COLOCVIUL LITERACUM 1 BARBU – BLAGA 50 I. L. CARAGIALE 100 COLOCVIUL LITERACUM 1 BARBU – BLAGA 50 I. L. CARAGIALE 100 Volum îngrijit de IRINA DINCĂ Coordonator: POMPILIU CRĂCIUNESCU In honorem magistri IOSIF CHEIE–PANTEA 75 ÎNTÂMPINARE Elanul fără intelecție este, neîndoielnic, la fel de entropic precum ignoranța imperturbabilă ori entuziasmele interesate; nu-i mai puțin adevărat că, la rându-i, intelecția lipsită (pe de-a-ntregul) de elan poate fi searbădă și apteră. De bună seamă: se poate urma o cale sau alta – una în pofida celeilalte, efect al veninului binarității disjunctive –, însă, dimpotrivă, elanul și forța de intelecție numai întreolaltă deschid și veghează orizonturi în cunoașterea veritabilă. Drumul în cauză învăluie, deopotrivă, chiar dacă anevoie uneori, și „fânul razelor” înșelătoare, și – Ion Barbu o știa exemplar – soarele geruit. Se înțelege de la sine, așadar, că orice propensiune cognitivă demnă de numele său se cuvine plasată pe orbita acestei înalte conexiuni transgresiv-integratoare; altfel, rămâne, cel mult, „vis [...] schilod”. Este – și, în ordine, nu este – cazul Colocviului de literatura română al studenților Facultății de Litere, Istorie și Teologie de la Universitatea de Vest din Timișoara, manifestare a cărei ediție inaugurală s-a desfășurat în mai 2011, sub dublă zodie: Barbu-Blaga 50 . I-au urmat Caragiale 100 , în 2012, Nichita Stănescu 30 , în 2013, iar în acest an lucrările îi vor fi consacrate lui Fundoianu-Fondane 70 . Trebuie spus răspicat că, în ciuda oricărei aparențe, manifestarea a rămas în permanență – și va rămâne – străină festivismelor facile, reperele tematice (aniversări/ comemorări) nefiind decât pretexte pentru exercițiul critic. Conceput inițial ca propedeutică la întâlnirile naționale de profil, colocviul s-a dovedit în scurt timp mult mai mult decât atât: prima ediție deja a însemnat spațiul de germinație al unei autentice, necesare agorale în care spiritele studențești de elită să interacționeze și să se afirme ca atare. Așa a luat ființă Centrul Studențesc de Cercetare Literacum . Beneficiind de un aport intelectual variat, întrucât componenții săi provin de la toate nivelurile de studiu, acest centru a sporit de la an la an: colocviului, asumat în răstimp, i s-a adăugat, în prelungirea dezbaterilor periodice, o revistă on-line, „Literacum”, iar nu puțini dintre participanții la această întreprindere amplă au devenit laureați ai celor mai prestigioase colocvii naționale studențești. Ei sunt: Bogdan Balița, Lăcrămioara Bercea, Claudia Bucsai, Aurora Dan, Teodora Dancău, Victor Funar, Luca Mixich, Claudia Oaida, Roxana Rogobete, Diana Ruican, Adela Stancu, Roxana Stoicovici. În mod vădit, Literacum înseamnă azi, în plină epocă de domnie a cantității și de coluziune dintre ignoranță și dispreț, un spațiu privilegiat, de reciprocă încapsulare a spiritului de finețe cu spiritul de geometrie ; un spațiu în care studenții 7 literați timișoreni de excepție conlucrează la iluminarea liniilor axiologice de forță ale literaturii noastre, prea adesea obnubilate, cu sârg, de o endemică pornire autofagă, nutritoare de entropii ce ne zgribulesc universul cultural. Înmugurită astră , vorba lui Barbu; este semnul sub care situam, în dezbaterea finală, colocviul din 2011, seamă ținând tocmai de conjuncția intelecție-elan, consecvent manifestă în căutarea „nebănuitelor trepte” către „jocul secund”. Meritul capital al acestor tineri de aici decurge. Catalizând energii reflexiv-creatoare de înaltă intensitate, Colocviul Literacum – aidoma dezbaterilor periodice ale Centrului de cercetare, extrem de diverse tematic – este o formă electivă de „sclavie” în spațiul gândirii libere, limpidă, însă, și foarte riguroasă, sub a cărei pecete indelebilă se află, dintotdeauna, literatura. Tărâm onto-cognitiv prin excelență, literatura – română, în cazul nostru – prilejuiește studenților incursiuni teoretico-exegetice care confirmă, fiecare în felul său, cumpănirea dintre creativitate și metodă, adică dintre forțele sale ireductibile de portanță. Consacrat primelor două ediții ale colocviului – Barbu-Blaga 50 (2011) și Caragiale 100 (2012) –, volumul de față aduce laolaltă toate aceste incursiuni. Îndrăznețe, cele mai multe, ori „cuminți”, cele mai puține, textele reflectă, înainte de orice, seriozitatea implicării în actul critic. În al doilea rând, la fel de important, ele se remarcă prin ținuta elevată a expresiei. În fine – nu mai puțin important, ba, dimpotrivă! –, lucrările lasă să se întrevadă perspicacite și rafinament, bună stăpânire a operei cercetate și dreaptă adecvare a resurselor bibliografice la aceasta. Considerându-le global, socot că aceste contribuții, seamă ținând de problematica abordată, croiesc o ispititoare cale între „restrânsele perfecțiuni poliedrale” barbiene și