Comunicat

onducerea Uniunii Scriitorilor din România face cunoscut că CJudecătoria Sectorului 1 Bucureşti s‑a pronunţat în procesul intentat de către Dan Mircea Cipariu, fost membru al usr, prin care contesta, după 7 şi, respectiv, 3 ani, alegerea preşedintelui şi a celorlalţi membri ai Conducerii usr în cadrul Adunărilor Generale din 2009 şi, respectiv, 2013. Instanţa a respins cererea reclamantului ca inadmisibilă şi confirmă legalitatea alegerilor din 2009 şi, respectiv, din 2013: „Alegerea membrilor organelor de conducere din 17.10.2013 s‑a realizat conform prevederilor Statutului usr în for‑ ma înregistrată la 17.04.2013, prin încheierea pronunţată în dosa‑ rul nr. 16099/299/2013. Instanţa, verificând înscrisurile, constată C legalitatea numărării voturilor şi a proceselor verbale încheiate în acest sens la 23.11.2009, cât şi la 17.10.2013.“ Hotărârea judecătorească este definitivă. Instanţa l‑a obligat pe A reclamant să plătească cheltuieli de judecată. Conducerea usr reaminteşte că a rămas definitivă şi sentinţa prin care li se respingea reclamanţilor dreptul de a se considera reprezentanţi F legali ai organelor de conducere ale usr. Preşedinte, É Nicolae Manolescu n APOSTROF Floarea Ţuţuianu, Ioana Bot, Ioana Nicolaie, Irina Petraş, Iulia Mili‑ taru, Magda Cârneci, Mariana Codruţ, Marta Petreu, Mihaela Mudu‑ re, Miruna Vlada, Sanda Cordoş, Simona Popescu, Veronica D. Ni‑ culescu (am copiat numele de pe situl Stelei, unde ordinea este alta decît în revista tipărită – şi pare rezultatul alfabetului aplicat la prenu- me; doamna Florica Courriol mi-a atras atenţia cu ceva vreme în urmă că în cultura noastră, mai precis în critica literară românească, există un critic care, o!, tutuieşte autoarele, strigîndu-le, ce să vezi, pe numele lor de botez. Cam aşa trebuie să se fi întîmplat lucrurile şi cu punerea • Memoria. Revista gândirii arestate nr. 4 din 2016 vine cu un sumar pe site a anchetei la Steaua). bogat şi demn de tot interesul. Eugenia Sarvari scrie despre „Vasile Ce spun autoarele (în ordinea în care apar în revistă, şi para‑ Cesereanu – un preot greco‑catolic nerevenit“, a cărui biografie este în frazîndu-le cuvintele fără să pun de fiecare dată ghilimele): că ne prealabil expusă şi prin dosarul de securitate, din care sunt transcrise aflăm, încă, într-o falocraţie literară, care face regulile, ofensînd o serie de documente; împreună, reconstituirea de ansamblu, exem‑ autoarele fără nici un fel de sfială, cu o dezinvoltură de secol al xix- plificările documentare şi exegeza alcătuiesc un triptic atrăgând aten‑ lea. Angela Marinescu (de data asta a ales să-şi semneze textul sub ţia în chip binevenit asupra figurii acestui preot greco‑catolic, tată şi numele ei de fată, Angela Marcovici) răspunde prin eschivă. Codru‑ bunic de poeţi (Domiţian Cesereanu, fiul lui, şi Ruxandra Cesereanu, ţa Simina recunoaşte că duce puţine dialoguri adevărate cu viii şi nepoata), dar mai cu seamă luptător pentru libertatea religioasă a mai multe imaginare cu autori morţi. Ana Barton remarcă misogi‑ greco‑catolicilor, refugiat la Roma, la Sfântul Scaun, precum odinioa‑ nismul camuflat din artă, inclusiv al femeilor. Irina Petraş notează ră Inochentie Micu‑Klein. misoginismul profund şi cîteodată inconştient al lumii româneşti în Tristă şi înfiorată este evocarea elevului Călinescu din „Povestea ansamblul ei. Mariana Codruţ observă că, dacă scrisul este pentru o lui Mugur – adolescentul de 17 ani care a trăit revoluţia anticipat“ şi autoare mai important decît onorurile, atunci este salvată. Mihaela care a murit la doar 21 de ani, în 1985, anchetat patru ani la rând, Mudure urmăreşte misoginismul pînă la nivelul structurilor limbii. până când acela care scrisese pe ziduri inscripţii de protest s‑a stins din Veronica D. Niculescu povesteşte cu tîlc cum ceea ce scrie ea despre viaţă. uman în general e receptat drept „devenire feminină“. Sanda Cordoş Piesa de rezistenţă a numărului este însă „Catalogul celor ucişi în notează grosolănia unor domni, fireşte – distinşi, care au întrebat-o: decembrie 1989“, cei mai mulţi după fuga dictatorului. Sunt consem‑ „copilul tău are şi tată?“, apoi observă ce uşor, ce natural a fost pla‑ nate, deocamdată, literele a-g şi, pe lângă numele fiecărei victime, se giată – de un domn, iarăşi – fireşte. Ioana Bot a reţinut felul subtil specifică meseria, vârsta, data decesului şi locul unde a fost ucis. Sursa cum poate fi înjurată o femeie, diferit decît este înjurat un bărbat, şi din care lista a fost preluată este Cartea morţilor din închisori, lagăre, încheie notînd „elogiul care i se face soţului meu pentru că, luîndu- deportări, editată în 2013 de Fundaţia Academia Civică. Selecţia a fost mă de nevastă (cam tîrziu, după măsura culturii tradiţionale locale), realizată de Andrada Neacşu. Nu ştiu dacă s‑a făcut sau nu până în mi-ar fi redat dimensiunea umană. Femeie, intelectuală, scriitoare, prezent o statistică pe baza acestui document, dar, la o privire rapidă, universitară şi nemăritată pe deasupra, trebuie că le apăream multo‑ el pare să pledeze pentru ideea că printre victime majoritatea au fost ra drept ceva monstruos“. Andra Rotaru susţine cu tîlc că, dacă stai oameni tineri, sub treizeci de ani, civili, bărbaţi şi, destui dintre ei, în casă, e în ordine să fii orice, femeie-autor sau o bucată de porto‑ oameni cu studii medii, muncitori. Dacă s‑ar dovedi că lucrurile au cală... Alina Purcaru măsoară discriminarea inclusiv prin urmările ei stat cu adevărat astfel, ar însemna că instrumentele represiunii, cele cuantificabile, de pildă prin numărul revoltător de mic al invitatelor dinainte de 25 decembrie, ziua executării soţilor Ceauşescu la Târgo‑ la festivaluri şi lecturi publice. Magda Cârneci scrie scurt că, institu‑ vişte, dar şi cele de după această dată, nu s‑au prea sinchisit de faptul ţional, lucrurile se mişcă într-o direcţie bună. Iulia Militaru afirmă că trag mai ales în „masele populare“, în „clasa muncitoare“ şi că ucid că doamnele autoare se mlădiază după criteriile domnilor ca să se la nimereală reprezentanţi ai tineretului ţării. Un asemenea semn ar fi facă acceptate. Andreea Răsuceanu constată vizibilitatea mult mai suficient pentru a indica în ce direcţie o lua cursul politic al noului mică a autoarelor faţă de autori. Miruna Vlada discută felul în care regim, ţinând seama de împrejurarea că după 25 decembrie au fost femeile sînt eliminate din manuale, cum vocea doamnelor lipseşte ucişi mai mulţi oameni decât în zilele dinainte. Mai rămâne de notat din spaţiul public etc., ceea ce are consecinţe asupra manierelor soci‑ că lista, aşa cum este ea – se va vedea cândva dacă este completă sau nu ale în general. Adina Diniţoiu observă marginalizarea autoarelor. – a apărut doar după ce au trecut peste două decenii de la evenimente Ioana Nicolae constată că pînă şi criticii tineri sînt sexişti... Floarea şi că abia acum, preluată fiind de redacţia Memoria, are şanse mai Ţuţuianu recunoaşte că se bucură cînd scrie. Simona Popescu poves‑ mari de a ajunge la cunoştinţa unui public cititor mai numeros. Până teşte, printre altele, ce mirare a stîrnit cînd a deschis gura la un ce‑ să treacă din carte în revistă s‑au mai scurs patru ani. Istoria clarifică naclu, să comenteze şi ea ceea ce se citise. lucrurile, dar ce încet o face uneori!... (Amalia Lumei) Nu, nu am rezumat ceea ce au spus autoarele care au participat la această anchetă, ci numai am spicuit cîte-o afirmaţie, două. Şi mai • O anchetă despre condiţia scriitoarei în cultura/literatura noastră, rămâne o problemă, importantă: o să schimbe oare această anchetă „Doamne, domnişoare, autoare – made in Romania“, a cutezat Ru‑ ceva din lumea noastră culturală/ literară? Eu cred că nu. Dar mai cred xandra Cesereanu în numărul pe ianuarie al revistei Steaua. Au răs‑ şi că foarte bine au făcut autoarele că au scris ceea ce au scris: măcar să puns la anchetă: Adina Diniţoiu, Alina Purcaru, Ana Barton, Andra ştim în ce fel de lume ne aflăm. (R. V.) Rotaru, Andreea Răsuceanu, Angela Marinescu, Codruţa Simina,

2 • APOSTROF Lecturi Despre cenzură

Marta Petreu

ouă cărţi despre ria de trimiteri la documentele de arhive l‑a remarcat, în legătură cu proasta organi‑ Dcenzură a publicat (autorul a lucrat pe documente din Arhiva zare din România în secolul al xix‑lea, Do‑ anul trecut Liviu Maliţa, Consiliului Naţional pentru Studierea Ar‑ brogeanu‑Gherea: proasta organizare insti‑ Cenzura pe înţelesul cenzu- hivelor Securităţii şi din Arhivele Naţionale tuţională, spune Gherea, nu se datorează raţilor (Tracus Arte) şi Li- ale României), se află menţionată şi o im‑ incapacităţii noastre de a ne organiza, ci teratura „eretică“. Texte portantă bibliografie tematică occidentală este premeditată, deoarece dezordinea şi cenzurate politic între 1949 şi românească. Cercetarea lui Maliţa este haosul favorizează abuzurile şi corupţia; şi 1977 (Cartea Româ‑ multidisciplinară, la intersecţia dintre isto‑ (nu ignor că Dobrogeanu‑Gherea este nească). Dl Maliţa este un rie în general, istoria totalitarismului co‑ acum nomen odiosum, dar, la fel ca Maiores‑ „recidivist“, s‑a ocupat de munist, istoria instituţiilor, istoria literatu‑ cu, cu care a polemizat, ori la fel precum totalitarismul comunist şi rii, a artelor, politologia etc. Caragiale, şi eu îl respect). În cazul cenzu‑ cenzură şi mai înainte, fi‑ Autorul vorbeşte nu despre cenzură în rii, lipsa de precizie a legislaţiei şi a norme‑ ind coordonator la Viaţa general, ci despre cenzura din totalitarism, lor interne şi interferenţele instituţionale teatrală în şi după comu- şi anume din acela comunist – şi românesc. etc. au potenţat, după cum ne dăm seama nism (2006), editor la Prima relaţie pe care o investighează auto‑ din expunerea şi analiza lui Liviu Maliţa, Cenzura în teatru. Docu- rul este aceea dintre natura totalitară a regi‑ frica celor implicaţi în cenzură şi, deci, au mente. 1948‑1989 (2006) mului comunist din România şi instituţia favorizat cenzurarea. şi la Ceauşescu, critic literar cenzurii, pe care regimul şi‑a creat‑o în anul Maliţa vorbeşte apoi pe larg, tot pe bază (2007). Filolog ca forma‑ 1949, folosindu‑se şi de modelul „frăţesc“ de documente, despre cenzor (numit pu‑ ţie, Liviu Maliţa face parte al cenzurii din urss. Cenzurarea şi contro‑ dic: lector) ca om de decizie şi acţiune direc‑ dintre tinerii – atunci – intelectuali care, larea tuturor aspectelor vieţii dintr‑o socie‑ tă. Funcţia lui, ca activist de partid, este să după căderea comunismului, s‑au respecia‑ tate ţin de chiar esenţa totalitarismului. Se vegheze, să împiedice apariţia textelor sau lizat, sau cum să spun, şi au devenit, din ştie, din traumatizanta experienţă a totalita‑ manifestărilor neconforme cu ideologia profesori de liceu (cum eram şi eu) sau te rismelor care au puit în secolul al xx‑lea în unică a partidului şi, totodată, să persuade‑ miri ce, autori de cărţi bazate pe cercetări Europa, că un regim totalitar tinde să ia sub ze creatorul, încît să‑l determine să scrie/ pluridisciplinare, care combină istoria, lite‑ control totul, de la (vorba lui Cioran) religie producă din proprie iniţiativă în conformi‑ ratura, estetica, sociologia, filosofia, polito‑ la viaţa sexuală. În momentul, foarte tim‑ tate cu ideologia de partid. Uneori, din logia etc. A fost o reorientare profesională puriu, cînd Hitler a început să‑şi dea cu pogoanele de documente pe care le‑a citit cvasigenerală, care l‑a obligat pe fiecare au‑ părerea despre literatură şi artă, Thomas pentru a extrage cadrul legislativ, regulile tor în parte să spargă graniţele specialităţii Mann i‑a pus hitlerismului diagnosticul de de organizare, principiile, modalităţile de pe care o obţinuse în facultate şi să‑şi lăr‑ totalitarism. Istoricul literar investighează, lucru ale cenzurii, Liviu Maliţa reţine şi si‑ gească aria interogaţiilor, domeniul de cer‑ aşa cum a enunţat din titlu, perioada tuaţiile groteşti: de pildă, cazul unui cenzor cetat, metodele şi instrumentele utilizate. 1949‑1977: 1949 fiind anul cînd regimul care, în loc să lase un lot de Biblii să fie to‑ Ca prin farmec, teritoriul culturii scrise s‑a comunist românesc şi‑a înfiinţat o instituţie pite, le‑a vîndut la bucată... iar cînd a fost umplut de întrebări de natură istorică, filo‑ anume a cenzurii, cu două funcţii principa‑ investigat, a negat c‑ar fi făcut‑o pentru sofică, politică şi morală, toate puse într‑o le: supraveghere, pe de o parte, îndrumare bani, deşi negaţia lui inducea concluzia că singură carte, iar volumele apărute, inter‑ şi ideologică, pe de altă parte; iar 1977 fiind le‑ar fi furat şi vîndut de dragul credinţei, multidisciplinare, s‑au dovedit sincronizate anul cînd secretarul general al pcr desfiin‑ ceea ce, într‑un regim programatic ateu şi (spontan, firesc şi din ce în ce mai evident) ţează instituţia, lăsînd cenzurarea pe seama propovăduitor al ateismului, era mult mai cu felul cum se scria şi se scrie în Occident. spiritului revoluţionar‑partinic al organiza‑ grav, mai ales pentru un activist de partid. Aşa că, fără să fi premeditat cineva, inter‑ ţiilor de partid, al instituţiilor culturale şi Pentru fiecare dintre problemele anali‑ pretările de tip pur estetic asupra realităţii literare însele, adică pe seama fiecărui re‑ zate, autorul a obţinut informaţiile în mod româneşti s‑au rărit, în favoarea acestui tip dactor, editor, scriitor în parte. inductiv, extrăgîndu‑le din pogoane de do‑ multidisciplinar de abordare, abordare hi‑ Cercetarea lui Maliţa merge metodic: el cumente indigeste, scrise în cea mai de bridă din punct de vedere metodologic, în‑ stabileşte cadrul legislativ al cenzurii, regle‑ lemn limbă a socialismului românesc. După să mai satisfăcătoare din punct de vedere mentările interne, modificările acestora în ce i‑am citit cărţile şi m‑am înnămolit în gnoseologic. timp. Apoi, foarte important, investighează limba cumplită a citatelor, mi‑am spus, cu Liviu Maliţa face parte din valul acesta relaţiile cu alte instituţii: relaţia de subor‑ un amestec de admiraţie şi compasiune faţă al „multidisciplinarilor“ care abordează su‑ donare politică (faţă de cc şi, la nevoie, mai de Liviu Maliţa, că cercetările lui asupra biecte înainte prohibite, chiar „penibile“ – sus, faţă de etajele superioare, mergînd pînă cenzurii au fost mai grele decît acelea ale căci dureroase. Dintre multele aspecte ale faţă de nivelul suprem, secretarul general al mele asupra ideologiei legionare respectiv trecutului comunist, el s‑a oprit asupra pcr) şi aceea de subordonare şi interferenţă comuniste, pentru că limba documentelor cenzurii. Problema ca atare, după cum măr‑ administrativă şi funcţională – care încurca cu care a lucrat el e cu mult mai greoaie şi turiseşte, nu‑i place – dar s‑a ocupat de ea foarte mult lucrurile –, faţă de şi cu Minis‑ aţoasă decît aceea a textelor doctrinare şi de din datorie morală: „Cenzura mi s‑a impus terul Artelor/ al Culturii (acesta şi‑a schim‑ prozelitism cu care, recunosc, am lucrat atenţiei din momentul în care am înţeles că, bat de cîteva ori numele), precum şi subor‑ pînă la saţietate eu. în absenţa unei corecte informări, comunis‑ donarea amîndurora faţă de Consiliul de Partea a doua a cercetării, despre litera- mul tinde să devină, pentru generaţia actu‑ Miniştri. Toate aceste subordonări şi inter‑ tura eretică, adică neconformă ideologiei ală, o paranteză istorică ininteligibilă“. El a ferări, neclarificate legislativ, au făcut ca socialismului/comunismului românesc, dis­ făcut o cercetare empirică şi inductivă, pe răspunderea să fie difuză şi, observă auto‑ cută cazuri şi texte cenzurate. Cenzura a documente oficiale – legi, regulamente, ra‑ rul, au potenţat cenzurarea: cel mai proba‑ fost o realitate atotprezentă; Liviu Maliţa a poarte ale cenzorilor aflate în arhive –, pe bil, din cauza fricii celor aflaţi în posturile încercat şi a reuşit să‑i sistematizeze acţiu‑ texte de literatură subiectivă etc., şi a ordo‑ de răspundere sau de decizie. Autorul ob‑ nea (logica internă, diferită de la un mo‑ nat materialul brut folosindu‑se şi de suges‑ servă, laitmotivic, că nici o reglementare nu ment la altul; metodele şi funcţionarea coti‑ tii din studiile, străine şi autohtone, asupra era suficient de clară, ceea ce a făcut, numai diană, de asemenea diferite de la un comunismului; drept urmare, în notele de aparent paradoxal, cenzura cu atît mai efici‑ moment istoric la altul) şi să‑i descrie victi‑ subsol ale acestor volume, alături de puzde‑ entă. Este, în fond, acelaşi principiu pe care 

Anul XXVIII, nr. 3 (322), 2017 • 3 fără să-şi şteargă masca. Aşa a urcat treptele. Aşa a sunat, aşa a intrat. Poeme Ea cumpărase, după cum a reieşit, produse cosmetice costisitoare şi-acum era încărcată cu ele. Le putea expune în cerc de Meir Wieseltier şi putea sta în mijlocul cercului şi să zâmbească. Dar masca cosmetică de pe faţă îi mătură zâmbetul Ieşirea la mare şi ea mi-l prezintă chircit. A fost o femeie Şi muzica, melodia de fond, care Ea era o femeie bătrână. continua, continua, nu ştia să se oprească. Şaptezeci şi cinci de ani şi eu a trăit în lume. care m-am oprit, În cel de-al şaptezeci şi cincilea an care mă lungesc, ajung la tavan. s-a gândit că e destul şi capul mi se loveşte şi trece prin tavan şi s-a aruncat în mare, şi are să vadă întregul oraş, să se-nece în valuri. dar nu pe ea. Milioane de ani are marea şi nu e preocupată de fleacuri, ea e gata să-nece în fiecare zi Sonet douăzeci de milioane de femei bătrâne. Dar oamenii zguduiţi de cele petrecute Împotriva ideii: sângele să vorbească au tras-o la ţărm, au îngrijit-o bine la spitalul local Dacă mor într-o zi de glonţul unui tânăr ucigaş – şi-acum e la o casă de bătrâni. vreun palestinian care-a trecut graniţa de nord – Povestea ei încă nu s-a sfârşit. sau din explozia unei grenade pe care-a aruncat-o, Zadarnic încercase să găsească sau în detonarea unei bombe când tocmai întreb ce preţ ieşirea la mare au castraveţii în piaţă, voi să nu-ndrăzniţi să spuneţi că sângele meu vă permite, vă justifică nedreptatea – că ochii mei smulşi din orbite susţin orbirea voastră – În cameră că intestinele mele vărsate dovedesc imposibilitatea de a ajunge la un acord cu ei Până când a venit am dansat singur, – şi singura discuţie posibilă şi am dansat singur până s-a auzit este cu arme, celule de anchetă, stare de urgenţă, puşcărie, glasul paşilor ei. expulzare, confiscarea pământului, insulte, pumn de fier, inimă de Când a venit oţel am stat pe loc. Toate traseele dansului din cameră crezând că aşa se izgonesc amoriţii şi se nimicesc amalekiţii. s-au concentrat într-o singură privire. Sângele să se scurgă în pământ: sângele-i sânge, nu cuvinte. Cumplită este iluzia Împărăţiei în inimile obtuze. Ea a uitat să-şi dea jos masca de frumuseţe. n Astfel a trecut prin tot oraşul Traducere de Riri Sylvia Manor şi Ioana Ieronim  care erau aluzii (mai mult nu se putea) la – Da, pot. mele grupînd metodic intervenţiile ei în starea noastră nefericită, de prizonieri Atunci, ceva ca un fel de surîs a trecut peste funcţie de curentele şi direcţiile literare într‑un lagăr cît ţara, operele scriitorilor, ceea ce fusese cîndva faţa ei.“ existente, apoi în funcţie de temele literare oricît de mutilate au apărut şi chiar dacă ele – unele eterne, cum ar fi dragostea sau nu mai interesează astăzi pe nimeni, au fost Literatura scrisă de scriitorii români şi moartea etc., altele databile în timp sau o victorie. Cărţile nu sînt niciodată scrise cu publicată după ce fusese bine măcelărită chiar dezirabile regimului comunist, cum gîndul de a crea valori estetice pe termen sau numai sever pensată de cenzură a avut ar fi tema revoluţiei. El ne dă în felul acesta lung, ci pur şi simplu cu dorinţa de‑a scrie. importanţa ei: dar nu valoarea ei estetică aş o sistematică a actului de cenzurare. Iar ca‑ Aşa cum observa Buzura (citat de Maliţa), căuta‑o eu în ea, deşi valoare estetică există zurile concrete pe care le discută în partea a literatura cu aluzii publicată de scriitorii acolo; ci valoarea ei de terapie contra dispe‑ doua a cercetării sale sînt elocvente şi pe români în timpul comunismului a avut ro‑ rării adînci care ne cuprinsese pe toţi, de jos înţelesul inclusiv al unui om care nu a trăit lul de a pregăti cititorii, oamenii, pentru în sus, ca şi cum cineva ne‑ar fi turnat tutu‑ experienţa. viitor, pentru libertatea zilei de mîine – adi‑ ror pe gît cucută. În sensul acesta, literatura La capătul acestei cercetări excepţionale, că de astăzi. Mai mult, textele au avut o românească din timpul răposatului regim a de o dificultate mare şi cu un volum enorm funcţie imediată, pe care o sesizează Sanda cîştigat pariul şi şi‑a făcut insolita ei dato‑ de fapte, după ce a lucrat sute de pagini Cordoş (de asemenea citată de Maliţa): rie, pe care în vremuri normale nu o are: placat pe documente, autorul ridică, în fi‑ funcţia de recunoaştere şi de înregistrare a ne‑a ţinut, moralmente vorbind, în viaţă. nal, pentru el şi pentru cititori, o serie de suferinţei. Citind cărţile cu aluzii la starea Iar dacă vreun om ar îndrăzni acum să spu‑ întrebări, atît în privinţa pagubelor pe care noastră mizeră, ne bucuram şi noi, recu‑ nă că n‑am fost curajoşi pentru că n‑am fost le‑a produs instituţia, cît şi de natură mora‑ nosc eu, că adevărul nu a dispărut cu totul, martiri, eu m‑aş întreba ce sens ar putea fi lă. M‑a interesat foarte tare capitolul ultim că un ciob de adevăr a fost încrustat într‑o dat unui triumf moral radical, la capătul din Literatura „eretică“, în care pune pro‑ carte – pentru ca atunci, cîndva, cînd socia‑ căruia însă nimeni nu mai este în viaţă. blema cine a cîştigat bătălia, instituţia cen‑ lismul/comunismul nu va mai exista, să se M‑am abătut, oarecum, de la subiect, de zuratoare sau scriitorii cenzuraţi. Eu cred ştie totuşi prin ce am trecut. E ceea ce ne la cenzură aşa cum o descrie Liviu Maliţa că depinde după ce criteriu evaluăm rezul‑ sugerează şi Anna Ahmatova la începutul pe înţelesul tuturor. Am scuza că volumul tatele. Dacă ne luăm pur şi simplu după cîtă Recviemului ei: lui tulbură, ne invită la dezbatere, ne obligă suferinţă morală a adus instituţia, după ră‑ să gîndim, să ne întrebăm, să ne reamintim, nile morale pe care le‑a făcut inşilor, avem „În anii teribili ai tiraniei lui Iejov mi‑am pe‑ să căutăm principii şi să facem evaluări. În de‑a face cu o întrupare a răului: un număr trecut şaptesprezece luni făcînd coadă în faţa fond, Liviu Maliţa face o insolită istorie a uriaş de oameni, toate domeniile culturii şi închisorii din Leningrad. Într‑o zi, cineva a literaturii române, dar oprindu‑se nu la însăşi devenirea noastră ca naţiune au sufe‑ crezut că mă recunoaşte. Atunci, o femeie operele literare existente, ci la instrumentul rit pagube de neevaluat din cauza unui re‑ cu buzele învineţite care era în spatele meu în principiu destinat să le mutileze sau chiar şi căreia numele meu nu‑i spunea nimic a gim politic care s‑a dovedit un drum istoric să le reducă la neant: cenzura totalitară. ieşit din torpoarea noastră obişnuită şi m‑a Spre veşnica ei hulire. înfundat. Dacă ne luăm după faptul că nici întrebat la ureche (acolo, nu vorbeam decît măcar nu putem evalua cu adevărat dimen‑ în şoaptă): n siunea pagubelor, a învins cenzura. Dacă ne – Şi asta, puteţi s‑o descrieţi? 27 ianuarie 2016 luăm după bucuria cu care citeam cărţile în Şi eu am zis:

4 • APOSTROF Autograf de Vasile Igna

Anul XXVIII, nr. 3 (322), 2017 • 5 lor/ să le născocesc, căci nu le ştiam pe di‑ nafară“. Poemul descrie atât tabloul, cât şi experienţa trăită în contemplarea lui: „Doar atunci când deveneam violet‑albăs‑ truie,/ mă duceam cu gândul la toate apele reflectând cerul,/ mă complăceam în fluidi‑ tatea lor descompusă/ molipsindu‑mă de cromatici benevolente, adunând în şuvoaie/ înţelepciunea plină de culori a transformă‑ rii continue“. Poeta este o locuitoare a Imaginariei şi poate evoca chiar facerea ta‑ poeme pornind de la un tablou ales din blourilor. Ea este martora şi păstrătoarea Poeme înstelate, Galeria naţională a Muzeului de Artă. În semnelor memorative. Prin cuvânt, experi‑ ambele cazuri, poemul se construieşte ca enţa plastică dobândeşte o istorie şi un mai multicolore oglindire verbală, ţine aproape de linia accentuat sens: „Eşti sublima mea comple‑ plastică, dar îşi îngăduie apoi interpretări tare,/ oglindirea mea, ca o rezervă de mine Irina Petraş libere ori reverii, tocmai fiindcă naşterea însămi,/ două inimi, pentru orice eventua‑ tabloului s‑a petrecut într‑un alt loc şi litate,/ mai multe chipuri plasate la îndemâ‑ ora Botezatu a de‑ într‑un timp revolut. Şi în cazul Corei Bo‑ nă“. Mai mult chiar, se exaltă con‑creşterea Cbutat târziu cu un vo‑ tezatu, mai întâi a fost lucrarea plastică, celor două forme de expresie, inevitabila şi lum (Colecţionarul de su- apoi verbalizarea ei. Dar e de făcut o preci‑ bogat comunicanta imbricare a lor: „Te ar‑ nete, Editura Tracus Arte, zare: poeta, chiar tăcută îndelungă vreme, cuiai în jurul meu ca un ram mlădios/ şi 2015) prefaţat de Alex a „locuit“ aceste picturi luxuriante. Le cu‑ împreună ne înscriam într‑o planetă roşie, Ştefănescu (sub titlul Far- noaşte, le‑a străbătut în contemplaţie şi re‑ echivocă./ Ne simţeam enigmatici, frecven‑ mec) şi ilustrat cu reprodu‑ flecţie, le‑a însoţit în modul cel mai pro‑ tând împreună/ o şcoală a misterelor astra‑ ceri după Petru Botezatu. fund, celebrându‑le, înţelegându‑le, im- le,/ identificându‑ne aproape, concrescuţi,/ Reţineam atunci excelenta plicându‑se în viaţa lor de fantasme plasti‑ dintr‑o rădăcină comună unde mai stăruia fantasmă senzuală declan‑ ce. Picturile lui Petru Botezatu sunt got(h) încă/ amintirea hermafrodită a Marelui şată în Viaţa secretă a plantelor: „Ţi‑ai închi‑ ice (în sensul elongării figurilor sub cupole Cristal lăuntric“; „căutam cu pricepere lu‑ puit vreodată cum ar fi să înnoptezi/ între ogivale, zvelte, uneori cu ceva din El Gre‑ mi cu expunere amplă la soare,/ superbe petalele voluptoase ale unei plante/ tresă‑ co, dar şi în sensul literaturii gotice, căci regate vegetale, în care mai existau para‑ rind de nervi când te‑ai întinde lângă ea,/ „povestea“ lor îmbină fiorul negru cu cel digme, legende şi basme/ chiar şi principii ca într‑un pat nupţial, mustind de pofte şi romantic), fantasmatice, onirice, hiera‑ şi‑altare pentru iniţieri şi botezuri ceremo‑ miresme/ valuri somptuoase de polen, tic‑senzuale. Se simte în ele pictorul de bi‑ niale“. aprinse, în puterea nopţii,/ abia aşteptând serici, cu lungă experienţă în norme ale „Privind din spatele oglinzii/ intermi‑ să se arunce peste tine/ arzându‑te de viu, ilustrărilor bizantine, cu stilizări fastuoase tenţe ale unei naturi debordante“, poemul ca pe‑un rug,/ pe când o armie descreierată şi compuneri migălos armonizate în fresce reuşeşte o performanţă remarcabilă: după de insecte te‑ar străbate‑n galop,/ valuri şi ale devoţiunii. Dar picturile par şi prelu‑ ce descrie cu fidelitate gureşă, senzual‑re‑ valuri de polen destrăbălate, arzându‑te, ca crări după bestiarii medievale, elaborate, flexivă tabloul, se desprinde de el şi se ro‑ pe‑o ofrandă,/ captiv în ispita din sexul labirintice, neliniştitoare în ciuda echili‑ tunjeşte cu de la sine putere revendicându‑şi unei flori,/ simţindu‑te vulnerabil, în splen‑ brului cromatic şi exuberanţei liniilor. Îmi singurătatea funciară. Un soi de discretă doarea acelei atracţii/ ca şi cum te‑ar aprin‑ vine din nou în minte Jehan Calvus (pictor declaraţie de independenţă a poemului de o stea în marea ei incandescenţă,/ şi şi scriitor clujean, cu atelierul stabilit la („Unul dintre noi era scribul,/ cu degete te‑ar mistui pe vecie de‑atâta desfătare? Viena), ceva din încărcătura bogată a tablo‑ prelungi şi manşetuţe bufante strânse cu […] Să te închipui tăinuit în perfidia unor urilor sale, cu secvenţe aparent autonome elastic,/ înmuiate veşnic în cerneluri de ar‑ falduri mătăsoase de petale,/ de pildă, ale aduse împreună într‑o ţesătură arhitectura‑ gint şi de aur“), care invită la o dublă expe‑ unei orhidee,/ încarnat între frunzele ei ar‑ lă mereu debordantă. Lumea vegetală şi rienţă: pe de‑o parte, la reconstituirea după cuite,/ ca nişte şolduri premeditat ondula‑ lumea animală (inclusiv umană) se întrepă‑ descriere a tabloului („Nimic nu‑l opreşte torii de femeie?// Să întrevezi doar în vis trund şi se îngemănează, îşi descoperă în‑ pe artist, instalând culori, umbre, lumini/ cum ar fi să cazi pradă/ senzualităţii unei rudiri şi afinităţi. Pământul şi cerul fac să ne inducă în logica precară a lumii sale inflorescenţe tropicale/ în fierbinţeala ei parte din aceeaşi lume, căci cresc unul spre picturale,/ pierzându‑ne în ciudăţenia nebună de rozetă obscenă,/ ori să te prăbu‑ celălalt prin intermediari fantasmatici, geografiilor suprareale,/ suspendându‑ne, şeşti cuprins de frenezie/ în adâncul unei Imaginaria fiind chiar tărâmul păcii cu vreau să spun, jonglându‑ne, dintr‑un sus‑ Orchis purpurea,/ incarnata, imaculata, ido- greu câştigate şi al împăcării discret‑tensio‑ pans într‑altul,/ între omul cu‑n copac latra?/ Închipuieşte‑ţi, numai!“ „Rotirea nate a contrariilor. crescându‑i din burtă către o soartă fatală,/ aceea hipnotică“, starea de „vertij polifo‑ În vecinătatea acestor lucrări dezlănţuit şi semenul său, cu braţe prelungi, subţiate, nic“, „perpetua exaltare“ mi‑au amintit de ţinute în frâu poeta exersează sincretizarea azvârlite dramatic spre ceruri,/ făcând să se călătoriile livresc‑onirice ale unui Jehan artelor. Poemul ekphrastic (care „descrie“ o zgâiască la noi dintr‑o misterioasă colină Calvus, cel din Baumgartes al II‑lea. pictură, o operă de artă) se întemeiază pe rotofeie,/ c‑un cap de sfinx, impenetrabil,/ Îndemnul din final – Închipuieşte‑ţi, ceea ce teoreticienii numesc enargeia, o ca‑ cu‑n zâmbet desprins dintr‑un somn feri‑ numai! – e de ţinut minte la interpretarea litate intrinsecă limbajului, acea capacitate cit, ce durează de câteva milenii,/ într‑o cărţii de acum: Imaginaria (Petru Boteza‑ a cuvintelor de a aduce în faţa ochilor coexistenţă purpurie cu‑o armie de omu‑ tu, Cora Botezatu, Imaginaria, Editura obiectul evocat prin descriere. Cora Bote‑ leţi, toţi gri, toţi renegaţi/ uitaţi pe sub Monitorul Oficial, Bucureşti, 2016, 184 zatu apelează la instrumentul numit pământ, ori chiar pe sub ape, dintr‑o eră pagini). Cartea‑album e o invitaţie în Lu‑ ekphrasis şi‑l aplică în variaţiuni nenumărate străbună“), probă a perfectei „traduceri“; mea închipuirii. Însoţirea dintre imagine şi aşa încât să păstreze legătura cu imaginea, pe de altă parte, la lectura poemului „ui‑ text pe care o propune e, desigur, şi un ex‑ să ducă mai departe simbolistica acesteia, tând izvorul“. La cântărirea forţei sale periment de familie, un soi de logodire în dar, lucru extrem de important, cuvântul proprii ivite din „muzici şi poeme înstelate/ văzul lumii a viziunilor artistice autonome, să poată mişca liber, la rândul său, în spa‑ din existenţa mea stufoasă, compusă din dar şi intersectate de‑a lungul a aproape ţiul scriptural schiţându‑şi propriile fantas‑ poze mişcate“. patru decenii. Cora Botezatu scrie poeme me. Tabloul fiind alături, poemul nu are Merită să încercaţi! Veţi descoperi mis‑ pornind de la tablouri ale soţului ei, picto‑ datoria de a‑l învia în ochii minţii cititoru‑ terioase alchimii verbale, „arhetipuri, filoa‑ rul Petru Botezatu. Procedeul nu e neapă‑ lui, ci de a‑i lumina, personalizat şi subiec‑ ne de aur,/ mituri pământene inexplicabile/ rat de noutate absolută. Poeme scrise după tiv, unele dintre mesaje: „sugestii pasionale/ şi mărturisiri multicolore şi mirabile“, toate sau la tablouri celebre am mai întâlnit, dacă ale acestei cromatici cu gânduri ascunse/ ca aduse la lumină de horbota cuvintelor po‑ ar fi să pomenesc doar Rugăciunile pictori- şi cum aş încerca existenţa pe propria mea trivite. lor, volumul lui Dan Damaschin, ori expe‑ piele/ în ipostaze de probă, în atâtea culori n rimentul din Rondul poeţilor pe care l‑am diferite“; „mă gândeam să‑ţi scriu, destul lansat la Cluj: patruzeci de poeţi au scris de poetic, despre firea lăuntrică a lucruri‑

6 • APOSTROF Poeme de Gellu Dorian Poezia de azi eram la căpătîiul tatei mort la cincize şi cinci de ani, eram trist aşa cum am rămas de atunci pînă astăzi Poezia nu se mai scrie, cînd dezgrop din oglindă toţi pereţii care s-au ascuns acolo, Poezia nu se mai scrie pe sine Poezia nu se mai scrie pe sine din sine în oglindă nu mai pot fugi decît pentru ultima oară, Poezia nu se mai scrie de la stînga la dreapta dincolo e pustia în care mă arunc într-un cer negru Poezia nu se mai scrie pe tăbliţe de lut aşa cum îl vedeam cînd în nopţile smolite de toamnă nu puteam Poezia nu se mai scrie pe papirus dezgropa nicio stea, Poezia nu se mai scrie pe pielea tăbăcită a unei jivine prinsă-n aici e cerul senin al nopţilor de vară cînd nu pot cuprinde cu ochii toate stelele, juvăţ aici e lumea veselă ca o cîrciumă din care nu vreau să mai ies, Nici măcar pe scoarţa unui copac ca o gramotă Poezia nu se mai scrie pe hîrtie în peretele din faţă e o uşă prin care se scurg toate imaginile Poezia nu se mai scrie cu pana lumii care se scurge în altă lume care la rîndul ei se scurge în altă Poezia nu se mai scrie cu tocul muiat în călimară lume Poezia nu se mai scrie cu stiloul cu peniţă de aur care lume e altă lume Poezia nu se mai scrie cu pixul lume care nu mai există... Poezia nu se mai scrie cu plumbul de lemn Poezia nu se mai scrie direct la maşina de scris Poezia nu se mai scrie Nimeni cu nimeni Ea se butonează şi apare pe un ecran în milioane de pixeli Poezia se ejectează prin milioane de biţi direct în ochii Un milion de ochi cad peste mine ca mărgelele, Celui grăbit să o uite acolo numai ochii ei, nu, numai ochii ei, nu – Poezia nu se mai spune la urechea iubitei Ci în pîlnia unui gramofon de carton la ce gît stau acum atîrnate pe şiraguri trecute printre degete, Poezia nu mai are mamă, nu mai are tată numai mărgelele ei sunt pierdute în alte ape albastre, Poezia nu mai are poet degete subţiri de gheaţă Poezia este orfană îmi zgîrie sufletul, Poezia nu se mai scrie pielea lui se face sare de mare uscată pe spinări de femei Şi deci dacă nu se mai scrie, nici nu se mai citeşte plecate de-acasă, Şi aşa cum iese în noua ei haină virtuală murmurul lui se face vuiet de ocean în urechile lor surde – Ea se urlă Se sacadează un milion de ochi mai frumoşi ca ai ei Se rapereşte mă strecoară în paturile lor, Se hipo-hopeşte numai ai ei, nu, numai ochii ei, nu – Se maneleşte Se sinucide cad toate apoi în nisipul uscat peste care stă deşirat Se droghează trupul meu ostenit, Se fumează mîini întinse ca arcurile înfig degete reci Se prostituează în sufletul meu ciuruit ca o piele de urs în bătaia puştii, Se face orice prin el se vede cerul ca prin găurile lăsate de cuie în palme, Numai poezie nu se mai face Poezia moare Dumnezeu mă aruncă din cer pe pămînt, Şi tace! unde cad în doi ochi uzi ca plajele peste care milioane de urme duc spre patul pustiu Viaţa din oglindă în care n-a mai dormit nimeni cu nimeni. Pe peretele din faţă stă îngropată oglinda în care este îngropat peretele din spate, Ies din pat ca un pustnic din schit în stînga e o lume sălbatică, în dreapta o altă lume care se lasă înghiţită de prima, Noaptea e un calvar continuu, somnul un şarpe care şuieră pînă în zori într-o gară cu recruţi, din oglindă am fugit de atîtea ori, geamantanele lor sunt pline cu femei goale, eram în pantaloni scurţi şi cu buricul ţuguiat ca un sfîrc ieşit de femeia de lîngă mine n-are fermoar, sub cămaşa de cînepă, husa ei de piele în care doarme se lasă greu trasă, eram cu părul cîrlionţat ca nişte inele trase pe degetele mamei mintea mea e un întreg infern, are mă uita în braţele Dante, un mic copil pe care-l scot dintr-un limb, sorei mai mare cu un an decît mine, de unde mă rostogoleam ca îi ofer o ţigară, o cafea, un ghem de scai printre bulendrele aduse de pe sîrma ce tăia iarna se uită la mine cum ucid somnul cu trupul meu deşirat ca pe o pîine albă din care toţi ai casei muşcau care mai de care să peste cearceaful boţit, rece nu rămînă flămînd, ca pielea şarpelui care abia dimineaţă pleacă din gară eram cu cravată roşie, ursuz că nu reuşeam să învăţ drumul de cu tot cu recruţi, glorii cînd ştiam că tata cască şi, după opt sute de ani încă arată bine, înoată în drumurile pline de glod să ne facă pe noi fericiţi, pleacă şi el la culcare eram elev venit de la studii în vacanţe, cu pantaloni evazaţi, lăsîndu-mă în bolgia din care nu voi putea ieşi numai cu Beatles în cap şi cu Tom Jones, decît tras în terţine de mîna lui de edecar de morminte – eram cu plete lungi, lăsate pe spate, furat de ochii babelor care mă rostogoleau prin şanţurile tinereţii lor, ies din pat ca un pustnic din schit.. eram tată întors în copilărie cu forţa, n

Anul XXVIII, nr. 3 (322), 2017 • 7 Siegfried şi a Kremhildei, cu epistolele că‑ luminoasă a ta. Creşti din toate cuvintele lugăriţei portugheze Mariana de Alcofora‑ mele... [...] Răscrucile mele s‑au desfăcut do sau cu – cine şi‑ar fi imaginat? – castelul toate şi acum un singur drum îmi stă înain‑ interior al Sfintei Tereza de Avila. te: drumul tău. Şi vreau să merg pe el, cu În mod cu totul neaşteptat, ca din senin fruntea sus, până la capăt; până acolo unde – dar, de fapt, din sipete închise cu cele sălăşluieşte Dumnezeu. [...] Simt împreju‑ şapte peceţi ale marii iubiri –, scrisorile lui rul meu, de când te am, o spiritualitate se‑ Radu Stanca adresate femeii admirate, iu‑ rafică – un aer de înălţimi siderale, peste bite, care i‑a devenit foarte repede logodni‑ care nici o aripă a vechilor mele nelinişti nu că şi soţie ajung astăzi la cunoştinţa cititori‑ mai fâlfâie. Sunt în plină lumină... // Şi‑aş lor, invitaţi la contemplare empatică şi vrea să mulţumesc cuiva pentru cele ce se sfioasă, cum se cuvine să se întâmple în faţa întâmplă acum cu mine; acelei forţe supre‑ unui mare eveniment cultural. Adresanta me care a potrivit astfel lucrurile încât să Iubirea face astăzi extraordinarul gest de a dărui intri în viaţa mea; acelui fluid extraterestru în absolut tuturor celor ce cred în iubire şi în literatură care pune‑n mişcare orbitele astrale şi desti‑ dovada că marea iubire există, că ea elibe‑ nele omeneşti şi care mi te‑a adus mie, îm‑ rează şi formează, că împlineşte şi că dăinu‑ plinind o dorinţă pe care o am de când mă Ovidiu Pecican ie până şi dincolo de viaţa celor direct im‑ ştiu. Vreau să‑i mulţumesc, să oficiez lauda plicaţi în ea, exact ca în poveste, dar cu cea mai fierbinte care s‑a adus vreodată toată concreteţea, puritatea şi duritatea ocumentele referi- acestei energii de dincolo de marginile înţe‑ vieţii înseşi. toare la Cercul Lite‑ legerii omeneşti“ (scrisoarea nr. 6). D Apariţia acestei corespondenţe intime rar de la Sibiu se înmul‑ Numai numărul redus de exemplare al atinge o fibră de mare profunzime şi rezo‑ ţesc substanţial prin noul acestei ediţii de colecţie, îngrijită şi prefaţa‑ nanţă, răsturnând, foarte probabil, topul volum de corespondenţă tă scrupulos de Ion Vartic, explică de ce operelor celor mai valoroase ale lui Radu trimisă de poetul şi dra‑ Scrisorile către Doti Stanca. Poet înzestrat şi dramaturg cu o nu au devenit încă best maturgul, dar şi regizorul seller‑ul anului şi cum de tinerii nu le poar‑ Radu Stanca, Scrisori că- operă încă insuficient de frecventată, bala‑ dinul Cercului Literar de la Sibiu (Cluj) a tă cu ei peste tot, aşa cum, odinioară, ţineau tre Doti (ed. de Ion Var‑ la piept Suferinţele tânărului Werther de tic, Bucureşti: Ed. Muze‑ izbutit, fără dubiu, cea mai osmotică întâl‑ nire dintre talentul şi spiritul lui creator de Goethe sau poate La răscruce de vânturi de ul Literaturii Române, 2016, 240 p.). Emily Brontë. Totodată, rămâne oarecum După epistolarul Radu Stanca – I. Negoi‑ literatură, pe de o parte, şi capacitatea pro‑ surprinzător că biserica ortodoxă nu a soli‑ ţescu (Un roman epistolar, 1978), adevărat prie de absorbţie a experienţelor funda‑ citat încă drepturile de reproducere pentru manifest al prieteniei şi solidarităţii de ide‑ mentale ale vieţii. Corpusul scrisorilor către al, vine acum romanul unei iubiri exempla‑ Doti este, probabil, într‑o evaluare ţinând o nouă ediţie, căci măcar o bună parte din‑ re între doi artişti de vocaţie: poetul însuşi de istoria literaturii noastre, cea mai impor‑ tre scrisorile lui Radu Stanca sunt – sur‑ şi cea care i‑a devenit soţie, actriţa Dorina tantă carte de sertar apărută după căderea prinzător pentru momentul când au fost Ghibu alias Doti. cenzurii, la sfârşitul lui 1989, alături de ro‑ aşternute, în plină epocă stalinistă, aşadar O spun din capul locului: surpriza este manul Luntrea lui Caron al lui Lucian Bla‑ în regim de teroare poliţienească, de repre‑ de proporţii. Cărţile apolinice şi incandes‑ ga, de Jurnalul fericirii şi de predicile lui N. siune la adresa burgheziei şi a cărturărimii, cente sunt rarissime în literatura noastră. Steinhardt (Dăruind vei dobândi), de încă şi de dictat ateu în societate – adevărate Ori pentru că românii sunt naturi mai cu‑ unul sau două titluri. imnuri închinate iubirii (legea adusă de rând dionisiace, ori fiindcă frâne interioare Protagonistul acestei corespondenţe, Isus) şi lui Dumnezeu, fără ipocrizie şi fără îi fac mai degrabă pudici, ori dintr‑o reali‑ artistul care îi scrie muzei pe care are infini‑ fiţe stilistice de duzină. Poetul‑dramaturg tate ce ţine de însăşi condiţia lor – arondată tul noroc de a o întâlni aievea, în carne şi găseşte expresiile cele mai acurate şi mai unei aurea mediocritas, în cel mai bun caz – oase, şi de a o convinge să îl însoţească până puternice în profunzimile sufleteşti proprii, nu prea avem cărţi de soiul celei care, întâr‑ la sfârşitul vieţii (ba chiar şi pe urmă), se pledând, prin această sinceritate, mai bine ziind decenii la întâlnirea ei cu publicul, dovedeşte pregătit pentru marea întâlnire a decât cei mai iscusiţi retori de formaţie apare abia astăzi. Câţi dintre autorii din li‑ vieţii lui, înarmat cu sensibilitatea, cu in‑ ecleziastică, în slujba marii iubiri care îm‑ teratura noastră, declarându‑şi dragostea, stinctul vital, cu fervoarea de‑a dreptul reli‑ plineşte în eternitate. El ridică, totodată, au izbutit să treacă pragul unei retorici mai gioasă pe care fericitul eveniment i‑o susci‑ osanale şi instituţiei căsătoriei, nepăsător la curând convenţionale, punând în scenă de‑ tă. Suntem la mii de leghe peste natura şi experienţele de viaţă neizbutite şi încreză‑ plin credibil, la mare altitudine şi cu mijloa‑ nivelul literar atinse în Geniul şi zeiţa lui tor definitiv şi deplin pe seama virtuţilor ce de sintaxă şi de vocabular şi economice, Aldous Huxley sau de Mantissa lui John cuplului a cărui cununie a fost oficializată şi necenzurate, o pasiune deplin luminoasă, Fowles. De astă dată arhetipala muză s‑a în faţa altarului. „Un jurământ sfânt mi se atingând incandescenţa? Câţi dintre ei şi‑au încarnat şi, într‑un chip nesperat, nu deza‑ naşte pe buze, acum în preajma marei îm‑ trăit iubirea la cotele unei spiritualităţi afla‑ măgeşte, nu defectează... Dar nici cel pe pliniri şi totul se leagă de azi înainte, pentru te în continuă atingere cu sacrul, transfigu‑ care ea ajunge să îl structureze interior şi să mine, de acest jurământ. Îmi voi închina ce rată de sentimentul continuu al unui myste- îl covârşească de iubire nu este imun sau în e mai bun în mine îndeplinirii lui – căci jur rium tremendum şi aflată într‑o continuă contratimp. Iubirea ţâşneşte, efectiv, din el să închin totul pentru fericirea ta...“ (scri‑ uimire şi cutremurare? La drept vorbind, şi, trecând pe hârtie, continuă să ardă chiar soarea nr. 8). Şi Radu Stanca conchide, mai nici unul. Avem poeme de dragoste şi şi după tot timpul scurs de la data înscrisă înainte de a începe un nou imn, înainte de romane construite în jurul unei siluete fe‑ în finalul scrisorilor. a descrie un nou cerc, îmbătat de iubire: minine râvnite şi adorate, dar până acum Radu Stanca vorbeşte despre sentimen‑ „Cu tine dobândesc nu numai un rost, dar nimic care să se situeze la cote compatibile tul care îl animă, evocându‑l ca pe „... o cu povestea lui Tristan şi Isolda, cu cea a lui şi un loc printre binecuvântaţii lumii – căci dragoste nesfârşită, dragoste din care se tu îmi aduci fericirea.// A fi fericit e ceea ce nasc acum toate zilele şi clipele mele, toate face pe om, om“ (scrisoarea nr. 8). nădejdile mele de viitor şi toate făgăduielile În faţa corespondenţei lui Radu Stanca luminoase ale împlinirii noastre desăvârşi‑ Carte cu Doti categoria capodoperei rămâne pali‑ toare.// Am găsit în sfârşit făptura unică, dă şi inoperantă. primită la redacþie incomparabilă, de atâta vreme căutată, care să reverse sensul destinului meu; acea fiinţă n minunată, din începuturi, a cărei prezenţă să mă umple de un alt eu, definitiv, adevă‑ rat, deplin – eul dorit, fremătător de viaţă, rod al miraculoasei prefaceri săvârşită de tine în mine. [...] Acum nu mai e nimic în yy Adrian Dinu Rachieru, Polemici de tranziţie, mine care să nu fii tu – nu mai e nici un colţ Serbia: Tibiscus - în sufletul meu unde să nu locuieşti tu... Uzdin, 2016. [...] ... fiecare act al meu e o răsfrângere

8 • APOSTROF Sub lupa memoriei Demonii istoriei între umanism prometeic şi mizeria utopiei

Vladimir Tismăneanu

storia secolului xx a fost una a pasiuni‑ telectuale. Aceasta a fost diferenţa dintre pe care am publicat‑o în 1988 despre criza Ilor revoluţionare sau, dacă vrem, a bufoni şi preoţi pe care a subliniat‑o atât de ideologiei marxiste în Europa de Est (a se hybrisului radical dezlănţuit. Ambele pa‑ pătrunzător Leszek Kołakowski. Profeţii vedea şi traducerea apărută la Polirom în tologii politice absolutiste au fost combi‑ utopici sunt monomani, recurg invariabil la 1997). Soarta marxismului în acele ţări este naţii de utopism şi scientism. Lenin, de semne de exclamare. Pe când intelectualii un subiect la fel de fascinant precum desti‑ pildă, a fost înamorat de algebra revoluţi‑ critici îmbrăţişează abordarea opusă, culti‑ nele supuse Marelui Experiment. Marxis‑ ei, Hitler şi Mussolini au fost nu mai puţin vă interogaţia, negarea, protestul. Nu vreau mul şi‑a pierdut dimensiunea emancipatoa‑ intoxicaţi de legile istoriei. Chiar şi aşa, în să romanţez aici figura intelectualului, dar re originară şi a devenit doar un instrument pofida acestui pozitivism, machiavelicii re‑ trebuie să insist că încă de la facerea sa, apologetic răsuflat. A fost hiper‑simplificat, voluţionari – şi aici trebuie să menţionăm dictatura bolşevică a fost intelectofobă. Ci‑ dar, la urma urmelor, Kołakowski avea indivizi precum Mao, Castro, chiar Che team zilele acestea despre momentul tragic dreptate: aceste eforturi fuseseră inspirate, Guevara – au acţionat ca şi cum construc‑ inevitabil care subîntinde şi corupe orice într‑o manieră extrem de mediată şi convo‑ ţia revoluţionară poate fi împlinită aici şi tentativă de a‑l exonera pe Lenin şi a‑l pre‑ lută, de Marx însuşi. Aşa cum ştim, a existat acum. Este tocmai ceea ce Eric Voegelin a zenta drept un fel de tiran benign. Vladimir cândva o mare revistă mensuală intelectua‑ diagnosticat drept imanentizarea eschato‑ Ilici a fost obsedat de putere şi a abhorat lă, cu sediul la Londra, numită „Encoun‑ nului, suprimarea distincţiei dintre Ceta‑ gândirea critică. ter“. Primii ei editori au fost Irving Kristol, tea Omului şi Cetatea lui Dumnezeu. Îmi „N‑ar ajunge toată apa mării spre a spă‑ Melvin Lasky şi Stephen Spender. Mel amintesc ca ieri conversaţia lămuritoare pe la o singură pată de sânge intelectual...“, Lasky a rămas editor până la dispariţia re‑ care am avut‑o în anii 1990 cu un om scria Lautréamont. Nikolai Gumiliov, năs‑ vistei, în 1991. Se întâmplă să fi dat zilele foarte înţelept, marele sociolog weberian cut în 1886 la Kronstadt, a fost ucis acum trecute peste numărul din ianuarie 1981 S.N. Eisenstadt. Pentru el, şi sunt complet 95 de ani, pe 25 august 1921, la Sankt Pe‑ care include lungul interviu al lui George de acord, fundamentalismul politic în‑ tersburg (pe atunci Petrograd). A fost un Urban cu Leszek Kołakowski, intitulat seamnă exact disoluţia graniţei dintre ima‑ poet al „Epocii de argint“ (o perioadă în „The Devil in History“ (Diavolul în isto‑ nenţă şi transcendenţă, convingerea febrilă poezia rusă de la începutul secolului xx), rie) şi o casetă de două pagini care conţinea că egalitatea absolută poate fi asigurată în fondatorul Mişcării acmeiste (curent literar un fragment din introducerea la „The Main această lume. Dar, aşa cum ştim, în nume‑ modernist în literatura rusă din zorii veacu‑ Currents of Marxism“ (Principalele curente le acestei ambiţii nesăbuite, milioane de lui trecut), un critic şi un călător. În 1910, ale marxismului). oameni şi‑au pierdut viaţa s‑a căsătorit cu Anna Ahmatova şi au avut Fie‑mi permis să citez aici câteva dintre Trebuie să păstrăm în minte contextul un fiu, Lev Gumiliov, născut în 1912, deve‑ acele cuvinte extrem de actuale şi înţelepte istoric şi spiritual în care s‑a petrecut acest nit apoi zek al Gulagului şi una din figurile tipărite cu litere îngroşate: „Sfântul Pavel asalt împotriva valorilor liberale. Intelectu‑ marcante ale eurasianismului. Nikolai şi nu a fost personal responsabil pentru Inchi‑ alii au fost indignaţi de ceea ce percepeau a Anna s‑au separat în 1918. Susţinător al ziţie şi pentru Biserica Catolică la sfârşitul fi mărginirea experienţei burgheze. Până în monarhiei, Gumiliov nu a acceptat revolu‑ secolului xv, dar cercetătorul, creştin au ba, 1914, Europa era măcinată de sensul apo‑ ţia bolşevică. Cu toate acestea, a refuzat să nu se poate mulţumi să observe cum creşti‑ caliptic al amurgului universal şi dorinţa emigreze convins fiind că nu va fi supus la nătatea a fost coruptă sau denaturată de pentru ceva complet nou, deopotrivă con‑ represalii. A crezut că afirmarea deschisă şi conduita papilor şi episcopilor nedemni; ar structiv şi distructiv, o nevoie chiliastică de onestă a vederilor pro‑monarhiste reprezin‑ trebui mai degrabă să caute să afle ce anu‑ redempţiune şi explorarea unei mutaţii an‑ tă cea mai bună apărare şi că bunul său re‑ me din epistolele pauline a dat naştere, la tropologice. În maniere diferite, Marx şi nume ar fi o garanţie împotriva represiunii. timpul sorocit, unor acţiuni nevrednice şi Nietzsche au prevestit această formidabilă O poziţie care a funcţionat bine în timpul criminale. Atitudinea noastră în problema aventură. Într‑un eseu despre Simone Weil, prelegerilor şi lecturilor sale, când audito‑ lui Marx şi a marxismului ar trebui să fie publicat la începutul anului 1963, Susan riul i‑a acceptat „monarhismul“ drept tea‑ aceeaşi, şi, în acest sens, prezentul studiu Sontag observa cu acurateţe: „Eroii cultu‑ tru sau bizarerie poetică. nu reprezintă doar o evaluare istorică, ci o rali ai civilizaţiei noastre liberal‑burgheze Pe 3 august 1921, Gumiliov a fost ares‑ încercare de analiză a ciudatei sorţi a unei sunt anti‑liberali şi anti‑burghezi; sunt tat de Ceka sub acuzaţia de a fi participat la idei care a încolţit în umanismul prometeic scriitori ajunşi repetitivi, obsesivi şi necuvi‑ un complot anti‑sovietic. După declasifica‑ şi a culminat în tirania monstruoasă a lui incioşi, care impresionează prin forţă – nu rea documentelor acestui caz, s‑a aflat că Stalin“. Acesta este imperativul metodolo‑ doar prin tonul autorităţii lor personale şi fusese învinuit de „omisiune de denunţ“ gic şi moral care ne inspiră pe Marius Stan prin pasiunea lor intelectuală, dar şi prin atunci când i‑ar fi fost oferită calitatea de şi pe mine în eforturile noastre curente de a sentimentul unei extremităţi intelectuale şi membru într‑o organizaţie conspirativă a finaliza un volum despre Marx şi mistica personale acute. Bigoţii, istericii, distrugă‑ ofiţerilor, invitaţie pe care oricum a refu‑ revoluţiei totale... torii sinelui – aceştia sunt scriitorii care stau zat‑o ferm. În august, a fost executat prin n mărturie pentru vremurile teribil de bine‑ împuşcare de către un pluton pentru a fi voitoare în care trăim...“ Aceasta pare să fie participat la un complot contra‑revoluţio‑ atât şansa, cât şi blestemul epocii noastre nar (circulă diferite versiuni asupra detalii‑ marcate de confuzie socială, anxietate cul‑ lor acestei presupuse participări). Membrii turală şi iluzii politice... plutonului de execuţie au declarat mai târ‑ Spre deosebire de Hitler, care a fost un ziu că fuseseră impresionaţi de stăpânirea brigand şi un impostor, alţi revoluţionari de sine pe care a arătat‑o în faţa ineluctabi‑ machiavelici au fost intelectuali. Mă gân‑ lei sorţi. Numele i‑a fost reabilitat abia în desc la Mussolini, Lenin, Troţki, Gramsci, 1991... chiar Stalin. Dar ei erau visceral suspicioşi Privesc experienţa comunistă ca pe o faţă de oscilaţiile, ezitările şi dubitaţiile in‑ mizerie a utopiei. Este şi subtitlul unei cărţi

