Johann Wolfgang Von Goethe

Johann Wolfgang von Goethe

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Johann Wolfgang von Goethe

Johann Wolfgang von Goethe, în anul 1828 desenat de Joseph Karl Stieler

Naș tere 28 august 1749 Frankfurt am Main

Deces 22 martie 1832 Weimar

Ocupaț ie poet, romancier, om de ș tiin ț ă, func ț ionar de stat,

diplomat, avocat

Naț ionalitate german

Activitatea literară

Miș care/curent Sturm und Drang, clasicismul de la Weimar literar

Specie literară poezie, teatru

Operă de debut „Prometheus (Hymne)”, „Erlkönig (Ballade)”

[ extindere ]

Influenț e

[ extindere ]

A influenț at pe

Note

modifică Johann Wolfgang Goethe, înnobilat în anul 1782 (n. 28 august 1749,Frankfurt am Main – d. 22 martie 1832, Weimar) a fost un poet german , ilustru gânditor ș i om de

știin ț ă, una dintre cele mai de seamă personalită ț i ale culturii universale.

Cuprins

[ascunde]

• 1 Biografie

o 1.1 Familia

• 2 Perioada studenț iei

o 2.1 Leipzig

o 2.2 Strasbourg

• 3 Frankfurt

o 3.1 Wetzlar

o 3.2 Weimar

o 3.3 Italia

o 3.4 Reîntors în Weimar

o 3.5 Prietenia cu Schiller

o 3.6 Ultimii ani de viaț ă

• 4 Scrieri

o 4.1 Poezie

o 4.2 Teatru

o 4.3 Roman ș i nuvelă

o 4.4 Eseu

o 4.5 Studii ș tiin ț ifice

• 5 Urmaș i

• 6 Lucrări în ș tiin ț e naturale

• 7 Bibliografie

o 7.1 Traduceri • 8 Exegeze româneș ti

• 9 Vezi ș i

• 10 Note

• 11 Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]

Familia[modificare | modificare sursă]

S-a născut la Frankfurt pe Main ca fiu al lui Johann Kaspar Goethe (1710–1782), înalt funcț ionar de stat, ș i al Catharinei Elisabeth Textor (1731–1808).

Relaț ia lui Goethe cu părin ț ii nu a fost fără conflicte. Cu excep ț ia surorii sale născute la 7 decembrie 1750 Cornelia Friderike Christiana, ceilalț i fra ț i to ț i au murit timpuriu.

În anul 1758 tînărul Goethe s-a înbolnăvit de variolă.

Din anul 1756 pînă 1758 a frecventat o ș coală publică. Un rol esen ț ial în educa ț ie religioasă luterană include lectură în Biblie și duminică slujbele la biserică. Primind o educaț ie aleasă, a studiat desenul, muzica (pianul și violoncelul), scrima, călărie,literatura germană și universală, limbi străine vechi ș i moderne (greaca veche, latina, ebraica, italiana, franceza și engleza).

Prima îndoială în credinț ă, Goethe a avut-o în anul 1755 cu ocazia cutremurului din Lisabona: Dumnezeu i-a pedepsit la fel pe cei nevinovaț i că ș i pe cei vinova ț i ș i nu s- a dovedit părinteș te [1].

Educaț ia religioasă pe care a primit-o în Frankfurt de la Johann Philipp Fresenius, un prieten al familiei ș i mai târziu de la unchiul lui, preotul Johann Friedrich Starck, nu i- a prea plăcut: Protestantismul Bisericii care ne-a fost predat, a fost doar o singură moralitate uscată; la un discurs înț elept nu s-au gîndit, ș i doctrina nu era pentru inimă, nici pentru suflet.

Numai ocupaț ia cu Vechiul Testament, mai ales de poveș tile de Patriarhi Avraam, Isaac și Iacob i-au sugerat imaginaț iile. Atitudinea sa fa ț ă de Bisericiă ș i dogma creș tină, a rămas până mai târziu distan ț ată ș i chiar ostilă.

De timpuriu a început Goethe să iubească literatura, pe care o putea găsi în vasta bibliotecă de circa 2000 de volume al tatălui sau. Fascinat era ș i de teatru, în casa părintească anual se prezenta un spectacol de teatru de păpuș i.

Din anul 1759 pînă 1761 (în timpul Războiului de Ș apte Ani), în timp ce Frankfurtul era ocupat de trupele franceze, în casa părintească era găzduit un ofiț er francez. Prin acesta ș i trupei de arti ș ti care îl înso ț eau, Goethe a avut primul contact cu teatrul fran ț usesc.

În anul 1763 a asistat la un concert al tânărului Mozart, care atunci avea ș apte ani.

• Familia •

Documentul de naș tere ș i de botez a lui Goethe (1749)

•

Mama, Catharina Elisabeth Goethe, portret de Georg Oswald May (1776)

•

Tata, Johann Caspar Goethe, acuarelă de Georg Friedrich Schmoll (1775).

•

Sora lui Goethe,

Cornelia Friderike Christiana

•

Casa părintească a lui Goethe (1755), înainte de modificare.

•

Tînărul student,

Johann Wolfgang Goethe

•

Camera de lucru a lui Goethe în Frankfurt.

•

Părinț ii lui Goethe, 1779

•

Casa părintească a lui Goethe în anul 1949.

•

Casa părintească a lui Goethe dinFrankfurt, în Großen Hirschgraben

Perioada studenț iei[modificare | modificare sursă]

Leipzig[modificare | modificare sursă]

Anna Katharina Schönkopf, prima prietenă a lui Goethe

La îndemnul tatălui, în toamna anului 1765, Goethe începe să studieze dreptul la Universitatea dinLeipzig de care nu prea era încântat, dar pe care termină în anul 1768.

Mai întîi Goethe trebuia să se adapteze la haine ș i maniere, stilul elegant de via ț ă pentru a fi acceptat de noii concetă ț eni. În acest timp o plăcere pentru el era, participarea la cursurile lui Christian Gellert, un poet ș i filosof etic aliluminismului.

De asemenea participa ș i la cursurile de desen ale pictorului ș i sculptorului Adam Oeser, care era directorul Universităț ii din Leipzig. În acest timp scrie primele poezii, Neue Lieder („Cântece noi”), pătrunse de un lirism puternic ș i elevat, precum ș i o comedie întitulată Die Laune des Verliebten(„Capriciul îndrăgostitului”). Dar de asemenea tînǎrul Goethe se bucura de libertăț ile departe de casa părintească. El vizita spectacole de teatru, sau petrecea serile cu prietenii la bere. Aici are ș i prima deziluzie sentimentală, în iubirea neîmpărtăș ită de Anna Katharina Schönkopf care după doi ani, este de comun acord desființ ată. Acest eveniment l-a inclus

în comedia Die Mitschuldigen („Vinovaț ii”), scrisă la întoarcerea lui acasă.

Un an ș i jumătate, perioadă de refacere după deziluzia sentimentală în care o prietenă a mamei sale Susanne von Klettenbergîi aducea la cunoș tin ț ă conceptul pietetic al Herrnhuter Brüdergemeine, o derivaț ie a Bisericii Protestante, Goethe se ocupa cu misticismul, alchimia și cercetarea sufletului.

Strasbourg[modificare | modificare sursă]

Friederike Brion

Refăcut sufleteș te, la presiunile tatălui, Goethe se transferă în anul 1770 la Universitatea dinStrasbourg unde îș i continuă studiile juridice. Aici în Alsacia, care este ș i regiunea cu mult drag descrisă mai târziu, îl întâlneș te pe filozoful Herder, teoreticianul miș cării Sturm und Drang („Furtună ș i Avânt”), care va avea un rol hotărâtor în dezvoltarea intelectuală ulterioară a tânărului Goethe. De la acesta va învǎț a să perceapă lumea ca pe o imensă totalitate în care fizicul ș i spiritualitatea sunt indivizibile: Nu arborii genealogici ș i războaiele sunt importante, ci numai devenirea ș i existen ț a popoarelor, vizibile în Vechiul Testament, Homer, mituri și poveș ti.

