ta faptul că relaţiile bilaterale rămâneau reci, fob Stefan Stambulov, fiind una de consolidare punctate cu polemici de presă, dar evidenţia şi a încrederii între cele două ţări4. discrepanţele dintre orientarea guvernului şi Lui Stambulov i se atribuie următoarea a suveranului spre Puterile Centrale, pe de o afirmaţie, parafrază la Voltaire: „Dacă Dobro- parte, şi simpatia crescândă a opiniei publice gea românească nu ar exista, ea ar fi trebuit in- pentru Antantă (de fapt, pentru Franţa), pe de ventată, pentru a separa Bulgaria de Rusia”5. altă parte10. Anul 1908 a adus câteva schimbări impor- În momentul izbucnirii primului război tante în spaţiul sud-est european. La Constan- balcanic, Bulgaria avea ca obiectiv câştigarea a tinopol, puterea a fost preluată de „Junii Turci”, cât mai mult teritoriu de la otomani, în parti- adepţi ai modernizării statului otoman, dar şi ai cular intrarea trupelor sale în Constantinopol centralizării, ceea ce a inflamat relaţiile cu su- şi încoronarea lui Ferdinand cu coroana îm- puşii ne-turci din Balcani, inclusiv cu albanezii păraţilor bizantini, ceea ce nu putea conveni majoritar musulmani. Austro-Ungaria a anexat nici Greciei, nici Rusiei11. România avertizase Bosnia şi Herţegovina, la 5 octombrie, dând o de mult că, în cazul unor schimbări teritoriale grea lovitură Serbiei, nesprijinite eficient de în Balcani, recte în eventualitatea unei extin- Rusia, iar a doua zi, de conivenţă cu guvernul deri teritoriale a Bulgariei în dauna Imperiului de la Viena, la Sofia era declarată independen- Otoman, avea să pretindă „compensaţii terito- ţa deplină a Bulgariei6. După 1909, se produce riale” în Dobrogea de Sud12. o relansare a relaţiilor ruso-bulgare, între cele Pe parcursul întregii perioade septembrie două state slave ortodoxe fiind încheiată şi o 1912-septembrie 1913, constanta poziţiei ru- Convenţie, care prevedea, între altele, sprijini- seşti faţă de evenimentele din Balcani a fost rea de către marea putere de la răsărit a pre- lipsa de disponibilitate pentru o implicare mi- tenţiilor bulgare asupra Dobrogei româneşti, litară directă, susceptibilă de a provoca un răz- în cazul unei conflagraţii în care ţara noastră boi general, ca urmare a reacţiilor previzibile s-ar fi plasat de partea Puterilor Centrale7. În din partea celorlalte Mari Puteri, adversare anul 1911, politicianul rusofil Ivan E. Gheşov a sau aliate. Această atitudine ezitantă în esen- primit şefia guvernului de la Sofia, iar în anul ţă a fost mascată, mai mult sau mai puţin abil următor, sub auspiciile diplomaţiei ruseşti, prin gesturi şi declaraţii diplomatice, dar a ieşit conduse din 1910, de către Serghei Dmietrie- la iveală în cel puţin două momente critice: la vici Sazonov, se puneau bazele Ligii Balcanice, cumpăna anilor 1912 şi 1913, când nu a spriji- o coaliţie alcătuită din Bulgaria, Grecia, Serbia nit până la capăt revendicările sârbeşti privind şi Muntenegru. ieşirea la Adriatica („nu se punea problema să Rusia concepea această coaliţie balcanică declanşăm un război european, pentru un port drept un instrument al politicii sale, o forţă sârbesc la Adriatica”, recunoştea Sazonov în de care să se folosească atât contra Imperiului memoriile sale)13, şi în vara anului 1913, când Otoman, cât şi a Austro-Ungariei şi, eventual, nu a încercat pe cale militară să-şi exprime opo- împotriva României, dacă aceasta ar fi con- ziţia faţă de reintrarea turcilor în ­Adrianopol, tinuat să graviteze în orbita Vienei. În ajunul fapt care contravenea Tratatului de la Londra, izbucnirii primului război balcanic, România din 17/30 mai 191314. Conform aprecierilor lui avea un guvern conservator germanofil, con- Sazonov, confirmate de cercetătorii direcţi ai dus de Titu Maiorescu, dar tendinţa de creş- politicii externe austro-ungare, monarhia bi- tere a influenţei franceze în opinia publică era cefală era singura dintre Marile Puteri europe- sensibilă8. Şeful diplomaţiei ruseşti, Sazonov, ne care era dispusă la declanşarea unui război îşi fixase printre obiective şi ameliorarea re- european, fiind adesea temperată de Germania laţiilor cu România şi detaşarea acesteia de în elanurile sale anti-sârbeşti15. politica Puterilor Centrale9, în august 1912 Prima fază a celui dintâi război balcanic, fiind învestit un nou ministru la Bucureşti, în desfăşurată în lunile octombrie şi noiembrie persoana lui Nikolai Şebeko. Într-unul dintre 1912, s-a caracterizat prin victoriile rapide şi primele sale rapoarte, noul reprezentant al Ru- categorice ale aliaţilor balcanici împotriva tur-  Revista de istorie militară  35 cilor, ceea ce făcea iminente o serie de ample erau speculate atât rivalităţile tradiţionale ru- schimbări teritoriale în peninsulă, în favoarea so-austriece, cât şi divergenţele apărute între învingătorilor. Sankt- Petersburg şi Sofia. Evoluţia ostilităţilor produsese o surprinde- Revendicările româneşti au fost primite re generală, inclusiv pentru Rusia şi România. cu amabilitate protocolară de Sazonov, care le Astfel, posibilitatea ca trupele bulgare să considera ca mult exagerate şi menite să com- ocupe Constantinopolul, obiectiv cardinal pen­ plice şi mai mult situaţia explozivă din Balcani, tru expansionismul rus, nu era privită cu sim- îngreunând eforturile Marilor Puteri de a solu- patie la Petersburg16. De asemenea, odată cu ţiona criza21. Percepţii similare s-au înregistrat stăpânirea otomană în Balcani era pe cale să şi în alte capitale europene, inclusiv la Paris22. dispară şi un alibi al intervenţiilor politico-di- Ministrul rus la Bucureşti, Şebeko, interpre- plomatice ruseşti în zonă, anume persecutarea ta gestul României de a solicita implicarea Rusi- „fraţilor creştini ortodocşi” de către „otomanii ei drept un indiciu clar al distanţării de Austro- păgâni”. Sesizând acest aspect, Nicolae Iorga Ungaria, îndemnându-l pe Sazonov să dea curs scria: „Victoria creştină, cu consecinţele sale cererilor româneşti, în timp ce minstrul rus la naturale, închide peninsula poftelor mosco- Sofia, Nekliudov, şi omologul său bulgar de la vite”17. Perspectiva emancipării micilor state Petersburg, S. S. Bobcev, solicitau şefului diplo- creştine din Balcani de sub tutela diplomati- maţiei ruseşti să nu-şi asume rolul de mediator, că rusească îl preocupa şi pe Sazonov, a cărui întrucât această asumare ar fi fost percepută la exclamaţie neprotocolară „I-am scăpat din Sofia ca o aprobare tacită a revendicărilor ro- mână!”18 a intrat în anecdotica istoriei. mâneşti23. În aceste condiţii, diplomaţia rusă a Din motive diferite, şi pentru clasa politi- ales o poziţie mediană, evitând să se implice di- că românească, evenimentele din Balcani erau rect în dispută, dar sugerând guvernanţilor de aducătoare de nelinişti. Astfel, iminentele ex- la Sofia să ia în calcul unele concesii teritoriale tensii teritoriale ale Bulgariei, Serbiei şi ­Greciei în favoarea României, în sudul Dobrogei24. ameninţau poziţia privilegiată a României în La 27 octombrie/8 noiembrie 1912, Titu zonă, în timp ce comunităţile macedoromâne Maiorescu îi solicita lui Sazonov să iniţieze noi deveniseră deja ţintele actelor de violenţă din demersuri la Sofia în problema revendicărilor partea comitagiilor bulgari, a cetnicilor sârbi şi româneşti25, iar în aceeaşi zi, şeful guvernului a antarţilor greci19. Guvernul român, excluzând bulgar, Gheşov, comunica la Sankt Petersburg din start o alianţă cu Turcia împotriva statelor că maximum de concesii din partea ­Bulgariei creştine din Balcani, a hotărât să-şi prezinte în însemna: garanţii pentru cuţovlahii din faţa Europei revendicările teritoriale asupra ­Macedonia, asigurări că nu va ataca Dobrogea Dobrogei de Sud. Pentru Marile Puteri se pu- românească şi cedarea a unul sau două punc- nea acum o nouă problemă, anume cum să fie te strategice în proximitatea Silistrei26. Două satisfăcute exigenţele româneşti fără a afecta zile mai târziu, la 29 octombrie/11 noiembrie, iremediabil Bulgaria, deoarece ambele blocuri ­Sazonov îi ordona lui Nekliudov să ceară lui politico-militare (Tripla Alianţă şi Tripla Înţe- Gheşov iniţierea de tratative directe cu oficialii legere) doreau să aibă şi România şi Bulgaria ca de la Bucureşti27. Aflat în vizită la Budapesta, aliaţi, în perspectiva unui război general; după preşedintele Săbraniei (parlamentul bulgar), „criza bosniacă” din anii 1908-1909, antago- Stoian Danev, om politic rusofil, fusese îndem- nismul între Austro-Ungaria şi Serbia putea fi nat de oficialii austro-ungari (con-tele Berch- considerat drept cel mai greu solubil, dacă nu told etc.) să facă unele concesii teritoriale Ro- ireductibil. mâniei28. Diplomaţia românească a recurs la o ma- Aşa cum observa Alexandru Marghiloman nevră diplomatică abilă, cerând atât Austro- în jurnalul său, la 6/19 noiembrie, între Rusia Ungariei, cât şi Rusiei să intervină la Sofia în şi Austro-Ungaria se declanşase deja o compe- vederea iniţierii unor demersuri de revizuire tiţie în sprijinirea ideii de revizuire a frontierei a frontierei româno-bulgare în Dobrogea20. În româno-bulgare29, problema-cheie a dimensi- acest fel, era menajat orgoliul Rusiei, de mare unilor acestei revizuiri fiind lăsată în suspen- putere protectoare a creştinilor balcanici, şi sie, spre a nu tăia punţile cu Sofia. 36  Revista de istorie militară  Încheierea armistiţiului de la Ceatalgea a pus Ghika, şi tandemul Danev-Sarafov (un fost capăt primei faze a războiului balcanic, criza re- reprezentant al Bulgariei la Bucureşti). Aces- gională şi litigiul româno-bulgar intrând, pentru te contacte directe s-au dovedit infructuoase, circa două luni şi jumătate, într-o nouă etapă, deoarece pretenţiile teritoriale româneşti mi- caracterizată prin contacte directe, dar puţin nimale (linia Silistra-Balcic, fără zona Dobrici/ fructuoase, între oficiali români şi bulgari. Bazargic) depăşeau cu mult ceea ce era consi- Între 3/16 decembrie 1912 şi 16/29 ianuarie derat ca maximum acceptabil la Sofia, anume o 1913, s-au desfăşurat, la Londra, negocieri de rectificare a frontierei în sensul strict al cuvân- pace între Liga Balcanică şi Imperiul Otoman, tului, dezacord consemnat în protocolul Da- cu participarea activă a Marilor Puteri, între nev-Mişu din 16/29 ianuarie 191333 şi nedepă- care au apărut rapid divergenţe privitoare mai şit nici după runda de negocieri de la Sofia34. ales la problema accesului Serbiei la Adriatica, În faţa tergiversărilor bulgare, guvernul ro- în condiţiile în care trupele sârbeşti ocupaseră mân îşi anunţase, la 25 decembrie 1912/7 ianu- deja portul Dűrrës (Durazzo) şi alte teritorii arie 1913, intenţia de a trece la ocuparea liniei locuite de etnici albanezi. Austro-Ungaria şi Turtucaia-Balcic, fără mobilizare sau declaraţie Italia erau însă partizanele creării unui stat al- oficială de război35, sperând în sprijinul Puteri- banez independent, în graniţe etnice, Rusia şi lor Centrale36. O altă variantă vehiculată de către Franţa sprijineau aspiraţiile sârbeşti spre Adri- diplomaţii români şi susţinută cu tărie de Take atica, în timp ce Marea Britanie şi Germania ­Ionescu, politician antantofil, consta în sprijini- s-au situat pe o poziţie mediană30. Ideea înfiin- rea de către România a efortului bulgar de război ţării unui stat albanez, eventual a unei Albanii în zona Adrianopolului, în schimbul unor avanta- Mari sau a unui stat comun albanezo-aromân, je teritoriale în Dobrogea de Sud37. Take Ionescu era susţinută şi de România, din raţiuni prag- dorea să evite în acest fel posibilitatea evocată matice (spre a limita expansionismul sârb, grec de unii diplomaţi şi analişti, ca disputa româno- şi bulgar şi a oferi o şansă macedoromânilor) şi bulgară să fie scânteia unui război european, în istorico-sentimentale (fondul etnogenetic pre- care România să se afle de partea Puterilor Cen- roman comun, traco-iliric)31. trale, iar Bulgaria, în alianţă cu Antanta38. Eşecul Rusiei în problema accesului Serbiei La 13/26 ianuarie 1913, ministrul austro- la Adriatica a avut drept consecinţă scăderea ungar la Bucureşti, Furstenberg, îi cerea lui influenţei şi a credibilităţii Imperiului Roma- Titu Maiorescu să realizeze o înţelegere cu novilor, atât ipso facto, prin incapacitatea de a Bulgaria, fie şi prin intermediul Rusiei39, obiec- ajuta eficient un satelit, cât şi în mod indirect: tivul prioritar al dublei monarhii rămânând după eşuarea planurilor de împărţire a teri- izolarea Serbiei. În faţa atitudinii puţin angaja- toriilor albaneze, Serbia şi Grecia şi-au sporit te a Vienei, regele Carol I a refuzat, la 29 ianu- exigenţele teritoriale în Macedonia, ceea ce a arie/11 februarie, ratificarea prelungirii Trata- condus la ruptura de Bulgaria şi, deci, la diso- tului secret bilateral, convenită la 23 ianuarie/5 luţia Ligii Balcanice. La cumpăna anilor 1912 februarie 191340. şi 1913, această alianţă se menţinea încă soli- Dacă guvernul Maiorescu miza în conti- dă, iar la Bucureşti s-a aflat faptul că acordurile nuare pe cartea Puterilor Centrale, cabinetul militare bulgaro-sârbeşti din 29 aprilie/12 mai Gheşov era hotărât să joace cartea rusă, cerând 1912 includeau şi clauze defensive referitoare arbitrajul Petersburgului, „în faţa ameninţărilor la un eventual atac românesc32. româneşti”41, după ce, numai cu câteva zile îna- Tratativele directe româno-bulgare au cu- inte, la finele lui 1912, atât Gheşov, cât şi Danev noscut trei secvenţe distincte, anume: vizita lui sugeraseră lui Nekliudov că pierderea Silistrei Danev la Bucureşti (26 noiembrie/9 decembrie ar antrena căderea guvernului bulgar filorus42. 1912), negocierile purtate de acelaşi om politic Militarii bulgari concentraţi în zona Silis- bulgar la Londra, în intervalul 3/16 decembrie trei, oraş-simbol al disputei frontaliere româ- 1912-16/29 ianuarie 1913, cu Nicolae Mişu şi no-bulgare, nu se grăbeau să înlăture însem- Take Ionescu, precum şi discuţiile de la Sofia, nele imperiale ruseşti de pe armament şi echi- din intervalul 26 ianuarie-2 februarie 1913 (stil pament43, ceea ce putea reprezenta şi un mesaj vechi) dintre ministrul român în Bulgaria, D.I. transmis românilor.  Revista de istorie militară  37 În luna ulterioară vizitei lui Danev la Bu- mare a preluării puterii la Constantinopol de cureşti, atitudinea Rusiei faţă de România a către gruparea mai radicală a lui Enver-Paşa, fost una formal curtenitoare, diplomaţii ruşi a precipitat şi eforturile ruseşti în direcţia des- prezentând vizita respectivă drept un rezultat curajării României. al demersurilor lor, iar apoi Sazonov expri- Astfel, chiar la data menţionată, ministrul mându-şi nemulţumirea faţă de îndărătnicia rus la Bucureşti prezintă guvernului român un bulgarilor în tratativele cu omologii români, la memorandum din partea guvernului rus, do- 14/27 decembrie şi 22 decembrie/4 ianuarie44. cument prin care România era îndemnată să În perioada 26-29 noiembrie/ 9-12 decembrie accepte propunerile lui Danev din 26 noiem- 1912, la numai nouă zile după generalul Con- brie/9 decembrie 1912, considerate suficiente rad von Hoetzendorf, şeful Marelui Stat Major pentru un compromis rezonabil, iar ideea de austro-ungar, marele duce Nikolai Mihailovici sprijinire de către România a ofensivei bulgare Romanov a întreprins o vizită în România, spre la Adrianopol, în schimbul unor concesii terito- a-i înmâna lui Carol I bastonul de feldmareşal riale mai ample, era categoric respinsă de către al armatei ruse, fără alte rezultate notabile45, în ruşi, în numele bulgarilor, pe motiv de „amor timp ce generalul austriac perfectase cu omo- propriu naţional”50. În realitate, această soluţie logul său român, Alexandru Averescu, unele susţinută cu tărie de Take Ionescu, dar agreeată înţelegeri privind cooperarea militară defensi- şi la Berlin51, venea în contradicţie nu doar cu vă contra Rusiei şi a Serbiei46. orgoliile naţionale bulgăreşti, ci şi cu tendinţa Ameninţarea guvernului român cu ocupa- Rusiei de a limita succesele militare ale bulgari- rea militară a teritoriului sud-dobrogean re- lor în proximitatea Constantinopolului. vendicat a fost urmată de o schimbare de ton Arogându-şi meritul pentru oferta lui din partea Rusiei, în faţa căreia se prefigura o ­Danev, diplomaţia rusă avertiza România că iminentă dilemă. Astfel, în eventualitatea unei guvernul de la Sankt Petersburg nu avea să acţiuni militare a României în Bulgaria, chiar rămână indiferent la ocuparea vreunei părţi a fără declaraţie de război, marea putere slavă ar teritoriului bulgar, act susceptibil de a inflama fi fost pusă în situaţia de a alege între o neimpli- opinia publică slavofilă din Imperiu52. Tonali- care umilitoare (alta, după eşecul în problema tatea ameninţătoare folosită de Rusia la adresa sârbo-albaneză) şi o intervenţie cu consecinţe României a atras obiecţiile Franţei, care, chiar a imprevizibile. Pentru a evita o asemenea situa- doua zi, şi-a exprimat rezervele faţă de demer- ţie dilematică, Rusia a căutat, după 25 decem- sul marelui său aliat răsăritean, atrăgând aten- brie 1912, uneori cu disperare, să descurajeze ţia asupra riscului de război general53. După România de la orice gest de forţă în relaţia cu demersul francez, tonul diplomaţiei ruse a de- Bulgaria. venit mai puţin agresiv, în locul ameninţărilor În consecinţă, la 26 decembrie/ 8 ianuarie, cu o intervenţie directă, fiind acum vehiculată Nikolai Şebeko i-a comunicat lui Titu Maiores- aserţiunea că un gest agresiv faţă de Bulgaria cu faptul că, din punctul de vedere al Rusiei, ar priva România, pentru multă vreme, de po- cele patru propuneri făcute de Stoian Danev în sibilitatea înfăptuirii idealului său naţional54. urmă cu exact o lună de zile, care nu includeau Se încerca astfel specularea problemei transil- decât o rectificare modică de frontieră, erau vănene, trecându-se sub tăcere că idealul naţi- considerate suficiente pentru un acord româ- onal românesc includea şi Basarabia. La 5/18 no-bulgar47. Noua poziţie a Rusiei a fost comu- februarie 1913, Sazonov a reiterat caracterul nicată prompt la Sofia48. În faţa tendinţelor Ru- intolerabil al unei agresiuni româneşti în Bul- siei de a se erija în mediator între România şi garia, punând însă mai mult accent pe reacţia Bulgaria, la 4/17 ianuarie 1913, Titu Maiorescu şi sentimentele opiniei publice, situaţia guver- declară solemn că ţara sa nu a cerut medierea nului fiind definită ca dificilă55. sau garanţia vreunei terţe puteri şi că nu con- După reizbucnirea ostilităţilor pe fontul de sideră încheiate sau eşuate negocierile directe la Adrianopol, şeful diplomaţiei ruse a evitat să româno-bulgare49. încurajeze intransigenţa bulgară, aşa cum fă- Începerea celei de-a doua faze a primului cuse în ultimele trei săptămâni. La sugestia lui război balcanic, la 17/30 ianuarie 1913, ca ur- Şebeko, în paralel cu avertismentele adresate 38  Revista de istorie militară  României, Sazonov a sugerat bulgarilor să facă ritoriale româno-bulgare a început odată cu o concesie suplimentară faţă de cele anunţate oferta britanică de mediere comună, din 1/14 iniţial, anume să cedeze şi o fâşie de litoral, in- februarie 1913, şi a luat sfârşit la 26 aprilie/9 cluzând Cavarna sau Caliacra, pentru a evita mai, acelaşi an, odată cu perfectarea Protoco- pierderea Silistrei56. La 28 ianuarie/10 februa- lului de la Sankt-Petersburg, după Conferinţa rie, această sugestie era reluată de ministrul Ambasadorilor, desfăşurată în capitala rusă, rus de externe, într-o manieră mai moderată, începând cu 18/31 martie65. în faţa reprezentantului bulgar în capitala rusă, În paralel cu această nouă etapă a litigiului S.S. Bobcev (nu se mai punea problema cedării româno-bulgar, s-au desfăşurat ostilităţile din- Caliacrei către România)57. tre Liga Balcanică şi Imperiul Otoman, con- Gheşov insista însă pentru arbitrajul Rusiei, fruntări încheiate la 2/15 aprilie şi urmate de atitudinea sa fiind încurajată nu doar de unele noi tratative la Londra, finalizate la 17/30 mai. ziare ruseşti panslaviste, ci şi de unii oficiali, Noile evoluţii din Balcani au scos tot mai mult inclusiv din diplomaţie. De exemplu, în timp în evidenţă ruptura dintre Bulgaria şi aliaţii săi, ce Sazonov îl avertiza pe şeful guvernului bul- ceea ce nemulţumea Rusia şi oferea României o gar să nu conteze pe Convenţiile ruso-bulgare marjă de manevră mai substanţială. Atitudinea din 1902 şi 190958, un subaltern al său, ­Izvolski, guvernului român faţă de divergenţele inter-bal- ambasadorul la Paris, îi spunea lui ­Danev, în canice este cel mai bine ilustrată de conţinutul capitala franceză, că, dimpotrivă, Rusia ar spri- unui raport al lui Titu Maiorescu, adresat rege- jini Bulgaria chiar în absenţa oricărei convenţii lui, la 6/19 aprilie, după o întrevedere cu minis- bilaterale59. Luând cunoştinţă despre revendi- trul sârb la Bucureşti, Milorad Ristić. În finalul cările teritoriale româneşti minimale avansate documentului, şeful guvernului român scria: în debutul negocierilor bilaterale de la Sofia „Noi nu putem interveni decât în momentul iz- (3300 km2), prim-ministrul bulgar solicită o bucnirii conflictului armat între ele (n.n., Bulga- intervenţie energică din partea Rusiei, la 30 ria, Serbia şi Grecia) şi atunci se cuvine să avem ianuarie/12 februarie 191360, dar Sazonov îi mână liberă pentru a impune pacea”66. răspunde că demersul bulgar vine prea târziu În cele câteva săptămâni premergătoare şi că refuzul de a lua în calcul cedarea Silistrei Conferinţei de la Sankt-Petersburg, ambe- fusese o greşeală61, comunicând în acelaşi timp le blocuri politico-militare ale Europei şi-au ministrului român la Petersburg, Constantin elaborat poziţiile şi strategiile diplomatice în Nanu, că Rusia nu se opune aspiraţiilor româ- vederea soluţionării disputei româno-bulgare, neşti la Silistra, dar că revendicarea Balcicului factor suplimentar de tensiune într-o regiune putea duce la un război, dată fiind situarea sa foarte agitată. Niciuna dintre alianţe nu era în proximitatea Varnei62. pregătită atunci pentru un război, dar, în per- La 5/18 februarie, Titu Maiorescu îi adre- spectiva viitoarei confruntări, fiecare căuta să sează regelui Carol I un raport în care, prelu- cultive relaţii cu cât mai mulţi terţi, precum ând termenii lui Sazonov, se declara convins de România şi Bulgaria. faptul că Rusia nu putea admite o „violentare” În linii generale, Puterile Centrale spriji- a Bulgariei de către România, dar considera că neau revendicările româneşti, iar Antanta cău- putea fi obţinut concursul diplomatic al mare- ta să limiteze proporţiile concesiilor teritoriale lui vecin răsăritean pentru o extensie teritorială bulgare67. În luna martie 1913, presa germană şi până la o linie ce ar fi unit forturile Silistrei (nu austriacă a găzduit o serie de articole favorabile neapărat Silistra însăşi) cu localitatea Şabla, de revendicărilor româneşti, reiterând uneori ste- pe litoralul Mării Negre63. Într-adevăr, exact în reotip argumentaţia guvernului de la Bucureşti, aceeaşi zi, Sazonov sugera guvernului de la ­Sofia centrată pe importanţa Silistrei pentru Româ- să facă României concesii teritoriale de amploa- nia, mai ales din punct de vedere geostrategic, rea celor menţionate de Maiorescu (fără Silistra dar şi istorico-sentimental şi economic; reven- propriu-zisă), iar în caz de eşec, să accepte arbi- dicările româneşti erau însă mult mai extinse68. trajul Marilor Puteri (nu doar al Rusiei)64. Politicienii bulgari austrofili nu rezonau la Implicarea Marilor Puteri europene, în poziţia Vienei în problema sud-dobrogeană, sensul colectiv al sintagmei, în problemele te- atacând coaliţia rusofilă Gheşov-Danev pentru  Revista de istorie militară  39 atitudinea „şovăielnică şi capitulardă” în faţa termină pe şeful diplomaţiei ruseşti să afirme revendicărilor româneşti şi a pretenţiilor de că regele Carol I ar fi declarat că s-ar mulţumi mediere din partea Marilor Puteri. Un punct şi cu jumătate din Silistra. Finalmente, cei trei de vedere similar exprima omul politic an- reprezentanţi ai Antantei au propus un acord tantofil Al. Malinov (1867-1938), iar guvernul în patru puncte, anume: cedarea către România Gheşov a fost atacat chiar şi de către Danev, a Silistrei şi a unei zone înconjurătoare de trei pentru moderaţia sa69. Atitudinea rezevată kilometri, acordarea unor despăgubiri pentru a oficialilor ruşi faţă de ofensiva bulgară de cetăţenii bulgari care aveau să părăsească zona la Adrianopol era de asemenea speculată de cedată, interzicerea construirii de fortificaţii opoziţia de la Sofia70. Oraşul a căzut la 13/26 bulgăreşti în zona dobrogeană şi garantarea martie 1913, ceea ce a provocat o explozie de drepturilor naţionale şi culturale pentru ma- entuziasm, atât în Bulgaria, cât şi în rândurile cedoromânii intraţi sub jurisdicţia Bulgariei; la slavofililor din Rusia. 4/17 aprilie, acest proiect a fost acceptat şi de Sosiţi chiar în acele zile în capitala rusă, către reprezentanţii Triplei Alianţe77, formând Stoian Danev şi generalul R. Dimitriev au parte esenţa Protocolului semnat la 26 aprilie/9 mai. de o primire triumfală, inclusiv de manifestări Actul perfectat şi parafat atunci în capitala cu caracter oficial în cadrul Dumei de Stat71. Rusiei urma să rămână secret până la înche- Sazonov pretindea însă delegaţilor bulgari să ierea păcii între Liga Balcanică şi Imperiul accepte cedarea Silistrei şi a întrândurilor de Otoman, pentru a nu slăbi poziţia guvernului la Saragea şi Kranovo, în schimbul unor des- bulgar pe plan intern şi în cadrul negocierilor păgubiri băneşti din partea României, care ar de la Londra. Totuşi, Puterile Centrale nu au fi trebuit, la rândul său, să renunţe la orice alte ţinut seamă de aceste recomandări ale Rusiei, revendicări teritoriale faţă de Bulgaria72. ­Danev ziarele austriece şi germane dezvăluind rapid i-a răspuns ministrului rus de externe că Bul- conţinutul documentului semnat la Sankt-Pe- garia avea să accepte doar cedarea Silistrei, tersburg78. Între Germania şi Austro-Ungaria fără alte concesii de ordin teritorial73, fapt care existau unele deosebiri de vederi privind Bul- îl determina pe Şebeko să declare la Bucureşti, garia, considerată la Wilhelmstrasse drept un în prima zi a Conferinţei, că eventuala obţinere satelit al Rusiei, iar la Ballplatz, drept o con- a Silistrei de către România avea să fie meritul trapondere la Serbia; de asemenea, după asasi- Rusiei, nu al Austro-Ungariei74. În săptămânile narea regelui George I (18 martie 1913) şi ur- următoare, cântecul „Danev ministra/Prodava carea pe tronul elen a lui Constantin, căsătorit Silistra” (Ministrul Danev vinde Silistra) a de- cu sora Kaiser-ului, Germania manifesta mai venit cea mai populară melodie din Bulgaria. mult interes pentru Grecia79. În prima şedinţă din cadrul Conferinţei, La 17/30 mai 1913 a fost semnat Tratatul de Sazonov s-a opus însă categoric revendicărilor la Londra, între Liga Balcanică (în ansamblul româneşti, spunând că Silistra fusese reşedinţa său) şi Imperiul Otoman, problema spinoasă a primului episcopat bulgar, că populaţia oraşu- împărţirii teritoriilor balcanice foste otomane lui era majoritar bulgărească şi că pretenţiile între aliaţii victorioşi rămânând nesoluţiona- româneşti nu aveau niciun fundament juridic, tă. Crearea Albaniei independente devenea idee reluată şi dezvoltată de reprezentantul o certitudine, ceea ce punea capăt, cel puţin britanic, George Buchanan75. În cadrul celei momentan, aspiraţiilor sârbeşti şi greceşti în de-a doua şedinţe, desfăşurate la 22 martie/4 zonele populate de shqipëtari, determinând aprilie, Th. Delcassé, reprezentantul Franţei, acutizarea disputelor între foştii aliaţi în pri- propune o soluţie de compromis, anume ceda- vinţa împărţirii Macedoniei. Relaţiile Bulgariei rea Silistrei, în schimbul unor despăgubiri76 . cu Serbia şi Grecia se vor deteriora continuu, În cadrul celei de-a treia şedinţe, din 25 evoluţie culminând cu începutul celui de-al martie/7 aprilie, propunerea lui Delcassé este doilea război balcanic, la 16/29 iunie 1913. acceptată de către ceilalţi doi reprezentanţi ai A doua zi după încheierea Tratatului de la Antantei, Buchanan şi Sazonov, în timp ce de- Londra, Ivan E. Gheşov a prezentat demisia legaţii Triplicei încearcă să obţină concesii su- guvernului său, formându-se un nou consiliu plimentare în favoarea României, ceea ce îl de- de miniştri, prezidat de Stoian Danev. Gheşov 40  Revista de istorie militară  şi-a motivat gestul invocând faptul că înfrân- La 5/18 iunie 1913, România a prevenit Bul- gerea Turciei, obiectiv naţional cardinal bulgar, garia că, în caz de izbucnire a războiului între devenise un fapt împlinit, consfinţit prin tra- statele balcanice, va mobiliza şi va trece la ac- tatul de la Londra80. În realitate, noul guvern ţiune; informaţii despre intenţiile României au moştenea o situaţie politică destul de incertă, ajuns la Sofia şi indirect, via Sankt-Petersburg având de gestionat nu atât un succes cât o se- şi Viena91. Încercarea de mediere din partea rie de probleme teritoriale cu foştii aliaţi, dar ţarului Nicolae al II-lea a dus la suspendarea şi cu România81. Deşi tot rusofil, Danev se de- acţiunilor româneşti de mobilizare92. osebea de Gheşov prin vehemenţa tonului în Atitudinea de expectativă a României nu raport cu Sankt Petersburg-ul. În plus, noul deranja Rusia, întrucât guvernul român nu şef de guvern purta, cam pe nedrept, stigmatul încuraja astfel niciuna dintre cele două tabe- de vânzător al Silistrei, fiind pus în situaţia de re balcanice să deschidă ostilităţile şi să dea, a manevra între Rusia, care dorea să păstre- ipso facto, lovitura de graţie Ligii Balcanice şi ze unitatea Ligii Balcanice, şi o parte activă a operei diplomatice ruseşti în zonă. În schimb, opiniei publice interne şi mai ales a ofiţerimii, Austro-Ungaria, având interese total opuse care dorea tranşarea disputelor cu foştii aliaţi, celor ruseşti, pleda pentru o înţelegere româ- inclusiv pe calea armelor. no-bulgară, cel puţin sub forma unui acord de De altfel, la numai două zile după semnarea neutralitate, prin care Bulgaria să-şi acopere Tratatului de la Londra, Serbia şi Grecia au în- spatele în perspectiva unui atac asupra Serbi- cheiat un acord militar secret îndreptat împotri- ei şi a Greciei; influenţa austro-ungară asupra va Bulgariei82, dar Sazonov a prevenit Serbia să guvernului Danev era însă redusă, iar guvernul nu atace prima, aşa cum intenţiona83, ceea ce nu român pretindea noi concesii teritoriale93, pe putea decât să mărească frustrarea sârbilor în când bulgarii nu se împăcau uşor nici măcar raport cu marea Rusie, în timp ce opoziţia bul- cu pierderea Silistrei. Perpetuarea unei stări gară acuza guvernul de obedienţă faţă de aceeaşi de incertitudine la graniţa româno-bulgară mare putere, percepută ca pro-sârbească84. convenea diplomaţiei ruseşti, care, după Con- Pentru a se impune în faţa sârbilor, Danev ferinţa de la Sankt-Petersburg, îşi exprimase a adoptat un ton mai ridicat în raporturile cu transparent „scepticismul” faţă de o înţelegere Rusia85, ceea ce a iritat guvenul de la Sankt-Pe- separată româno-bulgară94, dorită la Viena. tersburg86, deşi în memoriile sale, omul politic Pentru a tempera avântul războinic al Bul- bulgar consideră că strategia lui era cea adec- gariei, diplomaţii ruşi au evocat uneori, în vată situaţiei şi numai declanşarea războiului, faţa interlocutorilor bulgari, spectrul unei in- fără ştirea sa, la 16/29 iunie 1913, a împiedicat tervenţii româneşti consecutive eventualului succesul unei asemenea conduite87. atac al Bulgariei asupra foştilor aliaţi, situaţie Oferta rusă de mediere în disputele inter- în care reprezentanţii Rusiei avertizau că nu balcanice nu a fost primită cu entuziasm de vor interveni95. În paralel, la 12/25 iunie 1913, către niciuna dintre părţi, însă cele mai catego- Sazonov afirma în faţa lui Nanu că, în caz de rice rezerve şi condiţionări au venit de la Sofia, război între foştii aliaţi, apreciat ca iminent, ceea ce a făcut ca atitudinea Serbiei şi a Greci- Rusia nu intenţiona să împiedice o intervenţie ei, puţin entuziastă în sine, să pară, prin com- românească; şeful diplomaţiei ruseşti îl infor- paraţie, una cooperantă şi flexibilă88. În acest ma pe ministrul român că acest lucru fusese timp, guvernul de la Bucureşti continua să aş- deja comunicat la Sofia96. A doua zi, Şebeko tepte izbucnirea ostilităţilor între foştii aliaţi, declara la Bucureşti că „numai ameninţarea Titu Maiorescu declarând public că „trenul unei intervenţii a României îi va opri pe bul- României abia acum soseşte”89. Implementarea gari să atace”97. Ţelul de căpetenie al diploma- „pe teren” a hotărârilor de la Sankt-Petersburg ţiei ruseşti rămânea, deci, evitarea unui război bătea pasul pe loc, întrucât membrii bulgari ai bulgaro-sârbo-grec, ceea ce venea în contra- comisiei mixte de delimitare a frontierei adop- dicţie cu scopurile şi calculele guvernului ro- taseră o conduită obstrucţionistă, insistând ca mân, aprecieri confirmate de evenimentele de distanţa de trei kilometri prevăzută în Protocol la 16/29 iunie 1913. să fie măsurată din interiorul oraşului, un de la În zilele imediat următoare atacului bulgar fortificaţiile exterioare90. asupra foştilor aliaţi, diplomaţia rusă a încer-  Revista de istorie militară  41 Conferinţa de pace de la Bucureşti, 1913

cat în mod precipitat să localizeze şi să stingă „adevărul crud” că nu poate păstra neutrali- conflictul a cărui izbucnire fusese aşteptată la tatea României fără concesii teritoriale103, iar Bucureşti. De data aceasta, guvernul Danev era la Bucureşti este reiterată ferm opinia că un cel mai receptiv interlocutor al Rusiei, încer- atac asupra Bulgariei este nejustificat104. Tutu- când să-şi salveze ţara de la o catastrofă totală, ror beligeranţilor balcanici li se cere să înce- după oprirea ofensivei şi începutul contra-ata- teze imediat ostilităţile şi să trimită delegaţi la curilor sârbeşti şi greceşti (Problema dacă şeful Sankt-Petersburg, în vederea încheierii păcii; guvernului bulgar a ştiut de atacul din noaptea Bulgaria acceptă ferm, Serbia îşi condiţionează de 16-17/29-30 iunie 1913 este şi astăzi con- acceptul de avizul Greciei, iar E. Venizelos, şe- troversată în istoriografia bulgară). ful guvernului elen, declină oferta rusă105. La 21 iunie/4 iulie 1913, a doua zi după un Odată eşuate încercările ruseşti de a-i adu- consiliu de coroană în care se pronunţase ferm ce la ordine pe foştii aliaţi balcanici, la 27 iu- împotriva reorientării politice externe bulgare nie/10 iulie 1913, România a declarat război spre Austro-Ungaria, acuzată de susţinerea Bulgariei, invocând necesitatea stingerii rapide pretenţiilor româneşti98, Danev, reconfirmat a conflictului106, obiectiv agreat atât de către în funcţie de către monarh, adresează Rusiei Antantă, cât şi de către Triplice, dar pe care apelul de a interveni la Bucureşti, pentru a opri diplomaţia rusă tocmai îl ratase. Punând în mobilizarea românească, decretată în ziua prim-planul discursului său de politică externă precedentă99. În primele zile de război, când imperativul restabilirii păcii în Balcani, nu pro- trupele bulgare erau în ofensivă, avertismente- priile revendicări teritoriale, guvernul român le româneşti erau persiflate de unii jurnalişti, dădea dovadă de o mare abilitate, inclusiv în ofiţeri şi chiar miniştri din Bulgaria100. Reacţia relaţia cu Imperiul Rus. rusească la solicitarea lui Danev a fost una am- În faţa eforturilor tardive ale bulgarilor de bivalentă. Pe de o parte, României i s-a trans- a câştiga neutralitatea României oferind, la mis că nu existau motive întemeiate pentru sugestia Rusiei, Dobrogea de Sud până la linia atacarea Bulgariei101, în timp ce lui Danev i-a Turtucaia-Balcic, guvernul Maiorescu solicită fost expediat un mesaj foarte puţin încurajator, guvernului Danev, la 30 iunie/13 iulie 1913, să în care se spunea că o eventuală intervenţie a înceapă tratative de pace cu toţi ceilalţi beli- Rusiei la Bucureşti nu ar fi făcut decât să întă- geranţi. Astfel, România intenţiona nu doar să rească poziţia Bulgariei împotriva Serbiei şi a evite o intervenţie rusă, ci şi să anuleze orice Greciei, prelungind astfel războiul102. şansă de organizare a unei conferinţe de pace La 25 iunie/8 iulie, şeful guvernului bulgar în capitala şi sub egida Rusiei107. La 1/14 iulie adresează Rusiei rugămintea de a media între 1913, Şebeko transmite la Bucureşti suges- foştii aliaţi balcanici, iar reacţia rusă este din tia Rusiei ca România să facă demersuri şi la nou una polivalentă: Bulgariei i se comunică Belgrad şi Atena, în vederea pacificării zonei, 42  Revista de istorie militară  însă guvernul român declină această sugestie, re” varianta Bucureşti, propusă de Germania113. invocând caracterul rece al relaţiilor româno- Alte surse, citate de E. Helmreich, arată însă că sârbeşti şi mai ales româno-elene108. diplomaţii ruşi au propus iniţial varianta San- În încercarea de a (re)câştiga influenţă cel kt-Petersburg, dar au cedat în faţa opoziţiei Pu- puţin la Belgrad şi Atena, guvernul rus, prin vo- terilor Centrale şi a îndemnurilor la moderaţie cea lui Sazonov, transmite la Sofia o serie de exi- din partea Franţei şi a Marii Britanii114. genţe în privinţa graniţelor Bulgariei cu Serbia Faţă de stipulaţiile Tratatului de la Bucu- şi Grecia, cu titlul de condiţii prealabile pentru reşti (28 iulie/10 august 1913), diplomaţia rusă o nouă încercare de mediere din partea Rusiei; a avut unele obiecţii, însă acestea se refereau rezultatul este demisia guvernului Danev, ur- la statutul portului Kavalla, atribuit Greciei, şi mată de eşecul formării unui cabinet de uniune nu Bulgariei, cum ar fi dorit conducătorii de la naţională şi de învestirea, la 4/17 iulie 1913, a Sankt-Petersburg; după consultări cu guvernul unui guvern filo-austriac, sub conducerea lui V. de la Paris, guvernul imperial rus a acceptat Radoslavov, cu N. Ghenadiev la externe109. hotărârile forumului regional al păcii, renun- Schimbarea de guvern de la Sofia a antre- ţând la orice rezerve în privinţa Kavallei, la nat, foarte rapid, unele nuanţări sensibile ale 1/14 august 1913115. poziţiei Rusiei faţă de litigiul teritorial româ- Felicitările transmise de Sazonov la Bucu- no-bulgar şi acţiunea militară a României pe reşti, imediat după încheierea Tratatului116, au teritoriul bulgar. În ultimele zile ale guvernării fost însoţite de unele aserţiuni ale lui Şebeko Danev, diplomaţii ruşi îşi asumau în faţa inter- faţă de Al. Marghiloman, pe tema unor pretin- locutorilor români meritul de a-i fi convins pe se datorii istorice ale României faţă de Rusia, responsabilii de la Sofia să ofere României con- în cuantum de 1,4 milioane de ruble, datând cesii teritoriale substanţiale şi atrăgeau atenţia de pe la jumătatea secolului anterior (!)117. Ati- că Rusia nu ar putea admite zdrobirea Bulga- tudinea presei din Rusia faţă de actul încheiat riei, sugerând astfel că trupele româneşti ar fi în capitala României era departe de a fi uni- trebuit să-şi oprească înaintarea, iar guvernul formă. Ziarele guvernamentale se exprimau în de la Bucureşti să nu-şi sporească exigenţele termeni elogioşi, dar cam protocolari, pe când teritoriale110. În primele zile ale guvernului filo- gazetele de orientare panslavistă, precum Reči austriac Radoslavov-Ghenadiev-Toncev, Şebeko („Cuvântul”), deplângeau soarta Bulgariei, con- îi îndemna însă pe oamenii politici români la damnând nu numai acţiunile româneşti, ci şi maximă circumspecţie în raporturile cu Bul- conduita Franţei, acuzată de trădare şi submi- garia, sugerând măsuri de precauţie în legătură nare a Rusiei, pe plan politico-diplomatic118. cu graniţa revendicată111. Relaţiile ruso-bulgare aveau să cunoască o Profitând de evenimente, Turcia reintră în tendinţă descendentă în lunile de după înche- acţiune şi reocupă o parte a teritoriului cedat ierea celui de-al doilea război balcanic şi pier- prin Tratatul de la Londra, inclusiv Adriano- derea Adrianopolului. polul. În pofida nemulţumirii Rusiei, reintra- În luna octombrie 1913, a devenit publică rea Adrianopolului sub jurisdicţie otomană scrisoarea adresată la 23 iunie/6 iulie regelui va fi sancţionată printr-un acord bulgaro-turc Ferdinand I de către liderii liberali V. Radosla- complementar Păcii de la Bucureşti, act bilate- vov, N. Ghenadiev şi D. Toncev ; în epistolă se ral semnat la 16/29 septembrie 1913112. cerea abandonarea imediată a politicii filoruse În memoriile sale, Sazonov prezintă pe promovate de tandemul Gheşov-Danev şi reo- scurt circumstanţele în care ţara sa a acceptat rientarea promptă spre Austro-Ungaria119. propunerea ca negocierile de pace să se desfă- Cu prilejul faimoasei sale vizite la Constan- şoare la Bucureşti. Conform fostului demnitar ţa, din iunie 1914, ţarul Nicolae al II-lea a pri- ţarist, Rusia oscila între alegerea Londrei şi a mit şi acceptat comanda onorifică a Regimen- Parisului, întrucât era clar că varianta Sankt- tului 5 Roşiori din Bazargic (Dobrici), iar în Petersburg nu ar fi fost agreată de Puterile Cen- discursul său a elogiat acţiunile României din trale, însă cele două capitale occidentale erau vara anterioară, calificate drept pacificatoare, situate departe de zona de conflict, ceea ce a ceea ce a trezit numeroase comentarii defavo- determinat guvernul rus să accepte „fără ezita- rabile sau ironice în presa bulgară120.  Revista de istorie militară  43 După izbucnirea Primului Război Mondial, acceptând treptat solicitările româneşti (mai Rusia a susţinut ideea ca Dobrogea de Sud să întâi, ideea rectificării de frontieră, apoi obţi- fie retrocedată Bulgariei, pentru a o atrage de nerea Silistrei şi, finalmente, dobândirea unui partea Antantei, însă antagonismele ireducti- teritoriu sud-dobrogean de peste 7.000 de ki- bile cu Serbia şi Grecia au împins micul stat lometri pătraţi). slav din Balcani în tabăra Puterilor Centrale121. De altfel, nici Rusia nu se afla, la finele confla- NOTE graţiei, alături de învingători, din cauza agita- 1 Daniela Buşă, Modoficări politico-teritoriale în ţiilor revoluţionare şi a războiului civil din anii sud-estul Europei între Congresul de la Berlin şi Pri- 1917-1921. mul Război Mondial (1878-1914), Bucureşti, Editu- Prin Tratatul de la Neuilly-sur-Seine din 27 ra Paideia, 2003, p. 48-60. noiembrie 1919, era restabilită graniţa româno- 2 George Ungureanu, Problema Cadrilaterului în bulgară de la 1 august 1914, Cadrilaterul rămâ- contextul relaţiilor româno-bulgare (1919-1940), Bră- nând în componenţa României122, însă în anul ila, Editura Istros, 2009, p. 71. 1940 teritoriul sud-dobrogean va fi recuperat 3 Istoria politicii externe româneşti în date (în de Bulgaria, într-un context internaţional net contiunuare, I.P.E.R.D.), coord. Ion Calafeteanu, defavorabil statului român, situaţie datorată, în Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003, p. 191. primul rând, presiunii şi agresivităţii din partea 4 G. Ungureanu, op. cit., p. 39-40. Uniunii Sovietice123, moştenitoarea Rusiei ţaris- 5 Hristofor Hesapciev, Amintirile unui fost di- te şi a ambiţiilor sale de expansiune şi hegemo- plomat bulgar în România(1905-1910), traducere nie în estul şi sud-estul bătrânului continent. de Daniel Cain, Bucureşti, Editura Fundaţiei PRO, În concluzie, putem afirma că, pe parcursul 2003, p. 42. fazelor succesive ale crizei balcanice din anii 6 Guy Gauthier, Acvile şi lei. O istorie a monar- 1912-1913, influenţa şi posibilităţile de ma- hiilor balcanice între 1817 şi 1974, traducere de Lu- nevră ale României în zonă au evoluat invers dovic Skultety, Bucureşti, Editura Humanitas, 2004, proporţional cu acelea ale Rusiei, fapt recu- p. 241-242. noscut cu menajamente, dar transparent, şi de 7 Andrew Rossos, Russia and the Balkans. Inter- către Titu Maiorescu, în discursul parlamentar Balkan rivalries and Russian foreign policy (1908- din 4/17 decembrie 1913, consacrat conţinu- 1914), Toronto-Buffalo-London, 1981, p. 27-28; D. tului aşa-numitei Cărţi Verzi124. Amploarea Buşă, op. cit., p. 246. succeselor obţinute de către Liga Balcanică în 8 Vasile Vesa, România şi Franţa la începutul se- toamna anului 1912, tendinţele de emancipare colului XX (1900-1916), Cluj-Napoca, Editura Da- ale aliaţilor balcanici de sub tutela diplomatică cia, 1975, p. 30-31. rusească, apariţia şi amplificarea divergenţelor 9 S. D. Sazonov, Les anées fatales. Souvenirs, Pa- inter-balcanice, a sentimentelor de frustrare, ris, Payot, 1927, p. 110-123. dezamăgire şi neîncredere faţă de Rusia, din 10 Anastasie Iordache, Criza politică din Româ- partea micilor state creştine balcanice, au re- nia şi războaiele balcanice (1911-1913), Bucureşti, prezentat etape succesive ale diminuării influ- Editura Paideia, 1998, p. 171-174. enţei acestei puteri în zonă, fapt care a facilitat 11 Guy Gauthier, op.cit., p. 242. acţiunile politico-diplomatice şi militare ale 12 Keith Hitchins, România (1866-1947), tra- României. Conduită intrinsecă a Rusiei faţă de ducere de George G. Potra şi Delia Răzdolescu, revendicările teritoriale româneşti, în general ediţia a treia, Bucureşti, Editura Humanitas, 2004, rezervată, a evoluat între amabilitatea proto- p. 154-155. colară şi ostilitatea făţişă, dar lipsa de dispo- 13 S. D. Sazonov, op. cit., p. 89. nibilitate pentru un eventual război general şi 14 Vezi infra, p. 17, nota 112. alte elemente (sprijinirea constantă a cererilor 15 S.D. Sazonov, op. cit., p. 91; vezi şi A.J.P. Taylor, României de către Puterile Centrale, îndemnu- Monarhia habsburgică (1809-1918), traducere de rile la calm şi moderaţie din partea Franţei şi Cornelia Bucur, Bucureşti, Editura All, p. 183-198, a Marii Britanii, disoluţia Ligii Balcanice etc.) Gheorghe Nicolae Căzan, Şerban Rădulescu-Zoner, au determinat guvernul de la Sankt-Petersburg România şi Tripla Alianţă, Bucureşti, Editura Ştiin- să se ralieze poziţiei partenerilor din Antantă, ţifică şi Enciclopedică, 1979, p. 326-327, 337. 44  Revista de istorie militară  16 E. Helmreich, The diplomacy of the Balkan 39 T. Maiorescu, op. cit., p. 71. War (1912-1913), Cambridge-London, 1938, p. 40 Gh. N. Căzan, Ş. Rădulescu-Zoner, op. cit., p. 200, 307, 371; A. Rossos, op.cit., p. 140, A. Iordache, 334-335. op.cit., p. 175. 41 Cartea Verde, doc. 41, p. 28. 17 Gheorghe Zbuchea, România şi războaiele 42 Paša Kiškilova, Krizata văv vlastta-1913, Sofi- balcanice (1912-1913). Pagini de istorie sud-est eu- ja, Izdatelstva Kăšta „Profesor Marin Drinov”, 1998, ropeană, Bucureşti, Editura Albatros, 1999, p. 101. p. 14-15. 18 Ibidem, p. 42. 43 A.M.R.-P., fond M.St.M.-Secţia a 2-a Informa- 19 Arhivele Militare Române-Piteşti (în continu- ţii, dosar nr. crt. 169, f. 495. are, A.M.R.-P.), fond M.St. M.-Secţia a 2-a Informa- 44 T. Maiorescu, op.cit., p. 57, 61. ţii, dosar nr.crt. 165, f. 260. 45 I.P.E.R.D., p. 208 20 Titu Maiorescu, România, războaiele balca­ 46 Gh. N. Căzan, Ş. Rădulescu-Zoner, op. cit., p. nice şi Cadrilaterul, ediţie de Stelian Neagoe, Bu- 330; K. Hitchins, op. cit., p. 158. cureşti, Editura Machiavelli, 1995, p. 35-36. 47 Cartea Verde, doc. 32, p. 23. 21 S.D. Sazonov, op.cit., p. 93. 48 Ivan E. Gešov, Spomeni iz godini na borbi i po- 22 Vasile Vesa, op.cit., p. 31-32. bedi, săstaviteli: Iva Burilkova, Coco (Ţoţo) Bilijar- 23 A. Rossos, op.cit., p. 140. ski, Sofija, Izdatelstva Kăšta „Sineva”, 2008, p. 200. 24 Documente diplomatice. Evenimentele din Pe- 49 Cartea Verde, doc. 44, p. 31. ninsula Balcanică şi acţiunea României, septembrie 50 G. A. Dabija, Amintirile unui fost ataşat mi- 1912-august 1913 (în continuare, Cartea Verde), litar român în Bulgaria (1910-1913), Bucureşti, Bucureşti, 1913, doc. 8, p. 5-6. Tipografia „Universul”, 1936, p. 278-279; Izvori za 25 Ibidem, doc. 10 , p. 7. istorijata…, I, părva čast, doc. 177, p. 187-188; A. 26 A. Rossos, op.cit., p. 139. Iordache, op. cit., p. 203. 27 Gh. N. Căzan, Ş. Rădulescu-Zoner, op. cit., 51 Al. Marghiloman, op. cit., p. 101, însemnare p. 331. din 1 februarie 1913. 28 Stojan Danev, Memoari, săstavitel: Elena Sta- 52 Vezi nota 50. telova, Sofija, Universitetsko Izdatelstvo „Sv. Kli- 53 V. Vesa, op. cit., p. 34; Izvori za istorijata..., I, ment Ohridski”, Voennoizdatelski Kompleks „Sv. părva čast, doc. 178, p. 189. Georgi Pobedonosec”, 1992, p. 152-153. 54 Al. Marghiloman, op.cit., p. 99-100, însemnare 29 Alexandru Marghiloman, Note politice, ediţie din 19 ianuarie 1913. Stelian Neagoe, Vol. I, Bucureşti, Editura Scripta, 55 Cartea Verde, doc. 63, p. 46; Gh. Zbuchea, op. 1993, p. 88-89. 30 cit., p. 172. Barbara Jelavich, Istoria Balcanilor, traduce- 56 re de Eugen Mihai Avădanei, Iaşi, Editura Institutul A. Rossos, op. cit., p. 147-148. 57 European, 2000, vol. II, 1887-1982, p. 95-96. Izvori za istorijata..., I, părva čast, doc. 180, 31 Cartea Verde, passim; T. Maiorescu, op. cit., p. p. 190. 58 48, 50 ; Gh. Zbuchea, op. cit., p.29-38, 111-121. H. Hesapciev, op.cit., p. 83-84; G. A. Dabija, 32 A. Iordache, op. cit., p. 173. op.cit., p. 281. 59 33 Cartea Verde, doc. 61 bis, p. 44-45 ; Izvori za A. Rossos, op. cit., p. 147. 60 istorijata na Dobrudža, T. I (1878-1919), săstaviteli: Izvori za istorijata..., I, părva čast, doc. 183, Žeko Popov, Kosjo Penčikov, Petăr Todorov, Sofija, p. 191. 61 Bălgarska Akademija za Naukite, 1992, părva čast A. Rossos, op. cit., p. 148. 62 (1878-1913), doc. 176, p. 186-187. Cartea Verde, doc. 78, p. 54. 63 34 Gh. Zbuchea, op.cit. Ibidem, doc. 86, p. 63. 64 35 Cartea Verde, doc. 29, p. 22-23. Iv. E. Gešov, op. cit., p. 204. 65 36 35 de ani de relaţii româno-italiene (1879- Textul Protocolului de la Sankt-Petersburg, în: 1914). Documente diplomatice italiene, coord: Ru- Cartea Verde, doc. 131 bis, p. 98-100, Izvori za isto- dolf Dinu, Ion Bulei, Bucureşti, Editura Enciclope- rijata…, I, părva čast, doc. 197, p. 206-207. dică, 2001, doc. 466-469. 66 Cartea Verde, doc. 130, p. 97-98. 37 Maria (regină a României), Povestea vieţii 67 S.D. Sazonov, op. cit., p. 94, A. Rossos, op.cit., mele, f.l., f.a., p. 423, 429-430. p. 150-151, Gh. N. Căzan, Ş. Rădulescu-Zoner, 38 Cartea Verde, doc. 43, p. 31. op.cit., p. 337.  Revista de istorie militară  45 68 A.M.R.-P., fond Ministerul de Război-Cabine- 94 T. Maiorescu, op.cit., p. 111, 115. tul Ministrului, dosar nr. crt. 1, f. 7-10; Idem, fond 95 A. Rossos, op. cit., p. 187 ; Gh. Zbuchea, op.cit., M.St.M.-Secţia a 2-a Informaţii, dosar nr. crt. 169, f. p. 195. 51-223; vezi şi Cartea Verde, doc. 95, p. 68-76. 96 A. Iordache, op.cit., p. 233. 69 A.M.R.-P., fond M.St.M.-Secţia a 2-a Informa- 97 T. Maiorescu, op.cit., p. 125. ţii, dosar nr. crt. 169, passim, Iv. E. Gheşov, op.cit., 98 E. Helmreich, op.cit., p. 374-375; Gh. N. ­Căzan, p. 193-223, Nikolaj Janakiev, Săpotrivnata sreštu Ş. Rădulescu-Zoner, op.cit., p. 348. rumînskite teritorialnite pretenciiprez 1912-1913g., 99 P. Kiškilova, op.cit., p. 47. în Bukureštijat dogovor i sădbata na Južna Dobru- 100 Cartea Verde, doc. 172, p. 145. dža. Naučna Konferencija, Dobriči, 21 sept. 1993, 101 E. Helmreich, op.cit., p. 376. otgovoren redaktor: Antonina Kuzmanova, Dobriči, 102 P. Kiškilova, op.cit., p. 47. Istoričeski Muzej, 1994, p. 29 şi următoarele. 103 Ibidem, p. 48-50. 70 Gh. N. Căzan, Ş. Rădulescu-Zoner, op. cit., 104 A. Rossos, op.cit., p. 194. p. 328. 105 S. D. Sazonov, op.cit., p. 104-105; E. ­Helmreich, 71 S. Danev, op. cit., p. 150-151; E. Helmreich, op. op.cit., p. 381. cit., p. 302. 106 Cartea Verde, doc. 193, p. 154; I.P.E. R.D., 72 E. Helmreich, op. cit., p. 302. p. 209. 73 V. Vesa, op. cit., p. 41. 107 E. Helmreich, op.cit., p. 382-383; P. Kiškilova, 74 T. Maiorescu, op. cit., p. 92. op.cit., p. 52-53. 75 Cartea Verde, doc. 126, p. 95-96 ; 35 de ani de 108 Gh. Zbuchea, op.cit., p. 266. relaţii româno-italiene (1879-1914)…, doc. 486; A. 109 P. Kiškilova, op.cit., p. 53-59. Rossos, op. cit., p. 151. 110 Cartea Verde, doc. 208, p. 162; Al. Marghilo- 76 E. Helmreich, op. cit., p. 305. man, op.cit., p. 116; Gh. Zbuchea, op.cit., p. 266. 77 Ibidem, p. 305-307. 111 Cartea Verde, doc. 215, p. 164; Al. 78 Cartea Verde, doc. 133, p. 101, raport al lui ­Marghiloman, op.cit., p. 122-123, însemnare din C-tin Nanu din 30 aprilie/13 mai 1913. 12/25 iulie 1913. 79 Gh. N. Căzan, Ş. Rădulescu-Zoner, op.cit., p. 112 S. D. Sazonov, op.cit., p.106-107; A. Rossos, 337; G. Gauthier, op.cit., p. 113-114. op.cit., p. 194; Ivan Ilchev, The Rose of the Balkans. A 80 Iv. E. Gešov, op.cit., p. 226. Short History of Bulgaria, translated from Bulgarian 81 P. Kiškilova, op.cit., p. 58. by Bistra Roushkova, Sofia, „ Colibri”, 2005, p. 294. 82 E. Helmreich, op.cit., p. 347; Plamen Pavlov, 113 S. D. Sazonov, op.cit., p. 105. Iordan Ianev, Daniel Cain, Istoria Bulgariei, Bucu- 114 E. Helmreich, op.cit., p. 384-385. reşti, Editura Corint, 2002, p. 32. 115 Cartea Verde, doc. 268-269, p. 191-192, doc. 83 S.D. Sazonov, op.cit., p. 102. 282, p. 199, V. Vesa, op.cit., p. 46-47. 84 A se vedea, de exemplu, Vasil Radoslavov, Băl- 116 Cartea Verde, doc. 277, p. 196. garija i svetovna kriza, ediţie de Milen Kumanov, 117 Al. Marghiloman, op.cit., p. 135-136. Sofia, Editura Academiei Bulgare, 1993, p. 45-57. 118 Gh. Zbuchea, op.cit., p. 343. 85 A. Rossos, op.cit., p. 182 119 E. Helmreich, op.cit., p. 383. 86 E. Helmreich, op.cit., p. 357-358. 120 A.M.R.-P., fond M.St.M.-Secţia a 2-a Infor- 87 S. Danev, op.cit., p. 224-236. maţii, dosar nr. crt. 277, f. 215-219. 88 A. Rossos, op.cit., p. 183-190. 121 Ema Nastovici, Intensificarea eforturilor An- 89 Cartea Verde, doc 135., p 102-103. ; T. Maio- tantei pentru atragerea României şi Bulgariei în răz- rescu, op.cit., p.114. boi, în 1915, în „Analele Universităţii din Bucureşti”, 90 Cartea Verde, doc.155, p.116-123, doc. 157, p. 1976, p. 88-90; Simeon Damianov, Le Traitée de 124-134, doc. 158, p. 135, doc. 163, p. 137-140. Neuilly et ses répercussions sur les relations interba- 91 S. Danev, op.cit., p. 207-208, E. Statelova, Ra- lkaniques, în „ Etudes Balkaniques”, 16, nr. 2/1980, doslav Popov, Vasilka Tankova, Istorija na bălgar- p. 57-58. skata diplomacija (1879-1913g), Sofija, Fondacija 122 I.P.E.R.D., p. 235. Otvoreno Obštestvo, 1994, p. 474. 123 G. Ungureanu, op.cit., p. 355-368. 92 A. Iordache, op.cit., p. 235-236. 124 T. Maiorescu, op.cit., p. 241-242 şi următoa- 93 E. Helmreich, op.cit, p. 341-342, 345. rele.

46  Revista de istorie militară  Dosar: Participarea României la al Doilea R`zboi Balcanic

România şi conflictul balcanic (1913) Percepţii externe

MIRCEA SOREANU *

Abstract

The consequences of the peace of Bucharest were the safeguarding of the balance of power in the Balkans and an increase in Romania’s prestige, both challenged during the First World War, in addition to Romania’s distancing from Austro-Hungary and the Triple Alliance. Maurice Paleologue, the secretary general of the French Foreign Ministry and future member of the French academy, noted: “Romania, considering itself freed from the Austrian tutelage, turns her eyes to Transylvania, Bukovina and Banat”. Deeply dissatisfied with the strengthening of the positions of Romania and Serbia, Austro- Hungary eventually managed to draw on the side of the Central Powers both Bulgaria and the Ottoman Empire. This new evolution in the South-Eastern Europe towards a balance of power and a peace favorable to Romania abruptly ended with the events that followed the assassination in Sarajevo of Archduke Franz Ferdinand of Austria, in 1914.

