Astrei Şi a Academiei Române, Până La 1918
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
CARTEA ROMÂNEASCĂ VECHE ÎN PREOCUPĂRILE ASTREI ŞI A ACADEMIEI ROMÂNE, PÂNĂ LA 1918 IOANOROS După înfrângerea Revoluţiei de la 1848-1849, în toate provinciile române au loc importante schimbări social-politice: instaurarea neoabsolu tismului (1849-1859), a liberalismului habsburgic (1860-1867), apoi, a dualismului austro-ungar, după 1867, în Transilvania; Unirea Principatelor şi constituirea statului naţional modern al României (1859), domnia septenală a lui Al. I. Cuza cu reformele ei; au loc războiul pentru independenţă (1877), proclamarea regatului României (1881) şi primul război mondial (1914-1916), culminând cu Marea Unire din 1918 şi, drept consecinţă imediată, făurirea statului naţional unitar România. Chiar şi o simplă rememorare aici a principalelor evenimente istorice petrecute de la mijlocul secolului al XIX-iea, până spre sfârşitul celei de-a doua decade a secolului al XX-iea, ne sugerează ca fiind perioada cu cele mai complexe transformări din istoria noastră, una în care mutaţiile istoriografice sunt semnificative pentru cultura unui stat modern, racordat la valorile ştiinţifice şi culturale europene. Cartea veche românească în preocupările ASTREI. Încă din timpul regimului neoabsolutist, în istoriografia ardeleană se produc mutaţii semnifica tive în ceea ce priveşte procesul de instituţionalizare, acestea constând, între altele, în întemeierea Asociaţiei pentru Literatura şi Cultura Poporului Român (1861), apariţia unor publicaţii specializate cu apariţie regulată ca „Transilvania" 1 (1868), organ al Astrei, şi „Archivu pentru filologie şi istorie" (1867-1870) • Deşi, ca scop iniţial al Astrei s-a pus „cultura şi dezvoltarea limbei şi 2 publicarea de cărţi folositoare" , ideea strângerii cărţilor vechi nu a fost 1 Pentru detalii asupra perioadei sub unghi instituţional şi istoriografic, vezi: I. Lupaş, Din istoria Transilvaniei. Ediţie îngrijită, note şi comentarii de Marina Vasiliu. Cuvânt înainte de Florin Constantiniu, Bucureşti, Editura Eminescu, 1988, p. 189; AL Zub, A scrie şi a face istorie, Iaşi, Editura Junimea, 1981, p. 185-186; P. Teodor, Istoriografia romantică postrevoluţionară din Transilvania, în Crisia, p. 195-196. 2 I. Lupaş. op. cit„ p. 189. www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 350 IOANOROS abandonată. Ilustrative sunt frecventele apeluri în acest sens publicate în „Transilvania'', dar şi cele reieşite din discursurile ţinute de T. Cipariu în cadrul adunărilor Astrei. Astfel, încă de la a doua adunare a Astrei, ţinută la Braşov, pe 29 iulie 1862, în cuvântarea sa, acesta îndeamnă la: „căutarea după cărţi bătrâne" şi a manuscriselor „tot dein aceli secii (XVI si XVII) seau si mai vechi, si publicarea loru", enumerând, în continuare, pe cele tipărite în secolul XVI şi XVII, care i-au rămas necunoscute; specificând, de asemenea, că „unele din cărţile celelalte încă sunt o raritate extremă, ale cărora catalog l-am consemnat în Analecte[ ... ] şi în Principii de limbă", iar dintre acestea „unele anevoie se pot 3 afla complete" • O primă concluzie trasă în legătură cu ieşirea din această situaţie este amplu prezentată în discursul său de către T. Cipariu: "Deci interesul nostru public al românilor şi obiect demn de scopul societăţii, ar fi adunarea acestor monumente preţioase, pănă ce nu se prăpădesc cu totul şi încă în exemplare complete, nu numai. Ci şi publicarea lor sau cel puţin a unora mai interesante dintr-însele, în adevăr nu numai ca să ne folosim din argumentul lor, carele mai în toate e demn de cunoştinţă, ci şi mai vârtos din respectul limbei, ca întâile monumente ale literaturii româneşti, aşa precum fac şi 4 toate naţiunile care-şi preţuiesc naţionalitatea şi limba" • Or, pentru o asemenea misiune este nevoie de: „I. O bibliotecă de cărţile vechi româneşti tipărite şi manuscrise, din timpurile mai vechi pănă cătră 1700, pre cât se poate mai complete, cu spesele societăţii şi în depozitul ei: la care faptă ar fi de a se ruga să concure toată naţiunea română,fiindcă e interesul general al nostru al tuturor. II. O comisiune de bărbaţi de lângă acea bibliotecă, carea anume să se ocupe cu exploatarea acelei biblioteci şi altor monumente, spre a aduna material la un Dicţionar român, bazat pre testimonii de scriitori români, şi pre cât se va 5 putea mai complet" • Redactat de către A. T. Laurian şi I. C. Massim, Dicţionarul limbii române (voi. I-II, 1871-1876) va apărea puţin mai târziu, sub auspiciile Societăţii Academice; cea mai de seamă lucrare datorată Astrei va fi, de fapt, Enciclopedia română (3 voi.), Sibiu, 1898-1904, realizată de către peste 170 de colaboratori sub coordonarea lui C. Diaconovici, secretarul de atunci al asocia ţiei6, cuprinzând unele informaţii legate de istoria tiparului şi a cărţii vechi. 