Tot Herder a fost cel care i-a explicat limba originală a unor autori, cum ar fi Homer, Ossian șiShakespeare, autori care i-au dat un impuls decisiv în dezvoltarea sa ca poet.

Cu ocazia unei călării în Sessenheim, tînărul Goethe a ajuns într-o casă parohială ospitalieră unde s-a îndrăgostit de fiica pastorului, Friederike Brion. Poeziile pe care i le-a dedicat, care mai târziu au fost numite „Sesenheimer Lieder” (printre care Willkommen und Abschied, Mailied,Heidenröslein) au fost prin puterea lor expresivă

„începutul revoluț ionar al unei epoci lirice noi” (der revolutionäre Beginn einer neuen lyrischen Epoche).[2]

Frankfurt[modificare | modificare sursă]

J. W. von Goethe, carte poştală după o pictură de Georg May, 1779 În vara anului 1771 Goethe ș i-a sus ț inut disertaț ia juridică. Nu i-a fost aprobată deoarece conț inea opinii contrare doctrinelor bisericii.

La sfârș itul lunii august 1771 a primit la Frankfurt o licen ț ă de avocat. Dorea să devină activ în sensul progresiv al legilor umane. Deja în primul său proces, fiind mai certăreț , a primit o dojană, experien ț ă după care ș i-a pierdut dorin ț a de a mai exercita această profesiune. Cu acest proces, doar după câteva luni de profesare s-a

încheiat carieră lui de avocat, chiar dacă firma lui a mai existat încǎ 4 ani, pînă la plecarea lui în Weimar. În aceastǎ perioadǎ Goethe se afla în legătură cu „Darmstädter

Kreis”, un cerc literar de iluminiș ti, format în jurul filozofului Herder, unde mai sunt de amintit Johann Georg Schlosser (mai tîrziu cumnatul lui) ș i Johann Heinrich Merck.

«Götz von Berlinchingen»

Pe tînărul Goethe, de asemenea îl urmăreau din nou planuri literare. De data aceasta, tatăl lui nu avea nici o obiecț ie, ba chiar îl ajuta. Scrie un eseu asupra arhitecturii germane (Von deutschen Baukunst) ș i un studiu asupra dramelor lui Shakespeare. În aparenta dezordine a arhitecturii gotice ca ș i în teatrul scriitorului englez, Goethe descoperă acea unitate tipică a geniului cu natura, fiecare cu legi proprii.

În această perioadă, scrie drama intitulată Götz von Berlinchingen, prelucrare a unei poveș ti scrise după o carte care descrie via ț a unui cavaler de jaf, Götz von

Jagsthausen, din timpul războaielor ț ărăne ș ti germane. Această piesă de teatru, prezentată pe o scenă făcută singur, ca în copilărie, va avea mare succes. Aceasta a fost prima dramă germană modernă ș i a deschis calea teatrului istoric popular.

Wetzlar[modificare | modificare sursă]

Johann Georg Christian Kestner Charlotte Buff

Din munca neplătită la o revistă literară, publicată de Schlosser ș i Merck, Goethe nu putea trăi ș i în luna mai 1772 s-a dus pentru terminarea studiului de drept, ca practicant la judecătoria regală în Wetzlar. Aici printre juriș ti, îl întîlne ș te pe Johann Christian Kestner, care a spus despre el: „... a venit un anumit Goethe din Frankfurt, după felul lui Dr. juris, 23 de ani, singurul fiu al unui tată foarte bogat, ca aici - asta era dorinț a tatălui - să- ș i caute o practică, dar inten ț ia sa era să-i studieze peHomer Pindar și pe al ț i, care pot ocupa geniul, felul de-a gîndi ș i inima lui... Are foarte mult talent, este... un om cu caracter, posedă o închipuire plină de via ț ă nemaipomenită... Fără prejudecată, se poartă cum îi place, fără să-l intereseze dacă celuilalt î-i place... Urăș te orice constrângere... Este bizar în purtare... lucru ce-l poate face nesuferit. La copii, la femei ș i la mul ț i al ț i este bine văzut...”

La logodna lui Kestner cu Charlotte Buff (numită „Lotte”), Goethe se îndrăgosteș te de aceasta ș i cei doi păreau a fi de nedespăr ț it, până Kestner a avut o discu ț ie aprinsă

și hotărîtoare cu Goethe. În aceea ș i noapte, Goethe a fugit la Frankfurt, unde se stabile ș te definitiv, dar fiind tot timpul în călătorii.

La o vizită în Koblenz la Sophie von La Roche, Goethe se îndrăgosteș te de fiica ei Maximiliane (care mai târziu se căsătoreș te cu Peter Anton Brentano), ș i a ș a reu ș e ș te să o uite pe Lotte.

Merck forț ează ca piesa „Götz von Berlichingen” [3] să fie prelucrată într-o versiune nouă ș i publicată. În cele din urmă, piesa a fost publicată în propria editură a lui Merk.

Aceasta a avut un succes senzaț ional, rezultând ș i în tipăriri false, ceea ce pe Goethe l-a făcut deodată celebru.

Lili Schönemann, 1770

În corespondenț a sa cu Kestner, Goethe află de sinuciderea lui Karl Wilhelm Jerusalem, un secretar din Wetzlar ș i prieten al lui Goethe, de care sunt legate evenimentele

în romanul său: Die Leiden des jungen Werther [4] („Suferinț ele tânărului Werther”). În acest roman, Goethe asociază ș i întîmplările sale cu Charlotte Buff. Romanul a dus la o anumită „Werther-isterie” pe plan european. Se raportau sinucideri stil „Jerusalem”. Cărț ile Götz și Werther, oricât de diferite erau, marcau un început nou al literaturii germane.

Revolta individualistă a poetului împotriva legilor morale ale societăț ii într-un stil plin de încărcătură emotivă, a consemnat consacrarea lui Goethe ca reprezentant de frunte, necontestat al miș cări literare Sturm und Drang. Karl August von Sachsen

În timpul unei perioade de cincisprezece ani, iniț iată la Strassburg și continuată până la plecarea la Weimar, producț ia lirică a lui Goethe a fost prestigioasă, de o varietate întinsă, de la ingenuitatea populară dinHeidenröslein [5] („Măceș ul”) până la gra ț ia de salon din ciclul Kleine Blumen, kleine Blätter („Flori mărunte, frunze mici”).

În acest timp a început să lucreze la primele versiuni ale lucrării sale Faust [6](aș a-zisul Urfaust), care cuprinde printre altele „cântecele lui Gretchen”. În 1772 la Frankfurt, publică drama Prometheus, satira Götter, Helden und Wieland („Zei, eroi ș i Wieland”), etc.

În iarna anului 1774, Goethe face cunoș tin ț ă cu Lili Schönemann, o tânără încântată, plină de via ț ă, care era fiica unui bancher din Frankfurt. Goethe era atît de entuziasmat de aceasta tânără, încît i-a dedicat rolul principal în drama Stella și în muza Hermann und Dorothea.

Ajuns din nou în Frankfurt, Goethe a fost vizitat de Karl August von Sachsen care i-a propus să devină sfătuitor în serviciile de conducere ale acestuia.

Weimar[modificare | modificare sursă]

Christiane Vulpius, desen de Goethe

La 7 noiembrie 1775 Goethe ajunge la Weimar, unde în primele luni îș i petrece timpul cu petreceri, nebunii de toate tipurile etc., dar va folosi ocazia să îi facă o vizită

în Leipzig lui „Käthchen” (Anna Katharina Schönkopf), căsătorită Kanne. În primăvara anului 1776 a început (neoficial) să participe la întâlnirile consiliului. În luna iunie a aceluiaș i an, în ciuda opozi ț iei celorlal ț i mini ș tri ș i func ț ionari, Goethe a fost numit ministru (Geheimer Rat) al prinț ului Karl August cu drept de vot în Consiliul de Miniș tri.

