Teză De Doctorat Rezumat

Home , Alexandru Macedonski, Mihai Eminescu

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA FACULTATEA DE LITERE, ISTORIE ȘI TEOLOGIE PROGRAMUL DE STUDII DOCTORALE DOMENIUL: FILOLOGIE

TEZĂ DE DOCTORAT REZUMAT

COORDONATOR

PROF. UNIV. DR. I. FUNERIU

DOCTORAND

CORDOȘ FLORINA-DIANA

TIMIȘOARA

2018 UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA FACULTATEA DE LITERE, ISTORIE ȘI TEOLOGIE PROGRAMUL DE STUDII DOCTORALE DOMENIUL: FILOLOGIE

STRUCTURI PROZODICE ÎN POEZIA LUI ALEXANDRU MACEDONSKI

COORDONATOR

PROF. UNIV. DR. I. FUNERIU

DOCTORAND

CORDOȘ FLORINA-DIANA

TIMIȘOARA

2018

CUPRINS

INTRODUCERE...... 7

CAPITOLUL I

VERSUL ȘI VERSIFICAȚIA ROMÂNEASCĂ...... 13

1.1. Preocupări asupra versului în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea...... 13

1.2. Studii și tratate de poetică independente...... 18

1.2.1. Timotei Cipariu...... 20

1.2.2. Costache Conachi...... 21

1.2.3. George Barițiu...... 21

1.2.4. Radu Meledon...... 22

1.2.5. Ion Heliade-Rădulescu...... 23

1.2.6. A. D. Xenopol...... 24

1.2.7. Ion I. Ionescu-Gion...... 25

1.2.8. N. I. Apostolescu...... 26

1.3. Abordarea stilistică a versificației...... 27

1.3.1. Garabet Ibrăileanu...... 27

1.3.2. Liviu Rusu...... 36

1.3.3. Dumitru Caracostea...... 42

1.3.4. George Călinescu...... 43

1.4. Cercetări și studii despre versificație în secolul al XX-lea...... 48

1.4.1. Eugeniu Sperantia...... 49

1.4.2. Mihai Bordeianu...... 50

1.4.3. G. I. Tohăneanu. Marie Kavková...... 52

1.4.4. I. Funeriu...... 56

1.4.5. Mihai Dinu...... 58

CAPITOLUL AL II-LEA

ALEXANDRU MACEDONSKI ȘI CONCEPȚIA SA DESPRE VERSIFICAȚIE..65

2.1. Cenaclul literar și revista „Literatorul”. Receptarea și asimilarea unei noi direcții poetice. Influența macedonskiană asupra literaturii române...... 65 2.2. Alexandru Macedonski și Arta versurilor. Concepția poetului despre „tehnica exterioară” a versurilor...... 69

CAPITOLUL AL III-LEA

INOVAȚII PROZODICE ÎN LIRICA MACEDONSKIANĂ...... 94

3.1. Armoniile imitative. Valori expresive ale cuvintelor...... 94

3.2. Armonizarea vocalelor sub ictus. Rolul lor stilistic în structura versului...... 105

3.3. Dubletele accentuale. Funcția și importanța acestora în vers...... 111

CAPITOLUL AL IV-LEA

STILISTICA RITMULUI ȘI A RIMEI ÎN POEZIA LUI ALEXANDRU MACEDONSKI...... 129

4.1. Forme strofice. Apariții frecvente...... 129 4.2. Poezia cu formă fixă. Rondelul macedonskian...... 150

4.3. Tipuri de rime...... 159

4.4. Ritmuri predominante...... 170

4.5. Ingambamentul. Frecvența fenomenului în lirica lui Macedonski...... 175

4.6. Rolul fenomenelor fonetice în versificația macedonskiană: eliziunea, sinereza, apocopa, afereza și diereza...... 179

CAPITOLUL AL V-LEA

ANTIEMINESCIANISMUL LUI ALEXANDRU MACEDONSKI...... 187

5.1. Macedonski și Eminescu în secolul al XIX-lea. Tipologiile poetice reflectate în versificație...... 187

CONCLUZII...... 194

BIBLIOGRAFIE...... 197

I. Ediții ale operei...... 197

II. Bibliografie teoretică...... 198

III. Dicționare...... 208

IV. Webografie...... 209

V. Sigle...... 209

REZUMAT

Teza este centrată pe studierea Structurilor prozodice din poezia lui Alexandru Macedonski, un teritoriu care nu a fost suficient exploatat până acum. Poetul, redescoperit relativ târziu la adevăratele sale dimensiuni, beneficiază de contribuții critice remarcabile – precum cea a exegetului Tudor Vianu, dar și a lui Adrian Marino, care tratează în mod exhaustiv viața și opera sa. Acestea sunt două dintre numele cu greutate ale criticii românești ce au pus în valoare opera poetului, conferindu-i acestuia o glorie literară, e adevărat, postumă, dar meritată din plin, după ani de nedreptățire adesea nejustificată. Poetul însuși, conștient de „miopia” contemporanilor, își prevede această glorie postumă în versuri de un dramatism aparte: Dar când patru generații după moartea mea vor trece, Când voi fi de-un veac aproape oase și țărână rece, Va suna și pentru mine al dreptăței ceas deplin, Ș-al meu nume, printre veacuri, înălțându-se senin, Va-nfiera ca o stigmată neghiobia dușmănească, Cât vor fi în lume inimi și o limbă românească. (Macedonski, Epigraf) Nu a trecut însă veacul prevăzut de poet că adevărata imagine a poeziei sale a început deja să se contureze. Sper ca și această lucrare să constituie o piesă valoroasă în restaurarea imaginii sale poetice în arena literară actuală, dar și un important suport bibliografic pentru studii ulterioare. Un alt cercetător care a contribuit la reabilitarea și reconstruirea portretului literar macedonskian pe scena umanioarelor contemporane este Mihai Zamfir cu a sa carte, Introducere în opera lui Al. Macedonski, publicată în 1972. Autorul concepe, după cum însuși mărturisește, un „nou Macedonski”, o nouă viziune asupra universului său literar și o nouă regrupare a versurilor sale. Cartea este împărțită în trei capitole: Profil intelectual, Poetul, Prozatorul și Dramaturgul.

