PERIODIC AL CENTRULUI CULTURAL INTERNAŢIONAL "GEORGE APOSTU"- BACĂU • ANUL XIX, NR. 3-4 (37), NOIEMBRIE 2011 • LEI3,50

.... u > o =- 0 =­ = <:::: = � Q= u

"Finis ... Istoria contemporană ... E timpul. .. toţi nervii mă dor...

O, vino odată, măret' viitor."

George BACOVIA, "Poemă finală"

www.cimec.ro Prietenilor mei

Dan PETRUŞCĂ

Născuţi demult şi într-o vineri îndrăgostiţi amanţi şi tineri ne alegeam cumplite bone dintre venere sau madone şi voalul rochia pe rând pe trup alunecau şi când în jos de moarte să se împle

nu prea credeam să ni se-ntâmple urcam de-a buşilea pe-un dâmb sau drept mergeam pe drumul strâmb prin nouri de ţigări prin scrum puţeam a votcă şi parfum a piele de copil a miel la zâna Vineri în măcel şi-n cârciumă privindu-ne că loc sfânt era de bibliotecă pentru nebuni şi pentru ţânci

adulmecam şliţuri adânci dar ne gândeam numai la ea şi trăiam pe ruptelea ne-alintam ne prefăceam că aveam ŞI ce n-aveam cam toţi şi fiecare-n parte

jucam cuvintele-ntr-o carte nescrisă încă şi-n biserici oficiamîn loc de clerici în aşteptarea ei acasă

o inventam din fum să iasă şi Gheorghe Mircea Bathazaur cemând buricul ei de aur cu Victor Constantin Ioan scurmând prin zile lungi din an şi-n timp ce-o aşteptam să vină dospea cenuşă pe retină abia şoptea Iar no1 pe ea o tot pândeam lângă perdea bătrâni imberbi şi jucăuşi

eu m-ascundeam pe după uşi şi răsucit şi clipocind să nu adorm şi să o prind s-o văd cum noaptea se dezbracă între oglinzi de promoroacă doar pentru mine ş1-n oraş toţi gunoierii în făraş adună solzi din umbra mea

de-atunci se-ntoarce şi mă ia în brate reci cu fierbinteală mă-nfaşă în pelinci de' gală în vreun salon

fardat nas roşu pălărie şalvari de bufon seară de seară la circ la teatru prin scuaruri şi trenuri flămânde-ntr-o gară pufnindşuierând galopând spre o destinaţie necunoscută

zic drace taci şi bea cucută.

www.cimec.ro Scrisoare deschisă adresată directorului Centrului International de Cultură şi Arte "George Apostu" - Bacău

Stimate domnule Gheorghe Geo Popa entuziasm creator al intelectualilor, de constructive care s-au stabilit şi stabilizat apropiaţi ai domnului Geo Popa, directoml variate profesii, încă este posibil, dacă sunt între o instituţie culturală de elită şi Centrului, n-au fost prea entuziasmaţi să Vă veţi întreba, probabil, şi uniţi şi se respectă reciproc. Fac deîndată prestigioase universităţi. Deci: într-o zi, la aibă loc această dezbatere pentru a nu lua " " dumneavoastră şi cititorii revistei Vitraliu, precizarea că - precum am zis - prânz, întreaga "armată de participanţi ai cultura, cumva, niscai "măciuci , exact " de ce recurg la acest procedeu de spectaculoasa participare a intelectuali lor Centrului " George Apostu , la lucrările într-un moment ani versar, când i se comunicare, când cele ce voi avea de spus români, de dincoace şi de dincolo de Prut, sale aniversare, a fost invitată să ia masa la cuveneau doar elogii. Pentru a-1 consola, " " mai jos puteau alcătui un "gomos eseu? la aniversarea cu pricina, a dat dovadă de Universitatea "Vasile Alecsandri . Pe cât de cât, pe directorul Centrului Cultural " Că tot este ea la modă eseistica. De cele .fr ăţietate, de colaborare, respect şi barba universităţii, fireşte, în condiţiile în " George Apostu , care, pe bună dreptate, mai multe ori, scrisorile deschise sunt un admiraţie reciprocă, nu în primul rând care învăţământul românesc de toate s-a arătat nemulţumit că dezbaterea în " gen de "alarmă , în cuprinsul cărora se pentru că era un moment festiv. Nu din gradele se zbate amarnic, din punct de cauză n-a mai avut loc, precizez că tinde a se semnala o anume gravitate banala gentileţe conjuncturală. Ci - sunt vedere material, să supravieţuiască. Am includerea unei discuţii pe tema Cultura problematică, într-un domeniu sau altul. convins acum de asta - fiindcă au avut prânzit acolo omeneşte, pe sătura te, decent încotro? a fost cu totul îndreptăţită în Ceea ce sper să se întâmple, în parte şi în şansa să descopere că lumea creativităţii şi civilizat. Iar cel care ne-a luat de la cadrul amplei participări a intelectualilor scrisoarea de faţă. autentice este posibilă nu prin reciproce Centru, ne-a condus la masă, a stat tot de foarte variate profesii. Numai că " Totuşi, răspunsul la interogaţie nu şuturi date undeva, nu prin hămesite ten­ timpul lângă noi, în picioare, în timpul "pasienţa n-a ieşit. Şi spre a-mi duce este dus până la capăt. De ce mă adresez tative de junglă, ci exclusiv prin pură prânzului, cu o eleganţă şi un zâmbet fără gândul până la capăt, fără complimente de acestui Centru cultural şi directorului colaborare omenească. cusur, să nu lipsească nimănui nimic, de la prisos, treaba cu pricina n-a ieşit şi pentru său? Procedând astfel, aş putea fi suspectat Programul aniversativ al Centrului vin, de la ardeiul iute la ciorbă, până la că au fost cam prea multe intervenţii " că mă complac într-o ieftinăadulare a unei cultural " George Apostu a fost, poate, prăjitura de la sfârşit, a fost însuşi neprogramate - diverse discursuri, unele anume instituţii şi a conducătorului ei. prea încărcat şi din această cauză obositor. prorectorul universităţii. Aţi vedea, de câte o jumătate de oră, unele prezentări " Numai că la cei 82 de ani "trecute - vorba Dar consistent în conţinut. Nici vorbă de cumva, stimaţi cititori, oricare universitate de cărţi, lungite la nesfârşit, parcă s-ar fi " unui personaj de-al lui Caragiale- câţi port ieftine tromboane festiviste. Iar animatorul bucureşteană - şi mai cuprinzător, din născut o nouă "Biblie , recitări multiple " în spinare, într-o viaţă cu de toate, care, şi neobositul artizan al întregii lucrări "regat - dând să mănânce numeroşilor de versuri, frumoase, nimic de zis. Aşa că parcă, mi s-a lungit cam prea mult, mi-a ideatice de la Bacău- respectat şi iubit de invitaţi ai unei alte instituţii, de alt tip; şi timpul, iniţial riguros programat, s-a dus. " pierit cu totul "cheful de a mai peria pe toţi - a fost chiar directorul Centrului, pe vreun prorector din gomoasa capitală, Iar domnul Geo Popa, săracul, generos, cineva. Nu mai am astfel de disponibilităţi domnul Gheorghe Geo Popa. Mai mult nu-l administrând, la fix, cu răbdare, masa, să politicos şi răbdător cum e, i-a lăsat pe " elefantiasis. Şi, la urma urmei, cu firea-mi laud, să nu cad în păcatul tămâierii. Ce să nu lipsească nimănui nimic? ... Mira-m-aş... "intruşi să halească timpul. cam singurativă, fierbând în zeama ei- nu fac? La vârsta la care mă aflu nu mi-a mai Zău! Îl sfătuiesc insistent pe directorul " totdeauna în avantajul propriu - pe care rămas tămâie şi pentru alţii. Cu criza asta Nu mă pot reţine să nu formulez Centrului " George Apostu să nu renunţe mi-a dat-o destinul, ori cine mi-o fi dat-o, diabolică, am dosit şi eu niţică tămâie în temerea: dacă această multiplă, diversă la sus-zisa masă rotundă. Dar să o includă pomenitul "chef' mi-a rămas mereu străin. miraculoasa cutie cu ace de pescuit, să fie .frăţietate intelectuală, pe care am observat-o în fr untea manifestărilor culturale din vreo Adresarea, cu o anume precizie, a pentru propria-mi pomenire când voi sări în Moldova, la Centrul Cultural " George altă stagiune a Centrului şi nu ca pe o scrisorii de faţă - carevasăzică, cu dincolo, peste apa Styxului, cu undiţa în Apostu ", nu-i decât o chestie repede cenuşăreasă, printre altele. Sau - poate şi " " "andrisantul şi "andrisarea cunoscute - mână. trecătoare? Cu toată pretenţia mea de mai bine şi mai sigur - să consacre unul are nu una, ci câteva justificări. Toate Aşadar mai sunt speranţe, să nu bătrân, care a avut în câmpul creaţiei din numerele apropiate ale preafrumoasei vizând, în intimitatea subsemnatului, unele credem în absolut că animozităţile culturale o îndelungată experienţă - de reviste Vitraliu, temei: Cultura, încotro? modificări de optică asupra traseelor intelectualilor ar fi devenit un canon de toate felurile -un răspuns de neînfrânt nu Pe alte meridiane, o astfel de temă se culturii din clipa de faţă. nedepăşit. am deocamdată. Până una, alta, însă, sunt dezbate de mai multă vreme, în termenii Aşadar despre ce este vorba? În Întăresc cele spuse mai sus şi dintr-o mai optimist decât am fost până de curând. unei gravităţi ideatice. Un nume ilustru în intervalul 10-12 noiembrie, 2010, s-a altă perspectivă. Ca bucureştean, care Şi acum despre altceva. Despre o pro­ dezbaterile spirituale contemporane, cum sărbătorit la Bacău împlinirea a două locuieşte de-atâţia amar de ani în buricul blemă cu implicaţii ideatice de o este incisivul şi originalul italian Giani " decenii de existenţă şi intensă activitate patriei, unde dospesc prea multe rele ale indubitabilă gravitate spirituală. Vattimo, sugera -între altele - că "încotro-ul ideatică a Centrului Internaţional de lumii de astăzi, am constatat, aproape cu Despre ce este vorba? nici n-ar mai exista în creaţia culturală Cultură şi Arte George Apostu ". Care, la uimire, o desăvârşită şi luminoasă În cadrul celor trei zile aniversare de contemporană. Cu conotaţia că n-ar mai " " momentul acesta aniversar, a avut ca prin­ colaborare între Centrul Cultural " George la Centrul Internaţionalde Cultură şi Arte exista "viitor . În ceea ce mă priveşte, fără " " cipală manifestare Simpozionul naţional Apostu şi cele două universităţi din " George Apostu , a fost programată şi o a subscrie la un asemenea diagnostic " de estetică. Ca bucureştean care-şi petrece Bacău: Universitatea " George Bacovia masă rotundă cu tema: Cultura, încotro? tranşant, alarma din el nu mă poate lăsa zilele în capitala patriei-mumă de vreo şase (particulară) - în cadrul căreia, de câţiva Din păcate, masa rotundă cu pricina a fost deloc indiferent. decenii, începusem, cu tristeţe, să mă ani, se desfăşoară, constant, lucrările programată către sf'arşitul ultimei zile, cam Însă o elementară logică ne obligă ca obişnuiesc cu gândul că - mai ales în Simpozionului naţional de estetică, printre altele şi când lumea obosise, înainte de a afla încotro se îndreaptă " " perioada zisei "tranziţii postdecembriste organizate şi coordonate, în fapt, de "saturată de multiplele manifestări cu cultura, să ştim de unde plecăm. Adică, - intelectualii români, îndeosebi cei din amintitul Centru - şi Universitatea "Vasile ştaif, receptate cu sinceritate şi atenţie. pentru a antama viitorul, să precizăm perimetrul creaţiilor culturale de variate Alecsandri " (de stat). Un amănunt, care ar Cum, necum, această masă rotundă n-a mai feluri, se devorează, se sfâşie reciproc, putea să pară cu totul banal, dar în realitate avut loc. Dacă, cumva, nu mă înşel, am " formând "felurite feluri de tabere, de şi el semnificativ pentru gama de relaţii înţeles că unii dintre colaboratorii grupuleţe, de - ierte-mi-se îndrăzneala - " "clanuri , care să apuce ei/ele, mai întâi şi mai întâi, aia şi ailantă. Cu insidioase subjugări - să nu mi se spună că nu-i aşa!­ de natură politică. Cu tromboneli, pupături " şi "santinele , care să vadă departe, peste gardul celuilalt. Un fel de Neocenesas cul­ tural. Ei bine, spectaculoasa participare, la momentul aniversar de la Bacău, a unui considerabil număr de intelectuali, de creatori - de toate tipurile - efectiv din întreaga ţară şi a unui strălucit grup de creatori din Basarabia, în frunte cu academicianul Mihai Cimpoi, mi-a şubrezit, parţial, întristătoarea credinţă că cei ce creează cultură nu pot să respire dacă nu se sfâşie între ei. Cu amintitul şi recentul prilej de la Bacău am putut constata cum să zic? cu o secretă acuitate şi cu oarecare uimire, că fr ăţietatea, că dezinteresatul

www.cimec.ro Scrisoare deschisă adresată directorului Centrului International de Cultură şi Arte "George Apostu" - Bacău

În cultura românească acest proces al diferenţierii valorilor, în funcţiede trăsături specifice, a avut loc mai târziu decât pe prezentul. Altfel, riscăm să batem câmpii alte meridiane. Abia în ultimele decenii " cu fel şi fel de "deşteptăciuni . Descriind ale secolului al XIX-lea. Ctitorul - să-i prezentul, putem anticipa, oricât, de vag, spunem astfel - al acestor diferenţieri, şi traseele viitorului. Totdeauna, prezentul conştientizându-le ca atare, dintr-o " "latră , în pozitiv, ori în negativ, viitorul. totalitate indistinctă a culturii, dintr-un " Aşa fiind - într-un spaţiu revuistic cu "tot o apă şi-un pământ , a fost, precum se parcimonie dozat, de care şi aşa am cam ştie, Titu Maiorescu. Şi se părea, în timp, abuzat - voi aborda, cu totul succint, că procesualităţi negativante ale imanenţei schematizând, trei probleme: specificităţilor valorice nu mai sunt 1. Rupturi neliniştitoare în calitatea posibile şi n-ar mai putea avea audienţă. valorică a culturii. Şi totuşi - limitându-mă la cultura 2. Un dramatic proces de autohtonă, spre a nu păcătui prin despecificizare a tipurilor de valori ale generalizări fără hotar şi fără suficiente culturii. acoperiri cu argumente - un atare proces 3. Despre înlocuirea tradiţionalei cărţi spiritual regresiv s-a petrecut la finalul pe hârtie, cu cartea pe blog. Pe - nu-i aşa? ­ secolului al XX-lea şi începutul celui internet. unnător. În decurs cam de un deceniu şi " Cu privire la prima problemă. jumătate, în ceea ce s-a numit "tranziţia " Invocăm adesea "diversitatea în postdecembristă. Amsemnalat acest proces cultură. Aceasta nu este deloc o dimensiune regresiv, de despecificizare a valorilor, încă nouă a culturii. Diversitatea - autentică sau de la începutul lui. Prin 1990-1991, mai puţin autentică în procesualităţile publicam în revista Alternative - dispărută creatoare şi receptoare ale valorilor culturii din păcate, pe parcurs - eseul intitulat, ca - constituie o realitate ideatică de o un semnal de alarmă, Sp ecţficul valorilor considerabilă vechime. În clipa de faţă, în derivă, în care a trăgeam atenţia că orice însă, în cultura românească - dar, în bună încercare, indiferent de motive, de a reduce măsură şi pe alte meridiane - diversitatea a pluralitatea diferenţială a valorilor, în sărit în ţăndări, metamorfozându-se, după funcţie de specificităţile lor, la un singur opinia subsemnatului, în rupturi. În cel numitor (în situaţia atât de tensionată şi puţin două. În următorul sens: de o parte, aiuritoare de atunci, la colcăiala " o "cultură joasă, intens manelizată, a politicului), atrage după sine nu doar o " cărei "diversitate mizează precumpănitor eroare dogmatică, de nuanţă - aproape canonizant - pe un soi de neoproletcultistă, ci constituie un atentat senzoriomanie cumulativă. Un gen de la limita ontologică a acestora, dincolo de " "cultură - scuzaţi-mi expresia - a buricului care se cască neantul. Şi ca un făcut, parcă " gol. Iar de cealaltă parte - încă, din fericire -Doamne fereşte!- aş fi fost "gură rea , - exprimări valorice autentice ale culturii, semnalul de alarmă pe care îl formulam s-a vibrante în profunzimea lor, unde adeverit cu vârf şi îndesat. Fiindcă, ani în diversitatea ideatică este şi ea autentică şi şir după aceea, vârful aisbergului temeinică. De genul celor ce practică in­ demolator în problemă 1-a constituit sistent, cu încăpăţânare, Centrul contestarea, cu argumente primitive, a Internaţionalde Cultură şi Arte " George imanenţei specifice a esteticului din artă, Apostu ". în special din literatură. Vreme de vreo 15 Ei bine, din punctul de vedere al ani şi eu şi alţi câţiva colegi esteticieni şi acestei prime probleme amintite; Încotro, critici - din nefericire prea puţini cultura ? Cred că un număr de ani - nu ştiu participanţi la număr - s-au străduit să câţi - cele două direcţii se vor dezvolta în argumenteze pericolul unui enorm regres paralel, muşcându-se una pe alta. Care din cultural, spiritual, prin încercarea de a ele va învinge? ... Nu ştiu!... Mă pitesc în demola imanenţa specifică a esteticului spatele bătrâneţii mele pentru a nu-mi din creaţia artistică. În ce mă priveşte, " asuma riscul să formulez un răspuns aproape am obosit, tot "atacând , la imbatabil. nesfărşit, această problemă. Şi mă bucur Cu privire la cea de a doua problemă. enorm să constat că de câţiva ani încoace Adică, despre despecificizarea valorilor în demolatorii esteticului din literatură s-au cultură. mai temperat, au început - cum se zice Diferenţierea valorilor în funcţie de acum, cu o expresie miştocăresc " specificităţile lor interioare a fost unul gazetărească - să facă "ciocu' mic , dându-şi dintre cele mai îndelungate, mai dificile şi seama că s-au făcut de râs în faţa unui deopotrivă progresiste procese spirituale adevăr specific, ce nu poate fi eliminat din din evoluţia culturii umane. Atare procese evoluţiile culturale moderne.Am subliniat nu s-au încheiat nici astăzi cu totul. şi cu alte prilejuri, inclusiv în volumul al Depistarea, diferenţiată, a specificităţilor doilea al Is toriei esteticii româneşti, că valorice şi conştientizarea acută a vreme de un deceniu şi jumătate, imanenţei acestor specificităţi, a început Simpozionul naţional de estetică, ţinut, an să se facă simţită, în ansamblul culturii, de an, în cadrul Centrului In ternaţional " cam de pe la mijlocul secolului al XV III-lea de Cultură şi Arte " George Apostu a încoace. Nevoia de diferenţiere a valorilor apărat cu argumente ştiinţifi ce în funcţie de specificităţile lor imanente specificitatea imanentă a esteticului în artă, devenind, mai ales în a doua jumătate a contribuind, împreună cu alte intervenţii secolului al XX-lea, un câştig cultural spiri­ tual, aproape de necontestat. Un gen de adevăr elementar dar fundamental.

www.cimec.ro Scrisoare deschisă adresată directorului Centrului International de Cultură şi Arte "George Apostu" - Bacău

cumpărători. Cu totul semnificativ, în sensul celor spuse aici, mi s-a părut faptul că la târgui de carte Gaudeamus" din " individuale, la crearea unei atmosfe re Bucureşti (noiembrie 2010), în sutele de spirituale constructive, capabile să mai mii de vizitatori şi cumpărători a tempereze, cât de cât, elanul demolator. predomina! tineretul. Studenţi, elevi, alte După opinia mea, au apărut, între categorii de tineri, care, altminteri -precum timp, cu dispreţuitoare strâmbări din nas se ştie - se dau în vânt după calculator. şi alte ipostaze, insidios negativante, Puteţi, stimaţi cititori, să nomionalizaţi privind diferenţierea valorilor în funcţie vreun creator autentic, - din România, dar de specificităţile lor. Din această categorie şi de aiurea - care să se fi impus, ca atare, cred că fac parte - invocându-se insinuant, integral, exclusiv prin cartea electronică? superioritatea imbatabilă" a marilor Dacă Domniile Voastre îl cunoaşteţi, pârâ­ " culturi apusene, într-un moment în care ţi-mi-1 şi mie, să devin şi eu mai deştept şi măreţia" acestora s-a cam aplatizat, mai informat. Pe calculator, poate şi Veta " scăzând în monumentalitate şi invocându-se lu'Cocostârcu să avanseze o operă". Păi, " totodată procesele nivelatoare" ale nu are şi ea blog"? Cine o s-o oprească? " " globalizărilor - rudimentarele anatemizări Cine o să-i selecteze opera"? Cu tipărirea, " ale culturii româneşti, ca o cultură, cică, de către edituri specializate, a unei opere, mică", puchinoasă" şi mai recentele într-o carte pe hârtie, lucrurile sunt - din " " demitizări" ale istoriei naţionale şi ale fericire - mai complicate. Aci intervin nişte " literaturii. Toate asemenea aspecte, cu sperietori", adică nişte selecţii valorice " pocnete hăulitoare din bici, sunt - într-un din partea unor profesionişti daţi dracului, fel sau altul - derivate tendenţioase ale unui cam necruţători în referatele lor. Nu de proces de despecificizare a valorilor puţine ori, când cazi pe mâna unui redac­ culturii naţionale. tor dintr-o editură, negru în cerul gurii", " Prin urmare, din punctul de vedere al e ca şi cum te-ai da pe mâna unui dentist, celei de a doua probleme pe care am să-ţi scoată pe viu o măsea. Dar mai bine abordat-o aici, cum va evolua în viitor, aşa decât să-mi ofere bucolica Veta cultura românească? Cumva arăta încotro-ul lu 'Cocostârcu, pe calculator, o operă " ei? Mă tem că - fără să putem preciza, cât colosală" nesupravegheată de nimeni. timp - procesul despecificizării valorilor E adevărat, sunt tot mai numeroşi culturii va continua să-şi facă de cap, cu autorii care-şi scriu cărţile direct pe calcu­ toate împotrivirile polemice ale unor lator. Dar, apoi, nu ezită să şi le tipărească intelectuali luminaţi şi realişti, ce nu se pe hârtie. Iar cititorul lor încă le preferă lasă seduşi de sloganuri la modă. Dar în aşa. Trinomul scris-tipărit-citit este departe plan mondial, încotro cultura? Şi la acest de a-şi fi înfrăţit şi sudat termenii, în nivel, tot soiul de globalizări" - reale sau măruntaiele calculatorului. " pretinse - au început, la rândul lor, să Nu demult, Andrei Pleşu mărturisea împingă, pe nesimţite, la margine, ca pe o într-un interviu: Am primit cadou un iPad " cenuşăreasă, imanenta nevoie de şi mă amuză să mă joc cu el. Nu cred însă specificităţi valorice. că mă voi obişnui cu cititorul de cărţi pe Cu privire la cea de a treia problemă ecran". Şi ceva mai departe, pe tonalitatea şi ultima pe care am considerat necesar s-o unui dicton, cum îi este felul: Cartea de " abordez - oricât de succint - în prezenta pe iPad e a iPad-ului, cartea din mâna mea scrisoare deschisă. Şi anume: Cultura, eamea" . încotro ? din perspectiva destinului cărţii, Din păcate, despre evoluţia a câte unul dintre instrumentele fundamentale ale ceva, cu greutate, din lumea şi realitatea comunicării umane, atât în ce priveşte pe care le trăim, au început să se acumuleze creaţia, cât şi receptarea. cam prea multe sloganuri, cu sfidări la De mai mulţi ani - cum ştie toată adresa a tot ce mai este tradiţional. Dar care lumea - se trâmbiţează cu nesaţ, orgoliu şi - ele, aceste sloganuri - nu sunt, •< u certitudine", pe mai toate meridianele, că deocamdată, altceva decât bambilici " ...... ;l u publicarea şi receptarea tradiţional ei cărţi aroganţi şi prea grăbit globalizanţi. Celor pe hârtie ar fi pe moarte, în prim-planul ce nu obosesc să cânte prohodul cărţii pe scenei sărind cu brio" cartea electronică, hârtie, le scapă un adevăr insinuant: aceasta " cartea pe blog, cartea pe internet.Aşa stau va continua să reziste fiindcă poartă în lucrurile în realitate? Nici vorbă, nici pe spinare o imensă lume valorică, în fiinţa departe! Emanciparea culturii prin cartea căreia tradiţia merge braţ la braţ, de pe hârtie a rămas şi va rămâne multă vreme nedesfăcut, cu modernitatea de ultimă cu un prestigiu integral. Mărturie stau, mai generaţie. ales, spectaculoase târguri de carte pe hârtie, tot mai frecvente şi în România, şi Cu sincer respect, '" pe alte meridiane, cu sute de mii de CJ � vizitatori şi încă foarte numeroşi Grigore SMEU ...

5 1!�

www.cimec.ro Năzuinta eternă către frumos

Oriunde se află şi în orice formă apare, frumosul este tărâmul de lumină şi bucurie la care ancorează sufletul nostru bântuit de frământările vieţii. Un tărâm privilegiat al existenţei, spre care ne îndeamnă mereu o putere lăuntrică ce urcă din adâncurile sufletului până sub bolţile celeste ale raţiunii. Este reacţia ce tinde să acopere o lipsă intimă, pe care o resimţim, şi să refacă echilibrul interior al spiritului nostru, doritor de unitate şi armonie. Din această energie profundă,intrinsecă vieţii înseşi, se nutreşte năzuinţa eternă către frumos. Alături de Bine şi Adevăr, Frumosul este aspiraţia înaltă ce călăuzeşte spiritul omului ca fiinţă culturală. În diversitatea nemărginită a formelor şi aspectelor existenţei căutăm frumosul,pentru a-l contempla şi a trăi astfel o bucurie fără egal. Prin generozitatea şi strălucirea cu care ni se dăruieşte, frumosul participă la refortificarea spiritului nostru, răvăşit de convulsiile vieţii. Fireşte, avem în vedere frumuseţeaîn toate formele sale de apariţie, preţuind însă în cel mai înalt grad frumosul ca valoare absolută. Pentrucă, alături de Bine şi Adevăr, Frumosul modelează persoana umană, angajată pe drumul anevoios şi fără sfârşit al desăvârşirii de sine. Şi chiar dacă adesea este presărat cu eşecuri, urmăm din veac acest drum, identificat uneori cu ceea ce numim destinul uman. Dacă în toate ceasurile vieţii dorim şi căutăm frumosul, s-ar putea deduce că ştim bine ce este acesta. Lucrurile, însă, nu stau tocmai aşa. Reflecţia asupra frumosului urcă spre actualitate din depărtările istoriei, încercând să cuprindă acest ecourile ei nu s-au stins încă. În opoziţie cu această orientare în loc să pătrundă această unitate, păstrează separaţia şi concept într-odefiniţie universal valabilă. Fără intenţia de a a apărut o altă direcţie de gândire, subiectivismul sau diferenţa celor două entităţi şi se opreşte la finit, la unilateral reconstitui în orizontul istoriei traseul sinuos al acestor relativismul, care priveşte frumosul în strictă conexiune cu şi, deci, neadevărat, pe când frumosul e în sine infinit şi preocupări, reţinem aici câteva momente semnificative,între " individualitatea umană şi dinamismul contextelor istorico­ liber"12. Deşi poate avea un conţinut particular şi, ca atare, care cel dintâiîl aflăm la vechii greci. Ei au izbutit să cunoască culturale. Controversa dintre cele două poziţii teoretice, limitat, acest conţinut al frumosului, în existenţa lui, trebuie şi să-şi reprezinte universul ca întreg, în care infinitatea reiterată în alte forme ca disputa dintre raţionalism şi să apară ca totalitate în sine, infinită şi ca libertate"13, lucrurilor este ordonată, sub guvernarealegii naturale, într-o " empirism, este depăşită de Kant. În Critica facultăţii de deoarece conceptul se topeşte în obiectivitatea sa şi, astfel, desăvârşită annonie.Acest întreg,caracterizat prin unitate şi " judecare", orientată spre subiectul experienţei estetice, susţine este infinitîn sine. Totodată, înlăuntrul existenţei sale reale, simetrie, include omul însuşi ca parte componentă. Grecii că frumosul este ceea ce place în mod universal fără con­ pe care o însufleţeşte, conceptul este liber. În consecinţă, " 1-au numit Cosmos şi, între altele, i-au dat semnificaţia de " cept 6, ca obiect al unei satisfacţii universale, cu totul după Hegel, esenţa frumosului consistă în acord�l frumuseţe a lumii1, în care unul dintre cele mai frumoase dezinteresate. Explicând astfel frumosul, prin asociere cu conceptului cu sine însuşi în existenţa sa concretă"14. In lucruri era înţelepciunea; Cosmosul înţeles ca ceea ce este " plăcerea estetică, Kant alege totuşi o cale de mijloc şi îl această perspectivă, Hegel se desparte de Platon şi susţine că mai frumos prin el însuşi, în raport cu altceva2. scoate de sub presiunea plăcerii grosiere" a simţurilor, numai frumosul estetic este veritabil, întrucâteste născut şi Acest tip de frumuseţe a înrâurit întreaga clasicitate " " ferindu-1, în acelaşi timp, de raţionalismul sec, de tip con­ renăscut din spirit"15, pe când frumosul naturii, deşi este greacă. Sofiştii, însă, au fost printre primii care s-au întrebat: ceptual. Frumosul este astfel înţeles ca obiect al plăcerii prima frumuseţe", afirmă conciliant Hegel, recunoscând ce este frumosul? Şi au continuat cu o altă interogaţie: cum " " reflexive", pe care gustul îşi întemeiază universalitatea. primatul ontologic al celui de al doilea în raport cu primul, sunt create lucrurile frumoase? Se pare că dificultatea primei Indiferent dacă vorbim de frumuseţea naturii sau de cea ar­ rămâne totuşi un dat, imperfect şi incomplet, fărălibertate şi întrebări,ce viza descifrarea naturiifrumosului, i-a determinat tistică, se poate spune, afirmă Kant, că frumos este ceea ce conştiinţă de sine. Se pare că Hegel susţine ideea că natura să caute soluţia celei de a doua, centrând discuţiile pe " place în simpla apreciere"7, fără aportul simţurilor sau al tinde către frumos, în vreme ce arta îl realizează. Întrucât calităţile definitorii ale obiectelor frumoase. Dar interogaţia vreunui concept. doar spiritul este absolut, frumosulartei, ca produs al acestuia, decisivă o formulează Socrate şi, evident, Platon, încercând Reflectând asupra condiţiilor creaţiei estetice, Kant este superior celui din natură, ce apare ca un reflex al celui să afle din ce consistă esenţa generală a frumosului. structurează o altă definiţie a frumosului în unnătoarea dintâi. De aceea, când vorbeşte despre frumos, Hegel are în Traditia antecesorilor, care îşi reprezentau frumosul ca formulare: Frumuseţea poate fi numită în genere expresia vedere în primul rând frumosul artei,a cărui analiză o dezvoltă luminozit�te" şi strălucire" sau ca proporţie, simetrie, Platon " " " ideilor estetice"8. Capacitatea de întrupare a ideilor estetice pe fondul metafizicii dialectice a spiritului. o preia şi concepe frumosul ca esenţă, ridicându-1 în plan o are cu predilecţie geniul, ceea ce se reflectăîn creaţia artis­ Distincţia şi valorizarea hegeliană a frumosului în metafizic. Pentruel, frumosul autentic, adevărat este esenţa tică, sub forma atributelor estetice". Această înţelegere a funcţie de cele două domenii de apariţie, privilegiind lucrurilor, universalul determinat,mereu identic cu sine, care " frumosului este preluată apoi de estetica romantică9, în frumosul artei, a influenţat profund gândirea estetică şi poate fi cunoscut numai prin gândire, pe când ceea ce se " accepţiunea căreia arta se identifică cu frumosul, privit ca experienţa artistică, fapt reflectat în multiplicitatea direcţiilor naşte şi dispare este numai o copie a celei dintâi şi poate fi manifestare a adevărului. Ceea ce, într-o descendenţă teoretice ale esteticii actuale. Consecvenţi şi nu mai puţin doar percepută"3. Această esenţă, ca universal determinat, platoniciană, trimite la surprinderea frumosului în viziune exclusivişti, gânditori de notorietate în domeniu au pledat Platon a numit-o Idee (su)oc;) şi a conceput-o ca existenţă în cognitivistă, reliefându-i astfel dimenisunea ontologică. Un pentru restrângerea esteticului numai la frumosul artei, lăsând sine, obiectivă, eternă şi transcendentă, ce ţine de lumea reprezentant tipic al romantismului, cum este Schelling, îşi complet deoparte frumosul naturii. Theodor Adomo observă inteligibilă (KOCJţloc; vosroc;). Ideea este paradigmă reprezintă frumosul ca prezentare a infmitului într-o formă că frumosulnaturii a dispărut din estetică odată cu dominaţia (Ilapa&zyţ�a),modelul lumii sensibile (KOCJţloc;azmsroc;) în " finită. Decurge de aici că generalitatea şi infinitatea crescândă a conceptului de libertate şi de demnitate umană, continuă schimbare şi devenire. Lucrurile acestea dobândesc frumosului trec în spatele caracterului individual şi particu­ introdus de Kant şi transplantat cu consecvenţă în estetică identitate numai prin participare, prin tendinţa de a lua lar al operei de artă. Mergând mai departe, Schelling vede în abia de Schiller şi Hegel"16. Într-un atare orizont, s-a asemănare cu modelul, care este ideea. În acest sens, Platon artă modalitatea de expresie a identităţii originare dintre argumentat că fiinţa cugetătoare îşi exteriorizează cu defineşte frumosuldrept ceea ce este pururea identic sieşi", " spiritual şi natural, subiectiv şi obiectiv. Valorii estetice i se neslăbită libertate trăirile, ideile prin frumosul întruchipat ceea ce trăieşte de-a pururea" şi din care se împărtăşeşte " " rezervă astfel o poziţie echivocă. Vom reveni la romantism, în opera de artă. În ipostază concretă, ca individ, ea îşi oferă tot ce-i pe lume frumos"4. Caracterizată prin armonie, nu înainte, însă, de a contura semnificaţia contribuţiei lui sieşi, dar mai ales celorlalţi, o imagine a ceea ce este ea: o proporţie, măsură, frumuseţea este preţuită în toate formele Hegel la definireaşi aprofundarea conceptuală a frumosului. imagine a propriului eu17• În consecinţă, opera de artă este sale de apariţie: în natură, morală, arte, ştiinţă. Adevărat, însă, " Considerată a fi punctul culminant şi încheierea unei oglinda creatorului"18 afirmă, între alţii, unul dintre este numai frumosul în sine, deopotrivă cu perfecţiunea; " tradiţii ce începuse odată cu fundamentarea platonică a prestigioşii esteticieni români. Acelaşi autor, însă, continuă frumosul ca Idee absolută, ce procură plăcere spiritului5• În frumosululuica idee"10, estetica lui Hegel a înfruntatcriticile imediat cu precizarea că frumosul artei este o creaţie, o transcendenţa şi eternitatealui, frumosul în sine este idealul adversarilor, îndeosebi ale empirismului, până în secolul al intenţionalitate şi reprezintă în final un popas de frwnuseţe spre care întreaga lwnesensibilă, mânată de puterea divină a " XIX-lea şi chiar în cel unnător. Cercetând întinsa împărăţie într-o lume urâtă şi indiferentă"19, spre deosebire de frwnosul iubirii, năzuieşte să-1 egaleze prin contemplaţie şi creaţie. Şi " a frumosului", ea a rămas o etapă fundamentală în istoria naturii, care există în sine, un dat fără libertate şi conştiinţă pentru că nimeni nu creează întru urât, creaţia întru frumos esteticii şi a culturii în general. Şi, totuşi, Hegel modifica de sine. Între cele două tipuri de frumuseţe există o completă este calea de a dobândi nemurirea. Prinvocea Diotirnei, Platon " traditia amintită, care atribuia naturii rolul de model al artei, eterogenie". Întrucât frumosul artei este un produs" al ne spune că cine a învăţat să contemple frumuseţea însăşi, " identificândun punct de confluenţă al cunoscutelor orientări spiritului întrupat într-o operă, Vianu consideră, pe linie acela a înţeles pentru ce merităviaţa săfie trăită, i-adescoperit divergente: raţionalismul, empirismul şi criticismul kantian. hegeliană, că numai acesta este demn de a fi obiect al sensul. Hegel este de părere că frumosul se determină pe sine ca esteticii20, ea însăşi fiind o ştiinţă a spiritului. Defmirea şi valorizarea frumosului de către Platon, în "reflectare sensibilă a ideii"11. Pentru el, frumuseţea este perspectivă obiectivă şi metafizică, a structurat o direcţie de unitatea imanentă dintre sensibil şi obiectiv, dintre concept gândire ce a străbătut veacurile până în secolul al XIX-lea; şi existenţa sa obiectivă, ca apariţie a ideii înseşi. Subiectul,

www.cimec.ro Năzuinţa eternă către frumos

Pe temeiul acestui principiu, Nicolai Hartmann consideră că o exigenţă resimţită tot mai mult în manifestările de viaţă ale "alături de opera de artă trebuie să-şi găsească locul său egal omului contemporan. Aceasta ne îngăduie să acceptăm " îndreptăţit frumosul natural şi frumosul uman 22. observaţia potrivit căreia frumosul a devenit o preocupare, Fără îndoială, în artă se regăsesc unele componente Căutăm frumosul şi îl contemplăm atât în creaţiile un scop ce transcende arta şi implică întreaga experienţă, valorice proprii, neîntâlnite în vreun alt tip de frumos. artistice, cât şi în diversitatea şi armonia formelor sub care ni constituind un ideal umanisf5. Talentul artistului, care dă formă şi sens operei, este factorul se înfăţişează natura, în chipul, viaţa şi conduita fiinţei umane. detenninant al calităţii artei, asigurându-i unicitatea. Arta ne Adeseori, natura ne cucereşte sensibilitatea şi cugetul prin propune un frumos care atrage atenţia nu atât a ochiului strălucirea, grandoarea sau gingăşia apariţiilor sale, trupesc, cât mai ales al celui spiritual. Totuşi, ni se pare, însă, dăruindu-ne frumuseţi de o puritate nemaiîntâlnită " că acestea nu îndreptăţesc atitudinea devalorizatoare faţă de altundeva. Cu toate "imperfecţiunile sale şi indiferent în frumosul naturii şi, mai ales, eliminarea lui din sfera esteticii. sine, frumosul naturii există pentru noi şi, receptându-1, îl O asemenea poziţie este mai degrabă mărturia unui considerăm ca atare printr-o intuiţie plină de semnificaţii şi exclusivism păgubitor şi trebuie privită ca atare. Nu se cade sens. El exercită asupra noastră o puternică şi neostoită să omitem că mai întâi a existat frumosul naturii, al mediului seducţie, care explică, într-o anumită măsură, intensitatea de viaţă care a modelat sensibilitatea noastră estetică şi a sporită ce ne îndeamnă să îl căutăm astăzi, bântuiţi de urâtul, îndemnat spiritul spre transcendent. Pe acest fond s-au stereotipiile şi insatisfacţiile ce ni le provoacă uneori dezvoltat sentimentele estetice ale omului şi i-au stimulat civilizaţia în care trăim. dorinţa permanentă de a-şi apropia frumosul şi a-l egala, în El însuşi parte a naturii şi, totodată, ca univers spiritual, idealitatea lui, prin creaţie. Această neistovită năzuinţă a omul are o distinctă şi expresivă componentă estetică. contribuit imens la apariţia artei, ca modalitate de expresie a Interioritatea persoanei susţinută de învelişul său exterior frumuseţii interioare a omului. În plus, o lungă perioadă de alcătuieşte frumosul uman, fără nicio finalitate estetică. timp, natura a constituit modelul creaţiei artistice, fenomen Solidaritatea sau disonanţa dintre cele două nivele surprinsşi de teoria mimesiS-ului. Într-o arieideatică apropiată configurează frumosul uman, într-un mod determinant pentru celei de până aici, îşi are sursa afinnaţia lui Adomo cum că valorizarea persoanei. De la Platon, apoi, Goethe, Schiller, " "Progresul istoric al artei s-a hrănit din Frumosul natural . Kant şi până în zilele noastre, o morală inspirată de idealul " Desigur, apelând la astfel de argumente, nu intenţionăm personalităţii annonioase a dat prevalenţă "sufletului frumos să facem loc confuziei între frumosul naturii şi cel al artei. al omului, lăsând în plan secund frumuseţea făpturii sale Există diferenţe neelucidabile între cele două forme de fizice, ceea ce nu înseamnă că este insignifiantă. Ideea de " manifestare ale frumosului,dar ele sunt la fel de îndreptăţite "suflet frumos mărturiseşte ceva esenţial despre persoana să-şi ocupe fiecare locul potrivit în perimetrul esteticii. În care şi-a dobândit libertatea de a se ţine la distanţă de "tirania " " acest sens adăugăm, pe lângă altele, şi opinia lui Utitz, care instinctelor , dar şi de "raţiunea rigoristă 23. În fapt, trăsăturile susţine că întreaga natură ne apare frumoasă, întrucât o caracterologic-morale, reliefate în viaţa de fiecare zi, dau însufleţimcu sentimentele noastre mai profunde. Alături de conţinut frumosului uman. Aceasta nu duce câtuşi de puţin plăsmuirile artistice, ea ne provoacă sensibilitatea şi reflecţia, la concluzia că frumosul sfărşeşte în bine sau estetica în oferindu-se contemplării şi, deopotrivă, valorizării. "Natura etică. II şi arta stau în faţa aprecierii noastre ca două date în întregime Pe lângă lumea operelor de artă, frumuseţea omului se " felurite 21• Fiecare ne propune frumosul spre desfătare, cu dezvăluie în varietatea aspectelor comportamentale, a Din încercările mai vechi de a-l supune rigorii unei diferenţele specifice. Împotriva oricărei excomunicări, creativităţii şi acţiunii sale, prin care îşi modifică intenţionat definiţii s-a ivit afirmaţia că "frumosul este splendoarea " experienţa estetică, aflatăsub înrâurirea frumosului naturii, propria sa fonnă naturală, şi, în acelaşi timp, se arată realului 26• Formula ne spune că există o legătură " a pătruns "în profunzimile modernităţii , cum remarcă plăsmuitor al realităţii înconjurătoare, căreia îi imprimă o indestructibilă între frumuseţe şi realitatea în care se Adomo, şi de aici se deschide cătretoate zările frumuseţii. înfăţişare în care se recunoaşte el însuşi. Veşmintele, întrupează. De aici, însă, nu se poate deduce că frumosul se Este adevărat că arta aduce sensibilitatea şi gândirea podoabele, ceremoniile, diversele întruniri publice, identifică cu realitatea în integralitatea şi infinita sa noastră în zona unei frumuseţi eclatante, pe care o preţuim în manifestările individuale şi relaţiile interpersonale, variabilitate. Frumosul nu este acoperitor pentru întreaga chip aparte, după forma şi profunzimile sale; dar tot atât de ansamblurile urbanistice, parcurile şi grădinile publice, realitate, fie şi numai pentru faptul că structurile finite ale adevărat este că frumosul alcătuieşte o prezenţă cuceritoare mulţimea obiectelor utilitare etc. constituie o proiecţie realităţii sunt supuse alterării şi distrugerii, iar acestea sunt în tot necuprinsul existenţei. Pretutindeni, şi în orice formă exterioară a spiritualităţii omului, în care se distinge aspiraţia resimţi te negativ şi, prin urmare, ca modalităţi ale urâtului. apare, el se dăruieşte contemplaţiei şi înălţării spiritului sa necontenită către frumos. Din atare perspectivă, formele În genere, armonia, echilibrul, luminozitatea, bucuria, virtutea nostru, fără să pretindă nimic în schimb. Aceasta înseamnă modelării conştiente, a ceea ce îi este dat nemijlocit şi a sunt mărgini te de asirnetrie, dezechilibru, întuneric, suferinţă, că, înainte de valorizarea manifestărilor sale în lumea reală, realităţii exterioare dau conţinut conceptului de estetic al lipsă de caracter etc., asociate, de regulă, urâtului. Aşadar trebuie să pornim de la generalitatea şi universalitatea vieţii cotidiene. În acesta se poate descifra modul în care frumosul este limitat de prezenţa urâtului. Ambele fenomene frumosului, indiferent de locul şi formele apariţiei sale, omul trăieşte sentimentul frumuseţii şi îl obiectivează în aparţin complexităţii vieţii şi se află într-un neslăbit con­ încercând să-1 cuprindem ca totalitate,care cheamă irezistibil universul său existenţiaF4. Împotriva argumentelor contrare, flict. Se pare că de aici izvorăşte convingerea lui Hegel că, către sine spiritul nostru doritor de echilibru şi perfecţiune. adeseori nelipsite de temei, se poate afirma că esteticul este de la început, conceptul de frumos este definit şi prin ceea ce exclude, adică prin urât27• Disonant şi violent în apariţiile sale, urâtul este o negare permanentă şi nemijlocită a frumosului. Oriunde îl întâlnim, ne provoacă oroarea, dezgustul şi, în consecinţă, respingerea lui. Totuşi, unii i-au descoperit semnificaţii estetice pozitive. Pentru Lipps, de pildă, "urâtul poate fi mediatorul frumosului " şi el poate pătrunde în frumos ca un factor intensificator 28• Cu alte cuvinte, urâtul alcătuieşte mediul ambiant care pune în relief frumosulcu mai multă pregnanţă, sporindu-i puterea afirmativă şi ademenitoare. În plus, urâtul este perceput ca fiind în mod direct "condiţia existenţei frumosului. El poartă " în sine forţa specifică în acest sens 29• În atare perspectivă, experienţa estetică ne procură mereu confirmări elocvente. " În tabloul "Casa lui Moş Gheorghe la Brebu , Ştefan Luchian foloseşte urâtul unei vechi case ţărăneşti, roasă de vreme, pentru a sublinia excelenţa frumosului redat pe fundal prin verdele intens, mirific al unei păduri, mărginită de albastru[ strălucitor al cerului estompat de pânza subţire a unor nori alburii. Toate aceste elemente sunt armonizate într-o minunată imagine de ansamblu. Într-un alt plan, CUlTI este lumea naturii, observăm, de exemplu, că există crini care numai în mlaştini îşi deschid corolele roz-albe să primească lumina soarelui. După cum există frumuseţe umană ce se

www.cimec.ro Năzuinta eternă către frumos

procura o plăcere afectivă, dar mai ales una intelectuală Jansen, care îşi imaginează şi construieşte maşinării de mari detenninată de anumite judecăţi ce îl pun pe receptorul artei dimensiuni asemănătoarte scheletelor în mişcare ale unor în faţa unor descoperiri, a unor revelaţii la care nu ar fi avut animale. Într-un alt spaţiu cultural, americanul Arthur Ganson, arată nu atât pe culmile vieţii, cât mai ales în suferinţă, acces altfel. explorează cu umor, prin lucrările sale metalice, teme deprimare, sărăcie. Contrastele de acest fel ne fac să înţelegem Experienţa artistică revalorifică astfel potenţialul estetic existenţiale grave. mai adânc preţul suprem al frumuseţii. al urâtului şi îi determină pe teoreticieni să-şi rafineze Manifestările contestatare a centralităţii frumosului în Preocupările de a defini frumosul, identificându-i conceptele, aşa cum va face mai târziu Adomo, afinnând artă, amintite mai sus, s-au sprijinit pe o serie de argumente, caracteristicile detenninante au început să fie însoţite de conciliant şi nu Ia ră dreptate că "Nu există un aşa-zis urât între care acela că în creaţia artistică nu se realizează unele tendinţe contestatare, pe fondul mai larg al distincţiei pur şi simplu, care să nu se poată debarasa de urâţenie prin întotdeauna frumosul40• Obiectul reprezentării poate filipsit ce s-a făcutîntre frumos şi artă30, al afmnării criticii empiriste valoarea sa în interiorul operei şi prin emanciparea de de frumuseţe, fără să compromită calităţile estetice ale operei. şi al opoziţiei romantismului faţă de clasicism. Conceptul elementul culinaristic. Drept urât trece în primul rând ceea Cel mai cunoscut tablou al lui Edvard Munch, intitulat de frumos intră într-o perioadă de criză în secolul al ce s-a învechit istoriceşte, ceea ce arta a respins pe traiectul Strigătul, are în centrul imaginii figura morbidă a unui om, " optsprezecelea şi se accentuează în cel următor. Poziţia sa autonomizării ei, ceea ce, aşadar, este mijlocit în sine 37• care, evident, nu este câtuşi de puţin frumos. Ansamblul fundamentală în estetică este zdruncinată de ascensiunea Modificările de viziune ale romantismului au lucrării, însă, întruneşte calităţi artistice deosebire ce rezultă negativistă a urâtului şi de concurenţa, în orizontul determinat instituirea unei noi categorii estetice, din armonizarea liniilor şi culorilor, care dau o imagine experienţei estetice, a unor concepte noi ca sublimul, caracteristicul, menită să înfrunte reprezentarea artistică a simbolică a durerii. Aşa cum am subliniat mai sus, chiar dacă caracteristicul, interesantul sau de folosirea unor noţiuni ca frumosului clasicizat. Gândirea estetică şi experienţa artis­ obiectul ei este urât, frumuseţea lucrării consistă în imaginea delicat, gingaş, drăguţ, care limitează pozitiv valabilitatea tică parcurg astfel un moment ce va marca, pentru viitor, însăşi sau, cum susţine Nicolai Hartmann, frumuseţea este frumosului. delimitarea modemităţii de tranziţia artei antice şi clasiciste. legată de o apariţie sensibilă, dar frumosul îl constituie nu Polemizând cu Winckelmann, care, în acord cu Leibniz, În fond, caracteristicul era dat de o combinaţie între frumos ceea ce apare, ci apariţia însăşi. În fond, aceasta exprimă definea urâtul la fel cu anarhia, dezechilibrul, Lessing şi urât, privilegiind fragmentul, partea în raport cu întregul veritabilul frumos artistic. Prin urmare, reuşita artistică este analizează acest concept, ca temă specific estetică, întâia obiectului artistic, reliefarea prin deformare a unui detaliu al valoroasă, indiferent dacă obiectul ei este sau nu este frumos. oară mai pe larg în Laocoon - celebrul eseu despre limitele operei. De aici impresia că operele romantismului, privite Pentru estetica contemporană, după cum rezultă din poeziei şi picturii31• El admite reprezentarea urâtului în poezie fiecare ca întreg, apar nedesăvârşite dacă le evaluăm după cele de până aici, prezenţa şi semnificaţiaurâtului în creaţia pentru a reliefa prin contrast ceea ce este desăvârşit. Înschimb, etaloanele clasicismului. Având particularităţile menţionate, artistică este larg acceptată41• 1 s-a făcut loc în toate speciile pictura, întrucât se adresează mai întâi sensibilităţii, se cuvine caracteristicul nu ni se dezvăluie în mod spontan. de frumos, apreciindu-se că pretutindeni întâlnim (imitaţii să ocolească urâtul pentru că violentează gustul privitorului, Contemplarea şi înţelegerea lui sunt posibile apelând la ale frumosului. Mai mult, frumosul cunoaşte diferite trepte căutător de ordine şi armonie, provocându-i a versiunea. În intuiţia raţională, printr-o comprehensiune ce surprinde de afirmare, "de la frumosul desăvârşit până la urâtul " opinia autorului citat, nu poate fi contestată reprezentarea în sensuP8. În consecinţă, s-a afmnat că în măsura în care opera notoriu 42. Dacă ne interogăm în legătură cu posibilitatea artă a oribilului, ridicolului, înfricoşătorului. Aceste senzaţii este mai profund înţeleasă, ne procură mai puţină desfătare existenţei urâtului în toate dimensiunile particulare ale pot fi simbolizate, dar cu precauţie, în poezie; ele nu sunt de estetică. Pe această cale, îndepărtarea de senzualitate şi frumosului, atunci ne confruntăm cu o problemă ce a rămas dorit într-o estetică axată pe frumos32• accentuarea spiritualizării artei a avansat aproape violent, deschisă. Există unanimitate în susţinerea ideii că opera Întâia oară urâtul este tratat la nivel conceptual, într-un până la producţii radicale, specifice abstracţionismului. omului, de la creaţia artistică la diversele forme de ceremonii studiu sistematic intitulat Estetica urâtului, de K. Elocvente sunt compoziţiile geometrizante ale lui şi varietatea aspectelor vestimentare, de la omamentică, ur­ Rosenkranz, un elev al lui Hegel. El înţelege urâtul ca o Kandinsky, Mondrian sau pânzele minimaliste ale lui banism şi industrial-design, la comportamentul în relaţiile formă de manifestare a ideii şi, totodată, o cale mediană între Malevici, Alb pe fo nd alb, Pătratul roşu etc. Tendinţa de interumane etc. implică şi urâtul. Pentru că omul, fiinţă im­ frumos şi comic, apreciind că satanicul este nivelul cel mai spiritualizare a luat forme excesive, constituindu-se într-o perfectă, lasă involuntar această amprentă pe tot ceea ce ţine înalt al acestui concept. Ca fenomen estetic în sine, însă, reacţie de respingere a artei de consum sau a industriei de gândirea şi acţiunea sa, care fatalmente nu sunt perfecte, urâtul este considerat mai întâi de către romantism. Acesta îi culturale. Cei neaderenţi sau chiar excluşi de rafinamentele ci numai perfecti bile. Or frumosul absolut este întruchiparea descoperă noi conotaţii estetice, în ofensiva de a opune arta artei autentice, au ales această modalitate de reliefare a perfecţiunii. În ceea ce priveşte natura, indiferentă faţă de romantică celei clasice. Reorientând spiritul dinspre lumea obiectelor artistice şi transformarea lor într-o marfă. noi, este frumoasă în infinita diversitate a formelor sale de exterioară către sine însuşi, către interioritatea subiectului, Elementele proprii noii estetici conturate de romantism au apariţie, atunci când este trăită estetic. Şi totuşi, sesizăm în în căutarea adevărului vieţii trăite ce trebuie să-şi afle încurajat asaltul împotriva limitelor frumosului, susţinând cuprinsul ei malformaţii ale formelor, vietăţi, urmări ale expresia în artă, mişcarea romantică îşi afirmă astfel fragmentarul, opera deschisă, al cărei conţinut se distinge catastrofelor, care se refuză frumuseţii. Numai că ceea ce este " insatisfacţia faţă de frumuseţea "statică , proprie "clasicităţii prin ambiguitate şi obscuritate. Sunt prefigurate astfel toate urât în atari manifestări trimite la specificul naturii, nu la " însăşi 33• Seninătatea, calmul sugerat de imaginea artistică, curentele avangardiste, de la începutul veacului trecut, esenţa frumosului43• echilibrul şi armonia -intrinseci artei clasice -sunt înlocuite circumscrise conceptului de modernitate în artă şi chiar Cu această temă revine întrebarea conturată cumva la de exprimarea nemijlocită a subiectivităţii impresiilor, a postrnodemismul. Insurgenţa destructurantă a noilor orientări începutul demersului de faţă: ştim cu adevărat ce este tensiunilor interioare orientate spre infinit şi absolut, subli­ estetice, care, atacând frwnosul, au asimilat urâtul, socotindu-1 frumosul? Pe temeiul celor de mai sus, trebuie să recunoaştem mate printr-o bogată imagistică în creatiile romantismului. o formă de expresie a suferinţei şi mai ales a protestului că, în principiu, estetica ne poate spune ce este frumosul, În substanţa acestora, sentimentele, intuiţia sensibilă sunt împotriva lumii care îl generează, a tulburat profund însuşi care sunt izvoarele lui, care sunt speciile şi treptele privilegiate faţă de raţiune. conceptul de artă, încercând să-i substituie un altceva, căruia frumosului. Este la fel de adevărat însă că tentativele de Romantismul este obsedat de ideea recuperării i s-a spus nonartă39• Sub acest nume intră produsele artei surprindere a frumosului într-o defmiţie universal valabilă, deficituluide tensiune interioară a operei artistice. Ca urmare, cinetice, afine cu industrialismul şi psihologia, care atrag oricât de merituoase sunt, nu au atins ţinta unnărită. Faptul în locul frumuseţii ideale "în forma ei cea mai autentică şi atenţia asupra vieţii practice, şocante şi pestriţe a omului în sine rămâne cu atât mai surprinzător cu cât frumosul pare " conţinutul ei cel mai adecvat 3\ propune un tip de frumuseţe contemporan. Relevante sunt sculpturile olandezului Theo a fi unul dintre cele mai cunoscute fenomene umane. ce primeşte urâtul în graniţele sale şi îi acordă, pe lângă Reducându-l la nivelul percepţiei sensibile, în afara oricărei " " însuşirile sale defmitorii, "un câmp nelimitat 35 de acţiune. "teorii metafizice subtile şi complicate , Cassirer asertează Dacă până la Wagner şi Berlioz, disonanţele erau socotite ca că, în istoria gândirii filosofice, "fenomenul frumosului s-a " semne ale urâtului, după aceste momente, creaţii remarcabile dovedit a fi mereu unul din cele mai mari paradoxuri 44• devin autentice pledoarii în favoarea disonantei în muzică. Considerându-1 ca fenomen estetic fundamental, şi alţi autori , În opera lui Wagner, de pildă, este folosită "extinderea până au remarcat caracterul paradoxal specific frumosului şi, în la limita absolută a sunetului întârziat, acea faimoasă consecinţă, 1-au definit prin aserţiuni de tipul: disonanţă a Renaşterii. Aceasta fom1ează partea esenţială a intenţionalitate fără intenţie, iluzie şi realitate, libertate şi unei stări de tensiune estetică a senzualităţii, prelungirea lege, unitate şi diversitate, abstract şi concret, armonieprin " extazului, a irealului, a imaginarului misterios şi swnbru 36. disonanţă etc. Ubicuitatea fonnulărilorcontradictorii de acest Într-un alt domeniu al artei, liniile frânte, neîmbinate sau fel atestă încercările de a prinde, cu mijloace conceptuale, o " torsionate, specifice desenelor lui Goya ori sculpturilor lui surprinzătoare dinamică "oscilatorie inerentă şi probabil Rodin, contrastele violente de culoare din pictura lui Manet, indispensabilă tuturor fenomenelor estetice45. disonanţele din poezia lui Baudelaire sau Arghezi sunt Totuşi, definiţiile date frumosului nu sunt câtuşi de argwnente ce ne arată că obiectul reprezentării poate să fie puţin lipsite de sens. Fiecare luminează o parte a naturii neplăcut. Frumuseţea operei, însă, rezidă în reprezentarea fenomenului, dar nu cuprinde întregul său. Le scapă mereu însăşi. Ea înseamnă autenticul frumos al picturii sau ceva important din generalitatea şi vastitatea acestuia. desenului, frumosul poetic apt să ne cucerească sufletul. Frumosul nu se lasă constrâns în chingile unei definiţii Estetica acceptă astfel urâtul ca modalitate de potenţare a riguroase, cu valabilitate universală. Este un adevăr ce 1-a frumosului, dar şi pentru dinamizarea acestuia. Mai mult, determinat pe Adorno să afmne, între alţii, că frumosul" nu urâtul este privit ca o formă de protest împotriva canoanelor frumosului şi, în acelaşi timp, ca o posibilitate de spiritualizare a artei. Prin urmare, contemplarea operei va 8 1!�

www.cimec.ro Năzuinta eternă către frumos

în faptul că orice obiect cuprins în sfera sa înfăţişează o poate fi înlăturat, frumosul produce o reaşezare interioară a realitate pe care nu am mai întâlnit-o altundeva. Această trăirilor, dăruind ceva imponderabil, ceva care nu poate fi realitate poartă în sine un sens pe care i 1-a dăruit artistul, compensat. El face posibilă restaurarea unităţii noastre poate fidefinit, tot aşa cum nu se poate renunţa la conceptul wnan sau divin, într-o deplină libertate. lăuntrice şi intuiţia unui conţinut semnificativ. Energia cu de Frwnos"46• Spre deosebire de alte valori, care sunt constrângătoare, care frumosul se exercită în profunzimile sufletului confirmă Dacă mai există îndoieli în privinţa definirii pe deplin instituind obligaţii, aşa cum sunt cele morale, frumosul se şi legitimează viaţa, având dimensiunea unei intuiţii cosmice. satisfăcătoare a frumosului la nivel conceptual, nu avem comportă cu totul aparte. El are însuşirea unică de a se Tocmai prin aceste semnificaţii, orice trăire a frumuseţiieste nicio rezervă în legătură cu natura sa axiologică. Frumosul dărui necontenit, ra ră a pretinde ceva în schimb. Cel care îl dătătoare de sens pentru fiinţa umană. Şi tot ceea ce este este o valoare spirituală. Alături de Bine, Adevăr şi Sacru, caută, întâlnindu-1, este îndemnat numai să-şi deschisă larg dătător de sens transcende utilitarul şi implică spiritul. Ca ea ocupă poziţia cea mai înaltă în sistemul axiologic47, sufletul, cu calm şi reculegere, pentru a-1 primi şi înţelege, valoare în sine, absolută, frumosul, deopotrivă cu care structurează orizontul culturii. Mai exact, este valoarea iar înţelegându-1, să deprindă a trăi bucuria curată. perfecţiunea lwninează, din înalturile sale, întreaga viaţă a fundamentală din categoria celor estetice, în care mai intră Experienţa frumosului reprezintă astfel o mărturie a spiritului nostru şi, de acolo, ne cheamă neîncetat pe calea " sublimul, graţiosul, tragicul, comicul etc. şi pe care le armoniei dintre om şi lume, a faptului că sunt făcuţi unul fără sfârşit a desăvârşirii de sine. El este idealul spre care cuprinde şi le domină într-un sens larg. Astfel, frumosul pentru altul"51• omul năzuieşte etern, mânatde dorinţa de a-1 atinge şi egala are determinări ce provin din natura sa, ca valoare în sine, În viaţa cotidiană a omului, învăluită în aburii prin creaţie şi devenire spirituală. A trăi întru frwnos este transcendentă şi ca valoare pentru cineva", dată într-un " obişnuitului tern, al compromisului şi accidentalului şansa noastră de a respinge urâtul ce ne invadează viaţa de context istoric şi cultural ce trimite la raporturile sale de insidios, frumosul,când apare şi îl primim, iradiază miraculos azi, şi a atinge nemurirea. fi intare48• ' până în adâncurile sufletului, de unde risipeşte întunericul În sens ontologic, frumosul, ca orice valoare, este o tristeţii şi al suferinţelor52• Fără a înlătura ceva din ceea ce MarinAIFTINCĂ esenţialitate" şi, în consecinţă, are o existenţă inteligibilă; " este caracterizată prin autonomie, obiectivitate şi universalitate. Aceasta nu înseamnă că este indiferentă faţă de lumea sensibilă. Având o fiinţă ideală", frumosul nu " alcătuieşte o lume în sine şi pentru sine". El este indepen­ " 0 dent numai faţă de situaţiile diferite ale întrupării sau realizării Note: 3 Întotdeauna fm mosul şi artaau fost indisolubil unite, Ia ră a sale. Cu acest înţeles, frumosul esteîn mod pozitiv condiţia se confundavreodată. Distincţia dintre frumos şi artă atăcut-o 1 Cf.Tudor Vianu, Pennanenţa frumosului, în vol. Filosofie Platon, privilegiind primul concept, după care Aristotel, posibilităţii bunurilor ce alcătuiesc întinsa împărăţie a " " şi poezie", Bucureşti, Editura Enciclopedică Română, 1971, inversând rela�a, a dat întâietate artei. Preluând aceastădistincţie, frwnosului", potrivit fo nnulei lui Hegel. Ne reprezentăm în p. 85. însoţită de unele confuzii apămte pe parcurs, Kant a adus planul conştiinţei frumosul, pe care îl intuim ca idee şi îl 2 Platon, Philebos (51, c, d), traducere Andrei Cornea,în vol. clarificările cuvenite şi a limitat frumosul (frumosul pur şi purtăm în suflet, iar apoi îl exprimăm într-o creaţie culturală, Platon, Opere, VII", Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1993. frumosul aderent)la gust, plasând artaîn Analitica sublimului. " într-o acţiune sau, atunci când realitatea exterioară ne oferă 3 Vezi: Timai os (51, c, d, e; 52, a), traducere Cătălin Partenie, În secolul al XIX-lea, separarea frumosului de artă este redusă în vol. Platon, Opere, VII", ediţie de Petru Creţia, Bucureşti, la distincţia mai săracă şi abstractă dintre fo rmă şi conţinut, ocazia, îl contemplăm. Se pare că dreptatea este de partea lui " Editura Ştiinţifică, 1993; Theaitetos (1 76, a, b, c, d; 1 77, a, b ), puse în antiteză dobândesc cea mai mare vigoare", deşi se Platon, când susţine că cei ce privesc multe lucruri frwnoase, " " traducere Marin Ciucă, în vol. Platon, Opere, Vl", ediţie de căuta solu�a unificăriicelor două entităţi. Astăzi, această pro­ " dar nu văd frumosul însuşi şi nici nu sunt în stare să-I urmeze C. Noica şi P. Creţia, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi blemă este depăşită sau chiar inexistentă înunele medii culturale pecel ce i-ar îndrepta cătreel ( ... ), vom afirma că aceşti oameni Enciclopedică, 1989. (Vezi: Guido Morpurgo - Tagliabue, op. cit., vol. 1). opinează asupra tuturor lucrurilor, dar nu ştiu nimic legat de 4 Banchetul (21 1, a,b), traducere Cezar Papacostea, în vol. 31 Gothold Ephrai'm Lessing, Laocoon, traducere Lucian Blaga, " Platon, Dialoguri", Bucureşti, Editura pentru Literatură Uni­ în vol. De la Apollo la Faust", antologie, cuvânt înainte, note obiectul opiniilor lor 49• Altfel spus, nu este la îndemâna " " oricui priceperea de a vedea" fr umosul şi a i se dărui cu versală, 1968. introductive de Victor Emest Maşek, Bucureşti, Editura " 5 Ibid. Meridiane, 1978. fe rvoare. Este uşor de observat că mulţi oameni au apetenţă 6 Critica facultăţii de judecare, traducere Vasile Dem. 32 Cf.Jiirg Zimmermann, Frumosul, în op. cit., p. 207. pentru frumos, darpuţini sunt cei ce ştiu sau pot să-I şi vadă", " Zamfirescu,Alexandm Smdu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică 33 Benedetto Croce, Breviar de estetică. Estetica in nuce, adică să-I recepteze adecvat şi să facă din el valoarea supremă, şi Enciclopedică, 1981, p. 112. traducere Eugen Costescu, Bucureşti, Editura Ştiin�fică, 1971, în care să descifrezesensul propriei sale vieţi. 7 Ibid., p. 201. p. 215. În perspectivă valorică, putem spune că frumosul este 8 Ibid., p. 34 G. W. F. Hegel, op. cit., p. 527. un arhetip sau o posibilitate care poartă în sine motivul ce ne 9 Cf. Jiirg Zimmermann, Frumosul, traducere Mădălina 35 Ibid., p. 536. Diaconu, în vol. Filosofie", editori Ekkehard Martens, 36 Yeh udi Menuhin şi Curtis W. Davis, Muzica omului, îndeamnă pennanent să îl actualizăm prin creaţie şi, în ge­ " Herbert Schnădelbach, Bucureşti, Editura Ştiin�fică, 1 999, p. traducereAdinaArsenescu, Bucureşti, Editura Muzicală, 1984, neral, prin actele de conştiinţă. Întruparea frwnosului şi a 297. p. 119. 10 celorlalte valori estetice este determinată de infinita varietate Ibid., p. 300. 37 Theodor Adorno,op. cit., p. 70. 1 a condiţiilor geografice, istorice şi spirituale, care asigură 1 G. W. F. Hegel, Estetica, vol. l, traducere D. D. Roşea, 38 Caracteristicul este categoria estetică astăzi depăşită. Cel mai diversitatea modalităţilor de manifestare a frumuseţii. Astfel, Bucureşti, Editura Academiei, 1966, p. 118. frecvent fo losită a fo st în artarealistă. Străbătând o linie ascen­ 1 2 Ibid., p. 119. dentă, caracteristicul a atins zonele burlescului şi urâtului în ca valoare, frumosulţine împreună, indestructibil legate între Il ele, cele două laturi ale sale, universalitatea metafizică şi Ibid. perioada naturalismului (vezi Mihai Ralea, Prelegeri de estetică, 14 Ibid. Bucureşti, Editura Ştiintifică, 1972). particularităţile fiin ţării empirice. Oricare dintre fo nnele de 15 Ibid., p. 8. 39 În legătură cu ideea d� nonartă, detalii la: Benedetto Croce, fiinţare a frumuseţii nu coincide pe deplin cu valoarea pură 16 Theodor Adomo, Teoria estetică, traducere Andrei Corb ea, op. cit., p. 215-2 17; Estetica, colectiv, Bucureşti, Editura căreia îi aparţine. Frumosul în sine, ideal, rămâne să ne Gabriel H. Decuble, Comelia Eşianu, Piteşti, Paralela 45, Academiei, 1983, partea a IX-a. îndeamne pennanent cu o chemare către fiinţasa transcen­ 2005,p. 91. 40 Referitor la această problemă, detalii la: N. Hartmann, dentă, dând astfel sens existenţei omului doritor să-I atingă, 17 Ve zi: Marin Aiftincă, Misterul artei şi experienţa estetică, Estetica, p. 7- 10. în cursul vieţii sale finite, prin creaţie, participare, libertate, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2007, p. 23-24. 41 Vezi: Marin Aiftincă, op. cit., p. 134-136. 18 TudorVianu, Estetica, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 42 Nicolai Hartmann, op. cit., p. 8. care sunt, în fond, izvoarele vitalizante ale culturii. 1968, p. 167. 43 Cf.Ibid. O serie de însuşiri specifice diferenţiază frumosul de 19 Ibid., p. 11. 44 Ernst Casirrer, Eseu despre om. O introducere în filosofia 0 alte valori, reliefându-i superioritatea în sistemul axiologic. 2 Ibid., p. 1 O. culturii umane, traducere de Constantin Coşman, Bucureşti, Fără a întreprinde aici o analiză exhaustivă a acestora, reţinem 21 E. Utitz, Griindlegung der Allgemeinen Kunstwissenschaft, Humanitas, 1994, p. 193. că nimic nu este poate mai specific valorii estetice decât 1914, p. 167. Apud Tudor Vianu, op. cit., p. 380. 45 Elemer Hankiss, The paradox ofBeauty. Reconsidered (On faptul că ea ni se propune cu spontaneitate. Sensibilitatea 22 Nicolai Hartmann, Estetica, traducere Constantin Floru, the Dynamic Structure ofAesthetic Val ue), în: "Proceedings Bucureşti, Editura Univers, 1974, p. 23; Marin Aiftincă, op. ofthe Vllth InternationalCongress ofAesthe tics", Bucharest, estetică, punându-ne în contact cu opera de artă sau cu un cit., p. 25-27. 28 August-2 September, 1972, Bucureşti, EdituraAcademiei, aspect al frumuseţii naturii, face ca valoarea lor să ni se 23 Cf. Tudor Vianu, op. cit., p. 64. 1977, p. 205-207. dezvăluie de îndată, fără vreo intervenţie iscoditoare a 24 Mai pe larg pe această temă se pot consulta, între altele: 46 Theodor Adorno,op. cit., p. 76. intelectului. Aşa cwn am arătat mai sus, valoarea estetică nu Grigore Smeu, Esteticul cotidian în lumea de azi, Bucureşti, 47 Pentru detalii referitoare la relaţiile dintre Bine, Adevăr şi consistă, potrivit lui Hartmann, în ceva existând în sine, ci Editura Academiei Române, 1992; The man-made object, ed. Frumos, în literatura românească, pot fi consultate lucrările: numai în apariţie". Odată ce apare, ea ni se dăruieşte cu by Gyiirgy Kepes, Vision + Value Series, London, Studio Tudor Vianu, Pennanenţa frumosului, în vol. citat; Liviu Rusu, " Vîsta, 1966; Aspects of fo nn. A Symposium on fo rm in Logica frumosului, Bucureşti, Editura pentru Literatură Uni­ generozitate şi ne luminează sufletul în mod spontan, nature and art, ed. by Lancelot Law Whyte, 2nd edition, Lund versală, 1968. înălţându-1 într-un alt orizont existenţial. Humphreys Publishers, 1968. 48 Această temă am tratat-o mai pe larg în lucrările: Filosofia Prin întrupare într-un obiect estetic, frumosul devine 25 Vezi: Guido Morpurgo-Tagliabue, Estetica contemporană, culturii, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2008, p. 48- imanent acestuia şi are, astfel, unicitate absolută. Opera de vol. 2, traducere Crişan To escu, Bucureşti, Editura Meridiane, 50; Valoare şi valorizare, Bucureşti, EdituraAcademiei Române, artă nu poate fimodif icată ra ră a-i atinge iremediabil esenţa 1976, p. 399. 1994, p. 9-3 7. sau fiinţarea valorică. De aceea, opera nu este înlocui bilă şi 26 Cf. Tudor Vianu, op. cit., p. 60. 49 Republica( 479, e), traducere Andrei Cornea, în vol. "Platon, nici imitabilă. Ea nu poate fi propusă nici ca model, pentru 27 Vezi: G. W. F. Hegel, Estetica, vol. 1, ediţia citată. Opere, V", Bucureşti, Editura Ştiin�ficăşi Enciclopedică, 1986. 28 Theodor Lips, Estetica, partea I. Bazele esteticii, vol. 2, 50 Tudor Vianu, op. cit., p. 54. că arta nu învaţă pe nimeni nimic şi nu alcătuieşte niciodată " traducere Grigore Popa, Bucureşti, Editura Meridiane, 1987, 51 K. E. Gilbert, H. Kuhn, Istoria esteticii, traducere S01in o pildă care poate fi unnată"50• În plus, unicitatea valorii p. 321. Mărculescu, Bucureşti, Editura Meridiane, 1972, p. 438. estetice, concretizată în opera de artă, rezidă, între altele, şi 29 Ibid., p. 322. 52 Vezi: Lucrarea noastră, Misterul artei şi experienţa estetică.

www.cimec.ro De la Alecsandri la Bacovia sau de la paradigma euclidiană la cea neeuclidiană

Condiţia umană, într-o nouă perspectivă

Ionesco fusese fo arte impresionat de primele zboruri în cosmos, culminând cu prima călătorie a unui om pe Lună. De aici şi de la scăderea audienţei literaturii şi teatrului, pe care el le-a pus în legătură, a pornit impulsul său pentru lui Euclid este singura care corespunde realităţii era lansarea avertismentului din 1966, în cartea Entre la vie et le consecinţa faptului că era avută în vedere numai ceea ce, reve. Între timp, s-au produs şi alte mutaţii tehnologice, ca începând cu secolul trecut, numim realitatea macroscopică. apariţia internetului, care I-ar fi impresionat cu aceeaşi Aceasta este singura care se suprapune, în esenţă, cu lumea intensitate. Este cazul totuşi să ne întrebăm dacă motivaţia simţului comun şi a intuiţiei curente. pe care o invoca Ionesco nu face parte dintr-una mai profundă şi mai cuprinzătoare, deci dacă nu cumva nu este vorba numai Alecsandri şi Bacovia de progresul tehnologiei, ci şi de o altă atitudine faţă de lume şi faţă de viaţă. Aceşti doi poeţi ilustrează distincţiile de mai sus. De câteva milenii, arta şi literatura se hrănesc în mod predominant din pasiunile generate de relaţiile umane, în Alecsandri, în pastelul Dimineaţa, îşi construieşte mod special de raporturile dintre bărbat şi femeie şi de tabloul din imagini direct accesibile simţurilor şi percepţiei sentimentul morţii. Însă, oricât de importante ar fi acestea, noastre, aşa cum ele operează în universul macroscopic, ele nu epuizează orizontul umanului. La fe l de importantă deopotrivă euclidian şi galileo-newtonian. Relaţiile spaţiale, este nevoia profund umană de a inţelege natura, universul, temporalitatea, energia, mişcarea nu părăsesc niciun moment cosmosul, de a se înţelege pe sine. Ştiinţele fundamentale au acest cadru al vieţii cotidiene, iar limbajul nu are nevoie să acumulat, de-a lungul secolelor, multe întrebări, ipoteze, recurgă nici măcar la metafore locale. rezultate, îndoieli, mirări, unele dintre acestea au generat adevărate stări de vertij, s-au constituit în provocări care au Alta este situaţia în poezia Lacustră (Bacovia), unde condus la noi domenii de cercetare. O imagine elocventă în versul fundamental <

(Bucureşti, 1903 -1907)

George Bacovia (alias Gheorghe D. Se afla în Capitală de mai bine de o George Bacovia îşi ia inima în dinţi şi orişicare altul. Satul acesta mare duce o viaţă Va siliu) sosise, în Capitală, cu câteva zile lună de zile şi încă nu dăduse peste poetul bate la uşa redacţiei publicaţiei Românul lipsită de cugetare şi în sânul său se " înainte de a se înscrie ca student, în ziua de 7 care îl debutase în Literatorul". literar", în mahalaua Lucaci, pe strada cu plămădesc infamii şi viţiuri. " octombrie 1903, la Facultatea de Drept, Şi-a adus aminte de Caion, de felul cum acelaşi nume, din preajma fo stei locuinţe a Bacovia, Yasiliu după numele tatălui pentru a-şi găsi gazdă. Venise cu un tren se explicase el, în timpul procesului cu l. L. lui Anton Pann, un alt hărăzit în a poetiza său, este victima acestui mediu./ .. ./ Când, accelerat de Lemberg/Lvov - Cernăuţi - Caragiale, la recurs, când, la întrebarea măiestru în limba română. acum câţiva ani, venia (sic!) tocmai din Iţcani - Bacău - Mărăşeşti - Bucureşti. Era preşedintelui de instanţă Ce te-a făcutpe După mulţi ani, în 1933, George Bacău, să-mi citească câteva din poeziile " ora 7 dimineaţa, când a coborât pe un peron d-ta să-I arăţi lumei ca plagiator pe d. Bacovia va evoca întâlnirea cu Caion, cel sale, era un om curios: scurt, cu privirea aproape pustiu. Avea câteva adrese. S-a Caragiale?", răspunsul a venit prompt: care îl va îndruma spre locuinţa lui Al. rătăcită, vorbind răspicat şi cu puternic ac­ stabilit, pe strada Berzei, la o gazdă care "Faptul că şi-a bătut joc de mine în Moftul Macedonski, dar şi care îi va publica poezii cent moldovenesc, ducea cu dânsul un " închiria camere la studenţi. Ulterior, a depus român" timp de câteva luni, făcându-mă în revistele conduse de el. caieţel de versuri şi îmi cerea părerea. actele necesare frecventării Facultăţii. pederast şi masturbant m-a făcut să caut a Prin anul 1903, deci acum treizeci de Nu prea aveam încredere şi, după întâia " După ce a făcut cunoştinţă de drepturi 1 mă răzbuna pe dânsul. El m-a chinuit luni de ani, un tânăr şi palid student al Facultăţii de poezie, influenţa lui Verl aine mi se păru mai obligaţii ca student, orarul şi sălile de curs/ zile şi eu am căutat să mă răzbun. Şi dacă am Drept, plictisit de monoton ia studiului, găsi covârşitoare, ca săunnez cu citirea întregului seminar, a colindat prin împrejurimile ruşinea de a mă vedea aici, apoi el e vinovat, printre cărţile sale un mic caiet adus din caiet. o o o Universităţii, ale gazdei sale de lângă căci eu am urmat şcoala lui." provmc1e, cu versuri. Tânărul poet mi se înfăţişa afectat şi cu Cişmigiu, aj ungând, în a treia zi, pe Şoseaua Ştia, însă, că e în bune relaţii cu Al. Într-o seară neguroasă de noiembrie, în mişcări studiate. Mă înşelam, şi în tot ceea Kiseleff, la Herăstrău, apoi, în Cotroceni, la Macedonski. Citise, în ziarul Adevărul" (12 acest oraş unde mişcarea literară era foarte ce mi se părea mişcări copiate, era o stare " Grădina Botanică, lângăPalatul Regal. Toate, iunie 1902), mai multe despre procesul în vie prin apariţiuni de reviste literare, decise nervoasă destul de rea. cu setea provincialului venit în Capitală de cauză, atât de mediatizat că i s-a dus buhul! pe studentul care eram eu să bată la uşa Nu l-am mai întâlnit de vreo doi ani. a nu pierde nimic din spectacolul străzii, al La doi dintre apărătorii de atunci ai lui Caion redacţiei revistei «Românul literam. Caion, Câteva din poeziile sale apăruseră în reviste metropolei. le-a întâlnit numele printre viitorii lui directorul acestei fo i, era deprimat după neînsemnate, neatrăgând atenţia nimănui. A adăstat, în acele seri de toamnă, ca la profesori de la Facultate, respectiv pe George procesul ce îl sfărşise cu autorul dramatic Totuşi, sub fo rma uneori neîngrijită, se Bacău, la câteva terase cu lăutari, cu mici şi Danielopol - profesor de drept roman şi drept Caragiale. ascundeau imagini de o noutate rară şi de must. Prefera vinul vechi şi singurătatea pe civil, decanul Barou lui de avocaţi Bucureşti, Prezenţa mea singură, fără nici o o îndrăzneală care dovedea un talent fundalde muzică. Era străin de oameni şi de şi pe Ion Tanoviceanu - profesor de drept şi recomandare de autor literar, îl făcu să mă deosebit. 1 .. ./ locuri. procedură penală, membru corespondent al primească, cu destulă rezervă. Am schimbat Bucureştii, cărora tânărul scriitor le Printre bagajele sale, se afla un obiect Academiei Române ( 1 897). atunci scopul venirii mele, cerându-i adresa cerea consacrarea, nu erau în stare să-1 preţios, un caiet doldora cu poezii scrise în În timpul procesului Caion - Caragiale, colaboratorului său, poetul Macedonski. priceapă şi nici măcar să-I tolereze alături cu timpul liceului şi caligrafiate cu grijă. în martie - iunie 1902, AL Macedonski fusese Mi-a cerut, totuşi, câteva poezii, care cele mai desăvârşite nulităţi poetice." (Caion. Împlinise, în septembrie, 22 de ani şi alături de Caion, susţinându-1. De altfel, de au şi apărut în revista sa. Gh. Bacovia, în Rodica", Buc., 1, nr. 5, 21 " avea publicată doar o poezie! după spargerea prieteniei dintre Al. Am trecut, după aceea, la poetul martie 191 O, p. 18-19.) A trecut de mai multe ori prin faţa Macedonski şi 1. L Caragiale (soţiile lor Macedonski, căruia îi trimisesem o poezie Ecoul descinderii lui George Bacovia impunătorului edificiual Ateneului Român, fuseseră colege de pension!), dramaturgul care a apărut în «Literatorul». în Capitală şi intrarea lui în anturajul pe scena căruia i s-a înmânat Premiul I cu pişicher i-a ironizat poezia simbolistă( 1 895), La ora 11 a. m., palidul şi emoţionatul macedonskian îl sintetizează o cunoştinţă cunună, pe care l-a obţinut ca participant la inclusiv voi. Excelsior, căruia îi dedică o student întâlni în curte pe d-na Macedonski, de familie, publicistul Aurel Savela (alias Concursul naţional, secţiuneaDesemn după pseudorecenzie ( 1 O nov. 1897), iar poetul, cu rugând-o să fie anunţat. Reveni peste un sfert Lambert), cumnatul fratelui mai mic al natură, organizat de Societatea Ştiinţificăşi pseudonimul Salustiu, îi acuză Năpasta de de oră. Fui primit într-un salon în care ardea poetului, la începutul anului 1916: Literară Tinerimea Română". Înmânarea plagiat după Puterea întunericului de Lev o candelă roşie. Întâmpinai şi aici o rezervă Acum 12 ani se vorbea prin cenacluri le " " s-a făcut cu fa st în cadrul Serbări i celei de a Tolstoi, adăugându-i numele la seria celebră în faţa poeziei, pentru un moment. După literare despre apariţia unui nou tip în ceata 22-a aniversări a Societăţii, în ziua de 21 de plagiatori : Vo ltaire, Goldoni, Moliere (3 câteva lecturi, ni se aduse o gustare, fiindora ephebilor maestrului Macedonski. Tipul era mai 1899, Ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin nov. 1896). Acelaşi lucru îl va face peste ani mesei. După o butelie de vin, am cetit mai un omuleţ de 22-23 ani, o figură fină de şi Elena, patronii religioşi ai Bucureşti lor de Caion, la recurs, în 1902! Deşi Curtea cu tot caietul meu de versuri. Era încântat. Se vi sător ai cărui ochi mari, albaştri, aveau atunci. Tot pe aceeaşi scenă, mai luase un juraţi i-a dat verdict de achitare lui Caion, el apropia ora când mergea de obicei la Cafeul străluciri magnetice. El purta plete blonde, premiu şi în 1902, de asemenea, pentru este şi în prezent considerat un Imperial. iar mişcările şi atitudinile lui remarcau o pictură. delincvent. .. literar. Pomirăm acolo spre a mă recomanda la timiditate de provincial stingher, care nu Acum, ziua era la cursuri. După­ Ca ion (alias Const. A Ionescu) era, de mai mulţi poeţi." (Textul datează din 1933, dădea de bănuit că în capul acela frumos se amiezele şi serile, până aj ungea la gazdă, că la 9 martie 1903, redactor la Românul dar a apărut postum, în 1975; apud Opere, întrec stoluri de gânduri, că sub fruntea lui " era la început, întârzia în oraş. Intrase de literar", subtitrat Anale politice şi literare", 200 1, p. 503-4.) cuminte scânteiază minunate aptitudini " câteva ori prin cafenele, dar nu îndrăznise să săptămânal pe care 1-a condus până la 24 Amintirile lui Caion însuşi se suprapun artistice. Ephebul scria versuri noi, desena treacă prin cele de pe Calea Vi ctoriei, decembrie 1904, după care dată i-a devenit acestor evocări, fiind scrise, independent căutându-1 din ochi pe marele pontif al proprietar, până în 1912, când îşi încetează unele de celelalte, în anul 1910: Bacău) este " simbolismului -Al. Macedonski. apariţia. un oraş mic şi stupid, mai provincial decât

= .... = N "' ·� � "' "' "' -;; o= .:;."' = '3 o= ·;;o C>.. .§ "' 6 u z foJ "" o ..J o u 11 1.1� www.cimec.ro Boema studen1ească a lui George BACOVIA

la carea aderat şi l. L. Caragiale. (,,Adevărul". Acesta era o figură emblematică. liceu, la Bacău. Atunci, i se cerea să rostească � Buc., nr. 5119,29 oct. 1903, p. 2, Supl. "Litere Cincinat Pavelescu i-a realizat un portret o poezie. şi arte".) memorabil: Silueta aristocratică. Eleganţă Cu sfială, deschidea caietul la " bine, cânta la vioară. Îl chema Gheorghe Ceilalţi, rivalii orgolioasei Grupări a nativă. Chip sugestiv. Mustăţile înfipte în întâmplare, dar le spunea fără a se mai uita Va siliu, era bacalaureat al Liceului din Bacău Intelectualilor, erau situaţi în salonul cer. Pasuri grăbite, puţin sacadate. Zilnic pe text. şi venise în Capitală pentru Universitate, cafenelei sub o oglindă cât peretele de mare, trece pe Podul Mogoşoaiei. Se uită drept Caietul cu coperte cartonate şi pânzate, venise cu bagajul iluziilor şi entuziasmului, sfidându-şi preoponenţii aşezaţi/masaţi la înainte şi vede tot ce se petrece în lature. de culoare vişinie, s-a păstrat până astăzi. cu visurile şi sărăcia." (Lambert. Un poet al stâlpul din mijloc, care ţinea pe umeri Cam rigid în mers. Înfăţişare de militar Face parte din Fondul familial Bacovia" de nervilor: G. Bacovia. Impresii, în Cronica " " arcadele încăperii. Aici, înconjurându-şi austriac. Ori unde intră atrage atenţiunea. la Arhivele Naţionale Istorice din Bucureşti. Moldovei". Bucureşti, II, 10-12, ian. - febr. Maestrul, veneau colecţionarul de artă plas­ Femeile îl fixează lung. Picioarele sale sunt Hârtia de gardă este de culoare galbenă 1916,p. 201 -202.) tică, Al. Bogdan-Piteşti, publiciştii Caion, mici. Privirea când bizară, când dulce şi închisă, iar a caietului -albă ve lină, cu filigran, Când se va referi la aceleaşi împrejurări, Aristide şi Constant Cantilli (strănepoţi visătoare, când vagă. Era una din acele figuri reprezintând un urs şi, dedesubt, înscrisul: cu singura deosebire de schimbare de-ai lui Vo dă Caragea), Domenico Caselli, ce văzute odată în memorie rămân./ .. ./ C. & S. S. Buşteni, de lux. Conţine 65 de neînsemnată a timpului întâlnirii, atât în ceea poeţii Mircea Demetriade, D. Kamabatt, Părea din altă lume coborât în raza de file,cu 64 de poezii scrise cu cerneală pe ce priveşte anul, cât şi anotimpul Ştefan Petică, Al. T. Stamatiad, pictorii N. aur a unui vis. Şi vis era. Sub aparenţa lui paginile cu număr impar şi alte 9, pe celelalte momentului, Al. Macedonski va scrie, în Petrescu, N. Ve rmont. Dar şi alţii, mul� dintre rece ascunde nemărginirea entuziasmului cu număr par. Scris îngrijit, cu o caligrafie ianuarie 1916, la fe l de semnificativ: ei fiind directori-proprietari, redactori, artistic. / .. ./Pictor, deci poet. Poet - deci pictor. distinctă, a fo st titrat de autor: Caietul Plumb. Era aproape un copil, când în 1902 a " colaboratori ai publicaţiilor din constelaţia Când era atacat, lovea ra ră milă. El întâi nu 1900. Va ficercetat şi descris de abia în ediţia venit la mine într-o frumoasă zi de vară Literatorului" (1880-1919) ori dependenţi ataca."(Cincinat Pavelescu. Siluete Op ere. Editura Univers Enciclopedic, " să-mi citească, sfios cumse poate mai mult, de revista lui Al. Macedonski. moderne -_Artistul, în Literatorul", nr.7/ Bucureşti, 2001 (p. 687-692). Nu 1-a văzut " versuri de-ale sale. Marea sa originalitate Cu ani în unnă, fuseseconstituită chiar 1892, 15 dec.) niciun alt editor, niciun exeget bacovian. m-a lăsat înmănnuritde uimire.[ ...] Ca şi Iuliu Societatea Revistei Literatorul" (Preşedinte Dar nici portretul dedicat de George Într-una dintre şedinţele de cenaclu, " Cesar Săvescu, ca şi Ştefan Petică, ca şi de Onoare, prof univ., istoricul V A. Urechia, Bacovia lui Al. Macedonski nu este mai fiind ascultat cu mai multă atenţie de către Alexandru Petroffşi alţii, el a izvorât din ministru, deputat etc.), cu structura centrală preJos: Domenico Caselli şi Constant Cantilli, mişcarea culturală şi de simţiri a în Bucureşti şi comitete prin judeţe, cu statut Maestrul Macedonski, prin puterea acesta din urmă i-a cerut să prepare, adică Literatorului" şi este un premergător, iar " " şi recunoaştere ca persoană juridică, care a geniului său, prin fizicul său de o nobleţă să-i dea transcrise, dintre cele rostite, mai nicidecum o coadă oarecare desprinsă din funcţionatcâţiva ani ( 1 882-1 884 ). Interesant arti stică, învăluit într-o visare cronică şi multe poezii, dar, mai întâi, cele titrate ea şi întrebuinţând fără nici un rost că, la Bacău, a luat fiinţă o filială,având ca nepătrunsă, rezistă vremurilor, defăimărilor Amurg (Ca lacrimi de sânge), Nevroza (Afară sonoritatea împerecherii 1 iterelor şi culoarea preşedinte pe N. 1. Bibiri - institutorul lui ordinare şi nepăsării cu care a fo st răsplătit; ninge prăpădind) şi Lacustră (De-atâtea nopţi imaginilor. Venit în literatură după Ion Theo George Bacovia de mai târziu (el. 1, IV), dar iarcând are timp, printre lacrimi, zâmbeşte ... aud plouând), pentru ai le publica în revista (astăzi Tu dor Arghezi), cel care a îndrăznit şi directorul Şcolii Primare de Băieţi nr.l, iar Şi dacă în sufletulsău este şi ura, nimeni nu Yiaţa nouă", al cărui sumar era alcătuit " peaceastă cale mult, pentru că înseamnă mult, celelalte funcţii din comitet fiind ale lui T. are mai mult motiv./ .. ./ provizoriu şi trimis la tipar. şi după Alexandru Petroffal cărui grai părea Tăutu (vicepreşedinte), T. Teodorescu Maestrul Macedonski este un poet Pe prima şi ultima i le-a dat după două desprins din al poeţilor latini ai decadenţei: (secretar), G. Baroncea, Ghiţă 1. Ionescu şi clasic, cu o cultură occidentală şi cu totul zile transcrise, pe cealaltă a desprins-o din Cyclului alexandrin, Bacovia se înfăţişează Gheorghe Arap (membri). Statutul şi listele vastă; pe atât prozator, dramaturg, om de caiet atunci şi i-a înmânat-o cu emoţie. cu toate acestea ca un strălucit poet de cu membrii comitetelor filialelor judeţene, ştiinţă, filosof, economist social, iar, în Era întâia propunere de acest fel după excepţie în literatura română. (Al. " dar şi cu persoanele care contribuiau, pe gălăgia artei noastre,fos a t şi este unluptător. "(G. patru ani de la debutul lui absolut în Macedonski. Bacovia, în Făclia". Buc., 1, judeţe, la sprijinirea apariţiei revistei, în Bacovia. Alexandru Macedonski, în Literatorul" din 20 martie 1899, cu poezia " " nr. 7, 1 ianuarie 1916, p. 57.) frunte cu mitropolitul de Iaşi al Moldovei, Orizonturi noi". Bacău, 1, nr. 2, iunie 1915, ŞI TOATE: "Şi toate se re-ntorc din drumul " Concordanţa mărturiilor vine să fixeze Calinic Miclescu, miniştri, generali, p. 9-13.) lor,/ Şi dulcea primăvară vine, 1 Cu-al ei în timp locul şi devenirea/ menirea poetului consilieri de ambasade, proprietari, În jurul acestui luptător, s-a strâns o soare blând şi nopţi albastre/ George Bacovia, pe cât de înzestrat cu har funcţionari de toată seama din toată ţara, au generaţie de literaţi, în concurenţă cu Fermecătoare şi senine./I...Şi numai dânsa­ genial, pe atât de contorsionat în plan so­ fo st date publicităţii, cu mulţumurile de tradiţionaliştii de la Semănătorul" şi i rătăcită-o drum/ Şi făr de ea nimic nu­ " cial. rigoare, dar şi lista colaboratorilor, în ordine cosmopoliţii de la Convorbiri literare". nseamnălMuguri au dat pe ram, zadarnic/ " Cine să fi fo st acei literatori care au alfabetică, dintre anii 1880- 1 890 Lupta a fo st dură, atât în plan literar, În a mea inimă e toamnă."(Literatorul", frecventatcenaclul literar macedonskian, fie ( Literatorul", Buc., 8/ 1 882, 11-12/1883, cât şi în cel politic. XX, 3, 20 martie 1899, p. 1). " la maestru acasă, fie la Cafeul Imperial 3/1 890). George Bacovia va publica, în cei patru Cele două catrene le va semna şi data: (respectiv, cafeneaua Kiibler", de la parterul " Fie acasă la maestru, fie la cafenea, ani de studenţie bucureşteană, în paginile V. George. Bacău, 1899. Fuseseră inspirate hotelului Imperial") ori alte Cafeuri? Pe unii " George Bacovia nu participa la duelurile/ revistelor scoase de simboliştii mace­ de o anume Elena, elevă la Gimnaziul de dintre ei i-a numit Maestrul, pe alţii i-a discursurile cenacliştilor, Al. Macedonski donskieni. Purta cu el, când şi când, caietul Fete din Bacău, cu care înfiripase o idilă. menţionat cu zgârcenie chiar George fiind principalul animator al scânteitoarelor cu versuri scrise 1 compuse încă în anii de (Opere, 2001, p. 179, 815.) Bacovia, cum ar fi Mircea Demetriade,Caion săgeţi de spirit. În realitate, era un reflux poetic la şi Ştefan Petică. Dar aceştia nu au fo st singurii principiile stoicismului lecturate în cartea: şi nici pe ei toţi, nici pe alţii, mulţi la număr Seneca. Liniştea sufletească. Trad. Gr. de dinainte şi de după 1900, George Bacovia Goilav, Bucureşti, 1897. Cu traducătorul, nu i-a cunoscut îndeaproape şi să fi colaborat. era rudă, iar cu fiulacestui a-Toma, coleg. Cei mai mulţi au rămas consemnaţi doar în Întrebat cum de a aj uns, ca elev în ul­ revistele timpului! Ei au fo rmat boema! tima clasă de gimnaziu băcăuan, să debuteze Boema anilor de început de secol XX, în paginile revistei lui Al. Macedonski, care frecventacaf eneaua Kiibler", numită " la Bucureşti, răspunsul a fo st simplu. Un Gruparea1 ntelectualilor, era centrată în jurul exemplar al publica�ei îl adusese la Bacău " lui Al. Macedonski. A fo st descrisă, în 1903, un cunoscut al familiei noastre, Ioan Jinga, de Caion initiativa de a alcătui/constitui student al unei şcoli de pictură din Bucureşti. "' Societatea Oamenilor de Litere" grupul = Prin acesta, am şi trimis revistei una din " �. fondator fo rmat din Al. Macedonski, Gr. "' poeziile mele de început." (Opere, 2001, p. Tocilescu, Mircea Demetriade, N. 1. = = 643, 889.) Totodată, acelaşi prieten de familie = Apostolescu şi Caion, chemând şi pe alţi o i-a arătat lui George Bacovia un exemplar al soldaţi ai frumosuluinobil şi stălucitor" să ·;:;o " =- volumului Excelsior de Al. Macedonski li se alăture spre a lupta pentru proprietatea .§ "' (Bucureşti, 1895), cu dedicaţie olografă: literară,spre cinstea literară: Dea Dumnezeu Poetului - artist Jinga. Al. Macedonski." " o " ca în lupta cinstită ce întreprindem pentru u Acestui poet-artist înghiţit de anonimat i-a arta nobilă şi generoasă, pentru arta genială z rJ}o� apărut cu o lună înaintea lui G. Bacovia şi curat românească, să fim scutiţi de o ..... poemul în proză titrat Copil încă, în paginile resboirea sterilă a personalităţilor!" (Caion. o Literatorului" (XX, 1, 20 fe bruarie 1899, p. u " Societatea Oamenilor de Litere, în 6). Românul". Buc., nr. 110, 18 mai 1903, p. " Darîn paginile aceluiaşi număr în care 345.) a debutat G. Bacovia, va fi publicată o Constituirea Societăţii a fo st realizată oficial la 4 oct. 1903, având ca membri tot " ce are România mai cult şi mai desăvârşit",

12 11� www.cimec.ro Boema studentească a lui George BACOVIA

de aceste prezenţe era preocupat George După alţi şapte ani, pe când era elev în Bacovia. Îşi văzuse versurile din cele trei clasa a treia gimnazială, în 1896/1 897, a poezii -Amurg, Nevroză, Lacustră- incluse căzut din nou bolnav, dar de data aceasta de în grupaj titrat generic Poezii (I-11-IIl), iar varicelă/ vărsat de vânt. A absentat des de la dedesubt, pentru întâia oară, semnând scurt: lecţii, primind note sub limita de promovare Bacovia, în vreme ce, în sumar, pe copertă şi declarat repetent. Pe deasupra, nici boala era trecut pseudonimul întreg: V. G. - nu a fo st tratată cu seriozitate. Bacovia, aşa cum avea să apară de multe De la varicelă/ vărsat de vânt la herpes/ ori, de fo arte multe ori şi să-I consacre ca zona zoster nu este decât un pas, cu atare. complicaţii severe şi reveniri la nivelul În toiul discuţiilor, în zarva provocată ochilor şi fe ţii, spun medicii prin tratatele de de păreri contradictorii privind contribuţiile specialitate, complicaţii la nivelul nasului autorilor publicaţi, în vălmăşagul de voie şi creierului. Erupţiile cutanate produc bună şi râsete, George Bacovia s-a strecurat mâncărime, afectând rădăcinile nervoase pe nevăzute afară. Mai ales maestrul lipsea, celor cu sistemul imunitar slăbit de stres, răni întârziind să apară şi se intrase adânc în ori alţi factori. Nici atunci, în urmă cu zeci/ noapte. (Ulterior, a aflat că se intemase la sute de ani, nici acum, nu există leacuri să Sanatoriul Dr. Al. Sutzu, unde a fo st şi M. vindece definitiv zona zoster, numită popu­ Eminescu.) Ajuns la gazdă, a lecturat pe lar fo c viu. îndelete revista. Aceasta este eczema de care poetul a Însă, cu acest număr, revista îşi înceta suferit/ chinuit toată viaţa. Din cauza ei, i s-a apariţia. schimbat comportamentul, reacţiile la mediul Generos, Constant Cantilli a predat tacit înconjurător. Nu numai repetenţiile din poeziile primite de la George Bacovia lui C. cursul gimnazial/ liceal au această explicaţie, Săteanu, coordonatorul publicaţiei ieşene dar şi nenumăratele sinusoide ale ,,Arta". Revistă pentru teatru şi literatură, în examenelor de student, din 1903 până în care i-au apărut un număr de şaisprezece 1911, când îşi va lua licenţa în drept, nu după poezii, între 15 dec. 1903 şi 19 apr. 1904. trei ani de studii, ci după opt: patru, la Între timp, cu aj utorul aceloraşi colegi de Bucureşti, şi alţi patru, la Iaşi. cenaclu - D. Caselli şi C. Cantilli -, a mai Într-o teză de doctorat în medicină şi publicat poezii în revistele: Propaganda chirurgie titrată interogativ - Este zona " literară" (4 ian. 1904), Mărgăritarul" (22 zoster o maladie infecţioasă şi epidemică? " febr. 1904), Cavalul" (1 ian. 1905), -, trecută la Facultatea de Medicină din " Analele literare, politice, ştiinţifice" (apr. ­ Bucureşti, la 20 mai 1904, autorul ei, A. " iunie 1905), Revista idealistă" (6 iunie Poitaş, a răspuns afirmativ cu argumente/ " 1905), Liga conservatoare" (8 ianuarie dovezi ireconciliabile. " 1906), Românul literar" (mai 1906 - dec. Cuvântul durere îşi face loc înversu rile " 1907), aceasta din unnă, publicaţia lui Caion, bacoviene, ca fe nomen patologic, semnal/ în total, în acele nouă reviste i s-au tipărit sensibilitate algică, cu rol biologic, de la peste treizeci şi cinci de poezii. început. Dar dincolo de activitatea sa literară, Astfel, cuvintele a durea (vb.), durere consemnare/ schiţă-portret a lui Al. erau preocupările strânslegate de continuarea ( subst. ), dureros ( adj ./ adv.) apar în versurile Macedonsk:i făcută lui Grigore Haralamb studiilor pentru care se afladeparte de casă. bacoviene ca senzaţii ale unor stări fizice şi Grandea, la rubrica Figuri contemporane", " În patru ani de studenţie bucureşteană, nici pe departe nu sunt construcţii metaforice, text însoţit de figuraacestuia desenată de N. George Bacovia s-a înscris în cinci rânduri figurative ca sentiment. Sinonimele lor Ve nnont,prelua te din Revista modernă" " la tot atâtea sesiuni de examene. La 9 (suferinţă, întristare, mâhnire, chin, (66/1897), omagiatul fiindu-i profesor de octombrie 1904, a trecut examenele de anul amărăciune) rămân în plan afectiv/ moral, limba franceză gimnazistului băcăuan. V bloc I, cu două bile roşii. La unnătoarele fapt pentru care, în toată poezia lui George Consideraţiile acestuia, care venea în patru înscrieri pentru anul II/ bloc II ( 8 oct. Bacovia sunt atât de rare: subst. întristare - literatură, în vreme ce fo stul dascăl plecase 1905, 15 martie şi 10 octombrie 1906, 14 de patru ori, verbul a întrista - de cinci ori; (ce coincidenţă!), se suprapun celor emise mai 1907), fiecă nu s-a prezentat, în 1905, subst. mâhnire- o singură dată, iar verbul a de Al. Macedonski: Grandea era un literat " fie că a fo st respins ca nepregătit suficient, în mâhni - niciodată; subst. chin - de două ori, de mare valoare. A murit amărât, văzând 1906 - 1907. verbul a chinui - niciodată ş.a.m.d. Mai decăderea culturală şi intelectuală Când, la 27 iunie 1907, a primit edificatoare, în acest sens, este frecvenţanulă contimporană.A scris enorm: poezii, romane, înştiinţarea de exmatriculare de la Facultatea a subst. suferinţă şi o singură dată a verbului studii, piese de teatru, ziare politice, reviste de Drept din Bucureşti, conform art. nr. 35 a suferi, dar într-o creaţie poetică târzie, din literare, critici./. . ./ Dintre romanele sale, din Regulament, întrucât nu a trecut anii 1949-1 954, publicată postum: Cât Fulga a avut un mare răsunet." (Al. examenele de la un an de studii la altul, în sufeream/ Iubind/ Chipul tău,/ În odăiţa de

Macedonsk:i. Opere, III, 2007, p. 630-63 1, doi calendaristici, s-a înscris la Facultatea elev... (Poezia Deşi nimic, în vol. Stanţe şi "' ·;::: 1147.) similară din Iaşi, la 1 dec. 1907, menţionând versete, 1970). ; De atunci, trecuseră patru ani. Acu1n, motivul expres: în urma nereuşitei la În acei ani de studenţie bucureşteană, " � era în cenaclul ce şi-1 dorise. Propunerea examenele la care n-am preparat îndeajuns, George Bacovia a avut un carnetde note în <' celor doi întreprinzători - Domenico Case!li din cauza unei boli grave." (Opere, 200 1.) care şi-a scris gândurile lui poetice, aflat în ;;: şi Constant Cantilli - l-a ameţit. Nu se aştepta Acesta era adevărul: boala gravă i-afo st prezent în arhive, datând din perioada 1906 8 să-i iasă atât de repede norocul în cale. În loc ca o pedeapsă nemeritată toată viaţa, încă - 1912, rămas ani de zile neconsultat de

1- � -- � � , ,-r� '------�-� � de două poezii transcrise, G. Bacovia le-a dat din copilărie. Ascendetele o revendică. editori sau exegeţi. 1 fl.l'�vfl/� 'lMi.J.. .. •.I-' • 1 • �J,,,,,ţ;,rn.1,,.. ( '.-lr . r�'' � zece, pe lângă cea pe care o desprinsese La vârsta de şapte ani, în toamna anului Din acest carnet,am extras unsprezce , � entuziasmat de la început din caiet. 1888, în preajma înscrierii în clasa întâi poezii inedite pe care le-am inclus în ediţia L------'------....J '-' Astfel, când a fo st adusă revista Viaţa " primară, s-a îmbolnăvit de malarie/ febră academică Opere (200 1 ). nouă", la cafeneaua Kiibler", în ziua de 1 " palustră/ friguri lacustre, maladie epidemică, Putem să spunem că studenţia/ boema decembrie 1903, mirosind puternic a în ţinuturi mlăştinoase cum era Bacău! bacoviană a fost unică. cerneală tipo, zi înscrisă pe coperta insalubru din vecinătatea Bistriţei şi a publicaţiei, şi i-a fo st înmânat un exemplar, Siretului. Mircea COLOŞENCO George Bacovia s-a topit de fericire.Aproape Boala are o evoluţie în cicluri alterna­ toţi semnatarii erau de faţă. Pe Mircea tive, însoţită de tremurături şi transpiraţii reci, Demetriade, Gabriel Dona, 1. Duscian (alias cu dureri de cap, tulburări digestive şi Duşan Isailovici), Toma Florescu, îi cunoştea musculare. Convalescenţa copilului George de la şedinţele anterioare de cenaclu. În ziua Bacovia a durat peste tennenul regulamentar aceea, pictorul Abcar Baltazar şi generalul de a intra la cursuri, fapt pentru care primul Gr. N. Constandache au venit mai târziu. Nu an de elev în clasa întâi va fi în 1889. 13 1!� www.cimec.ro Despre criză şi crizism (note de lectură)