Anul XXVIII, nr. 3 (322), 2017 • 9 Fragmente din ţara fluturilor (18.10.2016 – 27.10.2016)

Ciprian Vălcan

abia în 2010, după ce Carlos Maldonado, înzestrat cu un formidabil har al conversaţi‑ un alt prieten columbian, mi‑a trimis o ei, capabil să lanseze observaţii de o ironie splendidă ediţie care conţinea nucleul ope‑ devastatoare ce‑i dezarmau adversarii, şi‑a rei lui, cărţile de aforisme: Escolios a un scris cele opt volume de sonete publicate în texto implicito (2 volume), Nuevos escolios a timpul vieţii fiind obsedat de perfecţiunea un texto implicito (2 volume), Sucesivos esco- formală a versurilor sale. Legenda lui a în‑ II lios a un texto implicito. De atunci, m‑am ceput să prindă contur încă din tinereţe, de obişnuit ca, în apropierea Crăciunului, să la 26 de ani, cînd un grup de intelectuali * recitesc ba micile texte ale lui Walter Ben‑ din Pereira l‑a proclamat „el papa negro”. jamin despre copilăria‑i berlineză, ba afo‑ Un an mai tîrziu, în 1968, a fondat Sanctu‑ icolás Gómez Dávila. Născut în 18 Nmai 1913 la Bogotá, Nicolás Gómez rismele lui Gómez Dávila, transformînd arul Tantric din America de Sud, un soi de Dávila ajunge la vîrsta de 6 ani la Paris îm‑ aceste lecturi într‑un adevărat ritual ca‑ templu consacrat venerării lui Satan. Din preună cu familia. Studiază la un colegiu re‑mi aduce o anumită seninătate. Recu‑ cîte am înţeles din spusele Lilianei, care i‑a benedictin, apoi, timp de doi ani, din prici‑ nosc că am acceptat invitaţia de a merge în fost o prietenă apropiată, acest joc de‑a sa‑ na unei pneumonii grave, care îl ţine la pat, Columbia mai ales din pricina lui Gómez tanismul şi‑a atins scopul, asigurîndu‑i o îşi continuă studiile acasă cu o seamă de Dávila. Pentru mine, Columbia e, în pri‑ mare notorietate şi aducîndu‑i invitaţii în profesori particulari. Se întoarce în Colum‑ mul rind, ţara lui şi mai puţin ţara lui cele mai prestigioase case burgheze din Pe‑ bia la vîrsta de 23 de ani. Revine în Europa García Márquez, Alvaro Mutis sau Fer‑ reira, toţi notabilii din zonă dorindu‑şi să se doar pentru şase luni, în 1948, alături de nando Botero. N‑am uitat unul dintre poată lăuda că l‑au avut invitat la masă pe soţia sa, Emilia Nieto Ramos. Graţie averii aforismele sale necruţătoare: „Llamamos „Diavol”, aşa cum fusese supranumit Esco‑ familiei sale, nu e nevoit să lucreze. Aristo‑ hoy anti‑inconformismo la actitud del que bar Gutiérrez. În chip paradoxal pentru aş‑ crat pur‑sînge, rămîne toată viaţa închis în comparte corajosamente opiniones mayo‑ teptările noastre, el a fost invitat de Monse‑ biblioteca lui de peste 30 000 de volume, ritarias y cumple cabalmente sus funciones niorul Darío Castrillón să susţină o citindu‑şi şi recitindu‑şi autorii preferaţi în fisiologicas. El anti‑conformista, al defe‑ conferinţă despre satanism pentru preoţii original. Nu acceptă nici postul de consilier car, se cree sobre una barricada”. catolici din departamentul Risaralda… Graţie Lilianei, care a purtat o intere‑ al Preşedintelui Columbiei, nici postul de * ambasador la Londra. Întreaga lui operă e santă corespondenţă cu Cioran, Escobar alcătuită din cinci cărţi şi două articole iavolul”. Colecţia mea de excen‑ Gutiérrez a ajuns să citească în franceză (unul de trei pagini, celălalt de optsprezece „Dtrici s‑a îmbogăţit în Columbia cu cîteva dintre cărţile filosofului şi i‑a dedicat pagini). Prima carte, care conţine fragmen‑ încă un personaj, Héctor Escobar Gutiér‑ un poem în volumul Estetas y Heresiarcas te şi aforisme, e publicată, la insistenţele rez. Liliana mi‑a povestit despre el în timp din 1987. Şi tot graţie ei, interesul lui pen‑ fratelui său, în 1954, pe cînd Gómez Dávi‑ ce ne plimbam prin cimitirul din Pereira, tru autorul Silogismelor amărăciunii a cres‑ la avea 41 de ani. A doua, un volum de ese‑ amintindu‑şi ce scandal a avut loc la în‑ cut în asemenea măsură în ultima parte a uri, apare în 1959, pe cînd el avea 46 de mormîntarea lui, în urmă cu doi ani, cînd vieţii încît, printre manuscrisele sale, a fost ani. Celelalte trei cărţi, alcătuite numai din discipolii săi satanişti şi‑au disputat sicriul găsit un volum inedit conţinînd 90 de so‑ aforisme, sînt publicate la 64 de ani, la 73 cu prietenii lui catolici, ajungînd aproape să nete consacrate operei lui Cioran, volum de ani şi la 79 de ani. Nu e deloc preocupat se încaiere pentru a şi‑l adjudeca. Singura aflat acum în posesia Lilianei. Am ajuns să‑l de ecoul scrierilor lui. Rămîne, pînă la ca‑ soluţie a fost desfăşurarea, în paralel, a do‑ văd în penultima zi a şederii mele la Perei‑ păt, lucid, sarcastic, neiertător cu gogoriţe‑ uă ceremonii funerare, una oficiată de un ra: fiecare sonet e dactilografiat de Escobar le modernităţii. Moare în 17 mai 1994, cu preot catolic, cealaltă – de doi adoratori ai Gutiérrez pe cîte o pagină separată ce poar‑ doar o zi înainte de a fi împlinit 81 de ani. lui Lucifer. Trupul lui Escobar Gutiérrez a tă semnătura lui cu cerneală neagră. fost incinerat. L‑am descoperit pe Nicolás Gómez * Dávila în urmă cu 10 ani, după o discuţie De‑a lungul zilelor petrecute cu Liliana, cu un prieten columbian, care mi‑a vorbit am aflat că Escobar Gutiérrez a fost un au‑ rostituate. Aveam 21 de ani cînd am despre acest gînditor straniu, socotindu‑l todidact care n‑a urmat niciodată studii Pfost acostat pentru prima dată de o apropiat de Cioran. Am ajuns să‑l citesc universitare. Poet rafinat, lucid, orgolios, prostituată. Era o femeie cu ochi trişti şi cu

Cãrþi primite la redacþie

yy Les relations Iraëel-Dias- pora à travers l’Histoire, coord. Carol yy Nicolae Iancu, yy Edward Oprea, Michaël Hirsch, yy Gheorghe Revanşa Iancu, Iaşi: Focul viu: Mocuţa, postumă, Editura poeme vechi Salutări din Târgovişte: Universităţii şi noi 1975- Piaţa Recon- Bibliothe- „Al. I. Cuza“, 2010, Iaşi: cilierii, Arad, ca, 2016. 2016. Polirom, 2017. Mirador, 2016.

10 • APOSTROF sîni nefiresc de rotunzi, asemenea unor Escobar a murit cînd eram în anul II de fluturi care se găsesc în Columbia: Morpho mingi din copilăria mea. Nu i‑am spus ma‑ facultate. În 1993, nu aveam prea multe in‑ peleides, căruia vorbitorii de limbă engleză îi re lucru, am îngăimat încurcat cîteva vorbe formaţii despre el, ştiam doar că era un sce‑ spun The Emperor, apoi Doxocopa laure, Bi- şi am trecut mai departe. Eram la Paris, pe lerat, un tîlhar în stare de cele mai teribile blis hyperia, Colobura dirce, Dioneta moneta, Bulevardul Sébastopol, într‑o seară de oc‑ bizarerii. Aşa că am fost surprins să aflu că, Dircena dero, Phoebis philea. Însă m‑au fasci‑ tombrie a lui 1995. Aveam să mai văd pe pentru studenţii mei, el se transformase nat cu adevărat fluturele cu aripi de sticlă urmă prostituate pe rue Saint‑Denis, în într‑un personaj legendar, într‑un ocrotitor (Greta oto), pe care columbienii îl numesc cîteva cartiere ale Vienei şi în apropierea al săracilor şi bătrînilor, într‑un Robin Hood „fluturele de cristal”, şi fluturele 89 (Dia- gării din Napoli. Pentru mine, prostituatele latino‑american. Am decis să verific cum ethria neglecta), frate bun cu fluturele 88 deveniseră personaje de poveste, graţie is‑ stau lucrurile la el acasă, să observ dacă în (Diaethria anna), chiar dacă acesta din ur‑ torisirilor picante ale bunicului meu despre Columbia el e socotit un ticălos sau un erou. mă nu trăieşte în Columbia. fauna ce mişuna în vremea tinereţii lui la Toţi cei pe care i‑am întîlnit la Pereira mi‑au Fluturele de sticlă pare un artefact inven‑ Crucea de Piatră, dar în egală măsură per‑ vorbit în termeni elogioşi despre Escobar, tat de un bijutier nebun, o fiinţă nepămîn‑ sonaje ale istoriei filosofiei, graţie celor considerîndu‑l un geniu, un om care a dove‑ teană propulsată de improbabile influxuri scrise despre ele de Simmel, Weininger, dit în faţa lumii întregi extraordinara inteli‑ magice ori de descîntecele unor vrăjitori ce Walter Benjamin sau Cioran. genţă de care sînt capabili columbienii, şi‑au propus să se joace de‑a zeii. Să‑l atingi Cu toate că în Columbia nu există legi punînd pe jar cea mai mare putere mondială ar fi o impietate, să‑l priveşti pare primejdi‑ care să interzică practicarea prostituţiei, la graţie abilităţilor sale inegalabile de mana‑ os. Ai mereu impresia că, orice ai face, i‑ai Pereira n‑am văzut nicio prostituată, deşi ger. Mi s‑a povestit că sute de oameni vin putea deregla echilibrul fragil, ba chiar că ai mi s‑a spus că mă aflam într‑o zonă vestită zilnic să se roage la mormîntul lui, fiindcă fi în stare să‑l împingi să se facă fărîme cu o pentru senzualitatea femeilor sale. Liliana mulţi dintre ei îl socotesc un sfînt, mai ales simplă privire. Fluture pentru magicieni, mi‑a povestit că Pereira a devenit faimoasă că în ultima vreme au început să‑i fie atribu‑ pare sortit să sfîrşească în insectarul unor în întreaga Columbie pentru moravurile ite şi diverse miracole. Nimeni nu mi‑a vor‑ magicieni ori în cabinetele de curiozităţi na‑ uşoare atribuite femeilor de aici, iar ea era bit despre ororile pe care le‑a provocat, des‑ turale ale noilor hani mongoli. convinsă că această imagine se răspîndise pre miile de morţi lăsaţi în urmă de acţiunile Fluturii 89 şi 88 par un omagiu adus de cu repeziciune din pricina faptului că oraşul sale banditeşti. Tot ceea ce fusese rău fusese către lumea insectelor diamantinelor legi ale fusese socotit întotdeauna un bastion al uitat, rămăsese doar mitul. Aşa că mă aştept matematicii şi impenetrabilelor mistere ale cosmopolitismului şi al liberalismului, un ca peste o sută de ani să se vorbească doar numerelor. Dacă Pitagora ar fi fost la fel de fief al francmasonilor, spre deosebire de despre San Pedro Escobar, singurul veritabil bătrîn precum lumea, am fi putut crede că oraşele din jur, Manizales şi Armenia, veri‑ sfînt al Columbiei... sînt creaţiile lui directe, instrumente vii şi tabile redute ale catolicismului. Acest clişeu ludice folositoare pentru propovăduirea redutabil nu a rămas fără urmări: Carlos luturi. Ajungînd în aeroportul El Do‑ somptuoasei lui viziuni despre univers. Pe Alberto m‑a asigurat că toate prostituatele Frado din Bogotá, am fost întîmpinat de aripile unuia dintre fluturi, Diaethria anna, din Columbia pretind că sînt originare din zeci de panouri cu fotografii minunate gru‑ se conturează cu claritate, cu alb şi cu negru, Pereira atunci cînd încearcă să‑şi atragă cli‑ pate sub titlul Colombia, país de mariposas. numărul 88, plasat în mijlocul unor cercuri enţii, fiindcă asta reprezintă o garanţie a Am aflat că, din cele 18 500 de specii de ce par să trimită la un enigmatic turbion înzestrărilor speciale de care dispun pentru fluturi descoperite pînă acum în lume, în originar. Dacă priveşti aripa stîngă a lui Dia- arta amorului, e ca o denumire de origine Columbia se găsesc 3227 de specii, ţara lui ethria neglecta, vei vedea numărul 89. Dacă controlată... Gómez Dávila fiind plasată pe locul trei priveşti aripa lui dreaptă, vei vedea numărul într‑un clasament mondial, după Brazilia 98. Turbionul originar nu lipseşte nici de scobar. Înainte de a pleca spre Pereira, (3500 de specii) şi Peru (3400 de specii). aici. Le recomand celor care joacă la loto să Ei‑am rugat pe studenţii mei să‑mi spună Columbia este şi una dintre cele 19 ţări care încerce şi aceste numere. Bănuiesc că ar pu‑ numele unei personalităţi originare din Co‑ exportă fluturi, alături de, printre altele, tea să aibă o surpriză plăcută. Sînt sigur că lumbia. Mă aşteptam ca toţi s‑o pomenească Malaysia, Thailanda, Filipine, Taiwan, Pitagora n‑ar vrea să‑i dezamăgească. pe Shakira şi doar cîţiva dintre ei să‑şi amin‑ Kenya, Madagascar şi Costa Rica. În seara de 24 octombrie, la două zile tească şi de Garcia Márquez. Spre uimirea La Pereira, am văzut cel puţin 15 specii după ce făcusem mica mea cercetare ento‑ mea, singurul nume care a fost rostit a fost de fluturi în curtea hotelului, iar pe unele mologică în biblioteca Lilianei, am avut acela al lui Pablo Escobar, celebrul traficant dintre acestea am reuşit chiar să le fotogra‑ parte de o neaşteptată întîlnire cu un fluture de droguri împuşcat în 1993, la doar o zi fiez pentru Vlăduţ. N‑am izbutit să aflu în camera de la hotel. Înainte de plecarea la după ce împlinise 44 de ani. Am aflat că po‑ prea multe despre ele de la localnici, aşa Armenia şi la Salento, lăsasem geamul des‑ pularitatea vestitului bandit era datorată cum n‑am izbutit să aflu nici numele speci‑ chis, deloc impresionat de poveştile despre unui serial lansat în 2015 pe Netflix, Narcos, ilor luxuriante de flori care creşteau chiar hoţii care dau iama în tot ce li se pare la în‑ care reuşise să‑i fascineze defintiv, ţinîndu‑i sub geamul meu şi nici numele speciilor de demînă. La întoarcere, pe la 9 seara, cu sufletul la gură. Din cîte îmi spuneau bă‑ păsări (vreo 12 la număr) care mă trezeau, aprinzînd lumina, am zărit un fluture imens ieţii din anul I, mari fani ai serialului, Esco‑ cu o veritabilă precizie kantiană, la ora 6 în ce se agita bezmetic în toate părţile, surprins bar era văzut în cluburile timişorene ca un fiecare dimineaţă. Am apelat la splendida probabil de venirea mea care îi tulburase redutabil erou anti‑american, iar tricourile bibliotecă a Lilianei şi a lui Carlos Alberto, odihna. Ca să‑i dau timp să se liniştească, am cu chipul său deveniseră mult mai populare unde am dat peste un elegant atlas entomo‑ intrat în baie. Cînd am reintrat în cameră, decît acelea cu Che Guevara. logic. Mi‑am notat numele cîtorva specii de după vreun sfert de oră, l‑am găsit pe mag‑ nificul fluture cenuşiu aşezat pe tabloul din spatele patului, o reproducere a unui peisaj al pictorului Ricardo Borrero Álvarez. Deşi un talentat peisagist, Borrero Álvarez nu putea fi confundat în nici un fel cu Zeuxis sau cu Parrhasius, dar asta pare să fi contat mai puţin pentru fluturele meu, interesat în mai mică măsură de consideraţii estetice şi mai mult de găsirea unui loc în care să dor‑ miteze în tihnă. Am profitat de ceea ce bă‑ nuiam a fi nevoia lui subită de introspecţie şi l‑am fotografiat pentru Vlăduţ. Pe urmă, folosind o pungă de hîrtie, l‑am apucat cu delicateţe şi i‑am dat drumul pe geam. Bă‑ nuiesc că a avut destul timp să se adăposteas‑ că de ploaia care a izbucnit după vreo zece minute. N‑aş fi vrut să fiu socotit ucigaşul unui fluture tocmai în ţara fluturilor.... n • Floarea de aur. Foto: C. E.

Anul XXVIII, nr. 3 (322), 2017 • 11 Dumitru Ţepeneag – 80 de ani Oniro(mnemo) tehnică şi paradox Laurenţiu Malomfălean

mereu luat de la capăt, ajungând la parado‑ lismului, să salute romanul ca fiind o „nara‑ xurile unui Zenon exemplificate ficţio‑ ţiune cu variaţiuni“. De fapt, acest arpièges nal‑textualist (Ahile – transpus în roman poate avea mai multe înţelesuri: de la un Pamfile – şi broasca ţestoasă, dar, mai ales, arpegiu cu sensul deturnat (sugerând miş‑ paralogismul dihotomiei). Vom vedea, în carea nemişcată – sau invers – a celor patru Zadarnică e arta fugii, că onirismul se ma‑ note interpretate succesiv‑simultan), la nifestă prin două tehnici: pe lângă cea a si‑ capcanele unei adevărate arte sonore a cu‑ mulării unui vis (recurent), se detaşează vântului, revelându‑ni‑se astfel o formă su‑ tehnica rememorării unui vis – dublu pre‑ perioară de literatură cu constrângere. fixoidabilă drept oniro‑mnemotehnică. Pe Pe teren românesc, ceva mai aplicat, Ma‑ scurt, vom reparcurge drumul de la somnul rian Victor Buciu stabileşte cu rigoare cele disfonic al ţestoasei – alter ego pentru Ţe‑ 17 variaţiuni ale fugii din roman, clasificate peneag însuşi – la mecanismul şi logica după relatare şi subiect: 6 la persoana i, 2 la (memorării) visului. persoana a ii‑a, respectiv 9 la persoana a iii‑a. Deşi Buciu nu identifică tema, lăsându‑ne să credem că n‑ar – putea – fi avuabilă, să fie a 18‑a variaţiune, ca în rahmaninoviana Rap- § Un roman sodie pe o temă de Paganini, fuga întoarsă pe e 14 februarie, Dumitru Ţepeneag, le cu constrângere muzicală dos, reluată mereu de la capăt? Pmaître fondateur al Grupului Oniric ro‑ Simetric, rescriindu‑şi de la un punct, mân, a împlinit 80 de ani. Totodată, se cu‑ olumul în discuţie a purtat nu mai pu‑ după aproape de două ori douăzeci de ani, vine să îl celebrăm cu ocazia jumătăţii de Vţin de patru titluri. Cel original pare să pasajul din jurnal citat mai sus, despre toată secol scurse de la debutul cu Frig (1967) şi, fi fost Fuga, oferit unui fragment publicat această discuţie s‑a autosesizat Dumitru mai ales, după cei 25 de ani de la resădirea în revista Luceafărul (14 iunie 1969), din Ţepeneag însuşi, într‑un interviu acordat la operei sale de căpătâi, Zadarnică e arta fu- care Ţepeneag va recicla parţial. În plin apariţia ediţiei americane a romanului gii, pe sol autohton. Acest roman, apărut proces de concepere a textului, pe 3/4 ianu‑ (2007): iniţial în franceză (1973, în traducerea lui arie 1971, prozatorul ajuns autograf nota: Alain Paruit), nominalizat la prix Médicis Concret, Zadarnică e arta fugii este [...] étranger (pe care îl pierde la mustaţă în faţa Pentru Fugă am găsit următoarea structură: construit ca [...] un canon pentru două voci. unui Milan Kundera), a rămas, în timp, cea cursă cu capcane – [...]; aleg câteva cuvin‑ [...] unele cuvinte funcţionează ca nişte cap‑ cane. Personajul principal se mişcă, merge mai importantă producţie literară a între‑ te‑capcană şi câteva cuvinte‑obsesie. [...]. Punctul fix este gara, unde una din femei de la un punct la altul [...], gândeşte, se po‑ gului onirism românesc. trebuie să sosească ori de unde trebuie să ticneşte de un cuvânt‑capcană, de cuvântul Adresându‑se lui Ţepeneag printr‑o plece. În drum spre gară, personajul fiind „grădină“, de pildă: astfel, va ajunge într‑o scrisoare imediat după lectura cărţii, un «obligat» să gândească, va gândi şi cuvin‑ grădină. Sau se împiedică de cuvântul „pla‑ autor înalt modernist ca Mircea Eliade pu‑ tele‑capcană, să zicem cuvântul grădină; în jă“ şi ajunge pe o plajă [...]. tea scrie cu fermă convingere: „Este singu‑ momentul acela, el se va trezi într‑o grădină rul text «ultra‑modernist» (cum îi spui [...] cu cealaltă femeie, de unde va trebui să Însă pentru a putea răspunde la întrebarea D‑ta) care m‑a încântat“. Nu interesează plece, să se ducă din nou spre gară; [...] nu de ce un asemenea titlu, trebuie să vedem neapărat entuziasmul confesiunii eliadeşti, se poate opri să nu gândească în continuare cine, de fapt, nu poate fi prins din urmă. Şi cât faptul că prozatorul îşi considera roma‑ şi să cadă peste cuvântul, să zicem, mare sau cum! plajă; şi‑atunci, iată‑l pe plajă cu cealaltă fe‑ nul încadrabil unui ultra‑modernism, ter‑ meie [...] de unde iarăşi va pleca spre gară men sinonim în fond pentru ceea ce am ales [...] fără să ajungă vreodată. [Un român la a numi hiper‑şi‑nu‑post‑modernism. Tot la Paris. Pagini de jurnal] § Paradoxurile din apariţia volumului în Franţa, şi tot într‑un pasaj de corespondenţă, s‑a pronunţat un Sadicul autor imaginează un personaj‑fan‑ Eleea pe model onirist alt membru al cvasi‑miticei generaţii ’27, toşă. Mai mult, am putea vorbi chiar de un Emil Cioran, remarcând hiperreal o indis‑ efect puzzle, cuvintele‑capcană fiind zonele onform unei note diaristice din 28 oc‑ tincţie: „îmi place în [...] Arpièges [...] că comune ale pieselor, ce leagă între ele pere‑ Ctombrie 1971, romanul s‑ar fi intitulat totul e în mişcare (nu poate fi imaginat un grinările protagonistului. În altă confesiu‑ provizoriu Zenon. Probabil fiindcă Dumitru infern mai dinamic) şi că, totodată, totul, ne, din volumul Reîntoarcerea fiului la sânul Ţepeneag ficţionalizează în cadrul său pri‑ în carte, e ireal şi neclintit“. Cu alte cuvinte, mamei rătăcite, autorul ne lămureşte asupra mele două raţionamente ale omonimului dacă pe istoricul religiilor Ţepeneag îl în‑ unui aspect oarecum complementar: „Nu filosof eleat despre imposibilitatea şi zădăr‑ cântă probabil prin arta fugii, filosoful si‑ ştiu de ce am schimbat titlul românesc Za- nicia mişcării – ba chiar împotriva oricărei nuciderii se lasă cucerit de paradoxul (ne) darnică e arta fugii [preexistent aşadar; tentative de‑a o realiza. Le redau aşa cum au mişcării zadarnic pus în bătaia săgeţii de n.m. – lm] în Arpièges. Poate pentru că pe fost rezumate de Aristotel, în Fizica: către prozator. vremea aceea aveam oroare şi de ideea de‑a În România, volumul e receptat numai fugi (din ţară).“ În sfârşit, ajungem la fuga Mai întâi, raţionamentul care zice că lucrul nu se poate mişca din cauză că trebuie să fie după 1989, când e publicată – cumva – edi‑ din titlu. Tema reluată printr‑o dezvoltare mai întîi în jumătatea [drumului] înainte de ţia originală (1991). Demersul meu va şi apoi recapitulare, iată schema fugii muzi‑ a ajunge la sfârşit [...]. porni de la fugitiva artă poetică schiţată în‑ cale prelucrate romanesc. La fel, apariţia Al doilea raţionament este cel numit Ahile. că din paratext şi dusă până la ultimele ediţiei franceze îl va fi determinat pe Jean Acest raţionament spune că niciodată lucrul consecinţe de‑a latul acestui text muzical Ricardou, teoreticianul de frunte al textua‑ care se mişcă mai încet nu va fi prins de cel

12 • APOSTROF Dumitru Ţepeneag – 80 de ani

care se mişcă mai repede, pentru că este ne‑ cesar ca lucrul care‑l urmează pe celălalt să atingă primul punct de unde a pornit cel care fuge, astfel încât mereu, în mod nece‑ sar, lucrul mai încet va fi înaintea celui mai repede. [Aristotel, Fizica, VI.9, 239b10‑5, traducere de N.I. Barbu]

Majoritatea criticilor ocultează primul ar‑ gument al lui Zenon, vorbind mai ales despre Ahile. Întocmai ca într‑un vis, aceas‑ tă copie mereu non‑inocentă a realităţii, în carte onomastica originală e reconfigurată: Zenon devine copilul care tot cântă la flaut (o fugă, probabil), atletul mirmidon Ahile ajunge bucătarul feroviar Pamfile, pe când broasca ţestoasă va fi prinsă din urmă pen‑ tru că... doarme, deci stă locului. Să punem accentul pe primul paradox anti‑mişcare, al unei dihotomii divizibile pas cu pas, la nesfârşit: nu poţi termina un drum, pentru că mai întâi trebuie să ajungi la jumătatea lui, înaintea căreia trebuie să ajungi la jumătatea jumătăţii, şi aşa mai departe, spaţiul fiind bineînţeles partajabil • Dumitru Ţepeneag. Foto: Sarah Moon. până dincolo de infinit, chiar dacă nesupra‑ din somn? Să ne amintim un vis, ultima lui Dumitru Ţepeneag respectă la perfecţie lo‑ pus cu împărţirea subiacent‑simultană a frântură, finalul, o variantă şi apoi alta, mai gica rememorării unui vis. Ne putem gândi timpului: nu poţi prevedea viitorul, pentru adăugând un detaliu, mai pierzând altul, la discuţia prin care controlorul încearcă că mai întâi trebuie să rămâi la jumătatea până ce reuşim să uităm filmul oniric toc‑ să‑i descrie mecanicului de tren paradoxul axei temporale, în prezent, înaintea căruia mai pentru că ne‑am chinuit să‑i reţinem dihotomiei (cum pentru a parcurge drumul trebuie să rămâi la jumătatea jumătăţii, şi cât mai multe amănunte. Sau ne hotărâm de la A la Z, trebuie mai întâi să fii la mij‑ aşa mai... înapoi, răscolind mereu trecutul. să‑l transpunem în scris. Ţepeneag nu‑şi loc, adică în M, iar înainte în mijlocul mij‑ Similar înlănţuirii imaginilor dintr‑un film permite să facă una ca asta, fiind sub dem‑ locului, adică în F etc). precum Anul trecut la Marienbad, în Za- nitatea sa de creator hiperlucid a se inspira Se poate merge la infinit înapoi (în tre‑ darnică e arta fugii, prin variaţiunile textua‑ din asemenea elucubraţii. cut, înspre copilărie), acesta pare să fie jo‑ le riguros reluate, apare descris un astfel de Oniroficţionalistul pare să mimeze un cul. Ca într‑o şedinţă la psihanalist, asocia‑ parcurs în trecut! Acolo adaugă prozatorul alt fel de autenticitate mnezică. Este vorba ţiile desfăşoară complexul, încearcă să‑l detalii când rescrie deambulările alter egou‑ de mecanismul amintirii visului, aşa cum deznoade. Însă chiar de începutul cutărui lui său, generând o suită de ciorne/ auto‑hi‑ ni‑l revedem dimineaţa, uneori pe parcur‑ vis nu te poţi apropia decât asimptotic. pertexte succesive/ începuturi de roman. sul zilei, în reveniri şi completări declanşate Declicul, cauza, resortul psihic subîntins Pentru exemplificare, cea mai la înde‑ de obiecte căzute în mână, de persoane vă‑ nu‑i pot fi cucerite sau stăpânite lucid, ori‑ mână se dovedeşte scena înjunghierii por‑ zute pe stradă, ca nişte madlene proustiene cât ar încerca protagonist‑narator‑autorul cului, transpusă în patru versiuni, căreia ce vin să ne recâştige când ne‑am aştepta să le priceapă. Desigur, se cască în acest Marian Victor Buciu îi urmăreşte foarte mai puţin – vis, care, nota bene, funcţionea‑ punct o breşă pentru psihanaliză, cu eterne‑ bine transformările. Nu doar că pasajele ză el însuşi pe post de memorie involunta‑ le conflicte oedipiene, complexe personale sunt efectiv amplificate, dublându‑se, dar ră. Oniro‑mnemotehnica se manifestă prin şi frici arhetipale; pe toate figurile feminine există o desfăşurare a lor în timp. Iar ultima acele cuvinte‑capcană; ele reintroduc varia‑ din roman stă înfiptă iniţiala M (Maria, versiune – de fapt, vom vedea mai încolo, ţiunile fugii textuale – sau, poate, variantele Magdalena, Marilena) – de la un moment după altă logică, prima – este executată pe unui vis, reamintit cu tot mai multe detalii, dat, M. devine prenume generic şi toate cea din urmă pagină a cărţii. Pentru că la paseist. Un recent articol din prestigioasa femeile sunt M., seamănă cu M., cu... Ma‑ final, imediat ulterior scenei sacrificiului, revistă Dreaming o demonstrează ştiinţific: ma fatală; pe de altă parte, paginile ce rela‑ Ţepeneag‑autorul descurcă iţele relatărilor tează cum, sub candida privire a mamei, scoţându‑şi capul de sub învelişul textual: „the immediate recollection of [|] a dream tatăl îi stricase personajului jucăria călcând upon awakening is often retrospective. As pe semaforul trenului electric din copilărie, şi atunci se aude din nou flautul, [...], iar a consequence, reports after a forced awa‑ pentru ca după numai câteva luni să fie eu stau pe marginea patului, mâinile aşezate kening in a sleep laboratory often start arestat, de parcă ar fi fost pedepsit crunt în cuminte pe genunchi, stau şi ascult sunetele with the description of the last scene of the flautului care continuă, fără încetare, aceeaşi forul intim al minţii respectivului copil, dream, in accordance with the well known simţit apoi mult timp vinovat, sunt – pot fi şi aceeaşi melodie, reluată mereu de la capăt memory law of recency. The awakened per‑ şi cântată cu atâta convingere, că, iată, şoferul son goes on by saying «And before that the‑ – revelatoare... Visul, modul minuţios în împietreşte cu braţul ridicat, femeile rămân re was...», and so on until the description of care sunt reaşezate piesele de puzzle din imobile şi ele, de pe lama cuţitului picură, the first scene of the remembered dream.“ real într‑un alt tot, rămâne gratuit, însă acompaniind flautul, stropi mici de sânge. [Jacques Montangero, „Dreams are narrati‑ bucăţile fac parte dintr‑o textură iniţială, Cerul e albastru, lucios. [157; s.m. – lm] ve simulations of autobiographical episodes, plină de sens. not stories or scripts: a review“] Tema neidentificată de exegeţi va fi fost Auctorele s‑a deşteptat, imaginea – visului un vis autentic amintit fragmentar, pe care – poate încremeni, fuga la fel, muzica nici‑ Cum în romanul nostru autorul se deşteap‑ variaţiunile fugii textuale nu fac decât să‑l odată. tă la final, înseamnă că ultima variantă tex‑ aproximeze. La final, după fantasticul „per- tuală, cea din care tocmai s‑a trezit, e de formance textual[ist]“ (Laura Pavel), rămâi fapt visul însuşi, textul debutând la sfârşitul cu impresia unui joc de şah desfăşurat in‑ § Tehnica (rememorării) său în fond, pe când prima sa pagină ar vers, dinspre mat înspre debutul încremenit consemna întâia schiţă a visului, cea mai al partidei. Stă în puterile cititorului să o visului puţin completă, pentru ca prin repetiţie şi ducă la capăt, reîncepând textul. acumulare înapoi, retroactiv, în trecutul n m văzut cum se încheie romanul – cu amintirii, să ajungem de unde am pornit, în Atrezirea autorului însuşi. Or ce ni se zorii ultimei variante, confundată cu visul, poate întâmpla de multe ori când ne trezim când bucla se poate închide. Scriitura lui

