Eugen-Tudor Sclifos

BOIERUL ALEXANDRU STURDZA ŞI BASARABIA

Născut la Iaşi în 1791, Alexandru Sturdza era moldovean dupa tată şi grec fanariot după mamă1. Tată său Scarlat Sturdza (1750-1816) provenea dintr-o familie aristocratică2, cu studii la Leipzig, şi-a început ascensiunea politică prin exercitarea funcţiilor de vornic, hatman în timpul ocupaţiei ruseşti din perioada 1788-1791, cel care va deveni guvernator civil al Basarabiei în 18123. Mama sa Sultana Moruzzi (1762-1839), descendea dintr-o veche familie fanariotă, care primise în urma căsătoriei cu Scarlat ca dotă târgul Soroca şi teritoriile din împrejurimile acestu- ia. Ea era fiica fostului domnitor al Moldovei Constantin Moruzi care a domnit între anii 1777- 1782. De asemenea era verişor cu viitorul domn regulamentar al Moldovei, . În 1792, după încheierea păcii de la Iaşi şi retragerea trupelor ruseşti de ocupaţie, Scarlat Sturdza a decis să se mute cu familia în Imperiul Rus4. Acest fapt nu era o excepţie la acea vreme ţinând cont de faptul că emigrarea nobilimii române spre Rusia s-a accentuat datorită războialeor ruso- turce desfăşurate pe teritoriul principatelor române. Fără îndoială el a fost convins de reprezen- tanţi ai Rusiei, oferindui-se titlul de consilier de stat5. După câţiva ani petrecuţi la Sankt-Peters- burg familia Sturdza a primit pământ în apropiere de Moghilev (azi în Belarus)6. În 1812, odată cu anexarea Basarabiei7, Scarlat Sturdza, graţie atitutinei filoruse, dar şi pentru serviciile aduse curţii imperiale ruse, a fost numit guvernator civil al Basarabiei. Între timp, în anul 1809, fiul său, Alexandru, a intrat în serviciul diplomatic rus. El a fost angajat în cadrul Biroului de Afaceri Externe (post cerut de tatăl său) la întoarcearea contelui Rumeanţev din Finlanda. Alexandru Sturdza s-a specializat pe afacerile asiatice8, devenind în următorii trei ani o persoană importan- tă în corpul diplomatic rusesc. Amiralul Ciceagov i-a făcut următoarea caracterizate: „un jeune homme d'un grand talent, qui, à une éducation distinguée, ajoutait le rare mérite de parler et d'érire parfaitement cinq langues avec une élégante facilité”9. S-a format în mediul familial, ofe- rindui-se o educaţie „occidentală”10. Tatăl său om instruit cum îl caracteriza N. Iorga, a studiat la Leipzig în perioada 1771-177311. Vorbind despre tinereţea sa, Alexandru Sturdza scrie: „fiu al prinţilor-emigranţi, eu nu cu- nosc deloc patria mea. Rusia este ţara mea; totul mă leagă de ea: religia, datoria, obişnuinţa ini- mii mele”12. „În emigrarea noastră predomina o oarecare poezie tristă – zice Alexandru Scarlat Sturdza; era greu de a te obişnui cu poporul, moravurile şi limba străină. Scarlat Sturdza trebuia să lucreze mult pentru restabilirea stării materiale: căci despărţindu-se de bună voie de vatra pă- rintească şi averea strămoşilor, nu e uşor emigrantului de a aprinde iarăşi, în străinătate, focul în azilul nou şi de a strânge – aşa zicând – sfărmăturile din naufragiul petrecut”13.

