CALENDAR CULTURAL 2011
OCTOMBRIE
Octombrie este cea de-a doua lună din străvechiul calendar biblic, cea de-a zecea din calendarele reformate, cel iulian şi gregorian şi una dintre cele şapte luni gregoriene cu o durată de 31 de zile. Numele lunii octombrie (latină: October) vine de la cuvantul latinesc octo, opt, pentru ca luna octombrie era a opta lună în calendarul roman. Grecii numeau luna octombrie Pyanopsion.
„Cu soarele azi galben ca fagurii de miere, în jurul meu se-nchide un măr boltit de mere. Din ram eu rup ca-n basme un măr de aur şi O, pom vrăjit de toamnă, nu poţi să mă reţii Prin ramuri desfăcute uşor de mâna mea, Zăresc comoara viei şi-odihna ei mă vrea. Sub un butuc de viţă rămân culcat pe spate –
Privesc în gol la cerul cu ape neschimbate.”
Ion Pillat - Brumărel
In România, luna octombrie, popular, se numeste Brumărel. Fenomenele meteorologice care se produc în aceste săptămâni sunt definitorii pentru viitor, pe de o parte, şi impun desfăşurarea anumitor activităţi agricole, pe de altă parte. Aşa cum îi spune şi numele, în această perioadă „începe a bruma, încep a cădea brumele cele mici.” Într-o versificaţie populară se arată că: „Brumărel e necăjos şi suflă rece/ Pe unde merge, el pârleşte/ Copacii verzi îi goleşte./ Bruma cade pe ogoare,/ Holdele îs de mult în hambare/ Leneşii tremură de frică / Şi pielea le-o înfurnică” Sărbătorile din această lună se încadrează, din punctul de vedere al meteorologiei populare, unui timp de tranzitie. Astfel, în această lună întâlnim fel de fel de practici specifice perioadei de trecere de la toamnă la iarnă, toate acestea fiind incorporate în sărbători precum: 1 octombrie: Sf. Procoava, 14 octombrie: Sfânta Paraschiva 18 octombrie: Lucinul (Sf. Luca, 25 octombrie: Ajunul lui Sânmedru (Moşii de Toamnă, 26 octombrie: Sânmedru (Sf. Dumitru) 1 octombrie 1856: se naşte Ioan Bianu, filolog român, profesor, lingvist şi istoric specializat în cartea veche românească, fondatorul Bibliotecii Academiei Române (d. 1935) – aniv.155 „Seria dascălilor ardeleni, care au descins în afara arcului carpatic pâna la momentul Marii Uniri din anul 1918, are în Ioan Bianu un ultim reprezentant de seamă, cu ascendenţa în mediul blăjean, care şi-a pus amprenta asupra formaţiei sale intelectuale. Activitatea sa, pe tarâmul şcolii şi culturii naţionale, îl situează în pleiada măreaţă a dascălilor ardeleni, al căror aport la dezvoltarea învăţământului şi culturii româneşti a fost relevat de numeroşi autori. Printre aceştia, Nicolae Iorga remarca faptul că şcolile din Principate au fost „întemeiate cu puteri ardelenesti”, iar despre dascălii ardeleni nota, evocator: „când trec munţii, aceşti oameni vin la noi ca nişte cenzori aspri de moravuri, ca nişte judecători incoruptibili, ca nişte preoţi neînfricaţi ai idealurilor înalte şi întregi. Prietenul lor este omul de bine, cât de modest; duşmanul lor e orice trântor care se lăfăieşte în binele nemeritat”. Un alt autor, Alexandru Bacalbaşa, scria: „profesorii ardeleni nu erau numai învăţătorii materiilor din programe, toţi erau şi apostoli. Oriunde era un ardelean, catedra se înalţa la tribuna. Iar la cursurile de istorie naţională vocea dascălului dobândea sonorităţi de trâmbiţă care darâma zidurile cetatilor”. Numele lui Ioan Bianu este indisolubil legat de Biblioteca Academiei Române, instituţie al cărui bibliotecar, apoi director a fost timp de 56 de ani. În paralel, cariera sa profesională consemnează îndeplinirea altor funcţii sau atribuţii de care s-a achitat cu aceeaşi conştiinciozitate: profesor de liceu, apoi profesor universitar, deputat în parlament, membru al Academiei Române, principala instituţie a ţării, în care a deţinut diverse roluri, iar în final, ca o recunoaştere sşi încununare a muncii sşi calităţilor sale, a fost ales preşedinte al acesteia, în 1929 (funcţie detinuta pâna în 1932).” - [Dan Dumitraş - IOAN BIANU – ASPECTE INEDITE DIN PERIOADA TINERETII (1856/7-1876) – http://istorie. uab.ro] 1881: se naşte William Boeing, pionier al aviaţiei (d. 1956) – aniv.130 1 octombrie 1890: se naşte Constantin C. Nottara, compozitor, violonist şi critic muzical român (d.1951) Compozitor român, fiul actorului Constantin I. Nottara. A studiat vioara la Conservatorul din Bucureşti cu Robert Klenk, compoziţia cu Alfons Castaldi şi teoria cu Dumitru Georgescu Kiriac, perfecţionându-se la Paris. Printre lucrările sale se numără un poem pentru vioară şi orchestră (1920), o suită (1930), „Poemul Păcii” (1948), un nonet, baletul mimodramă „Iris”, operele „La drumul mare” (după Cehov, 1941), „Se face ziuă” (după Zaharia Bârsan, 1943), Ovidiu (după Vasile Alecsandri, 1950). Aflată la început sub influenţa impresionismului francez, creaţia lui Nottara s-a integrat treptat tendinţei primelor decenii ale secolului XX de formare a unui stil naţional românesc.