" ca să devie de la sine nou 15. Tradiţia însăşi dezbaterile intelectuale ca o realitate cu are un sens dinamic, implicând elemente accente noi, stimulând analize de un real de renovaţie firească în timp. Căci "sufletul interes. omenesc e o unitate în mijlocul unei Semnificativă era, în acei ani de acută naturi , care repetă întotdeauna nou confruntare axiologică, pledoaria pentru " lucrurile sale de o eternăvechime 16. Într-o libertatea de creaţie, pentru valorile atare viziune, continuitatea prevalează specifice,pentru cultura naţională, tot mai discret asupra înnoirii, fără să însemne mult subminată de noul regim. S-a început " deloc fixaţie, "încremenire în proiect , şi aici cu elitele, ca în politică, annată, dacă se poate spune aşa. diplomaţie, eliminându-se opozanţii reali Pentru unii intelectuali din "noua sau potenţiali ai sistemului comunist emer­ " generaţie , mai raţionalişti şi mai critici, gent. România liberă, unde se era limpede că "războiul a încheiat ciclul concentraseră multe condeie de stânga, culturii naţionale" şi că începea o nouă polemiza în numele culturii, mimând epocă, una pe care Ş. Cioculescu o voia cumva "crizismul'', cu presa de opoziţie europenistă, deşi semnalele curente democratică, îndeosebi cu Dreptatea, indicau mai curând confuzie, derută, Jurnalul de dimineaţă, Liberalul, inchietudine17• Berdiaev, Keyserling, Semnalul, Tr ibuna românească. Să Maritain, Rathenau, Scheler, Spengler, amintim, dintre combatanţi, pe T. Arghezi, Va lery, între alţii, apăreau ca analişti de Ion Caraion, Ş. Cioculescu, P. Cornea, prestigiu ai fenomenului 18. Din spaţiul Ovid. S. Crohmălniceanu, Geo Dumitrescu, românesc se citau mai multe serii de V. Ierunca, A. Marino, N. Moraru, M.R. atitudini, sistematizate cu acribie de M. Paraschivescu, Dan Petraşincu, Al. Piru, M. Poate că cel mai fr ecvent termen rezultă e.g. din studiul lui Paul Hazard, dar Vulcănescu, el însuşi combatant în Preda, Z. Stancu, T. Teodorescu-Branişte, fo losit în politogramele din ultimul timp şi din alte analize, aproape sincrone, în care polemica amintită. Ideea de "reabilitare a 1. Vitner23. " " e acela de criză, în pofida echivocului "umanităţi le erau repuse pe tapet8. spiritualităţii s-a impus atunci (C. Criza decela şi în istoriografie. Al. terminologie şi diversităţii contextuale. În cultura română, lucrurile nu stăteau Rădulescu-Motru), ca un semnal de criză, Boldur, basarabean la origine, cu temeinice Criza economică e numai un aspect, şi nu tocmai diferit, după Întâiul Război aspect asupra căruia s-a revenit cu studii slave, aj uns director al Institutului cel mai de seamă, unul a cărui recurenţă se Mondial, moment ce a produs mari dispute insistenţă, sub diverse aspecte, disputa de Istorie din Iaşi, intra tocmai în toiul invocă de altfel, predilect, în epocile de şi în istoriografie. Mai toate domeniile continuând şi în anii următori19. acelei dezbateri. "Ştiinţa istorică română " tranziţie. Analiştii înclină să creadă însă umanistice s-au resimţit de criza Noua conflagraţiemondială i-a găsit se află în stare de criză , constata el, demult că toată istoria se defineşte, până interbelică, din care s-au născut diverse pe români în plin efort de limpezire şi de punând situaţia pe seama lipsei de orizont la urmă, ca tranzitorie şi că starea de criză proiecte culturale, ştiinţifice, de artă, unele construcţie, după cum reiese din diversele teoretic şi a factologiei dominante24, este, în fo nd, inerentă vieţii sociale din cu ambiţia de a da contur unui credo sinteze în istorie, filosofie, literatură, lipsuri ce se revelaseră deja cu ocazia " " orice timp. S-a glosat intens şi cu autoritate generaţionist9. enciclopedii etc., iniţiative ce se cuvin disputei dintre "vechea şi "noua şcoală. profesională pe această temă'. Secolele Un nou echilibru între tendinţele raportate desigur şi la criza amintită20. Anii Un proiect regenerativ se putea întrezări " XIX-XX au fo st "citite adesea în această existente, pe tărâm spiritual, imagina, la războiului i-a pus şi pe intelectuali la grea în analiza severului critic, proiect căruia cheie, noţiunile de criză şi tranziţie fiind începutul definirii acelui crez, Constantin încercare, alimentând o dispută pe tema însă circumstanţele nu i-au fo st deloc puse frecvent în raport cu declinul, Noica. Tânărul filosof, de pe atunci şi un crizei care a stârnit un viu interes. favorabi le25. decadenţa, perisabilitatea şi chiar "stărşitul abil mânuitor de limbă română, se plasa Dosarul crizismului a fo st supus unei O atare ambiţie nu era nouă, fiindcă " " istoriei 2. lângă "legionarii adevărului , tagmă în atente analize de către Ana Selejan, demers ea se contura pe fo ndul unei tradiţii în Războiul rece abolit, s-au imaginat care se situa, de pildă, Jacques Maritain, pe care autoarea îl rezumă astfel: "Îndată domeniul ilustrat până nu demult de Andrei diverse scenarii ale schimbării, adică de pe seama căruia sublinia aportul bisericii după august 1944, în contextul rediscutării Oţetea, a cărui înclinaţie spre istoria so­ inserţie în lumea liberă, după decenii de la stimularea speranţei. Dincolo de esenţei culturii, conceptul de criză a cială şi spre culturologie se cunoaşte. Un sistem totalitar, ceea ce reclamă analogii dogmele creştine, ar fi nevoie de "adevăr culturii cunoaşte o oarecare expansiune splendid eseu al acestuia privea chiar " " cu "modelele existente pe mapamond, în stare de lavă , înainte de a se aj unge la polemică, pentru ca, vreme de aproape doi noţiunea de criză (el o numea agonie), " dar şi apel fi resc la tradiţiile locale3. "pietrificările sale vremelnice 10• ani, umbrită de alte campanii şi polemici, aplicată la vechiul regim din Franţa26. Perioada interbelică a fo st cel mai intens Echilibrul sugerat nu putea fi decât unul dezbaterea să intre într-un con de umbră, Însăşi doctrina materialistă, cu referire la evocată sub acest unghi4. dinamic, instabil, bazat pe "disputa izbucnind expressis verbis în toamna istorie, a avut în autorul acelui eseu un Dacă anii '30 au debutat cu o criză lăuntrică", pe dimensiunea conflictualăa anului 1946, de data aceasta cu alte adept de marcă27. " economică, plină de consecinţe şi în alte fiinţei umane. "Cetăţenii provizoriului îl semnificaţii, polarizând pentru multă Se pot invoca desigur multe exemple domenii, deceniul următor a trebuit să caută mereu, ispitiţi totodată de spiritual vreme interesul oamenilor de cultură, consonante, nu numai din istoriografia suporte o altă criză, sesizată îndeosebi ca şi temporal, pendulând încontinuu între detenninând - a câta oară - încă o campanie română, fi indcă specialiştii în domeniu " una a moralei şi a culturii. În ambele limite intangibile11• culturală, cu tot atâta risipă de cerneală, erau preocupaţi de momentele "critice din situaţii, s-a pus chestiunea trădării Atitudini analoage se regăsesc, erudiţie, argumente ori patimi, ca la trecut, ca de fenomenul contemporan. H.I. " " intelectualilor" (J. Benda) şi s-au căutat simultan, la M. Eliade, M. Vu lcănescu şi precedentele 21. Marrou, P. Ve yne, P. Chaunu, F. Braudel, P. " " remedii mai ales în zona "umanioarelor . chiar la D. Gusti, a cărui "lectură socio­ Criza era asociată acum cu tranziţia Nora, F. Furet, ErnstNolte, între alţii, sunt Lipsa de curaj, de sinceritate, de ataşament logică a naţiunii se vădeşte încă deplin de la dictatura antonesciană la un nou exemple la îndemână28. Din patrimoniul " faţă de marile valori era repusă fe rm în actuală12. Polemizând cu alţi exegeţi, regim, care se declara, sub ocupaţie, de naţional, după "polihistorul N. Iorga, se " cauză5. Propensiunea nihilistă care însoţise îndeosebi cu L. Blaga şi C. Rădulescu­ "largă concentrare democratică , pentru a cuvin a fi amintiţi, fără nicio preocupare fi nele secolului XIX a continuat să se Motru, teologul D. Stăniloaie punea deveni, peste numai patru ani, după axiologică, reflecţiile din ultimii ani emise manifeste, încă mai dramatic, în noul secol, ortodoxia românească pe seama unei abolirea monarhiei, unul "democrat-popu­ de G. Brătianu, iar mai aproape de noi, de " " " sub varii fo rme, cunoscând "metamorfoze "creşteri bimilenare, cu elemente lar 22, în realitate o dictatură stalinistă, în Neagu Dj uvara sau Lucian Boia, ultimii încă nestudiate cum se cuvine. O "tragică specifice, inconfundabile, la care nu se numele proletariatului. cu ambiţia de a propune sisteme personale " nemulţumire de lumea reală s-a înstăpânit putea renunţa decât sub pedeapsa Din păcate, vechile căutări din anii de lectură a fenomenologiei istorice29, " peste tot6, fărăsă ducă însă la ameliorarea destructurări i 13• '30 - '40 n-au putut fi duse până la capăt, inspirate însă şi de exemple apusene, sensibilă a situaţiei. Analişti de prestigiu Ostentaţia înnoirii, evidentă în decât sporadic, secvenţial, haiduceşte, precum Paul Veyne sau P. Chaunu. Ca (P. Va lery, H.-1. Marrou, K. Heussi etc.) au discursul eliadesc din Itinerariu spiritual dacă se îngăduie o vorbă cu asemenea tranziţia, ca declinul, criza se cuvine a fi pus pe seama istoriei o bună parte din răul (1927), a produs iute replici de tip rezonanţă. Dictatura regală (Carol al II-lea) antamată ca un proces în timp, unul a cărei " în expansiune de câteva decenii. O "mare tradiţionalist, în care "noua spiritualitate şi cea militară (1. Antonescu), apoi regimul cadenţă s-a accelerat în epoca modernă30. " criză spirituală se resimţea şi în sfera cădea sub incidenţa ironiei critice14. N. totalitar comunist, instalat sub ocupaţie " "istorismului , concept asupra căruia s-au Iorga mărturisea, de pildă, că n-a simţit sovietică, au făcut pentru mult timp aplecat mulţi teoreticieni7, căutându-i nicicând nevoia "unei dezlipiri de trecut, imposibilă revenirea la un climat de izvoarele cu secole în urmă, după cum care este destul să treacă prin oameni noi normalitate. Ideea de criză s-a impus în

www.cimec.ro Despre criză şi crizism (note de lectură)

ce se globalizează rapid, una cu multiple zone de instabilitate şi risc, cu fracturi istorice nevindecate la timp şi capabile Într-o istorie ce stă mereu sub semnul încă de acţiuni nocive, dej a evidente în tranziţiei, ispita analogiei dintre anumite mai toate domeniile şi mai ales pe tărâm secvenţe ale ei se justifică oarecum şi moral. metodologie. Am fo st tentat să compar, la Refacerea încrederii în sine se arată a începutul schimbării de regim, cu două fi cea dintâi urgenţă, imperativul naţional decenii în urmă, etapa instalării regimului dincolo de care nu e de închipuit nici comunist, în chiar anii crizismului", cu redresarea în alte domenii. Românii cu " fa za imediat succesivă abolirii formale a experienţa lumii libere, mai ales cei tineri, acelui regim. Eram şocat, cât despre mine, au de jucat, sub acest unghi, un rol aparte, de strania simetrie a evenimentelor în curs dacă vor şti să pună în slujba acelui " cu cele din 1944-1947, când s-a instaurat, imperativ competenţele dobândite35. prin violenţă şi fraudă, dictaturacomunistă. Concluzia la care a aj uns unul dintreaceştia Se vorbea şi atunci de haos, iar un grup - om cu înalte răspunderi - mi se pare a fi " de comunişti (sub o mie) se erijau în postura de bun augur; căci pune diagnoza înaintea de unici salvatori ai ţării. Se vorbea de remediului, cum este şi firesc: Trăim într-o " Note: democraţie, dar i se atribuia conceptului perioadă istorică bizară. Este prima în care un sens aparte, o conotaţie ale cărei urmări nu avem o paradigmă dominantă, adică o 1 Pierre Chaunu, Histoire et imagination. La transition, Paris, 1980; le-am trăit, vai, timp de câteva decenii"31• schemă civilizaţională subsumată unei Fran<;oisHoutart, Le long term, en matiere de transition, în La Pensee, 279/1991, p. 13-20. Criza, cu noile ei înfăţişări, ipostaze, măşti viziuni filozofice şi unei spiritualităţi 2 Pierre Chaunu, Istorie şi decadenţă, Cluj -Napoca, 1995; Fran<;ois etc., era din nou la îndemână, ca unealtă distincte. Resturi amestecate ale trecutului Barzin, L-aţi citit pe Fukuyama?, în Lettre internationale, vara19 96, p. eficace a manipulării, deductibilă cumva şi prefigurări ale unui viitor neconsensual, 121. şi din texte cu caracter programatic32• iată lotul nostru de angoase şi rezervorul 3 Silviu Brucan, Treptele tranziţiei spre capitalism, Bucureşti, 1999. Dacă istoria a putut fi gândită ca o nostru de violenţe, pe care nici o instanţă 4 A se vedea studiile publicate de S. Alexandrescu, S. Antohi, M. tranziţie continuă, se poate spune că ea se critică şi nici o disciplină nu reuşesc să le Călinescu, 1. Chimet, A. Marin o etc. defineşte şi ca un lanţ nesfârşit de crize. raţional izeze" 36. 5 Cf. Max Nordau, Minciunile convenţionale ale civilizaţiei noastre, trad. din germană, Bucureşti, Alcalay, s.a., p. IV-V. Evoluţia, ne previne un eminent specialist, Pentru crize se găsesc îndeobşte " 6 Ibidem, p. 12. soluţii, nu simple, nu aceleaşi, însă pentru nu este un fluviu, ea nu trasează niciodată 7 Karl Heussi, Die Krisis des Historismus, Tiibingen, 1932, p. III. linii drepte. Este un ansamblu de lacuri crizism - o maladie atât de frecventă în 8 Paul Hazard, La crise de la conscience europeenne, 1680-1715, Paris, care comunică datorită pragurilor şi modernitatea târzie - remediile se lasă 1961; J.H. Plumb, Crisis in the humanities, London, 1964. torentelor. Istoria vieţii, conchide Pierre mereu aşteptate şi sporesc costurile 9 Cf. Alexandru Zub, Istorie şi istorici în România interbelică, laşi, Chaunu, este plină de eşecuri"33• redresării. Cine are urechi de auzit, să 1989 (2003), passim; Dreptul la memorie în lectura lui Iordan Chimet, " Marile seisme social-politice din audă!" 1-IV, Cluj-Napoca, 1992-1993. 10 Ibidem, IV, 1993, p. 337-353. ultimul sfert de secol au făcut să se clatine 11 Ibidem, p. 350, 351. multe idei, principii, norme care până mai Alexandru ZUB 12 D. Gusti, în Enciclopedia României, 1, Bucureşti, 1938. ieri asigurau o anume stabilitate de sistem 13 Apud Dreptul la memorie, IV, p. 354-372. a lumii. Nimic nu mai e sigur, nimic nu 14 Ibidem, p. 381-455. mai pare a funcţionacum se cuvine, de la 15 Ibidem, p. 381. economie şi geopolitică până la 16 Ibidem. microsistemele sociale de oriunde34. 17 Ibidem, p. 387 (Ş. Cioculescu). 18 Ibidem, p. 391,413 etc. Critica excesivă a surselor de ordine (stat, 19 Ibidem, p. 412-4 19, 437-455, 539-54 1. biserică, şcoală etc.) nu avea cum să rămână 20 A se vedea, consensual, studiile publicate de Z. Ornea, S. fără efecte pe orice plan. Semne de Alexandrescu, A. Marino, O vid. S. Crohmalniceanu, C. Ciopraga ş.a. îngrijorare vin de pretutindeni, într-o lume 21 Ana Selejan, Trădarea intelectualilor. Reeducare şi prigoană, ed. II, Bucureşti, 2005, p. 170. 22 Cf. Dennis Deletant, Romania under communist rule, laşi/Portland/ Oxford, 1999. 23 Ana Selejan, op. cit., p. 179-200. Asupra întregului context, vezi Al. Piru, Panorama deceniului literar românesc, 1940-1950, Bucureşti, 1968. 24 Al. V. Boldur, Ştiinţa istorică română, laşi, 1946, p. 1. 25 Cf. Alexandru Zub, Orizont închis. Istoriografia română sub dictatură, laşi, 2000, p. 118. 26 Andrei Oţetea, Agonia vechiului regim francez şi fo rmarea spiritului revoluţionar, în vol. de autor Scrieri istorice alese, Cluj-Napoca, 1980, p. 35-63. 27 ldem, Concepţia materialistă a istoriei ca metodă de cercetare şi expunere, Iaşi, 193 8. 28 Cf. Alexandru Zub, Clio sub semnul interogaţiei. Idei, sugestii, figuri, Iaşi, 2006, passim. 29 G. Brătianu, L'Organisation de la Paix dans l'histoire universelle des origines â 1945, Bucureşti, 1997; Neagu Dj uvara, Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor, Bucureşti, 1999; Există istorie adevărată?, Bucureşti, 2004; Lucian Boia, Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune, Bucureşti, 1998. Etc. 30 Pierre Chaunu, Istorie şi decadenţă, Cluj, 1995, p. 7. 31 Alexandru Zub, Chemarea istoriei. Un an de răspântie în România postcomunistă, Iaşi, 1997, p. 58-59. 32 Silviu Brucan, De la capitalism la socialism şi retur, Bucureşti, 1998; Treptele tranziţiei spre capitalism, Bucureşti, 1999. 33 Pierre Chaunu, op. cit., p. 278. 34 Cf. Octavian Manea, Criza de după criză: urmează un Wall Street geopolitic?, în rev. 22, nr. 43 (19-25 oct. 2010), p. 9. 35 Cf.Principele Radu al României, Provizoratul istoric, laşi, 201 O, p. 147-150. 36 T. Bacon schi, Creştinism şi democraţie, Bucureşti, 201 O, p. 89. 15 1/�

www.cimec.ro Odespicare Marcel MUREŞEANU 1 O teorie grasă şi oarbă stă în sufletul meu cu gura căscată şi înghite rugăciunile mele şi blestemele sosite cu poşta de seară. Se întunecă în mijlocul cercului, semnul buricului se face Lui Boris tot mai mare şi mai mare. Ştirile despre vară sunt false! Îmi aduc aminte sanatorii rebele, Spuma albă se adună mereu la ţărm bolnavi în cărucioare elegante, noaptea vine cineva şi-o ia venirea dimineţii prin ferestrelealbe, curate, Spumătorul! ore solidificate în trupul pendulei ... el e întotdeauna vigil surorile tinere cu pieptul el e întotdeauna tresăltând de dorinţe. cu o lingură de aur Timp întors, singur tăindu-şi pântece le la şold ca să mai nască un monstru. el ia şi spuma zilelor noastre Pe noi! cel ce l-a văzut pe Spumătorul a murit tânăr II cu laurii şarpelui Înfiorate se deschid anemonele cărnii Ţestoasa şi fazanul în jurul frunţii. când trece glonţul prin ele, de pe un deal un tun trage în băşi ca porcului veşnic Oamenii şi păsările se întorc! o mână uşoară întinde printre nori deşertul Bete de fericire, păsările intră în case, pe potecuţa dintre brazi şuieră beţi de fe ricire, oamenii urcă în cuiburi! o ploicică de vară Aşa stau ei o noapte şi-o zi, Iar... ea va suci multe minţi o zi şi-o noapte, va tulbura murdăria adunată apoi fiecare îşi reia locul, la colţul ochilor ... scriu la ziar Mama şi Tata beau apă multă, mănâncă şi cântă, celui ce calcă pe pietreîncinse. despre căpitanul Petrişor se trântesc la pământ E 13 septembrie 1971. Ziua Tipografului. mort de tânăr, acum opt ani! Eşti un om mort şi îşi fac numărul de epilepsie! Mă întorc din Siberia. Nu te vom uita, odihneşte-te-n pace! Aduc cu mine un dulăpior. strigă ei şi de abia aşteaptă să se facă 3 martie Halaicule, lasă-te de poezie, şi să poată merge la vorbitor, dă-te pe mâna forţelor oarbe Să-mi faci un zar după să-i lase Dumnezeu să-I mai vadă ale naturii, demască-te, şi să-I mai auzim", zice Mama. însoară-te cu Anton Pavlovici Svevo! " Cvintelniţa această cheie Petrişor avea gură frumoasă, Va i de fundul nădragilor tăi, a murit pe neaşteptate, ra ră boală, albi de varul de pe pereţii imperiului! până şi vestea s-a ruşinat Te -ai uscat şi purceii cu patru fo i Eu nu mă rog, eu sufăr 1 să vină la ei. şi-au făcut coteţe să treacă rugăciunea peste mine O lumânare stă aprinsă Acum iată-i mergând de mână între fo ile cărţilor tale! şi una cu pământul să mă facă la căpătâiul lumii pe Strada Clinicilor, Baţi câmpii fără să-ţi fi făcut nimic! toţi aşteaptă să se termine lumânarea şenila ei! fiecare cu ziarul lui, Halaicule, dă de pământ cu tine. şi să se termine şi lumea Ispititoare forme iau, ca doi oameni obişnuiţi. Doar aşa vei ieşi din dar lumânarea stă acolo de felul ei mă ung cu fo c durerile Mama îl trage pe Tata de mânecă, nefericita făptură în care iar lumii nu de la lumină i se vede. m-apasă şi păcatul acestei mărturii, eşti plin de var pe palton", se supără ea, ai fost uitat! dar merg cu ea deodată, " scutură-mă!" se roagă Tata, II cu şenila, " altădată să fii mai atent!... " Peştele de uscat şi peste alţii trec! " De la etajul 4 al Spitalului 3 când vrea să se omoare Va i, cum ştiu unii pe cruce să se urce, un măr putred cade la picioarele lor. se aruncă în apă, şi-apoi nu-i mai poţi coborî deacolo! peştele de apă se saltă Ce chin pe cei ce îşi aşteaptă pe uscat, rândul! uneori rar de tot, se întâlnesc în aer şi mor acolo îmbrăţişaţi.

III De la fe reastraochilor săi Lupii şi Lumea Şoimul meu unnăreşte avionul de dimineaţă mult se miră el Nimic de temut!" zise înţeleapta " de ce niciodată până acum iar Lumea cu Altă Lume se împereche nu l-am trimis să vâneze şi ieşi una nouă. pasărea aceea Numai că se vedea cusătura, urâtă şi zgomotoasă. şi pe cei doi craci înaintau doi lupi flămânzi ... Unul mâncă un picior al Lumii Noi, N al doilea mâncă piciorul celălalt După ce am botezat acel nor Adrian încât de abia se mai putea târî, el a mai trecut de multe ori pe aici de abia aj unse la un pârâu să se spele. dar nu s-a oprit Acolo băură şi lupii apă aflând că pe pământ e obiceiul şi plânseră amar de ce au făcut să săruţi mâna naşului tău. şi -şi cerură iertare de la Lume, iar ea îi iartă V O cădelniţă fără fum şi-acum ei o aj utau la mers umblă singură prin biserică de-o parte şi de alta, la subsuori, în loc s-o prindă pe străină că picioare n-avea, şi s-o oprească, toţi zic: cum v-am mai spus. Vai ce minune! Vai ce minune! Tocmai se apropie de mine. 16 11� www.cimec.ro aşa a fost mereu în casa noastră: trei paturi prin care trebuiau să treacă pe rând toţi. şi fiecare, vreme de generaţii, a Ioan Es. POP urmat acest traseu şi asta a devenit cu timpul lege şi pe asta s-a întemeiat casa noastră.

noi suntem ultimii născuţi. celor nou-născuţi li s-a menit să şadă-n colţul luminos al încăperii. suntem prea proaspeţi pe lume ca să înţelegem că în casa asta mai sunt şi alţii. lumea noastră e doar patul luminat de sub fereastră.

trec ani buni până băgăm de seamă că părinţii stau şi ei aici, dar într-un alt pat, mai îndepărtat, la care lumina aj unge cu mult mai greu. ei fac mai puţin zgomot, se mişcă mult mai încet decât noi. dar trec ani buni până să înţelegem asta.

şi într-o zi descoperim că dincolo de ei, în colţul cel mai întunecat al încăperii, e un al treilea pat şi când aflămîncetăm să mai râdem - noi credeam că acolo, în umbră, se termină întreaga lume şi acum găsim că cineva suflă acolo şi nimeni nu-l ia în seamă, mi se spune doar: acolo este bătrânul casei, este tatăl tuturor. deci acolo este un tată, deci colţul acela există, îmi spun. apoi ne obişnuim şi uităm şi doar noaptea îl auzim pe cel din colţ cum gâfâieneplăcut ­ dracul 1-a pus în aceeaşi încăpere cu noi.

îmi locuiesc încă patul de lângă fereastră dar nu mai râd de cel care gâfâie în colţul opus, mă întorc acasă după ani şi ani de umblat prin bucureşti în sinea mea cred că în chip voit nu ne e arătat. şi mă întorc cu o plasă goală în mână şi când este scos într-o zi afară, şi iese ea la poartă şi îmi zice păi, e scos din încăpere cu umbră cu tot dragul nostru, parcă ai zis că mergi la câştig, şi pentru noi rămâne un mare necunoscut. parcă ziceai că tu, în doi ani, o să câştigi cât alţii în patru mi se dă voie doar să pipăi scândura nouă a sicriului. şi uite că acum n-aduci nimic. în schimb, tatăl meu, din patul al doilea, trece ba, uite, dragi lor, chiar nimic am câştigat. cu umbră cu tot în patul celui plecat, şi aduc atâta nimic acasă cât n-a putut aduna eu trec în patul lui, o carnetânără ocupă patul meu dinainte. nimeni în ăştia doi ani. nici n-am putut căra de unul singur atâta dar totul se petrece încet şi dintr-un pat în altul se trece nimic cât am câştigat. după multă aşteptare, a câştiga următorul pat e urmarea unei bătălii grozave, în urma mea vin carele-ncărcate cu nimic, a unei încleştări lungi şi ascunse. gata să se rupă sub greutate. cînd or să se deşarte toate-n curtea noastră, cei din primul pat tânjesc deja la al doilea, se nimeni n-o să aibă atâta nimic ca noi. vede asta în ochii lor, eu însumi mă simt mânat noaptea de-o râvnă grozavă să-i iau locul într-un an, doi, o să fiemai căutat decât aurul. celui din al treilea pat, care gâfâie acum o să vindem din el numai când va fi la mare preţ. tot mai neplăcut în colţul lui întunecat. fiţisiguri, dragi lor, atâta nimic n-are nimeni. doi ani am tot adunat numai cu gândul la voi. şi într-o zi, patul al treilea este iar uşurat şi cel de acolo este scos afară şi bine vârât în patul al patrulea peste care se pune capac, să nu cumva să se întoarcă, pentru că patul lui a şi fo st ocupat şi în patul al doilea s-au şi năpustit ceilalţi şi în primul pat se aud oaspeţi noi care încă nu aud cum cineva începe să gâfâie-n patul din fu nd şi acela sunt chiar. puţină moarte marţea la noi, dar şi şi-n clipa-aceea ziua păru a se-nteţi. puţină viaţă. fe nicienii aduc daruri pe care nu oricine le poate cumpăra. asta până când oamenilor de pământ ai noştri de patru generaţii, în dosul casei noastre curge li se povesteşte viaţa oamenilor lor de mare. un pârâu cu sânge întunecat. din clipa aceea, oamenii noştri încep să viseze de ani şi ani, tatăl meu îl acoperă cu paie şi frunze să cumpere mare şi să vândă pământ. să nu afle vecinii. şi tatăl lui îl acoperea şi el cu paie şi frunze şi poate că va fi rândul meu să-I acopăr curând, nu întâmplător fe nicienii au dispărut pentru că nu-i bine să aflevecinii ce curge acolo. trăgând de la o vreme la uscat. nu întâmplător dispar ai noştri primăvara ne facem şi noi că arăm şi semănăm, cumpărând mare de la fe nicieni. ca să pară că suntem în rând cu lumea. toamna ne facem că strângem şi noi roade, şi nu se bagă de seamă: o somnolenţă lentă învăluie ca să semănăm cu ceilalţi, să nu se bage de seamă, lumea noastră şi lumea cealaltă, dar de fapt nu facem decât să aşteptăm, să nimeni nu-şi mai aduce aminte de nimeni pândim cine vine la rând, unul dintre noi de parcă locuim dintotdeauna fiecare într-o groapă a lui. sigur vine la rând.

la o lună, la un an o dată, cineva vine şi îşi apleacă ne petrecem ziua urându-1 pe cel care va scăpa, umbra peste margine şi acela credem noi că e dumnezeu. deşi cine scapă scapă doar până la o dată următoare. dar e o umbră ameninţătoare şi mută, în timpul ăsta, pe pârâu se scurge o şuviţă de care nu fa ce decât să arunce sânge întunecat, îl acoperim de ani şi ani cu paie şi frunze, încă o noapte peste această noapte de jos. nu-i bine să afleve cinii ce curge acolo, trebuie să părem şi noi în rând cu lumea.

17 1.1� www.cimec.ro Marieta RĂDOI MIHĂIŢĂ Coloranti artificiali, conservanti

Savant, aj utor de şomaj. Mişcare politică, turn de control pentru pretendentul la tron Să fugim cu alte picioare Preaviz, liposucţii, toxiinfencţii lmplantati catetere şi tije Restructurări. mai repezi, Dispozitiv de localizare­ să purtăm unghii fa lse de fier, contrast al albului pe alb. peste setul de unghii native. un ram de-ar putea să trăiască Copii, fuziune la rece. în amintirea acestei longitudini. Viaţa o repetiţie generală. Să ne purtăm ca fi inţele zilnice Pregătiţi oxigenul şi înălţimea Genul programului, dramă, până când inocentelefete revigorantă să menţineţi în viaţă cu acordul părinţilor. de măcelar lunga fibră lemnoasă cu părul lor roşu şi cu buzele pentru că cerul - spital sângerânde vor scăpa de incriminări. e mai departe ca Noua Zeelandă.

Să plouă cu agenţi poluanţi să toarne dublu cu dezinfectant.

Iartă-mă,excrescenţă

pe lângă corpul alternativ, o etichetă pe gulerul pielii sută la sută coton, o gură care a vorbit pe înţelesul ei, care a putut să-şi închipuie fără să privească în sus.

Şi mai presus de orice n-am dat nicicum de bănuit că pot să-mi închipui.

O, Iahve, cum mai arată cerul tău?

Transfocări precise

Panoramări Dincolo a venit mai aproape pentru cei ce şi-au dorit puţin şi n-au primit nimic.

Videoclipul trăirii s-a difuzatla ora de vârf cu mama ieşind dintr-un cadru restrâns, depărtându-se pe un drum principal. Albul începe să viscolească. Întoarce-te, drumule, întoarce-te!

Banda de alergare rapidă De-acum voi avea un perete ne-a tocit plachiul călcâiului al meu să nu mai ajungem. ca tabloul electric. Creionul de tensiune înaltă Război de copite, fracturi îmi alimentează conturul Îmi venerez prudentele palme Deschise de peroneu. şi trăsăturile să pot privi înainte E în joc soarta noastră. ca fi inţele vii. aceste portrete de mâini Dacă piere calul, care s-au scuturat de viruşi Ebola, piere şi extensibila iarbă Avertizări de cod galben. de urticarie, şi atunci totul trebuie făcut Bobina de soare m-ar putea fulgera de bubele dulci din nou cu mii de amperi. îşi revizuiesc îndoiala. Schimbă liţa minimei siguranţe, Nu vezi, dej a se lasă întunecimea îmi spui, Sfârşitul de acum În singurul zeu. să-ţi lege altă împământare e mai abundent ca începutul prelugitorul de timp de atunci, mă restitui recipientului gol, Atenţie, viaţa-i un scurt circuit! mă în avuţesc cu mine cum Dumnezeu se îndestuleaza cu propriul Lui alb. 18

1/ttut�i«

www.cimec.ro Geirun TIND

Eseu despre libertate

Unii spun că libertatea este fo arte frumoasă.

O Doamnă trupeşă cu decolteul tăiat adânc în rochia-i mulată. O doamnă care, sunt convins, nu va purta nicicând sandale.

Se îmbracă, încet, măsurat-lasciv Îşi potriveşte întâi ciorapul cu dungă, strângându-1 uşor, moale, între degetele-pană, trăgându-1 uşor dinspre talpă (violonist pe-o singură coardă), în sus, Unde totul coteşte.

Fără grabă ridică mantou) şi fluturându-1 elegant-înfocat, cu privirea îndrăzneaţă a toreadorului Şi-1 aruncă pe umeri cu siguranţa punctului ce încheie ultima propoziţie a romanului-fluviu.

Urmează rochia: E atât de strâmtă că se zbate pe trup Şi-aşa de subţire că-ţi încape strânsă-n pumn. O îmbracă desigur cu mişcări fe line Şi Adevărul trebuie respectat! De sus în jos, Căci arta, unduitoare ca o vergea, ca o nuia, ca o undiţă trebuie să redea realitatea nu cum vrem noi, în care se zbate un peşte mic, de aur. ci aşa cum este ea, adevărată, frustă, incomodă! Rectific: Sunt din ce în ce mai nesigur. De-abia acum, (înlănţuire firească), îşi răsuceşte mantou) Şi-l lasă să cadă încet acoperindu-i, Mi-e teamă că pierd firul, ca noaptea pe şesuri", " umeri şi sâni, genunchi şi coapse. Că nu mai aj ung nicăieri.

Rectific: Că sunt prea multe puncte de vedere De fapt doar rochia e cea care şi prea multe semne de punctuaţie. îi acoperă trupul-vioară, Iar mantou) negru, Că stau pe loc deşi aş vrea să aj ung undeva pală a nopţii, Dar n-am bilet şi controlorul mă fixeazăde ja. ca un fluture de mină se-aşază peste rochie. Cobor la prima. Sunt jos, pe stradă şi n-am un chior în buzunar. Aşa că te rog, unchiule, să-mi trimiţi prin poştă, Rectific la observaţia unui prieten: pentru că tanti Marcel a nu are drum pe la noi, restul de la suta pe care ţi-am împrumutat-o şi de la care mi-ai dat Rochia acoperea doar deja când ne-am văzut ultima dată în faţă la cinematograful umerii şi sânii, aşezată Republica unde stăteam la coadă, că toată lumea vrea să ca un praf steJar peste triumfătoare le aisberguri; vadă Avatarul, ăia cincizeci, aşa că au rămas încă cincizeci căci de care am nevoie urgent. În rest, sunt bine şi te mai Ciorapii îi îmbrăcau deja coapsele tari, aşteptăm pe la noi. spărgător de nuci învelit în mătase,

Rectificare cerută de un vecin: P.S. Chiar acum au dat un gol la televizor, dar nu ştiu cum îl Un singur picior fusese încălţat cheamă, că nici comentatorul nu 1-a văzut bine, că e ceaţă Cum ne dă de veste poemul să-ţi bagi degetele-n ochi şi televizorul s-a făcutcu dungi În rândul 8, cel bătut în italice. dacă băgăm şi aspiratorul în priză.

19 1!� www.cimec.ro Printre rosturi şi echivalări bacoviene

de a-mi definitiva unele dintre proiecte, punctual de a-mi pledează pentru situarea in vivo a obiectului de cercetat, conduce munca de cercetare pentru lucrarea de licenţă 1 revin - cu alte cuvinte pentru citirea operei în contextul în masterat chiar în casa memorială a lui Bacovia, până la orele care a apărut. Nefiind interesatde ierarhizări subiective, aflăm târzii ale nopţii; mai aminteam şi scurtele plimbări cu un cum "critica literară m-a deprins să fiu fidel faţă de textele şi caracterperi patetic, cu subiect bacovian, plimbări între sediul documentele pe care le comentez. Ştiinţa mea e apiculară. " Î " "Literelor , urmând linia parcului, până către biblioteca mi obţin micile adevăruri prin muncă . Un asemenea oraşului. Exemplele ar fi putut lesne continua. devotament, o asemenea acribie cu faptul de istorie 1 critică Revenind, subliniam că domnul profesor Constantin literară, îl vor fi convins pe Constantin Coroiu să aprecieze Călin, laureatul Premiului pentru exegeză bacoviană, şi-a că Marele Dosar a lui Bacovia conţine implicit pagini de un orientat dintotdeauna demersurile critice către finalităţi a rafinament stilistic aparte, oferindu-ne totodată "biograful căror însemnătate se descoperă în timp. Vo lumele sale nu au şi exegetul cel mai competent şi cel mai devotat". Firesc, nu " constituit la momentul apariţiei un ... boom de presă, nu s-au voi reface acum parcursul receptării critice a "Dosarului ­ " regăsit imediat în topurile "Observatorului cultural ori în voi reveni cel mai probabil asupra întregii trilogii la cele ale diferiţi lor critici 1 editori. momentul cuvenit. Se ştie, atât primul volum cât şi cel ce i­ Deşi nu mi-am propus o fişăa Domniei Sale, nu voi a unnat s-au bucurat de aprecieri deosebite în paginile unor trece peste faptul că cele scrise acoperă domenii extrem de reviste literare de prestigiu. Mai mult, cel de-al treilea volum " " diverse. Articolele din presa literară, prefeţele şi postfeţele al "Dosarului - anunţat cu titlul "Triumful unui marginal a unor cărţi se autoinstituie în cuvinte memorabile cu privire fo st întrucâtva prefaţat săptămâni le trecute, odată cu paginile Î la nume precum Delavrancea, Hogaş, Perpessicius, Eusebiu ce închid ediţia de opere Bacovia (postfaţă " ncetăţenirea Camilar etc. Scrise coerent, în notă polemică, viu, acestea s­ lui Bacovia"), o ediţie ce nu şi-a propus să fienici exhaustivă, au înfuipatsub fonna unei prelungiri a activităţii de la catedră nici critică, ci îşi doreşte a înlătura derapajele, inadvertenţe le, -în cadrul Facultăţii de Litere din Bacău, loc unde a predat omisiunile precedentelor apariţii. Alături de cele deja " ani buni "Literatura română veche, premodemă, modernă , menţionate, marile ei plusuri se leagă de o certitudine istoric­ " " "Ziaristică (Retorică şi Stilistica presei) ori "Memorialistică . filologică - singura edi�e a Operei lui Bacovia ce vine dinspre Fiind atent la anchetele prezente în revistele literare - şi Din volumele editate, îmi permit să aştem hârtiei - într-o oraşul natal, o cronologie ce însumează şi fa pte de biografie nu doar aici -, am văzut nu o dată etalate nemulţumirile ordine subiectivă - "Dosarul Bacovia 1. Eseuri despre om şi necunoscute, o redefinire a punctuaţiei ce nu contrastează " " criticii, exprimate deschis, uneori chiar cu o mefienţăcăreia epocă , Editura Agora, 1999, Bacău , "Dosarul Bacovia II. cu intenţiile lui Bacovia, cât şi parcursul succint al " nu îi poţi înţelege mecanismele dacă nu iei parte la spectacol, O descriere a operei , Editura Agora, 2004, Bacău, "George reîntoarcerii interesului pentru poezia sa în oraşul natal (fapt " " fie,dimpotrivă, reapărând destul de pregnant ideea că "starea Bacovia. Opere. Poezie şi proză. Alte scrieri , Editura Babel, ce s-a produs "încet, treptat, greu ). De fapt, ca un arc peste " " criticii e una decăzută, actul critic în sine fiinddepăşit de 201 1, Bacău, "Stăpânirea de sine. Miscelaneu , Editura timp, dintr-un alt volum, avem schiţată amar imaginea avalanşa cărţilor ce ies de sub tipar - desigur, sunt conştient, Ateneul Scriitorilor, Bacău, 20 10, "Gustul vieţii. Va rietăţi oraşului contemporan: "Vemisaj ele expoziţiilor de artă erau " s-ar putea identificaşi numeroase alte cauze. În paranteză fie critice , Editura Agora, 2007, Bacău, "Despre şapcă şi alte printre puţinele ocazii de a vedea «Tout-Bacăm>: notabilităţi, " spus, cum să-ţi fie mică mirarea când te pregăteşti să scrii lucruri demodate. Miscellanea ,EdituraAgora, 2001, Bacău, artişti plastici, scriitori, medici, profesori etc. Într-o bună Î " despre un anume volum şi imediat autorul îţi dă de ştire că " n jurul lui Bacovia ,Editura Babel, 201 1, Bacău. Exceptând măsură, după revoluţie (dacă revoluţie a fo st), acest «Tout­ pregăteşte o nouă carte? Sau ce să mai afinni despre cei care volumul (coordonat) dedicat operei bacoviene, trăgând linie: Bacău» s-a schimbat. Ceea ce a rămas e indiferenţa oamenilor îşi alcătuiesc antologii după două volume de versuri ori care şase volume, aproximativ trei mii trei sute de pagini - desigur, politici locali fa ţă de evenimente culturale. N-am remarcat " apelează la serviciile unor editori lipsiţi de "ştiinţa de carte un bilanţ fericit nu din perspectiva cantităţii, cât a seriozităţii niciun fruntaş fe senist, liberal sau ţărănist la vernisajul doar pentru a bifa o apariţie low cost? Ce-i drept, faţa celor scrise, a muncii susţinute cu ziarul, cartea (adesea aflată expoziţiei d-lui Horia Bernea. N-am remarcat niciun preot, majorităţii volumelor apărute în ultimii ani nu este una fe ricit în ediţie critică), biblioteca, arhivele etc. deşi opera pictorului e o căutare, cu mijloacele plasticii, a cosmetizată. Plecând dinspre aceste constatări, ce nu propun Fărăîndoială, în centrul acestora se aflănu doar "Dosarul sacrului. N-am remarcat profesori universitari, deşi oraşul " " nici pe departe un aer de noutate, afirm că în majoritatea Bacovia ; cred cu tărie că e vorba de cu totul altceva: numele are universitate . După cum afirmam, dinspre observatorul " cazurilor nu am înţeles predispoziţiile unor jurii literare. lui Constantin Călin nu rămâne ataşat de "cercetarea fără cusur, dinspre moralistul Constantin Călin vin judecăţi " " " Personal, am pariat altfel, am cântărit diferit, m-am expus şi bacoviană (doar) prin aceste două volume (ori anunţata de valoare cu statut de "lege organică (cu o expresie la unor remarci lipsite de cuviinţă. Spre amara-mi satisfacţie, trilogie), cât mai ales printr-un mod de a duce la bun stărşito modă!). Astfel, îmi pennit a recomanda (din volume) câteva peste timp, observam cum premiile pălesc, devenind post profesie de credinţă. După cum lăsam să se înţeleagă, criticul subiecte ce nu au cum să îşi piardă actualitatea: ce este fa ctum din ce în ce mai greu justificabile. Probabil că voi deopotrivă dublat de profesorul Constantin Călin etalează lectura?, de ce, cât, când, unde şi cum citim?, despre mersul reveni cu rânduri mai ample despre raporturile ce se stabilesc un spectacol al ideilor vii, prezentate polemic; discursul său ediţiilor, despre ieftinirea superlativelor, care e fo rma corectă între critică şi literaţi, între diferite jurii culturale şi premiaţi. e interesat de moda literară deşi nu o urmează, toate fiind a cuvântului curriculum? (amară ironie la adresa refonnelor Se autoimpune ideea că, din păcate, de puţine ori am părăsit semne ale unui efort susţinut pe diverse planuri. În bună din învăţământ), despre bucurie, ură, pace, noroc, inteligenţă, încântat un asemenea eveniment. măsură, se aflăla polul opus bacovian. Totuşi, rămâne un soi despre citat, despre inedita postură a premiantului, dar şi Cu toate acestea, în ceea ce mă priveşte, excepţiile de amprentare organică: fireştelucid, discursul lui Constantin despre starea criticii, despre însingurările omului preocupat fe ricite au fo st legate mai în fiecarean de premiile oferite de Călin rămâne interesat şi în marginaliile sale de viaţa 1 opera de coordonatele etico-axiologice. " revista "Ateneu . Nu e cazul acum să fa c apologia echipei lui Bacovia. Atent la epoca pe care o trăieşte, porninddins pre Toate acestea vor fi,aşadar, puncte de convergenţă cu redacţionale - e drept, aş putea fi bănuit de partipris-uri cu prezent, înregistrând şi comentând aspecte sociale, morale, întreaga receptare a operei bacoviene, etichetându-1 şi " justificărisubîn ţelese, deşi aş invita pe cei careîn clipa aceasta psihologice, literare, climatice ş.a.m.d., criticul reînvie recomandându-1 pe Constantin Călin drept "Omul Bacovia . zâmbesc îngăduitor să supună nominalizările 1 premiile Bacău] lui Bacovia, încearcă să îl restituie pe poet urbei " Î revistei la aşa-numita "probă a timpului . ngăduind două ­ natale, mizând pe o nouă cale de a-1 citi. Constantin Călin Marius MANTA trei excepţii, probabil vor constata că numele prezente îşi vor fi meritat pe deplin recunoaşterea. Anul acesta mi-am început micul discurs de la Centrul " de Artă "George Apostu , cu prilejul acordării premiilor " revistei "Ateneu , într-o manieră uşor atipică. Din start, am apelat la înţelegerea celor de faţă, susţinându-mi emoţia firească, motivabilă dintr-o dublă perspectivă. Mai întâi, un premiu pentru exegeză bacoviană, alăturat tradiţiei revistei " "Ateneu , dar şi eforturilor din prezent ale redactorilor de a rediscuta din varii perspective opera bacoviană am considerat că echivalează de această dată cu o recunoaştere înaltă a eforturilor depuse de-a lungul unei vieţi, menite de a decontura imagini fo rţate ale universului bacovian şi de a le reaşeza într-o matcă a firescului, în spiritul adevărului istoric şi literar. Apoi, postura de mesager a colegilor din redacţie îmi reîntregea bucuria de a înmâna premiul anunţat unui adevărat pedagog, căruia, abia peste ani aveam să înţeleg cât de mult îi datorez. Oarecum firesc, nu am ezitat atunci (nu o voi fa ce nici aici) să îmi aduc aminte cum, prins de rosturi le fa cultăţii, m-am bucurat de aj utorul Domniei Sale în munca 20 11� www.cimec.ro Când teorema (redevin)e spectacol, performerul e neapărat un om-orchestră

"Se vădeşte şi în acestfe l caracterul /imitat şi aproximativ al împărţirii

cunoaşterii umane pe fe lii, repartizarea ei pe sertare şi cutiuţe. " (Solomon Marcus, Întâlnirea extremelor)

Marcus, servindu-se de exemple din Eugene Ionesco, I.L. Caragiale, Ion Băeşu. Analiza Heraclit spunea o vorbă memorabilă: Barbu şi, fără nicio stridenţă encomiastică, piesei Cântăreaţa cheală este, în acest sens, "Singurul lucru care nu se schimbă este Solomon Marcus. Mai sunt şi alţii, dar nu exemplară. schimbarea însăşi". Grecia şi, din amintirea prea mulţi. ei, Europa clasică se vor naşte cu această După la fe l de necesare decenii de **** nostalgie a unei structuri stabile şi specializare pe cât de riguroasă, pe atât de Ce anume asigură unitatea, coerenţa inteligibile, apte să decopere o logică a îngustă - "a şti totul despre nimic" -, pluteşte acestei opere vaste, al cărei obiect de studiu realului. E un motiv fundamental, care în aerul timpului spiritul unei noi sinteze, e atât de divers? Cred că tocmai încercarea traversează istoria gândirii până la încercarea comparabile poate cu cea alexandrină de la de a descoperi, dincolo de pojghiţa matematicienilor modemi de a găsi nişte legi sfârşitul Antichităţii. Asumându-şi mozaicată a lumii, o structură inteligibilă. ale haosului şi ale hazardului. disconfortul de a nu fi întotdeauna înţeles Adică o gramatică - aşa cum spune Domnia de la început sau până la capăt, Solomon Sa, împreună cu Chomsky, cu lingvistica * Marcus a avut intuiţia şi consecvenţa de a-şi generativă şi cu structuraliştii. O gramatică În această serie îşi află locul, cu întemeia opera pe un astfel de eclectism înţeleasă altfel, ca un set de reguli "care distincţie, academicianul Solomon Marcus. intelectual: unul bine temperat de rigoarea abstract, dintre lume şi reprezentarea ei - generează toate variantele posibile ale De aici decurge unitatea operei sale, care se cercetătorului, dar împins cu justeţe şi curaj matematică sau poetică -, se insinuează, ca acti vi tăţi i considerate, indiferent de întinde spectaculos pe mai multe decenii şi până la ultimele lui consecinţe. Un fe l de liant, ficţiunea. Aceasta din urmă transformă posibilitatea lor de realizare efectivă". Aşa domenii: analiză matematică, topologie, eclectism New Age, pur intelectual şi perfect criza - entropia - sistemului în premisa unei încât se poate vorbi - exemplifică Domnia informatică teoretică, lingvistică, semiotică, laic. noi ordini (sau codificări) verbale: abstract­ Sa - nici mai mult, nici mai puţin, despre o poetică şi teoria literaturii, antropologie, arte De aici, mariajul poeziei cu infonnatica, conceptuale sau metaforice. Adică "limbajul gramatică a jocului de tenis; ceea ce vizuale. În toate, cu rezultate notabile. investigarea literaturii, a mitului, a artelor matematic, pentru a face faţă exigenţelor de aminteşte de Saussure, care vede şahul ca pe Domnia Sa este membru în zeci de comitete sau a limbajului natural cu instrumentele rigoare, se rupe de real" (Solomon Marcus ); un limbaj, şi de structuralişti, care înţeleg editoriale ale unor reviste internaţionale; matematicii. (Sigur, la interferenţa dintre iar "atunci când e utilizat la modul poetic, lumea ca pe un ansamblu de "limbaje" - ori autor sau coautor al câtorva zeci de cărţi în geometrie şi psihologie, s-a explicat deja, şlimbajulţ nu conţine decât o vagă «aluzie» "coduri" (ceea ce nu-i chiar acelaşi lucru) ­ română, engleză, franceză, germană, italiană, demult, frumuseţea artefactului şi a naturii la real" (Ştefan Augustin Doinaş) sau, mai interferente; mitul, arta, ritualul, spaniolă, rusă, cehă, greacă, maghiară şi ca efect al "secţiunii de aur" ori al ritmului curând, la raportul curent dintre lume şi vestimentaţia, interacţiunile umane, toate sârbo-croată; de asemeni, al câtorva sute de vizual sau sonor; dar acesta nu-i decât un denominările ei. acestea sunt, pentru ei, nişte "limbaje" articole. Este menţionat în numeroase cap de pod. Investigând aşa ceva, Solomon Opţiunea pentru paradigma matematică relevante pentru o retorică a realului. (Ele dicţionare şi enciclopedii din lume. Lucrările Marcus se revendică explicit de la alţi doi este justificată Ia ră echivoc de Domnia Sa: dispun, prin unnare, de o gramatică proprie; Domniei Sale sunt citate ca sursă "români europeni", Matyla Ghyka şi Pius "Şocul matematicii este o problemă globală; chiar inconştientul uman e organizat ca un bibliografică - şi nu o dată, ca punct de Servien.) deoarece ştiinţa este o problemă globală a limbaj - Lacan dixit. ) În acest spirit plecare - al unor lucrări publicate de Şi tot de aici, o abordare prag­ omenirii, iar matematica este o problemă glo­ fonnalizant, Solomon Marcus regândeşte cercetători din întreaga lume. De la idei şi malingvistică a (meta)discursului matematic, bală a ştiinţei". Mai mult, "dacă nu este prea surprinzător nişte experienţe comune şi nişte lucrări ale Domniei Sale se revendică seducătoare ca ipoteză de interpretare: puternic, şocul îndeplineşte o funcţie conţinuturi culturale, captând în enunţuri specialişti de primă mărime: în semiotică, Domnia Sa vorbeşte - întru totul justificat, terapeutică". Adică - îngăduindu-ne o glosă axiomatice - implacabile ca duhul transcen­ Sebeok, Umberto Eco, A.J. Greimas, J. M. dar nu mai puţin surprinzător - despre a la Prigogine - entropia rezultată dintr-un dent al logicii - fluxul descumpănitor al Lotrnan, Roland Posner, Eero Tarasti; în "narativitate şi dramatism în demonstraţia asemenea "şoc" favorizează, ca alternativă, empiricului. Iată, drept mostră, o definiţie retorică, Grupul Il (Liege); în lingvistică, matematică", despre "polifonia textului apariţia unei "noi ordini" epistemologice, insolită a tenisului: "j oc necooperativ, de Roman Jakobson, A. Martinet, C. Tagliavini; matematic", despre metaforă şi sugestivitate vizând un fe l de mathesis univers afis (primă sumă nulă", câtă vreme "orice câştig al unui în studiile teatrale, Anne Ubersfeld, Patrice în jargonul ştiinţific (exemplul lui Dan încercare, cum bine se ştie, de a elabora un jucător este o pierdere corespunzătoare Pavis, Tadeusz Kowzan etc. De asemenea, Barbilian, din Întâlnirea extremelor, e sistem formal, legată de căutările lui Wilkins pentru jucătorul advers". Pe acelaşi principiu numeroşi autori din domeniul infonnaticii, savuros şi edificator), despre legătura dintre şi Leibniz.) Oricum, "înainte de a fi un in­ al gramaticalităii realului, se întemeiază un al lingvisticii matematice şi computaţionale. "matematică, tragedie şi comedie", dintre strument ( ...), matematica este un mod de studiu al Domniei Sale, apărut în 1974, Gramaticişi automatefinite, cartea Domniei hybris, nemesis şi ironie, dintre hybris-ul gândire" - credo asumat nedezminţit, de-a Structuri lingvistice şi mecanisme genera­ Sale, din 1964 este o operă de pionierat în elenilor şi eroarea ca premisă a creativităţii lungul întregii cariere, de către savantul şi ti ve în genetica moleculară; acesta teoria limbajelor formale. Solomon Marcus şi a descoperirii ştiinţifice. Şi - la urma toată, pedagogul Solomon Marcus. prefigurează cercetări actuale, la interferenţa a marcat acest domeniu în primul rând prin de ce nu - despre "teatralitatea limbajului matematicii, informaticii, biologiei gramaticile contextuale (1969), numite matematic". Un argument, nu singurul, este *** moleculare şi lingvisticii. Proiectul unei gramatici Marcus. etimologic: teoremă vine din grecesculthea, Solomon Marcusaplică, am văzut, nişte gramatici a realului cuprinde, rând pe rând, Studiul Domniei Sale despre mit, "spectacol", înrudit cu theorein, "a observa, modele lingvistice în descrierea discursului în opera sa, chimia, fizica, infonnatica, publicat în 1993 de prestigioasa revistă a unnări". Tennenul se aplică abia apoi ideii, matematic şi reciproc, nişte paradigme tari, fo lclorul, teatrul, narativitatea, artele vizuale. Semiotica, a stârnit interesul lui CI. Levi­ dramatizării gândirii care dialoghează cu ea împrumutate din ştiinţe literaturii. De pildă, O viaţă de om, cu un "patos monist" - Strauss, care 1-a invitat la Paris, la College de însăşi prin raportul - de demonstrat -care se euclidian vs. neeuclidian. Miza poeticului, ca să împrumutăm vorbele lui Lovejoy - France, să ţină un seminar pe această temă, a instituie între ipoteză, concluzie şi lasă de înţeles Solomon Marcus, prin fe lul în Solomon Marcus a căutat nişte căi de fonnalizării naraţiunii mitice. backgroundul axiomatic al domeniului. (Pe care îşi alege şi comentează autorii favoriţi, comunicare între domenii, acolo unde alţii Sunt bine cunoscute publicului larg şi de altă parte, pentru Gide, romanul e tot un nu este de a copia empiricul, de a-i fi ecou nu vedeau decât un divorţ brutal, o delimitare comunităţii ştiinţifice Lingvistica matema­ fe l de "teoremă".) În fine, pentru ca teorema servil, ci de a rosti - fie şi numai de a capta - radicală. De aici, orientarea Domniei Sale tică, Poetica matematică, Paradoxul, - la fe l, demonstraţia, raţionamentul, (aproape) indicibilul. Poezia soseşte către o structură unificatoare, către nişte Ti mp ul, Paradigme universale, Şocul expunerea etc. - să redevină un spectacol al tahionic, cifrată tridimensional, dintr-o altă "paradigme universale" - cum însuşi o spune matematicii, Provocarea ştiinţei, Artă şi ideii în devenirea ei, cel care o performează dimensiune - "neeuclidiană" - a lumii şi a - precum matematica, jocul, comunicarea, ştiinţă. De asemenea, lucrările coordonate e, adesea, un om-orchestră. Solomon Marcus experienţei. În răspăr cu un limbaj inventat narativitatea, timpul, paradoxul. de Domnia Sa: Semnificaţie şi comunicare este aşa ceva. Ceea ce rimează cu fe lul în pe potriva universului newtonian, tocmai în lumea contemporană, Semiotica care vede Domnia Sa matematica: un această incertă, presimţită totuşi, Aşadar, un savant a cărui operă amplă matematică a artelor vizuale etc. domeniu de "spiritualitate, libertate, "dimensiune" încearcă s-o aproximeze - mai are o miză de uomo universale sau, mai gratuitate". degrabă s-o momească - "necuvintele" lui degrabă, de "om deplin" al secolului XXI:a ** Matematică şi ficţiune? Da, răspunde Nichita Stănescu sau "timbru!" lui Ion Barbu, găsi Ordinea profundă, inteligibilă a lumii, Vasal, deopotrivă, lacurţile "celor două Solomon Marcus, luând în considerare "încăpător precum fo şnirea mătăsoasă a dacă nu sensul (şi rostul) ei. O nouă sinteză a domenii-rege, matematica şi poezia", cum "structurile disipative" ale lui Prigogine, ca mărilor cu sare" şi nepământean ca "lauda cunoaşterii e poate piatra filosofală a lumii însuşi o spune, Solomon Marcus a stins, cu tip de răspuns al unui sistem- în particular, grădinii de îngeri". Orpoezia "desprenimic" ce va veni. Pentru aceasta, cum spun "apa dulce a unui nou [fel de] discurs" - ca cel(e) lingvistic( e) - la o situaţie critică pe a lui Mallanne, referinţăsuspendată, precum francezii, Solomon Marcus a deja apporte să răstălmăcim vorba socratică - vechea care o traversează acesta. Într-un asemenea Sfânta din poemul lui, răstignită - utopic şi sa pierre. Printr-un "patos monist", care gâlceavă dintre ştiinţe şi umanioare. impas, se pot afla deopotrivă literatura şi acronic - undeva, între Neant şi Absolut. îmbrăţişează egal "arta [Ia] rece şi ştiinţa Conciliere necesară, dar - un truism deja - discursul ştiinţific; ambele mai curând Paradigma logică a paradoxului poate fierbinte". anevoie de înfăptuit. Cei care au reuşit-o sunt, aproximează decât redau realitatea. În falia aj uta la demontarea şi înţelegerea mai degrabă, excepţii: Omar Khayyâm, Ion dintre fenomenul empiric şi modelul lui mecanismului dramatic, dovedeşte Solomon NicoletaPOPA BLANARIU

www.cimec.ro Aurel VLAD - schiţă de portret

Între sculptorii afirmaţişi consacraţi în ultimile decenii, Aurel Vlad ocupă un loc bine definitşi greu de uzurpat. În afară de Mircea Roman, niciun altul nu şi-a identificat atât de rapid şi de exact universul şi stilistica, după cum niciunul nu şi-a urmărit proiectul cu atâta rigoare. Deşi este în mod vădit un cioplitor, cu o specială sensibilitate pentru lemn, el nu a ocolit nici metalul, nici bronzul şi nici variantele lor industriale, un fe l de semipreparate, cum ar fi tabla, de exemplu. Şi paradoxul lui începe tocmai aici, pentru că deşi este un artist robust, din specia celor care visează monumental şi meditează frust asupra materialului şi a disponibilităţilor sale, Aurel Vlad şi-a construit personalitatea şi s-a impus în conştiinţa publică printr-un fe l de arhitecturi ale vidului, de frize realizate prin decupaj, la limita eposului etno-folcloric cu ironia ludică şi cu pietismul unui meşter de iconostase. Fără a fi eliminat cu totul cioplirea - ea era prezentă măcar în subsidiar atunci când sculptorul fo losea lemnul -, dar şi fără a o solicita la nivelul realelor sale disponibilităţi, Vlad a redimensionat în această perioadă o tehnică aproape ignorată şi mereu suspectată de a nu putea trece dincolo de pragul decorativului; anume decupajul sau, pe numele său artizana!, traforajul. Stâlpi de tablă, de metal şi de lemn, compoziţii compli­ cate sau lesne de citit dintr-o singură privire, crochiuri anatropo- şi zoomorfe sau glose pe marginea marilor teme ale figuraţiei mistice şi-au găsit în această umilă practică a traforajului forma deplină de exprimare. Dar, în acest proiect unnărit cu multă insistenţă, Aurel Vlad a lucrat de fapt cu o materie absentă, el s-a comportat ca un grafician care îmbină plinul cu golul şi separă prin contur diversele calităţi ale spaţiului. Siluetele umane, formele figurative sau abstracte şi obiectele însele, în ansamblul lor, erau mai curând nişte provocări ale memoriei, spaţii nostalgice ale unei lumi dispărute sau doar abil camuflate. Riscul acestui univers fascinant, în care invenţia formală se amestecă în proporţii aproape egale cu pofta fabulatorie şi cu o puternicăaspiraţie spirituală, era alimentat chiar de calităţile sale neîndoielnice: eficacitate maximă în relaţia cu privitorul, o vitalitate şi o inventivitate ieşite din comun şi o perfectă adecvare a tehnicii la specificulfo rmelor. Dar dincolo de aceste coordonate pândea pericolul fixării în manieră, al autocitării şi al producţiei în serie. Conştientizându-şi aceste capcane, sculptorul a simţit nevoia de a ieşi din propria lui fo rmulă şi chiar de a-şi părăsi câmpul stilistic impus în timp cu o neîndoielnică vigoare. Şi că lucrurile s-au petrecut întocmai o dovedesc succesivele expoziţii şi monumente de for public din ultimii ani. Artistul şi-a revizuit radical perspectiva, şi-a schimbat telmica şi, aparent, s-a desprins de toate enunţurile sale anterioare. El s-a întors la un figurativism oarecum clasic, la anatomismul explicit şi chiar la o formă brutală de antropocentrism. Tehnica decupajului a fo st în totalitate înlocuită de aceea a cioplirii directe, iar cioplirea însăşi s-a transformat într-un fe l de modelaj neconvenţional, gata oricând pentru a fi transpus în material definitiv. Însă ruptura decisivă este doar aparentă, pentru că Aurel Vlad nu face decât să-şi aprofundeze proiectul şi să-şi urmărească imperturbabil obsesiile. Grupurile de personaje expuse divers şi contextualizate moral în mai multe perspective, în care damnarea eroică a sclavilor lui Michelangelo se întâlneşte cu revoltele şi cu disperările expresioniste, derivă, de fapt, din programul deja cunoscut al sculptorului. Pădurea de trupuri, fieele din lemn sau, mai recent, din tablă nituită, surprinse în cele mai neaşteptate atitudini şi expresii, care descarcă enorme energii existenţiale, se naşte, în fond, din spaţiile vide pe care Aurel Vlad le-a administrat fără încetare o perioadă bună a creaţiei sale. Toate siluetele sacrificate prin traforaj, eliminate ca substanţă şi invocate doar ca potenţial, îşi recuperează acum corporalitatea, cresc până la supradimensionare şi se transformă în adevăraţi martori ai unei acuzări fără obiect precis. Umbra devine prezenţă, negativul se materializează şi amprenta eterică îşi descoperă sursa ei materială. Gestul artistului, uşor de integrat în contextul istoriei imediate ca o formă de exorcism, este, în ultimă instanţă, acelaşi elogiu al fragilităţii pe care sculptorul l-a făcut fără încetare şi la capătul căruia sculptura încetează a mai fi o simplă convenţie, pentru bunul motiv că ea devine o formă înaltă de întrupare, adică un moment de ep ifanie eroică, dacă oximoronul nu este, cumva, prea agresiv.

Pavel ŞUŞARĂ

www.cimec.ro O expozitie memorabilă ...

