Start! Avem De Cucerit O Lume! Colectiv De Redacţie: Profesori
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 ) Aprilie 2008 Serie nouă – nr.12 Articole Ştiinţifice Tehnice Artistice Recreative Tot ce-i mai bun, special pentru voi Secretar de redacţie: Gabriela Vasile (bibliotecar) Colectiv de redacţie: Niţu Daniela Nicoleta (clasa a IX-a A) Tilică Laurenţiu (clasa a IX-a A) Petraru Mihai Ionuţ (clasa a IX-a B) Zamfir Amelia Beatrice (clasa a XI-a B) Profesori coordonatori: Maria Simon (Limba română) Benedic Caterina (Ştiinţe) Olguţa Spornic (Coordonator proiecte şi programe educative) 1 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 ) Opera lui Eminescu şi-a găsit, în timp, receptarea. Cu studiul lui Titu Maiorescu („Eminescu şi poeziile lui”-1889) începe o lungă serie de abordări critice ale scrierilor eminesciene. Printre analişti se numără George Călinescu, Tudor Vianu, Ion Negoiţescu, Zoe Dumitrescu-Buşulenga şi mulţi alţii. Dar OMUL Eminescu? Înfăţişarea lui, bucuriile şi necazurile, pasiunile, frământările, „toate relele ce sunt / Într-un mod fatal legate de pământ” s-au păstrat în mintea celor care, pentru o vreme i-au stat în preajmă. Prin următoarele fragmente selective, am încercat să recompun , ca într-un mozaic, imaginea unui destin, pornind de la adolescenţa năvalnică până la anii grei ai maturităţii. Anii adolescenţei Articolul „În Nirvana”(1), scris de Ion Luca Caragiale, prezintă prima întâlnire a lui Caragiale cu Eminescu. Poetul era pe atunci „sufler” la un teatru, şi-şi căra prin turnee biblioteca, un geamantan plin cu cărţi nemţeşti. Eminescu, adolescent de 17-18 ani, impresiona prin frumuseţe: „O figură clasică încadrată de nişte plete mari, negre; o frunte înaltă şi senină; nişte ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană.” Evocând timpul petrecut împreună în această primă întâlnire, Caragiale mărturiseşte că l-a ascultat fascinat pe Eminescu recitând din versurile proprii sau vorbindu-i înflăcărat despre literatură şi filozofie; poetul avea o fire contradictorie: „vesel şi trist, comunicativ şi ursuz, blând şi aspru, mulţumindu-se cu nimic şi nemulţumit totdeauna de toate (…) Ciudată amestecătură! Fericită pentru un artist, nenorocită pentru un om!” Ion Luca Caragiale Tânărul Eminescu Iacob Negruzzi, secretarul Junimii şi director al revistei „Convorbiri Literare”, are în volumul „Amintiri de la Junimea”(2) un întreg capitol dedicat lui Eminescu. Încă de la început se conturează admiraţia deosebită pe care tânărul a generat-o: „Poeziile lui Eminescu, scrierile sale, scrise altfel decât cele ce primeam (…) făceau să mă interesez tot mai mult de acest tânăr poet”. Aflat la Viena ca student între 1869-1872, Eminescu trimisese deja poeziile „Venere şi Madonă” şi „Epigonii” care au apărut imediat în „Convorbiri literare” (1872). Versurile şi cele câteva scrisori primite de la Eminescu îl determină pe Iacob Negruzzi să-l caute pe tânărul poet la Viena. L-a întâlnit pe Eminescu pentru prima oară într- o cafenea frecventată de studenţii români. Iată ce scrie Negruzzi, impresionat de prezenţa tânărului Eminescu: „… văd intrând un tânăr slab, palid,cu ochii vii şi visători totdeodată, cu părul negru, lung, ce i se cobora până la umeri, cu un zâmbet blând şi melancolic, cu fruntea înaltă şi inteligentă, îmbrăcat în haine negre, vechi şi cam roase.” Mai bine de o săptămână cât Negruzzi a stat în capitala Imperiului Austro-Ungar, cei doi au discutat „despre trecutul şi viitorul românilor”, despre planul ambiţios de a organiza, împreună cu Slavici, marea sărbătoare a celebrării lui Ştefan cel Mare, la Putna, despre talentul promiţător al lui Slavici. Începe să se contureze şi colaborarea lui Slavici la Junimea, altfel spus, se hotărăşte destinul său literar. Ioan Slavici ne-a lăsat mărturii despre Eminescu în volumul „Amintiri” şi „Lumea prin care am trecut”(3); el evocă în special perioada anilor de studenţie la Viena, când se naşte o strânsă prietenie între cei doi. (4). Au făcut cunoştinţă în cadrul societăţii „România Jună” şi i-a apropiat efortul organizării unei serbări prilejuită de celebrarea a 400 de ani de la ctitorirea mănăstirii Putna de către Ştefan cel Mare. ____________________________________________________________________________________________________ (1) Ion Luca Caragiale - În Nirvana, Ed. Minerva, 1971, p.675-680 (2) Iacob Negruzzi – „Amintiri din Junimea” în volumul Scrieri II, Ed. Minerva, 1983 (3) Ioan Slavici - Amintiri, Editura pentru literatură,1967 (4) Ibidem, capitolul „Eminescu la Viena”, p. 92-100 2 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 ) Slavici surprinde „avânturile juvenile” manifestate în iniţiativele lui Eminescu, legate de viaţa studenţilor români: „Gândul lui era, ca la toate universităţile unde şi tineri români îşi urmează studiile, să se înfiinţeze societăţi care să aibă biblioteci şi cantine, precum şi organul lui de publicitate, să steie în legături strânse şi să pună la cale în fiecare an concrese