Ziua Internaţională a Medicului Ziua Internaţională a Muzicii Ziua Internaţională a muzicii se sărbatoreşte în fiecare an din 1975, la propunerea renumitului violonist , dirijor şi muzicolog Yehudi Menuhin. Textul care urmează este cuprins în scrisoarea semnată de Yehudi Menuhin şi Boris Yarustowski, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Internaţional al Muzicii şi este adresată tuturor membrilor acestuia, fiind datată 30 noiembrie 1974
„Domnilor, Prima zi internaţională a muzicii organizată de către Consiliul internaţional al muzicii va avea loc pe 1 octombrie 1975, conform cu rezoluţia luata la a 15-a Adunare Generală din Lausanne, în 1973. Intenţia acestei zile este de a încuraja: - promovarea artelor printre alte sectoare ale societăţii; - aplicarea idealurilor UNESCO de pace şi de prietenie între popoare, de dezvoltare a culturilor lor, de schimburi de experienţă şi de apreciere mutuală a valorilor artistice; - promovarea activităţilor Consiliului Internaţional al muzicii aferent UNESCO, a organizaţiilor internaţionale membre şi comitetelor naţionale, ca şi a politicii sale în general. Pentru a pune aceste intenţii în practică, organizaţiile noastre internaţionale şi comitetele naţionale sunt invitate să ia în consideraţie urmatorul plan de activităţi: . EVENIMENTE MUZICALE - să invite compozitori, interpreţi şi muzicologi de renume pentru a vorbi despre importanţa muzicii, de locul ei în viaţa modernă, de idealurile UNESCO şi de activităţile Comitetului internaţional al muzicii; - să organizeze întâlniri cu artişti, competiţii şi teste muzicale; - să organizeze expoziţii de instrumente muzicale, de înregistrări, fotografii, picturi, sculpturi, caricaturi şi afişe pe teme muzicale; - să invite delegaţii de muzicieni din alte comitete naţionale, să participe la Ziua internaţională a muzicii, precum şi compozitori şi interpreţi de pe diferite continente; - să solicite interpreţilor mari din ţările lor să susţină concerte de Ziua internaţională a muzicii prin care să contribuie în întregime sau parţial la fondul internaţional de ajutorare mutuală a muzicienilor. . PROGRAME DE RADIO ŞI TELEVIZIUNE - să transmită concerte, discuţii şi dezbateri cu participarea personalităţilor majore care apreciază muzica (pictori, scriitori, chiar şi politicieni); cu ocazia Zilei internaţionale a muzicii , conducătorii Comitetului internaţional al muzicii vor transmite mesaje speciale; . PRESA ŞI INREGISTRĂRILE - să publice articole în presă pentru a atrage atenţia publicului către această zi; - să organizeze schimburi de casete şi de înregistrări folosite doar pentru scopuri demonstrative; . LUPTA ÎMPOTRIVA POLUĂRII SONORE - să propună autorităţilor locale ca, în această zi să organizeze câteva minute de linişte în oraşe; această perioadă va fi folosită pentru a asculta muzica cântată în locuri publice ca şi în parcuri şi pieţele principale. Pentru a realiza aceste activităţi, este esenţial să punem la dispoziţie toate forţele noastre: radio şi TV, societăţile de concert, companiile de operă, organizaţiile de amatori; un mare numar de locaţii ar trebui folosite: sălile de concerte ale teatrelor, centrele culturale, universităţile, bisericile, şcolile, fabricile, ca şi zonele deschise: parcuri, grădini şi stadioane. Sperăm ca această prima zi internaţională a muzicii să constituie o realizare majoră printre activităţile noastre şi să devină un eveniment anual menit să propage o mai mare înţelegere a artei noastre, care să întărească pacea şi prietenia dintre popoare prin intermediul muzicii.
Cu prietenie, Yehudi Menuhin şi Boris Yarustowski, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Internaţional al Muzicii”. (sursa: http://clubulmelomanilor.blogspot.com)
Ziua Internaţională a Persoanelor în Vârstă Ziua Mondială a Arhitecturii 2 octombrie 1911: se naşte Miron Radu Paraschivescu, poet, publicist şi traducător român (d. 1971) – centenar aniversar ,,Cine ar fi pătruns ca neofit în lumea literară bucureşteană din anii ‘60 ai secolului trecut, ar fi întâlnit, de bună seamă, un bărbat de înălţime mijlocie, cu faţa oacheşă, gesturi neliniştite şi privire pătrunzătoare, înveştmântat de obicei cu eleganţă de boier scăpătat însă cultivând o conduită populistă şi grandilocventă ce îi dădea un fel de fascinaţie şi crease un fel de mitologie. Acest personaj neobişnuit, locuind, precum Nicolae Iorga, la Vălenii de Munte şi primind ceremonios şi confratern pe oricare începător (aşa cum procedase odinioară şi Alexandru Vlahuţă), era Miron Radu Paraschivescu, autor al Cânticelor ţiganeşti şi, o vreme, animator al unei publicaţii de poezie, intitulată, cu o formulă antonpannescă, Povestea vorbei. Omul avea, într adevăr, geniu în raporturile cu debutanţii şi este în afară de orice îndoială că Miron Radu Paraschivescu a rămas şi astăzi chiar, pentru nu puţini, un obiect de adoraţie şi un izvor de legende în felul celor ce „beatifică“, o generaţie mai încoace, pe Nichita Stănescu. De altfel, hagiografia scrisă şi orală în această materie este impunătoare, sfârşind chiar prin a strivi opera, care, oricât de inegală, merită mai mult interes decât biografia şi-i stabileşte, în definitiv, poziţia în istoria literaturii.” [Artur SILVESTRI – Radiografia spiritului creol. Cazul Miron Radu Paraschivescu] Copii Poate că-ntr-o zi am să mă-ntreb Singur ca Hamlet Sau ca Filip în Escorial Privindu-se-n nesfârşite oglinzi: Cine e cu mine Să mă ajute şi mai continue?
