VIZIUNEA DIPLOMAŢIEI BRITANICE ASUPRA „SFATULUI ŢĂRII” ŞI A SITUAŢIEI DIN BASARABIA (1918-1919), ÎN LUMINA UNUI DOCUMENT CONTEMPORAN

Prof. univ. dr. Stoica LASCU, Universitatea „Ovidius” din Constanţa

Abstract. In various documents, British diplomats recorded the circumstances of Russia in 1917-1918. In this context – as in the presentation of situation in Romania – they also presented the developments in , including the activity of ‘Sfatul Ţării’: „In January 1918 the SFATUL TSAREI declared Bessarabia an Independent Moldavian Republic; but the country was too small to defend itself and in March 1918 it voted an act for union with Roumania and invited the Romanian troops to occupy and defend the country”. In a report, the Chief of the British Military Mission in showed that “The whole of Bessarabia is considered as part of Roumanian kingdom as having voluntarily entered it by the general wish of its people”.

Basarabia – sacrificată în jocul de interese al Marilor Puteri. Rapturile ru- sești din trupul Moldovei se integrează în contextul așa-numitei „chestiuni orienta- le“, disputa dintre Marile Puteri – în principal Imperiul Habsburgic și Rusia – pentru acapararea a cât mai multe teritorii ale Imperiului Otoman, aflat, după eșecul asediu- lui Vienei (1683), în plin reflux de autoritate. La sfârșitul veacului al XVIII-lea, războaiele ruso-otomane – la care participă, uneori, și Imperiul Habsburgic – sunt marcate în final prin retrageri succesive ale turcilor, lăsând spații rapid ocupate de Rusia țaristă. Cu toate că Petru cel Mare recunoscuse granițele Moldovei lui Dimitrie Cantemir, la 1711 („între râul Nistru, Camenița, Bender, cu tot ținutul Bugeacului, Dunărea, granițele țării Muntenești și ale Transilvaniei și marginile Poloniei”), în 1792-1793, când Imperiul Rus ajunsese până la Nistru, ținta Sankt Petersburg-ului o constituia sud-estul Europei, respectiv strâmtorile Mării Negre. Or, în Peninsula Balcanică – dominată încă de către oto- mani – la începutul secolului al XIX-lea interesele Rusiei s-au ciocnit cu cele ale altor puteri, în primul rând Franța. Rivalitatea franco-rusă în zonă va jugula, în cele din urmă, soarta părții de est a Moldovei; împăratul Napoleon, având tot interesul de a izola Anglia și a neutraliza Imperiul Habsburgic, își dădea seama că nu-și putea realiza aceste scopuri fără a ține seama de Rusia. De aceea, el a căutat să-l atragă pe Alexandru I, consimțind la accesul spre Dunăre al Imperiului țarist, inclusiv prin ocuparea și înglobarea Principatelor Române în statul rus. 528 CENTENAR SFATUL ȚĂRII

