ALEXANDRU MACEDONSKI : Prim-Redactor : CINCINAT PAYELESCU

FUNDAT LA ANUL 188Ö.

LUPTA PENTRU LI' Ml NA LUMINA PRIN LUPTA

—«H^-

APARÈ IN k EDIŢII LA 15 ALE FIE-CAREI LUNI

CONTROL DE STYL LIBERTATE DE IDEI

DKRECTOR: ALEXANDRU MACEDONSKI : prim-redactor : CINCINAT PAYELESCU

MAEILE EVÏNIEI11 SâfliWâl

£ Ie Şi am rëmns tot-d'auna în afară de curentele oficiale, n'ara jJW'credut că me des-dic, participând cu entusiasmi la tòte bucuriile @£ , terrei. Ast-fel, cu ocasiunea proclamare! regatului, am fost cel ' *' antei ii se adresez regelui o poesie. N'o adresam Prinţului Ca­ rol de Ilohenzollern ])e care îl combătusem, ci ântêiulu! rege român, — representantuluî suprem al statului. A-la-di un noii eveniment naţional se îndeplinesce. Mulţumită tactului politic al partidului conservator, Prin­ cipele de coronă, aliază România cu gloriosul thron al Englilereî. O princi­ pesă tènera, aprópe o copilă, vine intre noi. Pe Ea. şi pe Augustul E( con­ sòrte, îl salut din inimă in fruntea acestei reviste. Fie ca naţiunea së ade in Eî realisarea celor mal mari aspirar!.

Më folosesc de acesta ocasiune pentru a recuuósce că M. S. Regele, a cărui prudenţă si înaltă capacitate nu potè fi contestată de cât de duş­ man! ne-lealî, iar nu şi de ce! leal!, n'a greşit potè când n'a vëdut cu och! bun! cäsätorirea A. S. regale, cu o română. Este evident că cu cât un thron este mal înfăşurat de prestigiu cu atât terra este folosită. Din acest punct de vedere cât şi din altele, ace! car! s'ait înşelat, sunt eii şi ce! car! am fost fermecat! un moment de poetica dorinţă a M. S. Regine!.

Cu tòte aceste, în actul pe care îl serbăm, se amestecă o notă tristă : Lipsa Reginei. Fie că aşa este natura omenésca së nu iubim de cât pe ce! care nu mal sunt între noi, fie că uni, ne dăm soma ca am fost ne­ drepţi fată cu nobila femeie, mulţi se simt viu uimit! de acesta înprcju- rare. Este ênsë de credut că partidul conservator va sci së lucreze în aşa mod în cât sänetatea Maies tăţeî Sale înbunătâţindu-se, reîntorcerea Sa în ţerră së nu întârcHe.

Inchiăând, regret că lincinocele modeste ale Literatorului nu'mî permit së typăresc un numër excepţional. Me voiü mulţumi së reìnnouiesc Au­ gustei Perechi urări sincere de bună-sosire, memorând tot de o dată că România a fost represintată la oflciarea căsătoriei, afară de M. S. Regele, de d. Lascar Catargi, capul partidului conservator, şi de d. A. Lachovary, actual ministru al afacerilor streine şi principe prin inteligenţă şi eru- diţiune. A. Macedonski.

Dulce mamă, 'mi-a fost lege din pruncie-a ta voinţă, Al avèntuluî poetic tu ai fost isvorul viu ; Dacă inima mea cântă e fiind-că 'ţi sunt ful, Tu mi-eşti ângerul de pază, Tu eşti nalta mea credinţă.

Şeitî că viaţa e reală şi că omul se cuvine Së nu perda din vedere că e venne pământesc. Ense muselé păgâne dacă astă-di më iubesc Mamă scumpă, dolce mamă, e că te-aü iubit pe line.

Grija ta e potè mare; înţeleg së-tï fie téma De primejdia ce-aşteptă pe'ndrăsneţul muritor Ce pe culmi abia zărite, cu un pas neşciutor Merge-alăturî de prăpăstii şi de ele nu-şi dă sèma.

Ensë 'n lume fie-care are-o sórta hotărâtă Ense 'n lume fie-care are-un anger păzitor, Dumnezeu este acelaşiu pentru orî-ce muritor,— Spre un scop ce nu se scie orî-ce viaţă e terràtă.

Fii tihnită : pe-a mea cale. vor fi spini şi mătrăgună Dar vor cresce ici şi colo printre ei şi câte-un crin Şi prinos ţi! voi aduce së adormă al teu chin Dulce mamă, mamă scumpă,—şi va fi a ta cunună. Cincinat Pavelescu. SCHIŢĂ ASUPRA LITERATUREI ROMÂNE

In marea publicaţiune francesă, La Piemie Internationale, fundată de Ba­ ronul Stock, ce apare în Paris sub direcţiunea Principesei Bonaparte— Prin­ cipele Bogala, în numărul eï de la 31 Decembrie 1892, publică un importanl studiu asupra literature! Romàne. In acest articol mi se face atât mie cât si primului meu redactor, onórea de a ni se cita numele însoţite de elogiurî niă- gulitóre. De şi în străinătate de numerose orî Români aü întîmpinat sympatii, totuşi acest articol are o însemnătate mult m aï mare fiind o restabilire a adevëruluï literar cu privire la noi. Heliade, Bolintineanu, Alexandri, sunt puşi' pe adevă­ rata lor treptă. Eată studiul în cestiune :