Şi-atunci veţi apărea Desculţe şi mute Voi Săracelor versuri Răsuflet al meu Gâfâit Lacrimi Şi strigăt
Ca nişte copii înfiaţi Culese de pe buzele lumii Şi replămădite Una cu mine Copii ai mei Aproape legitimi Fiindcă-nvestite Cu numele meu. din volumul „Versul Liber”, 1931-1964 Miron Radu Paraschivescu a desfăşurat o susţinută activitate redacţională la mai multe reviste interbelice de stânga, inclusiv la cele ilegale, îndrumate de PCR: Cuvântul liber, Facla, Meridian, Societatea de mâine, Azi, Lumea românească, Reporter; criticul şi istoricul literar Eugen Simion ne mai încredinţează că Miron Radu Paraschivescu, „a debutat în cercurile de avangardă şi a susţinut în articole agresive radicalizarea liricii româneşti”. După un debut de „mare succes“, în 1941, cu Cântice ţigăneşti (cu mai multe ediţii „adăugite” în 1957, 1958, 1972 etc.), Miron Radu Paraschivescu mai publică şi alte remarcabile volume de versuri: Laude (1953), Laude şi alte poeme (1959), Declaraţia patetică (1960 – volum reunind poeme dintre anii 1935 şi 1948), Poezii (1961 – în colecţia Cele mai frumoase poezii), Versul liber (1965), Tristele (1968), Scrieri, I – II (1969), Ultimele (1971) etc. La mijlocul anilor 1960 a redactat suplimentului literar al revistei „Ramuri” din Craiova, „Povestea vorbii”, unde a publicat pe unii scriitori de avangardă (Vintilă Ivănceanu, Dumitru Ţepeneag, Leonid Dimov etc.) care nu erau agreaţi de către revistele literare ale vremii.
3 octombrie 1886: se naşte Alain-Fournier, scriitor francez (d. 1914) – aniv.125 Este pseudonimul lui Henri Alban Fournier, scriitor francez, mort la 27 de ani, autor al unui singur roman, „Le Grand Meaulnes”, roman poetic de factură simbolistă, publicat în 1913. Cartea are un succes instantaneu şi ratează cu puţin acordarea Premiului Goncourt: obţine cinci voturi din cele şase necesare. Opera autobiografică prin excelenţă, acest roman prezintă oameni şi locuri din copilăria scriitorului, care afirma: „In aceasta carte mă veţi găsi numai pe mine. Voi fi eu şi numai eu.” „Credo-ul meu în artă şi în literatură este copilăria”, spunea autorul, care a rămas în memoria cititorilor săi identificat cu Meaulnes - adolescentul perpetuu. Tradus în limba română în 1945 la Editura Gorjan, romanul cu titlul „Cărarea pierdută” a beneficiat de ilustraţii realizate de artistul plastic Fred Micoş şi a avut cronici literare favorabile în presa culturală a vremii. Romanul a fost un adevărat roman cult pentru prozatorii români interbelici şi i-a influenţat pe Mihail Sebastian, Mircea Eliade şi Ionel Teodoreanu, autorii unor alte capodopere ale literaturii pentru adolescenţi. Optzeci şi cinci de ani mai târziu, ziarul Le Monde propune cititorilor săi să aleagă cele mai importante o sută de cărţi ale secolului XX. „Le Grand Meaulnes” se află între primele zece romane ale secolului trecut, alături de „În căutarea timpului pierdut”, romanul fluviu al lui Marcel Proust, „Procesul” lui Franz Kafka, „Călătorie la capătul nopţii” al lui Louis-Ferdinand Céline sau „Fructele mâniei” al lui John Steinbeck.
5 octombrie Ziua Mondială a Educaţiei / Educatorului(din 1994) - În 1994, UNESCO a inaugurat prima Zi Mondială a Educatorilor (World Teachers’ Day), pentru a comemora semnarea, în 1966, a recomandării făcute de UNESCO şi Organizaţia Internaţională a Muncii privind condiţiile de muncă ale personalului didactic. Această zi se sărbătoreşte în peste 200 de ţări din întreaga lume. Este o ocazie potrivită de exprimare a respectului şi a aprecierii pentru contribuţia pe care dascălii de pretutindeni o aduc educaţiei generaţiilor viitoare. 7 octombrie 1886: se naşte Romulus Cândea, profesor universitar, istoric bisericesc (nehirotonit), istoric român, membru corespondent al Academiei Române (d. 1973) – aniv.125 1910: se naşte Eusebiu Camilar, prozator, poet şi traducator român (d. 1965) – aniv.101 Ziua Mondială a Muncii Decente
9 octombrie Ziua Mondială a Poştei La 9 octombrie 1874 a luat fiinţă Uniunea Generală Poştală, prin semnarea Tratatului de la Berna de către 22 de membri fondatori, printre care şi reprezentantul Principatelor Române - George Lahovari, Directorul General al Poştelor şi Telegrafului, informează www.posta-romana.ro. Cele 22 de administraţii poştale şi-au luat angajamentul să expedieze prompt mesajele clienţilor lor oriunde în lume, colaborând pentru a înlătura barierele fizice dintre state. Poşta rămâne astfel unul dintre garanţii drepturilor fundamentale ale omului, acelea de a fi informat şi de a putea comunica liber. Ulterior, în 1878, odată cu aderarea unui grup masiv de operatori poştali, Uniunea Generală Poştală îşi schimbă numele în Uniunea Poştală Universală (UPU). Ziua semnării Tratatului de la Berna, 9 octombrie, a rămas de atunci un punct de referinţă în istoria sistemului poştal. Cu ocazia Congresului UPU de la Tokyo, din 1969, prin votul unanim al tuturor delegaţiilor prezente, s-a stabilit ca 9 octombrie să devină o zi de sărbătoare pentru toţi poştaşii din lume, data în care se aniversează Ziua Mondială a Poştei. [sursa foto: irancartoon.ir]