Anul XXVIII, nr. 3 (322), 2017 • 13 buze/ ochii mei de alţi ochi/ zîmbetul de „Reclamele luceau stins/ luminînd capetele alte zîmbete:/ atunci mi-am spus că trăisem îngenuncheate ale mulţimii./ Îmbrăcaţi în un vis urît/ care trebuia să se termine:/ am veşminte strălucitoare,/ idolii cu picioare apucat în mîini un pahar/ şi odată cu el alte de lut/ îşi ridicau faţa din cenuşă./ Ne tîram mîini au apucat alte pahare,/ şi am aruncat scheunînd ca nişte cîini/ la picioarele lor în‑ în oglindă,/ am spart-o în mii de bucăţi,/ făşurate/ în steaguri fumegînde,/ uitînd de călcând-o-n picioare:/ abia atunci mi-am vă‑ Dumnezeul nostru bun,/ uitînd de noi şi de zut chipul/ adevărat răsfrînt de alte chipuri/ ţară,/ în timp ce pămîntul cărat/ se transfor‑ prelingîndu-se tăcut pe sub uşi,/ din patria ma într‑o mîzgă cleioasă,/ ne ungeam trupul noastră din cer/ spre patria noastră pierdută“ cu el, încingînd un dans în jurul/ idolilor ce (Chipul sublim, p. 9). vegheau groapa comună…“ (p. 18). Situaţia pare să corespundă atavismului în‑ Versurile aparent tranzitive, netede, îşi tâlnit în Elegia întâia de Nichita Stănescu. arată instabilitatea odată ce întâlnesc părţile În ambele poeme se resimte greutatea inde‑ secundare ale enunţului. Găsim aici o nouă zirabilă a străbunilor. Biologia multimile‑ dihotomie. Libertatea este o poruncă vita‑ nară împiedică buna organizare a unei sin‑ lă, iar nesupunerea, înţeleasă ca libertate gure vieţi. Ivită din răni succesive, nu din luată în absenţa divinităţii, rămâne un furt. dragoste firească, fiinţa umană este ciobită, Iar hoţul e ars de darul pentru care nu se împiedicată să se individualizeze. Intervine pregătise. Gustase, dar nu se îndestulase. mereu un traseu predeterminat. Ceremoni‑ Loc şi spaţiu Secvenţa „uitând de Dumnezeul nostru“ – alul morţii se celebrează cu voluptatea învi‑ o sinecdocă despre păcat – include şi răspla‑ erii. Şansa purităţii se întrerupe, câteodată, ta gestului, respectiv venerarea „idolilor din înainte de înfăşare: „Mînă ghemuită într-un George Neagoe cenuşă“, adică îmbrăţişarea morţii. Ne rea‑ colţ/ cu cele cinci degete/ răsfrînte pe pere‑ mintim de vorbele Apostolului Pavel din te/ ca o femeie care/ după ce şi‑a lepădat ichita Danilov adu‑ Epistola către Romani (6, 16): „Au nu ştiţi pruncul/ s‑a apucat să spele podeaua/ înain‑ Nnă, în Recviem pentru că celui ce vă daţi spre ascultare robi, sun‑ te de-a-şi tăia,/ la fereastră, venele“ (Colţ de ţara pierdută (Cartea Ro‑ teţi robi aceluia căruia vă supuneţi: fie ai stradă, p. 51). Alături de jertfele neîngădu‑ mânească, 2016), versuri păcatului spre moarte, fie ai ascultării spre ite se adaugă, în viziunea lui Nichita Dani‑ potrivite pentru câteva dreptate?“. Nichita Danilov sesizează, din lov, un detaliu referitor la natura omeneas‑ analize punctuale. Există, punctul meu de vedere, o deosebire ontolo‑ că. Poezia Chipul sublim se dovedeşte şi o deopotrivă, meşteşug şi gică esenţială, aceea dintre „slujitor“ şi mărturie a refuzului de a primi chemarea profunzime ideatică. Poa‑ „sclav“. Primul este colaboratorul Stăpânu‑ sacrificiului. O moarte de bunăvoie ar fi te că din această încrucişa‑ lui, locuitor al cetăţii cereşti: „În curţile ca‑ răscumpărat greşeala. Numai un joc de co‑ re fastă rezultă lirismul. sei Domnului, în mijlocul tău, Ierusalime“ pii, care să urmeze, fără zăbovire şi fără Titlul cărţii are sonoritatea unui psalm al (Ps 115, 10). Acesta nu doar gustă din bu‑ devieri, calea crucii ar putea recupera starea umilinţei. Ieşirea din locul ferit, recartogra‑ catele împărăteşti, ci stă aşezat la masă, amniotică: fiat, este un gest pe deplin conştient de asu‑ bucurându-se de comuniune. Celălalt, vân‑ mare a greşelii. Una dintre posibilele ma‑ dut de bunăvoie contra dreptului de a rătă‑ „...Dumnezeu ne dădea atîta putere,/ încît chete ale volumului este distincţia in­- ci spre nicăieri, este împovărat cu ţărână dacă la pornire/ ne înhămam cîte douăzeci, genioasă între „pământ“ şi „spaţiu“. Cel neroditoare, asemenea „robilor cu saricile treizeci/ la un clopot aburcat pe o sanie,/ dintâi termen îi aparţine Grădinarului (In pline“ din Testamentul arghezian. Solul îşi după primul deal şi prima vale,/ simţeam în 20, 15), singurul proprietar şi adevăratul pierde, sub lucrătura vrăjmaşă, binecuvân‑ sufletul nostru/ atîta credinţă şi atîta putere,/ beneficiar al roadelor, aşa cum tot Biblia ne tarea Semănătorului. încît povara ni se părea a fi foarte uşoară:/ acum sania o puteau trage/ două sau trei pe‑ încredinţează: „Al Domnului este pămân‑ Trebuie să întărim observaţia că nu stră‑ rechi de picioare,/ sau chiar un singur om,/ tul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locu‑ bate, în acest discurs abundent, umbra învi‑ bărbat sau femeie;/ noi mergeam în urma iesc în ea“ (Ps 23, 1). Aşadar, „pământul novăţirii cuiva. Faptele s-au derulat, conse‑ lui/ şi cîntam îmbătaţi de bucurie Osana!“ făgăduinţei“ reprezintă moştenirea celor cinţele sunt clare. Întoarcerea în pământul (Clopote, p. 47-48). drepţi după credinţa neabătută în Creator. din care am fost plămădiţi (Fc 3, 19) con‑ Al doilea termen ţine de convenţia geogra‑ stituie o hotărâre personală. La fel şi inten‑ Cupola masivă din metal tace, însă oricine fică. Nichita Danilov operează şi cu o altă ţia de a reveni într-o posibilă insulă a lui îşi va închipui sunetul care străbate din diferenţă de nuanţă. „Lumina“ este atribu‑ Euthanasius. Regretul de a fi părăsit terito‑ veac. Măcar impresia unui ecou al glasului tul dumnezeirii, inclusiv al oamenilor care riul dat spre îngrijire e însoţit de încercarea dumnezeiesc ajunge jos. Însoţirea Mântui‑ stau sub paza Lui, nemistuiţi de rugul de a recupera poziţia fătului din pântecele torului, de la intrarea în Ierusalim până pe aprins. „Strălucirea“ reprezintă cursa spre matern şi de nevoia de recunoaştere a gre‑ Golgota, îi face pe martori părtaşi suferin‑ mai bine propusă de diavolul care pretinde şelii: ţei. Cel care conduce cortegiul este, totoda‑ că lucrează, la rândul lui, grădina. O imagi‑ tă, trupul întins pe catafalc. ne revelatoare pentru această abordare a „da, îmi strîngeam cu înfrigurare genunchii Recviem pentru ţara pierdută este şi o la piept,/ dar strîngeam în acelaşi timp/ la rupturii între calea spre Lumină (în progre‑ carte de excepţie, şi un pahar pe care puţini piept şi alţi genunchi, străini,/ fiind conşti‑ sunt gata să-l soarbă. sie asistată) şi drumul orbirii (urmat în sin‑ ent că fiecare/ dintre noi are nevoie de ierta‑ gurătate) găsim în poemul Recviem pentru re – strigam în gol/ mă priveam în oglindă/ n ţara pierdută: buzele mele erau năpădite de aripile altor

Cãrþi primite la redacþie

yy Ioana Burghel, Vis cu sandale roşii, Piteşti: Paralela 45, 2016. yy Ramon Llull, Cartea contemplării lui Dumnezeu, Bucureşti: Meronia, 2013. yy Ramon Llull, Blaquerna, Bucureşti: Meronia, 2011. yy Ramon Llull, Cartea păgânului şi a celor trei înţe- lepţi, Bucureşti: Meronia, 2010. yy Ramon Llull, Doctrina pueril: despre educaţia copii- yy Armand Puig, Iisus: lor, Bucureşti: Meronia, 2016. un profil biografic, yy Ramon Llull, Cartea Bucureşti: Me- minunilor, Bucureşti: yy Borco Ilin, De azi se moare altfel, Timişoara: Dia- ronia, 2017. Meronia, 2016. critic, 2016.

14 • APOSTROF Onisifor Ghibu

Onisifor Ghibu decan

Ovidiu Ghitta

n anul 1929, când Universitatea româ‑ specialiştilor în dome‑ Înească din Cluj se pregătea să aniverseze niu), dar şi proiectatul un deceniu de la înfiinţare, decan al Facul‑ Muzeu de Arheologie tăţii de Litere şi Filosofie era Onisifor Ghi‑ şi Artă al Universită‑ bu. Îşi începuse mandatul la 1 octombrie ţii. Pentru ca planul să 1928 şi, conform regulilor de atunci, urma se concretizeze, Ghibu să‑l încheie fix peste 12 luni. Profesorul de trece la fapte. În 21 pedagogie se afla pentru prima dată într‑o decembrie 1928, ba‑ poziţie de conducere în instituţia la fonda‑ zându‑se pe o hotărâre rea căreia contribuise în mod decisiv. a Consiliului Facultă‑ Aproape zece ani trecuseră de când el, ca ţii, îi somează pe toţi trimis al Consiliului Dirigent, a jucat entu‑ cei care deţineau locu‑ ziast şi tenace un rol important în preluarea inţe în imobil să le clădirii universităţii de la autorităţile acade‑ evacueze până la 15 mice maghiare şi, apoi, în declanşarea pro‑ februarie 1929. Prin‑ cesului de organizare la Cluj a unui nou tre ei se număra şi aşezământ de învăţământ superior. „Cel ce profesorul Dimitrie a avut merite mai mari, dar care ar vrea să şi M. Teodorescu, direc‑ le asume toate e Ghibu“ – notează fostul torul Institutului de rector, Sextil Puşcariu, în memoriile sale, Arheologie şi Numis‑ subliniind, dintr‑un condei, şi plusurile, şi matică din cadrul Fa‑ minusurile personajului în cauză. cultăţii. Cel de‑al doi‑ Anii în care a stat în plan secund în uni‑ lea obiectiv, dezvăluit versitate nu i‑au domolit temperamentalu‑ în 23 ianuarie 1929, lui Ghibu nici avânturile de reformare a era plasarea tuturor sistemului, nici capacitatea, deloc de invidi‑ seminariilor de Filolo‑ at, de a se face inconfortabil pentru mulţi, gie „în una şi aceeaşi ba chiar antipatic. La o lună după învestirea aripă“ a clădirii cen‑ sa, în urma unei şedinţe de consiliu ceva mai trale a Universităţii, încordată, şi‑a anunţat brusc demisia. Moti‑ unde se aflau deja câ‑ vul: a desluşit „din atitudinea câtorva colegi teva dintre ele („semi‑ […] că modul de a‑mi înţelege datoria de nariile de limbile decan nu este în asentimentul“ lor. În conse‑ franceză şi italiană“). cinţă, fără a‑şi reprima o ironie muşcătoare, Acel spaţiu, de la par‑ i‑a anunţat că renunţă la funcţie, „pentru a ter, urma să devină nu tulbura armonia care a domnit până disponibil prin trans‑ acum printre membrii“ forului colectiv de ferarea Institutului de conducere a Facultăţii. Întors însă din drum, Arheologie şi Numis‑ a început să se dedice cu tot mai multă insis‑ matică în imobilul de • Onisifor Ghibu tenţă proiectului de extindere şi de rearon‑ pe strada Gen. Ghe‑ dare a spaţiilor didactice şi de cercetare de rescu nr. 2. În fine, la etajul I, „în locurile ţie. Se întrevede, mai degrabă, un plan de care dispunea Facultatea. Problema devenise rămase libere“ prin comasarea seminariilor substanţă, menit, în viziunea promotorului într‑adevăr presantă, pe fondul creşterii de Filologie, „se vor putea instala în mod său, să dea coerenţă instituţiei, să o facă semnificative, an de an, a numărului studen‑ corespunzător Seminariile de Filosofie, So‑ funcţională. Ca în urmă cu opt ani, când ţilor şi al multiplicării programelor de învă‑ ciologie, Pedagogie, Istorie Universală, Is‑ încercase să orânduiască şi să deschidă „Co‑ ţământ oferite. În plus, din toamna lui 1929 toria Artelor şi Istoria sud‑est europeană“. legiul latin“ al Universităţii, Ghibu pare se preconiza introducerea în sistemul uni‑ În acel moment de elan administrativ al animat iar de dorinţa de a transpune în versitar românesc a „anului pregătitor“, ca‑ decanului, Institututul de Istorie Naţională practică un model organizatoric propice re, inevitabil – observă Ghibu –, „va aduce nu e pomenit deloc. Şi acesta îşi avea sediul funcţionării profesorilor şi studenţilor ca o cu sine necesitatea de noi localuri de cursuri, în clădirea Universităţii, la parter, în două comunitate; un model universitar de inspi‑ de seminarii, laboratorii etc.” camere cu vedere spre strada Kogălniceanu. raţie anglo‑saxonă, aşa cum avusese în Un prim obiectiv avut în vedere de de‑ Ambiţiosul proiect în trei paşi susţinut minte şi Vasile Pârvan în 1919. Pus pe can era concentrarea tuturor seminariilor la începutul anului 1929 de Onisifor Ghibu fapte mari, decanul era silit să acţioneze de istorie antică, arheologie şi limbi clasice era construit în jurul ideii de strângere lao‑ contra‑cronometru, sub mare presiune. Îl în clădirea de pe strada Gen. Gherescu nr. 2 laltă a secţiilor înrudite ale Facultăţii, de obliga la aceasta limitarea drastică în timp a (azi Constantin Daicoviciu). Ea fusese ex‑ grupare a lor în spaţiu. Mai ales primele mandatului de conducere deţinut. Situaţia propriată de Ministerul Instrucţiunii în două mişcări preconizate sunt edificatoare nu‑i convenea deloc. S‑a şi pronunţat în anul 1925, pe seama Muzeului de Arheolo‑ în acest sens. La mijloc nu se afla deci am‑ 1929 împotriva vechii reguli preluate de la gie al Universităţii. Acolo avea să funcţio‑ biţia unui deţinător de funcţie academică universitatea maghiară. A criticat atunci neze, într‑o nouă concepţie, Institutul de de a‑şi lega numele de o schimbare oareca‑ deschis „sistemul de alegere anuală a Recto‑ Studii Clasice (gândit acum ca o formulă re, lesne realizabilă şi perceptibilă, precum rului şi a Decanilor, care face imposibilă o mai cuprinzătoare, de asociere a tuturor reîmpărţirea sălilor care‑i stăteau la dispozi‑ 

DOSAR Anul XXVIII, nr. 3 (322), 2017 • 15  Mater din capitala simbolică a Ardealului discipline înrudite şi puteau crea o infra‑ continuare sănătoasă a marilor probleme dorea să profite din plin de contextul ani‑ structură de cercetare comună (biblioteci, universitare“. versar. Era de bănuit că guvernanţii se vor în primul rând). Pentru a se declanşa propriu‑zis schim‑ lansa în exerciţii de generozitate publică. Perspectiva atragerii de fonduri guver‑ barea structurală pe care Ghibu o dorea, Concret, conducerea Universităţii şi‑a pro‑ namentale i‑a surâs atunci şi unui alt profe‑ trebuiau transformate în spaţii didactice şi pus să înainteze degrabă la Bucureşti un sor important al Facultăţii de Litere şi Filo‑ de cercetare o serie de încăperi din edificiul memoriu cu „necesităţile ei edilitare“, cu sofie, Florian Ştefănescu‑Goangă. Acesta de pe strada Gen. Gherescu nr. 2. De câşti‑ investiţiile majore avute în vedere pentru întemeiase în anul 1919, la scurtă vreme garea lor pentru nevoile Facultăţii depindea îmbogăţirea patrimoniului imobil al insti‑ după deschiderea Universităţii româneşti totul. De acolo se aştepta să înceapă sara‑ tuţiei. Clipa marelui bilanţ nu trebuia rata‑ din Cluj, un Institut de Psihologie Experi‑ banda mutărilor, adică procesul înnoitor tă. Miza era ca autorităţile româneşti să mentală. Dezamăgit că nu i se oferise chiar imaginat ca o reacţie în lanţ. Astfel s‑a demonstreze convingător că nu bătuseră de la început spaţiu pentru proiectul său, ajuns, inevitabil, la cea mai sensibilă chesti‑ pasul pe loc din 1919 încoace. Ştefănescu‑Goangă a cumpărat în 1922, pe une: obţinerea banilor necesari pentru Până la începutul lunii aprilie, cele patru propriile speze, un imobil. La etaj, în „8 amenajarea acelor săli. facultăţi ale Universităţii – Facultatea de camere şi dependenţe“, şi‑a instalat institu‑ Profesorul Emil Panaitescu, directorul Litere şi Filosofie, Medicina, Ştiinţele, tul. E drept, pentru acestea, statul i‑a plătit Institutului de Studii Clasice, i‑a prezentat Dreptul – îşi trimiseseră la rectorat propu‑ anual o chirie. „La preţ de rechiziţie“ însă decanului său, la 14 februarie 1929, o esti‑ nerile. Ele sintetizau doleanţele avântate ale – ţine să sublinieze profesorul într‑un me‑ mare a costurilor. Clădirea respectivă, „un‑ secţiilor şi catedrelor, constrânse până moriu din 24 aprilie 1929 –, ceea ce însem‑ de sunt adăpostite colecţiile de arheologie atunci să se rezume la ceea ce le oferise na, în cazul lui, cam la jumătate din preţul şi artă ale Societăţii Muzeului Ardelean, se austera alocaţie bugetară anuală; o alocaţie pieţei. Ajunsese să se cam sature de târgul află în cea mai deplorabilă stare, fiind ame‑ ce n‑a fost în stare niciodată să ţină pasul cu făcut, pe care îl considera dezavantajos pen‑ ninţată cu o ruinare completă“. Zadarnice inflaţia care a răvăşit România până dincolo tru el. Prin urmare, i‑a cerut rectorului au fost apelurile de anul trecut ale Rectora‑ de mijlocul deceniului 3 al veacului. Înflă‑ Emil Haţieganu ca, din banii tocmai pro‑ tului la Ministerului Instrucţiunii. Nu s‑a cărat la rându‑i de perspectiva rezolvării mişi de guvern, Universitatea să achiziţio‑ neze o altă clădire pentru Institutul de Psi‑ hologie Experimentală şi, mai mult, să‑şi asume toate costurile întreţinerii lui. Solici‑ ta aşadar un edificiu distinct, de sine stătă‑ tor, pentru un institut ce se obişnuise să funcţioneze complet separat de celelalte. Ştefănescu‑Goangă nu era, evident, pe ace‑ eaşi lungime de undă cu Onisifor Ghibu. Profesorul de psihologie, viitorul rector din anii ’30, constituia un exemplu de universi‑ tar întreprinzător, cu mare prestigiu profe‑ sional, dornic să aibă un control exclusiv asupra creaţiei sale instituţionale. Chiar şi în condiţiile renunţării la vechea formă de parteneriat cu statul, el ştia, desigur, că ro‑ lul de senior necontestat în diriguirea insti‑ tutului avea să‑i rămână neştirbit. Doar era titularul catedrei respective. În acele împrejurări, Florian Ştefă‑ nescu‑Goangă nu juca un rol oarecare în in‑ stituţie. Fusese numit de curând – alături de profesorii Alexandru Borza şi Iuliu Haţiega‑ nu – în comisia însărcinată de conducerea Universităţii să decidă cum vor fi împărţite • Clădirea, proprietate a Institutului de Istorie Naţională din Cluj, str. N. Iorga (azi Napoca) nr. 11. între facultăţi cele 25 de milioane de lei pro‑ mise de guvern „pentru acoperirea celor mai obţinut niciun sprijin financiar pentru „re‑ dintr‑o dată a deja cronicei probleme a arzătoare nevoi edilitare şi, în acelaşi timp, paraţiunile cele mai urgente şi indispensa‑ spaţiilor didactice, Onisifor Ghibu i‑a dez‑ pentru eternizarea Unirii prin creaţiuni edili‑ bile“. Se impunea totuşi – relevă Panaitescu văluit rectorului, la 10 aprilie 1929, noul tare noi“. După ce au cercetat atent clădirile – „să facem toate sforţările spre a salva de la său plan. Pusese ochii acum pe edificiul de Universităţii, apelând şi la un arhitect‑ingi‑ ruină o clădire cumpărată de stat cu o sumă mult părăginit al Teatrului Vechi, situat în ner, cei trei au conchis: suma oferită nu putea foarte importantă (15 milioane) şi dată imediata vecinătate a Universităţii (pe locul fi decât „prima tranşă a fondurilor necesare spre folosinţă Facultăţii noastre“. După es‑ unde se află acum Colegiul Academic). pentru a duce la bun sfârşit opera de organi‑ timările sale, 700.000 de lei erau necesari, Spre el dorea să canalizeze banii izbăvitori zare temeinică şi definitivă a Universităţii în primă instanţă, pentru instalarea acolo a aşteptaţi de la Guvern. „Radical transfor‑ Ardealului“. Aveau deci sentimentul că faza Institutului şi a „mobilierului trebuitor mat şi lărgit într‑o mare clădire pe întreg de început, de aşezare a temeliei solide şi pentru aranjarea colecţiilor rezultate din terenul adiacent“, el putea găzdui Institute‑ durabile, nu se încheiase încă. Restanţele săpăturile întreprinse în ultimii ani în Tran‑ le de Pedagogie, Educaţie Fizică, Filosofie, erau atât de mari, solicitările atât de nume‑ silvania“. De‑abia apoi puteau fi eliberate Psihologie şi Sociologie, dar şi un mare roase, încât ar fi fost nevoie „de cel puţin 250 „camerele ocupate de seminariile de filolo‑ Institut de Istorie, „cu secţiile de istorie de milioane“. Din banii ce urmau să vină, gie clasică, de istorie antică, de arheologie naţională, istorie universală, istorie sud‑est Facultatea de Litere şi Filosofie trebuia să şi numismatică şi de colecţia greco‑roma‑ europeană“ (nota bene, toate aceste „secţii“ primească 4 milioane de lei (Medicina nă“ în clădirea centrală a Universităţii, dar figurau în evidenţele de atunci ca institute 10.500.000; Ştiinţele 6.000.000; Dreptul şi încăperile de la subsolul acesteia, unde de sine stătătoare), Institutul de Studii Cla‑ 300.000; Biblioteca Centrală Univer­ sitară­ şi erau lapidarul şi laboratorul. sice şi Muzeul de Arheologie şi Artă. Pentru Teatrul Vechi 4.200.000). Propunerile comi‑ Cu două zile mai devreme, din însărci‑ acestea două din urmă, soluţia i se părea siei de împărţire a fondului au fost avizate de narea Senatului universitar, Onisifor Ghibu „mult mai avantajoasă decât aranjamentul Senat la 10 iunie 1929. În termen de opt zile, se întâlnise la Bucureşti cu Iuliu Maniu, pe din strada Gen. Gherescu“. O sală vastă, un facultăţile erau invitate să comunice cum atunci prim‑ministru al Guvernului. Au Auditorium Maximum pentru cursurile doreau să distribuie în interiorul lor sumele vorbit, ca doi apropiaţi, despre cum putea adresate studenţilor tuturor facultăţilor, anunţate. fi încadrată sărbătoarea de zece ani a Uni‑ trebuia să încununeze visata „clădire monu‑ Două zile mai târziu, reintrat în febra versităţii din Cluj în amplele festivităţi me‑ mentală, o podoabă arhitectonică“. Se ob‑ croirii marilor proiecte instituţionale, Oni‑ nite să marcheze scurgerea unui deceniu de servă uşor că, din nou, decanul avansa solu‑ sifor Ghibu s‑a adresat direcţiunii Institutu‑ la Unirea Transilvaniei cu România. Alma ţia aducerii laolaltă a celor care predau lui de Istorie Naţională din cadrul Facultăţii.