rjm^ a începutul acestui secol, România era ànce cufundată în întu- 39i|^neric. Fanarioţi, — greci din Constantinopol, — nu contribuiseră |7î?*vpoet însufleţit de un avent puternic, dovedi că limba greca modernă, de şi nu era inferioră celei române, putea sé fie exilată din convorbiri şi scrieri. Admirabile ca patriotism şi formă, versurile lui Văcărescu, deşteptară con- şciinfa naţională. Limba greca fu nevoită së cedeze celei române. Acesta nu înpedecă pe artistocraţie së nu se declare satisfăcută. (.) parte a eî, se infeodă literature! slave; o alta parte, celei francese. Dar limba ro­ mână învinsese deja pe cea greca isgonind'o din scholă şi biserică. Heliade,— Dante noii, — apăru. Erudifiuuea sa era vastă; patriotismul sëû, mare. Geniul şi statornicia sa, asaltară ultimele întăriri ale retro­ grazilor prin înlocuirea treptată a literelor cyrilice cu literele latine. Revista sa, Curierul de ambe sexe, dote nascere mişeărei intelectuale contimporane. Lui Heliade, datoresc români lYuimJsa lor limbă actuală ce este aprópe limbă latină. Afară de acesta, marele bărbat fu neobosit. El traduse, dar ca un poet de geniu, poesiï de Lamartine şi diferite ca­ pete de operă ale altor autori francesi. Înzestrat cu o rëbdaro mai pre­ sus de persecufiune, isbirile nu '1 făcură se şovăiască. El urmă së pu­ rifice limba, şi stylul seti se întări şi se făcu diu ce în ce mai original şi mai fermecător. Cuvinte înprumutate latinei sau şi italiane ï şi tran­ cerei fură chiamate treptat së înlocuiască, prin analogie, termeni slavi şi grecesci atât de numeroşi. Lui Heliade, îi urmară de aprópe Bolintinénu şi Alexandri, aceşti doui nemuritori poeţi. Dènsi înpreună, puseră te­ melia unei literature măreţe ce din nenorocire, precum se plângea Ale­ xandri, este puţin cunoscută în străinetate. Romanţieri, poeţi, diaristi şi alţi ómeni de valóre dar de un geniu in­ ferior meşterilor, se iviră în. diferite părţi ale ţerei şi se grupară înpre- jurul semi-deilor. Mişcarea naţională se îndeplini ast-fel. Cu tòte aceste, anul 1866 aduse cu sine rësturnarea Domnitorului român Cu/a şi urca­ rea pe thron a regelui actual. Carol de Hohenzollern, nu favorisa firesce, tendinţele neo-latine şi mai ales francese ale renaşcereî literare romàne. Heliade, bătren şi bolnav, avu nenorocirea së supraveţuiască înaltei sale inteligenţe. In scurtă vre­ me, densul ajunse atunci, un obiect de derìdere publică. Cu ocasiunea cbiămăreî la thron a prinţului de Hohenzollern, Heliade, suplicase parla­ mentul së respingă propunerea ce tindea së stator ni còsca în fera o dy­ nastie străină şi maî ales germană. Oameni dilel, în presenta nenoroci- reî ce isbise pe marele om încurajară Zoili. Un óre-care Maiorescu, — pe atunci ministru, —- român din Transylvania, se iăcu capul lor. El tundă la Iaşi o revistă ce există âucë, Convorbirile, şi prin acest organ de pu­ blicitate, începu së atace pe Heliade. Maiorescu, al cărui titlu la favorea oficială nu este altul de cât devotameutul şeii pentru Germania, şciu se grupeze apetiturile. Din acesta, născu o tragi-comedie. Ceî maî neînsemnaţi versificatori n'imailleurs), cart traduceau pe ger­ mani sail cari îî jeiuiaü fură decretaţi din chiar senin geni urî. Palatul énsë, de şi Maiorescu era impopular, îl făcu se 'şî incovóie spinarea sub samarul cinsturilor. Treptat, o parte a tinerime!, mal ales români trans-muntenî, îl urmă. Licenţiat ia filosofie al unei mici Universităţi din Germania, Maiorescu, cu tòte că nu avea nicî-o operă literară de valóre, începu së trecă în óre-care cercuri drept un oracol, fn ditele când regina României era a tot puternică, Maiorescu era un fel de cancelar ocult al palatului. In parte, densul este responsabil de nevrosa poetică ce a coprins pe suve­ rană, într'un scop de speculă vulgară, el convins» pe Carmen-Sylva că este o mare poeta. Inprejurarea acesta iăcu nenorocirea celor carï, dupe regină, maî fură destul de indrăsnefî së scrie versuri. Iu adevër, augusta regină, afară de meritele el, nu mal vëdu pe ale îiiminuî. Cu tòte aceste, d. Maiorescu străbătu câte-va crise penibile pentru a- morul seu propriu. In ferra, nu se află de cât încet că dispensatorul favo­ rurilor regale este densul. D. Hasdeu, un erudit a cărui vervă este din cele maî caustice, il făcu së simtă adesea vârfurile ascuţite ale săgeţilor sale. Dar d. Maiorescu ne-fiind atacabil de cât diu punctul de vedere al moravurilor sale, amorul seu propriii suferi mal puţin. In modul acesta, ajunse ministru şi ca om deştept, inconjurâudu-se de români trans-mun­ tenî, îî numi profesori de literatură în ferra creându-şi din el o armată de temut. Cu începere chiar de la anul 1875, curentul latin slăbi şi celebrul drang nach osten al germanilor îşi afişă aroganţa. Dar deja un tênër, d. A. Macedonski, cel care ea poet avea së pasio­ neze maî tardivi pe contimporani sei, se afirma. Adversar ireconciliabil al dynastie!, versurile sale politice îl asverliră în temniţă pentru trei luni şi 'i făcură popular. Fiu al generalului Macedonski fost comandant şef al armatei din România şi Moldova şi vechiü ministru de resbel, el moş­ tenise de la decedatul seü tată un caracter inflexibil. Chiar din momen­ tul in care debuta ca publicist, isbi, — şi nu fără succes,— influenţa ger­ mană. Lupta luă proporţiunî mari la 1880, dată la care fundă importanta sa revistă Literatorul al cărei director este âncë dupe ce 'şî-a asociat de curând ca principal colaborator pe un tener poet de mare viitor, d. Cinci nat Pavelescu. Acesta revistă puse pe d. Macedonski in capul miş­ care! Heliadiste. Adversari sëï, recurseră atunci la alte midlóce. Litera­ torul, publică în 1883, o epigramă ce nu purta în fruntea ei numele nimimn. Dar tocmai în acel moment, Eminescu, scriitor al Convorbirilor, fu lo- vit de alieiiaţiune mintală. Se provocă un mare sgomot înprejurul acelei epigrame. Orï-cum ar lì, nici o-dată cestiunea n'a pasionat atât pe un public afară de celebrai resbel pe care 'şi '1 făcură odinioră piccinişti şi gluckişti. Din punctul de vedere literar, dacă cine-va nu este astă-dî în Româ­ nia macedonskist saü emineschist, nu atrage uşor atenţiunea asupră'î. De o cam dată, pare că operele d-luî Macedonski sunt de acele pe care timpul are së le respecte. Ga lung şi Musset, a scris Nopţi remarcabile. Una din aceste Nopţi, a fost typărită în traducere de la Nouvelle Revue in No. eî de la lo Iunie 1889. D. Macedonski a mai scris şi numeróse alte poeme, piese de theatru ce aü avut un fòrte mare succes şi Nuvele ce sunt nisce adevërate giuvaere. Ce distinge maï ales opera sa şi direc­ ţiunea pe care o imprimă literatureî terrei sale, este claritatea styluluî, bogăţia imaginelor, adâncimea cugetărilor şi impecabilitatea lormeî, fie în prosă, fie în versuri. D. de Chardonne, într'un roman «Miţa» apărut la Paris, cu privire la moravurile române, îl numesce lord-Byron al Ro­ mâniei. De câtă-va vreme, mai mulţi tineri par cu tòte aceste dispuşi' së ia o posiţiune intermediară. D. Hasdeu, directorul Revistei Noul, îî conduce. Printre aceştia, cel care însemneză maï mult prin talentul sëù de pro- sator, este d. B. de la Vrancea. In scurt, acesta este, din punctul de vedere general, starea actuală a literatureî contimporane române.