În ambianţa elevată a Centrului Geometria structurii minerale produce un Internaţional de Cultură şi Arte George ritm interior, un zbucium al materiei ce vrea Apostu asocierea într-o relaţie sugestiv să se definească. Privite ca opere în jurul complementară dintre arta picturii şi a cărora se organizează o structură circulară, poeziei, reconfirmând horaţianul adagiu asemenea lucrări au firescul unei identităţi ut pictura poesis, a avut anvergura estetică ce se relevă şi nu se negociază. Sunt, altfel a unui veritabil regal al artelor. Lucidul şi spus, steaua polară a unui enigmatic nord entuziastul manager al Centrului, eminescian. cunoscutul şi inepuizabilul actor Geo Cu o astfel de perfonnanţă la activ, Popa, spiritus rector al instituţiei, a Gheorghe Miron, impecabil şi creativ subliniat încă o dată disponibilitatea de a desenator, glosează în celelalte compoziţii se angaja cu devotament propriilor pe tema eternului feminin, a nudului şi, proiecte şi de a solicita parteneriate estetic vorbind, a liniei subtile şi remarcabile spre satisfacţia unui public luxuriante în simplitatea unor volute ce permanent şi entuziast. Fi de 1 i ta te a sugerează idealul de frumuseţe absolută auditoriului privitor, reacţia cordială a devoalată în tihna ambianţei atelierului. acestuia, calitatea comentariilor post­ Modelele lui sunt fe cioare nubile abia eveniment, dialogurile dintre public şi atinse de primele uimiri şi de fiorul propriei � artişti au condus la un fe rtil schimb de feminităţi. O compoziţie remarcabilă prin :!: ...-.. _.. impresii şi opinii, toate subsumate ideii onctuozitatea liniei tandre sugerează starea � de valoare şi creativitate. Ca evaluare Fecioarei cu pruncul, ca în pictura � generală, evenimentele de la Bacău au italiană. Madona care i-a pozat a trăit, cred, � respectat, ca altădată, standardele înalte ale miracolul creaţiei şi toate suferinţele fiului c.:J_ exigenţelor axiologice cu care Centrul chemat să se sacrifice pentru noi. F;: Apostu ne-a obişnuit. Faptul că ecourile Gracilitatea duetului, expresia firească a ] acestor prestaţii culturale se vor regăsi în chipurilor, bucuri a subtilă a propriei � " revista centrului, unde întâlnim fe minităţi fa c din artist un interpret al semnăturile unor nume consacrate ale inefabilului, ceea ce transcende sugestii lor culturii, reconfirmă înalta ţinută materiale. Asemenea unui artist din intelectuală a acestei instituţii. Renaştere, Gheorghe Miron, nu pictează, Referitor la opţiunea privind ci mai degrabă mângâie. Tactilitatea este toamnei are sensul unor intratabile invitarea la Galeriile instituţiei a doi permisă numai ochiului cu care privim la melancolii. Toatnnele şi florile anotim­ notorii plasticieni din Galaţi, Gheorghe toate câte sunt şi cele care nu s-au născut pului fac corp comun spre a sugera o Miron şi David Sava, ea se dovedeşte, ca încă. În alte scene, mai lejere poate, arhitectură cromatică a formelor adunate altădată, la înaltă cotă valorică, expozanţii senzualitatea exprimă bucuria cărniitinere sau despletite ca un surâs macedonskian. fiind,neîndo ielnic, la vârsta maximumului sau doar dată în pârg, anturată de prezenţa Menţinerea permanent într-o gamă tandră lor potenţial creator, prin definirea florii ca un posibil simbol erotic. fa ce din fi ecare compoziţie o ipoteză elementelor de concepţie şi amprentă Varietatea şi consecvenţa cu care sensibilă asupra momentului dintre stilistică inconfundabilă, altfel spus, de tratează subiectele de acest gen creează bucuria inflorescenţei şi stingerea treptată originalitate a viziunii şi construcţiei senzaţia că prin astfel de confesiuni grafice sub rigorile vremii. Calitatea picturală a plastice. Impecabila prezentare a lucrărilor, readucem în parametrii Renaşterii graţia materiei, ritmul interior al imaginilor, lumina generoasă, ambianţa creată prin şi divinitatea laolaltă. Dacă ar picta icoane naturaleţea expresiei onctuoase fa c din prezenţa şi interesul publicului au generat sau Răstigniri, cred că pictorul ar lăcrima David Sava unul dintre colori ştii un ambient elevat şi disponibil unei aşa cum se întâmpla deseori. Tabloul importanţi ai acestui moment. Am toate colocvialităţi benefice comunicării în sfera devenea viaţă, iar artistul, un simbol. motivele să salut acest dialog dintre doi valorii. Am afirmat la vernisaj că cei de Substituirile asigură dialoguri artişti, diferiţi prin expresie, colorit şi stil, faţă am avut şansa unui autentic regal nemărturisite, iar bruma misterului care se întâlnesc însă întotdeauna sub intelectual unde operele expuse ne-au amplifică aşteptările ... semnul dorinţei de a fi şi al valorii ... transmis inechivoc respectul pentru În ceea ce-l priveşte pe David Sava, Rămâne cum am stabilit -toamna aceasta valoare şi bucuria creaţiei. În ansamblu, remarc apetenţa pentru poetica este mai lungă şi mai frumoasă şi datorită evenimentul, memorabil, desigur, a generat anotimpuri lor, compoziţiile cu flori aşezate lor... starea de comuniune şi de reflecţie indi­ în vaze iluzorii ne conduc spre compoziţii viduală totodată. deschise spre orizonturi unde spectrul Valentin CIUCĂ Pe fundalul sălii, două emblematice compoziţii, un monumental autoportret, � semnat de Gheorghe Miron, şi un peisaj .------� �= "' personalizat, semnat de David Sava, au c.:l devenit centrul de interes maj or, mai ales că Autoportretul, elaborat cu apetit al detaliului ilustra ideea zodiacului, Taurul fiind semnul zodiacal al autorului. Arta cunoscutu lui grafician constă din subtilitatea simbolurilor incluse în compoziţie, în impecabila distribuire în câmpul imaginilor a semnelor definind zodiile, nota de subtil umor şi de deschidere spre orizonturile individualizate ale metaforei plastice. În cazul lui David Sava, acesta renunţă, în lucrarea amintită, la detaliile somptuos policrome, în favoarea unei structuri dinamice în interiorul căreia se simt pulsiunile vitale ale locului şi pictorului.

'Zl... _-< u� E ·= -; "' "' .... ��------�------��------���------�� � �

www.cimec.ro perspectiva) de aproape - departe, devin jucării sugestive, Monosilab: NUD păpuşi bolnăvicioase în patru case cu păpuşi. Chiuaru orchestrează cu abilitate cromatica acestor patru acte, ca într-o piesă netenninată de teatru mecanic. O specie de voluptate inundă nudurile Floricăi Cuerpo de mujer, blancas colinas, muslos blancos, negru stă umbra întoarsă a unui an drog in acefal, o structură Prevenda, crochiuri generoase cu tuşe subţiri, tăioase, te pareces al mundo en tu actitud de entrega. noncromatică marcată de pete punctifonne. Stă pe pânză, pentru semnele-margine şi tuşe late pentru semnele-volum. Mi cuerpo de labriego salvaje te socava netulburată, marginea de faraon hermafrodit, gata să fie Plămădiri ale pământului, fenn legate de acesta, îi consumă y hace saltar el hijo del fondo de la tierra. revelată şi fixată,ca o icoană. sevele dulci, ca într-un extatic abuz. P Neruda, Poema 1 Cu semne pornit, Nudul în piramidă al Zamfirei Perceptia, adică un montaj de factură Bîrzu aminteşte un caracter rar al compoziţiilor vizuale. cinematografică a unor stări extreme. Cu detalii exacer­ În luna iunie din anul curent, Muzeul de Artă I se spune parataxă şi se referă la un anume fel discret de bate, Va leriu Mladin şi desenul său tulburător propun o Contemporană al Centrului Internaţional de Cultură şi atingere a părţilor întregului între ele. Secvenţa propusă construcţie suprematistă. Nu este vorba de suprapunere Arte «George Apostm> din Bacău a găzduit expoziţia de pictoriţa ieşeană este asimilabilă sfincşilor zâmbitori, sau de alburi. Nu. Sunt juxtapuse trei spaţii. Pri mul este numită «Nud». ltinerată de la Galeriile de Artă din Focşani, o himeră, un trup fe meiesc în convulsii, convulsii sugerate spaţiul unui fragment de Evă masacciană. Al doilea, un expoziţia a fo st gândită şi îngrijită de pictorul Liviu de reţeaua de tuşe vibrante. O himeră este pusă pe pânza spaţiu albastru egal, hipnotic aproape. Al treilea spaţiu Nedelcu. cu ocruri calde, rozuri rupte şi unne vagi de violet, ca într-o este al expresiei depline, o gleznă în efort şi o palmă închisă Nud este chiar despre preaplinul uman şi despre, hieroglifă. în pumn. uneori, reflexelenoastre divine, pentru că suntem chip şi Daniela Frumuşeanu răsuceşte firelemit urilor În centrul senzualismului este locul unde Corina asemănare încă. Nud reprezintă măreţia unei teme care de pe Argo. Vârfurile degetelor ei simt asprimea lânuri lor Nani trimite tegumentele ultime omeneşti, acum diafane, transcende istoria artelor. Din zorii trecuţi, plini de negură de aur. Înveşmântează cu suma senzaţiilor tactile cojile să lase eterului urme luminoase. Umbrele, trei, înoată în ai cavernelor, şi până la următoarele ameţitoare trupurilor, de la melismele mătăsii până la ecourile acute pâcla neagră. O destramă, rar, fără grabă. Poartă pe ele ordinatoare, fragi 1 ul nostru trup este eternul reper ale pânzei din sânnă de oţel, toate. Este un fe l de agregare, solzi cu luciu, câţiva. Ating lasciv întunericul. Îl dizolvă. imagologic. Nud reprezintă omul care se oglindeşte pe fe minină absolut, a umori lor acestei lumi sau acestor lumi, Memoria nu este nimic altceva decât sedimentarea sine, cu emoţie. agregare în vas tainic şi vrednic de laudă a limpidităţilor lentă, subiectivă, a gândurilor, rostirilor şi faptelor noastre. Înainte să-şi stabilească proporţiile şi măsurile, şi certitudinilor prea tăioase şi prea deseori intolerabile. În chip de baladă medievală, Iulia Simona Dobrescu sculptura antică grecească a unnat, aprope instinctiv, o Un titlu, Atingerea păcatului, este relevant, el tâlcuieşte printează flori, o umbră verde a trupului cu roz şi ocru aproape milenară odisee, în care oprirea cea mai de preţ deplin gândurile acestea. face gesturile pe care mâinile le-au făcut deja şi le-au este oprirea, de un secol, pe insula kouroi-Ior, acei idoli Plaja lui Marius Crăiţă-Mândră este o pagină uitat. Si dacă nu le-au făcut, le arată, ca într-o premoniţie. cu surâs straniu. Întâmplarea fundamentală leagă, subţire, de caiet regizoral redactat în tehnica dinamică a limbajelor Secolul tocmai încheiat a fo st, uneori cu temei, arta străveche cicladică de arta clasică greacă, cea mult publicitare. Este o poveste de cartier cu embleme urbane, suspectat de un anume fe l de iconoclasm, curente şi vizitată. Personajele lui A urei Vlad sunt de pe acest ţărm o poveste cu o pasăre de pradă, ridicol donjuanescă, faţă tendinţe din larga panoramă au negat calitatea primă a îngust, rar abordabil, al kouroi-Ior, sunt siluete care ascund cu dosul neştirbit al unei dive. Ca în alte locuri, artistul artelor a se impregna cu realiile şi de a-şi apropria realiile. canoanele clasice şi exhibă inocenţă primitivă. băcăuan participă cu acută emergenţă la spunerea Dar o regulă a istoriei artelor normează recurenţa Pânza lui Marius Ovidiu Burhan este o meditaţie colectivă a mitologiilor contemporane, la punerea şi, în implacabilă a motivelor, temelor şi miturilor. Şi trupul iconoclastă la frumuseţea trupului. Trupul frumos cu fa pt, la compunerea mitologiilor contemporane. este, prim şi ultim, datul etern pus în faţa cunoaşterii vădiri şi ascunzişuri rotunde este desfăcut, este fragmentat Marlena Preda Sânc arată privirii partea grea, umane. Putem, în urmarea celor trei repere, presupune că în părţi acut rectangulare, este neomeneşte geometrizat, întreagă, a trupului fe meiesc, ca o ci tare echivocă a omului (prea!) des prevăzutul stărşit al artelor va avea efigie ca într-un gând melancolic despre condiţia umană. vitruvian, acel om, din vechime, întins în cerc şi pătrat. melancolică om enescu), preaomenescul. Marea odaliscă a lui Liviu Nedelcu are ceva din Partea de trup, Nudul Marlenei Preda Sânc, străluceşte în O propoziţie din Confesiunile Fericitului Augustin, măreţia (de-acum!) vechilor montări hollywoodiene. negru, în ultramarin şi în albastru de Prusia, fără măini, o propoziţie ambiguă, vorbea despre renovatio hominis. Fâşiile de vinil alb poartă, în palimpsest, atingerea divelor. fără cap, fară glezne, ca o preoteasă desfigurată în faţa Era vorba de omul, fragilă făptură, care trebuie să se Trupurile de porţelan, discret cu cărbune şi humă roşie, izvorului, Nudul mai simte bolboroselile Oracolului, înnoiască şi, mai ales, care poate să se înnoiască. În veacuri, impresionează suportul amorf. Liviu Nedelcu are un desen numai le simte. sensul augustinian, strict teologic, a pălit şi renovatio cu logică sclipitoare. Cu logică şi un înnăscut simţ al Mihai Chiuaru propune, în poliptic, o teorie de hominis a devenit încet deviza oricărei încercări de punere, monumentalului, artistul îşi construieşte naraţia, prin intervale, metope. Intervalele închipuie particularizarea mai mult sau mai puţin legitimă, a omului în mijlocul decupaje de regizor, prin sublinieri şi travellinguri jubilantă a nudităţii : erotismul. Erotica este o suită de Universului. abrupte, cu nesfârşit ritm şi rimă. patru scene cu orizont de natură statică şi, să zicem, cu Lemnul sculptorului Alexandru Ioan Grosu, ca o atmosferă de pictură metafizică. Corpuri le, printr-un joc Iuti an BUCUR bandă moebiană, panglică fluturândă, desemnează viguros, în spaţiu, puncte nodale de trup fe meiesc. Cu rugozităţi şi luciu, se ridică, în clasică înscriere piramidală, flamboaiantă, fo nna. Este ambiguă, este ambivalentă, într-un anume sens, cu certitudine, autosuficientă. Barbar o cântă pe femeia aceea. Ilie Boca înfăţişează o Maya aurorală, o Maya caldă cu epiderme mediteraneene. Fără braţe, ca o marmură clasică, Maya lui Boca refuză totuşi contraposto-ul clasic, contraposto fm pe care îl făceaufr umoasele antice voind să-şi ascundă emblemele fe minităţii, contraposto fi n care, în fa pt, sublinia emblemele feminităţii. Asociată femeii, în scenă, este prescriptibila umbră a unui lykantrop, ca într-o dionisiacă, de barzi orbi, declamată poveste. Ştefan Do rei Găină, în Nud surogat 1 şi // şi mai ales în Nud exces 1 şi //, propune un oximoron. Manechinul de plastic, carnea de miel ecorsată, porumbeii striviţi, toate colează senzaţii extrem suprarealiste. Dincolo de capacităţile discursive obişnuite ale imaginii, aceste printuri digitale sunt directe, deloc mediate, sunete asupra retinei. În chip proteic, Cătălin Beloescu construieşte un spaţiu al congruenţelor şi incongruenţelor. Într-o tehnică mixtă, amintind de posibilităţile maşini lor contemporane de produs imagini, artistul schiţează un fe l de cântec saphic în cheie scabroasă, în toaleta bărbaţilor, în faţa pisoarelor, trei fe mei dezbrăcate fumează. Nu sunt graţii, mai degrabă sunt trei într-o banală pauză. Cea cu carne roz fixeazăo fotografie în alb şi negru, ca într-un joc al coincidenţelor absente. Pentru Black therapy, Petru Lucaci fo loseşte aceleaşi, contemporane, tehnici mixte de impresionare a pânzei, impresionare de factură realistă. Sub tratarea cu

24 1!� www.cimec.ro Veşmânt de mişcare

• Could Be Oancing 1 Get Oressed

Coregrafa şi dansatoarea Julie Barthelemy a prezentat la finalul rezidenţei de la Centrul George Apostu din Bacău, o creaţie intitulată " concludent Could Be Dancing Get Dressed. Dincolo de tiparele coregrafice ale piesei, de interpretare şi de calitatea mişcării, trebuie insistat asupra valenţelor psihologice ale creaţiei propuse de Julie Barthelemy. Dramaturgia piesei are la bază o dinamică a transformării interioare, o învestire a ipostaze lor scenice cu valoarea unor momente dintr-un scenariu psihologic rezultat în urma unor căutări nu tocmai comode, unor stadii de dezvoltare lăuntrică ce sunt redate în registru nonverbal, prin dans, ca modalitate optimă de exteriorizare a emoţiilor. Momentele în care dansatoarea îşi schimbă hainele sunt etapele unui traseu marcat de metafora hainei ca extensie a lumii lăuntrice a protagonistei. Fiecare moment este exprimat printr-un limbaj coregrafie propriu, care se tranforrnăfl uid în alt tip de fraze de mişcare atunci când Julie Barthelemy se apropie de limita unei alte ipostaze identitare. Universul vizual prezentat spectatorilor înainte de începerea momentului coregrafie reprezintă un prolog al discursului pe care Julie Barthelemy îl propune spectatorilor. În scenă se va petrece materializarea căutărilor, a fluctuaţiilor de identitate, a nelinişti lor care conduc spre asumarea unui nou "înveliş", a unei noi carcase impregnate de tensiunea, elanul, bucuria, tristeţea sau fri cile celei care, prin mişcare cu sens, scrie cu propriul corp semnificaţii le căutate. Materialul vizual prezentat în deschidere nu iese cu nimic din universul de discurs al spectacolului, dar ne prezintă, sub o altă fonnă Sonuri bacoviene de retorică artistică problematica pe care o vom vedea prinzând substanţă prin dans. Spectacolul este fără îndoialăunul poetic. Tema propusă intră în sfera dezvăluirii de tip poetic care, firesc şi paradoxal în acelaşi timp " Autoarea ciclului " Odinioară pentru voce şi pian, pe versuri de mizează pe forţa de comunicare a ceea ce rămâne iremediabil ascuns. Bacovia - Felicia Donceanu - a fo st fascinată de rime şi ritmuri, de Este poetică prin capacitatea de transfigurare a tensiunii, a luptei, acea atmosferă inconfundabilă, pe care a imaginat-o regizoral, cu a căderii, a tentaţiei zborului, fie el reuşit sau frânt. Este o creaţie decoruri colorate, pictural, valsând printre simboluri. poetică prin capacitatea de a genera în mintea privitorului, prin Uitate, statuile albe privesc, " eficienţa conceptului şi plasticitatea mişcării, imagini cu puternică Albe visând c-un aer ce plânge ­ încărcătură de sens. Şi lasă amurgul pe ele culori: La finalul spectacolului, asocierea a fo st făcută natural, fără " De sineală, de aur,de sânge . (Amurg antic) căutări ... Îmi reveniseră în gând versuri la care nu mă mai gândisem de Deşi i s-au cântat de multe ori liedurile bacoviene, în ţară, în multă vreme, dar care s-au întâlnit cu universul semantic al Europa şi Statele Unite, Felicia Donceanu le-a ascultat pentru întâia spectacolului propus de Julie Barthelemy. oară în Bacău cu puţin timp în unnă, la ediţia XXV-a a Festivalului Internaţional Zilele muzicii contemporane". Asta după ce trecuse prin " Uneori dimineaţa faţa Teatrului Bacovia", pe locul casei în care s-a născut. Emoţii la " Mă trezesc îngheţată amintirea târgului înglodat de altădat', a întâlnirii cu George Bacovia Şi, pe jumatate adormită încă, şi cu anii de demult când, în studenţie, i-a vocalizat Fanfara. Lucrarea Trag, somnoroasă şi zgribulită, pe mine de care tânăra compozitoare voia să se dezică, primul lied pe care îl Trupul meu tânăr, compune, avea să cucerească definitiv publicul. Cald, mătăsos, Şi tot oraşul întristat " În care mă învelesc Fanfara militară ... Clănţănind copilareşte din dinţi, Târziu în noapte la gradină, Fericită că încă o zi, Ce tristă operă cânta O zi întreagă Fanfara militară". Voi fi Discipolă a lui Mihail Jora - pe care-I sărbătorim la 120 ani de la La adăpost de veşnicie. naştere, având privilegiul de a-1 cunoaşte pe Bacovia - de la a cărui (Ana Blandiana, Ve şmânt) naştere au trecut 130 de ani, Felicia Donceanu - câştigătoarea din acest an a marelui premiu al Uniunii Compozitori lor şi Muzicologilor Gina ŞERBĂNESCU din România - ne onorează cu distinsa-i prezenţă la sala Ateneu", cu " o vioiciune de spirit, o neostoită sete ludică, aceeaşi disponibilitate de a crea, care fac să fie invidiată, preţuită şi admirată pentru sensibilitatea şi fineţurile sale. Sunetele din Proză, Amurg antic, Note de primăvară, Balet, Fanfara, Lacustră, Seară tristă, aşa cum le trimite Felicia Donceanu spre noi şi generaţiile ce vor urma, te îndeamnă să " auzi cum muzica răsună clar ". În primăvara anului 1947, Mihail Jora compunea primele cântece româneşti pentru voce şi pian op. l5 pe versuri bacoviene: Moină, Pastel, Note de primăvară, Furtună şi Proză. Le-am interpretat recent alături de Odinioară, împreună cu mezzosoprana Antonela Bârnat, când Bacău! era capitala poeziei româneşti. Douămiiunsprezece marchează şi 130 de ani de când George Enescu vine pe lume, pentru a o înnobila, într-o dimensiune unică. Tă lăngile, trist, tot sună dogit. " Şi tare-i târziu, şi n-am mai murit ". (Pastel)

Ozana KALMUSKI ZAREA 25 11� www.cimec.ro Liviu CIULEI, un Prospera pe insula teatrului

O operă care va dura Facultăţii de Arhitectură - care terrninase şi Conservatorul de muzică şi artă dramatică - un teatru. Un teatru nou, ridicat în Liviu Ciulei, suferind de mai multă vreme, s-a stins în centrul Bucureştiului: Odeon (cu o sală de cinema şi una mai Germania, la vârsta de 88 de ani. mică, destinată Thaliei), clădire ce găzduieşte azi Nottara-ul. Festivalul Naţional de Teatru, ediţia a21-a, (care, în acest După câteva apariţii şi colaborări la Teatrul Mic, situat an, s-a centrat pe Cehov şi a promovat mai multe montări ale deasupra cofetăriei Nestor ce aparţinea Eugeniei Zaharia aici lui Andrei Şerban, destul de inegale) a invitat, după cuviinţă, la Odeon-ul, condus de Marietta Sadova - Ciulei va realiza publicul să păstreze câteva momente de reculegere. Mai multe unele dintre primele sale decoruri şi montări. Şi va fi Puck şi canale TVşi ziare au consemnat tristul eveniment, încercând Treplev. Numai că, repede, într-oneferi cită zi,portarul nu-i va şi o rapidă familiarizare a auditorilor" cu locul şi drumul în da voie proprietarului să mai dea nici măcar un telefon. " artă al celui dispărut. S-au programat, din nou, filme şi Odeonul fusese - peste noapte- naţionalizat! Şi iată-1 însituaţia înregistrări ale montărilorsale. Fără a face cuiva vreun reproş, de şomer, cu origine, şideci cu dosarde cadre" împovărătoare. aş spune că, sentimentul unei pierderi ireparabile, starea de Noroc cu doamna Lucia Sturdza" Bulandra care, cu intuiţia ei doliu şi mai ales cea de omagiere postumă se cereau a fi mai la talente şi cu puterea" ei înnoul regim, îl angajează la ea, la mult, mai apăsat marcate. Căci aportul celui considerat, de nu Municipal. Numai" că, din 1948 până în 1957, Ciulei (care puţini, cea mai mare personalitate a teatrului românesc (şi continuă să se îndeletnicească şi cu conceperea de decoruri) unul din importanţii creatori din lume în acest domeniu), nu primeşte niciun rol notabil. Reuşeşte să iasă din anonimat precum şi unul dintre regizorii noştride film exemplari, a fo st abia cu Omul care aduce ploaia de R. Nash, text care plăcuse un artistextraordinar. Creaţia sa a cristalizat nu numai obiecte patroanei". Şi în care s-a impus ClodyBerto la. O femeie încă estetice" minunate - devenite modele",ci şi direcţiiexemplare " tânără" (dar mai mare ca el cu un deceniu!) căreia îi dăduse - creatoare de stil" şi de şcoală" naţională". replica la Teatrul Mic, şi care, devenise între timp - şi pentru Liviu Ciulei" a realizat" cea mai organică sinteză între mulţi ani - partenera lui de viaţă şi interpreta sa predilectă, vocaţia sa către vizual, formaţia sa de arhitect(solidă, impor­ mult adorată. Bertola va străluci în Sfânta Ioana de G.B. Shaw ca şi selenar, al Vu lcanilor noroioşi, de la Berea. Doi ani mai tantă şi atâtde dragă lui), practica sa scenografică(pentru care (1957), în care Ciulei eraDunois; şi în Cum vă place (l961); târziu are loc premiera Valurilor Dunării (după un scenariu obsesia liniilor, formelor, volume lor, culorilor era la fe l de mare în Opera de trei parale (1964);în Un tramvai numit dorinţă de Titus Popovici şi Francisc Munteanu), ce evoca rezistenţa ca şi cea a funcţionalităţii dramatice) şi marea sa iubire, care a (1965), în Macbetb (1968), în Play Strindberg (1971), în antifascistă a anului 1944. Realizarea ce va fi încununată cu fo st Teatrul. care-i avea alături pe Ciulei şi V Rebengiuc; înElis abeta I Globul de Aur, la Karlovy Vary în 1960. Avea ca protagonişti O artăîn care a pus un accent special - (el, elev al Marioarei (1974), în Pescăruşul (1977) şi în Gin Rummy (1980), prin pe Ciulei, în rolul timonierului şlepului 727 - Mihai Streja, şi Vo iculescu şi debutant, ca actor, în roluri importante) - pe care şi-a luat rămas bun de la public. (Am reţinut aici doar pe studenta la Litere, debutantă - Irina Petrescu. Alături de ei: aportul interpretului - ca adevăr omenesc, complexitate şi colaborările artistei cu Ciulei!) Lazăr Vrabie, Lucia Mara, Dorin Dron. Prospeţimea şi profunzime a trăirilor; pe forţa acestuia de a sugera stări",de Treptat destinul artistului despre care scriu a intratpe un autenticitatea filmărilor în natură, respiraţia peisajului, " a încama temperamente, caractere, psihologii, condiţionări făgaşfe rtil, fe ricit şi glorios. După mai multe succese, cadirec­ tensiunea nuanţată a situaţiei, înfruntările umane - surprinse genetice, sociale, istorice. O artă pe care regizorul Furtunii a tor de scenă (Azilul de noapte, Passacaglia, şi iarăşi Gorki - în unghiuri inspirate aufo st, de atunci, chiar, remarcate drept înnoit-o mereu, nutrind-oîn permanenţă din valorile culturii ­ Copiii soarelui) Liviu Ciulei devine, în toamna lui 1963 di­ soluţionărimai rafinat estetice, ale imaginii realiste. realizând o sinteză magică între tradiţie şi prospeţimea rector artistical Teatruluinumit acum Bulandra. Un directorat Şi iată, în 1965, lovitura de maestru: Pădurea inventivităţii. care a impus un programartistic ambiţios (piese substanţiale spânzuraţilor, filmîncununat cu Palme d 'Orpentru regie la O artă a permanenţelor umane reverberateîn actualitatea ale unor dramaturgi mari, importanţi). Şi în care s-a creat cea Cannes - 1966. trăirilor, a ideilor, a sensibilităţii contemporane. mai fonnidabilă şi solidarăechipă: o echipă ce reunea pe Ştefan O ecranizare a celebrului roman al lui Liviu Rebreanu Creaţiile lui Liviu Ciulei rămân pentru mine cele mai Ciubotăraşu, C. Antoniu, Beate Fredanov, Petre Gheorghiu, (care spune" povestea tragică a fratelui său). O ecranizare importanteevenimente artistice la care am asistat. Aşasunt, în Forry Etterle,Jules Cazaban, Emil Botta, cu tinerii (pe atunci) impresionantă" ca restituire de epocă, ca recreare a atmosferei topul primelor 12 spectacole pe care le-am văzut de-a lungul Octavian Cotescu, Ileana Predescu, Victor Rebengiuc, Irina Primului RăzboiMondial şi a crizelor umane ale unor oameni a peste patru decenii (şi am aplaudat, slavă Domnului, montări Petrescu, Ion Caramitru,Mariana Mihuţ, VirgilOgăşanu, Ştefan de etnii diferite, ce trăiau în Imperiul Austro -Ungar. de Peter Brook, Strehler, Wajda, Mnouchkine, Bergman, Bănică,şi mai apoi Toma Caragiu, Pittiş etc. O creaţie cu tulburătoare explorări ale unor dramaticeşi Liubimov şi Dodin): Leonce şi Lena şi Furtuna. Între 1961-1979 artistul român se face cunoscut paradoxale atitudinişi stări de conştiinţă - destinul lui Apostol Ciulei a fo st, de altfel, şi artistul român - din categoria peste hotare, nu numai prin turneele întreprinse la Bologa fiind ridicat la nivelul unei efigii a tragismului celor care au rămas mai mult, aici, în ţară, printre noi -cu cele Budapesta, Moscova, Leningrad (1967), Florenţa, condiţiei umane şi a condiţiei românului constrâns să lupte mai mari şi mai importante succese peste hotare. Chiar dinainte Edinburgh, Washington (1979), ci şi prin montările realizate contra alor săi. de a lucra în Berlinul Occidental, or în Canada, de a trăi în în Berlinul Occidental şi în alte oraşe din R. F. Gennania, (cu O creaţie cinematografică exemplară prinfo rţa imaginilor StateleUnite, or de a se stabili în R. F.Germană. Depunmărturie Moartea lui Danton, Cum vă place, Macbetb, Richard m, realiste de a deveni, totodată, emblematice, poematice, turnee le "Bul andrei", cu montările Cum vă place şi Hamlet­ Pescăruşul, Volpone)orîn SUA. baladeşti; prin copleşitoare scene -de zbatere umană, de ritual prezentatela ArenaStage, or directoratul său de mare prestigiu Dar, iată, apare murdăria Istoriei şi a Politicii" a al vieţii şi al morţii. " -la Minneapolis. aşa-numitelor Teze din 1971 care au lovit brutal cultura Impresii la care atârnăgreu şi fe lul în care erau îndrumaţi Arta sa a constituit tot timpul, pentru noi, o piatră de română. În 1972, spectacolul minunat al lui Lucian Pintilie, şi puşi în lumină" interpreţii Victor Rebengiuc (Apostol " hotar, un punct de reper, un far. Aceasta şi (sau - mai ales!) în Revizorul, a fo st oprit, în mod exemplar. Au fo st apoi scoase, Bologa), Ana Szeles, Gina Patrichi, Mariana Mihuţ, Emerick climatulde după '90, asociat tranziţieipolitice, când am asistat numai din repertoriul Teatrului Bulandra, 20 de titluri "şi eu Shăffer şi nu în ultimul rând Kovacs Gyorgy, CsikyAndras sau la nu puţine excese negaţioniste (revanşarde!) şi la destule am fo st dat afară din funcţia de director artistic cu motivarea Ciulei - interpret al lui Klapka. mostre deconfuzie artistică, şi de veleitarism agresivîn numele «greşeli ideologice şi incapacitate politică»"- precizaCi ulei. Liviu Ciulei a avut, astfel, o contribuţie certă nu doar la noului şi al tinerei generaţii", or al unor precare acte de Vor veni, însă, dinaltă parte, şi vremuri mai bune - Ciulei prestigiul european al cineaştilor români ci, mai ales, una la " avangardă (cu propuneri, adesea, de mult fumate" la e invitatsă monteze laArena Stage - Leonce şi Lena, iar mai consolidarea unor dimensiuni definitoriipentru şcoala noastră " Washington, Paris, ba chiarşi la Budapesta!). târziu, Hamlet. I se va încredinţa apoi conducerea de film. Pădurea spânzuraţilor a fo st, a rămas peste treidec enii Chiarsimplul fapt că Ciulei exista, reprezentaun factor importantului Teatru din Minneapolis, unde se va afirmaca filmul cult", un ideal greu de atins, al câtorva generaţii de de echilibru pentru dreaptanoastră judecatăestetică! Simţeam, deschizător de drumuri pe scena mondială şi unde va desfăşura cineaşti" (cmn scriu înDicţionarul lor CristinaCorciovescu şi acut, nevoia de a-1 reîntâlni, printre noi, şi ne-am bucurat să-i o apreciată activitate didactică (Alexa Visarion a povestit B. T. Râpeanu). aplaudăm ultimele creaţii - Visul unei nopţi de vară, Şase undeva, că, atunci când a aj uns într-o universitate din SUA şi personaje în căutarea unui autor, Hamlet - chiar dacă nu a fo st prezentat ca venind din ţara lui Ciulei" - întregul Spaţiul - ca stare şi semn al timpului " mai erau la nivelul sevelor şi fe rvoriitinereţii, sau alematurită ţii. amfiteatru, plin de studenţi, s-a ridicat imediat, - (în chip de Categoric, plecarea lui dintrenoi este o pierdere uriaşă. respect pentru numele auzit) - în picioare! Regizorul este mai notoriu. Dar scenograful Ciulei a Singura consolare este că Ciulei rămâne, pe mai departe, un lucrat intens şi consecvent, mult şi divers, propunând zeci de semn" al orizontului şi al zenitului, un reper estetic şi unul De la realism la baladesc şi poematic decoruri şi sute de costume. " moral. Ciulei rămâne, deci, printre nemuritori. Şi aceasta nu Vocaţia vizualului 1-a ghidat şi pe directorul de scenă, prin titlul academic primit, nu graţie premiilor şi trofeelor de Ciulei a avut primele contacte cu filmul în calitate de care mărturisea că nu stăpânea relaţiile dintrepersona je până vârf, cu care a fo st încununat, ci datorită a ceea ce a lăsat în scenograf ( fişa" lui de realizări la acest capitol e bogată şi nu vedea locul de1ăşurăriiacţiun ii. Cu gândul la Shakespeare " unnă. Modele de creativitate şi de spiritualitate care vor dura variată!) (Macbetb, Iuliu Cezar, Cum vă place, Furtuna) cu gândul la şi se vor perpetua prin memoria celor care le-au finalizat sau Mulţi dintre dumneavoastră îl cunoaşteţi şi ca actor de Biichner, Gorki, dar şi la vocea a peste patruzeci de alţi autori le-au contemplat, prin memoria copiilor şi nepoţilor lor, or a film - din peliculele semnate de el însuşi, sau de Jean Mihail, Ciulei a creat originale echivalenţe plastice: spaţiu de joc, emulilor artei sale - din ultimele generaţii; prin argumentul Dinu Negreanu, Francisc Munteanu, Timotei Ursu, Gh. ambianţe grandioaseprin proporţii, istoricitate, atmosferă, sau fo tografiilor, înregistrărilor, cărţilor şi albumelor ce i-au fo st Vitanidis, V Calotescu, Savel Ştiopul. dimpotrivă prin caracterul voit simplu, denudat de obiecte, consacrate. Contributia' lui hotărâtoare în domeniu rămâne cea a neutru; imagini emblematice, simbolice,constructe şi instalaţii regiei de film. O aventură" pe cât de splendidă, pe atât de postmodeme. " Arhitectul urmărit de Puck şi de Treplev scurtă (1957-1964), finalizată în doar trei pelicule. În 1957 Ciulei realiza Erupţia, poveste despre o victorie morală". " Liviu Ciulei s-a născut pe 7 iulie 1923. Era fiul unui Impresiona, aici, un efort spre realism psihologic şi, nu în bogatconstructor şi antreprenorcare îi va şi dărui absolventului ultimul rând, cadrul desfăşurării acţiunii: insolitul peisajului, 26 1'�

www.cimec.ro Liviu CIULEI, un Prospera pe insula teatrului

sufletească a eroilor. Prin Moartea lui Danton (1966) de G. soluţiile decoratorului, conştient de forţa de esenţializare şi Biichner în abordarea de la Bulandra, spectatorii puteau simbol al unor constructe, instalaţii şi obiecte. reflectacu mai mare luciditate la mecanismele istoriei şi ale În spectacolele sale a tins să remodeleze statura A rămas celebru, până în ziua de azi, articolul scris de puterii şi la derapaje le de la idealurile cu care încep revoluţiile. personajelor, să lărgească şi să reorchestreze nucleul Ciulei, apărut în revista Teatru nr 2/ 1956 şi intitulat Despre Prin viziunea lui asupra Azilului de noapte (1974) retrăiau conflictual. A racordat situaţiile de viaţă concrete (drame de teatralizarea picturii de scenă. Un cal troian în cetatea tragismul unor existenţe - fatalmente marginalizate, fa milie, crize de conştiinţă, coliziuni între instincte orpasiuni tipare lor formale ale teatrului burghez. Se clama autonomia dezorbitate, îngropate lafond de subterană. Dar tot prin acest şi legea morală, fo rţări ale graniţelor dintre necesitate şi sincretismului specific artei scenice, dreptul teatrului de a-şi spectacol ni se întreţinea o luciditate tonică graţie replicii: libertate) la condiţia umană. O condiţie definită de Omul, ce minunat sună acest cuvânt!" (ce este rostită în anii crea şi impune propriul limbaj, prin lărgirea tipologiei " predestinarea, statutul existenţial al fiinţei, dar, totodată, convenţiilor, prin esenţializări şi chiar printr-o poetică a din urmă, mai ales, interogativ sau apăsat - ironic). PrinLungul influenţată, determinatăchiar de mecanismele Istoriei, de legile metaforei figurative sau nonfigurative; prin subordonarea drum al zilei către noapte ne tulburam la dezvăluirea efectelor or prejudecăţile sociale, or de practicile Puterii şi ale politicii. formei la necesităţile mesajului ideatic şi emoţional. unor erori morale, a fragilităţii umane, a contratimpului, a Situaţie mai rar întâlnită - Ciulei a strălucit şi în teatrul Scenografia - observa Va lentin Silvestru - comentând sentimentelor, a prăbuşirilor şi abisurilor psihice, a ravagiilor unor modalităţi opuse: teatrul spontaneităţii, improvizaţiei, perspectiva lui Ci ulei asupra imaginii teatrale - intră în relaţie bolilor, fragilităţii umane şi ale blestematelor eredităţi. Prin exuberanţei debordante; al unei pure şi contagioase bucurii cu textul, interpretându-1, construindu-şi propriile sale Play Strindberg al lui Diirrenmatt (ca adept al distanţării) ludice, al jonglării cu roluri şi convenţii în maniera atât de metafore plastice, arhitecturale, cromatice, volumetrice, urmăream dialectica transformării iubirii în ură, a ataşamentului specificăpostmoderni smului. marcându-şi astfel, aportul /a crearea unui stil. în respingere şi repulsie, tensiunile cuplului ca iad al Rămâne un adevărat eveniment acel fabulos Leonce şi Era - acest manifest din 1956, - un protest fa ţă de tirania indiferenţei şi agresivităţii, ca dans al morţii. Abordarea lui Lena (de neegalat, după patru decenii). Cu originala sa ilustrativismului şi a descriptivismului, plat, fotografic, natu­ Caragiale (O scrisoare pierdută - 1972) a plăcut unanim prin încadrare a poveştiiîntr-un preambul, amestec de înţelepciune, ralist; a tipului de iluzie specifică scenei - cutie, cu decor plasticitatea şi pitorescul imaginii scenice, prin originalitatea nebunie şi de paradoxuri - colaj de citate extrase din Biichner. pictat în fundal şi a sălii a l'italienne. jocului celor care îi încarnau pe ipochimeni, prin echilibrul O aiuritoare tălmăcire prin poze afectate, preţioase, ironic Gestul lui Ciulei avea greutate. Nu venea dinspre un dintreun realism ce părea autentic şi cu parfum de epocă, şi, pe ridicole prin elanuri frânte, prin gesturi fugoase şi o mişcare avangardist fără operă şi nici de la un plastician amator. Ci de de altă parte, meşteşugita stilizare comică - prin umor şi ironie, turbată (uneori în gol") a vieţii de curte şi a irepresibilelor " la un artist polivalent, cu studii solide, cu o operă stimată. De prin grotesc şi kitsch. chemări erotice, nelipsite de melancolie. O neaşteptată la cineva cu o solidă cunoaştere a tradiţiei,dar şi a avangardei Cât despre accentul pe geniul profetic al lui Caragiale distribuire a accentelor satirice (şi aluzive în actualitate) şi a (ruse, Gordon Craig, Piscator). De la cineva atent la fe nomenul (,,Din aceasta nu veţi putea ieşi!"), ce putea fimai concludent accente lor de romantism învăluitor. O fe rmecătoaretranspunere (declanşat de Artaud, Piscator, Brecht) al redescoperirii (în 1974, dar mai ales azi, în 20 11) decât acel triumfalist final a basmului într-o suită de explozive nonsensuri şi într-opoveste Pupat Piaţa Endependenţei", în sunet de taraf, în ritm de horă rădăcinilor ceremonialului teatral (mai nou: şi în arta asiatică). " morală şi filosofică. Un spectacol în care bravau şi fa scinau: ", care credea populară şi în miros de mititei. Irina Petrescu, Ion Caramitru, Nicky Wo lcz, Marin Moraru - cu Un artist cultivat şi cu repere sigure şi "măsurate că echilibrul şi armonia sunt organice sp iritului românesc, Îl consider pe Liviu Ci ulei ca fiind fo arte asemănător şi jocul lor flamboaiant, paradoxal şi wnoristic. capabil să discearnăpropuneri le de geniu, de soluţii arbitrare, apropiat de Giorgio Strehler despre careGeorge Banu spunea Linia aceasta experimentală, atât de generoasă şi elucubraţii,jăcături şi mofturi. că a reprezentat un teatru ce poartă amprenta umanismului comunicati vă a continuatîn Elisabeta 1, care dezvolta motivul Conex acestei înţelegeri - arhitectul scenograf a propus şi a Renaşterii, un teatru pe măsura omului şi care se atât de drag lui Ciulei al teatrului în teatru (şi, implicit, al şi noi tipuri de spaţii teatrale şi modernedotări scenotehnice. adresează comunităţii. discursului metateatral ce va culmina cu Hamlet şi A fo st (şi a rămas) fărăîndo ială cel mai artist" dintre A început prin utilizarea tumantei simple şi plate şi a " Pirandello!). Montarea(ca şi teatrul lui R. Bolt), întremărunte le tumantei adiacente - ce se roteau concomitent, dublându-şi regizorii noştri. iluzii ale unor actori ambulanţi şi "marea iluzie a teatrului mişcarea spiralată. Noul dispozitiv lumina partea nevăzută a Excela prin fineţeşi echilibrul viziunii şi a limbajului " " istoric . lunii" (De pildă, în Moartea lui Danton (cum observa V pe care 1-a înnoit, mereu organic, şi fără momente de rupturi şi Perla coroanei rămâne Furtuna în carevăd şi un timpuriu Silvestru - infrastructuraRevoluţiei Franceze). de abjurări estetice (precum Radu Penciulescu). testament artistic al lui Ciulei. O reflecţie despre bine şi rău, A fo st tentat cu câteva rânduri de scenă deschisă pe care Respirândo vastă şi multilaterală cultură - preţuind autorii despre lume şi despre creaţie - dezvoltată prin imagini baroce, actorii şi spectatorii sunt mult mai apropiaţi şi interrelaţia lor şi iubind actorii - Ciulei a creat consecvent un teatru de artă copleşitoare şi printr-un joc modem. Un regal actoricesc cu mult mai imperativă. Propunerea pentru Elisabeta 1 trimetea pe cât de rafinatşi stilizat sincretic pe atât de portant. De unde George Constantin, Ion Caramitru, Mariana Mihuţ, Victor la teatrulde bâlci. A rămas de referinţă Cum vă place - care a şi recunoştinţa spectatorului care a simţit că prin ceremonialele Rebengiuc, magnificisub bagheta acelui Prospero al teatrului avut o premieră asemănată unei alte bătălii a la Hernani". sale laice, prin ritualurile sale ludice - Ciulei şi-a atins scopul. " care a fo st Liviu Ciulei. Pentrua-1 transpune pe Shakespeare - Ciulei imaginase o scenă Acela de a-1 fa ce ca, trăind spectacolulîn colectiv, să pornească de tip elisabetan, care avansa mult în interiorul sălii, ceea ce singur, individual, în adâncul fiinţei sale, în căutarea zonelor De la text la fiinţaactorului şi la plămada visului modifica atât jocul plin de prospeţime al actorilor cât şi actul intimităţii şi adevărurilor lumii la care (până atunci) nu ştiuse Cum lucra Ciuleicu colegii săi, actorii? percepţiei - relaţia cu publicul. Într-o pădure a Ardenilor cum, nu avusese puterea să pătrundă. figurată neverosimil, pur convenţional, evoluau eroine cu as­ Regizorul Furtunii a fost fărăîndoială, capabil să propună M-a impresionat de câte ori am următit repetiţiile - fe lul pect boticellian, în picioarelegoale. Prin lirism spectacolul se înţelesuri, ba chiar viziuni de amploare şi permanenţa asupra în care Ciulei conlucra cu actorii. Avea, cum spunea Clody dorea o exaltare a surselor vieţii, prin umor - o denunţare a lumii. Aceasta chiarîn piese cu câteva personaje (ceva analog Bertola o politeţe a inimii. Aducea la masa de lectură or pe frivolităţii şi artificialităţii ceremonialelor aulice. reconstrucţiei pe careLavoisier o făceapornind de la o măruntă platou - o stare de graţie, de linişte şi de certitudine - în A rămas de referinţă şi dispozitivul scenic de la Puterea relicvă osoasă). necontenită căutare. Cucerea prin firescul atitudinii pline de Teatrul său, considerat de unii de idei" - ne-a conferit şi adevărul ca loc capabil a potenţa impactul unui teatru poli­ " modestie, prin blândeţea, prin căldura dialogului. Era fratern, tic, provocarea unor întrebări incomode. Moment după care prin reperele intelectuale, forţa de generalizare şi, totodată, era colegial, era părintesc, niciodată patemalist, tiranic (cum Grădina prin efectele sale emoţionale, puterea de a pătrunde în zone Ciulei a finalizat chiar o cu totul figuraţie a sălii de la " susţinea o actriţăcare lucrasecu Andrei Şerban -că ar firegizorii Icoanei". necunoscute ale fiinţei umane. români). Ve nea pregătit metodic, meticulos de acasă, dar îşi S-ar putea scrie cărţi întregi despre ce spuneau decorurile Era lucid dar nu dominant sceptic, şi cu atât mai puţin - refonnula opţiunile testând, tatonând, creditând instinctul lui, cu privire la lumea în care trăiau personajele şi psihologia cinic. Sesiza ravagiile iraţionalului, dar nu predica absurdul actorilor, propunerile lor. acestora. Despre dimensiunile temporale incluse în creaţiile ca ultimă revelaţie. Nu vedea peste tot domnia Răului, Insista pe dimensiunea, pe valoarea şi pe transmiterea spaţiale (în Furtuna - pe apa ce înconjura insula lui Prospero Urâtului, Cruzimii, Violenţei. Nu avea nimic în comun cu o virtuţilor şi virtualităţilor textului. Punea în cumpănă greutatea pluteau o mulţime de rămăşiţe" şi semne" ale civilizaţiilor viziune predominantvi o lentă, sălbatică şi caricaturală (precum " " detaliilor (fieele obiecte, fie ele expresii faciale, fie ele nuanţe apuse !). Despre ambivalenţa realizatăprin detalii ale costumelor cea a lui Lucian Pintilie, pe care îl preţuia şi admira public, ale rostirii replicii, tiradei or a cuvântului - cheie. (cu referinţă de epocă şi cu altele frapante, de fără rezerve. Desfăşura o muncă de echipă, într-un climat ozonificat conteporaneitate). Despre importanţa luminii, or aceea a Considera, în ultimă instanţă, Frumosul drept principal de pasiune şi de dăruire,de culturăşi disciplină, în care fiecare, " ţesăturii sonore şi muzicale. coagulant al "stilului . Compasiona cu fragilitatea şi de la vedetă la maestru de sunet, light designer, pictor decora­ slăbiciunea wnană chiar atunci când părea a o denunţa". " tor, la maşinist, se simţea important. Regizorul - făuritorde lumi Şi principalul mesaj al operei sale îmi pare a fi (Ciulei Graţielui Liviu Ciulei, Bulandra, în zilele sale de maximă nu ocolea acest cuvânt!): ,,Acuz posibilitatea de eroare şi glorie, părea o cetate care reuşise să atingă visul alchirniştilor: Ca regizor - a preferat marea literatură universală a previn omenirea asupra acestei eventualităţi, fa ţă de care acela de a transfonna materia în aur. Aurul unor nepieritoare secolelor XIX- XXcu reveniri la Shakespeare, Biichner, Gorki. trebuie să avem privirea mereu trează". valori spirituale. A restituit, redescoperindu-ne surprinzător, multe piese minunate prin virtuţile lor profeti ce, recomandându-le omului Între realism şi fantezism Natalia STANCU contemporan cu sensibilitatea sa specifică.A valorat admirabil profunzimile textelor, limpezimile, ambiguităţile şi Marele animator magician de la Bulandra a glisat între paradoxurile lor, complexitatea lor (activată prin eternesubtexte registre din cele mai diferite. S-a dovedit un virtuoz al şi noi contexte), virtuţile lor de permanenţă, dar şi rezonanţe le realismului progresiv adâncitdin unghiul adevărului omenesc lor în actualitate (prin ideile lor de atunci" şi reflexul lor (acesta - niciodată simplu, univoc, lipsit de contradicţii, " acum", prin rezonanţele lor reflexive). A aşezat oglinzile paradoxuri, răstumări, şi, mai ales, de suferinţă). Un realism " capodoperei şi cele ale vieţii faţă înfa ţă, făcându-le să comunice stilizat prin aportul arhitectului scenograf iniţiat în legile şi să se influenţeze. A apropiat, cum am văzut, (câteodată chiar perspectivei, efectele liniilor de fugă şi ale trompe 1 'oei!-ului, la propriu ) scena de sală, aducând personajele mai aproape şi or în dramaturgia lunlinii şiîn miracolele muzicii, or prin " implicând mai provocator omul din stai în "mişcarea 27 11� www.cimec.ro Albastrul de Vorone1 • culoare şi armonie divină

construcţie şi anume, acele oale de Referitor la pictura exterioară a " rezonanţă" care, ca nişte veritabile tuburi de Vo roneţului, vom începe cu icoana Deisis, orgă, preiau cântarea slujitorilor, o amplifică aflată deasupra uşii de la intrare în biserică. şi o întorc armonios spre sufletul Pe fo nd albastru înstelat, este pictat tronul închinătorilor. Mănăstirea Vo roneţ are una judecătorului atotdrept. Trăsătura definitorie dintre cele mai rare acustici din bisericile a chipului Mântuitorului şi Judecătorului este noastre, astfel că din oricare colţ al bisericii se iubirea sa atotcuprinzătoare şi trans­ aude la fe l de clar şi răsună cântarea bogată în formatoare. Ochii săi ne privesc cercetători annonii a liturghiei şi în exterior, ca printr-o trecând dincolo de aparenţe: "Eu sunt lu­ membrană transparentă, condensată în culori mina lumii. Cine vine după Mine nu va aprinse şi în sfinte imagini şi armonie, încât umbla în întuneric" (Ioan 8: 12). În dreapta sti lui ei rămâne profundoriginal şi nu se mai Măntuitorului este pictată Sfânta Fecioară întâlneşte în nicio altă parte a lumii creştine. Maria, Maica Domnului pe al cărei Cel care şi-a asumat responsabilitatea pergament scrie: Fiul lui Dumnezeu, iartă " de a ilustra Sfânta Scriptură, a doua cale a păcătoşilor mândria strămoşilor". Sfăntul revelaţiei divine, pe pereţii exteriori ai Ioan Botezătorul, prin citatul înscris pe bisericii, a fo st mitropolitul Grigorie Roşea. pergamentul său: "Ascultă pe Maica Ta care La mănăstirea sa de metanie, acest mare te roagă, făcătorule", exprimă integral cărturar al vremurilor noastre trecute, a smerenia Vechiului Testament. Pictura de pe împodobit biserica întreagă cu picturi faţada de sud a bisericii se începe cu exterioare care o definesc drept o ilustrarea acatistului sfăntului ierarh Nicolae. " capodoperă a artei medievale româneşti" (pr. Pictura este atât de bine conservată încât prof. dr. Mircea Păcurariu). pelerinul poate crede cu greu că aparţine Pictura icoanei, teologie în imagini, iscusita trecere de la corpul dreptunghiular Inscripţia în piatră, deasupra uşii de la anului 1547. În mijlocul ansamblului, " dă mărturie despre viaţa de dincolo şi despre al construcţiei la absidele de fo nnă circu­ intrare în pronaos, precizează cine este deasupra ferestrei gotice, este ilustrată fapta aspectele ei; ea nu demonstrează, ci arată. lară. În timpul voievodului Petru Rareş s-a ctitorul, dar şi Sfăntul în octrotirea căruia a sa cea mai cunoscută şi care a devenit tradiţie fost înălţat Sfântul Locaş: Purtătorul de în casele creştinilor. Fiicele nevinovate şi Ea nu constrânge deloc prin puterea probelor, răspândit obiceiul de a adăuga bisericilor " ea convinge prin existenţa însăşi. Trebuie să pridvorul, fieîn chis cum este la Vo roneţ, fi e biruinţă Gheorghe". Ctitorul picturii frumoase, pe care tatăl, din cauza sărăciei, fie întâi adevărată şi apoi fr umoasă. Dacă deschis, ca la mănăstiri le Humor şi Vo roneţului, Grigorie Roşea, a decis să fie voia să le dea la desfrânare, donn acoperite Adevărul este întotdeauna fru mos, Moldoviţa. La Voroneţ, s-a adăugat pridvorul zugrăvit SfăntulGheorghe călare şi ucigând cu o păturăalbastră. În noapte, sfăntul Nicolae frumuseţeanu e întotdeauna adevărată" (Paul şi, fo arte important, s-a pictat în culori di­ balaurul. Este o imagine sugestivă care le pune sub pernă o pungă cu bani de aur. Evdokimov). vine exteriorul în timpul mitropolitului trimite la cauza dreaptă a apărării militare a Astfel a păstrat sufletele lor curate gata să le Grigorie Roşea. Pisania din stânga uşii de la Moldovei, apărarea ţării creştine. Icoanele dăruiască în via lui Hristos. De peste veacuri, Orice pelerin care aj unge la mănăstirea intrare a consemnat: Cu vrerea Tatălui şi cu sfăntului Gheorghe pictate la Vo roneţ trezesc sfăntul Nicolae a rămas acelaşi învăţător bun " Vo roneţ şi se minunează de sacralitatea ei, se aj utorul Fiului şi săvârşirea Sfăntului Duh şi evlavia închinători lor în orice timp. Atât cea şi iubitor care cheamă pe toţi creştinii, mari opreşte la această certitudine a Adevărului cu osteneala robului lui Dumnezeu Kir de pe contrafort, în care sfăntul săvârşeşte şi mici, la fapte de milostenie. În esenţă, devenit Frumuseţe. Gândul acesta, că ceea Grigorie mitropolit întregii ţări minunea uciderii balaurului, în urma căreia pictura exterioară a bisericii mănăstirii " ce fa ci este defmitiv făcut, că opera, scăpată Moldoveneşti s-a adăugat şi a început şi s-a păgânii din Bei rut s-au creştinat, cât şi cele Vo roneţ, luminoasă şi caldă, convingătoare din mâinile tale, se duce de-a lungul zidit şi s-a săvărşit acest mic pridvor şi s-a de pe tetrapod şi catapeteasmă. În icoana de şi unică. Culoarea dominantă este albastru!. veacurilor şi umple lumea de răsunetul vieţii zugrăvit în jurul întregii biserici pentru pe tetrapod, sfăntul Gheorghe are o frumuseţe "Albastru! de Vo roneţ", unic în lume, a intrat şi bătăilor inimilor tale, are ceva din sufletul său ... în anul 7055" (1547). Sub fără egal şi în privire i se poate citi nesfărşita în galeria marilor culori, precum roşu! lui solemnitatea şi fiorul judecăţii supreme a portretul mitropolitului, aflat în stânga iubire pentru Hristos. Pelerinii sunt fascinaţi Tizian sau verde le lui Veronese. Parcă pictorii Sfintei Scripturi" (Alexandru Vlahuţă). chipului aureolat al lui Daniel Sihastru!, se de frumuseţeaacestei icoane. La Voroneţ, ar fi luat o picătură din cerul Bucovinei şi au Foarte probabil, acesta a fo st gândul vede până astăzi înscris numele pristavului sfintele icoane dau viaţă cuvintelor. Scopul inserat-o pe acest perete de sud al Bisericii. pios al acelor monahi necunoscuţi - veritabili Marcu. O lucrare artistică atât de vizual al icoanelor este asemănător cu cel al Pictorii au coborât cerul pe pământ, ca să-i artişti - care au pictat mănăstirea Vo roneţ în impresionantă, realizată într-un singur an, predicării verbale a Evangheliei: pe de o ridice pe oameni la cer. Pe acest fo nd albastru anii 1496 şi 1547. Această Javră a într-o culoare al cărei mister dăinuie sub parte, afirmarea şi rememorarea întrupării este reprezentată genealogia lui Hristos, spiritualităţii ortodoxe a fo st înălţată prin numele arhicunoscut de albastru! Logosului, iar pe de altă parte ascederea cunoscută sub numele de arborele lui " " credinţa şi râvna Sfăntului Ştefan cel Mare, Vo roneţului", dovedeşte fără dubii că a minţii celui ce le contemplă şi le venerează lesei", un ansamblu vast cu peste o sută de la prototipul reprezentat. Prin faţa indefinită personaje: regi, profeţi mesianici, viteaz voievod al Moldovei (1457-1 504), existat un grup de zugravi români al cărui " din 26 mai şi până în 14 septembrie, anul conducător a fo st pristavul Marcu. Pe lângă a lui Hristos se întrevede adâncimea infinită conducători de seminţii. Toţi sunt încadraţi 1488. pictura e excepţională din exterior, biserica a lui Dumnezeu" (pr. prof.dr. D. Stăniloae). într-o explozie tlorală de o armonie şi de o În inscripţia cioplită în piatră, ce se află are în interiorul ei câteva secrete" din cromatică perfectă. " la intrarea în pronaosul bisericii se În baza ansamblului, în centru, precizează: Io Ştefan Vo ievod, din mila lui orizontal, este pictat Iesei, părintele regelui " Dumnezeu gospodar al ţării Moldoveneşti, David. Ramurile ce odrăslesc din Iesei se fiul lui Bogdan Vo ievod, am început a zidi întind în dreapta şi în stânga, pe un fond acest hram la Mănăstirea Vo roneţ în numele albastru cu potire de flori. Toate personajele Sfăntului şi vestitului şi Marelui Mucenic şi stau pe câte o floare stilizată mai mult sau purtătorului de biruinţă Gheorghe în anul mai puţin asemănătoare cu floarea în fo rmă 6996 în luna lui mai 26, luni după pogorârea de potir ce răsare din trupul lui Iesei. Motivul Sfăntului Duh şi s-a finit în acelaşi an în luna florilor în fre scă nu este românesc, ci este septembrie 1488". oriental. Floarea aceasta, în fo rmă de potir, Minunata biserică a fo st ridicată pe este însă românească şi creştinească. Din locul unui schit de lemn, unde s-au ostenit trunchiul lui !esei se înalţă tulpina arborelui duhovniceşte ucenicii Sfăntului Cuvios fo rmată din imaginile suprapuse ale regilor Daniel Sihastru!. Construită în stil moldav, David, Solomon, Roboam, Ozia, Manase şi cristalizat în timpul domniei ilustrului Ehonia. Aici şirul regilor se întrerupe, este voievod Ştefan cel Mare, biserica Vo roneţului anul 586, anul robiei babilonice a evreilor. A are proporţii modeste: lungime 25,50 m urmat revenirea la Ierusalim şi au trecut alte lăţime 7, 70 în dreptul pronaosului şi de 10,50 sute de ani până când din acest trunchi a m în dreptul absidelor. Zidită în plan treflat (triconc sau trilobat), cu turla pe naos, locaşul uimeşte prin soliditatea structurii şi prin 28 1!� www.cimec.ro Albastrul de Voronet • culoare şi armonie divină

răsărit mlădiţa cea mai aleasă: Sfânta Fecioară Maria. În rândul al şaptelea, pe un tronişor de scânduri, stă Sfănta Fecioară Maria, ca semn al smereniei desăvârşite. În stânga Sfintei Marii este o floare, ca o pâlnie de amplificare, ce preia glasul Arhanghelului Gavriil, care-i binevesteşte: Bucură-te cea " plină de har, Domnul este cu tine" (Luca 1,28). Aşadar fe cioara este punctul culminant al şirului neamului regesc al lui David. Ei i se închina Îngerul Gavriil, prin intermediul pământului înflorit de bucurie angelică şi mariologică, în acelaşi timp. În registrul superior, stă floareaarbore lui, Iisus Hristos, Dumnezeu desăvârşit, înconjurat de profeţii mesianici, păşind pe potire de flori, pe acelaşi fo nd albastru. În dreapta şi stânga privitor găseşte răspuns la întrebările cele acestui arbore genealogie, cu pergamentele culorilor din var şi proteine, au combinat mai adânci legate de sensul existenţei umane. albe, strălucind ca nişte seceri de lumină, tehnicile celor două şcoli. Procedeul mixt Pe primul rând de pictură este desfăşurat, ca sunt pictaţi profeţii mari mesianici care, rezultat a oferit o mai bună conservare a pe un pergament, cerul cu semnele insuflaţi de Duhul Sfănt, au prevestit naşterea picturilor din Bucovina. Dincolo de toate Zodiacului. Pe rândul al doilea, pe tron se Mântuitorului. Pe coloanele laterale sunt acestea, pictorii noştri au obţinut o culoare află judecătorul, Mântuitorul Hristos, pictaţi regii" gândirii antice, marii filosofi : unică în lume, care trebuie să reflecte puterea " înconj urat de Sfinţii Îngeri . Pe rândul al Aristotel, Platon, Socrate, Pitagora care au şi frumuseţea absolutului dumnezeiesc spre treilea este reprezentat tronul Etimasiei, al cugetat că lumea în perfecţiunea ei care tinde tot omul iubitor de Bine şi de judecăţii universale, pe care, în chip de macrocosmică are un singur Creator­ Frumos. porumbel este pictat Sfăntul Duh. De sub Dumnezeu. Dar mulţi filosofi păgâni şi sibile tronul Mântuitorului, dar de fa pt venind de au şi profeţii mesianice. Constantin LEONTE la Tatăl, care a dat judecata Fiului, izvorăşte În această superbă compoziţie se afirmă, râul de fo c ce desparte lumea celor drepţi de în special, două icoane: cea a naşterii şi cea lumea celor păcătoşi. Chipurile drepţilor sunt a răstignirii. Icoana naşterii respectă tradiţia solemne şi liniştite, cele ale păcătoşilor sunt ortodoxă după care Fiul lui Dumnezeu s-a contorsionate şi înfricoşate, înţelegând născut într-o peşteră. Pereţii stâncoşi ai răsplata sau pedeapsa ce-i aşteaptă. Privind Betleemului reprezintă pământul însuşi. În icoana judecăţii, pelerinii şi vizitatorii sunt stânga icoanei se vede Sfănta Fecioară Maria, cutremuraţi de frumuseţe şi adevăr. Această cu privirea îndreptată spre Pruncul Iisus. În judecată nu înspăimântă, ci cheamă sufletul această ascultare atentă a Sfintei Fecioare să ia aminte, să judece faptele şi să se întrebe Maria, cu capul întors spre ieslea pruncului, ce fa pte bune a realizat pentru veşnicie. pictorii au ilustrat o imagine a tradiţiei care Ve ritabilă operă de artă creştină, a fo st păstrată până astăzi în imnurile Sfmtilor mănăstirea Voroneţ are puterea binecuvântată Părinţi, în cântări le ceasurilor şi în colindele de a scoate pe trecătorul ce aj unge acolo din ortodoxe româneşti . Maica Domnului timpul cotidian şi de a-1 face să trăiască în ascultă, dar pare că şi vorbeşte, ea este glasul " timpul absolut. Albastru) de Vo ronet este întregi i creaţii", care laudă minunea culoarea veşniciei şi a absolutul i, a Dumnezeului făcut, care pare de nepătruns � împărăţiei divine în care omul îşi găseşte cu mintea noastră. În icoană se observă deplina fe ricire. De aceea, pictura murală aceste culori vii: roşul, brunul, purpuriu! şi exterioară a Vo roneţului a produs o puternică albul. Totul înconjurat de albastru care impresie asupra celor ce au admirat-o. fo rmează o armonie care se acordă cu Coloritul lor menţionat deosebit de viu, după sobrietatea liniilor. Într-adevăr, proporţiile atâta vreme, apare ca un miracol şi constituie sunt subordonate ansamblului pictural al o excepţie în tehnica picturilor murale. ritmului fiecărei scene. Ordonarea lineară este Specialiştii au fo st impresionaţi de în desăvârşită armonie cu cea cromatică. excepţionala intensitate a culorilor cu atât Tonul cald al purpuriului, înconjurat de auriu] mai mult cu cât acest locaş se află într-o zonă galbenului, zonele luminoase ale albului şi cu o climă aspră. În ceea ce priveşte culoarea albastru) sonor dovedesc deplina maturitate albastră (renumitul albastru de Vo roneţ"), artistică a pictorilor Vo ronetului. La Vo ronet " aceasta a fo st realizată cu pigmentul azurit armonia picturală atinge, la nivelul său s�� (carbonat basic de cupru), aplicat pe un fo nd perior, frumuseţea pură. La Vo roneţ, ca Ia Bibliografie selectivă negru alcătuit din cărbune de lemn, atât din Moldoviţa, Suceviţa, Humor sau Arbore, motive optice (se produce o intensificare a cântă culorile. Contemplarea icoanelor oferă, 1. Sfânta Mănăstire Voroneţ - 520 de ani, Carte tipărită cu culorii albastre), cât şi pentru izolarea aici, o trăire unică. Icoana răstignirii, de Ia binecuvântarea IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, azuritului de alcalinitatea excesivă a varului, Vo roneţ, nu redă tristeţea sau abandonarea Coordonator volum: Monahia Drd. Gabriela Platon, Editura Muşatin ii, material de construcţie de bază). definitivă. Ea este, prin excelentă icoana Suceava, 2009; Conservabilitatea deosebită a culorilor, în 2. Pr. prof. dr. Neculae Necula, Cum restaurăm pictura bisericilor iubirii supreme, care lasă orică:Uicreştin " " mod special a azuritului, trebuie atribuită ortodoxe, Vestitorul ortodoxiei , anul XII (1iulie 2000), nr 250, p.7; speranţa în mântuire. SfăntuJ IoanHrisostom liantului fo losit şi se datorează unei tehnici 3. Monahia Elena Simionovici, Stănta Mănăstire Voronet - vatră privind o icoană a răstignirii, a exclamat cu ' de istorie românească şi de spiritualitate ortodoxă, Editura speciale. Specialiştii consideră că pictorii adâncă dragoste: "Eu privesc pe Hristos şi Muşatinii, Suceava, 2008; moldoveni, cunoscători ai procedeelor văd pe Împăratul". Pe întreaga fa ţadă de vest 4. Wilhelm Nyssen, Începuturile picturii bizantine, EIBMBOR, bizantine, venind în contact cu pictori din a Vo roneţului este pictată icoana Judecăţii Bucureşti, 1975; " Europa Centrală, care utilizau lianţi a1 de apoi", o carte deschisă în care fiecare 5. Idem, Pămănt cântând în imagini, EIBMBOR, Bucureşti, 1978.