De timpuriu Goethe a găsit în Anna Amalia, mama ducelui cu care curând a devenit un prieten apropiat, un aliat.

Eficacitatea lui Goethe în politică, în literatura de specialitate este apreciată cu diferenț e. De unii autori este considerat ca politician de reformă, care include printre altele, renunț area recrutării ț ăranilor pentru front [7], iar alț i men ț ionează că, Goethe în func ț ia lui oficială a for ț at recrutarea copiilor de ț ărani pentru armată prusacă.

În octombrie al aceluiaș i an, Goethe s-a impus ca Herder să devină consilier consistorial superior la Weimar, oraș fa ț ă de care sim ț ea o veche afinitate.

Goethe o întîlneș te la Weimar pe Charlotte von Stein, o curteană a ducesei Anna Amalia. Fiind prietenă apropiată a lui Goethe, a familiei Herder ș i a lui Schiller, a influenț at puternic via ț a ș i lucrările acestora. Cu toate că doamna Stein avea ș apte copii ș i era cu ș apte ani mai în vârsta ca Goethe, el se îndrăgoste ș te de ea, iubire documentată în peste 1.700 de scrisori [8]. Charlotte von Stein

Corona Schröter, autoportret

Caroline Böhmer-Schlegel-Schelling

•

Casa de vară a lui Goethe, în parcul de lîngă râul Ilm.

•

Grădina lui Goethe din Weimar (5 imagini)

•

Casa lui Goethe în Weimar, azi muzeu.

•

Camera de lucru a lui Goethe în Weimar.

În mai 1778 în timpul unei călătorii de oficiu la Ilmenau cu Ducele Carl-August spre Berlin, Goethe descoperă prezenț a unei mine vechi de argint și speră ca comorile acesteia să rezolve dificultăț ile financiare. Astfel geologia și mineralogia au devenit ocupaț ii placute ale lui. În anii 1780, Goethe a început să se ocupe de biologie, anatomie și modul de formare a florei și faunei.

Goethe locuieș te ș ase ani în casa de vară în parcul de lîngă Ilm, pe care ducele i-o dăruise. Acesta i-a închiriat, pentru reprezentare, în anul 1782 o casă mare din oraș .

Din toamna anului 1789 pînă în vara anului 1792, Goethe nu mai avea voie să locuiască cu Christiane Vulpius în acea casă.

În Weimar în preajma anul 1780 Goethe este primit în organizaț ia francmasonă. În aprilie 1782ducele îi oferă o diplomă de nobil, pentru ca Goethe să nu mai trebuiască să stea deoparte la ocaziile oficiale. 1783 primeș te ordinul: Illuminatenorden („Ordinul Iluminaț ilor”) sub numele „Abaris”.

Serviciile de guvern, relaț ia deosebită cu Charlotte, ș i în acela ș i timp o aventură cu atractiva Corona Schröter [9] și, eventual, paternitatea lui Auguste Böhmer (primul copil al nou căsătoritei, scriitoareiCaroline Böhmer), această viaț ă nu era nici nobilă nici lini ș tită.

Din producț ia literară a anilor petrecu ț i la Weimar sunt de menț ionat baladele Der Fischer [10] („Pescarul”), Erlkönig [11](„Regele ielelor”), poemele Wanderers

Nachtlied („Cântecul nocturn al drumeț ului”), Gesang der Geister über dem Wasser(„Cântecul nălucilor deasupra apelor”) precum ș i drama Iphigenie auf Tauris [12][13]

(„Ifigenia în Taurida”).

Această fructuoasă perioada din viaț a sa luă sfâr ș it când Goethe, spre stupefac ț ia tuturor, părăsi Weimarul ș i plecă pe nea ș teptate în Italia, unde contactul cu operele de artă ș i vestigiile antichită ț ii face să se cristalizeze în opera sa de maturitate clasicismul, în ț eles ca întoarcere la idealul de via ț ă a culturii ș i civiliza ț iei elene. Lucrează la dramele Egmont și Torquato Tasso [14], care vor fi definitivate mai târziu. Anul 1786 se distinge prin faptul că Goetheva fi dezamăgit de situaț ia sa, de rela ț ia cu doamna Stein, care devenea incomodă, de munca de guvern care nu

îmbunătăț e ș te situa ț ia lui financiară ș i îi consumă doar timpul ș i energia.

Italia[modificare | modificare sursă]

În septembrie 1786 Goethe pleacă, fără să-i spună doamnei von Stein, în Italia. În Weimar planurile lui de călătorie ș i destina ț ia, în afara ducelui, erau cunoscute numai de angajatul ș i secretarul lui, Philipp Seidel. Călătoreș te la Regensburg,München, Mittenwald, Innsbruck, Pasul Brenner, lacul Garda și Verona la Veneț ia. Ajuns

în Roma, pictorul Johann Heinrich Wilhelm Tischbein îl ajută să găsească o gazdă în Via del Corso 18, unde azi se află: „Casa di Goethe” (Muzeul Goehte).

Pentru Goethe, următorii doi ani această viaț ă nouă în Italia, numită „Călătoria Italiană”, este prosperă ș i reprezintă realizarea aspira ț iilor lui culturale - liber ș i flexibil din punct de vedere financiar, pentru că salariul lui, i-a fost acordat în continuare.

• „Călătoria Italiană” •

Goethe în Italia - Pictură de J.H. Tischbein - (1786/1787). Goethe, în haine tipice de călătorie,

spera să înveț e de pe urma cuno ș tin ț ei ș i experien ț ei lui Tischbein.

•

Monumentul lui Goethe în parcul „Vilei Borghese” din Roma, conceput de Gustav Eberlein.

Monument din marmură, 9 metri înălț ime, realizat de sculptorulValentino Casali în Berlin, ș i

prezentat în 5 august 1904 înRoma.

• Autoportet al pictoriț ei Angelika Kauffmann, a cărui casă în Roma, atrăgea artiș ti germani ca pe

Goethe.

•

Tînărul Goethe în Italia, pictat de Angelika Kauffmann în anul 1787, la care Goethe era des în

vizită.

•

Goethe în Italia - Pictură deJohann Heinrich Tischbein

La Roma Goethe se simț ea ca acasă, picta și modela, dar scria mai puț in. În această perioadă a scris totu ș i „Iphigenia” în versuri, operă care nu a avut prea mare succes la prietenii lui. S-a împrietenit aici cu Johann Heinrich Meyer, un pictor elveț ianși bun cunoscător al istoriei artelori,cu care va rămâne prieten bun până la sfârș itul vie ț ii sale. Goethe se inspira din monumentele cele mai vechi: Pantheonul, Colosseum, Băile Imperiale din Roma etc. ș i studia sculpturile antice: Apollo de

Belvedere [15], Hercules Farnese [16], Juno Ludovisi etc. În plus el se ocupa de arta construcț iilor ș i al picturii din antichitate și al renaș terii. Simpatia lui Goethe era acordată în special pictor ș i arhitectului Raffaello și arhitectului Andrea Palladio. Sub îndrumarea prietenilor, cu mare ambiț ie Goethe exersează desenul. Din această perioadă sunt menț inute în jur de 850 de desene.

Totodată admiră capodoperele lui Michelangelo Buonarroti, dar mai ales ale lui Rafael Sanzio, pe care îl consideră un adevărat inovator al antichităț ii. După o jumătate de an, Goethe a călătorit la Neapole, unde l-a cunoscut pe Sir William Hamilton și pe cuno ș tin ț ele acestuia.

