121 UNIREA DIN 1918. ECOURI BASARABENE

Maria DANILOV

Deşi literatura istorică înregistrează un număr impresionant de scrieri referitoare la mişcarea naţională din Basarabia în anii 1917-1918, problema reflectării sintetice şi/ sau totale a evenimentului Unirii ne lipseşte . Multiple aspecte ce ţin de istoricul creării Partidului Naţional, Moldovenesc, de raporturile acestuia cu Sfatul Ţării, de activitatea propriu-zisă a Sfatului Ţării după data de 13 ianuarie 1918, de rolul de excepţie ale unor personalităţi basarabene în mişcarea naţională etc ., încă nu au o acoperire documentară solidă, încă nu şi-au găsit o reflectare adecvată surselor documentare . Acestea continuă să fie risipite prin diferite izvoare încă1, prin instituţii deţinătoare de patrimoniu2 sau în colecţii particulare . Ştirile privitor la evenimentul Unirii îşi aşteaptă încă cercetătorul pertinent . Şi dacă la 1929, Ştefan Ciobanu sesiza, între altele, că „mişcarea naţională românească din Basarabia, din anii 1917-1918, nu şi-a găsit încă interpretarea justă [ . . ] din cauza lipsei unei perspective istorice care ar da posibilitatea să se judece evenimentele şi oamenii de atunci sine ira et studio [ . . ]”3, atunci, astăzi, la o distanţă de nouă decenii de la eveniment, orice altă explicaţie a faptului, ca atare, nu poate avea nici o justificare . Propunem, în continuare, o perspectivă asupra fenomenului Unirii din 1918, scrisă de către un participant direct la eveniment, acum patru decenii, mai exact în 1968, la împlinirea unei jumătăţi de veac de la Unirea Basarabiei cu România4 . Este vorba de (10 .07 .1893, Sângerei, Bălţi -

1 De pildă, studiul despre Sfatul Ţării, scris în 1919, pe urmele încă proaspete a eve- nimentului – rămas în manuscris – a fost descoperit recent în colecţiile arhivei din Chişinău şi publicat în volum cu un titlu preventiv: O pagină din istoria Basarabiei. Sfatul Ţării. 1917-1918. [Ediţie îngrijită, studiu introductiv şi selecţia materialului de Ion Negrei şi Dinu Poştarencu], Prut Internaţional, Chişinău, 2004, 288 p . 2 În colecţile Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei se deţin importante colecţii referitoare la activitatea unor personalităţi marcante din mişcarea naţională a anilor 1917-1918: C . Stere, P . Halippa, A . Baltaga, E . Catelly, T . Neaga, P . Sinadino, I . Harbuz, I . Panţâru, T . Cojocaru etc . 3 Ştefan Ciobanu, Unirea Basarabiei. Studiu de documente cu privire la mişcarea naţio- nală din Basarabia în anii 1917-1918, Universitas, Chişinău, 1993, p . 13 . 4 Anton Crihan, Cum s-a făcut Unirea Basarabiei cu România, Editura Carpaţii, Madrid, 1969, 34 p . [colecţia Carpaţii, nr . 21] . S-a tras din această broşură 350 de exemplare în atelierele Tipografiei „Marsiega”, Madrid, ianuarie 1969 [fila de forzaţ 2] . 122 09 .01 .1993, Saint Luis, SUA)5, ultimul dintre membrii Sfatului Ţării, care a supraveţuit „teroarea istoriei” şi a cunoscut „independenţa” Basarabiei (Republicii Moldoveneşti) . Demersul lui Anton Crihan nu este altceva decât o evocare a evenimentului Unirii, o evocare a evenimentului făcută în exil6 şi destinată, mai întâi, generaţiilor tinere, de azi/de atunci şi, de mâine, – având convingerea că aceştia vor şti să cinstească faptele celora care şi-au închinat viaţa realizării idealurilor naţionale7 . Înaintaşul nostru şi-a îndeplinit o datorie morală faţă de generaţiile care veneau din urmă şi mai ales faţă de basarabeni (care din păcate, cu mici excepţii poate, cunoşteau foarte puţin la acea vreme despre evenimentul Unirii) . Pentru că anume lor li se adresa Anton Crihan: „[ . . ] Eu mai ştiu cam tot ce vi se întâmplă vouă, scumpii mei fraţi basarabeni, de atunci încoace. Cu toate acestea e bine să ştiţi şi voi, eu n-am pierdut încă nădejdea să vă vedem pe voi toţi reveniţi odată mai mult şi pentru totdeauna la sânul patriei noastre comune [...]. Eu n-am pierdut încă această nădejde, deoarece eu continui să cred că monstrul sovietic odată şi odată va trebui să plesnească. Mai mult chiar, eu cred că ziua aceasta nu mai e departe (s . n, – M.D.)”8 . Aceasta a fost convingerea lui fermă de o viaţă9 . Să mai adăugăm aici, că în 1918, Anton Crihan abia atinse vârsta de 25 de ani (în 1968, avea 75 ani) . A mai scris şi alte lucrări de referinţă în domeniul economiei şi politologiei10 .