Keywords: King Carol I, Titu Maiorescu, Stoyan Danev, Tsar Ferdinand, Eleftherios Venizelos, Balkans, Austro-Hungary, Russia

Chestiunea Orientală reprezentase, înce- 1856), care pentru români a avut o importanţă pând cu pacea de la Carlowitz (1699), o „lua- capitală, şi anume formarea primului stat mo- re a pulsului” de către marile puteri a „omului dern, prin Unirea Principatelor (1859). bolnav” al Europei – Imperiul Otoman. Când Pe măsură ce Imperiul Otoman îşi micşora diagnosticul devenea îngrijorător, atunci ma- sfera de dominaţie în Europa de Sud-Est, iar rile puteri „luau sânge bolnavului”, sacrificând statele naţionale erau recunoscute în acest are- interesele Sublimei Porţi, chiar dacă pozaseră al, influenţa marilor puteri era şi ea în descreş- până atunci în protectori ai acesteia. Până în- tere, de multe ori interesele diferitelor puteri tr-o zi, când Marea Britanie şi Franţa au con- anihilându-se reciproc. Dar toate acestea au siderat că Rusia s-a apropiat în mod periculos devenit realitate, cu mai mai pregnanţă, abia de Strâmtori – după marea victorie împotriva după pacea de la Berlin (1878). lui Napoleon, pentru care Rusiei i se iertaseră În Peninsula Balcanică, devenită „butoiul multe „păcate” –, nesocotind brutal interese- cu pulbere” al Europei, ca urmare a gravelor le celor două mari puteri maritime. De aici va conflicte etnice şi politice izbucnite între po- rezulta până la urmă Războiul Crimeii (1853- poarele creştine şi otomani, anul 1875 a repre-

* Cercetător ştiinţific gr. II, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară.  Revista de istorie militară  47 zentat izbucnirea răscoalei în Herţegovina şi Ministrul de Externe român, Mihail Kogăl- apoi în Bosnia. Răsculaţii au fost sprijiniţi de niceanu, a semnat, alături de Dmitri Fiodoro- Serbia şi Muntenegru, cu voluntari şi provizii. vici Stuart, agent diplomatic şi consul general al În aprilie 1876 a izbucnit răscoala organizată Rusiei la Bucureşti, textul convenţiei româno- la nord de Dunăre, cu sprijinul statului român, ruse. Ţarul se obliga să respecte drepturile po- a voluntarilor bulgari conduşi de Hristo Botev. litice ale statului român, să menţină şi să apere La 30 iunie 1876 s-a declanşat războiul dintre integritatatea României! Chiar dacă hotărâse Serbia şi Muntenegru împotriva Porţii Otoma- să răşluiască cele trei judeţe basarabene. ne. Răsculaţii din Bosnia şi Herţegovina şi-au După declaraţia de independenţă din Par- proclamat unirea cu Serbia şi Muntenegru. lamentul de la Bucureşti (9/21 mai 1877) a După negocieri ce au avut loc între parte- urmat la 10 mai proclamarea ei de către dom- nerii „Alianţei celor trei împăraţi”, s-a ajuns la nitorul Carol I. Înfrângerea ruşilor la Plevna a un acord verbal secret între împăraţii Francisc avut ca efect cererea de ajutor militar din par- Iosif al Austro-Ungariei şi Alexandru al II-lea tea marelui duce Nicolae adresată suveranului al Rusiei la castelul Reichstadt din Boemia (8 României – „turcii... ne zdrobesc. Rog... să 3 iulie 1876). În cazul înfrângerii otomanilor, treci Dunărea cu armata” . Bosnia şi majoritatea teritoriului Herţegovi- Ca urmare a victoriei ruso-române în a tre- nei reveneau Austro-Ungariei. Rusia urma, în ia bătălie de la Plevna, otomanii au cerut pace, schimb, să reîncorporeze cele trei judeţe din care s-a încheiat la San Stefano (3 martie 1878) sudul Basarabiei ce fuseseră retrocedate Mol- fără ca nici România, nici statele balcanice care dovei prin Tratatul de pace de la Paris (1856). luaseră parte la război să fie invitate să parti- cipe. România, Serbia şi Muntenegru erau Drept consecinţă vor izbucni grave tensiuni recunoscute independente. „Bulgaria Mare” între Austro-Ungaria şi Serbia, pe de o parte, şi urma să fie ocupată doi ani de trupe ruseşti, între Rusia şi România, pe de altă parte. iar comunicaţiile acestora urmau a se face prin Pentru a contracara imixtiunile marilor pu- România şi prin porturile de la Marea Neagră. teri europene, care îşi trimiseseră reprezentan- Sudul Basarabiei era din nou ocupat de Rusia. ţii la Conferinţa de la Istanbul (decembrie 1876 România nu a recunoscut valabilitatea tratatu- – februarie 1877), otomanii au adoptat o con- lui, iar trupele ruseşti au ripostat prin ocupa- stituţie dorită „liberală”, în care România era rea punctelor strategice din ţară. Domnitorul considerată o simplă „provincie privilegiată” a Carol şi armata intenţionau să se retragă înspre Imperiului Otoman, ceea ce fost considerată o Oltenia. Dar marile puteri nu au consimţit la ofensă gravă nu numai împotriva statului ro- 1 crearea „Bulgariei Mari” şi, implicit, la domi- mân, ci a întregii naţiuni . naţia Rusiei în Balcanii de Est. O convenţie secretă s-a încheiat la Buda- Prin tratatul de la Berlin (13 iulie 1878), pesta (15 ianuarie 1877) între Austro-Ungaria României i se recunoştea independenţa, iar şi Rusia, prima obţinând Bosnia şi Herţegovi- Dobrogea şi Delta Dunării erau unite statului na, iar a doua mare putere căpătând acceptul român. Judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail, re- unei neutralităţi binevoitoare în cazul unui stituite în 1856 principatului Moldovei, au fost război cu Imperiul Otoman. reîncorporate Rusiei. Bosnia şi Herţegovina au Protocolul de la Londra (31 martie 1877) a trecut în administrarea Austro-Ungariei, Ma- încercat, fără succes, să impună Porţii Otoma- rea Britanie a obţinut Ciprul, iar în locul „Bul- ne adaptarea unor reforme în favoarea creş- gariei Mari” dictate de ruşi la San Stefano luau tinilor balcanici. Astfel, redeschiderea „crizei naştere două principate: Bulgaria autonomă (la orientale” va conduce la război. nord de Balcani) şi Rumelia, supusă în conti- Oficialităţile române aflaseră că, la declan- nuare Porţii Otomane. Rusia fusese îndepărta- şarea războiului cu ruşii, otomanii intenţionau tă din Balcani în favoarea Austro-Ungariei, în să ocupe Calafatul şi să stabilească un cap de spatele căreia se afla Germania. Intensificarea pod pe teritoriul României2. Teritoriul româ- rivalităţii în Balcani între Austro-Ungaria şi nesc era ameninţat să devină teatrul unui nou Rusia a reprezentat una dintre cauzele princi- război devastator ruso-otoman. pale ale declanşării Primului Război Mondial. 48  Revista de istorie militară  Graniţa terestră dintre România şi Bulga- ria a fost stabilită de la Silistra până la sud de Mangalia, Rusia reuşind să impună o extindere a teritoriului bulgar în zona dobrogeană. Re- prezentanţii României în Comisia europeană întrunită în 1878 au cerut să le fie cedată Silis- tra, dar delegatul rus s-a opus. Astfel, graniţa s-a stabilit la 21 km în aval de acest oraş, drept urmare bulgarii beneficiind de puternicul sis- tem de fortificaţii realizat de otomani pentru apărarea Silistrei4. România, care se considera nedreptăţită de politica Rusiei, a căutat sprijin politic şi militar la Berlin, şi a aderat la Tripla Alianţă (30 oc- tombrie / 11 noiembrie 1883), urmare a trata- tului de alianţă încheiat cu Austro-Ungaria, la care a aderat, în aceeaşi zi, şi Germania. Dar primejdia nu plana numai dinspre miază Carol I noapte, ci şi din partea presei şi armatei bulgare, care făceau elogiul „Bulgariei Mari”, care trebuia Aehrenthal a reuşit să profite de situaţia să cuprindă în fruntariile sale Tracia, Macedo- revoluţionară de la Istanbul şi de pregătirile nia şi Dobrogea – denumită Bulgaria de Nord5. Bulgariei de a-şi declara independenţa faţă de Relaţiile speciale ale Sofiei cu Sankt Pe- Poartă. La 6 octombrie 1908, Austro-Ungaria a tersburgul, propaganda antiromânească pri- anexat provinciile otomane Bosnia şi Herţego- vind Dobrogea şi întărirea considerabilă a vina, primite spre administrare prin tratatul de armatei bulgare constituiau tot atâtea motive la Berlin (1878), barând astfel reunirea de către de îngrijorare pentru autorităţile române. Cu Serbia într-un singur stat a popoarelor slave toate acestea, România va recunoaşte oficial din Balcanii de Vest. Ca urmare a unui acord independenţa Bulgariei şi titlul de ţar pe care încheiat între Bulgaria şi Austro-Ungaria, gu- şi-l arogase Ferdinand de Saxa-Coburg-Gotha vernanţii de la Sofia îşi declaraseră indepen- (8/21 aprilie 1909), chiar în momentul aniver- denţa doar cu o zi înainte (5 octombrie). sării regelui Carol I6. Aceste decizii au modificat raportul de for- Declanşarea revoluţiei Junilor Turci7, în iu- ţe în sud-estul Europei, regele Carol I făcân- lie 1908, a nemulţumit Germania, care avusese du-l răspunzător pe Aehrenthal „de provoca- relaţii strânse cu apropiaţii sultanului Abdul rea dificultăţilor care cu greu pot fi depăşite”, Hamid al II-lea, detronat până la urmă în 27 Imperiul Otoman fiind pus în faţa unui fapt aprilie 1909, şi a fost considerată un moment împlinit10, iar Serbia având reacţii violente faţă propice de către baronul Alois Aehrenthal, de Austro-Ungaria. Rivalitatea dintre Sankt şeful diplomaţiei austro-ungare. Încurajat de Petersburg şi Viena se poziţiona pe un trend cercurile militare şi sub influenţa kaizerului foarte periculos, Austro-Ungaria urmărind Wilhelm al Germaniei, a trecut la acţiune în în continuare „a netezi drumul Bulgariei prin Balcani şi a încălcat înţelegerea încheiată cu Macedonia la Salonic şi a face din Bulgaria mă- Rusia privind respectarea statu quo-ului în rită un tampon viguros contra Rusiei în Bal- peninsulă8. Prestigiul ei, fiind încă eclipsat de cani”11. În ceea ce priveşte vecinii de la sud de înfrângerea umilitoare înregistrată în războiul Dunăre, Carol I făcea următoarea remarcă: „cu cu Japonia (1905), Rusia a ajuns la un compro- Bulgaria avem mereu relaţii încordate de care mis cu Austro-Ungaria prin care recunoştea este vinovat Ferdinand, deoarece crede că din acesteia anexarea Bosniei şi Herţegovinei, în cauza lui procedăm atât de energic şi se simte schimbul obţinerii dreptului flotei militare ru- rănit în trufia lui”12. La încordarea în relaţiile seşti de a traversa Bosforul şi Dardanelele, mo- dintre cei doi suverani se adăuga, pe lângă po- dificându-se astfel regimul Strâmtorilor9. litica austro-ungară de a-i atrage pe bulgari în  Revista de istorie militară  49 complet prin surprindere pe otomani, atacaţi concentric în Balcani, care au putut doar cu greu să-i oprească pe bulgari în apropierea Is- tanbulului, pe linia fortificată de la Ceataldja13. „Tigrii neliniştiţi” obţineau victorie după vic- torie, bulgarii cucerind Tracia, grecii ocupând Salonicul, iar sârbii ajungând la Marea Adriati- că. Dar marile puteri şi-au considerat interese- le grav atinse, Austro-Ungaria barând marşul sârbilor către mare prin crearea Albaniei, iar bulgarilor nu li se permitea să ocupe Strâmto- rile, nici măcar de către ruşi. Bulgarii, cu tena- citatea lor cunoscută, au continuat atacurile la baionetă care până atunci îi puseseră la mare încercare pe otomani, dar la 17 noiembrie asal- tul lor impetuos a fost înecat în sânge de tri- nomul tranşee, sârmă ghimpată şi mitraliere14, un fel de avanpremieră a ucigătorului război al tranşeelor din prima conflagraţie mondială. Ce umilinţă pentru ţarul Ferdinand, care dorea să intre în capitala otomană călare pe un cal alb! Ca urmare a presiunilor marilor puteri – Rusia şi Austro-Ungaria începuseră mobili- zarea trupelor – a fost semnat armistiţiul la 3 Ţarul Ferdinand I decembrie şi la 17 decembrie 1912 a început Conferinţa de la Londra, pentru a stabili noua sfera lor de influenţă, şi tratatul din 1902, prin ordine balcanică15. care Rusia se obliga să intervină împotriva ro- În drumul său spre Londra, primul minis- mânilor în cazul în care armata lor ar fi între- tru bulgar Stoian Danev a avut o întrevedere prins o acţiune la sud de Dunăre. la Bucureşti cu omologul său român Titu Ma- Profitând de frământările politice de la Is- iorescu, care i-a declarat: „Silistra trebuie să tanbul, Italia a atacat provincia otomană Tri- dispară dintre noi şi să fie a noastră, fiindcă ni politania (moderna Libie) şi, pe lângă aceasta, se pusese prin duşmănia de atunci (1878) a ru- a ocupat şi Arhipeleagul Dodecanez, care cu- şilor, tocmai ca un ghimpe în inimă (...) cade prindea insula Rhodos, de o mare importanţă Tratatul de la Berlin, trebuie să cadă şi fron- strategică. Imperiul Otoman a cerut pace şi a tiera impusă de acest tratat”16. Reprezentantul cedat aceste posesiuni Italiei (iulie 1912). bulgar a refuzat să cedeze Silistra, poziţie sus- De această înfrângere a Porţii au profitat ţinută şi în continuare de Sofia, ceea ce va re- statele balcanice, care au considerat că este prezenta cauza disensiunilor şi conflictului ce momentul favorabil pentru a-şi îndeplini pre- vor avea loc ulterior între cele două ţări17. tenţiile teritoriale. Bulgaria şi Serbia au format Cele două mari puteri rivale în Balcani, Liga Balcanică (22 februarie/13 martie 1912), Austro-Ungaria şi Rusia, pentru a o atrage de la care au aderat Muntenegru şi Grecia (16/29 partea lor, asigurau România în octombrie, re- mai 1912). La 29 iunie/12 iulie, între cele patru spectiv noiembrie 1912 că va primi compen- state s-a semnat o convenţie militară ce pre- saţii teritoriale ca urmare a unor modificări gătea declanşarea războiului împotriva Porţii. ale graniţelor cauzate de războiul de la sud de La 8 octombrie 1912, acesta a fost în sfârşit Dunăre18. Ambasadorul Austro-Ungariei la declarat de micul stat Muntenegru, urmat de Bucureşti, Egon Fürstenberg, era alarmat de aliatele sale la 18 octombrie. acţiunile diplomaţiei Rusiei şi Franţei în Ro- Această alianţă a rivalilor – pentru Mace- mânia, care puseseră în discuţie chiar proble- donia – nu putea rezista, însă în 1912 a luat ma Transilvaniei, extrem de sensibilă pentru 50  Revista de istorie militară  români19. Pentru austro-ungari era de preferat o „Bulgarie Mare”, iar nu o „Serbie Mare”, iar dacă bulgarii ar fi fost înfrânţi se preconiza la 31 mai 1913 o acţiune armată în sprijinul lor şi, în ultimă instanţă, chiar declanşarea răz- boiului împotriva Rusiei20. La rândul ei, Rusia, ca şi celelalte puteri ale Antantei, nu putea să accepte acţiunea militară bulgară de ocupa- re a Istanbulului, fiind gata să declanşeze un conflict militar împotriva bulgarilor – foştii ei protejaţi. Interesant cum descria Nicolae Iorga politica aventuristă a ţarului de la Sofia: „Re- gele Ferdinand a fost totdeauna un ambiţios peste măsură ce n’a ştiut ce înseamnă alegerea momentului, chibzuirea împrejurărilor şi care orbeşte s’a aruncat împotriva duşmanului ade- vărat sau închipuit, numai să ajungă moşteni- torul Împaratului bizantin la Constantinopol, să se încoroneze la Sofia, să aşeze crucea pe care se zicea că o are în bagajul său, deasupra Eleftherios Venizelos cupolei basilicii lui Iustinian”21. Stoian Danev, în drumul său spre Londra, s-a oprit la Viena (octombrie 1912), cerând de alianţă româno-german. Noul ministru de sprijin împotriva poziţiei româneşti, care re- Externe rus, Serghei Sazonov, în încercarea de vendica linia Turtucaia-Balcic. Primit călduros a încuraja, în folos propriu, realizarea idealului de Franz Josef, a fost totuşi sfătuit să facă „mici naţional românesc în Transilvania, i-a oferit concesii României” pentru „a nu îngreuna po- bastonul de mareşal regelui Carol I, prin mare- ziţia regelui Carol I”22. Bulgarii au ales pentru le duce Nicolae Mihailovici, care a făcut o vizi- 24 Londra politica tergiversării, pregătindu-se în tă la Bucureşti, la sfârşitul anului 1912 . secret pentru o acţiune militară de amploare Decizia guvernului otoman de cedare a împotriva aliaţilor din Liga Balcanică. Orbirea Adrianopolului bulgarilor a condus la o lovitu- ţarului şi a cercurilor militare de la Sofia era ră de stat (10 ianuarie 1913). Noul guvern oto- atât de completă, încât părea că ignoră complet man, în care rolul conducător îl deţinea Enver consecinţa acestei agresiuni: intrarea în război Paşa, a luat hotărârea de a continua războiul. împotriva lor a românilor şi otomanilor. Astfel, lucrările Conferinţei de la Londra au Marile puteri invecinate continuau să-şi fost întrerupte, la 28 ianuarie 1913, iar opera- facă jocurile, în încercarea de a menţine sau ţiunile militare au fost reluate la 3 februarie. atrage România în sfera lor de influenţă. Aus- Reprezentantul României, N. Mişu, şi cel al tro-Ungaria urmărea să blocheze ieşirea Serbiei Bulgariei, S. Danev semnaseră la 16/29 ianua- la Adriatică şi să spulbere Liga Balcanică. Pen- rie 1913 Protocolul de la Londra, care oglindea tru aceasta i-a acordat sprijinul său Bulgariei, poziţiile lor divergente. Bulgaria se oferea să care s-a îndepărtat treptat de Rusia. Cu toate cedeze României două intrânduri de la mij- acestea, Austro-Ungaria a reuşit să semneze locul graniţei dobrogene şi un triunghi de 5-6 o convenţie militară cu România (30 noiem- km la Marea Neagră, refuzând pretenţiile teri- brie 1912), privind eventualitatea unui război toriale româneşti25. împotriva Rusiei23. În fapt, s-a dovedit un act Cum tot mai multe voci cereau, la Bucu- formal, considerat ca atare de însuşi semnata- reşti, o acţiune militară împotriva Bulgariei, rul lui, Conrad von Hötzendorf, viitorul şef al Sazonov a ameninţat direct România să nu ata- Marelui Stat Major austro-ungar. La 25 ianua- ce un stat creştin aflat în luptă cu musulmanii. rie/5 februarie 1913, a fost reînnoit tratatul ro- La 2 februarie 1913, ministrul român la Paris mâno-austro-ungar, iar la 27 februarie tratatul informa pe primul ministru Titu Maiorescu că  Revista de istorie militară  51 Partida militară de la Sofia, sprijinită de însuşi ţarul Ferdinand şi încurajată de Austro- Ungaria, nu voia în fapt să se supună protoco- lului de la Sankt Petersburg şi să se retragă din Silistra. Miza pe o victorie fulger şi categori- că împotriva Serbiei şi Greciei, după care ar fi putut ocupa şi Dobrogea românească30. Liderii bulgari erau extrem de nemulţumiţi, până la disperare, de faptul că nu putuseră cuceri nici Constantinopolul, nici Salonicul, şi doreau să ocupe întreaga Macedonia în detrimentul Greciei31 şi al Serbiei. Frustrarea lor teribilă i-a condus la acte necugetate, încercând să pună marile puteri în faţa actului împlinit. Rusia, la iniţiativa lui Serghei Sazonov, a transmis la So- fia un mesaj ameninţător: „Voi lucraţi sub in- fluenţa Austro-Ungariei (...) nu aşteptaţi nimic de la noi şi uitaţi că au existat angajamentele de 32 Stoian Danev la 1902 ce ne-au legat până astăzi” . Pierzând sprijinul Rusiei şi sfidând pe toţi vecinii, Bulga- francezii nu doreau o acţiune imediată a Ro- ria se îndrepta înspre catastrofă. mâniei, care trebuia să aştepte sfârşitul con- Cel de-al doilea Război Balcanic a izbucnit flictului bulgaro-otoman26. Nici Germania nu în noaptea de 29/30 iunie 1913, când bulgarii dorea generalizarea conflictului în Balcani. au atacat pe sârbi şi pe greci prin surprindere, Guvernul englez, susţinut de marile puteri, fără declaraţie de război, pe valea Vardarului şi a propus o acţiune de mediere pentru a evita respectiv la Salonic, cu intenţia vădită de a crea continuarea conflictului militar. La 31 martie o breşă între sârbi şi greci. 1913 a început conferinţa ambasadorilor la Otomanii au profitat de situaţie şi au ocu- Sankt Petersburg. La 26 aprilie / 9 mai, a fost pat rapid Lule Burgas, Kirk Kilise şi Adriano- semnat un protocol27 care prevedea ca Silistra polul. să revină României, împreună cu un teritoriu României i se oferise posibilitatea de a re- de 3km în jurul periferiei oraşului. Se acordau stabili un echilibru al puterii în Balcani, din 33 drepturi şi facilităţi pentru aromânii28 din Ma- care să iasă favorizată . cedonia. Se părea că obiectivul României de a Obiectivele campaniei României în Bul- obţine o graniţă strategică cu Bulgaria fusese, garia erau limpede expuse de „Le Figaro” din măcar în parte, îndeplinit. 17 iulie 1913: „garantarea echilibrului balca- Comisiile româno-bulgare care aveau meni- nic şi admiterea participării sale la tratativele rea de a delimita graniţele conform protocolului de pace”. „Corriere della Serra” comenta la 23 s-au întrunit la Silistra şi Rusciuc, dar bulgarii iulie 1913: „Întrucât Bulgaria cunoştea situaţia pretindeau să se măsoare cei 3 km prevăzuţi din economică, financiară şi militară a României, centrul Silistrei, iar nu de la marginea oraşului este de neînchipuit prin ce iluzie extraordina- (protocolul menţiona 3 km în jurul localităţii). ră şi orbire inexplicabilă a putut să se expună Obstrucţiile bulgarilor erau motivate de pregă- unui război cu toate statele balcanice, plus Ro- tirile lor de război, iar când acesta a reizbucnit, mânia, când numai aceasta din urmă, singură, lucrările comisiilor au fost suspendate. poate să o zdrobească”34. Conferinţa de la Londra, încheiată la 30 mai România a declarat război Bulgariei la 27 /10 iunie, a lăsat ca reglementarea problemelor iunie /10 iulie 1913 şi atacul convergent în- de frontieră în Balcani să fie făcută prin tratate dreptat împotriva armatelor ţarului Ferdinand bilaterale, ceea ce va conduce la reizbucnirea a condus la înfrângerea rapidă a acestora. Deşi conflictului, de data aceasta între foştii aliaţi, la armata română nu a întâmpinat rezistenţă, ea care va participa şi România29. a a primit ordin să nu intre în Sofia, iar rege- 52  Revista de istorie militară  le Carol I a solicitat omologilor săi din Serbia, Grecia şi Muntenegru (11/24 iulie 1913) să pună capăt ostilităţilor în vederea începerii ne- gocierilor pentru încheierea păcii cu Bulgaria. Regele Carol I dorea să fie evitată o „ca- tastrofă internă” a Bulgariei, respectiv izbuc- nirea unei revoluţii cu complicităţi internaţi- onale, dacă ostilităţile nu încetau. Revoluţia a fost doar amânată până în 1918, când ţarul ­Ferdinand a trebuit să abdice35, ca urmare a înfrângerii zdrobitoare suferite la sfârşitul Pri- mului Război Mondial, urmând o perioadă de anarhie şi revolte bolşevice în Bulgaria. Interesant este că starea de spirit a ostaşilor români aflaţi la sud de Dunăre era sintentizată de sloganul: „Drumul spre Sofia duce în Tran- silvania”, atitudine ce a avut un mare răsunet Titu Maiorescu în Ardeal şi a produs nelinişte la Budapesta, 40 Viena şi Berlin36. Bucureşti . De aceea mesajul adresat de împă- În disperare de cauză, ţarul Ferdinand a ratul Franz Joseph lui Carol I era rece şi mai cerut ajutor împăratului Austro-Ungariei, dar curând protocolar, spre deosebire de mesajele Franz Joseph l-a sfătuit să cedeze imediat con- de simpatie transmise de împăraţii Wilhelm al 41 diţiilor de pace oferite de România37. La 6/19 II-lea şi Nicolae al II-lea . iulie, Bulgaria şi-a dat acceptul ca frontiera cu Marile puteri europene au acceptat deci- România să fie pe linia Turtucaia-Balcic. ziile păcii de la Bucureşti, fără a mai trebui să Acceptarea de către combatanţii creştini a fie supuse unor negocieri – precum hotărârile deschiderii Conferinţei de la pace la Bucureşti a luate la San Stefano, care fuseseră modificate făcut din România principalul arbitru balcanic de tratatul de la Berlin (1878). şi a reprezentat, pe planul relaţiilor internaţio- Înfrângerea militară dureroasă şi pierde- nale, „o înfrângere clară de către România, atât rea sprijinului diplomatic din partea Rusiei a Rusiei, cât şi a Austro-Ungariei”38. au făcut ca ţarul Ferdinand şi decidenţii de la Conferinţa de pace de la Bucureşti a înce- Sofia să ajungă cu totul sub influenţa politicii put la 17/30 iulie, iar preşedinţia i-a fost oferită austro-ungare, în speranţa unei revanşe ce primului ministru al României, Titu Maiores- i-a determinat ca, în Primul Război Mondial, cu. Ceremonia finală a congresului a avut loc la să se alăture taberei agresoare, a principalilor 28 iulie / 10 august 1913. vinovaţi de izbucnirea sa. Ostilitatea cu care a Articolul 2 al tratatului de pace se referea la fost tratată România de către Bulgaria avea ca frontiera dintre România şi Bulgaria, delimita- motiv primordial pretenţiile teritoriale ale So- tă conform cerinţelor româneşti acceptate de fiei faţă de Dobrogea de Nord, parte a statului partea bulgară prin protocolul nr. 5 încheiat la român modern încă de la 1878, ocuparea de 22 iulie. către români a Cadrilaterului nefăcând altceva În ceea ce priveşte drepturile conaţionali- decât să amplifice această furie naţionalistă a lor, spre deosebire de Bulgaria, Serbia şi Gre- vecinilor de la sud de Dunăre. cia, România a obţinut o recunoaştere juridică Primul ministru sârb, Nikola Pasici, subli- a drepturilor aromânilor, prin corespondenţa nia în august 1913, la Belgrad, după întoarce- oficială între Titu Maiorescu şi conducătorii rea de la Bucureşti, că „pacea şi armonia în Bal- delegaţiilor balcanice39. cani sunt asigurate graţie eforturilor noastre Dintre marile puteri, Austro-Ungaria şi-a comune şi prin concursul puternic şi decisiv al exprimat poziţia ostilă faţă de rezultatul Con- României”. La rândul său, liderul grec Venize- ferinţei, sprijinind în continuare Bulgaria şi los declara: „Nu vreau să pierd ocazia de a ex- promovând o politică de anulare a păcii de la prima recunoştinţa mea României, cea care a  Revista de istorie militară  53 fost pregătită să se alăture cauzei statelor aliate Baronul Beyens, diplomat belgian, nota că şi să le susţină drepturile”42. România îşi făcuse din Bulgaria o duşmană de În presa românească din Austro-Ungaria, moarte, care nu aştepta decât prilejul favorabil ziarul „Românul” din Arad publica articolul pentru a-şi lua revanşa51. „Zile de glorie” semnat de Iuliu Maniu, mem- Urmările păcii de la Bucureşti au fost ga- bru al Parlamentului de la Budapesta, unul rantarea echilibrului de putere în Balcani şi dintre liderii Partidului Naţional Român. În sporirea prestigiului României, chiar dacă au viziunea autorului, războiul balcanic a dat o fost contestate în Primul Război Mondial, la nouă viaţă ideii naţionale româneşti, iar pacea care s-a adăugat îndepărtarea României faţă de la Bucureşti constituia o nouă etapă în com- de Austro-Ungaria şi Tripla Alianţă. baterea „orgiei anacronismului istoric menţi- Extrem de nemulţumită de întărirea poziţi- nut de maghiari”43. ilor României şi Serbiei, Austro-Ungaria va re- În Rusia, ziarele guvernamentale apreciau uşi să atragă de partea Puterilor Centrale atât pozitiv rolul României în încheierea păcii, în Bulgaria, cât şi Imperiul Otoman. schimb slavofilii erau nemulţumiţi de „suzera- Această nouă evoluţie în spaţiul sud-est eu- nitatea politică a României în Balcani”44. ropean, către un echilibru şi o pace favorabilă Un ziar maghiar aflat în opoziţie faţă de României, a fost curmată de evenimentele ce guvernul Istvan Tisza elogia pe români: „Bucu- au urmat atentatului de la Sarajevo, din 1914. reştii sunt acum centrul lumii, iar Maiorescu (...) sufletul, conducătorul, diriguitorul negoci- erilor care sunt chemate a decide direct soarta Balcanilor şi, indirect, a Europei”45. NOTE 1 Documente privind istoria României. Războiul În presa franceză a apărut articolul „Les Ro- de independenţă, vol. I/2, Bucureşti, 1953, p. 534, umains”, prin care se aprecia că românii şi-ar fi 535. recâştigat prestigiul şi atenţia cuvenite, umbrie 2 Istoria militară a poporului român, vol. IV, Bu- o vreme de conflictele din Balcani”46. cureşti, 1987, p. 595. La Roma se considera că România devenise 3 Memoriile regelui Carol I al României (de un arbitrul Balcanilor, după ce reuşise să zădărni- martor ocular), vol. X, Bucureşti, f.a., p. 38, 39. cească naşterea Bulgariei Mari şi se exprimase 4 Ion Crânguş, Ion Giurcă, Cedarea şi evacua- mult mai energic faţă de intervenţiile diploma- rea Cadrilaterului în anul 1940, Rm. Vâlcea, 2010, tice ale Vienei. „Mâine Austro-Ungaria va avea 47 p. 20, 21. a se teme din partea românilor” . Însuşi Nico- 5 Colonel Cantargiev, Geografia militară a Bul- lae Iorga sublinia această realitate: „Campania gariei, Bucureşti, 1905, p. 72. română din Bulgaria fusese primul capitol al 6 Florica Popescu, România şi recunoaşterea in- războiului României în contra Austro-Ungari- dependenţei Bulgariei, în „Revista de Istorie Milita- ei (...). Idealul naţional român primise un pu- ră” nr. 1-2 (111-112), 2009, p. 43. ternic avânt însufleţitor, realizarea lui intra în 7 René Ristelhueber, A History of the Balkan Pe- domeniul realizabilului, iar scadenţa lui părea oples, New York, 1971, p. 211 et passim. 48 că se apropie” . 8 A. J. P. Taylor, Monarhia habsburgică, 1809- Istoriografia bulgară, deplângând „catas- 1918. O istorie a Imperiului austriac şi a Austro-Un- trofa” Bulgariei din 1913, când au fost pierdute gariei, traducerea Cornelia Bucur, Bucureşti, 2000, cea mai mare parte a Macedoniei, Tracia de p. 183 et passim. Răsărit şi Dobrogea de Sud, a înfierat, cum era 9 Florica Popescu, op. cit., p. 41. 49 de aşteptat, tratatul de la Bucureşti . 10 Sorin Cristescu, Carol I. Corespondenţa per- Secretarul general al Ministerului de Exter- sonală (1878-1912), Bucureşti, 2005, p. 453. ne francez, viitorul academician Maurice Pa- 11 Ioan D. Filitti, Politica externă a României leologue, de origine română, nota: „România, şi atitudinea ei în conflictul european, Bucureşti, considerându-se eliberată acum de sub tutela 1915, p. 9. vieneză, începe să-şi întoarcă privirile spre 12 Sorin Cristescu, Carol I şi politica României Transilvania, Bucovina şi Banat”50. (1878-1912), Bucureşti, 2007, p. 224. 54  Revista de istorie militară  13 M. Şükrü Hanioğlu, A Brief History of the Late 30 Andrew Rossos, Russia and the Balkans. Inter- Ottoman Empire, Princeton University Press, 2008, Balkan Rivalries and Russian foreign policy (1908- p. 171. 1914), Toronto, Buffalo, Londra, 1981, p. 190. 14 F.-G. Dreyfus, A. Jourcin, P. Thibault, P. Milza, 31 Cf. A Concise History of the Balkan Wars. Larousse. Istoria Universală, vol. 3, Evoluţia lumii 1912-1913, Athens, 1998. contemporane, traducere Maria Cazanacli şi George 32 G.A. Dabija, Amintirile unui ataşat militar la Anania, Bucureşti, 2006, p. 281, 282. Sofia, Bucureşti, 1927, p. 336. 15 René Ristelhueber, op. cit., p. 222, 223. 33 Cf. Anastasie Iordache, Criza politică din 16 Titu Maiorescu, România, războaiele balca- România şi războaiele balcanice. 1911-1913, Bucu- nice şi Cadrilaterul, ed. Stelian Neagoe, Bucureşti, reşti, 1998. 1995, p. 50. 34 Cf. Mihai Macuc, Caracterul intervenţiei 17 Dragomir Silviu-Bertoni, România, Rusia, României la sud de Dunăre la sfârşitul celui de-al Austro-Ungaria şi războaiele balcanice, în „Studii şi doilea Război Balcanic (1913), în vol. Anuar. Studii articole de istorie”, LXXVIII, 2011, p. 68. de Securitate, apărare naţională şi istorie militară, 18 Documents Diplomatiques. Les événements de 1998, sub egida Institutului pentru Studii Politice de la Péninsule Balkanique. L’action de la Roumanie, Apărare şi Istorie Militară, Bucureşti, 1998, p. 201. Septembre 1912 – Août 1913, Bucureşti, 1913, p. 35 Cf. Andrei Pippidi, La guerre balkanique de 5-8. 1913, d’après des lettres inédites de Charles Ier, roi de 19 G. N. Căzan, Şerban Rădulescu-Zoner, Ro- Roumanie, et deux journaux de diplomates, „Revu- mânia şi Tripla Alianţă la începutul secolului al es des Études Sud-Est Européennes”, XLIII, nr. 1-4, ­XX-lea, 1900-1914, Bucureşti, 1977, p. 104. 2005, p. 378. 20 Pierre Renouvin, Criza europeană şi primul 36 Cf. Gheorghe Zbuchea, op. cit., p. 226. război mondial (1904-1918), vol. I, Bucureşti, 2008, 37 Ibidem, p. 267. p. 175. 38 Andrew Rossos, op. cit., p. 195-197. 21 N. Iorga, Istoria războiului balcanic, lecţii ţi- 39 Mihai Macuc, op. cit., p. 175-179. nut la Universitatea din Bucureşti, Bucureşti, 1915, 40 Gheorghe Zbuchea, op. cit., p. 295. p. 103. 41 Nicolae Iorga, Comment la Roumanie s’est 22 Cf. Mihai Macuc, România, Balcanii şi Euro- détachée de la Triplice. D’après les documents aus- pa, vol. 2, Bucureşti, 2007, p. 43. tro-hongrois et des souvenirs personnels, ed. a II-a, 23 G. Căzan, S. Rădulescu-Zoner, op. cit., p. 330. Bucureşti, 1932, p. 50. 24 Gh. Zbuchea, op. cit., p. 77, 80. 42 Mihai Macuc, op. cit., p. 194. 25 Gheorghe Zbuchea, România şi războaiele 43 Gheorghe Zbuchea, op. cit., p. 302. balcanice 1912-1913. Pagini de istorie sud-est euro- 44 Ibidem. peană, Bucureşti, 1999, p. 166-168. 45 „Magyarorszag”, 7 august 1913. 26 Documents Diplomatiques, p. 48. 46 „La Gazette”, 9 august 1913. 27 Ibidem, p. 98-100. 47 „Corriere de la Serra”, 8 august 1913. 28 Theodor Capidan, Macedoromânii. Etnogra- 48 Cf. Constantin Kiriţescu, Istoria războiului fie, istorie, limbă, Bucureşti, 1942. Max Demeter pentru întregirea României. 1916-1919 (ed. a 3-a), Peyfuss, Chestiunea aromânească. Evoluţia ei de la vol. I, Bucureşti, 1989, p. 97. origini până la Pacea de la Bucureşti (1913) şi po- 49 Gheorghe Zbuchea, op. cit., p. 343, 344. ziţia Austro-Ungariei, traducere de Nicolae-Şerban 50 M. Paleologue, Au Quai d’Orsay à la veille de Tanaşoca, Bucureşti, 1994. la tourmente. Journal. 1913-1914, Paris, 1947, p. 29 Cf. Dumitru Preda, România şi războaiele bal- 195; Andrei Pippidi, op. cit., p. 381. canice, în „Magazin Istoric”, nr. 8, 1993, p. 49-52. 51 Andrei Pippidi, op. cit., p. 384.

 Revista de istorie militară  55 Dosar: Participarea României la al Doilea R`zboi Balcanic

Les Albanais, les Aroumains et la Roumanie au temps des guerres balkaniques. Quelques faits et considérations SERGIU IOSIPESCU *

Abstract

The study reminds the statehood evolution in southeastern Europe, hardly influenced in the 11th-14th centuries by Asian invasions (Petchenegs, Cumans, Mongols) and afterwards by the Ottoman conquests from Gallipoli to central Hungary (1354-1541). From the end of the 17th century this zone was marked by the competition between the Holly Roman-German Empire and Russia for the Grand Turk heritage. At the end of the 19th century in the western, Adriatic part of the Ottoman Empire, i.e. vilayets of Scutari, Jannina, Bitolia, Kossova lived around 1, 750 million inhabitants. According to the more critical sources,about 250 thousands of them were orthodox Aromanians and the rest Albanians. During more than five hundred years of Ottoman rule on the Adriatic shores occurred an exodus of Christians (orthodox and Catholics) and an important number of conversions to Islam, so that at the be- ginning of the 20th century 60% of the Albanians were Muslims. During the first Balkan war (1912) started up the well-known plans of Balkanian allies under Russian’s leadership about splitting the area of Europe- an Turkey in Serbian, Greek and Bulgarian zones. Backed by the Albanian emigration from ­Romania and with the accord of Austro-Hungary and Italy, Ismail Qemal bey Vlorë and the National Albanian Council declared the sovereignty of Albania on November 28th 1912. It was the beginning of building and develop- ment of Albanian state. On May 30th, 1913 the London Peace Treaty the Great Powers agreed with the principle of an independent Albania. The London Conference of Ambassadors confirmed the international status of the Principality of Albania on July 29th, 1913. The Second Balkan War finished on August 10th, 1913 by the Treaty of Bucharest, where the boundaries between Bulgaria, Romania, Serbia, Turkey and Greece were fixed. From the middle of the 19th century the Romanian Principalities, afterward the Kingdom of Romania supported the efforts of Aromanian minority for religious and cultural emancipation into all the Ottoman Empire. The Bucharest Treaty did not contain any prevision for the protection of the Aromanian minority, but the Romanian government hoped to assure a home for this minority in a greater Albania under a prince related to the Royal House of Romania. Under international pressure the Serbian and Montenegro’s armies left Albania and at the beginning of 1914 the International Control Commission tried to rule the territory of Albania before the landing of the elected Lutheran prince William of Wied, nephew of queen Elisabeth of Romania. Immediately after his instal- lation (April 1914) a battalion of Romanian volunteers, principally recruited from the Albanian colony in Ro- mania, was sent to endorse the prince’s government in cooperation with the Dutch military mission, appointed by the London Peace Conference for the organization of a local gendarmerie. Their forces supported also by Albanian (Catholics and refugees from Kossova) were the last defenders of Prince de Wied regime in the crisis prolonged by the Greeks in Epirus, the Sunnites’ uprising in central Albania and finally the beginning of World War One. However the Romanian military contribution in Albania in 1914 is nowadays totally forgotten.

Keywords: Ismail Qemal bey Vlorë, William of Wied, Romanian military bataillon in Albania

* Docteur ès lettres, maître des recherches, Institut pour des Etudes Politiques de Défense et l’Histoire Militaire, Bucarest. 56  Revista de istorie militară  Par une heureuse coïncidence le grand portance de la Macédoine et du mouvement artisan de l’Albanie indépendante Ismail albanais pour l’affirmation du Comite Union et Qemal bey de Valone (Vlorë) fut collègue au Progrès des Jeunes Turcs. Le statut internatio- Parlement ottoman des Jeunes Turcs en 1908 nal de la Macédoine et le contrôle des grandes avec Nicolae Batzaria, un des apôtres des puissances dans cette province de l’Empire ot- Aroumains. La parallèle de leurs actions est toman a permis l’apparition d’une opposition utile parce que les deux hommes politiques tant militaire que civile ou y ont été représen- ont représenté le mouvement d’émancipation tés également les Albanais et les Aroumains. des Albanais et des Aroumains à la charnière Le professeur Nicolae Batzaria, inspecteur des du XIXe – XXe siècle. Ils ont dû trouver une écoles roumaines du vilayet de Kossova et de issue pour leurs aspirations dans le formida- Thessalonique, fut admis de bonne heure dans ble imbriquement ethnique et religieux des le comité des Jeunes Turcs et, après le succès Balkans – où la politique byzantine des dé- de la révolution de juin-juillet 1908, entra portations avait été adoptée et continuée par dans le nouveau parlement de Constantinople les Ottomans –, face aux appétits des petites et aussi dans le gouvernement de la Sublime et grandes puissances. Il ont dû compter aussi Porte du sultan Mehmed V. A l’exemple des avec l’évolution de l’Empire ottoman secoué Aroumains la première question soulevée par par la révolution des Jeunes Turcs, dont la fai- les Albanais devant le parlement ottoman avait blesse attisait les convoitises des pays voisins été l’organisation de l’enseignement national et des grandes puissances en quête de domina- dans la langue materne et, en rejetant l’arabe, tion est-mediterranéene. avec l’alphabet latin. Quelle fut dans de telles conditions la Mais immédiatement après la révolution politique de la Roumanie face à la question des Jeunes Turcs le mouvement albanais qui Albanaise? La Roumanie à la fin du long rè- prit la forme d’une insurrection albanaise fut gne du roi Charles Ier (1866-1914) était-elle étouffé par les forces ottomanes du général devenue une puissance régionale pour pouvoir Sefket Torgut Pasha, répression qui anéantit s’immiscer dans les Balkans ? C’était aux moins les derniers liens des Albanais avec la Porte. la perspective que Bismarck avait fait miroiter Le soulèvement de 1912 prit une autre tour- devant le roi et son président du Conseil I. C. nure car l’armée ottomane envoyée contre les Brătianu au moment de l’adhésion roumaine à Albanais fit défection. La voie vers l’indépen- la Triple Alliance en 1883. Il y avait là un calcul dance albanaise était ouverte. du grand chancelier d’orienter vers les Balkans la politique roumaine pour lui faire oublier la * Transylvanie, et assurer le flanc de son allié Mais pour comprendre cet aboutissement austro-hongrois? Paradoxalement, en soute- il faut retracer, même en la résumant, une his- nant la Bulgarie du tsar Ferdinand I de Saxe- toire plus longue mais en revanche plus com- Cobourg, l’Autriche-Hongrie s’aliéna Charles préhensive. Car, vers l’au mil, quand l’Éurope Ier jusqu’à provoquer la déclaration du roi en blanchit de tours des cathédrales, d’après la 1912 au ministre k.u.k. à Bucarest, le prince belle formule du chroniqueur Raoul Glaber, de Fürstenberg, que cette politique va rompre qu’on peut mettre aux fondations du monde l’alliance de la Roumanie avec l’Empire des actuel, le Sud-est du continent connaissait Habsbourg-Lorraine. encore les sieclès des invasions des Petchenè- D’après les mémoires de Nicolae Batzaria gues et des Coumans et l’épouvantable déluge – récemment republiées en Roumanie, mais mongol de 1236-1242. Il est assez difficile de presque inconnues en Europe – l’organisation croire qu’au milieu du XVIIIe siècle, au temps de la Macédoine, internationale depuis 1903, des Lumières et de l’Encyclopédie, la moitie engendrait presque l’autonomie de cette pro- sud de la principauté roumaine de Moldavie vince et les grandes puissances ont pensé de la et le nord-est de la Valachie ont été ravagé par constituer en principauté sous Hussein Hilmi un grand raid des Tatars, emportant a leur re- Pasha, le très capable inspecteur général otto- tour en Crimée, des centaines d’esclaves et un man de cette province1. On doit souligner l’im- riche butin. Et que penser de la décomposition  Revista de istorie militară  57 La carte d’Albanie, par le comte Fedor Karaczay colonel au service autrichien (1842)

de l’administration ottomane dans la seconde des forces multiples – la mise en fonction des moitié du même XVIIIe siècle suite aux guer- échanges économique par le Danube et par la res avec l’empire des tsars, qui provoqua dans «route moldave», grâce au rôle de la Mer Noire les Balkans l’apparition de la féodalité tardive plaque tournante du grand commerce entre des ayans, dont le plus célèbre fut, sans doute l’Orient et l’Europe du XIVe-XVe siècles, et de Mustapha pacha Bairaktar. De la même trempe la Croisade catholique – cette reconstruction étaient les très puissants pachas Pasvanoglu de très spéciale fut assez solide pour durer jusqu’à Vidin et Ali de Jannina, tous deux en relation l’époque moderne pour aboutir au Royaume avec Napoléon Bonaparte, tous deux domi- de Roumanie. Mais, à vrai dire, la Roumanie nant ou ravageant les Balkans autour de leurs n’était pas un pays balkanique que par la Do- résidences. broudja. Depuis longtemps dans le Sud-est éuropéen Au sud du Danube, sur les ruines de l’Em- on a dû donc construire et reconstruire toujours pire de l’Orient, byzantin, les Bulgares et les après des invasions et guerres dévastatrices. Serbes ont essayé, tour à tour, épuisant leurs La première en date de ces reconstruc- forces, d’établir leurs propres empires. La pé- tions fut celle des Principautés Roumains de nétration turque dans la presqu’île des Balkans Valachie (Ţara Românească) et de Moldavie après 1354 et leur mainmise sur l’Empire by- après le reflux mongol, le rétrécissement de zantin coupa court à toutes ces velléités impé- la Grande Horde, un empire qui s’étendait riales et aussi à la naissance d’un Etat grec au autrefois des Carpates au Pacifique. Résultante moyen âge. Contrairement aux assertions des 58  Revista de istorie militară  Télégramme de Vienne du 2 Août 1913 annonçant au roi Charles Ier le statut de l’Albanie adopté par la Conférence des Ambassadeurs de Londres le 29 Juillet 1913 (Archives Historiques de Roumanie, fonds Maison du Roi, dossier 50/1913, f.1-2)  Revista de istorie militară  59 ottomanisants, l’Empire ottoman, un incessant patronner une nouvelle reconstruction des théâtre des guerres, ne réussit pas, même à son Principautés Roumaines et, conjointement apogée sous Suleyman le Magnifique, au XVIe avec l’Angleterre, la France et la Bavière, du siècle, de se munir des structures solides. La nouveau royaume de Grèce. renaissance militaire ottomane au milieu du En ce qui concerne les Principautés, la re- XVIIe siècle finit dans la débâcle de Kahlen- construction sous l’occupation russe de 1828 à berg près de Vienne en 1683. De ce moment 1834 a produit un simulacre de régime constitu- là commençait la reconstruction du Royaume tionnel avec toutes les tares de l’administration d’Hongrie, de la principauté de Transylvanie et de corruption russes. En plus, on essaya d’in- sous l’égide de la Maison d’Autriche, par les troduire une noblesse militaire et civile et une méthodes du mercantilisme, des physiocrates dure exploitation du paysan présageant la future et des Lumières. Après la paix de Passarowitz transformation des pays en provinces russes. (1718) les Habsbourgs ont essayé aussi de faire L’expérience grecque n’est pas moins inté- une Serbie autrichienne autour de la grande ressante: un statut international résultant de citadelle danubienne de Belgrade et également l’équilibre entre les trois grands – la Russie, une province impériale de la Petite Valachie l’Angleterre, la France – chacun ayant des in- (Olténie). Due seulement au génie militaire térêts dans la Méditerranée orientale; un roi d’Eugène de Savoie, la victoire dans la guerre très jeune, rejeton d’une famille romantique de de 1716-1718 ne s’est pas prolongée dans la philhellènes un peu exaltés – les Wittelsbach; paix et l’Empire ne réussit pas à se maintenir un trône soutenu quand même par un régi- au delà du Danube et des Carpates. Le fantôme ment bavarois et une équipe allemande, mais de l’ancienne monarchie arpadienne d’Hongrie aussi par un grand emprunt garanti par l’An- ne put être ressuscité faute des moyens et face gleterre et la France et jamais remboursé, et, a une situation géopolitique assez compliquée. e au dessous, le peuple et le pays ravagé par dix Car depuis le commencement du XVIII siècle ans de guerre et les siècles ottomans. Après un la Question d’Orient et de la mer Noire deve- quart de siècle du nouveau régime, le résultat nai une des grandes questions internationales. est présenté avec beaucoup d’esprit par le pu- Il faudrait sans doute insister d’avantage bliciste français Edmond About; dix ans encore sur les causes intrinsèques de l’échec des impé- la faillite et l’échec politique était complète: le riaux autrichiens en Petite Valachie et surtout roi Othon, fût balayé par un complot militaire en Serbie, échec paradigmatique. en 1862 et la Grèce fit l’expérience d’une nou- Quand par la paix de Belgrade (1739) la velle dynastie, qu’elle chassa d’ailleurs au bout Maison d’Autriche perdait la Serbie et la Petite d’un siècle. Depuis la guerre et la révolution, la Valachie, commençait l’expansion territoriale de la Russie dans les steppes du nord de la mer Megali Idea, la résurrection de l’Empire grec Noire. En marge de cette nouvelle construction d’Orient hanta les Hellenes. impériale, les Principautés Roumaines, sous la Une grande Bulgarie fut créée à la paix de suzeraineté de la Porte ottomane, ont essayé San Stefano (février 1878) par la Russie exas- après la guerre de 1736-1739 une reconstruc- pérée de la trop longue résistance ottomane tion moderne présidée par le prince Constantin dans la guerre de 1877-1878, avec l’espoir de Mavrocordato di Scarlatti (1730-1769, avec in- la transformer dans une province balkanique terruptions). La pièce maîtrise de ses reformes de l’empire des tzars. Mais quoique neveu du structurelles fut l’abolition du servage (1746, tzar, Alexandre de Battenberg, prince de la 1748). Mais à cause des incessants guerres en- petite Bulgarie créée par le Congres de Berlin, tre la Russie, alliée des Habsbourgs, avec l’Em- déçut ses protecteurs. Car la Bulgarie augmen- pire ottoman de 1736-1739, 1768-1774, 1787- tée en 1884 par la Roumélie Orientale, changea 1792, les reformes n’ont pas abouti. du camp et pour prendre ses distances face au Le bouleversement provoqué par les guer- grand frère slave en élisant un prince austro- res révolutionnaires et napoléoniennes a per- hongrois, Ferdinand I de Saxe-Cobourg (1887- mis à la Russie après la guerre de 1828-1829 1918). Et, dans le même temps, fixant comme et la paix d’Andrinople (septembre 1829) de objectif de n’importe quel parti politique, la 60  Revista de istorie militară  1914, Mai 3, Durazzo. Le mbret d’Albanie accuse au roi Charles Ier la réception de l’envoyé extraordinaire et ministre plénipotentiaire roumain auprès de la Cour princière albanaise, Mihail N. Burghele (Archives Historiques de Roumanie, fonds Maison du Roi, dossier 34/1914)

 Revista de istorie militară  61 reconstitution de l’Empire bulgare de la pre- un demi million d’habitants dont deux cents mière moitie du XIIIe siècle. mille orthodoxes parlant le grec, cinquante A la charnière des XIXe/XXe siècles, au des- mille musulmans, quatre-vingt huit mille or- sus de ces trois empires de rêve très partielle- thodoxes parlant l’albanais, vingt mille ortho- ment superposés par les réalités politiques, la doxes parlant l’aroumain. situation était encore plus compliquée. Après La question de la nationalité est aujourd’hui l’expérience du Tanzimat des années 1839- influencée par Erich Hobsbawm dont le livre 1876, de la dictature du «Sultan Rouge», l’Em- Nations and Nationalism since 1780: Pro­ pire ottoman cherchait sa dernière chance avec gramme, Myth, Reality (1991) suppose que les Jeunes Turcs (1908). Mais leur révolution la langue ne constitue en général un élément dégénéra rapidement dans un nationalisme constitutif de la nationalité. Son analyse souf- turc incompatible avec l’existence de l’Empire. fre de sa formation marxiste et d’historien mo- Pourtant l’ancien régime ottoman du sultan derniste, s’appuyant sur des sources secondai- Abdul Hamid et le gouvernement des Jeunes res, d’une valeur douteuses ou, mieux dire, par Turcs trouva parmi les nations de l’empire ago- des anecdotes des voyageurs étrangers tardifs. nisant – à l’exception des Turcs eux-mêmes – Erich Hobsbawm accorde une place réduite à l’attachement de deux peuples, les Albanais et la conscience ethnique en tant que génératrice les Aroumains. Pour comprendre cette situa- du nationalisme moderne. tion il faut d’abord refaire un tableau géohisto- Le démenti vient justement de la langue. Ce rique, d’après la formule braudelienne. qui paraît très intéressant c’est la persistance Grâce à Alain Ducellier, nous savons chez les Albanais des assemblées dont le nom - aujourd’hui comment le peuple albanais surgit à coté du mot turc medjilis, plus récent –, était de la nuit des temps pour occuper sa place sur kuvend, du même mot romain qui a donne le sa façade maritime adriatique. On doit à notre covenant des Anglo-Saxons. La pratique de ces compatriote Nicolae Iorga une Brève histoire assemblées était donc une partie de l’organisa- de l’Albanie et du peuple albanais parue très à tion nationale médiévale des Albanais. On doit propos de la Conférence de Paix en 1919, qui ajouter que les Albanais ont choisi pour leur continue le récit en français jusqu’à la fin du prince Guillaume Ier le titre de mbret qui n’était XIXe siècle. A ce moment là, les pays d’Alba- autre que le nom de «l’empereur romain» (im- nie étaient une de la partie la moins connue de perator/mperator/mbret). Et on peut multi- l’Europe et c’est le baron autrichien Nopcea, plier les exemples. d’origine aroumaine, qui contribua beaucoup à Certainement, on ne peut pas nier l’extrê- la connaissance géographique de ces contrées. me mélange des populations dans les Balkans, D’après les recherches ethnographiques des et spécialement dans l’ouest de la péninsule. savants occidentaux et des explorations rou- Il y avait sûrement dans cette situation le ré- maines, dans la partie ouest de l’Empire otto- sultat des siècles d’administration ottomane, man vivaient au début du XXe siècle environ avec des exodes des populations chrétiennes, 1.500.000 Albanais, répandus depuis la façade de colonisations et de conversions, mais aussi maritime entre le lac Scutari (Shkodër) et le du grand ascendant exclusiviste de l’église et golfe d’Arta (Préveza), diminuant vers l’inté- de l’école grecque. rieur, au nord dans les sandjaks Novi Pazar, Dans un pays plutôt montagneux, les Alba- les kazas de Prešova, Kumanovo, Uskub, et nais vivaient encore au débat du XXe siècle, au a l’est et sud-est dans les kazas de Kičevo, nord de la rivière de Shkumbi, en fis, phares, Prilep, Monastir, Castoria. Les Albanais avec djetas ou clans, occupant des petites régions les Aroumains, les Bulgares mahométans et délimitées par les accidents du relief ou par les Turcs constituaient la majorité dans les ka- des vallées. Les clans étaient dirigés par une zas de Rekani, Dibra, Ohrida, Starovo, Korça assemblée des chefs de famille dans lesquelles et Colonja, et les Albanais et les Aroumains le rôle principal revenait aux bairaktars (por- formaient le fond de la population de l’ancien te-étendards) de l’époque ottomane. Parmi les Epire. D’après la statistique ottomane de 1908, soixante-cinq clans de la montagne les plus cette région avait une population de presque importants étaient les Malissori, les Mirdites 62  Revista de istorie militară  et les Matja. Au sud, à la campagne, les fermes, maritime dont la maîtrise pourrait assurer la tchifliqs, groupaient les paysans sur les terres suprématie dans l’Adriatique : donc une équi- immenses des grands propriétaires, beys des libre devait fonctionner pour éviter un col- familles de Vlorë, Vrioni, Toptani, Verlaci. À lision entre les deux grandes puissances4. En part Scutari (35 mille habitants), Berat (quinze 1902, l’Italie avait insisté auprès de la Ballplatz mille), Tirana (douze mille), Koritza/Korça pour introduire l’accord de 1901 concernant (dix mille), Kruja, Durazzo (Durrës), Valone, l’Albanie dans le traité renouvelé de la Triple Delvino avaient autour de cinq mille habitants Alliance. En septembre 1903, à l’occasion de la chacun. visite du Kaiser Guillaume II et du chancelier Outre qu’il y avait deux grands dialectes al- comte de Bülow à Vienne, dans les discussions banais – au nord le guègue et le tosque au sud avec l’empereur François-Joseph et le comte – la population était catholique au nord avec Goluchowski on envisageait que la meilleure trois archevêchés à Durazzo, Scutari et Uskub solution pour les Balkans en cas de démem- et deux évêques importants - d’Alessio (Lezhe) brement de l’Empire ottoman c’était, premiè- et Antivari; orthodoxe dans le sud, avec les évê- rement, de créer une Albanie indépendante, chés de Durazzo, Berat, Konitsa, Paramitia, ou puis de partager les restes entre la Grèce, la le clergé était grec; et musulmane au centre et Bulgarie et la Roumanie, maintenant le statu dans les sud. Les musulmans de sud étaient des quo de la Serbie et du Monténégro. bektashis, tolérants, mais au centre, les musul- L’année 1906 marqua un changement mans étaient des sunnites plus rigoristes. dans la politique des Balkans provoqué par On pourrait admettre que les musulmans les nouveau dirigeants de la diplomatie russe albanais, turcs et bulgares formaient environ et austro­-hongroise: Alexandre Iswolski à soixante pour cent de la population, tandis que Saint-Pétersbourg et le baron d’Aehrenthal à les catholiques et les orthodoxes se partageaient Ballplatz. Le premier voulait pour la Russie le quarante pour cent restants. Il y avait des ac- les Détroits, le second l’annexion de la Bosnie- tives propagandes religieuses, grecque pour les Herzégovine et aussi les communications vers orthodoxes, italienne et autrichienne pour les Thessalonique par le chemin de fer de Novi- catholiques, turque pour les musulmans, qui Pazar. se disputaient les consciences albanaises. La diplomatie de la double monarchie Au Congrès de Berlin (1878), Bismarck re- réussit à duper le ministre russe dans la crise çut les premiers doléances nationales albanai- de 1908 et intervint également en 1911-1912 se avec le verdict : « il n’y a pas de nationalité pour limiter les prétentions de l’Italie victo- albanaise»2. rieuse sur l’Empire ottoman. La guerre italo- Le soulèvement albanais de 1878-1881 di- ottomane fut l’occasion d’une insurrection gé- rigé par la Ligue de Prizren et son program- nérale des Albanais menacés par les plans de me pour obtenir l’autonomie, les vilayets de l’alliance balkanique créée sous les auspices de Scutari, Jannina, Kossova et Bitolia reunis dans la Russie. un seul vilayet albanais, parut contredire les Depuis le début de la guerre balkanique paroles du Chancelier d’Acier. en 1912 et même avant pour les territoires Dès 1897, l’Autriche-Hongrie, intéressée à voisins de la Macédoine – en crise depuis le contenir la Serbie, avait proposé à la Russie et à commencement du siècle –, les contrées alba- l’Italie, en cas de collapse ottoman, la création naises et aroumaines vivaient dans l’affolement sur les côtes adriatiques de l’Empire ottoman et l’insécurité la où le territoire n’avait pas été d’une principauté d’Albanie indépendante, de complètement dévasté par les armées des alliés Jannina au lac Scutari avec un développement balkaniques ou ottomans. Sur ce chapitre on suffisant à l’Est. Avec l’Italie, le projet prenait doit faire une entière confiance au rapport de en 1900-1901 la forme d’un accord secret3. la Commission, de «Carnegie Endowement for D’ailleurs le comte Tittoni, ministre des affai- International Peace». Là où les armées conqué- res étrangères du royaume italien, déclarait rantes des alliés balkanique s’attendaient à voir en mai 1914 dans le parlement, que la valeur surgir les vénérables fantômes de l’antiquité de l’Albanie résidait dans ses ports et sa côte grecque ou de l’empire d’Etienne Doushan, on  Revista de istorie militară  63 découvrait seulement des humbles villages ou C’était le début de la construction de l’État bourgs des Albanais, des Aroumains, ou même albanais moderne. des Turcs ou Bulgares musulmans. Selon l’en- Mais auparavant le nouvel État devait subir quête de la Fondation Carnegie, on procéda des preuves difficiles; pour sa construction il systématiquement à la dévastation, aux meur- fallait attendre l’après guerre, car l’occupation tres, à la dislocation de la population, «en vue grecque et serbe, et monténégrine de Scu- de transformer totalement le caractère ethni- tari promettait de durer, les forces albanaises que des régions». étant insuffisantes pour le contrôle du terri- Les plans de partage de la Turquie euro- toire national. péenne par les alliés balkaniques connus en détail par l’opinion publique au mois d’octo- * bre 1912 envisageaient une zone serbe de la Pendant la première guerre balkanique, frontière du Monténégro au fleuve Devoli et au lac d’Ochride avec Uskub, une zone grec- l’Autriche-Hongrie mobilisa une partie de ses que comprenant l’antique Epire, le lac Prespa forces pour empêcher les acquisitions terri- et Bitolia-Monastir, puis une zone bulgare en toriales des Etats balkaniques sur les côtes Macedoine, laissant seulement autour de Berat adriatiques. De son côté, l’Entente regardait et de Valona une toute petite Albanie. avec horreur, comme le fruit illégitime de la Le 28 novembre 1912, parti de Bucarest par diplomatie autrichienne et italienne, la créa- Vienne et après des négociations avec l’Italie le tion d’un État albanais, une «nouvelle petite gouvernement grec, Ismail Qemal et le comité Turquie»6. national albanais, proclamait à Valona l’indé- Pour calmer les tensions et empêcher une pendance de l’Albanie. L’indépendance albanaise guerre européenne, sir Edouard Grey, minis- avait été préparée par une assemblée convoquée tre des Affaires étrangères du Royaume-Uni, à Bucarest par Ismail Qemal après des consulta- proposa une conférence des ambassadeurs à tions avec le gouvernement et les hommes po- Londres. On parvint à s’entendre sur le prin- litiques roumains et, par leurs truchement, avec cipe d’un État albanais, autonome, voire indé- les ministres de l’Autriche-Hongrie et d’Italie5. pendant, doté d’un «règlement organique», en