În grădina botanică din Palermo ajunge la concluzia finală, că toate plantele au o lege comună: „Aș a cum acuma ele se lasă adunate sub un termen comun, a ș a mie îmi era tot mai clar ș i evident că concep ț ia poate fi reînviată la un mod mai măre ț : o cerere care sub o formă reală a unei plante supranaturale îmi era în minte. Am urmat toate formele, aș a cum îmi păreau, pe măsură ce acestea se modificau, ș i a ș a mi-a luminat perfect în ultima călătorie în Sicilia, identitatea ini ț ială din toate păr ț ile ale plantelor, ș i am căutat de acum peste tot, să devin con ș tient” [17].

Vizita lui Goethe la Pompeii l-a fascinat foarte mult, mai ales Paestumul [18], un templu grec. La mijlocul anului 1787 s-a întors la Roma, unde reia scrierea lucrării

„Torquato Tasso” ș i termină „Egmont”, lucrare începută în anul 1775. În acest timp Goethe era des în vizită la pictoriț a Angelika Kauffmann, ș i tot atunci pictorul Tischbein l-a pictat în haine de călător în zona Campagna Romană din preajma Romei. După aceș ti doi ani în Italia, Goethe î ș i pregăte ș te reîntoarcerea la Weimar. Prietenia sa cu Carl August, căruia Goethe îi scria; „... ce altminteri sunt, veț i evalua ș i profita” îi netezeș te întoarcerea la Weimar. Despre via ț a sa amoroasă la Roma, nu este men ț ionată decât amanta „Faustina”. Sigur este însă faptul că în Italia, a devenit mai sensibil, chiar ș i în poeziile pe care le trimite acasă, unde Goethe se reîntoarce la sfâr ș itul lunii aprilie1788.

Reîntors în Weimar[modificare | modificare sursă]

Christiane Vulpius şi August von Goethe. Acuarelă de Johann Heinrich Meyer (1793)

Ajuns în Weimar, Goethe nu avea sentimentul de a fi acasă. Situaț ia din Germania nu se potrivea cu cea din Italia („Din acea Italie aspectuoasă, m-am întors în această

Germania fără chip, ... prieteni, care în loc să mă consoleze, ... mai degrabă m-au dus la disperare” 1817). În această perioadă Goethe o întâlneș te pe tînăra de 23 ani,

Christiane Vulpius, o fată fără prea multă ș coală, care descindea dintr-o familie de academician sărăcit. În curând ea va deveni iubita lui - probabil pentru că semăna cu iubita din Roma.

Goethe, Schiller,Wilhelm și Alexander von Humboldt

În această perioadă publică versurile sale cele mai frumoase ș i facile,Römische Elegien („Elegii romane”), cu care provoacă chiar indignare. Scandalul va culmina cu căsătoria lui cu modesta Christiane Vulpius cu care în decembrie 1789 primeș te unicul fiu, din cinci, care supravie ț uie ș te, August von Goethe. În această atmosferă aproape ostilă, intervine prietenia cu Schiller, care reuș e ș te să-l reechilibreze suflete ș te. În acela ș i an, la doi ani de la venirea lui Schiller în Weimar, la recomandarea lui

Goethe, Schiller primeș te un post de profesor la Universitatea din Jena. Cu toate acestea, rela ț iile între cei doi rămân mai întâi distan ț ate.

O mare parte a publicului nu putea înț elege că Goethe, autorul lui Götz von Berlichingen șiWerther, s-a transformat în autorul lucrărilor Iphigenie și Tasso.

Nici comediile Der Groß-Cophta(„Marele Cophta”), din vara anului 1791 sau Der Bürgergeneral („Generalul cetăț enilor”), scrisă între 23 ș i 26 aprilie 1793 și nici nou prelucrata piesă, eposul Reineke Fuchs („Vulpoiul Reineke”) nu a putut sa schimbe impresia acestora.

A două călătorie în Italia, în 1790, de data asta numai pînă la Veneț ia, s-a încheiat cu o dezamăgire. Rezultatele poetice au fostVenezianische

Epigramme („Epigrame Veneț iene”), ș i convingerea că dezvoltarea craniului porneș te din vertebre. În anul 1789, Goethe dotase la Universitatea din Jena („Friedrich-Schiller-Universität Jena”) un laborator, ș i astfel fonda primul laborator de chimie din Europa. Catedra de chimie fiind ț inută de farmacistul Friedrich August Göttling.

Ca promotor al evoluț ionismului, Goethe a emis ipoteze interesante privitoare la geneza diferitelor organe ale plantelor în lucrarea sa Die Metamorphose der

Pflanze („Metamorfoza plantei”, 1790); cu aceasta lucrare el justifica locul morfologiei în domeniul botanicii. Publicul însă nu avea înț elegere pentru aceasta, astfel că

Goethe a renunț at ș i abia 30 de ani mai tîrziu a urmat „Învă ț ătura oaselori”.

Cerc de culori, desen in acuarelă de Goethe, 1809

Impresiile despre natură din urma călătoriei în Italia ș i preocuparea sa cu evolu ț ia plantelor, l-au îndemnat pe Goethe în direc ț ia știin ț elor naturale, despre care în august 1791 anunț ă noua sa lucrare. El efectua cercetări în colaborare cu Göttling la metodele de extragere a zahărului din sfeclă și de reciclare a hârtiei cu acid clorhidric deflegmat. Grădina botanică din Jena urmă să fie organizată dupăregnul fundamental al vegetaț iei. În timp ce Goethe se îngrijea de Universitate, el neglija familia, uneori pentru perioade de lungă durată. După moartea lui Göttlings, în locul acestuia Goethe l-a numit în 1810pe farmacistul Johann Wolfgang Döbereiner.

Goethe cu Schiller, statuie în Weimar

În anul 1791 Goethe preia conducerea teatrului din Weimar, ș i Christiane devine consiliera lui; prin felul ei plăcut, ea putea negocia cu, ș i să se îngrijească foarte bine de actori. În 1792 Goethe ia parte la eș ecul campaniei din Franț a, a coaliț iei conservatoare ș i a emigran ț ilor. La 20 septembrie 1792, la Valmy, războaiele revoluț ionare franceze iau întorsătura împotriva coaliț iei, unde Goethe într-un cerc de ofi ț eri spunea renumita propozi ț ie: Von hier und heute geht eine neue Epoche der

Weltgeschichte aus, und ihr könnt sagen, ihr seid dabei gewesen. („De aici ș i de azi începe o nouă epocă a istoriei lumii, ș i voi ve ț i putea spune, că a ț i participat”.)

Christiane Friederike Wilhelmine Herzlieb

La asediul Mainzului în 1793, Goethe scria la teoria culorilor. Valmy și Mainzul devastat, îi devin lui Goethe simbolurile de turbulenț ă din istoria lumii.

Prietenia cu Schiller[modificare | modificare sursă] În iunie 1794 Schiller îl invitase pe Goethe să participe la noul sau jurnal, „Horen”. Goethe a acceptat invitaț ia ș i între cei doi s-a dezvoltat repede o prietenie colegială, care avea să dureze până la moartea lui Schiller. Această prietenie este documentată în corespondenț a publicată în anii 1828-29. În schimb Goethe se distan ț a din ce în ce mai mult de Herder și de Wieland.

Operele de maturitate ale lui Goethe sunt străbătute de aspiraț ia poetului de a se elibera de frământările lăuntrice, de a dobândi armonia interioară, seninătatea clasică.

Pe această linie se înscriu romaneleWilhelm Meisters Lehrjahre [19] („Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister”, 1796) în opt volume,Hermann und Dorothea [20] (1797), precum ș i opera autobiografică Dichtung und Wahrheit [21](„Poezie ș i Adevăr”, 1808–1831) unde îș i prezintă cu plăcere perioada anilori 1749–1775.

Cu moartea lui Schiller în 1805, Goethe simte o pierdere deosebită, ș i în această perioadă se îmbolnăve ș te de mai multe boli: (zona zoster, colică renală) etc.

