IVII >||_ ILITEKAR

ŢĂRANI, desen de ISER An. XLII, Nr. 15. 11 Aprilie 192«. Lei S. UNIVERSUL LITERAR

Cina cea de Taină

Băteai domol.., şi norii silnici cercau zadarnic să te-ascundă Când Ţi-am deschis, în noaptea ceia, cămara-mi sufle tului scundă. De cum intraşi, târând lumina de lunga-Ţi haină aninată, Chilerul mi-a părut mai muced, poiata mai întunecată, A dona înviere, In port Şi'n duhnitorul întuneric, pândind prin col juri înfoiat, Eu însu-mi n'aveam loc, bicisnic, ci stăm pe brânci şi 'ncovoiat. Am coborît vadul cu nădejdea să regă­ sesc imaginile de altădată. Circulara mi­ Dar ridicaşi din tindă mâna uşor spre-a binecuvânta nistrului de interne na sosit încă şi Sfin­ Şi iată, se bolti tavanul 'nălţându-se de-asupra Ta... tele Paşti se ţin de stilul nou. Insă stilul Te-am cunoscut, deşi veniseşi un tainic oaspc nechemat nou cade în iarnă şi în portul cariat de Şi-am priceput că'Ţi-este sete şi încă Doamne n'ai cinat: vreme, de „ocupaţie" (!) şi de politică va­ „M'am abătut să fac la tine, de'ngădui, Cina cea de taină. mală, bate crivăţul dinspre stepele Rusiei Chiverniseşte pentru Paşte şi pune-ţi grabnic altă haină. şi întărâtă apa Dunării, ca in preziua în­ gheţului. Grăbesc pasul printre liniile fe­ Adună rudele şi soţii, cu slugile Ja sărbătoare rate şi mă apropii de debarcaderul ofi­ Şi toarnă apă caldă'n vase să-i spăl frăţeşte pe picioare".,. cial. Câţiva hamali în zdrenţe dc sărbă­ — Stăpâne, Ţi-am răspuns, şi glasul în gât mi se făcuse ghem, toare, vântură un grâu posomorât. Mă'n- In tot pământul n'am pe nimeni să vie — atuncia când îl chem. ireabă de oră. E ceasul învierii de-a doua. La 01 a asta Măria Magdalena văzuse în­ Sărac şi fără de prieteni, mă ocolesc de mult drumeţii gerii în alb, pe locul unde fusese îngropat Căci n'am nici azimă, nici sare pe masa goală a vieţii. Mântuitorul şi după ce i-a fost vorbit, ple­ Priveşte, ca'n pustietate-i...; doar eu în faţa Ta mă scol case să vestească ucenicilor ce aveau să-l Şi n'am o dramuri! de pâine să-Ţi pun 'nainte pe prii toi... vadă şi ei, în seara aceleiaşi zile, întâia care vine după Sabat. „,Atunci spre inima-mi crescută purtându-Ţi slobod braţul drept, Astăzi însă, din giulgiurile vântului sbu- Ca dintr-o lacră ne'ncuiată mi-ai scos-o repede din piept, ciumat peste cheiul pustiu nu s'arată Mân­ Ai rupt-o, Iesne,ca pe-o roadă ce, coaptă, spânzură pe tuitorul şi hamalii, bărboşi, peticiţi şi a- Şi n'am simţit nici o durere, aşa de bucuros eram, ram duşi de spate, cu ochii tulburi de grâul Apoi, frângând-o 'n bucăţele, cum nu avcp.m de cină soţi, prăfuit n'au să-l vadă, coborind între ei M-ai dus, tăcut, la o răscruce şi-am împărţit-o 'n zori la toţi.... cu făptura-i puţină şi cu ochii trişti. Din deal, dela bisericile luminate, nu se desfă­ şoară, ca'n alţi ani, preşuri de sonoritate V. VOICULESCU plăpândă şi pacificatoare. E-un vuet de cataractă impropriu visului şi arătărilor. Şi doar venisem, Ivdrya, sa te preumblu de-alungul malului de piatră, aşa ca'n alţi ani la ora asta de calmă pustietate, în pa­ jiştea însorită a portului. Dar vântul, dar frigul şi toată duşmă­ nia acestor furii deslunţuite printre fes- ioanele de fier ale punţilor, mă alungă. Dezamăgit reurc vadul. Nu eşti supărată pe mine ? Te simt sgribulită în inima-mi şi neîncrezătoare. Dar le asigur era cu to­ iul altfel altădată. Să ne desmorfim pu­ ţin, în căldura din odae şi să spicuim o pagini din acelea pe care ni le-a inter­ zis stilul nou.

M'aşez pe o bintă înfierbântată de soare, ÎNVIERE cu picioarele rezemate de lanţul de fier. O vrabie grăsună se leagănă pe-un odgon indecis. Un fluture mirat, hârtie şi polen IVuu zămislit atâtea patimi, sbucium şi gheene fragil, nu-şi află locul. Un fir de funigel Şi leagănul l-ai împărţit cu mieii'n rând — aproape imaterial se sileşte, să lege c'un De-aceea-ai fost, pe semne-atât de blând, odgon teribil masivul bastiment, de cheiu. Atât de 'ndurător, Nazarinene! Din târg se aud clopotele pentru a doua înviere. Se citesc evanghelii în felurite limbi ca într'o internaţională. Bucegii, Ti- lirnahos, Villareal, Shanghai Maru şi-au De-aceea Te-au căutat în locuri sterpe-atâţia cărturari, aninat tricolorurile tuturor pavilioanelor Nu Te-au găsit în adâncimile scripturei, fariseii — Isus, care-a copilărit cu meii pe trapezul de funii al catartelor. De pe­ Sfârşeşte'n mijlocul a doi tâlhari. — ste tot o dulce confraternitate. Nici o bar­ că nu spintecă, astăzi, Dunărea, pentru câştig. Barcagiii s'au îmbrăcat pentru du­ Eu nu Te caut Isuse'n cer, ci coborât pe lut. lap şi crâjmă. Doar vre-un proprietar de Sângele Tău e'n măcieşii plini de spini pe ruguri — dubă, din Ghecet, îşi cară toată plodărîa E semn, că din aceaş iarbă fragedă cu mieii înţolită de vitrină. Va face chef la naşul şi Pasc iezii cu corniţele în muguri. nor .dormi în târg. Copiii vor da câte-un ou roşu, în loc de taxă, si se vor da în cuişorii dogarului. Dânsul va bea până la ziuă. Şi-a doua zi se vor întoarce, mulţu­ Ci Tu rămâi aici — Tu cu durerea printre noi, miţi, cu toţii. Printre cei morţi şi printie vii — Cum ai putea să fii, în cer — noi frânţi şi goi? Domnul agent dela pichetul pescăriei Şi totuşi Te înalţi în svon de clopot când învii. din baltă vine cu duba statului să-şi ia doi nepoţei, rigizi în haine marinar, cu-o farfurie de ouă roşii, într'o basma, pe care Când se'mpreună fum de tăniâe cu parfum de flori, o ţin de câte-un colţ. La cârmă are un dra­ Când ochii noştri sunt înlăcrimaţi de-atâta soare, pel tricolor. Oficiază pe îndelete şi aşează Din mugurii plesniţi ai firei — doar Isus învie cu mare băgare de seamă ouăle si pe ne­ Isus, cel răstignit pe două crengi de măr în floare. poţei, în fundul lotcii. Vâsleşte cu elegan­ ţă, ferindu-şi manşetele. Când e pe la ju­ C. I. Ş1CLOVANU mătatea apei, o babă chioară, cu un coş UNIVERSUL LITERAR ÎNVIERE Stele Cum ne aplecăm pe livezi Se sculase târziu, cu o nelinişte în Mitică îl privi cu interes, îl iubea cu suflet care îl chinuia de un timp tot instinctul omului simplu, cinstit cu Aripile nu ni le vesi, mai mult, — fără să ştie ce-i lipseşte. admiraţie pentru sperioritatea celuilalt. Vezi numai, veghind prin arţari, Afară era soare, cald, o dimineaţă de Nici odată nu-1 văzuse aşa de palid. De foc, ochii noştri prea mari. Fruntea lui largă, cu linii caracteristice, April strălucitoare, când învie natura, Strălimpezi la trup şi obraz, înverzeşte câmpul şi mugurii se deschid pe cari nui le au de cât frunţile cari în floare. De ce inima lui tânără era ascund o minte creatoare, — părea ca Ca'n ape curate de iaz, mai obosită azi ca altă dată ? de marmoră. In noi e cerul întreg... Liviu îşi îndreptă paşii spre redacţia — Aşa-i ! Pastile dacă nu le petreci Dar oameni făcuţi din pământ în familie, sunt plicticoase... Dar ştii ce? unde lucra, distrat, fără să-şi poată des- Făptura nu »e-o înţeleg. cleşta mintea dintr'o preocupare tristă, Vino la mine. Să-ţi arăt pe Aurelia mea. vagă, care îl rodea ca un vierme ascuns Liviu auzise că prietenul lui se în­ Făptura de rază şi cânt... în rădăcina copacului. surase de mult şi că nevasta lui era o Privighetoarea doar ea Se trezi la realitate abia când găsi uşa femeie cum se cade, frumoasă şi foar­ De noi de ştie ceva -- te inteligentă. Primi invitarea. redacţiei încuiată.... A, da ! Era Sâmbăta Şi fraţii luminii mai mici Paştilor. Uitase. Colegii lui, fiecare avusese un plan de Nu erau încă tramvaele electrice. Din Pe care îi crezi licurici — escursie; patronul plecase la Sinaia : cafeneaua Bulevard până în strada Va­ Şi vântul prin frunza foşnind, două zile n'aveau nimic de lucru. selor prietenii trecură prin o mulţime In noapte foşnind.... El singur, n'avusese nici un plan. A de strade strâmbe întortocheate şi rău rămas în Capitală. Şi abia acum se în­ pavate, dar pline de mişcare. Lumea se ION PILLAT treba : ce o să facă în aceste două zile ? întorcea din piaţă cu târgueli: bărbaţi Familia lui era departe, în nordul Ar­ cu pachete, copii cu baloane şi mingi dealului, şi de mult se înstrăinase par'că colorate, bucătărese cu coşurile pline de ea. Deşi uneori îl cuprindea duioşia de ouă, verdeţuri, salată şi ridici mici, de mama lui de surori şi fraţi, de copi­ roşii; se înghesuiau pe trotuarele în­ lăria aceia depărtată, alintată de amin­ guste şi se loveau de cei doi prieteni tiri gingaşe, — nu se putea hotărî să cari se ţineau de braţ. se mai întoarcă în mediul acela îngust, Mitică Sârbu se uita la prietenul Iui plin de tot felul de preocupări mărunte, cu admiraţie: Ce înalt era şi ce ţinută — dar suferea cumplit de înstrăinarea nobilă avea ! Era mândru că-1 putea aceasta. duce aşa, să-1 arate Aureliei. Ce bucu­ Literatura îl ademenise, ca o sirenă, rie o să aibă ea ! şi se aruncase în lumea ei ca într'o mare cu mirajul speranţei, să-şi poată găsi fericirea în frumuseţea, în măreţia dragostei pentru ea. — Eu credeam că s'a uitat de mult Neînţelegerea, banalitatea luptelor simbolul mântuirci. Că Pastile şi Cră­ pentru existenţă îi întunecau zarea lu­ ciunul, mr mai sunt decât pretexte pen­ minilor cereşti. tru zile de petrecere şi îmbuibare, — Intră în cafenea, unde întâlni un prie­ când colo în bisericuţa aceasta.... ten, băiat vesel şi bun. •— Ai văzut? Mai sunt, mai sunt, — Ce faci. Liviu ? drept credincioşi. Şi c bine că sunt. Să, — Mi-e urît... Sunt bolnav. Prietenul se mai primenească rândurile celor dege­ îl prinse de mână şi îi pipăi pulsul. neraţi... Să o vezi pe nevasta mea, cum — N'ai nimic... Eşti lupocondru, neu­ crede ! Ce de cozonaci şi ouă roşii a rastenic. împărţit săracilor ! Şi Puia mică, cum întinde şi ea mânuşiţile după ouă roşii! —- Poate, — dar şi asta e o boală. — Ce faci de sărbători ? — Ai şi copil ? întrebă mirat Liviu. Liviu dete, din umeri. — Aproape de un an. Ce crezi tu, că — Mă plictisesc, dragă Mitică, gro­ noi oamenii de rând trăim ca voi, poe­ zav ! ţii ? Noi căutăm fericirea mai pe a- proape, nu ne avântăm în nori după ea. Şi zâmbi cu un fel de orgoliu, supără­ tor pentru sensibilitatea poetului... în mână, aleargă, ţipă, se văicăreşte, ar Sosiră în strada Vaselor. vrea s'o ia şi pe ea „măiculifă''. Şi d-l a- într'o cameră spoită alb, cu scânduri genl vâsleşte nepăsător, impasibil ca noi pe jos, cu câteva mobile, tot noi, Don-Juanul, stană de piatră, din Baude- de brad alb, în fund, pe un pat învelit luire. cu scoarţă roşie, o femeie tânără îşi Un barcagiu neras, desculţ, răcit, lipit alăpta copilul. Liviu se opri sfios. de. muchea clieiului se indura: „E d-l — Intră ! îi zise Mitică. La noi nu-i Gheorghe, agentul, nu vezi ? Aţa se poartă cu marafeturi. Uite, Aurico, ţi l-am a- un barcagiu, azi ?''. dus, în sfârşit ! Liviu Mantu, poetul tău Trec mărăcinişuri si coroane uscate de favorit. ; '*i sălcii, purtând în nimburile lor, fantome Tânăra femeie se ridică, îşi acoperi de Ofelii înecate. Se frâng si se reconsii- CONSTANTA HODOŞ sânul, îşi aşeză fetiţa în leagăn şi în­ tuesc în apa tremurată : caiarguri, hornuri tinse mâna noului venit. si drapele. Reflexul apei însorite urcă ca Liviu impresionat de atmosfera de — îmi pare bine, îngână roşindu-se un abur de aur pe fierăria umbrită a sărbătoare a căsuţelor spoite alb, cu puţin. pontoanelnr. Nu mai trece nici o luntre. muşcată şi busuioc în ferestre, se gân­ — Nu ştii cum te citeşte, cum îţi taie dea : oare era tot în Capitală, ori ca prin poeziile, foiletoanele din ziar şi le Din susul apei, fn albia albastră a ceru­ strânge colo în biblioteca ei ! Uită-te a- lui, înaintează agale, maiestuoase, escadre minune, în satul copilăriei lui din Ar­ deal ? De ani nu mai eşisc din redac­ cum la .el, îl vezi '! Ţi l-am descris albe de cumuluşi reflectaţi în apă. ţie, din cafenea, din mansarda lui din bine ?... E tot aşa de frumos, ca şi scri­ Un cocoş, pe şlepul înflorit, cântă de calea Victoriei... Se opri în faţa unei bi­ sul) lui. trei ori ca'n evanghelie. Dar Petre nu mai sericuţe deschise şi privi curios înlăun- Ea se uită pătrunzător în ochii lui, pe fagădueşte şi nu mai plânge. Muşcata dela tru. Mormântul lu Isus înconjurat de când el o privea uimit. Pentru întâia fereastra cabinei, între perdelufele albe, lumânări şi flori, femeile cari plângeau, oară i se spunea că o femeie preţuia roşeşte. Gospodina iese din bucătărie, cu copiii palizi de emoţie, bărbaţii gravi, scrisul lui. Ce femeie ! farfuriile pline. Un câine se bucură. In ca­ îngenunch'iaţi în jurul lui, îl pironiră Văzuse el multe femei frumoase, ca bină se aude un acord de ghitară. E căpi­ locului. Ce tablou !.... Mai trăeşte dar artist se pătrunsese nu odată de farme­ tanul şlepului, de bună seamă. Dar acordul credinţa ! Mai sunt oameni cari se în­ cul menit să desăvârşească viaţa unui se opreşte. începe prânzul. Poftă bună. chină şi plâng de mila Martirului jertfit om. Dar, Doamne, cine era aceasta aci, Descind de pe binlă şi-o iau alene, prin credinţei ?... în faţa lui ? De ce îl privea aşa ? Şi ce soarele molcom, pe vad, către casă. — Să intrăm ? era magnetul acela în ochii ei căprii, Liviu se strânse de braţul prietenului nici mari, nici prea mici, dar atâta de PERPESSICIUS său şi o porni 'nainte. * limpezi şi adânci, atâta de vorbitori şi UNIVERSUL LITERAR

