Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

CUPRINS

STUDII ŞI ARTICOLE

Florian Olteanu , CETĂŢ ILE VEST-PONTICE ŞI VREMELNICII CUCERITORI ...... 7 Petre Gherghe, Lucian Amon, Mirela Cojoc, Ştefan Vasili ţă , REZULTATELE PRELIMINARII ALE CERCET ĂRILOR ARHEOLOGICE DE LA SUCIDAVA (JUDE ŢUL OLT). CAMPANIA 2012 ...... 19 Constan țiu Dinulescu , OPINII ISTORIOGRAFICE PRIVIND EPOCA MODERN Ă TIMPURIE ...... 27 Alexandru Istrate , DESPRE UN PROIECT EDITORIAL DIN PRIMA JUM ĂTATE A SECOLULUI XIX ...... 35 Mihaela Damean , DIMITRIE A. STURDZA – COLABORATOR AL DOMNITORULUI ALEXANDRU IOAN CUZA ŞI APOI CONTESTATAR AL S ĂU ...... 45 Iulian Oncescu , ÎNDEP ĂRTAREA FRAN ŢEI DE ROMÂNIA ŞI DEBUTUL REALISMULUI ÎN POLITICA EXTERN Ă ROMÂNEASC Ă (1870) ...... 53 Daniela Predescu R ădescu , LOS HEBREOS DE RUMANIA: ASPECTOS LINGÜÍSTICOS, COMUNITARIOS Y DE INTERCULTURALIDAD ...... 61 Silviu Bertoni Dragomir , REGÂNDIREA DIPLOMA ȚIEI ROMÂNE DUP Ă CRIZA BOSNIAC Ă ...... 73 Lucian Dindiric ă, ACTIVITATEA LUI ELIE (MIRON) CRISTEA ÎNTRE 1895 ŞI 1909 ...... 83 Narcisa Maria Mitu , IMPLICA ȚIILE REFORMEI AGRARE DIN 1921 ASUPRA DOMENIILOR COROANEI. STUDIU DE CAZ: SADOVA ...... 95 Marusia Cîrstea , ASPECTE PRIVIND RELA ŢIILE ECONOMICE ROMÂNO-BRITANICE (1920-1933) ...... 103 Mihaela Camelia Buzatu , ORGANIZAREA ŞI FUNC ŢIONAREA G ĂRZII NA ŢIONALE – FORMA ŢIUNE AUXILIAR Ă A FRONTULUI RENA ŞTERII NA ŢIONALE ...... 113 Adriana Bichi ş, LES MOMENTS DE TENSION ENTRE VICHY ET BUCAREST (JUILLET 1940 – FÉVRIER 1941) ...... 123 Daniela Osiac , INTERESE ŞI MOTIVA ŢII PRIVIND IMPLICAREA DIPLOMA ŢIEI ROMÂNE ÎN PROCESUL DE PACE DIN ORIENTUL MIJLOCIU (1965-1989) ...... 137 Alin Sorin Mitric ă, PRIM ĂVARA DE LA PRAGA: ATITUDINEA ROMÂNIEI ŞI SPRIJINUL ACORDAT DE C ĂTRE CHINA ...... 153

3 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

MISCELLANEA

Elena Simona P ăun , REGLEMENT ĂRI PRIVIND STATUTUL JURIDIC ŞI FISCAL AL EVREILOR ÎN ŢARA ROMÂNEASC Ă (1774-1921) ...... 161 Adi Hora ţiu Schwarz , „CHESTIUNEA EVREIASC Ă” ÎN ROMÂNIA (1876-1914). REPERE ISTORIOGRAFICE ...... 173 Dumitru-Valentin P ătra șcu , FARMACISTUL CAROL WINKLER DIN TÂRGU-JIU ...... 187 Adrian Ignat , BISERICA ÎN SLUJBA IDEII UNIT ĂŢ II NA ŢIONALE ÎN ANII PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL (1916-1918) ...... 195 Alexandra Porumbescu (Di țescu) , MIGRA ŢIA PENTRU MUNC Ă ÎN GERMANIA DUP Ă CEL DE-AL DOILEA R ĂZBOI MONDIAL ...... 207 Hadrian Gorun , PARADOXUL POLITICII EXTERNE A LUI NICOLAE CEAU ŞESCU ŞI MOTIVELE EROD ĂRII IMAGINII INTERNA ŢIONALE A REGIMULUI S ĂU...... 215