29 1.1� www.cimec.ro Robert Alexy şi critica filosofiei pozitiviste a dreptului (1)

În anul 2008, la Editura Paralela 45", a apărut lucrarea obţinem un concept pur pozitivist al dreptului. Între aceste ex­ " Conceptul şi validitatea dreptului", semnată de profesorul treme sunt posibile multiple fo rme intermediare" (p. 21). " german Robert Aiexy (n. 1945), de la Universitatea din J(jeJ, Sunt identificate două grupe principale de variante ale într-o traducere asigurată de Adriana Cînţa. O carte care, la pozitivismului legal, care au fo st formulate prin combinarea capătul lecturii, îmi provoacă nemulţumiri în legătură cu starea şi interpretarea diferită a celor două elemente defmitorii ale actuală a filosofiei dreptului în cultura română. Vreau să spun conceptului de drept, respectiv eficienţa socială" şi legitate " " că, în strădania noastrăde a ne ridica la standardele momentului autoritară". în domeniu, trebuie să ne grăbim. Aceasta este raţiunea care În prima grupă sunt incluse conceptele dreptului orien­ mă îndreptăţeşte să încerc o valorizare a acestei lucrări. tate predominant spre eficienţă, unde domină perspectiva Cartea, o frumoasă construcţie logică, de mare densitate observatorului, în particular cea a avocatului. Asemenea ideatică, cuprinde patru capitole, care pot fi asemuite cu defmiţii sunt reperate în teoriile sociologice şi realiste asupra treptele unui demers consistent de definire a conceptului de dreptului. Dar şi în cadrul acestei grupe pot fi distinse două drept. Meritul acestui demers este dat, printre altele, de curajul categorii de defmiţii ale conceptului de drept, în funcţie de şi de expertiza autorului în filosofia dreptului. Amîn vedere preocuparea lor asupra aspectului exterior ori al celui interior curajul de a repune în dezbatere a unei chestiuni aparent banale, al normei juridice. ,,Aspectul exterior al unei norme constă precum conceptul de drept. În ce priveşte expertiza din regularitatea respectării ei şi/sau în sancţionarea gânditorului gennan, aceasta poate fi descoperită doar prin nerespectării ei" (p. 23). Pentru exemplificare, Robert Alexy lectura textului. fa ce trimitere atât la abordarea sociologică din definiţiile asupra Primul capitol, intitulat Problema filosofiei pozitiviste dreptului oferite de Max Weber şi Theodor Geiger, cât şi la " a dreptului", debutează cu reamintirea firească a faptului că perspectiva instrumentalismului pragmatic reprezentat de miezul disputei privind conceptul de dreptîl constituie modul Oliver Wendell Holmes. Ideea este că asemenea definiţii ale de soluţionare a raportului dintre drept şi morală. Problema dreptului, orientate spre eficienţă, care vizează aspectul exte­ " principală în disputa în jurul conceptului de drept o constituie rior, vin parcă să uşureze misiunea avocatului. Aspectul inte­ " raportul dintre drept şi morală". (Robert A!exy, Conceptul şi rior al unei norme constă înmotivaţia respectării şi/sau aplicării validitatea dreptului, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2008, p. 11). ei. Ceea ce contează sunt dispoziţiile psihice" (p. 24). Şi în Ideea este că, chiar şi după două milenii şi jumătate, această acest caz, al defmiţiilor orientate spre eficienţă, dar care vizează chestiune rămâne o provocare de mare actualitate, în jurul aspectul interior, exemplificarea este făcută cu referire la căreia, astăzi, - crede Robert Alexy - se dălupta între doctrina contribuţiile a doi gânditori, respectiv la Emst RudolfBierling pozitivistă şi cea nonpozitivistă. To ate teoriile pozitiviste şi la Niklas Luhmann. " susţin teza separaţiei, conform căreia conceptul de drept În cea de-a doua grupă sunt cuprinse conceptele primar trebuie astfel definit încât el să nu includă elemente morale. normative ale dreptului, cele din paleta teoriei analitice a Teza separaţiei presupune că nu există niciun raport concep­ dreptului, unde praxisul juridic este raportat la exigenţele tual necesar întredrept şi morală, între ceea ce dreptul dispune logicii. Conceptele primar nonnativeale dreptului se găsesc " şi ceea ce dreptateapret inde, sau între drept, aşa cum este el şi, de obicei în domeniul teoriei analitice a dreptului, deci în respectiv, aşa cum ar trebui să fie" (p. 11-12). Pentru a centrulteoriilor despre drept care vizează înprimul rând analiza Demersul acestui capitol continuă cu o critică a exemplifica, Alexy face trimitere la doctrina pozitivistă logică sau conceptuală a praxisului juridic" (p. 25). De această conceptelor pozitiviste ale dreptului. Punctul de plecare îl elaboratăde Hans Kelsen. Potrivit acestei doctrine, conceptul dată primordială nu mai este perspectiva observatorului, ci constituie teza comună diferitelor explicaţii pozitiviste, adică dreptului poate fi defmit doar pe baza a două elemente, aceea a participantului, respectiv, a judecătorului. teza separaţiei dintre drept şi morală. Prima observaţie făcută respectiv, doar prin interpretarea legităţii normei şi a eficienţei Argumentarea continuă cu evidenţierea caracteristicilor de Robert Alexy, pornind de la unele Decizii ale Curţii ei sociale.Altf el spus, conform exigenţelor doctrinei pozitiviste, concepţiei lui John Austin, unde constată că sunt combinate Constituţionale Federale a Germaniei, este aceea că nu este valabilitatea unei norme juridice nu depinde de conţinutul ei. elementele normativităţii cu cele ale eficienţei. O constatare certă corectitudinea acestei teze. Aceastaînseamnă că nu poate De unde rezultă că diferitele variante ale acestei doctrine se care recomandă trecereacătre concepţiile dezvoltate de către fi acceptată încercarea pozitivistă de defmire a conceptului explică prin existenţa mai multor tipuri de combinare a Hans Kelsen şi Herbert Hart, principalii reprezentanţi ai de drept prin interpretarea elementelor de eficienţă şi a celor rezultatelor interpretării celor două elemente definitorii. pozitivismului normativist din secolul al XX-lea. Dacă în privind legitatea. Nefiind certăteza separaţiei, rezultă obligaţia În opoziţie cu teoriile pozitiviste, destul de influente în viziunea lui Kelsen, dreptul, înţeles ca ordine coercitivă de a fi luată în calcul şi a tezei conexiunii dintre drept şi secolul trecut, teoriile non-pozitiviste susţin teza conexiunii nonnativă, se întemeiază pe o presupusă normă de bază,neutră morală. elementelor de morală în defmirea conceptului de drept. din punctul de vedere al conţinutului, la Hart, dreptul este Argumentele aduse în sprijinul uneia sau alteia dintre Aceasta nu înseamnă că neopozitiviştii nu ţin seama de înteles ca un sistem de norme, întemeiat pe o regulă de cele două teze (a separaţiei ori a conexiunii dintre drept şi elementele legităţii autoritate, ori de cele legate de eficienţa cu'noaştere şi recunoaştere, cu pronunţat caracter social. Altfel morală) sunt împărţite de RobertAlexy în două grupe, respectiv, socială. Ceea ce diferenţiază, sub aspect esenţial, spus, deşi norma de bază" a lui Kelsen şi ,,regula de cunoaştere " argumente analitice şi argumente nonnative. Argumentele nonpozitivismul de pozitivism este concepţia conform căreia şi recunoaştere" a lui Hart îndeplinesc aceeaşi funcţie, ele se " analitice trebuie să satisfacă exigenţele unei necesităţi conceptul de drept trebuie să fie astfel definit, încât, pe lângă deosebesc prin faptul că au un statut de altă natură. conceptuale privind raportul dintre drept şi morală, iar caracteristicile ce se opresc la nivel factual, să includă şi argumentele normative trebuie să satisfacă exigenţele unei elemente morale" (p. 13). De reţinut şi fa ptul că existenţa mai necesităti normative, care este doar o necesitate în sens mai ' multor variante de nonpozitivism se explică tot pe baza larg. În plan analitic, pozitiviştii, afinnând că definirea diferenţelor de interpretare a elementelor defmitorii şi de dreptului trebuie făcutăprin excluderea elementelor morale, combinare a acestor interpretări. susţin că nu există niciun raport conceptual necesar între drept Meritul lui Robert Alexy constă din insistenţa cu care şi morală. Nonpozitiviştii, dimpotrivă, afmnând că în defmirea subliniază necesitatea defmirii corecte a conceptului de drept, dreptului trebuie incluse şi elemente morale, sunt liberi fie să pentru înţelegerea a ceea ce este dreptul. Pentru că, dincolo de susţină existenţa unui raport conceptual necesar între drept şi aparenta uşurinţă cu care juriştii practicieni îşi reprezintă morală, fie să evite afirmaţia privind existenţa acestui raport. dreptul, în situaţii obişnuite, atunci când apar cazuri Se subînţelege că, dacă nonpozitiviştii reuşesc să demonstreze neobişnuite clarificările teoretice asupra conceptului de drept existenţa raportului conceptual dintre drept şi morală, câştigă devin absolut necesare. Iată convingerea gânditorului german: disputa cu pozitiviştii. Iar dacă nu reuşesc, le rămâne şansa ,,Diferitele concepţii cu privirela ceea ce este dreptul nu trebuie apelului la argumente nonnative, pentru a-şi fundamenta teza să conducă în mod necesar la rezultate diferite, însă nici nu că în definirea conceptului de drept pot fi incluse elemente exclud această posibilitate" (p. 20). morale. Pe scurt, ideea este unnătoarea: Teza separaţiei sau a " Constatând această dificultate, autorul îi analizează conexiunii se sprijină pe un argument normativ, când se susţine efectele, începând cu cel de-al doilea capitol al lucrării, că, pentru atingerea unui anumit scop sau pentru respectarea intitulat sugestiv Conceptul de drept". El consideră că, pentru " unei anumite nonne, este necesară excluderea sau includerea definirea corectă a conceptului de drept, trebuie să fie puse în elementelor morale în conceptul dreptului. Conexiunile sau legătură trei elemente, respectiv, legitatea autoritară, efi cienţa separările justificate astfel pot fi numite «normativ-necesare»" socială şi corectitudinea conţinutului. În funcţie de modul " (p. 30). în care se estimează semnificaţia relativă a acestor elemente, Rămâne însă deschisă problema dacă disputa în jurul se constituie diferite concepte ale dreptului. Cine nu atribuie conceptului de drept poate fi justificată doar pe baza nicio senmificaţie legităţii autoritare şi eficienţei sociale, argumentelor normative, ori trebuie insistat mai departe şi cu oprindu-se exclusiv asupra corectitudinii conţinutului, obţine un concept pur al dreptului, al dreptului natural sau al dreptului ratiunii. Dacă eliminăm corectitudinea continutului şi ne oprim d�ar asupra legităţii autoritare şi/sau asup;a eficienţei sociale, 30 1!�

www.cimec.ro Robert Alexy şi critica filosofiei pozitiviste a dreptului (1)

Alexy face distincţia, mai întâi, dintre două tipuri de cerinţe nonnelor individuale, potrivit acestui argument "se spune că morale, respectiv, cerinţe fo rmale şi cerinţe materiale, apoi nonnele individuale ale unui sistem legal, prin depăşirea unui " între raporturi fa ctuale şi raporturi conceptuale, după care anumit prag al nedreptăţii, îşi pierd caracterul legitim (p. 53). argumente analitice. Cu atât mai mult, cu cât dezbaterile evidenţiază două tipuri de ordine socială (ordinea socială Acum, argumentul lui Radbruch, anterior respins din punctul recente au impus şi teza potrivit căreia "un raport între drept şi lipsită de sens şi ordinea socială bazată pe jaf) care, din mo­ de vedere al observatorului, este analizat din punctul de vedere morală nu este nici conceptual imposibil, nici conceptual tive conceptuale, nu constituie sisteme legale. Spre deosebire al participantului la exerciţiul aplicării dreptului. Sunt " necesar (p. 31) . În această situaţie, Robert Alexy consideră că de acestea, ordinea stăpânului, poate fi acceptată conceptual evidenţiate în acest sens opt perspective fo rmulate în disputa prima parte a acestei teze este corectă, iar cea de-a doua parte ca sistem legal, întrucât impune tuturor subordonaţilor o purtată în jurul susţinerii lui Radbruch, respectiv, perspectiva a tezei, respectiv, afirmaţia că nu există un raport conceptual pretenţie la corectitudine. Toate aceste clarificări îl aj ută pe lingvistică, cea a clarităţii, a eficacităţii, a siguranţei legale, a necesar între drept şi morală, este discutabilă. Mai mult, autor să concllidă că, din perspectiva observatorului, teza relativismului, a democraţiei a dispensabilităţii şi cea a Robert Alexy îşi propune să demonstreze că un asemenea pozitivistă a separaţiei dintre drept şi morală este în esenţă irnparţialităţii. Rezultatul este următorul: "Raportat la normele raportexi stă, pentru a arătacă este falsă afirmaţiapotr ivit căreia corectă, atât în cazul nonnelor individuale, cât şi în cazul individuale, argumentul nedreptăţii în versiune slabă, aşa cum disputa în jurul conceptului de drept implică o decizie care sistemelor legale. Această teză "atinge o limită doar în cazul este formulat de Radbruch, îşi găseşte motive mai puternice poate fi justificată doar pe baza argumentelor nonnative. extrem şi improbabil al unui sistem de norme care nu ridică care să vorbească în fa voarea lui decât obiecţiile împotriva " Ipoteza gânditorului german, pe care încercasă o demonstreze, nici măcar o pretenţie la corectitudine (p. 48). lui. Toate obiecţiile au putut fielimi nate astfel încât a rezultat suna astfel: "în primul rând, există un raport conceptual necesar În perspectiva participantului, de exemplu un judecător, cel puţin o egalitate de forţe. În plus, au fo st date motive în " între drept şi morală, şi, în al doilea rând, există argumente teza separaţiei dreptului de morală este inadecvată. Într-o favoarea argumentului nedreptăţii (p. 83). Mai departe, normative pentru includerea elementelor morale în conceptul asemenea perspectivă, crede RobertAJexy, susţinerea corectă analiza unnăreşte să afleîn ce măsură argumentul nedreptăţii dreptului, argumente care,pe de o parte, întărescfo rţa raportului este cea a conexiunii celor două domenii. Pentru a-şi susţine este aplicabil şi sistemelor de drept, luate ca întreg. Dezbaterea conceptual necesar, iar pe de altă parte, ies în afara acestuia. Pe poziţia, angajează trei argumente, respectiv, argumentul este purtată în jurul susţinerii gânditorului gennan Martin scurt, între drept şi morală există atât raporturi conceptuale, corectitudinii, argumentul nedreptăţii şi argumentul Kriele (n. 1931), care susţine că "datoria morală este de a " cât şi nonnativ necesare (p. 32). principiilor. săvârşi dreptatea, presupunând că, în general, dreptatea ia în " Pentrua-şi demonstra ipoteza, RobertAlexy propune un Argumentul corectitudinii, considerat de autor ca fiind calcul moralitatea (apud, p. 84). Sunt avute în vedere două " cadru conceptual constituit din cinci distincţii, respectiv 1) baza celorlalte două argwnente, spune că "atâtnorme le legale interpretări, respectiv, teza "extinderii (potrivit căreia "lipsa între concepte ale dreptului valide (care includ conceptul de individuale şi deciziile legale individuale, cât şi sistemele caracterului de drept al conţinutului normelor fundamentale valoare) şi nevalide (care nu includ conceptul de valoare); 2) legale ca întreg ridică, în mod necesar, o pretenţie la ale unui sistem de drept atrage după sine lipsa caracterului " între sistemul legal ca un sistem de nonne (aspectul exterior al corectitudine (p. 48). În caz contrar, un asemenea sistem nu de drept al tuturor normelor tipice sistemului, extinzân­ " sistemului) şi sistemul legal ca un sistem de proceduri(aspectul este legal. Observăm că, în funcţie de acest criteriu, actele du-se, în acest sens, asupra lor , pp. 85-86) şi teza " interior); 3) între perspectiva observatorului (a punctului de juridice individuale şi sistemele juridice pot fi clasificate ca "colapsului sistemului de drept (care priveşte sistemul ca vedere extem) şi perspectiva participantului (a punctului de fiind legaleori ilegale. Dar criteriul corectitudinii nu trebuie întreg, "asumând că acesta se prăbuşeşte ca sistem de drept vedere intem; judecătorul); 4) între două moduri diferite de redus doar la rolul său clasificator, ci trebuie folosit mai departe, dacă multe nonne individuale, în particular cele importante " raportare a dreptului la morală, respectiv între modul pentru a-ivalorifica rolul calif icator, în cazul sistemelor juridice pentru sistem, îşi pierd caracterul de drept p. 89). Concluzia " " "clasificator şi modul "calificator ; 5) între raporturi con­ care ridică pretenţia de corectitudine, dar nu o satisfac. Ceea lui Robert Alexy este că "aplicarea argumentului nedreptăţii ceptual necesare şi raporturi normativ necesare. ce înseamnă că asemenea sisteme sunt eronate din ptmct de la un sistem de drept luat ca întreg nu conduce la rezultate ce Apreciind valenţele acestui cadru conceptual, Robert vedere juridic. Pentru a se face înţeles, Robert Alexy vine cu trec dincolo de consecinţele aplicării sale la normele " Alexy arată că el "scoate în evidenţă faptul că tezei existenţei exemple prin care demonstrează că participanţii la un sistem individuale (p. 91). unui raport necesar între drept şi morală îi pot fi conferite legal ridică în mod necesar pretenţia la corectitudine. Iar măsura Argumentul principiilor, cel care are la bază distincţia diferite semnificaţii. În acest cadru conceptual, sunt posibile în care această pretenţie are implicaţii morale demonstrează dintre reguli şi principii, se referă la o situaţie de excepţie, cea 32 de combinaţii ale componentelor celor cinci distincţii. În raportul conceptual necesar întredrept şi morală. Însă,cu toate în care legea este nedreaptă la extremă. Această distincţie fiecare combinaţie se poate formula atât teza existenţei unui acestea, teza conexiunii dreptului cu morala rămâne tot reliefează-crede RobertAJexy - raportul necesar dintre drept raport necesar, cât şi teza nonexistenţei acestuia. Deci, în total, vulnerabilă. Aceasta deoarece un pozitivist poate insista asupra şi morală, pe baza a trei teze, respectiv, teza încorporării (care se constituie 64 de teze. Fără îndoială că între aceste 64 de tezei separaţiei, chiar dacă acceptă argumentul corectitudinii. spune că "fiecaresistem de drept minim dezvoltat conţine în " teze există un număr de relaţii de implicaţii, astfel încât se În acest scop, pozitivistul are la îndemână două strategii. Prima, mod necesar principii ), teza morală (care spune că "există un poate spune că adevărul sau falsitatea unei teze atrage după prin care săarate că nesatisfacerea pretenţiei la corectitudine raport necesar între drept şi o morală oarecare") şi teza sine adevărul sau fa lsitatea alteia. În plus, este posibil ca din nu conduce încă la pierderea caracterului legal, întrucât teza corectitudinii (care are în vedere "un raport necesar între drept punct de vedere conceptual, câteva combinaţii să fie separaţiei vizează raportul clasificator, iar pretenţia la şi o moralăjustă "). Câştigul este următorul: "Raportul necesar imposibile. Totuşi, aceasta nu schimbă cu nimic convingerea corectitudine ar stabili cel mai bine un raport calificator. A ce se poate întemeia cu aj utorul acestor trei teze este în primul de bază cum că în disputa în jurul relaţiilor necesare între doua, vizează posibilitatea susţinerii că pretenţia la rând de naturăconceptuală, iar în al doi lea rând, este un raport " drept şi morală sunt susţinute o multitudine de afinnaţii diferite corectitudine nu are implicaţii morale şi, deci, nu conduce la calificator, şi nu unul clasificator - aşa cum este cazul (p. 37). un raport conceptual necesar între drept şi morală. În această argumentului nedreptăţii -, şi în al treilea rând, el există doar Cu multă perspicacitate, Robert Alexy explică această situaţie, Robert Alexy notează: ,,Prima obiecţie a pozitivistului pentru participantul la un sistem de drept, şi nu pentru un " ineficienţă a disputei prin faptul că, de cele mai multe ori, este are în vedere argumentul nedreptăţii; a doua argumentul observator (p. 94). Ideea este că pretenţia la corectitudine " vorba de nişte discursuri paralele, la care participanţii susţin principiilor (p. 53). reclamă dimensiunea ideală a dreptului. teze de naturi diferite. De aceea, cu multă îndreptăţire, propune Argumentul nedreptăţii este aplicabil fie nonnelor o simplificare a dezbaterii în jurul conceptului de drept, care individuale, fie sistemelor legale, luate ca întreg. În cazul Ştefan MUNTEANU să-I includă pe cel de validitate. Pentru aceasta, la dihotomia privind separaţia ori conexiunea dintre drept şi morală, caută răspuns doar din perspectiva observatorului (punctul de vedere extem) şi din perspectiva participantului (punctul de vedere intem). Astfel că celelalte dihotomii devin subordonate acestei intenţii. În perspectiva observatorului, se pune problema dacă încălcarea, printr-o normă, a unui criteriu moral anulează doar legalitatea normei respective, ori anulează legalitatea întregului sistem din care face parte acea nonnă. Altfel spus, Robert Alexy îşi propune să observe ce se întâmplă cu norma ori cu sistemul di n care aceastafa ce parte, atunci când se încalcă un anumit grad de nedreptate. Pentru aceasta face distincţia dintre normele individuale ale unui sistem legal şi sistemul " legal ca întreg şi evocă aşa-numitul "argument al nedreptăţii , " denumit şi "argwnentul tiraniei . Prin argumentul nedreptăţii înţelege că "este de fapt teza conexiunii centrată pe un raport " clasificator (p. 38-39). Când se referă la normele individuale, el ia în vizor argumentulnedrep tăţii fo rmulat de un alt gânditor german, respectiv, Gustav Radbruch (1878- 1949) şi conchide că "teza conexiunii a lui Radbruch, din perspectiva unui observator, nu poate fi fundamentată pe un raport conceptual " necesar între drept şi morală (p. 41 ). Mai departe, urmărind dacă există o relaţie conceptual necesară între un sistem de drept luat ca întreg şi morală, tot din perspectiva observatorului,

www.cimec.ro Din corespondenţa unui Domn "de modă veche"

Nu-mi amintesc exact Împrejurările când, ulterior anului 1977, m-am cunoscut, direct, cu universitarul de sorginte şi de esenţă bucovineană Traian Cantemir (2o septembrie 1907 - 7 august 1998). A fo st, În orice caz, unul dintre momentele fa ste ale vieţii mele. Ceea ce ţin minte În mod cert este că îl ştiam în că din studenţie, datorită preocupărilor şi contribuţii/ar sale din domeniul dialectologiei, concretizate prin cartea de Te xte istroromâne (Bucureşti, Editura Academiei, 195 9) , de carefăcusem uz În cadrul unui seminar de sp ecialitate. Oricum, este necesar să precizez aici că, aj uns, printr-o împrejurare miraculoasă, în anul 1975, la Muzeul din Suceava, ca muzeograf de Memoriale, am fo st inclus în colegiul de redacţie al anuarului muzeului, care şi-a reluat apariţia, sub titulatura SUCEA VA, prin vol. 4/1 977. (Apariţiile anterioare, din anii 1969, 1971 şi 1973, purtaseră titlul Studii şi materiale - Istorie) . Eram însărcinat să corectez (chiar şi/mai ales înainte de trimitere la tipar) toate materialele incluse în summ; dar în mod sp ecial răspundeam de secţiunea Istoria culturii ca şi de toate materialele cu astfel de profil repartizate în alte secţiuni ale anuarului (Documente, Medalioane, Note şi comentarii), girant ştiinţific general fiind Mihai lacobescu, pe atunci director adjunct al muzeului. Ca bucovinean pur sânge, fireşte că Traian Cantemir nu putea rata ocazia de a-şi aduce contribuţia la împlinirea unei opere ce se plămădea în cel mai imoprtant şi semnificativ loc românesc din istoria (n u numai a) Bucovinei - Suceava -, operă care, tacit, îş i asumase şi misiunea de a descifra, în limitele şi cu abilităţile posibil de manevrat atunci, destinul acestui ţinut tabuizat datorită unor "luminoase " directive emanate de sub steua roşie, în cinci colţuri, strălucind, cu dia­ bolică vigilenţă, pe turnul cel mai impozant al Kremlinului. Aşa se fa ce că, începând cu vol. VI 1978, Traian Cantemir este, o perioadă, cu regularitate prezent, ca autor de studii, materiale şi recenzii de fa ctură academică, totdeauna pertinente, privind, mai ales, istoria culturii româneşti din Bucovina, în paginile anuarului sucevean, după cum urmează: 1) Vo caţia literară a lui Ciprian Porumbescu (v. vol. V/1 978, p. 389-399), 2) Semnificaţiaprozei luiE. Grigorovitza (v. vol. VI- VJUJ 979-1980, p. 391-400), 3) Aspiraţiile sp re unitate naţională la scriitorii bucovineni de până la 1918 (v. vol. VIII!1981, p. 321- 331), 4) recenzie la Simion Florea Marian, Legende istorice din Bucovina, ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Paul Leu, laşi, Editura Junimea 1981 (v. vol. JX/1982, p. 547- 548), 5) recenzie la Eusebiu Camilar, Cartea de piatră, ediţie îngrijită, note şi prefaţă de Constantin Călin, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1981 (v. vol. X/1983, p. 903-904), 6) «laşi, 24 II 1984 etnografie istroromână? E o simplă Preocupări mitologice în corespondenţa lui Ar.Densuşianu cu S. FL Marian (v. vol. XI­ întrebare. Răspunsul îl intuiesc. Lucrarea XIII 1984-1985, p. 298-294), 7) recenzie la Dan Mănucă, Pe urmele lui Mihail Sadoveanu, Stimate Domnule Cârlan, se bazează pe un studiu al unui german, de Bucureşti, Editura Sp ort-Turism, 1992 (v. loc. cit.,p. 432-433), 8) Activitatea literară a lui specialitate, care, trecând pe la istroromâni, Nicolae Tc aciuc-Albu (v. vol. Xlll-XIV/1 986- 1987, p. 313-320), 9) Casa de la ip oteşti (v, Masivul meu mănunchi de "produse" a notat o serie de amănunte semnificative. loc. cit., p. 457-459), 10) recenzie la Mircea Fotea, Simion Florea Marianfolclorist şi eri ti ce a pus colectivul de redacţie al În plus, conţine o serie de desene foarte etnograf, Bucureşti, Editura Meridiane, 1987 (v. loc. cit., p. 470) , Il) Te mperament şi anuarului în alarmă. Mă aşteptam la reacţia bine executate. Articolul e necunoscut. A creaţie la Liviu Marian (v. vol. XVII-XVlii-XJX/1 990-1991-1992, p. 506-512). Sunt, de aceasta. Orice inovaţie cere timp pentru a dat peste el Teodor Balan pe când era în asemenea, de reţinut două recenzii ale subsemnatului la cărţile lui Tra ian Cantemir: fi acceptată. În plus e vorba de spaţiu tranşeele Primului Război Mondial, în In vocaţia în poezia populară, Bucureşti, Editura Litera, 1980 (v. vol. JX/1 982, p. 545) şi tipografic.Vă cer sincer scuze pentru că v-am Italia. A purtat revista în raniţa militară Studii de literatură, laşi, Editura Junimea, 1983 (v. vol. X/1983, p. 899-900), care, în tăcut necazuri. Pentru pacificareaambelor multă vreme. Reîntors acasă, mi-a oferit-o fo rmule restructurate, fitseseră/au fo st publicate şi în ziarul local "Zori noi " sau în tabere propun să-mi publicaţi cele trei mie, înainte de 1940. Deşi în 1940 mi-am suplimentul "Pagini bucovinene "din revista "Convorbiri literare ". (A m dat aceste repere recenzii legate între ele ("Pe urmele lui ..." ), încuiat apartamentul din Cemăuţi şi am bibliografice deoarece sunt necesare şi pentru a fa cilita înţelegerea unor referinţe din fărăa le conferi pagină nouă fiecăreia, şi plecat numai cu două geamandane, am rupt ep istolele de mai jos.) recenzia tăcută apreciatei Dv. culegeri de fo ile ce mă interesau din revistă şi le-am În condiţiile date (ca să apelez la un clişeu cantemirean), era nonnal ca cele mai studii închinate lui Ciprian Porumbescu. luat cu mine. Prin ce minune au apropiate relaţii distinsul colaborator să le stabilească cu responsabilul secţiunii din Dacă se aj unge la această performanţă, "supravieţuit" până azi, greu de explicat. anuar, căreia i se subsumau contribuţiile sale. Pe de altă parte, eu însumi aveam, în primul atunci pot spune şi eu ca arabul din Căci am trecut şi eu prin încercări rând, interesul de a stabili şi menţine un sistem de relaţii optime cu toţi colaboratorii (reali cunoscuta baladă a lui Coşbuc: "mai mult apocaliptice. şi/sau virtuali). Aşadar, după cum se şi înţelege, relaţia nu putea fi decât biunivocă. Cu decât în visul meu". Ve rsul al doilea trebuie Relatarea mea n-are scopul să vă Traian Cantemir, probabil datorită unor afinităţi speciale, generate, cred, preponderent de modificat, întrucât conţinutul lui nu impresioneze. E doar "povestea" unui poziţia mea mai decisă, transparentă, exclusiv românească faţă de Bucovina în corespunde vremurilor actuale. Răsplata nu articol care n-a aj uns să fiefr uctificatde integralitateaei, aceste rela�i s-au dezvoltatşi consolidat într-o manieră frizând afectivitatea trebuie s-o aşteptaţi de la ăl de Sus, căci nu mine până la ora actuală. N-au fost (protocolară), aşa cum rezultă, documentaristic vorbind, din scrisorile care urmează. Ceea e prea culant, ci de la beneficiar. condiţi ile favorabile unei înţelegeri ce mai trebuie adăugat aici, străduindu-mă să nu lunec în aprecieri de coloratură senti­ Obiecţia în legătură cu latura morală obiective din partea ălor de Jos. mentală, constă în faptul că omul avea un comportament atât de discret civilizat, încât a imprimării recenziei volumului Dv. Mulţwnesc mult pentru cinstea ce mi-aţi impunea o reciprocitate cel puţin echivalentă, pe care, cine ştie, voi fi onorat-o, cât decât colectiv e justă. Câţi însă ţin seama de ea? făcut-o cu o nouă recenzie. Ziarele au acceptabil, în conformitate cu orizontul aşteptărilor sale, astfel explicându-se şi aprecierile În plus, e semnată de cineva din afara devenit cetăţi inexpugnabile pentru generoase cu care dânsul onorează, nu o dată, modesta mea persoană. Dar nu pentru aceste colectivului Dv. Deci puteţi respira uşurat. literatură. Vremurile noastre au mai particularităţi, minore în fo nd, m-am decis să dau publicităţii acest set de scrisori, care, Dacă se acceptă propunerea puţină nevoie de suflet şi mai mult de prin frazele laudative mă situează, o spun sincer, într-o situaţie cel puţin delicată. Cei subsemnatului, rămân pe din afară doar partea materială. Dacă sufletul n-ar fi interesaţi vor putea însă decela, la citirea lor, o serie de conotaţii intrinseci care pun în două recenzii. Pe astea sper să le mărit fo st Iiantul acestui popor, mai existam noi evidenţă caracterul excepţional al acestui Domn "de modă veche"; asta, pe lângă repede, aşa că nu vă faceţi probleme. azi în forma în care suntem? (Sub!. n., N.C.) infonnaţiile, deosebit de preţioase, privitoare la viaţa şi activitatea sa, mai cu seamă ca Doream să apară la Dv. Din motive Mi-a scris Zaharia Macovei şi m-a cercetător, ca om de ştiinţă scandalos de puţin (re)cunoscut, ca român bucovinean de cea afective. rugat să vă trimit o recenzie pe care mi-a mai aleasă esenţă. Fie ca aceste documenteepistolare să se constituie în contribuţii relevante Studiul despre Liviu Marian am să vi-1 tăcut-ola volumul meu. Nu vă ştia adresa. şi semnificative (în ideea aceasta m-am şi decis, de fapt, să le dau publicităţii) la un studiu trimit în curând. L-am intitulat "Tempera­ Întrucât i-aţi luat-o înainte, rămâne s-o dea monografie dedicat scriitorului, omului de ştiinţă, profesorului universitar Traian Cantemir, ment şi creaţie". Um1ăreşteimpulsi vitatea în altă parte. de la a cărui trecere la cele veşnice au trecut, iată, deja 13 de ani. O merită deplin, iar scriitorului şi opera lui de aspect opozant. V- am răpit timpul util, dar cum la profihll, la nivelul receptării, n-ar putea fi, sunt sigur, decât unul dintre cele mai relevante, Folosiţi-! cum credeţi de cuviinţă. Sigur, telefon nu vă pot chema, pentru că nu de vreme ce avem de-a fa ce cu un Model (necesar)din speţa celor strict autentice, pilduitoare două studii în acelaşi volum nu merg. Nu sunteţi întotdeauna la Muzeu, a trebuit să şi constructive. Aşadar, MEMENTO! fa c parte din colectiv. recurg la maşina de scris. În legătură cu fa scicolele viitoare de Nicolae CÂRLAN etnografie, ce aţi zice despre un studiu de

32 1'� www.cimec.ro Din coresponden1a unui Domn "de modă veche"

cinematografică veche, ochii şi urechile pentru mine cel mai fr umos cadou pe care Despre sesiunea ţinută la Bacău am vieţii noastre culturale. Infonnând, pun în mi 1-a adus Moş Crăciun al anului 1984. citit în "România literară". Remarca ce-o circulaţie cărţile apărute, fac selecţia lor, Vă rămân îndatorat. Sper să nu treacă prea fac pe marginea acestei note utile e că o Mulţumindu-vă din nou pentru impulsionează viaţa spirituală pe toate mult şi să mă pot revanşa într-un fe l oarecare parte din cei menţionaţi n-au fo st la Bacău. solicitudinea ce mi-o arătaţi, vă asigur de coordonatele ei. pentru mărinimia gestului Dv. Aceasta cu În fe lul dat revista dezinformează. Sistemul întreaga mea preţuire, Înainte de a tennina, o rugăminte: dacă atât mai mult, cu cât sunteţi la a doua lasă de dorit. s-au făcut extrase, dl. Eugen Dimitriu m-a "ediţie". Termenul nu-i potrivit, pentru că Dacă la Vatra Domei se ţine o nouă Traian Cantemir informat că s-au făcut, păstraţi-le până voi recenzia a doua nu-i reeditarea celei dintâi, sesiune ştiinţifică, având acelaşi subiect, găsi modalitatea de a intra în posesia lor. ci o lucrare aparte, pe aceeaşi temă. L-am vă recomand să vă duceţi. Dispuneţi de * Cu alese mulţumiri şi urări de noi utilizat totuşi, pentru motivul că privesc mult material inedit, după câte ştiu, şi ar fi succese în muncă, recenziile în ansamblul lor. Sigur pentru păcat să nu-l utilizaţi. Şi eu intenţionam Iaşi, 24 VI 1984 eleborarea recenziei din urmă aţi muncit să iau drumul muntelui, însă m-am Traian Cantemir mai mult, pentru că nu v-a fo st uşor să vă răzgândit. lama e grea. La vârsta mea e Stimate Domnule Cârlan, detaşaţi de conţinutul primei. Cuvine-se riscant să înfrunt nămeţii de zăpadă şi * deci să vă mulţumesc în plus. temperaturile coborâte sub bara lui zero. Vă mulţumesc din inimă atât pentru În "Convorbiri literare" trebuia să Cu mulţumiri repetate şi urări de bine, grija ce-aţi avut-o de a-mi include articolul apară, cu mult timp în unnă, o recenzie, despre Va sile Ţigănescu în Anuarul Iaşi, 31 XII 1984 referitoare la cartea mea, semnată de Zaharia Traian Cantemir Muzeului Judeţean pe 1983, cât şi pentru Macovei. Neştiind cui s-o expedieze la * recenzia făcută cărţii mele "Studii de Stimate Domnule Cârlan, Suceava, mi-a trimis-o mie, cu rugămintea literatură". E o prezentare excelentă, bine s-o dirijez celui în drept. Mi-a fo st greu­ proporţionată, scrisă competent, într-un Plicul de faţă conţine atât urările de greu să fac lucrul acesta. La insistenţa lui Iaşi , 7 VII 1987 limbaj de înaltă ţinută literară, reliefând bine pe care vi le-am făcut cu ocazia Zaharia Macovei, în cele din unnă, am cedat. particularităţile cuprinsului până în cele sărbătorilor de iarnă şi a Anului nou, cât şi Necunoscând însă adresa lui Marcel Stimate Domnule Cârlan, mai mici amănunte. o scrisoare de mulţumire pentru Mureş[e]anu, am expediat-o lui Nestor. M-a bucurat mult. Vă rămân indatorat. remarcabila recenzie pe care aţi binevoit a Profesorul Nestor a fo st pe la mine, la Iaşi, şi A apărut monografialui Mircea Fotea, Prilej sper să am repede, pentru că Dv. o fa ce pe marginea volumului meu de credeam că orele petrecute împreună vor S. FI. Marian. Folclorist şi etnograf Am sunteţi o fire activă, un cercetător de elită studii literare. Expediindu-le împreună, influenţa pozitiv rezolvarea favorabilă a citit-o cu sârg, cum zice cronicarul. Mi-a al trecutului cultural al Bucovinei, încât constat c-am făcut o eroare de ordin cererii mele. N-a fo st \'nsă aşa. Îi ştiu numărul plăcut. E o lucrare serioasă, care îl readuce nu veţi lăsa să trecă timpul fărăsă-I marcaţi planificator. Felicitarea trebuia să v-o de telefon şi aş fi putut să-I întreb dacă a pe titanul de la Suceava din nou în cu lucrări de valoare. trimit separat, ca să aj ungă înaintea primit recomandata. Mi-a fo st însăjenă. actualitate. În plus îi face o minunată Vă fe licit călduros atât pe Dv. per­ sărbătorilor, nu post fe stum. M-am gândit Cele ce mi le relataţi despre prezentare biobibliografică aşa cum nu s-a sonal, cât şi întregul colectiv al redacţiei însă că separarea celor două componente conducerea muzeului îmi sunt, în parte, făcut până acum. Strădania lui Mircea pentru mommsenianul volum pe care l-aţi ale conţinutului scrisorii s-ar putea cunoscute. Păcat că asemenea oameni nu-şi Fotea, cadru didactic la Filologie-Iaşi, editat de dată recentă. E monumental nu interpreta altfel decât e cazul şi atunci am dau seama de răul ce-l fac celor din jur şi trebuie subliniată. Acesta a fo st motivul numai prin cifra ridicată de pagini ce aşteptat să apară întâi numărul pe în ce situaţie deplorabi lă apar în fa ţa care m-a făcutsă-i fac o scurtă recenzie. conţine, ci şi prin fondul bogat de decembrie al "Convobirilor literare" şi semenilor. Totuşi până în cele din urmă nu Pe Dv. vă rog să binevoiţi a-i reţine informaţii preţioase, date la lumină. Îl con­ apoi să le impostez. Difuzarea revistei la se poate ca împrejurările să nu-i trezească un spaţiu tipografic în Anuarul Muzeului sider eveniment bucovinean. chioşcurile din localitate însă a întârziat. la realitae şi să nu le aplice dezaprobarea pe care-I conduceţi cu atâta competenţă şi Dl. Emandi mi-a cerut să-i fac o Mai repede au fost în posesia ei cititorii pe care o merită. Gimnastica paharului are dăruire. recenzie. Mă voi "executa". Problema e din oraşele apropiate decât noi de aici. şi ea limitele ei, de toleranţă. Cu cele mai vii mulţumiri şi urări de însă unde o public? Revistele literare Dovadă e că C. Călin din Bacău m-a Mă bucur că aţi participat la sesiunea bine, suferă, în ultima vreme de fobia recenzii lor informat telefonic despre apariţia recenziei închinată dramaturgului Luca. Aţi şi le resping. În cazul dat va trebui să mă cu vreo două zile înainte de a o putea cunoscut în fe lul acesta lume străină, v-aţi Traian Cantemir adresez unei publicaţii de alt gen. Asta cumpăra eu. strâns relaţiile cu cei mai cunoscuţi mai de * înseamnă că apariţia ei va mai dura. Cât? Acum câteva ore am aj uns şi eu să am mult, aţi schimbat mediul şi v-aţi Cine ştie. Păcat că s-a luat asemenea numărul aşteptat pe masa de lucru. Vă reconfortat sufleteşte. Asemenea atitudine faţă de recenzii, pentru că ele mulţumesc din toată inima pentru deconectări de cenuşiul zilnic sunt absolut Iaşi, 30 XI 1988 sunt, ca să folosesc o expresie admirabila recenzie ce mi-aţi făcut. A fo st necesare. Stimate Domnule Cârlan,

Mulţumesc mult pentru bunăvoinţa pe care aţi avut-o de a include în Anuarul Muzeului Judeţean Suceava materialele de istorie literară pe care vi le-am lăsat spre a dispune de ele după cum veţi crede de cuviinţă. Mi-aţi făcut o deosebită bucurie. Apariţia lor îmi va servi drept un impuls de lucru, indiferent de sectorul literar asupra căruia mă voi opri. Mulţumesc de asemenea pentru invitaţia de a participa la volumul omagia! � < dedicat aniversării a 600 de ani de la = 5; primele atestări documentare ale Sucevei. = Articolul l-am şi elaborat. Mi-a dat "> :.::l sugestia, nu de mult, Petru Froicu. L-am � intitulat "Suceava pe fu ndal literar". Dacă � vă va trebui, vă rog să-l luaţi de la persoana

·., indicată. Are o extindere de şapte pagini. 'B·Consider că e suficient.În cazul că dl. Petru � Froicu nu-l mai găseşte in mapa dumnealui •

33 1.1� www.cimec.ro � � < < = = � � "' "' = = ·;; ·;; :::5 :::5 = oO - = = = N N

·., -; = ,Q � L »s ="' •"' "'> "' .... � � •

Din corespondenta unui Domn "de modă veche"

scoate în relief legătura omului cu dar n-a fost aşa. Motivul a fost că nu o dată de repatriere lucra un fo arte bun prieten de pământul pe care s-a născut, obsesia de a m-am trezit în faţa unor bariere pe care nu al meu, neamţ, Erwin Klein, acesta mi-a se reîntoarce pe locurile natale, de a se in­ ştiam să le trec. Un singur exemplu. Pentru făcut propunerea să mă prezint la comisia de lucru, informaţi-mă şi vă voi trimite un tegra naturii din mijlocul căreia I-au smuls că posibilităţile mele nu-mi acopereau germană de repatriere şi odată ce, acolo, alt exemplar, cu copia de rigoare. evenimentele. Străbătută de un lirism nevoile casei, un fost coleg de la Academia m-am văzut cu un paşaport gennan, îmi Pentru că am vorbit despre materialele potolit, manuscrisul captează interesul di Romania de la Roma, Pîrvulescu, aj uns venea să sar până în pod de bucurie. A fo st publicitare, vă întreb dacă n-aţi fi de acord lectorului atât prin fluiditatea povestirii, director al presei din ţară, m-a numit re­ atunci prima noapte liniştită după câteva ca în cadrul acestei acţiuni să-şi dea cât şi prin frumuseţea descrierii de natură. dactor la ziarul "Bucovina", care apărea la luni de coşmar, pentru că aveam impresia concursul şi Ion Popescu-Sireteanu. E Ceea ce mai reţine în manuscris sunt Cernăuţi , în timpul războiului. Ziarul continuă că în dreptul blocului nostru a cadru universitar la Filologie, bucovinean observaţiile de ordin geografic şi depindea direct de Bucureşti. Îndrumări le venit maşina neagră a N.K.V.D.-ului să mă de-al nostru, de la Slătioara, de lângă Siret. etnografic pe care le face autorul, în legătură cu activitatea noastră ziaristică ia. Pentru că aveam paşaport gennan, nu-mi E tânăr, om de nădejde şi de indiscutabile distingând cu uşurinţă particularităţi ni le dădea direcţia presei din Capitală. mai era fricăacum de surprize nocturnecare posibilităţi expresive. Până nu-mi veţi da caracteristice atât ale mediului ambiant, Datorită ei, mi-am otrăvit sufletul şi aveau loc după ora două din noapte. răspunsul, nu-i voi spune nimic. Să nu se cât şi ale existenţei diurne pe care o duc am rămas un nemulţumit o lungă perioadă. Plecarea spre Gennania s-a făcutpe la supere, în cazul când propunerea mea cade. popoarele dispersate pe diverse meridiane La "Bucovina" am fost redactor vreo trei sfârşitul lui noiembrie. Ni s-a dat voie să Intenţionam să vă vorbesc despre el ale lumii. E o lucrare frumoasă, de valoare. ani. Calul de bătaie al multor articole au luăm câte două geamandane şi o ladă cu când a avut loc sărbătorirea centenarului Cine ştie dacă va putea vreodată vedea lu­ fo st ruşii. Eram în război cu ei. Nu-i puteam lucruri care nu avea voie să depăşească 30 naşterii lui Leca Morariu şi a lui 1. E. mina tiparului. Consider că în caz negativ, suporta nici ca forţă militară, nici mai kg. Ne-am îmbarcat în tren la gara Torouţiu. Nu era însă momentul potrivit. ar fi opi erdere nu numai pentru Bucovina, târziu ca politică de expansiune. Vroiau "Grădina Publică" din Cernăuţi. În plus, m-am îmbolnăvit subit, grav. ci pentru întreaga 1 i teratură turisti că doar să aj ungă la Ţarigrad. Până acolo Sentimentul de eliberare e greu de redat. Reîntors de urgenţă la Iaşi, m-am supus la naţională. aveau nevoie de Basarabia. Provincia Trăiam parcă o beţie albă şi nu ne venea a două intervenţii chirurgicale, periculoase, Dacă nu aveţi manuscrisul şi dacă vă aceasta a fo st, pentru noi, mereu motiv de crede că scăpăm din iadul rusesc. De Nici acum nu m-am refăcut. interesează, vi-I pot aduce la prima mea îngrijorare. Era pământ românesc. Nu-l bucurie că plecăm spre Gennania, un car­ După aceste amănunte biografice,fără ieşire din cetatea Ieşilor. Până atunci vă puteam ceda nimănui. Ne-ar fijudecat urât diac n-a putut depăşi şocul şi a murit când importanţă, ţin să vă întreb dacă în inventa­ doresc spor la lucru şi realizări din cele istoria. În plus, cum ne-ar fi considerat fraţii treceam pe podul de pe râul San, care rul Muzeului Suceava aveţi şi manuscrise mai de preţ, noştri basarabeni? Pentru atitudinea mea despărţea, atunci, Germania de Rusia. ale bucovinenilor. Mă interesează intransigentă faţă de ruşi, mi-am periclitat Aj unşi în partea germană, am coborât amănuntul acesta, întrucât ştiu că există Traian Cantemir situaţia. Asta s-a întâmplat când, sub şi ne-am aşezat să luăm cina în nişte barăci asemenea lucrări care n-au aj uns să vadă presiunea celor 30 de divizii ruseşti con­ improvizate în apropierea râului. Apoi ni * lumina tiparului. Una din ele are cinci vol­ centrate în jurul Iaşului, cetatea a cedat. s-au dat nişte numere care indicau locurile ume şi aparţine lui Filip Ţopa, decedat Sub ocupaţia vecinilor, au început ce le aveam rezervate în trenul pentru acum câteva luni. E vorba de inginerul Iaşi, 16 VII 1992 deportările în Siberia. Mulţi din ai noştri Germania. Când a pornittr enul, am rămas silvic, rudă cu Emilian Ţopa, fostul au cunoscut atunci pohodul na Sibir. De multă vreme la geam, cu teama că n-am să profesor şi director al Grădinii botanice din Stimate şi iubite Domnule Cârlan, acolo, o bună parte nu s-au mai întors. le mai văd, locurile acestea, niciodată. Mă Iaşi. A doua lucrare e semnată de Dimitrie Printre cei care au avut norocul să-şi uitam atent ca să mi le întipăresc în Gălătescu. Se cheamă "Ţara mea şi viaţa Rugămintea ce-o adresez Domniei [re]vadă locurile natale a fo st şi fe meia memorie cât mai bine. Afară era linişte şi o mea". Nu mi-a plăcut titlul şi i-am sugerat Vo astre e să mă anunţaţi, când o fi posibil, Nandriş. l-am reţinut numele, pentru că lună rotundă, galbenă, parcă ne purta să-I schimbe. Îi spune acum "Drumuri pe ce sumă datorez pentru exemplarele în Nandriş a fost profesor de slavistică la sentimentele de regret după ţară, după zăpadă". E un manuscris care conţine posesia cărora sunt. În cadrul aceleiaşi Facultatea de Litere din Cernăuţi. O fi fiind locurile unde am văzut întâia dată lumina însemnări palpitante din timpul celui de rugăminţi, ori de câte ori o să aveţi rudă cu profesorul, nu ştiu. Ceea ce ştiu zilei. Nostalgia patriei am simţit-o tot Al Doilea Război Mondial. Autorul, posibilitatea să vă prezentaţi publicului cu însă e că Nandriş, profesorul, a fo st căstorit timpul cât am fo st departe de ea. Când m-am originar din Ostriţa, localitate lângă o nouă lucrare editată de Dumneavoastră, cu o englezoaică. S-au împăcat de minune. întors acasă, eram parcă pe altă lume. Cernăuţi, aj unge, în calitate de vânător de să nu uitaţi de mine, indiferent de preţ. Mă S-a întâmplat însă că profesorul n-a trăit Cu aceleaşi vechi sentimente, munte, până în regiunea Murmanscului, bucură orice vine de la Suceava. Mi-i prea mult în patria ei. Murind, ea 1-a unde dă piept cu inamicul. Manuscrisul n-are sufletul acolo. Vorbesc de suflet, pentru că incinerat şi a trimis urna funerară la Traian Cantemir » numai valoare documentară, ci şi una de fizic măsimt prost. Mă apasă anii pe care Rădăuţi să-şi continue eternitatea acolo. ordin literar, fi ind bine scris, cu nerv şi i-am adunat fără să-mi dau seama când şi-mi Faptul m-a impresionat. dragoste de pământul patriei cotropit în pare rău de faptul că nu m-am achitat de Sub ruşi, la Cernăuţi, am stat până în parte de străini. Lăsându-se înduplecat de obligaţiile pe care le-am luat însumi faţă noiembrie. A intervenit atunci un pact între mine, a mai scris o lucrare monografică de mine. ruşi şi germani în urma căruia s-a permis despre Ostriţa. Aceasta e mai puţin reuşită Am pornit pe drumul muncii cu nemţi lor din părţile nordice de la noi să se din punct de vedere literar. În schimb convingerea că voi realiza multe şi de preţ, repatrieze în Germania. Întrucât la comisia 34 11� www.cimec.ro Dumitru ZAHARIA şi "localismul creator"

