Repunerea În Drepturi a Limbii Române (1917-1918) (III)*
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
148 ROMÂNĂ Dinu PoştARENCU Repunerea în drepturi a limbii române (1917-1918) (III)* Aruncând o privire sumară asupra acestor prescrieri enumerate în proiect (e vorba des- pre un proiect de lege propus în Sfatul Ţării din partea fracţiunii minorităţilor naţionale pe 5 februarie 1917 ca reacţie la tendinţa românilor basarabeni de a repune în drep- turi limba lor maternă), se poate cu uşurinţă constata că autorii respectivei iniţiative le- D.P. – doctor în istorie, Institutul de Istorie, Stat şi gislative urmăreau scopul să menţină în con- Drept al A.Ş.M., cercetător tinuare situaţia lingvistică existentă în Basa- ştiinţific superior. Domenii rabia, adică prezenţa la toate nivelurile vieţii de competenţă: istoria publice doar a limbii ruse, aşa cum a fost sub modernă a Basarabiei, istoria localităţilor, genealogie. dominaţia ţaristă, pe când statutul oficial al Dintre lucrările publicate: limbii române era formal. K. Misirkov, unul Străzile Chişinăului. Denumiri dintre iniţiatorii acestui proiect, solicita să i vechi şi actuale (1998), se acorde statut oficial limbii ruse, deşi nici O istorie a Basarabiei în date şi măcar nu era rus de naţionalitate. În plus, nu documente (1998), Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus era originar din Basarabia, stabilit de curând (2006), Contribuţii la istoria în provincie. Iar asemenea persoane erau modernă a Basarabiei (2005) destul de multe. etc. După ce K. Misirkov le-a adus la cunoştinţă deputaţilor cele 11 articole ale proiectului de lege şi apoi Pan. Halippa, care prezida şedinţa, a propus asistenţei să se pronunţe pe margi- nea proiectului, deputatul Constantin Bivol, luând cuvântul, a declarat în limba română că, * Continuare. Partea I în nr. 1, 2014, p. 196-204, şi par- tea a II-a în nr. 4, 2014, p. 178-184. LECţiilE ISTORIEI 149 din punctul său de vedere, nu era cazul să fie pusă în discuţie chesti- unea abordată în proiect, deoarece nimeni nu împiedică minorităţile naţionale să vorbească în limba maternă, dar, întrucât s-a pus proble- ma, ea trebuie rezolvată. Însă, pe parcursul rezolvării chestiunii, a men- ţionat în continuare C. Bivol, este necesar să nu se scape din vedere că toţi locuitorii de pe teritoriul Republicii Moldoveneşti, din stimă faţă de moldoveni, sunt datori să înveţe limba română36. Deputații nevorbitori de limba română i-au cerut lui Constantin Bivol să-şi traducă mesajul în limba rusă, dânsul însă a refuzat şi atunci Pan. Halippa a declarat că deputaţii sunt liberi să cuvânteze în acea limbă, în care doresc. Deşi a tradus discursul oratorului, Pan. Halippa a ţinut să accentueze că şi el, în calitatea sa de preşedinte, nu este obligat să traducă în limba rusă, întrucât deputaţii care au solicitat să li se tălmă- cească au trebuit, între timp, să înveţe limba română. Conţinutul proiectului a încins spiritele, determinându-i pe mai mulţi deputaţi să ia atitudine. O polemică aparte a stârnit informaţia statis- tică privind proporţia moldovenilor în raport cu celelalte etnii conlo- cuitoare din Basarabia, pe care deputaţii moldoveni au numit-o ironic „statistica lui Misirkov”. De bună seamă, K. Misirkov opera cu datele referitoare la structura etnică a recensământului populaţiei din 1897, care, aşa cum s-a afirmat într-o serie de studii critice asupra acestui re- censământ, în mod intenţionat falsifica datele prin intervenția puterii autocrate, iar deputaţii moldoveni au recurs la o altă informaţie oficia- lă, ce indica ponderea românilor basarabeni. Întrebat de Vladimir Bogos câte limbi oficiale sunt în Bulgaria, rapor- torul a răspuns că situaţia din Republica Moldovenească diferă de cea din Bulgaria, unde bulgarii întrunesc 80% din totalul populaţiei, iar ce- lelalte etnii – 20%. Cu toate acestea, situaţia etnică din Bulgaria nu se deosebea cu mult de cea din Basarabia, dacă luăm în considerare datele oficiale prezentate în publicaţiile ruseşti de până la 1917, potrivit cărora românii basara- beni reprezentau 70-80% din populaţia Basarabiei. În acest context, deputatul Robert von Lesch (german rus, după cum a indicat în chestionarul de membru al Sfatului Ţării37) s-a arătat ne- dumerit de faptul că se insistă ca limba română să fie declarată oficială, 150 ROMÂNĂ relatând, drept dovadă, următoarea situaţie: „La 26 ianuarie, el a primit un document în ruseşte, cu doar patru rânduri de cuvinte, şi nicidecum nu a putut găsi un traducător pentru a-l traduce în limba literară mol- dovenească. El a apelat la moldovenii instruiţi şi aceştia s-au dovedit a fi neputincioşi”38. Replica i-a dat-o deputatul Timofei Silistraru39: „Până acum, limba noastră nu s-a studiat, din care cauză nimeni nu a fost în stare să tradu- că documentul”. Apoi a intervenit deputatul Vasile Gafencu, cu studii făcute în şcoala primară din satul său natal Sângerei şi într-o şcoală de electricieni din Kronştadt, fost marinar, care, susţinând replica colegu- lui de fracţiune, a declarat: „Până la revoluţie ni se ordona să vorbim ruseşte şi arhiereii, dacă nu vorbeam ruseşte, ne numeau măgari. Aici