Ioan Derşidan Facultatea De Litere Din Oradea Teza De Doctorat a Lui
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
teZA de doCtorAt A lUI IoAN derŞIdAN HorIA PetrA-PetreSCU Facultatea de Litere din Oradea deSPre IoN lUCA CArAGIAle (leIPZIG, 1910) Abstract Twenty-five years after Titu Maiorescu and Constantin Dobrogeanu-Gherea, Horia Petra-Petrescu widely and informdly opens the series of university studies dedicated to Ion Luca Caragiale, the writer who was highly appreciated at the beginning of the 20th century (în 1910), as one of ”the prominent representatives of modern Romanian literature”. Nowadays (2011), after a hundred years, Horia Petra-Petrescu’s doctoral thesis is an example of resistence and reception of university criticism. Keywords: university criticism, doctoral thesis, Ion Luca Caragiale. La douăzeci şi cinci de ani după Titu Maiorescu şi Constantin Dobrogeanu-Gherea, Horia Petra-Petrescu deschide larg şi documentat seria exegezelor universitare consacrate lui Ion Luca Caragiale, apreciat, la începutul secolului al XX-lea (în 1910), ca unul dintre „reprezentanţii de seamă ai literaturii române moderne”. Astăzi (2011), după o sută de ani, teza de doctorat a lui Horia Petra-Petrescu reprezintă un exemplu de rezistenţă şi receptare a criticii universitare. Horia Petra-Petrescu (1884-1962) este una dintre personalităţile cunoscute ale Astrei în prima jumătate a secolului al XX-lea. Secretar literar al Asociaţiunii (1923-1940) şi bibliotecar al acesteia (1929-1940), Horia Petra-Petrescu a coordonat colecţia de cărţi şi calendare a Bibliotecii populare a Asociaţiunii (1920-1947), a făcut parte din conducerea revistei Transilvania (1923-1934), a Societăţii pentru Fond de Teatru Român (1912-1914) şi a colaborat, cu articole, foiletoane şi editoriale, la numeroase periodice. Subiectele culturale şi politice abordate sunt cele ale realităţilor româneşti ale secolului al XX-lea, cu teze desprinse din tradiţia transilvăneană. Asemenea altor familii transilvănene, familia Petra – Petrescu (tatăl, Nicolae Petra – Petrescu şi fiul, Horia) se pune necondiţionat, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, în slujba idealului naţional şi cultural. De aceea în cercul 130 Metaliteratură, anul XI, nr. 3-4 (27), 2011 celor apropiaţi lor intră, cu intensităţile epocii şi încărcătura legăturilor bazate pe afinităţi, principii şi credinţe, Iosif Blaga, Vasile Goldiş, Andrei Bârseanu, Ion Pop Reteganul, Iosif Vulcan, Ioan Micu Moldovan, Ion Luca Caragiale, Octavian Goga, Ciprian Porumbescu, Ion Agârbiceanu, Paul Zarifopol, Oct. C. Tăslăuanu, Ioan Lupaş, Pericle Papahagi, Sextil Puşcariu, Al. Ciura, A.P. Bănuţ etc. Ideea dreptăţii, preţuirea naţiei şi a celor care luptă pentru înălţarea ei, conştiinţa valorii şi a răspunderii îl caracterizează pe Horia Petra-Petrescu în seria amintită. Din încercările vieţii sale au făcut parte boala, războiul, sacrificiul şi restriştea – de la flacăra idealului înspre anii reci ai vârstei, bolii, singurătăţii şi (uneori) ai istoriei. Personalitate remarcabilă a culturii române din perioada Marii Uniri din 1918, Horia Petra-Petrescu a scris poezii, proză şi piese de teatru („unele pe nedrept uitate”, scrie Georgeta Ene, în Caragiale la Berlin, Bucureşti, Editura Edinter, 1992), a tipărit numeroase foiletoane şi articole politice şi a purtat o corespondenţă intensă cu nume importante ale culturii române şi europene. Afirmând ideea Europei libere, el prezintă adesea cultura şi spiritualitatea cehă (Ceva despre Cehoslovacia, conferinţă ţinută la Sibiu, în 1923). Temeinic şi riguros în manifestările sale publice, Horia Petra-Petrescu şi-a pregătit doctoratul în timp îndelungat (noiembrie 1906-noiembrie 1910), documentându-se şi având o legătură strânsă cu I. L. Caragiale şi Gustav Weigand. În epocă era apreciat ca un foarte bun cunoscător al operei caragialiene şi al teatrului european. Până la definitivarea tezei a publicat mai multe articole şi studii despre I. L. Caragiale. A intervenit în apărarea lui I. L. Caragiale în discuţiile şi polemica privitoare la plagiat şi originalitate. Cunoscător din interior al teatrului, în teza de doctorat dezbate numeroase aspecte de „tehnică” şi face numeroase trimiteri la autori contemporani, români şi străini. Astăzi, la aproape o sută de ani de la susţinerea acestei teze de doctorat despre I. L. Caragiale, în faţa lui Gustav Weigand, îmi pare important de subliniat faptul că autorul ei, Horia Petra-Petrescu, bun cunoscător al operei caragialiene, evidenţiază importanţa tematicii sociale a acesteia şi a utilizării unor jargoane şi argouri, pentru a caracteriza periferia culturală, sufletească şi de mentalitate. Tranziţia românească (aparţinând eternului uman) va fi aproximată de către Eugen Ionescu pornind de la perspectiva lingvistică şi viziunea tragi-comică şi abisală a lui