1914, été. Le mbret Guillaume Ier d’Albanie et la mbretisë Sophie (Collections de Robert Elsie) 64  Revista de istorie militară  ménageant une sortie à la mer pour la Serbie Lichnowski, ayant l’entière confiance du Kaiser, (17 décembre 1912). Une commission interna- ne soutint pas la proposition concernant une tionale de contrôle et des officiers suédois pour grande Albanie. Ses révélations, publiées en l’organisation d’une gendarmerie étaient les 1917, démontrent même leur peu d’enthou- moyens imaginés par la Conférence de Londres siasme pour l’existence d’une Albanie indé- pour assurer l’existence du nouvel État. C’était pendante. recommencer le modèle grec de 1831. À ce moment, le duc de Montpensier réus- Par la paix de Londres (30 mai 1913), à la fin sit à faire sortir Ismail Qemal, Luigi Guraquqi de la première guerre balkanique, les grandes et Isa Boletin de Valona, bloquée par les Grecs, puissances ont imposé la création d’une prin- et de les transporter sur son yacht en Italie, afin cipauté d’Albanie neutre dont l’organisation d’informer les puissances sur la situation réelle fut confiée à la Conférence des Ambassadeurs en Albanie. Car, a part quelques Britanniques, de la capitale de la Grande Bretagne (17 dé- dont le chef de file était Aubrey Herbert8, on cembre 1912 – juillet 1913). Après la fin de ne connaissait presque rien en Occident sur les la deuxième guerre balkanique et la paix de Albanais. Bucarest (10 août 1913) – laquelle fixa tant bien que mal les frontières entre la Bulgarie, * la Serbie, la Turquie, et la Grèce pour presqu’ un siècle – la Conférence des Ambassadeurs Le projet européen d’installer un prince élabora le statut international de l’Albanie étranger sur le trône albanais suscita une vive (29 juillet 1913). Le fragile équilibre entre les émotion parmi les princes en quête d’une cou- puissances fut l’œuvre de Sir Edouard Grey, ronne. Dans la première ligne on doit men- du comte de Mensdorff-Pouilly-Dietrichstein tionner Albert Ghyka (1868-1925), de la bran- (Autriche-Hongrie), Paul Cambon (France), che Kefal de la famille de Moldavie, dont les le prince Lichnowski (Allemagne), le marquis origines albanaises très lointaines et ses appa- Imperiaeli, le prince de Francavilla (Italie) et ritions dans les comités albanais de l’étranger du comte Benckendorff (Russie). Sur le papier lui paraissaient suffisantes pour le recomman- la construction de l’Albanie était terminée. La der au trône skypetare. Le prince Ghyka était philosophie de ce traité est très importante un prétendant de longue date parce que dans pour l’historien mais aussi pour l’annaliste son livre La Macédoine: ses races et son avenir, politique actuel. Le statut de l’Albanie était la paru en 1906, le correspondant dans les Balk- quintessence de l’expérience politique de la di- ans du «Manchester Guardian», H. N. Brails- e plomatie XIX siècle concernant la construc- ford, le présentait comme «relativement jeune, tion étatique, une synthèse de la constitution avec des manières convenables et avec un pas- du royaume grec et belge en 1830-1831, des sé douteux, qui parle un français fluent et ne Principautés Unies en 1856-1858. L’œuvre de sait un mot d’albanais, et rien sur la géographie la Conférence des Ambassadeurs a été criti- du pays; il a été élu président honoraire d’un quée de l’intérieur par Paul Cambon et, de l’ex- des nombreux clubs des émigrants albanais de térieur, par le Kaiser lui même. Bucarest et a l’apogée de son prestige social il a Le représentant de la République à Londres posé dans les hôtels européens comme le chef proposait un régime transitoire et progressif élu du peuple albanais; il parle de son action avec un haut commissaire et une Commission future en Albanie et brandit l’étendard de la ré- Internationale de Contrôle, agents du gouver- volte»9. Plus corrosif, le baron autrichien d’ori- nement et l’étude du pays pour lequel la for- gine aroumaine François Nopcea, géographe mule d’organisation la plus apte était une dé- avisé des pays albanais et lui-même candidat centralisation de plus poussé. au trône de la nouvelle principauté, n’épargnait Mais pour la conférence, la pierre d’achop- son sarcasme : « Le prince Ghyka […] avait in- pement s’avéra l’établissement des frontières téressé le duc de Montpensier pour ce trône ; il du nouvel État7. À la grande surprise des am- lui avait céde son droit, qu’en réalité personne bassadeurs d’Autriche-Hongrie et d’Italie, le n’avait pas reconnu, et il avait commencé une représentant de l’empire allemand, le prince campagne pour le duc en échange d’une ré-  Revista de istorie militară  65 munération convenable.»10. Pourtant, Albert avec les clans écossais – conseilla le prince Ghyka, lié de bonne heure avec Ismail Qemal, Guillaume qu’ ” étant donnée la pauvreté des présida en 1905 un congrès pan-albanais à Bu- moyens de communication, le souverain du carest et publia l’année suivante le livre L’Alb a - pays devrait passer sa vie à cheval ; il devrait nie et la question d’Orient (solution de la ques- parcourir son territoire, avec sur l’arçon de tion d’Orient). Il s’effaça pourtant devant son sa selle, la fameuse ”bourse à sequins” dont ami Ferdinand d’Orléans, duc de Montpensier parlaient les récits et les légendes orientales; (1884-1924), sans la rémunération mentionée il devrait, dans tous les villages ou il s’arrête- par le médisant baron Nopcea. Quoique pré- rait, se concilier immédiatement les esprits et férée par Ismail Qemal, la candidature du duc, les cœurs, en faisant pleuvoir l’argent qu’on at- en tant que descendant du roi des Français tendait; enfin, il devrait par tous les moyens, Louis Philippe Ier, rencontra l’opposition de la conquérir fortement quelques tribus du pays : Troisième République. ainsi il aurait à sa disposition une force sur la- 11 Malheureusement, la commission inter- quelle il pourrait compter” . Il est assez impro- nationale pour la frontière albanaise ne finit bable que le Kaiser lui-même aurait suivis ces ses travaux qu’en décembre 1913 ; presque en conseils. Pourtant en imaginant le prince d’Al- même temps, le choix des grandes puissan- banie en “cavalier nomade”, parcourant le pays ces pour la couronne d’Albanie tombèrent sur avec un camp de tentes, avec des compagnons, eme Guillaume de Wied. de préférence choisis dans son 3 régiment Ici on doit faire intervenir un témoin de prussien d’uhlans de la garde, chevauchant loin marque – le Kaiser Guillaume II lui même. des côtes afin d’être à distance des canons des Par ses séjours à Corfou, il fut un des rares navires des puissances pour agir seul et sans connaisseurs des pays d’Albanie et en plus il contrainte12, l’empereur allemand n’était pas avait lu un livre d’un voyageur autrichien, qu’il tout à fait dans l’erreur. Il est assez amusant de recommanda vainement à son cousin de Wied. constater la similitude des vues du Kaiser et de D’après ce voyageur, l’empereur – comparant, notre grand historien Nicolae Iorga quant à la non sans clair voyance, les tribus des Albanais bourse bien garnie du nouveau souverain. Mais

La nouvelle gendarmérie albanaise (collection Robert Elisie) 66  Revista de istorie militară  quelques pages plus loin, les vues de l’empereur Depuis le milieu du XIXe siècle, grâce sur- s’arrêtaient sur un prince musulman, peut-être tout à la renaissance nationale aroumaine, les de la dynastie albanaise d’Egypte13. En tout cas gouvernements des Principautés Roumains ont il déconseilla fortement à Guillaume de Wied souténu les efforts d’émancipation religieuse et d’accepter le trône au moins jusqu’à la régle- culturelle de ces frères du sud du Danube et mentation de la situation financière d’un pays spécialement du Pinde, de Macédoine. Après si pauvre et ravagé par la guerre. l’entrée du royaume indépendant de Roumanie En s’appuyant sur des réserves semblables, dans la Triple Alliance en 1883, l’Autriche- la Russie acceptait difficilement les résolutions Hongrie avait encouragé cette politique avec de Londres et surtout l’installation immédiate l’espoir de faire tourner les yeux des Roumains d’un prince, hautement demandé par l’Autri- de la Transylvanie. Quoique l’opinion publi- che-Hongrie. Le cabinet de Sankt-Petersbourg que roumaine ne tomba jamais dans le piège, soutint, paradoxalement, le maintien d’une le gouvernement de Bucarest avait soutenu liaison entre l’Albanie et l’Empire ottoman le mouvement aroumain, en obtenant de la avec l’espoir caché de pouvoir en cette qualité Porte ottomane pour les Aroumains le droit le faire diviser pour les alliés balkaniques. d’avoir des autorités locales élues et des écoles Le choix du prince par la Conférence arri- roumaines dans les régions peuplées par eux vait très tard, parce que déjà l’anarchie gagnait (1905). On fut terriblement déçu à Bucarest les territoires assignés au nouvel État. D’après un témoin albanais, «c’est tout a fait évident pendant la première guerre balkanique des ra- qu’un sage leader comme Charles de Roumanie vages perpétrés par les alliés chrétiens dans les aurait pu sauver la situation précaire»14. De territoires des Aroumains. son côté, la nouvelle famille princière déclarait On pensa dans ces conditions à l’importan- à leur meilleur ami anglais, Aubrey Herbert, sa ce d’une grande Albanie pour offrir une patrie bonne volonté à apprendre tout sur leur nou- commune pour au moins un quart de million veau pays et à voir seulement les parties enso- d’Aroumains. La reine Elisabeth de Roumanie leillées d’une situation dont les périls ne leurs pensa pour ce «pays de fées» à un prince de étaient quand même inconnus15. sa maison, son neveu préféré, Guillaume de Wied, marié à une des protégées de Carmen * Sylva, Sophie de Schönburg-Waldenburg, dont Quoique le pays avait des ressources agri- une grand-mère était roumaine, issue des coles et minérales, l’économie était ruinée par Cantacuzène de Moldavie. l’administration ottomane récente et les rava- Pour le roi Charles Ier, une autre circons- ges de la guerre. tance finit par le persuader de soutenir le pro- er La reconstruction du pays réclamait l’éta- jet de sa reine poétesse. Au 1 février 1913, le blissement des frontières, l’évacuation du ter- prince héritier Eitel Friedrich, fils du Kaiser ritoire, occupé par les armées serbe, monténé- Guillaume II, arriva à Bucarest pour représen- grine et grecque, et la sécurité de la vie. ter son impérial père au baptême du prince La Commission Internationale de Contrôle, Mircea, le dernier petit-fils du roi Charles erI . soutenue par les grandes puissances, obtint la D’après les mémoires récemment publiés du retraite des armées monténégrine et serbe, général Mihai I. Buttescu, en ce temps instruc- prit le gouvernement du pays en janvier 1914, teur militaire du prince Charles – le futur roi éliminant le cabinet albanais d’Ismail Qemal, Charles II – la véritable mission du Kronprinz soupçonné des liaisons avec la Porte ottomane – accompagné d’ailleurs par le général Hans et les Jeunes Turcs. Un des commissaires, l’al- Georg Hermann von Plessen, chef du Grand lemand Nadolny, dévoila la grave anarchie du Quartier impérial – était de transmettre au pays et le simulacre d’administration exercée vieux monarque le message du Kaiser prônant par l’organisme international. une intervention militaire roumaine pour paci- Quel fut le rôle de la Roumanie, de son fier les Balkans afin d’éviter une collision entre gouvernement et du facteur militaire roumain les austro-hongrois et les russes16. On avalait dans cet essai de reconstruction après la guer- aussi dans ce programme la candidature rou- re, ou plutôt pendant la guerre? maine au trône albanais.  Revista de istorie militară  67 Si la Roumanie du gouvernement conser- Il y a aussi un épilogue a cette action vateur de Titu Maiorescu réussit à obtenir à roumaine en Albanie et pour la cause des Londres, suite aux démarches de Take Ionescu Aroumains: au début de la Grande Guerre on ministre des Affaires Etrangères, l’accord des eut dans l’armée roumaine à coté d’un afflux puissances pour la nomination de son candi- des Roumains de Transylvanie, abandonnant dat, l’Autriche-Hongrie exclut avec habileté les les drapeaux autrichienns et hongrois, beau- militaires roumains de la gendarmerie d’Alba- coup des Aroumains qui n’ont pas voulu servir nie. Pour l’organisation de cette gendarmerie, dans les armées balkaniques17. après le refus de la Suède, le choix tomba sur Cet épisode militaire roumain en Albanie les Hollandais. a été complètement oublié, englouti dans la Immédiatement après l’arrivée à Durazzo ruine du règne du «mbret Wilhelm I». de la famille régnante, du nouveau «mbret» des Le destin de la famille princière – sauf le «shkipetars» (vautours-albanais) Guillaume de prince héritier Charles Victor résidant en Wied – le 7 mars 1914 – partit de Roumanie un Allemagne – fut lié à jamais à la Roumanie. bataillon de volontaires roumains – la plupart Apres la Grande Guerre, la princesse Sophie de la colonie albanaise qui se préparait, de- établie sur les terres très aimées par elle de ses puis l’été de 1913, avec l’accord du gouverne- ancêtres maternels à Fântânele (département ment – pour participer à la construction de la de Bacau) mourut prématurément en 1936; principauté adriatique. Sous la commande du feu le mbret d’Albanie, le prince Guillaume de capitaine Christescu et du lieutenant Burche, Wied, finit ses jours a Predeal, le 18 avril 1945. ce bataillon arriva à Durazzo pour constituer Leur fille, Marie Eléonore, mariée Ion Bunea, jusqu’à la fin du règne du prince Guillaume fut arrêtée en 1950 et mourut assassinée dans l’appui de son gouvernement. Dans ses ac- les geôles communistes à Miercurea Ciuc (28 tions, le bataillon roumain avait collaboré avec ou 30 septembre 1956)18. les détachements des Mirdites – catholiques Aujourd’hui, un siècle après le «royaume du nord du pays – et des volontaires albanais albanais de six mois» du prince Guillaume, on arrivés ou plutôt réfugiés de Kossova, sous le peut se fier aux sages paroles de quel-qu’un qui fameux Isa Boletin. se connaît dans le gouvernement du pays – Pendant la crise finale du régime princier l’évêque orthodoxe Fan Noli: si on doit porter causé par l’offensive grecque dans l’Epire et la un jugement sur le prince de Wied, on peut lui révolte des sunnites du centre du pays, au mois faire seulement un grand reproche, «de n’avoir de mai et juin on discuta à Bucarest et à Sinaïa pas pu accomplir des miracles». la possibilité d’envoyer en Albanie deux régi- L’Albanie de 1912-1914 fut, sans doute, l’en- ments de volontaires, suffisants pour rétablir jeu des grandes puissances, l’objet de convoiti- l’ordre d’après les estimations assez optimis- ses des pays balkanique voisins, de la revanche tes. Mais le début de la Grande Guerre mit un des Jeunes Turcs, une de grandes victimes de terme à ce projet, malgré les derniers cris de la guerre dans les Balkans. Selon Aubrey Her- détresse et les demandes pour une suprême bert «l’Albanie avait été constituée sans égard à aide envoyées de Durazzo à Bucarest. De Rou- l’éthnologie, à la religion et si […] les nécessités manie on n’avait pu acheminer pour l’Albanie économique du nouveau état seront ignorées que les uniformes d’hiver dans l’espérance que aussi, cette création sera une expérience cruelle la résistance se prolongera. et sans sens»19. Le bataillon roumain et quelques centaines de volontaires de Kossova ont été les derniers à défendre le siège du gouvernement et le ko- Annexes nak du prince Guillaume jusqu’à son départ d’Albanie (3 septembre 1914). Immédiatement Le Traité de Londres, 30 Mai 1913 (articles après, les soldats et les officiers roumains ont concernant l’Albanie) consigné leurs armes à la Commission Inter- “Article I. There will be from the date of nationale de Contrôle, comme seule autorité the exchange of the ratifications of the pres- légale du pays. ent treaty, peace and friendship between His 68  Revista de istorie militară  Majesty the Emperor of the Ottomans on 3 La Carta verde. 1914-1915, Roma, 1915, the one part, and their Majesties the Allied doc. 71. 4 Sovereigns on the other part, as well as be- F. Gilbert, Les pays d’Albanie, Paris, 1914, p. tween their heirs and successors, their States 299-300. 5 Ibidem, p. 78, 81. and respective subjects in perpetuity. 6 Constantin Chekrezy, p. 84. Article II. His Majesty the Emperor of the 7 Voir Ernest Christian Helmreich, The Diplo- Ottomans cedes to their Majesties the Allied macy of the Balkan Wars 1912-1913, Harvard Uni- Sovereigns all the territories of his Empire on versity Press, 1938. the continent of Europe to the west of a line 8 Pour le personage voir Albania’s greatest fri- drawn from Enos on the Aegaean Sea to Midia end: Aubrey Herbert and the making of the modern on the Black Sea with the exception of Albania. Albania. Diaries and papers 1904-1923, editée par The exact line of the frontier from Enos to Bejtullah Destani et Jason Tomes, London-New York, 2011. Midia will be determined by an international 9 Henri Noel Brailsford, Macedonia; it’s races commission. and their future, New York, 2009, p. 194. Article III. His Majesty the Emperor of 10 Robert Elsie, The Viennese Scolar who almost the Ottomans and their Majesties the Allied became king of Albania: baron Franz Nopcea and Sovereigns declare that they remit to His his contribution to the Albanians Studies, dans „East Majesty the Emperor of Germany, His Majesty European Quarterly”, 33, 3(1999), p. 327-345. 11 the Emperor of Austria, the President of the Memoires de Guillaume II, Hachette, Paris, French Republic, His Majesty the King of 1922, p. 146. 12 Ibidem, pp. 146-147. Great Britain and Ireland, and His Majesty the 13 Ibidem, p. 144. Emperor of All the Russias the care of settling 14 Constantin Chekrezy, op. cit., p. 125. the delimitation of the frontiers of Albania and 15 Duncan Heaton-Armstrong, The Six Month all other questions concerning Albania.” Kingdon: Albania, 1914, New York, 2005, p. XIV-XV. 16 Mihai I. Buttescu, Vanatorii reginei Elisabeta. Memoriile unui ofiter din garda regala, ed. Coman- NOTE dor (r) Gheorghe Vartic, Editura Militară, Bucureşti, 1 Nicolae Batzaria, Din lumea Islamului. Turcia 2012, p. 222-223. Junilor Turci, s.l.,s.d., p. 156-157. 17 Mihai I. Buttescu, op.cit., p. 225. 2 Constantin Chekrezy, Albania Past and Pre- 18 Ibidem, p. XIX-XXI. sent, New York, 1919, p. 15 19 Aubrey Herbert, op. cit., p. 176.

 Revista de istorie militară  69 Dosar: Participarea României la al Doilea R`zboi Balcanic

Mihail Sadoveanu Cu arma şi pana la sudul Dunării „...un mare fapt ostăşesc”

PETRE OTU *

Abstract

Mihail Sadoveanu was drafted into the army on November 4, 1901. The young novelist had intermittent, but solid contacts with the life in the barracks, something that reflected into his early writings. Perhaps the most important episode of his military career was his participation to the Second Balkan War, when he spent 44 days in Bulgaria. The article below presents his experiences in the war, putting together both his own words and the recollections of those who have met him.

Keywords: Mihail Sadoveanu, Second Balkan War, Bulgaria, Romania, General Constantin Prezan

Aşa caracteriza marele scriitor Mihail rămână la Fălticeni, el s-a hotărât să se prezin- ­Sadoveanu participarea României la cel de-al te. „Mă pregătesc să mă duc la Iaşi, să îmbrac Doilea Război Balcanic din vara anului 1913. haina Statului”, îşi aminteşte prozatorul. Dar, O făcea din postura unui participant direct, la biroul de recrutare local a aflat că este lă- aflat în mijlocul ostaşilor, nu în calitate de sat la vatră pentru noi ordine. Concomitent, corespondent de război, ataşat unui coman- este sfătuit să depună actele pentru a rămâne dament de corp de armată sau divizie, unde în garnizoanaa Fălticeni, întrucât tinerii cu viaţa de campanie avea mai puţine servituţi. studii aveau dreptul de a fi repartizaţi la tru- La acea dată, Sadoveanu era ofiţer de rezervă, pe speciale3. A fost, însă, mutat la 1 ianuarie comandant de pluton într-o unitate de elită a 1902 acelaşi an la Regimentul „Suceava nr. 164, Armatei Române, ce purta pe blazonul ei în- care avea dizlocată o subunitate şi în Fălticeni. semnele biruinţelor şi jertfelor din Războiul de „M-am prezentat la compania mea, evocă scri- Independenţă. Este vorba de Regimentul 15 itorul începutul său în ale milităriei, în timpul „Războieni” ce îşi avea bazinul de recrutare în permisiilor de sărbători. Cea mai mare parte a regiunea Neamţului, acolo unde şi prozatorul a trupei era plecată. Serviciul era suspendat. Cei văzut lumina zilei1. câţiva soldaţi vechi, pe care i-am găsit, m-au primit cu o bunătate pentru care şi astăzi le Sadoveanu-ofiţer de rezervă sunt recunoscător”5. Le-a devenit prieten, as- Conform reglementările timpului, Mihail cultându-le poveştile lor de acasă, citindu-le Sadoveanu a fost supus ca orice tânăr de vârsta scrisorile şi scriindu-le, nu de puţine ori, mi- şi pregătirea lui, obligaţiilor militare. El a fost sivele către părinţi, soţii, logodnice, surori şi încorporat, la 4 noiembrie 1901, la Compania fraţi. La rândul lor, soldaţii i-au predat primele jandarmi pedeştri de la Iaşi2. Deşi ar fi dorit să lecţii de ­militărie.

* Director adjunct, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară. 70  Revista de istorie militară  Este lăsat la vatră, iar în martie 1902, s-a te bine, are o bună voinţă; la serviciu este inte- prezentat, din nou, la unitate unde se trezeşte, ligent, însă fiind supus obezităţii nu rezistă la după cum arată în lucrarea Anii de ucenicie, servicii. Este un bun officier”11. “tuns chilug, cu ciubote dintr-o piele de buhai, A doua concentrare a avut loc în perioada boc-boc ! pe trotuar – cu capelă, cu baioneta 21-29 martie, „pentru răscoale”, după cum pre- cuţit, cu puşcă, toată ziua fac muştru. M-am cizează documentele militare12. Ultima con- pus iar pe învăţătură. N-am învăţat destul până centrare înainte de izbucnirea Primului Răz- acuma. Acuma trebuie să învăţ lucru mai fru- boi Mondial a avut o durată de 20 de zile (1-20 mos şi mai solid; ca să mă fac căprar – don mai 1912)13. În caracterizarea făcută pentru 6 căprar” . Devine, după câteva săptămâni, sol- anul 1912, comandantul Regimentului nr. 16 dat fruntaş, cu sarcina de a asigura pregătirea aprecia că este „sănătos şi rezistent”, cu o „dez- recruţilor „teritoriali”. Fiind în Făticeni, are un voltare corporală ajunsă aproape de obezitate”. program ceva mai lejer, nopţile petrecându-le Cu toate acestea „se poate conta că va putea acasă. La 1 mai 1902 a fost avansat caporal, iar face campanie. Inteligent şi cu o judecată foar- 7 în la 16 noiembrie acelaşi an sergent . te sănătoasă. Cultură generală deosebită”14. Rămâne în cazarmă câteva luni, respectiv Comandantul de brigadă confirma aprecieri- până la 27 iunie 1902, când îşi ia un concediu de le comandantului de regiment, subliniind că 18 zile, iar în luna iulie acelaşi an pleacă împre- este foarte inteligent şi înflăcărează trupa prin ună cu toată compania la Târgu Ocna pentru modul de a vorbi. Îşi dădea o „osteneala” de a paza celor condamnaţi pentru delicte grave. deprinde cunoştinţele militare şi prin întreaga Către sfârşitul anului concentrarea a luat activitate merita să fie înaintat în grad15. sfârşit, dar în anul următor, a fost concentrat La 10 mai 1913, Sadoveanu a fost avansat din nou, de data aceasta pentru a putea fi avan- la gradul de locotenent în rezervă şi mutat în sat sublocotenent în rezervă, grad pe care îl 8 Regimentul 15 „Războieni”, cu această unitate obţine la 1 ianuarie 1904 . participând la campania din sudul Dunării16. Contactul cu lumea militară, cu rigorile După declanşarea Primului Război Mondial, disciplinei cazone, obtuzitatea şi brutalitatea Mihail Sadoveanu a fost reînscris în vechea sa unor comandanţi mai mari sau mai mici, dar unitate, Regimentul Suceava”, nr. 16, participând şi secvenţele sale de luminoasă umanitate şi- la mai multe concentrări în anii neutralităţii. au pus o puternică amprentă asupra creaţiei La declanşarea războiului, Mihail Sadoveanu literare a lui Sadoveanu. Experienţa sa de ca- a fost chemat la Bucureşti, el lucrând la cenzu- zarmă, pe alocuri traumatizantă, a constituit ra militară, condusă de I.G.Duca, ministrul In- materia primă pentru o serie de creaţii cu mare strucţiunii şi Cultelor în guvernul condus de Ion răsunet în epocă, dintre care reţinem, cu titlul I. C. Brătianu17, până în preajma bătăliei Bucu- de exemplu, Amintirile căprarului Gheorghiţă, 18 9 reştilor, prin care se spera salvarea Capitalei . publicate în volum în anul 1906 . La sfârşitul anului 1916, Mihail Sadoveanu Despre acest volum, George Călinescu avea a fost desemnat de către generalul Constantin păreri critice, apreciind că amintirile nu au va- loare literară, ci reprezintă o „simplă cronică a Prezan, şeful Marelui Cartier General, să condu- vieţei de cazarmă [...], veştejind simţul militar, că grupul de scriitori şi ziarişti care să editeze un prin care se înţelege «pumnul, palma, ghion- ziar militar, ce avea să se numească „România”. tul, răcnetul, crucea, Dumnezeul, evanghelia». Din colegiul de redacţie au făcut parte, Octavian Gradaţii şi căpitanii sînt înfăţişaţi ca nişte fiare Goga (prim redactor), C. Gongopol, Ion Minu- turbate, gata să ia în maşina de palme pe nevi- lescu, Corneliu Moldovan, N.N. Beldiceanu, P. novatele sălbăticiuni săteşti”10. Locusteanu, George Raneti, C. Bucşan, Virgil După obţinerea gradului de ofiţer de rezer- Bărbat. Primul număr a apărut la 2 februarie vă, contactele lui Mihail Sadoveanu cu arma- 1917, în plină acţiune de reorganizare a armatei, ta au continuat, el fiind concentrat de câteva după campania dezastruoasă din vara şi toam- ori în Regimentul său, „Suceava” nr. 16. Prima na anului 1917, iar ultimul în martie 1918, după dată în perioada 10 august-8 septembrie 1906, semnarea preliminariile păcii de la Buftea. locul de dislocare fiind comuna Şipote. Nota- În toată această perioadă, ziarul, condus de rea întocmită cu această ocazie, preciza: „Are Mihail Sadoveanu, a reprezentat hrana zilnică uniforma completă. Regulamentele le cunoaş- spirituală a militarilor români de toate gradele,  Revista de istorie militară  71 În războiul balcanic Din raţiuni pe care documentele consultate până acum nu le dezvăluie, Mihail Sadoveanu a fost mutat, în 1913, din Regimentul nr. 16 „Suceava” în Regimentul 15 „Războieni”, par- ticipând cu această unitate la campania din sudul Dunării. Perioada de concentrare a fost de peste două luni, respectiv între 23 iunie şi 31 august 1913. Sadoveanu a fost încadrat în Compania a 12-a, comandată de căpitanul Ni- colae Vulovici, el însuşi un poet valoros, care va fi primul ofiţer al Regimentului care a căzut la datorie în august 1916. Funcţia în statul de organizare era „cap pluton”, în această postură fiind şi plutonierul major Mocanu20. Practic, locotenentul de rezervă Mihail Sadoveanu era comandant al plutonului 1 din subunitate. Aflat la Piatra Neamţ, locul de dizlocare a unităţii, în plin proces de realizare a mobili- zării, îi scria, lui Garabet Ibrăileanu, la 28 iu- nie 1913: „Iubite prietene, mă aflu cu Reg 15 Războieni, locotenent în compania a XII şi sunt sănătos. Lui C.C. Pastia spunei, te rog, că deoarece trebuie să fac o excursie care nu poa- te suferi amânare, cată s-o amânăm altădată Locotenentul de rezervă pe cea proiectată de noi în Elveţia. Salută din Mihail Sadoveanu parte-mi pe toţi amicii noştri de la V.r. [Viaţa Românească-n.n); astăzi plecăm la Dunăre. O călduroasă strângere de mână lui Stere. Nea- contribuind la menţinerea moralului unei ar- mul Şoimăreştilor, dacă va trebui pentru revis- mate care a cunoscut pe rând febra pregătirilor tă, ţi-l va putea trimite nevastă-mea. Te îmbră- pentru revanşă, bucuria victoriilor îndelung ţişez, M. Sadoveanu”21. aşteptate, dezamăgirea pentru imposibilitarea Aprecierea de serviciu de la sfârşitul cam- fructificării roadelor acestora, resemnarea în paniei, întocmită de comandantul unităţii, co- faţa implacabilului mers la istoriei, care a im- lonelul Emil Romanescu, avea cuvinte elogioa- pus acceptarea condiţiilor inamicului. se la adresa activităţii sale. „Pe timpul mobili- Activitatea publicistică militară a fost re- zării, se menţiona în document, a contribuit la cunoscută de autorităţile militare, Mihail Sa- echiparea oamenilor [...] Serveşte cu mult zel şi activitate. S-a distins prin felul cum ştia să ridi- doveanu fiind avansat căpitan în rezervă la 1 ce moralul trupei şi să îmbărbăteze; zi şi noap- aprilie 1917, grad pe care îl va menţine până în te se găsea în mijlocul trupei; pentru aceasta 1936, când a trecut în retragere pentru limită 19 a fost propus a fi decorat”. Concluzia trasă de de vârstă . El nu a mai putut fi avansat în grad, colonelul Romanescu a fost „aprecieri peste”. deoarece nu a efectuat concentrările prevăzute Dacă documentele militare sunt relativ de lege. zgârcite cu aprecierile asupra activităţii lui A fost demobilizat la 31 mai 1918, prin Mihail Sadoveanu, scriitorul, cu talentu-i cu- Inaltul Decret nr. 781. În perioada interbelică, noscut, a ţinut să fixeze, prin mijloace litera- contactele cu armata au fost cu totul sporadi- re impresiile din această campanie. Aşa s-au ce, singura concentrare fiind cea din octombrie născut însemnările sale, imaginate ca scrisori 1921, la Comandamentul Corpului 4 armată. trimise unui prieten, care au început să fie pu- După război a figurat în controalele Regimen- blicate în ziarul „Universul”, începând cu 20 tului 113 infanterie până la 1 august 1923, când septembrie 1913. Ele au fost reunite în volum, a fost mutat la Batalionul 12 vânători munte. în anul 1916, sub titlul 44 de zile în Bulgaria22. 72  Revista de istorie militară  Sadoveanu realizează, din mijlocul trupelor, ţionam brânză şi legume şi puneam pe bulgari o frescă a acestei companii, prima a armatei ro- să ne coace pînea. Soldaţii şi ofiţerii împlineau mâne după trei decenii şi jumătate de la Războ- acest prisos de muncă fără să murmure şi dă- iul de Independenţă. Prozatorul nu a fost intere- deau dovadă de o tărie deosebită şi mai ales de sat de raţiunile politice, de calculele guvernelor, o omenie rară; căci fiece dram luat se plătea şi de planurile imaginate de marile state majore. casa şi cinstea pământenilor erau respectate”26. El s-a aplecat îndeosebi asupra oamenilor, a mi- Cu toate acestea, în unele localităţi, mili- litarilor obişnuiţi, care au înfruntat greutăţile tarii români constatau ostilitatea surdă a lo- marşurilor, arşiţa verii, neajunsurile de tot felul calnicilor şi pe acest fond, n-au lipsit anumite în ceea ce priveşte dotarea materială a unităţilor incidente. Sadoveanu zugrăveşte cu acelaşi ta- şi asigurarea medicală etc. „Nu s-a vărsat sânge, lent viaţa şi obiceiurile populaţiei bulgare. Pro- scrie Sadoveanu, şi expediţia noastră a avut o în- blemele cotidiene, mentalităţile erau, în bună făţişare destul de prozaică. Totuşi, moblizarea în măsură, aceleaşi pe ambele maluri ale Dună- câteva zile a cinci sute de mii de oameni, ­într-un rii; în plus locuitorii de la sud de marele fluviu avânt pe care-l cunoşti, este un lucru vrednic de erau marcaţi de războiul de până atunci, acesta luare aminte. În două săptămâni avangarda din lăsând urme adânci în gospodăriile localnicilor care făceam parte a urcat pe culmea Balcanilor, şi rărind numărul bărbaţilor în special a celor la 1500 de metri înălţime, purtând pe braţe tu- 23 tineri. „La noi, nu-i casă fără mort” i-a spus, nurile deasupra prăpăstiilor” . oftând, baba Maria din Mahlîta27. Tabloul zugrăvit de pana prozatorului În localitatea Etropol, la Regiment a ajuns este unul veridic, întrucât subliniază atât păr- vestea că Bulgaria a cerut pace, dar pentru Bri- ţile bune ale campaniei, cât şi lipsurile, unele gada 13, din care făcea parte unitatea sa, acest congenitale ale armatei. După opinia ofiţerului lucru a rămas fără nici un efect, întrucât s-a care luase contact cu viaţa militară la începutul primit dispoziţie să se înainteze spre inima Bal- secolului al XX-lea, campania din 1913 a găsit canilor, ca mijloc de presiune pentru adversar. armata română în „plină fiebere şi prefacere”, Au ajuns la Zlatiţa şi la Mircovo, în această ul- reformele declanşate nefiind finalizate. Cu toa- timă localitate rămând o săptămână „Cărţi de te că unităţile active fuseseră amestecate cu cetit n-aveam; tutunul ne lipsea cu desăvârşire, cele noi, disciplina în rândul unităţilor a fost soldaţii „duhăneau” frunze uscate din copaci; corespunzătoare, departe de tabloul dezastru- ca să-mi umplu vremea mai coboram în târgu- os oglindit de zgomotoasele campanii de presă şor. Acolo, cîte un automobil venit de la divizie ale unor gazete, însetate de senzaţional. Proza- ori de pe la corpul de armată ne mai aducea torul a fost impresionat soldaţii simpli, ţăranii 28 în fapt, „oamenii pământului, ai trecutului şi ai cîte o gazetă” . Dar veştile de care Sadoveanu viitorului”, care s-au “supus suferinţelor ca unei lua cunoştinţă nu erau foarte bune întrucât iz- fatalităţi. N-au crâcnit, n-au murmurat, n-au bucnise epidemia de holeră care a secerat sute umplut coloanele gazetelor. Acest lucru oribil, şi sute de vieţi tineri. Privind, la Golemi-Izvor, războiul, ei îl înţeleg în felul lor; ei simt intuitiv un cimitir improvizat, prozatorul scria îndu- că absurda armată este singura noastră tărie rerat: „cruci mărunte şi morminte proaspete între limbile duşmane care ne înconjoară”24. acopereau un tăpşan; acolo dormeau flăcăii Ca toţi militarii români participanţi la acest dintr-un regiment de artilerie. Era aşa de trist război ce s-a dovedit atipic în cele din urmă, şi de singur colţul acela de lume cu cruci străi- scriitorul a cunoscut lipsurile de care suferea ne şi morţi necunoscuţi”! Fanfara cînta departe armată – hrana, îmbrăcămintea şi încălţămin- uşor, după serbarea păcii, şi sunetele înăbuşi- tea, medicamentele, armamentul învechit, etc. te treceau rîul şi adiau colţul acela al morţilor Redând sau imaginând un dialog dintre un că- noştri”29. pitan şi maior, dar acest lucru nu are importan- După începerea mult aşteptatei retrageri, ţă, faptul este cât se poate de real, primul îi spu- i-a scris prietenului Garabet Ibrăileanu o mi- ne că după 19 zile de când a plecat de acasă nu sivă, prin care îl anunţa: „Am fost cu a 13 bri- i-a fost dat să vadă un ofiţer de intendenţă25. În gadă mixtă pînă la două zile de mers depărta- atari condiţii, notează prozatorul, „ne făceam re de ­Sofia, cea mai apropiată trupă de capital acuma gospodăria singuri: tăiam vite, rechizi- ­Bulgariei. Acum am început retragerea şi, dacă  Revista de istorie militară  73 lucrurile merg normal şi fără complicaţii, ne 7 A.M.R., fond Memorii bătrâni-căpitani, dosar nr. 738, f. 2. vedem la deschiderea repetiţiilor teatrului, 15 8 august. Sunt sănătos; mi-i dor de Iaşi şi de pri- Colonel (r) prof. univ. dr. Gheorghe Nicolescu, op. cit., p. 51. eteni. Vă îmbrăţişez pe d-ta, pe Stere şi pe toţi 9 30 Mihail Sadoveanu, Opere, vol. 3, ediţie cri- amicii” . Intenţiile scriitorului nu s-au materi- tică de Cornel Simionescu, note şi comentarii de alizat, perioada sub arme prelungindu-se până Cornel Simionescu şi Fănuş Băileşteanu, Editura la sfârşitul lunii august 1913. Din septembrie, Minerva, Bucureşti, 1986, p. 287-422. Volumul a Sadoveanu şi-a reluat ocupaţiile obişnuite, dar apărut în 1905, dar anul imprimat pe copertă este contactele cu armata, au continuat, aşa cum am 1906 ­(Mihail Sadoveanu, Amintirile căprarului ­Gheorghiţă, Editura Minerva, Bucureşti, 1906). precizat mai sus, până la sfârşitul conflagraţiei 10 G. Călinescu, Istoria literaturii române. De la mondiale. origini până în prezent, ediţia a II-a revăzută şi adă- Participarea la al Doilea Război Balcanic ugită, ediţie şi prefaţă de Al. Piru, Editura Minerva, s-a înscris în obligaţiile militare ale lui Mihail Bucureşti, 1982, p. 618. 11 Sadoveanu şi nu a fost un act de voluntariat, A.M.R., fond Memorii bătrâni-căpitani, dosar nr. 738, f. 5 aşa cum este cazul lui Nicolae Iorga, altă mare 12 Ibidem, f. 3. personalitate născută pe plaiuri moldave, care 13 Colonel (r) prof. univ. dr. Gheorghe Nicolescu, 31 a lăsat amintiri despre această campanie . op. cit., p. 51. Îndiferent de postura în care a participat, 14 A.M.R., fond Memorii bătrâni-căpitani, dosar Sadoveanu şi-a fixat în scris impresiile despre nr. 738, f.10. 15 această experienţă unică în existenţa lui de până Ibidem. 16 Ibidem, f. 4. atunci. Aflate la intersecţia dintre literatură şi 17 Pentru activitatea cenzurii a se vedea, între al- memorialistică, ele reprezintă o mărturie preţi- tele, I. G.Duca, Memorii, vol. III, Războiul. Partea I oasă despre campania armatei române la sudul (1916-1917), ediţie şi indice de Stelian Neagoe, Edi- Dunării, un eveniment asupra căruia istoricii tura Machiavelli, 1994. au şi acum, după o sută de ani, opinii diferite. 18 Dan Mănucă, Pe urmele lui Mihail ­Sadoveanu, Editura Sport Turism, Bucureşti, 1982, p. 108. NOTE 19 1 A.M.R., fond Memorii bătrâni-căpitani, dosar Pentru evoluţia acestei unităţi a se vedea Petre nr. 738, f. 6-8. Otu, De o vârstă cu independenţa. De la Regimentul 20 A.M.R., Registrul istoric al Regimentului 15 15 „Războieni” la Brigada 15 mecanizată „Podu În- „Războieni”, f. 93. alt”, Editura Militară, Bucureşti, 2012. 21 Mihail Sadoveanu , Opere, vol, 21, Editura Mi- 2 Arhivele Militare Române (în continuare si- nerva, Bucureşti, 1970, p. 633. A se vedea şi Virgia gla A.M.R.), fond Memorii bătrâni-căpitani, dosar Muşat, Mihail Sadoveanu, povestitor şi corespon- nr. 738, f. 1. 3 Mihail Sadoveanu, Corespondenţa debutului, dent de război, cuvânt înaintre de Al. Piru, Editura ediţie îngrijită de Savin Bratu şi Constantin Mitru, Militară, Bucureşti, 1978, p. 36. 22 Editura Minerva, Bucureşti, 1977, p. 118. A se vedea textul integral în Mihail Sadoveanu, 4 Colonel (r) prof. univ. dr. Gheorghe Nicolescu, Opere, vol, 21,..., p. 7-174. 23 Personalităţi în uniformă, în „Calendarul tradiţiilor Ibidem, p. 10. 24 militare 2011” , Centrul Tehnic Editorial al Armatei, Ibidem, p.18, 19. 25 Bucureşti, 2010, p. 51. Ibidem, f. 24. 26 5 Pentru istoria unităţii a se vedea Petre Otu, Ibidem, p. 98. 27 De o vârstă cu independenţa. De la Regimentul 15 Ibidem, p.86. 28 „Războieni” la Brigada 15 mecanizată „Podu Înalt”, Ibidem, p. 153. 29 Editura Militară, Bucureşti, 2012. Ibidem, p. 162. 6 Mihail Sadoveanu, Corespondenţa debutului, 30 Ibidem, p. 633. ediţie îngrijită de Savin Bratu şi Constantin Mitru, 31 N. Iorga, Acţiunea militară a României. În Editura Minerva, Bucureşti, 1977, p. 120; A se ve- Bulgaria cu ostaşii noştri, ediţia a II-a revăzută şi dea şi Opere, vol. 16,...., p. 550-551 Pentru această adău­gită, Atelierele grafice Socec & Co, societate secvenţă din viaţa scriitorului a se vedea Mihail anonimă, Bucureşti, 1914. A se vedea şi N. ­Iorga, ­Sadoveanu, Cele mai vechi amintiri. Anii de ucenicie Notele unui istoric cu privire la evenimentele din (Amintiri, I), antologie şi prefaţă de Ion Bălu, Editu- Balcani, Librăriile Socec & Comp şi C. Sfetea, ra Minerva, Bucureşti, 1970, p. 262-268. ­Bucureşti, 1913. 74  Revista de istorie militară  Dosar: Participarea României la al Doilea R`zboi Balcanic

Epidemia de holeră din Bulgaria din anul 1913 – consecinţe asupra armatei române

ION GIURCĂ *

Abstract

Preceding World War I, the Balkan Wars were political, diplomatic and military confrontations in which Romania played an unexpectedly important role, supported and appreciated by the European powers. Initially neutral, Romania, by the summer of 1913, became increasingly intransigent towards the government in Sofia, who posed as a Balkan power and who sought a territorial expansion as it has been provisioned by the short-lived peace of San Stefano (in the spring of 1878), which expressed the interests of the Tsarist Empire. The present study reveals the difficulties encountered by the Romanian armyon the front, focusing on the epidemic of cholera, which in less than one month killed over a thousand Romanian soldiers.

Keywords: cholera, Romania, Bulgaria, Danube, King Carol I, Prince Ferdinand I

Războaiele Balcanice, desfăşurate cu in- tă prin efemera pace de la San Stefano, din tensitate diferită pe parcursul a câteva luni în primăvara anului 1878, care prevedea o con- anii 1912 şi 1913, au fost confruntări politice, strucţie geopolitică gândită la Petersburg pen- diplomatice şi militare care au premers prima tru interesele Imperiului Ţarist. În contextul conflagraţie a secolului al XX-lea, în care Ro- activităţii diplomatice din prima jumătate a mânia a avut un loc şi rol nesperat de impor- anului 1913, decizia României din 10 iunie tant, susţinut şi apreciat de către puterile euro- 1913, de a intra în război împotriva Bulgariei, pene, grupate în alianţele politice şi militare de nu era surprinzătoare, era dorită şi necesară, pe continent, care aveau să se reconfigureze şi pentru a pune capăt unui conflict „ce era un să se confrunte începând cu vara anului 1914. scandal european”1. Obiectiv neutră în anul 1912, cu atenţia Intrarea României în război a avut loc într- concentrată asupra evoluţiei evenimentelor un context geostrategic favorabil, care previzi- politice şi militare de la sud de Dunăre, dar ona o acţiune militară facilă, lipsită de o rezis- şi asupra poziţiei şi atitudinii puterilor euro- tenţă semnificativă din partea armatei bulgare, pene, oarecum încurajată de acestea, în vara în condiţiile în care sârbii, muntenegrenii şi anului 1913, România a adoptat o atitudine grecii realizau o superioritate militară şi o mo- intrasingentă faţă de guvernul de la Sofia care tivaţie de a lupta pentru un scop comun. se erija într-o putere balcanică, care dorea o Desfăşurarea operaţiunilor armatei româ- extindere teritorială aşa cum fusese stabili- ne pe frontul din Bulgaria, în partea central-

* Col. (r) prof. univ. dr., Universitatea Hyperion din Bucureşti.  Revista de istorie militară  75 vestică a spaţiului dintre Dunăre şi Munţii Bal- În privinţa Serviciului sanitar al armatei, cani2, cât şi în sudul Dobrogei, a fost un marş subliniem că Ministerul de Război a între- desfăşurat în condiţiile existenţei pericolului prins în cursul anului 1913 o serie de măsuri întâlnirii cu inamicul, marcat de confruntări pentru îmbunătăţirea organizării şi dotării de mică amploare, la nivelul patrulelor de cer- structurilor acestui serviciu cu cele necesa- cetare şi detaşamentelor înaintate, soldate cu re asigurării medicale a trupelor. Astfel, prin respingerea sau predarea trupelor bulgare. Decizia ministerială nr. 39/25 ianuarie 1913 Operaţiunile desfăşurate la sud de Dună- a fost stabilită o nouă nomenclatură pentru re au fost marcate de dificultăţile create de un materialele sanitare, care urma să o înlocuias- teatru de acţiuni militare cu o infrastructură că pe cea din 1897, între inventarele prevăzu- deplorabilă, de condiţiile meteorologice speci- te aflându-se Trusa pentru analiza chimică a fice verii în această parte a continentului şi, cel apei în campanie, Model 1911 şi Laboratorul mai grav, de contaminarea trupelor române cu mobil bacteriologic, Model 19125. vibrionul holeric, care genera o boală contagi- O lună mai târziu, prin Decizia ministerială oasă, cu o evoluţie rapidă şi severă, cu o morta- nr. 94, a fost aprobat un proiect de Instrucţiuni litate ridicată, de 50-80% în cazurile netratate. provizorii asupra mersului serviciului militar În zonele operaţiunilor militare din Penin- sanitar în timp de campanie6, care prevedeau sula Balcanică, holera a fost „importată” de structurile constituite şi care trebuiau să acţi- bulgari de la turci, în timpul bătăliei de la Cea- oneze în zona operaţiunilor, etapelor, la cetăţi talgea (4-11 noiembrie 1912), apoi transmisă (aliniamentul Focşani, Nămoloasa, Galaţi, Ce- şi trupelor sârbe în confruntările începute în tatea Bucureştiului), locuri întărite şi marină. cursul lunii iunie 1913. În zona operaţiunilor trebuiau să acţioneze Într-un memoriu din anul 1913 al colo- Serviciul sanitar de la corpurile de armată şi nelului Henri Cihoski, ataşat pe langă Marele divizii, care aveau în subordine structuri pro- Cartier General sârb, este consemnat că „din prii. Conform planului de mobilizare pentru primele lupte între sârbi şi bulgari a apărut anul 1913 şi în acord cu prevederile planului de holera în armata sârbă, primele cazuri au iz- campanie elaborat şi pus în aplicare sub condu- bucnit la Istip... La 24 iunie proporţiile pe care cerea generalului Alexandru Averescu, în zona le luase holera la Istip, devenise îngrijorătoare. operaţiunilor au fost deplasate, concentrate şi au funcţionat spitale mobile şi ambulanţele din La 25 iunie holera pătrunseseră şi în spitalele structura corpurilor 1-5 armată şi diviziilor din din Belgrad unde se găseau 38 de ostaşi bol- compunerea acestora, ambulanţele diviziilor 1 navi... Către sfârşitul campaniei, focarul mare şi 2 cavalerie, 1, 2 şi 3 de rezervă, cât şi ambu- al holericilor se găsea la Veles unde, fiind prea lanţa Comandamentului Etapelor. mulţi, nu li se mai dădea aproape vreo îngri- Spitalele corpurilor de armată de la Craio- jire medicală, de spaimă sau de dureri, mulţi va, Bucureşti, Constanţa şi Galaţi au fost pregă- dintre ei înebuniseră”3. tite pentru preluarea răniţilor şi bolnavilor care În România despre epidemia de holeră iz- urmau a fi evacuaţi din zona operaţiunilor. Ser- bucnită în Bulgaria erau informaţii suficiente, viciul sanitar includea şi un Serviciu de igienă, mai ales după ce profesorul dr. Ion Cantacu- destinat „a lua toate măsurile pentru a preveni zino a trimis in anul 1912 o echipă de medici sau a stinge focarele epidemice atunci când ele în frunte cu dr. I. Ionescu–Mihăeşti „să stu- se ivesc”7. dieze epidemia din Bulgaria. Urmările acestei România dispunea, de asemenea, de o măsuri de prevedere s-au soldat cu culegerea bună şcoală de bacteriologie, având ca lider unor date importante din punct de vedere epi- pe dr. Ion Cantacuzino, alături de care lucrau demiologic şi microbiologic. S-au adus tulpini specialişti consacraţi sau în curs de formare. de vibrioni holerici şi s-au făcut preparative Prin urmare, exista un cadru instituţional pentru producţia rapidă de vaccin antiholeric adecvat, o dotare dacă nu cea mai bună era de în cantităţi mari...”4. nivel mediu, care să poată concepe, lucra şi asi- Cu toate acestea, măsurile specifice de gura din punct de vedere medical trupele afla- protecţie într-o zonă cu potenţial de contami- te în zona de operaţii, etapelor şi interioară. nare au fost insuficiente sau, mai grav, neres- Odată trecute la sud de Dunăre şi în pectate. ­Cadrilater, unităţile şi marile unităţi au fost 76  Revista de istorie militară  însoţite de către structurile medicale care s-au astfel că la 20 iulie 1913, când s-a realizat pri- instalat succesiv în raioanele stabilite, con- ma centralizare a datelor pe întreaga armată form normelor existente la acea dată (Harta). de operaţii, se înregistrau 223 decese şi 2128 Deşi aparent totul părea să decurgă nor- de bolnavi9, situaţia fiind deja gravă, cu o evo- mal, structurile Serviciului sanitar instalân- luţie constantă, dar inegală, până la 14 august du-se şi exersând acţiuni de evacuare şi îngri- 1913 (Anexa nr. 1). Cu toate acestea, abia la jire a răniţilor, pe întreaga durată a campaniei 23 iulie 1913 Marele Cartier General a trans- eforturile personalului sanitar au vizat acor- mis unităţilor Ordinul circular nr. 432, sem- darea asistenţei medicale primare şi de urgen- nat de către generalul Alexandru Averescu şi ţă, pentru ca ulterior acestea să fie concentra- generalul medic Călinescu care, în sinteză, te asupra combaterii cazurilor izolate şi apoi prevedea: o redistribuire a secţiilor spitalelor epidemiei de holeră. mobile şi ambulanţelor de corp de armată în Primele cazuri de holeră confirmate de interiorul focarelor de holeră, pentru a se evi- către medici au fost raportate la 15 iulie de ta transportul bolnavilor; în situaţii extreme, către comandanţii corpurilor 1 şi 2 armată, transportul bolnavilor se va executa cu mij- în aceeaşi zi dispunându-se măsuri sanitare loacele ambulanţelor; se interzicea consumul specifice situaţiei, solicitându-se Ministeru- fructelor şi contactul cu populaţia; izolarea în lui de Război „a trimite de urgenţă spitalul de teren a unităţilor contaminate; sporirea raţi- izolare şi mijloacele cerute Direcţiei Sanitare ei de hrană pentru sanitari, pentru a rezista de către Inspectoratul General şi Serviciul Sa- eforturilor depuse10. nitar”8. A doua zi, deja se înregistrau primele Aspectele privind epidemia de holeră sunt victime: 16 decese, 64 grav bolnavi şi 204 sus- mai detaliat prezentate în documentele elabo- pecţi de holeră la Corpul 1 armată şi 3 decese, rate la nivelul corpurilor de armată şi divizii- 15 grav bolnavi şi 40 de suspecţi la Corpul 2 lor, în special a spitalelor mobile şi ambulan- armată. Extinderea epidemiei a fost rapidă, ţelor din compunerea acestora.

 Revista de istorie militară  77 Un istoric al activităţii Ambulanţei Cor- de operaţiuni, că: „Toţi bolnavii de holeră vor fi pului 3 armată, întocmit după încheierea răz- lăsaţi în următoarele puncte: Orhanie, ­Vraţa, boiului, arată că abia la 18 iulie 1913 s-a pri- Lucoviţ şi Cerveniberg. Medicii vor lua deci mit ordinul referitor la măsurile de limitare a măsuri de evacuarea lor spre aceste puncte. În propagării unei eventuale epidemii de holeră, ajunul plecării se va face o inspecţie sanitară prin efectuarea curăţeniei în raioanele de dis- minuţioasă pentru a se alege cei suspectaţi şi punere şi a unor măsuri speciale referitoare la evacua la punctele sus arătate. Pe timpul mar- locurile amenajate a fi utilizate în comun. La şului până la punctul de trecere se va ţine de 23 iulie a început distribuirea pentru consum către medicii respectivi o listă exactă cu toţi cei a trei porţii de ceai pe zi, interzicându-se con- care vor prezenta fenomene de gastro-enterită, sumul apei, cât şi a unor cantităţi suficiente de cât de uşoare. Ei vor forma un detaşament deo- săpun pentru igiena personală11. sebit în coada fiecărei unităţi, iar la punctul de Un raport al Comandantului Corpului 4 trecere vor fi predaţi serviciului sanitar de aco- armată, din 31 iulie 1913, adresat Principelui lo pentru a fi supuşi măsurilor anume ordonate Ferdinand, consemnează disfuncţionalităţile pentru această categorie”13. în privinţa vaccinării trupelor cu ser antiho- La 2 august 1913, prin Ordinul de operaţiuni leric. Sosirea cu întârziere de două zile faţă de nr. 115, s-a stabilit că „pentru corpurile care au data planificată a medicilor dr. Ion Cantacuzi- fost contaminate s-a hotărât anume o zi de repa- no şi dr. Mihai Ciucă a determinat ca inocula- us în ajunul trecerii peste Dunăre, pentru a se face rea să înceapă la Divizia 8 infanterie în după o inspecţie sanitară foarte riguroasă şi a se alege amiaza zilei de 27 iulie 1913, în loc de 25 iulie, oamenii suspecţi, care vor fi lăsaţi la punctele aşa cum fusese stabilit. Se aprecia că la nivelul sanitare de observaţie din Nicopole şi Şistov. Îna- Corpului 4 armată acţiunea se putea finaliza inte de plecare, oamenii suspecţi şi bolnavi vor fi la 2 sau 3 august 1913. trimişi la Orhanie, Vraţa, Lucoviţ şi ­Cerveniberg. Dintr-un Memoriu12 întocmit de către me- Din aceste puncte ei vor fi evacuaţi pe calea fera- dicul şef al Diviziei 1 de rezervă, mai puţin tă spre Nicopole în ziua de 10 august. Cei de la afectată de epidemia de holeră, rezultă că la Orhanie şi Lucoviţ vor fi transportaţi în ziua de 7 sosirea marii unităţi la Vraţa oraşul era conta- cu trăsurile la Vraţa şi Cerveniberg”14. minat de holeră, astfel că unităţile au staţionat Evacuarea teritoriului Bulgariei, planifica- în afara localităţilor, fiind luate măsuri de evi- tă pentru perioada 4-15 august 1913, trebuia tarea contactului cu populaţia bulgară. să se execute folosindu-se podurile de la Şis- Efectivele diviziei au fost infectate întâm- tov – Zimnicea şi Nicopole – Turnu Măgure- plător şi individual, prin contact cu militari le, cât şi mijloacele fluviale în sectorul Rahova din alte unităţi. În privinţa inoculării vaccinu- – Bechet. Pentru coordonarea activităţilor de lui antiholeric, medicul şef al diviziei s-a adre- trecere a Dunării între serviciile de stat major sat dr. Slătineanu, aflat la Orhania, căruia i-a şi cele sanitare, au fost detaşaţi la Zimnicea şi solicitat serul necesar, care s-a asigurat, dar Turnu Măgurele locotenent-coloneii Nicolae într-o cantitate insuficientă. S-a remarcat fer- ­Rujinchi şi Buzetescu. În conformitate cu pla- mitatea în acţiunea comandantului Regimen- nificarea deplasărilor spre punctele de trecere tului 1 artilerie – colonelul Gârleşteanu, care a peste Dunăre, trecerea, transbordarea şi trans- trimis la Bucureşti medicul unităţii pentru a ri- portul pe calea fluvială până la Galaţi, între 7 dica serul necesar, cu care s-a reuşit vaccinarea şi 14 august 1913 formaţiunile sanitare, cât întregului personal, conform procedurii stabi- şi bolnavii aflaţi în îngrijirea acestora, au fost lite de către dr. Ion Cantacuzino. Totuşi, doar evacuate de pe teritoriul Bulgariei15. jumătate din efectivul diviziei a fost vaccinat, La 7 august 1913 au fost organizate şi for- astfel că epidemia a fost eradicată abia până la mate două trenuri sanitare care au transportat demobilizare. bolnavii pe direcţia de cale ferată Plevna – Şis- Încheierea Păcii de la Bucureşti, la 28 iulie tov. Primele formaţiuni sanitare trecute la nord 1913, a impus emiterea unui ordin preliminar de Dunăre au fost Spitalul Mobil al Corpului 3 referitor la evacuarea Bulgariei de Vest. Or- armată şi Ambulanţa Diviziei 6 infanterie, în dinul nr. 111, din 29 iulie 1913, a prevăzut, în ziua de 9 august, urmate, a doua zi, de Spitalul legătură cu starea şi situaţia sanitară a armatei de contagioşi al Corpului 1 armată (prin sec- 78  Revista de istorie militară  torul Rahova – Bechet), Spitalul Mobil al Cor- Măsurile de ordin sanitar adoptate au fost pului 3 armată şi Coloana sanitară a Diviziei considerate de către generalul Alexandru Ave- 5 infanterie la Turnu Măgurele, Spitalul Mobil rescu ca fiind luate în dezacord cu punctul al Corpului 2 armată la Zimnicea. Trecerile la de vedere al Statului Major General, aspect nord de Dunăre au fost reluate la 12 august rezultat cu claritate din Raportul general asu- 1913, astfel că la sfârşitul zilei erau dispuse: la pra operaţiunilor de la decretare mobilizării şi Bechet – Spitalul de Etape, la ­Zimnicea toa- până la trecerea Dunării17, semnat de către se- te efectivele şi materialele Spitalului Mobil al ful Statului Major General la 23 august 1913. Corpului 2 armată şi Ambulanţa Diviziei 3 in- La punctul destinat activităţii Serviciului fanterie. În zilele de 13 şi 14 august au fost tre- sanitar, în legătură cu instituirea măsurii de ob- cute la nord de Dunăre Spitalul Mobil şi Am- servare sanitară, se făcea o apreciere care deno- bulanţa Corpului 4 armată, cât şi Ambulanţa tă un alt punct de vedere al Statului Major Ge- Corpului 1 armată. neral: „Cu foarte mare dezordine s-a procedat Toate unităţile erau concentrate în diferi- pe timpul evacuării. Din cauza exagerării stării te raioane de aşteptare în vederea îmbarcării şi de lucruri, s-au făcut instalări, atât la Turnu transportului pe calea ferată, în timp ce bolnavii Măgurele, cât şi la Zimnicea peste măsură, su- de holeră sau cei suspecţi au fost internaţi în laza- perioare trebuinţelor, iar procedurile întrebuin- 18 retele de la Bechet, Zimnicea şi Turnu Măgurele. ţate au fost cu desăvârşire nejustificate” . Trupele trecute la nord de Dunăre şi con- Planificarea evacuării teritoriului Bulgariei centrate în zona localităţilor Zimnicea şi şi afluirii trupelor către garnizoanele de reşe- Turnu Măgurele trebuiau inspectate de către dinţă a fost realizată în baza celor convenite de medicul Mezincescu şi căpitanul medic Slăti- către Statul Major General împreună cu dr. Ion neanu, singurii în măsură să decidă plecarea Cantacuzino şi dr. Victor Babeş, astfel că bol- unităţilor spre garnizoanele de reşedinţă. În navii trebuiau separaţi de celelalte efective şi lă- aceste condiţii, în zilele care au urmat, parte saţi în lazaretele din dreapta Dunării. La ajun- din unităţi au fost oprite în aşa numita obser- gerea în punctele de trecere, pe durata unei zile vaţie medicală. de repaus trebuia efectuată o ultimă examinare La 13 august 1913 cei doi medici au hotă- medicală, cei bolnavi urmând a fi separaţi de rât oprirea deplasării şi dispunerea în zona de unităţile care treceau la nord de fluviu. observaţie medicală a Regimentului 3 călăraşi Serviciul sanitar, prin ordin al Ministeru- la Drăgăneşti, Regimentului 6 roşiori la Sita, lui de Război, „a cerut ca toate trupele să fie oprite după trecerea Dunării spre a fi exami- Regimentului 7 Prahova la Odaia, a regimen- 19 telor 1 Dolj, 2 Vâlcea şi 26 Rovine la Islaz, iar nate” . Măsura aplicată, apreciată ca un fac- întreaga Divizie 3 infanterie a fost concentrată tor perturbator în evacuarea trupelor, avea la la nord de Zimnicea. A doua zi, în urma unor bază, la data redactării raportului, rezultatele controale riguroase, în observaţie medicală au controalelor medicale. Faptul că 300 de mili- fost oprite şi alte unităţi (Anexa nr. 2), astfel tari, dintre cei examinaţi, au fost găsiţi ca pur- că în zona punctelor de trecere se înregistra o tători ai vibrionului holeric era considerat ca aglomerare de trupe care genera dificultăţi în nesemnificativ, ceea ce era o gravă greşeală de privinţa aprovizionării, asigurării condiţiilor evaluare a pericolului în privinţa reizbucnirii de igienă personală şi colectivă, existând peri- epidemiei. La Statul Major General se consi- colul contaminării altor forţe şi chiar a locali- dera, post factum, că evacuarea trebuia să se tăţilor din zona de concentrare a trupelor. efectueze în conformitate cu cele stabilite cu În zilele care au urmat numărul unităţilor cei doi renumiţi specialişti în domeniul boli- şi subunităţilor ţinute în observaţie medicală lor infecţioase. s-a diminuat simţitor, astfel că, la 18 august Totuşi, punctul de vedere al Direcţiei sani- 1913, „Medicul căpitan Slătineanu, însărcinat tare, subordonata Ministerului de Razboi, s-a cu inspectarea sanitară a trupelor oprite în impus, iar efectele au fost pozitive din punct observaţie la Turnu Măgurele şi împrejurimi, de vedere medical. O situaţie din lazarete, raportează că toate trupele oprite care au fost pentru ziua de 18 august 1913, este edifica- reţinute sunt libere de a pleca”16. toare în acest sens20:  Revista de istorie militară  79 Holeră Suspecţi Lazaretul De Vindecaţi Morţi Rămaşi Examinaţi examinat

Lazaret – – 17 1079 1113

Crucea Roşie a 6 5 82 – – Turnu Domnilor Măgurele Crucea Roşie a 1 1 21 – – Domanelor

Spitalul Civil 17 1 34 7 2

Bechet 22 – 27 – 42

Zimnicea 45 8 273 – 827

TOTAL 91 15 273 1086 1984

Rezultă că 2257 de oameni erau cu o situaţie medicală neclarificată, fapt pe care responsa- bilului în privinţa securităţii sanitare nu o puteau trece ce vederea. Situaţia bolnavilor din lazaretele de la nord de Dunăre era destul de gravă şi la 20 şi 22 au- gust 1913, ultimele zile pentru care Statul Major General a realizat evidenţe21:

Suspecţi Examinaţi Lazaretul Holerici Vindecaţi Morţi Rămaşi de holeră şi externaţi

Bechet 27 42 - - - -

Turnu 148 - 32 3 606 113 + 509 Măgurele

Zimnicea 100 - 10 8 46 82 + 872

TOTAL 275 42 42 11 652 1576

Rezultă că la data emiterii ordinului de nemâncaţi de 3 zile aici, fără adăpost sufici- demobilizare a armatei, 22 august 1913, în ent, fără apă, fără hrană îndestulătoare”22. lazaretele de pe malul stâng al Dunării erau Reacţia regelui Carol I faţă de sesizarea infectaţi şi suspecţi de purtători ai virusului soţiei liderului liberal I. I. C. Brătianu a fost holeric 1576 de militari, aflaţi în grija structu- promptă, cerând generalului C. Hârjeu să se rilor medicale subordonate Direcţiei sanitare efectueze o anchetă de către Statul Major Ge- din Ministerul de Război. neral al Armatei, pentru a se stabili cu exacti- Situaţia creată ca urmare a epidemiei de tate realitatea. holeră a fost un prilej de atac la adresa condu- Deşi iniţial generalul A. Averescu numise cerii politice şi militare a ţării, aspect rezultat pe colonelul David Praporgescu să efectueze dintr-o telegramă pe care Eliza Brătianu i-a cercetarea cazului şi să întocmească un raport transmis-o regelui Carol I la 6 august 1913, în acest sens, ca urmare a stării de sănătate a în care arăta: „Cu adâncă durere aduc la cu- acestuia, raportată în scris, misiunea a fost în- noştinţa Majestăţii Voastre, că zilnic sosesc la credinţată colonelului A. Referendaru. Rapor- Turnu Măgurele transporturi de sutimi (sute tul înaintat de către colonelul A. Referendaru, n.n.) de convalescenţi şi holerici, care vin toţi la 9 august 1913, semnala stări de lucruri apre- 80  Revista de istorie militară  ciate, în privinţa situaţiei sanitare din zona prin conţinutul său, din care rezulta o dorinţă Zimnicea, ca grave: trupele au fost trecute în de a-şi supraevalua meritele în privinţa era- grabă la nord de Dunăre, fără a fi examinate dicarii epidemiei, contracarând diplomatic bacteriologic şi vaccinate antiholeric; au fost unele explicaţii ale generalului A. Averescu. îndrumate mari unităţi către garnizoanele de Raportul ministrului de război este excesiv de reşedinţă cu oameni bolnavi sau suspecţi de pozitiv în prezentarea unor fapte. Partea fina- holeră, în special unităţi ale Diviziei 8 infante- lă a acestuia este edificatoare. ­Referindu-se rie care erau în curs de transport la Dorohoi şi la activităţile pentru combaterea epidemiei Botoşani, existând pericolul transmiterii epi- de holeră, scria laudativ şi parcă detaşat de demiei în Moldova. soarta celor dispăruţi şi suferinzi încă: „...nici Faţă de cele constatate, se propuneau o se- prevederea nici silinţa de a preveni întinderea rie de măsuri de intensificare a activităţii de răului, nici mijloacele, nici destoinicia şi de- combatere a epidemiei de holeră şi de evitare votamentul corpului medical militar şi de re- a răspândirii acesteia pe teritoriul ţării: insta- zervă şi corpului ofiţeresc nu au lipsit. Totul şi larea unui spital pentru holerici la Zimnicea; toţi au concurat din răsputeri, cu devotament concentrarea la Zimnicea, Turnu Măgurele şi şi abnegaţie, ca să se scape o armată întrea- Corabia a cât mai mulţi medici specialişti în gă de grozava primejdie care se abătuse peste boli infecţioase; oprirea deplasării unităţilor şi ea. Munca lor a fost încununată de izbândă, marilor unităţi către garnizoanele de reşedin- căci holera nu a putut face decât un neînsem- ţă, în vederea unui riguros examen medical nat număr de victime, iar celelalte boli care al efectivelor; vaccinarea întregului personal; cuprindeau armata au putut fi ţinute departe izolarea bolnavilor şi suspecţilor de boală; asi- de ea”25. Orice poate fi acceptat şi înţeles în gurarea unei hrăniri corespunzătoare a efec- privinţa modului de abordare şi prezentarea tivelor ş.a.23. situaţiei era cea dată, mai puţin exprimarea Însemnările generalului C. Hârjeu pe ra- în legătură cu numărul victimelor rezultate în portul înaintat pot duce la concluzia că cele urma epidemiei. constatate se datorau fie neexecutării unor or- Dacă peste 1 000 de morţi şi circa 5 000 dine transmise, fie unor măsuri organizatorice de bolnavi de holeră şi alte cazuri medicale şi de execuţie a evacuării teritoriului ­Bulgariei reprezintă un „neînsemnat număr de victime”, în dezacord cu situaţia sanitară din cadrul atunci poate că se ridică semne de întrebare corpurilor 1, 2 şi 4 armată, cele mai afectate în legătură cu perceperea tristei realităţi din de epidemie. armată în acele zile. Referitor la cele constatate şi transmise Se pare că, totuşi, regele Carol I a sesizat regelui Carol I de către Eliza Brătianu, co- din rapoartele care i s-au înaintat că adevărul lonelul A. Referendaru arăta în raportul său era altul. Este posibil ca tocmai discordanţele că, într-adevăr, a fost o situaţie în ziua de 3 în prezentarea situaţiei trupelor evacuate la august când, prin sosirea unui număr foarte nord de Dunăre să-l fi determinat ca, în zilele mare de oameni în lazaretul de la Zimnicea, de 15 şi 16 august 1913, să execute o inspecţie nu s-a putut asigura pâinea necesară tuturor la Zimnicea şi Turnu Măgurele26, unde a vizi- oamenilor. Referirea că oamenii din lazaret nu tat lazaretele, trupele oprite în observaţie me- mâncaseră de 3 zile nu era reală, fiind vorba dicală, care suportau cu greu efectele ploilor doar de faptul că nu se servise hrană caldă24. şi lipsurilor de tot felul. Cu acel prilej coman- Documentele vremii confirmă că, la data în- danţii şi medicii de unitate şi-au exprimat, cu ceperii evacuării, efectivele au primit hrană insistenţă, dorinţa de a pleca cât mai repede în rece pentru 3 zile, fapt ce a creat nemulţumiri garnizoanele de reşedinţă, unde, considerau în rândul militarilor. ei, măsurile de igienă puteau fi mai bine apli- Asupra acestui caz, cât şi a altor aspecte cate. Urmările vizitei suveranului au fost evi- privind epidemia de holeră din Bulgaria şi cu dente: căpitanul medic Slătineanu, împuterni- o mică extindere la nord de Dunăre, generalul cit cu misiunea de a inspecta starea sanitară C. Hârjeu, în calitatea sa de ministru de război, a trupelor din zona Turnu Măgurele, şi-a dat a înaintat un raport regelui Carol I, subiectiv avizul pentru plecarea trupelor în garnizoane-  Revista de istorie militară  81 le de dislocare, iar pe 18 august ministrul de 2 Pe larg în G. A. Dabija, Războiul bulgaro-turc război transmitea că: „Din ordinul M.S. Rege- din anii 1912-1913, Bucureşti, 1914; Colonel Geor- lui, detaşamentele lăsate la Nicopole şi Şistov ge Garoiescu, Războaiele Balcanice 1912-1913, Edi- se vor retrage mâine 19 curent pe malul stâng, tura Centrului de Instrucţie al Infanteriei, Sfântu supunându-se măsurilor sanitare în vigoare, Gheorghe, 1935; Gheorghe Zbuchea, România şi după care se vor trimite în garnizoanele lor”27. războaiele balcanice 1912-1913. Pagini de istorie Deşi au fost efectuate controale în zonele sud-europeană, Editura Albatros, Bucureşti, 1999. de observaţie medicală, pe parcursul deplasă- 3 ANIC, fond Casa Regală, Miscelanee, dosar rii în garnizoanele de reşedinţă şi în perioada nr. 202, f. 6-7. staţionării în raioanele de carantină s-au înre- 4 Apud, Viaţa şi opera profesorului Ion gistrat îmbolnăviri şi chiar decese, raportate ­Cantacuzino, www.cantacuzino.ro/ro?p=18. în cursul lunii septembrie 1913. 5 Monitorul Oastei, nr. 5/31 ianuarie 1913, p. 38- Cifrele din statisticile privind numărul 43. morţilor în perioada campaniei din Bulgaria 6 Monitorul Oastei, nr. 10/28 februarie 1913, sunt diferite de la o sursă la alta, având în ve- p. 82-92. dere perioada de evaluare şi cauza deceselor. 7 Ibidem, p. 83. Numărul morţilor la sud de Dunăre, în 8 AMR, fond Marele Cartier General, dosar urma epidemiei de holeră, este prezentat de nr. 58/1913, f. 112. către generalul Alexandru Averescu a fi de 9 Ibidem, dosar nr. 16/1913, f. 152. 1087 militari. Sigur, cifra este inexactă, având 10 Ibidem, dosar nr. 45/1913, f. 131. în vedere discordanţele existente între eviden- 11 AMR, fond M.C.G., dosar nr. 86, f. 65. ţele la nivelul unităţilor şi subunităţilor şi cel 12 Ibidem, dosar nr. 13/1913, f. 6-13. al Statului Major General. O cifră avansată în 13 AMR, fond MCG, dosar nr. 55/1913, f. 20. diferite medii de informare, în privinţa morţi- 14 AMR, fond MCG, dosar nr. 58/1913, f. 142. lor în acest război, de 1150 de oameni, pare a 15 Ibidem, f. 163-213. fi mai aproape de realitate. Cercetarea în curs 16 Ibidem, f. 180. de desfăşurare, pe baza rapoartelor structuri- 17 AMR, fond MCG, dosar nr. 611/1913, f. 1-24. lor participante la război, va duce, probabil, la 18 Ibidem, f. 19. un rezultat diferit, poate şi corect, în privinţa 19 Ibidem, f. 20. pierderilor armatei în acest război, apreciat a 20 AMR, fond MCG, dosar nr. 58/1913, f. 199. fi unul al medicilor în confruntarea cu epide- 21 Ibidem, f. 200, 210. mia de holeră din anii 1912-1913, care a afec- 22 A.N.I.C., fond Casa Regală, dosar nr. 7/1913, tat toate statele participante la conflagraţie. f. 3. 23 Ibidem, f. 6-8. 24 Ibidem, f. 10. NOTE 25 Ibidem, f. 28. 1 G. A. Dabija, Amintirile unui ataşat militar 26 A.M.R., fond M.C.G., dosar nr. 58/1913, român în Bulgaria (1910-1913), Bucureşti, 1936, ­f. 189. p. 344. 27 Ibidem, f. 194.

