Activitatea Lui Gherman Pântea În Timpul României Mari
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
FĂURITORI AI UNIRII 159 Ion CONSTANTIN Activitatea lui Gherman Pântea în timpul României Mari După Unirea din 1918, Gherman Pântea plea- că la Iași, unde urmează cursurile Facultății de Drept a Universității din localitate, devenind avocat. El a debutat ca apărător, în mod gratuit, al grupului celor 108 simpatizanți comuniști, condus de Pavel Tcacenco. În urma procesu- lui, desfășurat în lunile iulie-august 1919, li- I.C. – doctor în istorie, derul Tcacenco și alți trei membri ai grupului cercetător științific asociat de comuniști au fost condamnați la moarte în la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului al contumacie, alți 39 acuzați au primit diverse Academiei Române. Autor, pedepse, iar restul 65 au fost achitați, din lipsă printre altele, al volumelor de dovezi. Pe cei 39 de acuzați, Pântea i-a apă- Basarabia sub ocupaţie rat mai departe la recurs, la Curtea Marțială din sovietică, de la Stalin la Gorbaciov (1994); România, Iași, unde toți au fost, în cele din urmă, achitați. Marile Puteri şi problema În cadrul procesului, cât și la tribuna parla- Basarabiei (1995, 2017); mentară și în presă, Pântea a criticat metode- Polonia în epoca „Solidarităţii” le adesea excesiv de aspre folosite de organele 1980-1989 (2007); Polonia în Ministerului de Interne împotriva arestaților, secolul totalitarismelor 1918- 1989 (2007); Gherman Pântea menționând îndeosebi atitudinea „dură” a între mit şi realitate (2010); comisarului de siguranță Nicolau și a șefului Pantelimon Halippa. O viață acestuia, Zachiu. Astfel, în ședința Adunării dedicată luptei pentru unitatea Deputaților din 13 decembrie 1919, având ca națională (2016); Problema președinte pe prof. Nicolae Iorga, deputatul Basarabiei în discuțiile româno- sovietice din timpul Războiului Gherman Pântea a adresat o interpelare mi- Rece 1945-1989 (2015). nistrului de interne, afirmând că „în Basarabia Domenii de interes științific: unii dintre agenții siguranței generale a statu- istoria Basarabiei, Bucovinei și lui sunt persoane care au intrat acolo numai ca a relațiilor româno-polone în să terorizeze și să mituiască populația, comit perioada contemporană. 160 ROMÂNĂ adevărate șantaje, amenințând cu arestarea pe presupușii bolșevici nu- mai pentru a le putea stoarce cât mai multe parale. Parte din personalul siguranței este recrutat din persoane suspecte, cu trecut dubios și care au lucrat în fosta Siguranță a statului Rus, și care, prin urmare, nu pot lupta sincer pentru țara românească”1. Având în vedere aspectele sem- nalate, deputatul Pântea solicita ca „pentru liniștirea spiritelor și întrona- rea bunei ordini, într-o provincie unde cu toții suntem datori să ne dăm osteneala, să facem unire sufletească, să ordonați facerea unei anchete severe, pentru ca să se îndrepte această stare de lucruri și să înceteze te- rorizarea populației, iar vinovații să fie îndepărtați din serviciul statului și să ia pedepse conform legii”2. Pentru ca ancheta să dea rezultate cât mai bune, Pântea s-a oferit să furnizeze datele necesare. Ca urmare, inspec- torul general Zachiu din Chișinău a fost înlocuit din funcție cu Zaharia Husărescu, „om mai temperat și blajin”3. În anii 1923-1924, Gherman Pântea a jucat un rol important în de- mersurile diplomatice întreprinse de guvernul român pentru regle- mentarea pe cale diplomatică a problemelor litigioase dintre Uniunea Sovietică și România, privind în principal chestiunea Basarabiei. După cum consemnează Pântea în notele sale memorialistice, la începutul verii anului 1923, a fost chemat de I. G. Duca, ministrul de externe, care i-a spus că dr. Cristian Rakowski, ambasador al URSS la Paris, „ne face mare rău în străinătate, atacând legalitatea Sfatului Țării și afir- mând că acest organ nu a reprezentat poporul basarabean4. Noi știm că Dumneata ai organizat Comitetul Central al Ostașilor Moldoveni; că ai fost președintele acestui Comitet și că ai convocat Congresul Militar la 20 octombrie 1917, care a declarat autonomia Basarabiei și a ales Sfatul Țării. Am dori ca toate aceste lucruri să le știe și Doctorul Rakovski, căci poate el este de bună-credință, dar a fost informat greșit de către dușmanii neamului nostru. Atât Domnul Ion Brătianu (prim- ministrul – n.n.) cât și eu – a mai spus I. G. Duca – credem că acest lucru îl poți face dumneata, dat fiind rolul important pe care l-ai avut în timpul revoluției”5. În final, ministrul Duca i-a spus lui Pântea că aranjase întâlnirea cu Dr. Rakovski, prin intermediul ambasadorului român de la Paris, Victor Antonescu și că Ion I. C. Brătianu îl ruga să-i reamintească sus-numitului că el l-a eliberat din închisoare în luna mai 1917 și i-a aprobat să plece în Rusia aflată în pragul bolșevizării. FĂURITORI AI UNIRII 161 Pântea a acceptat misiunea încredințată de prim-ministrul României și a plecat la Paris, luând cu el procesele-verbale originale, redactate în limba rusă, ale Comitetului Central Ostășesc Moldovenesc