Biserica Ortodoxă Română Din Paris
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
EPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ DIN EUROPA OCCIDENTALĂ ACOPERITĂ CANONIC DE ÎNALT PREA SFINŢIA SA NATHANIEL ARHIEPISCOP DE DETROIT ŞI AL EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE DIN AMERICA BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ DIN PARIS SFINŢII ARHANGHELI Mihail, Gavriil şi Rafail 9 bis, rue Jean de Beauvais • 75005 PARIS Tél./Fax: 01 43 54 67 47 B u l e t i n A n u l X L I V • N r . 2 3 • i u n ie 2007 (serie nouă) 2 La Petru-Vodă 21 mai 2007, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena: parastasul de şase luni al părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa ulte se vor scrie, dar câte vor rămâne se adună surori şi fraţi la rugăciune, la acea întipărite în mintea şi inimile celor rugăciune care cu toţii o aducem lui Dumnezeu, M care se ostenesc şi le citesc? Dar toate pentru odihna sufletului şi iertarea greşalelor acestea vor rămâne în grija şi Binecuvântarea preotului Gheorghe, fratele nostru. La veşnica Mântuitorului Hristos, pentru că toate s-au făcut pomenire, cu lacrimile udând florile de pe din credinţă, din credinţa că va învia din morţi, mormânt, cântăm imnul pomenirii veşnice, din dragoste, din dragostea adevărată faţă de fii ridicându-ne ochii spre albastrul cerului, unde săi duhovniceşti, din iubire, din iubirea numai dacă nu doreşti nu întâlneşti „ochii cei nefăţarnică faţă de cel ce ţi-a vorbit cu toată albaştrii ai ostaşului lui Hristos”, preotul dragostea în vremea răstignirii tale. Gheorghe. În această zi de primăvară, întâmpinat de Carpaţii noştri milenari, de frumosul miros al teilor seculari, ne apropiam şi noi urmând alaiul de îngeri, urmând chipurile martirilor neamului nostru românesc, care toţi se îndreptau spre locul de veci unde l-am pus pe cel care „ne-a răscumpărat pe toţi din ruşinea trădării, din ruşinea fricii, din ruşinea perversităţii minţii”. Parastasul va avea loc luni, părinte Constantin, de Sfinţii Constantin şi Elena, îmi spune „patriarhul” mănăstirii Sf. Arhangheli, protosinghelul Iustin. Să ne rugăm ca bunul Dumnezeu să nu mai îngăduie, în Marea Sa Milostivire, ca neamul nostru românesc să-şi fi născut sau să i se mai nască prunci şi fii care să pătimească cum a pătimit preotul Gheorghe, protosinghelul Iustin şi atâţia alţi fraţi. Cu binecuvântarea părintelui Iustin, urcăm în automobilul părintelui diacon Iosif, luând drumul înapoi, însoţiţi de rugăciunile tuturor celor care au luminat cămara sufletului în anii Ştiam că va fi pe 19 mai, dar, slavă lui exilului nostru, rămânându-le veşnic rugători, Dumnezeu că am reuşit să vin, să vă văd, şi cu ca de acolo de unde sunt ei să mijlocească îngăduinţa Cuvioşiei Voastre, voi merge cu pururea către Dumnezeu pentru neamul nostru grupul la mormânt să ne rugăm. românesc. Mergi părinte şi să fi binecuvântat. Amin. Poteca spre cimitir o cunoşteam de acum. Mormântul îngrijit, cu cea mai nouă cruce, chiar Pr. Constantin Târziu la intrarea în cimitir, după troiţă. Aprindem lumânările, tămâia, şi începem şi noi, cei care am venit de la Paris, tot de la Sfinţii Arhangheli, slujba parastasului. În jurul nostru, rând pe rând, 3 Gheorghe Calciu, rob şi preot