Întoarcerii La Sine. Acesta E Narcisismul Secundar. Odată Ce Nu
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
întoarcerii la sine. Acesta e narcisismul secundar . Odat ă ce nu poate fi satisf ăcut, el duce la apari ţia nevrozelor şi abaterilor sexuale de tot felul. Narcisismul secundar este caracteristic personajelor din alte proze scrise de Donici, ca, de pild ă, muzicianul din nuvela Requiem . E de observat c ă şi acest personaj e un om de crea ţie. În dorin ţa de înfrângere a timpului, muzicianul caut ă portretul s ău din copil ărie. În clipa când ajunge la începuturi, adic ă la copilul Artur Nichi ş „în bluz ă de matelot”, muzicianul, ca şi Dorian Gray al lui Oscar Wilde, descoper ă moartea, căci Narcis nu poate, cu toate iluziile sale, s ă o înving ă. Fugind de moarte, el, de fapt, alearg ă spre ea. Chemarea lui Artur Nichi ş din portret este, de fapt, chemarea mor ţii. Crea ţia artistic ă presupune o izolare temporar ă de lume, de toate fiin ţele, mergând de la neglijare la sacrificarea lor. Poetul lui Donici î şi asum ă izolarea narcisiac ă nepatogen ă caracteristic ă artistului. Acest tip de narcisism este unul clar asumat, care duce la o dram ă existen ţial ă cople şitoare. Basmul Poet şi Femeie demonstreaz ă un tip inedit de gândire artistic ă. Prin utilizarea unui limbaj colorat şi plin de sev ă, scriitorul este recalcitrant la etichet ări şi delimit ări stricte. În acest mod, energiile creatoare ale scriitorului se inspir ă din romantism, simbolism şi expresionism, formând o simbioz ă nea şteptat ă. Opera sa manifest ă o exuberan ţă a imagina ţiei formând un contrast cu ra ţiunea tradi ţional ă. Referin ţe bibliografice 1. Călinescu, George, Istoria literaturii române , Chi şin ău, Editura Universitas , 1993. 2. Coman, Mihai, Izvoare mitice , Bucure şti, Editura Cartea Româneasc ă, 1980. 3. Ferber, Michael, Dic ţionar de simboluri literare , Bucure şti, Editura Cartier , 2001. 4. Donici, Leon, Marele Archimedes , Bucure şti, Editura Funda ţiei Culturale Române , 1997, 394 p. 5. Луцевиц Л. Ф. Серебряный век русской поэзии , Кишинев , Издательство Лумина , 1994. 6. Freud, Sigmund, Introducere în psihanaliz ă. Prelegeri de psihanaliz ă. Psihopatologia vie ţii cotidiene , Bucure şti, 1980. Lumini ţa Bu şcaneanu Simbolism. Spectacolul culorii şi fenomenul dandy Desacralizarea lumii provoac ă şi criza eului, a identit ăţ ii lui [1, pp. 133-189]. Din momentul în care omul prive şte natura ca pe un obiect [2, p. 55] care poate fi cercetat şi “aproximat” f ără “tutela” vreunei teologii (secolul XVII), luându-şi libertatea de a se “dispersa de ipoteza numit ă [...] <<Dumnezeu>>”, sub influen ţa progresului tehnico-ştiin ţific, se dezv ăluie o adev ărat ă polemic ă între ra ţiune, “creier”, şi sim ţire, “inim ă şi energie” [3, p. 276]. În urma deziluziei provocate de imperfec ţiunea cunoa şterii ra ţionale, apare conceptul de “inim ă modern ă” care se implic ă în “p ătrunderea” misterului existen ţial. Valul desacraliz ării deplaseaz ă centrul sacru în perimetrii corpului uman [1, p. 133], timpul - în tr ăirile emo ţionale, spa ţiul - în osatur ă. “Inima modern ă” r ăspândindu-şi