NOTE ŞI RECENZII

Tratatul de la Lu ţk şi r ăzboiul ruso-româno-otoman din 1711 în lumina celor mai noi realiz ări istoriografice (Dinic ă Ciobotea, Ion Deaconescu) ...... 221 Bogdan Murgescu, Ță rile Române între Imperiul Otoman și Europa Creștin ă, Ia și, Editura Polirom, 2012, 364 p. (Constan țiu Dinulescu)...... 226 Iulian Oncescu, Gemenea (jude ţul Dâmbovi ţa) – file de monografie. 500 de ani de atestare documentar ă (1512-2012) , Târgovi şte, Editura Cetatea de Scaun, 2012, 300 p. (Sorin Liviu Damean)...... 227 Narcisa Maria Mitu, Domeniile Coroanei Regale (1884-1948) , Craiova, Editura Aius, 2012, 400 p. (Mihai Ghi țulescu)...... 228

4 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

CONTENTS

STUDIES AND ARTICLES

Florian Olteanu , THE WESTERN PONTIC CITIES AND THEIR TEMPORARILY CONQUERORS ...... 7 Petre Gherghe, Lucian Amon, Mirela Cojoc, Ştefan Vasili ţă , PRELIMINARY RESULTS OF ARCHAEOLOGICAL EXCAVATIONS FROM SUCIDAVA (OLT COUNTY). THE CAMPAIGN 2012 ...... 19 Constan ţiu Dinulescu , HISTORIOGRAPHICAL OPINIONS ON THE EARLY MODERN AGE ...... 27 Alexandru Istrate , ABOUT AN EDITORIAL PROJECT IN THE FIRST HALF OF THE NINETEENTH CENTURY ...... 35 Mihaela Damean , DIMITRIE A. STURDZA – COLLABORATOR OF PRINCE ALEXANDRU IOAN CUZA AND HIS LATER PROTESTER ...... 45 Iulian Oncescu , THE ESTRANGEMENT BETWEEN FRANCE AND ROMANIA AND THE DEBUT OF REALISM IN THE ROMANIAN FOREIGN POLICY (1870) ...... 53 Daniela Predescu R ădescu , THE ROMANIA JEWS: LINGUISTIC, INTERCULTURAL AND COMMUNITY ASPECTS ...... 61 Silviu Bertoni Dragomir , RECONSIDERING THE ROMANIAN DIPLOMACY AFTER THE BOSNIAN CRISIS ...... 73 Lucian Dindiric ă, ELIE (MIRON) CRISTEA’S ACTIVITY 1895 AND 1909 ...... 83 Narcisa Mitu , THE CONSEQUENCES OF THE 1921 AGRARIAN REFORM CONCERNING THE CROWN DOMAIN. SADOVA. A CASE STUDY ...... 95 Marusia Cîrstea , ASPECTS REGARDING ROMANIAN-BRITISH ECONOMIC RELATIONS (1920-1933) ...... 103 Mihaela Camelia Buzatu , THE ORGANIZATION AND FUNCTIONING OF THE NATIONAL GUARD – AUXILIARY ORGANIZATION OF THE NATIONAL RENAISSANCE FRONT .... 113 Adriana Bichi ş, MOMENTS OF TENSION BETWEEN VICHY AND BUCHAREST (JULY 1940 – FEBRUARY 1941) ...... 123 Daniela Osiac , INTERESTS AND MOTIVATIONS REGARDING THE INVOLVEMENT OF ROMANIAN DIPLOMACY IN MIDDLE EAST PEACE PROCESS (1965-1989) ...... 137 Alin Sorin Mitric ă, THE “PRAGUE SPRING”: THE ATTITUDE OF ROMANIA AND THE HELP GRANTED FROM CHINA ...... 153

5 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

MISCELLANEA

Elena Simona P ăun , REGULATIONS ON LEGAL AND FISCAL STATUS OF JEWS IN WALACHIA (1774-1921) ...... 161 Adi Hora țiu Schwarz , “JEWISH QUESTION” IN ROMANIA (1876-1914). HISTORIOGRAPHICAL REFERENCES ...... 173 Dumitru-Valentin P ătra şcu , THE APOTHECARY CAROL WINKLER IN TÂRGU-JIU ..... 187 Adrian Ignat , THE CHURCH SERVING THE IDEA OF NATIONAL UNITY IN THE FIRST WORLD WAR (1916-1918) ...... 195 Alexandra Porumbescu (Di ţescu) , WORK MIGRATION IN GERMANY AFTER THE SECOND WORLD WAR ...... 207 Hadrian Gorun , THE PARADOX OF NICOLAE CEAU ŞESCU’S FOREIGN POLICY AND THE REASONS FOR THE DEPRECIATION OF THE INTERNATIONAL IMAGE OF HIS REGIME ...... 215

