PERSONALITATEA MITROPOLITULUI VISARION PUIU REFLECTATĂ ÎN FONDURI ŞI COLECŢII ARHIVISTICE
Elena l s t r5ţcscu
În urmă cu şase decenii, mai precis în primăvara anului 1944, atun i c cfmd Armata Roşie se apropia vertiginos de graniţele României. mitropolitul Visarion Puiu încredinţa spre păstrare directorului general al Arhivelor S a ul ui profesorul , universitar Aurelian Sacerdoţeanuj un număr impresionantt t de documente referitoare la viaţa şi activitatea sa în slujba redin ei creştine şi a neamului c ţ românesc. În ultimul lot de documente donare se ana un întreg geamantan plin cu acte şi înscrisuri privind Misiunea Bisericească Română pentru Transnistria. la Odessa, pe care a condus-o timp de un an, în perioada de 1 decembrie 1942- 1 decembrie 1943. Din motive lesne de înţeles, preţiosul fo nd arhivistic Visarion Puiu a fost pus la dispoziţia cercetătorilor abia după evenimentele el in decemb ri e 1989, primele rezultate concretizându-se în semnalarea izvoarelor, mai întâi în publicaţiile de istorie şi cultură sau în cadrul unor manifestări ştiinţi fi ce consacrate zilelor de naştere, 27 februarie, şi de trecere la cele veşnice, 20 august, după care interesul pentru iniţiativele şi activităţile acestui înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, a căpătat o amploare cu totul deosebită. Până în prezent s-au crist:llizat " deja nişte direcţii tematice cum ar fi "călugărul-ostaş , cum 1-a numit Nicolae Iorg�t pe Visarion Puiu, patriotul", cărturarul", organizator al B.O.R.'', corifeu " " " al învăţământului teologic, ctitor de aşezăminte şi resta a r de monu mente o . " " ur t "misionarul , "bunul gospodar , "vizionarul unităţii creştine şi al prăbuşirii comunismului", apostol al unităţii românilor de pretutindeni şi altele. Printre manifestările care au contribuit în mod subst n ia la recuperarea a ţ l moştenirii spirituale a înaltului ierarh care a fost Visarion Pui u şi la relevarea idealurilor naţionale şi creştine pentru care acesta a militat s-a înscris şi " simpozionul "125 de ani de la naşterea mitropolitului Visarion Puiu organizat ele Arhivele Naţionale ale României în ziua de 26 februarie 2004. Cu acest prilej au fost prezentate mai multe studii aprofundate despre diverse faţete ale personalităţii şi activităţile celui aniversat. Astfel, despre Visarion Puiu ca înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române a conferenţiar Gheorghe Vasilescu din partea Arhivelor Sfântului Sinod; prof. univ. dr. Gheorghe Zbuchea a prezentat detalii despre "Ultima misiune oficială din partea Bisericii Ortodoxe Române în Croaţia, Zagreb, 1944; Col.(r) Dumitru Stavarache s-a referit la "Anii de exil ai mitropolitului Visarion Puiu (1944-1 964), iar prof. Virgiliu Z. Teodorescu a evidenţiat realizările de excepţie ale acestuia pe linia ctitoririi şi restaurării de aşezăminte religioase. Problematica valorificării tezaurului arhivistic moştenit de la acest mare slujitor al Bisericii a fost abordată de prof. Elena lstrăţescu, realizatoarca expoziţiei fotodocumentare închinată personalităţii de anvergură europeană a mitropolitului Visarion Puiu. Un merit deosebit pentru conştientizarea unui număr mai mare de ELENA ISTRĂ ŢESCU români în legătură cu meritele acestui mare înaintaş al nostru în ale credinţei revine " şi Televiziunii Române, care, la emisiunea "Universul Credinţei , a prezentat aproape integral dezbaterile din cadrul simpozionului de la Arhivele Naţionale, cât şi mărturiile documentare din cadrul expoziţiei. Pentru a percepe mai bine anvergura personalităţii mitropolitului Visarion Puiu, merită să menţionăm câteva repere biografice şi cronologice care i-au marcat viaţa. S-a născut la 27 februarie 1879 în oraşul Paşcani. "Când am deschis ochii minţii şi am început a-mi da seama de lumea şi de locurile din jurul meu, scrieînaltul prelat în manuscrisul Însemnări din viaţa mea, Bucureşti 19441 , eram în Paşcanii din Vale, judeţul Suceava (apoi Baia) unde tatăl meu, Ioan Puiu, conducător de tren la căile ferate austriece (ale companiei Lemberg-Cemăuţi-Iaşi) avea locuinţa... " Într-o notă de subsol, autorul însemnărilor precizează că tatăl său Ioan Puiu era fiul preotului cu acelaşi nume din comuna Girov, judeţul Neamţ, iar mama, Elena Mironescu. era fiica unor negustori din Roman. Sub numele său de mirean Victor Puiu, viitorul înalt ierarh, a urmat primele trei clase primare în oraşul nataf. Despre această perioadă Visariona Puiu amintea cu vădită plăcere în aminti tele Însemnări .. . numele învăţătorilor pe care i-a avut. Dintre aceştia reţinem că limba germană a învăţat-o cu A. Roesler din Viena, iar poloneza cu Iaszkulski din Lemberg. Dascăli la limba română i-au fost mai întâi Ahi! Palade din Târgu Ocna, apoi Gh. Melinte, iar pasiunea pentru studierea religiei i-a insuflat-o Neculai Florescu şi părintele catolic Leia. Cu nostalgie şi admiraţie fo stul învăţăcel remarcă: "nu pot uita metoda de predare a acestor institutori străini, nici frumuseţea jocurilor din orele de recreaţie conduse de dânşii, nici armonia dintre şcolari, deşi eram atâtea neamuri deosebite"3. Sămânţa învăţăturii şi a credinţei în Dumnezeu au rodit însă cu atâta vigoare la şcoală şi pentru faptul că ogorul era pregătit exemplar prin educaţia primită în familie. Atât el, cât şi fraţii săi au crescut cu ochii pe icoanele din casă, la care mama îi învăţa cum să se închine seara şi dimineaţa. Înainte de masă rosteau rugăciuni învăţate de la tata. "Mama, îşi aminteşte Visarion Puiu, aprindea candela icoanelor în fiecare seară spre duminică şi sărbători, atrăgându-ne atenţia că şi Evreii fac la fel, ca şi cei de altă lege ce erau în Paşcani"4• La 29 iulie 1889, Victor Puiu absolvea ultima clasă primară la Şcoala de băieţi din Roman, unde se mutaseră părinţii5. În anul 1891, Victor Puiu s-a înscris la Seminarul teologic "Sf. Gheorghe" din Roman, construcţie nouă la vremea respectivă, ridicată prin stăruinţa episcopului Melchisedec Ştefănescu, clădirea fiind "încăpătoare atât pentru clase, cât şi pentru dormitoare, apoi avea repetitoare pentru învăţat lecţiile seara şi dimineaţa şi o largă sufragerie"6. De reţinut este şi faptul că printre marilepersonalităţi care îl vizitau pe episcopul Melchisedec şi pe care tânărul
1 Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale (DANIC), fo nd Visarion Puiu, dosar 31, fi la 3. 2 Ibidem, dosar 1, f. 1. -' Ibidem, dosar 3111944, f. 6-7.
� Ibidem, f. 10.
5 Ibidem, dosar 1, f. 2.
6 Ibidem, dosar 31. f. 14.
398 PERSONALITATEA MITROPOLITULUI VISA RION PUIU REFLECTATĂ FONDURI ŞI COLECŢII ARHIVISTICE ÎlV seminarist a putut să le cunoască, s-au numărat poetul Vasile Alecsandri şi marele istoric Nicolae Iorga. Personalitatea eruditului episcop al Romanului, care era şi membru al Academiei Române, îl va fi impresionat puternic pe viitorul înalt ierarh, care îi va evoca memoria, cu emoţie şi evlavie, la comemorarea, chiar la mormântul acestuia, a 30 de ani de la trecerea sa la Domnul, în luna mai a anului 19227. Din 1894, Victor Puiu şi-a continuat studiile teologice la Seminarul " "Veniamin Costachi din Iaşi, care fu ncţiona în marele palat al prinţului Mihail Sturdza şi care îl întrecea în frumuseţe pe cel din Roman. La vârsta senectuţii, în memoria lui Visarion Puiu stăruiau încă imaginile cu "livezile şi viile de la Copou şi Socola pline de elevi, respectul religios cu care ne apropiam de vechile biserici ale Iaşului, mândria cu care priveam statuile lui Ştefan cel Mare şi Miron Costin, simţămintele cu care intram în vasta catedrală a Mitropoliei sau admiram frumoasa biserică Trei Ierarhi"8. Printre personalităţile cu care a studiat la Iaşi este menţionat în primul rând arhimandritul Varlaam Răileanu, pe care îl consideră "cea mai reprezentativă figură a clerului acestui oraş şi a întregii Mitropolii. Demn, calm, autoritar şi de o bunătate sufleteascărară ". Dintre profesorii mireni sunt menţionaţi V. Cireş, acru de felul său, dar bun profesor de limba română, iar de elină pe George Murnu, celebrul autor al versiunii în limba română al poemelor homerice. Din programa şcolară a seminarului nu lipseau matematica (profesor Gheorghe Gheorghiu), desenul (cu maestrul Ion Costin) şi muzica, profesor de cor fiindu-i Gavril Muzicescu. Pe de altă parte, memorialistul de excepţie de mai târziu nu uită să noteze şi unele aspecte de la Iaşi pe care le-a apreciat mai puţin. "Din lipsă de bani, cărţile le citeam cu împrumut de la librarul Şaraga şi anticarul Kupperman, plătind 10 bani pentru cartea cu foile tăiate şi 20 bani pentru cele netăiate", notează el, subliniind necesitatea imperioasă a cultivării literare a clerului, "cale pe care nu ne călăuzea nimeni, ba, dimpotrivă, ne pedepsea"9. În 1900, la cumpăna dintre secole, Victor Puiu a devenit student al Facultăţii de teologie din Bucureşti, pe care a absolvit-o în mod strălucit în 1904. În parale, a frecventat şi cursurile Facultăţii de drept pentru care a cerut binecuvântarea episcopală. În memorii se precizează că "după înţelegerea cu profesorii anului întâiu, urma să frecventez cursurile numai când aş fi avut înlesnire şi să mă prezint la examene. ( ...) Episcopul m-ar fi trimis mai bucuros să continui studiile teologice Ia Atena, unde învăţase şi dânsul"10• Studiile de drept au continuat şi după 1904, deoarece la Arhivele Naţionale se păstrează cartea sa de student (legitimaţia) datată 23 februarie 190611• Din această perioadă există şi documente fotografice care îl înfăţişează pe studentul Victor Puiu într-o ţinută de o sobrietate şi o eleganţă
