Romeo-Valentin MUSCĂ ORTODOXIA MIORIŢICĂ 2
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
Romeo-Valentin MUSCĂ ORTODOXIA MIORIŢICĂ Romeo-Valentin MUSCĂ – născut la 4 septembrie 1967 la Creştinismul valah, de la gotul Ulfila la evreul Wurmbrand Odobeşti – Vrancea. A studiat între 1988-1993 la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti. A urmat în paralel, între 1991-1994, cursurile Facultăţii de Istorie din Bucureşti. Din 1994 a făcut cercetări la Facultatea de Teologie Catolică a Universităţii Pontificale Mizericorde din Fribourg (Elveţia) unde a obţinut, în 2000, un doctorat în teologia latină medievală. Între 2001-2004 a făcut cercetări post-doctorale la Facultatea Autonomă de Teologie Protestantă de la Universitatea din Geneva, pregătind o lucrare despre gândirea religioasă românească din secolul al XX-lea. Lucrări publicate: Essai sur la pensée eucharistique médievale latine. Regarde ortodoxe, Ed. Pallas, Focşani, 2004; Biserici mutilate. O radiografie a patrimoniului religios din Ţara Vrancei şi Ţinutul Putnei, Ed. Pallas, Focşani, 2006; Ortodoxia mioriţică. Creştinismul valah, de la gotul Ulfila la evreul Wurmbrand, Ed. Pallas, Focşani, 2006; În pregătire: Essai sur la pensée religieuse roumaine du XXe siècle; Rezistenţa anticomunistă din Ţara Vrancei; 2 Romeo-Valentin MUSCĂ Coperta 1: Boteitul oilor în Vrancea Arhaică, una din puţinele tradiţii care au rezistat până în zilele noastre. Amestec de practici ancestrale şi ritualuri creştine, Boteitul oilor este o simbioză a convieţuirii dintre religiozitatea precreştină şi creştinismul ortodox pe pământurile unde s-a născut, nu întâmplător, capodopera folclorului valah, Mioriţa. Coperta 2 : Catedrala «Cuvioasa Paraschiva» din Focşani – Vrancea, începută în 2001, în care s-au investit sume fabuloase din Fondul Solidaritatea, cu complicitatea tacită a Protoieriei Focşani. La câteva sute de metri de centrul municipiului Focşani, există două biserici monument istoric abandonate ce ar fi putut fi consolidate şi restaurate cu banii îngropaţi în fundaţiile Catedralei. ORTODOXIA MIORIŢICĂ Creştinismul valah, de la gotul Ulfila la evreul Wurmbrand Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României MUSCA, ROMEO-VALENTIN Ortodoxia mioriţică. Creştinismul valah, de la gotul Ulfila la evreul Wurmbrand / Romeo-Valentin Muscă. Focşani : Pallas Athena, 2006 © Romeo-Valentin Muscă ISBN-10 973-7815-24-6 ISBN-13 978-973-7815-24-8 821.135.1-4 Editura Pallas, Focşani 2006 Tipărit în România 3 4 În loc de prefaţă de mezalianţa dintre ortodoxie şi românism, prin care Biserica a fost subordonată intereselor naţionale, fiind Într-o regiune pe care huntingtonlogii ultimilor decenii o redusă la frontierele statale. În această horă naţionaloidă, situează ba în centrul Europei, ba la Est, ba în Balcani, cu oamenii bisericii s-au prins zdravăn şi dacă mâine va veacuri în urmă trăiau ascunse prin păduri nişte triburi izbucni un război interetnic sau interreligios, aceşti oameni horthodoxe, pe care osmanlâii le-au numit, nu pe nedrept, le vor binecuvânta steagurile de luptă, cum o fac ortodocşii ghiauri. Ei înşişi se considerau ghiauri şi fiecare trib purta greci, sârbi şi ruşi, uitând că Iisus Hristos Însuşi ne-a spus alt nume, până când, prin intrigile sfântului părinte şi ale că «Fericiţi făcătorii de pace, căci aceia fiii lui Dumnezeu confederativei Viene, un trib din acestea trei s-a trezit cu se vor