NOTES AND REVIEWS

The Treaty of Lutsk and the Russian-Romanian-Ottoman War in 1711 According to Latest Historiographical Developments (Dinic ă Ciobotea, Ion Deaconescu) ...... 221 Bogdan Murgescu, Romanian Lands between the Ottoman Empire and Christian Europe , Ia și, Polirom Publishing House, 2012, 364 p. (Constan țiu Dinulescu) ...... 226 Iulian Oncescu, Gemenea (Dâmbovi ţa County) – Pages of a Monograph. 500 years of Documentary Attestation (1512-2012) , Târgovi ște, Cetatea de Scaun Publishing House, 2012, 300 p. (Sorin Liviu Damean) ...... 227 Narcisa Maria Mitu, Royal Crown Domains (1884-1948) , Craiova, Aius Publishing House, 2012, 400 p. (Mihai Ghi țulescu) ...... 228

6 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

STUDII ŞI ARTICOLE

CET ĂŢ ILE VEST-PONTICE ŞI VREMELNICII CUCERITORI

Florian Olteanu *

THE WESTERN PONTIC CITIES AND THEIR TEMPORARILY CONQUERORS Abstract

The article reveals the main aspects of the foreign policy of the Greek cities on the Western Shore of the Black Sea. Being sometimes involved in the first line of the conflicts as in 514 B.C. and other times as secondary front during the Persian and Peloponnesian Wars, the Greek cities had to preserve their autonomous status having good relation with Scythian, Thracian, Getian peoples as Barbarians and with Macedonians, Hellenistic Kings as major actors of the IV-I centuries B.C. Finally in the I century A.D. they decided to enter under Roman authority, more efficient and the longest than all the temporarily kingdoms from their history.

Cuvinte cheie : politic ă extern ă, autonomie , cuceritori , ora şe grece şti , tratate Key words : foreign policy , autonomy , conquerors , Greek cities , treaties

Aflate la interferen ţa dintre interesele lumii greco-romane şi ale conduc ătorilor politici din imensul areal traco-scitic, coloniile vest-pontice au căutat s ă-şi p ăstreze propria lor identitate, izvoarele istorice înregistrând implicarea lor în marile evenimente politice ale Antichit ăţ ii, de la expedi ţia scitic ă a regelui persan Darius, pân ă la implantarea în solul dobrogean a vulturilor legiunilor romane. Ac ţiunea regelui Darius I îndreptat ă contra sci ţilor din 514-513 a.Chr., relatat ă de Herodot, pe lâng ă men ţiunea rezisten ţei ge ţilor ( Istorii IV, 89-93), s-a încheiat nedecis, astfel c ă statu-quo -ul regiunii nu a fost afectat. Cât prive şte cetatea greac ă Istros, fiind cea mai veche apoikie milesian ă din zon ă, a avut de suferit, fiindu-i distrus zidul de incint ă din secolul al VI-lea a.Chr., precum şi o bun ă parte din zona sacr ă1.

