Serie Nouă II Anul II, Nr. 4, Decembrie 2019 STEAUA DOBROGEI COLABORATORI * an II, Nr

Serie nouă II Anul II, nr. 4, decembrie 2019 STEAUA DOBROGEI COLABORATORI * An II, Nr. 4/decembrie 2019 Publicație fondată în 1879 Gheorghe ȘEiTAN * Gheorghe OANCEA Serie nouă – 1999 Ștefan ZĂVOiU Olga VĂdUVA Revistă trimestrială de cultură Violeta daniela mÎNdRU (Tecuci) * Sebastian GOlOmOZ (Tecuci) Serie nouă II – 2018 Valentina BECART BiSOG (Pașcani) Angela dUmBRAVĂ Revistă bianuală de cultură ioan GHEORGHiȚĂ miriam dABĂU (Paris, Franța) lenuș lUNGU (Torino, italia) COLECTIVUL DE REDACȚIE Anca maria dAVid (Sydney, Australia) Ovidiu SCRidON (marea Britanie) Director Petre RĂU (Galați) mircea marcel PETCU Georgeta mUSCĂ OANĂ (Galați) Vera CRĂCiUN (Galați) tel.:0721214489 Cezarina AdAmESCU (Galați) e-mail: [email protected] Valeria HOGEA Claudia mARiNACHE (București) mihai mARiNACHE Redactor - șef Nicolae GEORGESCU-TUlCEA Gheorghe BUCUR Pr. Gabriel CONSTANTiN tel.:0722274551 Pr. Nicolae Sorin iON e-mail: [email protected] Ernesto miHĂilESCU Zaharia POTÂRNiCHE (București) George TERZiU (București) Secretar general de redacție dan CiACHiR (București) Carmen ȘERB (București) laurențiu mĂNĂSTiREANU (Cluj-Napoca) mircea marcel PETCU Emilia POENARU (Cluj-Napoca) Alexandru COCEATOV (Republica moldova) Corectură Natalia dEdiU (Republica moldova) Floarea CAlENiC daniela iACOBlEV-BARĂU mihai miliAN iuliana TiTOV REDACTORI marian dOPCEA Victor Henrich BAUmANN Andreea CERȘEmBA Nicolae RĂdUlESCU Silvia lUCHiAN Spiridon POPESCU (Târgu Jiu) lăcrămioara mANEA mihnea Teodor POPESCU (Târgu Jiu) Gheorghe BĂiSAN iuliana diNTE (Constanța) Adrian PAl Vasilica miTREA (Constanța) Constantin ilie NAN (Constanța) Felix lucian NECUlAi Silvia BYA URliH (Baia mare) Oana Gabriela AGACHE melania CUC (Bistrița-Năsăud) Elena NETCU Silvia COCETOV-CSAKi (Oradea) lavinia PAVEl Rodica CĂTUN (Caracal) mihai ViNTilĂ (Brăila) Virgil ANTONESCU (Brăila) Grafică: Adrian Pal Constantin OANCĂ layout: R. Caliman mihai mOlEȘAG mirela NECUlA (București) luiza Adela VĂdUVA (Padeș, Gorj) MEMBRI FONDATORI Viorel POPESCU (Padeș, Gorj) Victor H. BAUmANN maria mATEi (Titu, dâmbovița) Constantin BEJENARU maria POP (Zalău, Sălaj) Gheorghe BUCUR * mircea marcel PETCU Coperta I – pictura Adrian Pal Nicolae RĂdUlESCU Coperta IV - colaj foto Arhiva iCEm „Gavrilă Simion” Tulcea * Tănase CARAȘCA ADRESA: Tulcea, str. Toamnei, nr. 10 Olimpiu VlAdimiROV ISSN: 1223 - 8880 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

C U P R I N S

1 Editorial - Mircea Marcel Petcu, Președintele Asociației Scriitorilor din județul Tulcea „Aegyssus” 2 Praznicul Crăciunului – bucuria veșnică - P.S. VISARION, Episcopul Tulcii

CRITICĂ

4 Componenta ardeleană a vieții și operei lui Mihai Eminescu - prof. Gheorghe Bucur 11 O personalitate a prezentului tulcean, istoricul Nicolae Rădulescu - prof. Floarea Calenic 14 Imaginea „Mielului” în opera teologului rus Serghei Bulgakov - drd. Alexandru Coceatov 18 Lexic, morfosintaxă și stil în „Românii supt Mihai Voievod Viteazul”, de Nicolae Bălcescu - prof. Mihai Milian 22 Viața fără diversitate culturală - Mihnea Teodor Popescu 24 „Steaua Dobrogei” (iunie, 1879, Tulcea). 140 de ani de la apariția primei publicații românești din Dobrogea (1879 - 2019) - prof. Claudia Marinache 26 Mariana Tasente, „Jocul realității cu suprarealitatea” - George Terziu 27 Volumul „Nestematele iubirii” al pr. Gabriel Constantin – etapă de tranziție în evoluția scriitorului - prof. Gheorghe Bucur 33 Fragment din volumul „Saudade” - Valeria Daniela Mîndru 37 Sub vraja toamnei năzuind la aripi - Cezarina Adamescu 40 Eroii nu aleg între datorie și sentiment, le respectă și le împlinesc - prof. Ernesto Mihăilescu 46 Fragment din romanul „Ape adânci” - Constantin Ilie Nan 52 Se aprind luminile în suflete - Angela Dumbravă 58 Limba lui Dionisie - Petre Rău 65 File de jurnal. „Mandolinata” și excursia mea la Galați din 1937 - Zaharia Potârniche 68 „Pași în lut” – Autobiografia scriitoarei tulcene Stella D. Perdix: inocență, război, oameni, destin - dr. Lăcrămioara Manea 73 O casă veche din Tulcea - Dan Ciachir 76 Asociații - George Terziu

MOMENT ANIVERSAR – Un ierarh dinamic, misionar și patriot

79 Acolo unde se termină cuvintele, începe văzduhul - prof. Mircea Marcel Petcu 80 O nobilă aniversare a Preasfințitului Părinte Visarion - prof. Mihai Marinache 81 Smerită metanie Preasfințitului Părinte Visarion - dr. Nicolae Georgescu-Tulcea 83 Baladă Arhiereului nostru - pr. Gabriel Constantin 84 Un ierarh în slujba Bisericii și a Patriei - pr. Nicolae Sorin Ion 85 Portret de episcop în Dobrogea de Nord - pr. Felix Lucian Neculai

88 PAGINĂ DE AUTOR – Adrian Pal, artist plastic

POEZIE

89 Spiridon Popescu - Artă poetică 92 Valentina Becart Bisog - Legată la ochi 94 Mircea Marcel Petcu - Până la moarte 96 Maria Matei - Cod portocaliu 98 Pr. Gabriel Constantin - Condamnat la domiciliu 100 Miriam Dabău - Când plâng şi eu... STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

102 Ovidiu Scridon - Pentru că te iubesc 104 Iuliana Dinte - Fantomă sunt când dorul îmi bântuie destinul 106 Maria Pop - Femeie, din femeie 108 Olga Văduva - Dunăre, vals al iubirii 110 Constantin Bejenaru - Autobiografie cuantică 112 Emilia Poenaru - Unde ești 114 Lenuș Lungu - Adu-mi 115 Valeria Hogea - Cântec de iubire 116 Marian Dopcea - Venin 118 Georgeta Muscă-Oană - Înmoaie penița-n lumină! 120 Silvia Bya Urlih - Îngerul iubirii 122 Vera Crăciun - Am scris pe-o frunză un poem 124 Rodica Cătun - Te iubesc 126 Ioan Gheorghiţă - Dă-ne, Doamne-n dar... 128 Carmen Șerb - Noi! 129 Andreea Cerșemba - Melancolii de toamnă 130 Melania Cuc - Abia m-am născut 132 Mirela Necula - Un pic din vechiul soare 134 Anca Maria David - Aș pleca într-o seară 136 Gheorghe Oancea - Privire spre univers 138 Sebastian Golomoz - Abecedarul emoţiei 140 Violeta Daniela Mîndru - Am ucis toamna 142 Virgil Antonescu - Lepădarea de sine 144 Tavita (pseud. lit.) - Ce e viața?

PROZĂ * OPINII, STUDII, EVOCĂRI

145 Incendiu la un atelier de covoare din Tulcea (1928) - dr. Laurențiu Mănăstireanu 150 Contribuții la salvgardarea patrimoniului etnografic tulcean. Gospodăria țărănească conservată in situ Enisala - dr. Iuliana Titov 154 „Sfârșit de mileniu” (IV) (fragment din nuvela istorică cu același titlu) - dr. Victor Baumann 160 „Povestiri pentru școlari” de Victor Baumann – O carte educativă de inițiere în receptarea și prețuirea valorile noastre comunitare locale - Gheorghe Oancea 163 „Pirapitinga”. Facebook, ultima frontieră - Mihai Vintilă 164 Instruirea propagandiştilor - Ştefan Zăvoiu 166 Bătrânul și porumbeii - Gheorghe Șeitan 168 Gavril Coatu-Cerna – învățător - scriitor - folclorist, luptător pentru ridicarea nivelului cultural și economic al satului nord-dobrogean la începutul secolului XX - dr. Nicolae Georgescu-Tulcea 174 Dogmele creștin-ortodoxe în colindele românești - Laetiția Mitan-Leonte 176 Iartă-mă, mamă - Vasilica Mitrea 177 Padeșul, filă de istorie - Viorel Popescu 181 Monumentul de la Padeş - Luiza Adela Văduva 184 Călătorie la Pontul Euxin - Silvia Luchian 187 Marcus Şorlopciu - Ioan Gheorghiță 190 Noi și Domnul din sufletele noastre… - pr. Felix Lucian Neculai 192 Fântâna cu uluc (fragment din romanul „La margine de lume”) - Elena Netcu 194 Singurătatea Pământului (fragmente) - Constantin Oancă 195 Medi Wexler Dinu la Brezoi (Vâlcea) - Adrian Pal 197 Astralitatea mioritică - Gheorghe Șeitan 198 Fir de nisip… - Natalia Dediu 200 „Legenda Acadelei Bastonaș” (scenetă) - Silvia Cocetov-Csaki 202 „Imperiul Soarelui” (piesă într-un act) - Daniela Iacoblev-Barău 209 Epigrame - Mihai Moleșag 212 Cititorilor noştri STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Omagiu marelui poet MIhAI EMINESCU

Mircea Marcel PETCU Președintele Asociației Scriitorilor din județul Tulcea „Aegyssus”

I găsesc semnătura plin de dragoste și speranță, EMINESCU împungându-ne Regăsire conservată perfect. cu săgețile ochilor sfredelitori în mirifica lume Ninge, ninge II a naturii, a dragostei... cu lacrimi de sânge Și cad atâția fluturi te-ai dus, ești departe La marginea clipei albi, în a ta singurătate, dar ce folos? în întunericul mut Dacă tu scrii încă în cărțile Prințesa cu suflet nu-ți pot auzi cerului de gheață tremurul vocii, durerile noastre. îmbracă pământul dacă Ninge, ninge cu diamantele sclipitoare nu te pot vedea, peste căsuța ce fac dacă sărăcăcioasă concurență stelelor, nu-ți pot citi în care viața ta trecută plouă cu fluturi scrierile cerești, a ruginit în așteptare. peste întinderea cenușie, dacă Te caut, dar nu te sus nu te pot ține găsesc sufletele citesc de mână, nici înăuntru, nici afară, „Luceafărul” dacă privesc spre înalt, jos nu putem frământa dar lângă tine lăsând urme neaua împreună Luceafăr de zi pe mantia iernii râzând,

e liniște, tăcere... redescoperim dacă... editorial Iar timpul, da, timpul sensul întrebărilor Rămâi însă peste tot... își arde clipele din în gândurile, înviind „Călin”... în sufletele, cuvintele din cenușă... La marginea clipei în inimile noastre Și-n scrierea frumoasă, autorul pentru vecie caligrafică își arată chipul poet cu nume de a timpului imperfect feciorelnic poezie.

1 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

PASTORALA NAŞTEREA DOMNULUI 2018

Praznicul Crăciunului – bucuria veșnică

†VISARION DIN MILA LUI DUMNEZEU EPISCOP AL TULCII

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept credincioşilor creştini din această Eparhie,

Har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi arhierească binecuvântare!

„Iată vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul: …s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul ”(Luca 2, 10-11)

Iubiţii mei fii sufleteşti, Ne-a ajutat Dumnezeu să sărbătorim din nou, în acest An Centenar, praznicul cel mare al Nașterii Domnului, praznic ce umple de lumină pământul și de bucurie creștinătatea întreagă. Cu adevărat nu este o sărbătoare pe care lumea s-o aștepte cu mai mare bucurie, bucurie că s-a născut Prunc dumnezeiesc, bucurie că Dumnezeu s-a împăcat cu neamul omenesc, bucurie că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat spre mân- tuirea noastră. De două mii de ani slăvim Nașterea Domnu- lui nostru Iisus Hristos în această zi preasfântă și bu- curându-ne cântăm împreună cu îngerii și cu puterile cerești „slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pă- mânt pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Împreună cu păstorii și cu magii ne plecăm tainic înaintea ieslei sărăcăcioase din Betleem și des- Este ziua în care „așa de mult a iubit Dumne- chizându-ne vistieria inimii îi aducem Domnului da- zeu lumea încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat rurile noastre duhovnicești: aurul faptelor bune, al ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață milosteniei, al dragostei jertfelnice, smirna binemiro- veșnică” (Ioan 3, 16). pastorală sitoare a credinței, a dragostei și a nădejdii și tămâia Această bucurie sfântă ni se vestește tuturor cucerniciei și a pietății inimilor noastre, a vieții trăite la acest praznic luminat, căci din peștera Betleemului după poruncile Evangheliei păcii. a răsărit lumii „lumina cunoștinței” și „soarele dreptății”, din staulul smerit s-a revărsat oamenilor Dreptmăritori creştini, bogăția iubirii dumnezeiești a Celui ce era dintru în- Sărbătoarea Crăciunului este cu adevărat o zi ceput „Domn al păcii” și „Părinte al veacului ce va a bucuriei, a păcii și a vieții. să fie” cum glăsuiește proorocul Isaia (Isaia 9, 5). În brațele Sfintei Fecioare Maria și-a aflat

2 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 sălaș Cel ce este „Pacea noastră, El care a făcut din de alții, întrajutorarea frățească și respectul față de Bi- cele două-una, surpând peretele cel din mijloc al serica străbună și față de poporul românesc. despărțiturii, desființând vrăjmășia” (Efes. 2, 14-15). Hristos vine la noi în chip de prunc. El vine Aceste mărturii ale dragostei dumnezeiești pentru toți, pentru cei bogați și pentru cei săraci, pen- nasc în sufletele noastre bucurii nemărginite, deoarece tru cei bolnavi, pentru cei necăjiți. Să venim și noi în ele sunt chezășia restaurării noastre în vrednicia de fii întâmpinarea acestor frați ai noștri căci așa cum zice ai lui Dumnezeu de care ne-a depărtat păcatul neas- românul „Cine pe sărac ajută, pe Dumnezeu împru- cultării, al strămoșilor noștri Adam și Eva. Întru- mută”. pându-se Fiul lui Dumnezeu, El a luat asupra Sa firea Prin facerea de bine, prin milostenie, prin omenească ca pe noi să ne facă „părtași dumnezeieștii curățenie sufletească și trupească să ne înălțăm firi” (II Petru 1, 4). Rostul venirii la noi a Mântuito- duhovnicește și să cântăm colindul sfânt și bun măr- rului Hristos a fost acela de a ne izbăvi de păcat și de turisind că moartea cea veșnică, așa cum glăsuiește și Sf. Ev. „Pe Fiul în al Său nume Ioan: „Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între Tatăl L-a trimis în lume noi” și „celor câți L-au primit, care cred în numele Să se nască și să crească Lui, le-a dat puterea ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” Să ne mântuiască”. (Ioan 1, 12). Sf. Ioan Gură de Aur ne învață că „Fiu al lui Iubiți credincioși, Dumnezeu fiind, Iisus Hristos a devenit fiu al omului Încheind peste câteva zile anul în care ne ca să facă fii ai lui Dumnezeu pe fiii oamenilor”, iar aflăm, se cuvine să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru Sf. Grigorie Teologul spune „sărbătoarea de astăzi „toată darea cea bună” (Iacob 1, 17) pe care ne-a hă- prăznuiește venirea lui Dumnezeu la oameni pentru răzit-o în cuprinsul lui, învrednicind-ne să prăznuim ca noi să ne întoarcem la El … pentru ca, după ce 100 de ani de la făurirea României Mari la 1 Decem- am lepădat pe omul cel vechi, să îmbrăcăm pe cel brie 1918 și 140 de ani de la revenirea Dobrogei la nou”. Sf. Atanasie cel Mare privitor la Nașterea Dom- Patria mamă, momente ce au fost marcate, la fel ca în nului zice că Hristos Domnul „vine să se înfrățească întreaga Patriarhie Română, și în Eparhia Tulcii. În cu noi ca să ne facă pe noi toți fii ai Celui Prea Înalt urmă cu o lună a fost sfințită Catedrala Mântuirii Ne- și să ne facă pe toți frați între noi”. amului din București – visul de veacuri al românilor în altarul căreia au fost așezate și părticele ale Iubiţii mei, moaștelor sfinților de la Niculițel, Zotic, Atal, Kama- Cunoscând darul cel mare ce l-am primit la sie și Filip, păstrate la mănăstirea Cocoș – a cărei bi- Întruparea Mântuitorului se cuvine așadar să întâmpi- serică îmbrăcată în veșmântul pictural în mozaic a fost năm acest „praznic luminat / ce cu drag l-am sfințită la 4 noiembrie în acest an. așteptat” cu iubire față de Dumnezeu, față de noi Să-l rugăm pe Mântuitorul Iisus Hristos să ne înșine și față de semenii noștri. Să ne lăsăm și noi ajute să păstrăm unitatea de neam, de credință și de călăuziți de lumina stelei de la Răsărit care ne va con- limbă și să ne arătăm și noi vrednici de numele de duce și pe noi ca și pe magi la Hristos și îngenunchind creștini dreptmăritori și de români ca și sfinții noștri în fața Lui să ne recunoaștem sărăcia vieții noastre și înaintași. materiale și morale și să-i închinăm întreaga noastră Împărtășindu-Vă aceste gânduri duhov- ființă, viața noastră, cugetul, simțirea și voia noastră. nicești, acum la ceas de aleasă sărbătoare, Vă doresc Și precum magii „luând poruncă prin vis s-au întors tuturor să petreceți sfintele sărbători ale Nașterii Dom- în țara lor pe altă cale” (Matei 2, 12) tot așa și noi se nului, Anului Nou și Bobotezei în deplină sănătate cade ca, luând poruncă nu prin vis ci prin sfintele acum și întru mulți ani sporind în credință, fapte bune învățături ale Bisericii, să ne întoarcem la casele noas- și iubire față de Dumnezeu și de oameni. tre pe calea dreptății, a cinstei, a sfințeniei și a dra- Sărbători fericite! gostei jertfelnice față de aproapele. În lumea noastră Al vostru de tot binele voitor și către Hristos stăpânită, din nefericire, de o profundă criză morală, cel născut în Betleem pururea rugător. în care Biserica și Țara sunt adesea hulite, în care virtuțile înaintașilor sunt considerate depășite, se cu- † VISARION vine să descoperim cinstea, omenia, iubirea unora față Episcopul Tulcii

3 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Componenta ardeleană a vieții și operei lui Mihai Eminescu

prof. Gheorghe BUCUR

Potrivit tradiției, Mihai Eminescu este consi- intermediul profesorului său, Aron Pumnul, o perso- derat, ca și Ion Creangă, moldovean, această calificare nalitate de primă mărime în epocă. datorindu-se, mai ales, locului nașterii – Botoșani sau Născut în 1818, în familia unor iobagi români Ipotești (recent a reapărut informația că s-a născut la din satul Cuciulata (Braşov), A. Pumnul a început Dumbrăveni, Suceava) – și a Iașului, unde a participat școala la Odorheiul Secuiesc, apoi a studiat la Blaj şi încă din 1870 și până în 1876 la Cenaclul Junimii, pre- Cluj. cum și relațiilor complexe sufletești cu universul mol- În timpul revoluţiei paşoptiste din Transilva- dovenesc dezvoltate în timp. nia s-a remarcat ca unul dintre organizatori și, urmărit Totuși, în viața și opera lui Eminescu, Ardea- de autorităţile maghiare, Aron Pumnul pleacă în Mun- lul a constituit o prezență importantă de-a lungul ani- tenia, unde participă la revoluţie, fiind chiar numit lor, legăturile lui cu acest ținut străbun fiind multiple. de Nicolae Bălcescu în funcţia de comisar cu propa- În problema originii strămoşilor lui Mihai ganda. De aici, Aron Pumnul s-a refugiat la Cernăuţi, Eminescu, de pildă, a fost emisă teoria obârșiei lor în Bucovina, purtând în suflet idealurile iluministe ale transilvane. Un biograf al poetului, Ion Roşu1, reia Şcolii Ardelene şi dorul de libertate al românilor ar- ipoteza lansată de Dimitrie Vatamaniuc2 a originilor deleni. transilvănene ale Eminovicilor. Strămoşii lui ar fi des- De-a lungul timpului, mulți cercetători ori cins în Țara de Sus după 1778. După unii cercetători, martori din epocă au lăsat mărturii importante despre Blajul ar fi ţinutul de baştină, după alţii Banatul sau A. Pumnul. Răşinarii. În lămurirea acestei probleme, ar trebui luat Aducea cu el, afirmă Sextil Pușcariu, atmos- în considerare existența unor familii de pe lângă Blaj fera din Transilvania lui Gheorghe Şincai şi Petru şi Făgăraş, în special, ce poartă numele de Eminovici Maior, „acea mândrie românească, acel fanatism pen- (Iminovici), fapt ce nu poate fi doar o pură întâmplare. tru limba noastră strămoşească şi pentru trecutul glo- eseu Scriitorul Augustin Buzura formulează o in- rios al poporului nostru de viţă romanică. A adus din teresantă idee: Eminescu este ardelean în măsura în Transilvania lui Iancu, Balint şi Bariţiu şi a tovarăşilor care este preocupat de istorie, de cercetarea trecutului; lor dorul nepotolit de a deştepta poporul la conştiinţa este ardelean prin spiritul de ordine, prin preocuparea națională“3. pentru cunoaşterea altor culturi, iar cultura de expresie Istoriograful D. Vatamaniuc făcea o obser- germană dominantă în Transilvania a fost esențială vație deosebită: Aron Pumnul, „profesorul lui, era un pentru formarea lui. simbol al Transilvaniei, în sensul că era refugiat din Potrivit eminescologului D. Vatamaniuc, in- timpul Revoluţiei paşoptiste la Cernăuţi. Sub influenţa teresul lui Eminescu pentru Transilvania și un prim lui, Eminescu a vrut să vadă Blajul. Foarte interesant, contact cu acest ținut, l-a avut în mod indirect, prin exact pe drumul străbunilor săi, numai că ei veneau

4 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 din Transilvania spre Bucovina, iar Eminescu pleacă profesorul A. Pumnul nu putea să nu devină un ade- din Bucovina spre Transilvania“.4 vărat erou, un model de dascăl, de om de cultură și de Din punct de vedere socio-politic și național, patriotism. situația din Bucovina era asemănătoare celei ardelene De moartea acestui dascăl venit din Ardeal se și acest fapt l-a adus pe A. Pumnul, aici, în fruntea leagă și prima poezie eminesciană – La mormântul lui mişcării de libertate naţională, prin dezvoltarea cultu- Aron Pumnul, unde adolescentul scria plin de rii româneşti în propria limbă, a învăţământului în admirație și cu durere în suflet: limba română. „Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină, Ca profesor la gimnaziul din Cernăuți, A. Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta; Pumnul se distinge drept un pedagog desăvârșit. În C-acuma din pleiada-ți auroasă și senină scurt timp, „astă catedră a devenit pentru noi, susține Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină, Al. Hurmuzachi, paladiul ştiinţei naţionale, altarul Se stinse-o dalbă stea! … simţului şi al virtuţii, vatra naţionalităţii române. Ro- Te plânge Bucovina, te plânge-n voce tare, mânii se bucurau, se mândreau cu ea, străinii o res- Te plânge-n tânguire și locul tău natal; pectau“5. Căci umbra ta măreață în falnica-i zburare Profesorul se legase sufletește de Bucovina. O urmă-ncet cu ochiul în tristă lăcrimare Dovadă este refuzul său de a onora invitația făcută de Ce-i simț național!”7 Universitatea de la Iaşi, recent-înfiinţată, de a ocupa După decesul dascălului său preferat (1866), aici o catedră. Mihai Eminescu părăsește şcoala şi porneşte de la În timp, profesorul Pumnul va deveni un fel Cernăuţi pe „drumul cel mare împărătesc” spre capi- de legendă, mai ales după ce, din cauza bolii, va în- tala românismului – Blajul. cepe să vină din ce în ce mai rar la şcoală. Ion. G. Însuşi Eminescu, în romanul autobiografic Sbiera, unul dintre foștii săi elevi, succesor în activi- Geniu pustiu povesteşte cu încântare începutul călă- tatea de cultivare a limbii române în Bucovina, refe- toriei sale în Ardeal spre Blaj din vara anului 1866: rindu-se la sine ca situație tipică, explică simplu și „Într-o zi frumoasă de vară, îmi făcui legăturica, o sintetic rolul major patriotic al lui A. Pumnul în viața pusei în vârful băţului şi-o luai la picior pe drumul cel tinerimii de atunci: „Eul meu românesc i-l sunt lui mare împărătesc. Holdele miroseau şi se coceau de ar- dator“. şiţa soarelui…eu îmi pusesem pălăria în vârful capu- Lucrarea Lepturariu rumânesc, apărută în 6 lui astfel încât fruntea rămânea liberă şi goală şi volume și concepută ca o istorie ilustrată a literaturii fluieram alene un cântec…”.8 române, era, după Gh. Moldoveanu6, „cea mai cuprin- După cum vedem, adolescentul se întorcea, zătoare antologie de texte literare româneşti de până fără să știe de ce, la obârșii, urmărind, intuitiv de fapt, la acea vreme în cultura românească cuprinzând texte să cunoască ținuturile natale. populare sau culte din toate provinciile locuite de ro- Perioada peregrinărilor adolescentine prin mâni, punând o piatră de temelie la realizarea în plan țară (1864-1869) este foarte importantă pentru lărgirea cultural a ideii de România Mare, care circula la acea universului său de cunoaștere și formarea viziunii lui vreme printre românii din Austro-Ungaria.” despre țară și popor. O altă inițiativă majoră a lui Aron Pumnul a Între 14 și 17 ani, viitorul poet va poposi cu fost înfiinţarea bibliotecii de la Gimnaziul Superior trupele teatrale ale lui Fanny Tardini Vlădicescu și Mi- din Cernăuţi, prevăzută chiar în hotărârea de înfiinţare hail Pascaly ori pentru a-și continua studiile în centre a catedrei de limba şi literatura română la gimnaziul ardelene recunoscute și va cunoaște, astfel, direct, în cernăuţean. multiple peregrinări, realităţile ţării – locuri şi oameni, Se poate concluziona: A fost un militant și tradiţii şi obiceiuri, creaţii folclorice din Moldova, Bu- luptător activ și direct prin participarea la actul covina, Maramureş, Ardeal, Banat, Muntenia –, care revoluționar 1848 din țară, din Ardeal și Muntenia, de îi conferă acestuia imaginea bogăţiei, complexităţii și unde a fost nevoit să se refugieze în Bucovina. vechimii, dar, mai ales, a unităţii de limbă, cultură Aici,.datorită activității lui patriotice, va fi curând şi civilizaţie a poporului nostru. Văzând „risipirea” considerat Marele Bărbat al Naţiunii. românilor în țări diferite din punct de vedere politico- Pentru elevul, adolescentul Mihai Eminovici, administrativ, înțelege încă din adolescență că această

5 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 situație nefirească trebuie modificată. În peregrinările sale prin Ardeal a ajuns la Braşov, Sibiu, Răşinari, Blaj, Alba Iulia. Biografii lui Eminescu au cercetat această pe- rioadă din viaţa poetului, analizând, în special, scopul călătoriei lui Mihai Eminescu spre Blaj şi urmările acestei călătorii. Semnificativă este afirmația lui Ștefan Caco- veanu, trăitor în epocă: „De când se așeză Pumnul la Cernăuți, se porni un adevărat curent spre Blaj. După acest curent se lăsă și Eminescu”.9 Se naște firesc în- trebarea: ce căuta Eminescu tocmai la Blaj? Informaţii preţioase despre sosirea lui Mihai Eminescu la Blaj, în 1866, aflăm din lucrarea Amintiri despre Eminescu, îngrijită de Corneliu Remus Caco- veanu, Ion Buzaşi şi Ion Mărgineanu. Potrivit lui Şte- fan Cacoveanu, în casa căruia a locuit în perioada mai-septembrie 1866, „venise la Blaj, ca să facă exa- men pe clasa a VII-a şi astfel să împace pe tată-său, care îi făgăduise că-i trimite bani, numai să apuce firul studiilor mai departe. La Blaj sosise cu nişte studenţi, care îl luară în trăsură ajungându-1 pe drum. A doua zi după sosirea lui, îl întâlnirăm în piaţă şi ne împrie- tenirăm numaidecât. Îl chemai să şadă la mine şi veni numaidecât“. Pentru cunoașterea atmosferei epocii, pentru înțelegerea trăirilor emoționale ale poetului și a viziunea lui, semnificativ este episodul întâlnirii lui cu Bla- mări modelatoare. jul. Ajuns la marginea Blajului pe dealul numit Hula, În acest sens, cercetătorul Ion Cristofor subli- el face un popas sub un tei impunător, azi ,,Teiul lui niază aspecte semnificative: debutul său cu poezia Eminescu”, și, privind panorama oraşului, de care îşi De-aș avea se petrece la revista Familia din Oradea a legase mari speranţe, Eminescu exclamă entuziasmat: lui Iosif Vulcan, cel care îi și schimbă numele din ,,Te salut din inimă, Romă mică, îţi mulţumesc, Dum- Eminovici în Eminescu. De aici, venise Aron Pumnul, nezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea!”.10 de aici și marea lui iubire, Veronica Micle. Pe numele Tot de acel an poate fi legată şi vizita pe care ei de domnișoară, Ana Câmpeanu, aceasta se naște la a făcut-o în Alba Iulia, unde M. Eminescu participă Năsăud la 22 aprilie 1850, tatăl ei, Ilie Câmpeanu mu- în prima zi la lucrările adunării generale a ASTREI rind în luptele duse sub conducerea lui Avram Iancu (27 august 1866), în biserica Maieri I din oraş. În for- înainte de nașterea fetei. Trecând prin mari greutăți marea viziunii lui dacologice, un rol important l-a materiale, mama ei, Ana, se mută cu cei doi copii la avut întâlnirea (adusă prima dată în discuție de cerce- Târgu Neamț și în 1852 la Iași. Aici, Veronica va urma tătorul Mihai Popescu11 în teza lui de doctorat) din oc- școala, se va forma intelectual și se va căsători în 1864 tombrie 1866 de la Sibiu cu Nicolae Densuşianu cu profesorul Ștefan Micle, mult mai în vârstă (n.1846), care îi va fi împărtăşit din ideile lui îndrăz- decât ea. neţe privind „mitologia şi istoria veche a poporului Cei doi tineri, Mihai și Veronica, se cunosc la nostru”. Şi datorită teoriilor densuşiene din viitoarea Viena în 1870. Iubirea lor a avut o influență „Dacie preistorică” (1912), îşi va fi conturat poetul covârșitoare asupra vieții lui Eminescu. În proiectata „icoana” din trecut a poporului şi a ţării. scrisoare de condoleanțe la moartea lui Ștefan Micle Se poate spune că legăturile spirituale ale lui (1879), el scria: „viața mea, ciudată și azi și neexpli- Eminescu cu Ardealul sunt timpurii, multiple și cu ur- cabilă pentru toți cunoscuții mei, nu are nici un înțeles

6 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 fără tine”. Iar în poezia Lumea îmi părea o întru adevăr mare…a devenit un fel de idol al întregii cifră mărturisește că până când a întâlnit-o „n-aveam românimi (s.n.).”13 scop în astă lume, nici aveam ce să trăiesc”. Semnifi- Eminescu, purtând în suflet ţara întreagă, „de cative sunt și versurile înscrise pe statuia Veronicăi la Nistru pân-la Tisa”, nu avea cum să ocolească, în Micle din Parcul Copou din Iași (reproduse după un viaţa reală şi în cea recreată prin opera sa, Ardealul. album de fotografii din epocă): „Tu, Veronica mea, / A văzut în Transilvania originea statelor româneşti, Muză inspiratoare, / Ai coborât pe pământ / Învăluind prin voievozii descălecători, originea şcolilor în limba totul / În raze albe și strălucitoare.” După moartea lui română, prin dascălii „descălecaţi” la Bucureşti şi Iaşi, Ștefan Micle, cei doi hotărâseră să se căsătorească, dinspre Sibiu, Braşov, Blaj ori Cluj, a admirat în Tran- dar proiectul căsătoriei lor a fost sabotat de junimiști silvania leagănul erudiţiei și rigurozității, dar, mai pre- (care se împotriveau, susținând că Eminescu trebuie sus de toate, icoana românismului păstrat nealterat, cu să fie nefericit pentru a crea capodopere) și, în spe- rădăcinile lui daco-romane. Eminescu a fost impre- cial, de Titu Maiorescu, care i-a vorbit poetului, ipo- sionat sincer în Transilvania, de oameni, de port, de crit și manipulator, despre așa-zisa aventură a obiceiuri, de nevoia deşteptării acestei părţi a naţiunii, Veronicăi cu I.L. Caragiale, tot el lansând-o și în ţinute încă în ignoranţă şi supunere. A făcut chiar pro- spațiul public. iectul unui ciclu de conferinţe populare, destinate ma- Analizând din altă perspectivă, constatăm că ramureşenilor şi menite să cuprindă teme ca: „Geniul în creațiile sale poetul evocă admirativ și patetic Ar- naţional”, „În favoarea teatrului”, „Studii asupra pro- dealul. nunţiei”, „Patria română” sau „Poezia populară”. După Ion Cristofor, adolescentul Mihai îi Poetul nu accepta că Transilvania era ocupată cerea „frumoasei Bucovine să se îmbrace în doliu”, de austro-maghiari şi visa ca ținutul să revină între fiindcă „se stinse un luceafăr”, dascălul său ardelean, graniţele românităţii. Eugen Simion afirmă: „Ştim că Aron Pumnul. Apoi, Eminescu a scris despre „Dragoş Eminescu a traversat acest pământ românesc numit Vodă cel Bătrân”, despre „românii pierduţi pe Criş şi Transilvania, a scris despre transilvăneni, despre stă- pe Mureş”, despre „Mureşan”, care „scutura lanţul”, pânirea austriacă, despre suferinţele românilor de aici. despre „Târnava prinsă în galbine maluri”, l-a văzut El gândea o Românie Mare, o Românie a românilor, pe Horea „stând călare pe-un munte falnic”, strajă pă- o Dacie, un fel de utopie splendidă, dacă o judecăm mântului şi poporului „de la Nistru pân-la Tisa”… În din punct de vedere literar.”14 tot acest timp, a văzut mai adânc decât alţii devenirea În publicistică, Ardealul a fost pentru Mihai ţării, adică independenţa de la 1877 şi nedreptatea ma- Eminescu o temă majoră, pe care unii cercetători o rilor puteri faţă de sacrificiile românilor, pierderea Bu- numesc marea lui operă politică naţională. „În toate geacului şi obţinerea Dobrogei (în 1878, când vecinii articolele lui, fie de sinteză istorică, fie polemice pri- generoşi „ne-au luat ceea ce era al nostru şi ne-au dat vind Ardealul, Eminescu dovedeşte o vastă cunoaştere ceea nu era al lor”), proclamarea ţării drept regat, cu a diplomaţiei imperiale, socială, spirituală, istorică a prestigiul crescut în Europa (1881).12 temei, mergând până la tratate secrete, corespondenţa Trebuie observat, însă, că poezia lui Eminescu particulară a vârfurilor politice, congrese arheologice, este receptată entuziast în Transilvania. Pe de altă geostrategii habsburgice, legiuiri, ordine de cancela- parte, aici apare studiul cel puțin obtuz, dacă nu rău- rie, o documentare de arhivar lacom de totalitate, pe voitor, al canonicului Grama, dar şi prima lucrare de care geniul lui a topit-o în sinteze doctorat dedicată lui Eminescu, datorată unui arde- publicistice de mare actualitate și astăzi”, scrie lean, clericul Ilie Cristea (viitorul patriarh Miron Cris- Radu Teodoru.15 tea al Bisericii Ortodoxe Române). Acesta îşi lua Articolele lui Mihai Eminescu despre Ardeal doctoratul la Universitatea din Budapesta cu teza se caracterizează prin profunzime, rigurozitate docu- Viaţa şi opera lui Mihai Eminescu şi îl numise, pri- mentară, complexitate. mul, „luceafărul poeziei româneşti”. Cunoscător al În viziune lirică, Ion Cristofor16, într-o realităților cultural-literare de atunci, autorul enunţa conferință, conturează o imagine totalizantă: „Nu se categoric marea influenţă a poetului în epocă: „Înrâu- cuvine să vă spun Domniilor Voastre cum a cunoscut rirea lui Eminescu asupra întregii clase culte române Eminescu ţara toată, pe care o avea întipărită în suflet, din timpul nostru, mai ales asupra tineretului, este în ciuda vieţii sale scurte de numai 33 de ani deplin

7 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 lucizi. Nu pot şi nu se cade să insist asupra acelor fa- 1875, când Austro-Ungaria pregătea festivitățile pen- milii Eminovici (Iminovici) de pe lângă Blaj şi Făgă- tru aniversarea a 100 de ani de la integrarea Bucovinei raş, nici să spun despre Iosif Vulcan şi a lui „Familie” în Imperiu, de fapt o samavolnică anexare a acestui orădeană ori despre emoţia poetului când a văzut cu străbun ținut românesc. Detalii aduce Lucia Olaru Ne- propriii ochi Mica Romă, salutată din inimă… Îmi în- nati și apoi Miron Manega în volumul cu incitantul chipui numai cât se va fi iluminat, în cea dintâi călă- titlu Eminescu – agent secret.19 Poetul intră clandestin torie sau în cealaltă, cu trupa de teatru a lui Mihail în Bucovina, unde duce câteva sute de exemplare din Pascaly, sub turnul Bisericii Sfântul Nicolae din lucrarea Răpirea Bucovinei după documente auten- Şcheii Braşovului, la sfat cu voievozii ctitori, apoi la tice, scrisă de Ioan Slavici și prefațată de istoricul M. Alba Iulia, la adunarea „Asociaţiunii”, apoi în satul Kogălniceanu. La Cernăuți, Eminescu trimite broșura Bucerdea, pe Târnave, de unde pornise în lume fami- străinilor și diplomaților veniți la festivitățile pregătite lia Maiorescu, ori la Târgu Mureş sau la Sibiu, ajutat de oficialitățile austro-ungare, stârnind un scandal di- de Nicolae Densuşianu să ajungă la Răşinari, la popa plomatic prin dezvăluirile făcute. Broșura este Bratu, bunicul dinspre mamă al lui Octavian Goga… interzisă, iar Eminescu putea fi arestat și pedepsit. Îl văd aievea, mustrat părinteşte de Slavici la Viena, Poetul își dezvăluie, astfel, o nouă față a personalității sfătuit de George Bariţiu, stimulat de Vulcan, ajutat sale, aceea de luptător pe „frontul nevăzut” pentru de unii, neînţeles de alţii. Poezia de dragoste de cea cauza unirii românilor. mai adâncă vibraţie i-a fost inspirată apoi de un alt Eminescu va considera că politica dură de ma- spirit transilvan – Veronica Micle (din Năsăud), dătă- ghiarizare a determinat o contrareacție și a dus la tre- toare de har pentru „Eminul ei iubit”. zirea sentimentului național al românilor ardeleni. Pe Este semnificativ faptul că în activitatea lui cide altă parte, și românii erau vinovați pentru situația vică şi social-politică se regăsesc marile idealuri ale în care ajunseseră pentru că s-au lăsat subjugați fără poporului nostru în timp și, în special, ale ardelenilor. să reacționeze: „În genere, toate virtuțile omului co- În diverse materiale, bazate pe documente și respund cu defecte tot atât de pronunțate. Natura statistici oficiale din Austro-Ungaria, Eminescu de- blândă și lesne guvernabilă a poporului nostru are, nunţă, în cei 13 ani de jurnalism, dualismul austro- drept corolar rău, lipsa de putere de reacțiune;… Noi ungar și, între altele, procesul de maghiarizare forţată într-adevăr nu împărtășim tonul plângător al câtorva a românilor ardeleni. Eminescu atacă bazele organe de peste Carpați. Având în față un adversar, constituționale ale statului austro-ungar, considerând există două posibilități: sau te poți scăpa de el sau nu. dualismul o „organizare statală arbitrară”, pe care o Dacă poți, fă-o; dacă nu, nu te mai plânge, ci rabdă numește sugestiv „ficțiune diplomatică”.17 bărbătește.. Plângerile tale îl încurajează.”20 Încă de pe când era student la Viena scrie trei Nimeni dintre jurnaliștii vremii nu a militat articole (Să facem un congres, În unire e tăria şi Echi- atât de deschis, argumentat și curajos ca Eminescu libru), publicate în ziarul românesc Federaţiunea pentru unirea Transilvaniei cu România și împotriva (aprilie – mai 1870), care îi aduc, după propriile măr- alianţei cu Viena: „Câtă vreme guvernele de la Buda- turisiri18, pentru ideea de autonomie a Transilvaniei pesta îi oprimă pe români, îngrădind accesul la şcoală faţă de Imperiul Austro-Ungar, citarea de către procu- şi Biserică, blocând cultivarea limbii materne, apro- rorul public la Judecătoria din Pesta, unde este cerce- pierea de Imperiu nu este posibilă şi nici recomanda- tat. Ne atrage atenția în mod special titlul În unire e bilă”.21 În articolul Traduceri ungurești din 15 iunie tăria. Tânărul dovedea, astfel, de pe acum, o atitudine 1883, de exemplu, denunță politica de stat ungară de de luptător pentru cauza naţională. a maghiariza numele de localități și de familie.22 El se distinge în vremea primei tinereţi în ac- În viața culturală și politică din Transilvania ţiunea de aniversare a 400 de ani de la întemeierea activau doar trei instituții românești: ASTRA, biserica Putnei (1469). La serbările Putnei, Eminescu a strâns română și Partidul Național Român. În diverse arti- simbolic ţara la un loc, sub semnul lui Ștefan cel cole Eminescu denunță acțiunile oficialităților austro- Mare, iar în organizarea evenimentului s-a sprijinit, ungare, care, folosind diverse mijloace legale și în primul rând, pe transilvăneni şi bucovineni. Prima nelegale, impiedicau activitatea normală a acestora.23 poezie i s-a publicat în Crişana (Transilvania). Se manifestă activ, mai apoi, în cadrul Socie- O acțiune temerară întreprinde Eminescu în tăţii „Carpaţii”, în 1882-1883, la București , în ziarul

8 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Timpul, prin susţinerea hotărâtă a proiectului etno-po- cum au arătat mai mulţi cercetători), care-i va aduce, litic-statal „Dacia Mare”, văzut ca proiect major de după şase ani de chinuri, moartea. Devine, potrivit is- renaştere naţională. toricului Aurel David, „prima jertfă politică pe altarul În 1883, guvernul ducea în secret tratative cu Daciei Mari”24, iar Gh. Gavrilă Copil îl consideră Germania pentru intrarea României în Tripla Alianţă. „martirul românilor cu aură de sfânt.”25. „Românul absolut” (Petre Ţuţea) demască trădarea in- În prezent, tot mai mulți cercetători pun moar- tereselor naţionale, căci se elimina, astfel, orice posi- tea lui Eminescu în legătură cu istoria Transilvaniei, bilitate de apărare oficială a românilor din considerându-se că s-a făcut o adevărată crimă poli- Transilvania și a acestei vechi provincii dacice. tică prin înlăturarea fizică a „poetului nostru nepere- Prin acțiunile sale, Mihai Eminescu deranja che” din viața publică a țării. major interesele austro-ungaro-germane din România În urma tratamentelor, otrăvit cu injecţii cu și, ca atare, trebuia înlăturat. mercur cu o doză de 8 ori mai mare decât cea permisă, Poetul Mihai Eminescu, înainte să fie declarat făcute la Viena, Iaşi şi Odessa, Eminescu revine în nebun, a dorit să se prezinte în fața dr. Eugene Schuy- ţară „calmat”. El îşi reia activitatea poetică şi e numit ler, însărcinatul cu afaceri al SUA la București, să de- chiar pe post de bibliotecar la Iaşi. Vlahuţă îl vizitează pună un protest privind încălcarea libertății presei în şi-l consideră perfect sănătos şi în puterea creaţiei. În România. Grupul Brătianu, care acționa pentru inte- ciuda teoriilor lui Titu Maiorescu şi apoi ale lui resele filo-germane ale lui Carol I, nu l-a iertat pe Poe- George Călinescu că poetul nu a mai creat nimic după tul Național și a acționat pentru înlăturarea lui de pe 1883, datorită „nebuniei” sale, Eminescu a continuat scena publică. Reprezentantul guvernului la Viena, ju- să scrie poezie şi proză. Evită jurnalismul din motive nimistul Petre P. Carp, cere expres lui Maiorescu: ușor de înţeles. „Mai potoliţi-l pe Eminescu!”. Dovadă a legăturile profunde cu universul La insistențele cancelarului german Bismarck transilvan este și faptul că în clipe deosebite, sensibi- şi ale baronului austriac von Mayr, şeful serviciilor lul poet se manifesta și prin intonarea cu talent a unor secrete vieneze la București, sediile Societăţii secrete cântece de jale din Ardeal. „Carpaţii” sunt închise, liderii ei sunt arestaţi, iar D. Teleor își amintește: „Punea capul între simpatizanții îndepărtați. Este închis ziarul L’Indepen- mâini și începea să cânte doine din Ardeal și cânta dance Roumaine şi directorul acestuia, Emil Galli, și câte o oră întreagă. Ardelenii, aflați la masă, plângeau Zamfir C. Arbore sunt expulzați din România. Mem- cu lacrimi”.26 brilor ardeleni ai societății li se intentează procese. Până la urmă, trupul „românului carpatin”, de Ultimul articol, Pentru libertatea presei, pu- care vorbea Călinescu27, va ceda. Eminescu trece în blicat (înainte de a fi arestat) în Timpul la 28 iunie neființă la orele trei dimineața de 15 iunie 1889, trăind 1883, dezvăluie poziţia lui democrată, condamnând supliciul unor dureri insuportabile.28 măsurile represive luate de guvern împotriva unor Eminescu nu a fost nebun şi nici bolnav de si- publicații independente și a redactorilor acestora. filis, aşa cum s-a spus denigrator. Prin cercetările pri- Lui Mihai Eminescu, personalitate cu o mare vind autopsia poetului, efectuate de către doctorul audiență publică atunci, nu i se putea aplica, pentru a Vladimir Belis, specialist în medicina legală, şi doc- fi scos din prim-planul vieţii politico-culturale a țării, torul Ovidu Vuia, neuropsihiatru, s-a dovedit ca „bo- același tratament. Prin diverse acțiuni, se urmărește lile lui Eminescu” nu erau decât simple fabulaţii, insistent blocarea prezenței lui publice. Atunci, i s-a dezinformări și manipulări pentru a acoperi înscenat „nebunia”. ilegalitățile și crima înfăptuită.29 Considerat de cancelariile unor imperii înve- Așadar, destinul „poetului nostru național” a cinate un inamic periculos, serviciile secrete austro- fost legat de Ardealul străbun prin obârșie, prin pro- ungar şi ţarist elaborează planul înlăturării lui din fesorul său A. Pumnul, prin valorile culturii ardelene, viaţa publică, plan dus la îndeplinire cu ajutorul lui T. prin iubirea cea mare pentru ardeleanca Ana Câm- Maiorescu; după trei încercări eșuate de arestare (după peanu (Veronica), prin admirația față universul tran- prof. dr. Nae Georgescu), este internat forţat la 28 silvan, față de frații ardeleni și tradițiile lor și chiar iunie 1883 la spitalul doctorului Şuţu de T. Maiorescu prin suportarea hotărârii înlăturării lui fizice din viața şi supus (intenţionat) unui tratament distrugător (aşa țării de către oficialitățile epocii în cârdășie cu forțe

9 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 străine, deoarece, împotrivindu-se politicii de alianță 8 Geniu pustiu în Mihai Eminescu, Proză, Prefață și note cu Germania și Austro-Ungaria, patriotul Eminescu de Zoe Dumitrescu-Bușulenga, ed. A II-a, Colecția Ly- lupta pentru unirea Transilvaniei cu România. ceum, Editura Albatros, București, 1976, p. 153. 9 Viața lui capătă, astfel, pecetea destinului unui Apud Ștefan Cacoveanu, Eminescu în Blaj, Luceafărul, martir. Budapesta, nr. 3 din 1 febr. 1904 în I. Crețu, Mihail Emi- nescu, Biografie documentară, EPL, București, p. 33 În acest context, este semnificativă afirmația 10 G. Călinescu, Viața lui Mihai Eminescu, Editura pentru poetului: istoria noastră este istoria un întreg șir de literatură, București, 1966, p. 83 martiri. Oare Eminescu se situa și pe sine în rândul 11 Popescu, Constantin Mihail, Nicolae Densușianu, viața acestora? Probabil! și opera (teză de doctorat), Societatea Scriitorilor Militari, Mihai Eminescu, „soare al poeziei româ- București, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, nești”, devenit mit cultural fundamental al matricei 2003, p. 54, 143-145; Vezi și Napoleon Săvescu, ,,Cenaclul identitare naționale, se impune, prin creația sa, prin M. Eminescu” la New-York (15.01.2009), publicat în Foaie acțiunile sale civice patriotice, prin manifestările sale pentru minte, aprilie 2009. 12 de înaltă valoare și demnitate umană, prin sacrificiul Cf. https://actualdecluj.ro/un-clujean-analizeaza-in-is- la care a fost supus, drept „zeu tutelar al spiritualității rael-legaturile-lui-mihai-eminescu-cu-ardealul/ 13 Apud Lucia Boia, Românul absolut. Facerea și desface- noastre”30. rea unui mit, București, editura Humanitas, 2015, p. 42-43 În atari condiții, moartea lui Eminescu poate 14 Apud Dorin Ţimonea, Gazetarul Mihai Eminescu şi Ar- fi pusă în legătură cu lupta pentru unirea tuturor ro- dealul, adev.ro/pbctc9, 14 ianuarie 2016. mânilor, în legătură cu istoria Transilvaniei mai ales. 15 Idem. În concluzie, alături de romantismul, dacismul 16 Cf. https://actualdecluj.ro/un-clujean-analizeaza-in-is- sau patriotismul lui Mihai Eminescu, se poate vorbi rael-legaturile-lui-mihai-eminescu-cu-ardealul/ cu îndreptățire, pe de o parte, de o componentă arde- 17 D. Vatamaniuc, Publicistica lui Eminescu, 1877 – 1883, leană a vieții, activității și operei lui, iar pe de alta, de 1883 – 1889, Universitas, Editura Minerva, București, o condiție martirică a „poetului nostru național”. 1996, p. 170-171 18 ______I. Creţu, Mihail Eminescu. Biografie documentară, Bu- cureşti, EPL, 1968, p. 87. 1 Ion Roșu, Legendă și adevăr în biografia lui M. Emi- 19 Miron Manega, Eminescu – agent secret și contrabandist nescu. Originile, Editura Cartea românească, București, de cărți interzise, București, Editura Geto Dacii, 2017, p. 1989, p. 60. 32 și urm. 2 V. și afirmația: „Sunt manifestări ale fondului său (Emi- 20 Eminescu, Opere, vol. XI, p. 234. nescu) sufletesc, moștenit „părinți din părinți”, prin 21 ascendenții săi care coboară din Transilvania în cursul vea- Catinca Agache, Mihai Eminescu și idealul de unire, în curilor.” în D. Vatamaniuc, Publicistica lui Eminescu, 1877 Revista limba română, Nr.1-2, 2018 22 – 1883, 1883 – 1889, Universitas, Editura Minerva, Eminescu, Opere, X, Publicistica, p. 14. București, 1996, p. 182. 23 Vezi D. Vatamaniuc, Publicistica lui Eminescu, 1877 – 3 Sextil Puşcariu, în „Glasul Bucovinei“, 1919, nr. 7. 1883, 1883 – 1889, Universitas, Editura Minerva, 4 Apud Gheorghe Moldoveanu, Aron Pumnul, contribuții București, 1996, p. 177-180. 24 la dezvoltarea limbii și a culturii românești din Bucovina Dacia magazin, nr. 73, ianuarie 2012, p. 10. 25 în Revista de Lingvistică și Cultură Românească, nr 19 din Dacia magazin, nr. 67-68, iulie–august 2012, p. 74. 26 5 Al. Hurmuzachi, Arune Pumnul, în Aron Pumnul. Voci D. Teleor, Eminescu intim, București, 1909, p. 43. 27 asupra vieţii şi însemnătăţii lui, dimpreună cu documente Viața lui Mihai Eminescu, EPL, București, 1966, p. 319. 28 relative la înfiinţarea catedrei de limba şi literatura româ- Mihai Eminescu – un Dumnezeu rănit, Ediție îngrijită de nească în gimnaziul superior din Cernăuţi, precum şi scrie- Laurian Stănchescu, București, Editura Scrisoarea a treia, 2018. rile lui mărunte şi fragmentare, publicate de D-rul Ion al 29 După cercetări de câțiva ani, dr. Ovidiu Vuia scrie: „Con- lui G. Sbiera, Cernăuţi, 1889, p. 7. cluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetător științific, 6 Gheorghe Moldoveanu, Aron Pumnul, contribuții la dez- autor a peste 100 de lucrări în domeniul patologiei creieru- voltarea limbii și a culturii românești din Bucovina în Re- lui, sunt cât se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues vista de Lingvistică și Cultură Românească, nr 19 din 7/ şi nu a avut demenţă paralitică”. 2019. 30Gheorghe Bucur, Eminescu – zeul tutelar al spiritualității 7 M. EMINESCU, Opere alese, I, Ediție îngrijită de Per- noastre, București, Editura Burebista, 2019. pessicius, Scriitori români, EPL, București, 1964, p. 3; 4

10 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

O PERSONALITATE A PREZENTULUI TULCEAN, ISTORICUL NICOLAE RĂDULESCU

prof. Floarea CALENIC

Motto: „Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții.” (Nicolae Iorga)

Ca să ne cunoaștem istoria, trebuie să existe acei oameni pasionați, patrioți, acei cercetători ai do- cumentelor, ISTORICII, cei care să o scrie pe baza adevărului. În Tulcea avem o personalitate marcantă, profesorul Nicolae Rădulescu, Seniorul scriitorilor din Asociația „Aegyssus”, istoric care ne-a dăruit cărți de o valoare documentară de necontestat. Înainte de a evidenția rolul a tot ceea ce a publicat domnul Nicolae Rădulescu, în cunoașterea istoriei poporului roman, se cuvine să punctez momentele principale ale activității sale profesionale, pe baza informațiilor oferite de dumnealui. Născut la Ploiești, unde își face primii ani de școală, viața îl duce la Deva ca să urmeze cursurile Școlii pedagogice, apoi la București unde studiază istoria la universitate. Traseul profesional al domnului Nicolae Ră- dulescu este spectaculos pentru noi, cei care îl știm din anii dedicați învățământului. După terminarea stu- personalități diilor, este angajat la Uzina „1 Mai” din Ploiești, la Serviciul autocalcul, apoi trece la Întreprinderea transport țiței prin conducte, unde stă cinci ani, timp în care colaborează cu echipa de fotbal Petrolul (joacă la categoriile juniori și tineret).

11 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Din 1960, domnul Nicolae Rădulescu intră în anul Centenarului Unirii din 1918, o asemenea carte învățământ, întâi la școala din Slava Cercheză, apoi a devenit din nou o dovadă de adânc patriotism, de ca director la școlile din Sinoe, Săcele, Isaccea. În prețuire a valorilor, oferind cititorului șansa de a simți 1984 este numit director la Casa Corpului Didactic profund românește și de a-și regăsi demnitatea din Tulcea, dar după un an se întoarce la Isaccea. națională. Cartea dezbate un subiect sensibil și dure- După cinci ani revine în Tulcea ca director adjunct la ros: soarta Basarabiei începând cu 16 mai 1812 și în- Liceul „Grigore Moisil” (un an), apoi va fi inspector cheind cu 27 martie 1918. Istoricul Nicolae Rădulescu timp de patru ani, ca ultimii ani de activitate să-i pe- nu este basarabean prin naștere - știm că s-a născut la treacă în funcția de director al Școlii Ajutătoare din Ploiești, în Prahova, dar se simte „cu adevărat român Zebil. basarabean”, cum afirmă în multe luări de cuvânt. Ce Devenit pensionar, domnul Nicolae Rădu- îl leagă însă, mai mult decât pe alți români, de ținutul lescu își împlinește dorința de a scrie, abordând su- Basarabiei? În primul rând faptul că bunicul dumnea- biecte care l-au pasionat. Începe în 2006 cu Eseuri și lui, Lemnaru Ștefan, a luptat în Primul Război Mon- articole de istorie politică, apoi, în 2008, publică dial și pentru Basarabia, fiind luat prizonier la 36 de Rolul strategic al fortăreței Noviodunum – Isaccea în ani și dus în lagărul de la Lansdorf (Alsacia) unde stă epocile romană, romano-bizantină și otomană. Este doi ani. Apoi, tatăl domnului Rădulescu a fost coautor la Monografia orașului Isaccea (împreună cu învățător în Iosefsdorf din județul Tighina, aflându-se poetul Olimpiu Vladimirov). în rândul intelectualilor de frunte de aici. În carte apar În 2016, domnul Nicolae Rădulescu scrie Ba- fotografii, documente care arată aceste fapte din viața sarabia de la cotropire până la unirea cu PATRIA de familie. Între 1991 și 1994, profesorul Nicolae Ră- MAMĂ, carte care va apărea cu o a doua ediție în dulescu face câteva vizite în Republica Moldova și 2018. Momente sensibile din viața autorului realiza- cunoaște așezări istorice ale Basarabiei. În revista „Li- seră o legătură sufletească puternică cu frații noștri de teratură și Artă”, redactorul Rodica Iancu scria în nr. peste Prut și domnul Nicolae Rădulescu desfășoară din 17 septembrie 1992: „Originar din Basarabia [… mai multe activități de cunoaștere reciprocă, de apro- ], dar stabilit, prin voia Domnului în Tulcea (Româ- piere, cum este cea numită „Fluviul care ne unește”, nia), istoricul Nicolae Rădulescu și-a făcut o profe- activitate ce cuprinde scrisori, vizite, emisiuni la radio siune de credință din dramatica istorie a baștinei sale”. „Argus”. Urmând parcă îndemnul Reginei Maria („Nu Pasiunea pentru adevărul istoric îl conduce vărsați lacrimi pe mormintele eroilor, ci mai curând spre scrierea unei alte cărți, Patria sub amenințarea slăviți-i în cântece, așa ca faima numelor lor să ră- păsărilor de pradă, apărută și ea în două ediții, în mână un ecou prin negura veacurilor.”), autorul cărții 2016 și 2018. la care ne referim slăvește eroii români, din orice te- De menționat este și faptul că domnul Nico- ritoriu sunt, reconstituind cu acuratețea istoricului pe- lae Rădulescu este în colectivul de redacție al revis- rioade de grea cumpănă din viața basarabenilor. telor „Seniorii tulceni” și „Steaua Dobrogei” și are În „Cuvânt înainte” afirmă: „Prezenta lucrare colaborări cu reviste din alte orașe ale României. este un ciclu de lecții de iubire pentru Basarabia, pe care l-am început în clasele primare. Nu știu să spun *** dacă în viitor se va întâmpla ceea ce dorim noi, dar sperăm. […] Am scris această carte, înainte de toate, La Biblioteca Județeană din Tulcea, pe 23 pentru generația tânără”. martie 2018, domnul profesor Nicolae Rădulescu pre- Sensibilizat de la început prin reproducerea zenta ediția a II-a a cărții sale de suflet Basarabia de versurilor lui Dumitru Matcovschi („Trecută prin foc la cotropire până la unirea cu PATRIA MAMĂ. Fiind și prin sabie,/ Furată, vândută mereu/ Ești floare de

12 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 dor, Basarabia,/ Ești lacrima neamului meu!”), citito- aparțineau de drept românilor, au devenit majoritari rul află momentele importante din istoria acestui ținut și unde se afirmă cu aroganță și agresivitate” (cuvin- românesc rupt din trupul țării, între anii 1812-1918, tele autorului). Capitole importante cuprind faptele is- cunoaște contextul istoric în care Basarabia a fost co- torice care au condus la Unirea Basarabiei cu tropită și cuprinsă în regimul țarist. România la 27 martie 1918, unire consfințită politic Istoricul Nicolae Rădulescu prezintă acel mo- și juridic de Sfatul Țării în „Declarația de unire…” ment crucial când, după încheierea războiului ruso- după ce la 24 ianuarie 1918 ținutul devenise Repu- turc, se duc tratative privind granițe, beneficii, fiecare blica Democratică Moldovenească. În 1924, la Balta, parte luptând pentru interesele proprii. Se încheie în Transnistria, a fost întemeiată Republica Autonomă Pacea de la București, cei doi reprezentanți, vizirul Moldovenească (RAM). Din nefericire, acest ținut Ahmed Pașa și Mareșalul Kutuzov, hotărând și soarta dintre Prut și Nistru, urgisit de istorie și de interese Basarabiei, acapararea ei de către ruși. În acel mo- politice sau comerciale, a intrat în componența Uni- ment, 1812, ținutul era locuit de români într-un pro- unii Sovietice. Cum s-a scris istoria în continuare, cent de 86%. 106 ani a stat Basarabia încorporată cum se va scrie, știm sau vor vedea urmașii noștri. Imperiului Țarist! Seniorul scriitorilor tulceni ne-a oferit o carte Într-un articol, răspuns la aprecierile din re- necesară, impresionantă prin refacerea unor perioade vista „Literatură și Artă” privind efortul domnului Ni- istorice dramatice, rareori de liniște, din viața Basa- colae Rădulescu de a reconstitui istoria Basarabiei, rabiei. Prietenul domnului Nicolae Rădulescu, coleg istoricul tulcean se întreba cu durere: „Oare, Doamne, de liceu la Deva, scriitorul Miron Scorobete (autor al ce trăiri sufletești, ce zbucium lăuntric îi chinuia odi- unei cărți pe care toți românii ar trebui să o citească, nioară pe frații noștri basarabeni cărora li se refuza „Dacia edenică”), subliniind iubirea comună pentru dreptul de a se socoti români?!”. Basarabia, pentru adevărul istoric, animat de același Scrisă într-un stil sobru, exact, specific isto- patriotism fierbinte, reproduce în „Cuvânt înainte la riei, cartea Basarabia de la cotropire până la unirea Basarabia noastră” mărturisirea marelui Ierarh Anto- cu PATRIA MAMĂ derulează evenimentele ulterioare nie Plămădeală al Ardealului: „Dacă orice urmă de pa- încorporării în ținutul Imperiului Țarist, cu date, to- triotism ar dispărea din România, există Basarabia. ponime, numele tuturor celor care, de o parte sau alta, De acolo va veni scăparea…” au fost participanți la scrierea istoriei în această pe- Voi încheia prezentarea acestei cărți răscoli- rioadă frământată a unui teritoriu românesc. Sunt toare cu două strofe din „Imnul Basarabiei” de Adrian informații despre viața românilor în acele timpuri, Păunescu, scris pe 14 iunie 1991, reprodus de autor la despre război și pace, despre încercările de final, alături de multe alte texte emoționante despre deznaționalizare a Basarabiei prin biserică, despre ținutul românesc: lupta împotriva rusificării școlii românești, despre in- telectualii Basarabiei, luptători pentru unire (cum au „Frățește cuprinde-mă, frate, fost Ion Codreanu, Pantelimon Erhan, Onisifor Ghibu, Și hai sub cele trei culori Pantelimon Halippa, Constantin Stere și mulți alții), Și peste Pruturile toate despre renașterea curentului național. Se subliniază o Să construim un pod de flori. realitate dramatică: „… populația românească din Ba- sarabia a fost cea mai urgisită comunitate a lumii!” Ne închinăm, Moldovă Suverană, (afirmația autorului în „Cuvânt de încheiere”). Mulți La jertfa ta, la sacrificiul tău, moldoveni dintre Bug și Prut au fost răspândiți, Și rana ta ne e și nouă rană, alungați în Nordul Înghețat, peste Urali, în Extremul La fel la București și Chișinău.” Orient, fiind înlocuiți cu alogeni care „în teritorii ce

13 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Imaginea Mielului în opera teologului ortodox rus Serghei Bulgakov

Drd. Alexandru Cocetov, Republica Moldova

Revista trimestrială, Le Messager, publică în kov considera că aceştia au urmat o cale greşită în fun- anul 1971 (III-IV, înregistrat sub nr. 101-102) un arti- damentarea icoanei, Bulgakov pune accent nu pe des- col consemnat de S. Bugalkov[1], care se intitulează, criptibilitatea Persoanei, ci pe posibilitatea de a Cina Mielului[2]. Deși este un articol destul de mic, reprezenta această umanitate veşnică şi dumnezeiască. teologul, filosoful, preotul și economistul creștin or- Însă apologeţii creştini vedeau reprezentarea lui Dum- todox rus, reușește să sape adânc o tematică atât de nezeu nu în vreo „Divino-umanitate” originară şi veş- amplă, și anume: imaginea Mielului lui Dumnezeu. nică, ci în chipul Persoanei lui Hristos, Purtătorul naturii dumnezeieşti şi a celei omeneşti.[10] Scurt istoric Scopul acestui material nu este cercetarea Când se vorbește despre Bugalkov, se enu- acestei doctrini, însă, este foarte util de a trage doar o meră cel puțin următoarele aspecte: privire asupra acestui subiect, pentru că el are o - Serghei Nikolaevici Bulgakov, fiu al unui preot or- importanță cu privire la explicațiile pe care le aduce todox, care s-a născut în Livnî, Rusia, pe 16 iunie Bugalkov cu privire la jertfa Mielului, care practic re- 1871 iese din explicațiile pe care le aduce din teologia sa - fost preot în Biserica rusă la începutul secolului do- despre sofie. uăzeci Ideea pe care o reproduce Bulgakov în scrie- - cunoscut ca teolog ortodox, filozof și economist rea sa, are un impact enorm asupra concluziei la care - a scris multe cărți[3] și articole, de asemenea a pre- ajunge. De aceea, înainte de a intra în subiectul mie- dicat[4] lului din opera teologului rus, e important de știut ur- - a fost remarcat prin cea mai controversată doctrină, mătoarele aspecte cu privire la doctrina sofiologică și anume despre sofiologie.[5] sau despre „Sofia”, în care sunt făcute creaţia şi cor- poralitatea. Iată care este concluzia lui Bulgakov cu Despre Sofia privire la sofia și legătura cu Isus Cristos: - Cristos a dat posibilitatea de a-L reprezenta Despre această doctrină[6] se poate citi mai pe Dumnezeu, ceea ce a anulat interdicţia imaginilor multe[7] în scrierile lui Bugalkov (pentru că el se enu- - chipul decăzut al lui Dumnezeu este restau- meră printre cei mai influenți filosofi și teologi ruși), rat în Cristos şi astfel însă, ea a fost criticată în masă de către[8] ortodocși, - prin restaurare, devine şi reprezentabil, care fiind numită chiar străină,[9] pentru că nu reprezenta reprezintă o relaţie ontologică strânsă între Dumnezeu în totalitate ideologia ortodoxă rusă, și anume imagi-

creștinism și interpretare şi lume[11] nea (prezentarea dumnezeirii prin icoană): Deși Sergei Bulgakov nu este primul sau uni- Contrar Sfinţilor Părinţi care au participat la cul preot ortodox care a descris acest subiect, căci cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic, despre care Bulga-

14 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 printre proeminenții potențiali ai sofhiologiei ruse se regăsesc și următoarele nume: Nikolai Berdyaev, An- drei Bely și alții, care au dezbătut acest subiect, însă Bulgakov (împreună cu discipolii săi) a făcut o explicație mai clară și mai profundă, explicând că nu are ca scop demolarea ideilor ortodoxe, ci constructi- vitatea lor, căci explicația pe care o aduce cu privire la sofia este una constructivă în raport cu teologia or- todoxă, și este una importantă pentru înțelegerea spe- cificului filozofiei ruse, evitând dogmatizarea strictă și argumentarea rațională, dar gravitând la o artă plas- tică figurativă, cu accent emoțional, plastic, o manieră estetic atractivă de filozofare.[12] Aceasta la rândul său, are ca scop unitatea și dezvoltarea, iar N. O. Lossky vine cu o completare, în care numește sofhiologia ca pe „o învățătură extrem de caracteristică filozofiei religioase ruse.”[13] Așadar, posibilitatea de a-L reprezenta pe Dumnezeu prin întruchiparea Fiului Său pe pământ, cum s-a văzut mai sus în explicațiile date de Bulgakov cu privire la sofia,[14] are în centrul atenției sale aspectul mielului, pe care teologul rus într-un mod așa de frumos îl plasează în opera sa, Cuvinte. Învățături.

Conversații[15] și Cina Mielului, care reprezintă Serghei Nicolaevici Bulgakov, însuși și singura natură a lui Dumnezeu.[16] Asta îl face diferit de ceilalți filosofi ruși, căci Bulgakov pre- zintă corelația pozitivă a naturilor în Hristos deschide până la moartea și moartea de cruce” (Fil. 2:8).[21] calea îndumnezeirii către om.[17] Teologul rus explică necesitatea morții Mie- lului, și anume pentru răscumpărarea, îndreptățirea și Aspectul Mielului ca jertfă împăcarea[22] oamenilor cu Dumnezeu prin sânge- Totul începe cu pregătirea de zilele Paștelului, lele lui Cristos. El adaugă că, „am fost cumpărați cu când se apropie ziua sfârșitului, care începe cu cină, un preț” (1 Cor. 6, 2; 7, 23), și că: apoi Ghetsimani și continuă cu Calvarul, moartea pe - „Hristos a murit pentru toți” (2 Cor. 5, 15), cruce și înmormântarea.[18] Autorul remarcă că e - „Hristos ne-a răscumpărat din jurământul „centrul săptămânii a paisprezecea și a săptămânii legii, devenind jurământ pentru noi” (Gal. 3, 13), sfinte” și că e „Cina Domnului, sărbătoarea de nuntă - în El „avem mântuirea prin sângele Lui” a Mielului, masa de rămas-bun cu oamenii de pe Pă- (Efeseni 1, 7), „fiind dușmani („ prin fire copii ai mâ- mânt” în care Cristos va lua pentru ultima dată cina niei ”, Efeseni 2, 3), cu ucenicii Săi de pe pământ, așa cum remarcă Mân- - ne-am împăcat cu Dumnezeu prin moartea tuitorul „Nu voi mai mânca acest Paște cu tine până Fiului Său”[23] când nu se va finaliza în Împărăția lui Dumnezeu și Această este explicația lui Bugalcov cu pri- nu voi bea din rodul viței de vie, până nu vine” (Luca vire la scopul venirii Mântuitorului, Mielului divin pe 22:16-18).[19] acest pământ, însă, explicația teologului continuă, Bulgakov notează în acest mic tratat după cum se poate vedea în următoarea parte a acestui importanța venirea lui Cristos pe acest pământ asemă- eseu. nător cu o ființă umană, care Însuși s-a smerit înaintea noastră,[20] ca să poată ridica păcatul omenirii. Au- Patimile Mielului torul declară clar și ferm, că Înaltpreasfințitul se Bulgakov explică luarea păcatelor asupra Sa jertfește lui Dumnezeu, revelând ascultare „chiar și

15 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

în felul unei acceptări spirituale, iar consecințele nului divin. Moartea căruia a fost ca una în întregime printr-o suferință trupească: împreună cu acceptarea omenească, însă cu un alt scop: pentru a lua păcatul spirituală a păcatului lumii - Ghetsimani - Hristos și- omenirii. a acceptat consecințele trupești, Golgota; împreună Ambele aspecte, care se pot regăsi în operele cu chinul spiritual al păcatului, Hristos a suferit lui, anume cel al aspectului mielului ca jertfă și cel al consecințele sale trupești[24], pentru că, după cum patimilor, reprezintă în totalitate sofia - Hristos a dat remarcă teolugul rus, suferința și moartea lui Hristos, posibilitatea de a-L reprezenta pe Dumnezeu, ceea ce nefiind firești, ci acceptate în mod liber, nu puteau fi a anulat interdicţia imaginilor, în care chipul decăzut decât violente: prin chin, tortură și crimă, la fel ca mă- al lui Dumnezeu este restaurat în Hristos şi astfel prin celul unui miel jertfitor.[25] restaurare, devine şi reprezentabil, care reprezintă o Această suferință trupească, adoptată de Mân- relaţie ontologică strânsă între Dumnezeu şi lume,[29] tuitor, a fost una enorm de mare, având ca semn și care poate fi realizată doar prin jertfa Mielului lui sânge și apă,[26] care a curs din Cristos, care a purtat Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. păcatul lumii, despre care a vorbit încă de la cina cea de taină, și care nu seamănă cu nici o moarte din ______această lume: 1 Despre viața și activitatea sa au scris mulți autori, cum ar fi Moartea și patimile lui Hristos nu se pot ase- Л.А. Зандер (L. A. Zander în cartea Dumnezeu și lumea) Бог măna cu nici o altă moarte umană, pentru că este o и Мир, Миросозерцание отца Сергия Булгакова, Том 1, 1948. moarte liberă, nefirească, acceptată împreună cu 2 În forma electronică se poate găsi pe: http://ivashek.com moartea spirituală ca păcat al lumii. Nu este doar un /en/texts/theology-texts/words/404-vecherya-agntsa eveniment extern sau un accident rău, care s-ar putea 3 Sophia, Unfading Light, Philosophy of Economy, The Lamb să nu se fi întâmplat, sau pur și simplu eșecul unei per- of God, The Ortodox Church, The Bride of the Lamb, The soane individuale - nu, este însăși ființa, conținutul, Conforter, Icons and the Name of God etc. puterea vieții de sacrificiu a lui Dumnezeu-om, jertfa 4 A scris Filozofia numelui și Tragedia filozofiei, Socialist Iubirii.[27] Creștin. Ca scriitor, a scris monografii, inclusiv Filozofia și Moartea și patimile lui Cristos, reprezintă cu economia și Lumina Nepieritoare. 5 sine un act divino-uman, și care nu este sfârșitul slu- Pentru comentariu, texte și o expunere completă a contro- jirii Sale, căci, așa cum remarcă autorul mai departe versei sofiologice, vezi, Essai sur le père Serge Boulgakov (1871-1944), philosophe et théologien chrétien (Paris: Les în scrierea sa, moartea Mielului este punctul cel mai Éditions Parole et Silence, 2006), de Antoine Arjakovsky, profund al întrupării Sale, după care începe toată lu- pp.99-125 și La génération des penseurs religieux de l’émi- crarea Marelui Preot.[28] gration Russe: La Revue ‘La Voie’ (Put’), 1925-1940 (Kiev/Paris: L’Esprit et la Lettre, 2002), pp.433ff., N. T. Concluzie Eneeva, Spor o sofiologii v russkom zarubezh’e 1920-1930 Serghei Bulgakov remarcă importanța venirii godov (Moscow: Institut vseobshchei istorii RAN, 2001), și a morții Mielului lui Dumnezeu ca o împlinire a pla- Igumen Gennadii (Eikalovich), Delo prot. Sergiia Bulgakova:

16 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Istoricheskaia kanva spora o Sofii (San Francisco: Globus 20 Сергий Булгаков, Вечеря Агнца, Глава пятая, Дело Хри- Pub., 1980), Bryn Geffert, ‘Sergii Bulgakov, The Fellowship стово, Б). Искупление, YMCA-PRESS, Paris, 1933, 372. of St Alban and St Sergius, Intercommunion and Sofiology’, În varinata limbii engleze se regăsește la: Sergius Bugalcov, Revolutionary Russia, 17:1 (June 2004), pp.105-41, ‘The The Lamb of God, B. Eerdmans Publishing, Grand Rapids, Charges of Heresy Against Sergii Bulgakov: The Majority Michigan, 2008. and Minority Reports of Evlogii’s Commission and the Final 21 Сергий Булгаков, Вечеря Агнца, 372. Report of the Bishops’ Conference’, St Vladimir’s Theologi- 22 Сергий Булгаков, Вечеря Агнца, 372. cal Quarterly, 49.1-2 (2005), pp.47-66 și în special Alexis 23 Сергий Булгаков, Вечеря Агнца, 372. Klimoff, ‘Georges Florovsky and the Sophiological Contro- 24 Сергий Булгаков, Вечеря Агнца, 397. versy’, St Vladimir’s Theological Quarterly, 49.1-2 (2005), 25 Сергий Булгаков, Вечеря Агнца, 397. p.67-100. 26 Сергий Булгаков, Вечеря Агнца, 398. 6 Pentru mai multe detalii cu privire la această doctrină vezi: 27 Сергий Булгаков, Вечеря Агнца, 402. Глава третья, Боговоплощение, 4. Две природы во Хри- 28 Karl Christian Felmy (profesor emerit al Universităţii Er- сте: София божественная и София тварная. langen-Nürnberg, Germania), Sofia – înţelepciunea lui Dum- Sau: Сергий Булгаков, Философия хозайства, чась 1-я. nezeu (publicat în: Revista Teologică, 94 (2012), nr. 3, p. Мир как хозайство, Москва, 1912 (reeditare: 1971), p. III. 138-150), 146. 7 Vezi: Protopop George Grabbe, Toward a History of the Ec- 29 Despre viața și activitatea sa au scris mulți autori, cum ar fi clesiastical Divisions Within the Russian Diaspora, Living Л.А. Orthodoxy, Vol. XIV, No. 4, July-August, 1992, pp. 37-39 8 Bulgakov a răspuns ucazului în O Sofii Premudrosti Boz- Bibliografie: hiei: Ukaz Moskovskoi Patriarkhii i dokladnye zapiski prot. * Bugalcov, Sergius. The Lamb of God. Michigan: B. Eerd- Sergiia Bulgakova Mitropolitu Evlogiiu (Paris: YMCA, mans Publishing, Grand Rapids, 2008. 1935), pp.20-51. Apoi, Vladimir Lossky a pubilicat o bine- *Bulgakov, Serghei. Înţelepciunea lui Dumnezeu. Traducere: cunoscută analiză critică a răspunsului lui Bulgakov la ucaz, Fr., Lausanne, 1983. numită Spor o Sofii (Paris, 1936). *Булгаков, Сергий. Вечеря Агнца. Paris: YMCA-PRESS, 9 Pentru mai multe detalii, vezi: Sf. Ioan Maximovici, The Or- 1933. thodox Veneration of the Mother of God, St. Herman Press, *Булгаков, Сергий. , чась 1-я. Platina, Ca, 1978, p. 40. Москва, 1912. 10 Leonid Uspensky, Teologia Icoanei în Biserica Ortodoxă *Булгаков, Сергий. Слова. Поучения. Беседы. YMCA- Rusă, Ed. Patmos, Cluj-Napoca, 2005, pp.191-192. PRESS, 1987. Булгаков, Сергий. Свет невечерний. 11 Karl Christian Felmy (profesor emerit al Universităţii Er- Москва, 1994. langen-Nürnberg, Germania), Sofia – înţelepciunea lui Dum- *Burlacu, Mihai. Sofia – înţelepciunea lui Dumnezeu în nezeu (publicat în: Revista Teologică, 94 (2012), nr. 3, p. gândirea lui Serghei Bugalkov. 2016. 138-150), 146. *Ваганов, Н. А. Софиология прот Сергия Булгакова. 12 Vezi: https://iphlib.ru/library/collection/newphilenc/docu- Москва: 2010. ment/HASH011d9ecc724e9ab4a1a95b1d, accost pe 12 no- *Clement, Olivier. Ochiul de Foc, Două viziuni spirituale iembrie, 2019. asupra cosmosului, trad. Petruş Costea, Bucureşti: Editura 13 N. O. Lossky, Istoria filosofiei ruse, 1991, p. 473. Humanitas, 2006. Vezi: Serghei Bulgakov, Înţelepciunea lui Dumnezeu, trad. *Felmy, Karl Christian. Sofia – înţelepciunea lui Dumnezeu. Fr., Lausanne, 1983, p. 17, apud Olivier Clement, Ochiul de Revista Teologică, 94, nr. 3, 2012. Foc, Două viziuni spirituale asupra cosmosului, trad. Petruş *Grabbe, George. Toward a History of the Ecclesiastical Di- Costea, ed. Humanitas, Bucureşti, 2006, p. 15. visions Within the Russian Diaspora. Living Orthodoxy, Vol. 14 Сергий Булгаков, Слова. Поучения. Беседы, Вечеря XIV, No. 4, July-August, 1992. Агнца,YMCA-PRESS, 1987, (Serghey Bulgakov, Cuvinte. *Lossky, Vladimir. Spor o Sofii. Paris, 1936. Învățături. Conversații). *Лосский, Н. О. История русской философии. Библио- 15 Н. А. Ваганова, Софиология прот. Сергия Булгакова, тека «Вехи», 2002. Москва 2010, pp. 74, 85. *Maximovici, Ioan. The Orthodox Veneration of the Mother 16 Серге́й (Сергий) Никола́евич Булга́ков, Собственное of God. Platina, Ca: St. Herman Press, 1978. философское учение, Софиология, https://ru. wikipedia .org *Покровский, Н. В. Евангелие в памятниках иконографии /wiki/ Булгаков,_Сергей_Николаевич#cite_ref-13, accesat преимущественно византийских и русских. СПб., 1892. pe 13 noiembrie, 2019. *Зандер, Л.А. Бог и Мир. Миросозерцание отца Сергия 17 Сергий Булгаков, Слова. Поучения. Беседы, 243. Булгакова, Том 1, 1948. 18 Сергий Булгаков, Слова. Поучения. Беседы, 243. *Uspensky, Leonid. Teologia Icoanei în Biserica Ortodoxă 19 Сергий Булгаков, Слова. Поучения. Беседы, 245. Rusă. Cluj-Napoca: Editura Patmos, 2005.

17 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Lexic, morfosintaxă şi stil în ,,Românii supt Mihai Voievod Viteazul”, de Nicolae Bălcescu

Prof. Mihai MILIAN

-partea I- Lider informal al creștinătății, Mihai Viteazul va fi eroul providențial al românilor secolului al XVI- INTRODUCERE lea, după cum Bălcescu, introvertit și ftizic, trebuie să „Deschid” lucrarea despre „sfânta carte” „Ro- fie cel al românilor secolului al XIX- lea râvnind ex- mânii supt Mihai Voievod Viteazul” și voi arăta lupta travertirea marelui voievod. uriașă cu destinul, a acelui erou al revoluției și roman- Comentatorii operei au scos în evidență tismului românesc, tribun și istoric romantic cu profil admirația pentru eroul cu dimensiuni de semizeu și, tragic, Nicolae Bălcescu. în cadru de epopee, cultul unității naționale, căreia i- El este erou al revoluției pentru că a fost su- a servit acest „leu”, duhul revoluționar pe care l-ar fi fletul ei și a fost înfrânt fără a avea măcar parte de o purtat Mihai printre popoare, pentru frenezia luptei „moarte pe câmpul de luptă” ci de exil. armate a acestui erou, „slăbiciunea deosebită” pentru Este erou al romantismului românesc pentru „descrierea luptelor”[2], pentru fumul bătăliilor, pen- că în lupta cu timpul și boala nu-și termină „opera”că- tru izbiturile săbiilor. reia i se dedicase cu ultimele rezerve ale vieții și, în Autorul romantic Bălcescu crede în “misia” eroului felul acesta, nu-și poate „trăi” nici pe plan ideal său, în „misia” poporului său în lume, în scrisori crede „moartea pe câmpul de luptă” alături de eroul medie- că „va veni o zi” când „visarea vieții mele se va îm- val, Mihai Viteazul, căruia i se substituia și pentru că plini”, declară că a proiectat scrierea ca o „poemă is- „împrejurările” nu l-au „iertat a da stilului corecția tre- torică”, îi scrie lui Alecsandri că „România va fi iubita buincioasă”, după Comparând fraze din acest frag- noastră” și face aluzie la „opera” sa într-o notă: „cel ment cu cele din edițiile ulterioare, cercetătorul Paul din urmă al meu cuvânt va fi încă un imn ție, țara mea Cornea a demonstrat efortul lui Bălcescu pentru ame- mult dragă!”. liorarea formei și direcțiile acestui efort .[1] Prin opera sa Bălcescu urmărește un scop și Personalitatea istorică a lui Mihai Viteazul a ia atitudine, deci are stil artistic. Istoricul literar Paul inspirat pe mulți scriitori pașoptiști. În febra acelor Cornea îi definește astfel stilul: „Familia stilistică” a ani, aceasta afirma un crez și mărturisea o solidaritate lui Bălcescu e a romanticilor francezi din prima pede ideal. rioadă, la care sensibilitatea încătușată într-o formă de Nicolae Bălcescu se detașează de contempo- o severitate clasică, nu numai că nu refuză concursul

limbă și interpretarelimbă ranii săi ce au tratat tema grăbit sau facil în construcții rațiunii, dar uneori îl și solicită. Bălcescu este întot- fragile. El a abordat subiectul transformându-l în deauna stăpân pe sine, își domină condeiul, este ca- ideal, confundându-se cu eroul, trăind până la substi- pabil de cazna giuvaergiului în șlefuirea frazei și în tuire măreția și declinul într-o operă concepută și rea- același timp e preocupat de planul arhitectonic de an- lizată ca un monument durabil. samblu. “Românii supt Mihai Voievod Viteazul“ re-

18 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 prezintă o operă clădită după un plan monumental în Referindu-se la particularitățile artistice ale care fiecare frază, parcă sculptată, aparține unui vast capodoperei lui Bălcescu, prof.univ.Paul Cornea scria: edificiu conceput cu grija simetriei, a echilibrului și a „Arhitectura operei, de o proporționalitate clasică, in- perspectivei [3]. dică un romantism echilibrat de rațiune. Bălcescu este Opera lui Bălcescu “Românii supt Mihai Vo- un scriitor retoric, însă retorismul nu devine la el o ievod Viteazul” trebuie inclusă în aria literaturii “pen- formă agresivă a subiectivității... ci rămâne un mijloc tru că în timp ce Negruzzi la 1840 și Odobescu la de intensificare a emoției, o rezonanță a adâncurilor 1857 fac apel la elementele limbii vechi pentru a rea- conștiinței. Lirismul său e curat ca lacrima, de unde o lize opere literare pe teme istorice, Bălcescu adună neobișnuită austeritate morală și înălțime de cuget. documente, le interpretează pentru a realiza o operă Stilul are cadența unui discurs, cu frazele organizate istorică cu mijloace literare” [4]. ca niște unități ritmice, de o solemnitate reținută, dar În „Cuvânt preliminariu despre izvoarele istoriei ro- gravă și învăluitoare. Scriitorul nu e un colorist; e un mânilor” din „Magazin istoric pentru Dacia” I, 1845, poet cu simțul muzicalității frazei și un filozof mai Bălcescu spune: “ Ei ( cronicarii ) în stilul lor for- mult decât un pictor” [6]. mează două școli deosebite. Una mai serioasă se asea- Arta literară a lui Bălcescu nu ar fi fost posi- mănă cu cărțile bisericești, citează adesea fraze din bilă fără fundamentul ei în limba întregului popor, pe Biblie și din Psaltire, de aceea cam ostenește pe cititor, care a aplicat pecetea unui stil personal, un mod pro- este prea interesantă pentru faptele ce ne arată; alta priu de a-i folosi lexicul, formele și construcțiile. mai ușoară și plină de naivitate , se citește cu mare Acest mod este obiectul analizei lucrării de față, care plăcere.” va stabili formele gramaticale, lexicale și stilistice În opera „Românii supt Mihai Voievod Vitea- convergente, pentru a demonstra rolul important al auzul” Bălcescu tinde să îngemăneze seriozitatea fapte- torului în formarea și progresul limbii literare și spe- lor interesante oferită de prima școală cu plăcerea și cificul acestui rol. ușurința de a le citi oferite de a doua. Studiile ce au ca obiectiv expresivitatea lim- Este o opțiune conștientă cauzată obiectiv de bii lui Bălcescu sunt puține și dense, fapt relevat și de stadiul dezvoltării limbii literare în deceniul al V-lea bibliografie și au fost în parte citate. Vom încerca să al secolului al IX-lea și subiectiv de structura sintetizăm și să exemplificăm sugestiile acestor lu- personalității creatoare a lui Bălcescu. crări. Perioada pașoptistă este o etapă importantă, cea de început, a formării literaturii noastre moderne, LEXICUL când formarea limbii literare este o problemă Sfera lexicală a lui Bălcescu este una dintre națională esențială. Limba literară, inclusiv stilul be- cele mai întinse și mai variate din literatura vremii letristic trebuie să răspândească ideile revoluției bur- sale. Lucrul este cu totul explicabil, dacă ne gândim ghezo- democratice prin jurnalele și revistele care că acest scriitor învățat și cu multă experiență, folosise apar, pe scenele teatrelor, în adunările asociațiilor cul- izvoarele cele mai felurite pentru a-și îmbogăți voca- turale, prin cercetările științifice traduse sau bularul. Născut în 1819, Bălcescu apucase încă lumea românești, prin argumentarea oratorică. veche și își amintea moravurile și limba ei, observase Se impune și necesitatea creării unei literaturi viața poporului și studiase folclorul, citise vechile cro- naționale originale. Dezvoltarea simultană a tuturor nici, avea cunoștințe în domeniul mai multor disci- genurilor și speciilor este firească. Limba literară pline, poseda mai cu seamă erudiția unui istoric și a dobândește un grad superior de însușiri „tranzitive” unui economist sau sociolog și cunoștea câteva limbi și „reflexive”, care să dea posibilitatea celor care o vechi și moderne. Împrejurările vieții și ale formației mânuiesc nu numai „să comunice” dar „să se și co- sale explică îndeajuns întinsa arie a lexicului lui Băl- munice” [5]. Această dublă intenționalitate este pre- cescu. zentă în orice text, cele două intenții fiind invers El are meritul de a fi îmbogățit fondul lexical proporționale. al limbii noastre literare cu numeroase cuvinte, luate La Bălcescu se vede efortul de a schimba fie din tezaurul lexical vechi – pentru motive de ordin proporționalitatea aceasta inversă sporind reflexivita- artistic, în legătura cu redarea culorii locale – fie îm- tea unei opere istorice. prumutate din alte limbi, dar acomodate spiritului lim-

19 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 bii noastre.. Din punct de vedere al îmbogățirii canti- pline) ne permite să desprindem câteva concluzii care tative a vocabularului și, totodată, al folosirii lui ex- facilitează înțelegerea unor aspecte ale stilului operei presive, în scopuri artistice, credem că Bălcescu nu literare. Distribuția părților de vorbire în tabelul de este întrecut de niciun alt scriitor din prima jumătate mai sus relevă în primul rând caracterul nominal al a secolului trecut. Bogăția și varietatea vocabularului stilului „Românilor supt Mihai Voievod Viteazul”. lui N.Bălcescu uimesc pe cititor. Numai un glosar al Această concluzie rezultă în urma comparării întregii lui opere va putea oglindi concret superiori- modului în care sunt reprezentate în text substantivele tatea culturii lui Bălcescu, căutarea și găsirea (52, 38%) și verbele (28 , 93%) . Procentul mic de posibilităților lui de exprimare. Vom analiza lexicul verbe în raport cu substantivele evidențiază prezența lui Bălcescu, grupându-l în mai multe categorii, fără unui filon liric, caracterul poetic și retoric al operei nicio pretenție, de altfel, de a constitui glosarul com- respective. plet al operelor sale. În general, proza literară, caracterizată prin Un prim aspect îl constituie structura lexicu- naturalețe, deci apropiere de limba vorbită, realizează lui. Analiza cu ajutorul metodei statistice[7] a 50 pa- un echilibru între verb și substantiv. Din păcate, lipsa gini din „Românii supt Mihai Voievod Viteazul” unor studii care să prezinte cantitativ lexicul unui (volumul înglobează 577 pagini pline), reprezentând scriitor sau al unei opere literare facem să nu putem 13,26% din întregul volum, s-a făcut pe 3 releveuri susține afirmația de mai sus cu cifre comparative. luate la întâmplare: pp. 91-102 (12 p); pp. 151 – 173 Numărul adjectivelor reprezintă mai puțin de (22p); pp. 282-297 (16 p). ½ din numărul substantivelor. Ținând seama de faptul Statistica a urmărit inventarierea cuvintelor că adjectivul apare de foarte multe ori în grupul sub- pline (substantivul, adjectivul, verbul, adverbul și stantiv+adjectiv, rezultă că aglomerările (suitele ter- interjecția), eliminând din observație celelalte părți de nare ) sunt destul de rar reprezentate în „Românii vorbire (unelte gramaticale) lipsite de interes pentru supt Mihai Voievod Viteazul”. cercetarea întreprinsă. În sfârșit, menționăm lipsa interjecției. La A fost eliminat global numeralul. În cadrul N=9.318 cuvinte – text, au revenit doar două substantivelor au fost considerate cuvinte unice sub- interjecții. Autorul nu-și exteriorizează deci sentimen- stantivele compuse și cele denumind o noțiune unică.. tele prin mijlocul cunoscut al interjecției. Pentru În ceea ce privește categoria verbului, semiauxiliarele aceasta recurge la tehnica calificării prin superlativ și de mod și de aspect au fost numărate împreună cu ver- a exclamației retorice. Observațiile făcute nu epui- bul alături de care apar. Participiile cu valoare adjec- zează posibilitățile oferite de metoda statistică. Im- tivală au fost incluse în categoria adjectivului. aginea releveurilor nu ne îngăduie însă calcularea În categoria adverbului au fost incluse și ad- concentrației și bogăției cu tot interesul pe care l-ar verbele unelte. Pe parcursul celor 50 de pagini au fost prezenta concluziile ce s-ar putea desprinde dintr-o identificate 9318 unități lexicale, repartizate astfel: asemenea cercetare. Depășind datele statistice și urmărind părțile de vorbire din punct de vedere al repartizării și funcției lor, se poate afirma că stilul „Românilor supt Mihai Voievod Viteazul” este un stil adjectival. „Bălcescu – scria Tudor Vianu – nu este avar cu adjectivele sale. Aproape toate personajele care apar în scenă și aproape toate evenimentele sunt însoțite de caracterizarea istoricului care este un drept și cumpătat judecător al oamenilor și al faptelor” [8]. Cu aceeași ocazie, Tudor Vianu remarca și justețea adjectivului său [9] ,,caracterizările făcându- se prin “perechi de adjective, asociate cu naturalețe sau puse într-un anumit contact” [10]. Analiza cantitativă a unui text cu o întindere Deși mai puțin frecventă, suita ternară – am mai mare (în cazul nostru peste 9.000 de cuvinte adăuga noi – constituie și ea unul din procedeele de

20 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 utilizare a adjectivelor în opera lui Bălcescu. De ase- Bulgaria , oraș neînchis, bogat și mare...” (R.M.V.V., menea, demn de relevat este faptul că reacția violentă 168). manifestată de scriitor la contactul cu evenimentele Un ultim aspect deosebit de interesant al ca- istorice își găsește expresia în predilecția pentru ad- lificării calității prin adjectiv, este datorat frecvenței jectivul cu valoare de superlativ. Din cele 1001 adjec- formelor de plural ale adjectivelor. tive inventariate, 197, adică 19.68% reprezintă forme Analiza stilului adjectival ne conduce la con- de superlativ. Le evidenţiem întrucât autorul nu utili- cluzia structurii retorico- lirice a operei aflate în zează decât rareori superlativul gramatical, recurgând discuție. în schimb la o impresionantă varietate de mijloace lexicale. De remarcat faptul că din totalul de 88 adjec- ______tive numai 24 reprezintă forme de superlativ 1Paul Cornea, ”Studii de literatură română modernă”, Ed. gramatical, lipsit, de altfel de putere evocatoare, ce- pentru literatură, București, 1962, pag. 251. lelalte fiind superlative lexicale. 2G. Călinescu, ” Istoria literaturii române de la origini până Toate adjectivele au fost lăsate cu terminația în prezent”, ed. Minerva, București, 1982, p. 190. 3 pe care o au în lucrare. Au fost incluse în analiză ad- Paul Cornea, ”Studiu introductiv” la N. Bălcescu, ”Ro- mânii supt Mihai Voievod Viteazul”, București, 1973. jective ca “sfâșiat”, „crud”, „înflăcărat”, „glorios” , „ve- 4 Gabriel Țepelea, Gh. Bulgăr, ”Momente din evoluția lim- cinic”, deoarece în context exprimă calitatea maximă, bii române literare”, Ed. Didactică și Pedagogică, asemănându-se deci prin conținut cu superlativele. București, 1973, p. 196. Adjectivul „mare” nu a fost inclus deoarece 5 Tudor Vianu, ”Dublă intenție a limbajului și problema sti- nu conține decât doar în germene ideea de superlativ. lului” în vol. Tudor Vianu ”Studii de stilistică”, Ed. Didac- O altă cale a calificării maxime este suita ter- tică și Pedagogică, București, 1968, p. 32. nară de adjective. Ne interesează , în acest caz, nu 6 Paul Cornea, ”Istoria literaturii române” II, ed. Acad. schema repetitorie cu consecințe în primul rând rit- RSR, p. 525. 7 mice, pe care o vom discuta în cadrul subcapitolului V. Wagner, R. L. și Paul Guirand: La methode Statistique cu alte procedee stilistice, ci valoarea semantică de en lexicologie. În: Revue de l’Enseignement Superior, 1959. 8 Tudor Vianu – Nicolae Bălcescu în Tudor Vianu „Arta superlativ pe care o poate exprima uneori aceasta. prozatorilor români”, ed. cit., p. 38. Enumerarea adjectivelor sugerează prin acu- 9 Ibidem p. 37 mulare superlativul, chiar când la suita ternară nu par- 10 Ibidem p. 38 ticipă nici un adjectiv la superlativ: „…Baba, în Adrian Pal

21 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Viața fără diversitate culturală

Mihnea Teodor POPESCU

Fiecare comunitate umană, indiferent de mă- pre diversitatea culturală vorbim despre mii de rime sau de zona geografică în care se află, este defi- modalități diferite de a privi lumea, mii de puncte de nită de un set de valori, tradiții și obiceiuri care îi vedere care variază. alcătuiesc identitatea culturală. Acestea au rolul de a Viața într-un mediu caracterizat de această menține o anumită ordine socială specifică grupului multitudine de mentalități și de moduri de gândire respectiv și de a transmite de la o generație la alta poate avea un impact pozitiv major asupra noastră ca cunoașterea obținută în timp. Variația acestor modele, indivizi. În primul rând, diversitatea culturală poate acestor viziuni asupra lumii – întâlnită atât între reprezenta un stimul în ceea ce privește dorința de a societăți cât și în interiorul acestora – reprezintă di- cunoaște mai multe despre culturile respective. A versitatea culturală. Într-o lume în care efectele glo- învăța despre culturi diferite implică atât o lărgire a balizării se fac tot mai mult simțite, eventualitatea orizontului de cunoaștere, cât și o creștere a nivelului unei uniformizări în plan cultural începe a reprezenta de toleranță și o renunțare la prejudecăți și la idei preun motiv de îngrijorare. Pe măsură ce multiplele be- concepute despre cei din jur. Acest lucru înseamnă un neficii ale diversității culturale sunt recunoscute, de- progres evident în ceea ce privește abilitățile sociale, vine din ce în ce mai clar că o viață într-un mediu probabil unele dintre cele mai importante aptitudini cultural omogen privează individul de unele condiții pe care le putem dobândi și perfecționa; într-un spațiu favorabile unei dezvoltări intelectuale și sociale cât cultural uniformizat, dezvoltarea acestui tip de mai armonioase. De aceea, este necesar ca acest fe- abilități poate fi îngreunată din cauza lipsei unor sti- nomen să fie combătut, iar heterogenitatea spațiului muli în acest sens. cultural trebuie să fie menținută prin promovarea mul- Un alt beneficiu al traiului într-o societate ticulturalismului și prin încurajarea dezvoltării multiculturală mai puțin evident, dar de o importanță inteligenței culturale a fiecăruia dintre noi. majoră este dezvoltarea gândirii critice și depășirea Pentru a înțelege importanța acestor variații, condiționării culturale care își lasă amprenta asupra eseu trebuie în primul rând să conștientizăm rolul pe care proceselor noastre cognitive și afective. Într-un mediu îl îndeplinesc în planul dezvoltării individuale. Diver- caracterizat de un singur model cultural, acesta ne-ar sitatea culturală nu se reduce la deosebirile vizibile influența în totalitate modul de a gândi, de a simți și între manifestările exterioare, căci apartenența la o de a acționa; cultura în care ne naștem ne-ar trasa clar cultură nu presupune doar urmarea unor anumite sti- limitele imaginației și chiar pe cele ale percepției. În luri de viață, la respectarea unor cutume, obiceiuri, ri- același timp, diversitatea ne permite să intrăm în con- tualuri, tradiții, ci vizează mai ales mentalitatea, felul tact cu viziuni diferite, fapt ce ne ajută să abandonăm de a percepe existența și de a te raporta la realitatea dogmatismul; odată ce ne-am dezvoltat inteligența înconjurătoare. Prin urmare, atunci când vorbim des- culturală, ne putem evalua chiar și propria cultură

22 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 dintr-o altă perspectivă (aplicând aceiași parametri pe globalizării, când granițele care ne separă atât din care îi folosim și atunci când vine vorba de studierea punct de vedere teritorial, cât și din punct de vedere unor culturi diferite) și astfel să reușim să vedem din- social se estompează tot mai mult, trebuie să învățăm colo de limitele pe care societatea tradiționalistă ni să construim punți de comunicare între naționalități, le-ar impune. rase, etnii. Construct multidimensional, inteligența Relevante sunt și implicațiile pe care diversi- culturală reprezintă capacitatea individului de a se tatea culturală le are pe plan social. Întrucât păstrarea adapta cu ușurință și de a comunica eficient în situații unor identități culturale înseamnă dreptul unor grupuri în care diferențele culturale sunt prezente. Această sau popoare de a-și decide și de a-și construi viitorul abilitate este tot mai necesară într-o lume în perma- bazat pe valorile care îl definesc, trebuie să ne asigu- nentă schimbare, fiind indispensabilă în domenii pre- răm că acest drept este respectat (cu excepția cazului cum politica, diplomația, sectorul de afaceri sau cel în care normele specifice culturii respective intră în militar. conflict cu drepturile omului sau generează probleme În esență, dacă vrem să beneficiem de avan- sociale). În urma conviețuirii între grupuri caracteri- tajele pe care viața într-o lume diversă ni le oferă, tre- zate prin modele culturale și prin stiluri de viață dis- buie să facem eforturi în acest sens pentru a elimina tincte, se vor derula niște procese de învățare care vor nefericita probabilitate a omogenizării și a conduce la înțelegerea diferențelor în gândire, la ac- uniformității anoste și pentru a proteja mozaicul cul- ceptarea și la respectarea lor. Prin urmare, nivelul de tural de care dorim să ne bucurăm. empatie al membrilor acestor comunități va fi unul ridicat, fapt ce va contribui la bunul mers al societății Referințe: în general. * Why cultural diversity matters | Michael Gavin | TED- Toate aceste aspecte demonstrează xCSU importanța diversității pentru individ și societate și * The myth of globalisation | Peter Alfandary | TEDxAix susțin necesitatea combaterii uniformizării, care tre- * Inteligența culturală și inteligența emoțională, Guglea Irina buie să urmeze două direcții: promovarea multicultu- * www.adrianvintu.net ralismului și susținerea dezvoltării unei inteligențe culturale. Prin termenul de multiculturalism înțelegem conviețuirea mai multor popoare sau grupuri etnice și colaborarea între acestea. Trăim într-o eră a informației, a vitezei comunicațiilor, dar și a libertății de mișcare, ceea ce face contactul între persoane aparținând unor culturi diferite o realitate zilnică – iar acest exercițiu al dialogului intercultural nu ar trebui să presupună automat estomparea identităților, fiind necesară menținerea unui echilibru între menținerea caracterului distinctiv al fiecărei culturi în parte și po- liticile de integrare socială. În absența unei inteligențe culturale ridicate și corect dezvoltate și valorificate, există riscul să cădem victime ideii preconcepute că toți oamenii gân- desc la fel; în consecință, să nu fim capabili să înțelegem viziunile diferite ale celuilalt și să fim in- capabili să interacționăm cu el. Astfel pot lua naștere atitudini greșite care pot conduce nu doar la unifor- mizare, ci și la ofensarea sau jignirea altor persoane. Un exemplu în acest sens îl reprezintă chiar însușirea în mod nepotrivit a unor elemente specifice altor culturi (en. “cultural appropriation”). De aceea, în epoca Adrian Pal

23 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

STEAUA DOBROGEI (iunie, 1879, Tulcea) 140 de ani de la apariția primei publicații românești din Dobrogea (1879-2019)

Claudia MARINACHE, Dr. în Științele Educației

„Stéua Dobrogei” (1879-...1891). Încercare de reconstituire monografică este mai mult decât o provocare*. Rod al unei cercetări minuţioase, această lucrare se doreşte a fi un modest omagiu adus primei publicaţii româneşti apărute în Dobrogea după revenirea provinciei în cadrul statal românesc în noiembrie 1878. Dobrogea, numită de Ion Ionescu de la Brad «California noastră naţională», începe să fie (re)des- coperită cu uimire pe măsură ce se racordează încet şi sigur, cu entuziasm, dar şi cu multă suferinţă, la in- stituţiile şi valorile naţionale. Ziarele centrale, cu pre- cădere, îşi trimit redactori în noul ţinut românesc sau îşi stabilesc corespondenţi de presă (înalţi funcţionari ai administraţiei judeţelor, avocaţi, medici, institutori, jurnalişti veniţi din Basarabia şi stabiliţi mai întâi la Tulcea şi Constanţa, ofiţeri). Corespondenţa specială din Dobrogea este tipărită în rubrici variate, dominând de la început ineditul, pitorescul, senzaţionalul, aventura. În timp, prin materiale ample, tematice, publicul este informat în legătură cu progresele (şi slăbiciunile) în plan economic, social şi cultural obţinute de noua administraţie de-a lungul marii guvernări liberale (funcţionarea instituţiilor nou create, problema pro- reconstituire prietăţii, emigraţia/imigraţia, şcoala şi instrucţia pu- tului profesionist Basile Brănişteanu, a permis afir- blică, justiţia, etniile, religia, armata, ordinea, marea, dezvoltarea rapidă şi maturizarea treptată a agricultura, inspecţiile ministeriale, debutul exploziv ziaristicii dobrogene. Publicaţie independentă, în in- al corupţiei ş.a.). tenţie, în fapt şi mai cu seamă în atitudine, „Stéua Do- Apariţia în iunie 1879 a primului organ de pu- brogei”, prin personalitatea directorului Brănişteanu, blicitate, „Stéua Dobrogei” , sub conducerea jurnalis- deşi a întâmpinat numeroase obstacole, a fost consi-

24 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 derată, pe bună dreptate, fondatoare a presei româneşti după primul război mondial amintesc în treacăt despre din Dobrogea. Experienţa publicistică a redactorului această publicaţie, repetând obositor date îndoielnice. responsabil (1868-1869, Bacău, ziarul „Calausulu”; Încercarea noastră de a reconstitui şi a recon- 1872-1873, Bolgrad, publicaţia „Echoul Bolgradu- strui o posibilă monografie „Stéua Dobrogei” conţine, lui”) garantează activitatea desfăşurată în perioada tul- în concepţia modelului imaginat, câteva fisuri. Detec- ceană de către distinsul om de presă Brănişteanu tabile la nivelul pereţilor şi acoperişului, acestea nu (1879-1891, Tulcea, „Stéua Dobrogei”, cu întreruperi; pot distruge structura ansamblului conturat şi realizat 1886 „Monitorul Judeţului şi al Comunei Tulcea”), cu multă greutate. apreciat şi susţinut de confraţii de la publicaţiile din Cercetarea va continua... Materialele desco- capitală şi din ţară. perite în alte publicaţii (centrale, regionale, judeţene) Publicaţie - etalon pentru ziaristica tulceană vor amplifica viziunea despre rolul şi locul „Stelei Do- a primului deceniu de la reintegrarea Dobrogei, brogei” în peisajul publicistic tulcean. „Stéua Dobrogei” a stârnit admiraţia presei centrale, A scrie despre un timp fast al istoriei noastre a fost apreciată ca independentă şi citată permanent (revenirea Dobrogei la patria mamă), a scoate din ui- (de la articole de fond până la ştirile de moment). Pro- tare fapte indispensabile înţelegerii spiritualităţii com- cesul de presă intentat directorului publicaţiei de către plexe a locului, a aduce în lumină caracterele unor prefectul Paul Stătescu este în atenţia presei naţionale personalităţi care au zidit şi consolidat tradiţiile româ- şi devine subiect de dezbatere în Parlament. Atitudi- neşti în acest spaţiu binecuvântat, a pune într-o mai nea fermă de apărător demn al libertăţii presei din par- dreaptă cumpănă aspecte considerate definitive mai tea gazetarului tulcean (luarea de poziţie responsabilă bine de un secol înseamnă a da un sens esenţial şi faţă de ordonanţa prefectului, care viza îngrădirea ex- ideal actului publicistic. primării libere a presei) este susţinută de cei mai im- Constantin N. Sarry, preşedinte al Uniunii portanţi gazetari din marea presă românească a Ziariştilor Profesionişti din Dobrogea, conducător de timpului. publicaţii dobrogene şi scriitor talentat, prefaţând lu- Absenţa colecţiei din fondurile centrale (e un crarea lui Al. D. Demetriad despre istoricul presei ro- miracol că s-au păstrat cele două numere existente la mâneşti în Dobrogea (Constanţa, 1934), atrăgea Biblioteca Academiei, din 1879 şi 1883) ne-a deter- atenţia că în provincia noastră „multe au fost nesoco- minat, pornind de la notaţiile ilustrului bibliograf al tite, dar mai mult decât toate, ziaristica. Dobrogei, Stan Greavu - Dunăre, să începem acţiunea Dacă în pofida acestei vitregii, gazetăria do- migăloasă de identificare a surselor referitoare la pu- blicaţia tulceană şi de extragere a materialelor exis- brogeană a putut totuşi exista şi a menţine în slujba tente. S-a conturat, astfel, o miniantologie „Stéua ei atâtea elemente preţioase, aceasta are a se datori Dobrogei” , care ar putea permite cercetătorilor şi ci- exclusiv spiritului de jertfă al acelora, cari (...) au titorilor pasionaţi să înţeleagă mai bine destinul unei preferit cu toate acestea să n-o părăsească - credin- publicaţii rare şi conduita exemplară a conducerii cioşi până la capăt ca şi apostolii lui Hristos.” acesteia. Păstrând proporţiile, conştienţi fiind de limi- În lupta sistematică pentru combaterea corup- tele impuse de excepţionala bogăţie şi varietate a ma- ţiei din administraţia tulceană şi pentru impunerea terialului supus cercetării, lucrarea de faţă deschide unei atitudini civice, demne, eroice şi altruiste în sus- seria studiilor cu caracter monografic dedicate presei ţinerea adevărului, „Stéua Dobrogei” şi-a atras, de-a tulcene până la Primul Război Mondial. lungul vremii, numeroase duşmănii. Dispariţia gazetei (1891) şi moartea ziaristului (director de publicaţie şi patron de tipografie) în 1893 accentuează în anii ur- ______mători intrarea într-un con de umbră şi de uitare ne- * Cartea autorilor M. Marinache și I. Marinache a apărut meritată. După 1900 este ignorată în totalitate. la editura Harvia din Tulcea, 220p. În pregătire, o ediție re- Lucrările tematice prestigioase dedicate Dobrogei văzută și adăugită.