7 DANIC, fond Visarion Puiu, dosar 29, f. 118-124.
8 Ibidem, dosar 31, f. 40.
9 Ibidem, f. 23. 10 Ibidem, f. 38.
11 Ibidem, dosar 1, f. 5.
399 ELENA ISTRĂŢESCU impecabile12• Preocupările din perioada studenţiei nu se reduceau însă numai la studiile teologice şi de drept, el asigurându-şi din muncă o bună parte din resursele pentru un trai decent. Ca urmare a meritelor sale de student eminent, el a fost angajat, la 15 mai 1902, în funcţia de copist la Administraţia Casei Bisericii, devenită ulterior Ministerul Cultelor. Aceasta nu era însă doar o recompensă, ci, mai degrabă un loc de muncă dintre cele mai obositoare. "Pe atunci nu erau maşini de scris şi de multiplicat adresele, iar copişti aveam puţini. De aceea conceptele altora şi cele proprii trebuiau scrise cu condeiul şi aveam uneori de scris 60 adrese mici şi mari zilnic. E un contrast de necrezut şi prea crud întrucât se muncea pe atunci în cancelariile ministeriale şi risipa de vreme a funcţionarilor ministerelor. După prânz, vara, nu se lucra prin unele ministere. Eu însă veneam cu Nae Runceanu pe călduri de iulie şi august şi terminam teancurile de hârtii, privind cum pe la patru, deci pe arşiţă, trecea singur şi pe jos însuşi ministrul Spiru Haret, sub o umbrelă albă, să facă acelaşi lucru cu câţiva directori de minister"13. Despre această etapă a vieţii sale, Visarion Puiu scria următoarele: "Intram în valurile lumii prea curând şi eram încă nepregătit pentru a pluti pe ele ( ...) În acest început de viaţă zbuciumată mi-am dat licenţa în teologie, pe care mi-a tipărit-o ministrul Instrucţiunii Publice de atunci, Spiru Haret, drept răsplată pentru colaborarea literară ce o dam revistei populare întemeiate de dânsul, Albina"14. Prin adresa din 20 martie 1904 a Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Victor Puiu a fost înaintat în postul de ţiitor de registre, începând cu data 1 aprilie a aceluiaşi an15. Este un moment de răscruce în viaţa viitorului mitropolit, care trebuia să opteze, ti e pentru cariera de înalt funcţionar public, în care spune el, "aveam destulă nădejde de înaintări în servicii şi salarii sau intrarea în cler, pentru care mă pregătisem atâta vreme; iar în cler aveam două cărări, aceea a clerului de mir şi a celui monahal". După îndelungi chibzuinţe, ascultând şi primele îndemnuri ale profesorului de limba elină de la Iaşi, G. Mumu, de a se pregăti pentru viaţa monahală, Victor Puiu alege intrarea în rândul clerului. Mai departe, ne lămureşte tot el cum au decurs lucrurile: "Aveam deci de ales între preoţia de mir şi monahism, iar îmbierile spre căsătorie ce mi le făceau colegii şi câţiva cunoscuţi din Bucureşti au fost întrecute de dorinţa mai puternicăce aveam de a intra în monahism" 16• În Însemnările sale, Visarion Puiu îşi motivează opţiunea .•• de a intra în viaţa monahală prin faptul că numai aceasta îi dădea posibilitatea să se consacre reorganizării monahismului românesc şi aducerii acestuia la nivelul mânăstirilor creştine de pretutindeni, în frunte cu ordinele monahale organizate ale catolicilor. "Ar greşi cei care şi-ar închipui că acest pas l-am făcut gândind dobândirea înaltelor trepte ierarhice prin monahism; asemenea drum nu aveam nici sprijin. nici călăuzire. Idealul meu era să dobândescpe o monastire în care să încep
1� Ibidem, colecţia fototecă, II, 2098.
13 DANIC, fond Yisarion Puiu, dosar 31, f. 34.
14 Ibidem.
15 Ibidem, dosar 1, f. 4.
16 Ibidem, dosar 31, f. 35.
400 PERSONALITATEA MITROPOLITULUI VISA R/ON PUIU REFLECTATĂ ÎN FONDURI ŞI COLECŢII ARHIVISTICE o şcoală pentru monahii teologi şi o mică tribună de monahi cărturari productivi, sau să lucrez în ambianţa unui centru de conducere eparhială de sub ocrotirea apropiată a vreunui bun episcop. Posibilitatea de a intra în înalta ierarhie s-a ivit din împrejurări necalculate şi neurmărite de mine, precum se va vedea"17• La 22 decembrie 1905, în prezenţa episcopului Gherasim Ilarion, Victor Puiu este tuns în monahism la Roman, primind numele de Visarion. Trei zile mai târziu, chiar de ziua naşterii Domnului devenea ierodiacon. La 9 ianuarie 1907 obţine învoirea de a trece în Rusia pentru a studia la Academia duhovnicească din Kiev18, unde, potrivit unei diplome din anul următor19 existentă la Arhivele Naţionale ale României, a fost bursier. Capitala de astăzi a Ucrainei, considerată de ruşi drept oraş sfânt, 1-a impresionat prin mulţimea bisericilor şi mânăstirilor şi fastul slujbelor religioase ortodoxe, dar şi prin dotările vestitei Academii teologice întemeiate cu trei secole mai înainte de mitropolitul moldovean Petru Movilă şi unde şi-au făcut studiile numeroşi teologi români. Dar prima sa preocupare la Kiev a fo st însuşirea rapidă şi temeinică a limbii ruse, a cărei stăpânire perfectă o va demonstra ca arhimandrit de scaun (din 1908) al Catedralei din Galaţi, atunci când a oficial în această limbă mai multe Te-Deum-uri la Consulatul general rusesc pentru familia ţarului Nicolae al II-lea, vărul viitoarei regine Maria a Românie. Peste ani, la 2 iunie 1914, când întreaga familie imperială rusească a vizitat oraşul Constanţa, Visarion Puiu a fost cel care a rostit slujba în limba rusă. Întrucât ierarhul român a declinat oferta de a primi o decoraţie rusească, ţarul Nicolae al II-lea i-a trimis în dar un rând de veştminte preoţeşti. Impresionat de frumuseţea şi fastul acestora, Visarion Puiu le-a dăruit la rândul său, în 1921, pe când era episcop de Argeş, Mânăstirii Neamţ. În scrisoarea adresată cu acest prilej mitropolitului Pimen al Moldovei se arătă că doreşte "a dărui aceste rânduri de veştminte Monăstirei Neamţul din eparhia Moldovei, sfânt locaş spre care de mulţi ani îmi îndrept sufletul cu pietate şi dragoste deosebită". Roagă, totodată, ca aceste veştminte să fie îmbrăcate "numai de Prea Cuvioşii stareţi ce vor fi pe vremuri şi de protodiaconii lor, apoi numai la rari sărbători mari şi numai în interiorul bisericii, spre a fi ferite de ploaie şi de soare"20. Aflat încă la " Galaţi, Visarion Puiu a fost hirotonit preot la Biserica "Sf. Nicolae , Catedrala Sfintei Episcopii a Dunării de Jos, devenind la 20 mai 1909 şi director al Seminarului Sf. Andrei, la propunerea episcopului Pimen, care devenise mitropolit al Moldovei21. A răspuns de destinele acestui locaş de învăţământ teologic, ce funcţiona în fo sta casă a lui Costache Negri, aproape un deceniu, răstimp în care a
17 Ibidem, f. 36.
18 DANIC, fo nd Visarion Puiu, dosar 1, f. 6.
1 9 Ibidem, f. 8.
20 Ibidem, dosar 224, f. 1 v.
21 Ibidem, dosar 1, fila 12; Aurel Pentelcscu, Gavriil Preda, Mitropolillll Pimen Georgescu ( 1853- 1934), 2004, p. 504.
40 1 ELENA ISTRĂ ŢESCU suportat, împreună cu seminariştii şi corpul profesoral, vicisitudinile primului război mondial. "În timpul războiului din 1916-1918, pe care l-am îndurat sub bombardamente de artilerie vrăjmaşe, am prefăcut şcoala în spital pentru militarii răniţi, în a cărei administrare lucram împreună cu mama, şi la toate străduinţele orăşenilor pentru sprijinirea celor săraci şi la îngrijirea răniţilor"22. Experienţa dobândită la seminarul din Galaţi o va aplica şi în calitatea de director al Seminarului duhovnicesc din Chişinău, unde a fost numit la 1 septembrie 1918, la propunerea Comisiunii însărcinate cu organizarea administraţiei eparhiale, în numele căreia semnează arhimandritul Nicodem şi directorul protoiereu N. Laşcu23. La Chişinău a găsit şcoala complet dezorganizată, localul devastat de bandele bolşevice şi de unităţile militare care au staţionat în el, corpul profesoral răzvrătit şi dezorientat, existând un singur profesor care ştia limba română. În trei luni a reuşit, totuşi, să repare localul şi să deschidă cursurile, aprovizionând internatul cu alimente şi lemne pentru iarnă. Eforturile nu s-au oprit însă aici. A determinat înlocuirea integrală a programei de studiu, lăsând doar temporar limba rusă la câteva catedre. În ziua de 17 septembrie 1918, Visarion Puiu este ales preşedinte al Societăţii istorica-arheologice bisericeşti din Chişinău, importantă instituţie culturală a clerului basarabean, cu menirea de a cerceta trecutul istoric al instituţiilor bisericeşti din această provincie, de a păstra într-un muzeu propriu obiecte vechi, interesante şi de a îngriji monumentele istorice bisericeşti. Câteva luni mai târziu, la 22 decembrie 1918, a fost numit preşedinte al " Societăţii culturale misionare "Frăţia Naşterii lui Hristos , una din cele mai rodnice societăţi culturale basarabene, puse în slujba cauzei naţionale şi a credinţei " ortodoxe. În calitate de responsabil al Comitetului "Ospătăria populară , care funcţiona pe lângă Catedrala din Chişinău a asigurat hrana zilnică a până Ia 400 de " săraci, "cu toată scumpetea cumplită din cursul iernii . Datorită acestor multiple preocupări şi activităţi, ca şi a lipsei căilor de comunicaţii, Visarion Puiu îşi reproşează într-un memoriu adresat ministrului cultelor, Ia 19 aprilie 1919, că nu şi-a putut exercita prea bine îndatoririle de exarh (inspector) al celor 30 de mânăstiri din Basarabia. A adunat în schimb numeroase date statistice şi informaţii despre starea personalului şi a gospodăriilor mânăstireşti, ca şi material documentar pentru o schiţă istorică a trecutului acestor aşezăminte religioase24. Studiul respectiv a şi fost realizat şi tipărit în paginile volumului XI al Revistei istorico arheologice bisericeşti, Chişinău 191925. În următorii trei ani, Visarion Puiu a străbătut, de altfel, întreaga Basarabie în lung şi în lat, constatând cât de puţin cunoşteau guvernanţii de Ia Bucureşti şi mai ales capii Bisericii această provincie românească. Pentru activitatea sa laborioasă pe multiple planuri, inclusiv pe linia depistării şi valorificării de acte şi documente privind istoria şi organizarea
DANIC. fond Visarion Puiu, dosar 31, f. 60. 232� DANIC. fond Visarion Puiu, dosar 1. f. 35. 24 Ibidem, dosar 6, f. 13.
