Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
Aprilie 2008 Serie nouă – nr.12
Articole Ştiinţifice Tehnice Artistice Recreative Tot ce-i mai bun, special pentru voi
Secretar de redacţie: Gabriela Vasile (bibliotecar)
Colectiv de redacţie: Niţu Daniela Nicoleta (clasa a IX-a A) Tilică Laurenţiu (clasa a IX-a A) Petraru Mihai Ionuţ (clasa a IX-a B) Zamfir Amelia Beatrice (clasa a XI-a B)
Profesori coordonatori: Maria Simon (Limba română) Benedic Caterina (Ştiinţe)
Olguţa Spornic (Coordonator proiecte şi programe educative)
1 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
Opera lui Eminescu şi-a găsit, în timp, receptarea. Cu studiul lui Titu Maiorescu („Eminescu şi poeziile lui”-1889) începe o lungă serie de abordări critice ale scrierilor eminesciene. Printre analişti se numără George Călinescu, Tudor Vianu, Ion Negoiţescu, Zoe Dumitrescu-Buşulenga şi mulţi alţii. Dar OMUL Eminescu? Înfăţişarea lui, bucuriile şi necazurile, pasiunile, frământările, „toate relele ce sunt / Într-un mod fatal legate de pământ” s-au păstrat în mintea celor care, pentru o vreme i-au stat în preajmă. Prin următoarele fragmente selective, am încercat să recompun , ca într-un mozaic, imaginea unui destin, pornind de la adolescenţa năvalnică până la anii grei ai maturităţii.
Anii adolescenţei Articolul „În Nirvana”(1), scris de Ion Luca Caragiale, prezintă prima întâlnire a lui Caragiale cu Eminescu. Poetul era pe atunci „sufler” la un teatru, şi-şi căra prin turnee biblioteca, un geamantan plin cu cărţi nemţeşti. Eminescu, adolescent de 17-18 ani, impresiona prin frumuseţe: „O figură clasică încadrată de nişte plete mari, negre; o frunte înaltă şi senină; nişte ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană.” Evocând timpul petrecut împreună în această primă întâlnire, Caragiale mărturiseşte că l-a ascultat fascinat pe Eminescu recitând din versurile proprii sau vorbindu-i înflăcărat despre literatură şi filozofie; poetul avea o fire contradictorie: „vesel şi trist, comunicativ şi ursuz, blând şi aspru, mulţumindu-se cu nimic şi nemulţumit totdeauna de toate (…) Ciudată amestecătură! Fericită pentru un artist, nenorocită pentru un om!”
Ion Luca Caragiale
Tânărul Eminescu Iacob Negruzzi, secretarul Junimii şi director al revistei „Convorbiri Literare”, are în volumul „Amintiri de la Junimea”(2) un întreg capitol dedicat lui Eminescu. Încă de la început se conturează admiraţia deosebită pe care tânărul a generat-o: „Poeziile lui Eminescu, scrierile sale, scrise altfel decât cele ce primeam (…) făceau să mă interesez tot mai mult de acest tânăr poet”. Aflat la Viena ca student între 1869-1872, Eminescu trimisese deja poeziile „Venere şi Madonă” şi „Epigonii” care au apărut imediat în „Convorbiri literare” (1872). Versurile şi cele câteva scrisori primite de la Eminescu îl determină pe Iacob Negruzzi să-l caute pe tânărul poet la Viena. L-a întâlnit pe Eminescu pentru prima oară într- o cafenea frecventată de studenţii români. Iată ce scrie Negruzzi, impresionat de prezenţa tânărului Eminescu: „… văd intrând un tânăr slab, palid,cu ochii vii şi visători totdeodată, cu părul negru, lung, ce i se cobora până la umeri, cu un zâmbet blând şi melancolic, cu fruntea înaltă şi inteligentă, îmbrăcat în haine negre, vechi şi cam roase.” Mai bine de o săptămână cât Negruzzi a stat în capitala Imperiului Austro-Ungar, cei doi au discutat „despre trecutul şi viitorul românilor”, despre planul ambiţios de a organiza, împreună cu Slavici, marea sărbătoare a celebrării lui Ştefan cel Mare, la Putna, despre talentul promiţător al lui Slavici. Începe să se contureze şi colaborarea lui Slavici la Junimea, altfel spus, se hotărăşte destinul său literar. Ioan Slavici ne-a lăsat mărturii despre Eminescu în volumul „Amintiri” şi „Lumea prin care am trecut”(3); el evocă în special perioada anilor de studenţie la Viena, când se naşte o strânsă prietenie între cei doi. (4). Au făcut cunoştinţă în cadrul societăţii „România Jună” şi i-a apropiat efortul organizării unei serbări prilejuită de celebrarea a 400 de ani de la ctitorirea mănăstirii Putna de către Ştefan cel Mare.
______(1) Ion Luca Caragiale - În Nirvana, Ed. Minerva, 1971, p.675-680 (2) Iacob Negruzzi – „Amintiri din Junimea” în volumul Scrieri II, Ed. Minerva, 1983 (3) Ioan Slavici - Amintiri, Editura pentru literatură,1967 (4) Ibidem, capitolul „Eminescu la Viena”, p. 92-100
2 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
Slavici surprinde „avânturile juvenile” manifestate în iniţiativele lui Eminescu, legate de viaţa studenţilor români: „Gândul lui era, ca la toate universităţile unde şi tineri români îşi urmează studiile, să se înfiinţeze societăţi care să aibă biblioteci şi cantine, precum şi organul lui de publicitate, să steie în legături strânse şi să pună la cale în fiecare an concrese naţionale.” Se conturează aici imaginea unui tânăr însufleţit de entuziasm şi iniţiative patriotice, anticipând atitudinea militantă din publicistică. În paginile care evocă perioada vieneză, Slavici recunoaşte: „Eminescu, deşi cel mai tânăr dintre toţi [se referă la membrii „României June”], chiar din primele şedinţe la care a luat parte, a început să conducă discuţiile,căci nu numai că se bucura de multe simpatii, ci avea totodată şi autoritatea ca unul ce ştia multe şi călca sigur.” Antrenat în dialog, „era luminos, sugestiv şi plin de vervă, încât te simţeai mai bun, mai deştept şi mai vrednic după ce ai stat timp de câteva ceasuri sub înrâurirea lui.” Pasiunea pentru lectură şi pentru filosofia germană şi orientală îi pare lui Slavici „un fel de vânătoare asupra scrierilor”: „avea obiceiul de a se plimba din când în când de la o librărie la alta şi din anticar în anticar şi astfel ştia totdeauna ce cărţi noi au apărut şi ce cărţi vechi sunt puse în vânzare”, astfel încât „când primea bani de acasă cumpăra ce voia să citească (…) cetea de altminteri foarte repede (…). Când se punea pe cetite (…) mânca puţin şi pe apucate (…) stătea câteodată toată noaptea treaz cetind sau scriind.” Cât despre „pesimismul” eminescian, Slavici afirmă cu fermitate: „n-a fost pesimist, ci idealist scârbit de cele ce se petreceau în jurul lui.”
◄ Ioan Slavici
Eminescu la maturitate Ioan Slavici, în „Amintiri” (capitolul „Eminescu la Bucureşti”) (5) încearcă să explice atitudinea adesea negativă a unora dintre contemporani faţă de Eminescu. Depăşiţi de genialitatea eminesciană, mulţi au fost incapabili să-i înţeleagă viaţa şi chiar opera. Genialitatea iese din tiparele mediocrităţii, ale banalului şi poate fi judecată ca anormalitate. Vorbind despre Eminescu, Slavici afirmă: Adevărul este că el nu era om aşa-zis normal, întru toate deopotrivă cu orişicare Stan şi Bran. Fiind sufleteşte mai presus de cei mulţi dintre contemporanii lui, el avea deosebitul său fel de a vedea lucrurile şi poziţiunea omului în lumea aceasta. Ceea ce altora li se părea lucru de mare însemnătate, pentru dânsul era ceva de nebăgat în seamă (…) Nepăsător în ceea ce priveşte nevoile cu care avea să lupte, el lua parte la bucuriile şi la durerile altora.” Alexandru Vlahuţă în articolul „Amintiri despre Eminescu” (5) povesteşte o mică întâmplare din perioada în care Eminescu începea să dea primele semne de boală, dar sensibilitatea îi rămăsese neatinsă: au stat la o cafenea până târziu şi Vlahuţă i-a oferit lui Eminescu o garoafă roşie. Au vorbit, evident, despre poezie. Eminescu şi-a exprimat părerea că este nevoie în literatură de un suflu nou, original: „ne trebuie un poet care s-o ia peste câmpi, nebuneşte… ne trebuie ceva nou, cu totul nou… un nebun, dar un nebun de geniu, care să-şi croiască el o formă a lui ş-un drum neîncercat de nimeni…” Apoi pentru că ploua, Vlahuţă l-a invitat la el pe Eminescu şi iar au povestit. Într-un târziu, Eminescu a plecat, scuzându-se că trebuie să pregătească gazeta pentru a doua zi, şi nu poate scrie decât la el acasă. La plecare, Eminescu a uitat garoafa, dar şi-a dat seama pe drum şi s-a întors să o ia: „Eminescu, ud leoarcă, îşi ia floarea de pe masă şi, c-un râs copilăresc, îmi zice
______(5) Ioan Slavici - Amintiri, Editura pentru literatură,1967, p.110-127 (6) Alexandru Vlahuţă: Versuri şi proză, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1981, p. 316-317 (7) Alexandru Vlahuţă: Versuri şi proză, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1981, p. 281-295 3 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
Ca să-l scoată din gândurile rele, Vlahuţă a adus vorba despre poezie şi s-a petrecut parcă o minune: „Atunci, cu o bucurie de creator copilăreşte arătată, scoase din buzunarul paltonului un petic de hârtie şi, aşezându-se pe scaun, începu să citească… un lung şir de strofe, de o sonoritate şi de un efect ritmic fermecător. Rostirea lor îl încălzea, şi ochii şi 1869, Viena glasul i se înviorau. Pe acel petic de hârtie nu erau scrise decât două vorbe:
1878 1885 1887 Bucureşti Iaşi Bucureşti
Autor: Autor: Autor: Franz Dushek Nestor Heck Jean Bielig
Există numai patru portrete fotografice cu chipul lui Eminescu. Titu Maiorescu Portretul din tinereţe, făcut în 1869 la Viena (în perioada în care era student) ni-l arată pe După moartea poetului, Maiorescu a semnat Eminescu frumos, încrezător în viitor. Marea lui studiul „Eminescu şi poeziile lui”, publicat în 1889. sensibilitate se descoperă în trăsăturile delicate ale Este prima abordare critică despre marele poet şi obrajilor şi în privirea blândă; bărbia hotărâtă, porneşte de la premisa că tinerii poeţi ai vremii „se fruntea înaltă şi felul de a-şi tine capul un pic pe spate, află astăzi sub influenţa operei poetice a lui sugerează cutezanţă, gândul de a schimba câte ceva în Eminescu.” (Critice II- Ed. pentru literatură, 1967, lumea asta. Este portretul unui rebel frumos, delicat şi p.327-344). Impactul major al creaţiei sale se sincer. datorează „geniului său înnăscut”, dar şi culturii Celelalte portrete sunt realizate în ţară, la vaste: „Eminescu este un om al timpului modern, Bucureşti şi la Iaşi, şi au fost retuşate, după moda cultura lui individuală stă la nivelul culturii europene vremii. Despre ultimul portret fotografic (1887), aflăm de astăzi.” Studiul se încheie cu intuirea influenţelor de la G. Călinescu (Viaţa lui Mihai Eminescu, 1945) viitoare ale operei eminesciene: „Pe cât se poate că a fost rupt de Titu Maiorescu; a rămas totuşi o omeneşte prevedea, literatura poetică română va litografie semnată de Th. Mayerhofer, executată după începe în secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui.” acest portret.
Zamfir Amelia Beatrice (clasa a XI-a B) Taină Andrei (clasa a IX-a B) Profesor îndrumător: Maria Simon Vezi şi http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu 4 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
Pastelul clasic şi configurarea lui în Romantism Interesul pentru pastel – specie a liricii descriptive – se manifestă sporadic în creaţia câtorva poeţi din prima jumătate a secolului al XIX-lea: Vasile Cârlova, Grigore Alexandrescu, Ion Heliade-Rădulescu (de remarcat tabloul înserării din balada sa „Sburătorul”).
