LUCIAN BOIA, nãscut în Bucureºti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universitãþii din Bucureºti. Opera sa, întinsã ºi variatã, cuprinde numeroase titluri apãrute în România ºi în Franþa, precum ºi traduceri în englezã, ger- manã ºi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor ºi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrãri teoretice privitoare la istorie (Jocul cu trecutul. Istoria între adevãr ºi ficþiune) ºi la imaginar (Pentru o istorie a imaginarului), cât ºi prin in- vestigarea consecventã a unei largi game de mitologii (de la viaþa extraterestrã ºi sfârºitul lumii pânã la comunism, naþio- nalism ºi democraþie). A adus, de asemenea, noi interpretãri privitoare la istoria Occidentului ºi la istoria Franþei. În 1997, lucrarea sa Istorie ºi mit în conºtiinþa româneascã a stârnit sen- zaþie ºi a rãmas de atunci un punct de reper în redefinirea isto- riei naþionale.

Redactor: Cãtãlin Strat Coperta: Andrei Gamarþ Tehnoredactor: Manuela Mãxineanu Corector: Cristina Jelescu DTP: Corina Roncea

Tipãrit la „Pro Editurã ºi Tipografie“

© HUMANITAS, 2009

Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a României BOIA, LUCIAN Germanofilii: elita intelectualã româneascã în anii Primului Rãzboi Mondial / . – Bucureºti: Humanitas, 2009 Index ISBN 978-973-50-2546-5 94(498)"1916/1918"

EDITURA HUMANITAS Piaþa Presei Libere 1, 013701 Bucureºti, România tel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51 www.humanitas.ro

Comenzi Carte prin poºtã: tel./fax 021/311 23 30 C.P.C.E. – CP 14, Bucureºti e-mail: [email protected] www.libhumanitas.ro Cuprins

Cuvânt înainte ...... 7 Partea I. Românii ºi rãzboiul ...... 9 VI. Privire istoriograficã ...... 11 III. Partide, politicieni, opþiuni ...... 29 III. Þara, opinia, elita ...... 52 IV. Ziariºti, scriitori, istorici, academicieni ...... 93 IV. Universitarii ...... 112 VI. Orientãri, reorientãri, dezorientãri ...... 122 Partea a II-a. Oameni, idei, atitudini ...... 131 ...... 133 ...... 136 Zamfir C. Arbure ...... 143 ...... 147 Dinu C. Arion ...... 152 Virgil Arion ...... 154 Victor Babeº ...... 158 D.V. Barnoschi ...... 162 Jean Bart ...... 164 I.A. Bassarabescu ...... 165 Ilie Bãrbulescu ...... 167 ...... 169 Martha Bibescu ...... 177 ...... 184 Alexandru Bogdan-Piteºti ...... 189 Octav Botez ...... 196 Traian Bratu ...... 198 B. Brãniºteanu ...... 200 Fraþii Caragiale: Mateiu ºi Luca ...... 202 Andrei Corteanu ...... 205 George Coºbuc ...... 207 6 „Germanofilii“

Dimitrie Evolceanu ...... 215 Ioan C. Filitti ...... 216 Ioan D. Filitti ...... 220 ...... 222 Dimitrie Gerota ...... 225 Constantin Giurescu ...... 227 Ion Gorun ...... 229 ...... 232 A. de Herz ...... 235 G. Ibrãileanu ...... 238 Dimitrie Karnabatt ...... 240 Nicolae Leon ...... 243 ...... 245 Simion Mehedinþi ...... 249 Nicolae Mihãescu-Nigrim ...... 252 Ludovic Mrazec ...... 254 ...... 256 Alexis Nour ...... 258 ...... 261 D.D. Pãtrãºcanu ...... 267 Vasile Pârvan ...... 271 ...... 275 Alexandru Philippide ...... 278 Constantin Rãdulescu-Motru ...... 280 Ion A. Rãdulescu-Pogoneanu ...... 286 Liviu Rebreanu ...... 288 ...... 292 ...... 299 Marin Simionescu-Râmniceanu ...... 302 Vasile Sion ...... 304 ...... 306 ...... 312 Avram Steuerman Rodion ...... 318 Dem. Theodorescu ...... 319 Nicolae Tonitza ...... 321 George Topîrceanu ...... 324 Alexandru Tzigara-Samurcaº ...... 327 Duiliu Zamfirescu ...... 329 Câþiva socialiºti ...... 333 Epilog ...... 339 Cuvânt înainte