2s Ibidem, fo nd C. Tomescu, dosar 2, f. 246.
402 PERSONALITATEA MITROPOLITULUI VISA RION PU/U REFLECTATĂ ÎN FONDURI ŞI COLECŢII ARHIVISTICE
ţinutului dinte Prut şi Nistru. La 16 februarie 1921, Dimitrie OnciuL director general al Arhivelor Statelor, îl numeşte pe Visarion Puiu membru al Comisiunii Arhivelor Statului din Basarabia26. Un eveniment important în cariera de cleric a lui Visarion Puiu se produce la 25 martie 1921, de ziua Bunei Vestiri, când, prin Înaltul Decret cu nr. 1482, semnat de regele Ferdinand din partea Regatului României şi episcopul primat, viitor patriarh, Miron Cristea, din partea Sfântului Sinod al Bisericii Autocefale Ortodoxe Române, arhimandritul Visarion Puiu este hirotonit, la Catedrala din Bucureşti, ca episcop al Argeşului. Cu acest prilej, proaspătul arhiereu a ţinut un discurs memorabil din care, din lipsă de spaţiu, reţinem doar un fragment: "Ştim că atunci când pământul ne e prea drag, uităm cerul; dar se cuvine ca pe Dumnezeu să-L vedem nu numai prin lacrimi; să ne întoarcem, deci, privirile spre Sfânta noastră Biserică în toată vremea. Pentru că putem împlini formal toate lipsele ce sun în organizarea atâtor instituţii din alcătuirea noastră socială şi greşalele ce vom socoti că s-au strecurat în unele legiuiri, totuşi, îndreptarea morală, spre care multe glasuri strigă, numai cu aceste mijloace nu o vom dobăndi. ( ...) Şi istoriceşte este deplin constatat, după experienţe de veacuri, că, în epocile de credinţă, viaţa popoarelor este mai tihnită, pentru că religia, folosind influenţa sa divină, înlătură din vreme ivirea relelor sociale şi multe scăderi omeneşti, ca cele care, de pildă, astăzi subminează viaţa noastră"27 Mai menţionăm şi faptul că diploma de investire ca episcop, datată 30 martie 1921, este semnată de regele Ferdinand şi ministrul Cultelor şi Artelor, Octavian Goga28. Nu trecem peste acest amănunt, deoarece, în scurt timp, între proaspătul episcop şi ministrul-poet Octavian Goga s-a legat o prietenie bazată pe înţelegere şi preţuire reciprocă. Din relaţia celor doi a ieşit la iveală, pe lângă moralitate, rigoare şi o hărnicie fără limite, o trăsătură de caracter absolut impresionantă a înaltului ierarh care a fo st Visarion Puiu, adesea incomodă pentru contemporani, şi anume corectitudinea sa desăvârşită în gestionarea bunurilor Bisericii. Referindu-se la un moment dat la condiţiile pe care le-a găsit la Curtea de Argeş, el notează: .,Episcopia nu avea nici măcar o trăsură cu doi cai, cu aj utorul căreia să fac drumul până la gară şi, îndeosebi, vizitaţiile canonice prin judeţe. În orăşelul mic al Curţii de Argeş şi pentru distanţa ce e între episcopie şi oraş, o trăsură trebuia vestită (comandată n.n.) cu ore mai devreme. Iar pentru vizite canonice mi s-a cerut pentru trăsură 400 de lei pe 24 ore, iar în judeţe câte 700 lei pe zi, salariul meu fiind numai de 4000 lei lunar. Impresionat cu totul neplăcut de asemenea lipsă, d. ministru de Culte, Octavian Goga, mi-a dat 40.000 lei, sumă pe care o las acum urmaşului care va veni în locul meu la Argeş"29. Cu alte cuvinte, ca şi în cazul veştmintelor preoţeşti primite de la ţarulNicola e al II-lea, a preferat să se descurce cu
26 Ibidem, fond Visarion Puiu, dosar 1, f. 54. DANIC, fo nd Visarion Puiu, dosar 7 f. 54. 2827 Ibidem, dosar 1, f. 58.
29 Ibidem, dosar 7, f. 49.
403 ELENA ISTRĂŢESCU mijlocele sale mai modeste, pentru a putea lăsa în urma sa o bază materială mai bună pentru Biserică şi oamenii acesteia. Pe aceeaşi linie se înscriu şi strădaniile sale de a recupera reşedinţa episcopală în folosul Bisericii, după ce aceasta fusese preluată "în mod samavolnic" de Curtea Regală, iar locuinţa episcopală fusese amenajată în " incinta unor grajduri. Pentru îndreptareaacestei "arbitrare exproprieri , Visarion Puiu a trebuit să poarte o intensă corespondenţă cu Nicolae Iorga şi alte persoane din conducerea de stat. Acest drept bisericesc a fost recunoscut în cele din urmă de regele Ferdinand, dar, după cum notează episcopul, "îndată după trecerea mea în Basarabia, cedarea jumătăţii de nord a locuinţei a fost anulată"30. Un alt aspect care 1-a nemulţumit profund la preluarea funcţiei arhiereşti era stareaja lnică a obiectelor de cult cu care trebuia să oficiezeslujbele religioase. "Am slujit, scrie el, în această prea " frumoasă catedrală ("micul Nazaret cum o numea adesea, n.n.), oficiindcu un potir şi disc mai sărman decât un preot de parohie rurală săracă, purtând engolpion şi cruce de împrumut. Abia după doi ani am primit din partea regelui un rând de sfinte vase lucrate la Munchen în Germania"31 • De unde se vede încă o dată valabilitatea " preceptului biblic "Cere şi ţi se va da! . lntransigenţa morală a înaltului prelat s-a manifestat în mod deosebit în legătură cu pregătirea duhovnicească a slujitorilor Bisericii, dar şi cu imixtiunile oamenilor politici în treburile bisericeşti. "Căci, afară de grupurile preoţilor mai răsări ţi din capitalele judeţelor, Piteşti şi Slatina, mulţimea cealaltă nu dădea nici o nădejde de activitate evanghelică, ci numai de întreţinut datinile religioase în poporul mânat de vicii, între carealco olismul satelor cu cultură de pruni pentru ţuică ai Argeşului făceau ravagii. Era atâta distanţă între preocupările slabe bisericeştiale acestei preoţimi şi între ceea ce doream să fac cu aj utorul ei, încât adesea regretam că am primit scaunul vlădicesc al acestei eparhii, unde orice sforţare a mea găsea piedici în clerul slab, în amestecul politicienilor, care, la venirea mea, îndrăzneau să-mi pretindă numiri şi transferări de preoţi şi cântăreţi după placul şi interesele lor politice"32• Această atitudine ostilă fri volităţii clasei politice nu a rămas, de altfel, fără consecinţe, Visarion Puiu fiind nevoit să părăsească eparhia Argeşului şi să opteze pentru una din cele două episcopii basarabene, sau pentru cea a Romanului, care devenise vacantă. Deşi avea asentimentul autorităţilor politice şi religioase, în frunte cu prim ministrul Ionel Brătianu şi mitropolitul primat Miron Cristea, pentru a prelua eparhia Romanului, Visarion Puiu preferă să meargă în Basarabia, pentru a evita alte intervenţii politice în activitatea sa, în special din partea ministrului Alecu Constantinescu, care era şeful politic local al ţinutului Roman33. Nu trebuie să se creadă însă că episcopul era animat de adversităţi subiective faţă de oamenii politici. El a corespondat cu mulţi dintre ei, de la Alexandru Marghiloman până la Nicolae Iorga şi Ion Antonescu, încercând, de fiecare dată să promoveze binele ţării. El a ştiut să aprecieze meritele unora dintre
