Alexandru Macedonski a Scris Epigrama Cu Trimiteri Răutăcioase La Eminescu, Cînd Acesta Era Bolnav
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
Forța distructivă a cuvintelor Cuvîntul edificator de lume este evidență și tentație, glorie și umilință, putere infinită și voință nestăvilită. Aspiranți la ascensiuni amețitoare, scriitorii își exprimă de multe ori orgoliul de a fi făuritori de lumi, în concordanță cu Instanța Supremă. Dar, fie că ești un temerar, fie un smerit, ca scriitor trebuie să fii un mare făurar ca să lucrezi cu forța incandescentă a cuvintelor. Mulți, scriind, se frig la degete. Bine că de multe ori simțurile scriitorilor se tocesc și aceștia nu iau aminte la primejdie, dar realitatea nu se dă ascunsă. Apoi, de multe ori cuvintele obosesc, devin simple clișee repetate la nesfîrșit, extenuate. Iar, cînd cuvintele își pierd tensiunea, acestea se transformă în pălăvrăgeală, de care este plin azi discursul public, un discurs care, chiar atunci cînd devine mai animat, mai… ambițios, ajunge să fie chiar distrugător. Și nu doar în exercițiul vocal al marilor palavragii. Creatoare de lume, cuvintele au capacitatea de a lua și păstra lumea în stăpînirea lor. Ele se pliază mereu peste realitate și o asumă, „controlînd-o” și aducînd-o la sensul adevărului. În exercițiul literaturii, creațiile din cuvinte se inspiră din viață sau inventează lumi amețitoare, ludice, dar și acestea „în conformitate” cu viața, cu realitatea. Cu realitatea adevărată și mai ales autentică. Legile frumosului, chiar ale frumosului „urît”, leagă mereu asemenea lumi și le fac coerente, accesibile și inteligibile. Cînd legăturile cu realul, cu adevărul sînt rupte, asemenea lumi pornesc într-o expansiune necontrolată, distrugătoare. Distrugătoare de universuri (literare?!), de euri creatoare, de evoluții sociale. Ar putea să ne mire că Alexandru Macedonski a scris epigrama cu trimiteri răutăcioase la Eminescu, cînd acesta era bolnav. Nu zic doar trimiteri umoristice, ironice sau chiar sarcastice… Între scriitori există și vor exista mereu polemici (literare, în caz fericit), invidii sau frecușuri de tot felul, dar de scrisul răutăcios ar trebui să se ferească. Un asemenea comportament nu ar putea deveni un model, iar scriitorii, fie că vor, fie că nu (că nu țin la o asemenea condiție), sînt (și) modele, ei exprimă sau inspiră diferite atitudini comportamentale. Polemica lui Macedonski cu Alecsandri, de exemplu, e una pe care am putea-o numi firească, generată de o situație literară. Decernarea Marelui Premiu al Academiei lui Vasile Alecsandri, în anul 1881, pentru întreaga sa operă poate să creeze reticențe. În lumina dreptului la cuvînt, poetul interesat de poezia viitorului avea libertatea să-și exprime opinia potrivit căreia nu se cuvine să se împartă premiile între membrii Academiei: „Alecsandri, om bogat, membru al Academiei, cu stație de cale ferată pe moșia sa, primise premiul de 10.000 lei de la Academie: Rușine, de trei ori rușine, domnule Alecsandri, domnilor Academi- Editorial cieni!”. Trebuie să reținem că și reacția lui Alecsandri – de a-l face pe Macedonski personaj negativ într-o piesă de teatru – a fost cam… exagerată. Atitudinea pare curioasă – în cazul lui Macedonski – cînd spiritul critic – literar – devine virulent față de un scriitor pe care pînă atunci îl aprecia, încercînd (în Literatorul), acum, să distrugă mitul infailibilității poetului, punîndu-i sub semnul întrebării calitatea artei poetice. Spirit coroziv avea. În spiritul obiectiv – cît poate fi – al receptării confraților se insinuează o atitudine strict subiectivă, ranchiuna, poate răutatea. Această situație va fi amplificată în relația cu Eminescu. Olimpiu NUŞFELEAN Mişcarea literară ♦ 1 Între Macedonski și Eminescu relațiile Macedonski pierde la un moment dat măsura (literare) erau amicale. În discursul Asupra cuvintelor este incredibilă. Muncit de monștrii mișcării literare din ultimii zece ani, din 1878, răului, probabil devenit dușman de moarte al Macedonski i-a adus elogii lui Eminescu. Relațiile junimiștilor și al masonilor, se folosește de Caion dintre cei doi s-au deteriorat din cauze politice, în speranța că o să zdrobească definitiv imaginea consumate în exteriorul vieții literare. După ce autorului Năpastei. Numai că totul se consumă în Macedonski trece de la conservatori la liberali, fals. Plagiatul invocat de Caion referitor la piesa între cei doi încep să se schimbe „grațiozități lui Caragiale este o pură și mîrșavă invenție. supărătoare de ordin aristocratic și chiar de ordin Acesta nu există. Macedonski s-a lansat și el personalo-familiar”. Ca și în cazul lui Alecsandri, într-un discurs care a trădat realitatea. El, ales să Eminescu pare mai vehement la început, făcînd mînuiască discursul liric întemeietor de lume... trimiteri la studiile puține (cînd nici el nu le avea Din acest conflict literar iese șifonat și I. L. încheiate), la negustoria măruntă practicată, pînă a Caragiale, într-un alt sens. Instigat de ajunge la „negustoria literară”, la „acea fizionomie Macedonski, profesorul Tanoviceanu, un adevărat de frizor”, la gestul de a critica pe cineva mai Justinian al dreptului penal român, cum i se spune, presus de el, adică pe Alecsandri. Azi, noi