Amintiri Din Viaţa De Student La
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
RESTITUIRI AMINTIRI DIN VIA ŢA DE STUDENT LA BUCURE ŞTI (1900–1904) HUGO FRIEDMAN Născut în deceniul al nou ălea al secolului XIX, crescut şi educat într-o familie de evrei din Craiova, Hugo Friedman a fost unul dintre cei mai distin şi juri şti din România, fiind avocat pledant în numeroase procese de r ăsunet din perioada interbelic ă. Evolu ţia carierei sale str ălucite ca jurist nu ar fi fost posibil ă f ără o preg ătire universitar ă de excep ţie, cum o dovedesc, de altfel, însemn ările sale cu privire la via ţa de student de la începutul secolului XX. Distins discipol al celor mai reprezentative figuri universitare ale vremii şi, totodat ă, coleg de genera ţie cu numeroase personalit ăţ i ştiin ţifice, literare şi politice, de la începutul acestui secol, Hugo Friedman a murit în mizerie în anul 1978. Publicarea în revista noastr ă a unor fragmente din amintirile sale din perioada studen ţiei, ofer ă cititorilor o imagine vie a genera ţiei sale, a tuturor celor care au contribuit, prin activitatea şi condeiul lor, la dezvoltarea României moderne. Atunci când se petreceau cele ce voi povesti mai jos, veacul al XIX-lea tocmai se încheiase, în apoteoza Expozi ţiei Universale de la Paris din 1900. Cu un an sau doi mai înainte, locu ţiunea uzual ă, în aproape orice conversa ţie, era fin de siècle, orice obiect expus spre vânzare, în orice vitrin ă, purta eticheta fin de siècle, orice întâmplare mai deosebit ă era fin de siècle. Despre secolul care avea s ă înceap ă se vorbea mai pu ţin sau aproape deloc. Cine oare se a ştepta ca el s ă aduc ă dou ă r ăzboaie mondiale, fiecare de câte patru ani şi ca el s ă dea peste cap cele trei mari puteri consolidate dup ă sfâr şitul războaielor napoleoniene, prin Congresul de la Viena din 1815 şi care p ăreau încremenite în hotarele lor, Turcia, Rusia ţarist ă, Austro-Ungaria şi, împreun ă cu ele, militarismul german ? Pe atunci, la Bucure şti, nu s-ar putea spune c ă via ţa studen ţilor era prea anevoioas ă. Bilete pentru od ăi mobilate de închiriat se vedeau lipite pe multe geamuri şi, pentru c ă oferta era mai mare decât cererea, chiriile erau modeste. O mas ă bunicic ă se putea lua, nu cu mul ţi bani, la numeroasele birtule ţe frecventate de micii func ţionari şi de studen ţi. Nu existau, înc ă, ad ăposturi studen ţeşti comune, a şa-zisele cămine de ast ăzi, dar studen ţii lipsi ţi de mijloace puteau ob ţine prin concurs burse anuale, dac ă erau „Revista Român ă de Sociologie” , serie nou ă, anul X, nr. 3–4, p. 415–433, Bucure şti, 1999 416 Hugo Friedman 2 merituo şi, a şa cum a fost cazul colegului meu de facultate Vasile Pârvan, venit sărac de prin p ărţile Tecuciului şi ajuns o somitate a arheologiei române şti. Un alt coleg al meu de la Litere, poetul Panait Stanciov, cu pseudonimul literar Panait Cerna, fiul unei v ăduve nespus de s ărace de lâng ă M ăcin, dup ă ce şi-a luat licen ţa în Litere la Bucure şti, luptând cu s ărăcia şi cu boala, a putut pleca pentru doctorat în Germania, la Berlin şi Drezda, cu o bursă înlesnit ă de Titu Maiorescu. În aceea şi vreme, la „Sf. Sava”, unul dintre cele mai renumite licee din Bucure şti, erau colegi fiul unei femei de serviciu şi al unui proeminent ministru în exerci ţiu. Dar, şi mai elocvent, a fost cazul colegului meu de la Litere şi Drept, Andrei R ădulescu, fiul unui mo şnean din Chiojdul Prahovei. Acesta a intrat în magistratur ă şi a ajuns consilier la Curtea de Apel din Bucure şti, unde am pledat şi eu în fa ţa lui. Originea sa rural ă şi lipsa de mijloace nu l-au oprit, totu şi, de a ajunge, mai târziu, prim-pre şedinte al Înaltei Cur ţi de Casa ţie şi pre şedinte al Academiei Române. Aceste remarcabile excep ţii erau, totu şi, destul de rare. Împrosp ătarea clasei conduc ătoare se opera lent şi neîntrerupt, ( şi) prin absorbirea elementelor de valoare de la sate şi de la periferia ora şelor. Se sim ţea, numai rareori, c ă cei veni ţi de la ţar ă, dac ă erau merituo şi, erau proteja ţi tacit în timpul studiilor şi dup ă finalizarea lor. Îmi amintesc, astfel, de doi fo şti colegi, ambii fii de ţă rănci v ăduve şi s ărace din Dolj. Am f ăcut împreun ă cu ei liceul „Carol I” la Craiova, iar apoi am urmat cu ei cursurile facult ăţ ii de Drept din Bucure şti. Analfabetismul