Poetică Lumini a Bu Şcaneanu Idolul Feminin. Reinventarea Albului
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
poetic ă Lumini ţa Bu şcaneanu Idolul feminin. Reinventarea albului procreator (simbolism şi culoare) Aspectul esen ţial al eului feminin simbolist este femeia în toat ă complexitatea ei modern ă, emancipat ă, femeia “interesant ă”, “Era ceva interesant în natura [...] schimb ătoare aproape la fiecare moment, ea atrage ochii unui observator ca un fenomen psihic ciudat” (Traian Demetrescu, Intim ), “femeia fatal ă” (I, p. 42), “Cochet ă, mândr ă, capricioas ă, înc ăpăţ ânat ă, minciunoas ă, insinuant ă, paradoxal ă, meschin ă, agresiv ă, bizar ă, fantomatic ă şi diabolic ă, lipsit ă complet de sim ţul realit ăţ ii şi al ridicolului, negând orice eviden ţă şi punând în eviden ţă numai insisten ţe adabracadabrante, posedat ă de afec ţiuni şi du şmănii absurde şi nejustificate, capabil ă de acte perverse şi chiar criminale, gata oricând s ă se dea în spectacol public, provocând sau simulând lovituri de teatru, cu n ăzbâtii inventate pe de-a-ntregul şi sus ţinute de st ări invizibile, incâlcite şi imposibil de descurcat” (Ion Minulescu, Trei şi cu Rezeda patr u), “mam ă”, “Pe sânu-ţi gol îmi rezemi fruntea / Şi blând adorm ca un copil” (Traian Demetrescu, Farmec ), “sor ă”, “Mă-mbat ă glasul ei blajin / [...] Ea m ă iube şte ca pe-un frate, / Ca pe-un copil orfan, str ăin. // Se uit ă-n ochii-mi când suspin, / M ă ceart ă-ades cu bun ătate” (Traian Demetrescu, Unei iubite ). Ea apare ca rezultat al necesit ăţ ii “reinvent ării iubirii” (Arthur Rimbaud): sfâr şitul secolului al XIX-lea este marcat de cea mai grav ă dintre crizele erotismului - sintez ă a crizelor modernit ăţ ii - absen ţa cultului erotic, “Eu trec ător eram, tu trec ătoare, / Şi printre noi trecu Iubirea” ( Şerban Bascovici, Trec ător şi trec ătoare ). O cauz ă a crizei este anularea “iubirii cre ştine [Agapé]” - care însemna “afirmarea fiin ţei prin ac ţiune” pân ă la atingerea primului nivel, “satisfac ţia” (II, p. 351), nivelul “individualit ăţ ii în doi”, şi, “esen ţialul”, accederea la treapta ideal ă, crea ţia, “când dragostea e plenar ă, ea culmineaz ă într-o dorin ţă [...] de a marca simbolic unirea printr-un copil în care se pot prelungi şi afirma perfec ţiunea fiin ţei iubite [...]. Copilul [...] este unirea amândurora şi reprezint ă efortul de des ăvâr şire pl ămădit în carne şi suflet” - şi afirmarea “iubirii pasiune [Eros]” (III, p. 351), “p ătimire”, “suferin ţă ” care duce la “catastrofe”, “repercusiune a cre ştinismului şi în special a doctrinei sale referitoare la căsătorie, asupra sufletelor în care subzist ă un p ăgânism firesc sau mo ştenit”, iubire care impune cuplului ordinea efemerului prin capacitatea fatal ă de a concentra “într-un minut” “via ţa omenirii”, “A ş vrea ca s ă concentrez într-un minut via ţa omenirii şi acel minut s ă ţi-l jertfesc ţie - atât de mult te iubesc” (Alexandru Macedonski, La ...). Modelul tradi ţional de c ăsătorie, învechit în raport cu marile înnoiri ale “secolului pozitivist”, “Ce ştiu este c ă aceea ce s ă nume şte c ăsătorie este o institu