aprilie - iunie 2012 Nr. 2(35) anul X EX PONTO TEXT/IMAGINE/METATEXT Nr. 2 (35), (Anul X), aprilie - iunie 2012 EX PONTO text/imagine/metatext Revistă trimestrială publicată de Editura Ex Ponto şi S.C. InFCon S.A. Director fondator: IoAn PoPIŞtEAnU Director general: PAUL PRoDAn Apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România, cu susţinerea Filialei „Dobrogea“ a Uniunii Scriitorilor din România, şi sprijinul RoMDIDAC S.A. BUCUREŞtI Redacţia: Redactor şef: OVIDIU DUNĂREANU Redactor şef adjunct: nICoLAE RotUnD Redactori: AngELo MItChIEvICI, ILEAnA MARIn (S.U.A.), LăCRăMIoARA BEREChEt, SoRIn RoŞCA, oLIMPIU vLADIMIRov (tulcea) Prezentare grafică: ConStAntIn gRIgoRUŢă tehnoredactare: AURA DUMItRAChE Prepress: LEonARD vIZIREAnU Colegiul ştiinţific: SoRIn ALExAnDRESCU, Acad. SoLoMon MARCUS, AnDREI BoDIU, IoAn StAnoMIR, vASILE SPIRIDon, DoInA PăULEAnU, ANTONIo PAtRAŞ Colegiul consultativ: FLoRIn ŞLAPAC, Ion RoŞIoRU, STOICA LASCU, BARDU nISTOR, ŞtEFAn CUCU, vIRgIL CoMAn, LIvIU LUngU Revista Ex Ponto găzduieşte opiniile, oricât de diverse, ale colaboratorilor. Responsabilitatea pentru conţinutul fiecărui text aparţine în exclusivitate autorului. Redacţia şi Administraţia: Aleea Prof. Murgoci nr. 1, Constanţa, 900132; tel./fax: 0241 / 580527 / 585627 E-mail: [email protected] / [email protected] Revista se difuzează: – în Constanţa, prin reţeaua chioşcurilor „Cuget Liber” S.A. şi la – Muzeul de Artă Constanţa – în Bucureşti, prin Centrul de Difuzare a Presei de la Muzeul Literaturii Române – prin abonamente şi direct, de la sediul redacţiei Revista Ex Ponto este membră a A.R.I.E.L. (Asociaţia Revistelor, Imprimeriilor şi Editurilor Literare) tiparul: S.C. Infcon S.A. Constanţa ISSn: 1584-1189 SUMAR Anul Caragiale traduceri în limba tătară de gÜnER AKMoLA (p. 65) AL. SănDULESCU - Corespondenţa lui Caragiale (p. 5) Traduceri din literatura română contemporană tExt AMELIA StănESCU – Poeme. traducere în limba franceză de MăDăLIn RoŞIoRU (p. 71) Interviu „Ex Ponto" Traduceri din literatura universală Amintiri cu Mircea Eliade. CLAUDE CONYERS în dialog cu Ion FAItER DAnIIL hARMS – Un corifeu al avangardei (p.11) ruse. traducere şi prezentare de LEo BUtnARU (p. 75) Memorialistică. Evocări PAvEL ChIhAIA despre: DIMItRIE StELA- IMAgInE RU şi ConStAnt tonEgARU (p. 15) Poezie Reproduceri după lucrările pictoriţei MARIA PELMUŞ (p. I-vI) nICoLAE DABIJA (p. 22) SIMonA-gRAZIA DIMA (p. 24) SoRIn RoŞCA (p. 30) MARIA PELMUŞ: „...culoarea, în tonalităţile IULIAn tALIAnU (p. 35) sale mai moderate, este muzica mea". Inter- IoSIF CARAIMAn (p. 39) viu realizat de tAnIA nICoLESCU (p. 85) MIRCEA LUngU (p. 42) Proză MEtAtExt PAUL SÂRBU – Fluturaş (p. 44) ERnESTO MIhăILESCU – Vremea lupilor (p. 50) PEtRU IonESCU – Eseuri (p. 60) Interpretări Traduceri din literatura română DAnIELA vARvARA – În căutarea logosului clasică şi modernă originar. De la cuvântul revelat la necuvânt, via Eminescu (p. 90) MIhAI EMInESCU, tUDoR ARghEZI, ConSt. MIU – Logodna contemplaţiei LUCIAn BLAgA, nIChItA StănESCU. noetice (p. 94) Modernismul românesc. Restituiri Convorbiri pontice MAnUELA LEAhU – Quelques réflexions Despre haiku, în dialog cu traducătorul şi autour de la théorie esthétique