Vasile Alecsandri (1821-1890) Specia se impune însă datorită lui Vasile Aecsandri care publică în revista „Convorbiri literare” ciclul de „Pasteluri” (1868-1869), capodopera creaţiei sale poetice şi model pentru urmaşi. Cele mai multe pasteluri surprind lunca Siretului de la Mirceşti, în derularea anotimpurilor. Versurile sunt cizelate şi clare, muzicale, menite să delecteze, aşa cum cerea gustul vremii. Lipsite de profunzime, ele înregistrează mai mult detalii generale ale unui tablou din natură, într-o succesiune logică a gradării impresiilor unui eu poetic contemplativ. Contemplarea naturii induce trăiri ce se degajă discret din versuri, dar peisajul nu este interiorizat, nu este expresia unei stări sufleteşti, aşa cum va evolua la romantici. Sunt numai câteva poezii („Gerul”, „Lunca de la Mirceşti”, Dimineaţa”, Tunetul”) în care apare iubirea generalizată la nivel cosmic: „O! tu, gerule năprasnic, vin’, îndeamnă calul meu / Să mă poarte ca săgeata unde el ştie, şi eu!” (Gerul). Viziunea asupra lumii este idilică, senină, într-o atitudine generală, clasicizantă. George Călinescu aprecia că unitatea pastelurilor lui Alecsandri este dată de „o lirică a liniştii şi a fericirii rurale, un horaţionism” („Istoria literaturii române de la origini până în prezent”). Dacă în pastelul clasic al lui Alecsandri domină descrierea naturii, din care se desprinde discret sentimentul celui care contemplă peisajul, la romanticul Eminescu tema naturii se împleteşte cu cea a iubirii şi se potenţează reciproc. Tabloul feeric al naturii devine în idilele lui Eminescu locul tainic şi ocrotitor al perechii de îndrăgostiţi. Eul poetic nu se mai complace în postura contemplativă, ci devine parte activă în peisaj; la rândul său, peisajul devine o cutie de rezonanţă a sentimentelor. Poezia „Sara pe deal” este un bun exemplu în acest sens. Este o idilă cu elemente de pastel (amestecul speciilor literare fiind una dintre trăsăturile literaturii romantice). Poezia face parte din creaţiile de tinereţe ale poetului (variante apar în manuscrisele datând din anii studenţiei vieneze 1871-1872), dar a fost publicată în „Convorbiri literare” în 1885. Textul îmbină armonios detaliile peisajului rustic, surprins în momentul magic al înserării, cu iubirea ideală între doi îndrăgostiţi. Sorin Alexandrescu distinge în construcţia textului „două linii paralele: topirea amurgului în noapte şi alunecarea, similară, a celor doi îndrăgostiţi, unul spre altul. Mişcarea, comună celor două planuri, este insesizabilă, dar de aceeaşi forţă inexorabilă”. („Sara pe deal”, în S. Alexandrescu, I. Rotaru, Analize literare şi stilistice, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967, p. 98.) Titlul delimitează timpul şi spaţiul (cronotopul): „sara pe deal”; el este reluat în incipit şi completat cu o imagine auditivă („buciumul sună cu jale”), inducând o atmosferă de linişte şi pace melancolică. Tabloul rustic se construieşte apoi treptat şi este alcătuit din lumină („luna pe cer trece-aşa sfântă şi clară”, „stelele nasc umezi pe bolta senină”, „nourii curg, raze-a lor şiruri despică”) şi sunet duios („buciumul sună cu jale”, „apele plâng”, „scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână”, „fluiere murmură-n stână”, „toaca răsună mai tare”, „clopotul vechi împle cu glasul lui sara”). Subtila întrepătrundere a imaginilor vizuale şi auditive, corespondenţa între planul terestru şi cel cosmic, alături de verbele la indicativ prezent conturează un peisaj construit din mişcări şi sunete succesiv ascendente şi descendente, care degajă iluzia de eternitate şi regresia lină într-un trecutul arhaic al unei naturi mistice, arhetipale. Repetarea de trei ori a epitetului „vechi” (streşine vechi, clopotul vechi, vechiul salcâm) punctează subtil o altă dimensiune a timpului, ceea ce Mircea Eliade numea Marele Timp. Perspectiva asupra spaţiului descris este circulară, vine de undeva de sus (nu din faţă, ca la Alecsandri). Se oferă astfel o imagine completă, totală, în care se împletesc percepţiile vizuale şi auditive, terestrul şi cosmicul,iubirea ideală şi natura feerică. Descoperirea frumuseţii şi a armoniei universale generează o iubire ideală, dorită, unica justificare a vieţii: „Astfel de noapte bogată / Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?”. O frumoasă poezie de dragoste, în care natura edenică şi dorul de a iubi se potenţează reciproc. Trandaf Nicoleta (clasa a XI-a B)
5 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
Poezia de dragoste între idilă şi elegie în opera lui M. Eminescu şi G. Coşbuc „Dar ei trec, se pierd în codri Cu viaţa lor pierdută.” Făt-Frumos din tei Vasta creaţie a lui Mihai Eminescu cuprinde numeroase poezii care reflectă tema iubirii. Lirica de „Hai şi noi la craiul, dragă, dragoste a poetului poate fi clasificată în funcţie de Şi să fim din nou copii, raportarea la această temă a iubirii, în două categorii: Ca norocul şi iubirea a) poemele cu un sentiment optimist, semn al trăirii Să ne pară jucării.” Povestea codrului intense a dragostei – idilele şi b) poemele care conţin lamentaţii pe tema suferinţelor provocate de iubire – Când nu există codrul sau pădurea, „sfântul elegii. În unele poezii idila şi elegia sunt combinate, salcâm” devine spaţiul ocrotitor tipic romantic, sau ilustrând în acelaşi timp fericirea unei iubiri împlinite lacul şi vegetaţia lui: şi tristeţea experimentării unui sentiment posterior „Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă, unei astfel de iubiri care nu mai este posibilă. Ore întregi spune-ţi-voi cât îmi eşti dragă.” Idilele aduc dragostea în prim-plan, dragoste Sara pe deal care cunoaşte mai multe mijloace de realizare. Aceasta „Ea din trestii să răsară este fie o proiecţie a viitorului, fie o împlinire în vis, fie (…) aparţine planului prezentului (mai rar), majoritatea Să sărim în luntrea mică, idilelor fiind virtuale proiecţii ale dorinţei. Îngânaţi de glas de ape” Lacul Sentimentul iubirii la Eminescu este puternic legat de natură care, personificată, trăieşte odată cu Elementele acvatice compun tabloul poetul intensitatea sentimentului. Natura devine un excepţional al cadrului natural şi apar sub formele: cadru protector al împlinirii dragostei, un cadru lac, izvor şi fântână ca variantă a izvorului (Apele ascuns de ochii lumii, unde iubirea se poate desfăşura plâng, clar izvorând în fântâne). Acestea, fie constituie în voie. Există o afinitate între iubirea umană şi erosul cadrul iubirii integral luând locul pădurii (Lacul), fie îl cosmic, acest lucru fiind cel mai clar ilustrat în Călin întregesc, ca în Sara pe deal. (file din poveste). Aici natura participă cu toată În acest cadru, urmărite îndeaproape de suflarea la împlinirea supremă a dragostei umane prin sfetnicul lună, apar jocurile de dragoste, scenele alăturarea nunţii minuscule a gâzelor, la nunta fetei de tandre pline de trăiri intense marcate de gesturi împărat. ritualice: Natura îmbracă diferite forme de vegetaţie • ridicarea vălului, abundentă care fac iubirea o trăire intensă de „Să-ţi desprind din creştet vălul, beatitudine. Codrul şi varianta sa feminină, pădurea, Să-l ridic de pe obraz.” Dorinţa alcătuiesc bolţi vegetale ca nişte scuturi în care se poate împlini iubirea: • îmbrăţişarea, „Vino-n codru la izvorul „Cum vânătoru-ntinde-n crâng Care tremura pe prund, La păsărele laţul, Unde prispa cea de brazde Când ţi-oi întinde braţul stâng Crengi plecate o ascund.” Dorinţa Să mă cuprinzi cu braţul;” Luceafărul
„Hai în codrul cu verdeaţă, „Si în braţele-mi întinse Und-isvoare plâng în vale, Să alergi, pe piept să-mi cazi, Stânca stă să se prăvale Pe genunchii mei şedea-vei” Dorinţa În prăpastia măreaţă.” Floare albastră
„Parc-ascult şi parc-aştept „Răsare luna liniştit Ea din trestii să răsară (…) Şi să-mi cadă lin pe piept” Lacul Şi împle cu-ale ei scântei
Cărările din crânguri. • sărutul, Sub şirul lung de mândri tei „De mi-i da o sărutare, Şedeau doi tineri singuri.” Luceafărul Nime-n lume n-a s-o ştie,
Căci va fi sub pălărie - „Vin’ cu mine, rătăceşte Ş-apoi cine treabă are!” Floare albastră Pe cărări cu cotituri,
Unde noaptea se trezeşte „Când sărutându-te mă-nclin, Glasul vechilor păduri.” Lasă-ţi lumea… Tu iarăşi mă sărută." Luceafărul 6 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
• sau cufundarea în somn, ca o integrare în cosmic. Şi când în taină mă rugam „Ne-om răzima capetele-unul de altul Ca noaptea-n loc să steie, Şi surâzând vom adormi sub înaltul, În veci alături să te am, Vechiul salcâm.” Sara pe deal Femeie!” Adio
Elegiile contrastează cu idilele, deşi au ca Cadrul natural al multor elegii este oraşul, un temă tot dragostea, dar de data aceasta, o dragoste spaţiu devitalizat al pietrei. Toposul devine o stradă cu care a fost cândva şi după care eul liric tânjeşte încă, plopi din faţa casei iubitei (teiul, ca şi salcâmul, arbori sau o dragoste neîmplinită. ai dragostei, se transformă în plopi cu număr impar) În aceste texte toposul protector dispare, iar „Pe lângă plopii fără soţ vocea lirică este claustrată undeva în interior, de unde Adesea am trecut; se adresează iubitei: Mă cunoşteau vecinii toţi - • pe un ton rece şi distant, Tu nu m-ai cunoscut.” "Ce-ţi pasă ţie, chip de lut, Pe lângă plopii fără soţ Dac-oi fi eu sau altul?” Luceafărul Peisajul citadin este impregnat de tristeţe şi „De-acuma nu te-oi mai vedea, melancolie. Prezintă toamne ale sentimentului, căci Rămâi, rămâi cu bine! anotimpul elegiilor este toamna pustie. Sufletul eului Mă voi feri în calea mea liric este deposedat de bucuria sentimentului măreţ De tine.” Adio prezentat în idile: • chemând-o, „Târzie toamnă e acum, „O, vino iar în al meu braţ, Se scutur frunzele pe drum, Să te privesc cu mult nesaţ, Şi lanurile sunt pustii. . . Să razim dulce capul meu, De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?” De sânul tău, de sânul tău” De ce nu-mi vii De ce nu-mi vii „O toamnă care întârzie • sau făcându-i reproşuri: Pe-un istovit şi trist isvor; „Tu trebuia să te cuprinzi Deasupra-i frunzele pustie - De acel farmec sfânt, A mele visuri care mor.” Te duci… Şi noaptea candelă s-aprinzi Iubirii pe pământ.” Pe lângă plopii fără soţ În această nouă atmosferă presărată cu amărăciuni ale sufletului luna e doar o simplă pată, nu Alte poezii deplâng moartea iubitei: mai este sfetnic al iubirii: „Iar faţa ta e străvezie „Pe bolta alburie o stea nu se arată, Ca suprafaţa albei ceri Departe doară luna cea galbenă - o pată;” Şi numai ochii mari sunt turburi De câte ori iubito…, De umbra negrelor dureri. (…) În unele ipostaze, luna este martorul care îi Dar în curând şi nici o umbră aminteşte eului liric de iubită: Trei zile numai vei fi astfel „Şi dacă norii deşi se duc Apoi... apoi vei putrezi.” Iar faţa ta e străvezie De iese-n luciu luna, E ca aminte să-mi aduc În elegii dispare funcţia protectoare a naturii; De tine-ntotdeauna.” Şi dacă elementele naturale sunt reci (ceaţă, neguri, gheaţă): „Când însuşi glasul gândurilor tace, Amorul devine în poeziile elegiace ale lui Mă-ngână cântul unei dulci evlavii, Eminescu un lung „prilej pentru durere” care-i Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei? striveşte sufletul Din neguri reci plutind te vei desface? „Căci mii de lacrimi nu-i ajung Când însuşi glasul, Şi tot mai multe cere.” Ce e amorul ? . „De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte, În idilele şi elegiile eminesciene se constată Oceanul cel de gheaţă mi-apare înainte” exprimarea directă a sentimentelor, prezenţa De câte ori, iubito frecventă a mărcilor lexico-gramaticale ale eului poetic, baza lirismului subiectiv. Eul liric trăieşte trist din amintirile iubirii trecute: Un altfel de lirism, cel obiectiv, este prezent în „O, cât eram de fericit idilele şi elegiile lui George Coşbuc. Poetul ardelean Să mergem împreună, optează pentru valorile clasicismului, într-un moment Sub acel farmec liniştit în care literatura românească era dominată de De lună! epigonismul posteminescian. 7 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
