74

5. Titeanu, Eugen, Un asasinat: Leon Donici , în Cuvântul , Bucure şti, an. III (1926), nr. 474, 7 iun. 6. Ciocârlie, Corina, Pragmatica personajului , Bucure şti, Editura Minerva , 1992. 7. Meyer, Michael, The Bedford Introduction to Literature. Reading. Thinking. Writing , Boston, Bedford Edition, 2002.

Lucia Bunescu Note despre monumentalitatea sadovenian ă

Literatura român ă cunoa şte numero şi scriitori de valoare, a c ăror oper ă ne pare atât de cunoscut ă şi apropiat ă, încât avem senza ţia c ă ştim totul despre ea. Printre ace ştia se num ără şi Mihail Sadoveanu, un scriitor „cu o for ţă artistic ă inegalabil ă” care a ştiut s ă ne dest ăinuie multe din sufletul poporului român. Dac ă unii înainta şi sau contemporani au fost recepta ţi pe deplin abia dup ă moarte, Mihail Sadoveanu anun ţa de la debut (cu cele 4 volume: Povestiri , Şoimii , Dureri în ăbu şite , Crî şma lui mo ş Precu – 1904) un mare talent, un scriitor original, un povestitor înn ăscut. Sadoveanu demonstra cu fiecare nou volum talentul s ău neobi şnuit şi arta sa specific ă, provocînd în presa vremii reac ţii dintre cele mai diverse. A avut parte de elogiul entuziast al lui N. Iorga (din Sămănătorul ), dar şi de campania def ăim ătoare a lui H. Sanielevici (din Curierul nou ). Între aceste extreme se situeaz ă interven ţiile laudative ale lui S. Pu şcariu, G. Ibr ăileanu. Concluziile studiilor, metoda de analiz ă sau tonul discursului critic difer ă de la un critic la altul. Vechilor comentarii f ăcute de N. Iorga, G. C ălinescu, T. Vianu etc. li s-au ad ăugat altele noi (ale lui N. Manolescu, Z. Sîngeorzan, C. Ciopraga, S. Bratu etc.); deosebit de valoroase pentru explicarea şi în ţelegerea crea ţiei sadoveniene ca expresie a specificului românesc. Uneori autorii în şişi au reluat cercet ările anterioare, îmbog ăţ indu-le sau dîndu-le a alt ă str ălucire. Dup ă cum se ştie, cea dintîi reac ţie critic ă la talentul sadovenian apar ţine criticului N. Iorga care scria c ă acesta are „o str ălucit ă carier ă înaintea sa” şi „e mai puternic decît to ţi cei mai tineri prin bel şugul produc ţiei sale f ără prip ă şi fără z ăbav ă, lini ştit ă şi sigur ă, prin ml ădierea care îng ăduie s ă înf ăţ işeze via ţa sub toate aspectele ei” [1, p.2-3]. F ăcînd bilan ţul unui an editorial, N. Iorga numea anul 1904 „anul lui Sadoveanu”, atr ăgînd aten ţia cititorului nu numai asupra „rodniciei” acestui scriitor, ci şi asupra unor coordonate artistice şi stilistice: sim ţul cu totul special al trecutului (în Şoimii ), stilul cump ătat şi sănătos, „poporan” (în Crî şma lui mo ş Precu ), puterea f ăuritoare şi con ştiin ţa lini ştit ă a harului s ău (în Dureri înăbu şite ). Conform afirma ţiilor f ăcute de G. Ibr ăileanu, Sadoveanu „este un prozator, în opera c ăruia g ăsim cele mai multe documente din via ţa noastr ă trecut ă şi prezent ă”, iar pentru G. C ălinescu opera lui este „o arhiv ă a unui 75 popor”, „o oper ă nemuritoare”; Sadoveanu „r ămîne în mijlocul nostru mereu contemporan, pe cel f ără vîrst ă, natura l-a binecuvîntat cu cea mai lung ă via ţă ” [2, p.545-561]. Opera lui M. Sadoveanu a fost una dintre cele mai remarcate de str ăini. Însu şi T. Vianu men ţiona c ă pu ţine sînt „opere ale literaturii noastre, la fel de înalte ca valoare artistic ă, capabile de a ne înf ăţ işa lumii în chipul nostru propriu de a sim ţi şi vedea natura şi omul” [3, p.281]. A fost „cel mai fecund scriitor”, „un om reprezentativ al poporului nostru, al vitalit ăţ ii, al puterii lui de crea ţie, al aspira ţiilor lui. În Sadoveanu poporul român s-a cunoscut pe sine şi s-a în ţeles mai bine”; „imensa ştiin ţă geografic ă, naturalist ă, istoric ă, folcloric