al Domnului Dumnezeului nostru nvergura unei personalităţi, indiferent cei în agonie. Lacrimi de sânge pentru morţi şi de conjunctură, se măsoară după criterii pentru cei din lumea zăgăzuită cu gratii. A convenţionale. A unui preot însă, după Răscumpărări materiale lumeşti, pentru căderi canoane ecleziaste, şi numai la capăt de drum. lumeşti. Pentru Dumnezeu însă, căinţă şi Gheorghe Calciu a început ca rob al lui îndelungă răbdare în limpezimea propriei Dumnezeu şi L-a slujit ca preot al său… Şi dacă conştiinţe. „Sunt atât de apăsat de anumite mare a fost în căderi, tot atât de mare a fost şi-n amintiri, păcatele mele de fapt, îmi spunea de ridicarea din ele. multe ori, supus unui nevăzut teasc, încât nu Când l-am cunoscut, eram legaţi fedeleş în ştiu ce n-aş fi în stare să fac, să nu-mi mai aduc poarta unui fort de tristă dar fructuoasă aminte de nimic”. amintire, şi zvârliţi ca doi saci de cartofi putrezi. - Tu eşti?... - Eu sunt… S-au făcut apoi prezentările, în mod mai detaliat şi după aceea internarea în spaţiul unei cunoaşteri de sine pe care nici unul dintre noi n- a regretat-o. Robi amândoi, în mijlocul unor semeni mai luminaţi decât noi, iar el şi rob al Domnului Dumnezeului care-i poruncea în sinea lui să rabde şi să ierte. Să rabde tortura şi să ierte nimicirea; să-i ierte pe cei care-i călcau în picioare carnea şi să-i rabde pe cei care-i scormoneau sufletul… Uşor de zis, dar greu de făcut într-un început plin de ispite, care propunea dilematic: saltul în moarte sau în căruţa diavolului. Oferă unei Reeducări laice, Reeducarea Piteştiului, afirmarea de sine şi lepădare de Dumnezeu, în perspectiva unui paradis terestru, circumspect însă, făgăduit de ispititori. A te afirma şi nega pe tine, doar tu însuţi tăvălindu-te în noroiul tuturor amintirilor Până la urmă, însă, a aflat. Şi a fost în stare nefaste, e greu, dar nu imposibil. A-l face însă să mărturisească tot adevărul, în faţa lui pe altul să se afirme şi apoi să se nege, aşa cum Dumnezeu şi a oamenilor. Nu s-a mai temut de te-ai afirmat şi negat şi tu, călcând pe alţii în nimic, în nici un proces, şi în faţa niciunui picioare şi torturându-i, e o catastrofă din care judecător. După cum nici de ispita măririi de nu se iese decât sărind în moarte. sine sau a slavei deşarte. Iar robul lui Dumnezeu, Gheorghe Calciu a Rob a fost când l-am cunoscut şi am stat cu făcut-o. A sărit, iar înălţimea saltului i-a fost pe el, şi preot în prag de sfinţenie când, la capăt de măsura adâncimii căderii. drum, ne-am despărţit pentru a ne întâlni Şi-a dat mult sânge pentru răscumpărare. Dincolo. Sânge purificator şi salvator pentru viaţa celor în primejdie. Sânge şi pentru fraţii robi, şi pentru cei care-i doreau pielea. Şi pâinea, cea de Marcel PETRIŞOR toate zilele cu pâine, pentru cei care nu mai aveau puteri. Suflu respirator şi speranţă pentru 4 De vorbă cu e făcuse seară. Era prin aprilie/mai, anii fortune du pat! Adăugă surâzând amfitrionul 1950. Acolo unde ne aflam, la etaj, str. nostru Eugen Ionescu. Supa – adică ciorba cu S Cl. Terrasse, stând de vorbă, într-un salon de toate bunătăţile în ea (am simţit gustul şi cu fereastra mare, apoi un balconaş, deschisă aroma de dovlecei mai ales, ceapă verde, rasol peste Sena (Seine) şi spre marginea Parisului