nu erau nici şcoli ruseşti, nici moldoveneşti. Iată de ce limba moldove- nească nu este puternică în ţară”. În cele din urmă, punctul de vedere al Blocului Moldovenesc ma- joritar l-a exprimat cu fermitate Anton Crihan: „Nimeni dintre noi, moldovenii, nu doreşte să impună limba moldovenească naţiunilor mici, deoarece prea bine ţinem minte vremurile trecute şi ne amin- tim cu câtă greutate se însuşea limba. În viitor, dar cu atât mai mult acum, nimănui nu-i vom impune limba moldovenească. Dorim doar atât, şi D-voastră nu puteţi să nu fiţi de acord cu noi: în Republica Moldovenească trebuie să se vorbească limba moldovenească. Eu nu sunt statistician, iar dacă Misirkov zice că noi alcătuim 50%, atunci aceasta este statistica lui. Oricine înţelege care era scopul statisti- cii ruseşti. Ea avea interesul să reducă numărul bulgarilor, ucraine- nilor şi aşa mai departe. Datorită acestei tendenţiozităţi, uneori se întâmpla că moldovenii erau prefăcuţi în ruşi, bineînţeles, în mod artificial”40. Opinând în continuare asupra cifrei ce indică ponderea moldovenilor, A. Crihan a remarcat: „Noi, moldovenii, nu afirmăm că suntem exact 70%, dar spunem că statistica rusească nu este co- rectă. S-ar putea ca noi, moldovenii, să fim într-un număr mai mare de 70%”. În partea finală a discursului său, dorind să sublinieze încă o dată hotărârea nestrămutată a deputaţilor moldoveni de a nu face niciun compromis în privinţa limbii, oratorul a adăugat, adresându- se oponenţilor: „Domnilor, D-voastră nu ne-aţi înţeles. Nimeni nu are de gând să impună limba moldovenească. Noi dorim numai ca LECţiilE ISTORIEI 151 anume ea, dar nu limba rusă, să fie limbă oficială. Însă aceasta nu înseamnă că noi privăm pe cineva de limba maternă şi obligăm ca în şcoli să fie învăţată limba noastră. În ceea ce priveşte corespondenţa, apoi ea, desigur, în mod oficial, trebuie să decurgă în limba moldo- venească, dar în cazul când va fi adresată bulgarilor, atunci paralel cu textul moldovenesc va fi şi cel în limba bulgară, la fel se va proceda şi în cazul când ea va fi adresată germanilor etc.”. Propunând ca proiec- tul de lege să fie transmis unei comisii legislative, ce urma să fie creată în vederea examinării acestui proiect, A. Crihan a declarat în mod categoric: „Comisia va trebui să ţină minte un singur lucru, şi anume: limba rusă nu va fi limbă oficială a Republicii Moldoveneşti”41. La sfârşitul dezbaterilor asupra proiectului de lege prezentat de K. Mi- sirkov, membrii Sfatului Ţării au adoptat propunerea ca această comi- sie legislativă să fie constituită din 14 deputaţi moldoveni şi şapte din partea etniilor conlocuitoare42. Chiar dacă a început să activeze, aşa cum se afirmă în istoriografie43, comisia respectivă, pe cât se înţelege, nu şi-a definitivat munca. La drept vorbind, activitatea ei devenea inu- tilă, căci evenimentele ulterioare evoluau, inevitabil, în direcţia realiză- rii unirii Basarabiei cu România. În aceste circumstanţe au început să intervină schimbări în politica de cadre, care căpăta o orientare naţională, favorabilă românilor basara- beni, ceea ce crea, evident, condiţiile necesare pentru ca limba română să revină în sfera administrativă. Astfel, ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldoveneşti, Vladimir Cristi, a dat publicităţii o dispozi- ţie de a sa din 8 februarie 1918 cu următorul conţinut: „În interesul serviciului şi al populaţiei, ordon tuturor secţiilor Ministerului Aface- rilor Interne să ia drept directivă obligaţia ca în cazurile când îmi vor fi prezentate pentru aprobare solicitările persoanelor care sunt angajate în diferite posturi din cadrul ministerului, aceste posturi să fie acorda- te exclusiv originarilor din Republica Moldovenească şi, cu precădere, celor care posedă limba moldovenească”44. Vladimir Cristi aplica deja acest principiu. Prin ordinul din 6 februarie 1918, el l-a numit pe Vasile Grigore Secară în funcţia de adjunct al comisarului judeţului Soroca, abilitându-l să execute temporar îndatoririle comisarului judeţului So- roca, iar pe Ioan Ioan Neamţu – în calitate de al doilea adjunct al comi- sarului judeţului Soroca45. 152 ROMÂNĂ Între timp, limba română devenea obiect de studiu nu numai în şcoa- lă, dar şi pentru funcţionari. Bunăoară, la 16 februarie 1918, acelaşi ministru Vladimir Cristi a emis următorul ordin: „Cunoaşterea insu- ficientă a limbii moldoveneşti de către o anumită parte a funcţionari- lor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, condus de mine, a pus problema cu privire la necesitatea de a studia limba naţională, necesară în contextul raporturilor cu populaţia republicii şi a instituţiilor sale, din acest motiv am considerat necesar de a institui pe lângă Ministerul Afacerilor Interne cursuri de limba moldovenească, cu durata de trei luni, pentru funcţionarii ministerului care doresc să înveţe limba mol- dovenească”46. Potrivit ordinului, cursurile respective urmau să încea- pă înainte de 1 martie 1918. Iniţiative similare au fost întreprinse şi în cadrul altor instituţii. La 4 martie 1918, Comisia Şcolară Moldovenească i-a adus la cunoştinţă şefului Departamentului Sanitar, Gh.