10 octombrie 1813: se naşte Giuseppe Verdi, compozitor italian (d. 1901) 1986: se stinge din viaţă Mansi Barberis, compozitoare, soprană şi violonistă româncă (n. 1899) – comemorare 25 „Reprezentantă de seamă a creaţiei româneşti, Mansi Barberis (pe numele adevărat Clemansa Plăcinţeanu) s-a consacrat ca prima femeie-compozitor din orizontul şcolii noastre muzicale. Fiică a Iaşului, născută, în urmă cu 110 ani, la 12 martie 1899, descinzînd dintr-o familie de italieni stabiliţi în Moldova, Mansi Barberis a urmat, între 1918 – 1922, cursurile Conservatorului ieşean, avînd ca îndrumători prestigioşi maeştri: Sofia Teodoreanu, Enrico Mezzetti, Gavriil Gălinescu, Anton Ciolan, specializîndu-se în compoziţie şi canto. Şi-a continuat studiile muzicale la Paris şi Viena. Cariera didactică şi-a început-o la Conservatorul din Iaşi ca profesoară de canto (1934 – 1950), apoi de operă (1941 – 1950). După-aceea, la Bucureşti, la Institutul de teatru „I.L. Caragiale” (1950 – 1951) şi la Conservator (1951–1956). În perioada ieşeană, a fondat cvartetul "Femina" şi s-a numărat printre întemeietorii Orchestrei simfonice „G. Enescu”, unde a debutat ca violonistă (1918 – 1922). După anul 1930, renunţînd la activitatea interpretativă, s-a consacrat muzicii didactice şi creaţiei artistice. Compozitoare de talent, Mansi Barberis a realizat o operă vastă în genurile muzicii simfonice, vocal-simfonice, pentru pian, vioară, clarinet, camerale, corale, vocale şi pentru teatru muzical. Cultivînd melodia ca principiu esenţial de exprimare a lirismului însorit, şi luînd ca model creaţia enesciană, Mansi Barberis s-a remarcat ca unul dintre promotorii liedului românesc modern prin cele peste o sută de piese inspirate din poezia românească şi universală. A apelat la versurile unor poeţi ca: Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, George Topârceanu, Otilia Cazimir, George Lesnea, Dominic Stanca, Esenin, Verlaine, Maiakovski şi alţii. Ea se înscrie printre compozitorii reprezentativi de operă din România. Opera Kera Duduca (1963), după romanul lui Nicolae Filimon, Ciocoii vechi şi noi, reprezintă prima operă românească datorată unei femei. A urmat Apus de soare (1967), după piesa cu acelaşi nume de Barbu Delavrancea, Domniţă din depărtări (1971), după piesa lui Edmond Rostand şi Căruţa cu paiaţe (1982), după piesa cu acelaşi nume de Mircea Ştefănescu. În afară de lied şi operă, Mansi Barberis a creat peste o sută de piese din celelalte genuri muzicale.” [Ionel Maftei - Compozitoarea Mansi Barberis – 110 ani de la naştere – articol apărut în ediţia din 11.03.2009 a Evenimentului– regional al Moldovei / www.evenimentul.ro] Ziua Mondială a Sănătăţii Mentale 12 octombrie 1881: se naşte Cecil B. de Mille, regizor american de film (d. 1959) – aniv.130 Este unul dintre cei mai de succes oameni de film (producător, regizor, actor) din istoria Hollywood-ului. Din numărul total de 70 de filme, mute şi sonore, pe care afirmă că le-a realizat personal, numai 6 nu au adus profit. Se înscrie pe lista de top a regizorilor de film în intervalul 1914 – 1956. În anul 1900 a debutat ca actor pe Broadway, iar în anul 1913 a intrat în industria filmului, în cadrul parteneriatului ce avea ulterior să devină Paramount Pictures. Deşi astăzi este renumit în special datorită filmelor sale pe teme epice biblice, a fost admirat şi pentru peliculele dedicate istoriei Americii, wetsern- urilor timpurii precum şi pentru satirele sale sociale. Este fondatorul Academiei de Arte şi Ştiinte (Academy of Motion Picture Arts and Sciences). Filmele sale au fost distinse cu numeroase Premii ale Academiei Americane de Film (premiile Oscar) sau cu nominalizări la diferite categorii. Este deţinătorul titlului Oscar pentru cel mai bun film cu producţia „The Greatest Show on Earth” (Cel mai mare spectacol de pe pământ) – 1953. De Mille a fost una din figurile emblematice ale industriei cinematografice americane, manifestându-şi forţa creatoare în acest domeniu pe parcursul a mai mult de 50 de ani, de la apariţia comunităţii cinematografice şi până la trecerea sa în nefiinţă. Lucrări reprezentative: 1934 Cleopatra; 1935 The Crusades; 1936 The Plainsman; 1938 The Buccaneer; 1939 Union Pacific; 1940 North West Mounted Police; 1942 Reap the Wild Wind; 1944 The Story of Dr. Wassell; 1947 Unconquered; 1948 California's Golden Beginning; 1949 Samson and Delilah; 1952 The Greatest Show on Earth (Cel mai mare spectacol de pe pământ); 1956 The Ten Commandments (Cele zece porunci) 1896: se naşte Eugenio Montale, poet italian, laureat al Premiului Nobel (d. 1981) – aniv.115 13 octombrie 1967: S-a desfăşurat, la Bucureşti, primul colocviu internaţional consacrat operei lui Constantin Brâncuşi. (13-15 octombrie) 2001: La Teatrul Naţional din Bucureşti a avut loc primul festival de Internet din România - "INTERNETIC". 