* Lector univ. dr., Facultatea de Drept şi Ştiin ţe Administrative, Departamentul de Istorie şi Rela ţii Interna ţionale, Universitatea din Craiova, str. A.I. Cuza, nr. 13, cod po ştal 200585, Dolj, tel. 0251/419900, e-mail: [email protected] 1 Alexandru Avram, în Istoria Românilor , vol. I, Bucure şti, Editura Enciclopedic ă, 2001, p. 590; a se vedea pe larg, Livia Buzoianu, Civiliza ţia greac ă în zona vest-pontic ă şi impactul ei 7 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Din cauza „t ăcerii” izvoarelor, se poate presupune c ă aceste distrugeri s-au datorat sci ţilor, ca represalii fa ţă de atitudinea filo-persan ă a cet ăţ ii milesiene din Pontul Stâng, la care fusese probabil obligat ă de c ătre metropola Milet, aliat ă cu per şii, arheologic fiind documentat ă o rela ţie comercial ă constant ă în acea perioad ă între Pont şi Ionia 1. Desf ăş urarea r ăzboaielor medice a avut ca teatru principal spa ţiul egeo- mediteraneean, astfel c ă zona pontic ă a r ămas în planul secund al evenimentelor, dar şi al interesului autorilor antici. Evoluând în cadrul local scito-tracic, via ţa politic ă a coloniilor vest- pontice a cunoscut constituirea, în jurul anului 480 a.Chr., a regatului odrys condus de Teres, aliat cu regele scit Idanthyrsos (una din fiicele lui Teres s-a căsătorit cu Ariapeithes, fiul lui Idanthyrsos). Sitalkes, fiul lui Teres, conform istoricului Tucidide (Războiul Peoponesiac II, 97, 1) devenise suficient de puternic pentru a controla tot teritoriul pân ă la Dun ăre, ceea ce însemna inclusiv zona litoralului vest-pontic. La rândul s ău, regele scit Ariapeithes, aliat cu odri şii, l-a avut cu prima so ţie, fiica regelui odrys, Teres, pe Oktamasades. Ulterior, a şa cum arat ă Herodot ( Istorii IV, 80), cu a doua so ţie, originar ă din Istros, Ariapeithes a avut un fiu Skyles, atestat ulterior ca „protector” al cet ăţ ii Nikonion (subcolonie a Histriei), unde apare atestat monetar în perioada 460/450 a.Chr. Lumea vest-pontic ă apare ca fiind integrat ă vastului sistem de alian ţe al Ligii de la Delos, a şa cum indic ă Plutarh ( Vie ţi paralele, Pericles 20), care se refer ă la expedi ţia strategului Pericle în Marea Neagr ă în anul 436 a.Chr. La rândul s ău, Aristotel ( Politica 1305b 1-12) arat ă c ă în acea perioad ă la Istros s-a instaurat democra ţia de tip atenian 2. Tucidide ( Războiul Peoponesiac IV, 75) men ţioneaz ă c ă în 424 a.Chr., a avut loc o nou ă expedi ţie atenian ă, în urma c ăreia s-a reînoit alian ţa dintre Liga Delio-Attic ă şi cet ăţ ile vest-pontice. Chiar dac ă în listele cet ăţ ilor aliate se găse şte şi cea a coloniilor pontice, aceasta a fost v ătămat ă de trecerea timpului, ceea ce ne determin ă s ă admitem prezen ţa lor mai mult pe baza logicii. În epoca R ăzboiului Peloponesiac, lumea vest-pontic ă era în orbita politic ă a Atenei, ca principal furnizor de grâne, situa ţie care se va perpetua pân ă la cucerrirea macedonean ă, care î şi va face sim ţit ă prezen ţa între 339 a.Chr şi 281 a.Chr. Dorind s ă consolideze frontiera nordic ă a Macedoniei, înainte de a se îndrepta împotriva Greciei, Filip al II-lea, un excelent diplomat, dublat de un asupra lumii autohtone (sec. VII-IV a.Chr.) , Constan ţa, „Ovidius” University Press, 2001, p. 207-220. 1 Alexandru Avram, op. cit ., p. 589. 2 D.M. Pippidi, Din istoria Dobrogei , vol. I, Ge ţi şi greci la Dun ărea de Jos din cele mai vechi timpuri pân ă la cucerirea roman ă, Bucure şti, Editura Academiei, 1965, p. 180. 8 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 militar de excep ţie, a cucerit statul odrys, a asediat Byzantion (341 a.Chr.) deschizând drum spre coloniile vest-pontice 1. Prilejul i-a fost oferit, în 339 a.Chr., de confruntarea dintre regele scit Ateas şi un dinast local pe care Trogus Pompeius ( Iustinus IX, 2,1) îl nume şte Rex Histrianorum , când primul, prin intermediul Apolloniei Pontice, i-a solicitat sprijin lui Filip al II-lea ( auxilium a Philippo per Apollonienses petit ), pentru a-l învinge pe cel de-al doilea 2. Ateas s-a r ăzgândit îns ă dup ă moartea „regelui istrienilor”, fapt neacceptat de Filip, care a intrat în conflict cu regele scit pe care l-a înfrânt şi ucis pe câmpul de lupt ă3. Este posibil ca Filip II s ă fi profitat de luptele dintre sci ţi pentru a distruge un areal etnic scitic, care, din punct de vedere politic putea deveni unitar, deci o stavil ă în planurile sale de pacificare a regiunii nord-balcanice, absolut necesar ă în ideea începerii campaniei anti-persane din Asia Mic ă, pe care dorea s ă o înceap ă imediat ce Grecia ar fi fost supus ă. În absen ţa surselor, putem admite, c ă, în schimbul sus ţinerii garnizoanelor macedonene şi posibil al unui tribut, grecii din Pontul Stâng s-au pus sub protec ţia regelui Filip II dorind s ă evite un asediu, precum cel asupra cet ăţ ii Byzantion. În epoca lui Alexandru cel Mare, dup ă demonstra ţia de for ţă împotriva ge ţilor, relatat ă de Arian ( Anabasis I, 3, 1-4, 5) şi aventura lui Zopyrion, strateg al lui Alexandru cel Mare, din 331 a.Chr. care a distrus Nikonion, a asediat Olbia f ără succes, pierind în zona de nord a gurilor Dun ării, în Bugeac 4, s-au creat premisele nemul ţumirii coloniilor vest-pontice. Perioada disputelor dintre diadohii lui Alexandru cel Mare va fi un prilej în care cet ăţ ile vor fi nevoite s ă g ăseasc ă un mijloc de a avea o politic ă extern ă comun ă, neexcluzând nici colaborarea cu tracii şi sci ţii. În 313 a.Chr., profitând de propaganda început ă din 315 a.Chr. de diadohul Antigonos Monophthalmos, rivalul lui Lysimach, în sensul emancip ării tuturor cet ăţ ilor grece şti, Callatis a ini ţiat o revolt ă sprijinit ă de acesta cu ajutorul Miletului - aceasta încheiase cu Istros un tratat de „ isopolitía ” (ISM I 62) 5. Ideea de revolt ă a atras şi coloniile grece şti Odessos, Apollonia Pontica şi Mesembria – aliate prin symmachia – (Diodor din Sicilia, Bibliotheca istoric ă XIX, 73, 2), pericolul macedonean determinând chiar şi colaborarea