30 Ibidem, f. 48.
31 DANIC, fond Visarion Puiu, dosar 7, f. 49.
32 Ibidem, dosar 31, f. 67.
33 Ibidem, f. 68.
404 PERSONALITATEA MITROPOUTULUI VISA RION PUIU REFLECTATĂ ÎN FONDURI ŞI COLECŢII ARHIVIST/CE ei, dar i-a şi atenţionat asupra neregulilor şi slăbiciunilor pe care le-au arătat. A apreciat, bunăoară, la justa lor valoare meritele lui Ion C. Brătianu în făurirea statului unitar naţional român şi modernizarea acestuia într-un1. memorabil discurs la inaugurarea bustului acestuia, la Cernăuţi, în 28 noiembrie 1936. Discursul poate fi citit în anexa 1 a acestui studiu. Inserăm aici un fragment semnificativ: "Ion I.C. Brătianu nu a fost rege, dar a fost puternic stâlp de temelie tronului a trei regi. A fo st făuritorul tuturor actelor politice din care au rezultat cele mai mari întocmiri naţionale din viaţa contemporană a poporului nostru şi a fost figură reprezentativă a bărbatului de stat, vrednic a împodobi nu numai Pantheonul politic al României, dar şi al oricărui stat superior european. Sub asemenea puncte de privire, Ion I.C. Brătianu nu apm1ine unui partid, nici numai politicii de stat a ţării noastre, ci politicii înalte a întregii Europe"34• Elogiul făcut marelui om politic liberal nu este întâmplător, Visarion Puiu având o extraordinară deschidere spre afirmarea idealurilor şi împlinirea aspiraţiilor ro mânilor de pretutindeni. Însuşi Nicolae Iorga, în calitatea sa de preşedinte al Ligii pentru Unitatea Culturală a Românilor, 1-a promovat ca membru de onoare al Ligii şi 1-a solicitat să patroneze congresul acesteia desfăşurat în zilele de 6 şi 7 mai 1922 la Curtea de Argeş. Vorbind în cadrul congresului, energicul şi intransigentul episcop dezvăluie întregul tumult al inimii sale de român dornic să aj ute la propăşirea naţiei şi la întarirea credinţei acesteia. "Aveam, e drept, cu toţii conştiinţa unităţii noastre de neam, a aceluiaşi grai şi pământ, dar, spunea Visarion Puiu, ne lipsea însufleţirea sentimentului naţional, celui aducător de roade, celui împlinitor de fapte. pentru a cărui dezvoltare întâile sfot1ări le făcea pe atunci Liga pentru Unitatea Culturală a Românilor. ( ...) Astăzi, fraţilor, nu e operă mai grabnică de săvârşit pentru unirea deplină sufletească a tuturor românilor decât o cât mai deplină cunoaştere a comorilor imense şi frumuseţilor uimitoare cu care a împodobit Dumnezeu acest binecuvântat pământ strămoşesc şi a comorilor sufleteşti încă nepuse în deplină valoare ale poporului românesc de pretutindeni. Cunoscându-ne, ne vom iubi mai mult, iar când vom săvârşi pe deplin asemenea dragoste de neam, străinii ne vor cinsti şi ne vor dori prietenia, iar duşmanii. se vor înfricoşa de noi şi nu vor cuteza să ne tulbure calea vieţii"35. Mesajul este de arzătoare actualitate şi în prezent! Revenind la cronologia evenimentelor ce i-au marcat viaţa şi au contribuit la conturarea pe�sonalităţii celui ce a fost Visarion Puiu, menţionăm că la 29 martie 1923 a devenit episcop al nou înfiinţatei Eparhii a Hotinului, cu reşedinţa la Bălţi, în Basarabia, aşa cum atestă diploma de învestire semnată de regele Ferdinand şi ministrul Cultelor şi Artelor, Constantin Banu36. Această funcţie a îndeplinit-o timp de nu mai puţin de 12 ani. Puţini oameni se pot lăuda cu o carieră publică de o asemenea hărnicie' şi rodnicie cum a fost cea a episcopului din acei ani al
14 Ibidem, dosar 29 f. 71.
15 DANJC, fo nd Visarion Puiu, dosar 29, f. 1-3.
16 Ibidem, dosar 1, f. 67.
405 ELENA ISTRĂ ŢESCU
Hotinului, după cum nimeni nu putea fi mai potrivit decât Visarion Puiu să ostenească pentru propăşirea naţională, socială şi spirituală a Basarabiei după peste l 00 de ani de stăpânire rusească. Înălţarea a 71 de biserici, între care monumentala catedrală de la Bălţi şi repararea a altor 397, construirea a 52 de case parohiale, inclusiv a reşedinţei episcopale, şi repararea altor 40, dobândirea altor bunuri imobiliare şi terenuri pentru eparhie, organizarea şi diversificarea şcolilor eparhiale, înfiinţarea de instituţii şi ateliere necesare clerului, triplarea numărului de lăcaşe monahale, impulsionarea fără precedent a tipăririi de carte bisericească, dar şi acţiunile de binefacere în fo losul celor nevoiaşi sau de sprijinire a instituţiilor culturale şi chiar acţiuni de ordin obştesc pentru îmbunătăţirea şi modernizarea vieţii oamenilor au fost doar câteva din iniţiativele cu care Visarion Puiu a înţeles să-şi împlinească destinul pe care şi l-a ales atunci când a renunţat la plăcerile vieţii lumeşti şi a ales rigorile vieţii monahale37. Importanţa acţiunii sale misionare din Basarabia a fo st recunoscută şi prin participarea regelui Carol al Il-lea, însoţit de marele voievod de Alba Iulia, Mihai, de prim ministrul Gh. Tătărăscu şi de ministrul Cultelor, Alexandru Lapedatu la sfinţirea Catedralei Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din oraşul Bălţi, săvârşită la 16 septembrie 193438. Deşi, aşa cum remarca la împlinirea unui deceniu de episcopat pe tărâm basarabean, realizările amintite nu puteau constitui decât un început, atât pe plan material, cât şi, mai ales, spiritual, la încheierea misiunii sale duhovniceşti, Visarion Puiu spunea, cităm: "cei 12 ani de păstorie în Episcopia Hotinului au trecut producând mi bucurii sufleteşti, pe care numai bunul Dumnezeu mi le-a dat, poate ca răsplată a muncii puse în slujba sa în această latură de ţară, fără teama vecinătăţii haosului şi primejdiei bolşevice, ce era aproape, peste Nistru"39. Rodnica activitate ca episcop în Basarabia îi aduce şi o avansare în rang bisericesc. Astfel, la lO noiembrie 1935, Visarion Puiu devine mitropolit al Bucovinei, înlocuindu-1 pe mitropolitul Nectarie, trecut de curând la cele veşnice. Ceremonia instalării, de la care se păstrează numeroase documente fotografice�0, a " avut loc în Catedrala mitropolitană din Cernăuţi, "cea mai bogată din ortodoxie , cum nota el. În cei patru ani şi jumătate petrecuţi la conducerea acestei mitropolii , ca peste tot pe unde a funcţionat, înaltul ierarh a gospodărit cu maximă grijă, rigoare şi eficienţă averile fo ndului bisericesc. De remarcat că în această activitate a intrat destul de repede în conflict cu acei politicieni, inclusiv din preajma Casei Regale, ce protitau în mod fraudulos de bunurile bisericeşti din Bucovina. Yisarion Puiu valorifica astfel o bună parte din cunoştinţele juridice dobândire în anii studenţiei. A apelat, totodată, la serviciile unui specialist pe post de jurist-consult, şi încă unul de marcă, respectiv profesorul Gh. Alexianu, cel cu care va mai coopera în calitatea acestuia de guvernator al Tr�1nsnistriei, în anii 1942-43. Ca şi în
17 Constantin N. Tomcscu, IO ani de la reînjiinţarea episcopiei J-/olimtlui, 1923-1933, Bucureşti, 1934. DANIC, colec1ia fo totecă, Il, 2113 şi IV, 72. 3938 Ibidem, fond Visarion Puiu, dosar 31, f. 70. �o Ibidem, colecţia fo totecă, II, 2107. 2108.
406 PERSONA LITATEA MITROPOLITULUI VISA RION PUIU REFLECTATĂ FONDURI ŞI COLECŢII ARHIVISTICE ÎN
Argeş sau Basarabia, Visarion Puiu nu s-a mulţumit să sporească în mod spectaculos valoarea fondurilor bisericeşti, ci s-a folosit de acestea pentru ridicarea a zeci de noi biserici şi repararea celor care prezentau degradări, construirea Palatului Cultural din Cernăuţi şi a Bibliotecii universitare Carol al II-lea, dezvoltarea învăţământului teologic, constituirea Băncii de Nord, refacerea şi dezvoltarea staţiunii balneare Vatra Domei, înfiinţarea de cantine pentru muncitorii forestieri şi multe alte acţiuni cu caracter social în aj utorul oamenilor simpli şi necăjiţi. În 1936 a impus practic votarea unei legi care interzicea preoţilor să mai facă politică. Pentru a asigura independenţa acestora faţă de puterea politică, el s-a străduit să le creeze condiţii economice corespunzătoare. Pe plan monahal, amintim readucerea de la cultul romano-catolic la patrimoniul naţional ortodox, în 1936. după 155 de ani, a Bisericii cu hramul Învierea Domnului din Suceava41 şi reînfiinţarea, în 1938, a Eparhiei Maramureşului. (Anexa 2) Cu toate acestea, în Însemnări din viaţa mea, Visarion Puiu remarcă faptul că rezultatul ostenelilor sale, care lezau prea adesea interesele unora dintre puternicii zilei, au fost primite "42 nu o dată "cu sălbatică nerecunoştinţă . Puternicii săi adversari au şi reuşit, de altfel, aplicarea unei stratageme prin care au obţinut, în mai 1940, pensionarea incomodului mitropolit la vârsta de numai 59 de ani. Dezamăgit, desigur, primul său gând va fi fost să se retragă la casa sa de la Vovidenia, lângă Mânăstirea Neamţu, unde îşi construise încă din anul 1937 o casă, iar în 1943 şi-a pregătit şi locul de veci. La fel ca întreaga viaţă a lui Visarion Puiu, care a fost marcată de evenimente dintre cele mai dramatice, şi casa sa de la Vovidenia a intrat în malaxorul vremurilor de după venirea comuniştilor la pu�ere. În tot răul a fost însă şi un bine prin aceea că nu a devenit reşedinţa cine ştie cărui nechemat comunist sau sediu de C.A.P. După 1947, casa ce poartă astăzi numele vrednicului mitropolit a fost pusă la dispoziţia scriitorului Mihail Sadoveanu, cel care, după alungarea regelui Mihai, acceptase fu ncţia de vicepreşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, din care făcea parte şi patriarhul Justinian Marina, cel care a înţeles să " dea comunismului "ce-i al Cezarului . Dată fi ind, totuşi, gloria literară a scriitorului, născut, ca şi Visarion Puiu, la Paşcani, cu numai un an în urma " acestuia, casa mitropolitului a devenit casă memorială "Mihail Sadoveanu , în prezent reunindu-i, într-un fel, pe cei doi iluştri păşcăneni sub denumirile de "Casa memorială Visarion Puiu" şi "Muzeul Mihail Sadoveanu". O scurtă perioadă, Visarion Puiu a pendulat între Bucureşti (Mânăstirea Cernica) şi reşedinţa de la Vovidenia, dedicându-şi majoritatea timpului scrisului şi corespondenţei cu personalităţi din lumea bisericii, dar şi din administraţie, inclusiv cu şeful statului, Ion Antonescu. S-ar putea crede că se folosea de această corespondenţă pentru a se plânge de nedreptatea ce i s-a făcut. În realitate, preocuparea sa majoră a rămas combaterea corupţiei din structurile bisericii şi ale
4 1 Ibidem, fond Visarion Puiu, dosar 31, f. 121-125. 42 Ibidem. f. 71.