15 octombrie Ziua Internaţională a Nevăzătorilor Ziua Mondială a Femeilor din Mediul Rural 16 octombrie 1854: se naşte Oscar Wilde, scriitor irlandez (d. 1900) 1888: se naşte Eugene O'Neill, scriitor american, laureat al Premiului Nobel (d.1953) 19 octombrie 1881: se naşte Ferenc Hatvany, pictor şi colecţionar maghiar (d.1958) –aniv.130 1931: se naşte John Le Carré, romancier englez 1936: se stinge din viaţă Lu Xun, eseist, poet, povestitor chinez (n. 1881) – comemorare 75 1961: se stinge din viaţă Mihail Sadoveanu, scriitor român (n. 1880) – comemorare 50 Este considerat unul dintre cei mai importanţi prozatori români din prima jumătate a secolului XX. Opera sa se poate grupa în câteva faze care corespund unor direcţii sau curente literare dominante într-o anumită epocă: o primă etapă sămănătoristă, cea de început, a primelor încercări, nuvele şi povestiri, o a doua mitico-simbolică, din perioada interbelică (reflectată în romane precum Creanga de aur sau Divanul persian), precum şi o ultimă fază care corespunde realismului socialist, în acord cu perioada socialist-comunistă la care Sadoveanu va adera ideologic. Opera (selectiv): Floare ofilită, nuvele (1905); Mormântul unui copil (1905); Amintirile căprarului Gheorghiţă (1905); Vremuri de bejenie (1906); La noi în Viişoara (1906); Esopia (1906); Însemnările lui Neculai Manea, nuvele (1906); Oameni şi locuri (1908); O istorie de demult (1907); Duduia Margareta (1907); Istoria marelui împărat Alexandru Macedon în vremea când era emirul lumii 5250 de ani (1907); Povestiri de seară (1909); Genoveva de Brabant (1909); Cum putem scăpa de nevoi şi cum putem dobândi pământ (1909); Cântecul amintirii (1909); Apa morţilor (1911); Povestiri de petrecere şi folos (1911); Bordeenii, roman, (1912); Un instigator (1912); Privelişti dobrogene (1914); Neamul Şoimăreştilor, roman (1915); Foi de toamnă (1916); Printre gene (1916); 44 de zile în Bulgaria (1916); Umiliţii mei prieteni (1917); Umbre (1919); În amintirea lui Creangă (1919); Priveghiuri (1919); Povestiri pentru moldoveni (1919); Cocostârcul albastru (1921); Strada Lăpuşneanu (1921); Neagra Şarului (1922); Pildele lui cuconu Vichentie (1922); Lacrimile ieromonahului Veniamin (1922); Oameni din lună (1923); Ţi-aduci aminte (1923); Războiul balcanic (1923); Venea o moară pe Siret (1924); Ţara de dincolo de negură (1926); Dumbrava minunată (1926); Povestiri pentru copii (1926); Dimineţi de iulie. Stigletele (1927); Demonul tinereţii (1928); Hanu-Ancuţei (1928); Împărăţia apelor (1928); O întâmplare ciudată (1928); Olanda, reportaje de călătorie în Olanda (1928); Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă, roman (1929); Baltagul, roman (1930); Depărtări, roman (1930); Măria Sa, puiul pădurii, roman (1930); Nunta domniţei Ruxandra, roman (1932); Uvar (1932); Creanga de aur, roman (1933); Locul unde nu s-a întâmplat nimic (1933); Soarele în baltă sau aventurile şahului (1934); Nopţile de Sânziene, roman (1934); Viaţa lui Ştefan cel Mare, biografie (1934); Trenul fantomă (1934); Cele mai vechi amintiri (1934); Cuibul invaziilor (1935); Povestiri alese (1935); Paştile blajinilor (1935); Inima noastră (1935); Cazul Eugeniţei Costea (1936); Ion Creangă, conferinţă (1936); Ion Neculce, conferinţă (1936); Ţara cangurului (1937); Istorisiri de vânătoare (1937); Ochi de urs (1938); Valea Frumoasei (1938); Morminte (1939); Fraţii Jderi, (1935-1942), vol. I, Ucenicia lui Ionuţ, (1935), vol. II, Izvorul Alb, (1936), vol. III, Oamenii Măriei Sale, (1942); Divanul persian, roman (1940); Cincizeci de ani de la moartea lui Creangă, conferinţă (1940); Vechime (1940); Ostrovul lupilor (1941); Povestirile de la Bradu- Strâmb (1941); Anii de ucenicie (1944); Fantazii răsăritene (1946); Caleidoscop (1946); Nada Florilor, amintirile unui pescar cu undiţa (1951), Nicoară Potcoavă, roman (1952); Însemnări pe marginea articolului 80 (1952); Aventuri în Lunca Dunării (1954); Evocări (1954). Literatură proletcultistă: Lumina vine de la Răsărit, reportaje din URSS (1945), Păuna mică (1948), Mitrea Cocor (1949), Mărturisiri (1960). 20 octombrie 1861: se naşte Maximilian Harden (pseudonimul lui Felix Ernst Witkowsk), jurnalist influent german, editor şi publicist.(d.1927) – aniv.150 1866: se naşte Kazimierz Twardowski, filosof şi logician polonez (d.1938) – aniv.145 21 octombrie 1866: A avut loc premiera operei "Viaţa pariziană", de Jacques Offenbach. 1871: S-a constituit Societatea Filarmonică din Timişoara. Organizată din iniţiativa unor inimoşi iubitori ai muzicii din localitate, după modelul şi cu sprijinul câtorva societăţi muzicale europene de prestigiu, Societatea Filarmonică din Timişoara va juca un rol de catalizator în viaţa spirituală a oraşului, determinând cele mai importante evenimente muzicale care s-au petrecut aici. La înfiinţarea ei au existat un cor bărbătesc şi câţiva instrumentişti pentru activităţi în genul muzicii de cameră. S-a afiliat apoi şi un cor feminin pentru a putea fi abordat şi repertoriul vocal-simfonic care necesita, de cele mai multe ori, cor mixt. Pentru completarea orchestrei se făcea apel la instrumentişti ai Operei locale şi suflători ai Regimentului 29 infanterie „Loudon“. Penuria de instrumentişti a impus ca o necesitate imediată înfiinţarea încă din al doilea an de existenţă a Societăţii, a unei şcoli de muzică pentru pregătirea şi formarea propriilor cadre. Primul concert a avut loc la 8 decembrie 1871. Sub bagheta lui Heinrich Weidt, au fost interpretate două ample lucrări vocal simfonice: Die Frithjofs Saga de Max Bruch şi Der Taucher - compoziţie aparţinând dirijorului timişorean. 1891: se naşte Perpessicius (Dimitrie S. Panaitescu), istoric şi critic literar, folclorist, eseist şi poet român, cercetător şi editor al operei eminesciene, membru titular al Academiei Române. (d. 1971) – aniv.120 Din şanţ, executaţii... Din şanţ, executaţii privesc cu ochiul fix Spre stelele sublime ce ard în depărtare, Şi-n recile pupile sticlirile stelare Trezesc reflexe stinse de dincolo de Styx.