Feita se deşteptă din somn şi mamă-sa Şarpele din scorbură o prinse din nou în braţe. — Ce fericit e aşa, un copil ! oftă Li- Cum dezrădăcinat de trăznet, stejarul—fără de îndemn— viu, privind cu drag la obrajii bucălaţl îşi odihnea pe-o rână trunchiu 'mbuibat cu cuiburi de furnici, ai micuţei. în putrigaiul vechei scorburi, ca într'o peşteră de lemn, -— Dacă fericirea stă în inconştiinţă, un şarpe şi-a târât pripasul şi a rămas stăpân aici... da, copiii sunt fericiţi. Nu-i chinue nici părerile de rău, nici dorul speranţelor neajunse... Dar nopţile, când luna 'nvoaltă cioplea din fiecare joardă nn ram de-argint sau ram de aur,—ieşind din scorbură, ca 'n vrajă Şi iarăş se uită în ochii lui cu pri­ de-atâta foc bătrânul şarpe părea c'a început să ardă virea ei plină de vrajă. şi-o cingătoare poleită înlănţuia asprita coajă... — De ce staţi aşa departe de lume ? întrebă Liviu gândindu-se că de sigur ea nu putea să-şi găsească un mediu, Şi astfel au văzut minunea ţăranii 'ntârziaţi la moară, potrivit felului ei de a fi, în mahalaua a- şî-aşa veniră într'o noapte mai mulţi, şi'n luna cea mai albă ceasta mărginaşă. pe trunchiul' mort cu scoarţa arsă, crezură urme de comoară — Care lume ? De doi ani de când în şarpele bătut cu aur şi fulgerări de veche salbă! suntem căsătoriţi, am schimbat patru locuinţe. Am stat în strada Sfinţilor, în ...Da'n zori, când noaptea din frunzişuri şi de pe ramii de omăt b-dul Elisabeta, în calea Victoriei, dar şi-a adunat, ca 'n matcă, apa, şi strânse unditele lunii,— nicăiri n'am găsit lumea... Atunci m'am bogatul aur de pe şarpe, încet, se trase îndărăt, hotărît să stau aci, departe, şi s'o caut şi lângă scorbura vrăjită rămase zdreanţă unei funii... în mine.... Kl o fixă stăruitor. Ciudoşi atunci pe'nşelăciune, ţăranii răi, cu-bala întoarsă — Ai găsit-o ? veninul capului de şarpe l-au sfărâmat, ca pe o nucă... Ka plecă ochii, apoi îi ridică'cuminţi ...Şi-a fost, pe lângă trunchiul putred copii în pâlcuri sase ducă şi sinceri. şi dând de-un leş uscat de şarpe, l-au sfărâmat de-o creangă arsă!...» — Da ! Când am citit poezia d-tale „Din lumea visurilor". — Ţi-a plăcut ? Şi veştejit de-alungul zilei, în toiul nopţilor cu lună — Nespus de mult ! s'a preschimbat din nou în salbă, ca viu, aceiaş ştreang verziu,— El făcu o mişcare, ca şi când ar fi vrut şi mulţi l-or fi crezut comornic, şi mulţi l-or Ii ştiut min ciună, să se arunce la picioarele ei, să-i sărute da'n scorbură nu ştie nimeni că prind vedere puii lui! fierbinte mâinile. Dar se stăpâni, ros­ tind : i RADU GYR — I(i mulţumesc. Apoi tăcură. Nu îndrăzniră să-şi mai zică nimic. Până ce veni Mitică să-i in­ vite la masă. La despărţire ea îşi uită mâna în mâna lui arzătoare, aşa de mult, de par'că n'ar mai fi vrut să şi-o retragă nici odată... Mitică vesel, îşi îmbrăţişa nevasta. —> Aşa-i că nu ţi-am spus gogoşi ! un băiat admirabil Liviu ! V'aţi împrietenit nu-i aşa ? Aveţi cam aceiaş caracter ! 11 petrecu pe Liviu până la colţul stra- dei. — Să ştii că te aduc şi mâine, să facem Pastile împreună... Stai toată ziua la noi... Viu dimineaţa la tine acasă şi te iau, strigă voios în urma prietenului iubit. Amurg în primăvara satului*) Peste câteva luni Aurelia şi Liviu stă­ teau îmbrăţişaţi în mansarda lui din Florile primăverii se clatină spre soare calea Victoriei. Ca nişte candele albe în care ard parfumurî. — Făcurăm oare un păcat de neier­ Pârâiaşele satului clipocesc pe albii de răcoare tat ? întrebă ea, palidă de emoţie. Şi cărăbuşii orbi* cad pe spate din văsduh pe drumuri. El o strânse cu pasiune Ia piept. — Nu, dragă. Păcat ar fi fost să re­ Soarele s'a înghemuit pe deal; ca un ariciu cu aurite suliţe. nunţăm la fericirea noastră luminoasă, Şoselele albesc în seară ca nişte urme lăsate de culbeci, aşa de frumoasă ! Pentru a nu jigni Copiii îşi toarnă în «"ap chiuind, oraîul călduţ depe uliţe,- convenţia, sau mulţumirea egoistă a Şi fetele se 'ntorc dela lucru, mlăd^nd trupuri tinere sub pestelci. unui singur om de rând. Dacă nu te gă­ seam pe tine, isvorul inspiraţiei mele Dela cârciumă se urcă în brişcă, întârziat, un târgoveţ. ar fi secat, era la sfârşit. Pe când aşa, O rândunică cu aripi moi se răstoarnă leneş în aer, o forţă nouă nebănuită simt în sufletul In faţa unei porţi a adormit într'o copae un copil cu părul bâlaiu şi creţ meu, creatoare de viaţă şi lumină a unui Şi-o bătrână, îl leagănă cu piciorul, torcând borangic lumi nos de pe caer. şir întreg de fericiri. Mii de oameni vor sorbi lumina isvorîtă din puterea acea­ învăţătoarea sosită de curând în sat, a eşit în capot în pridvor sta, revărsată din taina ei miraculoasă. Cu mâini albe aşează zambile înti'un pahar pe policioara, Ea îi răspunse cu o sărutare. Şi fără să-şi întoarcă privirea spre colegul învăţător^ — înţelegi acum ce-i fericirea, iubirea, Ii şopteşte căi dă voe să nu-i mai zică ^domnişoară". lumea noastră de visuri, pe care zadar­ nic vor s'o nege oamenii neştiutori de TUDOR MUŞATESCU ea ? *) Din volumul „Versuri" ce va apare. — Nu va peri, câtă vreme va trăi poe­ zia, cerul şi stelele, şopti ea. — Câtă vreme vor mai fi oameni să-i tulburători în strălucirea lor ideală, Mitică eşi afară şi-i spuse ţaţei Tinca, aprindă o candelă, să pună flori pe cum nu văzuse nici odată alţi ochi de o mătuşe săracă a Iui, pe care o ţinea mormântul lui Isus şi să creadă în taina sublimă a învierii Lui. fcmee? în casă, ajutor la gospodărie — că aveau O lume nouă i se desveli de odată din Făcu lumină, prinse o filă de hârtie zâmbetul ei gingaş, din vorbele ei pline un mosafir la masă. Să frigă şi puţină şi scrise pe ea titlul unui nou sonet: de duh, din mişcările ei graţioase, rit­ carne, căci oamenii mai subţiri din oraş, „Vecinie vom trăi!"... mice, ca ondularea unei ape dulci care îl nici odată nu postesc. Bătrâna îşi făcu ducea, fără putinţă de împotrivire... cruce, dar se supuse. CONSTANŢA IIODOŞ UNIVERSUL LITERAR /7 I ROSTOGOLIREA — Dramă în 4 acte — (Fragment din actul II) de PETRE CATUNARU

(Scena înfăţişează o răspântie de TUDORACHE. — Biletele cailor. Că TUDORACHE. — Da ce să fie mogâl- drum printre mirişti şi tarlale de porumb. dacă furi caii, îi furi să-i duci acasă ? deaţa aia fă nevastă ? In dreapta un put cu cumpănă lângă o IOANA. — Nu. IOANA. — Ce mogâldeaţă ? salcie. In stânga, la marginea tarlalei de TUDORACHE. — Vezi bine. Pleci cu TUDORACHE* — Uite colo în capu po­ porumb o surlă de pandur. E noapte; ce­ ei deadreptul la târg. Te duci să-i vinzi rumbului. I-hâ şi-a făcut nea lonifă surlă, rul e ţintuit de stele). şi dacă n'ai bilete. să-şi păzească porumbii. IOANA. — Cum fac alţii ? IOANA. — Să crezi. O fi acolo ? IONIŢA. — (cu mare sforţare) Du-te, TUDORACHE. — Dracu să-i ia. Fac TUDORACHE. — D'apoi o fi. du-te... mă prăpădesc. alte bilete ; se unesc cu 1 primam. E IOANA. — Hai să plecăm Tudorache. LISANDRU. — Hai să te aşez colea în daraveră fă... Nu, nu, ce vorbeşti tu, nu. să nu zică e'am venit să-i furăm po- surlă. (11 apucă de subţiori şi-1 duce în- IOANA. — Da ce trebui numai de cât rumbu. năuntru). Stai culcat pe paele astea. Mă să pui mâna pe caii omului ca să fie TUDORACHE. — Aşa zău, te mai face duc într'un suflet (cu înduişore). Ţi- nevoie de bilete. Apuci un viţel undeva şi de râs în sat. (se aude un vaet din ne-(i firea măi tătică, barem de-o fi ceva, la doseală, îl tai şi-i vinzi carnea la surlă). să mori acasă pe căpătâiu. (Iese, încalecă târg. IOANA. — Cine se vaită ? calul şi aleargă. Incet-încet tropotul calu­ TUDORACHE. — Aşa-i. TUDORACHE. — Visează moşu; hai lui se pierde. Câtăva vreme lonită ră­ IOANA. — Asta-i lesne. să plecăm. (Se aude iar un gemăt). mâne singur. Din când în când se vaită TUDORACHE. — (după pu|ină gân­ IOANA. — Ce Dumnezeu, ăluia e rău. înnăbuşit. Intră apoi Tudorache Curam dire) Lesne. Zici tu că e lesne. Nu-i aşa, TUDORACHE. - Păi, i-o fi. (Se în­ cu Ioana). IOANA. •— Eu zic că eşti prost. dreaptă către surlă). Mă nea lonită. TUDORACHE. — Să bem nifică f>pă fă d-ta eşti ?... Nea Ioniţă ţi-e rău, ce-i cu Ioană. Peştele ăsta sărat îmi face o sete d-ta ? (Bolnavul bodogăneşte) Ce zici ? de mă arde pe piep>. Sunt eu, Tudorache Ciuraru cu nevasta. IOANA. — Eu nu mai pot de picioare. Nu mă cunoşti ? Ce ai ? (către nevastă). Să stăm niţel jos să ne odihnim. (Scot Fă Ioană e rău nea Ioniţă, se prăpă­ apă, beau şi stau amândoi jos). deşte. , IOANA. — Vai de mine. Săracu. Păi ce IOANA. O fi visând Leana că ve­ L să-i facem noi ? nim ? TUDORACHE. — (oftând) Păi sunt TUDORACHE. - Eu ştiu. Cum să-1 luăm noi de aci ? Bre, bre, ce om şi Lisan- două săptămâni de când am plecat. dru, să-1 lase aşa ! IOANA. — Mâine două săptămâni. IOANA. — Ei Lisandru... parcă ascultă TUDORACHE. — (cu amărăciune) Fă­ asta de cineva. curăm pe dracu la târg. Fă Ioană când n'are omu noroc, n'are. (du.pă puţin) TUDORACHE. — (aipletcându-ee asu­ Ăl beţiv nu sunt. Vreun prostănac care pra Iui) Măi nea Ioniţă ţi-e râu tare ? să nu ştie să înnoade o aţă... mă cunoşti. Nu poţi să te scoli ? Hai cu noi acasă. Ce vrei, unii se pricopsesc de nu-i mai (Bolnavul bodogăneşte). E rău fă Ioană. încape pielea şi noi.... Nu înţelegi nimic dela el. Scoate tu ni­ ţică apă să-1 stropim. IOANA. — Vai de păcatele noastre. IOANA. — E scoasă, nu bă urăm noi TUDORACHE. — gândeam să facem la adineauri. Trage-I afară să-1 răcorim. târg rost de ceva parale. Vindeam vaca TUDORACHE. - Aşa-i. (II trage a- aia, că tot e bătrână şi opream viţeaua. Mai făceam ce se putea şi încropiam" acolo ceva fetei. Când văd acum că ne întoarcem ca nişte calici îmi vine... uite colo de craca aia. (după o pauză) Vă- Jocul copiilor zuşi pe burtosu ăla din tren, era măcelar. Se ducea la târg Ia Slobozia după vite. Fără poze, fără jucării, Ăla avea chimirul doldora de bani. In lumina Soarelui de-amează IOANA. — Şi cum se mai indopa cu Astăzi mă jucam între copii. şunca fir'ar al dracului; îmi lăsa gura apă. Cel mai mic cu ţărână da în vânt, TUDORACHE. — Ei, ce să faci, rabdă, PETRE CATUNARU Şi râdea şi nu voia să vază rabdă... Că şi-o spulberă în păr şi pe vestmânt. IOANA. — Doamne iartă-mă mai zic una : prost e şi omu cinstit. Azi... unde TUDORACHE. — Prost. Da, *oH*ii şi Iar ceilalţi, mereu mă întrebau poţi, pune mâna. prost. Ştii tu când îl tai că nu dă care­ Despre lucruri ne'nţelese şi'nfelese, TUDORACHE. — Taci fă din gură, nu va peste tine ? Şi până la târg, sbori pe Şi răspunsuri ei nu aşteaptă u. vorbi ce nu se cade. sus ? Nu te întâlneşte nimeni ? Să zic : i IOANA. — Ei, vorbesc şi eu. (după o îl pui într'un sac, l'aşezi in căruţă şi Şl cu toţi de-avalma'n joc şi Soare pauză) Lasă mai bine aşa cu cinstea şi cu pleci. Pe drum iată un om cunoscut. El Numai zâmbete şi fără să ne pese, omenia cum zici tu, să crape fierea în 'pe jos, tot spre târg. 'încotro Tudorache ? Viaţa ne părea o sărbătoare... noi. la târg. Şi se asvârle la tine în căruţă. TUDORACHE. — (după o pauză lungă) Da ce ai aci măi Tudorache ?... Nu, nu. Dar veni un alt copil în joc Hm !... Vorba 'ta are un înţeles. Da, tre­ e daraveră... Vrei să mă vezi pe mâna Cu soldaţi de tinichea strălucitoare, bui şi noi să trăim. Da ca să furi, să te jandarmilor ? Să se bucure duşmanii. Şi cu poze şi cu cărţi din iarmaroc. faci hoţ e uşor ? Eu n'am învăţat me­ IOANA. —(se închină) Să ne ferească seria asta. Ce crezi tu şi aci trebuie di­ Dumnezeu. Şi 'n mişcarea lui meşteşugită,

băcie. Te duci la rumân să-i furi caii; TUDORACHE. — Vezi tu, şi la hoţie Inşirându-şi jucăriile în Soare, Să zicem caii lui Grigorifă. Te duci trebuie să ai noroc. Aştepta mirare şi ispită, noaptea, vezi bine. Te simt câinii. Să IOANA. — Aşa e măi bărbate. Tot cu zic că le asvârli carne şi-i astâinperi. Da sărăcia trebuie să luptăm. Şi copiii toţi s'au tulburat, omu poate doarme pe prispă şi-ţi zăreşte TUDORACHE. — De murit n'o să mu­ Iar cel mic a plâns să-i dea şi lui. momâia care se strecoară pe lângă coşar.» rim noi, să fim sănătoşi. Acu, fetica aia, Să se joace-aşa de minunat... Nu, nu, ce vorbeşti 'tu nevastă. Pe urmă gându ăsta mă roade. N'avem nimic. cum să-1 laşi pe Grigoriţă sărac, înne­ Lisandru-i băiat aşezat. Bătrânu o să în­ Şi în urmă jocul s'a sfârşit buneşte omu. chidă el ochii şi toată starea... Hm... ştiu Cu soldaţi sfărmaţi — şi nimărui IOANA. — De ce nevoie să te duci In eu... dacă s*o vedea pricopsit... Nici nn pic de bucurie dăruit... om acasă să-i iei din grajd. Ii iei după IOANA. — Păi, ce crezi... d'aia să silim. câmp. Alţii. Nici nu ştii ai cui sunt. Când s'o vedea stăpân... Păi... G. TALAZ TUDORACHE. — După câmp ?... Aşa-i. TUDORACHE. — Dacă o ţine Ia ea... (după puţin) Da biletele ? IOANA. — Cine poate cunoaşte gându k) Din volumul *Soare", apărut de IOANA. — Ce bilete f omului 1... curând. fi bW URSUL tnERAti