1 Ibidem . 2 Vladimir Iliescu, Die Aussenpolitische Krise der hellenistischen Poleis Klein-Skytiens , în Scripta Minora , I, Craiova, Editura Universitaria, 2004, p. 66-86. 3 Alexandru Avram, op. cit. , p. 596. 4 Vladimir Iliescu, Campania strategului Zopyrion la Dun ărea de Jos , în „Pontica”, 4, 1971, p. 53-57. 5 Ibidem . 9 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 tracilor şi a sci ţilor, ora şul încheind cu ei o învoial ă – synteka – (Diodor din Sicilia, Bibliotheca istoric ă XIX, 73, 4). Principala cauz ă a revoltei a fost aceea că dup ă trecerea Dobrogei în sfera de influen ţă a diadohului Lysimach, st ăpânitorul Traciei, ocupantul a comis nenum ărate abuzuri 1. Replica lui Lysimah nu a întârziat, a şa cum afirma Diodor din Sicilia (Bibliotheca istoric ă XIX, 73 2-7) c ă ora şul Callatis a fost asediat începând din 313 a.Chr., fapt ce ne arat ă c ă aliatele sale fuseser ă deja înfrânte. Antigonos, ca autor moral al ac ţiunii, a trimis o escadr ă comandat ă de Lykon în sprijinul callatienilor 2, confrunt ările derulându-se pân ă în 311 a.Chr., când o pace general ă între diadohi a consfin ţit de jure libertatea cet ăţ ilor grece şti. Totu şi, în 309 a.Chr., din cauza submin ării p ăcii de c ătre ambi ţiile lui Ptolemeu fiul lui Lagos, diadohul Egiptului, care avea şi el anumite interese în zona pontic ă, sunt documentate noi confrunt ări, care continu ă pân ă în 307 a.Chr. 3. Callatis s-a confruntat cu spectrul emigr ării masive, 1000 de callatieni fiind primi ţi în Regatul Bosporan unde au fost coloniza ţi în calitate de cleruhi. Lysimach, devenit rege elenistic în 305 a.Chr. a încercat s ă devin ă st ăpân incontestabil în regiune dar a fost înfrânt în 300 şi 292 a.Chr. de regele get Dromichaites, ajungând s ă încheie pace în schimbul conserv ării autorit ăţ ii sale, pân ă la moartea diadohului-rege survenit ă în 281 a.Chr. 4. A urmat apoi invazia celtic ă în Dobrogea, care a determinat întemeierea unui regat celt la Tylis (a existat în perioada 279 a.Chr.-218 a.Chr.), în Thracia, contracarând influen ţa macedonean ă, care va sl ăbi treptat pân ă la dispari ţie. În aceast ă perioad ă are loc un conflict între Callatis aliat ă cu Istros, pe de o parte şi Byzantion pe de alt ă parte, pentru emporiul de la Tomis. Evenimentul relatat succint de Memnon a avut loc între anii 256/255-253 a.Chr. 5. El a fost plasat într-un context mai larg reprezentat de interesul regelui seleucid Antiochos al II-lea Theos de a câ ştiga influen ţa în bazinul pontic. Inscrip ţiile epocii (secolul al II-lea a.Chr.) atest ă o apropiere între Apollonia şi Callatis (ISM III 7), între Istros şi Apollonia (ISM I 112) men ţinut ă şi mai târziu (ISM I 64, ISM I 30), fapt ce contureaz ă o alian ţă Istros- Callatis-Apollonia-Mesembria sprijinit ă de Antiochos al II-lea 6. Dup ă începerea r ăzboiului, Antiochos a atacat neamul astylor, a asediat Byzantion, iar dup ă interven ţia lui Ptolemaios II împotriva lui Antiochos în