ă şi lingvistic ă a lui Sadoveanu a intrat în întregime în unitatea operei lui” [3, p.283- 284-285]. Pornind de la teza c ă un scriitor, cu cît este mai profund tradi ţional cu atît este mai universal. Un alt exemplu concludent îl constituie şi afirma ţia făcut ă de F ănu ş B ăile şteanu privind modernitatea lui M. Sadoveanu care rezid ă în aceea c ă „evoluînd, aparent, ca un scriitor vetust, opera sa are ubicuitatea fenomenologic ă şi o generalitate ideatic ă aparte capabil ă s ă-i faciliteze o percep ţie profund ă pe orice meridian. Fiind foarte român, Sadoveanu este şi rămîne universal [9, p.352]. Sadoveanu „are realismul unui Balzac şi melancolia unui romantic, medita ţia aspr ă a lui M. Costin, voluptatea senzorial ă a lui Rabelais, men ţiona G. C ălinescu, un dramaturg în proz ă încoronat, un cunosc ător al individualului şi al colectivit ăţ ii, al grupurilor arhaice şi al societ ăţ ii moderne, un epic total obiectiv şi un introspectiv fin, un în ţelept oriental, vorbind în pilde, şi un critic al ordinei sociale nedrepte” [4, p.428]. Nu e cazul s ă-l asemuim cu nici unul dintre romancierii sec. XX, deoarece Sadoveanu r ămâne pentru posteritate, am zice, „un Homer al Nostru”, acumulînd o uria şă experien ţă pe linia individualiz ării şi analizei psihologice, peste care nu poate trece (f ără a exagera) nici un scriitor contemporan. Aceast ă idee pleac ă, poate, şi de la aser ţiunea lui Sadoveanu c ă „poporul este p ărintele meu literar; trecutul pulseaz ă în mine ca un sînge al celor disp ăru ţi; m ă simt ca un stejar de la Orhei, cu mii şi mii de r ădăcini înfipte în pămîntul neamului meu” [5, p.430]. „C ălătorind, am cunoscut şi p ărţile ardelene: m-a interesat pretutindeni omul cel vechi al p ămîntului. L-am g ăsit pretutindeni unitar; în cîntece şi datini, în aspira ţii, în bun ătatea-i în ţeleapt ă; ţă ranul de departe r ămînea frate cu cel pe care l-am v ăzut întîi la apa Moldovei. Bucuria şi mîngîierea acestui popor au fost un cîntec şi o legend ă în curgerea atîtor veacuri triste. Bucuria mea a fost s ă le g ăsesc” [6, p.9]. Asemenea opinii atest ăm şi în opera altor scriitori şi poe ţi români, dar „cazul Sadoveanu” devine exponent al n ăzuin ţelor colective, dizolvîndu-se integral în poporul său, el este preocupat de a da glas şi via ţă experien ţei întregii ţă ri. Identificarea total ă cu sufletul colectiv este „reliefarea unei personalit ăţ i irepetabile, iar valorificarea umilă a folclorului” este calea spre „o art ă cu totul original ă”, „un nou şi unic folclor cult” [4, p.427], care devine izvor de inspira ţie pentru genera ţiile viitoare. 76

Nu exist ă literatur ă na ţional ă scris ă care s ă nu aib ă leg ătur ă cu folclorul local, indiferent de etapele ei de dezvoltare. Al ături de istoria şi limba neamului, folclorul devine un substrat important pentru opera sadovenian ă. Dincolo de istoria scris ă exist ă, mai întîi de toate, o istorie oral ă – folclorul care ne deschide o poart ă spre trecut, pentru a cunoa şte lumea veche ce ne define şte şi ne alimenteaz ă spiritual. Toate datinile, obiceiurile, tradi ţiile oglindite de prozator în operele sale ne prezint ă cultura, în ţelepciunea natural ă, fireasc ă şi rafinat ă a poporului român. Sadoveanu r ămîne un creator în „spirit folcloric”, proza sa este „aulic ă şi rapsodic ă, cu inova ţii lirice de doin ă şi panoramice, romantice de balad ă. Folclorul este nativ. Poporul, natura îl ţin pe Sadoveanu în lumea crea ţiei populare” [7, p.247], el este “un rapsod al istoriei noastre, iar opera sa un cîntec al amintirii, un dor nem ărginit spre un timp mitic” [8, p.126]. Poporul român are o impresionant ă vechime pe teritoriul vechii