Cartea aceasta îºi propune sã risipeascã o iluzie întreþinutã de istorici ºi acceptatã ca un adevãr: credinþa cã ar fi existat în anii Primului Rãzboi Mondial, în ciuda câtorva opinii diver- gente, îndeosebi în rândul oamenilor politici, o cvasiunanimi- tate în jurul „idealului naþional“, în sensul intrãrii României în conflict, împotriva Austro-Ungariei, pentru eliberarea Tran- silvaniei. La nivelul elitei intelectuale, o asemenea aserþiune nu se verificã; realitatea se dovedeºte a fi aceea a unei împãrþiri destul de echilibrate între partizanii ºi adversarii unei aseme- nea intervenþii. Am preluat termenul de „germanofili“, lansat în perioada neutralitãþii, atunci cu înþeles net peiorativ, pe care îl folosesc însã fãrã nici o conotaþie devalorizantã sau valorizantã, relati- vizându-l, de altfel, ºi nuanþându-l, prin punerea între ghilimele. Nuanþarea ºi relativizarea se recomandã din mai multe moti- ve. Mai întâi, chiar dacã o bunã parte dintre „germanofili“ – dar nu toþi – erau de formaþie germanã ºi în principiu înclinaþi spre Germania sau spre Austria, motivul principal care-i anima nu era atât ataºamentul faþã de Puterile Centrale, cât teama de Rusia; erau mai mult „rusofobi“ decât „germanofili“. În al doi- lea rând, printre „germanofili“, opþiunea neutralitãþii întrunea mai multe adeziuni decât varianta intrãrii în rãzboi, alãturi de Puterile Centrale. Intensitatea manifestãrilor e de asemenea foarte diferitã: sunt „germanofili“ care-ºi asumã categoric opi- nia, alþii care se exprimã prudent sau echivoc, alþii care tac pur ºi simplu. Ceea ce-i aºazã pe toþi în aceeaºi categorie nu e atât soluþia aleasã, cât varianta respinsã: nu vor rãzboi împotriva 8 „Germanofilii“ Puterilor Centrale. „Germanofilia“ se înfãþiºeazã astfel ca un concept „unificator“ ale cãrui sensuri se cer disociate ºi indivi- dualizate; într-un fel sau altul „eticheta“ îºi are partea ei de justificare, atât în cazul adversarilor Rusiei, care inevitabil mizau pe Germania, cât ºi atunci când e vorba de neutraliºti, dat fiind cã Puterile Centrale aveau puþine ºanse sã obþinã mai mult decât neutralitatea României, în schimb, se temeau, pe bunã dreptate, de trecerea ei în tabãra adversã. Lucrarea juxtapune douã procedee de investigaþie. În prima secþiune, abordarea este structuralã: „germanofilii“ sunt clasaþi pe medii ºi categorii. A doua secþiune examineazã opþiunile ºi destinele individuale, sub forma unui catalog, dispus alfabe- tic, de personalitãþi „germanofile“ ale vieþii intelectuale (prin- cipalii oameni politici apar, separat, într-un capitol al primei secþiuni; sunt câteva cazuri unde nu se poate disocia între apartenenþa la elita politicã sau la cea intelectualã: pe , prezent în prima categorie, nu l-am mai reluat ºi în secþiunea urmãtoare, ºi invers, pe C. Stere, urmând sã-l tratez mai pe larg, l-am inclus printre membrii elitei intelectuale). În sfârºit, situaþia neaºteptatã ºi dezagreabilã în care s-au trezit „germanofilii“ a doua zi dupã rãzboi este evocatã într-un epilog, cu prelungiri ºi în biografia ulterioarã a unora dintre ei.

Abrevieri A.N.R.-A.N.I.C.: Arhivele Naþionale ale României. Direcþia Arhivele Naþionale Istorice Centrale A.N.R.-B: Arhivele Naþionale ale României. Direcþia Municipiului Bucureºti A.N.R.-I.: Arhivele Naþionale ale României. Direcþia Judeþului Iaºi B.A.R., mss.: Biblioteca Academiei Române, manuscrise B.N.R.: Biblioteca Naþionalã a României Partea I ROMÂNII ªI RÃZBOIUL I Privire istoriograficã