1 Al. Avram, op. cit. , p. 597. 2 Ibidem . 3 ISM III, p. 24. 4 Al. Avram, op. cit. , p. 598. 5 Ibidem , p. 600. 6 Ibidem . 10 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Marea Neagr ă, s-a încheiat şi conflictul legat de Tomis. Callatis a fost din nou înfrânt ă şi nu î şi va mai reveni niciodat ă complet de pe urma acestei înfrângeri 1. Inscrip ţia ISM III 7 prezint ă un pasaj restituit de Iuri Vinogradov, potrivit c ăruia Istros şi Callatis erau adversare în conflictul tomitan: „ Regelui ... solicitat concomitent de bithinieni şi milesieni pentru a pune cap ăt r ăzboiului ce-l duceau împotriva lor histrienii …” Considerând implicarea Istrosului în conflict, împotriva Callatidei, al ături de importan ţa deosebit ă a cultului Dioskurilor (gemenii Castor şi Polux, fii lui Zeus) la Tomis (unde apar ca „întemeietori” ai cet ăţ ii în inscrip ţia ISM II 122 şi ca emblem ă pe monedele tomitane) şi la Istros (unicele situa ţii din Pontul Stâng) putem s ă vedem în cetatea de la gurile Dun ării un „fondator” al cet ăţ ii Tomis. Relatarea lui Memnon este o prelucrare târzie dup ă Demetrios din Callatis, a c ărui oper ă nu s-a p ăstrat, în timp ce inscrip ţia callatian ă este posibil să fie contemporan ă cu evenimentul. Totu şi, în absen ţa altor surse documentare, aceast ă considera ţie nu poate dep ăş i nivelul unei ipoteze 2. Înfiin ţarea regatului celt de la Tylis (279 a.Chr. în Tracia) a pus în dificultate cet ăţ ile de pe coasta Traciei, mai ales Apollonia, care va pierde suprema ţia în favoarea Mesembriei. Cele dou ă cet ăţ i, aflate într-un conflict latent, s-au aliat cu Antiochos al II-lea Theos temporar, împotriva cel ţilor. Dup ă dispari ţia în anul 218 a.Chr. a regatului celt, conflictul se va relua 3. Se poate constata o influen ţă ptolemaic ă în Pont care a dus la ie şirea în mod definitiv a seleucizilor din cursa pentru influen ţa în bazinul pontic. Influen ţa ptolemaic ă se rezum ă la rela ţii economice cu Egiptul, Egeea, pe timpul înfloririi Egiptului ptolemaic, disp ărând odat ă cu dec ăderea acestui stat. Scena politic ă în secolele III-II a.Chr. va fi reprezentat ă de spa ţiul mediteraneean, Pontul continuând în schimb s ă participe la via ţa economic ă şi cultural ă a lumii elenistice. Tineri din Pontul Stâng sunt men ţiona ţi la Alexandria ca şi în alte centre elenistice de cultur ă, ca studen ţi. De asemenea sunt men ţiona ţi şi mercenari din Pont în lumea mediteraneean ă4. Polibiu (IV 38, 4-5) nota c ă lumea vest-pontic ă era angrenat ă în comer ţul cu pe şte s ărat, vite sclavi (adu şi din Pont) miere, cear ă (tot din Pont), ulei şi vinuri din Egeea. Totodat ă, se constat ă tendin ţa de a importa grâu, din

1 Ibidem . 2 D.M. Pippidi, Studii de istorie a religiilor antice , Bucure şti, Editura Teora, 1998, p. 65-66; ISM III, p. 44-45. 3 IGBI 2, p. 256. 4 Al. Avram, op. cit. , p. 601. 11 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 cauza conflictelor dintre greci şi traci, ace ştia din urm ă jefuind periodic recoltele din teritoriul rural al cet ăţ ilor grece şti 1. Cetatea Histria, al c ărei port va începe s ă fie treptat închis din cauza colmat ării golfului Halmyris şi transform ării sale în sistemul lagunar actual Razelm-Golovi ţa-Zmeica-Sinoe, a fost for ţat ă s ă devin ă o cetate agricol ă, fapt ce a adus-o în contact direct cu locuitorii Dobrogei (ge ţi, traci etc.). Pe lâng ă aceste confrunt ări, sunt atestate peste tot în lumea vest-pontic ă momente de criz ă (recolte slabe – aforia ), înfiin ţarea de centre de distribuire a grânelor ( siton ía)2. Documentele amintesc lupte, „vremuri vitrege” dar nu precizeaz ă natura lor în mai toate cet ăţ ile grece şti (Callatis – ISM III 3, Istros – ISM I 12, 18, Tomis – ISM II 2, Mesembria – IGB I 2 316). La Mesembria, decretul IGBI 2 307, decret de proxenie, arat ă o în ţelegere ( omologia) între Mesembria şi regele trac Sadalas prin intermediul căreia s-au reglementat raporturi de colaborare între cele dou ă p ărţi. Îns ă cele mai semnificative sunt trei documente descoperite la Istros: un decret din secolul al III-lea a.Chr. care cinste şte 3 ambasadori care au fost trimi şi „în privin ţa ostatecilor” la „regele” Zalmodegikos (ISM I 8) şi dou ă decrete de la sfâr şitul aceluia şi secol (ISM I 15 şi o inscrip ţie inedit ă, aflat ă la Sofia). Prima inscrip ţie atest ă cum regele Zalmodegikos pretindea ostateci pentru a fi sigur c ă Istros va pl ăti tributul, cum dispunea de toate veniturile cet ăţ ii. Tocmai eliberarea ostatecilor, înapoierea veniturilor sunt cele dou ă fapte pentru care solii au fost recompensa ţi cu onoruri deosebite. Mai târziu, Rhemaxos, dinast get din stânga Dun ării, protector al cet ăţ ii Istros a pretins şi el tribut, abia apoi a intervenit izgonindu-i pe tracii lui Zoltes care jefuiau periodic teritoriul rural histrian 3. Titularul decretului ISM I 15, Agathokles al lui Antiphilos precum şi Meniskos al lui Theodoros (titularul decretului de la Sofia) sunt l ăuda ţi c ă i-au convins pe barbari (primul pe traci, al doilea pe skirii germanici) „s ă se retrag ă”. Exprimarea e eufemistic ă, cei care au redactat decretul dorind în realitate s ă ascund ă faptul c ă Istros î şi cump ăra cu bani grei supravie ţuirea. Agathokles a încheiat şi învoieli dar barbarii le-au înc ălcat 4. Al ături de aceste probleme, a ap ărut şi pirateria (un cuib de pira ţi cunoscut era Insula Şerpilor). Existau şi numeroase conflicte cu autohtonii de la

