CALENDAR CULTURAL 2011 OCTOMBRIE Octombrie este cea de-a doua lună din străvechiul calendar biblic, cea de-a zecea din calendarele reformate, cel iulian şi gregorian şi una dintre cele şapte luni gregoriene cu o durată de 31 de zile. Numele lunii octombrie (latină: October) vine de la cuvantul latinesc octo, opt, pentru ca luna octombrie era a opta lună în calendarul roman. Grecii numeau luna octombrie Pyanopsion. „Cu soarele azi galben ca fagurii de miere, în jurul meu se-nchide un măr boltit de mere. Din ram eu rup ca-n basme un măr de aur şi O, pom vrăjit de toamnă, nu poţi să mă reţii Prin ramuri desfăcute uşor de mâna mea, Zăresc comoara viei şi-odihna ei mă vrea. Sub un butuc de viţă rămân culcat pe spate – Privesc în gol la cerul cu ape neschimbate.” Ion Pillat - Brumărel In România, luna octombrie, popular, se numeste Brumărel. Fenomenele meteorologice care se produc în aceste săptămâni sunt definitorii pentru viitor, pe de o parte, şi impun desfăşurarea anumitor activităţi agricole, pe de altă parte. Aşa cum îi spune şi numele, în această perioadă „începe a bruma, încep a cădea brumele cele mici.” Într-o versificaţie populară se arată că: „Brumărel e necăjos şi suflă rece/ Pe unde merge, el pârleşte/ Copacii verzi îi goleşte./ Bruma cade pe ogoare,/ Holdele îs de mult în hambare/ Leneşii tremură de frică / Şi pielea le-o înfurnică” Sărbătorile din această lună se încadrează, din punctul de vedere al meteorologiei populare, unui timp de tranzitie. Astfel, în această lună întâlnim fel de fel de practici specifice perioadei de trecere de la toamnă la iarnă, toate acestea fiind incorporate în sărbători precum: 1 octombrie: Sf. Procoava, 14 octombrie: Sfânta Paraschiva 18 octombrie: Lucinul (Sf. Luca, 25 octombrie: Ajunul lui Sânmedru (Moşii de Toamnă, 26 octombrie: Sânmedru (Sf. Dumitru) 1 octombrie 1856: se naşte Ioan Bianu, filolog român, profesor, lingvist şi istoric specializat în cartea veche românească, fondatorul Bibliotecii Academiei Române (d. 1935) – aniv.155 „Seria dascălilor ardeleni, care au descins în afara arcului carpatic pâna la momentul Marii Uniri din anul 1918, are în Ioan Bianu un ultim reprezentant de seamă, cu ascendenţa în mediul blăjean, care şi-a pus amprenta asupra formaţiei sale intelectuale. Activitatea sa, pe tarâmul şcolii şi culturii naţionale, îl situează în pleiada măreaţă a dascălilor ardeleni, al căror aport la dezvoltarea învăţământului şi culturii româneşti a fost relevat de numeroşi autori. Printre aceştia, Nicolae Iorga remarca faptul că şcolile din Principate au fost „întemeiate cu puteri ardelenesti”, iar despre dascălii ardeleni nota, evocator: „când trec munţii, aceşti oameni vin la noi ca nişte cenzori aspri de moravuri, ca nişte judecători incoruptibili, ca nişte preoţi neînfricaţi ai idealurilor înalte şi întregi. Prietenul lor este omul de bine, cât de modest; duşmanul lor e orice trântor care se lăfăieşte în binele nemeritat”. Un alt autor, Alexandru Bacalbaşa, scria: „profesorii ardeleni nu erau numai învăţătorii materiilor din programe, toţi erau şi apostoli. Oriunde era un ardelean, catedra se înalţa la tribuna. Iar la cursurile de istorie naţională vocea dascălului dobândea sonorităţi de trâmbiţă care darâma zidurile cetatilor”. Numele lui Ioan Bianu este indisolubil legat de Biblioteca Academiei Române, instituţie al cărui bibliotecar, apoi director a fost timp de 56 de ani. În paralel, cariera sa profesională consemnează îndeplinirea altor funcţii sau atribuţii de care s-a achitat cu aceeaşi conştiinciozitate: profesor de liceu, apoi profesor universitar, deputat în parlament, membru al Academiei Române, principala instituţie a ţării, în care a deţinut diverse roluri, iar în final, ca o recunoaştere sşi încununare a muncii sşi calităţilor sale, a fost ales preşedinte al acesteia, în 1929 (funcţie detinuta pâna în 1932).” - [Dan Dumitraş - IOAN BIANU – ASPECTE INEDITE DIN PERIOADA TINERETII (1856/7-1876) – http://istorie. uab.ro] 1881: se naşte William Boeing, pionier al aviaţiei (d. 1956) – aniv.130 1 octombrie 1890: se naşte Constantin C. Nottara, compozitor, violonist şi critic muzical român (d.1951) Compozitor român, fiul actorului Constantin I. Nottara. A studiat vioara la Conservatorul din Bucureşti cu Robert Klenk, compoziţia cu Alfons Castaldi şi teoria cu Dumitru Georgescu Kiriac, perfecţionându-se la Paris. Printre lucrările sale se numără un poem pentru vioară şi orchestră (1920), o suită (1930), „Poemul Păcii” (1948), un nonet, baletul mimodramă „Iris”, operele „La drumul mare” (după Cehov, 1941), „Se face ziuă” (după Zaharia Bârsan, 1943), Ovidiu (după Vasile Alecsandri, 1950). Aflată la început sub influenţa impresionismului francez, creaţia lui Nottara s-a integrat treptat tendinţei primelor decenii ale secolului XX de formare a unui stil naţional românesc. Ziua Internaţională a Medicului Ziua Internaţională a