Acolada nr. 7-8 iulie-august 2017 ACOLADA 7-8 RevistĂ lunară de literatură şi artă

Apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România

Editori: Societatea Literară Acolada şi Editura Pleiade Satu Mare nr. 7-8 (116-117) iulie-august 2017 (anul XI) 20 pagini preţ: 4 lei

Director general: Radu Ulmeanu ~ Director: Gheorghe Grigurcu

Ilie Boca în atelier Gheorghe Grigurcu: Constantin Trandafir: Garda veche, în acţiune Un subiect deschis Constantin Călin: Zigzaguri. Barbu Cioculescu: “Agenţii de influenţă” Polemica, domnilor Lucia Negoiţă: Interviul Acoladei. Alex. Ştefănescu: Ofiţeri de Securitate Ioan Moldovan Ştefan Melancu: Poezii Isabela Vasiliu-Scraba: Insolenţa, calea cioraniană de mântuire Constantin Mateescu: Desene în peniţă. Sabena Magda Ursache: Vorba-n colţuri (III) 2 Acolada nr. 7-8 iulie-august 2017

Noile legi ale justiţiei vor testa fibra noastră morală

De cum s-a întors Dragnea în ţară, puricii şi păduchii puterii rândul său, USR a declarat că va depune o moţiune de cenzură împotriva ministrului au început să joace tontoroiul pe spinarea românilor. Grindeanu, Justiţiei, precizând că „Prin propunerile făcute de ministrul Justiției, practic, numirile care înainte de automoţiunea de cenzură nu voia nici mort să procurorilor șefi de la DNA și DIICOT au ajuns în pixul lui Dragnea.” renunţe la aventura lui împotriva programului de guvernare al Comunicatul Administraţiei prezidenţiale este de asemenea tranşant: „Propunerile PSD conceput de un penal ca Darius Vâlcov, refuzând chiar prezentate astăzi de ministrul Justiției se constituie într-un atac asupra statului de drept, postul de viceprim-ministru oferit de şeful său politic, s-a întâlnit independenței și bunei funcționări a Justiției, precum și împotriva luptei anticorupție.” acum cu preşedintele partidului din care a fost ejaculat, vorba Ne întoarcem deci la justiţia comunistă, care nu făcea nicio mişcare fără aprobarea unui ilustru personaj, şi au căzut la pace, se zice că acceptând „organelor” statului comunist, partidul şi Securitatea. un umil post de consul sau poate ambasador. Ministrul Tudorel Ce mai putem spera noi românii, în eventualitatea că sinistrele doleanţe ale marilor Toader, la rândul lui, a intrat brusc în fibrilaţie şi s-a înscris pe infractori vor ajunge literă de lege? ultima turnantă a noilor legi ale justiţiei, aducându-le pe toate la Nimic. Doar dacă nu vor exista presiuni puternice din partea forurilor internaţionale nivelul pretenţiilor pe care le-au formulat şi le-au tot trâmbiţat şi, de asemenea, pe plan intern, dacă protestele nu vor ajunge la cotele celor împotriva marii noştri corupţi pe care doar imunitatea parlamentară i-a Ordonanţelor 13 şi 14, care au făcut guvernul şi parlamentul să dea înapoi cu coada între scăpat până acum de rigorile vechilor legi. picioare. Aş spune chiar că cele din urmă au fost factorul decisiv, pentru că reacţiile Reacţiile nu au întârziat să apară. Procurorul general s-a arătat oripilat de prevederile internaţionale au venit abia în urma acestora. anunţate, fără o consultare prealabilă cu şefii instituţiilor afectate. Cele mai grave sunt Întrebarea e cum se vor mobiliza din nou românii, când ultimele evoluţii de aceeaşi trecerea Inspecţiei Judiciare în subordinea directă a ministrului Justiţiei, crearea unei di- natură s-au soldat doar cu proteste firave pe care nici nu le-a băgat nimeni în seamă. recţii specializate pentru cercetarea magistraţilor, scoaterea CSM din procesul de selecţie Aş vrea să nu am dreptate, dar fibra noastră morală nu se are în relaţii prea bune cu a şefilor de parchete şi a preşedintelui din cel de numire a lor, măsuri care vor duce la consecvenţa. Ne-am aprins o dată, a fost super, ne-a plăcut tuturor, dar să o facem încă subordonarea justiţiei în faţa factorului politic. Ludovic Orban, preşedintele PNL a declarat o dată şi pe urmă din nou – căci setea de linişte şi de prăzi noi a tâlharilor, hoţilor şi următoarele: „Dragnea și Tăriceanu vor să subordoneze politic parchetele pentru a inhiba bandiţilor e singura consecvenţă de care am auzit până acum pe mioriticele noastre anchetele, în special pentru fapte de corupție, care vizează liderii partidelor de guvernământ. plaiuri – asta mi se pare puţin probabil. Scoaterea președintelui din ecuația numirii șefilor de parchete permite arbitrariul minis- Se spune pe la noi că numai boul e consecvent. De data asta vom fi obligaţi să trului de Justiție, care este politic, în nominalizarea acestora. Ministrul politic va caută să înlocuim boul cu hoţul. Iar scurta o vom trage cu toţii. numească procurori obedienți, care să răspundă la comenzi și care să nu mai îndrăznească să declanșeze anchete împotriva protejaților din clientela politico-economică. Mai mult, parchetele pot să se transforme într-o armă politică de luptă împotriva opozanților”. La Radu ULMEANU

Redacţia şi administraţia: Cuprins: Str. Ioan Slavici nr. 27 Satu Mare Cod Poştal 440042 Radu Ulmeanu: Noile legi ale justiţiei vor testa fibra noastră morală – p. 2 Fax: 0361806597 Gheorghe Grigurcu: Un subiect deschis – p. 3 Tel.: 0770061240 Ştefan Lavu: Comedia numelor (84) – p. 3 Barbu Cioculescu: Polemica, domnilor – p. 4 On-line: www.editurapleiade.eu Alex. Ştefănescu: Ofiţeri de Securitate – p. 4 (Revista „Acolada” în format PDF) Ştefan Melancu: Poezii – p. 5 E-mail: [email protected] C.D. Zeletin: Reflecţii despre repetiţie (II) – p. 6 Tudorel Urian: Spectacolul scriiturii – p. 6 xxx Constantin Mateescu: Desene în peniţă. Sabena – p. 7 Marian Drumur. Proză. Norii erau rotunzi – p. 7 Abonamentele se pot face direct, prin mandat poştal, la Constantin Trandafir: Garda veche, în acţiune – p. 8 Constantin Călin: Zigzaguri. „Agenţii de influenţă” – p. 9 adresa redacţiei, abonaţii trimiţând obligatoriu, în plus, o Paul Aretzu: Un mizantrop – p. 10 înştiinţare (carte poştală) cu numele lor, suma plătită şi perioada Isabela Vasiliu-Scraba: Insolenţa, calea cioraniană de mântuire – p. 10 acoperită de abonament. Numai pentru instituţiile bugetare, la Magda Ursache: Vorba-n colţuri (III) – p. 11 Trezoreria Satu Mare, Cont RO34TREZ5465069XXX001050. Lucia Negoiţă: Interviul Acoladei: Ioan Moldovan – p. 12 Cod fiscal: RO 638425. Nicholas Catanoy: Alambicul lui Ianus – p. 12 Costul unui abonament pe 3 luni este 17 lei (sau 34 pe 6 luni Diana Dobriţa Bîlea: Pagini de mare forţă expresivă şi documentară – p. 13 etc.), acesta incluzând şi taxele de expediere. Icu Crăciun: Literatura de frontieră a lui Adrian Ţion – p. 13 Ştefan Ion Ghilimescu: I.C. Vissarion şi Dona Bianca Porporata – p. 14 xxx Dumitru Augustin Doman: O lucrare urgentă, pentru posteritate – p. 15 Florica Bud: Migdale dulci-amare. Supa de varză – p. 15 Pavel Şuşară: Itinerarii plastice. Geneza, după Boca – p. 15 În virtutea respectării dreptului la opinie, redacţia Acoladei publică Dan Culcer: Seismograme. Cazul Lăncrănjan (11) – p. 16 o diversitate de opinii ale colaboratorilor, fără a-şi asuma însă Claudia Moscovici: Memorie personală şi istorie politică (II) – p. 16 responsabilitatea pentru acestea. Adrian Dinu Rachieru: Panterorismul – un război psihologic? – p. 17 Petru Romoşan: Instantanee din bizarul război în curs – p. 18 Voci pe mapamond: James Meredith. Traduceri de Olimpia Iacob – p. 19 Manuscrisele primite la redacţie nu se înapoiază. Sunt privilegiate Lucian Perţa – Parodii. Ştefan Melancu – p. 19 textele în format electronic. Gheorghe Grigurcu: „Inexprimabilul, preluînd toate riscurile” – p. 20 Miron Kiropol traduce din Gerard Manley Hopkins – p. 20

ISSN 1843 - 5645 Acolada nr. 7-8 iulie-august 2017 3 Un subiect deschis Paul Goma continuă a rămîne pentru drepturile omului. Deși Securitatea devenise vigilentă Comedia numelor în conștiința noastră publică un și cu cîțiva ani înainte, cînd a elaborat un document intitulat subiect deschis. Vîrf de lance al „Plan cu măsuri pentru compromiterea și neutralizarea lui disidenței românești în perioada «Grama», 6 mai 1972”, din care cităm: „În cercurile scriito- (84) comunistă, erau explicabile stră- rilor de prestigiu din țara noastră se comentează cu indignare daniile regimului de a-l denigra faptul că GRAMA este lăsat să-și desfășoare nestingherit și prigoni ori chiar de a-l anihila acțiunile sale insolente și că asupra lui nu se iau măsuri Șapte case: un nume de localitate în care, prin fizic, întețite în măsura în care care să-l oblige la o atitudine corectă, atît ca scriitor cît și ca lege, nu se mai poate construi nici o casă în plus. acesta dobîndea o rezonanță cetățean. (…) propunem a se aproba realizarea unor acțiuni x sporită nu doar în țară, ci și în Occident. Goma, simbol al care să ducă la compromiterea lui GRAMA în cercurile Locul de obîrșie al lui Bulă: localitatea Buleta. atitudinii antitotalitare, devenise un ghimpe dureros în coasta culturale din țară și din străinătate. Aceste acțiuni urmăresc x oficialității samavolnice. Era de așteptat ca, îndată după să afecteze totodată și cercurile ziaristice și editoriale din Un banc recent. Cum se numește buletinul lui decembrie 1989, să i se deschidă larg poarta recunoașterii occident interesate din punct de vedere comercial și politic Bulă? Bulătin. neînfricatului autor aflat în exil. Dar nu s-a întîmplat chiar în cazul lui GRAMA. (…) Acțiunile să aibă la bază ideea x așa. Cauza o reprezintă limbajul vitriolant al lui Goma, că activitatea lui GRAMA este inspirată de organele unor Să te ferești de localitatea Ferești. nedispus a-i cruța pe intelectualii care, în vederile sale, au «puteri străine» interesate să creeze dificultăți României în dat dovadă de pasivitate, dacă nu de-a dreptul de diverse politica sa internă și externă. (…) pentru a deteriora unitatea x modalități ale cooperării cu puterea opresivă. Goma atacă intelectualilor români în jurul partidului și să afecteze pre- L-a pișcat un țînțar pe cînd trecea prin Pișchia. de-a valma. Cu furoarea celui îndelung victimizat, nu e de stigiul internațional al României. (…) ideea este verosimilă x acord să disocieze, să nuanțeze în materia rechizitoriului avînd în vedere opiniile exprimate deja de mai mulți oameni Iulian Tenie, fie și așa, dar să se ferească de său, tratînd global lucrurile, reținînd masivitatea celor două de cultură, că neluarea unor măsuri asupra lui GRAMA nu vermifuge. mentalități aflate în impact. La imensul număr de compro- se poate explica decît prin existența unor interese politice x misuri, relativizări, eschive, o reacție dură, absolută. De speciale”. Spre a urma menționarea unor procedee de-o „Enfin:Macron s-a dat De Gaulle!” (Ion Barbu, unde i s-a tras un nou șir de rezerve ale recepției, mergînd perfidie care ar fi obținut neîndoios elogiile NKVD-ului: în Dilema veche). pînă la contrasemnarea unor aprecieri cu care îl blagoslovea „La început se va crea atmosfera corespunzătoare în rîndul x Securitatea: „lipsă de talent”, „antisemitism”, „mentalitate oamenilor de cultură din țară și în următoarea etapă aceasta Încă un membru al familiei gureșe: George paranoică” etc. (nu putem a nu lua în calcul și gelozia unor să-și producă ecoul în cercurile similare din străinătate. (…) colegi de breaslă). Așadar avem a face cu o situație defel Instructajul surselor va fi făcut de maniera unor «confidențe Gurescu. simplă. Am putea zice o reeditare, la o scară mai amplă scăpate» de ofițerul de legătură, într-un context anume, x și într-un context istoric diferit, a ceea ce a reprezentat în astfel încît să se înțeleagă sensul voit al instructajului, dar Fără supărare: Porgras sau Porcgras? interbelic cazul Panait Istrati. Din fericire, Goma se bucură nu și faptul că este o acțiune organizată”. Așadar caracatița x de atenția stăruitoare și laborioasă a remarcabilei exegete securistă se va manifesta din plin împotriva unui „om de Zilele de indispoziție petrecute la Hotel Allegria. ce i s-a consacrat de mai mulți ani, Flori Bălănescu. Neo- nimic”, așa cum îl socotea pe Goma un scriptor al regimului, bosită pledantă a cauzei scriitorului exilat, intrînd nu o dată Valeriu Râpeanu. Care se vede că nu era un „om de nimic”, în ritmul pasional al acestuia, d-sa nu pregetă a-l comenta, prima dovadă fiind chiar montarea detaliată a instructajului a-l edita, a-l reconstitui într-o atmosferă generală nu tocmai cu pricina. Ștefan LAVU prielnică. Pentru a marca momentul în care Goma a devenit Să menționăm și amplul concurs pe care-l dădeau octogenar, Flori Bălănescu a scos un nou volum închinat poliției politice cîțiva confrați ai lui Goma. Un caz pe cît de ilustrului personaj, interesant prin relevarea unor aspecte edificator pe atît de trist este cel al lui Al. Ivasiuc, fost coleg rezultatul presiunilor puterii politice, personal ale lui Nicolae mai puțin cunoscute ori rău înțelese ale scrisului și biografiei de facultate, dar și de temniță al lui Goma, ajuns după elibe- Ceaușescu, care voiau a se debarasa de un ins „periculos”. sale. Vom menționa cîteva. rare - e suficient de limpede cum – funcționar nu în altă parte A se debarasa total. Întrucît au avut loc două tentative de Nu o dată Goma a fost învinuit pentru „politizarea” decît la Ambasada SUA din București. Acesta are o serie asasinare a lui Goma, în 1981 și 1982. Teribila amenințare cu care ar fi descins în cîmpul creației literare ce s-ar fi cuve- de contacte cu maiorul de securitate Victor Achim, căruia îi a fost formulată chiar la plecare de către sinistrul general nit a evita tendențiozitatea extraliterară. Fără doar și poate, oferă cu benevolență nu doar o „analiză literară” a romanului de Securitate Nicolae Pleșiță: „Revoluția are mînă lungă, te în condiții de normalitate. Dar dacă injoncțiunile politicului Gherla, ci și o „analiză” a omului Goma. Comentează Flori atinge oriunde ai fi. Ca să nu crezi că glumim, de cum ai să asupra scriitorilor devin sistematice, obligatorii chiar sub Bălănescu: „Dorința lui Alexandru Ivasiuc de a salubriza ajungi la Paris, ai să primești un semn din partea noastră”. înfățișarea unei politici de stat, ce-ar putea face aceștia decît moral și estetic lumea literară este atît de puternică încît Și n-au fost vorbe-n vînt. Ajuns în capitala Franței, la 20 să-și apere libertatea? A adopta o poziție împotriva politicu- are un adevărat plan, care-i va fi uimit chiar și pe securiști”. noiembrie, află că la 11 decembrie Monica Lovinescu a fost lui abuziv să însemne oare tot o politică abuzivă? Onorabilă Iată un citat din acest „plan”: „Vă voi da o listă cu numele bătută chiar în fața locuinței sale. Îndată, disidentul cere azil în principiu, „rezistența prin cultură”, observată de scriitorii tuturor persoanelor care au stat cu noi în pușcărie și care pot politic prin intermediul Europei libere, depunîndu-și toate noștri onești în măsura posibilului, a fost devansată printr-un confirma ceea ce spun eu despre carte (…) Aceste persoane actele, conform uzanțelor, la OFPRA – Oficiul Francez militantism antitotalitar nu ca o șicană la adresa ei, ci ca o propun să fie împărțite în două categorii: a) Asupra celor care pentru Refugiați și Apatrizi. Iar spre a rămîne consecvent salutară completare, din păcate în prea puține cazuri. Aflăm au acordul Dvs. voi acționa eu dată fiind sensibilitatea lor; cu lupta sa desfășurată în România, el refuză cetățenia de ironica opinie a lui Cioran despre Școala Păltinișului, b) Asupra cărora veți acționa Dumneavoastră (…) Pentru franceză ce i-a fost oferită. În 2013, Goma a primit, nu fără cuprinsă într-o scrisoare adresată lui Gabriel Liiceanu, din pregătirea celor menționați mai sus mă angajez să mă ocup dificultăți, cetățenia Moldovei sale de baștină. Dar întrebarea 1982, după ce a citit Jurnalul acestuia: „Dragă Domnule, eu. Cred de asemenea că e bine să folosesc posibilitățile ce e dacă în prezent e și cetățean român. Securitatea a făcut Un străin care ar citi Jurnalul d-voastră ar putea crede că le am la ziariștii străini. Ginerele lui H. Barnes este primul în repetate rînduri propunerea de-a i se retrage cetățenia și în anii aceia oamenii din România nu făceau altceva decît secretar al ambasadei SUA la Paris. Un personaj pe care-l pot există o ciornă de Decret, purtînd semnătura dactilografiată să se piardă în meditații atemporale sau să viseze la soarta folosi foarte ușor (…) Tot la Paris se află M. SERDARU, a lui Nicolae Ceaușescu, cu acest obiect. Totuși se pare că civilizației”. Sau considerațiile Marianei Șora, de asemenea șeful unei clinici de neurologie, personaj cu mare influență măsura nu s-a aplicat. Explică Flori Bălănescu: „Retragerea într-o scrisoare către Gabriel Liiceanu: „Nu neg că «feno- asupra lui MONICA LOVINESCU (…) Mai poate fi folosit oficială a cetățeniei i-ar fi văduvit pe partizanii represiunii menul Noica» e fascinant (…) Dar grandios nu înseamnă și și VARLAM, descendent din familia GHICA, care a stat cu de la București de satisfacția de a-l putea acuza și condamna acceptabil. (…) cum poți să pledezi în același timp pentru noi în detenție și are mare influență asupra unor persoane la momentul oportun de «trădare», căci nu poți acuza de abstragerea din istorie și pentru angajarea în ea, proclamînd din emigrație (…) O singură rugăminte are (Varlam?). Să-l trădare de țară/patrie un ne-cetățean. (…) Dacă i-ar fi retras obligativitatea de a face «cultură mare» (ca și cum ar fi su- considerăm un fel de consilier în acest caz și nu un simplu oficial cetățenia celui mai sonor, cunoscut și consecvent ficient să vrei), fără de care popoarele pier (…) avertizînd executant. În limita conspirativității să știe și el ce se poate critic și opozant al regimului comunist, conducătorii acestuia totodată de primejdiile intrării în arenă – cu dispreț integral ști”. Pentru a urma și alte preciziuni nu mai puțin stupefiante ar fi transmis Occidentului un mesaj incomod pentru ima- față de «cultura de estradă» a vieții intelectuale cotidiene?”. ale aceluiași Ivasiuc: „După părerea mea în analiza acestei ginea Bucureștiului: Ceaușescu se teme de un singur om, Noica e suspectat de un „hățiș de contradicții”, de o „lipsă cărți (Gherla) nu trebuie pornit pe ideea că nu s-au petrecut a cărui singură putere este rostirea adevărului”. Situația e de rectitudine în gîndire”, ființa fiind pentru el o abstracție unele lucruri în detenție, ci trebuie speculat faptul că el jig- ambiguă, deoarece actul de apatrid pe care îl deține Goma ce se dispensează de etic, și care, în loc să-i „moșească” în nește pe toți care au fost condamnați socotindu-i lași, fricoși, îi interzice reîntoarcerea în România. În consecință, Goma stil socratic pe învățăceii săi, îi supune la „o siluire blîndă a incapabili să ia în prezent o anumită atitudine. Dacă la cei de nu beneficiază de drepturile constituționale ale patriei sale minților”. Luînd în considerare o formulă din Jurnalul lui afară (MONICA; IERUNCA) vor ajunge niște nemulțumiri asemenea cetățenilor români cu acte „în regulă”. Iată încă o Liiceanu, care sună astfel: „O trezie proastă împotriva unui ale lui COPOSU, BALU (?) (Balotă?), ALEXANDRU ZUB, complicație, de ordin administrativ, de care a avut/are parte somnambulism fecund?”, autoarea o corijează: „Cînd de fapt persoane care au o oarecare greutate în exterior și care vor această personalitate de excepție pe care neîndoios viitorul o ne trebuie o trezie sănătoasă împotriva unui somnambulism arăta că nu sunt de acord cu GOMA și cu cartea lui, sigur va situa într-o recuperatoare lumină. Să avem doar, în mediul obscur”. nu va mai fi ținut în brațe de cei din emigrație…”. Așadar nostru de-atîtea ori caragialesc și azi, „puțintică răbdare”. Deși era socotit, cu concursul unor sugestii oficiale, Al. Ivasiuc, fost deținut politic în condiții groaznice, ajuns „netalentat”, „veleitar”, „anonim”, lui Goma i se opunea o un mentor al Securității! reacție disproporționată a aparatului represiv. Un enorm În fine o chestiune încă neelucidată pînă acum e cea Gheorghe GRIGURCU dispozitiv de control, influențare, descurajare, șantaj a luat a cetățeniei lui Goma. În toamna 1977, scriitorul împreună ființă în jurul disidentului, ceea ce traducea spaima regimului cu soția și fiul lor, în vîrstă de 2 ani, se văd nevoiți a părăsi Flori Bălănescu: Paul Goma 80. Memorie și istorie în fața efectelor civice pe care le putea produce, mai cu seamă România pentru a se stabili la Paris. Formal, au răspuns a cotidianului, Ed. Ratio et Revelatio, 2015, 350 p. începînd cu 1977, cînd acesta strîngea semnături pe Apelul unei invitații a PEN-clubului Internațional, în fapt, a fost 4 Acolada nr. 7-8 iulie-august 2017

Flux-Reflux Amintiri Ofițeri de Securitate În 1972 aveam 24 de Am bravat, deşi mi se făcuse teamă: ani și eram redactor la – Chemaţi-mă unde vreţi! Polemica, revista Tomis din Constanţa. Atunci, ca prin miracol, necunoscutul a devenit dintr- Mă mutasem de puţină odată linguşitor: domnilor, vreme, împreună cu soţia – Vai, vai! Ce duşmănos vă purtaţi! Şi noi vă preţuim atât mea, într-un apartament de mult! Tocmai fiindcă vă preţuim vrem să vă încredințăm o a luat locul ciocnirii cu bâta de două camere dintr-un sarcină de mare răspundere... din prea îndepărtate timpu- bloc din cartierul Tomis Aşa a debutat o lungă serie de întâlniri cu acel ofiţer de ri, duelului cu sabia sau cu Nord V, foarte aproape Securitate, la mine acasă. Dacă se întâmpla ca și Domnița să pistolul, dintr-un trecut mai de plaja de la Mamaia. În fie acasă, el amâna întrevederea. Timp de câteva săptămâni bine cunoscut, eliminând fiecare zi mă întorceam cu ofiţerul a încercat cu o insistenţă ieşită din comun, alternând din disputa a două euri irec- plăcere de la redacţie acasă, complimentele cu ameninţările, să mă convingă să devin onciliabile vărsarea de sânge. Dar nu şi emisia de veninuri mulţumit că am un loc de muncă aşa cum îmi dorisem, că informator. Nu aveam experiență socială şi locuiam într-un – e vorba, desigur, de polemică. Aceea care se poate purta cu locuiesc într-un bloc de curând dat în folosinţă, în care totul oraş care mi-era cu totul străin. În fiecare zi mă întorceam civilitate – sau fără – în termeni învăluiţi sau cu banale inju- mirosea a proaspăt, că sunt căsătorit cu o femeie frumoasă încordat de la redacţie acasă şi tresăream dezgustat, ca rii. Alcătuind o antologie a pamfletului în ţara noastră, de la şi inteligentă, dintr-o familie de bună condiţie. Într-una din la vederea unui păianjen păros, când îl vedeam pe ofiţer cronicarii munteni la Pamfil Şeicaru, cu titlul „Îi urăsc, mă”! zile (era primăvară şi îi cumpărasem Domniţei un buchet de aşteptându-mă în faţa blocului. Ce eliberat mă simţeam când (editura „Humanitas”, Buc., 2017), d-na Magda Răduţă a dat, flori), la intrarea în bloc am fost oprit de un necunoscut, un el nu-şi făcea apariţia! neîndoios, curs, unei fericite idei. bărbat între două vârste, cu o haină de piele, care m-a prins Lui nu-i venea să creadă că nu cedez. Pînă la urmă, într-o Pentru a uşura păşirea în temă a lectorului, prefaţatorul prietenos-posesiv de braţ şi mi-a spus pe un ton onctuos: bună zi, a renunţat, dar nu înainte de a mă avertiza că o să cărţii, dl. Radu Paraschivescu încearcă să ne lumineze despre – Sunteţi Alex. Ştefănescu, nu-i aşa? Vă cunosc bine, regret amarnic refuzul de a colabora. pamfletarii zilelor noastre, cu zece citate din zece contemporani citesc tot ce scrieţi... Alt ofiţer a încercat să mă recruteze la începutul anilor nouă pamfletari, pentru ca actualul lector să nu creadă că acum – Mă bucur, i-am răspuns eu surprins, dar şi flatat. ’80, la Bucureşti, când conduceam cenaclul literar „Nichita respectivul gen e pe ducă – sau chiar s-a prăpădit, după epoci – Aş vrea să stăm de vorbă. Stănescu” găzduit de Biblioteca Municipiului Bucureşti. de glorie, precum cea a celui de al XVIII-lea veac francez. – Cu plăcere. Hai, urcaţi cu mine! Acest cenaclu a însemnat mult pentru mine, Aflăm cine, dintre români, a folosit mai întâi termenul: Nico- – Soţia dumneavoastră e acasă? dându-mi prilejul să explic unor tineri cum lae Bălcescu. Pe deplin însă, termenul s-ar fi împământenit la – Încă n-a venit. Lucrează la bibliotecă şi „funcţionează” literatura. O bibliotecară de începuturile trecutului veac. Copios folosit în perioada inter- are program de opt ore, nu ca mine... acolo, o femeie deşteaptă, cu personalitate, belică, interzis în cea comunistă, unde numai autoritatea îşi Necunoscutul a urcat cu mine în tăcere, Doina Guică, mă simpatiza sincer. Ea se permitea să practice genul, acesta renaşte după evenimentele pe scări, până la etajul doi, a intrat înaintea ocupa cu zel de organizarea şedinţelor. din decembrie ‘89, prosperând în presă, la televiziune, oriunde mea în casă şi s-a dus direct în camera de zi (ca Tinerii nu erau deloc apatici, aveau o pasiune se ciocnesc interese. Dramatică se înfăţişează soarta pamfle- şi cum ar fi cunoscut planul apartamentului!). fremătătoare pentru literatură (dintre ei, unii tarului, care „nu poate fi altfel decât atroce şi spumegant. El – Ceea ce o să discutăm trebuie să au devenit ulterior nume cunoscute: Mihail stă singur în colţul adevărului, neascultat de nimeni şi cu atât rămână între noi. Să nu povestiţi nimănui Gălăţanu, Varujan Vosganian, Cristian Tudor mai vehement cu cât dezastrul e mai întins”. De unde rezultă despre această întâlnire, absolut nimănui, nici Popescu şi alţii). că nu poate fi vorba de pamfletar fericit – sau măcar cu ziua de măcar soţiei dv. Într-o zi, Doina Guică m-a căutat speriată mâine asigurată de pe urma activităţilor lui. Cât pe ce să crezi Mi s-a suit sângele la cap. şi m-a anunţat că vrea să stea de vorbă cu Desen de că e mai bine să nu fii pamfletar decât să fii. Inutilă punere – În cazul ăsta – i-am spus – mai bine mine un ofiţer de Securitate. Am fost de acord Camilian Demetrescu în gardă, cine are în sânge morbul pamfletului, nu va tăcea. nu discutăm. şi m-am închis cu acel ofiţer într-unul din Monarhi cruzi, demnitari ticăloşiţi, dintr-o ierarhie ticăloşită, – De ce?! Nu vă puteţi ţine gura?! birourile bibliotecii. El a luat-o metodic şi m-a întrebat dacă iată materia unor maeştri ai pamfletului, de la Radu Greceanu, – Vă rog să vorbiţi respectuos! Sunteţi în casă la mine! citesc textele tinerilor înainte de a-i programa să le prezinte în cronicarul muntean, la N.D. Cocea, Petre Pandrea, Tudor Şi... i-am arătat uşa. cenaclu. I-am spus că le citesc, ca să fac o selecţie. Ce fel de Arghezi, Pamfil Şeicaru. – În casă la tine, mă?! Noi putem să te chemăm şi în altă selecţie?! Le aleg, i-am explicat, pe cele mai valoroase. Sau, Dacă nu cunoşteam activitatea de polemist a lui Dimitrie parte... Bolintineanu, cunoscută ne era aceea a lui Ion Heliade Răd- Acel „noi” m-a făcut să înţeleg că era vorba de Securitate. Alex. ŞTEFĂNESCU ulescu. Titlul capitolului ce i s-a dedicat spune totul: „Satira Mai auzisem cuvântul, rostit cu aceeaşi aroganţă grobiană, şi morală, satira infernală”. Tratată în linii mari, activitatea în cursul anchetei căreia îi fusesem supus în studenţie. (Continuare în pg. 18) gazetărească a lui Mihai Eminescu merita, poate, un surplus de atenţie, în pasionanta ei vehemenţă: „Dar aşa ne-am dezgrădit fiind şi descoperind-o în biblioteca părintească, o reluam cu poporului iudeu îi este dat să sufere în eternitate, atunci cel mai făcând loc unei civilizaţii grăbite, unei pospăieli apusene, care, delicii – să zic pentru perfecta încadrare în regulile genului. bun lucru ce-i rămâne de făcut este să sufere. În bună logică. I. în schimbul păturilor bogate ale brazdei noastre, ne împle De altfel, tot victima scria: „Nu poţi avea dreptate totdeauna Ludo se preface de acord: „Mare pacoste pe capul ovreiului şi de trebuinţe de cari n-am fi avut trebuinţă”. Cu catastrofale şi despre orice. Excesul spiritului polemic vine de la lipsa de suferinţa asta a lui. De unde o fi venit că nu-i mai găseşte leac concluzii: „Astfel ţăranul dacic, care trecea în cojoc miţos constrângere în faţa evidenţei; publicistul român vrea să aibă d. Nae Ionescu? Să fi hotărât oare Tribunalul Ceresc ca Iuda să Dunărea îngheţată, în vremea craiului Decebal, avea mai multă dreptate în orice împrejurare, şi cum dreptatea nu poate ieşi sufere? Aşa? N-am ştiut. Apoi dacă-i aşa, atunci d. Nae Ionescu perspectivă de viitor pentru limba şi obiceiurile lui şi pentru oricând din argumente, publicul lunecă la sofisme, la abilităţi are dreptate. E o copilărie curată să-i mai cerem o soluţie!” felul lui de a fi, decât ţăranul lui Vodă Carol, care se reîntoarce şi, în genere, la deplasarea obiectului în discuţie în domenii Prefaţa a dezamăgit pe unii, i-a revoltat pe alţii, adică n-a la vatra sa, nu mai găseşte nimic din felul lui de a fi, ci numai laterale şi la invectiva personală”. mulţumit pe nici una din părţi. Alţi critici, însă, de ambele aşezăminte franţuzeşti, negoţ jidovesc, industrie austriecească, Polemica devine, astfel, un exerciţiu stilistic verificat numai tabere, deversau venin. Despre calitatea literară a cărţii, Mihail limbă păsărească şi liberali cari nu muncesc nimic şi trăiesc din prin talentul scriitorului, „polemistul ajunge «un pamfletar » Sebastian observa că se pronunţase numai Şerban Cioculescu. exploatarea ideilor politice”. Text din anul de victorii militare temut sau nu, după calitatea mijloacelor de expresie; el e injust, Dramatic, ultimul medalion se încheie cu un învins: Pamfil decisive, 1877! De la pamflet la blestem, pasul va fi făcut în satiric, deformează cu bună ştiinţă, în vederea unui efect de Şeicaru, unul din polemiştii de forţă ai perioadei interbelice, poezie! Mai potolit, dar nu mai puţin ironic se exprima Ion ordin momentan”. Drept prim polemist român a cărui armă a director (şi proprietar) al trustului de presă „Curentul”. Luca Caragiale: „Adesea mă apucă un dor nespus de acele fost logica, îl designează pe Titu Maiorescu. Figură emblematică pentru gazetăria vremii, – când trei vremuri când, înainte de a fi un om cuminte, eram un patriot O figură aparte face în Antologie mandarinul valah, cum concerne îşi împărţeau monopolul presei, al ziarului „Uni- liberal zănatic”. singur se denumea Petre Pandrea, în opinia autoarei cel mai versul”, condus de Stelian Popescu, al ziarelor „Adevărul” Cu repede păşire în cel de al XX-lea secol, pamfletul îşi apropiat de tipul justiţiarului – astfel devenit prin accidente şi „Dimineaţa”, ale unui trust evreiesc şi „Curentul”, cu mai află maestrul, dacă nu tartorul, în Tudor Arghezi. Pamfletar biografice Petre Marcu Balş, sau din cauza tăvălugului istoriei multe publicaţii – Pamfil Şeicaru se impusese prin violenţa cu inimiciţii viscerale, portretist de forţă rabelaisiană, până – aluzie la anii de detenţie din perioada comunismului a celui atacurilor la persoană ce-l făcuseră cel mai temut polemist acolo unde, în oglinda sa modelul pierde orice asemănare cu care, avocat fiind, îi apărase la bară, cândva, pe comuniştii din presă. Condamnat la moarte de regimul de după 23 august faţa din realitate, Tudor Arghezi trece cu o suverană uşurinţă de înlănţuiţi. Polemistul nu foloseşte căile laterale: „Hitlerismul 1944, gazetarul îşi continuă activitatea în exil, cu articole de la suavul ton al boabei şi al fărâmei, la blestem. Surprinzător, neovalah a câştigat un paladin marcant în d. Nichifor Crainic, analiză politică şi cu memorii. Paginile în care căinează decă- după prezentarea acestui autor, în carte nu urmează nici un text căruia îi prezicea un destin politic dintre cele mai interesante. derea trecutului lui Tudor Arghezi după ce îşi pusese condeiul aparţinându-i. Să-l suplinească, oare, exemplele din activitatea Frăţia de cruce Crainic – Zelea (Codreanu, n.n.) o aşteptam în slujba regimului comunist sunt răspunsul la vitriolante gazetărească a comilitonului său N.D. Cocea? Cu vitriolantele de mult. Coiful lângă biserică, platoşa pătată cu rachiu în rânduri scrise de poet la adresa lui – unul chiar în preajma ocări la adresa monarhiei, – încetate odată cu venirea la tron a vecinătatea? aerului şi anafora sunt frăţietăţi fatale”. plecării din ţară – în carte lucrurile nu sunt spuse pe şleau. lui Carol al II-lea. În epocă gurile rele afirmau că, devenit rege, Nouă, o plăcută surpriză ne-a furnizat-o prezenţa în carte a Dacă atacul împotriva lui Tudor Arghezi se face înmănuşat, acesta i-ar fi trimis vorbă pamfletarului că dacă îl atacă, îl va mult talentatului poet Ion Vinea, tonul apocaliptic al pamfleta- cel la adresa lui N.D. Cocea, în acelaşi fals duios ton, este împuşca. Lucru la care blândul rege Ferdinand nu s-a gândit! rului faţă de realităţile social-politice ale epocii în care a trăit: distrugător. Cu o ucigătoare îmbrăţişare, de la început: „Da, Pamflet a scris şi criticul E. Lovinescu, deşi socotea genul ca „Medicina dezarmată. Corpul sanitar – dezorganizat. Lipsesc dragul meu. S-a făcut. Se putea altfel? Ai perfectă dreptate”. inferior, preferându-i-l pe cel memorialistic. Numai că şi aici: – până la clădiri suficiente – leacurile, rufele (la spitale, n.n.) Uşor de situat în marginile literaturii, N.D. Cocea nu e mena- „antipatiile sunt evidente, portretizările acide şi nemiloase, uneltele şi hrana. Zestrea spitalelor s-a spulberat. Pe vremea jat: „Pentru un petec de negreaţă căruia i-a urmat Fecior de narcisismul prezent”. Încât: „fără să fie pamflete, memoriile lui Caragea, când murea lumea de ciumă, se poate spune că slugă, se situa înafară de literatură: de o lubricitate artificială, nu-s nici nepersonal-generalizante, aşa cum le dorea autorul nu stăteam mai rău”. vulgară, personajiile convenţionale, manechine fără expresie, lor”. Oricum, memoriile lui E. Lovinescu au generat protestele Un pamfletar preţuit în epocă mai mult pentru opera mişcându-se indiferente într-o intrigă fără nici un interes şi lui Liviu Rebreanu, Anton Holban, Mihail Sebastian, Eugen umoristică, Isac Ludo, îşi merită locul în Antologie prin tonul lăbărţat într-o proză de periferie”. Cine ar fi crezut că Ionescu. Încă mai atins, Camil Petrescu avea să publice, în fierbinţeala temei pe care o abordează: scandalul prefeţei un autor „hrănit cu cea mai aleasă lectură”, va produce pagini anul 1932, pamfletul în toată regula, „E. Lovinescu sub zodia semnate de Nae Ionescu la romanul lui Mihail Sebastian „De banale, triviale, „o spălătură dezgustătoare de bidet”. seninătăţii imperturbabile” – o lectură pe care, adolescent două mii de ani”. Acolo, cu cinism, filozoful afirma că dacă Ce s-ar mai fi putut spune? Acolada nr. 7-8 iulie-august 2017 5 şi sfinţii de noapte – DINCOACE E FRIG DE SIBERIE se mai poate încă muri. Se mai poate? şi se înnoptează curând. Deşi ziua e-n muguri de martie Poezie şi-n amiază devreme deşi iubita încă îmi sărută genunchii RĂZBOIUL LUMII CU SINE ÎNVINSUL EI FIIND iar trupul ei geme umerii şi umbra sub glacis