•*-Gerard de Nerval —• VISE FANTÂZIE Cântecul milei

Eu ştiu o tristă melodie şi pentru ea aş da in dar Scara se lăsă peste oraş în tapete moi Întreaga muzică-a lui Weber, a lui Rossini şi Mozart, de umbră. Poetul Eliazar înnainta cu E-un cânt străvechiu, frumos dar jalnic, ce-i plin de dor şi plin de plâns ochii închişi pe strada pustie, ţinând în braţe un violoncel. La porţile închise se El are doară pentru mine un farmec tainic şt ascuns: iviră grupuri de copii. Poetul se oprise in dreptul unei case cu arhitectură me­ De câte ori l-ascult îmi pare că'ntineresc aşa deodată dievală şi începuse să cânte... Cu două •veacuri şi mai bine, că domn mi-e Ludovic cel drept, Şi parcă văd în depărtare un verde deal pe care-1 scaldă Copiii râseră de el, apoi plecară să se Lumina galben-purpurie a soarelui cc-apune >ncet joace, bar violoncelul se subţia în mâi­ nile poetului şi se lungia, coardele se deşirată către cer ca nişte gheme fer­ Şi un castel de cărămidă cu muchile zidite'n piatră, mecate, în nenumărate coarde de argint, Şi cu vitralii mari, pictate cu roşietice colori; dincolo de colinele albastre... Măreţe parcuri l-înconjoară, un râuleţ în juru-i soită Şi-i scaldă vechea temelie şi cântă vesel printre flori. Violoncelul poetului Eliazar devenise harfă uriaşă, pe care se plimbau mâi­ nile lui extatice, cântându-şi poeziile In urmă văd, la o fereastră, la o fereastră 'naltă neînţelese. Inima Iui doria ca sunetele O doamnă blondă, cu ochi negri apare'n vecile-i vestminte, să se oprească sub geamurile nepătrun­ Pe care poate'ntr'altă viaţă eu am văzut-o vreodată, se ale casei înalte, dar ele alunecau în Am cniioseiu-o, şi de-aceea de ea mereu mi-aduc aminte. n-ărgele de azur, pe coardele tremură­ toare ce ondulau şi vibrau fugind ver­ Tiad. de CMDIU PAPAD1M A tiginos dincolo de ceruri... Copiii îşi lăsară jocul şi se apropiară, măsură ce se apropiau ei creşteau, fără. începe să se zărească puţin). Des- se ridică în. sus, îngrozit). Nu-mi vine chipurile lor deveneau grave şi de-oda- fă-1 tu Ioană la piept şi freaca-1 cu apă fă Ioană, mi-e frică, (speriat). I-auzi. tă deveniţi oameni, se culcară de-alun- rece. Stai c'aduc eu apă. ^ Cine vine ? (ascultă). gul drumului, ascultând... Deodată stra­ IOANA. — (cătând să-1 desfacă la IOANA. — (ascultă) Nu-i nimeni. da se umplu de oameni. De prin case piept). Da ce e chip, nu vezi cum şi-a Foşneşte vântu în porumb. de prin cartiere îndepărtate coborîrâ zgârcit mâinele la piept. TUDORACHE. — Nu, nu, am auzit eu grupuri, grupuri şi fantome omeneşti TUDORACHE. — Dă-te la o parte. un glas, (ascultă). se lăsară fără sgomot pe marginea dru­ (Se pleacă, îi desface pieştul şi4 freacă. IOANA. — (ascultă). Ţi s'a părut. Nu-i mului, reculeşi ca într'un templu. Deodată însă se opreşte, be ridica. Latre nimeni, (după puţin) Dacă mai aştepţi Intr'o clipă, oraşul îşi închise porţile foana misterios, cu emoţie). Ioana are mult.... eşti un păcătos. şi dete drumul tăcerii, care se risipi în banii la el. D'aia şi-a încleştat mamele TUDORACHE. — Lasă-mă Ioană, la- pâlpâiri de mătase neagră, peste gestu­ Ia piept. îşi ţine banii. să-mă, îmi pierd minţile. Şi de ce s'o mân­ rile şi şoaptele oamenilor. IOANA. — (îngrozită) Aoleoo ludo- tui, nu tot moare ei. Şi dacă moare nu-i rămâne lui Lisandru. El n'o să îie al tnce.iul cu încetul, oraşul împietri. rache. , nostru. Nimai poeziile muzicale fâlfâiau gră­ TUDORACHE. — (cercetând ii-l)^ Ma IOANA. — Dacă se face al dracului şi bite peste capetele oamenilor. nea Ioniţă... (îl sgâlţâie) nea Ioniţă. n'o mai ia pe Leana ? Pe chipul poetului Eliazar se răsfrân- IOANA. — Ce face ? TUDORACHE. — Da... aşa-i... Acu ce-o gea lumina cerească a cântecului. Capul TUDORACHE. — Moare, vrea sfântu. (se repede asupra bătrânu­ i se desfăcuse de trup, din ochii lui ne­ IOANA. — (cu înţeles) Tudorache... lui. Luptă grozavă, gemete). Are mâinele vinovaţi mergeau două şiraguri de ru­ TUDORACHE. — Hm!... (pauză lunga). încleştate. găciuni şi mâinile plângeau înnebunite IOANA. Moare Tudorache ? IOANA. — Rupe-i cămaşa la piept. oamenilor. TUDORACHE. — (nu răspunde, îl TUDORACHE. — Taci... acum... (Bă­ Descompunerea propriei lui fiinţi in­ cercetează). trânul horcăie) L'am strâns, (speriat, în­ grozit) Apucă-i mâna Ioană că s'agaţă de spira milă: şi cântecul lui, din margi­ IOANA. — Ce face ? nea cerurilor se plecă şi cerea iertare TUDORACHE. — (nu răspunde, îl gâtul meu. IOANA. — (i-ajută. Apucă mâna bă­ pe harfa de argint. cercetează). trânului) A murit ? IOANA. Are banii la el i ce faci Şi inimele oamenilor şovăiră o clipă TUDORACHE. — Nimic. Aştept. TUDORACHE. — Aşteaptă. Stai să se şi 'iertară. In clipa aceea, grupurile se IOANA. — Aoleoo Tudorache ce aş­ scurgă tot viul din el. ridicară, şoaptele şi surâsurile alergară tepţi ? I-ai banii şi hai să fugim. (Iircepe să se lumineze). pe străzi, trupul poetului Eliazar şe TUDORACHE. — Ii luăm, fugim şi ÎOANA. — (plângând) Aoleoo te apucă regăsi, harfa dispăru, dar în locul unde dacă nu moare repedei şi dă cineva groaza. Cum i s'a bulbucat ochii. Hai fusese, se făcu vid, şi vidul se estompă peste el. Poate mai are glas să ne spuie. să fugim Tudorache. A murit, nu vezi cu negru... IOANA. Ia uită-te, nu moare, că i-a ieşit limba din gură. Iu mijlocul oamenilor, poetul Eliazar TUDORACHE. — Se canoneşte (după (Se aude departe un huruit de căruţă). înainta şi urcă în casa cea înnaltă, cu puţin). Tremură carnea pe mine. Mi s a IOANA. — I-auzi. arhitectură medievală. ridicat păru 'n cap. Mă trec năduşelile. TUDORACHE. — S'a sfârşit. I-am scos punga. Ia bătu şi desaga şi la drum. Când ajunseră sus, oamenii se regă­ IOANA. — Eu sunt jumătate moarta. siră, începură să râdă şi să glumească. De n'ar da cineva peste noi. IOANA. — (Ia bătu şi desaga şi dă să Pe măsuţa scundă erau cupe înnalte TUDORACHE. (speriat). I-auzi, par- plece). TUDORACHE. — Nu către sat. Innapoi de argint, cu vinuri rare. Oamenii se că vine cineva, (ascultă). la târg. Să nu ştie nimeni că ne-am în- serv iau, îşi spuneau cuvinte de priete­ IOANA. — (ascultă) Nu. Ţi s'a părut. tors. nie. (După o pauză). Tudorache scăpăm de (începe din ce în ce să se lumineze. La poetul Eliazar însă, nu se gândi sărăcie. O să avem ce-i da şi fetii. Tudorache iese după nevastă-sa după ce Sfârşeşte-o tu. nimeni. In jurul lui creşteau goluri u- şi-a mai aruncat o privire asupra mor­ riaşe de piatră invizibilă. TUDORACHE. — Femeie ai înnebunit, tului. O atmosferă de izolare se ivi între el să omor omu! Huruitul de căruţă se aude din ce în IOANA. — Nu tot moare el. ce mai aproape. După câtăva vreme se şi lume. încercă de câteva ori să se a- TUDORACHE. — Păi să-1 lăsăm sa opreşte şi intră Lisandru). propie de prietenia lor, dar nu isbuti, moară. căci oamenii îl ocoliau acum cu dispreţ. Iertaseră, dar nu uitaseră. Cântecul fu­ IOANA. — O să aşteptam mult, se face PETRE CĂTUNARU sese de-asupra inimii lor şi rămăsese în ziuă şi-o sa dea cineva peste noi. (după ceruri. puţin). aD să nu-1 loveşti în cap Tudo­ Poetul Eliazar era foarte singur. rache. , s „ 1 TUDORACHE. — (simplu) II mnabuş. Dar în jurul capului lui înflorise un IOANA. — (apropiindu-se) Ai ? Nu­ cerc de azur, pe care nu îl vedea nimeni. mai să moară. Mai bine strânge-1 cu băerile pungii. Innoadă-i gâtu cum legi SANDA MOVILA gura la sac. . TUDORACHE. — (se lăsă în genuchi. II apucă. Ioana se dă la oparte. Si-acoperi faja, Bolnatnl bndogSnwrt*. Tudorache ÍJÑlVtliSUL UtÉRAli (

Ocupant. — nu ştiu ce amar mă în­ deamnă la vorbă astă seară — poate Grădina lui Spire că numele meu nu-ţi spune nimic. de PIERRE MAC ORLAN Sunt Petre Schlemihl". — ,.Şi eu. Hans Grulh", declară Umbra catedralei se proiecta pe domnişoarelor. Şi în urmă. un glas celălalt. pajiştea Domkirchof. şi fâneţele, dea- matern chemă pe fetiţele risipite. Petre Schlemihl se ploconi şi urma: lungul unui râu sărăcăcios cu apa — „Meinherr. îmi dau seama cât ,,Trebue să-ţi spun că mi-am vândut tulbure, coborau până 'n Rin, întins de cât. că aceiaşi soartă ne apropie", Dracului umbra, par'că n'ai şti- alene între ţărmuri turtite. zise omul cu inima bătăioasă- Mi-am vândut-o din lăcomie într'o zi. la marginea mărei. pentru că go­ Sub teii înalţi, tunşi milităreşte, Rochiţele albe dispărură, îndrep- fete îmbrăcate albastru, trandafiriu loganul, pe care femeile îl simboli­ tânduse către un sunet depărtat de zează cu nesfârşită graţie, mi se păru şi alb, cu zorzoane la pantofi, adu­ clopot, şi nu se mai auzi decât frea­ ceau, în apusul unei zile frumoase, ţelul oricărei sforţări omeneşti. O mătul frunzelor. umbră nu-i mare lucru, când e să nuiii odihnitori ai virtuţilor burghe­ — ,.Poate că. — şopti cel dintâi ze. Clipa le arăta frumoase şi aerie­ iscăleşti un contract. Am iscălit. Şi ne, ca pe nişte libelule cu multe în­ umbra, mi-am pierdut protectoarea deletniciri. Taţii şi mumele, sub um­ relelor apucături. Altă dată mă adă­ brare, dovedeau că silvanul în furii, Scrisoare postea umbra mea, precum astăzi um­ nu. pândea la adăpostul crengilor, să­ bra catedralei. Nu mai am adăpost rutând pământul. Parcul oferea, in- Ţi-oi scrie împotriva-mi şi vieţuiesc umflând cum n'a scris încă nimeni genu, asucunzişurile-i cinstite, fără până la sminteală poruncile de fiecare dar ochii tăi clipă ale unei virtuţi înebunite. surprinderi. in'au privit jalnic Ghemuit pe o bancă, în umbra mu­ Scrupule prosteşti m'au depărtat rei catedrale pe care luna plină o şi-acum ninge... ninge. pentru totdeauna de făptura pe care tăia cu foarfece în hârtie neagră, ci­ o iubeam. Nu-ţi vinde umbra. Mein­ neva cu înfăţişarea onestă şi tânăra herr. Lângă ea, poţi privi în faţă bi­ cu mâinile încrucişate pe genunchi, Brăţările-mi sună scriind nele şi răul. amestecându-le armonic. se uita la fetele înălţându-se în vâr­ întocmai ca'n mers pe zăpadă Fericirea nu există decât în ameste­ clopoţeii murgului tău, ful picioarelor ca să prindă *n ra­ cul priceput al acestor două prin­ şi gândul mi se afundă cipii. Un om fără umbră nu se dedă chete, sus, mingile înaripate, cu pan­ în taina fulgilor glici aurite. la speculaţii de asemenea soi". Pe cât îngăduia întunerecul să ce-ţi stau poate prinşi de pleoape. Hans Griilh. ascultând pe Schle­ mihl. se ridicase şi umbla înfrigurat. vezi, insul era îmbrăcat cu eleganţă. Poteca mea e aşa de albă... Un tricorn îi acoperea perucal pudra­ Deodată, ieşi din întunerec şi se a- tă ; ciorapi albi prindeau pulpe fru­ rătă în lumină. I se văzu, neted, um­ Anină murgului de gât bra, întinzându-se ca o paiaţă nemă­ mos turnate. Omul făcea cu bastonul clopoţei ca şi altă dată semne în nisipul aleii. Aţintea pă­ să vie ager prin zăpadă. surată, alături. Hans Grulh făcu un mântul şi vârful bastonului, şi părea salt prodigios şi se cufundă în întune­ nepăsător la svârcolirile duduitelor Şi bună vreme rec. iarăş. burgheze. Ce să mai zic, o atitudine nii-ţi mai spun ; — „Ai văzut ?" desnădăjduită cu desăvârşire. — ..Ce ? eu sunt mereu cu tine. Gândurile singuratecului fură tur­ — .,Umbra mea, nenorocitule !" burate de sosirea unui tânăr care gâ- — ..Ce noroc !" gemu Petre Schle­ fâia, de mult ce alergase. Persona­ FLORICA MUMUIANU mihl. giul, confortabil şi el. se prăbuşi pe — „Noroc !" Hans Grulh rânji. O- Banca de piatră, lângă melancolicul dinioară. Meinherr. eram ca dumnea­ visător. Suspină. „Slavă Domnului, In noaptea învierii ta : nu aveam umbră, trăiam şi bine, am scăpat". îşi prinse faţa în mâini. şi rău, pe lângă traiul meu de azi. Cel dintâi îşi luă iarăş bastonul şi Bat inimi tari în piepturi de aramă,. Mi-a cumpărat-o şi mie. ăl de ţi-a descrise în nisip curbe fără înţeles, Curg peste urbea îngropatâ'n flori cumpărat-o. M'am rugat de el. mai dela dreapta la stânga. întocmai ca Chemări prelungi, ce'n uliţi se destramă târziu, l-am înjurat, alteori, şi, în Şi sparg porţi de vremelnice'uchisori... un pendul. cele din urmă. am mai făcut un târg, cu rezultatul pe care îl vezi acuma. — ,,Vai. Meinherr, gemu noul venit, Iu albe stoluri cresc de pe pământ cu mâna la inimă, sufăr, sufăr mult. Cântări către tăriile cernite; Mi-am luat înapoi umbra, zise O să cad pe brânci, Meinherr. Aplea­ Se strâng ca stropi de foc în templul sfânt Hans Grulh pe şoptite. în schimbul că urechea, o să-mi auzi inima bă­ Steluţele din ceruri izgonite... unui contract nou, cu semnătură de tând. Ascultă-, ascult-o... într'o bună sânge, după obicei. De atunci, se a- zi. sau noapte, o să-mi plesnească Cum stau în noapte liniştit şi-ascult, gaţă de paşii mei, ca orice umbră Au început pe rând să se strecoare pieptul... prea mult sufăr !" cum se cade ; dar. ia seama, la înce­ In casa mea icoane de demult put am crezut. — astăzi ştiu bine. •— — ,,Nu ştiu, Meinherr. răspunse cel Şi'n pragul meu apar cu stropi de soare... lalt, dacă suferinţele matale sun. că umbra asta nutreşte împotriva crunte pe cât socoteşti- Sunt şi eu Căci vin cu cântece necunoscute, stăpânului ei, planuri cumplite. Mă mâncat de jar în adâncuri, şi nu mă Ce alinând în or'ce colţ pătrund tem de umbra mea, Petre Schlemihl ! mai opresc la nenorocirile străine. Şi din unghere pân'acum tăcute mă tem de umbra asta agresivă şi vi­ Inima nu-mi bate ca a dumitale ; dar, Ecouri moi de catifea răspund.. cleană. Se arată numai ca să mă aţâ­ aplecându-ţi urechea, poţi auzi sân­ ţe şi să mă sugrume. Cel ce mi-a pă­ Din sbor s'abat şi îngeri în cămară strat-o. a otrăvit-o şi sălbatecii Duc gele şuerându-mi în tâmple. într'o Şi'n cor acum înalţă imnuri sfinte zi. vinele peste fire întinse, au să se după mine un ucigaş tainic, pânde­ Âpare'n uşă ca un stâlp de pară şte ceasul omorului, cântăreşte îm­ spargă şi atunci fi-va catastrofa ulti­ Hristos cel înviat în noi vestminte!.. mă, pe care o aştept, împotriva că­ prejurările prielnice ale atentatului, reia zilnic lupt, ca un tejghetar. MIHAIL A. DUMBRAVA fie la raza lunei. fie la lumina vie a soarelui. Petre Schlemihl, să ne în­ Să uitam. Meinherr. reaua noastră toarcem la han. la noi. folosind um­ soartă şi să privim, câtă vreme ne bra milostivă a caselor, mereu la oblădueşte umbra, nevinovăţia fe­ dreapta-.. Am băgat de seamă... Mein­ cioarelor, cărora unii mai fericiţi de herr, cu sau fără umbră, ne-am pră­ cât noi, au să le dea preţul unui pădit viaţa". dictam. — ,,Opreşte-te. zise omul cu ini­ ma in dinţi, ai vorbit de umbră ? (Din volumul ..Malice'') — ,,Vai f" zise dinul ou baston. Apoi, tăcere turburata de gute Traducere d« ELENA frROTOFOPKSCtf UNIVERSUL LITER Aft Din trecut Grigore Alexandrescu O ! vis* ce>-ai născut în azurul lui Mai, (1812 — 1885) Vis de iubire, molatic Tu'nchizi strălucirea pierdutului rai, Gr. Alexandrescu a fost recunoscut de ţiri nouă pentru generaţia poeţilor ro­ Sub cerul Carpatic ! istoria literară ca cel mai mare poet ro­ mâni din prima jumătate a veacului al mân până la Eminescu. Deşi în timpul 19-lea. Prin ele Gr. Alexandrescu se ri­ Tu, aurul holdei de suflet mi-ai prins ! vieţii sale el nui s'a bucurat de popularita­ dică cu mult deasupra contemporanilor De buză-mi amarul pelin; tea pe care a avut-o de exemplu, Bolin- săi. Bine, înţeles acest meri. constă fu re­ De pieptu-mi, cu brâu-ti de flăcări încins, tineanu în Muntenia sau Vasile Alecsan- alizarea artistică a sentimentelor şi nu Un greu mărăcin! dri în Moldova şi în tot cuprinsul ro­ în noutatea ideologică a lor. mânismului ; astăzi însă putem mai uşor De ce oare acest profund poet, caie Pe ochi tu mi-ai pus ca să plângă oricând, să valorificăm opera acestui poet de după cum am spus mai sus, a fost supe­ Cristalul din limpezi fântâni, mare talent. S'a născut în 1812 la Iur- rior lui Alecsandri, nu a putut pătrunde In trupu-mi, a macilor sânge vărsând, govişte în oraşul unde văzuse lumina zi­ în conştiinţa românească şi nu s'a bucu- Cu sacrele-Ji mâini ! lei Eliade şi V. Cârlova. După ce urmea­ Tat de q mare popularitate ca Bolinti- ză studii particulare în oraşul său natal, neşti şi le trimite lui V. Alecsandri. In giulgiuri de doliu nădejden'mi îmbrac, trece la liceul Sf. Sa va unde are de pro­ Explicaţia se poate da în mai multe Alerg cu privirile'n jos, fesor pe I. Eliade Rădulescu senzuri. Gr. Alexandrescu a fost prin ex­ Şi-alături de mine se frâng<; pe lac, Gr. Alexandrescu n'a avut fericirea celenţă un gânditor profund. El a tratat Un chip de-albatros ! să-şi completeze studiile literare în stră­ de multe ori în poeziile sale teme ce nu inătate, aşa cum făcuseră toţi fiii de boer erau în legătură cu frămâniările con­ ARTUR ENAŞESCU de pe acea vreme, care aveau predispo­ temporanilor. In afară de aceasta, forma ziţii pentru literatură sau ştiinţă. poeziilor sale era destul de greoaie şi di­ In schimb însă, prietenia inimosului fuză. Contemporanii l-au respectat şi profesor francez Vaillant îl ajută să a- i-au recunoscut talentul, dar nu l-au în­ profundeze literatura clasică franceză ţeles. pe care o cunoscuse şi mai în linte JJI O altă ipoteză, admisă şi de alţii, că traduceri greceşti. Influenjut la începu­ Gr. Alexandrescu, n'a cunoscut poezia tul activităţii sale literare de romantis­ poporană şi nu s'a inspirat din ea, vine mul francez (Lamartine) fir. Alexan­ să colaboreze şi ea la celelalte acuze, dar drescu devine mai târziu cel mai veridic în nici un caz, nu este cea mai princi­ Henri Rockefort, celebrul pamfletar reprezentant al clasicismului la noi. pală. De altfel Gr. Alexandrescu a fost francez, provocat la duel de un scriitor şii el admirator al poeziei poporului şi cu cam certat cu gramatica, îşi formulă ast­ ocazia excursiei pe care o face la mănăs­ fel condiţiusnile : tirile de peste Olt, culege cântece bătrâ­ neşti şi le trimite lui V. Alecsandri. — Bine, primesc... dar ne vom bate cu ortografia !' Când publicul românesc are prilej să cunoască poezia eminesciană atunci şi Gr. Alexandrescu este înţeles şi apreciat în Doamna Coruneb, o celebră femee de adevărata lui valoare. •spirit din secolul XVII, păstra până ia Generaţiile dela 1840—1848 erauj preo­ adânci bătrânele uimitoarea e. vervă cupate mai mult de faptele istorice, de satirică. • & > • > 1: J evenimentele politice cotidiune şi în a- Intr-o zi ea făcu următorul compli­ cest sens poezia patriotică a lui Bolin- ment unei nepoate ale sale, prea fardată. tineanu şi Alecsandri, vorbea mai bine acelor suflete sbuciumate de soarta vi- — Doamne, nepoţică dragă ce frumoa­ trigă prin care trecea ţara lor. să mască ai pus !... Ţ(i se zăreşte şi faţa ţprin dânsa ! CH. CARDAŞ