fondanienne poetul MARIUS ChELARU. Interviu realizat dans Faux traité d'esthétique (p. 102) de AMELIA StănESCU (p. 157) Curente literare Literatură universală. Eseu nAStASIA SAvIn – Onirismul estetic – pri- AUREL MACovICIUC – Niveluri ale lecturii vire de ansamblu (p. 109) în romanul lui Orhan Pamuk Mă numesc Roşu (p. 164) Comentarii Fenomene artistice contemporane LIvIU gRăSoIU – Schimbarea uneltelor (p. 118) AngELo MItChIEvICI – Jour et Nuit Culture – quatre portraits (p. 172) Prozatori contemporani Aspecte ale imaginii DRAgoŞ vIŞAn – Mitografierea realistă a lumii rurale arhaice în proza lui Ovidiu CoRInA APoSTOLEAnU – Istoria benzii Dunăreanu (p. 122) desenate româneşti 1891-2010 (p. 179); Nichita Stănescu şi Sandu Florea într-un Remember proiect comun de bandă desenată – volumul Semne şi desemne (p. 181) ELvIRA ILIESCU – Să ni-l reamintim pe Eugen Lumezianu! (p. 130) Muzică În loc de cronica literară MARIAnA PoPESCU – Moment aniversar: Irina Odăgescu-Ţuţuianu (p. 184) nICoLAE RotUnD – La despărţirea de Ioan Popişteanu (p. 131) Arheologie. Comemorări Pagini de istorie literară MARIAn nEAgU – Petre Diaconu şi cetatea de la Păcuiul lui Soare (p. 187) gABRIEL RUSU – Constanţa. Gramatica rememorării (p. 137) Balcanistică Portrete în peniţă nISTOR BARDU – Noi consideraţii asupra unor etnonime aromâneşti (p. 190) FLoREntIn PoPESCU – Polivalenţă şi vIRgIL CoMAn – Cercetări recente pri- dăruire: Emil Lungeanu (p. 141) vind patrimoniul imaterial meglenoromân (p. 196) Lecturi In memoriam ALInA CoStEA – Mircea Nedelciu, recu- perat empatic (p. 144); Ceva de vară, da' ovIDIU DUnăREAnU – Adio, drag prieten! cu ştaif (p. 146) (p. 200) LUCIAn gRUIA – Hermeneutica poeziei IULIAn tALIAnU – Avea faima de bun cititor Victoriei Milescu (p. 148) (p. 202) StAn BREBEnEL – Relieful ţipătului (p. 150) Reviste şi cărţi primite la redacţie (p.203) ŞtEFAn CUCU – Ipostaze moderne ale tragediei clasice greceşti (p. 152) oCtAvIAn MIhALCEA – Lecţia tenebrelor (p. 155) anul caragiale AL. SĂNDULESCU Corespondenţa lui Caragiale Caragiale, se ştie, avea geniul oralităţii şi al improvizaţiei, totdeauna gata să replice şi să emită un calambur. Cu toate acestea, scria cu dificultate, chiar şi atunci când era vorba de o simplă epistolă. Corespondenţa lui, păstrând un aer de indiscutabilă naturaleţe, a fost redactată cu aceeaşi grijă şi concentrare stilistică, precum însăşi opera literară. o făcea probabil şi la gândul că documentele vor cădea pe mâna posterităţii, în faţa căreia n-ar fi dorit să se înfăţişeze oricum, dar adevăratul îndemn izvora din concep- ţia lui de artizan cu respectul desăvârşit al cuvântului scris, care-l obliga la o permanentă şi nemiloasă autosupraveghere. Apoi, mai cu seamă la Berlin, unde se încheagă dialogul epistolar cu Paul Zarifopol, Caragiale se abandonează scrisorii ca unui rafinat amuzament, cultivând-o cu toată arta sa de mare mim şi de mânuitor al stilului. omul era un meridional, în fond, un Mitică bucureştean mereu în vervă, dornic să stea la un pahar cu amicii şi să pună ţara la cale, în discuţii pasi- onate şi pasionante, în care trebuia să se consume bogatele lui resurse de ironie şi umor, de contaminantă sociabilitate. Expatriat într-un