82  Revista de istorie militară    Anexa nr. 1 SITUAŢIA MORŢILOR DE HOLERĂ ÎNREGISTRAŢI ÎN PERIOADA 20 IULIE – 14 AUGUST 1913 Ţ II l. Et. IUA . 1 Cv. . 2 Cv. . 1 Rz. . 2 Rz. . 3 Rz. Z LUNA C. 1 A. C. 2 A. C. 3 A. C. 4 A. C. 5 A. D D TOTAL D D D B g. 33 I. Rz. Colm. G O B SERVA

20 3 13 129 73 1 - - - 1 - 2 1 223

21 4 13 145 84 1 44 - - 1 - 2 1 295 + 72

22 4 15 173 95 1 55 - 1 1 - 2 1 348 + 53

23 4 15 204 117 3 71 - 1 1 - 2 2 420 + 72

24 4 16 216 135 3 82 - 1 3 - 2 2 464 + 44

25 4 19 235 148 6 97 - 1 3 - 2 2 517 + 53

IULIE 26 5 19 248 162 6 112 - 2 3 - 2 2 562 + 45

27 5 20 254 166 9 170 - 1 3 - 2 2 639 + 77

28 5 20 266 184 11 199 - 1 3 - 2 2 693 + 54

29 5 21 272 194 11 241 - 1 3 - 2 2 752 + 59

30 5 21 278 206 13 278 - 5 3 - 2 2 813 + 61

31 5 21 286 217 13 278 - 5 3 - 2 2 832 + 19

1 5 21 296 222 13 312 - 5 3 - 2 2 881 + 49

2 5 21 298 223 16 312 - 5 3 - 2 2 887 + 6

3 5 22 298 228 16 375 - 5 3 - 11 2 965 + 78

4 6 23 298 230 16 416 - 5 3 - 12 2 1009 + 44 AUGUST 5 6 23 298 230 16 416 - 5 3 - 15 152 1012 + 3

7 8 23 298 230 16 445 - 5 3 - 17 2 1047 + 35

14 9 23 298 236 16 460 - 6 3 - 37 2 1090 + 43

TOTAL 9 23 298 236 16 460 - 6 3 - 37 2 1090

(A.M.R., fond MCG, dosar nr.16, f.135-152)

 Revista de istorie militară  83 Anexa nr. 2

TRUPE OPRITE ÎN OBSERVAŢIE MEDICALĂ PE MALUL STÂNG AL DUNĂRII LA 14 AUGUST 1913

MARI UNITĂŢI UNITĂŢI ŞI SUBUNITĂŢI LOCALITATEA

1 Cp./R. 41 I. Rz.

2 Pl./R. 42 I. Rz. Segarcea 2 Pl./R. 43 I. Rz. Corpul 1 armată 2 Cp./R. 1 V. şi Divizia 1 rezervă R. 1 I. „Dolj” Corabia

R. 2 I. „Vâlcea” Nord Islaz

R. 26 I. „Rovine” Nord Islaz

Divizia 3 infanterie Nord Zimnicea

Corpul 2 armată Regimentul 15 artilerie Nord Năsturelu

Regimentul 6 artilerie S.E. Găuriciu

Ambulanţa Diviziei 3 infanterie N.V. Găujani

S.V. Segarcea din Regimentul 6 roşiori Vale Corpul 3 armată I/Regimentul 7 „Prahova” V. Odaia

Divizia 5 Divizion Coloană Muniţii Alexandria infanterie

Divizia 7 infanterie N. Zimnicelele

Corpul 4 armată Divizia 8 infanterie S. Bragadiru

Serviciile N. Bujoru – Perişoru

Divizia 2 cavalerie Regimentul 3 călăraşi Drăgăneşti

(A.M.R., fond M.C.G., dosar nr. 45/1913, f. 184)

84  Revista de istorie militară  Dosar: Participarea României la al Doilea R`zboi Balcanic

MARINA MILITARĂ ROMÂNĂ ÎN CAMPANIA ANULUI 1913

MARIAN MOŞNEAGU *

Abstract

The Romanian Navy played a key role during the Second Balkan War, facilitating the trans- portation over the Danube of tens of thousands of troops, vehicles and military equipment, setting up pontoon bridges, treating the wounded and transporting the prisoners. The paper below details the war efforts of the Romanian Navy and the impact it had on the final outcome of the war.

Keywords: Romanian Navy, Bulgaria, Danube, Sulina, Cernavodă, Feteşti, Turnu Măgurele, Corabia

Cu prilejul mobilizării decretate la 23 iu- barcare a ocupat pichetele şi cazarmele unde nie 1913, Marina Militară a chemat sub arme s-a predat o companie de infanterie bulgară. contingentele de completare şi rezerviştii de la Pe timpul operaţiunilor armatei de uscat, 1909-1897 inclusiv. Marina Militară a efectuat îmbarcarea pe ba- Marina Militară a fost implicată în orga- curi a materialului căilor ferate, locomotive şi nizarea transportului pe nave a Corpului I vagoane şi transportarea acestora de la Turnu Armată la Bechet, pe malul drept al Dunării. Măgurele la Samovit, aprovizionarea armatei Pe fluviu, de la Sulina la Turnu Severin şi la de uscat şi transporturile pe apă. De aseme- mare au fost ocupate şi organizate principalele nea, marinarii s-au remarcat în organizarea puncte de pază, de sprijin, de transport şi de punctului naval Sulina şi a regiunii podului atac. De asemenea, s-a dat sprijinul necesar Cernavodă-Feteşti, transportul de prizonieri pontonierilor pentru întinderea podului de bulgari şi turci, precum şi în executarea diver- la Corabia, supravegherea executării podului, selor călătorii, ziua şi noaptea, a unor persoane organizarea trecerii trupelor române pe pod oficiale pe Dunăre. Prin însemnătatea forţei şi paza permanentă a acestuia, asigurându-se sale combative, Marina Militară Română a im- serviciul de siguranţă între cele două poduri – pus inamicului scufundarea forţei sale fluviale regiunea Turnu Măgurele-Corabia şi a podului şi dezarmarea navelor maritime într-un port Cernavodă-Feteşti1. propriu, obţinând supremaţia pe fluviu şi po- La Bechet-Rahova transbordarea s-a efec- sibilitatea întreprinderii nestingherite a opera- tuat în decurs de patru zile, în condiţii optime ţiunilor proprii. şi fără incidente2. Noile căpitănii de porturi ocupate de ofiţerii La Rahova ca şi la Nicopole, marinarii de marină români (Silistra, Turtucaia, Nicopole companiilor de debarcare de la unităţile mobi- şi Samovit) şi subordonate nemijlocit Marinei le (monitoare şi vedete) au debarcat primii pe Române au adus, împreună cu cele din porturi- teritoriul inamic. La Rahova, compania de de- le proprii, servicii notabile Armatei Române.

* Comandor dr., Serviciul Istoric al Armatei.  Revista de istorie militară  85 Remarcabilă a fost şi organizarea vasului- Giurescu”, „Locotenent Călinescu” şi „Căpitan spital ,,Principele Carol” – formaţiune sanitară Mărăcineanu”. amenajată în premieră naţională – care a adus La ora 24.00, întregul convoi a sosit la Raho- servicii eficiente atât Marinei cât şi armatei va. Remorcherele au dus şlepurile şi ceamurile de uscat. De asemenea, părţile sedentare, Co- la malul românesc, unde au început imediat să mandamentul Marinei Militare, Depozitele îmbarce trupele Corpului I Armată. Monitoa- Generale şi Arsenalul Marinei şi-au îndeplinit rele au ancorat în faţa Rahovei. Primind ordin ireproşabil responsabilităţile specifice. ca în zorii zilei să aibă gata detaşamentul de de- Marina Militară a participat activ şi la barcare, pentru a ocupa malul bulgăresc, aces- transbordarea şi transportul pe apă a armatei ta a plecat de la bord la ora 04.00, când se pu- de pe teritoriul Bulgariei, precum şi la demon- teau distinge bine de pe nave malurile, locuinţe 3 tarea podurilor militare . şi chiar oamenii din oraş, pentru ca navele să poată interveni cu succes şi la timp cu artileria Acţiunile Marinei Militare Române şi infanteria, în cazul în care apărarea inamică pe timpul campaniei din Bulgaria ar fi deschis focul împotriva trupelor noastre. Activitatea desfăşurată şi capacitatea de Monitoarele au virat ancora şi, având ca care a dat dovadă Marina Militară Română în zonă de acţiune primul sector din partea de sus timpul acţiunii militare din anul 1913, atât ca a oraşului, iar al doilea sector din partea de jos, structură de comandament cât şi ca execuţie, au început să se pună în mişcare lent, în amon- au fost remarcabile. te şi în aval, pe o distanţă de circa 5-600 metri, Marina a avut ca rol important în primul rămânând continuu paralele cu firul apei şi la rând în trecerea peste Dunăre, la Bechet şi o distanţă de aproximativ de 400 metri de mal. Rahova, a trupelor de acoperire – Corpul I de Echipajele erau la posturile de luptă şi gata să Armată, Divizia I de Rezervă şi Divizia I de Ca- declanşeze tirul la cel dintâi semnal prin care valerie – şi susţinerea acestora, în caz de rezis- detaşamentul de debarcare ar fi anunţat că tru- tenţă. Transbordarea s-a executat în mod ire- pele inamice opun rezistenţă. proşabil, sub comanda şi supravegherea perso- Spre mulţumirea generală, însă, bărcile au nală a contraamiralului Sebastian Eustaţiu4, în ajuns la mal fără nicio dificultate, detaşamen- noaptea de 1/2 iulie şi a durat patru zile. tele ocupând pichetele conform ordinului pri- Operaţiunea s-a efectuat cu navele Naviga- mit. Trupa monitorului „Kogălniceanu” a găsit ţiei Fluviale Române (N.F.R.) şi ale Serviciului pichetul pe care trebuia să-l ocupe abandonat; Hidraulic (S.H.). Primul transport s-a executat cu ajutorul remorcherelor „Mihai Viteazul”, în aceste condiţii, a ridicat numaidecât coasta „Basarab”, „Alexandru cel Bun”, „Măgurele” şi dealului, în direcţia cazărmilor de infanterie; al vaporului „România”. Un detaşament de ma- pe drum nu au întâlnit decât doi-trei turci, rinari de pe monitoarele „Mihail Kogălnicea- care istoriseau mizeria ce domneşte în oraş de nu” şi „Lascăr Catargiu”, debarcat la Rahova, a când a început războiul balcanic. avut misiunea de a acoperi debarcarea trupe- Cazarma oraşului Rahova fiind situată pe lor. Astfel s-au transbordat 80.000 de oameni, un platou înalt, nu se putea vedea nimic în cur- 47.000 vite şi 12.000 vehicule. În acest timp, tea sa înainte de a intra înăuntru. monitoarele „Catargiu” şi „Brătianu” au prote- Ofiţerul şi oamenii detaşamentului au ră- jat trecerea trupelor5. mas foarte surprinşi când, intrând în curte, Operaţiile ocupării Rahovei s-au desfăşurat contrar aşteptărilor, au găsit 3-400 de soldaţi, astfel: care-i priveau cu atâta indiferenţă, parcă ar fi În ziua de 1 iulie 1913, remorcherele N.F.R. fost de-ai lor. În urma unei scurte convorbiri „Turnu Măgurele”, „Brâncoveanu”, „Alexan- cu un plutonier, cel mai mare care se găsea dru cel Bun”, S.H. „Cetatea”, avizoul „Româ- acolo şi care l-a informat că au ordine să nu nia” şi şalupa „Opanez” au plecat din Corabia opună rezistenţă şi să se predea, ofiţerul, şef al în amonte, ducând la remorcă 15 şlepuri şi detaşamentului, a cerut ca toată lumea să iasă cinci ceamuri, fiind escortate de monitoare- din cazărmi şi să treacă la front, apoi s-a re- le „Catargiu” şi „Kogălniceanu” împreună cu tras împreună cu trupa sa într-un colţ în curte. vedetele acestora, „Căpitan Romano”, „Maior Peste un sfert de oră, cum Corpul I Armată în- 86  Revista de istorie militară  1913. Îmbarcarea unei locomotive pentru Bulgaria cepuse să debarce, au sosit la cazarmă doi că- Cu atât este mai de laudă că în tot acest pitani de la Statul Major. Imediat a sosit şi un timp, cu toată graba pusă, nu s-a întâmplat ab- căpitan bulgar, comandantul garnizoanei, care solut niciun accident. a hotărât detaliat modul de predare a cazărmi- Prin această muncă devotată şi camarade- lor. Apoi a sosit detaşamentul de debarcare al rească, Marina noastră a contribuit în mare monitorului „Catargiu”, care ocupase un pichet parte la putinţa de a înainta la vreme pe teri- din partea de la deal al oraşului. toriul inamic. Întrucât prima măsură care se impunea era Acest ordin se va aduce la cunoştinţa tu- schimbarea santinelelor bulgare, în număr de 70, turor din Comandamentul meu, iar câte un şi cum detaşamentele de marină nu aveau decât exemplar se va înainta Comandamentului Ma- 60 de oameni cu totul, s-a chemat imediat o com- rinei şi Serviciului de Navigaţie”. panie de vânători. Astfel, în dimineaţa zilei de 2 După terminarea trecerii, Marina Militară iulie 1913, Rahova era în stăpânire românească. a continuat să întreţină legătura cu Bechet şi Această valoroasă activitate a Marinei a Rahova, făcând zilnic transporturi de aprovizi- fost recunoscută de comandantul Corpului I onare, acesta fiind traseul cel mai sigur, cel de Armată, generalul de divizie Dumitru Cotes- la Corabia fiind întrerupt. cu, în conţinutul Ordinului de Zi nr. 1 din 5 Aceste transporturi, care de multe ori iulie 1913: „Terminându-se transportul Cor- ajungeau la 20 pe zi, au durat până pe 7 au- pului I de Armată pe ţărmul drept al Dunării, gust, când a început transportul de întoarcere împlinesc o datorie de conştiinţă, exprimând al trupelor, care a durat 4 zile. La acest ultim viile mele mulţumiri Comandamentului Ma- transport s-au transferat circa 28.000 oameni, rinei şi Serviciului de Navigaţie, pentru zelul 20.000 vite şi 3.500 vehicule. neobosit, priceperea de admirat de care au fă- Marina a mai avut de îndeplinit următoa- cut dovadă în aranjarea transporturilor de la rele misiuni: un ţărm la altul. 1. Recunoaşterea, protejarea şi aruncarea În istorie nu se găseşte un exemplu asemă- podului plutitor de la Corabia nător ca, un obstacol ca Dunărea să fie trecută La întinderea podului de la Corabia, Marina de un Corp de Armată, o Divizie de Rezervă şi a contribuit dând 1.000 de oameni din rezerva una de Cavalerie, în timp de 4 zile, numai cu ei. De asemenea, recunoaşterea s-a făcut de mijloace de transport improvizate. către navele Marinei, iar ancorajul portierelor  Revista de istorie militară  87 şi întinderea podului s-a făcut atât de navele a Cadrilaterului. În acest scop, s-a dat ordin Marinei, cât şi de vasele Serviciului Hidraulic monitorului „Lahovari” cu vedetele sale să se şi rechiziţionate de Marină. Pentru susţine- pună în comunicaţie cu armata de ocupaţie, rea lucrării podului a fost afectat monitorul lucru care s-a şi făcut cu începere din ziua de ­„Brătianu”, ulterior paza podului efectuându- 28 iunie. se numai de către navele militare proprii. După ocupare, în portul Silistra şi ­Turtucaia 2. Alungarea trupelor de acoperământ de au fost lăsate câte o canonieră pentru Coman- la Nicopole şi protejarea podului de pe vase damentul Militar al portului, respectiv pentru ­Turnu-Măgurele-Nicopole a da concursul necesar stabilirii comunicaţiilor Originalitatea ideii construirii unui pod pe cu ţara. nave mari i s-a datorat comandorului Ion Spi- 6 4. Protejarea pe apă a podului de la Cerna- ropol , şeful Statului Major al Marinei. vodă-Feteşti Concepţia fiind aprobată de comandantul Operaţiunea a fost executată de către Ma- Marinei Militare şi de Ministerul de Război, rina Militară prin navele Regiunii Dunărea de s-a trecut imediat la concentrarea pontoanelor Jos şi Dunărea de Sus. necesare la Galaţi şi Brăila, de unde ulterior au 5. Suplimentar, Marina a concurat la fost remorcate la Turnu Măgurele. menţinerea legăturilor dintre următoare- Pentru construirea şi aruncarea podului au fost utilizaţi 200 soldaţi din rezerva Marinei, le puncte: ­Raduevat-Gruia, ­Bechet-Rahova, care mai târziu făceau şi manevra portierei de ­Bechet-Corabia, ­Corabia-Samovit, Savit- deschidere şi închiderea podului. Turnu Măgurele, ­Turnu Măgurele-Giur- Trupele de acoperire au fost trecute în giu, Turtucaia-Olteniţa, Silistra-Călăraşi şi noaptea de 6 iulie de către vasele rechiziţiona- ­Cernavodă-Silistra. te, iar paza podului a făcut-o aproape tot tim- Dintre acestea, cele mai importante legă- pul monitorul „Brătianu” cu vedetele sale. turi au fost: 3. Susţinerea flancului drept al armatei de Bechet-Rahova şi Samovit-Turnu ­Măgurele, ocupaţie pe unde s-au aprovizionat trupele şi pe unde Marina a avut misiunea de a susţine pe a avut loc intrarea holericilor în ţară, la care Dunăre flancul drept al armatei de ocupaţie transporturi, personalul de pe nave a dat do-

Vasul-spital Principele Carol 88  Revista de istorie militară  vadă de un devotament fără seamăn. Prin aju- Oardă şi farmacistul şef maiorul Tanovici, pre- torul Marinei s-au instalat cinci cabluri tele- cum şi un personal sanitar inferior compus din grafice, s-au transportat vagoanele noastre în 25 oameni bine instruiţi. Bulgaria şi s-au făcut trei importante capturi În 1913, completele din 1897 deveniseră ne- de provizii pe Dunăre. corespunzătoare, medicamentele voluminoase, Un serviciu de o deosebită importanţă s-a în special cele vegetale, trebuind a fi înlocuite adus armatei în regiunea Dunării prin vasul- pentru campanie prin comprimate şi fiole. spital organizat de Serviciul Sanitar al Marinei, În dotarea de campanie s-au introdus in- cu tot confortul unui spital modern. strumentar şi aparatură moderne, printre care Graţie respectului impus de monitoare, aparatul Potain, termocauterul, platouri cu in- flotila bulgară a fost înecată de bulgari înainte strumente pentru traheostomie, sterilizatorul de începerea ostilităţilor, fapt de o extremă im- cu lampă, microscopul, autoclavul, sterilizato- portanţă, întrucât s-a stăpânit cursul complet rul cu aer cald, termostatul, ustensile de labo- al Dunării, asigurându-se astfel succesul desă- rator etc. vârşit al Armatei de operaţie. Inventarul farmaciei de campanie conţinea După terminarea ostilităţilor, o parte dintre peste 100 sortimente cu medicamente şi pro- nave au fost întrebuinţate pentru transporturi duse biologice diferite. de trupe, iar şalupele tip „Vedea” au fost afectate Dotarea unităţilor şi formaţiunilor sanitare poliţiei sanitare. După ocuparea ­Cadrilaterului, din Marina Militară în timpul campaniei din simţindu-se nevoia unei legături mai întinse cu 1913 nu a fost numai incompletă ci şi veche. ţara, Marina Militară a destinat pentru această Această realitate a oferit personalului medical legătură în porturile Silistra şi Turtucaia câte o din Marina Militară un prilej de a-şi corecta navă de luptă şi un bac. sistemul de lucru şi cel de pregătire. În raport cu mijloacele restrânse de care Pentru implicarea şi rezultatele deosebite dispunea, Marina a reuşit performanţa de a au fost evidenţiaţi prin ordin de zi pe Mari- face faţă numeroaselor cerinţe şi soluţionarea na Militară medicul şef al Marinei, colonelul promptă a numeroaselor probleme impuse, dr. Mardiros Ciomac, maiorii dr. Gheorghe datorită atât zelului şi activităţii intensive des- Costea şi farmacist Mihail Tanovici, care s-a făşurate de personal, cât şi inspiratei conduceri ocupat în mod special de organizarea şi insta- a Comandamentului acesteia. larea noilor formaţiuni sanitare (nava-spital şi 9 şlepuri sanitare), iar pentru transporturile Serviciul Sanitar al Marinei holericilor şi îngrijirea lor, sublocotenentul dr. În timpul campaniei, Marina Militară com- Gheorghe Duca7. pletându-şi efectivele cu aproape 5.000 de oa- Prin adresa Ministerului de Interne (Direc- meni, a avut nevoie şi de o formaţiune sanitară ţia Generală a Serviciului Sanitar) nr. 57093 pentru spitalizare. În acest scop, nava de pa- din 5 noiembrie 1913, adresată Ministerului de sageri „Principele Carol” a fost transformată Război (Direcţia Sanitară), Comandamentul în navă-spital militar. La bordul său au fost in- Marinei Militare era atenţionat: „Avem onoare stalate în trei saloane 50 paturi, un salon fiind a vă face cunoscut că prin Decizia ministerială transformat în sală de operaţie complet ame- nr. 56940 din 3 noiembrie a.c. s-au luat urmă- najată iar un altul în farmacie. Pentru situaţii toarele măsuri pentru călătorii şi provenienţe- extreme, pe navă s-au ambarcat 50 de saltele le ce vin din Bulgaria şi Serbia şi vă rugăm a lua umplute şi o sută de tărgi care se puteau aranja măsuri în ceea ce vă priveşte. pe puntea navei. Intrarea în ţară a vaselor plutitoare pe mare Nava s-a stabilit la Turnu Măgurele, unde (de mărfuri şi călători) din Bulgaria se va face s-au acordat consultaţii unui număr de 1.600 prin Constanţa şi Sulina, iar vasele plutitoa- de soldaţi din diferite arme, spitalizându-se re de pe Dunăre prin porturile Galaţi, Brăila, 155 de soldaţi. Călăraşi, Giurgiu, Turnu-Măgurele, Corabia şi Personalul navei-spital a fost alcătuit din co- Turnu-Severin. Vasele plutitoare din Serbia (de lonelul medic Ciomac, medicul şef al Marinei mărfuri şi călători) vor intra prin Turnu-Seve- avându-i ca ajutoare pe maiorul medic Costea rin, iar călătorii şi mărfurile pe cale de uscat vor şi căpitanii medici Bogdanovici, ­Bârzănescu, trece prin Vârciorova. Toate celelalte porturi şi  Revista de istorie militară  89 puncte de trecere din Bulgaria şi Serbia în Ro- rezervă – pentru bunele servicii aduse ţării în mânia rămân închise pentru călători şi prove- operaţiunile ce au revenit Marinei Militare. nienţele din aceste ţări. (Bineînţeles, rămâne în- Cu toţi aţi alergat la prima chemare pentru chisă şi frontiera Dobrogei dinspre Bulgaria). a vă face datoria. Vasele îndemne suspecte şi infectate, călă- Marina încă de la încordarea relaţiilor şi-a torii, echipajele şi provenienţele de pe aceste trimis unităţile sale bine echipate şi complet ar- vase, sosite din aceste ţări, vor fi supuse măsu- mate în zonele hotărâte operaţiunilor militare. rilor prevăzute în Convenţia sanitară interna- Pe Dunăre, de la Sulina la Severin şi la Mare, ţională din Paris (1903). pe litoralul nostru, au fost ocupate şi organiza- Călătorii veniţi din cele două ţări vor fi su- te punctele principale de pază, de sprijin, de puşi la domiciliul lor la o supraveghere medi- transport şi de atac. cală de 5 zile, socotite de la sosirea lor. Ordinul Comandantului de căpetenie pen- Nu se permite intrarea în ţară a cetelor de tru Marină Militară prevedea: lucrători. Trecerea pe vase a unui corp de armată şi a Produsele alimentare de origine animală unei divizii de cavalerie, la Bechet. în stare proaspătă, precum şi legumele verzi şi Concursul de dat pontonierilor pentru în- fructele proaspete sunt prohibite”8. tinderea podului militar la Corabia; ocrotirea executării podului şi acoperirea trecerii ar- Lecţiile învăţate ale campaniei matei pe pod. Întinderea podului pe şlepuri la Cel de-al Doilea Război Balcanic, încheiat Turnu Măgurele: manevrarea materialului la la 28 iulie/10 august 1913, prin Tratatul de la întinderea şi construcţia lui. Bucureşti, a reîntregit Dobrogea cu Caliacra, Paza permanentă pe apă a acestui pod. litoralul maritim al României prelungindu-se Serviciul de siguranţă între cele două po- spre sud până la Ecrené, cuprinzând şi porturi- duri; Regiunea Măgurele-Corabia, paza podu- le maritime Caliacra şi Balcic. lui Cernavodă-Feteşti şi susţinerea marşului Prin Ordinul de Zi nr. 86 din 24 august înaintea trupelor ce vor opera în Regiunea Si- 1913, contraamiralul Sebastian Eustaţiu, co- listra-Rusciuc. mandantul inspector general al Marinei, sub- De toate aceste servicii însemnate v-aţi linia cu mândrie: „Marinari: Ofiţeri, subofiţeri achitat în modul cel mai complet. şi soldaţi, La Bechet-Rahova, transbordarea s-a făcut Acum, la demobilizare, arăt prin acest or- în scurtul timp de 4 zile în condiţiile cele mai din de zi satisfacţia şi mulţumirea mea întregu- bune, fără cel mai mic accident. Acest greu lui personal marinăresc – activ, completaşi şi serviciu s-a executat de locotenent-comando-

Construcţia podului de la Turnu Măgurele

90  Revista de istorie militară  rul Munteanu, comandantul Transporturilor, cuvine o menţiune specială medicului locote- care a pus toată activitatea şi priceperea în nent Duca Gheorghe, care a fost însărcinat cu efectuarea lui. acest delicat şi periculos serviciu şi de care s-a La Corabia, se cunosc serviciile efective ce achitat în modul cel mai conştiincios şi uman. au adus cei o mie de marinari rezervişti ai noş- Transporturile de prizonieri bulgari şi tur- tri, care au fost remarcaţi şi lăudaţi de însuşi ci, precum şi executarea atâtor călătorii de zi şi inspectorul general al Geniului şi de toţi câţi noapte a persoanelor oficiale în susul şi josul au avut ocazia de a-i vedea la lucru; iar la Mă- Dunării. gurele-Nicopole, unde din vreme a fost adunat Organizarea Apărării Punctului Naval Suli- materialul necesar, s-a întins acel solid şi mi- na şi a Regiunii podului Cernavodă-Feteşti. nunat pod admirat şi de străini. Prin însemnătatea forţei Marinei noastre Trebuie să menţionez aici stăruinţa şi ener- am impus inamicului scufundarea forţei sale gia de toată lauda a şefului Statului Major al fluviale şi dezarmarea vaselor lor de la mare Marinei – comandorul Ion Spiropol care, cu într-un port neutru. Astfel de la început am toată opunerea şi protestele Direcţiei Căilor rămas stăpâni pe Dunăre, ceea ce a permis în- de Comunicaţii, a făcut să se adune din por- treprinderea în linişte a tot soiul de operaţii. turi pontoanele cu schelele lor şi şlepurile ce au Gruparea forţelor Marinei astfel cum este servit la întinderea acestui pod atât de necesar prevăzut în regulamentul Legii de organizare, armatei de operaţiuni. Întinderea acestui pod a permis ca funcţionarea unităţilor să se facă potrivit necesităţilor şi fiecare unitate, sub co- s-a făcut, în ceea ce priveşte partea marină- manda şefilor lor direcţi, să execute ordinele ce rească, după indicaţiile şi sub conducerea şe- li se dădeau direct de la Cartierul General al fului Statului Major al Marinei; iar podeala s-a Marinei, prin staţiunile T.F.S. mobile şi fixe. aşezat de către pontonierii armatei de uscat. Noile căpitănii de porturi ocupate de ofiţe- La Rahova, ca şi la Măgura şi Nicopole, ma- rii de marină – Silistra, Turtucaia, Balcic, Ni- rinarii companiilor de debarcare de la unităţile copole, Samoviţa – au adus împreună cu cele mobile (monitoare şi vedete) au pus cei dintâi din porturile noastre, puse direct sub ordinele piciorul pe pământul vrăşmaşului. La Rahova, Marinei, servicii însemnate armatei. compania de debarcare a ocupat pichetele şi Semnalez organizarea vasului-spital al Ma- cazarma unde s-a predat o companie de infan- rinei, o nouă formaţie sanitară necunoscută terie bulgară, iar cunoscutul marinar voluntar încă la noi şi care, după cum se ştie, a adus cele Dumitru Negruţi, care cu vorba şi fapta i-a mai bune servicii nu numai Marinei ci şi arma- îmbărbătat pe marinarii noştri, a pus cel dintâi tei de uscat. S-a remarcat admirabila instalaţie drapelul naţional, doborând pe cel bulgar. şi aprovizionare cu tot felul de instrumente şi Pe timpul operaţiunilor armatei de uscat, material farmaceutic, de către toate autorităţile Marina a efectuat servicii însemnate de tot şi persoanele oficiale care l-au vizitat, şi chiar felul, precum îmbarcarea pe bacuri a materi- de M.S. Regele. Se cuvine toată lauda medicu- alului Căilor Ferate, locomotive şi vagoane şi lui şef al Marinei, colonelul Ciomac, medicului transportarea lor de la Măgurele la Samoviţ. maior Costea şi farmacistului maior Tanovici, Efectuarea grelelor şi multiplelor transpor- care s-au ocupat în special de organizarea şi turi ale etapelor. instalarea acestei noi formaţiuni sanitare. Aprovizionarea armatei pe râul Vidului, etc. Părţile sedentare – Comandamentul, De- Aceste din urmă două servicii au fost con- pozitele Generale şi Arsenalul – şi-au îndepli- duse cu multă chibzuinţă de către subşeful nit cu mult zel însărcinările lor. Statului Major al Marinei căpitan-comandorul La întoarcerea armatei de pe pământul Vasile Pantazzi, ajutat de către locotenentul de Bulgariei, de asemenea aţi luat parte activă la rezervă Nestor Gheorghe, căpitanul portului transbordarea şi transportul ei pe apă şi la des- Samoviţ. facerea podurilor militare. Transporturile de holerici şi purtători de Iată, pe scurt, întreaga activitate a Marinei vibrioni, în care marinarii noştri, bravând ori- Militare în aceste două luni de mobilizare, de ce pericol, erau în mijlocul acestor suferinzi. Se concentrare şi de operaţiuni.  Revista de istorie militară  91 Dacă la această activitate se adaugă că pe contribuie în chip înălţător şi demn la dezvol- tot acest timp întregul personal al Marinei a tarea viitoare a forţelor noastre navale. fost perfect sănătos, ferit de orice boli, dedu- Era şi timpul ca România să se afirme ca for- cem că şefii unităţilor şi serviciul activ al Inten- ţă în Orient nu numai pe uscat dar şi pe apă”10. denţei Marinei, pe lângă zelul şi priceperea ce au pus în îndeplinirea cu sfinţenie a îndatoriri- NOTE lor lor, au avut şi o deosebită grijă de bunul trai 1 Participarea României la cel de-Al Doilea al subalternilor lor. Război Balcanic s-a bucurat de o bogată reflecta- Astăzi, când ne reluăm viaţa noastră nor- re în istoriografia românească, printre lucrările mală – timp de pace – adresez tuturor mul- de referinţă numărându-se „Impresiuni şi apreci- ţumirile mele cele mai vii pentru modul cum eri din timpul acţiunii militare în Bulgaria. 22 iu- nie-20 august 1913” de prof. dr. Dimitrie Gerota, fiecare şi-a făcut datoria. Atelierele Grafice Socec & Co, Bucureşti, 1913, I. Mulţumesc în special şefului Statului Ma- Irimescu-Cândeşti, „Pe drumurile Cadrilaterului. jor al Marinei pentru concursul luminat ce Impresii şi note cu o prefaţă de C. Banu, fotografii mi-a dat în toate împrejurările şi pentru de- de I. Voinescu”, Institutul de Editură şi Arte Grafice votamentul şi iscusinţa ce a pus în executarea „Flacăra”, Bucureşti, 1913, „1913. Amintiri şi învă- multiplelor însărcinări ce i s-au dat. ţăminte”, publicate de locotenent-colonelul Mi- Sfătuiesc pe toţi să aibă întipărit în minte hail Schina în „Revista Armatei”, Institutul de Arte şi în suflet, şi să transmită şi urmaşilor lor, că Grafice „Tipografia Românească”, Bucureşti, 1914, apărarea ţării şi a tronului sunt mai presus de „Observaţiuni şi învăţăminte culese din războaiele orice închipuire. Să fim gata în orice moment balcanice (1912-1913) din punct de vedere politic, să alergăm şi să ne jertfim viaţa pentru ele, fără strategic şi tactic. Diverse pentru ofiţerii activi şi de şovăire, fără gând de răsplată. rezervă din toate armele”, cu 11 crochiuiri în culori Numai ambiţiosul face binele în mod zgo- afară din text, publicate de locotenent-colonelul C. motos, ca să pună în vedere persoana sa şi să Şerbescu, comandantul Regimentului 51 Infanterie, fie lăudat. Tipografia „Buciumul Român” Spiridon Gheorghiu, Omul de onoare îşi îndeplineşte datoria în Galaţi, 1914, „Câteva poveţe despre conducerea răz- boiului. Problema strategică din 1913” de generalul mod tăcut, puţin zgomotos, lui îi este de ajuns Alexandru Iarca, Imprimeria Al. Gheorghiu, S-sor mulţumirea de el însuşi. 9 Dimitrie Bălănescu, Buzău, 1914, „Conferinţă asu- Aşa să fiţi şi voi” . pra evenimentelor din 1912-1913” ţinută de genera- Analizând desfăşurarea evenimentelor pe lul Al. Hiottu, Institutul de Arte Grafice „Tipografia timpul celor două războaie balcanice, locote- Românească”, Bucureşti, 1913, „Acţiunea militară nent-colonelul C. Şerbescu, comandantul Re- a României în 1913. podul militar improvizat între gimentului 51 Infanterie, constată referitor la Turnu Măgurele şi Nicopole”, de locotenentul de importanţa operaţiunilor navale în legătură cu rezervă inginer Constantin D. Buşilă din Batalionul operaţiunile de uscat: „Campaniile din Balcani de pontonieri, extras din „Buletinul Societăţii Poli- 1912-1913 ne-au demonstrat până la eviden- tehnice”, Anul XXX, nr. 4, Bucureşti, 1914, „Istoricul ţă că o flotă, pentru o ţară scăldată de râuri campaniei militare din anul 1913”, publicată în 1914 puternice şi mări, constituie complementul in- de Corvin M. Petrescu, „Războaiele balcanice 1912- dispensabil al armatei de uscat şi că interesele 13 şi Campania Română din Bulgaria” de locotenen- vitale ale acestei ţări stau în puterea şi gradul tul George G. Garoescu, „Tipografia Românească”, de preparaţiune pentru război atât a forţelor 1915, „Discuţiuni asupra războaielor din Balcani 1912-1913. Studiu alcătuit după programul anali- de uscat cât şi a celor navale. tic al Şcolii Superioare de Război în anul 1926” de Ca un corolar al acestor constatări, Turcia generalul Virgil Economu din Brigada de Vânători, caută acum să-şi constituie o flotă puternică, profesor şi director al Cursului de Istorie militară la sub tutelă engleză şi cea germană. Grecia, la Şcoala Superioară de Război şi maiorul Gheorghe rândul ei, caută să-şi completeze actuala flo- Gheorghiu din Şcoala de Război. tă, făcând apel la geniul naval francez; iar noi, 2 Utilizând calea ferată şi şoselele, Corpul I ar- românii, am pus la cale crearea unei escadre mată, Divizia 1 rezervă şi Divizia 1 cavalerie au fost la Marea Neagră, în şantierele italiene, împinşi aduse la Bechet. Divizia a 2-a cavalerie şi Corpurile fiind chiar de opinia publică a cărei subscripţie II, IV şi III armată au fost aduse la Corabia. Apud 92  Revista de istorie militară  general Al. Iarca, „Câteva poveţe despre conducerea 5 Pentru detalii, vezi pe larg, Corvin M. Petres- războiului. Problema strategică din 1913”, Imprime- cu, „Istoricul campaniei militare din anul 1913”, Ti- ria Al. Georgescu, Buzău, 1914, p. 54. pografia „Jockey Club” Ion C. Văcărescu, Bucureşti, 3 Comandor dr. Marian Moşneagu, „Forţele Na- 1914. 6 vale”, în „Enciclopedia Armatei României”, Editura Contraamiralul Ion Spiropol (n. 1 mai 1864, Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, Bucureşti – m. ?) a activat în Corpul Flotilei (1882), 2009, p. 343-344. la Arsenalul Flotilei (1889 şi 1890), Depozitul Flotilei 4 (16 iunie 1890), comandantul canonierei „Bistriţa” Contraamiralul Sebastian Eustaţiu (n. 1 de- din Inspectoratul Navigaţiei şi Porturilor (16 iunie cembrie 1856, Bucureşti – m. 1943) a activat în 1890-1891), Divizia formată la Sulina care între 1 Corpul Flotilei (15 iulie 1879-1 august 1886), co- august şi 1 septembrie 1891 a executat un program mandant al şalupei „Smârdan” (1883), ofiţer secund de instrucţie pe Dunăre, comandantul secund al pe bricul „Mircea” (8 aprilie-14 octombrie 1886), bricului „Mircea”, în cadrul Inspectoratului Naviga- comandant al canonierei „Griviţa” (14 octombrie ţiei şi Porturilor şi la Diviziunea Echipajelor Flotilei, 1886-1 mai 1888), comandant al bricului „Mircea” comandant al portului Constanţa (1896), căpitan de (1 mai-1 octombrie 1888), director al Şcolii Copiilor port clasa I la Galaţi (16 iunie 1895) şi comandant al de Marină (1 octombrie 1888-15 mai 1889), coman- Apărării Submarine (1897). La 1 aprilie 1898 a fost dant al Companiei Vaselor pe crucişătorul „Elisabe- numit comandant al recent înfiinţatei Divizii de Du- ta” în cadrul Depozitului Flotilei (15 mai 1889-16 năre iar la 1 octombrie 1898 comandant secund al aprilie 1890), comandant al yachtului regal „Ştefan crucişătorului „Elisabeta”. La 1 aprilie 1899 a revenit cel Mare” (16 aprilie 1890-1 martie 1892), căpitan în cadrul Inspectoratului Navigaţiei şi Porturilor, în de port clasa I la Căpitănia portului Constanţa din calitate de căpitan de port clasa I la Brăila, iar la 1 cadrul Inspectoratului Porturilor (17 aprilie 1892- aprilie 1900 a preluat funcţia de comandant secund 1895), respectiv al portului Brăila (1895-1896), al crucişătorului „Elisabeta”. În iulie 1900 a revenit secund pe crucişătorul „Elisabeta” (1 aprilie 1898- pe funcţia de căpitan de port la Brăila, la 1 aprilie 1899), şef de stat-major la comandamentul Flotilei 1902 preluând comanda crucişătorului „Elisabeta”. În aprilie 1905 a fost mutat în cadrul Depozitului (15 octombrie 1900-1 aprilie 1901), director al Ar- Echipajelor. În primăvara anului 1907 a fost numit senalului Marinei (16 aprilie 1904-1 ianuarie 1908), comandantul monitorului „I.C. Brătianu” iar în comandant al Diviziei de Dunăre (1 ianuarie 1908- 1909 a fost numit director al Arsenalului Marinei 1 aprilie 1909) şi comandant al Marinei Militare din Galaţi. La începutul campaniei din 1916 a fost (1 aprilie 1909-8 ianuarie 1917). La 1 aprilie 1898 numit şef de stat-major în cadrul Comandamentu- a preluat comanda crucişătorului „Elisabeta”, fiind lui Marinei Militare. Fiind numit comandant al flo- comandant ad interim al Diviziei de Mare. La 1 oc- tei de transport puse în serviciul armatei ruse, a fost tombrie 1899 a revenit ca şef de stat-major la Co- detaşat ulterior pe lângă amiralul rus Vessolkin din mandamentul Marinei, iar la 1 aprilie 1901 a preluat Delta Dunării. În 1917 a primit misiunea să supra- comanda Diviziei de Mare. De la 1 aprilie 1910 a vegheze evacuarea navelor la Odessa şi mai târziu îndeplinit prin cumul şi funcţia de director superior la Kerson. În vara anului 1918 a fost desemnat co- în Ministerul de Război, iar de la 1 aprilie 1911 pe mandant al Diviziei de Dunăre, în aprilie 1919 fiind cea de inspector general al Marinei. Sub conducerea trecut în rezervă. Marian Moşneagu, „Dicţionarul sa fermă, Marina a dat în 1913 un concurs valoros marinarilor români”, Editura Militară, Bucureşti, armatei. Faptul că în timpul campaniei din 1913 si- 2007, p. 444-445. 7 guranţa pe mare nu a putut fi garantată, singurele Comandor dr. Marian Moşneagu, „Serviciul noastre nave maritime, „Elisabeta” şi „Mircea”, fiind Medical al Marinei Militare”, în „Marina Română”, Anul XXIII, nr. 2(159)/ianuarie-martie 2013, p. 55. retrase la Sulina, l-a determinat să întreprindă o se- 8 Arhivele Militare Române (în continuare se va rie de măsuri pentru dotarea Marinei Militare cu noi cita A.M.R.), Fond Inspectoratul General al Mari- nave de luptă: astfel, în 1914 au fost comandate pa- nei, dosar nr. 9, f. 212. tru distrugătoare în Italia şi un submarin în Franţa, 9 A.M.R., Fond Inspectoratul General al Mari- nave care însă n-au mai putut fi aduse în ţară până nei, dosar nr. crt. 9, f. 450-453. la declanşarea Primului Război Mondial. În primul 10 Locotenent-colonel C. Şerbescu, „Observaţi- an de război 1916-1917 a condus Comandamentul uni şi învăţăminte culese din războaiele balcanice Marinei, cu sediul la Galaţi. La 9 iunie 1917 a fost (1912-1913) din punct de vedere politic, strategic numit director superior în cadrul Direcţiei Marinei şi tactic. Diverse, cu 11 crochiuri în culori afară din Ministerul de Război. Marian Moşneagu, „Dic- din text, pentru ofiţeri activi şi de rezervă din toa- ţionarul marinarilor români”, Editura Militară, Bucu- te armele”, Tipografia „Buciumul Român” Spiridon reşti, 2007, p. 168-171. ­Gheorghiu, Galaţi, 1914, p. 71.  Revista de istorie militară  93 Istorie Modern`

Unităţile armatei ţariste dislocate în Basarabia în perioada anilor 1812-1828

ANATOL LEŞCU *

Abstract

The article below attempts to present the role played by the tsarist army in the history of Bessarabia between 1812 and 1828, a period in which the latter enjoyed a relative autonomy within the Tsarist Empire. Based on vast documentary evidence, presented in premiere to the Romanian historiography, the precise mapping of the units deployed in Bessarabia, their effec- tives and the services performed by the local population can now be determined. At the same time, it is worth mentioning that, immediately after annexation, Bessarabia became the main logistics base of the tsarist army for the operational theatre in the Balkans, a role which it ful- filled during the entire 19th century.

Keywords: Military operations, Cossack, colonel, settlemen, campaign, cuirasier, direction, disposition, dragon, escadron, expantion, emplacement, war, reconnaissance, regiment, fortifi- cation, strategy, flag, trench, the theatre of war, gun, ulan, military unit

Odată cu anexarea Basarabiei, au fost dis- Alexandru I să transfere Armata Dunăreană a locate şi unităţile militare menite să întărească amiralului P. Ciceagov din Principatele Dună- prezenţa autorităţilor ţariste în regiune. Până rene în Volânia (Ucraina). În luna septembrie când Europa a fost cuprinsă de războaiele na- anului 1812, din unităţile armatei regulate în poleoniene, prezenţa militară rusă în ţinut era Basarabia au rămas numai subunităţi de rezer- una foarte mică, practic neobservată, grosul vă şi instrucţie. În total, aici au fost staţionate armatei fiind îndreptată împotriva lui Napo- 8 batalioane de infanterie care au fost dislocate leon care, în iunie 1812, a invadat Rusia, iar în: Akkerman (Cetatea Albă) şi Chilia – batalio- din ianuarie 1813 a participat în campania din nul regimentului Iaroslavl de infanterie, Ismail Europa terminată abia în anul 1815, după în- – batalioanele regimentelor Crimeea şi Neişlot frângerea de la Waterloo. În pofida lipsei acutei de infanterie cât şi batalionul regimentului 39 în efectiv, când toate unităţile şi rezervele erau vânători, Hotin – batalioanele regimentelor îndreptate spre teatrul european de operaţiuni ­Arhanghelogorodsk, Vîborg, Kamciatka de militare, autorităţile ţariste depuneau eforturi infanterie, Tighina – batalionul regimentului considerabile în vederea întăririi contingentu- Kursk de infanterie. Toate aceste batalioane lui său militar, destul de limitat în faza sa ini- alcătuiau garnizoanele cetăţilor de dispunere1. ţială, de pe teritoriul Pruto-Nistrean. Situaţia Ţinând cont de faptul că un batalion de infante- critică din vara anului 1812 l-a determinat pe rie din perioada respectivă număra în rândurile

* Conferenţiar univ. dr., Academia Militară a Forţelor Armate ale Republicii Moldova. 94  Revista de istorie militară  sale în jur de 700 de ostaşi, reiese că în Basa- tiv redus. Totodată, Chişinăul, nefiind o cetate, rabia erau staţionaţi în jur de 6000 de militari nu avea dreptul să dispună de un astfel de de- (ostaşi de rând şi ofiţeri) ai armatei regulate. taşament, din care cauză se impunea necesi- Pe lângă unităţi ale armatei regulate care tatea formării unei unităţi speciale cu atribuţii constituiau garnizoanele cetăţilor şi erau an- similare celor ale detaşamentelor de invalizi. trenate în desfăşurarea serviciul de gardă şi Pentru rezolvarea problemei apărute, guver- instruirea tinerilor recruţi pentru regimentele natorul civil al Basarabiei, Scarlat Sturdza, se de linia I aflate la război, în ţinut erau dislo- adresează pe data de 26 noiembrie 1812 guver- cate unităţi ale cavaleriei neregulate de cazaci natorului militar, generalul-maior Harting, cu care supravegheau noua frontiera de stat de-a cererea de a lăsa sub conducerea autorităţilor lungul Prutului şi a Deltei Dunării, îndeplinind locale compania de stat major evacuată din Bu- practic obligaţiunea serviciului de grăniceri. cureşti5. La 20 marie 1813, Scarlat Sturdza, ne- Regimentul nr. 1 de cazaci, comandant (asaul) primind niciun răspuns din partea generalului I. Timanov, şi nr. 2, comandant (asaul) Greben- Harting, se adresează cu cererea de a fi oprite şcicov, reprezentau oastea cazacilor din Oren- în ţinut companiile de stat major evacuate din burg şi numărau în rândurile sale în jur de 1000 Bucureşti şi Iaşi direct feldmareşalului M. Ku- de cazaci2. Totodată, în fortăreaţa Tighinei era tuzov. Cererea a fost examinată şi acceptată de dislocată o echipă a regimentului cazacilor de către de către Alexandru I6. Ambele companii pe Don sub comanda lui horunjii Avernov3. au fost transferate în Chişinău. Fosta companie Noua administraţie regională reprezenta- de stat major din Bucureşti, sub comanda po- tă de către guvernatorul civil Scarlat Sturdza rucicului (locotenent-major) Dmitriev, numă- avea stringentă nevoie de detaşamentele pro- ra în rândurile sale 1 ofiţer inferior, 5 sergenţi prii, care puteau exercita şi unele funcţii po- (untar-ofiţeri), 2 muzicanţi, 2 angajaţi civili şi liţieneşti. Astfel de misiuni erau îndeplinite în 76 ostaşi de rând7. Efectiv redus avea şi fosta Rusia de către trupele locale, sau sedentare, aşa companie de stat major din Iaşi sub comanda numitele detaşamente de invalizi, alcătuite din ştab-căpitanului (căpitan) Puch. La 5 octom- invalizi de război. Sarcina principală a acestor brie 1812, ea număra în rândurile sale 4 ofiţeri unităţi era menţinerea ordinii interne în cetăţi inferiori, 3 sergenţi, 2 toboşari, 2 angajaţi civili, şi împrejurimi, exercitarea serviciului de gardă 10 ostaşi călăreţi şi 28 ostaşi pedeştri8. la arestul de garnizoană, escortarea arestaţilor, Forţele militare insuficiente de care dispu- ele fiind braţul armat al autorităţilor publice nea Scarlat Sturdza l-au obligat pe acesta să locale4. În anul 1812, în Basarabia este atestat oprească în Chişinău şi detaşamentul croat al un singur detaşament de acest gen şi anume maiorului Nicolae Vucetici în număr de 22 de compania de invalizi nr. 38 din Ismail, cu efec- persoane, sosit în Basarabia la 21 septembrie