În primele volume publicate („Balade şi idile”-1893 şi „Fire de tort”-1896), erosul ocupă un loc central. ►…singura ediţie eminesciană antumă, cu titlul Constantin Dobrogeanu „Poezii” s-a publicat datorită strădaniei lui Titu Gherea, un cărturar cu idei de Maiorescu? Volumul trebuia să apară în 1884 (an stânga din acea vreme, a tipărit şi pe coperta volumului), dar la insistenţele lui remarcat pe bună dreptate Maiorescu, editarea cărţii s-a finalizat mai repede, aspectul monografic al fiind pusă în vânzare în decembrie 1883. erotismului în poeziile lui Coşbuc. (vezi studiul cu nume ►în anul 1939, la emblematic: „Poetul ţărănimii”). iniţiativa lui Perpessicius George Coşbuc (pe adevăratul său nume (1866-1918) Dumitru S. Panaitescu, În opera lui George Coşbuc, iubirea este 1891-1971; istoric şi critic urmărită liric într-o evoluţie graduală, de la primii literar, folclorist, membru fiori (La oglindă), la trăirea cu sfială şi candoare a al Academiei Române)s-a momentelor de şagă, incertitudine, patimă sau vrajbă început publicarea (Rea de plată, Nu te-ai priceput, Scara, Dragoste operelor complete ale lui învrăjbită …). Eminescu? În timpul vieţii Când sentimentele s-au limpezit, iubirea trece lui Perpessicius s-au editat peste orice piedici: „Mi-i dragă una şi-i a mea: / primele şase volume; în Decât să mă dezbar de ea, / Mai bine-aprind tot satul” 1989 a apărut ultimul (Numai una). volum, al XVI-lea. Există însă şi poezii în care, pe un ton elegiac, prinde glas durerea unei iubiri înşelate: Cântecul ►…ediţia critică realizată fusului, Fata morarului, Fata mamii. de D. Murăraşu a apărut Aducerile-aminte sporesc suferinţa şi ruşinea, în anul 1970 (Ed. Minerva) iar viitorul se conturează incert: „Lumea să-nvârte cu şi conţine creaţia poetică mine, / Şi eu nu ştiu ce vreu! / Ba, lasă, că ştiu eu ce integrală a lui Eminescu? vreu: / Aş vrea să fiu, roată, sub tine.” (Fata morarului). Perspectiva morţii pare o salvare căci poate spăla ruşinea fetei înşelate. ►…în 1961 s-a publicat la Întreprinderea Poligrafică În „Istoria literaturii române de la origini Bucureşti o ediţie bibliofilă liliputană, în doar 50 de până în prezent”, George Călinescu constată că idilele exemplare, „Eminescu – Versuri”? şi elegiile lui Coşbuc sunt de obicei monologuri, rareori dialoguri, că ele se înscriu în categoria de „lirism prezentabil, o poezie teatrală”, rămânând totuşi ancorate în sfera liricului prin exprimarea „ingenuităţii umane, ca un hieratism al instinctelor”. O nouă receptare şi nuanţare propune Nicolae Manolescu, în volumul „Teme 3” (Ed. Cartea Românească, 1978 – Poezia ca teatru). Criticul Volumul cuprinde poemele Împărat şi proletar, Călin remarcă în poezia de dragoste a lui Coşbuc „o lirică a (file din poveste), Scrisoarea III şi Luceafărul. Caseta rolurilor” în care „substituţia, travestirea şi simularea cărţii este prevăzută cu o lupă, fără de care nu pot fi î ascund pe poet într-un personaj tipic, în slujba căruia citite versurile! se pune, pe care-l joacă”. Se poate afirma, în concluzie, că pentru ►…în anul 1999, sub egida Academiei Române, a romanticul Eminescu, idila şi elegia sunt speciile care apărut Mihai Eminescu – dau glas unei confesiuni sincere despre iubire ca „Opere fundamentale”? posibil extaz şi de certă suferinţă (la el, iubirea este Evenimentul a fost un „suferinţa dureros de dulce”). Coşbuc, păstrând preambul pentru anul 2000, tiparul liricii clasicizante (ca descendent al lui declarat „Anul Eminescu”, Alecsandri), adoptă lirica obiectivă a rolurilor şi când s-au celebrat 150 de cultivă „plăcerea de a locui în suflete străine, ca un ani de la naşterea poetului. actor”. Profesor Maria Simon Tudor Gabriela (clasa a XII-a L3) (cărţile fotografiate fac parte din biblioteca personală a doamnei Profesor îndrumător: Marcela Stan profesoare; Foto: Niculescu Emanuel, clasa a XIII-a M2) 8 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
Motto: „…forma limbei naţionale, care şi-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a sentimentului cugetării româneşti.” Titu Maiorescu-Eminescu şi poeziile lui
Ipostaze ale geniului – Luceafărul şi emirul
Mihai Eminescu (n. 1850) şi Alexandru Macedonski (n. 1854) sunt contemporani, dar destinul lor literar evoluează, la prima vedere, diferit. În timp ce moldoveanul Eminescu este membru al „Junimii” şi publică la „Convorbiri literare”, bucureşteanul Macedonski îşi creează un cenaclu ( „Literatorul” , 1880) şi publică în propriile reviste (Literatorul, Liga ortodoxă). El se simte mereu în competiţie cu Eminescu, îşi consideră talentul cel puţin egal cu al acestuia şi este convins de ingratitudinea şi mediocritatea contemporanilor incapabili să-i aprecieze opera. Cei doi au opţiuni literare diferite: Eminescu rămâne fidel valorilor romantice, mulţi considerându-l ultimul mare romantic european, pe când Macedonski – cel puţin în plan teoretic – se declară adeptul simbolismului, al „poeziei viitorului”. Cu o acută sensibilitate, ei reacţionează diferit: Eminescu, influenţat de filosofia lui Schopenhauer este pesimist şi sceptic, în timp ce Macedonski oscilează, în întreaga sa operă, între entuziasm şi deznădejde, între „rozele de august” şi „rozele ce mor”. Cu atât mai interesantă devine o paralelă între poemele „Luceafărul” de Eminescu şi „Noaptea de decemvrie” de Al. Macedonski.
Alexandru Macedonski Fiecare dintre ele reprezintă o capodoperă pentru creaţia autorului şi se bazează pe valorificarea folclorului: Eminescu se inspiră din basmul popular românesc „Fata în grădina de aur”, descoperit pe vremea studenţiei berlineze, în cartea călătorului german Richard Kunisch; Alexandru Macedonski are ca sursă de inspiraţie o legendă orientală. O altă trăsătură comună celor două poeme este faptul că autorii au muncit îndelung la ele, existând pentru fiecare mai multe variante. Prima versiune a ceea ce va deveni poemul „Luceafărul” este o variantă versificată a basmului; în acest proiect de tinereţe, Eminescu a modificat numai finalul, pentru a-i da un plus de dramatism. Urmează alte cinci variante succesive ale poemului, până la publicarea lui în 1883. Povestea „fetei din grădina de aur” este stilizată şi îmbogăţită cu adânci implicaţii etice şi filosofice. Într-o formă alegorică, poetul oferă o meditaţie asupra condiţiei omului de geniu: fiinţă duală, sfâşiată de contradicţii. O primă versiune a poemului „Noaptea de decemvrie” este transpunerea legendei orientale într-un poem în proză, „Meka şi Meka”, publicat în 1890; urmează apoi varianta franceză a acestuia, „Les deux Mecque”. Abia în 1902 se publică în revista „Forţa morală” varianta finală în versuri a poemului, versiune reluată şi în 1912 în volumul „Flori sacre”. Ca şi Eminescu, Macedonski se îndepărtează de sursă, „Noaptea de decemvrie” devenind un poem pe tema romantică a omului de geniu. Consecvent totuşi cu opţiunea sa teoretică, Macedonski împleteşte ingenios reminiscenţele romantice cu elemente simboliste (cultivarea muzicalităţii, prezenţa refrenului, a simbolului, cromatica şi sugestia, corespondenţele…) Ambele poeme dezvoltă o temă comună, într-o formă alegorică: o poveste de iubire eşuată, între două fiinţe din lumi diferite în „Luceafărul” şi drumul emirului care vrea să ajungă la cetatea sfântă, Meka, înfruntând pustia. Omul de geniu este întruchipat în poemul eminescian de luceafăr – Hyperion – , iar în „Noaptea de decemvrie” de poetul damnat - emir - pelerin. Omului de geniu i se opune omul comun, mulţumit în mediocritatea sa, care la nivelul său mărunt îşi propune doar ţeluri accesibile şi trăieşte satisfacţia efemeră a împlinirii. În „Luceafărul” omul mediocru este prizonier al „cercului strâmt”; aspiră la fericirea imediată prin iubire şi este întruchipat de perechea Cătălina – Cătălin. În „Noaptea de decemvrie”, opusul geniului este călătorul „pocit, şchiop şi searbăd”, care urmează drumul ocolit şi intră în „Meka pământească”. Dacă în „Luceafărul”, prin formula iniţială de basm din incipit („A fost odată ca-n poveşti, / A fost ca niciodată…”) se realizează cadrul unei lumi ieşită din coordonatele spaţio-timporale concrete, în „Noaptea de decemvrie”saltul dintr-un real ostil, cu care se confruntă poetul, în planul imaginar se realizează printr-un tablou intermediar , al inspiraţiei atotputernice („arhanghel de aur”). 9 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
În ambele poeme apare motivul călătoriei, dar având conotaţii diferite. Mânat de iubire, capabil să renunţe la nemurire „în schimb pe-o sărutare”, Luceafărul porneşte într-o călătorie interstelară spre Demiurg, stăpânul lumii. Este un zbor titanic spre începuturi, reprezentativ pentru imaginarul romantic eminescian. În acest pastel cosmic se relevează cosmogonia şi puterea sugestivă a metaforei prin care poetul intuieşte: ► imensitatea spaţiilor celeste („Creşteau / În cer a lui aripe, / Şi căi de mii de ani treceau / În tot atâtea clipe.”);► lipsa oricăror repere terestre („Un cer de stele dedesubt, / Deasupra-i cer de stele”);►naşterea lumii din haosul primordial prin voinţa de a trăi („din a haosului văi”…”Vedea, ca-n ziua cea dintâi / Cum izvorau lumine”… „Nu e nimic şi totuşi e / O sete care-l soarbe”…) În „Noaptea de decemvrie”, poetul - emir, devenit pelerin, porneşte într-o călătorie simbolică spre Meka cerească, „cetatea de vise”, „ dar visu-i nu este un vis omenesc”. Nu se abate de la calea cea dreaptă, înfruntă „jarul pustiei” şi moare, victimă a propriului ideal. Drumul său devine un simbol al încercării de a depăşi limitele cunoaşterii unei realităţi perceptibile, concrete. Jertfa emirului este similară cu gestul Luceafărului – Hyperion de a renunţa la nemurire în schimbul iubirii. Mesajul poemelor este însă diferit şi evidenţiază originalitatea celor doi creatori. În „Luceafărul”, răspunsul dat de Hyperion Cătălinei încheie poemul şi evidenţiază incompatibilitatea celor două lumi: „cercul strâmt” al omului comun, incapabil să-şi depăşească sfera, incapabil de sacrificiu, un „chip de lut”, jucărie a destinului şi „lumea mea” , lumea omului superior, liber în cugetare, animat de dorinţa de cunoaştere, capabil de autodepăşire şi de sacrificiu. El este nemuritor prin creaţia sa, care-l salvează spiritual de tirania timpului, dar „rece” pentru că este condamnat la singurătate şi nefericire. Hyperion „n-are moarte, dar n-are nici noroc.” Poetul - emir -pelerin moare pentru o idee şi o atitudine dreaptă. Este opus drumeţului pocit care, pornit pe căi ocolite, ajunge la o Mekă pământească. Succesul mărunt este dat spiritelor inferioare, aşa cum în lumea terestră, perechea Cătălin - Cătălina triumfă - şi nu Hyperion. Fericirea, chiar efemeră,este dată oamenilor mediocri, căci ei îşi propun doar ţeluri accesibile. Versurile din finalul poemului reiau simbolurile realităţii ostile din primul tablou. Versurile capătă valoare de concluzie stabilind legături între un destin exemplar şi existenţa cotidiană. Viaţa care presupune durere şi suferinţă este simbolizată de pustia „plină de jar”. „Briciul de-oţel” al frigului, „acea duşmănie de lupi care urlă”, sărăcia care „alunecă zilnic spre ultima treaptă”, şi izolarea , şi dezolarea sunt toate piedici în calea celui care îşi dedică viaţa unui ideal nobil, refuzând compromisul. Meka este simbolul acestui ideal, iar „calea cea dreaptă” semnifică o existenţă exemplară a naturii omeneşti superioare. În concluzie, doi poeţi atât de diferiţi ca structură şi opţiuni literare, se întâlnesc în planul creaţiei abordând aceeaşi temă specific romantică. În viziunea eminesciană, geniul este „nemuritor şi rece”. Macedonski reţine imaginea geniului animat de ideal, care prin puterea credinţei nu se abate de la calea cea dreaptă, în ciuda sacrificiilor. În poemul eminescian, fata de împărat era la început considerată de Luceafăr unică, dar mai apoi îşi pierde aura, dezvăluindu-şi mediocritatea; ea devine un simplu „chip de lut”. La Macedonski, „făptura de humă” se salvează pe plan spiritual.