chema». Ortodoxia mioriţică este formalismul «jalba-n proţap» la Roma, «unit» cu Roma, pe la 1700. nostru bisericesc şi nebunia care a cuprins România după Aşa am descoperit lupoaica şi pe italieni şi nu mult a lipsit 1989, când am pierdut simţul măsurii şi am început să să cozăm în limba ochioasei patapieviciene Beatrice. construim biserici în toate intersecţiile şi parcurile ţării, Eram, în sfârşit, urmaşii Romei, cum algerienii erau, pe la abandonând tocmai omul sfâşiat de haosul tranziţiei. Or, începutul secolului al XIX-lea, urmaşii astericşilor şi Hristos nu S-a întrupat pentru ziduri şi betoane, ci pentru obelicşilor. După ce am învăţat lecţia de istorie şi-am aflat restaurarea firii umane distrusă de păcatul adamic. Dar asta câte ceva despre ăi (din) bătrâni, am început să construim nu interesează pe conducătorii Bisericii care se întrec în a hortodoxia şi-am zămislit «Mioriţa». Astfel am inventat, la raporta anual numărul de biserici zidite şi sfinţite. Va veni sfârşitul secolului al XIX-lea, românismul, care nu are însă şi Ziua Judecăţii, când vom veni fiecare în faţa nimic cu romanitatea şi spaţiul c.-d.-pontic al gimbuticei Dreptului Judecător. Eu cu aceste hârtii, ierarhii cu marii. La început de mileniu trei, ideologic nu suntem tablourile votive din megalomanicile construcţii. Vor fi de departe de «Porunca Vremii» şi economic semănăm cu faţă şi cei care au murit de foame şi frig, uitaţi de Biserică exmobuticele republici bananiere din anii romantici ai prin orfelinate, aziluri de bătrâni, ospicii, spitale şi decolonizării. Pe meleagurile valahe, Biserica este aceeaşi mahalale. Deşi forma acestei lucrări ar putea deranja ca acum o mie de ani, iar duhul Evangheliei a fost întinat anumite feţe bisericeşti, fondul nu este decât o simplă de gălbeaza oiţei din poveşti. Aceleaşi mentalităţi cronică a depărtării Bisericii de spiritul Evangheliei. A folclorizante ca în anii Crainicului Nichifor, aceeaşi venit timpul să intrăm, din nou, în catacombe pentru că din ortodoxie exclusivistă a mefistofelicului Nae Ionescu, creştinismul primelor secole nu a rămas nimic, iar viaţa acelaşi duh cu iz de «mistică a caftanului», taxată just de noastră este o lungă ipocrizie, pe care o putem numi, fără Vasile Băncilă. În cele 107 capete ale acestei lucrări am să greşim, ortodoxie mioriţică. descris maniera în care duhul Evangheliei a fost pervertit 5 6 Dedic aceste rânduri preoţilor umiliţi de ierarhi şi spoliaţi de şleahta de funcţionari bisericeşti – secretari, protopopi, consilieri, inspectori, vicari, care au adus aceşti sacerdoţi la stadiul de «sclavagism religios». Tuturor acestor «sclavi pentru Hristos» le ofer această carte scrisă din suflet, pentru că într-o zi eu însumi voi deveni, poate, «sclavul» acestor ipochimeni. Cei care conduc destinele Bisericii ar trebui să citească Sfânta Scriptură, să coboare printre oameni, să înveţe limba poporului, să asculte nevoile preotului de rând şi să nu uite că Fiul lui Dumnezeu s-a născut într-o iesle, nu într-un palat, a venit pentru cei săraci, a trăit în mijlocul pescarilor şi nu a leviţilor la templu, a murit pe Cruce, condamnat de preoţii evreii şi niciodată nu a locuit într-un palat cu hoarde de servitori cum locuiesc episcopii noştri astăzi. 