O schimbare mare în viaț a lui Goethe, a fost anul 1806; pierderea prietenului Schiller ș i apropiatul război. După bătălia de la Jena soldaț ii napoleonieni au jefuit ș i în

Weimar. Pe data de 14 Octombrie 1806, doar mulț umită interven ț iei curajoase a Christianei, casa lui Goethe nu a fost jefuită. La scurt timp după aceste incidente,

Goethe, în sfârș it legalizase rela ț ia cu Christiane (martorii erau, fiul August în vîrsta de 17 ani ș i secretarul Friedrich Wilhelm Riemer).

Căsătoria nu l-a reț inut însă ca deja în anul 1807 să aibă o profundă pasiune pentru Minna Herzlieb, o tînără de 18 de ani, fiica unui librar din Jena. După experienț ele din acea perioadă, va rezulta romanul Die Wahlverwandtschaften („Afinitate electivă”,1809). Caracteristic pentru Goethe este, cum el leagă în aceast roman, poezia și știin ț a naturală: în cercetarea contemporană legată de chimie, se folosea termenul de „afinitatea elementelor”.

Audienţa lui Goethe la Napoleon,

2 octombrie 1808

Carl Friedrich Zelter

Sinteza îndelungatei experienț e de via ț ă ș i evolu ț ie artistică î ș i găse ș te expresia în drama Faust, operă căreia Goethe i-a consacrat ani îndelungaț i de strădanie, până să ajungă la forma definitivă, atinsă cu puț in înainte de a se stinge din via ț ă. Adevărat poem universal, Faust este o creaț ie care însumează căutări ș i concluzi cruciale în istoria omenirii. Goethe a transformat imaginea personajului legendar Doctor Faust într-o întruchipare a setei nepotolite a omului de a ajunge la cunoaș terea adevărului prin acț iune (de unde s-a creat conceptul de ideal faustic al culturii ș i civiliza ț iei apusene), expusă în trecerea de la frământarea contemplativă din Faust I, la acț ionismul voluntar din Faust II. La Congresul din Erfurt, 27 septembrie - 14 octombrie în anul 1808, Goethe, a fost primit deNapoleon I, Kurmainzer Statthalterei cu legendarul comentariu: Voilà un homme! („Iată, un om!”) ș i decorând-ul cu Crucea Legiunii de Onoare. Napoleon îi propusese lui Goethe, să meargă la Paris, ș i să scrie piese despre eroi.

Cu Carl Friedrich Zelter, a cărui muzică îi era mai plăcută decât „vuietul” lui Beethoven, a continuat persistent extinsa corespondenț ă de 30 de ani (1799–1832). Cu acesta, Goethe se înț elegea nu numai în materie de muzică ci ș i prieteneș te.

În lucrarea sa Zur Farbenlehre („Teoria culorilor”, 1810), ia o poziț ie contrară concep ț iei lui Isaac Newton și caută să demonstreze unitatea dintre spirit ș i materie în fenomenele naturale.

Ulrike von Levetzow, 1821

Johann Peter Eckermann

Faust şi sufletul pământului, desenat de Goethe Bătrânul Goethe, dictând scriitorului său.

În această perioadă Goethe scrie multe poezii care apar în renumitul West-östlicher Divan [22], în care spre deosebire de poetul Rudyard Kipling în The Ballad of East and

West („Balada de Est ș i de Vest”), întâlnim acesta poezie lini ș tită ș i privită cu egalitate:

Wer sich selbst und andere kennt,

Wird auch hier erkennen:

Orient und Okzident

Sind nicht mehr zu trennen.

(≈ „Cel care se cunoaș te însu ș i ș i pe al ț ii, o să recunoască ș i aici: Orient ș i Occident nu mai sunt de despăr ț it.”

≈)

Ultimii ani de viaț ă[modificare | modificare sursă]

După o lungă boală, Christiane, soț ia lui Goethe moare în anul 1816. Drept urmare,

în 1817, Goethe se retrage din conducerea teatrului din Weimar.Nora sa se îngrijea de

bunăstarea lui. În acest timp, Goethe a început să facă ordine în lucrările sale.

În această perioadă scrie Geschichte meines botanischen Studiums(„Istoria studiului

meu botanic”), pînă în 1824, urmate de lucrările Zur Naturwissenschaft

überhaupt („Către știin ț e naturale”) gânduri despremorfologie, geologie și mineralogie.

Goethe se imprietenise cu Karl Friedrich Reinhard și Kaspar Maria von Sternberg.

Temporar, se dedică aspectelor mistice. Agendele ș i noti ț ele din anii din urmă îi vor

servi la scrierea lucrării Italienische Reise („Călătoria Italiană”). În anul 1821 urmează o

colecț ie de romane scurte: Wilhelm Meisters Wanderjahre(„Drumeț iile lui Wilhelm

Meister”).

În anul 1823 Goethe, se îmbolnăveș te de inflama ț ie a pericardului inimii. După ce s-a

însănătoș it, a devenit mai preocupat de spiritualitate decît înainte. În Karlsbad, bătrânul

Goethe face cunoș tin ț ă cu tînăra de 19 de ani, Ulrike von Levetzow, pe care o cere

în căsătorie. Ea însă îl respinge, fapt pentru care Goethe scrie în drum spre casă cu

dezamăgire Marienbader Elegie („Elegia din Marienbad”).

Cu ultimele puteri, reia lucrul la Faust II. El însuș i nu mai scria, doar dicta, în felul acesta

Goethe rezolvîndu-ș i coresponden ț a, dar ș i mărturisind în discu ț ii lungi problemele sale

poetului Johann Peter Eckermann, care scria.

În anul 1830, moare fiul său, August, în Roma. În acelaș i an încheiea lucrul la a doua

parte din Faust. Aceasta a fost o lucrare care mulț i ani a fost pentru el cel mai important

lucru. Formal era o piesă pentru scenă, dar care de fapt abia abia se putea reprezenta.

În ultimii ani s-a amestecat în controversele dintre cei doi paleontologi Georges

Cuvier și Étienne Geoffroy Saint-Hilaire referitoare la catastrofism, dezvoltarea continuă

a speciilor etc. Mormântul Prinţilor în Weimar

Johann Wolfgang von Goethe - Pictură de F.G.v. Kügelgen - 1808

În august 1831 va vizita din nou pădurea Turingiei din Ilmenau, acolo unde i-au venit primele idei ș tiin ț ifice. 51 de ani mai târziu, după ce în 1780 a scris pe o scîndură a uneicăsuț e de vânătoare pe Kickelhahncelebrul său poem Wandrers Nachtlied(„Cîntecul de noapte al călătorului”), el a vizitat din nou acest loc.

La 22 martie 1832 Goethe a murit depneumonie. Ultimele sale cuvinte, care se pare că ar fi fost: Mehr Licht! („Mai multă lumină!”), sunt relatate de medicului său, Carl Vogel, care în momentul decesului însă nu era în camera lui Goethe [23]. Goethe a fost îngropat pe data de 26 martie laMormântul Prinț ilor în Weimar.

După moartea poetului, aprecierea lui a scăzut. El se afla acuma în umbra luiFriedrich

Schiller, a cărui tendinț e revolu ț ionare se potriveau mai bine timpului, decît pozi ț ia conservatoare a lui Goethe. În afara de diferiț i critici, chiar ș i din rîndul bisericii, i se reproș a lipsa de patriotism, de credinț ă și de moralitate. Abia după anii 1860, Goethe aparț ine de literatura predată la ș colile germane. Această perioadă de lipsă de aten ț ie pentru Goethe ș i operele sale, sa încheiat cu crearea Imperiului German din anul 1871.

În timpul naț ional-socialismului, naziș tii au pomenit puț in de

Goethe. Umanismul și cosmopolitismul lui ș i idealul de educaț ie de om pe sine stătător și însu ș i finalizat, nu se potrivea cu ideologia fascistă. Alfred Rosenberg, declarase în cartea sa din anul 1930 Der Mythus des 20. Jahrhunderts („Mitul secolului 20”), că

Goethe nu ar fi de folos pentru următoarea: „perioadă de luptă aprigă, pentru că el a fost un personaj care a urât violenț a atât în via ț ă cît ș i în versuri” [24].