Ilie Daniel (clasa a XII-a C)
10 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
Poezia iubirii la Eminescu şi Arghezi
tulbură-n fund lacul / Şi-n perdeaua lui subţire / Îşi Doi poeţi ai iubirii, Eminescu şi Arghezi, petrece steaua veacul”), dar şi ca timp obiectiv şi timp exemplifică prin opera lor două atitudini diferite, subiectiv al aşteptării („Orele şi-au împletit / Firul lor motivate nu numai de apartenenţa la curente literare cu firul mare”). diferite (unul este romantic iar celălalt, un modernist În timp ce „Lacul” are ca sentiment central cu influenţe tradiţionale) dar şi de alt tip de fericirea supremă, posibilă prin iubire ideală şi trăită sensibilitate, alt limbaj poetic. doar în plan virtual, Arghezi surprinde în Ca să ilustrăm două modalităţi specifice de „Melancolie” aşteptarea reală. Locuţiunea adverbială raportare la iubire, dar şi evoluţia liricii de la de factură populară, concentrează simplu şi sugestiv romantism la modernism, putem analiza în paralel tensiunea aşteptării, emoţia copleşitoare a poeziile „Lacul” de Mihai Eminescu şi „Melancolie” îndrăgostitului („Câtă vreme n-a venit / M-am uitat cu de Tudor Arghezi. dor în zare”). Formula prozodică este asemănătoare: Catrenele finale departajează net cele două ambele creaţii sunt alcătuite din catrene, cu măsura discursuri lirice. de opt silabe şi ritmul iambic; rima este încrucişată În „Lacul”, destrămarea visului şi revenirea la imperfectă la poezia „Lacul” şi încrucişată la condiţia solitară încarcă mesajul cu o nostalgică „Melancolie”. melancolie: „Dar nu vine… Singuratic / În zadar În ambele creaţii, primul catren oferă aştept şi sufăr / Lângă lacul cel albastru / Încărcat cu imaginea cadrului natural nocturn. La romanticul Eminescu, tabloul naturii abundă în detalii. Motivele literare terestre şi cosmice (codrul, lacul, luntre / barcă, trestii, nuferi, vânt, lună) în armonie, alături de epitetul cromatic, realizează o atmosferă feerică, inspirând alunecarea în reverie a îndrăgostitului solitar. Repetarea adverbului „parcă” face trecerea din real în imaginar şi printr-o suită de verbe la conjunctiv ( „Ea din trestii să răsară / Şi să- mi cadă lin pe piept. / Să sărim în luntrea mică / (…) Să plutim cuprinşi de farmec…”), prinde contur un adevărat ritual al gesturilor prin care se traduce liric aspiraţia spre o iubire ideală,singura cale pentru a cunoaşte clipa de extaz. Tipic romantismului, iubirea şi natura se împletesc şi „se ajută” reciproc. Natura personificată devine martor discret şi ocrotitor al perechii de flori de nufăr.”; textul arghezian propune un alt fel de îndrăgostiţi. melancolie, tulburată de teama în faţa realităţii şi Ca şi alte idile eminesciene, visul imaginar de surprinde în spirit modernist starea confuză a iubire izvorăşte din nevoia de completare şi îndrăgostitului care, confruntat cu momentul împlinirii compensare a realului cotidian. visului de iubire, se manifestă derutat şi reticent: „Şi acum c-o văd venind / Pe poteca solitară, / De departe simt un jind / Şi-aş voi să mi se pară”. În concluzie, îndrăgostiţii trăiesc iubirea / La Arghezi, natura aşteptarea în plan imaginar atât de puternic, încât este doar cadrul – martor revenirea la realitate (pentru romantic), sau indiferent al evoluţiei confruntarea care poate fi dezamăgitoare (pentru sentimentale. Metafora are îndrăgostitul modernist), generează un sentiment- un rol esenţial în pereche al iubirii: MELANCOLIA. surprinderea timpului: ca moment al întâlnirii lângă lac, în lumina difuză a Cercel Nicuşor (clasa a XII-a C) înserării („Am luat ceasul de-ntâlnire / Când se 11 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
„Copii eram noi amândoi, Ecouri eminesciene. Intertextualitate Frate-meu şi cu mine. Din coji de nucă car cu boi Reciclarea foilor de pergament sau de papirus, Făceam şi înhămam la el extrem de scumpe şi greu de obţinut, se folosea Cubelci bătrâni cu coarne. (…) frecvent în antichitate; textul vechi era şters sau răzuit
şi pe foaia astfel tratată se putea scrie pe ea, iar şi iar. Şi pe cap mi se îmfla Când procedeul nu era bine executat, scrierea Casca de hârtie. anterioară şi noul text se întrepătrundeau; papirusul O batistă într-un băţ, reciclat în care se vedea scrisul nou peste scrisul Steag de bătălie. vechi se numeşte „palimpsest”. Cântam: Tararah!...” Palimpsest (sau intertextualitate) se numeşte Ana Blandiana şi procedeul literar prin care unii autori preiau, (1942- ) structuri sintactice sau textuale de la alţi autori, Poeta Ana Blandiana realizând un text nou, combinat, care duce pe cititorul are o operă delicată, despre care avizat cu gândul la textul de bază. Acest procedeu Eugen Simion spunea că este literar, folosit de unii scriitori modernişti şi „ca un desen pe o frunză sau un postnodernişti, este foarte riscant deoarece bocet într-o cascadă de lumină”. „combinaţia” trebuie să aducă „plus-valoare” textului Putem cita imaginea iniţial la care se face referirea, altfel încercarea n-ar unei singurătăţi eminesciene avea rost; dacă textul de plecare este opera lui însoţită de ideea curgerii Eminescu, pentru autorul modern este deja o aventură ireversibile a timpului în pastelul periculoasă, care poate să dăuneze carierei sale „Dealuri”, ca o replică la „Sara literare, dacă opera „juxtapusă” nu se ridică la pe deal”: valoarea creaţiei eminesciene. „Dealuri, dulci sfere-mpădurite
Ascunse jumătate în pământ Nichita Stănescu Ca să se poată bucura şi morţii 1933-1983 De carnea voastră rotunjită blând,
Poate un mort stă ca şi mine-acum,
Ascultă veşniciile cum cură,
Îşi aminteşte vechi vieţi pe rând,
Şi contemplându-vă murmură…” Nichita Stănescu. cu
gândul la propria copilărie, a Verbul „cură” trimite la viziunea romantică a scris poezia „Mister de băieţi”, ireversibilităţii timpului şi a liniştii cosmice. scurtă istorie lirică a anilor plini Când un poet vorbeşte în opera sa despre de farmec şi de avânt, când joaca moarte, exemplifică frica existenţială, dând un era marea grijă a băieţilor: caracter mai concret timpului care va aduce liniştea „Ah, din fugă săream sub arţar finală şi împăcarea veşnică cu natura. Poezia Anei smulgându-i o frunză cu dinţii! Blandiana „Când voi fi îmbătrânit destul” face (Timp suspendat, ţie, copilărie, conexiunea cu „Mai am un singur dor”; eul liric şi-ar văzduhu-ţi lingea talpa şi gleznele.) dori să stabilească singur, detaliile desprinderii de Cum săreai sub arţar, copilărie această lume: Cu genunchii lângă bărbie şi gleznele!...” „Când voi fi îmbătrânit destul
Să nu îmi mai doresc să mor Joacă nevinovată! Cititorului i se induce O să mă sui într-un pătul siguranţa că băiatul va ieşi învingător în lupta cu Cu miros bun, adormitor (…) „bizonul de aer”; dacă este un cititor avizat, va zbura În dulcele coşciug de boabe numaidecât cu gândul la o altă poezie a copilăriei: Voi sta zâmbind cu ochii-nchişi, „Copii eram noi amândoi” de Mihai Eminescu (cu O să îmi joace pe pleoape deosebirea că în această din urmă poezie, marea O rază din acoperiş; (…) bătălie se dă cu împărăţia broaştelor „Şi frate-meu ca Curând miresmele vecine împărat / Mi-a dat mie solie, / Să merg la broaşte Mă vor topi în lumea lor, neapărat, / să-i chem la bătălie”). Voi fi bătrână, va fi bine
Şi nu voi mai dori să mor…” 12 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
Mircea Cărtărescu Ideea textului ca lume şi a lumii ca text este (1956- ) cuprinsă în următoarele versuri care fac trimitere la Lucrarea „Levantul” a lui „Glossa” lui Eminescu: Mircea Cărtărescu pare la prima vedere joaca unui om „Totul este scriitură inteligent de-a literatura. Totul este doar holon Dar nu este deloc numai Lumi turtite-ntreţesură atâta; cartea este o satiră Ca să facă lumi balcon, dură la adresa prostiei În geneză lumea crapă. colective. Ideea care Cu troznit de-Apocalips, rămâne după o lectură Lumi zidite-n lumi se-adapă atentă este: <„turma” cu Din iluzie, eclips.” spirit balcanic, dacă se va lăsa manipulată la infinit, nu va reuşi să progreseze> Un alt citat din Levantul: de data aceasta, şi
„Luna blândă şi clară”- pictură în ulei: Vasile Ioana (absolventă 2007)
13 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
Prima poezie a lui Eminescu, „La mormântul 1. Eminescu a tradus drama „Vârful cu dor” dar a lui Aron Pumnul”, apărută în placheta memorială (cu spus autoarei că lucrarea n-ar ortografia agreată de profesorul decedat): trebui publicată, nefiind literatură „Laecremioarele învaeţaeceilor gimnaseiaşti de’n de calitate. Cunoaşteţi numele Cernaeuţi la mormântul pré iubitului lor profesoriu autoarei ? Indicii: Arune Pumnul” (ianuarie, 1866), a fost semnată cu - lucrarea după care s-a făcut numele de familie Eminovici. traducerea era în limba germană; În 25 februarie 1866 apare prima poezie - poza alăturată este a autoarei semnată Eminescu („De-aş avea”, apărută în revista - Eminescu i-a zis odată autoarei „Familia”, sub conducerea lui Iosif Vulcan). „…nu sunteţi Regina Poeziei”. Aflăm din cartea „Pe urmele lui Mihai Eminescu” de Augustin Z. N. Pop că: „(…) Iosif 2. Ce scriitor român a făcut următoarea afirmaţie: Vulcan …în chip fericit îi schimbase numele din „Fiind foarte român, Eminescu este universal.” Eminovici în Eminscu, fără să-l consulte…” 3. Cine este doamna din imaginea de mai jos şi ce rol a jucat ea în viaţa poetului?