407 ELENA ISTRĂŢES CU statului şi protejarea cu orice preţ a valorilor şi intereselor naţionale majore. Semnificativă în acest sens este scrisoarea pe care a adresat-o, la 26 iunie 1941, Ia câteva zile după trecerea Prutului de către trupele române, ministrului de interne, generalul David Popescu, în care se spune: "Aj utându-ne Dumnezeu să readucem la patria mamă laturile Moldovei răşluite de Ruşi anul trecut, ele vor trebui puse administrativ sub condiţii excepţional de bune: spre a nu rămâne eventual regrete în sufletul populaţiei locale după regimul de astăzi (cel bolşevic); spre a tămădui toate scăderile administrative îndurate sub partidele politice române de ieri, şi - îndeosebi, spre a trece poporul sub regimuri superioare din toate punctele vedere dorite pentru viitor. În acest scop, îngăduiţi-mi a cere luarea aminte a Dvs. asupra următoarelor sugestii: a. -Feriţi acele margine de ţară de toate elementele parazitare şi viţiate, ce au fost cândva în posturi administrative pe acolo, şi care vor năzui din nou, sub pretext că au îndurat pribegie şi alte asemenea motive, cerând posturi de prefecţi, de primari şi de alte demnităţi administrative mai însemnate; b. - Încredinţaţi asemenea servicii numai celor mai alese elemente din oaste sau civilitate, probate şi dătătoare de bune şi reale nădejdi, că mult rău au mai " pricinuit unii dintre "regăţenii noştri, trimişi sau strecuraţi prin acele locuri odinioară, şi îndeosebi băştinaşii, care, pe temei de regionalism, dar neavând pregătirile necesare, au avut ieri asemenea atribuţii. Rândurile de faţă pornesc din informaţiile ce mi se aduc şi din care rezultă că, în prezent, unii ca aceia au şi început a se frământa spre a vă cere din vreme împlinirea dorinţelor ce au şi din gândul meu de a vă ruga să determinaţi organele Ministerului Internelor ce conduceţi a întocmi şi a vă prezenta din vreme listele celor meniţi a fi trimişi din lăuntrul ţării sau dintre localnici în asemenea scopuri"43. Scrisoarea a fost primită cu cel mai mare interes de către ministrul de interne, care îl asigură pe Visarion Puiu, atât în numele său, cât şi al şefului statului, că vor acţiona întocmai pentru "ca să aşezăm în aceste Provincii o administraţie cinstită şi cu adâncă dragoste de Ţară şi Neam"44. Mai mult decât atât, Visarion Puiu însuşi este numit, la 16 noiembrie 1942, de mareşalul Antondescu ca şef al Misiunii Bisericeşti Române pentru Transnistria, echivalentă cu funcţia de mitropolit al acestui ţinut românesc, pe care a îndeplinit-o până la 14 decembrie 1943. Misiunea fusese înfiinţată la 15 august 1941, la iniţiativa mareşalului cu scopul "organizării bisericii şi îndrumării spirituale a populaţiei dintre Nistru şi Bug". Numirea mitropolitului Visarion ca şef al Misiunii, ataşată pe lângă Comandamentul de căpetenie al Armatei, reprezenta o încununare a multiplelor şi diverselor lui legături cu oştirea. In baza meritelor şi relaţiilor sale speciale cu conducătorii militari, el şi-a permis să solicite în mod repetat
43 DANIC, fond Visarion Puiu, dosar 225, f. 1-1v.
4-l Ibidem, f. 2-3.
408 PERSONALITATEA MITROPOLITULUI VISA RION PUIU REFLECTATĂ ÎN FONDURI ŞI COLECŢII ARHIVIST!CE mareşalului Antonescu trimiterea în Transnistria a unui număr sporit de preoţi bine pregătiţi, cărturari de profesie, întrucât pentru cele 2000 de parohii dispunea de numai 350 de preoţi. Solicita, de asemenea, o tipografie, hârtie, fi lme religioase, istorice sau ştiinţifice necesare Misiunii, precum şi sprijinirea instituţiilor de binefacere. El îşi motiva cererile astfel: "Ne găsim aici într-un război spiritual de stăvilire a bolşevismului şi de reînviere a Creştinismului"45. Spre sfârşitul anului 1943, când soarta războiului începea să se schimbe în favoarea Armatei Roşii, Visarion Puiu menţiona, de asemenea, într-o cuvântare rostită în fa ţa refugiaţilor de pe Don şi din Cuban: "Nu ştiu cum vor fi împrejurările următoare, adică vom rămâne noi, românii, pe aici sau va reveni stăpânirea rusească şi nici nu ne-am călăuzit pe această idee. Gândul nostru a fost purtat spre ţelul urmărit de Misiune, să restabilim stările bisericeşti şi să deschidem un drum mai bun pentru viitorul credinţei şi bisericii ortodoxe de aici"46. Perioada în care mitropolitul Visarion Puiu a activat în Transnistria a fost plină de realizări în folosul redeşteptării vieţii spiritual-creştine a populaţiei transnistrene. O sumară trecere în revistă a acestora include: redeschiderea a sute de lăcaşuri de cult, cărora li se dăduseră vreme de decenii alte destinaţii, unele necesitând ample lucrări de reconstrucţie; aj utorarea oamenilor nevoiaşi cu alimente, hrană, adăpost, o atenţie deosebită acordându-se copiilor orfani şi bătrânilor; deschiderea seminariilor teologice de la Odessa şi Dubăsari, pentru pregătirea personalului bisericesc localnic47. Victoria din 1945 a Aliaţilor asupra Germaniei naziste, a adus, din păcate, pentru România, peste 50 de ani de beznă spirituală comunistă. Pentru lucrarea sa duhovnicească şi umanitară din Transnistria, Visarion Puiu a fo st considerat, nici mai mult, nici mai puţin, decât criminal de război şi condamnat la moarte, în contumacie, de către aşa-zisul Tribunal al Poporului din Bucureşti, la 21 februarie 1946, sub acuzaţia că în perioada cât a fost mitropolit al Odessei ar fi patronat "48 "acţiunile de teroare din Basarabia şi Transnistria . Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române 1-a caterisit însă abia în 1950 şi 1-a reabilitat în 1990, la puţin timp deci după evenimentele din 1989. Justiţia română nu a revizuit nici până astăzi profund imorala sentinţă de condamnare la moarte a acestui veritabil martir al neamului! Din fericire, în momentul condamnării sale la moarte, Visarion Puiu se afla în străinătate. Plecase din România în august 1944 pentru a participa, la Zagreb, la sfinţirea unui episcop ortodox şi intuiţia sau poate bunul Dumnezeu, i-au spus să nu se mai întoarcă. După scurte perioade de timp petrecute în Austria, Italia şi Elveţia
45 Ibidem, dosar Il, f. 30-3 1.
46 Dumitru Stavarache, Elena lstrăţescu, Mitropolitul Visarion Puiu la �Jâ rşit de mandat în " Transnistria, în "Revista de Istorie Militară , nr. 6. 1999, pp. 22-25. Misiunea bisericească ro mână în Transnistria, 47 Dumitru Stavarache, Gh. Vasilescu, în "Document. Buletinul Arhivelor Militare Române", an 1, nr. 2-3, 1998, pp. 48-52. " 24541, 8, 147. 48 Arhivele Serviciului Român de Informaţii, dosar "P voi. f.
409 ELENA ISTRĂ ŢESCU s-a stabilit, din 1949, în Franţa, unde a şi decedat la 10 august 1964. A fost înmormântat la Viels Maison, în apropiere de Paris, de comunitatea catolică din zonă, care i-a acordat sprijin în ultimii ani de viaţă. Întâmplător sau nu, la înmormântare au slujit doi preoţi ortodocşi ruşi. Ulterior, sicriul cu trupul său neînsufleţit a fost mutat în Cimitirul Montpamasse din Paris. Pe monumentul său funerar se poate citi: "Mitropolit Visarion Puiu, 20.02. 1879 - 10.08.1 964. Fondator al Episcopiei Ortodoxe Române din Europa Occidentală. râul Vavilonului, acolo am şezut şi am plâns ". În umbra Cimitirului MontpamasseLa mai odihnesc şi alţi înalţi prelaţi români, cum ar fi arhimandritul Josafat Snagoveano (1794- 1872), fo ndatorul Capelei române din Paris, episcopul ortodox român Teofil Ionesco (1 894-1975) ieromonahul Pahonie Dălhăuţi (1879-1 972), şi preotul Vasile Boldeanu (1902-1991)49, dar şi titani ai culturii româneşti cum sunt Eugen Ionescu, Tristan Tzara, Constantin Brâncuşi şi Emil Cioran. Din cele menţionate în acest studiu, în mod fatal limitat de spaţiul pe care ni-l poate acorda spre publicare, se conturează, credem, cu claritate portretul moral şi spiritual al mitropolitului Visarion Puiu, personalitate de seamă a neamului românesc, prea puţin cunoscută, din păcate, în propria sa ţară! Omul care a lăsat amintiri de neşters în Basarabia şi chiar în Ucraina şi căruia ruşii îi recunosc, în prezent, meritele deosebite pentru cele realizate în timpul mandatului său din Transnistria50, încă mai întâmpină la noi indiferenţa, dacă nu împotrivirea, faţă de mesajul său peste timp către români. Pentru aceştia, dar mai ales pentru cei care, din diverse motive, nu-i cunosc pe mulţi dintre eroi şi nici adevărata istorie a neamului, trebuie amintite străduinţele neobosite ale lui Visarion Puiu pentru ridicarea spirituală şi materială a neamului românesc prin credinţă, muncă, învăţătură, cinste şi bunătate. Pentru strădaniile sale, el a fost apreciat şi temut de puternicii zilei, s-a făcut cunoscut în lume prin corespondenţa intensă cu bisericile europene şi cu unele din Orient, precum şi cu mânăstirile de la Muntele Athos. S-a afirmat, totodată, prin publicistica sa, concretizată în circa 40 de lucrări adresate tineretului şi, mai ales, teologilor, în care a abordat o largă paletă de probleme de educaţie şi morală creştină, dar şi de istorie. Unele dintre scrierile sale, între care Glas în pustie, un memoriu adresat regelui Carol al II-lea şi o scrisoare către Stalin, au avut un accentuat spirit critic, aducându-i unele adversităţi din partea imprevizibilului suveran al României şi duşmănia ferocelui dictator bolşevic. Se cunosc mai puţin realizările lui Visarion Puiu din perioada exilului, respectiv după condamnarea sa la moarte în contumacie. Cele înscrise ca elogiu pe monumentul său funerar şi anume că a fost fondatorul structurilor bisericeşti ortodoxe româneşti din Occident sunt pe deplin meritate după cum demonstrează col.(r) Dumitru Stavarache în cartea sa intitulată Mitropolitul Visarion Puiu.