3 {A]- IJ-{a] Adunare generale a Asociatiunei transilvane pentru literatura romana si cultura poporului romanu tienuta in Brasiovu De la 28/16 - 30/18 Iuliu 1862, Sibiu, Tipografia diecesana, 1862, p. 119-121. 4 T. Cipariu, Discursuri. Ediţie îngrijită, antologie şi glosar de Ştefan Manciulea şi Ion Buzaşi. Prefaţă şi bibliografie de Ion Buzaşi, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1984, p. 81. 5 Ibidem, p. 82-83. 6 D. Berindei, Cultura naţională română modernă, Bucureşti, Editura Eminescu, 1986, p. 379. www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro Cartea veche românească în preocupările ASTREI şi Academiei 351 Alături de ASTRA, înfiinţarea Societăţii Academice Române (1867- 1878)7, prin contribuţia masivă adusă aici de românii din Transilvania, a 8 reprezentat un nou destin istoriografic , epocă în istoriografia naţională inaugurată de revista „Analele Societăţii Academice Române" (1867), care exprimă prin conţinutul ei relaţia politică-istorie 9 • La promovarea noului curs istoriografic un rol de seamă le-a revenit, de asemenea, celor două universităţi de la Iaşi (1860) şi Bucureşti (1864), în organizarea cărora au fost adânc implicaţi importanţi intelectuali ardeleni 10 şi care, prin calitatea învăţământului tllologic şi istoric, au asigurat „formarea unei noi generaţii de cercetători" şi, la 11 fel, „pregătirea climatului în care se va desfăşura investigarea trecutului" • Noul statut de independenţă câştigat de România a creat condiţiile pentru transformarea Societăţii Academice Române, la 1879, într-un „Institut Naţional cu denumirea Academia Română" 12 , care a avut un prestigiu ştiinţific în continuă ascensiune, inclusiv în plan european, reunind sub cupola sa intelectuali de frunte din toate teritoriile româneşti iredente. Dacă, în plan strict istoriografic, curentul romantic mai persistă până în anii 1860-1870, concomitent încep să pătrundă şi la noi ideile ştiinţifice şi 13 filosofice pozitiviste (Auguste Comte şi H. T. Buckle) , exercitând o anumită influenţă, îndeosebi în afirmarea spiritului critic asupra istoriografiei româneşti 14 ; un rol deosebit jucând, în acest sens, societatea culturală şi politică „Junimea" de la Iaşi, cu revista ei „Convorbiri literare'', generaţia junimistă contribuind substanţial la „ridicarea culturii româneşti la scară continentală" 15 • Aşa, după cum observă acad. Camil Mureşan, „pozitivismul şcolii istorice româneşti între 1880-1914 se manifestă cu precădere la nivelul metodei de cercetare, al dezvoltării masive a demersului la izvoare, de astă dată la cele documentare, din care se iniţiază publicarea unor colecţii'', după unele modele 7 O prezentare sintetică a activităţii acesteia vezi la D. Berindei, op. cit., p.251-279. 8 Asupra procesului de instituţionalizare culturală amănunte vezi la: Al. Zub, op. cit., p.178-187. 9 P. Teodor, op. cit., în Crisia, p. 197. 10 Ibidem, p. 195-196; V. Curticăpeanu, Mişcarea culturală românească pentru Unirea din 1918, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1968, p. 233. 11 P. Teodor, op. cit., în Crisia, p. 198. 12 D. Berindei, op. cit., p. 280-316; Şt. Pascu, Istoricul Academiei Române. 125 de ani de la înfiinţare, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1991, p. 17-198. n L. Boia, Cinci secole de istoriografie românească, în Theorie et methode dans l'historiographie roumaine (1965-1979): Bibliographie selective annotee, Doina E. Făget (ed.), Bucureşti, BCU, 1980, p. XXIII-XXIV. 14 Vezi monografia consacrată acestui curent istoriografic de către Al. Zub, De la istoria critică la criticism. Istoriografia română sub semnul modernităţii, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2000; idem, Istoriografia română la vârsta sintezei: A. D. Xenopol, Iaşi, Institutul European, 2004. 15 I. Mârza, op. cit., Alba Iulia, 2002, p. 56. Pentru scrisul istoric la "Junimea" vezi Al. Zub, Junimea: implicaţii istoriografice, Iaşi, Editura Junimea, 1976. www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 352 IOANOROS 16 seriale europene • Sub acest raport se acordă o atenţie deosebită ştiinţelor istorice auxiliare, printre care şi bibliografiei. Bibliografia Românească Veche (1508-1830) - operă de colaborare naţională. După cum au demonstrat deja istoriografii17 şi după cum s-a putut observa şi în lucrarea de faţă 18 , ideea alcătuirii unei bibliografii retrospective româneşti este cu a mult mai veche, fiind susţinută, ba chiar avansată, printre 19 20 alţii, de către savantul francez Emile Picot şi belgianul Emile Legrand • Din consi derente patriotice, iniţiativa acestora a fost respinsă de către Hasdeu, Odobescu şi D. A. Sturdza, recomandându-se din partea Academiei şi hotărându-se, în sesiunea generală din 21 martie 1894, „ca singur redactor" pe Ioan Bianu. Astfel că, deşi, deocamdată, dispunea de foarte puţine „imprimate la noi şi de români - în alte ţări", nou înfiinţata bibliotecă a Academiei, ca „organ de ştiinţă şi de cultură" 21 putea servi ideal pentru o