5 A fost adus din Saint Luis, SUA şi înmormântat la Cimitirul Central din Chisinau . I s-au făcut funeralii naţionale; O stradă din sectorul Centru al Chişinăului îi poartă numele; vezi de articole apărute în mass-media: S-a stins din viaţă ultimul dintre făuritorii Uni- rii Basarabiei cu România Anton Crihan, în Lumea Liberă, 16 ianuarie [nr . 224], 1993; Lejendarul Anton Crihan se întoarce din exil, în Libertatea, 19 ianuarie 1993; Anton Crihan a revenit pe pământul strămoşesc, în America, 18 martie 1993 [ziarul diasporei româneşti din SUA; semnat de Ion Cepoi preşedintele Societăţii „Viitorul Român” din Los Angeles] . 6 A plecat din Ţară în 1948, la a ajuns în iulie 1949; s-a stabilit la Washington în octombrie 1951; vezi Anton Crihan, op. cit ., p .8 . 7 Anton Crihan, interviu acordat redacţiei revistei Carpaţii, apoi difuzat la postul de ra- dio Free din Munchen în zilele de 27 şi 28 Martie 1968, cu ocazia aniversării de 50 de ani de la Unire 8 Anton Crihan, op.cit., p. 34. 9 Atât de mare i-a fost credinţa în izbăvirea noastră de sub jugul imperiului roşu încât o forţă miraculoasă a destinului l-a cruţat şi i-a oferit o şansă unică – ultimului deputat din Sfatul Ţării – să trăiască aevea mirajul „independenţei” declarate a Basarabiei (27 august 1991) . Trecuse deja peste pragul vârstei de 98 ani . 10 Le capital ètrange en Russie [thèse pour le doctorat en droit], Libraire Gènèrale de Droit & de Jurisprudence, Paris, 1934, 296 p .; Drepturile românilor asupra Basarabiei 123 *** Ce este, de fapt, lucrarea lui Anton Crihan (Cum s-a făcut Unirea Basarabiei cu România, Madrid, 1969, 34 p .)? Este o mică broşură alcătuită din două părţi: în prima parte a lucrării sunt reflectate atât date biografice cu comentarii lărgite asupra activităţii şi rolului pe care l-a avut şi/sau i l-au atribuit alte personalităţi marcante din epocă – O . Ghibu11, Ionel I . Brătianu– în legătură cu mişcarea naţională din anii 1917-191812, cât şi aprecieri asupra unor activităţi desfăşurate până la anul 1964, în exil13 . Cea de-a două parte a lucrării cuprinde o evocare propriu-zisă a evenimentului Unirii cu reflecţii asupra istoriei Basarabiei, începând cu anul 1812 şi culminând cu Actul Unirii din 27 martie 191814 . La fel, ar trebui să reţinem că lucrarea amintită mai sus, prin concursul unor împrejurări, devenise chiar în anul apariţiei în volum, în 1969, o raritate bibliografică . Notiţă informativă pe fila de forzaţ a cărţii indică: „s-au tras din această broşură 350 de exemplare în atelierele Tipografiei „Marsiega”, Madrid, ianuarie 1969”. Ex manuscripto15 . Exemplarul consultat de noi, este de fapt, un al doilea exemplar din cele aduse la Chişinău de către prof . univ . dr . A . Lapuşan (Constanţa)16 . Am găsit de cuviinţă să redau în continuare un fragment din cele mărturisite nouă în legătură cu istoricul exemplarului de colecţie din Chişinău: „Cartea o aveam de la doamna Eugenia Dragoş, educatoare pensionară, are acum peste 85 ani, născută la Părcani, Orhei . A fost prima preşedintă a Asociaţiei Pro Basarabia şi Bucovina, filiala Constanţa, cu ea am organizat deplasările la Chişinău în august 1990 şi 1991, ei îi datorez multe din cunoştinţele mele despre viaţa românilor de dincolo de sârma ghimpată . Ea a fost în corespondenţă cu soţia lui Anton Crihan (s.n., M.D .), care i-a trimis cartea şi o fotografie a acestuia . Prima carte cu autograf de la Anton Crihan şi cu dedicaţia de care am vorbit la simpozion (2006) am adus-o prima dată la Chişinău în 1991 şi în redacţia revistei Cugetul cartea a dispărut fără

(după surse ruseşti); Chestiunea agrară în Basarabia până la revoluţia din 1917; Dis- tincţii: Ordinul Ferdinand, în grad de ofiţer; Steaua României ş .a; vezi Iurie Colesnic, Generaţia Unirii, p .185 . 11 Anton Crihan, op.cit., p. 9. 12 Anton Crihan, op.cit., p. 10. 13 Anton Crihan, op.cit ., p . 3-10 . 14 Anton Crihan, op.cit ., p . 11-32 . 15 Vezi fila de forzaţ între coperta 2 . 16 Exemplarul consultat de noi face parte din colcţia Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei din Chişinău, donat fiind acestei instituţii de către prof . univ . dr Aurelia Lapuşan, Universitatea „Ovidius”, Costanţa, în 2006 . 124 urmă . Cartea oferită (Muzeului Naţional din Chişinău – n. a. M.D .) cu consimţământul ei, era un al doilea exemplar cerut de dna Dragoş soţiei lui Anton Crihan . Între timp, acesta murise . Atunci s-a botezat asociaţia noastră cu numele Anton Crihan”17. Se vede, că există o legătură magică între destinul cărţilor şi cel al autorilor lor şi, care uneori se suprapun . Fără îndoială, Anton Crihan, alături de multe alte personalităţi, de primă mărime din mişcarea naţională a românilor basarabeni din anii 1917- 1918 – I . Pelivan, I . Inculeţ, P . Halippa, V . Cijevschi, D . Ciugureanu, V . Bogos, V . Cristi, Em . Catelly ş .a . – se înscrie perfect în cohorta Generaţiei de Aur ai Marii Uniri . Să sperăm că, pe viitor, pe măsura adunării surselor documentare, fie din cele publicate sau din cele nedescoperite şi/ sau nedecodificate încă – odată adunate la un loc – se va face posibilă o apreciere obiectivă asupra vieţii şi activităţii personalităţilor basarabene din anii 1917-1918, în vederea elaborării unor studii monografice de referinţă, care deocamdată ne lipsesc . Neapărat, în lista surselor de referinţă, ale unor asemenea lucrări vor fi incluse şi scrierile memoralistice existente deja şi, care, din păcate, multe dintre ele, au rămas la prima ediţie18, scrise în marea lor majoritate în perioada interbelică . Apărute în tiraje mici şi pe hârtie de o calitate proastă au devenit demult rarităţi bibliografice . Nici reeditările (la fel, de o calitate tipografică mizeră şi cu un tiraj redus) din anii din urmă –’ 90 sec . XX n-au putut salva o asemenea situaţie19 . Deşi, se ştie, că asemenea gen de literatură istorică cum sunt memoriile, necesită o raportare cât mai meticuloasă, cât mai largă la sursa documentului, la izvoarele cele dintâi . Vom încerca şi noi, în demersul nostru asupra operei amintite deja,