25 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

MARIANA TASENTE, JOCUL REALITĂŢII CU SUPRAREALITATEA

George TERZIU

Poveștile, într-un fel, sunt cu care omul a fost înzestrat. Și acele raze de lumină special clar, nu spun acest lucru dintr-o meșteșugite încât să aducă pe chi- toană, ci pentru că povestea de pul celor ce le citesc ori ascultă, fie dragoste dintre LeiMar și Alin este străluciri de bucurie, fie, de ce nu, de-o puritate celestă, îngerească, încleștarea privirii ce așteaptă un cu atât mai mult cu cât ea, din co- deznodământ pe care și-l doresc, pilărie, a fost crescută în această de cele mai multe ori, a fi fericitul binecuvântată virtute. Aș fi ipocrit final cu care să-și bucure sufletul. dacă nu v-aș spune că n-am fost Și apoi, ar mai fi ceva, momentele privilegiat în lecturarea acestor de poveste din povestea vieții, cele rânduri pline de lumină, a acestei în care fie suntem povestitori, fie povești de viață. Am citit la cald suntem personaje, asta dacă nu fiecare rând în parte la vremea cu- cumva, prin lucrarea magică a cu- venită, astăzi, după scurgerea tim- vintelor, suntem și una și alta. pului, având bucuria de a retrăi „LeiMar-Jurnalul unui înger” este momentele în care totul mi se povestea unei clipe de viață care, părea atât de viu, având posibilita- în expandare, cuprinde câteva mo- tea de a recunoaște că atunci, oa- mente memorabile ce țin în sus- recum revoltat, aș fi dorit să am o atent presărate în această dimen- pans cititorul și, nu de puține ori, putere magică să schimb niște lu- siune de poveste, lăcrimați și desface izvorul de lacrimi din lucruri ce mi se păreau nedrepte. Ar suspinați în momentele de cum- mina ochilor celor care încearcă să fi nedrept să dezvălui intriga pănă ale unor clipe de cumpănă, intre în pielea personajelor. Și nici aceste povești de viață, a poveștii bucurați-vă de reușita momentelor nu are cum să fie altfel, capitolele în care am intrat, pentru scurte mode grea încercare și, peste toate, zugrăvesc minunat, ca într-un ta- mente, în încercarea de a fi arbitrul intrați în poveste, veți vedea că, fie blou de epocă, un album de fami- oarecum nepregătit în jurizarea și pentru anumite momente, veți lie ce-și proiectează trăirile undeva unor clipe de viață pentru care, avea posibilitatea să zburați pe tă- pe cerul sufletului, acolo unde, ne- sincer, niciunul din noi nu poate fi râmul stărilor de dincolo de mate- creație literară văzut, chiar și oamenii au cioturile pregătit vreodată. Vă las să rial, în lumea celor care își trăiesc unor aripi ca de înger, acele aripi parcurgeți, ca într-un belly dance viața de poveste ca într-o adevă- cu care noi n-am reușit niciodată ori, de ce nu, ca într-un zbor lin de rată poveste de viață. să ne ridicăm la cer, ridicarea îngeri, rândurile unei povești de noastră fiind lăsată-n puterea dra- viață cum astăzi rareori mai găsim. „Părintele Victor” gostei, a stării de puritate și dăruire Citiți și zâmbiți clipelor de iubire

26 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Volumul Nestematele iubirii al pr. Gabriel Constantin – etapă de tranziție în evoluția scriitorului

Prof. Gheorghe BUCUR

Noua carte de poezii, Nestematele iubirii, a cincea (după Aripi de heruvim – 2010, Lumini din cer – 2013, Din lira inimii – 2016, De vorbă cu Dumne- zeu – 2018), a preotului Gabriel Constantin se distinge prin noblețe și generozitate, printr-un înalt mesaj umanist și deosebită expresivitate artistică. Observăm, de la început, că tot ce se prezintă aici stă, direct sau indirect, sub semnul credinței creștine strămoșești. De o mare bogăție de gânduri și trăiri emoționale, de idei și concepte, de atitudini și viziuni, privind existența omului, Eul poetic ni se dezvăluie în datele vieții reale, autentice, trăită la înalte tempera- turi, pe coordonatele viziunii dumnezeiești și hristice. Se poate vorbi de o triplă ipostază a eului artistic: mai întâi, poetul îndrăgostit, apoi insul social și în al treilea rând, poetul-poet, care urmărește să comunice concepții estetice proprii. Impresionantă este ampla dimensiune a acestui volum, adunând în 178 de pagini 130 de creații, în marea lor majoritate lirică, dar și un număr de texte de mare întindere, dominant epice. Din punct de vedere al conținutului, se pot distinge cinci probleme fundamentale: iubirea, motive mitice (prin evocarea lui Zamolxe și Ahile), problemele morale ale societății vremii, poezii dedicate confraților dispăruți și poezia programatică. căutările, nesiguranța, frământarea îndrăgostitului, Ca și în cărțile anterioare, Iubirea rămâne care caută răspunsuri și confirmări. În acest sens im- critică literară tema principală, dar autorul aduce un important ele- presionează sinceritatea, comunicarea simplă, directă ment nou. Spre deosebire de volumele de până acum, a gândului și sentimentului. Situarea iubitei pe un înalt autorul coboară iubirea – s-ar putea zice – pe pământ, piedestal se vădește și în numeroasele și interesantele în lumea reală, în viața de zi cu zi; nu mai este pre- adresări-calificative, risipite cu dărnicie în întregul zentată acea iubire frumoasă, idilică și idealizată, la volum: iubită dulce, împărăteasa inimii, femeie sfântă, care, desigur, aspirăm toți, fiind înfățișate neliniștile, idoliță, stăpână, domniță, mireasă, zână, dulce regină,

27 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 regină și zeu, dulce floare, contesă dulce, iubit devas- masculin singular a obișnuitului substantiv feminin tator meteorit, eterna asistentă a sufletului meu, fe- „nestemată”, sugerând o altă interpretare decât cea meie minunată etc. În general, în texte iubita stă sub comună folosită. Este viziunea omului contemporan semnul divinului și sacralității. prins în plasa problemelor concrete ale vieții. Este Volumul este bogat, complex și divers, atât vorba de insul modern, care, similar unui creator, vi- problematic, cât și estetic. Această diversitate se sează să perfecționeze, să șlefuiască asemenea unui vădește nu numai în mesajele, temele abordate, dar și bijutier, aspectele existenței lui. Ca atare, acționând în modalitățile artistice folosite, idee afirmată chiar de cu zel susținut în acest sens, exagerează, însă din pă- autor. Acest fapt se evidențiază chiar de la începutul cate, în această aspirație. Apoi, privind situația cu ochi cărții. Primele 17 poeme sunt realizate în vers modern, critic, va constata că nu a înțeles-o corect, deoarece care, de altfel, nu este specific poetului, dar pe care îl nu a sesizat specificul obiectului asupra căruia realizează cu succes, și pe care acesta afirmă că nu îl acționează – femeia iubită, adică nu un lucru preferă. Ilustrative sunt versurile din Eu rămân mis- neînsuflețit: tic-romantic, așezată chiar după acest grupaj. Este „De când m-am făcut bijutier, ceva în fibra interioară a poetului Constantin G. care în însuflețitul atelier îl trage spre tradiție, către Eminescu. Nu e rău, în șlefuiesc nestemate, fond. Conștient de reproșurile făcute, a încercat și cu multe curbe minunate, structuri moderne, care, deși nu au fost un eșec, totuși provocatoare, nu-l atrag: cu inflexiuni orbitoare; „Mulți mi-au zis că e mai bine dar a apărut ea… Să las versul meu de-acum și nu se putea Și cu mai moderne rime, să nu prelucrez așa frumusețe, Fruntea mea s-o încunun. cu delicatețe; Uite-am scris și astfel – iacă însă acest nestemat era Arătat-am lumii tot; cumva Că pot și din piatră seacă diferit, Miezul versului să-l scot. greu de șlefuit; Însă fie-mi cu iertare, astfel că eu, îndrăgostit Dacă-așa nu voi mai scrie; de el, Că eu am altă chemare din prea mult zel, Când pun pana pe hârtie…” cu dalta pasiunii neatente, În finalul poemului, scriitorul declară impertinente, tranșant, în formule ușor recognoscibile, adeziunea i-am șlefuit îndelung firea. necondiționată la eminescianism: încât și-a pierdut strălucirea…” Este adusă „Și când văd că-i versul teafăr, aici în discuție o problemă stringentă a actualității, a Zic în sufletul meu antic, condiției omului doritor să trăiască într-un plan înalt, Luând o parte din Luceafăr: al frumosului și perfecțiunii. În această firească încli- Eu rămân mistic-romantic.” Cred că formula nare a lui există pericolului acționării cu zel exagerat, finală ar fi fost mai potrivită în forma „creștin-roman- scăpat de sub controlul rațiunii, care, „nevăzând” spe- tic”. cificul obiectului însă, va provoca pierderea a ceva ce Prin alegerea pentru volum a titlului Neste- este mult mai important și valoros – naturalețea și pu- matele iubirii, autorul transmite sugestia că vrea să ritatea. Acest text este o remarcabilă realizare poetică dea o dimensiune amplă, generală sentimentului, prin nu numai din punct de vedere al problemei, al mesa- atribuirea valorilor acestui sentiment cardinal tuturor jului, ci și al formei metrice utilizate. Este, cert, o cale sferelor existenței. poetică profitabilă de urmat. Într-o poezie din grupajul de început, Neste- Aceeași frământare a modernului o găsim și matul, care, prin semnificație, ar fi putut deschide vo- în unele creații de factură clasică, tradițională. Foarte lumul, constatăm abordarea unei perspective interesantă este, în acest sens, poezia Căzut la datorie, moderne. Să observăm, mai întâi, că titlul propune o unde motoul ales din Camil Petrescu atenționează lec- formă gramaticală, morfologică deosebită, aceea de torul asupra problemei și mesajului: „În dragoste ca

28 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

și în război. Vai, de cei învinși!” Meritul autorului este Ea pleoapa o închide, acela că ne plasează într-o realitate cotidiană a Căci vraja nevăzută relațiilor complexe din cadrul cuplului: A nopții îi cuprinde. „Eu sunt ilotul visurilor tale, Și lin îi bate dorul, Tu ești regina visurilor mele; Deasupra flori de tei Sunt un soldat, în suflet cu răscoale, Și între ei amorul Pe frontul de iubiri atât de grele. Și Dumnezeu în ei…” Îndrăgostiții, trăind iubirea, sunt cuprinși de Mereu rănit cu tresă de învins, spiritul sacru al dumnezeirii Într-un război pierdut de dinainte, Poezia Idolița aduce în metru scurt, de tip po- Când chipul tău de raze nins, pular idolatrizarea iubitei. Deși noțiunea de Mă lasă fără arme și cuvinte. idol trimite la o epocă antecreștină, atmosfera este tot creștină, căci se folosesc termeni precum „caterisit”, Dar de-oi pieri ucis de o grenadă, „troiță”: „Dulce idoliță, / Lângă o troiță / Stau încre- Ce o aruncă clipa despărțirii, menit / Și-mi citesc zefirii, / Pravila iubirii…” În Aș vrea ca lumea toată să mă vadă această situație termenul din titlu nu este decât o altă Însângerat de schijele iubirii…” formula folosită de autor pentru a urca în planul sa- Chiar în forma metrică tradițională, condiția crului ființa iubită. umană este modernă, îndrăgostitul fiind văzut într-o Se poate constata un alt aspect interesant. situație dramatică de adevărat război. Sunt prezente Deși nu se poate vorbi de o poezie a naturii ca temă subtilități ale trăirii emoționale. Bărbatul apare aici ca independentă în volum, universul naturii este destul eternă victimă în această confruntare („un război pierde bine reprezentat. Este o natură romantică, de tip dut de dinainte”), fapt determinat de generozitatea sa eminescian, cu elemente ca „noapte, „lună”, „stele”, și, bineînțeles, de iubirea lui necondiționată. Imagis- „luceafăr”, „codru”, „arbori”, „tei”, „poiană”, „râu”, tica este remarcabilă prin puterea ei de sugestie. „lebede” etc. Aici, Natura se umanizează. Poezia de dragoste este așezată sub semnul Poezia Când iar împreună înfățișează idila sacrului. Este, de fapt, semn definitoriu al înaltului îndrăgostiților în cadrul naturii într-un decor tipic ro- statut pe care i-l atribuie acestui sentiment. În Cău- mantic. Iată prima și ultima strofă: tând-o, de pildă, autorul adoptă o formulă metrică de „Când iar împreună tip cult, cu rezonanțe eminesciene: Ni-i dat ca să fim, „O caut prin lume, o caut prin vise, Se-adună sub lună, Sub lespezi greoaie de pleoape închise, Senin cu senin… O caut prin raiul de vechi amintiri, Cu-amare gândiri. Vom sta împreună O mie de vieți Și dacă la mine acum ar veni Sub raze de lună Și ultima fibră din ea aș iubi Și arbori poeți…” Arborii capătă esențe din Aș face-o să fie în sufletul meu, sentimentul iubirii trăit de îndrăgostiți. Nota intere- Regină și zeu.” Să observăm santă constă în faptul că Natura se poetizează sub aceeași postură modernă a îndrăgostitului, dar formula semnul iubirii: arborii devin poeți. de adresare din final dezvăluie o dublă perspectivă. Prezent într-o serie de creații, dorul de natură, Înălțată pe cea mai înaltă treaptă socială, iubita e nu- de pădure, exprimă, de fapt, dorul pentru puritatea, mită „regină” în plan uman, dar și zeitate, drept cea firescul din existență. Există în text și un fel de mai înaltă forță în plan mitologic. Așadar, adorația opoziție, de respingere a universului „de beton” al este complexă și totală. Titluri precum Sfânta taină a orașului. Iată un fragment din Dor de pădure: „Ah, iubirii sau Amor celest trimit direct la această viziune. mi-e dor de răpitoarea / Codrului cetate sfântă, / Să În dragoste, Duhul Sfânt coboară asupra celor doi cutreier iar cărarea / Gânditoare și căruntă.” îndrăgostiți, care, sacralizați, devin „icoane pe pă- În ce privește societatea contemporană, mânt”. Ultimele două strofe confirmă viziunea: aceasta este privită din perspectiva moralității; con- „Și când el o sărută, statând că lumea este bântuită de diverse tare (Ne-

29 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 bunii), posibilitatea îndreptării ei este iluzorie: „De- dar în glorie, decât o viață lungă lipsită de măreție. aș grăi ca Dumnezeu, din lira-mi sunătoare / Nu vin- Merită a fi amintite, pentru a evidenția larga dec eu lumea de rău, când nu vrea vindecare…” (Prea disponibilitate sufletească a autorului, textele dedicate însetat de adevăr) confraților întru preoție sau scris, care nu mai sunt. Starea sufletească este una de nemulțumire, Impresionează titlul poeziei dedicate scriitorului mi- poetul simțindu-se un izolat și nefericit, căci mediul rean Tănase Carașca Dus fără întors, făcând aluzie la nu este propice recunoașterii valorilor (Suflet pentru remarcabilul roman Dus și întors al acestuia, ori Ste- alții, Steaua din frunte). Sentimentului degradant al lianul stelelor, cu ingenioasă trimitere la numele și ca- pizmei îi dedică ampla poezie Contra invidiei: „Ah, racterul părintelui Hornea Stelian. Folosirea unor când tu vezi o bobiță de frumos, în orice loc, / Ei văd motive populare este un procedeu care are mare pu- darul tău greșeală și te ard cu-al bârfei foc…” Similar tere de sugestie: al dorului (Dor de pădure, Lasă și în Steaua din frunte: dorul), motivul doinei (Doina iubirii), al bocetului „Pe la spate, între dânșii, îți vor spune cum că ești (Ahille) sau al lui Moș Ene din Ultima revedere. În Un smintit ce-nșiră-n versuri nebuneștile-i povești; acest text dedicat memoriei preotului Ene Nichifor, Pentru ei, aceste lucruri sunt frivole și mărunte, motivul, folosit pentru adormirea copiilor, a fost ales Nimeni n-o să te aclame dacă porți o stea în frunte… dintr-o dublă rațiune – mai întâi datorită coincidenței ” Demersul moralizator, după cum se vede, este rea- de nume cu al preotului petrecut la cele veșnice și, în lizat în viziune și vers eminescian. al doilea rând, deoarece ne transmite o sugestie mai Un alt sector tematic interesant este cel mitic, profundă prin ideea că somnul, este, potrivit tradiției, de inspirațíe națională și universală. Un lung poem, o treaptă și etapă intermediară în trecerea spre moarte. 50 de strofe de tip cult (catren cu ultimul vers scurt), Versul scurt, de factură populară, are și funcție de ad- evocă legenda lui Zamolxe, personaj care dă și titlul juvant în realizarea incantației magice, potențată de textului. Înscenând o frumoasă poveste de dragoste, cuvinte cu sonorități deschise: autorul prezintă formarea protagonistului ca personaj „Vine Moș Ene sacru. După căsătoria cu o frumoasă dacă, Bendisa, Pe la gene Zamolxe primește în somn indicația de a se retrage Și-l adoarme alene, din viața socială în pustnicie și, dacă va trece probele Pe părintele Ene. ispitelor, se va bucura de statutul de zeu. Eroul sacri- fică viața de familie și fericirea lumească și, devenit Și el trece lin, zeu, se va întoarce între daci pentru a le da povețe fun- Prin lanuri de crin damentale de viețuire personală și colectivă pentru a Și-l duc îngerii frați răzbate prin timp. Mesajul, de fapt, este al autorului, La Sfinții-mpărați.” Să mai obser- care vizează probleme contemporane ale urmașilor văm că floarea de crin din „lanurile de crin” are, prin dacilor: mirosul ei, puterea de a produce somnul, iar motivul „Le-a spus să stea uniți pe munții ce strâng sub tălpile îngerilor, care-l „duc la Sfinții-mpărați”, are rolul de de aur a preciza spațiul raiului din Împărăția Cerului. Și să își apere hotarul ca lupii cei neînfricați; Dacă textele, în special din partea de început, Să își păstreze în virtute, al sufletului scump tezaur, au caracter descriptiv-evocator, în partea a doua a vo- Să fie frați.” lumului se accentuează nota meditativă, de reflecție Într-un și mai amplu poem, unde, ca și cel an- privind existenței, mult mai gravă, mult mai adâncă. terior, domină epicul, este prezentată povestea marelui Problematica aici este una complexă: alături erou al antichității Ahille, accentul căzând atât pe fap- de iubire, găsim omul (Om), viața (Neliniște), moartea tele vitejești, cât și pe trăiri emoționale. Sunt elogiați (Trecere), destinul (Viforul), fericirea (Adevărata fe- viteji, precum Patroclu, Hector sau Ahille, dar și con- ricire), timpul (Trece vremea) ori creația. cepte înalte, precum prietenia, spiritul de sacrificiu, Un poem remarcabil din punct de vedere al iubirea părintească, mila sau demnitatea. Protagonis- conținutului, dar și al realizării artistice este Între- tul rămâne un erou exemplar nu numai prin curaj, des- batu-le-am cu versul, text de factură specială – specia toinicie militară, dar și prin complexitatea lui meditație. Poezie cu formă fixă, prin care se realizează sufletească, capabil de nobile sentimente, precum și o paralelă între un fenomen natural și existența pentru ideea de erou, căci Ahille preferă o viață scurtă, umană, Întrebatu-le-am cu versul se înscrie pe linia

30 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 celebrei La steua lui Eminescu și a valoroasei de port în mine harul / Unei albe preoții” și „duc jugul meditații În peșteră a poetului nostru dobrogean Pa- unui vers”, eul auctorial bea, ca și creatorii, „paharul nait Cerna. Sunt aduse în discuție probleme filosofice visătoarei poezii”. Se mândrește că a fost dăruit cu ta- majore, cum ar fi cunoașterea, complexitatea lent poetic: existenței și a universului, iar, în final, destinul singu- „De copil îmi dete Domnul, lar și înalt al omului de a fi o prezență benefică, o Arfa de cântări umflată „stea luminătoare” într-o „viață” plină de greutăți și Și de-amar mi-e rece somnul încercări. Concepând comunicarea ideilor sub forma Și simțirea tremurată. unui dialog cu diferite elemente ale universului, care Și nesigur îmi e gândul răspund cu subtilitate la problemele neașteptate ridi- În nedeslușita zare…” cate de eul liric, Gabriel Constantin aduce, în fond, un Se simte aparținător nativ al unei tagme alese: „Cum generos elogiu ființei umane. O transcriu în întregime: suntem de-aceeași genă / Și în versuri suntem frați, / „Întrebatu-le-am cu versul pe luminătoare stele, Eu vă dărui o poemă…” De ce omul doar cu văzul se petrece pân` la ele; În Ruga poetului, autorul, plin de harul poe- Și mi-au spus încet din lacul ce-l trecură străbătându-l ziei, ca altădată Octavian Goga, cere Divinității să nu Că la stele nu se-ajunge doar cu văzul, ci cu gândul. devină cântărețul propriilor mărunte patimi: Întrebat-am dimineața, de ce noaptea o ajunge „Lunecă-mi, Doamne, mâna pe frunte, Și îi pune pânzăria neagr-a valurilor lunge Piară din minte-mi gânduri mărunte, Și mi-a spus că dacă ziua nu s-ar însoți cu noapte Dă-mi diadema Duhului Sfânt N-ar fi liniște în gândul omului bătut de soarte. Că astăzi sunt, mâine nu sunt.” Și Întrebat-am întinsoarea mărilor lunecătoare, „Pune-mi pe braț arfa Ta, sfântă, De ce plânge când se pierde în albastra depărtare Ce din înalt plânge și cântă, Și mi-a spus că plânge dorul valurilor ce se sparg, Dă-mi al tău har plin de credință, Părăsite de-alte valuri, care mânecă în larg. Renăscător din Suferință.” Tot așa petrece omul, ca o stea luminătoare, Preotul-poet, ca slujitor al bisericii și credinței Scânteind în noaptea vieții de amaruri purtătoare străbune, afirmă fără echivoc legătura cu Divinitatea. Și, precum neamuri de valuri se perindă și se curmă, Prima strofă din ultima poezie (Tot ce-n lume am Rămân altele ca ele, lăcrimând în a lor urmă…” simțit) a volumului, scrisă în ritm de colind popular, este mai mult decât semnificativă: Remarcăm imaginile create și muzicalitatea „Tot ce-n lume am simțit, extraordinară realizată. Poezia devine expresia me- Ce am scris și am gândit, morabilă a unor adânci experiențe existențiale. Toate mi s-au dat de sus, Sectorului „ars poetica” îi sunt dedicate multe Prin puterea lui Iisus.” poeme. Acest fapt este un semn cert al nevoii poetului Din perspectiva realizării artistice, să obser- de a se explica. Deseori, aceste explicații par a fi adre- văm în volum, mai întâi, imagistica bogată, care îm- sate nu altora în primul rând, ci, mai degrabă, sieși. bină elemente din tradiția folclorică, romantică și Din admirația totală pentru Eminescu se nasc multe eminesciană, cu altele noi, ale condiției omului con- texte ca problematică, decor și muzicalitate. S-ar temporan. Alături de structuri comune, obișnuite, putea spune că preotul Gabriel Constantin eminescia- multe de tip Eminescu, autorul creează imagini de nizează cu spor, ușor și cu har. Și acest lucru este de- mare forță sugestivă prin epitete și metafore plastici- osebit pentru că ne duce într-o lume de frumuseți ale zante în special: „blonde visări”, „înamoratul gând”, profunzimii sufletului nostru, ale matricei noastre „arbori poeți”, „orga râului”, „cactușii vorbelor”, identitare, Eminescu fiind „zeul tutelar al spiritualității „veștede cuvinte”, „cianura dorului de tine”, „cicatri- noastre” (Gheorghe Bucur). cea cumplitei despărțiri”, „timpul melc pășește stra- În Memento, de pildă, folosind un moto din niu”, „lespezi greoaie de pleoape închise” etc. Georg Herwegh („Poetul e trimis în lume ca preot al Ca altădată Alexe Mateevici, cultul pentru libertății și truditor al frumosului”), autorul realizează limba națională este enunțat direct: o odă închinată poeților: „Pentru toți poeții care / Au „Că-i precum o apă vie, în vers ceva de zis, / Mă înclin cu admirare.” Artistu- Sfânta noastră veche limbă lui-poet i se atribuie un înalt statut. Afirmând „Chiar Și, de-o bei cu măiestrie,

31 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Înțelesurile-și schimbă. La pârâu așteaptă cerbii rând pe rând să se Atunci totul se preface adape…” (Vis de noapte) Și răpit sunt în tării Privit într-o perspectivă generală, acest volum Iar în inimă, ce zace, reprezintă un moment semnificativ în scrisul preotului Se așterne-n poezii.” (Eu rămân mis- Gabriel Constantin. S-ar putea vorbi de un neoroman- tic-romantic) tism modern. Volum bogat, însă eclectic, păstrează o Prin termeni din vocabularul comun, popular serie de elemente din cărțile anterioare, dar aduce și ca „teafăr”, „tării”, „putință”, „se fărâmă”, „vreasc”, elemente noi în ce privește viziunea asupra vieții, „danie”, „cânt”, „grai” etc., la care se adaugă multe acum mai adâncă, mai aproape de problematica omu- cuvinte și expresii religioase, creștine (Dumnezeu, lui contemporan, de condiția de căutare, frământare și Iisus, Duhul Sfânt, Sfinți, Sfinții Împărați, Evanghelii, neliniște a modernului. Există la începutul volumului, „îngeri”, „caterisi”, „mănăstire”, „altar”, „cruce”, cum am arătat, un grupaj de poezii care aduc această „icoane”, „mirt” ș.a.) se asigură un univers, tradițional viziune și care se disting, mai ales, prin utilizarea ver- și, pe de altă parte, neologismele („indecisă”, „su- sului liber, unde comunicarea nu pierde nimic din pro- blimă”, „bio”, „lied”, „ocult”, „efracție”, „vegetală”, funzimea ideii și trăirii emoționale. „propan”, „galopant”, „occidental” ș.a.) evidențiază În cele cinci cărți publicate anterior, scriitorul perspectiva contemporană, deseori în structura a cultivat, a experimentat și practicat într-o etapă des- aceluiași text, dând o tonalitate specifică discursului tul de lungă, între 2010 și 2018, o viziune tradițională, său poetic. romantică și populară, iar, formal, o versificație cla- Prin folosirea unor specii literare diverse, pre- sică cu sonorități și complexe armonii eminesciene. cum poemul, elegia, doina, gazelul, sonetul, meditația Acum, se pare că poetul a simțit că acest drum bătă- ș.a., ni se dezvăluie capacitățile creatoare ale autoru- torit nu mai corespunde cerințelor de azi, că orizontul lui. Alături de versul scurt, popular se găsesc versul de așteptare al publicului impune noi date și noi abor- cult (amplu) și strofa cultă, în care versul scurt din dări. Chiar paradigma publicului creștin este în schim- final accentuează ideea și o subliniază sonor. bare. Cartea de acum atestă prin o parte din poeme, Trebuie evidențiată capacitatea extraordinară mai ales prin cele 17 de la început, posibilități reale a scriitorului de a comunica în enunțuri versificate de de înnoire și de alegere a unei formule poetice parti- factură melodică, armonioasă, în primul rând prin pro- culare. În fond, volumul de față anunță o fază de zodie tradițională (rimă, ritm) și prin aliterații și tranziție, de fapt o etapă de căutări, de clarificări, de asonanțe. Iată câteva exemple: identificare a unei căi poetice de urmat pentru con- -„Lasă dorul să te poarte struirea unei formule personale, originale. Profesia și Pân la pragul casei mele formația de preot duc spre o puternică legătură cu vi- Să dau iedera-ntr-o parte, ziunea tradițională. E posibil ca acestă căutare să mai Să-i văd viața vieții mele.” (Lasă dorul) dureze, să mai apară reveniri la formule trecute, cunoscute și folosite, dar formarea unui stil poetic pro- -„Dar nu este așezare, priu, original se va impune ca o necesitate de În ce-a fost și ce mai este manifestare valorică în consens cu epoca, cu noile Și iubirea noastră pare orientări estetice și cerințe prozodice ale contem- O poveste.” (Când te văd…) poraneității. Pe culmi nu se poate ajunge decât prin eforturi raționale și sufletești deosebite. -„Muzica după ureche Înțelegem că această schimbare este dificilă, Alandala face jocul; dar calitățile intelectuale, talentul, esența muzicală a Însă e o vorbă veche: spiritului său, capacitatea preotului-poet de a identi- Omul bun sfințește locul.” (Parte cea bună) fica problemele omului, ale vieții și societății actuale, ale creștinului de azi, precum și abordarea unei -„Iar Ahille îi ia mâna, ca în mâna lui s-o țină: versificații moderne sunt o chezășie a unei reușite de Pentru mine, n-ai fost sclavă, pentru mine-ai netăgăduit. Sunt convins că talentatului părinte Ga- fost regină.” (Ahille) briel Constantin îi este dat să poarte demn și cu succes și „crucea albei preoții”, de care vorbea, – poezia. „Printre cetini rămuroase pânza ceții face ape,

32 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Fragment din volumul „Saudade”

Violeta Daniela MÎNDRU

„Când simți că e prea multă eternitate într-o clipă de suferință, e adevărat. Însă acolo se produce magia. Magia stă în acceptarea suferinței ca făcând parte din viața noastră. A lupta cu suferința este inutil, a o accepta este condiția de a te împăca cu sine și cu destinul. Gândeam din ce în ce mai profund, urmă- ream senzațiile ce se perindau prin sufletul și trupul meu și încercam să le găsesc dezlegarea sau măcar să mă obișnuiesc cu durerea surdă ce o simțeam în fiecare fibră a corpului. Mă învârteam fără rost. Mă ridicam de pe canapea pentru că îmi era foame, mergeam la frigider și nu puteam alege nimic din ce vedeam acolo. Mă în- torceam și îmi părea că mi-e sete, dar apa nu îmi stingea setea. Aș fi făcut ceva și nu știam ce. Auzeam fetele, dar parcă nu înțelegeam ce vorbesc. Am încer- cat să citesc ceva. Prima pagină am citit-o de patru ori fără să fi înțeles mare lucru, așa că am închis-o și am așezat-o pe noptieră. Doar o durere surdă în piept mă însoțea peste tot, ca un ciuline care se prinsese de trupul meu. Rămâneam cu ochii privind afară sau ieșeam să mă plimb, la fel de absent. Îmi era dor de ea; acel cercetătoare, însă nu am spus vreun cuvânt. Nu aveam dor ciudat care nu e dorință sau pasiune, ci o durere nici un chef să vorbesc cu ea sau să dau explicații. adâncă după o ființă care a plecat și știi că nu o vei În prima seară după înmormântare, am rămas mai vedea. Învățasem că doar în limba română există treaz până la miezul nopții. Mă simțeam foarte obosit. proză cuvântul „dor”. În italiană, dorul este brama, malin- Evenimentele ultimelor zile m-au extenuat sufletește conia; în engleză este longing; în portugheză este sau- și trupește. Eram ciuntit, olog, cerșetorul vieții mele. dade. Saudade … m-a fascinat acest cuvânt de când Și Diana părea să fi uitat că mă chemase la miezul l-am auzit întâia oară, într-o melodie. Nici nu știam nopții. Poate că mă uitase așa cum eu o uitasem încă ce înseamnă, dar cântecul îmi inspira o tristețe fără din timpul vieții. Și totuși ea mă chemase ca în ultimul seamăn; așa ca cea pe care o simțeam eu de când o ceas să-i fiu alături. Îmi spusese să vin la miezul pierdusem pe Diana. nopții. Unde? M-am concentrat înainte de a adormi, Ioana nu spunea nimic. I-am surprins privirea sperând că o voi întâlni în vis.

33 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

* uite că ideile despre dragostea de care un copil are ne- Dimineață am constatat că nu venise în visul voie, încă mă mai preocupau. meu. Dar poate că nu în vis trebuia să vină. Poate că Nu m-am dus direct acasă. M-am așezat pe o altceva a vrut să spună Diana. Cuvintele ei aveau bancă și am lăsat sacoșele lângă mine. Am șters puful mereu atât de multe înțelesuri, însă nu mă străduisem de pe o gutuie, am închis ochii și am mușcat. Era întotdeauna să le pătrund sensul. Îmi era suficient să proaspătă și zemoasă exact ca atunci, cu mulți ani în o ascult și să știu că este acolo pentru mine. Era ca o urmă. Poate că celelalte nu vor avea același gust. Și lumină îndepărtată și uneori, chiar dacă nu puteam dacă da, însemna că fiecare gutuie mă va aduce pentru vedea acea lumină, știam că este acolo și va răzbate câteva minute între amintiri. din nou până la mine. Faptul că se stinsese atât de Prin fața mea treceau două femei în haine cer- brusc, îmi luase speranța. Eram din nou orfan de dra- nite. Cine le-o fi murit oare? Eu nu aveam haine goste. negre, dar sufletul meu era întunecat de durere ca hai- În ziua aceea aveam multe de făcut. Ioana îmi nele lor. lăsase o listă întreagă de cumpărături. Trebuia să merg -Bietul lui suflet! Cum umblă el fără hodină! la piață să cumpăr legume. Era toamnă și piața era - a spus femeia bătrână, cu lacrimi în voce! plină de legume proaspete de la țăranii din comunele -Mamă, nu mai plânge! Se fac acuș patruzeci din împrejurimi. Ioana își propusese să ne hrănească de zile și pleacă sufletul din jurul casei noastre. Acum numai cu alimente sănătoase. Îmi recomandase să se zbuciumă, ne mai vede pe noi tânguindu-ne și-i cumpăr de la țăranii bătrâni cu mâinile bătătorite de pare rău. Dar când s-o împlini sorocul, ca un abur o muncă, chiar dacă produsele lor nu erau cele mai fru- să se ridice pentru totdeauna la Domnul - o consolă moase de pe tarabe. tânăra pe mama sa. Munca mea era să privesc mâinile lor. La asta Am rămas tulburat. Ce era cu cele patruzeci se reducea, după recomandările Ioanei, alegerea legu- de zile? Trebuia să aflu numaidecât. melor proaspete. La asta gândeam în timp ce zdro- M-am ridicat și m-am întors acasă. beam primele frunze sacrificate de pașii mei. -Ce-ai mai cumpărat acolo? m-a luat în pri- Când am pătruns în piață, am simțit mirosul mire Ioana. roșiilor coapte, apoi al merelor și al gutuilor. Unora le -Gutui. Sunt așa de bune! Să mâncați și voi! amintea de copilărie mirosul gutuilor. Mie nu. Mie îmi -Gutui? Eu nu mănânc gutui. aminteau de adolescență, de profesoara de limba ro- -De când? mână care își propusese să mă ajute gratuit cu câteva -Nu mănânc gutui niciodată. Nu îmi plac. Nu ore de meditație. Ea îmi oferise într-o zi o gutuie atât știai? de galbenă și de parfumată, încât mi-a fost milă să -Nu. Nu știam. mușc din ea. Am mușcat din gutuie pe o bancă în Gră- -Tu nu ai observat că nu am cumpărat gutui dina Publică. Dacă o luam la centrul de plasament, ris- niciodată? cam să rămân fără ea, așa că am închis ochii și i-am -Uite că nu am observat. distrus perfecțiunea cojii galbene, apoi am plimbat Ioana m-a privit lung. Nu știu ce gândea pulpa cărnoasă și tare prin gură, până i-am simțit gus- exact, doar am simțit tristețea din privirea ei. Simțeam tul dulce-acrișor cu toate papilele gustative și am re- că discuția despre gutui nu era o simplă discuție des- petat operațiunea cu aceeași plăcere până la sfârșit. pre gutui, ci era mult mai mult. Cumva, presimțeam -Două gutui, vă rog! – m-am auzit cerând că era doar începutul unor discuții mai ample, care bunicuței care vindea fructele. aveau să răbufnească în scurt timp. -Nu îți pun un kilogram, mamă? Că nu mai Toată ziua a planat între noi acel dialog neter- am multe. Să plec și eu de aici. minat. Am așezat gutuile în living, deasupra mobilei. -Atunci un kilogram să fie. Aveam doar impresia sau se simțea o ușoară aromă în -Nu le iei pe toate? întreaga încăpere? Mie îmi plăcea și cum se vedeau -Câte să fie acolo? acolo, dormitând galbene ca niște globuri din pomul -Vreo două kile jumătate - a răspuns bătrâna. de Crăciun. -Pune-ți-le pe toate, am răspuns dintr-o dată, După-amiază Ioana a ieșit cu fetele să le cum- dorind să fac o faptă bună. pere câte ceva pentru școală. Am rămas acasă singur Am privit-o atent. Avea mâinile bătrâne și ri- și-n liniștea galbenă și parfumată, Diana a reapărut, date, pătate, dar ochii vioi și zâmbetul larg al unei bu- ca o regină. Am ațipit și am visat-o. Mă privea în ochi nici blânde. Cum o fi fost să ai o bunică? Deși mare, și îmi spunea să vin la miezul nopții. Era serioasă și

34 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

îmi tot arăta că timpul trece. de la balcon nu m-a înviorat, căci m-am trezit la fel M-am trezit brusc, ușor speriat și tulburat. de tulbure ca ieri. Aveam nevoie de o cafea. M-am dus Încă eram singur… doar cu Diana. Îmi părea că îi simt la bucătărie. Ioana stătea la masă, cu obrazul în prezența, dar nu-i puteam pătrunde taina. Și așa s-a palma stângă. Avea în fața ei o cafea și o alta, în locul scurs restul zilei, între gânduri și trăiri inexplicabile, liber unde de obicei stăteam eu, își ridica alene ca și cum răspunsul ar fi fost atât de aproape și totuși aroma. Ioana părea tristă, îngândurată, privind în gol nu îl puteam vedea. ca și cum nici nu îmi simțise prezența. Parcă venisem * atunci dintr-o deplasare și ne întâlneam după o vreme File de jurnal a celor patruzeci de zile de la de absență. Cumva, simțeam până și eu atmosfera plecarea Dianei glacială dintre noi. Observam abia atunci ceva ce Ziua a 5-a probabil era sub ochii mei de multă vreme. Nu dor- În noaptea asta Diana nu s-a mai lăsat antre- meam în același pat. Ea dormea cu fetele. nată în visele mele ciudate și încurcate. Când s-a instalat răceala asta între mine și M-am trezit în zori. Am deschis geamul să intre Ioana, nu am băgat de seamă, prea preocupat de dra- aerul rece. Am visat toată noaptea, amestecat, locuri gostea mea imposibilă, prea consumat de suferința diferite și oameni necunoscuți. Eram aproape obosit de unei iubiri neîmplinite. Cu siguranță Ioana știa sau atâta umblet. Aerul proaspăt a împins visele nopții simțea mai multe decât spunea. Dimineață părea obo- afară pe geam. Au rămas aceleași întrebări: unde să o sită, chiar sfârșită, gata să renunțe. La ce? La ceva întâlnesc pe Diana? Cum să fac să o găsesc? ce nu avea, la mine. Eram acolo, dar nu eram al ei și Și deodată, mi-am dat seama. Mi-am dat ea știa acest lucru. Ochii ei spuneau asta. Când i-am seama ce a vrut să spună. Parcă îmi vorbise ea despre întâlnit privirea, asta am văzut în ei. călătoria sufletului în timpul vieții. Mi-a vorbit și des- O lăsasem singură, iar eu bântuisem prin pre călătoria sufletului după moartea trupului, dar viața ei. Cel puțin de când o iubeam pe Diana, fuse- cine să o asculte? Pe atunci eu doar aprobam ce au- sem indiferent la toate. Nu observasem nici oboseala, zeam, fără a gândi prea mult. Era un aspect care nu nici ridurile de pe chipul ei, care se adânciseră în anii m-a preocupat până în acel moment. E adevărat că din urmă. Era tăcută Ioana. Doar tristețea ei părea am auzit de suflete care îi bântuie pe cei rămași în să vorbească. viață, despre mesaje trimise de cei morți către cei vii, Astăzi a rămas acolo, singură în bucătărie, dar toate păreau basme. să-și bea cafeaua. Știam că ceva nu este în regulă, Odată intrat în minte acest gând, m-a chinuit totuși nu am dat importanță. Probabil avea să spună toată ziua. M-am ridicat din pat și am început să caut când voia să deschidă discuția. cele două cărți care m-ar fi putut ajuta să mă lămu- Eu oricum… am simțit în tot timpul ăsta că resc. Am găsit una din cărțile dăruite de Diana și am trăiesc două existențe diferite, în două lumi diametral început să citesc din ea. Trebuia citită în tihnă, era opuse. Una se târa încet, foarte încet, între pereții adevărat, dar eu nu mai aveam răbdare. Și dacă totuși apartamentului, cu Ioana și fetele, iar cealaltă zbura era posibilă o astfel de comunicare? Dacă indiferența cu viteza luminii. Timpul cu Diana se scursese nevă- mea era de fapt ignoranță și Diana avea dreptate că zut, acoperise de atâția ani fiecare eveniment din sufletele puteau călători oricând? viața mea, încât ce se întâmpla aici părea încețoșat, Oare trupurile astea la care le dăm atâta umbrit, ireal. Parcă viața mea nu mai era atât de im- atenție sunt doar un înveliș menit să ne diferențieze portantă ca tot ce vorbeam cu ea, ca tot ce îmi poves- doar în societate? Asta ar însemna că de fapt avem tea că i se întâmpla. Tot ce spuneam sau făceam se libertatea de a ieși și a intra înapoi în noi ori de câte raporta la Diana, abia apoi veneau ceilalți. Iar acum, ori am vrea? Acest lucru ne-ar putea oferi nouă, oa- nimic nu se schimbase. Tot Diana era cea mai impor- menilor, o libertate pe care nici nu o visam. Și dacă tantă chiar și după ce plecase dintre oameni. realitatea care ni s-ar descoperi ar fi atât de frumoasă Ziua asta s-a scurs la fel ca și celelalte, fără încât nu am mai vrea să ne întoarcem? Este oare po- să-mi dau seama ce se întâmplă exact cu cei din jur sibil să decidem noi înșine dacă și când ne putem în- și cu mine. Fetele au fost gălăgioase, dar parcă nici toarce sau suntem legați de trupul nostru până decide nu le auzeam. M-am dus să mănânc când am simțit Creatorul când s-a sfârșit rostul nostru pe Pământ? foame. Ioana a vorbit puțin. A fost chiar nesperat de bine. Ziua a 6-a Ziua a 7-a Aerul pătrunzând în fugă pe ușa larg deschisă În privința călătoriei mele, nicio evoluție.

35 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Diana nu e de găsit. mi văd de familie și a plecat fără zgomot să mă lase Ziua de toamnă aurie a fost caldă și liniștită, să le dedic lor toată ziua iar fetele au ciripit ca niște vrăbiuțe încălzite de soare. Ziua a 8-a Ioana respira adânc. Părea cucerită și ea de M-am trezit în sunetul unei ploi repezi. Stropii frumusețea zilei și oarecum mai liniștită. Niciodată loveau cu furie în geam. Poate că Diana era supărată până în zilele acestea nu o analizasem atât de bine pe că o abandonasem. Acesta a fost primul gând. Uneori Ioana. Ea era acolo, cu răutățile ei, cu acuzațiile și îmi părea că nu mai judec limpede, că oscilez între cu ironiile care adesea mă iritau. O ignoram de mult realitate și vis și nu mai știam exact care din cele două și ea mă ignora pe mine, dar amândoi aveam grijă de lumi este cea reală. fete. Ele erau liantul. Ele toate erau familia mea. Și M-au readus la realitate vocile fetelor. Încân- ce ciudat că tot ce aveam mai bun de dăruit din mine, tate de cumpărăturile făcute cu o zi înainte, se trezi- dădusem altcuiva! seră tot vesele și vorbeau ca niște veverițe. Le-am Cine ne vedea acum, cu siguranță își făcea dedicat dimineața. impresia unei familii fericite. Și oare ce era fericirea? După amiază am mâncat ceva și am citit din Cine știa cu adevărat definiția ei? Mă întrebam câte nou fragmentele cele mai importante din cărțile Dia- dintre cunoștințele noastre se considerau fericite? O nei. Chiar din seara aceea voiam să încerc călătoria definiție nu puteam da și totuși, singurele momente în în astral. Înserarea s-a lăsat repede, căci era înnorat. care simțisem că fusesem fericit sau așa îmi imagina- Natura încă era supărată. sem eu că ar trebui să mă simt, erau cele în care M-am pregătit. Am încuiat ușa cu cheia, să Diana îmi fusese în preajmă, chiar dacă nu o puteam fiu absolut singur, apoi m-am așezat întins pe pat. Am atinge. Ce ciudat să ai totul și să găsești împlinirea stins lumina și m-am pregătit de somn. M-am așezat în altă parte! în pat, singur, liniștit, îmbrăcat lejer în pijamaua al- Astăzi a fost planificată pentru cumpărarea bastră. Era ora 23.30. rechizitelor pentru școală. Firul gândurilor s-a rupt Am încercat călătoria în astral. Ceva s-a în- odată cu intrarea în primul magazin. Alexandra era tâmplat. Am simțit cum mi se relaxează corpul întreg, fascinată de toate lucrurile acelea frumoase. Ruxan- apoi furnicături la picioare și la mâini, apoi în tot cor- dra era interesată mai mult de rechizite și pentru două pul. Mi s-a părut că picioarele și mâinile atârnă mai ore, m-am coborât din lumea mea în cea a copiilor, greu, că nu le pot mișca și atunci m-am speriat de printre caiete cu prințese și uniforme școlare, fustițe senzația de gol care se căsca sub mine. Nu am reușit.” și cămăși albe, ghiozdane și culori. La întoarcere, m-am simțit epuizat. Curios, Publicat la Editura Junimea Iași, 2019 două ore Diana s-a retras pe drumul ei. M-a lăsat să- Adrian Pal

36 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

SUB VRAJA TOAMNEI NĂZUIND LA ARIPI

Vera Crăciun, ,,Am scris pe-o frunză un poem”, Editura Pim- Iași, 2019

Cezarina ADAMESCU

Adeptă a poeziei clasice, iubind eufonia și ri- gretelor, al tristeților fără pricină:”Să nu calci frunza gurozitatea versului cu formă fixă, Vera Crăciun s-a care-n toamnă…/ De teama frigului ce vine, / Va tre- dovedit, încă din volumele anterioare, o romantică de bui să se despartă / De ram, de păsări şi de tine.// Ră- nestăvilit, socotind că măsura și ritmul creează ade- mâne gol şi-n amintirea / La ce-a fost verde- vărata poezie, moștenită de la marii corifei pe care nu odinioară, / Ea lin continuă plutirea, / Căderea tristă s-a sfiit să-i aleagă drept modele și de la care a învățat să n-o doară…” (Să nu calci frunza). emoția, transmiterea ideii, muzicalitatea, acestea con- Se regăsesc în versuri, ca mijloace artistice, stituind adevărata esență a poeziei. comparațiile: Cât despre suportul material pe care autoarea ”Ploaia cade-n repezi stropi, / Dănţuind, ca o artistă, obișnuiește să scrie, el este puțin diferit de cel / Printre frunzele de plopi!” obișnuit: ea scrie pe frunze, pe nori, pe valuri, pe vânt, Poeta folosește mult personificarea ca figură pe fulgii de nea, iar în loc de condei, poate folosi chiar de stil: și un fir de iarbă. Există o anumită candoare și o - ”vântul, cu privirea-i iute”;”foșnetul ți-i tri- tandrețe fără limite în poezia ei, pe care le folosește stul geamăt, când pe pământ tu ești doar frunză;”alu- firesc. Călăuzită pretutindeni de dor”Că-n dor de dor, necă-amurgul surâzând!”; ”tăcerea s-a lăsat în dor de frunză, în dorul dorului dorit”(Am scris pe- nepăsătoare”;”pe palme țin doi nori ușori”;”seara o frunză un poem), poeta dorește ca versurile sale să tremurândă”;”apare luna cu vis de-ndrăgostită”, ia calea zborului spre înălțimi, chiar dacă toamna, ele ”toamna noastră de vânturi despletită”;”frunze su- se înclină și devin supusele pământului, ”Visând părate”; poate la aripi, la păsările-n stol”. Aflată neîndoielnic - ”soarele doarme alene”;”iarna trezită-n ”Sub vraja toamnei” Vera Crăciun scrie cu lacrima amiază”;”fumul dens, nebun”;”Azi gerul, iată, pic- dorului de mama, plecată de curând, dar pe care o tează / Pe-al său șevalet de lumină”; ”o rază în pași aflăm în toate cărțile sale. Ea știe să asculte șoaptele, de balet”;”iarna veselă, drumeață”; ”alb nespe- plutirea, fâlfâirea de aripi a frunzelor în cădere, chiar rat”;”S-a dus adevărul, a fugit speriat”, ș.a. și într-o zi mohorâtă. Este un semn benefic al conto- Din toate poemele se observă o strânsă legă- pirii cu natura, cu arborii pe care-i îmbrățișează ca pe tură cu frunza, care-i devine apropiată, prin destinul

niște frați, un semn al integrării în universul, atât de asemănător care le unește. Copacul, cu bogățiile lui, critică literară diversificat, creat de Dumnezeu: ”Primește-mă la semnifică viața omului care, dintr-o sămânță răsare, sânul tău, / Copac cu frunze aurii, / Ce-ai bucurat, crește, lăstărește, prinde rădăcini, înflorește, dă roade, de-atâtea ori, / Priviri și jocuri de copii!” (Copaci în apoi, roadele cad la pământ și ciclul se reia la armura toamnei). nesfârșit. Însă toamna e și anotimpul despărțirilor, al re- Și poeta își asumă destinul frunzei, al unei

37 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 părticele din arborele vieții, cu tot ce are el mai frumos tate:”Mă văd, curând, prin ploi de frunze, prin raze și mai folositor: ”De vei putea să-mi spui vreodată ce calde care-mi spun / Că tot fiorul pentru muze pot să- simți când iarna-i călăuză, / Când foșnetul ți-i tristul l adun. Eu mă supun / Și-atunci, când seara tremu- geamăt, când pe pământ tu ești doar frunză / Și-ase- rândă stinge lumini și-i asfințit, / Eu mă retrag, iar meni ție, visători, cu alb la tâmplă, vâslind timpul, / cerul nopții de stele, lună, e sfințit. // Și-n toat-această Suntem aceiași muritori, ce-și caută doar anotim- reverie cu gândul sunt la Cel de Sus. / Cum se creeaz- pul!” (De vei putea...) o feerie, iar frunza cum de m-a sedus? / Și iar bat Avem aici o claviatură cu note, pauze și zarea cu privirea, iar ochii-mi fug, de nu-i mai prind accidenți, în ton autumnal, cu un cortegiu de frunze, / Și-alerg cu ei, o visătoare, nemărginirea s-o cu- lacrimi din cer, tristeți nedeslușite, aduse de-un vânt prind!”(Reverie). nebunatic. Întreaga natură oftează, suspină și lacri- Dovada e că, până și frunzei îi dedică un cân- mează:”Ieri plângea pădurea / Prin uscata-i armură, tec nostalgic: / Printre ierburi sărace, / Fără trup şi făptură. // Azi ”Ați ascultat frunza de toamnă cum ramului îi cântă strigă pădurea, / Golul viu o inundă, / În vreme ce lin / Și cum ecoul și-l înalță spre cerul trist, dar cris- toamna / O mușcă flamândă. // Acum... doarme pă- talin? / Și cum, din depărtări de șesuri, un pițigoi în- durea / În stinsa-i durere, / În searbădu-i scâncet / A firipat, / În zori, trimite trilu-i vesel prin galbenu-i vântului vrere” (Emoții autumnale). Însă, de multe înaripat? // Și cum, ușor, se duce ochiul la măr uitat ori, versurile iau aspectul unei reverii nostalgice. pe-un ram molatic, / Ce-ți prinde temător privirea și- În sintonie cu natura, trecătorii au și ei chipuri ți spune că e măr tomnatic? / Dar tu îl lași în legăna- mohorâte, ochii nostalgici și zâmbetul șters. Atmos- rea-i cea dulce, dulce de târzie / Și-ți spui în gând că fera e pluvioasă și ostilă: este mărul, poate, de aur. Fantezie?! // Doar amintind ”Iar plouă la mine, iar plouă, /Cu vânt răsucind ram de Ispirescu, de cântul frunzei la apus, / Observi că- subţire, /E toamnă, e rece, e noapte, /E cerul în strai n scurta poezie, de rândunică nu s-a spus! / Ea, mică, de lucire. // Fereastra-i închisă, dar trează /De zba- iute ca săgeata, frumoasă-n straiul ei cu frac, / În zeci terea stropilor reci,/ De cântecul vântului, care… de stoluri o vezi prinsă, dar vezi și crângul mai sărac. /Aduce doar sunete seci. //Privesc printre umbrele vii // Se simte toamna pretutindeni și frunza cântă, cântă / Şi ploaia în goluri pătrunde, / Iar ramul se rupe de lin, /Ecoul prelungindu-i nota, sub cerul trist, dar trunchi, / Când toamna pe mine m-ascunde. // Iar cristalin!” (Cântecul frunzei). plouă la mine, iar plouă, / Cu vânt răsucind ram sub- Și desigur, florile preferate sunt cele de ţire, / E toamnă, e rece, e noapte, / E cerul în strai de toamnă. lucire” (Autumnală). Cert este că autoarea realizează Autoarea a împrumutat de la micii ei cititori, mici bijuterii, pasteluri de cuvinte, pe care le copiii, pentru care a scris multe cărți, candoarea și împodobește cu ilustrații diverse, în ton cu versurile. gingășia vârstei ingenue, încât, uneori nici nu se mai Sintagme deosebite: ”întuneric de ape, amurg știe, cine e copil și cine e adult, în jocurile și întrece- cu ochi de foc”,”alb creionat de zăpezi”; ș.a. rile copilărești pe care le propune, în întâlnirile lor, în Cu toate neplăcerile ei, poeta dorește să-și încercarea de a descoperi acele ”Destine Junior”, cu apropie toamna de inimă și să se împrietenească: tineri talentați, cărora să le predea ștafeta. ”Primește-mă în casa ta, / Cea cu parfum de crizan- Sentimentală și nostalgică, purtându-și poe- temă, / Iar eu surâsul ți-l voi da / Și îți voi scrie o mele ”Între vis și iubire”, poeta speră să întoarcă tre- poemă! // Pe prag, un fir în așteptare, / Parcă-i stră- cutul în prezent:”Să-mi fie visul treaptă, o treaptă jer, dar nu mă mir, / Îmi spune că a fost o floare, / A de-nălţare, / Să simt iubirea vie, dar să n-o știu cum fost un roșu trandafir! // Cum el, chiar rege peste flori, doare! // Să cred că viaţă este: iluzie, strop-rouă, / / Întinse mâna inelată / Și, prin petalele-i comori, / Frumosul şi urâtul să se despartă-n două!” Te-a-mbrățișat ca altădată! / Iar eu continui să După modelul clasicilor, Toamna își face pășesc… / Privesc zeci frunze presărate, / Ce-n casa apariția în ”faeton de gală”, în straie bogat colorate, ta doar ațipesc, / De primăvară așteptate”(Rugă brodate-n auriu. Și aici autoarea pune accentul pe con- toamnei). trastul dintre strălucirea ei și răceala pe care o aduce Cu multă sensibilitate, poeta dă frâu liber recu sine:”Se răcorește cerul iar vraja mă pătrunde / veriei în anotimpul preferat, pe care-l cântă cu asidui- Prin crizantema albă ce adieri ascunde / Și desele-i

38 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 petale, ce-și țes azi crinolina, /Anunță-ntreaga zare rutul său pe pleoape?” că a sosit Regina! // În fina ei caleașcă, prin frunze Cu multă grație și pricepere, poeta abordează colorate, / Cu ruginiu pe straie și-n auriu brodate, / în aceste poezii și rondelul și sonetul, poezii destul de Cu părul strâns inele, pe cap purtând coroana, / O dificile, cu formă fixă, care strălucesc prin muzicali- simt din depărtare, trezindu-mi ușor geana. // Și, iată, tate. deschid ochii, dar inima mi-e frântă... / Cât de fru- Și nu e mai puțin adevărat că iarna, cu visul moasă este! Privirea mi-o încântă. / Ce trist va fi po- ei de alb și fulgii îngerești, e anotimpul care te îmbie pasu-i când frunza se va duce / Și ea, Regina Toamnă, cel mai mult cu povești:”Din celestele înalturi, pic cu mereu ne va seduce! // Se răcorește cerul iar gerul mă pic, plânge o stea, / Risipind vraja divină în micuțul pătrunde / Și crizantema tristă un fulg ușor ascunde, fulg de nea! // El coboară lin, plutește, peste-ntinsul / Puținele-i petale nu-și țes azi crinolina, / Anunță, de câmpie, / Peste case, peste șesuri, țesând pânza prin surâsu-i, că a plecat Regina!”(Târziu de străvezie! // O, ce alb, ce strălucire! Ochii-ți se închid toamnă). alene…/ Fermecată de privire, tu sorbi totul printre În aceeași măsură, poeta iubește și anotimpul gene. // Și, precum copilul vesel, ce se bucură de nou, cel alb, într-un capitol numit: ”File din povestea ier- / Vrei ca iarna să-ți șoptească și să-i furi al său ecou! nii”. Ea vine cu un buchet de flori de gheață:”Se duce // Ce frumos este sub stele! Vis de alb, fulgi îngerești toamna… și cu ea, / A florii fragedă petală, / În alb / Cad pe ramurile grele! O, tu, iarnă de povești!” (O, veșmânt de catifea, / Se pleacă, plină de sfială. // Se tu, iarnă de povești!) vor petrece luni, la rând, / Iar ea ascunsă o să fie / De Și:”În timp ce iarna, prin cătun, / O filă de iarna, care, în curând, / Va fi o perlă sidefie. // Dar poveste pare!” noi tot flori vom căuta / În fiecare dimineață…/ Lipiți Vremea de afară e, de cele mai multe ori, în de geam, vom alinta / Buchetul florilor de sintonie cu stările poetei:”E ceață, e ceață și-i deasă! gheață”(Buchetul florilor de gheață). / S-o dau la o parte, s-o-alung? / Azi, pasul adânc mi- La acest capitol poeta a introdus și colinde. l apasă…/ Doborât, aș vrea s-o străpung, // S-o dau Dar și serenade și romanțe care sunt specifice stărilor la o parte, s-o alung! // E ceață, dar merg mai departe nostalgice. Așa a rezultat ”Serenadă în alb”:”Într-o / În albul de iarnă pe alei, / E ceața din visuri deșarte plângere suavă / Te apleci / Din ramuri grele, / Albul / Cu pași rătăciți ca ai mei, // În albul de iarnă pe cade pe poteci / În dantele! // Doar pe trunchiul tău alei”(Cântec în ceață). semeț / Au rămas, / Ca prima oară, / Umbre, într-un Un alt treilea capitol important este intitulat: mic popas, / Ce-nfioară! // O, copac în alb de flori, / ”Umbră și umbre”. Te admir / și-n iarnă plină / Sărut ramul, fir cu fir, / Poemele acestea te invită la meditație, la Ce se-nclină /Și m-alină!” reflecție asupra vieții, la unele răspunsuri multiplelor Nici ”Farmecul iernii” nu e mai prejos de întrebări care bântuie cugetul:”Am poposit pentru o frumusețea toamnei. Ea vine în mantie regească viață pe-acest întins numit pământ, / În care apa, înveșmântată. Sedusă de strălucirea și vraja albului cerul, focul mă-ntreabă-n taină cine sunt... / Iar eu, înconjurător, poeta scrie:”Cât de alb este întinsul și ființă visătoare, timidă, nu pot spune tristă, / În fața copacii cât alb poartă! / Printre ramurile goale flori mea văd doar o scenă. Eu cred că, poate, sunt artistă! de gheață se arată / Și în liniștea deplină, sub privirea // Surprind și umbre, mă-nconjoară, ating ușor a mea mea mirată, / Văd că iarna-i veșnicie și că totul este lumină, // Găsindu-și loc sub mici arcade sau printre artă. // Mă afund, intru năvalnic prin zăpada argin- falduri de cortină / Și le privesc, se risipesc! Eu strâng tată. / Toată zarea-i veselie, chipul zâmbetul îmi doar umbra mea de mână, / Ea mă învață să pășesc, poartă, / Soarele, de sus, șăgalnic, raze mii ar vrea fiindu-mi singura stăpână!”(Umbră și umbre). să-mpartă / Și natura, dintr-o dată, doar de alb e- O poezie mai aparte, cu o structură specială, nconjurată. // Ce e mai frumos ca iarna, când lași gri- este alcătuită din terține urmate de un vers singular jile deoparte, / Când lași albul să te prindă și un chiot care se repetă după fiecare grupaj de trei versuri:”Știu să îți scape? / În al iernii, fulg-cetate, lacrimi, doruri că nimic nu se schimbă, / Dar caut un alb nesperat / sunt departe…. // Ce e mai frumos ca iarna, când Și gust de amar am pe limbă; // Doar cerul pe lume-i simți cerul mai aproape, / Când uiți vorbele mărunte curat! // Lumina încet se divide.../ E întuneric sfârșit, și iubirile deșarte / Și simți fulg ușor pe buze ori să- picurat, / Umbre apar, înșelătoare, avide; // Doar

39 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

cerul pe lume-i curat! // Descântecul lunii ascunde / În încheiere, poeta a așezat cu pioșenie un Un glas ce-i ușor tremurat, / Și golul din el mă pă- ”Omagiu Marelui Poet Mihai Eminescu”, intitulat trunde; // Doar cerul pe lume-i curat! // Știu că nimic ”Regăsire”. nu se schimbă, / Dar caut un alb nesperat / Și gust de Contemplând măreția naturii cu înțelepciunea amar am pe limbă; // Doar cerul pe lume-i curat!” inimii, Vera Crăciun a reușit și cu acest volum să-și (Doar cerul pe lume-i curat!) demonstreze virtuțile lirice, urcând încă o treaptă spre Este o poezie aforistică foarte frumoasă. Ast- desăvârșirea destinată aleșilor. fel de experiențe, de exerciții de stil, sunt foarte bine- 7 Brumărel 2019 venite în volum.

Eroii nu aleg între datorie și sentiment, le respectă și le împlinesc

Prof. Ernesto MIHĂILESCU, membru U.S.R

După „Sfârșit de mileniu”, nuvela de debut ca prozator a lui Victor Baumann (Editura Granada, București, 2017), remarcabilă meditație despre om și istorie, timp și destin, despre iubire, datorie și sentiment, romanul „Io, Lisandru” anunță, de asemenea simbolic, un alt sfârșit și, deopotrivă, un alt început, sugerate chiar de protagonist în continuarea mărturisirii sale de credință: „Și iarăși vă spun Vouă, celor care veți ceti cele povestite de mine că, după trecerea lui Ștefan Vodă în lumea celor fericiți, puterea osmanlâilor o crescut atât de mult încât, înconjurându- ne, am ajuns la cheremul lor”. „Io, Lisandru” mi se dezvăluie ca fiind mai mult decât un roman istoric. Este un alt mod de a scrie istorie, instaurat după toate canoanele epicului, îmbi- nând riguros realitatea cu ficțiunea, fără a se abate, critică literară totuși, de la preceptele esențiale ale științei istorice, dar modelând realitatea cu inspirație și fantezie. Fac această precizare tocmai pentru a preveni eventualele neînțelegeri ale cititorilor împătimiți de romanul istoric canonic, impus, de pildă, la noi de Mihail Sado- veanu, dar și de romanele inspirate din epoca lui

40 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Ștefan cel Mare, scrise îndeosebi de același încă ine- conștiința cititorilor o altă imagine a unor populații galabil Sadoveanu. Cititorul atent va identifica în „Io, precum cumanii și tătarii din Crimeea, alții, de la un Lisandru”, poate, vagi și foarte vagi interferențe cu moment dat, decât cei din Hoarda de Aur. Crâmlenii, proza istorică a lui Negruzzi, Sadoveanu, Vintilă Cor- dincolo de cât vor fi jefuit de la băștinașii ținuturilor bul („Căderea Constantinopolului”!), dar nu va ezita dintre Carpați, Dunăre, Mare și Prut, au jucat un rol să nu recunoască singularitatea inconfundabilă a sti- de seamă în formarea statelor feudale Țara lului, a scriiturii lui Victor Baumann. Românească și Moldova, fără de care, atunci, aceste E drept că abundența de date istorice teritorii puteau fi maghiarizate. Firește, prozatorul nu aparținând unor vremuri revolute de peste jumătate de face istorie, creează epic, prezintă evenimente, mileniu, din toposul stepei nord-pontice (adică locuri, acțiuni, imaginează personaje, ne redă trăirile și formațiuni statale, civilizații, orașe, evenimente, oa- simțirile lor, dialoguri, descrieri, iar numai prin aceste meni, aflați de-a lungul litoralului nordic al Mării mijloace și procedee epice aflăm că Șefik vorbește cu- Negre de la Gurile Dunării până în Mangop, extremi- rent limba rumână, că strămoșii lui au fost bey pe la tatea estică a Peninsulei Crimeea), al Moldovei și al gurile Nistrului, provocând imaginația și, eventual, Poloniei poate îngreuna uneori lectura romanului. curiozitatea cititorilor. Paradoxal, aliații virtuali într- Dar, după ce cititorul se va fi familiarizat cu aceste un front anti-otoman nu vor fi europenii catolici, ve- exotisme, va avea deodată revelația unei opere literare cinii îndeosebi, cu interesele lor politice (Ungaria voia de o stranie frumusețe, așezată într-o structură epică teritorii, Polonia, cam la fel, Vaticanul – convertiri!), cu o arhitectură remarcabilă. ci foștii migratorii care vor fi trecut prin foc și sabie În această textură epică măiestrită de autor se lumea și pământurile acestea, o parte dintre tătari și poate pătrunde cu chei diferite și la niveluri diferite, cumanii. în funcție de cititor. Cândva, Mircea Eliade a avut Substanța epică a romanului o formează revelația unui adevăr, deja consacrat, cred, și perfect viața, faptele și iubirea protagonistului, Lisandru, de acoperitor pentru opera pe care o comentăm: citind o la vârsta de 20 la 24 de ani. Tânărul boier Lisandru, carte, fiecare descoperă ceea ce, spiritual şi cultural, la vârsta de douăzeci de ani, este chemat la oaste de era pregătit să descopere. însuși Măritul Ștefan Voievod. Lisandru se descoperă „Io, Lisandru” se poate citi, la un prim nivel pe sine, matur, cu vocație de oștean și spirit de sacri- de accesibilitate, de inițiere chiar, ca un roman cu un ficiu pentru țară, moștenite de la tatăl și bunii săi, discurs limpede, liniar, continuu, aproape ca un basm călăuzit ferm de un principiu moral de la care nu se (dacă basmul ar fi cea mai simplă specie literară!). La va abate niciodată, căruia îi va da glas, chiar în fața un alt nivel, timpul devine discontinuu, tinzând să lui Ștefan, către sfârșitul romanului: „Dominem co- curgă pe trei trepte diferite: una, cea a evenimentelor lunt, post hunc Principem valachorum!” (Cinstesc pe istorice prezentate, când protagonistul săvârșește fap- Dumnezeu și, după el, pe principele valahilor!). tele înserate în narațiune; alta, a scriiturii, cu protago- Rănit, pentru întâia oară, în prima bătălie la nistul devenit personaj-narator, probabil nonagenar, care participă, la Baia, în decembrie 1467, ajunge să redactând jurnalul și apelând din când în când la pro- fie doftoricit de chiar verișoara Maricica (de fapt, o cedeul captatio benevolentiae, pentru a menține treaz orfană, înfiată din pruncie de mătușa Varvara) și, interesul cititorului, dar și pentru a menține un contact nimic mai natural, în ambii tineri se trezește fiorul iu- viu, permanent între timpul evenimențial și cel nara- birii. Dar, iarăși fapt istoric, năvălesc tătarii și Mari- tiv; ultima, care poate scăpa atenției, este treapta tim- cica este răpită de aceștia. Ca Făt-Frumos in illo pului din Preambul, timpul scriitorului omniscient, și tempore, Lisandru merge la Ștefan, devenit ad hoc tată al nostru, în sfârșit, cititorii reali. Probabil la încă un spiritual, îi mărturisește suferința sa, iar Voievodul de- ultim nivel de acces, romanul se citește ca un cumul cide: „…doresc să te ajut să o aduci acasă nevătămată, de adevăruri istorice puțin cunoscute, dar și mai puțin pe jupânița Maricica”. Dar Vodă crede în devenirea înțelese: legăturile noastre cu cultura bizantină, dom- lui Lisandru, încât își propune, pe lângă arta nii români și ultimele vestigii bizantine, influențele războiului, a cărei probă tânărul deja a trecut-o, să-l bizantine în spiritualitatea românească, românii și inițieze și în arta diplomației, încât continuă, cu alt cumanii… plan: „Ești un tânăr înțelept și viteaz, cunoști limbi Victor Baumann dorește să inoculeze în străine, dar știi prea puține lucruri despre politichie și

41 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 diplomație. Iată, de ce, vreau să înțelegi bine lumea dele mamei. Îndrumările vor fi urmate, rugămintea în care te voi trimite!” îndeplinită! La Vosporo, Lisandru este recunos-cut de Se spune că o călătorie este un act de un evreu originar din Huși, negustor de robi la târg. cunoaștere, din care motiv, adesea, este mai însemnată Pe Maricica nu o află deocamdată, dar prind o urmă prin consecințe decât destinația! În acest caz însă nu și mai câștigă un prieten și un ajutor, pe evreul Ruben doar călătoriile vor fi esențiale, ci îndeosebi Haim, care îi va însoți de acum încolo până la Hușii destinațiile. Dar voi lăsa detaliile pe seama cititorilor, lui, dornic să revadă mormântul soției. Călătorind, în pentru a nu le altera plăcerea lecturii! Oricum, prin cei Gruzia, la Rioni, Lisandru și Șefik își spun povești de patru eroi principali tineri, Lisandru, Șefik, Maricica familie și de-ale vârstei, se cunosc mai bine, prietenia și Ilinca, „Io, Lisandru” este și un bildungsroman. lor se adâncește. Lisandru îi mărturisește cumanului: Drumeții ajung la Solkhat, principalul centru econo- „‒ Nu am avut frați! Dumneata, prietene Șefik, vei fi mic și cultural din zonă, cetatea de scaun a Hanatului de acum înainte, fratele meu!” Crimeei, care, și cu ajutorul genovezilor din Caffa, Ajung la mândra gospodărie a lui segñor controlează comerțul din Marea Neagră. Imperiul os- Gregorie, cel mai bogat negustor din Rioni, originar manlâilor, stimulat și de recenta cucerire a Constanti- din Armenia, dar autohtonizat aici prin căsătorie. Ca nopolului, țintește acum hanatul. La curtea marelui pe fiica lor o iubeau Gregorie și soția sa, Tamara, pe han Mengli Ghiray, Lisandru îl cunoaște pe Șefik, un Maricica, iar de bucuria iubirii dintre cei doi tineri, tânăr de 24 de ani, cu tată cuman, mamă genoveză, Grigorie îi încredințează mireasa lui Lisandru, dar familie musulmană, cu care va lega o prietenie creștinește, prin cununie religioasă ortodoxă. generoasă, tipică vârstei, de o frumusețe cu iz legendar. Se vede că, pentru oamenii de omenie, indi- La valorile deja constituite ca teme ale roma- ferent de distanțele care îi despart, de etnie, religie, nului (istoria, conștiința datoriei, iubirea) se adaugă limbă, lumea rămâne mică. Așa s-a legat prietenia și acum prietenia. Și este modelator să constați cât de frățietatea dintre Lisandru și Șefik, încă neepuizate repede se leagă o prietenie profundă și pentru tot- pentru cititori prin roadele lor. Am văzut cum evreul deauna între doi tineri nobili prin educație, sentimente din Huși, stabilit la Vosporo, se întâlnește aici cu și comportament, care, dincolo de ceea ce ar putea să- hușeanul Lisandru … Cei trei tineri cu însoțitorii lor i despartă, împărtășesc valori fundamentale comune! se întorc fericiți cu corabia la Caffa și, de aici, călări, Beyul Orman Qipceaq, tatăl lui Șefik, după ce îl va în Moldova. Pe corabie, Șefik îi mărturisește frumoa- cunoaște pe tânărul sol al Moldovei, îi va încredința sei Maricica dorința de a-i însoți spre casă până unde fiului misiunea de a-l ajuta pe Lisandru să își găsească poftesc dânșii, tânăra îl întreabă dacă poate merge cu și să își elibereze iubita. La rândul său, Mengli Ghiray ei până în Moldova, pentru a le fi cavaler de onoare va manifesta interes față de „intenția fratelui nostru la nuntă. Iar șirul acestor surprinzătoare întâlniri și Ștefan de a se căsători cu principesa Maria, fiica bu- mărturisiri este lung, el apropie și leagă oamenii, nului nostru prieten și vecin, Alexios de Mangop, su- deznoadă istorii uneori incredibile… veranul principatului Theodoro”. Există o diferență între episodul Crimeea și Lisandru și Șefik, cu servitorii trebuincioși în episodul Polonia. În primul (peste o sută de pagini, astfel de situații, pornesc în căutarea Maricicăi. Alte cu capitolele „Hanatul Crimeei”, „Genovezii”, „Pe li- drumuri, alte peisaje, altă arhitectură a orașelor, alte toralul Gruziei”, „Din nou în Crimeea” și începutul hanuri, meniuri, oameni, discuții, dar îndeosebi taină din „Spre casă”) descrierea cinematică a călătoriilor și, adesea, vicleșug… Multe preștiute ori încercate de este punctată de substanțiale secvențe narative. Ca și părinți, și recomandate pentru a le ușura misiunea, al- când scriitorul a văzut ceea ce nu avea cum să vadă tele inedite, neașteptate, veritabile probe de (realități specifice celei de a doua jumătăți a secolului înțelepciune sau bărbăție. al cinsprezecelea, fundamental revolute astăzi); des- La Caffa, Șefik, este îndrumat de tată să tragă crie locuri, peisaje, stepa nord-pontică și marea, orașe, la hanul jupânului Pippinio, „unde ai mai tras și fiecare cu particularitățile sale privind urbanismul și altădată, în apropiere de casa prietenului nostru și a obiectele de arhitectură și de artă, hanuri, palate ofi- profesorului tău, segñor Silvio di Ponti, căruia îi vei ciale, locuințe, oameni - tătari, cumani, armeni, geno- duce și un mesaj din partea mea”. Și tot la Caffa, vezi, evrei, rumâni, preocupările și/sau profesiile lor, mama (Fany) și tata îl roagă pe Șefik să viziteze ru- cu trimiteri la limbile și credințele religioase ale fie-

42 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 cărora, la particularitățile vestimentației și gastrono- nu pe acela al romanului cavaleresc sau de aventuri miei, adică veritabile micro-monografii. Firește, sursa (oarecum, la fel de adecvat), din Cetatea Sucevei, de de documentare este livrescă, poate, mai riguros spus, la împăratul Ștefan cel Mare, pleacă un Făt-Frumos, vine din universul vast de cultură și cunoaștere al in- mândru și viteaz, Lisandru, pentru a elibera pe fiica telectualului Victor Baumann, dar meritul esențial al Moldovei și iubita sa, Maricica, Ileana Cosânzeana, prozatorului Victor Baumann este acela de a realiza o răpită de zmeul Hoarda de Aur și dusă într-o lume ne- scriitură care mai niciodată nu trădează sursa cultu- cunoscută, cu scopul probabil de a fi vândută ca roabă. rală, livrescă, ci, dimpotrivă, lasă cititorului bucuria Fecioara este descoperită pe un tărâm departe, la cade a descoperi ficțiunea, dar și senzația că prezintă in- pătul lumii, în Gruzia, la Rioni, cumpărată de o fami- spirat locuri și oameni pe care parcă i-ar fi cunoscut lie de oameni bogați și generoși. Dar până la Rioni, la aievea. Caffa, Lisandru dobândește un prieten și un frate, Episodul Polonia, se întinde pe aproape trei- cumanul musulman Șefik, alt Făt-Frumos. Din zeci de pagini (capitolul „Soli în Polonia”) de des- discuțiile purtate cu Lisandru iar, după găsirea Mari- crieri și dialoguri: orașul Cracovia, principalul său cicăi, și cu aceasta, tânărul cuman află de Ilinca, altă punct de atracție - faimoasa Universitate Jagellonă, Cosânzeană, sora protagonistului, iar din detaliu în studenții și profesorii, întâlnirea neprevăzută cu Vaska detaliu, imaginează un portret fizic și moral al tinerei, Luchici, poreclit Mucha, pe cât de pitoresc și cunos- de care, în scurtă vreme, se trezește îndrăgostit. Li- cut, direct sau indirect, pe atât de imprevizibil și sandru, de pildă: „Soru-mea geamănă m-a urmat pre- amenințător (inițial), pregătirea celor doi oficiali, vor- tutindeni și s-a obișnuit cu toate îndeletnicirile mele. nicul Zbierea și Lisandru, pentru întâlnirea diploma- Se îmbracă bărbătește, atunci când mă urmează la an- tică cu Regele Poloniei, întâlnirea propriu-zisă și trenamente, călărește mai bine decât mine și trage cu rezultatele acesteia, nesemnificative pentru interesele arcul din goana calului, mânuiește sabia și aruncă la strategice ale Moldovei, Majestatea Sa Kazimir peste 20 de pași pumnalul la țintă. Este frumoasă ca condiționând realizarea „unui front comun anti-oto- un înger și puternică ca un bărbat”. Șefik, la rându-i, man” de rezolvarea, mai întâi, a situației „din Transil- așa, ca din întâmplare, întreabă instantaneu, sondând vania a ex-voievodului Petru Aron”, ca și de zări noi de suflet: „‒ E mai frumoasă decât împlinirea de către marele domn moldav a dorinței Maricica?”. Moldoveanul realizează că întrebarea este „Sfântului Scaun de a se împăca cu regele Matia al dificilă și are dublu înțeles, dar găsește răspunsul Ungariei”, împăcare condiționată de limpezirea statu- convenabil, împlinind un splendid portret în oglindă tului aceluiași fugar trădător și dușman al lui Ștefan, al celor două fete: „Sunt frumoase amândouă, nu pen- Petru Aron. Iar Victor Baumann, în permanență atent tru că eu le iubesc, ci pentru că așa le-a lăsat Dumne- la detaliile semnificative, esențiale pentru definirea zeu pe pământ! Sunt blonde amândouă, dar Ilinca are epocii, îmbogățește capitolul cu un substanțiual ads- ochii ca pădurea înverzită în soarele primăverii, iar trat latin, Lisandru conversând copios cu studenți, pro- Maricica, ca albăstrelele. Ilinca este mărunțică și iute, fesori, regele Kazimir și anturajul regal în această Maricica este năltuță și mai domoală. Și una și limbă. cealaltă au boiul modelat parcă în lumea zânelor, iar • obrajii le sunt ca petalele de trandafir! În afara gospodăriei, Ilinca se pricepe să mânuiască armele, Pronunțat roman istoric, „Io, Lisandru” este, Maricica a învățat să oblojească oamenii.” deopotrivă, și un roman de dragoste, de dragoste ca- Căile dragostei însă nu sunt întotdeauna line valerească, ritualică aproape, motiv pentru care îi și și drepte: Maricica și Lisandru sunt veri primari, din- adaugă subtitlul „Întâmplări din tinerețea unui cavaler colo, Ilinca este creștină, Șefik, musulman. Este drept, moldo-vlah, povestite de el însuși”, subtitlu integrator în ambele familii au mai existat incompatibilități de de istorie și eros. O convenție rară în romanul nostru tot felul, cum se mai întâmplă și astăzi, semn că în și universal o constituie introducerea în structura die- jumătate de mileniu unele mentalități și cutume nu s- getică a două povești de iubire, paralele, dar asime- au schimbat în chip esențial, dar și atunci, ca și acum, trice, cu geneze și evoluții inversate, dar cu finaluri tinerii, când au iubit, s-au făcut luntre și punte pentru similare. a le depăși. Dar peste legătura de sânge - interzisă de Astfel, pentru a folosi limbajul basmului, și biserică, de lege și de fire, dacă este vorba de formarea

43 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 unui cuplu - cum poți trece?! Lisandru și fătuca lui voievod, dominatoare, inspiratoare și determinatoare ignoră aceste tabu-uri. Tânărul o spune răspicat în fața de acte și atitudini istorice, suprapersonaj ordonator întregii familii, acasă, la bunicii materni din Killi: al discursului. Astfel, Ștefan rămâne constant prezent, „Dar aș vrea să vă amintesc că un preot ortodox ne-o chiar și atunci, uneori îndeosebi atunci, când este ab- cununat religios în Gruzia, cu nași și în prezența unui sent, ca în discuțiile purtate cu marele han, de pildă. număr mare de martori. / Noi dorim să ne nuntim în Spațiul, istoric în esență, adesea dobândește și o di- țară” mensiune mitică, mai ales în împrejurările în care die- Iar fiindcă nimeni nu cedează, decide scriito- geza capătă ton de epopee. Iar episoade realizate prin rul, apelând la anticul Deus ex machina: aflăm, inco- asemenea țesătură timp-spațiu sunt mai multe. gnito, că Maricica era înfiată, cei doi iubiți ne fiind O filă de epopee este episodul cu Ștefan adre- veri de sânge… sându-se oștirii adunate în tabără. Voievodul dorește Mai complicată este povestea celorlalți! Des- să atace Brăila și Târgul de Floci, drept pedeapsă pen- pre aceștia aduce vorba buna Negruța: „Eu am văzut tru agresiunea asupra cetății Chilia. „Iată, de ce v-am de aseară că tinerii își aruncau priviri, dar acest lucru adunat Vitejii mei, să-mi spuneți dacă, gândul meu mi s-a părut firesc la vârsta lor. Dar nu m-am gândit este drept, și dacă este, atunci să pornim spre Dunăre nici o clipă la altceva! / Păi, atunci, dacă Lisandru este pentru a-i pedepsi pe făptași, nu pentru a ne răzbuna, cu Maricica, Ilinca-i cu tătarul cela frumos, care a ci pentru a face dreptate celor care au pierit datorită venit cu voi?” Altădată, discuția aceasta spinoasă o nesăbuinței acestor trădători”! Reușește în această mi- deschide tot bunica: „ Boierule, ești tânăr și frumos, siune, dar cu pierderi omenești însemnate, în ambele iar nepoata noastră este pentru noi ca Ileana Cosân- tabere. zeana, nu știu dacă ai auzit de ea, pe acolo de unde vii Este momentul în care, pentru prima oară, dumneata! Eu, ca bunică, pot să te întreb: O iubești spiritual, Lisandru se detașează de Ștefan, devine pa- pe Ilinca?” Întrebată și fata, „Ilinca se întoarse spre cifist, amintind, sui generis, de Apostol Bologa (Pă- Șefik, îl luă de după gât și, fără să se rușineze, îl sărută durea spânzuraților, Liviu Rebreanu). Totodată, cu atâta grație plină de dorințe neîmplinite, încât afirmă unitatea de neam a celor două tabere adverse bătrânii rămaseră cu gura căscată, fără să mai scoată și nevoia unirii lor pentru o cauză comună, nobilă. un cuvânt”. Iată-i gândurile: „Atacurile prin surprindere și incen- În final, familia trece peste cutume și dierea celor două târguri dunărene s-au desfășurat prejudecăți și tinerii se vor căsători după pofta inimi- noaptea, cu succes, dar mie mi-au lăsat un gust amar. lor lor. Însuși Lisandru, spre sfârșitul jurnalului său, / Cu toate că ni s-a interzis uciderea populației civile, deci bătrân, invocă nostalgic tinerețea în termenii bas- în haosul provocat de acțiunile militare, mulți local- mului: „Amu, când mi-amintesc întâmplările de- nici au pierit în flăcări, mai ales femei și copii. / Prin- atunci, mi se par povești de demult, cu niște tineri tre conducătorii lor se aflau și ardeleni, rumâni ca și „feți–frumoși” vrednici, încrezători în destinul lor și noi, care apăraseră Chilia în asediul din 1465, când plini de îndrăzneală”. cetatea a fost cucerită de Ștefan Voievod și mi-am • amintit de tătuca, mercenar în oastea Corvinului Ne îndreptăm spre deznodământ, paginile ro- Iancu. / Eram îngrozit la gândul că noi, rumânii, ne manului rămân la fel de dense, cu evenimente când ucidem între noi, când ar fi trebuit să fim uniți împo- fericite, când dramatice, cum este și viața oamenilor, triva păgânilor”. cu eroi care trăiesc și își împlinesc destinul. Memorabil este și acest autoportret sintetiza- Discursul, generat de naratorul auto-diegezic tor și esențial, de tânăr mândru de sine, cu conștiința Lisandru, se dezvoltă în continuare prin înlănțuirea împlinirii sale: „Eram cunoscut pentru cinste și loia- cronologică a evenimentelor și a faptelor eroilor. Jur- litate, calități care defineau de altfel pe toți voinicii nalul impune perceperea realității dintr-o perspectivă lui Vodă. Dar eu eram îndrăgit și respectat pentru fixă, a unui singur personaj narator și actor, deci a unei știința mea de carte, pentru cunoașterea mai multor singure voci narative. În fapt însă, perspectiva creată graiuri, pentru felul de a mă prezenta în fața ciracilor devine contradictorie câtă vreme, în permanență, în și de-a mă purta cu ei frățește, cu o modestie caracte- conștiința și în gândurile personajului narator, de câ- ristică celor două familii din care mă trăgeam. / La cei teva ori și fizic, se află figura legendară a marelui 24 de ani pe care îi împlineam în luna iulie a acelui

44 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 an, gândeam mai matur decât cei de vârsta mea și, cu Există în structura romanului un „Preambul” fiecare întâmplare din viață, câștigam o experiență care poate rămâne așa, de sine stătător, ca un potențial care mi-a permis apoi să urc în dregătoriile domnești incipit, sau poate prilejui autorului o continuare a și să ajung logofăt în Sfatul Țării”. Insist asupra aces- poveștii, în alt timp. Mă gândesc la nunțile de la Susa, tui portret fiindcă, dincolo de excepționalele trăsături la Alexandru cel Mare, la faptul că tinerii de astăzi pot ale personalității protagonistului și de valoarea artis- face din Prut o altă Susa. Cu multe mii de nunți și o tică, impune analizei și aspirația pentru împlinirea consecință sigură: unirea. Fiindcă, ne reamintește Vic- completitudinii ființei umane pe care o manifestă autor Baumann, Ștefan cel Mare, și asemenea lui toți torul. De altfel, despre mămuca lui Lisandru aflăm că voievozii Moldovei, și-au rânduit voievodatul, pentru era „tobă de carte”, că temeinic școlite și instruite sunt a-l putea conduce și apăra, în două mari ținuturi: Țara și alte personaje tinere, Șefik în chip deosebit, dar și de Sus și Țara de Jos, Prutul nefiind niciodată hotar. mulți dintre bărbații din sfatul țării și slujitorii de Numai rușii, pentru a putea justifica raptul teritorial seamă ai domnitorului. Neîndoielnic, această vocație și anexarea unui teritoriu străin, au împărțit țara în Ba- a completitudinii o are, înainte de personajele sale, sarabia sau Moldova dintre Prut și Nistru și Moldova creatorul lor, istoricul și scriitorul Victor Baumann. dintre Carpați și Prut. Până una-alta, Preambulul ne Între timp însă, evenimentele curg. La Siret introduce într-un trecut-prezent, în care prezentul năvălesc tătarii, este distrus și conacul tușei Varvara, înglobează totul. De aici probabil și nevoia de el, din- iar aceasta este ucisă; Lisandru participă la misiunea colo de convenția literară. de alungare a năvălitorilor… În altă luptă, la apa Și încă rămân o sumedenie de lucruri care Bistriței, Lisandru și ai lui biruiesc cu greu pe agre- musai ar trebui spuse! Mă gândesc la arta de portretist sorii ardeleni, tânărul erou va fi rănit, dar efortul le a scriitorului, la organizarea portretelor unui personaj este răsplătit și prin captivarea lui Petru Aron, care în dinamica curgerii vieții, de la tinerețe la maturitate, este dus în fața Măriei Sale Ștefan și, ulterior, decapi- ceea ce sporește complexitatea eroilor, la arta tat. Reacția lui Vodă la rănirea eroului: „Fii mai atent, intruzionării frecvente a timpului narării în timpul Lisandre! Țara are nevoie de viteji ca Domnia Ta! evenimentelor narate, la evocarea unor tradiții, obi- Amu, Te du iute acasă că ești de mână mare! Ți-o ceiuri, la modul de înțelegere a destinului și a născut nevasta! Să hie într-un ceas bun!” Bucuria predestinării, la cetatea Caffa din Crimeea și la cetățile tânărului tată încheie romanul: „Primul nostru copil moldovenești de la vărsarea Nistrului și a Dunării în era o fetiță, și numele ei a fost Varvara”. Ca pe mama Marea Neagră, așezate pe malul apei, pentru a apăra Maricicăi, Varvara cea hăcuită de tătari! țara de inamici… Poate, altădată, într-un post-scrip- • tum la prezenta prefață. Adrian Pal

45 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Fragment din romanul

APE ADÂNCI

Constantin Ilie NAN

Alex, credea că visează... și merge cu pasul întins, ferindu-se de călătorii grăbiți Ceasul mare, rotund, fixat sus, pe un perete al ho- cu bagaje multe, spre peronul liniei a șasea, de unde lului imens care ducea către ieșirea principală din trebuia să plece la 19 și 30 de minute, trenul lui spre gară, spre coloanele uriașe din fața parcului CFR, Piatra Neamț. arăta că este ora 18 și 40 de minute. Întotdeauna, trenurile de orice fel care plecau spre Agitația în Gara de Nord era maximă. În două-trei Moldova erau arhipline, pentru că în neputința de a ore, toate trenurile, cu destinații în toată țara, precum face față numărului mare de călători, Centrala CFR și cele care plecau în străinătate, aveau să părăsească (Căile Ferate Române) punea în vânzare întotdeauna Bucureștiul. și bilete de călătorie fără loc asigurat, care aproape că Retras într-un colț, pe un loc găsit miraculos liber dubla capacitatea de transport a trenurilor. în sala de așteptare, Alex desface tacticos o pungă Vara era poate mai simplu, pentru că toți cei cu mare din hârtie maron, în care avea un sandwich și bilet fără loc se urcau deasupra vagoanelor, înghe- doi hot-dogi calzi, pe care tocmai îi cumpărase și des- suindu-se unii într-alții, să nu crape de frig și să nu face unul. Era bun, da, dar și foamea îl încolțea bine. cadă din tren. În jurul lui, oameni de toate categoriile. Grupuri Multă vreme, a rămas proverbială, o strigare veche de tineri gălăgioși, care mergeau veseli la munte, de atunci... O vorbă, una singură, dar cu implicații și țărani cu mulți desagi și papornițe pline, legate cu rezonanță adânci. sfori și curele să țină, să nu se desfacă, și mulți orășeni Când se traversa în goana trenului, pe sub spații blazați, cu valize arătoase pe care erau lipite etichete cu fire sau cabluri întinse, unul dintre ei cățărat pe pri- colorate, de pe la hoteluri, vechi sau noi. mul vagon din față, striga cât putea de tare : Alții, ferindu-se de lume, priveau cu ochii triști în - Sârma!... gol, așteptând parcă o minune... În acel moment, toți cei aflați deasupra vagoanelor, Erau perechi de tineri căsătoriți, obosiți, cu un se trânteau literalmente țipând, așa, unii peste alții, ca copil sau doi în brațe, uitându-se cu jind la cei care un val uriaș, ce trecea în viteză de la primul până la plecau la munte. Printre călători, Alex observă „fete ultimul vagon al trenului, pentru a nu fi tăiați de ca- proză cuminți care citeau la lumină slabă” și băieți “botoși”, bluri. care „se uitau pe blat”, la fetele cuminți, care citeau Mai târziu, această vorbă s-a generalizat și în afara la lumină slabă... trenurilor, ca unitate de râs, mișto și batjocură la După ce, în fine a mâncat și al doilea hot dog, se adresa moldovenilor tineri, care veneau împinși de să- uită la ceas să vadă cât mai este până la plecarea tre- răcie în Constanța, să lucreze în port și fabricile nou nului său spre Piatra Neamț. Era 19 și zece... apărute. -Mai am 20 de minute, se gândește el. Asta a fost valabil la început, pentru că mai târziu, Bea puțină apă din sticla lui de drum, apoi se ridică când moldovenii au priceput că vorba asta, îi diferenția rușinos de alții, s-au adaptat și ei cu o con-

46 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 tra-replică, usturătoare... -Păi ce era să fac, mă? Să mă omor cu ăsta? Nu -Sârma! vezi că are 2 metri! Uită-te și tu la el. M-a luat tare, -Fă-o ghem și arunc-o în p...zda mă-tii!... că el are bilet cu loc, chiar aici. După un timp, au făcut pace, s-au potolit, pentru -Ia zi, vere, îl abordează acesta pe Alex, ai loc aici? că nu mai avea haz niciunul. -Și dacă n-am, ce? E vreo problemă? răspunde Da!... Aglomerația din gară, era mare. În decem- obraznic băiatul nostru. Ăsta de la ușă a zis că biletele brie, nu se mai urca nimeni pe acoperișurile vagoane- cu loc nu mai sunt valabile. Deci cine l-a ocupat, poate lor. Ce? Erau nebuni? Nu, domnule, se înghesuiau toți să-l păstreze, nu? ca sardelele în conservă, peste tot. În compartimente, Dar voi, întreb și eu așa, ca omul, aveți locuri aici? coridoare, în burduful dintre vagoane și chiar în wc- întreabă el râzând ca un golan, privind la ei pe rând, uri. la toți. Hai spuneți! Ăăă?... Bag mâna în foc că niciu- Când Alex a ajuns la compartimentul său, un tip nul dintre voi n-are vreun loc aici, și cred că nici bilete solid, prost îmbrăcat, îl oprește brutal cu mâna, ca să n-aveți, nici la clasa doua și nici aici, la întâia. Bagaje nu poată intra să-și ocupe locul. văd că n-aveți, care-i treaba cu voi?... -Aici e ocupat, nu poți să intri, mârâie el. Da’ știți ceva, hai s-o lăsăm baltă, să ne vedem de -Cum să fie ocupat, dacă eu am loc aici, spune bă- treaba noastră. Pe mine, chiar nu mă interesează asta. iatul, cât a putut el să fie de calm. Sunt obosit și am de făcut drum lung. -Ce faci, mă, sare „fript”, acesta, ești șmecher de -Așa-i, așa-i!... îl aprobă primul, care intrase în București? Aăă! Faci pă deșteptul, nu-i așa?... Stai tu vorbă cu el, drumu-i lung… cuminte, că trebuie să vină prietenii mei, și-atunci ai -Da’ unde mergi vere, că nu ești moldovean, în- să vezi că n-o să mai fii șmecher, absolut deloc... treabă altul de lângă el, pe un ton -Poate să vină cine o vrea, eu am locul plătit aici, care se voia prietenos.. zice pe un ton ferm Alexandru. Hai că n-am timp de - La Piatra Neamț! Am treabă acolo. Trebuia să prostii, mai zice el, împingându-l ferm din fața ușii, plec de azi dimineață, dar am scăpat trenul... Mi-a ca la rugbi. venit mașina cu lemne și m-am pus cu toporul pe ele, Alex nu era fricos, nici pomeneală. Nu-i plăceau ce era să fac? „mănâncă el borș”, de dragul scandalurile, dar la o adică, știa să lovească bine, nu conversației. Nu sunt din București, sunt tocmai din se lăsa el intimidat, nu! Avea destulă forță să se apere, Constanța, de la malul mării. de un golan, doi sau trei. - Ă-hă-hăă!... Da’ ai mers ceva, ai mers... Și până A pus geanta sus în plasa de bagaje, de deasupra unde ai tu treabă, mai ai încă o grămadă, zice altul de capului, apoi și-a ocupat locul, așteptând să plece tre- lângă el, rotindu-și ochii peste prietenii lui... nul. Primul care vorbise își aprinde o țigară Carpați Au mai venit și alți călători să-și ocupe locurile, fără filtru. Altul scoate la iveală, de sub geaca lui po- dar individul de la ușă i-a repezit brutal, spunându-le nosită din tercot, un pachețel cu mâncare învelit în răstit că locurile nu mai sunt valabile. La un moment hârtie de ziar și începe să mănânce. dat, acesta întinde mâna prin ușa întredeschisă și trage Ceva mai târziu, femeia scotocește prin geanta ei perdelele, ca să nu mai vadă nimeni câte locuri sunt prăpădită, și-i dă celui care părea să fie ascultat de goale în compartiment. ceilalți, o sticlă mică de rachiu gălbui, din care acesta La puțin timp, după ce trenul s-a pus în mișcare, „trage un gât” apoi, o dă din mână în mână, mai deau năvălit înăuntru 4 bărbați tineri, împreună cu o fe- parte... meie la vreo 35 de ani, și au ocupat toate locurile li- - Te superi dacă fumăm aici? Ai văzut și tu ce-i bere rămase. afară, în fața ușii. Om lângă om... Se știe de către toată lumea, că în trenurile cu va- - Nu, n-am nicio problemă, nu mă deranjează, și goane compartimentate, la clasa I sunt 6 locuri, iar la eu fumez. a doua, 8. - Dacă se face fum, tragem geamul în jos, spune -Și eu ce fac? întreabă enervat cel de la ușă, care repede altul. l-a împiedicat pe Alex să intre. Stau în picioare până - Da!... sigur, sigur, îl aprobă Alex. la Botoșani? Simțea că oboseala, îl ajungea greu din urmă. Când -Era treaba ta să ocupi toate locurile, îi răspunde sticla i-a fost înmânată și lui, a fost îndemnat zâmbitor aspru, unul dintre cei patru. O să vedem, o să vedem de ceilalți, să nu-i fie jenă, așa că n-a făcut figuri de ce-o să facem. Drumu-i lung!... O să stăm cu rândul. neam prost, a tras și el un gât zdravăn...