(Extras din «La Nouvelle Revue, Internationale»,— Matinées Espag­ noles,— Paris, No. 12, Decembrie 31, 1892). Directóre : Principesa Bonaparte. Fundator : Baron Stock.

ZELATI InT

POEMA

Mătuşei mele EVA FARC ASEAN V

'aceia~surîde Ervin, când uşor Elfrida, cu ochi umpluţi de amor, Cu paşi muţi se 'ndreptă pe dala cea rece... La vëdul M, rece fior o petrece... Se plecă spre mâna cea albă şi mică, Roseata pe taţă-î treptat s'aridică, Si buza doreşce, şi ochi s' aprind, Şi rnânî tremurânde a kn mână prind. Jeratic stigmează ferice, perduta Pe mâna ce-o strânge şi lung o sărută, Ervin se deşteptă coprins de mirare... Şi crede că ànce plăcuta visare, Urmează în créer se toarcă din tort, Minciuni celiac omul să nu fie mort.

—« Tu eşti,? tu, iubito!., pe sînu'mï te lasă; «Më prinde în braţe şi për ca'ntro plasă ; o Pe buze 'mï lipeşce sëruturï, o mie ; cYcderea ta fie-mï nestinsă făclie «In drumul pe care eü trec svênturat, «De când détoria së plec m'a 'ndemiiat. «Tu, ţerră 'mï-apropiï şi mamă şi tote !.,»

Dar repede sare, un slab ţipet scote... Se uită maî bine, uimit së remână; Ga e Castelana ce strânge-a lui mână.

—«Ervin, pën'la tine, ecboul m'a dus «Din cântul ce'n sînu-mî cu farmec '1-aî pus : «Gând stai lângă harpa cu faţa senină, «Isus al iubireî, sclipind de lumină. «Tu, cinstea iăcut-aî din mine së shore, «Cum sboră columba din nópte la sóre ; «Că sufletul negru de dor strâns în el, «A. stins orì-ce sóre!.. Oh! Ervin, un miel «Din mine aï l'ace, o soptă d'aï spune !... —«Grăeşce,... grăeşce, a lumeî minune !.. «Grăeşce... grăeşce uşor... necurmat!... «Aşa glas în viaţă eü n'am ascultat !.. «Më lasă aprópe... aşa 'ngenuchiat «Se cânt p'a mea harpă senin, inspirat, «Şi perul in bucle şi faţa ta albă «Sub perul pe frunte formând negra salbă. «Orbescă-mî vederea albefî de ninsóre, «Că tu răpeşei ochi şi mintea oh! sóre'.. «Te voiü mai departe... aşa... în penumbra, «Ga mystică, sfântă şi palidă umbră!.. «Din graiul tëu sună, s'ascult şi së mor. «Gustând din beţia ce'n glas 'ţi-o ador !»