1 Stela Ghervas, Alexandre Stourdza (1791-1854). Un intellectuel orthodoxe face à l'Occident, , 1999, p. 15. 2 Există o genealogie a familiei Sturdza realizată din ordinul domnitorului moldovean Mihail Sturdza,care a instituit o comisei în 1842 având ca finalitate lucrarea: Genealogia familiei Sturdza, cu arborele spiţei şi cu stema ei, Iaşi, Insti- tutul Albinei, 1842. 3 Cristian Popişteanu, Dorin Matei, Sturdzeştii. Din cronica unei familii istorice, Bucureşti, Fundaţia Culturală Ma- gazin Istoric, 1995, p. 53. 4 Matei Cazacu, Familles de la noblesse roumaine au service de la Russie, XV-XIX siècles // Cahiers du monde russe et soviétique, nr.1-2, 1993, p. 219. 5 Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei, Bucureşti, 1992, p. 319. 6 Ion Nistor, Istoria Basarabiei, Bucureşti, 1991, p. 188. 7 George F. Jesbury, The Russian Anexation of Bessarabia, 1774-1828. A Study of Imperial Expansion, 1976, p. 57. 8 Stela Ghervas, Réinventer la tradition Alexandre Stourdza et l'Europe de la Sainte-Alliance, Paris, 2009, p. 39. 9 Mémoires de l'amiral Tchitchagov, publié par Charles Gr, lahovary, Paris-Bucharest, 1909, p. 361. 10 Gheorghe Bezviconi, Din vremea lui Alexandru Sturdza // Din trecutul nostru, vol. IV, 1936, p. 35. 11 N. Iorga, Istoria învăţământului românesc, Bucureşti, 1971, p. 49. 12 Gheorghe Bezviconi, op.cit., p.35. 13 Ibidem, p. 36. 180 În 1812, la solicitarea amiralului Ciciagov, Alexandru Sturdza a fost trimis ca expert la De- partamentul Oriental în chestiunea Principatelor Române, fiind un bun cunoscător al acestor re- giuni1. Alexandru Sturdza trebuia să meargă la Bucureşti în calitate de traducător pentru a scrie rapoarte şi memorii asupra stării de lucruri în cele două ţări româneşti. Pentru serviciile prestate Imperiului Rus şi datorită respectului de care se bucura familia Sturdza în Rusia, s-a decis numi- rea lui Scarlat Sturdza în calitate de guvernator al Basarabiei. Iată cum aprecia Alexandru Stur- dza momentul în care tatăl său a devinit guvernatorul Basarabiei: „tatăl meu primise instrucţi- uni şi puteri extinse, fixând reşedinţa sa la Chişinău, un oraş insalubru şi prost construit. Această alegere fu o necesitate, din cauza faptului că provincea oferea puţine resurse, şi niciuna din cele 5 locuri nu îndeplinea condiţiile necesare pentru a deveni reşedinţa administraţiei”2. În pofida faptului că era la o vârstă fragedă, Alexandru Sturdza a fost însărcinat cu elabora- rea unui proiect privind reorganizarea noii provincii anexate de Imperiul Rus3. Atunci când a re- dactat primul «statut de administrare provizorie a Basarabiei», el a dorit să păstreze şi să valori- fice tradiţia istorică. Limba română îşi găsea în mod firesc locul în programa de studii în noua provincie. Alexandru Sturdza se găsea ancorat între două realităţi politice, acea a originii sale ro- mâneşti şi atracţia pentru universalitatea întruchipată de Aleksandr I. Astfel, Sturdza a dorit chiar şi alipirea Basarabiei la un posibil «stat moldo-valah» independent, iar, în anii 30 ai seco- lului al XIX-lea, s-a împotrivit încercărilor, din ce în ce mai intense, de rusificare a regiunii. Pro- gramul său politic prevedea deopotrivă emanciparea românilor şi grecilor printr-o modernizare inspirată din Occident. Perioada anilor 1818-1821 a dedicat-o studierii problemei Basarabiei, a noii provincii ane- xate de Imperiul Rus, de care se simţea ataşat. Tot în această perioadă Alexandru Sturdza a legat o prietenie strânsă cu Constantin Stamati, cu care discuta despre problema Basarabiei. F.F. Vi- ghel, cel care a ajuns colaborator