putem apare la bară și îi aduce calomniatorului Caion recunoaște lejer că spiritul critic nu are de ce să se achitarea. Dramaturgul se retrage în străinătate, la plece în fața piedestalelor. Macedonski mai emite Berlin, dezgustat de „dreptatea” făcut ă de justiția vreo reacție, mai înghite în gol, adună în suflet română, de unde își exprimă resemnarea într-o năpasta de a nu fi receptat pe măsura așteptărilor scrisoare către Vlahuță: „M-am exilat şi atâta tot. proprii și apoi izbucnește, publicînd „inofensiva” Aerul de aicea îmi prieşte, sunt mulţumit cu ai și mai mult decît caustica epigramă. Epigrama de mei, şi nu am ce căuta într-o ţară unde linguşirea acum e mult mai „incisivă” decît cea dedicată lui şi hoţia sunt virtuţi, iar munca şi talentul sunt vicii Vasile Alecsandri. demne de compătimit.”. Mai e un viciu: Aveau cei doi poeți de împărțit ceva? trivializarea cuvintelor. De care, din păcate, nu se Gloria, desigur, din imediat, cînd figurile lor pot feri, uneori, nici scriitorii. literare nu cunoșteau proporțiile de azi. Locul în Scriitorii s-au jucat cu cuvintele și s-au panteon le era ales. Dar polemica dintre ei crește fript. De compătimit n-ar prea fi ce, deoarece din mici șicane, din diferențe de ordin politic, fiecare a gustat, mai mult sau mai puțin, din viciul dintr-un parcurs literar pe care nu-l pot stăpîni în înșelării vocației. Alecsandri sau Eminescu s-au întregime. Astăzi ne-am putea întreba de ce nu au ridicat totuși deasupra evenimentelor… fost în stare cei doi să evite influențele politice din Macedonski sau Caragiale au suportat, fiecare în comportamentul lor strict literar. De ce nu și-au felul lor, consecințele. Cel mai mult a tras ponoa- stăpînit cu mai multă înțelepciune umorile? Erau sele propriului comportament literar Macedonski: destinați, încă de pe atunci, celebrității. Firi totuși indecent prin epigrama față de Eminescu, prins în diferite: Eminescu, mai olimpian, „cufundat în mod ciudat în „politica” injuriilor triviale gen stele/ Și în nori și-n ceruri nalte”, filosof și Caion, poetul a fost sancționat de societate, vizionar ascuns în versuri; Macedonski, un spirit cruzimea sarcasmului aruncat asupra celui doborît mai științific, chiar tehnic, binevenit pentru truda de boală s-a răsfrînt asupra lui și l-a ucis moral- pe text, pe versul „lucrat” liber, inventator, mente. Poetul a întîmpinat greutăți în asigurarea interesat de experimente științifice, preocupat să traiului zilnic iar disculparea i-a fost aproape demonstreze că lumina nu străbate vidul. Numai refuzată. Cu tot spiritul nostru dezinhibat de azi, că acest spirit științific nu-i oferă întotdeauna n-am putea spune că această poveste nu-i măsura exactă a cuvintelor. O măsură pe care o stînjenește poetului receptarea. Bîntuie ca o stafie întrece, stimulat de umori, și în relația cu Ion Luca prin posteritatea unui creator de geniu. Caragiale. Nu i-a fost destulă pozna cu Eminescu, Azi, cuvintele folosite cu nepricepere, în că se avîntă cu capul înainte în Cazul Caion. discursuri convenționale și goale de sens, macină Atacurile sarcastice ale lui Caragiale la adresa societatea în care trăim. E o situație din care poetului rozelor, poate prea insistente, ca și numai literatura bine elaborată, arta în genere, ne replicile acide ale lui Macedonski, pot fi înscrise poate salva, prin înnoirea sensurilor, prin rese- în convențiile vieții literare. Felul cum mantizarea lumii. 2 ♦ Mişcarea literară Al. Macedonski și poezia viitorului Gheorghe GLODEANU Având o prolifică activitate de poet, privite drept actele de stare civilă ale prozator, dramaturg, traducător și gazetar, simbolismului românesc”. Alexandru Macedonski (1854-1920) este unul Numele lui Alexandru Macedonski se din primii creatori români care teoretizează și leagă extrem de strâns de revista Literatorul, impun la noi conceptul modern de care a apărut, cu intermitențe și uneori cu poezie. Articolele programatice ale mari dificultăți, între 1880 și 1919. scriitorului au fost reunite de către Asemenea Contemporanului, Lite- Tudor Vianu într-un volum ratorul reprezintă o reacție la publicat în 1946 [Alexandru adresa Junimii și a revistei Macedonski, Opere IV. Arti- Convorbiri literare. Prin cea cole literare și filosofice mai durabilă publicație a sa, (Însoțite de bibliografia lite- autorul Nopților a încercat să rară a lui Al. Macedonski), contracareze prestigiul extra- Ediție critică cu studii ordinar de care se bucura în introductive, note și variante epocă revista condusă de de Tudor Vianu, Fundația către Iacob Negruzzi. Există Regală Pentru Literatură și o vădită concordanță între Artă, București, 1946]. programul publicației și Studiile teoretice ale poetului viziunea despre literatură a lui au fost redactate în perioada Macedonski. Literatorul a cuprinsă între 1878 și 1901, încercat să continue, în mod valoarea lor constând în faptul că programatic, ideologia epocii au introdus în literatura română noi pașoptiste. Asemenea lui Eminescu criterii de înțelegere și prețuire a în Epigonii, Macedonski i-a admirat pe frumosului poetic. În plus, ele reflectă efortul predecesorii săi pentru idealurile și atitudinea unui spirit european de a se racorda la marea militantă a acestora.