16 • APOSTROF DOSAR O nouă idee îi încolţise în minte. Visa acum la cumpărarea unui întreg edificiu: Casa Bethlen, de pe strada Kogălniceanu, nr. 7. „Ea ar putea servi în condiţii satisfăcătoare atât trebuinţele întregii Secţii istorice, cât şi pe ale Secţiei de Filologie românească şi modernă. Atât din punct de vedere ştiinţific şi didactic, cât şi din punct de vedere finan‑ ciar, soluţia aceasta ar fi dintre cele mai no‑ rocoase […]. Imobilul în chestiune face parte din careul care aparţine în cea mai mare parte Universităţii noastre […]. Achi‑ ziţionarea lui se prezintă şi din punctul de vedere al desvoltării viitoare a Universităţii ca o necesitate mai presus de orice discuţie“. Mai multe probleme stringente se puteau soluţiona prin cumpărarea acelei clădiri aflate chiar alături – ţine să sublinieze deca‑ nul. E evident că varianta investiţiei într‑un imobil înălţat din temelie pe locul vechiului teatru, ruinat, nu‑l mai atrăgea. Pentru noul său plan, Onisifor Ghibu încerca, pe cale epistolară, să câştige nu • Ioan Lupaş doar sprijinul moral al conducerii Institu‑ tului de Istorie Naţională. Principala susţi‑ 1927‑1928) –, dar şi cei intermediaţi de consiliile de administraţie ale unor bănci şi nere dorită de aici era de altă natură. Dintre Ioan Lupaş, ministru al Sănătăţii şi Ocrotiri‑ firme. toate institutele care funcţionau în faculta‑ lor Sociale între 1926 şi 1927. Gestionat cu Când le‑a scris, la 12 iunie 1929, Onisi‑ te, doar acesta deţinea un respectabil depo‑ grijă, prin transformarea banilor în rente de for Ghibu auzise de intenţia lor de a cumpă‑ zit bancar. Îşi şi începuse existenţa în mod stat, fondul ajunsese să aibă în anul 1929 o ra un „imobil propriu“. Îşi schimbaseră diferit faţă de celelalte. Era unicul institut al valoare reală de aproximativ 3 milioane de aşadar planul, nemaidorind să construiască Universităţii româneşti din Cluj pornit la lei. Dacă până atunci el servise (prin dobân‑ din temelii un edificiu. De aceea li s‑a adre‑ drum cu un capital financiar propriu, oferit da produsă şi folosită) la acoperirea cheltuie‑ sat decanul, propunându‑le să se asocieze cu de însuşi regele Ferdinand I. La 1 februarie lilor legate de publicaţii şi la acordarea unor facultatea în achiziţionarea Casei Bethlen. 1920, în Aula Magna, cu prilejul ceremoni‑ premii pentru cercetări istorice valoroase, Nu discuta, deocamdată, despre sume, des‑ ei de deschidere oficială a Universităţii, su‑ venise acum momentul unei investiţii majo‑ pre cât urma să pună la bătaie fiecare parte. veranul României a anunţat că dăruieşte un re. Dezideratul formulat tot mai răspicat de Cerea doar un răspuns din partea lor a doua fond de 400.000 lei, a cărui „dobândă se va conducerea Institutului era acela al procură‑ zi, în cadrul Consiliului Facultăţii. Calea întrebuinţa pentru înfiinţarea unui Institut rii unui sediu mai potrivit, a unui spaţiu mai protocolară aleasă, a scrisorii oficiale, poate pentru studiul istoriei române, atât de vi‑ generos. Cele două camere din clădirea cen‑ fi, desigur, indiciul respectării riguroase a tregit tratată sub stăpânirea străină“. trală a Universităţii, puse la dispoziţie de regulilor comunicării instituţionale. În ca‑ Merită amintit aici că ideea donaţiei i‑a rectorat în 1923, deveniseră neîncăpătoare. zul de faţă, ea trăda, cred, relaţii nu tocmai fost sugerată monarhului de Nicolae Iorga, Crescuse semnificativ şi fondul de carte al calde între Ghibu şi cei doi. Chiar şi rapor‑ la rugămintea expresă a lui Alexandru Lape‑ bibliotecii, şi numărul angajaţilor, şi efecti‑ turile cu Ioan Lupaş, consăteanul său – des‑ datu, titularul catedrei clujene de Istorie ve‑ vul de studenţi care alegeau să studieze aco‑ pre care scrisese în 1926 că „a prefăcut cate‑ che a Românilor. E de menţionat şi că prima lo. De altminteri, soluţia oferită de universi‑ dra universitară şi tribuna politică într‑un pledoarie publică pentru întemeierea institu‑ tate fusese văzută încă din start ca una amvon sfânt, de la care [...] propovăduieşte tului, aceea în care s‑a schiţat programul lui temporară. Gândul instalării Institutului adevărul şi moralitatea“, şi căruia i se adresa de acţiune, a fost făcută de Ioan Lupaş, titu‑ într‑un edificiu distinct, propriu, le‑a dat larul catedrei de Istorie nouă a Românilor, la târcoale celor doi directori chiar de la înce‑ 11 noiembrie 1919. Cei doi profesori aveau putul poveştii. Ştim sigur că în anul 1922 ei să îşi asume de la început, colegial, conduce‑ ajunseseră în faza analizării „schiţelor de rea acestuia. Au văzut în institut o şcoală plan pentru clădirea Institutului de Istorie destinată formării cercetătorilor competenţi Naţională“ întocmite de arhitectul Cezar ai trecutului românesc; o şcoală pe care s‑au Popovici. Nu au avansat însă cu proiectul, străduit să o doteze cu tot instrumentarul din lipsa banilor, bănuim. Speranţele li s‑au necesar predării şi studiului. Aidoma celor‑ reaprins trei ani mai târziu, când Ministerul lalte institute din cadrul Universităţii din Instrucţiunii a încercat să obţină de la Liga Cluj, şi cel de Istorie Naţională a beneficiat Naţiunilor un „împrumut cultural“. Ioan anual de alocaţii bugetare pentru procurarea Lupaş i‑a semnalat cu acel prilej rectorului de cărţi şi reviste, pentru tipărirea propriilor Nicolae Bănescu – interesat să centralizeze publicaţii şi angajarea unor colaboratori „trebuinţele fiecărui institut“ – că au „neapă‑ (asistenţi, secretar‑bibliotecar, biblio‑ rată nevoie de local propriu“, că „planul de grafi‑practicanţi). Mai mereu insuficientă, în clădire e gata“ şi că, pentru concretizarea lui, contratimp perpetuu cu evoluţia preţului solicită 5.000.000 de lei. S‑au poticnit iarăşi, cărţilor şi al serviciilor tipografice şi, pe dea‑ dar n‑au abandonat ideea. În 1929, soluţia supra, foarte greu de obţinut când era vorba ieşirii din impasul locativ în care se aflau era de crearea unor posturi, resursa asigurată de mult mai la îndemână. O dată intraţi în rol, Ministerul Instrucţiunii nu a fost însă singu‑ directorii Lapedatu şi Lupaş dobândiseră ra pe care s‑a contat. certe aptitudini manageriale. Au învăţat din A existat şi un „fond special“ al Institutu‑ mers cum să facă rost de resurse financiare în lui, numit, la început, şi „fondul inalienabil“. condiţii de precaritate economică. Strânsese‑ În el, alături de depozitul iniţial oferit de re‑ ră bani pentru institutul lor îndeosebi prin ge, au intrat importantele sume atrase de exploatarea poziţiilor ministeriale deţinute şi directorii institutului de la bănci şi personaje a reţelelor de solidaritate şi interese ţesute de munificente. Acolo au fost viraţi în câteva partidele politice. Alexandru Lapedatu, de reprize, începând cu anul 1923, şi banii ve‑ exemplu, adevăratul strateg al Institutului în epistole cu „dragă Lupaş“ – par să fi de‑ niţi de la guvern, cu precădere de la Ministe‑ (dar şi important om politic), îşi crease co‑ venit mai distante. Acte păstrate în arhiva rul Cultelor şi Artelor – când în fruntea lui nexiuni foarte extinse în mediul de afaceri Facultăţii de Litere şi Filosofie îl surprind pe s‑a aflat Alexandru Lapedatu (1923‑1926 şi ardelean şi de peste Carpaţi, fiind inclus în 

DOSAR Anul XXVIII, nr. 3 (322), 2017 • 17  mentală. Al patrulea destinatar propus erau din aureola de patroni ai unei antreprize Ghibu în ipostaza de cititor scrupulos al seminariile de Filologie găzduite în clădirea ştiinţifice de mare succes. condicii de prezenţă a profesorilor, în care centrală a Universităţii, care urmau să fie La 25 iunie, Ministerul Instrucţiunii Lupaş uitase să consemneze cursurile ţinute regrupate într‑o aripă restaurată a acesteia înştiinţa Rectoratul că banii de investiţii în luna februarie 1929. Luat la întrebări de (la parter, aripă ocupată încă de Institutul de fuseseră aprobaţi. Precizarea care a însoţit decan pe un ton oficial, tot printr‑o episto‑ Botanică). Neincluderea Institutului de Is‑ anunţul e importantă: „pentru învestiri în lă, profesorul de istorie a replicat iritat. N‑a torie Naţională în listă sugerează că Puşcariu instituţii productive“. Cu alte cuvinte, se ştiut că „mai este în uz condica de prezenţă, ştia de planul tandemului Lapedatu‑Lupaş indica încurajarea performanţei. Accentul a cărei introducere la Universitatea noastră de a acţiona pe cont propriu, fără a miza pe cădea pe calitate, pe relevanţa ştiinţifică. am considerat‑o ca o măsură absolut nepo‑ sprijinul financiar al guvernului ţărănist. Universităţii i se cerea să comunice în scurt trivită cu prestigiul şi demnitatea acestui Celălalt punct de vedere a fost prezentat timp „programul de lucrări, amănunţit şi aşezământ“. „Îmi menţin şi acum părerea“ de Onisifor Ghibu. E evident, din nou, că motivat, pentru a vă putea pune la dispozi‑ – continuă Lupaş – „că e vai de şcoala ai decanul în funcţie îşi dorea soluţii imobilia‑ ţie suma acordată“. Lucrurile păreau să se cărei profesori ar fi îndemnaţi să‑şi facă da‑ re cât mai cuprinzătoare, grupări de colecti‑ precipite în sensul dorit de cei de la Cluj. La toria numai prin astfel de măsuri şi nu ar ve, indiferent de valoarea ştiinţifică demons‑ 1 iulie, rectorul Emil Haţieganu solicita, la avea în sufletul lor devotamentul necesar trată de acestea. Două dintre cele trei direcţii rându‑i, facultăţilor „programul de lucrări, pentru îndeplinirea unei misiuni educative, de cheltuire a banilor menţionate de el sunt amănunţit şi motivat“, reiterând că Senatul imperceptibile cu mijloace de control, ca simptomatice: cumpărarea şi restaurarea decisese deja cum se vor împărţi banii. Pre‑ cele oferite de menţionata condică“. Gene‑ Casei Bethlen (în care aveau să fie instalate cizarea era menită, probabil, să‑i descuraje‑ rată, după câte se poate deduce, de stilul lui de‑a valma, „într‑un etaj“, toate institutele şi ze pe cei care‑şi făceau iluzii că vor primi Ghibu de a‑şi asuma rolul de conducere, seminariile Secţiei de Istorie – inclusiv Insti‑ mai mult decât ceea ce se stabilise. Rectora‑ tensiunea detectabilă între ei nu se înrădăci‑ tutul de Istorie Naţională – şi, „în celălalt tul aştepta informaţiile până în data de 3 na cu siguranţă în diferenţe de orientare etaj“, Muzeul Limbii Române şi seminariile iulie, când trebuiau să fie discutate în Senat. politică. Ambii erau în acel moment adepţi de lingvistică şi de limbi şi literaturi moder‑ În acele zile de agitaţie, decanul Ghibu a ai Partidului Poporului, pe care Ioan Lupaş ne) şi, respectiv, restaurarea „aripii de jos“ a luat pe cont propriu întreaga afacere, fără a îl slujise, cu puţină vreme în urmă, şi în ca‑ clădirii centrale (pentru Institutul de Psiho‑ se mai consulta cu plenul Consiliului Facul‑ litate de ministru. logie Experimentală şi seminariile de Filoso‑ tăţii. Era susţinut de rectorul Emil Haţiega‑ Documentele din acelaşi fond dezvăluie fie, Sociologie, Estetică şi Pedagogie). Pe nu în tentativa de a asigura câştig de cauză o stare de încordare şi mai mare în raportu‑ lângă cele două propuneri ce‑i particularizau proiectului său organizatoric. Cooperarea rile decanului cu Alexandru Lapedatu. În proiectul, avea şi el în minte o investiţie în lor transpare din succesiunea incredibilă de ianuarie 1929, Onisifor Ghibu i‑a reproşat clădirea Institutului de Studii Clasice, unde acţiuni petrecute în ziua de 2 iulie, imposi‑ acestuia că nu i‑a comunicat personal data spera să funcţioneze şi o parte din preconi‑ bil de realizat fără o pregătire prealabilă. revenirii sale la catedră (istoricului îi înceta‑ zatul „Muzeu Naţional al Ardealului“. Pen‑ Mai întâi, rectorul l‑a anunţat pe decan că, se la începutul lunii noiembrie calitatea de tru toate acestea, Ghibu calculase că era ne‑ „în conformitate cu hotărârea din 29 iunie membru al guvernului liberal), „cu atât mai voie de 10 milioane de lei. Adică de mai 1929 a Senatului Universitar“, îl autorizea‑ vârtos că aţi reluat legăturile cu Universita‑ mult decât dublul sumei alocate de universi‑ ză să înceapă tratative cu proprietarul casei tea“ şi „V‑aţi şi depus candidatura la postul tate. Fără a intra acum în detaliile complica‑ de pe strada Kogălniceanu nr. 7, în vederea de senator al ei“. În aceeaşi lună, după ce tei soluţii de obţinere a banilor avansată de cumpărării imobilului. Casa avea să fie în‑ Lapedatu l‑a acuzat că‑şi insultă colegii prin el, e de reţinut că exista o cheie a întregii tabulată pe numele Universităţii, „cu clau‑ scrisori particulare şi îi ameninţă cu publica‑ probleme, o condiţie: „realizarea proiectului sula că este destinată Facultăţii de Litere“. rea de pamflete, Ghibu a reacţionat, impu‑ atârnă de atitudinea Institutului de Istorie În aceeaşi zi – s‑ar deduce, câteva ore mai tându‑i că încearcă să creeze diversiuni în Naţională“. Decanul arătase în expozeu că târziu – Haţieganu semna în numele Uni‑ cadrul Consiliului Facultăţii şi că vrea să aştepta de la acesta „o contribuţie sau un versităţii contractul intermediar prin care, zguduie Universitatea prin „amestecul poli‑ împrumut“ de 3 milioane de lei. Ioan Lu‑ „pe seama Facultăţii de Filosofie şi Litere“, ticei“. Ecoul neînţelegerilor dintre ei, cu paş, prezent în sală, s‑a eschivat. „Institutul se achiziţiona de la contele Adam Bethlen evident substrat politic, răzbate şi peste va răspunde atunci când chestiunea donaţiei imobilul cu pricina, „constător din una casă aproape două decenii, când profesorul de de 25 de milioane va fi fapt împlinit.“ O cu etaj şi negrevat de nici o sarcină“. Preţul pedagogie ţine să noteze în jurnal: „Cu un mefienţă răzbătea din replica istoricului. era de 3.950.000 de lei, din care 2.300.000 Puşcariu care ar fi mers mână în mână cu Avea, se pare, îndoieli că guvernul îşi va urmau a fi plătiţi în ziua semnării contrac‑ mine şi după 1920 […] ar fi fost cu nepu‑ onora întocmai promisiunea. După toate tului definitiv, iar restul până cel târziu la tinţă încălcarea Universităţii de către politi‑ aceste luări de poziţie, membrii Consiliului 30 iulie 1930. Contractul era „condiţionat cieni. N‑ar fi ajuns Al. Lapedatu să facă din au tras şi o concluzie: „dacă din cauza nea‑ de aprobarea Ministerului Instrucţiunii ea o sucursală a Partidului Liberal prin N. desiunei Institutului de Istorie Naţională la Publice din Bucureşti“. În fine, în secvenţa Drăganu şi Fl. Ştefănescu‑Goangă“. acest plan el nu s‑ar putea realiza, Consiliul a treia consumată atunci, decanul Ghibu îl Dată fiind starea de tensiune dintre ei, decide să rămână la propunerea domnului informa pe rector cum vor fi cheltuite cele nu‑i de mirare că propunerea decanului a Puşcariu“. 4 milioane alocate facultăţii sale: 2.300.000 rămas fără răspuns din partea directorilor Onisifor Ghibu n‑a rămas dator, trimi‑ pentru achitarea primei rate din preţul de Institutului de Istorie Naţională. În şedinţa ţând, două zile mai târziu, fulgere spre In‑ cumpărare al Casei Bethlen şi 1.700.000 din 13 iunie a Consiliului Facultăţii de Lite‑ stitutul de Istorie Naţională. Nu le‑a repro‑ pentru „amenajările unei părţi a Institutu‑ re şi Filosofie s‑au formulat două mari pro‑ şat diriguitorilor lui lipsa de cooperare. A lui de Studii Clasice“. Totalul ieşea bine de puneri privind cheltuirea celor 4 milioane de ţinut să critice foarte dur, tocmai atunci, o astă dată. Se încadra riguros în suma repar‑ lei, ambele consemnate, în rezumat, şi la carte apărută în anul precedent sub egida tizată de universitate. Numai că Ghibu sfârşitul procesului‑verbal. Două viziuni Institutului, semnată de asistentul acestuia, omisese un amănunt. Acţionase fără a deţi‑ asupra problemei în discuţie au ieşit la su‑ Ioachim Crăciun. „Ea cuprinde atâtea gre‑ ne tocmai ceea ce pretindea în scrisoare că prafaţă atunci, în mod cât se poate de clar. şeli de tot felul – interpuncţie, ortografie, are: o decizie explicită a Consiliului Facul‑ Celei dintâi i‑a dat glas Sextil Puşcariu, un limbă, stil, metodă şi fond – încât sunt în‑ tăţii în acest sens. personaj cu mare greutate în instituţie. Era credinţat că lansarea lui (sic!) supt egida La 15 iulie, în plină ofensivă pentru punctul de vedere al ctitorului unui alt mare Universităţii şi a Institutului va aduce asu‑ atingerea obiectivului, decanul s‑a adresat institut care funcţiona în facultate: Muzeul pra acestora un blam dintre cele mai mari“. din nou conducerii Institutului de Istorie Limbii Române. Banii trebuiau să se împar‑ Direcţiunea era avertizată: „pentru cazul în Naţională. Îşi refăcuse socotelile, deducem. tă în patru părţi, susţinea el. Trei dintre be‑ care Dvs. nu aţi împărtăşi părerea mea, Invocă hotărârea Senatului din 29 iunie, în neficiarii numiţi de fostul rector erau entităţi m‑aş vedea nevoit, spre marea mea părere baza căreia s‑a iniţiat achiziţionarea imobi‑ foarte distincte, institute prestigioase, noto‑ de rău, să comunic organelor în drept şi lului din strada Universităţii. La adăpostul rii, ce se cuvenea să funcţioneze în imobile opiniei publice completa mea desolidariza‑ acesteia, îşi roagă colegii istorici să binevo‑ separate, spaţioase, bine dotate (nu la co‑ re cu o operă atât de compromiţătoare“. E iască să „pună la dispoziţia Decanatului re‑ mun, se subînţelege): Muzeul creat şi con‑ greu de crezut însă că Ghibu îşi imagina că spectiv a Rectoratului suma de 2‑3 milioane dus de el (unde preconiza construirea unui un astfel de exerciţiu de forţă va înmuia cu care este luat în program Institutul DVoas- nou corp de clădire), Institutul de Studii cerbicia celor doi profesori de istorie a ro‑ tră (s.n.) în vederea cumpărării şi amenajă‑ Clasice şi Institutul de Psihologie Experi‑ mânilor. Vroia probabil să le mai ciuntească rii imobilului […]. Conform hotărârii

18 • APOSTROF DOSAR Consiliului, suma aceasta poate fi socotită şi ca împrumut pe care Institutul îl face Facultăţii“. Foarte mulţumit în urmă cu două săptămâni de ceea ce întreprinsese, decanul realizase între timp, cu siguranţă, că nu‑i mai rămâneau bani nici pentru cele‑ lalte investiţii solicitate în Consiliul din 13 iunie, nici pentru achitarea, peste un an, a ratei scadente din contractul de cumpărare a Casei Bethlem. Fondul creat de Lapedatu şi Lupaş era vital pentru ieşirea din impas. Cererea lui Ghibu a rămas însă din nou fără răspuns din partea direcţiunii Institutului. Până să constate aceasta, a transmis febril la rectorat – tot în 15 iulie – noua schemă de cheltuire a banilor promişi de guvern. El a stabilit – şi ţine să sublinieze asta foarte apă‑ sat în text – ca 2 milioane să fie alocate cumpărării Casei Bethlen (pentru plata pri‑ mei rate din suma de 3.950.000 lei), 1.700.000 pentru continuarea lucrărilor de amenajare a localului Institutului de Studii Clasice şi 300.000 pentru darea în folosinţă a aripii de la parterul clădirii centrale. Figu‑ rau în listă exact beneficiarii propuşi de de‑ can în Consiliul din luna iunie. Cu ceea ce se aştepta să primească de la istorici (o supli‑ mentare cu până la 75% a sumei venite de la • Institutul de studii clasice (achiziţie din 1925). Bucureşti), spera să acopere costurile reale ale investiţiilor avute în vedere. „fără nici un aviz al Consiliului Facultăţii de Într‑adevăr, aidoma decanului lor, direc‑ Când soarta bătăliei părea tranşată defi‑ Litere şi fără aprobarea Senatului Universi‑ torii Institutului de Istorie Naţională forţa‑ nitiv în favoarea sa, Ghibu înregistrează un tăţii“, au „iniţiat tratative în vederea cum‑ seră nota pentru a‑şi atinge scopul; cu evi‑ prim eşec. Foarte încărcată şi ea în eveni‑ părării unei case pe seama Institutului de dent mai mult succes decât şeful lor mente, ziua de 15 iulie 1929 reprezintă un Istorie Naţională, ceea ce aduce cu sine ne‑ vremelnic. Detalii semnificative aflăm în moment de cotitură în povestea noastră. putinţa de a se realiza planul aprobat de procesul‑verbal al şedinţei de Senat din 31 Membrii Senatului, reuniţi în şedinţa menită Consiliul Facultăţi Noastre în 13 iunie, octombrie 1929, când, în sfârşit, chestiu‑ să avizeze propunerile facultăţilor de cheltu‑ plan care îmbrăţişează normala desvoltare a nea a ajuns la cunoştinţa înaltului for uni‑ ire a banilor, au fost informaţi că profesorii tuturor secţiunilor acesteia“. Deloc stânje‑ versitar. La 19 iulie, adică la scurt timp Sextil Puşcariu, Florian Ştefănescu‑Goangă nit de faptul că şi el trecuse dezinvolt peste după blocarea „proiectului Ghibu“ în Se‑ şi Emil Panaitescu „protestează în contra regulile în vigoare, le atrăgea atenţia celor nat, conducerea Institutului, „în absenţa cumpărării Casei Bethlen, afirmând că doi – pe drept cuvânt, de altminteri – că Rectorului şi a Prorectorului, s‑a adresat aceasta nu s‑a propus de către Facultatea de „institutele universitare, nefiind autonome, domnului decan al Facultăţii de Drept, Dr. Litere şi Filosofie“. Aveau dreptate, dacă ţi‑ nu sunt în drept a proceda de capul lor la V. Onişor, printr‑o simplă hârtie neînregis‑ nem cont de concluzia cu care se încheiase acte de ordin financiar şi administrativ“. trată nici la Rectorat, nici la Administraţie, ultima reuniune a Consiliul Facultăţii. Puş‑ Are, în final, şi o solicitare: „vă rog să‑mi cerând ca acesta să aprobe, în numele Rec‑ cariu şi Ştefănescu‑Goangă acţionau astfel şi comunicaţi de urgenţă, în copie autentică, toratului, ridicarea din fondurile Institutu‑ din motive personale. Erau nemulţumiţi, actul de fundaţiune al Institutului Dv, spre lui de Istorie Naţională (fond controlat de desigur, de faptul că institutele lor nu figu‑ a‑l păstra în arhiva Facultăţii“. Ştia, de bună Administraţia Universităţii s.n.) a sumei de rau ca poziţii distincte, ca imobile aparte, în seamă, că un astfel de act (altul decât anun‑ 2,5 milioane lei, ceea ce domnul Onişor a lista cu investiţiile preconizate. Panaitescu li ţul public făcut de regele Ferdinand I în aprobat imediat“. Trebuie precizat că, po‑ se asociase, deranjat fiind, probabil, de suma 1920) nu exista. La drept vorbind, nici trivit regulamentului (aşa cum s‑a constatat propusă de decan pentru lucrările de amena‑ Universitatea nu excela pe atunci la capito‑ în şedinţa de Senat din 30 noiembrie), de‑ jare a clădirii de pe strada Gen. Gherescu; în lul regulamente proprii de funcţionare. canul de la Drept era îndrituit să semneze iunie, el ceruse în şedinţa de consiliu 3 mili‑ La 8 august, aflat din ce în ce mai un astfel de act, în absenţa rectorului şi a oane de lei pentru şantierul de acolo. Inter‑ aproape de sfârşitul mandatului său, Onisi‑ prorectorului, desigur. Dacă ţinem cont de venţia acestor personaje foarte influente în for Ghibu îi scrie din nou rectorului. Se poziţia manifestată de Emil Haţieganu în facultate şi nu numai, solidarizate împotriva plânge că nu a primit niciun răspuns de la disputa de la Litere şi Filosofie, se poate demersului decanului lor, a blocat trimiterea directorii Institutului de Istorie Naţională. lesne deduce de ce au profitat Lapedatu şi la minister, spre aprobare, a contractului in‑ (Epistola sugerează, pe de altă parte, că nici Lupaş de absenţa acestuia din Cluj. Din terimar încheiat cu contele Bethlen. Degea‑ decanul nu se grăbise să convoace Consiliul relatarea făcută în Senat mai aflăm că „abia ba a protestat în plenul şedinţei Onisifor Facultăţii pentru a lămuri chestiunea strin‑ a doua zi după aprobare, chestiunea a fost Ghibu, arătând că „se scapă cea mai bună gentă semnalată în Senatul din 15 iulie). înregistrată la rectorat“. În scurt timp, „la ocaziune de a cumpăra un imobil în cel mai Ceea ce‑l stârnise acum pe Ghibu era infor‑ 25 iulie, Directorul Institutului s‑a prezen‑ bun loc pentru universitate“. Senatul a hotă‑ maţia pe care tocmai Haţieganu i‑o dăduse tat cu această hârtie a Rectoratului, în ori‑ rât ca Facultatea să‑şi clarifice punctul de în acea zi, verbal: „direcţiunea institutului, ginal, la Dl. Ministru al Instrucţiunii, care a vedere. Conducătorul acesteia nu părea însă fără ştirea şi aprobarea nimănui, a cumpărat scris pe ea cuvântul: Văzut“. O altă sursă ne dispus să facă niciun pas înapoi. Din punctul un imobil aparte, trăgând prin aceasta dun‑ spune ce a urmat. În aceeaşi zi, având apro‑ său de vedere, singura variantă de investiţie gă peste întreg planul de reorganizare a bările în mână, Alexandru Lapedatu a făcut pentru care merita să se bată era aceea susţi‑ Facultăţii de Litere, plan aprobat în unani‑ pasul decisiv pentru adjudecarea imobilului nută de el. mitate în Consiliul Facultăţii la 13 iunie din str. N. Iorga (azi Napoca) nr. 11. Fixat pe ideea de a merge până la capăt, a.c.“ „Împotriva acestor proceduri de indis‑ Impozantul edificiu din centrul oraşului Ghibu a repornit atacul. Proiectul său, ce ciplină, pe cari mă feresc a le califica, ţin să îi fusese oferit mai întâi lui Sextil Puşcariu. avea ca piesă centrală achiziţionarea Casei protestez pe această cale în chipul cel mai Profesorul de la Litere se gândea pe atunci Bethlen, depindea în mod esenţial de atra‑ energic înaintea Dv., cu rugămintea de a le nu doar la varianta extinderii clădirii în care gerea banilor de care dispunea Institutul de aduce de urgenţă la cunoştinţa Onor Senat funcţiona de ceva vreme Muzeul Limbii Istorie Naţională. La o zi după eşecul înre‑ Universitar spre a trage la răspundere pe cei Române, ci şi la aceea a mutării lui într‑un gistrat în Senat, decanul le‑a trimis lui Al. vinovaţi şi a lua măsurile necesare în con‑ alt sediu. Vânzătorul, Societatea de Asigu‑ Lapedatu şi I. Lupaş o epistolă încărcată de formitate cu interesele şi cu prestigiul Uni‑ rări „Agricola“ (redenumită, la puţin timp reproşuri. Aflase „întâmplător“ că aceştia, versităţii“ – încheia Ghibu. 

DOSAR Anul XXVIII, nr. 3 (322), 2017 • 19 după aceea, „Agricola‑Fonciera“), s‑a înţe‑ parte a clădirii, amenajată special pentru ne‑ ul Limbii Române, 500.000 pentru reame‑ les până la urmă cu istoricii. Condiţiile voile acestuia. Restul spaţiilor urmau a fi najarea aripii de jos a clădirii centrale şi tranzacţiei ne sunt cunoscute din documen‑ exploatate tot în regim de chirie, pentru a se 300.000 la Institutul de Psihologie Experi‑ tul prin care, la 25 iulie, directorii Institu‑ asigura astfel, anual, veniturile necesare tipă‑ mentală. Avea câştig de cauză, precum se tului de Istorie Naţională confirmau primi‑ ririi publicaţiilor proprii. Îndrăzneţul de‑ vede, varianta avansată în iunie de Sextil rea înştiinţării că cei din conducerea mers, o reuşită afacere pe piaţa imobiliară, Puşcariu. Adică planul agreat de gruparea „Agricolei“ acceptă propunerea lor. Preţul demonstra încă o dată abilităţile de manageri despre care Ghibu afirma plin de năduf că de vânzare‑cumpărare convenit era de 5 ale lui Alexandru Lapedatu şi Ioan Lupaş. Se acţionează „în baza principiului împărţirii milioane de lei. Prima tranşă, adică jumăta‑ confirma că cei doi alcătuiau o echipă de institutelor, aşa cum cer interesele unora te din sumă, tocmai fusese achitată. „Astăzi universitari cu mult simţ practic, cu fler, din directorii acestora“. Personajele cu ma‑ am primit prin Dvs. – certifică la 25 iulie mereu în căutare de variante capabile să‑i re influenţă şi prestigiu profesional în Fa‑ Em. Brancovici şi dr. M. Mazilescu, din ofere institutului lor siguranţa financiară cultatea de Litere şi Filosofie câştigaseră partea societăţii de asigurări – un livret de necesară derulării unor mari proiecte. Aveau, acea bătălie. Concertându‑şi eforturile, ză‑ depunere de la Banca Albina, Institut de e drept, şi conexiunile necesare pentru a ob‑ dărniciseră proiectul organizatoric al unui Credit şi Economie în Sibiu, sucursala Cluj ţine atari informaţii preţioase, ponturi „vân‑ decan plin de ambiţii, temperamental, însă […], prin care ne confirmă depunerea pe dute“ discret şi fructificate prompt. izolat ca voce în propriul consiliu. comptul Societăţii noastre a sumei de lei De‑abia în toamna anului 1929 – după 2.500.000 la dispoziţia noastră“. „Restul începerea anului universitar, dar şi după de lei 2.500.000 ni‑l veţi achita în rate ega‑ instalarea noului rector, Emil Racoviţă, şi a * noilor decani –, ceea ce întreprinseseră * * co‑directorii Institutului de Istorie Naţio‑ nală a ajuns temă de discuţie în Consiliul oan Lupaş nu a greşit foarte mult atunci Facultăţii şi în Senat. Doar atunci au fost Icând, în timpul şedinţei din iunie a Consi‑ înştiinţate aceste foruri care, în mod nor‑ liului Facultăţii, a sugerat prudenţă. Cu acel mal, ar fi trebuit să se pronunţe înainte de prilej a lăsat să se înţeleagă că nu‑i deloc si‑ perfectarea tranzacţiei. Ambele instanţe gur că cele 25 de milioane promise de gu‑ erau puse practic în faţa faptului împlinit. vern vor ajunge efectiv la Universitate. La Cum contractul fusese încheiat deja, li s‑a 20 februarie 1930, Ministerul Instrucţiunii a cerut un simplu aviz, o ratificare. Votul a anunţat că se aprobă doar executarea câtorva fost favorabil. Aceasta demonstra că între‑ lucrări, în valoare de 18.256.781 de lei. Pe prinzătorii n‑au fost admonestaţi pentru lista cu investiţiile semnată de prim‑minis‑ maniera în care au acţionat. Dăduseră, de trul Iuliu Maniu figura un singur edificiu de fapt, o adevărată lovitură, în avantajul pro‑ la Facultatea de Litere şi Filosofie: Institutul iectului lor instituţional. Lapedatu şi Lu‑ de Studii Clasice (cu 1.500.000 de lei). Pe el paş, doi dintre granzii Universităţii din s‑a pus atunci accentul, dat fiind şi imperati‑ Cluj, continuau evident să impună respect vul găzduirii acolo a „Fundaţiei Virgil Cio‑ şi să se bucure de o largă susţinere. Doar flec“. Sălile cu tablourile donate de acesta Ghibu, ajuns prodecan, a critictat dur de‑ Universităţii din Cluj au fost inaugurate la mersul celor doi şi a cerut, în van, în Con‑ 21 octombrie 1930, în prezenţa regelui Ca‑ siliul Facultăţii din 28 octombrie, o comisie rol ii şi a reginei Maria. de anchetă. Îi acuzase şi în urmă cu mai Acelaşi Ioan Lupaş nu a putut anticipa, bine de două săptămâni (într‑un lung şi în schimb, în ce aventură avea să se lanseze patetic memoriu) de „manoperă ascunsă“, alături de Alexandru Lapedatu. Cumpăra‑ de „demersuri lăturalnice“, „cu desăvârşire rea clădirii de pe strada N. Iorga, nr. 11 s‑a • Ovidiu Ghitta. Foto: A. L. stricăcioase cauzei învăţământului şi armo‑ dovedit a fi o povară mult mai greu de dus niei universitare“, de dinamitarea proiectu‑ decât părea iniţial. Câteva dintre efectele le, în termen de trei ani, plătindu‑se la acest lui său de „concentrare a institutelor înru‑ marii crize economice s‑au revărsat peste ei rest dobândă de 7% pe an, păstrând Socie‑ dite pentru a face astfel posibilă, pe lângă din plin, compromiţându‑le intenţia de a tatea noastră privilegiul vânzătorului pen‑ considerabile economii financiare, şi o acti‑ achita rapid datoria. Scăderea veniturilor tru acest rest de plată“. „Actele de vânza‑ vitate didactică şi ştiinţifică cât mai unita‑ rezultate din chirii le‑a dat cele mai multe re‑cumpărare autentice se vor face cel mai ră“. I‑a atacat şi în şedinţa de Senat din 31 bătăi de cap co‑directorilor, constrânşi de târziu la 1 Noembrie 1929, în care scop octombrie, cu acelaşi rezultat însă. împrejurări să joace şi rolul proprietarilor Dvs. veţi delega un avocat al Statului, iar Totuşi, Senatul a dat atunci şi în 20 no‑ inflexibili aflaţi în luptă cu datornicii. noi un procurator al Societăţii noastre.“ În iembrie trei semnale foarte importante în De‑abia în anul 1936 au reuşit să scape de baza acestui acord, Institutul de Istorie legătură cu acest caz. A cerut, pe de o parte, obligaţia faţă de „Agricola‑Fonciera“. Din Naţională a intrat în posesia clădirii la 1 ca „toate veniturile acelui imobil să se de‑ nou, prezenţa lui Alexandru Lapedatu în august 1929. pună la Administraţia Universităţii noastre, guvern a fost salutară. Opt sute de mii de Suma plătită de conducerea lui reprezen‑ care va achita din acestea ratele cuvenite“. lei a primit atunci Institutul de Istorie Na‑ ta valoarea reală, efectivă, a rentei de stat în Activitatea financiară a Institutului urma să ţională de la Ministerul Cultelor şi Artelor care fuseseră convertiţi banii intraţi în „fon‑ se desfăşoare aşadar, ca şi până atunci, sub „pentru achitarea datoriei ipotecare ce gre‑ dul special“ după donaţia regală din 1920. supravegherea directă şi strictă a Universi‑ va imobilul“. În paralel cu plata sumei re‑ Astfel, averea mobilă a Institutului s‑a re‑ tăţii. A solicitat, apoi, ca „direcţia Institutu‑ stante, cei doi istorici s‑au lansat, începând strâns brusc la depozitul de 400.000 de lei lui să prezinte Senatului spre aprobare un din vara anului 1934, într‑o investiţie care creat de regele Ferdinand I, depozit intangi‑ proiect de Statut, împreună cu avizul Facul‑ avea ca scop amenajarea laturii nordice a bil constituit în „rentă de stat 1916“. Terme‑ tăţii de Litere şi Filosofie, care să regula‑ etajului I al clădirii ca sediu al Institutului. nul scurt fixat pentru plata eşalonată a restu‑ menteze funcţionarea Institutului şi gestio‑ Au reuşit să pună punct, oficial, întregii lui datoriei nu se întrevedea a fi, totuşi, narea averii sale“. În fine, pe viitor, în cazuri poveşti la 13 iunie 1937. Atunci, în prezen‑ nerealist. Se miza, de fapt, pe capacitatea similare, se indica elegant o altă linie de ţa regelui Carol ii, s‑a consemnat intrarea imobilului achiziţionat de a furniza cea mai conduită: „domnul rector este autorizat să Institutului de Istorie Naţională al Univer‑ mare parte a sumei respective. Era o clădire atragă atenţia facultăţilor că, în caz de cum‑ sităţii din Cluj în noua sa casă. Opt ani se cu spaţii închiriate, ce producea anual un părări şi vânzări de imobile, să‑şi înainteze scurseseră de când Alexandru Lapedatu şi venit de 500.000 ‑ 700.000 de lei. În evi‑ (la Senat s.n.) propunerile cu avizul Consi‑ Ioan Lupaş au dejucat planul imobiliar al denţa întocmită la sfârşitul anului 1932, liului Facultăţii“. decanului Onisifor Ghibu, arătând, imper‑ bunăoară, figurau la parter un coafor, o Ce s‑a ales din toată zdroaba reforma‑ turbabili, că preferă propria lor cale. prăvălie de fructe, un magazin „Industria toare a decanului Onisifor Ghibu? La 12 n Medico‑Tehnică S.A“ şi 10 chiriaşi, iar la octombrie 1929, Consiliul Facultăţii a de‑ Nota redacţiei etaj, 8 titulari de contracte de închiriere. cis să propună o nouă schemă de cheltuire Pentru a economisi spaţiul, redacţia revistei După achitarea datoriei, cumpărătorii spe‑ a celor 4 milioane: 1,7 milioane la Institu‑ a hotărît să lase pe dinafară cele 86 de note rau să instaleze confortabil Institutul într‑o tul de Studii Clasice, 1,5 milioane la Muze‑ ale acestui studiu. A.