Perduta Elfrida, de friguri sbătută, In braţe îl prinde şi lung îl scrută... Şi rìde şi plânge... leşină şi 'nvie Gând braţe vînjose la pept o 'mlădie.

—«Din mine, din mine iubite fă tot; «Sunt sclavă de astă-dî, când barde 'mî-eştî fot!»

De ce el păleşce şi fruntea 'şî-o 'ncruntă'/ De ce năduşeala în bobe, meruntă Pe faţă-î vësare? De ce a respins Sërutul pe buze şi rece şi-aprins V De ce îşi ia harpa sin urmă se trage? Şoptirile limpedî ce-fuseră drage, Cum óre le uită şi fuge de tine ? De ce tu, Elfrido, te 'nnecî in suspine. Poetul vrea suflet, tu carnea 'î-o dai. Aï pus realismul pe visul de Maiü ! Tu eştî pătimaşă de-un dor ce-o s'apună ; Cântări ideale într'ênsul resună! Femeie, din tine plăcerea, capriciul Gătă së aprindă în peptul lin viciul ; Dar el, Cavvalerul de Malta,-a. jurat; De fu ea së cadă, mai brav s'a înălţat. Se duce spre lupta cea sfântă 'n dreptate, Se vedă de nobili cetăţi liberate. Zadarnic spre densul, te uiţi poftitóre ; Că bardul ca'n seră magnificul sóre Se stinge, apune maî viü së resară ; Gând neguri pe tine, durerea presară. (Va urma) MIRCEA Dimitriade. ~owm*eo— •

POVESTE DE CKĂCICX

— Dormi fetico ? — Nu mamă ; dar tu ? Mama începu să rìda de întrebarea copilei. — Ia spune cum ai petrecut astă-dî prin târg ? Unde aï maî fost cu ta­ tăl tëu? — Tit ! mamă ! së vedi ce frumos este ! numaî păpusî, cai şi soldaţi. Apoî, am maî vădut şi o odaie. Dar sciî, — o odaie mică — mititică cu scaune şi canapele de mătase. Iar pe una din ele şedeau patru păpuşi,— eraü patru fetiţe. Şi una era cu rochia albă ; alta cu rochia roşie şi alta cu una albastră ca plapuma mea. Cea din urmă avea o rochie gaLbenă cu codă. Şi sé 'ţî maî spun : Şciî ce am maî vëdut mamà? N'o së ghi- ceşcî... Un miel,'— dar par'că era adevërat. Era alb ca zăpada, iar lângă el, culcat pe doue lemne era un mititel Domnu-Christos. Tata mi-a spus că lemnele acele sunt iesle... Şi înprejur era zăpadă. Vaî mamă, ce frig trebuie së'ï fi fost luì Domnu-Cristos : Că ri'avea pe cap de cât o pălă- rioră poleită şi în colo era gol puşcă... Dupe asta, am luat'o cu tata pe uliţa cea mare. Eraü trăsuri peste trăsuri şi numaî omeni cu copii de mână. Şi toţi se întorceau cu câte ceva acasă. Nu e vorba, papa mi-a cmn- përat şi* mie o păpuşă, dar a mea e mică de tot şi n'are ghiete. I-am spus eil së 'î ia şi ghete şi Fam rugat së 'mï cumpere şi mie un miel dar n'a vrut. picea că un mai are parale Piind-eă le-a dat pe tòte pe inel. — Ce inel ? strigă mama. — Iaca : un inel frumos pe care l'a cumpărat dintr'o prăvălie de pe uliţa cea mare. Şi së vedi mamă, când l'a cumpërat, tata s'a restii la mine şi mi-a poruncit së nu cum-va së 'fi spun. Mie mi-a părut destul de refi că a dat atâtea parale pe o verigă măcar că petra Iul licăreşce şi, ci-că veriga e de aur. Dacă nu da toţi bani acolo, potè că 'mi mat campera o altă păpuşă şi nu rëmâneam cu a mea mititică şi golaşă. Mama, galbenă de mânie, nici nu mai audea ce 'i spunea fetiţa. Dar lasă, că 'i va arëta ea când s'o intórce dumnealui acasă. Audi ! së cum­ pere inele cu petre scumpe pentru actriţele de pe la café chantant ! Ah I acum îşi explica lipsurile dumnealui de-a casă ! Se ducea la amo- rează, la tutóre, la... la... şi se înneca. Ei da! Aşa era. Iar copiilor, nu se îndura së le ia măcar o jucărie mai cum se cade. Dar së poftésca miserahilul, — că de astă-dată ii va spune ce are pe inimă. Nu 'i e ru­ şine obrazului së *i fie ! Se purta mai refi ca cel mai de pe urmă orn ! Ab ! ce prostâ fusese, li rëbdase tòte cusururile, tòte mişeliile ! Şi pentru ce ? Pentru ca se dea inele pe la despletite. Iar cum se gândea ast-fel, etă că intră şi vinovatul. El îi luă mâna să i-o serate. I-o întinse, mai mult fără voie. Mâna era rece şi tremura. — Dar ce aï dragă '? nu eşti bine dise el. Şi eü care tocmai iţi adu­ ceam un inel... E urât, şciu bine... dar de ! luna asta, treburile aü mers cam prost. — Un... un inel ? gângavi ea. Şi repedindu-i-se de gât îl seruta şi iar îl seruta. Eartă-me, adăugă apoi, si 'i povesti tot ce 'I spusese copila şi bănuelile ce o turburaseră... Apoi, sërutându-'l din noü : — O ! cât te iubesc ! Nu 'ţi poţi nici închipui, căci te iubesc mult,— mult de tot. Copila, care adormise, se deştepta ènse : — Păpuşa mea, tată, e frumosă, dise ea ; dar prea e mică şi n'are ghiete. Paul G. Eano.

