Elena Alistar: Model De Verticalitate Şi Conştiinţă Naţională

ELENA ALISTAR: MODEL DE VERTICALITATE ŞI CONŞTIINŢĂ NAŢIONALĂ

Conf. univ. dr. Rodica SOLOVEI, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Chişinău

Abstract. Elena Alistar was born in 1873, in Vaisal, Ismail district, in a priest’s fami- ly. She studied at the primary school from Congaz village, district Cahul, at the Eparchial School for Girls of Chisinau, and at the Faculty of Medicine of University of Iasi. She was ac- tively involved in the Bessarabian national liberation movement in 1917-1918. Elena Alistar founded Women’s Cultural League in Bessarabia and became its representative in Country Council. She voted for the Union of Bessarabia with Romania on March 27th 1918. During the interwar period she was the director of the Eparchial School of Girls of Chisinau, contributing to the transforming of this educational institution into an elite school. After June 28, 1940, she took refuge in Romania, living for a period in Iasi, then being sent by the communist regime in Pucioasa, Dâmboviţa district. She died in 1955. Elena Alistar wrote Amintriri din anii 1917/1918, which was published in magazine Pat- rimoniu no. 3, 1991 by dr. Ion Ţurcanu. The material is an important primary historical source that can be used in the process of studying the history of Romanians in secondary schools and high schools.

Elena Alistar, unica femeie membră a Sfatului Ţării, îşi rezuma crezul în felul urmă- tor: „Trebuie ca orice fiinţă omenească să-şi aducă obolul ei de muncă, inimă, de suflet, de fiinţa lui şi chiar viaţă, pentru ca să contribuie cât de puţin la realizarea aspiraţiilor”. Pe parcursul vieţii, Elena Alistar a demonstrat că şi-a urmat cu perseverenţă crezul. În acest articol vom elucida sumar parcursul biografic al Elenei Alistar şi vom prezenta, din perspectivă metodologică, cum pot fi valorizate la ora de istorieAmin - tirile din anii 1917/1918 ale Elenei Alistar – o veritabilă şi importantă sursă istorică primară, care oferă oportunităţi de învăţare autentică. • Elena Alistar – parcurs biografic Elena Alistar s-a născut în anul 1873, în comuna Vaisal, judeţul Ismail, Basa- rabia, în familia preotului Vasile Balan şi a soţiei acestuia, Elisaveta. A învăţat la şcoala primară din Congaz, judeţul Cahul, ulterior la Școala Eparhială din Chişinău (1883-1890). S-a căsătorit cu tânărul teolog Dumitru Alistar, care, devenind preot, a slujit în localitaţile Văleni, Roşu, Zărneşti din jud. Cahul şi Rezeni, jud. Chişinău. Urmându-şi soţul în aceste localităţi, Elena Alistar activa ca învăţătoare1. 1 A. Chiriac, Membrii Sfatului Ţării (1917-1918). Dicţionar, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2001, pp. 46-47. RODICA SOLOVEI 753