Crearea României Mari a avut un impact considerabil asupra imaginarului istoric al românilor ºi, în bunã mãsurã, a impus o anume orientare chiar printre istoricii de meserie. A câºtigat teren interpretarea „unitarã“ a trecutului, izvorâtã din convingerea cã momentul 1918 înseamnã încununarea nece- sarã ºi obiectivã a întregii istorii anterioare. Alãturarea tutu- ror provinciilor româneºti într-un singur stat apãrea ca deziderat suprem al naþiunii. Totuºi, þinuturile alipite erau dispuse într-o ierarhie simbolicã, potrivit cãreia Transilvania strãlucea mai puternic decât celelalte. Aceasta, deºi „desãvârºirea unitãþii naþionale“ implica în egalã mãsurã ºi Bucovina. De altfel, sãrbãtoarea naþionalã a României a devenit, dupã cãderea comunismului, ziua de 1 decembrie 1918, momentul procla- mãrii unirii Transilvaniei. S-a considerat ºi atunci (de cãtre majoritatea oamenilor politici ºi a opiniei publice) ºi se consi- derã ºi acum, ca un adevãr de la sine înþeles, cã decizia nor- malã ºi patrioticã era în 1916 intrarea în rãzboi împotriva Austro-Ungariei pentru eliberarea românilor de peste munþi, chiar dacã aceastã alegere presupunea o alianþã cu Rusia, asu- pritoarea românilor basarabeni. Cum, pânã la urmã, ca o con- secinþã a rãsturnãrilor revoluþionare din Rusia, Basarabia a intrat ºi ea între frontierele României, justeþea alegerii din 1916 pãrea cu atât mai mult confirmatã. În raport cu mersul cunos- cut al evenimentelor, soluþiile divergente sau rezervele mani- festate în epocã nu puteau fi considerate decât marginale, susþinãtorii lor, oricum minoritari, dar deveniþi ºi mai mino- ritari în reprezentãrile istorice ulterioare, urmând sã fie sau 12 „Germanofilii“ complet discreditaþi, sau, cu timpul, mai subtil ºi mai eficient, sã-ºi vadã „vina“ relativizatã ºi atenuatã (uneori în ciuda evi- denþelor), astfel încât punctele lor de vedere sã nu mai parã opuse marelui proiect naþional. La doar câþiva ani dupã rãzboi ºi de la marea Unire, Constantin Kiriþescu (1876–1965) publica cea dintâi mare sin- tezã consacratã evenimentelor respective. Deºi autorul nu era istoric de formaþie, Istoria rãzboiului pentru întregirea Româ- niei (ediþia I, 2 volume, 1922–1924; ediþia a II-a, 3 volume, 1925–1927) rãmâne pânã astãzi cea mai temeinicã evocare a acestei teme cruciale. Sã nu cãutãm însã la Kiriþescu prea multã înþelegere pentru cei care au gândit ºi au acþionat altfel. Liderii „germanofili“ Petre P. Carp, , Constan- tin Stere sunt trataþi fãrã menajamente, îndeosebi pentru faptul de a fi rãmas fideli convingerilor lor ºi dupã intrarea Româ- niei în rãzboi, mai precis sub ocupaþia germanã. Autorul ne asigurã însã cã „adepþii politicii germane se puteau numãra pe degete“. Unii erau pur ºi simplu cumpãraþi cu bani strãini. „Au produs deosebitã întristare vânzarea unui fost preºedinte al Ligii culturale, apoi aceea a unuia din cei mai de talent din scri- itorii noºtri, ardelean de originã, cãruia bãtrâneþea ºi sãrãcia nu-i puteau ierta trãdarea…“1 Trãdãtorii nu meritã sã le fie pomenit nici numele. Cel dintâi este Virgil Arion, profesor la Universitatea din Iaºi, celãlalt, marele scriitor Ioan Slavici. Alte personalitãþi culturale, care sã fi împãrtãºit opinii similare, nu sunt amintite. Aºa se prezintã prima fazã. Urmãtoarea are cu totul altã logicã. Sunt primii ani ai comunismului românesc, ilustraþi în istoriografie prin faimosul manual al lui Mihail Roller (1908–1958), intitulat în prima lui versiune, din 1947 ºi 1948, Istoria României, iar apoi, pentru a se demarca de orice cono- taþii naþionale, folosind strict sigla republicii comuniste, Istoria R.P.R. (ediþiile din 1952 ºi 1956). Pentru Roller ºi colaboratorii