În gazeta „Federaţiunea” din Pesta, Eminescu a publicat o serie de articole în aprilie 1870 sub pseudonimul Varro (Titus Livius aminteşte faptele de vitejie ale consulului Gaius Terentius Varro în bătălia de la Canae cu Hanibal). Articolele cu pricina („Să 4. Când a fost citită în cenaclul „Junimea” nuvela facem un congres”; „În unire e tăria”; „Echilibrul”) „Sărmanul Dionis”, când şi unde a fost publicată? îndemnau la nesupunere faţă de Imperiul Austro-
Ungar: „(…) prin propria noastră iniţiativă, am putea 5. Cine a scris monografia „Eminescu sau despre proclama autonomia Transilvaniei.” Absolut”? Procurorul public din Pesta l-a ameninţat pe Eminescu cu un proces de presă, care din fericire n-a mai avut loc, dar l-a împiedicat pe Eminescu să-şi 6. Se dau următoarele grupe de lucrări eminesciene: ducă la îndeplinire ciclul de conferinţe în Maramureş ●„Făt-Frumos din lacrimă”; „Sărmanul Dionis”; „La centrat pe „deşteptarea naţiei”: „Geniul naţional”; aniversară”; „Cezara”. „În favoarea teatrului”; Studii asupra pronunţiei”; ● „Geniu pustiu”; „Umbra mea”; „”Părintele „Patria română”; „Poezia populară”. Ermolache Chisăliţa”; „Moş Iosif”; „Întâia sărutare” Ca publicist la Timpul, Marin Bucur susţine că După ce criteriu s-a făcut împărţirea? Eminescu ar mai fi folosit pseudonimele: Censor, 6a- poezie / proză Fantasio şi Harţag. 6b- romane / nuvele Printre scrisorile lui Eminescu către Veronica 6c- antume / postume Micle există unele semnate Gaius (nume inspirat după Rezolvările în pagina 29 acelaşi consul Gaius Terentius Varro citat în timpul bătăliei de la Canae?)
Petre Grădişteanu l-a atacat pe Eminescu pentru poezia „Egipetul” şi l-a numit în batjocură Emirescu. În satira „Muza de la Borta-Rece” de Mihail Zamfirescu, Eminescu este numit ironic Minunescu. Eminscu nu a considerat că este cazul să-i atace în vreun fel pe aceşti doi invidioşi, ba chiar a folosit porecla „Minunescu” în poezia sa „Antropomorfism”. Acuarelă: „Mişcătoarele cărări” de Stoica Mihaela
Bianca (clasa a IX-a S1) Gabriela Vasile-Bibliotecar 14 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
Privitor ca la teatru / Tu în lume să te-nchipui” Melpomene, muza Tragediei (Mihai Eminescu -Glossă)
Eminescu-dramaturg? Iată o întrebare la care mulţi iubitori ai operei eminesciene n-ar şti să răspundă sau ar da răspunsuri ezitante. Voi încerca să aduc unele clarificări privind pasiunea lui Eminescu pentru teatru şi preocupările sale dramatice, nefinalizate din păcate. Pasiunea lui Eminescu pentru teatru se cristalizează încă din anii adolescenţei. Teodor V. Ştefanelli, în „Amintiri despre Eminescu”, scrie despre stagiunea din vara anului 1864 din Cernăuţi: trupa de teatru Tardini-Vlădicescu, sosea pentru prima oară în oraş, dând reprezentaţii în sala hotelului Moldavie. Era prima trupă românească sosită pe acele meleaguri şi succesul la public a fost enorm: „Venea publicul din toate unghiurile Bucovinei să asiste la reprezentaţii, iar studenţii nu lipseau niciodată de la dânsele (…) tot parterul teatrului era ocupat de studenţi şi nici Eminescu, nici eu nu lipseam de la aceste reprezentaţii.”(1) Actorii aveau un repertoriu bogat, străin şi autohton (Alecsandri, Negruzzi, Millo); reprezentaţiile în limba română au avut un impact extraordinar asupra spectatorilor, mai ales asupra celor tineri. Iată ce scrie George Călinescu, valorificând documentele din epocă, în „Viaţa lui Mihai Eminescu”: „Mulţi se îmbulziră la Biblioteca Pumnului să citească piesele jucate (…) unii începură chiar să scrie piese de teatru.” (2). Printre entuziaşti se numără şi tânărul Eminovici, care va alege – pentru o perioadă semnificativă a formării sale (1866-1869) – viaţa de „băiat de trupă”. Sufleor, copist şi uneori chiar actor, face parte din trupa lui Iorgu Caragiale şi apoi din cea a lui Pascaly. În 1868 are loc întâlnirea memorabilă cu Ion Luca Caragiale, pe care acesta o va evoca în articolul „In Nirvana”, scris la comemorarea morţii poetului (1889). Viaţa petrecută printre actori şi o iubire tulburată de capricii îi inspiră poeziile „La o artistă” şi „Amorul unei marmure”, pe care le publică în revista „Familia”. La iniţiativa lui Mihail Pascaly, Eminescu traduce un tratat de teatrologie (3) celebru în epocă, care îl familiarizează cu arta teatrală şi îl apropie de dramaturgia universală; traducerea n-a fost publicată niciodată . Tânărul Eminescu era fascinat de „templul Thaliei şi al Melpomenei”(4) şi a întocmit proiecte ambiţioase mai ales în anii studenţiei (1869-1874). Realizarea acestor planuri a rămas parţială; a slujit-o mai mult pe muza Calliope, muza poeziei. Textele dramatice ale lui Eminescu s-au păstrat multă vreme în manuscris. Publicarea lor sporadică începe abia după moartea autorului. George Călinescu publică în „Opera lui Mihai Eminescu” o primă inventariere a lor. În „Eminescu - Opere complete”, volume editate sub egida Academiei Române cu prilejul celebrării a 150 de ani de la naşterea poetului, fragmentele dramatice se regăsesc în volumul al doilea (5), grupate în: „Drame istorice”, „Alte drame” şi „Comedii (în versuri şi proză)” Textele de inspiraţie istorică sunt cele mai numeroase. Ele fac parte dintr-un proiect ambiţios, un „dodecameron dramatic”, la care Eminescu a lucrat în anii studenţiei berlineze (1872-1874). (6) ______(1) Vladimir Dogaru: Ei l-ai cunoscut pe Eminescu; Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1984, p.39 (2) George Călinescu: Viaţa lui Mihai Eminescu; Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1969; p.67 (3) Autor Heinrich Theodor Rötscher (1803-1871) - apud George Călinescu: Viaţa lui Mihai Eminescu; Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1969; p.112 (4) Muze în mitologia greacă: Thalia, muza comediei; Melpomene, muza tragediei; Calliope: muza poeziei (5) Eminescu: Opere complete volumul II, Proză. Teatru. Literatură populară; Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti 1999, p.451-977) (6) „Mira” este singurul proiect dramatic preuniversitar (1868-1869)
15 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
Decebal Ştefan cel Mare Mihai Viteazul (Columna lui Traian) (Medalie comemorativă 1901)
Figuri istorice (Decebal, Bogdan-Dragoş, Alexandru cel Bun, Ştefan, Petru Rareş, Alexandru Lăpuşneanul, Despot-Vodă, Mihai Viteazul) şi revoluţionare (Andrei Mureşanu) urmau să evolueze alături de eroi din popor (Grui Sânger) într-o reconstituire panoramică a istoriei românilor. Personajele istorice devin, în viziunea eminesciană, nişte eroi romantici, meditativi şi vizionari. Decebal, după ce i-a înfrânt pe iasigi, face elogiul învinsului („La moartea noastră / popoare-ntregi privesc ca la o stea”), aşteaptă nerăbdător lupta cu romanii („Auziţi, auziţi cum inima de-oţel / A Daciei se zbate cu putere”) şi prevede revolta popoarelor împotriva Romei eterne (Porniţi de constelaţii neguroase, / Cu mintea aprinsă de poeţi bătrâni, / Popoarele pornesc în contra Romei”). Intervenţia Dochiei pentru a-l îndupleca la supunere trădează deja o viziune pesimistă şi sceptică asupra lumii (”Cât chin e-n astă lume, / Viaţa ei este un spasm lung, / Totul e mărginit-durerea nu. / Un singur lucru e mai bun ca viaţa, / Pentru că-i nimic, nimic chiar - moartea…”). În mod surprinzător, se strecoară în monologul Dochiei şi o evocare a Genezei, anticipând tabloul cosmogonic din Scrisoarea I: „Ah, cum nu suntem pe atunci pe când Nici fiinţă nu era - nici nefiinţă, Nu marea aerului, nu azurul, Nimic cuprinzător – nici necuprins, Nu era moarte, nemurire nu Şi fără suflet răsufla în sine Un ce unic, ce poate nici n-a fost.” Liniştea şi pacea haosului primordial sunt tulburate de „un sâmbure (…) mişcându-se rebel (…) şi de atunci durere, / Numai durere este-n astă lume.”(7) Textul demonstrează că Eminescu era deja familiarizat cu ideile din „Imnul Creaţiunii” / Rig-Veda. Câteva fragmente sunt grupate de G. Căliescu într-un „ciclu al Muşatinilor”(8) dominat, ca în tragediile greceşti, de fatalitate, de patima vărsării de sânge: „De sângele meu mă tem (…) plecat spre mânie şi spre dezbin din inima neamului Muşatin” (Alexandru cel Bun). (9) Între textele de inspiraţie istorică, „Mira” este o excepţie, căci în prim-plan se conturează „iubirea
16 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
Deşi îl preocupă subiectul, dovadă fiind că proiectul mai vechi „Ştefan cel Tânăr” este reluat la Viena, Eminescu va renunţa la finalizarea acestuia. În februarie 1871, îi scrie lui Iacob Negruzzi,directorul „Convorbirilor literare”: „De drama mea, n-are să fie nimica, pentru că nu ştiu ce formă să-i dau (…) S-ar potrivi poate mai mult pentr-un epos…” (13) Cele trei poeme dramatice cu titlul [Andrei Mureşanu] reflectă şi implicarea poetului în viaţa politică. Acţiunea este plasată în Munţii Apuseni, iar printre personaje figurează „Anul 1848”şi „geniul morţii”. „Anul 1848” este descris „ca moartea de puternic, ca secolul de lung”. Revoluţionarul Andrei Mureşanu înfruntă cu demnitate geniul morţii (în a treia dintre variantele de lucru, Andrei Mureşanu se confundă cu poetul de geniu ): „Tu crezi că eu degeaba m-am scoborât din stele, / Purtând pe frunte raza a naţiunii mele?” (14) În a doua secvenţă (Alte drame) sunt grupate trei fragmente. Primul, cu titlul convenţional [Călugărul şi chipul], reprezintă o încercare de a dramatiza secvenţial „Povestea magului călător în stele”. Cel de-al doilea, [Cavalerul şi regina], cuprinde un dialog pe tema infidelităţii. „Amor pierdut – Viaţă pierdută”intenţiona să fie „o dramă originală într-un act” pornind de la poezia „Emmi” a lui Vasile Alecsandri. Acţiunea este plasată la Wiesbaden, în 1852, iar personajele sunt Ştefan V(rance), poet de 35 de ani (întruchipare a poetului Alecsandri), Emma – 17 ani şi Alecu – 22 ani. Cei trei sunt victime ale iubirii neîmpărtăşite.