Cetatea Tighina  Revista de istorie militară  95 1812, şi să-l angajeze în serviciul local pentru alimentare (magazii) din Otaci, Bălţi, Chişinău, patrularea în teritoriu şi prinderea criminali- Reni, Frumoasa (Cahul) şi unul de pe malul lor9. Aşadar, în anii 1812-1813, în Basarabia stâng al Prutului, vizavi de târgul Fălciu14. erau dislocate unităţi militare de diferite tipuri Înfrângerea lui Napoleon şi revenirea în ale armatei ţariste, în număr total de aproxi- patrie în plina glorie a armatei ţariste schim- mativ 7100 de oameni. bă radical situaţia în Basarabia. Devenind din Războiul în plină desfăşurare contra lui 1812 regiune de tranzit spre Balcani pentru Napoleon necesita noi întăriri. La 11 iulie armata ţaristă, regiunea este privită de către 1813, pentru completarea armatei aflate în oficialii militari ca punctul principal de sprijin Europa cu unităţi noi, a fost formată divizia 28 logistic pentru armatele îndreptate împotri- de infanterie din comasarea batalioanelor de va Imperiului otoman în cazul unui eventual rezervă staţionate în Basarabia10. Divizia era război. Conform estimărilor ofiţerilor Statului compusă din regimentele de vânători nr. 52, 53, Major General, pe timp de război ţinutul Pru- 55, 56, 57 şi nr. 4 de infanterie marină, dintre to-Nistrean era capabil a găzdui pe teritoriul care numai regimentele nr. 53, 55, 56 şi 57 erau său depozitele militare ale unei armate întregi, dislocate în Basarabia. Aflarea lor pe pământul a plasa spitalele militare cu o capacitate totală moldav era de scurta durată, deoarece în aprilie de câteva mii de paturi, a încartirui 200 000 de 1814 ele toate au fost distribuite altor mari soldaţi, iar pe timp de pace în jur de 120 mii unităţi pentru completarea efectivului pierdut, ostaşi15, ceea ce însemna practic un corp armat iar divizia 28 infanterie desfiinţată, transferând cu toate structurile sale aferente. Conform dis- numărul său fostei diviziei 3 infanterie11. locaţiei generale, în Basarabia aveau să soseas- Lipsind regiunea de trupele regulate, cu ex- că unităţile diviziilor 13 şi 16 infanterie retrase cepţia micilor garnizoane din cetăţi, autorităţi- din Europa. Primele unităţi au început să apară le ţariste s-au confruntat cu problema păstrării începând cu luna martie 1815, procesul con- securităţii ţinutului cucerit. Forţele militare tinuând gradual până la sfârşitul anului 1817. disponibile reprezentate de către unităţile lo- La începutul anului 1818, în Basarabia erau cale erau puţine la număr şi prost organizate. dislocate unităţile Corpului de Infanterie nr. 6, Dispersarea lor organizatorică, ca şi lipsa unei compus din diviziile 13 şi 16 infanterie. conduceri unice, necesita luarea unor măsuri Divizia 13 infanterie alcătuită din 6 regi- urgente care aveau ca scop centralizarea tutu- mente staţiona atât în Basarabia cât şi în Ucrai- ror subunităţilor într-un organism unic şi co- na. Basarabia a găzduit regimentele de vână- erent, capabil să facă faţă situaţiei create. Aşa- tori nr. 12 cu sediul statului major în Soroca dar, conform hotărârii imperatorului Alexan- şi nr. 22, comandat de un moldovean, Izbaş, la dru I din 10 ianuarie 1814, din companiile de Hotin. Efectivul regimentului număra în rân- stat major aflate în subordinea guvernatorului durile sale 6 ofiţeri superiori, 53 ofiţeri inferi- civil al Basarabiei a fost format batalionul ser- ori, 242 sergenţi, 68 muzicanţi, 2580 ostaşi şi viciului de garnizoană din Chişinău12, compus 115 efectiv necombatant, în total 3064 de oa- din 3 companii. Puţin numeroase erau şi gar- meni. Structura similară de state era în toate nizoanele cetăţilor Hotin, Akkerman (cetatea regimentele de vânători16. Albă), Tighina, Ismail şi Chilia, compuse din Dacă divizia 13 infanterie era, în cea mai companiile de artilerie nr. 34, 70, 71, 7213. Dacă mare parte, dislocată în Ucraina, atunci divizia luăm în consideraţie şi cele două regimente de 16 infanterie, comandată de către generalul- cazaci din Orenburg aflate în ţinut, în perioada locotenent Kozacikovski, cu toate cele 6 regi- anilor 1814-1815 erau dislocate 7 companii în mente ale sale din subordine, era staţionată în regiune, dintre care 3 de garnizoană şi 4 de ar- întregime în Basarabia. Sediul statului major a tilerie şi 2 regimente de cazaci, fiecare numeric diviziei se afla la Chişinău. Regimentul Kam- egal unui batalion de infanterie. Reieşind din ciatka de infanterie, cu sediul central în ceta- statele existente, numărul total al efectivului tea Ismail, împreună cu efectivul garnizoanei combatant aflat în Basarabia nu putea depăşi cetăţii numărau 9 ofiţeri superior, 51 ofiţeri cifra de 2000 de oameni, cifra reală fiind mult inferiori, 224 de sergenţi, 72 muzicanţi, 2369 mai mică. Infrastructura militară includea în ostaşi de rând şi 149 efectiv necombatant17. sine şi unele unităţi din cadrul sistemului lo- Regimentul Mingrelia de infanterie, compus gistic, cum ar fi spitalele militare şi depozitele numai din 2 batalioane şi încartiruit în Chilia, 96  Revista de istorie militară  avea în statele sale 3 ofiţeri superiori, 29 ofiţeri zacilor de pe Don sub comanda colonelului inferiori, 141 sergenţi, 46 muzicanţi, 1625 os- Gorbikov, cu sediul statului major în localita- taşi de rând, 74 efectiv necombatant18. Cetatea tea Leova. Regimentul avea în componenţa sa Tighinei a devenit sediul pentru regimentul 1 ofiţer superior (comandantul regimentului), Neişlot de infanterie. Acest regiment număra 16 ofiţeri inferiori, 20 sergenţi şi 526 cazaci25. 5 ofiţeri superiori, 37 ofiţeri inferiori, 233 ser- La flancul stâng a poziţiilor ocupate de regi- genţi, 65 muzicanţi, 2514 trupă şi 107 trupă mentul cazacilor colonelului Gorbikov, Prutul necombatantă19. Regimentul Ohotsk de infan- era supravegheat de către regimentul cazacilor terie îşi avea sediul statului major în localitatea nr. 2 de Orenburg. Delta Dunării până la Ma- Galbenă, efectivul fiind compus din 4 ofiţeri rea Neagră era ţinută sub observaţie de către superiori, 37 ofiţeri inferiori, 207 sergenţi, 61 regimentul cazacilor de pe Don al colonelului muzicanţi, 2365 trupă şi 82 efectiv necomba- Kuteinikov, schimbând în aceasta regiune re- tant. Regimentele nr. 27 şi 49 vânători, a căror gimentul nr.1 cazacilor din Orenburg reîntors dislocare nu este clară, nefiind arătată în co- în patrie. Regimentul era dispersat pe pichete, respondenţa de serviciu, numărau în rândurile având sediile sale principale în cetăţile Chilia, sale 5 ofiţeri superiori, 36 ofiţeri inferiori, 208 Akkerman (Cetatea Albă) şi Ismail. Regimen- sergenţi, 13 muzicanţi, 2318 trupă, 86 efectiv tul avea înscrişi în listele nominale 1 ofiţer su- necombatant şi, respectiv, 4 ofiţeri superiori, perior, 14 ofiţeri inferiori, 23 sergenţi şi 537 de 42 ofiţeri inferiori, 226 sergenţi, 30 muzicanţi, cazaci26. Regimentul nr.8 cazacilor din Ural cu 2310 ostaşi şi 90 efectiv necombatant20. Din sediul în Chişinău îndeplinea în ţinut funcţiile cadrul diviziei mai făcea parte brigada 16 ar- poliţieneşti şi număra în rândurile sale 1 ofiţer tilerie, dislocată pe companii în nordul Basa- superior, 15 ofiţeri inferiori, 12 sergenţi şi 459 rabiei. În luna mai 1818, regimentul Neişlot de de cazaci27. În total, în provincie erau staţiona- infanterie este transferat în oraşul Revel (Tal- te 5 regimente de cazaci cu un efectiv de apro- linn), iar în locul său în Tighina a fost adus re- ximativ 2700 de oameni. gimentul Kolîvanov de infanterie compus din 3 Trupele locale, reprezentate de către gar- batalioane şi având în listele nominale 6 ofiţeri nizoanele cetăţilor, subunităţile de gardă, gar- superiori, 50 ofiţeri inferiori, 192 sergenţi, 63 nizoană şi de escortă, completau sistemul de- muzicanţi şi 1992 ostaşi21. fensiv de apărare instaurat în Basarabia. Gar- Partea componentă a Corpului 6 infanterie nizoana cetăţii Tighina, sub comanda gene- era şi batalionul nr.6 de geniu aflat la Tighina ralului-maior Zbnevski, era alcătuită din gar- care număra în rândurile sale 1 ofiţer superior, nizoana de artilerie a cetăţii, detaşamentul de 9 ofiţeri inferiori, 14 sergenţi şi 67 de ostaşi22. ingineri, echipa de invalizi de război şi avea în Unitate de structură similară era batalionul componenţa sa 1 general, 3 ofiţeri superiori, 13 nr.7 geniu, care însă aparţinea Corpului 7 in- ofiţeri inferiori, 13 sergenţi şi 147 de ostaşi, în fanterie, dislocat iniţial la Hotin, iar din toam- total 177 de persoane28. Locotenentul-colonel na anului 1818 în Tighina. Ciceagov, comendantul garnizoanei militare Trupele neregulate erau reprezentate de din Chilia, avea în subordinea sa o jumătate de către regimentele de cazaci care se schimbau companie de artilerie, detaşamentul de artile- o dată în 4-5 ani şi supravegheau frontiera de rie şi o echipă de invalizi de război, numărând stat al imperiului. În anii 1816-1818, cele două în rândurile sale 1 ofiţer superior, 5 ofiţeri infe- regimente ale cazacilor din Orenburg au fost riori, 13 sergenţi, 2 muzicanţi, 153 ostaşi şi 12 întărite cu regimentele cazacilor de pe Don. efectiv necombatant29, în total 186 de oameni. La nordul Basarabiei, cu cartierul general la Puţin numeroasă era şi garnizoana cetăţii Lipcani, era dislocat regimentul cazacilor de Akkerman (Cetatea Albă), compusă din deta- pe Don cu dispunerea subunităţilor în pichete şamentul de ingineri, o jumătate din compa- de-a lungul Prutului în vecinătatea satelor Za- nie de artilerie şi echipele de transport şi in- lucea, Mărginiţi, Corpaci şi Obrăneşti23. Regi- valizi, compatibilă numeric cu cea din Chilia. mentul număra în rândurile sale 1 ofiţer supe- Comenduirea Ismailului, fără a lua în calcul rior, 17 ofiţeri inferiori, 20 sergenţi (ureadnici), regimentele armatei regulate dislocate în for- 1 furier şi 533 cazaci24. Mai la sud de acest regi- tăreaţă, era compusă din garnizoana cetăţii şi ment, supravegherea hotarului de pe Prut până echipa de invalizi, numărând în rândurile sale la Sculeni era pusă în sarcina regimentului ca- numai câteva zeci de oameni, toate obligaţiu-  Revista de istorie militară  97 nile ce ţineau de serviciului de gardă fiind în- Regimentul Iakutsk infanterie – Hermăn- deplinite de trupele regulate. căuţi; A doua ca importanţă după Tighina era ce- Regimentul nr. 31 vânători – Bălţi; tatea Hotinului, încredinţată conducerii gene- Regimentul nr. 32 vânători – Teleneşti. ralului-maior Liders, eroul războaielor napo- leoniene. Pe lângă trupe regulate, garnizoana Divizia 17 infanterie includea în sine compania de artilerie a cetăţii Regimentul Ekaterinburg infanterie – şi echipa de ingineri care număra 1 general, 2 ­Orhei; ofiţeri superiori, 9 ofiţeri inferiori, 12 sergenţi, Regimentul Tobolsk infanterie – Trăuşeni; 2 muzicanţi, 166 de soldaţi şi 5 efectiv necom- Regimentul nr. 33 vânători – cetatea batant30, în total 197 de oameni. ­Ismail; Tot din categoria trupelor locale făcea parte Regimentul nr. 34 vânători – cetatea Akker- şi batalionul de garnizoană din Chişinău. Aşa- man (Cetatea Albă). dar, în perioada 1816-1819, în Basarabia erau dislocate 8 regimente de infanterie, 1 brigadă Brigada 16 artilerie de artilerie, 5 regimente de cazaci, subunităţi Compania de artilerie nr.1 – Soroca; ale serviciului de gardă, garnizoană, invalizi, Compania de artilerie uşoară nr. 2 – depozite, spitale militare, cu un număr total al ­Cotiujeni; efectivului de aproximativ 24 619 oameni, fără a Compania de artilerie uşoară nr. 3 – Vadul lua în calcul numeric brigada de artilerie despre Raşcov; care nu dispunem de date statistice concrete. Compania de artilerie nr.4 – Otaci. Ultimii ani ai domniei imperatorului ­Alexandru I erau marcaţi de creşterea influ- Regimentele cazacilor de pe Don enţei asupra suveranului în domeniul militar a Regimentul cazacilor de pe Don al colone- generalului de artilerie Arakceev. Multiplele re- lului Carpov al 4-lea – Călincăuţi; organizări efectuate la toate genurile de armă, Regimentul cazacilor de pe Don al colone- rotaţia permanentă a unităţilor dintr-o regiune lului Carpov al 2-lea – Lipcani; a vastului imperiu în alta, soldată cu enorme Regimentul cazacilor de pe Don al colone- cheltuieli de transport, toate acestea aminteau lului Katasanov – Dinuţăni; de domnia din timpurile de tristă amintire a Regimentul cazacilor de pe Don al colone- părintelui său, ţarul Pavel I. Febra reorganiză- lului Ianov – Leova; rii nu a ocolit nici unităţile staţionate în Basa- Regimentul cazacilor de pe Don al colone- rabia. Pe parcursul anilor 1819-1820, efectivul lului Pozdeev – Frumoasa (Cahul); diviziilor 13 şi 16 infanterie a fost schimbat cu Regimentul cazacilor de pe Don al colone- 80%, procesul reorganizatoric atingând apo- lului Carpov al 3-lea – Vâlcov; geul odată cu redenumirea în luna mai 1820 a Regimentul cazacilor de pe Don al colone- diviziei 13 infanterie în divizia 17 infanterie31. lului Novakov – Bujor. Conform ordinului de bătaie al armatei ţariste Batalioanele de geniu nr. 6,7 – Tighina. din mai 1820, divizia 16 infanterie era alcătuită Detaşamentul de jandarmi – Chişinău33. din regimentele de infanterie Selenghinsk, Ia- kutsk, Ohotsk, Kamceatka şi regimentele nr. 31 Stabilitatea atinsă la nivelul de macrostruc- şi 32 vânători. Divizia 17 infanterie era compu- tura nu se răsfrângea şi la cel de microstructu- să din regimentele de infanterie Ekaterinburg, ră. În cadrul diviziei, regimentele îşi schimbau Tobolsk, Tomsk, Kolîvanovsk şi regimentele din an în an locurile de dispunere. Aşadar, în nr. 33 şi 34 vânătoare32. Situaţia a rămas ne- vara anului 1821, regimentul nr. 31 vânători schimbată până la moartea ţarului Alexandru avea sediul său în cetatea Ismail, iar în anul I din 19 noiembrie 1825. 1824 îl găsim deja la Bălţi. Iniţial, tot în sudul Unităţile erau dislocate uniform pe întreg Basarabiei era amplasat şi regimentul nr. 32 vâ- teritoriu a regiunii în ordinea următoare: nători, acesta fiind transferat către anul 1824 la Teleneşti. Hotinul, în 1821 gazda a 5 regimente Divizia 16 infanterie (Selenghinsk, Tobolsk, Ekaterinburg, Iakutsk Regimentul Selenghinsk infanterie – ceta- de infanterie şi 34 vânători) până în anul 1825 tea Hotin; le-a pierdut pe toate în afară unui singur – Se- 98  Revista de istorie militară  lenghinsk. Celelalte, după mai multe mutări dintr-un loc în altul, s-au stabilit definitiv în Trău- şeni, Orhei, Hermăncăuţi şi Akkerman (Cetatea Albă). Numărul total al militarilor aflaţi în regiune a crescut simţitor datorită întăririi corpului de cazaci suplimentar cu 2 regimente şi mărirea efectivului trupelor locale (sedentare), menite să întărească prezenţă militară rusă la hotarul cu Turcia în ajunul şi în timpul mişcării eteriste din Principalele Dunărene şi Grecia şi revoltei armate lui Tudor Vladimirescu din Ţara Românească. În acelaşi context geopolitic se înscrie şi acordarea fortăreţelor Tighina şi Ismail gradului 1 după clasamentul importanţei strategice a cetăţilor din imperiu, gradului 2 cetăţilor Chilia şi Hotin şi gradului 3 cetăţii Akkerman (Cetatea Albă)34. Garnizoana Ismail, comandată de către generalul-maior Sanders, pe lângă trupe regulate in- cludea unităţi neregulate întărite suplimentar cu efectiv, după cum urmează:

Ofiţeri Ofiţeri Efectiv Unitatea Generali Sergenţi Muzicanţi Ostaşi superiori inferiori necombatant Garnizoana - 2 7 22 3 265 26 de artilerie

Echipa - 1 2 5 1 45 - de invalizi

Compania nr. 16 - - 2 8 1 103 - ingineri

TOTAL/467 - 3 11 35 5 413 26 (26)35

Pe lângă armamentul personal al efectivului, cetatea dispunea de: tunuri de diferite calibre – 92, mortiere – 22, obuzier – 1, rinocer – 4 (specie de obuzier), în total 119 piese de artilerie. Considerabil a fost întărită către vara anului 1821 şi garnizoana cetăţii Tighina, atât cu trupe regulate, cât şi cu unităţi locale. Garnizoana cetăţii era alcătuită din:

Ofiţeri Ofiţeri Efectiv Unitatea Generali Sergenţi Muzicanţi Ostaşi superiori inferiori necombatant

Batalionul nr. 6 - 2 19 67 34 749 91 geniu Batalionul nr. 7 - 2 18 63 34 885 96 geniu

Garnizoana - 1 5 13 2 135 41 de artilerie

Echipa - 3 7 8 - - 24 de ingineri Compania nr.15 - - 2 8 1 114 3 ingineri

Echipa de - - 1 7 1 61 - invalizi

TOTAL/ 2242 - 8 52 166 72 1944 255 (255)36

 Revista de istorie militară  99 Cetatea avea la înarmare arsenalul impresionat de artilerie compus din: tunuri de calibru di- ferit pe afet – 21 bucăţi, tunuri de calibru diferit fără afet – 14, tunuri de calibru diferit otomane – 50, rinocere – 12, alte tipuri de tunuri – 71, dar şi 89 tunuri nefuncţionale, în total 168 piese de artilerie în stare perfectă de luptă37. A fost mărit şi numărul efectivului trupelor sedentare din Chilia, care, conform raportului comandantului cetăţii, locotenentului-colonel Ciceagov, în vara anului 1821, era alcătuit din:

Ofiţeri Ofiţeri Efectiv Unitatea Generali Sergenţi Muzicanţi Ostaşi superiori inferiori necombatant Garnizoana - - 2 11 1 88 18 de artilerie Echipa - - 2 4 1 47 - de invalizi TOTAL/156 - - 4 15 2 135 18 (18)38

Artileria era alcătuită din 20 tunuri de fontă de calibru diferit, 34 tunuri turceşti de cupru, 48 tunuri de alte tipuri şi categorii, în total 102 de guri de foc39. Reorganizările au atins şi garnizoana cetăţii Akkerman (Cetatea Albă). Trupele sedentare de aici au fost completate conform statelor: Ofiţeri Ofiţeri Efectiv Unitatea Generali Sergenţi Muzicanţi Ostaşi superiori inferiori necombatant Garnizoana - 1 1 5 - 49 15 de artilerie Echipa - - 4 8 1 47 - de invalizi TOTAL/115 - 1 5 13 1 96 15 (15)40

O situaţie similară era şi în garnizoana tuaţia existentă impunea dislocarea în ţinut a Hotinului. Trupele sedentare erau alcătuite din celor mai bune trupe de care dispunea Rusia compania serviciului de garnizoană, echipele la acel moment. Numai o privire scurtă asupra de ingineri şi invalizi, numărul lor total fiind regimentelor cantonate în regiune ne demon- compatibil cu cel din cetăţile Chilia şi Akker- strează că ele făceau parte din elita armatei ţa- man, nedepăşind cifra de 150 de oameni41. riste, cu un bogat palmares istoric şi combativ. În concluzie, putem menţiona că, în perioa- Destinul Divin a hotărât în aşa mod că, pe în- da anilor 1820-1825, în Basarabia erau dislocate treaga durată a autonomiei Basarabiei (1812- unităţi militare de diferite tipuri cu un efectiv 1828) în cadrul imperiului, provincia se bucura total de aproximativ 27 579 oameni, fără a ţine de oficiali militari de rang superior binevoitori cont de efectivul brigăzii 16 artilerie şi echipele faţa de populaţia băştinaşă, cu viziuni social- de invalizi din Chişinău şi Bălţi. Dacă luăm în politice iluministe şi progresive pentru epoca calcul şi unităţile menţionate, atunci numărul respectivă. Autoritatea supremă militară în efectivului ar ajunge la cifra de 28 000 oameni, Basarabia, începând cu anul 1812 până în anul situaţia rămânând neschimbată până la înce- 1817, a fost exercitată de generalul-maior ingi- perea războiului ruso-turc din 1828-1829. ner Ivan Harting. Persoana controversată din Provincia nou încorporată – Basarabia – istoriografia română, de origine olandeză, un juca un rol esenţial în planurile strategice de ofiţer curajos, decorat cu cea mai înaltă dis- expansiune a dominaţiei ţariste în Balcani. Si- tincţie militară – ordinul Sfântul Gheorghe 100  Revista de istorie militară  clasa a 3-a –, a participat la războiul ruso-turc din 1806-1812. Familiarizat în Principate cu tradiţiile şi obiceiurile pământului, a deve- nit un filoromân convins, căsătorit cu Elena Sturdza, sora zburdalnică al viitorului domni- tor al Moldovei, Mihail Sturdza42. Caracter di- rect şi cazon, nu a înţeles până la moarte sub- tilităţile comportamentul nobilimii locale pe care se baza la începutul carierei sale politice din ţinut, coruptă şi plină de intrigi. Conflictul iminent cu aceasta nobilime l-a costat foarte scump, el pierzându-şi funcţia ocupată şi de- cedând în anonimat în anul 1831. Rămăşiţele sale pământeşti sunt înmormântate la cimiti- rul central din Chişinău de pe strada Armeană, aflându-se în prezent într-o stare deplorabilă. Până în anul 1823, supravegherea militară asupra Basarabiei era exercitată de către guver- natorul general interimar, curatorul coloniş- Feldmareşalul Peter Wittgenstein tilor din sudul Rusiei, generalul de infanterie 43 Ivan Inzov . După unele surse, fiul nelegitim traiul la moşia sa din Camenca din Transnis- al ţarinei Ecaterina II, generalul I. Inzov, eroul tria, unde este şi înmormântat în 1843. războaielor napoleoniene, cavalerul înaltului Din conducerea superioară a armatei a 2-a ordin Sf. Gheorghe clasa a 3-a, era o persoană făcea parte şi şeful statului major generalul binevoitoare şi înţeleaptă, în relaţii amicale cu Pavel Kiseleff. Persoana marcantă nu numai mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni. În câr- în domeniul militar, ci şi în cel politico-admi- muirea sa se baza întru totul pe guvernatorul nistrativ, promotor a unor reforme sociale în civil Constantin Catacazi (1817-1825) şi Sfatul Rusia şi în principatele Dunărene, el şi-a lăsat Suprem. Decedat în 1845, este înmormântat în numele său înscris în istoria României. Prin- cimitirul din Bolgrad. tre cei mai înzestraţi cu talentul militar era Din cele două armate de câmp existente în şi comandantul Corpului 6 infanterie dislo- Rusia până la războiul ruso-turc din anii 1828- cat în Basarabia, generalul de infanterie Ivan 1829, armata a 2-a se deosebea indiscutabil ­Sabaneev, cavalerul ordinului Sf. Gheorghe prin potenţialul său intelectual, reprezentat clasa a 3-a. Persoane marcante în istoria mili- de către corpul de ofiţeri, în cea mai mare par- tară erau şi comandanţii diviziei 16 infanterie, te persoane cu viziuni largi şi progresiste. În generalul-locotenent Kiril Kozacikovskii şi ge- primul rând, aceasta se referă la comandantul neralul-maior, contele Mihail Orlov. suprem al armatei a 2-a, carismaticul general Trei din cele opt regimente de infante- de infanterie, iar din 1826 feldmareşalul Peter rie aflate în Basarabia erau decorate de către Wittgenstein. Eroul războaielor napoleonie- Alexandru I pentru vitejie manifestată de că- ne, decorat pentru curajul său ieşit din comun tre efectiv în campaniile purtate împotriva lui cu ordinele Sf. Gheorghe clasa 4,3,2, apreciat Napoleon. Regimentul Ekaterinburg de infan- şi foarte iubit de întregul efectiv de la ostaş la terie a fost decorat cu drapelul de luptă Sfân- general pentru caracterul său deschis, vesel tul Gheorghe pentru campania din anul 1814 şi comunicabil. Adept şi susţinător convins al din Europa, regimentul nr. 32 vânători cu două conceptului elaborat de A. Suvorov, contele P. trompete de argint pentru campania din 1815 Wittgenstein a contribuit enorm la promova- şi regimentul nr. 33 vânători tot cu două trom- rea învăţământului elementar în trupele din pete de argint pentru campania din anul 1814. subordine. Căzut în dizgraţie, se retrage în Contaminaţi de idei liberale pe timpul află- 1829 din serviciul militar activ, se stabileşte cu rii sale în Europa, unii din ofiţerii armatei ţaris-  Revista de istorie militară  101 te au înfiinţat o mişcare revoluţionară, decem- 1820-1824 – 1.6 km2, ca în anii 1825-1828 să se bristă, având ca scop instaurarea republicii în ajungă la situaţia în care unui militar îi revenea Rusia. Unul dintre principalele centre ale miş- un kilometru pătrat din teritoriul Basarabiei. cării decembriste era armata a 2-a, în special Cu totul altă era situaţia dacă facem com- divizia 16 infanterie, comandată de către gene- paraţie între numărul efectivului şi numă- ralul-maior M. Orlov, membru al organizaţiei rul populaţiei locale, cu excepţia coloniştilor secrete. Din organizaţie mai făcea parte gene- care erau scutiţi de întreţinerea trupelor ruse. ralul-maior Pavel Puşcin, comandantul brigăzii Având în vedere că populaţia Basarabiei în nr.2 din divizia 16 infanterie, colonelul Andrei 1812 era de aproximativ 300 000 de oameni44, Nepenin – comandantul regimentului nr. 32 atunci un militar revenea la 42 de persoane de vânători, ofiţerii aceluiaşi regiment – maiorul toate genurile şi vârstele, ceea ce era o cifră vânători Vladimir Raevskii, maiorul Ivan Iulin, destul de ridicată. În anii 1814-1815, tensiunea căpitanul Constantin Ohotnikov. poverii a scăzut până la 150 de persoane la un În concluzie, putem menţiona că, odată cu militar. Numărul trupelor creşte în anii 1817- anexarea Basarabiei la imperiul ţarist, numărul 1819, când populaţia băştinaşă era de aproxi- trupelor dislocate în ţinut creştea constant cu mativ 419 240 oameni45, când un militar reve- excepţia anilor 1812-1815, când întregul sis- nea la 17 persoane sau la aproximativ 3 familii. tem militar al Rusiei era implicat în războiul cu Situaţia devine tensionată în anii 1825-1828, Napoleon şi în campaniile militare din Europa. când populaţia Basarabiei era de aproximativ Prezenţa militară rusă în regiune poate fi de- 409 110 de oameni46, dintre care aproximativ monstrată prin graficul următor: 53 267 de persoane erau colonişti47, moldove- 1812-1813 – 7 100 oameni; nilor revenind 355 843 de suflete. Numărului 1814-1815 – 2 000 oameni; acestuia de oameni îi reveneau 34.501 militari, 1816-1819 – 24 619 oameni; ceea ce însemna un militar la 10 persoane, adi- 1820-1824 – 28 000 oameni; că un militar la două familii. În pofida faptului 1825-1828 – 34 501 oameni. că militarii respectivi făceau parte din cele mai Totuşi, densitatea dispunerii trupelor pe ki- bune unităţi ai armatei ruse, situaţia creată nu lometru pătrat era încă foarte mică. Raportat la putea să nu trezească unele tensiuni în societa- te, obligată să-i întreţină pe aceşti oameni din puţinul pe care îl aveau.

NOTE 1 Полное Собрание Законов Российской Имп е­­рии, Legea nr. 25420 din 11 iulie 1813, vol. XXXII, S. – Peterburg, 1830, p. 596. 2 В.А. Кузнецов, Военная служба полков Оренб ургского и Уральского казачьих войск после Отечественной войны 1812 года, în „Вестник Челябинского государственного университета”, 2009, nr. 12 (150). История. Выпуск 31, p. 63. 3 suprafaţa totală a Basarabiei, care era de 44.399 Horunjii era primul grad de ofițer în unitățile 2 de cazaci egal cu cel de podporucic (locotenent). km , putem constata faptul că densitatea me- 4 А.Ф. Кручинин, Российский полк с финским die era în anii 1812-1813 de 0,16 ostaşi pe km2, именем. Очерки истории Оровайского полка. în 1814-815 – 0,04; 1816-1819 – 0,55, 1820- (1811-1910), Ekaterinburg, 2000, p. 6. 1824 – 0,63 şi 1825-1828 – 0.8, adică în anii 5 A.N.R.M. F.2 (1), 1, 52, foaia 58. 1812-1813 unui ostaş îi reveneau aproximativ 6 Ibidem, f. 127. 2 6 km din teritoriul Basarabiei, în 1814-1815 – 7 Ibidem, f. 23. 22 km2, 1816-1819 – aproximativ 2 km2 şi în 8 Ibidem, f. 10-revers. 102  Revista de istorie militară  9 A.N.R.M. F. 2 (1), 1, 53, foaia 27-revers. 28 A.N.R.M. F.2 (1), 1, 573, f. 15. 10 Полное Собрание Законов Российской Имп 29 A.N.R.M. F.2 (1), 1, 574, f. 20. ерии,Legea nr. 25420 din 11 iulie 1813, vol. XXXII, 30 A.N.R.M. F.2 (1), 1, 573, f. 49. S. – Peterburg, 1830, p. 596. 31 Историческое описание одежды.., p. 59. 11 Историческое описание одежды и вооруже 32 Ibidem, p. 61. ния российских войск, с рисунками. Partea 10, S. 33 A.N.R.M. F.2 (1), 1, 809, f. 85. – Peterburg, 1901, p. 43. 34 Полное Собрание Законов Российской Им 12 Полное Собрание Законов Российской перии, Legea nr. 26.617 din 1 ianuarie 1819, vol. Империи,Legea nr. 25513 din 10 ianuarie 1814, vol. XXXVI, S. – Peterburg, 1830, p. 5. XXXII, S. – Peterburg, 1830, p. 715. 35 A.N.R.M. F.2 (1), 1, 749, f.4. 13 Историческое описание одежды..., p. 153. 36 Ibidem, f. 21. 14 A.N.R.M. F.2 (1), 1, 100, f. 19. 37 Ibidem, f. 7. 15 Военно-статистическое обозрение Российс 38 A.N.R.M. F.2 (1), 1, 749, f.4. кой Империи. Бессарабская Область, vol. XI, par- 39 Ibidem, f. 73. tea 3, S. – Peterburg, 1849, p. 27. 40 Ibidem, f. 69. 16 A.N.R.M. F.2 (1), 1, 577, f. 13 – revers. 41 Ibidem, f. 27. 17 A.N.R.M. F.2 (1), 1, 574, f. 40. 42 Gh. Bezviconnâi, Din vremea lui Alexandru 18 A.N.R.M. F.2 (1), 1, 577, f. 5. Sturdza. (1791-1854), în „Din trecutul nostru”, nr. 19 Ibidem, f. 3. 36-39, Chişinău, 1936, p. 13. 20 Ibidem, f. 5. 43 A. Boldur, Istoria Basarabiei, editura Victor 21 Ibidem, f. 15. Frunze, Bucureşti, 1992, p. 320. 22 A.N.R.M. F.2 (1), 1, 573, f. 15. 44 Dinu Poştarencu, Populația Basarabiei în peri- 23 Ibidem, f. 33. oada țaristă, în „Historia”, nr. 125 din mai 2012, p. 43. 24 A.N.R.M. F.2 (1), 1, 574, f. 85-revers. 45 Anton Moraru, Istoria românilor. Basarabia şi 25 Ibidem, f. 67. Transnistria. 1912-1993, Chişinău, 1995, p. 19. 26 Ibidem, f. 23-25. 46 Dinu Poştarencu, op.cit., p. 43. 27 A.N.R.M. F.2 (1), 1, 575, II, f. 162-revers. 47 Anton Moraru, op. cit., p. 20.

 Revista de istorie militară  103 Istorie Contemporan`

Negocieri româno-turce pentru semnarea convenţiilor militare în cadrul Pactului Balcanic

ALEXANDRU OŞCA*

Abstract

The political-military equation in the 1920s became more complicated because of the revival of revisionism and the ever more frequent contestations of the peace treaties of 1919-1920. The punitive methods (by which the defeated states were forced to assume reasonability for the start of the war and to respect the provisions of the peace) were replaced with a policy of appeasement and acceptance of the accomplished facts. Turkey, dissatisfied by the legal status of the Straits, as provisioned by the Conference of Lausanne, chose “the legal path” and resorted to the mechanisms of the League of Nations in order to revise the peace treaty. The Montreux Convention of June 1936 took place with this aim and restored Turkey’s sovereignty over the Straits, but also allowed their remilitarization. This unlocked the Romanian-Turkish negotiations for the adoption of the military conventions of the Balkan Pact and permitted the cooperation between military planners from Bucharest and Ankara.

Keywords: military conventions, Balkan Pact, Montreux Convention, Romanian-Turkish negotiations, military cooperation

Colaborarea militară româno-turcă în pe- defensive şi n-a ieşit din limitele Pactului Ligiii rioada interbelică a vizat obiective legitime de Naţiunilor (Turcia a devenit membru al acestei apărare pentru fiecare dintre cele două ţări în organizaţii la 18 iulie 1932). parte, dar şi descurajarea tendinţelor revanşis- România şi Turcia – aliate în cadrul Înţele- te din spaţiul balcanic sau din afara acesteia. gerii – îşi aveau, fiecare, propriile nevoi de apă- Oameni politici români sau turci, personalităţi rare, pe care căutau să şi le rezolve, în principal, din diverse domenii au iniţiat şi susţinut acţi- pe seama angajamentului partenerului. Tânăra uni care vizau o colaborare balcanică multila- Republică turcă îşi simţea expuse graniţele terală, concretizate în conferinţele balcanice europene, în condiţiile în care Strâmtorile se (1930-1933). Alternativa a reprezentat-o alian- menţineau sub control internaţional şi nu- ţa statelor semnatare ale Înţelegerii Balcanice, şi putea instala dispozitivul strategic în zona care avea şi o importantă componentă militară. adiacentă demilitarizată. Securitatea la aceste Colaborarea politico-militară a vizat scopuri graniţe putea fi asigurată doar printr-o anga-

* Conf. univ. dr., Universitatea Hyperion. 104  Revista de istorie militară  jare masivă a forţelor aliate. Dimpotrivă, Ro- situaţia în care toate statele balcanice ar hotărî mânia se simţea mai ameninţată la graniţa de să se apere în comun. În realitate, ori de câte răsărit (cu U.R.S.S.) sau de Vest (cu Ungaria). ori un agresor se hotăra să ocupe teritorii din În ansamblu, securitatea Turciei era mai pre- Balcani, el acţiona în prealabil asupra relaţiilor cară şi expusă din cauza riscului unei posibile dintre statele acestui spaţiu, şi cultiva neîncre- agresiuni a Italiei sau a statelor recent forma- derea şi suspiciunea, pentru a le împiedica să te după implozia imensului Imperiu Otoman. se alieze2. O asemenea intenţie nici nu era greu Anul 1936, când Franţa a decis să renunţe la de concretizat: istoria a aşezat în acest spaţiu, protectoratul asupra Siriei, i-a creat tinerei destul de restrâns, populaţii foarte diferite ca Republici o problemă suplimentară (statutul etnie, credinţă şi interese, iar viaţa a făcut ca provinciei Alexandretta şi Anatolia, provincii între ele să existe diferenţe în privinţa nivelului gestionate de noul stat sirian independent, dar de dezvoltare economică, a civilizaţiei şi cultu- cu populaţie turcă). rii. Mai mult, după fiecare conflict – la sfârşitul După război Turcia republicană, cu o po- căruia se încheia o pace – în loc să se simplifice pulaţie de 14 milioane de locuitori şi un te- ecuaţia politică în zonă, dimpotrivă, apăreau ritoriu imens, avea o armată limitată deşi cu litigii noi, care lasau nerezolvate atâtea pro- numeroase nevoi de securitate după războiul bleme, încât, practic, toate statele din Balcani greco-turc (1919-1922). Totuşi, planificatorii erau nemulţumite de soluţiile date de istorie şi militari români aveau informaţii care le întă- fiecare avea ceva de revendicat de la celălalt3 . reau convingerea că, după un deceniu, Turcia În funcţionarea Înţelegerii Balcanice deose- îşi regăsise echilibrul aşa încât sperau că stat- bim trei etape, fără ca delimitarea lor în timp să majoriştii turci îşi vor asuma rolul principal fie categorică4: prima, de la semnarea Pactului în anihilarea unei ipotetice agresiuni bulgare Balcanic până în 1936, perioadă în care se pun împotriva unui aliat balcanic. În felul acesta, bazele structurilor politice şi economice ale grosul forţelor române putea fi distribuit spre alianţei; a doua, din 1936 până în 1938, când celelalte zone de pericol. s-au adoptat convenţiile militare multilatera- Percepţia turcilor despre potenţialul mili- le şi s-a convenit asupra colaborării în cadrul tar român era, la rândul ei, foarte optimistă. acestora; a treia, din 1939 până în 1940, când Analiza lor pornea de la realitatea că România instrumentele alianţei n-au mai corespuns rea- a câştigat la Conferinţa de pace (ca populaţie şi lităţii europene şi balcanice. teritoriu), era privilegiată pentru că se găsea în Relaţiile militare româno-turce, asupra că- tabăra învingătorilor, aşa încât putea să dispu- rora mă opresc, se referă la etapa a doua. Ea îşi nă de o armată puternică. Pe acest considerent are începutul în 1935, când diplomaţii militari statmajoriştii de la Ankara se aşteptau ca ar- din ţările aliate au intrat în contact direct unii mata română să ia asupra sa efortul principal cu ceilalţi şi au negociat textul convenţiilor pentru anihilarea unei posibile agresiuni bul- militare. Efortul de început al acestei etape s-a gare împotriva Turciei. În felul acesta armata concentrat pe adoptarea celor două convenţii turcă ar fi putut să dispună de libertate de ac- militare: una semnată de România, Turcia şi ţiune pentru combaterea unor pericole la ce- Iugoslavia (Convenţia în trei) şi alta semnată de lelalte frontiere ameninţate, din afara spaţiului România, Turcia, Iugoslavia şi Grecia (Conven- balcanic. ţia în patru). După semnarea convenţiilor, efor- Iată de ce cooperarea militară româno-tur- turile s-au concentrat pe colaborarea concretă că urma să se desfăşoare într-un context şi un multisectorială între aliaţi, care a fost densă, areal specifice. Analiştii militari ai timpului foarte scurtă şi ambiţioasă, deşi timpul şi situaţia asemănau spaţiul balcanic cu o cetate uriaşă nu a permis să se finalizeze. care, deşi vulnerabilă pe anumite direcţii, în Iniţial, România şi Iugoslavia au folosit şi au interiorul ei sistemul hidrografic, geografic, încercat să impună modelul şi experienţa Micii demografic, economic şi cultural, oferea con- Inţelegerii. Aceste încercări au fost doar parţial diţii aproape perfecte de apărare1. Evident, în reuşite, până la urmă negocierea convenţiilor  Revista de istorie militară  105 Pactului balcanic s-a dezvoltat diferit, pe par- 5. Navele de război nu aveau dreptul de cursul a mai bine de doi ani; de la început s-au staţionare în Strâmtori. pus condiţii, s-au exprimat «rezerve» tehnice, 6. S-a decis demilitarizarea Strâmtorilor şi pentru eliminarea cărora erau chemaţi în aju- constituirea Comisiei internaţionale a Strâm- tor factorii politici. Cum am demonstrat mai torilor – formată din reprezentanţi ai Franţei, sus, rezervele militarilor turci porneau de la Marii Britanii, Italiei, Japoniei, Bulgariei, Ro- situaţia precară care vulnerabiliza Strâmtorile; mâniei, Greciei, Iugoslaviei şi Rusiei sovietice practic, culoarul Strâmtorilor era scos de sub – care supraveghea îndeplinirea prevederilor suveranitatea Turciei (pus sub autoritatea Ligii Convenţiei. Această comisie se afla sub contro- Naţiunilor), ceea ce împărţea teritoriul statului lul Societăţii Naţiunilor5. într-o partea a sa europeană şi, respectiv, o parte Analiza Pactului Balcanic conduce la câteva asiatică. De ambele părţi ale Strâmtorilor era concluzii pentru România. Reţinem doar: ac- stabilită o zonă demilitarizată. ceptând clauza rusă şi, respectiv, rezerva greacă Convenţia de la Lausanne (24 iulie 1923) relativă la Italia, România, pentru care Pactul stabilea: „... rezulta din nevoia de asigurare a securităţii 1. Libertate deplină de navigaţie pentru frontului de est...”6, nu avea nici un câştig de se- toate navele comerciale şi de război, sub orice curitate prin asumarea de obligaţii în cadrul noii pavilion, cu orice încărcătură, în timp de pace; alianţe, nici la frontiera estică (nici nu intra în condiţiile rămâneau aceleaşi în timp de război discuţie !), nici la frontiera sudică unde, tehnic, dacă Turcia rămânea neutră. era în vigoare Convenţia de alianţă defensivă 2. În timp de război, dacă Turcia era belige- cu Iugoslavia (şi Convenţia militară din 1922). rantă, ea nu avea dreptul să oprească trecerea În schimb, ea n-a invocat nici o clauză, anga- prin Strâmtori a navelor statelor nu avea voie să jându-se fără rezerve să vină în sprijinul unui trimită în Marea Neagră nave de război care să aliat agresat. Această asimetrie în asumarea depăşească, în ceea ce priveşte capacitatea, flota de angajamente în sprijinul aliatului supus celei mai puternice ţări riverane neutre. agresiunii, în mod surprinzător nu a făcut 3. Navele de război puteau trece liber prin niciodată obiectul unor discuţii la nivelul Strâmtori, atât ziua, cât şi noaptea, indiferent conducerii politice a ţării. S-a considerat că de pavilion, dar nici o putere. prietenia cu partenerul turc era mai impor- 4. Submarinele traversau Strâmtorile plutind tantă decât invocarea unor raţiuni de ordin la suprafaţă. tactic sau strategic.

Delegaţia turcă la Lausanne

106  Revista de istorie militară  Deşi alianţa era una multistatală, primele forţe se destinau Frontului de Sud prin planu- negocieri pentru semnarea convenţiilor mili- rile de campanie anuale ale M.St.M. român). tare în cadrul alianţei au avut loc prin discuţii Iugoslavia ar fi urmat să participe şi ea tot cu bilaterale. În context, Turcia şi Grecia au pa- 3-4 divizii de infanterie. rafat o convenţie militară la Ankara, la 2 no- Statmajoriştii români n-au înţeles de la iembrie 19347. Guvernul turc a informat ime- început motivele strategice invocate de omo- diat România despre acest document, iar la 11 logii lor turci privind zona de concentrare a decembrie, ministrul turc de externe a făcut o efectivelor româneşti. Mi mult, această cerere, prezentare amplă a prevederilor acestei „con- repetată obsesiv, a creat îngrijorare şi suspiciu- venţii de asistenţă militară”. ne chiar la nivel politic. Generalul Gheorghe Guvernul român a incheiat şi el o convenţia Angelescu, ministrul român al apărării, atră- româno-turcă semnată la 5 iunie 1934, ratifi- gea atenţia: „... trebuie să fim circumspecţi şi să cată la 30 octombrie 1934 (între România şi căutăm, în special, a ne da seama dacă preten- Turcia se încheiase, în 17 octombrie 1933 şi un ţiile nestrămutate ale Marelui Stat Major turc, Tratat de amiciţie, conciliaţiune, neagresiune în privinţa zonei de concentrare a trupelor şi arbitraj). Într-un studiu asupra convenţiei, noastre, nu sunt în legătură cu sugestiile ce le Secţia 3 Operaţii din Marele Stat Major român poate primi de la o altă putere prin concentra- preciza că acest document trebuie completat rea forţelor noastre acolo unde se cere cu insis- cât mai repede cu o convenţie în cadrul Pactu- tenţă”12. Ministrul român se referea la U.R.S.S., lui8. Marele Stat Major român a trimis la Anka- având în vedere relaţiile strânse dintre Turcia ra9 o delegaţie formată din colonel Gheorghe şi această putere. Rozin şi maiorul Lupescu pentru a negocia ter- Tergiversările s-au prelungit până în vara menii convenţiei militare bilaterale. Negocieri- anului 1936, când, brusc, Marele Stat Major le au fost extrem de elaborate, ofiţerii români turc a renunţat să condiţioneze semnarea con- au fost surprinşi de încăpăţînarea proverbială venţiilor militare de asumarea de către români a colegilor turci. Total indiferenţi la nevoi- a obligaţiei de concentra trupele, în principal, le partenerului, ofiţerii turci avansau soluţii în Dobrogea. Evident, a intervenit un factor care, dacă s-a fi aplicat, ar fi făcut inoperabile nou, un fapt care elimina un risc pe care Statul planurile româneşti10. Deocamdată s-a luat la Major turc l-a considerat până atunci foarte cunoştinţă de pretenţiile părţilor în aşteptarea important. concesiilor necesare. Temele acestor negoci- Ce se întâmplase? În mai 1936, la Ankara, eri au fost reluate când s-a trecut la pregătirea poziţia turcilor era încă neschimbată, dar în convenţiilor multilaterale. septembrie, acelaşi an, schimbarea de atitudi- Discuţiile româno-turce se concentrau ne era totală. Singurul eveniment major înre- în jurul a două probleme, pe care fiecare din gistrat în această perioadă a fost Conferinţa de părţi le considera esenţiale: România încerca la Montreux13, prin care se recunoştea dreptul să determine Turcia să concentreze forţe mai suveran al Turciei asupra Strâmtorilor şi se numeroase în Tracia, pentru a combate o agre- elimina zona de dezangajare militară. Aici s-a siune bulgară împotriva României, în timp ce degajat o soluţie de compromis care a permis, Turcia insista ca, în caz de agresiune a arma- mai târziu, adoptarea Convenţiei militare în tei bulgare împotriva sa, România să decidă trei, la Conferinţa şefilor de stat major de la concentrarea forţelor sale principale destinate Bucureşti, din noiembrie 1936. Factorul politi- acestui scop, la estul Dunării, în Dobrogea11. co-diplomatic (aranjamentele Rustu-Aras, Ti- Planificatorii români propuneau ca o even- tulescu) a interferat în negocierile militare, dar tuală agresiune bulgară, indiferent în ce mod documentele turceşti evidenţiază că statmajo- urma să se producă, să fie combătută cu -ur riştii turci n-au agreat această ingerinţă în dis- mătoarele forţe: Turcia cu 15-16 divizii de in- cuţiile dintre militarii aliaţi. Militarii români, fanterie şi 1-2 divizii de cavalerie, România cu în schimb, acceptau primordialitatea politicu- 3-4 divizii infanterie (să observăm că tot atâtea lui în gestionarea relaţiilor la nivel interstatal.  Revista de istorie militară  107 În strategia negocierilor pentru o con- clusiv în ipoteza declanşării operaţiunilor de venţie militară cerută de Pact s-a semnalat o ripostă înainte de a se termina mobilizarea, cu confuzie, pentru că, spre deosebire de Mica forţele existente la pace), mai ales dacă situaţia Înţelegere, Înţelegerea Balcanică nu s-a format prezenta pericol potenţial la celelalte graniţe. pe baza tratatelor bilaterale între părţi, ci prin S-au abordat, în detaliu, între altele, măsurile semnarea unui document unic, comun: Pactul de asigurare a traficului cu material francez şi de la Atena. În paralel, aranjamentele bilaterale englez prin Bosfor şi Dardanele, în situaţia în în domenii restrânse, recent convenite (greco- care acesta era destinat sprijinului logistic ne- turc, româno-turc, turco-iugoslav, greco-iu- cesar României. goslav), continuau procedurile pentru finaliza- Între 4 şi 9 iunie 1935, o delegaţie milita- re. Pactul Balcanic, odată semnat, într-un fel ră română, condusă de şeful Secţiei Opera- a întârziat finalizarea înţelegerilor bilaterale, ţii, colonelul Gheorghe Rozin, s-a deplasat la negocierile multilaterale devenind prioritare. Ankara pentru a discuta cu experţi turci alte Colaborarea militară bilaterală turco-ro- detalii ale proiectatei Convenţii militare bilate- mână s-a reactivat după defecţiunea iugoslavă rale. A existat o coincidenţă între punctele de (Iugoslavia a semnat un tratat de «amiciţie veş- vedere român şi turc în aprecierea agresorilor nică» cu Bulgaria, fără aprobarea sau informa- potenţiali în Balcani. S-a acceptat că Bulgaria rea aliaţilor din Pact), când s-au reluat contac- era un inamic ipotetic. S-a analizat şi varianta tele directe şi între militari turci şi români. unui posibil atac din afara Balcanilor – deşi o Convenţia secretă14 încheiată între România astfel de analiză depăşea mandatul celor două şi Turcia, la 5 iunie 1934, despre care am amin- delegaţii – şi s-au analizat ipotezele de război, tit, avea şi importante prevederi în zona secu- coordonarea acţiunilor comune în cazul unei rităţii (fără a fi o convenţie militară). În esenţă, agresiuni din partea unui stat balcanic. aceasta prevedea ca în situaţia în care una din Deşi s-a avansat pe calea convenţiei milita- părţi ar fi devenit victima agresiunii unui stat re bilaterale, responsabilii turci au optat pen- balcanic, aliat sau nu cu o putere extrabalca- tru o convenţie militară comună pentru toţi nică, cealaltă parte se obliga să intre în război aliaţii balcanici şi, dacă nu era posibil, atunci împotriva agresorului din Balcani. La articolul documentul să fie semnat de Turcia, Iugos- 2 era prevăzută şi posibilitatea de a reacţiona lavia şi România. Pentru contracararea unui coordonat împotriva unui agresor nebalcanic pericol din Balcani, fiecare parte ar fi trebuit în sensul că partenerul aliat neatacat era obli- să contribuie în mod egal cu efective militare, gat să declare război statului agresor15. încât să se ajungă la circa 30 de divizii (în jur de În contextul amintit, Marele Stat Major ro- 500.000 de oameni), astfel încât, printr-o acţi- mân a apreciat că se poate ajunge la o conven- une rapidă, să determine scoaterea din luptă a ţie militară bilaterală, în baza convenţiei secre- agresorului balcanic în una – două săptămâni. te din 1934. Planificatorii români sperau că o Atmosfera de lucru, care după aprecierea asemenea convenţie ar fi contribuit la „rezolva- lui Eugen Filotty – ministrul român la Anka- rea problemului militar românesc extern”16. De ra – era de “cordialitate, încredere, sinceritate”, aceea echipa de negociatori s-a pregătit foarte a permis şi discutarea unor probleme dificile, bine pentru a face faţă discuţiilor. Prilejul pen- în contradictoriu. În fapt, delegaţia română a tru convenirea primelor contacte tehnice a fost argumentat că ipotezele în discuţie, mai ales oferit de decizia de la Bucureşti a miniştrilor în privinţa forţelor angajate de ţara noastră de externe român şi turc, care s-au întâlnit cu spre Sud, trebuia să ia în calcul celelalte nevoi ocazia sesiunii Consiliului Permanent al Înţe- de apărare ale României, în special cele de la legerii Balcanice, între 10-13 mai 1935. Vest şi de la Est. Pericolul numărul unu pentru Proiectul Convenţiei lua în calcul şi stabilea România – subliniau delegaţii români – era la aspecte generale şi de detaliu foarte importan- Vest, unde Ungaria putea profita în orice mo- te ale colaborării militare bilaterale: rapiditatea ment de o situaţie critică a României, angajată anihilării unei acţiuni agresive în Balcani (in- cu grosul forţelor la Sud, dislocate, în principal 108  Revista de istorie militară  – cum se cerea de către turci – în Dobrogea. Aproximativ la acelaşi nivel de risc era apre- ciată situaţia pe un posibil front din Estul ţă- rii, unde U.R.S.S. ameninţa permanent, mai ales că nu scăpa ocazia să declare că problema Basarabiei era încă nerezolvată. În raportul co- lonelului Gheorghe Rozin către şeful Marelui Stat Major17, în care acesta prezenta rezultatele întâlnirii militare româno-turce, se estima că un atac din Sud împotriva României, deşi nu este exclus, este totuşi de domeniul probabi- lului. În cazul unui război pe două fronturi, raportul sugera ca grosul forţelor să fie la Vest şi nu la Sud18.

Situaţia se prezenta astfel încât scoaterea din cauză a Bulgariei apărea ca problemă se- cundară atât pentru România, cât şi pentru Turcia. Pe acest considerent, experţii români au insistat ca răspunderea principală în com- baterea agresorului balcanic să revină Turciei. Întrucât acest argument „nu a putut fi suficient Nicolae Titulescu apreciat de delegaţii turci”19, se impunea o solu- ţie de compromis. România considera ca prin- cipal frontul de Vest, apoi frontul de Est şi, abia jurul Strâmtorilor, negociatorii militari români în al treilea rând, frontul de Sud; dimpotrivă, făceau, la rândul lor, recomandări factorului Turcia aprecia ca principal frontul mediterane- politic de la Bucureşti, care păstra rezerve faţă an, unde ameninţarea Italiei era reală, şi secun- de iniţiativa Turciei de a convoca o Conferin- dar frontul de Nord – Vest, pe care dorea să-l ţă internaţională. După discuţii indelungate rezolve pe seama Aliaţilor. De altfel, anul 1935 la Ankara, colonelul Gheorghe Rozin aprecia: a sporit motivele de îngrijorare pentru Turcia „alianţa cu turcii este solidă, guvernul şi Ma- în contextul înţelegerilor Laval – Mussolini20, rele Stat Major par decişi la o colaborare sin- din ianuarie 1935, care au obligat-o la vigilenţă ceră”23. In contextul reticenţelor lui Titulescu sporită în Mediterana. (care se ferea să nu deschidă «cutia Pandorei» Pentru medierea disputei, militarii români în favoarea revizionismului), delegaţia sugera au considerat utilă angajarea factorului politic, să se acorde Turciei sprijinul politic necesar dar intervenţia ministrului de externe, Rüstü redobândirii complete a atributelor de suve- Aras, nu a dus la nici un rezultat, militarii turci ranitate asupra Strâmtorilor, pentru că repre- respingând cu succes asumarea de către minis- zenta o problemă cu implicaţii militare aparte trul de externe de responsabilităţi peste capul pentru România. lor21. În apropierea Conferinţei de la Montreux, Recomandarea venea în contextul îngrijă- experţii militari turci erau convinşi că şi iugos- rării faţă de înmulţirea actelor de revizuire prin lavii îi vor susţine atunci când vor cere ca arma- forţă de către Germania a clauzelor Tratatului ta română să-şi asume obligaţia principală în de pace de la Versailles, după 1934. combaterea unei agresiuni bulgare, coroborate Să vedem cum s-au dezvoltat evenimente- cu un sprijin italian, pentru că turcii şi iugosla- le. vii aveau un inamic extern comun: Italia22. În context, Turcia era vital interesată în La curent, în sfârşit, cu îngrijorările mai revizuirea Convenţiei Strâmtorilor, dar nu in- vechi ale militarilor turci legate de situaţia din tenţiona să pună Europa în faţa unui fapt îm-  Revista de istorie militară  109 plinit, ci, dimpotrivă, dorea să facă acest lucru de la Lausanne, puneau în pericol securitatea apelând la mecanismele Pactului Ligii Naţiuni- unui stat membru al Societăţii Naţiunilor. Mai lor. De aceea cerea sprijin pentru organizarea mult, revizuirea oricărui tratat se putea face unei Conferinţe internaţionale. Primul ajutor îl numai cu acordul tuturor părţilor interesate. aştepta de la aliaţii balcanici, numai că Româ- Turcia, sprijinită şi de statele mici şi mijlocii, nia – prin Nicolae Titulescu – respingea, din a reuşit, în cele din urmă, să-şi îndeplinească principiu, orice iniţiativă în această materie, scopul. Titulescu s-a arătat nemulţumit şi re- considerând că nu era momentul oportun, s-ar zervat la primirea Notei. El dorea ca Nota să fie deschide un drum periculos. Factorul militar a discutată mai întâi la un Consiliu Permanent fost, însă, mai convingător, iar decidenţii de la al Înţelegerii Balcanice care era pregătit pentru Bucureşti au admis să sprijine efortul statului luna mai, la Belgrad25. Oficialii turci au motivat turc. Ca o compensaţie, Titulescu a întocmit o că „aliaţii balcanici au cunoscut de mult cereri- scrisoare (Notă) prin care Turcia se angaja să le Turciei, că procedura aleasă nu-i poate leza, recunoască, încă o dată, status-quo-ul teritorial că iniţiativa ar fi în spiritul celor stabilite în re- şi să nu-l pună niciodată în discuţie. Acest fapt uniunea din 1935 de la Bucureşti, astfel încât o a trezit reacţia şi protestul sovieticilor (care nu nouă consultare nu ar fi necesară”26. Diploma- conteneau să amintească despre litigiul terito- tul român făcea referiri la un articol apărut în rial cu România pe seama Basarabiei). presa ungara „De la Viena la Dardanele” în care Documentele diplomatice evidenţiază ten- ungurii declarau că era revizuirilor a venit. Ca siunea creată ca urmare a cererii Turciei. Pe 11 urmare, România a anunţat că nu va participa aprilie 1936, guvernul turc a adresat statelor la întrunirea de la Belgrad a Alianţei Balcanice participante la Conferinţa de la Lausanne şi Se- din 5 mai 1936. A fost nevoie de o vizită spe- cretariatului Societăţii Naţiunilor, o Notă prin cială la Bucureşti a secretarul general în minis- care solicita o nouă Convenţie a Strâmtorilor, terul de externe turc, Numan Menemencioglu. invocând situaţia internaţională şi pericolul Ca rezultat, Titulescu a elaborat şi el o Notă cu iminent care o implica. Statele care au primit următorul cuprins27: aceasta înştiinţare au încercat să se exprime fi- – „Având în vedere că Turcia nu a pus şi nu ecare, în funcţie de interesul pe care îl aveau în va pune niciodată în discuţie clauzele teritori- această problemă. Reacţiile au fost diferite, dar ale ale tratatelor care privesc România; diplomaţii turci au făcut eforturi de a explica – „Având în vedere că între România şi Tur- demersul lor în toate centrele politice euro- cia există Tratatele de la Londra din 3-4 iulie pene. La 15 mai, ministrul de externe german 1933, care interzic pentru totdeauna agresiu- von Neurath s-a întâlnit cu Menemencioglu, nea şi îi dau, în acelaşi timp, o definiţie precisă secretar general la Ministerul de externe turc. prin reguli care stau la baza relaţiilor internaţi- Diplomatul turc l-a informat pe demnitarul onale dintre cele două state; german că, în privinţa Strâmtorilor, în afară de – „Având în vedere că între România şi Tur- România, statele informate în Notă au răspuns cia există un sentiment de încredere pe care ni- pozitiv; sunt semnale că România se va alătura cio îndoială nu l-ar putea adumbri şi o prietenie celorlalte state24. activă în vederea menţinerii păcii, creată prin Pentru Alianţa Balcanică şi pentru statele Pactul Balcanic, semnat la 9 februarie 1934; antirevizioniste, această Notă evidenţia caren- – „Guvernul regal al României, luând în ţele Tratatelor de Pace de la Paris. Pe de o parte, consideraţie împrejurările deosebite care ca- se înţelegea dorinţa firească a Turciei de a fi su- racterizează raporturile turco-române, are verană pe Strâmtori, pe de altă parte se credea onoarea să comunice că, apreciind necesităţile că, dacă se ajungea acolo, se crea un precedent. securităţii balcanice el accepta să înceapă în Guvernul de la Ankara a demonstrat că spiritul cel mai amical negocierile de care se prin cererea sa nu urmărea revizuirea terito- ocupă nota Dvs. din 10 aprilie 1936”. rială, ci revizuirea clauzelor militare. Acestea Guvernul de la Ankara a răspuns, printr-o erau cuprinse într-o anexa a Tratatului de pace notă, ministrului român de externe: 110  Revista de istorie militară  „Luând act cu vie plăcere că guvernul ţă- tr-un referat întocmit de Secţia 3 Operaţii (8 rii amice şi aliate se raliaza la teza guvernului noiembrie 1935), în legătură cu stadiul pregă- meu relativă la chestiunea Strâmtorilor şi că tirii Convenţiei militare în trei, se arăta: nu va lipsi de a o susţine la nevoie, mă gră- „1. Cu ocazia Conferinţei Balcanice, ţinută besc să aduc la cunoştinţa Excelenţei Voastre la Bucureşti în mai anul curent, miniştrii de ex- că guvernul meu este întru-totul de acord cu terne ai României şi Turciei, domnii Titulescu cuprinsul notei sus numite a Excelenţei Voas- şi Rüstü Aras, au convenit: tre”. În felul acesta, Titulescu a fost convins să – ca Statele Majore să procedeze la stabili- participe la reuniunea Consiliului Permanent rea bazelor unei Convenţii militare şi să asigu- de la Belgrad, din mai 1936. re colaborarea celor două armate şi Previziunile militarilor s-au dovedit co- – lucrările să înceapă prin trimiterea unei recte, pentru că, aşa cum am arătat mai sus, delegaţii a M.St.M. român, care să ia contactul, responsabilii militari turci s-au dovedit mult la Ankara, cu M.St.M. turc şi să înceapă studi- mai flexibili în negocieri după Conferinţa de ile pregătitoare. la Montreux, când Strâmtorile au intrat sub O înţelegere similară a existat între guver- suveranitatea Ankarei. În felul acesta, Statul nul iugoslav şi cel turc (…). Major turc şi-a instalat şi întărit dispozitivul M.St.M. iugoslav a întocmit un proiect de militar în zonă, care, astfel, a devenit mai puţin Convenţie militară între Turcia, România şi Iu- expusă sau vulnerabilă. goslavia pe care l-a trimis atât M.St.M. turc cât În esenţă, ce s-a stabilit la Montreux·, 20 şi M.St.M. român /.../. iulie 1936: M.St.M. turc, conform angajamentului ce a – dacă Turcia lua parte la război, navele co- luat la Ankara, în cursul conferinţelor cu de- merciale ale statelor neutre puteau trece prin legaţia română, a întocmit şi el un proiect de Strâmtori, cu condiţia de a nu colabora cu in- Convenţie militară pe care l-a trimis M.St.M. amicul Turciei. român”28. – Tonajul maxim al navelor de război al Turcii au renunţat şi la negocierile bilatera- ţărilor neriverane nu trebuia să depăşească le cu celălalt aliat, Iugoslavia, pe care, oricum, 30000 de tone. nu le considera vitale. Discuţiile începuseră – Perioada maximă de stat în Strâmtori, a cu mult timp în urmă, la Ankara, între 3 şi 13 vaselor, nu trebuia să depăşească 21 de zile. august 1935, când s-au abordat doar aspecte – Dacă Turcia ar fi fost neutră, navele de de ordin general; nici iugoslavii nu se arătau război ale statelor nebeligerante aveau liberta- prea interesaţi. Generalul Jifcovic a propus ca tea de a trece prin Strâmtori; ţările beligerante, o eventuală colaborare militară pentru anihila- în condiţiile unei Turcii neutre, puteau traver- rea unui agresor balcanic să fie discutată şi cu sa Strâmtorile numai dacă respectau obligaţiile participarea României. Ataşatul militar român care decurgeau din Pactul Societăţii Naţiunilor la Ankara, locotenent colonelul Ion Gheorghe, şi pactele speciale de asistenţă mutuală în care informa Marele Stat Major că experţii sârbi”… Turcia era parte. au aerul de a fi venit la Ankara doar pentru a le În cazul în care Turcia ar fi fost beligerantă, spune turcilor acest lucru”29. Din acest motiv trecerea prin Strâmtori a navelor militare apar- s-a convenit ca şefii de stat major din Româ- ţinând statelor neutre era lăsată la libera decizie nia, Turcia şi Iugoslavia să se întrunească, în a guvernului turc. Submarinele statelor rivera- noiembrie 1935 la Belgrad, pentru a stabili ca- ne puteau intra în Marea Neagră plutind la su- drul general al cooperării militare30. prafaţă. Aeronavele civile puteau survola zona Această suprapunere între intenţia de a Strâmtorilor, cele militare neavând dreptul. semna convenţii militare bilaterale şi decizia Acesta este momentul când se abandonea- ulterioară de a adopta o convenţie tripartită, a ză ideea unor convenţii militare bilaterale şi creat o anumită confuzie. se accelerează demersurile pentru o convenţie „Rezultă că în prezent există următoarele militară valabilă potrivit Pactului Balcanic. În- lucrări:  Revista de istorie militară  111 a) lucrarea întocmită de delegaţia M.St.M. tul acestuia, urmând ca ele să fie eliminate prin român la Ankara; negocieri ulterioare. b) două lucrări ale M.St.M. turc. Una întoc- În această formă proiectul de Convenţie a mită la Ankara şi a doua întocmită şi trimisă fost parafat la Conferinţa şefilor de Stat Major nouă ulterior; din noiembrie 193533, de la Belgrad, dar sem- c) Proiectul M.St.M. iugoslav /.../. narea ei s-a amânat, timp în care s-a încercat Rezultă că la conferinţa de la Belgrad, cu aplanarea divergenţelor româno-turce în plan şefii de Stat Major turc şi iugoslav pentru în- conceptual. cheierea unei Convenţii militare între Româ- Românii au făcut o rezervă la proiectul de nia – Turcia – Iugoslavia, se vor analiza aceste Convenţie militară în trei, în legătură cu valoa- 31 trei proiecte” . rea forţelor pe care Turcia se angaja să le intro- În noiembrie 1935, la Belgrad s-a parafat ducă în luptă împotriva unui agresor balcanic: însă o Convenţie militară mai aproape de re- în toate situaţiile prevăzute – solicita partea alitate şi posibilităţi. Se avea în vedere, – lucru română – Turcia să nu angajeze în luptă mai foarte important! – să se asigure eficienţa acţi- puţin de 120 de batalioane şi 150 de baterii34. unii comune, atât post factum – împotriva unei La rândul său, Marele Stat Major turc ex- agresiuni deja produse – cât şi atunci când se prima rezerva după care: în cazul unei agresi- profila o ameninţare certă. Regăsim în câteva uni din zona balcanică asupra Turciei, grosul cazuri această stipulaţie în documentele mili- forţelor române sau cel puţin jumătate din ele tare, care par să fie în afara prevederilor Pac- să se concentreze în Dobrogea. Cum am de- tului Balcanic, unde se preciza că măsurile de monstrat mai sus, o astfel de pretenţie era greu reacţie se pun în practică doar împotriva unui de acceptat de către experţii români. Singura agresor real, nu potenţial. justificare pentru turci se sprijinea pe ideea Se stabilea cuantumul forţelor militare care că spaţiul dobrogean era cel mai aproape de trebuiau mobilizate de fiecare stat în parte, un posibil teatru de operaţiuni orientat spre astfel: 120 de batalioane, 150 de baterii, 24 de strâmtori35. Dar dezavantajele şi riscurile unei escadroane şi 100 de avioane. Trecerea de la asemenea acţiuni erau mult mai periculoase estimarea contribuţiei militare a statelor aliate pentru România: cu forţele principale trecute având ca unitate de bază divizia, la estimarea care lua în calcul eşalonul batalion şi baterie, peste Dunăre, în Dobrogea, ea putea deveni rezultă din modul diferit în care diviziile erau victima sigură a Ungariei, care aştepta pregăti- compuse în cele trei ţări şi, respectiv, cantita- tă în Vest, sau a U.R.S.S., care nu avea nevoie să tea de forţe pe care acest tip de mare unitate o se pregătească în mod special pentru interven- avea într-o ţară sau alta. ţie împotriva României. Este uşor de constatat Efectivele, astfel stabilite, urmau a fi anga- că, în acest fel, forţele concentrate într-un spa- jate în totalitate de statul care nu era atacat de ţiu limitat şi blocat de obstacole naturale (Du- agresorul balcanic şi nu era în război cu un in- nărea şi Delta) – de fapt grosul tuturor forţelor amic pe alt front. româneşti – nu aveau cum să vină în sprijinul Statul atacat de alt stat balcanic, dacă era frontului deschis la Est sau la Vest. Experţii angajat şi pe alt front, urma să participe la ani- români erau prudenţi, mai ales că învăţămin- hilarea agresorului balcanic, cu maximum de tele campaniei din 1916 erau încă proaspete. forţe disponibile. Proiectul de Convenţie stabi- Bucureşti, capitala României, ar fi rămas, de lea zonele de concentrare a forţelor mobilizate, asemenea, fără forţe de apărare suficiente, iar obiectivele şi direcţiile de acţiune în funcţie de concentrarea unor efective numeroase, folo- ipotezele de război analizate. sind mijloace rudimentare de transport şi de Proiectul menţiona că „Ostilităţile, odată trecere peste fluviu, se putea face într-un timp începute, nu mai puteau fi întrerupte decât în dublu faţă de cel normal36. urma unui acord comun”32. Este interesant că experţii militari români În document erau reţinute rezervele pe au sesizat impasul şi şi-au dat seama că situa- care fiecare delegaţie le făcea faţă de conţinu- ţia nu poate fi depăşită decât prin intervenţia 112  Revista de istorie militară  factorului politic. Se încearcă temperarea zelu- a) Condiţiile de intervenţie contra Bulgariei lui profesional al militarilor turci, inflexibili în în cazul unei ameninţări de război sau a unui negocieri, care erau greu de combătut cu toate atac din partea acesteia, vizând o acţiune ime- argumentele din teoria şi experienţa militară37. diată, desfăşurată în comun de aliaţi pentru a o Atent la disputa dintre Marele Stat Major scoate din luptă în cel mai scurt timp; român şi cel turc, în legătură cu problemele b) Forţele destinate intervenţiei, precizân- rămase în suspensie, ataşatul militar român du-se numărul de mari unităţi alocate de fieca- la Ankara expedia un raport în ţară prin care re stat care dispune liber de întregul său poten- semnala încercarea responsabililor militari ţial militar. Dacă organismul militar al vreunei turci de a implica şi ei factorul politic în a de- puteri se afla angajat pe alte fronturi la data termina acceptarea unei soluţii în defavoarea acţiunii militare, ea avea obligaţia să intervină punctului de vedere românesc: „Domnul mi- pe teatrul de război balcanic cu maximum de nistru al României în Turcia a fost rugat să forţe disponibile; intervină pe lângă guvernul nostru, pentru ca c) În principiu s-au mai discutat: zonele de autorităţile competente să pună la punct Con- concentrare ale armatelor aliate, modalităţile venţia ... şi să facă pregătirile pentru a invita de colaborare în timp de pace ale marilor state în România ... pe şefii Statelor Majore intere- majore aliate, cooperarea materială, legături şi sate /.../ Dat fiind că subsemnatul am asistat la transmisiuni etc.40. discuţiile care au avut loc la Belgrad şi cunosc În ianuarie 1936, Consiliul Suprem de Apă- obiecţiunile ce s-au adus acolo privitor la re- rare al Turciei aproba poziţia experţilor mili- zervele ce s-au făcut de ambele părţi, comu- tari turci şi explica motivele pentru care con- nicarea făcută de domnul Aras m-a surprins diţia pusă armatei române de a se mobiliza în oarecum, deoarece delegaţii turci n-au cerut la Dobrogea erau de necombătut: în situaţia că Belgrad decât ceea ce se fac că admit acum ca armata română ar concentra grosul forţelor la o concesie. În afară de faptul că soluţia de ju- sud de Bucureşti şi la nord de fluviu, ar deveni mătate şi jumătate din forţe pe ambele maluri imposibilă o acţiune viguroasă şi prin surprin- ale Dunării este contrară tuturor principiilor, dere a armatei române spre Sud, datorită faptu- deoarece se despart astfel forţele în două prin- 41 tr-un obstacol de importanţa Dunării ... pentru lui că mai întâi trebuia forţat cursul Dunării . care delegaţia noastră n-a acceptat acest punct Argumentele erau bine motivate profesi- de vedere al Turciei, - dar acum se încearcă a se onal, dar disputa pe concepte militare avea prezenta această soluţie ca o cedare din partea accente mai degrabă politice. Turcia nu-şi lua turcilor, ba chiar cerându-se pentru aceasta să obligaţia să intervină, în orice ipoteză, cu forţe se renunţe din partea noastră la rezerva formu- maxim disponibile, pentru că armata turcă se lată de noi în ceea ce priveşte forţele ce turcii putea concentra lent în partea europeană, atât trebuie să aducă în Tracia în orice situaţie”38. timp cât spaţiul Strâmtorilor nu era asigurat, La curent cu evoluţia disputei, ataşatul român dispozitivul strategic rămânea dezarticulat, iar continua: „Din câte ştiu eu, punctul nostru de riscul de a lăsa descoperită Anatolia era imens. vedere a fost ca turcii să renunţe la cererea ca Solicitarea de sprijin de la România pentru noi să concentrăm forţele noastre jumătate pe modificarea regimului Strâmtorilor se eviden- dreapta Dunării şi jumătate pe stânga acesteia, ţia ca o acţiune în folosul implicit al României. în care caz am renunţa şi noi, poate, la cererea Dacă se obţinea acordul din partea Adunării formulată, ca Turcii să aducă în Tracia mini- Ligii Naţiunilor în această privinţă, Turcia su- mum 120 de batalioane, oricare ar fi situaţia. gera că ar putea spori efectivele, aşa cum pre- Dar cum se vede din comunicarea domnului tindea România42. Aras, turcii caută să prezinte chestiunea toc- Experţii militari români s-au menţinut pe mai pe dos, adică noi să renunţăm la cererea poziţie şi au insistat pentru a sprijini iniţiativa noastră şi în schimb, să o acceptăm pe a lor”39. Turciei de revizuire a Convenţiei: considerente Proiectul de convenţie militară în trei, ast- de natură pur militară – explicau experţii ro- fel negociat, cuprindea: mâni – impuneau ca trupele să fie concentrate  Revista de istorie militară  113 într-o zonă centrală faţă de front. Din această În concepţia planificatorilor militari turci, zonă ele puteau fi uşor şi rapid dirijate în func- cel mai periculos inamic pentru Turcia era Bul- ţie de diverse ipoteze de acţiune43. garia: „O acţiune italiană asupra Dardanelelor Marele Stat Major român a trimis în Turcia nu poate duce la succes decât numai în unire cu (după sesiunea Consiliului Permanent din mai Bulgaria”. Bulgaria devenea pilonul cel mai im- 1936, de la Belgrad), o delegaţie militară con- portant şi în ipoteza următoare: „deci şi în cazul dusă de colonelul Gheorghe Rozin, şeful Secţi- când Turcia s-ar teme de Italia, tot Bulgaria ei Operaţii, pentru continuarea discuţiilor. La este aceea care, prin vecinătatea ei imediată cu întoarcere, ofiţerul a raportat că statul major Strâmtorile, va provoca deciziunea în Tracia şi turc a amânat finalizarea discuţiilor până după în regiunea Strâmtorilor. Ca urmare apărarea Conferinţa de la Montreux din iunie-iulie 1936; Strâmtorilor se realizează numai ţinând pe s-a semnat un protocol care rezolva atât rezer- bulgari cât mai departe de ele. Aproape niciun va română cât şi cea turcă făcute anterior44. kilometru nu trebuie cedat lor spre Sud-Est46. Celălalt motiv de dispută – zonele de con- Conform M.St.M. turc, teatrul de operaţii cel centrare – s-a stins prin concesia pe care stat- mai important pentru turci este Tracia şi Strâm- majoriştii români au admis-o la Montreux când torile, deoarece pierderea acestora înseamnă au acceptat să concentreze un număr important pentru turci „aruncarea” lor în pustiul Anato- de forţe în Dobrogea, dar numai în condiţiile liei şi implicit scoaterea lor din sfera intereselor în care România nu era angajată pe alt front şi europene, la care Turcia ţine atât de mult. În numai în situaţia când grosul forţelor bulgare ipoteza colaborării Italiei cu Bulgaria împotriva ar fi fost angajat împotriva Turciei. Turciei ar crea serioase probleme Turciei deoa- Calea spre adoptarea unei convenţii mili- rece o acţiune bulgară în forţă în Tracia conju- tare tripartite era deschisă, iar finalizarea se va gată cu o acţiune italiană asupra Traciei de sud produce la 6 noiembrie 1936 la Bucureşti, când este foarte periculoasă pentru Turcia. şefii statelor majore român, iugoslav şi cel turc La Belgrad, MSM român a cerut celui turc vor semna acest important şi îndelung negociat o mărire a efectivelor militare în cazul în care document45. Yugoslavia şi România s-ar afla angajate în con- flict împotriva Bulgariei. Turcii au motivat că nu pot mării efectivul forţelor cerute de români, deoarece sunt obligaţi să repartizeze o cantitate mai mare de forţe pentru apărarea imediată a Strâmtorilor, care în prezent sunt demilitariza- te, însă în cazul militarizării acestora, Turcia va putea să ia în considerare o mărire a efectivelor sale de intervenţie contra Bulgariei47. Odată stabilite toate detaliile, a mai rămas ca documentele să fie semnate. S-a convenit ca locul Conferinţei şefilor de stat major să fie la Bucureşti. Un prim interval a fost propus între 25 septembrie şi 1 octombrie 1936: „La cererea Marelui nostru Stat Major şi în conformitate cu deciziile luate de Consiliul Permanent al Înţelegerii Balcanice, în mai trecut, la Belgrad, binevoiţi a întreba Guvernul pe lângă care sun- teţi acreditat şi a-mi răspunde de urgenţă daca ar conveni mareşalului Fevzi, şefului Marelui Stat Major iugoslav, şefului Marelui Stat Major elen să vină la Bucureşti de la 25 septembrie Mareşalul Fevzi Paşa până la 1 octombrie viitor pentru primii doi, şi 114  Revista de istorie militară  de la 27 septembrie până la 1 octombrie viitor, scria paşii făcuţi de mareşal la întoarcerea din pentru cel din urmă, pentru a semna Conven- România(din descriere rezultă statutul special ţiile militare ale Înţelegerii Balcanice. Arion”.48 al sefului Statului Major turc, vizitat la el la Statul Major iugoslav au fost de acord, la fel, birou de şeful statului şi de primul ministru!): Statul Major grec. De la Ankara a venit o soli- „După sosire, mareşalul a fost vizitat, la Marele citare de amânare, fără ca aceasta să însemne Stat Major, de preşedintele Republicii turce şi o nouă tergiversare: „Tewfik Rüstü Aras mi-a de Ismet Inönü. Ieri seară, mareşalul a făcut, în comunicat că mareşalul Fevzi Paşa primeşte cu Consiliul de Miniştri, o expunere de două ore plăcere să vină la Bucureşti pentru semnarea asupra călătoriei sale. După informaţiile mele, convenţiei militare. Un om de o rară onestita- el s-a arătat foarte mulţumit de rezultatele con- te. Cum însă întreprinde în prezent o călătorie ferinţei şi de constatările ce a putut face asupra mai lungă de inspecţie inregiunile orientale ale industriei noastre de armament. Ar fi fost în- Turciei amânată de şase ani, iar în octombrie deosebi impresionat de materialul de artilerie va fi reţinut de pregătirea revistelor militare construit la Reşiţa şi de capacitatea fabricii de pentru sărbătoarea naţională turcă, mareşalul avioane din Braşov. Mareşalul a menţionat cu roagă ca reuniunea şefilor Statului Major să recunoştinţă atenţia a cărei obiect a fost din aibă loc in cursul lunii noiembrie la orice dată partea generalului Condeescu, precum şi din care ar conveni Statului nostru Major. Eventu- partea Guvernului şi şefilor Armatei. După al, ar putea veni la Bucureşti îndată după sărbă- această expunere, Tewfik Rüstü-Aras a fost toarea naţională de la 29 octombrie. Ministrul însărcinat să transmită la Bucureşti mulţumi- Afacerilor Străine mi-a spus că va fi prima dată rile Guvernului pentru primirea rezervată ge- când Mareşalul părăseşte Turcia. Consideră în- neralissimului. Deduc din aceste informaţii că ţeles ca la reuniune să participe nu numai şeful scopul urmărit de Statul Major român, de a da Statului Major iugoslav, ci şi cel grec spre a se şefului Armatei aliate o idee justă despre mij- pune în aplicare rezoluţiile luate de Consiliul loacele noastre de apărare, a fost atins”50. Permanent al Pactului balcanic de la Belgrad. Dacă Marele Stat Major va accepta cererea NOTE mareşalului, consider necesar să fiu autorizat a 1 O analiză dezvoltată a acestor studii se re- adresa Guvernului turc o scrisoare de invitaţie găseşte în lucrarea: Alexandru Oşca şi Gheorghe din partea Guvernului nostru spre a satisface ­Nicolescu: Criză în Balcani ? Tratate, Convenţii şi formele protocolare. Sunt informat pe altă cale Protocoale secrete, Editura Vlasie, Piteşti, 1994, As- că preşedintele republicii şi Ismet Inönü au pecte colaterale acestei analize se regăsesc la: Ale- aprobat deplasarea mareşalului. ­Filotti”49. xandru Oşca, Dumitru Preda şi Eftimie Ardeleanu, Evident, partea română şi-a dat acordul şi a în Proiecte şi planuri de operaţii (până în 1916) , armonizat şi legătura cu ceilalţi parteneri. De la Editura Militară, 1992. Ankara s-a anunţat, deja, că mareşalul va sosi la 2 AMR, fond M.St.M., Secţia 3, dosar nr. 1471, Constanţa în ziua de marţi, 3 noiembrie, pe un passim. vas de război (crucişătorul „Hamidie”), însoţit 3 Marusia Cîrstea, Gheorghe Buzatu, Europa în de colonelul comandant de brigadă Ismail Ha- balanţa forţelor, Bucureşti, Editura Mica Valahie, kki Akoguz, colonelul de aviaţie Sefik Çakmak, 2009. locotenent colonelul de stat major Yusuf Adil 4 Mihai Retegan, În balanţa forţelor..., p. 138. Egeli, prim-secretarul de ambasadă Faik Zihni Autorul identifică două perioade cu referire la peri- (şef de secţie în Ministerul Afacerilor Străine), oada ei activă de manifestare. precum şi de Mehmet Sabri, comisar de poliţie. 5 Ionuţ Cojocaru, De la războiul greco-turc la Bătrânul mareşal, care călătorea pentru prima con­ferinţele de la Lausanne şi Montreux, în Analele dată în afara Turciei, s-a arătat impresionat de Universităţii Spiru Haret, Seria Relaţii Internaţiona- primirea făcută de autorităţile române la Con- le şi Studii Europene, An II, nr. 2, 2008, Nota 17. stanţa şi Bucureşti aşa cum comunica ambasa- 6 Mihai Retegan, În balanţa forţelor ..., p. 137. dorul român la Ankara. Diplomatul român de- 7 Eliza Campus, Înţelegerea Balcanică ..., p. 151.  Revista de istorie militară  115 8 AMR, fond 948, Secţia 3, dosar nr. 1449, f. 7-52, stra că România are principii şi nimeni nu poate să (Studiul asupra Convenţiei între Turcia şi România, trateze România decât de pe picior de egalitate. Geneva, 5 iunie 1934). 26 Ionuţ Cojocaru, De la războiul greco-turc la 9 În baza Raportul nr. 141 din 13 mai 1935. conferinţele de la Lausanne şi Montreux, în Analele 10 Idem, f. 88-115, Dare de seamă asupra misiu- Universităţii Spiru Haret, Seria Relaţii Internaţiona- nii în Turcia, semnată colonel Gheorghe Rozin, şe- le şi Studii Europene, An II, nr. 2, 2008, Nota 28. ful Secţiei 3 Operaţii. 27 Idem, Nota 35. 11 Idem, dosar nr. 1488, f. 139-147, Dare de sea- 28 bidem, f. 53. mă a Secţiei 3 Operaţii cu referire la istoria disputei 29 AMR, M.St.M., Secţia 3 , dosar nr. 1488, f. româno-turce pe tema convenţiei militare. 148. 12 Apud: Mihai Retegan, op.cit, p. 144. Autorul 30 Ibidem. citează din fondul 948/RSS 3, dosar nr. 1488, f. 30. 31 Ibidem, f.52-53. 13 Ibidem 32 Ibidem, f. 53. 14 Concomitent s-a semnat o convenţie secretă 33 Din partea Marelui Stat Major turc a partici- între Turcia şi Iugoslavia. pat primul subşef, generalul Gündüz, cu împuterni- 15 AMAE, fond Înţelegerea Balcanică, vol. 36, f. ciri limitate. 25-26. 34 AMR, fond 948, Secţia 3, dosar nr. 1608, f. 16 AMR, fond M.St.M., Secţia 3, dosar nr. 443, 158. f. 17. 35 Ibidem. 17 Ibidem. A se vedea şi dosarul nr. 1488, f. 139- 36 Ibidem. 147, (Dare de seamă a Secţiei 3 Operaţii şi f. 156- 37 Ibidem. 180 cu toată „istoria” rezervelor turce din iunie 38 Idem, dosar nr. 43/36, f. 227. 1935 (Ankara) noiembrie 1935 (Belgrad), mai 1935 39 Ibidem, f. 227-228. la Belgrad şi la Ankara). 40 Mihai Retegan, op.cit., p. 143. 18 Ibidem. 41 AMR, fond M.St.M., Secţia 3, dosar nr. 43/46, 19 Ibidem, f. 92. 20 f. 227-228. A.J.P. Taylor, op.cit., p. 74-75. 42 21 Să reţinem prestigiul militarilor turci în viaţa Ibidem. 43 politică de la Ankara şi credibilitatea cuvântului lor, Idem, dosar 41/1935-1937, f. 197. Generalul într-o problemă specifică, în raport cu cel al oame- Samsonovici a prezentat suveranului un raport jus- nilor politici. tificativ logic şi complet, luând în calcul situaţiile 22 Ioan Talpeş, Coordonate ale politicii militare multiple în care România s-ar putea găsi într-un româneşti (1935-1939), în „Probleme de politică ex- conflict generalizat. ternă a României 1918-1940”, p. 119-128. 44 Idem, dosar nr. 1608, f. 159. 23 AMR, M.St.M., Secţia 3, dosar nr. 1488, f. 148. 45 Convenţia în trei se găseşte în original în 24 Ionuţ Cojocaru, De la războiul greco-turc la A.M..R., fond M.St.M., Secţia 3, dosar nr. 1499, f. conferinţele de la Lausanne şi Montreux, în Analele 1-12. Convenţia a fost semnată de: generalul Nicolae Universităţii Spiru Haret, Seria Relaţii Internaţiona- Samsonovici, generalul Miljutin Nedić şi mareşalul le şi Studii Europene, An II, nr. 2, 2008, Nota 18. Fevzi Cakmac. În acest dosar găsim singura variantă 25 Nicolae Tituelescu a telegrafiat ministrului (dintre foarte multe) în original, cu semnăturile in- român la Ankara, Filotti, să-i comunice ministrului descifrabile ale şefilor de stat major aliaţi. turc de externe nemulţumirea sa faţă de Nota turcă 46 Ionuţ Cojocaru, De la războiul greco-turc la şi rugămintea de a opri orice demers până la întâlni- conferinţele de la Lausanne şi Montreux, în Analele rea de la Belgrad din 4 mai 1936. Cu toate insisten- Universităţii Spiru Haret, Seria Relaţii Internaţiona- ţele lui Titulescu, Turcia a trimis Nota, urmand ca apoi sa isi rezolve problema cu Romania, pe margi- le şi Studii Europene, An II, nr. 2, 2008, Nota 54. 47 nea acestui incident la intrunirea de la Belgrad. Titu- Idem, Nota 57. 48 lescu s-a arătat dezamăgit de actul oficialităţilor de Documente Diplomatice Române, II, 18, 1 Iu- la Ankara, după care cu acordul guvernului Tătăres- lie – 31 Decembrie 1936, p. 156. 49 cu la însărcinat pe ambasadorul român la Ankara să Idem, p.266-267. Telegrama nr. 1 993, din 26 transmită că România nu va participa la întrunirea noiembrie 1936, ora 21.35, Ankara, semnată Filotti. de la Belgrad. Intenţia lui Titulescu era de a demon- 50 Idem, p. 272. 116  Revista de istorie militară  Istorie Contemporan`