cu Alexandru Sturdza între anii 1819 şi 1821, vedea în noua or- ganizare a provinciei un model asemănător cu cel implimentat în Polonia sau Finlanda. Alexan- dru Sturdza a insista asupra păstrării limbii române la toate nivelurile de activitate, deşi utiliza la acea vreme sintagma „limba moldovenească. El a militat pentru menţinerea tradiţiilor şi obice- iurilor din Basarabia. Peste mulţi ani, în perioda în care a întreprins o călătorie în Italia, împre- ună cu fiica sa Maria, avea să-i facă acesteia unele mărturisiri de ce utiliza sintagma „limba moldovenească” în numeroasele rapoarte şi însemnări asupra Basarabiei şi Principatelor Româ- ne: „eu, din păcate, pomenesc uneori în lucrăile mele îmbinarea de cuvinte „limba moldovenea- scă”. Aşa cere politica, cenzura. Denumirea corectă a limbii e „română”4. Ion Negrescu ne comu- nică altă relatare a lui Alexandru Strurdza cu referire la limba română: „În afară de limbile asia- tice propriu-zise, în graniţele imperiului turcesc trăiesc viaţa lor şi domină pe un teritoriu întins spaţiu limbile slabă şi română. De-a lungul ţărmului stâng al Dunării şi mai sus spre Apus până la poalele munţilor Carpaţi este împrăştiat neamul deosebit românesc sau al valahilor şi moldo- venilor”5. Alexandru Sturdza considera că autorităţile ţariste încearcă să-i învrăjbească pe româ- nii din Basarabia împotriva confraţilor lor din principatele române şi lucrează să demonstreze că moldovenii sunt un neam diferit de români. În Memoriile sale vice-guvernatorul F.F. Vighel aprecia faptul că Alexandru Sturdza dorea realipirea Basarabiei la Moldo-Valahia: „Circula un plan, ca în Basarabia drepturile şi obiceiurile moldoveneşti nu numai să fie păstrate, dar să fie şi mai răspândite. El nu-şi ascundea dorinţa sa de a vedea Moldo-Valahia ca o împărăţie deosebită, împreună cu Basarabia, Bucovina şi Transil- vania”6. Alexandru Sturdza avea de ales între devotamentul pe care îl datora Rusiei şi dragostea faţă de Basarabia7.

1 Alexandre Stourdza, Souvenirs du règne de l'empereur Alexandre // Oeuvres posthumes, Paris, 1859, p. 113. 2 Ibidem, p. 122. 3 Acest regulament a fost editat de Egunov în Zapiski Komiteta statistiki Bessarabscoi oblasti, Chişinău, 1868, t. III, pp. 108-110. 4 Emil Vrabie, Soarta unui emigrant Alexandru S. Sturdza, Chişinău, Editura Pontos, 2009, p. 229. 5 Ion Negrescu, Alexandru Sturdza // Viaţa Basarabiei, nr.4, 1932, pp. 31-32. 6 F.F. Vighel, Zapiski, t. II, Moscva, p. 196. 7 Stela Ghervas, Reiventer la tradition, op.cit., p. 62. 181 Alexandru Sturdza vorbea cu patos despre provincia Basarabia, rezervându-i un loc aparte în scrierile sale. Iată cum descrie evenimentul din 1812, an tragic pentru istoria Moldovei: „În 1812 în urma tratatului de la Bucureşti, Rusia a preluat teritoriul dintre Marea Neagră, Nistru, Prut şi Bucovina – teritoriul ocupat de austrieci mai demult. Imediat ţarul Alexandru dădu locu- itorilor ţării o proclamaţie, prin intermediul amiralului Ciciagov, că legile, obiceiurile şi preroga- tivele ţării vor fi menţinute. În Basarabia vor fi introduse legile penale şi finaciare ale Imperiu- lui, dar se vor păstra legile civile bazate pe dreptul roman şi cutumiar. Poporul moldovenesc îşi păstra libertatea, iar fiecare clasă de locuitori – privilegiile de care dispunea. Conform clauzelor tratatului încheiat la Bucureşti, contribuabilii, până în anul 1817, n-au plătit statului nici un im- pozit direct. Preoţimea îşi păstra proprietăţile. Totuşi, de ceva timp, guvernul pare să regrete toate aceste concesiuni făcute Basarabiei, acum se doreşte rusificarea