�9 Dumitru Stavarache, Mitropolitul Visarion Puiu. Documente din pribegie (1944- /963), voi. l, Paşcani, 2002, p. 33.
50 Ladislav Ţâpin, lstoria Bisericii Ruse, Moscova, 1997, p. 289.
410 PERSONALITATEA MITROPOUTULUI V/SA RION PUIU REFLECTATĂ ÎNFOND URI ŞI COLECŢII ARHIV!STICE
Documente din pribegie (1944-1963 , cu un consistent studiu introductiv al autorului. ) Dacă ar fi să facem o remarcă finală cu caracter de concluzie, s-ar putea spune că viaţa mitropolitului Visarion Puiu a cunoscut destule momente de intensitate a credinţei în valorile moralei creştine asemănătoare cumva cu fervoarea cu care Sfântul Ioan Botezătorul îi cerea regelui Irod să nu mai trăiască în păcat cu Irodiada, sotia fratelui său Filip, îndrăzneală pentru care celui ce prevestea sosirea Mântuitorul�i i s-a tăiat capul. Într-un moment în care România este măcinată de corupţie, viaţa preacucernicului, dar şi severului mitropolit, ar trebui să devină un model de urmat pentru tot clerul românesc de astăzi şi un motiv de speranţă pentru credincioşi. Rezistenţa pe care o mai întâmpină încă reconsiderarea uriaşei personalităţi religioase şi nu numai a lui Visarion Puiu provine, mai ales, din partea acelora care, în anii comunismului, au făcut pactul cu diavolul sau poartă încă, în mod conştient sau nu, sub părul schimbător precum al lupului, năravul ideologiei comuniste. Din fericire, peste meleagurile împădurite ale Putnei, peste dealul Feleacului şi colinele Iaşului, sau câmpia Banatului mai stăruie încă duhul celui ce a fost Visarion Puiu şi se mai nasc români din stirpea acestuia. Nu întâmplător, la 10 august 2004, cu prilejul comemorării a 40 de ani de la trecerea la cele veşnice a vrednicului păstor de spiritualitate creştină românească, sub patronajul IPS Mitropolitul Daniel al Moldovei şi Bucovinei, la Schitul Vovidenia, s-a săvârşit o impresionantă slujbă de pomenire, urmată de vernisarea unei expoziţii memoriale în incinta casei din apropiere, care ar fi trebuit să-i odihnească bătrâneţile. Personalitatea de excepţie a mitropolitului Visarion Puiu a fost amplu evocată şi în cadrul simpozionului spiritual-academic desfăşurat în sala de conferinţe a noului " Centru cultural-pastoral "Sf. Paisie de la Mânăstirea Neamţ, din dezbateri reieşind preocuparea statornică a IPS Daniel pentru readucerea în ţară a rămăşiţelor acestui adevărat martir al Bisericii Ortodoxe Române, conform dorinţei sale, mărturisită testamentar prin placa tombală din marmură albă aflată la Mânăstirea Neamţ.
ANEXA 1
Cuvântarea rostită de mitropolitul Visarion Puiu la inaugurarea bustului lui Ion I. C. Brătianu în Cernăuţi, la 28 noiembrie 1936 "În vremile trecute, cârmuirea popoarelor era numai în mâna şi placul absolut al împăraţilor şi regilor vremilor de atunci. Unii ca aceia aveau toată puterea cârmuitoare, iar voia lor era lege pentru popoare. Dar şi dânşii aveau şi sfetnici, care să-i informeze şi să-i ajute în cârmuire. Acum, însă, trăim în vremi când puterea cârmuitoare a unui stat se razimă în chip deosebit pe sfetnici şi pe legi. Şi, după cum aceşti sfetnici sunt mai înţelepţi, într-atâta şi străluceşte mai mult coroana de pe fruntea şefilorst atului, oricum ar fi dânşii, adecă prinţi, sau regi, sau împăraţi. Poporul nostru românesc, de asemenea, a avut în cursul veacurilor vieţii sale şi cârmuitori străluciţi şi sfetnici înţelepţi, că numai aşa ne-am putut strecura prin vremi şi împrejurări grozave. Dar aceştia, trebuie să recunoaştem, au culminat în zilele noastre cu regi străluciţi, cum au fost regii Carol
411 ELENA ISTRĂ ŢESCU
1 şi Ferdinand, în vremea căro ·a ţara şi neamul românesc au aj uns culmi ca aceasta de azi cu sfetnici de tron printre care străluceşte şi Ionel Brătianu, a căruia figură o cristalizăm astăziîn bronzul de faţă, spre vecinică aducere aminte de dânsul. Meritele politice ale acestui în adevăr mare bărbat de stat, pentru ţara noastră şi politica europeană, le va descrie pe larg şi documentat istoria. Noi schiţăm personalitatea sa numai prin următoarele puţine cuvinte: Ion I.C. Brătianu nu a fost rege, dar a fost puternic stâlp de temelie tronului a trei regi, a fost făuri·orul tuturor actelor politice din care au rezultat cele mai mari în tocmiri naţionale din viaţa contimporană a poporului nostru: şi a fost figură reprezentativă a bărbatului de stat, vrednic a împodobi nu numai Pantheonul politic al României, dar şi al oricărui alt stat superior european. Sub asemenea pun,;te de privire, Ion I.C. Brătianu nu aparţine unui partid, nici numai politicei de stat a ţării noastre, ci politicei înalte ale întregii Europe. Mărturia actelor sale politice din ţesătura internaţionalăo aratădestul de bogat corespondenţa oficialăşi presa străină a zilelor sale. Având o bogată cultură şi fiind o vastă capacitate politică, el şi-a desfăşurat munca nu numai în cadrul rezervat vieţii unui partid, ci în cadrul de timp, de spaţiu şi de largi cerinţe sociale în care un popor în multiplă reor;:anizare ca al nostru îşi avea cuprinsă viaţa atunci. Aşa se lămureşte de ce actele sale erau întotdeauna în legătură cu trecutul neamului, cuprinzând toate laturile vieţii sociale prezente şi croind energic, sub scutul cerului, drum năzuinţelor bune pentru viitor. Şi toate actele sale ;trălucite el nu le trâmbiţa cu trufie, ci le învăluia în sobrietate şi în demnitatea ce I-au caracteriza . Deasupra puterilor şi socotelilor pur omeneşti, pe care el le-a folosit cu atâta iscusinţă, el recunoş1ea o putere mult superioară, care a ocrotit întotdeauna acest pământ românesc, care a sprijinit cârrnuirele şi, prin ele, au ridicat acest popor la starea în care se găseşte astăzi printre celelalte naţiuni. Trecând prin cele m.1i dramatice momente din istoria vieţii actuale a poporului românesc şi recoltând cele mai sublime succese politice pe care le-ar fi dorit vreun bărbat de stat, mintea lui vastă nu rămânea numai la forţa însuşirilor omeneşti, ci se ridica şi în sfere de gândire superioare în drumul către providenţă. Fie-mi îngăd Jit să ilustrez cu un exemplu această din urmă caracterizare a sa. Eram episcop la CUJtea de Argeş. Cu prilejul unui parastas făcut în primăvara anului 1922 pentru pomenirea reginei E isabeta, Curtea regală şi guvernul de atunci, de sub conducerea generalului, astăzi mareşa!, A' erescu, a poftit şi pe Ion I.C. Brătianu, care se găsea la moşia sa Flori ca de lângă Piteşti. După săvârşirea rugăciunii, plecând familia regală şi membrii guvernului spre Bucureşti, Ion Brătianu a mai rămas împreună cu I.P.S. Miron, pe atunci mitropolit primat, mitropolitul Pimen al Mold )vei, arhiepiscopul Chişinăului, şi alţi câţiva ierarhi din eparhiile Ardealului, în chiliile mele. Şi, după ce vorbi cu fiecare din cei de faţă, într-un moment dat ne-a zis tuturor, cu glas de povestitor, 'Jrmătoarele: Am rămas înadins mai multe clipe cu preasfinţiilevoastre pentru că atmosfera monastirilor recreează. În neamul meu, am avut călugări şi călugăriţe la Văleni şi Ostrov, iar în casa părinţilor mei episcopii de Argeş veneau adesea. Afară de aceasta, vă privesc atent şi fiecare din preasfinţiilevoastre îmi evocaţi clipe emotive din �ilele mari politice de ieri. I.P.S. mitropolitul Miron îmi reaminteşte zile dinainte de război, când întn ţineam în chip ferit făclia naţionalismului românesc din Ardealul sub Unguri: I.P.S. mitropolit Pimen grozavele, dar înălţătoarele zile îndurate împreună la Iaşi,în vremea războiului; iar toţi laolaltă, aJ.:şi din toate laturile ţării româneşti, tabloul viu al României şi bisericii întregi te de azi. Şi când mă g5ndesc prin câte greutăţi am trecut până să vedem acest vis realitate! ... Apoi, îndreptându-s! cătră mitropolitul Pimen a adăugat: - V -aduceţi aminte, I.P. Sfinţite, de ziua de îngrijorare de la Iaşi. când am venit şi v-am spus că mi-am făcut geamantanul şi sunt gata de plecare? ... Unde? ... nici eu nu ştiam. Germania era puternică pretutindene, aliat i mari şi mici din apus abia-i puteau opune rezistenţă, legăturile diplomatice cu dânşii trebuiaJ făcute cu greutăţi de neînchipuit, ţara era înjumătăţită, frontul slăbit, armata în suferinţă, aliaţii R1 şi se aşezau în Moldova ca la dânşii acasă şi de nicăire nici un aj utor real. Şi vă rugasem să faceţi m comitet împreună cu Petre Poni şi alţi fruntaşi ieşeni, ca să rămâneţi pe loc în laşi, orice s-arfi întîmplat, iar eu, însoţind familia regală, împreună cu guvernul, eram gata
412 PERSONALITATEA MITROPOLITULUI VJSA R/ON PUIU REFLECTATĂ ÎN FONDURI SI COLECŢII ARHIVISTICE