i Diogene fu întrebat de Alexandru cel SPICUIRI BIBLIOGRAFICE Mare ce caută în cimitir. Filosoful răs­ punse : , A. — OPERA, EDITU : — Caut oasele tatălui Manei-laie, 1) Eliezer şi Neftali, poemă tradusă din printre cele ale slujnicei mele ; dar sunt Florian. Poezii de ale d. Gr. Alexandrescu, aşa de amestecate că nu sura in stare să Bucureşti 1832. le deosibesc ! 2) Atzira sau Americanii, tragedie în 5 acte din Voltaire, Buc. 1835. Tristan Bermard ţinu, într'o zi, câtor­ 3) Poezii ale d. Gr. Alexandrescu, Buc. va tineri literaţi o prelegere asupra mo­ GRIGORE ALEXANDRESCU Ed. Carcalechi. 1838. dului cum trebue să se comporte când 4) Poezii ale lui Gr. Alexandrescul. Edi­ îşi citesc operile în faţa publicului. Le ţie completă, Iaşi Ed. Cantora foii săteşti, destăinui o sumă de trucuri impresio­ Această trecere dela influenţa roman­ 1842. nante, apoi încheie astfel : tică la cea clasică o face poetul prin in­ 5) Meropa din Volter, traducere. Buc. — înainte de toate să 1111 uitat-' un lu­ termediul lui Boileau, după ipoteza lui 1847. cru. Când terminaţi cu citirea, să salu­ Pompiliu Eliade. Dar desigur această 6) Suoenire şi impresii, epistole şi fabule, taţi publicul cu un gest şi să plecaţi pe tranziţie dela o şcoală literară la alta, Buc. Rosetti 1847. vârful picioarelor. poate fi datorită mai degrabă evoluţiei 7) Meditaţii, elegii, epistole, satire şi fa­ — Dar de ce pe vârful picioarelor ? sufleteşti a poetului ce trece dela o peri­ bule. Bucureşti. Edit. Rasidescu 1863. — Ca să nu deşteptaţi pe nimeni din oadă de tinereţe literară la una de matu­ 8) Pooeşti albastre, după Eduard Labou- 1 somn! ritate literară. laye, Buc. 1873. Gr. Alexandrescu trăeşte mai mult in 9) Scrieri în versuri şi proză, cu un por­ conştiinţa românească ca fabulist, decât tret şi facsimile. Buc. Edit. Socec, 1893. Badzac spuse lui Champfleury: e ( poet lirJc E drept că în direcţia fa­ 10) Meditaţii;, elegii, epistolei satire $ij fa­ — Ştiţi că îmi sămănaţi, foarte mult; bulei ci a creiat două-trei capodopere bule, Iaşi Ed. Şaraga. sunt mulţumit pentru dumeavoastră de care deşi sunt influenţate de modelele 11) Scrieri în vrsuri şi proză. Buc. Edit. această asemănare! maestrului tuturor fabuliştilor, La Fon- Minerva 1902. Cu o prefaţă de G. Coşbuc. toine, totuşi prin originalitatea poetului 12) Poezii, epistole, satire, fabule, epi­ român, trăesc independent de modelele grame, traduceri, cu o culegere asupra Die­ Zenzis fu imputat ca prea mult ză­ lor ; iar una din ele, „Toporul şi pădu­ tei şi operei poetului.şi însemnări de Em. boveşte cu facerea portretelor. Pictorul rea", după afirmaţia criticilor noş ri, se Gârleanu. Biblioteca p. toţi, Buc. 1907. răspunse: ridică deasupra lor. Puternica originali­ 13) Poezii alese (Autorii români moderni) — E drept că-mi trebue mult timp tate a poetului apare însă în opera sa li­ cu o prefaţă de M. Dragomirescu, Ed. Ca­ pentru facerea portretelor dar le şi pic­ rică. Aici Grigore Alexandrescu o stă­ sei Şcoalelor, Buc. 1921. tez pentru lungă vreme! pânit de o inspiraţie _ superioară. Senti­ 14) Scrisori în „Convorbiri literare*' 1885- mentul religios, şi mai ales cel umanl.a- 1886 pa. 801 sgg. RUD. A. KNAPP rlst din poema sa „Anul 1840" sunt tini' tlMÈÉSÙL tlîÈRÀU Clasicism şi romantism Călătorul I La fiecare pas am sângerat Critica şi istoria literară, cele două frivole şi a blestemat cordial tot secolul Sbătându-mă prin spinii din drumeaguri discipline cu o delimitare atât de pre­ al XVII-lea. Şi-am năzuit mereu, ca fermecat, cisă, au îndurat împreună din capul lo­ Fără să fi fost un poet, Rousseau inau­ Cu mersul meu cel aspru să străbat. cului un destin foarte neprielnic. gurează, prin acea iluminare interioară, Tot altele şi alte noi meleaguri. Critica s'a simţit întotdeauna datoare graţie descinderii în propriul său eu, Şi nu mai ştiu mânat de care dor, să „descopere" geniile, iar istoria lite­ individualismul, una dintre cele mai Pe lume-am fost eternul călător. rară să „găsească" precursorii. Cea din­ crâncene cuceriri ale sipiritului uman. El tâi Iuând-o înaintea timpului, cealaltă este primul teoretician al subiectivismu­ —Aşa'mi fu dat—Ursita mea şi-a ta e— mergând în susul lui au privit câteodată lui, punctul genetic al romantismului în Tu ca şi mine eşti numai dr umărul— manifestarea artistică drept o regiune procesul său de exteriorizare estetică fi­ Un drum cu altul pururi se'ntretae minieră, în care ar fi vorba să se facă indcă délai Rousseau începe zidirea acelei Şi la răspântii suflete'n văpae sondagli norocoase. Aflarea punctului mentalităţi cu adevărat nouă. Înainte de Ard dornice să'şi scuture amarul eruptiv, a pasionat aceste două disci­ Rousseau pentru cei ce nu erau oameni Şi'n drumuri noi tot altele se duc pline mai mult de cât determinarea pen­ simpli sau prea credincioşi, viaţa era oa o Asemenea cu sufletu'mi haiduc — tru istoria literară a ritmului într'o e- întocmire savantă în care fiecare era che­ voluţie literară ce s'a scurs, sau de cât mat să se amuzeze, fie tolănindu-şi su­ — Lăsai un dor la fiecare spin determinarea unei valorificări estetpde fletul într'un confort alintat de un e- Şi'n flori lăsai visări de-odinioaiă, în ceeace priveşte critica. fort secular, fie contemplând de sub pe­ —Nu le-am putut păstra sărman străin— rucă graţie unui pas de menuet cu ace­ Găsirea precursorilor, spre pildă, e Şi-am auzit în urma mea suspin iaşi privire rece ca şi corectitudinea Şi trandafiri şi spinii se uscară o valabilă operaţiune de istorie literară, sau „regulele" unei opere de artă. To{i dar nu inventarea lor numai şi numai —Plângând tot merg şi amintiri îmi torc respirau viaja filtrată prin raţiune şi Şi nu'mi stă în putere să mă 'ntorc, spre a spune altfel de cât al fii. condusă de interes. Interesul şi raţiu­ E mult mai uşor să faci un lucru nou, nea erau cei doi pinteni ai vieţii. Rous­ •—O, la 'nceput nădejdile cântau de cât să faci unul mai bua de cât alţii. seau aduce în locul acestora flacăra unui Mereu 'nainte 'ndemnându-mi pasul... sentiment viguros, ce izvorăşte din a- Curând rănile-mi multe sângerau De câtva timp se dă o luptă aprigă în fundurile sufletului omenesc şi care —Dar nu-i îngăduit pe drum să stau — Franja cu privire la desemnarea ade­ sparge formele de comprimare ale ex- Şi nu mi-a fost îngăduit popasul. văratului precursor al romantismului : presiunii din veacul al XVII-lea. In lo­ —Pe-obraji sudori şi lacrimi se preling : Rousseau sau Fénekwi? La drept vorbind cul stilului grav şi simplu îşi face loc In suflet, vai, nădejdile se sting. e mai mult o intenţie de a îndepărta pe stilul tumultuos „care aprinde hârtia" Şi spun că drumu-aicea nu-i sfârşit:... Rousseau de Ia locul de „onoare" şi dc pe care se desfăşoară, după cum măr­ —„Ne vom trezi'ntr'o lume mai înaltă !" d-4 aduce pe F nelon, întru cât uzur­ turisesc destinatarii corespondentei sale Tot călător, în veci, neostenit ? parea făptuită de Rousseau trebue în­ particulare. dreptată. René Lote (,De Fénelon à Rous­ Mi-e somn şi sânt atât de obosit! seau" 1908) îl arată pe Fénelon ca izvor Această mentalitate nouă a deschis ză­ Cum să mai merg şi'n lumea ceialaltă? al visului umanitar ; Ernest Seillière gazurile romantismului de mai târiu, nu ...Adorm curând... De-am fost pe lume ideatiiinea sa estetică rămasă aproape (Le mal romantique, 1908) îl consideră /drept, aceeaş ca şi a veacului al XVII-lea, adică pe Fénelon ca pe un sfânt precursor al O, Doamne fă să nu mă mai deştept. romantismului ; Henri Brémond (Apolo­ a ristoteliciană în esenta sa, cum era şi a lui Fénelon. gie pour Fénelon 1911) ni-l înfăţişează EUGEN VICTOR pe Fénelon ca pe un adevărat profet li­ Intr'adevăr în „Letire à Monsieur Da­ terar ; iar Albert Chérel (Fénelon au ciei-, secrétaire perpétuel de l'Acadé­ XVIII e siècle en France, 191") crede că mie, sur les occupations de l'Académie" Fénelon era un spirit întors mai mult (cap. X Sur les anciens et les moder­ spre viitor de cât spre trecut. nes), Fénelon constată, că cei vechi po­ sedau simplicitatea naturii şi de aceea E vorba cu alte cuvinte de o erup- trebue preţuiţi, pe când modernii au tiune Fénelon, mai puţin violentă poate, mai multă eleganţă şi ingeniozitate, dar de cât aceea a lui Rousseau, dar în tot în tot cazul destulă superficialitate. cazul regulată şi persistentă. Pentru Albert Schinz, spre pildă, unul In ultimul timp Albert Schinz (Féne- dintre restauratorii lui Fénelon, para­ lori, critique littéraire, précurseur, pu­ lelismul acesta ar avea următoarea so­ blicat în Revue de Cours et conféren­ luţie : Romantismul însemnând întoar­ ces Nr. 7, 1926) încearcă să dovedească cerea la natură, trebue să iubim pe cei şi el romantismul „avânt la lettre" al vechi, adică pe clasici, căci ei sunt mai acea uriaşă corespondenţă ce ne-a ră­ lui Fénelon. romantici (op. cit. p. 596). Inferenţa e în mas dela el. Albert Schinz susţine, că prima idee, tot cazul originală. Imitaţionismul estetic este preconizat în legătură cu întoarcerea sau reveni­ In artă, zice Fénelon, ornamentul să aşa dar şi de Fenelon şi de Rousseau. rea la sânul naturii a omeniri contra­ nu fie numai ornament, ci ornament na­ Puritanismul protestant al lui nousseau făcută sufleteşte de către civilizaţie, nu tural. II-ţine de rău pe Racine pentru ca şi catolicismul clerical al .'ui Fenelon e a lui Rousseau ci a lui Fénelon, care povestirea morţii lui Hippolyt dela sfâr­ îi^ făceau pe amândoi să nu admită în­ cu vre-o câteva decenii mai înainte sus­ şitul Phedrei. Coturnul, subliniază Fé­ făţişarea pasiunii imorale în artă. ţinuse aceasta în discursul său de re­ nelon, nu trebue să altereze imitaţia na­ Fenelon ca şi Rousseau nu =>dmiteau şi cepţie la Academia franceză (1693). Re­ turii adevărate. Are unele rezerve şi blamau tragedia care înfrumuseţează venirea la natură, deşi Fénelon este cel faţă de Molière pentru unele abateri pasiunile funeste, care ne strică sufle­ dintâi, care să fi susţinut aceasta, apar­ dela simplicitatea clasică, mai ales când tele înduioşându-ne pentru o femee ca ţine totuş lui Rousseau, întru cât acesta forţează natura şi părăseşte verosimilul. Phedra. Aceasta nu 1-a împieaicat pe din urmă nu s'a mărginit numai să prin­ Pentru Albert Schanz această conti­ Rousseau să scrie „La nouvelle Heloi'se" dă ideea într'o formulă, cum au făcut nuă invocare a naturii însemnează un unde pasiunea este singura raţiune . de a şi alţii cu mult înaintea lui Fénelon, ci element romantic. fi a omului. toată opera lui Rousseau cu toate pro­ E ciudat cum imitaţionismul acesta al Nu trebue să uităm apoi că Rousseau blemele, pe care le suscită, respiră sin­ naturii, care constitue întreaga estetică şi nu Fenelon spusese că obiectele utile ceritatea, goana după ifiresc şi lupta îm­ a lui Aristotel, şi care altoită cu ele­ considerate numai ca atare n'au nimic potriva acelei vieţi scrobită de uzanţele mente platoniiciane devine estetica lui de împărţit cu opera de artă, protocolare a scriitorului curtean prin Plotin, ca şi a tutulor eclecticilor, a Re­ „Ca imitaţie nu trebue să se exercite, definiţie. naşterii italiene, ca şi a întregului veac de cât asupra obiectelor utile, aceasta e al XVII-lea mai poate surprinde pe ci­ un bun precept de morală, dar nu o re­ Cu toată glorioasa încercare a unora 1 spre a ajunge de derousseauizarea roman­ neva astăzi , când e vorba de un adept gulă poetică ; căci există foarte răuşite tismului, solitarul de la Charmettes ră­ al celor vechi în faimoasa „Querelle des opere, al că»or conţinut nu ,)rezintă nici mâne unul dintre pionii cei mai auten­ anciens et des modernes''. un fel de utilitate, aşa e „Oedip" al lui tici ai acestuia. Rousseau a fost cel Nici Rousseau nu putuse părăsi aris- Sophocles. (Corespondenţa, scrisoarea dintâi, care a evadat din lanţurile po­ totelicismul estetic, pe care îl demon­ LXXIX). strează necontenit şi în „Sur les specta­ Mentalitatea sa nouă are străfulgerări leite ale unei forme de viaţă ce o a- 1 meninţa să se înăbuşe sub fardul sterp cles" sau „De l'imitation théâtrale' şi de acestea, dar estetica tradiţională în şi mincinos al unei atitudini. Tot el este în „Essai sur l.origine des langues" sau genere îl fură, fiind ajutată mai ales de acela, care a spus că şe apropie de o- «Dictionnaire de musique", ca să nu ne puritanismul său protestant. pttk Itti Dwcartefl o* de nljte remane mai opritn la desele sale reveniri din Fenelon, slujitorul bisericii este mai Il) VMWkslil. uî-ÊiïAn