1 Constantin Kiriþescu, Istoria rãzboiului pentru întregirea Româ- niei, 1916–1919, ediþia a II-a, vol. I, Bucureºti, 1926, pp. 149–151. Românii ºi rãzboiul 13 sãi, care vãd trecutul din perspectiva exclusivã a luptei de clasã, Primul Rãzboi Mondial a avut un caracter imperialist, la fel de nedrept pentru toþi participanþii, din ambele tabere. Sunt con- damnaþi în egalã mãsurã partizanii Antantei ºi ai Puterilor Centrale, ca ºi profitorii politicii de neutralitate. Singura soluþie corectã ar fi fost transformarea rãzboiului imperialist într-un rãzboi împotriva burgheziei. Antinaþionalismul anilor ’50 a evoluat – e trãsãtura frapan- tã a comunismului românesc – exact spre opusul sãu: naþiona- lismul epocii Ceauºescu (deºi cuvântul „naþionalism“ a rãmas formal exclus din vocabularul comunist). Primul Rãzboi Mon- dial a continuat sã fie imperialist, dar cu excepþia unei þãri, a cãrei participare a devenit dreaptã: fireºte, România! În 1968, la 50 de ani de la „Marea Unire“, s-au þinut simpozioane ºi s-au publicat cãrþi: Desãvârºirea unificãrii statului naþional român. Unirea Transilvaniei cu vechea Românie (sub redacþia lui ºi ªtefan Pascu) dã tonul noului model istori- ografic. Mai întâi, în sensul general al ideologiei comuniste, totul se aºeza în mersul obiectiv al istoriei, aspiraþia spre uni- tate devenind o caracteristicã a întregului trecut românesc. Apoi, accentul cãdea ºi mai puternic sau chiar exclusiv asupra Transilvaniei, dat fiind cã discreþia se impunea cu privire la Basarabia, reanexatã de Uniunea Sovieticã, ºi chiar în ceea ce priveºte Bucovina, a cãrei jumãtate nordicã avusese aceeaºi soartã cu Basarabia. În sfârºit, unanimismul comunist se apli- ca ºi actorilor acelor evenimente istorice. Pânã ºi lupta de clasã se estompa. Românii trebuiau sã dea exemplul unitãþii de gândire ºi de acþiune în momentul cel mai de seamã al istoriei lor. Desãvârºirea… îl pomeneºte în treacãt pe Carp, îl ignorã pe Stere (greu de menþionat fãrã atingerea problemei basa- rabene) ºi-l trateazã cu îngãduinþã, oricum fãrã judecãþi aspre, pe Marghiloman. Oamenii de culturã apar cu toþii, într-un fel sau altul, partizani ai unirii Transilvaniei. Slavici e adus în dis- cuþie în repetate rânduri, ca exponent al ideii naþionale, fãrã nici o referire, se înþelege, la luãrile lui de poziþie din timpul rãzboiului, care i-au atras condamnarea la închisoare în 1919. 14 „Germanofilii“ De o ironie involuntarã este ºi evocarea lui Victor Babeº ºi Ioan Bogdan, ca figuri reprezentative pentru momentul eliberãrii de sub ocupaþia germanã ºi al unirii de la 1 decembrie2; la vremea respectivã, cei doi au fost percepuþi mai curând ca „filoger- mani“ decât ca partizani ai intrãrii în acþiune pentru Transilvania! În 1972, Constantin Nuþu publicã România în anii neutra- litãþii, 1914–1916, în care Basarabia nu e pomenitã nici o singurã datã, ceea ce lasã în ceaþã proiectele „germanofililor“, P.P. Carp sau Stere, menþionaþi în treacãt, cu simpla aluzie, rezervatã probabil „cunoscãtorilor“, cã s-ar fi pronunþat „pen- tru o acþiune spre rãsãrit“ (!). În anii care au urmat, unitatea istoriei româneºti s-a con- solidat fãrã încetare, devenind principala ei trãsãturã, din Antichitate pânã în prezent. Relativa independenþã pe care regi- mul Ceauºescu o cultiva în raporturile cu Uniunea Sovieticã a condus la un moment dat ºi la revenirea Basarabiei în evo- carea alcãtuirii României Mari. Mircea Muºat ºi Ion Ardeleanu, istorici ºi activiºti de partid, cu funcþii-cheie în aparatul de pro- pagandã, au dat tonul, în 1976, în cea de-a doua ediþie a lucrãrii lor Viaþa politicã în România. 1918–1921, ale cãrei prime pa- gini trateazã, pe larg ºi în termeni de-a dreptul entuziaºti, pro- cesul separãrii Basarabiei de Rusia ºi al unirii sale cu România (prima ediþie, din 1971, nu suflase nici un cuvânt despre aceastã provincie).3 În continuare, Basarabia a cunoscut cote mai înalte sau mai joase, momente de discreþie sau de afirmare rãspicatã, în funcþie de atmosfera schimbãtoare a relaþiilor dintre Bucu- reºti ºi Moscova. România în primul rãzboi mondial, lucrare colectivã apãrutã în 1979 (autori: Victor Atanasiu, Anastase Iordache, Mircea

2 Desãvârºirea unificãrii statului naþional român. Unirea Transil- vaniei cu vechea Românie, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureºti, 1968, p. 347 (capitolul „Cultura în sprijinul unitãþii de stat“, autor: V. Curticãpeanu). 3 Mircea Muºat ºi Ion Ardeleanu, Viaþa politicã în România, 1918–1921, ediþia a II-a, Editura Politicã, Bucureºti, 1976, pp. 10–16.