În Rezeni a organizat cursuri pentru adulţi, în limba română, şezători, a făcut lecturi cu sătenii, a desfăşurat acţiuni culturale, la care participa şi Ion Pelivan. După moartea prematură a soţului, în anul 1909, cu sprijinul lui Constantin Ste- re, a devenit studentă la Facultatea de Medicină din Iaşi (1909-1916). A militat pentru unirea Basarabiei cu România, organizând în acest scop un grup de propagandă a ideilor unioniste în teritoriile româneşti de dincolo de Prut. A fost arestată pentru „activitate naţionalistă” la 19 august 1914 şi, timp de 45 de zile, s-a aflat în peniten- ciarul din Chişinău. A fost eliberată din lipsă de probe. S-a retras la Iaşi, iar la 16 august 1916 a fost mobilizată ca medic militar. În toamna aceluiași an s-a angajat în calitate de medic la Spitalul din Costiujeni (28 octombrie 1916 - 1 decembrie 1918)2. Elena Alistar a participat la constituirea Partidului Naţional Moldovenesc în aprilie 1917, reprezentând fracţiunea Blocul Moldovenesc. A fondat, în acelaşi an, Societatea Culturală Făclia Femeilor Studente la Medicină şi Liga Culturală a Fe- meilor din Basarabia, unde a militat pentru unirea cu România. În octombrie 1917 a fost aleasă deputat în Sfatul Ţării, din partea ţinutului Cetatea Albă, reprezentând Liga Culturală a Femeilor din Basarabia în cadrul Blocului Moldovenesc3. Printre delegaţii Sfatului Ţării, aleşi ai diverselor partide politice, asociaţii culturale şi mişcări naţionale, vocea fermă a Elenei Alistar avea o pondere deosebită, aceasta simbolizând femeia Basarabiei. Într-un discurs ţinut la 11 februarie 1918, Elena Alistar se adresa basarabeni- lor nehotărâţi şi dezorientaţi prin cuvintele „acum ori niciodată, noi trebuie să ne unim…! Orice moldovean, fie el cât de democrat, trebuie să înţeleagă aceasta şi să facă tot ce se poate, să aducă orice jertfă, pentru a înfăptui această Unire”4. La 19 februarie 1918, a publicat un alt apel către moldovenii din Basarabia: „Vouă, tuturor, mă adresez cu această scrisoare pornită din adâncul sufletului meu, ce bate în folosul neamului. Acum să ne unim cu toţii cu dragoste către neam şi să lucrăm cât mai energic ca să putem da acum, având puterea în mâini, roade cât mai bogate si frumoase”5. A publicat mai multe articole ce aveau drept scop trezirea conştiinţei naţionale, în Gazeta Basarabiei, România nouă, Poetul, Viața Basarabiei. Este autoare a volu- mului Mişcarea naţională în Basarabia6. La data de 27 martie 1918, în calitate de membru al Sfatului Ţării, a votat Uni- rea Basarabiei cu România. După Unire, Elena Alistar a fost numită director la Şcoala Eparhială de fete din Chişinău, pe care a condus-o în perioada interbelică şi care a devenit un adevărat focar de cultură şi educaţie românească, „o şcoală de elită”7. 2 I. Colesnic, În lumea asta sunt femei..., Cartier, Chişinău, p. 9. 3 M. Barbă, A. Moraru, Elena Alistar – pedagog de vocaţie, prima femeie în Sfatul Ţării, în Ana- lele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Cahul, Vol. X, 2014, p. 127. 4 https:limbaromana.org/revista/veacuri-la-hotarul-sufletului-romanesc/ (accesat la 1 noiembrie 2017). 5 N. Peteu, Elena Alistar, o conştiinţă politică şi naţională românească, în Cugetul nr. 4 (36), 2007, p. 47. 6 I. Colesnic, Basarabia necunoscută, vol. I, Museum, Chişinău, 1993, p. 206. 7 Idem, Generaţia Unirii, Museum, Chișinău, 2004, p. 107. 754 CENTENAR SFATUL ȚĂRII