Dacii şi ne-am deosebit şi ne deosebim prin toate de popoarele vecine. În aceast ă ordine de idei am putea conchide c ă literatura în viziunea lui Sadoveanu este un mod de a retr ăi via ţa unui popor în manifest ările ei bogate şi nem ărginite; scopul s ău a fost s ă se apropie de condi ţia epopeii asemenea lui Co şbuc, Rebreanu etc., singura specie literar ă capabil ă s ă pun ă în lumin ă destinul poporului; scriitorul visa la „o epopee mitic ă, pentru c ă ampla fresc ă social ă şi istoric ă, politic ă, etic ă, psihologic ă, erotic ă, etnic ă, imensele tablouri bucolice şi nenum ăratele poeme cosmice din miile de pagini sadoveniene împrumut ă adesea un limbaj arhaic, de basm sau legend ă veche propunînd o crea ţie monumental ă” [9, p.357]. Cu alte cuvinte, opera sadovenian ă este „o mărea ţă şi continu ă epopee”. O bun ă parte a crea ţiei lui Sadoveanu î şi îndreapt ă sonda investigatoare nu numai spre folclorul autohton, ci şi spre trecutul glorios al neamului, spre în ţelesurile şi valorile istorice. Interesul pentru istoria neamului este cel mai important factor al con ştiin ţei sociale şi na ţionale. Evocarea istoriei la M. Sadoveanu, ca şi la al ţi scriitori români, înseamn ă o lec ţie de patriotism, o încercare de a educa contemporanii şi posteritatea prin exemplul înainta ţilor. Prozatorul caut ă în trecut rela ţiile sociale, factorii politici, culturali, ştiin ţifici şi importan ţa lor în istorie, rolul maselor populare la evolu ţia istoriei etc. Dac ă urm ărim mai detaliat aceast ă problem ă prin analize şi comentarii, observ ăm c ă atitudinea lui M. Sadoveanu fa ţă de istoria na ţional ă, sentimentul nostalgic dup ă o vîrst ă de aur a ţă rii, evadarea specific eminescian ă într-un timp mitic fac din scriitor un continuator al celor mai reu şite crea ţii din domeniu, de la C. Negruzzi pîn ă la B. Ş. Delavrancea. În ansamblu, crea ţia sa aduce, îns ă, fa ţă de înainta şii săi, ceva inedit: dorin ţa de a integra istoria într-un umanism popular şi caracterul moral al crea ţiilor prin care evenimentul este perceput cu ochii unui om care cunoa şte cauza şi efectul, începutul şi sfîr şitul acestuia sau a unei perioade istorice. Mihail Sadoveanu poate fi considerat, pe bun ă dreptate, un „cronicar modern”, care se desprinde de evenimente şi reconstituie o epoc ă prin dimensiunile ei exterioare, f ăcînd conexiuni între personaje şi masele populare, 77 meditînd asupra timpului şi destinului uman, deoarece nici în o alt ă parte a prozei nu se cere „implicarea afectiv ă a scriitorului ca în literatura istoric ă” [10, p.27]. Nara ţiunea de inspira ţie istoric ă a g ăsit în Sadoveanu nu numai pe „artistul de voca ţie, ci şi pe arhitectul care a monumentalizat-o, dîndu-i indigenat sigur” [10, p.28]. Dup ă cum se poate observa din aprecierea f ăcut ă de Z. Sîngeorzan, romanul istoric pentru Sadoveanu este „o reîntoarcere spre origini, spre sacru, spre durabil şi poezie, spre o existen ţă fundamental ă şi esen ţial arhaic ă” [11, p.201]. Istoria are îns ă pentru M. Sadoveanu şi un alt în ţeles: printr-un proces de recuperare, „valorile şi filozofia ei între ţin ideea de continuitate. Fascina ţia istoriei poate fi tradus ă ca o reîntoarcere spre adev ărurile eterne ale existen ţei şi ale literaturii” [11, p.201]. P. Constantinescu spunea în scrierile sale c ă nimeni nu ne-ar fi putut da mai firesc ca Sadoveanu „un roman istoric dup ă toate normele genului”, fiindc ă scriitorul posed ă „o sensibilitate proasp ătă şi o închipuire bogat ă”, iar sensibilitatea sa e „format ă din îmbinarea eroicului şi a peisajului suculent; sufletul s ău e sufletul baladistului anonim” [12, p.91]. Sadoveanu nota undeva c ă „problema ţă rănimii noastre mi-a fost familiar ă din vremea uceniciei literare şi a r ămas principala preocupare a vie ţii mele de scriitor”. Sadoveanu se deosebe şte esen ţial de ceilal ţi romancieri care abordeaz ă problema ţă rănimii. Ţă ranul în opera sadovenian ă (din punct de vedere al atitudinilor şi modalit ăţ ilor de expresie) este izolat de lume, retras, ceremonios, ancorat în tradi ţie, contemplativ, nostalgic, are o armonie în exprimare etc. Ţă ranul lui Creang ă are o exprimare senten ţioas ă, vorbire aluziv ă, direct ă, cunoa şte pl ăcerea cuvîntului rostit, savoarea oralit ăţ ii etc. La Liviu Rebreanu ţă ranul face parte dintr-o colectivitate, cu impulsuri instinctuale şi vorbire laconic ă. La Marin Preda e puternic individualizat, cu o vorbire aluziv ă, inovator în limbaj. La Sadoveanu ţă ranii sînt oameni ai p ămîntului, ce celebreaz ă comuniunea unui popor care î şi asum ă istoria şi faptele acesteia. Ei ne dezv ăluie în toat ă plenitudinea datinile, tradi ţiile şi obiceiurile acestui neam; sînt statornici, „îmblînzitori ai fiarelor şi stra şnici vîn ători, dobîndindu-şi şi experien ţa istoric ă a repetatelor bejanii, r ăscolind la munte şi la şes a şez ările lumii acesteia şi măsurînd cu memorie imemorabil ă cursul fenomenelor cere şti” [13, p.426]. Anume aceste ipostaze duc la faptul c ă ţă ranii din operele acestor scriitori devin modele pentru al ţi scriitorii din Basarabia. Nu putem nega dragostea scriitorului pentru trecut, pentru frumuse ţile acestui p ămînt, pentru tradi ţiile acestui popor, care „sufer ă şi merit ă alt ă soart ă [...] De aceea au sunat în mine a şa de adînc şi cu atîta dulcea ţă cîntecele bătrîne şti, umplîndu-mă de farmecul trecutului [...] am avut viziunea acestui trecut pîn ă la a-l confunda cu prezentul [14, p.84]. Redarea naturii devine tot atît de important ă şi elocvent ă ca înf ăţ işarea istoriei, a oamenilor care nu pot fi desprin şi din cadrul în care sînt planta ţi. Natura care a v ăzut multe şi a c ărei memorie este pururea treaz ă şi p ărta şă în destinele suflete şti ale personajelor sadoveniene. Contururile luxuriantei naturi din opera lui Sadoveanu sînt dintre cele mai sugestive, clare şi umanizate în care predomin ă imaginile auditive, decît cele vizuale. Peisajul la Sadoveanu trebuie mai întîi ascultat, deoarece 78 sugereaz ă diferite st ări de spirit: triste ţe, înstr ăinare, mîhnire, t ăcere, lini şte, jale, pace; „dimensiunile peisajului sadovenian corespund unui spa ţiu întins, sinonim cu dep ărtarea. El sugereaz ă adîncimea şi desimea codrului, m ărimea apelor, distan ţele avînd un rol preponderent. Ochiul s ău nu vede apropierea, dar îmbr ăţ işeaz ă întinderea spa ţiilor largi, auzul recepteaz ă acut sunetele, de la cele mai apropiate şi nea şteptate, pîn ă la cele mai dep ărtate.” [14, p.92]. M. Sadoveanu a creat în paginile sale nu numai un popor cu istoria şi obiceiurile sale, ci şi o limb ă (care trebuie s ă fie pe potriva caracterul poporului). Stilul şi limbajul scriitorului contribuie la crearea de atmosfer ă, a unei imagini vii a vie ţii de alt ă dat ă. Este uimitoare capacitatea lui Sadoveanu de a-şi caracteriza personajele prin vocabular, turnura frazei, iar limbajul s ău reliefeaz ă buna cuviin ţă a românului care e pus s ă vorbeasc ă mereu ceremonios, ceea ce atribuie textului o anume noble ţe. Îndemnul f ăcut de Mihail Sadoveanu: „primeni ţi textele ca s ă între în sufletul cititorului şi ascult ătorului apa vie a frumosului” [15, p. 14] devine model şi izvor de inspira ţie pentru scriitorii contemporani, îns ă pu ţini sînt acei care vor putea s ă-l dep ăş easc ă. Limba sa oglinde şte cu fidelitate aria na ţional ă de inspira