ales cel mai înverşunat duşman al amo­ rului profan. „Le greci, scrie Fénelon „tragedia era independentă de amorul profan. Spre pildă, Oedip al lui Sophocles, nu are de loc această pasiune străină subiectului.,. Racine a căzut în acest incovenient compunând Phedra sa : el a făcut un dublu spectacol, adăugând Phedrei fu­ rioase pe langurosul llippoiyt în contra­ dicţie cu adevăratul său caracter. Ar fi trebuit să lase fhedra singură în furia sa... Dar cei doi poeţi tragici ai noştri, A. COTRUŞ : In robia lor, „tipografia de fântână al acestui destin, în taina că­ care merită dealtminteri cele mai mari Corvin", Arad. 1926. ruia trimite câteva lumini indiscrete. elogii, au fost târâţi de curent ; ei au Din acest examen al sufletului, d. Co­ cedat gustului pieselor romtinpoase, care Trăeşle în poezia d-lui Cotruş destinul truş realizează câteva poeme de dialectică prevalaseră. Moda acelui „bel esprit" a- unui leu din Numidia închis în cuşca cu genealogică, am spune, în care retorica gremeuta cu dragoste orice împrejurare; gratii a unui circ roman. Sau, ca să co­ d-sale împrumută accente din cele mai toată lumea îşi închipuia, că era imposi­ borâm, cu acvilele în Dacia, soarta unui patetice. bil să îniăt'jrc plictiseala timp .le două vultur pleşuv priponit pe stânca de gală Şi iată, atunci, începând aşa de neliniş­ ore fără ajutorul vreunei intrigi ga­ a unui parc seniorial. Sau, de oarece am titor poema linii nară a volumului: „In ro­ lante ; convingerea tuturor era că tre­ amintit de vulturi şi nu suntem chiar aşa bia lor' : ime să te plictiseşti la un spectacol ori­ departe de Caucaz, un soiu de Prometeu, cât de mare şi de pasionat ar fi fost, devorat de propriile-i năzuinţi Cc lainice, străvechi, nebiruite, oii dacă nu apare uni erou languros, spre [porunci a întrerupe acţiunea... Racine care a Ca pe-o pâine caldă mi-am mâncat haine studiat marile modele ale antichităţii, in lungul drumurilor: inima.... întocmise planul unei tragedii franceze Se războiesc în trudnicele-mi vine, a lui Oedip, după gustul lui Sophocles, De nu găsesc un loc în care sa mă simt e, eu ecou de anticitate. un vers din- la mine ? fără a mai amesteca vre-o intrigă „pos- tr'unn din poemele aşa de tipice, ale liris­ tişă" de dragoste, ci urmând simplicita­ mului d-lui Cotruş : „Mi-am deschis feres­ tea grecească. Un astfel de spectacol ar Şi peste această întrebare, altele acu trele spre toate orizonturile''. fi curios, foarte viu, extrem de rapid şi mulate, ca treptele de piatră ale unui tre­ deosebit de interesant ; poate că nu va cut pe care iscoditoarea râvnă a poetului fi aplaudat ; dar va muşca, va stoarce uăzueşte să urce spre cunoaşterea de sine : lacrimi, etc. Autorul acestor rânduri este socotit Au fost sirăbunii-mi hofi de cui ?... romantic de către Albert Schinz. Au fost ciobani pribegi, A lua atitudine împotriva preţiozităţii Stăpâni, fără hârtii de stăpânire pe contimporane clasicismului şi a elimina [pământul dragostea din opera de artă în forma a- ţării întregi ?... celei „mievrerie de Précieuses'', nu în­ Au fost haiduci năpraznici, ei, semnează oare cel mai autentic clasicism, Ce-fi prelungesc acum, pe drumuri fără ba chiar cel mai pur clasicim grec ? [zări Toate acestea însă constitue pentru Prin paşii mei, Albert Schinz, elementele artei viitoare Sălbaticele bucurii „et qu'on peut résumer en un mot ; Ro­ Şi sbuciumul vieţii lor oijelioase şi mantisme'' (p. 60t). [ pustii, S'ar părea, că toată argumentarea pro­ Şi aspra râvnă de-a fi slobozi... fesorului Albet Schinz se reazimă pe o Şi neînvinsul dor de-a pribegi ?!... eroare iniţială şi anume, că nimeni nu Sătul de ale şesurilor bucurii mărunte, ar fi văzut până acum raportul teoriilor Când urc pe munţii lor, mă simt un emanând de la partizanii celor vechi cu teoriile întoarcerii romantice la natură fmunte... 1 şi în felul acesta num* ! primul romantic Şi acest orgoliu al poetului, din ultimile oficial, Rousseau, să nu fi putut de cât două versuri şi permanenta preocupare de să adopte formula imitationismului în sine şi necurmata năzuinţă către obârşiile estetică. originare către cetatea de piatră a stră­ François de Salignac de La Mothe-Fe- moşilor, revine ca un gând alintat, de ne­ nelon, care a văzut lumina zilei într'un numărate ori în versul său în aceiaşi poe­ castel din Gasconia, ajunge repede gra­ ARON COTRUŞ mă programatică : tie condiţiei sale sociale şi a însuşirilor sale sufleteşti conducătorul 'piritual Ia Această patimă peregrinantă, care al­ Curtea franceză al acelei grupe de oa­ Şi merg, si merg, şi merg, cătuia şi fondul anteriorului său volum Pe cărări înguste spânzurate pe meni alese din preajma ducelui de Che- de „Versuri'' constitue şi leit-motivul a- [prăpăstii vreuse ,şil de Beauvilliers şi chiar a doam­ cestui nou volum. Cu deosebirea că la ac­ nei de Maintenon. La 38 de ani devine centele de aspiraţie din trecut, precum a- Pe unde au trecut aprinşi de prea preceptoul ducelui de Bourgogne. Peste cele tentaculare apeluri din „O plecările', Ineogoiaf 4 ani e membru al Academiei, iar la 1695 belşug de sănătate, după 2 ani, arhiepiscop de Cambrai. plecările" în volumul de faţă, poetul se opreşte şi se apleacă puţin peste ochiul Sau cu plete de argint, înainte de a fi numit educatorul duce­ Ducându-şi viaţa în cuţitele din brâu, lui de Bourgogne, Fénelon este conver­ In vremuri de demult — străbunii.,. tit de către d-na Guyon laţ quietism. Doc­ trina aceasta, pe care d-na Guyon a ex- Fenelon este câştigat pentru această sau în o alta, din aceiaşi spiţă : ,,Spre propagandă, pentru care părea un dis­ plicat-o în „Moyen court et très facile culmi" : de faire oraison" consistă din renunţa­ cipol predestinat, grajie misticismului doctrinei făurit, din tandreţă infinită şi rea în cultul creştin la orice plastică O munte, tu biserica, moşia, casa mea, absolută puritate, întrucât firea sa tandră procesională şi la orice raţionalizare teo­ Pe cuhnea ta'n nemărginire mă desmăr- logică. Trebue să simţi atunci când crezi dar poate şi vanitatea omenească ; su­ pleţea dar- şi seducţiunea însuşirilor sale [ginesc... prezenta lui Dumnezeu, care te cuprinde Acolo sus, stingher, şi te purifică. „ literare, de care nu era străin, îl făceau să nu renunţe la o glorie spirituală, dacă Respiră trupul meu şi sufletul Să nu încerci să ţi-L închipui sau sa-L nu a sa proprie, cel puţin a bisericii din De-asupra legilor de fer, înţelegi. care făcea parte. De-asupra sbuciumul ui pământesc... Fără rugăciuni cu glas tarc.lara ne­ Quietismul acesta a fost socotit graţie linişti şi eforturi ale spiritului să te îm­ întoarcerii către propria ta fiinţă prin Vorbeam la început de soarta unui vul­ părtăşeşti cu Fiinţa divină. Numai astfel interiorizare, nu prin formalism dogma­ tur priponit. Şi d. Cotruş, surprinde tot sufletul despărţit de trup in timpul vieţii tic, ca un prim.element romantic, iar tragicul acestei situaţii: Această năzuinţă, aduce pe om într'o puritate obsoluta, Fenelon, un precursor. acest elan de ascensiune este — în fond — când totul e tăcere şi plenitudine în a- şi el tot o robie. Căci printr'însul vorbeşte celaţ timp. (G. Ascoli. Le dix-huitième SCARLAT STRUŢEANU imperativul tuturor atavismelor, a căror liècle, 1984). 11 VhtVEKStlL Ut MAR