17 Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei mai deţine şi alte piese de coleţie care au aparţinut lui Anton Crihan (colecţia include 33 de piese: documente, scrisori, fotografii, piese de vestimentaţie, extrase din ziare; vezi colecţia nr .inv . FB- 23036, 1996) donate de fiul acestuia Dumitru Crihan (Melniciuc) în 1996 . 18 H . Dăscălescu, Revoluţia de la !917 în Basarabia. Lupta moldovenilor pentru limbă, şcoală şi cultură naţională [extras din omagiu lui Constan Kriţescu), Chişinău, Tipa- rul Moldovenesc, 1938,52 p .; On . Ghibu, Cum s-a făcut Unirea Basarabiei, Editura Asociaţiuni Astra, Sibiu . 1925, 20 p .; Ion Jalea, Basarabia. Descrierea- istoria- uni- rea, Editura Steinberg, Bucureşti, f .a, 32 p .; G . Popoa-Lisseanu, Basarabia. Privire istorică, Tipografia Jockey-Club, Ion C . Vacarescu, 1924, 95 p . 19 Ştefan Ciobanu, Unirea Basarabiei. Studiu de documente cu privire la mişcarea naţi- onală din Basarabia în anii 1917-1918, Universitas, Chişinău, 1993; Onisifor Ghibu, Pe baricadele vieţii. În Basarabia revoluţionară (1917-1918), Amintiri, Universitas, Chişinău, 1994; Ion Inculeţ, O revoluţie trăită, Universitas, Chişinău, 1994; , Pe urmele Basarabiei . Note şi impresii din revoluţia rusească, Universitas, Chişinău, 1994; 125 a lui Anton Crihan – Cum s-a făcut Unirea Basarabiei cu România - să întreprindem o raportare cât mai largă la surse, ori de câte ori va fi nevoie .

*** În contextul celor expuse mai sus, poate ar trebui să intervenim, mai întâi, cu unele precizări vizavi de datele biografice ale lui Anton Crihan . Despre satul de baştină Sângerei (jud . Bălţi), care „acum se numeşte Lazovo [Lazovsk] transformat de ruşi în „sat model”, căruia ei îi dau o deosebită atenţie” deţine şi date statistice asupra schimbărilor demografice intervenite după anii de pomină 1940/1944: dacă populaţia satului „în 1940 era pur românească, după recensământul din 1965, din cei 11 .000 locuitori [ . . ] număra deja peste 4 .000 ruşi”20 . A absolvit liceul la Bălţi în 1914, urmând apoi Facultatea de „ştiinţe fizico-matematice din Odesa” . În tomna anului 1916 a fost înrolat în armata ţaristă şi trimis la o Şcoală Militară „aşa-zisa studenţească nr . 2” din Odesa şi după un an de studii, în 1917, este avansat în grad „de praporscik”, ceea ce-i permitea peste patru luni automat să fie numit sublocotenent . Este trimis pe frontul românesc de dislocare a armatelor ruse la Bârlad în calitate de translator la comandamentul inginerilor din Armata IV . Izbucnirea revoluţiei ruse l-a prins acolo, la Bârlad, unde a creat Comitetul soldaţilor şi ofiţerilor moldoveni din Armata IV: „ca preşedinte l-am pus pe Gheorghe Madan, veteran din Revoluţia din 1905-1906, iar pentru mine mi-am rezervat postul de secretar al comitetului”21 . Ştirile privitor la activităţile desfăşurate de ostaşii moldoveni dislocaţi în zona frontului român a unităţilor ruseşti, la Bârlad, pot fi recuperate şi din cele publicate în ziarul Cuvânt Moldovenesc din 3 iunie 1917 . Or, evenimentele relatate de A .Crihan sunt exacte şi au o acoperire documentară: „Noi subsemnaţii ofiţeri, dregători militari şi soldaţi basarabeni ai

20 Anton Crihan, op. cit., p .3-4 . 21 Anton Crihan, op. cit., 4; După 24 ianuarie 1918 (în cel de-al 2-lea Guvern al Republi- cii Democratice moldoveneşti) conduce Ministerul Agriculturii, cel mai greu minister la acea vreme . De acest organ depindea „cum va fi rezolvată problema agrară, în jurul căreia se dădeau luptele de moment”. Vom interveni doar cu precizarea că, în Directo- ratl general îndeplinea funcţia de subsecretar de stat al Agriculturii. A mai a prezidat şi Comisia Agrară (după 27 martie 1918), care a contibuit la elaborarea proiectului Legii agrare . A susţinut si/ sau apărat acest proect, în calitate de raportor în Sfatul Ţării, dar şi în Constituanta Ţării (1919) . Pentru că, se ştie că ţăranii basarabeni erau îngrijoraţi cel mai mult de problema agrară (în sensul unei redistribuiri a proprietăţii funiciare din contul marilor proprietari) . 126 garnizoanei ruseşti din Bârlad, întrunindu-ne în ziua de 12 mai 1917, sub preşedinţia tălmaciului G.V. Madan, spre a ne sfătui asupra nevoilor politice, culturale şi economice de azi ale Basarabiei şi luând cunoştinţă de programul Partidului Naţional Moldovenesc, tipărit în nr. 28 de la 9 aprilie anul 1917, al gazetei „Cuvânt Moldovenesc” din Chişinău, am hotărât cu toţii să ne alipim la Partidului Naţional Moldovenesc, arătându-ne în acelaşi timp dorinţa că: 1. În ceea ce priveşte înzestrarea ţăranilor moldoveni cu pământ, apoi dânsa să fie înfăptuită pe temeiul celei mai largi democraţii, căci a sosit şi pentru dânşii ziua dreptăţii 2. Partidul Naţional Moldovenesc, dând întregul său sprijin stăpânirii vremelnice a Rusiei, să-şi dea în acelaşi timp toata silinţa atât pentru cuvântul tipărit, cât şi prin viul grai, ca să ferească scumpă- ne Basarabie de siluirile şi jafurile nelegiuite ale anarhiei. Spre adunarea la îndeplinire a celor mai sus arătate ne-am şi ales un comitet al nostru”22 . Anume în acel comitet al ostaşilor moldoveni al Armatei IV ruseşti şi avea funcţia de secretar Anton Crihan . Apoi, în luna iunie 1917, va depune „cerere de transfer” către comandamentul Armatei IV ruseşti dislocate la Bârlad . Revine la Odesa . Acolo era concentrată o forţă militară impunătoare a unităţilor moldoveneşti – peste 60 mii – şi poate cea mai activă dintre cele dislocate în zonă . Sfatul deputaţilor moldoveni – ofiţeri şi soldaţi – din Odesa intervenea, de fiecare dată, cu propuneri concrete vizavi de situaţia social-politică din Basarabia, mereu schimbătoare, a anului 1917 . Soldaţii moldoveni sunt printre iniţiatorii de a deschide la Odesa, pe lângă Universitatea de acolo, a unei catedre „deosebite de limbă şi istorie moldovenească” . Şi mai mult, ei cer să se facă la Odesa „de la toamna viitoare două internate pentru studenţii şi studentele sărace moldovence”23 . Este semnificativă, în viziunea lui Anton Crihan, evoluţia evenimentelor istorice ce au derulat în Basarabia, începând cu luna martie-aprilie 1917: „N-a trecut nici o lună de la izbucnirea revoluţiei şi începe seria congreselor