au intrat frigul şi noaptea în lume. Iubita ca o subterană Iubita îmi aduce ploaia mov a sufletului suflă-n cuvinte şi se înfăşoară în ele de aprilie – să o luăm acasă să-i albim picurii să-mi scrii frigul tău în mine şi să mi-l îngropi – îmi tot şi umbra îmi spune. Sub timpul lichid – mai adaugă spune – cuvintele-trupuri cuvintele-rune Car în spate apoi învinsul războiului lumii jos în marginea primăverii urcă străzile în picuri curgând – de noapte. Piatra lor albă ca o troiţă merge cu noi încă o părere de pas iubita curgând în mine cu încă netimpul rămas înmulţindu-mă cu trupu-i subţire

SCRIU ŞI ÎMI CRESC MÂINILE LUNGINDU-SE în jos de-a lungul trupului. Cerul e tot sus de-a lungul POEZIA E ÎNSUŞI ÎNVINSUL RĂZBOIULUI LUMII veacului – tata în zare curăţind încă lemnul arinilor îmbrăcat în cămaşă albă. Punându-i pajură-n stemă moale ca şi burta lăsată a zilei (cum si-ar curăţa sufletul) îl duc pe străzile de acum să devină să calce să înveţe învăţatul morţii O ALTĂ GRAMATICĂ scriu curgându-mă îmbrăcat în cămaşă viu încă mergând la vale. Lungindu-mi trupul albă UN POEM DE ATUNCI DESCHEIAT LA GÂT în ploaia fără veşminte lăsând ploaia de aprilie să-i ude pielea. Îl duc cu mine îi arăt locul în care poate vedea înmulţitorul de puncte pe bd eroilor în piatra albă lângă uniune şi sfinţii prividu-mă cu mâinile ce intră înfrigurate al pietrei al frunzei din margini capelei în propriu-mi trup stând aproape al morții. Piaţa fratelui Mâşkin îi spun trecând-o (în spălându-mi viața burta ei ne aflăm) să-l fac de râs – nu mai are amintiri şi nici auz ochii-i sunt în ochii amiezii ce cade – mov în vreme ce afară ploaia spală îmi spală umeriil şi fără clipiri nu are ortografia la zi şi intră în primăvară. Încep muncile se poate purtându-o ca pe un copil mare în spate. Limba ei nu a auzit de computer tăia rogozul (uitat de tata în tainiţe) lichidă apoi în melancholia gerunziilor de facebook şi nici de cartea de iarnă cu mâinile fără veşminte nu ştie limbi akademice şi nici să umble coborârea apoi înspre lucruri şi fiinţe ÎN URMĂ CREȘTE UMBRA PERETELUI în afară. Ştie numai să vorbească şoptit și înspre tine urmându-te – precum picurii şi cuibul scobit. Cu păsări mari rămase în el doar cu luna şi iarba din talpa casei amestecând majusculele însoţind vremea lichidă iernând şi urmând primăverii căzute subiectul şi rândurile să poţi rămâne în tine fără a curge zidul îşi ninge zgrumţurii în limba lui într-o altă gramatică cu úmbrele zilei încheindu-se să poţi? veacul îmi poartă trupul în zgrumţuri de viaţă uitată. Fiinţe la gât în ploaia ce cade. Îmbrăţişându-mă apoi uitate alipindu-se cu mine se fac nod în frunzele cărnii de sine în zare tata curăţă încă în tremur

lemnul alb al arinilor ALTEORI ÎŞI SCHIMBĂ FORMA ŞI FIINŢA CU TOTUL singur substantive cu cioc de păsări sorb aerul sintaxa lor devine îşi ia numele cel mai vechi. Morfem em fem a am urmând laolaltă viaţa şi moartea. Prefixe alungite amintind ca nişte braţe de ființe şi lucruri şi visând – într-o seară (cea mai devreme) VOI SCRIE O ŢARĂ A POEZIEI departe – a limbii minuscule pe străzile oblice ca şi timpul aşezându-mă pe două muchii în zi şi noapte. Aprilie va cădea în colţuri de floare târzie (numele mamei) trecute prin cuiburi şi pene arse închipuie-se limba o lună neagră albind peste noaptea din verbele-nguste în cuiburi-și-sunete-arse cu veacul şi cerul deșirate în care nu mai e loc pe stră- vorbesc în muchii de sunete zi sunt curg ard – şi ziua dă seamă în colţul ei în ele curgând. Aproape – cade timpul sub timp fiind curgând arzând. În zare Dumnezeu cel uitat subțiindu-mă oprindu-se brusc în bd eroilor tăind stă singur în muchia nopţii frângându-şi luna în degetele subţiri puse streaşină mâinile peste ochii mov POEZIA PATRIE SUBVERSIVĂ ȘI LICHIDĂ DE-ACUM (din alt timp) o ţară a poeziei albindu-mi trupul. În timp ce mugurii mușcând din ce-a mai rămas. Îi sărut norii de aprilie vor pleca cu gura de-atunci îi mestec apoi. Cum aş mesteca timpul se lasă privit ca-ntr-o gară. Trupul propria-mi viață îşi schimbă vârsta orele zice-se mugurii miopi sărutând şuierând propria-şi zare! târziul cuvintelor și literele lor ploioase cu burta în jos lunecând ci închipuindu-se doar o ţară minusculă pe câţiva metri dusă apoi în bd eroilor înafara lui însuşi lângă Schimbarea la faţă – ochii celui ce-şi patria mea de acum doarme sub nori. Îi aud norii visând va schimba trupul cu auzul de-atunci (se auzeau cum treceau în muchia ei fi-va steagu-i înfipt în zarea plouând) FACĂ-SE VOIA CUVINTELOR UITATE pe o terasă a timpului. Aprilie se înfigea norii mestecă-apoi zarea în stradă în pielea lor crudă O, ŢARĂ MINUSCULĂ! înmulțitorul de puncte albind ca ploaia în pielea pământului verbele tale năpârlesc unul câte unul punctele-coadă-de-timp-de-picuri-de-noapte- şi se micesc precum nebunul de-lună-norând cuvinte-reavăn-de-zi-şi-noapte egale cu sine cuvinte-aripi-de-păsări-şoapte în stol de primăvară lui Nietzsche uitat în piaţa pustie văd alb cu un ochi alb cum aș vedea propria-mi peste fiinţe de acum un veac de care nimeni viață orbind. În stradă şi lucruri nici Dumnezeu nu mai ştie interjecţii de apă mă strig cuvinte-mânji-mov-de-lună-şi-soare adjectivele mor în tine interjecţiile în care mai stai prinzând în limba lor aspră luna şi soarele. Limba lor se înroşesc împungându-se. Doar în urma de cuc nu mai e timp nu mai e trecea apoi vremea nemişcată împreună cu fiinţe şi lucruri înverzeşte o coajă de nuc timp! dincoace în frigul veacului (boarea de nuc spre care steaguri uitate pe o terasă a vremii lichide curgând zigzag în ploaie se duc) de martie înapoi. Memoria lăţindu-se Ştefan MELANCU rupându-şi singură venele poezia se piteşte sub cer. Cerul ecranează irealul

6 Acolada nr. 7-8 iulie-august 2017 Reflecţii despre Spectacolul scriiturii Pe cât de surprinzător, interes și miza romanului din roman, a narațiunii secunde. repetiţie (II) pe atât de original și valoros Admirabilă, din toate punctele de vedere, este con- este debutul în proză al reputat- ferința de presă în care doctorul Forga își prezintă rezulatul Repetiţia se realizează, de ului eseist ieșean Codrin Liviu intervențiilor chirurgicale asupra universitarului și scriitor- cele mai multe ori, prin trei Cuțitaru. Romanul său Scriptor ului Victor Olescu, fostul rector al universității din urbe. monomeri: of, of, of, din sau Cartea transformărilor Autorul descrie cu minuțiozitate tot ceea ce se întâmplă lamentaţiile lăutarilor de admirabile este un inedit loc în sală, pregătirile pentru conferința de presă, felul în care odinioară şi ale bolnavilor de întâlnire între tehnica cin- televiziunile își instalează camerele, sosirea invitaților, de totdeauna, situaţie în care ematografică a lui Lars von reacțiile tipice ale „vedetelor” evenimentului, schimbul de exprimă confuzul stărilor Trier din Dogville, cea narativă întrebări și răspunsuri, deopotrivă de edificator pentru nivelul sufleteşti, sila de istorisire, a lui Borges și un imaginar ficțional ce trimite cu gândul la jurnaliștilor de azi, dar și pentru limbajul evaziv, încifrat, disconfortul şi nevoia Kafka. O carte (hiper)inteligentă, doldora de clin d’oeil-uri profesionalizat, aparent elitist al specialistului, din care de descărcare. De ce trei, puțini sunt cei capabili să înțeleagă ceva. De altfel, chiar în culturale, în care, precum în proza noilor romancieri francezi, rămâne un mister, încă unul care creşte caracterul fatidic al discuțiile cu familia celui în cauză, doctorul Forga utilizează miza pare să cadă în primul rând pe cum se spune și doar anumitor cifre. același limbaj abstract, plin de explicații incomprehensibile în plan secund pe ce se spune. Până la urmă este un roman Prevenitoare, blândă şi plină de iubire, mioriţa laie îl roagă cuiva din afara sistemului, din care interlocutorul poate trage despre construcția unui roman și despre tehnicile narative pe stăpânul ei, fixat deja de ochiul fratricid: orice concluzie, dar care îi lasă cu regularitate și câteva în proza contemporană, brodat însă pe o poveste kafkiană, Stăpâne, stăpâne, ochiuri de optimism, indiferent de degradările fizice tot mai capabilă, prin ea însăși, să țină cititorul captiv de la prima Mai cheamă şi-un câne! dramatice, produse de boală ale pacientului în cauză. Tot până la ultima filă a cărții. Observaţi că repetiţia Stăpâne, stăpâne trezeşte şi impre- discursul inaugural al reputatului specialist în conferința de Până la urmă, pretextul narativ al romanului este unul sia de compătimire anticipată şi de preludiu al unui bocet... presă este o mostră de comunicare superior relativizantă, specific literaturii suprarealiste. Într-un cadru cotidian, banal Descântecele româneşti sunt pline de evocarea lui trei. menită să transforme în firesc o situație sumbră, la limita și ușor recognoscibil în existența fiecăruia dintre noi, descris Trei îl fascina pe Arghezi: Nu ţi-am spus, seara şi-n zori,/ grotescului. „... Împreună cu asistenții mei, timp de câteva la modul cel mai realist cu putință, se produce, la un moment Toate de câte trei ori? (Lingoare). Având o structură impară, luni, am tratat intensiv pacientul, de nenumărate ori prin dat, un accident, o alunecare în fantastic frizând grotescul, la non-finită, trimerul repetiţiei sugerează deschiderea afect- soluții șoc, ce vor fi prezentate, cum ziceam, la momentul care toată lumea se raportează cu instrumentele normalității ului căruia îi dă chip şi nu închiderea, cum o fac numerele oportun, academiilor medicale ale lumii. Ceea ce fiecare și reacționează cu behaviorismul de fiecare zi, atât de familiar pare. Aceasta nu înseamnă că stilistica literară nu cunoaşte dintre dumneavoastră trebuie să rețină este faptul că boala se fiecăruia dintre noi. Aceasta pe fondul unei construcții repetarea unui cuvânt de mai multe ori şi-n maniere diferite. caracterizează printr-un simptom de autoresorbție extraordi- schematice, cu firele la vedere, a unei convenții narative nară a organismului. Cel afectat de maladie, odată vindecat, Dacă geminatio (lat. dublare) este numele dat repetării de mereu reamintite la începutul fiecărei secvențe epice, astfel cum este (s.a.), bunăoară, în prezent (s.a.) domnul Olescu, două ori a unui cuvânt: Iară noi?Noi epigonii (Eminescu), încât cititorul să nu uite nicio secundă că se află în fața unui cel mai adesea, nu mai poate fi recunoscut(s.a.). (...) În linii repetiţia împinsă până la un număr de n ori, la sfârşitul produs secundar, realizat cu bună știință în scop de artă, nu mari, putem conchide acum, la capătul efortului terapeutic, fiecărei propoziţii ori la sfârşitul fiecărui vers, poartă numele a realității însăși. Această viziune de explicit „fake” artis- că pacientul nu a devenit numai altcineva (s.a.), ci e chiar, de conversie. Conversia survine în unele descântece sau tic este produsă prin precizarea strictă a cadrului fiecărei cu desăvârșire – constat fără nicio reținere! -, altceva.” (p. cimilituri: Lată,/ Peste lată,/ Peste lată,/ îmbujorată... Artur secvențe epice pe baza principiului „casa fără acoperiș” 187) Cum s-a vindecat pacientul și ce a devenit el după Gorovei, Cimiliturile românilor, Faţa casei sau în poezia din filmul lui Lars von Trier, amintit la începutul acestor repetatele intervenții ale echipei medicale, vă las plăcerea cultă: Dormeau adânc sicriile de plumb (...)/ Şi-i scârţâiau însemnări, în care aparatul de filmat suprinde simultan ceea să descoperiți singuri. coroanele de plumb./ Dormea întors amorul meu de plumb ce se petrece în toate încăperile despărțite de pereți ale unui Cu siguranță, romanul lui Codrin Liviu Cuțitaru nu (...)/ Şi-i atârnau aripile de plumb (Bacovia, Plumb). Când imobil, dar naratorul și, odată cu el, spectatorul, nu poate se adresează oricărui tip de cititori. El poate intra în dialog se repetă primul şi ultimul cuvânt din vers ori din propoziţie, să zărească nimic dincolo de ce poate să surprindă camera cu un anumit public, experimentat, familiarizat cu diversele repetiţia poartă numele de complexiune, formă de repetiţie de filmat. Naratorul nu este, așadar, omniscient. El poate tipuri de construcții narative, cu experimentele literare mai proprie mai ales artei oratorice: Pe acela pe care senatul vechi sau mai noi, cu studiile și ideile de teorie a literaturii să descrie doar ceea ce intră în raza sa vizuală și nimic în îl va fi condamnat, pe acela pe care poporul roman îl va fi și chiar cu ceea ce Jean Paulhan numea într-o carte, „les in- plus. Indicațiile scenice ale autorului aduc, cum spuneam, condamnat... (Cicero, Catilinare). În retorica antichităţii, repetiţia avea o funcţie patetică. cititorul cu picioarele pe pământ, Ea realizează efectele stăruinţei ori ale întăririi, care altfel ar îl fac să înțeleagă faptul că ceea ce fi rămas mai slabe. Legitimând insistenţa înainte ca aceasta are în față este un șantier al edifică- să devină siluire, indiscreţie sau băgare pe gât, repetiţia se rii unor secvențe de viață fictive: opreşte exact în punctul în care nuanţa trece în culoare şi sug- „Scena e văzută, pentru prima oară, estia în aserţiune. Deşi la o repede privire ar părea invers, ea de sus, desfășurat. Seamănă cu un rămâne unul dintre instrumentele artei scriitoriceşti în redar- câmp de luptă, fixat în punctele lui ea spaţialităţii şi a succesiunii în timp a evenimentelor. Ziua strategice, esențiale. Se pare că ne ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară... (Alecsandri, aflăm într-un mare centru al presei, Iarna). Altădată precipită ori slăbeşte parcurgerea spaţială, vizionat panoramic, ca o machetă. realizând fie impresia de iminenţă:...vine, vine, vine, calcă Din planul îndepărtat sunt amplasate totul în picioare... (Eminescu, Scrisoarea III), fie impresia de convergent, înspre planul apropiat încremenire în incertitudine: ...- Vine, nu vine (Bacovia, Rar). camere și cămăruțe înfățișând bir- Alteori repetiţia deţine valoarea regresiunii în tăcere: ouri tipic gazetărești. Ele se strâng Ei, ei, ei! sau extinderea lui Alei! (Alei, codrule fârtate) în ca un mănunchi, circular, în jurul alelei! În acest caz ea răspândeşte sugestii privind bogăţia unei arii unde, la vedere, amplă, unui conţinut pe care nu-l exprimă ci numai îl semnalează impozantă, se află cea mai mare prin repetarea interjecţiei, sporind aerul de discreţie, de cu- încăpere. Pe aceasta o putem obser- viinţă, de şovăire între a înfrâna ori a exprima un simţământ. va mai clar. În unele birouri, lumea Tăcerea este doar arătată prin repetiţie; nearătată, rămâne tehnoredactează texte la computer Ilie Boca şi Pavel Şuşară victima propriului ei absolut. sau le dactilografiază, precipitat, pe diverse tipuri de mașini de scris. În altele, oamenii vorbesc certitudes du langage”. Altminteri multe lucruri interesante x la telefoane, uneori cu gesturi convulsive și amenințătoare. din această admirabilă carte ar putea trece neobservate. Nu Luminozitatea foarte mare și agitația continuă contribuie la este însă exclus ca aceasta să placă și așa, dat fiind insolitul Repetiţia cunoaşte patru forme: antanaclaza, anafora, impresia de imens furnicar.” (p. 161) situației din povestea secundă. Cred că este marea prob- lemă a editurii să promoveze și să vândă o asemenea carte. antimetabola şi anadiploza, dar existenţa lor nu e de natură Toate aceste diorame ale existenței noastre cotidiene În Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, să blocheze fantezia poeţilor în a crea altele. Deşi a insista sunt de maximă veridicitate. Autorul observă și aduce sub Codrin Liviu Cuțitaru face o demonstrație de inteligență asupra lor e poate excesiv pentru o reflecţie ca aceasta, nu ochii cititorilor aspecte pe deplin credibile ale vieții de zi narativă și de talent literar. Ceea ce propune cititorilor săi trecem peste ele, întrucât pot fi utile cititorilor care sunt cu zi din mediul universitar, din activitatea mass-media, este un roman, în înțelesul deplin al acestui termen, chiar devotaţi ai artei sciitoriceşti. Şi poate sunt cu atât mai fo- din lumea medicală, din viața de familie. Chiar și în mo- mentul în care în scenă apare elementul irațional, grotesc, dacă prin unele aspecte experimentale, publicul său țintă lositoare cu cât în poezia actuală delabrarea prozodică şi pare a se selecta mai degrabă dintre universitarii filologi. neantul intelectiv pe care limba le vehiculează atentează oribil, imposibil de anticipat sau de imaginat (nu am să-l dezvălui pentru a nu strica surpriza lecturii), toate aceste Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile este o la fiinţa inefabilă - dar care poate fi definită din punctul de carte care încântă, dar și dă de gândit celui care o citește. medii reacționează în virtutea modului lor de a raționa și vedere al osaturii sonore - a poeziei. Un debut remarcabil în proza românească de azi. Sunt sigur a behaviorismului lor obișnuit, fără a trece dincolo de o Antanaclaza (gr. antanaklasis, răsfrângere) e repetiţia în că viitoarele cărți de proză ale lui Codrin Liviu Cuțitaru anumită limită a gândirii și a faptei. În această discrepanță care acelaşi cuvânt e reluat succesiv dar în înţelesuri diferite. vor produce multe alte suprize interesante. E o formă a omonimiei, care scontează pe efectul derutei, dintre grozăvia întâmplării, pe de-o parte și „conformismul” surprizei, hazului. Cea mai interesantă poezie structurată interpretărilor și reacțiilor, pe de cealaltă parte, stă cota de în întregime pe antaclază, din câte cunosc, este Cântec de Tudorel URIAN ciuciulete al regretatului meu prieten, poetul şi traducătorul pasă nouă?/ Ce ne pasă veche... O variantă a antanaclazei, din engleză Tudor Dorin (1919- 1982), coborâtor din părinţi pretabilă termenilor polisemnatici, este diafora, în care Codrin Liviu Cuțitaru, Scriptor sau Cartea trans- de pe Valea Zeletinului moldav. Avea, indiscutabil, geniul variaţia sensului în repetiţie priveşte o singură accepţiune formărilor admirabile, Editura Polirom, Iași, 2017, 248 limbii. Iată două crâmpeie antanaclazice: Plouă, plouă, semantică. pag. plouă,/ Plouă până trece,/ Ce ne pasă nouă?/ Ce ne pasă zece... şi: Plouă, plouă, plouă,/ Plouă-ntr-o ureche,/ Ce ne C . D . Z E L E T I N Acolada nr. 7-8 iulie-august 2017 7 Norii erau rotunzi Odaia de la stradă se potrivea siestei – retrasă, – Acela face cincizeci, răspunde. Sabena patriarhală, puteam juca în liniște, înconjurați de mirosul – Îl iau. Și dau să extrag o foaie. velințelor așternute pretutindeni. Vărul Damian a amestecat – La care se adaugă impozitul de mediu, scoate el un Câţi dintre trăitorii de azi ai Bucureş- piesele dominoului, le-am grupat cu fața în jos, fiecare a timbru dintr-o casetă și-l aplică. Plus taxa de salubrizare… tilor, care au apucat îndepărtaţii ani ai luat două fișicuri, șiragul pieselor potrivite a început să se – Hai, lasă, fac, nu vezi cât îți dau?! Scoate restul! epocii lui Dej, îşi mai aduc aminte de înfiripe în lungul mesei. – Păi, n-am! Sabena? Aşa se intitula prestigioasa Celularul m-a apelat, ca întotdeauna, pe neașteptate – Asta-i bună! mă revolt. Altă șmecherie n-ai găsit?! societate de transporturi aeriene bel- – comunicarea nu putea aștepta. Că doar nu-i vorba de o firfirică, totuși! giene, una dintre puţinele companii – Vine la ora optsprezece, i-am zis vărului. Ar trebui – Pe ochii mei, se jură. Mă duc să schimb! de gen (dacă nu singura, în afară, să iau ceva, să-l distreze, un divertisment… Și o ia din loc către chioșcurile de pe bineînţeles de T.A.R.S. - Transporturi – Meciul începe tocmai atunci, mi-a bulevard. Mă uit după el – m-a lăsat cu Aeriene Româno-Sovietice) a cărei răspuns. Îl duci direct la stadion, nu există Proză purcoaiele de bani la vedere – n-o fi o agenţie avusese năstruşnica idee de a ceva mai fain. Dar ține minte – fără arginți momeală? Mă reazem de masă și observ planta un mic dar foarte vizibil panou în fața lui. împrejurimile: lume multă dar simt priviri… de afişaj pe Bulevardul N. Bălcescu, în curtea Bisericii – Și bilet?! care o fi?! Privesc în sus – rotocoale tăcute. Așa că scot italiene. Panoul buclucaş, deşi părea inofensiv, arunca o – Se mai vând în centru, că de acolo pleacă chibiții. bancnotele din buzunar și încep să le număr, alene – o dată, nadă otrăvită bravilor locuitori ai Capitalei care se perindau Ia bani potriviți! de două ori… iar amploiatul se ivește la moment. pe această arhipopulată arteră a oraşului, mai ales la ora – Chiar plec! – Nu schimbă nimeni, glăsuiește, că nu e dever. promenadei, când obosiţi în urma unei zile de trudă, de – Strâng piesele? Dacă te ridici, ai cedat! – Și cum facem? mă interesez. Doar biletul l-am şicane şi şedinţe, alergau după o clipă de destindere. – Asta-i bună! luat… iar timpul trece. Spre deosedire de celelalte panouri şi afişe ce împânzeau Înainte de a ieși, am verificat în buzunarul de la piept – Mergem către piață, după pod, că sunt plini de oraşul, mult mai făţoase, care purtau mesaje de pace şi în- bancnotele îndoite – prea destule. Afară, vreme senină peste mărunt, precupeții, afirmă. frăţire între popoare sau exprimau devotamentul şi iubirea tot, numai bună pentru o plimbare, în pas gimnastic… totuși, Pornește întocmai, fără să se uite în urmă, sigur poporului pentru partidul clasei muncitoare şi marea noastră dacă se închide taraba? că-l urmez. vecină de la Răsărit, panoul din curtea Bisericii italiene, În centru, lume la promenadă, agitație… iar masa – Dar taraba?! strig după el. Ai lăsat-o singură! modest, discret şi neostentativ, avea miraculosul dar de a agenției de bilete încă funcțională. Două cutii cu bani la Face uite-așa un semn din mână, se îndepărtează… atrage o puzderie de trecători din fluxul celor ce se perindau vedere, afișe, boniere, de toate. Și amploiatul, amabil ca trebuie să-l ațin, sunt banii mei. Gonesc și mă aliniez. pe stradă. expresie. Trecem podul, o luăm pe sensul unic, gheretele se Ieşind odată de la cursuri şi fâţâindu-mă prin centru cu – Un dublu bilet bun, pretind. înmulțesc, atârnă de ele felurite mărfuri, alternează tonete gândul să intru la un film, m-am pomenit în dreptul Bisericii cu mărunțișuri alimentare, trecătorii se îndeasă, ce mai, italiene, nu departe de cinematograful Scala (pe atunci tern al planurilor cincinale. suntem pe tentaculul pieței de odinioară! Adie fum de grătar. Republicii), cu un noian de oameni ce se înghesuiau în faţa Îmi amintesc, printre atâtea surprize agreabile prilejuite de Bag de seamă că amploiatul respectiv s-a fofilat pe gardului din fier forjat al sfântului lăcaş. Normal că m-am Sabena, că acolo i-am văzut pentru întâia oară pe Saint-John undeva, nici nu-i greu… mai rămâne să am încredere, doar oprit, cum se obişnuieşte când vezi o mulţime bulucindu-se Perse şi Aldous Huxley, pe Giorgio de Chirico şi Salvador știu de unde să-l iau, la o adică. L-am suspectat degeaba, se în faţa unui eventual mister. Biserica fusese închisă cu câţi- Dali, pe Pablo Casals şi Alfred Cortot, pe Albert Camus ivește de neunde și îmi întinde o bancnotă. va ani în urmă, după intrarea trupelor ruseşti în ţară. Părea surprins în clipa când cobora din avion pe pista aeroportului – Păi, e bumașca mea, mă uimesc. pustie, părăsită, purtând cu semeţie un aer de demnitate şi din Stockholm unde urma să-şi ţină speechul de recepţie a – Văd bine, zice omul sistemului. Ia-o și dispari! nobleţe în singurătatea ei lăcătuită. Când am ajuns în urma premiului Nobel (în timp ce presa noastră a uitat sau n-a Mai adaugă, în timp ce se îndepărtează: Poți lua tramvaiul, unei coregrafii dibace la gardul asaltat de curioşi m-am considerat că merită să consemneze evenimentul) şi tot acolo e mai operativ! dumirit ce anume le atrăgea atenţia trecătorilor: panoul am avut ocazia să văd imagini (adevărate piese de album) Așadar, m-am făcut cu un bilet pe daiboj… iar expunea un număr de fotografii alb-negru înfăţişând actriţe de la căsătoria actriţei americane Grace Kelly cu prinţul umbrele se lungesc, nu e bine… cică să iau tramvaiul… de cinematograf, de teatru sau rockeri de succes, oameni Rainier III de Monaco. Destinul a potrivit ca atât prinţesa ăla din proiect, poate. Mă socotesc că pot traversa pe lângă politici, vedete din industria modei, laureaţi ai premiului cât şi scriitorul să moară în urma unui accident de automobil. scuar, de-a dreptul și întind pasul pe traseul necunoscut; la Nobel sau scriitori celebri prinşi în momentul când cobo- După o vreme prinsesem obiceiul ca în peregrinările răscruce, se face o stradă în pantă accentuată către un cartier rau pe treptele aeronavei aparţinând concernului Sabena, prin centru să trec pe bulevardul N. Bălcescu chiar dacă rural… m-am rătăcit, asta-i chiar bună! zâmbind cu graţie şi trimiţând bezele persoanelor care-i drumurile mele nu coincideau exact cu locul unde se lăfăia Fac privirea roată – zăresc în depărtare coșul mo- întâmpinau pe pistă. Era o lume exotică, de care luasem panoul buclucaş. Eram la vârsta când pui preţ pe cele mai zaicat al fostei fabrici „Miresme albe”, Malius locuiește pe cunoştinţă până atunci doar prin emisiunile pe unde scurte, aiuritoare fleacuri iar fotografiile Sabenei nu erau chiar nişte acolo; scot celularul... îl apelez. clandestine. Iată-l pe prim-ministrul Portugaliei coborând fleacuri în deşertul monoton şi trist al informaţiilor despre – La țanc, zice, nu mai pierde timpul, că-i bai! Di- pe aeroportul din Geneva împreună cu soţia ca să participe Occident care treceau mai toate prin filtrul supravegheat rect pe ulița cu stâlpi de telegraf, e un teren viran la capăt, la un colocviu internaţional pe tema crizei resurselor de apă, atent de agenţii Moscovei. Atracţia exercitată de panou era traversezi iar eu te aștept. Lasă, îmi explici la destinație! pe Gérard Philipe sosit la Roma cu prilejul lansării filmului substanţial sporită de prezenţa Bisericii italiene, cufundată Și închide. Les Grandes Hanoeuvres sau pe Baudouin regele Belgiei, într-o retrasă şi melancolică singurătate. Am încercat de Grăbesc cât pot; terenul viran, hârtoape șovăielnice, sosind la Stockholm la invitaţia regelui Suediei. Imaginile, multe ori să intru, era închisă. Micuţă şi cochetă şi miste- este totuși îngrădit, dar are pârleazuri; lângă ieșire o cușcă inocente în felul lor, erau totuşi şocante, iradiau climatul unei rioasă, inexpugnabilă în felul ei, îmi inculca de fiecare dată suspectă, n-am timp de ea… salt în stradă și atunci văd tăblița alte vieţi decât aceea a restricţiilor la carne, zahăr, pâine şi când mă aflam în preajmă sentimentul fructului oprit, al „Câine rău”… frumos mi-ar fi stat laUrgențe ! hârtie igienică, a presei cenzurate, a arestărilor în miez de întâlnirii cu hotarul dincolo de care accesul îmi e neîngăduit. Silueta lui Malius tot crește, până ce-i pot vorbi: noapte şi interdicţiilor de a călători peste hotare. Tot ce se mai poate spune e că odată cu anii ce s-au scurs – Așa-i că aveai de gând să scapi de mine?! Priveam cu delectare aceste câteva imagini dintr-un basm de-a valma, strânsoarea ideologică a început să lase fisuri Scurtătură, ai?! frumos, semnale rătăcite venite dintr-o realitate interzisă, modeste în sistem şi astfel prin câteva obscure chioşcuri de – Nu-nu, mă ia de cot, e vegetarian, câinele, numai provocatoare, la care de multă vreme nu mai aveam acces, difuzare a presei s-au iţit ici-colo reviste şi cotidiene sosite să nu treci cu vreo salată… mi-era deja dor de tine… te pun pierdusem pulsul revelator al timpului, mă întorsesem în din otrăvitul Occident ca Paris Match, L’Humanité, Le vornicel, că Pepelea s-a îmbătat prea devreme călătorindu-se lumea ingenuă, uitată a copilăriei. Tovarăşii din jurul meu Monde, editate de partidele de stânga franţuzeşti, ce se vin- răzleț! sau cel puţin o parte dintre ei împărtăşeau, se vede, ace- deau cu înfrigurare, dimineaţa, cât ai clipi din ochi. Odată cu Glăsuiește, dă din mâini, nu-mi dă răgaz de obiecții leaşi sentimente şi emoţii. Priveau tăcuţi superba siluetă graduala ameliorare a relaţiilor politice şi economice cu Oc- și ajungem la gura unei porți mari, cu arcadă elipsoidală – a Carolei Lombard sau a lui Viviane Romance în timp ce cidentul, aceste publicaţii au adus o adiere blândă climatului încap două căruțe încărcate alături; dincolo de gangul ei se coborau pe fastuosul aeroport din Cannes pentru a participa informativ din ţară. Din toate aceste pricini dar şi din cauza înalță ditamai cortul umplând curtea; aripile ridicate vădesc la tradiţionalul festival al filmului sau îi sorbeau din ochi pe uzurii în timp a şocului produs de apariţia spectaculoasă a două șiruri de mese albe încadrate cu bănci. Trec oameni jucătorii teamului Juventus urcând în avion pe aeroportul panoului, trecătorii ce se înghesuiau în faţa Bisericii italiene încolo și încoace, se simte vânzoleala cuprinzătoare. Zvonuri din Bruxelles după un meci cu Anderlecht, priveau cuminţi, jinduind după imaginea luxuriantă a lumii libere au început îngăimate penetrează ecourile clădirilor adiacente. fără să comenteze, într-o complicitate vinovată, după care să se împuţineze, până la a abandona cu totul fotografiile Chiar în prag SIMT: culoarul este câmpul formator al se despărţeau discret de micul grup de gură-cască din faţa Sabenei, preferând să dea năvală la cinematograful Scala de petrecerilor deșarte – încă un pas și mă marchează definitiv. Bisericii italiene lăsând loc liber altor trecători să se înghe- alături, unde puteau să se întânească acum cu Clark Gable, – Vaai, se ivește, înaintează o gazdă binevoitoare, suie în faţa panoului-minune. Marcello Mastroiani, Jean Gabin sau Sophia Loren. cu chip prefăcut, dar intrați odată! Mulţi ani la rând panoul concernului Sabena, înţelenit După evenimentele din ’89, Biserica italiană în curtea Arăt atunci amuleta de la gât, ridicând-o astfel ca să temeinic în inima oraşului, a continuat să atragă lumea cu- căreia a fost adăpostit atâţia ani panoul concernului Sabena oglindească cerul către obrazurile lor amuțite… nici nu mai rioasă. Erau persoane bine înţolite sau haimanale de pripas, a intrat în circuitul public. E o biserică modestă dar primi- trebuie să rostesc închinarea și pornesc în lungul străzii. Scot bătrâni şi tineri, miliţieni şi cerşetori, cucoane fandosite toare şi bine îngrijită. Când trec pe bulevardul N. Bălcescu celularul, apăs numărul scurt de taxi și comand o caleașcă sau muncitoare ieşite de curând din tură, cinefili şi hoţi de mă bucur să zăbovesc o clipă în intimitatea acestui lăcaş de uite-așa, de la adresa casei lângă care mă aflu. buzunare, toţi ispitiţi de tainica atracţie a fotografiilor sau, rugăciune mai mult pustiu, care respiră tihnă, devoţiune şi Nici n-apuc să mă plictisesc și vine în goană o limuzină poate, doar împinşi de demonul de a afla „ce se întâmplă”. o învăluitoare împăcare cu zădărnicia lucrurilor. Panoul, neagră, cu interiorul iluminat; oprește, șoferul stilat zorește De câte ori aveam drum pe acolo nu rezistam tentaţiei de bineînţeles, a dispărut de mult, pe locul unde se afla au fost să-mi deschidă portiera. a mă opri o clipă. În fiecare joi panoul se primenea cu noi sădite straturi de trandafiri şi anemone. A dispărut de aseme- – Ai nimerit-o, zic. Mergem să-l luăm pe Cosma, fotografii, încât aveam întotdeauna imagini proaspete din nea şi compania liniilor aeriene belgiene care plantase panoul da, întocmai acela… după care te ținem la dispoziție. Nu viaţa culturală şi mondenă a marilor metropole europene. din poveste. Dar cine îşi mai aduce azi aminte de Sabena? cumva să pomenești de arginți! Panoul acoperea în mod original penuria de informaţii despre realitatea de dincolo de graniţele ţării, o acoperea modest, rudimentar, e drept, şi totuşi suficient ca să realizăm că Constantin MATEESCU Marian DRUMUR dincolo există o viaţă altfel, cu totul diferită de cotidianul 8 Acolada nr. 7-8 iulie-august 2017