1 Ibidem , p. 602-603. 2 Ibidem . 3 Al. Avram, Gheorghe Vlad Nistor, Ap ărarea teritoriului în cet ăţ ile grece şti şi problema zonei pontice , în „SCIVA”, 33, 1982, 4, p. 365-376. 4 Al. Avram, în Istoria Românilor , p. 604. 12 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 grani ţele teritoriilor rurale, care agravau situa ţia demografic ă a cet ăţ ilor vest- pontice. Histria a ajutat de dou ă ori Apollonia împotriva du şmanilor. Prima oar ă în secolul al III-lea a.Chr. Callicrates la lui Callicrates cel care a dedicat la întoarcere un relief „Dioskourilor Salvatori” a condus o expedi ţie în ajutorul apollonia ţilor, iar a doua oar ă, Hegesagoras al lui Monimos (IGB I 2 388 bis – ISM I 64) amiral histrian, a intervenit în conflictul dintre Apollonia şi Mesembria, reluat dup ă dispari ţia regatului celt de la Tylis (cca. 218 a.Chr.). Apollonia a fost aproape distrus ă (a fost capturat ă statuia lui Apollo, templul zeului fiind distrus) 1. Exist ă şi tulbur ări interne (Apollonia secolul al IV-lea a.Chr.), Histria (decretul ISM I 18 vorbe şte despre revolte – tarachai )2. Mesembria, Odessos în secolul al II-lea a.Chr. (179 a.Chr.) au aderat la un tratat încheiat între Heracleea, Chersonessos (din Crimeea) şi regele Eumenes II al Pergamului, Ariarathes IV al Cappadociei, Prusias II al Bithyniei (alia ţi ai Romei) pe de o parte şi Pharnaces I pe de alt ă parte 3. Mesembria şi Apollonia sunt amintite de Livius (40, 58, 8) ca fiind în drumul bastarnilor care au f ăcut o incursiune în Macedonia f ără îns ă avea de suferit, nici la întoarcerea barbarilor din expedi ţie 4. Starea de instabilitate e atestat ă de prezen ţa a numero şi „binef ăcători” care au acceptat s ă gireze magistraturi care necesitau bani din propria avere. Astfel, Acornion din Dionysopolis (IGB I 2 13) accept ă să fie eponym, iar Hephaistion al lui Matris din Calatis a iertat Istros de o datorie veche de 16 ani, însumând 300 de stateri + 400 dobând ă. Aristagoras al lui Apaturios (ISM I 54) a fost de 3 ori agoranom şi a fost numit „ teichopoios ” (ziditor), pentru c ă a suportat refacerea zidului de incint ă al cet ăţ ii din propria avere. O constant ă a politicii externe a cet ăţ ilor grece şti era asigurarea unei protec ţii din partea puternicilor zilei, care în ultimii ani ai secolului al II-lea a.Chr. erau fie romanii, fie Mithridates al VI-lea, regele Pontului, care pentru prima oar ă era pe cale s ă unifice sub o singur ă st ăpânire întregul bazin al M ării Negre 5. Lichidarea de c ătre romani a Macedoniei ca stat elenistic (dup ă b ătălia de la Pydna (168 a.Chr.) şi transformarea acesteia în provincie roman ă (146 a.Chr.) au determinat cet ăţ ile grece şti s ă ţin ă seama de acest nou factor de putere. Colonii ca Maroneea, Cnidos, Byzantion, Abdera au încheiat „ foedera ” cu Roma, exemplul lor fiind urmat şi de Callatis un „ foedus ” p ăstrat fragmentar,