La o distanță de mai bine de două decenii domnul profesor I. Funeriu publică o carte – Al. Macedonski. Hermeneutica editării, în care descoperă și emendează, pe baza unei metode proprii, aproape o mie de erori de editare a poeziei macedonskiene. Profesorul I. Funeriu atrage atenția asupra acestor greșeli – aparent derizorii și accidentale la o privire superficială – constatând cu părere de rău că acestea se propagă nestingherit în edițiile succesive. Observă, mai ales, că în urma neînlăturării lor exegeții sunt expuși riscului de a emite comentarii stilistice eronate ori verdicte axiologice false. În urma studierii acestei cărți mi-am completat setul de cunoștințe despre versificație și am putut porni în acest excurs științific, sperând că la finalul său voi obține rezultate pe măsura așteptărilor. Am trecut apoi la cercetarea amănunțită a poeziei lui Macedonski. Aceasta mi-a fost înlesnită de intrarea în posesie a manuscriselor fotocopiate ale poetului, documente extrem de utile în demersul pe care l-am întreprins. Ne-am propus în această lucrare să interpretăm sub o altă formă poezia macedonskiană și să oferim o nouă „cheie de lectură”, aceea a analizei „tehnicii exterioare”. Am pornit în acest periplu de la elementele versificației: rimă, ritm, măsură, strofă, ingambament și fenomenele fonetice care o însoțesc (eliziune, apocopă, afereză, sinereză, diereză). Aceste elemente nu au fost analizate izolat, ci au fost interpretate ținând seama de relațiile de interdependență în care funcționează, influențându-se reciproc. Cercetarea de față încearcă, de asemenea, să clarifice și să evidențieze, sub raport prozodic și stilistic, mai multe aspecte ale concepției lui Alexandru Macedonski privind alcătuirea versurilor. În citarea versurilor am folosit cea mai recentă ediție Alexandru Macedonski Opere I, Versuri. Proză în limba română, ediție alcătuită de Mircea Coloșenco, Introducere de Eugen Simion, Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă, Editura Univers Enciclopedic, București, 2004. Cu toate că ediția cuprinde integrala operei lirice macedonskiene și a beneficiat uneori ilicit de emendările făcute de I. Funeriu, aceasta nu este fără erori (există în unele poezii silabe sau chiar versuri în plus sau în minus). Atunci când am constatat astfel de erori am consultat edițiile Tudor Vianu 1939, Adrian Marino 1966 (ediții nelipsite de erori la rândul lor), împreună cu emendările din cartea domnului

7 profesor I. Funeriu și manuscrisele care mi-au stat la dispoziție pentru a mă edifica în privința lor. Am siglat volumul M, am specificat numărul paginii și al versului (ex. M, 407, v. 5). În cazul versurilor citate din Mihai Eminescu am utilizat ediția D. Murărașu, Opere. Poezii, vol. I, II și III, apărută în 1995. În capitolul I am trecut în revistă contribuțiile înregistrate în zona prozodică de-a lungul timpului, pe care le-am grupat în patru etape: Preocupări asupra versului și versificației românești în secolele al XVIII și al XIX-lea, Studii și tratate de poetică independente, Abordarea stilistică a versificației și Cercetări și studii despre versificație în secolul al XX-lea. În acest capitol am urmărit principalele direcții teoretice pentru a înțelege, pe de o parte, care a fost stadiul versificației până la un moment istoric dat (momentul Macedonski) și, pe de alta, cum a evoluat știința prozodică în perioada contemporană, până la data redactării acestei teze, pentru a interpreta versificația poetului beneficiind de rezultatele ultimelor studii în materie. Capitolul al II-lea tratează impactul macedonskian asupra literaturii române din perspectiva promovării unor tendințe literare noi sub influența – în stare incipientă la acea vreme – a simbolismului și a parnasianismului. În această parte a lucrării am adus în discuție vocația de „poet mecena” pe care Macedonski a exercitat-o în mediul literar bucureștean1 odată cu fondarea societății revistei „Literatorul” și a societății literare cu titlu omonim. Tot aici am dezbătut concepția poetului nostru cu privire la tehnica alcătuirii versurilor. Ideile sale au fost publicate în paginile revistei, în colecția de articole Arta versurilor. Am evidențiat în acest capitol activitatea sa de promotor și îndrumător în spațiul liric românesc, deoarece este o calitate care îl deosebește radical față de contemporanul său Mihai Eminescu. În capitolul al III-lea am abordat inovațiile prozodice din lirica macedonskiană: armoniile imitative, statutul vocalelor sub ictusul prozodic și dubletele accentuale. Am dorit să subliniez aici rolul pe care îl au sunetele în crearea unei atmosfere specific macedonskiene. Poezia de tip armonie imitativă reprezintă un spațiu în care dorim să îi

1 Societatea revistei literare se extinsese, astfel că în 1883 avea comitete în mai multe județe din țară și două în străinătate (Paris și Napoli).

8 atribuim lui Macedonski titlul de pionierat, deoarece sub condeiul său aceasta a devenit o adevărată piesă de virtuozitate artistică. Procedeul era cunoscut în epocă și fusese îmbrățișat și de alți poeți, însă niciunul nu i-a putut reliefa efectele acustice așa cum a făcut-o Macedonski. După ce a depășit această etapă, poetul nostru și-a îndreptat atenția spre instrumentalism, inițiat de francezul René Ghil, un program pe care îl considera apropiat de viziunea sa anterioară, referitoare la procedeele de orchestrație în producerea sau sugerarea de senzații. Am dorit să demonstrăm în acest subcapitol eufonia poeziei macedonskiene sub raport al repartizării vocalelor în poziții accentuate în structura versurilor. Repetarea sub ictus prozodic a aceleiași vocale, în funcție de celelalte sunete învecinate, de gradul de deschidere și predominanța lor, atrage în ansamblul armoniei generale, inclusiv al atmosferei lirice, o anumită rezonanță a ideii, a descărcării tensiunii interioare. În ceea ce privește fenomenul dublei accentuări, Macedonski s-a arătat necruțător și de această dată. Dacă Eminescu sau Alecsandri tolerează dubletele accentuale, ba chiar le suprasolicită, considerându-le în spiritul limbii și evidențiindu-le valorile stilistice, Macedonski le tratează maximă prudență. Capitolul al IV-lea este dedicat rimei și ritmului, frecvenței tipurilor de ritm, fenomenului prozodic al ingambamentului și formelor strofice utilizate de poet. În ceea ce privește construirea rimelor, am dorit să vedem în ce categorie poate fi încadrat Macedonski: „este el un inovator sau un conservator?” și „care este caracteristica fundamentală a rimelor sale?”. În același scop, am întocmit o statistică pentru a observa care este situația în privința ritmului. Referitor la acest element prozodic, criticul Garabet Ibrăileanu susținea că „troheul, mai simplu, mai alert, mai repede, e la Eminescu metrul stărilor de suflet mai optimiste, mai romantic idealiste, mai juvenile, al versurilor în care viața se afirmă. Iambul, mai grav, mai încet e metrul pesimismului, al deprimării,