Scriitori şi teme Garda veche, în acţiune

Barbu Cioculescu, Niculae Gheran. Rebreniana Gheorghe Grigurcu, jurnal în formulă complexă 90 O viaţă întreagă consacrată lui Rebreanu, ca Jurnalul lui Gheorghe Grigurcu, pe care l-am urmărit răspândit editor şi exeget. Între performanţe se află cele 23 multă vreme în unele reviste cultural-literare, a apărut până acum Există un scris de volume din ediţia critică, o trilogie: Tânărul la editura Eikon, primul în 2014 şi al doilea în 2016. Ca de obicei, vioi, indiferent de Rebreanu, Rebreanu. Amiaza unei vieţi, Glorie şi poetul-critic literar face mai mult decât cere specia prin natura ei vârstă. În ce constă amurg, iar de curând Rebreniana (studii, articole, consacrată. De altfel, se ştie de mult că el, jurnalul, nu are o poetică acesta, e o discuţie documente), Editura Academiei Române, 2 volume. prin care să-şi justifice numele încetăţenit jour( ) şi să-l situeze într-un lungă. Fără a intra în [Poate fi declarată performanţă şi teatrologiaArta de a anume compartiment. Frontiera tradiţională a dispărut de tot sau în detalii, se ştie că scriu fi păgubaş].Din prefaţă, care sună pre limba sprintenă parte. Confesiunea aduce şi elemente ale altor forme decât cea a înregis- bine cei care au carte a lui Niculae Gheran, Cuvânt înainte şi înapoi, aflăm trării stărilor şi întâmplărilor de viaţă în momentul producerii lor. Sunt multă, propoziţie griju- cadrele odiseei rebreniene, „un maraton măsurat în şi constituente autobiografice, memorialistice, meditaţii, experienţe lie şi totuşi penetrantă, decenii”, lupta dată cu el însuşi şi cu obstacolele (in- subiective, de cunoaştere. uşor colocvială şi cu dolenţa, inerţiile, autorităţile lipsite de autoritate). A ceva umor de fond. Se vrut şi a reuşit să dovedească „bărbăţia alergătorului Cuprinde atâtea imponderabile, ambiguităţi şi paradoxuri, încât nu simte în ei cititorul pătimaş, trăirea fastă în lumea cărţilor de cursă lungă”. Cele 1.100 de pagini scrise de-a lun- se mai poate vorbi de o retorică proprie, ci de jurnal atipic, „etime”, de şi dorinţa de a convorbi cu şi despre ele. Barbu Cioculescu gul unei jumătăţi de veac, studii, articole, documente jurnal-antijurnal. Mai respectă el regulile simultaneităţii, sincerităţii şi spune într-un loc: „Uneori mă imaginez faraon, alergând reprezintă o imagine vie a periplelor care au însoţit altele ? Însăşi noţiunea de intimitate şi-a schimbat conţinutul. Dintr-un cu bicicleta către piramida din care-mi iau zborul către zeii Integrala Rebreanu, „singura ediţie critică terminată mod de introspecţie ajunge o sumă de maxime şi o convorbire între judecători. Dar în care este şi ideal loc de confort al spiritu- din literatura interbelică, unică în bibliografia cărţii autor şi prezumtivii lui cititori, dintr-un act de exprimare a sinelui act de lui, de vreme ce piramida ar fi construită din blocuri de cărţi româneşti”. conştientizare a complexităţii umane. Jurnalul intim a devenit un jurnal (…) Pe bibliotecile-coridoare, mirosind îmbătător a cer- Cercetătorul riguros este şi un bun povestitor şi public. Există totuşi ceva care aminteşte de zestrea permanentă a gen- neală tipografică, aş rătăci într-o confortabilă singurătate, nu de puţine ori are umor, utilizează mijloacele po- ului. Jurnalul lui Gheorghe Grigurcu păstrează denominaţia străbună, lăsând gol sicriul de alabastru şi dând la o parte masca de aur lemicii şi ale pamfletului. Aşa că tomurile se parcurg, are valoare de document dar şi finalitate literară, de vreme ce a fost de pe chip”. Deunăzi se putea citi sub semnătura sa despre ca o epopee critică, vorba lui Nicolae Manolescu. destinat publicităţii şi editării. Şi pentru că „diaristul” e un scriitor de „degustări” ale memorialisticii feminine, iar în altă parte Omul de carte, trecut prin atâtea meandre, este când largă recunoaştere. Alianţa dintre funcţiile sale literare şi non-literare se despre trecerea anilor care îi stimulează mai mult cheful grav, când revoltat, când plin de spirit. „Păgubaşul” vede din priorităţile reflecţiei şi autoanalizei, din fragmentarism (tehnica amintirilor decât melancolia horaţiană (Labuntur anni). laborios dă dovadă de o vigoare ieşită din comun şi mozaicului), din nerespectarea clauzei calendarităţii (legea Blanchot), de plăcerea muncii sale. din ocolirea literaturii /literaturizării, din abundenţa citatului. Nu insistă Poezia şi povestea sunt vechi de tot. Nu se vor putea Soarta ediţiilor critice a fost şi este din ce în ce asupra „definiţiei” jurnalului. Dar aproximează subtextual şi din citări despărţi de liră şi cuvânt, că nu vor mai exista ca atare. mai mult vitregă. E o „veche tumoare a tiparniţei o imagine de cea mai diversă şi mai bună calitate: Montaigne, Amiel, E de văzut ce se va întâmpla cu cei care au de împărtăşit româneşti”. Dar nu uită momente faste, cum sunt Tolstoi, Maiorescu, Jules Renard (temperatul pamfletar!), Junger, suflete-conştiinţe şi realităţi imaginare. Barbu Cioculescu Perpessicius (Eminescu), Zarifopol (Caragiale) şi alţi Monseniorul Ghika, Cioran. Mai rezultă chipul textului numit jurnal a fost şi este unul dintre ei: „Dorinţa de a mă povesti este mucenici în demersul lor de anvergură europeană şi şi din analogiile aforism-jurnal, document-ficţiune, memorie-amintire. enormă, monstruoasă aş zice. Există riscul de a nu mă mai de multă indiferenţă autohtonă. Şcoala filologică s-a „Memoria, un instrument al salvării lumii, care însă nu te salvează pe putea opri. Abisurile neîmplinite, de erori, de dezastre desfiinţat, nucleul editorial de pe lângă Institutul de tine. Amintirea salvează fiinţa ta, lăsând însă lumea în derivă”. Sau cum consemnate sau rămase secrete duc spre necuprins o laică Istorie şi Teorie Literară (nominalizat cu încântare) nu văd unii diferit paralela moralişti-romancieri: „A trage spuza pe turta spovedanie…” Subiectul e la ordinea zilei şi în suspensie… mai are continuatori de prestigiu, locul fiind luat de unele proprie, Camus, romancier, susţine că marii moralişti nu s-ar putea găsi case de editură care se descotorosesc de operaţiunile în rândul autorilor de aforisme, ci doar în acel al romancierilor. Mergând Oameni vechi, se aude în of-ul supraîncărcat. „Sunt redacţionale în favoarea „legilor comerţului sau a până a declara, explicativ, că l-ar ceda integral pe La Rochefoucauld vechi, domnule”, spunea Caragiale când băteau la uşă „arta lucrului de mântuială” Merită să cităm citatul: „Acum pentru o singură frază din Prinţesa de Clèves sau din Roşu şi negru. nouă”, avangarda, modernismul. Şi subiectul vechi-nou de ce încep economiile de la carte şi artă? Pentru că Cutare actual romancier al nostru refuză, pe ton înalt, jurnalul pur şi a devenit clişeu. Şi Caragiale este, de fapt, începătorul omul politic român este imbecil, barbar şi anticultural. simplu în calitate de specie literară admisibilă”. teatrului modern la noi, Eugen Ionescu îl recunoaşte ca Cine ar fi dispus să nu mă creadă să binevoiască a as- Nu poate fi oprit gândul a ne uita peste umăr la marii înaintaşi precursor, absurdul nu expiră. Om vechi în sens peiorativ culta discursurile «parlamentare» sau a citi articolele în materie şi la prestigioşii comilitoni ai genului. Citatul e în primul spun indivizii cu vârste şi cu carte puţine. Om vechi e de gazetă ale oamenilor noştri politici. Cum să ceri rând un argument şi argumentul e un capitol al politeţii. Scopul lui cel cu structură puternică, reprezintă un nume în lumea simpatie pentru artă şi cultură unor oameni care nu prim este de a amplifica impactul dialogic. Altminteri, subiectele sunt valorilor active. sunt în stare să închege o frază, care nu se pot ridica fără număr. Minim minimorum: despre poezie, creaţie, cărţi, cuvinte, Deşi sau tocmai şi din această pricină Barbu Ciocules- o clipă deasupra meschinelor interese şi intrigi de limbaj, fragment („o eucharistie”), despre vis şi acţiune (invocând pe cu, urmaş direct al lui Şerban Cioculescu, a rămas unul culise? Arta şi cultura românească n-au să aştepte Giraudoux), căutarea lui Dumnezeu, uimire, sfinţi, înţelepciune, senec- dintre acei discreţi respectabili. Dacă ne referim numai la decât duşmănie de la oamenii politici de azi”. Aceste tute, umilinţă, tăcere, sex, transcendenţă (o „supraformă”), vanitate, scriitori, familiile ca rude de sânge au evoluat normal, cu cuvinte cu care, din păcate, suntem întru totul de acord utopie-reverie, paradox (Kirkegaard), totalitarism (scuză mijloacele), toate întâmplările specifice (Grimm, Goncourt, Dumas, au fost rostite de Liviu Rebreanu în 1923. Volumele disperare, destin, moarte etc., etc. Hasdeu, Caragiale, Lovinescu etc.). Barbu-fiul a moştenit Rebreniana colcăie de laude la adresa acestei vitale Pentru a da mai multă substanţă conversativă „jurnalului”, sobrul de la Şerban-tatăl plăcerea lecturii, respectul raţiunii, simţul munci literare şi de reprobări ale pagubelor produse Gheorghe Grigurcu apelează şi la alte mijloace care reprezintă diversi- relativităţii, refuzul fanatismului. de cenzură ori de stagnările meschin financiare. tatea vieţii, care este şi cotidiană, uneori cu, totuşi, consemnarea datelor Poezia şi muzica vin în principal pe filieră maternă. Traseul ediţiei Rebreanu e spectaculos ca atare concrete. Apar peisaje, mai ales cele obişnuite, locuri ca Oradea, Cluj, Versuri publică din 1942-1943, dar editează volume mai şi, cum spuneam, prin harul naratorului. Primele trei Amarul Târg. Un exemplu poetic: „Peisaj la o oră târzie de la Cărbuneş- târziu (Cerc deschis, Media luna, Poemii), şi, deşi afin cu tomuri au apărut în 8000 de exemplare, ultimele în ti. A dispărut acea sinistră sumbreţe a ultimei faze crepusculare, cu un Emil Botta, Constant Tonegaru, Radu Stanca, Dimitrie Ste- 500. Studiile şi sintezele, interviurile date de Nicolae cer strivitor cum o stâncă. În schimb mai stăruie deasupra dealurilor laru şi în proză cu Radu Chihaia, Dinu Pillat, Mihai Villara, Gheran, corespondenţa lui apropo de vâltorile ediţiei, depărtate o geană de lumină de-o mirabilă delicateţe picturală. După nu se bucură de apartenenţa la generaţie. E acesta un motiv receptarea de către nume reputate, premiile obţinute, un episod agonic, lumea s-a înfrăgezit intempestiv. Senzualităţi fără al unei aşa-zise „izolări”. Filiaţia i se poate recunoaşte şi colocviile şi simpozioanele sunt sursa acestor povestiri trup zvâcnesc în Neantul aţâţat….” argumenta. Clasicul şi romanticul se întâlnesc în spiritul documentare. intre ele, să amintesc doar dialogul Există, desigur, amintiri şi relaţii personale; personajul principal modernităţii. Registrele narative, diverse, unesc cotidianul, epistolar Blaga-Rebreanu şi comentarea raporturilor şi discret este însuşi autorul care îşi mai ia şi un alter ego cu semnătura poematicul, fantasticul. Iar poeticianul ştie sensul idealului de camaraderie Rebreanu-Camil Petrescu, aşa cum A. E. „Ştiai, întreabă acest alt eu, că te-ai născut în zodie Blagiană? literar, pe care îl afirmă într-un mod aforistic: „Construcţia rezultă din corespondenţă. Jurnalul lui Rebreanu a Spaţiul mioritic a apărut în 1936, în luna aprilie”. Jurnalul relevă, to- unei poezii echivalează cu cioplirea unei statui în marmură, stârnit cea mai vastă reacţie, consemnată de autor cu tuşi, când nu e făcătură a unei mediocrităţi, istoria unei personalităţi, fie numai a unei statuete. Compoziţia unei statui te trimite satisfacţie. Un capitol de „Referinţe critice” încheie mai puţin mascată, mai vie. Două dintre portrete: „Livius Ciocârlie la proză” ediţia Jurnalului: „Am avut în vedere calitatea comen- respinge tot timpul. Sapă discret, deşurubează cu delicateţe, cârteşte, Criticul şi eseistul iese mai în faţă ca editor şi recu- tariilor, fiind lipsiţi de prejudecăţi în selectarea lor.” cârteşte şi iar cârteşte cu aer spăşit. Chiar împotriva propriei persoane, perator: Luca Ion Caragiale, Tudor Arghezi, Radu Gyr. Cea Şi, ca titlu exemplificator, îi indică în ordinea intrării lor mai evidentă este Integrala Mateiu I. Caragiale din 1994, spre a inspira mai multă încredere. Faciesul d-sale stilistic are o notă în scenă. De menţionat numirea lui Barbu Cioculescu de bigot renegat”; Mircea Zaciu „excelează în portrete «biliare», Editura Fundaţiei Culturale Române, un adevărat act de printre editorii notorii din garda să-i spunem veche cultură. Iar comentariile consacrate autorului Crailor de rele”, talent incontestabil, spre deosebire de Pavese lasă impresia şi ca… executor testamentar al lui Rebreanu, fără să „unei vitalităţi chircite, mutilate, demonic agreste de sine până la au- Curtea Veche sunt la treapta de sus în contextul exegezei fi ajuns la un punct terminus! O mulţumire pentru mateine. todistrugere”. Democratic, Gheorghe Grigurcu citează, cum să nu, din cultura noastră şi pentru Nicolae Gheran este această media (Adevărul, Dilema veche, Click). Fără urmă de abuz captatio ediţie „monumentală, exemplară în toate privinţele”. Discretă a fost şi activitatea de coloratură so- prin divertisment, se minunează de anumite curiozităţi, pe care eruditul Ca orice perfecţionist, a rămas cu regretul că, în ludic le furnizează cu vădită plăcere. Cum ar fi aceasta: „Curată fiinţă cio-politică. Regretatul Stroescu-Stânişoară îl califica drept ciuda eforturilor depuse, n-a putut să vadă cele 23 de volume „Opere” cel mai strălucit politolog contemporan. Seamănă mai mult mitologică. Cel mai straniu animal de pe pământ e socotit armadillo, adunate într-o nouă serie. Se formase un colectiv care trăieşte în Paraguay. El are bot de şoarece, urechi de iepure, carapace a glumă. Cu toate că omul cu simţul umorului îşi spune instruit în această privinţă, au rămas suspendate şi „bătrân reacţionar, cu puseuri de stânga”, a păstrat multă de broască ţestoasă şi coadă de cangur”. alte proiecte, cum ar fi bibliografia Rebreanu. Mai Sunt de aşteptat şi alte volume din această serie diaristic-aforistică. civilitate în acţiunile din cadrul PEN-Clubului Român şi din este încrederea acordată încă harnicilor şi pricepuţilor manifestările ziarului Dreptatea cu suplimentul Dreptatea Rodica Lăzărescu, Andrei Moldoveanu, secondaţi de literară. Inima lucidului om nu a răspândit fulgere pentru Emeşe Câmpean şi Lorenţa Popescu. formaţiunea îmbietoare. Constantin TRANDAFIR Acolada nr. 7-8 iulie-august 2017 9 ZIGZAGURI „Agenţii de influenţă” Măsura receptă- „Cine n-a fost, dintre amatorii de poezie, realmente – Lui Taliarh” (1919): „Toamna bacoviană geme-n ferestre: of!”. rii lui Bacovia se vede, de bolnav de Bacovia?”, întreba retoric, rezumînd un fenomen, Deducţia îi aparţine lui Marcel Marcian (v. „Două aniversări”, în asemenea, în numărul admi- Mihai Niculescu, redactorul responsabil al Universului literar, Sinteze, supliment al ziarului Deşteptarea (Bacău), 9, nr. 14, 10 20 aprilie 1998, p. 9). ratorilor declaraţi, al autorilor în numărul dedicat poetului. La un moment dat, s-a crezut într-o „saturaţie”, dar nu s-a întîmplat aşa. În plin război, în- 3. „Bacovian” înseamnă nu numai sigiliu personal, ci şi prestigiu. ce merg pe urmele sale sau în Or, pentru acesta era nevoie de un spaţiu de timp. tr-un timp de mobilizări ale lirei româneşti pentru susţinerea sensul lui şi al lucrurilor care 4. Vezi: E. Lovinescu, Scrisori şi documente, Ed. Minerva, 1981, poartă marca sa. Dovadă că celor de pe front, un publicist, Vasile Damaschin, era mirat să p. 28. Scrisoarea e datată 19 ianuarie 1921. „a lăsat o dîră grea asupra constate faptul invers: „Credeam [...] că influenţa lui Baco- 5. Vezi: V. Rugă [Vintilă Russu-Şirianu], „Foi galbene de D. N. poeziei de după [primul] via şi D. Botez asupra generaţiilor tinere nu se mai exercită, Theodorescu”, în Flacăra, 7, nr. 9, 4 februarie 1922, p. 144. război”1 şi de după al doilea, dar poezia lui N. Scorţeanu din Universul literar aminteşte 6. Vezi: Lucian Boz, „Bacovia şi Lucian Blaga”, în Rampa, 16, 21 nr. 3904, 25 ianuarie 1931, p. 5 (Mişcarea literară). el e în mulţi şi în multe: contrariul”. Această influenţă o resimţeau şi alţi poeţi tineri, mult mai înzestraţi decît cel pomenit de publicist. Legat de 7. Relaţiile bune dintre cei doi sînt ilustrate de faptul că Bacovia oameni şi fenomene. Întîi în i-a recenzat (lucru rar!) volumul Simfonii de seară (1927) şi i-a pre- aceasta, Ştefan Augustin Doinaş i-a declarat odată lui Dorin limbaj, care s-a îmbogăţit cu faţat volumul Calea sîngelui, 1916-1917 (1929; ediţia a II-a, 1932). doi termeni: bacovian şi ba- Tudoran că „marea [lui] surpriză” pe care a avut-o, în cadrul Simfonii de seară va fi recenzat şi de Agatha Grigorescu (v.Bacăul , 5, covianism. Din deceniul trei „Cercului literar” de la Sibiu, a fost „gustul prietenilor [săi] nr. 21, 9 iulie 1928, p. 1. Menţiuni critice). Ajuns la Bucureşti, Cazacu 22 şi pînă acum, mai ales din anii ’70, adjectivul (şi substantivul) pentru Bacovia”, îndeosebi – presupun – al lui Radu Stanca îi va oferi poetului (titlu pur onorific) direcţia revisteiOrizonturi noui. bacovian2 (cu funcţie de epitet) a devenit aproape tot atît de şi Ion Negoiţescu. 8. Vezi: L. Kalustian, „Bacovienii”, în Simple note, 2, Ed. Emines- frecvent ca şi adjectivul (şi substantivul) eminescian. Folosind Înăbuşit după 1949, acest „gust” a reizbucnit în anii cu, 1982, p. 170-184 şi Simion Stolnicu, „Ravagiile bahice”, în Printre scriitori şi artişti, Ed. Minerva, 1988, p. 109-110. pattern-ul, critica a vorbit de: „elemente bacoviene”, „acor- ’60 şi ’70, continuînd şi astăzi. Scriitori formaţi sau născuţi în epoca interbelică şi-au asumat public faptul de a fi fost seduşi 9. Modul lor de viaţă inspiră cînd orgoliu, în ciuda eşecurilor, duri bacoviene”, „rezonanţe bacoviene”, „ecouri bacoviene”, cînd compătimire. O dramă apare şi cînd e evaluat dinăuntru, şi cînd e „viziune bacoviană”, „zonă bacoviană”, „natură bacoviană”, de Bacovia. Unul dintre aceştia, Zaharia Stancu, va spune, evaluat din afară. „Tăcerea de provincie o simt/ Pe umeri cum ne-apasă „cheie bacoviană”, „plîns bacovian”, „sunet bacovian”, „ton într-o carte despre evoluţia sa literară, apropo de debut: „Mă grea şi gravă,/ Şi sufletul, în calmul ei prea strîmt/ Se risipeşte-n goluri, bacovian”, „note bacoviene” (şi „prebacoviene”), „nevroză publicaseră [cei de la Adevărul literar şi artistic] cu o poezie spartă navă.// Urziţi din umbre, arome şi lumină/ Ne înălţăm spre stele bacoviană” (şi „postbacoviană”), „obsesii bacoviene”, „ste- de trei strofe, tristă şi întunecată. Se simţeau influenţele din muţi şi pali;/ Tăcerea ne azvîrlă crud în tină –/ Prinţi umiliţi, poeţi 23 reotipii bacoviene” etc. În primele recenzii despre Plumb, Bacovia, ştiam volumul Plumb pe dinafară”. Maria Banuş, de provinciali!// Petale albe-n toamne de rugină/ Cu feţe suple-n şfichi- 3 asemenea, recunoaşte: „Rînd pe rînd sau simultan: Eminescu, uiri de vînt,/ Pornim pe-un drum ne-ntors şi plin de tină.// Un sunet adjectivul lipseşte. Lucrurile devin bacoviene într-o fază sîntem în pierdutul cînt/ Şi trecem plini de geniu pe pămînt –/ Poeţi ulterioară a receptării: atunci cînd se constată influenţa lui Arghezi, Bacovia, Blaga sau Rilke au lăsat urme indelebile în 24 provinciali, lipsiţi de cină!” (v. Pavel Nedelcu, „Poeţi provinciali”, în Bacovia asupra altora. În Istoria literaturii române contempo- plasma fiinţei şi poeziei mele”. Iar Eugen Barbu, considerat Bilete de papagal, 1, nr. 136, 15 iulie 1928, p. 3). Şi: Poeţi provinciali, rane (Evoluţia poeziei lirice, 1927), E. Lovinescu o considera mai degrabă un arghezian, uimea declarînd: „Cel mai mult sărmani poeţi, / Minuscule celebrităţi locale,/ Opaiţe ce pîlpîie tristeţi,/ 25 a fi deja „apreciabilă” asupra unor poeţi din promoţii diferite, mi-ar fi plăcut să scriu versuri ca Bacovia”. La rîndul lor, în La colţuri de obscure mahalale.// Poeţi, sărmani, nefericiţi confraţi,/ cel mai valoros dintre ei fiind Demostene Botez. Data la care felurite împrejurări, Emil Botta, Geo Bogza, Ion Caraion (au- În urbele ursuze şi banale,/ Ce trist şi ce naiv parodiaţi/ Romanticele a început e, desigur, anterioară. Tot Lovinescu e cel care îi torul spectacularului eseu Bacovia, sfîrşitul continuu, 1977), vremi sentimentale...” (v. Tudor Măinescu, „Poeţi provinciali...”, în Bilete de papagal, 1, nr. 24, 29 februarie 1928, p. 2). recunoştea existenţa în 1921, cînd îi declara lui Camil Baltazar Ben Corlaciu, Marin Preda, Nina Cassian, Lucian Valea ş.a. au avut pentru Bacovia vorbe de preţuire, unele semănînd a 10. Cf. Mihail Chirnoagă, Alexandru Călinescu, poet al tristeţii, următoarele: „În acea scrisoare îţi spuneam că, deşi influenţat Ed. „Pămîntul” Eugen Cialîc, f.a., p. 20. reverenţe. de Bacovia şi de Camil Petrescu, sensibilitatea d[umi]tale e 11. Cf. Simion Stolnicu, op. cit., p. 110. încă destul de specifică şi personală, pentru a ne pune speranţa Pentru descrierea întregii „reţele” a „bacovienilor”, 12. Vezi: Mihail Chirnoagă, op. cit., p. 5. în talentul d[umi]tale”.4 Cîteva luni mai tîrziu, altcineva o trebuie de menţionat că, pornind mai ales de la „motive”, crit- 13. Op. cit., p. 170. depista la D. N. Theodorescu, autorul unei culegeri cu titlul icii au descoperit lucruri ce amintesc de Bacovia şi la Mihai 14. În caracterizarea lui G. Călinescu. Vezi: Istoria literaturii 26 27 28 Foi galbene: „[Versurile din „Noembre”] – observa acela – ne Beniuc, Miron Radu Paraschivescu, Nicolae Labiş, şi i-au române de la origini pînă în prezent, Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Ed. Minerva, 1982, p. 901. amintesc prea direct [...] de acea extraordinară atmosferă din cuprins „sub incidenţa aceleiaşi raze” cu el. 15. Vezi: „Pavel Dan: «Urcan bătrânul»”, în Scriitori şi cărţi, Ed. 5 Promoţia ’60 e cea care şi-a afişat fără nici o reticenţă «Plumbul» lui Bacovia”. Apoi va fi găsită la alţii; la unii chiar Minerva, 1974, p. 216. „gustul pentru Bacovia”, prin declaraţii, articole şi poeme-dedicaţii. „prea puternică”, „apăsătoare”, „covîrşitoare”. 16. Cf. Al. Săndulescu, „Aproape necunoscutul Aureliu Cornea”, Peste zece ani, scriind despre Bacovia, un critic afir- „Climatul” îl favoriza: autorităţile închideau ochii la man- în Citind, recitind..., Ed. Eminescu, 1973, p. 168, 170. ma că acesta „a stîrnit un val de imitatori”.6 De unde proveneau ifestările de boemă şi, totodată, se arătau permisive în faţa 17. Vezi: „Versificaţie şi poezie”, înOpere , 5, Ed. Minerva, 1972, aceştia? Unii, de lîngă el, luîndu-l de maestru. E cazul lui G. curiozităţii faţă de anumite „isme”. Însă cel mai mult a contat p. 317. Că H. Bonciu era un admirator al lui Bacovia relevă şi I. Peltz Şt. Cazacu-Delarast, ofiţer la un regiment din Bacău, care libertatea de a vorbi cu sinceritate despre dureri şi nostalgii, în Amintiri din viaţa literară, Ed. Cartea Românească, 1974, p. 209. şi-a compus „simfoniile” şi „litaniile” cu lexicul din Plumb şi de a explora partea întunecată a sufletului. După optimismul 18. Vezi: „Bacovia, bacovianism, bacovieni”, în George Bacovia, Ed. Cartea Românească, 1972, p. 269. În acest capitol, Petroveanu Scîntei galbene7: parc, pustiu, ploaie, ceaţă, plumb, cenuşiu, factice şi festivismul bombastic al decadei anterioare, „revelaţia” Bacovia îmbăta, stîrnea efervescenţă şi exclamaţii, stimula. (care era mai mult un eseist decît un istoric literar) îi trece în revistă pe „tăcute uliţi”, toamnă, cimitir, „convoiuri funerare” etc. Sau cei atinşi de „aripa bacovianismului”: D. Botez, I. M. Raşcu, Adrian al lui Nicolae Anghel, agent sanitar în Scorţeni-Bacău. Alţii – Tinerii îl percepeau ca pe un model de simplitate şi umanitate. Maniu, Al. Philippide, B. Fundoianu, Ilarie Voronca, Saşa Pană, D. majoritatea – de departe, fără vreun contact direct, exclusiv ca Făcînd parte dintr-o redacţie, am fost martor la atari lucruri. Iacobescu, C.[sic!] Bărgăoanu, I. Valerian, Mihai Celarianu, S. Stol- efect al lecturilor. Iată o primă listă: D. N. Theodorescu (amintit În unele grupări literare nevoia de Bacovia era realmente un nicu, A. E. Baconsky, iar într-o notă şi pe alţii. mai sus) era dorohoian, N. Milcu (autor al ciclului „Cîntece de sentiment intens. O confirmă următorul fragment de confesiune 19. Cf. Saşa Pană, „Fişă bio-bibliografică”, în Ateneu, 4, nr. 2, mormînt”) şi Dem. Bassarabeanu, craioveni, Alexandru Căli- al d-nei Ileana Mălăncioiu. La festivitatea acordării premiilor februarie 1967, p. 3. „Dégel” („Moină”) a fost publicată, alături de 8 revistei Ateneu din anul 2002,29 aceasta a declarat că în locul un fragment din „Vizuina luminată”, în acelaşi număr al revistei. nescu şi Pavel Nedelcu, focşăneni, St. V. Ionescu, ploieştean. 20 . Vezi: „Întîlniri”, în Universul literar, 50, nr. 49, 29 Se încadrau cu toţii sub acolada de „poeţi provinciali”,9 „poeţi Premiului pentru Publicistică, pe care tocmai îl primise, l-ar 30 noiembrie 1941, p. 3. trişti”, poeţi „din neamul lui Bacovia”,10 funcţionari în viaţa fi preferat pe cel de poezie, întrucît se consideră „unul dintre 21. Vezi: Acţiunea, 4, nr. 924, 29 septembrie 1943, p. 2. curentă, boemi detracaţi de alcool, obsedaţi de ftizie, măcinaţi cei mai bacovieni poeţi contemporani”. Referindu-se apoi la 22. Vezi: Biografia debuturilor, Ed. Junimea, 1978, p. 349. Man- de mîhniri. Poeţi care evoluau în decoruri asemănătoare cu ale Nichita Stănescu, Virgil Mazilescu şi la alţii, a afirmat: „Noi ifestările acestui „gust” au făcut ca – relata un critic dintr-o promoţie Bacăului: „Provincia blazărilor, automatismelor, disoluţiilor în toţi doream să fim ca Bacovia”. De ce, a spus-o apăsat, cu apropiată de a lui Doinaş, instruit la Cluj – „poezia lui Bacovia să mineral... «La province engourdie» – cum îi zice Rilke, com- „accente”, şi Angela Marinescu, într-o evocare a lui Virgil cunoască în cadrul generaţiei [sale] o răspîndire comparabilă poate cu aceea pe care au avut-o versurile lui Eminescu în rîndurile tineretului pusă din demi-simili-vivants»”.11 Drumul pe care îl parcurg e Mazilescu, după patru ani după moartea acestuia: „El a fost, de după el. Numele poetului ne apărea învăluit într-o atmosferă de 12 pentru noi, cel de-al doilea poet pur, cu adevărat, după Bacovia, „un drum românesc specific, al suferinţei”. Cam de aceeaşi legendă, poemele îi erau memorate cu sfinţenie, şi nu puţini dintre vîrstă cu cei doi vrînceni, evocîndu-i, ziaristul Leon Kalustian în sensul pe care Gundolf îl dădea acestei sintagme. Fiinţa lui noi se străduiau să-şi etaleze un fel de a fi «bacovian»” (v. George a ţinut să sublinieze: „însemn aici adevărul că generaţia mea a ars în textele sale, cronic şi fără urmă materială, sau textele Munteanu, „Bacovia – un clasic al poeziei româneşti”, în Atitudini, i-a iubit [lui Bacovia] cu fervoare şi statornicie poemele (în- sale au preluat procesul arderii ca pe o structură intimă. A fost, EPL, 1966, p. 230). totdeauna cu genele umezite de o lacrimă)”.13 precum Bacovia, poetul care a ştiut să facă poezie, instinctiv. A 23. Vezi: Viaţă, poezie, proză, Ed. Eminescu, 1975, p. 220. „Filiaţii”, „infiltraţii”, „reflexe”, „inflexiuni” bacovi- fost singurul dintre noi care l-a preluat pe Bacovia în spiritul 24. Vezi: „Evenimentul cutremurător al descoperirii”. Dialog cu 31 Aurel Sasu, în Himera, Ed. Cartea Românească, 1980, p. 171. ene au fost semnalate, în epocă sau mai tîrziu, la Eugen Con- şi litera lui”. Importanţa lui Bacovia (şi odată cu ea receptarea) 25.Cf. Ileana Corbea – Nicolae Florescu, „Cu Eugen Barbu despre stant (Galerii cu ceară, 1924), Mihai Moşandrei (Păuni, 1929), scriitorul total...”, în Biografii posibile, Interviuri, Ed. Eminescu, creşte cu cît se înmulţesc „bacovienii” şi se prelungeşte „ba- Ilarie Voronca (Restrişti, 1933), Simion Stolnicu (Punct vernal, 1973, p. 16. 1933), acesta un „Bacovia hermetizat”.14 Iar pînă la sfîrşitul covianismul”. În anii ’70 – lucru ce părea să sfideze realitatea 26. Vezi: A. E. Baconsky, „Poezia lui Mihai Beniuc”, în Colocviu deceniului al patrulea, la alte „recensăminte” literare, şirului cotidiană şi discursul oficial –, autorul Plumbului şi al Scîn- critic, ESPLA, 1957, p. 111 şi „Bacovia”, în op. cit., p. 85. Iată com- celor de mai sus le vor fi adăugaţi: Ion Georgescu Metanii( teilor galbene devine (ca să folosesc o formulă mai dincoace) paraţia făcută în al doilea articol: „Acestora [„burghezelor colorate”] şi ore, 1925), George A. Petre (cu versurile din Familia şi principalul „reper canonic”, mai pregnant şi mai atractiv decît le aruncă el [Bacovia] o apostrofă de rară forţă lirică, de superbă Tudor Arghezi, Lucian Blaga sau Ion Barbu. Acum a fi „ba- sfidare: Femeie – mască de culori/ Cocotă plină de rafinării – / Tu din Antologia poeţilor tineri, 1934), George Moroşanu, Ion care ţipi la desfrînări tîrzii/ Pe visători cu greu îi înfiori... motiv întîlnit S. Crişu, Dumitru Marian, I. D. Pietrari, Dimitrie Danciu. Şi covian” conferă o şansă de a fi remarcat şi promite succes de critică. De aceea mulţi încearcă să şi-l aproprie doar pentru apoi şi la Beniuc: Femei grămezi de carne şi minciuni/ Talentul meu patru nume de... prozatori: Pavel Dan, acesta „un Bacovia al de mult nu vă mai cîntă”. Înaintea multora, Beniuc l-a considerat pe epicului”, după opinia lui Octav Şuluţiu,15 Aureliu Cornea, care aceasta. În acelaşi timp mulţi recenzenţi văd, pe drept cuvînt Bacovia „mare poet” şi aprecia faptul că el e „unul dintre foarte puţinii a debutat cu „versuri de rezonanţă bacoviană”, în Gândirea ori nu, cîte ceva „bacovian” la un poet sau altul. Rezultatul scriitori români neconformişti” (v. „Bacovia”, în Ţara nouă, 1, nr. 2, (1924), şi în ale cărui prime proze găsim fraze bacoviene (statistic) e o listă cu zeci de nume. (Fragment) 12 noiembrie 1939, p. 2). („două ciori negre şi mari în cerul gri”; „scîrţîitul coroanelor 27. Vezi: Eugen Simion, „Miron Radu Paraschivescu”, în România literară, 11, nr. 30, 27 iulie 1978, p. 4-5 (Interpretări). de tablă din pod, furate de pe morminte”),16 şi H. Bonciu, la Constantin CĂLIN 28. Vezi: Nicolae Balotă, „Adolescentul perpetuu”, în Umanităţi. care, scriind despre Lada cu năluci (1932), Perpessicius desco- Eseuri, Ed. Eminescu, 1973, p. 406. perea o „amalgamare de Nemţeanu şi Topîrceanu, de Bacovia Note 29. Festivitate desfăşurată la Centrul de Cultură „George Apostu”, şi Relgis şi aşa mai departe”.17 Al patrulea, M. Blecher, a fost în ziua de 1 noiembrie 2002. de părere Mihail Petroveanu, care a observat exact, „are poate 30 . L-a primit în 2016. 1. Vezi: Şerban Cioculescu, „Alte aspecte lirice contemporane”, 18 31. Vezi: „Predestinat poeziei”, în Vatra, 18, nr. 4, aprilie 1988, cele mai adînci afinităţi” cu poetul. De altminteri, a şi tradus în Revista Fundaţiilor Regale, 4, nr. 7, 1 iulie 1937, p. 166. 19 p. 11. Ca orice elogiu, şi acesta trebuie bemolizat. şapte poezii din Bacovia. 2. Primul care l-a întrebuinţat e B. Fundoianu, în poemul „Odă 10 Acolada nr. 7-8 iulie-august 2017 Un mizantrop Insolența, calea cioraniană de mântuire