Prin viile din preajmă e-un straşnic chiuit De greieri ce cu mustul s-au îmbătat şi joacă Şi ţipă să trezească pe cei ce-ntr-o băltoacă De sânge zac în şanţuri, sătui de chefuit.
Din urna neagră-a zării – un zar al negrei sorţi – Un reflector irumpe cu lungile-i antene, Cădelniţează-o clipă pe locul gravei scene Şi-apoi aruncă giulgiuri şi lespezi peste morţi.
Silistra, 1916 - Din volumul „Scut şi targă”, 1926
Licenţiat în filologie romanică la Universitatea din Bucureşti (1914). Debutează cu proză în revista brăileană Flori de câmp (1911), publică versuri în revista Versuri şi proză, semnează cu pseudonimul Perpessicius în Cronica (1915), revistă condusă de Gala Galaction şi Tudor Arghezi. Mobilizat pe front, este rănit în 1916 şi rămâne invalid de mâna dreaptă. Profesor în mai multe localităţi ale ţării, autor al unor apreciate manuale de literatură pentru liceu, elaborate împreună cu Al. Rosetti şi J. Byck. Colaborează la Cuvântul, Lumea, Universul literar, România, Revista Fundaţiilor Regale, Letopiseti, Neamul românesc, Cartea vremii, Flacără, Gândirea, Cugetul românesc, Ideea europeană, Gazeta literară, Contemporanul, Viaţa românească, România literară, Steaua, Luceafărul; a ţinut cronica literară la Radio între 1934 - 1938. Membru al Academiei Române, director general al Bibliotecii Academiei, al Muzeului Literaturii Române (1957) şi al revistei Manuscriptum.
Opera: Repertoriu critic (1925); Scut şi targa (1926); Menţiuni critice, vol. I-V (1928 - 1946); Editează primele trei volume din Opere de M. Eminescu; Itinerar sentimental (1932); Dictando divers (1940); Jurnalul de lector (1944), completat cu Eminesciana; Menţiuni de istoriografie literară şi folclor (1948 - 1956); Alte menţiuni de istoriografie literară şi folclor (1957 - 1967); Opere, vol. I-XII (1966 - 1983); Lecturi intermitente (1971); Eminesciana (1971); Patru clasici (1974); 12 prozatori interbelici (1980); Scriitori români, vol. I-II (1989). „Perpessicius nu a fost partizanul unei singure şcoli literare. A îmbrăţişat cu căldură toate direcţiile şi toate formulele artistice, din convingerea că un critic literar nu trebuie să aibă prejudecăţi sau preferinţe (...). Perpessicius ilustrează în cadrele literaturii române genul criticii artistice: fină, ornamentală, cu o subtilă artă a digresiunii. Modelul său este Remy de Gourmont.” - Eugen Simion
„De o sensibilitate rară, de poet, el avea marcată şi în vorbirea, şi în gesturile sale, vocaţia criticului. Entuziasmul de a descoperi valori noi se vedea asociat cu un spirit prudent, care se îndoieşte, cumpăneşte, măsoară, nuanţează, adesea tace şi reflectează. Afirmaţiile sale nu trădau niciodată graba infatuată, ci rezultau dintr-un context de meditaţie fină, întreprinsă cu grija de a nu comite vreo nedreptate.” - Edgar Papu 1921: se stinge din viaţă Tudor Pamfile, folclorist şi scriitor român (n. 1883) – comemorare 90 1931: se naşte Silvia Kerim, scriitoare româncă 1936: se naşte Vartan Arachelian, ziarist şi scriitor român de etnie armeană 23 octombrie 1906: se stinge din viaţă Paul Cézanne, pictor francez (n. 1839) – comemorare 105 1936: se naşte Philip Kaufman, regizor american 24 octombrie 1811: se naşte Ferdinand Hiller, compozitor, dirijor şi muzician german (d. 1885) – centenar aniversar. Este autorul unei vaste producţii muzicale, vocală, corală, orchestrală şi de cameră, de cele mai multe ori astăzi uitată, care include printre altele 6 opere şi 1 concert de vioară, 3 concerte de pian şi cel puţin 2 simfonii. Publică de asemenea articole de specialitate, istorie şi critică muzicală, cum ar fi: Wie hören wir Musik? (Cum ascultăm muzica?, 1880); Goethes musikalisches Leben (Viaţa muzicală a lui Goethe, 1880) şi Erinnerungsblätter (Amintiri, 1884). Pritenia cu Mendelssohn precum şi relaţiile sale cu muzicienii şi artiştii vremii sunt oglindite de corespondeţa purtată cu aceştia, publicată în nu mai puţin de 7 volume. Ziua Organizaţiei Naţiunilor Unite 25 octombrie 1811: se naşte Evariste Galois, matematician francez (d. 1832) –bicentenar aniversar 1881: se naşte Pablo Ruiz Picasso, pictor, sculptor, gravor şi ceramist spaniol (d. 1973) – aniv.130 Picasso (Pablo Diego José Francisco de Paula Juan Nepomuceno María de los Remedios Cipriano de la Santísima Trinidad Martyr Patricio Clito Ruíz y Picasso Lopez ) nu s-a putut mulţumi în viaţă cu un singur rol. Va juca multe, reale şi imaginare, dar pe toate cu aceeaşi pasiune. A fost andaluz şi catalan, spaniol şi francez. A fost un copil genial, la Paris un străin „iresponsabil”, din cauza căruia însă cartierul Montmartre a intrat în legendă. A fost un amant pasional, soţ şi tată. Dar mai presus de orice, a fost cea mai strălucită personalitate artistică a secolului al XX-lea, unul dintre marii maeştri ai penelului, care a rupt definitiv cu convenţiile stilului iluzionist şi figurativ, dominant încă din perioada Renaşterii. Aşa cum tablourile cubiste au descompus realitatea, şi opera lui Picasso este o oglindă care permite urmărirea artei în secolul al XX-lea şi totodată viaţa particulară a artistului. Pânzele lui ne amintesc de un jurnal intim care glorifică frumuseţea şi erotismul femeilor iubite. Optzeci de ani de activitate artistică - pictură, sculptură, poezie - reflectă multilateralitatea creaţiei lui Picasso care trăieşte pentru artă şi prin artă. Picasso a devenit o legendă în timpul vieţii şi este probabil cel mai celebru artist al secolului XX. Chiar şi după moarte, locul lui în artă nu a fost egalat. A fost cu siguranţă unul dintre cei mai prolifici artişti: într-o anumită perioadă a vieţii sale se zvonea că putea picta chiar trei pânze pe zi. Artistul era de asemenea extrem de multilateral, utilizând toate mijloacele imaginabile printre care creionul, acuarela, vopsele de ulei, cărbunele, metalul, ghipsul sau resturi colectate din tomberoane. Personalitatea puternică a lui Picasso a dominat viaţa artistică avangardistică până în preajma celui de-al doilea război mondial, fiind unul dintre iniţiatorii schimbărilor radicale din domeniul picturii şi al tipăriturilor.