Astfel, în toamna anului 1808, la întâlnirea de la Erfurt, Napoleon consimte la pătrunderea Rusiei spre Balcani – dar și spre nordul continentului, aici, spre a se asigura securitatea Sankt Petersburgului –, admițând recunoașterea hotarului aces- teia la Dunăre. Cu alte cuvinte, Principatele Române erau „cedate“ de mărinimosul francez țarului rus, interesele Franței prevalând față de existența autonomă a celor două Principate – Moldova și Valahia. În următorii ani, însă, rivalitatea dintre Rusia și Franța va fi benefică pentru cele două state românești, iar în cele din urmă, în fața amenințării invaziei franceze, în 1812, Rusia se va grăbi să încheie pacea cu Turcia, cu care era în conflict din 1806, ocupând o parte a Moldovei, până la Prut. „Acum o sută de ani, tocmai la 16 mai 1812, prin Tratatul de la București, între Rusia și Turcia, am pierdut pământul pe care numai cu greu îl pot numi, împotriva adevărului istoric: Basarabia, căci Basarabia era numai partea de la Gurile Dunării. E oare o umilință în aceasta?”, se întreba Nicolae Iorga în- tr-o cuvântare rostită la București, la 16 mai 1912. „Am stat noi la luptă, am fost biruiți, ni s-a smuls o parte din țară printr-un tratat pe care noi să-l fi încheiat, iscălit și jurat?” În împlinirea evidentului rapt – consimțit de Marile Puteri ale vremii, din interese geopolitice proprii – Rusia își adăuga încă o provincie, partea Moldovei dintre Prut și Nistru, fiind primul pământ creștin „eliberat” de sub otomani de către pravoslavnicul țar în împlinirea politicii sud-est europene/balcanice a lui Petru cel Mare. De altfel, istoricii ruși vor recunoaște substratul expansionist al Rusiei, unul dintre ei, Leon Casso, scriind în 1913 că „planurile noastre primordial au fost mult mai mari. În 1806, am crezut că vom cuceri cele două Principate fără lupte și că vom organiza din ele patru guvernăminte ruse. Împrejurările ne-au silit, până la urmă, să ne mulțumim cu un câștig mult mai modest. Din ceea ce am dobândit, am alcătuit provincia Basarabia. Cât ne-a costat acest câștig? După socotelile contemporani- lor, aproape 230 milioane de ruble și 150.000 de oameni (în războiul ruso-turc din 1806-1812 – n. n), din care mai puțin de 1/3 au murit în lupte. Ceilalți au căzut jertfă epidemiilor și climei din Muntenia și Bulgaria, cu care soldatul rus nu este obișnuit. Dar și acest adaos ne-a fost folositor pentru următoarele motive: 1. El ne apropia de Peninsula Balcanică; 2. Ne dă putința să stăm cu un picior solid la Dunăre, pentru a ne putea întinde în viitor mai departe în paguba Imperiului turcesc, potrivit politicii Ecaterinei a II-a. Dar, în afară de aceasta, cel mai esențial moment în acest câștig a fost faptul că pentru prima dată Rusia a anexat supuși creștini de-ai Porții din Europa”. Acești „supuși creștini“ vor fi sacrificați în continuare pe altarul intereselor -ge opolitice ale Marilor Puteri. În 1856, „chestiunea orientală” este tranșată, din nou, la Congresul de Pace de la Paris, în urma Războiului Crimeii, pierdut de către o Rusie feudal-autocratică, înapoiată economic și militar. Cu acest prilej, sudul Basarabiei este înapoiat Principatului Moldovei, firește, nu de dragul reparației unei nedreptăți, ci pentru a înlătura Rusia de la stăpânirea Gurilor Dunării, debușeu prin care tranzi- tau cerealele românești spre Anglia. Două decenii mai târziu, „chestiunea orientală” este redeschisă, în contextul în care avem de-a face acum cu o Rusie mai puternică, ce dorea recuperarea sudului Basarabiei, respectiv stăpânirea Gurilor Dunării. Acum, acestea nu mai prezentau un STOICA LASCU 529 tot atât de mare interes pentru puterile europene (între altele apar pe piața europeană cerealele nord-americane; din 1856 acționa și Comisia Europeană a Dunării, iar pe de altă parte, interesul acestora e focalizat spre centrul Peninsulei Balcanice). Ca urmare, asistăm la un veritabil troc între Marile Puteri, pe seama teritoriilor altor popoare; astfel, în 1875, cancelarul Bismarck, omul-forte al Europei, se declară de acord ca Rusia să reocupe cele trei județe sud-basarabene, în schimbul acceptării de către țar ca Austro-Ungaria să ocupe Bosnia, târg ce se va materializa prin Tratatul de Pace de la , din 1878!