Deseori istoria locală este considerată lucrări de licenţă, de gradul întâi, de doctorat suntem alături de el ne onorează. Într-un curs istorie minoră. Apreciere cu totul fa lsă. Să ne etc. au valorificat bogatul fond arhivistic de universitar, marele cărturar, fi lolog şi reamintim că N. Iorga acorda o mare atenţie la instituţia băcăuană. Pentru a facilita celor estetician Al. Husar spunea: "un popor se acestei istorii locale,o istorie făcută în primul interesaţi studierea fondurilor arhivistice, înalţă nu numai prin oamenii pe care i-a dat, rând de cei mici, adică oamenii locului, mul� profesorul Dumitru Zaharia, în colaborarecu ci şi prin fe lul prin care îi cinstim". anonimi şi tăcuţi. unii dintre colegii de muncă, a elaborat Fără îndoială, domnul profesor dr. În 1921, N. Iorga a ţinut la Academia importante instrumente de lucru cum ar fi Dumitru Zaharia trăieşte azi o clipă cu Română o interesantă comunicare intitulată "Îndrumător în Arhivele Statului Bacău" şi adevărat feri cită, iar noi suntem părtaşi la "Istoria prin cei mici". Istoria locală este "Catalogul colecţiei de documente de la această trăire. Pentru această clipă minunată istoria măruntă, spunea N. Iorga, adesea este Filiala Arhivelor Statului Bacău, 1400 - cred că cel mai potrivit este să ne amintim un istoria cea mai adevărată şi în orice caz fim­ 1864". vers din Faust, celebrul poem dramatic al lui damentală şi care reflectă istoria cea mare. În numeroasele sale lucrări publicate, Goethe: "Opreşte-te, clipă, că prea frumoasă Având aceste convingeri, N. Iorga a plecat s-a oprit asupra unor fenomene şi momente eşti". deseori de la fapte şi date de istorie locală din istoria comunităţilor băcăuane, ale unor pentru a fu ndamenta mai temeinic instituţii (şcoli), ale istoriei Bacăului etc., dar loan MITREA consideraţiile sale privind istoria generală. şi asupra participării băcăuanilor la Asemenea preocupări de istorie locală, evenimentele cruciale din istoria naţională. şi nu numai, au făcut să se vorbească în Este coautor al mai multor monografii ale perioada interbelică de aşa numitul "lo­ judeţului şi municipiului Bacău, precum şi calism creator". Încă în 1938, Al. Dima la Enciclop edia Judeţului Bacău. evidenţia importanţa şi rolul "localismului O atenţie aparte a acordat problematicii creator", distinsul cărturar referindu-se, evi­ privind românii catolici din judeţul Bacău dent, la 1 iteratură. Mutatis mutandis şi din Moldova în general. Un serial din mai aprecierile sale, privind "localismul creator" multe articole, publicat în revista de cultură în literatură, sunt valabile şi în scrierea Ateneu, a avut drept temă "Originea istoriei. Numeroase exemple din literatură, ceangăilor din Moldova". dar şi din istoriografie sau alte domenii ale Preocupat de cunoaşterea peste hotare culturii, vin să întregească acest concept de a unor teme mult discutate, menţionăm că o "localism creator". Cu ani în urmă, despre lucrare a profesorului Dumitru Zaharia cu "localismul creator" a scris câteva articole şi titlul "Ceangăii, o fi cţiune istorică" distinsul istoric Al. Zub; unul dintre aceste (Bucureşti, 1966), a fost tradusă în limbile articole are un titlu semnificativ, pentru franceză, engleză, germană, italiană şi discuţia noastră, intitulat "Provincia, factor spaniolă. dinamizator al culturii naţionale". Fără a intra în detalii, acum şi aici Localismul creator" capătă noi valenţe menţionăm doar că profesorul Dumitru " şi dimensiuni azi, în condiţiile fenomenului Zaharia se numără printre cei mai importanţi de globalizare, contribuind esenţial la cercetători români în arhivele italiene şi în păstrarea tradiţiilor şi identităţii locale şi arhivele secrete ale Vaticanului, aducând în naţionale. ţară un adevărat tezaur de documente privind O privire atentă asupra activităţii şi istoria românilor, cu deosebire domnia lui operei profesorului Dumitru Zaharia ne dă Mihai Viteazul, revoluţiile de la 1821 şi dreptul să afmnăm că distinsul cercetător 1848, Unirea Principatelor, cucerirea băcăuan este un exponent de seamă al Independenţei şi realizarea Marii Uniri din "localismului creator" în domeniul istoriei. 1918. Iată câteva argumente: Poate nu este lipsit de importanţă să Stabilindu-se la Bacău, cu peste amintim că profesorul Dumitru Zaharia a fost jumătate de secol în urmă, dintru început vreme de peste jumătate de secol şi este încă Dumitru Zaharia s-a preocupat îndeaproape un mare "sămănător" de cunoştinţe istorice, de istoria locală. Amintim că primele sale de popularizator al istoriei. A susţinut în patru articole, publicate în prestigiosul peri­ şcoli, la Universitate, case de cultură, în odic Studii şi articole de istorie, şi într-un cluburile întreprinderilor industriale (pe volum colectiv, cu jumătate de secol în urmă, vremea când Bacău! avea asemenea se referă la teme de istorie socială din viaţa întreprinderi !), în unită� militare şi mari comunităţilor rurale din fosta regiune Bacău, instituţii, sute şi sute de expuneri pe teme de cu accent pe cele din actualul judeţ Bacău. istorie locală şi istorie generală. De peste Ca director, mulţi ani, al Filialei Bacău jumătate de secol este un membru activ al a Arhivelor Naţionale, s-a preocupat cu o Filialei Bacău a Societăţii de Ştiinţe Istorice tenacitate benedictinăde creşterea fondurilor din România. de docwnente, mergând din primărie în În activitatea de popularizator al primărie, din şcoală în şcoală, din biserică în istoriei, a urmărit, cu orice prilej, latura biserică, pentru a recupera şi păstra educativă, dorind să trezească şi să mărturiile trecutului. Şi-a atras un mare consolideze sentimentele patriotice. Dumitru număr de învăţători, profesori, preoţi şi alţi Zaharia este un mare patriot, ba chiar un pasionaţi de istorie la o colaborare naţionalist, dar un naţionalist în marginile fructuoasăcare a avut drept rezultat creşterea adevărului, cum spunea M. Eminescu. CI: fondurilor arhivistice, un suport decisiv Sărbătorindu-1 azi pe distinsul profesor < :c pentru preocupările sale de cercetarea istoriei dr. DumitruZaharia, la 85 anide viaţă (născut ;;J rJJ locale, dar venind şi în întâmpinarea celor la 16 decembrie 1926), ne îndeplinim o = cu preocupări de istorie locală. Numeroase obligaţie morală. Îl onorăm, dar faptul că ·;: :J ",; = = "'

•., "' "' " c:J c:

=O> N = ::; -;.--·

www.cimec.ro A doua tinerete a "Mioritei"

A. Hunnuzachi, celebru cărturar cernăuţean, din partea de Bucovină aflată astăzi sub ocupaţie, ca urmare a unei incredibile trădări naţionale de ultimă oră:

"Iubite amice, Întrecerea mea prin Bucovina, am petrecutcu tine câteva zile, de a căror plăcere îmi aduc adesea aminte. Multe am vorbit noi atunci despre aceste frumoase părţi ale Evropei, care se numesc Ţările Româneşti şi despre poporul frumos ce locuieşte în sânul lor. Aprinşi amândoi de o nobilă exaltare, de pildă, acel Mauriciu Schwarzfeld de la revista Contemporanul", cu al său titlu incriminator, din care nu deşi poate cam părtinitoare, am declarat într-o unire că patria " lipsea sintagma persiflantă meşterul drege-strică", expresie noastră e cea mai drăgălaşă ţară dinlume, şi neamul românesc " unul din neamurile cele mai înzăstrate în daruri sufleteşti. intrată cu prea multă uşurinţă în circuitul presei de scandal. Ce puternice simţiri se deşteptaseră atunci în noi, la Se dorea eliminarea volumului, emblemă a unei generaţii, dulcele şi sfănt nume de patrie! Ce entuziasm măreţ ne însă de pe poziţii destul de şubrede. Schwarzfeld pleda în cuprinsese la falnicul nume de român! Cât eram de veseli, favoarea culegerii lui Mihai Canianu (pseudonimul lui Cahana), anume, Doine culese şipublicate întocmai cum se cât eram de fericiţi atunci! Îţi aduci şi tu aminte?" 1 zic: deci nu îndreptate", nici culese şi corese". Era un titlu Este, în fapt, începutul articolului Românii şi poezia " " lor. A apărut iniţial sub fonnă de scrisoare şi dat prima dată polemic şi de reclamă pentru că, aşa cum s-a dovedit ulterior, publicităţii în revista "Bucovina", redactată de fraţii tot polemic, volwnul amatorului Mihai Canianu era în mare Hunnuzachi la Cernăuţi, într-un serial de cinci numere pe parte o contrafacere. Partea neplăcută a problemei este că anii 1849-1 850, cu numai doi aniînaintea apari�ei volumului printre denigratori s-au înscris şi folclorişti de profesie, ca de Poezii populare - Balade sau Cântece bătrâneşti (1852- Ovid Densusianu. Firile orgolioase, prea încrezătoare în 1853 ). Scrisoarea-articol a trezitmultă satisfacţie în redacţie, faptele proprii, nu sunt capabile de discernământ şi de iar aceasta a dorit să adreseze direct publicului câteva cuvinte obiectiv are. din partea sa: Va sile Alecsandri a fost pasionat de poezia folclorică Două sunt motivele care 1-au făcutpe Vasile Alecsandri "Cu deosebită plăcere împărtăşim cititorilor noştri acest nu ca amator, adică într-unsens care să vizeze superficialitatea, să se lase atras de poezia fo lclorică. Ele au fo st invocate în articol cu care suntem datori penei măiestroase a unui bărbat graba, uşurătatea în activitatea de culegere şi de valorificare decursul timpului, dar într-o retorică adesea defectuoasă, de pe care noi ne ţinem din fericire a-l numi între amicii noştri, a creaţiilor populare. La data respectivă, metoda curentă în aceea se cuvine a fi reluate şi aduse la înţelesul normal al ştiinţă era aceea a reconstituirilor". S-a mai spus în legătură şi pe care naţia română de mult îl preţuieşte ca pe unul din " lucrurilor. Este vorba, înainte de toate, de cota de participare, cu el: Metoda reconstituirii versurilor n-a fost câtuşi de cei mai geniali poeţi ai săi. Acest articol este comentariul " cu entuziasm, a generaţiei poetului la ce s-a numit mişcarea unei culegeri de poezii populare, pe care D-lui binevoi a puţin ceea ce se numeşte astăzi o« falsificare», dimpotrivă, romantică, o "maladie" a epocii care a cuprins întreaga Europă promite gazetei noastre, şi din care numărul viitor al ea a pretins că e ştiin�fică, singura îndreptă�tă a fi aplicată civilizată a vremii. Acelaşi discurs se auzea rostit cu patos pe «Bucovinei» va aduce o probă înălţătoare. Deschizându-ne în colecţiile de fo lclor".3 Prin mica-marerezervă a lui Ovidiu străzile marilor capitale şi de la înălţimea catedrelor Bîrlea, pe care l-am citat, rezultată din formularea: ea a un aşa însemnat tezaur de poezie cu totul originală şi popu­ " universitare; din Alpi în Pirinei şi în Carpaţi,Balcanii încă lară, D-lui şi-au dobândit un nou drept la recunoştinţa naţiei pretins că e ştiinţifică ...", istoria cercetării este artificial aşteptau cuprinşi de frisoanele europenizării, precum zonele pentruo asemenea îmbogăţire a literaturii naţionale. Noi din fragmentată în scopuri partizanale şi de şcoală, în maniera mai îndepărtate ce se întindeau până la San Marino şi Olimp. parte - ne mulţămindu-i pentru onorătoarea şi mult preţuita lui Ovid Densusianu. În accepţiunea patruzecioptiştilor în Numele lui Vico şi Herder deveniseră sacre pentru apologe�i conlucrare a D-sale, ne bucurăm a aduce aici frumosului geniu general, inclusiv a lui Vasile Alecsandri, operaţiunea de imaginarului romantic, aceştia proiectând existenţa tuturor reconstituire" era asociată înainte de toate artei şi inspiraţiei poetic şi zelului naţional al D-sale un public omagiu".2 " popoarelor, fără discriminare, în "trecutul îndepărtat", în Să reţinem că publicaţia cernăuţeană "Bucovina" era (asemenea divinaţiei), şi în ultimul rând ştiinţei. Termenii vecinătatea eroilor mi tiei şi a zeilor. Romantismul reprezenta cea mai importantă şi audiată de toată românimea de la est tehnici încă nu căpătaseră rigoarea pozitivistă pe care unna să le-o asigure filosofii Condorcet şi Comte. Aşadar, se credea a treia mare tentativă a Europei, încă nestăpânită de patimi de Carpaţi,de la Milcov la Ceremuş şi nu nwnai. Iaşiul lui V. politice înjositoare şi de mafiifinanciare, de a realiza o familie Alecsandri şi Al. l. Cuza, Mânjina lui C. Negri, Cernăuţiul că nu oricine are competenţa să pătrundă tainele trecutului, "unită", pe temeiuri idealiste şi sufleteşti; şi se asocia Fraţilor Hurmuzachi, Bucureştiul lui Ion Ghica erau locurile nici chiar istoricul cel mai bine pregătit, bazat pe celorlalte două momente glorioase integratoare, de fo nd şi de întâlnire ale unioniştilor, făuritorii de drept şi de fapt ai documentaţie scrisă, de necontestat. În schimb, poetul nu de stil de viaţă: Renaşterea şi Luminismul. Cărturarii nordici, României moderne. În 1774, când Bucovina a fo st prima cunoştea oprelişti. El se bucura de înzestrarea suprafirească în frunte cu Goethe, scăpaseră de obsesia wikingilor şi a dată "ruptă de la ţara Moldovei" şi alipită imperiului austriac, de a tălmăci tainele trecutului, ca ales al muzelor, doar brumhildelor şi descopereau cu emoţie şi complexe de ponderea demografică o deţineau românii, 85 la sută, în contemplând frânturile de documente parveni te din negura inferioritate (a se vedea întâlnirile lui Goethe cu Madame de vreme ce procentajul ucrainean era aproape inexistent. vremurilor. Ideile se cunosc din Ştiinţa nouă a lui Staei, relatate de Fr. Schiller în Scrisori asupra educaţiei Oricum, statistica lui Rumeanţev din 1772, cu doar doi ani Giambatistta Vico. Acesta credea că primii istorici au fo st estetice) luminile oraşelor italiene, pe unde trecuseră cu multe înaintea raptului, nu consemnează vreun rutean la Hotin, poeţii. Ei au cântat faptele eroice şi divine, începând cu decenii în urmă familii de domnitori şi de cărturari valahi, Herţa, Cernăuţi. Aşadar Va sile Alecsandri, culegătorul de timpurile cosmo-antropogonice. Saga s-a imprimat în me­ uneori cu dezinvoltură: Movileşti, Cantacuzini, Cantemiri, folclor, a ştiut să pună în circulaţie colecţia realizată în scopuri moria colectivă, aşa că tot poeţilor le revine nobila misiune Brâncoveni. culturale, după cerinţele momentului, aşa cum făceau şi să-i dea glas a doua oară, în modernitate şi sub semnul În ce-l priveşte pe Alecsandri, nu cred că trebuie să colegii săi de genera�e, polonezi, sârbi, greci. inspiraţiei. Istoria este cântec şi ştiinţă ezoterică. Cu aceste perseverăm în a-1 privi jucând doar pe o singură carte. Îşi Volumul său a fo st tradus în limbi de circulaţie cuvinte începe Al. Russo articolul Poezia poporală: punea masca, după gustul saloanelor, să arate "vesel şi fe rice". Datinile, poveştile, muzica şi poezia sunt arhivele europeană, italiană, engleză, franceză, germană, pentru uzul " Dar omul îşi purta, totodată, întristările şi dramele lui. Îl cărturarilor şi i-a înlesnit intrarea în cancelarii diplomatice popoarelor. Cu ele se poate oricând reconstitui trecutul cuprindeau la masa de scris şi nu erau nici pe departe întunecat".4 Cwn arhiva" există, transmisă mistic peste reputate. Imaginea ţării a avut mult de câştigat în Occident " accidentale. Arfi o nebunie"şi tristă şi goală", o simplificare pe această cale. Însă latura diplomatico-politică, ţinând de veacuri, în forme mai mult sau mai puţin coerente, nu rămâne de neiertat dacă am crede că veselia şi satira duc bună casă, decât să fie cercetată" de către oameni inspiraţi pentru biografiacărţi i, a intrat în memoria pasivă. Astăzi, greu îşi " că spiritul comic nu este decât cealaltă faţă a tragieului. Poetul reconstituirea" şi înţelegerea timpurilor trecute. poate cineva imagina că tânărul poet dobândea remarcabile " era capabil a se situa în largi registre ale existentului, de la succese diplomatice reprezentându-i pe români la curtea Pe acest fond sentimental, deloc pozitivist, se proiecta Rodica la Maica bătrână, de la Chiriţa la Ovidiu; versifica conte lui de Cavour ori a lui Napoleon al III-lea, volumul de imaginea fo lcloristului în tradiţia fantezistă, dar bine uşor, în forme fo lclorice, dar nu se dădea în lături să articulată ştiinţific", a autorului italian. Culegătorul de poezii folclorice pe care îl oferea cu fa lă şi eleganţă " experimenteze structuri metri ce ample în poeme istorice, în îndeplinind rolul de carte de vizită". Se lua cunoştinţă, folclor, neapărat poet, avea datoria, printre altele, să " pasteluri, în drame. Altfel spus, atracţia către poezia popu­ uneori pentru prima dată, de existenţa unui popor situat la îndepărteze acele elemente de compoziţie care certificau lară (căci de o atracţie vorbim, organică şi necesară) nu se Dunăre, de origine latină, deci nobilă", a cărui literatură unne mai noi de cultură şi de civilizaţie. Era o muncă extrem " datorează numai năvalei de impresie romantică, în legătură autohtonă şi milenară putea fi comparabilă ca valoare cu a de migăloasă şi nu oricine se încumeta să-şi asume cu care s-a cam exagerat. Am în vedere nu numai "cazul oricărui mare seri itor universal. răspunderea de identificareşi de decriptare a semnelor venite " Alecsandri ; pot fi citate multe alte nume prestigioase care Dacă este să luăm în discuţie munca de culegere propriu­ de peste veac. Cuvintele tradiţie, trecut, istorie, moştenire au văzut în creaţia fo lclorică o cale spre marea cultură, fie că zisă, şi aici se cuvine făcutăo necesară distincţie: în cemăsură căpătau sensuri încărcate de respect şi de religiozitate. Lui au dat publicităţii culegerile de teren, fie că le-au păstrat poetul culegător a respectat normele ştiinţifice general­ Va sile Alecsandri îi plăcea să compare opera culegătorului pentru sertar, pentru şantierul propriu de lucru. acceptate sau 1-a interesat doar partea artistică a invenţiei. cu aceea a bijutierului care îndepărtează impurităţile de pe Nimic de zis, entuziasmul romantic a lucrat intens şi Până la unnăse constată că ambele laturi ale problemei se suprafaţa pieselor rare, dându-le strălucire naturală. Aceasta beneficîn inima lui exaltată şi generoasă, dar nu pentru a se justifică deopotrivă în discuţie, în baza unor argumente ar trebui să ne conducă la ideea că intervenţiile, în ceea ce îl risipi în inutilităţi şi orgolii de sine, ci pentru a se bucura palpabile, cu condiţia să nu nesocotim proprietatea tennenilor priveşte în mod special, nu vizau decât laturile formale, de împreună cu semenii de valorile morale pe care le descoperea şi să ţinem seama de împrejurările specifice momentului în obicei lexicale ale textelor, lăsăndu-se nealterată structura în fiinţa etnicului românesc, alături de popoarele din belşug care s-au desfăşuratcercetări le. Altfel, intrăm, poate fărăvoie, înzestrate şi lăsate de Dumnezeu pe pământ. Stă mărturie, în rândurile denigratorilor ce s-au ivit cu diverse pretexte, printre multe altele, o minunată scrisoare către prietenul său mai mult sau mai puţin demne de luat în seamă. Citab il este, 36 11� www.cimec.ro A doua tinerete a "Mioritei"

Explicaţii se găsesc şi se caută mereu, însă asta contează mai ulterior şi alt curs, putem spune că, deocamdată, s-a realizat puţin. un tip de manifest literar, unic în fe lul său, cu efecte benefice Există şi alte motive care 1-au determinat pe fo lcloristul­ asupra întregului fenomen literar şi estetic al vremii. Profilul poet să intervină asupra textelor tradiţionale, anume dorinţa culturii şi literaturii române a fost definitatât de programul " de a asigura suport estetic artei culte în curs de afirmare. La "Daci ei literare , îmbrăţişat de scriitorii câtorva decenii, cât sfărşitul articolului Poezia poporană, Alecu Russo era nevoit şi de acea culegere care a constituit una dintre întruchipări le " să recunoască prezenţa unor versuri "stângace în folclor. programului. Faptul era vizibil pentru toată lumea. În asemenea condiţii, Mi se pare destul de evident că poetul-culegător s-a patruzecioptiştii întâmpinau dificultăţi în intenţiile lor de a dovedit a fi de multe ori, îndeosebi în privinţa Mioriţei, şi recomanda creaţia anonimi lor ca îndreptar pentrudezvoltarea creatorul care a înnobilat şi nu denaturat pozia populară celei culte originale. TotAlecu Russo a încercat o explicaţie plăsmuită de un număr necunoscut de artişti anonimi, la care de moment, atrăgând atenţia că priveghetoarea se arată s-a adăugat, poate în cel mai înalt grad. Ideea de înnobilare " artistică şi fondul emoţional: ele erau considerate a fi modestă ca înfăţişare, însă cântecul ei "pare rupt din rai . mi se pare potrivită când ne gândim la Alecsandri. Oricare " contribuţia încă vie a creatorilor de geniu care au vieţuit în Iată că "îndreptările aveau ca scop şi prevenirea unor replici dintre culegătorii cunoscuţi ai variantelor Mioriţei, de la G. timpuri imemoriale. Se căutau sensurile ascunse ale tendenţioase. Ele erau corecte, la drept vorbind, dar se Dem. Teodorescu încoace, dacă ar fi încercat să intervină " termenilor, ca în magie, şi probabil că omul romantic avea cuvenea o anume coordonare în planul oportunităţilor. asupra pieselor, să le "îndrepte , ar fi aj uns la rezultate motive să persevereze în restaurarea valorilor, într-o vreme Oricum, laudele la adresa colecţiei lui Vasile Alecsandri au neplăcute. Este o ipoteză. Cu Alecsandri, însă, lucrurile se când treceau printr-o îngrijorătoare deteriorare. Cartea lui cuprins cel puţin întreg secolul al nouăsprezecelea, iar schimbă. A fo st şi un poet deosebit de înzestrat, cu bună Rosenkranz, Estetica urâtului, era dej a bine cunoscută credinţa privind rolul ei stimulator în planul literelor intuiţie, care, în anumite momente, şi numai în anumite intelectualităţii europene. Pe de altă parte, Jules Michelet câştigase teren în unanimitate. Intrase în obiceiul multora să momente nu s-a deosebit de marii săi înaintaşi, anonim ii. Pe " " scria admirativ în Ltigendes democratiques despre eroul de fiecitată în diverse împrejurări. S. FI. Marian, de pildă, făcea această cale a reuşit să salveze frumoasa" baladă ,,Mioriţa . baladă românească Mihu Copilul: "Rien de plus naif et rien referinţe la ea în Precuvântare la Ornitologia poporană Altfel ar firămas o variantăoarecare , asemenea multora dintre " de plus grand : un oximoron drag romanticilor, prin care se română: "A mai vorbi despre însemnătatea literaturii diversele colecţii de fo lclor. Alecsandri i-a asigurat o nouă şi arată că naivul, înţeles ca tip comportamental, valoare poporane cred că nu este de trebuinţă, căci în ziua de astăzi glorioasă tinereţe. estetică etc. era preţuit fără rezerve. De altfel, naivul trecea nu mai stă nimeni la îndoială cum că literatura modernă Toate acestea se cunosc bine, dar trebuie repetate şi drept o componentă categorială a geniului. Cu timpul, trebuie să se întemeieze pe cea poporană, scoţând la lumină iarăşi repetate, ca să nu se piardă din memoria vie la vreme moderniii-au dat un înţeles peiorativ. De aceea când spunem şi întrebuinţând toate comorile cele mari, bogate şi frumoase de încrâncenată mancurtizare dirijată. că Va sile Alecsandri acorda credit maxim poeziei populare ale literaturii poporane pentru ridicarea edificiuluiliteraturii " " pentru "naivitatea ei, trebuie neapărat restaurată modeme .6Cartea preotului bucovinean apărea la Cernăuţi, Petru URSACHE semnificaţia termenului. Mi se pare curioasă o propoziţie ca autorul având grijă să precizeze pe pagina de titlu: "Membru următoarea, aparţinând aceluiaşi Ovidiu Bârlea, cu referire al Academiei Române". În aceeaşi vreme, cemăuţeanul la balada folclorică: " ... romanticii au îndrăgit-o pentru aerul Dimitrie Dan publica lucrarea Din toponimia românească " ei vetust, pentru ecourile lumii fe udale pe care le transmitea în capitala ţării. (Bucureşti, "Socec , 1896). Peste tot era " " cu candoarea naivităţii populare .5 trezit la viaţă acelaşi "plai românesc , toponimie, Poziţia istoristă de tip patruzecioptist, nu neapărat demografic,de suflet. " "desuet , poate fi privită astăzi cu ochi critic, mai bine zis în Nu trebuie să aducem mişcările fo lcloristice naţionale spirit hermeneutic. Romantică prin esenţă, ea îndrepta atenţia din secolul al XIX-lea la un numitor comun, de dragul ştiinţei cu predilecţie spre folclorul trecutului. Era o atitudine, nu o exacte, când problema nu se punea neapărat în aceşti termeni. " greşeală, cum s-a grăbit să susţină fo lcloristica "ştiinţifică . Nemţii, prin Fraţii Grimm, iugoslavii, prin Vuc Karagici, au Nu a însemnat izolare în vremurile nebuloase ale trecutului, recunoscut textelor orale valori artistice şi imaginati ve, însă ci s-a încercat cunoaşterea unui mental specificşi punerea în în dependenţă de mecanismele vieţii sufleteşti specifice valoare a frumuseţilor poetice. Este adevărat că Vasile satelor: polonezii, prin Kolberg, le-au redus la documente Alecsandri, din exces de zel, crezând cu tărie în valoarea de arhivă. Tradiţia poetică iese sărăcită. Românul Alecsandri documentar-istorică a creaţiei orale, precum şi în propria-i a valorificat corect latura poetică. Din asta constă capacitate de reelaborare şi decriptare, nu s-a mărginit doar originalitatea noastră privind iniţierea culegerilor fo lclorice. " " să "şlefuiască şi să facă "îndreptări lexicale. A modificat De altfel, colecţia lui a fost receptată, încă de la apariţia unele texte, pe altele le-a inventat, cum mărturiseşte singur. volumului din 1866, pe linie estetică. A făcut-o cu entuziasm S-a străduit să respecte specificul poetic, dar nu totdeauna Ti tu Maiorescu. Criticul afirmaîntr-unu l dintre discursurile operaţia i-a reuşit. De altfel, procedeul intervenţiei era sale polemice: "Cu această <

Note:

1. Vasile Alecsandri, Poezii populare ale românilor. II. Ediţie îngrijită de D. Murăraşu. Editura ,,Minerva", Bucureşti, 1973. p. 189-190. 2. Vasile Alecsandri. loc. cit. p. 189: notă de subsol aparţinând editorului. 3. Ovidiu Bîrlea. Istoria fo lcloristicii româneşti. Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1974, p. 90. 4. AL Russo, Scrieri. Ediţie de Petre V. Haneş. Bucureşti. Institutul de Arte Grafice Carol Gob!, 1908, p. 18. 5. Ovidiu Bîrlea, lucr. cit., p.79. 6. S. FI. Marian, Omitologie poporanăro mână. Tom 1. Cernăuţi. Tipografia R. Erckhardt, 1883, p. III. 7. Titu Maiorescu, Critice. Ediţie îngrijită de Domnica Filimon. Antologie şi repere istmico­ literare realizate în redacţie de Mihail Dascălul. " Editura "Minerva , 1984, p. 646.

37 1!� www.cimec.ro Refugiul poetic al lui Constantin DONEA *

Adevărul e că sexagenarul Constantin Donea, concitadinul micşorează arsenalul stilistico-poetic, putând aluneca în manierism nostru născut la Oneşti, licenţiat în Filologie la Bacău-laşi, tenace şi chiar derizoriu, cum se întâmplă de câteva ori (Semne de întrebare; slujitor şi împătimit al domeniului pe care 1-a reprezentat peste trei Slăbiciune; Fără milă). Sugestia şi tehnica ambiguizării salvează decenii, s-a identificat cu acesta. Citind volumul său de poeme, apărut mai totdeauna ideea, seducând cititorul: Balada; Aici; Remember; recent la o editură bucureşteană, am crezut că e nimerit să reconstitui Cantilenă. În Solstiţiu de iarnă palpită fiorul vechimii şi al surprizei drumul său bogat în realizări, chiar impresionant prin densitate şi imagistice: "Crapă vopseaua icoanelor 1 aidoma cojii de ou, 1 cum constanţă (o parte l-am cunoscut direct cu ani în urmă). Ce se vede? sfin�i se zbat, 1 să iasă afară 1 spre a se naşte 1 din nou." Întâi că, aşezat peste capetele a două veacuri, Constantin Donea a Altădată, personaje şi simboluri din circulaţia universală îşi putut privi impasibil peste guveme şi regimuri politice, scurse în găsesc contexte fa vorizante pentru a naşte ideea poetică ori starea de intervalul 1964-2006, deoarece el, împreună cu cei din echipa sa, spirit înaltă: "Alo, 1 Domnule Beckett, 1 alo! 1 oricât ar părea de ab­ puteau răspunde competent factorilor de decizie ai vremuri lor. Ce să surd, 1 vă apelez de la un telefon 1 fără număr 1 şi fără ton. 11 Alo, 1 de " facă? "Armonizarea politicilor culturale ; "punerea în valoare a fa pt, v-am sunat 1 să vă spun drept 1 că, neavând încotro, 1 încă îl mai " " " moştenirii ; "susţinerea şi promovarea creaţiei ; "conservarea şi aştept 1 pe Godot. (Alo, Domnule Beckett!). " " restaurarea patrimoniului ; "colaborarea cu organizaţiile etc., etc. O viziune alinătoare se aşterne peste micropoemele lui " Prin decenii, la celebra dispoziţie "Să vină Donea! , trebuiau să Constantin Donea, cu un echilibru afectiv care încântă cititorul sastisit răspundă afirmativ concomitent bărbaţi de efigie precum Sfărlogea, de unele teme cultivate contemporan excesiv ca sexul, sarcasmele, Tinca, Filip, Genoiu, VI ase şi alţii; câte unul îşi lăsa pardesiu! în cuier apocalipsa şi descompunerea organică, ori banalitatea cotidiană cu săptămâni le, ca să creadă şefii că-i la slujbă, în timp ce respectivul edulcorată. Profilul sapient al autorului va putea rodi şi mai bine în " era la sute de kilometri distanţă. Treburile instituţiei "mergeau , pentru creaţia literară prin extinderea formelor poeticităţii, precum şi prin că prin aer plutea inteligenţa, puterea de adaptare şi umorul, mai ales revenirea pe texte după o perioadă de graţie ce lasă timp spontaneităţii " umorul. Cu anii şi guvernele, darşi cu ocaziile, şefii" de la Cultură spre decantare. au venit şi au plecat... Câmeci, Antonescu, Gavrilovici, Calimandric, Astfel refugiul poetic al lui Constantin Donea se va manifesta Enăşoae, Călin s-au succedat marcând în fe l şi chip stilul instituţiei: tot mai înalt, rămânând doar inevitabila tristeţe a târziului... precipitare şi abilitate, erudiţie şi regie, egoism şi ipocrizie, naivitate şi directeţe, supuşenie şi rigiditate. Unii dintre aceştia au urcat până Grigore CODRESCU în vârfurile sociale, alţii au dispărut fără urmă; Constantin Donea însă, inspirat şi metodic a tăcuttot timpul ce ştia mai bine, de fapt ce *Constantin Donea, Solstiţiu de iarnă, Bucureşti, Editura a învăţat pe cont propriu, fără obedienţă, deşi uneori părea că o joacă. Niculescu, 201 1, 120 p. În orice caz, spaţiile în care s-a manifestat au fo st două: fişa şi scena. Aceasta din unnă şi-a modificat fo rma şi dimensiunile, fiindîntâi locală, judeţeană sau naţională, dar mai apoi continentală ori internaţională, pentru că se proiecta la Gorizia (Italia), Ohrid (Macedonia), Dijon şi Cannes (Franţa - Ah, iubiţii noştri prieteni francezi!), Bosra (Siria), Corint (Grecia), şi cu tumee în Danemarca, Suedia, Norvegia, Germania etc., etc. Astfel, "Toamna culturală " " băcăuană , "Festivalul Slănicului-Moldovei , "Festivalul de fo lclor muzical-coregrafie" au rămas în urmă. Prima, adică fişa a rodit în timp pentru lucrări ample, nu totdeauna tipărite (din lipsă de finanţare): Teatrul folcloric din judeţele Bacău şi Neamţ; monografia Arta populară din judeţul Bacău - colaborând cu specialişti de prestigiu (coregrafii Paul Petrescu, Elena Secoşan, Georgeta Stoica, Ion Vlăduţiu). Creaţia plastică, fi lmul, simpozionul, expoziţia pe tematici di­ verse şi într-un areal atât de bogat i-au oferit lui C. Donea, spiritului său fo nnede delectare şi mijloace de expresie, simboluri şi deschideri ale minţii nebănuite. Astfel a intrat în pielea eruditului fără cărţi iscălite de el însuşi, ştiind - cum s-ar zice totul într-un domeniu, cât cuprind dicţionarele, enciclopediile, studiile, cu tot cu freamătul locului şi al colectivităţi lor. Căci Constantin Donea îţi poate identifica şi situa în spaţii şi timp o vestă, o ie, o bluză, un cojoc, o pereche de iţari, o mişcare de dans, o mască, sau un acord muzical, un cojocel sau o bundiţă, un obiect de industrie casnică. Astfel a aj uns, orice ar spune neprietenii săi, la o perfonnanţă ce o au fo arte puţini, putând recepta limbajul simbolic-ezoteric dinspre toate formele creaţiei şi artelor populare, dar nu doar în ce au pitoresc şi spectaculos, ci în esenţa acestora ca atunci când priveşti un organism printr-un aparat cu raze X.

***

Toate reperele de mai sus, întreaga modelare a imaginarului artistic şi creativ străbătut au generat volumul Solstiţiu de iarnă(ziua cea mai scurtă di n an, 22 decembrie), titlu ce eşi al unui poem frumos pe o idee inspirată privind timpul ce intersectează sacrul. Cititorul are în fa ţă un volum de micropoeme reflexive, clădite pe câte o metaforă, a cărei viziune trece dincolo de aparenţe, printr-o !ucidă reinventare a toposului existenţei şi o concentrare lexical-sintagmatică în scrutarea semantică ce eşi o miză a stilului. În aceste condiţii, sigur că imagistica se subordonează spectacolului ideatic şi discursului reflexiv în totul, până aproape de zona aseptică a poeticităţii. Astfel, cu mici excepţii, autorul ignoră lirismul manifest, muzicalitatea obişnuită cu poezia, precum şi desfăşurările compoziţionale riscate (are şi poeme de 2-3 versuri scurte), dar şi libertăţile asumate la întretăierea milenii lor de incomozii postmodemişti. Sigur că, bizuindu-se doar pe metaforă/ metonimie, pe substanţa reflexivă şi pe insolitul decupajului compoziţional, autorul îşi

38 11� www.cimec.ro O introducere in poezia victoriană (11)

Într-o societate ca aceea victoriană, Reward (1825), opinează că artele, muzica cât mai repede, înainte de a veni moartea, care avea la bază o cultură patriarhală, şi poezia sunt, esenţial, inutile, în cea care le închide pe toate. bazată pe diviziunea de gen şi de roluri fo nd",distracţii'' nedemocratice, neavând Alte poezii ce aparţin perioadei sexuale, Alfred Austin, în Poezia ep ocii un scop public şi fiind practicate doar de victoriene timpurii, cum ar fi cele ale lui (1870), a încercat să stabilească diferenţele foarte puţini oameni ai societăţii. Pe Ebenezer Elliott, nu erau la fe l de ce există între o scriere fe minină şi una aceeaşi linie, scriitoarea franceză M-me de întunecate sau violente, precum cele ale masculină. De exemplu, Austin i-a calificat Stăel consideră poezia"o nobilă lui Robert Browning sau Lord Tennyson. operele lui Lord Alfred Tennyson drept inutilitate ". Poezia lui Elliott era preocupată să exprime unele de tip fe minin. Pentru Austin, care Un alt intelectual este John Stuart condiţia Angliei în acea perioadă, la fe l ca fa ce parte din perioada târzie a etosului Miii care, în eseul Wh at poetryis? (Ce este Th e Purgatory of Suicides: A Prison victorian, poezia lui Tennyson este poezia?), din 1833, observă că poezia care Rhyme (Purgatoriu! suicidelor: poezia fem inină, adică domestică, limitată, nu exprimă adevărul nu este poezie. În unei în chisori), din 1845, al lui Thomas sfioasă, timidă. Potrivit lui Austin, opere scrierile altor înţelepţi victorieni, cum ar Cooper. Epoca a dat naştere celor mai precum Th e Charge of the Light Brigade fi Thomas Carlyle, Th e Hero as Poet solemne şi frivole versuri, în lucrări ca: (1854) reliefează o teamă pentru conturarea (Eroul ca poet) (1840), rolul poetului este Book of Nonsense (Cartea nonsensului) unui univers sângeros, al războiului, având elogiat, el fi ind asemănat cu un mare ( 1845), de Edward Lear, şi monumentala o predilecţie fe minină pentru un stil de vizionar, un geniu individual, ce revelează elegie a lui Tennyson, In Memoriam, din viaţă pasiv. Elizabeth Barrett Browning, misterul vieţii celor neiniţiaţi. În acest 1850. Cel din urmă text liric exprimă una dintre poetesele de succes ale epocii, sens, într-o epocă postromantică, în care sentimente adânci de jale şi durere cu a fo st acuzată de criticul Edmund Goose, poetul se afla sub o cercetare minuţioasă, privire la efemeritatea omului (vanitas în Critica! Kit-Kats ( 1896), că semnificaţia poeziei nu ar trebui vanitatum et omnia vanitas), dar şi asupra este"isterică", argumentând că e o poetesă subestimată. Matthew Amold, în Study of trecerii ireversibile a timpului (fugit ale cărei versuri dau impresia unui strigăt, Poetry (Studiul poeziei) din 1880, irreparabile tempus). Totodată, este un a unui ţipăt. Este vorba, de fapt, despre un precizează că, într-o epocă ştiinţifică, poem despre încredere şi îndoială, despre răspuns poetic al lui Browning la violenţa darwiniană, în care trăiau victorienii, orice şi oricine. În perioada victoriană s-au ca orice alt estet, era de părere că poezia bărbatului din epoca victoriană asupra oamenii se întorceau către poezie pentru a publicat şi alte texte lirice ce au la bază nu trebuie să servească unui scop didac­ fe meii. da un sens propriei vieţi, pentru a-şi diferite teme: căsătoria şi virtuţile tic, moral şi, implicit, nu trebuie să fie Matthew Amold, în 1849, a descris interpreta existenţa, poezia oferind domestice (Coventry Patmore, Th e Angel masculină. Vi ziunea lui Swinbume vine ca perioada victoriană drept una nepoetică. societăţii o nouă religie, întrucât oamenii in the House (Îngerul din casă) - 1854- urmare a mişcări i"artei pentru artă" din Aprecierea lui Arnold era un răspuns Ia se confruntau, acum, cu dispariţia lui 1861); istoria (reflecţiile istorice ale lui epocă, deci manifestul său estetic şi deca­ înflorirea genului epic în epocă, în spe­ Dumnezeu. Tennyson asupra legendelor regelui Arthur, dent fa ce referire la ideea că arta nu trebuie cial, a speciei romanului, în care realismul Poeţii victorieni au fo st inovatori din precum şi statutul Angliei moderne, în să aibă o utilitate socială. victorian devenise fo rma literară domi­ punctul de vedere al fo rmei poetice, una Idy lls of the King (Jdilele regelui)- 1857- Estetul Wa lter Pater susţine în lucrarea nantă, iar distincţiile dintre poezie şi proză dintre cele mai importante realizări a lor 1885); statutul fe meii în societatea sa, Renaissance (Renaşterea), din 1873, erau din ce în ce mai pronunţate. Astfel, în în acest sens fiind monologul dramatic, ce timpului respectiv, prostituţia (Eiizabeth că arta în general, inclusiv poezia, trebuie timp ce romanul era considerat drept cea a apărut în poezia de dinainte de anii '40 Barrett Browning, Aurora Leigh - 1856); să aspire la condiţia de muzică, iar în acest mai potrivită specie literară care să reflecte şi care se caracterizează prin faptul că vocea iubirea (Christina Rosstti, Goblin Ma rket sens, plăcerea textului liric este una noua realitate urbană şi industrială poetului nu coincide cu vocea eului liric - 1862. În anii '60, George Meredith îşi efemeră, vremelnică. Poezia victoriană construită, poezia era văzută ca inadecvată din poezie, de aceea, multe dintre textele publică eseul critic despre iubirea în epoca exprimă o diversitate de interese şi în acest sens. lirice fa c referire, printre altele, şi la victoriană, intitulat Modern Love (Iubire incertitudini (lupta dintre credinţă şi Poezia secolului al XIX-lea a fo st şi nesiguranţele/ îndoielile psihologice ale modernă) - 1862) etc. John Newman îndoială, dragoste şi respingere, dorinţa de sub atenţia unor filozofi care considerau eului, ce se nasc tocmai din existenţa mai alcătuieşte un poem religios drept răspuns libertate, dar şi spiritul de sacrificiu), fiind că valoarea unui lucru depinde de multor" voci" în poezie. Aceste ambiguităţi la perioada industrializată şi darwinistă o formă de artă cu profunde semnificaţii. utilitatea aceluia, de aceea ei aveau conduc, adesea, către monologuri ale prin care se trecea în Anglia: Th e Dream of tendinţa de a favoriza doar acele fo rme de nebuniei, dorinţei, conflictului moral sau Gerontius(Vi sul lui Gerontius), 1865. În 1866, Simona-Andreea ŞOVA artă şi cultură utile în plan real, produc­ fac trimitere la diferite subiecte neplăcute. Algernon Charles Swinburne îşi publică tive pentru o mare parte dintre oamenii De exemplu, Robert Browning, în volumul Poems and Ballads (Poeme şi societăţii. În consecinţă, într-o perioadă în Porphyria 's Lover (Iubitul Porphyriei) balade) , scriitor a cărui operă este extrem care funcţiile morală şi socială ale poeziei (1836) şi My Last Duchess (Ultima mea de controversată, întrucât se caraterizează erau tot mai nesigure, fi lozofi i/ ducesă) (1842), stăruie asupra unor prin numeroase elemente decadentiste intelectualii şi-au propus să stabilească de imagini cu fe mei senzuale, crime, iar toate franceze, jignind astfel gustul victorienilor. cel cu ce scop se scrie poezie. Discuţiile zâmbetele se opresc, în timp ce în Ulysses Austin consideră că versul lui Swinbume iniţiale le-a declanşat filozoful Jeremy (Ulise) (1842) al lui Tennyson, un eu liric este mai puţin masculin decât cel al lui Bentham, în a cărui operă, Th e Rational of ambiguu doreşte conturarea unei lumi noi Tennyson, în vreme ce Swinbume însuşi,

39 11� www.cimec.ro Festivalul "G eorge Enescu" • edi1ia a XX-a

1 septembrie: Festivitatea de deschidere a fe stivalului a scos în evidenţă o reconstituire (nepremeditată, desigur) a Imperiului austro-ungar (Ioan Holender, directorul general - cetăţean austriac şi ministrul Kelemen Hunor - etnic maghiar); un imperiu managerial destrămat" de retorica spirituală a " unui Mitică dâmboviţean în mare vervă retorică - Andrei Pleşu -, cel care în 1990 repunea pe tapet ideea omagierii lui Enescu printr-un eveniment epurat de orice briză ideologică sau discriminatorie. Ca în prima ediţie, din 1958, deschiderea s-a tăcut cu prima simfonie enesciană, urmaşii lui George Georgescu şi ai Fi lannonici i bucureştene fiindChristian Badea şi Filarmonica din Haga. Ca la fiecare nouă ediţie, am putut fi martorii impetuosului semnal înălţat eroic de alămuri, semnal devenit emblema manifestării. Dincolo de asta nu mai există decât muzică ...

2 septembrie: Câştigătoare a Concursului ,,Marguerite Long" de la Paris (1975), Akiko Ebi şi-a dezvăluit prestanţa şi naturaleţea în monologul său pianistic, dar şi anvergura repertoriului în dialogul cu Fantezia cromatică a lui Bach, cu sonorităţile bachiene. Există în acest spectacol un duo tragicul din Simfonia a 6-a de Mahler; Nicolai Znaider a " Armoniile poetice şi religioase ale lui Liszt ori cu Suita nr. 2, simbolic, l-am dorit aşa şi aşa a ieşit. Dansatorii provin de la înlocuit arcuşul viorii cu bagheta şefului de orchestră de George Enescu. Delicateţea şi rafinamentul, imanente antipozi: ea, dintr-o fam ilie japoneză din tradiţionalul Kyoto, silindu-se, de multeori cu succes, să devină ucenicul vrăjitor spiritului japonez, au fo st trădatecopios de touche-1 administrat " el, dintr-o familie chiliană de oameni de la ţară. Uniţi, lega� al Uverturii la "Maeştrii cântăreţidin Niirnberg de Wagner, de interpretă pe parcursul restituirii Suitei "Pour le piano ", de între ei cu funia renunţării de sine, pur şi simplu pentru a al Concertului nr.l pentru pian de Beethoven şi al Simfoniei Claude Debussy. Ciclul Muzica secolului XXI" a debutat cu " dansa. Pentru a trăi, a exista dincolo de imposibil, exclusiv nr. 4 de Brahms. Doi solişti: Nicola Benedetti, cea care a luat orchestra de cameră Philharmonia", corectă, disciplinată în " prin şi pentru mişcarea cu semnificaţii - una dintre definiţiile în posesie concertul lui Glazunov ca un fe l de mic dejun, cinematograficul Concert pentru orchestră de coarde, de Nino pe care eu (Gigi Căciuleanu, n.n.) le-aş da dansului". Noche întotdeauna dietetic, dar consistent; Saleem Abboud Ashkar, Ro ta, inegală, temă în Simfonia de cameră, op. l 1 Oa, de Bach a fo st şi o definiţie dată baletului în cadrul fe stivalului cel ce poartă însemnele nazareteanului: discreţie, sinceritate, Sostakovici şi eclipsată de-a binelea de Colin Carr - un poet al enescmn. profunzime.Din păcate muzica, mai ales atunci când este pe violoncelului şi deţinător al unui background propriu doar mâini bune, se comportă aidoma acelui ţurţur de gheaţă pe marilor interpreţi camerali - în Concertul nr. 1 pentru violoncel 6 septembrie: Piaţa fe stivalului (în fa ţa restaurantului care un drumeţ 1-a luat drept diamant, 1-a tăinuit cu grijă în şi orchestră de Haydn. Festivalul începe să curgă. Nu mai e loc Cina") livrează generos şi, în special, gratuit produse" angro traista sa, dar cînd să-I caute, nu a mai găsit nici măcar puţină " " pentru jumătăţi de măsură. şi en detail, fără acel adaos comercial şi fără acele etichete apă. aplicate bunurilor" sonore distribuite ritualic, cu ştaif şi fa son, " 3 septembrie: După atâta amar de timp în care diriguitorii în sălile de concert. Recitaluri ale elevilor şcolilor şi licee lor 10 septembrie: Nu e inutil să con:fiuntăm freamătul vie�i noastre muzicale ne-au prezervat constant de reuniunile de muzică din Bucureşti, ale studenţilor de la Universitatea matinal cu calmul serii, iluzia cu realitatea, surogatul cu cu adevărat evenimenţiale, iată că fe stivalul Enescu" îşi " Naţională de Muzică şi de laconservatoarele din ţară; concerte valoarea. Mai puţin mi se pare potrivită în:fiuntareaarti ştilor penniteluxul de a programa la aceeaşi oră, dar în locuri diferite, şi recitaluri ale unor fo nnaţii şi artişti profesionişti; proiecţii în tumiruri precum concursurile de interpretare, chiar dacă ele două branduri semnificative: Lohengrin la Opera Română şi de film; Filarmonica Oltenia" din Craiova, Orchestra constituie o bază de selec�e şi o rampă de lansare. Tradiţia " Camerata Regală" la Radiodifuziune.E drept că, dacă drama Sinfonia", Trio Strad", September Quintet", cvartetul însă impune şi actuala ediţie a fe stivalului nu putea renunţa la " " " " wagneriană era considerată un el ou încă înainte de începerea Artmusik", trioul Spirit of Viena", cvintetul Consonus", prezenţa unei atare competi� i. O competiţie la care s-au înscris " " " fe stivalului, fie şi numai pentru că acum 90 de ani cu ea se Filannonica Banatul" din Timişoara, Accord Vibes", Big zeci şi zeci de concurenţi, carede care maidotaţi şi mai antrena�. " " inaugura prima instituţie lirică românească ori pentru că era Bandul Radio, Filarmonica Piteşti, Liviu Prunaru, orchestra Cel mai important lucru pe care un concurent ar trebui să-I " dirijată de Cristian Mandeal, orchestra Camerata Regală" a Angely's", Orchestra Naţională Radio. Festivalul e ştie când se prezintă la un concurs este să se aştepte la orice " " devenit un brand post-factum exclusiv datorită convingerii pretutindeni. Pulsează prin tot ce are mai bun muzica atât din partea lui, cât şi din partea juriului pentru că nu se ştie cu care tinerii instrumentişti au acostat pe variile tărâmuri românească. niciodată pe ce bază se face selecţia: unii vor din punct de stilistice cultivate cu sămânţă impresionistă de Debussy (Trei vedere tehnic, alţii prin prisma interpretării, alţii se studii, în aranjamentul lui Michaei Jarell), cu hibrizi diatonici 7 septembrie: În studioul Mihail Jora" al concentrează pe temperament, darpână la urmă cei cu adevărat " şi arhetipali de Corneliu Dan Georgescu (în Preludiu pentru Radiodifuziunii, Archaeus"-ul a distribuit mostre de tehnici talenta� ies câştigători". Se vede treaba că Va lentin Gheorghiu " Columna infinită) ori cu ierburi fm e arcui te într-un uriaş legato componistice şi orientări estetice dintre cele mai diverse, de la a avut perfectă dreptate, mărturisind gânduri le de mai sus. Dar de Enescu (în poemul simfonie !s is, prelucrat de Pascal minimalism şi repetitivism la spectralism şi neoexpresionism. nu în ceea ce priveşte secţiunea de pian pe care a jurizat-o, ci Bentoiu). Ca nişte mateloţi destoinici membrii ansamblului Bunăoară, etosul scări lor nonoctaviante, calchiat pe traiectele referitor la concursul de violoncel, singurul care a furnizat un au dovedit o rară maturitate, precum şi o aplecare plină de eterofone de expresie bizantină din Sextuplum-ul lui Stefan câştigător al Premiului I: Ti an Bonian (China). La secţiunile râvnă asupra fiecărei partituri, iar căpitanul" Cristian Lupeş a " Niculescu, doinirea sobră, fărăpatos sau omamentică excesivă pian şi vioară nu s-a acordat decât premiul IT: Jeung Beum ştiut, lucru rar, să-i pună în valoare. din Melopeea" semnată de Cannen Petra Basacopol, Sohn (Coreea), respectiv, Haik Kazazyan (Annenia) şi " omofoniile tonale, nu însă şi funcţionale, împănate cu Alexandra Conunova (Moldova) - ex aequo. Concursul de 4 septembrie: Fiecare cu personalitatea lui, cu tipul lui protuberanţe cvasitexturale din Omnia unus est de Corneliu compoziţie a devenit la această ediţie monopolul coreeni lor: de voce, cu temperamentul lui, dar având o sumă esenţială de Dan Georgescu, multifonicele şi pizzicato-urile inspirat Kwang Ho Cho (cu Cy tisusla -phone - Premiul I) şi Mihyun trăsături comune: tehnica vocală excepţională, intonaţia per­ înlănţuite, amintind de dangătul clopotelor şi de rugăciunea Woo (cu cvartetul Th e play of light - PremiulIT) - la muzică de fectă, frazarea pliată impecabil pe spiritul şi litera partiturii, inimii din Solo-ul pentru fa got de Costin Miereanu, lumea cameră şi Chang Eunho (cu poemul simfonie Th e Human) - la comprehensiunea până în cele mai mici detalii caracterologice, larvară, profund interferenţială, născută din bătăile ritrnice muzică simfonică. racordarea la emisiile vocale şi instrumentale ale timpului în infinitezimale ale timbrelor omogene dinSpectrum, de Eugen care a fo st zămislită partitura - iată reţeta succesului unuia Wendel, lamentoul strident ţâşnit parcă dintr-un rezervor 11 septembrie: Christian Zacharias-Robert Schumann ­ dintre cele mai loiale stilistic ansambluri contemporane: Il postserial întrebuinţat de Peter Ruzicka în Rezitativ ori un cuplu perfect care deambulează, iată, la ceas de taină sub complesso barocco.Americanul AlanCurtis (clave cinist, dirijor, desfăşurarea impresionantă a colecţiei de cadenţe extrase din cupola Ateneului acompaniaţi de Orchestre de Chambre de " muzicolog) a oferit o tălmăcire memorabilă a opereiAriodante literatura muzicală cultă şi tradiţională de către Octavian Laussane". Dacă Schwnarmeste, invariabil, compozitorul ro­ de Hăndel, intu ind raportul perfect dintre voci şi instrumente, Nemescu în Finalis Septima. Nu e de loc uşor să zbori în mantic străfulgerat de un lirism ardent, de nuanţă livrescă, dintre substanţă şi omamentică. Nu e de mirare că publicul a zigzag şi să aterizezi în răstimpurile fiecărei partituri fără a-i Zacharias îmbină cu virtuozitate cele două faţete ale aplaudat această cuceritoare versiune până la ruperea " lua în răspăr, chiar şi involuntar, spiritul şi litera (cum se mai muzicianului interpret, etalând o paletă întreagă de ipostaze: mâinilor". Unde mai pui că opera barocă la noi nu a rupt întâmplă uneori atunci când este restituită muzica nouă). solist-dirijor alături de orchestră, dirijor al integralei simfoniilor nicicând gura târgului. Nu pentru că n-ar avea trecere, ci pentru schumaniene, solist-instrumentist şi dirijor-acompaniator" " că trecerea e ca inexistentă. 8, 9 septembrie: Seria Mari orchestre ale lumii", al violoncelistului Antonio Meneses. Un mare artist respectă " găzduită de Sala mare a Palatului, a aj uns la o magnitudine şi înţelege pasiunile adevărate: le caută, le găseşte rădăcinile, 5 septembrie: De vreo câţiva ani, coregrafulfrancez de fără precedent: London Symphony Orchestra - o ţintă a celor le deconspiră misterele, toate acestea pentru a le restitui în origine română Gigi Căciuleanu este fidel lui I.S.Bach. Totul ce se află pe drumul spre celebritate, dar şi un mecanism per­ deplinătatea lor. a început cu un spectacol la Teatrul Naţional, alături de Miriam fe ct reglat întru indicarea orei exacte" a variilor stiluri şi " Răducanu, într-un dans de esenţă brâncuşiană, atent elaborat estetici decupate din îmbelşugataistorie a muzicii. Doi dirijori: 12 septembrie: Ziua muzicii corale. Până şi concertul şi cizelat, pe o Partită celebră a compozitorului de la Weimar. HoriaAndreescu, tumultuos, cum îl ştim, a instaurat suveran lui ,,Mariinsky Theatre Symphony Orchestra" (dirijor: Va lery A venit apoi Noche Bach, un spectacol montat de Baletul atmosfera burlescă specifică Preludiului şi Fugii de Naţional Chilian (ElBanch) oarecum în vârful picioarelor (la Constantin Si lvestri, a croşetat cu dexteritate sentimentalismul propriu, darşi la figurat), cu acea smerenie proprie întâlnirii cu Concertului pentnt vioară de Glazunov şi a decupat maiestuos 40 11� www.cimec.ro Festivalul "G eorge Enescu" · ediţia a XX·a