România: Ziua Armatei Române 25 octombrie 1944 semnifică data eliberării totale a nord-vestului Transilvaniei de sub ocupaţie şi administraţie străine. Acesta a fost singurul obiectiv strategic naţional, realizat efectiv de Armata Română pe câmpul de luptă, recunoscut juridic în art. 2 al Tratatului de Pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate, încheiat la 10 februarie 1947. Eliberarea întregului teritoriu naţional s-a obţinut prin lupta eroică a peste 525.000 de militari angajaţi nemijlocit în luptă, între 23 august şi 25 octombrie 1944. Dintre aceştia, au fost ucişi sau răniţi circa 58.000. Pierderile provocate inamicului s-au ridicat la 89.934 militari, dintre care 76.275 prizonieri. 26 octombrie 1901: se naşte Constantin C. Giurescu, istoric român (d. 1977) –aniv.110. Este fiul lui Constantin Giurescu şi tatăl istoricului Dinu C. Giurescu. Marele istoric, academician, profesor universitar, fondator al Institutului de Istorie Naturala (1941), Constantin C. Giurescu este şi unul dintre întemeietorii “Revistei Istorice Române” (1931). În anii celui de-al doilea război mondial, reputaţia ştiinţifică a profesorului Constantin C. Giurescu era deja solidă. Monumentala sa „Istorie a românilor” (patru volume apărute între 1935 şi 1942 la Editura Fundaţiilor Regale) îl aşeza în rândul autorilor de mari sinteze istorice, precum Xenopol sau Iorga. In 1943, moment dramatic pentru România, Constantin C. Giurescu publica la Editura Cugetarea–Georgescu Delafras un compendiu intitulat „Istoria românilor. Din cele mai vechi timpuri până la moartea Regelui Ferdinand”, retipărit în scurt timp de încă trei ori. Calităţile lucrării, care i-au asigurat succesul în epocă şi care o fac şi azi actuală, ţin de erudiţia, talentul didactic şi spiritul sintetic al profesorului Giurescu. Marile opere monografice şi de sinteză pe care ni le-a lăsat moştenire istoricul sunt: “Istoria românilor”, “Istoria Bucureştilor”, “Contribuţii la studiul marilor dregători în secolele XIV-XV”, “Târguri sau oraşe şi cetăţi moldave din secolul al X-lea până la mijlocul secolului al XVI-lea”, “Viaţa şi opera lui Cuza Vodă”, “Istoria Podgoriei Odobeştilor”, “Istoria pădurii româneşti din cele mai vechi timpuri şi până în ziua de astăzi”. 27 octombrie 1936: se naşte Dumitru Furdui, actor român de teatru şi film (d. 1998) – aniv.75 28 octombrie 1981: se stinge din viaţă Eugen Pora, zoolog şi oceanograf român (n. 1909) – comemorare 30 2001: se stinge din viaţă Ion Popescu-Negreni, pictor român (n. 1907) – comemorare 10 29 octombrie 1911: se stinge din viaţă Joseph Pulitzer, jurnalist şi editor american de origine maghiară american, fondatorul Premiului Pulitzer (n. 1847) –comemorare 100 În anul 1892 Pulitzer donează bani pentru fondarea unei şcoli de jurnalistică, care n-a fost aprobată. Drept urmare lasă prin tesatament suma de 2 milioane de dolari pentru fondarea unei şcoli „School of Journalism“ şi a unui premiu jurnalistic. Abia în anul 1912, la un an după moartea sa, a fost înfiinţată facultatea de jurnalistică „Columbia University” şi, din anul 1917, a fost decernat anual premiul Pulitzer. Premiul Pulitzer - premiul pentru jurnalism american, este acordat anual pentru merite deosebite pentru reportaje, fotografii, romane şi înregistrări muzicale. Premiatului i se acordă şi suma de 10.000 $ americani. În lumea jurnaliştilor este un premiu echivalat cu premiul Nobel acordat cercetătorilor sau cu premiul Oscar din cinematografie. Ziua Internaţională a Internetului (din 2004) 30 octombrie 1871: se naşte Paul Valery, poet, eseist şi filosof, reprezentant al simbolismului tardiv în literatura franceză, membru al Academiei Franceze şi al Academiei de Ştiinţe din Lisabona (d. 1945) – aniv.140 Primele scrieri care poartă semnătura acestui autor au fost publicate pe vremea când acesta avea în jur de douăzeci de ani. El a devenit scriitor cu normă întreagă începând din anul 1920. După selecţia sa în cadrul Academiei Franceze din anul 1925, a devenit un important reprezentant al intelectualităţii din societatea franceză, ajungând să viziteze numeroase ţări europene, susţinând prelegeri pe teme sociale şi culturale, ocupând în această perioadă un important număr de poziţii oficiale. A reprezentat Franţa în chestiuni culturale în Liga Naţiunilor. În anul 1931, Paul Valéry a fondat Colegiul Internaţional din Cannes, o instituţie privată în cadrul căreia era predată ca disciplină de bază limba şi civilizația franceză. Colegiul continuă să existe şi în zilele noastre, oferind cursuri profesionale pentru vorbitorii nativi ai acestei limbi, dar şi pentru studenţii veniţi din afara