reasca a neastâmpărului vagaobnd, poeme întreg Umanul tiranie neutralizează sufletul personal al Isbăvitor, descendentului. Poema se şi sfârşeşte cu de regret în marginea celor 20 de ani şi a trufiei lor, când nu te-ai apleca semeţ din Fără de visuri un tablou a cărui ingeniositate nu o pot Prea-i tristă viata, îndeajuns sublinia. El! este de o gratie cu cale afara „nici pentru a ridica de jos un sceptrtu de'mpărat" ; pe tema , ,tineretei", Prea suntem numai atât mai accentuată cu cât deschide în Lut pieritor... î-oca acestor versuri dure. corola unui sau în ritm de romanţă, tema mai gene­ zâmbet femenin : rală a zădărniciei, care dela Ecclesiast şi până astăzi, a fost cântată, pe felurite Din când în când, în tehnică şi în scep­ strune : ticismul dominant, sunt pare-se influente Frumoasa mea de fiecare gând, din poezia de resemnare a d-lui Dcnsu- Vrăjitoare palidă de patiini, Iu neguri aleargă în şuiere prelungi şianu. Cred însă că tot pastelul e, deocau» - Mă vei putea tu oar'opri din drum pe dată. coarda d-sale : totdeauna ?!... Trenuri ce nici când nu pofi să le [ajungi, (landuri ce nici când nu pofi să le Magia blândelor amurguri Ori poale mn vei opaci, doar de-azi pr S'a prins de ramuri şi de flori. [alungi... 'm/iiw Intr'o risipă de culori — Stăpân si rob vremelnic — Ard înălţimile pe ruguri. C'i pe străbunii-mi furiunatici vre-o Şi iu'n aşteptare nu simţi şi nu vezi hangi(u Cum gara se'ngroapS în grele zăpezi, In albe, şi triste, şi moarte zăpezi, Prin cercuri albe de argint oacheş: 'ndrăcită. Îşi plimbă Dunărea vecia, La răscrucile primejdiilor mari, Ducând în unde nostalgia La hanurile chefurilor lor păgâne ?.'... 11 n clopot în noapte răsună amarnic... , O, ce mai aştepţi, tu copil uNfarnic... Atâtor ceasuri ce ne mint. Totu-i zadarnic, zadarnic, zadarnic... întrebări, mai la urma urinei, naturale : Sau cine ar putea contesta o anume Căci un rău prin alt rău se scoate şi de­ Iusă „copilul uliţarnic' pe care-1 glori­ grafie presimţirilor din „Primăvara" ! monul peregrinatiei n'ar putea fi biruit Impresia totală e însă deficitară. decât de \retin „dimon" de femee. Sam- fică întreaga poezie a d-lui Cotruş, e prea Sunt cărţi care se sfârşesc — citite — son aspiră, în chip firesc după Daliln. mult strănepotul acelor pribegi păstori, ( prea repede .' Sunt însă, altele, care nu se -«re ar fi câştigul acestei substituiri de pentru ca să nu-şi înceapă din nou, — mai termină. Sau într'o formulă mai robii, iată o Întrebare gratuită. neobosit Ahasver — peregrinaţia în ciuda tuturor avertismentelor şi a vârstelor : practică : concentrare şi iarăşi concen­ Poetul trebuia să şi-o pue ca să sfârşea­ trare. Concentrările premerg mobilizări­ scă admirabil o poemă de felul ei, aridă, lor şi acestea războaielor. Căci numai schiţată această probabilitate Văd calea înainte-mi în prăpastie căzând şi fantoma restricţiei ancestrale apare : Şi totuş, Lacom calc AL. NEGURA : Sărmanul pescar, ver­ suri, tip. Corvin. Arad. 1926. Din fund de vremi un crunt străbun se Şi într'acolo merg... Propriul — dacă se poate spune de pe uită lung şi mustrător la mine. Transhumantă ancestrală, tiranică, în acum ! — versurilor d-lui Al. Negură Ca dintr'o cadra de'niuneric robia căreia d. Cotruş se complace dar este imagina, fie simplă, fie desvoltată în De pe-al veacurilor zid neţărmurit, pe care şi-a atenuat-o, robind-o la rân- simboluri. [feeric... clu-i în poeme de o necontestată vigoare. Niciuna ivu se ridică însă la acea feri­ Codrii se frământă parcă străbătuţi de cită imagine a crinului : milioane de vedenii.... PERPESSICIUS Potir de ceară. Insă oricât de închegată şi de interpreta­ Când te aprinzi în nopţile cu lună, bilă ar fi această poemă programatică, nu in straturi adumbrite din grădini, frebue să nedreptăţim şi celelalte aspecte Eşti parcă un Isus printre măslini, ale poeziei d-lui Cotruş. Desigur d-sa este Când s'a rugat în noaptea de pe urmă. unul din cei mai unitari poeţi de astăzi, a Ca o fantomă albă 'nire ruini. cărui personalitate o despriniz dintr'o sută. Nu înseamnă însă că această unitate de temperament nu oferă şi varietate. Cum însă fantazia nu este lotul d-lui Al. N., imagina îl vizitează foarte rar. Cât Sunt, intâiu, în poezia d-lui Cotruş cal­ pentru restul poeziilorj d-sa trebue să e- de accente de umanitate, o comuniune dela vite reminiscenţele, în special cele din sufletul său la sufletul anonim, o nevoede poezia d-lui Cotruş : a se dărui, de a întinde „oricând şi ori­ cărui" o mână albă de frate sau o înţele­ M'am dărâmat, incendiind iluzii, gătoare privire pentru anonimul — ocnaş? CURIER BIBLIOGRAFIC M'am risipit ca fiecare vânt... rege detronat ? nebun ? martir al dra­ Şi din podoaba omului, sunt astăzi gostei de oameni ? — ce trece drapat în AGATHA GRIGORESCU : Muguri ce­ O umbră încătuşată, de pământ. mantia misterului său : nuşii, tip. „Răsăritul", 1926. HORIA PETR A-PETRESCU: „Meşte­ O, l-am simţit cum trece sigur de Autoarea „Armoniilor Crepusculare'* iu­ rul Nicu" (Povestire din viata pictorului [iubirea-mi, beşte manifestul în versuri — fie şi cu Nieolae Grigorescu), (Bulet. 39 al desp. Pe sub privirea-mi ostenită si frăţească, preţul tăgăduirii lui. A fost mai simplă Sibiiu al „Asociatiunii'') Sibiiu, 1926. Ca pe sub o nevăzută poartă de triumf... sau mai dramatică soarta apostolului Pe­ tru care s'a lepădat de Iisus ? In primul In paginile modeste ale unui buletin al Sunt apoi admirabile miniaturi, paste­ volum, autoarea mărturisea un cult pen­ 1 „Astrei'' d-1 H. P.—P., a cărui activitate luri simbolice. în care excelează d. Cotruş, tru „vechii autori' — în timp ce poezia culturală,— ca secretar al „Asociatiunii" precum a „firului de iarbă", a „mărului'' d-sale schiţa câteva veleităţi picturale. din Sibiu, ca redactor al revistei „Tran­ sau acel tablou al „Copăcelului" pe locul In „Muguri cenuşii" va fi vorba — după silvania", ca publicist neostoiat şi iscusit unde a fost un codru uriaş odinioară : manifest — de „simţire trudită" pe care alcătuitor de ca/lendare este din cele mai autoarea o va exprima cu „o pană muia­ lăudabile, povesteşte în chip de „lectură Ca la un prieten aşteptat mă uit pierdut, tă în tristeţe". La dreptul vorbind, sunt în pentru şezătorile literare, la sate şi o- la el... aceste versuri nenumărate teme elegiace, rase", din viaţa pictorului Nicolae Grigo­ Şi cum mă uit, orbit şi beat de soare, deci triste, se vestejesc irişi, crizanteme, rescu. Sunt începuturile dela Agapia, cu Aud şi văd par'că prin vremuri răsar — fierbinţi mărgăritare '— lacrimi­ prietenii duiouse si mai ales cu stăruitoa- In freamăte prelungi titanica pădure le, etc, etc. — însă toate aceste atribute rea muncă a pictorului care nu se gân­ viitoare.... au o rezonantă înfundată, ceva din soar­ deşte decât cum să plece la Paris să se ta mugurilor bătuţi de brumă. Se pare că desăvârşească. Lecţie de energie, povesti­ Sunt apoi imagini din pustă — o altă d-şoara Agatha Grigorescu nu şi-a deslu­ rea e o utilă lectură pentru popor. specialitate a robustului său temperament şit încă un.drum al său propriu. Dacă în poetic — ca în acea cochetărie a mânzelor: prima plachetă erau vizibile influenţe mi- EUGENIU SPERANŢIA: Sub nimbul nulesciene, în aceasta o împletire diver­ familiar, Ed. libr. Diecezana (Bibi. Semă­ Din când în când in faţă-mi s'opresc... să, ăn care din; nefericire, anumite accen­ nătorul), Arad. Şi — majestoase, te, vin parcă dela Bolintineanu şi con­ Sunt în acest volumaş două soiuri de Dulci mă privesc, asemeni femeilor fraţi : istorioare. Unele cedând intenţiei mora­ frumoase... le — un naufragiat al vieţii salvat de ta- Căci visul, «oare, lismanul unei cărţi, un maniac colecţio­ Sunt, In cele din urmă, ca t> urmare fi­ E pentru unit, nar de chibrituri* — povestiri stângace i'2 ! tJNtVERSVL LltEtiÂft tocmai din pricina axei de subînţeles pe care le-o împlântă autorul. In schimb, ce Cărăuşul naturale, simple şi pline de poezie, acele schite, mici poeme în proză, scrise fără CÂNTECUL DE MAS. de vreun gând ascuns, precum „In faţa necunoscutului", cu alarma vrăbiilor în Făurare voinic, mai repede roata !... faja ferestrelor tainice sau, mai ales a- Cârlanii se frâng a spaimă şi dor cea admirabilă ironie din „Bustul de Le cântă pădurea 'n urechi şi gloata marmoră", conversiunea unei soţii care Chervanelor pline, îi plânge a milă din zbor. comandă bustul răposatului ei soţ unui sculptor în braţele căruia şi cade : „Iar Mai repede roata, nu-i vreme de mas. maestrul o aştepta. Soţia bustului de Mulţi-v'om conace la 'ntors. Ne-adastă marmoră nu era însă de marmoră. Era La han rubiniu 'n ciob de lut ars, caldă şi brună; ochii ei aveau scânteieri Şi-n uşă trup pârguit de nevastă. şi pleoapele se plecau ades, acoperindu-i cu gene lungi. Obrajii erau netezi ca Mai repede roata !... Văzduhul se darmu marmora.... Numai vălul negru ce-i cădea In colb de cremene des şi-n scântei. din creştet amintea că e soţia bustului de Zăvoii deschid ochii umezi şi larmă marmoră....'' Şi sfârşitul: „Şi când prima Spre lună... In brumă-i coboară mai grei. sărutare scrie şi subliniază ceeace maes­ trul bănuia, ceeace femeia presimţia, vân­ Şi noaptea cum creşte — spre cumpeni — mai grea tul intră iar prin perdele şi răpind colţul Şi-n şuiet a gol de prăpăstii curg eu. voalului negru din creştetul ei, îl ridică Simt bine cum norii se bagă — perdea şi acoperă faţa imobilă a bustului de De tristeţă, desprinsă din cer pe sufletul meu. marmoră.... Să nu vadă... CĂRĂUŞUL BOLEŞTE. Iar urechea uriaşă de gips, de deasu­ pra uşei par'că a eşit din părete să as­ Cum vin pe drum de seară zvoniri de zurgălăi culte liniştea atelierului..." Şi cântece de poştă, harapnicele bat... Suntem în plină ficţiune şi e cu mult Mă 'ncearcă chiote şi ca 'n răcoarea de prin văi \ mai bine. Adorm cu fruntea la fereastră 'n pat. PERP. Mă prind jucând în palmă cuiele ruginite. Şi când în loc, de frig, în perini să mă strâng Eu mă destind în noapte, de adulmec un ropot de copite Pierdut pe undeva şi, mueratic, plâng.

Vinat amar deschide florilor obraz Pământul creşte sevă şi mădulare vii Când eu, încercuit de flori mirositoare în pervaz 11 Aprilie, 1854: S'a născut la Galaţi Şi dezbrăcat de lut, mă pierd printre stafii. poetul Ioan Neniţescu. 1881: A murit junimistul Lascar Ciu- ŞTEFAN LIL1AN HARJEU. rea. 1907: A murit cunoscutul folklorist Sim. FI. Marian. Venus, steaua cea frumoasă 12 Aprilie, 1884: C. Esarcu a fost ales meni bru corespondent al Academiei Ro­ — Astronomie şi contemplare — mâne. 13 Aprilie, 1813: S'a născut artistul In alte lumi Pământul nostru dramatic Costache Caragiale. Luceşte noaptea ca o stea... 14 Aprilie, 1866: V. A. Urechia a vor­ bit la Ateneul Român din Bucureşti Dacă cititorii întregei poezii, ar nefăcător, de splendoarea unui cer despre „Literatura spaniolă". înstelat scânteetor de frumuseţe, şi 1867: C. Stăncescu a vorbit la Ateneul fi reţinut cel puţin aceste versuri, de Român despre „Rafael .Rolul său in is­ sigur că steaua cea frumoasă ce în­ de priveliştea celor două stele tova- toria artelor". cepe să strălucească pe vremea acea­ şe. ce pribegesc mereu nedespărţite 188'i: Apare la Sibiu ziarul „Tribuna" sta pe cerul dimineţei nu ar mai fi în jurul marelui astru ; pe cea mai sub conducerea lui Ioan Slavici. fost obiectul de neexplicabilă curio­ 15 Aprilie, 1896: Apare în Bucureşti zitate al tuturor trecătorilor. Am fi revista „Epoca literară" sub conducere ştiut acum că steaua mult strălucitoa­ lui 1. I... Caragiale. re nu este decât Venus, planeta mai 1904: Apare în Bucureşti revista „Li­ tânără decât Pământul nostru, şi care nia Dreaptă", condusă de Demetrius. 16 Aprilie, 1869: Apare în Bucureşti are nemărginita putere de a scoate ziarul politic şi literar „Troian" condus din indiferenţa lor faţă de tot ce nu de H. P. Haşdeu. e lumesc, pe preocupaţii trecători, ce 1902: A murit Ioan Kalinderu. au fost văzuţi zile la rând, ridicân- 1916: A murit nuvelistul N. Gane. du-şi ochii câteva ielipe spre a privi 17 Aprilie, 1829: Apare în Iaşi o cir­ minunata planetă-stea. culară litografiată cu titlul: „înştiinţare despre gazeta românească din Eşi", prin Dacă sora cea mică a pământului caro se anunţă apariţia revistei „Albina ar purta şi ea o omenire, aceştia vor Românească" întemeiată de Gh. Asachi. fi privind şi ei în serile frumoase cu 1842: S'a născut în Bucureşti publicis­ cer senin, o strălucitoare stea de un tul Teodor Văcărescu. albăstriu încântător, mereu întovă­ 1896: A murit la Craiova nuvelistul răşită de umila-i sclavă. Luna ? Fe­ Traian Demetrescu. ricirea aceasta, pe care poetul ver­ surilor de mai sus pare a o împărţi tuturor lumilor, a fost vitregă cu Venus. Ca şi cum ar vrea să-şi adăpostea­ scă, frumuseţea ei neasemănată, zei­ ţa frumuseţii, Venus. întruchipată în PLEIADELE stea. s'a învăluit pentru mult timp de acum înainte, cu un gros şi nepătruns strălucitoare, trăeşte o umanitate văl de nouri- Dacă ea va fi purtând o prea puţin umanitară, o omenire ce omenire, aceasta este şi va fi multă nu ştie decât să se războiască, să se vreme lipsită de imagina soarelui bi­ certe şi să nu cunoască nici cele mai UNIVERSUL LITERAR 13

elementare lucruri din ştiinţa cerului. Dacă oamenii de pe Venus ar fi mai buni, nu putem şti noi ;, urmaşii Ce-a scris Caragiale? noştri de peste câteva zeci de veacuri III. COMPLETĂRI. vor putea şti. Ceeace ştim acum cu- siguranfă este că steaua cea frumoa­ Mi se va obiecta. însă, că — fără goană continuă şi nenorocită se dă să ce apune acum mult în urma soa­ voinţă — Caragiale, care a murit des­ — şi la noi — în sensul desmormâ- relui, şi întârzie aşa dar pe cerul tul de tânăr, s'a oprit numai la cele 3 tării celor mai enigmatice rânduri nopţii, e o lume ca şi Pământul. Vă­ volume amintite, necolectionându-şi ale marilor dispăruţi. ajungându-Se. lul de nouri ce-i acoperă fata. va fi restul operelor, deşi şi acestea ar fi în felul acesta, la volume monstruoa­ multă vreme marele obstacol pentru de valoare egală sau aproape egală se ca acela al lui Eminescu. editat, câştigarea unor mai multe noţiuni. cu unele dintre cele considerate de­ încă din 1908. de marea cass& .,Mi- Călătorind în jurul astrului cel finitive. Ne găsim — fără îndoială — nerva" •— în măsură să distrugă sau mare. nu departe de noi, dar mai a- în faţa unei serioase obiectiuni care, numai să dezorienteze, să întunece proape de el decât planeta noastră, însă, trebuie cercetată cu multă a- sau numai să mortifice mult încerca­ Venus, prin întârzierile sale pe cerul tentiune. căci ea readuce pe tapet tul gust al publicului cetitor odată nopţii, a fost privită cu deosebită chestiunea postumelor în genere şi cu renumele artistului. atenţiune de toji, cei ce s'au învred­ — odată cu ea — pe aceia a postu­ Că aproape la fel s'au petrecut lu­ nicit să-şi ridice ochii către cer. As­ melor lui Caragiale. îndeosebi. crurile şi cu Caragiale — cercetarea trologii Asiriei şi Caldeei. păstorii Chestiunea nu-i aşa de simplă cum de fată o va dovedi. Libanului şi preoţii Egiptului i se s'ar părea sau cum — greşit — a fost rezolvată de unii istorici literari. (Vezi atâtea colectiuni de postume : Eminescu, Caragiale etc). Ea pre­ Intr'adevăr editura românească a zintă un îndoit aspect : nu constitue adăogat — în timp de 15 ani — la o- o crimă publicarea operei inedite a pera lui Caragiale încă 6 volume şi unui artist — cu atât mai mult a a- anume : celeia cunoscute odată prin interme­ 1- La 2 ani înainte de moartea ge­ diul revistei sau gazetei — dacă a- nialului scriitor apare, în editura ceasta nu este inferioară celei consi­ Soc. anonime ..Adevărul" volumul de derate bune de autor. Cu totul altfel valoare necontestată : .,Schite nouă" se petrec lucrurile când ea păcătue- coprinzând următoarele 18 bucăţi : şte şi se depărtează — prin prea mul­ Chir Ianulea; Mamă; Pastrama tru­ te cusururi — de cea dintâi- In acest fanda; Partea poetului; Dumineca caz — nu o salvează nicio scuză — Tomii; Monopol; Cronică de Crăciun; cu atât mai puţin aceia de a fi fost Antologie; Greu de azi pe mâne; I- adăpostită odată pe paginile vreunui dentitate; Meteahnă; Aşa să mor!; periodic, fragmentar. Repaosul duminical; Ţal; O confe- E o întâmpinare pe care o ofer tu­ rentă ; Ion ; Calul Dracului; Făt-îru- turor acelora cari. au mers prea de­ mos cu moţ în frunte — în care se re­ parte în chestiunea postumelor, chiar liefează aproape toate calităţile ma­ ale lui Caragiale. publicând sau nă­ relui Caragiale. Nu-i mai puţin ade­ zuind să editeze extrase de spirit o- vărat însă că nu toate bucăţile din cazional şi efemer din coloanele Mof­ această colectmne trebuiau publicate. tului român sau ale altor periodice Faptul neretipăririi lor de însuş Ca­ cu caracter personal şi polemic ragiale o confirmă. Iată ceeace ne Deaproapea cercetare însă a tutu­ face să considerăm acest volum ca ror postumelor lui Caragiale nu ne postum — deşi a apărut în timpul exi­ îngădue această singulară încheere. lului de bună voe al lui Caragiale în Germania. Nebuloasă în spirală M. 51 din Câinii Faptul de a găsi printre ele opere de vânătoare. de valoare neîndoioasă (ca: Pastra­ Cu el trebue să înceapă •— prin ur­ ma trufanda. Kir Ianulea, etc.) ne mare — verificarea şi valorificarea închinau ca unei zeiţe. Astronomii conduce spre o a Il-a şi anurae : şi postumelor lui Caragiale. Heladei au ghicit că cele- două stele postumele lui Caragiale (ca -— de alt­ strălucitoare ce apar una dimineaţa, fel — acelea ale oricărui artist al cu­ PAUL I. PAPADOPOL cealaltă seara în aşa fel în cât nu se vântului) trebuesc adunate, colecţio­ văd niciodată amândouă, nu sunt de­ nate şi publicate, dar numai după ce vor fi fost judecate, apreciate şi va­ cât cele. două înfăţişări sub cari se MENŢIUNI CRITICE arată planeta plină de mister: lucea­ lorificate cu gust şi pricepere lite­ rară. fărul de dimineaţă şi luceafărul d vor vorbi în numerile viitoare despre : seară nu sunt decât una şi aceiaş stea. Astfel stând lucrurile şi postumele Flammarion, cel ce a cântat atât de lui Caragiale trebuesc trieate : ho- ŞTEFAN I. NEN1ŢESCU: Ode italice, tărît însă că această sfântă obliga­ mult frumoasa planetă, a numit-o poezii. „Venus, steaua dimineţii" şi ,.Venus. ţiune îi revine unui estet — în ade­ văratul înţeles al cuvântului, singu­ V. DEMETRIUS: Norocul coanei Fro- steaua serii". Bătrânul astronom a sa, nuvele. murit cu dorinţa neîmplinită: el vrea rul în măsură să completeze opera ca să-i studieze cât mai aprofundat definitivă a marilor iluminaţi ai ima­ G. TALAZ: Soare, poezii. curiosul fenomen, una din multiplele ginii. ALFRED MOŞOIU: Striana, teatru. frumuseţi ale acestei planete : refle­ Din nenorocire şi la noi lucrurile CAT ON THEODORIAN: Stăpâna, tea­ xul strălucirei ei pe apele liniştite sunt departe de a se petrece astfel- O tru. ale mării. Atunci când întârzie mult RAMIRO ORTIZ: Italia modernă. după Soare, lumina ei devine atât de LIVIU REBREANU: Apostolii, teatru. puternică în cât, pe lângă umbra ce singura care are sorti de existentă, 7. GHEREA: Studii critice, vol. IV. o face lucrurilor de pe pământ, ra­ este prea mult îndepărtată de lumea GALA GAL ACTION: Piaira-din-capul- zele ei sunt reflectate de apa lină a veşnic acoperită de vălul înnourat, unghiului, scrisori teologice. mării sau a lacurilor, sunt ondulate pentru ca să mai aibă drept luceafăr în mii de reflexe ce-ti dau impresia pe Venus. Acolo. Pământul nostru ALEX. LASCAROV-MOLDOVANU: In unei feerii. este privit cu aceiaşi ochi cu cari pri­ grădina lui Nas Musat. Să fim mândri că nicio altă ome­ vim noi pe Venus : planeta noastră B. NEMŢEANU: Antologie, poezii. nire nu se mai bucură de aceste fru­ este luceafărul lumei învecinate. TUDOR VIANU: Fragmente moderne. museţi. Omenirea planetei Marte. I. IONESCU-ORION 14 UNIVERSUL LITERAR