20 • APOSTROF DOSAR şi vreau să‑mi spăl adresa/ şi sângele/ azvâr‑ cerea poeziei asupra propriei alcătuiri, ca lit în obraz“). O poezie confesivă îşi dese‑ un fel de legitimare a propriului demers nează conturul aici, în formulă epistolară, creator prin apelul la resursele livreşti, la întoarcerea spre trecut reunind ludicul şi convenţiile textualităţii sau la operaţionali‑ livrescul în tectonica retrospectivă şi specu‑ zarea limbajului poetic ce încorporează, în lară a versului ce reînvie peisaje, chipuri, egală măsură, trăirea şi rostirea. În acest absenţe, trăiri şi ambianţe („Mai ştii melo‑ context, imaginile care sugerează un auto‑ drama/ din strada Bastiliei zece /.../ Şosea‑ portret în sepia devin definiţii, în fond, ale ua e plină de albe femei cu landouri,/ de anxietăţii, ale carnavalescului şi grotescului bănci tăinuite‑n tufişuri, de chitare,/ de de sursă expresionistă („o doamnă bătrână pantaloni în carouri“). cu o tocă neagră/ fără sex‑appeal şi fără re‑ O radicalizare a trăirii şi a scriiturii surse/ într‑o piaţă cât burta căscată/ în survine în volumele Opinii despre durere mijlocul oraşului“). Cu imaginarul lor (1980) şi Inima ca un pumn de boxeur fracturat, convulsiv, cu tensiunea ideii asu‑ (1982), unde, cum observă Ion Pop, „nota mată cu fervoare, poeziile Norei Iuga se de crispare dureroasă a fiinţei se generali‑ detaşează prin autenticitatea lor liminară, zează acum, transpărând din alăturarea de care aduce cu sine o atenuare a terorii tem‑ notaţii disparate ale unor realităţi privite cu poralităţii, o dizolvare a eului într‑un spa‑ un soi de oboseală, o lume în care labirinti‑ ţiu saturat de obiectualitate, care nu aboleş‑ cul şi aleatoriul vor deveni motive recuren‑ te, însă, nici glisarea înspre ficţional („ce Textul te“. Metaforele arderii, ale căderii şi ale uşor mă pot lipsi/ de trupul tău/ când îl pot trecerii, ale labirintului şi ale curgerii nu inventa“) nici expunerea bufoneriei lirice ca biografie sunt decât tot atâtea forme de revoltă ale („vai cum trişez/ cum îmi amestec eu fiinţei încarcerate într‑un eu agonizant, amanţii/ viii şi morţii/ în această tavernă/ Iulian Boldea înscris în perimetrul dezarticulat al unei numită poezie/ mi‑a plăcut totdeauna fri‑ lumi supuse unei continue degradări („se volitatea“). E limpede că poemele din otidianul, faptul arde mereu câte un bec/ şi mă gândesc la această perioadă trag scriitura înspre auto‑ Cbrut, de o concretitu‑ filamentul plăpând/ care tremură ca un scopie, pentru o redefinire în oglindă a dine grotescă, dedesubtul pui/ cu gâtul tăiat“). Bacovianismul ce a eului ultragiat, ulcerat, situat între existenţă căruia se bănuieşte o ur‑ fost invocat în legătură cu poezia Norei şi nonexistenţă, între timp şi acronie, a eu‑ mă de miracol sau o înfio‑ Iuga provine din scenariul căderii perpetue lui care se refugiază în propriul labirint in‑ rare de idealitate – acesta şi al fragmentarismului în care se înscrie terior ca într‑un spaţiu de protecţie în faţa ar fi, schematic spus, uni‑ această scriitură ce dezvăluie golurile de fi‑ traumelor realităţii („mă pipăi şi nu mă versul pe care poezia No‑ inţă din tectonica realului, alienarea şi găsesc/ ‑ când nu exist sunt perfectă ‑/ pan‑ rei Iuga îl desemnează, anomia ascunse în relieful cotidianului, tofii stau lângă pat/ mănuşile pe noptieră/ într‑un demers care divul‑ urmărind totodată „îndurarea divinului“, numai mâna cu care îţi scriu/ lipseşte din gă, cum observa Ion Pop, o înclinaţie „spre dar şi însemnele meticuloase ale mistifică‑ cameră/ dar creierul mi‑a devenit flexibil/ e fantazarea grotescă, cu conştiinţa statutu‑ rii şi degradării. un atlet de douăzeci de ani /…/“). Cele mai lui degradat al teatrului mundan, văzut Fragmentată, anodină, lipsită de relief, noi cărţi, Câinele ud e o salcie (2013) şi As- esenţialmente sub semnul carnavalescului imaginea cotidianului e, astfel, percepută cultă cum plâng parantezele (2016) confir‑ ironico‑parodic şi implicând o marcată prin prisma unei sensibilităţi poetice de mă şi continuă discursul poetic neconfor‑ conştiinţă a derizoriului“. Atracţia derizo‑ acută forţă a viziunii, din care nu e absentă, mist, paradoxal şi centrifugal, cu amprentă riului vine, desigur, dintr‑o pornire neo­ însă, o vocaţie incontestabilă a damnării, a ludică şi falii intertextuale al unei imagina‑ avangardistă de repudiere a oricăror con‑ suferinţei intense, clamate cu voce şi stil ţii carnavaleşti din care nu sunt deloc ab‑ venţii ale literaturii (idealizare, patetism, agonizante. Se întrevăd, aici, cum a remar‑ sente efluviile melancoliei, în care se supra‑ impulsuri retorice, emfază, model prestabi‑ cat, de altfel, exegeza anterioară, şi forme pun şi se întretaie imagini ale unei lit etc.), pe care statutul personajului Sam ale ironiei livreşti, ale ludicului grav sau ale temporalităţi şi spaţialităţi pe jumătate rea‑ (ale cărui analogii cu personajele lui Mircea parodicului prin care sunt supuse relativi‑ le, pe jumătate ficţionale. Ivănescu au fost deja subliniate) nu face de‑ zării convenţii culturale, reverii artistice, Refuzând cu totul convenţiile literaturii cât să o sublinieze, prin accentul plasat asu‑ simboluri. În Piaţa cerului (1986), un „jur‑ şi retorismul, adeptă a dicteului automat şi pra prozaicului, anodinului, nediferenţia‑ nal de bucătărie“, cum spune subtitlul, sua‑ a unui neoexpresionism de sursă traumati‑ tului, dar şi asupra unei atmosfere în care vitatea şi atrocele se reunesc în tablouri în că, cu emoţii decantate livresc şi aşezate în realul şi irealul, chipul şi masca, cotidianul care ustensile domestice devin instrumente scenografii ale oniricului şi ale biografiei, de o concretitudine drastică şi butaforia se de tortură („Pe masa de bucătărie se spinte‑ Nora Iuga e una dintre vocile poetice defi‑ întretaie şi îşi răspund. Încă de la debut că, se toacă, se răzuieşte, se striveşte, se pi‑ nitorii ale literaturii române de azi. (Vina nu e a mea, 1968), se remarca predi‑ sează, se jumuleşte, se jupoaie...“). „Salonaş n lecţia pentru puseurile suprarealiste, prin monden sau o cafenea literară“, bucătăria e redarea unui univers dezarticulat, aflat la spaţiul de întâlnire al unor scriituri decon‑ limitele geometriei, în care fragmentarea, certante, de la scriitura vag calofilă la cea tensiunea provocată de întâlniri între obiec‑ dramatizată, prin care se produce o agluti‑ te şi stări eteroclite, predispoziţia spre ludic nare de stări, emoţii, sentimente decorela‑ şi spre metaforele convulsivului provocau o te, pentru că, notează poeta „mâinile îşi tensionare la maximum a sintaxei poetice, văd de viaţă, creierul – nu găsesc nici un într‑o ambianţă de coşmar şi absurd. Imer‑ cuvânt care să se potrivească exact cu ceea siunile în spaţiul fluctuant al oniricului îm‑ ce face creierul“. Ambianţa anodină, rapor‑ ping uneori fantezia spre accente ale bufo‑ tul din ce în ce mai crispat dintre „bucuria neriei groteşti pornite dintr‑o exacerbare a materiei“ şi „frica de bucurie“, toate acestea trăirilor afective, o exaltare a biografemelor conduc la asumarea unei scriituri dominate („Scurtcircuit în fosa orchestrei./ Mâinile deopotrivă de senzorialitate brutală şi de se lovesc provocând accidente/ pentru că reflexivitate cu amprenta tragică a damnă‑ cineva ţine ascunsă/ o dansatoare în trom‑ rii („norii trec risipindu‑se/ să fie rochiile petă“). Volumele următoare (Captivitatea mele/ culorile lor tot mai palide // şi umbra cercului, 1970, Scrisori neexpediate, 1978) acestui cuier/ ca o spânzurătoare“). surprind prin rafinamentul imaginaţiei, ale Volumele Dactilografa de noapte (1996), cărei acolade nu infirmă însemnele unei ra‑ Capricii periculoase (1998) şi Spitalul mane- dicalităţi de viziune, încorporând şi erme‑ chinelor (1998) deplasează accentul asupra tismul, preţiozitatea, dar şi retragerile stra‑ posturii textuale, asupra metabolismului tegice într‑o senzualitate trucată, decorativă scriiturii, prin punerea oarecum între pa‑ („azi nu te primesc în pat/ pentru că plouă/ ranteze a stridenţelor cotidianului şi întoar‑

Anul XXVIII, nr. 3 (322), 2017 • 21 Ancheta Un secol de laVisuri izbucnirea (ne)împlinite Primului Război Mondial

Am lansat următoarele în‑ trecutul pe care îl vedeţi i‑a atras exerciţiul. Le mulţu‑ trebări: Cum se vedea viito- dinspre vârsta de acum? mim frumos celor care au in‑ rul când aveaţi 18 ani? Cât Mulţi dintre cei întrebaţi n‑au trat în joc. de mult (nu) seamănă cu avut timp să răspundă ori nu (I. P.)

„Trecutul m‑a învăţat să‑mi fie ran că e o întrebare românească). Ciudat cu tristeţe la prietenii mei amerindienii că pe urmă n‑am mai avut motive să‑mi Suhari şi la vorbele lor: „Lumea e aşa cum teamă de viitor“ pun această întrebare. Cred în întâmplări o visăm“. Numai că lumea aceasta n‑am şi destin, în lucruri care îţi sunt date, cred visat‑o eu! Gabriela Adameşteanu într‑o putere aflată deasupra noastră. La 18 ani aşteptam viitorul cu speranţă şi bu‑ curie. Trecutul m‑a învăţat, însă, să‑mi fie Cum se vedea viitorul când aveai 18 teamă de viitor. 1.ani. Aveam 18 ani în 1960. Aveam o „Scrisul a fost ieşirea mea „orientare politică“ făcută corect de acasă, dar lumea mi se părea mai bună decât era din prăpastie“ atunci. Nu ştiam bine prezentul. Eram si‑ gură că ieşisem din stalinism, nu eram con‑ Doina Cetea ştientă că puşcăriile politice se vor deschide „Lumea aceasta abia peste patru ani, deşi un unchi al meu n‑am visat‑o eu!“ a 18 ani, stăteam culcată pe iarba dintre tocmai murise în închisoarea de la Craiova, două ridicături de pământ din vechiul iar fiica lui cea mică, vara mea, fusese dată L Horia Bădescu cimitir al satului şi mă visam pe marile sce‑ ne ale lumii cântând arii din opere. Închi‑ are am avut cândva 18 ani? Ca să‑l deam ochii şi mă vedeam călătorind cu avi‑ Oparafrazez à rebours pe Adrian Popes‑ onul în ţări şi oraşe îndepărtate, descoperite cu: „Dovezi ar fi, / dar îmi aduc aminte?“ pe harta mângâiată cu degetul arătător sau Cum ziceam într‑un poem din Marile Ele- în cărţile pe care le citeam rezemată de zi‑ usii „Eram aşa, ca un fior de stea/ şi‑atât de dul rece din turnul bisericii, de unde ascul‑ sfânt şi de curat la duh/ că numai din săru‑ tam şuieratul vântului printre brazii de pe turi se putea/ să zămislesc biserici în văz‑ dealul Totoiului, dar şi zgomotul avioane‑ lor care treceau deasupra mea. Din păcate, realitatea era alta; aspră, afară din Facultatea de Istorie. Aveam ego‑ nemiloasă, mă aştepta fără să ţină cont de ismul adolescenţei şi priveam cu încredere visele mele. Toamna, am dat examen la viitorul: studenţia, plecarea la Bucureştiul Cluj, la Conservator. Soprana pusese primul visat de mama mea (bucureşteancă exilată picior pe scenă, dar a trebuit să facă pasul în provincie), din locuinţa noastră precară, înapoi. M‑am trezit cu dosarul sub braţ, din oraşul de provincie monoton. Aştep‑ alergând să mă înscriu la Drumuri şi poduri. tam ceea ce fusesem pregătită de părinţi să De la solfegii, treceam la rezistenţa materi‑ aştept: „să fac ceva în viaţă“ (proiectul tatei, alelor, balast, criblură, bitum, alături de alţi mândru de reuşita intelectuală a familie), să visători ai căror părinţi erau aşa‑zişii „duş‑ mă mărit şi să fiu atentă cu cine (proiectul mani ai poporului“. mamei). Asumasem proiectele lor pentru duh.“ Credeam, prin urmare, că tot ce În ziua în care am împlinit 18 ani, tatăl mine , fără rest, şi m‑am străduit să le pun zboară se mănâncă şi că lumea, în pofida meu, preot ortodox, murea la Oradea bă‑ în aplicare, al mamei primul, apoi al tatei, dramaticelor întâmplări ale copilăriei, e tut de trei ofiţeri ai Securităţii. De ce? în care am bâjbâit multă vreme. sau poate deveni o Arcadie, şi Parnasul o Cât de mult seamănă cu trecutul pe agoră în care va să fiu şi eu cândva; că urâ‑ 2. care îl văd acum. Ciudat este că sea‑ ţenia poate fi spălată de inocenţă şi că lu‑ mănă. M‑am măritat, am divorţat după 13 crurile sunt perfectibile, că interumanita‑ ani, dar am o familie solidă, sunt bunică şi tea e încredere şi iubire. în relaţii amicale cu fostul meu soţ. Trăiesc „Şi te‑ai dus, dulce minune!“, vorba în libertate, într‑o ţară europeană, am ieşit poetului total, Eminescu. Poate nu de tot, din anonimat, nu ştiu ce valoare are ceea poate nu întru totul. Poate voi fi trecut şi ce am făcut, dar eu m‑am străduit cât am eu uneori „pe din jos pe lângă Rai“, prin putut, fiindcă sunt perfecţionistă. Trecutul luncile Parnasului şi urmele paşilor mei se este un film straniu, tinereţea mea a fost mai pot desluşi. Poate mai cred în flăcăru‑ Pentru că se opusese în scris, dar şi prin foarte grea, şi, la un moment dat, când ia ce pâlpâie încă în întunericul care spo‑ cuvântul său, colectivizării satului, înghe‑ m‑am uitat în urmă, m‑am întrebat dacă reşte în zbuciumata trestie gânditoare. suit între dealuri abrupte, fără terenuri în‑ merită să te naşti, nu găseam destule bucu‑ Poate! Dar prea puţin din cum arată lu‑ tinse pentru a fi cultivate. Priveghind sicri‑ rii care să compenseze greutatea morţii cu mea de‑acum – egoistă, pragmatică, apte‑ ul tatălui, am simţit cum toate visele, care mă întîlnisem devreme (descopăr în ră, gregară, căzută‑n abisul virtual – sea‑ dorinţele, speranţele mi‑au fost distruse... eseul recent al Martei Petreu despre Cio‑ mănă cu ceea ce visam atunci. Mă întorc A trebuit, însă, să revin la realitate. Aveam

22 • APOSTROF Ancheta 18 ani. Viaţa mergea înainte, iar eu, năuci‑ aruncătură de băţ de Rohia, mănăstirea tea scrisului. Libertatea de a ne publica vo‑ tă de durere, m‑am refugiat în citit. Mi‑am părintelui Steinhardt), îndrăgostit de pro‑ lumele aşa cum arătau ele în manuscrisele amintit că, în anii liceului de la Satu Mare, fesie şi de elevii mei, pentru a lucra ca sim‑ noastre. Dar asta era pe atunci o utopie şi am participat la Olimpiada Naţională de plu librar în subsolul igrasios al unei libră‑ prea puţin am putut reda lumii, în publi‑ Literatură Română de la Bucureşti. rii de pe strada Episcop Ioan Bob. (Şi caţiile puse sub lupa şi în malaxorul cenzu‑ Atunci, în Aula Academiei Române, l‑am făceam acest sacrificiu pentru a fi mai rii, din tot ce aveam de spus. Curajul şi cunoscut pe Perpessicius care mi‑a înmâ‑ aproape de consoartă...) Cu naivitatea vâr‑ lupta pe faţă erau singurele soluţii, dar de nat Diploma şi un teanc de cărţi. Cu gân‑ stei adolescentine, nu‑mi imaginam deloc cele mai multe ori forurile se prefăceau că dul la acele momente unice, m‑am reaşezat că viaţa avea să‑mi scoată în cale atâtea nu ne aud sau, in extremis, pentru cei mai în faţa hârtiei. Scrisul a fost ieşirea mea din capcane. Şi, mai ales, nu‑mi puteam închi‑ obstinaţi, exista expulzarea din ţară. prăpastie, colacul de salvare al naufragia‑ pui că o să cad în ele cu brutalitatea cu După căderea comunismului, am reali‑ tului. Am revenit la viaţă prin scris. Şi, care, copil fiind, cădeam în apa îngheţată a zat ce înseamnă să nu mai aştepţi până în într‑un fel, tot ceea ce visam la 18 ani, în lacului din satul copilăriei. Nu‑mi puteam ultima clipă verdictul dacă volumul îţi va fi iarba vechilor morminte din satul natal, închipui că voi avea o grămadă de slujbe şi publicat sau nu. Până atunci îmi stătuseră până la urmă s‑a realizat: am călătorit mai o sumedenie de şefi şi şefuleţi, că va trebui în edituri, constant, câte trei ani, volumele mult decât în cele mai optimiste vise, iar să mă adaptez la două orânduiri, la două de versuri, ca să apară cu mari adnotări ale de cântat, am fost prima la petreceri cu epoci atât de întunecate, atât de agitate, în Direcţiei presei şi tipăriturilor, şi eu încă prieteni sau în poiana de sub Totoi, la Ce‑ care, e adevărat, nu te puteai nicidecum aveam noroc de redactorul de carte – re‑ tea, unde‑mi răspundea ecoul de la Valea plictisi. Proiectul meu de viitor a suferit, spectabila doamnă Elis Buşneag, care avea Seacă. constat acum, multe corecturi, încât nu aş un cuvânt de spus în faţa cenzorilor şi a mai putea să descifrez originalul. Dar, vor‑ altor foruri (abia după ce am intrat în Ar‑ ba lui Tudor Arghezi, de ce‑aş fi trist? Unii hivele cnsas m‑am convins că manuscrise‑ dintre prietenii mei de copilărie s‑au mu‑ le treceau şi prin maşina de tocat a Securi‑ Proiect de viitor tat de mult sub pământ, în timp ce eu, ia‑ tăţii şi desigur prin hăţişurile Consiliului tă, bat de zor la tastele negre ale compute‑ Culturii şi Educaţiei Socialiste cu diaboli‑ rului, întrebându‑mă ce o să‑mi rezerve cii lui consilieri). Au fost şi volume care nu Ion Cristofor vârsta înţelepciunii, a pensionării, în care mi‑au apărut de loc, pentru care am aştep‑ mă pregătesc cu seninătate să intru. Şi ca tat, fără vreun răspuns, ani la rând... eşi citesc cu plăcere jurnale şi memo‑ un demon ironic, îmi răsar în memorie, Pentru mine a fost invers: speranţele şi Drii, constat mereu că acestea sunt ade‑ versurile lui T.S. Eliot: „Să nu‑mi vorbiţi împlinirile au venit după ce „vârsta speran‑ de înţelepciunea bătrânilor, ci de nebunia ţelor“ a trecut, când am început să respir lor“. aerul curat al libertăţii scrisului. Destinul meu a fost, uneori, vindecă‑ tor. Am crescut, efectiv, între cursurile lui Vladimir Streinu şi seminariile lui Şerban „În anul 2000, am intrat Cioculescu. Incursiunea în creaţia lui Emil Botta a fost o mare încercare pentru mine. în Arhivele fostei Securităţi“ Am reconstituit şi publicat o operă poetică prodigioasă după dispariţia marelui artist. Ioana Diaconescu În mica Bibliotecă unde am avut drep‑ tul să mă angajez după luarea licenţei în litere (decăzută din drepturi civile ca fiică seori mai aproape de operele de ficţiune ‑am născut într‑un regim represiv. a tatălui meu) am mai făcut o „investiţie“, decât de realitate. Se pare că imaginaţia îşi Nu am avut iluzii sau speranţe, ca M pe viaţă: apropierea de mari intelectuali ia mereu partea leului în orice scriere. De urmare, nici dezamăgiri. Mai degrabă dez‑ altfel, e limpede că memoriile se scriu din „vechea gardă“ ca Alexandru Philippi‑ atunci când omul e pe cale să‑şi piardă me‑ de, Ioan Masoff, Ion Biberi, D. I. Suchi‑ moria. Aşa că privesc cu oarecare rezervă anu, Virgil Gheorghiu (poetul şi celebrul exerciţiile de acest gen. E greu să rememo‑ pianist), Nicolae Carandino şi atâţia alţii. rez proiectul de viitor pe care‑l aveam la Tot aici l‑am cunoscut pe Nicolae Stein‑ 18 ani. Eram elev la un liceu tehnic şi mă hardt şi am legat prietenii cu Radu Petres‑ luptam din greu cu nişte hidre care se nu‑ cu şi Paul Emanuel, cu întreaga generaţie meau fizica, matematica şi alte materii ca‑ de scriitori din care eu fac parte. re azi nu îmi mai spun nimic: protecţia După 1989, am început să‑mi pot pu‑ prin relee, studiul materialelor, electroteh‑ blica volumele de versuri aşa cum erau ele nica, protecţia muncii, mecanica, organi‑ în manuscrise, cele mai multe tot la editura zarea şi planificarea producţiei etc. Bănu‑ amăgirea a fost la ea acasă odată cu ivirea Eminescu. iesc însă că la vârsta la care „nu eşti prea mea pe lume. Familiei mele (tata epurat În anul 2000, am intrat în Arhivele serios“, cum susţine Arthur Rimbaud, din învăţământul universitar încă de la în‑ fostei Securităţi. unul dintre poeţii preferaţi ai adolescenţei, ceputul carierei, mama decăzută şi ea din O societate nu se poate construi fără a îmi imaginam că voi avea un viitor fru‑ drepturi civile imediat după absolvirea fa‑ se ţine cont de trecutul ei. O structură în mos, oricum ceva desenat în toate nuanţe‑ cultăţii, ca soţie a tatei care a fost şi arestat care se deschid fisuri nu rămâne în picioa‑ le rozului. Ideologia regimului din acele politic în 1946, fratele mamei prizonier în re. Putem vorbi de o structură cu stâlpii de vremuri ne prevedea tuturor un viitor lu‑ lagărele din Siberia înainte de a împlini 30 susţinere ruinaţi. Din fericire, există, slavă minos, cu condiţia să nu crâcnim, să nu de ani) i se confiscaseră toate bunurile aşa Domnului, personalităţi în lumea româ‑ vedem derapajele societăţii multilate‑ că am deschis ochii într‑o casă improvizată nească de aici şi de pretutindeni, în număr ral‑deformate în care trăiam. Oricum, la şi tot în ea am trăit până la absolvirea fa‑ suficient de mare pentru a vindeca faţa ră‑ 18 ani, în proiectul meu de viitor nu figu‑ cultăţii în fatidicul an 1971 (al Tezelor din nită a României. Sper şi în cei tineri dintre ra deloc o căsătorie nereuşită, cu un divorţ iulie ale lui Nicolae Ceauşescu). Întot‑ care mulţi au asimilat, pentru a merge mai de coşmar, în urma căruia rămâneam fără deauna, singurul meu bun a fost profesia departe, lecţia istoriei noastre recente. biblioteca în care investisem nu numai mea. Faţă de ea am fost constantă cu ob‑ bani, ci şi toate visurile mele. Nu îmi ima‑ stinaţie şi pasiune. Am trăit cea mai mare ginam deloc atunci, la 18 ani, că îmi voi parte a vieţii în dictaturi nimicitoare. Nu părăsi postul de profesor de limba france‑ puteam să‑mi fac visuri, deşi visul suprem ză de la Chiuieşti (o comună situată la li‑ spre care tindeam toţi şi ne luptam pentru mita judeţului Cluj cu Maramureşul, la o el cu disperare, în acele epoci, era liberta- 

Visuri (ne)împlinite Anul XXVIII, nr. 3 (322), 2017 • 23 „Totul seamănă, rămas tânăr, mă străduiesc, zi după zi, pă furtună, pe care cred că o trăiesc abia să‑mi demonstrez mie însumi şi celor, pu‑ acum, am prefigurat‑o într‑o senzaţie din nimic nu e la fel!“ ţini, din jur că tinereţea/senectutea nu anii primei tinereţi, trecând o dată pe sub sunt o vârstă a naivităţii şi a ignoranţei, ci un felinar de pe malul Crişului meu oră‑ Vasile Igna una a... delicateţii. Par délicatesse j’ai perdu dean. Era un apus de iarnă, m‑am oprit ma vie! atunci în lumina felinarului care‑mi părea fermă şi netulburată de nimic omenesc şi u văd o prea mare diferenţă, dar, pa‑ Nradoxal, nici o prea mare asemănare am avut un gând pe care acum încerc să‑l între cel ce eram la 18 ani şi cel de azi. Am cuprind în cuvânt, atinsesem o undă de desprindere din lume, plină de bucurie şi „Eram totodată de farmecul sinelui învins prin o domnişoară delicată“ dematerializare.