22 Procesul verbal al adunării ostaşilor moldoveni din Bârlad din 12 mai 1917, în Ştefan Ciobanu, Unirea Basarabiei. Studiu de documente cu privire la mişcarea naţională din Basarabia în anii 1917-1918, Universitas, Chişinău, 1993, p .113-114; vezi Cuvânt Moldovenesc, nr . 44, 3 iunie 1917 . 23 Hotărârile sfatului deputaţilor moldoveni, ofiţeri şi soldaţi dib odesa din 25 iuni 1917, în Ştefan Ciobanu, Unirea Basarabiei. Studiu de documente cu privire la mişcarea naţională din Basarabia în anii 1917-1918, Universitas, Chişinău, 1993, p . 114 - 115; vezi Cuvânt Moldovenesc, nr . 54, 9 iulie 1917 . 127 – congresul clericilor şi a mirenilor, acela al cooperatorilor, acela al ţăranilor, acela al învăţătorilor şi profesorilor, al Partidului Naţional Moldovenesc, al medicilor, al femeilor, etc”24 . Pe parcursul anului 1917 intelectualitatea patriotică din Basarabia s-a confruntat cu dificultăţi serioase în timp ce încerca să mobilizeze populaţia majoritar ţărănească a provinciei . Amintim în context, mărturisirea lui A . Crihan, sesizabilă în acest sens: „În timpul anului 1917 noi am făcut aşa de multă propagandă pentru autonomia Basarabiei, încât am reuşit în cele din urmă să-i mişcăm şi pe ţăranii noştri”25 . Spiritul conservator al ţăranului moldovean se explică, mai degrabă, prin faptul că aceasta nu avea încredere în orice program social sau/ şi naţional . Psihologia unei populaţii care, timp de două secole, a fost lăsată pradă întunericului, devenise un obstacol greu de învins . În luna aprilie-mai 1917 putem vorbi despre cristalizarea unei mişcări diferenţiate, care impune anumite modele, programe de activitate în sensul emancipării sociale şi naţionale a moldovenilor basarabeni . Referinţele lui A . Crihan sunt în legătură cu manifestările ostăşeşti petrecute la Odesa în luna aprilie 1918 . Iată ce ne comunică sursele: la adunarea ostaşilor moldoveni din Odesa din ziua de 8 aprilie 1917 au participat „vreo 10. 000 de ostaşi şi unde şi unde câte o faţă în straie neostăşeşti”. Adunarea a fost prezidată de „ştabs-căpitan E. Cateli ajutat de P. Halippa, voluntarul Păscăluţă şi de I. Pelivan, împuternicitul cercului moldovenesc din Bolgrad”26 . În mijlocul acelei mişcări ostăşeşti din primăvara anului 1917 se profilau anumite scopuri şi sarcini ce vor fi pas cu pas realizate până în toamna aceluiaşi an . Cităm după hotărârea întrunirii de la Odesa: „Potrivit cu aceste schimbări (din Rusia - n.n) moldovenii vor căuta ca şi ei să capete putinţă de a trăi slobod spre binele neamului lor. Astfel ei vor cere ca ţara Basarabiei să nu se mai ocârmuiască ca o ţară supusă, ci ca o ţară slobodă”27. De asemenea, au cerut ca ocârmuirea locală şi judecăţile „de sus până jos, să se îndeplinească de către slujbaşi ieşiţi din sânul norodului şi în limba norodului” . La fel şi „învăţătura în toate şcolile din Basarabia să se facă în limba norodului [ . . ],