I. L. Caragiale. Piesele de teatru ale lui Caragiale, scrie Horia Petra-Petrescu, au rămas „miezul tare al literaturii române”. Scriitorul este prezentat trăind „în vâltoarea luptelor politico-sociale ale epocii”. De fapt clasificarea operei cuprinde 1. scrieri satirico-umoristice, 2. nuvelele şi dramele serioase şi 3. scrierile politice. Opera este prezentată într-o legătură strânsă cu istoria României, iar în descrierea şi interpretarea acestora autorul foloseşte adesea rezumatele şi analiza didactică şi ştiinţifică. Astăzi informaţiile tipărite în legătură cu istoria literaturii dramatice româneşti înainte de I. L. Caragiale şi ariile comparaţiilor şi analizelor sunt mai bogate decât în momentul elaborării tezei. Metaliteratură, anul X, nr. 3-4 (27), 2011 131 În teza de doctorat a lui Horia Petra-Petrescu există numeroase aprecieri care pot fi reluate. Astfel, autorul constată că opera lui I. L. Caragiale reflectă procesul de „dezvoltare spirituală a poporului nostru”, iar diferenţierea scriitorilor modifică istoria literaturii române. „Produs specific al scriitorilor”, literatura poartă „marca timpului în care a fost creată şi a culturii naţionale specifice acelui timp”, scrie Horia Petra-Petrescu, după Psihologia popoarelor de W. Wundt. Ideea o vom regăsi în situarea operei lui Caragiale de către E. Lovinescu (în resorturile şi „spasmul ambulatoriu” din spatele cadranului de ceasornic, în disocierile satirice din „epoca de tranziţie” şi, mai ales, în reprezentativitatea eroilor caragialieni „numai pentru o epocă mărginită”). Dar discuţia despre timpul literaturii de moravuri şi despre „sensibilităţile epocii” de receptare este actuală. Ca şi „fizionomia epocii” văzută prin creaţie şi prin creator. Cu o grilă asemănătoare celei lovinesciene, în ceea ce priveşte receptarea lui I. L. Caragiale, aplicată „nemţeşte”, aproape didactic, Horia Petra-Petrescu reţine în primul rând argumentele privind valoarea şi originalitatea operei. Deseori avem impresia, arată doctorandul, că I.L. Caragiale a scris „comedie de dragul comediei”. „Unul dintre cei mai buni nuvelişti şi dramaturgi ai românilor, Ion Luca Caragiale este şi unul dintre cei mai buni stilişti”, scrie Horia Petra-Petrescu. Redarea acestui stil este dificilă, deoarece îşi are rădăcinile „într-un mediu social a cărui vorbire se îndepărtează adesea de cea a societăţii cultivate” („einer der besten Stilisten”). Este ca şi cum ai trata despre „argoul suburbiilor Parisului, aşa cum apare el în opera unui scriitor francez (la Maupassant sau Coppée de exemplu”). Literar, mahalaua este, prin I. L. Caragiale, o descoperire, un nou continent. Tranziţia românească i-a livrat scriitorului genial un tip literar şi o multitudine de subiecte. „Pana măiastră” a lui I. L. Caragiale va descrie aceşti „oameni semieducaţi luaţi de curentul renaşterii naţionale”. Fatalitatea unei comedii este „faptul că se şterge curând”, scrie, în concluzie, Horia Petra-Petrescu. Confruntarea atitudinilor, moravurilor şi a limbajului operei cu timpul, spiritul critic şi conştiinţa literară a actualităţii o avea în vedere, în acest caz, reamintim, E. Lovinescu. În concluziile tezei, alături de sublinierile privind importanţa lui I. L. Caragiale în literatura română modernă, valoarea „schiţelor culturale diverse din România” („Kulturelle Skizzen”) şi a tipurilor specifice ale capitalei (mahalagiii capitalei), Horia Petra-Petrescu arată că aceste comedii „nu au o valoare perenă”, ceea ce ne reaminteşte de caracterizarea creaţiei caragialiene de către E. Lovinescu. Simplificarea psihologică, absenţa ideologiei şi a conflictului sufletesc arată că „lumea lui Caragiale nu e departe de lumea gorilelor” (E. Lovinescu). La antipod se află aspectele idilice şi vesele, evidenţiate de Mihai Ralea şi mila creştină, înregistrată peste cincizeci de ani de N. Steinhardt, în Secretul „Scrisorii pierdute”. Comediile de moravuri sunt fixate asupra unei epoci de tranziţie – de la bunul plac oriental la arbitrariu, simplificare, schemă a periferiei şi a prezentului, de la conservatorism la progres, de la fiinţă la mască şi de la stagnare la un puls nou. 132 Metaliteratură, anul XI, nr. 3-4 (27), 2011 Aspectele comice ale societăţii româneşti au fost satirizate înaintea lui I. L. Caragiale de către Vasile Alecsandri. Spiritul satiric, zeflemeaua, sarcasmul şi criticismul caragialian pornesc din scepticism şi mizantropie şi din proiectul scriitorului privind autenticitatea şi eternul uman. Caracterul documentar al operei caragialiene provine din urmărirea prezentului, a actualităţii. Teatrul de satiră socială se bazează pe observaţia pătrunzătoare a dramaturgului, pe spiritul său critic („spiritul aspru de observaţie”, va scrie Horia Petra-Petrescu). „Caragiale a avut darul suveran de a crea oameni”, dând eroilor săi „actele stării civile” (E. Lovinescu). Horia Petra-Petrescu