Innominata.

O GENIU AL NENOROCIRE!

DISTRUGËTOR SUPREM AL FORŢEÎ

TU AÏ IN MANĂ COASA MORŢEÎ

ŞI'N OCHI SCHINTEILE IUBIREI,

O GENIU AL NENOROCIREÏ

DISTRUGËTOR SUPREM AL FORŢEÎ FUGI GLASUL TEC • MË INFIOARĂ, VEDEREA TA E BLESTEMATĂ ; PERDUTA SAÜ IMMACULATA APROPIEREA TA OMOARĂ, FUGI GLASUL TEC MË INFIOAIîă, VEDEREA TA E BLESTEMATĂ !

Şl PËRUL TEC E 'NCOLĂCIRE DE ŞERPI CU LIMBILE-OTRĂVITE ; TU EŞTÎ ABISUL CE ÎNGHITE INTELIGENŢĂ ŞI SIMŢIRE ; ŞI PËRUL TEC E 'NCOLĂCIRE DE ŞERPI CU LIMBILE-OTRĂVITE.

ARUNCĂ VËLUL CASTITĂTEÎ CĂCI TU EŞTI ŞERPELE PEIREÏ, EŞTI NEVROSAREA 'NCHYPUIREÏ, EŞTI ÎNTRUPAREA RËUTATEÏ. ARUNCĂ VËLUL CASTITĂTEÎ CĂCI TU EŞTI ŞERPELE PEIREÏ

CU INSOLENŢĂ IN ZIMBIRE, CU FRAGED IM E 'N SËRUTARÏ, CU VOLUPTATE 'N DESFRENĂRT, TU AÏ ACEIAŞI REA MENIRE CU INSOLENŢĂ IN ZIMBIRE CU FRĂGEDIME 'N SËRUTARÏ.

CinciDat Pavelescu.

• °-O0Sgtf>~o

In litere mari, la finele fie-căruî diar saü revistă, figurează o invitare de plată către abonaţi. Am întrebuinţat ênsu-mï acest midîloc. Totul e in zadar. Dacă scrii cărţi postale, politico-se orï-cât, nu ţi se răspunde. S'ar crede, judecând dupé aparenţă, că România estero tèrra absolut in­ cultă. Eu atri bliese înprejurarea nu atât lipsei de cultură, ci indolenţei'. Abonatul îşi dice, voiü plăti adì, voia plăti mâne, şi mi plătesce nici-o- dată. Gând îî trimiţi chitanţa saü spune că nu e acasă, saü amână, saü une-orï, minte şi spune că nicî n'a priimit diarul vre-o-dată. Dacă unii abonaţi ar trebui creduti, toţi bieţi înpărţitorî poştali ar trebui destitu­ iţi. Dar nu este aşa. Toţi, priimesc diarele. Din un motiv saü dintr'altul, nu plătesc saü amână plata. Eü aşîu consilia pe actualul şi inteligentul Director al poştelor, së ia mësurï, së înfiinţeze pentru diare o mică re- eepisă. Măsura ar fi curat indigenă dar legitimă : suntem un stat aparte. Un exemplu : D. Apostoleanu din Focşani, senator mare, proprietar mare candidat de ministru, orator extra, primesce acum douî anî, 5 numere din Literatorull I se trimite chitanţa. Minune ênsë, d. Apostoleanu, nicî nu primise revista. In momentul când încasatorul era së se retragă, trece pe lângă un birou. Acolo, se aflau cele 5 numere; tăiate, — prin urmare citite. D. Apostoleanu de voie de nevoie plăti. Më întreb ce e de făcut '.' Sunt diare ce trimet un No. şi consideră pe cititor ca abonat. Altele, le publică numele îndată ce nu plătesce. Eü am trimis 7 numere. Câţi mi-aü plătit importă puţin. Destul că am de încasat 10,000 1er ce nu mi se plătesc. La rândul msü, voiü lua mesura së public numele neplatnicilor. Gei cari nu vor a maî priimi revista să'mî napoeze numerile priimite saü dacă nu, së le plătescă. Este ultima somaţiune pe care le-o fac.

Al. Macedonski.

!Will 1111111

Aud vaete, suspine : Cine plânge lângă mine ? Sunt fiinţele iubite, ce'mî înconjură mormêntul V Este vêntul

Simt că 'ncepe ca së pice Lacrimi scumpe şi amice,... Care curg fără 'ncetare, curg din inimă şiroae, Este ploae.

Dacă peste-a mea ţerrănă, Numai nóptea se îngână : Ce sunt aste şopte line, în adâncul nopleî mele Păsărele

Florile^ ce-aveam odată, Umbra sălciei plecată Më-'nvelea uşor şi tainic cu mirosuri parfumate,— Sunt uscate. Pe morêmnt o rază lină Era singura-mî lumină, Es le plói a care-a stins'o ? Este vènful cu suflarea'? E uitarea. Colonel G. Boteanu.