graniţelor Franţei. Există sute de poeme care poartă semnătura acestui autor, dar puţine dintre ele au reuşit să îi aducă acestui poet renumele atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Cea mai cunoscută lucrare a sa este „La jeune parque”, o capodoperă, sublimă din punct de vedere muzical, care conţine cuplete ritmice a 512 versuri alexandrine. Deşi scrierea acesteia a durat aproape patru ani, odată publicată i-a adus prestigiul acestui autor. „Cimitirul marin” şi alte poezii scrise în aceeaşi perioadă au fost considerate de către critica literară a vremii drept unele dintre cele mai importante poeme ale secolului al XX-lea. 1885: se naşte Ezra Pound, poet american (d. 1972) 31 octombrie 1881: se naşte Eugen Lovinescu, scriitor român (d. 1943) – aniv.130 Eugen Lovinescu a fost un critic şi istoric literar, teoretician al literaturii şi sociolog al culturii, memorialist, dramaturg, romancier şi nuvelist român. Este autorul teoriei Sincronismului şi al Mutaţiei valorilor estetice. În ciuda valorii sale incontestabile, a faptului că şi-a susţinut doctoratul la Paris cu Emile Faguet, a dus o existenţă socială obscură (simplu profesor secundar de limba latină), n-a făcut politică şi-nu s-a bucurat-de nicio favoare oficială.. Este tatăl criticului Monica Lovinescu şi unchiul prozatorului Anton Holban, al dramaturgului Horia Lovinescu şi al criticului literar şi specialistului în ocultism Vasile Lovinescu.
Opere selective
Criticul literar: Istoria civilizaţiei române moderne, (1924-1925); Istoria literaturii române contemporane, (I-VI, 1926-1929); Critice, ediţie definitivă (1925-1929); T.Maiorescu, (I-II, 1940); T. Maiorescu şi contemporanii lui, (I-II, 1943-1944); T. Maiorescu şi posteritatea lui critică, (1943). În anul 2003 revenirile sale critice asupra unor scriitori sunt publicate la Editura Paralela 45 în volumul Revizuiri, într-o ediţie îngrijită de Ion Simuţ. Memorialistul: Memorii, (I-III, 1932); Agende literare, (postume); Romancierul şi nuvelistul: Nuvele florentine, 1906, cunoscute şi sub titlul ediţiei a doua, Crinul, 1912; Aripa morţii, roman, 1913; Viaţa dublă, roman, 1932. Ciclul de romane în care erou este Mihai Eminescu: Mite (1934) şi Bălăuca (1935), despre iubirile poetului pentru Mite Kremnitz şi Veronica Micle. Ciclul Bizu alcatuit din romanele: Bizu, 1932; Patru, 1932; Diana, 1956(postum); Acord final, publicat iniţial în Revista Fundațiilor Regale. Dramaturgul: De peste prag, 1906; Lulu, 1924, în colaborare cu Hortensia Papadat-Bengescu
„N’am uitat încă glasul părintesc al lui T. Maiorescu cu care acum mai bine de treizeci de ani, ne-a vorbit întăiaş dată la curs de un „eminent“ fost student, ce se afla la studii în străinătate şi debutase în „Omagiul“ său, publicând „O scrisoare din Germania“ în chestia neologismelor. Era pe vremea când marele critic îşi lansa discipolii prin mici citaţii binevoitoare la cursuri. Tânărul cu neologismele se numea de pe atunci I. A. Rădulescu-Pogoneanu, având pretenţia de a-şi impune atenţiei publice patru nume deodată când e atât de greu să reţii două. Prin contrast, prietenii săi junimişti şi însuşi Maiorescu îi spuneau pur şi simplu „Ionică", în nici o legătură cu povestea. După vreo şapte ani de „studii" în străinătate, „eminentul fost student" s'a întors, apoi, fără altă operă, după ştiinţa mea, decât scrisoarea cu neologismele, dar şi fără să-şi fi pierdut afecţia marelui critic cu care făcea, se pare, interminabile partide de şah. O singură dată a intrat în lumina notorietăţii şi anume când, publicând o broşură asupra chestiunii evreeşti la noi, el a dovedit printr'un articol în Epoca că broşura lui Lahovary apărută după a lui asupra aceleiaş chestiuni conţinea pasagii şi multe din elementele documentaţiei luate textual după lucrarea sa. Satisfacţia n'a durat însă mult, căci, spirit prolix dar onest, Ion Lahovary a dovedit că broşura lui nu era decât reproducerea unor articole apărute cu câţiva ani înainte sub pseudonimul de Verax în l'Independence roumaine, şi că, prin urmare, d. Pogoneanu era plagiatorul lui Lahovary, pe care nu-l ştiuse identifica sub pseudonim. După aproape un sfert de veac nu i-am mai văzut după aceia împătrita semnătură pe vreo carte originală, iar din vagi svonuri am aflat doar că la Universitate se ocupă, sever, cu eliminarea neologismelor din lucrările candidaţilor şi cu combaterea „rujului", a decolteului şi a ondulaţiei permanente la studente.” (articol publicat de E. Lovinescu în Adevărul, 1937 – sursa: Adevărul literar şi artistic 29.12.2009)
Culegere, selecţie şi prelucrare materiale: Biblioteca „Nicolae Labiş” - Centrul Cultural al M.A.I.