Rodica Marian

etrăirea trecutului dinspre vârsta de „Tot ce mi‑am Racum este pândită de pericolul (auto) dorit am avut“ mistificării, prin prevalarea, conştientă ori nu, a inerentelor acumulări ale vieţii trăite între timp, aşa precum şi proiecţiile viito‑ Adrian Popescu „evoluat“, desigur, dar evoluţia nu a în‑ rului nu erau ferite, în fragedă tinereţe, de semnat, decât de foarte puţine ori, ruptură exaltările de neocolit ale dorinţelor ideali‑ el care eram la optsprezece ani şi cel brutală, părăsire a mătcii originare. zate. La 18 ani eram cumva amorţită în de acum, la şaptezeci, sunt esenţial Ce nu ştiam atunci şi ce cred că am în‑ C ceea ce priveşte vreo grijă în prospectarea identici. Idealurile care m‑au înflăcărat, văţat după aceea? viitorului, fiindcă eram dominată de tra‑ atunci, nu îmi sunt străine nici azi. Ce am Am învăţat să fiu mai circumspect, dar gedia care se desfăşura în familia mea (ta‑ căutat zi şi noapte, mai bine de cincizeci nu mai înţelept. Şi am înţeles cât de mare tăl meu era grav bolnav), aşadar mă lăsa‑ e distanţa dintre iluzie şi ideal şi cât de sem îndrumată de cei din jur spre studiul uşor le poate aduce la acelaşi numitor ini‑ filologic, areal cultural care, de altfel, mi se maginabila fragilitate a fiinţei! La urma urmelor, chiar dacă multe dintre principii‑ potrivea, nu numai din perspectiva celor le mele (morale, civice, artistice) s‑au do‑ care mă cunoşteau în aspectele care erau vedit a fi nişte iluzii, n‑aş fi acceptat şi n‑aş evidente privite dinafară (eram o domni‑ accepta nicio clipă să trăiesc fără ele. De şoară delicată, frumoasă, dar şi introverti‑ aceea, mi se pare că la 18 ani eram sufici‑ tă şi singuratică), ci şi dinspre dinlăuntrul ent de bătrân pentru a avea dreptul să spun azi, la peste 70, că sunt suficient de tânăr. de ani, din zorii debutului, din 1962, pâ‑ „Proiectul“ vieţii mele mature pare să nu fi nă la crepuscul, 2017? Liantul tainic care fost altceva decât încăpăţânarea, dobândi‑ uneşte, dincolo de cotidianul banal, tă foarte devreme, de a mă hrăni, zi după într‑un aliaj miraculos, chipurile unor cu‑ zi, din avantajele/dezavantajele unei moş‑ noscuţi sau necunoscuţi, amintiri şi pei‑ teniri genetice generoase şi ale unor izvoa‑ saje, replici şi stări sufleteşti... Imediatul re culturale etern tinere şi mai mereu tă‑ şi Definitivul, cele de aici cu cele de din‑ măduitoare. Amândouă m‑au ajutat nu colo... doar să supravieţuiesc, ci şi să stau pe pi‑ Anul trecut, de Ziua internaţională a cioarele mele. Să spun că la 18 ani visam o meu, dacă mă gândesc că‑mi plăcea foarte poeziei, la Roma, coordonatoarea recitalu‑ lume „liberă şi dreaptă“ când, în realitate, lui, reprezentanta cunoscutei Casa della nu prea ştiam cum ar trebui să fie ea, ar fi mult să citesc, orice şi oricând. La fel de mult îmi plăcea să‑mi exprim propriile Letteratura, prezentându‑mă a exclamat, prea mult. După cum a spune că lumea în mirată: „Dar dumneavoastră aţi scris ver‑ gânduri în scris, încercând să ocolesc, cu care trăiesc azi e cea pe care mi‑aş fi imagi‑ suri, practic, toata viaţa!“ „Ce era să fac?“ ostentaţie aproape, modelele care impresi‑ nat‑o atunci, ar fi prea puţin. Ceea ce e si‑ i‑am răspuns... Asta am vrut, asta am fă‑ onau tinerii la vremea aceea. Numai că în gur e că speram să nu ajung să trăiesc până cut, cu ajutorul Domnului. Erorile, greşe‑ adolescenţă, la liceu, îmi plăcuse şi mai la sfârşitul vieţii în „raiul“ pe care‑l ni‑l lile, păcatele mele literare sau existenţiale mult geometria, mai ales geometria în proiectau zilnic marii regizori ai neantu‑ sunt ciornele lucrării trecute mai apoi pe spaţiu, şi geografia, domenii înspre care lui. S‑a întâmplat, slavă Domnului, prin‑ curat. Sper ca Învăţătorul să mi‑o citească nu se îndrepta însă vreo preferată prospec‑ tr‑o stranie conjuncţie a planetelor, ca aş‑ aşa cum îi este firea, cu iubire infinită. teptarea să fie mai scurtă decât se arătase tare a viitorului meu. Cu toate acestea, în în numeroasele secvenţe ale „filmului“ pe toată adolescenţa mea, ştiusem foarte bine care îl suportam cu un fel de stoicism alcă‑ ce aş vrea să devin: arheologia mi se părea tuit din frică şi dispreţ. meseria cea mai fascinantă şi această prefe‑ Naivitate, ignoranţă, crispare, revoltă, rinţă este statornică până azi, de aceea în „Sunt o visătoare de noapte, încredere, bucurie, dezamăgire, speranţă. toate călătoriile mele, mai mult ori mai nu una cu ochii deschişi“ În viaţă şi... în literatură le‑am trăit pe fie‑ puţin exotice, urmele trecutului mă emoţi‑ care, pe rând sau concomitent, deoarece onează cel mai mult în situri şi muzee, timpul meu interior a fost şi a rămas egal pretutindeni. Pe de altă parte, evenimente‑ Irina Petraş cu el însuşi, alcătuit din aceiaşi atomi ine‑ le şocante existenţial ale vieţii mele, pre‑ fabili cu ai spaţiului în care m‑am născut şi cum şi evantaiul larg deschis al disponibi‑ ncheta Apostrof s‑a ivit dintr‑o în‑ am vieţuit, indiferent de epocă şi de meri‑ lităţilor mele intelectuale au marcat Atrebare pe care mi‑am pus‑o mie în‑ dian. Totul seamănă, nimic nu e la fel! De nelinişti şi frământări relevabile în tot ce sămi în pragul celor 70 de ani. Am desco‑ aceea, mai am încă puterea să cred şi azi că am realizat în concreteţea scrisului. Mai perit încă o dată că portretul pe care mi‑l inocenţa nu se confundă cu ignoranţa, dar din adânc, acolada ce mi se impune din în‑ schiţam în Miezul lucrurilor se confirmă. că ignoranţa şi minciuna (relele absolute!) trebarea acestei anchete mă ajută să regă‑ Sunt o singuratică, moştenind de la tatăl pot prospera acolo unde naivitatea nu se sesc o stare, o prefigurare din adolescenţă. meu, maramureşeanul, nu doar generozi‑ asociază cu buna‑credinţă, adevărul cu Respectiv, liniştea, seninătatea dominantă, tatea conţinută, cu gândul mereu la co‑ cunoaşterea, vorbirea cu tăcerea, vederea siguranţa de sine, ca o desprindere de ori‑ munitate, omenire, specie, ci şi plăcerea cu orbirea. Iluzionându‑mă să cred că am ce dramatic, în sensul detensionării de du‑ de a face şi încăpăţânarea de a mă feri de

24 • APOSTROF Ancheta amăgiri. Totodată, mama, sibianca, mi‑a legere cu alţi părinţi, în ianuarie 1945, „Am rămas consecvent împrumutat capacitatea de a mă adapta tata a înhămat caii la sanie, a încărcat pa‑ uşor şi plăcerea, un pic perversă, de a cre‑ tru copii din Prodăneşti şi din Borza şi a cu mine însumi“ de în realitatea ficţiunii şi în ficţiunea rea‑ parcurs 90 de km, până la Şcoala Normală lităţii. de Învăţători din Cluj. La 18 ani, absol‑ Gheorghe Săsărman Aşadar, am avut „visuri“ doar la vârste veam această şcoală, dar visul lui nu s‑a năuce: pe la trei ani, declaram oricui, stâl‑ împlinit: terminând cu cea mai bună me‑ a 18 ani nu‑mi prea făceam visuri, nici die, în locul repartizării ca învăţător la o cind cuvântul, că vreau să mă fac „acame‑ măcar proiecte mai concrete nu aveam. şcoală primară, am primit una pentru „a L Eram în preajma bacalaureatului, voiam urma cursurile învăţământului superior“. bineînţeles să studiez, dar încă nu ştiam ce A fost numai o jumătate de bucurie, pen‑ anume, ştiam doar ce nu intra în discuţie tru că nu mă gândisem să continui studii‑ şi, fiindcă mă atrăgeau atât disciplinele ri‑ le. Şi: ce să studiez? Un văr încerca să mă guroase, cât şi „umanioarele“, singura mea convingă să facem Dreptul, dar mama zi‑ dorinţă era să‑mi păstrez un larg orizont cea: oare nu minţim destul şi fără să fim avocaţi? Dirigintele meu (Dionisie Ma‑ de cuprindere. Aveam încredere în mine şi ior) m‑a sfătuit: ţi‑am citit teza de la exa‑ ignoram eşecurile care mi‑ar fi putut servi menul de absolvire („Eminescu şi creaţia de avertisment. Imaginea mea despre vii‑ orală“) şi cred că ai putea intra la Filolo‑ tor era destul de confuză, dar îmi părea de gie. Da, Filologia se împăca mai bine şi cu la sine înţeles că, la fel ca fraţii mei mai dician“. Pe la vreo cinci, puneam periculos dorinţa părinţilor. mari, mă voi strădui să am un statut profe‑ în practică „visul“ de a fi doctoriţă şi vac‑ Numai că, la absolvire, profesorul Ro‑ sional solid, că mă voi căsători cândva şi cinam cu cuie de prin curte copiii din ve‑ mulus Todoran m‑a propus pentru un voi avea copii. Nu mă îndoiam că Româ‑ cini. De îndată ce am prins minte, vorba nia îşi va continua drumul alături de cele‑ lui Creangă, am ştiut că sunt, că voi fi lalte ţări ale „lagărului socialist“ (dar cine profesoară (şi criticul literar e un fel de se îndoia pe atunci?) şi nici prin cap nu‑mi profesor!), adică un om care învaţă ca să‑i dădea că propriul meu drum va fi marcat poată învăţa apoi şi pe ceilalţi. Premiantă de cotituri radicale, că‑mi voi părăsi când‑ eternă (contracaram, astfel, şi efectele va patria şi că preocuparea mea cea mai unui „dosar“ de familie întunecat, cu în‑ statornică se va dovedi, în cele din urmă, chisori politice şi epurări), interesată aceea pentru scris. Am ales arhitectura; aproape egal de toate materiile (am făcut student la arhitectură, am debutat ca pro‑ realul), aveam doar gândul de a‑mi sati‑ zator; arhitect cu diplomă, m‑am decis să sface curiozitatea neostoită şi „visam“ la devin gazetar; lucrând la ziarul partidului, cum aş face să citesc toate cărţile de pe am scris o carte – Cuadratura cercului – pământ. „Ştiinţa“ pe care am dobândit‑o post de cercetător ajutor la Institutul de care avea să dea de furcă cenzurii; iar când astfel despre lume mi‑a alimentat lucidita‑ Lingvistică, iar Ion Muşlea, după un in‑ un frate „fugit“ a ajuns să cântărească la tea. Dacă nu crezi în absoluturi, nu poţi fi terviu, m‑a angajat. Deci, nici învăţător şi dosar mai mult decât propria biografie, dezamăgit adânc. Ştii de la început că to‑ nici profesor. Abia la o vreme după moar‑ am luat şi eu calea exilului – pentru orice tul e relativ şi imperfect, dar că poţi încer‑ tea tatei, viaţa m‑a făcut profesor la o ca să îndrepţi, de unul singur, locul tău pe mare universitate în oraşul lui Albertus lume. Asta am făcut mereu. Am profitat Magnus. Totul a ieşit altfel decât gândeam din plin de toate locurile în care m‑a mâ‑ la 18 ani. nat viaţa – profesoară, bibliograf, editor Sunt multe diferenţe între viaţa de – pentru a învăţa ceva în plus şi pentru a atunci şi cea de azi: profesorul de matema‑ lăsa o urmă bună şi pentru ceilalţi (n‑am tică zicea, prin 1948, că va veni vremea reuşit de fiecare dată, fireşte…). Am aflat când vom vorbi la telefon văzându‑ne. curând că, oricât de atent şi responsabil Cine‑l credea atunci? Azi vorbesc cu fiul „conduci“, nu te vei putea apăra de nesă‑ meu de peste ocean prin Face Time, gratis, buiţii aflaţi în „trafic“ în vecinătatea ta. indiferent de durata convorbirii. Previziu‑ scriitor, gest echivalent cu o sinucidere Dar asta nu m‑a făcut să le imit nesăbuin‑ nea profesorului s‑a adeverit. profesională. Câştigându‑mi printre stră‑ ţa şi nici să‑mi întrerup călătoria, mai ales Au rămas dificultăţi destule, dar locul ini pâinea ca informatician, mi‑am păstrat că o am alături pe fiica mea, Laura, omul statorniciei, al călătoriilor la mică distanţă totuşi dexteritatea limbii materne şi am meu de nădejde. Visurile mele au fost me‑ şi de scurtă durată a fost luat de mobilita‑ revenit pe frontul publicisticii şi al litera‑ reu idei cărora le‑am dat – cât mai curând te, a cărei viteză creşte neîncetat. Acciden‑ turii române. Iar dacă am o familie cu care şi cât de bine am fost în stare – viaţă. Am te aveau loc doar în pădure, unde, tăind mă mândresc, nu‑i mai puţin adevărat că muncit mult, mult, cu recompense mo‑ lemne, un copac putea să cadă peste un prima mea căsnicie s‑a sfârşit în naufragiu. deste, fiindcă nu ele îmi erau ţinta. Încă om, sau în gospodărie, când o vită lua în Nimic din ce mi‑a fost dat să trăiesc în ce‑ mai sunt un om fără stare. Lucrez de di‑ coarne pe cineva; iar războiul lăsase răni le aproape şase decenii de la vârsta majora‑ mineaţa până seara, iar noaptea intru în adânci în urmă. Iarna era iarnă, iar vara, tului nu se potriveşte cu ceea ce îmi imagi‑ „slujba onirică“. Sunt o visătoare de vară; oamenii trăiau în natură; azi luăm nam pe atunci că va fi viaţa mea – însă cu noapte, nu una cu ochii deschişi. natură cu porţia, dacă ieşim la plimbare; toate acestea, şi în ciuda aparenţelor, pot cornul ciurdarului e înlocuit de claxoane, spune liniştit că am rămas, de fapt, consec‑ iar vitele întorcându‑se de la păscut, de vent cu mine însumi. maşini grăbite; au dispărut petele de cu‑ München, 1 februarie 2017 loare din peisaj: vitele albe, roşii sau negre, n „Totul a ieşit altfel decât săpaşii, cosaşii ori secerătorii; vechile bise‑ Anchetă realizată de Irina Petraş gândeam la 18 ani“ rici au coborât în sat. Tânjim după hrana simplă şi sigură, cu alimente aduse din pivniţă sau din podul Ion Taloş casei, gătite de o gospodină pricepută, şi după ţuica de prune sau vinul (cam acru) ata visa să mă vadă dăscălaş şi a făcut produse în gospodărie. Turmătorul calcul: „dacă rămâi în sat Nu m‑aş mulţumi exclusiv nici cu tre‑ trebuie să‑ţi fac casă, dar banii de casă cutul, nici cu prezentul, dar ştiu că pe mi‑ar ajunge să te dau la şcoală.“ În înţe‑ amândouă nu le pot avea.

Visuri (ne)împlinite Anul XXVIII, nr. 3 (322), 2017 • 25 întors din drum“ (şi m‑am întors din nă de milă,/ victimă şi călău în cămăşi de drum). finet/ se ghemuiesc ruşinaţi în pat/ cu Metaforică, fără îndoială, o asemenea pleoapele bine strânse“ – în colonia mea poezie îşi are violenţa proprie, nu doar penitenciară). Prezenţa fals‑contemplati‑ de limbaj, ci şi de imaginar, nu uşor de vă într‑o realitate imediată obscură, teri‑ acceptat (nu vreau să spun: de suportat, fiantă, care o oripilează, prin degradarea pentru că nu mă interesează persoanele morală şi mai ales politică, trezeşte în pudibonde), întrucât nu se înscrie, în fibra sa emoţională reacţii de repulsie, nici un fel, pe linia elegant‑caligrafică, de greaţă chiar, denunţând virulent, cu muzicală, a rostirii tradiţionale, fie ea şi cinism, universul maculat, într‑o meta‑ sub forma versului liber, poeta conside‑ forică poetizată pe scara coloristică a rându‑şi demersul ca o desfăşurare în degradeurilor de la scabros la grotesc: plin experiment postmodern (vezi ciclul „ascult darabana ploii pe blocuri, fran‑ pastelurilor, nominalizat ca atare: Ploaie cheţea ei pură. francheţea ei absurdă de martie; Ploaie de iulie; Ploaie de noiem- într‑o ţară unde până şi moartea e un brie), dezvoltând – ca să rămân în peri‑ politician: nu‑i pasă de aparenţe, nici de metrul exerciţiilor autohtone – în haloul ce se ascunde sub ele, un singur ţel pom‑ universului urmuzian: „mă uit la ceas, pându‑i sângele‑n inimă – să învingă.// doamna tuşeşte în pumn, anunţând: pa‑ cum curge ploaia într‑o ţară de politici‑ Protestul macabru uză! închide manualul şi‑mi aduce din eni, un teatru în care personajelor de bucătărie un pahar cu apă. Înainte s‑apuc prim‑plan le‑au luat locul maimuţele cu Constantin Cubleşan să beau, începe a boci alt dispărut al ei funduri roşii… că‑i iarnă, că‑i vară, fug – fiul. cum l‑a despicat nu demult un maimuţele de lumină. Jos, în cuibul şo‑ golan din Iaşi cu o sabie ninja, de‑i atâr‑ bolanilor. sus, în podul cu molii drogate n ciuda faptului că na inima prin cămaşă ca o pară de sânge. aproape toţi comen‑ cu aburi de făină. dar teamă n‑au: stea‑ Î în rochie de stambă, cu păr lins şi mus‑ tatorii volumelor, de guri ale dezastrului, pe acoperişuri flutu‑ tăţi, profa de engleză alăptează în faţa până acum, ale Maria‑ ră pieile noastre puse pe beţe“ (cum mea cinci pui monstruoşi: părinţii, băr‑ nei Codruţ sunt de curge ploaia). batul mort de tânăr, fratele, fiul, toţi acord că ne aflăm în faţa E în toată poezia Marianei Codruţ smulşi din întuneric să fie hăituiţi şi să‑i unei voci cu totul apar‑ un suflu dramatic, provocator şi teribi‑ cunosc şi eu – aşa, cu măruntaiele la ve‑ te („unul din cei mai list, contestatar şi polemic, izbucnind în dere, cu venele roşii, albastre şi verzi imagini de reprezentare grotescă a lumii importanţi şi mai au‑ mişunând prin casă.// îi atârnă inima ca tentici poeţi contempo‑ căreia îi aparţine, utilizând un limbaj vi‑ o pară!, chicoteşte mama, cu ochii stră‑ olent sarcastic, cu rezonanţe oarecum rani“ – Bogdan Creţu; „e fără îndoială lucitori mă priveşte precum şarpele un poetă de prim rang“ – Emil Brumaru; pamfletare, dar încadrând, la drept vor‑ pui golaş de pasăre, pitindu‑l îngrozit în bind, o conştiinţă răvăşită, frustrată, as‑ „unul din cei mai importanţi poeţi ro‑ fundul de scorbură. mă uit pe geam. mâni de azi“ – Liviu Antonesei; „poetă cunsă într‑un sine melancolic de care profa trage de guma chiloţilor. ghinion: mereu se simte, parcă, datoare a se dis‑ de primul raft“ – O. Nimigean etc., guma îi scapă dintre degete şi plici! pe etc.), creaţia sa este foarte puţin cunos‑ tanţa combativ. pielea bătrână. tresar şi‑o sfredelesc, la n cută, chiar încadrată generaţiei optzecis‑ rândul meu cu privirea. ea‑şi vâră capul te, generaţie foarte vocală de altfel, ea cărunt între umeri, îmi aruncă o ochea‑ rămâne oarecum într‑o postură margi‑ dă vinovată şi deschide iar manualul“ nală. Acest fapt se datorează, cred, difi‑ (portretul doamnei de engleză. 1. ochii). Biografia cultăţii de receptare a versurilor de o Motivul morţii e reluat ca un laitmo‑ simplitate voit şocantă, ce urmează o li‑ tiv, în diferite evocări cu iz biografic: ca hermeneutică nie expresivă între literatura absurdului „Într‑o seară de iarnă, mama n‑a vrut să şi cea angajată polemic pe coordonatele mai care/ propriul suflet şi l‑a înghiţit. unei actualităţi incomode, pe care o tra‑ cu ochii albaştri închişi,/ a lunecat lin pe Alexandra Baneu tează cu sarcasm şi violenţă. Recentul lângă noi. noi ne‑am strâns în bucătărie/ volum intitulat Hiatus (Piteşti: Paralela neînţelegând nimic. acolo‑n colţ văd ucrarea lui Ionuţ 45, 2015. Colecţia Biblioteca Româ‑ ochii mamei!/ a zis soră‑mea, arătând LCostea, A existat Ja- nească de Poezie) adaugă în plus o notă florile albastre de pe perete –/ şi vocea ei cques Le Goff? Biografie, de macabru şi grotesc, poeta exultând în părea plină de groază/ iar inima fratelui autobiografie, istorie şi „graţia morţii“ cu multă afecţiune… ci‑ spărgea liniştea.// afară/ luna‑şi lăsase memorie (Cluj‑Napoca: nică. pântecul gol peste grădina părinţilor/ Argonaut, 2016), este Majoritatea pieselor acestui ciclu cuibăriţi în oul morţii ei viitoare. dar noi o meditaţie asupra ro‑ sunt construite în maniera poemelor în n‑o vedeam,/ numai lumina de gheaţă lului biografiei şi al au‑ proză, specie lirică puţin frecventată la i‑o desluşeam prin ferestre/ şi buzele ne tobiografiei pentru de‑ noi, cu un discurs agresiv, de manifest tremurau uşor.// uite, acolo‑n colţ sunt mersul istoric, care ia ca pretext felul în în limbaj abject, protestatar, la o adică: ochii ei! a repetat sora. luând/ cârpa, s‑a care omul de cultură francez a abordat „ieşindu‑mi înainte de departe duhoarea urcat pe un scaun şi i‑a lustruit temeinic/ această temă de‑a lungul carierei sale, istorică de mâl, balegă de cal şi hoituri a de fum şi păianjeni. lacrimi negre ne‑au atât din punct de vedere teoretic, prin Bahluiului, m‑am oprit şi mi‑am pus căzut pe mâini“ (acolo, sus). E un lirism atitudinea ambivalentă exprimată ade‑ coatele pe parapetul poros al Podului de autentic aici, ce se infiltrează subteran în sea în jurnalele de specialitate, precum piatră. un derbedeu bătrân, cu zâmbetul versuri de un teribilism bravat, fiind re‑ şi din punct de vedere practic, în scrieri‑ lăţit cât o punte între urechile clăpăuge primat cu îndârjire, de teama de a nu le sale de natură biografică (biografia ieşindu‑i din cap, îi făcea semne obscene cădea în melodramatic. lui Ludovic al ix‑lea şi aceea dedicată lui adolescentei cu ţâţele în vânt de pe ze‑ Temperamental poeta e, paradoxal, o Francisc din Assisi), dar în special în ce‑ bră. soarele se scurgea gros printre cren‑ sentimentală, ce‑şi caută identitatea în le de natură autobiografică (cum ar fi, gi.// brusc, am admis pentru prima dată trăirile ascunse ale sufletului („mă uit de exemplu, cartea Avec Hanka, în care că toate – mahala, sârme de rufe, poartă mereu în mine/ ca într‑un tunel prin ca‑ acesta îşi povesteşte viaţa alături de so‑ – s‑au ridicat la ceruri de mult şi defini‑ re/ vreau să fug şi nu pot. câteodată,/ ţia sa). tiv, numai duhoarea istorică de mâl, când încep metodic să scot noaptea/ din Biografia şi autobiografia s‑au inter‑ balegă de cal şi hoituri n‑a fost primită lăzi uneltele de tortură,/ din întuneric sectat, din punct de vedere metodolo‑ în magaziile cereşti, mi‑am zis şi m‑am răsar doi sori albaştri.// sub raza lor pli‑ gic, în opera lui Jacques Le Goff. Am‑

26 • APOSTROF bele trebuiau să evite o formă de lui francez. Două întrebări rămân, în Dar care sunt problemele tratate de mistificare, anume crearea impresiei urma lecturii acestei cărţi. Prima, de na‑ autorul cistercian, ce pot părea atât de unui destin, ca şi cum viaţa celui care se tură mai generală, este dacă acest tip de străine cititorului român hrănit cu alte mărturisea sau viaţa reconstituită a istoriografie, care încerca să găsească re‑ tradiţii de gândire? Acestea sunt temele principalului protagonist al unei bio‑ levanţa în faptul individual al biografiei specifice mediului său intelectual, şi grafii ar fi urmărit de la începutul ei o a reuşit într‑adevăr. Cea de‑a doua, este anume cel al comunităţii de teologi de la anumită finalitate. Pe deasupra, biogra‑ dacă modul lui Le Goff de a vedea isto‑ Universitatea din Paris din a doua jumă‑ fia mai era nevoită să ocolească greşeala ria, în general, şi biografia, în special, a tate a secolului al xiv‑lea. Firul conducă‑ de a considera imaginea constituită fost influenţat direct de lecturi gadame‑ tor al prologului este întrebarea privi‑ prin mărturiile despre un personaj riene, sau indirect, ca urmare a prieteni‑ toare la statutul teologiei ca ştiinţă, o drept mai mult decât o construcţie a ilor intelectuale ale acestuia. temă privilegiată a scolasticii târzii cu epocii aceluia. Tocmai această diferenţă n rădăcini ce coboară până în patristica este ilustrată prin întrebarea lansată de latină. Pentru a înlătura eventualele difi‑ către Le Goff în anul 1981 în Revista cultăţi ridicate de echivocitatea terme‑ L’Histoire: „A existat Ludovic cel nului „teologie“, Godescalc se referă ex‑ Sfânt?“. Ea nu reprezintă o chestionare Teologia ca ştiinţă plicit la „teologia noastră“, adică la a existenţei fizice a regelui Franţei, ci a cunoaşterea pe care omul, cu capacităţile constructului social şi istoric care a fost sale limitate, o poate avea despre natura Ludovic al IX‑lea, regele Franţei în se‑ Andrei Marinca divină. Ceea ce susţine Godescalc, colul al XIII‑lea, în opoziţie cu perso‑ urmînd unele doctrine curente în epoca pariţia volumului najul istoric real. Dar, întrebarea din sa, este că această teologie trebuie înţe‑ Godescalc de Nepo‑ spatele ei este: ce înseamnă a scrie o A leasă ca o ştiinţă al cărei fundament este muk, Teologia ca dispozi- biografie istorică? Scriptura, fiindcă plecînd de la propozi‑ ţie ştiinţifică. Prolog la Răspunsul pe care aceasta din urmă îl ţiile acesteia, orice teolog îşi construieşte Comentariu la Cartea primeşte plasează demersul biografic şi argumentele. Aşadar, pentru Godescalc, Sentinţelor, ediţie a tex‑ autobiografic al lui Le Goff în sfera her‑ teologia nu îşi poate găsi o altă înteme‑ tului latin, traducere în meneuticii gadameriene a istoriei: bio‑ iere în afara textului sacru. Mai mult, limba română, studiu şi grafia trebuie să fie o mediere între autorul reclamă pentru cel care o practi‑ aparat critic de Alexan‑ mărturiile contemporanilor unui perso‑ că un statut superior faţă de restul co‑ der Baumgarten,­ Iaşi, Polirom, 2016, naj, contextul vieţii aceluia şi modul în munităţii de credincioşi, întrucît intimi‑ merită consemnată din cel puţin două care acesta este perceput de către con‑ tatea teologului cu Scriptura îl ridică motive. În primul rând, editorul textu‑ temporanii biografului (p. 40). În alte deasupra puterii ecleziastice. Această te‑ lui, Alexander Baumgarten, realizează cuvinte, o bună biografie reprezintă o ză a superiorităţii teologului hermeneut una dintre puţinele ediţii moderne din mediere între trecut (mărturiile contem‑ în raport cu Biserica fusese sugerată de Godescalc de Nepomuk, un autor cister‑ poranilor şi contextul social în care a predecesori ai autorului cistercian (prin‑ cian al cărui comentariu la Cartea Sen- trăit protagonistul biografiei) şi prezent tre cei mai importanţi fiind Henri din tinţelor, puţin cunoscut astăzi, a avut o (modul în care personajul este conceput Gand şi Grigore din Rimini), însă, aşa largă circulaţie în universităţile cen‑ de către contemporanii biografului); de cum arată Alexander Baumgarten, Go‑ tral‑europene la sfârşitul secolului al asemenea, ea implică o înţelegere a uni‑ descalc o articulează complet pentru xiv‑lea. Textul lui Godescalc, redactat în versalului prin particular, individul este prima oară. anul 1367 la Universitatea din Paris, fa‑ înţeles prin intermediul epocii sale, dar În afară de asemănarea evidentă cu ce parte din genul comentariilor la Car- şi epoca este mai bine înţeleasă prin ur‑ principiul sola scriptura al Reformei (pe tea Sentinţelor a lui Petrus Lombardus, mărirea parcursului unui personaj. care teza lui Godescalc îl precedă cu principalul manual de teologie predat în Această abordare era reflectată inclusiv aproximativ 150 de ani), ne putem gân‑ universităţile medievale europene înce‑ în organizarea seminariilor lui Le Goff di şi la alte analogii cu experienţa noastră pând din secolul al xiii‑lea până în seco‑ de la ehess (École des hautes études en culturală: atunci cînd facem apologia lul al xvi‑lea. sciences sociales) din perioada în care studiului ca profesie sau cînd discutăm În al doilea rînd, este o premieră nu acesta scria biografia lui Ludovic cel statutul intelectualului umanist ca profe‑ doar pentru cultura română faptul că Sfânt: marţea erau studiate izvoarele is‑ sionist al gândirii care îşi dispută influ‑ acest text primeşte o ediţie critică, ci şi torice despre Ludovic cel Sfânt, în timp enţa cu alte surse de autoritate, schim‑ pentru comunitatea ştiinţifică internaţi‑ ce vinerea erau abordate teme generale, băm sub forme seculare argumente prin onală. Ediţia este realizată după singurul care permiteau o mai bună înţelegere a care universitarii medievali îşi justificau manuscris al comentariului, conservat la epocii acestuia, cum ar fi simbolismului locul în societate. Cred că aceste teme, Biblioteca Jagiellońska din Cracovia. Pe monarhic sau dezbateri privind relevan‑ precum şi altele din carte, au forţa de a baza unei analize textuale minuţioase a ţa documentelor iconografice din Evul cuprinde într‑un singur dialog teologul, comentariului, editorul clarifică şi elimi‑ Mediu (p. 42‑43). Afirmaţii precum umanistul şi medievistul, surprinşi de nă posibilitatea ca manuscrisul cracovian aceea că „un personaj atât de măreţ este faptul că vorbesc aceeaşi limbă. produsul societăţii pe care el însuşi o să conţină textul autograf al lui Nepo‑ produce“ (p. 46) sau că „tabloul biogra‑ muk. Aşadar, în absenţa originalului sau n fic este întregit prin cunoaşterea proble‑ a unei tradiţii manuscrise care să fi înre‑ maticii istorice a epocii în care persona‑ gistrat mai multe lecţiuni, editorul este jul istoric a evoluat“ (p. 51) constituie constrîns să recurgă doar la logica inter‑ argumente puternice pentru apropierea nă a comentariului şi la contextul istoric modului lui Le Goff de a defini biogra‑ pentru a reconstitui textul manuscris cât fia istorică de metoda hermeneutică ga‑ mai aproape de prototipul său, astăzi dameriană. pierdut. Autobiografia pare să se încadreze în În ceea ce priveşte traducerea prolo‑ acelaşi context doctrinar. Ea implică o gului lui Godescalc în limba română, ancorare a istoricului în timpul său (p. principiul metodologic pe care traducă‑ 81), iar observaţia lui Ionuţ Costea cum torul îl adoptă este acela al primatului că Hanka, soţia poloneză a lui Le Goff, clarităţii şi neechivocităţii traducerii i‑a deschis acestuia lumea Central şi asupra preferinţei pentru o limbă litera‑ Est‑Europeană şi a contribuit la forma‑ turizantă şi, la limită, arhaizantă, ce ar rea conştiinţei europene a istoricului (p. oculta înţelegerea problematicii filosofi‑ 123) scoate în evidenţă o nouă ilustrare ce şi teologice prezente în textul lui Go‑ a atitudinii hermeneutice a intelectualu‑ descalc.