ţie istoric ă şi grafic ă, pe cînd stilul s ău este, conform afirma ţiei lui Perpessicius, „un inepuizabil tezaur de experien ţe şi încînt ări”. Consider ăm utile şi comentariile f ăcute de G. C ălinescu că, „luat în totalitate, M. Sadoveanu e un mare povestitor, cu o capacitate enorm ă de a vorbi autentic, asem ănător lui Creang ă şi Caragiale, mai inventiv decît cel dintîi, mai poet decît cel de-al doilea, de şi f ără echilibrul artistic al lui Caragiale” [16, p. 316]. Diversitatea criticilor f ăcute la adresa operei lui Sadoveanu ni-l prezint ă ca un excelent cronicar şi rapsod, poet şi romancier, liric şi epic, un scriitor lini ştit şi altul vulcanic, vizual şi auditiv, clasic şi romantic, un realist sobru şi un vis ător sugestiv. Oricît de multe studii şi monografii i se vor dedica, acestea vor fi infim de mici în compara ţie cu puterea sa titanic ă de d ăinuire în spiritualitate. M. Sadoveanu este universal ca şi M. Eminescu, el a urzit romanul neamului românesc, (a „întemeiat romanul istoric românesc, monumental” [11, p.201]), Eminescu a creat poezia româneasc ă. Ca L. Blaga care a interpretat filozofic şi estetic mitologia româneasc ă, M. Sadoveanu r ămîne un neîntrecut poet în proz ă care gînde şte pe coordonate mitice. În urma cercet ărilor întreprinse am ajuns la concluzia c ă Sadoveanu este scriitorul cu cele mai distinse fa ţete de monumentalitate. Monumentalitatea sa o în ţelegem, în primul rînd, ca tr ăsătur ă a operei sale generale, apoi ca mesaje artistice ale unor lucr ări aparte. Scriitorul şi-a urmat cu mîndrie îndemnurile inimii sale şi nu s-a ab ătut niciodat ă de la dragostea sa primordial ă, realizînd sinteza deplin ă a unui popor, sinteza multor secole fr ămîntate pîn ă la deplina maturitate a neamului s ău. Realiz ările sale din perioada interbelic ă, se vor impune printr-un limbaj rafinat şi armonios, o viziune aparte asupra lumii. Prin crearea peisajului, universului uman, a unui stil deosebit, Sadoveanu ne demonstreaz ă înc ă o dat ă c ă sîntem un popor român str ăvechi, cu note etnice neschimb ătoare. Fiind un artist complet, unic şi inimitabil, Mihail Sadoveanu 79 rămâne nu numai un mare scriitor al neamului nostru românesc, dar şi un scriitor al literaturii universale.

Referin ţe bibliografice:

1. N. Iorga. Studii despre opera lui M. Sadoveanu . – Bucure şti, Ed. Albatros, 1977; 2. G. C ălinescu. Istoria literaturii române de la origini pîn ă în prezent . – Bucure şti, Ed. FRPLA, 1941; 3. T. Vianu. Scriitori români din secolul XX. – Bucure şti, Ed. Minerva, 1979; 4. I. Iano şi. Romanul monumental şi secolul XX . – Bucure şti, Ed. Pentru literatur ă, 1963; 5. Literatura român ă. Dic ţionar-Antologie de istorie şi teorie literar ă. – Chi şin ău, Ed. Museum, 2001; 6. M. Sadoveanu. Amintiri literare . – Bucure şti, Ed. Minerva, 1970; 7. Temelii folclorice şi orizont european în literatura român ă. – Bucure şti, Ed. Academiei, 1971; 8. Gh. Mitrache. M. Sadoveanu . – Bucure şti, Ed. Recif., 1994 9. Introducere în opera lui M. Sadoveanu . – Bucure şti, Ed. Minerva, 1977; 10. M. Barbu. Aspecte ale romanului contemporan . – Craiova, Ed. Scrisul românesc, 1993; 11. Z. Sîngeorzan. M. Sadoveanu. Teme fundamentale . – Bucure şti, Ed. Minerva, 1976; 12. Biblioteca critic ă. M. Sadoveanu . – Bucure şti, Ed. M. Eminescu, 1977; 13. S. Bratu. M. Sadoveanu o biografie a operei . – Bucure şti, Ed. Pentru literatur ă, 1963; 14. E. Tudor. Pretexte critice . – Bucure şti, Ed. Cartea româneasc ă, 1973; 15. M. Gafescu. Formule de polite ţe în Fra ţii Jderi // Limba şi literatura român ă. – Bucure şti, 1981, N.1; 16. C. M. Muzat. Romanul românesc interbelic . – Bucure şti, Ed. Humanitas, 1998;