acestei porţiuni a Moldo- vei, prin măsuri legislative. Este o greşeală, o nerăbdare politică, care demonstrează faptul că este o putere cuceritoare şi tutelară. Din 1801 Rusia nu a încetat să se mărească teritorial”1. După moartea ţarului Aleksandr I situaţia în Basarabia s-a înrăutit. Acest lucru a fost sesi- zat şi de Alexandru Sturdza, care îşi vedea astfel năruit planul său referitor la autonomia ţinutu- lui dintre Prut şi Nistru, ţinând cont de faptul că localnicii aflaţi la posturi de conducere erau în- locuiţi cu ruşi, avea loc rusificarea şcolii, bisericii şi a instituţiilor de stat. După abolirea autonomiei Basarabiei, Alexandru Sturdza s-a exprimat tranşant asupra po- liticii de rusificare şi de asimilare promovate de Imperiul Rus. Alexandru Sturdza dorea să vadă mereu solidaritate şi înţelegere între oameni, vorbea în lucrările sale despre libertate, lupta con- tra sclaviei şi a cotropirii statelor mici de marile imperii, aducând exemplul Imperiului Rus, care ducea o politică de rusificăre şi deznaţionalizare. Iată ce scria el despre Basarabia, în anul 1835, unde procesul de asimilare abia începuse: „A centraliza, a rusifica, a şterge din ce in ce mai mult toate nuanţele locale – acestea astăzi sunt scopurile principale ce preocupă guvernul. Ruşii din interiorul imperiului şi o mulţime de străini de toate naţiile curg puhoi in Basarabia; ei se stabi- lesc aici cu miile, fiindcă partea orientală a regiunii, numită Bugeac, e incă necultivată şi nepopu- lată, pe cand restul provinciei posedă un sol fertil, păduri virgine, susţine relaţii comerciale cu Austria şi Turcia şi, plus la toate are nişte inceputuri ale meşteşugurilor proprii libertăţii popo- rului2. La sfârşitul unui nou episod din problema orientală, războiul ruso-turc din 1828-1829, Alexandru Sturdza s-a retras din serviciul ţarului pe motiv că ar avea probleme de sănătate. În cererea sa de demisie nu era nimic scris de faptul că nu era un adept al politicii exapnsioniste a Rusiei în Balcani. Noul ţar al Rusiei Nikolai I, înscăunat în 1825, i-a mulţumit lui Sturdza pentru serviciile prestate şi i-a conferit gradul de locotenent în retragere, titlu de consilier tainic şi i-a acordat o pensie bună3. Diplomatul şi intelectualul Alexandru Sturdza concepea continentul european ca pe o fa- milie pe care voia s-o reunească politic. El a fost redactorul noteler de mână ale autocratului Aleksandr I privind crearea Sfintei Alianţe. În viziunea sa, populaţia românească dintre Prut şi Nistru aparţinea evident familiei europene. În acea perioadă când a devenit publicist oficial al Sfintei Alianţe, când era apreciat şi susţinut de Aleksandr I şi Ioan Kapodistria, când avea autori- tate printre marii diplomaţi ai vremii, se simţea totuşi nemulţumit de faptul că în proiectul alian- ţei existau frazele despre necesitatea înăbuşirii oricăror feluri de revoluţii. Lupta pentru inde- pendenţa naţională el o considera o cauză nobilă, creştinească, şi nu o revoluţie contra monarhi- ilor. Referitor la retrasarea hărţii Europei după înfrângerea lui Napoleon, Alexandru Sturdza avea o părere deosebită de cea oficială a autocraţiei ruse. În lucrarea Aviz pentru tinerii diplo- maţi, el scria: „E sigur că guvernul rus luptându-se de atâta vreme cu două focare de anarhie, Turcia şi Polonia, a comis poate o nedreptate distrugându-l pe unul, în loc să-l unească, pe când ar fi îndeplinit un mare act de justiţie distrugându- l pe celălalt, în loc să-l limiteze în a-l slăbi. Din această ultimă combinaţie a rezultat opinia care s-a format în Europa despre politica Rusiei.