te — şi harnici, ca uzinele vaste, cu zgo­ Dar, la mijlocul apei, se răsgândi, şi, mot greu şi gol. şi, luptându-se cu valurile, o porni în­ dărăt — însă iar cugetă că tot mai bine Altă seamă de oameni -- afectând o ar fi dincolo şi din nou întoarse calea. scârbă teoretică pentru antenele recep­ Aşa, căznindu-se el să se dumirească tivităţii omeneşti — scrutează natura eu unde anume i-ar fi ospătarca mai a ca­ un ochi sumbru si fruntea cătrănită. tarii — pieri, înghiţit de multul apelor Ei ţin — cu funebră încăpăţânare—să tulburi. descopere în cele mai nevinovate aspec­ N. N. TONITZA te, cheia de aur a cunoaşterii absolute. Dar le scapă graţia zborului de rându­ EXPOZIŢII Pe marginea ultimelor nică. Cartea Românească — Viaria George- Cântecul emerodului de pe pajişte, seu. expoziţii nn^i alintă. Căminul Artelor „Regina Maria" — Tremurul înfiorat al frunzelor de plop, George Dimitriti. (Otrăvuri circumstanţiale). în amurgul toamnei, nu le strecoară'n C. Petraşcu (18 Aprilie — 16 Mai). suflet nici o doină... Mozart — Lazăr — Hugo — Poitcv'u Autocritica c blestemul, pe care Dum­ • Sclieletti — Kotzcbuc. nezeu, ziditorul, l'a aruncat-- gelos — în Dintre aceştia se ivesc artijtii, în pro­ sufletul creatorului om, rivalul Său. ducţia penibilă a cărora, incoherentă şi Vai de artistul, scutit de această cum­ desmădulată, nu'ţi va fi îngăduit să cauţi plită învi-ăjmăşire cu Dumnezeirea ! o vibrare sufletească — ci o idee. Alexandrina Ion Ghica Inconştienta este o altă Faţă a geniu­ Ei sunt plodul raţiunii. lui. Arta lor: equatie. S'a stins din viată în vârstă de 96 ani ...Dosul geniului. Şi astfel s'a răscut snobul:: din nelio- şi a fost înmormântată Ia Ghergani, prin- Sunt rari inconştienţii cari îatează în tărârea între arta celor dinlâ' şi celor cesa Alexandrina Ion Ghica, aceea care viaţă. de-al doilea. a fost pentru omul de Stat, scriitorul şi Mai rari, încă, acei cari ratează în economistul veacului trecut Ion Ghica, artă. Pe artistul de rasă, îi este peste nu­ o tovarăşă ideală. Despre marile ei însu­ Arta este perîtru inconştient, ceiace, trii ţă snobului să-1 descopere. şiri scrie d. profesor Ion Bianu, în Vii­ pentru «coborâtorul decrepit al unei în­ Afară de cazul când artistul e, în viaţă, ; torul, din 7 Aprilie 1926. depărtate nobleţe, este pielea de viţel : eroul, cu răsunet planetar, al une ul- „Răposata a fost una din cele mai dis­ permisul de frecvenţă — şi ascensiunea tra rafinate aventuri pedera«tice. tinse figuri ale înaltei societăţi româ­ — în soeiVtate. Dealtminteri, snobul de azi nu mai o neşti din a doua jumătate a secolului snobul de altă dată : un dandy. • •*• trecut. Căsătorită cu Ion Gliica la 1847, Societatea ? a urinat toate agitatele mişcări ale ilus­ O babă râncedă, căreia îi place să sc In prezent, snob c majoritatea mul­ trului ei soţ: Agent diplomatic la Cons- pareze cu perucă, artiştii, pietre false, ţimii parvenite. tantinopol al Revoluţiei noastre dela I84H. moştenitori de titluri glorioase — şi sâni Ea face un singur animal, cu multiple Guvernator şi Prinţ de Samos în timpul de cauciuc. calităţi contopite : inteligenţă de mai­ războiului Crimeei, când legase relaţiuni -•- muţă, locvacitate de cacatoes şi lăcomie strânse cu diplomaţia franceză şi mai a- Aşează o anume catcorie de indivizi de câine, prost corcit. les engleză, unul clin principalii organi­ în faţa naturii. zatori ai Ini ft Februarie 1866, Prim-Mi- Ui vor surâde, străluminaţi de o do- Iată pentru ce, ncliotărîiea ei în artă nistru şi Ministru la deosebite departa­ se sfârşeşte, de cele mai adese ori: tra­ mente, Ministru plenipotenţiar la Londra bitocească satisfacţie. : Pentru aceştia ,universul înecuc, lio- gic — ca şi povestea câinelui d ntre cele în vremuri grele. Director şi regenerator tărît, aici •— şi se isprăveşte, fără zinhi- două jertfeiniţe. al Teatrului National. ••• In toată această activitate variată şi teală. dincoace. ; Tot ce văd ei, există. In adevăr, cică, undeva, 111 As n, trăia neobosită în serviciul ţărei şi peste tot Şi nu există decât numai eeeace văd. odată mi câine între două .emple, ce se locul soţia lui Ton Ghica stăiluoea lângă Sufletul lor nu ser poate pref'ra dincolo afau despărţite printr'o gârlă mare. dânsul prin cultura ci aleasă,, pr'n ta­ de hotarele vizibilului. La vremea jertfelor, prindea a ' ate lentul ei artistic deosebit, căci era o Cugetul lor nu poate nici pătrunde, toaca, să vestească credincioşii. mare pianistă a vremii sale, prin farme­ nici bănui _ poesia înaltă a luminilor, luir'o zi răsună, deodată, şi toaca tem­ cul conversaţiei şi prin dulceaţa caracte­ cari străjues'c mai departe de cât bătaia plului de pe ist mal şi toaca templului de rului. Toate aceste daruri personale fă­ simţurilor noastre. pe malul celălalt. ceau din salonul ei un loc plăcut de în­ ••- Câinele sări în gârlă, spre templu! d.im tâlnire pentru diplomaţi şi oameni de Dintre aceştia se recrutează artiştii neo­ faţă, nădăjduind că acolo va "ăpăta mai cultură străini şi români. bosiţi, neînfricoşaţi, fericiţi până la moar­ multă hrană. Enrjgraţii noştri în Turcia după 1848

#) sala, Alcalay & Co., 1926, VIII -j- Buletin bibliografic săptămânal 681 p. Lei 400. Codul rus de procedură civilă tradus de AL.- SADI IONESCU de Luca Brânză din nou revizuit şi colationat de Vespasian Erbiceanu. 2 RELIGIE. TEOLOGIE. 34. DREPT. LEGISLAŢIE. Ediţia II. Bucureşti, Ministerul de Cristescu (Dr. Gr.). — Sinteze etico-soci- Alexandrescu (Themistocle). — Daţi li­ justiţie, 1926, XV + 312 p. Lei 150. ale. Sibiu, (Tip. Dacia-Traiană), 1926, bertate comerţului. Memoriu în che­ Mateiu (Dr. I.). — Dreptul bisericesc de 111 p. Lei 40. stiunea abrogărei Legei pentru în- stat în România întregită. Regimul Scriban (Arhim. I.). — Sfânta Evanghe­ frânarea speculei ilicte, prezentat general al cultelor. Bucureşti, Tip. lie. Cele patru evanghelii în una d-lui Preşedinte al consiliului de Cărţilor Bisericeşti), 1926, 103 p. Lei singură cu scurte însemnări lămuri­ miniştri şi şefilor de partide. Bucu­ 40. toare şi tâlcuiri. Bucureşti, Ancora, reşti, Sfatnl economic, 1926, 12 p. Lei [1926], 294 p. Fig.. Lei 80. 10. 'Biblioteca Sfatului Economic 39. OBICEIURI. FOLCLOR. nr. 5). Gorovei (Artur). — Partea Sufletului. 32 POLITICĂ. Pella ,'Vespasien V.). — La criminalité Un vechiu obiceiu juridic al popo­ ccllctive des états et le droit pénal. rului român. Fălticeni, (Tip. J. Ben- Iorga (N.). — Les origines et l'état ac­ dit), 1925, 17 p. Lei 10. tuel des nationalités dans la grande Deuxième édition précédé d'une en­ quête internationale. Bucarest, (Im- Obert (Franz). — Rumänische Märchen Roumanie. Conferinţă ţinută la 21 und Sagen aus Siebenbürgen Gesam­ Februarie 1925 comitetului francez pr. de l'Etat), 192G, CLXXXVI + 360 p. 4- errata. melt und ins Deutsche übertragen. pentru Societatea Naţiunilor. Bucu­ Mit vergleichenden Anmerkungen reşti, (Tip. Cultura Naţională), 1926 Hamangiu (C). — Codul civil adnotat von Adolf Schüllerus. Hermanstadt, J8 p. Lei 15. cu textul art. corespunzător francez, W. Krafft, 1925, 125 p. Stoica (Vasile). — In America pentru italian şi belgian cu transmiteri la doctrina franceză şi română şi ju- cauza românească. Bucureşti, (Tip. 6 ŞTIINŢE APLICATE. Universul), 1926, IV—84 p. Lei 20. risprudenţa complectă de la 1868-— 1926. Cu colaborarea în ceeace pri­ Gaudet (L.) & J. Metaire. — Metoda de veşte Doctrina şi Jurisprudenţa mai creit vestminte pentru dame. Cel * A se vedea tabloul clasificaţiunii zecimale recentă, a d-lui N. Georgian. Vol. IV mai perfecţionat sistem de învăţă­ în numărul 1. (Art. 1532—1914). Bucureşti, Univer­ mânt practic şi teoretic de modele 15 UNIVERSUL LITERAR

înscrişi pe programul concertului său n'ar putea fi trataţi din punct de vedere vocal, Cronica muzicală fără concepţia unuia din compozitorii con­ timporani francezi, Reynaldo Hahn, de Concertul basului Islratty. (Sala Ateneului, 27 Martie 1926) două ori cuprins în programul lui Istra­ tty: je suis toujours l'ennemi du chant Dacă in privinţa compoziţiei muzicale două şcoli. Bine'nteles, că pentru ceeace cjui ne se préoccupe que de la virtuosité creatorii frumosului sonor românesc apar ar fi să însemneze caracteristicul vocal vocale; je ne puis admettre qu'une voix, coloraţi de felurimea genurilor şi şcolilor iomânesc în materie de artă a cântului, même belle et bien conduite, puisse se către care sunt înclinat', fie sub înrâuri­ am avea nevoe de o adaptare la eufonia passer long-temps de l'élément intelectuel rea studiilor, fie sub a temperamentului verbului nostru a elementelor potrivite de ou sentimental". Astfel, bogatul pogram fiecăruia, în privinţa artei cântului dove­ virtuos bel canto şi spiritual bien dire. de muzică aproape în întregime franţu­ dim în tai'a noastră o diviziune ca^egorir?». Nu vedem însă ivindu-se o asemenea pre­ zească (Debussy, Février, Franck, Hahn, bipartită. înţelegem : o parte, cea mai ocupare printre cântăreţii români şi din Duparc) a fost executat de Istratty într'o mare, din cântăreţii români ca producte această pricină, credem, limba română serioasă preocupare de stil, cu un foarte artistice şi slujitori ai şcolii italiene — oste ocolită şi dată la oparte din progra­ distins bun gust în interpretare şi într'o bel canto, iar cealaltă parte, câţiva cân­ mele concertiştilor noştri. Preferăm, to­ fericită dispoziţiune vocală. Ordinea aşe­ tăreţi numai, ai şcolii franceze — bien tuşi, limba originală a pieselor, decât slu- zării pieselor pe program a avut darul dire. Ponoasele pe care istoria şi estetica ţiiea eufonismului limbei române de care să sporească necontenit şi progresiv iute- muzicii le atribue fiecăreia din aceste se fac atâta de des vinovaţi cântăreţii ro­ resul auditorului, pentru ca apoi, la sfâr­ două clasice şcoli de cânt, numai arare­ mâni. şit, aplauzele numeroase şi entusiaste să ori le pot înlătura cântăreţii noştri. Le Basul Istratty, generoasă natură muzi­ înduplece pe concertist să mai cânte încă poartă şi ei, adesea conştienţi de neajun­ cală şi dibaci faur de emotiuni sonore, trei piese în afară de program. Mai stă­ surile şcolii de icare depind, dar cu orgo­ aparţine şcolii franceze ; nu numai teore­ pân ca ori când pe mijloacele sale vocale liul faimei pe care aceiaşi istorie şi este­ tic, c" de fapt, prin întreg felul de manifes­ şi mai conştient de estetica artei sale dc tică muzicale trebue să recunoască celor tare al artei cântului său. Mai mult chiar, cânt, Istratty constitue, o legitimă mândrie Istratty, care este şi un abil mânuitor al a artei franţuzeşti în ţara noastră. II do­ condeiului, mărturiseşte într'unul din arti­ rim mai mult aplecat spre ce este sau sau adăpostit sufleteşte în casa în care colele sale asupra artei cântului, {Mu­ poate fi al nostru în arta pe care o re­ Alexandrina Ton Ghica era pentru dân­ zica". Anul I nr. 4, pag. 146) o oarecare prezintă ! şii sora blândă şi totdeauna bine sfătui­ decomsiderare pentru şcoala italiană: „Nu G. BREAZUL toare. Poeţii vremii Bolintineanu şr Ale- am avut vreodată aface cu şcoala ita­ xandrescu i-au dedicat imnuri de admi­ liană, poate spre fericirea mea, dar în REVISTE rare şi de recunoştinţă. tot cazul nu cred că urmând principiile • GÂNDIREA (VI, 2 Martie). Di n poe­ Pasiunea ei, hrana ei intelectuală era ei, aş fi ajuns la astfel de rezultate''. In ma d-lui T. Arghezi: „Cei doi orbi" o mai presus de toate muzica. Povestea cu cântul lui Istratty nu întâlnim decî, nici- strofă biblică : mare bucurie că a avut fericirea de a îmul din efectele dc virtuozitate şi arti­ cânta la piano la 4 mâni cu marele Liszt. ficiu vocal de bel canto. — Mântuitorule ! strigară cât putură. I ni toate zilele — până acum de curând la Mecanismul său vocal porneşte dela ar­ Trimite orbilor căutătură, vârsta de 97 ani — îşi avea ora de piano ticulaţia cuvântului franţuzesc, dela şti­ Spintecă gloata cu cuvântul şi după o sonată de Beethoven cântată inţa .,du bien dire'1, a declamaţiunii li­ Că ne strivesc bolnavii şi ine ceartă, de dânsa cu entuziasm se ridica odihnită, rice Dentru a obţine pe această cale un Şi porunceşte a cădea pământul întărită, înălţată sufleteşte. maximum de expresiune patetică. Dar De.pe lumina ochilor —i pe moartă. Această mare artă a muzicei dânsa o astfel pusă discuţiunea, este firesc, să sta­ Iisus întinse mâna şi iubea însă nu numai pentru sine, în mod bilim că metoda aceasta de cânt nu este 1 S'a luminat lumea de zi. egoist, ci ar fi vrut ca toată tara să se aplicabilă în aceiaşi măsură şi cu, aceleaşi îndulcească cu ea. De aceea dânsa a fost rezultate la oricare piesă de muzică vo­ Poemele d-lui Lucian Blaga : „loan so una din principalele promotoare şi pro­ cală. Istoria muzicii distinge lămurit osci- tectoare ale concertelor simlfonice organi­ sfâşie în pustie" şi „Somn'' aduc între al­ laţiunile înfăţişate de raportul dintre vers tele şi intenţii de rimă. Dar mai ales su- zate ,şi conduse de răposatul Eduard şi viers, de împerecherea poeziei cu muzica, Wachmann. Când cineva — care va tre­ gestice imagini: dealungul evoluţiuni artei, din care şi re­ Noapte întreagă. Dănţuiesc stele în iarbă. bui să vină negreşit şi încă fără multă zultă, de fapt, o porte din diversele ge­ întârziere — va scrie istoria culturii mu­ Se retrag în păduri şi, peşteri potecile. nuri de psalmodie, imnodie, recitativ, a- zicale în România, va trebui să pună în Comicul nu mai vorbeşte, lumină marile merite ale nobilei femei, rie. chanson, Led etc. Compunerea progra­ buhe sure s'aşează ca urne pe brazi, care se odihneşte acum la Gherghani şi mului lui Istratty arată că artistul nostru In întunericul fără de martori care a fost una din cele dinii mari nu este strein de asemenea preocupări. A- Se liniştesc păsări, sânge, ţară artiste şi protectoare ale muzicei clasice fnră de TTandel, din care a cântat două Şi aventuri în cari veşnic recazi. în România''. piese în franţuzeşte, niciunul din autorii