Aspirațiilor românilor dintre Prut și Nistru – de la afirmarea identității de neam și limbă, la voința de Unire. În ciuda practicării unei politici de rusificare și deznaționalizare – atenuată în primele decenii ale veacului al XIX-lea, accentuate în a doua jumătate a secolului, românii basarabeni își vor păstra cu sfințenie datinile, limba, conștiința de neam. Din punct de vedere numeric, ei vor constitui permanent majorita- tea absolută a populației – respectiv 86% în 1917 (la un total de 500.000 de locuitori). Deși o parte a boierimii a beneficiat de avantaje materiale și sociale din parte autorităților țariste, atenuându-se astfel spiritul național, pe măsură însă ce ideile de- mocratice fisurau sistemul opresiv rus, și în Basarabia se vor manifesta din ce în ce mai mult acțiunile ce vor dimensiona mișcarea națională. Personalități precum Va- sile Stroescu vor acționa pentru dezvoltarea românismului și în alte provincii româ- nești, iar tineri precum I. Pelivan, Gh. Chicu, P. Cazacu, , E. Gavriliță, A. Nour, C. Stere, Z. Arbore ș. a. se vor număra printre acei basarabeni ce vor insufla simțământul național prin intermediul presei, al asociațiilor, al unor acțiuni publice. Începând din 1905-1906, apar la Chișinău publicații în limba română – Basarabia, Moldoveanul, Viața Basarabiei, Cuvânt moldovenesc ș.a. În contextul mișcărilor din Rusia pentru democratizarea societății, din 1906 se cere, public, restaurarea autonomiei Basarabiei (era o simplă gubernie), învățământ în limba națională. Marcarea în 1912 a Centenarului rășluirii Moldovei a fost prilejul exprimării unei impresionante solidarități a românilor din Vechiul Regat cu frații basarabeni, editându-se cărți – cum a făcut N. Iorga – despre istoria Basarabiei, pu- blicându-se zeci de articole, organizându-se manifestări publice. Declanșarea Primului Război Mondial a potențat interesul publicului din Țară, al oamenilor politici față de soarta fraților basarabeni. Într-o cuvântare rostită în Parlament, basarabeanul stabilit la Iași arăta, patetic, că nimeni „nu are dreptul de a dispune de suflete românești, nu are voie să renunțe la mor- mintele strămoșilor care zac peste Prut”. Din păcate, și acum contextul geopolitic impunea României necesitatea realizării etapizate a idealului unității naționale; realitățile și raporturile de forțe reclamau o alianță cu Antanta, care făgăduise un ajutor, în sensul că provinciile românești din Imperiul Austro-Ungar – Transilva- nia, Bucovina și Banat – vor reveni Statului Român; or, Rusia era o componentă de bază a Antantei, prin urmare despre Basarabia nu se putea vorbi în aceiași ter- meni. De aceea, în sufletele oamenilor politici români, simțământul încrederii că Basarabiei îi va suna ceasul dreptății naționale era prezent ca atare. I. G. Duca redă sugestiv în memoriile sale atmosfera din vara anului 1916 și starea sufletească a 530 CENTENAR SFATUL ȚĂRII primului-ministru I. I. C. Brătianu, atunci când a semnat Convenția cu Antanta, respectiv intrarea în război alături de Franța, Anglia și, nota bene, Rusia: „Firește, în sufletul lui, ca și în al nostru, al tuturor, era durerea că din această recunoaștere a drepturilor românismului lipsea Basarabia. Cum a spus odată, iscălind tratatul cu Aliații, «Am renunțat la Basarabia, am comis o adevărată nelegiuire». O clipă nu a trecut prin mintea niciunuia dintre noi că de-acum încolo lăsăm elementul românesc de peste Prut pradă rușilor. Singura noastră vină, dacă vină poate să fie, a fost că nu am îndrăznit să nădăjduim că din războiul mondial va fi și lichidarea Rusiei țariste, așa precum siguri eram de lichidarea Austro-Ungariei. Nu ne îndoiam că ceasul Basarabiei va suna, cum sunase ceasul Ardealului, al Banatului și al Bucovinei”.

