Ioan Opriș Alexandru Lapedatu În Cultura Românească
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
Tehnoredactare, format PDF: Ana Damian Text & imagini: Fundația Lapedatu, © 2017 Toate drepturile rezervate Fundației Lapedatu Ediții pe hârtie: Editura: Științifică, anul apariției: 1996, nr. pagini: 362 ISBN: 973-44-0190-4 © 2017 Fundația Academia Civică pentru versiunea.pdf Acrobat Reader Este permisă descărcarea liberă, cu titlu personal, a volumului în acest format. Distribuirea gratuită a cărţii prin intermediul altor situri, modificarea sau comercializarea acestei versiuni fără acordul prealabil, în scris, al Fundației Academia Civică sau al Fundației Lapedatu sunt interzise şi se pedepsesc conform legii privind drepturile de autor şi drepturile conexe, în vigoare. Fundația Academia Civică: www.memorialsighet.ro Fundația Lapedatu: [email protected] IOAN OPRIȘ ALEXANDRU LAPEDATU ÎN CULTURA ROMÂNEASCĂ Contributii̧ la cunoasterea̧ vietii̧ politice si̧ culturale romanê sti̧ din perioada 1918-1947 CUPRINS CUVÂNT ÎNAINTE ........................................................................................................................................................ 7 Cap. I. CUM SE ANUNȚA UN TÂNĂR CE VA SĂ FIE ÎN VIAȚĂ ........................................................................... 9 Cap II. LA ÎNCEPUTUL UNEI NOI EPOCI ................................................................................................................ 37 Cap. III. UNIVERSITAR ȘI OM POLITIC .................................................................................................................. 53 CULTURA ÎNSEAMNĂ POLITICĂ, IAR ACEASTA APĂRĂ INTERESUL NAȚIONAL ................................ 60 Cap. IV. MINISTRU ÎN ROMÂNIA MARE ................................................................................................................ 83 UN FRUNTAȘ POLITIC FĂRĂ PREJUDECĂȚI PROVINCIAL-REGIONALISTE .......................................... 107 Cap. V. ALEXANDRU LAPEDATU ȘI BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ ....................................................... 114 Cap.VI. DEMNITĂȚILE SUNT DATE PENTRU A SERVI ȚARA ȘI NEAMUL .................................................. 153 Cap. VII. PRIN CULTURĂ ȘI ȘTIINȚĂ SE APĂRĂ INTERESELE NAȚIONALE............................................... 179 Cap. VIII. DECENIUL AL CINCILEA: SFÂRȘITUL GENERAȚIEI UNIRII. ........................................................ 207 ANII MARII DRAME NAȚIONALE ..................................................................................................................... 207 ÎN SERVICIUL MARILOR IDEALURI NAȚIONALE ........................................................................................ 213 ANEXE ........................................................................................................................................................................ 263 ANEXA 1 ................................................................................................................................................................. 263 ANEXA II ................................................................................................................................................................ 264 ALEXANDRU LAPEDATU IN ROMANIA’S HISTORY........................................................................................ 295 Alexandru Lapedatu în cultura românească Ioan Opriș CUVÂNT ÎNAINTE Adesea, în convulsiunile marșului istoric într-o anume etapă din istoria unei societăți, se pot pierde din vedere, se estompează sau, temporar, se uită contribuția unor personalități. Dar, dacă societatea nu poate susține o linie rectilinie permanentă în stabilirea rolului și locului acestora, în cadrul ei spiritele conștiente au obligația morală să revadă, să reașeze și să ordoneze faptele trecutului, în vederea unei aprecieri cât mai realiste și mai corecte. Procedând astfel, fiecare dintre „eroii” istoriei poate fi judecat după actele sale și după opera lăsată moștenire. Pornind de la o asemenea observație, se pune problema rediscutării, interpretării și reevaluării multora din personalitățile României moderne și contemporane. O muncă uriașă de cercetare și reașezare valorică, de editare și reeditare, care să readucă în cumpănirea judecății publice fapte și oameni, îi așteaptă pe istorici. Între cei care pretind insistent un asemenea efort, se găsește și Alexandru Lapedatu, istoric impus printr-o bogată operă teoretică și, mai ales, prin semnificative fapte politice, științifice și culturale. Aceasta din rațiuni ce trebuie bine disjuncte: mai întâi, datorită contribuției remarcabile pe care învățatul a avut-o timp de peste patru decenii în câmpul istoriografiei, deci a muncii sale de specialist angajat în serviciul istoriei naționale; apoi, pentru