Istoria Câmpulungului
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
ISTORIA CÂMPULUNGULUI PRIMA REZIDENŢĂ A ROMÂNIEI 1 Editor: Ioan Crăciun Tehnoredactare şi copertă: Cristian Dinu Universitatea din Bucureşti – Editura Ars Docendi Editură cu profil academic şi cultural recunoscută de CONSILIUL NAŢIONAL AL CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR Şos. Panduri 90, sector 5, Bucureşti Tel./Fax: (021) 410 25 75 E-mail: [email protected] Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ARICESCU, CONSTANTIN D. Istoria Câmpulungului, prima rezidenţă a României / C. D. Aricescu; ed. îngrij.: Adrian Săvoiu, Gheorghe Pârnuţă; transcrierea cu litere latine a textului chirilic: Gheorghe Pârnuţă. – Bucureşti: Ars Docendi, 2007 ISBN 978-973-558-299-9 I. Săvoiu, Adrian (ed.) II. Pârnuţă, Gheorghe (ed.) 94(498 Câmpulung)(091) Tiraj: 200 de exemplare Coperta: Curtea mănăstirii Negru-Vodă. Litografie de Michel Bouquet (1843) „Cartea a apărut cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional” Copyright © Universitatea din Bucureşti, 2007 „Autorul îşi asumă conţinutul volumului şi exonerează editura de orice răspundere rezultată din publicarea sa” Tipărit la Tipografia Editurii Ars Docendi Printed in Romania 2 C. D. ARICESCU ISTORIA CÂMPULUNGULUI PRIMA REZIDENŢĂ A ROMÂNIEI Ediţie îngrijită de ADRIAN SĂVOIU şi GHEORGHE PÂRNUŢĂ Transcrierea cu litere latine a textului chirilic de GHEORGHE PÂRNUŢĂ 3 4 ARGUMENT Istoric şi gazetar, memorialist şi dramaturg, C. D. Aricescu este prin diversitatea preocupărilor sale o personalitate tipică epocii romantice, când în materie de cultură totul era de făcut. „Cetăţeanul Aricescu”, după cum îi plăcea să semneze într-o vreme, născut la Câmpulung-Muscel în 1823, era fiul lui Dimitrie Aricescu, fost judeţ al oraşului şi membru al Comitetului de inspecţie al şcolii publice de aici, şi al Elenei Chiliaşu. Numele de familie şi-l trage de la bunica sa, Păuna, originară din Ariceşti (Prahova). Primele învăţături le-a primit de la dascăli greci, dorinţa tatălui său, „procopsit în limba elenă”, fiind ca fiul să cunoască această limbă „la modă încă de la suirea fanarioţilor pe tronul lui Mircea şi Ştefan”. În 1832 a trecut la şcoala naţională din Câmpulung-Muscel, pe care o conducea Dimitrie Jianu, iar din anul 1837 şi-a continuat studiile la Colegiul Sf. Sava din Bucureşti, unde în toate clasele a fost premiant. De-a lungul timpului, C. D. Aricescu a ocupat funcţii diverse şi multiple: copist la Ministerul Finanţelor, director al Arhivelor Statului, revizor şcolar, director al Domeniilor Statului, deputat în Cameră etc. O vreme a reprezentat interesele moşnenilor câmpulungeni la diverse instanţe, în calitate de avocat. „Personaj” al unor răsunătoare procese politice, înscenate de regim după înăbuşirea revoluţiei paşoptiste, C. D. Aricescu a fost condamnat şi închis la Snagov întregul an 1850 pentru difuzarea în manuscris a poeziei Blestemul României contra apăsătorilor ei. Va „recidiva” în 1863 când, în urma publicării odei La Grecia, i se reproşează că ar fi făcut elogiul nesupunerii în armată şi este întemniţat alte cinci luni la Văcăreşti. Promotor al teatrului în oraşul natal, colaborator frecvent la ziarele importante ale vremii, „victimă” a lui Mihail Kogălniceanu care în 1864 îl exclude din Camera Deputaţilor pentru atitudinea lui opoziţio- nistă, „scormonitor” al arhivelor istorice, Aricescu a fost o persoană extrem de activă până la stingerea din viaţă în anul 1886. 5 Prin varietatea ei, opera lui C. D. Aricescu denotă un autor răs- pândit în toate domeniile. Poeziile, adunate în nu mai puţin de nouă volume, majoritatea compoziţii alegorice, mai pot reţine astăzi atenţia doar ca document al epocii. Piesele de teatru Peţitorul şi Carbonarii sunt nişte comedii ale zorilor dramaturgiei româneşti. Romanele Misterele căsătoriei şi Sora Agapia sunt încercări ale genului într-o vreme când în literatura română această specie îşi căuta încă un făgaş. Partea cea mai durabilă a scrierilor lui Aricescu o reprezintă memorialistica şi studiile istorice. Prin Memoriile mele, datate 1865, autorul inaugurează la noi acest tip de paraliteratură. Anii formării sale, profesorii care l-au îndrumat, rolul lui în Revoluţia de la 1848, surghiunul de la Snagov, cenzura care suprimă orice pasaj defavorabil Rusiei, fierberea din anii Unirii, figurile marcante ale scenei politice româneşti etc., toate apar în pagini scrise cu mare vervă şi vioiciune. Cercetările istorice ale lui C. D. Aricescu s-au cristalizat în două monografii, bazate pe o bogată documentare: Istoria Câmpulungului, prima rezidenţă a României, apărută la Bucureşti, în două părţi (1855- 1856), cea dintâi lucrare monografică a oraşului natal şi prima de acest gen din întreaga istoriografie românească, şi Istoria revoluţiunii române de la 1821, în două volume, tipărită