—~^yjL^~^*^^~r~-

IV Ultimul dar

^ogM ra odată ca nici-o-dată dacă n'ar fi nu s'ar povesti,—era o ^^Xbabă şi un moşneg, şi cu tote că ajunşi la adânci bătrâneţe, •^r^ei se iubeau ànce. (Nu uitaţi më rog că°e poveeste). Şi mdş- négul şi baba, aveau obiceiul se'şî dăruiască câte-ceva cfe Cră­ ciun. Dar Crăciunul se apropia, şi eraü mâhniţi fiind-că eraü atât de săraci în cât, de acesta dată, nu puteau se-şî dăruiască nimic. Umblase baba, — umblase moşneg ul së dea de ceva pa­ rale. Ba chiar cu ruşinea pe obraz, întinseseră mâna, ceruseră pomană. Ense nici-o dată sătulul nu crede flămândului. Cel fe­ ricit, nu crede pe cel care sufere. Le era lene coconaşilor së se descheie la nasturi, së bage mâna în posunar, së scotă punga, s'o deschidă şi së le dea un gologan-doui. Ba chiar, uni, îi trimiteau së muneescă, ne-vo- ind së 'şî dea soma că ajunşi aşa batrênï, sërmani, nu mai gă­ sesc de lucru. Cu obida în suflet, nu mai îndrăsneau së céra. Şi când se înnopta, — încet-încet,—se îndreptau spre casă. Eraü mulţumiţi atunci când nu găseau alt-ceva de cât vre-un cartof inghiăţat saü alte rămăşiţe de pe la bucătării, pe care une-ori câini nu le-ar fi mâncat. In dina de Crăciun, pe o vreme de viscol ce prăfuia ninsórea cât nu vedeai înaintea ochilor, moşnegul şi baba o apucară fie­ care în câte-o parte. Nădăjduiau,—fiind-că nădejdea e dată omului de Dumnedeü,— că potè de sfintele serbatori vor da peste un chreştin mai de o- menie së'ï ajute şi că ast-fel îşi vor îndeplini obiceiul. Viforâse tota dîua. Pe uliţele troienite de zăpadă, mergea bă­ trâna. Era înbrăcată într'o rochie prin ale cărei sdrenţe i se vedea trupul învineţit de frig. Se întorcea acasă dupe ce tòta diua umblase de geaba. Şi 'şi uita de frig. Căci mare îi era mâhni­ rea când se gândească e Crăciunul şi nu potè da nimica mo- şnluî. Umbla încet, biata bătrână, umbla încet, ênse nu de fome nici' de frig, ci ca së întârdie maï mult minutul când va trebui se intre la moş cu manele góle. Dar tot ajunse acasă. Cu inima bâtêndu-i-se şi cu lacrimele în ochi deschise uşa.— Länge soba Iară foc sta moşnegul cu capul plecat. Baba păşi spre el. Bătrenul ridică capul, o lacrimă ii alu­ necă şi se ascunse în barba'i albă. Baba apropiându-se de el fi spuse : nu mai avem de cât un singur lucru pe care putem să ni'l dăm : e viaţa : Buzele lor vinete de frig se uniră : A fost ultimul dar. MIRCEA Pilat.

HOMO SU

(§ o admirate bijpccritd saü c un adânc entusiasm badatine chceţî, duîcî prieteni, cd perd păineutiif din vedete, Zadarnic siucjur câte-o dată -pentru-a scăpa de-af ssü marasm Sincere ss cted că este ast-fef si urc pe aripi ejemeze. cin pacea spatiufui vecinie, în fumea sfintelor e.vtase.

Şi tot zaiatme cbidiu în sujiet înjlăcătarea unui psafm G^ăcend din cântec o magie prin inefcpea tivieî jz-ase;... ^li-ë zsdeştept curând acfaşiîi şi it mine uu se |aee cafni^

(§i H oefoï şi mimă port facnmî pe când în cântece pun ladsy

^iiinciunî cu care caut dilute së nsef uecaau-îife mefe.

^tcel hi|pnohsat zadatme de cezuf farcj şi poficfczciu, Sjăramd fsarpa de itsortw si iută cafea căhe stele, cfTe ajïi ance n oezcuf tneţeî:

ALEXANDRU Macedonski. Comentariu : Acesta poesie a fost publicată deja, èosë in timpul cât nu apărea Literatoral. Voia reproduce treptat şi poesiï din acea epocă spre a centralisa tòte scrierile mele în această revistă. A. M. Datinile şi obiceiurile, frumóse saü urâte, întocmesc între naţionalităţi, grăniţărî caracteristice, şanţuri adânci, şi câte-o dată, adevërate prăpăstii ce înghit invaisunile, ce aperă chiar ferrile cele mai mici de primejdia de a fi cucerite. Aceste meterezurî breşei, ne-aü apërat si pe noi in timp de sute ani. Lor, mai mult de cât vitejiei lui Mihaiü, Stefan şi alţi, le suntem clé ton existenţa politică de astă-dî, limba pe care o vorbim. Dintr'un punct de vedere înalt, este ènsë adevërat, că spiritul omonesc ar trebui së urmărescă tocmai desfiinţarea acestor îngrădiri. E frumos së poţi së dici ìntr'o di : „ Nu sunt român, nu sunt muscal, nu sunt neamţ, nu sunt frances,— sunt cetăţen al pământului ! Din nenorocire, omenirea este ànce departe së cugete ast-fel. France- sul vrea se fie frances. muscalul muscal, iar neamţul vrea mai mult : vrea së nemţizeze pe alţi. Şi când lucrurile stau ast-fel, când fie-care pepor se întăreşce în da­ tinile şi în obiceiurile lui, singur românul se leapădă de ele, de tot ce este naţional. Mai ales de câtă-va vreme, la noî, nimic nue sfânt ! Aveam o limbă literară: ne-am lepădat de ea: am înlocuit'o printr'un dialect ?n care mişcarea fraseî este nemţescă, iar fondul, când slavouesc, când local cu- tăruî judeţ, sad chiar, numai cutăruî orăşel. Aveam o versificare : Heliade Alexandri, Bolintineanu, Costacbe Negruzi, Anton Panu, Costachie Ro- setti, şi alţi mulţi, statorniciseră pe rând, respectul formei, are toserà ce este cesura, ce este rima, ce este intonarea şi cum dènsa, intocmeşce rythmul ; aceiaşi, nu se mărginiseră aci : dovediseră ce este cantitatea sylabică, ce este euphonia ; merseseră mai departe : creaseră genuri, rădăcinaseră în poetica română, reguli peste cari învăţaseră sö nu calce nici copii de şcholă. Astă-di nici iu acesta privinţă nu maî avem nimic. Un curent produs de nemţi şi nemţiţi, s'a folosit de nepësarea publicu­ lui şi a şters tot. Dar ce s'a intîmplat în acesta privinţă s'a întîmplat şi în altele : Aveam un styl arhitectural al nostru. L'am părăsit schimbâu- du-1 pe casele banale ale nemţilor, cu înpestriţări de cărămidă aparentă şi cu înfăţişări de magazii de porumb sail de mici staţii ferate. Iu pic­ tura bisericească, — aveam şi aci uu tel de originalitate a nostra cu tòte că comună şi altor popóre din orient : avém şchola dumnezeescukiî Pan- selinos, acest Rafael al resăritului. Së mai spun cu ce l'am înlocuit? Dómne-Dumnezeule ! ne-am făcut pe rând, greci, muscali, francesi: astă-di ne facem nemţi. Români ônse, —români când ne vom face ? Cu tòte aceste, ce este mai trist, este că dispreţul nostru pentru ce este naţional, nu s'a oprit cel puţiu aci. N'a fost datină şi obieeiü, — a fară potè de cele urâte, •— pentru care se punem pept, pe care së le păstrăm ne- ştirbite. Cele mai multe, strèmtorate .şi micşorate dilnic sub cuvent de ordine publică, aü dispărut de la oraşe. Bune-óre, cine mai vede prin Bucureşti de astă-dî căluşari? Dacă s'ar ivi ar fi un scandal. Ei sunt reduşi' se'opereze prin sate, dar si acolo, numaî dacă sunt fete bolnave sad fete care vor së se mărite în cursul anului. Nu că nu s'ar aşterne drumului spre a nu fi călcate de crucile-de-voi nici şi multe fete Bucurestene dar pas de vorbeşce despre căluşari în capitala unei ţerri unde chiar morţi Încep së fie. îngropaţi pe nemţeşce. Căci nu mai tardili de cât de ună-di, mi-a fost dat së vëd o asemenea ducere la gropă : Dric, drapat cu negru de sus pënë jos ce pote së con­ vină nemţilor în ale căror moravuri decepţionismul lut Schopenhauer a găsit un tërrâm prielnic, dar pe care eü, nul voiü privi nicî-o dată,— cu tòte că uni îmi vor spune că e frumos pentru că e simplu,— de cât ca un fel de spaimene chiamata së inspire românilor gróza morţeî, prin urmare, a libertăţei. Apoï, de ce nu aurărie şi strălucire, când sub cerul albastru al terrei n'aü înflorit nici-o-dată credinţele philosophieî germane ? când, pentru români, a muri, a fost tot-cl'a-una a triumpha de viaţă? Se va recunoşee, în tot caşul, că a se face din dric un car triumphal şi din morte o biruinţă, nu era marfă importată. Pe lângă aceste, dacă simplitatea e aşa frumosă, s'ar cuveni ca autori­ tăţile së intervină spre a n'o îngădui obştei muritorilor. Ar fi un act de deferentă faţă cu personalităţi marcante, — ce vai ! — sunt supuse şi ele morţeî. Ce die '? un asemenea drept, ar trebui rezervat, (în ori-ce stat), mormentărilor regale pentru cari se cbieltuiesc aţâţi bani daţi pe lacrimile de argint ale catifelelor mortuare ori pe panglicăriile poli- chrome şi blazonate ale coronelor. Intru cât ne priveşce pe noi, s'ar cădea se fiim lăsaţi së ne deprindem copii ca în trecut, së nu vadă în morte o jale saü onimiecire. Credinţa singură mântueşce: vitejeşcile salvări deterrà cu pri­ mejduiri de viete, sunt rodele ei. In sfârşit, dragi cititori, ar fi de dorit, së păstrăm cel puţin buna tra- diţiune de a nu eşi din viaţă în căruţa dracilor, ci tot ca părinţi noştri :

Pe care de biruinţă. Alexandru Macedonski. . —. . —.

La Nouvelle Revue No. de la 1 Ian. sub direcţiunea Dómuei Adam, 18, Boul. Montmartre, Paris, abonament 62 lei anual, doue volume pe lună de câte 22i pagine fle-care, coprinde între altele : Lettres sur la politiqne extérieure de Dómna Juliette Adam, a Jl-a parte din Exilata de Pierre Loti, Halvard Sul­ lies.*, admirabilă dramă de Hendrik Ibsen etc. etc. •

D. Pierre Loti, membru al Academiei francese a bine-voit sa acorde Lite­ ratorului dreptul de a traduce în românesce Exilata. Literatorul ar fi pro­ fitat de acesta graţiositate, dar o versiune a Exilatei circulă deja. Se scie că in acesta privinţă nu există nicî-o stipuiaţiune între România şi ceJe-l-alte state.