24 Anton Crihan, op. cit., 16 . 25 Anton Crihan, Mărturii despre Unire [interviu realizat în Saint Luis SUA],Contrafort, nr .2-3 [52 .53], februarie –martie 1999 . 26 Din hotărârile adunării ostaşilor moldoveni din Odesa din ziua de 8 aprilie 1917, în Ştefan Ciobanu, Unirea Basarabiei. Studiu de documente cu privire la mişcarea naţio- nală din Basarabia în anii 1917-1918, Universitas, Chişinău, 1993, p . 92; vezi Cuvânt Moldovenesc, nr .33, 26 aprilie 1917 . 27 Din hotărârile adunării ostaşilor moldoveni din Odesa din ziua de 8 aprilie 1917, vezi Ştefan Ciobanu, op. cit., p .92 . 128 şi în biserică trebuie să se vorbească în limba lor [ . . ] . În fruntea bisericii să fie un mitropolit moldovean ales de preoţi şi de mireni [ . . ] . Moldovenii să nu mai fie duşi la oaste afară din Basarabia şi să se înveţe pe loc în ţară slujba ostăşească în limba moldovenească”28 . Pe 18 aprilie 1917, ostaşii moldoveni din garnizoana Odesei, adunaţi în număr de peste 10 .000, s-au întrunit într-un mare miting naţional. Ei aduceau la „cunoştinţa ocârmuirii vremelnice” (din Petrograd, n. a. – M.D .), că „moldovenii i-au dat şi-i vor da sprijinul lor, până când vor avea încredere că ea chezăşluieşte slobozenia tuturor noroadelor din Rusia împreună cu norodul moldovenesc” . Totodată ostaşii au hotărât că, pentru păstrarea celei libertăţi, pe viitor, Basarabia „trebuie să capete autonomia cea mai largă; zacoanele (legile, n. a. – M.D .), după care se vor ocârmui Ţara Basarabiei trebuie să fie lucrate de Sfatul Ţării, întocmit din deputaţii tuturor noroadelor ce locuiesc în Basarabia”29 . Este evident faptul că derularea evenimentelor din interiorul Basarabiei, din vara anului 1917, în viziunea lui Anton Crihan, erau influenţate şi/sau marcate de frământările ce se produceau în mijlocul ostaşilor basarabeni . De pe la mijlocul lunii iunie „conducerea mişcării naţionale din Basarabia începe să treacă tot mai mult în mâinile militarilor” . Acestora li se părea că „lucrurile nu merg destul de repede şi ei erau grăbiţi să ajungă cât mai neîntârziat la rezultate practice precise”30 . În acea atmosferă de fierbere revoluţionară, Anton Crihan, se face remarcat printre liderii mişcării ostăşeşti de la Odesa prin faptul că, lansează ideea creării „Cohortelor moldoveneşti”31. Se afirmă că „cohortele înfiinţate de el aveau sarcina să se ocupe în Basarabia de organizarea Partidului socialist-revoluţionar moldovenesc”32 . Anton Crihan, la rândul său, susţine că fiind organizatorul cohortelor moldoveneşti de la Odesa, tot el, mai apoi, le-a adus în Basarabia33 . Indică chiar şi o dată concretă când „cohortele” sosesc la Chişinău şi iau

28 Ştefan Ciobanu, op. cit., p .93 . 29 Hotărârile adunării ostaşilor de la Odesa, în Ştefan Ciobanu, Unirea Basarabiei. Stu- diu de documente cu privire la mişcarea naţională din Basarabia în anii 1917-1918, Universitas, Chişinău, 1993, p .93-94; vezi Cuvânt Moldovenesc, nr .35, 3 mai 1917 . 30 Anton Crihan, op.cit., p .16 . 31 Anton Crihan, Cum s-a făcut Unirea Basarabiei cu România, Editura Carpaţii, Madrid, 1969, p . 4 . 32 Ion Ţurcanu, Unirea Basarabiei cu România, Tipografia centrală Chişinău, 1998, p .138, vezi nota la subsol; Generaţia Unirii. Enciclopedie [de Iurie Colesnic], Muzeum, Chi- şinău, 1998, p . 184; se afirmă că a fost membru al Partidului socialist revoluţionar naţionalist . 33 Anton Crihan, op.cit., p .16 . 129 conducerea în mâinile lor – pe 11 iulie 1917 . Este sesizabilă afirmaţia lui A . Crihan că „mersul revoluţiei ia o înfăţişare nouă” 34 . Forţa numerică a Cohortelor moldoveneşti se echivala cu 1600 soldaţi din 16 unităţi şi cu 20 de ofiţeri . Şi pentru a-şi găsi o acoperire, o confirmare a celor enunţate mai sus, autorul îl citează pe O . Ghibu, care susţinea între altele, că aşa- numitele „cohorte moldoveneşti aveau să joace un însemnat rol în viaţa publică a Basarabiei, timp de câteva luni35” . Să reţinem că, Anton Crihan nu indică concret funcţia ce o deţinea în legătură cu crearea cohortelor, – „cea de inspector al cetelor mobile de miliţie şi comisar de la comitetul moldovenesc pe lângă statul circumscripţiei Odesa”36 . Raportată fiind, la situaţia dezastruoasă în care se afla Basarabia, în vara anului 1917, această funcţie era de o responsabilitate excepţională . Conform stipulărilor prevăzute în „instrucţiunea pentru cetele moldoveneşti” urmau să fie formate şi trimise în Basarabia 16 cete mobile (o ceată se compunea din 100 de ostaşi) . În capul cetelor sta inspectorul (Anton Crihan) . Scopul acestora era „paza siguranţei personale şi publice a cetăţenilor; lupta cu dezertorii; lupta cu anarhia şi contrarevoluţia; prevenirea dezordinilor agrare; menţinerea ordinii în caz de demobilizare etc”37 . Inspectorul cohortelor se afla în subordonare directă şefului statului major Odesa, iar în ordinea externă supravegherii comandamentului garnizoanei Chişinău . Să mai adăugăm aici că printre „rezoluţiile întâiului congres ostăşesc moldovenesc” (20-27octombrie 1917) a fost adoptată şi cea privitoare la „cohortele moldoveneşti” , care prevedea următoarele: „Pentru potolirea şi susţinerea rânduielii în Basarabia pe vremea demobilizării, congresul a hotărât. Să se sporească numărul cohortelor de la 16 până la 100, având în fiecare cohortă câte o sută de soldaţi. Afară de aceasta, soldaţii moldoveni din cavalerie să fie deosebiţi şi trimişi în Basarabia, în schimbul părţilor de cavalerie, care deţin de pază acum în ţara noastră”38. Printre acţiunile întreprinse nemijlocit la Chişinău, Anton Crihan îşi atribuie meritul de a fi printre organizatorii Comitetului Militar Central al