nervurile pe tot corpul acum zeificat, “E tân ăr, e farmec, e tr ăznet, e zeu” (Alexandru Macedonski, Noaptea de decemvrie ), începe excentrica activitate de cunoa ştere prin sim ţurile surescitate. Dotat cu putere divin ă, prin “magie”, “tân ărul” are dreptul asupra “clipei” şi datoria de a transforma disperarea survenit ă dup ă jubila ţia “la Belle Epoque” [4, pp. 147-150] în ironie, cel pu ţin, ceea ce salveaz ă de ridicol şi degradare. Efectul este de m ărimea spectacolului total. Cine-i acest excep ţional personaj a c ărui simpl ă apari ţie e întruchiparea poeziei? Este eul modern, mega-eul [nu eroul! “Il est certain que le symbolisme n'est pas un innocent” [5, p. 145], “Ce-mi pas ă de virtute, / Când ştiu c ă-n ochii mari / Ai celei mai frumoase / Amante am tr ăit, / […] Sunt fericit, / Puternic / Şi dorm în cel mai magic / Şi mai himeric vis…” (Eugeniu Ştef ănescu-Est, Emfaz ă sacr ă), “Un vis e via ţa. / […] S ă facem visul oricât de dulce! / Cioc-cioc, pahare, - buze, cip-ci!” (Alexandru Macedonski, Dupe miezul nop ţii )], eul-spectru, “Într-o clip ă m ă preschimb / Într-un nimb enorm - / Sunt Domnul... / Celor ce plutesc în versuri, / În coloare, / Şi în cânt / Celor ve şnic plutitoare-n infinit” (Ion Minulescu, Rug ă pentru ultima rug ă), “Cei mai mul ţi - / Pro ştii - / Cred c ă sunt /Aureola unui sfânt... / Iar cei mai pu ţini - / Cei cumin ţi - / Cei care nu se-ncred în sfin ţi / M- asigur ă c ă sunt un pod, / Pe care regele Irod - / Un rege mândru / Şi stupid - / A vrut s ă-l construiasc ă-n vid...” (Ion Minulescu, Roman ţa nebunului ), “sacerdotul”- mag care propov ăduie şte o nou ă religie, art ă adus ă la limita de sus, “religia omului liber” [6, p. 103] constituit ă dup ă legile muzicii şi întruchipat ă în limbajul cromatic, odorifer, tactil, uniune a ştiin ţei cu arta, filosofiei cu religia, prezentului cu ve şnicia, numit ă în vocabularul simbolist sinestezie, “Eu sunt o-mperechere de straniu / Şi comun, / De aiur ări de clopot / Şi fr ământ ări de clape - / [...] În gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu, / Şi-n visuri, majestatea solarei agonii... // Eu sunt o-ncruci şare de harfe / Şi trompete, / [...] Eu sunt o armonie de proz ă şi de vers / [...] De art ă şi eres - / În craniu port Imensul, st ăpân pe Univers, / Şi-n vers, voin ţa celui din urm ă Neîn ţeles!...” (Ion Minulescu, Ecce homo ). Acesta este Dandy modern (în capitolul IX, Le dandy , din studiul despre Constantin Guys, Le peintre de la vie moderne (1859-1860), Charles Baudelaire expune valoarea de manifest a dandy-ului), fenomen care apare ca rezultat al contempl ării în oglinda magic ă şi difrac ţiei într-o multitudine de chipuri a eului poetic, noutate a poeziei simboliste despre care s-a vorbit pu ţin, “Iat ă o <<revolu ţie>> pe care simbolismul nu a teoretizat-o niciodat ă, de şi a produs-o în mod direct; este trecerea de la reprezentarea antropocentric ă a eului spre un heterocentru de factur ă modern ă, dizolvant ă” [7, p. 26]. Contemplarea modern ă în oglind ă este diferit ă de cea narcisist ă, ceea ce rămâne valabil şi pentru reformularea conceptului -“noul Narcis” [cf. 8, pp. 134 şi urm.]