1 Alexandre Stourdza, Système de la Russie aux rapport aux provinces conquises et variations à cet égard // Oeuvres posthumes, Paris, 1858, pp. 133-135. 2 Alexandre Sturdza, Nottions sur la Russie // Oeuvres posthumes, Paris, 1859, pp. 134-135. 3 Emil Vrabie, op.cit., p. 139. 182 Extinderile noastre înspre Polonia nu vor compensa niciodată pierderea autorităţii morale asu- pra Orientului”1. Mihail Kogălniceanu l-a calificat pe Alexandru Sturdza, care îi fusese învăţător, drept «Bossuet al ortodoxiei». Tocmai pentru faptul că nu a trădat spiritul creştin, pentru a „îmbră- ţişa” mai deplin Occidentul, am putea spune astăzi că Alexandru Sturdza a fost un european în sensul deplin al cuvântului. Consilierul de stat Alexandru Sturdza a fost unul din promotorii revoluţiei greceşti2. El a scris lucrări de o valoare inestimabilă dedicate ortodoxiei în care a combătut curentele revoluţi- onare3. Constantin Stamati îl descrie astfel: „tânăr autori român al multor oprere ruseşti tipărite la Odesa de la 1848”. Deşi s-a aflat în Rusia, Alexandru Sturdza, este unul din autorii de vază care au acordat Basarabiei un loc aparte în scrierile şi gandirea lor. Cum afirma şi fostul vice-gu- vernator al Basarabiei F. F. Vighel, Alexandru Sturdza era un om de o cultură superioară şi dato- rită lui „era în circulaţie un plan ca în provincia Basarabia drepturile şi obiceiurile moldoveneşti să fie nu numai păstrate dar şi răspândite. Acest mare patriot român visa unirea tututot români- lor într-o singură naţiune4. Apreciind rolul jucat de Alexandru Sturdza, Mihail Kogălnicenu re- marcă următoarele: „Consilierul de stat Alexandru Sturdza, priveghea de aproape studiile noas- tre, ba devenea chiar profesorul nostru de religiune. Sub dictarea lui am scris în limba franceză „Etudes historiques, chrétienne et morales”, pe care le-am tipărit apoi în Iaşi şi s-au tradus şi în limba română, greacă şi rusă”5. Apreciind valoarea scrierilor teologului Alexandru Sturdza Kogălniceanu afirma: „Dar pa- na şi talentul Dlui Sturdza, fiind cunoscute şi apreciate în Europa de tot ceia ce este mai distins în litere şi ştiinţe, elogiile mele cu această ocazie nu ar fi de cât de prisos”6. Iar Nicolae Iorga, vorbind despre boierii ale căror nume se întâlnesc „în cele dintâi chiar din actele ce privesc Basarabia”, aminteşte şi despre Sturdza: „Cei trecuţi supt alt sceptru puteau spera, de altfel, mult mai mult ca mazilii nobilaţi în Bucovina o situaţie politică într-o ţară care câtva timp s-a bucurat de o largă autonomie şi chiar un rol în viaţa generală a Imperiului. Un Alexandru de Sturdza putea să le servească întru aceasta ca model de imitat”7. Filorusismul, care i se imputa de cele mai multe ori era doar o preferinţă între jugul exercitat de Imperiul Otoman, de care poporul se săturase, şi stăpânirea creştină a Rusiei, o forţă în Europa pe atunci, care era văzută ca un garant al protejării drepturilor românilor şi aspiraţiilor naţionale8. Totuşi Alexan- dru Sturdza, rămâne tipul reprezentativ al boierilor moldoveni din Basarabia, deoarece nu s-a lăsat ademenit de prestigiul, de protector al creştinilor, de care se bucura ţarul în Balcani. Alexandru Sturdza a văzut în puterea creştină a Imperiului Rus unica salvare de sub jugul otoman, mizând pe forţa acesteia, însă doar până în momentul în care a văzut ca Rusia se folose- şte de pretextul necesităţii protejării creştinilor din Balcani pentru a subjuga naţiunile, iar Basa- rabia nu a constituit o excepţie de la regulă, fiind anexată pentru importanţa ei strategică. El era un naţionalist convins, dorea să facă din teritoriul dintre Prut şi Nistru un mic stat model cu un guvern reprezentativ, în acest sens vede perspectiva ce se deschidea asupra oraşului Chişinău, vădind totodată sentimente puternice faţă de Moldova: „Acest colţişor al pământului al pămân- tului meu natal este numai un mic exemplu de frumuseţile şi bogăţiile Moldovei, spre a le cu- noaşte şi a le putea admira mai bine, trebuie să vizitezi mănăstirile de pe valea Orheiului, sau şi mai bine să treci Prutul şi Siretul, ca să vezi munţii Neamţului şi ai Pietrei, împreunarea Bistriţei şi a Siretului, într-un cuvânt să vizitezi locurile slăvite prin faptele glorioase ale lui Ştefan cel Mare”9.