" totul e din "vina dirijorului - James Gaffigan -, dar ce poţi fa ce doar în două zile de repetiţii? Mai puteam pune succesul reprezenta�ei pe seama soliştilor - Peter Donohoe şi Cynthia Gergiev) a avut o implicare vocală (graţie celei de-a treia Miiiar -, darce înseamnă un pian şi nişte biete unde Martenot Simfonii enesciene) concretizată de Corul Academic Radio în economia opusului lui Messiaen? În schimb partida condus de Dan Mihai Goi a. Coral a"1. C. Danielescu", dirijată sutlătorilor a fo st realmente senzaţională! O orchestră poate fi " imediat şi uşor cântărită de îndată ce a consimţit să intre pe de Va lentin Gruiescu şi Corul de cameră "Preludiu , dirijat de Vo i cu Enăchescu au întregit o panoramă corolă autohtonă din tărâmul dificultă�lor. Dificultăţi pe care lemnele şi alămurile care nu au lipsit nume reprezentative pentru crea�a de gen: ONR-ului le-au surmontat exemplar. Gavriil Musicescu, Gheorghe Cucu, Gheorghe Danga, Sabin " Drăgoi, Paul Constantinescu, Tudor Jarda, Alexandru Paşcanu, 16, 17 septembrie: "Camerata Salzburg şi Cristian Irina Odăgescu, Sabin Păutza. Rareori am asistat cu atâta Mandeal au demonstrat că romantismul nu înseamnă musai incântare la concerte ce au semănat cu acele di bgenţe care, fie liberalism ci, mai curând, un fe l de revoluţie convertită în goale, fie pline, pleacă intotdeauna la ore fixe. fe tişizarea opoziţii lor de tot fe lul. Muzica lui Mendelsohn a primit astfel insuşirileunei naturi fiziceinvestite cu încărcături 13 septembrie: De multe ori dragostea vine din electrizante şi intempestive schimbări de temperatură. obişnuinţă şi nimeni nu îndrăzneşte să zică rămas bun unor Sentimentul, se ştie, nu-i totuna cu raţionamentul, raţiunea " nu-i acelaşi lucru cu plăcerea şi, desigur, plăcerea nu-i deloc o tabieturi. Festivalul "Enescu ne-a obişnuit cu 3-4 concerte zilnic şi, iată, astăzi sunt doar două. Oboseală? Reculegere? m�une, chiar dacă inima are uneori memorie, iar mintea, sim�. Nu-mi dau prea bine seama. Simt însă că, in buna tradiţie a " 18 septembrie: Am jad Ali K.han: Pentru mine există "exuberanţei româneşti, am aj uns la o anume saturaţie. Prea " multe evenimente majore pe unitate de timp limitată, ceea ce doar două fe luri de muzică. Unul este sunetul pur, cealaltă se fa ce ca decantarea impresiilor, degustarea debcateselor, digestia bazează pe btemtură (text, versuri, povesteetc). O zicală veche consumului să fie anevoioase, uneori chiar chinuitoare. Ne spune că limba creeazăbariere . Prin sunetul pur al unui instru­ plac recorduri le: cel mai lung câmat, cea mai mare prăjitură cu ment sau al vocii umane cineva nu poate minţi ori leza o frişcă, cea mai spaţioasă catedrală ortodoxă. Ne dăm in vânt persoană. Muzica trebuie să fiesimţită şi experimentată. Eu, după chiolhanuri. Dacă s-ar putea, orgii le noastre ar trebui să personal, admir şi respect poeziamesa jelor marilor Sfin�. Dar dureze opt zile pe săptămână. Există un spirit de risipă care ne trăiesc în lumea sunetului. Doar prin sunet simt prezenţa lui trădează voluptăţile insolente şi incontinenţele sterile. Se pare Dumnezeu. Muzica a interconectat toată omenirea. Ea nu Music Festival (ansamblu conjunctural, versati l ce că nimic nu ne poate opri de la inflamarea proiectelor pe care ap�e nici unei religii, fiind limba ce creează bariera. Viitorul 'inmănuncheazămuzicieni de elită), Dhafer Youssef şi Divine le imaginăm. Şi peste toate suntem mândri că avem atâţia fraţi muzicii clasice indiene va fi intotdeauna strălucitor. Muzica Shadows Orchestra (exponenţi ai unei muzici pluristratificate, clasică este asemenea soarelui, iar restul muzicii, care se revarsă cu un pronunţat etos netemperat, oriental), spectacolul cu risipitori şi atâta desfrâu care, vorba lui Neagoe Basarab, "in " din ea, reprezintă razele sale". Purtători al unui mesaj sonor opera ceaikovskiană Evgheni Oneghin (susţinut de soliştii, bucatele cele multe se aţâţă , aşa cum "cu lemnele cele multe fo c mare se fa ce". Iar fo cul mare poate, nu-i aşa, la o adică, să deopotrivă obştesc şi exotic,AmjadAli K.han (sitar), împreună corul şi orchestra Operei Naţionale din Bucureşti, dirijor !urie " ardă tot. Numărul imens de reuniuni muzicale propus de actuala cu fiii lui Amaan (sitar) şi Ayaan (tabla) au "produs in direct FIo rea), Orchestra Naţională de Tineret (creaţie a lui Cristian ediţie a fe stivalului dezvoltă un vertij al preaplinului după ce mga-uri incandescente, conectându-se la improvizaţie aşa cwn Mandeal, cel carea şi dirijat-o in fe stival), Orchestra and Choir atâta amar de vreme trăim buimăceala prea-golului. E ca şi isihaştii, bunăoară, se identifică, instantaneu, cu rugul aprins of the Age of Enlightenment (colective artistice solidare cum timp trei săptămâni 'infulecăm, indigest, caviar, homar şi al rugăciunii inimii. clasicismului vienez, epocăpe care au reprezentat-o cu oratoriul şampaniefranţuze ască, după care aproape doi ani ne înfruptăm Creaţiunea de Haydn). Cum nimic nu este mai grăitor şi mai " din indigenţa borşului de fa sole şi al tocăniţei de cartofi ce 19, 20 septembrie: ,,Israel Philhannonic Orchestra este, tiranic pe lwne ca amintirea a ceva ce trebuia să fa ci şi pe care alcătuiesc meniuri le repertoriale autohtone. fărăîndo ială, unul dintrecele mai creative şi dinamice colective nu l-ai făcut, nu m-am dus nicăiari. Pur şi simplu am stat acasă simfonice ale momentului, însumând peste 60 de ani de şi am citit, comod, in fo toliu, booklet-ul fe stivalului. " 14 septembrie: Daniel Baremboim este, fără doar şi poate, tradiţie. Din aceşti ani, 50 au fo st "confiscaţi de inegalabilul un magician al pianului. Aşa cum există cuvinte care, aidoma Zubin Mehta, cel care, în ciuda fa ptului că se află in culmea 24 septembrie: Regal de balet la Opera Română. Fără tobei mari a paiaţelor, atrag intotdeauna publicul, există sunete carierei dirijorale, reprezintă opusul maestrului ahtiat de a îndoială, dansatorii au puterea de a aduce intregul univers în a căror vrajă cuceresc până şi min�le cele mai necizelate. În atrage atenţia celor din jur. Carismatic, plin de căldură şi trupul lor, iar trupul le este un talisman cu aj utorul căruia Concertul pentru pian nr. 22 de Mozart, Baremboim şi emanând o aură benefică, Zubin Mehta a răsfăţat publicul de desfiinţează legile timpului şi spaţiului. George Balanchine la Sala Palatului cu restituiri desfăşurate sub semnul aparent al Staatskapelle din Berlin m-au transportat unde au vrut, aşa şi "Va ls-Fantezie (pe muzică de Glinka) ori Ji0i Kyliăn şi " cum duci departe de tot o haită de câini tlămânzi, arîtându-le simplităţii şi firescului, chiar dacă în realitate muzica lui "Fali ing Angels (pe muzică de Steve Reich) le-au prilejuit o bucată de slănină. Ceaikovski e predominant tensionată şi convulsivă, iar Enescu, soliştilor Bianca Fotea, Adina Tudor, Andra Ionete, Ovidiu Brahms şi Mahler ascundcomplexită� eterofone, annonice şi Matei Iancu sau Gigel Ungureanu să-şi aducă aminte că nu 15 septembrie: Nu credeam să mai apuc Orchestra contrapunctice anevoie sondabile şi controlabile. A înţelege degeaba compania de balet din Bucureşti, organizată incă din Naţională Radio râvnind la statutul de eminenţă. (Uimirea nu muzica înseamnă a fi tot atât de mare ca ea. 1924 de Anton Romanovski, a dat de-a lungul timpului artişti este întotdeauna o laudă spusă pe nevrutelea). Am simţit atâta de excepţie precum Magdalena Popa, lrinel Liciu, Ileana dorinţă de afirmare, încât am fo st asaltat de speranţa unei 21 septembrie: În muzica lui Ya smin Levy este o tensiune Iliescu, Gabriel Popescu ori Sergiu Stefanski. Va loarea făgădui eli pe care ne-o fa ce viitorul. Şi, cum dorim mai abitir incontestabilă intre puritatea genului Ladino (folclor iudeo­ continuităţii salvează de multe ori valoarea intermitenţei. tocmai ceea ce ne este mai greu să obţinem, ONR şi-a croit spaniol) şi inima arzătoare a tlamencoului. Nu mai puţin dra­ resuscitareain prezenţa uneia dintre cele mai dificilepartituri matic este melanjul variilor idiomuri ce se topesc insono rită�le 25 septembrie: Parada orchestrelor simfonice de la Sala ale secolului 20: Simfonia Tu rangalila. Aş fi putut crede că eclectice, nonreferenţiale, la care contribuie în doze Palatului a fo st ca o piesă de teatru in care fiecareact s-a pliat incomensumbi le adieri de sorginte sefardă, arabă, turcă,greacă, pe substanţa câte unei categorii estetice. Cele mai multe au slavă, portugheză, franceză, italiană. Răspândirea geografică fo st sublime (Orchestra delia' AccademiaNazionale de Santa a comunită�lor iudeo-spaniole in Africa de Nord şi Balcani a " " Cecilia, de pildă, cu Antonio Pappano la pupitru a "smuls , aspirat'' tot ceea ce se plia pe zestrea lor ultrasentimentală, caz fo arte rar, două bisuri), dar au fo st şi unele pe care le putem îmbibată de o melancolie inconfundabilă. plasa în registrul dramatic (Orchestra Filarmonicii "George Enescu", bunăoară, dirijată de Gennady Rozhdestvensky, cel 22 septembrie: Periplul evreiesc continuă: Chava care la optzeci de ani nu a reuşit decât parţial să topească Albertstein e un fe l de Bob Dylan fe minin care militează, se individualităţile intr-un colectiv omogen, a părut de multe ori putea altfel?, pentru pace, egalitate şi drepturile omului. prea tensionată ca să fa că locmesa jului sonor autentic). Despre " Desemnată de cotidianul "Ye dioth Ahronoth drept "cea mai scenele comice nu vreau să pomenesc aici, nu de alta, dar nu " importantăcântăreaţă fo lk din Israel ,Aibertstein pare că încă cred că e momentul să râdem prea tare.Gm�osul a fo st prezent îşi caută limba (cântând în Yiddish, Hebrew, franceză, in presta� a Orchestrei National de France, condusă de Daniele poloneză, engleză), dar şi locul, căutări ce se motivează prin Gatti, mai ales că programul ales (Enescu, Ravel Debussy) a condi�a ei de artistă (ori poate de evreică?), precwn şi datorită favorizat din plin rafinamentul şi coloristica abundentă a multiplelor culoare(surse) prin care cantautoarea se strecoară restituiri lor. (Gershwin, Beatles, Joan Baez etc). Rămâne intrebarea: ce " caută un asemenea concert in fe stivalul "George Enescu ? 26 septembrie: Cu banii cheltuiţi pe ultimele două ediţii " ale fe stivalului "Enescu am fi putut construi în Bucureşti o 23 septembrie: O zi cu nu mai pu� de cinci evenimente, sală de concerte pe măsura unui atare eveniment. Nu ştiu dacă unele chiar la concurenţă. (Dincolo de buimăceala elecţiei ar fi fo st mai bine sau mai rău. Ştiu doar că in această variantă, am, totuşi, un motiv ca să fiucât de cât mulţumit: mâine vor fi cu siguranţă, nu aş mai fi scris rândurile de mai sus. şase concerte ! Cam cât se întâmplă, de obicei, in Bucureşti de-a lungul unei întregi săptămâni): Jarusalem Chamber Liviu DĂNCEANU

41 1'� www.cimec.ro Memoria intr-un final

că nu discutase ceva până la capăt cu Isus, modem care e Woland avea să fie cu totul atunci, în a paisprezecea zi a lunii de altceva, un nou refugiu pentru cei închişi, " primăvară Nisan", Pilat stă nemişcat în acel de altfel, în uriaşa închisoare a popoarelor, jilţ pentru eternitate, visând mereu acelaşi care era noua maică, URSS: lucru: o rază de lună pe care ar merge să - Şi acolo la fe l, arătăWoland în spate. " vorbească, finalmente, cu Ha-Nozri. Ce să faceţi în micul subsol? Atunci, soarele Maestrul încheie romanul şi povestea lui răsfrântîn ferestre se stinse. De ce?, continuă Pilat, practic re-scrie istoria ce se Woland convingător şi moale. 0!, de trei actualizează, biblic, după o comandă ori Maestre romantic, oare nu doriţi să vă frastică, prin care se încheie o ruptură plimbaţi ziua cu prietena dumneavoastră insurmontabilă, veche de două mii de ani, sub vişini care încep să înflorească, iar seara dând loc, probabil, unei alte povestiri, spusă să ascultaţi muzica lui Schubert? Oare nu ar altădată: - Eşti liber! Liber! El te aşteaptă!" fi plăcut să scrieţi la lumina lumânărilor cu " Dar mult mai important pentru cei doi o pană de gâscă? Oare nu doriţi, asemenea îndrăgostiţi fusese faptul că mai înainte lui Faust, să staţi deasupra retortei, în Woland primise vizita trimisului secret al speranţa că veţi reuşi să daţi naştere unui Domnului iubirii şi al suferinţei, acel dăbilar nou homuncul? Acolo, acolo ... Acolo dej a de la începuturi biblice, translate epic de vă aşteaptă casa voastră şi bătrânul servitor, un roman neagreat politic, personaj aj uns, lumânările deja ard, iar în curând se vor Se ştie cât e de greu să închei sau ...nu calităţile executantului loial împăratului său Dumnezeu ştie cum, scribul neistovit al stinge, pentru că în curând o să întâmpinaţi un roman, cu atât mai mult poate fi şi lipsa de alte sentimente, minate de marea trecerii Fiului printre oameni neştiutori, pre răsăritul. Pe drumul acesta, Maestre, pe complicată procedura de închidere frastică sa cruzime; toate acestea nu fuseseră nicicum numele său Levi Matei; acesta îl va ruga pe acesta." a două romane, aflate în relaţiune fisurate, până la întâlnirea ce ar fi putut să îi Woland, în numele său şi al lui Isus, să E un drum pe care îl visa şi Bulgakov, simbiotică, să spunem, aşa cum se petrec schimbe gândirea, cea cu Isus. Romanul rezolve cum ştie mai bine problema celor cel care şi-a dictat ultimele secvenţe ale lucrurile în tulburătorul roman Maestrului, cum ştim, rămăsese însă doi îndrăgostiţi, aflaţiîntr-o situaţie cu totul romanului fe meii iubite de lângă el, bulgakovian, Maestrul şi Margareta. Ceea neîncheiat: dar nerezolvată era şi soarta lui specială. Domnului iubirii şi suferinţei nu i prototip sigur al Margaretei ficţionale, o cu ce trezeşte multă atenţie, ca pe întreg Pilat, aflat în spaţiul dintre lumi, aşa cum îl se cuvenea să rezolve asemenea probleme, totul alta decât cea faustiană, o femeie care parcursul textului, de altfel, este rolul de­ arată Woland prietenilor săi: Luna arunca iar în demisolul Maestrului nu mai era loc îşi va aroga, după teribila experienţă " terminant acordat cuvântului, învestit cu o lumină puternică, verzuie, asupra terasei pentru o atât de mare iubire şi nici pentru vrăjitorească, rolul de femeie ocrotitor­ puterea atemporală a împlinirii directe. Cele şi Margareta distinse în curând, în locul manuscrisele ce nici când nu au cum să ardă, dominatoare, cea care va avea grijă întru mai fre cvente situaţii fuseseră legate de pustiu, un jilţ şi în el silueta unui om în alb aşa cum o demonstrase atât de evident eternitate de iubitul ei, singurul Maestru; situaţii contextuale în care (după un canon care dormea. Se poate că cel ce stătea acolo stăpânul tenebrelor. Rugămintea, timid drept care vor pleca Margareta şi eroul fo lcloric ce mai supravieţuieşte în Estul era surd sau mult prea cufundat în meditaţie. formulată acum, după ce fo stul dăbilar îşi romancier spre o casă numai a lor, veşnică, european, y compris URSS!) includerea Nu auzise când se cutremurase pământul arătase cerbicia în faţa Satanei, venea din după ce Moscova nu putuse a le da vreuna, vocabulei "dracul", în fe l şi fe l de alcătuiri pietros sub greutatea bidiviilor, şi călăreţii, modul cum rămânea încurcată problema arcuind o altă utopie postromantică, în care lingvistice să conducă, în cod supranatural fără să-1 deranjeze, se apropiară de el. // celor doi îndrăgostiţi, rătăciţi în marele şi memoria ce începea a se şterge lăsa la o instantaneu, pentru o putere politică atei stă, Luna o aj uta bine pe Margareta,lumina mai roşul oraş Moscova şi în memoria unui parte şi parcul lipsit de băuturi răcoritoare, la o actualizare neaşteptată. "Lua-m-ar toţi bine decât cea mai bună lanternă electrică nefericit romancier (aceasta, chiar în final, şi comsomoliste tramvaiste, şi trista casă dracii! exclamă la fu rie un personaj, şi Margareta văzu că cel care stătea jos, ai se va şterge încet-încet) prigonit de o critică sanatoriu în care Ivan se despărţise pentru neştiutor, şi neprevăzător faţă de puterile cărui ochi păreau orbi, îşi freacă scurt tezist comunistă; de aceea, spre final, când totdeauna de maestru, şi pe casierii dubioşi, ascunse în spatele cuvântului spus fără mâinile şi că aceşti ochi nevăzători se drumurile sale păreau obturate definitiv, şi pe sindicaliştii supuşi, şi pe şefii judecată şi rezultatul este, la propriu, fixează spre discul lunii. Acum, Margareta ochii Maestrului se uitară atât spre aleea moscoviţi de tot fe lul, şi Arbatul, şi casa propulsarea grozavă, "la dracuî", undeva văzu că alături de jilţul de piatră pe care, lunară urcată de procuratorul eliberat, cât şi Massolitului, ca alte case, mult prea spre înapoi, acolo unde se ţesuse nu de meschine şi un teatru ce le adusese departe de Moscova, într-un mod năucitor din cauza lunii, străluceau nişte scântei, se " de adevărat. Au fo st acestea pe vremea când afla un câine închis la culoare, uriaş, cu mult, din întuneric, oraşul părăsit, cu moscoviţilor bucuriile unei neaşteptat de toate urmau să se încheie cumva în urechi ascuţite şi, ca stăpânul lui, privea turnurile de turtă dulce ale mănăstirii, cu scurte iluzii, şi puterea efemerilor zilei; iar fermecătorul roman bulgakovian ce neliniştit la lună. // La picioarele omului soarele spart fărâme în ferestre". Locul său fe meia va fi aceea care va păzi, mereu, până povestea despre o anume Moscova şi despre din jilţ se aflau cioburile unui urcior şi se şi al frumoasei vrăjitoare din iubire ce la sfârşitul lumii, întăritorul somn al un anume Pilat din Pont, ce cuprindea o întindea o baltă de un roşu-negricios ce nu aj unsese Margareta nu avea însă să fie nici bărbatului iubit, într-un alt loc decât cele " unde, dintre locurile posibile, deoarece Ce ştiute, îndeobşte, pe pământul acesta mult poveste de dragoste ai cărei eroi apar târziu se uscase. Pedeapsa fusese cumplită: pentru " de tot în economia unui roman ce ar fi putut să faceţi în micul subsol?", după cum avea vinovat şi obosit; în tot acest zbuciumat produce mari schimbări în istoria genului, să îi întrebe retoric fo stul profesor de magie, timp uzual, dincolo de limitele cunoscute dacă istoria mare 1-ar fi lăsat să apară când redevenit autarhicul prinţ al tenebrelor. I se şi de durere, cavalerul Pilat din Pont, cel fusese scris. Personajul surprinzător, ca va adresa, cu intenţie postmodernăero ului, de-al cincilea procurator al Iudeii, pornise, tratament narativ, avea să fi e eroul numindu-1 mereu maestru romantic şi ireversibil iertat, spre abisul său, lăsându-1, romanului secund, procuratorul Pilat din desenându-le amanţilor singura opţiune a la rându-i, liber pe Maestru, într-o casă cu Pont, nemilosul cavalerist ce conducea redimensionării iubirii pentru cei care nu ferestre veneţiene, cu viţă-de-vie şerpuind îndepărtata provincie romană, personaj pe mai încăpeau într-o Moscovă ultra­ spre acoperiş, cu o linişte ce se va uni care naraţiunea îl tratează cu un subtil fior populată, cu familii ce împărţeau locuinţe armonios cu bucuria vizitelor la vreme de de bunăvoinţă, ascunsă în spatele unor meschine înjurul unei bucătării unice, stând seară, când se aprind lumânările, a unor detalii, dintre care, cel mai elocvent priveşte cu rândul în spatele unei maşini de gătit, prieteni care îl iubesc; mereu cu femeia felul meşteşugit în care el impune uciderea care cunoşteau acum ierarhii sociale mult iubită ce îi va potrivi fe ricită tichia slinoasă secretă a trădătorului lui Isus, Isus pe care schimbate şi infinit mai periculoase decât şi va păzi somnul. Pilat 1-ar fi dorit păstrat, mai degrabă, în cele din vechiul regim, care cultivau Şi toate acestea într-o veşnicie fericită, umbra colonadelor de la palatul lui Irod cel delaţiunea şi neîncrederea cu o râvnă demnă garantată de ştergerea unei memorii " Mare, spre a purta cu el lungi discuţii, în de o cauză mai bună. Nu! Într-un asemenea "împunsă de ace şi susurarea necontenită greacă şi în latină. E un personaj cu adevărat roşu oraş, în care până şi culoarea florilor a noii memorii, o memorie a iubirii şi interesant, procuratorul care nu poate cu care i se înfăţişase prima dată femeia libertăţii, în care toate personajele odioase învinge cerbicia marilor preoţi, Ana şi iubită maestrului neştiut era provocator o din marele oraş abandonat într-un zbor unic Caiafa, personaj care primeşte doar alta, într-un asemenea oraş nu mai era loc nu mai aveau loc. afecţiunea credinciosului său câine, de trăit o iubire ca a lor şi atunci locul ales, personaj în care putem întrezări hiper- gândit, născut din cuvânt de noul mag Constantin DRAM

www.cimec.ro " Mâinile lui Enescu" • O mică mare poveste

În primăvara anului 1955, a murit originalitate, ca acela din poezia Mâinile numele în presa literară. La un moment dat, George Enescu în exilul lui parizian şi lui Enescu, are datoria să fie cât mai exi­ au vrut să trimită Mâinile lui Enescu unei mâhnirea mea a fo st mare. Sufleteşte, eram gent cu sine. Totul e minunat în acest publicaţii şi, în fe lul acesta, să debutez oarecum pregătit, deoarece, în 1 i psa silogism poetizat. Şi condensarea şi onest, fără să achit "cota la stat", cum absolută de veşti din acea perioadă imaginile sugestive, precum aceea a ielelor numea Tudor Vianu colaboraţionismul cumplită, se zvonise la un moment dat că plânse la izvor, pentru că au fost proletcultist. Cum însă în varianta Mâinile lui Enescu a murit, ceea ce nu era adevărat. Această înnebunite de-o scripcă vrăjită, şi originară a poeziei se găsea - catastrofă ştire fa lsă mi-a fo st întărită de o fo tografie explicaţia din strofa finală a integrării în pentru absolutismul ateu al acelor ani ! - excepţională ce-mi parvenise de prin unele armonia cerurilor... " . Transcrisă de G. G. un sinonim al lui Dumnezeu: "Acel ce ţine/ Cum poate pala veşnicie, " ce altădată v-a aprins, publicaţii, cred că franceze, pe care o Ursu, scrisoarea lui Perpessiciuscătre Ion Vâltori de aştri ... , cu A în majusculă, interpretasem greşit ca fiind o fotografie Buzdugan mi-a fo st expediată la spitalul versurile trebuiau negreşit modificate ca să-ncheie astăzi mărturie mortuară. Înreali tate, obiectivul fotografic din Constanţa, unde îmi făceam practica să poată fi tipărite. Astfel în biroul de la cumplitei ore când v-aţi stins? îl surprinsese cântând Poema de Chausson; de vară, şi-n răstimpuri, lucram la un ro­ Biblioteca Academiei al lui Tudor Vianu, În lumi de basme adumbrite, trăsăturile profilului nobil şi slăbit se man; eram student în anul V al Facultăţii pe atunci directorul ei general, încercam ordonau în paralelă cu linia fermă a de Medicină din Bucureşti şi trebuia să toţi trei să găsim ieşire din impasul creat stau iele plânse la izvor, arcuşului. Cum privea, cu ochi mistuiţi şi abandonez lucrul la roman şi să fac o de Diavol, dar iertat de Dumnezeu, în c-au fo st de-o scripcă-înnebunite întoarcere dureroasă către studiul intens şi cristalul unei strofe - apărută instantaneu - întâia oară-n viaţa lor... închişi, dincolo de lumea aceasta, în timp ce degetele strânse pe corzi şi în vibrato rapid al câtorva sute de subiecte pentru ce trebuia acum disecat şi refăcut. Aşa se păreau un elementjleurdelise al unei racle, concursul de internat clinic, reluat face că versurile: "Poate v-a dat Acel ce Poate v-a dat Acel ce ţine iar arcuşul marginea sicriului, l-am crezut intempestiv după o suspendare politică de ţine/ Vâltori de aştri, împrumut/ În degete vâltori de aştri împumut Î " în degete scântei din Sine într-adevăr mort. mi aduc aminte că am zece ani, în numele unei incompatibilităţi scântei din Sine... au fo st transfonnate în: "Poate că legea ce supune/ Vâltori de aştri, şi-acum le cheamă în ţinut, trimis, emoţionat şi fărăîntârz iere, ştirea ce-ar exista între democraţie şi elitismul morţii" lui Enescu şi fo tografiabunicului intelectual presupus de concursurile în împrumut/V- a dat scântei ..." . Cu marea lui " Î să le fixeze pe vecie meu - mare admirator al lui Enescu - în medicină... mi aduc aminte că sensibilitate religioasă, Perpessicius ţinea satul nostru din Moldova. Oricum, în locul care-a aşteptat, recomandata lui G. G. Ursu, care m-a găsit ca măcar să transcriem legea cu majusculă, imaginea aceasta mai de bătrâneţe a lui după oarecari peripeţii, purta un timbru - ceea ce, de fapt, era cam acelaşi lucru, ca căci altfe l, marea armonie Enescu zeu poate ilustra în orice prilej coincidenţă admirabilă - cu efigia lui în fe lul acesta să nu fimnici trădători, nici a cerului s-ar fi surpat. puterea de transfigurareînchisă în trăirea George Enescu. Scrisoarea conţinea, însă, pângăritori, dar concluzia comună a fo st că ezitarea ar fi o zădămicie... Păstrez şi 1955 artei, putere ce împinge viaţa până la şi câteva critici fenn fo rmulate privitoare hotarele morţii. Ea se potriveşte unui vers la alte poezii ale mele pe care i le trimisese acum dactilogramapoeziei cu modificările al lui Michelangelo, din sonetul 60, Ion Buzdugan, aşa că nu era înecată, cum operate de peniţa lui Tudor Vi anu, semnul închinat frumuseţii lui Tommaso s-ar putea crede, în miere apologetică ... Un zbaterii a două mari spirite ale culturii Cavalieri: Chi'l vuol saper convien che an mai târziu, la 23 noiembrie 1958, româneşti pentru a aj uta un tânăr poet să " prima mora" - Cine vrea s-o înţeleagă Perpessicius îmi scria direct: versurile ce răzbată neîntinat prin ceţuri potrivnice şi " " trebuie să sufere mai întâi experienţa mi-ai trimis, ca şi cele anterioare, prin care otrăvite. Grimată astfe l, poezia a fo st morţii ..." . Mâinile lui Enescu, atestă un poet stăpân expediată revistelor Steaua de la Cluj şi La 5 mai 1955, însă, artistul s-a stins pe tainele poeziei şi, ceea ce-mi pare mai Viaţa românească de la Bucureşti, însoţită într-adevăr... Am scris îndată poezia Mâinile preţios ca toate, un poet cu o bogată viaţă de o scrisoare semnată de Tudor Vianu şi lui Enescu, al cărui manuscris a aj uns prin interioară ..." . Mâinile lui Enescu i-au Perpessicius, căreia însă nu i s-a dat curs şi poetul G. G. Ursu la V. Vo iculescu, prin N. prilejuit mai târziu lui Perpessiciusun im­ nici măcar răspuns ... De altfel, scrisorile ce Crevedia, la C. Rădulescu-Motru, iar prin portant comentariu: Cum mă pregăteam le păstrez de la Perpessicius sunt pline de " Ion Buzdugan, la Perpessicius, pe care încă a scrie, la puţine zile după comemorarea a referiri atât la virtuţile mele scriitoriceşti nu-l cunoşteam personal. La 28 iunie 1957, zece ani de la moartea lui George Enescu, ("bez membru de partid" - cum obişnuia Perpessicius avea să scrie poetului Ion despre C. D. Zeletin, traducătorul să spună), cât şi la tribulaţiile asociate Buzdugan, vorbindu-i despre ineditul şi Sonete/ar lui Michelangelo, gândul m-a încercărilor oneste de tipărire, nu mai puţin " perfecţiunea" poeziei mele, continuând în dus, cu explicabilă spontaneitate, la un mic dureroase ca ale lui Odysseus, cel doritor fe lul acesta: ...cine a putut să închidă în poem, simplu intitulat Mâinile lui Enescu, să se odihnească în sfârşit pe patul lui " patru strofe numai un omagiu de atâta ce primeam cu aniîn urmă, prin poştă (exact: cioplit dintr-un singur trunchi de măslin. prin poetul Ion Buzdugan, dar numele luptătorului basarabean nu putea fi Post scriptum, 27 august 2009 evocat, n.n.), de la un tânăr medic şi poet despre care ştiam prea puţine lucruri. Prietenul meu, Liviu Tudoraş, Poemul era într-adevăr minunat şi aducea, absolvent al Facultărţii de Chimie a asemeni picături de rouă reflectânddiscul Universităţii (1955) şi, în 1959, student în solar, într-un spaţiu restrâns, unul dintre anul III al Facultăţii de Filologie din cele mai vibrante omagii marelui Bucureşti, este arestat la 29 mai 1959, fără compozitor şi virtuoz de curând dispărut. să i se fo rmuleze vreo învinuire. La Într-o imagine fulgurantă, ruptă din coapsa percheziţie, i se confiscă manuscrisul divinului Demiurgos, Mâinile lui Enescu poeziei mele Mâinile lui Enescu, transcris atestau un poet de categorică originalitate, de mâna lui, dar neiscălit. În cursul fa miliar, în egală măsură, al reflecţiei şi al anchetei, i se pun întrebări, pe care metaforei. Poemele câte am cunoscut după arestatul le-a pus pe seama faptului că aceea, originale sau tălmăciri, precum printre lucrurile ridicate se afla şi fo tografia unele din cele mai prestigioase din unei sculpturi în lemn, cu subiect religios, Baudelaire, pe care Tudor Arghezi, realizată de V. Gheorghiţă. Dar se înşela. Philippide şi Roşea le-au încetăţenit cu În anul 1963, la eliberare, Liviu mari onoruri în lirica noastră, au venit să Tudoraş îl întreabă pe ofiţerul superior confirme întâia impresie... " (Sonetele lui care-i făcea formele de ieşire pentru ce a Michelangelo, Gazeta literară, 1 7 iunie fo st, la urma urmei, arestat. Răsfoind 1965; reluat în Alte menţiuni de dosarul, acesta îi răspunde: istoriografie literară şifo lclor [III}, 1963/ - Ei, pentru ce ..., pentru misticism! 1967, E.P.L., 1967, p. 202-207). Prietenul meu e convins 100% că Un episode revelator pentru tirania poezia Mâinile lui Enescu i-a fo st atribuită cenzurii din anii în care trebuia să debutez lui, nefiind iscălită. e legat de efortul conjugat al lui Tudor Vianu şi Perpessicius de a-mi impune C. D. ZELETIN

43 "P� www.cimec.ro Re-definiri ale artei

1. Pretenţia de a face din estetică o Pentru artistul de astăzi, arta poate fi " "ştiinţă normati vă, centrată pe mai mult sau mai puţin: şi imitare, dar şi investigarea artei ca topos privilegiat, pare transfigurare,prelua re, copiere, modificare, subminată pe alocuri de chiar labilitatea parodiere, mixare, colare, reasamblare a propriului vocabular. Probleme precum unor elemente dezinvestite radical de sistematizarea calităţilor, predicatelor şi aurele armoniei şi ale fr umuseţii. Unul şi categoriilor estetice, de pildă, se acelaşi obiect poate fi banal în utilizare " eschivează încă unei rezolvări curentă, dar şi "artistic , deci recomandat mulţumitoare, în măsură să reflecte, să ca atare, odată expus într-o galerie sau un explice şi să legitimeze diversitatea muzeu. practicilor sau experienţelor socotit Dificultatea sporeşte în condiţiile artistice. Aceeaşi indeterminare priveşte proliferării copiilor, surogatelor şi a " concepte, aparent simple, dar vag falsurilor artistice. Copii "veritabile , cer­ inteligibile de felul celui tematizat în tificate sau autorizate legal, kitsch-uri " prezentul volum. "autentice , de fe lul celor comercializate " " Cuvinte precum "artă , "artist , la sume impresionante de americanul Jeff " "operă se bucură de o vastă circulaţie, atât Koons, au de multe ori o mai largă în vorbirea obişnuită, cât şi în scrierile circulaţie decât piesele unicat sau " specialiştilor. Vorbim de arte plastice sau "autografe . Reproductivitatea mecanică, vizuale, de arte muzicale, coregrafice, serială, a operelor prototip - cea sancţionată literare, teatrale, cinematografice, dar şi de de Walter Benjamin1 - duce la eclipsarea altele, culinare, marţiale, ale iubirii, ale aurei tradiţionale a operei, la desacralizarea lecturii, ale bunelor maniere. acesteia, în fo losul unei percepţii " Dacă ambiguităţile semantice par de superficiale, distante şi "distrate . nestăvilit, îndreptăţire la un spor de Absolutizând negaţia, arta devine surprindă întreaga noutate profilată în " oarecum apofatică". Niciun subiect, chiar propriul câmp3. claritate ar putea avea şi întrebări de fe lul: 3. "Deconstrucţia ideii de operă îşi " " De ce trebuie definită şi, fatalmente, re­ are propria istorie, încluzând curentele nicio imagine, niciun gust, nicio Opera artistului postmoderneste voit definită arta? La ce bun o atare modemiste şi de avangardă desfăşurate frumuseţe,niciun mesaj, niciun talent, nicio excentrică: subversivă, nonobiectuală, " întreprindere? Dacă utilitatea unei succesiv încă de la începutul secolului intenţie, nicio artă, niciun sentiment este efemeră, futilă,ironică, provocatoare. Yves determinări mai fe rme este cert dovedită, trecut. Dadaismul, cubismul, suprarealis­ formula prin care Cage anunţă Klein transfonnă arta în show monden, cu putem propune o definiţie într-atât de mul, suprematismul, abstracţionismul, dezintegrarea totală a conceptului artei2• alură ritualică, răsfăţându-şi admiratorii cu satisfăcătoare cât să devină umbrela con­ expresionismul, submizează din temelii Printr-un simplu certificat notarial, Robert eşantioane din propriul aer, gonflat" artis­ " ceptuală pentru toate experienţele artistice conceptul tradiţional al operei expuse, Morris decide să retragă uneia din operele tic în baloane, sau cu dinamica " recunoscute şi validate ca atare? Care sunt interpretate, dramatizate, care place sale orice calitate estetică. Artistul se separă "pensulelor vii (tinere nud, târâte în " criteriile de recunoaştere a operei de artă? publicului şi îi satisface în bună măsură astfel voluntar de propria artă şi de propria vopsea şi "aruncate inspirat pe pânză). " O definiţiea artei în genere este valabilă şi capriciile sau orgoliile estetice. Arta operă. Alături de Sordini şi Verga, Piero Tot el inaugurează "expoziţii în săli " Manzoni proclamă la 1957, în fo rma unui goale, fără lucrări, anticipând arta de tip cu privire la "opera de artă ? Referinţa divorţează de chiar estetica îndreptăţită a critică la artă poate eluda autoritatea o legitima. După abandonul reprezentării manifest, cum că "Arta nu este o veritabilă environments, axată pe ideile de intervenţie " creaţie". în spaţiul public şi de comunicare "operelor consacrate? Există artişti fără de către Malevici (subiect, fo nnă, culoare " Esteticienii constată o fervoare necenzurată. Reprezentanţii action painting artă? Dar artişti fără operă? Ce fe l de dispar în compoziţii de "Alb pe alb ), după " deosebită orientată spre transfigurarea" sau picturii gestuale (Pollock, De calităţi estetice intrinseci trebuie să posede "activarea estetică a ready-made-urilor lui " o capodoperă? Ce defecte poate însuma Duchamp, radicalismul antioperal atinge artistică a banalului, după expresia lui Kooning, Rauchenberg, Jasper Johns) fac produsul artistic pentru a se dovedi un culmi nebănuite. La celebrul Black Arthur Danto. Printr-un ritual histrionic, din dripping (picurarea sau stropirea eşec? Cum deosebim arta de non-artă? Mountain College, un John Cage, de pildă, Herve Fischer dramatizează în 1979, la aleatorie a pânzei cu vopsea) cale cea mai " " Cum distingem opera sau capodopera în promovează muzici ale tăcerii , adică fără Centrul Georges Pompidou, însăşi directă către o "artă totală (Kaprow), care " " mulţimea de obiecte banale, cu totul sunete, ritm şi armonie. Între studenţii "moartea artei , acel eveniment anunţat maximizează potenţialul expresiv al obişnuite? Care este limita recognoscibilă săi, Alian Kaprow inaugurează primele încă de Hegel şi reafirmat periodic. Nu artistului. " dintre un produs original, autentic, şi un happenings, iar Nam June Paik- primele tocmai arta a răposat, crede Jean-Paul Locul "operei de altădată este, " altul kitsch? instalaţii video şi expziţii de artă elec­ Doguet, ci doar "ideea de operă , aceasta aşadar, strămutat din spaţiile tronică. din urmă dovedindu-se incapabilă să convenţionale. Experienţe de fe lul body 2. Miza întrebării despre artă este art transferă arta pe chiar corpul uman; deopotrivă filosoficăşi estetică; ea priveşte bisturiul chirurgical, seringile inj ectabile, întreaga tradiţie speculativă, cum şi instrumentele de peircing şi de tatuaj întregul câmp al practicilor artistice. modelează fo rmele vii. Sângele artistului Chestiunea în sine nu este defel nouă. sau al modelelor sale primeşte virtuţi Socrate, Platon, Aristotel, Plotin, Toma sacrificiale, substituind artificialitatea d 'Aquino, Kant, Hegel, Schelling, culorilor industriale. Experienţele de tip Nietzsche, Heidegger sunt repere performance şi happening pun în scenă auctoriale de neocolit. Ce putem afla opere de tip eveniment. Arta digitală, com­ răsfoindu-i? Mai întâi că nu există un con­ puter art, art reseaux, ma il art, arta fractală cept omogen şi unitar al artei; apoi că mută obiectul artistic în spaţiile tehnologiei înţelesul acesteia este circumstanţial. informatice, ale ordinatorului şi Internetului. " Land art, arta stradală,graffiti-ulaprop riază Arta socotită "clasică , bunăoară, ne-a obişnuit cu lucrări finisate în canonul şi estetizeză spaţiul natural sau pe cel pub­ frumuseţii. Măsură, simetrie, proporţie, lic. În versiune postmodemă, artistul nu echilibru al formelor, armonie cromatică neapărat expune, ci propune, semnalează, disting un obiect artistic de altul. disturbă, sfidează, şochează sau " protestează. Renunţând la fabricarea de "Artisticitatea putea fi asumată fie ca strategie evaziv-ficţională, fie ca soluţie obiecte şi la etalarea lor imediată, arta se " " catharsică (de eliberare şi purificare ), fie "dematerializează total; ea devine " " ca postare mimetică în raport cu realitatea. "gazoasă (Yves Michaud)4, emisie, Prelucrând materia, artistul face dovada recepţie, deturnare de mesaje sau de stăpânirii regulilor specifice genului, dar informaţie. Opera devine una deschisă, şi a posedării dexterităţilor practice menite efemeră, voit perisabilă, într-un spaţiu " să lege într-o manieră "inspirată momentul concepţiei mentale de realizarea efectivă a proiectului. 44 1'� www.cimec.ro Re-definiri ale artei

Demersul autorului nu este singular; Artă cu A mare a devenit un fe l de ideal, cazul altor obiecte, care nu excelează defel el se subsumează intenţiei de a aduce un dublat de o sperietoare."14 Inutil, aşadar, prin noutate sau originalitate. plus de limpezime problemelor estetice, să căutăm ordine şi normalitate într-un Nesatisfăcătoare, în opinia lui nedeterminat. Există artişti fără operă, cum angajând metodologie şi conceptual domeniu confiscat de chiar termenii Pouivet, sunt şi unele din definiţiile şi artişti fără artă", însă "arta se probează uneltele filosofiei sistematice, în particu­ contrari. Arta în sine este anomică: nu istorice, de tipul celei articulate de un " " prin opere şi nu operele prin ceea ce poate lar ale celei de sorginte analitică. există niciun canon pentru a măsura gradul Jerrold Levinson. Un obiect nu poate fi propus ca artă".5 Concluzia din Qu 'est-ce que l'oeuvre de perfecţiune al unei opere de artă; tot deveni o operă de artă decât cu condiţia d'art (2007) reia, în fapt, o aserţiune aşa, este în general imposibil de exprimat de a intra în relaţie cu operele trecutului, 4. Sunt în joc veritabile fenomene de fo rmulată anterior, în L 'ontologie de în cuvinte după ce anume recunoaştem o chiar dacă îndepărtate în timp sau uitate. transgresiune sau de ruptură faţă de arta l'oeuvre d'art11• Publicată în 1999, capodoperă". 15 Levinson este favorabil unui tradiţională; ele scot artistul din sfera unei lucrarea dorea să determine ce anume sunt Scepticismul definiţional promo­ contextual ism estetic" diacronic; a fi " euristici autonome, degaj ată de interes, operele de artă, cum anume le putem vează neîncredere în şansele unei definiţii operă de artă înseamnă a ap arţine unei tăcânddin el un agent social, angajat-di­ identifica, dacă posedă în chip real a operei de artă. Impotriva unui atare tradiţii în producţia de artefacte. rect sau subversiv - în practicile şi politicile proprietăţi estetice. Problema proprietăţilor proiect este invocat Morris Weitz - promo­ Prototipul operelor de azi trebuie căutat a de schimbare. Triplu] joc al artei şi virtuţilor estetice, a realităţii sau tor al tumantei lingvistice" din estetică. rebours, într-o dinarrucăretrospe ctivă. Însă " " " idealităţii" lor, va face obiectul unei Weitz propune să abandonăm un proiect intenţionalitatea artistică originară poate contemporane constă, deopotrivă, în " transgresiunea normelor, reacţiune şi lucrări separate.12 Unele aspecte defini ţi onal, întrucât arta, datorită fi doar presupusă, nu şi dovedită cert, integrare (Nathalie Heinich)6• conceptuale şi ontologice sunt reluate în caracterului expansiv şi aventuros", este pentru a explica evoluţia operelor " Constatând banalizarea avangardelor, capitole distincte din Questions lipsită de esenţă urucă. În loc să răspundem ulterioare. Harold Rosenberg constată resorbţia d'esthetique13, carte scrisă împreună cu la o întrebare de fe lul "Ce este arta?'', ar Autorul testează şi unele din teoriile acestora în aria culturii masificate. J. P. Cometti şi pe J. Morizot. trebui să ne întrebăm De ce fe l este estetice de mai largă recunoaştere. Cea " Drăguţul" frivol şi decorativul" ieftin conceptul artei?" sau Care este uzajul instituţională, de pildă, a lui George " " " sunt preocupările centrale ale unei arte 6. La ce fe l de teorii ne raportează fo losiri i cuvântului artă?". Rezumând Dickie, defineşte opera de artă drept un atelate simţului comun. Rosenberg autorul? Quietismul definiţional, de poziţia antiesenţialistă a lui Weitz, inspirată artefact în contextul practicilor şi denunţă pierderea de sens care atinge arta exemplu, sugerează că pretenţia de a defini de scrieri le lui Wittgenstein, s-ar putea convenţii lor care îi confinnărecunoaşterea în genere, dar şi conceptul operei de artă; arta este deplasată şi excesivă, şi că numai spune că nu există nicio proprietate şi aprecierea. Dickie nu crede că opera de aceasta cade în desuetudine şi se cuvine a definjţia în sine nu ne aj ută să evaluăm comună, intrinsecă tuturor operelor de artă. artă trebuie să fie direct perceptibilă, fi de-definită". 7 arta ca artă. Emst Gombrich propune un Există, în schimb, doar asemănări de întrucât nu există un câmp perceptual " " Cu toate acestea, o re-definire a artei concept unitar al artei, aceasta fi ind familie". Există numeroase înrudiri şi unitar, ci un mediu familiar practicilor poate fi necesară. O argumentează Mare caracterizată prin proprietăţi de esenţă. similitudini între operele de artă care Jimenez: Pentru a şti dacă o practică sau Arta" nu are existenţă proprie. Există doar justificăfo losirea conceptului în discuţie. " " alta sau un lucru trimite la artă, trebuie artişti ... Arta cu A mare nu există, această Aceasta permite extensia termenului şi la ştiut ce este arta sau să dispui de o definiţie, chiar şi vagă, asupra artei. Or paradoxul artei contemporane rezidă nu doar într-o indefinire a artei, ci şi în fa ptul că noţiunea de artă, în ciuda indeterminării sale, implică o judecată de valoare."8 Fără o definiţie a artei, toate celelalte exigenţe - de ordine, claritate, inteligibilitate, ierarhie - pălesc ori devin caduce. Chiar admiţând tutelarea " speculativă"9 a fi losofiei, arta nu şi-a limpezit încă satisfăcător propria zare " interioară".

5. Tocmai în acest loc situez oportunitatea şi necesitatea unui demers de fe lul celui întreprins de Roger Pouivet. În favoarea unei definiţii a artei subscriu două linii de argumentare: una însumând pe o axă istorico-sistematică ideile fi losofilor, cealaltă reunind ofertele şi espectanţele artiştilor. Roger Pouivet se situează, fără dubiu, în frontul speculativ. Qu 'est-ce que 1 'oeuvre d'art? inventariază cele mai importante din teoriile angajate în definirea sau ne-definirea operei de artă. Impunând ca filtru metodologie inteli­ gibilitatea, neutralitatea şi universalitatea, sunt descrise, analizate şi testate principalele definiţii ale operei de artă aflate în circulaţie: unele evocând proprietăţi extrinseci şi relaţionale, definiţii prin reprezentare, fo rmă sau expresie, definiţii în termeni de experienţă estetică, altele încadrate în argumente procedurale şi instituţionale, istorice şi intenţionale. Pentru a parveni la o definiţie rezonabilă trebuie depăşite trei dificultăţi care cer să evităm de a elimina rolul contextului şi a dizolva ontologia operei de artă să utilizăm conceptului operei de artă în termeni evaluativi; să nu excludem obiectele şi evenimentele din categoria a ceea ce numim artă10•

45 1!� www.cimec.ro Re-definiri ale artei

Note:

1 cf. Walter Benjamin, Ecrits fran<;ais, Gallimard, Paris, 1991 2 Cf. Mare Jimenez, La querelle de l'art contemporain, Gallimard, Paris, p. 192 3 Jean-Paul Doguet, L 'art comme com­ munication, Pour une re-definition de l'art, Armand Colin, Paris, 2007, p. 18 artistice şi convenţiilor de gen 16• Opera de 4 Yves Michaud, L'art a l'etat gazeux, artă trebuie să fie un artefact candidat la " Essai sur le triomphe de 1 'esthetique, apreciere" din partea reprezentanţilor Editions Stock, Paris, 2003 autorizaţi ai lumii artei". Potrivit lui 5 Jean-Philipp Domecq, Artistes sans " George Dickie, trebuie cercetată art?, Editions 10/18, Paris, 2005, p. 38 procedura care face dintr-un obiect operă 6Nathalie Heinich, Le triple jeu de l'art de artă sau contextul instituţional care contemporain, Minuit, Paris, 1998 7 Harold Rosenberg, La de-definition permite situarea lui de partea artefactelor de l'art, Nîmes, Jacqueline Chambon, artistice. Fără a indica nici criteriile de 1992 evaluare, nici condiţiile ce ar trebui 8 Mare Jimenez, La querelle de l'art îndeplinite pentru a atribui statutul de contemporain, Gallimard, Paris, 2005, operă", o atare teorie, crede Pouivet, " p. 26-27 rămâne vulnerabilă. 9 Cf. Arthur Danto, L'assujettisement Lumea artei", crede A. Danto, are philosophique de l'art, Editions du " propriile autorităţi critice, în măsură să Seuil, Paris, 1993 discearnăopera de artă veritabilă de o alta, 10 Roger Pouivet, Qu'est-ce que lipsită de valoare. Statutul de operă l'oeuvre d'art?, Paris, Vrin, 2007, p. 65 presupune mai mult decât acceptarea unei 11 Roger Pouivet, L'ontologie de l'oeuvre d'art, Nîmes, J. Chambon, candidaturi" care să fie validate de un " 1999, p. 61 expert în domeniu -este de părere filosoful 12 Ro ger Pouivet, Le realisme esthetique, american. Numai o interpretare de Presse Universitaire de France, Paris, profunzime, ataşată obiectului vizat, poate 2006 " să-i confere un atare statut, în contextul tuală, nominală, recursivă, stipulativă, estetice , aşa cum ar susţine din 13 R. Pouivet, J.-P. Cometti, J. Morizot practicilor artistice recunoscute şi al persuasivă ... Adesea însă definiţiile sunt perspectivă fenomenologică Ingarden; Questions d' esthetique, Presse tradiţiei la care se racordează17• Orice vagi, parţiale sau obscure. Ele nu se opera de artă nu poate fi tradusă exclusiv Universitaire de France, Paris, 2000 definiţie a artei trebuie să facă loc, între pronunţă în mod necesar asupra statutului în termeni evenimenţiali, cum 14 E.H.Gombrich, Istoria artei, Pro altele, Fântânii lui Duchamp sau ontologic al unui lucru ( în ce constă o argumentează Currie. Editură şi Tipografie, Bucureşti, 2008, " celebrelor Cutii Brillo expuse de Andy operă de artă?"). Problema ontologică Pouivet procedează scolastic, p. 15 Warhol, nu şi altor obiecte similare. vizează modul de existenţă al operelor de anunţând tezele principale, decon­ 15 Ibidem, p. 36 16 George Dickie, Definir l'art'', în G. Te oria fu ncţionalistă ne solicită să artă sau în ce constă natura" acestora. struindu-le treptat, pentru a face loc " " Genette, Esthetique etpoetique, Editions luăm seama de calitatea artefactuală a Pouivet invocă maniera de a fi" sau propriilor ipoteze. Metoda fo losită în " du Seuil, Paris, 1992 obiectului estetic, dar şi de dis­ modul de existenţă" ("modul de argumentare este una analitică; sunt " 17 Cf. Arthur Danto, "L'apreciation et ponibilitatea acestuia în a produce o fu ncţionare" sau de fu ncţionare spe­ evocate principalele opinii în problema " " l'interpretation des oeuvres d'art , în experienţă estetică" (Monroe Beardsley). cifică") pentru a caracteriza ceea ce face discutată, sunt sesizate slăbiciunile " L 'assujettisement philosophique de l'art, Aceasta din urmă este direcţionată către ca o operă să fie luată ca atare. În cazul acestora şi sunt fo rmulate obiecţii care Editions du Seu il, Paris, 1993, p. 44 sq. un obiect selectat, distanţat emoţional, artefacte lor, nu vorbim despre natura" lor pregătesc punctul de vedere personal. 18 Nelson Goodman, Manieres de faire " care presupune relaţii dinamice între ci, mai degrabă, despre funcţia specifică". Discutabil în analiza propusă mi se des mondes, Paris, Gallimard, p. 100. " elementele relevante estetic. Tot în mediul Modul de existenţă al unei opere de artă pare nu atât conceptul de artă, cât cel de Cf. şi idem, Language de l'art. Une esteticii de factură analitică şi este fu ncţional, întrucât caracterizează operă". Autorul fo loseşte un concept aproche de la theorie des symboles, " funcţionalistă, Nelson Goodman consideră ceea cefa ce opera şi nu ceea ce este. Altfel substanţialist-funcţional al operei, văzut Nîmes, Editions Jacqueline Chambon, 1990, p. 295 sq. că adevărata problemă nu este care spus; La ce fo loseşte o operă de artă?" ca articulare împlinită şi durabilă a unui " " 19 Gerard Genette, L'oeuvre d'art, 1, obiecte sunt opere de artă", ci când un sau Cum ceva (obiect sau eveniment) proiect estetic. Operele voit perisabile şi " " Paris, Seuil, 1994, p. 1 O obiect funcţionează ca o operă de artă?" funcţionează când este artă?"21• Aceasta efemere funcţionează mai puţin ca opere"? " 20 Teza este argumentată în Esthetique sau când există artă?" Un obiect devine depinde de intenţiile autorului şi ale Definiţia nu răspunde exigenţei " et logique, Liege, Mardaga, 1996 operă de artă pentru că, şi atât timp cât utilizatorilor; ea este relativă la contextele universaliste, întrucât lasă în afară 2 1 Roger Pouivet, Qu'est-ce que fu ncţionează ca simbol. Dacă se găseşte producerii şi ale utilizării. experienţe artistice în care important este l'oeuvre d'art?, Paris, Vrin, 2007, p. 56 pe o stradă, piatra nu contează ca operă de Proprietatea de a fi a unei opere este mesajul şi nu calitatea operală" a acestuia. 22 R. Pouivet, J. P. Cometti, J. Morizot, " artă. Expusă într-un muzeu, ea devine cu relaţională, adică de a trimite la altceva. Dacă ar fi să împrumut o clasificare la modă, Questions d'esthetique, p. 37 totul altceva, în funcţie de intenţia - În Questions d'esthetique, funcţionarea aş spune că unele din operele artistice pot 23 Roger Pouivet, Qu'est-ce que mărturisită sau nu - a creatorului".18 O artefactelor este legată şi de o deveni prin confirmare valorică l'oeuvre d'art?, Paris, Vrin, 2007, p.66 " teorie semiotică a funcţionării estetice a intenţionalitate colectivă" (Searle ), adică monumente" de gen, altele doar 24 Roger Pouivet, Ce este o operă de " " artă?, Editura Fundaţiei Axis, 2009 operei de fe lul celei goodmaniene, crede de credinţele, dorinţele şi intenţiile unui documente", piese efemere dar relevante, " Pouivet, nu este incompatibilă cu ideea grup sau ale unei instituţii. Aşadar, orice simptomatice, în construcţia unei operei ca substanţă artefactuală, dotată opera de artă este un produs cultural (non­ cuprizătoare arhive istorice şi culturale. cu o quasinatură (mod de existenţă). Este natural), dependent de persoanele care îl Roger Pouivet are meritul de a fi aproape şi de înţelesul dat de Gerard fac să funcţioneze ca operă de artă22. îndrăznit să aducă un plus de limpezime Genette: "opera de artă este un artefact Cititorul cărţii lui Roger Pouivet va afla unei probleme aparent insolubile. Fără (produs uman) cu o funcţiuneestetică "19• spre finalul unei argumentări ingenioase, îndoială, pariul definiţional pare câştigat desfăşurate într-o manieră aproape pe moment. Va fi el convingător a long 7. Două sunt presupoziţiile comune scolastică, cum că opera de artă este o terme? Va răspunde aşteptărilor filosofice " aproape tuturor lucrărilor lui Pouivet: substanţă artefactuală, a cărei funcţionare sau, mai curând, celor artistice? Sau unora 1) nu există estetică fără ontologie"20 şi estetică îi determină natura specifică"23. mai degrabă decât celorlalte? Las " 2) orice estetică trimite la o anume poziţie Definiţia este totodată substanţialist­ cititorului plăcerea de a descoperi în Ce metafizică. Tentativa de a defini opera de funcţională, intenţională, contextuală şi este o operă de artă24 subtilitatea analitică, artă, departe de a stârni frisoane estetice, circumstanţială, răspunzând exigenţelor pasiunea contrazicerii, disciplina gândirii, ţine de specificul unei întreprinderi strict impuse de la bun început. coerenţa argumentării, îndrăzneala opiniei fi losofice. Definiţia este determinarea Pentru a testa valabilitatea definiţiei asumate ... semnificaţiei sau a conţinutului concep­ propuse, Pouivet propune două comentarii tual al unui termen sau expresie ( ce este la texte, avându-i ca autori pe R. Ingarden Petru BEJAN " arta?"). Ea poate fi implicită, reală, nomi­ şi G. Currie. Definiţia operei de artă nu se nală, convenţională, ostensivă, contex- poate bizui pe criteriul experienţei " 46 11� www.cimec.ro "Frica de existenţă" la Bacovia şi Nietzche