Scrieri[modificare | modificare sursă]

Poezie[modificare | modificare sursă]

• 1769 : Cântece noi ("Neue Lieder")

• 1785 : Prometeu

• 1795 : Elegii romane ("Römische Elegien")

• 1797 : Mireasa din Corint ("Die Brandt von Korinth")

• 1797 : Zeul ș i baiadera ("Der Gott und die Bajadere")

• 1808 /1833: Faust (partea I ș i partea II)

• 1818 : Divanul occidental-oriental ("West-östlicher Diwan")

Teatru[modificare | modificare sursă]

• 1773 : Götz von Berlichingen

• 1779 : Ifigenia în Taurida ("Iphigenie auf Tauris")

• 1787 : Egmont

• 1790 : Torquato Tasso

Roman ș i nuvelă[modificare | modificare sursă]

• 1774 : Suferinț ele tânărului Werther ("Die Leiden des jungen Werthers")

• 1795 : Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister ("Wilhelm Meisters Lehrjahre")

• 1798 : Hermann ș i Dorothea ("Hermann und Dorothea")

• 1809 : Afinităț ile elective ("Die Wahlverwandtschaften")

• 1821 : Anii de peregrinare ai lui Wilhelm Meister ("Wilhelm Meisters

Wanderjahre")

Eseu[modificare | modificare sursă] • 1773 : Despre arhitectura germană ("Von deutschen Baukunst")

• 1805 : Winckelmann ș i secolul său ("Winckelmann und sein Jahrhundert")

• 1811 /1822: Poezie ș i adevăr ("Dichtung und Wahrheit")

• 1816 /1832: Despre artă ș i antichitate ("Über kunst und Althertum")

Studii ș tiin ț ifice[modificare | modificare sursă]

• 1790 : Încercare de a explica metamorfozele plantelor ("Versuch, die

Metamorphosen der Pflanzen zu erklären")

• 1810 : Despre teoria culorilor ("Zur Farbenlehre")

• 1817 /1824: Despre ș tiin ț ele naturii, în special despre morfologie ("Zur

Naturwissenschaft überhaupt, besonders zur Morphologie").

Urmaș i[modificare | modificare sursă]

Goethe ș i so ț ia lui, Cristiane, au avut cinci copii. Cu excepț ia lui August (Julius August

Walter von Goethe, n. 25 decembrie 1789 , d. 28 octombrie 1830) celui mai în vîrstă, ceilalț i au murit foarte timpuriu, după cîteva zile sau săptămâni. Fiul lui Goethe,Julius

August Walter a avut trei copii: Walther Wolfgang (n. 1818, d. 1885), Wolfgang

Maximilian (n. 1820, d. 1883) ș i Alma Sedina (n. 1827, d. 1844). După moartea lui

August soț ia acestuia, Ottilie von Goethe a născut încă o fata Anna Sibylle, al cărei tată nu era August. Această fata a murit ș i ea după numai un an. Copii lui August rămânând necăsătoriț i ș i fără copii, linia lui Johann Wolfgang von Goethe direct descendentă s-a terminat cu anul 1885.

Sora lui Goethe, Cornelia Fridericke (n. 1750, d. 1777) a avut două fete (nepoatele lui

Goethe), Luise Maria Anna Schlosser(1774-1811) ș i Julie Schlosser (1777-1793) aceasta fără copii. Luise Maria Anna a avut patru copii, al căror descendenț i încă mai trăiesc în ziua de azi.

Lucrări în ș tiin ț e naturale[modificare | modificare sursă] Primul monument a lui Goethe de Ludwig Michael Schwanthaler,

după restaurare(2007) pe Goetheplatz în Frankfurt

Goethe încerca să lege poezia, știin ț ele naturale, filozofia și politică. Activităț i practice ș i

întîlnirile cu alț i oameni, sînt reflectate în operele sale poetice ș i literare. Lucrările lui poetice, se bazează întotdeauna pe întîmplări concrete. Goethe era fascinat de teoria cunoaș terii a lui Kant. Teza, „noi nu putem recunoaș te obiectiv, obiectele filosofiei, doar putem să ne gîndim despre cele înregistrate”, erau tocmai convingeriile lui Goethe: Nun aber schien zum erstenmal eine Theorie mich anzulächlen („Acuma pentru prima dată mi-se pare să-mi surîdă o teorie”).

Johann Wolfgang von Goethe

Studii ale naturii . În anii 1780, Goethe a început cu studierea biologiei, anatomiei și cu modul de formare, a faunei și florei.[25] După excursia din Italia, Goethe se dedicase cu mare angajamentbotanicii, geologiei, chimiei și opticii. El însuș i a colectat aproximativ

23.000 exemplare.

Botanică . Studiile lui Goethe asupra formele plantelor în special: Die Metamorphose der Pflanzen, 1790 („Metamorfoza plantelor”, 1790), au fost recunoscute ca subiecte de

îndrumare în lumea specialiș tilor. În domeniul botanicii, el este considerat fondatorul morfologiei comparative. Una din descoperirile lui Goethe a fost, că nu numai frunzele verzi, ci ș i păr ț ile din floare sunt la fel ș i fructele construite din frunze. Această descoperire, Goethe a formulat-o în anul 1787 cu cuvintele: Vorwärts und rückwärts ist die Pflanze immer nur Blatt („Înainte ș i înapoi planta este numai frunză”).

Azi se vorbeș te de omologarea organelor.

Zoologie . În domeniul zoologiei profesorul de anatomie Justus Christian Loder i-a transmis lui Goethe multe abilităț i teoretice ș i practice. La data de 27 martie 1784 în Jena, împreună au descoperit la craniul uman osul interimar al maxilarului (lat. Os incisivum), care la om înaintea naș terii se împreunează cu maxilarul superior (se mai numeș te „Sutura incisiva goethei” sau „Os goethei”). Goethe, care bănuia rudenia între animal și om, a cercetat mai amănunț it decât to ț i al ț ii, ș i a avut succes. Încă în acea noapte, Goethe îi scria lui Herder: Ich habe gefunden – weder Gold noch Silber, aber was mir unsägliche Freude macht – das Os intermaxillare am

Menschen(N-am găsit - nici aur, nici argint, dar ceea ce îmi face bucurie nespusă este osul intermaxillar la om). Cu această descoperire în zoologie ș i în special laembrionul uman, Goethe credea a fi reuș it să găsească un argument decisiv pentru a dovedi rudenia între om ș i maimuț ă. Ulterior, s-a dovedit că ,,descoperirea" cu pricina fusese falsă, teoria darwinistă rămînînd, pînă astăzi, nedemonstrată.

Optica ș i teoria culorilor . Goethe a făcut multe încercări la culorile lumini, ș i la culorile optice ș i spectrale. În spiritul Kantianal Teoriei cunoaș terii, „teoria culorilor” a lui Goethe nu este o lucrare de știin ț e naturale ci, este o învăț ătură a priceperii - nufizică, ci metafizică. În această lucrare, el prin interpretarea lui a contrazis concepț iile lui Newton la descompunerea spectrală aluminii. „Teoria culorilor” lui Goethe nu

îndeplineș te criteriile de azi, pentru care în cercetările ș tiin ț ifice sunt ignorate.Cercetători al secolului al XX-lea (Niels Bohr, Paul Feyerabend), le-au abordat din nou.[26][27][28][29] Dintr-o perspectivă psihologică, opera lui Goethe se poate consacra prima psihologie a culorilor.

Chimie . În laboratorul de chimie, fondat de Goethe la Institutul din Jena, el însuș i făcea experimente chimice. Cu marii chimiș ti ai timpului cum ar fi: Jöns

Berzelius, Eilhard Mitscherlich (mineralog și chimist) sau fra ț ii Gmelin (chimist ș i autorul, valabil ș i azi, al manualului de chimie anorganică), botanistul ș i mineralogul Countele Kaspar von Sternberg, Goethe avea periodic contact. În afara impulsului pentru o metodă nouă de turnarea metalului, sau fermentaț ia alcoolică mai este de remarcat faptul, că ș i la prima combinare a tuturor elementelor într-un tabel,

Goethe a dat impulsul la sistemului periodic dezvoltat la urmă deDöbereiner.