34 Anton Crihan, op.cit., p . 16 . 35 Onisifor Ghibu, Cum s-a făcut unirea Basarabiei, [Biblioteca ”Astra” nr .9], Editura Asociaţiunii, Sibiu, 1925, p . 10 . 36 Instrucţii pentru cetele de miliţionari moldoveni, în Ştefan Ciobanu, Unirea Basarabiei. Studiu de documente cu privire la mişcarea naţională din Basarabia în anii 1917-1918, Universitas, Chişinău, 1993, p .138-139; vezi Cuvânt Moldovenesc, nr . 72, 2 august 1917 . 37 Ibidem, p .138 . 38 Despre cohortele moldoveneşti , în Ştefan Ciobanu, op. cit., p .148 . 130 ofiţerilor şi soldaţilor moldoveni39, care i-a fiinţă, după cum ne relatează A . Crihan, pe 22 iulie 1917 şi, care avea drept scop „convocarea unui congres al militarilor care să hotărască soarta Basarabiei40 . Cert este faptul că, numele lui Anton Crihan este atestat documentar alături de cele mai reprezentative personalităţi ale anului 1917 . Atunci când în toamna anului 1917 Partidul Naţional Moldovenesc îşi alcătuia „izvodul” cu ocazia alegerilor în Adunarea Constituantă rusească41, Anton Crihan „ofiţer, inspectorul cohortelor moldoveneşti din Basarabia” este ales printre reprezentanţii acestuia alături de Vladimir Chiorescu, , Ioan Pelivan, Daniil Ciugureanu, Profirii Fală, Ioan Codreanu etc (12 deputaţi)42 . Aşa după cum s-a consemnat în documentul citat „comitetul central al partidei naţionale moldoveneşti” a delegat la acea întrunire „pe cei mai iscusiţi şi mai vrednici oameni din neamul nostru [ . . ], oameni de ispravă din sângele vostru [ . . ] cu gândul curat şi dragoste pentru neamul nostru moldovenesc” şi, care urmau „să scoată drepturile politice şi naţionale, fără care nu poate trăi nici un neam”, se sublinia în apelul către Fraţii moldoveni 43 . La acea etapă a luptei de emancipare socială şi naţională a basarabenilor era absolut firesc ca Partidul Naţional Moldovenesc să participe direct, prin reprezentanţii săi de vază, la alegerile desfăşurate în legătură cu convocarea Constituantei Ruse . Candidaţii în alegeri aveau un program concret de acţiuni care prevedea „toate nevoile şi trebuinţele moldoveneşti” . Ei cereau: „pământ, lumină şi glas obştesc . Având aceste trei lucruri, el (norodul moldovenesc, - n. a. – M.D) va putea ajunge iar stăpân în ţara părinţilor săi”44 .

39 Anton Crihah, op. cit, p . 17; după cum se ştie, preluarea iniţiativei de organizare a Sfatul Ţării în calitate de organism suprem al Basarabiei autonome, de către Comite- tul Militar Central Moldovenesc, apoi de către Congresul ostăşesc (20-27 octombrie 1917), s-a produs exact peste o lună, în 21 noiembrie 1917 . 40 Anton Crihah, op. cit, p . 17 . 41 Se consideră că autonomia provincială şi principiile de organizare a organului ţinutal sup- rem vor fi elaborate de către Adunarea Constituantă rusească, iar permisiunea oficială de a forma organul suprem al Basarabiei va fi acordată de Guvernul Provizoriu din Petrograd . 42 Manifestul electoral al Partidului naţional Moldovenesc cu ocazia alegerilor în Consti- tuanta rusă, în Ştefan Ciobanu, Unirea Basarabiei. Studiu de documente cu privire la mişcarea naţională din Basarabia în anii 1917-1918, Universitas, Chişinău, 1993, p .128-130; vezi Cuvânt Moldovenesc, nr . 94, 27 octombrie 1917 . 43 Ştefan Ciobanu, op. cit ., p .129 . 44 Ştefan Ciobanu, op. cit, p . 129; pentru Constituanta rusă, se lansează câteva liste de candidaturi în care figureză reprezentanţi ai Paridului naţional Moldovenesc . Totuşi, listele compuse numai din moldoveni, sunt cele ale Partidului Naţional Moldovenesc 131 Revoluţia rusă extinsă în hotarele imperiului a avut cea mai mare influenţă asupra armatei, care a evoluat pe parcurs în direcţia confruntării a două discursuri: cel al naţionalizării şi cel al bolşevizării . Important este să reţinem că, moldoveni întruniţi în Congresul ostăşesc sau cel ţărănesc se orientează spre înfiinţarea unor organisme pe baze largi democratice de administrare a Basarabiei . Este semnificativă, în acest sens, descrierea lui A . Crihan vizavi de componenţa Sfatului Ţării, ce urma să fie ales: „din cei din 138 de deputaţi, 11 erau moşieri , 44 cu studii universitare, dintre care 19 jurişti, 9 profesori, 3 doctori; 2 ingineri etc, şi 48 cu studii secundare. Dintre ei 85 erau ţărani sau de origine ţărănească”45. După naţionalităţi, deputaţii în Sfatul Ţării se împărţeau: „103 moldoveni, 13- ucraineni, 7 ruşi, 6 evrei, 5 bulgari, 2 germani, i polonez şi un armean”46 . În organizarea lor internă deputaţii îşi ziceau „fracţiuni” . Gruparea care „nu-şi zicea fracţiune purta numele de Blocul moldovenesc”, susţine Anton Crihan şi era majoritară din punct de vedere numeric, după ea imediat urma „fracţiunea ţărănească”47 La Congresul Militarilor; Anton Crihan a aderat la fracţiunea „blocul moldovenesc”, iar în şedinţele Sfatului Ţării a vorbit din numele blocului moldovenesc . Pe lista nominală a deputaţilor Sfatului Ţării – cu mandate validate în şedinţa din 4 decembrie 1917 – este înscris ca „ales din partea primului congres militar-moldovenesc din toată Rusia” alături de Gherman Pântea, , Vasile Ţanţu (jud . Bălţi)48 . Să amintim, în context, din cuvântarea susţinută de Ioan Pelivan – la deschiderea Sfatului Ţării (21 noiembrie 1917) – despre „ideea autonomiei”, atribuită totalmente elementului ostăşesc din mişcarea naţională a anului 1917: „Această idee a fost însuşită de către soldaţii noştri şi ei o răspândesc pretutindeni, muncind cu râvnă pentru înfăptuirea ei . Numele lor trebuie să fie înscris cu litere de aur în istoria poporului nostru . Dacă n-ar fi fost congresul lor din octombrie care a proclamat autonomia Basarabiei, deschiderea Sfatului Ţării n-ar fi avut loc”49 . În viziunea lui Anton Crihan – cele mai însemnate hotărâri pe care le-a luat Sfatul Ţării sunt următoarele:

şi a Partiduluii Socialist-Revoluţionar Moldovenesc (compus din 10 candidaţi „mol- doveni de pe frontul român”) . 45 Anton Crihan, op. cit, p . 19 . 46 Anton Crihan, op. cit, p . 19 . 47 Anton Crihan, op. cit, p . 19 48 Lista deputaţilor Ţării, ale căror mandate au fost validate în şedinţa Sfatului Ţării din 4 decembrie 1917, vezi Ştefan Ciobanu, op .cit ., nr . LXXIX, p . 184 49 Procesul verbal nr . 1 . Solemnitatea deschiderii Sfatului Ţării, în Ştefan Ciobanu, op .cit ., p .166 . 132 - proclamă autonomia Basarabiei; - hotărăşte înfiinţarea Sfatului Ţării; - fixează numărul deputaţilor; - face repartizarea lor pe naţionalităţi, atribuind moldovenilor 70 la sută din mandate şi minoritarilor 3050. Situaţia politică din Basarabia către sfârşitul lunii noiembrie 1917 a fost influenţată de evoluţiile din capitala Imperiului Rus, degenerate in răsturnarea bolşevică (25 octombrie 1917), precum şi de reacţia trupelor ruseşti bolşevizate şi anarhizate, dislocate în zona, care luptau deschis împotriva intereselor naţionale ale moldovenilor . Sfatul Ţării a fost dispus să caute o soluţie democratică pentru criza politică din cadrul statului federal rus: pe 2 decembrie 1917, Basarabia, sprijinindu-se pe trecutul său istoric, se declară „de azi înainte Republică Democratică Moldovenească . Formarea Republicii Democratice Moldoveneşti a fost dictată, bineînţeles, mai mult de împrejurările politice ale timpului, decât de o necesitate istorică . Şi dacă la începutul anului 1917 mişcarea naţională din Basarabia evolua doar în contextul evenimentelor din întreaga Rusie, ceea ce era o realitate politică obiectivă inevitabilă . Atunci spre sfârşitul anului 1917, mai exact după data de 2 decembrie 1917– când Basarabia autonomă s-a transformat în „Republică Democratică Moldovenească” – putem afirma cu certitudine, că ea se rupe de contextul imperial şi înclină tot mai mult spre cel general românesc . Pentru că a existat, fără îndoială, o legătură directă între acţiunile şi/ sau opţiunile programatice ale Sfatului Ţării şi ceea ce s-a realizat, de facto, în 24 ianuarie 1918 şi, respectiv 27 martie 1918 . Altceva putem afirma despre conglomeratul politic basarabean, atât de pestriţ şi defel favorabil conştientizării factorului naţional primordial care tindea firesc spre unitatea neamului românesc: nu a existat cu siguranţă o strictă delimitare în ideologia elitei politice basarabene de atunci privitor la calea spre care urma să fie îndreptată provincia . Şi numai contextul general al epocii a condus la radicalizarea mediului social-politic basarabean şi a împins clasa politică basarabeană spre conştientizarea faptului iminent al Unirii . Sunt de remarcat câteva idei esenţiale din discursul lui Anton Crihan (1968) vis-â- vis de mişcarea naţională din Basarabia în anii 1917-1918 şi evenimentul Unirii din 27 martie: 1. Gruparea cea mai activă din Sfatul Ţării, care a lucrat permanent

50 Anton Crihan, op. cit, p . 17 . 133 şi în mod hotărât pentru Unire, a fost, fără îndoială, Blocul Moldovenesc51. 2. Noi (Blocul moldovenesc, -- s.n .M.D.) ştiam că Unirea avea să fie votată cu o mare majoritate de toţi deputaţii din Blocul Moldovenesc, cărora avea să li se alăture şi cei din Fracţiunea Ţărănească. 3. Ceea ce Sfatul Ţării a făcut în ziua de 27 Martie n-a fost decât îndeplinirea unor formalităţi solemne, o mare sărbătoare naţională a moldovenilor dintre Prut şi Nistru, deoarece totul fusese pregătit de mai înainte prin lungi şi tenace tratative dintre Blocul moldovenesc şi Guvernul românesc”52. 4. Marea bătălie s-a dat nu în 27 martie, ci în ziua când Sfatul Ţării a hotărât chemarea Armatei Române care a avut loc în luna decembrie 1917 (22 decembrie /27 decembrie 1917, – n. a. M.D .)53 Bineînţeles că Armata Română a intrat în Basarabia nu pentru a înfăptui Unirea, ci pentru a fi alături de fraţii săi de sânge şi pentru a-i susţine în acele momente grele ale istoriei îngrămădite în acest spaţiu . Or, Armata Română n-a intrat în Basarabia pe un teritoriu străin, ci în puterea dreptului istoric a intrat pe pământul strămoşilor neamului nostru, având o misiune nobilă la care a fost chemată: de a-l salva de catastrofa socială şi naţională în care ajunsese, de a-l salva de şovinismul imperial rus, de bolşevism, de invazia trupelor ruseşti bolşevizate şi anarhizate, care luptau deschis împotriva intereselor naţionale ale moldovenilor, Altceva ar trebui să constatăm: acele convingeri ferme ale lui Anton Crihan, participat nemijlocit la făurirea României Mari – enunţate la o jumătate de veac de la Unire, în 1968 – sunt, prin excelenţă, cele mai adevărate lecţii de istorie naţională . Lecţii care trebuiesc neapărat memorizate şi/ sau învăţate, ştiute pe de rost, lecţii care trebuiesc neapărat transmise generaţiilor de azi şi de mâine . Înaintaşul nostru avea o conştiinţă clară, o conştiinţă împăcată faţă