rolul politic de excepție jucat în societatea românească din anii 1918-1947, și care îl implică în rosturile politicii naționale, ale învățământului, în cele academice și științifice, artistice și culturale. Contribuția istoricului se suprapune peste aceea de om politic, politica fiind doar o ocazie potrivită, o pârghie, mânuită cu pricepere și dăruire dezinteresată, pentru realizarea obiectivelor ce decurg din calitatea primară. Poate că, legic, în cazul său – cum s-au petrecut lucrurile începând de la cronicarii sfetnici ai domniei sau, mai aproape de noi, cu Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu ori Nicolae Iorga – nici nu se putea altfel: înțelegând rosturile și idealurile naționale, angajarea politică n-a urmărit decât să fie calea luminării lor, a întemeierii sau lărgirii cadrului unor așezăminte care să le slujească. Oare ce ne impresionează mai mult la semenii noștri ajunși – prin cultură sau prin politică – în vârful piramidei sociale: reușita lor, rezultatele sau calea aleasă? Judecându-i, suntem adesea Fundația Lapedatu 7 Alexandru Lapedatu în cultura românească Ioan Opriș tributari ai admirației, ai unei anume stări de invidie. În anumite cazuri însă, avem obligația de a reliefa bună credință, dezinteresul material, crezurile nedezmințite, pe parcursul unei vieți. În timpurile generației Unirii celei Mari, despre o asemenea figură se poate vorbi și în situația lui Alexandru Lapedatu. Moderația și bunul simț, echilibrul gesturilor, rectiliniaritatea concepțiilor politico-naționale, bună credință caracterizează actele acestei personalități, izvorâte din realitățile unei anume epoci și răspunzând cerințelor acesteia. Privind – adesea până la confuzie – între actul cultural și cel politic, ambele necesare, cerute de nevoi imperative și rezolvate pozitiv de cel ce a dominat cuminte și calm tumultul vremii sale. Nu mai puțin reies asemenea constatări dacă adăugăm că ele privesc o vreme când România are șansa de a fi servită de o generație strălucită, cu nenumărate și remarcabile – multe de talie continentală – personalități. Ne încumetăm deci să readucem la lumină, o dată cu viața și faptele lui Al. Lapedatu – atât de voit, de nedrept și inadmisibil uitate –, secvențe dintr-o întreagă epocă istorică. O epocă încheiată tragic pentru protagoniștii ei, care au sfârșit cei mai mulți, între anii 1946 și 1950, în închisori, la canal, în domicilii forțate sau au îngroșat rândul emigrației politice. Pentru o asemenea încercare cerem înțelegere cititorului, care va realiza, desigur, limitele de cuprindere ale monografiei de față. Năzuim totuși ca printr-o radiografie a personalității lui Al. Lapedatu, să punctăm, uneori, alteori – cel mai adesea – să scoatem din umbra uitării, pagini din istoria culturii naționale, marcând, pe cât ne va sta în putință, acele fapte care i-au determinat voluntar gesturile, atitudinile, privite, firește, din perspectiva gândirii sale. Adăugăm astfel, contribuțiilor mai noi și paginile de față. În drumul anevoios al acestei cărți, silită să aștepte tipărirea vreme de 6 ani, ne-am îndatorat colegilor care – lecturând manuscrisul – au propus o seamă de îndreptări și completări. Aducem deci și aici mulțumiri pentru sugestii și ajutor următorilor: Rodica PAndele, Maria Stanciu, Ion Bulei, Nicolae Cordoș, Stelian Mândruț, ca și lui Mihai Dăncuș, directorul Muzeului Maramureșean, pentru fotografiile legate de Sighetul Marmației. Se cuvine de asemeni să ne îndreptăm recunoștința către dr. Gabriel Ștrempel de la Biblioteca Academiei Române, doamna Ana Macavei – fiica lui Al. Lapedatu –și dr. Ioan Macavei, care ne-au încurajat în toate străduințele. Nu în ultimul rând gratitudinea noastră li se cuvine editorilor Dinu Grama și Adrian Minculescu, care au stăruit ca să apară cartea. Fundația Lapedatu 8 Alexandru Lapedatu în cultura românească Ioan Opriș Cap. I. CUM SE ANUNȚA UN TÂNĂR CE VA SĂ FIE ÎN VIAȚĂ „Alexandru Lapedatu nu este un produs al politicianismului, al partidismului. Domnia sa nu s-a ridicat, acolo unde e, pe umeri de clanuri provinciale. Domnia sa are vasta intuiție istorică a problemelor noastre de stat”1. Afirmația are adâncă valoare și semnificație, pentru că Al. Lapedatu s-a format ca intelectual multilateral, istoric prin vocație, remarcându-se ca specialist cu mult înaintea „recrutării” sale politice. Ca să ajungă la un astfel de statut recunoscut, să vedem cum a pornit în viață. Împreună cu fratele său geamăn, Ion, Alexandru Lapedatu2 a văzut lumina zilei în Cernatu Săcelelor, lângă Brașov, la 14 septembrie 1876. Frații erau fiii lui Ion Al. Lapedatu (1844-1878), copil de țăran din Glâmboaca (jud. Sibiu)3, ajuns intelectual transilvănean școlit în centrele universitare parizian și bruxellez. Originea lor din cunoscute și afirmate familii românești și-au pus amprenta asupra destinului celor doi, căci ramurile familiale s-au remarcat,