9 al analizei”2. Am dorit să verificăm dacă această marcată opoziție își găsește susținere în poezia lui Macedonski. Capitolul al V-lea al tezei aduce în discuție Antieminescianismul lui Alexandru Macedonski. În acest capitol am dorit să delimităm pe plan tipologic, elementele diferențiatoare dintre cei doi poeți emblematici ai literaturii române. Am încercat prin această abordare comparatistă – urmând modelul structuraliștilor din anii ʼ60 ai secolului trecut – să definim, prin contrast, structura personalității lirice a poetului nostru, dar și să relevăm faptul că natura conflictuală a relațiilor dintre cei doi mari poeți ai secolului al XIX-lea nu e atât de ordin biografic cât, mai mult, de natură pur literară. Raportarea la modelul Eminescu este, așadar, de-a lungul întregii noastre teze, constantă. Ținem însă să insistăm în mod expres asupra faptului că nu am acordat credit suveran acestei analize de tip comparatist, conștientizând faptul că, în principiu, nu poți defini CEVA prin ALTCEVA. Exercițiul analogic este, prin urmare, unul investigativ cu finalități „decelabile” în plan literar, dar fatalmente limitat. Am utilizat ca metodă de cercetare analiza metrico-ritmică a integralei macedonskiene pentru a observa care sunt caracteristicile ce îi definesc stilul poetic și cum influențează acestea trăirea sa interioară. Am ales să utilizăm metoda comparativă în capitolul al V-lea al lucrării, o abordare ce îl plasează pe Alexandru Macedonski pe o poziție diametral opusă față de Mihai Eminescu, sub raport al tipologiei poetice și al alcătuirii versurilor. Cariera literară a lui Macedonski se întinde pe mai bine de patru decenii, timp în care a fost, încă de la debut, un inovator. E drept, la începuturile sale se pot sesiza influențele unor poeți precum Heliade, Alecsandri sau Bolintineanu, însă, odată cu înaintarea în vârstă și lărgirea universului său literar, poetul rondelurilor își conturează propria concepție despre modul de alcătuire a versurilor. Poetul ia contact cu multe dintre curentele literare ale epocii, izvorâte din romantism, trecute prin simbolism, parnasianism și influențat de instrumentalism. Macedonski realizează astfel o sinteză originală pe care,

2 Garabet Ibrăileanu, Eminescu – Note asupra versului, în Eminescu. Studii și articole, ediție îngrijită, prefață, note și bibliografie de Mihai Drăgan, Iași, Junimea, 1974, p. 19.

10 mai târziu, Adrian Marino o numește simplu: macedonskianism, termen derivat din însuși numele poetului. Scriitura lui rămâne fidelă tehnicii pure, optând necondiționat pentru o perfecțiune formală, caracterizată prin rime exacte, licențe puține și armonie fonică. În calitatea sa de teoretician al artei poetice, Alexandru Macedonski redactează între anii 1878 și 1882 ciclul de articole Arta versurilor. În paginile acestora, poetul face numeroase referiri cu privire la modalitatea de alcătuire a versurilor, la recuzita prozodică (rima și exactitatea ei, accentul și rolul său în structura ritmică), la rigoarea hiatului, a eliziunii, a apocopei – a fenomenelor fonetice însoțitoare ale ritmului, la ciocnirea vocalelor și consoanelor, la rostul sunetelor în ansamblul procedeelor acustice ale versurilor. La capătul acestui demers, am ajuns la concluzia că Macedonski este adeptul obedient al formei artistice pure, perfecțiunea versului fiind pentru el dezideratul suprem, în ciuda dificultăților ce decurg de aici. În plan formal, el își urmează cu îndârjire metoda proprie de scriere a versurilor pe care nu o abandonează indiferent câte obstacole trebuie surmontate. Nu a dorit să preia nimic de la predecesorii sau contemporanii săi în materie de ritm sau rimă, ci a instituit un cult al perfecțiunii formale în poezia românească, a adus poezia mai aproape de preceptele clasice ale prozodiei, sincronizându-se totuși cu tendințele europene ale momentului, dar cărora le-a atribuit noi valori stilistice în perimetru literar românesc. Comentând de-a lungul lucrării noastre preceptele sale teoretice, am ajuns la concluzia că poetul le ilustrează magistral prin însăși creația sa. Din păcate, unele imperfecțiuni filologice care țin de editarea textelor macedonskiene, pot să-i deruteze pe cercetătorii care sunt dispuși să dea credit absolut, consecință a unor transcrieri eronate din cele trei ediții de referință (Tudor Vianu, Adrian Marino și Mircea Coloșenco), așa cum am arătat la locul cuvenit. Subscriem întru totul, la finele cercetării noastre, la afirmația călinesciană care declara că „Macedonski este un poet inegal. Luat în toată dimensiunea, el nu suportă comparația cu Eminescu, poet profund și mai ales poet național. Dar pesimismului eminescian, nimeni ca el nu i-a adus o replică mai trăită de încredere în absolut. Câte

11 strofe din opera lui Macedonski rezistă, sunt ale unui poet mare, tot așa de mare ca și Eminescu în punctul cel mai înalt atins. Macedonski nu putea fi înțeles decât după formația limbii și după ce o satisfăcătoare evoluție poetică scotea opinia publică din prejudecățile curente despre poezie. [...] Poezia modernă s-a pierdut în mărunțișuri și Macedonski e un poet de aripi mari, de pathos, de altitudini. Ceva din solemnitatea străfulgerătoare a lui Dante, din sălbăticia lui Byron, din jovialitatea mistică a lui Blake”3. La sfârșitul fiecărui capitol am formulat concluziile care se impuneau acolo. Ele aveau, fatalmente, un caracter secvențial și parțial. Dacă am vrea să extragem o concluzie de maximă generalitate în urma cercetărilor noastre cu privire la versificația poetului și să o exprimăm lapidar, aceasta ar fi următoarea: Pe cât de novator și „rebel” a fost Alexandru Macedonski în conținut și ideație, pe atât a fost el de obedient și conservator în respectarea cu strictețe a unor reguli impuse de tradiție și apoi de el însuși. Pe parcursul demersului nostru, am constatat că există câteva aspecte ce pot constitui subiectul unor studii și articole viitoare. Ca atare, cercetarea nu va fi încheiată hic et nunc, ci va fi continuată și îmbunătățită prin abordarea unor noi direcții științifice și argumente, ce vor constitui un real câștig filologic atât nouă, cât și tuturor celor interesați de opera macedonskiană.

Cuvinte cheie: versificație, fenomene fonetice, ingambament, strofă, stilistică, rimă, ritm, accent, impact literar, tipologie poetică.