51 Anton Crihan, op. cit, p . 24 . 52 Anton Crihan, op. cit, p . 22-23 . 53 Autorul ne mărturiseşte: „Că în acea zi nu s-a vorbit direct de Armata română, asta nu trebuie să înşele pe nimeni . Noi ştiam perfect de bine de ce armata era vorba [ . . ] . Asta o ştiam noi şi o ştiau şi deputaţii minoritari . Că o ştiau şi aceştia din urmă dovada cea mai bună e că, după luarea acelei hotărâri, reprezentantul partidului Social-democrat, care de fapt erau comunişti, şi acela ai Bundului, s-au retras din Sfatul Ţării . Ori ca să nu-şi închipuie cineva că noi eram nişte naivi şi nu ştiam ce facem . Aşa dar, lupta adevărată pentru Unire atunci s-adat, în luna decmbrie 1917, nu la 27 martie . În acel moment însă armata română nu era prezentă în Basarabia ca „să-i înveţe pe deputaţi cum să voteze!”; vezi Anton Crihan, op . cit, p . 23-24 . 134 de generaţia sa, în sensul că, ea a făcut ceea ce trebuia să facă, odată ce ne mărturisire nouă: „Naţionaliştii basarabeni adevăraţi, adică cei cărora Unirea de la 27 martie 1918 li se datorează în întregime, au fost oamenii cei mai curaţi sufleteşte şi mai curajoşi totodată, din câţi mi-a fost dat mie să întâlnesc în întreaga mea viaţă, şi care, nu mă îndoiesc un singur moment, n-ar fi permis nimănui să le forţeze conştiinţa, chiar dacă ar fi ştiut în mod cert, că atitudinea lor i-ar fi dus la moarte sigură. Naţionalismul lor însemna dragoste de Neam [...].”54. Şi încă ceva ne-a mai lăsat nouă, Anton Crihan – nişte poveţe, sau poate nişte îndemnuri de credinţă în destin55: >„Imperiile [...] nu sunt veşnice. Istoria a înregistrat numeroase prăbuşiri de imperii. Ca să nu vorbim decât despre generaţia mea, aceasta a văzut-o pe aceea a Imperiului Ţarilor şi încă altele câteva nu mai puţin răsunătoare. [...] mai târziu sau mau de vreme va veni şi aceea a Imperiul Sovietic56. > [...] Basarabia va redeveni din nou românească, până atunci însă nouă nu ne rămâne decât să sărbătorim, cel puţin, după cum se cuvine, în fiecare an Unirea [...], această fiind, fără îndoială, evenimentul cel mai important din istoria recentă a Basarabiei”57. În concluzie: Evocarea unei jumătăţi de veac de la Unirea Basarabiei cu România (1968) în acel interviu acordat redacţiei revistei Carpaţii, de către Anton Crihan, membru al Sfatului Ţării, apoi difuzat la postul de radio Free Europe din Munchen în zilele de 27 şi 28 Martie 1968, şi publicat ulterior

54 Anton Crihan, op. cit, p . 22 . 55 După 27 noiembrie 1918 (data lichidării Sfatului Ţării), îndeplineşte funcţia de Direc- tor General al Consiliului de Administraţie ( – preşedinte) . A mai înfiinţat Casa Noastră, instituţie ce avuse menirea să execute Legea agrară „basarabeană (până în 1920) . Face parte din delegaţia română la Conferinţa ruso-română din Viena (1924) . A deţinut mandatul de deputat în 1919, 1920, 1922, 1932, 1937 . În anii 1932-1933, revine în funcţia de administrare a probleme agrare, deţinând-o pe cea de subdirector de Stat al Agriculturii . Mai contribuie la fondarea Facultăţii de Agronomie (Facultatea de Agronomie a Universităţii din Iaşi după transferul la Chişinău ce şi-a avut sediul în blocul Sfatului Ţării . A fost printre fondatorii Partidului Ţărănesc basarabean (1918, atunci când „încă nu exista un asemenea partid în Ţara veche” (mai apoi se vor uni cu Partidului Ţărănesc din Regat şi cu Partidul Naţional din Ardeal); face parte din „delegaţia permanentă a partidului”; în 1924, se înscrie la Facultatea de Drept din Bu- cureşti (pe cea de la Odesa aşa şi n-a mai absolvit-o); în 1934 îşi ia doctoratul la Paris în domeniul de „ştiinţe politice şi-economice”; profesor la Politehnica din Iaşi; în 1947, este scos din învăţământ ; în 1948, pleacă la Paris; din 1951, s-a stabilit la Washington; face parte din Comitetul Naţional Român (în 1959, din cauza unor neînţelegeri interne îl părăseşte); în 1964, îşi dă demisia din acel Comitet . 56 Anton Crihan, op. cit, p . 11 . 57 Anton Crihan, op. cit, p . 11 . 135 în broşură (1969), poate fi atribuit cu certitudine unui act de supremă voinţă civică şi morală, dar şi politică de care a dat dovadă înaintaşul nostru aflat în condiţii extrem de grele de ilegalitate şi de exil . Acea conferinţă-evocare, acel discurs patriotic a lui Anton Crihan, nu este altceva decât ecoul de confesiune al unei generaţii de sacrificiu . Dar şi a unei generaţii care a ştiut să facă istorie, o generaţie care a fost capabilă să apere şi să conducă masele, să le solidarizeze în numele unui ideal naţional . De aceea este, această lucrare, în egală măsură – un testament pentru urmaşi58 . Ea ne ajută să ne apropiem de adevărul istoric, să pătrundem, să înţelegem ce a fost şi cum s-a făcut Unirea, de ce a fost inevitabilă Unirea basarabenilor cu Ţara, care a fost rolul Sfatului Ţării în acel proces de trezire naţională, care a fost rolul militarilor la întregire, care a fost rolul maselor şi, în sfârşit, care a fost rolul elitei politice basarabene . Cei de azi au doar o singură datorie faţă de basarabenii din Generaţia Unirii – să-i aducă din Istorie în conştiinţele noastre cinstindu-le memoria prin fapte demne de a fi înscrise în istoria Neamului .

58 Bineînţeles, că scrierile de acest gen nu înlocuiesc documentul istoric, ele vin doar să-l sprijine .