47 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Până s-a golit de tot, i-a mai venit rândul de trei vitură cruntă, extrem de violentă în moalele capului, ori... Apoi, de acord cu toții, au stins lumina și au lăsat apoi imediat, încă una în tâmplă, și încă una... Da!... geamul “crăpat” în jos, să le intre aer curat... și nu s-a mai trezit deloc. Somnul „trăgea disperat, cu dinții de el”. N-a mai Nu s-a mai trezit, doar a tresărit, așa cum fac mulți, putut să se împotrivească, n-a mai putut... În minutele în somnul lor necontrolat. Alunecat puțin în lateral, următoare, a adormit buștean, adânc, adânc... din cauza izbiturii, și capul sprijinit inert, în capul Trenul, în cursa lui de noapte, cu moldoveni la pieptului, părea că e căzut la greu, în somn adânc... greu în el, alerga șuierând din când în când, atunci Îi trece prin minte rapid, ca o săgeată, că visează când trecea prin haltele pustii, risipite în drumul său, urât. Dar de ce îl doare așa de rău. De ce?... ghicite când și când de călători, pe marginea căii fe- În jurul lui, aude tulbur, ca prin ceață groasă, voci rate. agitate, dușmănoase. Mâini rele murdare, apucătoare, Alex dormea dus!... Habar n-avea că trecuse de la fel de agitate, îl sucesc, îl scotocesc și-l răsucesc. Buzău și de Râmnicu Sărat. Trecuse chiar și de Parcă îl dezbrăcă... Focșani. Acum se apropia de Mărășești, cu câmpiile „Fugi mă d-aici, asta-i prea de tot, cine să facă asta? sale în trepte, înalte până la 50 de metri în nord, și cu Cine?... Și de ce?... Pentru ce”? “petice” mari din pădurile vechi de altă dată, precum E moale... N-are nicio putere, nu reacționează în și cu istoria legendară din primul război mondial. niciun fel. Atunci, când România era ocupată mai bine de trei “Așa este în vis, îi trece iarăși, acum leneș, prin sferturi de trupele germane, între 6 și 16 august 1917, minte. Nu poți să faci nimic, parcă ești legat de mâini aici s-au dat lupte grele, eroice, pentru stoparea înain- și de picioare. Nu poți s-alergi, și nici nu poți să strigi, tării dușmanului. doar te chinui... Asta-i! nu poți să faci nimic, nimic”... Ostașii români, apărători ai porților Moldovei, lup- Apoi brusc, simte răcoarea nopții. tând sub deviza „Pe aici nu se trece”, au scris o pagină „Ah!... E mai bine așa, e mai bine... Dar nu, stai! glorioasă de curaj, patriotism și sacrificiu fără egal, Ce-i asta? Nu-i bine deloc! Ce se întâmplă, frate? Ce în istoria ei scurtă, de tânără țară independentă. se întâmplă? Parcă sunt aruncat din tren, nu se poate! Surprinși într-o noapte, în timpul somnului, de ata- Asta nu se poate”... cul trupelor feldmareșalului Machensen, artizanul Cade!... cade rău de tot. Degeaba încearcă disperat, înaintării rapide al germanilor, au ieșit la luptă cu arma inconștient, să se agațe cu mâinile de marginea gea- în mână din tranșee și cazărmi improvizate, așa cum mului, degeaba... Simte cum cineva rău îl lovește se aflau, când a sunat trompeta. Dezbrăcați, cu doar iz- dușmănos cu un lemn, cu un fier, și-i rupe degetele. menele pe ei, iar unii, chiar în picioarele goale... Apoi, cade într-o parte, lovindu-se groaznic la umeri, Dar asta nu i-a împiedicat deloc să-i învingă la ba- la cap, la frunte. Nu mai este în tren, nu mai este... ionetă într-o luptă crucială, pe viață și pe moarte, de „Ce dracu’ mă, ce vis mai e și ăsta”?... pomină, pe soldații Kaiserului, dotați cu arme mo- Cade!... Cade rostogolit peste pietre ascuțite și oa- derne pentru timpul acela. sele îi trosnesc, și unele, chiar simte cum se rup. Îl După război, când s-a hotărât ridicarea unui doare... Îl doare rău, năucitor, copleșitor... mausoleu, care să cinstească eroii martiri în apărarea Se strânge ghem dintr-un instinct precis, la fel ca țării, primul care a donat bani, 50 000 de lei în aur, a un animal rănit și se tot rostogolește.... Peste pietre și fost Principele Ferdinand, regele României. crengi, peste pământ tare, foșnitor. Este cunoscut că atunci în linia întâi de front, Daa!... Uite, acum nu mai sunt pietre, parcă-i ceva mai condusă de generalul român Averescu, au mai fost alte moale... două localități, unde s-au dat lupte extrem de grele. Apoi, se prăbușește în geamăt surd, definitiv, într- Mărăști și Oituz, dar asta, e altă poveste... o vale mică, într-o groapă puțin adâncă. Disperat, în- În compartimentul lui, Alex dormea de mai bine cearcă să se agațe în neștire, de tot ce poate să atingă, de două ore. Ceilalți alăturați lui păreau că au uitat cu degetele, cu unghiile, dar simte că nu poate, dege- duelul verbal de la început. Totul părea normal... Ei tele nu-l mai ascultă, și-l doare rău, la orice atingere, însă, nu dormeau deloc. Nu dormea niciunul... și nu înțelege... La un moment dat, în “plâns” urât de fiare Ce întâmplare, domnule, ce vis, ce coșmar?... Dar scârțâite, la o curbă strânsă, undeva în drept cu satul nu-i sigur, nu-i sigur de nimic... Garoafa, care se găsea dincolo de calea ferată pe dru- Geme, îi este greu, îi este rău, îl doare tot corpul. mul care ducea la Bacău, băiatul a simțit în plin, o lo- Îl doare rău, îl doare cumplit și nu-i nimeni, nu-i ni-

48 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 meni să-l ajute. Vrancea asta, hotar între Țara Românească și Mol- „Ah, da!... Uite, hai ajunge! Aici pare că este mai dova, este pământul pe unde curge Milcovul, râul cân- moale, acum e mai bine, chiar este mai bine”... tat de Vasile Alecsandri și de mulți alți unioniști în Încearcă să deschidă ochii, să termine cu visul anul de grație 1859. ăsta de coșmar, dar nu poate. Are ochii lipiți, abia Atunci, în luna Ianuarie s-a jucat Hora Unirii, și reușește să-i „crape” puțin. Ceva cald, lipicios care-i cele două Principate românești, s-au îmbrățișat defi- curgea din cap, îi înțepenise pleoapele și nu putea, nu nitiv într-o singură țară, cu domnitor unic ales de am- putea deloc să vadă bine. bele părți, în persoana colonelului Alexandru Ioan Întuneric, întuneric beznă, și e singur. Nu mai era Cuza. niciun om în jurul lui, niciunul... Cu el acum, era doar Ce vremuri dragă?... Ce vremuri? Vrancea, cu geo- vântul. Îl simțea, îl adulmeca... Venit grăbit dinspre grafia, oamenii și istoria ei, este frumoasă, e copacii abia ghiciți prin întuneric, răscolea de zor amețitoare, nene... Ce vorbești dom’le, e specială în frunzișul galben colorat, pe lângă el și peste el. toată țara Moldovei. “Visez frate, visez... Vis rău, de coșmar. Hei, dar La începuturi, încă înainte de primii descălecători, ce-i cu mine?... Ce-i cu asta? Mă pierd frate, alunec... care au așezat domni și domnii p-aici, locul era popu- Dumnezeule!... Se sting luminile, se sting toate lumi- lat cu daci liberi, neocupați de nimeni, niciodată. Nici nile, toate... Nu mai văd nimic, chiar nu mai pot să măcar de marele Traian, în vremea când lui Decebal i văd nimic. Unde sunt, unde am ajuns? Știe cineva”?... se retezase capul. Alex geme, abia mai respiră. De lovituri, de multe Locul, ales parcă de Dumnezeu, să-i pună la în- răni, de oase rupte... cercări pe oameni între Siret și Subcarpații de curbură, „Ce vis mai e și ăsta, mă?... Ce vis?... Parcă-i ade- „gemea” de codri seculari de nepătruns, întinși, din- vărat, mă omoară. Nu vezi că nu se mai termină. Și colo de cât puteai vedea cu ochii. nu pot, nu pot să-l mai opresc, nu pot... Doar oamenii locului și sălbăticiunile lor, se pu- Nu știu frate, nu știu! Mi-e rău, mi-e rău de tot... teau descurca p-aici în voie. Alții, neaveniți, nici Mă duc la vale, am încurcat-o!... Nu mai știu nimic, vorbă. habar n-am. Dar ia stai așa, stai puțin!... Eu, eu cine Mai târziu peste ani, oameni harnici veniți de sunt?... Ăăă?... Spune mă, spune! Hei, nu m-aude ni- peste munți, din vest, au defrișat prin foc pădurile, să- meni?... Chiar nu-i nimeni să m-audă?... Eu cine și facă loc de arătură. Cu precădere au pus viță de vie, sunt?”... pentru că pământul descoperit în trepte, era numai bun Nu!... N-avea cine să-l audă, n-avea... Era singur, să dea buzna peste el, soarele de primăvară, de vară, și, nici măcar nu visa, dar nu-și dădea seama. Încet, și de toamnă... pierdut în hățișul minții sale, Alex murea câte puțin și Așa se face, că până în zilele noastre s-au perpe- nu știa deloc, nu știa... Apoi, n-a mai auzit chiar nimic, tuat aici în Vrancea, podgorii uriașe. Cele mai mari nimic... din toată țara. Liniștea, ca o binecuvântare, se așternea peste tot Localitățile mici sau mai mari, care s-au dezvoltat în jur, acoperind ca o năframă, durerea și simțurile lui, încet, dar sigur în zonă, încă poartă denumiri care în pustiu absolut. amintesc de pârjolul întins pe ani, pentru aflarea pă- Acum, doar șuierul vântului, neîngrădit de nimeni mântului. Jariștea, Pădureni, Scânteia, Vărsătura... și nimic, prevestitor de rele și de vreme rea, răscolea Chiar și cătunul Runcu, așezare mică, cu doar câ- frunzișul în succesiuni de rafale lungi, pe lângă tera- teva case, care în latinescul Runcus, se traduce prin samentul căii ferate... „loc defrișat”, „curătură”, „loc despădurit”, amintește În urma trenului cu luminițe roșii în spatele ulti- de vremurile de început, ale podgorenilor de mai târ- mului vagon, care se pierdea obscur în noapte, nu mai ziu. rămânea nimic, nimic... De aici, din Vrancea, s-au ridicat răzeșii, țărani liberi, recunoscuți de însuși Ștefan cel mare al Moldo- Doi câini și doi bătrâni... vei, ca oameni apărători de hotar, întăriți, confirmați Dochia și Dumitru și reconfirmați de-a lungul vremii cu „zapise”, de stă- pâni ai pământului și al bunurilor sale. Dacă țara avea probleme, cu hoarde rele de păgâni Măi!... Stați așa! S-o spunem clar de la început. cotropitori, ei lăsau plugul și veneau la luptă lângă Focșani, este orașul reședință al județului Vrancea, ori Domn, pe cheltuiala lor, luptând până la izbândă sau

49 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 până la moarte... - Ce chestie, mă? Ce chestie?... Crezi că nu știu? Miercuri, 9 decembrie, de dimineață pe întuneric, Te-ai încurcat cu ăia, ai lu’ Spânu, dar-ar boala grea un car plin cu lemne, tras de cai zdraveni, cu doi bă- peste ei, la băut și la biliard. trâni cocoțați cu scara în vârf și doi câini care adul- Niște nenorociți! Și dacă te-au prins, cum ești tu mecau în față, trecea pe drumul negru de pământ, pe galant, când dai de bani, te-au aranjat cum au știut ei lângă calea ferată ce ducea spre Mărășești și Adjud. mai bine, nu? Te-au lăsat în curu’ gol... Era frig al dracului!... Sus lângă baba lui, Dochia, - Hai, gata, că mai avem puțin, uite, trecem Dumitru Bărboian, cărăuș de lemne pe unde găsea și șoseaua de piatră, și-o să intrăm în sat. el clienți, grăbea caii s-ajungă cât mai era încă întu- - Vezi ce faci cu prețu’, auzi? Să nu lași un leu neric, în satul Garoafa, peste drum de calea ferată, mai jos, că-i muncă grea și drumu-i lung, altfel, mă chiar după cotitura pe care o făcea și drumul și calea bag eu pă fir. ferată. - Da’ ție nu ți-e somn de loc? Ia spune? Ăăă?... Că La un moment dat, în față, câinii au început să gura aia, nu-ți mai tace. latre, scormonind interesați cu ghearele, într-un loc - Hai mă Dumitre, ce-i? Te-ai supărat? schimbă ea precis, crenguțele și frunzișul bogat, adus de vânt. vorba cu un ton mieros. Tocmai acum, când am ajuns - Ce-o fi, omule?... Ce-o fi acolo? întinde Dochia în sat? Mai vorbim și noi, că timpul trece mai ușor, felinarul, să poată vedea ceva. Câinii nu latră nicio- nu?... dată degeaba. - Păi astea-s vorbe? Tu doar mă inervezi. Atât!... - Te pomenești c-ai vrea să fie vreun vulpoi, cu După ce au ajuns în curtea lui Nedelcu Savin, din coada lungă, stufoasă, ăăă? râde moșul de ea, poate ai Garoafa, câțiva feciori din casă, s-au repezit și-au des- vrea o căciulă nouă de iarnă sau vreun guler de blană cărcat carul cu lemne, așa, mai mult pe întuneric. roșcată, nu-i așa, râde iarăși bătrânul... - Mă, îmi place, zice acesta, uitându-se la stiva de - Ce faci? Nu oprești să vedem și noi ce e acolo? lemne descărcată, d-asta și fac treabă în fiecare an, cu - Nu, că ne grăbim, n-avem timp. Acu’ se lumi- tine. Ești corect, mă... Tu nu-ți bați joc de oameni și nează și nu-i bine deloc să-mi vadă vreun „golan”, nici eu, să știi. Uite, poftim cât ai cerut. Să-ți faci timp (milițian, pădurar) carul cu crăcile astea. Că știi și tu și să-mi mai aduci un car, că iarna-i lungă, Dumitre. cum ne dijmuiesc ăștia, în prag de iarnă. Că s-au - Peste o săptămână Savine, că trebuie să le adun înmulțit, fir-ar mama lor a dracu’, cu haina lor albas- și eu. Pădurea-i mare, dar e departe, nu te joci. tră, cu tot, ca ciupercile după ploaie, zice cu năduf Du- - Bine, bine, când poți și tu, nu-ți bag sula în mitru. coaste. Acum hai înăuntru, că-i fi înghețat acolo sus, Da’ ce faci, tremuri? Dacă ți-e frig, trage și tu pă- în vârfu’ carului, să bei și tu ceva acolo. O tărie, un tura aia pă tine. Ce să-ți fac, uite vezi? Așa pățești! În vin roșu... loc să stai colea, în casă la căldurică, vii pe vremea În casa omului, au mai zăbovit ceva, că na, în de- asta, afară... cembrie, când dă frigul, la un păhărel, oamenii satului Viu, mă, viu... Că de când ai plecat anul trecut, își aduc aminte, de multe petrecute, de multe... cu lemne la Jariștea, nu mai am pace, mă bușește Se „crăpase” de ziuă, când au plecat din nou spre mereu plânsu’. Nu te mai las singur, nici moartă. Că casa lor din Runcu. Vântul bătea parcă, din ce în ce faci numai prostii... mai tare, ori ăsta, nu era semn bun... Ai plecat tu atunci la drum, scâncește bătrâna, că - Dacă o s-o țină tot așa, azi, mâine, o să ningă, nu pot să mai uit nici până am să mor, cu căluții mei zice Dochia, trăgându-și colțul basmalei sale negre bălani și carul plin de lemne. Ah!... Viață strâmbă, din cap, peste față. viață! - Să ningă, zice Dumitru cu obrajii roșii, de la vinul Și mi te-ai întors după trei zile, vai de capul tău, lui Savin, să ningă! O să scot roțile de sub car și pun de-am zis că mor, că ți s-a întâmplat ceva pă drum, că sania. Pentru cai o să fie chiar mai ușor. te-ai dus, te-ai prăpădit... Te-ai întors călare pe un Au ajuns la șoseaua pietruită, apoi au traversat și măgar prăpădit, fără căruță, bani și fără cușmă în cap. calea ferată, luând-o înapoi pe drumul negru de pă- - Eee!... Gata, gata!... Văd eu că vrei să mă iner- mânt, pe unde au și venit. Înaintea carului, așa cum vezi, iară. Gata, ajunge! De un an îmi tot scoți ochii... erau învățați, câinii își vedeau de treaba lor. Adulme- Atunci s-a întâmplat “o chestie”, zice el blând, spășit. cau... Și până la urmă ce, caii ăștia cine i-a luat? Nu tot eu? Dintr-odată, când au ajuns din nou la cotitura te- ridică el tonul nervos. rasamentului de cale ferată, câinii au început din nou

50 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 să latre și să tragă cu ghearele frunzișul, dintr-o groapă învelim cu cealaltă și mai punem și sacii ăia goi peste mică, la fel cum au făcut și când era întuneric. el, ca să nu înghețe... - Oprește mă carul și du-te să vezi ce-i acolo. Tre- - Dumitre, s-avem grijă omule, când l-om ridica buie să fie ceva, că prea se zdrobesc dulăii ăștia. în car, să n-aibă ceva rupt în el, că-l nenorocim. Să-l - Ho, că mă duc, ho!... Mai tacă-ți gura aia nesu- ridicăm ușor, câte puțin... ferită, că mai înnebunit de tot... - Dumnezeule!... murmură bătrânul, iartă-mă Doamne, iartă-mă! Că nu l-am luat când am venit în- - Așa, ăăă?... Ei bravo! mi-ai zis-o și p-asta. coace și l-am lăsat să moară acolo, atâta timp... Iartă- Bravo!... Când eram tânără și frumoasă, parcă îmi mă! spuneai altfel, nu mai puteai după mine. Și-acuma - Io ți-am spus să te dai jos, da’ tu, nu și nu... uite, sunt nesuferită, nu?... - Taci, femeie, taci odată, ajunge!... se răstește Du- - Da’ ce?... Tu ai fost tânără vreodată? Că io, nu mitru la baba lui, că mai am puțin și pleznesc. Gata, mai țiu minte... Auzi la ea? mormăie nemulțumit bă- ajunge, c-avem treabă... trânul. Te urci în car și stai întinsă într-o parte, lipită di Dumitru oprește în dreptul câinilor, coboară cu un dânsul. Și ține-i capul cu mâna ta, să nu se răsucească, par în mână, și zgândări atent frunzișul. să nu i se strâmbe gâtul, că poate să moară instanta- Stupoare!... Mai întâi dă de o mână, apoi de încă neu. Știu asta, de când am fost pe front, știu bine... una, strânse amândouă la piept. Apoi, s-apleacă hotă- În sfârșit, Dumitru a dat drumul cailor. Mergea rât și dă cu mâna ușor, într-o parte, crenguțele și frun- „întins”, dar nu în goană. Unde vedea că drumul este zele de pe fața celui din groapă. Un băiat tânăr, zăcea accidentat, o lua pe arătură, să-i fie băiatului moale. chircit, nemișcat, îngropat complet în frunze și crengi Și-acum, unde o să-l ducem, că p-aici nu sunt aduse de vânt. spitale. Unde să găsim noi un doctor să-l vadă, Măi să fie, își spune uluit Dumitru. De unde până unde?... întreabă femeia. Știi tu vreunu’? unde, aruncat așa, la marginea drumului. Oare cine să Nu!... P-aici nu-i niciunu’. Îl ducem întâi, la noi fie?... acasă. Pe urmă o să vedem ce facem, o să vedem... Complet dezbrăcat, fără ciorapi și fără pantofi în La trecerea peste un podeț din „bârne” groase de picioare, doar cu o pereche de chiloți albaștri și un lemn, zdruncinat puțin, băiatul, cu ochii închiși și gura maiou subțire, părea că este mort de-a binelea. Îi trece încleștată, geme prelung, pentru prima oară... dosul mâinii pe la gură, apoi se îndreaptă și strigă la - Dumitre, trăiește, mă, l-am auzit!... strigă tremu- Dochia. rând toată, bătrânica Dochia. - Femeie, dă-te repede jos și vină încoace cu frân- Își face cruce, de mai multe ori... Doamne, ghia aia groasă, de sub scândura noastră pe care stăm. ajută-ne, Doamne!... nu ne lăsa! Nu lăsa baietu’ ăsta, - Da’ce, este ceva? Ai găsit ceva? să moară... - Da! Am găsit... O să trăiască, îți spun eu... O să trăiască! Nu știu - Ce-ai găsit, mă? Ce mă ții așa?Hai spune!... ce-a pățit bietu’ de el, da’ bine nu i-a fost deloc. E - Un băiet! Vii odată, că moare omu’ lângă tine, făcut praf! spune îngândurat bătrânul ei. Nici nu știu până vii, numai gura e de tine. cum a rezistat gol, dezbrăcat de toate hainele, noaptea, Cu funia în mână, băbuța sare din car, mai, mai pe frigul ăsta aspru, nărod. Nu știu..., nu înțeleg. Dar să-și rupă picioarele. cred că e puternic! - Vai, ci băiet frumos!... Da’ îi plin di sânge, să- Are zile, o să trăiască, ai să vezi!... Și știi ceva? racu’. Mai trăiește oare? M-am gândit!... O s-avem noi grijă de el. - Da! Trăiește, abia mai răsuflă... Să ne grăbim! - Și eu m-am gândit la fel, da’ am crezut că nu vrei Eu o să-l leg de subțiori și pe urmă să-l tragem amân- tu. doi din groapă... Da’ ușor, să nu-i rupem ceva. - Ba da, cum să nu? Îl ducem acasă, la Runcu... Au tras din greu de el. Se înțepenise în crengi și Ce să-l mai amăgim de colo, colo, că nici n-ar mai re- frunze, și-apoi, era și greu și moale... zista. Nu vezi?... Îi fărâmat tot! - Ci baiet frumos, Dumitre... O să aflăm noi, cine este și ce-a pățit... O să aflăm! - Hai să punem cu brațul frunze în car, că sunt des- Până atunci, însă, chiar dacă îl caută cineva, nu spu- tule p-aici și pe urmă întindem una din pături peste nem nimic la nimeni, auzi? La nimeni... ele, să-i fie moale la spate, că nu știu ce are. Apoi, îl

51 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

SE APRIND LUMINILE ÎN SUFLETE

Angela DUMBRAVĂ

Crăciunul copilăriei mele rioada Crăciunului când nămeții erau cât casa. Bucu- ria noastră, a copiilor, era când, fără nicio grijă, ne în- Am văzut lumina zilei într-o iarnă geroasă și fofoleam cu ce găseam mai gros în casă și fuga la înghețată, iarna anului 1954, în Ilganii de Sus, un mic joacă pe uliță la bulgărit, la sanie, la făcut oameni de sat între ape, în inima din Delta Dunării. În acel an ză- zăpadă. pada ajungea la coroana salciei, iar Dunărea era un Nerăbdătoare și curioasă eram mai tot timpul patinoar pe care l-ar invidia astăzi și cel mai mare oraș pe lângă bunica care îmi spunea tot felul de povești, din lume. despre Iisus, despre Maica Domnului, despre Satul meu va fi întotdeauna satul meu, pentru Îngerașul pe care îl avem fiecare de la naștere și pe că de-acolo îmi trag rădăcinile adânci și sigure înfipte care nu trebuia să-l supărăm. Și la gura sobei, în timp într-un pământ reavăn și sănătos. Acolo am crescut și ce bunica împletea iar eu nu-mi dezlipeam privirea de m-am format lângă oameni simpli și buni, acolo am ghemul care se rostogolea, ascultam fascinată cum bu- învățat să respect obiceiurile și tradițiile satului, acolo nica înșiruia cu o voce parcă venită de departe cum am învățat să scriu și să citesc călăuzită de dascăli des- Dumnezeu venea pe Pământ ca să vadă cu ochii lui toinici, acolo am crescut cu prietenii mei, acolo sunt cum se poartă fiecare... sau cum spunea alte povești copilăria și tinerețea mea, acolo sunt îngropați cei auzite de ea de la bătrâni despre nașterea fiului Iisus dragi și tot acolo, când suntem obosiți, ne încărcăm Hristos, despre Steaua cea mare și luminoasă care se bateriile. Oriunde mai târziu m-au purtat valurile putea vedea pe tot cerul și care anunța venirea pe lume vieții, locul natal nu-l pot uita niciodată, ulițele copi- a celui mai mare Împărat de pe Pământ. Mai povestea lăriei, poveștile spuse de bunici, întâmplările din co- bunica și despre cei Trei Crai de la Răsărit, care au pilărie, jocurile și prietenii care împărțeau cu mine ajuns primii la ieslea unde Maria Îl născuse pe Fiul ei, toate bucuriile, spaimele, șotiile pe care le făceam îm- unde s-au închinat în genunchi în fața Pruncului și preună... i-au dăruit aur, smirnă și tămâie ca unui împărat. Crăciunul este o sărbătoare pe care o am Începea apoi bunica să ne învețe colinde. Se- scrisă în sufletul meu încă din copilărie. rile înaintea Crăciunului erau parcă fermecate. Pe Sărbătorile în general și cele de iarnă, mai seară, după ce se terminau treburile prin curte, toată ales, erau primite cu bucurie de toți ai casei, dar mai familia ne adunam la bunica și se începea repetiția ales de noi ,copiii. Crăciunul venea cu colindele, obi- pentru colind. Eram uimită și fermecată la spectacolul ceiurile și nu mai spun de darurile primite de la pe care-l făceau unchii și mătușile mele. Parcă nu mai erau ei! Cântau atât de frumos niște colinde vechi, evocare, povestire evocare, părinți, bunici, nași, unchi și de la Moș Gerilă, care venea întotdeauna așa pe înserate pe hornul casei. când pe voci înalte, apoi pe voci joase, după care iar Acum, când mă gândesc mai bine, cred că noi, copiii, pe două voci! Bunica, atentă ca o profesoară, îi as- eram cei mai câștigați. culta, îi punea să repete de mai multe ori și doar atunci Și astăzi mă întorc în acele timpuri în pe- când îi plăcea părea mulțumită. Cei care mă uimeau cel mai mult erau unchiul Tică și mătușa Gafița, care,

52 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 după mine, cântau cel mai frumos. Și în tinda casei așternea peste porc o față de masă și ne chema pe noi, luminată doar de lumina lămpii cu gaz se auzeau vo- fetele. Acum venea rândul nostru, ca să încălecăm cile puternice și tinere cântând colindele Doamnele, porcul. Era momentul pe care abia îl așteptam. Tata Trei Crai de la Răsărit, Valerom și Flori de măr, sub avea grijă să nu ne supere și ne așeza după vârstă, la atenta îndrumare a bunicii. După câteva repetiții, bu- început eu, apoi surorile mele. Cea care era pe porc nica ne răsplătea cu pâine caldă înmuiată în vin roșu primea bășica porcului, care după ce se spăla și se cu zahăr tos și pampuște cu usturoi. freca cu mălai ca să se subțieze, era umplută cu boabe Dar ce să mai spun de bucuria când, copil de porumb, se umfla și se lega la gură, apoi se punea fiind, participam la pomana porcului, acasă la părinți la uscat și în ziua de Anul Nou când mergeam la urat când porcul se sacrifica în ziua de Ignat. ținea loc de clopoțel.... După ritualul ”încălecatul” În satul nostru nu putea fi numit gospodar porcului, tata invita gospodarii care au participat la omul care nu creștea cel puțin un porc în curtea sa. sacrificare să cinstească un pahar cu vin fiert pentru Cum treceau sărbătorile de iarnă fiecare familie își sănătate și ca să petrecem sărbătorile în liniște și bu- cumpăra un purcel pe care tot anul îl hrănea și îl curie. Și printre urări și bună-dispoziție aveau și bă- îngrășa cu iarbă și porumb din grădină, astfel ca de trânii familiei un cuvânt de spus, care pica bine la Crăciun să aibă slănina destul de groasă, așa ca un lat tinerii mirați de cât de multe lucruri știu cei mai în de palmă, cum calcula tata că porcul este tocmai bun vârstă și mirați urmăreau curioși cum vecinul nostru, pentru sărbători. Nea Radu și unchiul Alexe se uitau atenți la splina De obicei, ziua când se înjunghie porcul este porcului cât este de lungă sau scurtă ca să aprecieze 20 decembrie atunci când în calendarul ortodox este cât ține iarna și cum va fi anul. Și de aici păreri și se trecut Sfântul Ignatie Teoforul. Bunicii, și ai mei mai mai cădea să mai cinstească încă o cană cu vin fiert. târziu, considerau Ignatul ziua în care conform După ce era încălecat de un copil, porcul era spălat tradiției este sacrificat porcul din bătătură pentru în- din abundență cu apă caldă, se tăia astfel ca sa iasă destularea familiei și pentru respectarea tradiției din șuncile, jamboanele, măruntaiele după cum doreau tată în fiu. gospodinele. Aici ele aveau cel mai mare cuvânt și Și parcă văd și cum în dimineața zilei de Ignat preparau porcul cum apucaseră în familie. Unele puse adunau la casa noastră unchii și vecinii noștri ca neau carnea în saramură, dar mama întotdeauna o să-l ajute pe tata la tăiatul porcului și nu oricum, ci punea în cavarma. După ce prăjea carnea, o așeza bu- după un întreg ritual de la care nu se abăteau nicio- cată cu bucată în borcane, apoi turna untura topită dată. Noi, copiii, abia așteptam acest ritual și cum se peste carne și astfel se păstra foarte bine chiar până în făcea dimineața ieșeam în curte înfofoliți și legați cu primăvară, doar dacă mai rămânea ceva până atunci. broboade groase de nu ni se vedeau decât ochii, cu După ce porcul era așezat, se aștepta părintele cizme de cauciuc îmblănite, cu mănuși din lână îm- cu „Crăciunul”, care trecea pe la fiecare casă, cu o pletite de mama și ne învârteam printre ei, ba mai fă- icoană mare ce reprezenta Nașterea Domnului, purtată ceam si câte o tură de alergătură prin curte până la în brațe pe un ștergar din borangic și cu flori roșii. începerea spectacolului, adică înjunghierea porcului. Preotul era așteptat cu respect, bărbații se descopereau Curioși și speriați cu ochii cât cepele urmăream atenți și cu capul aplecat așteptau binecuvântarea preotului ca să nu pierdem momentul când tata ne chema să că- care spunea o rugăciune cântată, apoi toți sărutam lărim porcul. icoana , mâna preotului și primeam dezlegare de la Cel ce înjunghia porcul era în general gospo- postul Crăciunului , abia atunci puteam să mâncăm darul casei sau unul dintre ai casei mai curajos. În fa- carne de porc de Ignat. Femeile trebăluiau pe la bu- milia noastră tăia porcul unchiul Tică. Pe tata, care cătărie, fierbeau într-o cratiță curată, vin cu mirodenii, crescuse porcul încă de mic cu mâna lui, nu-l lăsa pregăteau pomana porcului din măruntaie și bucăți de inima! carne, alese special pentru asta. În bucătăria de iarnă Cum se termina cu tăierea repede ca să nu sula plita care duduia de la lemnele uscate, într-un ceaun fere prea mult, porcul era acoperit cu paie de grâu, se mare ca să ajungă pentru toți, clocoteau carnea, mă- făcea un foc mic și se pârlea până când se forma runtaiele de la porc frăgezite din belșug cu vinul roșu șoriciul. Tata înlătura arsura cu un cuțit bine ascuțit scos din butoi și turnat peste tochitură fără zgârcenie și-l spăla cu apă caldă, apoi răzuia cu cuțitul până ră- de gospodină. Mirosul din bucătărie ne făcea să mânea șoriciul galben cu ușoare urme maronii de ar- înghițim în sec pe cei de-afară. Și fără să primim sură. După ce era curățat până la gălbui-rumeniu, îi invitația gazdei ne așezam în jurul mesei joase și ro- făcea niște crestături la cap sub formă de cruce, tunde cu scaune mici și ne ospătam cu bucatele pentru

53 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 pomana porcului pe care le pregăteau harnicele gos- mâna până la sărbători, începeau pregătirile pentru podine. Nu se putea ca la o astfel de masă să lipsească masa de Crăciun: cârnați, caltaboși, sarmale, borș, mămăliga. Așa că bunica învârtea din greu o mămă- tobă, leber, răcitură, jumări. ligă cât roata carului pe care o răsturna pe un fund de Dar trebuia făcută și curățenia! Casa trebuia lemn, drept în mijlocul mesei pe care mama o tăia cu să fie lună. Se văruia bucătăria ca să miroasă a proas- un fir de ață și o împărțea cu dărnicie mesenilor, care păt pentru atunci când ne veneau oaspeții și colindă- o înmuiau în tava mare în untura care sfârâia încă. Bu- torii. Chiar și noi, fetele, dădeam o mână de ajutor, nica era cea care spunea rugăciunea, iar noi liniștiți și fiecare după puteri. Cele mici scuturau preșurile, smeriți ascultam rugăciunea în tăcere: cărau lemne la bucătărie, măturau prin casă, mama „Cruce-n casă, Cruce-n masă, spăla mileurile, le apreta, le călca și le așeza la locul Cruce-n patru colțuri din casă! lor. Fiecare avea ceva de făcut. Maica Sfântă la fereastră, Treaba mea era să șterg sticlele de lampă și Dumnezeu cu noi la masă!” felinarele ca să strălucească și să lumineze când ne Fiecare mâncam cum apucam cu dumicături veneau colindătorii și, spunea mama, ca să mă încu- mai mici sau mai mari după cât de flămânzi eram și rajeze că mă pricep cel mai bine. cât de repede eram învățați să mâncăm. Aveam grijă Pregătirile le începea și tata. Spărgea butucii să nu dăm nimic pe jos, că altfel, Maica Domnului, de lemne și le stivuia într-o magazie aproape de casă cum spunea bunica, stătea în genunchi și se ruga pen- ca să nu ne prindă iarna cu lemne ude, rânea în saiva- tru fiecare din noi. Mâncarea gustoasă , paharul de vin nul vacilor să fie curat, că, zicea mama, musafirii care roziu și limpede, scos atunci din butoiul de lemn de ne intră în casă poate aruncă un ochi pe la animalele dud, ca să gustăm vinul de „anul ăsta”, cum spunea din saivan, căra apă la văcuțe și pentru casă sau era tata. Trebuia să gustăm toți. Tata își turna din carafa invitat la gard de un vecin să cinstească o țuică și să plină cu vin, cam jumătate de pahar, ridica sus paharul depene amintiri despre Crăciunul de altădată. Trecea ca să vadă în lumina zilei cum arăta. Îi citeam bucuria de câte două, trei ori pe la cocina porcului să-i de a pe față, vinul era limpede, roșu, dulce acrișor și ușor apă și boabe ,dar și pe la curnic unde aveam un curcan sifonat. Era ușor după tata, adică băubil! pe care-l îndopa ca să fie fraged. Cu toate că aveam Îl punea pe limbă închizând ochii ca să simtă ditamai porcul, tăia și curcanul ca să nu cumva să nu aroma lui și ca un degustător de vinuri îl plimba cu ne ajungă căci eram destui la masă: bunica, finii, un- limba prin gură, pe cerul gurii, se bucura, dădea din chii , mătușile și noi, fetele. Pe atunci te puteai aștepta cap, iar noi, copiii, ne uitam fascinați la spectacolul cu oricine în casă… vecinul din spatele casei sau un pe care-l făcea. După ce bea tot din pahar, dându-l pe prieten din copilărie al tatei sau pur și simplu o gât dintr-o dată, dădea verdictul vinului: cunoștință a unchilor, a mătușilor, a vecinilor sau chiar -E bun! Să fim sănătoși ca să-l putem bea! un om care trecea pe drum. Casa era deschisă pentru Ne punea la fiecare câte un păhărel, chiar și toți oamenii buni. nouă, copiilor, apoi ciocneam cu părinții pentru sănă- Mama se apuca din vreme și de cocături. Și tate. În ziua aceea, la tăierea porcului, cine trecea pe făcea mama niște cozonaci gustoși și crescuți de te la noi, mama îi invita să guste din pomana porcului, lingeai pe degete, nu alta! De sărbători mama făcea iar tata îi omenea cu un păhărel de vin, scos atunci multe dulciuri în casă: cozonaci, plăcinte, dar mie din- proaspăt din butoiul cu vin nou. Vinul le dezlega lim- tre toate îmi plăceau pișcoturile făcute cu untură de bile și se încingeau vorbind ba de una, ba de alta... casă , ouă proaspete și făină albă pe care mama o cică vecinii de la vale, care intrau mai des în gura sa- afâna cernând-o la sita cea mai fină ca să iasă coca tului, aproape au terminat vinul, au avut grijă să-l bea fragedă. Aveam și mașină cu forme pentru pișcoturi, când era încă tulburel... și cum vorbele nu se termi- dar de Crăciun mama făcea pișcoturi cu forme de naseră, tata mai venea cu o carafă, atunci aducea un brăduți și steluțe speciale pentru sărbători. vecin încă o carafă să gustăm și noi, dar și cei prezenți Cu două zile dinaintea Crăciunului, mama în- la pomana porcului. cepea să pregătească răcitura, cârnații, caltaboșii, ca- „Ne-a ajutat Dumnezeu ca și anul acesta să varmaua, jumările, untura, slănina afumată. Pâinea, gustăm împreună pomana porcului”, spunea tata, colacii de împărțit prin vecini și pentru colindători. ciocnind împreună din vinul rece, aromat de la poama În timp ce mamele pregăteau mâncarea, chiar tămâioasă pe care o aveam în grădină.... și fiecare și în ziua de Ajun, ca să fie mai proaspătă, începeau venea cu un gând bun pentru vecini, familie, copii. să se perinde pe la case cetele de colindători. La înce- După masa pomenii porcului, toată săptă- put cu Bună dimineața la Moș Ajun, apoi spre seară

54 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 veneau colindătorii. Întâi cei mai mici, apoi flăcăii și când ne împletea câte ceva, le asorta în culori și mo- mai târziu bătrânii. dele numai de ea știute, după cum credea că ni se După ce erau pregătite preparatele pentru potrivește la fiecare. Eu îi dădeam ultimele lecții su- Crăciun, noi, copiii, ne pregăteam să plecăm prin sat rioarei mele mai mici, căreia nu-i intrau în cap cu ni- cum e obiceiul. Abia așteptam să se facă dimineața, ciun chip, ultimele rânduri de la Bună dimineața, dar după ce toată noaptea mă întorceam de pe o parte pe trecea în schimb repede la ultima frază de la colind, alta și în minte îmi făceam fel de fel de scenarii. Oare pe care o spunea cu ochii sclipindu-i de bucurie: „Ne ce primesc? Se bucură cutare vecină dacă merg la co- dați ori nu ne dați, pâine cu cârnați!” și „Scoateți lindat? Dar oare cine mai merge din mahala? Dacă punga și dați bani!” mi-o ia înainte? Mă trezeam de dimineață, ca să fiu Am avut mare noroc cu surioarele mele mai prima care anunță oamenii dragi că este „Moș Ajun”. mici, pentru că a trebuit să merg cu ele pe la case cu Astfel, nimeni nu-mi strica bucuria: nici gerul, nici obiceiurile de iarnă, chiar și când eram la liceu să le nămeții de zăpadă, doar că mă cam speriau câinii care păzesc de câinii care ne lătrau pe drum, mai mult ca mă lătrau prin curțile pe unde intram, deși știam că să-și facă și ei treaba. Trebuia ca cineva să le ducă pe într-o astfel de zi erau legați. Până la urmă, mă gân- cele mici pe la vecine, nașe, prietenele mamei și fie- dream eu, ca să-mi fac curaj, își făceau și ei datoria. care se gândea și la mine, că mi-ar prinde bine un Nu îmi aduc aminte să fi avut brad împodobit bănuț ca să-mi cumpăr câte ceva. când eram mică, nici la bunica, nici la mama, mătușile Așa că, pe lângă surorile mele, îmi făceam și și nașele mele, dar aveam gutui galbene încă cu puful eu provizii destul de bune. Fiecare se gândea, că nu pe ele pe care mama le punea la fereastră și le se cădea, ca unei fete de liceu să-i dai bani ca la cei împărțea copiilor alături de colăcei, nuci și bomboane mici. fondante învelite în staniol. Erau și atunci oameni mai săraci în sat, dar Vedeam cum mama, încă din toamnă pregă- mama ne spunea: „Să nu cumva, mamă, să nu vă tea, pentru zilele de colindă, stafide. Punea la uscat în duceți și pe la ei, chiar dacă nu are ce să vă dea, că podul casei struguri negri , albi pe care-i înfășura în trebuie și ei să se bucure într-o zi atât de sfântă, că și hârtie și pe care-i lega de grindă și-i lăsa la uscat. În- așa sunt bătuți de Dumnezeu.” velea în ziare gutuile așa cum le desprindea de pe Când ne întorceam de la urarea cu Bună creangă chiar cu puful pe ele iar în săptămâna colin- Dimineața la Moș Ajun, cu torbița plină de colăcei, delor le aducea din pod și le punea la fereastră. Miro- mere, gutui și struguri stafidiți, uscați în pod cu grijă, sul de gutuie care ne amintea de toamnă, gerul iernii, pe care-i primeam cu dragoste de la casele pe unde- mirosul de copt în casă, graba cu care mama își ter- am fost, scoteam pe masă toate bunătățile pe care le mina treburile prin bucătărie, vizita unei vecine să primisem și le așezam una lângă alta. Mama se uita la ceară ceva de care a uitat să cumpere de la magazin și fiecare cu ochi de gospodină și mă întreba în treacăt printre altele, în treacăt, spunându-i mamei că vecinei de la cine este colăcelul rumen și crescut, cred că era nu i-au ieșit colacii sunt tot atâtea amintiri care îmi totuși o întrecere între gospodine… Și după ce ne bucură sufletul! uitam la tot ce primisem... și eu le număram în gând... Și atunci mă bucuram de multe, de poveștile câte am primit și de la cine, mama începea să așeze pe care mi le spunea bunica, apoi mama, despre farfuriile pentru împărțit pe la vecine... nașterea fiului Iisus Hristos, despre bunătate, despre După urările noastre de Bună Dimineața, cum te ajută Dumnezeu când faci un bine și în pe- mama se pregătea de împărțit pentru morți: colaci, rioada aceea aveam atâtea bucurii simple. Colindele, prune cu orez, pelincile Domnului, turtițe coapte pe Bună Dimineața la Moș Ajun, mersul cu Vecera pe la plită compot de fructe. Îmi plăcea să merg cu mama nașele mele, Uratul și Sorcova. că mă căpătam cu tot felul de dulciuri, mere, spirale, Prima casă pe care o colindam era a noastră. eugenii, de sufletul morților. Era un prilej în care ne Mama, de fapt, voia să vadă dacă știm colindul, ca să vizitam, ne făceam urări de sărbători și ne bucuram nu ne facem de râs pe la alte case și, după ce mă as- că suntem sănătoși să petrecem Crăciunul împreună culta, îmi punea în traistă primul colăcel și primul măr cu înțelegere și armonie ca între vecini. Spre seară iar ca să am spor la adunat, și întotdeauna îmi mai dăruia ne pregăteam, acum de colindat... întâi colindam co- o căciulă, un fular, o pereche de mănuși împletite din piii, mai devreme, pe la vecini, bunici, rude, apoi co- lână colorată. O vedeam că în perioada postului, după lindau bătrânii și în noapte târziu colinda ceata ce își termina treburile prin curte, deșira ilice vechi, flăcăilor. În noaptea de vis, așteptam emoționată până căciuli, flanele, pe care le făcea gheme pe culori și târziu să ascult colindele și în liniștea nopții în care îți

55 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 auzeai gândurile deodată o explozie de bucurie: alături un pahar cu apă servit tot așa în cele mai de- „De când seara s-a înserat / Bună seara nu v- osebite pahare, primite de la bunica la nunta lor, am dat / Bună seara noi vă dăm / Ne primiți să colin- scoase cu o zi înainte din vitrina în care mama ținea dăm?!” Și cei care așteptau cu nerăbdare colindul la loc de cinste lucrurile speciale pentru ea. Abia flăcăilor răspundeau bucuroși, printre care și noi, co- așteptam acest moment. Atunci mama ne servea și pe piii, cu ochii cârpiți de somn alături de părinți în pra- noi cu o porție destul de mare în niște farfuriuțe mai gul casei și-i invitam să colinde: „Primim, primim!” de zi, noi însă ne bucuram pentru că erau mai încăpă- În noaptea înstelată și geroasă că ți se lipeau toare decât ale oaspeților. După ce serveam dulceața, nările de ce ger era se auzea deodată o explozie de ieșeam afară și încingeam joaca. Locul nostru de în- glasuri puternice și pline de lumină și credință care tâlnire era la uliță. Acolo ne vedeam cu toți copiii din colindau cu bucurie despre Nașterea pruncului Iisus. mahala, îmbrăcați gros și gătiți cu lucrurile pe care le Iar noi, în pragul casei, ne primeam colindă- primisem în dar: căciuli, fulare, flanele groase și torii cu colaci, mere , un pahar de vin cu care tata îi mănuși colorate, care făceau un contrast neasemuit de cinstea pe tinerii care ne-au onorat casa. frumos cu întinderea de alb, cât vedeai cu ochii. În bu- A doua zi de Crăciun, de dimineață tot satul curia noastră așteptam cu mâinile întinse și cu fața în era la biserică. Și după slujbă, toată familia ne opream sus să se așeze fulgii jucăuși pe ochi, palme și pe acasă la bunica care ne aștepta cu masa bogată de limba noastră, ca mai apoi să se ivească nămeții de Crăciun. zăpadă care ne dădeau cele mai frumoase jocuri: pârtii Parcă și văd cât de nerăbdătoare eram ca să pe Dunăre, bulgăreala, oamenii de zăpadă și năzdră- se termine slujba ca să mergem la bunica unde ne în- văniile nevinovate, lipsa din cămară a unei cratițe, tâlneam toată familia. Eu abia așteptam această întâl- ceaun, vergică pentru oamenii de zăpadă. Eram nire unde mă întâlneam cu toți verișorii și aveam timp sănătoși, fericiți, roșii în obraz și ne jucam toată ziua să tragem o joacă adevărată, să ne bulgărim și să fără nicio grijă. facem oameni pe zăpadă afânată. În ziua de Crăciun În toate cele trei zile de Crăciun, se întâlneau bunica așezată în capul mesei, îmbrăcată cu cea mai rudele, vecinii, prietenii, se cinsteau, își făceau urări. frumoasă rochie, iar pe cap cu un gear înflorat din Noi, copiii, primeam daruri de la mătuși, nașe, vecine. cașmir foarte fin, cu flori cusute la mână, colorat, ne Era atât de înălțător, frumos și simplu, cum aștepta emoționată și mândră. Treceam fiecare prin nu se poate povesti! fața ei îi sărutam mâna, iar ea ne mângâia pe cap și ne dăruia nouă, copiilor, câte un ban și ne bucuram Întotdeauna am considerat Crăciunul ca săr- că ne avem unii pe alții la bine și la greu și că suntem bătoarea iubirii, a mângâierii, a împlinirii, a liniștii, împreună. dar mie îmi plăcea, parcă mai mult Crăciunul atunci În prima zi era masa familiei, erau cinstiți cu bucuriile lui simple, dar care te purtau pe nori de părinții și bunicii! puf până la Cer, unde puteai să-l vezi chiar pe pruncul A doua zi sărbătoream Crăciunul la noi acasă. Iisus în brațele Fecioarei Maria, cum ne povestea Acum nu mai este ce-a fost odată. mama. A treia zi, de Sfântul Ștefan, mama o invita la Sau eu m-am lăsat în seara aceasta în vraja noi pe bunica Ioana, cea care a moșit-o pe mama la Crăciunului din copilăria mea? nașterea noastră. Dinainte pregătea un colac mare pe Tulcea, decembrie 2018 care punea un peșchir și pe care îl dăruia, iar noi tre- Sărbătorile din anul acesta, dar mai ales Co- ceam pe rând să-i pupăm mâna în ordinea cum am lindul când s-au perindat prin curtea noastră cete de venit pe lume. copii din tot orașul, m-au dus cu gândul la vremurile După ce bunica ne mângâia cu mâna pe din copilăria mea, când și eu, copil ca și ei acum, mer- creștet și ne trăgea un scuipat („ptiu!”) în frunte ca să geam cu colinda prin tot satul, fără teamă de câini. nu ne fie de deochi, ne așezam la masa mică care era Bine, ne mai speriam de câte o ceată de băieți care ne alături de masa mare unde se așezau invitatele mamei, luau torbițele cu dulciuri, dar strângeam repede altele. bunica, câteva vecine, surorile mamei și prietenele De data aceasta însă o să povestesc despre o mai apropiate ale mamei. După ce serveau mâncăru- seară mai specială de Ajunul Crăciunului, când am rile tradiționale de Crăciun, se cinsteau cu un păhăruț plecat cu colinda prin sat cu prietena mea, Vasilica, de vin, adus de tata din cămară. Mama aducea și care venise în vacanță la sat de la Tulcea la bunica ei, dulceața de caise, specialitatea casei. O servea în niște mătușa Paraschiva. farfuriuțe mici cu modele din cel mai bun porțelan, Mama ne-a atras atenția că nu se mai cade să

56 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 mergem cu colinda, că deja suntem mari și că s-ar pe una, când pe alta. Dacă mai devreme nu mai aveam putea întâmpla ca în loc să primim daruri, să ne pună voce, acum am început să zbierăm cât ne ținea gura lumea la treabă prin curte. de au ieșit toți din casă speriați de ce se întâmpla în Așa era atunci, dacă erai mai mărișoară, fetele curtea lor. Ne-au luat în casă, speriate și albe la față nu mai mergeau cu colinda, iar eu atunci eram tocmai ca varul, dar și nășica era la fel. în acea perioadă. Însă gândindu-ne la un venit pe care Nașul repede s-a dus la vecina lor, baba Chi- puteam cu ușurință să-l strângem, ne-am hotărât să ne lina, și a adus-o acasă să ne descânte de sperietură. asumăm riscul și să mergem. Și ne-am făcut planul! Ne-a dat să bem apă din patru colțuri ale cănii și apoi Mai întâi ne-am propus să mergem pe la ne-a așezat lângă plită să ne încălzim. Apoi ne-au mătuși, vecine, nașe, bunici și am așteptat să se înse- omenit cu ce aveau mai bun prin casă și ne-au pus în reze repetând colindul și nu orice fel de colind, ci unul torbițe destule dulciuri, ca să fim mulțumite, și un vechi și foarte lung, Valerom și flori de măr! bănuț destul de mare care ne-a făcut „ochii cât ce- Am luat câte o trăistuță pentru fiecare și am pele”. După care, ce-i drept, ne-a mai trecut spaima și început să colindăm de la capătul satului din mahalaua am început să gândim mai pozitiv. noastră și prima casă unde am intrat a fost la mătușa Adevărul că darurile și primirea pe care ne- Gafița. au făcut-o au ajutat mult și parcă ne-a mai venit inima Pentru că vecinele mă cunoșteau, eram pri- la loc și am dat-o în râs, dar, după mine, era cam „râs mită cu drag în casa lor și dacă am văzut că ne merge, cu plâns”. am început să colindăm la rând peste tot în sat. Însă După ce ne-am mai liniștit, nașul nu ne-a mai treceam cu vederea, când la câte o casă ne mai luau lăsat să plecăm singure acasă și ne-a dus până la peste picior, că ar avea ceva treabă pentru noi, dar ne poarta casei. făceam că nu ne prindem și plecam mai departe cu co- Cu toate că mai aveam ceva case pe unde să linda, mai ales că aveam o colindă lungă și deci nu ne mai colindăm, nu ne mai gândeam la asta, bucuroase câștigam banii pe nedrept. că am ieșit întregi din coarnele berbecului. Și cu cât înaintam prin sat, torbițele se um- Am ajuns acasă, dar ne-am hotărât să nu-i po- pleau, bănuții se strângeau în buzunarul cusut pe dos vestim mamei întâmplarea cu berbecul și despre spe- la pieptarul cu care eram îmbrăcată. rietura pe care am tras-o. Am intrat în camera unde Mai aveam doar câteva case și terminam de dormeam, am numărat banii, am împărțit frățește dul- colindat aproape tot satul când am ajuns și la poarta ciurile și câștigul, am ajutat-o pe prietena mea să-și nașei Ioana. coasă rochia să nu vadă nimeni și încă speriate, Încercăm să deschidem poarta, dar era închisă ne-am pregătit de somn. și am început să strigăm: „Nașă Ioană, nașă Ioană!”, Și în noaptea aceea, în visul meu, se făcea că dar nu ne răspundea nimeni. Ne ridicăm ușor pe vâr- am colindat prin tot satul, dar cum ne apropiam de ulița furile picioarelor și din casă se vedea lumina din bu- nașei ne fugărea berbecul cu coarnele lui răsucite. cătăria de iarnă, în care erau adunau toți. Atunci mi-a Și, în coșmarul din visul meu, berbecul nu venit ideea să sărim gardul, că știam că nașa ținea câi- numai că ne fugărea, ba chiar ne-a luat și darurile pri- nii legați. Prima am sărit eu că doar eram la nașa mea, mite cu care și-a împodobit coarnele! Vasilica mi-a dat torbițele cu ce adunaserăm și s-a Aceea a fost ultima mea colindă din copilărie! urcat și ea pe gard să sară în partea cealaltă, dar când Aoleu, m-am luat cu vorba și am uitat că e a prins mai mult curaj ca să sară jos, poalele rochiei timpul să mă pregătesc, că acum îmi vin colindătorii! cu care era îmbrăcată i s-au agățat de o scândură și așa Acum, nu-i mai primesc cu gutui la ferestre cum era agățată de gard, rochia a început să pârâie și și nici la ușa casei, ci în casă, în jurul unui brad frumos în final a ajuns jos, dar cu poalele ferfeliță. Cu pași împodobit. Și sub el daruri cumpărate special pentru șovăitori am început să ne apropiem de bucătăria de ei: o carte, un fular, o păpușă. Mă uit la ei: sunt la fel unde venea lumina și am început din nou să strigăm, de fericiți ca și noi când eram mici. Și stiți de ce? Că dar de data aceasta cu vocea din ce în ce mai slabă: am știut întotdeauna să amestec bucuriile de-atunci cu „Nășică Ioană, nășică Ioană!” cele de acum. Când să ajungem aproape de ușă, a ieșit de Copiii sunt la fel în toate timpurile, știu să se undeva din spatele casei un berbec. Doamne, știam bucure. Să învățăm de la ei bucuria! cum arată un berbec, dar ăsta era uriaș și cu o viteză Ei, ce ziceți de Crăciunurile de altădată?! cum nici nu mi-am închipuit ne-a trântit la pământ și Să avem un Crăciun binecuvântat alături de a început să ne împungă cu coarnele lui răsucite, când cei dragi!

57 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Limba lui Dionisie

Petre RĂU

Lui Dionisie i s-a urcat o idee la cap şi, prins în mreje şi încântat peste măsură, nu vroia în niciun fel să mai renunţe la ea. Era preot în sat de aproape doi ani. Lumea îl ştia de preot bun că, oricât ar fi fost el de rău, mai rău şi mai avar decât celălalt dinainte nu ar fi putut fi. Dar Dionisie avea şi el, ca tot omul, un cusur, pe care o parte din săteni nu i-l prea înghiţeau: vorbea singur. Şi asta n-ar fi fost nimic dacă măcar ar fi vorbit şi el ca toată lumea. Numai că el vorbea o altfel de limbă, una magică, pe care nimeni nu i-o putea desluşi. Nimeni n-o recunoştea, nu se putea ajunge la ea. Altfel, preotul ducea o viaţă normală, de familist, cu doi copii, cu obiceiuri şi fapte aproape obişnuite. Nu-i cunoştea el pe toţi din sat, când şi când mai întreba pe câte unul de nume, dar oamenii se obişnuiseră şi cu asta. Îl socoteau ca şi cum nu prea ar avea ţinere de minte, şi asta nu era deloc o boală grea, cu toate că celălalt duhovnic de dinainte ţi-ar fi înşirat pe de rost numele fiecăruia dintre cei şapte-opt copii câţi întâlnea prin câte vreo bătătură. Felul părintelui Dionisie de a vorbi cu oamenii şi de a-şi ţine predicile era unul cu totul deosebit. Vorbea rar, puternic şi uniform, fără niciun fel de

proză intonaţie, fără mimică şi gesturi. Se trudea ca fiecare cuvânt să-l pronunţe întreg, răspicat, fără să-l scurteze Erau în satul acela oameni plini de vigoare, sau să înghită vreun sunet. Cei cu care stătea de vorbă molcomi şi bine făcuţi, destul de siguri pe ei, dar bănuiau că se născuse bâlbâit şi de aceea, ca să-şi foarte legaţi de pământ, de cele duhovniceşti şi de învingă defectul de vorbire, îşi alegea cuvintele şi le grija pentru ziua de mâine. Deşi preotul nu ducea o pronunţa cu atâta grijă. Se înşelau însă, dovadă că fie- viaţă prea deschisă ochilor lumii, oamenii îi ştiau care frază pronunţată de el era plină de sens şi aproape fiecare mişcare, căci nu erau dispuşi să-i conţinut. Oricum, oamenii apreciau faptul că, deşi era permită prea multă libertate, să facă ce ar dori el. Era născut la oraş, preferase totuşi slujba aceasta modestă o fire ascunsă şi seacă, obişnuind să stătea mai mult la ţară, în sătucul lor sărăcăcios. închis în casă sau să zăbovească de unul singur pe la

58 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 biserică după slujbă. În afara zilelor în care avea de nici el nu ar fi îndrăznit să-l zică cu voce tare. ţinut vreo slujbă, pe la biserică, sau un ritual pe la L-a întâlnit nu o dată pe părintele Dionisie pe vreuna din casele lor, oamenii nu-l prea puteau con- valea Smârdanului, foarte aproape de mlaştină, acolo trola, iar asta nu le convenea. Poate din acest motiv îi unde apa pârâului se lărgeşte dintr-odată şi se abate atribuiau tot felul de lucruri necurate, pe care le-ar fi lateral, făcând un iaz mare, o binecuvântare pentru sat, făcut în astfel de momente ascunse, departe de ochii mai ales că pârâul seca des vara. Iazul se întindea satului. chiar în spatele cimitirului. La marginea lui, pecetluită De fapt, se întâmpla uneori ca părintele Dio- prin gardul de sârmă înghimpată al ţintirimului, se în- nisie să intre într-un fel de transă religioasă, din care tindea de multă vreme o mlaştină, provenită din scur- nu puteai observa mai mult decât o imposibilitate de surile de cocs, zgură şi resturi metalice ale a articula cuvinte întregi, spuse pe ascuns, rezumându- combinatului din apropiere. Toate aceste sedimente, se doar la silabe amestecate, fără cap şi coadă, dar şi amestecate cu clisa groasă şi întoarsă deseori pe toate fără înţeles pentru cel ce auzea frânturi din acele feţele de câteva excavatoare şi drage care mai curăţau îngăimări ce se petreceau totuşi rar şi pe neaşteptate. pe acolo, făceau din băltoacă una de temut: nimeni Dintre săteni, cel mai mult îl ţinea sub n-ar fi îndrăznit să-şi bage picioarele în mâlul acela, observaţie moş Toader, paracliserul bisericii, care era pentru simplul motiv că n-ar mai fi ieşit de acolo, aşa cel mai des prin preajma lui. Îl surprindea uneori că cum, de altfel, se şi întâmplase, în urmă cu câţiva ani, se supunea acelei practici bizare, chiar şi când se afla cu doi copii din satul vecin. în altarul bisericii, acolo unde îi ducea cădelniţa În această vale liniştită, în fiecare noapte proaspăt alimentată cu cărbuni şi tămâie pentru a senină, atât în cele de vară, cât şi în cele ale tămâia cu fum sfinţit pe credincioşi. primăverilor târzii sau ale toamnelor timpurii, dinspre Odată i s-a părut că desluşeşte, prin noima baltă se puteau distinge îndelungatul orăcăit al aceea de cuvinte ciudate, cuvântul duşman, dar nu era broaştelor şi ţârâitul necontenit al greierilor, dar şi prea sigur. Când a avut prilejul, i-a vorbit despre asta, zumzetul gângăniilor nevăzute, şi foşnetul frunzişului, în mare taină, preotesei, aducând vorba ca din glumă. şi murmurul tainic al pârâiaşului, şi ţipetele păsărilor Dar n-a reuşit să scoată mare lucru de la ea. de noapte. Mai rar, însă, prin aceste locuri, se putea Dimpotrivă, i-a răspuns, contrariată, că nu se poate auzi vreun zgomot care să trădeze prezenţa vreunui aşa ceva, că nu-i adevărat, părintele nu vorbeşte om la ceasuri după ce s-a lăsat întunericul. niciodată singur, nici măcar prin somn, şi probabil că Biserica se afla la capătul cimitirului, în par- doar i s-ar fi părut lui. tea dinspre miazăzi, acolo unde se întindea vatra sa- A mai încercat moş Toader să desluşească po- tului cu cele mai multe gospodării. În partea opusă era vestea şi cu alţi consăteni, în special cu cei mai un rest de sat, cu numai câteva case, printre care se apropiaţi şi de-o vârstă cu el, dar s-a trezit că nimeni afla şi cea parohială. Pentru a ajunge de acasă la nu-l ascultă. Ba, mai mult, unii chiar îl credeau min- biserică, preotul Dionisie putea străbate drumul pie- cinos, sau că-i poartă duşmănie duhovnicului. truit al satului, însă acesta ocolea mult pârâul şi iazul De atunci, moş Toader n-a mai îndrăznit să prin partea de răsărit şi din această cauză nu îl folosea discute despre treaba asta cu nimeni, de teamă să nu decât rareori, mai ales când era luat de vreun sătean afle preotul ce gândeşte şi crede el. Mai înainte, însă, cu căruţa sau de vreun altul, dintre cei câţiva - puţini, aflase de la cineva că obiceiul acela al preotului ar ce-i drept - care treceau pe acolo cu maşina. Mai avea putea fi o formă păgână a darului de a vorbi în limbi, însă şi posibilitatea să taie direct cimitirul şi să iasă la ceva ce ar avea sigur legătură cu diavolul, al cărui capăt printr-o gaură în gardul acestuia. Dar mai dispu- scop, ştia bine, nu putea fi altul decât acela de a-şi asi- nea totodată şi de o scurtătură, care se dovedea, pentru gura accesul în biserica lui Dumnezeu şi de a o dis - lehamitea sa la mersul pe jos, o adevărată binecuvân- truge din interior. tare: putea străbate cărăruia îngustă de pe lângă gardul Fără ca duhovnicul să bănuiască ceva, moş ce împrejmuia cimitirul în partea de răsărit, cărăruie Toader începuse să-şi facă semnul crucii atunci când care se strecura ca un firicel chiar pe marginea îl întâlnea în cale. La fel şi în biserică, mai ales că, în mlaştinii. Prefera această din urmă cale pe care, de alt - incinta lăcaşului sfânt, nu putea fi suspectat de nimic. fel, o folosea în cursul zilei multă lume, căci era mai Dar paracliserul nu-şi făcea crucea aceea la fel ca la îndemână. În plus, nu era privit cu ochi răi de unii orice bun creştin, ci mai adăuga în gând şi câte un săteni atunci când, trecând prin mijlocul cimitirului, “Piei, Satană!”, pe care nimeni nu i l-ar fi bănuit şi era nevoit la capăt să se strecoare prin gaura aceea

59 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 dinadins făcută în gard. Noaptea însă, fără o lumină prinsese şi se căznea cu taina părintelui Dionisie. însoţitoare, nu îndrăznea nimeni să traverseze pe Se întreba uneori: dar dacă acestea vor fi nişte acolo, poteca aceea fiind înclinată spre mlaştină şi, suspine negrăite şi vorbele acelea sunt doar bolborosite când ploua şi era năpădită de noroaie, drumul devenea numai pentru ca diavolul să nu poată înţelege primejdios. rugăciunile? Numai că nu-şi amintea nicăieri că ar tre- Într-un început primăvăratic de seară se făcură bui să ne ascundem rugăciunile de cel rău. Ştia bine că frig afară şi umezeală. Soarele încălzea puţin peste zi, necuratul tremură când îi aude pe creştini rugându-se. dar la amurg aburul ridicat de căldură se îndesa într-o Într-o noapte a visat că duhovnicul îl roagă pâclă groasă ce-ţi umezea aproape instantaneu faţa şi stăruitor să-i ţină taina ascunsă. Îi făcea semne, cu mâinile. Tot pământul era afânat, îmbibat de apă. Ce înţelegere, dar şi cu disperare, să nu dea în vileag cele căuta preotul în iarba udă din apropierea bisericii, pitulat văzute. Dar ce văzuse? Dimineaţa nu-şi aminti mai după tufele mlaştinii şi ferit de orice privire din sat? mult de-atât. Paracliserul îl dibui aşezat pe spate în iarbă, Lângă clopotniţă se afla o magazie de lemn sprijinit în coate, cu omoplaţii ridicaţi o palmă de la care adăpostea tot felul de lucruri de-ale bisericii: câ- pământ. Privirile sale băteau dincolo de baltă, undeva teva lăzi putrede, cu resturi de lumânări care trebuia în zarea dinspre sat, dar ce puteau surprinde ele printre de mult duse la prefăcut, prapuri vechi mâncaţi de tufele acelea din faţă? Îşi arunca, spasmodic, molii şi cădelniţe stricate aruncate acolo, nişte fiare amândouă braţele în aer şi izbucnea în bolborosiri ex- ruginite, rupte sau îndoite, câteva preşuri groase şi tatice. Îngăima sunete neinteligibile, de chemări uzate care tocmai fuseseră scoase din incinta bisericii deznădăjduite, deşi sunau ca un început de predică. şi înlocuite cu altele noi şi multe altele. Toamna însă, Totul părea un spectacol straniu, care reuşi de cum apăreau primele semne că vremea stă să se să-l tulbure complet pe moş Toader, căci sufletul lui răcească, magazia trebuia umplută ochi cu lemne de se umplu de repugnare, de o scârbă a cărei vrăjmăşii foc pentru cele două sobe din lăcaşul sfânt. nici nu o bănuia. Doar fremăta, însă nu îndrăznea să Singurii care ţineau cheia şi aveau acces la se revolte. Trăind singur în gospodăria lui, nu avea cui magazie erau părintele Dionisie şi paracliserul. Dar să se destăinuie. părintele nu intra pe acolo nici măcar o dată pe an. De Tot atunci, în apropiere de biserică, când se aceea, când îl văzu într-o zi, după ce sfârşise slujba şi strecurase spre casă, o întâlnise pe Nataliţa lui Vasile lumea pleca acasă, că deschide uşa depozitului şi Mirişte. Îi dădu bineţe şi trecu mai departe, fără să se pătrunde înăuntru, moş Toader nu s-a gândit decât că întindă la vorbă cu ea. De altfel, în ultima vreme nu vrea să mai ştie şi el ce mai e pe acolo, să mai verifice mai avea răbdare să stea la taclale cu consătenii. Pre- una alta. Pentru că înăuntru stăruia un iz de stătut, de fera să se refugieze repede în casă şi să-şi judece fap- praf şi de mort, lui moş Toader nu-i plăcea să-şi bage tele de peste zi în singurătate, plănuind altele noi nasul pe acolo decât atunci când era nevoit să o facă. pentru ziua următoare. De unde să ştie cât de mult Povestea cu magazia poate n-ar fi însemnat aveau să se încâlcească lucrurile? niciodată nimic în viaţa lui moş Toader dacă într-o altă Cum se apropiau sărbătorile sfinte, într-o zi a zi, când tocmai se gândea să înceapă pregătirile de îndrăznit să-i ceară preotului sfânta împărtăşanie. S-a aprovizionare cu lemne de foc pentru iarnă, nu ar fi gândit că ar fi mai bine să se spovedească, să întâm- intrat înăuntru ca să facă un pic de ordine. Numai că, pine curat învierea lui Iisus. Ştia dinainte ce anume ce-i fu dat să vadă? Cineva umblase pe acolo. Ştia va mărturisi din gândurile sale ascunse, dar când se sigur asta, pentru că, numai cu o zi în urmă, intrase în trezi sub patrafirul popii l-a apucat frica şi nu a pome- magazie să-şi facă o idee despre cât loc ar avea pentru nit nimic din temerile sale. depozitarea lemnelor. Ştia din faptul că, într-un colţ A petrecut sărbătorile Paştelui cu o al încăperii, erau aşternute pe jos nişte preşuri care nu nemulţumire adâncă în suflet, ba chiar cu teama că se aflaseră acolo în ziua anterioară. Aşternutul, gros n-a trecut cu bine încercarea de uşurare a sufletului. şi îmbietor, părea făcut de mâna cuiva priceput, care În plus, a înţeles că-şi urăşte de moarte duhovnicul, şi-ar fi dorit să doarmă sau să se odihnească în el cea- asta pentru că nu reuşea deloc să-şi limpezească gân- suri întregi. durile şi simţămintele. Înţelese acum că încrederea lui Primul său gând a fost la părintele Dionisie, în Dumnezeu nu este oarbă câtuşi de puţin şi că se singurul care, în afară de el, avea cheia de la magazie. întemeiază pe un fapt foarte simplu şi totodată foarte Dar de ce ar fi dormit preotul, nu acasă, în căldura pa- convingător: experienţa ultimelor luni de când sur- tului său, ci într-o baracă de scândură, sărăcăcioasă,

60 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

întunecată şi cu miros de mortăciuni, prin care bân- între ei. În fond, ea era o femeie de o condiţie socială tuiau lilieci, fluturi şi fel de fel de gângănii de noapte mai puţin decât modestă, în timp ce preotul avea o prin toate ungherele din pod? Sau poate că mai avea gospodărie bogată, avea acasă o preoteasă tânără şi şi altcineva cheia? În orice caz, nu se vedea nicio frumoasă, care îi dăruise doi copii sănătoşi şi vioi la urmă că ar fi fost forţată vreo balama pe undeva. minte. Dar poate că slujitorul celor sfinte descoperise Mintea sa a intrat din ziua aceea într-o alte lucruri interesante la această femeie, asta nu mai continuă îndoială. Îşi propusese să-l întrebe pe preot putea şti moş Toader, deşi mintea lui născocea şi ase- dacă împrumutase cheia cuiva, numai că, la slujba menea îndoieli. următoare care s-a întâmplat chiar a doua zi, lucrurile De la un timp nu mai putea dormi nopţile. au luat o altă turnură. În biserică, chiar în timpul pre- Nici până atunci nu putea închide ochii decât câteva dicii, Nataliţa leşină. Se prăbuşi femeia, cât era de ceasuri pe noapte, dar acum nu mai dormea aproape lungă, pe covorul de lână, înainte ca cineva să apuce deloc. Ieşea în toiul nopţii în ogradă, îşi îmbrăţişa gar- s-o sprijine. În căzătură se auzi limpede capul lo- dul cu amândouă mâinile şi se uita multă vreme la vindu-se cu zgomot de podea, însă preşul atenuase stele. În nopţile senine, când mulţimea aceea de lu- mult din impact. Se făcu dintr-o dată vâlvă în lăcaşul mini din înaltul văzduhului îl făcea să gândească la sfânt. Unii susţineau că de la fumul de lumânare i s-a veşnicie şi la imensitatea lumii, numai stelele îi mai tras bietei femei. Preotul a ţâşnit din faţa altarului s-o aduceau o mângâiere în suflet. Dar ele nu apăreau tot- ajute, când tocmai cineva striga că era vorba despre deauna pe cer. Când privea bolta nesfârşită, dar fără Nataliţa. Femeia deschise însă repede ochii şi scutură luminiţele stelelor, o simţea mică şi neînsemnată, pe cu uimire din cap, iar preotul o ridică el însuşi în braţe când pământul umed care aburea sub el îl simţea să o aşeze pe un scaun. Lui moş Toader i se păru însă aproape, îi era drag şi-i umplea fiinţa. Dar de ce oa- că o ţine prea strâns şi cu prea multă emfază în braţe. menii lui sunt aşa de prefăcuţi prin aproape toate un- Acesta a fost şi motivul pentru care n-a mai gherele vieţii? Oare cum îl priveşte pe el Dumnezeu? îndrăznit să-l întrebe pe preot despre povestea cu ma- Ce gândeşte Dumnezeu despre preotul Dionisie, man- gazia. În mintea lui încolţi o bănuială şi nu şi-a mai datarul lui pe pământ, prin aceste locuri? Nu primea putut-o scoate din cap. O ştia bine pe Nataliţa, o fe- însă niciodată răspuns la întrebările sale. I se părea că meie înaltă şi veşnic agitată, care purta mai tot timpul pământul e prea plin de nelinişte, de farisei şi iude, ca o pălărie mototolită, dar elegantă şi haine care miro- să mai fie preocupat cineva să-i ţină rosturile. Ar fi seau mai tot timpul a naftalină. Era femeie de serviciu vrut el însuşi să-şi afunde mai des capul în pernă şi să la şcoala din sat. Era de felul ei o bisericoasă, ştia toată se roage să primească, din adâncul milosteniei lui lumea asta. Venea Nataliţa mai des decât celelalte Dumnezeu, seva vieţii veşnice şi fericite. femei pe la biserică, mai ajuta pe ici, pe colo, scutura Când revenea cu picioarele pe pământ se gân- covoarele, mătura peste tot. Dar avea grijă totdeauna dea că există numai o cale să scape de îndoieli. Să-l să-şi ţină rugăciunile, să se închine şi să sărute mai urmărească zi şi noapte pe preot ca să-i înţeleagă dru- toate icoanele şi crucile, adesea cu gesturi largi şi murile şi rosturile. Când se necăjea amintindu-şi toate pline de evlavie încât, deşi nu trecuse de patruzeci de întâmplările cu el, îşi făcea drum prin grădină şi se ani, era considerată ca neînchipuit de evlavioasă, un oprea lângă casa acestuia, trăgând cu ochiul. Îl pândea model de comportament desăvârşit de bună creştină. câteodată, peste gardul dinspre cimitir, îl vedea tăind Bărbatul ei, cam molatic şi ursuz, nu prea îi purta de lemne în faţa şopronului ziua în amiaza mare sau grijă, şi nici n-ar fi avut timp, căci era plecat de trebăluind câte ceva prin ogradă, şi atunci îl apuca un dimineaţă până seara târziu, ba uneori şi nopţile, când fel de furie rece. muncile câmpului erau în toi, iar tractoarele trebuiau Cel mai des îl putea urmări când se strecura alimentate cu motorină, în permanenţă, sau reparate spre biserică sau înapoi către casă, pe firicelul de când era nevoie, căci omul de priceput era priceput. potecuţă de pe lângă gardul de sârmă al cimitirului. Îi N-aveau copii, însă satul ştia bine că încercaseră de-a vedea umbra care se contopea cu aceea a tufărişului lungul timpului toate leacurile ca să le dea domnul şi întunecat al bălţii şi a copăceilor pitici ce creşteau lor un vlăstar în bătătură. otova în preajma smârcurilor. Moş Toader observase că preotul întorcea Era convins că demonul din duhovnicul satu- câteodată capul după ea şi o privea stăruitor când îi lui se întărea din ce în ce mai mult. Chiar şi unele trecea prin preajmă. Dar niciodată nu i-ar fi trecut prin vorbe de-ale preotului din timpul predicilor sunau ca cap vreo suspiciune despre vreun legământ primejdios nişte păcate, deşi se temea să creadă că puteau fi chiar

61 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 erezii. Când îi vedea ochii negri, întunecaţi, deşi leoarcă. Inima începu să-şi recapete ritmul normal. catifelaţi, şi dulci ca prunele, ştia că sunt înşelători, că Obrazul îi era plin de pământ amestecat cu frunze, iar ascund în ei o patimă distretă şi un dor tulbure, pre- trupul înmuiat în sudoare. Simţea cum i se umflă vi- cum fântânile alungite ale unui suflet necunoscut. nele de la tâmple şi pulsul fierbinte al acestora. Ştia Desluşea acum mai limpede în ochii Nataliţei că toate i se trag de la diavol, care stăruia prin preajma chemarea spre păcat şi arătarea hidoşeniei din sufletul lui de o vreme încoace. ei spre care tânjea cel al duhovnicului său, înstrăinat Îşi dorea liniştea de dinainte sau măcar întu- şi chinuit, cerşind uşurătate şi îndurare. nericul care să-l poată ascunde. Poate ar fi trebuit să Nici nu mai ştia dacă văzuse în vis sau era fugă departe de această hoardă de fiinţe umane per- realitate, dar îşi amintea limpede cum într-o zi Nataliţa verse, în mijlocul căreia se trezise, care abia de mai s-a dus în tufăriş, s-a dezbrăcat aruncându-şi toate hai- încăpea sub acelaşi acoperământ cu el. nele pe jos, şi-a despletit părul, l-a înfăşurat în jurul Iată însă că luminiţa aceea nu se mai vedea şoldurilor şi a pornit înaintea preotului care o aştepta nicăieri. Moş Toader aşteptă clipe bune, în tăcere, dar acolo. El privea taina descoperită a trupului de femeie, luminiţa nu dădu niciun semn să reapară. cu ochii lucind, cu fruntea încreţită a uimire. Neînţelegând ce se petrece, se hotărî să meargă într- Altădată îl surprinse pe preot singur, tot în acolo, unde o văzuse, nu avea mai mult de douăzeci plină zi, pe malul heleşteului. Făcuse un pas spre de metri de parcurs şi poate s-ar fi lămurit cine rătăcea mlaştină, parcă vrând să măsoare adâncimea apei mâ- pe la ora aceea prin aşa locuri. loase. Se uita cu băgare de seamă în dreapta şi-n Începu să grăbească paşii spre punctul acela, stânga, apoi se lungise pe iarbă, aproape târându-se. deşi şi-ar fi dorit să ajungă mai degrabă acasă, să-şi De acolo putea vedea câteva case din sat, de pe malul poată odihni oasele şi sufletul mâhnit. Sudoarea îi cur- celălalt al iazului. Ştia fiecare acoperiş, fiecare casă, gea şiroaie pe trup. fiecare bolovan de pe uliţă. Din când în când se scula Intră pe cărare şi se strecură pe drumul cufun- şi urca pe panta unui dâmb ca să vadă mai bine. Abia dat în beznă. Departe, un întuneric de nepătruns în ziua aceea moş Toader a înţeles că duhovnicul său ascundea bolta arcuită pe sub care i se părea că pândea de fapt toate amănuntele ascunse privirii din înaintează în siguranţă. Îşi dădu seama că în dreapta curtea casei lui Vasile Mirişte. se aflau o grămadă de mortăciuni, schelete sau trupuri Într-o seară trebuia să tragă clopotul pentru a încă neputrezite, sub mormane înălţate din pământ anunţa un mort din sat. Apucase să se întunece şi toc- reavăn, acoperite de frunze, ierburi şi flori. Acolo va mai se căţăra pe scara de scânduri groase care ducea sta şi al lui într-o bună zi, acolo poate că-şi va găsi în clopotniţă, când lumina unei lanterne cu pâlpâiri adevărata mângâiere. Acolo totul era liniştit, nemişcat. gălbui-roşiatice, purtată de o mână nevăzută pe Cuprins de groază în mijlocul unei tăceri cărarea dinspre mlaştină, îl îngrozi. Nu se aştepta la bolnăvicioase, mormăi câteva cuvinte pentru a-şi acea oră să se încumete cineva să treacă pe acolo, recâştiga curajul. Nişte câini lătrau de zor pe malul chiar dacă dispunea de o lanternă. Şi, ceea ce era şi celălalt al iazului, iar lătrătura lor seacă îl făcu să tre- mai surprinzător, lumina aceea se apropia, îndrep- salte. Abia mai putea să răsufle. Luminiţele satului tându-se spre biserică. dezveleau o parte din drum. Se ţinea în mers, cu am- Coborî repede din clopotniţă să întâmpine bele mâini, de sârmele gardului. pata aceea luminoasă căci, după judecata lui, nu putea La un moment dat, tocmai când dădu drumul să o poarte decât părintele Dionisie. Mirat de cele la sârme ca să depăşească un dâmb, se poticni, picio- văzute, se trezi răsturnat pe spate, până jos, în faţa rul i se agăţă într-o buruiană uscată şi scoase un ţipăt scării de la intrare. Zgomotul reuşi să determine lude spaimă, smucindu-se cu putere. Alunecă şi căzu, mina aceea să dispară. Se scutură şi sări de-a dreptul sprijinindu-se în mâini. Degetele i se înfundară în în picioare, aşezându-se apoi pe prima treaptă a scării, pământul moale, acoperit de un covor ud de frunze şi frecţionându-şi coapsa şi ştergându-şi cu o mânecă su- mâl. Când se ridică, văzu o luminiţă sclipind undeva doarea de pe obraz. Niciodată nu se simţi atât de spe- în vale, dinspre sat, şi fu gata să cedeze primului în- riat, lucrurile se petreceau precum o coborâre în demn, să se repeadă, chiar şi rostogolindu-se, într- infern. În timp ce încă mai zăbovea pe scândură, fu acolo. Se scutură şi-şi trecu degetele peste fruntea cuprins de un gol apăsător. Îşi descheie tunica groasă care-i ardea. Îi era cald. Bâjbâind, începu să se târască, pentru a încerca în zadar să-şi zvânte trupul transpirat rezemându-se din vreme în vreme într-o mână.

62 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Într-un sfârşit ajunse aproape la capătul cărării, de lumânări. Era o linişte deplină. Se îndreptă direct spre unde i se deschidea larg drumul spre sat, căci luminile altar, ştiind că îl va găsi acolo. Când auzi primele dintr-acolo se apropiaseră. semne de mişcare dinăuntru se convinse de-a binelea Într-o altă seară, din acelaşi septembrie târziu, că era acolo. se petrecu din nou un fapt ciudat. Aproape că se întu- Da, acum îl auzea bine, însă n-ar fi fost în neca în timp ce o pâclă grea se lăsa peste pământul stare să repete cuvintele acelea. De fapt, nu i se păreau umed de la marginea iazului. De acolo de unde se afla, deloc a fi cuvinte, ci mai degrabă vreo duzină de si- moş Toader putea observa casa, în ferestrele căreia se labe alcătuind un fel de propoziţie, care însă era aşterneau primele pete de lumină ale câtorva candele repetată, aproape identic, de câteva ori la rând. aprinse. Altădată, în spatele uneia dintre aceste fere- Se strecură cu greutate spre ieşire şi părăsi bi- stre, l-ar fi văzut pe preotul Dionisie plimbându-şi serica. Traversă curtea direct printre copaci şi ieşi pe umbra prin dosul perdelei, plin de sănătate şi de vi- poarta din spate. Poarta era pe jumătate putredă şi, goarea tinereţii. Dar acum şi-l închipui mai degrabă când împinse oblonul să se strecoare afară, aceasta prin biserică, ţinând probabil ochii închişi, în timp ce scoase un scârţâit puternic. Ieşi în grabă, să nu fie di- îngaimă fraze neînţelese, numai de el ştiute. buit, şi se trezi în lungul drumului umed şi întins. Răsuflând adânc şi silindu-se să-şi ia ochii de Nu o porni însă spre sat. Se hotărî să mai la ferestrele acelea, aruncă o privire cotrobăitoare rămână puţin, să-l aştepte pe scurtătură, în drum spre peste întinderea de apă învăluită în pâclă, care-l casa parohială. Cărarea udă şi îngustă se întindea în despărţea de biserică. Acolo, deasupra pâclei, precum faţa lui, dar nu îndrăzni s-o urmeze. Se trase lateral deasupra unui râu revărsat, se puteau distinge înspre din drum şi se opri calm, lângă cimitir. Satul se sat vârfurile negre ale câtorva copaci printre care se întrezărea în depărtare, mic şi întunecat. Aşteptă pitu- strecurau razele de lumină ale unor case în care se lat în dosul unor copaci, aproape de gardul de sârmă aprinseseră becurile. ce îngrădea cimitirul în partea de sud, spre mlaştină. Se gândi să se îndrepte spre biserică, să vadă Pe acolo trebuia să treacă neapărat preotul. Vroia doar dacă preotul mai avea de zăbovit prin lăcaşul sfânt. să-l mai vadă o dată, poate chiar să-i mai audă bolbo- Ştia că-l va găsi acolo. Fiindcă afară se întunecase, roselile acelea anapoda. se temu s-o ia pe lângă mlaştină şi, trecând prin Timpul trecea şi preotul nu mai apărea. Afară spărtura din gard, o tăie de-a dreptul prin cimitir. se întunecase de-a binelea. Până la urmă se hotărî să Nu i-a plăcut niciodată noaptea prin cimitir. renunţe şi porni uşor spre sat. Dar nu făcu nici zece Mormintele păreau despuiate de iarbă, ca şi cum o paşi, că auzi un foşnet în spatele lui. Se întoarse brusc, ploaie proaspătă le-ar fi spălat, străbătând adânc prin însă nu surprinse pe nimeni. Observă însă limpede că, movilele lor, până la sicriele de lemn care dospeau în în timp ce în biserică luminile fuseseră stinse, dinspre umezeala murmurătoare a pământului. Peste tot mus - magazia din vale licărea ceva. tea apa, cărăruile erau aproape astupate pe sub trun- Se întoarse încet, atent, cu paşi înfriguraţi. chiurile subţiri şi zgrunţuroase ale salcâmilor goi. Din Era clar că pe acolo se afla ceva mişcare. Când ajunse panta lăcaşelor de veci se vedea până departe, acolo aproape de uşa de lemn, o găsi întredeschisă. În jur unde satul se îneca într-o înnegurare tulbure, unde lu- însă, nicio lumină. Doar că străluminarea îi ieşi dintr- ceau stins ochiuri de apă, încreţite de o pală de vânt, odată în faţă, precum o minune. Goală, ca în clipa în ca o piele umedă, înfiorată. care venise pe lume, Nataliţa apăru din spatele uşii, Ajuns în preajma bisericii, văzu limpede lu- oprindu-se speriată când dădu nas în nas cu moş Toa- minile dinăuntru şi se bucură că îl va găsi acolo pe du- der care aproape că încremenise. Ca un val îl izbise hovnic. Străbătu aleea de ierburi cu flori pe margini, trupul femeii ce plesnea de sănătate şi vigoare. Ea de la clopotniţă şi până în faţa intrării în sfântul lăcaş rămase pironită în faţa lui, ca un tei înflorit în şi, împingând uşa cu umărul, pătrunse înăuntru. Ştia aşteptarea unei adiere de vânt. Îşi ţinea hainele într- că e un semn bun, căci atunci când a intrat a simţit un una din mâini. Cu cealaltă îşi petrecu o şuviţă groasă puternic miros de răşină arsă. Era răcoare şi plutea un peste sâni, în timp ce în ochi i se zbăteau lumini de miros stătut de tămâie şi fum. În obscuritatea aceea, răsărit de soare. El îşi îndreptă privirea în altă parte, figurile grosolan vopsite ale sfinţilor de pe pereţi numai ca să scape de o corvoadă, simţind durere în păreau că se smulg din ceaţa aburindă a fumului de trup şi în suflet. Ea îşi acoperi îndată pieptul cu am-

63 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 bele mâini şi se chirci pentru a-şi ascunde ruşinea. Cu nimerea niciun loc din care să-şi poată asigura reuşita. respiraţia tăiată, îşi fricţiona goliciunea cu o cârpă, ca După fiecare pas, se oprea în loc, se uita în toate şi cum ar fi ieşit atunci din baie. Lipsită de apărare, părţile şi ciulea urechile la sunetele ce pluteau în jur, zăcea în faţa magaziei şi nu ştia încotro s-o apuce. căutând să desluşească, din vasta simfonie a nopţii, Într-un târziu, scoase un ţipăt scurt şi o zbughi la vale, fiecare mişcare. Nu era însă niciun zgomot care să pe aleea umedă care ducea spre sat. Din urmă, moş trădeze prezenţa altui om, şi asta pentru că moş Toader Toader, cu o mână rămasă în suspensie deasupra ca- înţepenise la marginea mlaştinii şi nu îndrăznea să pului, peste părul sur, cu şapca în cealaltă mână, obo- facă nicio mişcare. Neauzind nimic care să dea de sit peste măsură, plin însă de surprindere, o privea bănuit, preotul îşi vedea mai departe de drum, îndrep- binevoitor. tându-se pas cu pas spre biserică. Tot atunci ţâşni pe uşă şi se îndreptă în mare De unde era pitit, moş Toader îi putea urmări viteză spre cimitir o mogâldeaţă de om căruia nu i-a toate mişcările. Când simţi însă că se îndepărtează putut surprinde faţa. Ştia însă cu precizie că acela nu prea mult, se încumetă şi el să facă primii paşi şi să era nimeni altul decât preotul. Se luă după el. Dar îl iasă din ascunziş. Dar se împiedică de-o piatră şi căzu cuprinse panica de îndată ce-şi dădu seama că se în- în plină băltoacă. Simţi o arsură în palme, iar în ge- drepta spre cărarea de la marginea mlaştinii. nunchi îl săgetă o durere ascuţită. Îşi adună puterile, Sufletul i se umplu de ură, de ură şi scârbă neţărmurite. Fremăta, ar fi vrut să poată să se revolte. Ar se ridică şi încercă să ajungă la cărare. Picioarele îi fi vrut să ajungă în sat, să dea de veste consătenilor, să le frământau adânc glodul gros. Se îndepărtă încet, spună tot ce ştia şi aflase el. Să le spună de ce fel de du- trăgându-şi cu greu picioarele din lutul moale, smu- hovnic au ei parte. Să le spună o mulţime de lucruri. cindu-se spre cărare. Nu reuşi însă. Era o noapte limpede, de toamnă deprimantă. Se opri din zbatere numai cât îl văzu din nou Drumurile ferestruite se pierdeau în depărtările viola- pe preot, deja strecurat dincolo de gard, ţinând strânsă cee, aerul mirosea a buruiană umedă şi proaspătă. în pumni sârma de oţel de care se agăţase. Îl auzi cum Satul apărea cenuşiu şi întunecat pe fundalul aproape bolborosea spasmodic cuvinte ascunse, poate cuvinte înnorat al cerului. Se distingeau profilul ciudat al cide mărturisire, în timp ce îşi trăia vedeniile chinui- mitirului şi lemnul crucilor care păreau că se apleacă toare. Cu siguranţă era posedat de duhuri, îşi zise. sub greutatea umezelii. În depărtare, pe malul celălalt, jucau neîncetat Moş Toader nu ştia precis dacă visează, dacă câteva lumini, fără vreo oglindire de răspuns în apa nu cumva este victima unei iluzii pe care o trăieşte cu mâloasă. Cuprins de nelinişte, moş Toader se rostogoli intensitate maximă. Ajungând la marginea cimitirului, din nou să iasă din mâl. Amândouă picioarele îi erau se opri brusc şi rămase un timp nemişcat, cu urechea înghiţite de mlaştină. Pluti un pic pe apa întinată, dar la pândă. Când descoperi gura mlaştinii la doi paşi, hainele sale învâltorate îl îndepărtau şi mai tare de mal gura lui se schimonosi dintr-odată într-un rânjet care şi îl duceau la fund. Plescăi cu mâinile apa verzuie, îi scotea în evidenţă mutra obosită şi mahmură, ca mocirloasă şi murdară şi începu să ţipe cât îl ţinea gura. după o noapte de nesomn. Îl văzu pe preot apărând Se auzeau departe implorările lui înăbuşite, dinspre tufele de iarbă de la marginea bălţii, ieşind in- ca ale unui glas care se stingea. Satul dormea însă, stantaneu din apă, proaspăt bălăcit în noroi, cu spuma mic şi însufleţit de câteva licăriri. Pe cerul uniform se mlaştinii picurându-i de pe trup. deschidea, chiar prin mijlocul câtorva nori subţiri, un Moş Toader îl urmări de aproape. Pe firicelul luminiş larg, prin care se munceau să răzbată raze de cărare putea distinge cu dificultate cum duhovnicul gălbui, vlăguite. înainta cu paşii vătuiţi pe lângă gardul cimitirului. Dinspre baltă mai răsună o dată un ţipăt Uneori umbra lui se contopea cu aceea a tufărişului adânc, un sunet prelung, ieşit parcă dintr-un piept ce întunecat de prin preajma smârcurilor, alteori, când încerca din răsputeri să-şi reia răsuflarea. Pe mal se trecea prin câte un loc descoperit, vedea silueta lui auzi un fel de ecou, o urmă de bolboroseală a unor cu- care se proiecta în zare ca umbra unei păsări mari de vinte neînţelese, ieşind din străfunduri. Apoi, preţ de noapte, care ar fi alunecat, mută, cu aripile întinse, pe o veşnicie, nu se mai auzi decât murmura dulce a unei deasupra pământului. Se chinuia să treacă printre adieri petrecute pe deasupra mlaştinii. sârme dincolo de gard şi să se facă nevăzut. Însă nu

64 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

FILE DE JURNAL

„MANDOLINATA” ȘI EXCURSIA MEA LA GALAȚI DIN 1937

Zaharia POTÂRNICHE (n. 1922), București

* București, vineri, 18 aprilie 1986

De ce m-am trezit astăzi din somn în timp ce în creier auzeam acordurile acelei minunate melodii, devenită șlagăr acum o jumătate de secol – „Mando- linata”? Câteva vechi amintiri mă leagă de această melodie, care începe cu cuvintele: Mandolinata, Se- renadă de-altădată... și mai departe: Cântați viorilor, Cântați surioarelor... Și acum melodia cântă obsedant și dureros, o dulce durere izvorând din inima mea. De ce? Poate fi- indcă arcușul fermecat al lui Nicușor Predescu a adormit pentru totdeauna sâmbătă, 12 aprilie ‘86. Inima lui s-a oprit nemilos, fulgerător, în această zi de plină primăvară. Un mare virtuos al arcușului a plecat dintre noi. Îl ascultam vrăjit privindu-i chipul, mâna și vioara pe ecranul televizorului în foarte multe zile de sâm- bătă, când ne încânta până în adâncul sufletului. Cine cânta mai bine ca el „Două viori”, „Mandolinata”, val- Dirijorul și violonistul Nicușor Predescu surile lui Johann Strauss și ale lui Iosif Ivanovici, pre- (1919-1986) cum și atâtea romanțe și tangouri devenite șlagăre în Sursa online ultimii cincizeci de ani? Trecea de la o melodie la alta cu măiestrie și pasiune pentru frumos, cu capul aplecat pe vioară și cu ochii închiși, în timp ce mâna, mâna întâmplase ceva tot atât de grav, însă îl așteptam cu aceea vrăjită, prindea din eter frumusețea de neuitat a toții. Dar el n-a mai venit. I-a rămas doar vioara. melodiilor. Iar mâna dreaptă, pe arcuș, se mlădia cu Acum două zile, Ioana Radu a lăsat în „România Li- atâta perfecțiune! beră” un mic anunț „tovarășului ei de muncă” și-atât. Dar unde sunt atâția și atâția elevi cărora le-a pus Ne-am întrebat timp de aproape un an de ce arcușul în mână? Unde sunt colegii din orchestra în artistul nu mai apăruse la televizor după moartea fra- care a cântat sau le-a dirijat? Unde este „Radiotelevi- evocări și note de lectură evocări telui său mai mare, dirijorul Victor Predescu, din de- ziunea Română”? Nu a meritat acest mare artist niciun cembrie 1984? Bănuiam că e bolnav sau poate i se cuvânt? Nu mai înțeleg ce se întâmplă cu marii noștri artiști. Mă gândesc acum și la tăcerea pe care a lăsat-o

65 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

în jurul lui și moartea actorului Alexandru Giugaru de aproape 15 ani îmi închipuiam că mă voi distra minu- acum aproape o lună în urmă. Așa se cuvine să ne cin- nat până a doua zi dimineață. stim ceea ce s-a ridicat mai valoros din mijlocul aces- Pe puntea de sus a vaporului îmi luam adio tui popor? de la ai mei, care pe trotuarul din fața debarcaderului Vor trece anii și generațiile de azi și cele ce îmi făceau cu mâna de sub un stâlp de iluminat. Încet, vor veni vor vedea câteodată imaginea acestui artist, vasul s-a depărtat de mal, orchestra a început să cânte cu vioara lui, imagine rămasă doar în filmoteca Tele- „Mandolinata”, care parcă plutea prin aerul dulce al viziunii noastre. Acum, tăcere... acum doarme de ieri serii dus de briză până departe, și cu un fluierat pre- în cimitirul Izvorul Nou, acolo unde cu aproape nouă lung vaporul a dat un ultim semnal de adio locuitorilor ani în urmă l-am condus pe colegul nostru, tânărul in- orașului adunați până la refuz în fața debarcaderului. giner Rotaru Romulus. Timpul nemilos ia cu el tot, Stăteam acolo pe punte sprijinit de cabina de co- nimic nu-i scapă! mandă, privind în noaptea care începuse să se lase Dar să vorbesc despre amintirea lăsată de peste orașul ce îmi defila prin fața ochilor. Ca și mine, cântecul „Mandolinata”. Era în vara anului 1937, când unii excursioniști priveau și ei peisajul plin de lumini la Sulina a sosit într-o duminică dimineață vasul de de pe malul Dunării, unde șirul de becuri electrice ilu- pasageri, cu zbaturi, „Ștefan cel Mare”, unul dintre minau până departe ca o salbă. Alții au început dansul, marile vapoare ale N.F.R.-ului (Navigația Fluvială în timp ce orchestra nu înceta să cânte. Orașul a dis- Română), care făcea cursa între Brăila și Vâlcov (pe părut undeva la pupa vasului, coborând la orizont vremea aceea Vâlcovul era românesc și i se spunea odată cu ultima licărire a farului turcesc a cărui lumină „Veneția Mării Negre”). Vaporul a venit încărcat până am putut-o repera până aproape de satul Ceamurlia, la refuz cu excursioniști de la Brăila, Galați și Tulcea. prima așezare de la Sulina spre Tulcea. Au coborât la noi, la Sulina, unde s-au plimbat prin S-au cântat din nou „Mandolinata” și multe oraș, iar alții s-au dus pe malul mării să simtă o zi de alte cântece la modă pe vremea aceea ca: „Ionel, Io- soare, valurile și briza maritimă. Pentru noi, locuitorii nelule”, „Țigăncușa mea”, „Căsuța noastră”, „La orașului, venirea unor excursioniști era un eveniment căsuța albă”, „S-a dus tata la pădure”. Și s-a dansat, deosebit de care ne bucuram, iar noi, copiii, îi dar eu nu știam să dansez și nici nu aș fi îndrăznit. La însoțeam pe unii dintre ei ca ghizi benevoli prin toate Tulcea a coborât o parte dintre excursioniști și s-a mai cotloanele portului. făcut loc. Era aproape de miezul nopții și atunci mi- Odată cu vasul de pasageri, așa cum era obi- am făcut și eu loc pe o bancă acolo pe punte, păzindu-mi ceiul, venise și o orchestră care, acolo, pe puntea de bine valiza să n-o rătăcesc. Tinerii dansau ori se săru- sus a vaporului cânta. În timp ce marele bastiment tau. Alții stăteau pe bănci îmbrățișați, iar cei mai în acosta la pontonul din fața bisericii anglicane, instru- vârstă moțăiau sau dormeau de-a binelea legănați de mentele muzicale și viorile cântau „Mandolinata”. ritmul zbaturilor, în timp ce „Ștefan cel Mare” tăia va- Atunci fusese lansat tangoul și tot atunci l-am auzit lurile îndreptându-se spre Galați unde trebuia să so- pentru prima oară. Pe la opt seara, când soarele cobora sească pe la 5 dimineața, adică în zori. Cu încetul ca un glob uriaș roșu aprins în depărtările Deltei, ofe- vacarmul s-a potolit, orchestranții și-au strâns instru- rind un peisaj de neuitat excursioniștilor în majoritate mentele și au tras și ei un pui de somn. Eu însă am ve- tineri, „Ștefan cel Mare” se pregătea de plecare. Și gheat toată noaptea privind prin întuneric malurile cum în zilele următoare urma ca eu să plec la Galați luminate de o jumătate de lună, care apărea și dispărea la sora mea, care rămăsese singură fiindcă Daniel, după perdeaua dantelată a unor nori ce parcă mergeau soțul ei, fusese mutat să facă curse în zona Turnu Se- odată cu noi, iar luna m-a însoțit până dimineață. La verin, mama mi-a pregătit în grabă valiza, mi-a pus în Isaccea nu ne-am oprit, dar peste câteva ore vasul a ea și ceva de mâncare și m-am îmbarcat pe vasul cu acostat la Reni – portul de pe malul drept din apropie- excursioniști, urmând ca a doua zi dimineață să fiu la rea Galaților, care pe vremea aceea era tot românesc. Galați. Ocazia era foarte bună, fiindcă prețul biletului Au coborât câțiva excursioniști. Începuse să se arate beneficia de o reducere de 50%, ceea ce constituia o slab zorile. Câțiva căruțași și o trăsură cu un cal economie binevenită pentru buzunarul și așa destul de așteptau în fața debarcaderului cu birjarii moțăind, în gol al tatei. Desigur că bucuria mea a fost nespus de timp ce agentul N.F.R.-ului dădea liberă plecarea va- mare pentru ocazia ce mi s-a oferit. Deci m-am îm- sului nostru. Mai aveam vreo oră de drum până la barcat cu valiza și în imaginația mea de adolescent de Galați. Începuse să fie răcoare acolo sus pe punte și

66 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 m-am dat mai aproape de coșul care trimitea valuri negre exista o singură trăsură la piață, în rest trebuia să de fum și aburi care se pierdeau spre maluri. mergi peste tot numai pe jos. Aici, în Galațiul care se Din când în când ne întâmpina șuieratul pu- întindea pe o suprafață pe care eu nu am putut-o ternic de sirenă al vreunui cargou ce venea de la Galați cunoaște, era pentru mine imaginea unei mari metro- și a cărui prezență se anunța încă de departe prin lu- pole. La ora aceea patronii restaurantelor din port sau minile verzi și roșii de pe catarge. Treceam ca o umbră băcanii micilor prăvălii tocmai măturau ori stropeau prin noapte, în timp ce excursioniștii, treziți din somn în fața vitrinelor încărcate cu tot ce vrei, în timp ce sau amorțeală, strigau și făceau semne de adio spre din interiorul stabilimentelor veneau mirosuri de brân- bastimentul din umbră și de acolo primeau răspuns. zeturi, măsline, pește, care stăteau din belșug în bu- Ne apropiam de Galați. A început să se vadă șantierul toaie sau pe tejghea. Totul se amesteca cu acel miros naval „Fernic” și casele sărace ale cartierului, iar din de canalizare ce venea atât din strada portului cât și fund dinspre vadul Budurului turnul clădirii de pe străzile ce dădeau spre port, pavate cu piatră de Direcțiunii Generale a N.F.R.-ului ne întâmpina prie- râu, la marginea cărora rigolele scurgeau toate lăturile tenos, ca un simbol neclintit al generațiilor de atunci. locuințelor, fiindcă pe atunci Galațiul nu avea canali- În fața lui era și debarcaderul principal al vaselor de zare pe toate străzile dinspre port. pasageri și acolo s-a îndreptat „Ștefan cel Mare”. Se În dimineața aceea de vară, cu o dulce obo- luminase. Portul începuse să se agite. Aceleași căruțe seală în oase și cu capul zumzăind de sunetele orches- ce făceau un zgomot infernal de fierărie veneau spre trei care a cântat o ultimă „Mandolinata”, în timp ce port, iar birjarii care știau de sosirea vasului cu marinarii aruncau parâmele de acostare, mă îndreptam excursioniști așteptau cu răbdare. Erau trăsuri mari de pe strada Constandache spre locuința surorii mele, patru persoane, cu doi cai, în care puteau încăpea chiar care era undeva spre capătul de sus al străzii și dădea și șase pasageri, nu ca acele mici trăsuri cu un cal, care în apropierea străzii Dogăriei. așteptau la Reni sau care se vedeau pe la Ismail. De atunci, din noaptea aceea, cânt și azi Pe strada portului priveam uimit la vagoanele „Mandolinata” pe care am învățat-o și la mandolină. de tramvai, fără remorcă, vopsite în culoare bej, pe Cuvintele nu le știu pe toate, fiindcă atunci am ascultat care scria UCG – Uzinele Comunale Galați, care tre- de zeci de ori orchestra cântând, iar tinerii nu aveau ceau în viteză anunțându-și prezența cu bătăi de clo- timp să le învețe. pot. Minunea asta a tramvaielor îmi dădea sentimentul Dar în atâta mulțime de oameni, nu am găsit că mă aflu cu adevărat într-un mare oraș, de câte ori pe nimeni cu care să pot discuta. Singur, eram de fapt mă aflam la Galați sau la Brăila. La noi la Sulina un pasager cu valiză, un licean de 15 ani neîmpliniți, care duce de atunci prin ani această amintire, până ce mica lampă cu imagini se va stinge într-o zi. Și cât de minunat cânta, până nu demult, arcușul lui Nicușor Predescu „Mandolinata” și alte melodii de atunci, aprinzând în inima mea luminița acelei nopți de pe vasul cu zbaturi „Ștefan cel Mare”, care nici el nu mai există. Doar Dunărea continuă să curgă mai departe, la fel ca atunci; și tot mai puțini rămân aceia care simt freamătul nostalgiei trecutului, atunci când la televizor o orchestră cu instrumente sofisticate cântă „Va- lurile Dunării”. (Fragment din Caietul nr. 6 Debarcaderul din Galați. Carte poștală, cca 1935. redactat între 18 februarie Sursa online - 20 iulie 1986)

67 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

„PAȘI ÎN LUT” – AUTOBIOGRAFIA SCRIITOAREI TULCENE STELLA D. PERDIX: INOCENȚĂ, RĂZBOI, OAMENI, DESTIN

Dr. Lăcrămioara MANEA

Dintre numeroasele lucrări autobiografice rea Stella Perdix ni le-a transmis cu har și cu pe care le-am lecturat de-a lungul anilor, sem- emoție. Totodată, aducem omagiul nostru autoa- nate de oameni de seamă sau de cei care au rei la trei ani de la trecerea-i în veșnicie și nu trăit și au simțit că trebuie sa-și aștearnă viața pe uităm de împlinirea a 80 de ani de la izbucnirea hârtie, romanul autobiografic al scriitoarei Stella celei de-a doua conflagrații mondiale (1939– Dobrogeanu Perdix (14 septembrie 1928, Isac- 2019), când la 1 septembrie 1939 Germania na- cea, Tulcea – 10 septembrie 2016, București), zistă ataca Polonia, moment pe care Stella D. intitulat sugestiv Pași în lut cu amintirea pașilor Perdix îl evocă printr-o sensibilă poveste pe care pierduți și regăsiți în pământul meleagurilor na- o vom dezvolta la momentul oportun. tale prin cuvinte, m-a impresionat profund, Însă, înainte, se cuvine să facem câteva deslușind crâmpeie de istorie locală și povestea precizări în ceea ce privește activitatea literară a atâtor oameni, atâtor caractere pe timp de pace scriitoarei tulcene. Stella Perdix s-a născut la și pe timp de război. Această carte (Pași în lut, Isaccea, în casa bunicilor materni Gheorghe și Editura Axa, Botoșani, 2012, 501 p.) poate fi Anastasia Stoiciu, purtând numele Stela Ghimuș. considerată un document prin importanța evocă- Școala primară a urmat-o în orășelul natal, iar rilor cuprinse, prin descrierile locurilor de altă- cursurile secundare la București. S-a căsătorit în dată, a evenimentelor precum și a unei galerii de decembrie 1947 cu ing. Zaharia Potârniche, scrii- personaje, unele devenite nume sonore ale cul- torul de astăzi ajuns la venerabila vârstă de 97 turii românești și universale, pe care destinul i le- de ani, cel care i-a fost mereu alături. S-au sta- a scos în cale autoarei, fie înainte de izbucnirea bilit la București, unde scriitoarea Stella Dobro- celui de-Al Doilea Război Mondial, fie în anii grei geanu Perdix (pseudonim literar) s-a ocupat cu ai războiului nemilos și în cei care au urmat. literatura timp de peste 50 de ani, participând studii Pornind de la această idee, chiar dacă au activ la viaţa culturală a capitalei, ca membră în trecut șapte ani de la apariția romanului, ne-am cenaclurile literare „George Bacovia” şi „George propus o succintă prezentare a cărții, pe firul ei Călinescu” ale Academiei Române, până în anul structural și cronologic, urmărind să aducem în 1989. Ca poetă a debutat în revista Tomis în atenția cititorilor mai ales acele elemente care 1966, cu poemele „Marină” şi „Movile”. Ulterior, amintesc de istoria orașului Isaccea ori de fapte în revista Cadran a scriitorului Ștefan Popescu, reale petrecute în capitală după izbucnirea răz- i-a fost publicat poemul „Noviodunum”, transmis boiului, întâmplări memorabile pe care scriitoa- în lectura autoarei și într-o emisiune radio. A par-

68 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 ticipat la întocmirea a trei antologii de poezie București, în anul 2015: Insomnii. Lacrimi și (1979, 1980, 1983) în cadrul cenaclului „Copaci stele, Târgoviște, 2009; Piramida secolului meu, de lumină”, de care s-au ocupat soții Potârniche. Târgoviște, 2009; Prigorii, București, 2009; Bă- Pe lângă poezie și proză, Stella Perdix a scris și trâna Terra, Botoșani, 2010; Cuget – agonie și dramaturgie, lăsându-ne în manuscris mai multe rug, Botoșani, 2010; Pași în lut, Botoșani, 2012; comedii și scenarii cinematografice, citite și apre- Amintiri din Epidaur, București, 2015. ciate la vremea respectivă de mari regizori pre- O trecere în revistă a numeroaselor apre- cum Jean Georgescu și Victor Iliu, texte literare cieri și cronici ale celor care au prefațat opera care așteaptă să fie valorificate: Brățara - come- Stellei Perdix ori și-au exprimat opiniile, dar și die în 3 acte și tablouri; Pontonul (Legenda Du- unele mărturisiri se regăsesc în ultimele pagini nării) - scenariu cinematografic; Motive de divorț ale cărții Pași în lut, semnate de scriitorul Zaharia - comedie lirică; A plâns o păpușică - scenariu Potârniche, sub titlul Dosarul „secret” al autoarei pentru copii; George Bacovia - scenariu cinema- Stella Dobrogeanu Perdix (p. 485-498). tografic de scurt metraj ș.a. A publicat șapte vo- Romanul la care facem referire a fost lume de poezii, poeme și proză, ultimul, după gândit de autoare ca o lucrare în două volume, Pași în lut din 2012, văzând lumina tiparului la însă timpul nu a mai avut răbdare. Pași în lut a

Coperta cărții: Stela Ghimuș la doi ani, Stella Dobrogeanu Perdix alături de mama ei, Aurelia (1930) (1967)

69 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 rămas primul și singurul volum autobiografic pe au cunoscut la Chișinău, unde mama autoarei a care scriitoarea l-a subintitulat „Zori de viață și lucrat ca funcționară în administrația nouă a Ba- nefericita mea primăvară”, în care povestește în- sarabiei (după Marea Unire din 1918) din Prefec- ceputurile vieții sale, copilăria și adolescența, tura Poliției, iar tatăl a fost avocat. Bunicii materni până în vara anului 1946, pe când nu împlinise au avut origine bulgară. Gheorghe Stoiciu (1852- încă 18 ani, cu tot dramatismul acestei epoci. 1939) a venit în România de la Târnovo, după Cartea este structurată în două părți, cuprinzând războiul din 1877-1878. A cumpărat teren de la 21 de capitole. Partea I („Zori de viață”) cuprinde statul român și a devenit proprietar la Isaccea, 10 capitole, cel de-al X-lea fiind intitulat, foarte unde a cumpărat și casa, peste drum de biserica inspirat, „Cu pași de copil spre Coșmar”. Sunt re- ortodoxă, de la o familie de turci care a plecat în latate aici momentele și trăirile copilei de nici 13 Anatolia. Povestește autoarea că „acolo, la Isac- ani din iunie 1941, anul în care România a intrat cea, Gheorghe Stoiciu era de multă vreme un în război de partea Puterilor Axei, pentru recupe- personaj important din viața micului oraș, el care rarea teritoriilor românești pierdute. fusese în anii de dinaintea lui 1900 deținător al După o prezentare a scriitoarei Silvia Za- importantei demnități de Ciorbagi [cu sensul de barcencu asupra universului poetic al Stellei Per- primar, cu puteri aproape depline în viața dix, la începutul cărții citim prefața autoarei, așezării], pentru înțelepciunea și calitățile sale datată 30 martie 2012, de asemenea cu un titlu morale și intelectuale” (p. 24). Bunica Anastasia bine ales, Pe urmele pașilor mei de pe „Bătrâna (1872-1944), o femeie inteligentă, absolventă de Terra”, în care îi amintește pe cei dragi care, me- pension, a fost fiica cea mică a lui Maslincov, cu- taforic, reprezintă pentru autoare „Bătrâna Terra”, noscut în acea vreme la Tulcea ca proprietar de un întreg univers: bunicii, mama, tatăl, Cezar pământuri și negustor de cereale. Stella Perdix Chiper, vărul și prietenul copilăriei sale etc. Apoi, susține că locuința Maslincovilor se afla la capă- amintește o serie de poeți, critici literari și gaze- tul străzii Mahmudia dinspre centrul orașului, tari alături de care, vreme de decenii, a aproximativ pe locul poștei de mai târziu. Aflăm împărtășit darurile poeziei: Agatha Grigorescu din roman și că străbunica autoarei, al cărei Bacovia, Cella Delavrancea, Ovidiu Papadima, nume s-a pierdut, s-a aflat printre ctitorii bisericii Șerban Cioculescu, Ion Larian Postolache, Virgil „Sf. Gheorghe”, cunoscută drept biserica bulgă- Carianopol, Pan Vizirescu, Florian Saioc, Ion rească. Toboșaru ș.a. Tot în prefață, Stella Perdix își ex- Din 1932, fetița Stela a trăit în casa buni- primă dorința de a scrie și cel de-al doilea volum cilor din Isaccea cei mai frumoși ani ai copilăriei, cu povestea următorilor 65 de ani ai vieții sale, într-o lume dezvăluită nouă în amplul capitol „Pa- frumoși și zbuciumați în aceeași măsură. radisul meu pământesc”, din care nu lipsesc oa- „Raiul pământesc” în care autoarea și-a menii (doica Ivana, verii Virginia, Bibi, Cezar, petrecut copilăria de la patru anișori a fost micul Mircea, tanti Vetuța, tanti Raina, prietenele port Isaccea, oamenii și întâmplările evocate ve- mamei – Viorica și Mițoni, gardianul public Cal- nind parcă dintr-o poveste a deceniului patru al ciu), animăluțele dragi (pisica Marusia, motanul secolului al XX-lea. Sunt descrieri care trezesc Crusoe, cățelul Bombonel), tufele de liliac și de nostalgii și care țin de fapt de istoria acestui oraș, trandafiri, obiecte (păpușile, ursulețul de pluș Va- „milenarul Noviodunum ridicat de romani”, unde silache, tabachera de argint a bunicului, „plină în- a existat „adevăratul meu paradis – acel Paradis totdeauna cu tutun de culoare aurie”, patefonul Pierdut pe care-l ducem cu noi mai departe în in- marca „Columbia”, romanele „în fascicule la finit”, scrie Stella Perdix (p. 23). modă”, carnețelul cu versurile romanțelor), me- Originile sale ni se par relevante pentru lodiile de neuitat, gustul dulceții bunicii…, toate istoria locală, scriitoarea relatând cu mândrie rămase atât de vii în mintea scriitoarei. Evocă se- acest aspect și analizându-și profund arborele rile de vară în care, împreună cu mama sa, mer- genealogic. Părinții, Aurelia și Eftimie Ghimuș, s- gea în port și privea către vechea fabrică de

70 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 tutun de la Isaccea, unicul loc electrificat din fost regizorul româno-francez, cineastul, scena- oraș: „Treceam podul mare de peste Dunărea ristul și omul de radio Paul Barbăneagră (11 fe- mică și ajungeam la mica agenție cu pereții din bruarie 1929, Isaccea – 13 octombrie 2009, piatră cioplită și acolo, așezate pe bancă, Paris). S-a stabilit în Franța, unde a fost distins așteptam sosirea vasului. Ne plăcea mult să pri- cu numeroase premii și medalii pentru vim cum apărea de după Ceatalul Ismail silueta excepționala sa activitate. În carte, autoarea vasului cu toate luminile aprinse, traversând Du- amintește de câteva ori despre bodega lui Bar- nărea și apropiindu-se de debarcader ca o nă- băneagră din Isaccea, cu ieșirea în strada prin- lucă sosită din altă lume. Și vasul făcea cipală, „unde se puneau la cale toate planurile întoarcerea cu prova împotriva curentului și politice locale”. Era vorba despre celebrul restau- făcea acostarea pentru debarcarea pasagerilor. rant al comerciantului Costachi Barbăneagră, Și de acolo, din fața agenției, de sus de pe deal tatăl viitorului regizor Paul Barbăneagră. Despre se vedeau luminile Regiei de tutun și țigarete în vărul său prin alianță, amintește autoarea la un tura de noapte. Era singurul loc din oraș de unde moment dat: „Una din rudele noastre, mătușa izvora lumina electrică” (p. 86). Astfel de amintiri, Gherghina, care și ea era tot văduvă de mulți ani numeroase în carte, pot completa astăzi istoria și trăia din ce îi trimitea fiul de la București și mai așezării: „În primăvara anului 1937 eram în clasa departe din Franța, unde plecase și nu s-a mai a treia a școlii primare de fete și stăteam în întors. Ea, mătușa Gherghina, era de fapt soția aceeași bancă cu colega mea, Nina Sezanov, acelui patron, Barbăneagră. Iar fiul ei era acel fiica morarului din Isaccea, care își avea moara fost regizor de la televiziune și cineast, Paul Bar- și gospodăria undeva pe la marginile orașului.[… băneagră, dispărut și el acum câțiva ani în urmă. ] Moara lui Sezanov era printre puținele mori din Și mătușa Gherghina se înrudea cu familia noas- regiune la care puteau apela țăranii din satele din tră prin sora ei, Omorfo, care era căsătorită cu apropiere, pentru a li se face o făină din cele mai George, fiul cel mare al bunicului” (p. 104). bune” (p. 93-94). Datorită mutărilor Aureliei cu serviciul, Farmecul perioadei interbelice în orașele Stella Perdix descrie și alte locuri din țară, pe de la Dunăre, și nu numai, se simte citind roma- unde destinul și pașii le-au purtat pe amândouă nul Stellei Perdix, o epocă liniștită în aparență, o în timp, la Sărata Monteoru, București, Galați, lume pestriță, cu bragagiii și lampagiii străzilor: Brăila, Constanța. La Constanța l-a cunoscut, „…Ali, bragagiul, care se oprea regulat la poarta copil fiind, pe Ionel, viitorul prof. univ. dr. Ion noastră cu căruciorul cu înghețată sau acadele, Toboșaru (1930-2016), marele estetician și tea- și donița de bragă rece. Ama, ce dam la trolog, între cei doi existând o legătură de rude- domnișorica? și eu îi dădeam bănuțul, iar el știa nie. ce urma să-mi dea la prețul lui” (p. 106); „Iar pen- „Despărțirea cea mare” de locul natal și tru iluminatul străzilor principale erau instalate fe- de bunici s-a petrecut în toamna anului 1938, linare obișnuite cu lămpi, care ardeau toată când împreună, mamă și fiică, s-au mutat la noaptea și se stingeau singure spre dimineață. București, în urma repartizării Aureliei a unui post Priveam la bătrânul lampagiu cum, cu multă în- în birourile Prefecturii Poliției Capitalei. „Infernul” demânare, își aranja fitilul rotund în lampă, cum s-a declanșat un an mai târziu. Urmărind cursul turna petrol dintr-un bidon cu un cioc lung, cum propriei vieți, autoarea scrie o adevărată cronică ștergea bine geamurile felinarului cu o cârpă cu- a Bucureștilor în timpul celui de-Al Doilea Război rată și după ce floarea luminoasă începea să pâl- Mondial, evocând clădiri, străzi, evenimente, pâie vesel, abia așteptam să-i spun că este care au existat ori s-au petrecut atunci. Se re- invitat de bunici la o cafea” (p. 113). marcă râvna scriitoarei de a se documenta asu- Una dintre personalitățile născute la Isac- pra contextului politic, a conjuncturilor istorice și cea, înrudită prin alianță cu Stella D. Perdix, a asupra faptelor, redate pe larg, înțelegând și ex-

71 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 plicând acum, la maturitate, toate cele văzute și Au fost așteptați de familia Stellei, părinții cunos- simțite atunci, cu suflet de copil. cându-se din anii în care lucraseră la Chișinău. Impresionantă rămâne povestirea găz- Aflăm din roman drama eminentului elev Eugen duirii, timp de aproape o săptămână, în casa de Comșa, mai puțin știută, legată de pierderea ta- pe strada Washington 7, a unor ofițeri superiori tălui său George, care se angajase ca agent la polonezi, la numai câteva zile după invadarea Prefectura Poliției din capitală. În timpul rebeliunii Poloniei de către germani. Între ei era un colonel legionare a fost arestat ilegal și ucis în închisoa- de aviație cu un Polski-Fiat decapotabil, care rea de la Jilava, în noaptea de 26-27 noiembrie avea aplicată pe portiera mașinii o stemă din ar- 1940. Și identificarea a trebuit să o facă chiar fiul, gint – stema Poloniei. Înainte de a fugi, trecuse viitorul remarcabil arheolog, al cărui zâmbet a pe acasă, în orașul bombardat Varșovia, în în- dispărut pentru o vreme. cercarea de a-și salva soția și fiica. În zadar, fu- Războiul a continuat, viața la fel, dar, seseră ucise și duse la gropile comune. Cum spune autoarea, „simțeam cu fiecare zi că nu mai fiica acestui ofițer era de vârsta Stellei atunci sunt copil și o maturitate prematură îmi invada (doar 11 ani), autoarea povestește că a fost ființa” (p. 246). Cu evenimentele din vara anului strânsă în brațe, „în timp ce lacrimile îi curgeau 1946, Stella Perdix a pus punct evocării primei fără oprire”. Apoi, descrie cum, într-o dimineață, părți a vieții sale. A încheiat însă cu un „Epilog”, ofițerul a desprins stema țării sale de pe mașină datat 10 iunie 2012, în care a făcut o introspecție și i-a așezat-o în palma mică, drept amintire și asupra vieții și a războiului. Fără a fi un istoric de semn de apreciere. Acest dar a fost păstrat peste profesie, s-a documentat și a adus considerații ani spre aducere-aminte a ofițerilor și a dramei pertinente în ceea ce privește cursul războiului, Poloniei. Stema de argint a rămas în casa scrii- condamnarea Mareșalului Antonescu, sacrificiile torilor Zaharia și Stella Potârniche până la 14 enorme făcute de poporul român, regimul instau- septembrie 2018, când, cu generozitate, soțul rat în România. Epilogul este construit ca un dia- autoarei a oferit-o ca donație domnului Dan Gîju, log între autoare și eroina romanului: „Tu nu fondatorul și directorul revistei de cultură militară crezi, Stella, că acum, după ce am încheiat ul- ProArme, în vederea păstrării și valorificării sale tima filă a acestei cărți cu povestea începutului în muzeul revistei, organizat la Sărata Monteoru. tău de viață, noi am devenit, de fapt, două ființe Este totodată și un gest de apreciere pentru con- într-una singură?” (p. 469). Reiterează aici eve- stanta colaborare a celor doi scriitori la revista nimentul din noaptea de 27 august 1944, când, ProArme (B. Didescu, Acvila de argint. Povestea în plin asediu al nemților asupra Bucureștiului, unei amintiri de familie, în „ProArme”, VIII-IX, nr. ea și mama sa s-au adăpostit în holul clădirii 1-2, 2018, p. 50-51). „Vârful cu Dor”, care avea în față un altar de mar- Dramele războiului schimbă vieți și leagă mură cu o candelă ce ardea permanent. Aici, în- prietenii de suflet pentru totdeauna. Așa s-a în- grozite, au adormit pe pardoseala de mozaic și tâmplat între Stella Perdix și Eugen Comșa Stella a văzut-o în vis pe Fecioara Maria apro- (1923, Chișinău – 2008, București), doctor în is- pindu-se. Pe treptele aceleiași clădiri (demolată torie, figură marcantă a arheologiei românești, ulterior), într-o seară de iulie 1946, și-a zărit pen- cunoscut peste granițe pentru cercetările sale. tru prima oară „ursitul”, care venise de la „o apă „Jenia” i-a devenit scriitoarei „un frate mai mare” mare”, de la Dunăre. din fatidicul an 1940, când pierderea Basarabiei În final, notăm considerațiile autoarei și ocuparea ei de către trupele bolșevice au creat despre destin, această voință supranaturală că- adevărate nenorociri în rândul populației civile. reia ne supunem într-un fel sau altul, pentru că Nina și George Comșa împreună cu fiul lor, fiecare venim pe această lume cu un destin mai Eugen, care nu împlinise 17 ani, au ajuns la bun sau mai puțin bun. București cu primul tren de refugiați din Chișinău.

