Dicţionarul Contimporanilor
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
(SECOLUL AL XIXa) Dicţionarul Contimporanilor DE DIM. R. ROSETTI ■% EDIŢIA I» f£ BUCUREŞTI EDITURA LITO-T1POGRAFIEI «POPULARA», PASAGlUL ROMĂN No. \% 1897 www.dacoromanica.ro Or-ce ecsemplar ne numerotat şi ne purtând senivâtura autoruluii se va considera contrafăcut şi se va urmări conform legei. Reproducerea şi traducţiunea sunt interzise. www.dacoromanica.ro Persoanele cari se interesează Ia publicaţiunea de faţă, suni rugate să bine voiasca a semnala autorului, lipsurile' si erorile ce nor dovedi, spre a se putea face rectificările in ediţia viitoare. www.dacoromanica.ro PRECUVÂNTARE Sunt peste trei ani de atunci. Me găseam într’un local public, la o masă cu un tîner licenţiat în drept, cu 0 cultură generală destul de întinsă, şi care me ruga tocmai să înserez într’un ziar, conform obiceiului, că a trecut cu mare succes teza sa pentru licenţă şi că juriul l’a felicitat foarte viu—tot conform obiceiului.—La aceaşi masă cu noi, era alt tîner, un vo luntar pe şase luni. Pe când licenţiatul se lăuda cu izbândele sale universitare, intră în localul public un medic militar cu trei trese la kepiu. Bacalaureatul volun tar se scoală, salută respectuos şi apoi se aşează iarăşi. Ear eu, care am tristul privilegiu de a reprezenta deja o pagină a timpului de apoi, me întorsei către cei doui tineri şi le zisei: — Cum se schimbă vremurile şi moravurile. Vedeţi pe oficerul care intră acum ? Cu doue-zecî de ani înapoi, nici un militar de la mic până la mare nu Tar fi salutat, căci pe atunci medicii militari, cu toată uniforma lor, erau consideraţi ca des intrus în marea familie a armatei. P e atunci li se zicea lipitorii* lui Davila. Cand rostii cuvântul «lipitoare», tovarăşii mei de masă, se uitară ne- domiriţi unul la altul, apoi la mine, şi me întrerupseră zicând : — Lipitoare? N’iim înţeles. Lipitorile lui Davila şi maî puţin. — Ce fel, urmai eu, nu ştiţi cine a fost Davila ? — Mărturisesc că din auzite, cunosc numai picăturile lui Davila, cari ini s’au recomandat la spiţerie contra colicelor, respunse licenţiatul, dar cine a fost Davila şi dacă a fost turc, tătar, sau neamţ, habar nu am. Eu rămăsei uimit. Nu’mi venea să crez că douî-spre-zece ani sunt de ajuns în ţara noastră pentru ca o dată omul înmormîntat, dacă el n’a fost Kogâlniceanu, www.dacoromanica.ro II Brătianu, sau n’a purtat un nume cu vază în politică, să nu se mai ştie nimic despre densul. Făcui în puţine cuvinte biografia doctorului Davila şi tălmăcii sensul satiric al calificaţivuluî lipitoare, dat medicilor militari eşiţi din şcoala sa. Dar aceasta nu mi se părea suficient. Din acest moment m’am tot gândit că precum tînerul licenţiat nu ştia nimic despre cine a fost Davila, tot ast-fel sunt multî cari nu ştiu nimic despre cine a fost Dinică Golescu, Filipescu Consiantin,Filipescu Iordache, jurisconsultul Flechtenmacher, pro fesorii Vaillant, Roques, Cesar Librecht, colonelul Pisoski şi mulţi, foarte multî alţii cari au jucat un rol important în România ‘de la începutul se ulului până astă-zî, dar ale căror biografii chiar sumare, nu se găsesc nicăerî. Toată lumea n’a fost Bolintineauu, Sion, sau alt literat, spre a i se găsivmţa în numeroasele modelurî de proză şi poezii ce se tipăresc anual ou autorizaţia ministerială. Ast-fel mi-a intrat în minte idea de a întocmi un Dicţionar al Contim poranilor din România de la începutul secolului al 19-lea până astă-zî. M’am pus pe lucru în 1896 şi credeam că voi termina în şase luni. Amar am fost înşelat, căci iată-ne în 1898 şi lucrarea mea este abia schi ţată, o recunosc singur. Dicţionarul de faţă ;ipare incomplect, cu multe lacune, pentru că mi’au lipsit elementele necesare spre a face ce doream să fac, şi ce nădăjduiam că voî putea să produc. Spre a me urni din loc, am găsit trei cărţi. Una este Arhondologia Moldovei de paharnicul Constantin Sion, care drept amănunte asupra vieţei oamenilor secolului, se ecsprimă cam de regulă ast-fel: „X..., putoare gre cească, boerit de Vodă Sturdza pentru că i-a netezit muerea; Ta făcut paharnici" Apoi cărticica lui J. Valentineanu Biografia oamenilor mari, scrisă de un om mic, o colecţie de vre-o doue-zecî nume, în care toţi partizanii poli tici ai autorului sunt numiţi mari patrioţi, fară a li se arăta faptele, iar toţi adversarii sunt numiţi hoţi, fără a li se arăta hoţiile. De acesto lucrări, bine înţeles că nu m’am putut sluji. A treţa carte este a lui Vasile Gr. Popu Conspect asupra literaturei ro mâne. Această lucrare mi-a tost de mare folos, însă prezenta doue nea junsuri. E publigatâ acum doue-zecî şi douî de ani şi nu se ocupă de cât despre publicişti. In asemenea condiţiuni m’am gândit atunci