să pornim înlăuntrul Rusiei, care curând urma să se prăbuşească, sau să luăm drumul pribegiei spre Mesopotamia, după îndemnul lui Tache Ionescu. Şi, deodată, minunea ce nu puteau face comandamentele militare, care, cu dreptate, cercau trupe şi armament şi nimene nu le-ar fi putut aduce decât doar prin văzduh, au făcut piepturile câtorva soldaţi obosiţi şi armaţi numai cu paturi de puşcă, rupând .,cercul de oţel" al mareşalului Mackensen la Mărăşeşti. Şi, curând după aceea, ce n-ar fi făcut diplomaţia cea mai abilă, a făcut mâna nevăzută ce a ocrotit întotdeauna ţara şi poporul nostru. Colosala Rusie se prăbuşeşte prin revoluţie, puternica Germania cade învinsă şi cea dintâi latură de ţară românească ce se reîntoarce la patria mumă nu-i Ardealul socotelilor noastre diplomatice anterioare, ci Basarabia, spre care ne gândeam, dar ca spre o imposibilă dobândire. Şi peste încă puţină vreme, în loc să murim, iată-ne în România salvată şi unită şi mare! Asemenea minune a tăcut numai bunul Dumnezeu. -Şi înţelepciunea Dv .. întrerupse mitropolitul Moldovei Pimen curtenitor. Atunci Brătianu adause: - Noi, I.P. Sfinte, am fost numai uneltele pământeşti ale îndurărilor sale divine. Această mărturisire ne-a impresionat profund şi arată în cât de fină şi frumoasă modestie îmbrăca dânsul actele şi meritele sale preţioase şi bine ştiute din acele împrejurări: deci arată pe acest distins fruntaş al ţării împodobit nu cu mândrie deşartă, ci cu modestia oamenilor cuminţi, şi îl aşază în cadrul celor mai înţălepţi bărbaţi de stat ai neamului nostru. Mintea sa luminată se ridică şi în sfere de cugetare superioară calculelor comune pământeşti. Deşi om cu voinţă neînfrântă şi pururea hotărât, era de o nobleţe cuceritoare, iar cu încrederea că actele sale politice sunt drepte, spera şi în aj utorul lui Dumnezeu. Din această credinţă a sa şi din dragostea către biserica strămoşilor noştri a pornit apoi şi dorinţa ca şi biserica neamului său să fie ridicată la rang de patriarhal. lată pentru ce, nu împlinind un act protocolar. ci o datorie, sunt în mijlocul Dv. pentru ca la frumoasele sale însuşiri, ce vor ti arătate de ceilalţi vorbitori, să adaug şi eu această caracterizare distinsă a sa. Dar, lăsând istoricilor dreapta şi deplina descriere a portretului celui care a fost Ion I. C. Brătianu, sărbându-i această zi de amintire, să rugăm pe Dumnezeu să ne mai trimită pentru conducerea neamului românesc şi alţi bărbaţi de stat de valoarea lui, iar acest chip de bronz rece, oricât de modest ar fi fa ţă de personalitatea politică ce o reprezintă, să încălzească sufletelegener aţiile viitoare, îndeosebi din acest colţ de ţară, arătându-le cum trebuie să-şi slujească fiecare român ţara şi tronul şi poporul românesc, în veci de veci. Amin."
+ Visarion.
ANEXA 2
Cuvântarea Maiestăţii Sale Regelui Carol al II-lea cu ocazia învestirii noului Episcop al Eparhiei Maramureşului, Prea Sfinţia Sa dr. Vasile Stan 17. 12. 1938 "Prea Sfinţia Ta, Întărindu-te astăzi ca prim Episcop al reînfiinţatei Episcopii a Maramureşului, îndeplinesc o plăcută datorie către Neam şi Biserica strămoşească. Dumnezeul părinţilor noştri a hărăzit să fii chemat pentru îndeplinirea acestei înalte şi grele misiuni de întărire a neamului nostru în acest colţ de ţară, unde e atâta nevoie de consolidare a elementului românesc. Dacă oştirea este chemată să apere graniţele Patriei prin jertfa de sânge, Biserica este chemată a le apăra prin întărirea sufletească şi puterea morală a locuitorilor mărginaşi ai ţării.
413 ELENA ISTRĂŢESCU
Eparhia ce ţi-o încredinţez astăzi, dându-ţi cârja episcopală, este un semn vădit că, în sufletul Meu de Suveran şi cr,:dincios al Bisericii noastre strămoşeşti, am grijă deosebită pentru locuitoriiacestor plaiuri istorice ale Maramureşului. Nu este o eparhie borată, ci una în care oamenii sunt siliţi să muncească din greu pentru câştigarea pâinei de toate zilele. Iată o cauză şi mai mare pentru care stabilirea unui înalt ierarh în acest colţ de ţară trebuie să buct re sufletul oricărui român. Grija ce vei pune în chivernisirea eparhiei se întinde peste cele sufleteşti şi bisericeşti, asupra celor lumeşti ale credincioşilor. Prea Sfinţia Ta, trebuie să fii unstâlp al propăşirii economice şi culturale a regiunii. Cu cât cinstea de a fi primul care se aşează pe scaunul noii episcopii este mai mare, cu atât responsabilitatea este mai grea, căci, trebuind să pui temelia cea nouă, de tăria ei atârnă tot viitorul spiritual şi moral al regiunii. Prea Sfinţia Ta, Întemeierea unui nou ::piscopat Românesc la graniţa ţării are o înaltă însemnătate naţională, este o nouă piatră de hotar, est': o hotărâtoare afirmare a drepturilor noastre etnice. este o puternică statornicire a neştirbirii fruntarii lor noastre. Răsfoind fileleîng ălb:nite ale cronicelor noastre, vedem că orişicând au existat zvâcniri de redeşteptare naţională, s-au tăct sforţărit de reînfiinţare a acestei eparhii. În 1391, Voevodul Bala cere la Constantinopol drepturi de Exarh pentru tinuturile Maramureşului, Sălajului. Arve. Ugoces, Bereg, Ciceiu şi Unguraş în folosul Egumenului Mănăstirii Sfântului Mihail din Peri. În 1600, Mihai Vit•:azul aşează pe Egumenul Tismanei ca Episcop de Muncaci şi Maramureş. Acestea au fo st doar lăudabile încercări trecătoare. Azi, când România este statomicită pentru totdeauna în marginile ei fireştişi veşnice, azi, când toată suflarea românească se străduieşte să renască o ţară reînviată, această eparhie se tnfiinţează pentru totdeauna. Iată una din tălmăcirile adânci ale istoriei. La renaşterea Mararr.ureşului episcopal ai fost chemat Prea Sfinţia Ta, fiu al Munţilor Apuseni - născut în munţii dt: la marginea ei - cunoşti, deci, oamenii de munte, obiceiurile lor, nevoile lor. durerile lor. Aceasta este o primă chezăşie. Studiile ce le-ai făcut, fieîn ţară, fie peste graniţă, şi lunga carieră de da:;căl, prin care ai avut, în timpuri de răstrişte, să pregăteşti sufletele tineretului neamului, este a dou 1. Prea SfinţiaTa, Porneşte acum cu ac !st toiag păstoresc, pe care ţi l-am încredinţat, porneşti pe drum de munte, deci pe un drum pe care te ridici. Acesta să fie un semn îmbucurător că tot într-o înălţare să fie viitorul eparhiei şi al Maramureşului. Să te binecuvânteze ':::el Atotputernic în inalta misiune sufletească şi naţională, însoţit de toate urările Mele pentru Prea Sfinţia Ta şi de toată dragostea Mea pentru locuitorii eparhiei. "
Direcţia Arhivelor Na ionale Istorice Centrale, fond Casa Re gală, dosar nr. 34/1938, f. 51-53
414 PERSONALITATEA MITROPOLITULU/ VISA RION PUIU REFLECTATĂ ÎN FONDURI ŞI COLECŢII ARHIVISTICE
LA PERSONALITE DU METROPOLITE VISARION PUIU REFLETEE DANS DES FONDS ET DES COLLECTIONS D'ARCHIVES
-Resume -
L'etude presente des moments significatifs de la vie et de la remarquable activite du metropolite Visarion Puiu. Ne le 27 fevrier 1879 a Paşcani, dep. de Jassy, etant petit-fils de pretre, Jean Puiu a eu son ministere a l'eglise de Girov, a 12 km de Piatra Neamţ. Les documents - diplomes, papiers, ecritures, manuscrits, correspondance, photos - emanes de Visarion Puiu ont ete donnes aux Archives d'Etat conduites par le prof. univ. Aurelian Sacerdoţeanu, en axril 1944, peu de temps avant son depart pour toujours de la terre roumaine. Tous ces temoins, corrobores d'autres sources, nous conduisent mettre en evidence le chemin instructif-educativea parcouru d'abord par !'eleve Victora Puiu et en suite par l'etudiant de la Faculte de Theologie de Bucarest (1900-1 904) et de 1' Academie Spirituelle de Kiev (1907-1908), ai nsi que la briliante evolution hierarchique commencent comme diacre et finissant comme eveque d' Argeş (1921) en suite comme eveque de Hotin (1923) et fin de comble comme , metropolite de la Bucovine (1935) et de la Transnistrie (1942-1943). Ces merites d'exigent organisateur de l'enseignement theologique roumain a Galaţi, Chishinev, Cernăuţi, Odessa, de fondateur a plus d'une dizaine de monument ecclesiastiques (la Cathedrale de Bălţi, 1934 ), visionnaire de 1' un ion des chretiens, de patriarche pour tous les chretiens de 1' exil (1944- 1964) ont ete recompense par les souverains de la Roumanie par la medaille "Răsplata muncii pentru Biserică" (La recompense du travaille pour l'eglise), premiere classe, le 7 mai 1912 (par le roi Charles 1), 1' Ordre "La Couronne de la Roumanie", Grand Officier, le 4 mai 1924 (par le roi Ferdinand 1) et "Le Merite Culturelle" comme Grand Officier, le 1 fevrier 1943 (par le roi Michel I). En echange, les communistes l'ont condamne mort. Aujourd'hui, apres 40 annees depuis sa mort, le metropolite de la Moldaviea et de la Bucovine, Daniel, essaye de r' apporter en Roumanie les depouilles de ce vrai martyr de l'Eglise Orthodoxe Roumaine, conformement a ces derniers desirs.