Ludic, dramatic, ironist, Motto: „Fierbere și frenezie, Cioran pe la 24 de ani, când ar fi vrut să dinamiteze „ignava poetul George Luca a decis paroxism și crispare: efectul unei ratio” (din fatalismul pelerinilor de la Maglavit, de ex.) ca să-şi întârzie mult debutul, iar, enorme energii disponibile… chel- să ne sincronizăm și noi cu revoluțiile naționale din Europa apoi, să publice foarte rar, ast- tuită în visări metafizice și rev- interbelică. fel încât, în momentul de faţă, oluționare” (Bazil Munteanu despre Ideile unei atare sincronicități fuseseră cuprinse și în man- bibliografia sa numără numai Cioran, vezi Panorama literaturii ifestul „Crinului alb”, scris cu stângistul Petre Țuțea și trei cărţi, ultima fiindOchiul cu române, 1996; ed. I-a, fr. 1938; engl. filozoful Sorin Pavel împreună cu alți câțiva tineri din cauza care Dumnezeu mă vede datornic în lăuntrul nimicului (Edi- 1939; germ.1943; it.1947). cărora Cioran n-a vrut să-și treacă semnătura (să nu apară tura Timpul, Iaşi, 2016). Modestie, dar, mai ales, o înclinare „Sunt vremuri în care nu poți alături de insignifiantul „Tite”). persiflantă se pot deduce din subtitlul acesteia, poezioare şi înainta decât mergând în contra curentului… Întoarcerea la Preluând inconștient instrumentalizările dinainte și de alte diversiuni. Este semnificativ şi motoul ales din Meister sacru reprezintă singura noastră cale de salvare.” după căderea comunismului, în Dicționarul de teme și Eckhart: „Ochiul cu care-L văd pe Dumnezeu este acelaşi (Mircea Eliade) simboluri din literatura română, Doina Ruști consemnează ochi cu care Dumnezeu mă vede”. La debutul său din 1998, impresia după care „Manifestul Revoluției Naționale” ar cu Efectul pervers, Al. Cistelecan nota: „George Luca se naşte „Personnellement, je crois que la religion va beaucoup plus reprezenta noua generație de tineri agitați avându-l pe Mircea într-o formulă matură, cu ezitările vindecate într-o scriitură en profondeur que tout autre forme de reflexion… et que la Eliade ca „patron nedeclarat”. În manualul de istorie conceput ce echivalează ironia şi melancolia, nostalgia şi bravada”. vraie vision de la vie est la vision religieuse. L’homme qui pentru liceenii de după așa-zisa „revoluție comunistă” con- Evoluţia în timp a acestuia este evidentă. n’est pas passé par le filtre de la religion et qui n’a jamais stând în impunerea forțată a regimului criminal comunist Premisa noului său volum este (după cum suntem averti- connu la tentation religieuse est un homme vide” (Cioran). după fraudarea alegerilor din noiembrie 1946 concomitent zaţi chiar în titlu) vederea, în sensurile cele mai diverse: „Văd Mulţi au încercat să dovedească așa-zisul ateism din inso- cu dezarmarea și întemnițarea ofițerimii armatei române, adică mă împreunez cu vederea a ceea ce există” (Aristotel/ lențele lui Cioran care-și descrisese opera cu desăvârșită Émile Borel). Aceşti ochi multipli, spiritualizaţi, mutuali, politrucul Mihail Roller tuna și fulgera împotriva „gener- obiectivitate: „Nous sommes en présence d’une œuvre a la ației de la 1922”, cum apărea ea desemnată în publicațiile fac ca lumea să fie o continuă pândă (nemaiavând unde să fois religieuse et antireligieuse ou s’exprime une sensibilité se ascundă), dar şi o infrarealitate căci, din mica sa prăvălie, discutând proiectul Constituției „de la 1923”, generație mystique”. În primul meu text („Ideile, un decor variabil rebotezată mai pe urmă „generația de la 1927”, din motive scriitorul vede ceea ce, de fapt, are în minte. Imaginea lumii în scrierile lui Emil Cioran”) cuprins în volumul bilingv În este reprezentată ca una agonică, iluzorie, duplicitară. Produ- lesne de închipuit. labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi: De fapt, crinul în iconografia creștină e simbol al pu- cător de nimic (v)orbitor este chiar autorul. Captivat intens Țuțea, Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile de propriile gânduri, el duce abstractizarea în zone tot mai rităţii, al nașterii Mântuitorului din Fecioara Maria. De aici Băncilă (Slobozia, 2000) observasem nepotrivita prezentare crinul devine semn al mântuirii prin Iisus Hristos, așadar al obscure. Sfidarea sacrului îi dă elanuri nihiliste: „Tot sfânta a filozofului religios Nae Ionescu prin prejudecata indeciziei sfidare se desfată în lăcaşul meu de poezie/ ca o mână ascunsă redobândirii Raiului pierdut ca urmare a păcatului originar. şi arsenalul aforisticii care preschimbă cu ușurință orice în întunecimea de poveste/ şi tot autoritatea fără Dumnezeu îmi Cu acest sens apare crinul și în titlul unei povestiri (optimiste) afirmație în contrariul ei. În anul centenarului nașterii lui suge viaţa/ chiar să fiu ales ori recunoscut de magi ori nu/ tot scrisă de Mircea Eliade la 75 de ani cu deplina convingere Cioran mi-am început colaborarea la revista „Acolada” cu nemernicia mea face din dragostea lui Socrate dulcele rahat/ că impasul desacralizării în care se găsește Occidentul va un articol („Cioran prin lăutărismul lui Pleșu. Inocularea şi tot ştiinţa heruvimilor îi luminează pe nebuni/ aşa cum în fi depășit prin intermediul câtorva „insubordonați” a căror rușinii de a fi român,”, nr.1 (39), ian. 2011, anul V, p.17) creierul măgarului lui Bruno pătrunde un univers/ duplicitar.” minte nu va putea fi ștanțată ca urmare a monopolizării (Liber d. p. v. burghez). Prezenţa a numeroase referinţe livreşti despre instrumentalizarea politică a scrierilor cioraniene mass-mediei și a învățământului de toate gradele. Un comen- dă poemelor o alură prestigioasă. de tinerețe. La Colocviul internațional organizat în 2011 tator reproșa înțelesul prea explicit (la care din păcate nu a Atitudini extravagante răbufnesc adesea, autorul invec- de Universitatea sibiană l-am prezentat pe Cioran drept ajuns) precum și schematizarea acestei povestiri după cum tivându-şi contemporanii (scribi, târfuliţe, sclavi, hierofanţi „profet al adevăratei sfințenii”, în 2013 publicând un nou urmează: mesagerii „provoacă revelația semnelor. Schema de zonă) sau autopersiflându-se („sunt un nimeni cu înfăţi- text axat pe componenta mistică din scrierile sale (Isabela cuprinde și pe cei care, trăind în planul rațiunii practice, se şare de nimeni”, „cititor de afişe, oracole şi firme, căutător Vasiliu-Scraba, Mărturisiri inedite ale lui Cioran din texte îndoiesc de existența miticului” (Eugen Simion, Postfață la întâmplare prin/ gunoaiele maniheice// şi lumi inferioare” cunoscute şi complet necunoscute). Atât studiul din anul la vol.: Mircea Eliade, La umbra unui crin, pp. 372-373). – Catoptrica, „dinafară arăt tâmpit şi virtuos” – Eu, subver- 2000 (Ideas - A Variable Background în Cioran’s Writings. Amintindu-și de figura poetei Zorica Lațcu (/Maica Teodo- siunea, „creatură veche, jegoasă şi mâhnită” – Ambigua). Nae Ionescu and Emil Cioran) cât și referatul citit la Rășinari sia) care „scria versuri și drame claudeliene”, călugăriță pe Nonconformismul face parte din recuzita utilizată. Lumea nu în 2011 (E. Cioran comme prophète de la vraie sainteté, à care o cunoscuse la Mănăstirea Vladimirești, Petre Pandrea e ce pare, iar simţurile contribuie din plin la denaturarea ei. propos de Mircea Vulcănescu) au fost preluate și difuzate o asemuiește cu un „crin solitar alb de bibliotecă” (vezi și Funcţionează o prefăcătorie generală: „hota de la bucătărie de de un site brazilian dedicat lui Cioran. Isabela Vasiliu-Scraba, Centenar Zorica Lațcu, în rev.„Aco- fapt imită scripca ascunsă” (Eu, subversiunea). Este regretată La șaptezeci și șapte de ani, Cioran își exprimase con- lada”, anul XI, nr. 5 (114), mai 2017, p.19). totuşi dispariţia miraculosului din realitate (şi aşa, destul de vingerea că din multele insolențe ale sale măcar unele vor După căderea comunismului, la un simpozion de la Sibiu, confuză). Societatea este abjectă, într-o totală degringoladă a rămâne, gândindu-se probabil la „războiul” dus cu Apostolul Aurel Cioran își manifestase deschis dezaprobarea față de cei valorilor morale. Pavel cu care Petre Țuțea ar fi vrut să-l împace. Şi desigur care țin morțiș să-i „lipească eticheta de ateist pe spate, cum Două aspecte sunt dominante: imaginea când romanţi- fără a avea în vedere instrumentalizările politice ale teri- s-a tot făcut de ani de zile. Emil vorbește de Dumnezeu pe oasă, când dezabuzată a poetului, pe de o parte, şi imaginea bilismelor sale de tinerețe prin care s-a făcut noul dresaj disolută, alterată a societăţii (în care se includ şi semenii decla- fiecare pagină pe care o scrie, cu originale accente de mistic ideologic de după 1990, repetându-se la nesfârșit insolența autentic”. Pe fratele său aflat în plină criză religioasă, însuși saţi). O trezire la realitate, o conştientizare a înşelăciunii apare închipuitei noastre „eredități monstroase” pusă în lumină de în poemul Numina nomina: „Nu-mi amintesc filmul pe care Emil Cioran reușise a-l convinge să nu se călugărească, fără l-am văzut prima dată în viaţă/ la şase ani la cinematograful a recurge nici la evocarea victoriilor tehnicii și ale științei (...trei femei înspăimântate)/ în loc să urcăm spre sihăstrie noi «Luceafărul» la balcon,/ nu-mi amintesc nici şmecheria prin moderne și nici la ponegrirea creștinismului cu exemple de coborâm spre-o scăpare/ devine că e imposibil ca altcineva să care prietenul meu mai mare/ Dohotaru amirosind a trăi însu- indivizi care nu sunt demni de haina preoțească. urce şi totuşi întâlnim străini ce urcă/ un englez cu iubita lui/ fleţit/ m-a făcut ca, după stingerea luminilor, pe timpul acţiunii/ De la nivelul experimentării (de patru ori) a preaplinului recit «very difficult five kilometers» (?!) aproape lipit de uti- să-i ţin în mână un obiect cald.../ Îmi amintesc însă scârba şi de existență prin care extazul religios se diferențiază de lajul suind nefiresc/ viteza întâi îmi blochează muşchii dincolo ruşinea, îmi amintesc ciuda şi ocara/ ce s-au prăbuşit asupra orice alt eveniment trăit (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Cio- de râpă/ şi apa ajunge înaintea noastră la slujba de liturghie/ mea la iluminare şi ieşire/ înţelegând că i-am ţinut în mână/ ran, un mistic în lumea filozofiei, referat pentru Colocviul şi încă o veşnicie coborâm până la rostul clipei şi casa lui mădularul în erecţie.// O stupoare nu ajunge însă fraierului/ internațional Cioran, Univ. „Lucian Blaga”, Sibiu, 8-11mai Dumnezeu/ îmi tremură genunchii cât ţine sfântul maslu// îmi viaţa lui este un şir de uluiri./ Nu-mi amintesc povestea cu 2014, publicat pe hârtie în. „Vatra veche”, Târgu-Mureș, tremură şi mâinile întinse spre/ straiele părintelui Ioan tremură care mi-am lăsat Maria şi copiii/ ca să ajung după o noapte Anul VI, nr.4/ 64, aprilie 2014, pp. 14-15 și în nr. 5/ 65, şi tableta cu care înregistrez/ toporişca de la picioarele sfintei cu trenul să păşesc între bălţile de sânge/ din decembrie din iunie 2014, pp. 16-18; http://www.isabelavs.go.ro/Articole/ muceniţe Filofteia.” (Tremură maşina). Cartea se termină într-o faţa Ateneului/ nu-mi amintesc cum am parcurs prin mulţime/ IsabelaVS-CioranMistic15.htm, precum și documentatul notă caracteristică, prin apostrofarea cititorilor, dar şi printr-un când în piaţa palatului când la televiziune,/ îmi amintesc însă text al lui Titus Lateș despre lecturile lui Cioran din tinerețe, proces de conştiinţă, autorul calculându-şi opţiunea între po- greaţa, pornirea de ură şi o nouă ruşine/ ce mi-au muşcat fiinţa esie şi negustorie: „eu mă rog pentru sănătatea îngerului meu cuprins în vol. Studii de istorie a filozofiei românești, VII, cuvântului când am înţeles că/ în vremea asta n-am făcut decât păzitor de la fisc/ drept pentru care las mizeria imaginaţiei în Ed. Academiei, București, 2011, pp. 88-93), Cioran a meditat să ţin în mână/ mădularele revoluţionarilor. Blegite.” Sarcas- bilanţul final/ într-o pungă de hârtie reproiectând realitatea în la universul omului modern căzut în istorie (vezi Isabela mul la adresa propriei persoane este neîndurător, contrastând sine.” (Lernt mich gut lesen!). Vasiliu-Scraba, Două traduceri trădătoare în cărțile lui cu o tentaţie narcisiacă, din alte locuri: „aşa că îmi fac din nou George Luca este un poet care vrea să uite regulile, toate Cioran, pe hârtie în „Curtea de la Argeș”; Anul V, Nr. 10/ 47, poze/ adică bag în cadru pe domnul poet/ laş, escroc şi puturos/ codurile şi să o ia de la capăt (adică să creeze propriile reguli, oct. 2014, p.6), într-un timp desprins de eternitatea (bună) şi domnul poet solicitat pozează în sfânt/ şi excelează în beţie/ propriile coduri). El nu acceptă continuitatea şi nu crede în care dădea timpului în momente excepționale o strălucire și şi zice că scrie poezie.” (Poze). Autodenigrarea continuă cu poezie şi, mai ales, în poeţi, şi nici în cititori. Este un nihilist, o consistență de netăgăduit. A fost interesat şi de „plictisul” acelaşi cinism: „vreau să mă rog lui Iisus în catedrala Sfintei impunându-şi o rigoare ascetică, „liber caligraf”, cum se gra- monastic, amenințând trăirea duhovnicească (Convorbiri Treimi/ şi de fapt mă prefac că mă rog/ [...]/ sunt actor creditat tulează. Însă, paradoxal, prin cartea sa nu face decât să-şi mi- cu Cioran, București, 1993, p. 89), citindu-i (în singurul an de-alcool ţanţoş prin mocirla poetică” (Viaţa la 55 ani). Sau, cu tizeze propria persoană. Demolându-se, desfiinţându-se ceva, în care a fost angajat ca profesor de filozofie la Brașov) pe aceeaşi nefavorabilă părere despre sine, se defineşte „scribul/ în golul rămas memoria (sentimentală) dă frâu liber fanteziei, scriitorii religioși aflați la un pas de erezie (op. cit., p.25). ordinar, făţarnic şi slab de înger// ce vine din timpuri clopotiste supraevaluând ceea ce lipseşte. Într-o reprezentare pe negativ, La Paris nu a putut rămâne indiferent la poezia metafizică şi obscure, imitând/ suferinţa, proptit în maledicţie şi// reţete negrul apare alb. Scriitorul îşi propune, într-un parcurs poetic de care era impregnată viziunea lui Samuel Beckett, zidit de profetism”, „uriaş papagal rafinat” (Teza împotriva poesiei). spiritualizat, să surprindă nu numai văzutele, ci şi nevăzutele, ca într-o fortăreață de cuvinte „picurate din preaplinul tăce- Poetul este pornit împotriva tuturor, a omenirii, a cititorilor, adică să înlăture cenzura de orice fel a minţii: „prin urmare îmi şi chiar împotriva sa şi se lasă la dispoziţia „judecătorilor şi/ rii” (cf. L’Innommable de Beckett, în vol. Cioran, Oeuvre, pun pe cântar dihania hazardului individual/ şi dreptul de a mă sau putorilor” (Târgul lichelelor). 1995, p.1575). pierde în programul de întruchipare” (Somnul lui Solomon). În opinia trăiristului Cioran (care-l însoțea la cursuri pe Poemele unui pelerinaj la locaşuri monahiceşti sunt în- cercări de a se apropia de inefabilitatea credinţei, de ochiul lui Dumnezeu, de câştigarea harului: „Tremură maşina coborând Isabela VASILIU-SCRABA înălţimile Rarăului/ tremură şi amuţesc şi limbutele drumului Paul ARETZU (Continuare în pg. 18) Acolada nr. 7-8 iulie-august 2017 11 Vorba-n colţuri ( III) Am tot spus că, postso- o idee personală”. Ba pot, cred eu. Şi n-o să-mi spuneţi că legionarismului, al antisemitismului”. cialist, au apărut acei arbitri Eminescu era albanez, Caragiale - grec, Steinhardt -evreu şi Agasantă această semnalare repetată a neo-legionarismului ideologici cu cartonaş roşu la asta pentru că nu-i vorba de sânge „curat”, subiect de mulţi la români! Şi „alertele” Al. Florian se înteţesc. Nu demult, îndemână şi cu fluieru-n gură, pixeli, ci de „sânge spiritual, euharistic”, spre a-l cita pe Th. Adrian Alui Gheorghe a fost numit „simpatizant” (sau gata să te taxeze ca depăşit, ca Codreanu. presupus simpatizant) al „legionarului Justin Pârvu”. Acuză întârziat în canonul vechi, dacă Sunt convinsă că forma mentis românească nu-i nocivă internetontică, ar fi spus Luca Piţu. De-li-ran-tă, alt cuvânt nu nu defăimezi tot ce s-a scris pentru alteri ori pentru cei cu dublă cetăţenie. Românii nu sunt am. Spus limpede: cei care nu-şi dispreţuiesc valorile naţionale înainte de ei. Dar, atenţie: nimicul xenofobi. S-a simţit Shaul Carmel discriminat etnic atunci când sunt rău priviţi ca hitlerişti in nuce, antisemiţi, legionaroizi. Et poate nimic, cum avertizează a primit, la Academie, Premiul „M. Eminescu” („protolegionarul”, eiusdem farinae. Ca Noica, de pildă, care a intrat în legiune Heidegger. n’aşa?), în 1996? Sau, în ‘99, premiul Festivalului Blaga când a fost asasinat Codreanu la ordinul lui Carol II şi a ieşit Distrugem canonul didactic, („fascistul” lui Răutu şi Crohmălniceanu)? Cum m-a „alintat”: din legiune când a fost asasinat Iorga. de la Creangă la Rebreanu, de la Goga la Labiş. În ce scop? Ca „strălucitoare, dar beznuită”, i-am răspuns că, aşa, beznuită Am repetat de nenumărate ori că orice credinţă trebuie să nu avem – repet -repere absolute şi, pe cale de consecinţă, la minte cum sunt, nu găsesc deloc amendabil „naţionalismul respectată, dar nu cred, ca Shaul Carmel, că glumiţa proastă nimic care să ne definească identitatea. sănătos” (Eugen Coşeriu), „românismul curat” (Iorga; de recitit cu svastica pe crupa poneiului roz a intenţionat „să desacra- Eu nu cred că poţi primeni canonul ca pe un cearşaf, De ce atâta ură?, din „Neamul românesc”, 6 iulie, 1940). tizeze (sic!) simboluri în numele Artei”. Diagnosticul: „Artă dimpotrivă, nici că poţi nimici cu un număr de revistă canonul Uite că mai fac o încercare de sinucidere literară, replicân- modernistă, cu zvastică (sic!) şi desacrizarea (sic!) Menorei”, Eminescu. Şi-l urmez pe profesorul N. Manolescu, susţinând: du-i lui S. Carmel că tradiţionaliştii nu sunt, la hurtă, antisemiţi aşa cum ar cere „tree-art-ul mioritic”, oho, este o exagerare „canonul nu se discută; canonul se face”. Deci să ne canonim sub acoperire. Nu mi-e frică de ştampila antisemit(ă), pentru shaulcarmelică. A fost doar o glumiţă proastă şi atât, fără nici pe text, nu să reanimăm ideologia proletcultiştilor şapteclasişti, că nu sunt aşa ceva. Atacul lui nu m-a intimidat deloc, dar urmă de artă. gata să-l înlocuiască pe Eminescu cu A. Toma. Cu cât eşti mai am revenit la el pentru că mi se pare absurd să clopoţeşti pe Spus iarăşi limpede: neointernaţionaliştii sunt din stirpea inclement demolator de Eminescu, cu atât eşti mai mărunt ca cineva pentru că-şi respectă valorile. Carmel nu le-a respectat vechilor internaţionalişti proletari, care vedeau în Nae Ionescu scriitor. Zice Alex. Ştefănescu şi-l aprob: „Spune-mi ce înţelegi pe ale sale? Ba da şi a fost firesc să o facă. Nefiresc a fost să Răul (da, cu majusculă) şi binele în Roller. din Eminescu, ca să-ţi spun cine eşti”. te răsteşti „fără reazim, fără fond” (o mai şti vreun elev că Hai s-o spunem şi mai limpede: pe Shaul Carmel, care Pe vremea şcolarizării mele, clasicii erau trecuţi prin citez din Venere şi Madonă?), punând în gura celui pe care-l vorbea de Învierea stafiilor legionare, oare nu-l deranja şi ciurul şi dârmonul cenzurii. Criticii de direcţie realist-socialistă consideri adversar de opinie afirmaţii false. Revin la pamfletul învierea stafiilor proletcultiste? În an 2000, în „Dilema”, Z. se îmbulzeau să-l mistuie pe Eminescu, până nu mai rămânea lui şi pentru că n-a retractat nimic, s-a menţinut în eroare. Ce Ornea scria exact ca-n anii cincizeci: „punctul de vedere cel din el nimic decât Împărat şi proletar. O luăm de la capăt, post orgoliu trebuie că ai, dacă nu eşti capabil să-ţi corijezi eroarea! mai extremist l-a reprezentat Gândirea”. Nu şi „Lupta de annum 1989, propunând Somnoroase păsărele ca o creaţie de Totdeauna mi-am recunoscut greşeala, nu-s infailibilă, aşa clasă”, unde lupta Ileana Vrancea contra gândiriştilor? vârf? Altfel, poetul naţional (sintagmă răzbit contestată ) e cum Shaul a crezut că ar fi. Şi tot după Ornea, relaţionarea ortodoxie-etnicitate ar fi considerat un deplasat, cu iubirea lui deplină de ţară, de limbă, In essentia: o fi pamfletul un text de frontieră, dar n-ai blamabilă: „O ortodoxie înrădăcinată puternic în realitatea psi- de neam… Şi cât s-a râs de râul-ramul! voie, nu-i moral să deformezi. Polemica „de subţire” poate hologică a poporului nostru şi străluminată de focul adevărului Anihilanţii activişti au vrut demolarea construcţiilor rezolva un adevăr, dar dialogul nu se mai deschide spre adevăr evanghelic” ne-ar fi adus pagubă mare. durabile ale culturii româneşti, pentru ca acum să apară în cazul incriminărilor violente şi nedrepte. Ce-o fi păgubos în credinţa teologului Nichifor Crainic, (i)luminaţii (unii, proveniţi din pulpana proletcultă, ca Shaul Vocea din ceruri (reamintesc că Shaul Carmel traversa după care „ortodoxia ne-a dat temeliile de reazim, de statorni- Carmel), ca să ne spună ce-i cu acea gândire politic-corectă de Atlanticul, cu avionul de Tel Aviv), după ce mă ocărâse în fals cie şi de continuitate pe care nu le are nici politica, nici cultura care nu-i în stare decât o anume elită. Iar elitei trebuie musai că aş fi o admiratoare a poneiului roz cu svastică pe crupă, noastră”? Gândul religios ortodox nu-i fertilizant şi trebuie să i te supui,ea având totdeauna dreptate, chiar când greşeşte. găsise şi alt cap de acuzare: „limbaj grobian”. Rigoare intelec- suspectat şi blamat? Sau se vrea să mergem din orbire (provi- Corecţilor politici nu le place sintagma lui Blaga, „duh tuală? De la măr pân’ la păr! Pusese citatele din Vakulovski, zorie) în orbire? Să schimbăm marile repere ca Eminescu, românesc”, mie nu-mi place cuvântul iz, pus lângă tradiţie, pe care-l criticasem pentru impudoare epică şi etică în proză, Iorga, Blaga, Crainic, Stăniloae şi să ne re-orientăm spre valori nici desconsiderarea modelelor de etică şi de estetică. Şi asta pe seama mea. Dacă aş fi avut timp să intru într-un tribunal şi „europene”, ca şi cum ale noastre ar fi africane sau asiatice. pentru că, în ce mă priveşte, aplic şi criteriul estetic eugen- i-aş fi cerut o despăgubire de 10 şekeli, costul acelei reviste, aş Vorbind batjocoros despre sufleţelul meu naţionalist lovinescian şi pe cel est-etic, monicalovinescian. Nu, nu sunt fi câştigat. Nu l-am tras în justiţie, m-am mulţumit să-i replic: beznuit, despre mintea mea beznuită, despre literatura mea în acelaşi rând Steinhardt şi Zaharia Stancu, nici Edgar Papu, Shaule, Shaule, de ce mă prigoneşti? De ce îmi pui în cârcă beznuită (numai la Călăuza rătăciţilor de Maimonide n-am care putea spune despre Don Quijote, „vechiul meu prieten”, citatele din Pizdeţ? Şi de ce crezi că admir grupul „Zakuska fost trimisă), Shaul Carmel a uzat de tot ce poate fi mai neper- cu Dan Zamfirescu. Comparaţi destinul lui Petru Popescu şi senzual”, de care nici n-am habar? De verificat am verificat: mis într-o polemică. A făcut-o (şi-i spus prea blând) cu lipsă de destinul lui Ion Zubaşcu. Chiar Adrian Păunescu, până a nu ghilimelele erau acolo, în „Argeş”, la locul lor. inteligenţă. Dislexic a fost când m-a vârât în aceeaşi oală cu deveni „vulcan noroios”, cum îi spune Ion Zubaşcu, nu-i de În avionul de Israel nu s-o fi găsit revista „Argeş” on Ştefan Andrei. Or, despre Ştefan Andrei scrisesem că „umblă comparat cu poetul Mieilor primi. paper (dar pe internet era), unde, în articolul Ţâfna şi tupeul, cu cioara comunistă vopsită” pe varii canale TV; cât despre Canonicii se recitesc, notează Harold Bloom (The West- scrisesem că expoziţia din New York ( cu brandul ponei Gogu Rădulescu ilegalistul, m-a mirat faptul că trebuia primit ern Canon; the Books and School of the Age, 1994). De asta ştampilat cu svastică) era „o făcătură penibilă”, neavând de-a în rândurile GDS-ului. Pe urmă m-am dumirit şi m-am mirat n-o fi dorind o profesoară de română suplinitoare să-l mai face cu arta. Cerusem răzuirea fal(u)surilor de pe pereţii Gal- că m-am mirat. Dar a vrut Carmel să fie atent la argumentele predea pe Ion Creangă? Nu-i dezvăţământ (mulţumesc, Marian eriei, în acelaşi ton cu pictorul şi eseistul Ştefan Arteni, român mele? Cu siguranţă, nu. Ba chiar a crezut că mă trosneşte cu Victor Buciu!) ăsta? newyorkez. Cât despre Carmel, mă tem că domnia-sa vedea acuza că aş implementa (cuvânt implementat de premierul Minimaliştii (faţă de postmodernişti) au tot scurtat lista cai verzi pe pereţii expoziţiei din New York, nicidecum eu. Se Roman) tezele odiosului,sângerosului Nae Ionescu. modelelor, părându-li-se prea lungă. Studentul plătitor a de- numeşte dislexie să citeşti greu şi să înţelegi completamente Eu ca eu, dar cu filosoful Mihai Şora ce-o fi avut Carmel, venit client, cere prestaţii – servicii pe banii lui şi prestatorul pe dos ce citeşti. Nu l-am crezut dislexic pe Carmel, nici că susţinând că profesorul Nae Ionescu l-a împins la „frenezie – profesor i le oferă. „Bologna, ofta Petru Ursache,uite unde ar fi avut probleme de tratat la oftalmolog, de vreme ce nu criminală”? Ce biografem al filosofului Şora ar putea fi acuzat ne-a dus!”. Curând, elevii şi studenţii nu vor mai şti (şi nici vedea ghilimelele. Indignatul publicist de la „Viaţa noastră” de „frenezie criminală”? c-or să le pese) că generaţia mea n-a studiat Blaga la şcoală se folosise, probabil, de informaţii „pe surse”, ca să pună de- În finalul pamfletului Învierea stafiilor, S. Carmel a şi la facultate. Însă noi am fost forţaţi de dogma comunistă; un atac ofensator, într-o compunere cu grad de civilitate zero. adus-o apoteotic în sprijin pe Herta Müller,care îi scrisese acum, se vrea eliminarea clasicilor din manuale pentru că Avea în sarcină să informeze societatea civilă, ong-urile că atunci preşedintelui Traian Băsescu: „aveţi şansa să spălaţi dez-învăţarea e în tendinţe. „E greu să-l iubeşti pe Emines- gust – grozăvie! – arta fascizant pornografică, pentru a mi se această dezonoare prelungită şi să vă scuturaţi de „resturi” şi cu”, ironiza Cezar Ivănescu. Ni-i mai uşor să nu respectăm/ da exit din literatură. de stafii până nu va fi prea târziu ,dacă nu,o să vorbim din nou admirăm pe nimeni, nesocotind textul din Galateni 6:7: „căci Cititorii dumiriţi cunosc lungile mele campanii con- în şoaptă pe stradă.” Numai că „stafiile” Hertei Muller nu erau ce a semănat omul, aceea va culege”. Suntem înştiinţaţi c-a tra literaturii scato, a ceea ce Mircea Iorgulescu numea, în aşa-zişii neolegionari,ci securiştii de toate gradele ,din toate apus galaxia Gutenberg, că nu mai e nevoie de cărţi? Atunci, „Adevărul literar şi artistic”, din 7 martie 2000, „literatură serviciile.Iarăşi dislexie? vor rămâne doar cititorii de contuar. Literatura română? O, fesieră”. Foarte efervescenţii poeţi care uzează de limbaj Ecourile la re-play-ul meu, Goii şi Goya, opinând, ca am avut doar iluzii că ar exista. Azi o vedem şi nu e. Sigur că deocheat dovedesc doar că „omul e un biped fără pene”, deci şi Constantin Trandafir, că „nerecunoaşterea valorii naşte sunt şi autori normali şi-mi place titlul cărţii Angelei Baciu, nu (mai) zboară, dându-i dreptate, fără s-o vrea, lui Aristot. monştri”, au venit. Au fost multe încurajări in petto, pentru că Despre cum nu am ratat o literatură grozavă (Junimea, 2015). Şi încă un punct pe… pi: dacă eşti mediocru, nu scrie cu pu. suntem prea toleranţi (din frică?) faţă de ieşirile antiromâneşti. Eu, una, nu-s dilematică privind literatura română; n-am iluzii, Eşti bun scriitor, atunci fă ce vrei. Şi poate că trimiterea la Sf. M.G. (şi folosesc iniţiale ca să nu-i „cauzeze” la CV, mi-a am certitudini şi aş putea alcătui o listă foarte lungă de cărţi Augustin ar trebui iarăşi de-codificată (am mai făcut-o,apud scris pe Facebook: „Dacă te avea Makedon în falangă tăvălea foarte bune, de lecturi obligatorii. Petru Ursache): „Iubeşte şi fă ce vrei!”. Iubeşte-ţi condiţia, şi America. O să-şi rupă Carmel hainele de pe el”. Nu şi le-a N-om fi noi o minune de popor, cu o minunăţie de legende, statutul de scriitor şi, cu siguranţă, ştii ce şi cum să scrii, cât rupt, nici nu s-a scuzat pentru citări greşite cu toatele. dar n-am convingerea doamnei prof. univ. Mihaela Miroiu că (te) suportă hârtia. Dur, în stilul ştiut, a fost Paul Goma, care ne-a scris în poporul meu este unul neîmplinit, simbolul neîmplinirii fiind Shaul Carmel nu mă citise bine, ca să nu spun dislexic, dar 31 oct. 2000, pe e-mail: Coloana de la Târgu Jiu. Noica spunea că Brâncuşi a sculptat vitupera că aş fi ce nu-s. Un lector grăbit Carmel. Şi pentru că „M-a delectat punerea la punct a obrăznicăturii semnând infinitivul lung:infinirea , iar povestea povesteşte că, plecând eu nu sunt grăbită, i-am citit Lirice-le, unde se jeluia pe tema: „Shaul Carmel”. pe jos la Paris (1904, vă rog!), Brâncuşi şi-a luat drept sprijin, „de când dormim în paturi separate”. Decupez: „Lasă-mă să Nu, nu-l cunosc de la Şcoala de literatură şi nu sufăr. ca toiag, un stâlp de cerdac din Hobiţa. intru-n dormitor/ Să-mi bucur ochii şi să mă-nfior/ Ca-n anii În câteva rânduri am fost tentat să-i ard un dos di mânî Deşi trebuie să ne vedem cu bune şi rele, cu iubiură, de demult când trupul tău […]” Mda. E mai uşor să intri-n (vorba basarabenilor), dar mi-a fost lene: să stric bunătate de spre a formula ca Luca Piţu, eu prefer atitudinea exclusiv dormitor decât în sfera înaltă a poeziei. Am conchis: cum e dos pentru un cur. […] pozitivă celei exclusiv negative. Mai ales că mulţi sunt pamfletarul, aşa-i şi poetul. Nu l-am acuzat de „obsesia împere- «Opinia» mea? Magda e prea îngăduitoare cu aceşti puşi pe ucis etnostereotipiile favorabile, accentuând numai cherii”, nici nu l-am insultat, cum a făcut-o domnia-sa scriind muci”. trăsăturile psihomorale negative, hoţie, beţie, lene, necinste, despre „maidanul” din care provin. N-aş reproşa nimănui că se Am luat samă la sfatul lui până când, ca la un semn, ignoranţă, nepricepere. Alte neamuri or fi fără cusur? Lui C. trage din groapa lui Ouatu sau din ghetto. Şi nu l-aş fi trimis a intrat în dezbatere Boris Marian Mehr.O să-i răspund din Rădulescu-Motru nu-mi place să-i dau dreptate când scrie că pe Carmel în vreun abator tip Auschwitz, ca domnia-sa pe punct în punct. „românii luaţi individual, cu foarte rare excepţii nu produc mine. Ba chiar m-a şocat faptul că nişte „neolegionari” (care, opuri desăvârşite (subl. mea, Magda U.) ca francezii, germanii, cine?) i-ar fi provocat „o durere sufletească cumplită, chiar italienii”, adăugând un etc., „până la sacrificiul vieţii pentru fizică, acela (sic!) al reînvierii sau (numai?) al regenerării Magda URSACHE 12 Acolada nr. 7-8 iulie-august 2017 Interviul Acoladei : Alambicul lui Ianus