de vită…) a fost delicioasă. La invitaţia stăpânei spre St. Cloud-Boulogne, de acolo, de sus, ne casei: la maîtresse de maison, doamna Rodica veneau miresme şi adieri de vântuleţ de Ionescu, m-am servit de două ori… Apoi mi s-a primăvară. De dincolo de fluviu, de podul din servit „rilletes” de pasăre, de gâscă, pare-mi-se Boulogne, ridicându-se, adică stârnite din (este un fel de pateu din carne de porc – sau de pădurea de fagi, paltini, stejari, frasini, aluni, pasăre – din măruntaie, ficat mai ales, pregătit, cireşi sălbatici (adică făcând cireşe amare bune copt la foc, pus în conserve). Lui Eugen Ionescu pentru dulceaţă, cea mai delicioasă – după îi plăceau foarte mult – mă invita să mă servesc din nou, spunându-mi: - E bun! Ce zici de mezelicul acesta? – E foarte bun! Aprobai eu din toată inima şi cu poftă. Un mezelic se spunea atunci la tot felul de gustări aperitive – în franceză numite canapé(s) – care se aflau în lăuntrul Căii Victoriei, în pasajul spre Teatrul Notara. Aici, într-un birt-cafenea, numit Mercur, abătându-te de la treabă o clipă (egal un clipici! Căci dura cam mult uneori…), se putea servite serveai tu însuţi! – tot felul de aperitive: ouă răscoapte cu muştar deasupra şi ierburi, şuncă afumată, piept de gâscă, mezeluri de Sibiu, Piteşti, de „casă”, ficat de pasăre, brânză la capac, ş.a., însoţite – „stropite” de băutură… Tot felul de vinuri: roşu, alb, rosé. mine…), coborau din înălţimea colinei - din Multe olteneşti, căci patronul era oltean, cer! stoluri de zburătoare. Ovale, ovale. Drăgăşani, tămâioasă, fetească, bunăoară. Dar, Mişcătoare. Rotitoare. Ca multe, nenumărate bineînţeles, tot la fel de bine aprovizionat de perechi de mâini, una pusă peste alta pe dos, cu sorturi scumpe şi alese din Moldova de Jos palma întinsă de-a lungul ei, iar degetele – (Nicoreşti, Odobeşti) sau de Sus. Cotnari-ul, degetele mari, mai ales, rotindu-se, adică bunăoară, îl puteam bea nu la bar ci în fund, fâlfăind ca nişte aripi de pasăre – păsări sfinţite aşezat la masă, într-un salon separat, cu chioşc – – dacă nu măiestre! Coborând din cer spre noi. umbrit de viţă de vie. Tot acolo se putea bea, Către pământul nostru şi noi pământenii… - La aşezat la masă, un roşu spumos de Târnave – masă! Poftiţi la cină!... ne invită atunci doamna sau de Murfatlar, şi Sudul Basarabiei – vechi, Rodica Ionescu. Scuzându-se, spunând cu învechit de cel puţin 10 ani… Mi-aduc aminte dulceaţă, că este mai mult o gustare… În fine: o ca noi, tinerii studenţi, unii în permisie militară supă sau ciorbă cu de toate: legume, (din 1939-1940 începuse mobilizarea de zarzavaturi, vreun os cu măduvă şi ceva carne, război), beam şi plăteam în picioare. De pildă, ceva ierburi: cimbru, tarhon, pătrunjel… Tout le declaram 5 pahare – de alb şi roşu – chelnerului. monde à la soupe ! Allons-y! A la bonne Acesta mă corecta zâmbind: 8 în total! franquette! – cum spune francezul. – Adică: à la încasându-le!... 5 - Un „mezelic”, continuă maestrul, care, stropit cu un alb sec – cum ai destule în Franţa, - este faimos! Dar, după mine, însoţit de o tămâioasă de Drăgaşani, fie el un roz, sau roşu, merge de minune… Ba chiar, continuă el, „rilletes” astea, adică mezilicul asta, se împacă foarte bine aici, în Franţa, cu un cidru normand.