72 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

O casă veche din Tulcea

Dan CIACHIR, București

Pe Valentin Şerbu l-am cunoscut la începutul strada Mircea Vodă. Se afla în apropiere, dincolo de anilor ’70. Stăteam singur, într-o seară de la sfârşitul Biserica Sf. Nicolae şi de Muzeul Deltei. Am găsit-o lui august, la o masă din restaurantul Casei Scriitori- fără greutate: o stradă dobrogeană pavată cu pietre de lor, însă nu în grădina plină de lume, ci înăuntru, în râu, cu casele urcând la deal. Poarta de la numărul 25 salonul slab luminat mirosind a loc închis. Am auzit era de lemn şi după ce îi treceai pragul coborai pe o un râs straşnic şi apoi au intrat, venind din interiorul alee asfaltată printre două corpuri de clădire diferite clădirii, un prozator cunoscut de mine şi un domn bine între ele, pe care aleea, devenită potecă de pământ bă- legat, cu favoriţi roşcaţi, ducând un teanc de cărţi la tătorit, le depăşea pentru a pătrunde într-un fel de gră- subsuoară. Prozatorul m-a salutat, m-am ridicat să ne dină din care se zăreau acoperişurile oraşului. strângem mâinile şi m-a prezentat însoţitorului său: Am bătut în geamul casei din stânga care Valentin Şerbu, care tocmai debutase la Cartea Româ- avea un antreu. Peste un minut a ieşit Valentin Şerbu, nească cu un volum de nuvele, Provinciale. Cei doi surprins că mă vede, poftindu-mă înăuntru. Din antreu nu au mai ieşit în grădină şi s-au aşezat la masa mea. am trecut într-o odaie largă, răcoroasă, dominată de o Ne-am despărţit după cinci-şase ore. Înainte de asta, bibliotecă acoperind un întreg perete. Pe biroul de la Valentin Şerbu mi-a oferit o carte cu dedicaţie, iar pe care se ridicase era o maşină de scris Consul cu hârtie ultima pagină şi-a scris adresa: strada Mircea Vodă, în ea. Mi-a explicat că luase obiceiul ca în fiecare zi, 25, Tulcea, invitându-mă să-l vizitez dacă voi ajunge indiferent de dispoziţia în care se află, să lucreze două în oraşul său. ceasuri, între 5 şi 7. A scos însă fila dactilografiată pe A doua zi am citit cu plăcere nuvelele, izbuc- jumătate şi a pus husa peste maşină. În camera lui de nind în hohote de râs stârnite de personajele sale pi- lucru, care servea şi de sufragerie, mai erau o canapea, toreşti şi picareşti şi de numeroşii „oameni de prisos”. nişte fotolii şi o masă largă şi trainică. După ce m-a Se insinua şcoala lui Cehov, nu numai aceea a lui Ca- prezentat soţiei, ne-am aşezat să bem un pahar din ragiale, dar şi Flaubert. Sub aparenţa histrionului din vinul său – avea o sfoară de vie la Babadag – în aş- restaurant descopeream un scriitor profesionist – de- teptarea mesei. Auzind de ce mă aflam la Tulcea, butase la 37 de ani – care lucra cu material trainic. De mi-a zis: evocare altfel, în toamna aceea, o suită de cronici şi recenzii – Sper că nu te întorci în seara asta acolo. Eu au comentat elogios volumul. aş spune: nici mâine. O să îţi arăt unde vei dormi. În vara anului următor am fost duşi de facul- Din antreu am trecut într-un coridor şi de tate la „muncă patriotică” lângă Tulcea. Nu mai ţin acolo într-o cameră mai răcoroasă, dar mai strâmtă minte ce anume culegeam; caise sau piersici. Locu- decât prima, unde se găseau un studio cu veioză pe iam, împreună cu profesorii care ne însoţeau, în dor- noptieră, rafturi de lemn cu colecţii de reviste, cărţi. mitoarele unui liceu agricol de pe Şoseaua Isaccei. Am prelungit masa până târziu. A doua zi, la Într-una din după-amieze m-am urcat într-un autobuz micul dejun, nu ne-am mai aşezat în încăperea unde care m-a lăsat în centrul Tulcei, unde am întrebat de cinaserăm. Casa lui Valentin Şerbu avea şi un subsol

73 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 cu câteva odăi locuite de mama sa. Ajungeai acolo fie – Dacă nu plec până la vârsta de 25 de ani direct din curte, fie din antreu – îndeosebi iarna – pe (aveam 24), ar fi prea târziu. o scară spiralată de lemn acoperită cu un chepeng. În În 1950 sau 1951 Valentin Şerbu a fost exclus încăperea în care mâncam acum atârnau pe pereţi din UTM pentru că spusese într-o şedinţă că vrea „co- vechi icoane ruseşti şi o candelă. Mama lui Valentin munism românesc, nu rusesc”, iar pe urmă exmatri- era lipoveancă, aspect sugerat şi de albastrul slav al culat din liceu. Apoi a fost arestat. Scăpase cu câteva ochilor. Divorţase de mult de tatăl scriitorului, care luni de puşcărie, însă nu mai avusese voie să îşi reia fusese chestor de poliţie în Tulcea şi coproprietar de studiile. S-a înscris la o şcoală de electricieni. Aceasta cherhana. Părăsise însă oraşul de teama unor even- i-a fost profesia timp de două decenii, până ce, după tuale răzbunări. apariţia primei cărţi, cu ajutorul unor doctori, se pen- Ziua aceea, în care nu m-am mai dus la cules sionase medical. Nu scăpase însă de hărţuielile Secu- de fructe, am petrecut-o după programul lui Valentin rităţii locale. Şerbu, cu care am mers în piaţă, unde, spre deosebire Meseria de electrician nu lăsase asupra lui de alte oraşe, existau măcelari particulari. A cumpărat nicio urmă în purtări sau limbaj. Se purta ca un domn. carne de la ei, a mai făcut alte târguieli pe care le-am Citise mult şi metodic; discuţiile noastre erau despre lăsat acasă, iar pe la ora 12 am intrat într-unul din res- literatură. Începuse să scrie la 18 ani, însă debutase taurantele din centru, unde am băut bere serviţi de un abia după două decenii. Avea mult umor, adesea amar, chelner care îşi cunoştea meseria. marcat de fatalism. Un instinct puternic al limbii îl – Pe nea Sandu, ospătarul, mi-a spus Valentin făcea să remarce odată, când treceam pe lângă clădi- coborând vocea, l-a lăsat un vapor englezesc înfăşat rea băii populare: în scutece pe cheiul din Sulina. L-a luat o familie care – Dacă există baie populară, ar trebui să fie şi l-a adoptat şi i-a dat numele, însă numai Dumnezeu una aristocratică… ştie ce naţie este… În toamna aceea a anului 1975 am întâlnit în După un ceas şi jumătate am ieşit din local, casa lui Valentin Şerbu mai mulţi redactori de editură iar peste zece minute eram din nou acasă la Valentin, – chiar şi un director –, câţiva prozatori, un critic… unde soţia şi mama sa ne aşteptau cu masa. După ce Se anunţau din vreme şi erau aşteptaţi cu masa întinsă. am mâncat, ne-am dus să dormim fiecare în camera Unii porneau spre Deltă, alţii rămâneau câteva zile în lui, rămânând înţeleşi ca între 5 şi 7, când el lucrează, Tulcea, mulţumindu-se cu o plimbare cu vaporul până eu să citesc. În seara aceea am stat iarăşi până târziu la cabana Ilgani, aflată dincolo de Ceatalul în care se de vorbă, iar a doua zi m-am dus la culesul de fructe. despărţeau braţele Dunării, sau cu una până la Maliuc. Durata „muncii patriotice” se scurtase însă, astfel Valentin Şerbu îi evita cu obstinaţie pe cul- încât după două zile eram la Bucureşti. Aici l-am reîn- turnicii şi veleitarii locali. Îl vizita însă psihiatrul ora- tâlnit de câteva ori pe Valentin Şerbu. Publica o carte şului, doctorul Vintilă, un medic cultivat care adora pe an – roman sau culegere de nuvele – şi uneori pe- opera lui Mateiu I. Caragiale. Acest medic era respec- trecea o perioadă la casa de creaţie de la Mogoşoaia. tat până şi de aparatul represiv local căruia îi împărţea De la 1 septembrie 1975, de când devenisem certificatele de sănătate mintală. Valentin îl considera profesor în Deltă, îl vedeam aproape la fiecare sfârşit mai mult decât un prieten – un protector, iar eu îl gă- de săptămână. Ne aşezam uneori la o masă pe terasa seam, datorită culturii şi bunei creşteri, un om din alte restaurantului „Danubius”, pe faleza care nu fusese vremuri. încă îndiguită, astfel încât apa Dunării ajungea până Deşi o estimasem la cel puţin un an, şederea la bordura ei. Ros de sentimentul eşecului, privind în- mea în Deltă nu a durat decât trei luni. După toamna spre fluviul care făcea o cotitură în dreptul hotelului aceea atât de frumoasă, după hramul bisericii satului, „Delta”, unde se înghesuiau nenumărate ambarca- Sfinţii Mihail şi Gavril, care se prăznuia pe stil vechi ţiuni, i-am mărturisit prietenului meu temerea că nu şi ţinea aproape o săptămână, vremea s-a schimbat. voi ajunge scriitor niciodată. La sfârşitul lui noiembrie au venit ploile, iar în pri- – Ba vei ajunge, fiindcă citeşti, ai cultură, însă mele zile din decembrie a căzut zăpada. O altercaţie acum eşti prea tânăr şi vrei să te bucuri de viaţă, fie cu directorul şcolii m-a decis să mă întorc la Bucureşti că îţi dai seama sau nu. definitiv. Peste două zile aşteptam pasagerul pe pon- Mi-am amintit de multe ori de înţeleapta lui tonul acoperit de zăpadă. A sosit după orar: era „Mal- observaţie, ca şi de întrebarea pe care mi-a pus-o tot naş”, un vapor îngust, construit înainte de război. atunci, urmată de răspunsul meu lucid: Peste patru ore, când vaporul intrat în rada – Am văzut că ştii două limbi străine; nu te- portului Tulcea se pregătea să acosteze, am zărit ma- ai gândit să pleci în străinătate? şina TAROM-ului în faţa agenţiei, cu eşapamentul fu-

74 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 megând. Aşadar, avioanele circulau totuşi! Am cobo- DIN ACTIVITATEA ASOCIAȚIEI rât, alergând spre autobuzul care aştepta cu motorul pornit şi cu geamurile acoperite de zăpadă. Însă SCRIITORILOR DIN înăuntru nu se aflau decât şoferul şi încă un om; stă- JUDEȚUL TULCEA „AEGYSSUS” teau la căldură şi jucau table. Am plecat la gară. Şi acolo era pustiu. Nu circula niciun tren. Ajuns la Va- lentin Şerbu, am aflat că se prăbuşise o linie de înaltă tensiune şi toată Dobrogea rămăsese fără curent. Peste două sau trei zile s-a reluat circulaţia trenurilor şi am putut pleca la Bucureşti. Cam la o lună după cutremurul din 1977 am ajuns pentru ultima oară în casa aceea veche din Tul- cea. Valentin Şerbu mă rugase să îi procur o carte la modă pe atunci, Le matin de magiciens, scrisă de doi autori francezi. Mi-a cerut să nu i-o trimit prin poştă, ci să vin eu să i-o aduc, pentru ca în felul acesta să rămân câteva zile la Tulcea. În primăvara lui 1977 am regăsit acolo ambianţa cunoscută. Însă Valentin Şerbu era îngrijorat: exista un plan de sistematizare, adică de demolări, care includea şi strada Mircea Vodă. Per- spectiva dărâmării casei în care se născuse şi trăise o viaţă îl apăsa până la demoralizare. După un an sau doi inevitabilul s-a produs şi Valentin Şerbu a trebuit să se mute într-un apartament de bloc. Nu am fost niciodată acolo pentru că nu am mai mers la Tulcea. Pe el l-am revăzut de câteva ori la Bucureşti, apoi a venit prăbuşirea comunismului, iar pe 31 ianuarie 1994 am primit prin telefon vestea că se prăpădise în aceeaşi zi, înainte să împlinească 60 de ani. După aproape un deceniu am avut prilejul să reflectez asupra fatalismului pe care Valentin Şerbu îl disimula prin ironie inteligentă şi umor. L-am găsit în- dreptăţit. În octombrie 2001, făcând o călătorie în Do- brogea, după ce am fost la 2 Mai şi la Vama Veche, am ajuns la Tulcea, la protopopiat. Înainte să intru, m-am oprit pe treptele clădirii, cu sentimentul că mă aflu într-un loc cunoscut. Am întrebat prudent: – Mai există strada Mircea Vodă? – Este chiar în faţa dumneavoastră, mi-a răs- puns protopopul. În secundele următoare mi-am dat seama că jumătatea din stânga a străzii, pe care se afla şi casa lui Valentin Şerbu, fusese demolată şi se construiseră acolo blocuri, iar cealaltă jumătate rămăsese intactă.

Cu mai mulţi ani în urmă, m-am bucurat să aflu că numele lui Valentin Şerbu îl primiseră Biblio- teca Orăşenească din Babadag, respectiv o sală de lec- tură a Bibliotecii Judeţene din Tulcea.

75 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

ASOCIAŢII

George TERZIU

Între anii 90-91 am avut un asociat, Cristi, Sau: acum e în America şi am înţeles că taie frunză la câini. -Ştii, l-am întrebat odată pe bunicul meu, că (Apropo, am rămas mirat: câinii chiar mănâncă iarbă. am 28 de ani, să mă însor sau nu? Ştii ce a zis buni- Este normal să mănânce iarbă câinele? Câinele mă- cul? nâncă iarba şi apoi vomită. Unii câini o pot mânca Dar de unde să fi ştiut! pentru că se plictisesc, le place textura, mirosul sau -Mă nepoate, ori te însori acuma ori peste 10 gustul. Aşa că, dacă mănâncă iarbă, de ce nu ar mânca ani, tot o să îţi pară rău.Aşa că, însoară-te! şi frunze? Şi atunci de ce nu s-ar inventa şi această Şi cu nevasta asta brunetă, cu ochii albaştri, profesie: tăietor de frunze la câini?) Cristi a avut odată o discuţie lămuritoare cu ea, Românii învaţă repede drepturile din ţările înainte de a merge la o altă tipă, liniştit.Să nu zica ci- unde merg şi ştiu să profite de ele.Dar, să revenim. neva că nu a discutat înaintea trădării lui cu nevastă- Am construit cu el, cu Cristi, o fabrică de pâine în Ti- sa. mişoara, pe strada Ştefan Stâncă, nr. 15.Care mai apoi, -Uite, draga mea , avem doi copii şi eu nu din lipsa posibilităţilor finalizării, a devenit prima sunt prea mulţumit de câte ori facem dragoste. moschee din Timişoara.Dar asta e altă poveste. -Dar de ce? Păi şi tu acuma, dar vrei să fim Asociatul ăsta, Cristi, cum ziceam, era mare ca la 20 de ani?Am făcut acum o săptămână.Ce, nu e figură. bine? Avea un fel interesant de a fi şi când avea în- -Păi nu e! Poate dacă ar fi măcar de două ori curcături se scuza sau devia în discuţie cu vorbe cepe săptămână…Uite ce e: eu sunt un om sănătos şi lebre, cugetări pe care i le atribuia …bunicului! normal, înţelegi? - Bunicul meu zicea… şi continua cu tot felul Şi, îmi povestea Cristi, nevasta lui l-a privit de chestii. lung şi a replicat scurt:

proză Bunăoară, Cristi avea o nevasta brunetă cu -Eu cred că eşti numai sănătos! ochii albaştri.Cum scrie la carte.Dar el prefera … Şi cu copiii deja avea probleme Cristi.Aflase blondele.Se uita lung dupa ele şi decreta:bună! peste noapte că unul dintre ei nu merge de foarte I-am zis: multe ori la şcoală ! -Măi omule, dar de ce nu ai luat atunci o -Măi, tâmpitule , că tâmpit eşti, tu nu vrei să blondă, dacă îţi plac blondele? înveţi, să ştii şi tu mai multe ? -Păi, stii,…bunicul meu avea o vorba: În -Nu, răspunsese ăl mic, spre stupoarea tată- viaţă, măi nepoate, trebuie să ai un ideal.Şi dacă ai lui. idealul în casă, pentru ce să te mai lupţi ? -Dar de ce, mă?

76 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

-Tu nu vezi, tată, că toată ziua sunt arestaţi urma unor experienţe le-am înţeles cu puricele… oameni de DNA? Cristi era numai ochi si urechi. -Da şi ce are asta cu aia? -Deci :am studiat un purice. L-am aşezat pe -Păi se spune mereu că cei arestati ştiu prea masă şi i-am comandat (bine asta dupa multă vreme multe! de dresare): “Sari!” Puricele deja a făcut ce am zis eu. Suntem şase colegi în clasă, care am hotărât După aia am schimbat condiţiile experimentale şi am să nu fim arestaţi, adică să nu ştim prea multe! tăiat picioarele insectei. Apoi, am comandat iar: Cristi, se uită spre nevastă: “Sari!” Asta a fost descoperirea: puricele nu a mai -Mă, dar tâmpit l-ai făcut ! sărit.Înţelegi? Aici am înţeles şi uite, pe caiet am scris -Da ce ştiu eu, tu erai deasupra!Ţi-am zis negru pe alb: “Dacă îi tai picioarele, puricele nu mai mereu să facem sex noaptea.Că noaptea nu văd ni- aude !” mica. Oricum, domnul profesor nu observase că -Mă copile, bine, nu trebuie să ştii, dar măcar tatăl elevului era plecat de mult. Ce contează? trebuie să înţelegi lucrurile în viaţă, cum stă treaba cu Cercetările lui vor rămâne în istorie… viaţa, fenomenele… De a doua zi copilul lui Cristi începu să -Ce fenomene, tată? Că profu de filozofie a vândă legume în piaţă.Cu acordul părinţilor. zis că trebuie să venim noi, cu logica noastră.Că tre- Cristi era un simpatic, de aia mă şi combina- buie să descoperim întrebări , dacă viaţa nu ni le sem cu el pentru afacere.El avea un bunic hâtru , o oferă.Naiba ştie cum e asta.Şi ştii ce s-a întâmplat? nevastă fără chef şi un copil inteligent, la o piaţă cu -Ce? zarzavaturi. -Un coleg, Nelu, s-a sculat în picioare să Dar şi eu stăteam bine.Că uite, despre mine pună şi el o întrebare.Aşa, cum a fost vorba… nu am zis nimic!Am o soacră. Soacra mea cânta toată -Şi? ziua. -Păi a întrebat:”Domnule professor, de câţi Plecam de răul ei la lucru.Cânta romanţe şi cânta profesori de filozofie e nevoie pentru a schimba un fals.Sau mi se părea mie.O uram. Mai făcea pauză bec?” Şi profu’ nostru a răspuns:”Defineşte schim- când o apuca plânsul.Romanţele merg bine cu o barea!Păi acuma eu sunt mai tâmpit ca înainte.Acuma porţie de plâns. Atunci îşi sufla nasul cu zgomot, aşa în loc să schimb becul , să mă gândesc la definiţia ca…Unii ziceau că soacra mea cânta frumos.Le schimbării?!Mă tata, mă , nu vreau să ştiu multe şi răspundeam: nimic.Ori mă omoară cineva , ori mă arestează, ori -Normal, un cap gol are o acustică mai bună! tâmpesc. Pentru că nu mai am ce să vă povestesc, Ce e drept, e drept! aici la spitalul de pshiatrie din Gătaia, unde sunt in- Cristi se decise să meargă la şcoală, să ternat de doi ani, se stinge lumina la ora 22, vă doresc vorbească el cu profu’ de filozofie. Îl întâmpină un numai bine şi ne vedem mâine. Pâna atunci, nu uitaţi: tip înalt, bine făcut.Cristi decise să fie discret. “Viaţa noastră este un mare rahat, dar este singurul -Domnule profesor, uitaţi, am venit să vă cu- bun de preţ pe care-l avem!”. nosc mai bine.Copilul meu spune numai lucruri frumoase despre dvs.Deci am auzit că sunteţi şi om de ştiinţă. -Da, sunt, răspunse profesorul. -Îmi spuneţi şi mie ce studiaţi? întrebă cu ochii mari Cristi. Sunt chiar curios! -Diverse, domnule, diverse.Acum să zicem că am înţeles psihologia puricelui.E foarte greu de studiat, că e mic şi prost. Cristi era convins ca puricele e mic, dar, uite, nu s-a gândit niciodată că e şi prost.Ce chestie să fii om de ştiinţă!... -Uite, domnule, sunt şi alte lucruri pe care în

77 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

FABRICA au început să se „topească” una după alta. Cristian Drăguţ, un producător de lumânări din Breaza, care a investit în acest business peste 120.000 de euro, face haz de necaz: „Dacă situaţia nu se îmbunătăţeşte, Raşcă era disperat. Sigur, nu e ceva deosebit, schimb profilul firmei şi fac candele pentru milioane sau poate chiar miliarde de oameni se trezesc înmormântări”... dimineaţa disperaţi. Dar dilema lui în această Deci, lumânări... nu. dimineaţă era mai aparte decât a altora. Primise ieri o Atunci, sicrie? Astea se caută. Din cauza cri- veste pe care o aştepta de mult. Putea să primească zei oamenii mor, mai ales pe timp de iarnă. Dar sunt fără probleme un grant de la Comunitatea europeană, şi aici mulţi producători.Ar putea promova însă altfel nerambursabil, de circa 100.000 euro. Super! Da, dar această afacere să distrugă concurenţa? Orice e posi- trebuia să se decidă rapid ce va face. bil! Uite, Lindner, o companie poloneză care vinde si- O întreprindere, evident nu l-a atras niciodată crie, a demarat o campanie ciudată pentru a-şi face cât comerţul. Ce poţi învăţa dacă iei cu un preţ şi vinzi cu mai multă publicitate, mergând pe populara idee altul? Absolut nimic. Producţia, da, asta e ceva se- “sexul vinde”. Reprezentanţii companiei au publicat rios.Şi apoi, dacă tu produci şi îţi faci ulterior o echipă un calendar sexy, cu fotomodele aproape dezbrăcate de marketing, poţi acoperi toată piaţa şi elimina inter- pozând pe sicrie. Deşi calendarul a fost aspru criticat mediarii. Ăştia sunt cei ce câştigă mereu, producătorii de biserica catolică, vânzările companiei au crescut la mor de foame. Bine, bine, dar ce să facă? 11.000 de sicrie pe lună, cifrele atât de bune putând O fabrică de pâine. Pâinea va merge mereu şi să aibă legătură cu campania controversată. Preoţii au din ceva făină amestecată cu multă apă iese la gramaj afirmat că moartea ar trebui respectată, și nu profit serios. Da, dar concurenţa nu doarme şi e criza. amestecată cu ideea de sex. “Fiul meu a avut ideea de Oamenii mănâncă mai puţin. a crea un calendar pentru a prezenta ceva colorat şi Băutura ar merge. frumos: frumuseţea femeilor poloneze şi frumuseţea Dar era decis să nu intre sub nicio formă în sicrielor noastre”, a spus proprietarul companiei. acest tip de afacere. Oamenii se îmbată, îşi bat neves- Toate veniturile din vânzarea calendarelor, un tele, nu mai merg la muncă şi chiar dacă ei vor face exemplar având preţul de 32 de euro, au fost donate asta mereu, nu trebuie să fie el care le dă de băut. către cauze nobile. Deci băutură, nu. Deci sicrie şi anumite tertipuri=conflict Ei, uite da, asta trebuia să ia în considerare: biserică.Şi cu biserica nu te pui. criză. Raşcă era disperat. Mâine trebuie să ştie clar În criză oamenii au alte preocupări, alte ce va face. dorinţe. Alte priorităţi.De exemplu citise pe internet Uite un subiect interesant: plânsul. Oamenii că oamenii au devenit mai religioşi, merg la biserica şi românii în general sunt sentimentali, plâng. Plâng mai mult. Ei şi? Poate ar trebui să producă lumânări, de necazurile lor şi ale altora. Televiziunea pompează iconiţe, ceva. poveşti lacrimogene. Se puse pe treabă şi decise să facă un studiu Da, merita meditat. Uite icoana lui Arsenie de piaţă. Boca plânge. Oamenii se transpun şi plâng şi ei. Constată că deşi se caută lumânări materia Chiar şi Vosganian a scăpat de arest stropind primă s-a scumpit în ultimii ani şi că românii renunţă cu câteva lacrimi Sala Palatului. mai degrabă la lumânări decât la sarmale. Da. Românii plâng de mila celor plecaţi, Sub formă de căţeluşi, inimioare sau candele plâng de soarta câinilor vagabonzi, plâng la nunţi, bo- colorate, producătorii de lumânări decorative au făcut tezuri şi altele. Evreii plâng după România, danezii profituri consistente între anii 2006 şi 2009. Însă criza plâng că românii le fură portmoneele. financiară şi faptul că singura fabrică de parafină din Raşcă s-a decis. E criză şi românii plâng în România, „Steaua Română”, s-a închis i-au făcut pe criză mai mult decât în mod obişnuit. producători să piardă bani. Importatorii de parafină au Va face o fabrică de batiste pentru cei ce dublat preţurile materiei prime, profitând de falimen- plâng! tul Steaua Română, iar afacerile cu lumânări colorate

78 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

LA CEAS ANIVERSAR

Un ierarh dinamic, misionar și patriot

Închinare Preasfinţitului Visarion, Episcopul Tulcii, la aniversarea a 60 de ani

Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos Galaţi, 2019

Acolo unde se termină cuvintele, începe văzduhul

Poetul Mircea Marcel Petcu, Președintele Asociației Scriitorilor din Județul Tulcea ,,Aegyssus“

Primăvara este anotimpul în care ceasul deșteptător al naturii sună cu clinchet de ghiocei, să se trezească, nu cumva să întârziem la întâlnirea cu soarele, cu cerul senin, cu primele fire ale covorului verde al iubirii. Și iată că acest ceas deșteptător a sunat mai devreme în anul 2008, la lansarea volumului de versuri al poetului Ștefan Romeo Ghioc, când ne-am întâlnit pentru prima dată cu Preasfințitul Visarion Episcopul Tulcii. Chiar dacă nu e înalt, are o privire ageră și blândă totodată, cu care domină auditoriul, glasul ușor tremurat, gesturile largi, te făceau să crezi că lângă tine e o persoană atât de apropiata încât te puteai destăinui cu ușurință. Cuvintele clare curgeau ca o mângâiere, bu- curându-ți auzul. Discuțiile cu Domnia Sa sunt adevărate lecții de cultură, are un vocabular elevat și cunoștințe diverse, o adevărată enciclopedie, o bucurie să te afli în preajma sa. Așa cum spunem ,,bat clopotele iubirii și ale vieții, a venit primăvara“. Tot așa am simțit atunci

79 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 chimia care ne-a legat, pentru că de atunci Preasfinția sonale, ne-a înconjurat cu dragoste și înțelegere, ne-a Sa a participat cu bucurie la toate activitățile sfătuit, ne-a dat speranța de a intui tinerețea ce curge Asociației Scriitorilor din Județul Tulcea „Aegyssus“, ca apa printre pietrele râului. fiindu-ne un adevărat sfătuitor, dar și protector, spri- Acum la ceas aniversar vă rugăm să primiți din jinindu-ne ori de câte ori a fost nevoie. partea noastră gândul bun, plin de recunoștință și Noi, membrii Asociației Scriitorilor din Județul admirație pentru tot ce faceți, mulțumindu-vă că Tulcea ,,Aegyssus“, am participat la manifestările or- existați și sunteți alături de noi. ganizate de Episcopia Tulcii, patronate de Preasfinția La mulți ani! Tot ce vă doriți să vi se Sa având un parteneriat cultural în desfășurare. împlinească. Să aveți parte de sănătate, împliniri, bu- Bucuria revederii a făcut ca relațiile dintre curii, fericire, iubire alături de cei dragi inimii voastre, Preasfinția Sa și membrii asociației să fie atât de să faceți lumină în rătăcirea sufletelor noastre pe veci apropiate încât îl considerăm membru al asociației și celor deschise spre viață. noastre. Cu bucuria sufletului meu plin de recu- Este perioada în care Excelența Sa ne-a luminat noștință și prietenie! sufletele, uneori strivite de suferințele din viețile per-

O nobilă aniversare a Preasfințitului Părinte Visarion – momente de bucurie duhovnicească în viața și lucrarea bisericească de la gurile Dunării

Prof. Mihai MARINACHE publicist

Au trecut mai bine de 11 ani de când Munteniei și Dobrogei și Patriarh al BOR, îl prezenta Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Orto- pe noul ales în scaunul vacant al Episcopiei Tulcii, doxe Române, însoțit de un sobor de zece ierarhi, făcând totodată ample referiri la viitoarea sa misiune preoți și diaconi, a săvârșit la Catedrala „Buna Ve- în această parte binecuvântată a României, de unde stire” din Tulcea slujba Sfintei Liturghii unită cu începe Uniunea Europeană și de unde vine lumina din slujba vecerniei, eveniment unic cu profundă lumina sfinților martiri, care au mărturisit împreună semnificație pentru clerul și credincioșii acestor me- cu Sf. Ap. Andrei credința apostolică în Mântuitorul leaguri, care a prefațat ceremonia de întronizare a Iisus Hristos: «...și dăm alesului episcop, P.S. Dr. Vis- noului ei Întâistătător, Preasfințitul Părinte Episcop arion, împuternicirea canonică de păstorire ca epis- Visarion... cop al de Dumnezeu păzitei Episcopii a Tulcii, cu Am avut cinstea de a fi făcut parte din toate orașele și satele care țin astăzi și vor ține și în delegația tulceană care, în ziua de marți, 5 martie viitor de această sfântă episcopie, drept mărturie că 2008, la reședința patriarhală din București, în ședința P.S. Sa, dobândind jurisdicția de episcop al Tulcii, are Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în urma vo- dreptul și puterea de a așeza, după rânduielile Sfintei tului exprimat, a consfințit alegerea Chiriarhului noii noastre Biserici și după legile țării, citeți, cântăreți, Eparhii a Tulcii din cuprinsul Mitropoliei Munteniei ipodiaconi, diaconi, preoți și protopopi la toate bi- și Dobrogei. În gramata patriarhală și mitropolitană, sericile din episcopia P.S. Sale, iar stareți, starețe, citită cu acest istoric prilej, P.F. Daniel, Mitropolit al egumeni și egumene la mănăstiri și schituri și, de

80 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 asemenea, de a rândui toate câte i se cuvin ca ierarh ne-a motivat în demersurile noastre, ne-a dat sfaturi spre folosul duhovnicesc al eparhiei pe care o înțelepte, a participat împreună cu noi și ne-a călăuzit păstorește pe calea mântuirii.» în ceea ce înseamnă misiunea unei școli cu o Am fost de față, în acele clipe solemne, însemnătate și responsabilitate speciale în viața înălțătoare pentru cler și mireni, când P.F. Patriarh ținutului nostru. Daniel i-a oferit episcopului ales însemnele de A binecuvântat apariția și continuitatea arhipăstor al Episcopiei Tulcii, explicând pentru toți publicațiilor din existența tânărului Seminar Teologic cei prezenți simbolismul aparte al acestora: mantia, tulcean: Armonii. Secolul XXI și Lumină pentru toți, crucea pectorală, engolpionul și cârja sau toiagul care au permis manifestarea profesorilor și elevilor pe păstoresc. tărâmul cercetării, creației și exprimării vârstei În cuvântul de întronizare, P.S. Visarion, adolescenților noștri. Episcopul Tulcii, își făcea cunoscute obiectivele și își De asemenea, lună de lună, periodicul Cuvânt asuma, astfel, noua misiune încredințată: «Venim Bun, editat de Episcopia Tulcii, și anual, din 2009, astăzi aici, din Sibiul lui Andrei Șaguna, din Rășinarii Îndrumătorul pastoral al aceleiași Episcopii, lui Octavian Goga și ai filosofului Emil Cioran, din evidențiază participarea directă a P.S. Visarion la toate Mărginimea Sibiului, loc încărcat de spiritualitate și evenimentele din viața Bisericii sau la cele din viața de istorie care a dat atâția sfinți și apărători mucenici cetății. Biblioteca școlii, prin purtarea de grijă a ier- ai legii străbune, ca să ne rugăm și să lucrăm arhului nostru, poate fi luată ca model pentru celelalte împreună cu credincioșii și preoții din județul Tulcea, școli. Elevii noștri, studenți sau absolvenți ai facultății să fim cu toții o Biserică rugătoare, o Biserică sluji- de profil, sunt în grija părintească a P.S. Sale, foarte toare. Venim astăzi aici să căutăm ca să reînnodăm mulți dintre ei devenind slujitori în parohiile tulcene... firul istoric al episcopilor ortodocși care din vremuri Una din bucuriile mari ale sufletului meu, apostolice au păstorit această parte a țării noastre.» împlinită ca o încununare a activității mele didactice Ca profesor de limba și literatura română, am timp de aproape o jumătate de veac, a fost, la prop- slujit în Seminarul Teologic Ortodox unerea conducerii școlii, primirea din partea P.S. Sale „Sf. Ioan Casian” din Tulcea vreme de mai bine de 24 Visarion, Episcopul Tulcii, a Crucii Sf. Iachint pentru de ani. Un deceniu m-am bucurat, alături de colegii mireni în anul 2017. Nu voi uita niciodată cuvintele profesori și elevii din atâtea serii, de prezența sale de apreciere la adresa persoanei mele și a întregii săptămânală a ierarhului nostru la orele de predare și, mele activități profesionale și pe tărâm obștesc... întotdeauna, la activitățile organizate în școală: Cu ocazia împlinirii, deja, a primei decade de conferințe, serbări și manifestări festive din viața arhipăstorie în eparhia Tulcii și a celor șase decenii de instituției, prezentarea unor personalități ale vieții viață, îi dorim ierarhului nostru iubit zile îndelungate, bisericești românești sau străine, participarea la cu liniște și bucurii, sănătate și bună sporire în predi- ședințele cu părinții sau ale corpului profesoral, întâl- carea Cuvântului adevărului și să trăiască întru niri cu scriitori, lansări de carte, expoziții tematice, mulți ani! simpozioane. Cu multă răbdare, ne-a ascultat pe toți, Smerită metanie Preasfințitului Părinte Visarion

În cei 10 ani de când am onoarea de a mă afla în preajma P.S.Visarion, episcopul nostru, al tulcenilor şi al Tulcii, am avut şansa de a asculta multe dintre cuvintele sale de învăţătură pline de tâlc, pe care le-a rostit în faţa credincioşilor la diferite ocazii. La fel, o serie de discuţii în doi, în care mai mult am ascultat cuvintele Preasfinţiei Sale, mi-a completat cunoştinţele despre ortodoxie, despre lume, despre Dr. Nicolae GEORGESCU - TULCEA

81 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 credinţa în Dumnezeu. transforme în pământul său atât adâncimile mării cât De multe ori, la întoarcerea acasă după o şi înaltul cerului. asemenea binecuvântată întâlnire, am simţit nevoia să În faţa Domnului, între Dumnezeu şi om, inter- aştern pe hârtie unele dintre trăirile momentului. vine liturghia – adevărata liturghie, liturghia Acum, în ceas aniversar, consider potrivit să comunicării sfinţilor, care îi restituie totalitatea fiinţei, încredinţez tiparului câteva dintre acestea: Ea îi va restitui liniştea şi controlul, deschizând în om Numele Domnului: adâncimea mării şi îl va învăţa să zboare, să participe Am scris numele Tău pe nisip la existenţa îngerilor. Eliberându-i inima, liturghia Dar valul l-a şters. face să răsune din nou libere melodiile îngropate în Am gravat numele Tău pe un arbore sufletul nostru. Dar scoarţa a căzut. Să recunoaştem adevărata liturghie prin aceea Am cioplit numele Tău în marmoră ca ea ne eliberează de a ne agita inutil şi ne restituie Dar piatra s-a spart. profunzimile şi înălţimile, liniştea şi cântul. Am scris numele Tău în inima mea Să recunoaştem liturghia autentică prin aceea Şi timpul l-a păstrat. ca ea este casnică, că ne aparţine fiecăruia și nu este Dumnezeul meu: o funcţie de grup. Ea cântă cu îngerii, ea asimilează Eu sunt lumina profunzimea tuturor lucrurilor şi mai ales a tuturor oa- Şi voi nu mă vedeţi menilor, aşteptând. Și astfel ea este cea care eliberează Eu sunt drumul pământul, care îl va salva. Şi voi nu mă urmaţi La Mănăstirea Halmyris, 2019: Eu sunt adevărul Fericirea. Şi voi nu mă credeţi. Eu simt că fericirea este aproape umilă, ca un Eu sunt Stăpânul cerşetor, şi mirifică – ca un rege, este întotdeauna aici Şi voi nu mă ascultaţi. (dar noi nu ştim aceasta) bătând la uşa ca să-i deschidem, ca ea să intre şi să ia masa cu noi. Eu sunt Şeful La hramul bisericii „Sfântul Gheorghe“ – Tul- Şi voi nu vă supuneţi. cea, 2018: Eu sunt Dumnezeul vostru Iubirea de aproapele tău. Şi voi nu vă rugaţi. Dacă aş putea, aş scrie pentru întreaga lume, pe Eu sunt Marele Prieten făşii imense de hârtie şi în toate limbile, pe care să le Şi voi nu mă iubiţi. poată citi şi săracul şi bogatul:,,Iubiţi-vă o singură zi, Dacă sunteţi nefericiţi iubiţi-vă cu adevărat măcar pentru o zi“. Nu-mi reproşaţi acest lucru. Şi astfel aş fi atât de fericit încât nu v-aş putea După ascultarea Sfintei Liturghii la Mănăstirea descrie simţămintele mele. Cocoş în 2019 Dacă oamenii s-ar iubi pentru o zi – prieteni şi Un filozof evoca cele trei medii în care se dez- duşmani, bogaţi şi săraci, cinstiţi sau hoţi, ei ar avea volta viaţa în cosmos şi spunea că fiecare dintre ele dragoste pentru fiecare pentru o zi, ei ar găsi această are un mod propriu de existenţă: situaţie atât de minunată, încât ar continua să se În mare trăiesc peştii, într-o aparentă linişte. iubească în timpul unei vieţi întregi – fără războaie, Animalele care trăiesc pe pământ strigă, în timp fără suferinţă, în încredere, prietenie şi egalitate totală. ce păsările care populează cerul cântă. Este un vis şi sper, din toate puterile mele, că Liniştea este specifică mării, specific se va realiza într-o zi, am speranţa şi credinţa în acest pământului este strigătul, cântecul aparţine cerului. lucru. Omul participă la toate trei: el poartă în sine Închei aici, urând P.S. Sale Visarion, profunzimea mării, povara pământului şi înălţimile arhiereul, dar mai ales OMUL, de la care am învăţat cerului. Pentru acestea el este linişte – strigăt – cânt. multe LA MULŢI ANI, o viaţă îndelungată, cu pute - Astăzi nu a mai rămas decât strigătul omului, rea de a asigura relaţia între Dumnezeu şi noi, de a ne pentru că el nu vrea să fie decât pământ şi încearcă să îndruma în continuare pe cărările Ortodoxiei.

82 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Baladă Arhiereului nostru

La împlinirea a șaizeci de primăveri, ale luminatului nostru Arhiereu, Preasfințitul Părinte Dr. Visarion, Episcopul Tulcii.

Pr. Gabriel CONSTANTIN

A oftat Tulcea de dor, Facă, bunul Dumnezeu, Să aibă aici Păstor; Să ne păstoriți mereu; Ascultat-a Dumnezeu Că e sfântă pricină, Și i-a dat Arhiereu. De v-avem la inimă.

Și, la noi, când a venit, Azi, în zi de sărbătoare, Rouă-n suflet am simțit; Mai adăugăm o floare Roua Sfântului Ardeal, Și la mitră și la viață, De la munte pân’ la deal. Cu a anilor prefață.

Și, stăteam în străni cuminți, Iar noi, preoți dobrogeni, Căci dădea miresmi de sfinți Astăzi suntem ardeleni: Și veneau izuri de flori, No, bine – de-amu, ce stăm? De Sfinți Mărturisitori. Întru Mulți ani, vă urăm!

Și a zis tulcean-românul: Doamne, ăsta ni-i Stăpânul; Apăi, ține-l sănătos, La poporul credincios.

Ne aducem noi aminte, Din imagini și cuvinte, Că atunci când ne vorbea, Rai din gură îi ieșea.

Ne-a unit cu faptele, Muntele cu apele, Inima cu crucile, Viața cu virtuțile.

Și, la cărți, câte ne-a scris, Îl visăm și noaptea-n vis, Că a pus rază de soare, Paginii îndrumătoare.

83 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Un ierarh în slujba Bisericii și a Patriei

Pr. Nicolae Sorin Ion, Consilier economic

Astăzi avem fericita ocazie de a Vă adresa, cu purtare, al bunei şi dreptei chivernisiri, al trezviei, al deosebit respect şi pioşenie, sincere felicitări cu ocazia postului, al privegherii, al păstrării bunelor rânduieli zilei de naştere a Preasfinţiei Voastre, zi în care se şi nu în ultimul rând, al cărţii. adaugă la buchetul vieţii cel de-al 60-lea trandafir. Ar putea părea patriotarde şi festiviste aceste Lucrarea de slujire a arhiereului stă în puterea fraze pentru o lume care, din motive obiective sau Duhului Sfânt, care i s-a dat spre a sluji Bisericii şi subiective, îşi pierde legătura cu valorile netrecătoare oamenilor. În timpul slujbei de ridicare la rangul ale Bisericii şi Neamului. Dar pentru noi rămân de arhieriei, cel dintâi lucru care se rosteşte este: „Dum- mare importanţă. „Iisus Hristos, spune Sfântul Apos- nezeiescul har care pe cele neputincioase le vindecă tol Pavel, ieri şi azi şi în veci este Acelaşi” (Evrei 13, şi pe cele ce sunt în lipsă le plineşte” şi aceasta 8). Iar Biserica Lui, „nici porţile iadului nu o vor înseamnă că se adevereşte cuvântul Sfintei Scripturi birui” (Matei 16, 18). care spune că Dumnezeu este cel care dă o sarcină, Sub arhipăstoria dumneavoastră, pe plan edili- dar tot El este acela care poartă greutatea ei. tar-gospodăresc în toate bisericile din Episcopia Tulcii Venind de dincolo de munţi, aşa cum vă s-au desfăşurat sau se desfăşoară lucrări de reabilitare. simţim în inima noastră de peste zece ani şi jumătate, În domeniul învăţământului, din dorinţa ca ați adus cu dumneavoastră omagiul şi recunoştinţa pregătirea viitorilor preoţi ai eparhiei noastre să se plaiurilor natale. facă în condiţii optime,aţi ales să faceţi parte din cor- Aproape că nu este predică în care să nu pul profesoral al Seminarului Teologic ,,Sf. Ioan amintiţi cu mare drag, de mulţimea de ardeleni din Casian,, din Tulcea. Mărginimea Sibiului care au întemeiat multe localităţi Totodată, vă îngrijiţi permanent de editarea unor în Dobrogea şi care au adus cu ei tradiţia şi credinţa monografii, albume şi reviste eparhiale şi parohiale. lor străbună. Pe teren pastoral-duhovnicesc, vă îngrijiţi cu Luând pildă de la înaintaşi, şi Preasfinţia inimă de Părinte de clericii şi credincioşii Bisericii, Voastră aţi adus un duh înnoitor pentru toţi drept- cu multă înţelepciune şi tact pastoral, cu bunătate şi măritorii creştini din această eparhie. O eparhie mică, iubire de oameni, îndemnându-i în toate ocaziile la dar cu suflete mari, după cum adesea mărturisiţi. bună convieţuire, la pace, iubire, frăţietate şi miloste- După un deceniu de activitate la Episcopia nie, având mereu în faţă pilda Mântuitorului nostru Tulcii, putem să afirmăm cu certitudine că avem un Iisus Hristos, care a venit în lume pentru mântuirea ierarh de o excepţională valoare, care îşi pune toată noastră. energia creatoare în slujba Bisericii şi a Patriei, un om De aceea, preţuim în persoana Preasfinţiei înzestrat cu o inteligenţă vie, cu o bunătate Voastre pe omul de carte, care lasă în urma sa un nemărginită, care îşi priveşte viaţa ca pe o datorie număr însemnat de lucrări de mare valoare teologică. sfântă, ca pe o chemare a Părintelui Ceresc, un om al Preţuim pe ierarhul a cărui râvnă pentru casa dragostei, al rugăciunii neîncetate, al smereniei în Domnului îl mistuie clipă de clipă, aşa cum spune atât

84 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 de minunat Sfânta Scriptură. Vrednicul de pomenire sfânt să vă fie pururi Preţuim pe Arhipăstorul care leagă zilele cu rugător în faţa Bunului şi Dreptului Dumnezeu şi să nopţile printr-o activitate continuă şi susţinută, ne- vă ocrotească de toată năpasta şi încercarea! cunoscând ce este odihna, lucrând mereu, într-o Fie ca virtutea duhovnicească a Sfântului dăruire jertfelnică, fără de răgaz. Mărturisitor să vă însoţească şi de acum înainte spre Un mare duhovnic al vremurilor noastre spune a da vrednice exemple de trăire a credinţei, clerului şi că „Hristos este prietenul nostru, fratele nostru, El poporului bine-credincios, ca un arhipăstor înţelept şi este tot binele şi toată frumuseţea. El este Totul. Viaţa blând ce sunteţi! fără Hristos nu este viaţă. Dacă nu-L vezi pe Hristos Şi tot aşa cum Sf. Visarion a fost făclia în toate faptele şi gândurile tale, tu trăieşti fără Hris- mărturisitoare a credinţei ortodoxe în Ardeal, şi tos”. (Dionisyos Tatsis, Cuvintele bătrânilor). Preasfinţia Voastră să stea drept întru apărarea De aceea, Preasfinţite Stăpâne, daţi-ne voie să învăţăturii creştine, spre a vă bucura de nepieritoarele vă aducem felicitările noastre şi urările de bine cu binecuvântări cereşti şi spre a vă petrece viaţa ocazia zilei de naştere, astăzi 19 octombrie, şi a zilei pământească în deplină sănătate trupească şi protectorului ceresc al Preasfinţiei Voastre Sf. Cuv. sufletească! Visarion, prăznuit pe 21 octombrie. Intru mulţi şi mântuitori ani, Stăpâne!

Portret de episcop în Dobrogea de nord

-Accente veritabile-

Pr. Felix NECULAI, consilier cultural al Episcopiei Tulcii

Titlul ales – care putea să fie tot atât de bine și Preasfințitului Visarion Bălțat. Tot atât de convins altul, ca Episcop în Betleemul românesc sau Portret sunt și de faptul că omisiunile mele neintenționate vor de episcop ardelean în Dobrogea - pare că face o fi împlinite de către ceilalți, care cunoscându-l pe ușoară trimitere înspre cartea Episcop în România a Preasfinția Sa încă de la Sibiu și invitați fiind să scrie lui Raymund Netzhammer, însă, poate doar titlul, nu în acest volum, vor închina mult mai bine și mai clar și abordarea și perspectivele. gânduri omagiale ce vor desăvârși portretul spiritual În cele de mai jos se vor regăsi observații, trăiri al Preasfințitului Visarion zugravit la aniversarea și reflecții personale adunate în cei aproape 12 ani de celor 60 de ani de viață. colaborare cu Preasfințitul Părinte Visarion și pe care, Faptul că Dobrogea este considerată de istoricii le aduc la cunoștință, nu din alte motive, decât acelea şi teologii români ,,poarta de intrare a creştinismului de a creiona un portret cât mai fidel al celui care, la în Dobrogea” sau ,,Betleemul românesc” este tot atât 25 martie 2008, a întrupat visul de aur al românilor de adevărat, ca şi faptul indiscutabil că Preasfinţitul dobrogeni, acela de a avea ,,o episcopie și un episcop Visarion este un ardelean autentic, din Mărginimea al lor”.1 Sibiului, care iubește Ardealul mai mult decât orice, Sunt convins că vor exista și scăderi în abor- dar care a venit pe urmele înaintașilor săi, în darea noastră, pe care alții le vor observa, însă acestea arhipăstorire la izvoarele creştinismului românesc. nu au cum să eclipseze personalitatea și demnitatea După aproape 12 ani de slujire și lucrare

85 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 creștină, în adevăratul sens al cuvântului, în n-ar fi adevărat, însă că am tăcut ,,ca un pește fără de ,,împărăţia apelor”, uneori, Preasfinţia Sa strecoară în glas” e perfect adevărat. A vorbit Preasfinția Sa... im- cuvântările sale de suflet mântuitoare adresate pecabil... iar eu am învățat că lângă un om învățat, păstoriților, expresia ,,la noi în Ardeal”, dovadă că pe trebuie să fii mereu învățat. ai săi de astăzi îi vede și îi are la suflet, ca și pe cei de O revelație de suflet i-am făcut nu la multă obârşie. vreme după întronizarea ca episcop al Tulcii, când în Ardealul, mocanii de odinioară și localitățile timpul unei sfinte liturghii mă cheamă la proscomi- întemeiate de ei în Dobrogea, icoanele pe sticlă, diarul bisericii Buna Vestire - pe atunci Catedrală cărțile de cult mai vechi sau volumele teologice mai Episcopală - și-mi spune: noi, ca Îndrumătorul Pastoral transplantat cu numele - Părinte consilier, să faci, te rog, pomelnicul de la Sibiu la Tulcea, dar curajos reașezat pe funda- mitropoliților de la Vicina și de Tulcea... mente și oameni noi, sunt valori scumpe pe care -Da, sigur…,îi spun – fiindcă nu întâmplător Preasfinția Sa le poartă permanent în adâncimea de- învățasem proaspăt o lecție bună de la domnul Eftimie sagei sufletului și de care nu se dezice niciodată. De Mihalache, contabil șef la Episcopia Dunării de Jos altfel, nici n-ar avea cum, fiindcă altfel s-ar contrazice timp de șase decenii, și care, aflând că sunt nou în pe sine, lucru care nu se întâmplă. El este un om administrație, mă sfătuiește: Am lucrat cu vreo 4-5 hotărât, bine chibzuit, și care nu se întoarce în decizi- episcopi, începând cu Preasfințitul Chesarie și nicio- ile sale. dată nu le-am spus Nu! Să nu spui niciodată episco- În sutele, poate miile de liturghii, vecernii și pului tău că nu se poate... Faci mai încet... însă să nu ierurgii oficiate cu punctualitate și regularitate – pe spui Nu! – și după ce mă documentez, îi prezint po- care doar Itinerarul pastoral ținut cu acrivie și publicat melnicul cu ierarhii cunoscuți. Deodată cu înaintarea lunar în revista ,,Cuvânt Bun” le reține cu meticuloz- pomelnicului îmi zboară și cuvintele: itate – în parohiile și filiile celor trei protopopiate ale -Preasfinția Voastră, aș dori să vă mai spun eparhiei Tulcii care, adunate la un loc sunt – citându-l că la Tulcea, pe vremea stăpânirii otomane, alături pe Preasfinția Sa - ,,cât un protopopiat din Brașov” – de mitropoliții greci, înscriși aici, a mai existat încă întâlnește oameni pe care, doar după numele de fa - un mitropolit ce păstorea și pe români, însă acesta milie îi localizează geografic imediat: ținea de Biserica bulgară schismatică… - ,,Păi, strămoșii tăi sunt ardeleni… Numele - Ei, lasă părinte – adaugă Preasfinția Sa - la ăsta de familie e din zona Branului…sau, după caz, care cuvinte ce trebuiau să închidă definitiv discuția, din zona Mărginimii… ori de altundeva din zona Sibi- adaug – nici acum nu știu cum și de unde curaj: ului sau Brașovului, foarte clar individualizat. -Dar, Preasfinția Voastră, mitropolitul Grigorie Discuțiile arhierești foarte amiabile și destinse era român transilvănean...2 – ca și cum ar avea loc între preotul din parohie și Așa se face că și astăzi la proscomidiarul bi- enoriașii săi – au loc de cele mai multe ori după sericii Buna Vestire - între timp devenită paraclis epis- sfârșitul slujbei, la o agapă care – zice Preasfinția sa - copal - cu îngăduința caracteristică Preasfinției Sale, ,,nu trebuie să fie mai lungă decât slujba”. De cumva cel mai erudit mitropolit ce păstorise la Tulcea în ul- vreun gest nepotrivit al unui slujitor, mai mic sau mai timii ani ai stăpânirii otomane era să fie uitat de nu mare în rang, reușise să împrăștie atmosfera de rugă- aminteam că e ardelean, este înscris și pomenit cu ciune solemnă și temperată sobrietate liturgică ce îl pioșenie alături de ceilalți mitropoliți – unii dintre ei înconjoară în timpul slujbei, acesta este repede trecut trecuți deja în rândul sfinților. cu vederea, mai ales dacă se ivește ocazia unei noi Și apropo de erudiția ierarhului ardelean, în descoperiri de suflet ... din Ardeal. Să vezi atunci cum cazul Preasfințitului Visarion ea există într-o formă i se luminează din nou fața, cum îi vibrează sufletul, neostentativă, constatare făcută de o întreagă pleiadă cum îi scânteiază ochii, cum un resort interior se ac- de intelectuali tulceni și din țară. La fiecare manifes- tivează automat. tare publică, conferință teologică – națională sau La una dintre aceste agape, ce a avut loc în pa- internațională – simpozion, vernisaj, lansare de carte, rohia ,,Sf. Gheorghe” din Isaccea, în primii ani după dezvelire de bust, serbare școlară etc. adresează un întronizarea sa, îl aud, spre final, cum zice: cuvânt ocazional adecvat situației, care se vede că nu - Părinte consilier, spune un cuvânt... este improvizat, ci bine ticluit, cursiv și articulat dar -....???? mai ales cu rezonanță. În discuțiile libere ce au loc - Despre ce...? după astfel de evenimente cu Preasfinția Sa poate dis- - Despre Isaccea, despre biserica de aici...! cuta oricine, despre orice: de la religie evident, istorie, Dacă aș spune că i-am stârnit invidia lui Cicero folclor și tradiții de Sânziene, până la starea sașilor

86 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 din Ardeal astăzi, despre Biserica Ortodoxă Română ,,iubiții noștri ostași” simți pe viu și cunoști nemijlocit văzută de călătorii străini între (sec. XVI – XIX), con- dragostea și venerația față de pământul strămoșesc textul politic internațional în anul 1967, Mihai Emi- și față de cei ce cu prețul vieții au apărat și apără Bi- nescu și legăturile sale cu Biserica Ortodoxă sau serica și neamul românesc. arzătoare probleme sufletești sau de familie, ori des- Și câte n-ar mai fi de spus...! pre vizitele se stat în România comunistă, și, multe, Închei prezentarea gândindu-mă la sutele de multe altele. participanți din anul 2016 care au realizat în comun Spiritul de observație ieșit din comun este o pictura ,,Peisaj din Delta Dunării” în cadrul proiectu- dominantă a puternicei sale personalități. Nu scapă lui Toată Tulcea pictează și îmi exprim deplina con- nimic în organizarea ireproșabilă a unei expoziții de vingere, că și noi toți care am contribuit la realizarea artă bisericească pe care o vizitează înainte de verni- acestui volum omagial, prin contribuțiile personale sare, deschide revista eparhială și descoperă o aduse, am accentuat doar, sau am tras fiecare tușe care greșeală de tipar tocmai atunci când ești sigur că ea evidențiază un mare portret spiritual și moral al nu există, la fel cum dintr-o veche fotografie nedatată Preasfințitului Visarion. și cu figuri bisericești necunoscute, după ce o studiază Preasfinția Voastră, fiindu-Vă profund recu- atent cu lupa zice: ...Aici este arhiereul Pavel Șarpe, noscător pentru realizările administrative, bisericești, iar fotografia trebuie să fie făcută prin anul și culturale înfăptuite la cârma Episcopiei Tulcii în omienouăsutecincizecișiceva... la Neamț...! peste un deceniu de rugăciune și lucrare dinamică, dar Modestia face și ea parte din garderoba sufle- mai ales pentru caracterele de preoți formate spre a tească a Preasfinției sale. Îl poți vedea la slujbe doar iubi și sluji Biserica și Neamul românesc, vă exprim în veșminte curate, bine îngrijite, de cele mai multe întreaga mea considerație. ori deschise la culoare și neostentative privirii. Chiar De aceeași venerație și dragoste pe care o vreun engolpion, vreo mitră sau un toiag arhieresc arătați pământului nostru strămoșesc, vă încredințez purtat în timpul slujbei de multe ori au adânci filial și acum, la pășirea celei de-a 60-a trepte a vieții. semnificații personale, fiind primite ca daruri de suflet Fie ca Bunul Dumnezeu să vă dăruiască Bise- de la marii ierarhi dinaintea sa, la loc de cinste fiind ricii noastre în pace, întreg, cinstit, sănătos și îndelun- întotdeauna vrednicul de pomenire mitropolitul An- gat în zile, drept învățând cuvântul adevărului. tonie al Ardealului. Alteori te întâlnești cu el prin vreun anticariat ______3 Din solicitările românilor ortodocși din Măcin (Tulcea) din București, ori cumpărând pâine din Ardeal de la făcute către Patriarhul ecumenic al Constantinopolului, în vreun târg de produse tradiționale organizat destul de anii 1873 - 1874. La 17 octombrie 1874, Preafericirea Sa des în Piața Civică din Tulcea. Tot așa de natural este cu tot sfințitul său sinod și-a dat acordul pentru înființarea și atunci când, întrebat fiind de un elev de gimnaziu unei episcopiei românești în Dobrogea însă mișcările de dacă ceasul îi este de aur, și-l dă jos de la mână și i-l eliberare națională izbucnite în anul 1875 în provinciile europene ale imperiului otoman și războiul ruso-româno-turc întinde spre cercetare în consternarea noastră, sau din anii 1877-1878, au amânat punerea în aplicare a hotă- când, în deplasarea mașinii cere ca ea să fie oprită rârii Patriarhiei Ecumenice. Despre acest subiect, a se vedea pentru a cumpăra vreo câteva kilograme de caise, ori mai pe larg Tudor Mateescu, Biserica Ortodoxă Română cireșe, pe care le aduce înăuntru și le împarte cu ge- din Dobrogea în timpul stăpânirii otomane (1417 -1877), nerozitate. în vol. Monumente istorice și izvoare creștine mărturii de străveche existență și de continuitate a românilor pe teri- Bunătatea inimii sale este îngemănată cu rea- toriul Dunării de Jos și al Dobrogei, Editura Arhiepiscopiei lismul echilibrul și precauția, potrivit vechilor îndem- Dunării de Jos, Galați 1987, pp.180 -183. nuri patristice ,,Să asude banul în mâna ta până îi știi 4 Ioan N. Roman, Pagini din istoria culturii româneşti în cui îl dai”, lucru care se observă, din interior, prin aju- Dobrogea înainte de 1877, în ,,Analele Dobrogei”, 1920, toarele filantropice acordate în cadrul ședințelor nr. 3, p. 308, face următoarea afirmație: ,,Grigorie era probabil român-transilvănean, cum a fost informat domnul N. permanenței consiliului eparhial. Cartojan de către domnul N. Droc-Barcian, care e în mă- Atunci când, în mersul mașinii, nu citește din sură să ştie bine lucrurile de pe atunci din Silistra.” Despre Psaltire, ascultă cu mare interes istoriile și legendele mitropolitul Grigorie vezi și articolele noastre: O scrisoare localităților, bisericilor, bălților, cimitirelor tătărăști a mitropolitului Grigorie de Silistra aflată în biblioteca Pa- ori movilelor dobrogene, demonstrând încă o dată că rohiei Sfântul Gheorghe din Tulcea, în Steaua Dobrogei, anul VIII, nr. 3-4(31-32) anul IX nr. 1- 4 (33-36), octom- este un om al țării sale, iar pasiunea pentru istoria brie-2006 - decembrie-2007; Iconostasul bisericii Sf. Ghe- patriei este unul dintre stâlpii pe care se sprijină iden- orghe din Tulcea. Interferențe istorice, politice, etnice și titatea sa. cultural-artistice în Dobrogea de Nord, în a doua parte a se- Atunci când, la sfânta liturghie, pomenește pe colului al XIX-lea, în Dobro Art, vol. 2, Tulcea 2018.

87 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Adrian Pal - artist plastic -

88 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Spiridon POPESCU

ARTĂ POETICĂ Observă Că masa la care scrisese o viața întreagă Nu sunt normal, iubito: Miroase a rășină de brad. Deși cunosc prea bine Ce riscuri presupune Fu cuprins de-o adâncă tristețe – Sportul acesta dur, Dacă observa cu puțin mai devreme, Tot nu mă pot abține Poate prindea un dram de răgaz Și,-uimind pe cei din jur, Să-i dedice și bradului câteva versuri. Mă urc în Dumnezeu Și sar în mine. EMINESCU

APROAPE SONET El s-a născut din dorința noastră de-a fi, Din orgoliul cuvintelor noastre - Ajunsă-n pragul morții, tristețea mea mi-a spus: Nu-n pântec de femeie a mișcat ,,De vrei să-ți meargă bine-n poezie Ci-n pântecele cerului, albastre. Ferește-te cât poți de bucurie, Căci pe acolo versuri bune nu-s”. În scutece-nfășat n-a fost văzut Cum a fost trupul meu sau al tău, Am încercat să o privesc de ,,sus” I se făcea baie într-un lac plin de nuferi Și să ignor povața ei târzie, Dar, când văzui că slova mi-i lălâie, Și era înfășat doar în numele său. Și-ntre poeți sunt doar un biet intrus Ursitori nu i-au pus: se știa dinainte Mă mâniai. Si-n marea mea trufie Că-i ursit să nu fie nimeni ca el, Mă răzbunai cumplit pe bucurie, Lăutarii n-au îndrăznit să-i cânte la nuntă Trăgând cu pușca-n ea ca-ntr-un fazan. De aceea n-a purtat pe deget inel.

Nu cred c-o răpuneam (fir-ar să fie! ) De aceea n-a fost ispitit niciodată poezie De nu mă ajuta, cu dibăcie, Să-și ridice în sat locuință, Și ea : tristețea unui prunc orfan. Își împletise-un pat din flori de tei Și locuia în propria-i ființă.

REGRET (1) Prințul acesta, căci era un prinț. Putea să-nvețe-orice pe dinafară, Prietenul nostru, Poetul, Un singur lucru n-a putut nicicând: Abia după ce i se împodobi fruntea cu lauri Să-nvețe de la oameni cum să moară.

89 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

ARGHEZI

Un biet monah, retras într-o chilie, Încearcă, ispitit de apogeu, Să-l pipăie c-un braț pe Dumnezeu, Dar pipăirea lui tot întârzie..

Probabil, Demiurgul, pe furiș, L-a prins rostind în lac de psalmi, agate Și nu mai vrea acum să i se-arate Nici când îI vede singur și pieziș.

Monahul, obosit de așteptare, Văzând că ruga-i este în zadar, Coboară printre gaze, plin de har Și iscă frumuseți nemuritoare.

NICHITA

Era un domn, nu sta să se tocmească : dădea bacșiș la flori să înflorească, le mituia pe toamne Nu mai e funcționabil să se facă, Dar, de-s meșteri cu doi lei prin plopii lui, Pot să-i schimbe niște piese că au uitat să treacă. Și să urce-n cer și ei.

Când bani de mituit De-aia rogu-te din suflet, n-a mai avut Nu mai sta pe gânduri multe: s-a dus în cer, Hai să ajutăm vardiștii să ia un împrumut. Ca să-i prindă cât mai iute.

BALADA (2) DIALOG (1) A venit la mine și mi-a spus: Mă-ntreb mereu, iubito: ,,Lasă-mă să-ți zic lisus”. ,,De ce de-atâta timp M-a luat deoparte-apoi: ,,Ai fost tâmplar, La trupul meu cel palid Fă-mi până mâine-o cruce de stejar”. Ii zic, mai toți , Olimp? “ Văzând că nu-l refuz, mi-a mai cerut, Mieros, și-un pumn de cuie cu-mprumut. ”Ești prea naiv poete, A doua zi,când era gata tot , Altminteri pricepeai” Ca o femeie m-a luat de cot, Ți-e inima zeiță- Șoptindu-mi candid: ,,Haidem, frățioare, Jertfește-i tot ce ai!...” Să facem pe Golgota o plimbare...”

90 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

DOAMNE, DACA-MI EȘTI DIN ACTIVITATEA ASOCIAȚIEI PRIETEN SCRIITORILOR DIN JUDEȚUL TULCEA „AEGYSSUS” Doamne, dacă-mi ești prieten, JUDEȚUL TULCEA „AEGYSSUS” Cum te lauzi la toți sfinții, Dă-i în scris poruncă morții Să-mi ia calul, nu părinții.

Doamne, dacă-mi ești prieten, N-asculta de toți zurliii, Dă-i în scris poruncă morții Să-mi ia calul, nu copiii.

Doamne, dacă-mi ești prieten, Nu-mi mai otrăvi ursita, Dă-i în scris poruncă morții Să-mi ia calul, nu iubita.

Doamne, dacă-mi ești prieten, Cum susții în gura mare, Moaie-ți tocul în cerneală Și-nainte de culcare

Dă-i în scris poruncă morții, Când și-o ascuți pumnalul, Să-l înfigă-n mine, Doamne, Și să lase-n viață calul.

BALADA (3)

Doamne, sunt flămând de moarte Ca Adam de mere coapte. Dacă ai de gând să-mi dai Cu picioru-n fund din rai, lată, Doamne, s-a ivit Prilej tocmai potrivit: Pune-mi moartea-n pom oprit.

BALADA (4)

Doamne, nu mai e decât Un biet petic de pământ!... De s-or pune pe murit - Așa cum le-ai poruncit – Toate viețile mele, Unde cad atâtea stele?

91 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Valentina BECART BISOG

LEGATĂ LA OCHI venite să jelească; (și arborii iubirii Legată la ochi, am trecut prin viață; urmăriți de noapte). pipăiam lucruri, atingeam înălțimi, un vis era mereu în aripa unei păsări. aproape, în zariștea pădurii se văd alergând căprioare; Legată la mâini, mai apoi,căutam nu mai știu dacă praful forme, de pușcă totdeauna rănită de ceva colțuros; a ”secerat” tăcerea (vai, în sfântă o marmură albă, rareori, îmi exalta sărbătoare) simțirea... din acea privire mirată.

Legată la ochi și la mâini, între noi e-o lume fără de m-am lovit, în plin, de mijlocul vieții. seamăn Rătăceam pe câmpii și-n ierburi de leac și pașii rătăcind în ploaie; îmi vedeam infinirea; departe, într-un amurg o străfulgerare de-o clipă, și-apoi sângeriu, nimic... se mai văd două brațe o armură de-argint mi-a devenit tăcerea, curate, o lance ascuțită – ultimul gând... dar nu mai știu cine s-a înălțat peste ape - când umbrele noastre se căutau, DEPARTE... se risipeau...

între noi e-o mare de suspine INSOMNII DE TOAMNĂ și țărmul invadat de soare; departe, într-un orizont Visează-mă în zborul tău, sidefiu, răpus de-ndoială şi dor, poezie se-aud țipând pescărușii; singurătăţi delirante nu mai știu dacă brațele şi zaruri aruncate la întâmplare. apelor s-au întâlnit în acea secundă Opreşte ticăitul, sunetul, respirarea de lumină. orei ascunse în plămâni muribunzi. Tu nu ştii, între noi e-un câmp de flori tu, care jumătate de viaţă ai trăit albastre între cuvinte goale şi revoltă, și nostalgiile, cu-ntregul lor suspin, că, peste noapte,

92 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 s-a ridicat în târg un eşafod. invizibil Năruite sunt toamnele înamorate, și să-mpărțim lumina între noi la gândul ultimului să rostim aceleași lucruri apus sângeros. când toate năzuințele se sting în nepăsarea unor ploi Aşteaptă-mă în rotundul, deşertăciunea caută-mă... primei vocale, străin și frumos mă regăsesc în toate cuvintele amputate în amiaza rostite “ezitant”… unui adevăr tremurător în oglinda ultimei trădări. alteori, orb și fragil, mă întrec în versete Umbrele serii, cu cel mai abil orator doar ele, răstignite de ziduri, îți ofereau adăpost, să mergem, deci... pe-aceeași punte în zilele eretice unde întunericul e plin de zel când mimai dumnezeirea să deslușim mistere..., și-n ochiul unui fără nicio urmă de teamă. demon să născocim un țel

Visează-mă în drumul tău, urmează-mă... troienit cu aşteptări şi dor, solitar, imberb și neîngrădit frânghii mătăsoase, voi fi pe undeva – o flacără rară – îngeri reîncarnaţi între noapte și zi din gânduri abstracte, suicidare. și surd la stăruințe în vremelnicia clipei te voi ispiti Grăbeşte-te să primeşti pocalul strălucitor şi-argintat, cu toate bucuriile lumii nescrise CA O ZBATERE DE TâMPLĂ... şi, mai ales, poleit cu spaimele mele, Ca un fruct aruncat, născute din iubire. mă simt între aromele tale, ca o zbatere de tâmplă, Lacrima mea, îmbătrânită de insomnii într-o amintire; şi regrete, îşi va găsi liniştea Rămâi, rămâi și privește... în acest poem franjurat, în aceste cuvinte exilate Doar această ultimă şi flamuri ce poartă povara celui învins. închinăciune... și infernul începe cu prima E linişte. tăcere, Doar vântul leagănă cu gingăşie din ruga cea mai aprinsă. eşafodul din târgul pustiit; strivite de înserări taciturne, Ca o furtună de îngeri, mai răsar toamnele mele s-au logodit la fereastră, în taină ca un suflet căzut în genunchi; cu eternitatea unui vis, unui vis… Rămâi, rămâi și suspină... Doar această ultimă durere, și clipele fug ÎN OCHIUL UNUI DEMON spre o altă sângerare, și alt poem fără sfârșit... Să mergem, deci..., pe-același fir

93 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Mircea Marcel PETCU

PâNĂ LA MOARTE persoană, din viața ta luminoasă acest sărut avea să fie apar păsări măiestre, Chiar dacă nu ninge unic, cu inimi înflăcărate ca-n povești, pe care ce scriu pe imensitatea în viața reală niciunul cerului cum renaște unde nu-l va uita lumea în fiecare zi inimile sunt frânte, până la moarte... din dragostea noastră... învinețite, rupte Chiar dacă nu ninge Nu ești himeră și nici vis, și totuși reușesc ca-n povești ești floarea gândului iubit să bată mai departe, în viața reală ce-n viața mă faci fericit. îmi simt unde inimile sunt frânte, și inima și conștiința învinețite, rupte grele ca plumbul și totuși reușesc DĂ-MI... apăsându-mi pieptul să bată mai departe... în așteptare... îmi simt Așa cum soarele răsare O luă în brațe privindu-i și… dând foc ochii scânteietori, inimii mele zbuciumate, îi mângâie părul la fel se întâmplă cuprinzându-i bărbia, CUM... și cu mine sărutând-o delicat, când nu te simt buzele îi tremurau Nu ești himeră și nici vis, aici simțindu-i respirația ești floarea gândului iubit lângă inima mea... precipitată, parfumată, ce-n viață mă faci fericit... dă-mi foc, dădu frâu liber din ochii tăi izvorăsc dă-mi îmbrățișarea ta fierbinte, imaginației... lacrimile cerului, dă-mi gura poezie genele umezite de zăpadă din râsul tău pornește fragă dulce, înmiresmată, se zbăteau ca inima cântecul zorilor, ia-mă-n brațe unei păsări prinsă-n din mersul tău răsar cu forță și iubire, palmă, florile văzduhului, să simt strângând-o în brațe din brațele tale înflorite că viața o săruta cu nesaț, speranța iubirii, e dorind din pântecul tău iese o să se contopească fructul de aur binecuvântare! devenind o singură al viitorului,

94 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

SENTIMENTE văzduhul dăruind fluturilor ACASĂ posibilitatea zborurilor De te-aș putea avea mireasă, în sens interzis... Te-am iubit să te-nvelesc în fulgii de mătase, în afara lor nimeni nu din prima clipă ți-aș umple sufletul cu doruri, descifrează simfonia în care te-am văzut, iar cântecul ar fi la el acasă. trecerii prin viață. te-am iubit Să-ți cânt colindele străbune, chiar și atunci să te cuprind ușor în brațe, când treceai să-ți simt colinda sângelui prin vene, ÎNGER... ca o adiere cu tine să mă simt din nou acasă. pe lângă mine, Să simt că iarna miroase a tine, Aș vrea te-am iubit iar sufletul să-mi fie flacăra iubirii, să te pot face atât de mică, ca pe unica floare să nu mai simt nimic - decât pe încât să te pot păstra care-mi dăruia tine... în buzunarul parfumul, și-mbrățișați să-mi spun cât mi-e de lângă inima mea... te-am iubit de bine. Aș vrea și atunci când Să colindăm azi iarna cu iubire... să îți simt palmele fine alți bărbați și fulgii să-i vedem cum se topesc, pe inima mea, roiau din inimile noastre curge doar iubire, să simți cum bate în jurul tău, cu tine-n brațe simt cum înfloresc. doar pentru tine... te-am iubit Aș vrea chiar și atunci să îți sărut buzele când te-ai SENS dulci și moi îndrăgostit, până le-aș simți te-am iubit Ajuns pe marginea tăcută transformându-se când razele soarelui a vieții, în ale mele... și sufletu-mi absent se plimbă Aș vrea ale lunii pe aripa vântului să fiu îngerul tău păzitor, ți-au făcut neastâmpărat, să am grijă de tine, rochia de mireasă, cu ochii cenușii, plini de regrete să te am mereu te-am iubit în haina maro-gălbuie aproape , mereu a timpului trecut prin deșertul să te protejez pentru că vieții... zi și noapte, tu după-amiaza vieții își caută să fiu sigur că însemni din priviri dimineața... nu ți se întâmplă acasă! auzea pretutindeni voci nimic rău. Te-am iubit, necunoscute ... Aș vrea te iubesc totuși să pot sta și soarele strălucește, florile lângă urechea ta te voi iubi își leagănă capetele în ritmul Mereu toată viața. anotimpului..., șoptindu-ți cât de mult parfumul lor unic umplu te iubesc!

95 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Maria MATEI

COD PORTOCALIU Şi vine... Înălţat ca un vis, pe o singură şoaptă, Urc două-trei trepte imaginare Şerpuind şi-aştepând printre gene pe drumul sinuos al vieţii Paşii tăi, pașii tăi pe o treaptă. împletind fiecare gând cu un fir de lumină roşu-aprins suspinând. FĂRâMĂ DE vIAţĂ Pălesc odată cu tomnatica frunză când surâsul şăgalnic se stinge de dor Se-adună toamnele mele, se-adună şi cobor în boabe mov, strivite-n ciorchine pe acelaşi drum, încărcat de iluzii, şi-mi lasă-n gând amintirea nebună cu petale de piatră în urma paşilor mei. o simplă fărâmă, rămasă în mine. E linişte; în stângăcia visului alb ascult doar secundele-nrobitoare Obrazul se strânge în palmele reci cum se scurg între cer şi frunza şi-n ceaţa urzită cu valuri de fum înnebunită de absenţa ochilor de soare. O, toamnă! prin câte vieţi o să treci Câte picuri de nelinişti pe fruntea cu tălpile goale, pe mii de poteci prin care trec văi adânci ! şi, poate, vei scrie odată-n surghiun Mă trezesc şi sunt viu, pe frunzele tale, poemul postum. dar în inimă e scris: cod portocaliu ! Fărâmă de viaţă la capăt de lume în cartea rescrisă cu muguri de brad, DECOLTEUL NOPțII cu albe nopţi, nopţi fără nume sunt încă departe de marele-iad. Noaptea-n decolteu adânc de vară Flutură eșarfa în spatele inimii tale, Se-adună toamnele mele, se-adună Așteptând pe peron, într-o gară cu soare şi ploi, şi gânduri albastre, rotindu-se-nvârtejul galben de lună poezie Să-ți sărute în tăcere fruntea și trupul când ninge cu multe cuvinte măiastre. Ca un vis deshumat, Ce vrea să-ți acopere timpul Trecând pe sub streașina nopții DACĂ AȘ ATINGE CERUL Cu iubirea ascunsă, aproape, Atât de aproape de cântecul morții. Dacă aș atinge cerul cu tristețea mea, Se-aud roțile țâșnind pe șine Ar curge norii în lacrimi sângerânde E ultimul tren cu iubire Pe fruntea lutului, nefericirea ar cădea Zvâcnind ca un vulcan din inimi tremurânde.

96 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Dacă aș atinge cerul cu iubirea mea, Şi voi, ochi de ceară, în lumină caldă Privirea s-ar preface-n limpede oglindă Nu vreți să vedeți Și tu, zeiṭă coborâtă dintr-o stea Licăru-lumii cuprins de poeți Mi-ai fi lumină caldă, în fiece secundă. Şi luna albastră înflorind dintre nori Sub care iubirea naște fiori ? Dacă aș atinge cerul cu inima toată, ți-aș spune Priviți spre singura stea cristalină Pe un ochi de lucarnă, cum azi îți văd zborul Cum taie-ntunericul, Mai frumos și mai lin, prin vârtejuri nebune, Cum urcă-n lumină, Ca un june privind, inundat doar de dorul Răsfoind prin file de cer, cu aripi de îngeri, De-a iubi, de-a strânge în brațe tot Cerul. Două mărgele de ochi, prea triști și prea tulburi, În oglinda de nuferi. RĂSĂRIT DE FECIOARĂ DACĂ PLâNG Cum se înăbușă ultima licărire violetă, rotundă Dacă plâng, lacrimă adâncă în răsăritul tău de fecioară se revarsă şi creşte, şi creşte Cum se aprinde lumina la marginea pe nordul buzelor reci, iar privirea despică unui vis, seară de seară, trupul de piatră ce-aşteaptă o veste așa voi culege înainte de-amurg în ţărâna de vise, toate roadele tale în pârg; din toamne rescrise, pe frunze palide, le voi strânge în buchete mici, de-albăstrele, plânse . patima inimii o voi pune în ele, toată lumina din ceru-mblânzit, Dacă plâng, cruciuliță din stele şi poeme de miere, lacrima vie se-aşază îṭi voi pune la gât lângă îngerul nopţii peste toate, pe o cratimă-ntre două priviri pecete va fi un sărut. răsfoind amintiri.

FURTUNA CUvINTELOR Dacă plâng, neştiuta dragoste din lacrima Ai aprins toate felinarele, Doamnă! prelinsă pe un vârf de cuţit, mi-ai tulburat amarnic tăcerea o aud foşnind... pân’ la asfinţit cu furtuna cuvintelor, aproape o toamnă, în oglinda ei, înecat de tot smulgându-mi visele, mângâierea nu sunt nici viu, nu sunt nici mort. iar eu, dragonul de altădată, cu ochii de zmeu Dacă plâng, eşti în lacrima mea şi-armură de leu, o eclipsă de lună lovită de-o stea, am rămas azi o simplă paiață! catafalc de vise, adormit lângă brad Când, pe rană, grano salis mi-ai pus sub perdeaua ochiului cald, șerpi pe colacul inimii și solzi mari de gheață picătură din norul ce cade subit cu toate dimineṭile întoarse spre-apus răsucită-n ochiul cu toamne lipit. E fum negru şi des, Doamnă, e ceaţă! Dacă plâng, amorţeşte lacrima pe obraz OCHI DE CEARĂ ca o stâncă sub ochi de talaz

Cu nopți atârnate de gene, Spune-mi, dacă plâng... Sălbaticul vis alburiu, în tăcere, Pot să-mi sting lacrima, plângând? Îmi scrie poeme, de-o vreme

97 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Preot Gabriel CONSTANTIN

CONDAMNAT LA fără servicii; DOMICILIU oricât ai încerca, draga mea, Dacă aș ucide iubirea noastră, să mă privești ca pe o muscă Într-o noapte cu trenă albastră, pe care, De tribunalul dragostei aș fi condamnat, când ești zâmbitoare, La ani grei de închisoare, la domiciliu-mi apostat, o lași să stea La muncă disperată în folosul comunității iubirii, pe pielea ta La îngrijit trandafirii. de nea, Și, pentru că în brațe n-am să te mai strâng, imaculată, catifelată, Voi fi reeducat să învăț să plâng, la fel mirosind ca altădată, Să-mi fac nopțile ca laptele, cu toate acestea... efectiv, Recunoscându-mi faptele, te iubesc definitiv. Pentru ca să învăț mai bine, Cât de greu e fără tine... ȘI CâND...

DEFINITIv Și când noaptea vine Și se face lună, Oricât ai încerca Unda apei line, iubita mea, În surdină sună. să mă chinuiești fără să clipești, Și când vântul crainic cu jocul tău femeiesc, Clatină răsurii, nebunesc, Se aude tainic, pentru tine firesc, Foșnetul pădurii. să-mi scurtcircuitezi consola gândurilor poezie bărbătoase, Și când nu-i putință, amoroase, Să privim înaltul, mai înainte distruse de mine, Stăm în suferință, tot pentru tine, Unul lângă altul. oricât ai încerca să mă faci, să-mi iau biletul, Și când a ta geană, tichetul Veșnic e cernită, și să primesc restul, Semeni c-o icoană din bancomatul tău de capricii, Neînsuflețită.

98 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

DUS FĂRĂ ÎNTORS Și când stele-albastre În memoria fratelui nostru, Luminează-n luncă, poet și scriitor Tănase Carașca Inimile noastre, Despărțite-s încă... Lăsați, clopotul să bată cu eterna-i tânguire, Ardă, candela de veghe, în Aegyssus cel nou, Inimile să suspine precum struna unei lire, CĂZUT LA DATORIE C-a plecat senin la ceruri al cuvântului erou. ,,În dragoste este ca şi în război. Vai, de cei învinşi’’ Camil Petrescu În a urnei amintire odihnească-se în pace, Nuferii gândirii tale, spusa sufletului blând, Că din pomul suferinței omenești, azi se desface Eu sunt ilotul visurilor tale, Tu eşti regina visurilor mele; Floarea vieții tale-alese, de miresme răsuflând. Sunt un soldat, în suflet cu răscoale, Pe frontul de iubiri atât de grele. Se îmbracă-n doliu Tulcea, cu simțirile-i depline, Pleoapa umedă se pleacă pe a filei veșnicii; Că o stea, când se înalță, e văzută de oricine, Mereu rănit, cu tresă de învins, Orice ochi vede lumina-i răsărită în tării. Într-un război pierdut de dinainte, Când chipul tău celest de raze nins, Bard al vremurilor noastre, moaie pana ta măiastră, Mă lasă fără arme şi cuvinte. În a stelelor pleiadă, în al visului livan, Mirtul crezurilor tale să încingă fruntea noastră, Cu a razei măreție, din gândirea de titan. Căci ochii tăi sunt aprigi inamici, I-oi cuceri vreodată – cine ştie... Peste scrierile tale, multe lacrimi va să curgă, Când steagul alb de dor o să-l ridici Şi prizoniera îmi va fi soţie. Mulți s-or îmbăta cu roua sufletului tău voios Și când îngerii din ceruri, colo-n străini vor fi în rugă, Al tău suflet ne-o petrece ca un dus fără întors. Dar de-oi pieri ucis de o grenadă, Ce o aruncă clipa despărţirii, Aş vrea ca lumea toată să mă vadă Însângerat de schijele iubirii...

IMPACTUL

Mă gândesc și acum, ca o frunză pe drum, ce impact minunat ai avut asupra mea, încât cred nimerit, că tu ești un iubit devastator meteorit, ce mi-a lovit inima. Adrian Pal

99 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Miriam DABĂU

CâND PLâNG şI EU... Ce-și duce traiul așteptând!

Când plâng şi eu, şi marea plânge, Când ultimul vagon dispare Şi cerul curge printre ploi, Și călători se-nghesuiesc Cresc nuferii sub lacrimi grele Pe fiecare chip din umbră Şi albul lor e dragostea ce-o port! Aștept iubire, nu povești!

Parfumul clipelor uitate Este urâtă așteptarea, Cu fluturi roz ce îi aveam Am obosit să mai privesc, În palma plină de iubire Trec anii precum trece luna Îi ascundeam să-i simt fiori! Pe bolta plină fără nopți!

Plâng norii grei, dar plâng şi eu, Sunt călător pe un peron Cu fulgii albi ce se aştern Ce-aștept să plec iar în exil, În palmă dacă-i porți îi pierd Sunt prizoniera propriei sorți Ca flacăra ce e-ntre noi! Ce-așteaptă tristă un vagon!

Când plâng şi eu, şi macii plâng, M-aşez la umbra lor să văd NU PLâNGE, MAMĂ... Cum noaptea florile se-nchid, Nu plânge, mamă, pentru mine, Ca dragostea ce n-o cunosc! Nu plânge, zău, nu are rost, Sunt val ce strigă ziua lumii Când plâng şi eu, şi tu oftezi, Şi noaptea uită de ninsori. Ne pierdem umbra, goi, stingheri, Nu plânge, mamă, nu e bine, Sub frunze grele ce nu ştiu O lacrimă de-a ta e mult, poezie Că lacrimile-s ploi târzii! Mai bine lasă-mă pe mine Să-mi duc necazul început!

Nu plânge, mamă, trece toamna AM AȘTEPTAT! Și frunzele se pierd pe drum, Simt rodul dragostei în mine Am așteptat să plece trenul Ce-ascunde amintiri de mult! Și iarăși am rămas plângând Nu plânge, mamă, n-am să mor Sunt călător pe drum, în viață, Când vântul bate dinspre nord

100 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Şi sufletul mi-e îngheţat Dacă frigul m-atinge ca vântul De dorul mare ce îl am! și florile cad printre spini, Nu plânge, mamă, lasă aşa... mă usuc de durere cu gândul Sau hai sa plângem împreună, Ne ştergem lacrimile-n zori că nu pot să te uit și nu știu! Şi până-n seară se usucă! Vino, Doamne, aici, între flori, să mă uzi cu iubire și dor, ȘI vINE TOAMNA... să mă vezi cum respir până mor, printre ramuri și flori de măslin! Și trece vara, vine toamna,să-mi șteargă fața și buzele zilei pustii...

Iar gândul să treacă cu zborul, Durerea este parte a iubirii... ca nopțile ce-au fost fierbinți Ea se topeşte ca fulgii de nea când ating căldura în verile când mă scăldai cu dorul sufletului... sau îngheaţă... și mă chemai să nu mă uiți...

În locul verii vine toamna când strugurii sunt moi și copți, E IARNĂ... se coc și merii lângă poarta sărutului cu foi de soc... Îţi mai aduci aminte-n iarnă? Când fulgi de nea se prelingeau Dacă pădurea este goală, În colţul sufletelor noastre văd urma pașilor trecuți Ce enigmatic îngheţau! când ne plimbam pierduți în vară fără să știm că toamna dor... M-ai dus ținându-mă de mână Ca un copil pierdut în alb, Și trece vara, vine toamna, Obrajii îşi certau roşeaţa dar trec și anii printre noi, Şi fulgii mari îi biciuiau! rămân și singuratici pomii cu frunze galbene ce mor! Mă încălzeai cu iarba nopții Şi flăcări aruncau scântei, vINO, DOAMNE! În valul iernii străbăteam tăcerea Şi nimănui nu îi păsa de noi! Sunt un ram de măslin ce-l loveste ploaia plângând, Îmi încălzeai cu răsuflarea gurii m-am desprins de pe ram Palmele îngheţate de ninsori și-am căzut... când iubirea Şi vântul răscolea în inimi s-a scurs lângă ramul plăpând! Zăpezi si avalanşe de dureri!

Vindecă-mă, Doamne, ușor, Târziu, cu teamă, m-ai lăsat să nu stau pe pământ fără rost, La poarta sufletelor triste, să mă uzi cu iubire și dor, Îngândurat si nins de alb să zbor spre înălțimi, să nu mor! Treceai pierdut prin fulgii nopții!

101 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Ovidiu SCRIDON

PENTRU CĂ TE IUBESC Caut parfumul care te-nconjoară, Căci mi-a lăsat în suflet vraja sa, Vreau să te simt, vreau să te-ating Iar doru-acesta jalnic mă doboară În suflet să-ți strecor iubirea, Mi-e dor de gura ta! De dorul tău simt că mă sting, Pentru că ești ce numesc fericirea. Și dac-aș mai putea trăi încă o viață, Aș vrea să te păzesc de tot ce-i rău Buzele tale, ochii tăi, Și n-am să cer nimic în schimb vreodată Îmi dau fiori fără-ncetare, Mi-e dor de chipul tău! Chiar dacă ne despart dealuri și văi lubirea ce ți-o port n-are hotare. lar dac-o să-nțeleg c-am așteptat degeaba Și tot degeaba am sperat cândva, Și-n clipa-n care te aștept Ușor mă voi retrage în tăcere Să te ivești încet, aproape, Mi-e dor de vorba ta! Să revărsăm iubirea piept pe piept Simt că te vreau și-afară-i noapte. ȘI N-AM SĂ MĂ MAI POT ÎNTOARCE Vreau să te simt, vreau să te-ating Acum mai mult decât oricând doresc Și n-am să mă mai pot întoarce În ale tale brațe să mă sting Nicicând de unde am plecat, Pentru că ești, pentru că sunt, Căci ploaia s-a grăbit să cadă, Pentru că te iubesc. Ștergându-mi urmele ce le-am lăsat.

Și n-am să te mai văd, iubito, Căci stropii ce-au căzut ne-au despărțit MI-E DOR Și drumul e-ngropat în noapte Iar casa ta nu-i de găsit. Când spun ,,frumos”, eu mă gândesc la tine, poezie Visez că sunt departe de cei răi, Voi fi mereu rătăcitorul Te simt aproape, te simt în mine Ce-și caută lumina lui, Mi-e dor de ochii tăi! Precum sunt stelele în noapte Când caută lumina Soarelui Simt adierea gândurilor tale Și-aș vrea să-ți fiu la poartă zurgălău, De-acum vei fi doar amintire, Să mă auzi când vântul o să bată Chiar dacă glasu-aș vrea să ți-1 ascult, Mi-e dor de părul tău! Și nu te voi uita nicicând, iubito, Căci pentru mine-ai însemnat prea mult.

102 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Și n-am să mă mai pot întoarce Cătă dăruire, câte bogății, Nicicănd de unde am venit, Ori câtă simplitate Iar când pe frunte o să-ti cadă ploaia, Așezi în inventarul Să-ți. amintești că te-am iubit. Clipelor tale.

Intre naștere și moarte TU Ești TU.

Viața, distanța dintre Naștere și moarte. FEMEIE FRUMOASĂ

Nașterea Zâmbet minunat, Nu-ți cere părerea, privire duioasă, Iar despre moarte atingere lină, Firesc ar fi să nu decizi. femeie frumoasă. Dar viața este a ta, O ții in buzunarul de la piept; Buze fierbinți, Tu alegi culorile, parfumul, piele mătasă, Cu ce-o asortezi, chip fascinant, Cu ce-o împodobești, femeie frumoasă. Dacă vrei s-o simți ori să aduni, Cât de simplu ori complicat vrei s-o trăiești, Tandre mângâieri, Cât de mult suflet, Vorbă aleasă Cât de mulți oameni, suav sărut, Câtă iubire, cât respect, femeie frumoasă. Câtă mândrie, ce așteptări,

103 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Iuliana DINTE

FANTOMĂ SUNT CÂND DORUL Au zburat din noi cuvinte și-au murit pe drumul vieții, ÎMI BÂNTUIE DESTINUL Încercând să nască prunci pentru urletul din soartă. Ai răpit un răsărit chiar din sânul dimineții, Ce l-ai pus pe tâmpla-mi mică, să-nțeleg că-s adorată. Puțin mai multă viață aș vrea dacă se poate, Și-un pic de infinit, să torn peste prezent. Eu am pus zăvoare groase, închizându-mă-n privirea Aș vrea să cumpăr stele și să le pun pe toate, Ce crucifică plăceri și se pierde-n absolut, În sufletul prea rece, de unde-mi ești absent. Am pictat lei singuratici, sfâșiindu-mi toată pielea, Și-am dormit pe tronul morții, întorcându-mă-n trecut. Infernul de se poate, aș vrea să-l ocolesc, Și să-mi atârn la gât doar flori de iasomie. Se știa c-o să mă doară, c-o să-mi ardă buza-mi groasă, Căci gândul mi-e dușman, și nu știu să iubesc, Dar orgoliu m-a-ndemnat și a vrut să-i fiu regină. Și-mi scutur fericirea, în flori de păpădie. Îmbrăcându-mă în negru m-a mințit că sunt frumoasă Mi-a făcut din vise lanțuri si din suflet o ruină! Venin aș bea din cupa din care tu sorbeai, Un vin atât de ros că ai fi zis că-i sânge. Aș mai păși prin cioburi s-aud cum îmi spuneai, Că în iubire ție, nici veșnicia nu-ți ajunge. CA PE CELELALTE TOATE Fantomă sunt când dorul îmi bântuie destinul Ce ți l-am pus pe tavă și-alături am pus flori. Râd de noi toți zeii tăi și se-neacă în regret, Să parfumeze moartea ce mi-a furat puținul Când te juri pe dumnezei cu o voce de poet. Ce îl strângeam la piept, cu lacrimi și fiori. Râde lacrima din tine și se-neacă-n falsitate, Știu că m-ai iubit pe mine, ca pe celelalte toate. Îmbracă-mă o dată, cu pielea de pe tine, Apoi cu duioșie, de vise mă dezbracă. Să vezi ce am sub piele și ce ascund în mine, Mi-ai sorbit timiditatea de pe tâmpla-mi de copilă Când sufletul mi-e prins, la margine de groapă! Jurându-ți că sunt a ta, floare gingașă, divină. poezie Mi-ai șoptit să-mi aștept rândul la iubit și la dreptate Dar am înțeles cu timpul, sunt ca celelalte toate. AM DORMIT PE TRONUL MORȚII Un capriciu în iubire și deliciu-n poezie, Clipa noastră de iubire a-nghițit atâtea clipe, O podoabă-n nemurire, ți-am fost și-ți rămân eu ție. Când spuneai ca sunt perfectă și mă respirai tăcut. N-are timp dumnezeirea să mai șteargă noaptea șoapte, Trupul mi l-ai prins în palme și-ai lăsat timpul să țipe, Căci am fost în lumea ta, cum sunt celelalte toate. Într-un murmur neînțeles, ce nu s-a lăsat văzut.

104 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Îngerii ucid misterul și ne cântă prea încet, Fă-mă liberă de tine și mă lasă pentr-o clipă, Când îți prinzi în barba cerul și în pleata de poet. În mâna lui Dumnezeu ca să par un bibelou, Râde însuși Dumnezeu când mă scrii târziu în noapte. Ca să uit ce e mândria și să uit că-mi este frică Știe El că m-ai iubit, ca pe celelalte toate! Să te mai privesc o dată și să-ți dau tristețile cadou!

CÂT EȘTI DE FRUMOASĂ EȘTI UN RĂU CE MĂ DESTRAMĂ, DAR ÎMI E DE TINE DOR Nu îți refuza sărutul și dorința de iubit, Puneți rujul roșu și cămașa-albastră, Îmi e dor de întristarea ce te leagă de decepții, Mergi cu pași micuți, doar spre răsărit, Și de mersul tău domol când te-ntorci de la iubit. Ca să simți femeie, cât ești de frumoasă! Animalic ți-e instinctul, dar pe-alocuri ai pretenții Nu uita să cânți și să râzi mereu, Și mă-nchizi în versuri seara, lângă un tâlhar grăbit. Chiar de plouă-afară tu fii bucuroasă, Tu mă pregătești de moarte, și mă-nbraci ca pe-o regină, Și atinge cerul chiar de-ți este greu, Peste sâni îmi pui eșarfe să-ți rămână numai ție. Ca să simți, femeie, cât ești de frumoasă! Mă obligi să-mi scriu pedepse, să rămân fără lumină, Mergi la teatru uneori, fă ce ție-ți place, Și dacă îți vine, fugi noaptea de-acasă, Și m-arunci în temniți noaptea lângă demoni de hârtie. Fă din suflet tot... tot ce te atrage, Dimineața pe răcoare mă privești cu ochi de sticlă, Ca să simți, femeie, cât ești de frumoasă! Și din ei îți curge verde peste inima-mi de ceară, Tu dai voie firii să se-ndrăgostească, Vreau să evadez din clipa când îți sunt atât de mică, Cu tot universul, fii prietenoasă, Și să inventez un vers, unde mă iubești o vară. Lasă-ți inima să plângă, dar să și iubească, Îmi ești monstru cu pretenții și-aștepți să-ți vorbesc în șoaptă, Ca să simți, femeie, cât ești de frumoasă! Vrei să îți cerșesc iubire ca o ploaie sub un nor. Pleacă când te simți de el neiubită, Mă dezbraci de amintiri și miros de pâine coaptă, Și între mistere, fii tu păcătoasă, Ești un rău ce mă destramă, dar îmi e de tine dor! Și trăiește-ți viața, prea puțin trăită, Ca să simți, femeie, cât ești de frumoasă! MĂ TORTUREZI ÎN VERSURI ȘI-MI SPUI CĂ SUNT FRUMOASĂ ÎȚI DAU TRISTEȚILE CADOU Mă torturezi în versuri și-mi spui ca sunt frumoasă, Dintr-o mie de-nceputuri și o mie de-ntrebări, Urmând apoi tăcerea, ce merge șchiopătând. Eu am pus speranțe gri într-un glas fără ecou, Zidești cu mine-orgolii și crezi că-s prețioasă, Ca să fac punte cu ele peste văi și peste mari, Căci se scufundă lumea, văzându-mă că plâng. Să mă rog la zei domestici, să-ți dau tristețile cadou! Mă legi de mâini cu vise și-L rogi pe Dumnezeu, În odaia răcoroasă, moartea naște altă moarte, Să-ți dea mai mult albastru, să-l injectezi în mine, Iar pe creștet îi cresc flori să le pună pe cavou, Căci ochii îmi gri, iar glasul nu-i al meu, Unde pomii se urăsc și se războiesc în noapte, De când mă ți închisă, între pereți și rime. Cu-al meu suflet dezbinat, că-ți dau tristețile cadou. Tu joci teatru-n alte lumi și te-acoperi cu lumină, La gât mi-ai pus dorințe să te urmez și-n iad, Ca să fii în ochi la demoni adorat ca un erou. Să îți fiu doar ție sclavă cu chip de înger gol. Aventura vieții tale este plină de rugină, Mi-ai smuls din piele grija, să uit că am să cad, De aceea scriu în cărți, că-ți dau tristețile cadou. În poezii cu demoni, ce dau lumii ocol. Sunt un urlet de durere când te văd pe la vecini, Chipul mi-e sinistru de când mi-ai luat bujorii, Cum pictezi o zeitate și cum te avânți din nou, I-ai pus în trei borcane testându-mi inocența, Spre înaltul cer albastru ce se-nchide în lumini, Apoi într-o seringă mi-ai tras pe rând fiorii, Și se întristează parcă, că-ți dau tristețile cadou. Și între cărți mi-ai scris, prea aspru indecența.