7 8 [1] Ortodoxia mioriţică este stadiul ultim al siluirii 1948-1976. O culegere de predici şi cuvântări despre adaptarea mesajului iubirii Fiului lui Dumnezeu, «Carele, pentru Bisericii la noul regim instaurat în România la 6 martie 1945). În noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din schimb, profeţia provocatoare a prea repede uitatului ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt, şi din Maria ontolog de la Păltiniş a devenit, paradoxal, realitate. Fecioara, şi S-a făcut om». Mioriţismul este temniţa de «Dacă lumea de mâine nu va fi una de brute, va fi una de veci a creştinismului nord-dunărean şi cea mai mare teologi» (Constantin Noica, Jurnal de idei, Bucureşti, 1990, p. ofensă pe care acest popor nefericit a adus-o Fiului lui 119), scria musceleanul în carnetele sale, pe la sfârşitul Dumnezeu care «S-a răstignit pentru noi în zilele lui anilor ’60. La începutul secolului al XXI-lea suntem deja Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat şi înviat a treia o ţară de foşti activişti de partid deveniţi teologi zi, după Scripturi». În mioriţismul teologic valahiot, semidecoţi, de intruşi obscuri, ajunşi specialişti în cele Evanghelia a ajuns o unealtă în mâna unei caste de sfinte, de agronomi cu studii la fără frecvenţă unşi, peste sorginte fanariotă, pentru care drumul Golgotei nu a noapte, slujitori ai Bisericii. Manufacturile laico-ecle- existat, iar Învierea nu-i decât o poveste sau prilej pentru ziastice produc, de mai bine de un deceniu, cateheţi idioţi pelerinaje la Locurile Sfinte. Dacă mâine vom fi martorii pe bandă rulantă şi profesori de teologie atei. Chiriarhii Parusiei, ideologii academicieni ai acestei erezii cu seminarii şi facultăţi de teologie au din ce să trăiască şi eclesiologice Îl vor crucifica, din nou, pe Iisus Hristos, România are cei mai mulţi teologi pe cap de locuitor. Nu pentru că ei nu se mai recunosc în chipul Treimic al înseamnă că poporul român este un popor religios, ori că Fiului. «Marele Inchizitor» imaginat de F. Dostoievski se românii au o dispoziţie particulară pentru cele sfinte, deşi poate naşte oricând în sânul atotsuficienţei românismului. România are cele mai multe mănăstiri pe cap de locuitor Între două sejururi la zarcă, Petre Pandrea scria profetic, din Europa, iar capitala României este unul din oraşele cu pe la jumătatea anilor ‘50, că ieromonahul Ioan-Silviu cele mai multe biserici din lume. Suntem singurul popor Iovan de la Vladimireşti va ajunge, într-o zi, Patriarhul fără eretici, cu cele mai puţine mişcări sectare, unde României (Vezi Petre Pandrea, Memoriile mandarinului valah, mănăstirile ajunseseră, pe timpul comunismului, un fel de Bucureşti, 2001; Id., Călugărul alb, Bucureşti, 2003). Nu mult a ceapeuri, iar ignoranţa a făcut să rămânem, de două mii lipsit ca, în primăvara lui 90, năuca societate civilă să-l de ani, în sosul căldicel al cazaniilor şi în şoricăraia de la aşeze în locul fugitivului Teoctist Arăpaş pe fostul pangarul din pronaosul bisericii. «Or, nu ştiu cum stau duhovnic al Vladimireştilor, caterisit de Sfântul Sinod, în lucrurile cu religiozitatea românească; ea nu mi-a 1956, pentru simplul motiv că nu se înhămase la căruţa produs o impresie adâncă. Cei mai înalţi prelaţi mi-au «Apostolatului social» a Patriarhului Justinian Marina, părut acolo nişte paradoxuri vii, în măsura în care lasă (Vezi Justinian Marina, Apostolat social, 12 volume, Bucureşti, să li se vadă un exterior care, pentru mine, cel obişnuit 9 10 cu Rusia, apare asociat indisolubil cu gravitatea şi cu regimului, este un act de o gravitate extremă.