ţiune omeneasc ă, pe cât ă vreme Amorul, fie ca sim ţire, fie ca sim ţ, este o institu ţiune divin ă” (Alexandru Macedonski, Costic ă), plus “descentralizarea” “europocentrismului” (IV, p. 48) sunt instigatorii revolu ţiei sexuale. Noul cult erotic este, se pare, de influen ţă oriental ă şi, anume, de factur ă chinez ă. Matrimoniul chinez nu se axeaz ă pe rela ţia de dragoste, “În China părin ţii î şi însoar ă copiii la o vârst ă fraged ă, iar problema iubirii nu se pune” (III, p. 374), dimpotriv ă, se consider ă un sentimentalism anacronic şi detestabil. Dragostea este iluzie, “umbr ă”, “iubirea, acest sentiment la fel de vag, neclar, nedefinit ca toate celelalte sentimente, şi de care noi am vrea s ă fim siguri” (III, p. 374). De altfel, chinezii nu aplic ă verbul “a iubi” decât în rela ţia mam ă-copil; între so ţ şi so ţie exist ă “afec ţiune”, între iubi ţi - “It is romance” (“Este o roman ţă ”) (III, p. 373). Civiliza ţia român ă modern ă se orienteaz ă dup ă “buna” şi “confortabila” “or ă oriental ă” (Ion Minulescu, Bărbierul regelui Midas sau voluptatea adev ărului ) care dezleag ă baierele inimii, “Inima mea este ca p ădurile seculare ale Africii: pline de via ţă şi putere , seara adorm în susurul râurilor, diminea ţa se rede şteapt ă în cânt ările paserilor” (Iuliu Cezar S ăvescu, Amorul meu ), şi corpului, “Nu, tat ă nu! În ţelege. Omul ăsta [so ţul] m ă dezgust ă, nu vreau să-l mai v ăd, nu vreau s ă se mai apropie de mine. Îmi profaneaz ă corpul ” (Claudia Millian, Rozina ), şi înghesuie ve şnicia în perimetrii volupt ăţ ii accesibile, “- Foarte sincer! nu cuget nimic . N-am despre ele [femei] nici idei bune, nici idei rele. Toate îmi plac; pe unele a ş vrea s ă le iubesc. / - Cred c ă un pa şă nu mi-ar fi r ăspuns altfel... / - Şi asta m-ar m ăguli. Singurii oameni care au în ţeles adev ărata menire a femeii şi au dezlegat problema iubirii sunt turcii [...] / - Desigur!... Acelea şi cuvinte care s-au spus în secolul al II-lea, şi care se vor spune în secolul al XXIX-lea” (Traian Demetrescu, Cum iubim ). A poseda senzualitatea s ălbatic ă, “Amorul meu e tigru în pe şter ă ascuns / [...] Ca tigrul, ca şacalul, stau gata totdeauna / S ă cad pe a mea prad ă, şi când r ăsare luna, / S ă fug, să fug din sânu-i şi sânge şi amor! / [...] Vreau sânge şi via ţă , ca tigrul neîmblânzit; / Da ţi marea, da ţi-mi codrul, orice s ălb ăticie, / Da ţi sânuri neîmblânzite ce salt ă cu trufie, / Da ţi buze care mu şcă, ca şarpe otr ăvit, / În moarte e via ţă ; voiesc s ă mor iubit!” (Iuliu Cezar S ăvescu, Amorul meu ), echivaleaz ă cu a penetra spa ţii virgine, “Amorul meu este soarele dogorâtor al tropicelor” (Iuliu Cezar S ăvescu, Amorul meu ). Mai exact c ălătoria în lumea sim ţurilor dezl ănţuite este aceea şi cu explorarea spa ţiilor exotice. Dandy aduce iubirea în interioare, “odaia” “amantei”, de exemplu, spa ţii închise, “specializate”, pentru “oficierea” actului misterios: transformarea “lutului” în lumin ă, “Nu-ţi închipui femeie c ă iubesc în tine lutul, / Forma care-i pieritoare şi din form ă s-a n ăscut; / Eu iubesc, ador în tine cu tot focul, absolutul” (Mircea Demetriade, 