În perioada interbelică, Elena Alistar s-a evidenţiat şi în activitatea Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române, care îşi desfăşura activitatea sub patronajul doamnei Alexandrina Cantacuzino. Pentru activitate prodigioasă, Elena Alistar a primit distincţiile Ordinul Ferdi- nand I, Meritul Sanitar, clasa a II-a, pentru combaterea holerei (1913), Bărbăţie şi credinţă (1913), Răsplata Muncii, clasa I. După 28 iunie 1940 s-a refugiat în România. După ce a locuit o vreme la Iaşi, a fost arestată de regimul comunist şi trimisă la Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, unde a şi decedat în anul 1955. Rămăşitele pământeşti i-au fost aduse peste câţiva ani, prin grija familiei, la Cimitirul Şerban Vodă (Bellu) din Bucureşti8 . Maria Vieru-Işaev, cercetător ştiinţific, preocupată inclusiv de starea morminte- lor membrilor Sfatului Ţării, relata într-un interviu oferit ziarului Jurnal de Chişinău despre felul în care a descoperit locul de veci al Elenei Alistar, menţionând că a aflat de mormânt de la fostele ei eleve, care, alături de rudele Isanos (Elena Alistar a fost mătuşa Magdei Isanos), l-au îngrijit. Cu timpul însă mormântul a devenit tot mai singuratic, pe măsură ce mureau contemporanii ei grijulii. „De câţiva ani am preluat ştafeta, remarcă cercetătoarea. Am găsit cu greu mormântul Elenei Alistar la Cimi- tirul Bellu. Mi-a trebuit răbdare să-l «desţelenesc» de «chirău», numit în popor şi «iarbă rea». Am fost ajutată de bunul meu prieten, nonagenarul Constantin Manuilă, nepotul lui Pavel Dicescu”9. În Republica Moldova, memoria distinsei luptătoare pentru cauza naţională este înveşnicită prin redenumirea unei străzi din mun. Chişinău ca numele Elenei Alis- tar. La 1 septembrie 2002, Școala de cultură generală nr. 28, din sectorul Botanica, municipiul Chișinău, a fost reorganizată în Liceul Teoretic cu profil de arte Elena Alistar. La 21 iunie 1996, la împlinirea a 123 de ani de la nașterea Elenei Alistar, Poșta Moldovei a emis o marcă cu imaginea emeritului pedagog, medic şi om politic. La 31 august 2014, în raionul Cantemir a fost creat Despărţământul ASTRA Elena Alistar10. Considerăm totuşi că ceea ce s-a realizat este prea puţin, având în vedere meritele incontestabile pe care le-a avut Elena Alistar în mişcarea de eliberare naţio- nală şi în promovarea valorilor general-umane, naţionale şi pedagogice. • Memoriile Elenei Alistar Amintiri din anii 1917/1918 – valorificări pedagogice Memoriile Elenaei Alistar, publicate în revista Patrimoniu, nr. 3, 1991, de către dr. Ion Ţurcanu, reprezintă o importantă sursă istorică primară, care poate fi integra- tă eficient în procesul de studiere a istoriei românilor în gimnazii şi licee11. Or, la o analiză atentă a amintirilor Elenei Alistar, pot fi identificate mărturii de o veritabilă valoare istorică, raportate la evenimentele politice de la sfârșitul anului 1917 - înce- putul anului 1918, precum şi la politica culturală de rusificare a Basarabiei, promo- vată de Imperiul Rus (a se vedea, spre exemplu, Anexele nr.1-4). 8 A. Chiriac, op. cit., pp. 46-47. 9 M. Işaev, Să nu lăsăm în paragină mormintele membrilor Sfatului Ţării (interviu), în Jurnal de Chişinău, 29 aprilie 2014. 10 M. Barbă, A. Moraru, op. cit., p.133. 11 E. Alistar, Amintiri din anii 1917/1918, în Patrimoniu, nr. 3, 1991, pp. 97-117. RODICA SOLOVEI 755

Potrivit dr. Ion Ţurcanu, reieşind din context, amintirile „au fost scrise în jurul anului 1920, deci la scurt timp după consumarea marilor evenimente evocate în ele, de aceea nu conţin toată informaţia de rigoare privind personalitatea politică şi cul- turală a Elenei Alistar”12. O modalitate specifică de valorizare a memoriilor în general şi aAminitrilor din anii 1917/1918 ale Elenei Alistar, în special, în activitatea didactică la istorie, rezidă în aplicarea algoritmului: analiza contextuală - analiza internă - analiza externă a sursei istorice13. A. Analiza contextuală: Înainte de a analiza sursa cu atenţie, elevii vor răspunde la următoarele întrebări: • Cine a creat sursa? • Pentru cine a creat-o? • Ce fel de document este? • Unde a fost creată sursa? • Când a fost redactată? • Ştiţi altceva despre acea perioadă istorică? • De ce a fost redactat documentul? Pentru a informa un singur cititor? Pentru a schimba opinia publicului? Pentru a convinge? B. Analiza internă: La această etapă profesorul ar putea organiza activitatea de analiză a sursei în baza următorului tabel: Tabel 1. Analiza internă a sursei