La Nouvelle Revue Internationale, (Matinées Espagnoles/ Director-funda- tor : Baron Stock direetóre : Prîncesa Bonaparte-Wyse (M-me de Rute), co- laboratori principali, Mistral, marele poet provençal dómna Ratazzi (născută Princesă Bonaparte) Castelar, f. preşedinte al republiceï Spaniei, Pi Y. Margal (idem) B. Saint-Marc, Alex- Dumas, Baron Stock, Jules Simon, Canovas del Castillo, Aurélien Scholl, Vaperea, Arsène Houssaye etc. etc. — 2 volume pe lună de câte 200 pagine, abonament 62 leï pe an, conţine în No. 12 (Paris 4892. Si Dec.) între altele următoarele : Dames Seules de Paul de Garos, Page triste de M-me de Rute, Esquisse sur la littérature roumaine de Principele Rogala, La politique de B. Saint-Marc, Paris au jour le jour de Marquis de Boubonne, etc. etc.

Articolul din La Nouvelle Revue Internationale asupra literature! romane a fost reprodus, de mai multe diare. Eată cele, care imparţiale, s'aü grăbit a o face maî ântêiii : Românul, ce cu tota moartea luï C. A. Rosetti, ocupă ànce primul rang în diaristica noastră, Independentul, diar cotidian conservator, Revolta, (Craiova) diar liberal-national, etc. etc. * * * Donaţiune : Domnişora Zoe Vlădoiano, una dintre prea puţinele persóne din aristocraţie ce sunt în curent cu literatura terrei lor şi una dintre cele maî strălucite exemple de devotament filial şi de virtuţi înalte,* a donat Literatoru­ lui suma de dcuë-sute lei. Dacă generósa donatóre ar găsi imitatori, Litera­ torul ar putea së dea o maî mare întindere activităţeî sale.

Dómna Smara, distinsa şi sympatica poeta a dat la lumină o revistă Altiţe şi bibiluri. Publicaţiunea e meritorie şi felicit pe dómna Smara (Andronescu), că a reuşit së grupeze gentile şi talentate domne. Maî ales dómna B. Tacine îo- nescu şi principesa Maria Ghika sunt preţioase achisiţiunî.

La Revue Hebdomadaire, Paris. Principali colaboratori Daudet, Coppée, André Lemoyne, Emile Zola, Theuriet etc., i volume pe lună de câte 160 pa­ gine fle-care,—abonament anual 32 leï, în No. de la 4 Ianuarie coprinde între altele : on rend l'argent de Fr. Coppée, Mademoiselle de Circe de Daudet, Never more de André Lemoyne etc. etc. •

La Gazette des enfants, Paris, principale colaboratóre : Vicomtesse de Pi- tray, née de Ségur. M-me Louise d Agény, Baronne de Luciolies, etc. abona­ mentul pe an 8 leï, este un diar cu gravuri în colori, minunat pentru copiï. Re­ dacţia : rue Lafitte, 40. L'Écho de la Semaine, director : Victor Tissot. Colaboratori : Richepin, Dau­ det, Coppée, Claretie, Cassagnac, Mendès. Maizeroy. Theuriet, Goncourt, Paul Bourget etc. conţine în No. de la 45 Ian : Types du Jour de Paul de Cassagnac, Zyte de Hector Malot etc. Abonamentul anual 8 leï. Patru bro- şure pe lună de câte 20 pagine. Redacţia : 3 Place de Valois.

Âlmanachul High-Life, al Indep. Horn, sub direcţia d-luï-M. Văcărescu, a apărut de sub presă. Nu costă de cât 2 leï, conţine o materie forte variată şi •ui

interesantă, înpreună cu adresele uneî partì ale societate! Bucureştene. Pe şi d. Văcărescu a fost greu bolnav, Almanachul seti a eşit la timp.

•A-

Renegatul, drama în versuri a colaboratorului nostru, poetul Mi ivea JJinii- lria.de, s'a jucat pe scena naţională, cu cel mai marc succes. Autorul a fost. re- chiămat de numeróse ori. •

Arte : Un elveţian, d. Paul Renhas, profesor de pictură şi desen, se află de eâl-va timp în capitală, oslea Victoriei 53. Domnia-sa execută cu mult talent portrete in ulei it, pastele şi creion. Am vëdut căte-va din producerile sale : ele simt tórte reuşite. Etă un mic tab'oü de preţurile sale surpriniielóro de el'tinc : Let 15 Bust mărime naturală cu creionul a 20 » ); » cu pastele » 50 » » >> in uleiü •» 8 mărimea uneî fotografii în uleiü *

A. 8. Principele Grigorie M. Stürza, a bine-voit a face Lileral'ornitu. o ilonaţiune de 100 lei. Exprim generosului şi eruditului fui de suveran român adânca mm recun \şcinţa. * * * In ultimul moment, priimesc La Nouvelle Revue de la 15 lan. Ea con­ ţine intre altele : Misere Royalede

La Revue Félibréenne, organul f'eiibrilor. director Paul Mariéton, e«te o Tórte importantă revistă de literatură provençalâ. Ko. di» din urmă coprinde scrieri de Emile Zola, Clovis Hugues etc. etc. Abonamentul anual 12 lei. Paris Rue Richepanse, 9. Al. Macedonski.