. Experien ţa simbolist ă elibereaz ă eul de tradi ţia narcisist ă, oferindu-i libertatea de a dispune de “caleidoscopul” (Dimitrie Anghel, Şt. O. Iosif, Caleidoscopul lui Mirea ) chipurilor interioare, de a-şi juca m ăş tile, “Dup ă Baudelaire, simboli ştii francezi sunt cei care, repudiind <<tr ăirea>> şi emo ţia în sensul lor tradi ţional, dar elogiind ideea şi încredin ţând-o sugestiei elibereaz ă eul din re ţeaua egocentric ă“ [7, p. 29], “Dar numai eu ştiu taina Narcisului ce moare” (Dimitrie Anghel, Moartea Narcisului ). Egocentrismul - altruismul este o alt ă fa ţă a lui, mai complex ă - şi monologismul - de şi ascult ă pe altul, condi ţie a ritualului, se aude pe sine - îl limiteaz ă doar la persoana sa, introvertirea fiindu-i calculat ă cu măsurile superficiale ale condi ţiei umane, ceea ce face ie şirea din sinele-“cavou” imperioas ă. Oricât de nostalgic ă ar fi chemarea noble ţei trecute a eului integru care, contemplându-se în oglind ă, se vede pe sine (Narcis), imaginea s-a dispersat într-o multitudine de chipuri eliberând un mare duh creator. Altfel zis, albul originar, lumina, trecând prin oglind ă, rena şte în prism ă f ăcătoare de minuni, “Eu sau alba mea fiin ţă din somn, p ăş eam cu oglinda mea ca un du şman al eternelor forme şi m ă bucuram ştiind c ă voi putea s ă schimb fa ţa naturii şi c ă voi putea p ăş i printre arbori şi flori ca un dezrobitor” (Dimitrie Anghel, Oglinda fermecat ă), transformând natura în miracol cromatic, “reflec ţie a cerului larg şi policrom” (Alexandru Macedonski, Homo sum). Oglinda este simbolul infinitului, misterului, reflect ă imagini de esen ţă imaterial ă, altele decât cele contemplatoare, fe ţele t ăinuite ale acestora, “În ramele lor şterse, oglinzile întinse, / Ascund luciri pierdute prin camerele-ncinse. / Ce doruri dorm în ele? Ce mâini le-au fost întinse? / Le-ai crede adormite de ani şi fără vise. / Oglinzile t ăcute, oglinzile profunde, / Atât de-nşel ătoare şi-atât de nep ătrunse / Cu apele lor moarte şi ve şnic f ără unde / Î ţi vor p ăstra privirea şi bra ţele ascunse” (Mihail Cruceanu, Poemele oglinzii ). Simbolismul oglinzii este foarte vast în ordinea cunoa şterii, “Ce reflect ă oglinda? Adev ărul, sinceritatea, con ţinutul inimii şi al con ştiin ţei” [9, p. 369]. Simbol al simbolurilor magiei, oglinda reflect ă adev ăr de natura “ilumin ării”, “instrumentul degenerat al revel ării cuvântului lui Dumnezeu [...] simbolul în ţelepciunii şi al cunoa şterii [...] simbolul ce reflect ă inteligen ţa creatoare” [9, p. 370]. Posed ă trecutul, prezentul şi prevede viitorul, “este inversul necroman ţiei, simpl ă evocare a mor ţilor, deoarece oglinda face s ă apar ă oameni care nu exist ă sau care execut ă o ac ţiune pe care o vor sfâr şi abia mai târziu” [9, p. 371], dar, mai ales, se implic ă în perfec ţionarea imaginii contemplatoare, “sufletul devenit oglind ă perfect ă particip ă la imagine şi, datorit ă acestui lucru, sufer ă o prefacere. Exist ă deci o configurare între subiectul contemplat şi oglinda care îl contempleaz ă. Sufletul sfâr şeşte prin a participa la frumuse ţea spre care se deschide” [9, p.