să me adresez publicului cu rugăminte să’mî vie fie-care în ajutor, trimiţându’mi biografiile ce po www.dacoromanica.ro III sedă. Luni întregi toată presa a reprodus apelurile mele desesperate către familiile tuturor foştilor sau actualilor fruntaşi ai ţărel. Se vede că proza mea n’a avut darul să deştepte în public dorul des- gropărei trecutului, căci mi-au răspuns cel rault zece la sută din cei cari ar fi trebuit să răspunză. In schimb însă recunosc că am primit biografiile unor necunoscuţi cari’mî destăinuiau că de la nasgere până în prezent au fost neclintiţi conservatori sau liberali, ba adesea au cumulat aceste două credinţe politice cu vre-o demnitate de membru într’un consiliu judeţean. Pesnădăjduit, dar hotărât să joc de vreme ce intrasem în horă, am întreprins citirea tuturor ziarelor noastre, spre a stoarce dintr’însele vre-o biografie. M’am luptat cu slovele chirilice, am citit zi cu zi fie-care articol de fond din colecţiile ziarelor pentru că po la 1850 şi chiar mai încoace, în 'primul Bucureşti, găseai de toate. Articolul începea cu o ecspunere a po liticei externe, apoi tot într’însul se vorbea mai la vale despre moartea Iul Câmpineanu sau a lui Văcărescu, maî departe se istoriseau izbândele lui Garibaldi şi articolul închea cu o dare de seamă despre scumpirea zarzavaturilor. Ca să găsesc ceva, trebuea să citesc tot. Mare lucru n'am găsit, dar am dobândit convingerea că de la 1850 pânâ în prezent, presa noastră a câştigat mult, cel puţin în arta de a împărţi materia. Nimic în biblioteci, aproape nimic in ziare; 'mi rămâneau analele par lamentare. Ca un adevărat oăine de vânătoare în urmărirea prăzel, am pus mâna pe tablourile pensionarilor Statului din trecut şi alegându’mi acolo numele fruntaşilor, am alergat la izvor, cercetând proectele de logi făcute când li s’au votat pensiile sau recompensele naţionale. Aşa între altele voi istorisi rezultatul la care am ajuns nădăjduind că voi găsi amănunte asupra vieţeî lui Vasile Sturdza. Legea şi proectul erau cu desăvârşire laconice; dar am constatat că M. Kogâlniceanu luase cuvântul în Cameră spre a susţine proectul. Deschid „Monitorul Oficial". Luase într'adever cuvântul M. Kogâlni ceanu, spre a grăi cam ast-fel; „Domnilor, nădăjduesc că nu este nevoe să mai susţiu meritele lui V. Sturdza şi că toţi ve veţi grăbi a vota proectul". Atât şi nimic mal mult. S’a grăbit şi cu drept cuvânt toată Adunarea să voteze proectul, de şi am convingerea că mulţi deputaţi nu ştiau maî multe despre V. Sturdza de cât licenţiatul meu despre doctorul Davila. M’aş opri aici, de teamă să nu deviu prea monoton, dar trebue să maî adaog un exemplu. La Ministerul de rezbel nu mi-a fost cu putinţă www.dacoromanica.ro rv să găsesc starea civilă şi foaea de serviciu a oficerilor morţi în timpul rezbelului Independenţei. Nădăjdueam că aceşti eroi sunt înscrişi într’o carte de aur. Nu sunt trecuţi nicăeri. Am reconstituit singur viaţa lor, servindu-me de Anuarul armatei din 1876 şi de cartea D-luî Th.Văcărescu: Luptele Românilor. Toate acestea le-am spus pentru ca să’mi fie ertat dacă în asemenea condiţiunî Dicţionarul Contimporanilor din România e departe de perfecţiune, pentru ca să’mi fie ertat dacă pe unii din fruntaşii ţăreî i-am dat poate ca născuţi înainte de vreme, despre unii n’am vorbit de Ioc, despre alţii am vorbit prea puţin, şi pe unii i’am îngropat prea târziu. Am pus cel puţin temelia Dicţionarului. De acum înainte, să'mi dea iubitorii de adevăr ajutor şi Dumnezeu zile ca să pot îndrepta greşeleie într’o ediţie viitoare. DIM. R. ROSETTI. www.dacoromanica.ro DICŢIONARUL CONTIMPORANILOR A A aron (Teodor).—Preposit capitular în Luptele pentru naţionalitate ale Românilor de Lugoş (Transilvania), născut în Ardeal la peste munţi în 1848— 49. (1892), Despre 6 Februarie 1803, încetat din viaţă în Lu dualismul austro-ungar (1892). Poesia po goş la 6 Aprilie 1859. pulară română (1893), Ideile politice ah cro A făcut studiile în Sibiu, Blaj, şi Pes- nicarilor (1895), Istoria limbel şi literatnrel tha. Numit la 1828 profesor la gimnasiul (1894). Modele de discursuri (1896), Poe din Blaj, el trece în 1835 paroch la pro- tică (1897). topopia de la Galşa, la 1837 devine cano nic. onorar iar la 1838 paroch în Arad. A drian (Gheorghe).— General, născut Mai târziu director al gimnasiului din Beiuş, în Transilvania, la 1820, încetat din viaţă la 1842 e numit censor si revisor la tipo în Bucurescî la 14 Decembrie 1889. A luat grafia Universităţe i din Buda. După ce a parte în 1848 la mişcarea revoluţionară a trecut prin rectoratul seminarului român din Românilor din Transilvania ; apoi a trecut Orada mare, a fost numit în 1857 prepo în România şi a intrat în serviciul militar, sit capitular în Lugoş.