Subetape Semnificaţie Întrebări posibile

- Care sunt principalele valori/ credinţe ale autoarei? - Valorile /credinţele pe care le împ- ărtăşeşte autoarea a) Identificarea punctului de - Ce probleme abordează auto- - Problemele pe care le abordează vedere al autoarei area? autoarea - Opiniile autoarei vizavi de anumi- - Care sunt opiniile autoarei vi- te fapte/evenimente/procese zavi de anumite fapte/evenimente/procese?

-Ce argumente prezintă autoarea pentru a-şi susţine opinia? -Argumentele sunt susţinute de -Analiza argumentelor folosite de b) Evaluarea argumentării dovezi? autoare pentru a-şi susţine opinia -Argumentele sunt clare? -Argumentele sunt convingătoa- re?

12 Ibidem, p. 97. 13 Pentru detalii, vezi G. Gruber, Didactica istoriei şi formarea de competenţe, Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2017, pp. 99-101. 756 CENTENAR SFATUL ȚĂRII

-A fost autoarea în mijlocul eve- A aprecia dacă autoarea prezintă o nimentului? experienţă personală sau apelează la -Cât de curând după eveniment a c) Evaluarea dovezilor alte surse (ajută la stabilirea credibi- fost creat documentul? lităţii documentului) -Cât din eveniment a fost trăit de autoare? -Pune autoarea în valoare toată Elevii evaluează profunzimea şi cu- complexitatea subiectului sau îl prinderea documentului; apelează la d) Aprecierea credibilităţii şi simplifică? cunoştinţele proprii despre subiect; a completitudinii documen- -Ia autoarea în calcul alte puncte îşi exersează gândirea critică, crea- tului de vedere? tivitatea şi imaginaţia. -Explică autoarea de ce respinge anumite opinii?

C. Analiza externă a sursei istorice: Această etapă presupune compararea documentului cu alte surse istorice şi im- plică elemente din primele doua etape. Analiza şi înțelegerea textelor reprezintă numai jumătate din gândirea critică. A doua jumătate constă în a fi capabil să-ţi prezinţi gândurile despre document. Aceasta presupune14: • explicaţii referitoare la cine, ce, unde, când şi de ce; • specificarea termenilor-cheie şi a conceptelor folosite în document; • enumerarea credinţelor/valorilor/opiniei proprii despre subiect; • prezentarea argumentelor care susţin opinia; • aprecierea altor puncte de vedere, argumente şi concluzii referitoare la subiect.