de vestminte de ori ce formă, de ori Boureanul (Eug.). — Povestiri de pe dea­ Lazarevici (Lazar K.). — „Werther". Tra­ ce conformaţie şi de ori ce stil. Tra­ luri. Bucureşti, Casa Şcoalelor, [1926], ducere după original de C. S. Con­ dusă în româneşte de D. Teodorescu. 323 p. Lei 50. stante. Cu o prefaţă de N. Batzaria. Paris, [1926], 207 p. Fig. Lei 1000. Tătărescu (Ştefan). — O ţară însângera­ Bucureşti, AdeveruL [1926], 77 p. Lei tă. Craiova, (Tip. Scrisul Românesc), 6. (Biblioteca Dimineaţa Nr. 50). 7 ARTE. [1926], 186 p. Lei 50. Teodorescu (Dem.). — Sub flamura ro­ 0 ISTORIE. BIOGRAFIE. Taine (H.). — Pictura în Ţările-de-Jos. şie. Bucureşti, Adeverul, [1926], 272 Din .Filozofia artei". Bucureşti, Uni­ p. Lei 100. Gobineau (Contele de). — Renaşterea. versala, Alcalay & Co., [1926], 96 p. Scene istorice alese. In româneşte de Lei 10. (Biblioteca pentru toţi No. III. LITERATURĂ STRĂINĂ TRADUSA. A. Toma. Bucureşti, Ancora, [1926], 270 p. Lei 60. 137—137 bis). Mirbeau (Octave). — Nebuna. Traducere Drăuhiceanu (Virgiliu N.). — Palatele de Const. A. I. Ghica. Bucureşti, A- Pârvan (Vasile). — Dacii la Troia. Bu­ lui Constantin Vodă Brâncoveanu deverul, [1926], 63 p. Lei 6. (Bibliote­ cureşti, (Tip. Ion C. Văcărescu), 1926, 10 p. Fig. din Doiceşti, Potlogi, Mogoşoaia. Cra- ca Dimineaţa Nr. 56). iova, (Tip. Ramuri), 1926, 49 p. Fig. Purişkevici (V.). — Cum am ucis pe Ras- Zola (Emile). — Dragoste şi decădere putin. Bucureşti, AdeveruL [1926], Lei 150. (La confession de Claude). Roman. 8 LITERATURĂ. 115 p. Lei 10. (Biblioteca Dimineaţa Traducere de Const. A. I. Ghica. E- No 54—55). Dragomirescu (Mihail). — Ştiinţa litera­ diţia IlI-a. Bucureşti, I. Negreanu, turii. Fasc. VII Estetica literară (cap. 1926, 127 p. Lei 20. a) Biografie IX si X). Bucureşti, Institutul de Zola (Emile). — Spovedania unui tânăr Literatură, [1926], p. 283—336. Lei 25. (La confession de Claude). Tradu­ Marinescu (Dr. Gh.). — Viaţa şi opera cere de Ion Pas. Bucureşti, Cugeta­ lui Charcot. Bucureşti, Academia I. LITERATURĂ ROMANĂ, rea, S. Ciornei & P. C. Georgescu, Română, 1925, 22 p. [1926], 162 p. Lei 28. Vâlsar. (George). — Povestea vieţii lui c) Roman. Nuvelă. Dostoiewsky (T.). — Crimă şi pedeapsă Vasile Alecsandri. Sibiu, Editura Fapadat-Bengescu (Hortensia). — Lui 'Rascolnicoff). Traducere de Mihail „Asociaţiunii", 1926, 48 p. Fig. Lei 5. Don Juan în eternitate... Bucureşti, Canianu. Voi. II. Bucureşti, Librăria (Biblioteca poporală a „Asociaţiu­ Universala, Alcalay & Co., [1926], 212 Nouă, Carol P. Segal, [1926], 454 p. nii". Anul XVI, Nr. 133). p. Lei 30. Eif?- 16 UNIVERSUL LITERAR EI O O URI REDACŢIONALE Din poezia d-Iui Tudor Arghezi: „în­ grupului ultim dii» Craiova, nu i-am pier­ • In numărul viitor vom publica infor- chinăciune" acest sfârşit pentru începu­ dut? Dar poate că totul e numai Q glumă maţiuni în legătură cu premiul de proză turile nefalsificate ale artei: a unui farsor îndrăgostit de literatură. „Universul literar". Comisiunea îşi înce­ Şi pentru această pasiune i-am dat găz­ pe lucrările imediat după Duminica Neeunoscând hîrtie şi cerneală, duirea cuvenită; Tomii. i | Cântecul nostru se 'nalţă cântat Pentrucă anonimul — sau anonimii no­ SCRIITORII Iar nesfârşitul vieţii nu era stricat ştri corespondenţi, nu ne vor sili să cre­ • Fragmente moderne, e titlul volumu­ De un canon, ua scris, o zugrăveală. dem că nu cunosc situaţia literară de as­ lui de esseuri literare, pe care îl publică „Unde purcezi?" rosteam la despărţire tăzi şi focul de frunte pe care-l dejine d. Tudor Vianu, în editura ,,Cultura Na­ Şi arătam cu braţul în apus, d. Ion Minulescu. ţională" (preţ 80 lei). Volumul — asupra In miază-zi, prim aburul subţire Iar dacă e caz de îndoială — ne-am o- căruia vom reveni detailat — cuprinde Ce-1 risipea cădelniţa de sus. feri să scriem despre literatura de astăzi următoarele studii: Cultura estetică. — In miază-zi, în miază-noaipte, şi diferitele ei aspecte Dispariţia artei, — Expresionismul. —• Pe patru drumuri largi ale făpturii DIN STRĂINĂTATE Notă pe marginea litografiei lui Ed. Veneau cu noi, de-asupră-iie, vulturii • La Florenja comisia executivă în Munch: „Camera mortuară", — Note asu­ Si ugerii, alături ai vitelor, cu lapte, vederea ^stagiunii de operă oare începe pra cubismului. — Trei plastici (Th. "Pa- Necăutând îii turle şi 'n oraşe In Politeama în luna Mai s'a adresat Ilady, O. Han, I. Teodorescu-Sion). — Ch. Unde se 'nseamnă timpul cu-o bătaie, m.irilor instituţii financiare din oraş, Baudelaife ca poet sentimental. — „Mişca­ Soroacele stau scrise în stelele urmaşe. 1 obţinând imediat câteva zeci de mii de rea Tinerimii '. — Duminică germană. — lire subscripţie. Personalitatea lui M. Eminescu, — Ideile Şi ne-simţeam acasă, subt cer, ca'ntr'o • Edouard Estaunie delà Academia estetice ale lui Titu Maiorescu. — Spiri­ ]odaie. 1 Franceză, autorul romanelor „Le Ferment", tul nou în estetică. • VIAŢA LITERARA (I, 7—8. 3 April) „La vie secrète", „Le Labyrinte*', „L'E- • A apărut în coleţia „Cartea Vremii" publică o covorbine cu părintele Gala Ga- pave", ,,L'Appel delà Route'*, a fost a- (ed. Fundaţiei Culturale Principele Ca­ laction. E o caldă oraţiuiie pentru supre­ les preşedintele societăţii scriitorilor fran­ rul) : Introducere în Sociologie de d. Mihai maţia spirituală a bisericii : cezi. D. Ralea. „îsusi Cristos este cu noi, în toate; zilele • S'a pus sub tipar şi va apare în „Bi­ •până la sfârşitul veacului. Este cu noi ca • Anul acesta se va ţine la Veneţia un blioteca Semănătorul" (ed. librăriei Die­ Dumnezeu cel vecinie, Cuvântul Tatălui; nou festival muzical international aseme­ cezana, Arad): Masca Timpului. Schiţe de este cu noi prin sălăşnvrea în Biserică şi nea celui de anul trecut. critică literară de d. Tudor Vianu. prin călăuzirea Sf. Duh; este cu noi, n- Se vor reprezenta o mulţime de opere • D. Dem. Teodorescu, autorul roma­ treg, Dumnezeu şi om. A putut să se în­ vechi ca „L'Amfipaniaso" de Orazio nului In cetatea idealului) dă o continua­ şele Mântuitorul? Ne-a făgăduit el lu­ Vechi, „Socrate cel închipuit*' de Pai- re în noul său roman: Sub flamura roşie. cruri pe care nu poate să Ie îndeplinea­ siollo, etc., precum îşi lucrări moderne în­ scă? Au crezut oare şi au mărturisit de­ tre cari „Căsătoria" de Strawinski. şertăciuni Sfinţii părinţi şi cele şeapteţSi- • Comisiunea pentru pregătirea sărbă­ (continuare la „Reviste") noade Ecumenice?... toririi centenarului romantismului în Fran­ In somn sângele meu ca un vail Stăi acum şi te socoteşte : Când Mân­ ţa a adoptat proectul lui Emil Fabre, care Se trage din mine tuitorul ne încredinţează, despre Biseri­ prevede pentru anul 1927 o expoziţie a înapoi în părinţii. ca sa, „că porţile iadului nu vor birui-o" lucrărilor „pre-roniantice" Ia Biblioteca Naţională la muzeul Victor-Hugo şi re­ D. Matei Ion Caragiale începe un ro­ putem noi să credem, că iadul a _biruit-o, 1 luarea ila Comedia Franceză a lui „Crpm. man: „Craii drf!a Cuiitea-Veche ': bine com fără să ne lepădăm de- Cliristos şi de cre­ well''. Pentru anul 1930 proectul adaptat dusă şi interesantă tema din „Cheltuelile dinţa în dumnezeire^ lui? Numai un stre­ prevede) o expoziţie a rouiautismului fără de îngropăciune, nuvelă de O. Creangă, o in de credinţa creştină, numai un duş­ nici o restricţie organizată dejLuvru, Bi­ mică dramă la îngroparea unei mame, din man al lui Cliristos poate să: privească bi- blioteca Naţională, Muzeul de arte deco­ participarea uneia din surori ajunsă fată serica drept operă omenească, supusă pă­ rative, muzeul Victor-Hugo, şi va cuprin­ de noapte a Bucureştilor. Despre „St. catelor înşelăciunii şi caducităţii. Un stre­ de manuscrise, cărţi, picturi, sculpturi, Fraiicisc şi arta vremii sale'', scrie d. in sau un duşman, dar nu un discipol al desemne şi estampe. Alexandru Marcu. Un admirabil articol Mântuitorului". Literatură, proză, versuri şi cronici recapitulativ : ..Prietenii Dicţionarului" • Ultimul număr din „Les nouvelles publică d-nii: Ion Pillat, V. Voiculescu, scrie d. EmanoiI Bucuţa. In restul suma­ littéraires" publică un interesant articol I. Va.leria.nu, Gh. D. Mugur, G. Mnînnu, rului : despre revistele de provincie, d. asupra „Fraţilor Serapion*' semnat dc Al. Lascarov Moldovanu, I. Gr. Oprişan, Cezar Petrescu ; Conica literară de d. Vladimir Pozner. unul dintre cei 12 mem­ Vladimir Streinii, Al. Bădăuţă, etc, etc. Tudor Vianu, Cronica religioasă, d. Va- bri ai acestei grupări care a îmbogăţit sile Băncilă, Cronica plastică, d. Oscar • PROPILEE LITERARE (1. 2 1 April) cu lucrări preţioase literatura rusă de du­ Walţer Cisek, Drama şi Teatrul, d. Ion revista de sub conducerea d-lor: Romu- pă război. Marin Sadoveanu şi Cronica externă, d. lus Voinescu şi Ion Foti aduce cronici „Ca şi fraţii lor imaginari (din povesti­ Eugen Titeanu. ! culturale, artistice, literare, economice, rea lui Hoffman) —• scrie Pozner — sera- politice etc. şi literatură, de d-nii: I. Mi- pionii ruşi nu erau legaţii decât prin prie­ • PASUL VREMII (T, 1 April) este în nulescu, Nestor Urechia, Ion Foti, Şt. primul rând, o revistă de principii, de tenie. Printre ei sunt romantici şi futu­ Bezdechi: o scenă din Plutus de Aristofam, rişti, bolşevici şi oameni fără nici o cre­ probleme. El va căuta să opună tradiţio­ Aurel Savela, B. Cecropide, etc. nalismului! rural, unul urban: „Pentru noi dinţă politică. Deviza lor era : „Fiecare nodul chestiunii noastre sociale stă la o- VOX POPULI cu toba lui'*. rase; de aici va pleca viată nouă. atât în • Am publicat sub acest titlu, în n-rul Dintre ci mai cunoscuţi azi sunt poetul politică cât şi în cultură. Mai mult:/ însăşi tiecut o scrisoare a unui grup de cititori Tikonov şi romancierii V. iChklovski şi I- organizarea satelor ca şi nireaga aşezare din Cr iova, care reclamau scrieri de Ion vanov. Membrii grupului s'au împrăştiat agrară, trebue întepriiisă pe temelii- fi­ Minulescu. Inserând epistola, am înţeles în toate părţile lumii, fie din cauza cre­ nanciare. De aceea mişcarea noastră a- să raliăm redacţia şi să dăm invitaţiei dinţelor, politice, fie a foamei. grară îşi aşteaptă desllegavea tfot deKa aerul unui imperativ democratic. INSTITUTUL arate. Iatijfde ce frământările oraşelor ri­ Dar iată că în adăsta rea celui aştept it, DE CULTURA ITALIANA dică azi problemele, care stau în centrul primim o altă epistolă în cuprinsul urmă­ • Domnul profesor Dr. G. Marinescu, tn vieţii noastre obşteşti şi asupra cărora noi tor: urma şi a insistentelor depuse de către nu­ merosul public care nu a încăput în sala vom ţinea privirile mereu aţintite". „Rugăm.nu comiteţi eroarea de a pu­ Fundaţiei Carol I la prima d-sale confe­ In cadrul acestui crez mărturisit în pro­ blicai versuri de d. Ioni Minulescu. Perdeţi gram, scriu d-nii Şt. Zeletin: „Agonia tra­ rinţă despre Opera lui Lombroso Concep­ toţi cititorii ; credem că veţi însera rân­ ţiile lui şi despre Geniu şi Crimă şi Şcoala diţionalismului runl în cultura română'*; durile noastre, la aceiaşi rubrică de c- D. Drăghicescu : „Neoliberalismul'*; Mih. deAntropologie Criminală, a bine voit să •conri". accepte rugămintea Institutului de Cultu­ Manoilescu: „Organizarea votului uni­ Un alt grup de cititori din Craiova". versal". ră Italiană de a rosti — pentru a doua oa­ Epistolă la care s'ar-putea obiecta, cel ră — savanta d-sale conferinţă cu titlul de Contribuţii literare de d-uii: V. Voi- puţin,'următoarele: 1) „pierdeţi tjotf. cititol- • culescu, I. Pillat, AI. Claudian. mai sus si însoţită de proecţiuni luminoase, iii" e desigur hiperbolic. Pentru că cel în sala Fundaţiei Universitare Carol I, în • LUMEA (TI. S. I. t Aprilie) : evoca­ puţin pe cei ai grupului) ce-1 reclamă pe d. ziua de Duminică 11 Aprilie, ora 5 seara. tive ..Primăveri de altă dată" de d. Mi- Ton Minulescu, nu-i vom pierde; 2) D. Ion hail Sadoveanu; versuri de d-nii': Mihail Minulescu ne-a făcut cinstea să publice în Codreanu, G. Topârceanu, d-şoarele Oti- mai multe rânduri în revista noastră. Redactor: PERPESSICIUS lia Cazimir şi Ştefania Zottoviceanu. Cum se face că nici măcar pe cetitorii