28 ianuarie 1901 ). Ea întrupeaz ă marea pornire a dandy-ului “colec ţionar de femei frumoase” “priceput şi p ătima ş” “hirotonisit cu darul sfânt” (Ion Minulescu, Ro şu, galben şi albastru ), tendin ţa de posesiune a idealului, “Mie îmi plac toate femeile: blonde, brune, slabe, grase, afar ă de cele urâte ” (Traian Demetrescu, O confesiune ). Con ştient de existen ţa, în general, a iubirii, undeva la “r ădăcinile” fiin ţei, “Dragostea, de pild ă, exist ă necontenit şi pretutindeni în natur ă. Fiecare dintre noi o poart ă în vârful unghiilor şi la rădăcina p ărului deopotriv ă; o caut ă cu elasticitatea fiec ărui muschiu în parte al trupului şi o chiam ă cu toate fibrele frumuse ţii lui coapte pentru aceasta. Şi totu şi ea nu tr ăie şte decât în fundul inimii unde nu-şi face cuib decât dac ă un complex întreg de împrejur ări vor fi ştiut mai dinainte s ă îi prepare patul moale şi cald în care s ă î şi culce arabescul nev ăzut al fiin ţei lui în necontenit ă mi şcare” (N. Davidescu , Fântana cu chipuri ), “magul” for ţeaz ă apari ţia ei. Totul se va consuma în ăuntru fiin ţei ca efect al “drogului”, doar “acest joc însu şi e cea mai mare favoare pentru un muritor. În acest joc intr ă numai iluzia fiin ţei [...] de aici pân ă la femeia adev ărat ă sunt milioane de trepte” (Mihail Celarianu, Diamantul verde ). Şi frumuse ţea, “Aceast ă femeie era o perfec ţiune, un ideal, - era un monstru! Da, un monstru, care avea tot ce se poate închipui. [...] Era prea frumoas ă, - prea frumoas ă! Ai fi iubit-o etern cum se iube şte via ţa!” (Traian Demetrescu, O confesiune ), se prosterneaz ă la picioarele vis ătorului, cu “gra ţii de reptile” (D. Karnabatt, Tahiti ). Şarpele volupt ăţ ii hipnotizeaz ă vederea neutralizând cenzura con ştiin ţei, “Ceva ciudat şi enigmatic, în cu totul altfel, pătrunsese fiin ţa ei şi îi da, pe din ăuntru, str ăluciri magnetice de şopârl ă sau alunec ări turbur ătoare de şarpe” (N. Davidescu, Fântâna cu chipuri ), şi raiul, “Un rai etern de voluptate” (D. Karnabatt, Tahiti ), devine realitate, “Din ţara trupurilor albe / De fee blonde şi perverse / Un ţip ăt de delir se rupe / [...] E vi ţiul infinit şi tragic - / Al c ărnei pref ăcut ă-n coarde” (Eugeniu Ştef ănescu-Est, Plâns de dragoste ). Eva sedus ă, “E toat ă-un zâmbet cald de forme, o ne-nţeleas ă imitare. / [...] Incorigibila nebun ă ce-a dat pe-un m ăr un paradis” (Pierrot [D. Karnabatt], Tat twam assi ), simbolizeaz ă extazul abordabil. Ea este întruparea senzualit ăţ ii, nu are suflet, “Dar mi-au pl ăcut femeile acelea / Cu inimile simple, arz ătoare” (Traian Demetrescu, Cântec de boem ). Corpul de copil ă, “O ginga şă copil ă purtând o stem ă-n frunte... / Ea cânt ă mângâiat ă de vântul ce-n gr ădin ă, / Mi şcat de-april, tot p ărul pe tâmple i-l resfir ă, / [...] Iar alba-i diminea ţă din p ăru- i face aur, / [...] În ochi i se strecoar ă albastre reverii, / Şi-n sânu-i ea p ăstreaz ă imaculat tezaur / Dar ginga şa copil ă dispare printre flori” (Eugeniu Speran ţia, Sonata IV , Nictemeron , II ) - natura fiind “o form ă a eros-ului, în ţeles ca <<iubire-păgân ă>>, pigmentat ă de pasional” (V, p.