Armata ca factor politic în URSS. Scurtă incursiune în perioada post-stalinistă (1953-1957)

ALIN SĂMUŞAN *

Abstract

In the months that followed the end of the Second World War, the ideological terror retur- ned to the USSR, together with the complete subordination of the army to the Communist Party of the Soviet Union, something that eventually led to conceptual stagnation. By 1951, however, several signs indicated that the ideological pressure weakened, a process that accelerated after Stalin’s death, in 1953. The study below presents the transformations that engulfed the Soviet army under Nikita Khrushchev and how the power struggle at the top of the Soviet hierarchy affected their course.

Keywords: Soviet Army, Joseph Stalin, Nikita Kruschchev, Georgy Zhukov, Nikolai Bulganin

După lunile ulterioare sfărşitului celui de chilozarea gândirii militare, la stagnarea con- al doilea război mondial, teroarea ideologică ceptuală următoare firavei deschideri a anilor îşi făcea iarăşi simţită prezenţa în URSS prin 1945-1946. Necesitatea supravieţuirii obligă epurări şi prin măsuri de îngheţare a oricărei însă la realism, iar conturarea strategiei nucle- dinamici intelectuale sau sociale independen- are-aeriene a SUA şi începutul înarmării Euro- te. Între instituţiile statului sovietic, forţele ar- pei occidentale a avut acest rol pentru URSS. mate au resimţit cu precizie toate implicaţiile Această turnură s-a manifestat prin decizia acestor politici. Înlocuirea mareşalului Jukov înarmării statelor satelite din Europa răsăritea- cu mareşalul Konev la comanda generală a for- nă, proces început cu Conferinţa de la Mos- ţelor armate în noiembrie 19461, exilarea lui cova din ianuarie 1951 şi printr-un alt amplu Jukov la comanda regiunii militare Odessa şi proces, acela de slăbire a presiunii ideologice venirea la portofoliul forţelor armate a mareşa- asupra armatei şi de creştere a rolului ei socio- lului Bulganin (instrument direct al lui Stalin, politic. Astfel, campania pentru „unitatea de provenit din partid, fără nici o competenţă mi- comandă” din toamna lui 1951, admiterea unui litară) în locul generalissimului2, tezele cu pri- număr fără precedent de ofiţeri profesionişti vire la organele politice din forţele armate ale în Comitetul Central al PCUS la Congresul al URSS din martie şi Legea secretului de stat din XIX-lea din 1952 (Vasilievski, Sokolovski, Ko- iunie 1947, toate acestea au contribuit la an- nev şi Kuzneţov, iar Jukov admis ca candidat)3

* Masterand, Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti.  Revista de istorie militară  117 cale a afirmării poziţiei privilegiate, unice a forţelor armate sovietice în competiţia pentru influenţă din interiorul partidului. Politica prim-ministrului Malenkov de ori- entare a economiei înspre producţia de bunuri de consum în detrimentul industriei grele, precum şi scăderea bugetului apărării6 de către acesta au constituit un prim motiv pentru ra- lierea armatei în jurul prim-secretarului Hruş- ciov, care miza în continuare pe industria grea7, pentru că, aşa cum spunea ministrul Bulganin: „Industria grea este baza capacităţii de apăra- re a ţării”8. Alte elemente care au dus la aceas- tă poziţionare politică a armatei ţin de „gafa” făcută de Malenkov când a anunţat în martie 1954 că „un război nuclear ar putea distruge nu numai capitalismul ci şi civilizaţia umană”9 afirmând prematur conceptul descurajării mu- tuale când încă armata nu avea capacitatea nu- Gheorghi Jukov cleară necesară, precum şi preferinţa a priori pentru Hruşciov a militarilor, date fiind rela- ţiile personale ale acestuia cu mulţi mareşali şi au pregătit terenul instituţional pentru luarea generali în contextul participării la bătălia de la ştafetei de către cei competenţi după moartea Stalingrad ca comisar politic de rang înalt10. lui Stalin şi pentru reformarea doctrinar-orga- Destituirea lui Malenkov din funcţia de nizatorică a armatei sovietice. prim-ministru în februarie 1955 şi înlocuirea Martie 1953 a dat tuturor instituţiilor sta- lui Bulganin cu Jukov la portofoliul apărării tului sovietic multă responsabilitate şi liberta- au dus la confirmarea poziţiei predominante a te de acţiune. Cei mai apţi pentru a o recepta armatei în politica sovietică în tandem cu acu- şi folosi erau militarii. Lupta pentru putere, mularea influenţei în partid de către Hruşciov. care izbucneşte imediat şi care va continua Revizuirea doctrinară a raportării la pregătirea în această formă până în 1961, va da armatei pentru acţiuni militare în condiţii de război un rol politic pe care nu l-a avut niciodată, nuclear generalizat, reducerea drastică a in- rol care în anumite momente a frizat o inde- fluenţei organelor politice în armată au fost, pendenţă periculoasă pentru aparatul PCUS. printre altele, mărci capitale ale prodigioasei Când mareşalul Jukov îl arestează personal pe ere Jukov în istoria armatei sovietice. Chiar 4 Beria la 26 iunie 1953, luându-i locul în Comi- dacă poziţia lui Hruşciov se fortifică prin cre- tetul Central, începe perioada în care armata area funcţiei de comandant suprem al forţe- sovietică se va manifesta ca un jucător de sine lor armate ale URSS special pentru el şi prin stătător pe scena politică a ţării. Din punct de constituirea Consiliului Apărării cu atribuţii în vedere doctrinar, declaraţia amiralului Kuzne- pregătirea ţării pentru apărare la cel mai înalt ţov din iulie 1953 cum că „Experienţa Marelui nivel de analiză şi decizie11, Jukov adoptă de- Război Patriotic nu mai este suficientă” şi cea cizii faţă de care nimeni din sânul partidului a generalului maior Pukovschi din septembrie nu era încă destul de puternic ca să riposteze. acelaşi an: „cultul personalităţii a afectat se- Astfel în continuarea deciziei din mai 1953 de rios problemele ştiinţei militare iar repetarea a numi şeful mareului stat major al armatei so- sterilă a citatelor de autoritate, vrând-nevrând vietice şi şefii categoriilor de forţe ca miniştrii a stânjenit dezvoltarea gândirii militare”5 au adjuncţi, în 1955 se restaurează misiunile şi se constituit semnalul începutului revizuirii atât lărgesc puterile Consiliilor Militare ale catego- de necesare a doctrinei militare şi pe această riilor de forţe12 într-un amplu proces de creşte- 118  Revista de istorie militară  re a capacităţii fluxurilor de decizie principale Evenimentele din iunie-iulie 1957, când şi secundare, cu accent pe fluxul decizional ultima încercare a „grupului anti-partinic” esenţial, acela al structurilor de forţe. Mecani- din Prezidiu, format din Molotov, Malenkov zarea şi motorizarea completă a forţelor este şi Kaganovici, de a-l depune pe Hruşciov este un alt rezultat obţinut în aceşti ani; sub pre- înfrântă prin convocarea plenarei Comitetului siunea creşterii numărului şi forţei distructive Central, ticsit cu ofiţeri superiori şi cu gene- rali promovaţi prin alianţa dintre Hruşciov a loviturilor nucleare angajate în cazul unui 18 război, în concordanţă cu nivelul de intero- şi Jukov , şi când însuşi mareşalul ia partea prim-secretarului spunând că „armata nu va perabilitate, de integrare şi de cooperare între admite lupte pentru putere în cadrul parti- arme necesar pentru a asigura supravieţuirea dului”19, marchează începutul unei scurte pe- şi victoria pe câmpul de luptă, se elimină în rioade în care „Jukov a vorbit cu autoritate 1955 ofiţerul politic de companie13, pentru ca nu numai despre doctrina şi ştiinţa militară în acelaşi an un însemnat număr de generali, (unde nimeni nu îi discuta părerile) ci şi des- dintre apropiaţii lui Jukov, să primească gradul , 14 pre implicaţiile strategice ale altor politici.” de mareşal . aşa cum se exprima Raymond L. Garthoff20. Congresul XX al PCUS din februarie 1956 Perioada dintre iulie 1957, când mareşalul este aduce numirea lui Jukov printre membrii can- făcut membru plin al Prezidiului, şi octombrie didaţi ai Biroului Politic, odată cu sfărşitul 1957 este perioada în care armata sovietică a concepţiei strategice a încercuirii capitaliste fost un factor de decizie independent în poli- şi a inevitabilităţii unui război între cele două tica sovietică, când nimeni nu putea controla sisteme. Condamnarea lui Stalin aduce re- nici ce se întâmplă în interiorul ei şi nici pozi- nunţarea la formulele sancţionării geniului lui ţiile acesteia referitoare la viaţa politică internă militar, la abrogarea rolului său excepţional în şi internaţională. Acum şeful Direcţiei Politi- făurirea „ştiinţei militare”, ceea ce deschide şi ce a Armatei răspunde nu în faţa Comitetului mai mult calea pentru abordarea mai critică a Central ci în faţa mareşalului Jukov în calitatea 21 experienţei celui de al doilea război mondial. sa de ministru al apărării naţionale şi se ad- Realizarea primului bombardier strategic în 1954, stadiul dezvoltat al cercetărilor în dome- niul rachetelor, creşterea generală a capacităţii de luptă a forţelor armate permit reiterarea posturii lui Malenkov cu privire la caracterul indezirabil al unei confruntării fără ca aceasta să dea sentimentul unei inferiorităţi. Tot acum, pentru prima dată în istoria armatei sovie- tice, niciun ofiţer politic nu mai este ales în Comitetul Central15. Creşterea puterii lui Hruşciov este simetrică. Acum el îl înlătură şi pe Molotov odată cu sfârşitul conflictului so- vieto-iugoslav. Ca şi Malenkov, acesta îşi păs- trează locul în Prezidiu. Reforma economică preluată de Hruşciov de la Malenkov relevă de asemenea puterea şi influenţa armatei. Când, în februarie 1957, se desfiinţează majoritatea ministerelor econo- mice într-o încercare de descentralizare a pro- ducţiei16, Jukov realizează centralizarea extre- mă a industriei militare în două ministere plus cel al construcţiei de maşini medii, care repre- zenta un paravan pentru industria nucleară17. Gheorghi Malenkov  Revista de istorie militară  119 optă noile „Instrucţiuni pentru organizaţiile de rea este abandonată, iar unele dintre reformele partid din Armată” care le înlocuiau pe cele din militare ale lui Jukov sunt revizuite. Controlul 1947 şi în care se spunea că „critica ordinelor politic în armată este crescut şi se accentuează şi deciziilor comandanţilor nu va fi permisă la caracterul teritorial al structurilor de coman- şedinţele de partid”22. Tot acum se pune din ce dă. În consiliile militare sunt introduşi şefi ai în ce mai puţin accent pe pregătirea politică a direcţiilor politice, prim-secretarii partidelor efectivelor, ofiţerilor superiori fiindu-le permis unionale şi secretarii organizaţiilor de partid sa o eludeze prin „studiu individual”23. Aceasta de district şi de regiune, dinamintând supleţea a fost perioada în care armata sovietică a fost fluxurilor de decizie stabilite de Jukov26, poa- cea mai disciplinată din întreaga sa istorie şi de te şi datorită creşterii preocupărilor pentru asemenea perioada în care a beneficiat de cea asigurarea defensivă a Spatelui, a teritoriului mai bună pregătire de luptă şi cea mai bună URSS contra pericolelor unui atac masat nu- structură de comandament24. Dar puterea acu- clear generalizat. Astfel se creează în 1958 Co- mulată ameninţa partidul. mandamentul Spatelui cu rang de adjutantură Plenul Comitetului Central din octombrie a ministerului apărării27. Vechiul conflict de 1957 convocat de Hruşciov îl demite pe mare- pe frontul celui de al Doilea Război Mondial şal în timp ce acesta era plecat într-o vizită în între mareşalii şi generalii „sudişti” (cei de la Balcani. Motivul invocat este acela al pregătirii comanda militară şi politică a fronturilor şi unei lovituri de stat. Un nou set de „Instrucţi- armatelor), în frunte cu comisarul de divizie uni” se adoptă, care întăresc controlul politic în Hruşciov, şi cei din STAVKA şi GKO, în frun- forţele armate, renunţând la „ereziile” lui Jukov te cu Jukov şi Sokolovski, îşi dă acum cântecul care „[…] a încercat să diminueze importanţa de lebădă; nu imediat, dar într-un timp scurt, muncii de partid în armată şi flotă, să o reducă mareşali şi generali din clica sudică acaparea- la un rol de iluminare abstractă, să o depăr- ză posturile de decizie din armată. Malinovski teze de cerinţele instrucţiei militare”25. După e numit ministru după Jukov, Greciko devine demiterea mareşalului, fără oponenţi politici, comandant al forţelor terestre în locul lui Ma- Hruşciov deţine toată puterea. Descentraliza- linovski, iar în anul următor două treimi din numărul comandanţilor de districte militare au fost schimbaţi28. Începând cu 1960, aces- te vechi conflicte încep să nu mai influenţeze realităţile politico-militare odată cu ridicarea unei noi generaţii de comandanţi. Congresele XXI (1959) şi XXII (1961) ale PCUS întăresc acapararea puterii de către Hruşciov prin ex- cluderea lui Malenkov şi Molotov din partid. Confruntarea dintre URSS şi NATO îmbracă noi forme. Epoca racheto-nucleară începe în 1960 odată cu înfiiţarea celei de-a cincea ca- tegorii de forţe a armatei sovietice: Forţele de Rachete Strategice (RVSN), eşecul politicilor reformiste în economie anunţă neviabilitatea principială a sistemului sovietic, iar ultimele încercări de „bluf” ale URSS eşuează la Berlin şi Havana. Depunerea mareşalului Jukov, moment care coincide in mod simbolic cu începutul erei racheto-nucleare, gaseşte forţele armate ale URSS pregătite din punct de vedere con- ceptual şi organizatoric pentru a da un răspuns noilor provocări ale parităţii nucleare. În „epo- Nikita Hrușciov ca reformelor lui Jukov”, „The Zhukov Era”, aşa 120  Revista de istorie militară  cum este cunoscută această perioadă în lite- ratura occidentală dedicată armatei sovietice, aceasta a devenit o forţă disciplinată şi, pentru sistemul sovietic, extraordinar de depolitizată, capabilă să recepteze şi să aplice în mod con- structiv reperele de ştiinţă şi artă militară care conturau noile etape ce se prefigurau. Când la 14 ianuarie 1960, Nikita Hruşciov anunţă de la tribuna Sovietului Suprem „revoluţia continuă în afacerile militare”29, urmat doi ani mai tăr- ziu de publicarea noii „Strategii Militare” sub redacţia mareşalului V. D. Sokolovski (şef de stat major al lui Jukov în anii războiului), mun- ca de 7 ani a mareşalului Jukov dă la iveală, independent de, şi de multe ori în pofida, tu- turor considerentelor ideologice, un exemplu de profesionalism care probabil că a facilitat rămânerea statului sovietic pe şinele supravie- ţuirii încă trei decenii.

Nikolai Bulganin

13 NOTE Garthoff, Soviet Strategy.., p. 50. 14 1 Glantz, David, The Development of the So- Garthoff, Soviet Military Policy..., p. 30. 15 viet and Russian Armies in Context, 1946-2008: A Ibid., p. 33. Chronological and Topical Outline, în The Journal 16 Cambridge, p. 277. of Slavic Military Studies, 1/2010, p. 30. 17 Garthoff, Soviet Military Policy..., p. 100. 2 Garthoff, Raymond L., Soviet Military Policy. 18 Cambridge, p. 279. A Historical Analysis, Londra, 1966, p. 40. 19 Garthoff, Soviet Strategy, p. 78. 3 Ibid. p. 45. 20 Garthoff, Soviet Military Policy.., p. 53. 4 Garthoff, Raymond L., Soviet Strategy in the 21 Garthoff, Soviet Strategy, p.35. Nuclear Age, Londra-New York, 1958, p. 82. 22 Garthoff, Soviet Military Policy, p. 46. 5 Ibid. p. 55. 23 Ibid. 6 În sesiunea Sovietului Suprem care a dus la de- 24 Gobarev, Victor, Khruschev and the military: miterea acestuia, bugetul militar a crescut cu 12%. Historical and psychological analyses, în The Jour- Ibid. p. 30. 7 nal of Slavic Military Studies 3/1998, p. 141. Ibid. p. 25 25 8 Garthoff, Soviet Strategy... p. 43. Ibid. 26 9 Glantz, David, op.cit., p. 41. The Cambridge History of Russia, vol.III The 27 XXth Century, 10. The Khruschev period (1953- Ibid. 28 1964) , Taubman, W., p. 275. Garthoff, Soviet Military Policy..., p. 60. 29 10 Problemă discutată pe larg în: Gobarev, Vic- Otu, Petre, Concepţii şi doctrine strategice în tor, Khruschev and the military: Historical and psy- perioada „Războiului Rece” [1945-1965] în Occa- chological analyses, în The Journal of Slavic Military sional Papers (ISPAIM), nr. 15/2008, p. 31, vezi şi Studies 3/1998. Raportul lui N.S. Hruşciov la sesiunea Sovietului 11 Glantz, David, op.cit., p. 40. Suprem al URSS în Apărarea Patriei, nr. 4163 din 12 Ibid. 15 ianuarie 1960.

 Revista de istorie militară  121 Istorie Recent` – Opinii

Intervenţia militară în Libia. Alianţe de moment

ALEXANDRU VOICU *

Abstract

The paper below attempts to analyze the roots and the unfolding of the civil war in Libya, as well as the ad-hoc alliances/coalitions that played a major role in the collapse of the former regime. The unfolding of the civil war, which ended with the capture and killing of Muammar Gaddafi, of his son, Mutassim Gaddafi, and of dozens of members of the convoy intercepted by NATO near the city of near Sirte in the morning of October 20, 2011, raises serious questions about the nature and the political intentions of the West’s fresh allies. The bloody ending – openly praised by the leaders of the countries which participated to the military campaign and by others, as well – came after a long series of atrocities committed by NATO’s “allies on the ground”, many of which ignored – or wrongly attributed to – by the Western media or by the International Criminal Court.

Keywords: Libya, NATO, Al-Qaeda, Sinjar Records, Abdelhakim Belhadj, Mustafa Abdul Jalil, Abdul-Hakim al-Hasadi, Benghazi, Muammar Gaddafi

În seara zilei de 19 martie 2011, la exact Benghazi, capitala rebeliunii treizeci de zile de la începutul rebeliunii arma- te în oraşul libian Benghazi, o escadrilă forma- Oraşul Benghazi, al doilea ca mărime din tă din aproximativ 20 de avioane de vânătoare Libia (după Tripoli) şi capitala provinciei is- franceze a atacat mai multe ţinte la sol aparţi- torice Cirenaica, a jucat un rol hotărâtor în nând guvernului de la Tripoli, distrugând „un declanşarea şi derularea războiului civil care număr de tancuri şi de transportoare blinda- a cuprins Libia în februarie 2011. Prezentat te”1. Acesta era debutul a ceea ce secretarul ca oraş-martir de presa occidentală, Benghazi general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a simbolizat pentru publicul larg rezisten- urma să numească drept una dintre „cele mai ţa eroică a poporului libian în faţa agresiunii de succes campanii”2 din istoria alianţei, deru- trupelor loiale colonelului Muammar Gaddafi. lată de-a lungul a şapte luni şi totalizând 9700 Presupusele atrocităţi comise de forţele gu- de misiuni de atac3 menite să anihileze capa- vernamentale în Benghazi au mobilizat rapid cităţile militare ale regimului lui Muammar principalele puteri occidentale (Statele Unite, Gaddafi, înclinând astfel decisiv balanţa în fa- Franţa, Anglia), care i-au înarmat pe rebeli şi, voarea rebelilor. ulterior, prin campania NATO, au bombardat

* Cercetător ştiinţific gr. III, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară. 122  Revista de istorie militară  trupele comandate de la Tripoli. Ceea ce tre- transmise de canalul qatariot de televiziune buie spus, însă, este că Benghazi mai făcuse Al-Jazeera, a chemat la o „zi a mâniei” împo- obiectul ştirilor internaţionale cu mult înainte triva caricaturilor8, manifestaţiile degenerând de momentul februarie 2011. în atacuri violente împotriva ambasadelor şi În octombrie 2007, forţe ale coaliţiei inter- a altor interese occidentale din lumea musul- naţionale din Irak au descins la o casă operati- mană. Benghazi nu a făcut excepţie. Manifes- vă a Al-Qaeda din oraşul irakian Sinjar, aflat în tanţi violenţi au atacat şi incendiat consulatul apropiere de graniţa cu Siria. Ceea ce urmau italian ca protest împotriva ministrului italian să descopere avea să reprezinte o incursiune în Roberto Calderoli, care, în contextul scandalu- premieră în lumea „internaţionalei” jihadului, lui caricaturilor, purtase un tricou cu un desen o „adevărată comoară” de informaţii, mai pre- preluat din revista franceză France Soir, dar cis o varietate de documente şi fişe biografice, atribuit greşit de presa internaţională publica- mai mult sau mai puţin complete, despre apro- ţiei daneze. Forţele libiene de ordine au inter- ximativ 700 de luptători străini în Irak. Docu- venit, cel puţin zece manifestanţi pierzându-şi mentele în cauză au fost trimise pentru analiză viaţa9. La nivel global, scandalul caricaturilor la Centrul pentru Combaterea Terorismului şi violenţele ce au urmat (inclusiv atentate cu din cadrul West Point, care, în decembrie 2007, bombă) s-au soldat cu 200 morţi10, devenind o va publica un raport intitulat „Luptătorii stră- cauză favorită a mişcărilor islamiste, termenul ini ai Al-Qaeda în Irak. O primă interpretare a de „zi a mâniei”, folosit ulterior şi în alte ocazii, documentelor din Sinjar”4. Pe baza „eşantionu- fiind indisolubil legat de vocabularul politic al lui” de 700 de luptători străini, analiza reuşeşte acestora. Revenind la cazul Benghazi, ceea ce o primă cartografiere a insurgenţei din Irak, iese în evidenţă este chiar data la care a avut oferind o imagine demografică a fenomenului. loc acest incident: 17 februarie, exact ziua în Astfel, din cei 595 luptători străini a căror na- care, cinci ani mai târziu, sub aceeaşi titulatură ţionalitate a fost stabilită, saudiţii reprezentau de „zi a mâniei”11, a izbucnit rebeliunea împo- 41% (244), urmaţi de libieni cu 18,8% (112) şi triva regimului lui Muammar Gaddafi pentru a de sirieni cu 8.2% (49). Clasamentul se modi- marca reprimarea manifestaţiilor din 2006. fică radical, însă, dacă raportăm numărul in- Protestele plănuite pentru ziua de vineri, 17 surgenţilor la populaţia ţărilor de provenienţă. februarie 2011, au degenerat rapid în violenţe. Astfel, Libia a „exportat” în Irak douăzeci de Tulburări au avut loc în mai multe centre urba- insurgenţi la fiecare milion de locuitori, Arabia ne din Cirenaica12: Benghazi, Darnah, Ajdabyia Saudită zece, iar Siria doi. Aşadar, Libia s-a do- şi Bayda, nume deja familiare din documente- vedit de departe cel mai prolific exportator de le de la Sinjar, dar şi în Zintan (Tripolitania). jihadişti în Irak. Nu toate centrele urbane din Protestatarii au devastat şi incendiat mai multe Libia au fost, însă, la fel de productive. Două clădiri guvernamentale, inclusiv o secţie de po- oraşe ies în evidenţă, acoperind 84% din tota- liţie13, forţele de ordine fiind acuzate că au răs- lul insurgenţilor libieni din „eşantionul” de la puns cu focuri de armă14. Conform unui raport Sinjar: Darnah5 (60.2%) şi Benghazi (23.9%), publicat de International Crisis Group, „multe aceleaşi două oraşe care au devenit nume de din articolele din presa occidentală au prezen- referinţă în timpul rebeliunii din primăvara lui tat de la bun început o viziune foarte părtini- 2011. Raportat la cele trei regiuni istorice ale toare a evenimentelor, portretizând mişcarea Libiei (Cirenaica, Tripolitania şi Fezzan), Cire- de protest ca fiind complet paşnică şi sugerând naica a exportat aproape 90% din totalul insur- în mod repetat că forţele guvernamentale de genţilor libieni din Irak6. securitate au masacrat un număr necunoscut Benghazi a mai fost subiect de ştiri şi în de demonstranţi neînarmaţi, care nu prezen- 2006, de această dată în contextul scandalului tau niciun pericol”15. Violenţele au continuat caricaturilor la adresa profetului Mohamed în următoarele zile, oraşele mai sus menţiona- publicate de revista daneză Jyllands-Posten. te din Cirenaica ieşind de sub controlul auto- La începutul lui februarie 2006, Yousuf al-Qa- rităţilor de la Tripoli. La 24 februarie, la doar radawi, binecunoscutul predicator islamist o săptămână de la începutul violenţelor, Bayda de origine egipteană şi gazdă a unei emisiuni7 era un oraş suficient de sigur pentru a găzdui o  Revista de istorie militară  123 Steagul Al-Qaeda arborat deasupra Tribunalului din Benghazi

întâlnire a mai multor comandanţi rebeli, ofi- bruarie 2011, într-un interviu acordat postului ţeri dezertori şi lideri de trib pentru a forma un Al Jazeera, Mustafa Abdul Jalil prezenta o cu guvern interimar în zonele „eliberate”. Întâlni- totul altă versiune a evenimentelor şi identi- rea, care a prefigurat apariţia Consiliului Naţi- fica alţi vinovaţi: nu cele şase cadre medicale onal de Tranziţie (TNC) trei zile mai târziu, a ar fi fost responsabile de infectarea copiilor, ci fost prezidată de Mustafa Abdul Jalil, recentul chiar regimul lui Muammar Gaddafi, aceasta demisionar din funcţia de ministru al justiţiei fiind doar una din numeroasele crime comise din guvernul jamahiriei. de Gaddafi împotriva propriului său popor18. Într-un alt interviu, de data aceasta acordat zi- Liderii rebeliunii arului suedez Expressen, acelaşi fost ministru Mustafa Abdul Jalil a fost primul înalt ofi- al justiţiei declara că are dovezi că atentatul cial al regimului condus de Muammar Gaddafi de la Lockerbie a fost ordonat direct de Gad- care a trecut de partea rebelilor. Defecţiunea dafi19. Dovezile, însă, n-au fost prezentate nici a avut loc în Benghazi, pe 21 februarie 2011, până astăzi. Dincolo de aceste „inconsecven- la patru zile de la începutul violenţelor16. Pre- ţe”, observatorilor occidentali le-a mai scăpat zentat de presa occidentală în termenii cei un indiciu important, de această dată legat de mai laudativi şi ca un disident în interiorul chiar înfăţişarea fostului ministru: aşa-numita guvernului jamahiriei, activitatea juridică an- zabiba20 de pe fruntea lui Mustafa Abdul Jalil, terioară a lui Mustafa Jalil a fost, poate pripit, trăsătură specifică fundamentaliştilor islamici. trecută cu vederea. Astfel, Mustafa Abdul Ja- Poate că merită menţionat că un alt posesor de lil fusese, cu doar câţiva ani în urmă, unul din zabiba este chiar Ayman al-Zawahiri, conside- actorii principali într-un episod intens media- rat succesorul lui Osama Bin Laden la condu- tizat internaţional. În calitate de preşedinte al cerea Al- Qaeda. Curţii de Apel din Tripoli, Jalil a fost cel care La 27 februarie 2011 lua fiinţă Consiliul Na- a menţinut nu o dată, ci de două ori pedeap- ţional de Tranziţie (NTC), prezidat de Mustafa sa cu moartea17 pentru cele şase cadre medi- Abdul Jalil, care avea menirea să asigure „faţa cale (cinci asistente din Bulgaria şi un medic politică” a rebelilor. Componenţa incertă – palestinian) acuzate că ar fi infectat cu HIV identitatea multor membri fiind „secretă” – nu patru sute de copii la spitalul de pediatrie El a împiedicat, însă, Franţa să recunoască noul Fatih din Benghazi. Cu toate acestea, pe 24 fe- organism, la 10 martie 2011, ca „reprezentant 124  Revista de istorie militară  legitim al poporului libian”21 şi ca „unic depo- după ocuparea de către rebeli a oraşului, func- zitar al autorităţii guvernamentale în relaţiile ţie pe care a deţinut-o până în mai 201229. Franţei cu statul libian”22, mutare ce va fi imi- Un alt comandant militar al rebelilor care tată în următoarele luni de aproape întreaga s-a bucurat de atenţie a fost generalul Abdul comunitate internaţională. Şi mai incertă, însă, Fatah Younis, care a trecut de partea rebelilor era componenţa miliţiilor aliate cu Consiliul încă din 22 februarie 201130. Fost apropiat al Naţional de Tranziţie, cele care purtau la pro- colonelului Muammar Gaddafi, defecţiunea lui priu luptele pe teren. Younis a anunţat un lung şir de astfel de schim- Printre puţinele nume de comandanţi re- bări de tabără. Ceea ce este cu adevărat notabil beli vehiculate de presa occidentala a fost cel al este, însă, chiar sfârşitul generalului Younis. lui Abdul-Hakim al-Hasadi, liderul miliţiei din La 28 iulie 2011, acesta a fost pus sub arest în Darnah. Într-un interviu pentru ziarul italian Benghazi, după ce fusese chemat înapoi de pe Il Sole 24 Ore, al-Hasadi a recunoscut că a lup- front, fiind suspectat că avusese contacte cu tat împotriva forţelor americane în Afganis- regimul lui Gaddafi31. În seara aceleiaşi zile, tan23. În propriile lui cuvinte: „Am fost arestat ­Younis şi alţi trei ofiţeri din subordinea sa au în 2002 în Peshawar, Pakistan, pe drumul de fost împuşcaţi de „atacanţi necunoscuţi”, iar ca- întoarcere din Afghanistan, unde luptasem îm- davrelor lor arse şi aruncate la marginea oraşu- potriva invaziei străine. Am fost predat ameri- lui Benghazi. La scurtă vreme, Mustafa Abdul canilor, care m-au închis timp de câteva luni în Jalil anunţa că şeful grupului de asasini a fost Islamabad, apoi am fost trimis în Libia, unde reţinut, insinuând că acţiunea a fost executată am fost eliberat în 2008”24. În acelaşi interviu, de loialişti ai regimului lui ­Gaddafi32, deşi, ul- al-Hasadi a recunoscut că a participat personal terior, avea să se dovedească că nu avusese loc la recrutarea multor luptători în Irak25. Opţiu- nicio arestare. Moartea violentă a generalului nile politice ale lui al-Hasadi, în cazul în care Younis şi a celor doi ofiţeri n-ar mai fi trebuit mai exista vreun mister, au devenit şi mai clare să surprindă pe nimeni, ţinând cont că nu era în alt interviu, de această dată pentru revista nici prima şi nici ultima dintr-un lung şir de franceză Le Nouvel Observateur, unde al-Ha- crime comise de rebeli. sadi îl descrie pe Bin Laden ca „unul din marii eroi ai comunităţii islamice”26. Cazul lui al-Ha- Un lung şir de atrocităţi sadi nu este singular, însă. Pe 23 februarie 2011, la doar şase zile de la Un alt veteran al războiului din Afganistan debutul protestelor violente transformate în şi comandant al miliţiilor rebele este Abdelha- rebeliune, ziarul britanic The Telegraph îşi in- kim Belhadj, fost „emir” al Grupului Islamic forma cititorii că locuitori din zonele „elibera- de Luptă din Libia (LIFG), organizaţie care a te” au fost „forţaţi să participe la linşarea mer- „fuzionat” cu Al-Qaeda în 2007, anunţul fiind cenarilor străini trimişi de colonelul ­Gaddafi făcut chiar de Ayman Al-Zawahiri27 pe când pentru a-i teroriza pe protestatari”33, fără să Belhadj se afla în închisoare. Istoria lui Abdel- precizeze, însă, cine anume i-a forţat sau prin hakim Belhadj este izbitor de asemănătoare cu ce mijloace. Dovedind mai multă empatie pen- cea a lui al-Hasadi. Arestat în februarie 2004 în tru participanţii la aceste linşaje decât pentru Malaiezia, după ce luptase în prealabil în Afga- „obiectul” lor, The Telegraph menţionează nistan, Belhadj a fost extrădat în Libia o lună în treacăt o parte din imaginile care circulau mai târziu, unde a fost închis până în martie deja pe internet cu violenţe extreme comise 2010. Eliberarea lui a făcut parte dintr-un pro- de rebeli şi de simpatizanţi ai acestora împo- gram de „reconciliere” cu foştii jihadişti iniţiat triva celor suspectaţi că ar sprijini regimul de de guvernul de la Tripoli şi a fost anunţată într-o la ­Tripoli. Astfel, aflăm că, într-una din înre- conferinţă de presă chiar de Saif Gaddafi, unul gistrările video văzute de reporterul de la The din fiii lui Muammar Gaddafi28. La mai puţin Telegraph, „un mercenar african este atârnat de un an de la eliberarea sa, Grupul Islamic de într-un cârlig de carne”34. Într-o înregistrare Luptă avea să joace un rol important în operaţi- similară care poate fi găsită pe youtube, un alt unile militare ale rebelilor, Abdelhakim Belhadj presupus „mercenar african” este bătut cu bes- ajungând „şeful consiliului militar al Tripoli” tialitate, înjunghiat şi, în cele din urmă, spân-  Revista de istorie militară  125 zurat de picior de un gard din Benghazi35. Ur- încălcarea zonei de restricţie aeriană şi, în al mând acelaşi tipar, o altă înregistrare prezintă doilea rând, încălcarea încetării focului. Guver- omorârea cu macete a unui alt „mercenar afri- nul de la Tripoli­ avea să le plătească pe ambele. can” chiar în interiorul spitalului Al Jalaa din Similar, embargoul asupra armelor prevăzut Benghazi, linşaj la care participă chiar şi unele de aceeaşi rezoluţie avea să fie încălcat chiar de cadre medicale36. La doar câteva săptămâni de iniţiatorii ei. Astfel, în luna iunie 2011, Franţa la începutul rebeliunii, zeci de astfel de înregis- a recunoscut că a trimis „aruncătoare de ra- trări puteau fi găsite pe site-uri precum you- chete şi muniţie” rebelilor din munţii Nafusa45. tube, ţintele predilecte fiind libienii de culoare Cantităţi uriaşe de arme au intrat în Libia sub şi imigranţii africani37. Cu toate acestea, presa ochii şi cu aprobarea ţărilor care se angajaseră occidentală, cu foarte rare excepţii, a preferat să pună în aplicare embargoul asupra armelor, să le ignore, aşa cum au făcut şi principalii sus- printre care şi România. Franţa, mai sus men- ţinători ai rebelilor. Din acest punct de vedere, ţionată, dar şi Statele Unite46, ­Qatar47, Arabia un episod este cât se poate de revelator. Ast- Saudită48 şi Sudan49 i-au antrenat şi înarmat pe fel, unele din cele mai brutale imagini încărca- rebeli şi, în unele cazuri, aşa cum vom vedea, te pe youtube în primăvara lui 2011 prezintă au trimis şi trupe la sol, în ciuda prevederilor decapitarea unui „mercenar african” chiar la Rezoluţiei 1973. una din ferestrele Tribunalului din Benghazi38, Campania aeriană a NATO avea să distru- exact locul în care, câteva săptămâni mai târ- gă complet infrastructura militară a Libiei. În ziu, senatorul american John McCain avea să-i cele şapte luni de bombardamente, avioanele numească pe rebeli „eroii mei”39. Aceeaşi piaţă NATO au lovit, conform propriilor statistici, din Benghazi, devenită simbol al „revoluţiei”, 5900 de ţinte, distrugând peste 600 de tancuri avea să mai fie vizitată, în scurt timp, de premi- şi transportoare blindate şi peste 400 de tunuri erul britanic David Cameron şi de preşedintele şi lansatoare de rachete50. Despre pierderile de Franţei, Nicolas Sarkozy40. vieţi omeneşti în rândul civililor, statisticile NATO sunt mai puţin generoase cu detaliile, Desfăşurarea campaniei NATO alianţa refuzând să-şi asume vreun număr de Pe 17 martie 2011, fără niciun vot împotri- victime, deşi nicio altă intervenţie militară an- vă şi cu cinci abţineri, Consiliul de Securitate terioară (Serbia, Afganistan) nu a fost scutită al Naţiunilor Unite adopta Rezoluţia 197341, de astfel de erori. Bineînţeles, erori au avut loc care avea să fie folosită ca bază legală atât pen- şi în Libia. Astfel, la doar două săptămâni de tru impunerea unei zone de restricţie aeriană la debutul bombardamentelor, mai precis pe deasupra teritoriului libian, cât şi pentru inter- 2 aprilie 2011, NATO avea să omoare 14 re- venţia militară a NATO. Deşi primul punct al beli51 într-o lovitură aeriană. Din reflex, presa rezoluţiei cerea explicit „aplicarea imediată a occidentală nu a ezitat să insinueze că ar putea unei încetări a focului” între cele două tabere, fi vina „loialiştilor”, care s-ar fi infiltrat în rân- primele bombe occidentale au început să cadă durile rebelilor şi ar fi tras asupra avioanelor asupra Libiei după doar două zile, pe 19 mar- NATO tocmai pentru a provoca un astfel de tie 2011. Printr-o stranie coincidenţă, exact răspuns52. Deşi orice comunicat din partea gu- în aceeaşi zi, rebelii din Benghazi anunţaseră vernului jamahiriei referitor la numărul victi- doborârea unui avion militar care le-ar fi bom- melor în rândul civililor era automat respins ca bardat poziţiile, acuzând regimul de la Tripoli „propagandă”, nu este greu de imaginat că ast- de încălcare a prevederilor Rezoluţiei 1973 pri- fel de erori au mai avut loc. Tot în acele zile, vi- vind încetarea focului42. Ulterior, când a deve- carul Giovanni Innocenzo Martinelli, emisar al nit clar că avionul în cauză aparţinea rebelilor, Vaticanului în Tripoli, declara că „aşa-numite- aceştia din urmă şi-au schimbat poziţia, acu- le raiduri umanitare au ucis zeci de civili în mai zându-i pe susţinătorii regimului de la Tripoli multe cartiere din Tripoli”53. De altfel, teama că l-ar fi doborât43. În realitate, însă, avionul de astfel de „accidente” i-a făcut pe rebeli să-şi fusese doborât chiar de rebeli44, acţiune care vopsească acoperişul vehiculelor în roz pentru reuşea, în mod ironic, să însumeze două încăl- a nu fi confundaţi – de către piloţii avioanelor cări grave ale rezoluţiei ONU: în primul rând, NATO – cu armata regulată54. 126  Revista de istorie militară  Manifestaţie a islamiştilor din Benghazi. De observat multitudinea steagurilor Al-Qaeda

Au existat şi alte victime. În timp ce avioa- prezenţă nu putea avea loc fără ştiinţa şi con- nele NATO erau ocupate cu protejarea civililor simţământul liderilor ţărilor NATO. Similar, în din Libia, iar Mediterana era patrulată de va- iulie 2011, presa occidentală a relatat în treacăt sele aceleiaşi alianţe pentru aplicarea blocadei că trupe sudaneze au ocupat oraşul libian Ku- navale, aproximativ o sută de imigranţi africani fra şi zonele adiacente60. În coordonare sau nu mureau de deshidratare după ce motorul am- cu NATO, operaţiunea trebuie să se fi bucurat barcaţiunii cu care părăsiseră coastele libiene măcar de acceptul tacit, chiar şi post factum, s-a defectat şi vasul a plutit în derivă zile în al liderilor alianţei, din moment ce nu a exis- şir55. În ciuda SOS-ului lansat de o mică am- tat o luare de poziţie şi nici n-a fost luată vreo barcaţiune cipriotă, vasele NATO au refuzat contramăsură de ordin militar. Aşadar, NATO să vină în ajutorul sinistraţilor56. Grăitor este tolera – şi chiar lupta – alături de trupele unei că, odată ajunşi pe insula italiană Lampedusa, ţări ai cărei preşedinte şi vicepreşedinte erau supravieţuitorii au declarat că au părăsit Libia acuzaţi de Tribunalul Penal Internaţional de de teama bombardamentelor NATO57. Nu ar crime împotriva umanităţii în Darfur61, ace- fi exagerat să credem că şi de teama rebelilor laşi Tribunal Penal Internaţional care tocmai aflaţi în plină ofensivă, ale căror fapte împotri- emisese mandate de arestare, tot pentru crime va imigranţilor de culoare trebuie să fi fost deja împotriva umanităţii, împotriva colonelului bine cunoscute de cei vizaţi. Muammar Gaddafi62. Începând din vara lui 2011, campania ae- riană a NATO a avut „pe teren” nişte aliaţi cel Tribunalul Penal Internaţional puţin surprinzători. Deşi Rezoluţia 1973 in- Pe 27 iunie 2011, într-o mişcare care avea terzicea „o forţă străină de ocupaţie, sub ori- să ofere legitimitate morală intervenţiei milita- ce formă, pe teritoriul libian”58, în octombrie re NATO, Tribunalul Penal Internaţional (TPI) 2011 Qatar a recunoscut că sute de militari emitea mandate de arestare pentru crime îm- ai săi au luptat alături de rebeli59. O astfel de potriva umanităţii împotriva lui Muammar  Revista de istorie militară  127 Gaddafi, a unuia din fiii acestuia, Saif Gaddafi, ne de viagra pentru a mări capacitatea de viol şi a lui Abdullah Senussi. Cel puţin interesant, a trupelor”65, adăugând că „primim informaţii însă, este procedeul prin care TPI îşi extindea ca Gaddafi în persoană s-a hotărât să ia parte jurisdicţia asupra Libiei, din moment ce aceas- la violuri”66. Deloc surprinzător, nici una din ta din urmă nu semnase Statutul de la Roma. aceste acuzaţii – care au ceva fantasmagoric în Printr-o prevedere conţinută în acest statut, sine – nu a fost probată până în prezent, ceea Consiliul de Securitate al ONU putea extinde ce e de natură să pună sub un serios semn de jurisdicţia tribunalului asupra statelor nesem- întrebare acurateţea informaţiilor primite de la natare, ceea ce s-a şi întâmplat în cazul Libi- martorii invocaţi de Moreno Ocampo. ei prin intermediul Rezoluţiei 197063. Nu ar trebui să fie o surpriză că trei dintre membrii Deznodământul permanenţi ai Consiliului de Securitate care au După ocuparea de către rebeli a capitalei votat pentru extinderea jurisdicţiei, mai precis Tripoli, la sfârşitul lui august 2011, aparatul Statele Unite, China şi Rusia, nu au ratificat de stat al jamahiriei s-a prăbuşit complet, co- lonelul Muammar Gaddafi devenind, practic, Statutul de la Roma. Aşadar, Libia era deferită un fugar. Înconjurat de cel mult câteva mii de Tribunalului Penal Internaţional chiar de ţări 67 loialişti şi de câţiva membri ai fostului guvern care nu recunosc jurisdicţia acestuia. libian, acesta a încercat să organizeze o defen- O privire merită aruncată şi asupra acuzaţi- sivă în oraşul Sirte, în timp ce fiul său, Saif Ga- ilor aduse de procurorul şef al TPI, Luis More- ddafi, s-a retras în Bani Walid. Bătălia pentru no Ocampo. Astfel, la începutul lui iunie 2011, Sirte avea să dureze mai bine de o lună, timp Tribunalul Penal Internaţional anunţa lansarea în care oraşul a fost distrus aproape în între- unei investigaţii asupra „folosirii violului ca gime de artileria rebelilor şi bombardamentele armă” de către forţele comandate de la Tri- occidentale. poli64. Pe 9 iunie 2011, acelaşi Moreno Ocampo În dimineaţa zilei de 20 octombrie, NATO declara că autorităţile libiene cumpără „vagoa- a atacat, cu mai multe aparate de zbor, un con-

