3 PPortal-ortal- MMĂIASTRAĂ I A S T R A [email protected] Anul VII, Nr. 3 (28)/2011 IISSN:SSN: 11841-0642841-0642 Trimestrial de cultură editat de CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU CONSERVAREA ŞI PROMOVAREA CULTURII TRADIŢIONALE GORJ & SOCIETATEA DE ŞTIINŢE FILOLOGICE DIN ROMÂNIA - FILIALA TÂRGU-JIU, cu sprijinul CONSILIULUI JUDEŢEAN GORJ Ilustrată DDumitruumitru AAugustinugustin DDOMANOMAN La picioarele mele Jiul cel negru ca mâinile GGENERAŢIAENERAŢIA ''8080 - VVĂZUTĂĂZUTĂ DDININ IINTERIORNTERIOR minerilor demonizatul rîul în care Pe la jumătatea deceniului al optulea Necuvintelor a răspuns scurt și la obiect: „A nu-mi mai pot al secolului trecut, în mediile cultural-literare și sosit!” Știa el Nichita prea bine că mersul oglindi chipul nici fi ința românești începuseră a se afi rma câțiva tineri poeziei nu putea fi îngrădit, mai ales că în ulti- lăuntrică pe care critica avea datoria să-i mii săi ani de viață roiau în jurul lui anunțe ca pe mai „noii veniți”, – brand de specială referențialitate obscuritate curgătoare ca și unii bucurându-se chiar de la - ,tineri crescuți într-o altă mistică mine început de o susținere de invidi- a poeziei, pe care însuși îi încuraja at (vezi cazul Cărtărescu), alții cu largă încredere și generozitate... Psalm mergând cu strategia de afi rmare În presa centrală (România Să fie-amarul Tîrg a grupului, cei mai mulți având literară, Luceafărul, SLAST, Amfi - de ales calea propriei afi rmări, teatru, Viața studențească), dar și Să fi e-Amarul Tîrg măsura Când dispar lucrurile rămîi îndelungată și plină de riscuri, în cea din provincie prezența „tâ- mea față-n față cu oamenii dar nu mai puțin consecvent- nărului scriitor” era o realitate in- ori eu să fi u măsura lui? axiologică și demnă de toată contestabilă, astfel că peisajul unei cînd dispar oamenii rămîi prețuirea. „noi geografi i literare” începea a mă cutremur de indiferență față-n față cu tine însuți După impunerea gene- se contura, generând totodată an- căci iată am obosit rației șaizeciste și rapida afi rma- chete, dezbateri, luări de cuvânt, cînd dispari tu însuți rămîi re a ceea ce s-a numit „generația în general acel climat de emulație și spaima mea revine pe față-n față cu Dumnezeu. 70”, într-o dezvoltare a lirismu- creatoare în care generații diferite asfalt lui pe temeiul unei continuități de substanță, interferau și se exprimau în deplină cunoștință cum norul prefăcut în ploaia iată pe mai tinerii sosiți mult mai radicali și de cauză, nu întotdeauna după poziții partiza- sașie și peltică cerându-și cu accent ironic-protestatar, având de străbă- ne și interese de grup. Criteriul generaționist scuze Din exces tut un timp arid în contextul unui totalitarism începuse a funcționa, așa că, odată cu afi rma- fondat pe o ideologie de import, excesivă și rea primilor optzeciști, începuse a se defi ni un ori se vinde pe tarabele Din exces în plan cultural nu numai în plan economico- anumit profi l al acestora, o anumită atitudine umede vă asigur domnilor social și politic-administrativ. estetică, un nou mod de asumare a actului de prefăcute-n gazete cu doar din simplu exces Întrebat, într-un interviu luat de mai creație, nu rupt, desigur, de conjunctura soci- numele meu amarul devine dulce tânărul confrate Viorel Padina, publicat în al-economică a vremii. atât de neîntîrziat iar în întuneric