415
Visarion Puiu, episcop al Eparhici Hatinului, cu reşedinţa la Bălţi, 1923-1935. Visarion Puiu, eveque de Hotin, ayant la residence a Bălţi (1923-1935).
Diploma de hirotonisire ca preot a ierodiaconului, Visarion Puiu la Biserica "Sf. Nicolae" (Catedrala) din Galaţi. 7 octombrie 1908. Le diplome d'investissement comme pretre du ierodiacre Visarion Puiu a l'eglise
�nn�He 1� S'-'�n•,· c\ln \.Q\. Su!'. h\.Ul În m VJ. 1"06 .. ..t. nc-w1u1 �t.ru. 111"..� ����"::r.s� �t;·..t::�-'�"t.:�e=!·s�i��t.� � · Duat\es.u fi �•1 ..!���1 ;::!�. .or ��tN��� .�:�:;.n� �· P.S, Voa.��L.re d, act� J.n AlCe 1u1nd. d a;� Yr.- mtf,. el�' 01\Wm \"t'T,'>IId •V fi "._"",.J',Nrif.· .. �· .utu • =i·����=CCVI' 1n nllll•h lkllanulul "l&l:l cl\U\.11• •�le, .. . r1�• •Un '-"-�• A•M •.;.� .....,'le> �(·-""u'r rr .l'i"""'irwnT.� .., lco .."...,!,. c.� Pa r..clla pe 11A1'-l fl "" in �:"veac,�a:: de ;�!-�:!"�P.! rln.,u�1· flICrdlltll.lhll ����:.'"�i� uMe ee flu �::'u�rUt ":- ���n�·�:�,;; :�.:���:'·��.:�� r"'-.,11 c:arc �. bun& e..a.\ •• .,g� a.dlolna, <1::�:' ;:��::..:.· fi ne :,:...t( •fn • -> _.;; . ;i/. A�.:m ltrl.i'rtil .J d'" '"''rll.,lr•lvr ,.,.,. 'tol Nr;.lll 1-Wlep w..U. � .-otnj• •Ju\A.,l ea Caattew.l ., .. <»::9-"n/.1:"""" rfC'
Adresa de numire a lui Visarion Puiu ca Din corespondenţa Bisericii Ortodoxe exarh (inspector) al mănăstirilor basarabene. Române cu Biserica română din Ierusalim, 25 7 decembrie 1918. aprilie 1931. L'adresse de nomination de Visarion Puiu Fragments de la correspondance entre comme exarche (i nspecteur) des monasteres I'Eglise Orthodoxe Roumaine et l'Eglise de Bessarabie, le 7 decembre 1918. roumaine de Jerusalem, le 25 avril 1931.
oo t.tn... .. - MIHAI I l!! 1 s. 1 • .� u, l! t•Luw:o '!>lon.t>1-::et�ac..c r�•�. �cn•.r�:. PRIN GRAfiA LUI ll\I,\\NhZEU ŞI \QINŢA NAŢIONALĂ (OJ'� -11<1"!1 nia•.rl,., tlv�c:uf'tl:o •iln •.1 �:•111 a.x�diad P;lnile lltnl•erelor ••lo pa11tru .!:o1 c:o�t.uva l'I"/'Or•M luc;,l't. .Ill'erae o\bc:to IAREGE TOŢI DE FAŢĂAL ŞI VIITORIROM SĂNĂÂNTATIEIE hio• rl��tL ;1 po evl., llle U.,o;r,.fiei 0111.::, d11r Ct.IZII, pl,,a i· 01-T";IItot, nto po- AStJÎIItA ltAIIO«TUWI,\\ISISTRUilJI NOSTRU SECIU:.TI\11. ur. nll1ficiu :lr. ::•re m. STAr 81:-1:• 1:11 llucu..--clJti CVI:rllnll NAT IONAI.E .ŞI ::tceu\� el LADtJ�RT.\Mf.NlUI. AL CULTJ:lOk !1 !:lţiaat;ul!)tor lld.lpOilUte ,- •Il pol''.t". �.aU:. 11 r�, b1IUIV01\i " AM DECRETAT ŞI DECRETĂM : ll:l 1'1 l'lpt"Ob� cto l.fll'te �Ot'<:;�-l ,, !11o�ta CU 1'\l�IUUI.�I.Oitllll'llll�t.,}\EI�ITUL 1•,·1ont.11r-ol11 lor ::�t.o ne ;::1111 '-• .arn :tiSC:::'Ia•.tre Ill"' CULTURAL
Jl,lll nLJI!UIIIOltills.l.lloHAT QUlCU 1l'Jlll.r. ACU'TVI �. ���T IN f.,,\.\ţ.wtl.!-j\'� t.A Nh 3  /il a-� " 9/1,il; 11:
!I.);"J:-.ll.,�- I!ALl:
.J ;;t.u,� O:o•• l:J .:uJ ..;. •..• AIIt:. t;U t 1.0\,' l":· t.L:i
Visarion Puiu, seful Misiunii Bisericesti din Transnistria, decembrie 1942-1943) transmite Regele Mihai I al României acordă ministruluiApărării Naţionale necesitatea păstrării la mitropolitului Puiu Ordinul "Meritul Cultural, Arsenalul armatei a bunurilor evacuate, proprietate a tn gradul de ofiter", 1 februarie 1943. Misiunii, 10 noiembrie 1943. Le Roi Michel I de la Rownanie decore le Visarion Puiu, le chef de la Mission de I'Eglise de metropolite Visarion Puiu avec l'ordre Transnistrie, decembre 1942-1943, transmet au "Le Merite Culturel", grade officier, ministre de la Defense Nationale la necessite de 1 fevrier 1943. continuer a garder a l'Arsenal de l'armee les bons evacues, proptietes de la Mission, 10 novembre 1943. hti;Ye so 11r you ao re .1 oicecl I bea.rd. 1 uch nnd. "tten you tr!I:WlatetJ See m)( valutd trt&n4 the late 'I'Cr& te.. tho cr L: etropol1te.n Neol.orto.
Raport l *hnll be fll'1r.t1nt tht of tha !hutaniot:. on ye ar next 'lll'eek an.J .lncUeon C rer�·nce lut end Ria Crooe t.he .&.rchbis.IO!l ol" Centorbu:-r rui'!losee to aal'. tl>e ernod of the 31�hops or ti·,. Cburoh of Con-roektione l.::.t'·• ! :-.:1 l�: Î. BnOond in the ot of Ca:lterb\U'Y end vor!-:: to acoo:;:t &n� awrove it tot tl.i.e 1t 1o u ronerd :>.:.:.�· :.o:-••. rn , � ;ho·1 , end or thi!J ronta. 't'ndoubtoclly cro�t ot.op ln tbe brotherly !'el11.Hona o� our hn'le two Churohen enj wo reJoiced e:ceed�nfl:i ut thd :et1on . r.-; Cl'Otit 1� ttlat you yournelt • ':t.m!r.\.1 I'I:'J ',' lll t;l��r<::'::"" :t tu o;, :. , ..., • r·.i:! .! ..... It h -.111 pay :·,,:,J:Jnrt->r. . in o... :\�·. :-· .D., •. 1o . .!, London ruture r'.al!c;l, • • ." ;;:..,. a YL�1t to 1n the roar 'A'hiob ceP.e I sh:eU �lJ.�r., 11. 1 � ·,1" ·�····lt to :·a "!u•.• .nt... n o ;,:,s. lo '!oc rorwerd to t.e. vlne: the O!l!IOrtuntty or ncttnc as your :.tu:;:ble gu1de. .. �.· ' ' ur , ;.,�;a<:ll ..... u�·. ·�·" '!lo :.;r. -e.·d 1t.. Bel1eYe de&.r LorO. .Uobb1fhop, ti!S, Youu co l}� ( : � � � . Coneral Seen,e ry. !o . llov. V1sar1on Puiu, TlloArch� �:01:t1!ih.Jp or nucovin.:a, Cernautz.1, R'. lMnta. Scrisoare referitoare la relaţiile B.O.R. întreţinute cu Biserica Anglicană, 13 mai 1936. Lettre concernant les relations de l'Eglise Orthodoxe Roumaine avec l'Eglise Anglicane,le 13 mai 1936. Casa constr,uit:â. la Vo vi denia, Neamţ de Visarion Puiu, în anul 1937. In prezent este parţial "Casa memorială Visarion Puiu". La maison bâtit a Vivodenia, Neamţ, par Visarion Puiu en 1937. Aujourd'hui elle este partiellement "La Maison memorial Visarion Puiu". Laieşirea din Catedrala Ortodoxă, ctitorită la Bălţi de Viasarion Puiu: regele Carol al II-lea, Marele Vo ievod de Alba Iulia, Mihai, prim-ministrul Gh. Tătărescu, 16 septembrie 1934. La sortie de la Cathedrale orthodoxe fondee a. Bălţi par Visarion Puiu: le Roi Charles II, le Grand Vo"ivode d'Alba Iulia Michel, le premier-ministre Georges Tătăresco, le 16 septembre 1934.