În ceea ce priveşte fragmentele de comedie, „Minte şi inimă” înfăţişează societatea ieşeană şi este o parodie la Homer; „Infamia, cruzimea şi disperarea sau Peştera neagră şi căţuile proaste sau Elvira în desperarea amorului” satirizează regalitatea („ce grea este în lume a regelui tichie”), iar „Convorbiri literare: Romancero espaňol” ironizează piesa lui Iacob Negruzzi ”Amor şi viclenie” apăruta în 1870 în „Convorbiri literare”. Comedia cu pricina are „trei acte cu boschet şi cu ascunzători secrete şi tainice totodată, şi în versuri neversificate.” (15) Andrei Mureşanu
Comediile în proză cuprind patru texte. În [Gogu tatii], numele personajelor sugerează, oarecum strident, caracterul lor: domnul Subpapuc, mare proprietar; un boier bătrân Stratomir „Frigelinte”. Tehnica aceasta aminteşte de Alecsandri, ale cărui personaje au devenit celebre: Sandu Napoilă-ultraretrogradul, Clevetici- ultrademagogul. [Judeţul împăratului] şi [Judeţul lui Vodă] reiau o temă veche: împărţirea dreptăţii. În [Proiect pentru o comedie de caractere] se vede clar că Eminescu era foarte atent la viciile omeneşti, apropiindu-se de Caragiale: „Cea mai comică noţiune românească este moftul - antiteză neîmpăcată şi-n sine atât de ridicolă, dintre aparinţa esterioară şi fondul intern.” Moftangiii „suspină pentru patrie (…) şi toţi nu vor binele, ci numai posturile patriei.” Proiectele teatrale, deşi nefinalizate, imortalizează spiritul entuziast al unui tânăr creator aflat în momentele autocăutărilor. Anii adolescenţei, perioada studenţiei şi cea ieşeană, coincid cu anii lecturilor intense, dar şi a încercării şi probării talentului în variatele manifestări ale literaturii. A biruit poezia şi, în parte, proza alături de publicistică.
Cucu Simona (clasa a XII-a A) Profesor îndrumător: Maria Simon
Thalia, muza Comediei
______(13)George Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu, p.93 (14) Mihai Eminescu, op. cit., p.822 (15) Mihai Eminescu, op. cit., p.937
17 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
1.Care este elementul comun pentru următoarele ►Eminescu era foarte bucuros să asculte lucrări din creaţia eminesciană: oameni simpli povestind. Ştefan Cacovean îşi aminteşte Făt-Frumos din lacrimă că, fiind în Bucureşti prin 1868-1869, l-a întâlnit pe Călin (file din poveste) Eminescu şi l-a întrebat Luceafărul dacă i-a plăcut la Blaj, unde Făt-Frumos din tei petrecuseră împreună în Crăiasa din poveşti 1866 (antologia „Amintiri Ce te legeni… despre Eminescu” îngrijită Revedere de Ion Popescu, Ed. Miron şi frumoasa fără corp Junimea, Iaşi, 1971, p. 25). 1a Sunt scrieri în versuri - Ce zici de Blaj, ţi-a plăcut? 1b Sunt inspirate din folclor - Mi-a plăcut măgărariul de 1c Sunt scrise în acelaşi an la seminar. - Şi de ce tocmai măgărariul? 2.Citiţi cu atenţie versurile: - Spunea poveşti minunate şi-l ascultam cu multă plăcere. Şi te deştepţi apoi din somn „Măgărariul” era sacagiul mănăstirii, care În vuietul de ape… aducea apa cu un căruţ tras de un măgăruş. Ştefan O, vino iar, al umbrei domn, Cacovean crede că „măgărariul” cu pricina ar putea Aproape, mai aproape… fi Nicolae Mihu poreclit Chenderi, un ţăran foarte isteţ şi bun „povestaş” pe care l-a cunoscut bine la Blaj Aşa mă ispitea odat prin 1878-1879. Dar putea fi şi altul, cu acelaşi talent A codrilor mireasmă, la spus poveşti. Ci inima mi-a sfârtecat O tulbure fantasmă. ►I. D. Marin, în lucrarea „Eminescu la Ipoteşti” (Ed. Junimea, Iaşi, 1979) şi în „La Ipoteşti, De-atunci strein prin lume trec pentru Eminescu” (Ed. Agata, Botoşani, 2005) susţine Cum peste mare luna, cu documente din arhiva bisericii din Ipoteşti că prima Şi-mi vine-un gând: să mă înec, iubită a lui Eminescu a fost Casandra, fiica lui În valuri, totdeauna Gheorghe Alupului din Ipoteşti. Povestea lor de iubire a fost scurtă (vara anului 1863), fata fiind răpusă de Numiţi titlul şi autorul lucrării, alegând una dintre „dropică”(hidropizie sau acumularea de lichid seros variantele: în ţesuturi) şi înmormântată la 20 ianuarie 1864. 2a „Lacul” de Mihai Eminescu Casandra era cu patru ani mai mare decât Eminescu. 2b „Luceafărul” de Mihai Eminescu După moartea fetei, Eminescu a căutat să plece cât 2c „Levantul” de Mircea Cărtărescu mai repede din Ipoteşti.
3.Pe cine reprezintă fotografia de mai jos? ►Teodor V. Stefanelli, în „Amintiri despre Indicii: a trăit în perioada 1920 - 2006 şi a realizat Eminescu” (Editura Junimea, Iaşi, 1983, p.118-119) monografia „Eminescu: Viaţă. Creaţie. Cultură” dezvăluie că expresiile cel mai des folosite ale poetului 3a Zoe Dumitrescu-Buşulenga erau: „pur şi simplu”, „expresie pe care o întrebuinţa 3b Rosa del Conte când voia să dea cuiva o lămurire, sau când la vreo întrebare concretă venea cu răspunsul său”; „Trăiască naţia!” era expresia favorită când îşi saluta colegii, iar la acest salut, răspunsul invariabil era
„Sus cu dânsa!” ; când era supărat pe cineva, foarte rar dealtfel, „căci Eminescu prefera să curme discuţia şi să-i întoarcă spatele adversarului, decât să-l înjure”, expresia era „Nu fi vită încălţată!”. Expresia aceasta din urmă a rămas ca o expresie umoristică printre studenţi, apărând chiar în cântecele studenţeşti:”Să ştiţi băieţi că niciodată / Noi nu primim pe omul trist; / Aşa o vită încălţată / Ne pare-a fi un anarhist.”
Rezolvările le găsiţi la pagina 29 Pagină realizată de Colectivul de Redacţie 18 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
„Povăţuitoriu” împotriva dresurii În calitatea sa de revizor şcolar, Eminescu a întocmit „Raportul asupra cărţii pedagogice: Povăţuitoriu la citire prin scriere” din 26 mai 1876 adresat Ministrului Instrucţiunei Publice şi Cultelor (M. Eminescu- Opere vol. XVI- Corespondenţă. Documentar; editura Academiei, 1989, p. 175). Raportul consideră ”Povăţuitoriul” o carte foarte utilă pentru învăţătorii care predau după abecedarul cel mai bun la acea vreme (autori: Creangă şi Ienăchescu, ş.a.). Eminescu face o scurtă descriere a metodelor folosite în şcolile acelor vremuri şi laudă schimbarea metodelor, propusă de „povăţuitoriu”: „Deosăbirea între metoda propusă de această broşură şi învăţarea rutinară şi mecanică, precum se profesează ea în genere în şcolile noastre, este deosăbirea dintre învăţământul viu şi intuitiv şi mecanismul mort al memorărei de lucruri neînţelese de copii; este deosebirea dintre pedagogie şi dresură.(…) prin metoda veche a silabisirei, a memorărei mecanice de semne şi cuvinte, inteligenţa copiilor nu era cu mult mai bine tractată decât inteligenţa unui animal care se deprinde prin frică şi silă la o mulţime de apucături automatice de care nu-şi poate da sama.” Manualul expunea metoda după care trebuia să se predea scrierea şi citirea în clasele primare „spre a ajunge la ţintă uşor şi temeinic” şi aducea metode vii şi intuitive de predare în locul memorării de lucruri neînţelese de copii. Eminescu era împotriva învăţământului „sever” şi „ţeapăn”, cu „vergile-n mână”. El dorea un învăţător cu suflet bun, care să se coboare la treapta sufletelor copilăreşti pentru a le „disciplina” nu a le „silui”, căci „prin jocuri copiii învaţă a iubi orânduiala”. Copilul se deprinde mult mai uşor a judeca dacă noile cunoştinţe se dau pe cale intuitivă: „niciun om nu se-nvaţă a judeca citind cărţi scrise gata de alţii, ci judecând singur şi dându-şi singur seama de natura lucrurilor.” Eminescu , după ce enumeră meritele incontestabile ale „Povăţuitoriului”(► introducerea exerciţiilor de intuiţie încă din prima clasă primară; ► introducerea „metodei sonetare”, adică redarea curată, fără elemente vocalice a consoanelor la citire; ► originalitatea lucrării, nefiind copiată sau prelucrată după manuale străine), recomandă răspândirea noilor metodele educative în cât mai multe şcoli. Ca revizor şcolar, Eminescu a fost adeptul reformării metodelor de instruire, insistând pe însuşirea deprinderii de a gândi, de a înţelege temele din manual, nu de a le memora fără a le pricepe sensul.
„Un profesor de limba română fără a o şti” Eminescu a criticat cu înverşunare greşelile de limbă. Pentru el, limba română era dulce „ca un fagure de miere” şi a pledat pentru nealterarea ei. Iată reacţia poetului în articolul întitulat „Un profesor de limba română fără a o şti”: „Tot în Monitorul Oficial numărul de ieri, la discursul de felicitare adresat Regelui cu ocazia Anului Nou de către dl. ministru de interne Rosetti, citim:
Glumele colegilor junimişti În „Viaţa lui Mihai Eminescu”, George Călinescu reproduce o glumă în versuri a colegilor junimişti adresată lui Eminescu: „Eminescule, poete, Umblai prin cabriolete Luni întregi din sat în sat Şcolile la inspectat.”
Ureche Laura şi Stoian Livia (clasa a XI-a C1) Profesor îndrumător: Macovei Magdalena
19 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
Exerciţiu de creativitate La orele de Limba şi literatura română, profesorii au propus elevilor din şcoala noastră să încerce realizarea de creaţii originale pentru acest număr omagial al revistei şcolare. Vă lăsăm plăcerea de a aprecia lucrările selecţionate de colectivul de redacţie.
O stea Toma Alina şi Gheorghe Alexandra (XI C1)
Lângă fereastră Unde-n Colţ Ea pasu-şi îndrepta… Adună-n minte tot ce-a fost şi Gând Fermecat tresaltă-n cer. Niculescu Emanuel (clasa a XIII M2) Al nopţii voievod e-o stea: Răsare-apune-n legea sa. El e POETUL, e Uitat de vreme. În cer i-e locul, şi nu jos, aici: MINUNESCU. Mare de vise Luceafăr peste pământenii licurici. Izbesc în tâmplele-i ca-n maluri. Nenorocos în viaţă, acum învingător: Este trecut, e azi, e viitor. Scânteie şi flacără este gându-i, o stea Decalog Ce-ndrumă oameni - corăbii spre portul cugetării. Ionescu Marian (clasa a XI-a C1) Un gânditor ca el, în fală pururi va şedea1 Lumina soarelui înveseleşte sufletele obosite. Umbra nopţii e o cortină; dincolo de ea – visul. Cerul e veşnic înnourat dacă n-ai prieteni. Nemuritor e-un gânditor Elixirul tinereţii e iubirea. Gruia Mircea Cristian (clasa a XI-a B) Adună din pomul vieţii fericirea! Fă din fiecare clipă un evantai de sentimente. El vorbeşte şi profetic glasu-i secolii pătrunde Aerul primăverii trebuie respirat adânc. Munţii-nalţi clatină codrii cu respect. Unde eşti, unde? Râurile sunt balauri cu solzi de argint. Iese-n noapte şi-a lui umbră lung-întins creşte cu fală Urmează-ţi visele, chiar dacă asta doare! Nemurire se va zice, sau ce altceva să-nsemne? Lăudat fie cel ce azi înţelege viitorul. El ridică drept făclie aurora personală Steaua-l duce, un luceafăr printre veri şi printre ierne. Căci gândirea-n veci rămâne cel mai mândru, sfântul har Iubire eternă Un grăunte de-ndoială mestecat cu adevărul Teodorescu Răzvan pur şi clar! şi Mihai Claudiu (XI C1)
Lumina sufletului tău Învăţăminte Urcă spre inima mea. Ureche Laura (clasa a XI-a C1) Cred în iubirea Eternă. Efemer este trupul, sufletu-i etern; Alături de tine Merită toată grija, hrăneşte-l cu Florile nu mor; Idealuri, gânduri profunde, amintiri. Alături de-mi eşti, Necunoaşterea te-mpinge înapoi. Răul pleacă departe. Esenţa binelui este iubirea. Uită de singurătate, Soarele şi cărţile oferă lumina. Lasă-te în voia iubirii eterne! Culegi ceea ce semeni. . Un om luminat dăruieşte lumină tuturor.
