Revista De Istoria Electrotehnicii Românești 2018
Total Page:16
File Type:pdf, Size:1020Kb
Vol. 4, nr. 1-2, 2018 REVISTA DE ISTORIE A ELECTROTEHNICII ROMÂNEŞTI O publicaţie a INCDIE ICPE-CA Bucureşti MIERCURI 4 octombrie ,ora 10,sala de festivități, etaj 3. COMITET ŞTIINŢIFIC Acad. Andrei ŢUGULEA Prof. Carmen GOLOVANOV Prof. Dr. Wilhelm KAPPEL Dr. Ing. Ioniţă DĂESCU EDITOR ŞEF ONORIFIC Prof. Dr. Ing. Florin Teodor TĂNĂSESCU EDITOR ŞEF Dr. Ing. Mircea IGNAT REDACŢIA Dr. Ing. Cristian MORARI Dr. Gabriela IOSIF Ing. Gabriela OBREJA Matilda GHEORGHIU ISSN 2066-7965 Adresa: Splaiul Unirii Nr. 313, sector 3, 030138, Bucureşti, România Tel: 021-346.72.31, 021-346.72.35 Fax: 021-346.82.99 Adresa de contact: Dr. Ing. Mircea Ignat - INCDIE ICPE-CA E-mail: [email protected], mobil 0755.015.606 2 Cuprins Introducere ……………......………………………………………………… 4 Dr. Ing. Mircea Ignat Cronologie comentată privind Marea Unire din 1918 ..................... 6 Dr. Ing. Mircea Ignat Inginerii și fizicienii Marii Uniri (I) ..................................................... 9 Profesor Fl.Teodor Tănăsescu Ion INCULEŢ, un vizionar în actul Unirii Basarabiei cu România ... 12 Dăescu Ioniţă Aspecte din viaţa şi activitatea lui Constantin D. BUŞILĂ .............. 29 Marilena Rotaru Familia CIORĂNESCU ........................................................................ 50 3 INTRODUCERE Dedicăm acest număr al revistei Centenarului Marii Uniri a României. Deși misiunea revistei, așa cum a fost declarat în primul număr, este aceea de a evidenția evenimente sau personalități legate de istoria ingineriei electrice în România, considerăm că este o datorie de onoare să dedicăm acest număr marelui eveniment, cât și personalităților care au făcut posibilă Marea Unire. Iată ce putem citi într-o lucrare coordonată de Academicianul Ioan Pop [1]: “Ideea unirii Principatelor Române nu a apărut din senin la mijlocul secolului al XIX-lea, în ambianța ideologiei pașoptiste; ea a prins contur încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când memoriile și proiectele de reformă boierești au înscris acest obiectiv ca unul de importanță majoră pentru dezvoltarea viitoare a românilor”. Un sfârșit de război, 1918, “plin de convulsii sociale și naționale pentru istoria Transilvaniei”, a dus imprevizibil pentru ceea ce se întâmpla până atunci, la desprinderea Transilvaniei de Ungaria și la unirea cu România [4], acest lucru pe un fenomen cu evenimente similare pentru întregul Imperiu Austro-Ungar. Este drept, că alți autori încearcă să introducă un obiectivism, la care aduc argumente adecvate, cazul lui Lucian Boia [5], argumente de genul: “Ne-am obișnuit să le reducem pe toate la o istorie foarte românească. Chiar și acum, când se întocmește Europa, suntem tentați, în continuare, să decupăm o istorie numai a noastră, deloc lipsită de accente mitologice. Ca și cum singura menire a istoriei ar fi aceea de a justifica România....Istoria a fost și este încă înțeleasă ca o înaltă școală de patriotism.” În aceste condiții ar trebui să fim moderați, desigur, și să nu introducem prea mult lemn în considerațiile noastre. Poate chiar mai reci, ca să ne comportăm obiectiv. Mă întreb totuși, sunt chiar atât de multe initiative, privind evidențierea Marii Uniri (mă gândesc chiar că Ministerul Culturii este atât de moderat că nu are niciun program clar privind acest eveniment iar școala, în general, se comportă timid în acest sens). Poate că o tematică comună apropiată de profilul revistei, cu marea aniversare, impune de exemplu unele formulari care ar putea atrage atenția și ar putea reprezenta chiar teme de cercetare: - Inginerii Marii Uniri; - Situația industrială a țărilor române în 1918; - Situația învățământului ingineresc românesc. Bilanț și comentarii privind perioada unirii. Să amintim un mare inginer: Traian Vuia care s-a implicat în mod deosebit în eveniment [3, 4] prin crearea comitetului național al românilor transilvăneni și bucovineni, înființat la Paris la 30 aprilie 1918, fiind și unul din fondatorii Consiliului Național pentru Unitatea Românilor, la 3 octombrie 1918, alături de personalități cum ar fi: Take Ionescu, Octavian Goga, Nicolae Titulescu, Vasile Lucaciu. 