din care reieșea, „în mod evident, că acest Comitet a organizat și condus toată mișcarea revoluționară și națională din Basarabia în anul 1917, precum și procesul-verbal al marelui Congres Militar Moldovenesc din 20-27 octombrie 1917, care a declarat autonomia Basarabiei și a ales Sfatul Țării” 6. Ajuns la Paris, Pântea a fost întâmpinat la gară de către Victor Antonescu, ambasadorul român, care i-a comunicat că dr. Rakovski îl va primi în aceeași zi la ora 11 dimineața, la ambasada sovietică. La ora stabilită, a fost introdus la dr. Rakovski, căruia i-a făcut cunoscută însăr- cinarea ce o avea din partea primului ministru român Ion I. C. Brătianu, arătându-i că „atacurile prin presa franceză la adresa Țării noastre au produs legitime nemulțumiri în opinia publică română”. Afirmația cu- prinsă în atacurile presei franceze la adresa României, potrivit căreia organul care a votat unirea, adică Sfatul Țării, nu ar reprezenta voința populației din Basarabia, „nu rezistă la o examinare serioasă a faptelor”. „Pentru a dovedi că Sfatul Țării reprezintă realmente voința poporului din ținutul cuprins între Prut și Nistru – i-a spus Pântea lui Rakovski – v-am adus toate documentele referitoare la actul unirii, din care reiese în mod evident că mișcarea noastră din Basarabia a avut un caracter nu numai național, ci și revoluționar, precum și faptul că toate hotărârile noastre au fost luate pe cale revoluționară”7. I-a mai spus lui Rakovski că marele Congres Militar a fost ținut în urma sugestiei date de „marele Lenin” delegației ostașilor moldoveni – din care făcea și Pântea parte – care i-a sfătuit să convoace Congresul peste capul lui Kerenski, primul- ministru al Rusiei din acea vreme. „Am încredere în Dvs., Domnule ambasador, și de aceea vă las toate actele și documentele spre a le putea studia în liniște și a vă forma o convingere personală”8 – i-a spus Pântea la plecare. După trei zile a avut loc o nouă întâlnire cu dr. Rakovski, care a înapoiat toate actele și documentele, spunându-i lui Pântea că le-a studiat și că și-a format convingerea că „organizațiile noastre mili- tare au acționat în mod revoluționar și că organul nostru, Sfatul Țării, a reprezentat într-adevăr voința poporului basarabean”. Totodată, dr. Rakovski i-a declarat că „va lua măsuri, pe proprie răspundere, ca să înceteze campania de presă împotriva României, ceea ce s-a și întâm- plat, și că va stărui pe lângă Lenin și Cicerin să recunoască actul unirii 162 ROMÂNĂ Basarabiei cu România”9. Ajuns acasă, Pântea a povestit lui I. Gh. Duca despre felul cum a decurs întâlnirea la Paris, exprimându-și convinge- rea că acesta a fost „sincer”. Duca i-a răspuns, însă, zâmbind: „Domnule Pântea, dumneata ești încă tânăr și nu știi ce viperă este dr. Rakovski”10. Pântea i-a mai relatat lui Duca despre faptul că, la despărțire, Cristian Rakovski i-a declarat că după explicațiile și lămuririle primite, precum și lectura actelor ce i-au fost aduse, „nu numai că nu va ataca chestiunea Basarabiei, dar va face totul pentru convocarea unei conferințe moldo- ruse, unde vom pune la punct toate chestiunile în litigiu între URSS și România, cu recunoașterea Unirii Basarabiei”11. În perioada următoare, campania de presă împotriva României s-a mai diminuat, ce-i drept, pe fondul interesului Moscovei privind o conferință sovieto-română, în scopul reglementării tuturor chestiuni- lor în litigiu dintre Uniunea Sovietică și România. Această conferință a avut loc la Viena, între 27 martie și 2 aprilie 1924, iar la pregătirea condițiilor pentru desfășurarea ei, Gherman Pântea a avut un rol destul de important. La Viena, delegația română a fost condusă de ministrul plenipotențiar Constantin Langa-Rășcanu, iar cea sovietică de Nikolai Nikolaevici Krestinski, ambasador al URSS la Berlin. Din delegația ro- mână au făcut parte Mircea Djuvara, profesor la Facultatea de Drept din București, iar ca reprezentanți ai provinciei dintre Prut și Nistru, reunită cu patria-mamă: dr. Petre Cazacu, Anton Crihan și Gherman Pântea. În ziua sosirii sale la Viena, în martie 1924, Pântea a fost vizitat de Solski, un personaj „inteligent”, de origine poloneză, redactor-șef la gazeta „Izvestia” și care era șeful echipei de presă din delegația URSS. Solski venise să-i facă lui Pântea o comunicare cu caracter confidențial din partea dr. Rakovski: după întâlnirea menționată de la Paris, aces- ta ar fi căutat să facă „tot posibilul” pentru înțelegerea româno-rusă pe chestiunea Basarabiei și reluarea raporturilor diplomatice dintre București și Moscova. Dr. Rakovski l-ar fi convins atât pe comisarul Afacerilor Externe, contele Cicerin, cât și pe „marele Lenin” să recu- noască Unirea Basarabiei cu România, dar Guvernul Român, sub dife- rite pretexte, ar fi tărăgănat timp de aproape un an de zile fixarea datei unei conferințe prin care urma să se realizeze acest lucru. Între timp a survenit moartea lui Lenin din ianuarie 1924, iar Stalin, succesorul său, FĂURITORI AI UNIRII 163 nu a mai manifestat aceeași receptivitate la ideile lui Rakovski.