Nicolae Iorga – Nicolae Titulescu
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
GGEORGE GG.. PPOTRA NNICOLAE IIORGA –– NNICOLAE TTITULESCU IINTERFERENȚE Fundația Europeană Titulescu NICOLAE IORGA – NICOLAE TITULESCU INTERFERENŢE GEORGE G. POTRA NICOLAE IORGA – NICOLAE TITULESCU INTERFERENŢE FUNDAŢIA EUROPEANĂ TITULESCU BUCUREȘTI 2011 Lucrare apărută cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional Copertă și tehnoredactare: Victor Potra Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României POTRA, GEORGE G. Nicolae Iorga - Nicolae Titulescu : interferenţe / George G. Potra. - Bucureşti : Editura Fundaţia Europeană Titulescu, 2011 Index ISBN 978-606-8091-09- 9 930(498) Iorga,N. 94(498)"19" Titulescu,N. Studierea vieţii politice din România interbelică m-a pus în faţa unor constatări extrem de contrariante privind relaţiile interumane dintre unele personalităţi afirmate în prima jumătate de veac. Am trecut peste stereotipuri, peste afirmaţii din partea unor necunoscători sau alegaţii din partea unor oameni care sunt „specialişti“ în toate epocile, problemele şi personalităţile istoriei naţionale. Mă voi limita să afirm că este greu de acceptat că Nicolae Iorga, Octavian Goga şi Gheorghe Brătianu s-au regăsit solidari în denigrarea lui Nicolae Titulescu, în „războiul“ pentru scoaterea acestuia din viaţa politică. Desigur, raţiunile de ordin general şi particular au fost diferite de la caz la caz, după cum la fel de diferite au fost şi mijloacele de acţiune. Rămâne de elucidat, până la capăt, în toate aceste trei cazuri, care au fost raţiunile, forţele şi reţelele care s-au regăsit, voluntar sau involuntar, în spatele acestor adversari anti-Titulescu. Cei trei au acţionat din interese şi impulsuri diferite, conştient sau inconştient, nu se poate analiza şi evalua atitudinea lor pornind de la şi sprijiniţi pe premisa că ar fi fost plătiţi sau că ar fi avut raţiuni eminamente subiective şi meschine. Când afli că Nicolae Iorga a făcut din Nicolae Titulescu un adversar, obiectul (nu singular) al unei lupte dezlănţuite, distrugătoare, nu înţelegi cum a fost posibil atunci când, în marile momente ale făuririi României Mari, cei doi s-au aflat, sufleteşte şi politic, în acelaşi front; nu înţelegi faptul că marele istoric român a uitat solicitările făcute „Patronului“ diplomaţiei româneşti şi răspunsurile prompte şi pozitive, că, la solicitare sau din proprie iniţiativă, Nicolae Titulescu i-a asigurat, în Franţa sau în Marea Britanie, invitaţii, traduceri, titluri onorifice etc. Când afli că Octavian Goga a făcut din Nicolae Titulescu un adversar, obiectul unei lupte dezlănţuite, distrugătoare, nu înţelegi cum „Poetul“ a ignorat faptul că Nicolae Titulescu a fost unul din tribunii Marii Uniri, unul din luptătorii pentru revenirea Ardealului acasă, că în 5 1918 Titulescu i-a făcut campanie electorală lui Goga, ajutându-l să intre în Parlamentul României, că a fost din prima zi şi a rămas până la moarte un luptător indefectibil pentru unitatea naţională şi integritatea teritorială, pentru independenţa şi suveranitatea ţării. Când afli că Gheorghe I. Brătianu a făcut din Nicolae Titulescu un adversar, obiectul unei lupte dezlănţuite, distrugătoare, nu înţelegi cum „urmaşul lui Iorga“ a ignorat că Titulescu a slujit pe liberali timp de 20 de ani, că s-a aflat alături de Ion I.C. Brătianu la Conferinţa de Pace de la Paris, că a fost ministru al acestuia, că Ion I.C. Brătianu l-a adus şi l-a impus ca ministru de Externe, că Vintilă I.C. Brătianu a făcut din „Lord“ cel mai apropiat prieten şi colaborator, căruia i-a încredinţat apărarea intereselor economico-financiare ale României în negocierile postbelice pentru reparaţii şi despăgubiri de război, în Anglia, în Statele Unite ale Americii. Aceşti adversari ai lui Nicolae Titulescu n-au fost nişte sentimentali, ei s-au comportat ca oameni politici, aşa cum sunt aceştia la noi sau aiurea, cu principii sau fără principii, cu momente de mare frumuseţe morală, dar şi cu derapaje comportamentale descalificante ş.a. Cei trei au fost membri ai Academiei Române, dar s-au comportat faţă de colegul lor fără cavalerism, atât sub raportul mijloacelor, cât și sub raportul limbajului. Înlăturarea lui Nicolae Titulescu a fost salutată de fiecare dintre ei drept un succes. Şi ei, ca şi alţii1, nu s-au mulţumit doar cu eliminarea sa din guvern, din demnitatea de titular la Palatul Sturdza, ci au pledat şi acţionat pentru scoaterea sa pentru totdeauna din viaţa politică a României, prin blocarea tuturor posibilităţilor de supravieţuire şi, cu atât mai mult, de afirmare pe scena publică românească. Subliniind nedreptatea unei asemenea atitudini, unul dintre exegeţii contemporani ai operei omului politic şi diplomatului român remarca: „La 70 de ani de la aceste evenimente [încercarea lui Nicolae Titulescu de a reveni şi de a rămâne, în toamna-iarna anului 1937, pe scena politică românească – n.n. G.G.P.], încerc, alături de editori, un sentiment de tristeţe citind atacurile nedrepte, uneori viscerale, împotriva lui Nicolae Titulescu, pronunţate sau semnate în 1937 de Octavian Goga, A.C. Cuza, Gheorghe Brătianu, Nicolae Iorga, colegi la Academia Română. Dacă în cazul unora, afinităţile cu ideologiile de extrema dreaptă 1 Pro şi contra Titulescu, selecţie, cuvânt înainte, note biografice, adnotări şi explicaţii, indice de George G. Potra, Fundaţia Europeană Titulescu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2002, passim. 