Secvenţe din Amintiri din anii 1917/1918 de Elena Alistar Anexa nr. 1

Când aveam doi ani, tatăl meu a trecut la Congaz, sat mare cu peste o mie de gospodari, de naţie Găgăuţi (un fel de Turci de religie Ortodoxă). Acolo pentru prima dată am intrat în şcoala rusească, acolo pentru prima dată am simţit în sufletul meu amărăciunea că sunt româncă. E straniu lucru când eşti silită să spui „amărăciunea că eşti româncă”, dar spre mare regret, lucrul s-a petrecut aşa. Acolo am înţeles cât de greu este să nu pricepi, dar să fii silit să înveţi. Nu pot uita, dar nu pot nici să-mi amintesc fără de lacrimi şi durere în suflet expresiile de ocară pe care le auzeam la adresa mea […]. E grozav lucru pentru un copil doritor de a cunoaşte cât mai multe lucruri şi care în loc de lucruri şi cuvinte cunoscute trebuie să se facă cunoscut cu cuvinte şi cu o limbă străină, fără măcar cu ajutorul limbii natale […] . Anexa nr. 2 […] La 15 august 1883 am intrat la Şcoala Eparhială de fete din Chişinău. […] Cu greu m-am deprins eu cu regimul şcoalei, în deosebi cu regula de a se vorbi numai ruseşte. […] Rusificarea a mers aşa de repede încât la sfârşitul anului, când a venit tata să mă ia acasă, i-am spus astfel de frază: „Când m-au văzvolit în gostinaia, eu vâşivăiem un platoc”. Bietul tată, cu lacrimi în ochi îmi spuse: „Învaţă dragă ruseşte, dar moldoveneşte nu uita, căci numai un ticălos îşi uită limba părintească”. Ajungând cu mine acasă după o călătorie de două zile cu trăsura, tata îi spune mamei: „Ei, preuteasă, ţi-am adus fata, ruseşte o învăţat ori nu, dar româneşte ştiu că o uitat”. Biata mamă, foarte amărâtă, fiindcă ea a insistat mai mult să mă dea la şcoală, a zis: „Ei bine, dragă, lasă, la şcoală a învăţat ruseşte, acasă a grăi moldoveneşte şi tot a fi bine. […]

14 Ibidem. RODICA SOLOVEI 757

Anexa nr. 3

[…] La 19 Oct. 1917, când a avut loc congresul militar* şi au venit vreo mie de soldaţi şi ofiţeri Moldoveni din Basarabia, reprezentanţii Moldovenilor de pe toate fronturile, în oraş cei care se te- meau de o aşa mare mişcare a Moldovenilor au început a se îngrijora, şi deseori auzeam astfel de vor- be: „Uite, bre, că nu-i şagă cu Moldovenii iştea, până acuma nici nu-i auzeai, nici nu-i vedeai, acum, după revoluţie, răsar ca ciupercile după ploaie. Se întăresc, devin îndrăzneţi, cer drepturi. Cine ştie, pot să devină un pericol pentru noi, mai ales că programele lor cer şcoli româneşti, introduc naţional- izarea complectă a instituţiilor, şi atunci ce ne facem noi cari nu ştim româneşte? […]

*Evenimentul a avut loc, de fapt, la 20 octombrie (n. n.).

Anexa nr. 4

[…] în ziua de 20 Octombrie a fost declarată autonomia Basarabiei. […] Tot în seara aceea au fost desemnaţi 44 de oameni însărcinaţi cu organizarea alegerii Sfatului Ţării, organ cârmuitor care trebuia să conducă Basarabia rămasă fără nici un fel de cârmuire; tot atunci s-a hotărât ca alegerile să se facă pe principii naţionale, invitând reprezentanţii tuturor organizaţiilor existente în Basarabia. După aceea, grupul de militari desemnat a început a pregăti şedinţa Sfatului Ţării, care s-a deschis la 21 Noiembrie 1917. Deschiderea a fost atât de solemnă că e greu de închipuit dar şi greu de descris. Când marele luptător Alexandri, fiind ales, ca cel mai în vârstă din comitet, să deschidă şedinţa, a pronunţat: „Declar prima şedinţă a Sfatului Ţării deschisă”, ochii îi erau plini de lacrimi, vocea îi tremura, pe barba-i încărunţită au prins a-i curge lacrimi care se vărsau pe piept. În acel moment nici Halippa, Pelivan, câţiva preoţi, părintele Gurie nu-şi puteau ţine lacrimile. Întreaga sală a fost zdruncinată de un sentiment aşa de adânc, de o bucurie aşa de puternică ce nu se poate închipui decât numai văzând. La 6 decembrie s-a dat citire proclamaţiei Sfatului Ţării**, făcută sub mari presiuni din partea oştirilor ruse, care mai erau încă acolo.

**E vorba de declaraţia din 2 decembrie 1917 ( n. n.).