la Craiova în 1874, prima scriere cu privire la Tudor Vladimirescu şi implicaţiile anului 1821. Aceasta nouă ediţie din Istoria Câmpulungului, prima care se tipăreşte după un veac şi jumătate de la apariţia ediţiei princeps, aduce în faţa cititorului o operă scrisă cu retorica specifică epocii romantice. Prin maniera în care a fost redactată, această monografie se află la graniţa dintre istorie şi literatură, aşa că acei care n-o vor considera drept un document strict istoric nu vor greşi deloc. De astfel, după ce despre oraşul Câmpulung-Muscel s-au mai publicat, între timp, alte trei monografii, nu precizia informaţiei istorice ar trebui căutată în această lucrare a începuturilor, cât ideile şi spiritul timpului. Pentru parfumul epocii, la transcrierea cu litere latine a textului chirilic s-au păstrat formele de secol XIX ale scrierii, iar actualizările s-au făcut numai acolo unde au fost necesare. Adrian Săvoiu 6 PREFAŢĂ Şezând într-o zi culcat pe iarbă verde sub nucul de la Flămânda1 şi contemplând cu nesaţiu încântătorul tablou ce sta în faţă-mi, am oftat şi am zis: „Câmpulunge! Câmpulunge! locul meu natal, teatrul copilăriei mele, Parnas al muzei mele! Tu, patrie a artistului Negulici, nu este oare păcat, nu e oare o crimă ca frumuseţele tale fizice şi istorice să rămâie înmormântate? Azi, când totul se ridică din ruine, azi, când toate verităţile cele mari şi divine îşi lasă, ca Crist în mormânt, vestmintele putrede ale prejudiţiilor ş-ale pasiunelor şi aschind2 în cerul progresului, încununate de splendorea gloriei şi-a imortalităţii, astăzi, zic, cine aruncă o privire de istoric, de artist sau de amic primei rezidenţe a României? Nimeni! Ca o roză între nişte stânci, tu zaci îngropat, Câmpulungul meu, între aste dealuri poetice, însă tăcute! Numai artistul Negulici, numai fiul tău favorit, desemnând Flămânda, coroana ta, îşi proiectase a descrie toate frumuseţele Munticelului şi-ale capitalei lui; moartea însă îl smulse în vara vieţii sale! Ieşi, piatră nestemată, din gunoiul dispreţului, din întunerecul uitării, ca să te vază şi să te stime, după valoarea ta, junimea şi posteritatea! * Din momentul acela, sujetul astei opere deveni ideea mea fixă, idee ce absorbi toate facultăţile sufletului meu; astă idee mă muncea zi şi noapte, ca pe Balzac demonul fiziologiei maritale; ea îşi cauza adesea distracţii neplăcute, de care-şi aduc aminte amicii 1 Movilă în faţa Câmpulungului. 2 Se urcă. 7 mei câmpulungeni. A trebuit dar să adopt într-o zi astă dulce fiie a inimei mele. Am lucrat la astă operă cu plăcerea şi cu ardoarea mumei tinere pentru creşterea fiicei sale favorite sau cu ambiţia artistului ce însufleţează recea şi muta stampă, dându-i viaţă din viaţa sa. De aceea simţ că, numai în astă scriere, am lăsat o mare parte din existenţa mea materială; şi ce alt e preotul şi filosoful decât lampa ce se consumă pe sine pentru luminarea celorlalţi? Ignoranţa e întunerecul: veritatea, soarele. Norii calomniilor, ai prejudiţiilor ş-ai pasiunilor degrădătoare pot acoperi un minut soarele verităţii; vântul însă al opiniunei publice şi al posterităţii alungă norii obscuri, curăţă atmosfera inimei de miasmele veninate ale corupţiei şi soarele reapare splendid şi sublim, ca natura, cu Creatorul. Am întreprins descrierea Câmpulungului nu pentru că este locul meu natal; cu niciun preţ n-aş fi voit a scrie istoria vreunei cetăţi barbare sau tiranice; am scris Istoria Câmpulungului pentru materia cea avută şi nobilă ce mi-a procurat acest sujet, pentru instituţiile lui liberale şi frumoase. Fiindcă, însă, Câmpulungul este ridicat, oarecum, pe ruinile unui municipiu roman, anume Romula, şi acesta pe ruinile unei cetăţi (dave), anume Jidava, a trebuit să dăm lectorului o idee repede de Jidava şi de Romula, ca municipiu şi comună, pentru dezvoltarea istoriei noastre. Istoria noastră nu este alt decât o ghirlandă de flori, culese din grădina istoriei şi a tradiţiei de muza mea poetică, şi depusă d-o inimă castă, pe fruntea locului meu natal, spre semn de recunoştinţă filială şi de admiraţie pentru frumos. * Iată şi sorgintele aceştii istorii: tradiţia, consultată în boier, în meseriaş, în neguţător, şi în ţăran; diplomele domneşti ale Câmpulungului (hrisoavele moşnenilor câmpulungeni), condicele monastirei catolice din Câmpulung; condica monastirii Matei Basarab, idem; acte prinţiare şi private ale schiturilor Flămânda, Ciocanul, Nămăeşti ş.c.l.; Itinerarul d-lui Bolliac din 1845; Magazinul istoric pentru Dacia şi Şincai, Foaia de minte, inimă etc., de la începutul ei până azi; Istoria românilor de Petru Maior 8 şi Laurian; hrisoavele Bisericei Domneşti din Câmpulung; inscrip- ţiile crucilor şi bisericilor din Câmpulung. Despre cântecele populare nimic! Despre scrierile ce deseamnă obiceiurile private, abia fragmente dintr-o satiră pentru boierii câmpulungeni, de