1918 – reunirea cu Țara-Mamă. Prăbușirea țarismului în februarie 1917, adâncirea procesului de democratizare a Rusiei în lunile ce au urmat vor dinamiza și mișcarea națională românească în Basarabia. În aprilie 1917, este adoptată o moțiu- ne prin care se cere autonomie administrativă, economică, religioasă și culturală în cadrul Rusiei; este organizat Partidul Național Moldovenesc, condus de Vasile Stro- escu, Pan. Halippa, Paul Gore, la care contribuia printr-o activitate ce se va dovedi remarcabilă și transilvăneanul Onisifor Ghibu. La 25 mai 1917, se deschide Congresul Învățătorilor, când Paul Gore se adre- sează pentru prima dată la o întrunire a intelectualilor basarabeni, cu cuvintele Frați români. Iată cum redă în însemnările sale acest moment Onisifor Ghibu: „D[omnul] Gore deschide congresul hiritisind pe cei de față cu cuvintele: Frați români, care însă au fost întrerupte de mulți din sală, care strigau: «Noi nu suntem români, ci moldo- veni». D. Gore a rămas mirat de aceste cuvinte și a zis: «Îmi pare foarte rău, domni- lor, dar eu cunosc istoria neamului nostru și știu că el se numește neam românesc». Iarăși întreruperi «Noi suntem moldoveni, nu români». Neamul românesc locuiește în multe țări, și astfel avem români ardeleni, români bucovineni, munteni, olteni, moldoveni și [români/aromâni] macedoneni, dar cu un cuvânt, toți suntem români. Neam moldovenesc nu este. Dar dacă dumneavoastră vă face mai mare plăcere să vă zic frați moldoveni, iată, vă zic: «Frați moldoveni»”. Biruindu-se, prin urmare, prejudecăţile, explicabil istoriceşte, în lunile ce vor urma – în condițiile în care Ucraina independentă dorea înglobarea Basarabiei –, procesul de conștientizare națională se va adânci, în toamnă proclamându-se autono- mia politică și teritorială a Basarabiei, iar la 21 noiembrie / 4 decembrie începându-și lucrările Sfatul Țării, prilej cu care este sfințit primul steag naţional, sub faldurile căruia defilează primul regiment românesc. La 2 / 15 decembrie 1917, Sfatul Țării proclama Republica Democratică Moldovenească, președinte fiind ales Ion Inculeț. La începutul anului 1918, în condițiile în care anarhia amenința cu destabilizarea Republicii, autoritățile românești vor potența procesul de reintegrare a Basarabiei la Țara-Mamă, trimițându-se peste Prut două divizii pentru a salva provincia de imi- nența războiului civil, datorat acțiunilor destabilizatoare şi anarhice în zonă, unități care intră în Chișinău la 13 / 27 ianuarie 1918. STOICA LASCU 531

La 24 ianuarie 1918, Sfatul Țării votează independența, președinte al Republicii fiindales tot Ion Inculeț, iar ca șef al guvernului dr. . În același timp, în sânul populației se radicalizează ideea unirii, județele cerând public consfințirea acestui act de justeţe şi reparaţiune națională. Având și consimță- mântul reprezentanților Antantei, guvernul român încurajează cererile fraților basara- beni, ajutați în demersul lor și de către Constantin Stere (cooptat în Sfatul Țării). Se ajunge astfel la votarea istoricei Declarații de la 27 martie / 9 aprilie 1918 de către Sfa- tul Țării – în numele poporului Basarabiei, acest reprezentativ şi legitim organism al populaţiei basarabene proclamă „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani, din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu România”. ...Sunt, iată, aproape o sută de ani de la această istorică hotărâre a fraților de peste Prut – care, din nenorocire, nu va dura însă mult: prin voința unor mari puteri, două decenii mai târziu, nedreptatea şi stihiile Istoriei se vor abate iarăși asupra lor, vechiul teritoriu al Moldovei fiind încă o dată sfârtecat – parte din strămoşescul trup naţional ce supură și astăzi. Noi, ceștia din România, nădăjduim însă că și noua rășluire – pumnal sfârtecând trupul unitar al Ţării –, urmare a Pactului Molotov-Ribbentrop, va fi invali- dată, în cele din urmă, de Istorie, românii basarabeni regăsindu-și resursele sufletești de care au fost animați fruntașii generației Unirii celei Mari, după cum societatea româ- nească de dincoace de Prut se va constitui prin componentele economice, democratice, morale și spirituale, ca receptoare, ca un imbold și model de civilizație a românilor re- uniți într-un singur stat naţional, împlinindu-se, din nou, visul generațiilor de luptători pentru înfăptuirea României Mari – ideal materializat în 1918.