6 justifică formal o atare atitudine antititulesciană, în cazul lui Nicolae Iorga ea rămâne nejustificabilă şi chiar de neînţeles şi astăzi“.2 „În fruntea celor care l-au contestat şi bălăcărit pe Nicolae Titulescu, subliniam, la rândul meu, în urmă cu câţiva ani, s-au aflat – tristeţea celor ce au cunoscut asemenea atitudini stăruie peste decenii – doi mari istorici, Nicolae Iorga şi Gheorghe I. Brătianu. Citindu-le paginile din aceste luni, rămâi cu regretul că doi savanţi de renume mondial au făcut din lupta politică – de înţeles şi acceptat – o mizerie morală, căreia nu-i putem acorda nici circumstanţe, nici înţelegere“.3 Angajat statornic pe o linie de politică externă de fidelitate absolută faţă de normele şi principiile dreptului internaţional, de tratatele de pace de după Primul Război Mondial, de Societatea Naţiunilor şi de organizaţiile din sistemul său, Nicolae Titulescu s-a confruntat cu adversari din ţară şi din străinătate, căzând în ultimă instanţă victimă intrigilor interne şi conspiraţiei externe.4 Apărând drepturile şi interesele României, Nicolae Titulescu le-a răspuns tuturor adversarilor săi cu principialitate şi fermitate, evitând capcana atacurilor mizerabile formulate împotriva sa, direct sau prin interpuşi. Nu risc să afirm că Nicolae Titulescu a avut întotdeauna dreptate, că n-a avut greşeli şi înfrângeri, dar am toate temeiurile pentru a susţine că angajamentul faţă de ţară şi pentru ţară a fost neîndoielnic şi definitiv, folosind armele inteligenţei şi cuvântului. * Ar fi pretenţios să afirm că ofer astăzi şi aici un studiu exhaustiv despre relaţia Nicolae Iorga–Nicolae Titulescu. Pun astăzi la dispoziţia celor interesaţi informaţii diverse, de diferite feluri, despre „întâlnirile“ în timp şi spaţiu între Nicolae Iorga şi Nicolae Titulescu, identificate în arhive din ţară şi din străinătate, unele edite, altele inedite, care pot fi contribuţii documentare la cunoaşterea şi 2 Adrian Năstase, Cuvânt înainte, în Nicolae Titulescu, Opera politico-diplomatică (1 ianuarie 1937–31 decembrie 1937), partea I, volum îngrijit de George G. Potra; colaboratori: Delia Răzdolescu, Daniela Boriceanu, Ana Potra, Gheorghe Neacşu, Fundaţia Europeană Titulescu, Bucureşti, 2007, p. 8. 3 George G. Potra, Studiu introductiv, în Nicolae Titulescu, Opera politico-diplomatică (1 ianuarie 1937–31 decembrie 1937), partea I, p. 63. 4 Pentru ansamblul acestei problematici: George G. Potra, Înlăturarea lui Titulescu. Conspiraţia externă, în „Cultura“, serie nouă, an. V, nr. 36 (291), 16 septembrie 2010, pp. 21–23; George G. Potra, Internal Intrigue against Nicolae Titulescu. Irrepressible Enmities, Hostile Forces, Ways and Means of Action (predat redacţiei „Anals – Series on History and Archaeology“). 7 definirea unei relaţii, care, cel puţin până acum, rămâne în mare necunoscută.5 Oricum – şi ceea ce adaug nu o fac din falsă modestie – „dosarul“ acesta rămâne deschis, nu doar pentru un plus de documente, de dorit în cel mai înalt grad, ci şi pentru interpretările şi comentariile altor specialişti. Anexa substanţială a acestui studiu poate fi completată cu alte piese documentare. * Nicolae Iorga a salutat cu oarecare simpatie primele prezenţe publice ale lui Nicolae Titulescu. În ianuarie 1908, Nicolae Iorga elogia „conf. ţinută la şcoala de adulţi din Slatina de prof. univ. N. Titulescu“.6 La 16 februarie 1908, Nicolae Titulescu aderă la Partidul Conservator-Democrat, condus de Take Ionescu. În 1912, pentru prima dată, şi în 1914, pentru a doua oară, Nicolae Titulescu este ales deputat de Romanaţi pe lista Partidului Conservator-Democrat. Observator atent şi analist statornic al evoluţiei forţelor şi personalităţilor politice din spaţiul românesc, Nicolae Iorga a remarcat desigur intrarea în viaţa parlamentară a tânărului şi impetuosului Nicolae Titulescu. La 10 august 1913, Nicolae Titulescu a fost numit în Comisia pentru delimitarea frontierei în sudul Dobrogei, constituită în urma Conferinţei de Pace de la Bucureşti. La 20 decembrie 1913, rosteşte în Camera Deputaţilor un remarcabil discurs intitulat Poziţia României faţă de evenimentele din Balcani. Take Ionescu l-a salutat în termeni elogioşi: „Nu numai că Titulescu a făcut ieri debutul cel mai strălucit din întreaga istorie