1 Alexandru Sturdza, Aviz pentru tinerii diplomaţi, Chişinău, Editura Pontos, 2002, p.44. 2 Octav-George Lecca, Familiile Boiereşti Române. Istoric şi geanologie (după izvoare autentice), Bucureşti, 1899, p.466. 3 N. Iorga, Neamul românesc în Basarabia, ediţie îngrijită, note şi comentarii şi bibliografie de Iordan Datcu, Bucu- reşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997, p. 82. Idem, Continuitatea spiritului românesc în Basarabia, Iaşi, Tipografia ziarului „Neamul Românesc”, 1918, p. 16. 4 Ştefan Ciobanu, Cultura românească din Basarabia sub stăpânire rusă, Chişinău, 1923, p. 316. 5 Ion Negrescu, Alexandru Sturdza // Viaţa Basarabiei, 1933, nr. 1, pp. 31-32. 6 Ibidem, p. 32. 7 N. Iorga, Basarabia noastră, Vălenii de munte, 1912, p. 34. 8 Gheorghe Andronache, Albumul Basarabiei în jurul Marelui Eveniment al Unirii, Chişinău, p. 55. 9 Ibidem, p.73. 183 Fraţii Alexandru şi Ruxandra Sturdza au stăpânit moşiile Manzâr şi Sturdzeni. Zamfir Arbore ne dă următoarea informaţie despre moşia Ruxandrei Sturdza: „Manzâr1, ruseşte Grafinea, târguşor, în jud. Bender, aşezat pe şes. La S. înălţimea locului e de 91,5 stânj. d'asupra n. m. Patru şosele unesc târguşorul cu Ancicrac, Bender, Hofnungsthal şi Acherman. Face parte din volostea Iozefsdorf. Are 245 case, cu o populaţie de 2500 ţărani români, cari po- sedă 270 desetine pământ, împrejurul satului sunt vii şi grădini cu pomi”2. Ţarul Rusiei Aleks- andr I ca semn de înaltă preţuire pentru domnişoara de onoare a ţarinei, care prin căsătoria cu contele austriac Albert Edling devenise Ruxandra Sturdza-Edling, dăruia zece mii desetine din pământurile imperiului în regiunea cea mai bogată din punct de vedere funciar a Basarabiei – târgul Manzâr situat în ţinutul Bender, care a devit una din moşiile cele mai dezvoltate din sudul Basarabiei. Ruzandra Sturdza-Edling a acordat o atenţie deosebită dezvoltării acestei regiuni, construind un spital şi o şcoală pentru copii săraci (în Manzâr)3. Ea, împreună cu fratele Alex- andru, a construit biserica din Manzâr. De asemnea a avut meritul de a fi insistat asupra con- strucţiei unui azil de bătrâni, dar şi strângerea de fonduri necesare pentru ctitorirea unei mănă- stiri de maici4. O scrisoare din 1824, din arhiva genealogistului Sever Zotta, arată faptul că, de multe ori, ţarul a apreciat pozitiv acţiunile unor reprezentanţi ai elitei autohtone din Basarabia, în acest sens dăruindu-le anumite concesii dar şi moşii. Ruxandra a adresat o scrisoare de mul- ţumire ţarului Aleksandr I, prin care îl asigura de un „foarte respectuos ataşament.”5 În apropi- ere de moşia deţinută de Ruxandra se afla şi moşia Sturzeni, stăpânită de fratele său Alexandru, cu o suprafaţa de 6000 desetine de pământ6. În 1837, Ruxandra scria din Manzâr: „Sunt bucuroasă că am părăsit oraşul. Aici copacii, animalele şi oamenii mei se bucură de prezenţa mea. Sufletul se linişteşte în singurătate, imagi- naţia se înviorează la acest izvor al naturii”. Tot în anul 1837 Alexandru Sturdza călătorind prin Basarabia descria astfel moşia surorii sale: „Ne-am oprit în treacăt la conacul văduvit, numit Manzâri, clădit de sora mea, unde casa modestă sub umbra deasă de copaci, biserica singuratecă, şcoala, iar pe culme chipul de mar- mură a lui Alexandru Blagoslovitul, ne-au dat un adăpost liniştit şi tăcut, ce mângâie pe călătorii obosiţi de gândul trecerii vremelnice a tuturor turburărilor şi zbuciumărilor pământeşti”7. În Basarabia