105 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Maria POP

FEMEIE, DIN FEMEIE din lumile nevăzute ce și-au lăsat urmele-n răsărit

Of, femeie, din femeie, la miezul nopții ochii să-mi fie-n răsfăț cu dureri peste dureri, îngerii somnoroși să coboare din rai ești lumânare-n întuneric, să-și facă din aripi cruci de mătase te topești ca o cenușă și-n ochii negri să le danseze iubirea din șoapte și din lut te reclădești. Of de dragul cui tu oare? vreau acea clipă să-mi fie dăruită mie nu ai mamă să te-ntrebe, în ziua în care m-am născut din iubire ce te doare, ce te doare... căci să-mi fericesc sufletul, atins de mătasea vie durere ești, femeie, să-mi fie păcatul plăcerii iertat pe veșnicie. ești cu inima împietrită râuri reci prin tine trec, și o mare se întinde, ȘOAPTA UNUI FLUTURE din durerile din tine. Of femeie, din femeie În zori, m-a fulgerat un gând, cu mirări crescute-n pleoape, mințind că tu-mi ești aproape cu dorințe-n suflet îngropate, din ochi îți curge mir arzând cu un zâmbet când mai cade, peste însingurarea-mi aproape câte-n fulg de nea, din mijloc de soare, În zi trec bucăți rupte din ceruri cu mâinile neobosite, peste ochii sufletului,arătare mângâi trupurile rănite, rătăcit printre anii bătătoriți de doruri și te culci în zor de zi, între cele patru oglinzi, amanetate plânsul mut doar tu îl știi, îmbraci un halat moale În asfințit dorul amanetat cere libertate și nimic nu te mai doare. cântată în duet de două mierle albastre, Of, femeie, din femeie, cântul jelit, peste gânduri apune cu dureri peste puteri, și noaptea la mine-n suflet adoarme. poezie cu izvoare nou-născute din rănile-ți nevăzute. DORURI AMANETATE

FEMEIE, DIN FEMEIE Să nu pleci, rămâi puțin vreau să ascult șoapta unui fluture trecut sub pomul acesta la margine de țărm pălit de asfințit cu crengile goale, să culeg miresme necoapte din abur de vis și ascultă-n taină

106 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 tristețea cum doinește De știi că moartea-mi nu o poți opri, cu buzele strânse, Atunci uită-mă, că uitarea va veni, peste inimile noastre. Vei slobozi seva din lacrimi de dor, Să nu pleci Ca să mă primească pământul mai ușor. vor cădea nume de stele De-ai ști ca sufletu-mi nu piere, înfășurate-n frunzele reci Te-ai găta-n straie de sărbătoare nu e toamnă, nu e frig, Și-ai cânta vieții cu viață ne sunt sufletele noastre Și mi-ai aduce veșnică ofrandă. îmbrățișate în amintirile sfinte trăite într-o singură noapte De știi că sufletu-mi nu-ți aparține, Să nu pleci , să nu pleci. Atunci dezleagă-te de-a mea trăire Și șterge-ți lacrima necugetată Cu roua din dragostea noastră. SĂ NU PLECI Atunci demult de mi-ai fi fost Am încercat să-mi fac o fotografie Tu viață, o picătură moale de răsfăț Să adun în ea toți anii din mine Priveam viitorul fără vreo vină Și te vedeam ca pe-o sfântă lumină O crizantemă gălbuie, începe a râde Un fluture auriu se strâmbă-n privire, Atunci demult când gândul te striga Și zboară spre strugurele copt din vie Tu, viață, de-mi veneai mai aproape Îți număram în priviri iubirile toate Cu ochiul despuiat, un măr necopt îmi face Și auzeai cum pâlpâie lumina-n mine Mă uit, tresar cum la gânduri mă îmbie Atunci demult când dorul mă frigea Mă scutură aspru, sufletul de glie Tu viață de veneai mai cu viață E o toamnă deasă,iar în mine Să te strâng și eu puțin în brațe Colinele miros a tămâie arămie În clipa în care cerul se spăla pe față

Neliniștea mă duce a câta oară!? Atunci demult când sufletu-mi pierea Pe cărările necunoscute mie Odată cu tine viață miru-mi curgea pe față Șoaptele de iubire în mine se-ntorceau La icoana din tinda necălcată Și-n inimă loc de odihnă-și săpau Am împletit în busuioc, o șuviță din pleată, Norii din gene, clipesc la atingerea sfântă A unui sărut lăsat de tata pe frunte TU, vIAțĂ Și Dumnezeu ascuns, plânge-n șoaptă Îi tot cresc picioarele timpului, Mi-a calculat toamnele fără povară sunt ruginite de la gleznă-n jos, Și scurtă îmi este viața închid ochii, văd cruci pe călcâie întoarse către apus, după a lui socoteală Îi tot cresc degete pe de alături, în formă de stele Căci îmi încap toți anii, în fotografia atârnată pe-o transparente, sfoară. mă apropii mai mult cu privirea peste timp, în ochi, îmi sare, parcă toată rugina, DE-AI ȘTI, DE ȘTII! Un tăvălug de lacrimi peste ochi îmi vine, se îndepărtează timpul de mine, De-ai ști că eu mă duc Să-mi petrec veacul sub pământ, și mângâi spre trecerea-mi, o amintire Ai face să răsară luna din lut ce tot crește-n mine. Și eu la tine-n brațe să mă mut.

107 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Olga VĂDUVA

DUNĂRE, vALS AL IUBIRII Luați gânduri bune și maci din câmpie!

Dunăre, ai plâns cu mine, Ce-mi trebuie mie deșertul fierbinte, Din izvor pân’ la vărsare. Clepsidre pierdute scăldate-n lumină? Lacrima ţi se cuvine, Am rugul în mine, iubirea-l aprinde, Ai purtat-o pân’ la mare. Luați o scânteie... E slavă divină!

Dunăre, vals al iubirii, Ai purtat corăbii multe, REÎNNOIREA Aripi ai pus fericirii, Au stat mulți să te asculte. Ascultam în tăcere pământul. Respira profund. Astăzi glasul se-nfioară Căutam în această linişte de pace Când o barcă mai vâsleşte, Un strop de verde Trec rapidele-n viteză... Pentru inima mea. Oare cin’ te mai iubeşte? Glasul nerostit al ierbii crude îmi şopti discret: Descalţă-te şi păşeşte prin roua luminii, Pescăruşul, blând din fire, Îmbrăţişează copacul dorinţelor, Nu te uită niciodată, Brodeză gândurile în iedera ce urcă spre cer, Te răsfaţă cu iubire, Prinde boarea de vânt, Azi şi mâine, viața toată! Trimite-n eter cântul florilor, Schimbă tăcerea în foşnet, Adună visele în clepsidra timpului, CE-MI TREBUIE MIE? Oglindeşte-te în primăvara sufletului. În oaza de linişte, Ce-mi trebuie mie tot cerul albastru, Lângă rădăcina copacului înalt, Puzderii de stele tânjind după soare? Am simţit Reînnoirea. Am luna. Mi-ajunge. Şi-o rază din astru. Inima a primit un imbold nou, Speranţa. poezie Luaţi fiecare un vis şi o floare!

Ce-mi trebuie mie pădurea ce plânge, Copaci singuratici pe creste de piatră? PUSTNICUL Am inima caldă, văpaie în sânge, Poem scris cu lacrimi, cenușa din vatră! Roadele pământului primesc lacrimile tale. Smeriți, copacii necuvântători Ce-mi trebuie mie ocean de cuvinte, Trimit seva rugăciunii Adâncul din mare şi perla-argintie? În rădăcini răsfirate, secate de necredință. Am viaţa senină, nu vreau jurăminte, Nesăpate ogoare scot neghina afară,

108 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Vântul o poartă spre locuri neștiute, CE SĂ ÎţI CER? Macii ofiliți cer îndurare. Obosit de frământările zilei, Ce să îți cer, Moș Nicolae? Apusul se stinge cu acalmie. Mi-ai adus un dar mereu, În cercul sângeriu al orizontului, Vreau să îmi aprinzi văpaia Oglinda apei strânge resturi de lumină. Rugii către Dumnezeu. Un strigăt se-nalță spre cer: Multe clipe fericite Doamne, auzi rugăciunea mea? Ai adus în viața mea, Văpaia îl mistuie pe aproapele meu. Rugăciuni îndeplinite, Nu ne lipsi de bunătatea Ta... La fereastră-o mândră stea. Un tunet, urmat de o ploaie purificatoare, Binecuvântă pământul ars de patimi. Mergi la cei bătuţi de soartă, La bătrâni și la copii, Lasă-le pâine la poartă, AM şTIUT În ghetuțe, jucării!

Am știut atât de bine Te vor aștepta-n tăcere, Să colind de sărbători, Colindul va răsuna, Pâinea să o coc pe vatră, Lacrimile de durere Neaua s-o transform în flori. Le va șterge mână ta.

Bradului să-i pun ghirlande Din hârtie colorată, ÎN AşTEPTAREA Fulgi de vată printre ramuri, REGINEI BĂLţII ZOLOTUşCA- Clopoței de ciocolată, (PEȘTIȘORUL AURIU) Stea în vârf... sfântă lumină, Lumânări și globuri albe, Răsăritu-i lin, contopit în soare, Așteptând colindătorii, Adieri de vânt, zi de sărbătoare. Lerui ler... florile dalbe! Balta-și pregătește covoarele moi Din mătasea broaștei și plante de soi. Salcia divină se roagă la cer DEDA Să vină cocorii... Să nu fie ger. (BUNICUL) Stuful maiestos își scutură puful, Iarăși a răcit.L-a cuprins năduful! Privesc fotografia şi lacrimi se preling, Ciulinii acvatici afară-au ieșit, Mi-e dor de tine, deda, durerea cum s-o sting? Au primit prosoape și s-au primenit. Îmi amintesc aievea, erai înalt, bărbos, Stânjenelul apei, galben de şofran, Un lipovean puternic, glumeţ şi sănătos. Se pudrează-n taină, după paravan. Scena-i pregătită, pe-un plaur ușor, Lebedele albe au sosit în zbor... Plecai cu noaptea-n cap spre lotca cu vintire, Grațiosul nufăr se lasă așteptat, Katiușa o cântai, acum e-o amintire, Nu-și găsește fracul. Tare-i supărat. Te-am păcălit o dată, cu tine m-ai luat, Barza-i fericită. Are microfon! Am plâns de bucurie, nicicând nu te-am uitat Se uită la broaște să le dea un ton, Fiecare cântă, cum le este dat Note diferite... De oac- oac, oac-oac ! Trăgeai uşor la rame şi mă priveai tăcut, Răsună cântarea, totu-i pregătit, M-am ridicat în barcă, am vrut să te sărut, Unde e Regina? De ce n-a venit? Ai smuls un nufăr alb din balta amorţită, Vestea o aduce blândul pelican, Tăcerea a prins glas, mi-ai spus: Fii fericită! N-a putut s-ajungă... Vine peste-un an!

109 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Constantin BEJENARU

AUTOBIOGRAFIE CUANTICĂ De acoperișuri și podele Sau să fie venerat în vreo încăpere Degustător al Poeziei nealterate Care nu e deschisă la Soare. De Spațiu și Timp, În acest sens, de-a Lungul Trăiesc întru Ființa acesteia. Și Latul vieții mele, Trupul cel Bun – Am căutat răspuns „Măgărușul meu trup”-, La ceea ce nu știe niciun Om – Slujește drept Sămânță Divină Care este semnificația Pietrelor Inutile Maestrului Radiant – Din Templul Stonehenge – Sufletu-mi Auroral, Locul lui DUMNEZEU? Ca să pot trece zilnic Dacă supraviețuiesc Întrebării, Peste prăpastia care separă Lăsându-mi mintea Pământul de CER. Să alunece prin «Poeme cuantice», Amin! Către căutarea „Frăției albe” Și-a „Ordinului lui Melchisedek”, Cred c-o s-o aflu într-o zi! ÎNDEMN PROFETIC

Veni-va o Vreme BALADA ÎNȚELEPCIUNII Când pe Pământ Va reapărea Avatarul În centrul Inimii, Dumnezeului Însuși. Când scriu, Nașterea Lui va fi vestită de-o STEA Explodează o Flăcăruie Care va Lumina cât o MIE DE SORI. Alb-albăstruie Fii Pregătit, Cititorule, Fiindcă acestea se vor întâmpla Ce se deplasează În Zilele Tale! Spre mijlocul pieptului Și țâșnește în sus, poezie C-un impuls BALADA PIETRELOR INUTILE Ca de Suliță aurie, DIN TEMPLUL STONEHENGE Ce mă determină să simt (CAER GAUR) În cămăruțele creierului - Locul lui DUMNEZEU – O Înțelepciune Druizii spuneau că DUMNEZEU Extraordinar de zglobie. E prea mare ca să fie cuprins Amin

110 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

BALADA ÎNGERULUI MEU BUN PORTRET (de Poet Stelar) GÂNDITOR-PĂZITOR - Lui Mircea Marcel PETCU ‘65 -

Slavă Îngerului meu Bun Gânditor-Păzitor, E amintirea Lirei jucăușă Care îmi amintește zilnic de Substanța Muzei de argint sau ce-i Legile Cerului care spun De vrei să-nchizi oglinda ca pe-o ușă Că ceea ce există Și să te-ascunzi în înserarea ei? În tărâmul mental-spiritual Nu poate fi distrus Cu lunecări molatece de lână În plan fizic. Străbați fluidul falșilor pereți; Oglinzile repetă și îngână Ecoul mândrei tale tinereți. CÂND MĂ ROG Ai întâlnit esențele uitate Când mă Rog Și umbra mult ciudatei tale firi Cu Trup, Suflet și Inimă, Prin fluviul cu reflexe legănate Conștientizez că cel care În amintirea tandrelor iubiri. Nu tinde-n afara limitelor, Nu va ajunge niciodată Și potrivindu-ți cutele tristeții La Cer. Spre «Îngerul Iubirii» zâmbești clar, Privind cum roade cariul bătrâneții În Fruntea-ți de Poet Stelar. BALADA LUI ENOH BALADA CONȘTIINȚEI În vechime, ÎNTRUPATE Numele evreilor - In memoriam Tănase CARAȘCA - Aveau uneori, Semnificații profetice. Cum AtotCreatorul a decis, Enoh, de exemplu, Viața noastră-i vis în Vis. Însemna atât dedicat, Spre Dumnezeu sunt căi nenumărate, Cât și disciplinat, De legi morale inspirate Umblarea lui cu Dumnezeu Și-n spatele oricărui lucru, zis ateu, Fiind susținută și întărită Se află Degetul lui Dumnezeu. De aceste atribute benefice. Gândesc profund că Dincolo de noi Tatăl lui ENOH a fost IARED, Răsar, ca-n basme, Universuri noi, Al cărui nume însemna Din mecanismele de procreare „Urmaș al unei generații ancestrale”. Se naște Lumea Viitoare. A fost fiul lui MAHALALEEH În Lumea Nouă revelată Care-nseamnă „Laudă lui Dumnezeu”. Sunt Conștiință Întrupată Strămoșul acestor trei generații Și-n Universul veșnic și creștin A fost SET, fiul lui ADAM, Fac parte dintr-un plan divin. Arborele genealogic al acestei Drept care-I mulțumesc lui Dumnezeu, Familii evlavioase răsărind Că-mi dă posibilitatea să fiu Eu, Și-nflorind clar A miliarda parte doar din El, Din Cartea Genezei. Stăpân și-a Toate Creator la fel. Tulcea (Aegyssus), 20 iulie (Cuptor) 2019 Aceste «Poeme cuantice» Să vă țină într-o asemenea fascinație, P.S. Ca și Nichita Stănescu sunt „o picătură de Încât, când le citiți, să uitați sânge care vorbește”. Să respirați! Dixi…

111 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Emilia POENARU

UNDE EȘTI Peste toată truda mea creștină Unde ești când nu mai știu de dor ? Unde ești de mă găsești uitată Dintr-un lut ca de păgân Într-un timp ce fără de răbdare Prin pădurea din sprâncene, azi ți-am căutat privirea Te adoarme-n semne de-ntrebare Și-am îngenuncheat pe scara din obloanele cerești, Despre lumea asta toată... toată... Căutând pe nu știu cine, căutând dumnezeirea Unde ești de nu te mai oprești Și-am găsit lumina stinsă si obloane la ferești. Și gonind din timpuri fără vreme Mă gândesc a câta oară, cine-o fi la masă oare, Umbra-ți fuge doar să te recheme Porumbei din vise albe, prin palate nevisate ? Pentru contemplații ce-s firești. Plec cu gândurile-n traistă, până data viitoare Unde ești când timpul te destramă Și cu mâna ce-mi fac cruce, la privirea ta voi bate. Iar pe geana ta nu crapă-a zori Lacrimile înghețate prinse-n porți împărătești Când fiori-ți sar pe trecători Nu demult au fost aievea, erau curse, erau vii, Când nimicul e de luat in seama. Tu, pe prispa casei mele, unde te-am crezut că ești Unde ești prin lacrimile lungi Erai dorul prins buchete, din cleștar, credeam că știi. Când măseaua nu vrea să scrâșnească Strâng căușul la ureche si-aud îngerii cum cântă, Buze strânse să bolborosească În surdină ,dintr-o harpă , dintr-un cântec nenăscut , Chipul tău împins în două brânci. Parcă e un imn al păcii, parcă-i o priceasnă sfântă, Unde ești când toamna cade-n vară Dar uşor vântul adie și tot cântul l-am pierdut... Florile-s plecare către Rai Îmi ascut urechea toată , cum făcut-am eu de veci, Din Noiembrii vine luna Mai Peste trupul depărtării, dintr-un veac ce-i părăsit... Și se îniernează-a doua oară ? Și te văd în depărtare, pleci, Unde ești când vântul nu-i pe munte Pașii tăi plutesc pe timpul ,care-n mine n-a venit. Părăsit de toți îl zboară șoimii Îmi aşez priviri de gheață și te caut prin alt lut poezie Ciocuri pustiind prin gura lumii Și mă trec la masa firii printr-o altă judecată , Unde-mi ești cu tâmplele cărunte ? Deapăn clipe de speranță, dintr-un timp crezut pierdut Unde ești pe malul frânt de mare Si-l aşez pe-o altă cale, peste calea mea sperată. Unde valul a-ntâlnit Abisul O las unde-o vrea să meargă, poate-o merge către tine, Soarele căzând din Paradisul Poate înspre zări albastre, căutând un alt tărâm , Unde timpul moare și nu-l doare ? Eu, în săniuța vremii, ce-o deşert uşor pe şine Cheamă-mă cu glas impunător Și îi cresc aripi de îngeri, din tot lutul de păgân. Și mă zugrăvește din Lumină

112 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

MASCA Orfani de pretutindeni ! Romanii mei, orfani de pretutindeni Urlă miezul gliei din străfund de tine Glasul de sânge-mi pare țara ta Și pulsează-a sânge, negru, de pământ Ca Ștefan ce din Putna săgeta Dar îl bate ploaia și-l usucă-un vânt Tu ești român, cu mine te asemeni! Când îl calcă cizme de ți-l țes coline Pe ura asta ce-i din mare-n mare Picături de Ceruri se ascund privirii S-a cățărat în vârf ca un nemernic Iarna-n trup se-ascunde înroșind de frică Umilul țării care-i un netrebnic Mugurii zăpezii sunt topiți de strică Și rupe-n noi pe drum de închisoare. Timpuri lungi trecute scurse amintirii. Orfani suntem și noi, străini acasă, Și se crește mâlul... de ne lasă goi Cu vise spulberate-n foc și scrum Timpul ne pândește printre strategii ,,Cine-o mai știe de-om avea și cum” Ne petrece-n moarte dintre nostalgii Să ne-adunăm în lacrima rămasă ! De nu găsim calea de-a mai spune: ,, noi “. Din pacea și din liniștea răpită Și vine înghețul cuibărit prin suflet Ilegaliști pe glia mea suntem, Vara nu străbate spre alte-ntâlniri Ne spune EL ce ne-am dorit, ce vrem, Și ne-nsămânțează cu dezamăgiri ,,Ucigă-l toaca”... urlă ca-n ispită ! Primăvara oarbă nu cunoaște umblet. Români sărmani, orfani de pretutindeni Dar răsare Luna, cât să moară-n tine E mult prea greu închis în țara ta ! Stelele bocinde văd că-s retrograde Ce ne așteaptă și de ne-or căta Masca ți se sparge de pe vechi fațade Iisus nu-l scapă, de ne-om ,,cătrăni’’! Cum un pui de lacrimi, moare de rușine.... Că strânge Putna OM de pretutindeni Și îți mângâi brușul, din străfund de tine Și hai și tu cu mine-n tara ta E muiat ca varga și din alt pământ Țara te plânge, geme de-ar putea Nu mai poate bate, nici pală de vânt Și ești al ei, cu munții te asemeni ! Rămâi mușuroiul de pe vechi coline.

ALE MELE Sărută-mă Te-ai cuibărit în visele rebele Sărută-mă ușor în noaptea asta Pe tot ce sunt îmi pare-a scrie ,,noi” Și nu mă întreba ce gânduri am Iar dacă plec mă cheamă înapoi Pe fruntea mea s-a veștejit un ram Și te găsesc în tot și toate cele... La suflet vreau să îi închid fereastra. Dar visele îmi par imaginare Și e pustiu, doar umbrele prin casă Luptând cu greu în mine să se-mbrace Orfan rămas-a ultimul cuvânt Încerc să fug să nu mă poată-ntoarce Îngheț im mine, strașnic și e vânt Cine sunt eu și care-i visul oare ? Și nu mai știu de sunt acum acasă. Mă pierd ușor pe buza înserării Îmi bate noaptea, toată, de culcare Când cântătorii umbra ți-o alungă Și își dezleagă ghearele pe geam Simt inima cum bate-n urna stângă Stejar ce sunt, mai clatin înc-un ram Și-ncerc ușor, să te predau uitării... Și îmi culeg lumini din galantare. Iar visele dispar, foc din surcele E noaptea noastră, ne-mpăcăm cu asta Și flacăra mă urcă înspre ,, noi” Cu umbre ce ne urcă ori ne suie Ușor, ușor, pe ea cobor ‘napoi Dar îmi ridic cu grijă-o cetățuie Când mă găsesc...prin toate ale mele... Și îmi închid la suflet, larg, fereastra.

113 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Lenuș LUNGU

ADU-MI HORAȚIU (QUINTUS HORATIUS FLACCUS) Adu-mi dragostea (65-8 î. Hr.) unde se coc flori de piersic pe foile în care notele trupurilor Poet antic roman, Horațiu s-a născut în sudul Italiei se amestecă nebunești în familia unui libert (sclav eliberat). La vârsta de 20 de ani adu-mi unde iubirea este furtună pleacă pentru a-și desăvârși educația. La 22 de ani primește unde trunchiul se așază pe nisip titlul de tribun militar. După asasinarea lui Cezar, devine par- apele mării vindecă perla umedă tizan al republicanilor. În bătălia de la Philippi (42 î. Hr.), în- la asfințit vom bea picăturile lumii cheiată cu înfrângerea republicanilor, Horațiu a fugit de pe să mă porți unde zorii ridică lumina nopții câmpul de luptă. După anunțarea amnistiei de către învin- unde mandolina bate ritmul poftelor gători, și-a cumpărat un post de secretar. du-mă unde începe totul Apucându-se de poezie după dezamăgirea sufe- și totul se termină la infinit. rită ca urmare a înfrângerii de la Philippi, Horațiu și-a ales ca model doi autori spirituali sarcastici: de la grecul Arhiloh PĂCAT (aprox. 675-635 î. Hr.) a împrumutat iambul, iar de la latinul Lucillius (aprox. 180-102 î. Hr.) satira. Prima carte de satire Mintea-mi deschide a lui Horațiu (el le-a denumit convorbiri), care era formată tăcerea secretă din zece poeme scrise în hexametru, a apărut prin anul 35 ce arde fără foc î. Hr. După victoria lui Augustus, aprox. în anul 30 î. Hr., Horațiu a adunat într-o nouă carte încă opt satire, adău- culori în trupurile goale gându-le șaptesprezece creații iambice denumite epode. de păcat După aceea, în creația lui Horațiu a avut loc o cotitură ho- trăim prin scris tărâtoare. A găsit măsurile care să corespundă stării sale cu suflare și de spirit pozitive în poezia lirică eolică (adică menită a fi ci- pasiune tită cu acompaniament muzical), de la începutul secolului un sărut se prăbușește al VI-lea î. Hr., la Alceu și Safo, din care s-a și inspirat. Între într-o pulbere de argilă anii 30 și 13 î. Hr. Horațiu a compus patru cărți de versuri li- ce curge prin mâini rice, așa-numitele ode. Prima carte conține meditații filozo- atinge pe pieptul tău fice în stil epicureic și, parțial, stoic. A doua carte este cu buze umede dedicată problemelor poeziei. Un loc însemnat îl ocupă scri- poezie deschide ochii soarea către Pisoni despre arta poeziei, care încă din ve- în inima tremurând chime era denumită „știința poeticii”. dorințe șoptite În următorii ani Horațiu nu a mai compus versuri într-o lacrimă de vise lirice (în înțelesul antic al cuvântului). Împăratul Augustus îi setea crește încredințează lui Horațiu compunerea imnurilor în cinstea atinge momente trăite Jocurilor Secundare. Acest lucru i-a adus poetului o faimă fără limite pe scară largă, după care s-a întors din nou la lirică. În anul fără frică 8 î. Hr. Mecenas moare, iar Horațiu i-a supraviețuit doar într-o îmbrățișare două luni. A fost înmormântat pe colina Esquillina, alături nebună de iubire. de Mecenas.

114 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Valeria HOGEA

CÂNTEC DE IUBIRE Stropii de ploaie îmi biciuie fața, Trecătorii puțini mă privesc cu uimire. Pădurea mea cu ochi de soare, Cuminte le spun, asta e viața! Cu glas de cântec îngânat, Nu-mi pasă de nimeni,eu simt doar iubire. M-aștepți și cred că ți se pare, De-atâta timp căte-am uitat. Le strig... Nu-s nebună, dar ploaia iubesc, Pe sufletu-mi cald o pace se lasă, Curând se lasă înserarea Alerg în furtună și simt că plutesc, Și pleoapele-mi ades se pleacă. Dansând cu ploaia, de nimeni nu-mi pasă. Te caut,nu mai văd cărarea De arbori grei ce se apleacă. DORINȚĂ Iubirea mea e foc ce arde, Sărutul meu nimicitor. Sunt frumoasă pentru că tu îmi înlănțui trupul. Din mână-acum vioara-mi cade Sunt frumoasă pentru că mă admiri și mă sorbi din Cu-n vaiet slab , năucitor. priviri. Sunt frumoasă pentru că alerg prin tot câmpul Pe strune line de vioară De maci și-albăstrele cu mii de-nfloriri. Eu cânt și mă aplec ușor Și în genunchi pădure dragă, Îți cânt de dragoste și dor. Nu-ți cer să-mi spui că azi mă dorești, Nu-ți cer să-mi spui că oprești pentru mine luna, Nu-ți cer să-mi spui că nerostite povești, DANSÂND CU PLOAIA Să-mi spui că oprești lumea-n loc, mi-e totuna.

Îmi bate-n geam ropot de ploaie, Picuri grei de ramuri se-anină, Nu vreau să-ți cer ochii tăi verzi ca smaraldul, Copacii se zbat, gemând, se-ndoaie Nu vreau să-ți cer gândurile tăcute, poezie Nori negri se strâng pe bolta senină. Nu vreau să-ți cer sufletul ce rimează cu-acordul Înfiorat de mii de viori și flaute. Dau mâna cu ploaia, alerg cu furtuna Și pletele mele flutură-n vânt. Trupul mi-e ud, dar îmi e totuna, De sunt frumoasă și-n zâmbetul tău mă topesc, Săgeți de scântei se-nfig în pământ. Cu glasul vibrând, iubirea mea te cheamă într-una, Cu nerăbdare în noaptea senină de stele ce strălucesc, Atât îți cer, ca mâna ta să-mi cuprindă mâna.

115 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Marian DOPCEA

VENIN CLIPĂ

Sătul de lumea asta lume-mi fac ,,Vărsat în lume timpul se acrește, Din ce aruncă alții -ori din ce Se alterează omu-n astă lume; Li-e interzis.. Pe unde calcă el nimic nu crește Toate le-ndes în sac – Decât un râu cumplit și fără nume.” Să-mi umple, la nevoie, zilele

Cu lacrime de sânge pe obraz De ce se-ntâmplă-n jurul meu- nu-mi pasă! Atâta am de spus- pe ziua de-azi. Indiferent mi-e totul - și străin. O harpie, doar, încă drăgăstoasă, Îmi toarnă-n suflet și-n urechi venin. RESEMNARE Lui M. Ciobanu - in memoriam O MIE UNA DE NOPȚI câte cuvinte-am rostit Spune-mi, Șeherezada, cum în septembrie? câte-am pierdut Să fac -să nu ies din poveste? în frunzișul de august? Să-mi fie pururi, ca acum Câte-n arcanele Ușor, tot ce în juru -mi este - mohoratului martie?

astăzi cu pielea Chiar dacă-nșelător, precum năclăită de timpul tomnatic lichefiat Aburul alb, în zori, pe creste? cum să mă plec să le-adun? Spune-mi, Șeherezada, cum Cum să pot crede, Să fac- să nu ies din poveste? că voi afla în cuvinte vreo urma-a speranței? poezie

astăzi cu limba Prea drag mi-e trupul tău de fum umflată de putredul gust al minciunii (Urăsc realiile funeste!) spre altă rostire Și-al ficțiunii vag parfum cum să mă-ncumet? Când sunt cu tine drag îmi este! Spune-mi, Șeherezada, cum... astăzi cu ochii cusuți mă preling printre frunzele veștede, mă strecor printre noroaiele toamnei-

116 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 cuprins de rușine: nepriceperii mele uitate rămână câte-am rostit în septembrie cântă-ți tu partitura blestemate rămână când pădurea sună câte-am pierdut în frunzișul lui august dă-ne iluzia că-n pacea firii e posibil încă câte scâncesc în arcanele al Frumuseții zbor impetuos. mohorâtului martie - de astăzi mă voi zbate tăcut MAIMUȚA În timpul clisos LUI DUMNEZEU În mocirloasa, ucigașa capcană care e timpul... Păcatul meu cel mare nu-i, Doamne, c-am uitat Nemărginita-Ți slavă- și milă - și iubire... Credința mea-i întreagă. A stelelor rotire DE CE? O întărește zilnic - și mi Te-au arătat

... Și citim parcă-ntr-un vis toate câte scrise mi-s: Și mâinile. de ceară, pe pieptul moartei, și întâlnirile În primăvară. ouă de păsări ... Mult mai greu și iubirile, Se dovedește-a fi păcatul meu întâmplările În lumea -Ți hărăzită atâtor bucurii: și cărările, zilele, frunzele, Știind că-s după Chipul și asemănarea Ta florile, buzele, Cercai și eu Cuvântul -crezând că aș putea veștile sorții Să făuresc, la rându-mi, un Spațiu fericit... semnele morții ... le citim Si văd, cu spaimă, Doamne, ce mult m-am înșelat și ne uimim, Și gem citindu -Ți lumea și îngrozit mă zbat... ne-nchinăm Mă vei ierta vreodată că Te-am maimuțărit? și tânguim :

Doamne, dacă tot le-ai scris – de ce-s numai fum și vis?

DESPARTIREA DE GREIER greieraș ce cânți la luna ipocrit greieraș care sunetul ți-1 drămuiești ca-n cântecul pădurii o notă discordantă să nu fie o, fericitule ! mie lasă-mi cuvântul gemut scrâșnit precis și tăios -lasă bubele Adrian Pal

117 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Georgeta MUSCĂ OANĂ

ÎNMOAIE PENIȚA-N LUMINĂ! Pe lângă noi aleargă fericirea, Dar amăgirea-n lacrimi o ascunde; Citește în cărțile scrise Ne ridicăm spre cer privirea-n care Cu tocuri cioplite în soare Bătrânul timp mai leagănă secunde... Și-n lacrimi de zile ucise Mai spune-mi, poete, de doare În toiul nopții-nfiripăm o rugă, Cu pași de rouă, glas de violine Tristețea născută-n cuvinte Și notele trezite-n Carul Mare Țesute din litere-amare, Ne luminează calea către Tine. Când umbra iubirii te minte Și-n noaptea tăcerii dispare. CU LUNA STAU LA CINĂ Mai spune-mi, când ploi or să plângă Pe rosturi distruse-n neștire, Pe-arcada înnoptării, în tainicele castre, De inima poate să strângă Zvâcneşte libertatea şi-n trecerea-i barbară Întregul ursit în iubire; Aleargă herghelia în preerii albastre; Vin cai să se înfrupte din pajiştea stelară. Când rana o-ncepe să țipe, Ea poate durerea s-amâne? Foşneşte libertatea în temeri infirmate, Să stingă tot dorul din clipe În colb de stele-i ceasul, secunda e orfană; În brațele nopții bătrâne? Cad hamuri de lumină prin coamele-nspumate, Vin cai să se boteze în lumi fără prihană. Iar zorii de-or naște din vină, Pe-o rază de-aduceri aminte, Ţâşnesc lumini sonore din nările-aburinde, Înmoaie penița-n lumină Coloane spiralate topite-n depărtare - Și las-o să ardă-n cuvinte! Şi-n crupele-argintate sudoarea se aprinde; Vin cai să se adape din jgheaburi selenare. ANOTIMPUL LUMINII Într-un festin edenic, cu luna stau la cină, poezie Pe lângă noi trec clipele grăbite, Sorb liniştea albastră, din stele muşc lumină. Ne-aruncă dintr-un anotimp în altul Și ne trezim în iarna timpurie, Când sufletul râvnește doar Înaltul. SURÂS BRUMAT

Pe lângă noi iubirea se oprește, Nu mă-ntreba de ce e toamnă iar, Iar úmbrele par zâmbete de floare, De ce alunecă spre zări cocorii, Dar gârboviți de grijă și păcate, Iar în amurguri sângerii, mai rar Ne poticnim și mângâierea doare. Se întrupează din culoare norii!

118 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Nu mă-ntreba de ce tot ațipesc Trecând prin ploi învolburate, Frânturi de gând în candela uitării M-aș avânta prin vântul cel mai hâd Și nu-nțelegi de ce se risipesc Și-n zbor cu áripi sfâșiate Săruturi reci pe glezna înserării! Aș învăța cu sufletul să râd!

Nu mă-ntreba de ce suspin cu dor Uitat pe brațu-nsingurării, În dimineți, în brume înfășată; Nu aș simți nimic din tot ce-i greu, Cu áripa întârziată-n zbor, Îngenuncheat la poarta zării, Și dragostea-i în lume sfâșiată! De-aș ști că vii, te-aș aștepta mereu!

Nu mă-ntreba de ce surâd mai rar Și de-aș cădea sub ghilotine, Când viscolește ruginiu-n ruguri, M-aș înveli-n speranțe, cât de cât; De ce prieteniile dispar De-aş şti c-o să rămâi la mine, Și se sufocă visele în cruguri! Din timpul meu ți-aș dărui oricât!

Nu mă-ntreba de ce e toamnă iar Și sfârtecă furtuna mărăcinii! SINGUR Știu doar că-n timpul meu, statornic far, Îmbrățișez și scâncetul luminii. Tăcută, pe tristul drum spre nefiind, Din patul iubirii plecat-a zâmbind. Târcoale-mi dau lacrimi și-n vise e frig, SONET ALB La poarta tăcerii rămas-am să strig...

Se dusese miezul nopții, lung priveai către o stea, Notele uitau să curgă și pianul adormea. Nici capul nu-ntoarce, chiar de aude Adormeai și tu-n tăcere, de un vis fugar sedus, Cum noaptea durerii uşa deschide, Eu te înveleam cu versuri, luna te veghea de sus. Cum doruri se sfarmă în teama ce-o strâng; Pe cripta iubirii rămas-am să plâng. Orele treceau domoale, înfășate-n strai de ger, Luna se-ascunsese-o vreme într-un buzunar de cer. Tu dormeai ca pruncul nopții, liniștit și surâzând, Ea pasu-nteţeşte spre castul tărâm, Eu topeam parfumul vieții pe o margine de gând. De colbul terestru scutură talpa; Regretul e-n lacrimi ce norii preling. Te priveam cu ochii-n lacrimi, cu dorința de-a mai fi, În urma iubirii rămas-am să ning... Cât de mult putea să doară bucuria de-a iubi! Mă-ndreptam către fereastră, flori-de-colț mă viscoleau, De tristeți, dureri terestre, fibrele mi se goleau. FIOR PRIN TIMP

Mă chema iar slova care luneca pe-al foii ten, Te voi iubi şi-n clipa cea din urmă, Herghelia de cuvinte o struneam într-un catren; Când voi semna cu sânge într-o carte! Ascultam tăcerea clipei furișată-n fulgii moi Vei auzi tăcerile cum scurmă Și scriam pe chipul iernii un sonet doar pentru noi. Prin steaua ce-n lumină m-o împarte.

Îmi lăsam tocul pe masă și prindeam în dalbii zori, Cu nerostire-oi ninge ca o urmă La reverul neființei, trandafiri crescuți în sori. De şoapte reci prin amforele sparte; Te voi iubi şi-n clipa cea din urmă, Când voi semna cu sânge într-o carte!

TE-Aş CĂUTA, IUBIRE! Cuprins de amintirile ce curmă Dureri venind de dincolo de moarte, De-aş şti c-o să rămâi la mine, Vei răsfoi cuvinte strânse-n turmă Te-aş căuta în orice anotimp; Şi-n palme vei simţi din mine-o parte... În orice clipă ce-mi revine, Te-aş căuta și-n templuri din Olimp! Te voi iubi şi-n clipa cea din urmă!

119 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Silvia BYA URLIH

ÎNGERUL IUBIRII Nu-i așa că uneori ai vrea să redevii Iubite, copilul ploii, îți dăruiesc o aripă de înger, ai vrea ca ploaia să-ți fie-n palmă aripă să-ți spele și zbor, și noaptea îți dăruiesc câte un înger și trecutul, pentru fiecare zbatere ai vrea ca soarele să nu-ți mai șteargă din privire sorii a sufletului tău, ai vrea să-ți fii ce-ai fost, când la născare ți-a însoțit îți dăruiesc un înger, sortitul. ca să te îmbrace în curcubeu de lumină, Nu-i așa c-ai vrea să-ți fii din nou iubire îți dăruiesc un înger, și în iubire să-ți fii din nou copil să-ți fie-n viață apa de izvor. ai vrea să nu mai știi de-a ta durere ai vrea să-ți fii sămânța ce naște pe un pământ fertil. Iubite, și-ți mai dăruiesc un înger Iubirea unește lumea ! să-ți fie-n cale Iubirea îți dă aripi ! înger păzitor, Iubirea e tot ! îi pun în aripi raze calde de iubire NU-I AȘA CĂ-MI EȘTI? pentru fiecare lacrimă vărsată, îți dăruiesc o armată de îngeri Nu-i așa să-ți ocrotească că-mi ești lumină, sufletul răvășit, nu-i așa îți dăruiesc îngerul iubirii că îmi ești soare, ca să-ți șoptească-n noapte, nu-i așa că-n rădăcină, te iubesc. rădăcină mă sădești, nu-i așa IUBIREA E TOT ! că mă renaști și din iarbă Nu-i așa că uneori mă faci o floare, îți vine să ucizi nu-i așa poezie pământul ? că-n asfințit, Nu-i așa că uneori dimineața-mi înflorești ? ai vrea să nu-ți mai fii pământ? Nu-i așa că-n umbra nopții Nu-i așa că uneori îmi ești soarele din vis, îți vine să fugi, că mă scoli din amorțeala să nu-ți mai fii ce m-a țintuit una cu gândul, pe cruce, ai vrea să-ți fii doar pacea că mă speli cu apa vie , ce se ascunde-n că mă duci gând. spre paradis,

120 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 că mă scoți din noaptea neagră, Poate că mi-am fost să nu îmi mai fiu răul răscruce ? care mi-a făcut rău, dar azi, Nu-i așa că mă iubești îmi sunt doar iubire și că-mi ești venită din luceafăr viu, iubirea divină că m-ai căutat prin lume și m-ai așteptat o eră, NU-I TÂRZIU SĂ ÎȚI FII SOARE m-ai găsit printre ciulini și mi-ai spus : Ești o mică vrabie, nu e târziu, uneori, nu-i târziu să ne fim soare, visezi mălai, nu-i târziu dar, să ne fim sferă. mălaiul ce-ți aduc, s-ar putea să-ți stea în gât, Nu-i așa că ne naștem din același mac ? nu visa la ce nu ai, Nu-i așa că ne-am născut din aceeași rădăcină? dăruiește, și-apoi ai, Nu-i așa că ne tragem din scoarța aceluiași copac? astea-s vorbe din bătrâni, Nu-i așa că vom rămâne pe veci lumină ? sunt proverbe… și atât? POATE C-AM FOST E o vorbă care spune: parc-ai fi o acritură, Poate c-am fost blestem, însă, blestem ce-a spart oglinda, acritura-n sine poate mi-am fost oglinda taie greața lingușelii, care s-a spart taie ramura uscată care pică-n arătură, de ușă, acritura taie greața poate că am fost cuiul omului ce și-a-nvățat colinda, ce nu și-e om. poate c-am fost săgeata care și-a fost Dacă omul nu rodește și-este casă în pustiu, țepușă. nici pământul n-are rod, dacă-i sterp și ne-ngrijit, Poate c-am fost scânteia hai, trezește-te la viață, încă-i ziuă, nu-i târziu, ce-a ars nu-i târziu să îți fii soare, să găsești ce n-ai găsit. pân-a murit, poate mi-am fost credință și-am înviat din moarte, GÂNDURI ASCUNSE-N GÂNDURI poate c-am fost cărarea ce duce-n asfințit, Ne-ascundem printre gânduri, ce se ascund în gânduri, poate c-am fost creionul ne-ascundem de prezent ca să uităm trecutul, care și-a scris trecutul e un pas, un pas scris printre rânduri, o carte. sunt gânduri care-ascund printre tăceri, tăcutul. Poate mi-am fost furia care-a secat pe veci, Ne-ascundem printre gânduri ce ne-au lovit o vreme, poate c-am fost nădejdea ne-ascundem să nu doară dureri care-au durut, ce m-a adus aici, ne-ascundem chiar de noi, iar sufletu-n noi geme, poate mi-am fost doar floare ne-ascundem de trecut ca să ne fim iar scut. sădită în ghiveci, poate mi-am fost doar eu… Ne-ascundem printre gânduri, căci gândurile dor, ia spune, ne recreăm din iarbă ca să ne fim copaci, cine-s… am devenit un lac, dar vrem să fim izvor, ghici ? ne-ascundem printre gânduri ca să ne fim iar, maci.

121 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Vera CRĂCIUN

Am scris pe-o frunză un poem să lAși o frunză să-ți șopteAscă

Eu aș dori, cu-n fir de iarbă, să scriu pe frunză un poem. Să lași o frunza să-ți șoptească, Cuvântul scris poate rezistă; el știe felul meu boem, Ea a știut de ani să-ți spună, În care toate mi se-ncurcă și uit din tot ce-aveam de spus, Cum toamna, toamna cea regească, De-aceea frunzei îi voi scrie, din dimineți până-n apus… Mireasma florilor adună! O, frunză, buna mea chemare, o, tu, mireasmă dintre flori, Să lași o frunza să-ți șoptească, Te-am căutat din zare-n zare, dar te-am pierdut de-atâtea ori, Cu glasu-i viu și colorat, Când, bând din verdele tău crud, din ruginiu-ți fermecat, Cum tu o faci să strălucească, Un mic poet am vrut să-ți fiu, cu straiul vremii îmbrăcat! Dac-o iubești cu-adevărat! Pe frunte lasă-mă să-ți scriu cuvântul meu de început, E bine, rău, chiar nu mai știu, dar cred că tu ai priceput Să lași o frunza să-ți șoptească Că-n dor de dor, în dor de frunză, în dorul dorului dorit, Misterul din surâsul ei Cu-n fir de iarbă-am vrut să mângâi al toamnei roșu Și să-i asculți vocea cerească înflorit! Atunci când cade pe alei! …și aș dori, tu, fir de iarbă, să scrii pe frunză alt poem, Cuvântul scris poate rezistă. Poetul pleacă… Ce boem! Să lași o frunza să-ți șoptească…

sub vrAjA toAmnei copAci în ArmurA toAmnei Primește-mă la sânul tău, Privesc azi pe fereastră și ochii mi-i ating Copac cu frunze aurii, De razele timide ce în amurg se sting, Ce-ai bucurat, de-atâtea ori, Iar un copac se zbate sub norii ce surprind Priviri și jocuri de copii! Căderea primei frunze; ce dor îmi e s-o prind! E început de toamnă, sunt curgeri din înalt, Primește-mă și-ți spun îndată: Prin ploaia, ploaia deasă și prin al frunzei salt. Ani mulți vor trece peste lunci, Ea pleacă în neștire sfârșindu-și al său rol, Eu nu te voi uita, ,,bătrâne’’! poezie Dar pân-atunci, dar pân-atunci… Visând poate la aripi, la păsările-n stol. Dar nu e visu-acela în care-ades plutești, Primește-mă să-ți simt mireasma Nepăsător să-ți pară chiar locul unde ești, De nou, de vechi, de tot ce vrei, Ci, este adevărul din verdele azi șters, Din astă toamnă ce-i frumoasă Când viața își urmează al său, unic demers! Și-ți luminează anii grei! Și iar privesc spre zare, iar ochii mi-i ating De razele timide ce în amurg se sting Primește-mă la sânul tău, Copac cu frunze aurii, Și-un alt copac se zbate, eu lacrima o șterg, Ce-ai bucurat, de-atâtea ori, A mai căzut o frunză... spre ea acum alerg! Priviri și jocuri de copii!

122 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 când toAmnA înfloreA Dar neştiind ce o aşteaptă În zbor, pe vântul care vine, Se clătină copacii mai triști ca niciodată În calea paşilor se-arată Și zarea își culege ce a rămas din zi, Dorind o mână s-o aline. Iar una dintre raze, ușor abandonată, Să nu calci frunza niciodată! Își mai ridică fruntea, cu dor de-a încălzi. Pe cer, în depărtare, alunecă lumina de vei puteA… Înspre amurgul tainic, amurg cu ochi de foc, În timp ce noaptea blândă ridică-ncet cortina De vei putea să-mi spui vreodată ce simți pe recile alei, Și străluciri de stele răsar din loc în loc. Când singură și-ngrijorată ușor te prinzi de pașii mei, Când vântul, cu privirea-i iute, dorește a te-nveseli, Ușor, apare luna cu vis de-ndrăgostită, Dar tu, cu gânduri abătute, începi ușor a te-ofili! Cu veșnic-aplecare a chipului spre noi, În timp ce toamna noastră de vânturi despletită Își căută odihna printre copacii goi. De vei putea să-mi spui vreodată… Ce mult aș vrea, ce mult aș vrea, Se clătină copacii mai triști ca niciodată Cum tu aștepți prea obosită sosirea fulgilor de nea Și noaptea își culege ce a rămas din ea, Și cum te-ascunzi nemângâiată la rădăcină de copac, Când una dintre stele, ușor abandonată, Iar chipul tău, iubită frunză, îmi spune să privesc, să tac! Își mai ridică fruntea, iar toamna înflorea! De vei putea să-mi spui vreodată ce simți când iarna-i călăuză, Când foșnetul ți-i tristul geamăt, când pe pământ tu ești te iubesc, te iubesc, toAmnă! doar frunză Și-asemeni ție, visători, cu alb la tâmplă, vâslind timpul, Te iubesc, te iubesc, toamnă! Te iubesc, de când mă știu, Suntem aceiași muritori, ce-și caută doar anotimpul! Când copil ți-adunam frunza și-o-alintam până târziu,

Până când plângeam prin ploaie, mă certam cu vântul iute, fArmecul iernii Ce lăsa fără de straie crengi cu frunzele căzute, Cât de alb este întinsul și copacii cât alb poartă! Până când ochii-mi zburdalnici, altădată clari, setoși, Acum îmi erau nostalgici și priveau neputincioși Printre ramurile goale flori de gheață se arată Și în liniștea deplină, sub privirea mea mirată, La o floare! Dulcea floare! De câmpie sau de-oriunde, Văd că iarna-i veșnicie și că totul este artă. Ce-mi șoptea că frigul doare și nu știe-a se ascunde

Și că tu, frumoasă zână, să le aperi ai fi vrut, Mă afund, intru năvalnic prin zăpada argintată. Doar că vântul te amână și te-oprește cu-un sărut… Toată zarea-i veselie, chipul zâmbetul îmi poartă, Soarele, de sus, șăgalnic, raze mii ar vrea să-mpartă Te iubesc, te iubesc, toamnă! Te iubesc, de când mă știu, Și natura, dintr-o dată, doar de alb e-nconjurată. Când copil ți-adunam frunza și-o-alintam până târziu! să nu cAlci frunzA Ce e mai frumos ca iarna, când lași grijile deoparte, Când lași albul să te prindă și un chiot să îți scape? Să nu calci frunza care-n toamnă De teama frigului ce vine, În al iernii, fulg-cetate, lacrimi, doruri sunt departe…. Va trebui să se despartă De ram, de păsări şi de tine! Ce e mai frumos ca iarna, când simți cerul mai aproape, Rămâne gol şi-n amintirea Când uiți vorbele mărunte și iubirile deșarte La ce-a fost verde-odinioară, Și simți fulg ușor pe buze ori sărutul său pe pleoape? Ea lin continuă plutirea, Căderea tristă să n-o doară.

123 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Rodica CĂtUN

TE IUBESC E străvezie ploaia, celestă, cristalină; E verde primăvară-n iubirea noastră divină. Zboară în zig-zag dorul, mă amețește; Zboară roiuri pestrițe de fluturi printre frunze Chipul tău superb în ochii mei rodește; Aurii, sângerii, ca dorul meu de pe buze; Îmi ești dulce-amintire, poezie, avânt; Se scutură tristeți din copaci dezbrăcați; Mi te sorb în suflet, te ador în gând. Noi zămislim iubire din fiori exaltați... Rup din infinit crâmpeie de culoare; Te pictez în vise, rapid, la întâmplare; NUFERI ROȘII DE AMOR Îmi arunc tumultul în cavalcada vieții; Mă hrănesc cu versuri, florile frumuseții. Ți-am oprit sărutu-n palme, dulcele meu rătăcit, Te arăt luminii, în zorii dimineții; Să pot fi o mare calmă, să te iubesc infinit. Ești splendoarea mea, simbolul frumuseții; Te-ai întors smarald lucind pe trupul meu fremătând; Cu ochii plini de rouă te respir, te privesc; A înnebunit și luna de-amorul nostru arzând. Veșnic îndrăgostită, îți șoptesc: Te iubesc! Sărutându-mi gleznele înfierbântate, subțiri, Te-ai topit pe sânii mei, cu parfum de trandafiri. TRĂIESC IUBIND Păr lucios de abanos îmi mângâie jadul privirii Îndrăgostite și tandre, pe tărâmul fericirii. Am urcat trepte albastre de lumină blândă, În visul iubirii tandre ne rostogolim cu dor; Am căutat sensul timpului în secundă; Suntem suflete-pereche, nuferi roșii de amor. Fragmente de viață am zugrăvit în vers, Corole de iubire am trimis în univers. TE AȘTEPT PE-ARIPI DE SOARE Abrupte serpentine de emoții voalate, M-au purtat pe-alei pustii de vise spulberate; Îți caut umbra în noapte, într-un ritual banal; Dezamăgiri cenușii m-au mușcat, m-au durut; În ferestrele-adormite bate luna de opal. Rănile mi-au sângerat, dar să urăsc n-am putut. S-au supărat trandafirii, petalele-au scuturat; Îmi curge iubire nobilă prin sânge; Mi-a-nebunit sufletul, n-ai venit, nici n-ai plecat... Nici sute de vieți nu mi-ar putea ajunge Ești o umbră străvezie, ascunsă pe-un colț de Să-mi pot oferi dragostea infinită, noapte; Flacără nestinsă, păcat dulce, ispită... Frumusețea ta-i divină, șoaptele-ți sunt fermecate; Mă numesc iubire, iubire înflorind; Strălucești ca un luceafăr, ai în păr doar nestemate, poezie Plătesc tribut sorții și trăiesc iubind! Palmele fine îți ard, buzele de dor ți-s coapte. O nălucă ravisantă, vis spumos, strălucitor, TOAMNĂ TÂRZIE Tu ești darul vieții mele, soarele meu orbitor. Pleacă din nopțile gri, ia doar stelele-argintii; Picuri monotoni de toamnă târzie Te aștept pe-aripi de dor, în curcubeul din zi... Mă răscolesc în suflet, cad pe-aleea pustie. Doar aurul din frunze se bucură de ploaie; FĂ-MĂ ZEIȚĂ, FEMEIE... Pe iubirea noastră plâng stropii, șiroaie... O spală de vini albe, candide, nevinovate, Sărută-mi, iubite, ochii de pădure fremătândă, De păcate ascunse în irealitate; Susură-mi șoapte de-amor, în iubire mă scufundă!

124 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Mângâie-mi trupul fierbinte cu trandafiri și lalele, POET NĂSCUT DIN LACRIMI.... Fredonează-mă în versuri, dă-mi strălucire de stele; Cutreieră-mi sufletul, nufăr alb, îndrăgostit, De versurile tale Răcorește-mi sângele, clocotind înnebunit; îmi e atât de dor, De pieptul tău mă lipește, liană dulce, de miere, poet născut din lacrimi Oprește timpul iubirii în secunde de plăcere și șoapte de amor! Și iubește-mă nebun, exaltat, înfrigurat, Îmi sculptezi candoarea Fă-mă zeiță, femeie, să fiu tot ce n-am visat... în cuvinte divine; TE IERT... mă găsesc mai frumoasă în rimele-ți line. S-a atrofiat zborul spre infinit; Te-am pierdut printre gânduri; Mi-ai ucis lumina, m-ai dezamăgit; mi te-ai rătăcit Mă mușcă durerea, rana e adâncă; într-un colț de suflet, Te-am vrut trecut de mine, m-am izbit de-o stâncă... într-un dor nesfârșit; Îmi sângeră iubirea căzută pe pământ; mai vino in vise Eu te-am crezut înger, ai fost doar praf și vânt; tandre, alambicate! Te-am divinizat, te-am iubit nebună; Fii poetul meu M-am luptat cu norii, cu apriga furtună, pentru eternitate! Să-ți pot oferi diamante din soare; Te-a orbit strălucirea, ai fugit în zare... ÎNVAȚĂ-MĂ CE-I IUBIREA Te iert și îți sfidez indiferența crudă; Nu știi tu să te bucuri de iubirea nudă... Învață-mă ce-i iubirea! Oare-i sufletul ce râde, ÎMI EȘTI SOARE-N VARA VIEȚII obrajii îmbujorați, buze-nsetate, flămânde, Curge nisipul iubirii în clepsidra timpului, coapsele ce-mi tremură, Mângâie maci sângerii buzele iubitului; sângele ce-mi clocotește, Săgeți lungi de soare aprig se preling pe trandafiri, privirea îndrăgostită, Cerul zâmbitor dansează în ale tale priviri. dorul ce mă-nnebunește? Mă porți pe aripi de suflet și mă dori și mă adori, Arată-mi tu ce-i iubirea! Îmi săruți mâna fierbinte, îmi dai sute de fiori... Eu nu știu, n-am mai iubit; Se contopesc gândurile în rug de dorințe-arzând; Am încredere în tine, Ne-mpletim inimile de iubire fremătând. te văd așa fericit... Îmi ești soare-n vara vieții, primăvară-nmugurită; Mă-nfior când te privesc, Sorb nectar de rouă albă, sunt atât de fericită! simt că mă îndrăgostesc... Învață-mă ce-i iubirea, DOR VIOLET îmi doresc să te iubesc!

Tresare ecoul tăcerii absolute; SUB TÂMPLA CERULUI Se contopește noaptea cu gândurile pierdute, Cu speranțe timide și roi de vise pure; Nu în case reci, străine, vreau să ne trăim iubirea, Câte emoții poate inima să îndure... Ci sub tâmpla cerului, să atingem nemurirea! Rătăcesc, năucă, prin lumea argintie Rătăciți prin roua verde, în iarba învolburată, A iubirii caste; mă dăruiesc ție, Să scriem versuri de-amor, să se mire lumea toată; Floare albă de nufăr pe o clipă târzie; Fiori dulci de fericire să-i tatuăm în cuvinte, Mi-ești dor violet, îmi ești poezie... Să rămână scrisă-n rime dragostea noastră fierbinte. Steluțe mă plouă și mă strălucesc; Vom picta dorurile în rozele-nmiresmate, Din visul de-amor refuz să mă trezesc; Ne-om umple trupurile cu săruturi ravisante E banală și tristă realitatea din zi; Și nimeni nu va putea să ne rănească iubirea; Te iubesc în noapte și în poezii... E prea nobilă și pură, darul ei e fericirea!

125 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Ioan GHEORGHIŢĂ

DĂ-NE, DOAMNE-N DAR... Ci păstreaz-o la piept, în chimir...

Viaţa este o negaţie Uneori vei fi ademenit, încercat A ceea ce-i va urma, Să dai graiul şi iubirea de daci... Şi numai suferinţa Nu uita că din brânci pe picioare-ai plecat Înseamnă adevăr Să ţii stele pe umeri, să ţii câmpuri de maci... Fiindcă iubirea E durerea cea mare Nu uita niciodată privirea din ochi, Ce lasă urme adânci Din straie, din locul acela nebun Împrejur, Al copilăriei, în care de deochi Ca două pietre vii Te-ai vindecat c-o frunză de alun, Ochii strălucesc Şi nu mor niciodată, Lacrima ta va rămâne în urmă şi-apoi Ca nişte săgeţi Mai nimic într-o zi fără ştire, Sufletele pătrund Poate că te-or scălda mii de ploi În eternitate, Cu imensă iubire... Dă-ne, Doamne-n dar Măreţia De-a fi mai aproape A TRECUT CÂTVA TIMP... Şi mai înţelegători Cu noi înşine A trecut câtva timp Şi mai mult De când eram obligaţi Cu tot, şi cu toţi Noi, oamenii simpli şi săraci, Deopotrivă !... De cei pregătiţi La şcoli de profil Şi colegiii de marcă, (marca SRI), NU UITA... Să plecăm cu valizele-n mâini

poezie Înspre alte ţări, Nu uita niciodată când pleci Înspre alte idealuri răsfrânte, La drum câteva lucruri să-ţi iei, Aveam cu ce, Dragostea, şi credinţa şi surâsul Atlassibul ne aştepta răbdător Şi încrederea-n şiragul de chei, În autogări supraaglomerate Iar şoferii în costume de zaid Căci paşii te vor purta conştienţi Ne povesteau cum e când intri În grele capcane – labirint în delir, În jocul acela riscant Nu uita dragostea nu se vinde în cenţi Şi plin de surprize

126 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Numit indecis şi complex, alba-neagra, Acum tinerii noştri iau calea Occidentului, Nu mai vor să audă De părinţii, de rudele lor Care s-au sacrificat Atât de firesc şi de hotărâţi Atunci, în ”89 Tocmai ca ei să trăiască liberi În ţara lor, Nu mai vor să simtă Mirosul tot mai înecăcios Al minciunii, hoţiei, corupţiei În care noi, oamenii simpli şi săraci, Aproape că ne-am pierdut Iubirea nefiresc de puternică Identitatea... A apei, a focului sau a pământului Redând-o mult mai rotundă Şi mult mai incoloră DIMINEAţA... Dimineţilor, serilor sau nopţilor...

Dimineaţa sub cer de-alabastru Ca o cupolă de mărgăritare FERICITU-M-AI FĂCUT... Mă îmbrăţişează gândul unui astru (doină) Alungindu-mi fruntea pe un nor de sare, Fericitu-m-ai făcut Unde mi-e trăirea cu simţiri caduce Când zburai cu tot cu lut, Însemnate-n piatra vetrei ca un cord ? Gălbior la buze rupt Parcă n-are cale, nici somn să se culce Şi la coaste slab de supt, Parcă-i vântul care şuieră la nord , Un izvor de poame acre Şi-n priviri cu stele sacre, Am uitat de toate, numai dimineaţa Îmi păzeşte straniu limpedea povară Mamă, te strigai atunci Ochii mei ca astre luminându-mi faţa Fericiţi îs toţii prunci Revăzută totuşi pe un colţ de seară... Numai eu mai fericit Căci din clipă sunt croit, Albă pânză mult subţire N-Aş FI CREZUT... Şi pe cant o altă fire, Un parfum vioi de soc N-aş fi crezut Cât o geană de noroc, Că timpul ar putea deveni gust, Fericitu-m-ai făcut Miros sau cine ştie ce culoare Când zburai cu tot cu lut... Sau cine ştie ce dorinţă, De la braţe, la picioare Că muntele s-ar putea topi de- atâta înălţime, Raze înflorind, şi-mi pare Că văile s-ar putea umple de dragoste Că sunt frunte-n miez de mac, Şi de ecourile ei până când s-ar revarsa Că sunt lebădă pe lac, În cele patru puncte cardinale , N-aş fi crezut Că sunt un ecou din cer Că lumina ar putea să absoarbă Cu vocalele din fier...

127 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Carmen ȘERB

noi ! şi zâmbete în toate sigur este undeva! culorile curcubeului. Sigur adu-ţi aminte Mi-e plină inima de noi Să aline toate să-ţi asculţi cândva Ca o suavă mângâiere Suferinţa greului! din când în când, inima! La ţărmul sufletului meu, Gustul emoţiei Fierbinte vară ce nu piere. Ce aripi iţi ţese cioburi Unda vibraţiei Prin ploi, cuminţi şoapte repet, Divin înțelese! Gândul se sparge Si -un gând ce zilnic mă adie, Gingăşie,fragilitate In cioburi de stele Cu feciorelnic dor cuprind Nobleţe şi răbdare Şi vise se sparg Din gura-ţi caldă buze fine… Drag şi intensitate In dorurile mele! Frumoasă abordare. Sculptată –n trupul tău să fiu , Dar fă-o la timp Tu drumul ai fost, Înaripată sărutare, nisipul fin şi auriu Dacă nu eşti atent, Ce duce niciunde Mângâie ţărmul a visare Eşti in contratimp Cuvinte rostite, Prin ochiu-ţi drag, ce-i verde viu. Intr-un eu latent! Pe nicăieri unde! Nu mai reușești Din paradis arunca luna Să te dezlegi, Înțeleg, iubirile mor, Lumini răsfrânte-n sărbători , Nici să iubeşti Pe cruci răstignite, Iubire in de - argint pocale, Ceea ce alegi! Asfinţituri ce plâng Sub cerul stelelor surori. Decât spărgând ziduri De nimeni ştiute! şi spaţiul tău orb. In trup arzând inima-mi bate , Străbătând viduri Iluzii ce-au fost, M-ai înviat cu vorba ta, Ce viaţa iţi sorb! In căderi adânci Prin desfătarea vocii tale De fapt te complaci Cuvinte ce mint, Îmi regăsesc menirea mea! în supravieţuire Din suflete stânci! Altora displaci povAţă In dispreţuire! In loc să trăieşti Speranţe deşarte, Există atâta frumos Viaţa la maxim. Deziluziile dor, In jurul nostru Spre frică păşeşti Așteptări sparte, In prăpastie proxim! Fără viitor! poezie Un tablou spumos Pictat maiestru! De resemnare fugi, Cer, râuri şi flori Nu strângi ninsori Superbe culori Dintr-un cer întinat, Albastru marin Nu te opri din vis Implacabil soroc, ŞI ochi albaştri Ridică înalte rugi Azi eu am aflat! De plimbat în doi... Fă-ţi un paradis![ Există tandreţe Doar c-ai obosit Mă duc către zări, Linişte-n cuvinte şi nu mai vezi malul! sa vindec trecutul Ce cu mândreţe Continuă îndoit si eliberări Vor să alinte! Atinge irealul! să înghită durutul!

128 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Andreea CERȘEMBA

MELANCOLII DE TOAMNĂ A MEA STRĂBUNICĂ În memoria Mariei a lui Forgon Si frunze cad atât de lin și umplu de culoare Pământul căruia i-e dor sa fie-atins de soare. Pe-o prispă-ngustă găseam mereu căldură Prea blând îmbrățișa natura cu razele-i bogate, Indiferent de anotimp, de vreme sau de ceas. Acum nori grei astupă cerul, de parcă ar fi noapte. Prea bună, cu dragoste fără măsură Ne-mbrățișai, ciupindu-ne de-obraz. Ca la concert, se-aud bătând aripi in depărtare Și-n urma lor e rece cerul și parcă mai trist pare. Și noi te chinuiam, că ne-nvățau părinții Un fior rece mă străpunge și sufletul mi-apasă, Și te trăgeam ușor de nas când te pupam. Mă încălzește ea, natura, ce-atâta-i de frumoasă! Îți făceai cruce și pomeneai toți sfinții Când, de la poartă, Forgonoaia te strigam. Adie vântul și în aer se-mprăștie parfumul De struguri copți, de must dulceag și de nuci cu duiumul. Of, străbunică, frumos ne mai cântai Miroase-a doagă de butoi cu grijă opărită Și doine și balade, parcă erai un înger. Cu iodul frunzelor de nuc , pentru vin pregătită . Nu-nțelegeam atunci durerea ce-o aveai Și dorul ce urca până mai sus de cer... Privesc în jur și caut verde, dar prea puțin găsesc. Copacii, pajiștile, toate pe-alocuri ruginesc. Șiraguri lungi de fructe muiate-n must și-uscate In arămiu se-mbracă acum natura-nfrigurată Ne așezai la gât să le mâncăm pe drum. Ce-și pregătește roadele pentru-o toamnă bogată! Erau atât de bune și-atât de parfumate... Cu gura plină-ți spuneam „rămas bun! ” AMALGAM... Când ai trecut de nouăzeci, Prin soare, prin cer și prin nori Cu greu îți aminteai... Pătrund zeci de mii de culori Și de vorbeam ore întregi, Si sărbători. Cine eram, uitai... Prin verdele ierbii, prin rouă, „-Sunt strănepoata dumitale, Trec stelele și luna nouă, Sunt fata lui Marcel!” Dar iată, că plouă. Oricât mă străduiam de tare, Nu-ți aminteai de fel... Prin doruri, iubiri și oftat, poezie Mă trec , că în piept te-am purtat Erau și dăți când ți-aminteai Și ești vinovat! Și-mi spuneai de la poartă: „-Ești fata lui Marcel, așa-i? Prin ochi și prin buze fierbinți, Vin să te pup, nepoată...” Prin lacrimi ce nu sunt cuminți, Mă scoate din minți... Mi-e dor de vremea când erai în viață... Prin mine ,prin tine, prin noi, Acum, când trec pe strada pe care locuiai, Trec zâmbete ,tornade și ploi, Mi-apar, prea triste, cristale mici pe față Prin noi, amândoi. Când văd că nu mai este căsuța ce-o iubeai...

129 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Melania CUC

ABIA M-AM NĂSCUT Liniștea odăii s-a înfășurat în rochie neagră. Între mine și perechea de mâneci ,,Pe cer, Stă rugăciunea, O parașută din mătase violetă!,, Un alt mod de-a vorbi Silabisesc mesajul și trec mai departe Despre timpul La fleacuri ce strălucesc de-mi iau ochii. Care mă desenează-n cărbune, În bruma de pe frunzele trandafirului Pe foi de hârtie. E vară epocală. Lapovița e roșie-n cerul de gură. Nu vreau să uit niciun detaliu Bate în geam, în ițe și în spată Din ziua în care Covorul cu păunii prăsiți Beau și mănânc relativ sănătos La curtea Regelui Soare. Iar la celălalt capăt de lume Sunt un troian refugiat din istorie, Paznicii de pace trag concluzii Gânduri albe După jaful din muzeul cu exponate din ceară. Printre tot atâtea perne brodate Între noi, Și de umerii serii Doar hăul dornic de dragoste Cad zaruri de piatră Și o femeie îngenunchind pe ghețari. Peste tăblia cu mărgele de sticlă. Cresc idei și narcise involte în loc de licheni. FĂRĂ URMĂ ORA POTRIVITĂ Într-un singur punct, Apa eliberează zăbalele noi; Nemarcat pe manșeta Galopez Cămășii apretată cu zahăr, În dorința-mi Locuiesc de o vreme. De-a fi dansat pe Titanic; Beau apa-fiartă din cuburi de gheață, Înghit oameni, plante și obiecte de preț. Într-un gest de frăție E ora potrivită Cu orientul cel palid față. Să pictez cu zaț de cafea neagră Păcatul e proaspăt Pe dantelăria de spumă, Și-i opium în pâine și-n sare, Să descresc crengi, În vreme ce, poezie Să rup în fâșii străzile Pe cadranele cu secundele frânte, Pe unde Se plimbă, în zori, Umbra mea numără bani Piromanii. Fără frică de hoți. Celebrele viori Se sufocă ÎNTRE O PERECHE DE MÂNECI În borcane cu greieri... |Motive, Dar, inima mea nu mai așteaptă Filozofii, Răspunsul la întrebarea Pahare cu absintul cel verde Pe care am consumat-o ca pe un drog interzis. Stau între mine și masa

130 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Din care cresc Sentimentul de frică ne îmbracă Iasomiile ambalate în foi de ziare. În gânduri cu herpes la gură. Locul meu, scurt și îngust La ce te gândești? Cât un pantof de curtezană Vitrina asta e plină cu medalii nemeritate. Dintr-un Shanghai Brusc mi s-a făcut foame Din care Și în bucătăria de campanie Mi-a mai rămas Sunt doar țurțuri Doar urma Jumătate candel, Unui cireș cu flori-roz Jumătate sare din lacrima Uitate-un herbar. Uscată de soare. DE-A MOARTEA ARMURIER

Zboară E duminică după amiază. Așchiile dimineților Stau În care mă rog Lângă mormanul de crengi De parcă aș citi un edict latin. Înflorite ca părul unei călugărițe, Liniștea mea e plină de noduri în gât Ce privește lumea gălăgioasă Dar îmi sunt încă întregi Din geam. Zidurile, Se țin de mâna mea Pereții ce stau între noi Poveștile uimitoare Pe nevăzute, Și ar trebui să le scriu cât mai am Pe neauzite. Memoria ca pâinea aburindă. Pipăi gerul înflorit din nimic, Stau! Orbecăi prin semințe Din leșul anotimpului trecut razant Și prin strane cum sunt Prin lume, Cele de la bisericile ridicate în aer. Mi-a mai rămas întreagă, În ochiul coșmarului, Imaginea cu Bolnavul de cancer Câmpul de maci sângerând. Se târguiește cu vântul, Humusul plantelor e moale Cu pământul... Ca degetele Tot elemente care cântă Cu care Despre viață, despre naștere. Prindeam cocarde de hârtie creponată Jumătate din grijile lumii sunt albe la față. La reverul iubitului. Cealaltă jumătate e doar o jiletcă Cine e el?! De toreador Singurul dintre muritorii Ce se joacă de-a Moartea Care-mi știu pricina, Într-un spectacol fără spectatori, fără arenă. Temerile. Sunt un armurier ce-și însoțește stăpânul ALCHIMIE În expediția morilor de vânt. Dau aurul pe cenușă. Eu sunt materia. Negociez doar vremea în care Tu, ucenicul vrăjitor. Caii din herghelia tatălui meu Ne stratificăm separat singurătățile Umblau fără frâu, fără potcoave. Și spargem în dinți În vânt; Eprubeta cu maiaua la elixirul vieții. La trap, Doar o mostră de curaj de-am avea, La galop. Să gândim că am putea evada, Peisajul interior al vasului Să stăm lungiți direct pe nisipul E plin cu efemeride, A mii de clepsidre. Nu mai am loc Zici, că...timpul s-ar nărui peste noi, Să întorc arcul ceasornicului Că am scoate fum În care Doar privind înapoi? Pasărea fără somn Stafiile Gomorei?? Își schimbă penajul.

131 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Mirela NECULA

un pic din vechiul soAre beți şi vinovAți de iubire

Am șlefuit ghetuțele cu amintiri strânse, Cu versuri nevinovate îmi permit a scrie, Ce stau ca două pietre vorbitoare distinse, În şarada vieții şi tu şi eu trăim în poezie, Care au generat o rapsodie reascultând înaltul vis, Într-un fragment ce sopteşte dor, în capătul de cer promis. O Iliadă de iubire strecurată în imagini, Una poartă iubirea mea vie dincolo de cuvânt, Vis după vis în fantezia fiecărei pagini. Ce străbate pământul şi naşte al universului cânt, Condeiul l-am înmuiat în al brațelor parfum, Mustind de tandrețe, privind la porțile raiului, Şi păşim cuminți şi drepți pe al nopții drum, O floare ce plutește în vânt în brațele soarelui, Serbând orice clipă în alint şi multe urme sfinte, Ce a adăpostit o stea din versul apropiat, Cu sufletul păstrat la tine în toate iernile cărunte. Strângând şiretul până puterile mi-a sfâşiat. Şi aud cum plouă infernal în anii vechi cu nelinişti, Și-am înmuiat ghetuța în învolburatul amor, Să nu intru în ilegalitate, să iubesc cât infinitul dator. În care aspru îi prețuiesc cu gustul oamenilor trişti, Cea de-a doua nu are nici zâmbet, nici cuvânt, Doar noi ne-am umplut paharul cu rai şi mântuire, Deschide larg şiretul să privesc adânc, Şi ne privim ca doi orbi viteji, beți şi vinovați de iubire. În declinul frigului îmi păstrează comorile vitalității, Un pic din vechiul soare şi toată aroma frumuseții. te-Am căutAt în cArteA vieții, drAg român, În odiseea vieții în care trist mă regăsesc, Drag român cu sufletul păstrat în ie! Invoc o rugăciune şi mărturisesc, Amprenta tristului zbor am trimis-o în agonie! Că mâinile mele în statornic drum cu revelație creştină, Şi sunt mândră-n horă aşteptându-te pe tine! Te apropie, iubire, veşnicul meu aliat fără vină! Cu flori la fiecare mână să ridicăm viața din ruine. Te-am căutat în cartea vieții în brațe să te strâng! Ai străbătut şir de munți cu veşnicul nimic! Cu mugurii firavi din ochii ce mereu plâng! poezie Dar te înşeli, române, eşti falnic cu veşnicii plin! Pe a cerului punte îngenunchez ca-n anii vechi, Eu te aştept în noaptea înstelată cu mugurul iubirii voinic! Cu surâsul ochiului timid, în uitarea timpului hain! Să se şteargă răul din condei, să-ți răsară dragoste Şi petrec cu gândul sub stejarul străbun! mănunchi. Cu hainele cele mai bune, îți cânt drag român! În neputința vorbei să nu mai măsor, Şi-ți construiesc o nouă vrere în al iubirii altar! Nici anotimpul urii, nici timpul stăpân pe dor, Să ştiu că n-am trăit degeaba în acest veşnic coşmar! În zbor lucid spre lună iubirea mea să te strige, Hai, române, înfăşurat în versuri ca zeii! Inima să ți se supună de fericire fără a se mai frânge. E vremea să ne iubim şi să învingem fariseii!

132 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 spre Adevār, din ActivitAteA AsociAției scriitorilor „AegYssus” din Spre adevăr şi lumină mereu ai plecat capul! Predestinat ai fost cu surâs şi iubire la tot pasul! județul tulceA Ai simțit şi ai crezut că sufletul cuprinde! Tot continentul dragostei din orele plăpânde! Din lut şi din duh sfânt ai ridicat curat! A vieții piramidă din braț de nori cu sufletul păstrat! Pentru o picătură de iubire ce soarele stăpâneşte! Ai străbătut divinul ce sufletu-mi păzeşte! Veşmântul realității este oglinda îngerului viu! Care te pofteşte la nemurire şi-n ploi, şi-n pustiu! Doar tu ai calea dreaptă în suflet cuibărită! Şi puterea iubirii sacre pe cărarea vieții zidită! toAmnă!

Mă porți pe aşternuturi arămii, zăpăuce! Cu a ta năframă prin a vremii petală! Chiar daca urc muntele fără a şti unde mă duce! Mă-intorc la a vieții poartă să îi cer socoteală! Doar cu iubire viața mea s-a luminat în a ei cerdac, Poate cu un anotimp, poate cu un veac, Chiar dacă graiul îngerului sfânt a fost departe, Am colorat divin orice piatră primită în spate. Căci am iubit blajinul cu răsăritul în floare, Să beau fericirea cu cupa cea mai mare, S-o împart doar cu destinul, departe de mulțime, Să n-o năucească parşivul, necunoscutul fără nume. Şi-am ancorat-o cu a Creatorului mână, Cu rost, cu liniştea din cer, departe de lumea păgână. drAgă toAmnă

Dragă Toamnă, cu culorile inimii mele în ramă! Cu foşnet în şoapte dezgoleşti copacii de aramă! Dar umpli ale lor ramuri cu iubire de cobalt! Când şuieră vântul să o împrăştie de la mic până la cel înalt! Să culeagă roadele din suflet în şuvoiul nopții, Să aibă inimile sus, cât mai aproape de cerul sorții, Cu utopii pe aleile îmbrățişării să ştim că avem cu toții, Blândețe în abundență şi fericire cât muntele tăcerilor, Să ne iubim, dragă Toamnă, cu taina razelor, căci suntem aurul stelelor !

133 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Anca Maria DAVID

AȘ PLECA ÎNTR-O SEARĂ Taci și ascultă zumzetul albinelor, Cum se scurge pe buze parfumul florilor, Aș pleca într-o seară de iarnă, Taci și ascultă murmurul apelor, Bântuind într-o lume hoinară, Cum îmi suflă în păr briza mărilor. Aș lua pe sub haine o vară Să-mi țină de cald când îngheață afară. Taci și ascultă inima îndrăgostitului Care bate secunde în tăcerea cuvântului, Aș pleca într-o seară de vară, Taci și ascultă pașii pământului Cu ploile încolăcite de gară, Care vibrează în vâltoarea sufletului. Te-aș chema din veacuri străvechi, Să-mi prinzi cireșe la urechi. Taci și ascultă stropii de ploaie, Cum bat la fereastră șuvoaie, Aș pleca într-o seară de toamnă, Taci și ascultă izvorul din odaie, Cu frunzele agățate-n liane, Cum se scurge iubirea pe foaie. Aș dansa cu umbre orfane, Aruncând pe asfalt privirea din iarnă. Taci și ascultă furtuna din icoane, Cum se cutremură pământul în piroane, Se rup norii într-o ploaie rece de toamnă, Taci și ascultă cuvântul din canoane, Se scutură frunzele într-un vânt aprig de iarnă, Cum vibrează sufletul în strane. Copacii scârțâie și gem sub povara vântului, Oamenii aleargă zgribuliți din calea crivățului, SĂRAC DE MAMĂ, SĂRAC DE Doar un singur cerșetor așteaptă să audă zăngănitul TATĂ monedelor, Aruncate printre stropii reci de ploaie, Sărac de mamă, sărac de tată Foșnind frunzele în zbaterea gândului îndoit de vre- Cu lacrimi îndurerate, printre străini eu am plecat muri tulburi, Pentru un colț amar de pâine, copilul singur l-am lăsat. Năvălind peste lume Trecut-au anii în pribegie, Ploile aruncate cu furie de toamnă, Copilul mare se făcu, Doar o singură frunză mai rămâne agățată de Crescut cu pâine chinuită, creangă, El nu mă mai recunoscu. poezie Privind covorul de frunze galbene, Acolo sus în deal la vie, Ea nu se mai teme de moarte. O cruce mare a răsărit, Se rup norii într-o ploaie rece de toamnă Sub ea se odihnesc părinții, Uitați de atâta pribegit. TACI ȘI ASCULTĂ! Sărac de mamă, sărac de tată Sub ei pământul s-a surpat, Taci și ascultă geamătul codrului, Iar eu cu inima îndurerată Cum trosnesc ramurile în bătaia vântului, Peste mormânt m-am aplecat, Taci și ascultă glasul pământului, Pământul tot l-am frământat, Cum doinește frunza în foșnetul gândului. Cu lacrimi arse l-am udat.

134 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

O mână caldă m-a atins pe umăr, În bătaia ploii, Era copilul de altădat’, Curgeau visele și norii. Cu o voce stinsă m-a întrebat Pe unde-ai fost? TE IUBESC! Unde-ai umblat? Te iubesc cu mâinile întinse spre stele, E URĂ ÎN LUME Cu florile prinse de brațele mele, Cu privirea încolăcită de culorile primăverii, E ură în lume, plânge o mamă, Cu razele de soare prinse-n șuvițele verii. un fiu ce-și caută nume, o soră trage oblonul Te iubesc cu ramurile agățate de nori, să intre lumina din umbră, Cu verdele aruncat în vise ce-mi dau fiori, un tată strânge cureaua să-și vadă Cu murmurul sufletului în vâltoarea șoaptelor, copiii crescând printre nori, Cu tremurul glasului în vârful munților. cu visele înfipte-n culori, gustând din parfumul cu flori. Te iubesc cu frunzele verzi ce foșnesc la fereastră, Mă doare, te doare, ne doare, Cu izvorul iubirii ce susură în viața noastră, crește răutatea în izvoare, Cu pași mici valsăm ușor, legănând timpul sub nori, ne jignim, ne îmbrâncim și nu ne oprim, Ascultând simfonia pașilor aruncați în culori. nici frâna de mână n-o stăpânim. Aruncăm cu noroi, murdărind tot ce-i bun, TRAGEM OBLOANELE LUMII rămânând în urmă doar scrum, se destramă valori lăsate pe drum, Se prinde carnea de suflet, călcate-n picioare, pierdute în fum, Urlă durerea printre coaste, nu mai credem în noi, ne-am pierdut în decor, E furtună și haos în privire, am renunțat la iubire pentru un pumn de cenușă Inima se zbate în neștire. ce ne atrage într-o lume plină de ziduri, Disperarea acoperă glasul iubirii, zdrobind tot ce-i sfânt într-o mie de cioburi, Ne izolăm în cămăruțe obscure, transformându-ne-n roboți fără suflet Intră singurătatea pe scena vieții, ne întrebăm cine suntem și încotro Plângem că nu mai avem spectatori, alergăm sub o mie de gânduri. Să ne privească, să ne asculte, să ne vorbească. Uităm că suntem muritori Și alergăm după iluzii efemere, LA STEAUA Pline de praf și de durere, Ne închidem în noi înșine Umblam pe străzi în suferințe, Și ridicăm ziduri sufletești, Cu haina plină de dorințe, Învârtindu-ne în cercul nostru strâmt, M-am agățat de-un colț de stea, Tragem obloanele lumii. Râvnind la steaua mea, Plimbându-mă sub clar de lună, CÂRDURI DE CUVINTE Cu buzunarul plin de vise, La steaua-n ceruri ce strălucea, Adun în mine noian de crengi, Visam s-ajung cândva la ea. Cuvinte tocite, cuvinte-nflorite, Zării o umbră ce se mișca, Lacrimi și riduri pe genele lungi, Sub felinar se legăna, Clipe uitate în sertar păstrate. Pe un fir de iarbă se înălța, O dragoste neprețuită, Vântul îmi aduce aroma de toamnă, Ce-n inimă se tot zbătea, Strugurii sunt copți, frunzele sunt coapte, Și tot zbura și tot cânta, Se aude-n zare foșnet de vioară Încolăcindu-se de stea, Și din depărtare plânge o chitară. În forfota gândului, În șuieratul vântului, Cârduri de cuvinte zboară peste dealuri, În foșnetul pământului, Norii poartă trena iubirilor boeme, În cer se năștea o poveste Luna ne veghează pașii din adâncuri Sub petale de stea, Și ne luminează lumea din străfunduri. Spusă pe la ferestre

135 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Gheorghe OANCEA

privire spre univers Având ca soră bună limba cea maternă Pentru-a putea trăi o viață cât mai demnă Nașterea fiecăruia este un minuscul eveniment cosmic - Istoria-i și ea alăturată Rânduit de Divinitate în drumul cel mare al Creației Pri- Ca o sinteză- a NAȚIUNII toată mordiale Cu fiecare palmă de pământ Fixat în mișcarea de titirez a axei pământești Să înțelegi al țării întreg veșmânt Care ne poartă înspiralat spre strălucitoarea Stea Vega Și tot ce-i sânge de martiri și voievozi Tu să transmiți cu mir pentru nepoți Ne-a fost dat să deschidem ochii peste apele și uscaturile S-asculți cântarea clopotelor toate Terrei Care-au bătut prin vremi a unitate Gândind mereu a curiozitate … la alte ființe astrale, Și-a suferințe , și-a nădejdi Care și ele, ca și noi, aparțin aceleași Demiurge creații Ce au rămas înscrise în răboji Însă, în alte ritmuri, și cu altfel de îmbătrâniri. Pe Ștefanul nostru cel Mare și Sfânt Să-l porți mereu în suflet și în gând Existența noastră se consumă din primăveri în ierni Așișderea și pe Viteazu - Banul Sub forma repetată a unor ,,deschideri și închideri ”ener- Căci el deschis-a poarta cu Ardealul getice Să - și pună tot românu-n unitate Ca niște reînvieri și încetiniri ciclate timpual Putere și speranță în ….vecietate! În mișcarea asta gigantică ,,parcă” fără de sfârșit În brazda de pământ ce germinezi Să întărești tot ce e sfânt și crezi! Materie – energie - mișcare în fizica și chimia divină- Că încă se mai stă la pândă Unde, chiar și Pământul în drumul lui aparent neobosit, La un semnal anume să ne stingă! Răsuflă din când în când flăcări de foc și zguduiri Când Eminescu dă semnal de- adunare Trezindu-ne la realitatea că duce ,,povara” cea mare. Să ieși la luptă pentru apărare Prea mult ne-am chinuit pe-acest pământ Pe această traiectorie galactică uriașă Ca să uităm ce-am pătimit…. în amănunt. Noi suntem un cumul de umblete și popasuri poezie Privegheate de Atotputernicul Suprem Există printre noi destui, Până în clipa trecerii la pulberea cosmică. Care susțin grotesc - dizarmonii Că patria ar fi cuvânt uzat Ce n-ar mai trebui nici pronunțat! gând de țAră Fie-le spusele pustiu și amăgire Pentru-a veni urgent din rătăcire Fie-ți gândul sfințit în geografia ta Căci Domnul nostru - Dumnezeu Căci ea te—nvață…. ce e patria! Unire vrea-n poporul său.

136 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 reginei mAriA Rădăcini muntoase numite de localnici ,,colțani”, Loc tradițional pentru păstorit… din antici ani! Cu margine estică lagunar - histriană Vlăstar de ducesă și spiță de țar Dar și cu vestigii de epocă romană și diciană. Prințesă distinsă prin sânge patern În paroxismul orogenic, numit hercinic Ajunsa-ți coroana pe al nost hotar Ți-a alăturat culmile granitic- plutonice ale Măcinilor, În vremuri când țara gemea de amar! Care astăzi străjuiesc solemn, cântecul Dunării În drumul ei tulbur, prin vremi, spre contopirea cosmică. Iar, Nando al tău solemn, ne jura Urmat - au mișcările kimmerice - triasice Ortodox - Credință în suflet și faptă Generatoare de erupții năpraznice pilow - lava Prin sunet de clopot românul vibra, Înălțătoare ale platourilor vulcanice ale Niculițelului O țară întreagă, știați ce dorea! Rânduite a deveni o lume magnifică și sacră dobrogeană- Odihnind, mărturiile paleocreștine ale prim- martirilor întru Din arcul carpatic un strigăt tuna Hristos Ardealul, e inima țării! Din vremea necruțătorilor împărați Valens- Valentinian. Un plânset milenar preumbla Stresul tectonic mezozoic suspină, înșirând culmile Rămas moștenire din vatra de sânge. mamelonare Ale Somovei baritinice, Tulcei și Beștepeului Voi, majestăți, regi de credință Ca într-o horă a născătoarelor marilor faceri, Ați înțeles ce lacrimi curgeau Dând solemnitate și semeție horstului dobrogean Venind dintr-o matcă-n durere adâncă… Spre dominarea hipsometrică a grabenului deltaic - Și toți așteptau cu nerabdare o sfântă și mare poruncă Unde forțele fluvio - marine au zămislit cel mai nou pământ al țării: Și frontul de luptă acoperă ȚARA…. Mirifica Deltă - ținut al peucinilor încontrați cu Oroles sau Tranșeea soldatului fierbea de un crez aliați cu Ziraxes Îndemnul Coroanei putere îi da Nu uităm, cretacicul calcaros al Babadagului Să sfarme în țăndări pe cel ce ne-ocupa! Cu frumoasa silvă dobrogeană - brodată cu specii submediteraniene Din zbaterea voastră nespus de sublimă Lângă care, pe un inselberg, vecin cu Tașburunul Ieșit-a o mândră și mare UNIRE Tronează semeț, din vremi istorice, Cetatea Heracleea - De-a pururi din suflet de nație pură De unde, voievodul Mircea cel Bătrân privea în zări… Fie-vă numele... neștears-amintire! Până la Marea cea Mare, exprimându-și domnia și milostenia românească. Iar visul regesc din țărmuri de Balcic Așezământul nostru edenic este completat cu formațiunea Întins peste ape de - argint ale mării litică a loessului Să fie un semn al iubirii supreme Spulberat și depus de eolizațiile pleistocene Un cântec doinit în liniști eterne… Sub efectul glaciațiunilor, când, În țara noastră era un climat rece periglaciar Cu intense și întinse pedimentații - fAcereA istro- pontică Locuri în care s-a depus praful galben, loessoid Și unde, ulterior, prin instalarea stepei Dobroge, pământ ales, binecuvântat Aveau să se formeze pedonurile întreținătoare de viață - Ca nicăieri în țară, atât de armonizat Cernoziomurile și soluri bălane, spre slava Frumos te-a mai clădit ATOTPUTERNICUL! îndumnezeiască! Prin minunile sale ce definesc teluricul. Dobroge, pământ ales, binecuvântat Mai întâi ți-a dăruit infracambrianul șistos al Casimcei Ca nicăieri în țară, atât de armonizat Unde gliptogeneza îndelungată a milioanelor de ani Frumos te-a mai clădit ATOTPUTERNICUL! A mai păstrat ceva din cutele cadomiano- caledonice - Prin minunile sale ce definesc teluricul.

137 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Sebastian GOLOMOz

ABECEDARUL EMOţIEI Şi din visul intitulat credinţă M-ai privit tu, angelică fiinţă În iubire, de victorie, De soarele ar rămâne fără dinţi suntem pe deplin Cu zâmbetul neptunian mă alinţi conştienţi dimineaţa, De n-aş şti să fac din furtună soare când unele sentimente Aş fi mai şters decât un cod de bare sunt evidente chiar şi Să n-avem convingeri deshidratate nerostite. Şi să îi facem iubirii dreptate

Tineri ca o promisiune Hai să ucidem tăcerea ostilă şi hotărâţi ca lumina, În cartea noastră scriind prima filă alegem să vorbim mai puţin şi să simţim mai mult... În concluzie, mutatis mutandis, înainte de a iubi Viaţa ar putea fi, la fel ca în vis. sunt pregătit să sufăr, alături de mine e MAI TÂNĂR condamnată să vadă CU UN VIS ÎMPLINIT viitorul în roz. căzut în meditație Sub privirile mele brizei de vânt îi întorc și celălalt obraz rememorează înaintând în orele nocturne cu viteza abecedarul emoţiei, unui retrograd notoriu îndrăgostit într-un gest de tandreţe o sărut pe frunte şi cu delicatețe floarea de o frumusețe eclatantă - fără mişcări regizate – își îmbrățișează vioara - fluture rugând-o la pieptul meu să-i învie iubirea îngropată se cuibăreşte în cimitirul visurilor de ludicul orgoliu poezie un poem. într-o intimitate sonoră sensibilitatea ei (IM)PAS ÎN DOI mi-a arestat preventiv inima iubita mea atentă la detalii Lacrimi mari înăbuşite, vis rotund a lăsat surâsul să-i divulge feminitatea Eu în culori masculine vă ascund între noi se perindau umbre melancolice N-a lăsat alba pasăre să moară iar timpul inexpugnabil a întins Speranţa de sub o lumină chioară un covor hibernal curios ce pași vor îndrăzni să-i culeagă fericirea

138 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 sub ochii cerului blajin mă simt IUBINDU-TE, MĂ-NDEPĂRTEZ mai norocos cu un poem sideral DE TINE mai bogat cu o speranță albastră mai tânăr cu un vis împlinit. amestec funambulesc de raze de lumină şi de întuneric SINCERITATEA CA O CULPĂ doar o linişte aparentă dimineaţa oraşul respiră mai greu În iarna asta nehotărâtă sărbătorile defilează cu umerii împovărați după o noapte întreagă de de nostalgia farmecului meditaţii cu perna în braţe pe care l-au avut odinioară alerg să prind tramvaiul străzile sunt mai goale decât copacii spre un zâmbet din turtă dulce în timp ce pe luminițe le-au înghițit pretexte puerile te zăresc şi am obrajii în flăcări cetățenilor le mai scapă ajung în faţa ta dar câte un surâs politicos sufletul meu trece neobservat ca paravan pentru obturarea ca o notă de subsol fericirii expirate la picioarele tale

Neliniștile cromatizează viața cotidiană în staţia ultimei iubiri din buchetul cu amintiri nemuritoare tu ai îmbrăţişat alt vis regretele tardive fredonează un șlagăr mie-mi place verdele pentru că mult mai trist decât vântul şi ţie îţi place pe ringul singurătății gândurile iubesc poezia pentru că valsând lipsite de fantezie doar ea ne mai vede împreună

Sedusă de o imaginație luxuriantă iubindu-te, mă-ndepărtez de tine ex libris meis luând cu mine floarea roşie inepuizabila speranță ce nu ţi-a plăcut se trezește din timiditatea adâncă s-o păstrez pe albul pian după suferința în iubire sau ce-mi va cânta agonia sentimentelor Golgota mântuirii spirituale până când amintirea ochilor tăi avem curajul să ne asumăm se va stinge-ntr-un poem sinceritatea ca o culpă care să-mi redea noi doi complici dreptul la fericire. cu o lună boemă. TRISTESSE MADEMOISELLE Când gândul e strivit În dimineaţa blondă iubita mea în pumnii îndoielii și M-ademeneşte cu buze de cafea inima se lasă orbită de para de lumină întunecată, Mă sărută chiar fără niciun motiv când ego-ul se ceartă Uneori la modul nepersuasiv cu speranța și Mademoiselle, înger indecis şi rebel, trupul se face pitic Mă face capriciilor ei fidel în căușul palmei gri, când, excogitativ Azi mă vrea tandru, mâine romantic ori îl condamni pe Dumnezeu Abstinent sentimental de-atâtea ori pentru că ți-a refuzat întâlnirea mult visată cu Îi ia două zile să mă iubească „les billets verts” Bag seama că-i place tura rusească inevitabil devii prizonierul tristeții – Când e perfectă, când crudă pacoste cea care dezavuează Dar tot o susţin mereu cu dragoste. dreptul la fericire.

139 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Violeta Daniela MÎNDRU

AM UCIS TOAMNA Printre degetele tale, ca în copilărie Când puteai să cânți din orice Înserare mută…pași risipiți în tăceri Nu mai sună vesel ca al unui fluier Numărând clipele în întuneric Ci șoptit, îngândurat, ca un geamăt Și nu știam că erau ultimii pași După un sărut furat în taină Ai toamnei ce se scutura în noi. cuvinte zălude risipite între un șuierat și altul… O bancă uitată printre șoapte de copaci Și zdrobirea toamnei sub pașii împovărați Neclintită ca eternitatea De lucruri ascunse… nerostite încă Și eu… pierdută-n zarea tulbure Doar cu lumina ochilor tăi De-ar putea pluti cuvintele s-ar face pod Trec liceeni frumoși ca fericirea. și-ar micșora distanța dintre noi… Și vocile lor, sunete de privighetori … de s-ar auzi sunetul inimii Iar glasul meu, ca al păsărilor negre ar fi tunet în cer și s-ar coborî pe pleoape… dispare topit în tăcerea de cremene. dar e liniște și tu ai uitat… Am o vină. și toamna a uitat Am ucis toamna… să-și mai scuture frunzele.. Cu lacrimile ei galbene am tămâiat văzduhul Apoi i-am risipit cenușa spre cer Printre alte anotimpuri arse. PĂDURE DE ILUZII

Uneori simt aripa unui înger pe frunte DE-ATÂTA LINIȘTE Scutură roua trandafirilor în palma mea Și mi-o dă să o sorb ca pe apa sfințită De-atâta liniște copacii au uitat Se cuibărește în mine lumina Să-și mai scuture frunzele… Ploaia numără monoton clipele netrăite poezie Nu mai găsesc drumul către sufletul tău pipăi șoaptele… ochii par Când mor cuvintele se nasc tăceri spălați de culoare, de imagini. Uitarea se pogoară ca un giulgiu De-atâtea ploi sărate Peste așteptare S-au uscat mugurii n-ai mai venit… S-au strâns înapoi sub pielea copacului În adânc… crește între noi pădure de iluzii s-au întors în ghindă doarme pământul întreg pădurea Iar sunetul izvorât din capacul ei foșnește tăcut

140 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

VEGHE Zilele ard toate ca niște candele cu ulei sfințit O noapte întreagă Când mă văd deschizând ochii mereu triști și obosiți Rămasă lângă un trup tânăr Și aleargă pe drumul lor ca niște pași răniți Cu gura sângerândă Lăsând urme de sânge cald, către vise. Cu ochii întorși Spre minutul inițial de viață Și mă împing pe străzi cu nomazi Și mâna dreaptă încleștată în treime Cu brațe pline de copii schilozi, înfometați, cu ochi Cu Eva și Adam lipiți în umilință mari Iar mâna stângă strângând În care se oglindesc întrebări nerostite, Cuvintele unei scrisori de dragoste Prin spitale cu trupuri împuținate, duhnind a moarte Mărturisesc Pe străzi înfricoșătoare de unde mă alungă că nu am fost niciodată Câini cu ochi roșii și guri lacome. atât de îndrăgostită de viață. Și mă pândesc găuri negre și iarba arsă Case cu geamuri murdare și curți mirosind a ÎMPREJUR excremente Bătrâne cu un singur dinte molfăind hulpav Uneori mi se întâmplă să obosesc să fiu femeie Un măr vechi, ținut cu degete rășchirate și strâmbe Să intru în saloane de frumusețe, în magazine Blugi rupți, tricouri sfâșiate, șuvițe verzi și roz Cu un surâs înghețat, palidă ca o leoaică Burice și coapse bronzate, bocanci… Pășind pe o câmpie de uscături și oase albe. Iar eu, mă plimb liniștită cu părul meu auriu Mirosul frizeriilor mă înfioară Cu degetele strânse, cu buze roz, cu scârbă Din cauza părului căzut, măturat fără milă Când de fapt nu mi-aș dori decât să dorm Cu uitare, cu milă, cu furie… merg înainte Ca pietrele sau ca iarba ca să nu mai văd Traversez străzi, birouri, magazine de încălțăminte, Nici semințe scuipate de nomazi, nici flori smulse. Patiserii, printre blocuri cu cearșafuri albe atârnate, Tricouri, cămăși de firmă, jeans-i Uneori mi se întâmplă să mă plictisească După care, curând, va plânge cineva. Ochii mei și urechile mele, buzele mele Rostind cuvinte care nu dor și palmele, Palmele muncite frământând cu aceeași dorință Pământul și pâinea. LEBĂDA NEAGRĂ

Mirosul pământului ud și a ierbii tăiate Propria imagine dansând Crește în mine de la picioare către frunte Pe viorile lui Mahler îmi pare Ca o mare verde care mă inundă O lebădă neagră. O piruetă Frumos ar fi dacă aș pluti pe o apă de smarald Către sentimentele strânse în sferă… Ca o barcă cu vele mânată de cel mai aprig cârmaci O bătaie de aripi spre înălțimi Tocmai când umbra s-a înecat Nu mai vreau să strâng în mine nefericiri În albastrul adânc. Asta mă face un om rău, nu-i așa? Nu mai vreau să scriu epitafuri Viorile suspină lebăda își înalță Pentru cei care mor de grija mea Nelăsându-mă să trăiesc pentru că nu i-am lăsat să Scriind pe cer cu penele de tuș moară. Ultimul cântec…

141 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Virgil ANtONESCU

LEPĂDAREA DE SINE când încă inima îmi ardea mocnit îți jur că nu mă voi îndrăgosti de tine, aprinsă de o scânteie că nu te voi iubi niciodată... când încă destinul pe dragoste îți jur, pe roșul din mine. nu-mi era înlănțuit tu ești trupul care mi-a adus neliniștea! și în mine trăia o femeie. acum vorbesc ca un mut până dincolo de veșnicie îți jur prin semne de poezie că nu te voi iubi niciodată, albe ca oasele din pământ pentru a mă crede îți dovedesc înlănțuite de scânduri și cuie prin lepădarea de sine. cine încă mă mai ascultă?! doar cerul albastru încă din anii copilăriei, de-atunci și negru pământul - de când mergeam în cimitir..., care încă mă mai rabdă lângă casă, pentru a mângâia cu privirea, care încă ma mai înfioară ore în șir, o fostă femeie frumoasă; chip săpat în alabastru și de înger și de fiară. femeie țintuită pe o cruce de lemn putrezit încă de pe atunci, îți amintești destul de bine și acum fotografia PREDICA DIN PUSTIE aceea alb-negru-oval și lacrimile... Poeţii cetăţii lacrimile ce-o împrospătau în fiecare dimineață. predică lumii atunci s-a zidit în mine femeia... predica-n pustie: astăzi nu mai este nici cruce, nici fotografie ori că-i prea devreme nici vreo altă femeie rătăcită prin mine! ori că-i prea târziu... pentru poezie. Vor să se mai poată mi-a rămas doar jurământul și-ți jur... sinucide că nu te voi iubi niciodată, nici măcar vor să se mai poată vrea… poezie pe poetul din tine, ci numai acea amintire ca din multa tristeţe zgâriată adânc în sufletul ce-o poartă...! să răsară… apusuri de boemă nobleţe SEMNE ȘI CUIE şi-o stea. Predică poeţii cetăţii am trăit cândva demult predică lumii când încă se mai putea scrie predica-n pustie: cu-n bețișor pe pământ ori că-i prea devreme pe pământul de pe sicrie. ori că-i prea târziu...

142 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 pentru poezie. Despre viitorii urmași... Multă-i tristeţea Numiții Cain și Abel, de poezie şi zgură Citați de cronicari, care dă buzna... Într-un răsunător Proces de conștiință. la poarta cetăţii cu îngeri ferecaţi cu lacăt de sânge la gură. Istoria umanității Predică poeţii cetăţii Ne dovedește Că au trăit... predică lumii (Ne)fericiți până în zilele de după Potop. predica-n pustie: cum răsar cum apun P.S: Într-un târziu, tristetea ce naşte… Adam s-a sinucis ori moare - Încă din fașa naivității sale! prea multă ori prea deloc poezie. Eva trăiește bine-merci! Poezia nu moare se scaldă în ochi de poeţi ca deochi şi blesteme... CÂND de târziu de devreme! Cel rămas rămâne pe cruce când de pe ziduri de biserici cad Sfinți când de pe crucile Golgotei cad Tâlhari ÎNTRE GENEZĂ ȘI POTOP când muritorii adună disperați la arginți când… Eva nu a mușcat din măr, Așa cum se vorbește prin târg, Și-a lepădat doar pielea de șarpe Poeții beau vin și se umplu de har - în poșeta de firmă. când unii privesc plinul din albastrul văzduh când alții se uită cu nesaț în golul din pahar Nici șarpele nu a existat în forma sa biblică. când unii se roagă înjurând alții înjură cu năduf Peste vremuri... când… Doar lui Newton i-a căzut un măr pe cap - Devenind primul bărbat Care s-a trezit la realitate. Cel ce a rămas pe cruce a rămas în zadar Din ziua Z nu se mai roagă, când muritori cu și fără talanți în pungă Doar cugetă și cugetă. când muritori cu și fără vreun crez în piept când se roagă fiecare ca iertarea să le-ajungă Eva s-a îmbrăcat cu o frunză-de-viță-nobilă când… Și a fugit cu un altfel de... Adam - Tăinuitor de adevăruri filosofice, Pervertite în pseudo-adevăruri teologice. de la Cel care-a fost osândit pe nedrept când se ridică iar Sfinții pe ziduri de biserici când Tâlharii se întorc de-a stânga și de-a dreapta Așa au trăit... când muritorii rămân muritori cu arginți Pe malurile unui fluviu învolburat de ideologii, când… Adăpându-se cu doctrine... De-atunci a început el să poarte papion, frac și pantofi de catifea. nemuritori sunt doar Poeții și gata iar Cel rămas rămâne pe cruce Îmbrățișați, Dumnezeu și Om întrupat la răscruce! Ascultând Cerul, și-au unit viețile Poeme din volumul SEMNE SI CUIE, - el, donator onorific de-o coastă, Editura Infoest, Brăila 2019 - ea, primitoare de lux..., Începând să-și depene iluzii

143 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

tAVItA - debut -

Viața este cununa lucrării divine, E frumusețea sfântă ce ne aparține, Este pregătirea noastră pentru eternitate, Este desăvârșirea noastră în virtuțile toate. Viața este o luptă Cucerită doar prin trudă Înfăptuită de toți, în frăție crăciun fericit! Pentru țară și-a ei glie! Pe buzele toate e-o dulce urare: „Crăciun fericit!” E-a dragostei chemare! Viața e o simțire-adâncă Căci pentru noi, Slava Cerului Iisus a lăsat Pentru neam și oaspeți încă, Şi trup şi-mbrăcăminte de om a luat. Pentru cei ce pace doresc Și libertatea cu jertfă-o plătesc! O, Doamne! Te-ai întrupat ca să-mplineşti un mare ţel: Pe oameni să-i salvezi din al iadului tunel Viața-i izvor de bucurii Şi în vrednicie să-i înalţi la al Tău paradis, la sfinţi, Și din partea alor tăi copii Ca în veşnicie să-ţi fie ai Tăi fraţi, fierbinţi! Ce cu grijă tu ți-i crești Și prin ei mai tânăr ești. Vremelnică Ţi-a fost venirea, Dar mare-Ţi fu menirea: Viața este o frumoasă floare Ne-ai învăţat ce-i dreapta cugetare, Ce crește numai cu sudoare Ce-i mila, ascultarea şi dragostea biruitoare, Pusă la a ei rădăcină, Tulpina ca să-și susțină. Dragostea de Dumnezeu şi de-ale Lui porunci, Dragostea de oameni şi de sărmanii prunci. Acestea de le-om purta în inimă şi minte, Viața este o doină Binecuvântați vom fi... şi după morminte. Ce te fură fără noimă Cu-ale ei împliniri frumoase, Casele cu brazi ne-mpodobim, De multe ori anevoioase! Că lumină nouă dobândim, Ce naşte om nou în fiecare om, Viața este o luptă Plin de iubire, frate cu Dumnezeul-Om. La care primii-s cei ce-nfruntă Răul, ca fii demni: Viaţă-n iubire, sănătate, Pildă vie prin ani, prin vremi. Sunt darurile ce Iisus ni le-mparte: Urmându-L, cu drag să dăruim Viața e alternativa între bine și rău, Celor ce au mai puţin. Este alternativa între soare și hău, Viața e alternativa între cer și pământ, Crăciun fericit ca să avem, Este alternativa între lumină și mormânt! Cu harul Domnului să ne-mbrăcăm, Să-i ieşim cu bucurie-nainte, Viața-i jertfa de milostenie și ascultare, Arvună ne fie... faptele plăcute! Este jertfa de rugăciune fără încetare, poezie Jertfa de iubire cu inima arzândă Crăciun fericit! Crăciun fericit! Pentru Dumnezeu și făptura flămândă, Mulţumim, Doamne, că nu ne-ai pierdut! Este jertfa de rugăciune și cugetare Precum păstorii şi magii Te întâmpinăm... Către sursa supremă, care Ca la judecată să nu ne ruşinăm! Ne poate înălța sau spulbera Cuvântul de i-l vom călca. ce e viAțA? Viața este puntea de trecere de pe-această planetă Viața ni-i darul de iubire nemărginită, La-Împărăția Cerească, care veghează atentă Este zidirea Creatorului, miraculos plăsmuită, Ca la judecată, la examenul de purtare, Din țărână și divina-I suflare: Să ne-aprecieze cu nota corespunzătoare. E neasemuita și tainica hibridare.