Document britanic despre Sfatul Ţării. Se împlinesc, aşadar, iată, o sută de ani de la începerea lucrărilor Sfatului Ţării (21 noiembrie 1917). Contribuţia noastră în cunoaşterea istoriei acestuia este în a releva conţinutul unui document britanic, din ianuarie 1919, în care se face vorbire, între altele, şi despre Basarabia. În 1917, aceasta „era nerăbdătoare să evite bolșevismul și să-și păstreze integri- tatea”, ofiţerul britanic arătând superiorilor săi: „În ianuarie 1918 Sfatul Tsarei (aşa este grafiat în documentul britanic original – n.n.) a declarat Basarabia o Republică Moldoveană independentă: dar țara era prea mică pentru a se apăra, iar în martie 1918 a votat un act de unire cu România și a invitat trupele române să ocupe și să apere țara. În sfârșit, în noiembrie 1918, aceeași adunare a adoptat un act care renun- țase la autonomia basarabeană și plasa țara sub regele României”. De asemenea, se relevă că „nu există nicio îndoială că, la început, trupele au fost primite cu entuziasm de practic toate clasele comunității, care au văzut în ele singurul lor mijloc de protec- ție împotriva bolșevismului și le-au considerat salvatori și protectori”. Sunt prezentate, în continuare – în percepția Misiunii Militare Britanice –, as- pecte privind situaţia social-politică din fosta Republică Democratică Moldoveneas- că, urmările imediate ale existenţei sale în cadrul Regatului Român, emiţându-se şi aserţiuni precum: „Din nefericire, guvernul român s-a arătat incapabil să profite 532 CENTENAR SFATUL ȚĂRII de ceea ce era cu siguranță o oportunitate cea mai favorabilă pentru a arăta că era capabil de o regulă corectă. Este pretutindeni acuzat de corupție și ineficiență și de măsuri coercitive de tot felul în încercarea sa de a «româniza» țara: din păcate, aceste acuzații sunt, într-o mare măsură, bine fundamentate”. Sunt, fără îndoială, numeroase documente emise de către diplomaţii şi oficialii Marii Britanii asupra situaţiei din Basarabia anilor 1917-1918-1919, care, cercetate temeinic, pot contribui la o cunoaştere mai adecvată a istoriei acestui atât de frămân- tat spaţiu românesc.

Report on Roumania by Roumanian Mission in Bucharest1 Present Situation in Roumanian & Occupied Territories Detailed report by Military Mission of situation in various provinces. (1) Do- brudja: unrest due to attitude of Bulgarians. Allied troops few in number. Grave food situation. (2) Bessarabia: defective Roumanian administration. (3) Bukovina: com- parative order. (4) Transylvania: question of extent of zone to be occupied & number of troops; grave unrest. (5) Banat: French occupation. (6) Eastern Ukrainians: action taken by the Allies; military operations. (7) Western Ukrainians: distribution of tro- ops; insecure political situation. In general; precarious military situation. Annexed is report by Col. Foster. /data aplicată pe ştampilă: 12 Mar 19 AM/

Extract from report of General Greenly, Military Mission, Bucharest. 1. Present Situation in Roumanian Territories and Occupied Countries (…) BESSARABIA2 The considerations here are quite different to those affecting the DOBRUJA. To understand the present situation it is necessary to see how it arose. When, in 1917, the Bolchevists definitely gained the upper hand and attained power in PE- TROGRAD, various parts of Russia declared their independence in order to protect themselves against Bolshevists rule. Among other provinces BESSARABIA was an- xious to avoid Bolshevism and to preserve its integrity. In September 1917 a Molda- vian Military Executive Committee eas formed in KISHINEF, and a Moldavian Mi- litary Congress was summoned. The Congress formed an Executive Council and a legislative body of 150 deputies, called SFATUL TSAREI. The SEFATUL TSAREI was supposed to represent the country, but in reality it cannot be said to have been a really representative assembly: it was partly nominated and partly elected; but the elections were not really free, and the assembly was always a distinctly Moldavian, as against a general Bessarabian assembly. In January 1918 the SFATUL TSAREI declared Bessarabia an independent Mol- davian Republic: but the country was too small to defend itself and in March 1918 it