3 G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, București, Editura Semne, 2003, p. 467.

SUMMARY

The thesis is targeted on the study of the prosodic structures of Alexandru Macedonskiʼs poetry, an area that has not been sufficiently exploited so far. The poet, who was late discovered at his true literary value, has benefitted of two remarkable critical contributions – such as Tudor Vianuʼs edition or Adrian Marinoʼs one, that dealt both his personal life and literary work. These are two important names of the Romanian critical area that brought out his work to its true value, giving to our poet a well deserved glory, after years of injustice that was often manifestly unfounded. The poet himself is aware of the short sight of his contemporaries, he foresees this posthumous fame in lines of a special scenic: Dar când patru generații după moartea mea vor trece, Când voi fi de-un veac aproape oase și țărână rece, Va suna și pentru mine al dreptăței ceas deplin, Ș-al meu nume, printre veacuri, înălțându-se senin, Va-nfiera ca o stigmată neghiobia dușmănească, Cât vor fi în lume inimi și o limbă românească. (Macedonski, Epigraf) The century that he predicted has not ended yet and the true value of his work started to configure itself. I hope that the present thesis will mean an important piece in restauring his poetic image on todayʼs literary stage and also an important bibliographical support for next studies. Another researcher that had a contribution in the rehabilitation of Macedonskiʼs literary portrait on the contemporary poetic stage is Mihai Zamfir with his book Introducere în opera lui Al. Macedonski, published in 1972. The author conceives a „new Macedonski” as he confesses himself, a new vision on his literary universe and a new grouping of his verse lines.

After more than two decades professor I. Funeriu publishes a book called Al. Macedonski. Hermeneutica editării, in which he descovers and corrects, with his own method, almost one thousand editing errors of his poetry. Professor I. Funeriu signalises these mistakes which seem to have appeared accidentally at first sight but he notices that they are quietly spread in the next editions. He also notices that if the mistakes are not removed the critics risk to issue false stylistic commentaries or verdicts. The next step of my research was the detailed study of Macedonskiʼs poetry. This thing was made easier by coming across of his manuscripts, documents which were extremely useful for this scientific voyage. The present work wants to interprete Macedonskiʼs poetry in a new way and in the same time to offer a new „reading key”, that of analysing the „exterior technique” of the poems. We started this journey from the prosodical elements such as rhyme, rhythm, metre, lines, stanza, run-on lines and the phonetical phenomena (elision, apocope, aphaeresis, synaeresis, diaeresis). These elements werenʼt studied separately but they were interpreted having in mind the relationships of interdependence between them and how they influence each other. The present research also wants to clarify and highlight from a prosodical and stylistic way some aspects of Alexandru Macedonskiʼs view about lines structure. In the 1st chapter we have run through the contributions registered in the prosodic area all along this time which we have grouped in four categories: Preoccupations with the Romanian prosody starting with the 18th and 19th century, Independent studies and poetical treaties, Stylistic approach of prosody and Researches and studies on prosody in the 20th century. In this chapter we studied the main theoretical directions in order to understand, on one hand which was the stage of prosody at a hystorical point (Macedonski moment) and on the other hand to see how did the discipline evolved until now when we wrote this thesis because we wanted to interprete Macedonskiʼs poetry after all the benefits and results won in this domain.

The 2nd chapter studies the impact that Macedonski had over the Romanian literature by promoting new movements – Symbolism and Parnassianism. In this part of our work we brought into attention the vocation of Macedonski as a „Maecenas poet”, an influence that he had in the Romanian literary society after the foundation of his magazine and literary circle Literatorul. In this part of our work we argued about the author’s conception regarding the making-up of his lines. The poet published his ideas in his periodical articles gathered under the name of Arta versurilor. We wanted to highlight his activity as a promoter and coordinator that he had in the Romanian lyrical area because this is a quality that makes the difference between him and his contemporary Mihai Eminescu. In the 3rd chapter we targeted the prosodic innovations of Macedonskiʼs poetry: imitative harmonies, the status of vowels under the prosodic ictus and accentual doublets. The poetry type of imitative harmony represents a territory in which we want to give Macedonski the title of „pioneer”, because under his magic pen it became a true art of work. The 4th chapter of this thesis is dedicated to rhyme and rhythm, the frequency of types of rhythm, run-on lines and the types of strophe that the poet used along his creation. On what concerns the rhymes we wanted to see in which category we are able to place Macedonski: ”Is he an innovator or a conservative?” and ”Which is the fundamental characteristic of his rhymes?”. In the same purpose we made a statistic to observe which is the situation regarding the rhythm. The 5th chapter of our work treats the opposition between Macedonski and Eminescu. In this part of our work we wanted to set out the typologies between the two poets. We tried with this comparative approach – by following the Structuralisms model of the ʼ60s – to define through contrast the personality of our poet, but also to reveal that the conflicts between the two great poets does not involve only their biography, but more their literary views. At the end of our work we came to the conclusion that Alexandru Macedonski is the sympathizer of pure artistic form of the line, no matter how many difficulties he may

15 come across. In formal way he follows his own method of writing the lines, a method that he does not abandon on any account. He didn’t want to get anything from his forerunners or contemporaries on what concerns the rhyme or the rhythm but he was the one who set up a cult for the formal perfection synchronizing his poetry with the European tendencies of the time, but to which he gave new stylistic values in the Romanian literary territory. Making comments all along our work about the theoretical precepts we came to the conclusion that the poet illustrates them in his entire poetry. Unfortunately some philological imperfections which are part of the editing area can mislead the researchers that are ready to give total credit to the three well-known editions (Tudor Vianu, Adrian Marino and Mircea Coloșenco) a consequence of typographical errors as we already proved in a subchapter of our work. At the end of each chapter we formulated the necessary conclusions. They had fatally a sequential and partial characteristic. If we were to draw a conclusion of maximum generality at the end of our research and to write it clear as crystal this would sound like this: As innovative and „rebellious” was Alexandru Macedonski in content and ideas, as obedient and conservative was he in respecting strictly the rules imposed by tradition and by he himself. During our work we realized that there are some aspects that can make the subject of our future studies in this literary section. Therefore, our research does not stop here and now, but will go on and get improvements by approaching new scientific directions and arguments, results that will be of a real philological benefit to us and to those interested in Alexandru Macedonskiʼs poetry.

Keywords: prosody, phonetic phenomena, run-on lines, strophe, stylistic, rhyme, rhythm, stress, line, influence, poetic typology, literary circle, comparative approach.

RÉSUMÉ

La thèse est dirigée à lʼétude des Structures prosodiques de la poésie d’Alexandru Macedonski, un domaine qui nʼa pas été exploité très bien jusqu’au présent. Le poète qui a été découvert plus tard à ses vraies dimensions, bénéficie des contributions remarquables comme celle de Tudor Vianu ou Adrian Marino qui traite en détail sa vie et son œuvre. Ces noms ont posée au poète la valoir littéraire et ont lui donné une gloire posthume, c’est vrai, mais bien mérité après beaucoup d’ans d’injustice. Le poète même est conscient de la myopie de ses contemporaines et prévoit cette gloire posthume dans des vers d’une tristesse à part: Dar când patru generații după moartea mea vor trece, Când voi fi de-un veac aproape oase și țărână rece, Va suna și pentru mine al dreptăței ceas deplin, Ș-al meu nume, printre veacuri, înălțându-se senin, Va-nfiera ca o stigmată neghiobia dușmănească, Cât vor fi în lume inimi și o limbă românească. (Macedonski, Epigraf) Le siècle prévu par le poète n’as pas passé et la vrai image de sa poésie a commencé se contourner. J’espère que ce thèse constitue aussi une pièce valeureuse à la restauration de son image poétique dans l’arène littéraire actuelle mais en même temps un important support bibliographique pour prochaines études. Un autre chercheur qui a contribué à la réhabilitation du portrait littéraire de Macedonski sur la scène des œuvres contemporaines est Mihai Zamfir avec son livre Introducere în opera lui Al. Macedonski, publié en 1972. L’auteur conçoit «un nouveau Macedonski», une nouvelle vision vers son univers littéraire et une nouvelle regroupe des ses verses. Après plus de deux décades le professeur I. Funeriu publie un livre – Al. Macedonski. Hermeneutica editării, dans quel il decouvert et émende, en utilisant sa