Anul XXVIII, nr. 3 (322), 2017 • 27 Resuscitarea autorului

Adrian Lesenciuc

menirea într‑un proiect cu rădăcini într‑o accentului pe instanţa auctorială. În acest modernitate perimată. În Italia începutului traseu paralel al scriiturii, şi el ficţional, de secol trecut (strict din raţiuni ce ţin de Mireasa tânără este o carte pierdută şi re‑ reliefarea normelor rigide de factură mo‑ scrisă, la fel cum istoria modernităţii târzii dernistă), în care ritualuri bizare, coordo‑ necesită a fi rescrisă/reinterpretată spre a fi lessandro Baricco nate cu precizie de servitorul Modesto inclusă în noua paradigmă, spre a nu se Aeste o personalitate într‑o Familie din care a plecat Fiul în cău‑ produce complet ruptura între ceea ce a complexă a literaturii tări cu rezonanţe biblice, în care Tatăl, fost în orizontul precedentei paradigme şi universale contempora‑ Mama, Fiica şi Unchiul îşi închid în unghe‑ ceea ce, în limitele postmodernităţii deja ne. A fost invitat de rele propriilor neputinţe ciudăţeniile vieţi‑ aşezate, înseamnă importul de valori şi re‑ onoare al Festivalului In‑ lor lor, soseşte din Argentina tânăra Mirea‑ povestirea după normele unui alt tip de ternaţional de Carte să, promisă Fiului rătăcitor. Un parcurs al scriitură. În acest context, al pierderii ma‑ Tran­silvania din octom‑ reîntoarcerii (Mireasa provenind dintr‑o nuscrisului, oarecum înţeles şi ca pierdere a brie 2016, prilej cu care i familie italiană alegând să emigreze) amin‑ „gândirii tari“, dar fără pierderea memoriei s‑a decernat Marele Premiu şi distincţia teşte, ca promisiune, de cel al actualului ei, rescrierea devine importantă: Doctor Honoris Causa al Academiei de Mu‑ papă, Francesco (Jorge Mario Bergoglio), zică şi al Universităţii „Babeş‑Bolyai“. Ab‑ provenit la rândul său dintr‑o familie de În plus, trebuie să ţii seama că, dacă te‑ai solvent, în paralel, de conservator şi filoso‑ italieni emigraţi în Argentina la începutul născut ca să faci asta, a scrie e un gest care fie, cu o lucrare de licenţă realizată sub secolului trecut. Tânăra Mireasă se inte‑ coincide cu memoria, îţi aminteşti ce ai îndrumarea lui Gianni Vattimo, debutează grează în Familie, trăieşte împreună cu scris. Ar fi fost într‑adevăr inexact să afirm în proză în 1991, la 33 de ani, când îi apare Familia, îşi petrece timpul aşteptându‑l, cu că‑mi pierdusem cartea, de vreme ce, ca să Castelli di rabia (Castele de furie). Romanele spunem lucrurilor pe nume, puteam să re‑ încredere, pe Fiu, sperând să îndrepte bles‑ pet totul cu voce tare, sau dacă nu totul, cel sale devin apreciate în Italia, ulterior în în‑ temul – „De o sută treizeci de ani, trebuie puţin fragmentele care însemnau ceva. Pu‑ treaga lume, cel mai cunoscut, Seta (Măta- spus, în familia noastră, toţi au murit în team eventual să nu‑mi amintesc nişte fraze, se), din 1996, fiind tradus în 45 de limbi, timpul nopţii“ (p. 11). Este iniţiată de Ma‑ dar trebuie spus că aducându‑le la suprafaţă, inclusiv în română. Scrie şi piese de teatru/ mă şi Fiică în arta seducţiei. Tatăl îi permi‑ din locul în care alunecaseră, ajungeam să le scenarii de film. Nu neglijează expunerea te să afle tainele Familiei într‑un bordel de scriu din nou, în minte, într‑o formă foarte mediatică; mai degrabă o caută, înţelegând care se leagă multe dintre poveştile ei neşti‑ apropiată de cea originală, dar nu identică, lecţia profesorului său de filosofie. Depă‑ ute – o Familie, aşadar, riguros aşezată, o cu rezultatul de a produce un soi de defoca‑ şeşte rigiditatea paradigmei modern(ist)e alegorie a unei societăţi occidentale (aluzie lizare, de reverberaţie, de dublare, în care se şi, în orizontul „gândirii slabe“, atipic pen‑ la Italia modernistă şi puritană, refuzând maturiza minunat ceea ce‑mi imaginasem tru un postmodern, nu ezită să cultive nos‑ că voi scrie. Deoarece, la urma urmelor, pe cât se poate elementele alogene), în care singura frază care ar putea traduce exact o talgia, cum observă, retoric, Adrian Popes‑ proaspăt venitul, nou‑apărutul, barbarul anumită intenţie a celui care scrie nu e nici‑ cu în articolul de gardă al numărului care bântuie eseurile lui Baricco, dar care odată o frază, ci suma stratificată a tuturor 10/2016 din revista Steaua: „Un postmo‑ nu produce temeri în spaţiul livresc, se re‑ frazelor pe care şi le‑a imaginat, apoi le‑a dern care priveşte înapoi cu melancolie?“ flectă şi în ochii Miresei tinere, aşteptând scris, apoi şi le‑a amintit: ele trebuie puse Scriitorul piemontez pare să submineze cu convingere, cu înverşunare, întoarcerea unele peste altele, transparente, pentru a fi dezordinea, amestecul nestructurat post‑ Fiului rătăcitor. percepute în acelaşi timp, ca un acord muzi‑ modern şi să propună o reorganizare axio‑ Nu doar această alegere a societăţii bo‑ cal. Tocmai asta face memoria, în vizionara logică, un prag al diluării, o limită inferi‑ gate, civilizate, cu norme stricte dictate de ei impreciziune. (pp. 187‑188) oară până la care fluxul postmodernist să umbra blestemului, este găselniţa lui Baric‑ îşi manifeste puterea dezintegrativă. co pentru a aduce povestea proiectată cu un Regăsirea cărţii – regăsirea societăţii Societatea contemporană în transfor‑ secol în urmă în actualitatea frământărilor derulându‑se după normele altei paradigme mare din romanele lui Baricco îşi are fun‑ contemporane. În paginile cărţii se inse‑ – înseamnă traducerea prin suprapunerea damentul în valorile anterioare, dar puterea rează o voce care bulversează, capătă con‑ transparentă, prin memorie, prin încerca‑ sa creativă adaptează constructul. Creaţia tur şi se defineşte pe sine: vocea Naratoru‑ rea popperiană de înţelegere a precedentei surprinde schimbarea de paradigmă, dizol‑ lui. Această voce de o poetică aparte, construcţii epistemice ca fiind caz particu‑ varea vechilor sisteme de valori, transsub‑ proiectând lumină suplimentară în necesara lar al actualei, având un grad mai ridicat de stanţierea din produsele culturale ale mo­ înţelegere a rolului limbajului în instituirea generalitate. Alessandro Baricco propune o der­nităţii târzii, transferul reperelor într‑un cărţii, a realităţii ficţionale a lumii însăşi, carte în care nu doar ciudăţeniile persona‑ orizont în care fluxurile postmoderne, tinde probabil să exorcizeze prin scris obse‑ jelor (inclusiv ale Naratorului), nu doar fi‑ scăzând în intensitate, permit un anumit siile autorului, după cum se sesizează Lo‑ gurile paradoxale şi puterea poveştii se ex‑ grad de închegare, o anumită vâscozitate. renzo Mondo într‑o excelentă cronică din hibă, spre a plăcea. Mireasa tânără are Despre o societate în derivă, cu reguli care La Stampa. Inserţiile acestei voci – şi a unei ambiţia de a schimba ceva în naratologia se alimentează din şi alimentează marile realităţi ficţionale, presupus auctoriale – nu ultimelor decenii, de a submina moartea fabule (metanaraţiunile în raport cu care fac parte din povestea Miresei tinere. Nu barthesiană a autorului, de a‑l resuscita, J.‑F. Lyotard defineşte postmodernismul avem o poveste paralelă, un ingredient ne‑ aşadar, pe autor, de a‑l readuce din coma ca subminare prin mefienţă), scrie Alessan‑ cesar romanului, ci o serie de proiecţii ale indusă în ipostaza de instanţă modelatoare, dro Baricco şi în cel mai recent roman al luminii auctoriale cu scopul resuscitării traducătoare de cultură, transportatoare de său, La Sposa giovane (Mireasa tânără), pu‑ autorului. Autorul îşi recapătă vocea, în‑ valori culturale, inclusiv ale unei paradig‑ blicat în 2015 la Feltrinelli şi, în traducerea cearcă să se repună pe picioare după anun‑ me anterioare, fără de care paradigma Gabrielei Lungu, în 2016 la Humanitas. ţata sa moarte (clinică) de la jumătatea se‑ postmodernă nu s‑ar putea defini. Mireasa tânără este, aşadar, o alegorie a colului trecut. Nu este nicidecum vorba n unei societăţi ale cărei reguli necesită despre un making of al romanului, cum su‑ schimbare pentru a se putea schimba, oda‑ gerează Radu Paraschivescu în emisiunea tă cu ele, şi blestemul care planează, încre‑ Dă‑te la o carte din 9 iunie 2016, ci mutarea

28 • APOSTROF O distopie de tip orwellian

Sonia Elvireanu

nul 2015 aduce în lume obedientă, amorfă, depersonalizată, vian Paler Un om norocos, iar ignoranţa în Aatenţia publicului do‑ fără memorie, fără drept de replică perso‑ care e ţinută populaţia şi interzicerea călă‑ uă romane despre radica‑ nală, supusă interdicţiilor, redusă la crezul toriilor de închiderea frontierelor în ţările lismul religios şi pericolul religios, prin implementarea în mentalul comuniste din Europa de Est. instaurării unui regim to‑ colectiv a unei religii unice, universale, con‑ În ciuda obedienţei generale, există în talitar: Michel Houelle‑ trolată printr‑un sistem de supraveghere roman un personaj a cărui conştiinţă refuză becq, Supunere, şi Boua‑ omniprezent, omnipotent, pentru înlătura‑ adevărul oficial, îndoindu‑se de certitudini‑ lem Sansal, 2084, Sfârşitul rea pericolului unei gândiri personale, sub‑ le servite de regimul totalitar. Ati, un sim‑ lumii. versive. Singura lectură permisă, obligato‑ plu funcţionar, simbolul libertăţii de gândi‑ Scriitor algerian anga‑ rie, este a Cărţii Sfinte (Coranul). Limba re, internat într‑un sanatoriu de pe vârful jat în combaterea corupţiei, dictaturii, radi‑ unică, impusă, simplificată, rudimentară, muntelui Oua din cauza unei tuberculoze, calismului religios deviant, „vocaţiei totali‑ monosilabică, „abilimba“, cu limitarea lun‑ află prin zvonurile provenite din poveştile tare a islamului“, Boualem Sansal publică gimii cuvintelor, „care nu‑ţi permiteau să tainice ale pelerinilor ce poposesc la sanato‑ romane şi eseuri pe această temă: Le serment dezvolţi gânduri complexe“, reeditează des barbares, Gouverner au nom d’Allah, „limbă de lemn“ din comunismul româ‑ riu de existenţa unei frontiere şi astfel se 2084, La fin du monde, recompensat cu nesc. naşte în mintea sa îndoiala şi dorinţa de a Marele Premiu al Academiei Franceze în Poliţiile religioase controlează gândirea avea certitudini despre lumea incertă a re‑ 2015. şi viaţa intimă a credincioşilor. Renegaţii, negaţilor de dincolo. După „tulburătoarea După cum mărturiseşte într‑un inter‑ cei ce nu recunosc puterea religiei, sunt descoperire că religia se poate întemeia pe viu, „ceea ce paralizează şi, la urma urmelor, duşmanii de moarte ai regimului totalitar, contrariul adevărului şi deveni datorită ucide, este tăcerea, ignoranţa, minciuna.“ locuitorii ghetourilor mizere. În vastul im‑ acestui fapt paznic înverşunat al minciunii Confruntat cu realitatea atacurilor teroriste periu, necunoscut locuitorilor săi, circulaţia originare“, Ati reflectează şi investighează barbare din ţara sa şi cu un regim militar în interiorul celor 60 de provincii pentru lumea în care trăieşte pentru a se convinge corupt, scriitorul are curajul de‑a combate vizite la rude şi prieteni este interzisă, cu de adevărurile ei. Vindecat, părăseşte sana‑ ignoranţa şi barbaria, cu riscul de‑a fi anihi‑ excepţia pelerinajului religios (visul de o toriul cu îndoiala strecurată în suflet, iar pe lat. Scrie sub ameninţarea cenzurii şi poliţi‑ viaţă al fiecărui credincios de a fi ales pele‑ drumul iniţiatic de întoarcere află prin ar‑ ei politice, uzând de parabole, alegorii, rin), autorizat de dictator, însă la date şi pe heologul Nas de vestigiile unui sat dinainte pentru a denunţa şi critica. trasee stabilite, cu popasuri în locuri pustii, de Războiul Sfânt, urme ale istoriei şterse În 2084, Sfârşitul lumii, romancierul îşi sub supravegherea şi controlul poliţiilor de regim ce contrazic fundamentele impe‑ imaginează „o dictatură universală, hrănită religioase. Pelerinii se supun restricţiilor şi riului totalitar. Demarează o anchetă îm‑ de un islam de tip occidental, organizat, cu comenzilor, se târăsc în şiruri amorfe, păzi‑ preună cu Kao despre renegaţii din gheto‑ capete înguste, cu infrastructuri intelectua‑ te, de‑a lungul imperiului, ca nişte refugiaţi, uri. Ati şi sanatoriul din munte amintesc de le şi industriale, ce se sprijină evident pe drumul interminabil şi popasurile lungi personajul lui Thomas Mann din Muntele energia şi mijloacele lumii musulmane.“ şterg treptat din memorie chiar ţinta călă‑ vrăjit, Hans Castrop. Imperiul islamic mondializat imaginat toriei, unele caravane de pelerini dispar de‑ În sanatoriu, unde sunt izolaţi printre de scriitor, Abistanul, după numele profe‑ finitiv, singurul loc uman este popasul la bolnavi supravieţuitorii lumii de dinainte tului Abi, trimisul exclusiv al lui Yölah pe sanatoriul de pe muntele de la marginea de Războiul Sfânt, Ati îşi descoperă interi‑ Pământ după victoria musulmanilor contra imperiului. duşmanilor în Marele Război Sfânt, Şar, Totul este atât de bine organizat, con‑ oritatea şi reflexivitatea. După vindecare, „un sistem întemeiat pe amnezie şi supune‑ trolat şi reglat, încât nimic nu se poate în‑ parcurge drumul de la ignoranţă la cunoaş‑ re faţă de zeul unic“, seamănă uimitor cu tâmpla fără voia Aparatului de control, de tere, de la supunere oarbă la îndoială şi re‑ totalitarismul din ţările comuniste, însă or‑ aceea nu se poate nici măcar imagina vreun flecţie, de la pasivitate la acţiune pentru a ganizarea societăţii şi supunerea absolută gând de răzvrătire. Utopia unei lumi ferici‑ obţine certitudini, devine astfel un raison‑ sunt dictate de un sistem teocratic, de pute‑ te, construite artificial, pe criterii religioase, neur implicat. rea absolută a religiei, extinsă la nivel plane‑ întreţinută prin teroare şi ştergerea memo‑ Roman parabolă, cartea lui Boualem tar. De altfel, autorul însuşi îşi deconspiră riei culturale, se dovedeşte a fi o distopie Sansal îmbină cu ironie şi umor naraţiune, sursele de inspiraţie: „Scheletului [romanu‑ sordidă. descriere şi reflecţii despre religie, totalita‑ lui lui Orwell] despre 1984, i‑am grefat Aparatul puterii religioase întreţine în rism, libertate, politică. Este o distopie de unele metode împrumutate de la Hitler şi mod artificial suspiciunea şi teama de un tip orwellian, construită pe denaturarea din câteva mari dictaturi, cărora le‑am adă‑ Duşman invizibil, necredincioşii, renegaţii, unei religii şi obscurantism religios, dar şi ugat, religia obligă, un strat de supranatu‑ ale căror urme sunt proiectate pe panouri pamflet împotriva „unei bigoterii bine re‑ ral, cum sunt acele fiinţe telepatice ce cap‑ uriaşe, un spectacol montat şi întreţinut al glate, erijată în monopol şi menţinută prin tează gândurile negre.“ Romanul lui dezastrelor şi bolilor, pentru a provoca re‑ teroarea omniprezentă“, „un roman total George Orwell avertizează asupra totalita‑ cunoştinţa credincioşilor faţă de binefaceri‑ despre o dictatură fără Istorie“ (Marianne rismului politic, al lui Boualem Sansal asu‑ le aduse de Abi, protectorul lor ca trimis al Payot), un avertisment asupra pericolului pra totalitarismului religios. zeului unic, Yölah. islamic, chiar dacă islamul nu e numit di‑ Prin Orwell, scriitorul algerian descope‑ Dictatorul e invizibil, nu‑şi arată nicio‑ rect în roman. ră regimul totalitar perfect, diabolic. Con‑ dată chipul supuşilor săi, absenţa sa fiind ştient de derapajele politice şi religioase, suplinită de portretul său, afişat peste tot, n Boualem Sansal face din scrisul său o armă cu ochiul magic omniprezent şi atotvăză‑ eficace, avertizând asupra pericolului dispa‑ tor, doar puterea e omniprezentă prin te‑ riţiei memoriei istorice în sistemele totalita‑ roarea cu care guvernează (spectacolul exe‑ re, a libertăţii de expresie şi asupra fanatis‑ cuţiilor publice săptămânale). Teama mului religios. mulţimii de puterea dictatorială, întreţinută Boualem Sansal recreează în ficţiune un printr‑un obiect fetiş ce suplineşte absenţa imperiu islamic totalitar mondializat, cu o persoanei, aminteşte de romanul lui Octa‑

Anul XXVIII, nr. 3 (322), 2017 • 29 Antònia Vicens

Antònia Vicens (Santanyí, Mallorca, 1941), recunoscută ca o prozatoare puternică odată cu pri‑ mul roman 39 a l’ombra [39 la umbră] (1967), câştigătoare a prestigiosului premiu Sant Jordi, suprinde, la vârsta de 68 de ani, ca poetă cu Lovely (2009), Sota el paraigua, el crit [Sub umbrelă, strigătul] (2013) şi Fred alsulls [Frigul în ochi] (2014). Cuvintele – casa literară şi existenţială – se îmbibă mai mult decât oricând de o libertate fără limite spre a ecloza, corporal şi sufleteşte, prin metafizica lor cea mai cotidiană, în cititor. (Xavier Montoliu)

Eu, însă, vedeam doar un om sfârşit dorind să fugă din patul suferinţei.

A zis mă duc tata. Unde? l-am întrebat eu. Biblioteca Nu ştiu, dar mă duc a zis tata. Era din mahon roşiatic Ce-ai vrea să-ţi pregătesc? l-am întrebat eu. cu uşi din sticlă Apă din sticlă fumurie a zis tata. şi borduri de lac O felie de pâine? am întrebat eu. albe. Apă a repetat tata. Un metru înălţime Îţi pun vreun peşte? am întrebat eu. pe unu cincizeci lăţime. Or să vină ei singuri, peştii Trei rafturi de douăzeci. doar apă vreau. Am făcut ţăndări puşculiţa şi-un întreg amurg de ianuarie ca să ne ducem s-o luăm. Absenţe

Curând sosit-au pe rând la noi Albert Camus. William Nu doar conturul trupului său absent Faulkner. Virginia Woolf. Víctor Català. Carson în patul conjugal MacCullers. Şi James Joyce care pustiu cu al său Portret al artistului în tinereţe cu mama tânără mi-a făcut o rană şi îndrăgostită. în condei. Nu doar lipsa şezutului său Încet-încet se preschimba pe scaunul de la bucătărie din mobilă lângă masă. devenea Sanctuar. Dimineţile. Biblioteca. Amiezele. Serile. Rugăciunile serii mi le făceam în faţa inimii la vedere a lemnului S-a făcut o bortă de mărimea lui nu-n faţa Inimii lui Isus, cu ochii în aer. deasupra căpătâiului. O tăietură. O poartă Şi pe mama, prin care-a intrat nu deschisese niciodată o carte, Celălalt. o umplea de smerenie. Biblioteca. Înlocuitorul. Cărţi într-o casă de săraci! Cultivatorul de slavă. Avea, scrupuloasă, grijă să nu pătrundă prin crăpături praful să năpădească hârtia. Hoţul etern. Carii din cărţi să nu ciuruiască literele. În loc să-mi freamăte trupul îmi tremura sufletul. Tata, în schimb, se umfla în pene când trecea prin faţa ei. În loc să sorb sămânţa dătătoare de viaţă a unui bărbat mă împărtăşeam cu anafura murdărită de sacrificiu. Mândru că-i putuse cumpăra fetei lui marea. M-aşezam atunci cu braţele încrucişate peste cele trei Marii şi mă jertfeam. Apă Încă nu ştiam că dragostea Domnului care umple toate câte sunt Moartea se lasă văzută doar când iese la furat aerul nu umple trupurile femeilor. pe care îl respirăm. Şi nu linge rănile pruncilor nevinovaţi. Tata o zărise debranşându-i inhalatorul prin mâinile fine-fine n ale unei tinere doctoriţe. Traducere de Jana Balacciu Matei

30 • APOSTROF Revista Apostrof se poate cumpãra Talon de abonare în urmãtoarele puncte de difuzare: începând cu REDACÞIA: ______Librãriile Humanitas Marta Petreu (redactor‑ºef) • Bucureşti, Librãria Humanitas Kretzulescu, Calea Irina Petraş Victoriei, nr. 45.  abonament trei luni (3 numere) – 15 lei (redactor‑şef adjunct) • Cluj‑Napoca, Librãria Humanitas, str. Universitãþii,  abonament şase luni (6 numere) – 30 lei Lukács József nr. 4.  abonament un an (12 numere) – 60 lei Virgil Leon • Iaşi, Librãria Humanitas 1, Piaþa Unirii, nr. 6. Amalia Lumei • Sibiu, Librãria Humanitas, str. Nicolae Bãlcescu, Nume ______Tehnoredactare: nr. 16. Prenume ______Czégely Erika str. ______Ana Pop (contabilitate) Librãria de Artã Gaudeamus Cluj‑Napoca, str. Iuliu Maniu, nr. 3. nr. ____ bl. ____ sc. ____ et. ____ ap. _____ Vignetele revistei reprezintã variaþiuni grafice de Mihai Barbu sector ______localitate ______dupã desene de Franz Kafka. Reţeaua centrului de difuzare a presei cod poştal ______judeţ ______Inmedio EDITORI: q Uniunea Scriitorilor din marile centre comerciale din ţară. telefon______din România q Fundaþia Culturalã Apostrof Cãtre cititorii revistei Apostrof Revistă finanţată Vã puteþi abona la revista Apostrof direct la Preþul abonamentului pentru citi- cu sprijinul: redacþie. Pentru aceasta, vã rugãm sã plãtiþi con- torii din strãinãtate este de: travaloarea abonamentului, prin: • 12 euro sau 15 usd pentru 3 luni, Circulara Uniunii • 24 euro sau 30 usd pentru 6 luni, Scriitorilor din România 1. mandat poºtal, pe adresa: • 48 euro sau 60 usd pentru un an. Toroczkay‑Lukács Iosif Preþul abonamentului include taxele poºtale de Fundaþia Culturalã Apostrof expediere par avion. Conform prevederilor Cluj‑Napoca, cp 1095, op 1 Cluj, cod poºtal Statutului,­ Uniunea Scriito‑ 400750; Datele necesare pentru viramentul acestui abo- rilor din Româ­nia nu este nament: responsabilã pentru po­ 2. virament bancar, pe adresa: litica editorialã a publicaþiei Fundaþia Culturalã Apostrof Fundaþia Culturalã Apostrof ºi nici pen­tru conþinutul Sediul: Cluj‑Napoca, Str. I. C. Brãtianu, nr. 22 Sediul: Cluj‑Napoca, Str. I. C. Brãtianu, nr. 22 Cod fiscal: 4868907 Cod fiscal: 4868907 materialelor publicate. Cont bancar: Conturi bancare: ministerul culturii RO68BRDE130SV07853701300 (lei) RO68BRDE130SV07853701300 (lei) şi identităţii culturale Comitetul Director Deschis la brd‑Groupe Société Générale, RO73BRDE130SV06534401300 (euro) al Uniunii Scriitorilor Sucursala Cluj. RO58BRDE130SV06674381300 (usd), 5 iunie 2003 Preþul abonamentului, pentru persoane fizice ºi deschise la brd‑Groupe Société Générale, Su- biblioteci din România, este de: cursala Cluj, Bd. 21 Decembrie 1989, nr. 81‑83, • 15 lei pentru 3 luni, swift: brderobu ADRESA REDACÞIEI: • 30 lei pentru 6 luni, Cluj‑Napoca • 60 lei pentru un an. Str. I. C. Brătianu, nr. 22, Preþul abonamentului include taxele poºtale de expediere. cod 400079 Tel., fax: 0264/432.444 e‑mail: [email protected] [email protected] Cuprins www.revista‑apostrof.ro

Pentru corespondenţă: • Café Apostrof Textul ca biografie Iulian Boldea 21 Revista Apostrof, cp 1095, op 1, Protestul macabru Constantin Cubleşan 26 Comunicat 2 Cluj‑Napoca, 400750 Revista revistelor 2 Biografia ca hermeneutică Alexandra Baneu 26 Teologia ca ştiinţă Andrei Marinca 27 • Lecturi Manuscrisele primite la redacþie • Dosar: Onisifor Ghibu Despre cenzură Marta Petreu 3 nu se înapoiazã. Onisifor Ghibu decan Ovidiu Ghitta 15 • Poeme ISSN 1220‑3122 • Ancheta Apostrof: Visuri (ne)împlinite Poeme Meir Wieseltier 4 Revista este înregistratã la Gabriela Adameşteanu; Horia Bădescu; (traducere de Riri Sylvia Manor osim cu nr. 45630/22.05.1996. şi Ioana Ieronim) Doina Cetea; Ion Cristofor; Ioana Diaconescu; Vasile Igna; Autograf Vasile Igna 5 Rodica Marian; Adrian Popescu; Revista apostrof este membrã Poeme Gellu Dorian 7 Irina Petraş; Ion Taloş; Gheorghe Săsărman 22 a Asociaþiei Revistelor, Autograf Ion Urcan 32 • Biblioteci în aer liber Imprimeriilor ºi Editurilor • Cronica literară Resuscitarea autorului Adrian Lesenciuc 28 Literare (ariel), asociaþie cu Poeme înstelate, multicolore Irina Petraş 6 O distopie de tip orwellian Sonia Elvireanu 29 statut juridic, recunoscutã Antònia Vicens 30 de Ministerul Culturii. • Vertical (prezentare de Xavier Montoliu, Iubirea în absolut Ovidiu Pecican 8 traducere de Jana Balacciu Matei) Tiparul: Centrul de Presã Reformat • Sub lupa memoriei Unica responsabilitate Demonii istoriei între umanism prometeic şi mizeria utopiei Vladimir Tismăneanu 9 a revistei Apostrof este de a găzdui opiniile, • Eseu oricît de diverse, Fragmente din ţara fluturilor ale colaboratorilor. (18.10.2016 – 27.10.2016) Ciprian Vălcan 10 Responsabilitatea pentru Oniro(mnemo)tehnică şi paradox Laurenţiu Malomfălean 12 conţinutul fiecărui text • Cu ochiul liber îi aparţine, în exclusivitate, autorului. Loc şi spaţiu George Neagoe 14 Apostrof

Anul XXVIII, nr. 3 (322), 2017 • 31