IOAN MOLDOVAN A.L. Încă o cruce, încă o absenţă la apelul zilnic... Dragă Ioan Moldovan, cuce- poate, a tuturor. Aşa că de prin clasa a IV-a am început să scriu prin caiete ţinute la secret, apoi am intrat la ideea că rită de sonorități și secrete ne- La televiziune deslușite, îți propun la început trebuie şi să public, mai întâi să debutez, fireşte, apoi să filmul A Clock-work după ro- o ,,întoarcere în timp”, spre devin tot mai celebru, ceea ce s-a şi întâmplat, desigur doar manul lui Anthony Burges. locul nașterii tale: Mureșenii până la graniţa cu celebritatea. Mentorii mi-i găseam singur de Câmpie. Mai sunt și niște prin lecturi, la fel pe însoţitori. Regia, Stanley Kublick. Mureșeni ai Bârgăului. Ce în- Anii studenţiei în frumosul burg transilvan au Este scenariul unui viitor seamnă să te prenumeri printre însemnat nu doar o etapă a maturizării, ci şi alegerea unui monstruos, plin de violenţe, ,,mureșeni” și să fii, să ramâi drum de la care nu te vei abate. Mediul universitar a fost de agresiuni şi de crime, un ,,moldovan”? pentru cei mai mulţi scriitori în devenire un mediu fertil. concentrate în personajul Alex, şeful unei bande de sceleraţi. M-am gândit și eu acum Ce nu s-a scris despre ce ai trăit la început de ani’70? Ca Aceste tablouri au apărut în secolul nostru, într-un preludiu mai la capăt ce va fi făcut ca experienţă literară, ca material de viaţă supus acceptării, evocator. între ,,mureșenii” stabiliți pe Câmpia Transilvaniei să dar şi contestărilor? Într-adevăr, mediul universitar şi mai ales revista se fi rătăcit un ,,moldovan”, când mureșenii înșiși din Das Schicksal der Wahrheit ist der Tod. şi gruparea „Echinox” au constituit pentru tinerii vremii sătucul – căruia ei îi spuneau și-i spun și astăzi Imbuz ,în (Reinhold Schneider) toate împrejurările – nu puteau fi decât niște veniți de pe atinşi de morbul literar un teritoriu formidabil de a-şi găsi alte plaiuri (căci Mureșul e departe), mai înainte ca un liniile de definire proprie, de a-şi încerca înzestrarea şi Peur, infiniment peur que nous perdions, Marie moldovan – bunicul meu dinspre tată – să vină și el în puterile plăsmuitoare – un noroc al vieţii pe care cei mai Imbuz și să-și găsească un rost pe moșia grofului, mai exact mulţi au ştiut a-l fructifica. Sunt sigur că fiecare dintre Claude et moi, ce qui nous reste de valabilité intelectuelle. să aibă în grijă podgoria, un specialist, așadar, căruia i se scriitori de azi care illo tempore au ucenicit la „Echinox” zicea ,,vințălerul” și al cărui nume va fi devenit Moldovan are „romanul” său despre experienţa „echinoxistă”. On dit que les Hommes sont fous, mais dans la mesure din porecla dată de săteni, probabil pentru că venise şi el Numele tău este bine legat de revista Familia, où ils raisonnent, ils n’ont pas le choix. de departe, din Moldova vinurilor . Totul e o supoziție, din Oradea. Perioada de glorie din istoria recentă, dovezi nu am, vorba poetului. Doar în administrație desigur, îşi leagă numele de revenirea în viaţa literară S.M. Siluetă fină, înalt, cap de o rară frumuseţe, Imbuzul se cheamă Mureșenii de Câmpie. Numele de fată a reprezentanţilor străluciţi ai Cercului de la Sibiu: personalitate total deosebită de intelectualul francez. Afa- al mamei era Imbuzan, iar pe tata îl identificau drept ,,Iuăn Cotruş, Doinaş, Balotă, Enescu, Negoiţescu. La Familia bil, ospitalier, mare amator de călătorii. Discutăm despre al Vințălerului”. Eu m-am născut acolo, dar nu împlinisem au debutat poeţi importanţi, tot aici s-au afirmat şi critici “Ingeniosa comparacion entre lo antiquo y lo presente de de incontestabilă valoare. Rolul poetului Andriţoiu a fost un an când ai mei s-au stabilit la Cluj – un oraș la nici 40 Cristobal de Villalon” (Valladolid, 1539). O seară bogată în anii aceia pozitiv. Multe s-au scris, atâtea se vor fi de kilometri de centrul lumii (mele) de copil și adolescent: în detalii şi reflecţiuni. Imbuzul . Așa că nu prea am fost eu mureșan decât în cazuri pierdut pe drum...Ce nu ar trebui sa uităm din viaţa celor mai târzii, când eram uneori numit prin locuri literare sau care au dus mai departe faima şi numele revistei lui Iosif Art may err, but nature cannot miss. în dedicații Ion Mureșan, pentru că faima lui Ion Mureşan Vulcan? Ieri, azi... era sigură şi memorabilă. Ca moldovan imbuzan m-am Într-un concentrat admirabil ai reuşit, dragă Lucia (Dryden John) simțit fericit oricând, dar asta era o afacere strict personală, Negoiţă, să evoci în întrebare o întreagă perioadă glorioasă pentru că abia în vremea debuturilor am semnat o singură O zi în Cartierul Latin care-mi place, poate, fiindcă dată cu pseudonimul Ion Imbuzan este mai puţin “francez” şi deci mai aproape de mine. Cel Ce uiți, ce îți aduci aminte din ,,timpurile mai universal şi cosmopolit cartier al Parisului, primeşte pe primordiale? oricine cu totală dezinvoltură şi perfectă indiferenţă. Este Dacă e să mă refer la timpurile aurorale ale individualist şi exaltat, cinic şi afectuos, iluminat şi egoist, copilăriei, nu am uitat nimic și când e să-mi aduc aminte închis în sine şi expansiv, exploziv chiar, adesea în proporţii nu întâmpin nici o dificultate să-mi amintesc totul, de la nebune, uluitoare. Mă simt reintegrat într-un peisaj familiar. lumina aceea ca de vis, până la detaliul cel mai mărunt, bunăoară felul în care plesnește pământul înfierbântat de Les Muses, qu’invoquent les poètes grecs, les poètes vară prima picătură de ploaie, uriașă, chiar lângă talpa mea latins, sont née des neuf nuits d’amour de Zeus et de Mné- desculță, sau floarea de dovleac cu prospețimea ei matinală mosyne, déesse de la mémoire. ca de junglă minusculă, sau mireasma narcotică a cânepei prin care ne ascundeam etc. Dar acestea sunt realități pe (Dictionnaire poétique) care nu le mai poți frecventa când eşti cu totul prins de/ și obligat să servești o realitate ale cărei coduri aparțin Din învolburările lui Paul Celan: lumii comune și căreia nu-i pasă de ce vei fi având tu în Atelier Ilie Boca “An beiden Pole desaga cu emoții intime, pe care, astfel, nu că le uiți, dar der Kluftrose, lesbar: a revistei Familia cu personalităţi de incontestabilă aură le lași deoparte până când viciul poetic te împinge să te dein geächtetes Wort! culturală şi spirituală, între care unii au fost chiar redactori mai prostești un pic, chiar dacă, vai!, ar cam fi cazul să te ai revistei: Balotă, Cotruş, Enescu, cerchişti, Gheorghe Nordwahr. Südhell.” trezești odată! Şi te trezeşti, şi faci faţă realului, şi apoi iar Grigurcu, redactor dat afară de autorităţile vremii, dar îţi întorci faţa înapoi, pentru că înapoi e înainte şi înainte rămas drept cel mai consecvent colaborator al Familiei până Besoin de se faire aimer. Et pour en être digne aussi era mai bine ş.a.m.d. astăzi; ceilalţi, colaboratori şi ei străluciţi. Toţi au constituit bien que pour pouvoir aimer en retour, nécessité d’être beau Momentul stabilirii familiei tale la Cluj... Cum ai un model pentru noi, cei veniţi târziu în redacţie şi care à l’intérieur de soi, d’approcher une certaine perfection, întâmpinat noul mod de viață? Ce importanță ai acordat fuseseră în studenţie echinoxişti: Mircea Copil, Ion Simuţ, d’atteindre à ce détachement de cette transparence faute noului topos? Ioan Moldovan, Traian Ştef, pentru o scurtă perioadă Virgil Întâmpinarea a venit muuult mai târziu, când faptul desquelles l’amour n’est qu’un mot. Podoabă şi Gheorghe Perian, titular de cronică a poeziei Al. de-a fi clujean intra într-o analiză de sine ţinând deo Cistelecan, colaboratori pe perioade bune Alexandru Vlad, oarecare maturizare, pentru că, altfel, eram în noul mod de Îmi amintesc de colegul meu de la spitalul Fundeni, Ştefan Borbély, Mircea Benţea ş.a. Din fapta fiecăruia viaţă ca în unicul, satul ţinea doar de vacanţe, în rest eram Dr. Arcadie Perceck, oncolog şi fotograf. Îl regăsesc din nou pentru Familia cred că se cuvin reţinute pasiunea, simţul clujean (Iuăun Delacluj, cum îmi spuneau tovarăşii mei de cu o carte apărută recent, “Universul complex al insomniei”. datoriei, onestitatea, spiritul critic, solidaritatea spirituală. aventuri rurale) cum vorbea proză Monsieur Jourdain . Un Artist până-n vârful unghiilor. Am ajuns la timpurile crimordiale ale poetului Ioan suflet din mahalaua Clujului, cu tot ce presupunea trecerea Moldovan .Ce mărturiseşti ca trăitor în lume şi în matca lui prin şcolile prime, prin biblioteca de cartier şi apoi poeziei pe care o scrii? The blind lead the blind. It’s the democratic way. prin cea municipală/judeţeană , prin Liceul „Bariţiu” şi Chiar aşa: ce mărturisesc? Poate, dată fiind natura tim- (Henry Miller) prin experienţa de fotbalist junior la U Cluj, prin aspiraţia pului ce mi/ni s-a dat: crimordialitatea, faptul că nu poţi secretă de a deveni regizor de film ori, în cazul de rezervă, scăpa de un sentiment tragic al vieţii pe care fapta poetică Ajungerea la sine. Avem cu toţii nevoie de o traumă poet, prin Facultatea de Filologie la secţia Română-Latină, nu-l poate oculta, oricât se preocupă postmodernitatea să-l care să ne aşeze pe drumul nostru, care să ne scoată din prin – helas! – miraculosul „Echinox” . Am acordat toată facă tolerabil şi omenesc, aceasta însemnând că tocmai rutină şi să ne focalizeze către acel punct final al existenţei atenţia noului topos pentru că era unicul accesibil mie. omul e bolnav de crimordialitate, nu frunza, nu oaia, nu Care a fost momentul în care ai vrut să te dedici datorită căruia fiecare traiectorie ajunge să semene cu coarda steaua. literaturii? Când ai început să scrii? Ai avut un mentor, un bine întinsă a unui arc... însoţitor de drum? Interviu de De îndată ce am putut citi cât de cât cursiv şi de a Elitele se fardează. Gloata se sulimăneşte. şi înţelege ce citesc, am simţit că, de fapt, cititul este doar partea pregătitoare pentru ceva misterios şi vrednic de Lucia NEGOIŢĂ încercat: scrisul. Abia scrisul ar fi, îmi spuneam în sine- Nicholas CATANOY mi, fapta care mi-ar atrage preţuirea celor dragi şi, dacă se Acolada nr. 7-8 iulie-august 2017 13 Pagini de mare forţă expresivă Literatura de şi documentară Romanul „Cherme- FSN] se temea de ceva şi, mai ales, de umbra Securităţii. Se frontieră a lui Adrian za sinucigaşilor” (Ed. Grin- uitau cu îngrijorare peste tot în căutarea celebrelor micro- ta, Cluj-Napoca, ediţia II, foane, se spionau unii pe alţii dându-şi din ce în ce mai mult Țion 2016) al lui Radu Ulmeanu, seama că aveau printre ei oameni ai diabolicei instituţii”. cu rezoluţie clară în ceea ce Radu Ulmeanu girează veridicitatea celor scrise în roman După patru cărți de proză scurtă, un roman, una de priveşte cele două teme majore, şi prin intermediul unor personaje istorice reale, cum ar fi cronică teatrală, una de cronică literară și una dedicată poetu- egal potenţate de arta scriiturii – Nicolae Ceauşescu, Elena Ceauşescu, Nicuşor, Ion Iliescu, lui Marcel Mureșeanu, anul acesta, Adrian Țion ne oferă un politicul şi eroticul – , transpune Petre Roman, Doina Cornea, Ion Raţiu sau Mircea Dinescu. volum cu totul inedit, Nostalgia călătoriei. Vade mecum (cu o într-o manieră originală mo- Putem să ghicim, de asemenea, alte nume reale sub vălul prefață de Ovidiu Pecican, ed. Napoca Star, 2017), un jurnal de mentele de dinainte, din timpul şi de după revoluţia din nu prea opac al referenţelor, restul personajelor făcând parte călătorii întreprinse în Italia, Grecia, Bulgaria, Turcia, Olanda, ’89. Epicul se derulează în „capitala de judeţ” Scuteni, în din trama ficţională. Avem în faţă un roman fără eroi, fără Ungaria, Austria și Franța, între anii 2003-2015. Transilvania, un oraş departe de Bucureşti şi de aceea, s-ar promisiuni, fără uşi larg deschise către lumina viitorului. La- Scriitorii și poeții își poartă uneltele de scris cu ei, fie putea crede, ferit sau prea puţin atins de tensiunile existente birintul neuronal al personajelor se împleteşte cu labirinticele că fac călătorii turistice sau de documentare, fie, pur și simplu, la centru. Autorul surprinde însă tensiunile de aici, dar şi circumvoluţiuni sufleteşti ale tuturor, astfel că o ieşire pare peripluri sau voiaje de scurtă sau mai lungă durată, cu diferite patima – politică şi erotică mai ales – a unor actori sociali imposibil de găsit de către cineva aflat în interior. mijloace de locomoție, de la bicicletă, autoturism și tren, până autohtoni. Un cititor neavizat/ un străin s-ar putea întreba Pe fondul buimăcelii cvasigenerale se menţin sau la autocar, hidrobus sau feribot; în orice caz, nu sunt niște dacă patima, fie politică, fie erotică, este o componentă a înfloresc metehne sexuale nefireşti: maiorul Dragnea îşi simpli consumatori turistici. De aceea, ca orice prozator care specificităţii româneşti sau dacă aceasta este doar rezultatul violează nestingherit victimele adolescente care, văduvite se respectă, el nu se limitează doar la simple notații ori relatări unui mecanism interior uman alterat de vremurile neaşezate de modele şi neangajate în activităţi stimulatoare specifice anodine de jurnal chiar și atunci când întreprinde o croazieră şi debusolante. Răspunsul este dat de uimitoarea succesiune vârstei lor, ajung să dezvolte sindromul Stockholm sau să sau o plimbare pe plajă. Atitudinile și sentimentele își găsesc de fapte şi întâmplări. caute împlinirea nu cultural, nu familial, social, profesional, locul și în această carte, sub pana sa, realitatea se redimen- Pornind demersul analitic de la denumirea oraşului sufleteşte etc., ci exclusiv prin intermediul sexului. Este cazul sionează, capătă noi valențe, joviale sau pesimiste (suferă din (inventată), Scuteni, observăm că aceasta vine de la substan- minorelor Mihaela şi Ramona, care cad pe mâna lesbienelor cauza discreditării românilor din pricina țiganilor ajunși în tivul „scut”, mijloc defensiv pe care prozatorul îl invocă cu profesoare şi nu numai, cazul elevului Doru Mihăilescu, ucis Occident, a conaționalilor care comit acte antisociale, dar și dragoste pentru concetăţeni şi ca reacţie la insolitul tragic lent de o moartă aflată între două lumi care, făcând dragoste a sărăciei din România, ei, bine, toate acestea îi înveninează anunţat de titlul romanului. Scuteni este, prin extrapolare, cu cei vii, e convinsă că îşi prelungeşte surogatul de viaţă sufletul, drept pentru care le sancționează cu intransigență), România întreagă, căci nimic din ce se întâmplă în ţară – hrănindu-se cu sentimentele victimelor, sau cazul minorei ceea ce dă farmec lecturii. Prozatorul nu se dezminte, descrie rău prin excelenţă – nu-i fereşte pe scuteneni. Una dintre Monica Meleşcău, violată de Dragnea şi surprizându-se cu dezinvoltură peripețiile plecării într-un sejur în stațiunea caracteristicile semnificative ale romanului constă în faptul uneori suspinând nostalgic după agresorul său, luptând din Lido di Jesolo, din Italia, inclusiv furtul benzinei din rezervorul că acesta nu are o abordare rechizitorială, concluzivă sau răsputeri, inclusiv cu sine însăşi, ca să nu cadă pradă colege- mașinii de o mână evident românească în noaptea de dinaintea exhaustivă, ci una bazată exclusiv pe divulgarea adevărului lor lesbiene şi îndrăgostită mai apoi de profesorul Grigore plecării, mai cu seamă că nu ieșise până atunci din țară, - asta cu orice preţ, spunând lucrurilor pe nume dintr-o nevoie Lapteş. Femei cu un recunoscut statut socio-profesional se întâmpla în 2003 -, comentând cu humor, ironie și sarcasm mai presus de sine a prozatorului de a exorciza oraşul, – profesoara Olga Meleşcău, „profa de bio”, bibliotecara mentalitatea conaționalilor de care s-a lipit sintagma „merge și așa”, ca marca de scrisoare. După ce ajunge la destinație, ne ţara aceasta, salvându-i pe românii ce pot fi salvaţi doar Rosa – sub pretextul că au fost decepţionate în căsnicie/ în face părtaș la descoperirile sale, ne dă informații despre per- aşezându-le în faţă o oglindă prin care transcende conştient experienţa cu bărbaţii, aleg să devină lesbiene şi să trăiască sonalitățile care s-au născut sau au trecut prin locurile călcate propria suferinţă către o lume mai bună, mântuibilă. Meritul orgii sexuale dincolo de un paroxism care în final le va şi de pașii săi, cum este fizicianul Guglielmo Marconi, laureat prozatorului Radu Ulmeanu, cunoscut publicului până la ucide pe unele dintre ele. Paradoxal, cea care va pune capăt al premiului Nobel în 1909 sau scriitorul romantic Alessandro apariţia primei ediţii a romanului în 2009 ca un poet lucid, acestei desfrânări subjugante ce anulase orice altceva în Manzoni, autor al romanului Logodnicii. Mai peste tot unde se pasional şi metafizic deopotrivă, preocupat să evidenţieze creierul şi în sufletul lesbienelor este o strigoaică născută întâlnește cu istoria și arta, gândul îi zboară la alți autori sau repetabila facere a lumii de către un Dumnezeu activat doar parcă dintr-o reverberantă spumă borgesiană, o ciudăţenie artiști (Marguerite Yourcenar, Emil Cioran, Mircea Horia Simi- de frumuseţea sufletească a oamenilor, este tocmai această cu un apetit sexual ucigaş. Rolul acesteia pare sa fie totuşi onescu, Theophile Gautier, Ezra Pound, Igor Stravinski, Axel totemică vrere a sa de a-i exorciza pe români. unul justiţiar-purificator, necesar, prozatorul inventând-o Munthe, G. Mosari, M. Eminescu, Coșbuc etc.), la personaje Personajul principal Grigore Lapteş, singura pentru a-i pedepsi astfel pe securistul Dragnea, pe lesbienele emblematice (Bartleby al lui Melville), se raportează la ele, conştiinţă, se pare, neaflată în derivă, un caracter frumos, care pierduseră total busola unei vieţi normale şi pe tânărul găsind conotații surprinzătoare, polemizează cu ele (apropo de un introvertit care nu-i judecă pe alţii dar care nu se poate narcisist Doru Mihăilescu. De ce a preferat Radu Ulmeanu complexul de inferioritate al unor români în fața Occidentului, apăra de judecata, mai ales nedreaptă, a celorlalţi, un artist să recurgă la realismul magic? Probabil pentru că personajul după Cioran). În calitate de iubitor de artă și cultură, vizitează pentru care absolutul s-ar putea traduce prin binele dedicat pozitiv, destinat să mânuiască binele întru învingerea răului, celebra Lagună a Veneției, piața San Marco, Palatul Dogilor, tuturor, „un cavaler al tristei, ridicolei figuri” după cum îl s-a dovedit vulnerabil. Nici n-ar fi putut, de unul singur, să Basilica San Marco, admiră picturile lui Tintoretto, Veronese caracterizează instanţa narativă trimiţându-ni-l în faţa ochilor contracareze un sistem fără reguli şi fără Dumnezeu. Ca și Hieronimus Bosch, meșteșugurile sticlarilor din Murano, minţii pe bunul Don Quijote pe care îl întâmpinăm cu infa- urmare, prozatorul a avut nevoie de un personaj din afara dantelele din Burano, fructificând fiecare clipă în favoarea tigabilă duioşie, un bărbat capabil să trăiască dragostea cu labirintului, capabil să ţină piept nefirescului. îmbogățirii spiritului. patimă devoratoare sau, dimpotrivă, platonic-ocrotitor-po- Întâlnirea celor doi protagonişti – Grigore Lapteş În anul următor, 2004, va face o excursie de câteva etic, devine utopic prin chiar idealurile sale fireşti, acelea ce şi Monica Meleşcău – pare să fie providenţială, fiecare ar fi zile la Atena, orașul care te cucerește brusc și definitiv ca o converg spre reaşezarea oraşului, a românilor, pe un făgaş trebuit să fie salvarea celuilalt din simplul motiv că iubirea iubire devastatoare, și va elogia spațiul spiritual al eternei normal. Numele său de familie, Lapteş, trădează o anumită lor este tutelată de firescul cel mai frumos cu putinţă. Dar Elade. Este cazat în Paralia, - o stațiune mică, cochetă -, de inocenţă şi curăţenia sufletească – laptele e alb, copiii mici într-o societate infectată de morbul (auto)distrugerii, nor- unde va pleca într-o excursie cu autocarul în Meteora, prilej cu au dinţii de lapte, iar „ş”-ul din final ar putea invita la „şi aşa malul este doar o utopie a inadaptaţilor care, la rândul ei, care va străbate Câmpia Tesaliei, în timp ce măslinii și chipa- mai departe”. Admirat şi, cumva, dispreţuit pentru felul său dezintegrează şi desfiinţează. Aşa cum scenele de dragoste roșii dau o notă aparte peisajului, și va poposi în Kalambaka, de a fi, chiar şi de către martorul, prietenul şi naratorul Andrei conţin şi suscită un summum al emoţiilor, şi scenele în care localitatea cu 21 de mănăstiri, azi funcționale doar 6; un bătrân Cetea – numele „Cetea” vine de la „ceată”, un substantiv survine moartea sunt la fel de impresionante şi chiar spec- solitar plimbându-și câinele, un gest, o privire, un copac, un colectiv, cu rol amplificator! – , Grigore este, pentru oamenii taculare prin atrocitate şi prin detaliile semnificante. Una miros îi aduc aminte de situații similare din cărțile citite, în din jurul său, fie un etalon pentru raportarea conştiinţelor dintre acestea se produce justificat, „în numele Tatălui”. felul acesta, realul îngemănându-se cu ficționalul. Bineînțeles celorlalţi, fie un ciudat nonconformist, fie un idealist naiv, fie Putem să bănuim că Tatăl invocat este, gravisim!, capul că va urca și pe Acropole, va vibra la descrierea tradiționalului un duşman ce trebuie anihilat. Profesor de franceză, apreciat aparatului de stat: „...unul îşi descarcă pistolul în fruntea lui costum al soldatului grec cu fustanela sa cu 400 de pliuri ce în lumea artiştilor, iubind-o platonic pe liceana Marta ca şi Grigore, care se prăbuşeşte pe pernă, umplând-o de sânge./ simbolizează cei 400 de ani de ocupație otomană, iar fesul cum aceasta ar fi fost întruchiparea zeiască a iubirii (deşi – În numele Tatălui! exclamă individul, şi îmi pune pistolul cu ciucurul masiv, format din fire negre reprezintă lacrimile fata, din ce în ce mai dezechilibrată psihic, ar fi dorit mai în mână, silindu-mă să-l strâng bine apăsând pe trăgaci şi femeilor care au plâns în anii de ocupație, doar Olimpul îl mult), aflându-se în mijlocul evenimentelor ce se precipită să-l mai descarc o dată, cu toată teroarea inimaginabilă pe dezamăgește că nu i-a trimis nici un semn, l-a străpuns cu un în decembrie ’89, este purtat de val într-o structură politică care-o trăiesc, în Grig. (...) Şi individul intră în trupul meu postcomunistă de unde crede ca va contribui la schimbarea la (...) în timp ce urlu înăbuşit, sămânţa lui se amestecă cu Icu CRĂCIUN faţă a acelei bucăţi de Românie. Evoluţia ulterioară politică sămânţa tuturor celorlalţi care se perindă prin mine, până şi socială din Scuteni şi din întreaga ţară îi anulează treptat când se face întuneric. Un întuneric orb, întunericul care (Continuare în pg. 19 voinţa, puterea şi visul de schimbare. Este siderat şi mai nu mai ştie nimic, nu mai înţelege nimic...” (mărturisirea apoi dezgustat să constate că vechii securişti sunt încă la Monicăi Meleşcău). sfârşitul sau se va afla că din cenuşa rămasă s-ar putea ridica posturi, cum e cazul diabolicului maior Dragnea, că fostele Romanul lui Radu Ulmeanu, rod al unei gândiri o nouă Românie, cu o faţă mai umană. Pornind de la acest elite comuniste s-au căţărat, cu uşurinţă, în CPUN şi în FSN, deopotrivă apolinice şi instantanee, poetice şi direct acu- considerent, am putea face apel la binecunoscutul efect al tributare aceloraşi doctrine ale ex-partidului unic, aceleiaşi zatoare, subtile şi cinematografice, poate fi receptat ca fluturelui inventat de Edward Lorenz pentru a privi cartea fie lipse de moralitate şi de iubire/ respect pentru celălalt. Se un roman al iubirii în (aproape) toate formele ei (visul de şi ca pe o zbatere de aripi care, la celălalt capăt al României/ întoarce la catedră învins de sistem, convins că securistul iubire, dorinţa, dorul, iubirea platonică, iubirea carnală, al planetei ar putea să provoace un uragan greu de ignorat. postdecembrist nu e un mit, ci chiar căpcăunul potent, modern, vampirismul, semibovarismul, opulenţa sexuală, perversi- Romanul are toate ingredientele necesare – pagini de mare conectat la structurile importante ale statului şi hotărât să unile sexuale etc.), un roman social, politic, istoric, un ro- forţă expresivă şi documentară, voce distinctă, directitudine huzurească în continuare pe spezele unui popor buimăcit, man-document, un roman al inadaptatului, un roman în care către gusturi variate şi rafinate – pentru a reuşi să penetreze privat de conducători bine intenţionaţi. Frica rămâne o con- asistăm la deprecierea instituţiei familiei, considerată global spaţii literare naţionale şi internaţionale elevate. stantă, observată şi trăită cu intensitate de Grigore Lapteş, şi ca fiind celula de bază a unei societăţi. Radu Ulmeanu alătură după preluarea puterii de către Iliescu: „Începu să plutească oximoronic cei doi termeni din titlu pentru a avertiza asupra Diana Dobriţa BÎLEA o atmosferă stranie, fiecare membru al consiliului [judeţean apropierii unei apocalipse româneşti, în urma căreia va veni 14 Acolada nr. 7-8 iulie-august 2017 I.C. Vissarion şi Dona Bianca Porporata Având în biblio- Fraza era dezlânată. N-avea contur, lapidaritate…”. Amândoi feminin… . La apariţie, George Topîrceanu a numit Sfinxul tecă ediţia a doua („în scriitorii, îşi aminteşte M. Sevastos, au publicat în Viaţa o „carte de feminităţi”, iar G. Ibrăileanu a definit, în genere, întregime refăcută”, faţă Românească proze, începând din 1913, 1914. Cei doi, facem textele autoarei din această perioadă liminară, când ea îşi de ediţia princeps, datând precizarea şi noi, erau cam de aceeaşi vârstă şi, la vremea căuta cu timiditate, dar şi febril, identitatea literară, nişte din 1956, şi cu prefaţa aceea, în căutarea confirmării înzestrării scriitoriceşti, Hort- „lucrări de miniatură executate pe dimensiuni de frescă”. lui Dumitru Micu) a ensia fiind născută în 1876, Vissarion în 1879. Scrisorile din carmelul cotidian al Donei Bianca Porporata, Amintirilor de la „Viaţa „Hortensia Papadat Bengescu – îi desenează cu până la un punct, reflex al condiţiei de femeie pironită într-un Românească” ale lui M. fineţe conturul statuar M. Sevastos –era pe atunci o doamnă mariaj ofensator al autoarei înseşi, trădând, fără doar şi poate, Sevastos, E.P.L. 1966 tânără, elegantă, cu o siluetă zveltă, de statuie elină, cu o senzitivitatea contrariată a unei feminităţi profunde, stau (496 de pagini), am ezitat ţinută majestuoasă, cu mers solemn şi firesc în acelaşi timp”. astăzi mărturie, dacă e să invocăm şi amănuntul că tânăra o vreme să-mi procur şi „Vissarion, în schimb, notează el în spiritul realismului frust femeie scria pe atunci direct în franceză, poezie (în 1914 a ultima variantă tipărită a de sorginte rebreniană (de semnalat faptul că Sevastos nu şi primit premiul revistei Femina pentru poezia La mer !), cărţii, apărută, sub egida Editurii Polirom, în 2015. Cum şi-a făcut niciun fel de însemnări sincrone cu momentele dezorientării estetice şi disponibilităţii, în fond, pentru o însă, nu o dată, am avut a mă confrunta cu grave probleme evocate), era un ţăran scurt şi îndesat, cu mustaţa zburlită, formulă literară ce se cerea susţinută. Atât Ibrăileanu, cât ridicate de „paternitatea”, ca să nu mai vorbesc de acurateţea cu părul vâlvoi, cu hainele boţite şi pline de praf – venind şi Topîrceanu, D.D. Pătrăşcanu sau C. Stere , cu care ea a unor versiuni literare puse în circulaţie de editorii comunişti de la Titu în Bucureşti pesemne într-un autocamion încărcat corespondat intens între 1914-1924, au agreat iniţial genul (de la modificări rudimentare, la adăugiri, interpolaţii sau cu saci de făină. Gulerul îi era sucit într-o parte; cravata, ca ei de literatură intens subiectivă de atunci, fiind efectiv con- întrelăsări de toată minunea), recent, profitând de noua un fitil, îi stătea strâmbă, spre umăr. Un pantalon îi rămânea trariaţi, după apariţia Balaurului, de pasiunea pe care o face ediţie, făcută până la urmă cadou de cineva, m-am gândit ridicat, mai totdeauna deasupra ghetei”. Înfăţişarea fizică a pentru detaliile de exterioritate şi analiza obiectivă. Până a fi să verific, sub aspectul semnalat, şi memorialistica lui M. protagoniştilor lui M. Sevastos (şi trebuie subliniată apăsat adoptată cu totul de E. Lovinescu la Sburătorul şi desemnată Sevastos… Surpriză! Deşi, într-o scurtissimă Prezentare aici subtilitatea ideii lui artistice) este perfect consonantă cu port-drapelul prozei obiectiv-citadine, Dona Bianca Porpo- (!), Mircea Anghelescu vorbeşte şi el despre furcile caudine natura subiectelor literare abordate de către cei doi; deopo- rata va trece printr-o fază de tranziţie – anii 1924-1927, cu ale cenzurii din epoca de „stângism agresiv” (1956-1966), trivă de bine primite şi apreciate, fără nicio prejudecată, de Romanul Adrianei (1924), Romanţa provincială (1925) şi fără absolut niciun aparat critic, noua ediţie de la Polirom a G. Ibrăileanu, sub rezerva stilului însă, după cum vom vedea. Desenuri tragice (1927) –, o perioadă când mediul citadin Amintirilor… lui Sevastos nu face, lipsită de orice precizare, „Viaţa Românească, precizează Sevastos, a publicat devine, încetul cu încetul, lichidul amniotic preponderent decât să reproducă ad litteram ediţia „refăcută” de Liviu câteva schiţe şi nuvele de Vissarion, în care autorul istoriseşte al noilor sale scrieri. Cu ciclul Halippilor convertirea ei la Călin, probabil, din 1966! Or, în 1966, poetul prozatorul, sfătos, dar cu un zâmbet amar – de pildă, necazurile ţărăneşti proza de anvergură obiectivă, practic, se încheie, scritoarea jurnalistul, memorialistul şi traducătorul Mihail Sevastos în legătură cu judecăţile. În bucata Un toi la bătrâneţe, Vis- devenind, prin modernitatea indiscutabilă a noului gen de (1892-1967), în ultimul său an de viaţă, nu numai că nu s-a sarion înşiră întâmplările hazlii prin care trece un moşneag scriitură cultivat, un romancier eminamente european. putut bate – cum îmi scria, într-o epistolă din Lausanne, Ba- vânjos, căzut în mrejele dragostei. Cum merge moşul într-o Dedicându-le un capitol distinct în Amintiri de ruţu Arghezi – cu cerberii regimului pentru editarea lecţiunii căruţă cu o femeiuşcă îndrăcită, inima îi dă brânci – şi ciup! la „Viaţa Românească” („Hortensia Papadat Bengescu şi originare a memorialisticii sale, dar nici măcar nu a fost în – Parcă-l văd pe unchiaş – spunea Ibrăileanu – I.C. Vissarion”), M Sevastos se întreabă el însuşi, pe bună stare să convingă pe cineva pentru a include în vreun plan întinzând pofticios mâna şi… ciup!” dreptate, „ce rost are apropierea dintre ţărănismele (…) lui editorial noua sa carte de evocări şi mărturii, intitulată Doc- „Ea (Hortensia Papadat Bengescu) publica în I.C. Visarion şi introspecţiile sufleteşti ale Biancăi Porporata, umente omeneşti, lucrare apărută, post mortem (Dumnezeu Viaţa Românească, printre altele, scrisorile Donei Bianca care semănau mai degrabă cu o vivisecţie pe un trup feminin ştie cât de schilodită şi ea şi desfigurată!) abia în 1970. Dată Porporata către Don Juan. În una dintre aceste scrisori, Bi- plin de temperament?...” La începutul colaborării celor doi fiind importanţa grupării scriitoriceşti din jurul revisteiViaţa anca Porporata îi spunea lui Don Juan: «Juan, mâna mea! viitori scriitori în paginile Vieţii Româneşti, scrie negru pe Românească între anii 1906-1940, precum şi a faptului că E întuneric şi am văzut braţul meu luminând în întuneric.» alb M. Sevastos, „manuscrisele acestei elegante scriitoare respectiva şcoală literară nu a beneficiat, din câte ştiu, nici – Ibrăileanu întindea braţul, îmbrăcat cu mâneca neagră a semănau însă, din punct de vedere stilistic, cu îmbrăcămintea măcar de o cât de onestă monografie, nici înainte de 1989 surtucului, şi i se părea că vede în întuneric luminozitatea lui Vissarion, după o călătorie hurducată într-un autocamion, şi nici după, personal consider că recuperarea variantei braţului Biancăi”. printre saci de cereale, de la Titu la Bucureşti. Amândoi aceşti originale a Amintirilor de la „Viaţa Românesacă” a lui M. Apreciat pentru talentul său frust de neîntrecut scriitori trebuiau dichisiţi. Sevastos (secretarul literar perpetuu al revistei) constituie, povestitor (un fel de Creangă muntean!) de un Tudor Vissarion, pentru stil, trebuia dus la baie şi frecat înaintea oricărei reeditări, un deziderat major. Pentru o Arghezi, Gala Galaction, Nicolae Iorga, Ion Ciorănescu, bine cu cărămida. Urma tăiatul unghiilor de la picioare cu asemenea întreprindere ar trebui să ştim însă mai întâi (şi Octavian Goga, N.D. Cocea, dar şi de G. Ibrăileanu, E. ferăstrăul de crăci. Apoi bărbieritul ţepilor de arici de pe nu ştim încă) cine deţine acest document, ca şi întreaga Lovinescu, I.Gh. Duca, Ion Mihalache, Ioan Alexandru obrazu-i tăbăcit. Hainele se cădeau şterse bine cu benzină, arhivă Sevastos, de altminteri, în care e de presupus că se Brătescu-Voineşti, Nichifor Crainic sau George Topîrceanu, uscate pe frânghie şi călcate după cuviinţă. Şi numai după mai găsesc şi alte documente de epocă privind gruparea de deşi s-a considerat, mai înainte de orice, om al condeiului, aceea scriitorul Vissarion putea fi scos în lume, cu stilul la Viaţa Românească acest năzdrăvan autodidact care a fost I.C. Vissarion, ins pus la punct. Departe de a fi un scriitor prolific, M. Sevastos s-a ce a corespondat cu Ford sau Edison (!) şi a născocit fel de Dona Bianca Porporata avea, şi ea, ca stilistică, ilustrat atât ca poet (a debutat în 1920 cu Rime sprintene, fel de unelte pentru uşurarea trudei aprige a ţăranului, şi-a unele imperfecţiuni ale coafurii şi ale toaletei. Îi atârna fără după care a mai publicat, în 1963, nişte Cronici rimate şi câştigat totuşi existenţa din roadele muncii sale de agricul- rost o laţă în dreptul scoicii urechii drepte. Bluza îi ieşea la apoi o antologie de Versuri) cât şi ca romancier (Aventuri din tor. Viaţa Românească şi G. Ibrăileeanu i-au oferit, printre spate din fustă, iar poalele rochiei (sic!) îi atârnau mai jos strada Grădinilor, 1934; Camioneta verde, 1938). A condus primii, sprijin literar atent şi dezinteresat şi l-au publicat în în faţă decât dinainte”. revista săptămânală Lumea-Bazar (la care au colaborat mai coloanele revistei, după ce Delavrancea, la uşa căruia bătuse Scriitorul care a primit misiunea de la G. Ibrăileanu ales Topîrceanu, Sadoveanu şi Otilia Cazimir) şi, între 1925- mai întâi, îl descurajase destul de dur, trimiţându-l expres de a pune în ordine ţinuta stilistică (dar şi gramatica, fără 1939, Adevărul literar şi artistic. A colaborat, cu mai bună să-şi perfecţioneze gramatica. De la Viaţa Românească, nicio îndoială!) celor doi scriitori a fost George Topîrceanu… sau mai slabă frecvenţă, la multe dintre publicaţiile vremii: sub auspiciile căreia se poate spune că îi apar volumele de El, scrie M. Sevastos, „îşi îndeplini sarcina cu măiestrie şi Convorbiri Critice, Facla, Cuvântul liber, Flacăra, Rampa, povestiri Nevestele lui Moş Dorogan, Privighetoarea neagră cu gust. Scăpând din mâna lui, şi Vissarion şi Dona Bian- Lumea literară şi artistică, Dimineaţa, Cronica, Adevărul, sau Florica (unele dintre cele mai bine realizate artistic, ca Porporata erau de nerecunoscut. Ceasuri întregi lucra Lumea, Dreptatea, Însemnări literare, Seara, Opinia ş.a. M. toate publicate în 1916), va migra, ca şi Hortensia Papadat Topîrceanu la redacţie deasupra manuscriselor”. În nişte Sevastos, fiu ne-recunoscut al poetului Artur Stavri, a tradus Bengescu, spre Sburătorul lui E. Lovinescu, critic ce i-a însemnări de jurnal târzii, rămase, din câte ştiu, până astăzi relativ mult, în anii aşa-zisului regim „democrat-popular” dedicat în Istoria Literaturii Române, vol. III (1927), dar şi nepublicate în volum, Hortensia Papadat Bengescu recu- (Mihail Şolohov, A. Serafimovici ş.a.!), pentru a putea su- în Critice V (1928), cu rezervele critice de rigoare (nu stărui) noaşte indirect natura deficitară a primelor sale încercări pravieţui… Alături de celebrele Amintiri…, cele mai căutate o deosebit de flatantă apreciere: „…d. Vissarion este cel literare, considerate, efectiv, la momentul arderii (probabil cărţi ale secretarului literar al Vieţii Româneşti rămân astăzi mai expresiv povestitor de astăzi, înzestrat cu o rară putere tot tardive) „un mozaic cusut cu ochii închişi pe o pânză însă Monografia oraşului Ploieşti (o excepţională cercetare verbală de a reproduce realitatea şi de a însufleţi printr-un fără capăt”. Una peste alta, fără a-şi asuma vreun titlu de social-istorică şi cultural-literară a fizionomiei unuia dintre joc inimitabil toate amănuntele unei memorii inepuizabile”. merit, deşi, vorba lui Caragiale, nu-i aşa? „lumea confundă cele mai interesante megalopolisuri româneşti; circa 1.000 Textul citat anterior de M. Sevastos din opera pe bijutieri cu tinichigiii şi pe arhitecţi cu zidarii”, delicatul de pagini, anul primei ediţii, 1937, şi tot atât de faimosul Hortensiei Papadat Bengescu, şi pe care prozatoarea l-a pub- autor al Baladelor vesele şi triste este, în fapt, părintele opuscul de Istorisiri adevărate, un briliant de povestiri cu licat mai întâi în Viaţa Românească, sub formă de scrisori, spiritual atât al „nesemuitului scriitor muntean” care a fost animale şi întâmplări vânătoreşti, rod, depotrivă, al pasiunii a apărut în volum, mai întâi, cu titlul Sfinxul(1920), pentru I.C. Vissarion, cât şi al Hortensiei Papadat Bengescu, primul pentru vânătoare şi al dragostei pentru litera tipărită a unui ca, mai târziu, scriitoarea să-l intituleze definitiv Lui Don scriitor român european. neîntrecut atlet al memoriei. Juan în eternitate. Alături de Ape adânci (1919) – debut Deschizând, la final, o paranteză şi urmând litera Amintirile de la „Viaţa Românească” atestă în M. editorial – , de Femeia în faţa oglinzii (1921) şi de Balau- Amintirilor de la „Viaţa Românească” de nepreţuitul M. Sevastos un rafinat observator şi un original portretist. Un rul (1923), roman al experienţei războiului mondial, trăit Sevastos, ar trebui amintit spre ştiinţă, măcar en passant, că scriitor, până la urmă, prea puţin interesat, orice s-ar spune, direct de scriitoare, ca soră de caritate, „scrisorile” din Lui la respectivul periodic, nu o dată, Topîrceanu, dar şi M. Sevas- de scara socială şi de politicale; de situări, în consecinţă, la Don Juan în eternitate marchează mai mult decât orice altă tos, îi „corectau” manuscrisele lui G. Ibrăileanu; Ibrăileanu, dreapta şi la stânga; un spirit onest şi curat, ironic şi polemic scriere calităţile native indiscutabile ale prozatoarei din ri- la rându-i, pe ale lui Calistat Hogaş. Acelaşi Topîrceanu, fără patimă, care nu s-a osândit nici să acorde mai mare sipitoarea perioadă de început a carierei. Renunţând aproape Al.A. Philippide şi M. Sevastos manuscrisul romanului În importanţă convorbirii lui George Talaz cu fierul de plug complet la afabulaţie, ba chiar şi la orice determinare tempo- preajma revoluţiei de C. Stere. Sevastos („gramatic, stilist (!) (publicată, în final, în altă revistă), dar nici să nu observe ral-geografică (Spania sau Italia Evului Mediu, înSfinxul ?), şi corector”), încă o dată, manuscrisul romanului Demonul apropierile, aparent doar paradoxale, dintre manuscrisele Bianca Porporata, pe care M. Sevastos o identifică simbolic tinereţii lui Mihail Sadoveanu… Hortensiei Papadat Bengescu şi manuscrisele celuilalt „ne- cu Hortensia Papadat Bengescu, risipeşte în aceste confe- nea Iancu” (id est I.C. Vissarion)! Ele, scrie M. Sevastos, sive misive de dragoste o subiectivitate lirică şi o distincţie „aveau un punct comun: erau tot atât de imperfecte ca stil. intelectuală rar întâlnite, la acea vreme, nu numai în scrisul Ştefan Ion GHILIMESCU Acolada nr. 7-8 iulie-august 2017 15 Așchii dintr-un jurnal de cititor Migdale dulci-amare Itinerarii plastice Supa de varză O lucrare urgentă, Geneza, după Boca Pamflet de Florica Bud Opera lui Ilie Boca este una extrem de variată şi pentru posteritate de o bogăţie rar întîlnită, Un titlu modest pentru o atît în ceea ce priveşte în- comedie care ar fi putut îngloba în Cititorul auriu. Cara- tinderea propriu-zisă cît şi titlu, cu succes şi drepturi, cuvântul sul auriu mai este denumit anvergura ei lăuntrică. Ea extraterestru. Substantivul și peștișorul de aur din s-a structurat, de-a lungul acvariu. E unul dintre respectiv este adorat în egală a peste patru decenii, în cei mai longevivi pești, măsură de cinefilii cei mici şi de jurul unei viziuni unitare trăiește și douăzeci de cei mari. Dar în formula aceasta, şi a cîtorva coordonate ani, poate pentru că are titlul atât de simplu ne duce în ispită, inducându-ne cel mari. cea mai scurtă memorie; mult o foame pantagruelică. Mai repede seamănă cu un În primul rînd, pictorul după trei secunde uită tot film-carte de bucate sau aduce mai degrabă cu numele unei şi-a identificat spaţiul de și, deci, ia viața de capăt. cure de slăbire, mă veţi răsplăti, gălăgioşi, în loc de bună interes în zona de confluenţă a unui anumit spirit popular, La fel poate exista un dimineaţa, voi, Dieteticieni Sorburoşi Vegetoturbionari. ingenuu şi lipsit de orice crispare, cu un reflex religios ge- cititor auriu, unul care să Cunoaştem cu toţi zemoida cură de slăbire cu varză, neric, în permanenţă viu şi nefundamentat pe vreo dogmă uite totul după trei secunde, așadar fiecare pagină, fiecare una dintre cele mai trăsnite. Este recomandată de toţi anume. Din această perspectivă, pictura sa este o adevărată paragraf să fie mereu ceva nou, apoi șters precum cu un cei care îşi arogă dreptul să dea sfaturi celor care nu mai epopee în imagini, un imn închinat spiritului liber de orice burete tabla pe care a stat o scriere cu creta nu mai mult de pot să se ajute singuri. Sfătuitori pot fi: medici, ursitoare constrîngere, dar mereu protejat, printr-un fel de bucurie trei secunde. dieteticieni, diabetologi, căutători în stele, în bobi, în sâni, transmisibilă şi printr-o pudoare consubstanţială, în faţa unor * în cărţi, numerologi, mame şi postmame omidiene. Mai posibile excese de gesticulaţie. Vers-sentință de Ion Caraion: „Să descoperi oameni mult ca sigur că pe vremea când se filma această peliculă În al doilea rînd, Ilie Boca trăieşte cultural în interiorul picturii aşa cum organismele trăiesc biologic în propriul lor – asta face cât aroma tuturor fructelor lumii”. nu era nebunia curelor sau a dietelor liniare. Mai mult ca mediu vital. Lumea sa de imagini, de forme, de substanţe * sigur, personajele filmului sunt sătule de această magică şi de iluzii, este una organizată, un Cosmos cu o coerenţă Portret într-o frază: „O femeie în vârstă, spăsită, supă, cred că numai auzind numele ei le trece pofta de a intrinsecă, dincolo de orice reper fixat sau impus din afară. în sala de așteptare a gării Blaj; tristă că viața i-a trecut, că vărzui ceva lichid, uşor, care nu îngraşă. O peisagistică figurată eliptic, asemenea unei hieroglife, o lupta e de pe-acum pierdută; ea nu se mai poate bucura că Doamne, de sub ce munte de naftalină ai reuşit să scoţi acest film vechi de aproape patru decenii? vă mai permiteţi zoologie totemică şi o umanitate frustă, neprecizată psiho- moartea nu vine astăzi” (Ion Lazu) logic, care trăieşte inerţial şi expansiv într-un Eden încă * o mirare, de data aceasta, cu bumbi, Trilili Bogdănicioşi Trilerici. Pentru mine el a a fost ca o supă făcută proaspăt neabrogat, constituie secţiunile majore ale acestei picturi. Titlu de poveste din O mie și una de nopți: Poetul În al treilea rînd, arta lui Boca este un adevărat sinonim al Find și cele două fete viteze ale sale Ofaiirah-Soarele și într-un cazan de voiaj, într-o zi de toamnă mai rece. Caldă, Hozeilah-Luna. O adevărată poezie, doar titlul. uşoară, aromată cu cimbru şi mărar din grădina eroului, la * fel ca universala brassica. Uşoară, uşoară, dar se spune că Spital militar, opt răniți într-un salon . Cel de lângă varza este alimentul care se digeră cel mai greu. Poate de fereastră e solicitat de ceilalți să relateze ce vede afară. Le aceea mi-a rămas în minte, mi-a adus mai multă tristeţe povestește de o stradă frumoasă, luminată, cu lume multă decât veselie. Deşi nu pot să spun că nu m-am distrat și o fată blondă care trece de patru ori pe zi. Cam totul se copios vizionând, secvenţial, acest film. învârtește în jurul acestei blonde frumoase descrise cu lux Nu aveam cum să ştiu acum treizeci şi şase de ani de amănunte. Numai despre ea se povestește. La un moment de existenţa sa, fiind ruptă cu totul de realitate. În acea dat, cel de la fereastră moare. Îi ia locul altul din salon și când vreme eram ocupată cu un extrababy care nu avea somn acesta se uită pe fereastră nu vede decât un zid cenușiu. Totul şi nici înţelegere pentru somnul altora. Mă bucur pentru fusese fabulație, imaginația militarului rănit, poate pentru mine, fan Louis că am dat totuşi peste el chiar dacă atât de a le mai alina durerea camarazilor săi imobilizați. Acesta e târziu şi într-o postură opusă eternului jandarm. Probabil rezumatul povestirii O fată blondă de Maurice Druon. că personajul principal fiind interpretat de Louis de Funès, * regizorul a considerat că nu ar fi nevoie de un titlu prea Șeherezada zilelor noastre și-ar amâna moartea pompos, fiind suficientă distribuţia. Nu am avut norocul ispitindu-l pe sultan noapte de noapte cu filme în serial pe să îl văd decât pe bucăţi, dar puse cap la cap tot m-am libertăţii şi al mobilităţii. Deşi în reprezentarile sale există internet. Epilogul fiecărui episod ar suna astfel: „Când filmul ales cu ceva. Îmi pare rău că am prins sfârşitul care m-a imaginea stabilă a unei existenţe generice, transcrisă prin- ajunse aici, Șeherezada văzu zorii mijind și, sfioasă, închise făcut să plâng şi, desigur, nu eram pregătită pentru asta. tr-un hieratism arhaic, neîncadrabil în vreun stil consacrat, tableta”. Sunt pregătită să râd şi, cât pot, sar peste lucrurile care mă Ilie Boca este o conştiinţă artistică în continuă stare de * întristează. Nu pot să sar peste vremea urâtă şi ploioasă, experiment şi într-o neobosită mobilitate. Prin acţiunea sa nemijlocită, pictura, ca spaţiu sensibil şi simbolic, a luat în Oul sau găina? Oare, ce-a fost mai întâi: scriitorul încerc să o împac sau măcar să o păcălesc. Începutul stăpînire cam tot ceea ce, fizic şi moral, este cu putinţă; de sau cititorul? filmului sau ceea ce a fost pentru mine început mi-a la tehnici la materiale şi de la organizarea strictă a imaginii * adus multă mirare şi o întrebare-reper: unde a fost făcută pînă la orizonturile ample, integratoare. Ca viziune şi ca Există o poezie așa-zis feminină, o poezie a sen- filmarea? Unde au găsit acele căsuţe atât de sărăcăcioase? Unde să le găsească, poate în România acelor ani, mă veţi tip de sensibilitate, el nu poate fi asociat decît cu doi artişti sibilității feminine? Dacă da, se încadrează aci și Angela plastici contemporani, unul de o discreţie aproape autistă, Marinescu cu versuri precum: „sunt o doamnă cu plămânii informa, Deontofilo Informişti Rupeştri. Îmi place sau nu de voi, aici trebuie să va dau dreptate. din păcate dispărut, celălalt – uitat şi el prea repede de o bolnavi/o doamnă cu coaie de lup tânăr/am înjurat./respir posteritate instalată la fel de prematur. I-am numit pe Florin Doar ţiganii copilăriei mele trăiau în asemenea prin pereți”? Mitroi şi pe Geta Năpăruş. cocioabe. Acum chiar dacă ţi-ar arde buza sau privirea * Cu primul, Ilie Boca are în comun sensibilitatea, rafina- dornică, nu ai putea să găseşti asemenea „palate”. Nu Fervoarea distrugerii la d. Lefter, înainte de a mentul unic al privirii şi un interes profund pentru un anumit cred că mai poţi întâlni undeva genul de cocioabe a căror deveni Eleutheriu: „Așa sunt eu galant, cocoană! când am gen de livresc al imaginii, pentru sursele fruste ale picturii chef, sparg; sparg, cocoană, când am chef, farfurii de câte sărăcie era completată de nişte curţi sinistre în care, dacă populare care perpetuează pînă astăzi un fel de reprezentare zece mii de franci una! sparg, mă-nțelegi, sparg al dracului! te prindea ploaia, riscai să rămâi încleiat în noroiul aflat în matricială, fără identitate şi fără vreun profil moral. toată splendoarea la el acasă, cu încălţăminte cu tot. Cei * Cu Geta Năpăruş, Ilie Boca se învecinează într-un doi protagonişti, prieteni de pahar, aveau o costumaţie Școala de literatură a lui Jules Renard: „Limba are alt spaţiu şi anume în acela al vocaţiei epice. Epopeile, la rându-i greu de găsit, poate că a fost luată de la ceva înfloririle și iernile ei. Există stiluri despuiate ca scheletele concentrate pe spaţii mici la Geta Năpăruş, acel amestec copacilor, apoi vine stilul înflorit al școlii frunzișului, stu- cerşetori. Desigur, dacă filmul a avut un buget, el a fost foşgăitor de universuri, de regnuri şi de indivizi, devin fosului, hățișului. Apoi, astea toate trebuie tunse”. păpat de nava spaţială şi de costumul extraterestrului. la Ilie Boca proiecţii monumentale, adevărate frize ale * Cum să nu aibă un buget, vă veţi răţoi, Cunoscătotoşi unei realităţi paralele. Ceea ce prima realiza în filigran, Din punctul de vedere al scriitorului, criticul este Bugerabili Fiscologi. Orice film are unul. Şi slăbănogii cu vîrful penelului, ajunge, prin gestul de tip eroic al lui un ins acolo și el care-i dă un certificat de talent, cu puțină au burtă, dar lipită de şiră, adică concavă. Spre deosebire Boca, partener nemijlocit, aproape vivant, pentru orice bunăvoință chiar de geniu. de covecşi, care împung aerul cu ea. Noroc că acum se privitor atent. * poartă convexitatea, Slavă Domnului! Dar şi concavitatea, Prin chiar această conciliere a unei sensibilităţi delicate cu Cioran n-ar fi dezamăgit că-l citesc deja de zeci de pentru că moda de acum este permisibilă, fiecare poartă ce mişcarea amplă, monumentală, a contemplaţiei melancolice ani și încă nu mă sinucid. Ar fi dezamăgit că-l citesc în timp are. Este cool şi tricolorul purtat pe capetele sau spatele cu impulsul prometeic, de o amplitudine creatoare plină de ce am salariul pe care-l am și totuși continui să trăiesc. mulţimii. Se naşte o nouă meserie colectivă, purtătorii de patetism ingenuu, Ilie Boca este un singuratic, pînă la urmă, * culori pentru materializarea steagurilor umane, în scopul în pictura noastră de astăzi. Aşa cum un singuratic este chiar Jules Renard, mereu în răspăr: „Am o lucrare paşnic de a fi zărite din satelit. Nu este o meserie uşoară în propria sa pictură, pentru că pluridimensionalitatea lumii urgentă, pentru posteritate” şi nici nu ar trebui luată în derâdere, mă veţi atenţiona, pe care a construit-o pînă acum îi lasă tot mai puţin spaţiu Portpurtători Activanţi Fourspaţiali. Doamne Fereşte! De neocupat şi, probabil, tot mai puţine opţiuni. Boca este unde aţi mai scos-o şi pe asta, din care buzunar? Pe mine artistul care şi-a pierdut, în timp, prerogativele de stăpîn mă suspectaţi de rea credinţă, eu care am plâns la o comedie şi a devenit, încetul cu încetul, un instrument miraculos (şi Dumitru Augustin DOMAN cu Louis de Funès? Şi nu mi s-a părut conform legii şi a captiv) al propriei sale creaţii. (Continuare în pg. 18) Pavel ŞUŞARĂ 16 Acolada nr. 7-8 iulie-august 2017