20 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
La concurs au fost prezentate 24 de fotografii executate de 8 elevi ai şcolii noastre.
Colectivul de redacţie al revistei acordă Premiul de Excelenţă elevelor Ureche Laura şi Stoian Livia pentru lucrările executate în tehnică sepia la Izvorul Eminescu din Cişmigiu şi la mormântul lui Eminescu din Cimitirul Bellu, în data de 27 martie 2008.
Cişmigiu: Izvorul lui Eminescu (27 martie 2008) Pe piatră, elevele au aşezat un volum drag: poeziile lui Eminescu
21 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
Cimitirul Bellu: Mormântul lui Mihai Eminescu (27 martie 2008) 22 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
Un adolescent român a dat lumii cele mai apreciate traduceri în limba engleză ale poemelor lui Mihail Eminescu. Corneliu M. Popescu (1958-1977), fost elev al liceului „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti, a avut o viaţă foarte scurtă (a murit la numai 19 ani, în urma cutremurului din 4 martie 1977); a avut totuşi timp să îndrăgească şi să înţeleagă opera literară a lui Mihai Eminescu, să studieze aprofundat limba engleză şi să realizeze ceea ce englezii consideră „un etalon al traducerilor de poezie”. Textul de bază folosit pentru traduceri a fost ediţia a II-a Maiorescu; la acesta, s-a adăugat o selecţie de poezii din alte ediţii Maiorescu şi câteva poezii din adolescenţă ale lui Mihai Eminescu, nepreluate în ediţiile Maiorescu. În prefaţa traducerii, Corneliu a dat câteva explicaţii despre felul cum a lucrat. ►A păstrat în traduceri cuvintele româneşti doină, toacă, cobză, candelă; cuvintele echivalente din engleză ar fi fost insuficiente, lipsite de farmecul local; acest procedeu este folosit cu multă inteligenţă, pentru că nu fracturează înţelegerea poemelor şi introduce în spaţiul anglofon cuvinte specifice culturii noastre naţionale. ►„Luceafăr” a fost tradus prin „Lucifer”; acest lucru poate şoca pe români, pentru care Lucifer este simbolul diavolului, dar traducătorul ne explică faptul că în mitologia engleză Lucifer este un prinţ al luminii. Dacă s-ar fi folosit echivalentul „evening-star”, traducerea ar fi fost lipsită de personalitate. ►A folosit în traduceri cuvintele care corespundeau cel mai bine cu înţelesul din original, chiar dacă cuvintele englezeşti aveau un număr mai mic de silabe decât cele din română. Făcând această opţiune, autorul traducerilor a respectat simplitatea naturală, remarcabilă la Eminescu, dar a fost nevoit să folosească un număr mai mare de cuvinte pentru a păstra lungimea versului. În amintirea lui Corneliu M. Popescu, există în Anglia şi România concursuri de traduceri (Anglia: „Corneliu M. Popescu Prize for European Poetry Translation” din anul 1982, fondat de „Poetry Society”şi „Raţiu Foundation UK”; România: „Concursul de traduceri Corneliu M. Popescu” organizat de Asociaţia Culturală „EUROPEA”, ajuns în anul 2007 la a V-a ediţie). Titlul acestui articol este chiar primul vers din cea de-a treia strofă a poeziei care-mi place mie cel mai mult. Pentru toţi cititorii revistei noastre şcolare, transcriu poezia „La steaua…” în variantă bilingvă şi propun ca în manualele de engleză din România să fie studiat acest text care face legătura între două culturi europene.
To the star La steaua…
So far it is athwart the blue La steaua care-a răsărit To where yon star appears E-o cale-atât de lungă, That for its light to reach our view Că mii de ani i-au trebuit Has needed thousand years. Luminii să ne-ajungă.
Maybe that ages gone it shed Poate de mult s-a stins în drum Its glow, then languished in the skies, În depărtări albastre, Yet only now its rays have sped Iar raza ei abia acum Their journey to our eyes. Luci vederii noastre.
The icon of the star that died Icoana stelei ce-a murit Slowly the vault ascended; Încet pe cer se suie: Time was ere it could first be spied, Era pe când nu s-a zărit, We see now what is ended. Azi o vedem, şi nu e.
So is it our love’s aspire Tot astfel când al nostru dor Is hid beneath night’s bowl, Pieri în noapte-adâncă, The gleam of its extinguished fire Lumina stinsului amor Enkindles yet our soul. Ne urmăreşte încă.
Niţu Daniela Nicoleta (clasa a IX-a A)
23 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
memorială; din păcate ea este amplasată foarte sus, printre afişe zdrenţuite. Ne-am propus să descoperim în oraşul nostru urme ale trecerii poetului Mihai Eminescu. Ştiam că s-a stabilit în Bucureşti în 1877, că a lucrat la ziarul „Timpul”- organul de presă al Partidului Conservator. De asemenea, ştiam că i-a avut colegi de redacţie pe Ioan Slavici şi Ion Luca Caragiale; ca redactor şi apoi ca redactor şef, Eminescu a consumat multă energie în publicistică. În reconstituirea itinerariilor eminesciene, am folosit informaţii oferite de Augustin Z. N. Pop în lucrarea „Pe urmele lui Mihai Eminescu” (Ed. Sport- Turism, Bucureşti, 1976) şi harta editată de Muzeul Literaturii Române din Bucureşti în anul 2007 („URME - Urban Remembrance and Memory of Europe - Literary Routes Map in Bucharest”). Am pornit la drum, pe străzile aproape pustii ale oraşului (era în perioada desfăşurării Summit- ului NATO la Bucureşti). Prima adresă, strada Lipscani, numărul 19, (foarte aproape de intersecţia cu Calea Victoriei): găsim o casă care dă impresia că este pe cale de a se prăvăli în orice clipă. Cu greu se poate vedea, pe faţada împestriţată cu grafitti şi afişe publicitare, placa memorială care atestă faptul că în perioada 1877-1879, în această clădire a lucrat Mihai Eminescu ca redactor la ziarul Timpul.
În Piaţa Amzei am descoperit casa în care Eminescu a fost găzduit de bunul său prieten Ioan Slavici; placa memorială este din păcate concurată de o reclamă pentru bere, amplasată foarte aproape.
Ceva mai departe, la capătul dinspre Hanul lui Manuc al străzii Covaci, este un alt sediu al redacţiei „Timpul”, unde Eminescu a lucrat între Pe strada Plantelor, o placă memorială ne 1880-1881. aminteşte de locul în care s-a stins din viaţă poetul.
Pe Calea Victoriei, pe zidul clădirii care are la parter magazinul „Muzica”, zărim o altă placă
24 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
George Călinescu încheia în 1932 cartea sa „Viaţa lui Mihai Eminescu” cu următoarele cuvinte: „cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a unui alt crin de tăria parfumurilor sale”. Poetul îşi petrece odihna de veci pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu.
De la o doamnă vârstnică am aflat că apa din acest izvor ar avea puteri energetice speciale; bucureşteni din cartierele îndepărtate ale oraşului vin special în parc pentru apa bună de la izvorul Eminescu. Unul dintre cele mai cunoscute repere ale vieţii culturale bucureştene este Ateneul Român, situat lângă Piaţa Palatului. În fata Ateneului Român este plasată o statuie a lui Eminescu, opera sculptorului Gheorghe D. Anghel (1904-1966).
În următoarea zi, am căutat semne ale gloriei postume. O stradă importantă din Bucureşti poartă numele poetului Eminescu; există în zona Unirii din Capitală şi un Colegiu Naţional care-i poartă numele.
În Parcul Cişmigiu, ne amintesc de Eminescu statuia din Rondul Român şi Izvorul Eminescu.
Poezia are ca fundal Muzica; poetul are la picioare şi simfonia de culori a florilor de primăvară. Poetul merită să ne amintim de el cu drag şi respect. Trecutul este recuperat parţial, ca într-un gest de
eternă recunoştinţă.
La realizarea acestui material au lucrat elevii: Mihai Claudiu, Teodorescu Răzvan şi Cuşai Ionuţ (clasa a XI-a C1) 25 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
La ora de Limba şi literatura română, doamna profesoară Simon Maria ne-a prezentat cartea „Eminescu” de Tudor Arghezi (Ed. Eminescu, Bucureşti 1973 - cu textul definitivat de autor după conferinţa din 27 febr.1943 ţinută la Ateneul Român). Arghezi remarcă în poezia lui Eminescu „versuri susceptibile să reprezinte perfecţiunea”: ►„În cuibar rotit pe ape peste care luna zace…” ►„Când luna trece prin stejari…” ►„Ca un stâlp eu stam în lună…”, etc. Pornind de la aceste exemple, doamna profesoară ne-a dat ca temă să alegem şi să comentăm imaginile poetice care ne plac cel mai mult din poezia lui Eminescu. Aşa a început o „competiţie” din care am avut cu toţii de câştigat; eu am câştigat cel mai mult, pentru că am primit onoarea de a publica în revista şcolii. Din poezia eminesciană, foarte aproape de sufletul meu sunt descrierile de natură; în cuvinte simple, ingenios îmbinate, Eminescu construieşte tablouri feerice. Am ales următoarele versuri din poezia „Eco”:
„Cu-ncetu-nserează şi stele izvorăsc „Trunchii vecinici poartă suflete sub coajă” (desen) Pe-a cerului arcuri măreţe. Stoica Mihaela Bianca (clasa a IX-a SAM 1) În umede lanuri de-albastru ceresc, Merg norii cu hainele creţe Şi stâncile rar Ca stâlpii răsar Negriţi şi-ndoiţi de furtună, Natura este tot mai pângărită. Apele, În lună.” pădurile gem înghesuite între maldăre de Poetul urmăreşte transformările ce se gunoaie. întâmplă, din amurg către întunecata noapte, privind Nu ştiu dacă drumeţii neglijenţi sunt şi spre cerul de deasupra capului şi spre proiecţia sensibili la poezie, dar, dacă pe umerii mei ar sta cerului din ape. răspunderea administrării mediului, aş folosi Primele două versuri dau coordonatele de versurile lui Eminescu în scopuri ecologiste. timp: vremea înserării. Poetul vede cum se lasă seara treptat (cu-ncetu) şi stelele apar pe bolta cerească. Lângă lacuri, aş pune plăcuţe cu: Apoi, el priveşte proiecţia cerului pe ape: „Lacul codrilor albastru „umede lanuri de-albastru ceresc” sunt valurile, în Nuferi galbeni îl încarcă…” care se reflectă ca într-o oglindă, cerul albastru. Singura mişcare perceptibilă este cea a Mihai Eminescu- „Lacul” „norilor cu haine creţe”; dar cum „merg” norii? Îi Nuferi, nu gunoaie trebuie să plutească pe lac, mână vântul şi pe apă se reflectă imaginea lor, ori ei stimaţi turişti! chiar plutesc pe valurile-lanuri, în voia cursului de apă? Stâncile, în lumina lunii celeste, au umbra proiectată frânt, de parcă ar fi stâlpi „îndoiţi de Plăcuţele pe care le-aş pune lângă păduri furtună”. Stâncile (umbrele lor?) ating proiecţia lunii ar fi cam aşa: din ape, lăsând impresia că ele „răsar în lună” . „Pare că şi trunchii vecinici poartă suflete sub Epitetele cromatice „albastru” şi „negriţi” coajă…” adaugă mister nopţii romantice şi cerului dedublat. Care e cerul adevărat? Cerul de sus sau cel din ape? Mihai Eminescu-„Călin (file din poveste)” Turişti, nu lăsaţi focul nesupravegheat în Zamfir Amelia Beatrice (clasa a XI-a B) pădure. Focul ucide pădurea! 26 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
Pentru şcoli şi birouri, m-am gândit la: „Împărat slăvit e codrul, Neamuri mii îi cresc sub poale…” Amalia Crăciunescu, elevă în clasa a XIII-a Mihai Eminescu- „Povestea codrului” seral, a interpretat la serbarea şcolară o dramatizare Reciclarea hârtiei salvează pădurile! după „Cugetările sărmanului Dionis”. A fost unul dintre cele mai reuşite numere dintre câte au fost Lângă maidanul de la periferie, devenit prezentate. Regia artistică a aparţinut doamnei profesoare Magdalena Macovei. depozit de mizerii şi resturi din construcţii, aş pune: Amalia Crăciunescu şi doamna profesoară „Ajunse-o vale mândră şi frumoasă Magdalena Macovei Părea că-i chiar grădina lor de-acasă.” Mihai Eminescu-„Fata din grădina de aur” Aruncaţi gunoiul numai în locurile special amenajate! Aici să facem o mândră grădină!