144 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

INCENDIU LA UN ATELIER DE COVOARE DIN TULCEA (1928)

Dr. Laurențiu MĂNĂStIREANU (Cluj-Napoca)

Într-o zi de Duminică, 1 iulie 1928, la 6 dimineața, accesul se făcea printr-un coridor cu geamuri de sticlă; toate prin semnalele de alarmă și sunet de clopot s-a anunțat foc acestea erau construite pe temelie de piatră cu pereți de în oraș, pe strada Isaccei nr. 2, la imobilul moștenitorilor de- cărămidă și despărțituri la etajul de sus în paiantă, camerele cedatului Spiru Dendrino, unde locuia cu chirie meseriașul aveau bagdadii și podele din scânduri, iar acoperământul de covoare Aram Dimijian. caselor era cu olane sau cu „tinichea” vopsită. Pe vremea aceea, cazarma pompierilor primăriei În cazul unui incendiu la etaj, conform regulamen- se afla într-un local închiriat de pe strada Babadag vis-à- tului, pompierii ar fi trebuit să atace focul din camerele late- vis de nr. 115, unde își avea cabinetul avocatul Leon Weis, rale sau din pod, dacă acesta nu risca să se prăbușească; primul care introdusese în anul 1927 un aparat de radio în se vede însă că imobilul în scurt timp a fost cuprins cu totul oraș la care, în fiecare seară, invitații săi ascultau muzică de flăcări, fapt pentru care izolarea incendiului s-a reușit aleasă la diferite posturi importante ale Europei1. doar prin spargerea acoperișului clădirii alăturate, a Rainei Sursele cercetate nu păstrează nicio informație re- Costof, și aceasta după o muncă asiduă. feritoare la timpul în care au ajuns pompierii și atelajele lor Între timp, din locuința meseriașului Dimijian au cu tracțiune hipo (pompă, sacale cu apă, omnibus, car cu fost scoase două lucrătoare, cu arsuri grave pe toată unelte) la locul incendiului, însă regulamentul în vigoare im- suprafața corpului, care mai apoi vor înceta din viață, în chi- punea ca aceștia să fie gata de plecare în timpul cel mai nuri groaznice, pe paturile spitalului din localitate, și scurt, la cel dintâi anunț de foc, iar distanța până la locul meseriașul Dimijian care avea arsuri pe față și pe mâini; pa- intervenției să fie parcursă la trap, „ținând totdeauna gubele erau estimate de șefii autorităților civile și militare, dreapta”2. prezenți la fața locului, la 350 mii lei, însă clădirea și atelierul Odată ajunși la fața locului, pompierii au început de covoare erau asigurate la societatea brăileană de asi- lucrările de localizare a incendiului, care însă mergeau gurări Prevederea3. foarte greu, deoarece focul era la etajul clădirii ce avea Din anchetă rezultă că cele două lucrătoare, una fațada și coridorul construite din lemn de brad, material ușor în vârstă de 18 ani, cealaltă de 14 ani, în ziua respectivă inflamabil. În scurt timp, vâlvătaia avea să ajungă și la imo- veniseră de la 5 dimineața să termine niște covoare; într-o bilul alăturat, proprietatea doamnei Raina Costof, clădire cameră alăturată de cea în care lucrau cele două, care spă- care adăpostea la etaj mobilierul Clubului Liberal, iar la par- lau un covor cu benzină, patronul ardea firele de pe dosul ter tipografia „Modernă” a lui Panait Dumitriu, și de aici focul unui covor cu o lampă mecanică, având lângă el un bidon va cuprinde în parte și următorul imobil al lui Comșa Fulga, de benzină; ușa fiind deschisă între cele două încăperi, contabilul Băncii Naționale din Tulcea. dintr-o dată cele două lucrătoare s-au trezit cuprinse de 4

Majoritatea clădirilor vechi, cu etaj, din centrul flăcări . istorie și cunoaștere locală orașului, aveau la rândul de jos spații mari destinate Referitor la vârsta celor două lucrătoare, este bine comerțului, iar la rândul de sus mai multe locuințe la care de știut că în conformitate cu prevederile Legii pentru ocro-

145 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

patronul atelierului respectiv le angajase și apoi le învățase să lucreze în această industrie7.

soarta copilelor nevoiașe Evenimentul avea să se întâmple în toiul crizei generale care de câțiva ani bântuia cu furie piețele europene, inclusiv țara noastră. Seceta excesivă din anul 1928 pârjo- lise pământurile, iar sătenii înfometați părăsiseră satele în căutarea unui loc de muncă în marile orașe, însă și aici fabricile nu lucrau în lipsa comenzilor, iar micii patroni (zidari, stoleri, zugravi, tinichigii) nu aveau de lucru cu săptămânile. La acea vreme, situația copilelor de 16-20 de ani era cât se poate de nemiloasă, căci multe dintre ele erau orfane, de unul sau de ambii părinți, lipsite de zestre ca să se poată mărita și fără ocupație ca să-și poată asigura singure existența. În mai toate orașele țării, piața era plină de fete care căutau să învețe vreo meserie intrând la vreun atelier particular, iar părinții acestora erau fericiți atunci când găseau vreun patron care să le angajeze, însă în loc de meserie de cele mai multe ori ucenicele erau folosite la diferite corvezi grele în gospodăria acestuia8. Pentru a veni în ajutorul fetelor sărmane, la Baba- dag se înființase în anul 1920 o școală de industrie casnică Iosif Flor – primar al orașului tulcea aflată sub conducerea d-rei Elena Petrescu, dobrogeancă între anii 1927-1928 de baștină, în care se preda țesătoria covoarelor naționale, creșterea viermilor de mătase, precum și noțiuni de mate- matică, limba română, istorie, geografie, științe naturale, re- tirea muncii minorilor și femeilor din 26 martie 1928, minori ligie și contabilitate; în această școală puteau fi înscrise ca erau considerați copiii cu vârsta sub 18 ani, și numai acei eleve doar absolvente ale cursului primar, de preferat copile care împliniseră 14 ani puteau fi întrebuințați la muncă în 5 orfane; numărul elevelor crescând, pe lângă școală s-a întreprinderi industriale sau comerciale . înființat cu începere de la 1 septembrie 1923 și un internat Conform celor scrise în presa locală la doar câteva pentru 10 bursiere. În vara anului 1924, în Grădina Publică zile după tragicul eveniment, focul tăind retragerea celor din Tulcea, școala deschidea o expoziție admirată de toți aflați în casă, soția patronului a fost coborâtă din balcon cu iubitorii de artă; unul dintre covoare, de mari dimensiuni, cu frânghia grație ajutorului și prezenței de spirit a o bogăție de culori și combinații atrăgea mai cu seamă industriașului Sandy Korbuly, comerciantului Mitică Luca, a atenția, iar privitorii se mirau cum s-a putut ajunge la o ase- casierului Băncii Naționale Petre Gredeneț și a câtorva menea perfecțiune, în numai patru ani de zile. Din păcate, soldați grăniceri care veniseră să dea o mână de ajutor; pe în primăvara anului 1925, printr-un ordin de ministru, școala lângă mobilierul și instalația atelierului arsese și un însem- cu întregul ei inventar va fi mutată în comuna Satu Lung nat stoc de covoare, gata lucrate; pagube serioase, în va- (jud. Brașov)9. loare de 150 mii lei, a suferit și tipografia lui Panait Dumitriu La Sulina, filiala Societății Ortodoxe a Femeilor din care a fost distrusă pe jumătate, iar ziarele Progresul Tulcei localitate, înființată în vara anului 1927, avea să deschidă și Țăranul Dobrogean care se tipăreau acolo au fost nevoite o școală de țesătorie pusă sub conducerea doamnei Victo- să-și întrerupă apariția timp de câteva luni de zile, până ce ria Corozel, soția fostului șef al vămii; în ianuarie 1928, din va fi renovată clădirea și vor fi puse în funcțiune noile mașini 6 inițiativa directoarei și cu concursul membrelor societății în care urmau să fie aduse din străinătate ; pagube mai mici frunte cu doamna Lelia comandor Adam Jijie, soția patro- au suferit: cofetăria Delicia, imobilul lui Comșa Fulga pre- nului uzinei electrice, a fost organizată o serbare la care cum și biroul de commission și export a marelui proprietar asistau printre alții: părintele arhim. Calinic Gradea de la bi- și cerealist George Antippa; odată cu distrugerea atelierului serica Sf. Nicolae, judecătorul Maior G. jurist și polițaiul de covoare dispărea însă și singurul mijloc de existență a orașului, Lucescu1. La 4 mai 1941, școala de industrie cas- copilelor de oameni nevoiași și a familiilor acestora, pe care

146 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 nică a Societății Ortodoxe a Femeilor din localitate sub con- tea oamenilor cu stare pentru mărfurile de lux, și pentru că ducerea Paulinei ing. C. Burghele, soția directorului Direcției acestea erau oprite la import, contrabanda cu covoare Dunării Maritime, susținea o serbare în sala Cercului elen, orientale era în floare, mai cu seamă pe rutele vapoarelor urmată de un ceai dansant, al cărei beneficiu urma să spo- Societății Maritime Române care soseau în portul rească fondul școlii10. Constanța, venind dinspre Constantinopol. Se încerca in- Alte 250 de copile lipsite de mijloace au învățat să troducerea în țară a covoarelor persane prin diferite mij- execute cele mai grele modele de covoare persane, mun- loace: în bagajele de călătorie, în cuferele trimise prin cind în trei schimburi în fabrica Cosmetto din Tulcea, sub coletăria poștală, în lăzi prevăzute cu funduri duble, conducerea lui Jean Cuzugioglu; în februarie 1925, se îm- înfășurate în jurul corpului ș.a. plineau trei ani de când funcționa această fabrică.11 De exemplu, în toamna anului 1922, o călătoare În fine, la 1 septembrie 1928, va lua ființă Școala sosind de la Constantinopol, adusese cu ea și 7 covoare profesională de fete din Tulcea care avea ca scop educarea orientale în greutate de 58 kg, printre care se aflau și 2 co- viitoarelor soții și mame; pentru început, școala va funcționa voare care mai fuseseră reținute încă o dată în vamă, cu cu o singură clasă de 58 de eleve, în clădirea liceului de un an în urmă, și înapoiate la Constantinopol cu vaporul fete din oraș, cursurile teoretice fiind predate de profesoa- companiei franceze Jacques Fraissinet; covoarele fiind pro- rele liceului respectiv, iar pentru specialități fiind numite hibite la import, pasagera a fost pedepsită cu confiscarea domnișoarele Maria Neagu, ajutoare de maestră în lucrul mărfii și cu 12 mii de lei amendă13. La controlul bagajelor lenjeriei, și Ecaterina Bogdan, maestră în croitorie. Direc- călătorilor sosiți la Constanța, în data de 3 decembrie 1922, toarea școlii va fi numită d-na Paula Flor, diplomată a școlii cu vaporul Regele Carol, s-a confiscat de la un comerciant profesionale superioare din București, maestră titulară la li- din Brăila un covor oriental în greutate de 5 kg, iar de la ceul din Cahul și detașată aici pentru specialitatea croitorie. consulul Persiei la Galați, un covor persan de mare preț, În anul școlar următor se mai înființează o clasă, în anul cântărind 26 kg; tot acum, funcționarii vamali au confiscat școlar 1930/1931 se închiriază un local în strada Babadag mai multe bucăți de blană pe care bucureștenii le aveau în nr. 117 și acum, având 3 clase, școala va fi completă. În geamantane14. La începutul lunii noiembrie 1924, un călător anul școlar 1931/1932 se va înființa și un internat în localul sosit la Constanța cu vaporul poștal Împăratul Traian, în- de pe strada Babadag, unde va funcționa și cantina care cercase să introducă în țară prin contrabandă 5 covoare ființa din anul 1928, iar în toamna anului 1933 instituția res- persane și 500 grame de mătase ascunse în două lăzi cu pectivă se va muta în centrul orașului, în strada Carol, și se funduri duble15. va deschide și un atelier practic de ucenicie în care copilele Cu toate că mărfurile de contrabandă erau confis- tulcene nevoiașe, în vârstă de 12-16 ani, să poată învăța cate iar cei găsiți în culpă primeau amenzi usturătoare, care croitoria și lenjeria. La absolvirea școlii, elevele primeau un în caz de insolvabilitate a debitorului se transformau în zile certificat de lucrătoare, iar cele care doreau erau angajate de închisoare, infracțiunile de acest gen erau atât de frec- în atelierul școlii primind jumătate din ce produceau. vente, încât comisia superioară vamală s-a văzut obligată în anul 1925 să mai atenueze regimul vamal, avizând în despre lux și contrabandă acest scop ca toate covoarele mecanice având ca urzeală În primii ani după război, din grija de a restrânge iuta sau alt fir vegetal, să fie admise la import plătindu-se importul la strictul necesar și pentru a îngreuna sau chiar a bineînțeles pe lângă taxa obișnuită de import și o suprataxă opri intrarea în țară a lucrurilor nefolositoare și de lux, fapt de lux, care era de două ori valoarea taxei legale; rămâneau care ar fi influențat în mod defavorabil schimbul nostru co- însă oprite la import covoarele cu firul de lână, considerate mercial, statul va recurge la o politică de prohibiție în ceea covoare de lux16. ce privește regimul importului. Astfel, mărfurile de primă și simplă necesitate vor fi libere la import, pe când cele de lux, pompierii primăriei mai puțin necesare maselor largi, precum blănurile, pietrele Reformarea serviciului de pompieri în primii ani prețioase, mătăsurile, dantelele, unele vor fi lăsate libere la după Marele Război i se datora primarului Grigore Musculiu, import prin plata suplimentară a unor taxe de lux, iar altele care completase numărul pompierilor tulceni cu câțiva flăcăi vor fi interzise complet la import; din această ultimă cate- transilvăneni, bine pregătiți în ale pompieriei, cărora le asi- gorie făceau parte și covoarele turcești, persane, indiene, gurase haine și câte 1.500 lei lunar, și le ușurase traiul prin chilimurile și orice fel de scoarțe lucrate de mână, precum organizarea unei popote; la toate acestea, se mai adăugau și covoarele în gen oriental, oricare ar fi fost țara de gratificațiile pe care aceștia le primeau de la edil, pentru di- 12 proveniență . ferite treburi obștești la care erau utilizați prin rotație, în În țara noastră însă era o oarecare cerere din par-

147 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 afara orelor de serviciu, precum: curățarea filtrelor de la rie, construite din chirpici sau paiantă, și acoperite cu stuf uzina de apă sau tăierea lemnelor de foc cu motorul, lemne sau cu olane. pe care primăria le distribuia în mod gratuit persoanelor În ultimul timp, prin orașele mari, precum Galațiul nevoiașe17. și Brăila, care erau afectate din plin de criza economică prin Comandantul pompierilor fusese numit locot. (rez.) care trecea țara, incendiile luaseră proporții îngrijorătoare, Ioan Claru, fost plutonier major la Regimentul 10 Cavalerie fapt pentru care, în anul 1927, în dorința ministerului indus- din Tulcea, înaintat la gradul de sublocotenent, apoi la cel triei și comerțului de a se putea orienta asupra măsurilor de de locotenent în timpul războiului, pentru actele de bravură prevenire și combatere ce urmau a fi luate, prefecturile vor săvârșite pe câmpul de luptă; preluând comanda în anul fi obligate ca de două ori pe lună să trimită ministerului un 1919, acesta avea să organizeze serviciul de pompieri după buletin cu toate incendiile care au avut loc în județ22. regulamentele militare; din păcate, în vara anului 1927, Și la Tulcea, cu toate că orașul era lipsit de fabrici locot. Claru încetează din viață din cauza unei boli incura- și ateliere mari, incendiile se țineau lanț iar pierderile erau bile „dobândită în nopțile de iarnă, cu geruri și viscole, pe însemnate. Astfel, spre sfârșitul lunii august 1927, un incen- când se lupta cu flăcările salvând bunuri și vieți omenești”; diu declanșat la casa comerciantului Gh. Flamaropol din pe ultimul drum, bravul comandant a fost condus de toți strada Mircea Vodă, consuma întreaga clădire; tot acum, funcționarii din oraș, cu onoruri militare, cu fanfara Regi- alt incendiu mistuia depozitul de lemne al lui Șt. Calogheras, mentului 33 infanterie din localitate, jelania copilașilor săi ambele bunuri fiind neasigurate23. În noaptea din 12/13 oc- înduioșând până la lacrimi mulțimea19. tombrie 1927, către ora 3, un incendiu puternic avea să se În vara anului 1928, când s-a petrecut evenimen- producă la depozitul de cherestea proprietatea Gh. Țârdea tul menționat mai sus, serviciul de incendiu era încă în grija din strada Isaccei; pompierii tulceni nu au reușit să salveze primăriei care avea angajați în acest scop 18 pompieri civili, decât casele dimprejur, deoarece la sosirea lor, depozitul puși sub comanda unui sergent, cei dintâi plătiți cu câte 2 era deja mistuit de flăcări; având în vedere că afacerile fir- mii de lei lunar fiecare, iar sergentul cu 3 mii de lei lunar, la mei mergeau prost în ultima vreme, iar depozitul era asigu- timpul când pâinea neagră de 1.800 grame costa 8 lei, iar rat pentru suma de 900 mii lei la societățile de asigurări carnea de vită la măcelării, 24 lei kilogramul. Dacia-Română și Prevederea, se bănuia că focul fusese Clădirea pompierilor de pe strada Babadag fiind pus chiar de negustor24. insalubră, fapt pentru care se îmbolnăviseră cu timpul mai Echipamentul pompierilor fiind mai tot timpul purtat mulți pompieri, și slab organizată, pentru că nu se puteau și expus prin natura activității unei uzuri accentuate, trebuia ține în mod corespunzător uneltele și mașinile de care era să fie înnoit cât se poate de des; conform regulamentelor nevoie, primăria alocase în bugetul din anul financiar 1928 militare, ținuta de vară consta dintr-o tunică, schimbată iarna nu mai puțin de 1,6 milioane de lei pentru construirea unei cu un cojocel, o centură de incendiu și o capelă care la cazarme proprii și 50 mii lei pentru cumpărarea de pompe intervenție era înlocuită cu un coif, iar ținuta în oraș preve- de incendiu, sacale pentru alimentarea pompelor cu apă, dea capelă și centironul încins peste tunică sau peste furtunuri din in rezistente la presiune, accesorii, cai de manta. La începutul anului 1928, primarul Iosif Flor avea să tracțiune, harnașament, echipament pentru oameni, și tot comande firmelor tulcene Iohan Scultety și Marcu Golden- ce mai era nevoie pentru funcționarea acestui serviciu20. berg 18 mantale din stofă Azuga (3.000 lei bucata), 18 cos- Licitația pentru construcția cazarmei pompierilor tume din aceeași stofă (2.300 lei) și 18 capele25. Problema cu dependințele aferente va fi anunțată în presă pentru data uniformelor pompierilor profesioniști și a celor voluntari va de 18 iulie 1928, la numai câteva zile de la producerea in- fi reglementată de ministerul de interne în anul 1932; la vre- cendiului care prin tragismul său impresionase profund co- mea aceea, majoritatea orașelor din țară își reorganizaseră munitatea tulceană; în 17 iulie era anunțată licitația pentru serviciile de incendiu, înființând câte o unitate de pompieri lucrările de reparație la hala de măcelărie din Piața Sf. Ghe- militari, unități de pompieri voluntari urmând să ființeze doar orghe și la hala din strada Basarabilor, iar în 19 iulie licitația prin comunele rurale; orașul Tulcea va trece la noua orga- pentru transformarea Sălii de conferințe în sală de teatru și nizare pe 1 ianuarie 193326. cinematograf, toate aceste obiective fiind în proprietatea co- O pompă manuală Knaust, așa cum aveau pom- munei21. pierii tulceni în anul 1928, arunca apa cu un debit de circa Primarul orașului era la vremea evenimentului 200 litri pe minut, iar alimentarea ei, în lipsa gurilor de apă avocatul Iosif Flor, bun gospodar, fost administrator de plasă de pe străzi, se făcea cu sacalele, de unde se poate aprecia și director al prefecturii Tulcea, care înțelegea pericolul mare și greutatea muncii depuse de pompieri în cazul localizării ce-l prezenta pentru oraș declanșarea vreunui incendiu, și stingerii unor mari incendii. ținând cont mai cu seamă de mulțimea caselor de la perife- O autopompă cisternă pentru stins incendiul, care

148 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Alexandru cel Bun, Pescarului, Jupiter, Principele Nicolae, Luterană, Nicopol, Vasile Lupu, Primăverii, Lahovary, Elena Doamna, Mihai Eminescu și Elizeu32. În concluzie, după trecerea atâtor zeci de ani, evenimentul de mai sus ar putea fi considerat de cititorii de azi doar un fapt divers, cotidian, ca multe altele. Reconstituirea contextului în care s-a întâmplat tragedia celor două copile și a patronului lor, aruncă însă o lumină asupra problemelor cu care se confrunta comunitatea locală la finele anilor ʼ20, din secolul trecut, astfel încât, materialul prezentat poate fi considerat și ca un punct de plecare în aventura cunoașterii unei lumi apuse.

______Carte poștală – Banca Națională tulcea, 1 Plugul, Anul III, Nr. 3, 15 febr. 1927. imobil ridicat în 1928 2 Regulament asupra instruirii pompierilor, Imprimeria Statului, București, 1893, pp. 49-50. 3 Societatea Prevederea a fost constituită în 1919, din inițiativa avea să servească și comunelor învecinate, va fi procurată unor comercianți brăileni, precum Ed. Franciotti și Spiru Lichiar- de primărie, cu ajutor financiar și de la prefectură, de abia dopolu care au subscris câte 500 mii lei, Ard. Yougaperian (350 mii lei), Cosmetto (150 mii lei), Jean Matzouchis (100 mii lei) și în anul 1935, după ce în județ fuseseră distruse de foc o avea un capital de 4 mil. lei, v. Monitorul Oficial nr. 142 din 12 mulțime de bunuri: la Tulcea, în data de 15 martie 1930, un oct.1919, pp. 3170-3176. incendiu izbucnit la o casă de pe strada Malcoci, unde era 4 Serviciul Județean Tulcea al Arhivelor Naționale, Fond Prefec- tură Tulcea. Serv. Adm., dosar 420/1928, f. 10. instalată o baie publică, avea să se extindă în tot cartierul 5 Îndrumătorul pentru industrie și comerț, Tip. Progresul, Iași, cuprinzând străzile Malcoci, Morilor, Ghiolului și Alexandru 1929, pp. 86-88. cel Bun, și în mai puțin de două ore, vor fi prefăcute în 6 Cf. cărții poștale trimisă Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj cenușă aproape 40 de gospodării27; în data de 14 august în data de 3 dec. 1928 de către patronul tipografiei. 7 Oglinda Tulcei, Anul II, Nr. 36, 7 iul. 1928. 1930, în comuna Niculițel, din joaca unui copil cu chibriturile 8 Școala profesională de fete gr. I din Tulcea. Anuar pe anii școlari în preajma unui stog de paie s-a declanșat un foc violent 1928-1934, Inst. Grafic „Albania”, Constanța, 1934, pp. 4-7. 9 care a ruinat 14 case28; la Isaccea, incendiul produs în ziua Dobrogea Jună, Anul XVIII, Nr. 164, 22 iul. 1924; idem, Anul XIX, Nr. 83, 11 april. 1925. de 2 august 1931 avea să distrugă până la temelii fabrica 10 Idem, Anul XXIV, Nr. 8, 13 ian. 1928. de cherestea și moara de aburi proprietatea moștenitorilor 11 Universul, Anul 58, Nr. 122, 9 mai 1941. 12 Ștefan Borș, de la punctul Eschi-Cale29. Vocea Sfatului Negustoresc, Anul IV, Nr. 1, 1 febr. 1925. 13 Buletinul Uniunii Camerelor de comerț și industrie, Nr. 5, iun. Eficiența achiziției autopompei va fi dovedită chiar 1926, pp. 141-143. în vara acelui an, cu ocazia incendiului din strada Urzicii, 14 Dobrogea Jună, Anul XVI, Nr. 213, 23 sept. 1922. din Tulcea, unde focul alimentat de un vânt puternic ar fi 15 Idem, Anul XVI, Nr. 276, 4 dec. 1922. 16 Marea Neagră, Anul II, Nr. 73, 7 nov. 1925. putut să mistuie în scurt timp întreg cartierul mărginaș, de 17 Idem, Anul II, Nr. 184, 31 mart. 1925. pe colina din vecinătatea lacului Zaghen30. 18 Dobrogea Jună, Anul XVII, Nr. 292, 19 febr. 1923. Intervenția pompierilor era îngreunată de multe ori 19 Idem, Anul XXIII, Nr. 181, 23 aug. 1927. 20 Primăria Tulcea. Bugetul General pe anul financiar 1928, Tip. și de lipsa apei, căci în timpul verii, la Tulcea, consumatorii Dobrogea Jună, Constanța, 1928, p. 16. racordați la rețeaua de apă a orașului neavând montate 21 Monitorul Județului Tulcea, Anul VI, Nr. 17, 1 iul. 1928, pp. 3-4. apometre, făceau mare risipă de apă potabilă cu udatul flo- 22 Serviciul Județean Tulcea al Arhivelor Naționale, Fond Prefec- tură Tulcea, dosar 62/1927, f. 18. rilor și a grădinilor de zarzavat, fapt pentru care primăria 23 Dobrogea Jună, Anul XXIII, Nr. 185, 27 aug. 1927. oprea de la 3 după-amiaza distribuirea apei de la uzina de 24 Marea Neagră, Anul V, Nr. 44, 23 oct. 1927. apă31. Oricum, rețeaua de apă nu ajunsese încă pe toate 25 Progresul Tulcei, Anul III, Nr. 20 și 21, 1 ian. 1928. 26 Buletinul Pompierilor Români, Anul V, Nr. 1, ian. 1933, p. 18. străzile lăturalnice, iar apa de băut era adusă în multe gos- 27 Dobrogea Jună, Anul XXVI, Nr. 50, 19 mart. 1930. podării cu sacalele de la cișmelele și fântânile de adâncime 28 Idem, Anul II, Nr. 6, sept. 1930, p. 17. aflate în diferite părți ale orașului sau din vadul Dunării, de 29 Șt. Borș, fost primar al orașului Tulcea, fost senator, inginer și antreprenor de construcții, înmormântat la Tulcea la 7 iun. 1928; vis-à-vis de Căpitănia portului sau din dreptul portului, la unul dintre copii, Emil Borș, va continua afacerea, v. Galații Noi, sud de oraș. În noiembrie 1927, după patru luni de la insta- Anul XVI, Nr. 1487, 7 iun. 1928. lare, printre realizările vrednicului primar Iosif Flor se nu- 30 Informatorul zilnic, Anul XI, Nr. 16, 18 iul. 1935. 31 Țăranul Dobrogean, Anul IV, Nr. 8, 2 aug. 1924. măra și alimentarea cu apă a străzilor: Bibescu, Ghiolului, 32 Dobrogea Jună, Anul XIII, Nr. 245, 12 nov. 1927.

149 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Contribuții la salvgardarea patrimoniului etnografic tulcean. Gospodăria țărănească conservată in situ Enisala

dr. Iuliana tItOV șef-serviciu Muzeul de Etnografie și Artă Populată, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” tulcea

Necesitatea salvgardării patrimoniului etnografic a stat în atenția specialiștilor muzeografi încă din a doua jumătate a secolului al XX-lea când Do- brogea începea o nouă etapă de dezvoltare, un nou tip de organizare, o perioadă de confruntare a tradiției cu inovația. A fost o perioadă în care personalitatea domnului dr. Gavrilă Simion și-a pus amprenta ireversibil asupra culturii prin ctitorirea prestigioasei instituții de profil muzeal ce avea să adune o bună parte a patrimoniului regional și nu numai. Deși arheolog prin excelență, a acordat o atenție deosebită tuturor disci- plinelor, Domnia sa fiind cel care a contribuit sistematic la formarea patrimoniului etnografic material mobil și imobil. Au fost salvate elemente de patrimoniu etnografic ce astăzi fac parte din tezaurul româ- nesc. calitativ s-a înregistrat după 1973, când în acest do- În intervenția noastră ne propunem să prezen- meniu (al etnografiei) și-a început activitatea tânăra tăm un exemplu din cele multe posibile, care demon - Pârâu Steluța”[1]. strează strălucita activitate de salvgardare a Ansamblul arhitectural cuprinde casa cu chi- patrimoniului pe care au avut-o cei care au slujit et- ler (casa mare), bucătăria şi cuptorul de vară (casa nografiei locale. mică) şi câteva din anexele tipice pentru o gospodărie În 1971 a devenit obiectiv muzeal, după ce a din această zonă: grajdul pentru animale, şoproanele, fost restaurată, gospodăria agricultorului Iosif P. Du- porumbarul, fântâna. Planimetria casei este cea tradiţională: cu

patrimoniu mitru, cunoscută astăzi cu numele de Gospodăria țărănească conservată ”in situ” Enisala. De atunci și tindă centrală şi două camere, bucătărie de iarnă şi până în prezent obiectivul a cunoscut ample dezvol- magazie, având la faţadă şi pe latura dinspre stradă, tări. Sub coordonarea d-rei dr. Steluța Pârâu și a dom- prispă cu balustradă şi stâlpi. Pe latura din spate, spre nului Milian Mihai secția de etnografie a reușit să nord, pe aproape toată lungimea casei, se află chilerul ofere publicului vizitator unul din monumentele de ar- (spaţiu pentru depozitare) unde așteaptă să fie redes- hitectură vernaculară cele mai reprezentative. Domnul coperite, unelte de agricultură, lăzi pentru depozitat dr. Simion Gavrilă afirma la ceas aniversar: ”Un salt cereale, coșuri de făină. Ornamentele de la pazie şi fronton, cu motive

150 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 florale, geometrice şi zoomorfe realizate în tehnica folosită ca învelitoare a capului este varianta utilizată traforului, sunt cele frecvent întâlnite în arhitectura pentru costumul de mireasă, în unele cazuri am optat tradiţională din această zonă. pentru învelitoarea cu gear pentru că am dorit să Chiar de la stradă atrage privirea frontonul cu evidențiem elementele comune existente în portul fe- cei doi cai afrontați, stilizați, ce stau parcă de strajă meiesc românesc, bulgăresc, grecesc. Pestelca este dar oferă și măreție, amintind de un destin al calului piesa vestimentară cu cea mai mare concentrație de inseparabil de cel al omului. elemente decorative, fiind alcătuită dintr-un „câmp” Vizitatorii au posibilitatea să pătrundă în at- sau „pod”, încadrat de două chenare pe verticală și mosfera locuinței româneşti tradiţionale, cele mai unul orizontal dispus în partea inferioară. Motivele de multe din obiectele expuse fiind de la începutul seco- pe câmp și chenare sunt asocieri de elemente geome- lului al XX-lea. Intrarea în casă se face de pe prispă, trice și poartă denumiri variate: „piscul”, „colțul”, în tindă unde se află gura de foc a sobei oarbe, ur- „puiul”, „puișorul”, „șetranga”, „iarba întoarsă”, mează încăperea unde este reprezentată casa fru- „steaua”, „șărămpoiul”, „șuvoiul” tc. moasă sau casa curată în care erau păstrate ţesăturile Având în vedere structura colecției, ne-a fost bogat decorate, piese de mobilier (lada de zestre, dificil să ținem cont în expunere de anumite canoane lavița, masa și patul) în care se desfăşurau sărbătorile ale vremurilor în care a fost utilizat și pe care costu- familiei – Crăciunul, Paştele, cumetriile, nunţile. În mul popular le respecta. De exemplu diferențele de dreptul patului este așezat pologul - covorul mare – vârstă sau de timp sacru/ sărbătoresc/ cotidian nu au realizat din trei foi țesute în război cu lână și bumbac, putut fi subliniate, fiind expuse doar costume de femei având ca element decorativ principal floarea căsătorite și vârsnice de sărbătoare. pologului. Pentru bărbați s-a ales căciula [2] sau pălăria, O altă încăpere redă spaţiul de locuit, unde se cămașa dreaptă și cămașa cu platcă sau dreaptă din desfăşurau activităţile cotidiene. Aici se află soba pânză de bumbac „limpede” sau „chirachie”, panta- oarbă, un mobilier simplu din lemn – masă și pat; par- lonii de tip „dulvari” [3] sau „cioareci”[4], prinși la doseala din lut este acoperită de rogojina din papură. mijloc cu brâu lat din lână țesută în patru ițe sau chi- Portul popular tradiţional din această zonă mir din piele „toval”[5], „giubeaua”[6] și opincile este exemplificat în expoziție ținându-se cont că se în- purtate peste piciorul învelit în obiele, legate cu „vâ- scrie în tipologia portului popular din zona Razelm, nări”[7]. cu cămașă lungă, două pestelci, iviță/brâu, iar pentru De asemenea, am avut în vedere elementele învelitul capului s-a utilizat gearul. Din multitudinea care racordează costumul tradițional din Dobrogea la de variante posibile am ales să reprezentăm pentru fe- cel din spațiul dunărean: cămașa dreaptă sau dalma- meie costumul popular cu: cămaşa dreaptă (cămaşa tică, croită din pânză învărgată sau „chirachie”, cu cu faţă şi spate croite într-o singură bucată, cu mâneci aplicații ornamentale la tivuri numite „bibiluri”, largi, asamblate cu pavă); două pestelci/pistelci care „colțișori” sau „bagatele”; catrința, numită local „pes- se purtau peste poalele cămăşii, marama din borangic telcă”, cu o formulă de ornamentație întâlnită doar în

151 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 zonele Dobrogea, Brăila, Ialomița și Ilfov; hainele împletite, iar la fațădă gardul este din piatră și scân- bărbătești din dimie (mantaua sau gheba și abălușa), dură modelată. căciula rotundă, pantalonii largi, a căror croială a fost Anexele au fost reconstruite şi aveau, în viaţa determinată de condițiile climatice și brâul lat, de cu- satului, o funcţionalitate adecvată la practicarea ocu- loare roșie sau albă.[8] paţiilor şi meşteşugurilor. Ele erau adăpost pentru ani- Expoziția este completată cu țesături decora- male, loc de depozitare a cerealelor sau a nutreţului tive sau de uz casnic: ștergare, păretare, lăicere, pentru vite, a atelajelor şi uneltelor. Aceste anexe au preșuri, fețe de pernă, cearceafuri. Motivele decora- devenit acum spaţii de reprezentare a colecţiilor. Pot tive de pe țesături sunt stilizate într-o transfigurare ar- fi văzute piese reprezentative ale instrumentarului tistică a naturii (trandafiri, mușcata, vița de vie) sau a agricol (pluguri, grape, furci, greble, dicanii, coase, imaginilor cu conţinut simbolic (pomul vieții, unda vânturători, râșnițe cu pietre, tăvălugi de piatră, sece- apei, funia răsucită, calea rătăcită, cozonacul ș.a). Sunt rători), instrumentar viticol (linuri, teascuri din lemn, prezente ornamente geometrice (linia, vrâste, linia în- pâlnii din lut, năsâlci, butoaie de diferite dimensiuni, treruptă, zigzag-ul, meandrul, crucea dreaptă sau în X cazane de țuică) căruţe pictate, tipic dobrogene; unelte – crucea Sfântului Andrei), fitomorfe (frunze, ramuri, pescăreşti (plase, coșuri oarbe, vintire, setci, volog, brad, vrej, spice de grâu), florale (lalea, garoafă, tran- prostovol, patine de os sau din lemn și fier, bărci); dafir, floarea soarelui, coronița, crinul, buchet), avi- scule şi produse de dogărie (coveți, butoaie, pitinei, morfe (cocoș, porumbel, rândunică, cuci, hulubași, crintă), fierărie (foale, clești, nicovală, ciocane), albi- lebede, păsări de baltă), zoomorfe (cai, pești, căței, nărit (stupi, scaun, afumătoare), olărit, instrumentar dinți de lup), antropomorfe (bărbați, fete, hora, mâna) pentru industria casnică (furcă cu fus, război de țesut, și scheomorfe (furca, pristornicul, pieptănele). Cro- vârtelniță cu cicârâc, alergătoare, darac, roți de tors). matica variată a motivelor, de la culorile sobre la cele Obiectele din aramă reprezintă și ele un punct vii, este echilibrată de culoarea de fond, alb sau negru, de atracție deosebit, cu forme şi mărimi determinate şi de galbenul borangicului. Alternanța motivelor, de funcţionalitatea lor variată. repetiția amintesc ciclicitatea, orânduirea vieții rurale. În curtea casei sunt situate bucătăria de vară După ce vizitează casa, vizitatorii descoperă cu cuptorul pentru pâine realizat din ceamur. Deși nu celelalte acareturi. Gospodăria din Enisala păstrează sunt funcționale din motive de securitate, ele își spun una din caracteristicile gospodăriilor dobrogene ce s-a născut din necesitatea locuitorilor de a-şi păstra gospodăriile curate. Astfel, în structura lor a fost de- limitat spaţiul destinat adăpostirii şi creşterii animalelor de spaţiul destinat casei, locuirii. Acareturile sunt în aşa fel dispuse încât împreună cu casa să închidă spaţiul gospodăriei, rămânând în mijloc un spaţiu destul de mare (cel aferent casei, mai mic, cel aferent construcţiilor gospodăreşti destinate animalelor, mult mai mare). În general, după cooperativizare, în ab- senţa animalelor, căruţelor şi uneltelor agricole, spa- ţiul oborului/curţii s-a folosit pentru cultivarea zarzavaturilor, s-au plantat pomi fructiferi şi chiar viţa de vie. Gospodăria țărănească de la Enisala amintește de aceste rânduieli anexele fiind amplasate astfel încât intrarea în casă să nu fie opturată, șoproanele se află în spatele casei, s-a evitat aglomerarea chiar dacă sunt foarte multe obiecte expuse. Intrarea în gospodărie se face printr-o poartă şi/sau chiar două, o portiţă pentru intrarea pietonală prin curte spre casă şi o poartă mai mare pentru intrarea cu căruţa şi animalele, în oborul vitelor. Împrej- muirea este realizată pe două laturi din nuiele

152 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 povestea legată de alimentația tradițională. mente de calitate incontestabilă a vieţii, înseamnă că S-au folosit tehnici de construcție tradiționale. ne revine datoria păstrării acestor modele care aduc Pereții din chirpici sunt așezați pe o prispă din piatră. în atenţia opiniei publice valorile pe care ea însăşi Chirpicii au forma unei prisme ce era obținută cu aju- le-a creat, şi a căror beneficiară este, interes care astăzi torul chirpicarului. Lutul se curăța de impurități și se este „înăbuşit” de strălucirea unor modele ce ne sunt amesteca cu paie tocate. structural străine. Acoperişurile sunt realizate în două ape, pe lungime şi cu frontoane laterale din lemn. Sunt din ______1 Simion Gavrilă, La a Cincizecea Aniversare, în Istro- stuf mărunt, retezat şi bătut pe toată suprafaţa acope- Pontica, Muzeul tulcean la a 50-a aniversare, 1950-2000, rişului realizat în tehnica învelit „nemţeşte” sau ”în Tulcea, 2000, p. XVI solzi de pește”. 2 Căciula din blană neagră, seină sau albă se înscrie în ur- Învelitul nemţeşte [9] este o tehnică mai ela- mătoarele tipuri: țuguiată, rotundă, „mocănească” și „cu borată care constă în aşezarea a două straturi de stuf cerc”. Căciula țuguiată se poartă cu vârful teșit într-o parte pe şarpantă: un strat de stuf lung ca astereală (stuf de sau spre spate. Căciula mocănească are fundul mai larg decât baza, iar cea „cu cerc” sau „cu zagară” este bordată astar), peste care se aplică un al doilea strat, cu stuf la bază cu o manșetă suprapusă. de mărime mijlocie (colorică), stuf de bătaie. Acesta 3 „Dulvarii”, „bernevicii”, „șalvarii”, „pârpâții” sau „potu- se uniformizează prin lovire de la bază în sus cu o rii” au turul mare și se poartă încrețiți pe un șiret („bârneț”). unealtă specială numită pieptene (batcă, bătaci) pen- Ornamentația lor este determinată de aplicarea găitanelor tru că seamănă cu ţesala, realizându-se un strat de 25 și bârnașelor în jurul buzunarelor, pe cusătura laterală în lungime și la tivul de jos. – 30 cm grosime prin adăugarea continuă de mănun- 4 „Cioarecii” păstrează forma specifică a costumului mo- chiuri în 4 – 5 rânduri succesive pe lungimea unei ape cănesc. şi se obţine o suprafaţă cu aspectul solzilor de peşte. 5 Piele de taur sau vită, tăbăcită. Creasta se leagă cu mănunchiuri de stuf. Peste 6 Ilic în formă de vestă, cu răscroitură rotundă la piept, în- o inimă realizată tot din stuf lung legat în mănunchi cheiat cu două rânduri de nasturi și decor de găitane aplica o funie groasă şi uniformizată prin adăugare de ma- cate. 7 Șireturi răsucite din păr de cal. terial sau din leţuri de lemn, fixată pe îmbinarea de 8 Ibidem, pp. 24-25. sus a căpriorilor se împletesc mănunchiurile de stuf 9 Iuliana Titov, Alexandru Chiselev, Meșteșuguri înmuiate în apă (pentru a fi mai flexibile) şi înnodate, tradiționale în Delta Dunării. Raport de Cercetare, Editura cu capetele răsfrânte pe cele două pante şi retezate la Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, București, 2015, aceeaşi lungime, uniform. Creasta astfel obţinută se p. 24 10 Surse orale: Chivu Cristache Ion- loc. Grindu; Chivu fixează de şarpanta din lemn cu un rând sau două de Marcel (român) – loc. Luncavița; Coleaglu Haralambie – leţuri sau mănunchiuri de stuf rezistent şi lung, cusute loc. Plopu, com. Murighiol; Tănase Dobrin – loc. Vișina, cu sârmă de o parte şi de alta a crestei pentru a nu fi com. Jurilovca; Cacencu Doru – loc. Caraorman, com. luat de vânt.[10] Crișan Acoperişul de stuf, ca şi zidul de pământ, s-a dovedit a fi un bun izolator împotriva umidităţii, a fri- Bibliografie: gului sau a arşiţei, fragilitatea materialelor folosite ne- * GAVRILĂ Simion, La a Cincizecea Aniversare, în Istro- cesitând însă dese intervenții de conservare și Pontica, Muzeul tulcean la a 50-a aniversare, 1950-2000, restaurare. Învelitorile necesită pieptănări periodice, Tulcea, 2000 iar la un interval de 7-10 ani înlocuirea stufului, refa- * GODEA Ioan, Apa şi arhitectura de odinioară, Timi- cerea coamei. Primăvara pereții sunt lipiți și văruiți. şoara, Ed. de Vest, 2013 * EVSEEV Ivan, Dicţionar de magie, demologie şi mito- Cele două hambare din nuiele împletite și îm- logie românească, Timişoara, Ed. Amarcord, 1997 boldite cu ceamur completează peisajul arhitectural * POPOIU Paula, Antropologia habitatului în Dobrogea, adăugându-se ca argumente la modul în care omul a Bucureşti, Ed. Oscar Print, 2001 transformat ceea ce părea fragil în natură - pământul, * STOICA Georgeta, PETRESCU Paul, Dicţionar de Artă lemnul, stuful, papura, nuielele, paiele - pentru a-şi Populară, Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 1997 asigura trecerea prin labirintul vieţii. * TITOV Iuliana, CHISELEV Alexandru, Meșteșuguri tradiționale în Delta Dunării. Raport de Cercetare, Dacă trecutul, tradiţia şi valorile tradiţionale București, Ed. Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, ca şi cele bazate pe tradiţie, joacă un rol esenţial în 2015 formarea personalităţii unui popor şi constituie ele-

153 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Sfârșit de mileniu (IV)

(fragment din nuvela istorică cu același titlu)

dr. Victor BAUMANN

Se făcuse dimineață la Neapolis, dar pentru ti- care regatul sciților taurici ar decide o intervenție în nerii îndrăgostiți timpul nu mai conta. Se aștepta răs- Geția Pontică, era legată de transportul trupelor, punsul pe care Sfatul țării trebuia să-l dea soliei geților știindu-se că drumul cel mai scurt era cel maritim. pontici, dar cei doi, motivând că își continuă plimba- Sciții taurici întrețineau intense relații comerciale cu rea începută în după-amiaza zilei precedente, doreau grecii din orașul Olbia, situat la gura fluviului Boris- să rămână singuri, să-și împărtășească dorurile și iu- thene, și cu vecinii din Chersones, dar era puțin pro- birea. babil ca cele două orașe grecești care se apropiaseră Nu se îndepărtară prea mult de reședința re- de Roma, ca mai toate celelalte orașe pontice, să ac- gală. Dincolo de zidurile orașului, pâlcurile de pădure cepte transportul războinicilor sciți pe corăbiile lor. acoperite de frunzișul colorat al toamnei, și pajiștile Regina Antheea, organizase în cinstea soliei întinse care păstraseră încă suculența ierburilor și getice, un ospăț la care au fost invitați, marele preot, chiar intensitatea culorilor, continuând să sfideze ano- sfetnicii și căpeteniile militare, în dorința de a o pre- timpul, formau un cadru adecvat cuplurilor de zenta pe prințesa Bithidia, a cărei prezență putea răs- îndrăgostiți, precum eroii noștri, transfigurați turna orice decizie anterioară, ceea ce făcea ca Ataias sufletește în Daphnis și Chloe. Ancorați într-o perma- să nu greșească nici de astă dată. Bithidia sosi, însoțită nentă îmbrățișare, simțeau cum trupurile lor se con- de prințul Skyles, în calitate de moștenitor al tronului topesc într-unul singur... sciților taurici, și tânăra pereche fu întâmpinată cu Fură readuși la realitate de slugile care rămă- exclamații de uimire, din partea tinerilor războinici, seseră undeva în apropiere, pentru a avea grijă de caii și cu zâmbete care însoțeau vocile joase ale celor în lăsați liberi să pască. Era aproape mijlocul zilei și tre- vârstă, dar toată asistența privea perechea princiară buia să se întoarcă la palat unde, probabil în timpul într-o unanimitate admirativă. prânzului, regele urma să se pronunțe asupra soliei. Aparent, prânzul se desfășura într-o atmosferă Trebuie să amintim că regele Ataias, cu toată destinsă ! Peștele fiert cu mirodenii și stropit cu ulei duritatea sa, era respectat pentru felul corect de a face de măsline și zeamă de usturoi, bucățile fragede de proză dreptate, aplicând legile pe baza tradițiilor păstrate de carne de berbec fript la proțap, pastrama de cal cu la vechii sciți regali. Nu era un conservator, dar con- varză acrită, erau stropite din belșug cu celebrul vin sidera că aceste tradiții contribuie la păstrarea unității negru pe care sciții învățaseră să-l facă după rețete lor de neam. De aceea, deciziile sale se bucurau de vechi grecești. Pe masă tronau platourile încărcate cu aprobarea unanimă a celorlalte căpetenii. După întru- ciorchini de struguri brumați, acoperiți de lacrimile nirea de dimineață însă, în care nu se luase o hotărâre toamnei. definitivă, regele se afla în situația de a înclina Ospățul se prelungi până târziu în noapte și balanța, și acest fapt nu corespundea principiilor sale. numeroasele facle aprinse spărseseră de mult timp în- Întrebarea la care nu se putea răspunde, în cazul în tunericul, luminând din când în când personajele de

154 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 la masa regală care încercau să acopere gălăgia gene- deocamdată nu-i va spune nimic iubitei sale, trebuie rală. Bithidia fusese nevoită să răspundă la numeroase să aștepte rezultatul soliei ! Mai ales că această solie întrebări și înțelese că mai toți cei prezenți aveau mai urmărea atragerea celor amenințați de pericolul roman puține cunoștințe despre Geția Pontică, în comparație într-o coaliție, alături de tirageți, și solicitase sprijinul cu cele despre romani, a căror prezență se făcuse sciților taurici, iar el era reprezentantul acestora. În simțită de multă vreme în bazinul pontic. În timpul această calitate, dragostea lui pentru tânăra getă tre- discuțiilor, Bithidia își dădu seama că cei prezenți buia să se manifeste printr-un sprijin total. Încercă, aveau puncte de vedere diferite, și numai militarii erau încă o dată, să cântărească sorții de izbândă, cu toate în favoarea unei expediții antiromane.Se retrase în- că era din ce în ce mai conștient că numai zeii îi pu- ainte de miezul nopții, împreună cu Antheea și cu ce- teau ajuta pe geții vest-pontici. lelalte doamne din anturajul acesteia, lăsându-i pe Atragerea orașelor grecești într-o luptă anti- bărbați să continue discuția, în compania regelui și a romană părea sortită eșecului. Conducătorii acestora prințului moștenitor. nu aveau cum să se pronunțe într-o problemă atât de Obișnuită să se trezească devreme, Bithidia fu periculoasă, într-un timp atât de scurt, și nici antre- nevoită să aștepte lumina lăptoasă a unei dimineți care prenorii și proprietarii de corăbii comerciale nu puteau prevestea o zi morocănoasă învăluită în pâcla rece și accepta, chiar în schimbul unor sume fabuloase, trans- densă a toamnei. Era cea de-a treia zi de când pășise portul oștenilor sciți spre Tyrageția, fără acordul în ChersonesulTauric și era nerăbdătoare să-l întâl- buleuților din sfatul orășenesc, care, în marea lor ma- nească pe iubitul ei prinț. joritate, erau filo-romani. Trebuie să facem precizarea că și acestuia îi Tânărul înțelese de ce tatăl său, conștient de sfârâiau călcâiele, deoarece spre dimineață, după ple- refuzul grecilor, făcuse totuși o încercare disperată, carea oaspeților, în atmosfera de jovialitate de dinainte pentru a nu tărăgăna răspunsul cu care Bithidia trebuia de culcare, îndrăznise să-i mărturisească tatălui imen- să se întoarcă cât mai repede la Tyras. Într-adevăr, sa iubire de care era cuprins din primul moment al în- peste două zile, tinerii urmau să se întâlnească cu Da- tâlnirii sale cu Bithidia, și faptul că se destăinuiseră mokles în portul Chersones-ului unde acostase cora- unul-celuilalt, întru-împlinirea sorții. bia acestuia, pentru a se reîntoarce la Tyras. Dintr-o Regele Ataias nu a reacționat imediat și fără dată, o luminiță i se aprinse în cap și Skyles se agăță să se arate surprins a amânat orice discuție pe această de ea. Dacă, în drumul lor, ar întârzia o zi la Cherso- temă până la întâlnirea sa cu Antheea. Il anunță însă, nes și s-ar abate apoi pe la Olbia, ar putea pleda în fața că în cursul nopții, a trimis deja solii la Olbia și la buleuților celor două cetăți grecești cauza geților și Chersones. posibilitatea acestor orașe de a susține prin orice mij- Iată, așadar, că zicala care spune că lucrurile loace acțiunea. simple pot deveni extrem de complicate, și invers, Cu aceste gânduri, Skyles hotărî să discute cu cele care par complicate sunt de fapt foarte simple, părinții săi, deoarece, în situația dată, el reprezenta re- este plină de adevăr și, cu acest lucru în minte,Skyles gatul sciților taurici, apoi trebuia să aibe și se îndreptase spre camera sa. Regele îi dăduse de încuviințarea Bithidiei. I se făcu dintr-o dată frig și înțeles fiului său că prioritară era situația în care se abia atunci observă că afara burnița și hainele i se aflau în acel moment geții pontici și tirageții. Așadar, umeziseră. Era încă întuneric când se hotărî să intre cei doi îndrăgostiți trebuiau să învețe să-și înfrâneze în casă pentru a-și schimba hainele ude. sentimentele în fața unor probleme vitale pentru viața În interiorul reședinței regale, slugile forfo- și interesele popoarelor lor. Despărțindu-se de rege, teau în toiul pregătirilor pentru masa de dimineață. La Skyles avu impresia că-i fuge pământul de sub pi- ivirea prințului, toată mișcarea încetă, până ce acesta cioare și calcă în gol. Nu se putea culca, îi pierise dispăru în camera sa. Trebuie să precizăm că tânărul somnul. Ieși afară și începu să colinde prin grădină, Skyles era iubit și respectat de tot personalul palatului cu gândul la Bithidia. Simțea că, dacă s-ar opri din regal. mers, i s-ar scurge tot sângele din corp ! Îl dezorienta Nu se luminase încă bine de ziuă, când Skyles mai ales faptul că tatăl său avea dreptate. Dar cum să- se afla deja în fața încăperii Bithidiei, așteptând să iasă i spună Bithidiei acest lucru ? Va înțelege slujnica trimisă să-i anunțe prezența, adică, gândi el raționamentul Regelui ? Evident că da ! Dar nu se va și zâmbi, să-i anunțe iubita că așteaptă cu nerăbdare simți umilită de faptul că discutase cu tatăl său, fără să o revadă. să-i ceară permisiunea ? Ajuns în acest punct, un nod Tânăra, căreia somnul nu i se lipise de gene i se puse în gât și ochii i se umplură de lacrimi. Nu, întreaga noapte și urmărise prin deschizătura ferestrei

155 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 schimbarea vremii, cu gânduri care apăreau și dispă- Bithidia avea însă altă părere despre ambele reau, fără a reuși să le înnoade, era obosită și aștepta orașe, dar nu-i împărtăși lui Skyles aceste gânduri. dimineața, sperând să și le pună în ordine. Era Discuțiile din seara precedentă cu mai marii regatului conștientă de marea responsabilitate pe care o deținea scit și, mai ales cu marele preot, a cărui înțelepciune prin această solie. Dar nu putea și nici nu voia să se- și învățătură o apreciase așa cum se cuvine, îi risipise pare reușita soliei de sentimentele sale și,fără sa vrea, speranța unui ajutor din partea orașelor grecești. Nu gândurile i se învârteau în jurul lui Skyles. Simțea și dorea însă să nesocotească cele puse la cale de iubitul acum sărutul pătimaș al tânărului scit, gustul buzelor ei, care puteau fi o soluție, cine știe ? Nu-i mărturisi sale moi, îmbrățișarea lui. Se îndrăgostise de Skyles, lui Skyles decepția sa, mai mult, insistă asupra unei fără de care nu mai putea trăi. Își dădea seama, în discuții directe cu arhontele cetății Chersones. același timp, că făcuse o impresie deosebită familiei ‒De acord ! Voi cere și învoire din partea re- regale și nu numai, încât perechea regală, care o plă- gelui, să pot reprezenta regatul în calitate de prinț cuse și pe care o plăcuse, nu putea să nu o dorească moștenitor, în discuțiile pe care le vom purta. alături de moștenitorul tronului. Ca femeie, Bithidia nu se putu abține de a nu cocheta cu gândul acesta ! • Cu aceeași dorință de a-și vedea iubitul alături Despărțirea Bithidiei de perechea regală a de ea, Bithidia se grăbi să-l întâmpine. Ce se întâm- sciților taurici avu un efect energizant asupra tinerei plase decuseară, după despărțirea sa de Skyles, și de fete. Se simțea fericită la gândul că, cel puțin în plan ce se grăbise tânărul să o întâlnească, înainte de masă? sentimental, câștigase o mare familie ! Iată întrebări care trezi curiozitatea fetei și o făcu să ‒ Să nu te îndoiești niciodată de dragostea fiu- iasă cât mai repede din dormitorul ei. Văzând ochii lui nostru și a noastră, îi șopti regina, îmbrățișând-o. încercănați și înroșiți de nesomn ai tânărului, Bithidia Apoi, cu glas tare, pentru a fi auzită de cei din jur: nu luă în considerare propria sa stare și figura care-i ‒ Oricând vei dori, alături de noi vei găsi un trăda neliniștea. cămin plin de căldură și de dragoste ! Zeii să te ocro- ‒Ce s-a întâmplat, Prințul meu ? Întrebarea îi tească ! căzu de pe buze ca un oftat scurt și dureros. Însoțiți de câțiva războinici la fel de tineri, cei ‒Frumoasa mea, care a impresionat curtea re- doi eroi ai noștri porniră spre apus, pe drumul Cher- gală a sciților taurici,s-a gândit oare și la timpul care sones-ului. Era miezul zilei, dar parcă ziua era curge atât de încet, atunci când nu suntem împreună? înghițită de negura umedă, plumburie a toamnei. ‒Skyles, toate gândurile mele îți aparțin, îm- Nimic nu mai rămăsese din însoritul arămiu al zilelor preună cu sufletul meu ! Dar nu pot uita situația în trecute. Călătorii fură nevoiți să apeleze la mantale care se găsesc părinții mei și nici scopul prezenței groase, pentru a se proteja de frigul pe care vântul îl mele aici, la Neapolis ! De aceea, te rog să-mi faci cu- strecura odată cu picăturile mărunte de ploaie. Noroc noscute deciziile Sfatului regal, deoarece mâine ur- că drumul spre Chersones, meșterit de meșteri greci, mează să ne întoarcem la Tyras. pricepuți în pavimente cu piatră spartă, bătută și în- Ultimele cuvinte căzură sec și rece în urechile castrată adânc în sol, era bine întreținut, atât de sciți tânărului, care înțelese câtă neliniște se ascundea în cât și de greci, fiind de altfel și principala arteră co- ele. De aceea, ocoli răspunsul la întrebare, prezen- mercială care lega regatul scit cu înfloritoarea cetate tându-i Bithidiei planul său. elenă. ‒ În drumul nostru, de reîntoarcere la Tyras, Se întunecase de-a binelea, atunci când intrară trecem prin Chersones, apoi ne putem abate pe la pe porțile cetății, cu puțin timp înainte de închiderea Olbia, ambele cetăți grecești fiind în relații vechi și acestora. Damokles îi aștepta în port, unde se afla an- strânse cu regatul scitic al Neapolis-ului. Întârziem corată și corabia sa. Spre surprinderea lor, acesta nu câteva zile, Prințesa mea, pentru a încerca să prezen- obiectă când i se aduse la cunoștință că vor mai în- tăm noi înșine în fața buleuților celor două cetăți pro- târzia o zi în cetate. Figura radioasă a grecului era cel blemele geților și, în general, cele legate de viitorul puțin în acel moment, de neînțeles pentru tinerii bazinului pontic. noștri. Mult mai târziu vor afla de la apropiați ai bă- ‒Se pierde prea mult timp cu ocolul spre trânului marinar că acesta avea o femeie în cetatea Olbia, obiectă Bithidia, mai ales că nu putem prevedea Chersones, care-i făcuse un fecior, de care Damokles un răspuns afirmativ din partea conducătorilor cetății. era deosebit de mândru, întrucât soția legitimă îi năs- Dar, dacă Chersones-ul va fi de partea noastră, atunci cuse numai fete, șase la număr. Cu banii grecului, s-ar putea ca și Olbia s-o facă. acest fecior deschisese un local pentru marinari, și se

156 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

îmbogățise. Cu toate că acceptă întârzierea, grecul, liniștea. Dimpotrivă, loviturile sacadate ale valurilor obișnuit al mării, condiționă plecarea de starea vremii, care înaintau zgomotos pe plaja dezolant de pustie, motivând că ambarcațiunea sa nu rezistă la furtuni scuipând parcă spuma din plămânii încrețiți ai mării, mari. Se învoiră totuși asupra momentului plecării îi mențineau starea de disconfort, pe care nu și-ar fi spre Tyras, mai ales după ce Skyles îi strecură, în trea- dorit-o în acele momente. Timpul petrecut călare pe căt, o punguță din piele de căprioară, cu câțiva golo- drumul Chersones-ului o obosise, și era nervoasă. gani de aur în ea. Născută pe malul golfului Halmyris, îi plăcea marea, Nu trecură bine de statuia „copilului sfânt dar nu suporta frigul. Aparținând zodiei Gemenilor, Dionysos”, cățărat pe umerii unui satyr, monument zeii o înzestraseră cu de toate, mai puțin cu răbdare. aflat în apropierea impunătoarei locuințe a bătrânei Iar acum avea nevoie de răbdare. Se desprinse de fe- aristocrate Aspasia că.., surpriză ! Bătrâna se ivi din reastră, se culcă și încercă să adoarmă. Foarte târziu, întunericul nopții, însoțită de două slujnice tinere și încercând să-și îndrepte gândurile spre Skyles, o do- zâmbitoare, purtând felinare aprinse. borî oboseala, dar continuă să se mențină într-o stare ‒Am aflat că ați sosit prin oamenii mei, care de veghe. Se trezi brusc dintr-un coșmar, în care își zi și noapte stau în port și-mi aduc vești despre cei văzu părinții murind pe câmpul de luptă, sub zidurile plecați și despre cei veniți ! Cu zâmbetul său plin de Genuclei. Nervii îi cedară și izbucni într-un plâns în bunătate și ochii ușor umeziți de bucuria reîntâlnirii, hohote, care-i descătușă mintea și sufletul. Cu obrajii Aspasia îi îmbrățișă pe rând pe cei doi tineri. umezi de lacrimile care continuau să-i răcorească min- ‒Sper că zeii au fost binevoitori cu voi și solia tea și să-i alunge temerile, tânăra căzu într-un somn voastră s-a bucurat de înțelegerea tuturor ! adânc, așa cum obișnuia înainte de ultimele întâmplări ‒Să răsuflăm, mai întâi, mamă-mare, și să ne din viața ei. udăm puțin gâtlejurile, la ceas de noapte, cu licoarea Nici Skyles nu se prea omorî cu somnul ! Dar aceea divină, pe care o ții Domnia Ta numai pentru pentru el nu era ceva ieșit din comun, întrucât era mine, și apoi te vom împovăra, vrând-nevrând, cu obișnuit cu exercițiile din taberele de pregătire mili- toate necazurile, dar și cu bucuriile noastre ! Și Skyles tară ale tinerilor războinici sciți, în care se dormea ex- o prinse de după umeri cu mâna dreaptă, în timp ce în trem de puțin, abținerea de la somn și hrană fiind mâna stângă se odihnea palma catifelată dar energică printre cele mai grele încercări. După ce o conduse pe a ființei iubite. Totuși, în timpul cinei, nu-i fu greu bă- Bithidia în camera ei, se reîntâlni cu Aspasia, căreia trânei să înțeleagă eșecul soliei și să afle ce planuri îi povesti în liniște toate întâmplările din ultima aveau tinerii pentru viitor. Aflând că doreau să întâl- vreme, neuitând să-i prezinte planurile sale imediate nească arhontele orașului, Aspasia găsi prilejul de-a și pe cele din viitor. Încă odată, bătrâna fu conștientă le veni în ajutor ! de sentimentele profunde ale nepotului ei, dar nu ‒Aș vrea să mă ascultați cu atenție ! Leontes, putea să-și exteriorizeze temerile, așa cum ar fi vrut bătrânul arhonte al cetății, al cărui cuvânt nu a fost în- și ar fi trebuit să o facă. Singurul sfat pe care îl putea călcat până acum de nimeni, ne este rudă prin alianță, da lui Skyles era acela de a o ține departe pe prințesă, fiind văr primar cu răposatul meu soț. Ceea ce pot face în cazul unui conflict armat antiroman. în mod sigur pentru voi este să vă stabilesc o întâlnire ‒ Ascultă-mă ! Dacă ți-o dorești de soție, oficială cu el și cu o parte a buleuților. Restul depinde caută să o menții în viață ! de voi! • Bătrâna vorbise cu convingere, dar în adâncul Arhontele Leontes aparținea unei generații de sufletului nu putea să nu se îndoiască de reușita aces- aristocrați care-și închinase întreaga viață cetății și bi- tei intreprinderi. Iarna sosea mult mai repede anul nelui public. Provenea dintr-o familie de negustori acesta, iar un transport de trupe pe apă, chiar în cazul bogați, care dăduse cetății importanți demnitari, cu fericit în care Sfatul ar fi fost de acord, părea o aven- relații aproape în toate coloniile elene din Pontul tură greu de imaginat. La toate acestea se adăuga prin- Euxin. Mărturisea că bogăția familiei sale îl onorează, cipala problemă, aceea a unei acțiuni antiromane, dar în același timp îl obosește. Adept al filosofiei epi- într-un moment în care Roma se bucura de sufragiile cureenilor, își cinstea cetatea în aceeași măsură în care cetăților pontice. și cetatea îl prețuia ca prim-cetățean al ei. Mărunțel Retrasă în camera în care stătuse și la prima de statură, cu părul tuns scurt, și întotdeauna proaspăt sa întâlnire cu Aspasia, în casa acesteia, Bithidia în- ras, încât obrazul îi devenise rozaliu, la cei 80 de ani târzie mult în fața ferestrei deschise spre mare. Imagi- împliniți, acest demn reprezentant al elitei din zodia nea apelor dezlănțuite nu era ceva care-i putea aduce Scorpionului, își păstrase figura tinerească, și numai

157 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 ochii obosiți și zâmbetul afișat în colțul gurii, îi trădau uimirea buleuților când tânăra din fața lor prezentă uneori vârsta înaintată. Încercase să se retragă din succint, într-o curată și elegantă limbă elină, cum rar viața publică, dar nu găsise momentul prielnic. Scin- se mai auzea în relațiile diplomatice, de când se răs- darea populației din cetate, crearea unui puternic grup pândise dialectul koinė, problema conflictuală, poli- bogat și influent, de orientare pro-romană, era pe tică și militară, declanșată prin invadarea Geției punctul de a declanșa un război civil, în urma căruia Pontice de către legiunile romane ale lui Crassus. Ra- armatele romane, chemate sau nechemate să intervină, portând această acțiune agresivă la diplomația mo- puteau ocupa Chersonesul. Bătrânul era conștient că dernă a epocii, tânăra consideră că evenimentul pune se cerea o politică pe muchie de cuțit, pentru ca ceta- în pericol independența orașelor, statelor și tea să continuie să-și păstreze libertatea. De aceea, re- populațiilor din bazinul pontic. Referindu-se apoi di- fuzase cererile sciților taurici ! Acceptase totuși, la rect la scopul soliei, Prințesa accentuă asupra consti- rugămințile Aspasiei, pe care o prețuia pentru mintea tuirii unei coaliții, în vederea îndepărtării romanilor ei ascuțită și loialitatea totală față de interesele cetății, din Geția Pontică și-n acest sens, adresă arhontelui ru- să-i primească pe cei doi tineri, în dubla lor calitate gămintea de a permite câtorva corăbii din Chersones, oficială de soli ai geților pontici și ai sciților taurici. transportul pe mare al războinicilor sciți până la Tyras, Orașul era inundat de lumina lăptoasă și unde urmau să se unească cu cetele războinicilor umedă a unei amieze mohorâte de toamnă, când Le- tirageți, sarmați și bastarni. ontes, împreună cu ceilalți arhonți, printre care câțiva ‒ Acesta este drumul cel mai scurt și, în buni cunoscători ai problemelor din bazinul pontic, situația actuală, cel mai indicat ! Cu aceste cuvinte, primi solia în cancelaria Sfatului. Bătrânul arhonte îi Bithidia își încheie expunerea. aștepta în picioare, îmbrăcat modest cu o mantie dra- Îngândurat, arhontele Leontes nu răspunse pată și fără chlamys, hlamida dreptunghiulară purtată imediat. Invită pe toți cei prezenți în camera alăturată pe unul din umeri, semnul distinctiv al arhonților. unde, în jurul unei mese împodobite cu flori și fructe, „Aspasia are dreptate !”, gândi Leontes la ve- se așezară pe klinė-urile comode. Câțiva sclavi le ser- derea celor doi tineri. „Tineri sunt, frumoși sunt, să viră băuturi din citrice, aromizate cu frunze proaspete vedem și câtă minte au !”. Rosti câteva cuvinte de bun de mentă. sosit, după care Skyles mulțumi arhontelui pentru fap- Arhontele renunță la tonul oficial, adresându- tul că acceptase întrevederea, rugându-l să permită li-se prietenos: prințesei Bithidia, reprezentanta geților vest-pontici și ‒Dragii mei, sunt destul de bătrân, și aproape a tirageților, să prezinte scopul soliei. Și nu mică fu toată viața mea am făcut politică. Nu pot trece cu vederea faptul că orice dispoziție care pleacă de la con- ducători reprezintă un act politic, ale cărui urmări pot fi pozitive sau negative, în funcție de scopul urmărit. O politică normală și corectă are ca scop binele celor mulți, și cred că înțelegeți că politica din interiorul cetății se reflectă în afara ei. Bătrânul făcu o pauză scurtă, după care continuă, adresându-se în mod evident Bithidiei. ‒Iată de ce Chersonesul nu poate sprijini acțiunea voastră dreaptă, de alungare a celor care v-au invadat căminul și v-au forțat să vă părăsiți țara. Cea mai mare parte a aristocrației comerciale din această veche cetate elenă, de care depind armatorii și staroștii corăbierilor, dorește o apropiere de Roma și n-ar permite niciun fel de ajutor celor ce se încu- metă să se împotrivească unui imperiu care promite înflorirea comerțului pe mari spații geografice. Cu toate că se așteptau la un astfel de refuz, cuvintele bătrânului arhonte le risipea orișice speranță celor doi tineri. Skyles încercă să mascheze dezamă- girea care-i umbrea sufletul, transmițând arhontelui urările de bine ale părinților săi, știind cât de mult con-

158 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 tau pentru Leontes. Bithidia rezista cu multă greutate deciziile lor erau diferite. Așteptând să se retragă, discuției și toate cuvintele o răscoleau, cu toate că bă- simți cum sufletul i se golește și mintea refuză să-i trânul se străduia să-i alunge gândurile negre, îndrep- mai dea ascultare. tându-i atenția spre cunoștințele comune pe care le • aveau la Histria și Orgame. Dar, fără să vrea, adre- sându-se buleuților, reluă ideile justificative de mai Ajutată de curenții marini din apropierea coas- înainte, atingând iarăși sensibilitatea tinerei prințese. telor nordice ale Pontului, corabia lui Damokles par- ‒ Vedeți, Domniile Voastre, viața este un șir curse rapid drumul de întoarcere, încât tinerii noștri nesfârșit de dorințe și acțiuni ! Cetățile grecești au au ajuns cu bine în portul cetății grecești a Tyras-ului, simțit întotdeauna nevoia unui protector, indiferent cu puțin după miezul nopții. În port îi aștepta o slugă cine era acesta: scit, trac, sarmat, dacă interesele lor credincioasă a Sitei, care îi invită într-o barcă mare, erau apărate. De la Alexandru cel Mare, toți regii și dotată cu o pânză dreptunghiulară, prinsă de catarg. conducătorii, mai mari sau mai mici, au ținut seamă Șase vâslași puseră barca în mișcare, traversând astfel de acest aspect, căci rețeaua de colonii elene întreținea rapid gura fluviului, până la debarcaderul davei comerțul întregii lumi elenistice, asigurând dezvolta- tirageților. Drumul de întoarcere se desfășurase într-o rea economică a teritoriilor respective. Când situația tăcere adâncă. Niciunul nu dorise să-l deranjeze pe ce- s-a deteriorat, datorită slăbirii statelor în urma războa- lălalt, niciunul nu dorea să fie deranjat, fiecare încer- ielor permanente, orașele comerciale au suferit de pe când să-și limpezească gândurile. Noua conjunctură urma nesiguranței. Apariția unei mari puteri, cum este prevestea o perioadă tulbure și singura lumină care Roma, în cazul de față, care unifică, este adevărat pe străbătea acest culoar întunecat era marea lor iubire, calea armelor, vechile teritorii elenistice, justifică era dragostea lor împărtășită. În jurul lor deborda o poziția cetăților pontice. Dacă urmărim mersul eveni- atmosferă de fericire, de adâncă înțelegere și de iubire. mentelor, observăm că Roma cucerește, dar la rândul Acum la reîntoarcere, nici nu mai puteau respira unul ei se lasă cucerită în aceste teritorii, de realizările fără celălalt. Nu știau dacă era momentul unei lo- civilizației noastre. Și ceea ce este foarte important godne, dar erau convinși că sentimentele lor, atât de pentru toată lumea este faptul că le preia și le firești, nu puteau fi ascunse. Instinctiv, se întoarseră răspândește și acolo, unde n-au ajuns încă. unul către celălalt și, fără a ține seama de prezența Discuția nu mai era pe placul Bithidiei, care celorlalți, se îmbrățișară, unindu-și buzele într-un se abținea de la comentarii, dar spusele bătrânului ar- sărut lung, care ținu cât 30 de lopătări. Fură treziți la honte îi întăreau tot mai mult convingerea că acțiunile realitate de plescăiturile lopeților de lemn în apă, de recuperare a teritoriilor ocupate de romani erau însoțite de chiotele și râsetele lopătarilor, care înce- ireale, utopice, sortite eșecului. Și gândurile îi zburau tară în momentul când Skyles își îndreptă spre ei fila părinții săi, aflați departe de țară, care așteptau cu nerăbdare rezultatele soliei lor. Oare ei pot accepta acest adevăr, și dacă da, ce urmează ? ‒ Prințesa mea, reluă arhontele, care urmărea dezamăgirea de pe figura fetei, politica noastră nu s-a schimbat față de regatele din teritoriu. Dacă nu vă ajutăm în prezent, nu înseamnă că vă trădăm ! Refuzul de a lupta împotriva Romei are un suport economic bine conturat, dar nu numai ! Toți s-au hrănit cu luminile civilizației noastre, și încă o fac, și o vor mai face mult timp de acum înainte.Noi întotdeauna am considerat efemere conflictele ivite la marginile lumii civilizate și le-am evitat de cele mai multe ori. Roma nu poate fi înfrântă prin expediții și incursiuni de pradă întreprinse în noile teritorii cucerite sau aflate sub tutela sa. Numai un regat unit, mare și puternic, poate înfrunta Roma în acest moment. Bithidia mai auzise aceste aprecieri politice și din gura regelui Seuthes și i se păru normal ca cei doi conducători să gândească în același fel, chiar dacă

159 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

gura încruntată. Dar acest fapt ținu doar o clipă, de- Fulgi de nea, dolofani și umezi, cădeau încet oarece eroul nostru izbucni într-un râs contagios, că- din neant, pierind în valurile mării. Oare se închidea, ruia i se alătură râsetul zglobiu al Bithidiei. Râdea sau se deschidea o poartă a destinului ? Pentru amân- parcă marea și se răspândeau în jur o mare bucurie și doi sau pentru fiecare în parte? Cu aceste gânduri, Bit- dragoste de viață, cum de puține ori le fusese dat bă- hidia, urmată de Skyles, pătrunse în liniște în conacul trânilor vâslași să simtă. regal, nedorind să mai trezească pe cineva la ora aceea • târzie din noapte.

,,POVEStIRI PENtRU ȘCOLARI” DE VICtOR BAUMANN, O CARTE EDUCATIVĂ DE INIȚIERE ÎN RECEPTAREA ȘI PREȚUIREA VALORILOR NOASTRE COMUNITARE LOCALE

Gheorghe OANCEA

Pornind de la adevărul că istoria noastră este Povestioarele sunt scurte , scrise într-un stil viață trecută și prezentă la care trebuie să ne raportăm literar adaptat vârstei școlarilor, pornite din credința permanent cu patima cea mai onestă, scriitorul Victor fermă că toți tinerii trebuie să fie o ,,lumină a desti- Baumann se adresează tinerilor școlari sub forma unor nelor în paradisul grădinilor”. povestiri atractive încărcate cu multivalență educa- În narațiunea - descriere ,,Pădurea”, Alex ne tivă. În fapt, omul de știință și cultură prezintă poartă în mediul natural și social al uneia din cele mai particularități și specificități istorice și geografice lo- frumoase localități din județul nostru – Telița, așezare cale, constelate într-o formă literară care trebuie cu- depozitară de multă istorie antică - dacică și romană, noscute de orice tânăr. Lucrarea cuprinde trei capitole: unde de altfel, scriitorul - arheolog avea să organizeze Pagini din jurnalul lui Alex , De- ale lui Alex și Le- și să coordoneze un sit arheologic în care a descoperit genda martirilor de la Niculițel. felurite taine istorice. Copilul Alex, dus de bunici la Alex (Alexandru) este nepotul scriitorului Telița, cunoaște farmecul pădurii de acolo prin mijloci- prin intermediul căruia sunt relatate povestioare fru- rea lui Moș Costea. Cuprins în ,,brațele umede ” ale moase cu referințe istorice, geografice, literare și re- acesteia și în miros de lemn tare și frunze putrezite, ligioase trecute prin vârstele copilăriei, adolescenței școlarul constată că fenofaza de înflorire a teiului, de și studentului la facultate. Parte din acestea au fost în- aici, este paradisul melifer al apicultorilor și că silva în registrate într-un jurnal de către Alex. totalitatea ei e cuprinsă de o liniște străpunsă doar de Toate narațiunile au valoare educativă și se ,,trilurile ascuțite ale păsărilor și de susurul pâraielor”. adresează școlarilor în ideea ca aceștia să fie foarte re- Uneori povestioarele își trag seva dintr-un ceptivi la mediul în care trăiesc – istoric și geospațial, album de fotografii sau privind un tablou al unui artist comentariu critic comentariu fără de care existența și trăirile noastre spirituale ar plastic (,, Pomi înfloriți” de Andreescu) în fața căruia fi cu mult mai sărace. Se știe că, menținerea și durabi- se entuziasmează - ceea ce denotă suplețea spirituală litatea noastră istorico – teritorială depind fundamental a privitorului care încearcă să consoneze cu cea a pic- de modul cum participăm la păstrarea mediului de torului. viață, cum îl îmbogățim și-i dăm o valoare superioară Vizitarea Deltei Dunării - acest paradis bionic în plan cultural, material și civilizator. cu valoare de unicat, a pornit de la admirarea unui ta-

160 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 blou din casa bunicului - o acuarelă a pictorului Con- cărții, frumosului, al înțelegerii depline prin interpre- stantin Găvenea. tări sistemice, ne oferă și un model de analiză de text Intrarea în Deltă, încărcată de emoție, este în- realizat de el la limba și literatura română în anii de tărită ,,de salutul sălciilor plângătoare și a pădurilor liceu (prin acuratețe și stilul critic- literar valabil și de plopi ce străjuiesc malurile brațului Sulina”. Pă- azi pentru profesori și elevi) - ,,După melci” de Ion trunderea pe canalele ce duc la Mila 23 i-au creat co- Barbu. pilului o lume de basm – cu vegetație acvatică Melcul este un simbol al regenerării periodice abundentă , nuferi albi și galbeni într-o țesătură de- a naturii și, în cultura tradițională românească este și osebită. Avifauna care părea stăpâna biotopurilor ( o reincarnare a strămoșului. Copilul (poetul la vârsta țigănuși ,pelicani, egrete, stârci albi, etc) privea pe aceea) dorea să readucă la viață melcul (de Păresimi), furiș sau părea că privește cu nepăsare trecerea musa- să iasă din colivie ( cochilie ), dar, pentru că ,,Între el firilor intruși. Satul Letea care ar trebui să devină un și ce-i afară/ Strejuia un zid de var”, recurge la des- ,,sat de vacanță” și pădurea luxuriantă (hasmacele) cântec/incantație, încercând să-l convingă că natura s- înfiripată între dunele de nisip i-au oferit lui Alex un a schimbat în lipsa lui - ,,Iarna leapădă cojoace/ Și tu spectacol natural suprem și de liniște totală contopită încă sub găoace!”. cu pacea cosmică. Prin această incantație copilul își arogă rolul O altă plimbare pe fluviu i-a prilejuit lui Alex unui magician care poate transforma natura. Joaca să admire panorama Colegiului Dobrogean ,, Spiru naivă a copilului, însă, se transformă într-o experiență Haret”- al cărui elev era. Privită din această perspec- neașteptat de dureroasă, deoarece natura se dezlănțuie tivă, silueta liceului este cea unei clădiri emblematice (o viforniță târzie susținută de Baba Dochia, Baba ( cea mai veche școală gimnazială din Dobrogea, Hârca- Vrăjitoarea, căpcăunii, Joimărițele) astfel înființată în 1883 ), comparată cu un castel medieval încât, gerul nopții va determina moartea melcului. sau cu o catedrală. Locașul de cultură este impozant După trecerea prăpădului, copilul se duce în pădure, mai ales prin căciula țuguiată a acoperișului și prin ,, ridică rămășițele melcului, le urcă în podul casei (pen- arcadele cuminți ale ferestrelor dispuse generos pe tru al avea lângă el ), rămânând cu regretul că l-a pă- două rânduri, ca niște soldați disciplinați”. răsit în vitregia iernii, vrând să-l scoată la lumină Continuând incursul în istoria atât de bogată (reînviere naturală) înainte de calendarul normal al na- a orașului, Alex amintește că lângă școala lui de suflet turii (aparențele conturbă esențele). În povestioara se concentrează alte obiective istorice importante: ,,Tulcea…”Alex continuă epopeea cunoașterii ruinele anticului Aegyssus pe colnicul Hora, Monu- orașului natal ,,citind” mai en detail în semnificația mentul Reîntregirii Dobrogei la Țară (ridicat în 1889 istorică a clădirilor reprezentative. și refăcut în 1977), Conacul Pașalelor (devenit ulte- Astfel, o contribuție la construcția modernă rior, un timp, sediul Prefecturii), geamia Azzizye. a orașului au adus-o guvernatorii Rezim Pașa ( mama Alex este mândru că liceul lui se află pe strada 14 No- grecoaică din Atena) și Ismail Bey (român macedo- iembrie, numită astfel, în amintirea momentelor Unirii nean din Albania), în timpul cărora s-a asanat, după Dobrogei cu Țara. Asumându-și faptul că un tânăr se un proiect al celui mai mare hidrotehnician al secolu- modelează prin instrucție și educație (,,Modelul”), lui al XIX- lea Charles Hartley, limanul care se întin- personajul principal al scriiturii apreciază că, mode- dea până la Piața civică și Piața nouă - comercială. lele le pot oferi persoanele ,, purtătoare de valori so- Atunci s-au ridicat Palatul Administrativ al Pașalei în ciale, morale și profesionale”- în a căror gândire se stil neoclasic cunoscut sub numele de Conacul Pașalei pot regăsi și ideile tinerilor. De asemenea pentru el, (azi, Muzeul de Artă), clădirea Școlii turcești (viitor cel mai prețios dar, nu-l formează cadourile, ci senti- sediu al Primăriei) Biserica grecească, Biserica Sfântu mentul de iubire pe care îl transmit cei dragi. Gheorghe, Biserica Sfântu Nicolae (faza de început). Tânărul știe să interpreteze la vârsta lui scala În timpul Comisiunii Europene a Dunării, orașul a de valori pentru că este bine educat și instruit de avut evoluții oscilante cu o mare concurență din partea școală , părinți și bunici. Brăilei, Galațiului și Sulinei care aveau un comerț Pentru Alex iubirea este un sentiment uman mult mai puternic. profund și complex, incluzând și ,,patriotismul (casa Pe la sfârșitul secolului al XIX- lea, mediul părintească, locul natal, prietenii, neamul, țara), multietnic, mărfurile care se aduceau aici și toată umanismul (iubirea de oameni) și credința (iubirea de împestrițarea de comercianți îi dădeau orașului un as- Dumnezeu)”. Și pentru că Alex este un împătimit al pect levantin. Una din cele mai frumoase clădiri din

161 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Tulcea ridicată în 1875 este Casa Lichiardopol în stil înfiripat Legenda sfinților Martiri. Empire( după unele informații aici s-au semnat actele Cripta martirilor de la Niculițel a adăpostit de preluare a Dobrogei de către autoritățile românești printre primii martiri creștini de pe teritoriul țării noas- ) . Între 1904 – 1907 prin grija lui Grigore Antipa s- tre, Dobrogea fiind considerată poarta creștinismului a ridicat Clădirea Administrației Pescăriilor Statului românesc (,,începuturile încreștinării populației de la (lângă Hotelul,, Egreta” de azi). Dunărea de Jos”). Numele lor a fost, așa cum stă scris Fire sensibilă cu înclinații literare, Alex își pe unul din pereții criptei, în dreapta raclei : Zotikos, dezmiardă stările sufletești în construcții lirice de o Attalos, Kamasis și Philippos ( descoperiți într-un si- rară frumusețe și suplețe emoțională: ,, Blocurile își criu colectiv, în anul 1975), iar în partea stângă, tot cu zugrăvesc chipurile Dunării îngălbenite de spaima litere grecești incizate și vopsite cu roșu: ,, martirii lui ploilor din vară”, ,,Ca niște jucării mai mari sau mai Hristos”. Potrivit legendei pe care Alex avea să o ci- mici, îmbrăcate în culori deschise șalupe și nave de tească părinților săi, cei patru misionari creștini au pasageri așteptau chemarea duioasă a apelor”, ,,Un- venit din Helespont, adunați pe malul vestic al Bos- deva în depărtare, clădirea Gării pare o corabie în- forului la Bizye. La solicitarea înalților prelați creștini aripată care plutește pe peticul de cer al lacului de atunci, aveau să desfășoare misiuni creștine în Ciuperca, născut din lacrimile Dunării bătrâne”, ,De spațiul istro- pontic, ajungând până la Noviodunum și undeva de sus, învăluit într-un nor alburiu, Monumen- Niculițel. tul Independenței veghează ca un părinte iubitor Toți cei patru au fost crescuți și educați pentru orașul colorat de pe malul fluviului”, ,, Acești a deveni slujitorii Domnului, alegând calea izbăvirii spiriduși ai Toamnei (copiii subln.n.) se grăbesc să prin Hristos spre lumină și adevăr. Lăsăm cititorii să umple cu bucuria lor năvalnică sufletele celorlalți lo- deslușească singuri tainele acestei legende pe care cuitori ai orașului și zâmbetul lor deschide larg scriitorul o prezintă captivant într-un limbaj eclezias- porțile școlilor”. tic extrem de interesant. Însuși scriitorul desfășoară o Capitolul al doilea - ,, De-ale lui Alex” are o misiune creștină, considerând că este firesc și moral mică întindere, cuprinzând întâmplări picante - rodul ca toți școlarii să cunoască modul cum s-a înfiripat imaginației adolescentului, la care iau parte atât prie- creștinismul la noi, mai ales că aceste informații pri- teni de familie cât și părinți, colegi. Îl găsim pe Alex vind martirajul se găsesc chiar în spațiul nord - do- în mijlocul unor năzdrăvănii specifice vârstei (,,Săr- brogean. bătoarea”), dar și în postura de a etala argumente Descoperirea și punerea în valoare a convingătoare în fața părinților (la vârsta de 15 ani, senzaționalei bazilicii paleocreștine de la Niculițel de participă deja, la luarea unor decizii în familie). Per- către arheologul – scriitor Victor Baumann, reprezintă sonalitatea sa devine din ce în ce mai expresă (,,Ar- una din cele mai valoroase dovezi ale vechimii și gument”), convingând părinții să schimbe destinația practicării cultului creștin întru Hristos pe teritoriul unei vacanțe în Bulgaria cu una la Viena (capitală cul- țării noastre. Niculițelul devine astfel, una din primele turală europeană, ,,oraș - muzeu”, reședința habsbur- ctitorii ale creștinismului de la noi care polarizează gilor, un minunat loc de distracții Parcul Prater etc). din ce în ce mai mult interesul pentru un turism ecu- Ultimul capitol al cărții ne prezintă Legenda menic de mare însemnătate în lumea creștin – orto- martirilor de la Niculițel. Alex, ajuns student, are doxă românească și europeană. Suntem convinși că în acum cunoștințe bogate pentru a discuta cu bunicul o condițiile în care se va da în folosință noul pod de temă de mare interes arheologic- descoperirea marti- peste Dunăre în sectorul Brăila –Smârdan atracția rilor creștini din bazilica paleocreștină de la Niculițel. pentru spațiul creștin nord- dobrogean se va amplifica, Explicațiile științific- arheologice revin exclusiv scrii- formându-se o puternică rețea de pelerinaj religios torului - arheolog care a descoperit și cercetat ceea ce compusă din Basilica paleocreștină Niculițel, Basilica a însemnat martirologiul de la Noviodunum și de la Cetatea Halmyris (unde se construiește și o mă- Niculițel în vremea împăraților romani Valens – Va- năstire) , Mânăstirile Cocoș, Saon și Celic – Dere( lentinian, sfârșitul secolului al IV –lea p. Chr. Telița). În final, amintim că din dragoste și prețuire (excepțională și tulburătoare descoperire arheologică pentru valorile culturale locale, dar și din grija părin- pentru istoriografia creștinismului de la noi). Alex îm- tească pentru tineretul școlar care trebuie să cunoască preună cu bunicul său se vor duce la Niculițel și Mâ- și să ducă mai departe istoria urbei noastre , autorul a năstirea Cocoș (unde sunt astăzi moaștele sfinților hotărât ca toate exemplarele editate ale lucrării să fie martiri)- un bun prilej de a înțelege mai bine cum s-a distribuite gratuit, cu precădere în mediul școlar.

162 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Pirapitinga. Facebook, ultima frontieră

Mihai VINtILĂ

Adi G. Secară este un nume bine cunoscut în zează mai multe tehnici, autorul nerămânând într-un final arealul Dunării de Jos. Remarcat mai ales ca un fin critic de fidel niciuneia dintre ele. Avem o încercare timidă de jurnal întâmpinare, Adi este de fapt la origine, poet. Și-a semnat Cărtărescian, apoi de roman în roman, apoi suntem iar cărțile până acum cu a.g.secară și iată că pentru acest într-un fel de Solenoid Cărtărescian pentru a ajunge la in- roman a ales dezvăluirea primului nume. O fi o strategie tegrarea poeziei în roman. Capitolul Minima erotica: cu și proprie prin care poetul și criticul să fie diferențiați de autorul fără diacritice este de tipul inserției folosite de Lucian de romane. Având studii aprofundate în filosofie, autorul Mîndruță într-o carte de-a sa eșuată din punct de vedere este în primul val al literaturii gălățene de azi. estetic dar, cu mai multe cuvinte aflate la limita decenței. Pirapitinga se vrea a fi un roman. În primul rând el Teodor Baconschi a văzut bine în Facebook - fabrica de a fost construit altfel, în fața publicului, în fața cititorului. Îm- narcisism astfel de abordări care acum iată capătă formă preună cu alți trei scriitori, toți aflați la primul roman, Secară și drept la viață literară într-un capitol de roman. Este aici o și-a arătat mecanismele scrierii sale prin evenimente pu- frondă a lui a.g.secară, un fel de iată că este ușor a scrie blice desfășurate în cadrul librăriei Humanitas din Galați. astfel. Avem un Gălățanu în format de roman, mult mai sti- Proiectul s-a numit IV Romane de unde și colecția editurii lizat și mai pudic dar, totuși, plin de cuvinte injurioase. Acest Brumar, Colecția IV Romane unde toate aceste cărți sunt capitol cred că ar putea fi citit de orice cocalar cu sentimen- publicate: Octavian Miclescu cu Vânzătorul de margarete, tul că se scrie și pe gustul lui. Tehnica fragmentelor e folo- Tudor Neacșu cu Karga și Andrei Velea cu #Agora alături sită pentru a contura sentimentul defazării și a instabilității de acest Pirapitinga al lui Adi G. Secară. generate de fenomenul facebook-ului. Partea a IV-a se vrea De la primele pagini ni se conturează o poveste ruptă din clasicii literaturii de consum, cu o descriere simplă contemporană a unei familii prinse într-un păienjeniș de de evenimente liniare sparte într-un final de o întorsătură evenimente zilnice, repetitive, care îl fac pe el, să caute alt- de maestru, de un ceva, care șochează. ceva. El este Andri Kipriani, poet gălățean, introdus în gașca Andri Kipriani pe lângă viața de familie duce o amintită mai sus la fel cum Radu Pavel Gheo s-a introdus viață paralelă pe facebook. Acolo își dezvăluie duplicitatea, pe el însuși în romanul Disco Titanic. Andri Kipriani este un sentimentele ascunse, ideile erotice și angoasele. Deși își alter ego al poetului a.g. secară, doar al poetului. iubește familia ține totul separat, fiecare lucru în lumea lui. Structurat în părți, asemenea unor regate bine de- Evenimentele zilnice sunt amestecate cu idei literare, cu limitate, volumul nu are o construcție clasică de roman. Este explicații care mai de care mai aiuritoare folosite pentru a dacă vreți ceea ce se cheamă un roman modern. Merge în contura universul plat în care își duce viața acest poet cu primele capitole după modelul Cărtărescian iar în ultimul, tendințe de mic Cărtărescu. Întâlnirea cu o fostă iubită care critică literară de exemplu, abandonează modelul pentru a plonja într-un acum a devenit o mărime locală la o televiziune îi oferă lui realism fabricat, un realism de plastic bazat doar pe imagine Andri posibilitatea evadării, supapa de care avea nevoie și percepție, pe resorturi care nu țin de logică și care ar tre- pentru a nu exploda. În fapt romanul este imaginea acestei bui să miște suflete dar care, în schimb, degenerează în supape care descarcă tensiunea pe internet în timp ce ba- grotesc. nalul mănâncă zile din viață. Construit pe mai multe planuri, Pirapitinga utili- Poezia din interior e poezie precum cea de la pa-

163 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

gina 70 din care redau un fragment: a patra, Hector pe valuri, doar 42. Mi se pare cumva un de- Iubirea asta care te hipnotizează zechilibru, o debalansare care face ca accentul la citire să ca un șarpe care a creat o lume mai mică cadă pe zona de conversații de pe facebook care nu ridică într-o lume mai mare volumul ci dimpotrivă. știind că o iubire nu poate fi mai mare decât altă iubire Ar mai fi de remarcat graba cu care pare a fi con- dar sâsâind că în lumea lui totul este posibil struit dar o pun pe seama debutului romanesc și a modului inedit de scriere. iubirea asta care te mușcă Pirapitinga este un pește din familia peștilor pira- ca un amant care mai are mâini și picioare nia. El este, în opinia mea, aici, timpul care se hrănește cu care crede în gustul tău noi până la epuizarea țintei, a vieții. Romanul Pirapitinga la fel ca în puterea unor lumânări aprinse asta ne dezvăluie, efemerida. Este cum ar fi zis Jerry Sein- pe care le-ar întinde feld un roman despre nimicul zilnic. femeile de foc

Ce nu am înțeles este disproporția de întindere ______între părți. Astfel primele două au un total de 89 de pagini * Adi G. Secară, Pirapitinga, Timișoara, editura Brumar, 2018, 206 pentru ca doar partea a treia să aibe 64 de pagini iar partea pagini.

Instruirea propagandiştilor

Din volumul „Caranfilii”, Editura Pim, Iaşi, 2016

Ştefan zĂVOIU

Într-una din zilele încă geroase de început de mar- ainte, să urce în maşină câteva bidoane din vinul cel bun tie, Caranfil fu anunţat de ‘nea Cezar, omul de serviciu din ţinut în beciul sediului şi câteva pachete cu de-ale gurii şcoală, ca a doua zi de dimineaţă să fie prezent în faţa se- aduse de la grădiniţa cu program prelungit ...Drumul, abia diului C.A.P.-ului în vederea deplasării “la judeţ” pentru in- desfundat de zăpada căzută în ultimele săptămâni era, struirea propagandiştilor. Tânărul propagandist se prezentă, încă, dificil; camionul propagandiştilor icnea, din când în cu noaptea în cap, la sediul în curtea căruia şoferul trebă- când, sub impactul sulurilor de zăpadă, îndeosebi în pantele luia în jurul camionului rusesc, vechi pe care nu reuşea să- abrupte şi şerpuitoare ale şoselei, făcând să se rostogo- proză l pornească, în ciuda feştilei aprinse cu care încălzea lească, printre picioarele pasagerilor, bidoanele din plastic carburatorul şi bujiile îngheţate. Se apropia ora plecării şi, încărcate cu vinul rubiniu, ca o chemare ispititoare reprimată disperat, şoferul se adresă preşedintelui: Tovarăş’ preşe- dureros... Undeva, în spate, acolo unde prelata fâlfâia ase- dinte, Z.I.S.-ul nu porneşte, ce-i de făcut?...Încearcă să por- menea unor steaguri pe turnuri încă necucerite, Nucu în- neşti S.R.-ul! găsi imediat soluţia preşedintele. Şi pune şi cerca să-şi păstreze căldura împuţinată, deja, a trupului, prelata peste grilajul metalic al camionului! Peste mai bine trăgând mereu de pulpanele pardesiului rămas din anii stu- de un ceas, sub prelata îngheţată, şi ea, a camionului ur- denţiei, peste genunchii aproape înţepeniţi...Din când în cară toţi propagandiştii îmbrăcaţi cu şube groase din cele când, tovarăşul preşedinte, ’nea Ion, cum îi spuneau profe- brumării, ca pentru oraş... Magazionerul avusese grijă, în- sorii şi cei apropiaţi, făcea, din cabina încălzită, desigur, a

164 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 camionului, semne încurajatoare pentru cei de sub prelată, se înroşi şi el – şi nu vinul era, desigur, de vină... Nucu îşi încercând să le menţină vigilenţa revoluţionară pentru in- aminti atunci de o întreagă dezbatere la care participase în struirea la care erau aşteptaţi. La un moment dat camionul biroul directorului căminului cultural despre situaţia parado- nu mai putu face faţă drumului înzăpezit şi se opri pe coama xală a doi bărbaţi care divorţaseră şi făcură, de mai multe dealului ce se prăbuşea peste micul oraş al Isaccei. În zare, ori, schimb de neveste între ei... Dragoste contra naturii!... Dunărea sclipea orbitor sub clădirile parcă ameninţătoare îşi spuse Nucu atunci, cum să facă schimb de neveste între ale Orlovcăi, localitate de graniţă pe care dobrogenii o pri- ei, fiecare luând nevasta celuilalt care era, de fapt, propria veau cu justificată şi periculoasă nostalgie... Toată lumea – nevastă?... Şi iată că acum Nucu se afla alături de cei doi jos, la lopată! comandă prieteneşte preşedintele şi propa- care, jenaţi de întrebarea ce li se puse, priveau încurcaţi gandiştii cei puternici, brigadieri şi şefi de echipă, începură spre consătenii de lângă ei, evitându-se reciproc deşi, în- să mute mormanele de zăpadă pe care viscolul le adusese tâmplător sau nu, stăteau unul lângă celălalt în capătul băn- în noaptea trecută în mijlocul şoselei. Doctorul veterinar în- cii dinspre cabina şoferului. cercă şi el să pună mâna pe o lopată, dar fu oprit de preşe- ...Ajunseră în oraş aproape de ora prânzului... Pe dinte care, nu-i aşa, avea nevoie de el să fie odihnit şi gata Dunăre, un remorcher cu nume haiducesc trecea voiniceşte să salveze şeptelul din grajdurile nu totdeauna suficient de peste sloiurile ce se grămădiră în cotul de la capătul falezei. prietenoase cu animalele... Retras undeva, lângă cabina Oameni zgribuliţi se furişau printre pasarelele pontoanelor, şoferului, Nucu ar fi vrut să se încălzească în habitatul care aşteptând cu nădejdi deşarte plecarea pasagerului spre Su- încă mai păstra căldura motorului dar simţi că trebuie, din lina ori Sf. Gheorghe. Speranţele le fură spulberate de un solidaritate, să fie alături de cei care duceau, de fapt, greul reprezentant al căpităniei care îi anunţă scurt, milităreşte: acţiunii de deszăpezire. Obişnuiţi cu munci mult mai grele Circulaţia e blocată, pe Dunăre, din cauza sloiurilor! Nu decât aceasta, oamenii înlăturară repede mormanele de ză- pleacă niciun vapor! padă viscolită şi căutară, din priviri, recompensa pentru vic- Propagandiştii coborâră cu o grabă de-acum inutilă din ca- toria zdrobitoare asupra nămeţilor... Şi aceasta veni repede; mionul cu prelată. În sala mică de şedinţe, dinspre Dunăre, preşedintele însuşi îi cinsti pe subalterni cu borcanul care a Casei sindicatelor, instruirea era pe sfârşite când intrară trecu de la unul la altul, golit, de fiecare dată, cu o repezi- ultimii întârziaţi. De la pupitrul din capătul mesei prezidiului, ciune care-l înspăimântă pe tânărul profesor şi propagan- tovarăşul I.C. dădea ultimele instrucţiuni celor care se pre- dist. Domnu’ Caranfil, serviţi şi dumneavoastră!; până la găteau, de-acum, de plecare. Privindu-i mustrător pe cei fund! şi Nucu fu nevoit să se supună majorităţii, aşa cum sosiţi atât de târziu, activistul îi mustră din priviri şi bifă ta- cerea, de altfel, disciplina internă de partid. Vinul bun, dar belul cu prezenţa în care întârziaţii fuseseră daţi, iniţial, ab- rece, căzu greu în stomacul aproape gol al profesorului însă senţi apoi le înmână tematica lecţiilor şi graficul de căldura ce-i inundă trupul păru că suplineşte cu prisosinţă desfăşurare, nu înainte de a-i mai mustră o dată, verbal: absenţa mâncării, aşa că mai acceptă un borcan cu vin, Altă dată să vă sculaţi mai devreme când sunteţi chemaţi când îi veni rândul, spre a nu fi privit cu dispreţ de bărbaţii de organul de partid!... hârşiţi într-ale băuturii... Acum să luăm ceva în gură! ordonă Beneficiind de prezenţa în oraşul reşedinţă de preşedintele care ţinu să-i mulţumească pe deplin pe oa- judeţ, Nucu trecu pe la Inspectoratul de Învăţământ pentru menii lui de încredere, cu riscul asumat de a nu ajunge la a se interesa de inspecţia specială pe care o aştepta în ve- timp la şedinţa de instruire. Şoferul desfăcu pachetele cu derea obţinerii definitivării în învăţământ. Îl găsi, în biroul in- mâncare şi preţ de câteva minute bune se ospătară gospo- spectorilor şcolari de specialitate, pe Cezar C. şi gândul îi dăreşte într-o linişte deplină, marcată, din când în când, de fugi, fără să vrea, spre „celălalt Cezar”, ’nea Cezar, omul râgâieli scurte cu damfuri bahice... de serviciu de la şcoală care n-avea nimic din măreţia nu- Sub prelata care se dezghețase, parcă, şi ea, pro- melui ce-l purta. Inspectorul de specialitate avea alura şi se pagandiştii îşi reluară locurile pe băncile lungi din lemn şi comporta ca un adevărat... cezar! Mândru şi demn, înţele- maşina porni, din nou, la drum, cu mai mult spor, parcă, gător şi apropiat faţă de colegi, Cezar C. îl primi cu condes- acum, când pasagerii, ghiftuiţi, începură să aibă chef de cendenţă pe Caranfil despre care auzise câte ceva, îi citise vorbă. Ia spune, Mitică, când facem din nou schimbarea? nişte articole publicate în reviste de specialitate şi păru că-l şi întrebarea, rostită de unul care băuse, desigur, un borcan apreciază pe mai tânărul coleg cu care stabili condiţiile şi data peste rând, căzu ca un trăsnet peste cel interpelat. Nucu aproximativă a inspecţiei. Caranfil nu se mai întoarse în sat se întrebă, în sinea lui, la ce schimbare se referea cel care cu maşina C.A.P.-ului; aşteptă în autogară autobuzul de după îl făcuse pe ’nea Mitică să se înroşească şi să privească amiază cu riscul de a suporta cheltuielile transportului... stingher la cel aflat lână el care, conştientizând gafa făcută,

165 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

BAtRÂNUL ȘI PORUMBEII

Gheorghe ȘEItAN

Bătrânul primise scrisoare. Încă nu știa de la cine brutărie căci asta era regula. Dacă vroiai pâine trebuia să este, putea veni de la fată sau de la băiat – ambii se aflau duci grâu la brutărie. În schimb, primeai o cartelă pentru la oraș. Al treilea fiu trăia în sat la casa lui însurat cu ne- câte pâini ți se cuvenea. Îl adusese in timpul nopții, îl lăsase vastă și copii, dar și ăsta făcea planuri să plece. Intră in șopron și-l învelise bine cu un preș să nu poată fi obser- înăuntru pentru a-și lua ochelarii apoi ieși în prag să o ci- vat. Dâră de boabe nu făcuse și totuși, dimineața, stolul de tească la lumina zilei. Mijloc de vară cu soare înalt, dogoare porumbei roia deasupra sacului, căutând o spărtură să arzândă, doar umbra castanului mai răcorea bătătura și poată ciuguli. șopronul . Castanul ăsta, singur în marea de salcâmi, era o - Cum or fi aflat că acolo-i grâu ?, se-ntreba și con- ciudățenie a pământului de Bărăgan și toți cei care îi remar- tinua să se minuneze de făpturile înaripate. cau prezența se minunau. Porumbeii, la auzul ușii deschise, Zgomotul bătăilor de aripi răsunau in șopronul își luară zborul, apoi, se apropiară cu o îndrăzneală, vecină unde bătrânul citea acum scrisoarea. Erau aceleași cuvinte cu nerușinarea, de sacul cu grâu, aflat aproape de bătrân. știute : ,,Dragă tată, află despre noi că suntem bine, Părea neverosimilă această atragere reciprocă între om și sănătoși, ceea ce îți dorim și ție...” Pentru el era suficient păsări, precum polii unui magnet. Primii care își dăduseră atât, nici nu dorea să afle mai mult. Să știe doar că nu li seama că bătrânul devenise neputincios, fură porumbeii. s-a întâmplat ceva rău, restul, adică cum și-or câștiga ei Altfel, nu se putea explica de ce aceștia începuseră să intre pâinea pe-acolo la oraș nu mai conta, s-or descurca dacă fără teamă în raza lui de acțiune. O apropiere riscantă, în au de muncă. Porumbeii se roteau deasupra ogrăzii, pla- cazul în care bătrânul și-ar fi păstrat agilitatea de dinaintea nau, apoi aterizau lin lângă sacul cu grâu sau chiar pe el. mușcăturii câinelui. Dar asta era, o pierduse... Porumbeii Să fi avut ei un alt simț care le permitea să vadă în spatele simțiseră înaintea oamenilor, că se-ntâmplase ceva cu bă- învelișurilor obișnuite ? Probabil că așa cum simțeau îmbă- trânul și nu-și mai luau zborul când trecea pe lângă ei, de trânirea bruscă a bătrânului tot astfel simțeau și boabele de parcă natura lui devenise aceea a unei păsări și părea a fi grâu ascunse privirii. una cu stolul... Dar asta nu era totul căci porumbeii se obrăznici- - Ciudate păsări, porumbeii ăștia, i-i arăta vecinului seră, începuseră să-i intre în casă când ușa de la intrare dinspre răsărit, un văr de-al său, pe când stăteau la taifas, rămânea deschisă. Odată, îl prinsese pe unul tocmai în ca- la gard. Nu-s ca celelalte. N-au grai, dar văd și simt mai bine mera din crivăț, îl ținea cu o mână la subțioară să nu se ca oamenii... zbată, iar cu cealaltă de cap și, pentru o secundă îi luciră proză Nu erau porumbeii lui ci ai celuilalt vecin dinspre ochii. Haț !...i-ar fi putut suci gâtul... ar merge o tocană?,dar miazănoapte, morarul, dar se prăsiseră în podul coșarului se sperie de propriul gând ucigaș și îl eliberă din strân- său, o clădire pustie și gata să cadă, ridicată dinainte de soare... Du-te!...Apoi, îi fu teamă că nu-si va găsi drumul in colhoz. Noaptea, poposeau în salcâmii înalți din hotar iar zborul lui prin casa, îl și văzu izbindu-se de geam. Nu s-a ziua se hrăneau pe bătătură, ciugulind grăunțele de grâu întâmplat așa. Porumbelul memorase drumul, s-a întors pe sau porumb aruncate găinilor. După ce terminau boabele unde intrase, a străbătut deschiderea ușii, a trecut în tindă împrăștiate pe pământ, dădeau târcoale sacului de grâu din și de-acolo afară. șopron. Între el și morar erau niște legături aproape ca de Tot mai des orătănii străine îi intrau fără teamă în la tată la fiu și,uneori, se gândea cu părere de rău că în anii curte și chiar în casă – câini, pisici, - ca și când călcau pe de demult, când acesta fusese un copil orfan, ar fi putut să-l un teritoriu al nimănui, ca și când el nu mai exista. Bănuia, înfieze. Sacul de grâu, i-l adusese morarul pentru a-l da la observând niște fulgi de găină mâncată, lângă grămada de

166 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 crengi de vie, că s-ar fi aciuat acolo și un dihor. Într-o Medicul chirurg l-a consultat și a mai descoperit ceva : avea dimineață, se sculă ca de obicei devreme, adică înainte de hernie ! Beteșugul îl au mulți țărani , de la ridicarea a fel de răsăritul soarelui, să dea mâncare găinilor și observă un fel de greutăți dar, cei mai mulți, îl duc pe picioare. Chirurgul câine în casă. El nu mai avea câine de mulți ani, la ce-i tre- l-a înștiințat că nu e de glumă și l-a convins să se opereze, buia? Să mai aibă și grija lui când el însuși nu mai putea ceea ce i-a prelungit și mai mult șederea în spital. sa-și poarte de grijă? Câinele era unul mic, cu coadă lungă - Tataie,să-i mulțumești câinelui că el te-a adus la și bot ascuțit ca de vulpe . La început rămase surprins să operație. Dacă nu te mușca de mână, nu te operai de her- vadă coteiul cum se plimba și amușina prin casă cu botul nie..., a glumit doctorul la vizită,când totul se terminase cu aplecat, târându-și pe pământ coada roșcată și lungă. Chiar bine. părea o vulpe. E câine sau vulpe ? Sau un duh cu chip de Numai că, întors acasă, bătrânul nu și-a mai găsit jivină, poposit în ograda sa care se sălbăticea din zi în zi ? niciodată vioiciunea de altădată. Nu era un om bolnav dar Până în urmă cu vreo doi ani bătrânul se ținuse obosea repede și părea absent la tot ceea ce se petrecea bine. Avea un mers vioi și, în general,făcea parte din cei ce în jur. Coteiul intra în casă fără să se sinchisească de bă- arătau mult mai tineri decât vârsta lor biologică. Dacă cineva trân. Băga botul în crătiți, lingea farfurii nespălate. Câteo- îl striga cu apelativul moș, tresărea ca și când acel cuvânt dată se repezea la porumbei iar bătrânul stătea in pragul nu i se potrivea lui. Își găsea mereu de lucru, ba în grădină, casei privind aceste scena și făcând asocieri năstrușnice : ba prin cele câteva rânduri de vie, ba la miei, ba la păsări, ,,Iată, își zicea în gând, ăsta este sufletul ceresc care ar ba la ochiurile reșoului unde își prepara mâncarea. De vrea să se înalțe, în timp ce duhul pământului ar dori să-l șapte ani de când femeia lui trecuse în pământ își gătea înhațe și să-l înghită. Asta e viața, mereu ai vrea să te înalți singur. S-ar fi găsit cine să-l ajute dar nu vroia să deranjeze. și mereu te trage ceva în jos...” N-o spunea cu părere de De fapt se afla printre puținii din sat, poate singurul, ce rău, nici cu supărare pentru cineva anume. Era împăcat. reușise să descopere dulceața singurătății însă, o întâm- Oricum lucrurile nu se mai puteau schimba, era mult prea plare cu totul neprevăzută avea să-l schimbe radical : fu târziu. Se considera a fi fost un om norocos pentru că ve- mușcat de câinele vecinului morar. nise întreg din război și avusese parte de viață lunga până Ce căuta el la morar ? De ceva timp aveau îm- la bătrânețe, ceea ce altora de seama lui nu le fusese dat. preună o învoială - să îi mulgă vaca. Morarul avusese de În timp ce unii se plângeau că nu trăiesc bine, el se bucura tânăr un accident și rămăsese cu degetul mare al mâinii doar pentru că trăia, pur și simplu. Căci viața o prețuiești cu drepte retezat, cel cu care tragi de țâțele vacii și, deci, nu adevărat de-abia după ce ai trecut pe lângă moarte. putea mulge. Îi mulgea vaca, mai făcea și alte treburi ușoare Grădina rămasă în primăvară nelucrată, fu săpată, prin curte. Nu vroia bani, doar o ulcică de lapte din când în în cele din urmă, de feciorul din sat. Prunii și mărul se us- când. În acea zi, morarul tăiase un mânzat. Țăranii caseră iar părul era și el plin de crengi uscate . Casa și aca- obișnuiau să taie mânzații ca să nu-i ia statul la contract.Îi returile neîngrijite se șubrezeau. În zidul casei apăruseră tăiau, apoi îi mințeau pe cei de la contractări că i-au vândut. crăpături mari iar tabla de pe acoperiș se ruginise. Ploaia De ce procedau astfel? Pentru că statul era cumpărătorul pătrundea în pod și pe alocuri picura din tavan în casă. Un dar tot el stabilea și prețul așa că, în final, suma primită de adaos la coșar, făcut mai demult și unde femeia lui își ținuse țăran era ridicol de mica. Vecinul avea un câine pe care-l războiul de țesut se lăsase într-o parte de ziceai că acum dezlega seara ca să păzească curtea iar dimineața il lega se va prăvăli,avea grinzile rupte, stătea într-o rână. Cei doi din nou.. De multe ori, treaba aceasta o făcea bătrânul, se miei spărgeau îngrăditura, se strecurau din saivan și ieșeau împrietenise cu câinele căci moștenise grija față de toate în bătătură mâncând din mălaiul găinilor , iar găinile, rămase animalele curții. După ce morarul a tranșat mânzatul, bă- fără cuibare de când se aciuase coteiul și dihorul, se ouau trânul i-a pus câinelui în față o strachină cu un os sânge- aiurea, peste tot – în șură, în grajd, in poiată și chiar prin rând. După o vreme, deși câinele nu isprăvise, bătrânul s-a casă. O ruinare calmă, instaurată treptat, domnea în gos- gândit să-i mai dea unul și s-a apropiat de strachină. Mare podărie și el se împăcase cu ea căci însăși starea aceasta greșală ! Mirosul de sânge ațâțase animalul și trezise în el de sfârșit îl stăpânea și pe el.,,Hai să te-ajut să dărâmi instinctele de fiară ce-și apără prada . O fi crezut că-i ia osul. coșarul !”, îi propunea vecinul morar. ,,Nu, nu-l dărâm !”, Când a întins mâna, câinele a făcut un salt ca de lup, cu ,,Păi o să cadă singur. Și la ce-ți mai trebuie ?”. ,,Lasă-l să colții rânjiți și l-a înșfăcat de mijlocul antebrațului. In aceeași cadă !...” mână pe care altădată i-o linsese în semn de recunoștință, Stătea în pragul casei, ca acum, când terminase acum își înfipsese adânc colții și trăgea să-i sfâșie carnea. de citit scrisoarea și privea amurgul roșu. Adeseori, ador- Avea mâini vânjoase bătrânul, ținuse în tinerețe coarnele mea în bătaia ultimelor raze ale soarelui,privind cum coteiul plugului cu nădejde. A reușit să scape din colții fiarei dar de se repezea să înhațe porumbeii, rămânând doar cu fulgi la mușcătura aceasta i s-a tras bătrânețea. Ca și când s-ar pe bot. Atunci se visa că a murit și deasupra lui roiesc po- fi deschis o poartă și starea de om bătrân i-a invadat cor- rumbeii iar pe pământ, săltând peste trupul său, coteiul se pul.Ce-ai căutat acolo?, l-a certat morarul…La dispensar repezea când la o pasăre, când la alta neslăbindu-le… de urgență, injecție antirabică, internare la spitalul din Brăila. (fragment din volumul ,,Cetatea ciocârliilor”publicat în 2019 de Clubul Mitteleuropa)

167 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Gavril Coatu - Cerna - învățător - scriitor - folclorist, luptător pentru ridicarea nivelului cultural și economic al satului nord-dobrogean la începutul secolului XX

Dr. Nicolae GEORGESCU-tULCEA

După cum ştim, anul 2019 a fost proclamat de Pa- În 1901 G. Coatu, după ce înfiinţase cercul cul- triarhia Română ,,Anul omagial al satului românesc (al preo- tural ,,Înainte”, ia iniţiativa înființării unei scene pentru tea- ţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari)”. În ultimele trul popular la şcoala din localitate, lucrare realizată din numere ale publicaţiei ,,Cuvânt bun” ca şi în publicaţia ,,Lu- donaţiile intelectualilor satului (8). mină din lumină” am prezentat implicarea preoţilor şi învă- Ziua de 10 Mai va fi sărbătorită printr-o serbare ţătorilor tulceni în ridicarea nivelului cultural şi economic al solemnă: ,,Serbarea s’a deschis la ora 3 p.m. în faţa unui satului românesc. În cele ce urmează încercăm să creionăm numeros public din localitate cât şi din împrejurimi, prin personalitatea unuia dintre cei mai importanţi învăţători din Imnul Regal, după care d-l G. Coatu, dirigintele şcolei a ţinut judeţul Tulcea la începutul secolului XX – Gavril I. Coatu - o potrivită cuvântare relativă la însemnătatea dilei, cum şi Cerna. asupra teatrului popular căruia i s’au pus basele tot în diua Este născut la 8 decembrie 1879 în satul Răşcani de 10 Maiu. S’au prezentat piesele: “10 Maiu” în 2 acte şi din judeţul Vaslui, unde urmează şi cursurile şcolii primare. “De necaz”. S’au recitat şi poesii, precum: De pe vremea Ulterior urmează cursurile Şcolii Normale din Bârlad, pe fanarioţilor, Românesce, Mama de G. Coşbuc, Pietrele care le absolvă în 1897. Va lucra ca învăţător în satul Co- scumpe, etc. Corul şcolei, condus de d-l Ion Băluşescu, al chirleni (Constanţa), ulterior în Zebil, pentru ca din anul 3-lea învăţător a executat cu multă exactitate cântecele: 1897 să se stabilească în comuna Cerna. Nu avem Hora Dobrogeană, Saltă junimea, Păsărică călătoare şi Ca informații referitoare la activitatea din comuna Zebil, dar în o di de primăvera. Între acte, şcolarii din vecinătate (de la 1898 va publica în ziarul ,,Vocea Dobrogei” în rubrica ,,Din Turcoaia, Pecineaga, Satu-Nou şi Aiorman) au înveselit pu- gura poporului” cinci cântece din zonă, culese de la Anghel blicul prin diferite recitări cu subiecte potrivite ocaziunei şi Mârza, Iordan Roibu, Iordache Roibu şi preoteasa Tudora cântări frumoase. Se citea o bucurie vădită pe feţele tuturor din Zebil. (1, 2, 3, 4, 5). celor prezenţi. Odată cu stabilirea în comuna Cerna, unde este Ţăranii mai ales erau foarte atenţi şi miraţi orecum, numit în scurt timp dirigintele şcolii (termenul vremii pentru căci vedeau ceea ce nu mai văduseră.” (9) actual funcţie de director), se implică cu toate forţele în ac- În 3 iunie 1901 “a avut loc, la reşedinţa cercului tivitatea culturală, socială şi economică a localităţii. Astfel, cultural “Înainte” din comuna Cerna, plasa Măcin, judeţul în 7 noiembrie 1897, la festivităţile de sfiinţire a bisericii din Tulcea o serbare şcolară cu teatru. Au luat parte toți membrii Cerna, conduse de P. S. Pimen Episcopul Dunării de Jos, cercului cultural, dimpreună şi cu un număr de elevi. S’au la intrarea în sat, convoiul format din peste 150 călăreţi şi recitat mai multe poesii, s’au cântat cântări ca: Ce te legeni 40 de căruţe frumos împodobite, este întâmpinat de elevii codrule?, Imn şcolar, Bravi copii ai României, Bariota (cânt memorialistică şcoli, sub conducerea învăţătorilor Coatu şi Tomescu, ca şi popular) şi s’a reprezentat piesa cu temă naţională “Dinu de toţi locuitorii satului. La festivităţi va participa şi prefectul sergentul - Viteazul de sub Parâng” de E. Părăianu. Reuşita Ioan Neniţescu, sosit pe neaşteptate. (6) a fost deplină. Sala era înţesată de lume şi arăta multă plă- În 1900, în culegerea de folclor ,,Materialuri Fol- cere că a asistat la teatrul popular. S’au adunat şi ceva bani, kloristice” apărută sub îndrumarea lui Gr. G. Tocilescu, sunt cari se vor folosi tot pentru scena de teatru G. Coatu.” (10) publicate şi 40 de cântece, strigături, colinde culese de G. În numărul 4/1901 al revistei “Albina” G. Coatu pu- Coatu din Cerna, Zebil, Beştepe. (7) blică poezia “Cartea Nouă”, îndemn la învăţătură adresat

168 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 copiilor. (11). În numărul 7/1901 publică o pildă “Bunicul pă- cel bun. 4. Moş Nichifor. 5. Sănătatea - cea mai preţioasă răsit” a cărei concluzie este “Nu vă fie greu a îngriji pe pă- comoară. 6. Ferice de dânsul. 7. Mila de animale. 8. Iubeşte rinţii voştri neputincioşi, după cum nici lor nu le-a fost greu pe aproapele tău. 9. Andrieş şi Sava.10. Comerciant.” (16) a vă cresce” (12) În “Bibliografia” apariţiilor editoriale publicată săp- O nouă corespondenţă din Comuna Cerna, apă- tămânal de revista “Albina” găsim menţionate şi numerele rută în revista “Albina” nr.12-13/1901 se menţiona: “La şcola 1-3 ale “Bibliotecii şcolarului” (16 bis) primară din com. Cerna, jud. Tulcea s’a dat în diua de 17 “În diua de 25 noiembrie 1901 cercul cultural “În- noiembrie 1901, o serbare teatrală cu danţ, în folosul scenei ainte” cu reşedinţa în Cerna, judeţul Tulcea a ţinut întru- de teatru şi a şcolei din localitate, după următorul program: nirea la Cârjelari, plasa Măcin. Deschiderea serbării s’a Partea I. S’au jucat piesele “Ce trebuie să învăţăm ?” de I. făcut la 2 ½ prin Imnul Regal, după care d-l G. Coatu arată Onu, ”Cum trebuie să ne purtăm?” de G. Coatu, “Cinel-cinel scopul întrunirii şi a serbărilor şcolare. Dl. Ilie Stănescu - sau Corona lui Ştefan cel Mare” de V. Alecsandri, ”Rugă- Cârjelari vorbesce despre importanţa serbătorilor naţionale ciunea din urmă” de G. Coşbuc şi “Soldatul liberat”. S’au şi bisericeşti, arătând şi modul cum trebuie petrecut timpul executat şi mai multe coruri precum “Imnul Regal”, “Înainte” în asemenea dile. D-l G. Cristescu - Pecineaga vorbeşte (marşul şcolarilor de G. Coatu),”Hora Dobrogeană”,etc. Par- despre importanţa culturii zarzavaturilor şi pomilor. Arată cât tea a II-a. Prin concursul d-lui T. Neculau, consilier comunal de bine ar fi dacă fie-care sătean să semene zarzavaturi şi din localitate, s’au jucat mai multe jocuri de magie, ca dis- să cultive pomi pe lângă casă. D-l. C. Măgureanu - Turcoaia tracţii. Sala era înţesată de lume, care arăta multă dragoste vorbeşte despre meserii, îndemnă pe omeni a’şi da copiii şi interes pentru acest nou fel de a petrece timpul, răspândit la meşteşuguri. D-l. P. Ignat - Cerna cetesce o cuvântare şi la sate cu atâta greutate.[…] Partea a III-a. După termi- contra înjurăturilor. D-l. G. Coatu arată importanţa arăturilor narea teatrului s’a început danţul în a doua sală de clasă de toamnă, timpul când trebuie gunoit pământul şi cum, şi anume pregatită, care s’a urmat în totă regula, cu o deplină sfârşeşte îndemnând pe locuitori a se uni şi forma o socie- animaţie, până în diuă.” (13) tate economică între ei. S’au mai recitat poesii şi executat Tot în 1901,vede lumina tiparului în Editura Libră- mai multe cântece cu copiii. Întrunirea viitoare s’a hotărât riei D. P. Maloskitsky din Tulcea, nr.1 din colecţia “Biblioteca în com. Turcoaia, pl. Măcin” (17) şcolarului” cu titlul “Istorioare Morale. Nu dispreţuiţi mese- “În diua de 16 Decenbrie [1901] s’a dat o serbare riile. O păsărică”. În prefaţa broşurii, G.Coatu se adresează şcolară la şcola mixtă din com.Turcoaia, jud. Tulcea de către copiilor: ”Copii, citiţi în orele libere şi în vacanţă cărţi folosi- înveţ. dirtiginte C. P. Măgureanu, cu următorul program: 1. toare. Citiţi cu atenţiune, căci căştigaţi mult: Că îmbogăţiţi Imnul Regal; 2. Conferinţe şi anume: Importanţa întrunirei mintea cu cunoşcinţi de care are nevoe ori-ce om, petreceţi cercului şi Soc. Economice, C. P. Măgureanu; Bolele ani- timpul cu plăcere şi căpătaţi gustul cititului, care vă în- malelor, N. Rosiade (înveţ. Greci); Despre biserica, T. deamnă apoi întot-de-a una în această frumoasă ocupaţie. Mârza; Rolul familiei în educaţiunea copiilor, Gh. Cristescu; Cărţile pe care le luaţi în mână, căutaţi ca ele să fie alese Gospodăria ţeranilor, înveţ. Ignat; Despre plugărie G. Coatu, de buni cunoscători de ore-ce, trebuie să ştiţi, că printre căr- preşedintele cercului didactic local. Apoi primarul comunei ţile bune sunt şi rele, cari otravesc sufletul. De acelea să d-l I. Munteanu a mulţumit d-lor învăţători pentru interesele vă feriţi. Ca un adevărat bine-voitor al vostru iată vă dau şi şi zelul depus, sfătuind pe locuitori a-şi da copiii la şcoală, eu ceva de cetit. Vă doresc succes. G. I. Coatu” (14) arătându-le folosul şi nevoia de a sci carte. A asistat forte În scurt timp va apărea şi numărul 2 al Bibliotecii multă lume, cum şi cercul didactic vicinal” (18) şcolarului “Teatru pentru copii.Cum trebuie să ne purtăm?” Am prezentat în cele de mai sus două relatari des- Spicuim câteva versuri: pre cercurile cultural - didactice săteşti, create la îndemnul “Pe bătrâni întotdeauna lui Spiru C.Haret, cercuri din zona Cerna, în a căror coor- Noi copiii să-I respectăm, donare s-a implicat activ G.Coatu, cercuri care au avut un Şi, atunci când ne-o da mâna rol deosebit în ridicarea nivelului cultural şi economic al Să sărim, să-I ajutăm. satelor noastre. În 1902 Gavriil Coatu publica în revista ”Albina” o Pe săraci întotdeauna pledorie de suflet pentru ştiinţa de carte şi pentru “Dragos- Noi avem să-I ajutăm tea de citit”, material deosebit de util pentru expunerile din Şi de dânşii nici-odată cercurile culturale. (19) Nu vom râde, ne jurăm!“ (15) În acelaşi an văd lumina tiparului numerele 4 “În- Numărul 3 al Bibliotecii şcolarului “Tatăl nostru şi ainte -Versuri pentru copii ţării mele” (20) și 5- “Teatru pentru alte Istorioare morale” apare în acelaşi an, tot în Editura Li- copii – Dece Maiu” (21) ale Bibliotecii şcolarului. ”Dece brăriei D. P. Maloskitsky, cuprinzând zece scurte istorioare: Maiu” este textul piesei jucate în 10 mai 1901 pe scena de “1.Tatăl nostru în 7 istorioare. 2. Bunicul părăsit. 3.Chiţişor teatru a şcolii din Cerna.