17 propre méthode, environ une mille d’erreurs d’édition de la poésie de Macedonski. Professeur I. Funeriu attire l’attention sur ces erreurs qui sont appareillement accidentelles et constate avec regret qu’elles sont propagées dans des éditions successives. Il observe surtout que les critiques sont exposés de faire des commentaires faux. Après j’étudie ce livre j’ai complété mon set des informations sur la versification et j’ai pu démarrer ce voyage scientifique en avoir l’espoir qu’à la fin j’obtiendrai des résultats valables. Dans le premier chapitre j’ai parlé de toutes les contributions enregistrées dans la prosodie le long du temps et j’ai le groupé en quatre étapes: Préoccupations sur le vers et la versification roumaine dans les siècles XVIIIème et XIXème, Études et traités de poétique indépendantes, L’approche stylistique de la versification et Recherches et études sur la versification dans le XXème siècle. Dans ce chapitre j’ai suivi les directions théorétiques principales pour comprendre quel a été l’état de la versification jusqu’un moment donné (le moment Macedonski) et pour voir l’évolution de la science prosodique dans la période contemporaine, jusqu'à la rédaction de cette thèse pour interpréter la versification de Macedonski après les dernières études en matière. Le deuxième chapitre traite l’impact que Macedonski a eu dans la littérature roumaine par promouvant des nouvelles tendances littéraires – le Symbolisme et le Parnassianism. Dans cette parte de notre thèse nous avons parlé aussi de la vocation de poète mécénat que Macedonski a eu dans la société littéraire de Bucarest quand il a fondé la revue littéraire et le cercle avec le même nom. Dans le troisième chapitre nous avons approché les innovations prosodiques de la poésie de Macedonski: les harmonies imitatives, le statut des voyelles sous l’ictus prosodique et les doublettes accentuelles. J’ai voulu de mettre en évidence le rôle que les sons ont dans la création d’une atmosphère spécifique. La poésie de type harmonie imitative représente un espace en quel nous voulons de donner à Macedonski le titre de pionnier, parce qu’il a été le poète qui a transformé ce type de poésie dans une vraie pièce de virtuosité artistique.

Le quatrième chapitre est dédié à la rime et au rythme, à la fréquence des types des rythmes, au phénomène prosodique de l’enjambement et aux formes strophique utilisés par notre poète. En ce qui concerne la construction des rimes nous avons voulu de voir dans quelle catégorie pouvons nous mettre Macedonski: « Es-ce qu’il est un innovateur ou un conservateur? » et « Quelle est la caractéristique principale de ses rimes? ». Le cinquième chapitre de notre thèse approche L’opposition entre Macedonski et Eminescu. Dans ce chapitre nous avons voulu de délimiter en plan typologique, les éléments différents entre les deux poètes emblématiques de la littérature roumaine. Nous avons essayé cette approche comparatiste – en suivant le model des Structuralistes de l’année ’60 de siècle passé – de définir par contraste la structure de la personnalité lyrique de notre poète, mais de relever que la nature conflictuelle entre les deux grands poètes n’est p as seulement biographique que plus pure littéraire. À la fin de cette recherche nous arrivons à la conclusion que Macedonski est le partisan obéissant du forme artistique pure, la perfection du vers est pour lui la volonté, malgré les difficultés que viennent d’ici. En ce qui concerne la forme, il suivre obstinément sa propre méthode d’écrire les vers en dépit des tous les obstacles qu’il doit surmonter. Il n’a voulu pas prendre contrôle de rien de ses prédécesseurs ou ses contemporaines en matière de rime ou rythme, mais il a fondé un culte de la perfection formel dans la poésie roumaine, il a apporté la poésie plus proche des préceptes classiques de la prosodie, faisant toutefois la synchronisation avec les tendances européens de ce moment là, mais auxquelles a attribué des nouvelles valeurs stylistiques dans le territoire littéraire roumaine.

BIBLIOGRAFIE

I. Ediții ale operei

Alexandru Macedonski  Alexandru Macedonski, Opere I, Versuri. Proză în limba română, ediție alcătuită de Mircea Coloșenco, introducere de Eugen Simion, București, Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă, Univers Enciclopedic, 2004.  Alexandru Macedonski, Opere II, Dramaturgie. Traduceri și adaptări în limba română, Versuri. Proză. Dramaturgie în limba franceză, ediție alcătuită de Mircea Coloșenco, prefață de Eugen Simion, București, Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă, Univers Enciclopedic, 2004.  Alexandru Macedonski, Opere I, Poezii, studiu introductiv, ediție îngrijită, note și variante, cronologie și bibliografie de Adrian Marino, București, Editura pentru Literatură, 1966.  Alexandru Macedonski, Opere II, Poezii, studiu introductiv, ediție îngrijită, note și variante, cronologie și bibliografie de Adrian Marino, București, Editura pentru Literatură, 1966.  Alexandru Macedonski, Opere IV, Articole literare și filosofice, ediție critică cu studii introductive, note și variante de Tudor Vianu, București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1946.  Al. Macedonski, Excelsior, Poezii, ediție îngrijită de Adrian Marino, prefață de Marin Mincu, București, Editura pentru Literatură, 1968.

Mihai Eminescu  Eminescu, Mihai, Opere I. Poezii, ediție critică de D. Murărașu, postfață de Eugen Simion, București, Editura „Grai și suflet – Cultura Națională”, București, 1995.

 Eminescu, Mihai, Opere II. Poezii, ediție critică de D. Murărașu, postfață de Eugen Simion, București, Editura „Grai și suflet – Cultura Națională”, București, 1995.  Eminescu, Mihai, Opere III. Poezii, ediție critică de D. Murărașu, postfață de Eugen Simion, București, Editura „Grai și suflet – Cultura Națională”, București, 1995.