Alexandru Sturdza a avut parte şi de unele neplăceri. Un asemenea moment a fost cauzat de articolul lui Alexandru Hâjdău, intitulat Literaţii din Basarabia, publicat în revis- ta „Teleskop” din Petersburg: „Sturdza Alexandru, moşier, tainic consilier, studiile şi le-a făcut în Germania. Lucrea sa „Privire asupra universtităţilor germane” este dată uitării; cărţulia despre pronunţarea limbii greceşti nu prezintă prea mare interes; alcătuirea „Despre ortodoxie” este scrisă în spiritul secolului al XIX-lea.”8 Ca răspuns la aceste neadevăruri spuse la adresa sa el scrie o scrisoare adresată redacţiei în care scrie: „vă aduc la cunoştinţă Dumneavoastră că sub- semnatul a lucrat la Ministerul de Externe al Imperiului Rus, rezident al misiunilor diplomatice ruse din Viena, Paris, Berlin, la Ministerul Cultelor şi Învăţământului, dar concomitent m-am ocupat şi cu teologia, literatura şi istoria. Am lucrări înalt apreciate de patriarhii din Ierusalim şi Constantinopol, de istoricul N. Karamzin, mitropolitul Moscovei Filaret, lucrări publicate la Pa- ris, Leipzig, Berlin, Odesa9. Cu aceste realizări semnificative pentru un basarabean, care şi-a petrecut majoritatea vieţii în afara Basarabiei, Alexandru Sturdza trebuie să ocupe un loc de frunte printre figurile istorice româneşti. Până nu demult acestei personalităţi marcante nu i s-a acordat prea multă atenţie, si-

1 Acest târg a fost redenumit de în timpul sovieticilor luând denumirea de Lesnoe, raionul Tarutino, regiunea Odesa. 2 Zamfir Arbore, Dicţionarul geografic al Basarabiei, Bucureşti, 1904, p. 77. 3 Alexandru Kidel, La curtea ţarilor Rusiei: Contesa Roxandra Edling-Sturdza // Viaţa Basarabiei, 1934, nr.3, p. 15. 4 Ibidem. 5 Cătălina Opanschi, Prinţesa Roxandra: o descendentă a Sturdzeştilor la curţile europene // Magazin Istoric, nr.10, 1999, p. 78. 6 Până în anul 1965 s-a numit Sturzeni sau Cărbuna, apoi i s-a schimbat denumirea în Ucrainca, deoarece se afla la graniţa cu Ucraina. În prezent gimnaziul din sat poartă numele marelui teolog român Alexandru Sturdza. 7 Gheorghe Bezviconi, Profiluri de ieri şi de azi, Bucureşti, 1943, p. 47. 8 Alexandru Hâjdău, Clipe de inspiraţie, Bucureşti-Chişinău, Litera Internaţional, 2004, pp. 207-208. 9 Emil Vrabie, op.cit., p. 173. 184 tuaţia schimbându-se recent, datorită implicării oamenilor de ştiinţă şi cultură, evidenţiind im- portanţa istorică a personalităţii lui Alexandru Sturdza: figură emblematică care a luptat pentru pentru Basarabia şi drepturile ei istorice.

Summary Alexandru Sturdza was a member of the Sturdza family, born in Jassy in 1791. Alexan- dru Sturdza was one of the prominent figures in the history of Bessarabia. He occupied impor- tant positions in the Ministry of Foreign Affairs of Russia, the advisor of Tsar Alexander I and editor of the . He made the first organizational status of Bessarabia and projects of the reorganization of the Romanian Principalities. He struggled to preserve the Romanian language in Bessarabia' s administration. He left the diplomatic service of the Tsar when he saw that Russian policy was one of conquest and assimilation. Alexandru Sturdza was the brother of Roxandra Edling-Sturdza. He was the cousin of Mihail Sturdza, prince of from 1834 to 1849. Alexandru Sturdza and his sister Ruxandra had properties in Bessarabia: Sturdzeni and Manzâr. Alexandre Sturdza was Romanian patriot who dedicated her live dedi- cated to serve the Romanian interests.

185