169 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

În 29 Decembrie 1902 a avut loc o noua serată pe care le cunosc. Nici mai bună, nici mai rea. Mi se pare teatrală în şcoala primară, cu tematica: însă greu de reprezentat din cauză că este scrisă toată în “Partea I:1.Imnul Regal (cor de şcolari); 2.Moş Ion Roată versuri”. (25) (teatru cu copii) episode din timpul unirii; 3. Imn şcolar (cor În numarul 7decembrie 1904 al ” Revistei învăţă- de şcolari pe trei voci); 4. Sună buciumul (idem); 5 Fiii Ro- torilor şi învăţătoarelor “este publicată poezia “Creator”, mâniei (idem); 6.Ţara mea (idem); 7.Ce te legeni codrule poezie cu un pronunţat caracter religios. (26) (cântat de doi şcolari); 8.Doina de Eminescu (solo de un În mai 1905, la iniţiativa lui G. Coatu este editată şcolar); 9.Cântecul lui Ştefan cel Mare (solo, idem). revista “Colnicul Hora – Revista corpului Didactic primar din Partea a II-a.(teatru cu învăţătorii). 1.Dinu Sergen- judeţul Tulcea”. Datorăm lui Enache Puiu o pertinentă ana- tul - viteazul de sub Parâng, episode din timpul războiului; liză a acestui singur număr cunoscut, pe care o prezentăm 2.”75.000 lei “comedie de Bogdan; Cartoful, comedie. mai jos: Partea a III-a. Danţ, tombolă şi bătae cu confete. “COLNICUL HORA I este o apariţie ce trebuie Sala teatrului era plină de lume. Atât sătenii cât şi apreciată mai mult în semnificaţia ei prin care s-a început notabilii din localitate şi de prin împrejurimi au fost neclintiţi în Dobrogea seria revistelor “Didactice”, a tipăriturilor la locurile lor în tot timpul teatrului, de la 8 sera până la 12. scoase prin râvna profesorilor şi învăţătorilor, dar nerămă- Rolurile au fost atât de bine indeplinite şi cu aşa siguranţă nând la o problematica strict şcolara, ci acordând atenţie şi jucate de micii actori, în cât s’ar fi putut obţine succese de- creaţiei literare. […] Revista (din care nu exista la Biblioteca pline şi pe ori-care altă scenă teatrală. Totul s-a primit cu Academiei decât un singur număr, pe luna mai 1903, 28 pa- aplauze.” (22) gini, format in - 8) a fost scrisă de altfel, aproape în între- La iniţiativa aceluiaşi Spiru Haret referitoare la în- gime de redactorul ei respomsabil. Ceea ce frapează plăcut fiinţarea Băncilor Populare şi a societăţilor cooperatiste să- la această modestă apariţie e ferma asumare, în ciuda apa- teşti (la care ne-am referit pe larg in articole publicate anul renţelor sale slabe, a unor ţeluri patriotice: “Când ne-am acesta în ,,Cuvânt bun” şi “Lumină din lumină”, consem- grupat în jurul Colnicului Hora - se spune în articolul care năm şi înfiinţarea societăţii economice “24 Ianuarie”: ,,În deschide revista – gândul nostru a fost şi este să deşteptăm com.Cerna, jud.Tulcea în diua de 24 Ianuarie 1903, diua interesul tuturor oamenilor de bine asupra provinciei în care Unirii, s’au pus bazele societăţii economice numită “24 Ia- suntem chemaţi a munci; să-I facem a-şi îndrepta privirea nuarie”. Chiar la inaugurare s’au înscris 30 de membri cu mai deaproape spre acest colţişor din patria mumă, cuprins un capital de 350 lei. Statutele s’au depus pentru autentifi- între Dunăre şi Marea Neagră, care trebuie să ne fie atât care la onor Tribunalul Tulcea; cei care au lucrat la înfiinţare de scump nouă, căci a fost câştigat cu multă vărsare de sunt G.Coatu, înv.diriginte, învăţătorul D.Vlădescu de la sânge. Deci revista noastră, pe lângă chestiunile de mare acesta şcoală, C.Răpeanu din Canat - Calfa, N. Fulga pre- interes general, se va ocupa în special de tot ce-ar fi refe- ceptor fiscal din acestă comună şi preotul local”.(23) ritor la Dobrogea atât ca poziţie, bogăţii naturale etc., cât şi Din bibliografia publicata în revista ,,Albina“ în ca literatură populară, tradiţii istorice…Programul ne este iunie 1903 aflăm: “Din biblioteca anti-alcoolică a apărut foarte variat: Dobrogea pitorească, amintiri din trecutul Do- pentru teatrul sătesc piesa “Hai Noroc !...(Din isprăvile ra- brogei, istoria pe înţelesul tuturor, nuvele, versuri, din scrie- chiului), în 4 acte cu cântece, de colaboratorul nostru G. I. rile bătrânilor noştri, din scrierile mai noi, din graiul Coatu - Cerna, înveţător. Preţul numai 40 bani. De vândare poporului, din graiul dobrogenilor, îndrumări cetăţeneşti, sfa- la autor în com. Cerna, jud.Tulcea”(24). Lucrarea este pro- turi practice, cuvinte localnice, parte recreativă, etc.” pusă Casei Şcoalelor pentru achiziţionare şi distribuire în Aşa fiind, Gh. Coatu - Cerna a înţeles să facă loc bibliotecile săteşti din toată ţara. George Coşbuc, referendul în publicaţia sa unor rubrici prin care a încercat să popula- Casei Şcoalelor în domeniul achiziţiei de asemenea lucrări, rizeze cunoştiinţe, ceea ce aminteşte cumva de opera lu- îi face un referat negativ, la 12 mai 1903: “Despre piesă minătorilor Şcolii ardelene. La rubrica “Istoria pe înţelesul nu pot zice nici bine, nici rău. Eu, în principiu sânt împotriva tuturor”, spre exemplu, cineva Marin Aron (învăţător în Nal- acestor fel de piese teatrale, în care se “Combate” beţia. bant) scrie despre “Clipe din trecut” şi insist asupra dreptu- Autorii pun pe copii să-şi bată joc de părinţii lor şi să le rilor străvechi ale românilor în această parte a ţării, totul sub faca morală. Fondul etic al pieselor e, din capul locului, forma unui dialog cu un ţăran, prilejuit de descoperirea ur- inadmisibil. Efectele piesei sunt mai totdeauna contrarii melor unui zid vechi. În altă parte, în rubrica “Amintiri din celor voite de autor. În felul acesta se compromite lupta con- trecutul Dobrogei” B.Cotovu scrie despre Catedrala din Tul- tra alcoolismului şi se produce în ţărani un dispreţ pentru cea şi trecutul său, iar sub genericul “Dobrogea pitorească” încercările teatrului sătesc. Şi apoi fondul literar: Vecinic Gh.Coatu - Cerna însuşi publică un fel de reportaj de pre- acelaşi calapod, aceleaşi scene, aceleaşi vorbe. Acestea zentare a unui traseu tulcean intitulat “Colnicul Hora”.Unica le spun pentru toate piesele care au pretenţia de a fi “anti- încercare de proză şi poeziile tipărite în COLNICUL HORA alcoolice”. Piesa aceasta e ca toate celelalte zeci de piese I, mediocre, s-au Încadrat şi ele în preocuparea educativ

170 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

- moralizatoare a publicaţiei. Schiţa “Apostol” iscălită Ion care a luat parte un numeros public, atât din localitate, cât Onu, de factură sămănătoristă, proslăveşte rolul învăţăto- şi din comunele vecine. După terminarea serviciului divin, rului de luminător al satului, narează, pe un ton afectat şi preotul Gh. Chiorpec din Cerna prin o frumoasă cuvântare moralizator, o întâmplare din linia Domnului Trandafir de a arătat însemnătatea zilei, anunţând tot deodată că la M.Sadoveanu, cu inspecţia unui revizor, de astă dată, la o orele 2 p.m. se va ţine în localul şcoalei, întrunirea cercurilor şcoala sătească, unde, în ciuda lipsei unui minim de condiţii, culturale, invitând publicul a lua parte. La ora 11 a.m. cercul învăţătorul, un tânăr normalist, îşi face conștiincios datoria. religios al preoţilor, convocat în şedinţă în cancelaria paro- Partea de poezie este acoperită de Elena Poenaru şi hiei, au procedat la alegerea preşedintelui şi secretarului Gh.Coatu - Cerna. Prima, într-o încercare poetică intitulată acestui cerc, pe anul 1905. La orele 2 p.m., în faţa unui nu- Ştefan cel Mare pe patul morţii (vezi O fată tânără pe patul meros public, ședinţa ambelor cercuri unite, fu deschisă prin morţii, Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare) versifică o mică cuvântare de câtre d-l D.Vlădescu Cerna, care banal şi stângaciu, închipuindu-şi ultimile clipe din viaţa voi- urează bună întâlnire şi exprimă mulţumire membrilor cer- vodului moldovean, cu preocuparea de a lumina, în maniera curilor unite, către numeroasa asistenţă. După aceia ia cu- bolintineană, patriotismul acestuia. De acelaşi nivel artistic, vântul preotul Andrei B. Popescu Satul Nou, care printr’o este și versificarea “În sat” a celui de-al doilea, prin care atrăgătoare conferinţă arată datoriile părinţilor către copii, vrea să cânte bucuria vieţii de la ţară. E însă cu adevărat cum şi marile greutăţi ce întâmpină preotul şi institutorul, lăudabilă atenţia (limitată totuşi) revistei pentru populariza- din cauză că unii părinţi nu’şi dau o educaţie îngrijită copiilor rea literaturii mai îndepărtată în timp şi pentru publicarea din familie. D-l N. Rosiade Greci desfăşoară conferinţa sa folclorului. De menţionat că se reproduce “Psalmul 8” din privitoare la economii, îndemnând pe locuitori a sprijini “Psaltirea pre versuri” a lui Dosoftei (însoţită de o mică, dar Banca populară înfiinţată în acest scop. Şedinţa se ridică corectă, nota biografică) precum şi o doină de cătănie, la orele 6 p.m. prin o cuvântare ţinută de d-l Gr. Coatu- ,,Foaie verde mărgărit”,culeasă de Gh. Coatu - Cerna, şi un Cerna, prin care mulţumeşte publicului pentru bunăvoinţa număr de zece proverbe turceşti, cu transpunerea lor în ro- ce a arătat asistând. Între conferinţe publicul a fost distrat mână. Profilul şi scopurile publicației se înțeleg mai bine, cu cântece patriotice şi recitaluri hazlii, executate de copii dacă notăm, în fine, că ea face loc unor glume şi snoave conduşi fiind de d-l I.Stanescu, dirigintele şcolii din locali- menite a crea bună dispoziţie ca şi unor “Îndreptări cetăţe- tate”. (28) neşti” prin care se explică sensul unor legi judecătoreşti”. În anul 1906, este reluată apariţia revistei Colnicul (27). Hora (II) de această dată în Tulcea, în paginile ei aparând În numărul 39/1905 al revistei ”Albina”, găsim o re- şi trei poezii ale lui Gh. Coatu: Ciocârlia (nr.4/1.04.1906), latare despre “Cercul cultural şi religios Cerna-Tulcea”: “În Pe unde (nr.5/15.04.1906), Mama (nr.5/15.04.1906) ca şi ziua de 22 Maiu a.c. a avut loc în comuna Cârjelari din plasa schiţa “Din timpul războiului (Dealul Bugeacului)” nr.8/ Măcin, întrunirea preoţilor şi învăţătorilor din aceste cercuri. 1.06.1906. De menţionat că în 13.04.1906 Corpul instituto- Până la orele 10 ½ a.m. preoţii din acest cerc au oficiat Sf. rilor şi învăţătorilor din judeţele Prahova şi Buzău au efec- Liturghie în sobor, urmată de rugăciuni pentru ploaie, la tuat o excursie cu vaporul la Tulcea şi Sulina. La

171 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 monumentul Independenţei s-a ţinut o întrunire a vizitatorilor Concluziile: întrebările stăpănesc atenţiunea copiilor. Ur- cu învăţătorii şi profesorii tulceni, unde au vorbit prof.Timuş, marea întrebărilor fiind răspunsul, fac ca copii să-şi concen- învăţătorul Brutus Cotovu, iar Gh.Coatu a recitat poezia “Pe treze cunoştiinţele la un moment dat, stabilind o comunitate unde” (29). de acţiune în întreaga clasă, cum şi între elevi şi învăţător. În 1910, în Editura ,,Neamul Românesc” – Văleni Ca să-şi atingă scopul, întrebările trebuie să fie clare, pre- de Munte îi apare volumul de “Schiţe din timpul războiului cise, naturale şi din cadrul cunoştiinţelor elevilor. Şedinţa – Momente vitejeşti” (În faţa Griviţei, Cei doi cazaci, Pentru publică se înlocuieşte cu excursiunea. Plecarea pe baltă s’a cai, Tănasă, Pe dealul Bugeacului, În Zebil). Considerăm făcut în corpora, în mai multe bărci. După un drum lung şi importante pentru istoria zonei ultimile două: Pe dealul Bu- destul de pitoresc, s’a ajuns la locul destinat. Primirea s’a geacului care cuprinde istoricul ocupării localităţii Cerna de făcut de către personalul administraţiei pescăriilor Statului, armatele ruse şi În Zebil – ocuparea localităţii Zebil de cari au avut anume instrucţiuni, într’un chip cât se poate de aceeaşi armată. Ţinând cont de faptul că Gh. Coatu a fost demn şi mulţumitor. În mijlocul apei, pe pomesteala făcută învăţător în cele două localităţi, credem că cele scrise se cu saci plini de nisip şi pământ, se ridică castelul. Este în- bazează pe informaţii culese de la localnici. Apariţia broşurii conjurat de alte dependinţe în care locuieşte personalul ad- este semnalată şi în revista “Viaţa Românească” din Iaşi. ministraţiei, care îl şi îngrijeşte. Sălcii, ce-şi pierd vârfurile (30) în înălţimi, îl adumbresc şi cât vezi cu ochii numai apă cu Revista “Vremea Nouă” îi publică în anii 1911- plantaţie acuatică. Am strabătut canalul Filipoiu, care are 1912 poeziile “De ziua Ţării”- nr. 9, anul I; ”Mama” – nr.1, deoparte şi de alta numai răchite bătrâne, care răcoresc şi an II; “Toamna” - nr. 3, an. II; ”Tihna” nr. 8-9, an II. fac de neuitat această cale de apă; am mai vizitat punctul Cercul cultural coordonat de Gh. Coatu îşi conti- Catargea, precum şi balta numită Geamăna; iar spre seara nuă activitatea şi în anul 1912, după cum aflăm din revista ne-am întors în sat cu sufletul înviorat de noi și încântătoare Albina: “În ziua de 6 Maiu a.c. a avut loc întrunirea învăţă- privelişti, cari fac ca să admire şi să iubeşti cât mai mult pă- torilor din cercul compus de următoarele şcoale: Cerna, mântul îmbelşugat şi pitoresc al patriei.[…]G.Coatu- Greci, Carcaliu, Turcoaia, Traian, Mircea Vodă şi Iaila. În- Cerna.”(32) trunirea s-a ţinut la şcoala din comuna Cerna. Cu aceasta Ziua de 10 Mai 1915 este sărbătorită la şcoala din ocazie, copiii şcoalei din Cerna au cântat în cor pe 2 şi 3 Cerna cu mult fast, după cum scrie Gh.Coatu: voci mai multe cântece patriotice, între care semnalăm: “10 Maiu la Cerna, judeţul Tulcea. Pe-al nostru steag, Hora Daciei, Ciobănaşul, Moara, Vânt Sfânta zi de 10 Maiu, zi mare a neamului româ- de primavera, etc. Deschiderea şedintei publice s’a făcut nesc, s’a serbat şi anul acesta la Cerna, cu deosebită cin- prin Imnul Regal. S’au prezentat cu copii şi două piese de ste. Fiind sărbătoare religioasă, după săvârşirea slujbei a teatru.” urmat Te-Deumul, când copii de şcoală au cântat răspun- 1.Cine-i mai mare? de G. Coatu surile şi “Mulţi ani trăiască”. Cu aceasta ocazie s’a făcut şi 2.Fiţi Miloşi de T. Dicescu cu cântece de G. Coatu. un parastas pentru pomenirea Regelui Carol I, făuritorul Atat cântecele cât şi teatrul şi recitările de poezii au fost acestei zile. S’au făcut onoruri militare sub conducerea şe- bine reuşite, mulţămită stăruinţei puse de învăţătorii şcoalei fului secţiei de jandarmi locali d-l Ștefan Roşu, cu tinerii în- la pregătire. Sala era plină de lume. A vorbit d-l G.Coatu, scrişi pentru instrucție din Cerna,Turcoaia şi Traian. Şcoala dirigintele şcoalei din Cerna, despre “Cultura intensivă” sfă- a participat în mod demn după alăturatul program desfăşu- tuind pe săteni a semăna şi a lucre bine pământul, a face rat sub conducerea învăţătorilor. În biserică a vorbit preotul, lucernări pentru nutreţ, a lăsa loc de păşune pentru vite, a iar la şcoală învăţătorul diriginte, care aduce mulţumiri în- planta vii cu viţă americană altoită, livezi de pomi, etc.Tot văţătorilor I.Popescu şi Elena Cristache fiindcă au dat con- timpul şedinţei a domnit cea mai deplină atenţie, ceeace cursul pentru buna reuşită a serbării.” dovedeşte că şi publicul de la sate este doritor de astfel de “Programul serbării şcolare de la 10 Maiu 1915 co- lucruri, cari mult timp s’au a fi numai apanajul oraşelor şi muna Cerna. chiar numai al oraşelor mari. Întrunirea viitoare va avea loc Partea I - Participarea la Te-Deum. Copiii vor în 27 a.c. în Carcaliu.” (31). Anul următor, “în ziua de 8 Iunie, merge cu drapelul, cântând cântece naţionale, la biserică membrii cercului cultural “Cerna” se întrunesc în şedinţă, unde vor cânta răspunsurile la Te-Deum şi “Imnul Regal”. din nou la Carcaliu. Această întrunire s’a amânat până la Partea II - La şcoală începutul la ora 3 p.m.: data pomenită, pentru a se putea face o excursiune la Cas- 1.Imnul Zece Maiu; 2. Cuvântare asupra însem- telul A.S.Regale Principele Ferdinand al României, din balta nătăţii zilei de 10 Maiu, G. Coatu; 3.Veteranul (cânt); 4. Şerban. Deoarece distanţa până la locul destinat vizitei Peneş Curcanul (poezie); 5. Oşteanul şi Drapelul (poezie); este destul de mare s’a ţinut numai şedinţa intimă, tratând 6.Cântecul Steagului (poezie); 7.Când ţara ne-a chemat la despre “Scopul și însuşirile întrebării în învăţământ”. Ches - arme (cânt); 8.Sus inima (poezie); 9.Cântec, Cântec ostă- tiunea fiind de mare interes a provocat discuţie însemnată. şesc (poezie); 10. Spre Bucovina (poezie); 11. Bucovina

172 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

(poezie); 12 Răpirea Basarabiei (cânt); 13. Ne doare (poe- Poate că în viitor va fi posibilă publicarea unui zie); 14.Veniţi strămoşi! (poezie);15.Ardealul (poezie); volum cuprinzând lucrările lui Gh.Coatu. 16.De Departe! (poezie) 17.Săi Române, săi la joc! (joc); 18 Dumnezeul nostru (poezie); 19.Ţăranul (poezie); Bibliografie: 20.Sentinela română (poezie); 21.Trecutul (poezie); 22. La 1.Vocea Dobrogei,an II/17/5.04.1898 arme! (cânt);23. Stejarul (joc); 24. Joc popular (joc); 25. Ana 2.Vocea Dobrogei,an II/18/19.04.1898 3.Vocea Dobrogei,anII/28/24.11.1898 Lugojana (joc).” (33) Ne reţine atenţia că în programul ser- 4.Vocea Dobrogei,anII/24/20.09.1898 bării apar o serie de dansuri populare, ceeace înseamnă 5.Vocea Dobrogei,anII/25/11.19.189 că,pe lângă cor, recitatori şi teatru şcoala organizase şi un 6.Vocea Dobrogei an I/9-10,30.11.1897 grup de dansatori. 7.Materialuri folkloristice, prin îngrijirea lui Gr. G. Tocilescu, Bu- În toamna anului 1915 Gh.Coatu este mutat la Tul- curesci,Tipografia” Corpului Didactic”,1900, cea, unde devine directorul Şcolii primare nr.2. 8.Albina,an IV/39/24.06.1901 9.Albina,an IV,37/10.06.1901 Izbucneşte războiul, Gh.Coatu este mobilizat în 10.Albina,an IV/43-44/22-29.07.1901 cadrul Regimentului 33 Tulcea, luând parte la toate marile 11.Albina,an V/4/28.10,1901 batalii unde acest regiment s-a acoperit de glorie (Ardealul, 12.Albina.an V/7/18.11.1901 Argeş, Mărăşeşti). Nu dispunem de informaţii despre acti- 13.Albina,an V/12-13/23-30.12.1901. vitatea lui Gh. Coatu. După demobilizare se întoarce în Tul- 14.Coatu G.I.Istorioare Morale, Ed.Librarii D.P.Maloskitsky, Tul- cea, găsind localul şcolii devastate de trupele de ocupaţie, cea,1901 ca mai toate clădirile publice din oraş. Depune un efort in- 15.Coatu G.I.Teatru pentru copii-Cum ne purtam?, Ed.Librarii D.P.Maloskitsky,Tulcea,1901 tens pentru a reuşi repararea şcolii şi reluarea cursurilor. În 16.Coatu G.I. Tatal nostru si alte istorioare morale, Ed.Librariei 1921 deschide prima Şcoală serală industrială de Ucenici D.P.Maloskitsky,Tulcea 1901 din atelierele particulare, şcoală care a funcţionat nouă ani, 16.bis.Albina,an V,/9/2.12.1901 dând şase serii de absolvenţi. (34). În anul 1929 se retrage 17.Albina,an V/15/13.01.1902 din activitate. Ultimul volum de piese de teatru pentru şcolari 18.Albina,an V/16/20.01.1902. “Pe scene populare”, cuprinzând piesele de teatru “Hai 19.Albina,an V/46-47/18-25.08.1902 noroc”,”Cum vi-i meşteşugul”,”Pentru sfiinţi”,”Plugăria lui 20.Coatu G.I. Înainte - Versuri pentru copii terii mele, Ed.Librariei D.P.Maloskitsky,Tulcea,1902 Mândar” va vedea lumina tiparului în Tipografia “Curierul 21.Coatu G.I. Dece Maiu,Ed.Librariei D.P.Maloskitsky,Tul- Tulcii” (1937)(42)) cea,1902 În toată perioada de după revenirea de pe front 22.Albina, an VI/26/30.03.1903 până la deces (survenit probabil după 1938) continuă să 23.Albina,an VI/21/23.02.1903 publice în presa vremii. 24.Albina,an VI/35/1.06.1903 Am putut identifica poezii ale lui Gh. Coatu - Cerna 25.Dima-Drăgan C., Ex-Libris. Bibliologie și Bibliografie, Ed.Litera, București,1973,p.324 în:”Curierul Tulcei”, “Progresul Tulcei”, ”Învăţătorul Tul- 26.Arhiva,an XVI/2/o2.1905 cean”,”Universul copiilor”, ”Analele Dobrogei”, ,,Dobrogea”, 27.Puiu E. Istoria literaturii din Dobrogea, Ed.Ex Ponro, ”Lupta”, ”Copilul Dobrogean”,(poezii publicate în perioada Constanța, 2006,p.123-125 1935-1938),”Sanitarul”, ”Țara lui Mircea”, ”Floarea Daruri- 28.Albina,an VIII/39/26.06.1905 lor”, ”Ghiluşul”, “Tribuna poporului”,”Adevărul literar şi artis- 29.Colnicul Hora, nr.5/15.04.1906 tic”,”Almanahul ilustrat pentru şcolari şi familie”editat de 30.Coatu Cerna G., Momente vitejești – schițe din timpul războ- Revista “Învăţământul primar”,”Almanahul învăţătorilor şi în- iului, Ed. Neamul Românesc,Valeni-De Munte,1910. 31.Albina an XV/34/20.05.1912 văţătoarelor din România”,Calendarul Ligei Pentru unitatea 32.Albina an XVII/43-44/20-27.1914 cultural a tuturor românilor”,”Calendarul Neamului Româ- 33.Albina an XVIII/35/31.05.1915 nesc”, ”Lumină pentru toţi”, “Neamul românesc pentru 34.http:/tulcealibrary.ro/category/personalia/Etnologi/Coatu I.Ga- popor”, etc. vril.Accesat 20.05.2019 Spațiul nu ne permite să abordăm fiecare poezie 35.Analele Dobrogei,an.II,no.4,Constanța, p.562-571 publicată în ziarele si revistele de mai sus, de aceea ne 36.Analele Dobrogei, an IX,vol.II 1928,Cernăuți,pag. 348-356 vom opri numai asupra articolelor publicate în “Analele Do- 37.Analele Dobrogei an.XI,1930,fasc.1-12,Cernauți,pag.15-18,61- 64,106-122 brogei” 1921; Valea Cernei (35);1928 - Începuturile şcolii 38.Analele Dobrogei anXII,1931,fasc.1-12,Cernăuți,pag.291-292 române din comuna Cerna jud.Tulcea (36),1928, Colinde 39.Analele Dobrogei,an XIII-XIV,1932-1933,Cernăuți,pag.76-77 Bulgăreşti din Cerna; Folclor românesc Dobrogean; Marcus 40.Analele Dobrogei,an XV,1934,Cernăuți,pag.73-77. Antistius Cecina; (37), 1931 - Ioan Brătescu(38); 1933-Mân- 41.Revista Istorică, an XXI,nr.1-3,ian. - mart 1935,Tip.Datina ro- jina (39); 1934 - Câteva date privitoare la P.Cerna (40). mânească,Valeni de munte,1935 Acest din urma articol va fi recenzat favorabil de 42.Coatu-Cerna G., Pe scene populare,Tip.Curierul Tulcei,Tul- cea,1937. Nicolae Iorga în “Revista Istorică”nr.1-3/1935 (41).

173 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Dogmele creștin-ortodoxe în colindele românești

Laetiția MItAN-LEONtE

Marilor sărbători creştine, po- El, ca Dumnezeu, poate po- Coroană I-a pus porul nostru le-a consacrat diferite runci creaturilor Sale, după cum, mai Sudoare l-a curs. practici pentru a le accentua impor - apoi, face minunea potolirii furtunii de Din sudoarea Lui, tanța. Sunt datini care au devenit tra- pe mare. Grâu bun s-a făcut, diţii şi au intrat în chiar ceremonialul În finalul colindului, îi în- Grâu pentru creştini întâmpinării respectivelor sărbători. deamnă pe ascultători: „Lăudaţi şi Şi pentru oameni buni.” Astfel, „Naşterea Domnului” cântaţi / Şi vă bucuraţi!” Iată cum s-au prefăcut în - Crăciunul, sărbătoarea Întrupării Fiu- Şi le urează: „Şi de-acum până-n pâine şi vin Sfânt Trupul şi Sângele lui lui Dumnezeu, este aşteptată cu o vecie, / Mila Domnului să fie!” Domnului. Este înţelesul jertfei Fiului stare aproape euforică. Şi câte bucurii Până-n vecie, Domnul este lui Dumnezeu. Cei care se împărtă- nu aduce! Se înfrumuseţează locuinţa, necuprins de timp, veşnic. El a venit şesc cu Hristos, prin Sfânta Împărtă- se pregătesc mâncăruri specifice (ex. în lume, din dragoste pentru om, din şanie, se pot numi „creştini”, dar ei pelincile Domnului! Păcat că se pierde milă faţă de noi, fiii Săi. trebuie să fie „buni”, fără de păcate, acest obicei!), pornesc repetiţiile pen- Prin colinde, românul îşi do- care trebuie să fie iertate prin Sfânta tru colindat, „se pune în plug” pentru vedeşte capacitatea de a înţelege Spovedanie. uratul de Anul Nou, dar, în mod deose- dogmele, adâncile învăţături creştine. După fiecare vers din acest bit, se aşteaptă să intre „Icoana Naş- Într-un colind- dialog, se mărturiseşte: colind, se cântă „Doamne, milostiv!”. terii” în casa fiecărui creştin, cu poarta (Sfinţii Părinţi întreabă:) „- De când s- Nu se spune „Ler-oi ler”, nici (uşa) larg deschisă, pentru a aduce a făcut Cerul şi Pământul?” „Florile dalbe”, ci se roagă lui Dumne- pacea şi buna învoire. (şi colindul răspunde:) „- Voi, sfinţi şi zeu milostiv, Cel care a dovedit cea Dar pe cele mai impresio- părinţi. mai multă milă faţă de noi, jertfindu- nante clipe, le aduc colindele. Prin ele, Ce mă ispitiţi? (De ce mă întrebaţi?) Se. Este arătată cunoştinţa dogmei în- poporul nostru îşi cântă bucuria venirii Că voi bine ştiţi Pe Hristos L-au prins trupării Fiului lui Dumnezeu. Domnului Iisus Hristos: Şi L-au răstignit...” În alt colind, apare îndemnul: „Astăzi S-a născut Hristos, / Pentru creştini, acest mo- „Voi, creştini curaţi, Mesia chip luminos!” ment, al jertfirii pentru răscumpărarea Să vă închinaţi Creatorul popular n-a studiat noastră, este începutul lumii, este re- Pâinea când mâncaţi dogmatica, dar, ascultând sfintele naşterea noastră din Duh. Şi vinul când beţi, slujbe, s-a pătruns de adevărul că „Piroane-L băteau, În El să credeţi. Hristos „Cel mititel şi-nfăşeţel”, ca ori- Sângele-I curgea; Pentru vieţuire, care prunc, este Mesia- Mântuitorul, Sângişorul Lui Pentru mântuire!” Cel făgăduit protopărinţilor noştri, este Vin bun s-a făcut. Deci, nu numai când ne îm- tradiție și interpretare Fiul lui Dumnezeu, Cel care face mi- Vin pentru creştini părtăşim, ci întotdeauna când mân- nuni, căci: Şi pentru oameni buni. căm sau bem, să ne închinăm şi să „Neaua ninge, nu-L atinge, / Şi pe cap l-au pus fim conştienţi că ne ajută să trăim şi Vântul bate, nu-L răzbate.” Coroană de spini; să ne mântuim, prin credinţa noastră.

174 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Sau, altă întrebare, căreia îi dă răs- Şi steaua lor a stătut ca şi cei trei crai, conştienţi de sfinţe- puns colindul: Unde era Pruncul născut. (Mt 2, 9) nia stelei vestitoare de la Naşterea „- Când îi capul vacului, Sfârşitul pă- Apoi, cei trei crai I s-au închinat Domnului, (steaua lor fiind şi ea sfinţită mântului? Cu daruri, ca la-mpărat. în biserică, în prima zi de Crăciun), - Când a bate fiu pe taică, Magii dacă au plecat, cântă cu faţa la icoanele din casa Fină-sa pe naşe-sa; Steaua iar s-a arătat.” (Mt 2,12-13) creştinului, după ce întreabă: Atunci îi capul vacului, Şi tot aşa, colindul „Cine primeşte steaua frumoasă şi lu- Sfârşitul pământului.” povesteşte cântând, toate evenimen- minoasă” şi adaugă metaforic „cea din Creatorii populari, buni creş- tele de la Naşterea Domnului. cer trimeasă”, iar la ieşire, îndeamnă: tini, îşi pun problema genezei, ca şi pe Nu din cărţi, ci din colinde s- „Ardeţi smirnă şi tămâie / Să vă fie de cea a Parusiei. Cu alte cuvinte, înce- a alimentat sentimentul de dragoste folos / Naşterea Domnului Hristos!” putul şi sfârşitul lumii, de unde venim pentru Fiul lui Dumnezeu! Folosul îl avem că ne mân- şi unde ne ducem? Ei ştiu precis că Un colind transilvănean tuie, deci venirea stelei ne pune în faţă legea morală porunceşte să avem res- (poate fi şi cult, dar a devenit popular) veşnicul ideal: mântuirea! pect faţă de părinţi: exclamă cu entuziasm: Din timpul domnilor fanarioţi „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, „O! Ce veste minunată - tot creştini ortodocşi şi ei -, în părţile ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi Lângă Betleem s-arată! de nord ale Moldovei, se obişnuieşte pe pământ“ (Porunca a cincia din De- Astăzi S-a născut ca, înainte de a ajunge preotul cu calog - Cele zece porunci date de Dum- Cel făr-de-nceput Sfânta Icoană, un grup de copii să nezeu, prin Tablele legii, lui Moise). Cum au spus proorocii.” cânte la fiecare casă „chiralesa” (de la Dacă nu păstrează această Iată sintetizate câteva învă- lege, nu mai are rost viaţa omului. E ţături: grecesul „Chirie, eleison”, adică mort sufleteşte, e sfârşitul său; pentru - Hristos S-a născut la Betleem; „Doamne, miluieşte”). Copiii simboli- omul personal e sfârşitul lumii. - El este dinainte de creaţiile lui Dum- zează mulţimea de credincioşi care Şi legătura filială dintre fin şi nezeu, e neînceput, nu e făcut; cer milă de la Domnul, acum venit pe naş este arătată; părintele spiritual - Despre El spun proorocii Vechiului lume. Fără venirea Sa, n-am fi fost este egal cu părintele după trup. A ne- Testament, care au avut menirea să mântuiţi! cinsti naşul e ca şi a necinsti pe tată. prezică şi să pregătească omenirea Şi exemple ar fi mai multe. Să ne referim la alt colind, de pentru venirea Mântuitorului; Ne-am referit numai la colinde reli- stea de astă dată: - El este „fără de început”, dar S-a gioase. Dar toate dovedesc adânca „Trei crai de la Răsărit, Spre stea au făcut om, născându- Se din femeie, nevoie de cunoştinţele şi simţămintele călătorit dar nu oricare, ci „Maica Preacurată, religioase ale creştinilor ortodocşi. Su- Şi-au mers, după cum citim, Până la Preanevinovată, Fecioara Maria Naşte fletul religios rezultă din conştiinţa firii Ierusalim.” pe Mesia”. Acest colind trebuie să fie ul- Aşadar, Domnul Hristos este noastre, care năzuieşte spre bine, terior celorlalte, căci declară c ă au Dumnezeu adevărat, Fiu neînceput al spre supremul adevăr: Dumnezeu-Fiul citit. Creatorul său nu a auzit, ci a citit, Tatălui Ceresc şi om adevărat, născut pogorât din cer. desigur, în Sfintele Evanghelii. din Fecioara Maria. Colindele sunt rezultatul Poate să fi fost vreun cântă- Nu se ştie cât vor fi înţeles cu acestei năzuinţe, precum şi a dorinţei reţ bisericesc, de la strană; mulţi dintre mintea, cu raţiunea, dar au simţit-o cu de a face cunoscută această mare bu- ei au avut şi darul poeziei, nu numai inima şi au popularizat, prin colind, curie. Glasul colindătorilor, ce amin- al cântării. El continuă povestirea cân- această dogmă a întrupării Fiului lui tesc de glasul îngerilor, răsună la tată, exact ca în Sfânta Evanghelie de Dumnezeu. geamurile creştinilor, mai ales la sate, la Matei, capitolul al doilea. Desigur că În alt colind de stea, auzim încă păstrătoare de tradiţii sfinte. a citit-o cu multă atenţie şi, cu cre- că Iisus S-a născut Reluarea şi redarea lor, prin dinţă, o comunică şi altora: „Din Fecioara Maria mijloace moderne, ajută la intrarea „Acolo, dac-au ajuns, Steaua-n nori li Şi din neamul lui Avraam Din sămânţa s-a ascuns. lui David acestor inspirate creaţii în toate casele Şi le-a fost a colinda (adică a merge) Şi din Duh Sfânt zămislit”. unde locuiesc creştini. Prin oraş a întreba: Se aminteşte şi aici de cele Ele ne reamintesc şi ne ajută - Unde S-a născut, curând, două firi ale Domnului: omenească, să conştientizăm nădejdea mântuirii Un crai mare pe pământ? (Mt 2,2) după mamă, din sămânţa lui David, şi noastre. Iar Irod, împărat Auzind s-a supărat dumnezeiască, din Duhul Sfânt zămislit. Iată bucuria pe care ne-o (Mt2,3) Copiii, purtători de stea, trei aduce Crăciunul!

175 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Iartă-mă, mamă

Vasilica MItREA

Bunica mea dinspre mamă era o femeie înaltă și care dormea fiecare familie, iar a doua zi, din nou la treabă. foarte veselă. Chiar și atunci când povestea despre un Mi-l amintesc când a murit bunicul! Era întins pe pat, necaz, avea haz, râzând cu gura până la urechi, cum se îmbrăcat în costum din stofă țesută în casă. Și era iarnă. spune. Îmi plăcea să merg s-o vizitez, iar uneori îi ceream Zăpadă - mult nu-mi amintesc. Atâta știu că-mi imaginam mamei mele să-i duc câte ceva, să am și un motiv temeinic, cum o alunga pe bunica mea din casă, desculță, pe zăpadă, știind că mă va servi cu bunătăți, pe care cred că le păstra până îi trecea furia. doar pentru a le dărui nepoților. Am găsit-o făcând pesmeți. Cât de puternică era maia. Întotdeauna mi-a fost Un aluat din pâine, umplut cu un amestec de brânză cu ouă. model în viață. Cel mai mult a suferit când i-a murit cea mai Erau delicioși ! Cum a scos din cuptor tavaua aburindă, nu mică fiică. Avea doar 27 de ani. Frumoasă ! Și acum, când a trecut nici cinci minute și eu eram în posesia unui pesmet, merg la țară, mă duc și o privesc din poza lipită pe cruce. luptându-mă cu fierbințeala lui. Îl plimbam dintr-o mână în Semăna cu o actriță. Pe Stănuța, fiica ei dragă, nu a putut- alta, să se mai răcească. o uita toată viața ! „A fost cel mai frumos și cuminte copil al - Lasă-l să se mai răcească, îmi spune maia, întin- meu” repeta ea mereu. zându-mi o farfurie în care să-l așez. Stai să scot și pâinea Bunica a înfruntat tot ce i-a dat Dumnezeu ! Așa și din cuptor și să-ți împachetez și pentru maică-ta ! spunea : Dacă Dumnezeu așa a vrut, eu cum să mă opun ?! Așa era bunica mea ! Veselă și darnică ! Când o ve- Fiecare cu necazul lui ! deam că urcă dealul la casa noastră, ne bucuram și o Eram câțiva verișori. Mama și alți trei frați aveau anunțam pe mama : Vine maia, vine maia ! case alăturate. Avuseseră bunicii un lot mare de teren și le Iarna, când venea la noi, se așeza lângă sobă și ne dăduseră pentru a-și construi case. Noi, copii, ne jucam, râ- povestea întâmplări din viața ei. Crescuse și educase opt deam, dar ne și certam. Când se ajungea și la bătaie, fu- copii, alături de un soț puțin agresiv. Cum altfel, dacă po- geam repede la bunica să ne facă dreptate. Dacă ne vestea cum o alunga iarna în zăpadă ! Alteori, o lovea cu plângeam la mama, aceasta ne spunea : Stai în curte dacă scaunul în cap… Nu plângea, nu își strica dispoziția când nu știi să te joci. Nu ne dădea niciodată dreptate. Așa că, ne povestea. Râdea ! Sora mai mare i-a zis odată: Maie, tu preferam să ne judece bunica. Noi, stăteam drepți în fața râzi când ne povestești chinurile din viața ta ? ei și ne asculta pe fiecare. După aceea, dădea verdictul : - Ha, ha, ha…dar ce să fac ? Să plâng ? Am plâns „Tu ești vinovat ! O săptămână nu mai vii pe la mine”. proză atunci. Lasă-l acum ! Să-l ierte Dumnezeu, că eu nu prea Aceasta era o pedeapsă foarte grea. La bunica găseam am putut să-l iert ! Dar, am uitat ! Dacă n-ar fi uitarea… mereu să mâncăm câte ceva. Ne așeza, vara, sub un nuc Când povestea, gesticula mereu din mâini, iar noi o priveam bătrân, la umbra lui, în fața unei mese rotunde pe care ca la teatru. Fusese un om muncitor moș Dumitru, bunicul așeza farfuria în fața fiecăruia și noi înfulecam cu o plăcere nostru. Îl lăuda și pentru meritele sale. Mare plăcere ne mai mare decât o făceam fiecare la casa lui. Pe lângă faptul făcea s-o ascultăm. I-a plăcut să strângă avere. Când a că mâncam, era și plăcerea de a fi împreună. Uneori, ne venit colectivizarea, i-a luat tot. De aici i s-a și tras moartea. făcea doar o mămăligă cu brânză sau lapte. Dar, ne A murit de inimă rea, așa vorbeau toate rudele. săturam și fericirea era mare. Când venea vremea semănatului, a săpatului, bunici, - V-ați săturat ? părinți, copiii, toți plecau pe câmp. Își luau provizii, un cort în - Daaaa ! spuneam noi în cor.

176 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Familia bunicii a avut o moștenire mare, pământ și trăit rău cu moș Dumitru, iar acum mă ia în primire fecioru- utilaje, și munceau cu cei șase băieți pe la oamenii care meu! Așa, ca să nu uit cine-i stăpânul în casă!” strângeau recolta. Lua de la fiecare gospodărie și bani și - Mămică, ești atât de necăjită și găsești resurse să produse. Îmi amintesc magazia cu hambarele pline cu ce- poți glumi cu necazul ăsta? reale, cu mălai și făină, crama plină cu butoaie, vin și țuică. - Marioaro, dacă nu eram așa, mă prăpădeam de Vindea tot timpul anului băutură. Așa că, bunica, la 2-3 zile mult. Hai să mă ridic, să plec acasă. făcea un cuptor cu pâine, din care aluat păstra să facă Maia avea un corp de casă separat, unde se admi- pesmeți sau plăcinte. Alteori făcea gogoși din aluat de nistra singură, deși se apropia de 80 de ani. Era în putere. pâine. Ne servea pe fiecare, iar alături, pe farfurie, așeza o A condus-o mama acasă, ținând-o de braț și i-a spus bucată de brânză de vaci. Zicea, să ne țină de foame. că o să-l certe pe frate-său pentru această „ispravă”. Maia După ce a rostuit toți copii pe la casele lor, rămăsese însă i-a spus să nu o facă. „Lasă că mă descurc eu cu el. doar cu fiul cel mic. Acesta îi adusese noră în casă o fată Dacă-i zici ceva o să prindă ură pe tine și nu vreau. Vreau frumoasă și harnică. Un timp, s-a înțeles bine cu nora sa. să ai ușa deschisă oricând vii pe la mine. Nici mai târziu ea nu-i spunea nimic, dar îl influența pe fiul Timpul a trecut ! Unchiul a avut un băiat și o fată. ei, iar acesta, o certa foarte des. Ea continua să se poarte Băiatul a murit de tânăr. Era căsătorit și avea și un copil. ca o „mâță blândă”. Într-una din zile, vine maia la noi foarte Durere mare în familial lor. supărată, contrar firii ei vesele. Fiul ei o bătuse, o trântise Maia, ca orice mamă, și-a iertat fiul, dar el de foarte la pământ în furia lui, poate moștenită de la moș Dumitru, tânăr s-a îmbolnăvit. Îi ieșise pe tălpile picioarelor niște cu- și a călcat-o în picioare, țopăind pe burta ei. cuie. Așa vorbeau frații între ei. Cred că erau bătături. Nu - Marioaro, mă doare burta foarte rău ! Nu știu ce să putea să calce pe picioare. Mergea sprijinit de cârje și nu fac, ca să-mi treacă. călca direct pe talpă. Înclina piciorul și mai mult țopăia, Îmi amintesc cum mama mea a tăiat mărunt ceapă, decât mergea. i-a spus să stea întinsă pe pat și i-a aplicat ceapa tăiată pe Dar, pe șoptite, toți spuneau că acesta este un semn toată suprafața unde avea dureri, spunându-i că ceapa de la Dumnezeu, că și-a călcat mama în picioare, iar acum, trage toată vânătaia, făcută de presiunea picioarelor. A tălpile lui sufereau. Însă, înainte de a muri, cu multe rude învăluit-o cu un prosop, din acela țesut în casă, din bumbac. pe lângă el, a cerut tabloul de pe perete în care era mama I-a recomandat să adoarmă puțin. Imediat după ce s-a tre- lui, încadrată în ramă ca o icoană, a sărutat-o și i-a spus : zit, a început să râdă. „Ei, am trăit s-o văd și pe asta! Am Iartă-mă mamă ! După aceea, și-a dat ultima suflare.

PADEȘUL, FILĂ DE IStORIE

Viorel POPESCU istorie

Adeseori ne pierdem, ne istovim spiritul în în- existență se justifică doar prin apartenența definitivă cercări inutile, pentru care destinul nu ne iartă, căci și magică la un loc anume pe pământ. ele se risipesc definitiv și magic în pulberea atotcu- Despre Padeș s-a mai scris și se va mai scrie, prinzătoare a uitării și nu este păcat mai mare decât dar nu știu câți din cei care fac acest lucru, iubesc să treci pe ~Marele Drum~ fără a aprinde măcar o lu- Padeșul la fel ca mine. Tot ce scriu aici , scriu din su- mină… Noi, oamenii, cei care ne credem invulnera- flet, fiindcă Padeșul este locul unde m-am născut, am bilii stăpâni, dominatori și puternici, nu suntem decât crescut, locul unde m-am reîntors, după terminarea entități neînsemnate și repede trecătoare, a căror studiilor, și timp de 44 ani am vegheat la educarea co-

177 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 piilor acestor locuri. Primul document prin care este atestat docu- Călătorule, oprește-te, o clipă, în drumurile tale, mentar satul Padeş sună aşa: să te închini în fata lor! Oprește-te și la Padeș, sub pla- 1463 (6972) noembrie 12, Bucureşti iurile largi ale Cloșanilor, în Câmpia Soarelui, unde o “+Din mila lui Dumnezeu, Io Radul Voevod şi sfântă alcătuire din piatră stă mărturie pentru cel care domn a toată ţara Ungarovalahiei. fiul lui Vlad ma- a fost domnul Tudor, cel care a pornit din locul acesta, rele Voevod. Dă Domnia mea această poruncă slugi- să aducă dreptate nedreptățiților sorții, să-i răzbune pe lor domniei mele, Radoslav şi Standul şi fiicelor lui cei nerăzbunați, să aline durerile unui neam bolnav Radoslav, Marinei şi Saftei, ca să le fie ocină lui Ra- după libertate. doslav, supt coastă, şi ocina lui Stanciul, jumătate din Comuna Padeș este situată în partea de N-V a Dădileşti, pentru că au venit înaintea domniei mele jud. Gorj și este străbătută de râul Motru, afluent al Radoslav şi Standul de şi-au amestecat ocinele: ocina Jiului. Comuna se întinde pe o suprafață de 375 km2 lui Radoslav supt coastă şi ocina Iui Stanciul, jumă- învecinându-se la N-E cu orașul Tismana, la E și S cu tate din Dănileşti, să fie una. Şi fiicele lui Radoslav, orașul Baia de Aramă din județul Mehedinți, la V cu Marina şi Safta, să le fie în loc de fii asupra ocinelor județul Caras-Severin, iar la N cu județul Hunedoara. şi asupra întregii averi. Cui dintre dânşii i se va în- Descoperirile arheologice care s-au efectuat pe tâmpla moarte, iar ocinele şi averea să fie celor ră- teritoriul comunei Padeș demonstrează că aici sunt maşi, iar prădalica între dânşii să nu fie. Şi domniei vechi urme ale vieții umane. Ele au fost realizate în mele i-au dat un cal. anul 1980 de către Petre Gheorghe și Ion Chicideanu, Deci le-am dat domnia mea, ca să le fie de în platoul numit Morminți, din satul Călugăreni, prilej ocină şi de ohabă şi de nimeni neatins, după spusa cu care au fost scoase la iveală mărturii arheologice domniei mele. Martorii: jupan Dragomir vornic, din neolitic, epoca bronzului și perioada medievală 1. jupan Duca, jupan Cazan al lui Jahac, jupan Stoica Primele așezări omenești, potrivit cercetărilor al lui Vintilă, jupan Dimitru logofăt, Val vistier, Detco arheologice, apar în partea de nord a Olteniei, încă din stolnic, Ivan paharnic, Neagoe comis şi Barou de supt paleolitic, cadrul geografic fiind favorabil pentru lo- coastă şi Dan şi Brata de la Cojoi şi Dădu şi Mihai cuire și desfășurarea unor activități economice. de la Padeş şi Dadu de la Răcoţi. In perioada 119-159, ținutul Gorjului a făcut Şi eu, Constandin, am scris în cetatea Bucu- parte din Dacia Malvensis ca parte a provinciei Dacia reşti, în luna noiembrie 12, în anul 6972 (1463), în romană. diction. Tot în această perioadă romanii au construit în +Io Radu Voevod, din mila lui Dumnezeu, scop defensiv, castre cum ar fi: Bumbești, Vârtop, Să- domn “ .( xxxDIR, „Tara Romaneasca”, sec. XV, vol. celu, Cătunele. I. p. 366) Cea dintâi mărturie scrisă în cancelaria de Prin oamenii săi de frunte, Padeşul reapare limba slavonă a Tării Românești despre un sat al co- frecvent în documentele emise de cancelaria dom- munei noastre este un hrisov din 1463, noiembrie 12, nească. La 10 ianuarie 1511 Tudor grămătic scria în dat de Radu cel Frumos, care urmează lui Vlad Tepeș cetatea de scaun Târgovişte, hrisovul prin care domnul . Așezarea de la poalele Godeanului se numea Padeș. Vlăduț, fiul lui Vlad Călugărul, întărea mănăstirii Tis- Intr-un pergament emis de cancelaria acestuia la 12 mana satele Bahna, Precârstiia şi Bucina. In pricina noiembrie 1463 , în lista martorilor apar, alături de mănăstirii Tismana “cu fii lui Risipă” apar, între cei demnitari ai Tării Românești, Dan și Barta de la Cojoi 12 jurători numele lui Popa Iovan din Padeş şi Vladul și Dadul și Mihai de la Padeș și Dadul de la Racoți. din Padeş alături de fruntaşi din Tismana, Pocruia, Doi ani mai târziu, la 5 noiembrie 1465, același Radu Giureşti, Nadanova, Runcu, Gornoviţa, Topolniţa, “voievod și domn, fiul marelui Vlad Voievod, (…) Mirceşti şi Marga. Pentru a ne da seama de rolul pe stăpânind și domnind peste toată țara Ungarovalahiei care-1 juca Padeşul, este demn de subliniat că era sin- și a părților de peste munți: Herțeg al Dragomir, Ni- gura localitate menţionată în documentul citat care cula, Gheorghe și Minea, cu fii lor” ca să le fie dădea doi martori, celelalte fiind prezentate doar cu Padeșul de sus (…) și din Roșia lui Stirbet a treia parte câte un singur martor. și a treia parte din Piscupești, oricâte sunt prădalnice Documentul sună în felul următor: și din Bujorăști jumătate și din Berivoești și Vădeni 1511. Ianuarie 10, Târgovişte jumătate și Slăvilești”. “+Din mila lui Dumnezeu, Io Radul Voevod şi domn a toată ţara Ungarovalahiei, fiul lui Vlad ma-

178 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 rele Voevod. Dă Domnia mea această poruncă a dom- părate „de la fiul lui Neagoe din Padeş anume Vâlsan niei mele hramului a lot cinstii şi dumnezeiesc al , pentru 10 florinţi, aspri gata, cu părţile lui toate” şi preasfintei şi prea binecuvântatei stăpânei noastre “de la fiul lui Corlat din Padeş, anume Stroe, petru 11 Născătoare de Dumnezeu şi pururea fecioară Măria, florinţi, aspri gata, părţile lui toate”. sfintei mănăstiri numite Tismana şi cinstitului părinte Documentul sună cam aşa: egumen, chir Eustraţie şi dumnezeeştilor călugări 1 547(7055) Tunie 30 Bucureşti: care trăiesc în sfânta mănăstire, ca să le fie satele „+Din mila lui Dumnezeu, lo Mircea Voevod anume: Bahna toată si cu tot hotarul si Precărstiia şi domn a toată ţara Ungarovalahiei fiul marelui şi toată si cu tot hotarul si Bucina toata preabunului Radu Voevod. Dă domnia mea această pentru că sunt veche şi dreaptă ocină a sfintei poruncă a domniei mele slugii domniei mele Cuciulat mănăstiri. spătar fii săi, anume Frăţilă, ca să le fie ocină Iar apoi, au avut pâră călugării din sfânta mă- Balta, cât se va alege partea lui toată şi la Teravet năstire înaintea domniei mele cu fii lui Răspiră. Astfel partea lui toată şi la Smileşti partea lui toată şi altă domnia mea am judecat cu cinstiţii şi drept-credin- parte la Smileşti a cumpărat-o Cuciulat de la fii lui cioşii şi cu aleşii vlastelini şi dregători ai domniei Potolea, anume Neagoe şi Nicola <şi> Ivănuş şi Şăr- mele. Şi am văzut domnia mea cărţile bătrânilor lean şi Prăstrăvar-pentru 5 fiorinii, asprii gata. domni toate pe rând, cum sunt acele mai sus zise sate Şi iar să-i fie lui Cuciulat cu fii ocina Peşter< ocină şi dedină veche şi dreaptă a sfintei mănăstiri. a>.... şi Recita şi Ivinţi şi Ciremoşnic şi Budoeşti şi Zăvlăşani şi Tudoronţi, partea lui toată, pentru că îi Apoi le-am dai domnia mea 12 jurători de l-am este veche ocină dreaptă. Iar alte părţi de la adus înaintea lui jupan Radul din Borăşti; astfel am Peşter şi Ciremoşnic şi Recita şi Ivinţi şi Bu- jurat că este dreaptă moşie a sfintei mănăstiri. Jura- zăeşti, pentru 12 florinţi, asprii gata, părţile lui toate torii, anume popa Cazma din Tismana şi apoi popa Şi iar a cumpărat Cuciulat la Peşter şi Ci- Iovan din Padeş şi popa Boia din Giureşti şi Lepădat remoşnic partea lui Potolea toată, pentru 12 florinii, din Nadanova şi Radul din Isvarna şi Tepsa din asprii gata, însă a cumpărat Cuciulat de la fii lui Po- Runcu şi Nan din Gornoviţa şi Standul din Topolniţa tolea, anume Neagoe şi Nicola şi Ivăniş şi Şărban şi şi Milea din Mirceşti şi Iusman din Marga, de au jurat Pestrăvan, părţile lor toate. Şi au vândut de a lor bucu sufletele lor dinaintea Iui Radu din Borăşti. Iar năvoie, ca mai mult amestec să- nu le aibă asupra jupan Radul a scris carte către domnia mea cum au acelor ocine, care sunt mai sus scrise. jurat şi au dat sfintei mănăstiri. Astfel să ţină Cuciulat spătar cu fii săi ocină Pentru aceasta şi domnia mea am dat sfintei Peştera din jumătate, a treia parte şi la Ciremoşnic mănăstiri ca să-i fie de ocină şi din jumătate, a treia parte şi la < Recita, din jumătate, de ohabă şi de nimeni neatins după spusa dom- a treia parte şi la lvinţi din jumătate, a treia parte şi niei mele, Martori: jupan Barbul Ban, jupan Pârvul la Budoeşti, din jumătate, a treia parte. şi Danciul foşti vornici, Bogdan mare vornic, jupan Şi iar a cumpărat Cuciulat ocine la Peştera şi Oancea logofăt, Harvat vistier, Ienca spătar, Neagoe Ciremoşnic şi la Recita şi la Ivinţi şi la Budoeşti de comis, Standul paharnic, Ivon stolnic, Mareea postel- la fiul lui Neagoe din Padeş: anume Vâlsan, pentru nic. Şi am scris eu Tudor gramatic, în cetatea de 16 florinţi, asprii gata, părţile lui toate. Şi iar a cum- scaun Târgovişte, luna Ianuarie 10 zile, în anul 7019 părat Cuciulat spătar ocină la Peştera: şi Ciremoşnic (1511) şi la Recita şi la Ivinţi <şi la Budo> eşti de la fii lui + Io Vlad Voevod, din mila lui Dumnezeu domn Corbat din Padeş, anume Stroe, pentru 11 florinţi, as- “ ( xxxDIR, „Țara Românească”, sec. XV, vol. I. p. prii gata, părţile lui toate. Însă să ţină Cuciulat spătar 366) ocină la Peştera, din partea Pădăşească, a treia parte Padeşul n-a fost un loc lipsit de importanţă din şi la Ciremoşnic, din partea Pădăşească şi la Recita, punct de vedere economic, pământurile sale atră- din partea Pădăşească a treia parte şi la Ivinţi, din gându-1 în sfera intereselor marilor proprietari din partea , a. treia parte şi de la Rudoeşti, zonă. din partea Pădăşească, a treia parte însă din tot locul Un document emis în vremea lui Mircea Cio- a patra parte Pădăşească + a patra parte, a cum- banul, la 30 iunie 1547, în cetatea de scaun Bucureşti, părat Cuciulat a treia parte, pentru 21 florinii, asprii întăreşte lui Cuciulat şi fiilor săi ocine la Peştera Ci- gaia. remoşnic, Reciţa, Butoeşti, Balta şi Zăvlăşani, cum- Şi iar a cumpărat Cuciulat ocină la Peştera şi

179 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Ciremoşnic şi la Recita şi la Ivinţi şi la Budoeşti de Giurcă şi alte cărţi bătrâne de moşie de la răposatulu la fiul lui Tepşe anume Stepan partea lui toată pentru Băsărab voevod, ce au mărturisită Giurcă cu mulţi 6 florinţi, asprii gata, însă din jumătate Peştera şi Re- boiari şi oameni buni înaintea dumnealui cumu că i- cita şi Ivinţi şi la Budoeşti a cincea parte a lui Tepşe: au arsu cărţile cele vechi de l ceste moşii mai sus deci a cumpărat ... * din acele cinci părţi ale lui Tepşe numite în Hăeşti. Şi au văzuta dumnealui şi au făcuta a patra, parte, a cumpărat Cuciulat pentru 6 florinţi, Giurcăi cartea dumnealui pre adastă jumătate de asprii gata, pentru că i-a dat ocina la Tirovăţ, dintr- moşie den Hăeşti ce s-au numit mai sus, ca să-ifie a patra parte, a treia parte, şi la lvinţi, dintr-a patra moşie ohabnică feciorilor şi nepoţilor şi strănepoţilor. parte, a treia parte şi din mijloc dintr-o parte, a treia Şi iar au cumpărat Giurcă de la Şerban din Saşa o vie parte şi din pruni, dintr-a patra parte, a treia parte şi în Hăeşti,drept asprii150. altă parte din ocina Vironie. Şi iar au cumpăratu Giurcă de la Radul şi de Şi iar a cumpărat Cuciulat ocină la Vironie, a la Vladul şi de la Milos den patra parte toată şi la Mărmanoveţi a patra parte, Padeşu o silişti de casă, drept asprii 500. Şi iar toată ocina Streitnic. a patra parte, toată de la fii lui au cumpărat Giurcă Frăţi. anume Stan şi Radu, pentru 26 florinţi, as- * moşie în Hăeşîi peste totu hotaru.... *. Şi iar prii gata. au cumpăratu Giurcă de la Radul den Padeşu un loc De aceia, am dat şi domnia mea lui Cuciulat, în Hăeşti drept asprii 50. Şi iar au cumpărat Bran de cu fii lui. ca să le fie de ocină şi la Lupu... * al cincilea parte din moşie di peste totu de ohabă, lor şi fiilor lor şi nepoţilor şi hotaru, drept asprii 90 şi drept un bou. Şi iar au cum- stră pradalica să nu fie. Şi de ni- părat Bran de la frate-său Nan, partea lui de vie den meni neatins după spusa domniei mele. dealul Racoţilor, drept asprii 50. lată şi martori punem domnia mea: jupan Vin- Şi au vândut aceşti vânzători ce sântu numiţi tilă fost vornic şi jupan Stan mare ban al Craiovei şi mai sus aceste moşii ce scrie mai sus de a lor bunăvoe jupan Barbut mare vornic şi jupan Radul mare logofăt şi cu ştirea tuturor megiaşilor den sus şi den jos şi den şi Gherghi vistier şi Badea spătar, şi Ducu comis şi prejurul locului şi dinaintea dumnealui. Siaico stolnic şi Dan paharnic şi Pârvul mare postel- Într’ aceia, au dat şi dumnealui Giurcăi şi lui nic. Ispavnic Radul mare logofăt. Bran, ca să le fie lor moşie ohabică, feciorilor şi ne- Şi eu, Ion în cetatea de scaun Bu- poţilor şi strănepoţilor, dă cătră niminea neclătită, cureşti, luna iunie 30 zile, în anul peste porunca dumnealui. 7055 + Io voevod din mita Pentru aceia, iată că şi mărturii au pus dum- lui Dumnezeu, domn”. (ibidem , sec. XVI, vol.I,1501- nealui pe toţi cinstiţii dregători dumnealui jupanul 1525, Arhivele Nationale Bucuresti,S1, nr. 175,origi- Dumitru mare vornic şi jupanul Theodosie mare şi jupanul Stoica mare vistiar şi jupanul Ne- romaneasca din 1797) grie mare spătar şi jupanul Radul mare comis şi Documentele sunt destul de zgârcite privind jupanul -Stroe mare stolnic şi jupanul Şerban mare consemnarea Padeşului în marile frământări ale ţării, paharnic şi jupanul Preda mare postelnic. Şi isprav- a permanentei sale racordări la lupta pentru păstrarea nic jupan Dumitru mare vornic. fiinţei naţionale, pentru apărarea integrităţii şi auto- Şi au scris Matei mic logofăt în scaunul cetăţii nomiei Ţării Româneşti. Târgoviştei, în luna Iulie în 12 zile, în cursura anilor Un document datat 1598 (7106) Iulie 12, Târ- de laAdam 7106 (1598)” ( Ibidem, sec. XVI, vol. govişte, aminteşte din nou despre localitatea Padeş: II,(1525-1550), p.33, (documentul se afla la Muzeul “Cu mila lui Dumnezeu, lo Mihail Voevod şi „Portile de Fier” din Drobeta Turnu Severin) domn a toată Ţara Românească, fecior marelui şi preabunului răposatului Pătraşco voevod. Dat-am Dar un rol deosebit de important a avut Padeşul poruncă domnealuiGiurcăi cu feciorii lui, câţi Dum- de-a lungul timpului, ca toate aşezările situate la poa- nezeu îi va dărui, ca să-ifie lui ocină în Hăeşti; jumă- lele unor zone accesibile ale lanţului carpatic în men- tate de moşia den Hăeşti. partea moşu-său Neagului ţinerea şi amplificarea legăturilor cu satele de dincolo toată, oricâtă s-ar găsi aleasă peste totu, den câmpii, de munte, din Transilvania. den pădure şi den apă d peste totu hotaru, pentru (Voi reveni cu alte informații și cu rolul că-i iaste dreaptă şi bătrână ocină denu moşi, del Padeșului în revoluția de la 1821) zilele răposatului domnii Basarab Voevod. Şi au avuţii

180 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

MONUMENtUL DE LA PADEŞ

Luiza Adela VĂDUVA

Urmaşii pandurilor, locuitorii din Gorj şi din Mehedinţi, primii din ţară care au avut ideea să înalţe un monument în memoria lui Tudor Vladimirescu şi a pandurilor săi, au gândit şi au îndeplinit această în- datorire firească. La aniversarea centenarului revoluţiei din 1821, locuitorii din Padeş plănuiau ca pe locul de unde s-au adunat pandurii la chemarea lui Tudor, unde s-a citit Proclamaţia şi de unde s-a pornit revoluţia, în câmpia de lângă sat din lunca Motrului, să se înalţe un monument, în semn de omagiu adus strămoşilor lor. Comitetul şcolar al şcolii din comuna Padeş, întrunit în ziua de 1 mai 1921, din iniţiativa învăţăto- rului N.I. Spineanu, a decis “ca în ziua de 9 mai a.c, când se sărbătoreşte centenarul lui Tudor Vladimi- rescu în judeţul Gorj, să sărbătorim şi noi în comuna noastră 100 ani de la moartea marelui Ţăran Român, mai ales că din frumoasa câmpie a Padeşului a fâlfâit, pentru prima dată, drapelul libertăţii şi dreptăţii, ridicat de Tudor cu ocazia proclamării Revoluţiei de la 1821, fiind ajutat de Pr. Gh. Pădeşeanu, Popa Dinu, Gh. Spineanu, Gârbea şi alţii”. zarea unui adevărat şantier, muncă şi timp. Dar, cum Din comitetul şcolar de la Padeş făceau parte menţionează ziarul “Cerna” din 16 septembrie 1923, oamenii de vază ai comunei: V. I. Morega, primar, în un semn al omagierii lui Tudor Vladimirescu tot a calitate de preşedinte, învăţătorul N.I. Spineanu, ca rămas pe câmpul de la Padeş: “Aproape în mijlocul secretar iar ca membrii Gh. S. Pau, C. J. Bobei şi preo- câmpiei, Comitetul şcolar din Padeş, prin îndemnul tul Emil Tămâşi. Din procesul verbal al acestei şedinţe însufleţit al domnului învăţător Spineanu, a îngrădit de la 1 mai 1921 reiese că în câmpia Padeşului încă în centrul meterezelor lui Tudor, un loc de doi metri istorie se mai vedeau, destul de bine, “primele tranşee ale lui pătraţi în care a ridicat un obelisc (de fapt o troiţă) cu Tudor sub numele de metereze, în formă de circum- însemnarea Tudor Vladimirescu 1821 - 1921”. ferinţă” precum şi hotărârea privind “strângerea de Acelaşi ziar consemnează faptul că troiţa a fonduri pentru ridicare unui monument în amintirea fost înălţată la centenarul revoluţiei lui Tudor Vladi- Marelui Erou”. mirescu, în 1921, cu gândul hotărât ca, mai târziu Fireşte, un monument în adevăratul sens al cu- locul pe care Tudor a făcut meterezele (tranşeele), în vântului, aşa cum şi-1 doreau pădeşenii şi aşa cum care-şi avea tabăra pandurilor săi, să fie expropriat şi arată el astăzi, nu putea fi ridicat imediat. Era o lucrare declarat monument istoric, împrejmuindu-1 şi ridi- măreaţă, care necesita strângerea de fonduri, organi- când pe el statuia lui Tudor, iar meterezele conser-

181 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 vându-le şi curăţindu-le. de piramidă sprijinindu-se monumentul propriu-zis, Acesta a fost primul monument pe locul unde cu reliefuri laterale din bronz, care să înfăţişeze mer- Tudor Vladimirescu a strâns pandurii în acea frigu- sul revoluţiei, iar deasupra cu o troiţă . roasă zi de 23 ianuarie 1821, depunând jurământul şi În primăvara anului 1928 a fost stabilit defi- lansând prima proclamaţie către ţară: o troiţă din nitiv terenul ce urma să fie destinat amplasării monu- lemn, simplă, cu un înscris tot atât de simplu. mentului: circa 6.000 de metri pătraţi în jurul troiţei Şase ani mai târziu sub conducerea aceluiaşi de lemn ridicată în 1921 şi o alee de la drum până la entuziast comitet şcolar, pădeşenii au început demer- locul respectiv, lungă de circa 150 - 200 de metri. surile pentru înălţarea monumentului de piatră, acel Mulţi dintre sătenii care deţineau pământ în zona monument, care domină şi acum, măreţ şi dârz - cum aceea l-au cedat pentru monument, altora, mai săraci, ne va fi şi chipul viteazului căpitan de panduri -, peste li s-au acordat despăgubiri. întreaga câmpie din lunca Motrului. Abia la 1 iulie 1933 s-a desfăşurat licitaţia pu- S-au gândit ce ar putea face ei şi care sunt lu- blică pentru angajarea unui antreprenor care să exe- crurile ce le depăşesc puterile, necesitând contribuţia cute lucrările, a căror valoare ajungea, conform specialiştilor. I-au căutat şi pe alţi oameni din partea devizului întocmit de State Boloşin, la 163.910 lei. locului (profesorul Mihai Guşiţă, directorul societăţii Pentru a găsi pe cineva care să ridice monumentul cât culturale “Datina”, din Turnu - Severin şi State Balo- mai repede şi în condiţii cât mai avantajoase, Comi- şin, arhitect în Bucureşti) reamintindu-le datoria pe tetul Şcolar Padeş şi Societatea “Datina” au publicat care o au de îndeplinit, toţi, faţă de strămoşii lor. condiţiile licitaţiei în două numere ale ziarului “Me- Amândoi au răspuns afirmativ şi aveam să-i întâlnim hedinţeanul”. În urma licitaţiei, lucrarea a fost încre- cu partea lor de contribuţie la înălţarea monumentului. dinţată lui Carol Umberto, care acceptase s-o execute Arhitectul State Baloşin a întocmit planurile cu un preţ cu doi la sută mai mic faţă de deviz. pentru ridicarea monumentului. Ochiul său de artist De la această dată construcţia s-a făcut relativ al formelor şi liniilor îl vedea ca o alcătuire masivă de repede, în toamna aceluiaşi an partea masivă a monu- piatră, din trunchiuri de piramidă suprapuse, asemă- mentului fiind ridicată deja. Într-o scrisoare trimisă de nându-se la scară, cu celebrele piramide” ridicate pe State Baloşin lui N. Spineanu, la 23 noiembrie 1933, Valea Nilului, de puternicii regi egipteni. Una dintre primul se interesează “când va termina italianul şi variante prevedea chiar şi o criptă, unde osemintele când va fi totul gata montat sus?” mai adăugând că el lui Tudor - dacă ar fi fost găsite - să-şi afle lăcaş şi să s-a ocupat, la Bucureşti, de turnarea în bronz a relie- se fi odihnit în apropierea celor ale pădeşenilor care- furilor. Trei dintre acestea erau gata, urmând să fie 1 urmaseră cu entuziasm şi încredere în lupta pentru plătite cu 30.000 lei şi ridicate la atelierele şcolii de recâştigarea drepturilor răpite. Căutarea a fost zadar- arte şi meserii pentru a fi aduse la Padeş. Acestea re- nică, împrejurările neclare ale morţii Slugerului şi cei prezentau chipul Domnului Tudor, momentul citirii o sută şi ceva de ani al căror văl se aşternuse peste Proclamaţiei în adunarea de la Padeş şi depunerea ju- lume nemaiîngăduind să fie descoperite rămăşiţele rământului boierilor către Tudor, la Bucureşti. Pentru sale pământeşti. Varianta la care s-a oprit până la urmă cel de-al patrulea relief ce urma să cuprindă textul arhitectul, “văzută de serviciul tehnic al judeţului Me- Proclamaţiei, Baloşin se interesa dacă mai există fon- hedinţi şi aprobată de comitetul şcolar Padeş”, preco- duri spre a-1 comanda sau se limitează la celelalte. niza o construcţie fără criptă, masivă, pe un trunchi Între timp, la Padeş, lucrările de construcţie propriu- zisă a monumentului se apropiau de sfârşit. N-a fost casă în Padeş din care să nu fi participat măcar un om pentru a da ajutor la înălţarea con- strucţiei. Unii au venit cu carele şi cu boii, pentru a căra blocurile de piatră dintr-un pinten de munte co- borât până în apropiere, numit Cornu Petrii, nisip din albia râului, ori butoaie cu apă de la fântânile satului. Puţine lucruri mai rămăse- seră de făcut şi monumentul putea fi dezvelit, rămânând apoi să do- mine Câmpia Padeşului, spre a

182 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

dar care însă nu s-a întrebuinţat: - Prefectura judeţului Mehe- dinţi a dat 10.000 lei, a dat stâlpii de beton ce înconjoară locul expropriat pentru monument şi a supravegheat prin inginerii de la serviciul tehnic execuţia lucrării”. Din blocuri de piatră natu- rală s-a ridicat un trunchi de pira- midă cu laturile de 10 m şi înălţimea de 9,50 m. Pe latura de răsărit a al- cătuirii de piatră suie o scară cu 12 trepte. La partea superioară trun- chiului de piramidă înălţându-se un trunchi de patrulater, care sugerează un baldachin de piatră, între ale cărui colonete, ca nişte nişe, se află patru reliefuri turnate în bronz. Pe “baldachin” se sprijină o troiţă. Cele patru aminti tuturor generaţiilor de lupta şi jertfa pandurilor. reliefuri au dimensiunile 1,00 X 0,80m, reprezentând Dar nu s-a întâmplat aşa. Au apărut disensiuni între momente semnificative din timpul Revoluţiei din comitetul şcolar de la Padeş şi societatea “Datina”, în 1821: chipul lui Tudor Vladimirescu (“Domnul Tudor aşa fel încât aceasta din urmă renunţă să mai conlu- 1821 “), adunarea pandurilor(“Adunarea de la Padeş, creze cu comitetul, dar fără a lăsa finalizarea monu- Proclamarea revoluţiei Ianuarie 1821” ), textul Pro- mentului în sarcina acestuia, ci transferând-o clamaţiei de la Padeş (“Întâia proclamaţie a lui Tudor Prefecturii judeţului Mehedinţi, pe care o roagă să ia din Padeş”- ) şi “jurământul boierilor faţă de Tudor” asupră-şi lucrările, sub motiv ca “prefectura judeţului - ,. Textul Proclamaţiei de la Padeş este realizat de dispune de mijloace de deplasare mai puţin costisi- sculptorul Emil Befer, iar cele care reprezintă Aduna- toare şi mijloace de control ale serviciului tehnic rea de la Padeş şi Jurământul boierilor sunt opera județean, ceea ce ar însemna mai mari posibilităţi de sculptorului Gheorghe Tudor . conducere şi supraveghere a lucrărilor”. Având la Padeş o soră Voichiţa căsătorită cu Pentru a cunoaşte care a fost partea de contri- un pădeşean cinstit, dar sărac, pe nume Morega chiar buţie a organizatorilor lucrării monumentale, pentru pe o vale din satul Padeş numită “valea Moregilor” se că munca efectivă a aparţinut tuturor urmaşilor de întâlnea cu oamenii şi le vorbea la cârciuma lui Bobei. panduri din Padeş, este interesant să relevăm situaţia Casa s-a renovat cu ocazia turnării filmului “Tudor” expusă într-un raport al Prefecturii judeţului Mehe- s-a filmat atât la casa Voichiţei unde era nepotul Ni- dinţi, către Ministerul Cultelor şi Artelor, din 10 sep- colae Morega (Fleică), cât şi la monumentul lui Tudor tembrie 1938 întocmit în urma unei discuţii a mai sus amintit. La turnarea filmului au luat parte prefectului cu secretarul comitetului şcolar Padeş, învă- foarte mulţi cetăţeni din sat şi mai ales învăţători ală- ţătorul N. Spineanu, şi cu directorul societăţii “Datina” turi de artişti cineaşti. , Mihail Guşiţă. “Din expunerile documentate ce au După apariţia filmului pe ecrane s-a luat ho- făcut cei doi reprezentanţi ne-am format convingerea că tărârea de către comitetul de cultură ca în fiecare an la ridicarea monumentului au contribuit: să se sărbătorească evenimentele din 21 ianuarie 1821 - Societatea „Datina” cu concepţia şi planul în prima Duminică din luna iunie, printr-o serbare monumentului (acestea erau totuşi, opera arhitectului câmpenească în Câmpia Soarelui (Padeşului) evocând State Baloşin care s-a considerat angajat al comitetu- momentul istoric cu caii, căpitanii şi Tudor citind Pro- lui şcolar Padeş purtând permanent corespondenţă cu clamaţia. Celelalte activităţi culturale desfăşurându-se membrii acestuia) precum şi o sumă de 118.000 lei, în zăvoiul Motrului la terminarea activităţilor de la pe care i-a adunat prin subscripţie publică; monument. - Comitetul şcolar Padeş a avut iniţiativa şi a Cântecele şi poeziile despre Tudor sunt nelip- preluat cele dintâi apeluri şi liste de subscripţie şi a site în programele culturale venite din Baia de Aramă, făcut toate demersurile pentru exproprierea terenului Tismana, Godineşti, Tg - Jiu, dar mai ales din comuna pe care este ridicat monumentul. A mai colectat şi suma Vladimir, unde se mai păstrează ca muzeu casa lui de 15.000 lei, care a fost destinată tot monumentului, Tudor.

183 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Călătorie la Pontul Euxin

Silvia LUCHIAN

Străbătând într-o clipă un mileniu și șase secole, - Ce face acum? vru Tăsică să nu piardă nimic din Gore coborî cât mai adânc în istoria locului. Crâmpeie de ceea ce ar fi aflat. aduceri-aminte, cele mai multe sumbre și dureroase pe des- - Nimic... E ca o pasăre captivă în colivia ei din aur, prinderea anevoie din pulberea timpului. care privește speriată în toate părțile și se zbate, vrând să Tăsică privi cu neliniște chipul tulburat și întunecat se elibereze. M-a zărit. Se bucură. De fiecare dată, mă al prietenului său și vru să spargă tăcerea apăsătoare ce privește ca pe salvare. Ochii ei rugători îmi spun asta. Și se așternuse între ei. Gore amuțise și părea pierdut de pre- eu am nevoie de ea, o nevoie disperată. Nu știu cum să fac zent într-un trecut îndepărtat. Bâjbâia în căutarea femeii iu- să fug împreună cu ea într-un loc tainic, numai al nostru, bite, dar și a identității sale. Tăsică se gândea ce să facă neștiut de nimeni, dar mi-e cu neputință. să-l trezească la realitate și să-l recupereze, dar, cum să-l - De ce? strigi pe somnambulul, care pășește noaptea pe creasta - Libertatea ei e îngrădită față de a celorlalte femei, acoperișului unei case, fără ca acesta să se prăbușească? care se bucură de anumite drepturi. Gânduri adânci, încâlcite și sentimente contradictorii îl fră- - Ce este locul acela Gore, ce se întâmplă acolo? mântau acum. - Ceea ce am bănuit de la început: un lupanar. E o Subiectul devenea din ce în ce mai interesant și clădire fastuoasă, cu fronton bogat decorat. De asemenea, mai credibil, chiar și pentru el, care nu își irosea niciodată capitelurile, frizele. Silueta în marmură a zeiței Venus te în- vremea cu povești. Și, tocmai când părea să își piardă răb- tâmpină de la intrare. În sala mare, tronează statuia lui Priap, darea, îl auzi pe Gore șoptind: înconjurat de personaje feminine. Un grup statuar reușit. - Petronia, Petronia... Pereții sunt pictați în culori vii. Scene erotice peste tot. - Da, ce-i cu ea? - Dar tu ce cauți acolo? întrebă Tăsică, strecurând - Parcă o și văd venind... Ea este. O recunosc în întrebarea sa și un soi de ironie. după flăcările dogorâtoare ale ochilor, după farmecul și - Nu știu dacă mă aflu aici cu aceleași nevoi ca și zâmbetul ei irezistibil. Dragostea ei mă mângâie, mă ceilalți, dar îți spun, cu certitudine, că vin pentru Petronia. hrănește și mă sprijină mai mult decât îmi pot aminti. - Și eu îți spun, cu certitudine, că nu ai venit de la -E aceeași fată zărită de tine acolo, la capătul aleii, început pentru Petronia. Pe ea ai cunoscut-o acolo. din strada ce cobora spre mare? - Ai dreptate... Am fost și sunt un păcătos, mai - Da. E înconjurată de lux, dar și de bărbați de o spuse Gore, oftând. anumită condiție socială. Sunt îmbrăcați toți în togă cu bor- - Hai că îmi place cum ai prezentat atmosfera de proză dură aurită și prinsă pe umărul drept, cu câte o fibulă din acolo. aur scump. Sunt încălțați în pantofi sau sandale. Camee, - Din păcate, mie îmi repugnă imaginile astea, care perle, pietre prețioase și tot felul de podoabe pot fi zărite în mă urmăresc și se repetă în mintea mea. Mi-e rușine... coafura și în vestimentația femeilor. - Vorbește-mi atunci despre tine, despre statutul - Cum e îmbrăcată Petronia? tău social din perioada aceea. - În alb, mai simplu decât celelalte. Câteva brățări Gore puse capul în jos, se încruntă și se căzni să îi împodobesc brațele. Frumusețea ei îți taie respirația. Toți deslușească și să smulgă din ceața uitării imagini care, din o vor, dar numai pentru un singur lucru. Bunătatea, altruis- când în când, îi scăpau și trebuia să le caute iar. mul, inteligența, frumusețea sufletului nu sunt virtuți la mare - Mă simt strigat... căutare acolo. - Cum te numeai atunci?