4 Totuși, după o sută de ani se pune o întrebare legitimă: cum întâmpinăm centenarul? [7]. “În condiții normale, celebrarea acestui moment fast din istoria noastră ar fi normal să se facă prin realizarea unei construcții importante, cu valoare simbolică și care să dăinuie de pildă unirea la propriu a provinciilor tradiționale românești prin autostrăzi....” (vezi ce zice, de exemplu, Gabriel Chifu [7]). Din păcate nu ne putem mândri cu prea multe, mai sigur stăm rău la aproape toate capitolele... Poate că urmașii să fie mai destoinici și să compenseze haotica noastră comportare... Numărul de față include un articol al Profesorului Fl.Teodor Tănăsescu despre personalitatea lui Ion Inculeț, basarabean și unul din partizanii Marii Uniri, cât și o lucrare privind personalitatea lui Constantin Bușilă datorată Dr. Ing. Ioniță Dăescu. Începând cu acest număr vom promova și familii de elită de intelectuali, a căror notorietate depășește granițele Romăniei. Ne onorează astfel materialul jurnalistei care sigur va rămâne în istoria culturală a României, Marilena Rotaru, (a se vedea șirul interviurilor din cadrul Memoriei exilului românesc, un număr de 150 și să nu uităm primele interviri cu Majestatea sa Regele Mihai în 1990), privind familia de excepție Ciorănescu, cu reprezentanți deosebiți începând cu matematica, ingineria și, nu în cele din urmă, filologia. O contribuție în rezonanță cu dedicația numărului este și prima parte a articolului Inginerii și fizicienii Marii Uniri. Introducerea, Cronologia... și Inginerii Marii Uniri au o bibliografie comună. Un eveniment ce a marcat comunitatea electrotehnicienilor români este dispariția Academicianului Alexandru Țugulea, membru al comitetului științific al revistei, în decembrie 2017. Dr. Ing. Mircea Ignat 5 Cronologie comentată privind Marea Unire din 1918 [3, 4] Dr. Ing. Mircea Ignat Cred că un lucru important și necesar referitor la Marea Unire din 1918 este prezentarea unei minime cronologii comentate a evenimentului, în cazul nostru bazată pe o minimă bibliografie [1, 3, 4]. De comun acord în multe lucrări despre Marea Unire, perioada 1850-1918 (imediat după revoluția din 1848) se caracterizează prin depășirea mentalităților tradiționale de până la 1848 în toate domeniile, cristalizând economia capitalistă. O sinteză este aceasta: “Economia Transilvaniei s-a caracterizat prin extrema sa diversitate și prin contradicțiile inevitabile între diferitele ramuri și subramuri, în timp ce în plan social politic și național s-au adâncit divergențele între elitele diferitelor naționalități” [4] . De menționat încă de la început că România Mare s-a înfăptuit prin trei unificări succesive [5]: - Basarabia, aprilie 1918; - Bucovina, noiembrie 1918; - Transilvania, 1 decembrie 1918. 1. În debutul anului 1918 punctul esențial este înfrângerea României. Este o primă perioadă de privațiuni, care urmează în cazul oricărui război. 2. O manifestare a românilor în Ardeal nu era posibilă încă datorită agresivității statului maghiar în prima jumătate a anului 1918. 3. Este meritul emigrației care propagă aspirația românilor din Transilvania de a se uni cu România. Iată câteva evenimente notabile în acest sens: - Congresul Naționalităților de la Roma (aprilie 1918), ca și prin misiunea patriotică română trimisă în SUA, inițiată de transilvănenii refugiați în România; cazul lui Vasile Lucaciu și Vasile Stoica. - Apariția unor comitete naționale înființate în străinătate [3, 4], cum este Comitetul românilor transilvăneni și bucovineni la Paris (înființat la Paris, având ca președinte pe Traian Vuia, la 30 aprilie, având ca oficios publicația La Transylvanie), Comitetul de Acțiune de la Roma, Liga Națională Română din America (iulie 1918, la Washington DC). - După semnarea păcii de la Buftea, martie 1918, o parte a elitei din România emigrează în vest și se alătură patrioților transilvani. Este posibilă astfel apariția la 3 octombrie a Consiliului Național pentru Unirea Românilor (dintre personalități de menționat: Take Ionescu, Vasile Lucaciu, Octavian Goga, Nicolae Titulescu, Traian Vuia). Acest Consiliu solicită la 4 noiembrie Puterilor Antantei să fie de acord cu unirea României cu românii din Austro-Ungaria. 4. Pe fondul înfrângerii din primul război mondial și a precipitărilor sociale, Austro- Ungaria întră într-o stare de dezagregare, apărând astfel manifestări naționale ale românilor. Astfel se reia activitatea politică a Partidului Național Român. Este convocat la 12 septembrie la Oradea un Comitet Executiv cu prezența unor importante 6 personalități, printre care: Vasile Goldiș, Ștefan Cicio-Pop, Aurel Vlad, Alexandru Vaida Voievod. Se adoptă în cadrul acestei întruniri o Declarație de principii, ce reprezintă o proclamare a dreptului la autodeterminare al populației românești din Transilvania. 5. Pe 16 octombrie Carol I propune prin manifestul Către popoarele mele credincioase, formula federală de organizare a Transilvaniei, respinsă de premierul maghiar. Alexandru Vaida Voevod va citi Proclamația, la 18 octombrie 1918, în Parlamentul de la Budapesta. Statele Unite declară explicit că sprijină dezmembrarea Austro-Ungariei. 6. În urma demersurilor elitelor românești încep discuții oficiale între deputații români din Parlamentul de la Budapesta și oficialitățile maghiare. Se constituie Consiliul Național Ungar (CNU) care inițiază la 26 octombrie 1918 un manifest în care se declară: „trebuie acordată fără întârziere naționalităților autodeterminarea pe baza principiilor