Oraşul Sirte, devastat de rebeli şi de bombardamentele NATO 128  Revista de istorie militară  voi format din 75 de vehicule care se îndepăr- tatea să clădească o Libie democratică şi tole- tau în viteză de Sirte68, iar ce a urmat acestor rantă care să întruchipeze respingerea dictatu- lovituri a făcut înconjurul globului. Convoiul rii lui Gaddafi”, declara preşedintele american în cauză cuprindea ultimii supravieţuitori ai Barack Obama78. După şapte luni de război şi bătăliei pentru Sirte, printre care şi colonelul în încurajările comunităţii internaţionale, Libia Muammar Gaddafi, fiul său Mutassim şi fostul întorcea spatele trecutului. Să vedem cum. ministru al apărării, Abu-Bakr Yunis Jabr. Îm- În lunile ce au urmat, Benghazi, leagănul re- părţiţi în mai multe grupuri în urma loviturilor voluţiei anti-Gaddafi, a continuat să fie subiect aeriene, supravieţuitorii bombardamentului de ştiri. La începutul lui martie 2012, aproxi- NATO au fost capturaţi, fără a opune practic mativ 150 de morminte ale soldaţilor britanici rezistenţă, de către forţele rebele. Momentul căzuţi în al Doilea Război Mondial au fost pro- triumfului, însă, s-a transformat rapid într-un fanate de foştii rebeli79. După patru luni, ace- linşaj în masă. Muammar Gaddafi a fost bătut laşi cimitir a fost vandalizat pentru o a doua cu bestialitate, sodomizat cu un obiect ascu- oară80. Iar provocările la adresa strânsului aliat ţit, înjunghiat şi, în cele din urmă, împuşcat în din timpul rebeliunii nu s-au oprit aici. Pe 11 cap69. Nici fiul său nu s-a bucurat de o soartă iunie 2012, coloana de maşini în care se depla- mai blândă. Dacă primele imagini cu Mutas- sa consulul britanic din Benghazi a fost atacată sim Gaddafi în captivitate îl arată tumefiat, dar cu o grenadă autopropulsată (RPG), două gărzi capabil să răspundă gărzilor care îl păzeau, în fiind rănite81. Dar ceea ce avea să aducă oraşul înregistrarea ulterioară acesta era deja incon- Benghazi pe prima pagină a tuturor ziarelor a ştient, cu o rană adâncă în zona gâtului70, ur- fost, fără îndoială, atacul împotriva consula- mând să moară71 în scurt timp. Fostul ministru tului unui alt bun aliat, de această dată Statele al justiţiei, Abu-Bakr Yunis Jabr, a fost, de ase- Unite ale Americii. Pe 11 septembrie 2012, la menea, ucis, iar cadavrul lui stropit cu vopsea unsprezece ani de la atentatele care au zguduit albastră72. De fapt, numeroasele înregistrări Statele Unite, ambasadorul Christopher Ste- video de la faţa locului sugerează că prizonierii vens, alături de alţi trei americani, mureau în au fost „triaţi” sumar, cei mai mulţi fiind ucişi Benghazi după ce consulatul american a fost pe loc. Peter Bouckaert, de la Human Rights atacat cu armament greu de către „protesta- Watch, care a vizitat chiar în aceeaşi zi locul în tari” violenţi82. La nici 24 ore, noul guvern libi- care a fost ucis colonelul Muammar Gaddafi, an, dornic de a elucida cât mai rapid misterio- a declarat că a văzut personal 95 de cadavre73. sul atac, anunţa că în spatele atentatului s-ar fi Cu toate acestea, sfidând nenumăratele înre- aflat nimeni altele decât „elemente ale fostului gistrări video care erau deja transmise de toate regim”83. Cu toate acestea, FBI a avut nevoie de posturile de televiziune, Consiliul Naţional de aproape trei săptămâni84 până să primească, Tranziţie, prin vocea primului ministru, Mah- de la acelaşi guvern libian, permisiunea de-a moud Jibril, a încercat iniţial să acrediteze ide- face investigaţii la faţa locului. Patru luni mai ea că Muammar Gaddafi ar fi fost omorât chiar târziu, probabil aceleaşi „elemente ale fostului de propriile sale gărzi74. regim” au fost şi în spatele atacului asupra ma- Execuţii în masă nu au avut loc doar la cap- şinii blindate a consulului italian din Benghazi, turarea convoiului lui Muammar Gaddafi. Sir- pe 12 ianuarie 201385. te era presărat cu cadavre ale loialiştilor, unele dintre ele aruncate chiar în rezerva de apă a Concluzii oraşului75. Doar la hotelul Mahari, acelaşi Pe- ter Bouckaert a descoperit 53 de cadavre, mul- Ziua de 17 februarie 2011 marchează nu te cu mâinile legate şi împuşcate în cap76. În descătuşarea aspiraţiilor democratice ale po- doar câteva zile, numărul victimelor a crescut porului libian, ci – pentru a folosi chiar terme- la 26777. nul folosit de iniţiatori – „mânia” fundamen- Cu toate acestea, noii guvernanţi ai Libiei taliştilor islamici faţă de un regim laic care, au fost felicitaţi de liderii lumii. „Lunga umbră cu cinci ani înainte, nu făcuse decât să apere a tiraniei a dispărut şi, cu această uriaşă spe- ambasada italiană şi vieţile diplomaţilor din ranţă în suflet, poporul libian are responsabili- aceasta în faţa unei mulţimi dezlănţuite. În cu-  Revista de istorie militară  129 vintele lui John Rosenthal, unul dintre puţinii lia coaliţiei anti-Gaddafi, deşi Italia semnase în comentatori occidentali care au atras atenţia 2008 cu ­Libia lui Gadafi un „tratat de prietenie asupra naturii rebeliunii din Libia, „au existat eternă”90? Cum se explică oare că Statele Unite de la bun început dovezi clare că oponenţii cei luptau acum alături de cei care uciseseră, direct mai fervenţi ai lui Gaddafi nu respingeau re- sau indirect, soldaţi americani în Irak şi Afga- gimul acestuia ca fiind nedemocratic, ci, mai nistan? Cum luptau rebelii din Libia împotriva presus de toate, ca fiind ne-islamic”86. Apelând injustiţiilor regimului lui Gaddafi avându-l în la vocabularul şi imagistica fundamentaliştilor frunte chiar pe fostul ministru al justiţiei din islamici (arborând inclusiv „steagul” Al-Qaeda, guvernul jamahiriei? aşa cum a fost „consacrat” de Abu Musab al- Răspunsul la toate aceste întrebări nu este Zarqawi în Irak), nu ar trebui să fie nicio surpri- uşor de identificat şi nici de formulat. Con- ză că „metodele” rebelilor se înscriu în aceeaşi form presei occidentale, zeci de mii de locui- direcţie. Atentate sinucigaşe87, linşaje, execuţii tori ai Benghazi au ieşit în stradă pentru a-şi sumare, decapitări publice, toate au intrat în arăta dezacordul faţă de atacul împotriva con- arsenalul noilor aliaţi ai Occidentului. Există, sulatului american, informaţie invocată şi de 91 însă, şi multe atrocităţi „greşit atribuite”. Ne- preşedintele american Barack Obama şi de- numărate înregistrări video încărcate de rebeli venită între timp un adevăr incontestabil. Cu sau de simpatizanţi ai acestora prezintă rân- toate acestea, nu exista nicio dovadă fotogra- duri întregi de soldaţi guvernamentali cu mâi- fică sau video în acest sens, singurele imagini nile legate la spate şi împuşcaţi în cap88. Aflăm disponibile prezentând, la o numărătoare cât că atrocităţile au fost comise chiar de trupele se poate de binevoitoare, un grup de cel mult câteva sute de persoane92. Poate că explicaţi- loiale pentru a-i pedepsi pe cei care au refu- ile la întrebările din paragraful anterior pot fi zat să tragă în „protestatari”. Ciudată metodă găsite în această mică „discrepanţă” de cifre. de a-şi mobiliza soldaţii pentru un regim aflat În cuvintele lui Lawrence Auster, un cunoscut într-o continuă retragere, asediat fiind de la sol blogger conservator american, „Gaddafi nu a şi din aer. Şi la fel de ciudat că acelaşi regim nu încălcat niciodată înţelegerile cu noi şi nu a de- a depus nici cel mai mic efort de a-şi ascunde venit o ameninţare la adresa noastră sau a alia- crimele, care erau cu regularitate „descoperite” ţilor noştri. El a vorbit în cei mai călduroşi ter- de rebeli la fiecare nou avans al frontului. meni despre Statelor Unite şi despre Obama. Serioase semne de întrebare ridică şi com- Cu toate acestea, în momentul în care oamenii ponenţa „prietenilor” rebelilor din Libia. Oare pe care noi am ales să-i numim democraţi s-au nu spune nimic că doi dintre cei mai vocali şi răsculat împotriva lui, ideologia noastră şi ceea cei mai generoşi „exportatori” de democraţie ce am perceput ca propriul nostru interes po- în Libia, mai precis Qatar şi Arabia Saudită, litic ne-au cerut să ne poziţionăm împotriva sunt monarhii absolutiste, în care drepturile lui. I-am atacat ţara, i-am bombardat armata omului sunt departe de a fi respectate? Cum şi guvernul, i-am bombardat reşedinţa, l-am se explică oare că NATO avea aceleaşi obiec- răsturnat de la putere şi, la final, l-am ucis (...) tive precum Sudan, ai cărui preşedinte şi vi- Prin trădarea şi uciderea unui lider străin cu cepreşedinte sunt acuzaţi de crime împotriva care încheiaserăm pace, am luat asupra noas- umanităţii de acelaşi Tribunalul Penal Interna- tră o karma teribilă. Tremur când mă gândesc ţional care emisese mandat de arestare pe nu- la cum se va întoarce această karma împotriva mele lui Muammar Gaddafi? Cum se explică noastră în anii ce vor veni”93. Revelatoare rân- oare că Franţa, prima ţară care a recunoscut duri, dacă ne gândim ca între data la care au Consiliul Naţional de Tranziţie, în 2007 îl pri- fost scrise şi atacul îndreptat împotriva con- mea pe Muammar Gaddafi cu cele mai înalte sulatului american din Benghazi nu trecuseră onoruri, ocazie cu care Nicolas Sarkozy decla- ani, ci doar unsprezece luni. Sunt suficiente ra că ­„Gaddafi nu este perceput ca un dictator indicii că aliaţii foştilor rebeli vor avea parte şi în lumea arabă”89? Dar sprijinul acordat de Ita- de alte surprize. 130  Revista de istorie militară  NOTE national Crisis Group, http://www.crisisgroup. 1 Libya: French plane fires on military vehicle, org/~/media/Files/Middle%20East%20North%20 BBC News, http://www.bbc.co.uk/news/world-afri- Africa/North%20Africa/107%20-%20Popular%20 ca-12795971. Protest%20in%20North%20Africa%20and%20 2 Nato ends ‘most successful’ Libya mission, The the%20Middle%20East%20V%20-%20Making%20 Telegraph, http://www.telegraph.co.uk/news/wor- Sense%20of%20Libya.pdf, p. 4. ldnews/africaandindianocean/libya/8859207/Nato- 16 Libyan minister quits over crackdown – re- ends-most-successful-Libya-mission.html. port, Reuters, http://www.reuters.com/article/20 3 Operation Unified Protector. Final Mission 11/02/21/libya-protests-resignation-idAFLDE71 Stats, http://www.nato.int/nato_static/assets/pdf/p K1PJ20110221. df_2011_11/20111108_111107-factsheet_up_fact- 17 John Rosenthal, Al-Qaeda and the Libyan sfigures_en.pdf. Rebellion, http://www.nationalreview.com/articles/ 4 Brian Fishman, Joseph Felter, Al-Qa’ida’s Fo- 270293/al-qaeda-and-libyan-rebellion-john-rosen- reign Fighters in Iraq. A First Look at the Sinjar thal; Diana West, Post-Qaddafi Libya: The Trium- Records, Combating Terrorism Center, West Po- ph of „Bulgarian Nurses Affair” Cabal, http://www. int, 2007, http://www.ctc.usma.edu/wp-content/ dianawest.net/Home/tabid/36/EntryId/1887/Post- uploads/2010/06/aqs-foreign-fighters-in-iraq.pdf. Qaddafi-Libya-The-Triumph-of-Bulgarian-Nurses- Preluare via John Rosenthal, Saving the Libyan Isla- Affair-Cabal.aspx. mists, http://pjmedia.com/blog/saving-the-libyan- 18 Libyan Ex Minister: Gaddafi, Not Bulgarians, islamists\. Guilty of HIV Spread, Novinite, http://www.novini- 5 Adeseori ortografiată Derna în presa de limbă te.com/view_news.php?id=125620; Qaddafi’s Gone, engleză. But What About The Bulgarian Nurses?, Radio 6 Ibidem. Cifra a fost obţinută însumând pro- Free Europe/Radio Liberty, http://www.rferl.org/ centele oraşelor Darnah, Benghazi şi Ajdabiya, toate content/qaddafis_gone_but_what_about_bulgari- din Cirenaica. an_nurses/24326816.html. 19 7 Intitulată „Sharia şi viaţa”, emisiunea are o Muammar Gaddafi ordered Lockerbie bom- audienţă estimată la 60.000.000 de telespectatori, bing, says Libyan minister, http://www.news.com. http://en.wikipedia.org/wiki/Yusuf_al-Qaradawi. au/breaking-news/muammar-gaddafi-ordered- 8 Sheikh Al-Qaradhawi Responds to Cartoons of lockerbie-bombing-says-libyan-minister/story- Prophet Muhammad: Whoever is Angered and Does e6frfku0-1226011070628; “Khadaffi gav order om Not Rage in Anger is a Jackass – We are Not a Na- Lockerbie-attentatet”,http://www.expressen.se/ tion of Jackasses, The Middle East Media Research nyheter/khadaffi-gav-order-om-lockerbie-attenta- Institute (MEMRI), http://www.memri.org/report/ tet/. 20 en/0/0/0/0/0/0/1604.htm. Cicatrice cauzată de frecarea frunţii de covo- 9 Ten die in Libya cartoon clash, BBC News, rul de rugăciune. 21 http://news.bbc.co.uk/2/hi/africa/4726204.stm. La France reconnaît le CNL comme représen- Alte surse vorbesc de unsprezece morţi. tant de la Libye, L’Express, http://www.lexpress.fr/ 10 Jyllands-Posten Muhammad cartoons contro- actualites/2/actualite/la-france-reconnait-le-cnl- versy, http://en.wikipedia.org/wiki/Jyllands-Posten_ comme-representant-de-la-libye_970758.html. 22 Muhammad_cartoons_controversy#International_ Libya/National Transitional Council – State- Protests. ment by Alain Juppé, Ministre d’Etat, Minister of Fo- 11 Khaled Mahmoud, Gaddafi ready for Libya’s reign and European Affairs, http://www.ambafran- „Day of Rage”, în Asharq Al-Awsat, 9 februarie 2011, ce-uk.org/National-Transitional-Council-now. 23 http://www.webcitation.org/5wP31PQo1;James John Rosenthal, Rebel Commander in Lib- Debono, Libyan opposition declares „Day of Rage” ya Fought Against U.S. in Afghanistan, http://pj- against Gaddafi, în Malta Today, 9 februarie 2011, media.com/blog/rebel-commander-in-libya-fou- http://www.webcitation.org/5wP2V8iey. ght-against-u-s-in-afghanistan\; Reportage. «Noi 12 Libyan civil war, http://en.wikipedia.org/wiki/ ribelli, islamici e tolleranti», Il Sole 24 Ore, http:// Libyan_civil_war#Uprising_and_civil_war. www.ilsole24ore.com/art/notizie/2011-03-21/ 13 Ibidem. reportage-ribelli-islamici-tolleranti-231527. 14 Numărul victimelor este în continuare contes- shtml?uuid=Aa6nhTID. 24 tat. Unele surse vorbesc doar de răniţi, inclusiv din Ibidem. 25 rândul forţelor de ordine, altele de zeci de morţi. Ibidem. 26 Ambele variante rămân, pentru moment, neprobate. Sara Daniel, Avec les djihadistes de Derna, 15 Popular Protest In North Africa And The http://sara-daniel.blogs.nouvelobs.com/archi- Middle East (V): Making Sense Of Libya, Inter- ve/2011/04/14/avec-les-djihadistes-de-derna1.  Revista de istorie militară  131 html, via John Rosenthal, America’s ‘ally’: Osama bin john-mccain-celebrated-libyan-rebellion-at-site-of- Laden a great man, http://www.wnd.com/2012/12/ rebels%E2%80%99-public-beheading-videos-shows. americas-ally-osama-bin-laden-a-great-man/. 40 John Rosenthal, McCain is Not Alone: Sarko, 27 M. Khayat, The Salafi-Jihadi Challenge in Lib- Cameron Celebrate Libya Rebellion at Beheading ya Part II: The Role of the LIFG and Its Former Com- Site, http://www.trans-int.com/wordpress/index. mander ‘Abd Al-Hakim Belhadj, The Middle East php/2011/09/24/mccain-is-not-alone-sarko-came- Media Research Institute (MEMRI), http://www. ron-celebrate-libya-rebellion-at-beheading-site/. memri.org/report/en/0/0/0/0/0/0/5598.htm,via 41 Textul rezoluţiei se găseşte la http://www. John Rosenthal, Al-Qaeda Takes Tripoli, Gatestone un.org/ga/search/view_doc.asp?symbol=S/RES Institute, http://www.gatestoneinstitute.org/2409/ /1973%282011%29. 42 al-qaeda-takes-tripoli. Libya crisis: war plane shot down over Ben- 28 Ibidem. ghazi, The Telegraph, http://www.telegraph.co.uk/ 29 Libya’s Belhadj quits military post for politics, news/worldnews/africaandindianocean/libya/ 8392 http://www.bbc.co.uk/news/world-africa-18078 375/Libya-crisis-war-plane-shot-down-over-Ben- 436. ghazi.html. 43 30 http://en.wikipedia.org/wiki/Abdul_Fatah_ Libya: moment a rebel jet crashed to earth Younis. in flames, The Telegraph, http://www.telegraph. 31 Libya opposition arrests senior leader, Al Ja- co.uk/news/worldnews/africaandindianocean/lib- zeera, http://www.aljazeera.com/news/africa/2011/ ya/8393237/Libya-moment-a-rebel-jet-crashed-to- 07/2011728144624965299.html. earth-in-flames.html. 44 32 Libyan rebel commander Abdel Fattah Younes Ibidem. 45 killed, BBC News, http://www.bbc.co.uk/news/wor- Libya conflict: France air-dropped arms to re- ld-africa-14336122. bels, BBC News, http://www.bbc.co.uk/news/wor- 33 ld-africa-13955751. Libya: foreign mercenaries terrorising citizens, 46 Exclusive: Obama authorizes secret help for The Telegraph, http://www.telegraph.co.uk/news/ Libya rebels, Reuters, http://www.reuters.com/ar- worldnews/africaandindianocean/libya/8343959/ ticle/2011/03/30/us-libya-usa-order-idUSTRE72T6 Libya-foreign-mercenaries-terrorising-citizens. H220110330. html. 47 US OK’d sending arms to Libya, Boston Globe, 34 Ibidem. http://www.bostonglobe.com/news/world/2012/ 35 Atenţie, imaginile sunt de o violenţă extre- 12/06/approved-sending-weapons-from-qatar-li- mă: https://www.youtube.com/watch?v=W51P188j byan-rebels-but-then-worried-they-were-ending- WlY. hands-islamic-militants/GVhhdjCqDAlR0yS6HSn- 36 Atenţie, imaginile sunt de o violenţă extre- kKP/story.html. mă: https://www.youtube.com/watch?v=IPH2M7m 48 America’s secret plan to arm Libya’s rebels. IC2I. Obama asks Saudis to airlift weapons into Benghazi, 37 De altfel, porecla dată de rebeli colonelului The Independent, http://www.independent.co.uk/ Muammar Gaddafi era Abu Shafshufa, care ar putea news/world/middle-east/americas-secret-plan-to- fi tradusă prin „Creţul”, insinuând astfel că ar avea arm-libyas-rebels-2234227.html. trăsături de african. 49 Sudan armed Libyan rebels, says President 38 Atenţie, imaginile sunt de o violenţă extremă: Bashir, BBC News, http://www.bbc.co.uk/news/ https://www.youtube.com/watch?v=lKR6hDlF0yc& world-africa-15471734. bpctr=1364241019. 50 Operation Unified Protector. Final Mission 39 John Rosenthal, John McCain celebrated Li- Stats, http://www.nato.int/nato_static/assets/pdf/ byan rebellion at site of rebels’ public beheading, pdf_2011_11/20111108_111107-factsheet_up_fact- videos show, http://dailycaller.com/2011/09/15/ sfigures_en.pdf. john-mccain-celebrated-libyan-rebellion-at-si- 51 Libya: Nato warplanes kill 14 rebels, The Te- te-of-rebels%E2%80%99-public-beheading-vide- legraph, http://www.telegraph.co.uk/news/world- os-show/; John McCain praises ‘heroic’ rebels on news/africaandindianocean/libya/8423675/Libya- visit to Libya, http://dailycaller.com/2011/09/15/ Nato-warplanes-kill-14-rebels.html. 132  Revista de istorie militară  52 Ibidem. 66 Ibidem. 53 Vatican: Airstrikes killed 40 civilians in Tripoli, 67 Estimările variază de la câteva sute la câteva Jerusalem Post, http://www.jpost.com/MiddleEast/ mii, http://en.wikipedia.org/wiki/Battle_of_Sirte_ Article.aspx?id=214560. (2011). 54 How to avoid friendly fire? Libya rebels try 68 Ceea ce ridică automat întrebarea în ce bază a pink, NBC News, http://www.nbcnews.com/ decis NATO că vehiculele în cauză reprezintă vreun id/42496271/ns/world_news-mideastn_africa/#. pericol la adresa civililor. UVHqrDccNCA. 69 Atenţie, imaginile sunt de o violenţă extremă: 55 Lampedusa: survivor claims around 100 died http://www.youtube.com/watch?v=Si1sbcjEVXY. on Libya refugee boat, The Telegraph, http://www. 70 Atenţie, imaginile sunt de o violenţă extremă: telegraph.co.uk/news/worldnews/africaandindia- http://www.youtube.com/watch?v=4Rye8PhZAc4. nocean/libya/8682849/Lampedusa-survivor-clai- 71 Mutassim nu este singurul fiu al lui Muam- ms-around-100-died-on-Libya-refugee-boat.html. mar Gaddafi care a fost ucis în cele şapte luni de răz- 56 Ibidem. boi. Pe 30 aprilie 2011, într-un alt bombardament 57 John Rosenthal, Our Refugees. The media NATO, Muammar Gaddafi mai pierduse un fiu, Saif downplays the tragedy of the Libyan boat people flee- al-Arab Gaddafi, şi trei nepoţi. Soarta unui al treilea ing NATO’s bombardment, National Review Online, fiu, Khamis Gaddafi, este şi azi necunoscută. The http://www.nationalreview.com/articles/273906/ Gaddafi family tree, BBC News, http://www.bbc. our-refugees-john-rosenthal. co.uk/news/world-africa-12531442. 58 http://www.un.org/ga/search/view_doc.asp? 72 Atenţie, imaginile sunt de o violenţă extremă: symbol=S/RES/1973%282011%29. http://www.youtube.com/watch?v=BP0NLpwDU 59 Qatar admits sending hundreds of troops to nc. support Libya rebels, The Guardian, http://www. 73 http://www.youtube.com/watch?v= JzpKcYO guardian.co.uk/world/2011/oct/26/qatar-troops-li- Rt-k. bya-rebels-support. 74 U.S. backs probe into circumstances of Ga- 60 Sudanese army seizes southern Libyan town, ddafi death, Reuters, http://www.reuters.com/ The Telegraph, http://www.telegraph.co.uk/news/ article/2011/10/23/us-libya-usa-clinton-idUS- worldnews/africaandindianocean/libya/8611199/ TRE79M1 O520111023. Sudanese-army-seizes-southern-Libyan-town. 75 Libya: Apparent Execution of 53 Gaddafi Sup- html. porters, Human Rights Watch, http://www.hrw.org/ 61 International Criminal Court investigation news/2011/10/24/libya-apparent-execution-53-ga- in Darfur, Sudan, http://en.wikipedia.org/wiki/In- ddafi-supporters. ternational_Criminal_Court_investigation_in_Dar- 76 Ibidem; 53 bodies found in Sirte; Loyalists exe- fur,_Sudan. cuted?, CBS News, http://www.cbsnews.com/8301- 62 ICC issues arrest warrants for Gaddafi, his 202_162-20124710/53-bodies-found-in-sirte-loya- son and security chief, The Telegraph, http://www. lists-executed/. telegraph.co.uk/news/worldnews/africaandindia- 77 Report: Bodies of 267 Qaddafi Supporters nocean/libya/8601400/ICC-issues-arrest-warrants- Found in His Libyan Hometown, Fox News, http:// for-Gaddafi-his-son-and-security-chief.html. www.foxnews.com/world/2011/10/26/report-bo- 63 Textul rezoluţiei se găseşte aici: http:// dies-267-qaddafi-supporters-found-in-his-libyan- www.un.org/ga/search/view_doc.asp?symbol=S/ hometown/. RES/1970%282011%29. 78 Col Gaddafi killed: Barack Obama leads 64 Libya: Gaddafi investigated over use of rape as world reaction as Gulf stays quiet, The Telegraph, weapon, BBC News, http://www.bbc.co.uk/news/ http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/afri- world-africa-13705854. caandindianocean/libya/8840010/Col-Gaddafi-kil- 65 Gaddafi ordered mass rape as a weapon, In- led-Barack-Obama-leads-world-reaction-as-Gulf- ternational Criminal Court claims, The Telegraph, stays-quiet.html. http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/afri- 79 Amateur video shows Libya fighters destroying caandindianocean/libya/8564999/Gaddafi-orde- Allied war graves, The Telegraph, http://www. red-mass-rape-as-a-weapon-International-Crimin- telegraph.co.uk/news/worldnews/africaandindi- al-Court-claims.html. anocean/libya/libya-pictures/9121707/Amateur-  Revista de istorie militară  133 video-shows-Libya-fighters-destroying-Allied-war- o unitate militară din Benghazi, care a fost ocu- graves.html. pată şi devalizată de arme în haosul care a urmat 80 Commonwealth War Cemetery vandalised exploziei. Copia reportajului CNN se găseşte aici: in Benghazi, The Telegraph, http://www.telegraph. http://www.youtube.com/watch?feature=player_ co.uk/news/worldnews/africaandindianocean/lib- embedded&v=HBq3CeCDmK4. ya/9337367/Commonwealth-War-Cemetery-van- 88 Atenţie, imaginile sunt de o violenţă extremă: dalised-in-Benghazi.html http://www.youtube.com/watch?v=idLH-8nfW 81 Libya unrest: UK envoy’s convoy attacked in xg&bpctr=1364664041; http://www.youtube.com/ Benghazi, BBC News, http://www.bbc.co.uk/news/ watch?v=YP6pLeVwRmk. Youtube găzduieşte mul- world-africa-18401792. te alte înregistrări similare. 82 US ambassador to Libya reportedly killed in 89 Libya: Sarkozy and Gadaffi before they fell out, attack on consulate, The Telegraph, http://www. The Telegraph, http://www.telegraph.co.uk/news/ telegraph.co.uk/news/worldnews/africaandindia- worldnews/africaandindianocean/libya/8393320/ nocean/libya/9537683/US-ambassador-to-Libya- Libya-Sarkozy-and-Gadaffi-before-they-fell-out. killed-in-attack-on-Benghazi-consulate.html. html. 83 Libya official says Gaddafi loyalists killed U.S. 90 Libya: Italy repudiates friendship treaty, pa- diplomats, Reuters, http://www.reuters.com/arti- ving way for future military action, The Telegraph, cle/2012/09/12/us-libya-usa-attack-loyalists-idUS- http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/afri- BRE88B0K920120912. caandindianocean/libya/8352658/Libya-Italy-repu- 84 FBI finally visits Benghazi, The Telegraph, diates-friendship-treaty-paving-way-for-future-mi- http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/afri- litary-action.html. caandindianocean/libya/9588237/FBI-finally-vi- 91 In full: Barack Obama’s speech to UN Gene- sits-Benghazi.html. ral Assembly, The Telegraph, http://www.telegraph. 85 Italian consul in Benghazi escapes shooting co.uk/news/worldnews/barackobama/9565687/In- unhurt, BBC News, http://www.bbc.co.uk/news/ full-Barack-Obamas-speech-to-UN-General-As- world-africa-21002033. sembly.html. 86 John Rosenthal, The Jihadist Plot: the Untold 92 15 Photos Of Libyans Apologizing To Ameri- Story of Al-Qaeda and the Libyan Rebellion, En- cans, http://www.buzzfeed.com/jtes/12-photos-of- counter Digital, 2013. benghazi-citizens-apologizing-to-amer. 87 Un atentat sinucigaş cu o maşină încărcată cu 93 Lawrence Auster, Kaddafi dead. Long live explozibili a avut loc pe 19 februarie, la doar două “democracy.”, http://www.amnation.com/vfr/archi- zile de la debutul rebeliunii. Ţinta a reprezentat-o ves/020789.html.

134  Revista de istorie militară  Armata român` \n misiuni interna]ionale

O misiune, un batalion, un spirit (I)

NICOLAE-IONEL CIUCĂ *

Abstract

From Bosnia Herzegovina and Angola to Afghanistan and Iraq, the 26th Infantry Battalion “Neagoe Basarab” (also known as The Red Scorpions) took part in all the international missions Romania pledged to contribute to. Being a direct participant, the author’s recollections shed light on the meticulous preparations and difficulties encountered during the unfolding of these missions, but also on the satisfactions that they had to offer.

Keywords: Romania, 26th Infantry Battalion “Neagoe Basarab”, Bosnia Herzegovina, Angola, Afghanistan, Iraq, UNAVEM III, SFOR, UN

Nu pot să-mi dau seama de ce am pornit cu de ce nu, în primele misiuni de amploare exe- mare reţinere să scriu aceste rânduri ?! ... cutate de batalioanele noastre, în misiunile de Nu cred că ar fi fost mai uşor să explic cu menţinerea păcii executate sub egida ONU, pe argumente foarte bine justificate această reţi- continentul african. nere. Cu certitudine au trecut prea mulţi ani Consider că mai trebuie adăugat faptul că şi am primit prea multe îndemnuri ca să fi ră- aceste lucrări niciodată, sau aproape nicioda- mas indiferent la a pune pe hârtie gândurile tă, nu elucidează complet aspectele specifice şi amintirile legate de tot ceea ce a însemnat şi problematica misiunilor abordate. Sigur, prima misiune de luptă, după cel de-al Doilea ele aduc informaţii inedite, dezvăluie noi epi- Război Mondial, în care o unitate de manevră soade şi faţete ale acţiunii militare, dar şi ale a executat misiuni cu caracter ofensiv, lăsând vieţii ostaşilor noştri, iar prin natura însăşi a în urmă operaţiile de menţinere a păcii. unui domeniu ermetic, zăvorât sub pecetea Aproape întotdeauna acest tip de lucrări, păstrării secretului profesional atât de specific consacrate acţiunilor militare (şi mai cu sea- domeniului militar, aproape toate materialele mă cele care au şi un caracter memorialistic) scrise, dar şi autorii lor, rămân în cele mai mul- sunt aşteptate cu un interes deosebit de către te cazuri în sfera unei anumite relativităţi. Am cititori şi nu de fiecare dată acestea sfârşesc astfel convingerea că, deliberat sau nu, aceste în măsura satisfacţiei cu care au fost dorite. lucrări nu răspund tuturor aşteptărilor, şi mai Probabil din această temere, nu am dat curs mult decât atât, generează noi semne de între- solicitărilor de a scrie despre acţiunile structu- bare şi noi curiozităţi. rilor noastre în misiunile executate în teatrele În calitatea mea de militar activ, de fost co- de operaţii din Afganistan şi Iraq, dar şi din mandant al unei structuri participante direct la participările la misiunile în Balcanii de Vest şi misiune, dar şi în calitate de actual comandant

* General de brigadă, Comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica”.  Revista de istorie militară  135 al unei mari unităţi din Armata României, este Acum, când scriu aceste rânduri, sunt în- evident faptul că nu pot depăşi pragul unei cen- cercat de sentimentul că acest demers vine să zuri deliberate şi cred că acest aspect se dato- completeze documentele oficiale, care mar- rează în principal unei nevoi de filtrare a infor- chează acea etapă foarte importantă din isto- maţiei izvorâtă din acribia profesionistului, care ria transformării armatei noastre şi formării/ doreşte să relateze faptele astfel încât să nu lase reorganizării într-o armată modernă, compa- naratorul să concluzioneze că s-a dorit o punere tibilă cu celelalte armate din compunerea Ali- în valoare a hybrisului personal sau colectiv. anţei, gata oricând să facă faţă provocărilor în- Cu toate acestea, iată că m-am lăsat pradă ceputului de secol XXI. Documentele oficiale mai multor îndemnuri, dar şi unei porniri inte- nu cuprind şi nu explică totdeauna îndeajuns rioare care germina de mai mult timp în min- cauzele multiple care au generat acele eveni- tea mea şi aşa am început să-mi schiţez un plan mente, ele reprezintă doar materializarea sin- al lucrării şi să adun o parte din datele la care tetică a acelor cauze şi, de aceea, nu-i va fi uşor s-au petrecut cele mai importante evenimente cititorului să desprindă întreaga complexitate (acţiuni, misiuni, întâmplări etc). şi să vadă toate nuanţele care au generat eveni- Doresc să fac precizarea că nu intenţionez să mentele şi acţiunile respective. scriu o istorie a participării Batalionului 26 In- Apreciez, de asemenea, că este important fanterie „Neagoe Basarab” (B. 26 I.), care pe tim- ca cititorul să cunoască frământările şi provo- pul misiunii din Afganistan va lua nickname-ul cările din interiorul organismului militar, care, „Scorpionii Roşii”, şi nici să povestesc întreaga deşi mai puţin vizibil, a desfăşurat şi susţinut mea activitate sau a unităţii participante. Inten- un efort deosebit, care s-a înscris întru totul în ţionez însă, să prezint fapte şi oameni, cu detalii, demersurile societăţii româneşti de aderare la observaţii şi comentarii, care alăturate altor eve- valorile europene şi euro-atlantice şi care, prin nimente şi surse documentare din acea perioa- evenimentele de „culise”, cum vom vedea pe dă pot ajuta la realizarea unei imagini, cât mai parcurs, au avut o importanţă majoră în mo- completă şi mai nuanţată, a unei perioade ex- delarea imaginii de ansamblu a uneia din cele trem de efervescentă şi complexă, cum a fost cea mai tumultoase perioade în istoria post-de- care a precedat decizia marilor puteri de invitare cembristă a Armatei Române. În acea perioa- şi ulterior de apartenenţă cu drepturi şi obligaţii dă s-au consumat evenimente care au marcat depline la Alianţa Atlanticului de Nord. profund mersul înainte al actorilor principali

Prima schimbare a efectivelor româneşti din Misiunea UNAVEM III între Batalionul 2 Infanterie „Călugăreni” şi Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab” 136  Revista de istorie militară  Generalul-maior Philip Valerio Sibanda participă la predarea misiunii de către comandantul Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni”, colonelul Petre Botezatu, comandantului Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, locotenent-colonelul Ion Pâlşoiu

de pe scena internaţională, în general, dar şi locuitori cu care am purtat discuţii pe acest evoluţia ţării noastre şi a armatei ei, în speci- subiect. Legat de acest aspect consider că sunt al. Este foarte posibil ca, în acele momente, cei de nuanţat câteva dintre aceste îndemnuri. care au trăit şi înfăptuit evenimentele respec- Primul îndemn a venit de la şeful CUBIC/ tive să nu-şi fi dat seama de importanţa unor SUA la Bucureşti, când am participat la primul împrejurări şi nici să fi fost deplin conştienţi de exerciţiu de pregătire prin simulare virtuală la semnificaţia efectelor de la acel moment. care participa B. 151 I., unitate din Iaşi, care Sunt convins că cititorul va sesiza o serie se pregătea să intre în teatrul de operaţii (TO) de imperfecţiuni, atât de ordin stilistic, cât şi Afganistan în cadrul celei de-a treia rotaţii a de natură structurală, dar doresc să îl rog să le trupelor noastre. Atunci, într-o discuţie avu- accepte numai pentru simplu motiv că acestea tă cu colonelul (r) Bill Martinez, acesta mi-a nu trebuie să altereze valoarea relatării eveni- recomandat ca odată ce am început pregătirea mentelor, aşa cum s-au derulat ele, şi mai ales pentru dislocare în teatrul de operaţii şi mai cu pentru a evita să dăm naştere unor concluzii seamă după ajungerea acolo, să încep a scrie sau interpretări eronate a faptelor. zilnic adnotări şi impresii despre cele petrecu- Am luat decizia de a scrie aceste rânduri te în timpul zilei şi nu numai. Iniţial am fost cu intenţia de a aduce o contribuţie minoră la de acord şi chiar eram convins că aşa voi face, punerea în valoare a eforturilor întreprinse de numai că nu s-a întâmplat să dau curs unui ast- către militarii noştri pentru îndeplinirea unui fel de demers, iar acum chiar îmi pare rău că deziterat major al ţării şi anume, integrarea n-am facut-o. Sigur, nu este o scuză, dar cred în structurile euro-atlantice. Am pornit de la că această reţinere porneşte de la premisa că convingerea că documentele oficiale care mar- în cultura noastră nu a existat această deprin- chează etapele de pregătire parcurse şi misiu- dere, cel puţin nu în cultura generaţiei mele, şi nile îndeplinite de către fiecare unitate în parte îmi aduc aminte că, atât în liceul militar, cât şi nu cuprind şi nu exprimă întotdeauna contex- în şcoala militară de ofiţeri, ne era, oarecum, tul, cauzele şi deciziile care au generat sau mar- recomandat să nu avem şi să nu completăm un cat fiecare etapă în adevărata ei dimensiune. jurnal. Au fost colegi care au încercat să aibă Desigur, a mai fost ceva care m-a determi- un carnet cu adnotări şi atunci când le-a fost nat să purced la acest demers, şi anume o serie găsit, a fost necesar să dea o serie întreagă de de îndemnuri ale unor distinşi comandanţi şi explicaţii fiind cumva prelucraţi să nu deţinem şefi, camarazi şi subordonaţi, dar şi alţi inter- astfel de jurnale. Motiv pentru care, iată că  Revista de istorie militară  137 atunci când ar fi fost cu adevărat justificat şi aminte prea multe lucruri! Am înţeles domnu- nu mai aveam îngrădiri în acest sens, nu am le ministru şi voi încerca să mai găsesc şi alţi fost suficient de conştiincios să fac un minim camarazi cu care să scriem o lucrare cât mai de adnotări zilnice. Totuşi, pentru că astfel de completă!” Din păcate nu am reuşit să între- misiuni rămân imprimate în memorie precum prind nimic la momentul respectiv, dar iată că rămân informaţiile pe orice disc, mai am încă acum, aceste rânduri se vor constitui probabil proaspete cele mai importante repere şi mo- în avangarda unei lucrări care va veni să redea mente ale acţiunilor şi misiunilor executate în istoria participării noastre în teatrele de opera- TO Afganistan şi Iraq, dar şi misiunile execu- ţii din Afganistan şi Iraq. tate în Balcanii de Vest. Cel de-al treilea îndemn serios pentru a Cea de-a doua recomandare, de a pune pe scrie l-am primit de la domnul colonel (r) pro- hârtie elementele de memorialistică, dacă nu fesor universitar doctor Petre Otu. Domnia sa este prea pretenţios termenul, ale acţiunilor ne-a onorat cu prezenţa la toate activităţile or- executate, a venit din partea distinsului domn ganizate la sediul Diviziei 2 Infanterie „Getica” profesor universitar doctor Ioan Mircea Paşcu, din Buzău, iar la ultimul simpozion la care a cu care am avut onoarea să particip la prima dat curs invitaţiei noastre, în anul 2012, mi-a emisiune de inaugurare a emisiunii săptămâna- smuls o promisiune de a scrie despre faptele le „DIN TEATRELE DE OPERAŢII”, a postului noastre. În acest context, iată că, în cele din de radio Radio România Actualităţi, împreună urmă, m-am apucat să scriu aceste rânduri din cu domnul colonel profesor universitar doctor respect pentru acei domni distinşi profesori, Constantin Hlihor, pe care l-am avut profesor dar şi din respectul şi cu recunoştinţa cuveni- de istorie la cursurile Universităţii Naţionale de tă tuturor militarilor participanţi la misiuni în Apărare. Cel care a făcut ca această întâlnire să teatrele de operaţii, şi mai ales pentru cama- aibă loc a fost domnul Radu Dobriţoiu, reporter razii mei din Batalionul 26 Infanterie „Neagoe şi realizator de emisiuni de profil în cadrul Soci- Basarab”/„Scorpionii Roşii”, la comanda căruia etăţii Naţionale de Radio. Despre Radu Dobri- fiind am cunoscut împlinirea profesională şi ţoiu vom mai avea relatări pentru că prin natura am aflat ce înseamnă încrederea în sine şi în profesiei a fost martor la aproape toate eveni- subordonaţi, curajul, pasiunea, devotamentul mentele importante la care voi face referire. şi respectul pentru individ şi pentru echipă în Acea emisiune radio a fost una dintre cele deplinătatea sa. Scriu aceste rânduri pentru mai agreabile dintre toate emisiunile la care am militarul român, cel care a demonstrat că ţara participat, nu numai că a fost una inaugurală, se poate baza pe profesionalismul şi dorinţa lui dar şi pentru că modul de desfăşurare a fost de a face totul asfel încât să demonstreze că nu unul în care toţi invitaţii am participat la pri- suntem mai prejos decât militarii din cele mai ma emisiune de depănat amintiri. Începând cu evoluate armate din lume, şi că, dacă diferenţa realizatorul şi încheind cu subsemnatul, nu am dintre echipamentele şi tehnica din dotare este făcut nimic altceva decât am lăsat memoria să evidentă, diferenţa dintre oameni este insesiza- redea momente, fapte oficiale, dar şi nuanţate, bilă, că avem profesionişti care au demonstrat care au făcut deliciul ascultătorilor şi care au că pot performa în cele mai grele situaţii, umăr generat ceea ce am menţionat anterior, îndem- la umăr cu cei mai experimentaţi luptători din nuri la a aşterne pe hârtie tot ceea ce ne mai armatele ţărilor membre ale Alianţei Atlanticu- aducem aminte din parcursul acestor misiuni lui de Nord. Aceste rânduri nu au fost scrise de pentru că timpul trece şi detaliile se uită. generalul de brigadă, comandant de mare uni- Într-una dintre pauzele publicitare ale emi- tate, ci de un militar, de un militar în general. siunii, domnul ministru Ioan Mircea Paşcu Pentru că personajul principal al acestui de- mi-a adresat îndemnul: „ ...măi, ai scris ceva mers este Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Ba- până acum? Nu încă, domnule ministru, i-am sarab”, doresc să încep prin a rememora succint răspuns. Şi nu crezi că este timpul să o faci?! momentul apariţiei acestuia în istoria artei mi- Te îndemn să te aşezi serios la treabă şi să scrii litare româneşti. A luat fiinţă la 15 septembrie tot ce îţi aduci aminte pentru că altfel, dacă 1994, ca urmare a procesului de transformare vei amâna pe mai încolo, într-un târziu nu vei şi modernizare a armatei. Practic, s-a născut mai scrie nimic pentru că nu-ţi vei mai aduce prin reorganizarea Regimentului 26 Meca- 138  Revista de istorie militară  nizat „Rovine”. Consider că este important să Revenind la momentul verii din 1994, când Ro- reamintim faptul că Batalionul 26 Infanterie mânia a fost prima ţară din blocul fost comu- „Neagoe Basarab” se constituie imediat după ce nist care a semnat acest parteneriat, pentru noi ţara noastră a semnat aderarea la Parteneria- militarii acest fapt a însemnat declanşarea unei tul pentru Pace (PfP), în iulie 1994. Eram ofiţer noi abordări, ce a fost generată clar de schim- student în Academia de Înalte Studii Militare, barea doctrinei. S-a trecut de la doctrina „luptei aşa se numea atunci, astăzi Universitatea Na- întregului popor”, moştenită de la vechiul regim, ţională de Apărare, şi am primit ştirea cu mare la introducerea doctrinei occidentale. Sigur, emoţie pentru că aşteptam să se întâmple ceva acesta a fost începutul, aşteptările au fost multi- cu armata noastră. Noi am fost prima promoţie ple, numai că în interiorul organismului militar care, la jumătatea primului semestru din anul lucrurile nu se pot schimba atât de uşor, cât ai întâi (imediat după vacanţa de iarnă), când bate din palme. Armata este o instituţie conser- terminaserăm aplicaţia demonstrativă cu regi- vatoare, ca atare schimbările trebuie foarte bine mentul mecanizat în apărare, am fost anunţaţi gândite şi încadrate în repere temporale, care să de către lectorul coordonator al grupei, domnul permită cu adevărat schimbarea. locotenent-colonel Aurel Topârcean, că prima Apreciez că una din cauzele pentru care aplicaţie va fi cu structuri de tip brigadă organi- noi nu am fost invitaţi să aderăm la NATO în zată pe batalioane şi că se pune astfel capăt stu- primul val consacrat ţărilor din fostul Tratat de diului regimentelor şi diviziilor. Simt nevoia să la Varşovia, a fost că nu reuşiserăm să proiec- reamintesc un lucru care mi-a părut a fi colosal, tăm şi să adoptăm în mod ferm doctrina occi- pentru noi toţi, profesori şi studenţi, şi anume dentală. faptul că, neexistând „matriţe” ale aplicaţiilor, Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab” domnii profesori, conferenţiari şi lectori, cu to- apare în construcţie în toamna anului 1994. ţii studiau şi lucrau materialele de învăţământ Era momentul în care îmi efectuam perioada odată cu noi studenţii. A fost un efort pe care de stagiu ca ofiţer student la Batalionul 121 noi studenţii l-am apreciat foarte mult, iar mo- Cercetare din Craiova. Era o adevărată efer- dalitatea de rezolvare a problemelor care apă- vescenţă în rândul personalului militar care reau aveau să-mi determine o anumită logică îşi desfăşura activitatea în unităţile dispuse a gândirii analitice şi creative şi este momentul pe strada Caracal din municipiul reşedinţă de în care doresc, pe această cale, să le mulţumesc judeţ a Doljului. Nu am reamintit-o întâmplă- tuturor cadrelor didactice din acea perioadă tor, era şi este cunoscută şi consacrată pentru (1993-1995) pentru tot ce ne-au învăţat. numărul mare de unităţi militare dispuse de-a A fost un moment de referinţă pentru în- dreapta şi de-a stânga axului străzii. Aici şi-au văţământul militar superior şi mai ales pentru avut sediul comandamentul Diviziei 2 Infante- toţi cei ce studiau şi aprofundau arta militară. rie Mecanizată „Mihai Viteazul”, dar şi „unită-

Colonelul Nicolae Ivănel şi căpitanul Nicolae Ciucă în faţa unui câmp de mine

 Revista de istorie militară  139 ţile de divizie”, aşa erau cunoscute în limbajul aspecte care probabil au mai fost cuprinse şi în uzual al militarilor. De asemenea, îşi aveau alte lucrări, voi încerca să punctez cât se poate locaţiile Regimentul 26 Mecanizat „Rovine”, de relevant momentele şi aspectele importante Batalionul 121 Cercetare, SCEC-ul şi Spitalul ale parcursului Batalionului 26 Infanterie „Ne- Militar Craiova. Aşadar, la momentul înfiinţă- agoe Basarab”, de la înfiinţare şi până în mo- rii Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, mentul Afganistan 2002, iar dacă spaţiul ne va personalul din unităţile militare enumerate an- permite vom continua şi cu Iraq 2004. terior au avut posibilitatea să opteze pentru a fi Făceam referire în câteva pasaje mai sus la selecţionat să facă parte din această structură, selecţia personalului, la valoarea comandanţi- care, încă de la înfiinţare, se profila a fi una de lor şi a personalului din batalion şi menţionam elită, dacă ar fi să luăm în considerare numai că, atunci când se desfăşura această selecţie, selecţia personalului care s-a efectuat dintr-o eram în stagiu la Batalionul 121 Cercetare. bază foarte mare, iar nivelul pregătirii profesi- Eram unitatea din rândul căreia plecasem să- onale a militarilor a fost unul pe măsură. mi continui studiile şi la care ţineam la fel de În plus faţă de toate acestea îmi aduc aminte mult ca la cele mai de preţ lucruri din viaţa că majoritatea celor care au încadrat funcţiile de mea. Făceam parte din familia cercetaşilor. Era comandă şi execuţie au fost cadre tinere, por- şi sunt convins că este şi acum o mare onoa- nind de la comandant, lt.col. Ion Pâlşoiu, şi în- re şi mândrie să spui cuiva: „sunt cercetaş”. Ei cheind cu cei ce încadrau structurile de la baza bine, atunci mi-a fost dat să văd cum „cerce- carierei şi cele administrative. Îmi aduc aminte taşii mei” se lăsau atraşi de provocarea lansată că, în jargonul local, atunci când se făcea referi- de încadrarea unei funcţii la „FORPRONU”. re la Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, Am avut tendinţa să-i provoc la reflecţie şi să se folosea sintagma „FORPRONU”, mai mult ca le spun că nu-i înţeleg, că a renunţa la valorile sigur se asimilase cu statutul de unitate destina- cercetaşilor pentru un batalion de infanterie tă executării misiunilor sub egida ONU. Practic este aproape inacceptabil şi că nu peste mult aşa s-a şi întâmplat, pentru că prima misiune timp vor regreta. Chiar şi primul meu coman- executată de către batalion a fost în Angola, a dant de companie, de la care am învăţat tot doua rotaţie, după Batalionul 2 Infanterie „Călu- ce ţinea de specialitatea cercetare şi cel care a găreni”, în cadrul Misiunii UNAVEM III, la mai început să mă formeze în spiritul cercetaşilor, puţin de doi ani de la înfiinţare, în primăvara anului 1996. Consider că este relevant să adaug optase pentru o funcţie în acel batalion. A fost şi faptul că această construcţie, Batalionul 26 selecţionat, şi ca şi când nu fusese de ajuns că Infanterie „Neagoe Basarab”, a fost posibilă prin pleca din Batalionul 121 Cercetare, au mai op- viziunea şi decizia a cel puţin două personali- tat alături de dumnealui şi alţi cercetaşi. Într- tăţi militare aflate la nivelurile superioare de o discuţie mai aprofundată am ajuns chiar să conducere ale armatei noastre şi care nu erau le promit că nu voi pleca niciodată din arma/ indiferenţi faţă de ceea ce se întâmplă cu uni- specialitatea de cercetaş. Din păcate, nu aveam tăţile militare din garnizoana Craiova, mai ales să ştiu ce-mi va rezerva viaţa şi nu peste mult că îndepliniseră funcţii de comandă în fruntea timp aveam să aleg de pe tabla locurilor la re- comandamentelor de divizie şi armată (Armata partiţie o funcţie în comandamentul unei mari a III-a) nu cu mult timp în urmă. Doresc deci unităţi de infanterie. A fost primul meu pariu să-i amintesc, pe domnii general de brigadă (r.) pierdut cu mine însumi. Ce bine ar fi fost să fie Dumitru Cioflină, general locotenent (r.) Ma- şi ultimul, dar toate la rândul lor. rin Ilie şi, nu în ultimul rând, pe comandantul Am făcut această descriere pentru a scoa- brigăzii de la acea vreme, colonelul Constantin te în evidenţă că „mirajul” înfiinţării unei noi Neagoe. Parcursul ulterior al acestei unităţi le-a unităţi, menirea, rolul, destinaţia şi misiunile demonstrat tuturor că nu aveau să regrete deci- cu totul noi faţă de rutina în care se intrase la zia şi că batalionul a dobândit respect şi apreci- jumătatea anilor ’90 nu au făcut nimic altceva eri maxime pentru modul exemplar în care şi-a decât să trezească, în fiecare dintre militarii îndeplinit misiunile. de pe strada Caracal din Craiova, acea ambiţie Pentru că a venit vorba despre misiuni, în profesională care dormita, precum demonul în cele ce urmează, cu riscul de a itera o serie de lampa lui Aladin şi care a ieşit la iveală, pen- 140  Revista de istorie militară  tru a face ca tot ceea ce se acumulase bun în Năsăud şi nu în ultimul rând la Batalionul 151 fiecare individ, în fiecare subunitate şi unitate Mecanizat din Iaşi. în parte să se regăsească şi să coexiste într-o Toate aceste batalioane au reprezentat vâr- coeziune, greu de explicat. Era o emulaţie greu ful de lance pe care armata noastră l-a între- de descris, dar uşor de identificat în tot ce a buinţat în primele angajamente internaţionale, realizat acest batalion în primele programe de care urmau să demonstreze disponibilitatea şi pregătire şi în toate misiunile interne şi externe compatibilitatea Armatei României pentru a pe care le-a avut de îndeplinit. agrega la efortul integrării depline în structu- Aşa a plecat la drum Batalionul 26 Infante- rile euro-atlantice. Acestea au fost structurile rie „Neagoe Basarab”, cu oameni care exultau care au demonstrat că factorul uman, militarul de mândria de a fi încadrat la „FORPRONU”, român, indiferent de grad şi funcţie, nu este care exaltau odată cu trecerea timpului şi înţe- numai un element de complementaritate şi le- legerea sarcinilor, misiunilor şi angajamentelor gitimitate în teatrul de operaţii, ci este foarte ce aveau să le pună în practică pe terenul de bine pregătit profesional, flexibil, cu o mare instrucţie şi mai apoi în teatrele de operaţii. capacitate de adaptabilitate, şi, mai mult decât Nu aş vrea ca cineva să înţeleagă că totul a orice, are o mare putere de înţelegere a realită- fost ca într-o poveste cu feţi frumoşi şi zâne, ţii dând întotdeauna dovadă de compasiune şi că nu au fost greutăţi, că în acea structură nu umanitarism faţă de situaţia populaţiei locale şi-au găsit locul decât „greuceni şi harapi albi”. aflată în zona lor de responsabilitate şi nu nu- mai. Nu. Au fost şi probleme, au fost sincope şi po- În anul 1995 am absolvit cursurile Aca- ticneli, dar toate astea nu au făcut decât ca toţi demiei de Înalte Studii Militare şi am ales să cei ce am pus umărul la această construcţie să fiu repartizat pe o funcţie de ofiţer 2 în biroul trudească din greu, să se epuizeze prematur, operaţii şi pregătire pentru luptă al Brigăzii 2 dar să găsească soluţiile prin care zi de zi, lună Infanterie Motorizată. de lună să înceapă să realizeze o anumită si- Visul meu era să revin la Batalionul 121 Cer- nergie, iar, mai apoi, să se ajungă la coeziune cetare sau în cadrul compartimentului cerceta- deplină între toate capabilităţile de luptă ale re al brigăzii, dar nu a fost să fie aşa şi, astfel, a acelei unităţi şi în final să poată recunoaşte că trebuit să mă împac cu gândul că voi rămâne în Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab” pe viaţă un cercetaş, dar va trebui să mă inte- se regăseşte spiritul Batalionului 2 Fălciu, spi- grez şi să trec serios la treabă pe noua funcţie ritul Regimentului 26 Dorobanţi, ulterior Re- şi în noua specialitate, mai ales că toţi şefii şi gimentului 26 Dorobanţi „Rovine” şi nu în ulti- comandanţii mei aveau aşteptări foarte mari de mul rând, spiritul Regimentului 26 Mecanizat la mine. Crescusem şi mă formasem aproape „Rovine”. Toate acestea au dat naştere spiritului de comandamentul Diviziei 2 Infanterie, iar Scorpionilor Roşii. acum iată-mă lucrând în nou înfiinţata Brigadă Am scris atât de multe chestiuni despre 2 Infanterie Motorizată. În atare situaţie eram anumite momente ale formării şi înfiinţării direcţional la Batalionul 29 Tancuri. Deci, cer- Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab”, cetaş de facto nu mai eram, ajunsesem să re- încât îmi pun întrebarea dacă ceea ce am scris vin la infanterie şi aici mă ocupam de tancuri. până la acest paragraf corespunde cerinţelor Nu eram deloc în largul meu şi perspectiva pe articolului şi mai ales dacă se încadrează în termen scurt şi mediu nu aducea niciun fel de pretenţiile publicării în Revista de Istorie Mi- schimbare. A trebuit să-mi caut un reper sau litară. Nu ştiu, nu pot să-mi dau seama, dar în mai bine zis un punct de unde să pot să o iau de acelaşi timp nu pot să nu-mi aştern gândurile la capăt şi să-mi continui drumul. Acel reper a aşa cum îmi vin în minte, mai ales că ele sunt fost Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”. legate şi s-au întâmplat cu adevărat în tot ceea Nici măcar nu a trebuit să-l caut mult, era în s-a petrecut în evoluţia acestei unităţi. Sunt aceeaşi curte cu comandamentul brigăzii, nu- convins că aşa s-a întâmplat şi cu înfiinţarea mai că era deja angajat într-un proiect la care celorlalte batalioane de acelaşi tip din ţară, şi eu nu mai puteam să mă alătur pentru că deja aici mă refer la Batalionul 2 Infanterie „Călugă- parcurseseră jumătate din traseu – în primă- reni”, la Batalionul 812 Infanterie din Bistriţa- vara anului 1996 urma să înceapă afluirea către  Revista de istorie militară  141 Angola pentru misiunea UNAVEM III, pentru Între timp, s-au petrecut două evenimente a schimba Batalionul 2 Infanterie „Călugăreni” foarte importante în activitatea unităţii. Pri- în cea de-a doua rotaţie a trupelor noastre. mul a fost cel legat de participarea la misiunea S-a scris mult despre aceasta şi nu vreau să ALBA (Albania) în compunerea batalionului intru în detalii. condus de domnul colonel (la vremea aceea) Nu m-am dat bătut şi am căutat altce- Sorin Ioan. Pentru această misiune Batalionul va. Cercetaşul din mine nu-mi dădea voie să 26 Infanterie a destinat o structură de valoa- abandonez. Învăţasem de la un prieten foarte re companie şi personal de stat major, practic drag mie că noi militarii, şi mai ales cercetaşii, un detaşament de 120 de militari, în perioada niciodată nu ne retragem, deci atacăm pe altă 30.04-27.07.1997. Misiunea a fost sub mandat direcţie. Am ajuns astfel, împreună cu alţi doi OSCE şi a fost comandată de căpitanul Eugen camarazi din garnizoana Craiova, nu ştiu dacă Predatu, pe care, ulterior, l-am regăsit în statul întâmplător sau nu, şi ei tot cercetaşi, cu care major al batalionului şi am avut privilegiul să lucraserăm împreună în acelaşi batalion, să lucrăm împreună o perioadă scurtă de timp, parcurgem procesul de selecţie şi să intrăm în dar suficientă pentru a învăţa din experienţa sa pregătire în compunerea grupului de ofiţeri şi o seamă de aspecte şi sfaturi care mi-au fost de subofiţeri de stat major care urma să încadreze mare folos. funcţii în cadrul comandamentului central şi al De altfel, experienţa sa l-a recomandat comandamentelor regionale ale misiunii UNA- pentru a lucra mai apoi în Ministerul Aface- VEM III/ANGOLA. Vrând-nevrând, am inter- rilor Externe ca militar activ în componenta acţionat din nou cu Batalionul 26 Infanterie NATO, iar ulterior a trecut în rezervă şi actu- „Neagoe Basarab” şi am avut ocazia să-i cunosc almente serveşte ţara la Ambasada României adevărata lui valoare în teatrul de operaţii. Aici din Tirana. am început să respect colectivul. Individual îi Cel de-al doilea eveniment de referinţă din cunoşteam pe cei mai mulţi dintre ei, fusese- acelaşi an, 1997, a fost nominalizarea batalio- răm colegi şi îi indrăgeam oricum, dar aici mi-a nului pentru a fi evaluat în vederea dobândi- plăcut colectivul. În acţiune, valoarea lui era rii statutului de unitate parte activă la Rezer- colosală. Din acel moment am simţit că ei sunt va Strategică a SFOR în Bosnia Herţegovina. cercetaşii mei şi eu sunt al lor. Aşa începe par- În acest sens, o comisie NATO condusă de o cursul meu profesional aparţinând in corpore echipă americană a evaluat batalionul atât sta- Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab”. tic (documente, înzestrare şi dotare), cât şi ac- Cei doi cercetaşi cu care am completat gru- ţional, printr-un exerciţiu complex cu trupe în pul ofiţerilor şi subofiţerilor de stat major încă teren, iar la final aprecierea a fost unanimă şi a mai făceau parte din Batalionul 121 Cercetare, fost înscrisă în Registru istoric al batalionului, dar nu pentru mult timp. La revenirea în ţară astfel: „ ... este antrenat, pregătit şi dotat fiind după misiune (misiunea noastră a avut durata în măsură să îndeplinească misiuni în spectrul de un an, iar cea a batalioanelor a fost perma- operaţiilor în sprijinul păcii”. Am participat la nent de şase luni), în 1997, la o activitate com- această activitate ca ofiţer de legătură al coman- plexă de instrucţie, în care prezentam din partea dantului brigăzii, colonelul Gabriel ­Popescu. brigăzii un exerciţiu în baza de poligoane dealul Prin parcurgerea acestei evaluări şi mai ales Fetii, unei delegaţii din Slovacia, ne întâlneşte prin calificativul obţinut, Batalionul 26 Infan- generalul de brigadă Ionel Giorgi, comandantul terie a atins nivelul de pregătire profesională la Corpului 3 Armată „Mihai Viteazul” şi zice: „... care putea să spere o unitate de acest tip la vre- Ciucă şi Hoară, (mr. Dumitru Hoară, pentru că mea respectivă. A fost prima unitate din arma- el este unul din cei doi cercetaşi), pregătiţi-vă ta noastră evaluată operaţional de către NATO să vă mutaţi la Batalionul 26 Infanterie! Aveţi şi care era parte integrantă a rezervei strategice experienţă, sunteţi tineri, de acum trebuie să vă a SACEUR. alăturaţi acestui batalion şi să-l faceţi să devi- După cum se observă, nu descriu prea mul- nă cea mai bună unitate din forţele terestre. Aţi te detalii din acea perioadă (1994-1998), pen- înţeles? Am inţeles!”. Şi astfel, în anul următor, tru că nu am participat direct la cele petrecute 1998, am fost numit şef de stat major al batalio- atunci şi nu am dreptul să o fac. Acestea detalii nului, iar maiorul Hoară, şeful S-4. aparţin celor care le-au fost făptuitorii reali şi 142  Revista de istorie militară  Tribuna oficialităţilor militare ale UNAVEM III la festivitatea de medaliere a militarilor români din batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab”