184 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

- Mi se spune Erginus. Deși tânăr, sunt cunoscut pundă, să-mi dea alte date. și apreciat în cetate. Sunt cioplitor în piatră și în marmură. - Cât ai mai trăit după nenorocirea aceea? vru Tă- Familia mea... nu știu ce să spun, nu am imagini decât des- sică să îl ajute pe Gore, să înnoade firul amintirilor, acolo pre părinții mei, oameni buni și, cât de cât, înstăriți, dar nu unde el se rupsese. și despre frați. Poate, ca și acum, eram singur la părinți. - Nu cred că am trăit mult după aceea. Nu mai - Imaginea ta, de atunci, seamănă cu cea aveam pentru ce trăi. Și totuși, ar mai fi ceva... de-acum? - Mormântul...? - Da. Neluând în considerare și vestimentația total - Da. Mormântul, un monument funerar, lucrat de diferită, imaginea mea de-atunci seamănă foarte bine cu mine cu multă grijă. Îl făcusem dinainte pentru mine și Pe- cea de-acum. tronia. Cu asta a și început șirul amintirilor mele. Din me- -E important de știut. Altminteri, cum te-ar fi recu- moria mea încețoșată, am prins fiecare cuvânt, l-am copiat noscut Petronia acolo, la capătul aleii. Revino acum, acolo, pe un carnețel de însemnări, l-am tradus și am reconstituit unde „muncește” Petronia. Ce mai poți spune? epitaful scris și săpat apoi de mine în stâncă, în scurt timp Gore se întunecă la față, bărbia începu să-i tre- de la tragedie și l-am memorat. Oricine putea citi: „Salutare, mure și amintiri dureroase ce dăinuiau peste timp îi încercau trecătorule! Aici m-am retras eu, Septimiu Erginus, după ho- inima sa bolnavă. Își căută cuvintele potrivite și încercă în tărârea destinului, plătindu-mi soarta ce mi-era cuvenită. Am câteva rânduri să spună ceva, dar ele se risipeau și dispă- ridicat acest mormânt, templu și stelă, lucrându-le eu însumi reau apoi. Un singur cuvânt dăinuia, unul de care Gore se cu multă artă, migală și lacrimi, mai întâi pentru mine și apoi îngrozea, dar nu îl mai lăsa să plece. pentru Petronia Juvenalia, care a părăsit lumina soarelui în- - Gaius... Gaius Rufus. aintea mea, ucisă de pumnalul sângerosului Gaius Rufus. - Cine-i Gaius, omule? Ce vrei să spui? începu să De acest mormânt al nenorocirilor am legat un mare doliu se precipite și să dea semne de nerăbdare Tăsică. pentru femeia fără de care nu mai puteam trăi. Trecătorule, - Este un șef militar. E o namilă cu gâtul gros și timpul distruge totul, păstrează însă gloria celor vii și virtutea umerii lați. E foarte puternic. Poartă o tunică scurtă, ruginie. celor morți, căci toate se află sub puterea destinului”. Are plăci tari pe umeri și torace. O manta dreptunghiulară, - ...Și în ce secol? cu bordură pe margine, îi este prinsă cu o fibulă pe umărul - Cred că între secolul al IV-lea – secolul al V-lea, drept. E costumul pe care nu îl prea dă jos de pe el. Îndată în timpul stăpânirii romane. ce intră în sala mare și se și împrăștie un miros de sânge - Frumos epitaf! Păcat că nu s-a mai păstrat mor- stricat amestecat cu cel de transpirație rău mirositoare. mântul, spuse cu sinceritate și chiar impresionat, Tăsică. - Și îl vezi? - Poate că încă nu a ieșit la iveală din pulberea tim- - Da. Este chiar el, sângerosul Gaius. Și acum simt pului și nisipul mării, unde-i îngropat și bine conservat. Un miros de sânge. Îl și văd aprins de pofte și patimi. Este ne- lucru mă frământă însă: dacă trupul Petroniei se mai află dorit acolo, dar pentru el nu contează asta. După mintea acolo, pentru că în sufletul meu s-a strecurat prea multă bă- sa, lui i se cuvine totul și orice refuz din partea cuiva poate nuială și amărăciune. Deși stăm în locuri și timpuri diferite, fi aspru pedepsit. Se crede un fel de stăpân absolut. Teama umbra ei mă bântuie. E clar că nici ea, sărmana, nu are pune stăpânire îndată pe toți, iar în inima mea crește. Îi fac liniște. Ochii aceia negri, nespus de blânzi și de frumoși, îi îndată semn Petroniei să se ascundă. Dar e prea târziu. Fu- văd și acum. Uneori, îi simt răsuflarea în ceafă. Alteori, o sese zărită. Gaius se îndreptă spre ea și îndată o înșfăcă aud plângând în urma mea. Aș vrea să mă eliberez de tre- de braț. Sărmana de ea, înnebunită de frică, îl privește pe cutul în care sunt întemnițat, dar imaginea aceea nu-mi dă Gaius rugător și murmură ceva, dar bestia din el nu se lăsă pace. Simt că sunt condamnat la suferință. înduplecată. Petronia încercă în mod repetat să se smulgă Deși impresionat de ciudata întâmplare a prietenu- din strânsoarea sa, dar el se simte refuzat și turbează de lui său, petrecută la Pontul Euxin în perioada romano-bi- furie. O lovitură grea cu un pumnal în pieptul ei amuțește zantină, Tăsică părea încurcat și voia noi lămuriri. întreaga suflare de acolo. Petronia scoate un țipăt prelung, - Spune-mi, Gore, băiatule, când te-ai trezit acolo, sfâșietor, după care se prăbușește. la capătul aleii, ce s-a mai întâmplat, cum te simțeai? - Mai departe...? - Străin și orfan de toate, spuse Gore, deja sfârșit - Nimic. Doar până aici. Aici se încheie totul, se de oboseală, de parcă ar mai fi trăit încă o dată ciudata în- rupe... E ca un film care se întrerupe aici și care se reia la tâmplare. nesfârșit. Dureros, nu!? - Bine, dar părinții tăi, rudele tale, prietenii, colegii..., Tăsică ocoli răspunsul și nu din lipsă de sensibili- fu nelămurit și contrariat de cele auzite, Tăsică. tate, ci pentru a nu-i accentua starea emoțională a priete- - Nu mai existau pentru mine. Mi se șterseseră nului său, care și așa, se schimbase la față. toate sentimentele pentru ei. Nu mai aparțineau nimănui, - Și, totuși..., ce a mai urmat? Nimic despre Gaius, nici măcar acestui timp. Mă simțeam pierdut, sfârșit și fără despre cei de acolo, despre mormântul Petroniei...? vlagă și nu-mi doream altceva decât să mă afund în albas- - Frate Tăsică, memoria mea refuză să-mi răs- trul nesfârșit al mării, să mă las absorbit de nemărginirea

185 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 ei. Și acum, îmi doresc... Poate doar așa îmi voi afla liniștea. drept. Și pe care nu mi-am revendicat-o. Vreau o liniște fără sfârșit... - De ce? întrebă nelămurit și cu părere de rău, Tă- - Curaj, prietene, nu capitula, că mai avem treabă sică. pe-aici... - Pentru că nu voiam să-mi știe nimeni povestea. - Mi-e pacea sufletului tulburată de păcat, iar po- Cu certitudine, aș fi avut mari probleme. Și, mai ales, voiam vara regretelor mă apasă greu... să uit prin ce trecusem. - Hai, nu te mai învinui atât, nu te mai autoflagela. - Spune-mi te rog, e important... fibula era veche, După un timp, sentimentul inocenței te părăsește. avea patina timpului pe ea sau...? - Pe mine, nu. - Era nouă și lustruită. Te oglindeai în ea. - Mai știi pe ce stradă erai atunci? - Era cumva vreo amintire...? - În momentul acesta, nu. Am uitat. Chiar am vrut - Da. O amintire a timpului pe care voiam să-l dau să uit. uitării și a întâmplărilor prin care trecusem. Și uitasem timpul - Nu-ți fie teamă, înfruntă totul și vei scăpa de ob- acela, dar ai apărut acum tu ca să-mi scormonești trecutul. sesii. Te aflai pe strada Sulmona, cam plină de bălării și rău- Păcate ascunse și încătușate ies acum la iveală. Mi-e jenă famată. Acolo, și acum se petrec niște lucruri... Ai scăpat să mi le amintesc, darmite să mai vorbesc despre ele. ieftin. La anii aceia, nu trebuia să te avânți singur pe acolo. - Încearcă și acum să uiți. Cunosc ulicioarele acelea ce coboară spre mare. Îmi plă- - Și, dacă ar fi posibil, e o cale lungă... ceau altădată. Când plecam la mare, mă plimbam prin - Hai, curaj, băiete! Ia-o încetul cu încetul. Și cel orașul vechi. Mă interesau muzeele și arhitectura locului, mai lung drum, tot cu un pas începe. de aceea mă și învârteam pe acolo. Mai întâi, treceam pe - Și eu aș dori asta, prietene. Vreau să înfrunt tre- lângă statuia lui Ovidiu, „poetul iubirilor gingașe, răpus de- cutul, dar nu mai pot să întreprind nimic. Sunt neputincios. al său talent”, îi dădeam binețe, după care luam la rând Am rămas blocat undeva și nu mai pot lua nicio hotărâre. toate străzile acelea pe care le cercetam cu ochii unui ex- Îmi pun mereu aceleași întrebări, dar răspunsurile sunt di- pert. Aș face și acum la fel. Tu, nu? Ai mai trece pe acolo? ferite și o iau mereu de la capăt. După cum vezi, nu mai e - Nu, niciodată!! - răspunse speriat și cu prompti- nimic de făcut. tudine Gore, de parcă cineva ar fi vrut să îl atingă cu un fier - Lasă temerile, Gore, lasă-le departe și fă o schim- înroșit în foc. bare pentru tine. - Sunt niște locuri frumoase... - Cum aș putea...? - ...Și întinate prin purtarea reprobabilă a oamenilor. - În primul rând, să-ți schimbi domiciliul, să te muți - Așa e tot pământul, amice. Dacă ar fi să ținem de la Neanderthal în altă parte, într-un loc plin de verdeață, cont de toate astea, n-am mai avea pe unde călca. dar și de soare și de viață. - Mi-e greu, Tăsică, frate. Imaginile acelea, le-am - Bine, dar locul ăsta ce are? Nu e atât de rău nici îngrădit undeva. Când privesc spre ele, mă îngrozesc și aici. mă apucă dezgustul de viață. - Dar nici bine nu-ți este și regret că nu - De unde te-au luat Poliția și Salvarea? conștientizezi pericolul care te paște, în afara chiriei pe care - De pe plajă, spre dig. Acolo e un loc nu prea um- ți-o mărește Neanderthal la două, trei luni o dată. blat de oameni. - Să vedem... - Și, cu toate astea, ai fost ușurat de câteva - Pleacă de-aici, omule! Locul ăsta, într-o zi, te va obiecte, mai spuse Gore, ghicindu-i gândurile. încolți și te va pierde. Și pleacă departe de el, și ocolește-l. - Așa e... Hai, nu mai zăbovi, dar până atunci, vei veni mâine, pe la - Cum ai ajuns acolo? ora prânzului, la pescuit, sub mal. Ne întâlnim acolo. Va veni - Nu-mi dau seama: am coborât ca un somnambul și Luță Parmac. ulicioara, atras de mare ca un magnet. Cred că am vrut să- - Cine!? schiță Gore un fel de grimasă. mi pun capăt zilelor, dar n-am ajuns departe, că m-am - Luță... Luță Parmac, știi... treburi, afaceri, chestii, prăbușit pe plajă. Câțiva muncitori din vecinătate m-au zărit socoteli..., spuse Tăsică în stilul său mucalit, vrând să-l facă și m-au salvat. Tot ei i-au alungat pe hoții care vroiau să mă și pe Gore să zâmbească, un pic, în timp ce se pregătea și dezbrace. de plecare. - Și acum, spune-mi Gore, băiatule, ai vreun indiciu - Vezi, nu lipsi că mă supăr, mai spuse el, îmbră- prin care să-ți poți susține povestea călătoriei tale într-un cându-se. trecut îndepărtat? ...Și plecă Tăsică pe o ploaie măruntă și rară, pă- - Nu, dar aș fi avut, dacă aș fi fost interesat. Când răsind clădirea din strada Miracolelor nr.13, lăsându-l pe am fost chemat la Poliție, mi s-au pus în față câteva obiecte „pribeagul celor două timpuri” să mai mediteze și la altceva să le recunosc: buletinul de identitate, un carnețel de în- până a doua zi... Și el, părea să se gândească la ce îi va semnări, un ceas, câteva bancnote și... o fibulă din aur spune lui Betty Cartojan când va ajunge în fermă. scump, un fel de agrafă cu care se prindea toga de umărul Extras din romanul în lucru Iernitele primăveri

186 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Marcus Şorlopciu

Ioan GHEORGHIȚĂ

Când Şorlopciu a fost chemat să vadă lucrarea, bine, bine, în aşa fel încât să lucreze liniştit... Colea îi oferi a rămas surprins de înălţimea blocului respectiv, zece etaje o cafea lungă lângă care era o farfurioară cu pişcoturi de i se păreau extrem de ameţitoare prin amploarea imobilului, casă făcute de nevasta-sa cu o zi în urmă, însă Şorlopciu nu prin ceea ce urma el să facă, fiindcă nu trebuia decât să nici nu vru să audă de aşa ceva, şi îşi aprinse o ţigară con- zidească un balcon, să-l izoleze cu polistiren expandat, să centrat pe ceea ce urma să facă... Gata ! se auzi spunând, pună plasă din plastic, apoi să vină cu o mână-două de tinci pot începe! De fapt, nici el nu mai înţelegea de unde înce- să acopere plasa, de dat cu vopsea albă, lavabilă n-ar fi puse calvarul, o poveste cu sine însuşi ce nu se va mai ter- fost o treabă prea anevoioasă, căci avea cu ce, un suport mina vreodată... un gol în care se aruncase în mod cu coadă lungă, tare, solidă, telescopică la care se ataşa conştient, golul care trasase graniţa dintre viaţă şi moarte, rola ce urma a fi plimbată încolo şi-ncoace, îmbibată cu dintre curaj şi teamă, dintre dragoste şi ură... Legătura din material consistent, alb, cu adaos de cuarţ... A bătut palma jurul stâlpului de beton se desfăcuse, nodul cu fundă lune- cu proprietarul, şi-a luat acontul, au băut un şpriţ, dar când case încet, încet spre prăpastia fără întoarcere, Şorlopciu a coborât în stradă nu-i prea venea să creadă de prostia pe devenind o pată de sânge pe asfaltul încălzit de soarele di- care o făcuse. Acolo nu mă urc ! gândi. Îşi făcuse el un plan mineţii... Simţi un junghi ascuţit în ceafă, încercă să se ridice de activitate, cum trebuia să meargă cu toate operaţiunile în capu’ oaselor dar mâinile nu-l mai ascultară... resem- cam în acelaşi timp înspre finalizare, de jos în sus, dar nându-se în a-şi mai îndrepta coloana vertebrală, privirile înălţimea îl ameţea acolo pe pământ, darămite să se mai lui rămaseră aţintite spre un corp inert ca două felinare ce urce şi la etajul zece ! Se încurajă de unul singur că o să ardeau în bătaia vântului, îi era sete, o sete teribilă pe care meargă la magazinul de materiale de construcţii Dedeman, nu o mai avusese vreodată... acum aş merge la bodega din nu departe de lucrarea găsită prin intermediul unui vecin, colţul străzii de vis-a-vis, să beau câteva beri pe nerăsuflate, şi o să-şi cumpere un harnaşament special pentru a se asi- să-i spun eu lui fanfaronu’ ăla de cârciumar cine are drep- gura cu el la înălţime, cu frânghie împletită-n patru pe care tate... de fapt nu mai realiză despre care dreptate era vorba, o folosesc doar alpiniştii, de-aia de negară, se mai uită o fiindcă el considera că dreptatea lui este întotdeauna vala- dată în sus, şi plecă mulţumit de ceea ce-şi pusese în bilă, şi că ceilalţi nu spun decât inepţii... Setea îl ardea, îi

gând... Mai avusese astfel de experienţe în Italia, însă acolo cuprinse întreg trupul ce zvâcnea haotic pe asfaltul mângâ- proză erau alte tehnologii, alte modalităţi de a realiza aşa lucrări, iat de un vânt lent, călduţ... Văzu Ambulanţa Smurd, care cu macarale electrice, cu lifturi ataşate de zid care ţineau şi se apropia claxonând continuu, dar şi pe cei doi brancardieri zece inşi... ridică din umeri a neputinţă, fiindcă i-ar fi trebuit care coborâseră în fugă pentru a prelua trupul strivit din pra- mulţi bani, şi îşi zise că până una alta chiar nu mai are cu ful străzii ce se ridica uşor din macadamul cenuşiu ce părea ce trăi în următoarele zile, aşa că era obligat de împrejurări acum o sticlă întinsă, strălucitoare precum o oglindă con- să meargă la Dedeman... Când se întoarse la Colea, pro- cavă în nemărginire. Mulţimea compactă de oameni curioşi prietarul balconului, soarele era sus, şi nu-l mai interesa completa acest decor sinistru... undeva, într-un loc ferit de dacă e ora opt sau nouă dimineaţa, căci atenţia lui era în- multe priviri, soţia lui Şorlopciu plângea înfundat, lângă ea, dreptată numai spre punctul de unde trebuia să se lege cu mâinile împreunate, sora acesteia încerca să o încura-

187 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 jeze mângâind-o cu palma stângă pe umărul uşor aplecat... înfundat, plină de tristeţe, dar mai mult de bucurie că, în Setea îi trecuse pe moment, luându-i locul o puternică stare sfârşit, scăpase de pacoste... Fără să-şi dea seama, îşi de greaţă. Îi trecu prin minte să stoarcă câteva lămâi într-o duse mâna la frunte, simţi o durere ca un junghi trecător, cană de lut, şi să îndulcească tot conţinutul cu câteva lin- însă broboane mari de sudoare îi cădeau pe pământ din guriţe de miere de albină, însă conştientiză că toate acestea abundenţă. Când lucra, transpira mult, nici nu punea mâna sunt zadarnice, că nu l-ar mai ajuta cu nimic licoarea dulce- bine pe mistrie şi-l inunda transpiraţia, însă acum era o altfel acrişoară, şi că a fost un prost că nu a băut cafeaua oferită de transpiraţie, îi curgea, pur şi simplu de pe frunte, conti- de Colea. Poate i-ar mai fi ameliorat greaţa acum. O privi nuu, iar lui Şorlopciu îi era din ce în ce mai frig, aproape că pe Carmen, soţia lui, cu insistenţă ca şi cum ar fi vrut să tremura în cămaşa subţire, albă, pătată de varul lavabil pe intre în mintea ei, să-i afle gândurile, s-o cunoască acum care-l preparase pentru a zugrăvi tot balconul, atât în inte- cu adevărat că până în acest moment între ei nu fusese rior, cât şi în exterior, pusese culoare în albul strălucitor, de nimic altceva decât o continuă amăgire... Îi bătu obrazul de calitate de la firma germană Kober, esenţă portocalie pen- la depărtare şi aproape că-i atinse sprâncenele pensate în tru a ieşi un galben-pai, aşa cum îi plăcea soţiei lui Colea, urmă cu câteva ore la madam Rita, o femeie plină de ifose, Simina. Ea îl tot întreba, când luau masa de prânz, (îi pre- grasă şi cu ochii mari, bulbucaţi ca şi cum ar fi avut tiroida para cam mereu ciorbiţă de vită şi felul doi saramură de în pioneze, şi avu pornirea de a-i trage o palmă pe fundul peşte cu mămăliguţă, cu toate că el îi spusese de mai multe bombat, obraznic... nu-şi închipuia din ce cauză poate să ori că nu le are deloc cu mămăliga, la desert nu ajungea ni- survină infidelitatea atât timp cât îşi împărţeau între ei fie- ciodată, fiindcă lui Şorlopciu nu-i plăceau dulciurile, prefera care părticică din dormitor, din cearşaful sub care îşi dădeau un pahar de vin de Sarica, dar nu uita ca înainte de ciorbiţă unul altuia încrederea şi speranţa în tot ceea ce ar fi avut să tragă un păhărel de rachiu cu aromă de struguri Tereza, de realizat, atât timp cât îşi împărtăşeau dragostea încolţită ştia Colea de unde să se aprovizioneze cu astfel de licori ! în sufletele lor de ani şi ani... ştiam că mă înşeală, şi închi- el îi spunea rachiu de Terezia ...) , îl tot trăgea de limbă că deam din ochi ca prostu’, că ea de când dăduse de unu pe unde lucrează nevastă-ta, că de ce nu ţi-ai găsit şi tu o me- internet, parcă-i luase dracu minţile, dar nici nu voia să re- serie mai curată, mai uşoară, că asta e grea şi foarte peri- cunoască... măi, îi spuneam, dacă-l vrei cu adevărat, pleacă culoasă şi că mereu trebuie să fii atent, precaut... Odată i-a cu el în lume, că poate voi avea şi eu partea mea care mi- spus că a învăţat meseria de la moş Fănasca, un meseriaş a mai rămas în viaţă, ea nu, că asta e o invenţie de-a mea, venit aici de la Reni, care făcea băgeace în satul lui natal, de-a geloziei din mine... am plecat pe un şantier în Ardeal, dar de cele mai multe ori nu-i prea venea să răspundă la că aici nu aveam nimic de lucru în construcţii, am stat acolo întrebările Siminei, de-asta ea îl cataloga ca fiind un ursuz, câteva luni bune, şi când m-am întors acasă, venisem pe dificil în comunicare... la unsprezece noaptea, ea parcă intrase-n pământ... s-a în- tors peste câteva zile şi-am întrebat-o: Unde-ai fost ?...iar *** ea a ridicat din umeri, indiferentă, apoi mi-a spus: La mama Încă de mic ploaia îi dădea un sentiment bizar, era !...păi, cum la mama că mă-ta mi-a spus ieri-alaltăieri că nici ca şi cum ar fi mers prin timp cu picioarele ude până la piele. n-ai trecut zilele astea pe la ea... mă minţea în ochi, fără Mergea prin ploaie până când unghiile de la degetele mari cea mai mică părere de rău. Şi acum plânge, se smiorcăie, i se colorau în galben spre maron, iar pielea i se zbârcea se lasă sprijinită de scorpia cealaltă ca şi cum ar suferi, su- ca şi cum ar fi fost din plastic ars. Ridica mâinile în sus, le feră pe dracu ! şi de ce ar plânge, nu-mi dau seama fiindcă flutura în lateral parcă ar fi zburat, iar capul şi-l lăsa pe spate mereu îmi spunea că vrea să divorţeze, că s-a săturat să- cu privirea spre nori. Nu de puţine ori era consultat de asis- mi mai spele maiourile jegoase sau chiloţii murdari, era tenta medicală... Acum, nu mai vedea în faţă acel optimism greu, foarte greu să dea drumul la maşina de spălat, apăsa nesfârşit, ci doar un drum pavat cu pietre de râu aduse cine pe butonul din dreapta după ce punea detergentul împreună ştie de când de apele învolburate ale unor clipe aflate în cu Cocolino şi gata, începea maşina să-şi facă programul... declin. Era mândru de numele său, Marcus Şorlopciu, şi eu ştiu că atunci când nu mai iubeşti pe cineva e timpul să avea o dorinţă aprigă de a studia. De-asta şi venise la speli putina, să pleci unde-oi vedea cu ochii, numai că Roma, îşi pusese în gând să studieze cultura şi civilizaţia rămân în urmă atâtea! vieţi irosite, copii dezorientaţi, ago- dacă la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din niseala împrăştiată... uite-o cum boceşte, parc-ar fi bunica Roma, voia să devină specialist în această ramură a lin- când îl conducea pe boşorogu’ ăla bătrân la cimitir, bocea gvisticii, şi chiar s-o predea în instituţiile de învăţământ din

188 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

ţară. Trecuse de treizeci-şi-nouă de ani de câteva zile de sărbătorilor, preţurile la biletele internaţionale explodează, când sosise în Italia, îşi pregătise dosarul cu toate actele majorându-se mult peste aşteptări... Nu-i prea plăcea să cerute şi-l depusese în timp la Secretariat. L-a întrebat vorbească despre cursurile de la facultate, fiindcă erau anu- ochelarista cu nasul mare şi ascuţit dacă este român, fiindcă mite neconcordanţe cu ceea ce ştia el din ţară, ori aici tre- vorbea foarte bine italiana, iar el a răspuns că nu-şi amin- buia să accepte ideile profesorilor lui, trebuia să le şi teşte prea bine, dar că în principiu, da... aşa este. Ea l-a cumpere cursurile inserate în volume de câte două-trei, şi, privit mirată de răspuns, dar nu i-a mai adresat niciun cu- de cele mai multe ori, se aflau pe poziţii antagonice. Îşi spu- vânt, îşi închipuise, probabil, că aşa sunt unii, ciudaţi din nea că sunt multe lucruri de elucidat, că cei de aici au liber- fire, şi că alţii care au mintea întreagă chiar nu au noroc în tatea de a interpreta,iar cei din ţară sunt obstrucționați de viaţă. Îl mai întrebă, totuşi, într-un mod retoric, puţin mai târ- politica unor inculţi ce preferă să calce în picioare tot ce ţine ziu, după ce aranjase ea dosarul într-un fişier special de ce de istoria unui popor urgisit de-a lungul timpului... Roberta nu se studiază limba dacă acolo, în ţara voastră, şi de ce, îi dădea întotdeauna dreptate, deşi ea nu era specialistă în cei mai buni specialişti în limba dacă se găsesc aici, la domeniu, însă dragostea pentru el chiar nu avea limite, îl Roma, deşi ar fi trebuit să se găsească acolo, la voi ? El ri- iubea şi atât, o iubire pe care ea însăşi nu o înţelegea, o iu- dică din umeri, fiindcă nu prea ştia ce să răspundă, însă bire care îi ţinea loc de foame, de sete, de dorinţa de a-şi reuşi să îngaime că oamenii sunt întotdeauna imprevizibili, cumpăra haine de la magazinele de top, sau de a-şi etala şi mult mai originali decât primatele... apoi privi cum oche- ideile pe prima pagină a revistei Quelle... Plecaseră înainte larista dispăru printre rafturile pline de dosare, făcând o gri- de Crăciun, cam pe 22 decembrie, şi ajunseră în câteva ore masă şi mai pronunţată pe faţa ei prelungă, fâţâindu-şi pe aeroportul Mihail Kogălniceanu. Era iarnă cu adevărat, fesele moi şi uşor bombate. Ar fi vrut să-i atingă fesele alea zăpada acoperea gardurile, dar şi casele ce apăreau în faţa obraznice, să le tragă cu amândouă mâinile spre el, să le ochilor ca nişte mogâldeţe lipsite de contur. Hotelul Delta mângâie cu ambele palme până s-ar înroşi de plăcere, însă, era plin de turişti, însă reuşiseră să găsească o cameră cu între el şi această simpatică funcţionară se căsca o distanţă un singur pat, cameră situată la etajul trei cu vedere spre destul de mare, sau, cel puţin, aşa i se părea lui... Căută o Dunăre, fluviu îngheţat de la un mal la celălalt mal, ceea ce gazdă la Roma, însă aici chiriile erau foarte mari, aşa că îşi o făcea pe Roberta să se extazieze la fiecare cuvânt rostit luă o cameră cu două sute de euro, bani pe care trebuia de Şorlopciu când îi povestea despre importanţa bătrânului să-i achite la sfârşitul fiecărei luni, în Civitavecchia, oraş la Danubiu în perioada îndepărtată a dacilor liberi, atunci când malul mării, aproape de cetatea eternă, de unde putea să doar ei controlau, din punct de vedere economic întinse te- facă naveta cu autobuzul, dar şi cu metroul. Era mulţumit, ritorii de la mare şi până în Câmpia Panonică. Şi-au propus mai ales că îşi găsise destul de repede şi serviciu la o tipo- să viziteze anumite puncte turistice, apoi să plece în Buco- grafie, trebuia să selecteze revistele de modă, să le împa- vina de Nord, când Roberta îşi aminti, din experienţă pro- cheteze şi să le încarce într-o maşină pentru a fi distribuite prie, că, cel mai important punct turistic al unui oraş, este la diferite puncte poştale. Aici o cunoscuse pe Roberta, an- cimitirul, aşa că în dimineaţa următoare trebuiau să meargă gajată ca documentarist la revista Quelle, o italiancă bru- în acel loc plin de istorie şi amintiri... Soarele ieşise dintre netă, focoasă care îi declarase într-o clipă de pasiune că îl norii de zăpadă luminând clădirile din jur. Pe alei mirosul de iubeşte. Într-una din seri, pe când o ţinea în braţe şi se să- tămâie răzbătea insistent, dinspre capelă se auzeau sune- rutau pătimaş, ea îi spusese fa-mi tutto quello que voi. Au tele corului de la Seminar, secondat de cei prezenţi, imitând făcut dragoste şi, cu fiecare zi ce trecea, Roberta ar fi vrut linia melodică, tristă a unei arii biblice, preotul îşi făcea me- să-l aibă pentru toată viaţa alături, însă el îi spusese că ceea seria dând în stânga şi-n dreapta cu cădelnița, lumânările ce-şi doreşte mai mult în viaţă este să se întoarcă în ţară, ardeau topindu-se puţin câte puţin ca şi cum s-ar fi topit ză- şi să-şi desăvârşească studiile în cultura şi civilizaţia dacă. pada pe asfaltul încălzit de soarele dimineţii... Pe o alee, Ea îi replică plină de pasiune că şi-ar dori să vadă şi ea ţara puţin înspre răsărit, Roberta observă un monument deose- lui, şi în mod deosebit locurile în care el a copilărit, a trăit, bit, cu îngeri sculptaţi în piatră de Başcoi de culoare gal- şi după care tânjeşte mereu... Din acel moment, ideea de a benă, printre care flori verzi din marmură de Carrara erau se întoarce de sărbători acasă, împreună cu Roberta, îl aca- frumos şlefuite ca şi cum acolo ar fi fost înmormântat o per- pară şi abia aştepta vacanţa de iarnă pentru a-şi pune în sonalitate importantă a urbei, un brad înalt se înălţa lângă practică acest gând. Cumpără din timp biletele pentru că- o cruce din marmură albă pe care era scris cu litere aurite lătoria plănuită, fiindcă, auzise el mai demult, că, în pragul numele celui decedat : Marcus Şorlopciu...

189 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Noi și Domnul din sufletele noastre…

pr. Felix NECULAI

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, nători”. Nu este acesta un cuvânt prea folosit în biserică, Iubiți credincioși, dar l-am creat acum pentru a ne apropia mai mult sufletește ați venit astăzi la biserică cu gândul cel bun, sfânt unii de alții și a vă mobiliza pentru cele ce urmează. și curat, cu gândul drept și temător de Dumnezeu, ca și Si- Deci, cei care participăm astăzi la slujbă, cu ade- meon, cel care L-a întâmpinat pe Iisus Hristos, pe Fiul Dom- vărat retrăim și parcurgem același drum pe care și dreptul nului, în templul din Ierusalim, acum aproape 2000 de ani Simeon l-a călcat în templul din Ierusalim acum aproape în urmă. 2000 de ani în urmă. Vă dați seama la ce privilegiu suntem Deci, la sărbătoarea aceasta care se numește În- noi chemați ca să strângem la suflet - fiindcă în brațele car- tâmpinarea Domnului, am putea spune că noi, cei care ne nale nu putem – pe Fiul lui Dumnezeu. aflăm astăzi aici, ne numim creștini care întâmpinăm pe Când luăm anafură în mână, vedeți cu câtă sfințenie Domnul și-L primim în brațe, dar nu în brațele fizice, în mâi- o ținem ca să nu cadă pe jos? Sau când bem apa sfințită, nile cu care ne legănăm copiii, ci prin deschiderea sufle- aghiazma mare sau aghiazma mică, cu câtă atenție o luăm tească, în însăși viața noastră cotidiană, fiindcă noi nu pentru a nu curge vreun strop, fiindcă este sfințită! Aseme- suntem de față, cum a fost Simeon și nu avem nici vârsta, nea facem în casa Domnului și cu lumânările. Să nu picure dar nici răbdarea lui în așteptare de sute de ani, ca să pri- ceva pe jos, care ar putea să întineze locul. Tot așa ne pur- mească în propriile brațe pe Domnul mântuirii. tăm cu grijă față de veșmintele preoțești și nu mai zic, cu N-am auzit ca în ultimii 2000 de ani cineva să fi atins câtă luare - aminte trebuie să fim atunci când primim ce este vârsta bătrâneții lui Simeon. Voi însă ați auzit din Evanghe- mai sfânt și odorul cel mai de preț pe care-l posedă Biserica, lie, despre prorocița Ana, cealaltă persoană care a întâm- și anume… ziceți singuri!.... Sfânta Împărtășanie, așa este! pinat pe Domnul la templu. Ea trăise cu soțul ei șapte ani Aici, Simeon primește o singură dată ceea ce noi de la fecioria sa, iar de optzeci și patru de ani era văduvă primim des în slujba sfintei liturghii, anume pe Domnul, Tru- și slujea la templu în post și în rugăciuni (Lc. 2, 36 -37). pul și Sângele Lui. Simeon însă primește în brațe pe Fiul Despre ea cunoaștem din Scriptură că avea vârsta lui Dumnezeu, nu în gură cum Îl primim noi, creștinii. Si- aceasta, despre Simeon însă nu știm aproape nimic. meon nu era creștin, noi însă suntem! Să înțelegem mai bine și cuvintele lui, pe care le- Ce trebuie să înțelegem de aici? ați auzit deja, cât de încărcate și tainice sunt și ar părea, Vă dați seama ce privilegiu unic să porți pe brațe pentru noi, uneori de neînțeles. pe Domnul! Sf. Ioan Botezătorul, cel mai mare om născut Ceea ce spune Simeon nu este numai un imn de din femeie, doar L-a atins pe Iisus pe creștet atunci când laudă – și mă refer aici la cuvintele lui pe care le repet: L-a botezat și acesta a fost ceva excepțional, iar acum bă- Acum, slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul trânul Simeon Îl primește în brațe, spune o rugăciune, Îl Tău, în pace... (Lc. 2.29) – ci și o adevărată și adâncă măr- aduce în fața altarului și Îl închină Tatălui ceresc. turisire. De altfel și noi, creștinii astăzi facem acest ritual, de

cuvânturl învățăturii Deci, iubiții mei credincioși, astăzi ne vom învârti în fiecare dată când botezăm copiii. Îi aducem în fața Sfântului jurul cuvintelor Slobozește Doamne pe robul Tău în pace, Altar, rostim aceeași rugăciune pe care a rostit-o și Simeon, după cuvântul Tău, că văzură ochii mei mântuirea Ta pe îi închinăm Domnului, apoi doar pe băieți îi introducem și care ai pregătit-o înaintea feței tuturor popoarelor. în Sfântul Altar și îi închinăm în colțurile Sfintei Mese. Am zis la începutul cuvântului meu, că noi, care în- De fapt, noi facem astăzi cu fiecare prunc nou tâmpinăm astăzi pe Domnul, ne-am putea numi ,,întâmpi- creștinat ceea ce a făcut Simeon cu Pruncul Iisus: îl sfințim,

190 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

îl închinăm în Sfânta Biserică și îl dăruim Domnului. Și apoi, cineva care în ultimii 2000 de ani să fi ajuns vârsta bătrâneții cum să nu ne placă și să fim mulțumiți că încă de la naștere lui Simeon. Din Scriptură știm despre Adam, Eva sau Noe copiii noștri sunt închinați Domnului și purtați sub aripile că au trăit sute de ani, chiar despre Matusalem că a trăit ocrotitoare ale Duhului Sfânt. Câtă bucurie poate avea o fa- cel mai mult, 969 de ani (Fac. 5,27), dar aceștia trăiseră milie creștină când știe că rodul dragostei îi este ocrotit din acum mii de ani. pruncie, până la sfârșitul vieții! I s-a dat lui Simeon, din partea Domnului, un privi- Sunt multe aspecte de atins aici, însă aș vrea să in- legiu, un dar, însă în același timp și o greutate, mare de tot. sist mai mult asupra unuia. Și-mi aduc aminte acum de cuvintele unora dintre enoriașii Câțiva istorici bisericești, între care Nichifor Calist noștri care datorită vârstei înaintate, de aproape 90 de ani, Xantopulos (sec. XIII-XIV) și Egesip vorbesc totuși despre și peste, care datorită neputinței de a mai veni astăzi la bi- acest bătrân Simeon, pentru că Evanghelia tace cu serică, se jelesc și spun: Părinte, vreau să mă strângă Dom- desăvârșire asupra datelor vieții sale. El nu era arhiereu, nul că nu mai rezist! Povara anilor e prea grea pentru mine! nici măcar preot, ci doar un simplu om care stătea la templu Și ei spun asta la 80, 90 de ani! Dar omul acesta avea nu și aștepta ceva. Să urmărim în continuare ce aștepta! Acești mai puțin de 360 de ani! Cum trăia el oare? Ce simțea?... scriitori bisericești leagă vârsta înaintată a lui Simeon de Pentru el, era un mare dar să primească în brațele traducerea Bibliei în limba greacă în anul 284 î.Hr. Prima sale pe Fiul Celui Preaînalt, dar în același timp, vârsta îl parte a Bibliei, Vechiul Testament, a fost tradus în orașul făcea să poarte și o mare povară. Așa este uneori și pentru Alexandria din Egipt la porunca lui Ptolemeu al II-lea Fila- noi, creștinii. Să-L primim pe Domnul este un mare dar, o delful. Traducerea textelor sacre evreiești s-a făcut în limba bucurie, un privilegiu, o lumină extraordinară, mai frumoasă greacă, devenită în perioada elenistică, limba cultă a orică- decât lumina care a fost acum câteva seri pe cer, această rui cetățean. Pentru aceasta au fost aduși din Palestina 72 lună deosebităi. Avem un soare, pe Hristos – Soarele de învățați, oameni cu pregătire, cunoscători ai limbii dreptății, dar și o povară. grecești. Traducerile lor separate s-au dovedit identice, iar Gândiți-va acum doar la bucuria de a primi darul lucrarea lor finală, după numărul traducătorilor, se numește Sfintei Împărtășanii. Este un privilegiu, dar este încărcat în până astăzi Septuaginta. același timp și de o mare responsabilitate. Că după ce o Tradiția spune că între cei 72 de bărbați s-a aflat și primim trebuie să ne purtăm astfel încât să nu întinăm sau acest Simeon care ajungând la traducerea cărții prorocului să pierdem ceva din acea sfințenie, nici în vreun fel s-o mur- Isaia, la textul - pe care l-ați mai auzit și altădată - ,,Iată Fe- dărim prin întoarcerea la păcatele dinainte. Cu câtă sfințenie cioara va purta în pântece și va naște fiu și-L vor chema cu trebuie să ne păzim apoi gura, mintea, privirea, faptele, numele de Emanuel”, care înseamnă ,,Dumnezeu este cu viața noastră! Și oare facem așa? Facem ca Simeon? Pri- noi” (Isaia 7,14) s-a arătat neîncrezător – cum adică, și fe- mim de la Domnul ceva care ne este și dar și povară! cioară și mamă în același timp? - pentru că noi știm că de Să ne gândim și să ne cercetăm mai mult viața! Îl la unirea bărbatului cu femeia, cea până atunci fecioară, nu întâmpinăm pe Domnul și cu bucurie facem acesta, pentru se mai numește tot așa, ci femeie și apoi mamă. Conside- care vă felicit că ați venit la sărbătoarea de astăzi. rând că este o greșeală el modifică textul și în loc de ,,fe- Ea să vă fie dar pentru suflete, dar în același timp cioară” scrie ,,o tânără ascunsă de bărbatul ei” dându-i și o sarcină care ne este ușurată de conștiința faptului că textului o nouă formă, o altă nuanță. darul este de preț și dacă ne ducem misiunea până la final, A doua zi, când revine la traducere, observă că avem și ușurare din partea Domnului. ceea ce el a șters, adică cuvintele ,,Iată Fecioara va purta Acum, reflectați fiecare la propria lui viață! Atunci în pântece”… erau scrise și mai frumos. Întâmplarea se re- când ne dorim să obținem ceva, un lucru ușor, este lesne, petă și a doua oară, iar tocmai a treia oară, în culmea ne- dar nu este de preț, de valoare. Vrei să ajungi undeva de- dumeririi omenești, arhanghelul Gavriil îl prinde de mână parte, spre exemplu în Țara Sfântă. Câte acte nu-ți trebuie? pe Simeon și-i zice: ,,Stai, Simeoane! Ți se pare că acest Câți bani nu-ți pregătești? Cât timp nu pierzi cu organiza- lucru este cu neputință la Dumnezeu? rea? Este un efort mare, dar bucuria de a ajunge acolo Din dialogul celor doi nu voi reda decât pasajul care umbrește greutatea de mai-nainte. privește direct vârsta lui Simeon: ,,Pentru că n-ai crezut cu- Am dat aici doar un exemplu, ele însă pot fi mai vintelor Scripturii - zice arhanghelul Gavriil - nu ai să mori multe. Deci, pentru a obține un lucru bun, valoros sau sfânt, până nu vei vedea pe Hristosul Domnului”. trebuie să muncim, să ne străduim, să fim perseverenți în Se zice că Simeon avea 77 de ani pe când traducea viață. Efortul este ușurat de conștiința împăcată și luminată textul Scripturii. Au mai trecut apoi încă 284 de ani, până la că am împlinit un lucru, dar nu pentru noi, ci pentru Domnul. momentul Nașterii Domnului după care ajungem la ziua Acum, să vă dau și un alt exemplu, și vă pregătesc aceasta a Întâmpinării Domnului, la 40 de zile după Naștere. totodată pentru ceea ce ar putea să urmeze ca greutate și Un calcul simplu ne arată că Simeon atingea astfel incredi- pentru parohia noastră. Peste ceva timp este posibil să bila vârstă de 360-361 de ani. facem lucrări de reparație la biserica noastră, care vor so- De aceea v-am spus la început că nu am auzit de licita un efort financiar foarte mare. M-am temut întâi, apoi

191 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

m-am mai liniștit, gândindu-mă că îl vom face toți împreună Iată-l: ,,Așadar, petrece-ți această clipă a timpului și va fi mai ușor, că nici biserica acum 160 de ani nu a fost în conformitate cu natura, cu ceea ce ești și încheie-ți viața construită peste noapte. Și atunci a fost un efort mare, când împăcat, așa cum măslina în clipa când e coaptă cade pe timpurile erau și mai întunecate decât astăzi. Totuși ea a pământ, binecuvântând pământul care a purtat-o și fost construită, de aceea avem încredere toți din familia bi- mulțumind pomului care i-a dat naștere.” sericii Sf. Gheorghe că vom trece și de această apăsare. Îmi pare atât de suavă, atât de caldă și liniștitoare La momentul respectiv vom face ceea ce trebuie, iar bise- această imagine despre sensul vieții noastre pe lume. rica noastră va fi și mai strălucitoare pentru a-L primi pe Facem ceea ce facem! Apoi se coace viața noastră, după Domnul și pe cei ce iubesc podoaba casei Sale. care trebuie să cădem în pământul din care am fost creați, Deci pentru lucrurile mărețe, merită efortul de a jertfi dar nu trebuie să plecăm oricum, ci mulțumind Domnului Domnului în felul acesta! pentru tot ceea ce ne-a dat nouă. Vorbind despre sfârșitul vieții și despre povara anilor Cea mai mare mulțumire o avem atunci când sun- pe care i-a purtat Simeon și o trăiesc și cei mai în vârstă tem convinși că Îl purtăm pe Domnul în sufletele noastre, astăzi, între noi ne întrebăm: Cum trebuie să privim povara totdeauna, până la sfârșitul vieții. asta? Câtă este, cât de grea și pentru cât timp? Cât s-o su- Așa să ne fie viața! Așa să ne fie și purtarea, acum portăm și, mai ales, până când? și pururea și în vecii vecilor. Amin! Dar, mai ales, ne simțim noi împăcați în sufletul nostru, Cuvânt rostit în biserica Sf. Gheorghe din Tulcea, așa cum suntem? Cu greutăți, cu boli și cu suferințe amare? în data de 2 februarie 2018, cu prilejul sărbătorii Întâmpina- Avem, desigur, răspunsuri creștine pentru aceste rea Domnului. întrebări mistuitoare, dar acum dați-mi voie să citesc un ______fragment din cartea Către sine însuși a împăratului filozof 1 Referire la evenimentul astronomic destul de rar, care Marcu Aureliu (161-180 d. Hr.), se pare primul împărat nu s-a mai întâmplat de 150 de ani, super luna albastră- sângerie roman care ar fi îmbrățișat ideile de aur ale creștinismului. văzută pe cer în noaptea dintre 31 ianuarie și 1 februarie 2018.

FÂNTÂNA CU ULUC

(fragment din romanul LA MARGINE DE LUME)

Elena NEtCU

După o săptămână, Petre Şerban a oprit maşina la —O făceau, sigur! Bătrânii puneau mână de la mână poartă. A coborât din maşină şi s-a oprit lângă fântâna cu şi o făceau! Acum, n-ai voie să te atingi de un capăt de aţă! uluc. Toate sunt o ruină! Nu m-am putut abţine să nu-i ies în cale. Petre Şer- —Eu am venit de dragul locurilor. Dar cred că lor le proză ban se uita la mine cu un fel de tristeţe pe chip. e drag de mine! Mă pun la încercare! —Nu mai e nimic acolo! Doar un teren viran năpădit —Să mai vii până nu se prăbuşeşte şi fântâna asta! de bălării. Parcă nici n-a fost. Eu sunt un trecător, iar fântâna O dată cu ea se duce şi lumea noastră.! Nici tu şi nici eu n- cu uluc o amintire am făcut parte din ea, dar ea ne pedepseşte pentru pleca- —Nu ştiu, Petruş, cât va mai ţine şi asta! Stă să se rea noastră. prăbuşească! —Mai am o treabă importantă. Trebuie să plec, dar —Nu e nimeni responsabil? vin peste câteva săptămâni. —Nu-i pasă nimănui! Nu e pe harta cadastrală! —Neapărat! —Dacă era, o făceau? Ultimele cuvinte ale lui Petruş mi-au rămas în urechi

192 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

şi în suflet. Ca şi cum aş fi avut un legământ de făcut, ca şi pe la cei care au fântâni în curte, să se îndure să ne dea o cum am ceva esenţial de terminat. Am scos o căldare de căldare de apă. apă din fântâna care părea un adânc scobit, ca şi cum i-ar Daria se uita la mine şi aştepta comentariul meu. fi fugit pământul de sub ea. Petre Şerban avea dreptate. Petre Şerban plecase de mult. Bine că n-a apucat Treaba asta cu fântâna e serioasă şi nimeni nu face nimic. să vadă dezastrul. Fântâna asta aparţine unei lumi de mult apuse. Cine mai Nu ştiam nimic despre el. O fi şi el tată? O fi şi el are vreun interes pentru ce-a fost odată? Noi ne mai naştem bunic? O fi singur şi nefericit, lucru pe care îl excludeam din a doua oară? capul locului. Arăta atât de bine, aşa cum era tatăl lui, înalt, Dacă se surpă fântâna, se surpă trecutul, se surpă bine făcut, tipul omului cu care ai fi răsturnat munţii. Cine viaţa. Era un dar al adâncului. Am băut cu nesaţ şi îndelung ştie ce clocot are acolo în adânc, câte vise, câte neîmpliniri, din căldarea cu apă, pe care o scosesem cu o oră în urmă, câte aşteptări... însă toate fac parte din viaţă. ca şi cum aş fi sărutat un iubit pe care ştiam că n-am să-l Soarele coborâse mult spre asfinţit. Doar ricinii mei mai văd şi i-am sorbit o fărâmă din suflet ca să-o duc cu de lângă gard îşi arătau ciorchinii de un maroniu-deschis, mine ca pe un talisman, această apă binefăcătoare, licoarea iar zorelele şi-au închis ochii somnoroase, mult prea de- copilăriei mele. vreme. Dar şi mâine e o zi şi voi lua totul de la capăt. Balta A doua zi s-a prăbuşit fântâna. Era multă lume în cu aburii ei matinali, iarba plină de rouă, răcoarea dimineţii, jurul ei, ca niciodată. Câteva maşini cu turişti, oprite în par- negura de pe culmea dealului care parcă mă cheamă de care. Atât de multă lume, încât mă trecu un fior de nelinişte. departe. Mâine dimineaţă am să mă urc pe Tabia mea şi Atâţia oameni înghesuiţi lângă fântână ca-n jurul unui sicriu, mă voi bucura de o nouă zi. Mă voi aşeza pe cea mai înaltă n-am văzut decât la înmormântare. Nunţi nu se mai făceau movilă cu gândul că acolo în adânc o fi vreun mormânt al de multă vreme. Aglomeraţia asta de căruţe, oameni cu bu- unui turc sau e ascunsă o comoară, poate chiar voi găsi toaie, gălăgie, fiecare se grăbea de parcă ar fi presimţit că semne care mă vor trimite la presupusele poveşti ale tre- se va termina apa. Şi deodată buf! O prăbuşire surdă în cutului îndepărtat. adânc. Cine ştie... dacă mi-aş lipi urechea de pământul aco- —Doamne-fereşte! Ce s-a întâmplat? perit de iarba mătăsoasă pe alocuri pârjolită de soare, poate Toţi au amuţit. O bolboroseală de câteva clipe, apoi o forţă mai presus de mine mă va coborî în vreo grotă, să vălurele scurte şi... linişte. fiu eu prima care desluşeşte relicvele din adâncul pămân- —A murit fântâna! Mai luaţi apă din pod la Ghiţă tului. Câte poveşti n–am auzit atunci, Doamne!... Creţu, strigă o femeie din Isaccea care apucase să-şi umple De mult a coborât lumina zilei obosită în lupta cu în- butoaiele. tunericul. Acum e rândul lui să-şi întindă aripa şi să pună —Păi, eu când v-am spus s-o reparăm, aţi dat din stăpânire pe tenebrele nopţii. O cucuvea s-a aciuat în nucul colţ în colţ! Na! Acum de unde mai luăm noi apă? din grădina mea şi huhuie întruna. Mie nu mi-a fost nicio- —Hai să mergem mâine la primărie, să facem ceva, dată frică de întuneric, chiar dacă în închipuirea mea sălciile vin alegerile acum, trebuie să ne sară în ajutor! prindeau viaţă şi păreau hidoase, chiar dacă trestiile păreau —Să-i mai aleagă bunica din groapă, strigă Catinca că vorbesc între ele şi-şi fac plecăciuni. Eu treceam mai de- care pleca acasă cu găleata goală. parte şi-mi închipuiam că sunt în poveste şi văd ceea ce Străinii care parcaseră maşinile au plecat pe rând, nimeni nu vede. cei din Isaccea bombăneau şi ameninţau că fac şi dreg, iar Dacă aş urca în acest moment pe Tabie, cred că m- cei câţiva bătrâni din Suhat au rămas prostiţi lângă fântână, ar primi ca pe o regină, ca şi cum şi eu aş face parte din întunecaţi la faţă. ea, aş fi o umbră a serii care respiră asemenea oricărui —Măi, oameni buni, suntem legaţi de mâini şi de pi- copac înmărmurit de pe marginea drumului. Un iepure ţâşni cioare! De unde luăm noi apă? Avem animale, ce facem? de dincolo de şosea. O luă la goană spre lanul de floarea —Hai că pentru animale mai cărăm de la baltă, dar soarelui, încă nerecoltată. Era atâta linişte şi totuşi un iepure de unde bem noi o gură de apă rece? fuge speriat. Poate şi el se simte la fel de singur ca şi mine, —Am trăit s-o văd şi pe asta! numai că lui îi este frică, mie nu! A răsărit luna. Cerul fre- —Eu v-am zis de mult că o să ne lase fântâna! măta de stele. —Ce vorbeşti, bre? Eu am fost în audienţă la primar Niciun om pe stradă, niciun câine, nicio căruţă în- şi mi-a zis că nu este înregistrată în cadastru şi nu e a pri- târziată ca altădată. Fântâna cu uluc amuţise. Nimeni n-o măriei! să mai scoată vreodată o căldare de apă. Fântâna a murit —Acum şapte vorbe un ban nu fac! O să ne căciulim şi odată cu ea o parte din sufletul meu.

193 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Singurătatea Pământului (fragmente)

Constantin OANCĂ

între a alege și a deosebi minții echivalentă cu arderea celei mai mari biblioteci, Un rău mare a făcut în istorie zicerea „De gustibus traumă pe veci a inteligenței. non est disputandum”, atribuită fie lui Cicero, fie lui Seneca; Azi obscurantismul nu mai este impus din afară, el a suntem în domeniul esteticului. E ca și când ai spune: des- devenit cum spuneam mod de gândire, pe care doar cultura pre estetic nu se discută sau despre educație nu se discută, și educația mai pot să-l combată – cultura și educația de la fiecare este liber, așadar, să aleagă între a merge ori nu la care se așteaptă minunea schimbărilor, domeniu strategic școală. Dacă mutăm comentariul în planul eticului lucrurile ce are în vedere nu atât grija pentru pământ cât pentru a stau la fel, numai că încălcarea normelor morale este nu pierde cerul de deasupra lui. Dar..., există un „dar”. E sancționată, conform unor legi clar exprimate, în timp ce suficient să privim în jur și să constatăm cum eticul și este- urâtul (că despre acesta este vorba) circulă liber, devenind ticul - bunătatea și frumusețea, daruri venite de sus - sunt parte a ființei omului modern. De aici vine și confuzia pe de neobservat mai ales de către instituțiile răspunzătoare care o arătăm atunci când suntem puși să alegem între fru- de aceste domenii. Sau poate că acest fapt este o confir- mosul autentic și cel de imitație, mai ales că – vorba lui Ni- mare a zicerii lui Nietzsche, cum că Dumnezeu a murit, că chita Stănescu – „aparențele dau o foarte dură impresie de ce altceva se poate spune despre o lume fără Dumnezeu a fi”. Cred că ratând educația se ratează chiar posibilitatea ca aceasta? redobândirii statutului de ființă cosmică, cu care omul a fost înzestrat dintru început. drumul cuvântului (sămânța din pilda sămănătorului) de ce studiem poezia? în istorie și dincolo de istorie Una dintre funcțiile poeziei este și aceea de a ne sen- „La început a fost Cuvântul...” (Ioan 1:1); sibiliza în ce privește recunoașterea primatului nevăzutelor „Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi... plin de har în raport cu văzutele. Cine ajunge să iubească cu adevărat și de adevăr” (Ioan 1:14); poezia va dobândi un mod special de percepere a realității Iar după înălțarea la cer a lui Iisus trupul Său a devenit din temporale, ca fiind doar o introducere la o altă realitate cu nou Cuvânt, scris cu propriul sânge - EVANGHELIA. mult superioară, de natură spirituală. cultul și cultura, similitudini ocultism și obscurantism „Noi suntem străini și călători pe pământ” (Evrei 11:13) și Se știe ce este ocultismul, o modalitate de a ajunge „Numai omu-i schimbător,/ Pe pământ rătăcitor”; la cunoaștere pe căi directe (prin invocarea „spiritelor tene- „Cine are urechi de auzit să audă și ochi de văzut să vadă”, broase”) eludând astfel efortul și bucuria de a gândi (firești că „Se apropie viitorul, de aude, se vede”. omului) și totodată interzicând altora o astfel de satisfacție, trecând totul la fondul „secret” și toate acestea pentru a viitorul civilizației creștine Pretutindeni întâlnești oameni, mai ales tineri, dedați filozofie și introspecție înșela pe Dumnezeu de zile și pe stat de bani, că, vezi doamne, doar o singură viață are omul și ea nu se la practici păgâne, de regulă budiste, sub motivul că deosebește de o junglă. Se subînțelege că aceasta era „vi- învățătura lui Iisus Hristos este limitată, învechită, învățătură ziunea” unei așa-zise elite conducătoare. În felul acesta s- pe care ei nici n-o cunosc. Da, cauza este absența lecturii a ajuns la obscurantism, care în timp a devenit mutație a directe pe Sfânta Carte, iar asta se datorează comodității

194 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 ce caracterizează veacul conjugată cu indiferența la fel de calipsa). mare, ce convine de minune, a factorilor responsabili. Să „Necuvintele” țin nu atât de talent și metaforă cât de pui tu faptele Legii (formale) pe post de credință, deși se viziune - „Nu credeam să-nvăț a muri vreodată!”. știe că ele nu mântuie, este încă ceva. O fire sensibilă, dragul meu, mai să nu „poată stră- E săracă învățătura lui Iisus!!!??? E adevărat, prin bate/ de-atâta străinătate”, că pământul fără cer rămâne „o practici formale aceasta se golește de conținut, i se anu- planetă... străină și grea”. Singurătatea Pământului. lează spiritul, dar ea rămâne sămânța care răstoarnă munții. „Fericiți cei săraci cu duhul” traduce nivelul spiritual Cu elemente folclorice, extrabiblice nu se poate ajunge la al celor despovărați de grijile lumești. Iar despre lume s-a mântuire, chiar dacă lângă ele există și pericopele evan- spus așa: „Deșertăciunea deșertăciunii, toate sunt ghelice din sfintele liturghii. Numai citind Sfânta Scriptură deșertăciune”, „Toate-s praf, lumea-i cum este și ca dânsa în întregime se naște în tine acea stare de îndrăgostire de suntem noi” ori „Căci vis al morții-eterne e viața lumii-ntregi” Dumnezeu, care nu-ți permite să mai rătăcești pe la porțile - săgeată care a pus la-ndoială toate lucrurile. altor dumnezei. Și încă ceva: taina Sfintei Euharistii nu Cât de frumos este omul luminat! Cum frumoasă este poate suplini taina cunoașterii lui Dumnezeu, din Cuvântul luna. Său, pentru simplul motiv că ea îi succede (acesteia, a Simplu, suntem poeți deoarece însuși Dumnezeu, doua). Pe Sfânta Scriptură s-a întemeiat școala româ- care ne-a făcut după chipul și asemănarea Sa, este Marele nească, ca acum s-o tratăm cu atâta lipsă de recunoștință, Poet. nu se poate! Bunul gust este un lucru așa de profund, că numai Un semn al necredinței este și absența nașterilor, dragostea și credința îi pot sta alături. cauza cea dintâi a dispariției civilizației creștine (vezi apo-

MEDI WEXLER DINU la Brezoi (Vâlcea)

Adrian PAL, artist plastic

S-a născut pe 22.XII.1908. A decedat în anul tează o lună la Balcic împreună cu fiica pictorului 2016 la București. Tatăl a fost contabil (Daniel We- Costin Ioanid-Ada. Va reveni la Balcic până în 1939, chsler), iar mama muziciană(Amalia). Familia se va îndrăgostită de atmosfera orientală. Aici îi va cunoaște muta în București în 1916. Bacalaureată la Pensionul pe ISER, DĂRĂSCU, LUCIAN GRIGORESCU, etc. Choisi Mangru din București, pică la examenul de ad- În anul 1937 pleacă în Grecia după care va organiza mitere la arhitectură, iar pictorul Costin Petrescu o în- o expoziție personală cu lucrările de la Balcic (și din curajează să se înscrie la Școala de Bele Arte. Aici, va Grecia), în București. Din 1940 este scoasă din viața arte deveni elevă a lui IPOLIT STRÂMBULESCU și publică, odată cu punerea în aplicare a legilor rasiale. JEAN AL. STERIADI. Absolvă Academia de Arte Va reîncepe să picteze din 1945. Are o scurtă poveste Frumoase în 1932 unde la cursurile de anatomie arde iubire cu fratele lui Victor Brauner – Tedy, arhitect tistică îl are profesor pe celebrul antropolog dr. Fran- și pictor suprarealist. La Balcic îl va cunoaște pe Ghe- cisc Rainer. Urmează cursuri de Facultatea de orghe Dinu (poet avangardist Ștefan Roll) care-i va matematică, unde-i are ca profesor pe DAN BARBI- deveni soț, până în 1974 când acesta decedează. În LIAN și cursuri la Facultatea de filozofie unde-i are anii 1945, 1946, 1947 pictează și desenează în Dobro- ca profesori pe Dimitrie Gusti și Nae Ionescu. Debu- gea, peisaje și portrete de localnici. În 1948 pictează tează în 1932 la Salonul Oficial de Alb și Negru și se la Vișeul de Jos în tehnica acuarelei, iar în 1949 o înscrie în 1933 în Sindicatul artiștilor. În 1934 pic- găsim la Medgidia și Jurilovca. În anii următori o

195 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

București. În numărul din februarie-martie 2006 al revistei ,,Realitatea evreiască” în cadrul rubricii ,,Teleo- biectiv”, apare articolul ,,O revelație numită Medi Dinu”, semnat de Sanda Faur. Va participa alături de 9 pictori născuți înainte de 1930 la o expoziție des- chisă la Galeria ELITE din București în martie 2008. În ,,Realitatea evreiască” din 5 mai 2008 este publicat articolul intitulat ,,Medi DINU – O mare Doamnă care a străbătut veacul”, semnat de Avram Droitoru. Tot în acest an Luiza Barcan are un amplu interviu cu pictorița centenară. Își sărbătorește și este sărbătorită, centenarul prin două expoziții personale de pictură și grafică la Muzeele din Tulcea și Constanța (în 2008). O retrospectivă i se organizează în anul 2009 la ,,Fundația Națională pentru Știință și Artă a Acade- miei Române. La 15 martie 2010, la Galeria Anticariat ,,CURTEA VECHE” are loc vernisajul expoziției - ,,MEDI, tu nu faci Grecia...”, dar și lansarea albumu- lui monografic apărut la Editura Ars Docendi. La 6 mai 2016 la Palatul Dacia, în cadrul seriei de evenimente ,,Art Safari” se organizează o a doua expoziție – Medi Dinu Wechster, sub egida Centrului Cultural ,,Casa Artelor”. Alături de autoare participă și nepoata acesteia, Katia Zaharia. La 18 iulie 2016, Doamna Medi a plecat să picteze printre îngeri. găsim la Sulina (1950), Cozieni (1951), iar în 1952 ,,A fost o persoană mai exact o personalitate cu totul Breza, Păscoaia și Priboaia, unde lucrează în special și cu totul deosebită. Avea o memorie excepțională. peisaje în acuarelă. În 1954 realizează o expoziție per- Uimea prin comportament și vitalitate. Aceste ,,amă- sonală la Galeria Orizont din București. După o pauză nunte” pe lângă opera sa remarcabilă în domeniul arde creație, în 1955 o găsim într-o călătorie artistică telor plastice, întregesc imaginea unei doamne, în lungă și rodnică în Moldova și Bucovina (la Văratic, înțelesul cel mai nobil al cuvântului” (Pompiliu Ste- Vatra Moldoviței, Siret, Piatra Neamț, Iași, Fălticeni). vian). În anul 1956 pictează la Deva, Abrud și Câmpeni, ,,A trăit într-o ambianță avangardistă. La Sibiu, iar în 1957 călătorește în Bulgaria, la Sofia, ,,Lăptăria lui Enache” a familiei soțului ei, veneau Plovdiv, Tîrnovo, Arbanasi, Sozopol. Acuarela devine scriitori care voiau înnoirea gândirii artistice. I-au fost tehnica favorită a artistei. În anul 1960 revine în Do- prieteni MAXY BRAUNER, PERAHIM, MARIA brogea, pictând la Hârșova și Măcin, iar în 1963 TĂNASE, etc.” (Iulia Deleanu). călătorește în Delta și la mare (Mangalia). În anul „Pentru comunitatea evreiască, dispariția sa 1967 o găsim la Paris. Aici realizează desene și acua- înseamnă despărțirea nu numai de una dintre cele mai rele, peisaje pe Sena sau peisaje urbane. În anul 1970 importante femei-artist ale secolului trecut, dar și de pictează peisaje în acuarelă la Telega. După decesul un ambasador al artei evreiești moderne.” (dr. Aurel soțului Medi Dinu va lipsi din viața artistică aproape Vainer, președinte F.C.E.R.-C.M.) 9 ani. În anul 1979 o găsim la Târgoviște împreună cu De-a lungul carierei ei de jumătate de secol, Eva Cerbu. În 1977 pictează la Hobita, în Ardeal și Medi Dinu Wechster a realizat numeroase portrete de Mamaia. În 1979 pictează acuarele la Sulina, unde va personalități ale lumii culturale românești, George Ba- reveni în 1982, 1983, 1984 și 1986. După câțiva ani, covia, Agatha Bacovia, Victor Brauner, Zaharia revine în 2003 în viața artistică prin participarea la Stancu, Jules Perahim, Aurel Baranga, Irina Cos- expoziția ,,Seniori ai picturii românești contempo- mescu, Ion Vlasiu, George Topârceanu, Ilarie Vo- rane” deschisă la Galeria Apollo, în cadrul Programu- ronca, Sonia Pavlovici, etc. A fost membră decan de lui ,,RESTITUIRI” inițiat și coordonat de Fundația vârstă a Uniunii Artiștilor Plasticii din România. Lu- HAR cu sprijinul U.A.P. din România. Pe 4 februarie crările artistei se află în colecții particulare din Româ- 2006, la TVR Cultural este difuzat filmul documentar nia, Bulgaria, Franța, Israel. La Madrid, la 29 mai ,,O ARTISTĂ UITATĂ – MEDI DINU” realizat de 2010 i se conferă Premiul ,,NIRAM ART 2010” și Luiza Barcan și apoi pe 5 martie în cadrul ,,Festival Trofeul ,,VICTOR BRAUNER”, pentru întreaga ac- Films de Femmes”, la Institutul Francez din tivitate artistică

196 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

AStRALItAtEA MIORItICĂ

Gheorghe ȘEItAN

„Pe străin ei l-au mânat plorată – colindele, cântecele bătrâneşti şi basmele ro- La fântână-n Ţarigrad, mânilor, care vin din antichitatea cea mai îndepărtată, La fântâna cea mai lină- de la daci şi proto-daci. Cu două găleţi în mână.” (1) Fragmentul citat mai sus este luat dintr-un co- Este cunoscut din scrierile autorilor antici că lind transilvan, cules în 1926 din comuna Rebra. Co- dacii aveau bogate cunoştinţe de astronomie iar des- lindul incantează o poveste în care sunt trei păcurari, coperirile arheologice de la Grădiştea de Munte pri- din care unul este străin şi trimis la o fântână în Ţari- vind existenţa unui calendar performant confirmă grad cu două găleţi în mână. Cât timp străinul se află acest lucru. Iată ce scria în acest sens Iordanes cu re- plecat la fântână să umple cele două găleţi cu apă, cei- ferire la daci: ,,Vedeai cum cercetează unul poziţia ste- lalţi se înţeleg să-l omoare. Mai sunt şi alte variante lelor pe cer, altul planetele mici sau mari, cum construite în acelaşi fel: 1).Pe străin că l-o mânat / La urmăreşte acesta fazele Lunii, acela eclipsele de fântâni la Ţarigrad,/ La fântâna cea mai lină/ Cu două Soare, cum astrele în cercul lor pe cer coboară în apus, găleţi în mână/” (p.576). 2). „După apă l-o mânat,/ La dar apar din nou la răsărit, căutând aceştia toţi să-şi fântână, Doamne-alină,/ Cu două găleţi în mână” afle odihna numai după ce găsesc la toate expli- (p.591). care”(2) Acum să punem alături de citatele mioritice, Cerul şi fenomenele cereşti sunt strâns legate un fragment dintr-un studiu despre constelaţiile cereşti de marile civilizaţii pe care le-a dat omenirea căci din- în tradiţia poporului român: „Crucea mai este denu- totdeauna oamenii s-au interesat de stele. Să ne amin- mită şi Fata cu cobiliţa sau Coromâsla, denumită şi tim cum Platon considera că stelele sunt însufleţite Cobiliţa Ciobanului, căci răsare şi apune odată cu Cio- de entităţi divine care provoacă mişcarea lor ordonată. banul; Ciobanul are două găleţi pe cobiliţă, iar găleata La fel, Pitagora a elaborat o concepţie despre armonia o ţine în mână. Această constelaţie mai este numită şi stelară şi muzica sferelor cereşti, amănunt ce poate Fântâna sau Fântâna de la Răscruci, de care îşi rea- cântări greu atunci când punem în balanţă cunoştinţele zemă ciobanul cobiliţa. Abundenţa aceasta de amă- de astronomie ale geţilor. căci zeul lor, Zalmoxis, a nunte cu caracter practic, legate de păstorit, este

fost pus într-o relaţie directă cu filozoful ionian, după firească, dată fiind vechimea păstoritului în istoria po- folclor părerea noastră legăturile fiind la nivel de cunoştinţe porului roman”(3) şi mod de cugetare, cei doi învăţaţi trăind în epoci Sunt mai multe elemente comune între textul total diferite. mioritic pe de o parte şi legenda constelaţiei populare Urme de la daci privind cunoştinţele de astro- „Fântâna din răscruci”: 1.Fântîna (lină, din Ţarigrad); nomie s-au păstrat în astronomia populară româ- 2.Ciobanul care de la fântână (trimis ori se reazemă nească, în rămăşiţele calendaristice descoperite de de ea). 3.Cele două găleţi din mâna ciobanului. arheologi la Grădiştea-Orăştie, în incrustaţiile de pe Conform dicţionarului de specialitate, Cobi- ouăle împistrite, dar mai există o sursă insuficient ex- liţa Ciobanului este „denumirea populară pentru con-

197 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

stelaţia Lebăda, care răsare şi apune în acelaşi timp trimiterile din texte ne demonstrează o astfel de şti- cu Ciobanul cu oile”, la rândul ei denumirea populară inţă. Iată un exemplu: „Ho, ho, ho, nu mă-mpuşcaţi / a constelaţiei Lira (4). Interesant este că în cadrul con- Că nu-s hiara cerului / Ci-s vătaful oilor” (p. 265). Or stelaţiei Lira, ciobanul a fost personificat prin steaua se ştie că sub denumirea de ,,Fiarele (hiarele) cerului” Vega, iar oile sunt cele patru stele care îl urmează; se ascundeau animalele zodiacale reprezentate pe cer steaua Vega a mai fost numită şi Luceafărul cel Fru- prin constelaţii. mos, Luceafărul cel Mare sau Luceafărul de la Miezul Nopţii. Note : Trebuie să recunoaştem indubitabil în aceste 1.Adrian Fochi, op. cit., pg. 579 2.Iordanes, Getica, Fundaţia Gândirea, Bucureşti, 2001, pg. două constelaţii astralitatea Mioriţei, însă lucrurile nu 28. sunt atât de simple pe cât par. În plus, steaua Polară 3.Vasile C. Ioniţă, Mitologia populară românească oglindită (Stâlpul) a mai fost denumită şi Steaua Ciobanului ca în astronomie, articol apărut în rev. Dacoromania, serie identificarea să fie şi mai greoaie. nouă, IX-X/2004-2005, Cluj-Napoca, pg. 203-209 Sunt indicii sigure din alte variante ale Mio- 4.Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an. Dicţionar, riţei că această creaţie face referire la stele, întrucât op. cit., pg.44 şi 46.

FIR DE NISIP…

Natalia DEDIU

Iulian Filip (născut la 27 ianuarie 1948, dova (președinte acad. Mihai Cimpoi). În 2010 revine satul Sofia, raionul Drochia) este un poet, scriitor, dra- la Academia de Stat a Republicii Moldova, la același maturg folclorist român din Republica Moldova, doc- sector de folclor, acum în cadrul Institutului de Filo- tor în filologie. logie. În 2012 susține teza de doctor în filologie. Con- După absolvirea școlii medii din Sofia, de- duce redacția Chișinău a revistei târgoviștene „Litere” vine student la Universitatea Alecu Russo din (din 2002). Bălți (1965), facultatea de fizică și matematică, apoi Debutează cu placheta de versuri Neîmpăca- – la litere, aceeași universitate. Absolvea universitatea tul meșter în care motivele universului adolescentin în 1970 și urmează cariera de cercetător științific în se întâlnesc cu cele folclorice. În Cerul fântâni- evocare calitate de doctorand în sectorul folclor al Secției de lor (1977), Dialoguri primordiale (1978), Hulub de etnografie și studiul artelor de la Academia de Științe poștă (1983), Unde ești? (1987), Cafea neagră din Republica Moldova. Teatrul popular (folcloric) (1989), Tir de nisip (1991), Dansul timizilor (1994) este tema investigațiilor și a tezei elaborate, în baza și Semințele mărului oprit (1998), autorul cultivă un căreia este angajat în funcția de colaborator științific vers clasic, tradițional, sugestiv. Filip contribuie la al Academiei, unde activează până la 1985. Din 1990 dezvoltarea poeziei și dramaturgiei pentru copii prin până în 2006 este șef al Direcției Cultură a Primăriei numeroase cărți, între care Casa fiecăruia Chișinău. Din 2006 este șeful Departamentului „Căile (1980), Cenușar -Voinicul și Cenușărica - Mirea sa Cărții” în administrația Uniunii Scriitorilor din Mol- (1981), Facă-se voia ta, Sfârlează! (1985), Colacul-

198 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

marele, frate bun cu soarele (1988). În cărțile lui Iulian Filip descoperim o tema- Piesele sale pentru copii și pentru cei mari au tică înzestrată de o manifestare mai accentuată a jo- fost montate în câteva spectacole. În proză s-a afirmat cului. Iulian Filip dă dovadă de o imaginație prin romanul eseistic ”Cobaiul nu triumfă” (1996), iar frumoasă, jucându-se serios cu vorbele, care aduc plă- în folcloristică prin cărțile Teatrul popular (1981) cere în viața copilului și a maturului. și Primiți „Căluțul”? (1983). Iulian Filip este și autor Poetul este un partener-educațional de de texte pentru cântece de factură populară, corale și excepție. Mereu este implicat în viața elevilor mici, de estradă, autor de librete. dar și în diverse proiecte pentru elevii din gimnaziu Anul 2013 a fost declarat anul Iulian Filip la Drochia. și liceu. Frecvent observăm prezența poetului la di- Cu această ocazie s-au desfășurat mai multe acțiuni verse ateliere didactice. Întâlnirile cu poetul, fac tâ- de popularizare și promovare a operei literare a scrii- năra generație să înțeleagă mai profund creația torului. literară. Iulian Filip se simte bine în mijlocul copii- În 2010 Iulian Filip a fost decorat lor, el cunoaște ca nimeni altul universul copilului și de președintele Republicii Moldova Mihai Ghim- îl așterne cu multă măiestrie pe hârtie și ca urmare co- pu cu Ordinul de Onoare, „pentru merite în dezvolta- pilul devine în creația lui personajul-cheie. rea literaturii, activitate publicistică prodigioasă și Este suficient să-i urmărim realizările, fie în contribuție la promovarea valorilor naționale”. În poezie, proză, publicistică sau eseistică, fie în folclo- 2014 a fost decorat de președintele României Traian ristică, fie în dramaturgie, fie în muzică sau grafică Băsescu cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” - pentru a ne convinge de justețea celor afirmate. Toată în grad de Ofițer, „în semn de înaltă prețuire a viața și activitatea culturală a lui Iulian Filip este o abnegației și dăruirii cu care au contribuit la formarea cronică poetică, artistică a vieții spirituale și a eveni- tinerei generații din Republica Moldova, pentru im- mentelor culturale din Chișinău, din Republica Mol- plicarea constantă în promovarea limbii române și va- dova și din spațiul românesc. lorilor democratice”.

„Copiii sunt cei care vin cu mâinile întinse după carte şi raţiunea celor în vârstă este ca în această mână să se pună ceva valoros, frumos, pentru ca copilul să-şi facă reper, să devină dependent de aceste modele de sănătate şi de frumuseţe.”

199 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Legenda Acadelei Bastonaș - scenetă -

Silvia COCEtOV – CSAkI, specialist CCLS, Oradea

Povestitorul: (sunete de Crăciun în fundal) voce tare: Iarna ca de poveste începea să-și facă simțită Cofetarul: - (mirosind pasta) Mmmm ce bine prezența...Prin aer, fulgii mari și pufoși își urmau dan- miroase !!! (Uitându-se la public) Acum, să trecem la sul liniștit, acoperind întreg ținutul statului Indiana modelare: vreau ca această acadea să fie diferită de într-o pătură deasă și curată de nea. Micul orașel Fre- orice altă formă a dulcegăriilor de sezon pe care le am dericksburg fremăta în febra pregătirilor pentru marea în magazin... dar ce ar putea spune forma ei despre sărbătoare a Crăciunului, ce se apropia cu pași repezi. Domnul Isus? ... Geamurile caselor și magazinelor emanau lumina Povestitorul: Cu degetele bine unse apucă caldă și îmbietoare a beculețelor din ghirlandele atent pasta și începu să o ruleze și să o întindă rugându-se: așezate.(sunetele de fundal se opresc gradat) Cofetarul: - Doamne Tată, arată-mi te rog Domnul Edgar –făuritorul de dulciuri (așa cum să modelez această bomboană.... cum îl numeau copiii) - s-a îndreptat spre ușa maga- Povestitorul: Făcu o pauză și privi la scena zinului său de dulcegării, să agațe plăcuța cu indica- Nașterii Domnului ce era frumos așezată pe marginea torul ”DESCHIS” la geamul acesteia. Apoi, mesei lui ...privirea i se opri pe păstor și știu imediat întorcându-se la masa lui de lucru a îngenuncheat și a ce formă avea să dea acadelei de Crăciun: forma unui început să se roage: toiag de păstor! Zâmbind, începu să modeleze și să Cofetarul: - Dragă Tată ceresc, îți mulțumesc decoreze cu pensula acadelele, una câte una. Apoi, le pentru o nouă zi de viață și pentru Sărbătoarea Cră- așeză pe tăviță să se usuce și să se întărească în ciunului care se apropie. Ajută-mă să pot transmite așteptarea oaspeților. Făcu repede curat pe masă, se cumva, în această zi, copiilor și adulților care vor spălă pe mâini și se așeză pe scaun, așteptând clienții. călca pragul micului meu magazin, despre dragostea Era foarte entuziasmat să împărtășească adevărata Ta și adevărata semnificație a Crăciunului. Îți mulțu - semnificație a Crăciunului, reprezentat în această dul- mesc că mă asculți. Amin. cegărie inspirată. Deodată, se auzi sunetul clopoțelului teatru Povestitorul: În timp ce se ridica de pe ge- din ușă (sunet de clopoțel) anunțând prima cumpără- nunchi, domnului Edgar îi veni o idee: urma să trans- toare din acea zi. Era o văduvă ce venise să cumpere mita mesajul Crăciunului prin ce știa el să facă cel mai un mic cadou dulce micuțului ei. Domnul Edgar se ri- bine, dulciuri. Se uită în sus cu mulțumire, și trecu re- dică bucuros de pe scaun și se adresă cu prietenie: pede la treabă. Adăugă ingredientele cu atenție, ames- Cofetarul: - Bună ziua și bine ați venit tecă, picură niște esență de mentă piperată și noua doamnă! Cu ce vă pot ajuta? dulcegărie era gata să fie modelată și apoi savurată. Văduva: - (cu sfială și nesiguranță) Bună Cofetarul se aplecă să miroase pasta dulce și gândi cu ziua, domnule Edgar ... Caut să cumpăr un cadou de

200 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Crăciun pentru fiul meu...Aș fi dorit să fie ceva special meu. Iar din bănuții economisiți aici voi putea să cum- dar ... (se uită la bănuții din palmă) cred că încă nu păr un brăduț ca să-l surprind când va veni acasă de îmi ajung banii pentru nimic special ... la ultima zi de școală înaintea vacanței de iarnă. Va fi Cofetarul: - Dacă îmi permiteți, știu cadoul atât de bucuros! Dar, gata, am și plecat să fac ultimele ideal pentru fiul dumneavoastră (luând un bastonaș în cumpărături și să ajung repede acasă. Rămâneți cu mână). Este cea mai specială dulcegărie din întregul bine! Mulțumesc mult! Crăciun fericit!!! magazin! Cofetarul: - Cu multă plăcere! Crăciun Povestitorul: Cofetarul oferi doamnei fericit! bastonașul, care începu să-l analizeze cu atenție și în Povestitorul: Domnul Edgar era nespus de detaliu dorind să observe ce făcea din această acadea fericit și aștepta cu nerăbdare să vadă cui urma să îi ”cea mai specială dulcegărie din magazin”. Gândind mai vestească vestea bună a Crăciunului într-o formă cu voce tare, aceasta spuse: dulce. Nu după mult timp, a sunat vesel, din nou Văduva: - Într-adevăr e interesantă forma și clopoțelul ușii, vestind de data aceasta vizita unui grup modelul cu dungi roșii și ... (mirosind cu ochii închiși mare de copilași veseli și curioși cărora le prezentă acadeaua) mmm miroase revigorant a mentă piperată, vestea bună a Crăciunului și le oferi apoi câte o acadea dar,... ce face acadeaua aceasta atât de specială? bastonaș. Cofetarul: - (luând o acadea de pe tăviță) Mă Cofetarul:- (întors spre copiii din public) bucur că ați întrebat! Această acadea e specială deoa- Bine ați venit, dragii mei !Am ceva special pentru fie- rece ne prezintă adevăratul motiv al Crăciunului: care din voi! Vă ofer această acadea bastonaș să vă Forma acadelei seamănă cu un toiag de păstor, amin- amintească adevăratul motiv al Crăciunului: nașterea tindu-ne de Marele păstor Iisus care a venit la noi, oile mântuitorului nostru Iisus Hristos care a venit smerit, pierdute și de asemenea, vorbește de felul umil și sme- în ieslea din Betleem din dragoste pentru noi, pentru rit în care a venit pe pământ. Aspectul tare al acadelei ca prin credința în jertfa Lui, pentru păcatele noastre, ne amintește că Isus este stânca tare pe care ne putem să fim mântuiți și să ajungem în rai. Rămâneți cu bine baza în circumstanțele nesigure ale vieții- El nu dragii mei și spuneți mai departe această veste bună. dezamăgește niciodată. Culoarea albă ne prezintă Crăciun fericit! (copiii primesc câte o acadea sfințenia Domnului Iisus și puritatea nașterii Sale- fără bastonaș). păcat. Dungile roșii amintesc de scopul venirii Lui pe Final. pământ pentru a suferi pentru păcatele noastre, ofe- rindu-ne posibilitatea împăcării cu Dumnezeu Tatăl prin credința în El. Iar gustul puternic aromat ne trimite cu gândul la mirodeniile care au fost aduse de magi când au vizitat ieslea...... și, nu vă îngrijorați de preț. După cum vestea cea buna pentru noi oamenii a venit fără plată din partea noastră, tot așa și eu ofer gratuit acest cadou dulce pentru fiul dumneavoastră ...și , pentru ca sunteți prima mea cumpărătoare de azi, va mai ofer încă o acadea bastonaș ca să vă puteți bucura împreună cu fiul dumneavoastră, de acest Cră- ciun. Văduva: - Oh, acum înțeleg cu adevărat Mulțumesc mult, domnule Edgar! Mi-ați oferit mult mai mult decât speram că voi putea cumpăra cu bănuții aceștia . Am intrat tristă și abătută, dar plec cu bucuria Crăciunului în inimă și cu nu unul, ci două cadori dulci de care ne vom bucura împreună cu fiul Adrian Pal

201 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

IMPERIUL SOARELUI

Daniela IACOBLEV - BARĂU

Piesă într-un act, pentru teatru de păpuşi, După cum se vede treaba, cei născuţi astăzi sunt mari destinată Sălii de teatru social din incinta Centrului norocoşi. Aproape de tine Tulcea, Li se îndeplinesc dorinţele înainte să le rostească. montată în cadrul proiectului Asociaţiei Mâini Întinse: Chiar și nepoatei mele! Sunt şi eu aici Și-a dorit mult să meargă într-o excursie. (îmbrăcând echipamentul atârnat de paravan: un şort Scenariu: Daniela Iacoblev-Barău şi-o tichie castron) Cântec Sunt şi eu aici: Adrian Popa Ei, dar până să-şi dea cavalerii seama ce se petrece, am să mă apuc de treabă. DECOR (intrând după paravan, către public – personajul uman Locul şi timpul acţiunii: într-un oraş oarecare, devine păpuşă) în prezent. Să vă spun un secret? Decorul reprezintă simultan trei locuri în care Astăzi este ziua finului meu. se petrece acţiunea: Am să-i pregătesc o surpriză cam cât pentru 14 ani. * casa Irinei Cântând: - fundal albastru; (pe o linie melodică inspirată după șlagărul Angelei - paravan cu planete şi dulciuri; Similea, din 1978: „Omletă din ouă de broască ţes- * casa familiei Jigarov toasă”) - fundal albastru; Prăjitura pufoasă - paravan cu planete şi dulciuri; (imitând cu mâinile un tort) * cartierul imobilului în care locuieşte familia Jigarov Ca pentr-o zi siropoasă - fundal albastru; (suflând într-o lumânare imaginară) - paravan cu planete şi dulciuri. Se obţine din ouă… Recuzită: 2 castroane cu tijă, 1 pahar cu tijă … două castroane pentru zahăr, 1 tort cu tijă, 1 tavă, 1 masă cu tijă, 1 (apar două castroane şi un suport cu ouă, de după pa- faţă de masă, 8 brioşe cu tijă, 1 cadou carte cu tijă, 1 ravan) pungă mare din hârtie, 1 telefon. În primul se bat gălbenuşurile (arătând spre castronul mare) teatru de păpuși Cu ulei si apă ACţIUNE În al doilea (arătând castronul mic) SCENA I Albuşul cu zahăr… Irina: (în faţa paravanului, privind la desenele de pe (după câteva clipe, lăsând castroanele după paravan, el – planete şi prăjituri) către public)

202 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Un băiat cuminte şi ascultător, aşa ca tine. (mergând după zahăr) Un moment! Anisia:(ca pentru sine) Oare trebuie să mă îmbrac frumos? Irina:Poftim zahărul! Anisia:Mulţumesc! O să îl înapoieze mama, peste o săptămână. Astăzi este tare mâhnită. Fratele meu are puţină febră. Irina:Îmi pare rău pentru el! Cred că este momentul potrivit să mergi cu mine. Anisia:(ezitând) Trebuie să-i aduc un cadou? Irina:Doar nu-mi refuzi invitaţia din cauza acestui Când se înfoaie la mine motiv! Le amestec pe toate O conving eu pe mama ta, bine? Cu făină, esenţă… şi-un praf de sare Avem deja un cadou. Să nu-i vină rău la focul cel mare Miroase în toată casa. Din tava fără culoare Anisia:Ce este? (ieşind) Irina:Pregătesc un tort cu ciocolată, frişcă şi multe Să aprind aragazul! fructe. (Se aude o sonerie insistentă. După ceva timp apare Anisia:Abia aştept! Irina, să deschidă uşa.) Ziua mea a fost după Anul Nou şi am avut doar plă- Anisia:Bună dimineaţa! cintă. Irina:Bună, scumpa mea copilă! Irina:Lasă că recuperăm! Anisia: Mă scuzaţi pentru deranj! Deocamdată mergi acasă, să te pregăteşti. Irina:Nu face nimic! Anisia:La revedere! Anisia:Tanti Irina, vă roagă mama, dacă puteţi, să ne Irina:Pe curând, draga mea! împrumutaţi o cană de zahăr. (Anisia pleacă. Irina merge în bucătărie. Scena ră- Irina:Intră, te rog. mâne goală.) (după un moment de analiză) Uite cum facem: am să-ţi dau zahărul cu o condiţie. SCENA II Anisia:(încurcată) (Jenică doarme în camera lui. Dima intră uşor.) … care? Dima: Puiule, s-a făcut ora 10:00. Irina:Ma pregătesc să merg la ziua de naştere a unei (atingându-l pe băiat) persoane dragi. Este timpul să te trezeşti. Ce-ai spune dacă te invit să mă însoţeşti? Jenică: (mijind ochii şi căscând) Anisia:(adulmecând mirosul) Mai dorm puţin. …mmm… de aceea miroase atât de bine? Dima: Astăzi este o zi specială. Irina:…prăjitura mea, exact. Jenică: Mmm…hmmmmm… Anisia:Cu mare plăcere, dacă părinţii mei sunt de (ridicând un ochi spre bunic, curios) acord. Da? Irina:Vorbeşte cu ei. (sărind) Peste trei ceasuri, când sunt gata cu toate, vin să te Suntem în 10? iau. Dima: La mulţi ani! Anisia:(bucuroasă) Jenică: Mulţumesc, bunicule!!! Pe cine sărbătorim? Dima: Dacă nu ne grăbim, vei întârzia la Palatul Co- Irina:(trecând mâna, uşor, peste creştetul copilei) piilor.

203 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Apoi se închid porţile Imperiului şi rămâi în negură. Jenică:Mă gândeam eu… Repejor! (Dima şi Jenică ies pe uşă.) Până te speli pe faţa şi te îmbraci merg să-ţi pregătesc Mişa: (în şoaptă, către public) micul dejun. I-am găsit o enciclopedie pentru tineri, despre Uni- Jenică: Eşti cel mai tare bunic! vers. Te iubesc! La cum priveşte spectacolele cerului, seară de seară, o să fie extrem de încântat. (Băiatul iese din scenă iar tatăl său intră. Merg să o împachetez frumos. În timp ce Jenică se pregăteşte, Dima şi Mişa îşi beau (Mişa iese. Scena rămâne goală.) cafeaua în bucătărie.) Dima: Copilul acesta a început să se trezească din ce SCENA III în ce mai greu dimineaţa. (După ce l-a condus pe Jenică la curs, Dima merge să Mişa: Ei, cine ştie la ce stele căzătoare a mai privit şi o ajute pe Irina.) seara trecută din pragul ferestrei! Anisia: (savurând tortul imens din faţa ei, cu privi- Ia zi-mi, până nu ne descoperă, ai timp să treci pe la rea) Irina? Cine nu şi-ar dori un astfel de tort pentru ziua lui? Pregăteşte un tort aşa cum îi place lui. (sună soneria) Între timp, eu aranjez pe aici. Irina: (apărând, grăbită) Dima: Mă descurc eu! Imediat! Mai este nevoie să cumpăr şi altceva? Dima:Ce mai face preţioasa mea prietenă? Mişa: Doar să chemăm câţiva prieteni de-ai lui. Irina:Îmi pare bine să te văd! Dima: Abia aştept să umplem casa de copii! (prezentând fetiţa) Parcă-i şi văd. Eu şi această adorabilă domnişoară, Anisia, ne pregă- Jenică: Bună dimineaţa! team pentru o aniversare cum nu a mai fost. Mişa: La mulţi ani, fiule! Dima: Îmi pare bine de cunoştinţă. (îmbrăţişându-l pe Jenică) Sunt bunicul Dima. Mi se pare mie ori ai mai crescut puţin? (observând prăjitura) Jenică: (în glumă) Ce mai minunăţie ne-ai pregătit! Uite, mi-a crescut un pistrui! Irina: Cum se simte sărbătoritul nostru? De-acum, pot să-mi fac Carte de Identitate. Dima: Resimte lipsa maică-sii, de aceea am să-ţi fiu Dima: Mănânci o felie de pâine prăjită cu unt? veşnic recunoscător pentru participare. Mişa:Felicitări! A primit acum câteva zile un colet. Promit că mergem la poliţie luni, la prima oră. Irina: Cred că s-a bucurat. O să-mi iau o zi liberă, de dragul tău. Dima: Nu a vorbit prea mult. Jenică: Bunicule, te superi dacă mănânc când ne în- Uneori îi citim tristeţea în ochi. toarcem? Irina: Poate-l sună şi ea, să-i mai stingă dorul… Sunt adormit şi nu intră mai nimic. Dima: Vom vedea. Mişa: (râzând) Aşa a rămas când i-am vorbit ultima oară. Măi sa fie, cred că ai mâncat praf de stele în somn! (schimbând subiectul, către Anisia) Jenică: Dadadaaa…, bunicule, ştii că are dreptate? Câţi ani ai? Până diseară o să-mi crească aripi şi am să migrez. Anisia: Şapte. Mişa: Lasă că ştiu unde vrei să ajungi. Dima: Care va să zică, eşti în clasa a I- a. Dima: Ei… cu puţină răbdare o să ţi se îndeplinească Mulţi înainte! dorinţa, cine ştie! Anisia: Mulţumesc! Jenică: Eu sunt gata. Irina: (către Dima, arătând ţinuta Anisiei) Parcă ne grăbeam? Trebuie să recunoşti, va fi cea mai frumoasă Dima: Gata sunt, să mergem! invitată. Mişa: La revedere! Dima: Fără îndoială! Dacă nu întârziaţi prea mult, vă pregătesc o surpriză. Scumpă domnişoară, am să te rog să mă însoţeşti.

204 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Anisia: Încântată! Leon: Să ne trăiască! (Dima iese, insoţit de Anisia, ţinând într-o mână tortul. Dima: (arătând către însoţitoarele sale) Irina îi urmează, purtând pe mână o pungă mare.) Vă invităm, cu dragă inimă, la aniversarea lui Jenică. SCENA IV Leon: Cum să nu! (Mitică Mozzard, Leon şi Catalina stau de poveşti în Mitică: (arătând către tort) faţa blocului în care locuieşte familia Jigarov. La fel de bun ca cel de anul trecut? Cu toate că Mitică nu locuieşte în acest imobil, vine Irina: Şi încă cum! adeseori la prietenii săi de joacă.) Catalina:Chiar acum? Leon: Ce-ai mai făcut? Dima: Da. Mitică: A, trebuie să vă povestesc despre ultima nou- Catalina:Ce bine! tate. (către Anisia) Mi-a luat tata „Gears of war 3”. Tu cine eşti? Leon: Fugi de-aici! Irina: Este protejata mea, invitata de onoare. Catalina: Adică? Anisia: Anisia, îmi pare bine! Mitică: Ce nu ai înţeles? Catalina: Şi mie! Catalina: Nu am auzit în viaţa mea despre ce vor- (Cei şase intră în imobil şi se îndreaptă spre aparta- beşti. mentul familiei Jigarov. Leon: Este vorba despre un joc shooter. Scena rămâne goală pentru câteva momente.) Mitică: Este un joc pe Xbox 360. Catalina: Pot să-l joc şi eu? SCENA V Mitică: Dacă-ţi iei consolă sau treci pe la mine, da. (Mişa întâmpină grupul vesel.) Leon: Fii serios! Cum are să se descurce, când stă Mişa: Ohoho… de când vă aştept! şi schimbă păpuşile la Zamfira? Grupul (Anisia, Leon, Mitică, Catalina): Bună Catalina: Este greu? ziua! Mitică: În traducere, sună cam aşa: „echipamente de Irina: Bine te-am găsit, Mişa! luptă”. Dă-mi să te pup! Catalina:A… Dima: Să facem prezentările: Anisia, invitata Irinei. Leon: Doar ţi-am spus că nu este potrivit pentru tine! Cu ceilalţi ne cunoaştem bine: Catalina, Mi- Mitică:Personajul principal are o echipă specială în tică şi Leon. viitor, care se luptă cu fiinţe malefice. Mitică: Îmi face plăcere să vă revăd. Leon: Creaturi fantastice…. monştrii din coşmaru- Am să mă revanşez faţă de Jenică, întrucât bunicul rile tale. Dima nu ne-a anunţat din timp despre acest eveni- Catalina: Nu te cred! ment. Leon: Eu am jucat doar prima parte, pe PC. Mişa: Mai importantă este prezenţa voastră aici. Mitică: Treci pe la mine şi-ţi arăt. Dima: Haideţi, intraţi până nu este prea târziu. Leon: Super! Mişa: Eu am pregătit masa, pentru tort. Între timp, poate mă împrumuţi şi pe mine cu ceva Dima: (aşezând tortul pe masă) bani. Perfect! Mitică: Astăzi am ieşit aiurea, pe-afară. Mişa: (către Dima şi Irina) Nu m-am gândit că-mi trebuiesc. Mergem în bucătărie, să mă ajutaţi la aperi- Dima: Bună ziua! tive? Mitică, Catalina şi Leon: Irina: Cum să nu! Bună ziua, domnule Jigarov! Dima: (către copiii invitaţi) Mitică: Jenică ce face? Dragilor, până ajunge Jenică, am să vă rog să Dima: Uite, tocmai astăzi împlineşte 14 ani. luaţi loc. Acuşica vine acasă, unde îi pregătim o petre- Noi avem puţină treabă. cere surpriză. Mitică: Staţi liniştit! Catalina:La mulţi ani! (Mişa, Irina şi Dima se retrag în bucătărie.

205 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Mitică, Leon, Anisia şi Catalina rămân de jur împre- Sunt şi eu aici jurul tortului.) Tare mult mă bucur Catalina:(către Anisia) Că suntem amici Ai auzit de cântecul „Sunt şi eu aici?” De n-ai fi tu Anisia: Nu. Mi-ar fi mai greu să zâmbesc Leon: Cum este posibil? Dar fiindcă tu mă iubeşti La noi, tot cartierul îl fredonează. Sunt şi eu aici Mitică: Haideţi să-l cântăm pentru Anisia! Mitică, Leon şi Catalina, urmaţi de Anisia:(cântând (Din viteză, cei patru agaţă faţa de masă iar tortul cade - „Sunt şi eu aici) jos. Anisia şi Catalina încep să plângă. Mitică devine Sunt şi eu aici agitat. Leon încearcă să liniştească fetele.) Când te duci la joacă Mitică: Şi-acum, ce ne facem? Nu uita să mă strigi Leon: Mai întâi vă liniştiţi amândouă. Dima: Ce-i, ce s-a întâmplat? Sunt şi eu aici Anisia: (printre sughiţuri, bâlbâit) Tare mult mă bucur Tortul… Că suntem amici Leon: A alunecat tortul, din greşeală. De n-ai fi tu Mişa: Nu-mi vine să cred. Mi-ar fi mai greu să zâmbesc Cum este posibil aşa ceva? Dar fiindcă tu mă iubeşti Mitică: Am să-l sun pe tata, să cumpere altul. Sunt şi eu aici Nu am vrut să-l dărâmăm. Nu îmi place să fiu singur Ne pare foarte rău! Ştiu că pot fi valoros Catalina:Dansam şi cântam, când din greşeală… Locul meu e printre prieteni Leon:Nu există vinovaţi. Şi sunt de folos Irina: Fetelor, mergeţi voi la baie de vă spălaţi pe De aceea faţă. (cântând şi alergând în jurul mesei - „Sunt şi eu aici) Dima: Leon, am să te rog să mă ajuţi. Sunt şi eu aici Strângem repede. Când te duci la joacă Asta este… acum ce o să facem!? Nu uita să mă strigi Mişa: Măcar să nu vadă Jenică.

206 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Mitică: Trebuie neapărat să facem rost de alt tort. împlinit! Irina: Lăsaţi problema pe seama mea. Mişa: Îţi doresc să găseşti forţă şi răbdare când dai Cred că am o soluţie. de greu! (Anisia şi Catalina merg la toaletă. Irina se retrage la Anisia: La mulţi ani, Jenică! bucătărie. Dima, Mişa, Mitică şi Leon fac curăţenie. Leon: Totdeauna, totdeauna, Abia apucă să termine, când intră Jenică.) O s-o facem ca şi-acum Jenică: (surprins) Până n-o mai rămâne nimic… Bună ziua, …. tuturor! Catalina:Bravo, eşti cel mai tare! Dima, Mişa, Leon şi Mitică:(jenaţi, încercând să Mitică: Ţine minte: eşti unul dintre cei mai dragi prie- mascheze incidentul) teni de-ai mei. Surpriză…..La mulţi ani! Irina: Atâta sănătate să păstrezi în tine, să-ţi fie zi Anisia şi Catalina:La muţi ani, Jenică! de zi pe suflet cald şi bine! Jenică: Oau, mai sunteţi? Jenică: Mulţumesc tuturor, sunteţi cu adevărat minu- Irina:(intrând cu opt torturi în miniatură, spre surprin- naţi! derea tuturor) Leon: (cu gura plină) Bună, Jenică! Cât despre mini torturi, sunt cele mai bune Jenică: Sărut mâna, năşică! din câte am gustat. Irina:Astăzi, tocmai pentru că împlineşti 14 ani, va Anisia: Delicioase! trebui să schimbăm ceva… să înveţi să te integrezi în Irina: Mă bucur nespus. societate… să o înţelegi mai bine… Catalina: Din păcate, pe mine am să vă rog să Dima: Genial! mă scuzaţi. Irina: (servind fiecare persoană în parte) Trebuie să plec acasă. Pentru că unii dintre noi, prezenţi astăzi, nu au parte Nu mi-am anunţat părinţii unde sunt. de petreceri surpriză şi prăjituri spectaculoase, am pre- Să nu mă caute! gătit câte un mic tort pentru fiecare… desigur, nu pen- Mişa: Aşa este. Ai dreptate. tru tine în ultimul rând… Leon şi Mitică: Nici noi nu suntem departe. Mişa: (dând tonul, urmat fiind de ceilalţi) Mitică: (ieşind, însoţit de Leon şi Catalina) Mulţi ani trăiască! Încă o dată „La mulţi ani!” Mulţi ani trăiască! Jenică: La revedere şi pe curând! La mulţi ani! (către Irina) Cine să trăiască!? Foarte bune! Cine să trăiască!? Irina: Anisia mi-a fost asistent în bucătărie. La mulţi ani! Jenică: Îmi pare bine! Jenică să trăiască! Mişa: Cum ţi se pare, fiule? Jenică să trăiască! Jenica: S-au acumulat atât de multe stele, încât nu le La mulţi ani! mai disting separat. Noi toţi să trăim! Ca o Cale Lactee. Noi toţi să trăim! Irina:Dacă-i pe aşa, am să dorm liniştită şi împăcată. La mulţi ani! Cred că ne vom retrage şi noi. Anisia trebuie să ajungă acasă. La mulţi ani cu sănătate! Anisia: Mi-a părut bine! Să vă dea Domnul, Jenică: Vă mai aşteptăm! tot ce doriţi! Dima: Pe curând, Irina. Zile senine şi fericire, Mişa: Data viitoare te scoatem la o pizza. La mulţi ani să trăiţi! (Irina şi Anisia ies.) Mişa: (ieşind) (Jenică este felicitat si îmbrăţişat, pe rând, de toţi cei- Strâng la bucătărie şi vin. lalţi.) Jenică: Chiar nu mă aşteptam la atâţia oaspeţi, cu Dima: Nepoate, îţi doresc multă iubire, noroc şi trai toate că o bănuiam pe năşica.

207 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Dima: Eu cred că nu ne-ar strica un somn scurt, de (către Mişa) după masă… puţină linişte. Dap, pentru mine era. Diseară o luăm de la capăt. Mişa: Ea era, nu? Jenică: Mare dreptate ai! Jenică: Vă transmite salutări şi vă mulţumeşte pentru (Dima iese. Jenică rămâne pe gânduri, privind în gol.) gest. Mişa: Cum să nu! SCENA VI … (La un moment dat sună telefonul. Jenică ridică re- Uite, eu şi tata ţi-am luat ceva. ceptorul, nerăbdător. Sperăm să-ţi placă şi să-ţi folosească. La celălalt capăt al liniei, mama sa.) Jenică: (cântărind greutatea pachetului) Jenică: Bună ziua şi ţie! Îmi miroase a litere… yamy… … Este… Aşteptam să mă suni. Mişa: …enciclopedia aceea pe care ţi-o doreşti şi nu … o găseam la librărie. Bunicul, tata şi naşa Irina mi-au pregătit o pe- Jenică: (sărutându-şi tatăl) trecere surpriză. Mii de mulţumiri, maestre! … Mişa: Şi eu te iubesc… Mi-a plăcut. Bine, hai, te las acum. … (Mişa iese. După un moment de meditaţie, iese şi Je- Sigur! nică.) … Irina: (apărând de după pantaloni, în faţa scenei, sub Mulţumesc pentru haine şi bani. formă de actriţă, îmbrăcată de această dată în zână) … Şi uite aşa, am mai învăţat câte ceva. Chiar astăzi mi-am pus cămaşa de la tine. Fiecare cu drumul său. Lui bunicul i-a plăcut cel mai mult. Sper că v-a plăcut povestea lui Jenică Jigarov. … Eu mă pregătesc să intru într-o altă lume… Da. Am fost la club. … în povestea Buclucaşului. … Aţi auzit de el? Apoi, hop! Nebunie. … … Este un băieţel tare poznaş! Tu ce mai faci? S-a angajat de curând la curtea unui împărat… ajutor … de bucătar… Mi-e dor de tine… A pus prea multă drojdie în aluatul pentru pâine şi… … . Ştii care este planeta cea mai calda… mai … ce credeţi că s-a întâmplat? caldă ca Venus? A crescut până a ieşit prin ferestre şi uşi. … Mai bine mă grăbesc, să-l scot din bucluc. Tu. La revedere! … (zâna iese) Te iubesc mult! Sfârşit … Bine. (după câteva clipe) Joker-ul revine în fața paravanului … și poartă o discuție interactivă cu sala, pornind de la Am să le transmit. tema venitului în familie. … Mişa:(intrând curios) Jenică, ai răspuns tu? Jenică: (închizând telefonul) La revedere, te sărut!

208 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

EPIGRAME

Mihai MOLEȘAG

cArteA modA lA noi îndemn

Prezentă-n spaţii culturale, Nu stabilesc vreun parametru, Cum nu ştii niciodată ce te-aşteaptă, În librării, biblioteci, Dar pe la noi, vorbind de straie, Ca-n orice clipă să previi impasul, Ea umple rafturile goale Sunt multe pălării de fetru Fii, naţiune, permanent deşteaptă, Dar nu şi capetele seci Ce stau pe căpăţâni de paie. Să nu te sperii când îţi sună ceasul !

profesorul specific nAţionAl eclipsă totAlă de soAre - 1999

Un dascăl este un izvor Englezii au, precum se spune, Ca român eu pieptul mi-l înfoi Curat ca roua-n zori de ziuă, Sindromul vacilor nebune, Şi declar cu neascunsă fală Ce pare tulburat uşor Pe când românul duce-n spate C-a sosit momentul şi la noi Să se-ntâmple-o chestie totală. Când bat elevii apa-n piuă. Sindromul vacii încălţate. măsuri luAte de guvern Argument deşteptAreA româniei împotrivA obezității

Precum Tănase, vrând mereu Eşti astăzi subiect de comentarii, Spre a-ţi reduce din mâncare, Să-ncânt cu versu-mi naţia, Română naţiune, scuză-mi tonul, Să nu devii, cumva, rotund, Contez frecvent pe nasul meu; Dar cum să te deştepţi, când demnitarii Guvernul ăsta e în stare Dovadă – INSPIRAŢIA ! Îţi sună deşteptarea …cu trombonul!? Să-ţi ia şi morcovul din fund !

din mers constAtAre posibil

Printre versuri, dând din coate, Văzând, cu-aceiaşi ochelari, Păstorel aşa ar spune, umor Drumul mi-l croiesc cu greu Salarii mici şi preţuri mari, Cum îl ştiu mereu pe fază : Şi din mers, în drumul meu, Oftează omul şi îngână: - Fii deşteaptă, naţiune ! Mai croiesc câte-un confrate ! „Stăm prost cu optica română”. N-a spus nimeni să fii trează !

imAgine politicienii noştri romAnţA celor trei rAchiuri

La pândă permanent, să ne mănânce, Actori de şcoală indigenă Pe trei cărări venind agale, Străinii urmăresc, cu ochi păgâni, Cu roluri bine definite Trei gânduri triste-i dau de veste Penibila reformă la români Ce intră simultan în scenă, Că-n cele trei căsuţe-n vale, Şi excelenta formă la românce ! Dar joacă piese diferite. În prag l-aşteaptă trei neveste !

209 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019 unui tribun preA înflăcărAt lA instrucţie drAgosteA, poveste veche

Nu că-ţi fac o apostrofă Dă în muguri primăvara, În noaptea cu lună şi rouă, Într-o falsă ditirambă, Eu învăţ să mân tancheta La poarta iubitei, stingher, Dar ai fi un tip cu stofă Şi-s decis să-mi apăr ţara, Părea că-i la poarta cea nouă Dacă nu te-ai da în stambă. …Însă nu-mi găsesc boneta ! A celui de-al nouălea cer. medicAlă unui Artilerist în fAţA porţii

Când un doctor mai de vază Ştie tunul să-l strunească, Se gândi o clipă, două Vrei să-ţi umble-n măruntaie, Zboară ţintele ca pleava, Un viţel puţin mai copt: Dânsul nu te operează Căci de mic trăgea cu ţeava - Dacă asta-i poarta nouă, Până când nu te jupoaie. …La butoiul cu fetească ! Unde-s celelalte opt? electorAlă evoluţie lA piAţă

Privind la urnă-s bucuros O duc cu mult mai bine ca-n trecut, Face-n gând o socoteală Că-i bag pe toţi, la o adică, Acestei stări de fapt deţin controlul Vânzătoarea de la peşte În locu-acela-ntunecos, Şi pot să dovedesc că mi-au crescut Şi sunt sigur că mă-nşeală Prin crăpătura aia mică. Şi glicemia şi colesterolul ! După cum mă „cântăreşte”. urnA mobilă soluţie pentru chelie perechile lA potop

Ca soluţie utilă Dermatologul, bunăoară, Perechile, ţâşnind din puşcă, parcă, Şi măsură nobilă, O să-i grefeze, când doreşte, Năvală dau, să prindă loc în arcă Urna asta e mobilă Un smoc de păr din subţioară Şi hăt, departe, făr’ să se grăbească Când votantu-i mobilă. Şi …de pe unde mai găseşte… … Tutunul şi răbdarea românească.

Aleşii noştri unuiA de drAgoste

Ne promiteau imense binefaceri Nu-i aprob pe cei ce-ţi zic Mai ştii când te iubeam cu-nverşunare Dar azi, loviţi complet de amnezii, Că în cap nu ai nimic, Nimic fiind să-mi stăvilească zelul Au transformat măreţele prefaceri Când prin false alambicuri, Şi chiar atunci când te iubeam mai tare În grandioase prefăcătorii. Scoţi puzderii de nimicuri. M-a apucat, al dracului, cârcelul ! de drAgoste AdmirAţie reţinută cu bArcA pe vAluri

Deşi draga-mi nu-i prea naltă În faţa mea stau un băiat şi-o fată; Spuse Vania cu glas tare Mă-nroşesc şi mă inhib Sunt minunaţi şi îi admir, fireşte, Legănându-se în lotcă: Când văd pieptul cum îi saltă Căci frumuseţea fetei mă îmbată… „Nu-i mai dulce legănare Ca procentele din P.I.B. (Iar corpul lui atletic …mă trezeşte !) Ca aceea de la votcă”. vis- A- vis de gripA porcină file de legendă pescuitul şi vânătoAreA în deltă Văzându-i lipsa de respect, Zidirea sub semeţele cupole Pescarul Nae-a „agăţat” În minte vorbele-astea-mi vin: A preafrumoasei Ana lui Manole Pe Miţa cea cu păr buclat, - Deşi de gripă nu-i suspect, Mă face să lansez un fel de zvon : Ce vine de vreo patru ani Tot are el ceva porcin ! Să ştii că Ana lui era …beton ! La vânătoare de „fazani”.

210 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

întoArcereA pescArului lucrul bine făcut unei tinere

Lihnit de foame şi setos, fireşte, Chiar dacă vreun duşman de-al tău Consumă pudra, fardul şi pomada, De cum se coborî pe mal, din lotcă, Ţi-a provocat un lucru rău Visând că-i cel puţin Sheherezada Bău pe loc un blid cu borş de peşte Apare-ndată un ciufut Şi te convingi, de conversezi cu juna, Iar de mâncare-nfulecă o votcă. Şi zice: - Bine ţi-a făcut ! Că-n capul ei sunt nopţi - o mie una. ipostAze pe litorAl festivAl de epigrAmă lA mizil unui ospătAr chel

Pe nisip, întinşi pe-o ţoală, Buluc dă lumea la Mizil, în gară, Cum să nu te duci acasă Stau români cu burta goală Căci se zvoneşte c-a sosit, în fine, Cu asemenea chelie, Iar alături, la piscină, O epigramă extraordinară ! Când, la fiecare masă, Stau români cu burta plină. (Această epigramă de la mine). Laşi un păr în farfurie ? grAbA strică treAbA impAs unui infAtuAt

Tot timpul cu urechea receptivă, Mă uit în portofel c-un fel de greaţă Pe tipu-acesta spilcuit Prietenii m-ajută peste poate, Şi nici nu-mi vine să mă duc la piaţă… Nu-l poţi opri din cale Şi-atunci când graba-mi este excesivă, Dar, totuşi, plec, mă-nvârt, mă uit în plasă Când trece-n zbor neobosit Colegial, îmi bagă beţe-n roate. Şi nu-mi mai vine să mă-ntorc acasă… În jurul axei sale. codrul – frAte cu românul ? pretenţie Automobilistică

Şi creştinul şi păgânul Prefer, când sunt băgat în cofă, Vecinul meu, şofer dotat, De-i întrebi, răspund: Aiurea! În grai de-al nostru sau argou, E astăzi grav accidentat. Codru-i frate cu românul, Să mă înţepe-un tip cu stofă, L-am întrebat : - De la raliu ? Iar românul ...cu securea! Nu să mă-mpungă orice bou. - Ei, aş ! mi-a spus, de la rachiu ! tânărul mire concluzie toAmnă

Când, orbit de-o jună, iute, fără preget După cum se plimbă-n voie Tremură argintul lunii Spre căsătorie face primul pas, O mulţime de cretini, Peste bruma tutelară; Preotul îi pune verigheta-n deget Arca aia a lui Noe Au mai strâns o toamnă unii, Căci ar fi chiar culmea să i-o bage-n nas... A avut şi clandestini. Alţii-au mai pierdut o vară ! idilă trecut-Au Anii viAţA merge înAinte (serviciului de AmbulAnţă) Eram îndrăgostit şi orb Ce chipeş mai era odată Gonim mereu, dorind fierbinte Şi sânul tău, un strop de rouă, Şi frumuşel – ziceai că-i fată; Să-nvingem câte-o boală grea, Puteam în palmă să ţi-l sorb Acum e moş, puterea-i slabă, Dar viaţa merge înainte (De nu mi-ai fi cârpit vreo două ). Da-i tot frumos, de zici că-i babă ! C-abia ne ţinem după ea ! unui tip Activ mAternitAte reţetA medicAlă

Permanent aflat în grabă, Spui, când vezi un prunc cuminte Privind reţeta, tremurând în mână Toată ziua face treabă Care suge-ncet la sân : Şi neputând, nicicum, s-o buchisească, Însă gura nu-i mai tace Viaţa merge înainte Oftează pacientul şi îngână: Despre câtă treabă face. Când femeile ...rămân. Of, medicina asta chinezească !

211 STEAUA DOBROGEI, serie nouă II, anul II, nr. 4, DECEMBRIE 2019

Cititorilor noștri Citiți-mă când sufletul vă plânge, Citiți-mă când sufletul vă râde, Citiți-mă în nopțile cu lună, Citiți-mă gândind la clipa de pe urmă.

Citiți-mă și ziua dar și noaptea, Trăiți cu mine-n gând mereu, Să nu lăsați iubirea să vă scape, Căci veți trăi cea mai cumplită noapte…

Scriu pentru tine, cititorule, pentru a putea ajunge în acel loc de unde privesc spre lume toate dorurile tale. Citește și nu uita, sunt lângă tine încercând să-ți deschid porțile unei lumi aproape perfecte. Privește în jurul tău, dragul meu cititor, poate te întrebi cine sunt. Iată răspunsul: sunt o picătură de ploaie strivită între genele tale grele de visuri, sunt un gând hoinar rătăcit în părul tău, roua dimineții târzii incendiată de soare, secunda - boabă de nisip căzând în clepsidra fără sfârșit. Sunt firul de iarbă peste care treci acum grăbit, sunt frunza pe care o ții acum îngândurat între degete. Sunt raza de soare care îți mângâie privirea. Sunt ultima silabă pe care aș dori să o rostești înainte de a visa și sunt primul tău gând. Citește-mă! Ochii tăi deschid spre mine universuri, zâmbetul tău mă îmbată de o beție cerească. Atingerea ta e pentru mine curcubeul. Dacă viața mea ar fi clipa petrecută acum cu tine, nu mi-aș dori o alta. O clipă să mă privești, să îmi zâmbești, să mă atingi, să mă înțelegi, să nu mă lași din mână. Aș vrea să-ți dăruiesc luna de pe cer, dar … e prea sus. Aș vrea să-ți aduc o stea, însă e prea departe. Și ce altceva aș mai putea să-ți ofer decât aceste rânduri ce alcătuiesc revista Steaua Dobrogei, ca doi ochi frumoși și un zâmbet cald care să-ți călăuzească pașii. Și toate acestea, cititorule, pentru că doresc din tot sufletul să mă cunoști, să mă prețuiești și să mă păstrezi într-un colț al ființei tale. De ce? Pentru că fiecare dintre noi trece pe lângă cineva fără să-l vadă, uitând să-și ia rămas bun. Își îndeasă în desagi tot ce ți-a lăsat: și bani, și gânduri, și iubire - dacă a avut timp de ea - și pleacă, eliberat de toate. Așa e omul, cititorule … acum e lângă și apoi o zbughește afară, fără scrupule. Și pe stradă de fapt, când vrei să traversezi, cineva îți dirijează trecerea liberă. De multe ori e un polițist, dar nu tot timpul. Vă rog, treceți, prieteni … Dincolo, veți dori să vă întoarceți! Cititorule, trebuie să fii „trecut, prezent și viitor”! Eu, o noapte albă, o nălucă poate? O pădure de mâini zgâriate și sângerânde ce se întind spre cer, spre vindecare. Sunt, de asemenea, o piatră vorbitoare, sunt o floare ce-ți crește la picioare în așteptarea gândurilor, dorințelor, propunerilor tale. Le așteptăm așa cum te așteptăm pe tine să ne fii aproape în acest demers, să ne bucurăm, să trăim împreună farmecul redescoperirii vieții în doi: oameni - Cititori și noi, redacție - Revistă. Te așteptăm!

Redacția

212 Ing. Ion Dumitru RIȚCO

-S.C. VERITAS S.A. Telița - SPONSOR AL REVISTEI DE CULTURĂ ”STEAUA DOBROGEI”

• Dl. Ing. Ion Dumitru RIȚCO s-a născut în Ciucurova, la 20 mai 1949. • Școala Generală: comuna Ciucurova, Tulcea • 1963 – 1967: Școala Tehnică Agricolă Poarta Albă • 1967 – 1970: Liceul din orașul Babadag • 1970 – 1975: Facultatea de Agronomie a Institutului Agronomic ”Ion Ionescu de la Brad” – Iași • 1975 – 1977: inginer agronom Slava Cercheză • 1977 – 1982: inginer - șef de fermă și inginer șef în Sarichioi • 1982 – 1 martie 1990: inginer pedolog la Oficiul de studii pedologice Tulcea • 1 martie – 1990 – 13 septembrie 1992: inginer agronom în satul Telița, comuna Frecăței • 13 septembrie 1992 – 2019: manager general și fondator al S.C. VERITAS S.A. Telița • Muzica preferată: Simfonia a IX-a cu finalul Odă bucuriei de Ludwig van Beethoven pe versuri de Schiller, adoptată ca imn oficial al Uniunii Europene. • Porecle: ”Neamțu”, ”J.R.” și ”Iepurașu‘ ” • Familist convins, face donații către mănăstiri și biserici, în viața de zi cu zi se conduce după devizele: - ”În fiecare plantă înflorită, nestinsă sete de frumos palpită...” - Schimbarea altora începe cu schimbarea noastră.”

* * *

¬ Societatea Comercială VERITAS S.A. Telița de la înființare până în prezent s-a închis numai pe profit! ¬ În ultimii ani Societatea Comercială VERITAS S.A practică și agricultură ecologică, ținând seama de cerințele europene. ¬ Societatea are certificat ecologic la suprafața exploatată. ¬ Principalele culturi ecologice, cu rezultate bune în ultimii cinci ani, sunt grâul, rapița și floarea soarelui. ¬ Producția rezultată de la culturile menționate este livrată numai la export.

Cu excepția unor scurte citate din presă, reproducerea textelor, fără acordul scris al editorului, este interzisă și se pedepsește conform legislației în vigoare. Autorii își asumă integral răspunderea morală și juridică pentru toate informațiile cuprinse în texte, pentru opiniile și atitudinile exprimate, precum și pentru orice acuzație de insultă, calomnie, plagiat sau piraterie intelectuală. ÎN ATENȚIA CELOR INTERESAȚI

. Nicio persoană din colegiul redacțional nu este retribuită. . Redactorii, colaboratorii, membri fondatori și sponsorul primesc gratuit câte un exemplar din revistă. . Textele nepublicate nu se restituie. . Calitatea de redactor încetează, dacă un membru al redacției ignoră activitatea timp de un an. . Corespondența se primește pe adresa: Petcu mircea marcel, str. Rosmarin nr. 5, bl. N2, sc. A, ap. 16; Tulcea, e-mail: [email protected]. ISSN: 1223-8880 160 DE ANI DE LA UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE 1859-2019

„Unirea este voința națională, un adevăr scris cu litere neșterse în istoria noastră și care va ține în inimile Românilor cât va ține și existența lor ca națiune.”

(Anastasie Panu, în Zimbrul și Vulturul, 1858)