II. Bibliografie teoretică

 ***, Caietul Cercului de Studii, I, Timișoara, Tipografia Universității din Timișoara, 1983.  ***, Limbaj poetic și versificație în secolul al XIX-lea (1870-1900). Versificația, Timișoara, Tipografia Universității din Timișoara, 1978.  ***, Studii eminesciene, București, Editura pentru Literatură, 1965.  Anghelescu, Mircea, Scriitori și curente, București, Editura Eminescu, 1982.  Aquien, Michèle, La versification, Paris, Presses Universitaires de France, 1990.  Babeți, Adriana, Dandysmul, O istorie, Iași, Polirom, 2004.  Badea, Ștefan, Limbajul poetic românesc, în „Limbă și literatură”, anul XLI, vol. II, 1996.  Badea, Ștefan, Numele proprii din poezia lui Eminescu. Observații stilistice, în „Limba Română”, nr. 5, 1975.  Badea, Ștefan, Limbajul poetic – sistem de semne poetice, în „Limbă și literatură”, vol. I-II, 1993.  Barițiu, G., Articole literare, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1960.  Berca, Olimpia, Poetici românești, Timișoara, Editura Facla, 1976.  Berca, Olimpia, Despre maeștri, Timișoara, Editura Mirton, 2003.  Berca, Olimpia, Sistemele rimei, I, în „Limba Română”, nr. 6, 1981.

 Berca, Eugen, Structuri metaforice complexe în poezia lui T. Arghezi, în „Limbă și literatură”, vol. II, 1973.  Blandiana, Ana, Pleoape de apă, Pitești, Editura Paralela 45, 2010.  Blaga, Lucian, Spațiul mioritic, București, Editura Humanitas, 1994.  Blaga, Lucian, Poezii, ediție de Ion Nistor, București, Editura Cartea Românească, 1982.  Boileau, Arta poetică, în românește de Ionel Marinescu, prefață de Savin Bratu, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1957.  Bodiștean, Florica, Poetica genurilor literare, Iași, Institutul European, 2009.  Bodiștean, Florica, O teorie a literaturii, ediția a II-a revăzută și adăugită, Iași, Institutul European, 2008.  Bordeianu, Mihai, Versificația românească, Iași, Editura Junimea, 1974.  Bote, Lidia, Originile sociale ale simbolismului românesc, în „Limbă și literatură”, vol. X, 1965.  Brătucu, Mircea, Funcția artistică a versificației – Momentul Eminescu, în „Limbă și literatură”, vol. VI, 1962.  Bucur, Marin, Momente în receptarea și difuzarea simbolismului românesc, în „Revista de istorie și teorie literară”, tomul 14, nr. 1, 1965.  Budai-Deleanu, I., Țiganiada, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1962.  Caracostea, D., Arta cuvântului la Eminescu, ediție îngrijită de Nina Apetroaie, studiu introductiv de Ion Apetroaie, Iași, Editura Junimea, 1980.  Călinescu, G., Principii de estetică, ediție îngrijită și prefațată de Al. Piru, Craiova, Editura „Scrisul românesc”, 1974.  Călinescu, G., Opera lui Mihai Eminescu, vol. I, II, București, Editura Minerva, 1970.  Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, (reproducere în facsimil după ediția 1941), București, Editura Semne, 2003.

 Cârlugea, Zenovie, Alexandru Macedonski: Palatul fermecat: eseu asupra barocului macedonskian, Târgu-Jiu, Editura „Alexandru Ștefulescu”, 1997.  Cipariu, Timotei, Elemente de poetică, metrică și versificațiune, Blaj, 1860.  Codreanu, Gheorghe, Nopțile macedonskiene – cântece ale vârstelor, în „Limbă și literatură”, vol. I, 1986.  Conachi, Costache, Scrieri alese, București, Editura pentru Literatură, 1963.  Constantinescu, Nicolae, Rima în poezia populară românească, București, Editura Minerva, 1973.  Cornea, Paul, Forme strofice în poezia lui George Coșbuc, în „Limba Română”, nr. 2, 1967.  Costin, Miron, Opere, II, București, Editura pentru Literatură, 1965.  Coșbuc, George, Poezii, prefață, note și glosar de Gavril Scridon, București, Editura Albatros, 1966.  Crețu, I., Câteva aspecte deosebite ale limbajului eminescian, în „Limba Română”, nr. 3, 1964.  Dascălu-Bogdan, Doina, Dascălu, Crișu, Varietățile rimei, în „Limbă și literatură”, vol. IV, 1979.  Davidescu, N., Opere, București, Editura Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, 1938.  Diaconescu, Paula, Rima la Eminescu. Concepția poetului despre limbajul poeziei, în „Limba Română”, nr. 3, 1989.  Dinu, Mihai, Ritm și rimă în poezia românească, București, Editura Cartea Românească, 1986.  Dinu, Mihai, „E ușor a scrie versuri...” Mic tratat de prozodie românească, București, Editura Institului Cultural Român, 2004.  Dinu, Mihai, Minimalism prozodic: versurile de 1-4 silabe, în „Limbă și literatură”, anul LV, vol. I-II, 2013.

 Dinu, Ion, M., N. I. Apostolescu și versificația românească, în „Limbă și literatură”, nr. IV, 1979.  Doinaș, Augustin, Ștefan, Poeme/Poems, traduse în engleză de Cristina Tătaru și prefațate de Grete Tartler, Pitești, Editura Paralela 45, 2000.  Dolinescu, Margareta, Parnasianismul, București, Editura Univers, 1979.  Dominte, Constantin, Ritm și grafie în antumele eminesciene, în „Limbă și literatură”, în vol. III-IV, 1992.  Dorcescu, Eugen, Metafora poetică, București, Editura Cartea Românească, 1975.  Dragomirescu, Gh., N., Despre măiestria artistică a rimei eminesciene, în „Limba Română”, anul XVI, nr. 1, 1967.  Dumitrașcu, Pompiliu, Analiza stilistică a poeziei lui M. Eminescu Și dacă..., în „Studia Universitatis Babeș-Bolyai”, Series Philologia, anul XIII, nr. 1, 1968.  Firan, Florea, De la Macedonski la Arghezi, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1975.  Foarță, Șerban, Caragialeta, Timișoara, Editura Brumar, 1998.  Funeriu, I., Versificația românească. Perspectivă lingvistică, Timișoara, Editura Facla, 1980.  Funeriu, I., Al. Macedonski, Hermeneutica editării, Timișoara, Editura Amarcord, 1995.  Funeriu, I., Reflecții filologice, Arad, Editura Universității „Aurel Vlaicu”, 2008.  Funeriu, I., G. I. Tohăneanu, Optimus Magister, Timișoara, Editura Universității de Vest, 2017.  Funeriu, I., Licență prozodică sau eroare de editare?, în „Limbă și literatură”, anul XLIV, vol. I, 1999.  Funeriu, I., Adnotări la niște „note critice”, în „Limba Română”, nr. 1, 1982.  Funeriu, I., Numele proprii din punct de vedere prozodic, în „Studii de onomastică”, Universitatea Babeș-Bolyai, 1976.