Bacovia şi Nietzsche. poezie bacoviană e o ruptură de sistem, Demiurgismul negativ bacovian nu vizionar şi estetic. Numai că Nietzsche exclude însă manifestările energice ale Ce fe l de relaţionare poate fi între ei? producea spărtura în vederea înlocuirii iubirii ("Lumina şi iubirea: plâns cosmo­ Familială (în sens că fa c parte din aceeaşi vechilor valori, cu cele ale supraomului gonic, constată Lucian Tamaris, ce excită " familie de spirite), structurală, de afinitate creator. Bacovia doar "notează , ca un întoarcerea la elemente, ultimele iluzii electivă goetheană, de influenţă catalitică cronicar onest, marea ruptură, pentru care descinse dintr-un eleatism afectiv", op . cit., şi modelatoare blagiană, de influenţă el n-are soluţii precum Nietzsche. Unul nu p. 17), vioiciunea ritmului (Theodor " anxioasă (în sensul lui Harold Bloom), de fa ce decât să substituie o utopie cu alta. Codreanu vorbeşte despre "viul din maestru 1 discipol (în sens tradiţional)? Bacovia anunţă moartea tuturor utopiilor" dispunerea ritmică). Este un şi conjunctival, de identificare (Theodor Codreanu, Complexul bacovian, Poetul închipuie chiar o "renaştere a " " tipologică sau fenomenologică parţială Junimea, Iaşi, 2002, p. 379). lumii numai că pe o spirală "dialectică a sau completă sau conjunctural, dictat de Lucian Tamaris, într-un studiu reluărilor sisifice sub semnul Zadarului contextul hermeneutic. Acest Bacovia­ psihanalitic, afirmă tranşant că Bacovia existenţial: "Război 1 Mişcarea popoarelor. Nietzsche poate fi transcris, cum se operează cu noţiunile lui Freud şi că este 1 Comerţul a-ncetat. 1 Mălai, Pâine, 1 După " obişnuieşte în postmodernitate, Bacovia "vecinul lui Kierkegaard (Lucian alfabet. 1 Progrese în ştiinţă, 1 Semnale, 1 vs. Nietzsche sau Bacoviaj =ft Nietzsche în Tamaris, Plânsul lui Bacovia, Pro Descoperiri, 1 Cămin, 1 Colibă, 1 Adăpost... sens Bacovia = Nietzsche pro & contra. Am Humanitate, Bucureşti, 1997). 1 Nopţi roşii, 1 Cutremur... 1 Renaşterea putea aplica oare şi criteriul judecăţii de Petre Isachi consacra un microstudiu lumii" (De ultima oră). " valoare, de raporturi între obiecte diferite, "triunghiului Bacovia-Nietzsche­ Ideea nietzscheană de reîntoarcere ex­ " ca în logică, sau al relaţiei intranzitive, Kierkegaard (Aten eu, nr. 8, 2001 ) . clude nimicul ("absurdul ) veşnic. care nu permite un raport de tranzitivitate Fiinţa bacoviană se simte părăsită de Persistenţa (subl. în text - n.n.) însoţită " " între termeni, ca în logica matematică? Dumnezeu, care i se pare mai degrabă un de un "zadarnic , fără ţel şi scop este Ei bine: în relaţia dintre Bacovia şi deus otiosus. Trei însemnări din Divagări gândul cel mai paralizant, mai ales atunci Nietzsche, operatorii pot fi toate aceste utile vorbesc despre această corelaţie, care când înţelegi că eşti obiectul bătăii de joc, variante. Dar numai cu nuanţări şi cu modelează condiţia de înstrăinare, de ieşire şi totuşi n-ai nicio putere spre a te " aplicări convenţionale speculative, căci de sub protecţia divină: "Ce-i pasă lui Zeus împotrivi (Friedrich Nietzsche, Vo inţa de " singularitatea mitopo(i)etică (de care de mine? , "Eu sunt Dumnezeul şi putere, Ed. Aion, 1999, p. 41). " vorbea Vladimir Streinu) a autorului judecătorul meu şi "Eu nu mai cred în Bacovia simte visceral că este Plumbului se asociază, într-o intimitate Zeus, căci Zeus este orb cu noi toţi". obiectul bătăii de joc a Nimicului; desăvârşită, cu o singularitate filosofică ce Prin faptul că afinnă că îşi este sieşi neputându-se împotrivi, fiinţa lui este nu se supune înscrierii categoriale. După Dumnezeu (şi judecător) trebuie să paralizată de o permanentă stare de cum se impune ca un poet suigeneris, apare înţelegem oare că îşi asumă postura prostraţie. Eterna reîntoarcere a şi ca un filosof suigeneris. Este el însuşi în nietzscheană de Om-Dumnezeu? identicului este, la el, eternareîntoarcere a " două domenii îngemănate şi refuză orice Supraomului i se substituie, aşa cum Nimicului. "Frica fără cauză poposeşte în raportare altera ti vă. Bacovia = Bacovia. Şi demonstrează Theodor Codreanu, omul fiinţa lui, preschimbând "bucuriile din " " punctum. concret. Or acesta nu se identifică întru subconştient într-un "întuneric fără veste Despre interesul manifestat de totul poetului, care dă dovadă totuşi de o coborât în geam: " Sunt ale oraşului Bacovia pentru fi losofie,avem mărturiile anumită voinţă de îndumnezeire cerută de intimităţi, 1 Enigme de hazard 1 Şi ani ce-au documentare ale Agathei Grigorescu­ Nietzsche artei. Să observăm că autorul fugit,1 Fără-înţeles 1 Şi şoaptele uitării, -1 Bacovia: poetul unnează, la Universităţile Plumbului se contrazice sublim când se Sau fi e 1 Şi once s-ar întâmpla ..." din Bucureşti şi Iaşi, în afara cursurilor de referă la condiţia statutară a poetului: (Zgomote) . " drept, şi cursuri de filosofie; "Avea un "Poeziei i-am trimis luceferii bucuriei ... ; coleg, J. Doboş, care scria versuri, şi cu "S-a trezit creierul şi a spus: "Eu iubesc acesta se plimba uneori pe străzile Iaşului, viaţa". discutând literatură, artă, fi losofie, Bucuria şi frenezia dionisiacă, ce se probleme sociale" (Agatha Grigorescu­ manifestă confonn lui Nietzsche în actul Bacovia, Bacovia, viaţa poetului, creaţiei, este gustată pe deplin şi de " Bucureşti, 1962, p. 70). "pesimistul Bacovia: "Vino şi tu, muză a În deceniul al doilea al secolului al ultimelor mele litanii ... Vino, muză, stea " Î XX-lea, atestăm începuturile receptării lui muncitoare, bine ai venit!. .. ; " nţeleg Nietzsche în spaţiul românesc, în 1916 cântul. El dă plăcere lucindelor stele"; " apărând şi prima traducere a lui Aşa grăit-a "Aproape gingaş şi delicat e versul meu ... ; " Zarathustra. Bacovia colaborează la "Copii, jucaţi-vă cât timpul vă permite ; Î Gândirea, unde apar articolele lui Nichifor " n poeme ca Plumb, acolo sunt " " Crainic despre nihilism, "moartea culturii , neîntrecut ; "Eu sunt un piccolo la frizeria " "valori autohtone , spiritul transcendent, vieţii, mătur cu măturicea durerilor " "negarea , fragmente masive din Trilogia semnele bucuriilor prezentului, pentru " cunoaşterii, Tr ilogia culturii, Tr ilogia unii ... ; "Prin undele grele ale amurgului " valorilor, aforisme şi articole în care se fac au rătăcit şi versurile mele ; "Gândul se numeroase referinţe la Nietzsche. Eseurile gândeşte pe gând, şi gândirea devine lui Blaga despre Nietzsche, apărute în eter... " . presă, sunt incluse în volumele sale Zeus este orb, nepăsător; poetului "îi Fenomenul originar (1925) şi Feţele unui pare rău că zeii nu s-au consfătuitşi despre veac (1926). mine, Bacovia Gheorghe ... unde sunt cam Între cei doi poeţi-filosofi (unul fi ind, tare ..." . de fapt, un filosof-poet, iar cel de-al doi lea, Dumnezeului, mort pentru Bacovia, un poet-filosof, Nietzsche recunoscând îi ia loc, Poetul-Demiurg, care recreează filosofia ca artă şi superioritatea muzicii şi un univers negativ, pregenetic, pus sub poeziei) pot fi găsite asemănări şi diferenţe semnul Nihilului. E un univers încremenit în gândirea Fiinţei şi în conceperea parmenidic în sine, scufundatîn "veşnicul fenomenului morţii lui Dumnezeu, aşa cum somn", într-o noapte a conştiinţei marcate procedează, judicios, Theodor Codreanu: de căderi, de căderi în căderi, în târziu, deşi poetul nostru e antiteza germanului, moarte şi departe, într-un plâns al materiei se apropie de acesta prin "radicala ruptură ce se strecoară în auz. Fiinţa bacoviană este în sistemul tuturor valorilor tradiţionale, în permanentă derivă, în indeterminare " începând cu cea supremă - Dumnezeu . spaţială şi temporală: "Hai ... în infinit... Catedrala bacoviană e de-sacralizată. unde ... unde?!" (Dialog de iarnă). "Generalizând, afirmă criticul, întreaga 47 1'� www.cimec.ro "Frica de existentă" la Bacovia şi Nietzche

profesorul de cunoştinţe literare" din " bucata Dintr-un text comun, obsedat de singurătate ( Când nu ştii ce va urma, " numai singurătatea spune că va fi asemănător ca altădată") şi moarte ( Cât " Oboseala cronică a nervi lor, de străin mă simt când aprind lampa în paroxismul trăirii gândului paralizant al tăcerea odăii care nu spune decât că este zadamicului" (s-ar putea vorbi, la el, şi moarte"). " de hazardonic"), a unei poveri a existenţei, Modalitate de a fi deasupra " concepute ca plumb, ca plumb lichid" ce existenţei, deasupra friciide ea, deasupra " curge peste fiinţă, stimulează frica (fără posturii rigide de veşnic condamnat cauză) de ea. Fără-înţelesul neantizator o tristeţi i nu este, bineînţeles, nietzscheana scufundă în indeterminarea relativizantă voinţă supraomenească, neînfricarea tradusă într-un discurs final dezarticulat: zarathustriană, ci dedarea - tipic roman­

Sau fie 1 Şi orice s-ar întâmpla ..." . tică - visului, vinului, viului ( = " Prin urmare: Bacovia nu organicului), fi e acesta şi bolnav, protozoaric" (Streinu) triadă categorială îndumnezeieşte existenţa, ci încearcă doar " s-o îndemiurgeze, s-o surprindă în mitopo(i)etică ce corespunde întru totul dezorganizarea ei originară. Existenţă este celor trei ipostaze de comportament fi inţial pre-existenţă sau chiar non-existenţă, ·.. - satumian, satumin, satirist. = Neant. Un Neant, bineînţeles, în eternă ... Bacovia pare să valorifice atât " � reîntoarcere". Singurul efect demiurgic �------� · apolinicul, cât şi dionisiacul, beneficiind pozitiv" este acela de a se situa într-un de descătuşarea contrastivă (zice " singur punct ( lumină absolută sau o uriaşă cutie de rezonanţă a nebuniei ( În (Friedrich Nietzsche, Op ere complete, 4, Nietzsche) a forţelor artistice: visarea " " întuneric absolut", după Tamaris): Ascult stimulează capacitatea de a vedea, a asocia " golul tău e nebunie, - 1 Şi tu ne faci pe toţi Hestia, Timişoara, 200 1, p. 328-329). Fiind atent privind un singur punct 1 Şi gem, şi nebuni"), în toate momentele paroxistice nişte oameni grei şi serioşi şi mai mult idei şi de a compune poetic; beţia " plâng, şi râd în hi, în ha... " (A murg de ale trăirilor apar neapărat manifestările greutăţi decât oameni", filosofulconsid eră stimulează gesturile, pasiunea, cântul şi toamnă). nebuniei ( ...Şi cum să nu plângi în abis, 1 că nimic nu ne face aşa de bine ca tichia dansul. " " Spre deosebire de romantici, care-şi Da, cum să nu mori şi nebun"), nebunii de ştrengar": avem nevoie de orice artă Tot astfel, împacă cele două moduri " propun programatic o recreare imaginară invadează străzile şi parcurile. nebunatică, plutind în aer, dansând, caracteristice suferinzi lor, la care se referă a genezei lumii, ei erijându-se în postura Se ştie că Nietzsche interpretează arta zeflemisind, copilăroasă şi fericită, pentru Nietzsche în aforismele publicate postum: de Demiurg (platonician), Bacovia recurge ca voinţă sănătoasă de aparenţă", ca a nu pierde acea libertate deasupra cei care suferă de plenitudinea vieţii, " doar la o predemiurgie sau subdemiurgie, poveste", ca neadevăr" care ne aj ută să lucrurilor pe care idealul nostru o pretinde cultivând o artă dionisiacă şi totodată " " " operând chiar cu o ironie demiurgică trecem peste râul devenirii". Ca fe nomen de la noi" (Ibidem, p. 329). având o viziune tragică asupra vieţii şi cei " (Lucian Tamaris zice: maliţie care suferă de o sărăcire a vieţii", cerând " estetic, spune el în Ştiinţa veselă, existenţa Cum am putea să spargem rigiditatea " demiurgică", referindu-se la fa ptul că se continuă să fie pentru noi suportabilă, iar morală din noi, cum am putea evita să artei şi filosofiei un remediu securizant, reflectă într-o oglindă eutanasică, în Ma rş prin artă, ochiul şi mâna şi, înainte de toate, devenim nişte monştri şi sperietori adică odihnă şi linişte. " fu nebru şi că-i împerechează, în spirit cugetul curat ne sunt date ca să putem virtuoase" . E cazul să stăm deasupra Nietzschean, Bacovia apare şi în freudian pe Gioconda şi Ioan Botezătorul). fa ce din noi înşine un asemenea fe nomen. moralei şi să ne jucăm deasupra ei. Cum modul de a-şi structura poemele care este " Raportarea la Nietzsche pune în Când şi când trebuie să ne odihnim de noi ne-am putea lipsi în acest timp de artă, ca prin excelenţă aforistic. Este grila nouă evidenţă şi mai accentuat fa ptul speculativ înşine, privind la noi în treacăt şi de la de nebun?", se întreabă Nietzsche. pe care se cere s-o aplicăm, combinând-o şi mântuitor că Bacovia nu doar se închide înălţime şi, de la o distanţă artistică, râzând Indiscutabil este că Bacovia trăieşte cu cea tradiţională a dezorganizării 1 în tristeţe printr-o introvertire de ordin deasupra noastră sau plângând deasupra plenar şi la un prag paroxistic-satanic organizării stilistice (Vladimir Streinu: Plăcerea de artificialitate, poza fatală, psihologic, ci şi se deschide, se noastră; trebuie să descoperim eroul şi, plăcerea de a plânge şi de a râde deasupra " extraverteşte printr-o teatralitate a de asemenea, bufonul care se află în cercului lumii comun şi avar". El este, mirosul morţii şi toate atitudinile sale " reprezentărilor. Nu suferindul apare în pasiunea noastră pentru cunoaştere, deopotrivă, sub aspect fenomenologic, excentrice alcătuiesc un complex de primul plan al spectacolului lumii, ci trebuie să ne bucurăm din timp în timp de saturnian (trist, melancolic), saturnin (în civilizat care îşi organizează dezor­ nebunul care joacă nebunia generalizată a prostia noastră pentru a putea rămâne sens că are obsesia plumbului), satir-ic gani zarea. El a chibzuit artistic acesteia. Golul veşniciei e reprezentat ca mulţumiţi de înţelepciunea noastră! " (făcându-1 pe Satir, divinitate legată de singularitatea, găsind că numai în acest cultul lui Dionysos) şi satiric ( criticând şi sens poate fi original. E o voinţă în lipsa moralizând). Evident, saturnianismul, lui de voinţă şi este o afirmaţie în gestul de a se afinna.Bacovia se stilizează în fără saturninismulşi satirismul lui sunt impreg­ " nate şi de satanism. stil", Ve rsificaţia modernă, Bucureşti, ţ. Nietzsche ne aj ută să înţelegem mai 1966, p. 23 1-232). r------.� bine modul în care se manifestă, la Bacovia, Efectul spectacular al organizării 1 � fr ica de existenţă şi suferinţa ca atare. dezorganizării este produs şi de mecanismul" perfe ct nietzscheen al "§ Frica, după cum predică Zarathustra, " z este cel mai de seamă simţământ moştenit articulării 1 dezarticulării aforistice, dar nu " z de om", este obârşia tuturor lucrurilor" ­ în sens blagian. La Blaga, nu doar în � " � de la păcatul şi virtutea strămoşească până versurile propriu-zise, ci şi în Discobolul � la virtutea lui denumită ştiinţă. Supraomul aforismul ia fo rmă de diamant bine şlefuit; Q este produsul neînfricării aj unsă la Bacovia, însă el are fo rmele izotopice " u duhovnicească şi cu duh", având aripi de ale carbonului, aci cristalizate, aci " z vultur şi prevedere de şarpe" (Friedrich necristalizate. Intrând în jocul < ;:l Nietzsche, Opere complete, 5, Timişoara, combinaţional al regularităţilor 1 � 2004, p. 286-287). neregularităţilor prozodice, este -t Maestrul, personajul bucăţii de proză fragmentar, sincopat, în consens cu � Impresii de roman apărută postum, este su­ degradarea discursului sau întreg, rotund, � perior celor din cercul comun şi avar" al cu aspect de fo rmulă sentenţioasă în " consens cu curgerea vie, stihială" a � cartierului anume prin conştiinţa acută a " acestui sentiment fundamental: 0 frică de versului. ;:- " � existenţă îi schimbă figura în zâmbete În aforismul nietzschean, după cum dureroase, deşi prin vecini, fiinţe şi oameni observă Emst Betram, are loc un transfer o ·; dormeau cu un program nomml pentru ziua de mâine". Aceeaşi fricăde existenţă" o � " are şi Sensi, visătorul idealist" , " 48 11� www.cimec.ro Adevăratul BACOVIA

Consecvenţă. O convingere şi o metodă

Scriind despre o nouă carte a domnului Constantin Călin, m-am uitat, inevitabil, la cronicile precedente. Ce am constatat? Că o bună parte din observaţiile de acolo se potrivesc şi acum. Nu le voi relua, ci doar voi nuanţa pe ici, pe colo. Înainte de toate se cade subliniată ideea că În jurul " lui Bacovia. Glose şi jurnal(B acău, Editura "Babel , 201 1) confirmă o concepţie şi pune în practică o metodă. Convingerea autorului e fo rmulată, de altminteri, explicit în Jurnal:" Acesta (oraşul lui Bacovia, s.m.) nu mai există-am mai spus-o - decât în arhive. ( ...) Prin urmare «bacovieni» suntem/sau putem deveni nu atât prin circumstanţe, cât prin experienţe. Ca să simţi ca Bacovia, trebuie să trăieşti ca Bacovia." (p. 275) O asemenea pledoarie pentru completa identificare cu lumea poetului justificămodul comprehensiv în care sunt scrise toate cărţile profesorului Călin. Metoda decurge firesc din această convingere: un aparent deter­ minism, (bine) temperat, integrator, în care orice element, orice informaţie, orice amănunt trebuie valorificat pentru înţelegerea şi explicarea creaţiei bacoviene. Titlul, În jurul lui Bacovia. Glose şi jurnal, trebuie înţeles ca o fo rmulare voit modestă a unei activită� de mai bine de 47 de ani. El sintetizează ezitările istoricului literar care se vede, şi acum, confruntat cu teama de a nu figr eşit, de a nu fi omissau de a nu fiînţeles totul. Dincolo de formularea " simplă, dar percutantă, sintagma "în jurul lui Bacovia sugerează ceva din permanentul asediu al criticului care încearcă să cucerească reduta Bacovia. Anticipând, se poate spune că autorul este, în realitate, unul dintre puţinii care au acces cu adevărat la înţelegerea lumii şi a operei bacoviene. "Frica de existentă" la Bacovia şi Nietzche Într-o vreme când la modă sunt eseurile, articolele sprinţare, ipotezele şi speculaţiile, el rămâne consecvent propriului pariu: acela de a oferi publicului un studiu temeinic, extins până la infinitul mic.

Sateliţii planetei Bacovia sau despre devotamentul în critică

Aşa stând lucrurile, s-ar putea crede că ne aflămîn fa ţa constant spre Celălalt - a cuvintelor spre rime cu o funcţie semantică existenţială unui volum savant, arid, cu morgă. Nici pomeneală. Ba melodie şi viceversa, a melodiei spre monosilabice sau bisilabice imitând parcă dimpotrivă. Aplicând reţeta de succes din cărţile precedente, cuvinte. bătăile regulate ce izbesc direct auzul ale domnul Constantin Călin reuşeşte perfonnanţa,rară astăzi, În cazul lui Bacovia se poate pendulului metronomului: amor-mor; de a îmbina fericit erudiţia cu simplitatea, complexitatea cu întâmpla ca un fo şnet, o mişcare a naturii, vrai-stai; având-mormânt; treci-veci; rost­ fi rescul şi rafinamentul cu logica. Rezultatul este un fluierat de paznic, un ecou nocturnsă fo st; trăind-gândind; cuvânt-pământ; mis­ impresionant în adevăratul sens al cuvântului. Dintre cele se transfonne spontan într-o evocare a unei ter-cer; linie sonoră de diminuendo, aj utată 380 de pagini, 49 conţin note şi trimiteri bibliografice. Însă " "filosofii : "Trecând pe strada ta, 1 Pe care de monotonia gerunziilor şi de rezonanţa nimeni n-o mai ştie - 1 Al nopţii fo şnet înăbuşită a dental-nazalei n, ea însăşi evoca: 1 Filosofie! // Încet, un paznic având un efect nihilant în colaborare cu fluiera 1 Poe ma - atâta de târzie ... 1 Pustiul ocluziv-dentala sonoră d şi ocluziv­ nopţii evoca: 1 Filosofie!" (Demult). dentala surdă t; spaţial iza rea şi Discursul devine filosofic printr-o temporalizarea viziunii, efectuată de "Să " Î îmbinare ocult-mistică a onticului cu treci 1 Pe veci şi "Mister, 1 n cer, 1 Şi pe ontologicul, a notaţiei peisagistice­ pământ" ; punerea în ecuaţie " sufleteşti cu un gând generalizator asupra "heideggeriană a vieţii 1 morţii, vieţii 1 Fiinţei, prinsă în mreje destinale, dusă fără morţii 1 eternităţii, cerului 1 pământului, şansă de opunere de curgerea Timpului trăirii 1 gândirii. într-un Neunde. Adesea prin însăşi Dăm şi de exemple de inversare, când mişcarea ritmică se obţine o tonalitate sentinţa se liricizează, se transfigurează în ecleziastică de vanitas vanitatum: "Ce trist acorduri sentimentale, elegiace: "Curg amor 1 Să vrai, 1 Să stai, 1 Cu cei ce mor. 11 zilele spre cimitir 1 Trist una câte una, 1 Şi Şi ce avânt 1 Să treci, 1 Pe veci, 1 Într-un destrămând al vieţii fir 1 Se duc pe mormânt. 1 Ce ra ră rost 1 Trăind, 1 Gândind, totdeauna. // Şi-acolo, încet, molcomitor, 1 1 De n-ai fi fo st. // Şi ce cuvânt... 1 Mister, 1 Se-adună în suspine - 1 Cu-un dor de � Î " " " < n cer, 1 Şi pe pământ (Nihil). "mâine sora lor, 1 Cu-un dor de mine (Trec = ;:l Decodificăm aci o structură reticulară zile). rJJ realizată cu o tehnică impecabilă ce nu-şi Prin urmare: Bacovia şi Nietzsche, = " ·:; trădează însă "tehnicitatea , voinţa de Sensitif şi Zarathustra prezintă un dosar :.:3 = organizare stilistică: e un discurs monoton­ care se deschide - azi - sub zodia ..... 1 = monoman care sugerează lucrarea absurdă existenţialismului remanent. ;;r--�---� N a Nimicului prin: anaforizarea lui Ce, potenţat cu Şi ce, dar şi cu asocieri le acad. Mihai CIMPOI aliterative ale consoanei c din "cu cei ce " " mor , "treci, 1 Pe veci şi "cer , care ne vorbeşte despre intensitatea disperării; 49 1.1� www.cimec.ro Adevăratul BACOVIA

Imagini dintr-o lume dispărută. Critica totală ca ratare ori ca speranţă", "Tablou de iarnă e, în tenneni plastici, un peisaj, dar şi un poem despre teroarea morţii şi Cu o mână sigură, criticul fa ce asocieri dintre cele mai despre iubire ca refugiu din faţa ei", ,,Dialog de iarnăe mai spectaculoase, reflectând la posibile apropieri între Bacovia mult decât un poem:e un experiment, în care se vede influenţa şi Caragiale sau între Bacovia şi Brâncuşi: Întrezăresc o teoriilor spiritiste", «Greve, sânge, nebunie/ Foame/ Plânset " " posibilă apropiere între Bacovia şi Brâncuşi: ambii fac o mondial...». E o definiţiea istoriei secolului XX" etc. muncă repetitivă - unul lustruieşte materialele până când acestea capătă o strălucire şi o supleţe ireale, devenind idei, altul revine asupra gândului, îl ruminează indelung în tăcere, Vitrina şi laboratorul sau despre siguranţa de sine până când aj unge la fo rma cea mai firească,memora bilă." (p. 270). Alteori uimesc trimiteri le la literatura universală, unde Vo lumul poate fi discutat şi din perspectiva unui con­ autorul se mişcă lejer, asociindu-1 pe poet cu psalmistul cept-cheie pentru autor: siguranţa. În tot ceea ce scrie, domnul Vechiului Testament", cu Heine, cu Musset, cu Eminescu Constantin Călin este unnărit de obsesia lucrului bine făcut, " sau cu Oscar Wilde in ceea ce priveşte ideea vulnerabilităţii. de teama de a nu fiscăpat ceva. În fa ţa hârtiei, criticul trăieşte Oriunde ai deschide-o, cartea atrage. Un vers din indoielile unui Nae Ionescu, cel care îi indemna pe scriitori " "Proză , spre exemplu, devine prilej pentru o incursiune în să procedeze ca şi cum ceea ce scriu ar fi ultimul lucru pe timp, un microstudiu sociologic, economic şi mentalitar care îl fa c în viaţă. Ei bine, se poate afirma că, în cazul de despre Bacău! (dar şi despre România) anului 1881. Cu fa ţă, ne găsim pe un teren critic sigur, autorul dovedind nu infonnaţii detaliate, culese din arhive, din presa vremii, dar doar o remarcabilă stăpânire de sine", ci şi o dezarmantă " şi din memoriile unor contemporani, ni se oferă o imagine siguranţă, rezultat al unui material documentar impresionant, sugestivă a vieţii de atunci. Dincolo de informaţia riguroasă, copleşitor. Dincolo de vitrina criticului, e laboratorul, cu trebuie observată şi capacitatea de a analiza cu obiectivitate munca de zi cu zi, cu ezitările şi cu speranţa datoriei un proces complex, jidovirea": Judecând lucrurile în îndeplinite. Spectacolul critic ţine în primul rând de ceea ce " " ansamblu, ei nu numai că-şi valorifică mai bine decât românii nu se vede. De aceea, prins în lupta între scurgerea timpului calităţile şi energiilespec ifice, dar, prin fe lul lor întreprinzător, şi dorinţa de a nu grăbi lucrurile, criticul optează pentru o contribuie şi la satisfacerea cerinţelor civilizaţiei moderne, soluţie provizorie, aceea de a fr uctifica enonnul material din ce în ce mai diverse. «Jidovirea» nu e numai o aluvionare adunat despre Bacovia sub fonna unei cărţi de glose în a evrei lor, ci şi o fixare a lor, o adaptare, chiar dacă temporară speranţa de a câştiga timp pentru a şlefui volumul al treilea pentru unii, la realităţile locale. Mulţi dintre ei fa c prima din Dosantl Bacovia. jumătate de pas în direcţia românizării luându-şi nume noi N-am scris mult, dar multe lucruri am zugrăvit în " fo rmate din combinarea prenume lor evreieşti cu denumirile puţinul şi conci sul meu fe l de a scrie ..." (p. 9). Iată un motto autohtone ale unor ocupaţii sau cu porecle (cognomene) ( ...) care caracterizează de minune nu doar opera poetului, ci şi «Jidovirea» înseamnă, nu în ultimul rând, o altfel de viaţă volumul de faţă, surprinzându-i trăsăturile esenţiale. socială. ( ...) În plus, evreii îşi păstrează reflexelede tip ghetou, Opţiunea criticului e, de bună seamă, înlegătură cu satelizarea evitând metisajele. Dar dincolo de toate acestea există şi o menţionată anterior şi spune multe despre numeroasele nevoie de comunicare intre etnii, un «comerţ» reciproc, o precauţii în drămăluirea subiectului. Asta explică şi concizia curiozitate faţă de oameni şi de lucruri, ce depăşeşte atât gloselor, şlefuirea lor cu migală de bijutier, până la eliminarea interesele, cât şi barierele prejudecăţilor" (p. 124- 125). balastului. Contrariantă pentru mulţi, zăbovirea asupra unor În definitiv, ceea ce domnul Constantin Călin realizează probleme aparent minore ţine de natura criticului, de in acest volum nu e altceva decât o demonstraţie de critică convingerea sa că totul trebuie bine făcut. Înfo nd, modul de totală, în care topeşte contribuţii dintre cele mai diverse a scrie al profesorului Constantin Călin poate fi subsumat pentru înţelegerea unei opere şi pentru recuperarea unei lumi. dictonului "non multa, sed multum". O notă polemică din Jurnal surprinde tocmai adeziunea la nicăieri nu se simte pedanteria, ci doar o documentare un mod integrator de a fa ce critică şi respingerea aşa-zisei Adrian JICU riguroasă, expusă însă cu naturaleţe, într-un limbaj accesibil. specializări: Eroarea multora dintre cei ce I-au comentat a Aceasta este, de fapt, şi explicaţia fa scinaţiei pe care cartea o " fo st aceea de a-1 judeca exclusiv după norme literare, nu şi exercită. Ea reuneşte în chip nimerit texte scurte, respiraţii după nonne existenţiale, istorice şi psihologice" (p. 344). critice adecvate răbdării cititorului de astăzi, care este purtat, fără paradă de ştiinţă, prin domenii diverse, mergând de la Curiozitate şi spectacol ideatic Ve chiul Testament la tehnologiile contemporane. Scopul? Luminarea creaţiei bacoviene şi încercarea de a explica tot Nimic din ceea ce înseamnă amănunt relevant pentru ceea ce ţine de înţelegerea acestei opere prea adesea tratate Bacovia nu îi este străin criticului. Autorul îşi pune în superficial. Unui poet ca Bacovia îi trebuia un exeget pe permanenţă întrebări căutând cu migală răspunsuri asupra măsură, unul care să aibă răbdarea de a scotoci arhivele, de a cărora alţii nu s-ar obosi să zăbovească. Un cuvânt dintr-un medita asupra sensuri lor, de a face legăturile necesare şi de a vers devine pretext pentru un excurs în toată literatura intra în pielea personajului. Ei bine, şi 1-a găsit în persoana noastră. Când vine vorba despre corbi, spre exemplu, domnul profesorului Constantin Călin, care mărturiseşte în prefaţă Constantin Călin îmbină rigoarea ştiinţifică a zoologiei cu (Prag) că a fo st subjugat de temă: Demonstrez prin ea, întâi, " lecturile literare realizând o prezentare completă a imaginii că Bacovia, autorul a sub 500 de pagini de poezie şi de corbului în literatura noastră, care porneşte de la Psaltirea proză, îl poate sateliza pe un cercetător ani în şir, şi, in al scheiană şi Psaltirea Hurmuzachi, unde cuvântul apare doilea rând, îmi demonstrez mie că, fără a avea senzaţia că pentru întâia oară, trecând prin Psaltirea lui Dosoftei, «trag de subiect», pot ramificainvestiga ţiile asupra operei fabulele lui Asachi şi Alexandrescu, pastelurile lui Alecsandri, sale, in subteraneşi la suprafaţă, că potdescoperi şi argwnenta versurile eminesciene, poezia socialistă a unor D. Th. o gamă întinsă de teme sau că pot stabili relaţii noi cu alţi Neculuţă, Ion Păun-Pincio, Traian Demetrescu, cea autori şi cu alte opere. Aservindu-mă, Bacovia mă sămănătoristăsemnată de Şt. O. Iosif, G. Tutoveanu, Ecaterina evidenţiază. Sper, de aceea, ca acest exerciţiu de fidelitate M. Sadoveanu sau sensurile pe care le dobândeşte la (remarcat dej a pentru durata lui) să nu se oprească aci şi simbolişti precum Ovid Densusianu, Cincinat Pavelescu, astfel corpul «gloselom şi al «j urnalului»să mai crească la o Tradem sau Oreste. La fe l se întâmplă în zeci de alte cazuri, viitoare ediţie" (p. 6-7). când criticul se întreabă cine a introdus pantofii in literatura Nu lipsesc din volum accentele polemice. Ele vizează română, cum era abatorul la care se referă textul bacovian, ce atitudinea faţă de actul critic, condamnând superficialitatea vrea să însenme instinctul satanic", despre cochete şi şi impostura: Ceea ce nu pricep mulţi dintre cei ce pretind " " " prostituate", unde era havuzul din dosul palatului mort" (ori râvnesc la titlul de) «bacovieni» e faptul că nu po� fi " etc. «bacovian» in tranşe, pe bucăţele, cu intreruperi (un volum După cum se poate lesne constata, domnul Constantin da, unul nu), schimbând «macazurile». Bacovia a fo st Călin nu e doar un solid istoric literar, dublat de un critic «bacovian» in mod continuu şi integral ( ...) La fe l, nu te po� sagace, ci şi un fin prozator al ideilor. Scrisul său dezvoltă în considera cercetător al lui Bacovia, dacă o fa ci doar pentru o pennanenţă mai multe niveluri ale înţelegerii şi, implicit, sesiune, un colocviu, o ocazie comemorativă." (p. 313) ale interpretării. Savant în esenţă, volumul rămâne plăcut în Rândurile de mai sus nu sunt altceva decât un splendid pennanenţă.Nu întâmplător,judecă�le şi fo nnulările surprind jurământ de fidelitate, o fo rmulare a devotamentului fa ţă de prin amestecul de simplitate şi memorabil, fixându-se cu o temă şi de un autor. uşurinţă: ...la Bacovia iubirea e frumoasădoar ca nostalgie, "

www.cimec.ro Citind Poeziile celor doi poeţi, răsfoind «Die nr. 5, mai 1957, p. 113), adâncite, fără a preciza Dichtungen von Georg Trakl» (Kurt Wolff (şi uneori chiar fără a şti) cine le-a mai fo nnulat Sertarul cu fişe Ve rlag) sau «Plumb» de Bacovia, întâlnim anterior. De pildă, analogia cu Georg Trakl. mereu impresii asemuitoare acestora: Singur, Primul (vezi mai sus) a stabilit-o O. W. Cisek. singur, singur, 1 într-un han departe .. ./ Dar Au făcut-o, ulterior, Ion Şiugariu (într-un pentru Trakl unele momente de deznădejde studiu critic rămas inedit până în 2002: cruntă au fost un purgatoriu, din care apoi au George Bacovia, Fundaţia Culturală răsărit acorduri pline de o fru museţe Memoria, p. 40-44), Svetlana Matta, Petre incomparabilă, neîntrecută încă. Pământul Stoica, Mihail Petroveanu, fiecare indepen­ Bacovia: conexiunile «motto» potrivit al cărţii ar fi versul lui tomnatec din el a născut un cer senin, chipurile dent, cu aerul că-i aparţine. A reluat-o Ov. S. Comparaţiile, analogiile, alăturările, Laforgue: «Je suis si extenue d'art! »". (l. fa ntastice au dispărut în fa ţa unei lumi Crohmălniceanu in Literatura română şi situările pe acelaşi plan sau pe planuri Vinea, "Plumb, poezii de G.Bacovia", în dumnezeieşti şi curate. Bacovia a rămas în expresionismul (Ed. Eminescu, 197l,p. 199- apropiate constituie un alt aspect interesant Cronica", nr. 57, 1916, p. 2) întuneric, ca nwnele său. Puţini îl cunosc, 204), care citează pe Cisek, Stoica, al receptării: Cu El Greco şi Baudelaire: "Brutala puţini ştiu că valoarea elementelor lirice din Petroveanu, dar nu şi pe Matta. Ori, alt Lucrul apare fo arte clar când le măreţie din aceste versuri (din «Plumb» - n.m.) poeziile sale stă deasupra oricărei laude ieftine exemplu, analogia cu Kafka. sistematizezi. Fiecare e caracteristică unui de o sobrietate monotonă, asemuitoare nouă retorice. 1 După toate probabilităţile, Bacovia Când o face, la câţiva ani după moment al ei, fiecare înseamnă o omologare, numai cu sinteza, cu simplificarea de culori, va rămâne un poet al României, Trakl e în Petroveanu, Marin Sorescu spune: "Ca forţă a o remarcă, o în cadrare şi se justifică prin prisma în care marele Greco - enigmapicturii spaniole versurile sale un european, veşnic viu. 1 Însă obsesiei (Bacovia) poatefi comparat cu Kafka, unor idei dominante. Analogiile aproximează - îşi zugrăvea nepieritoarele capodopere. 1 în preajma singurătăţii versurilor celor doi unde fiecarefrază e o insinuare a macabrului". posibilităţile unui scriitor şi-i anticipează Mistic, cât poate fi în adâncul cerului sau poeţi se contopesc câteodată în noi. E toamnă ("Bacovianul Bacovia", în "Ateneu", nr. 123, rangul. Cu cât reţeaua lor este mai întinsă, repeziciunea unei ape care dimineaţa se atunci, amurg şi amorţire dureroasă". (0. W. octombrie 1975, p. 1) Poate"? Fusese dej a, " mai diversă, cu atât şansa ca numele său să grăbeşte parcă săaj ungă nopţile trecute, - stând Cisek, "Georg Trakl", în "Cugetul românesc", în monografia criticului, nu doar sub fonna devină notoriu şi să se menţină e mai mare. alături de Baudelaire fără a fi un imitator al nr. 6 septembrie 1922, p. 556) unui enunţ, ci pe vreo trei pagini! Nu e locul Cine nu aminteşte de nimeni şi nu e citat lui, «boala vieţii» o zugrăveşte nepieritor în Cu Rainer Maria Rilke: "Da! Bacovia aci să le "divulg", dar "circuite" de acest fe l nicăieri e sortit degrabă uitării. Semn că va puţinele cuvinte care alcătuiesc starea rămâne pentru noi un « Rainer Maria Rilke»". sunt zeci, rareori cu "renovări" semnificative. rezistaîn timp, Bacovia a fo st pus, de la primele sufletească ce urmează chinuitoare în (Paul Donici : "G. Bacovia, «Bucăţi de recenzii şi cronici despre el, în relaţie cu nume copleşire" (Adrian Maniu, "Plumb", în noapte»", în "Căminul nostru, 3, nr. 5-6, mai­ Cu mai multă convingere, analogiile lui consacrate ale poeziei şi artei. Fapt ce merită "Scena", 2, nr. 208, 25 aprilie 1918, p. 2), fraze iunie 1928, p. 16) Bacovia cu scriitorii şi artiştii plastici români observat, până spre sfărşitul deceniului al ilustrate cu poemul "Cuptor". Şi: "Volume Cu Rimbaud: "Dacă n-a fo st comparat s-au făcut abia către sfărşitul deceniului al patrulea, aceste nume au fo st, preponderent, cum a scris, Bacovia nu va putea scrie multe; cu Rimbaud, ar putea fi pentru poezia patrulea, apoi în anii '70 şi, din nou, după de străini. Baudelaire n-a scris decât unul". (lb.) amănuntului acela banal care dă senzaţia 2000. La început poetul era comparat (ca Cu cine a fo st asociat? Cu Richard Dehmel (id.). Despre vieţii. De pildă: «0 cafea neagră... şi o ploaie sorntă, nu ca artă) cu Eminescu, Alexandru Cu Poe şi Chateaubriand: Ceva din orientarea ideologică şi voga acestuia sunt de gheaţă, 1 Când spirtul mai arde culori în Macedonski şi Ştefan Petică (v. Grigore " lugubru] operelor lui Poe, mult din melancolia lămuritoare, cred, aceste rânduri din memoriile odaie - 10 privire pe-o carte, pe straie, 1 Şi Tabacaru, "În dispreţul contemporanilor, în lui Chateaubriand; iată ce-ntâlnim în opera lui Nichifor Crainic: "Am ascultat în seara pasul mă-ndnună în dimineaţă. »". "Ateneul cultural", 1, nr. 5, iulie 1925, p. 1-3) cantitativ redusă a lui Bacovia", releva !. Ludo aceea primele lieduri pe texte din poeţii (Isaiia Răcăciuni, "Note pe marginea După ce s-au lămurit cât de cât lucrurile cu ("Un poet al toamnei", în Abosolutio", 1, nr. gennani contemporani. Un bariton cu nume le poeziilor lui Bacovia", în "Cuvântul liber", simbolismul, s-a aj uns la concluzia că Bacovia " 2, 25 decembrie 1913, p. 27). interpreta admirabil. Succesul serii a fo st 1, nr. 27, 12 mai 1934, p. 11) are legături mai profunde cu cei numiţi mai Cu Verlaine şi Mallarme: "ÎnFranţa, prin­ «Muncitorului», pe textul poeziei lui Richard Cu Lenau: "Cu fiori de groază ca Poe, sus decât cu francezii de care 1-au apropiat cipii poeţilor sunt proclamaţi de confi-aţii lor. Dehmel. Această bijuterie de inspiraţie Bacovia e pătruns uneori de o duioşie nostal­ primii săi lectori. Argumentareaenunţurilor a La noi e mai bine: îi proclamă talentul lor, şi revoluţionară a fo st scrisă de poet cu prilejul gică asemănătoare celei lui Lenau: retragere venit însă mai greu. De pildă, mai sistematic, Principe va rămâne Bacovia în toţi timpii unui concurs deschis de o publicaţie social­ şi iubire de necunoscut". (Horia - Eugen paralelismul cu Eminescu datează numai de (s. aut.) prin o însemnată parte a poeziilorlui. istă". (v. Zile albe, zile negre, p. 158). Coşeriu, "Gh. Bacovia", în "Jurnalullit erar", vreo trei decenii. (v. Ion Apetroaie, "Eminescu Unele din ele sunt mai pline de fa rmec decât Cu Georg Trakl : "Înpoeziile lui Georg nr. 20 14 mai 1939, p. 2) şi Bacovia", în Eminescu după Eminescu, ale lui Va rlaine, iar altele sunt tot atât de Trakl tristeţea vieţii de soldat, ceaţa, frunzele Cu Holderlin: "Căci el, asemenea lui Ed. Junimea, 1978, p. 307-329) ciudate ca ale lui Mallarme". căzute, oraşele mici provinciale, agonia Holderlin, a fo st nu numai poet, ci simbolul Surprinzător de târziu a fo st remarcată, (Al. Macedonski, "Bacovia", în "Făclia", toamnei, precum şi veşnica favorizare a unor suprem al poeziei,or acol sacru prin care marea apoi, apropierea dintre Bacovia şi celălalt 1, nr. 7, 1 ianuarie 1916, p. 57) culori ne aduc aminte de un poet român, prea poezie se transmite sufletului ". (A. E. băcăuan celebru: Va sile Alecsandri . Cu Rollinat: "Se vede, incontestabil, o puţin cunoscut: de Bacovia! Fără îndoială, Baconsky, "Bacovia", în "Steaua", nr. 6, iunie Întârzierea arată un fapt interesant, respectiv, sensibilitate particulară la d. Bacovia, ceva în Trakl vede mai mare, mai transcendent Deseori 1957, p. 4) că Bacovia a părut atât de diferit, încât critica genul lui Rollinat - confesiuni de suflet închegarea de motive care la Bacovia se mani­ Lista mea mai cuprinde încă vreo zece 1-a căutat mereu departe, printre scriitorii nevrozat, obsesiuni stranii, (h)alucinaţii -". fe stă ca o închegare vagă, la Trakl e o înfăptuire de la Horaţiu (Perpessicius) la Nikos Kariotakis străini. Ceea ce a împiedicat apropierea de (Ovid Densusianu, "G. Bacovia: «Plumb», în covârşitoare. Există însăîntre poeţii aceştia o (într-o teză de Nikos Kostas) sau Sadegh Alecsandri a fo st, cred, caracterizarea acestuia "Viaţa nouă", nr. 13, 16 martie 1916, p. 33) înrudire ce nu se poate nega, mai cu seamă Hedayat (Gh. Iorga). drept "vesel". Comparaţia era aprioric Cu Va n Gogh şi Laforgue: "O între poeziile rimate ale lui Trakl şi versurile refuzată: între cei doi nu puteau fi asemănări, înmonnântare cerească, evocată într-o singură poetului român. Pe când Bacovia iubeşte fa ­ Comparaţiile îl definesc atât pe cel ci numai contraste. Până să dispară această strofă, mă duce gândul la Va n Gogh. Alte natic «violetul», Georg Trakl nu se poate comparat, cât şi pecel care compară. În ele se prejudecată a trebuit ca Bacovia să mai versuri al căror sens e inutil, poate cu despărţi de culoarea «albastră şi brună». La văd achiziţiile de lectură şi culturale ale străbată o etapă a receptării. Abia când textele dinadinsul inutil, narcotizează cu prelungi poetul român al dezamăgirii, s-aud gorniştii acestuia, capacitatea de a sesiza similitudini unuia şi ale celuilalt au devenit la fel de monotonii. Găsesc şi «Amurg antic», singurul în «fund la cazarmă», iar Trakl spune: şi curajul de a le afinna. Lecturi noi impun pregnante în memoria cititorilor, asemănările cântec de culori şi fo rme, din volum. Iar un «Singuratec un soldat îşi cântă melodia tristă». "trimiteri" noi. Astfel, în anii '50-'70 s-a aj uns au ieşit în evidenţă. Legătura dintre ei a la analogii cu Dostoievski, Proust, relevat-o cel dintâi Edgar Papu: "Ce apropiere expresioniştii şi existenţialiştii. ciudată! Nu? Ve selul Alecsandri alături de MINISTERUL CULTURII ŞI PATRIMONIULUI NATIONAL "Comme Proust, Bacovia - arăta tristul Bacovia! Şi totuşi îi uneşte iarna, care Svetlana Matta - a cette technique nouvelle şi-a găsit într-înşii pe cei mai mari interpreţi ai Director de la decomposition du temps - temps qui se lirici i la noi; şi îi uneşte, desigur, acelaşi Bacău Gheorghe Geo POPA defait, condamne - se rapprochant du nouveau natal, identificat meteorologic ca una dintre type de l'hmmne moderne". (L'Existence regiunile simţitor geroase ale ţării". Redactorcoordonator poetique de Bacovia, Wm thertur, 1958, p. 28) ("Alecsandri, poetul iernii", în Din clasicii Periodic al Gheorghe IORGA Sau, tot ea: "L'ennui bacovien vient de noştri, Ed. Eminescu, 1977, p. 82) Centrului Cultural Internaşional Secretar general de redactie 1 '«angoisse» (urât); il est plus profond que le " George APOSTU" - Bacţ u Victor Eugen MIHAI-VEM spleen, plus existentiel et plus absolu que celui Constantin CĂLIN Colectiv redacţional de Sartre". (ib., p.32) 18, Crângului, Bacău, 600063 Constantin DONEA, Ioan MITREA, "Omul tragic modem - scria, la rândul * Fragmente dintr-un capitol Tel. 0234-54.55.15 Dan PETRUŞCĂ, Maria IGNAT, Mariana POPA său, Mihail Petroveanu - apare culpabil pur şi Fax 0234-57.10.83 Culegere texte şi corectura simplu fiindcă există. E sentimentul ce-l e-mail: [email protected] Maria IGNAT degajă, odată cu eroii lui Kafka, Beckett, Procesare foto Camus şi Sartre (din La nausee), eroul liric ISSN: 1583 -3151 Anca MIHĂILĂ, Marinela BUCUR bacovian". (George Bacovia, EPL, 1969, p. 316) • Manuscrisele trimise pe adresa Tiparul Aproape toate analogiile amintite până redacţiei se publică în ordinea " Tipografia "Columna Bacău aci au fo st reluate de-a lungul decenjilor, necesităţilor redacţionale. Materialele Noienmrie 2011 extinse (un exemplu: Constantin Ciopraga nepublicate nu se restituie. găsea, pe lângă "atingerile" cu Ve rlaine, Laforgue, Rolinat, şi o "atingere" cu

Pentru ilustrarea numărului 37 s-au fo losit imagini din expoziţiile Tr ansfigurări" - " Rodenbach -v. "G. Bacovia", în "Iaşul literar", Liviu SUHAR, aprilie 20 11, "NUD" - expoziţie de grup, iunie 20 1 1, organizate de Centrul Internaţional de Cultură şi Arte "George Apostu".

www.cimec.ro Nu poţi să te gândeşti la poezia "Printesa poetilor persani": Forugh Farrokhrâd persană clasică fără să inventariezi temele ei suverane: divinitatea iubirii, unitatea şi multiplicitatea funţei, eternitatea clipei, realităţile lumii increatului şi epifaniile acestora. În poezia lirică, mai cu seamă în gazeluri, universul se naşte Un asfinţit veşnic asemenea unei bărci în vâltoare asupra ei înseşi. şi moare în perfecţiunea unei şi nu vei vedea nimic altceva: Mama aşteaptă întoarcerea imamului ascuns miniaturi de ritmuri. Secretul - Ziuă sau noapte? doar fumul gros de ţigară şi izbăvirea pentru toată lumea. secretelor, pe care Hâfez, Moulavi, - Nu, prietene, un asfinţit veşnic şi linii fără înţeles Saadi şi ceilalţi îl scrutează mereu, cu plutirea în aer a doi porumbei în străfundurile orizonturilor. Fratele meu se distrează pe seama tulburării dar nu ni-l dezvăluie niciodată până ca două sicrie albe ierburi lor la capăt, pare a fitrecerea absolutului şi voci venind din depărtare, din deşertul acela -0 stea? şi numără cadavrele peştilor în relativitatea spaţiului şi timpului, străin, -Da, sute, sute, ce se descompun sub pielea bolnavă a apei. revelaţia necunoscutuluiîn trupurile nestatornic ca vântul. dar toate de partea cealaltă a nopţi lor îngrădite. Fratele meu are mania filozofiei. frumoase sau în tenebre, secretul -O pasăre? Pentru el, singurul remediu pentru grădină imaginaţiei divine, creatoarea - Trebuie spus un cuvânt. -Da, sute, sute, e distrugerea ei. universurilor unde se lasă văzută sau Trebuie spus un cuvânt. dar toate în amintiri îndepărate, El se îmbată şi izbeşte cu pumnul uşile şi pereţii unde se ascunde. Această alclllnile Inima-mi doreşte una cu bezna să se fa că. cu mândria frivolă de a bate din aripi. şi se străduieşte să-mi explice se concentrează doar în suferinţele Trebuie spus un cuvânt. -Mă gândesc la un ţipăt din stradă. cât este de chinuit, de epuizat, de disperat. provocate de dorinţa umană, reflex - La un şoarece inofensiv Disperarea şi-o poartă cu el al dorinţei divine. Ce uitare grea! care trece din când în când prin zid! cum îşi poartă actele, calendarul, batista, stiloul Cea mai mare poetă iraniană De pe-o creangă se rostogoleşte un măr. şi bricheta. modernă, Forugh Farrokhzâd (1934- Senilnţe galbene de in se sparg - Trebuie spus un cuvânt. Şi disperarea lui e atât de măruntă, 1966), "prinţesa poeţilor persani", sub ciocul canarilor mei îndrăgostiţi. Trebuie spus un cuvânt. încât dispare în fiecare seară cum a nunilt-o un important poet al Cu nervii vineţii, floarea măzărichii Înzori, în clipa tremurândă, în aglomeraţia din tavernă. Iranului, Mehdi Akhavan Sâles, se dăruieşte beţiei zefirului când cerul aidoma sentimentului de pubertate recurge la unele teme clasice ale şi se salvează din chinurile mute ale prefacerii. cu ceva nedesluşit se amestecă deodată, Şi sora mea, care era prietena florilor poeziei elegiace persane. Nu sunt Dar aici, în mine, în capul meu? vreau să mă revolt, şi când o bătea mama, rare, în cele cinci volume de poezie vreau să curg din norul acela imens purta cuvintele simple ale inimii sale ("Captiva" - 195 1, "Zidul" - 1955, . - Ah ... ŞI Sa spun: nu, nu, nu, nu.' la tandra lor adunare tăcută "Revolta" - 1956, 0 altă naştere" - " În capul meu nu-i nimic altceva: doar rotirea şi câteodată invita fa milia peştilor 1963, "Să dăm crezare începutului moleculelor vâscoase şi roşii -Să mergem! la soare şi la gustarea de după-amiază, de anotimp rece" - 1966, postum) şi privirea mea lăsată în jos - Trebuie spus un cuvânt. locuieşte în partea cealaltă a oraşului. unele reluări, "flirturile" cu e o expresie a minciunii. - Cupa sau patul, singurătatea sau somnul? Încasa ei artificială, simbolurileşi locurile eicomune. Dar -Să mergem. .. cu peştii roşii artificiali, e altceva. Se aude o cu totul altă - Mă gândesc la o lună. la adăpostul iubirii soţului ei artificial voce. Această nouă voce se naşte din -La un cuvânt într-un poem. Mi-e milă de grădină şi sub ramurile merilor artificiali, confruntareacu puterile neîncercate, - Mă gândesc la un izvor. cântă cântece artificiale până atunci, ale limbii persane, cu - La o iluzie în ţărână. Nimeni nu se mai gândeşte la flori. şi fa ce copii naturali. experienţele ei inedite. Forugh - La nilrosul spornic al lanului de grâu. Nimeni nu se mai gândeşte la peşti. De câte ori vrea să ne vadă Farrokhzâd rupe, aşadar, cu dialectica -La basmul pâinii. Nimeni nu vrea să mai creadă că-i pe moarte şi vreun colţ al roclllei sale e murdar experienţei şi a limbajului poeziei - La inocenţa jocurilor grădina, de mizeria grădinii, clasice persane. E modernăprin aceea şi la străduţa aceea îngustă şi lungă, că inima grădinii s-a tumefiat sub soare, fa ce baie în apă de colonie. că nu fa ce, de pildă, din experienţa îmbătată de mireasma salcâmilor. că memoria grădinii se goleşte încet, încet De fiecare dată când vine să ne vadă, iubirii un act de limbaj poetic, nici -La trezirea amară de după joacă de amintirile-i verzi este gravidă. din prozodie spaţiul unde se şi la surpriza de la capătul străduţei şi sufletul ei pare ceva abstract derulează adevărul acestei şi la golul nesfârşit de dincolo de mireasma ce a putrezit în singurătate. Curtea casei noastre e singură. experienţe. Arta de a scrie, teribilă salcânlllor. Curtea casei noastre e singură. pentru Iranul încare a trăit, îi pernilte, Curtea casei noastre e singură. dimpotrivă, să semnifice excesul -Eroisme? Curtea casei noastre cască Toată ziua, aud dincolo de poartă adânc al durerii, exilului, pierderii şi -Ah! Caii sunt bătrâni. în aşteptarea ploii dintr-un necunoscut nor zgomotele destrămării, zgomote de explozie. separării, ca şi cum poemul vizează, -Iubire? şi havuzul e gol şi trist. Toţi vecinii noştri cultivă în grădinile lor, în fiecare dintre versurile inegale ca - E singură şi de la fereastra îngustă în loc de flori, obuze şi mitraliere. lungime, un real pecare Farrokhzâd priveşte spre pustiurile fără Madjnun, Stelele tinere fărăexperi enţă Toţi vecinii, vecinii noştri, îşi învelesc îl numeşte secretul ei. Odată cu la o trecătoare cu amintirea încâlcită cad de la înălţimea copacilor havuzurile cu prelată. Fourugh, poezia persană iese din despre mersul graţios al unei glezne subţiri cu şi noaptea aud o tuse dintre geamurile Şi havuzurile de ceramică se transformă fără zodia "domesticirii poetice", cum inel. decolorate ale acvariului. vme remarca un cunoscut filozof. -Speranţe? Curtea casei noastre e singură. în depozite secrete de praf de puşcă Avem de a fa ce cu o răsturnare - Se încllld singure şi copiii de pe strada noastră de perspectivă, ce traduce, în fo nd, în armonia nenillioasă a nililor de uşi. Tata spune: îşi umplu glllozdanele cu bombe nilci. ruptura pe care lumea modernă o - Înclllse? "Pentru mine, s-a temUnat, instituie fa ţă de universul teologiilor. - Da, mereu înclllse, înclllse. Pentru mine, s-a temUnat. Curtea casei noastre este perplexă. Forugh era conştientă de asta. Citim, -Vei obosi. Mi-am purtat crucea. Mi-e fricăde timpul ce şi-a pierdut inima. înpoezia ei, pierderea acestui Unu", " Mi-am făcut treaba." Mi-e frică să-mi imaginez inutilitatea tuturor ideea fundamentală a marilor poeţi Mă gândesc la o casă Se închide în cameră şi citeşte acestor mâini nilstici persani, sau, mai degrabă, năpădită de suflarea iederii moleşitoare, de dinilneaţa până seara şi să-mi imaginez stranietatea acestor fe ţe. declinul relaţiei cu "multiplul". Mai cu lămpile aprinse ca lunilniţa ochilor, fie "Şâhnâmeh", fie "Nasek:ho-tavarikh". Sunt singură ca o elevă care iubeşte la nebunie mult, "Unu" n-a existat niciodată. cu nopţile ei duse pe gânduri, leneşe, Ia ră griji, lecţia de geometrie Nici n-a fo st vreodată sursa fiinţei: la un bebeluş cu zâmbetul nesfârşit Tata îi spune mamei: şi mă gândesc că poate fi dusă grădina la spital. Dumnezeu însuşi e convocat pentru aidoma unor cercuri concentrice pe apă "La naiba cu peştii şi păsările! Mă gândesc .. . a fi martor la revolta elementelor, e şi la un trup cu sângele fremătând ca un ciorchine Când nu voi mai fi, Mă gândesc .. . invitat să-i arunce pe aleşi în infern, de strugure. ce-nil pasă dacă va trăi grădina Mă gândesc .. . să revigoreze infernul simţurilor şi sau va muri? Inima grădinii s-a tumefiat sub soare plăcerilor! În fa ţa oglinzii sparte, " Mă gândesc la ruină, Mie nil-ajunge pensia. şi memoria ei încet, încet fe meia nu mai e imaginea victorioasă la ravagiile vânturilor negre se goleşte de amintirile verzi ... reflectând lumile angelice, ci şi la suspecta lumină Mama, frumuseţeape care, în lumea trivială, ce noaptea toată o roade la fe reastră toată viaţa a fo st un covor de rugăciune Prezentare şi traducere din limba persană nimeni nu o mai vede. Lumea şi la mormântul nilcuţ, micuţ, întins pe pragul fricii de iad. Gheorghe IORGA epifaniilor a murit. Nu supravieţuiesc cât trupul unui nou-născut. Ea caută mereu şi pretutindeni decât nostalgia şi particulele urmele păcatului materiale, legea de bronz a poeziei şi - Muncă ... Muncă? şi se gândeşte că erezia unei buruieni a puterii timpului. Poetă universală - Da, dar în masa de scris a contaminat grădina. fără doar şi poate,Forugh Farrokhzâd şi-a făcut culcuş un duşman secret marchează eteniltatea într-un cer gol care te mestecă încet, încet Mama se roagă toată ziue, şi, paradoxal, se înscrie în lumea împreună cu lemnul şi caietul se crede o păcătoasă înnăscută perenă a adevărurilor pe care Iranul şi cu o nile de alte lucruri inutile şi suflă pe toate florile, ni le-a transnils drept moştenire. şi până la urmă vei eşua într-o ceaşcă de ceai pe toţi peştii,

www.cimec.ro