sunt datori să le descrie. Totuşi, cronologia ce- din statul major al fostei Divizii 2 Infanterie lor petrecute şi unele aprecieri, cu scuzele de Mecanizată, ceea ce-i conferea atuul perfect rigoare dacă greşesc, am să le prezint pentru pentru funcţia de şef de stat major al batalio- că indirect, începând cu momentul prezentării nului. În plus, fusese cercetaş şi lucrase şi în mele la comandamentul Brigăzii 2 Infanterie Regimentul 26 Mecanizat, ceea ce înseamnă că Motorizată, am fost implicat cel puţin în pro- îi cunoştea foarte bine pe toţi cei care fuseseră blemele de planificare, coordonare şi monito- selecţionaţi pentru această unitate şi în felul rizare, iar uneori chiar am fost implicat direct acesta era liantul perfect pentru realizarea în la o serie întreagă de activităţi. timp scurt a coeziunii acţionale pentru toate Câteva cuvinte despre echipa de comandă tipurile de misiuni, în care unitatea avea să fie este musai să scriu. Pe parcursul materialului implicată. Începând cu anul 1998 a fost numit ne vom mai întâlni cu fiecare dintreompo c - comandantul batalionului, iar eu am fost nu- nenţii ei. Comandantul batalionului, încă de la mit şeful de stat major şi astfel a venit rândul înfiinţare, a fost domnul lt.col. Ion Pâlşoiu, un meu să completez echipa. comandant desăvârşit, care parcursese toate Pe amândoi i-am considerat, îi consider şi îi treptele carierei până la acel moment şi care voi considera totdeauna reperele profesionale s-a dovedit exact ceea ce trebuia pentru a con- de la care am învăţat tot ceea ce aveam nevoie, duce o unitate în plină formare. Un comandant ca dintr-un cercetaş să devin un ofiţer de co- plin de energie, riguros şi cu o voinţă demnă mandă şi stat major. De la dumnealor am des- de toată consideraţia. În anul 1998, este numit luşit tainele batalionului şi pentru asta le voi fi comandant la Brigada 81 Mecanizată din Bis- permanent recunoscător. triţa-Năsăud, la vremea aceea marea unitate La fel de recunoscător voi fi tuturor celor destinată ca forţă de reacţie rapidă şi era un care au făcut parte din statul major al batalio- adevărat privilegiu să preiei comanda unei ast- nului (a se înţelege şi comandamentul). Fără ei, fel de structuri. echipa de comandă nu ar fi pus în operă nimic Şeful de stat major al batalionului a fost din ceea ce-şi propusese şi se angajase odată cu domnul locotenent colonel Virgil Ionici, care preluarea comenzii. Îi rog pe toţi să nu se su- a fost jumătatea perfectă, din punctul meu de pere că nu-i nominalizez, nu acum pe hârtie, în vedere, a echipei de comandă. S-a completat schimb o fac în gând când scriu aceste rânduri, perfect cu comandantul. Un ofiţer cu o intuiţie şi ei ştiu bine acest lucru. Experienţa şi dărui- deosebită şi cu un simţ al detaliilor extraordi- rea ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor nar. Venea de pe o funcţie de ofiţer de operaţii au fost exponentul principal al succeselor ob-  Revista de istorie militară  143 ţinute de batalion. Ceea ce scriu despre statul le ce i-au revenit acestei structuri. Nu dorim să major sunt gândurile mele, dar am convinge- ne arogăm niciun merit, poate că cel mai bine rea că oricare dintre cei doi comandanţi (lt.col. ar fi fost ca ei să nu poarte nume, iar unităţile Ion Pâlşoiu, lt.col. Virgil Ionici) ar fi scris ace- să nu aibă număr de identificare, dar cred că leaşi aprecieri şi poate chiar mai articulat decât mai important este să se înţeleagă că la nivelul o fac eu acum. fiecărui militar şi al fiecărei structuri -din ar De la statul major am învăţat să apreciem mată s-au făcut eforturi deosebite, iar procesul fiecare om în parte, fiecare modul şi să-i apre- de transformare şi modernizare a fost unul nu ciem pe fiecare după rolul şi importanţa lor. Ei tocmai confortabil, ci a fost foarte provocator ne-au făcut mai răbdători, ei ne-au determinat şi diferenţiat pe indivizi, unităţi şi garnizoane. să-i ascultăm pe fiecare în parte şi să ţinem Începând cu toamna anului 1998 s-a schim- cont de părerile lor şi de consilierea lor. Ei erau bat echipa de comandă a batalionului şi putem profesioniştii, ei aveau nevoie de încrederea spune că se încheiase o etapă, se împlinise un noastră şi noi aveam nevoie de încrederea lor, deziderat şi urma să înceapă un nou parcurs care statul major era cel care ducea decizia la sub- era mult diferit de cel ce tocmai fusese analizat şi unităţi şi o făcea să se pună în practică. Statul se culeseseră roadele unui parcurs de patru ani, major este, dacă îmi este permisă comparaţia, grei, cu multe misiuni, cu un tumultuos parcurs „procesorul” oricărei structuri, iar procesorul dinspre misiunile sub egida ONU şi OSCE către de la Batalionul 26 Infanterie a fost unul ultra cele ce aveau să poarte sigla NATO. performant, chiar futurist şi greu de ţinut pa- Nu aveam prea mult timp de reflecţie şi me- sul cu el la vremea respectivă. ditaţie la ce am făcut, ce facem şi ce aveam de Nu aş fi putut să continui povestirea fără să făcut în continuare. Nu, totul trebuia să se exe- fi amintit de cei ce, practic, au înfăptuit şi de- cute din mers, într-o permanentă flexibilitate săvârşit toate deciziile luate la nivelul echipe- şi cu o mare capacitate de adaptare. Trebuia să lor de comandă şi al statului major. Chiar mai fim – şi am fost deschişi la tot ce era nou, nu mult decît atât, aceşti anonimi ai istoriei mi- refuzam nimic. Nu era activitate internă sau litare contemporane, subunităţile, luptătorii, internaţională la care să nu ne oferim dispo- căci despre ei este vorba, nu s-au oprit numai nibilitatea. Învăţam din orice, eram curioşi la la a pune în execuţie decizia. Permanent, dar orice detaliu, chiar dacă la început părea mi- permanent au mers mult dincolo de aceasta. nor şi fără însemnătate. Nu era ofertă de curs Au analizat, după un algoritm simplu şi efici- la care să nu trimitem participanţi – ofiţeri, ent, orice ordin primit şi, din proprie iniţiativă, maiştri militari, subofiţeri. Cred că această au dat dovadă de ingeniozitate, putere de anti- abordare a fost fabuloasă pentru batalion pen- cipaţie şi au exces totdeauna efectelor ce se aş- tru că, în afară de ce se acumulase până la acel teptau în urma transmiterii ordinelor/decizii- moment după participarea la toate aceste cur- lor de la nivelul comenzii unităţii. Au fost, sunt suri, exerciţii, schimburi de experienţă sau ori- şi vor rămâne pentru totdeauna extraordinari! ce alte activităţi bi şi multilaterale, am realizat După ce am parcurs tot registrul „chinurilor nişte acumulări care ne permiteau să ne miş- facerii” acestui batalion, iată-ne în perioada în căm cu mare libertate de acţiune şi lejeritate care începe, cu adevărat, drumul spre cele mai în orice misiune pe care o primeam. Nu ne era importante înfăptuiri, drumul spre integrare în teamă că nu ne descurcăm, eram exact ca un structurile euro-atlantice. Să nu creadă cineva elev foarte bine pregătit, care învăţase tot ceea că prin aceasta dăm greutate şi punem în va- ce-şi notase, în caietul de clasă, dar şi în manu- loare numai o singură structură, care să aibă al, în culegerea şi gazeta de specialitate, şi ast- merite deosebite pe acest parcurs. Nu, nici prin fel, indiferent ce subiect i-ar fi fost repartizat, gând nu ne-a trecut o asemenea chestiune, noi îl rezolva fără temere şi nu oricum, la standard relatăm doar elementele, secvenţele, momen- maxim pentru un calificativ maxim. tele şi evoluţia particularizate la nivelul unui Îmi amintesc un mic amănunt şi este cât batalion din armata noastră, care poate fi asi- se poate de real şi savuros în acelaşi timp. În milat, cu orice alt batalion care a finalizat sau urma participării noastre la cursuri, exerciţii ar fi finalizat, mult mai bine o serie din acţiuni- şi orice alte activităţi, aşa cum menţionam mai 144  Revista de istorie militară  sus, am adunat tot ceea ce ne pica în mână. scrie mii de pagini care să releve cât mai aproa- ­Strânseserăm atâta bibliografie încât la un mo- pe de adevăr modul în care era situaţia reală şi ment dat s-a pus problema centralizării şi or- modalitatea în care s-a intervenit. Cert este că donării ei într-o anumită evidenţă. Evident că în urma acestei intervenţii, decidentul politico- ideea a venit de la doi tineri ofiţeri, care s-au militar de la acea vreme a oferit disponibilitatea angajat să o şi gestioneze. În tumultul activi- întrebuinţării forţelor noastre pentru misiunile tăţilor primite şi asumate vă pot relata că erau post-conflict, pentru îndeplinirea unor misiuni discuţii şi nu de puţine ori dispute pe modul de specifice operaţiilor de stabilitate şi sprijin. Şi rezolvare a diverselor aspecte ce necesitau un astfel în plus faţă de ofiţerii de stat major care arbitraj. Şi cum discuţiile erau aprinse şi nu de încadrau funcţii în comandamentul KFOR de puţine ori se făceau trimiteri la o serie de regle- la Priştina, noi aveam angajat un pluton de po- mentări, care din păcate începuseră să nu mai liţie militară în trecătoarea care făcea legătura corespundă cerinţelor de la acea vreme, cuiva între FYROM (Macedonia) şi Kosovo. Dacă nu i-a venit şi în toiul unei astfel e dispute a strigat mă înşel, locaţia exactă era în punctul de con- cu voce tare: „...să consultăm Biblioteca de la trol (Check Point) General Jankovic. Îşi execu- Alexandria”. Era vorba de documentele şi re- tau misiunea sub controlul operaţional al unei glementările pe care le adunaserăm într-unul structuri de poliţie militară din armata greacă. din dulapurile de la S-4 şi S-6. Şi de atunci, ori Batalionul a intrat pentru prima dată în Bos- de câte ori erau controverse, toată lumea făcea nia Herţegovina în martie-aprilie 1998. A parti- trimitere la Biblioteca de la Alexandria. cipat la exerciţiul „DYNAMIC RESPONSE-98” Trebuie specificat că, la începutul anilor şi a fost structura care a făcut parte din forţele 2000, legislaţia şi regulamentele noastre mili- de manevră şi care a executat demonstraţia de tare nu corespundeau misiunilor care se exe- forţă a coaliţiei internaţionale. A transportat cutau în Balcanii de Vest. Reamintim că, înce- personalul şi echipamentele individuale pe pând cu toamna anului 1997, batalionul, în ca- roţi şi a folosit tehnica (transportoarele am- fibii blindate şi alte mijloace) de la Batalionul litate de parte componentă a Rezervei Strate- 96 Geniu, care era dislocat în teatru şi executa gice a SACEUR, trebuia să se pregătească şi să misiuni specifice de asigurare genistică în com- acţioneze în compunerea unui pachet de forţe punerea forţei multinaţionale, fiind dislocat la NATO care opera după un set de proceduri Zenica. Eu nu am participat la acea misiune, care nu fuseseră încă implementate la nivelul ca atare nu pot expune alte detalii, cert este că armatei noastre. În atare situaţie, putem spune militarii noştri s-au comportat exemplar şi au că ne foloseam de legislaţia şi reglementările beneficiat de toată aprecierea partenerilor cu naţionale, în curs de standardizare, începu- care au executat misiuni în comun. serăm punerea în aplicare a foilor de parcurs În toamna anului 1999 am primit ordin să şi angajamentelor specifice ciclurilor MAP pregătim o echipă, şi să fim în măsură să par- (Membership Action Plan), dar pentru pregă- ticipăm la conferinţele de planificare pentru tirea şi executarea instrucţiei foloseam ceea ce exerciţiul „DYNAMIC RESPONSE-00”, care adunaserăm la „Bibliotecă”. Am început astfel urma să se execute pe teritoriul Kosovo şi în să ne creionăm proceduri specifice şi în anu- care vor fi implicate toate forţele disponibile, mite specificaţii am exces prevederilor naţio- inclusiv rezerva strategică. Astfel am aflat că nale, dar numai aşa puteam fi în măsură să răs- batalionul nostru din statutul de rezervă stra- pundem cerinţelor din teatru şi să facem faţă tegică a SACEUR pentru SFOR căpăta valen- tuturor evaluărilor care s-au făcut pe timpul ţa duală de reprezentare în Balcanii de Vest antrenării rezervei strategice pe misiuni reale pe spectrul operaţiilor de stabilitate şi sprijin. în Bosnia Herţegovina şi ulterior în Kosovo. Deci, iată că discutăm despre o structură care În anul 1999, problemele din Iugoslavia, şi îşi multiplică şi diversifică paleta responsa- în mod deosebit cele din Kosovo, au fost abor- bilităţilor şi angajamentelor, într-o perioadă date de către comunitatea internaţională prin în care aspectele specifice tranziţiei nu erau intervenţia NATO şi loviturile care au fost exe- tocmai de bun augur. A trebuit permanent să cutate împotriva regimului de la Belgrad. Nu căutăm şi să găsim soluţii. Pot aprecia că, în mi-am propus să analizez şi să comentez acţiu- conformitate cu zicala „ce nu te omoară, te în- nea în sine, sunt sigur că s-au scris şi se vor mai tăreşte”, ne-a determinat să depăşim acele nea-  Revista de istorie militară  145 junsuri şi să ieşim din acea perioadă mult mai tea armatei SUA participa şeful operaţiilor de coezivi şi mult mai bine pregătiţi. la una din unităţile „marines-ilor” (infanteriei Conferinţele de planificare pentru acest marine), dacă nu mă înşel 22nd MEU (Marine exerciţiu s-au desfăşurat în FYROM, la Skopje, Expedionary Unit), şi care, după o discuţie te- pentru că acolo era dispus KFOR Rear (punc- lefonică cu comandantul său, care îşi executa tul de comandă al forţelor din Kosovo, care se ora de pregătire fizică pe puntea portavionului ocupa de logistica misiunii din teatru şi plani- aflat în Marea Mediterană, ne-a oferit tehni- ficarea operaţiilor viitoare). La Skopje se discu- că pe care ne-o puneau ei la dispoziţie, noi nu tau pachetele de forţe. Se stabileau elementele trebuia să aducem decât oamenii. Intuiesc că principale de planificare a etapelor şi misiuni- înţelegeţi că nu s-a putut da curs ofertei pentru lor executate pe timpul exerciţiului, iar ulterior că nu puteam să executăm misiuni pe o tehni- se executau recunoaşteri, aeriene sau terestre, că pe care nu ne antrenasem niciodată. Astfel, pe teritoriul Kosovo. De asemenea, am execu- am participat cu un detaşament de stat major tat întâlniri şi clarificări pentu aranjamentele şi logistica aferentă. de comandă şi control, dar şi administrative Este important să fac menţiunea că exerci- şi logistice cu statul major, al punctului de co- ţiile DYNAMIC RESPONSE-98, 00, 01, pentru mandă de bază al KFOR dislocat la Priştina. că a fost şi un 01 executat din nou în Bosnia Într-una dintre recunoaşterile de la Priştina Herţegovina, nu au fost simple exerciţii. Se nu- am avut parte de o vreme exact cum îi este dat 0 meau aşa pentru că aceasta era sintagma folo- militarului, peste noapte au fost -28 C, iar noi sită în limbajul operaţional şi era un prilej ca în am fost cazaţi în cort. Era un cort în care pu- teau fi cazaţi o sută de militari. Iar sistemul de anumite perioade ale anului, când se considera încălzire nu cred că fusese tocmai foarte bine că suplimentarea forţelor pe teatru poate avea adaptat acelor temperaturi extreme. Cert este efecte asupra beligeranţilor şi populaţiei locale, că nu am dormit toată noaptea, am folosit tot se introduceau forţele din compunerea rezervei ce aveam la îndemână pentru a ne acoperi; saci strategice şi se executau misiuni reale în teatru, de dormit, pături, scurte, pulovere şi aici am conform planurilor de misiune ale forţelor dis- epuizat recuzita. Nu pot spune ce am gândit în locate în teren. Era o bună oportunitate să se in- noaptea aceea, dar vă pot spune că îi invidiam ducă în mentalul populaţiei locale că indiferent pe militarii din alte armate, care aveau echi- de poziţia lor, forţele coaliţiei erau determinate, pament individual ce corespundea acţiunilor motivate şi decise să-şi îndeplinească misiunea, în condiţii extreme şi pe care îi priveam spre să-şi ducă la bun sfârşit scopul şi obiectivele dimineaţă cum dormeau şi se odihneau în sacii asumate. Dacă este nevoie, iată, inclusiv prin lor de dormit, fără alte accesorii în plus, în timp suplimentarea forţelor şi prin întrebuinţarea ce noi tremuram şi aşteptam să vină dimineaţa, rezervelor, care puteau ajunge în teatru în tim- să mergem undeva să ne încălzim şi să vedem pul cel mai scurt (noi aveam timp de angajare ce putem face pentru ca şi noi să fim dotaţi cu nu mai mult de paisprezece zile de la trimiterea echipamente şi accesorii logistice adecvate. ordinului de acţiune). Se trecea la restabilirea Revenind la acel exerciţiu, doresc să mai păcii şi stabilizarea teatrului de operaţii. adaug că pentru prima dată am asistat la nego- După cum am notat mai sus, am executat cierile de participare. Din partea română a răs- acea misiune doar cu statul major, dar asta nu puns de acest aspect maiorul Cătălin Tomescu, ne-a făcut cu nimic mai neimportanţi faţă de care lucra la Statul Major al Forţelor Terestre celelalte forţe care au participat cu trupe şi în Biroul Operaţii Speciale, aşa se numea la tehnică. Comandantul KFOR, generalul Klaus vremea aceea. A fost foarte interesant pen- Reinhardt, a poposit de patru ori la punctul tru că din partea planificatorilor de la KFOR nostru de comandă şi a apreciat nivelul de pre- Rear ni se solicita să participăm nu numai cu gătire, seriozitatea şi profesionalismul cu care statul major al batalionului, ci şi cu cel puţin am abordat fiecare dintre misiunile primite. o companie de infanterie, dar, cum şi atunci Mai mult decât atât, ne-a felicitat pentru faptul ca şi acum nu treceam printr-o situaţie finan- că la recunoaşterile reale în teren pe pantele de ciară prea bună, nu am putut oferi mai mult est ale munţilor ce delimitează Valea Poduevo, decât statul major. Mi-aduc aminte că din par- nu departe de satul Stari Trg, la aproximativ 8 146  Revista de istorie militară  km est de Kosovska Mitrovica, am solicitat re- ajuns să desfăşurăm un curs PSO (Peace Sup- stabilirea unui aliniament care fusese precizat port Operation – Operaţii în Sprijinul Păcii – prin ordin, dar stabilit în birou, pe hartă fără aceasta era denumirea) pe care am putut să ne ca acesta să corespundă cu realitatea din teren, agregăm şi astfel am învăţat şi exersat procedu- motiv pentru care ne-a recunoscut profesiona- rile de stat major NATO. Practic acestea erau lismul consemnând în scris în Cartea de Onoa- ale Armatei Britanice, pentru că ei înfiinţaseră re a batalionului. cursul la Bucureşti, dar nu difereau de proce- Pentru pregătirea acestei misiuni a fost ne- durile Alianţei. Am scris toate acestea pentru a voie să ne însuşim şi să exersăm foarte bine scoate în evidenţă că drumul spre performanţă procedurile de stat major NATO. Aveam la dis- şi spre NATO a presupus eforturi şi implicarea poziţie „biblioteca din Alexandria”, dar nu era tuturor structurilor, inclusiv a instituţiilor de suficient. Prevederile regulamentelor noastre învăţământ, pe de-o parte, iar pe de alta pen- militare nu asigurau interoperabilitatea deplină tru a mulţumi conducerii U.N.Ap. (dacă nu mă pe palierul lucrului de stat major. Este adevărat înşel era comandant domnul general Dumitru că se făcuseră câţiva paşi pe linia implementă- Cioflină) de la vremea aceea şi comenzii Cen- rii unor STANAG-uri pe care reprezentanţii trului PfP, al cărei comandant era domnul co- noştri de la comandamentul NATO de la Bru- lonel Valeriu Nicuţ, şi în mod deosebit instruc- xelles le transmiseseră în ţară ca fiind asumate torului nostru lt.col. George Calopăreanu. şi totodată, fuseseră transformate în SMO-uri Scriind aceste rânduri, încep să regret tot (Standarde Militare Operaţionale), dar nu era mai mult că nu am ţinut acel jurnal în care să fi suficient. A trebuit să căutăm soluţii, iar pen- păstrat memoria faptelor mai bine fixată pentru tru aceasta îmi aduc aminte că am apelat la cel a putea descrie cu mai multe detalii şi elemente pe care îl aveam direcţional, pe locţiitorul co- de relevanţă fiecare secvenţă în parte. Ceea ce mandantului Brigăzii 2 Infanterie Motorizată, scriu eu acum nu sunt decât amintiri. Mi-ar fi colonelul Dan Predatu. Domnia sa a fost cel plăcut să fie mai mult decât atât şi să fie memo- mai bun sfătuitor al nostru, l-am considerat rialistică. Memorialistica nu poate fi separată „duhovnicul activităţilor internaţionale”. Avea de istorie; reprezintă un binom imposibil de cea mai bogată experienţă în domeniul misiu- abordat altfel decât împreună. Sigur, astăzi se nilor comune cu partenerii NATO, tocmai se spune tot mai des că o imagine face cât o mie întorsese de la post, lucrând în cadrul misiunii de cuvinte şi trebuie să acceptăm asta pentru noastre la reprezentanţa de la Bruxelles. Din că evoluţia tehnologică şi-a pus amprenta de- păcate nici biblioteca şi nici profesionalismul terminant asupra ceea ce înseamnă captarea şi locţiitorului comandantului brigăzii nu au fost stocarea, cât se poate de lesne, a o serie întrea- suficiente pentru a ajunge la un nivel de pregă- gă de momente, secvenţe sau acţiuni întregi tire demn de mândria de reprezentare naţiona- care se pot petrece în viaţa unei structuri atât lă. Aşa că într-o seară, comandantul, domnul în ţară la pregătire, cât şi în teatrele de operaţii, colonel Predatu şi subsemnatul, după ce zăbo- pe timpul executării misiunilor. viserăm mai mult în cazarmă am căzut de co- Nu cu mult timp în urmă am citit o carte mun acord că trebuie să încercăm să pregătim care descria, tot într-un fel de carte istorică, ve- statul major participant la misiunea din Koso- nirea la putere, decăderea şi pierderea tronului vo într-un cadru specializat şi care face asta cu Iranului de către Marele Şah Mahomed Reza mult profesionalism. Soluţia a venit prin a ne Pahlovi. Cartea este scrisă de un polonez pe adresa Centrului PfP de pe lângă Universitatea nume Ryszard Kapuscikski şi se numeşte Sa- Naţională de Apărare. Nu era nimic de genul hinşahul. Toată cartea este scrisă pornind de la acesta prevăzut în planul de învăţământ, aşa un anumit număr de fotografii. Fiecare fotogra- că am insistat pe lângă comandantul brigăzii fie este un fel de capitol, ea defineşte o anumită şi printr-un demers ierarhic am reuşit să obţi- etapă din evoluţia şi existenţa dinastiei Pahlavi. nem înţelegerea pentru soluţionarea problemei De la un simplu eveniment imortalizat într-o şi acceptul comandanţilor celor două instituţii, fotografie, autorul reuşeşte să descrie o etapă U.N.Ap. şi Centrul PfP. Au găsit o fereastră în de istorie a Iranului, a populaţiei iraniene sub programă, ne-au înscris peste rând şi astfel am domnia şahului Mohamed Reza, fiul lui Reza  Revista de istorie militară  147 Khan. Îmi pare rău că nu am citit-o mai devre- al, hai să-i zicem, eseului, nu mă pot ţine de el me, pentru că aş fi împrumutat ideea şi din no- pentru că partea sentimentală uneori este mai ianul de fotografii şi filme pe care le-a făcut fie- puternică decât rigoarea respectării unui plan. care militar, aş fi putut să scriu mai uşor şi mai Îmi doresc ca toţi cei ce vor citi să înţeleagă detaliat articulând amintirile mele cu expresia sensurile acestor rânduri ca aparţinând unui imaginilor din fiecare fotografie în parte. timp care se întinde mult dincolo de eveni- Din păcate, cititorul din ţara noastră nu cu- mentele trăite şi consemnate de subsemnatul. noaşte şi nu i-au fost oferite prea multe detalii Pe lângă valoarea lor descriptivă, aceste despre acţiunile trupelor noastre în astfel de evenimente trebuie înţelese într-un context misiuni precum cele descrise până la momen- naţional şi internaţional deosebit de complex şi tul Kosovo. La începutul anilor 2000, dechide- diversificat, cu problematici nu foarte limpezi, rea faţă de societatea civilă, în general, şi faţă impredictibile şi incerte. Ţara noastră făcea tot de presă, în special, nu era foarte generoasă. Şi ce-i era în putere pentru a depăşi momentul totuşi, trebuie să recunoaştem că nici din rân- de tranziţie post-revoluţionar şi a se înscrie pe dul nostru nu s-au găsit prea mulţi camarazi drumul accederii cu drepturi depline în insti- dispuşi să ia condeiul şi să aştearnă măcar câ- tuţiile şi structurile euro-atlantice. teva pagini de amintiri care ar fi fost într-ade- Situaţia nu era simplă deloc, era evident un văr bazate pe mărturiile combatanţilor şi ar fi proces de reaşezare a raporturilor internaţio- avut altă relevanţă şi savoare în acelaşi timp. nale ce accentuau o anumită stare de instabili- Indubitabil vă veţi întreba de ce am între- tate şi dezordine internaţională, de aceea ţara rupt descrierea celor petrecute în Kosovo sau noastră căuta prin orice mijloace să confirme a ceea ce a urmat după Kosovo?! că nu este numai un consumator de securitate, Ei bine, vă mărturisesc că aşa mi-au venit în ci şi un generator de securitate şi că, în acest minte gândurile, desigur legate de amintiri şi context, puneam tot ce aveam mai bun la dis- de regretul că aş fi putut să am mai multe date poziţie pentru a garanta că drumul pe care ne şi că în acelaşi timp, deşi am întocmit un plan înscriseserăm era fără întoarcere.

148  Revista de istorie militară  Anivers`ri

Aniversări În 2013

CERASELA MOLDOVEANU *

Două arme de covârşitoare importanţă pentru câmpul de luptă al secolului al XX-lea şi-au aniversat în acest an „zilele de naştere”. Este vorba de transmisiuni, care au sărbătorit 140 de ani de existenţă şi de Forţele Aeriene Române care au ajuns la Centenar. La 14 iulie 1873, prin Înaltul Decret nr. 1303 s-a înfiinţat prima subunitate de transmisiuni din Armara României – secţia de telegrafie din cadrul companiei de minari a Batalionului de geniu. O nouă armă îşi făcea loc în structura militară a statului român, alături de infanterie, cavalerie, geniu şi artilerie. Ea a devenit foarte curând indispensabilă atât pentru câmpul de luptă, cât şi pentru aplicaţii şi exerciţii, în- trucât în războiul modern, comandanţii, mai ales cei de la eşaloanele superioare, nu mai au sub ochi întreaga armată pentru a lua deciziile funcţie de propriile observaţii. S-a dezvoltat un sistem complicat de asigurare a legăturilor între subunităţi, unităţi şi mari unităţi ceea ce dus la dezvol- tarea explozivă a armei, rebotezată nu de mult în „comunicaţii şi informatică”. Forţele Aeriene Române au împlinit un secol de existenţă, momentul zero fiind considerat vo- tarea de către Parlamentul României, la 1 aprilie 1913, a Legii Aeronauticii Militare. Ca şi trans- misiunile, aeronautica a cunoscut un proces exploziv în perioada ulterioară, ceea ce a determinat apariţia unor teorii care absolutizau rolul ei pe câmpul de luptă. Din panoplia acestora cităm, cu titlul de exemplu pe Giulio Douhet (1869-1930), considerat un profet al războiului aerian.

140 de ani de la înfiinţarea armei comunicaţii şi informatică

* Cercetător ştiinţific gr. III, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară.  Revista de istorie militară  149 140 de ani de la înfiinţarea armei comunicaţii şi informatică

Ceremonia militară de la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor 150  Revista de istorie militară  Ziua Porţilor Deschise la Flotila 90 Transport Aerian Otopeni „Gheorghe Bănciulescu”

Treptat, rolul şi misiunile armelor care alcătuiesc în prezent Forţele Aeriene – aviaţia, radi- olocaţia, artileria şi rachetele antiaeriene – s-au întrepătruns şi diversificat, această categorie de forţe devenind indispensabilă pentru realizarea misiunii de apărare a spaţiului aerian. La toate acestea, trebuie să adăugăm aprecierea pentru contribuţia de esenţă, operativitatea şi profesio- nalismul pe care această categorie de forţe le-a dovedit în misiunile realizate în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, al Uniunii Europene şi Organizaţiei Naţiunilor Unite, în cele îndeplinite în ţară sau peste hotare, în teatrele de operaţii din Afganistan, Irak şi alte zone ale lumii. Momentele aniversare au fost marcate, pe lângă activităţile obişnuite în astfel de momente, de apariţia unor lucrări, impresionante ca volum de informaţie şi mod de prezentare.

Ion Cerăceanu, Gheorghe Dincă, Din isto- ria telecomunicaţiilor. Repere cronologice principale, ediţia a II-a, Editura Militară, Bu- cureşti, 2013. Aşa cum precizează chiar titlul, lucrarea reprezintă o incursiune cronologică în istoria telecomunicaţiilor, de la primele apariţii până în actualitate. Sunt punctate, pe parcursul a şase capitole, principalele etape din evoluţia şi dezvoltarea acestei ramuri pe plan internaţio- nal şi implicit, modul cum România s-a inte- grat, prin propriile eforturi, la acest demers.  Revista de istorie militară  151 Autorii fac o radiografie sintetică a tuturor descoperirilor importante din domeniul telecomu- nicatiilor, scoţând în evidenţă, în acelasi timp, personalităţi ale acestui domeniu, principalele lor invenţii si inovaţii care au influenţat decisiv evoluţia domeniului, a societăţii în general. Autorii nu se mulţumesc cu o înşiruire de date, nume şi invenţii, ci apelează la suficiente explicaţii de ordin tehnic, dublate de fotografii edificatoare ale mijloacelor de transmitere a in- formaţiilor (porumbei, scrisori, afişe, telefon, telegraful electric, imprimatorul, televiziunea, te- leimprimatorul, telexul, aparatul fax etc.) Nu lipseşte nici evoluţia transmisiunilor în armata română (de la apariţia lor în 1873 şi până în prezent), în contextul participării Armatei României la principalele conflagraţii: Războiul de Independenţă, Primul şi al Doilea Război Mondial. Demersul autorilor vine până în actualitate, în condiţiile integrării sistemelor informatice şi de transmisiuni ale armatei române la standardele impuse de cerinţele actuale ale integrării sale în Alianţa Nord-Arlantică. Prin volumul mare de informaţii, iconografia bogată şi explicaţiile tehnice, lucrarea depăşeşte cadrul unei cronologii, constituindu-se într-o contribuţie de referinţă.

Ion Cerăceanu, Vasile Popa, Transmisiunile armatei române în campania din Est (1941- 1944), Editura Militară, Bucureşti, 2013.

De la 14 iulie 1873, data care marchea- ză ziua de naştere a trupelor de transmisiuni, evoluţia şi modernizarea armatei, în special în perioada interbelică, a cunoscut acumulări şi transformări deosebite pe toate planurile. Transmisiunile s-au înscris în aceeaşi paradig- mă, ele devenind o armă cu un grad crescut de profesionalism şi tehnicitate. Lucrarea abordează o temă ocolită până acum de cercetările în domeniu-participarea transmisioniştilor la Campania din est (1941- 1944)- moment de referinţă în istoria armei. Autorii au evidenţiat faptul că unităţile de transmisiuni au fost prezente în întreg spaţiul operativ de pe Frontul de Est şi au participat, fără nicio excepţie, la toate acţiunile, fie că a fost vorba de eliberarea Bucovinei de Nord şi a Basarabiei, fie că ne referim la cele din Trans- nistria, Peninsula Crimeea, nordul Mării de Azov, Cotul Donului, Stepa Calmucă sau Cau- caz, situându-se mereu în prim planul eveni- mentelor. Prin munca lor neobosită, de construire sau reparare a mii de kilometri de trasee telefonice şi telegrafice, de instalare a centrelor de transmisiuni, de exploatare şi întreţinere ale acestora sau chiar de participarea la lupte, transmisioniştii români au fost apreciaţi atât de comandanţii român cât şi de cei germani. Lucrarea este bogat ilustrată cu fotografii, schiţe, scheme, hărţi, situaţii şi tabele conţinând date sintetice referitoare la problematica abordată. De asemenea, lucrarea include mai multe anexe ce reproduc documente inedite importante, interesante şi necesare pentru cunoaşterea istoriei armei. 152  Revista de istorie militară  General maior dr. Victor Strâmbeanu, Comandor dr. Marius-Adrian Nicoară, Maior Mircea Barac, Că- pitan Daniel Stan, Sorin Turturică, Adrian Sultănoiu, Aeronautica­ militară română, Curtea Veche Publi- shing, Bucureşti, 2013 „Această lucrare, scrie în cuvântul introductiv ge- neralul locotenent dr. Cârnu Fănică, şeful Statutului major al Forţelor Aeriene, apare cu prilejul aniversării a 100 de ani de la momentul votării Legii Aeronauticii Militare, în data de 1 aprilie 1913, în Parlamentul Ro- mâniei, având ca scop principal al cercetării reconstitu- irea modelului organizatoric şi funcţional al Aeronauti- cii Militare Române şi popularizarea acesteia în ţară şi străinătate. Este de fapt legea care a consacrat în timp o nouă categorie de forţe armate. Aeronautica Milita- ră (precursoarea Forţelor Aeriene Române de astăzi), alături de Trupele de Uscat şi Marina Militară – cele trei categorii de forţe ale Armatei României, destinate apărării independenţei, suveranităţii şi integrităţii teri- toriale ale statului român.” Albumul cu tentă monografică, realizat în formulă bilingvă (română şi engleză) adună în paginile sale cele mai importante ale istoriei Aeronauticii Militare Române Începuturile aeronauticii sunt marcate de personalităţi binecunoscute ca Traian Vuia, Aurel Vlaicu sau Henri Coandă, care au adus României un prestigiu deosebit prin invenţiile lor geniale. Sunt prezentate evoluţia şi contribuţia Aeronauticii în timpul Primului Război Mondial, ea cu- noscând o diversificare a misiunilor îndeplinite. Practic, în anii marii conflagraţii Aeronautica s-a constituit ca armă de sine stătătoare, contribuţia pe câmpul de luptă crescând etapă de etapă. Perioada interbelică a adus cu sine progrese importante sub raportul materialului, perfecţi- onării pregătirii personalului, conţinutul doctrinei, definitivarea structurilor de comandament, dezvoltarea infrastructurii etc. Un amplu capitol este dedicat războiului aerian purtat de Aeronautica Militară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În acest răstimp, aviatorii şi artileştii antiaerieni români au cunoscut consacrarea, ei luptând cu abnegaţie atât în campania din Est, cât şi în cea de Vest. Mo- dul cum şi-au îndeplinit misiunile a demonstrat calitatea comandanţilor şi mobilitatea unităţilor, care au suplinit, adesea vicisitudinile situaţiei: obiective prea multe, aparate de zbor insuficiente sau combustibil prea puţin etc. Periplul istoric continuă şi după 1989, autorii relevând contribuţia de esenţă, operativitatea şi profesionalismul pe care această categorie de forţe le-au dovedit în misiunile realizate în cadrul Alianţei Nord Atlantice, Uniunii Europene şi Organizaţiei Naţiunilor Unite, în ţară sau pe teatre- le de operaţii din Afganistan, Irak şi în alte zone ale lumii. Lucrarea impresionează atât prin bogăţia şi ineditul informaţiei cât şi prin acurateţea grafică şi ilustraţia deosebită, de un înalt nivel calitativ. Ea reprezintă un moment de referinţă pentru istoriografia militară românească, forţele aeriene dispunând de un instrument de lucru de o va- loare ştiinţifică neatinsă până acum.

Mapa filatelică„140 de ani de telecomunicaţii militare (1873-2013)”, editată de Ministerul Apărării Naţionale, Comandamentul Comunicaţiilor şi Informaticii Mapa filatelică are în compunerea sa un şir de fotografii ce ilustrează evoluţia acestei arme în decursul timpului, modul de transport al aparaturii destinate frontului şi personalul aferent, co- durile telegrafice şi alfabetul „Morse” de la începutul secolului al XX-lea. Între cele două coperţi ale mapei există un plic filatelic ce are în prim plan figura căpitanului Grigore Giosanu, primul ofiţer telegrafist din armata română şi o coliţă filatelică, cu titlul Tehnologia informaţiei.  Revista de istorie militară  153 Recenzii, prezent`ri de carte

Eliezer Palmor, Confesiunile unui diplo- mat, Institutul European, Iaşi, 2012, 260 pp. Eliezer Palmor este cunoscut cititorilor re- vistei noastre prin câteva contribuţii care au fost publicate anii trecuţi de către Domnia Sa, în care fie ne-a împărtăşit din experienţa sa di- plomatică vastă – şi nu este defel inutilă lectura acestor pagini mai ales pentru istorici şi diplo- maţi sau cei care vor să devină diplomaţi – ori au fost interpretări ale unor fenomene istorice vădind o originalitate marcată. „Confesiunile unui diplomat”, apărută în colecţia „Texte de frontieră” a Institutului Eu- ropean din Iaşi, reconstituie cariera diploma- tică, prin secvenţe revelatorii, a lui Eliezer Pal- mor, descendent al unei ilustre familii de rabini transilvăneni. Palmor a emigrat din România în Israel în august 1960 cu voinţa de a deveni diplomat, vis hrănit încă din copilăria petrecu- tă la Beiuş şi înflăcărată de lecturi stendhaliene. Hotărârea de a emigra a fost determinată toc- mai de anunţul primit în 1958 din partea părin- telui său, plecat din România câţiva ani înainte, că Ministerul de Externe israelian organizează un concurs pentru ocuparea unor noi posturi. Evident că formalităţile birocratice motivate ideologic au împiedicat participarea sa la acel concurs, între anunţul tatălui său şi plecarea sa fiind o distanţă de doi ani, dar împlinirea vocaţiei a fost urmărită cu cerbicie şi, în final, împlinită prin accederea la Ministerul de Externe al Israelului în 1964. Menţionez acest traseu biografic al lui Eliezer Palmor din două motive. Mai întâi, pentru că developează un capitol distinct al Războiului Rece, anume drama evreilor din „lagărul comunist” dornici să emigreze în Israel, propria patrie renăscută după milenii de diaspora, supuşi în con- secinţa unui şir interminabil de discriminări şi represalii, o dramă nu doar românească, ci ge- neral est-europeană şi constituită din miriade de tragedii familiale despre care ştim foarte puţin. Plecarea părintelui lui Eliezer în Israel la începutul anilor ’50 a însemnat nu numai despărţirea spaţială şi politică a unei familii, dar şi un şir de represalii binecunoscute celor numeroşi care le-au suferit în acei ani. Cu rude în străinătate, descendent al unei familii de rabini, aşadar cu „origine socială nesănătoasă”, Eliezer Palmor a fost izgonit de două ori din facultate, s-a calificat ca mecanic tractorist, apoi ca electrician pentru a supravieţui, în final ocupând un post modest de cercetare la institutul de Istorie si Filozofie din Cluj. Ar fi extrem de interesantă o carte referi- toare la asemenea numeroase drame familiale şi comunitare care au brăzdat evoluţia comunităţii evreilor români în anii „obsedantului deceniu”, dar şi mai apoi, pe de o parte în imposibilitate de a emigra în ţara proprie pe care o construiau pe pământul biblic, pe de altă parte supuşi discrimi- nării sociale şi politice şi represaliilor regimului comunist (în unele compartimente amintitoare de perioada Holocaustului din anii celui de al Doilea Război Mondial), tocmai din cauza acestei 154  Revista de istorie militară  dorinţe. În acest fel ar fi spulberate teze şi teorii neîntemeiate pe date empirice şi reflectând pro- pensiuni mentale moştenite (rolul evreului ca „ţap ispăşitor”) referitoare la aşa zisul rol negativ al acestei comunităţi în instalarea regimului comunist sau în dezvoltarea acestuia. În al doilea rând, cartea domnului Plamor evidenţiază şi luminează un „teritoriu” încă nestrăbătut în adân- cimea sa ca cercetare ştiinţifică, anume contribuţia evreilor emigraţi din România la naşterea şi consolidarea statului Israel, în acest caz în domeniul diplomaţiei. Iar acest aspect este deloc neglijabil, ştiut fiind că diplomaţi israelieni emigraţi din România au avut posturi importante, iar politica externă a României în acei ani, mai ales începând cu anii ’60, a fost alta decât paradigma „blocului comunist”, mai ales în ce priveşte evoluţiile contradictorii şi extrem de importante în arena globală din Orientul Mijlociu. În acest domeniu sunt de aşteptat chiar revelaţii prin inter- mediul literaturii memorialistice, aşa cum lasă să se întrevadă şi această carte de memorii, în care autorul nu a depăşit limitele confidenţialităţii auto-impuse. Citind cartea de memorii a diplomatului israelian Eliezer Palmor, gândesc cât de necesară ar fi o altă carte. Anume, o carte având între coperţile ei detalii ale activităţii prodigioase a galeriei de diplomaţi israelieni, originari din România, care şi-au servit cu înalt profesionalism noua şi legitima patrie a Israelului în posturi dintre cele mai dificile şi în circumstanţe dintre cele mai complicate. Mă gândesc, de pilda, la Meir Rosen, diplomat care vorbeşte o limbă românească extrem de curată şi nuanţată, care ar face cinste şi unui filolog român de primă clasă, fost am- basador al statului Israel, în anii ’70 ai secolului trecut, în SUA. Cu siguranţă sunt şi alţii, o carte precum cea despre care gândesc fiind ilustrarea unui capitol de istorie comun, româno-israelian, cu deosebire în anii Războiului Rece. „Revista de Istorie Militară” are privilegiul de a fi găzduit în avanpremieră – de cele mai multe ori în forma mai restrânsă decât în actuala carte – multe din confesiunile ambasado- rului Palmor (vezi: RIM nr.1-2/2007, pp.41-50; nr.5-6/2007, pp. 67-73; nr.1-2/2008, pp. 86-91; 1-2/2009, pp.94-99; 3-4/2011, pp.14-21). Aşadar, cititorii noştri sunt deja familiarizaţi cu stilul direct şi fermecător prin utilizarea savantă, de înalta calitate, a limbii române (Palmor este un veritabil poliglot), probând certe calităţi literare, care de altfel au şi fost valorificate în alte scri- eri. Într-un schimb de mail-uri, domnia sa îmi mărturisea acest lucru puţin cunoscut cititorilor din România. Dar, dincolo de plăcerea stilistică încercată la parcurgerea paginilor de amintiri ale ambasadorului Palmor, suntem dăruiţi cu o serie de informaţii care sunt pentru împătimiţii perioadei Războiului Rece foarte interesante. Cariera lui diplomatică îl califică şi confirmă veri- dicitatea unor astfel de informaţii, pentru că aflăm din „confesiunile” sale că, încă din 1964, s-a ocupat de problematica Europei de Răsărit comunist în Ministerul de Externe, apoi a fost numit în posturi importante începând cu 1972 în Belgia, Luxemburg, Norvegia, Argentina (ministru plenipotenţiar), Franţa (ministru plenipotenţiar în anii ’80), Uruguay (ministru plenipotenţiar) şi UNESCO (reprezentant permanent al statului Israel în anii ’90). Despre postul său în Norvegia, Palmor a publicat o carte în ebraică (în legătură cu „afacerea Lillehammer”), iar în confesiuni pu- blicate în limbile română şi ebraică a dat seama de numeroase episoade trăite în misiunile avute. Astfel, în cartea recenzată aici aflăm, între altele, atât despre întâlnirile sale scurte cu Henri Kis- singer sau Abba Eban, personalităţi remarcabile ale anilor ’70 pe scena Războiului Rece, întâlniri cu diplomaţi români pe diverse meridiane (între ei liderul comunist Gheorghe Apostol, aflat în „exil” într-un post diplomatic în America Latină), „încurcături” diplomatice (mai mult sau mai puţin de „protocol”) rezolvate cu inventivitate cu personalităţi iconice ca David Ben Gurion în 1972 la Bruxelles sau premierul Shimon Peres (actualul preşedinte al Israelului) în 1984 la Paris sau cu alt preşedinte israelian, Zalman Shazar, în 1967, când ambasadorul a avut rolul de trans- lator la primirea de către acesta a profesorului român E. Nicolau. Rămân deopotrivă memorabile episoade ale amintirilor care grăiesc despre solidaritatea internaţională a poporului evreu, aşa cum a fost cazul în Gruzia şi Rusia propriu-zisă în 1977 sau în Turkmenistanul sovietic, unde „a marcat sosirea Anului Nou Evreiesc 5738 la capătul lumii, la Asgabat, oraşul unde nu exista o sinagoga, dar unde s-a ivit un evreu ieşit parcă de nicăieri să ne însoţească în ajunul acelei zile memorabile” (p. 59 ).  Revista de istorie militară  155 „Confesiunile” ambasadorului Palmor cuprind, pe lângă numeroase episoade de genul celor menţionate mai sus, şi veritabile incursiuni de înaltă calificare în ştiinţele politice – de pildă, în problematici ca relaţiile dintre Israel şi statele comuniste din Europa de Răsărit în timpul Războ- iului Rece, definite ca „un antimodel de relaţii normale între state suverane” – sau în care aminti- rile se împletesc cu meandrele politicii internaţionale ale epocii, ca în textul memorabil „Franţa i-a salvat pe Yasser Arafat şi OEP de la pierzanie”. Nu trebuie uitată menţionarea caldelor amintiri despre adolescenţa şi tinereţea din România (vezi: “Beius – o incursiune în oraşul de odinioară” sau „Universităţile mele”, un capitol din cartea menţionată în limba ebraică „Când păcătoşii se înmulţiră ca iarba după ploaie”), chiar dacă relevă şi un parcurs întunecat de abe- raţiile greu de înţeles azi ale epocii. O lectură instructivă, pentru diplomaţi de profesie sau tineri cu asemenea năzuinţe în carie- ră, captivantă pentru cititorul obişnuit dornic să-şi lărgească orizontul, relevantă pentru istoricul epocii care caută să înţeleagă dosarele secrete ale Războiului Rece, acestea sunt calităţile indiscu- tabile ale „confesiunilor” ambasadorului Palmor.

Dr. Mihail E. Ionescu*

* Directorul Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară. 1 În introducerea cărţii sale, d. Palmor releva ca imboldul pentru redactarea acestor pagini memorialis- tice l-a primit din partea regretatului Alexandru Mirodan, întemeietorul revistei „Minimum” care a apărut în limba română în Israel. În această revistă au fost publicate iniţial multe dintre textele cuprinse în cartea recenzată. 2 Într-un schimb de mailuri la 26 august a.c., răspunzând unor întrebări ale mele, ambasadorul Palmor îmi scria: „am publicat în urmă cu aprox. doi ani un volum, intitulat „Când ticăloşii se înmulţiră ca iarba după ploaie”, având ca subtitlu „Tinereţe la umbra a două dictaturi”. Cartea povesteşte istoria unui tânăr evreu din România crescut în anii dictaturii legionaro-antonesciene şi maturizându-se în anii dictaturii bol- şevice. Povestirea (ideea mea a fost să scriu literatură) se desfăşoară pe fundalul istoriei concrete a anilor re- spectivi relevând tragedia evreului atât sub domnia Mareşalului precum şi, mai apoi, sub pumnii respectivi ai lui Gheorghe Dej şi compania. În mod firesc, povestea este ilustrată cu fragmente din biografia autorului, nefiind însă o autobiografie. Colegii mei originari din România insistă să traduc cartea în româneşte, însă pentru aceasta se necesită puteri de care în acestea momente nu dispun. Poate, totuşi, într-un timp viitor”. 156  Revista de istorie militară  Recenzii, prezent`ri de carte

Calendarul tradiţiilor militare 2013, Editura Centrului tehnic-editorial al armatei. Valorosul şi instructivul periodic de istorie şi cultură militară editat de Seviciul Istoric al Ar- matei a ajuns, iată, la a IV-a aniversare de când a văzut pentru prima dată lumina tiparului. Volumul este conceput cu gust, având co- perţi cartonate şi o hârtie de cea mai bună calitate, toate acestea conferindu-i un aspect extrem de plăcut, chiar elegant. Cititorul care-i va deschide paginile va fi impresionat plăcut de bogăţia remarcabilă a materialului ilustrativ şi a informaţiilor legate de tradiţiile militare româneşti. Exemplificăm din sumarul acestui volum, care cuprinde nu mai puţin de 14 capitole, la care se adaugă fotoalbumul „Pregătirea milita- ră a studentelor” şi „Calendar 2013”. Volumul este deschis de comandor dr. Ma- rian Moşneagu cu articolul „Familia militară” în care cele trei ipostaze – ale instituţiei, tradi- ţiei ereditare şi vieţii de cuplu – constituie un titlu de nobleţe pentru militari. Acelaşi autor, comandor dr. Marian Moşneagu, abordează o problemă viu discutată încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea în mai multe state – mariajul militarilor –, uniforma rămânând in mod constant o atracţie pentru sexul frumos. După Primul Război Mondial, oficialităţile militare şi conducătorii Bisericii Ortodoxe Româ- ne au organizat un serviciu preotesc permanent în Armata Română. Colonelul (r) prof. univ. dr. Gheorghe Nicolescu este cel care evoca amintirea eminentului espiscop general de brigadă dr. Partenie Ciopron, sub deviza „Nihil Sine DEo”. În capitolul „Eroica” putem citi articolele „1924 – Centenarul Avram Iancu”, autoare Teodora Giurgiu, „Amilcar Săndulescu «fiul eroului necunoscut»”, de Raluca Tudor, „Aşezământul Naţio- nal «Regina Maria» pentru Cultul Eroilor” de locotenent Irina-Alexandra Simion, şi „In Memori- am”, omagiind militarii români căzuţi la datorie în teatrele de operaţii din cadrul misiunilor desfă- şurate sub egida NATO, ONU, UE şi a misiunilor tip coaliţie. Dumnezeu să-i odihnească în pace. Capitolul „Cultura militară” prezintă, sub semnătura dr. Veronica Bondar, articolul „Scriitori în uniforma Armatei Române”, prezentaţi, în calitate de combatanţi, pe fronturile conflagraţiilor „Camarazi de elită” au rămas în analele militare atât comandorul Alexandru Dumitru, evocat de dr. Alin Spânu, cât şi plutonierul adjutant Petre Ene – prezentat de dr. Luminiţa Giurgiu ca un destoinic subofiţer al Armatei Române. Capitolul „Tradiţii” cuprinde articolele „Simbolistica jurământului militar”, autori Simona Martin şi locotenent-colonel Gabriel Pătraşcu; „Întâiul tun – sărbătoarea de suflet a artileriştilor  Revista de istorie militară  157 în perioada antebelică”, autori colonel dr. Adrian Stroea şi colonel (r) Marin Ghinoiu; „Povestea unui cercetaş. Colonelul Ioan Dem.Dimăncescu (1898-1951)” a cărui biografie este prezentată chiar de nepotul său, ing. Alin Dimăncescu. „Milităria” (capitolul 8) cuprinde articolul „Demnitatea de mareşal în Armata Română”, autor dr. Manuel Stănescu, „Velocipedia militară”, de Lucian Drăghici, şi „Uniformele justiţiei militare”, autor general de brigadă magistrat dr. Gheorghe Cosneanu. În capitolul „Efemeride”, generalul de brigadă magistrat dr. Gheorghe Cosneanu prezintă eve- nimente reprezentative pentru „Justiţia militară în România”. Capitolul „Sărbători militare” cuprinde date amănunţite privind „Zilele şi categoriile de forţe, genu- rilor de armă şi specialităţilor militare”, „Patronii spirituali ai Armatei Române” şi „Denumiri onorifice”. Următoarele capitole evocă „Miniştrii Apărării Naţionale”, „Şefii Statului Major General”, pre- zintă „Aniversări” – „Centenarul participării României la cel De-al Doilea Război Balcanic”. „Fotoalbumul” prezintă „Pregătirea militară a studentelor” din perioada 1974-1990, prezentând tinere graţioase în uniformă şi comandanţii lor.

MIRCEA SOREANU*

* Cercetător ştiinţific gr. II, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară. 158  Revista de istorie militară  Recenzii, prezent`ri de carte

Generalul Henri Berthelot, Memorii şi corespondenţă. 1916-1919, Glenn E. Torrey ed., Editura Militară, Bucureşti, 2012

Există puţine momente în istoria unui popor atât de încărcate de semnificaţii şi implicaţii pentru devenirea sa ulterioară precum a fost perioada primei conflagraţii mondiale pentru poporul român. În decursul unei jumătăţi de deceniu, România a trecut de la statutul de putere minoră cu o vecinătate zdrobitoare pe care-l avea în configuraţia teritorial-politică europeană a începutului de secol XX la acela de putere medie şi de pol de coagulare a unei Europe centrale şi de sud-est cu totul reînnoită în frontiere şi configuraţie etnico-statală în anii interbelici. Doi ani de neutralitate, doi ani de lung şi chinuitor război, alţi trei de luptă pentru obţinerea recunoaşterii diplomatice şi apărarea României Mari încununau un proiect naţional ce acoperea mai bine de o jumătate de veac – înfăptuirea statului naţional unitar român. Cu bune şi cu rele, cu înfrângeri precum cea de la Turtucaia şi cu victorii asemeni celor de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, participarea României la primul război mondial a consfiinţit cu sânge aspiraţiile naţionale ale românilor atât din Vechiul Regat cât şi acelea ale celor din provinciile istorice aflate sub dominaţie străină. În tot acest amalgam de suferinţă şi străduinţă, de muncă şi voinţă, istoria a consemnat şi înscris spre neuitare multe personalităţi ce au deţinut un rol cheie în determinarea cursului evenimentelor şi îndrumarea acestuia spre finalul fericit pe care-l semnifică decizia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia. Între aceştia se înscrie însă şi una care nu aparţine decât prin adopţie acestor pământuri, dar care a ajuns, prin munca şi rolul pe care l-a avut în susţinerea efortului de război şi a cauzei naţionale în unele dintre cele mai negre perioade ale istoriei noastre, o figură de maximă importanţă a istoriei participării noastre la „Marele Război” şi a înfăptuirii unităţii noastre naţionale. Generalul Henri Mathias Berthelot, şef al Misiunii Militare franceze în România anilor 1916-1918, este această personalitate. Trimis în România în toamna anului 1916 în fruntea unei misiuni militare franceze destinată susţinerii armatei române ce cumulase deja, de la debutul ostilităţilor (14/26 august), mai multe înfrângeri şi se afla în defensivă pe toate fronturile, generalul Berthelot era, din toate punctele de vedere, un reprezentant tipic al ofiţerului de carieră din aramta franceză. Născut la 7 decembrie 1861, absolvent al Saint Cyr în 1881, viitorul şef al Misiunii Militare franceze avea să parcurgă treptele ierarhiei militare în colonii, mai întâi în Algeria şi apoi în Indochina. În 1890 absolvă cursurile Şcolii Superioare de Război fiind încadrat în cadrul Marelui Stat Major al Armatei  Revista de istorie militară  159 franceze, unde, de altfel, îl va şi surprinde debutul ostilităţilor primei conflagraţii mondiale. După stagii la Marele Cartier general şi pe front la comanda unui corp de armată, în toamna anului 1916, generalul Berthelot era numit la comanda Misiunii Militare trimise de Franţa în România. Activitatea sa pe frontul românesc în anii 1916-1918 precum şi cea desfăşurată în anii 1918-1919 în sudul Rusiei reprezintă obiectul volumului de documente, scrisori şi însemnări zilnice întocmit de către istoricul american Glenn E. Torrey. Cu o primă ediţie publicată la Boulder, Colorado, în 1987 şi cu o a doua ce relua în întregime textul original, publicată de către Centrul de Studii Româneşti din Iaşi în 2001, lucrarea lui Torrey reprezintă o contribuţie esenţială la cunoaşterea nu numai a personalităţii şi activităţii generalului Berthelot, autorul documentelor ce compun volumul în discuţie, dar şi la înţelegerea şi analiza pertinentă a efortului de război românesc, a condiţiilor în care s-a produs acesta, a relaţiilor de comandament româno-ruse şi româno-aliate, a modului în care s-a produs şi a impactului pe care l-au avut evenimentele revoluţionare din Rusia anilor 1917-1918 asupra efortului de război aliat şi asupra balanţei de putere din această parte a continentului european. Completarea însemnărilor zilnice ale generalului cu părţi ale corespondeţei sale personale, dar şi cu documente întocmite de acesta, completează şi rotunjeşte expunerea, contribuind la conturarea unei imagini cuprizătoare asupra evenimentelor tratate. Ediţia de faţă, publicată în 2012 de către Editura Militară, pune la dispoziţia publicului larg, dar şi a specialiştilor în limba română, o resursă documentară puţin cunoscută şi răspândită, dat fiind faptul că atât ediţia apărută la Boulder, Colorado, cât şi aceea apărută la centrul de Studii Româneşti de la Iaşi au fost publicate în limba engleză şi franceză şi au avut o răspândire destul de redusă. Mai mult decât atât, se cuvine să salutăm intervenţia editorului prezentei variante a lucrării şi contribuţia pe care o aduce acesta la mai buna valorizare şi înţelegere a documentelor cuprinse prin notele extinse ataşate unui text cu multiple referiri – şi nu din cele mai cunoscute – la nume de persoane, de locuri şi evenimente. Modul în care a fost redactată prezenta ediţie a lucrării este, credem noi, de natură să pună în valoare şi să dea o nouă dimensiune muncii editorului original, alcătuitorul ediţiei de documente precum şi textelor documentelor. Într-un context în care se apropie aniversarea unui secol de la evenimentele evocate între coperţile cărţii de faţă, considerăm că iniţiativa Editurii Militare de traducere şi repunere în circulaţie a unui volum de importanţă deosebită pentru istoria primului război mondial din perspectivă românească este una mai mult decât salutară. Cunoscut destul de puţin de către publicul actual, generalul Berthelot, cel etichetat cel puţin o dată de către egalii săi a fi „mai român decât românii înşişi”, se constituie într-un exemplu de respect şi iubire pentru un neam pe care, deşi nu era al său, l-a adoptat şi la slujit cu cinste şi onoare.

ŞERBAN PAVELESCU *

* Cercetător ştiinţific gr. III, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară. 160  Revista de istorie militară  Recenzii, prezent`ri de carte

Ion Giurcă, Maria Georgescu, Statul Major General, (1859-1950). Organizare și atribuţii funcţionale, Editura Militară, Bu- cureşti, 2012 După demersurile anterioare din acest do- meniu, iniţiate de Serviciul Istoric al Armatei, materializate în culegeri de documente, pre- cum Istoria Statului Major General Român. Documente, în 1994, Şefii Marelui Stat Major Român. Destine la răscruce. 1941-1945, în 1995, Istoria Statului Major General, 1859- 2004. Istorie şi transformare, 2004, își face apariţia, în circuitul publicistic românesc, o nouă şi importantă lucrare cu această gene- roasă tematică. Rod al eforturilor a doi binecunoscuţi și prolifici istorici militari, col. (r) dr. Ion Giur- că și prof. univ. dr. Maria Georgescu, studiul abordează istoria Statului Major General sub aspectul organizării sale la nivel de conducere, de comandă dar și de execuţie, precum și atri- buţiile și funcţiile sale atât pe timp de pace cât și de război. Necesitatea cunoașterii în detaliu a acestei structuri omogene, cu un înalt nivel de capacitate, sinteză și comandă, indispensabil unei organizări și coordonări a organismului militar, pe timp de pace sau de război, a reprezentat cea mai importantă motivaţie a autorilor. Demersul isto- riografic, deși nu este exhaustiv, are deosebitul merit de a fi realizat cu elemente de detaliu, ce surprind atât organizarea până la nivel de direcţii, secţii și birouri cât și al atribuţiilor generale și speciale ce revin acestei instituţii. Evoluţia Statului Major General este analizată pe o perioadă de timp de 91 de ani, de la în- ceputul înfiinţării statului și armatei naţionale moderne, pînă la instalarea regimului comunist în România și numirea în funcţia de șef al Statului Major General pe criterii strict politice, fără nicio pregătire militară, a lui Leontin Sălăjan, în contextul general al unor perioade istorice de- terminate. Dimensiunea creării cadrului juridic legal, aspectul încadrării cu personalul aferent dar și cel al finanţării au fost tratate, de asemenea, cu minuţiozitate și obiectivitate, ocupând un spaţiu important în complexul și dinamica lucrării. Structurată în șase capitole mari, acestea urmează firul cronologic al evenimentului istoric, analizând sub aspect organizatoric, structural, legislativ, al personalului și al competenţelor sale, evoluţia Statului Major General. Pentru păstrarea rigorii ştiinţifice, autorii au dorit, se asemenea, să explice terminologia fo- losită în cazul schimbării denumirilor, în timp de pace sau de război – Statul Major General (1859-1882; 1994-prezent), Marele Stat Major (1882-1994); Marele Cartier General – în general în timp de război (1877-1878; 1913; 1916-1920; 1941, 1942).  Revista de istorie militară  161 Profesionalismul celor doi autori se remarcă prin rigurozitatea știinţifică cu care a fost tratată această temă, aparatul critic laborios și bine structurat, vastitatea informaţiei. Demnă de remar- cat este multitudinea schemelor şi organigramelor care completează până la detaliu imaginea de ansamblu a întregii organizări şi a modului de subordonare şi ierarhizare a instiutuţiei. Varietatea surselor edite şi cele inedite, de arhivă, precum și bogăţia lor conferă aspectul in- edit și valoros al lucrării. Imaginile inserate la sfârşitul lucrării, deşi puţine sunt representative şi cu valoare istorică deosebită. În concluzie, noul demers istoriografic al celor doi istorici reprezintă o completare firească, binevenită a lucrărilor de gen anterioare, deosebit de utilă ca instrument de lucru atât pentru istoricii militari şi cercetători cât şi pentru actualii ofiţeri de stat major şi din compunerea eşa- loanelor superioare ale armatei.

CERASELA MOLDOVEANU *

* Cercetător ştiinţific gr. III, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară. 162  Revista de istorie militară  Recenzii, prezent`ri de carte

Adrian Stroea, Marin Ghinoiu, Din elita artileriei, Editura Centrului Tehnico/Editori- al al Armatei, Bucureşti, 2012, 444 pagini Istoriografia română, inclusiv componenta militară a acesteia, este, lipsită, în general, de instrumente de lucru (enciclopedii, dicţiona- re, albume, volume de documente, atlase etc), absolut necesare unui investigaţii ştiinţifice a trecutului naţional, cu luminile şi umbrele lui. Cauzele unei asemenea situaţii fac obiectul unor controverse istoriografice, dar, dincolo de opi- niile divergente exprimate de-a lungul anilor, absenţa lor a reprezentat şi mai reprezintă, încă, un handicap major în cercetarea ştiinţifică. În ultimii ani, însă, se constată un fenomen îmbucurător, acela al unor apariţii unor astfel de lucrări, de cert nivel ştiinţific, prin care aceste neajunsuri sunt treptat eliminate. Una dintre apariţiile reconfortante în acest domeniu este şi lucrarea: „Din elita artileriei”, elaborată de Adrian Stroea şi Marin Ghinoiu, doi ofiţeri îndrăgostiţi de arma lor şi apărută în bune condiţii grafice la Centrul Tehnico-Edito- rial al Armatei în anul 2012. În Introducere, cei doi autori îşi argumenteză demersul lor, care a pornit din dorinţa de a nu lăsa să se aştearnă colbul uitării „peste numele corifeilor artileriei, al eroilor patrioţi, al celor care au manifesatat execelenţă profesională şi pentru care artileria a fost nu numai o meserie ci şi o stare de spirit” (p. 5). În plus, se subliniază faptul că artileria a constituit un bazin de recrutare şi pentru alte arme tehnice – tancuri, artileria antiaeriană, aviaţie – care au cunoscut o dezvoltare explozivă în secolul trecut. Totodată, arma artileriei a dat armatei şi ţării în general personalităţi de frunte – prim miniştri (generalii Gheorghe Manu şi Constantin Coandă), miniştri de război (ai apărării) şi ai altor departamente, şefi ai Marelui Stat Major (Statului Major General, Marele Cartier General), şefi ai Statului Major al Forţelor Terestre, comandanţi de mari unităţi tactice şi operative etc. În primul capitol sunt prezentate biografiiile personalităţilor reprezentative ale artileriei care nu mai sunt în viaţă, criteriu la care subscriem. De remarcat este efortul impresionant de documentare, în primul rând în arhive, astfel că fişele biografice sunt, pentru cei mai mulţi generali şi ofiţeri, cva- sicomplete. Autorii s-au străduit şi au reuşit în cea mai mare parte să insereze şi fotografiile perso- nalităţilor în cauză, ceea ce ridică valoarea demersului. În al doilea capitol sunt trecute în revistă monumentele închinate artileriei şi slujitorilor ei, edifi- cate de-a lungul anilor ca semn al recunoştinţei şi preţuirii pentru munca şi faptele lor. De mare interes sunt şi cele 17 anexe, care completează paleta de informaţii şi aşa foarte densă a cărţii. În ansamblu, Din elita artileriei reprezintă o lucrare de referinţă, de neocolit în cercetările ulterioare, apariţia ei fiind de natură, aşa cum am spus, să umple un gol în istoriografia militară.

PETRE OTU *

* Director adjunct, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară.  Revista de istorie militară  163 Via]a [tiin]ific`

Reuniunea anuală a Grupului de Lucru privind Studierea Conflictelor din cadrul Consorţiului PfP al Academiilor de Apărare şi Institutelor pentru Studii de Securitate Sofia (Bulgaria), 27-31 mai 2013

CARMEN RÎJNOVEANU *

Între 27 şi 31 mai 2013 s-a desfăşurat, la Sofia, a 13-a Conferinţă anuală a Grupului de Lucru privind Studierea Conflictelor, având ca temă: „Nations at war: why do nations participate in wars, and why not”. De la crearea în 2001 a acestui grup de lucru în cadrul Consorţiului PfP al Academiilor de Apărare şi Institutelor pentru Studii de Securitate, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară a participat în mod constant la toate reuniunile desfăşurate sub egida acestui forum ştiinţific şi s-a remarcat prin contribuţia ştiinţifică valoroasă şi susţinută. ISPAIM a fost implicat, în calitate de co-organizator, în pregătirea a două conferinţe internaţionale anuale ale grupului, în 2001 împreună cu Institutul de Istorie Militară al SUA (care a marcat şi lansarea propriu-zisă a grupului) şi în 2009 în parteneriat cu Institutul de Istorie Militară din Potsdam, ambele desfăşurate la Bucureşti. De menţionat că, în perioada 2009-2010, preşedinţia grupului a fost deţinută de gl.mr. (r) dr. Mihail E. Ionescu, directorul ISPAIM, şi colonel dr. Hans Ehlert, directorul Institutului de Istorie Militară din Potsdam, Germania, în baza unui algoritm de funcţionare care prevede că statele care organizează conferinţa anuală sunt responsabile de coordonarea activităţilor grupului. Conferinţa din acest an a fost organizată de Academia de Apărare Naţională „G.S. Rakovski” din Bulgaria în parteneriat cu Serviciul Istoric al Apărării din Franţa. În afara delegaţiilor ţărilor organizatoare – Bulgaria şi Franţa –, la conferinţă au fost reprezentate încă 13 ţări – Austria, Republica Cehă, Danemarca, Federaţia Rusă, Franţa, Grecia, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Statele Unite şi Suedia. Lucrările conferinţei au fost deschise de ministrul apărării naţionale al Bulgariei, Dr. Todor Tagarev, care a prezentat succint importanţa activităţilor derulate în cadrul Consorţiului PfP, necesitatea implementării programelor educaţionale şi de pregătire în statele partenere dezvol- tate sub egida Consorţiului, precum şi necesitatea creşterii contribuţiei şi participării statelor membre la eforturile întreprinse în cadrul acestui for internaţional. Domnia sa a salutat lucrările conferinţei, subliniind importanţa studiilor de istorie militară pentru îndrumarea politicii actua- le de apărare. De asemenea, în deschiderea reuniunii au mai luat cuvântul general Olivier Paulus, directorul Serviciului Istoric al Ministerului Apărării din Franţa, colonel Petar Nikolov Mollov, locţiitorul comandantului Academiei de Apărare Naţională „G.S. Rakovski” din Bulgaria şi dr. Robert Rush, secretarul executiv al CSWG, reprezentând Statele Unite ale Americii. În cadrul conferinţei au fost prezentate 20 de comunicări ştiinţifice care au analizat proble- matica războiului şi dinamicile politico-militare de ansamblu, într-o succesiune de secvenţe istorice şi perspective naţionale care au cuprins o perioadă de 300 de ani, din secolul 19 până în zilele noastre. O atenţie specială a fost acordată evenimentelor militare recente, cu deosebire operaţiunilor militare şi lecţiilor învăţate din Afganistan şi Irak.

* Cercetător ştiinţific gr. III, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară. 164  Revista de istorie militară  Discuţiile plenare au fost organizate pe 6 paneluri urmând logica desfăşură- rii cronologice a evenimentelor din per- spectivă istorică. O secţiune specială a fost dedicată rolului arhivelor şi contri- buţiei muzeelor militare în promovarea studiilor de istorie militară şi a tradiţii- lor militare naţionale. În acest sens, au fost prezentate activităţile a trei pre- stigioase instituţii în domeniu: Arhiva Militară gestionată de Serviciul Istoric al Apărării din Franţa, Agenţia Arhivei Statului din Bulgaria şi Muzeul Marinei bulgare din Varna. Ca şi în anii precedenţi, se constată focalizarea interesului asupra experienţelor militare cu re- levanţă pentru fundamentarea politicilor actuale de apărare şi securitate. Este vorba de abordarea problematicii prezentului, a rolului studiilor de istorie militară într-o perspectivă cât mai largă, care ţinteşte un schimb de expertiză şi experienţă istorică şi oferă un element preţios pentru înţe- legerea evenimentelor actuale, inclusiv din perspectiva elaborării politicilor militare specifice. Conferinţa de la Sofia a reprezentat o importantă contribuţie la dezvoltarea cercetărilor de istorie militară în cadrul NATO şi al Parteneriatului pentru Pace, a relaţiilor dintre academiile şi institutele de apărare şi istorie militară, muzeele de istorie militară din ţările membre ale alianţei şi din cele asociate, o posibilitate de cunoaştere şi de stabilire a direcţiilor de cooperare bi- sau multilaterală. La finalul reuniunii, au fost discutate aspecte legate de organizarea celei de-a 14-a conferinţe a CSWG. Institutul Militar din Slovacia s-a oferit şi a primit mandatul organizării reuniunii anu- ale din anul 2014, tematica abordată urmând a fi stabilită ulterior. În cadrul discuţiilor privind chestiunile administrative, membrii CSWG au propus ca Ro- mânia, alături de un alt stat membru NATO, să preia preşedinţia grupului pentru anul 2015- 2016, ceea ce reprezintă o recunoaştere a rolului extrem de activ jucat de ţara noastră în cadrul activităţilor şi proiectelor desfăşurate sub egida Consorţiului PfP al Academiilor de Apărare şi Institutelor pentru Studii de Securitate.

 Revista de istorie militară  165