Muzicii Ziua Internaţională a muzicii se sărbatoreşte în fiecare an din 1975, la propunerea renumitului violonist , dirijor şi muzicolog Yehudi Menuhin. Textul care urmează este cuprins în scrisoarea semnată de Yehudi Menuhin şi Boris Yarustowski, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Internaţional al Muzicii şi este adresată tuturor membrilor acestuia, fiind datată 30 noiembrie 1974 „Domnilor, Prima zi internaţională a muzicii organizată de către Consiliul internaţional al muzicii va avea loc pe 1 octombrie 1975, conform cu rezoluţia luata la a 15-a Adunare Generală din Lausanne, în 1973. Intenţia acestei zile este de a încuraja: - promovarea artelor printre alte sectoare ale societăţii; - aplicarea idealurilor UNESCO de pace şi de prietenie între popoare, de dezvoltare a culturilor lor, de schimburi de experienţă şi de apreciere mutuală a valorilor artistice; - promovarea activităţilor Consiliului Internaţional al muzicii aferent UNESCO, a organizaţiilor internaţionale membre şi comitetelor naţionale, ca şi a politicii sale în general. Pentru a pune aceste intenţii în practică, organizaţiile noastre internaţionale şi comitetele naţionale sunt invitate să ia în consideraţie urmatorul plan de activităţi: . EVENIMENTE MUZICALE - să invite compozitori, interpreţi şi muzicologi de renume pentru a vorbi despre importanţa muzicii, de locul ei în viaţa modernă, de idealurile UNESCO şi de activităţile Comitetului internaţional al muzicii; - să organizeze întâlniri cu artişti, competiţii şi teste muzicale; - să organizeze expoziţii de instrumente muzicale, de înregistrări, fotografii, picturi, sculpturi, caricaturi şi afişe pe teme muzicale; - să invite delegaţii de muzicieni din alte comitete naţionale, să participe la Ziua internaţională a muzicii, precum şi compozitori şi interpreţi de pe diferite continente; - să solicite interpreţilor mari din ţările lor să susţină concerte de Ziua internaţională a muzicii prin care să contribuie în întregime sau parţial la fondul internaţional de ajutorare mutuală a muzicienilor. PROGRAME DE RADIO ŞI TELEVIZIUNE - să transmită concerte, discuţii şi dezbateri cu participarea personalităţilor majore care apreciază muzica (pictori, scriitori, chiar şi politicieni); cu ocazia Zilei internaţionale a muzicii , conducătorii Comitetului internaţional al muzicii vor transmite mesaje speciale; . PRESA ŞI INREGISTRĂRILE - să publice articole în presă pentru a atrage atenţia publicului către această zi; - să organizeze schimburi de casete şi de înregistrări folosite doar pentru scopuri demonstrative; . LUPTA ÎMPOTRIVA POLUĂRII SONORE - să propună autorităţilor locale ca, în această zi să organizeze câteva minute de linişte în oraşe; această perioadă va fi folosită pentru a asculta muzica cântată în locuri publice ca şi în parcuri şi pieţele principale. Pentru a realiza aceste activităţi, este esenţial să punem la dispoziţie toate forţele noastre: radio şi TV, societăţile de concert, companiile de operă, organizaţiile de amatori; un mare numar de locaţii ar trebui folosite: sălile de concerte ale teatrelor, centrele culturale, universităţile, bisericile, şcolile, fabricile, ca şi zonele deschise: parcuri, grădini şi stadioane. Sperăm ca această prima zi internaţională a muzicii să constituie o realizare majoră printre activităţile noastre şi să devină un eveniment anual menit să propage o mai mare înţelegere a artei noastre, care să întărească pacea şi prietenia dintre popoare prin intermediul muzicii. Cu prietenie, Yehudi Menuhin şi Boris Yarustowski, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Internaţional al Muzicii”. (sursa: http://clubulmelomanilor.blogspot.com) Ziua Internaţională a Persoanelor în Vârstă Ziua Mondială a Arhitecturii 2 octombrie 1911: se naşte Miron Radu Paraschivescu, poet, publicist şi traducător român (d. 1971) – centenar aniversar ,,Cine ar fi pătruns ca neofit în lumea literară bucureşteană din anii ‘60 ai secolului trecut, ar fi întâlnit, de bună seamă, un bărbat de înălţime mijlocie, cu faţa oacheşă, gesturi neliniştite şi privire pătrunzătoare, înveştmântat de obicei cu eleganţă de boier scăpătat însă cultivând o conduită populistă şi grandilocventă ce îi dădea un fel de fascinaţie şi crease un fel de mitologie. Acest personaj neobişnuit, locuind, precum Nicolae Iorga, la Vălenii de Munte şi primind ceremonios şi confratern pe oricare începător (aşa cum procedase odinioară şi Alexandru Vlahuţă), era Miron Radu Paraschivescu, autor al Cânticelor ţiganeşti şi, o vreme, animator al unei publicaţii de poezie, intitulată, cu o formulă antonpannescă, Povestea vorbei. Omul avea, într adevăr, geniu în raporturile cu debutanţii şi este în afară de orice îndoială că Miron Radu Paraschivescu
Details
-
File Typepdf
-
Upload Time-
-
Content LanguagesEnglish
-
Upload UserAnonymous/Not logged-in
-
File Pages9 Page
-
File Size-