cele „două infinituri” ce îl fascinau pe Caragiale; între „culoarea minții” și „infinitul impalpabil, dar real”, al sufletului omenesc. O cale sinuoasă, cu luminoase adăstări în, de pildă, metafora blagiană, duhul antonpannesc, feminin ori polemic; o cale temeinică însă și dătătoare de nădejdi într-un viitor pe măsură al nu mai puțin sinuoasei noastre culturi. Capriciul Grației! Aceasta înseamnă: nu este, poate, nici „prea zadarnic” și nici „prea târziu” pentru „această Vale”. Ceea ce nu înseamnă, câtuși de puțin, vreun gând de, păgubos totuși, „adamism”! Studenții de la Literacum au conștiința limpede a unui adevăr indeniabil și vechi, formulat de către Heidegger astfel: „Abia când ne întoarcem gândind asupra deja gânditului, suntem folositori pentru ceea ce este încă de gândit”. Pentru acești tineri hermeneuți, îndrăzneala și prospețimea ideii nu exclud „continuitatea în inteligență”; ba, din contra. Viziunea critică exclude însă, ceteris paribus , confuzia oglinzii cu dioptria. 8 Toate edițiile colocviului s-au bucurat nu doar de prezența prețioasă a unor cadre didactice de azi din facultatea noastră, ci și de participarea profesorului Iosif Cheie-Pantea, figură proeminentă a Filologiei timișorene vreme de mai multe decenii. E și aceasta o dovadă peremptorie de justă, necesară relianță între manifestările gândirii reflexiv-critice, în și dincolo de timp. După cum spune Briseis, un fascinant personaj al lui Vintilă Horia, „Nous sommes tous au commencement, mais nous ne sommes pas les premiers”. Acest prim volum al Colocviului Literacum trebuia să apară în urmă cu mai bine de un an la Editura Universității de Vest din Timișoara. Numai că, pehlivan cum se întâmplă să fie uneori, destinul – speculând, probabil, (și) măruntele noastre inerții endemice (!) – s-a exoflisit de el cu elan! „Piaza rea”, cum ar spune (iarăși!) creatorul Domnișoarei Hus , l-a urmărit o vreme; odată cu plecarea lui Adrian Bodnaru de la conducerea instituției și (re)așezarea acesteia pe înnoite baze, volumul nostru a fost nevoit să-și caute alte orizonturi. Așa se face că, grație Editurii Aureo, el se ivește astăzi, fără trufie, într-o zariște fastă. Or, nimic mai potrivit, socot, pentru tinerii săi autori. POMPILIU CRĂCIUNESCU 9 BARBU-BLAGA 50 23 mai 2011 RALUCA RUSU ÎN CĂUTAREA „RESTRÂNSELOR PERFECŢIUNI POLIEDRALE” Admirația pe care Ion Barbu a nutrit-o pentru opera lui Mateiu I. Caragiale a fost ilustrată explicit în Răsăritul Crailor, unde autorul recunoaște valoarea incontestabilă a Crailor de Curtea-Veche, apărând-o de exegeții care îi aduc diverse acuzații și afirmând că doar „un creier palid, castrat de lobii superiori (dar tocmai de aceea producător incontinent de joase silogisme) ar acuza autorul Crailor de Curtea-Veche de snobism.” 1 Sub anumite aspecte, opera celor doi se va intersecta, Barbu însuși propunând structuri comune între poetica sa plurisemantică și Craii de Curtea-Veche. Romanul Craii de Curtea-Veche se deschide sub semnul unui orientalism „unde totul e mai puțin grav”, marcând o ruptură între, pe de o parte, cei care se raportează favorabil la această lume guvernată de viciu, de decadentism și de răsturnări axiologice și, pe de altă parte, apusenii care se simt apăsați de obligația trăirii în această lume și care tânjesc după evaziune (hagialîcul în alte timpuri și spații) sau optează pentru „scufundarea în abisurile viciului.” 2 Ion Barbu a afirmat că această operă străbătută de „un zumzet de vestiri răsăritene” se ridică la rang de Scriptură prin depășirea simplei reprezentări mimetice a realității și așezarea „existenței omenești, cu triumfurile și decăderile ei, sub raza unui absolut incoruptibil” 3, așa cum reiese și din Protocol al unui club Mateiu Caragiale , unde se menționează explicit acest fapt: „Dreaptă pravilă, dar zumzet de vestiri răsăritene,/ Ființa noastră se clădește cu scriptura ta, Matei!”. Intertextualitatea se manifestă pregnant în această poezie în care se ilustrează lumea personajelor mateine în concordanță cu principiile care le guvernează, în aceeași atmosferă mistică a orientalismului. Astfel, în registru stilistic specific poeticii barbiene este recreată lumea mateină prin prisma raporturilor dialectice dintre cufundarea în materialitatea degradată și evaziunea în alte sfere, iar prin extensie prin prisma dihotomiei realitate – vis: Gore „freamătă-n jiletca de râios batracian”, în vreme ce Pantazi este un „liniștit rapsod” pe care „închipuirea (îl) petrece în vecie,/ Drept la racla (lui) de ape cu atolii căpătâi.” Interferența dintre opera mateină și lirica barbiană se manifestă pregnant și la nivel structural, prin atribuirea unui „timbru poetic incomparabil și inefabil 1 Ion Barbu , Răsăritul Crailor , în Poezii. Proză. Publicistică , Ediţie îngrijită de Dinu Pillat, antologie de Mihai