 Funeriu, I., Despre ritmul poetic românesc, în „Limba și literatura română”, 1976, nr. 4.  Funeriu, I., Finalitate artistică și constrângere prozodică, în „Limbă și literatură”, XXXIII, nr. 1, 1976.  Funeriu, I., Reverii chineze în rondelurile lui Alexandru Macedonski, articol susținut la „Simpozionul Internațional Cultură și Civilizație Chineză. Dialoguri Româno-Chineze”, Arad, 2017.  Gáldi, Ladislau, Introducere în istoria versului românesc, București, Editura Minerva, 1971.  Giurgiu, Felicia, Alexandru Macedonski sau fascinația formei, în „Revista de istorie și teorie literară”, nr. 3, 1978.  Goga, Octavian, Poezii, text stabilit de Ion Dodu Bălan, Antologie, prefață, cronologie, note finale și bibliografie de Ion Vasile Șerban, București, Editura Albatros, 1980.  Golopenția, Ștefania, Structura artistică a poeziei „Vara”, în „Limbă și literatură”, vol. XI, 1966.  Graur, Alexandru, Observații asupra sinerezei în românește, în „Studii și Cercetări Lingvistice”, anul XI, nr. 4, 1960.  Hegel, G., W., Friederich, Prelegeri de estetică, București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1966.  Hrabàk, Joseph, Introducere în teoria versificației, București, Editura Univers, 1983.  Hristea, Theodor, Structura sintactică a poeziei Și dacă, în „Limba Română”, nr. 5, 1975.  Ibrăileanu, Garabet, Mihai Eminescu, studii și articole, ediție îngrijită, prefață, note și bibliografie de Mihai Drăgan, Iași, Editura Junimea, 1974.

 Iorga, N., Istoria literaturii românești contemporane I, Crearea Formei, ediție îngrijită, note și indici de Rodica Rotaru, prefață de Ion Rotaru, București, Editura Minerva, 1986.  Irimia, D., Aspecte stilistice ale întrebuințării neologismului în poezia lui Eminescu, în „Analele științifice ale Universității Al. I. Cuza” – Iași, XIII, 1967.  Jaquier, Henri, Considérations sur la métrique et le rythme du vers, în „Studia Universitatis Babeș-Bolyai”, Series Philologia, anul XIII, nr. 1, 1968.  Kavková, Marie, Norma metrică a versului românesc de 14 silabe, în „Acta Universitatis Carolinae – Philologica”, nr. 4, Romanistica Pragensia, VII, 1971.  Macovei, Zaharia, Rima în Țiganiada, în „Limbă și literatură”, XXVII, 1970.  Maiorescu, Titu, Din critice, Ediție îngrijită și tabel cronologic de Domnica Filimon, introducere de Eugen Todoran, București, Editura Eminescu, 1978.  Marcus, Solomon, Poetica matematică, București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1970.  Marino, Adrian, Viața lui Alexandru Macedonski, București, Editura pentru Literatură, 1966.  Marino, Adrian, Opera lui Alexandru Macedonski, București, Editura pentru Literatură, 1967.  Marino, Adrian, Probleme de estetică a limbii la Alexandru Macedonski, în „Limba Română”, nr. 1, 1966.  Marino, Adrian, Studiu Introductiv la Opere I. Poezii, București, Editura pentru Literatură, 1966.  Marino, Adrian, Alexandru Macedonski și limba literară, în „Limba Română”, nr. 3, 1965.  Milaș, Constantin, Aliterația în poezia lui Coșbuc, în „Limbă și literatură”, anul XX, vol. I, 1969.  Mirea, Emilian, Alexandru Macedonski, Macedoneanul literaturii române, Craiova, Editura Macedoneanul, 2014.

 Munteanu, Ștefan, Stil și expresivitate poetică, București, Editura Științifică, 1972.  Munteanu, Ștefan, Eminescu și limba poetică a înaintașilor, în Limba română artistică, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1971.  Murărașu, D., Comentarii eminesciene, București, Editura pentru Literatură, 1967.  Negoițescu, I., Poezia lui Macedonski, în Scriitori moderni, București, Editura pentru Literatură, 1966.  Nicolescu, G., C., Al. Macedonski: De la poezia socială la drama izolării creatorului, în „Limbă și literatură”, VII, 1964.  Pavel, Toma, Accent et ictus, în „Cahiers de linguistique théorique et appliquée”, Université de Bucarest, 1968.  Petrovici, Emil, Considerații fonologice asupra rimelor „geometrice” și „aproximative” în poezia românească, în „Cercetări de lingvistică”, anul IV, nr. 1-2, 1959.  Petrovici, Emil, Rimele românești din punct de vedere fonologic, în „Limbă și literatură”, vol. I, 1955.  Pușcariu, Sextil, Limba Română I. Privire generală, prefață de G. Istrate, note, bibliografie de Ilie Dan, București, Editura Minerva, 1976.  Rusu, Gr., Accentul din punct de vedere fonologic, în „Cercetări de lingvistică”, anul XXII, nr. 2, 1977.  Rusu, Liviu, Estetica poeziei lirice, ediția a II-a revăzută și completată, București, Casa Școalelor, 1944.  Seche, Luiza, Cromatica eminesciană, în „Cercetări de lingvistică”, anul XVI, nr. 2, 1971.  Socol, Cristiana, Construcții cu valoare superlativă în antumele eminesciene, în „Limbă și literatură”, vol. I, 1990.  Sperantia, Eugen, Inițiere în poetică, București, Editura Albatros, 1972.  Stoichițoiu, Adriana, Interogația în poezia lui Eminescu, în „Limbă și literatură”, vol. II, 1973.

 Streinu, Vladimir, Versificația modernă, București, Editura pentru Literatură, 1966.  Streinu, Vladimir, Poezie și poeți români, antologie, postfață și bibliografie de George Muntean, București, Editura Minerva, București, 1983.  Ștefan, Ion, Evoluția terminologiei privitoare la „rimă” în limba română literară, în „Limba Română”, nr. 3, 1965.  Tacciu, Elena, Al. Macedonski sau «extazul ascensional», în „Revista de istorie și teorie literară”, nr. 1, ianuarie-martie, 1984.  Teutișan, Călin, Convenția poetică simbolistă și temele erosului, în „Limbă și literatură”, anul XLVII, vol. I-II, 2002.  Todoran, Eugen, Al. Macedonski: Noaptea de decemvrie. O „artă poetică” a simbolismului (I), în „Limbă și literatură”, vol. I, 1984.  Todoran, Eugen, Al. Macedonski: Noaptea de decemvrie. O „artă poetică” a simbolismului (II), în „Limbă și literatură”, vol. III, 1984.  Tohăneanu, G. I., Dincolo de cuvânt. Studii de stilistică și versificație, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1976.  Tohăneanu, G., I., Funeriu, I., Aliterația, în „Limbă și literatură”, vol. III, 1983.  Tohăneanu, G., I., Valori stilistice ale întrebuințării timpurilor în poezia lui M. Eminescu, în „Limba Română”, nr. 3, 1964.  Tohăneanu, G., I., Eminesciene (Eminescu și limba română), Timișoara, Editura Facla, 1989.  Tohăneanu, G., I., Studii de stilistică eminesciană, București, Editura Științifică, 1965.  Tohăneanu, G., I., Statutul prozodic al negațiilor, în „Limba Română”, XXXI, 1982, nr. 2.  Tohăneanu, G., I., Mihai Eminescu: Dorința. Un comentariu posibil, în „Limbă și literatură”, vol. II, 1987.