1 National Archives UK. Public Record Office, F. 608/51 (Peace Conference. British Delegation, 1919). 2 Loc. cit., ff. 53-54. STOICA LASCU 533 voted an act of union with Roumania, and invited the Roumanian troops to occupy and defend the country. Finally in November 1918 the same assembly passed an act re- nouncing Bessarabian autonomy, and placing the country under the King of Roumania. The Russian opposition maintains that the proceedings were throughout influ- enced by bribery and coercion on the part of the Roumanian, and that in any case the assembly did not represent the will of the Bessarabian people. However that may be there is no doubt that at first the troops were welcomed with enthusiasms by practi- cally all classes of the community, who saw in them their only means of protection against Bolshevism, and regarded them as saviours and protectors. Unfortunately the Romanian Government has shown itself unable to take ad- vantage of what was certainly a most favourable opportunity for showing that it was capable of a just and sound rule. It is everywhere accused of corruption and ineffi- ciency and of coercive measures of all sorts in its attempt to “Roumanianise” the country: unfortunately these accusations are, to a large extent, well founded. It must, however, be borne in mind that the present misery of the population is in the main, due to the Russian revolution, to the wholesale looting and thefts resul- ting from the war, and the consequent lack of food and means of transportation. It is doubtful was the under existing circumstances and Government could do much to ameliorate the situation. All existing evils are naturally apt to be ascribed to the Government, and the non-Roumanian elements do their utmost to foster the idea in order to discredit Roumanian rule. f. 55 The present situation appears to be that, while practically all that the pre- sence of the Roumanian troops is the only alternative to a reign of terror and Bol- chevism, and to that extent are ready to put up with them as a necessity, they would nearly all hail their withdrawal with delight, if any other means of safety were avai- lable. Both civil officials and the troops have been guilty of many acts of coercion, injustice, and even cruelty, and the vast majority of the population are much disgus- ted with them. The G.O.C. 5th Roumanian Corps himself said to one of my officers: - “Our relations with the Boyars, the Russians and the Jews are bad, and by the peasants we are not loved.” That would be really welcomed by all classes would be the protection of Allied troops, preferably English or American, and, I think, the appointment of an Allied official, again preferably an Englishman, as Governor of the province. If this solution is impossible there seems no alternative at present, until peace really return to the occupation of the Romanian troops and to the country continuing permanently to form part of Romania, and the argument on which the Roumanians base their claims to it, I shall refer elsewhere. Lieut. Col. FOSTER’S Report gives full details on the present state of BESSA- RABIA, and requires to be read in extensor3.

3 Urmează, în document, consemnarea situaţiei din Bukovina (ff. 55-56), Transylvania (f. 56- 57), Banat (f. 57), South Russia (ff. 57-58 şi anexele 16, 17, 18), Eastern Ukrainians (f. 58), Western Ukrainians (ff. 59-60). 534 CENTENAR SFATUL ȚĂRII

Appendix II4 to General Greenly’s Report Note by Lieut-Colonel Foster GENERAL STATEMENT (…) The political situation in both the BUKOVINA and BESSARABIA is such as to give rise to the question whether the complete annexation of these provinces by ROUMANIA will not be a violation of the right of self-determination enunciated as one of the principles for which the Entente Powers fought, and which presumably well guide the Peace Conference in itsn resettlement of Europe. In both provinces a considerable if not preponderating portion of the population appears opposed to annexation. In BUKOVINA the dissentient elements are comprised by the Ruthenian (Ukrainian) and Jewish communities, and their opposition to annexation by Rouma- nia appears irreconcilable. In BESSARABIA opposition comes both from the landowning class, which is Russified, the Jews and also from the peasantry. The last named at present a tribute their actual condition of misery and destitution to Roumania, but being mainly of Moldavian (Roumanian) origin their views may conceivably change with a return of agricultural prosperity. In both provinces repressive measures are in force, sustensibly for the mainte- nance of order, but probably for the statement of political ends.

4 Loc. cit., f. 60.