SEISMOGRAME De peste ocean Comunismul şi Memorie personală şi istorie politică (II) H. Ş .: Ce a însemnat caută să distrugă nu doar conştiinţa individuală, ci şi unitatea moştenirea evreiască în timpul familiei nucleare, prietenia şi comunitatea. Descurajează ţărănimea. Cazul comunismului? empatia – consacrând-o drept lipsă de loialitate faţă de regim C.M.: A fi evreu într-un sau ca formă de slăbiciune şi încurajează o ură primitivă Lăncrănjan (11) regim comunist nu era cu sigu- faţă de anumite clase sau grupuri etnice: „duşmanii” din ranţă o binecuvântare, dar nu interior. Ele distrug umanitatea din noi. De aceea este atât de era nici un blestem atât de greu difícil să înţelegem regimurile totalitare. Cum pot fi erodate precum a fi evreu într-o epocă sentimentele omeneşti, loialitatea faţă de familie şi prieteni, Note de cenzură. fascistă. Desigur, dacă Stalin empatia faţă de cei ce suferă. Pentru unii, această eroziune ar fi trăit îndeajuns pentru a-şi s-a produs doar în comportamentul lor exterior, în timp ce Documente DUI duce la bun sfârşit planificatele reuşeau să păstreze, psihologic, un simţ al umanităţii. Pentru campanii anti-evreieşti asociate cu „Complotul doctorilor” alţii, îndoctrinarea ideologică ajunge să îi definească în ceea acele acţiuni şi atitudini ar fi măturat Estul Europei şi ar fi ce sunt sau devin. În fapt, unul din cele mai greu de înţeles rivalizat cu Holocaustul în ce priveşte distrugerea tuturor lucruri în legătură cu istoria totalitarismului este felul în care ION LĂNCRĂNJAN evreilor din Estul Europei. Aşa cum a fost, antisemitismul sute de milioane de oameni din întreaga Europă şi Uniunea în România sub regimul comunist a fost un fenomen mai Sovietică au permis ororile Holocaustului şi epurările în ÎN OGLINZI DEFORMANTE subtil şi mai complex, ce a dus la un fel de discriminare masă. În monumentala sa lucrare, Originile totalitarismu- instituţionalizată, dar şi la un export periodic de evrei către lui, Hannah Arendt oferă una din cele mai bune explicaţii NOTELE INFORMATIVE ALE Israel. Radu Ioanid a descris acest proces în al său The pe care le-am citit despre aceste orori în masă. «Masa» Ransom of the Jews: The Story of Extraordinary Secret este conceptul cheie pentru autoare. Explicaţia ei constă LUI DAN ZAMFIRESCU Bargain Between Romania and Israel. De fapt, unii membri în a descrie entitatea socială modernă numită «societate de din familia mea extinsă au profitat de aceste posibilităţi şi mase», pe care o distinge de mulţime (şi aceasta capabilă UN ROMANCIER «POPORANIST» au migrat către Israel. Pentru mine nu a fost o contradicţie de izbucniri de violenţă, în timpul pogromurilor), dar şi de în identitatea mea româno-americano-evreiască. Asta sunt clase (ce se bazează pe interesul economic). Masele sunt în Ion Lăncrănjan a fost un autor prolific, suferind de eu, un hibrid cultural şi etnic. Pentru mine, a fi evreică face mod esenţial un fenomen al totalitarismului. Spre deosebire urieşenie epică, să-i zicem macroepie­ , prin analogie cu parte din moştenirea mea culturală, la fel ca şi faptul că sunt de clasele sociale, explică Arendt, masele sunt amorfe şi pot macranthropia unui personaj al lui Mircea Eliade. Lui Ion româncă sau americancă. Aşa cum am scris despre România fi uşor manipulate. Ele sunt mişcate de retorica superficială Lăncrăjan­ i s-au editat şi reeditat câteva romane [Cordo- şi trecutul ei comunist în Între două lumi, acum mă conectez şi de fervoarea goală, mai puţin unite fiind de o identitate vanii, Bucureşti, 1963 (ed. revăzută 1967; ed. ne varietur din nou la rădăcinile evreieşti şi lucrez la două cărţi despre comună sau de un interes economic împărtă şit. Potrivit lui 1972; Caloianul, Bucureşti, 1975; Suferinţa urmaşilor, Holocaust: o colecţie de perspective interpretative şi un Arendt, „termenul de mase se aplică doar atunci când avem Bucureşti, 1978 (ed. II, 1985); Fiul secetei, Bucureşti, 1979 roman istoric despre ghetto-ul evreiesc din Varşovia. de-a face cu oameni care, fie din cauza numărului lor, fie din (ed. II, 1984); Toamna fierbinte, Bucureşti, 1986; Los­triţa, H.Ş .: După părerea dvs. totalitarismul ar trebui legat cauza indiferenţei, sau dintr-o combinaţie a acestora, nu pot Bucureşti, 1990; Omul de sub munte, Alba Iulia, 1990; Cum în mod exclusiv de regimurile comuniste staliniste? fi integraţi niciunei organizaţii bazate pe un interes comun.” mor ţăranii, Bucureşti, 1991; Coridorul puterii, I, Suburbiile C.M.: Cred că, alături de stalinism, regimurile naziste (Originile totalitarismului, p. 311). Desigur, această apatie vieţii, Deva, 1994], iar nuvelele şi le-a adunat în volu­mele: au instituţionalizat una din cele mai ucigătoare forme de to- politică şi socială nu este suficientă pentru a da un suport Eclipsa de soare, Bucureşti, 1969; Fragmentarium, Bucureşti, talitarism din istoria omenirii. Au existat autocraţii represive mişcărilor totalitare. Un factor suplimentar şi crucial intră în 1969; Vuietul, Bucureşti,­ 1969; Ploaia de la miezul nopţii, în secolele anterioare şi au existat şi tirani fără milă precum scenă. Masele apatice trebuie să ajungă sub vraja unor lideri Cluj, 1973; Drumul câinelui, Cluj-Napoca, 1974; Dru­mul Gingis Han, în stare de jafuri şi crime. Dar sunt de acord cu carismatici malefici, precum Hitler şi Stalin, care câştigă câinelui, Bucureşti, 1982]. În fine, a practicat o publicistică Hannah Arendt că totalitarismul este un fenomen modern, controlul asupra societăţii şi ucid în ele ultima rămăşiţă de naţionalistă militantă gre­oaie, din această pricină ineficientă, al secolului XX. Este mai puternic şi mai acaparator decât decenţă umană şi individualism. Dacă «masele» nu sunt a scris articole de pledoarie pro domo în Nevoia de adevăr, orice dictatură sau autocraţie din trecut. Regimurile totali- suficiente ca număr într-o societate dată, atunci totalitarismul Bucureşti, 1978; Cuvânt despre Transilvania, Bucureşti, tare controlează nu doar statul, sistemul militar şi juridic şi le creează. Acesta a fost scopul principal, susţine Arendt, 1982 (ed. II, 1995); Vocaţia constructivă, Bucureşti, 1983. presa, ci pătrund în mintea oamenilor, pentru a le dicta ce al epurărilor periodice ale lui Stalin, care au distrus orice Cordovanii este o trilogie de 1528 pagini editată în să spună, să gândească şi să simtă. Hannah Arendt a arătat identitate reală de clasă şi orice convingere ideologică. Chiar 1963 (dezvoltarea unei nuvele din 1954, revăzută în 1966 în Originile totalitarismului că una din trăsăturile cheie ale şi familia nucleară şi legăturile de iubire au fost deteriorate, şi reeditată ne varietur în 1972), Caloianul (1975, două statului totalitar este sistemul de îndoctrinare, propagandă, prietenii se temeau de prieteni, iar părinţii trăiau cu îngrijo- tomuri totalizând 794 pagini), Suferinţa urmaşilor (1978, izolare, intimidare şi spălare a creierului – instigarea şi rarea justificată că ar putea fi turnaţi chiar de proprii copii 630 pagini). Amplitudinea prozei sale nu ar fi gravă, dacă supravegherea prin poliţia politică transformă clasele sau pentru „deviaţionism” faţă de linia partidului. nu ar fi vorba de pritocirea verbală excesivă a unor situaţii indivizii capabili să gândească şi să ia decizii politice relativ dramatice sau tragice care se află înecate de verbiajul incon- sănătoase, în mase, adică oameni atât de doborâţi încât devin tinent şi inexpresiv. Cu toate acestea, proza şi destinul acestui apatici şi îşi oferă loialitatea necondiţionată faţă de regimul Claudia MOSCOVICI autor merită toată atenţia din perspectiva cercetării noastre, totalitar. Indiferent de forma stalinistă sau fascistă, nimic nu opera lui fiind­ victima cenzurii. Efortul stilistic care s-ar fi e mai periculos şi distructiv decât totalitarismul. Interviu de putut aplica materiei epice a fost deturnat spre rescrierea H.Ş .: Aţi spune că individul era strivit sub regimul a nenumărate variante, pentru a răspunde observaţiilor, comunist şi rolurile pe care acesta le prescria? Henrieta Anişoara ŞERBAN sugestiilor şi criti­cilor unor editori, critici şi cenzori a căror C.M.: Da. În niciun regim totalitar nu e loc pentru individ. imixtiune violentă şi imperativă i-a transformat în coautori Toate cultivă obedienţa de masă, fervoarea ideologică. Ele iresponsabili. Dar ar fi prea simplu să motivăm calitatea, adică defectele epicii lui Ion Lăncrănjan, prin supunerea pozitive şi globale. Ion Lăncrănjan a atins încă o dată o temă tistă mai ales în domeniul artei şi culturii. autorului la imixtiunile invazive ale diferitelor instanțe cen­ mare, importantă,­ tragică, dar nu a reuşit să o valorifice la După această consfătuire de lucru sursei nu i-a mai zoriale. Livius Ciocârlie, aflat din întâmplare la Mogoșoaia înălţimea estetică cuvenită ei. De aceea Su­ferinţa urmaşilor cerut nimeni copia manuscrisului­ prezent astfel că propun pe la finele anilor ‘70, va reține într-o­ însemnare de jurnal, poate fi o carte importantă pentru istoriografia, ca şi pentru folosirea sa pentru documentare în DUI „Laurian”, urmând publicată în România literară Secvenţe cu scriitori 1978- sociologia noastră – (care ne sunt datoare cu un studiu asu- a fi înapoiat numai în cazul în care ar fi cerut. 1981 1, această frază care explică tensiunea­ dintre Marin pra cooperativizării agriculturii şi a conse­cinţelor acestui Ss/indescifrabil Preda și Ion Lăcrănjan, din perspectiva conformismului proces asupra societăţii româneşti), dar nu rămâne o carte Copia manuscrisului „Drumul câinelui” este în posesia ideologic mimat de ultimul, respins, cel puțin teoretic, de importantă­ pentru literatura română. Ea poate fi considerată Dir. I. primul: «Întrebat ce crede despre Ion Lăncrănjan, Marin un act de onestitate civică şi o expresie a solidarităţii au- EDITURA ALBATROS Preda răspunsese, de faţă cu primul secretar judeţean: „ăsta torului-cetăţean cu lumea din care s-a desprins prozatorul. Redacţia Proză-poezie a scris 1.500 de pagini despre un ţăran care ezită să intre în [SERII. 1976 :161] Autor: Ion Lăncrănjan colectivă. E o falsă problemă, ţăranii români n-au ezitat.” Titlul: Caloianul Zâmbete părinteşti de la prezidiu. „Țăranii români au fost DOCUMENTE. NOTE INFORMATIVE, Referenţi externi: Aurel Martin, Al. Oprea, Darie împotrivă, toţi.” – adaugă morometele cu vocea lui de REFERATE EDITORIALE, SINTEZE Novăceanu străchini sparte»�. RAPORT Referenţi la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste: Preda avea dreptate. Tocmai în asta consta slăbiciunea Sursa „Neagoe”[Dan Zamfirescu] a intrat în posesia Ion Dodu Bălan, Mircea Sântimbreanu,­ George Timcu2, lui Ion Lăncrănjan și tăria lui Preda, cu evidentele consecințe unei copii a romanului „Caloianul” de Ion Lăncrănjan, în Referenţi interni: Petre Ghelmez, Al. Georgescu, asupra prozei lor. Ecourile cărţilor lui Ion Lăncrănjan, la aprilie 1973, când la iniţiativa editurii „Albatros” conducerea Romul Munteanu, Al. Oprea, Valeriu­ Râpeanu, Aurel Sasu, apariție, dovedesc existenţa unei saturaţii şi a unei lipse de CCES a organizat o consultare cu mai mulţi scriitori asupra Mircea Iorgulescu, Remus Luca, Laurenţiu Fulga, Gheorghe încredere a criticilor­ în capacitatea prozatorului de a accepta conţinutului lucrării. Suciu, Ioan Alexandru, Alexandru Surdu, Gheorghe Pituţ, umilele sau orgolioasele lor sugestii, iar cele favorabile,­ zgo- Romanul era depus la editură de doi ani dar, întrucât Mircea Popa, Aurel Martin, D.R. Popes­cu, Z. Gidofalvi motoase şi declarative, consemnează existenţa unei tendinţe autorul a refuzat să facă modificările­ cerute, editura a cerut [cenzor de la Târgu Mureş, maghiar] ş.a. literare «popo­raniste» la noi, precum şi supravieţuirea unor sprijin CCES, care după ce a dat spre studiu manuscrisul Redactor de carte: Petre Ghelmez prejudecăţi tematice obligate să devină judecăţi­ de valoare unor critici de prestigiu, i-a chemat pentru ca în prezenţa autorului să-şi spună părerea. 1 Secvenţe cu scriitori 1978-1981, în, 2 Text accesat on line în 12 mai 2012: Aceştia, inclusiv sursa au fost unanimi în a constata că http://www.romlit.ro/secvene_cu_scriitori_1978-1981. România literară, Arhivă, 2007, nr. 44 : http://www. în forma actuală nu poate fi publicat întrucât abordează as- romlit.ro/secvene_cu_scriitori_1978-1981. pecte grave, cu exagerări vizibile privind perioada proletcul­ Dan CULCER Acolada nr. 7-8 iulie-august 2017 17