 Tohăneanu, G., I., Sinonimia în limba literaturii artistice, în Dincolo de cuvânt. Studii de stilistică și versificație, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1976.  Tohăneanu, G., I., Originea unei imagini poetice eminesciene, în „Limba Română”, nr. 5, 1975.  Tohăneanu, G., I., Glosă eminesciană: „roinicele stoluri”, în „Limbă și literatură”, vol. IV, 1987.  Tohăneanu, G., I., Derivate poetice, în „Limbă și literatură”, vol. II, 1978.  Tohăneanu, G., I., Prestigiul stilistic al rimei, în Expresia artistică eminesciană, Timișoara, Editura Facla, 1975.  Tohăneanu, G., I., Limba poeziilor lui M. Eminescu din perioada 1866-1869: Lexicul, în „Analele Universității din Timișoara”, Seria Științe Filologice, I, 1963.  Tohăneanu, G., I., Limba poeziilor lui Eminescu în perioada 1866-1869. II. Structura gramaticală, stilul, versificația, în „Analele Universității din Timișoara”, Seria Științe Filologice, II, 1964.  Tohăneanu, G., I., Structura stilistică a poeziei Ulise de Lucian Blaga, în Dincolo de cuvânt, Studii de stilistică și versificație, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1976.  Tohăneanu, G., I., Ritm dominant, substituiri ritmice, ritm „secund”, în „Limba Română”, anul XVIII, nr. 6, 1969.  Valery, Paul, Poezii. Dialoguri. Poetică și estetică, ediție îngrijită și prefațată de Ștefan Aug. Doinaș, Traduceri de Ștefan Aug. Doinaș, Alina Ledeanu și Marius Ghica, București, Editura Univers, 1989.  Verlaine, Paul, Poèmes – Poeme, traducere, prefață, nota traducătorului, Gheorghe Mocuța, Deva, Editura Emia, 2004.  Vianu, Tudor, Despre stil și artă literară, București, Editura Tineretului, 1965.  Vianu, Tudor, Estetica, București, Editura pentru Literatură, 1968.

 Vianu, Tudor, Alecsandri, Eminescu, Macedonski, antologie, postfață și bibliografie de Const. Ciopraga, București, Editura Minerva, 1974.  Vianu, Tudor, Studii de literatură română, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1965.  Vintilescu, Virgil, Istoria literaturii române, Timișoara, Editura Excelsior Art, 2008.  Vlăduț, Dumitru, Tradiție și specific național în teoriile simboliștilor români, în „Analele Universității Timișoara”, XXVI, 1988.  Voica, Adrian, Asonanța și contra-asonanța, în „Revista de lingvistică și știință literară”, nr. 3, 1993.  Voica, Adrian, Clasificarea rimelor după accent. Rime masculine (oxitone) și rime feminine (paroxitone), în „Revista de lingvistică și știință literară”, nr. 4, 1995.  Voica, Adrian, Virtuțile rimei interioare, în „Limba Română”, nr. 3-4, 1994.  Voica, Adrian, Structuri prozodice în lirica moldovenească actuală, în „Revista de lingvistică și știință literară”, nr. 4, 1991.  Voica, Adrian, Poezii cu formă fixă: aplicații eminesciene, cu o prefață de Gh. Bulgăr, Iași, Universitas XXI, 2001.  Wellek, René, Warren, Austin, Teoria literaturii, în românește de Rodica Tiniș, studiu introductiv și note de Sorin Alexandrescu, București, Editura pentru Literatură Universală, 1967.  Zaharia, Elena, Nopțile macedonskiene, în „Analele Universității București”, anul XVI, 1967.  Zamfir, Mihai, Introducere în opera lui Al. Macedonski, București, Editura

Minerva, 1972 III. Dicționare  Ciorănescu, Alexandru, Dicționar etimologic român, București, Editura Saeculum I. O., 2007.

 Berca, Olimpia, Dicționar istoric de rime, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1983.  Ghiță, Gh., C. Fierăscu, Dicționar de terminologie poetică, București, Editura Ion Creangă, 1974.  Eminescu, Mihai, Dicționar de rime, ediție îngrijită de Marin Bucur, Victoria Ana Tăușan, București, Editura Albatros, 1976.  Pricop, Lucian, Dicționar de teorie literară, București, Editura Cartex, 2009.  Petraș, Irina, Teoria literaturii. Dicționar-antologie, București, Editura Didactică și Pedagogică, 2009.

IV. Webografie

http://www.contributors.ro/cultura/eminescu-astazi/ (adresă accesată în 15.10.2018)

https://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k8108b.image (adresă accesată în 20.08.2018)

http://www.romlit.ro/index.pl/numarul_11_2005_ro (adresă accesată în 20.08.2018)

http://atilf.atilf.fr/ (adresă accesată în 25.10.2018)

https://ro.wikisource.org/wiki/Poema_didactică_după_Boileau_și_Horațiu (adresă accesată în 21.07.2018)

V. Sigle M = Alexandru Macedonski, Opere I, Versuri. Proză în limba română, ediție alcătuită de Mircea Coloșenco, Introducere de Eugen Simion, București, Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă, Univers Enciclopedic, 2004. E I = Mihai Eminescu, Opere I, Poezii, ediție critică de D. Murărașu, postfață de Eugen Simion, București, Editura „Grai și Suflet – Cultura Națională”, 1995. E II = Mihai Eminescu, Opere II, Poezii, ediție critică de D. Murărașu, postfață de Eugen Simion, București, Editura „Grai și Suflet – Cultura Națională”, 1995.

E III = Mihai Eminescu, Opere III, Poezii, ediție critică de D. Murărașu, postfață de Eugen Simion, București, Editura „Grai și Suflet – Cultura Națională”, 1995. F = Șerban Foarță, Caragialeta, Timișoara, Editura Brumar, 1998. B = Ana Blandiana, Pleoape de apă, Pitești, Editura Paralela 45, 2010. C = George Coșbuc, Poezii, prefață, note și glosar de Gavril Scridon, București, Editura Albatros, 1966. G = Octavian Goga, Poezii, text stabilit de Ion Dodu Bălan, antologie, prefață, cronologie, note finale și bibliografie de Ion Vasile Șerban, București, Editura Albatros, 1980. D = Ștefan Aug. Doinaș, Poeme / Poems, traduse în engleză de Cristina Tătaru și prefațate de Grete Tartler, Pitești, Editura Paralela 45, 2000.