naţionale.” Se conturează aici imaginea unui tânăr însufleţit de entuziasm şi iniţiative patriotice, anticipând atitudinea militantă din publicistică. În paginile care evocă perioada vieneză, Slavici recunoaşte: „Eminescu, deşi cel mai tânăr dintre toţi [se referă la membrii „României June”], chiar din primele şedinţe la care a luat parte, a început să conducă discuţiile,căci nu numai că se bucura de multe simpatii, ci avea totodată şi autoritatea ca unul ce ştia multe şi călca sigur.” Antrenat în dialog, „era luminos, sugestiv şi plin de vervă, încât te simţeai mai bun, mai deştept şi mai vrednic după ce ai stat timp de câteva ceasuri sub înrâurirea lui.” Pasiunea pentru lectură şi pentru filosofia germană şi orientală îi pare lui Slavici „un fel de vânătoare asupra scrierilor”: „avea obiceiul de a se plimba din când în când de la o librărie la alta şi din anticar în anticar şi astfel ştia totdeauna ce cărţi noi au apărut şi ce cărţi vechi sunt puse în vânzare”, astfel încât „când primea bani de acasă cumpăra ce voia să citească (…) cetea de altminteri foarte repede (…). Când se punea pe cetite (…) mânca puţin şi pe apucate (…) stătea câteodată toată noaptea treaz cetind sau scriind.” Cât despre „pesimismul” eminescian, Slavici afirmă cu fermitate: „n-a fost pesimist, ci idealist scârbit de cele ce se petreceau în jurul lui.” ◄ Ioan Slavici Eminescu la maturitate Ioan Slavici, în „Amintiri” (capitolul „Eminescu la Bucureşti”) (5) încearcă să explice atitudinea adesea negativă a unora dintre contemporani faţă de Eminescu. Depăşiţi de genialitatea eminesciană, mulţi au fost incapabili să-i înţeleagă viaţa şi chiar opera. Genialitatea iese din tiparele mediocrităţii, ale banalului şi poate fi judecată ca anormalitate. Vorbind despre Eminescu, Slavici afirmă: Adevărul este că el nu era om aşa-zis normal, întru toate deopotrivă cu orişicare Stan şi Bran. Fiind sufleteşte mai presus de cei mulţi dintre contemporanii lui, el avea deosebitul său fel de a vedea lucrurile şi poziţiunea omului în lumea aceasta. Ceea ce altora li se părea lucru de mare însemnătate, pentru dânsul era ceva de nebăgat în seamă (…) Nepăsător în ceea ce priveşte nevoile cu care avea să lupte, el lua parte la bucuriile şi la durerile altora.” Alexandru Vlahuţă în articolul „Amintiri despre Eminescu” (5) povesteşte o mică întâmplare din perioada în care Eminescu începea să dea primele semne de boală, dar sensibilitatea îi rămăsese neatinsă: au stat la o cafenea până târziu şi Vlahuţă i-a oferit lui Eminescu o garoafă roşie. Au vorbit, evident, despre poezie. Eminescu şi-a exprimat părerea că este nevoie în literatură de un suflu nou, original: „ne trebuie un poet care s-o ia peste câmpi, nebuneşte… ne trebuie ceva nou, cu totul nou… un nebun, dar un nebun de geniu, care să-şi croiască el o formă a lui ş-un drum neîncercat de nimeni…” Apoi pentru că ploua, Vlahuţă l-a invitat la el pe Eminescu şi iar au povestit. Într-un târziu, Eminescu a plecat, scuzându-se că trebuie să pregătească gazeta pentru a doua zi, şi nu poate scrie decât la el acasă. La plecare, Eminescu a uitat garoafa, dar şi-a dat seama pe drum şi s-a întors să o ia: „Eminescu, ud leoarcă, îşi ia floarea de pe masă şi, c-un râs copilăresc, îmi zice <noapte bună> şi pleacă.” Vlahuţă evocă în „Curentul Eminescu”(7) ultima sa întâlnire cu Eminescu (la ospiciul din strada Plantelor) din perioada când marele poet era grav bolnav: „Arăta pentru unele lucruri de nimic un interes şi o mirare exagerată. (…) Privirea-i era dusă, obrajii palizi şi căzuţi, glasul tărăgănat şi somnoros. Avea mai mult aerul unui om ostenit din cale-afară.” Alexandru Vlahuţă _____________________________________________________________________________________________ (5) Ioan Slavici - Amintiri, Editura pentru literatură,1967, p.110-127 (6) Alexandru Vlahuţă: Versuri şi proză, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1981, p. 316-317 (7) Alexandru Vlahuţă: Versuri şi proză, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1981, p. 281-295 3 Start! Avem de cucerit o lume! (Revista Grupului Şcolar Industrial „MECANICĂ FINĂ” Serie nouă nr. 12, aprilie2008 ) Ca să-l scoată din gândurile rele, Vlahuţă a adus vorba despre poezie şi s-a petrecut parcă o minune: „Atunci, cu o bucurie de creator copilăreşte arătată, scoase din buzunarul paltonului un petic de hârtie şi, aşezându-se pe scaun, începu să citească… un lung şir de strofe, de o sonoritate şi de un efect ritmic fermecător. Rostirea lor îl încălzea, şi ochii şi 1869, Viena glasul i se înviorau. Pe acel petic de hârtie nu erau scrise decât două vorbe: <Gloriosul voievod>. El improviza…” Titu Maiorescu, mentor al Junimii şi al revistei „Convorbiri literare” a oferit pentru prima Madonă, Mortua est, Epigonii – 1870), încurajează apropierea lui Eminescu de Junimea şi se străduieşte să-i obţină o bursă pentru continuarea studiilor. Maiorescu este singurul care, pătrunzând reţeaua dată o imagine coerentă a omului şi creatorului Eminescu.