RADAR Panterorismul – un război psihologic? (II) Considerată, sub asaltul reacţia solidară, refuzând supunerea1*), în pofida unor voci „cuvântul război nu mai este valabil”, se adevereşte tocmai „noilor barbari”, o epocă a tero- care anunţau „islamizarea” Franţei (cf. Philippe de Villiers); permanentizarea lui. Detronarea Americii, râvnită (în secret rismului, conducând la apariţia sau „colonizarea” Norvegiei (Anders Breivik) şi încercuirea sau declarat) de mulţi, întreţine situaţia conflictuală. Iar SUA, terorologiei, epoca noastră a Europei. în replică, fac – deloc voalat – din interesele lor economice o declanşat şi „războiul împotriva Or, anii din urmă, antrenând ca fenomen alarmant problemă de securitate naţională. Henry Kissinger avertiza că terorismului”. Dar terorismul, globalizarea terorismului au provocat şi o bogată literatură globalizarea este noul nume al politicii hegemonice america- constata Roger Griffin, „e doar consacrată acestui cancer al epocii noastre, analiştii încercând ne. George W. Bush era şi mai limpede: America trebuie să una dintre trăsăturile lumii con- a identifica „rădăcinile răului”. Pe urmele lui Slavoj Zizek care conducă lumea! De fapt, pregătind strategia americană pentru temporane”, cercetătorul englez denunţa „fondul economic al conflictului”, Ali Laïdi propune secolul XXI, încă Bill Clinton divulga, în 1996, asemenea in- încercând, astfel, a atenua o o grilă de lectură geopolitică. Şi, pe bună dreptate, se întreba tenţii, convins că America ar fi „singura naţiune de care lumea concluzie radicală şi a corecta dacă noua eră în care a intrat omenirea e legată de atacul te- nu se poate lipsi”. În faţa pericolului terorist, doar forţa (hard eroarea de a gândi dihotomic, rorist asupra Americii (11 septembrie 2001) sau de prăbuşirea power) este calea de urmat, Robert Kagan fiind, la rându-i, înţelegând părţile în conflict sistemului binar (prin implozia hinterlandului sovietic), anun- explicit: „diplomaţia este pentru a trata cu ţările civilizate”. ca entităţi omogene. Totuşi, ţată la evenimentele berlineze (9 noiembrie 1989). Dispariţia Încât atacul terorist din coşmarescul 11 septembrie 2001, deschiderea Europei, anunţând, sub presiune imigraţionistă – zidului Berlinului ar fi veritabilul moment de răscruce, afirma vulnerabilizând America, a fost, recunoştea Robert Baer, fost după unele voci – apariţia Eurabiei (ca „fantezie paranoidă”) răspicat Ali Laïdi şi doar o „eroare de interpretare” (Ali Laïdi, agent CIA, o „mană cerească”. Suporterii unei demonstraţii ascunde un uriaş pericol; dacă integrarea socio-economică a 2007; p. 98) a mutat centrul de greutate înspre „noul duşman”, de forţă au avut undă verde, anunţând – impardonabilă gafă populaţiei de imigranţi musulmani (în creştere) întârzie, bă- islamo-fascismul (cum sună documentele de la Casa Albă). diplomatică – cruciada împotriva Islamismului! trânul continent devine, profeţea Tom Hundley, „o fabrică” de Arogându-şi rolul de şerif planetar, SUA – ca hiperputere – ar Or, lumea arabă, ţintuită în stagnare, reunind 22 de ţări de transformat indivizi frustraţi în fundamentalişti sau terorişti, fi rămas fără adversar; or, se ştie, strategia americană era con- o mare diversitate culturală este neputincioasă, scrie Ali Laïdi: radicalizând conflictul. Mai mult, într-un interviu, acordat cu struită pe ideea rivalităţii cu „Imperiul Răului”. Cum inamicul „puterea arabă nu există” (Ali Laïdi, 2007; p. 147). Prinsă între vreo două luni înainte de a ne părăsi (4 aprilie 2017), faimo- roşu a cedat, unii comentatori văd în terorismul internaţional adaptare şi bulversare, tensionată de relaţia dintre revendicări sul politolog italian Giovanni Sartori avertiza că Islamul, ca un „motor” al istoriei, întreţinând noul război rece. Mai mult, şi mijloace, ea oferă un cortegiu jalnic de simptome: absenţa „monoteism teocratic înţepenit”, nu se poate integra în Europa, cutremurul geopolitic din 9 noiembrie (9/11) se vede eclipsat democraţiei, opulenţă inutilă, resurse irosite, incidente milita- adâncind un dezastru previzibil. de „atacul asupra civilizaţiei” (după vorbele lui Colin Powell), re, petrodolari exportaţi şi „necrozarea inteligenţei”. Pe acest Or, frământările lumii de azi, aflată în reaşezare, întreţin acel comando de 19 bărbaţi care au alertat lumea anunţând fundal, apariţia lui Ben Laden (crescut, se ştie, în pepinierele şi amplifică criza identităţilor. Se practică chiar, pe scară şi „sfârşitul vechii lumi”. Evident, traumele iscate de atacul CIA) şi declanşarea „Jihadului împotriva americanilor” se largă, un maniheism contraproductiv: logica integrării, spun terorist, văzut ca o „surpriză strategică”, întreţin o prosperă leagă de dezacordul cu obedientul rege Fahd al Arabiei Saudite multe voci, intră în conflict cu eruptivul proces al reafirmării „industrie a stupefacţiei”, qaedologii susţinând că „fascismul în privinţa prezenţei trupelor străine. Confiscând simbolurile identităţilor. De unde concluzia – superficială – că fenomenul islamic” (ca duşman al libertăţii) vesteşte al treilea război Islamului, invocând trecutul glorios, exploatând situaţia identitar ar fi un obstacol al integrării. Or, identitatea este mai mondial. Totuşi, observa Ali Laïdi, nu există o putere arabă, precară, s-ar părea că Al-Qaeda nu-şi propunea o convertire profundă decât construcţiile geo-politice (multe artificiale) terorismul fiind „arma celor slabi”. Iar frământările epocii, religioasă, ci, îndeosebi, blocarea inflitraţiilor americane. Şi şi nu se poate asigura în cadrul unor structuri demografice legate de ofensiva globalizării, ne îndreptăţesc să constatăm nici nu poate fi acuzată că ar fi declanşat fenomenul terorist sau teritoriale de nivel continental; mai mult, prin integrare că fenomenul terorist nu are doar o bază religioasă („nebunii câtă vreme terorismul internaţional era vizibil spre sfârşitul se cedează o parte din autonomie, dar nu şi din identitate (I. lui Allah”), ci şi una economică. secolului al XIX-lea, vehiculând ideologii radicale (terorismul Mihăilescu, 2002; p. 7). Ceea ce înseamnă că procesul inte- Dacă Allan Bloom, ca filosof al „închiderii” The( anarhist). Obsesiile naţionaliste, mergând până la extremismul grator nu presupune drept condiţie fatală ştergerea identităţii. Closing of the American Mind, 1987) vedea în dispreţul pentru violent („salafismul jihadesc”) încearcă să răspundă şirului Integrarea prin diferenţiere păstrează ataşamentul comunitar spiritualitate un blocaj (provocat de era consumeristă), Francis de dezechilibre şi frustrări manifeste în lumea arabă, departe (teritorial, etnic, religios, lingvistic), implicit sistemele re- Fukuyama, proclamând finitudinea istoricităţii The( End of de a fi, în jocul economic mondial, impenetrabilă oumma( ). ferenţiale identitare. Ceea ce s-a întâmplat în unele ţări ale History and the Last Man, 1992), înţelegea terminalismul ca Islaminternul, propus la Khartoum (1999) încerca să afle solu- U.E. în privinţa re-orientării electoratului pare mai degrabă dispariţie a ideologiilor concurente (comunism / liberalism). ţii de rezistenţă în faţa „tiraniei occidentale” (cf. Al-Tourabi); a fi o reacţie pro-identitară, respingându-se, astfel, acuzele Prăbuşirea ideologică şi sistemică a comunismului european îl religia rămânea un suport / refugiu al identităţii, unicul în faţa (grăbite!) care aşezau fenomenul sub împovorătoarea eti- îndreptăţeau să anunţe triumfalist „sfârşitul istoriei”, precum tăvălugului americanizării. chetă a extremismului de dreapta. Oricum, identitatea – se odinioară Hegel, prin universalizarea liberalismului revolu- Este limpede că această repliere într-o lume supusă ştie prea bine – nu e o problemă de opţiune politică. Iar ţionar francez, înlocuind absolutismul de tip monarhic. Dar „ciclonului schimbărilor” nu este soluţia adecvată; şi cu atât reacţiile în cauză, alertând clubul analiştilor erau anunţate omul post-istoric, rob al confortului, are instincte pervertite. mai puţin încurajarea terorismului, ca mijloc de reacţiune. de prognozele sociologice: reculul demografic al societăţilor Apatia ar fi luat locul vechilor convulsii ideologice; trăind în Mobilizarea islamică, cerută de Abdessalam Yassine priveşte vestice, în evidentă îmbătrânire şi permisivitatea faţă de „masa orizontul acumulării economice, în reţeaua de comodităţi şi modernizarea Islamului; altfel, deveniţi consumatori în cursa migraţională”, frustrările „lumii a treia” pregăteau astfel de dependenţe, acest om, devenit spectator, şi-a diminuat civis- economică şi măcinaţi de conflicte, arabii vor fi, pe termen şocuri culturale, implicit proliferarea / reactivarea „temerilor mul în favoarea consumerismului. lung, marii perdanţi. Consecinţele globalizării se resimt în arhetipale”. Ar trebui să observăm că, în era post-ideologică, însăşi viaţa cotidiană iar terorismul nu poate fi înfrânt într-o singură Unii autori (A. Andreescu, Niţă Dan, 1999; p. 3) conside- globalizarea este, în primul rând, un război economic. Cum ţară. Represiunea nu este de ajuns, celulele teroriste se refac, ră că la originea terorismului contemporan stau evenimentele singura armă a terorismului, penetrând societăţile deschise, fenomenul se regenerează. din mai ’68; terorismul ar proveni din Noua stângă, acuzată că este frica (ne reaminteşte Ali Laïdi), el instaurează – prin În fond, rezistenţa islamică refuză tocmai transplan- şi-ar fi pierdut în „statul bunăstării” welfare( state) apetenţa / reţele fantomatice – nesiguranţa şi suspiciunea; răspândeşte tul american, ignorând specificul cultural şi civilizaţional al spiritul revoluţionar. Ca „luptători pentru libertate”, cum sună spaima, panica, haosul ca preţ psihic, trezind sentimentul de altor arii. America urmăreşte să se extindă pentru a se simţi un uzat clişeu al autopropagandei, vădind o repulsie (psiho- vulnerabilitate. Şi de aici, inevitabil, obsesia securitară. Şi în siguranţă; ea „reface lumea după propria-i imagine” (B.R. patologică) pentru societatea normală, „letargică”, parazitând dacă frica s-a cuibărit în lumea Întâi, măsurile de anihilare a Barber, 2005; p. 50) pentru a-şi proteja securitatea. Iniţiativa şi deturnând sloganuri acceptabile (justiţiarismul, de pildă), actorilor non-statali (Al Qaeda, de pildă), a celulelor teroriste războaielor preventive, cu beneficii incerte şi consecinţe ne- teroriştii, fie că e vorba de terorismul etnic, de narco-terorism bolnave de fanatism nu puteau întârzia. Fiindcă, dincolo de planificate, satisface, desigur, o încăpăţânată retorică militantă ori de eco-teologii care ar dori să reînvie un medievalism sângeroasele evenimente, carnagii puse la cale de oameni (militară), dar intervenţionismul american, sub flamura unei pre-tehnologic (exploatând mişcarea ambientalistă) ne aruncă, bolnavi, ameninţarea (ca percepţie) pluteşte în aer, inconfor- discutabile Pax americana, într-o lume a interdependenţe- pe fundalul criminalităţii endemice, în tenebrele iraţionalităţii. tează. Prevenţia, reprimarea celor în cauză ar fi şi rezolvarea lor, ar fi mai eficient, crede acelaşi Benjamin R. Barber, în Iar analiza fenomenului (post-factum), fără şanse preventive problemei? Iată întrebarea la care încearcă să răspundă Ali faimoasa sa carte Fear’s Empire (2003), dacă s-ar implica în prea mari, şi graţie conexiunilor internaţionale, ar trebui să Laïdi, cercetând cauzele şi efectele în ramă geopolitică. construirea „democraţiilor preventive”. Evident, inacţiunea nu se oprească la consecinţele imediate, ci să evidenţieze şi Lansând doctrina războiului „preventiv”, anihilând, este şi ea tragic-costisitoare. Astfel, de la mitul excepţio- să înlăture cauzele. astfel, ameninţări posibile, SUA mutau conflictul pe terenul nalismului, promovând un consumerism agresiv şi făcând Paradoxal, era mondializării a deşteptat şi scoriile na- inamicului (spunea preşdintele Bush, la West Point, în 2002). din SUA un „azil” (cf. Thomas Paine) s-a ajuns la obsesia ţionalismului. S-a trecut de la intoxicare la demonizare; în Astfel de acţiuni anticipate vizau desigur descurajarea; uzând securitară; America, cu ambiţiile ei globale, mizând pe un fals replică la posibilitatea apariţiei unei „lingua franca” (engle- de putere şi influenţă, dezvoltând o viziune excepţionalistă consens global, a conştientizat brusc propria-i vulnerabilita- za, în speţă), proiect deloc utopic, interesul pentru localism şi un limbaj moralizator, americanii şi-au impus o obligaţie te, lansând strategia războiului preventiv, ca nouă doctrină, mobilizează culturile „parohiale” şi pasiunile identitare. specială, derivată dintr-un drept pretins natural. Linia dură, intimidantă. Trecând de la izolaţionism la intervenţionism, Mai cu seamă că societatea de masă, pe fundalul mobilităţii, cerută de radicalii (vulturii) de la Pentagon, înlocuia vechiul SUA propune „încercări inutile de a opune fricii frica” (B.R. condamnă la anonimitate şi atomizare iar trâmbiţatul multi- echilibru al terorii. Ca misiune auto-asumată, combaterea Barber, 2005; p. 14), când, cu adevărat profitabile, ar fi fost culturalism înseamnă o „ghetoizare”, consfinţind capitularea „axei răului” (în limbajul absolutismului moral) înseamnă eforturile de a construi democraţii preventive. „Cultura fricii” Europei în faţa ofensivei „americanizării”. Fie că se vorbeşte exercitarea forţei pentru combaterea fricii. Devenind garantul era condamnată şi de Frank Furedi, constatând că într-o lume abundent despre postetnicitate (precum David Hollinger, acestei impetuoase cruciade, America a cerut, prin vocea lui nesigură, populată de „străini periculoşi”, politica fricii face pentru care drepturile colective nu mai au sens), fie că se Paul Wolfowitz, eliminarea statelor care „sponsorizează” te- din siguranţa personală „o industrie în creştere” (F. Furedi, invocă obsesiv postdemocraţia, e limpede că puternicii lumii rorismul. Panica antraxului, producerea armelor de distrugere 15). Flagelul terorismului bântuie într-o lume a fricii şi nu ne dovedesc egoism şi cinism. Absenţa certitudinilor pe termen în masă, sentimentul nesiguranţei colective amplifică alerta; putem iluziona că democratizarea e contagioasă, având efect lung într-o „societate flexibilă” (Richard Sennet), erupţia sunt vizate, deopotrivă, ţintele mobile (reţele volatile), dar şi de domino. individualismului primar agresiv, iresponsabil (cf. Amitai actorii statali. Reprimanda s-a înteţit, aşadar, efectele palpabile Asistăm, de fapt, la o schimbare de climat istoric, nota M. Etzioni), disoluţia personalităţii în era mediatică (ştergând (în sens benefic) întârzie însă. Mai marii lumii se simt ame- Maffesoli, recunoscut sociolog al imaginarului şi al „triburi- diferenţele dintre cultura înaltă şi „culinaristică”) ar trebui ninţaţi, terorismul fisurând pretinsa lor inexpugnabilitate. Pe lor”. El reconstituia un tablou „feroce şi iconoclast”, neuitând să conducă la creşterea ponderii şi rolului societăţii civile, de altă parte, economia – ca indicator de putere – adânceşte că în societatea mediatică, oferind cotidian bombardamentul la armonizarea intereselor individuale şi sociale. Nu credem, decalajele şi sporeşte lăcomia multinaţionalelor; cucerirea „supraevenimenţialităţii”, triburile postmoderne sunt fragile cel puţin în actuala fază, că societatea civilă ar putea copleşi pieţelor este adevărata miză. Or, „pilotul” globalizării este, comunităţi fragmentate; ele constituie reţele sociale, nicide- rolul jucat de instituţiile statului (cum sună unele profeţii neîndoielnic, Occidentul. Dacă azi (cf. George Orwell, 1984) cum reciprocităţi (v. Le Temps des Tribus). Prin multiapar- hiperoptimiste), dar „întărirea comunităţii şi a vocii sale tenenţă nici nu se creează adeziuni stabile. Mai mult, unda morale“ (cum cere Etzioni) ni se pare o doleanţă credibilă şi, 1\*) Propunând o „ficţiune politică”, cuplată la „politica spaimei”, Michel emoţională provocată de media (o „a treia solidaritate”, după poate, realizabilă, însemnând salvarea specificităţii culturale. Houllebecq, autorul romanului Supunerea / Soumission (Flammarion, 2015), cea organică şi mecanică) nu instituie sentimentul de aparte- Consfinţind, sperăm, şi contracararea ad-terorismului . semnează o carte periculoasă, tristă, prost documentată, cu o ipoteză „ciudată”, nenţă, ci, sub semnul provizoratului, propune – în proximi- Ceea ce s-a întâmplat în Franţa, sub formula-simbol Je considera cunoscutul jurnalist Sylvain Bourmeau, catalogată drept „o sinucidere tate – celebrări colective, angajând o participare emoţională. suis Charlie, îmbrăţişată planetar, după masacrul din redacţia literară franceză”. Într-o Franţă dominată de frică şi mari turbulenţe sociale Videocultura se „deschide”, aşadar, unui public planetar, Charlie Hebdo (în 7 ianuarie 2015, soldat cu 12 morţi) şi (suntem în 2022), un partid musulman, prin Mohammed Ben Abbes (un tabloidizând realitatea. Dincolo de presiunea circumstanţelor convertit), liderul Frăţiei musulmane, câştigă alegerile prezidenţiale, învingând-o „marşul republican” din 11 ianuarie. Astfel, vanitoasa Franţă, pe Marine Le Pen. Conformându-se „timpului său”, cum mărturisea într-un o ţară „leneşă”, „obosită”, dispersată, acuzând „somnolenţa interviu, provocat de acelaşi S. Bourmeau, Houllebecq afirma net că romanul Adrian Dinu RACHIERU confortului” (cum scria, într-o corespondenţă pariziană, său n-o să aibă „nici un efect” şi că „Islamul are un viitor” (v. The Paris Review, 2 George Banu) s-a trezit din letargie, impresionând prin ianuarie 2015). De mare impact mediatic, cazul Houllebecq a fost acoperit, după (Continuare în pg. 18) atacurile teroriste, de o suspectă tăcere. 18 Acolada nr. 7-8 iulie-august 2017 Instantanee din * Continuări ăr i * tin Continuări uări * Continuări inuăi * Ofiţeri de Securitate poliţienească”, sacrificând democraţia. bizarul război în curs măcar, pe cele care pot provoca o discuţie. Pe ofiţer îl interesa însă altceva: ce fac dacă descopăr că unele din scrierile unui tânăr sunt Adrian Dinu RACHIERU Îşi va termina subversive. Cu diplomaţie, i-am spus că nu le programez pentru a Andreescu, A., Niţă D. (1999) Terorismul, analiză psihosociolo- gică, Ed. Timpolis, Timişoara. Donald Trump mandatul fi discutate în cenaclu, pentru că în cenaclu nu facem politică, ci literatură. Ei bine, tocmai aici voia să ajungă ofiţerul: acele scrieri Barber, B.R. (2005). Imperiul fricii. Război, terorism şi democraţie, de preşedinte la Casa traducere de Bogdan Chircea, Editura Incitatus, Bucureşti. respinse de mine să i le dau lui! Albă? Întrebarea se pune Furedi, F., Cultura fricii, traducere de Andreea Năstase, Editura Nu am avut nevoie de timp de gândire ca să-i spun: nu, în Antet, f.a. foarte serios după eli- niciun caz. I-am explicat că un tânăr vine la un critic literar ca un Glucksmann, A. (2007). Discursul urii, traducere din franceză de minarea strategului său credincios la un preot şi că mi-ar fi imposibil să-l trădez pe acel Ileana Cantuniari, Editura Humanitas, Bucureşti. principal, Steve Bannon, tânăr. Pe ofiţer nu l-a impresionat comparaţia. Mi-a atras atenţia Huntington, S.P. (2004). Cine suntem? (Provocările la adresa un conservator autentic din familia lui Viktor Orbán că eu nu sunt preot, ci ostaş credincios al „partidului” şi că am identităţii naţionale americane), Ed. Antet. obligaţia să-i denunţ pe duşmanii regimului. Constatând că retorica Huntington, S.P. (1993). The Clash of Civilizations and the Re- sau Jarosłav Kaczyński, politicieni mai aproape de making of World Order, Simon & Schuster, N.Y. noi geografic. Miliardarul Trump, cum îl numesc în lui nu are efect, a adus în discuţie alt argument: – Am nevoie de ajutorul dv. Mi-aţi face un mare serviciu Laïdi, A. (2007). Efectul de bumerang. Cum a determinat globa- lizarea apariţia terorismului, traducere: Gabriela Martina, House of continuare democraţii în America, redevine ce a fost dacă aţi accepta, fiindcă n-ar mai trebui să vin la toate şedinţele dintotdeauna, un reuşit om de afaceri, iar sistemul Guides, Bucureşti. cenaclului, să mă împrietenesc cu cei care citesc etc. Lipovetsky, G., Serroy, J. (2008). Ecranul global: cultură, dominat de „neoliberalismul progresist” şi penetrat – Adică – am ripostat eu – îmi cereţi să fac eu munca dv. Nu mass-media şi cinema în epoca hipermodernă, traducere de Mihai de neoconservatori îl recuperează, mai ales prin sunt de acord. Cum ar fi să vă cer să-mi scrieţi dv. cărţile? Ungurean, Editura Polirom, Iaşi. fiica sa, Ivanka Trump, şi prin ginerele său, Jared După ce a înţeles că sunt intratabil, lucrătorul Securităţii a Mihăilescu, I. Identitate, Universitate şi integrare europeană, în Kushner. Trump a declarat că el este propriul său renunţat şi mi-a spus la despărţire: România XXI, nr. 1/iulie 2002, Anul I (Convorbire cu Paul Ghiţiu). Mihu, A. (2008). Sociologie, Editura Eikon, Cluj-Napoca. strateg. Criticii săi de dreapta susţin, dimpotrivă, – Să nu vă miraţi dacă şi NOI o să fim lipsiţi de colegialitate când o să o să ne rugaţi să vă dăm o viză pentru străinătate! Nicolescu, B. (2017) Filosofia şi transdisciplinaritatea ca soluţie că prin ieşirea din joc a lui Steve Bannon a plecat a provocărilor lumii contemporane – Panterorismul, Anthropocenul păpuşarul şi a rămas doar marioneta. Să ne reamin- Alex. ŞTEFĂNESCU şi Transumanismul, în Convorbiri literare, nr. 2(254). Nicolescu, B. (2017), Francitatea ca rezistenţă în faţa noii barbarii, tim că Steve Bannon a condus echipa lui Trump în în Convorbiri literare, nr. 3(255). ultimele trei luni de campanie şi că el e considerat Insolența, calea cioraniană de mântuire Rieffel, R. (2008). Sociologia mass-media, traducere de Ileana principalul artizan al victoriei finale a acestuia pentru profesorul Nae Ionescu fără să-i fi fost asistent), omul a eșuat Busuioc, Editura Polirom, Iaşi. Casa Albă. CNN, New York Times, Washington Post, dincolo de istorie, într-o lume agonizantă şi fără sfârșit. Asemenea Scruton, R. (2004). Vestul şi restul (Globalizarea şi ameninţarea personajelor beckettiene, omul post-modern nu mai este „căzut teroristă), Ed. Humanitas. ca şi Partidul Democrat explodează de bucurie în Soros, G. (2004). Supremaţia americană: un balon de săpun, urma plecării lui Bannon de la Casa Albă. Au reuşit în timp”, e căzut „din” timp, dincolo de timpul istoric, într-un timp decolorat și atât de obosit încât nu-și mai poate supraviețui să-şi elimine principalul adversar. și încetează a mai curge. Invadat de un plictis irevocabil, omul de O asemănare puţin remarcată e cea dintre azi nu-și poate depăși condiția post-modernă nici măcar spre a-și „Inexprimabilul, preluînd toate riscurile” noul preşedinte american, Donald Trump, şi noul recâștiga locul avut în istorie. preşedinte francez, Emmanuel Macron, care s-au şi ei. Iarna, la gura sobei sau pe calorifer, sunt cele mai fericite. Acest întâlnit de 14 Iulie pe Champs-Élysées, la Paris, cu Isabela VASILIU-SCRABA lucru se explică prin faptul că strămoșii felinelor au fost animale care ocazia defilării de Ziua Franţei. Amândoi reprezintă trăiau în deșert. x triumful guvernanţei asupra guvernării. Amândoi au Supa de varză În timp, pînă și amintirile cele mai dragi se tocesc aidoma câştigat alegerile şi urmează să-şi conducă ţările ca spiritului ei ca nişte copii să participe în frig şi într-un alai de treptelor unei biserici vechi. Continui să le urci, animat chiar de nişte şefi de întreprindere. Franţa a devenit un fel de maturi, cărora oricând Ucigă-l Toaca poate să le ia minţile şi să se această uzură a lor, cu tine de-o ființă. Renault pentru Macron, iar SUA un fel de General încaiere călcându-se în picioare. Nu mi s-a părut nici profesional x Motors pentru Trump. O fi bine? O fi rău? Demo- ca jandarmii să ia flori de la copii, în timp ce erau la post şi în Momentele de relaxare deplină nu sunt prielnice scrisului. timpul serviciului. Şi pe lângă faptul că sunt plângăcioasă, iau în Ele i se sustrag acestuia aidoma unei femei frumoase care refuză craţia e, oricum, în grea suferinţă atât în SUA, cât serios şi povestea cu bananele infectate cu HIV! şi în Franţa, aşa cum o afirmă majoritatea analiştilor grațios dar ferm avansurile eroticești. Mă întorc la bucătarul „Supei de varză”, în forma care circulă x serioşi. În SUA, cele două partide, republicanii şi azi în farfuriile celor care speră să slăbească treizeci de kilograme Similitudine: a crea e ca și a trăi, a te restrînge neîncetat, democraţii, au rămas încă intacte, dar în Franţa, atât într-o zi. Adică la domnul Claude, alintat Glaude. La noi glod a te reduce la un buchet al principalului, în perspectiva sfîrșitului socialiştii, cât şi conservatorii din Les Républicains înseamnă noroi, probabil şi la ei. Claude îşi ducea traiul aşa cum inexorabil, tot mai apropiat. au fost pulverizaţi. Noul partid La République en dorea, bând câte o tărie şi un vin cu amicul şi vecinul său Francis, x marche, al preşedintelui Emmanuel Macron, ultra- alintat Bombe cu accent, dar eu nu îl am. Cei doi fac lucrul acesta Gîsca cu capul vărgat zboară peste Himalaya la o înălțime simţindu-se oarecum vinovaţi la gândul că îşi încalcă promisiunea de peste 8.000 m., la fel ca avioanele. majoritar în Parlament, seamănă uluitor cu mai puţin făcută defunctei Francine, unica fostă stăpână a curţii şi a inimilor. reuşitul USR din România. Cele două partide or fi x Ar fi trăit fericiţi până la adânci bătrâneţe dacă nu ar fi apărut un „Mirosul de bucătărie care îmi displace cel mai tare este cel având aceiaşi părinţi? locuitor al planetei Oxo, răspunzător peste vânturile locuitorilor al cotletelor de berbec. E cumva un miros prost crescut” (Katherine La noi, „Puiul” Securităţii, Puiu Popoviciu Terrei. Şocat de întâlnirea cu oxianul, Claude îşi revine repede, Mansfield). (ginerele tovarăşului Ion Dincă), ne face cu mâna corupându-l pe acesta cu supa de varză şi, mai târziu, cu un pahar x goodbye de la Londra. Tot aşa cum Sebastian Ghiţă de vin, nu de cea mai bună calitate; muritorii simpli trebuie să se De cîte ori nu recurgi la amînarea unei lecturi, a unui spec- ne-a spus pe sârbeşte (pe ruseşte?) la revedere de mulţumească cu atât, cei care îi conduc îşi permit vinul cel bun. tacol, a unei vizite, a unui telefon etc., pînă către anularea intenției Fac o pauză ca să vă dau voie să strigaţi: Jos corupţia! Corupţia în cauză? Să fie o indecizie, o neglijență sau altceva? În loc de-a la Belgrad. Dar lui Traian Băsescu, groparul flotei poate ucide! Corupţia voastră este mai coruptă decât a noastră româneşti şi apoi al întregii Românii, nu-i pasă. te angoasa, amînările acestea îți dau un simțămînt de despovărare, şi mult mai coruptă ca a lor! Ceea ce voi, Danaişti Turbiologi de pacificare. Ca și cum, într-o simbolistică intimă, ar semnifica o Deşi „toţi oamenii fostului preşedinte” sunt arestaţi, Hanargişti, o faceţi prompt şi cu multă energie facebookistă. tergiversare a sfîrșitului, o fugă de moarte. anchetaţi, nişte infractori de anvergură, el continuă Elanul tinerilor care au muncit doar pentru mâncare şi haine la x să presteze ca deontolog pe nişte televiziuni care Salva Vișeu, Bumbeşti-Livezeni, Lunca Prutului, etc. s-a transmis „Experții italieni au descoperit recent că sîngele impregnat amintesc tot mai mult de faimoasele vespasiene de şi tinerilor din ziua de azi, care muncesc să construiască o pe Giulgiul din Torino, care este depus în Biserica Sfîntul Ioan Bo- la Roma, locul unde cetăţenii se uşurau în grup şi stă- societate liberă, doar că ei o fac on-line, este mai comod şi Statul tezătorul din Torino, conține creatinină și feritinină, substanțe prez- nu trebuie să suporte nici cazarea, nici masa lor. teau de vorbă, nişte talk-show-uri antice, ce mai! E ente în plasma unui om care agonizează. Noile descoperiri confirmă De ce am plâns, vă veţi întreba, Tristacei Creierufi Ontarici că sîngele de pe Giulgiu aparține unei victime care a fost torturată de adăugat totuşi că multe afaceri din epoca Băsescu Crispialogi. Simplu, caricatura de supă îmi aducea aminte de (ANRP, Microsoft, EADS, Ministerul Transportu- înainte să intre în contact cu pînza de in. În 1988, cercetătorii de la zama de curethi din copilărie, care, dreasă cu groşthior de la Universitatea din Oxford au datat cu izotopi de carbon 14 pînza și rilor, Ministerul Dezvoltării şi Turismului...) nu au Mândraia, iese din cartea de diete pe uşa din dos. Şi vasul în care au descoperit că avea o vechime de doar 728 de ani. (…) În 2014, o fost nici pe departe clarificate de DNA şi de SRI. purta oxianul supa pe planeta Oxo seamănă cu candirul nostru de echipă de specialiști a demonstrat că datarea cu radiocarbon din 1988 Populiştii, „reacţionarii”, „regresivii”, toate zilele în care purtam lapte pe contău, doar că al nostru nu era nu e «bătută în cuie». În anul 33 d. H. Ierusalimul a fost zguduit naţionaliştii – Viktor Orbán şi FIDESZ în Ungaria, atât de soios şi nicidecum nu era din tablă, ci era emailat. de un seism de 8,2, care a eliberat particule de neutroni suficient de Am plâns când cei din jur îi ocărau pe cei doi bătrâni că Kaczyński şi dreapta conservatoare în Polonia, puternice pentru a sfărîma pietre. Imprimarea Giulgiului a fost făcută nu au dorit să îşi vândă pământul pentru parcul de distracţii. de aceste radiații uriașe, care au compromis inclusiv compoziția Brexit-ul în inima fostului Imperiu Britanic, vic- Şi mai ales am plâns când extraterestrul a decavat arealul care toria lui Donald Trump în America, Modi în India, pînzei de in. Așa se explică de ce datarea cu carbon 14 ar fi putut fi aparţinea celor doi eroi cu case cu tot ca să îi ducă pe o planetă compromisă” (Click, 2017). Erdogan în Turcia, Putin în Rusia – au câştigat mai primitoare, mai tolerantă. Poate că ar trebui să trăim atâta x câteva bătălii, dar sistemul mondial de putere e în timp cât se păstrează şi condiţiile în care am fost obişnuiţi să A. E. : „Filiații. În poezia lui Leonid Dimov se vede în continuare controlat de „neoliberalii progresişti”, trăim. Sau poate că primul drept al unui locuitor pământean ar fi filigran Tudor Arghezi, în poezia lui Emil Brumaru se vede în filigran care reprezintă interesele băncilor, fondurilor de acela de a nu fi dezrădăcinat. Şi dacă te gândeşti la cei cărora le-a Dimov. Dar unde a dispărut Arghezi?”. fost şi le este călcat acest drept şi câtă durere poate să aducă acest investiţii, multinaţionalelor, celor 1 %. Paradoxal, li x lucru, orice vârstă ar avea dezrădăcinatul, chiar te apucă plânsul. „Binecuvîntează-ți insuccesul și cinstește-l. El îți dezvăluie se asociază celor 1 % şi feministele, activiştii LGBT, Şi oarecare tristeţe, deoarece muritorii ies în stradă, dar nu ştiu ce Open Society a lui Soros, ONG-urile care susţin frumusețea, măreția, demnitatea obiectului său, dincolo de strădania să ceară, sau să ceară pentru ei, nu să ceară ce vor alţii să aibă, fără ta și de tine însuți. Nu vedea în el numai un motiv de umilință, ci drepturile minorităţilor şi pe migranţi. Preluarea a se ardă prea tare, mă veţi completa oarecum mai moale, Futur adulmecă în el bucuria dezinteresată a unei iubiri de prea sus întru puterii politice nu înseamnă deocamdată controlul Retromani Bioposaci Coroverbiali dumneavoastră. Cel de Sus” (Monseniorul Ghika). asupra puterii economice. Naţionalismul declarativ x nu e încă naţionalismul economic sau financiar şi Florica BUD Uneori ți se pare că Nimicul vine prea repede, alteori că nici protecţionismul pe care le revendică naţiunile, întîrzie. Alte dăți însă îl uiți, plonjînd într-însul. cei 99 %. Războiul dintre marile entităţi economice, Panterorismul – un război psihologic? (II) x Finanţa mondială şi statele-naţiuni e în curs, iar imediate, evidenţiind „politica precarităţii”, nivelul în creştere al Iubirea nu e provizorie, cum socotea bunăoară Camus, ci, grație naturii sale divine, eternă. Aparența sa de provizorat nu e decît învingătorul e încă necunoscut. interconectărilor şi planetarizarea insecurităţii obligă la o privire global responsabilă. Or, trufia sau miopia politică în gestionarea un soi de ritual inițiatic menit a-i confirma eternitatea. crizelor blochează agenda globalizării, interveţionismul în ţările Gheorghe GRIGURCU Petru ROMOŞAN instabile şi controlul planetar anunţă, s-a remarcat, o „mondializare Acolada nr. 7-8 iulie-august 2017 19 Voci pe mapamond: JAMES MEREDITH Lucian PERŢA