În legătură cu chimia Goethe prevedea: „Chimia este o ș tiin ț ă care va avea asupra vie ț ii o influenț ă imensă ș i o amplă aplicare.”

Înț elegerea ș tiin ț ei . Inceputul observarii a filozofiei stiinț ei cu metoda lui, Goethe el

însuș i a relatat în eseul: „Der Versuch als Vermittler von Objekt und Subjekt” („Încercare ca mediator între obiect ș i subiect”).[30] Aici remarcă procedeul — în comparaț ie cu filozofia naturii al romantismului — ca empiric și nu speculativ.[31]

În anul 1808, Goethe a fost ales ca membru extern al „Academiei de Ș tiin ț e din Bavaria”

(Bayerische Akademie der Wissenschaften).

• „Timbre, Bancnote” • DR 1926 385 Johann Wolfgang von Goethe.jpg

1 noiembrie 1926; 3 Pfennig

•

Iphigenie auf Tauris , 29 julie 1949; 10 Pfennig

•

Reineke Fuchs, 29 julie 1949; 20 Pfennig

•

Faust, 29 julie 1949; 30 Pfennig

•

1 decembrie 1961: Serie de timbre din Berlin, cu germanidistinș i; 50

Pfennig

•

1 decembrie 1961; 50 Pfennig

•

Republica Moldova, 1999; 1,10 Leu

•

Republica Moldova, 2007; 4,50Lei

•

1964; 20 Mark; DDR

•

1975; 20 Mark; DDR Bibliografie[modificare | modificare sursă]

• Johann Wolfgang von Goethe: Poetische Werke. („Lucrări poetice.”) 4 vol.

Editura Phaidon, Essen 1999, ISBN 3-89350-448-6

• Gero von Wilpert: Goethe-Lexikon. p. 1092. Stuttgart 1998, ISBN 3-520-40701-9

• Johann Wolfgang Goethe. Sämtliche Werke. Briefe, Tagebücher und

Gespräche. („Toate lucrările. Scrisori, jurnale ș i discu ț ii.”) Frankfurt a.M.

1999, ISBN 3-618-60320-7

Traduceri[modificare | modificare sursă]

Autori, ale căror opere, parț ial, au fost traduse de Goethe în limba germană:

• Pierre Corneille

• James Macpherson

• Pindar

• Solomon

• Jean Racine

• Homer

• Madame de Staël

• William Shakespeare

• Benvenuto Cellini

• Denis Diderot

• Voltaire • Terenț iu

• Pedro Calderón de la Barca

• Charles Robert Maturin

• Alessandro Manzoni

• George Gordon Byron

• Sofocle

• Euripide

Exegeze româneș ti[modificare | modificare sursă]

• Ion Gherghel , Goethe în literatura română, cu o privire generală asupra

întregei înrâuriri germane, studiu de literatură comparată, Bucureș ti,

Monitorul Oficial ș i Imprimeriile Statului, Imprimeria Na ț ională,

1931; Bibliografie critica despre Goethe la Români, 1936

• Liviu Rusu , Goethe: câteva aspecte, Cluj, Tipografia Naț ională, 1932

(reeditare, Presa Universitară Clujeană, 2001)

• Ion Sân-Giorgiu , Goethe, Bucureș ti, Funda ț ia pentru Literatură ș i Artă

Carol al II-lea, 1938; Personalitatea lui Goethe, în „Revista Germaniș tilor

Români”, Anul I, nr. 1, 22 martie 1932. p. 59.

• Tudor Vianu , Goethe, Bucureș ti, Editura pentru Literatură, 1962

• Mihai Ralea , Goethe - omul integral

• Constantin Noica , Despărț irea de Goethe, Bucureș ti, Editura Univers,

1976 (ediț ia a II-a, revăzută după manuscrise, cu două capitole inedite,

ediț ie ingrijită de Marin Diaconu, Bucure ș ti, Editura Humanitas, 2000

• Ion Roman , Ecouri în goetheene în cultura română, Editura Minerva, 1980

Vezi ș i[modificare | modificare sursă]

• Traduceri de poezie de Mihail Nemeș

• Amalie von Imhoff

Note[modificare | modificare sursă] 1. ^ J.W.v. Goethe: Dichtung und Wahrheit. Erstes Buch (J.W.v. Goethe: Poezie

și adevăr, primul volum)

2. ^ Dieter Borchmeyer: Schnellkurs Goethe, p. 31

3. ^ de Götz von Berlichingen mit der eisernen Hand la WIKISOURCE

4. ^ Imaginea cărț ii; Die Leiden des jungen Werthers „Suferinț ele tânărului

Werther”, prima parte

5. ^ de Heidenröslein la WIKISOURCE

6. ^ de Urfaust www.hs-augsburg.de

7. ^ de Dieter Borchmeyer: Schnellkurs Goethe, p. 52.

8. ^ de Richard Friedenthal: Goethe a 15 ediț ie Piper, München 2005, p. 230.

9. ^ de Corona Schröter , prima artistă în rolul „Iphigeniei”

10. ^ de Analiza poeziei: Der Fischer

11. ^ Imaginea cărț ii; Erlkönig „Regele ielelor”

12. ^ Imaginea cărț ii: Iphigenie auf Tauris „Ifigenia în Taurida”, primul tipar

13. ^ de Piesa de teatru: Iphigenie auf Tauris ( Regie, Wolfgang Peter, 2005)

14. ^ Imaginea cărț ii: Torquato Tasso primul tipar

15. ^ Imaginea statuii: Apollo de Belvedere

16. ^ Imaginea statuii: Hercules Farnese

17. ^ J.W.v.Goethe: Geschichte meines botanischen Studiums. 1817

(J.W.v.Goethe: „Povestea studiului meu botanic”. 1817)

18. ^ Imaginea: Templul lui Poseidon din Paestum

19. ^ Imaginea cărț ii: Wilhelm Meisters Lehrjahre („Anii de ucenicie ai lui Wilhelm

Meister”)

20. ^ de Hermann und Dorothea Ilustrări de Emil Klein

21. ^ Imaginea cărț ii: Dichtung und Wahrheit („Poezie ș i Adevăr”), în trei volume

22. ^ Imaginea cărț ii: West-östlicher Divan , 1819 - 1827 23. ^ de Carl Vogel: Die letzte Krankheit Goethe's („Ultima boală a lui Goethe”),

în: Journal der practischen Heilkunde (1833)

24. ^ de Karl Robert Mandelkow: Goethe in Deutschland – Rezeptionsgeschichte

eines Klassikers, Volum II, p. 78.

25. ^ de Rolf Siemon: Soemmerring, Forster und Goethe - „naturkundliche

Begegnungen“ in Göttingen und Kassel. Göttingen 1999 (PDF)

26. ^ en Niels Bohr: Quantum mechanics and physical reality. În: „Nature”, Nr. 136,

1935, p. 65

27. ^ de Carl Friedrich von Weizsäcker: Einige Begriffe aus Goethes

Naturwissenschaft. În: desc.: Die Tragweite der Wissenschaft. Stuttgart 1966

28. ^ de Erich Trunz: Goethes Werke. 8. Auflage. Beck, München 1981, vol. 13, p.

539–555

29. ^ de Paul Feyerabend: Wider den Methodenzwang. Revidierte

Fassung. Suhrkamp, Frankfurt a.M. 1983, p. 201

30. ^ de J.W.v.Goethe: Der Versuch als Vermittler von Objekt und Subjekt. În:

Trunz a.a.O., p. 10–20

31. ^ de J.W.v.Goethe: Erfahrung und Wissenschaft. În: Trunz a.a.O., p. 23–25

Legături externe[modificare | modificare sursă]

La Wikisursă există texte originale legate deJohann Wolfgang von Goethe

La Wikicitat găsiț i citate legate de Johann Wolfgang von Goethe.