mijește martie 1978 în „Amfi teatru”, ce părere are de Un rol important l-au jucat așa-numitele neverosimil lumina. eventuala sosire a unei noi generații, Maestrul Continuare în pag. 3 PParadisiacul,aradisiacul, LLucifericul,ucifericul, MMioriticulioriticul În viziunea on- Pe măsură ce imaginea esenţializată a lumii se însuşi îi zice „rup- to-poetică a lui Mihai ascunde în semne (runice), în tâlcuri mereu nedesci- tură ontologică”. Cimpoi, Paradisiacul ar frate, tensiunea ontologică a demersului poetic creşte În ciuda „cenzurii fi prima ipostază (opţio- – ceea ce aduce în prim-plan acea dramă metafi zică transcendente” in- nală) a poeziei blagiene. a spiritului, specifi că marilor iniţiaţi în tainele onto- stituite de Marele Criticul constată că „nu poeticităţii (referirile criticului la marii noştri poeţi, Anonim, ca deţi- există în literatura româ- Eminescu, Arghezi, Barbu, Bacovia sunt frecvente). nător al misterului nă o poezie atât de intens Aşa că dincolo de „teatralitatea expresionistă” vedem existenţial central, ontologizată ca cea bla- în poezia blagiană cum fi inţa îl rosteşte pe poet. Încă poetul năzuieşte la giană”. Eul poetic, situat din „manifestul” onto-poetic Eu nu strivesc corola de decantarea miste- într-o stare de tensiune minuni a lumii, Blaga optase nu pentru cunoaştere, ci rului, situându-se la Acad. Mihai Cimpoi progresivă, ar depăşi eul pentru mister, ceea ce va teoretiza mai târziu şi fi loso- răscrucea «arătatu- individual, l-ar trans- ful: „Omul trebuie să fi e creator, de aceea să renunţe lui» cu «ascunsul». cende, l-ar înălţa în acea cu bucurie la cunoaşterea absolutului” (Opere, 7, ed. De unde re- zonă a imaginarului în care „relaţiile cu lumea se pun D. Blaga, 1982, p. 21). zultă că „Omul bla- sub semnul cosmicului”. Discursul poetic blagian De aici la conştiinţa temeiurilor sacre a lumii gian” este o entitate s-ar hieratiza în perspectiva unui cosmocentrism, ce nu e decât un mic salt vizionar, pe care poetul îl rea- scindată între năzu- înseamnă o revenire în ordinea supra-trăirii, o reinte- lizează cu un arsenal intens ontologizat de procedee grare în plasma cosmică originară. Totdeauna, această şi mijloace lirice. inţa lui onto-cosmi- bucurie (panică), de exaltare şi beatitudine presupune „În plan mitopoetic, scrie M. Cimpoi, lumea că „paradisiacă” şi drama „luciferic” al conştiinţei surclasarea tristeţii metafi zice, aşa cum sentimentul lui Blaga apare în mod fi resc ca «o poveste», ca o asaltată de problematizări şi dileme. De aceea între preaplinului îl presupune şi îl ţine sub control pe cel legendă, ca o carte cu teme încifrate în semne runice. el şi „omul potmodern” (al avangardei sau al actu- al prea-golului. În cadrele expresionismului, poetul E o carte care deopotrivă des-cifrează şi în-cifrează, lui onto-hermeneutic) se întrevede o fi liaţie organică. sesizase că există două posibilităţi de a trăi absolutul: «arată» şi «ascunde», căci, după ce s-a revelat, poetul Această sciziune formativă a „omului blagian” se în- în linişte şi în mişcare. Ceea ce consună cu modul «închide porţile şi trage cheile». trevede încă din acel expresionism al Poemelor lumi- ontologic al gândirii poetice blagiene, în care regăsim Dacă în onto-poetica blagiană, lumea e o car- nii, de la care poetul se revendică până la un punct şi atât „nebunia dionisiacă” a mişcării cât şi „apolinis- te, poezia e un cântec, a cărui profunzime e dată de teoretic. mul” sapienţial al echilibrului şi al repaosului. „ruptura dintre semn şi semnifi caţie”, căreia fi losoful Continuare în pag. 2 CYMK Portal-MĂIASTRA Anul VII, nr. 3 (28)/2011 2 Urmare din pag. 1 Lucian Blaga de vacuitate şi de pustiire… Sufl etul poetului, afl at „în Ivanca şi Înviere la Arca lui Noe şi Anton Pann, per- De la paradisiac (care corespunde unui impresio- căutare,/ în mută seculară căutare,/ de totdeauna”, vibrea- sonajele titulare (şi nu numai) intră „în cercul de vrajă nism de freamăt vital expansiv) la luciferic (pliat pe pro- ză la unison cu litaniile acestor „cântăreţi bolnavi”, rătă- magică a demonicului, care este, esenţialmente, un cerc blematizarea onto-tensională a expresionismului), iar de citori printr-un univers de semne cu nume şi semnifi caţii tragic”… Sunt personaje posedate, ascultând de voci şi aici la mioriticul (corespunzând clasicismului târziu cu pierdute. Misterul „se ascunde revelându-se”. Atunci, îndemnuri lăuntrice, nişte psihologii introvertite paroxis- infl exiuni folclorice, acelui creştinism popular şi cosmic) omul luciferic forţează încuietorile sub care dorm identi- tic, nişte „nebuni”… Cu atât mai mult, demonicul declan- – onto-poetica blagiană ar înainta progresiv şi într-o des- tăţi pierdute, esenţele lumii, nemaitrăind sentimentul de şează procesul de sublimare, de mântuire, de regăsire de făşurare organică, în spiritul a ceea ce Heidegger afi rma: plenitudine paradisiacă asigurată de contopirea cândva a sine ori de jertfă mântuitoare, de triumf, de purifi care, de „Cu cât mai poetică este creaţia unui poet, cu atât mai li- sufl etului cu tainele originare ale universului. Aspiraţia înălţare şi consacrare. E un proces dramatic, tumultuos, beră este rostirea lui…” Iar lumea lui Blaga „benefi ciază la Absolut a omului luciferic este limitată, împiedicată, sfâşietor de tragic. Drame în care sufl etul se limpezeşte şi de o libertate nezăgăzuită a rostirii şi, prin urmare, de o refuzată de „cenzura transcendentă”, întrerupând dialo- se sublimează, tragedii care purifi că şi consacră apogeic, posibilitate ideală a situării «în sânul deschiderii fi inţei», gul poetului cu Dumnezeu, sfârşind printr-o retragere în numele jertfei ori al propriei creaţii. de valorizare efi cientă a vorbirii şi tăcerii, a neantului mută în sine, într-o pecetluită singurătate. Demiurgul a În sfârşit, Mioriticul, al treilea concept operaţio- care se iscă între acestea.” uitat de propria-i creaţie, s-a retras în transcendent, lă- nal al demersului eseistic, vine să atenueze, să echilibre- Revenind la ideea „paradisiacului”, criticul iden- sând lumea în bătaia morţii. „Dumnezeu e mort” – este ze lucifericul, realizându-se astfel triada blagiană „care tifi că în poezia începuturilor acel Dumnezeu-descătuşat, o idee nietzscheană care stăruie în metaforele poeziei de pune cunoaşterea sub un crescendo dialectic ce scufundă o viziune cosmogonică ca stare poetică deliberată, care acum (să precizăm că şi Eminescu intuise această vre- contrariile într-o ataraxie fi nală.” depune mărturie despre un mit solar originar („Să fi e lu- me a desacralizării, când scria: „E apusa de zeitate şi- Poetul (şi fi losoful) preferă acum un orizont inter- mină!”). «Taină», «vrajă», «mister» sunt sinonime care asfi nţire de idei.” – Memento mori).