S-a născut în Belfast. Povestirile şi poemele lui au fost publicate în reviste din Europa [The Stinging Fly, Abridged & The Honest (Irlanda); Tellus şi Black & Blue (Marea Britanie)] şi Statele Unite (34th Parallel). James este autorul a Pa- trei piese scurte de teatru: Shadow & Light : a monologue/ Umbră & Lumină : monolog/ (pusă în scenă la LunchBox Theatre, Belfast, în 2013); Don’t Get Me Wrong/ Nu mă înţelege greşit/ ( piesă inclusă în spectacolul Arrivals 1/ Sosiri 1/, un spectacol de cinci piese scurte, prezentat pe scena teatrului irlandez, Terra Nova Productions, în 2014 ); Secrets/ ro- Secrete/ (inclusă în spectacolul Arrivals 2/ Sosiri 2/, prezentat la Terra Nova Productions, în 2015). În 2016, Pen Points Press, Ireland, i-a publicat culegerea de haiku, senryu și tanka, a wine cup with base/ o cupă de vin cu picior. Pentru dii proză a primit premiul The Brian Moore Short Story Award, Ireland. În prezent locuiește și lucrează în Londra. Ştefan Melancu liniștea deplină haloul lămpii Tanka mă îndeamnă să renunț — umbrele în duel știu FACĂ-SE VOIA CUVINTELOR UITATE cîntărind suflarea da, suflare focul iubirii tîrzii ce tristă ce dulce tremurul amintirii păreai atunci în tren suavă amăgire * pe terasa Chios din Cluj-Napoca. E aprilie şi, nevoia de tine lăsîndu-mi umbra ca de fiecare dată, să nu te pierd din ochi * pe pragul însorit echinoxiştii se vor reîntâlni să te întorci spre mine cînd luăm în seamă încerc să ascult urmările dragostei bezna din colțuri cuvintele – multe uitate – vor umple ca altădată * începe ploaia liniștea de dedesubt distanţele în ani dintre noi. Fără istov – golul dintre noi într-un mod cu totul firesc eu port, ca de obicei, dispare într-o clipă & suntem întorși pe dos * un papion mov străini odinioară păsări speriate umbra de sub soare * zboară pe cerul serii fiecare mai are la el, şi pe soare şi pe lună, din oră în oră mai lungă apă albă ca mătasea când trece un bus – câteva cuvintele înşirate în poeme. Şi eu, întâmplător, arcuindu-te departe și mă gîndesc la mîna ta am câteva elegii, una chiar foarte bună, * încrețită în valuri căutînd-o pe a mea publicabilă şi în veacul următor pielea ta moale firească desfășurare palma mea nesigură pierdută spre țărmu-nclinat * pe terasa Chios din Cluj-Napoca şi-a făcut apariţia rănește poate liniște de cristal o ploaie de martie. Poeţii se retrag încetişor – ori lasă chiar și urme – * în ninsoarea fragilă – eu mai rămân să plătesc consumaţia. nevoie tăinuită picioarele-ți goale amintiri cu tine răsfrînte în oglindă sub noaptea-nstelată * forma apei – goală în brațele mele copleșindu-mă astă-seară dorința mea ca un rîu curg gîndurile în căușul palmei tale sticla nu vrea să se spargă * * vrăjită zîmbești gîndul la tine & apoi te-ai dus eu cumpănit pe marginea * puzderie de chipuri pe chip cînd nici bine nu veniseşi – vieții & la petite mort sus pe curenții un portret cubist după ploaie soare amintirilor dragi învingînd timpul planul dăruind un curcubeu * vîntul & ploaia clipa unghiulară nuanța în culori vineții inima o-nveți visele toamnei aduc înapoi cu chin &-mpotrivire – & pe tine în trenci galben * Traduceri: albă noapte făr’ de stele liniștea vîntului nevăzutul nevăzut * strînge cu duh inima – peste vălul tristeții în miez de noapte cînt de dragoste bîjbîi după ochelari – de demult în zbor spiralat Olimpia IACOB * în spații goale privești așa cum numai tu Continuări Continuări Continuări știi să o faci * ăr i * tin uări * inuăi * simt pulsul libertății rîzînd în liniște Literatura de frontieră a lui Adrian Țion reconsidera exigențele scriitoricești (vezi descrierea întâlnirii cu țiganul cerșetor din Huedin în buricul capitalei franceze, vizita la Institutul dispreț suveran ca și când i s-ar adresa cu măreție: Pleacă de aici, biet Cultural Român, micii serviți cu muștar la un restaurant cu specific * copil cu imaginația înfierbântată! românesc, comentariile ironice cu privire la protocronismul românesc, închide ochii Un an mai târziu, 2005, se va îndrepta spre Balcic, localitate solilocviile metroului parizian, care își are sincopele sale, întâlnirea cu & simte-mi dorința – din Bulgaria, cândva aparținând țării noastre, și se va amărî întâmp- bunul cunoscător de oameni Matei Vișniec, industria muzeală terifiantă crai nou crescînd inând aceleași metehne birocratice de la vamă, cu aceeași aroganță a Orașului luminilor, având în frunte Luvrul, admirând, la Orsay, tablou- peste un sterp peisaj a milițianului pregătit să te umilească, căci, nu-i așa, suntem (…) la rile lui Degas, Seurat, Gaugain ori Millet, sau drumul prin cimitirul ascuns ochiului meu deschis Porțile Orientului unde…hoția proliferează în plin soare, cu acordul Montparnasse), trăind o adevărată aventură șofând pe străzile orașului autorităților. Balcicul, orașul reginei Maria a României, cu celebrul supraaglomerat, de parcă s-ar fi aflat în mijlocul unei cirezi de vaci și său castel, lipsit de fast și ostentație, și un parc de circa 35 de hectare, bivoli din satul vacanțelor copilăriei, fără să-i fie teamă că vreo vită * ambele îl vor încânta și copleși cu farmecul lor, prilejuindu-i invocarea geana zorilor ar putea să-l ia în coarne. de data aceasta a lui Ovidiu și M. Eliade. Fiind o țară a bicicliștilor (căci nu întâmplător are o statuie trupuri ascultînd lumina Pregătirea pentru plecarea în Turcia și înconjuratul Mării închinată biciclistului perpetuu), diaristul împătimit după călătorii va suntem doar umbre Marmara cu Dacia sa berlină (devenită, cu timpul, prietenă devotată), străbate o parte din Olanda, firește, cu acest mijloc de deplasare. Aici, mai adînci decît aleanul pe la finele lui iunie 2006, sunt descrise cu lux de amănunte savuroase admiră hărnicia și civilizația celor 16 milioane de locuitori, (din care un luptînd sub pături calde și interesante, de la zăbovirea în Giurgiu și plata numeroaselor taxe la sfert trăiesc sub nivelul mării), respectul pentru natură, culoarea albă, granița cu bulgarii, pitorescul oraș Velico Târnovo și aglomerația de la devenită națională, aceasta, regăsindu-se în noile construcții moderne, * vama turcească, trucurile comercianților experimentați când te îmbie să dar și în parapeții de pe autostradă, stâlpi și garduri. melodii duioase le cumperi marfa, până la scurtul popas în Edirne (fostul Adrianopole) și În iulie 2012, va petrece cinci zile în Ungaria, la Debrețin, alte locuri de vacanță mai mult ori mai puțin liniștite, inclusiv Istanbulul, în & dincolo de mine – oraș cu etimologia denumirii provenită de la cuvântul cârnat, ținta cel plin de contraste, cu terase care mai de care mai simandicoase și cu călătoriei sale fiind Parcul Acvatic Mediteranean Aquaticum., unde un tril mă deșteaptă ispititoarele sale preparate culinare la prețuri pentru toate buzunarele. din locul frunzelor căzute este impresionat de serviciile ireproșabile și se va îmbăia în apele sale La începutul lui iulie 2009, ajunge în Franța, țara artiștilor, tămăduitoare, dar și Lacul Vekeri, un centru de recreere minunat, unde, obosit, însetat & durere de oase regiunea Gasconie, unde are ocazia să-și manifeste din plin talentul de într-adevăr, liniștea îi va invada sufletul. prozator. Aici, se adaptează rapid la exuberanța tinerilor, le înțelege În 2013 ajunge în Austria, în stațiunea balneo-climaterică Bad * mentalitatea și nonconformismul vârstei, este impresionat de prețuirea Gastein, stațiune vizitată, printre alte figuri celebre ale timpurilor, de treaz sunt și te aflu înaintașilor, toleranța, politețea, curățenia și, evident, prosperitatea Paracelsus, împărăteasa Sissi, cancelarul Bismarck, scriitorii Heinrich goală în fața oglinzii francezilor. Firește că vom afla date despre castelele vizitate, ridicate Mann, S. Maugham, compozitorii Mozart, Schubert, Strauss-fiul, regele căutîndu-ți sînii— în secolele V-XII, fiecare cu legendele sale care mai de care mai inte- Carol I al României, Titulescu, Ion C. Brătianu etc. Exultând de curiozi- livadă cu cireși înfloriți resante, despre adevăratul mușchetar D’Artagnan, despre Lamartine tate și de voioșie, desigur că și aici nu va renunța la drumețiile din jur. sau despre Lautreamont, autorul celebrelor „Cânturi ale lui Maldoror, așteptînd sărutul vîntului Mare iubitor de drumeții și fotografii (la finele cărții sunt și peste tot, nescăpând de obsesia comparațiilor, aidoma înaintașului său câteva imagini ilustrative), cu registrul comunicării rafinat și atrăgător, Dinicu Golescu. O destinație aparte îl ocupă Lourdes, unul din cele mai * având și patima scrisului în sânge, Adrian Țion te contaminează și importante locuri de pelerinaj pentru creștinii catolici de pretutindeni. te îndeamnă să participi cu plăcere la călătoriile sale (fie și virtual), invocație Pe urmele lui Chateaubriand, George Sand sau Victor Hugo va călători trăind alături de el emoțiile stârnite de noile locații încărcate de istorie, crestată în carnea copacului în Munții Pirinei, pentru ca în Arles să descopere celebra La Maison grandoare și farmec, în ciuda atacurilor teroriste actuale ale musafirilor intraductibilă Jaune a lui Vincent Van Gogh, pictorul tratat ca un ratat marginalizat nepoftiți în cultura și civilizația europeană. Mărturisesc că, de mult neștiutorilor limbii în timpul vieții și venerat de-abia postum, determinându-l să conclu- timp, n-am citit o carte care să aducă un elogiu atât de frumos călătoriei bunei & nobilei inimi zioneze: Celebritatea nivelează disproporțiile conjuncturale, când îl și cunoașterii. compară cu împăratul Cezar. În 2015, Adrian Țion va reveni în Franța Icu CRĂCIUN * (la invitația prietenului său, C-tin Ghircău, artist vocal la Opera Bastille), de data aceasta în Montreuil, la o aruncătură de băț de Paris, unde își va 20 Acolada nr. 7-8 iulie-august 2017

„Inexprimabilul, preluînd toate riscurile”

Magnanimitate: a te îndoi de tine însuți, spre a nu săi sunt expuși, în principiu, păcatului succesiunii. te îndoi de Celălalt. x Traduceri x Inexprimabilul preluînd toate riscurile, toate po- A. E.: „Rețin două feluri de bancuri: cele foarte trivniciile, toate suferințele exprimabilului, iată pînă unde bune și cele foarte proaste”. MIRON ar putea evolua uneori poezia. x x O pisică poate atinge viteza de 50 km. pe oră. Charles Dickens nu putea dormi decît dacă avea x capul orientat către Nord. De aceea, cînd călătorea, avea Atît de deprins este (pînă la sastisire) cu maniera KIROPOL mereu la îndemînă un compas. sa de-a scrie, încît ajunge la impresia că predecesorul cutare, x care l-a influențat evident, scrie ca d-sa. Naufragiat între vîrste. Pînă și visele nocturne îți x sunt împărțite între secvențe de copilărească așteptare și cele Scrisul se bizuie pe faptul că exprimi ceva mai Gerard Manley Hopkins de un realism crud, mai bine spus de un naturalism sadic puțin decît ai voi să exprimi, conversația pe faptul că exprimi care le destramă, aducînd la suprafață insuficiențele tale ceva mai puțin decît ai putea exprima. Sonetele groaznice în raporturile cu oamenii, inadaptarea ta irezolvabilă. Nu o x descătușare de real, ci o adîncire în robia acestuia. Încerci „Trei studenți de la Royal College of Art din cu o bună credință proaspătă o soluție sau alta, dar te izbești Marea Britanie au creat o sticlă pe bază de alge care este 2 în cel mai favorabil caz de compasiunea vagă a cîte unui tip comestibilă. Skipping Rocks Lab, o firmă din Londra, spune Mă trezesc prozaic cît încape, amenințător. Nu poți deveni mai eficient, că ambalajul poate fi mîncat după ce apa este băută” Click( , dar nici nu mai ești în stare a te replia în trecutul sufletesc. 2017). Mă trezesc și văd beznă-n zori acum, Rămîi un biet personaj perdant al unui imaginar perdant care x Ce timp negru-am trăit, ce negre ceasuri nici măcar nu-ți aparține. Ipoteză. Moartea survine atunci cînd trecutul Ast’noapte-n inimă, spectrele ei în drum! x reflectat în amintiri devine delirant, insuportabil. Lumina zăbovind neagră-n popasuri. „Ce pedeapsă primești pentru delapidarea sumei x de 114 milioane de euro? Dacă ești Radu Mazăre, 4 ani cu „E un lucru teribil: citesc cărți de devoțiune și Cu martor spun aceasta. Dar când spun suspendare. Dacă s-a creat acest precedent, poate că acesta ar evlavie și nu umblu decît după citate, ca să acumulez erudiție Ceasuri, înțeleg ani, scrumiri de lumi, trebui să fie pragul furtului național” Dilema( veche, 2017). bibliografică asupra materiei, ca să-mi satisfac curiozitatea. Cu plângere strigând ca scrisori moarte, x Trebuie să mă purific de asta, de bibliomania asta cumplită, Trimise celui drag aflat departe. Abstracțiunile umplînd spațiile existențialului care de rămășițele astea de intelectualism ucigător. A considera erau deja goale. mistica și ascetica drept o ramură a literaturii nu-i oare un Venin și-acreală-s. În adânca taină x început de pierzanie?” (Unamuno). Din cer gustai amar, amar ce-s eu; Un autor la început de drum, aidoma unui sărac x Prin oase, carne, sânge vărs damnare. care abia își poate încropi traiul de la o zi la alta, nutrind „Cu toții păstrăm multă vreme pe umăr semnul lă- Plămada mea la duh acrită-i haină. visul dement de-a ajunge milionar. Și, cîteodată, izbutind. sat de stindardul pe care l-am purtat la început” (G. Brandes). Așa sunt cei pierduți vină mereu, x x Sinea-mi asud ca ei, mai crunt îmi pare. Marea virtute a începătorului, aceea de-a nu se Moartea unei ființe dragi golește existența de tine pierde cu firea din pricina faptului că n-a produs încă nimic, însuți. Ajungi în vacuumul fioros al ființei tale de toate zilele că se află în fața unui gol în care s-ar putea ivi orice ori în aidoma unui „cadavru viu” cum și-a numit Tolstoi unul din care nu s-ar putea ivi nimic. Imboldul de-a se lupta cu acel personaje. ire, să facă un trecut. Oricît de banală ar fi o oră, oricît de gol precum Iacob cu Îngerul. x plictisitoare, să-ți amintești într-o zi de ea nu mai e banal” x „Asaltul ideilor poate fi foarte puternic. Culorile în- (Cesare Pavese). „Și să nu vă mai așteptați a vedea rușinea colorînd cep să lumineze, contururile își dezvăluie sensul. Aici rezidă x fețele cîntăreților ordinei. Cel ce va șterge din vocabularul germenii imaginilor; unul poate va încolți. Calitatea unei opere e dată inclusiv de capacitatea român această vorbă, rușine, va bine-merita timpurile în care În această stare de spirit, autorului de-a se uimi pe sine însuși. trăim. Căci oamenii de bine să nu-și facă ilusiuni deșarte. Pitagora a văzut mai x Răspunsul dat, ori de cîte ori a fost ocasiunea, fie direct, fie mult decît Jurnal un simplu Stilul: o intermediere ajunsă revelație. indirect, de către cei de la putere, a fost că dacă țara nu îi triunghi, Newton mai x vrea, o vor ei” (Alegătorul român, 1873). mult decît un măr căzînd, Bohr Mizericordia memoriei: de la o vreme tinde a x mai mult decît modelul atomului. Goethe a cunoscut o reține mai curînd ceea ce nu s-a întîmplat decît ceea ce s-a Pentru a face față surprizelor vîrstei, începe, treptat, asemenea fază după ce a vizitat Galeria de la Dresda. Ideile întîmplat, așa cum ar milui un nevoiaș. a se dezobișnui de sine. ne înoată pe dinainte ca heringii. Fiecare frază devine o x x maximă - punct de plecare pentru o carte ce nu va fi scrisă Doar în Statele Unite ale Americii sunt peste 4o Un stupid atît de blajin și binevoitor, încît începi niciodată. Schopenhauer spunea că orice obiect contemplat de milioane de păsări folosite ca animale de companie. a-l prețui. se umflă pînă la refuz și aruncă scîntei întocmai ca o butelie x x de Leyda” (Ernst Jünger). „Artiștii nu sunt oamenii marii pasiuni, orice „Vreau să fiu modest, dar să se știe” (Victor Eft- x ne-ar îndruga nouă și lor înșile. Și asta din două motive: în imiu). Neîntîmpinînd nici o adversitate, n-a putut crește. primul rînd fiindcă le lipsește o jenă proprie (se autocon- x A rămas un copil al condiției sale literare, unul excesiv de templă în timp ce trăiesc; se autoascultă, sunt prea curioși), „Deși întreaga planetă îl invidia pentru că Regele alintat. dar le lipsește și jena în fața pasiunii puternice (ca artiști o Pop îl purta peste tot și îi făcea toate poftele, cimpanzeul x exploatează). În al doilea rînd, vampirul lor – talentul – nu Bubbles nu a avut o viață fericită. Michael Jackson s-a Atît de indolent fiind chiar și în reavoința sa, pînă le îndură acea risipă de forță care se numește pasiune. – plictisit de el de la finele anilor ‘90 și, în 2005, Bubbles a una-alta ne cruță. Posesorul unui talent este și victima talentului său trăind fost nevoit să se pensioneze din lumea artistică, la doar 20 x sub vampirismul lui. Unei pasiuni nu i se poate veni de de ani. A ajuns la Centrul pentru Maimuțe Mari, din Florida. Brînză de iepure: lucru imposibil. hac descriind-o: mai curînd ai terminat cu ea, atunci cînd o (…) De cîteva luni s-a apucat de pictură și, datorită talen- x descrii” (Nietzsche). tului, creațiile sale se vînd cu 2000 de dolari. Bubbles are o Un singur cuvînt poate da viață unei idei, x sensibilitate estetică abstractă, are un simț cromatic aparte și o idee poate monta într-însa un singur cuvînt cum o piatră O boală relativ ușoară, fără dureri, care te deconect- creațiile lui suprarealiste sunt dovada clară că geniul lui Mi- prețioasă la un inel. ează de cele lumești, îți dă o senzație de neașteptată regăsire. chael Jackson l-a influențat profund pe pictorul cimpanzeu” x O blîndă subversiune a Neantului. (Click, 2017). Unei cîrtițe îi e necesară doar o singură noapte x x pentru a săpa un tunel de 1 km. Toamna: caracterul său holistic. Roadele autumnale Într-un local, surprind o convorbire între doi x simbolizează un singur rod enorm, frunzele care se scutură clienți, ambii bărbați între două vîrste. „Dragnea are trei Ambițiosul banal dorește a-l imita pe Celălalt în reprezintă căderea ca atare, melancolia văzduhului semnifică trăsături care bat la ochi, zice unul dintre ei. Prima: e înse- măsura în care acesta are succes într-un domeniu ce-l intere- o jelanie de sine a cosmosului. De la o anumită vîrstă, ești tat de putere, a doua: e însetat de putere, a treia: e însetat sează. Ambițiosul avansat dorește și el a-l imita pe semenul înclinat a contempla misterul unitar al acestui anotimp. de putere”. „Și ce crezi că l-ar putea satisface?”, întreabă în cauză, dar și, concomitent, a se imita pe sine însuși. x convivul său. „Să fie președinte de partid, prim ministru și x Maturul standard: nu dorește să învețe ceva de la președintele țării, în același timp”. Inocența unor similitudini. Se întîmplă să te naști viață, ține el să consilieze viața. De unde aprehensiunea sa x asemănător unui autor care te-a precedat, așa cum vii pe în fața tinerilor, disprețul față de bătrîni. Vîrsta: una din acele realități ambițioase care caută lume cu trăsături ale unui înaintaș biologic. x a se transpune insesizabil în ficțiune. x Pisicile suportă ușor căldura, ba chiar simt atracția x „Gîndit în trenuleț că toate acele cîmpii pe care le Orice model, oricît de scelerat ar fi, beneficiază, vedeam alergînd, perdelele de copaci, casele, colțișoarele, Gheorghe GRIGURCU în principiu, de o cîtime din inocența începutului. Imitatorii amintirile din alte timpuri, totul ar fi servit să facă amint- (Continuare în pg. 18)