oraş unde nu aprecia decât confortul civilizaţiei, necunoscând limba ţării, neputând să se bucure de una din plăcerile deosebite ale vieţii lui, conversaţia, şueta, am zice azi, Caragiale a găsit un remediu, chiar o satisfacţie, în corespondenţa cu prietenii. Aşa se explică numărul destul de mare al scrisorilor din cei şapte ani berlinezi şi poate şi faptul că activitatea lui literară din această perioadă e destul de anemică. Într-o altă ambianţă, care acum îi lipsea, parcă paralizându-i condeiul, se născuseră comediile şi momentele. Co- respondenţa reprezenta încercarea de a-şi reface atmosfera prielnică de lucru, încercare puţin sau deloc profitabilă pentru dramaturg şi nuvelist, însă fertilă pentru epistolier. Şerban Cioculescu a observat primul că autorul Nopţii furtunoase îşi concepea misivele cu meticulozitatea lui obişnuită de a elabora un text literar. El ar încălca deci trăsăturile caracteristice artei epistolare şi anume, spontanietatea şi naturaleţea. trebuie să deducem de aici că scrisorile lui Caragiale ar fi „artificiale” sau că au fost concepute cu bună ştiinţă în vederea publicării? Câtuşi de puţin. „herr Direktor”, cum i se adresa Paul Zarifopol, nu se automistifică, nici nu caută cu orice preţ efecte compoziţi- EX PONTO NR. 2, 2012 EX PONTO 5 onale. Dacă el „compune”, în sensul mai ales al scrupulozităţii stilistice, o face în spiritul său, realizând uneori adevărate „momente” şi „schiţe” epistolare, din pură plăcere şi fiind probabil convins că vor produce plăcere. Spre deosebire de alţi epistolieri care nu acordă o prea mare importanţă formei (exemplul paradoxal e Flaubert !), Caragiale nu doreşte să apară în halat nici în faţa prietenilor celor mai apropiaţi. nu înseamnă că punându-şi cravata a devenit în chip automat „convenţional” şi „artificial”, ci numai că poartă respect acelor cărora se înfăţişează, şi în primul rând, literei scrise, obsesia neadormită a vieţii lui. Ambianţa pe care încearcă a o reface prin corespondenţă o formau vechi prieteni ca Dobrogeanu-gherea şi Delavrancea, vlahuţă şi Alceu Urechia, sau mai noi, ca Mihail Dragomirescu şi Paul Zarifopol. Cu ei comentează „cestiunile” politice şi literare la ordinea zilei, lor le cere noutăţi din ţară şi le împărtăşeşte când şi când opiniile şi credinţele sale. Conversaţia îi este necesară ca aerul, şi scrisorile pornesc aproape zilnic spre a-i împrospăta cuantumul de oxigen. Cele mai multe se îndreptau spre Leipzig, unde se gă- sea la studii Paul Zarifopol, tânăr fin şi învăţat, care va fi destinatarul preferat al exilatului de la Berlin. Acesta pare să fie partenerul cel mai consonant cu spiritul caragialian, care a făcut ca dialogul epistolar să se desfăşoare cu regularitate şi într-o atmosferă aptă de a-i stimula verva scriitorului, ca între „amici”, adică în condiţiile unei familiarităţi necesare. Lucid, ironic, în felul criticismului junimist, dispreţuind iconoclast valori unanim recunoscute, în fapt, degradate sub influenţa gustului burghez, Paul Zarifopol satisfăcu dintr-o dată exigenţele lui Caragiale, dificil în a-şi alege şi păstra prieteniile. viitorul eseist întrunea o serie de calităţi, în afara fineţii şi culturii lui alese: era un mare iubitor