Wikimedia Commons conț ine materiale multimedia legate de Johann Wolfgang von Goethe

Wikimedia Commons conț ine materiale multimedia legate de Monumente ale lui Goethe cu Schiller

Wikimedia Commons conț ine materiale multimedia legate de Casa lui Goethe

• Opere traduse în limba Română, biografie - www.poezie.ro • de Johann Wolfgang von Goethe - www.zeno.org

• ro Basmul Ș arpelui Verde ș i a domni ț ei Crina de J.W. von Goethe

• de Johann Wolfgang von Goethe - gutenberg.spiegel.de

• de Johann Wolfgang von Goethe - www.wissen-im-netz.info

• de Johann Wolfgang von Goethe în Perlentaucher

• de Goethe în Weimar(1775-1786) - www.goethezeitportal.de

• de Lucrări de Johann Wolfgang von Goethe - literaturnetz.org

• de Auf den Spuren von Johann Wolfgang von Goethe - www.google.de

• de Johann Wolfgang von Goethe la „Freie Universität Berlin” - www.ub.fu-

berlin.de

• Lectia lui Goethe , 22 august 2008, Patras Antonio, Ziarul de Duminică

• 260 de ani de la naș terea lui Goethe , 28 august 2009, Tudor

Cristian, Amos News

• Johann Wolfgang von Goethe, creatorul de la Weimar , 21 iulie 2009,

Adrian Agachi, Ziarul Lumina

Iluminism v • d • m Persoane celebre după ț ară

Austria: Iosif al II-lea | Leopold al II-lea | Maria Terezia

Italia: Cesare Beccaria | Francesco Mario Pagano | Giambattista Vico

Olanda: Hugo Grotius | Baruch Spinoza

Spania: Gaspar Melchor de Jovellanos | Leandro Fernández de Moratín

Statele Unite: Benjamin Franklin | David Rittenhouse | John Adams | Thomas Paine | Thomas Jefferson

[ascunde] v • d • m Romantism

Cultur Boemă · Ossian · Naț ionalism romantic · Wallenrod (Wallenrodism) ă Andersen · Blake · Bryant · Burns · Byron · Chateaubriand · Coleridge · Cooper · Eichendorff · Espronceda · Hawthorne ·Goethe · Fraț ii Literat Grimm · Heine · Hoffmann · Hölderlin · Hugo · Irving · Keats · Kleist · Krasinski · Lamartine · Leopardi ·Lermontov · Mickiewicz · Musset · Nerva ură l · Norwid · Novalis · Oehlenschläger · Poe · Puș kin · Schiller · Scott · Mary Shelley ·Shelley · Slowacki · Stendhal · Tieck · Ujejski · Wordsworth · Zhukovsky

Alkan · Auber · Beethoven · Bellini · Berlioz · Berwald · Chopin · Félicien David · Ferdinand Muzică David · Donizetti · Field ·Franck · Glinka · Halévy · Liszt · Loewe · Marschner · Méhul · Mendelssohn · Meyerbeer · Moscheles · Paganini · Rossini ·Schubert · Schumann · Thalberg · Verdi · Wagner · Weber

Filozofi e ș i Coleridge · Goethe · Schiller · Müller · Schleiermacher · Tieck · Feuerbach · Fichte · Wackenroder · Schlegel estetică

Arte Blake · Briullov · Constable · Corot · Dahl · Delacroix · Friedrich · Fuseli · Géricault · Arhitectură neogotică · Goya ·Școala Hudson vizuale River · Leutze · Martin · Nazareeni · Palmer · Runge · Turner · Ward · Wiertz

« Iluminism

Realism »

Informaț ii

bibliotecare: GND: 118540238 (PICA) LCCN: n79003362 | VIAF: 24602065 WorldC

Categorii:

• Naș teri în 1749

• Decese în 1832

• Avocaț i germani

• Diplomaț i germani

• Eseiș ti germani

• Filozofi germani

• Poeț i germani

• Scriitori germani

• Johann Wolfgang von Goethe

• Autobiografi

• Luterani

• Panteiș ti

• Swedenborgianism

• Absolvenț i ai Universită ț ii din Leipzig

• Membri ai Academiei de Ș tiin ț e din Göttingen Meniu de navigare

• Creare cont

• Autentificare

• Articol

• Discuț ie

• Lectură

• Modificare

• Modificare sursă

• Istoric

Salt

• Pagina principală

• Portaluri tematice

• Cafenea

• Articol aleatoriu Participare

• Schimbări recente

• Proiectul săptămânii

• Ajutor

• Portalul comunității

• Donații

Tipărire/exportare Trusa de unelte În alte limbi

• Аҧ сшәа

• Afrikaans

• Alemannisch

• Aragonés العربية • مصرى •

• Asturianu

• Azәrbaycanca

• Башҡ ортса

• Boarisch

• Žemaitėška

• Беларуская

• Беларуская (тарашкевіца)

• Български

• বাংলা

• Brezhoneg

• Bosanski

• Буряад

• Català

• Нохчийн کوردی •

• Čeština

• Чӑ вашла

• Cymraeg

• Dansk

• Deutsch

• Zazaki

• Ελληνικά

• English

• Esperanto

• Español

• Eesti

• Euskara

• Estremeñu فارسی •

• Suomi

• Võro

• Føroyskt

• Français

• Frysk

• Gaeilge

• 贛語

• Gàidhlig • Galego

• Hawai`i עברית •

• िििििि

• Fiji Hindi

• Hrvatski

• Magyar

• Հայերեն

• Interlingua

• Bahasa Indonesia

• Interlingue

• Ilokano

• Ido

• Íslenska

• Italiano

• 日本語

• Basa Jawa

• ქართული

• Qaraqalpaqsha

• Адыгэбзэ

• Қазақша

• 한국어

• Kurdî

• Kernowek

• Кыргызча

• Latina

• Lëtzebuergesch

• Limburgs

• Lietuvių

• Latviešu

• Malagasy

• Олык марий

• Baso Minangkabau

• Македонски

• िििििि

• Монгол

• ििििि

• Кырык мары

• Bahasa Melayu

• Malti

• Mirandés • မမန်မာဘာသာ مارِزرونی •

• Plattdüütsch

• Nederlands

• Norsk nynorsk

• Norsk bokmål

• Occitan

• ਪਪਪਪਪਪ

• Kapampangan

• Polski • Piemontèis پنجابی •

• Ποντιακά پ ښتو •

• Português

• Runa Simi

• Русский

• Русиньскый

• ििििििििि

• Саха тыла

• Sardu

• Sicilianu

• Scots

• Srpskohrvatski / српскохрватски • සංහල • Simple English

• Slovenčina

• Slovenščina

• Shqip

• Српски / srpski

• Seeltersk

• Svenska

• Kiswahili

• Ślůnski

• ਪਪਪਪਪ

• ਪਪਪਪਪਪ

• Тоҷ ик ӣ

• ไทย

• Türkmençe

• Tagalog

• Türkçe

• Татарча/tatarça

• Українська اردو •

• Oʻ zbekcha

• Vepsän kel’

• Tiếng Việt

• Volapük

• Winaray

• მარგალური ידִיידיש •

• Yorùbá

• Vahcuengh

• 中文

• Bân-lâm-gú

• ि語

• Modifică legăturile

• Ultima modificare efectuată la 18:27, 2 octombrie 2013.

• Acest text este disponibil sub licenț a Creative Commons cu atribuire ș i distribuire în

condiț ii identice; pot exista ș i clauze suplimentare. Vede ț i detalii la Termenii de utilizare. • Politica de confidenț ialitate

• Despre Wikipedia

• Termeni

• Dezvoltatori

• Versiune mobilă

•