era pe atunci în floare. Lipseau localurile de şcoal ă, nu erau destui înv ăţă tori şi mii de copii r ămâneau în fiecare an pe dinafar ă. Petre Ghi ţescu, fost director al înv ăţă mântului primar în minister, îmi spunea cu durere că numai în Bucure şti r ămâneau neînscri şi în înv ăţă mântul primar, în fiecare an, circa 12 000 de copii. Marea majoritate a studen ţimii era sârguitoare şi cuviincioas ă. În afar ă de burse, care nu erau foarte numeroase, se iveau, pentru studen ţi, locuri de pedagogi, ocazii de suplinitori la liceu, medita ţii la familiile înst ărite, precum şi posturi mai mărunte de func ţionari în administra ţie şi în justi ţie. În pofida lipsurilor de tot felul, studen ţii aveau o atitudine decent ă. Erau aproape inexistente cazurile când vreunul dintre noi s-ar fi încumetat s ă se întoarc ă seara la gazd ă într-o stare „anormal ă” sau înso ţit de vreo persoan ă, care s ă nu poat ă fi prezentat ă. Dar şi ispitele erau rare. De gramofoane abia începuse a se vorbi, iar radio-difuziunea înc ă nu ap ăruse. Ca s ă putem asculta câteva arii de muzic ă u şoar ă trebuia s ă ne ducem în câte o sear ă la vreun local mai modest, unde se producea un taraf de l ăutari sau vreo cânt ărea ţă . În unele seri de var ă, când se întâmpla, lucru de altfel rar, s ă ne prisoseasc ă gologanii, ne duceam la vreuna din gr ădinile cu bere, ast ăzi disp ărute, Oppler, Luther sau Bragadiru. Cele mai multe seri ni le petreceam, îns ă, la Biblioteca Funda ţiei Universitare Carol I, din fa ţa palatului regal, citind, nu numai pentru examene, dar şi pentru cultura noastr ă general ă, tot felul de opere de valoare, precum şi reviste române sau str ăine. 3 Amintiri din via ţa de student la Bucure şti (1900–1904) 417 Nici cinematograful nu-şi f ăcuse înc ă apari ţia. Exista un singur teatru, Teatrul Na ţional, pe locul unui fost han, ce e drept, îns ă, cu actori excep ţionali, iar despre oper ă şi operet ă nici nu se pomenea, din lips ă de l ăca şe proprii. Dincolo de lipsa de ocazii şi de ispite, ceea ce ne men ţinea pe calea cea dreapt ă, era, mai ales, setea de înv ăţă tur ă. Îmi amintesc, astfel c ă, într-o luminoas ă sear ă de var ă, m ăsuram în sus şi în jos Calea Victoriei, la ora aceea pustie, la bra ţ cu colegul Paul Bulfinski, discutând cu aprindere chestiuni de psiho-fiziologie, adic ă înv ăţă tura lui Wundt, adus ă recent din Germania de c ătre R ădulescu-Motru, titularul catedrei de psihologie al Facult ăţ ii de Litere şi Filozofie din Bucure şti. Nu sim ţeam c ă, la doi pa şi în spatele nostru, păş ea un necunoscut, care ne asculta cu aten ţie. Deodat ă, luându-ne de bra ţ, acesta s-a inserat între noi doi, declarându-ne că-l intereseaz ă discu ţia noastr ă, cu toate c ă a terminat mai de mult studiile universitare. Şi-a continuat plimbarea cu noi, discutând probleme de psihologie, pân ă la o or ă târzie. Juca un rol politic de seam ă într-un ora ş, mi se pare, din sudul Moldovei. Nici stadioane nu erau, pentru c ă sportmania nu fusese înc ă importat ă. Lacurile, care încing azi capitala spre Nord-Est ca un brâu pitoresc, nu erau, înc ă, amenajate, iar despre Snagov se ştia numai atât cât spunea Odobescu în neuitata sa bro şur ă. A şadar, în materie de sport şi escapade nu aveam la îndemân ă decât şoseaua Kisseleff şi b ăncile din Ci şmigiu. O diversiune ar fi putut fi politica, dar ea nu pasiona pe studen ţii înseta ţi de înv ăţă tur ă. Este adev ărat c ă nici nu se prea impunea, deocamdat ă, opiniei publice ca o chestiune arz ătoare , care s ă-i determine pe studen ţi s ă-şi neglijeze studiile şi să se arunce în vâltoarea ei, înainte de a-şi înjgheba o carier ă. Nu ap ăruser ă, înc ă, nici demagogii specializa ţi în agitarea studen ţimii, pentru a o devia de la rosturile ei. În România mic ă de atunci, care numai în 22 de ani (1859-1881), mai pu ţin de un sfert de secol, v ăzuse realizându-se trei mari evenimente: (Unirea Principatelor, Independen ţa şi Proclamarea regatului), domnea o euforie justificat ă de importan ţa acestor trei înf ăptuiri. Via ţa politic ă pulsa normal şi lini ştit, prin activitatea celor dou ă partide, conservator şi liberal, între care deosebirile erau, mai mult de persoane, decât de doctrin ă, şi care alternau la cârma statului, la chemarea regelui, al c ărui principal rol p ărea a fi numai acela de arbitru.