Dacă aş răspunde de sănătatea morală a urbei, la intrarea în cluburi aş pune afişul acesta: „Somnoroase păsărele pe la cuiburi se adună..” Mihai Eminescu- „Somnoroase păsărele” Când se înserează, porniţi dragi adolescenţi spre cuiburile voastre, nu spre cluburi! Reporter: Te-ar deranja dacă articolul s-ar numi „La
o artistă”? AC: Nu sunt o artistă, dar îmi place mult teatrul. Şi alţii, înaintea mea, s-au gândit să-l Reporter: Ai mai jucat teatru în şcoală? folosească pe Eminescu în scopuri ecologiste: în AC: Doamna profesor Monica Iacob a pus în scenă parcul Cişmigiu am fotografiat un afiş cu textul secvenţe din „O noapte furtunoasă” în anul 2002. Am „Salvaţi Cişmigiul” şi poza poetului nostru avut onoarea - lucrând cu domnia sa ca regizor, naţional. costumier, sufleur - să interpretez rolul Ziţei. Atunci am aflat ce greu este să joci teatru, dar m-am şi îndrăgostit de lumea teatrului. Reporter: Acum ţi-a fost greu să joci în travesti? AC: Nu mi-a fost greu. Când am făcut rost de toată recuzita (cel mai greu am găsit căciula, pe care ne-a cedat-o domnul director pentru spectacol) m-am regăsit uşor în pielea personajului. Reporter: Cum te-ai acomodat cu publicul din sală? Te-ai purtat de parcă n-ai fi avut emoţii deloc! AC: Am avut emoţii foarte mari, dar constructive. Când am început să-mi fac rolul, s-au risipit emoţiile; în locul lor s-a instalat grija de rosti convingător versurile, de a lăsa o bună imagine publicului spectator. M-am bucurat şi am prins şi mai mult curaj când prestaţia mea artistică a fost întreruptă de câteva ori de aplauze. Reporter: După serbare te-a felicitat în mod special Sunt curios ce părere au edilii despre doamna director. Cum te-ai simţit? această iniţiativă! AC: Mândră şi fericită. Reporter: După BAC vrei să urmezi Academia de teatru şi film? Tilică Laurenţiu (clasa a IX-a A) AC: Măcar odată încerc! Oricum, rămân cu dragostea mea pentru teatru! Reporter: Niţu Daniela Nicoleta (clasa a IX-a A) 27 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
Pentru acest număr al revistei şcolare, m-am gândit să vă fac un horoscop special, cu versuri din creaţia eminesciană. Ideea mi-a venit recitind poezia din 1876 „Ah, cerut-am de la zodii”. Recunosc faptul că am deschis la întâmplare volumul „Poezii” de Mihai Eminescu (Editura pentru literatură, Bucureşti, 1969); există deci riscul unor nepotriviri… Sper să vă placă măcar versurile! Dacă recunoaşteţi din ce poezie fac parte versurile zodiei voastre, sigur o să luaţi note mari la română!
Vărsător: „Atunci ea-i zâmbi în lună Şi şopti: - Bine-ai venit.
Şi-n palat atunci s-aprinse Fetele din zodia aceasta sunt avantajate de Mii lumini sclipind ca ninse.” soartă; le prezic fericire şi bogăţie. Băieţii sunt cam O să aveţi cu siguranţă o iluminare. Neuronii rebeli, dar le trece, imediat ce ies din adolescenţă. creierului dumneavoastră sunt foarte sensibili la Sau nu le trece? zâmbetele unei persoane dragi! Când persoana dragă zâmbeşte, se produc în creierul dumneavoastră nişte Gemeni: conexiuni rapide şi eficiente. Faceţi într-un fel ca „ Eu vă văd de pe sub gene: persoana dragă să zâmbească mereu, să fiţi mereu Ochi în ochi priviţi fierbinte iluminaţi! Şi de dragi unul altùia
Conversaţi fără cuvinte.” Peşti: Telepatia anulează vorbăria! Este mult mai „Astfel lupt cu-a ta mustrare simplu să vă înţelegeţi din priviri. Ce grozav ar fi să Ceasuri, zile, săptămâni, picaţi în aceeaşi sală la examene …! Şi mereu a mea-ndreptare
O amân de azi pe mâni.” Rac: Sunteţi o persoană cam delăsătoare! Dacă „Şi te-ai dus, dulce minune, lăsaţi treburile importante de azi pe mâine, mi-e Şi-a murit dragostea noastră. teamă că nu veţi fi foarte bucuros când se vor strânge Floare-albastră! floare-albastră!... foarte multe lucruri de făcut într-un timp scurt. Veţi Totuşi…este trist pe lume!” intra în panică şi veţi regreta timpul pierdut. Iar timp Ce are început, are şi sfârşit; dragostea nu pierdut înseamnă bani pierduţi! face excepţie de la această regulă. Dar, (poţi să
întrebi orice psiholog, tot ca mine va spune), nu-i Berbec: sfârşitul lumii! Poate vă împăcaţi iarăşi, peste un „De-aceea zboare anu-acesta timp, după ce trec rănile sufletului; sau poate găseşti Şi se scufunde în trecut, pe cineva cu care nu te vei certa niciodată… Cum ţi-o Tu ai ş-acum comoara-ntreagă fi norocul! Ce-n suflet pururi ai avut.”
Bogăţia sufletului tău ţi-a fost până acum Leu: singura comoară, dar după Crăciunul acesta, vor „În lumea asta sunt femei veni şi bogăţiile materiale. Bogăţia materială ce te Cu ochi ce izvorăsc scântei aşteaptă va fi pe măsura bogăţiei sufleteşti. Până la Dar oricât ele sunt de sus, Crăciun ai tot timpul să te faci „cel mai bun dintre cei Ca tine nu-s, ca tine nu-s!” buni” , şi-o să fii şi cel mai bogat dintre bogaţi! Eu Aici este foarte clar: fetele din zodia asta sunt aşa îţi doresc! cele mai plăcute dintre toate! Sunt mai plăcute chiar
decât cele care au scântei în priviri. Dacă mi-ar Taur: arunca cineva o privire cu rază laser, nu mi-ar „Ea? - o fiică e de rege, blondă-n diadem de stele, conveni de fel, că mi-ar arde pielea. Băieţii din Trece-n lume fericită , înger, rege şi femeie; această zodie să nu vă topiţi aşa uşor… El? - răscoală în popoare a distrugerii scânteie
Şi în inimi pustiite seamănă gândiri rebele.” 28 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
Fecioară: Chagal: Promenade 10 „Tu eşti o frunte, eu sunt o stemă, Eu sunt un geniu, tu o problemă, Privesc în ochii-ţi să te ghicesc - Şi te iubesc!” Băieţii din zodia aceasta sunt geniali şi fetele sunt singurele lor probleme. Cu toate că sunt geniali, ei rezolvă problemele pe ghicite („Privesc în ochii-ţi să te ghicesc”). Fetele din această zodie sunt fruntea!
Balanţă: „Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere, Eu singur n-am cui spune cumplitul meu amor, Căci mie mi-a dat soartea amara mângâiere O piatră să ador!” Există o barieră de comunicare între nativul din balanţă şi piatra de care este îndrăgostit. Dacă este aşa îndrăgostit de pietre, sunt doar două variante care să-l facă fericit: ori urmează Facultatea de Geologie, ori devine giuvaergiu. Că n-o fi el un „Sfarâmă-piatră”?!?... Aţi recunoscut poeziile aferente zodiei voastre?
Scorpion: Vărsător: Miron şi frumoasa fără corp (1875) „Ne-om rezima capetele-unul de altul Peşti: De pe ochi ridici…(1879) Şi surâzând vom adormi sub înaltul, Berbec: Cu mine zilele-ţi adaogi..(1879) Vechiul salcâm. Astfel de noapte bogată Taur: Înger şi demon (1873) Cine pe ea n-ar da viaţa toată?” Gemeni: Minte şi inimă (1879) Nativii din Scorpion îşi vor găsi curând Rac: Floare albastră (1873) punctul de sprijin (capul persoanei iubite). Îi aşteaptă Leu: De ce nu-mi vii (1882-1883) în curând o noapte bogată (poate fi o bogăţie de vise, Fecioară: Replici (1869) de amintiri sau chiar bani mulţi). ATENŢIE: evitaţi Balanţă: Amorul unei marmure (1868) jocurile de noroc, cazinourile etc. Bogăţiile obţinute Scorpion: Sara pe deal (1872) fără muncă, pleacă urgent de unde au venit, ca şi cum Săgetător: Eu nu cred nici în Iehova (1876) n-ar fi fost! Capricorn: Alei mică, alei dragă (1880-1881)
Săgetător: „Şi fiindcă în nimica Eu nu cred – o, daţi-mi pace! Fac astfel cum mie-mi pare Şi faceţi precum vă place.” Săracii săgetători! Dacă nu cred în nimic, Rezolvările de la pagina 14 nici în Dumnezeu, nici în puterea dragostei, nici 1. Poeta este Carmen Sylva (1843-1916), pe măcar în ei înşişi, trebuie să fie tare nefericiţi! Sau numele său adevărat Elisabeta de Neuwied. sunt doar nişte adolescenţi rebeli?- mai bine aşa, că Ea a fost soţia regelui Carol I şi regina boala asta se vindecă… României. 2. Tudor Arghezi Capricorn: 3. Veronica Micle, marea iubire a poetului „Alei mică, alei dragă, 4. Nuvela a fost citită la „Junimea” la 1 Cine vrea să ne-nţeleagă, septembrie 1871 şi publicată în „Convorbiri Vază frunza cea pribeagă, literare” în numerele din decembrie 1872 şi Ce-i ca viaţa noastră-ntreagă.” ianuarie 1873. Sunteţi nişte „vântură-lume”! Ori veţi lucra 5. Rosa Del Conte în transporturi / turism, ori veţi ajunge aşa de bogaţi 6. 6c încât să vă permiteţi să vedeţi lumea. Mai bine a doua variantă să fie. Drum bun! Rezolvările de la pagina 18 Gabriea Vasile-bibliotecar 1b; 2c; 3a
29 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 )
Mărturii. Ei l-au cunoscut pe Eminescu 2 Portretele lui Eminescu 4 Convergenţe şi variaţiuni poetice pe aceeaşi temă Pastelul clasic şi configurarea lui în Romantism (Alecsandri – Eminescu) 5 Poezia de dragoste între idilă şi elegie în opera lui Eminescu şi Coşbuc 6 Ştiaţi că… 8 Ipostaze ale geniului: Luceafărul şi emirul (Eminescu – Macedonski) 9 Poezia iubirii la Eminescu şi Arghezi 11 Ecouri eminesciene. Intertextualitate (Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu) 12 Pseudonime eminesciene…şi porecle 14 Verificaţi-vă cunoştinţele 14 Dramaturgie eminesciană 15 Verificaţi-vă cunoştinţele 18 Ştiaţi că… 18 Eminescu şi şcoala românească Povăţuitoriu împotriva dresurii 19 Un profesor de limba română fără a o şti 19 Glumele colegilor junimişti 19 Exerciţiu de creativitate. Acrostihuri 20 Elevii noştri sunt talentaţi. Rezultatele concursului foto „Eminescu azi” 21 „The icon of the star that died”. Cormeliu M. Popescu (eseu) 23 Itinerarii eminesciene în Bucureşti (fotoreportaj) 25 Imaginea poetică preferată (eseu) 26 Iniţiativă ecologistă (eseu) 26 Interviu cu eleva Amalia Crăciunescu 27 „Stelele proroace”. Horoscop literar 28 Răspunsuri la rubricile „Verificaţi-vă cunoştinţele” 29
Ne jenăm de calitatea tipăririi. Ne-am străduit, dar mai bine n-a ieşit!
Mărinimoşi sponsori, veniţi să dăruiţi! Suntem aici! Nu ne găsiţi?
e-mail [email protected]
30