1 R.F. Hoddinot, Bulgaria in Antiquity , London & Tonbridge, Ernest Benn Limited, 1975, p. 41. 2 Al. Avram, op. cit. , p. 605. 3 IGB I 2, p. 81, 257. 4 V. Velkov, în Nessèbre , Sofia, Academie Bulgaire des Sciences, 1969, p. 18. 5 Al. Avram, op. cit. , p. 607. 13 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

în limba latin ă (unicul caz, celelalte exemple cunoscute în epoca elenistic ă fiind în limba greac ă)1. Acest document a fost datat fie înainte de r ăzboaiele cu Mithridates, fie dup ă primul r ăzboi mithridatic, în timpul lui Varro Lucullus, ba chiar şi în epoca lui Augustus. Alexandru Avram a reu şit, printr-o examinare detaliat ă a aspectelor juridice, contextului istoric şi particularit ăţ ilor lingvistice ale latinei textului, s ă demonstreze c ă tratatul a fost încheiat în 106-101 a.Chr. în ajunul războaielor mithridatice 2. Romanii doreau s ă aib ă alia ţi în zona Pontului Euxin dorind să preg ăteasc ă lupta cu regele Pontului care câ ştiga tot mai multe teritorii şi cet ăţ i de partea sa. Tratatul îns ă a r ămas f ără obiect întrucât coastele M ării Negre au fost pe deplin câ ştigate de regele Pontului. Nordul M ării Negre fusese ocupat de Mithridates înc ă din 105 a.Chr. Cet ăţ ile vest-pontice erau deja incluse în st ăpânirea regelui Pontului în anul declan şă rii primului r ăzboi mithridatic, 89 a.Chr. 3. Un decret din Apollonia Pontica (IGB I 2 392) în cinstea lui Epitynchanon, fiul lui Menekrates din Tarsos îl nume şte pe acesta „ comandant al o ştenilor trimi şi de Mithridates în temeiul alian ţei ”. Un decret contemporan de la Istros în cinstea lui Diogenes al lui Diogenes (originar dintr-o cetate care începe cu Am- ) îl prezint ă pe titular ca fiind strateg al cet ăţ ii .Deci contrar uzan ţelor, în situa ţii excep ţionale şi un str ăin era strateg „ trimis de acesta (Mithridates) strateg în ora şul nostru ”4. Sunt atestate emisiuni monetare (la Istros, Tomis, Callatis), stateri de aur mai ales, care dep ăş esc necesit ăţile economice, bani cu care Mithridates trebuia s ă-şi pl ăteasc ă solda ţii (mercenari) cu care spera s ă-i înfrâng ă pe romani. Pe baza unor învoieli, Mithridates instalase în mai toate cet ăţ ile vest-pontice garnizoanele sale. Nu e de mirare c ă romanii şi-au îndreptat aten ţia, atunci când au avut ocazia, şi înspre alia ţii regelui Pontului, cet ăţ ile vest-pontice. Paralel cu frontul principal deschis de L. Licinius Lucullus în Asia Mic ă, fratele lui vitreg, M.T. Varro Lucullus a desf ăş urat între 72-71 a.Chr. o campanie la finalul c ăreia a cucerit toate cet ăţ ile grece şti de pe coast ă (Eutropius VI 10: Apolloniam euertit; Calatim, Parthenopolim, Tomos, Histrum, Burziaonem (Bizonem) cepit . Observ ăm c ă Apollonia a fost distrus ă în timp ce ora şele celelalte au fost doar

1 Ibidem . 2 Ibidem , p. 608-609. 3 Ibidem ; IGB I 2, p. 50, 81, 257, 345. 4 Al. Avram, O. Bounegru, Mithridates al VI-lea Eupator şi coasta de vest a Pontului Euxin în jurul unui decret inedit de la Histria , în „Pontica”, 30, 1997, p. 155-165. 14 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

„luate”, „ocupate” 1. De şi Cassius Dio (XXXVIII, 10, 3) le considera cet ăţ i aliate , termenul nu putea fi folosit în accep ţiune tehnic ă. Cet ăţ ile au fost, în realitate, ocupate, m ărturie fiind inscrip ţiile de la Dionysopolis (IGB I 2 13) şi Mesembria (IGB I3 314, probabil şi 315) care atest ă existen ţa unor garnizoane romane care, desigur, trebuiau între ţinute. În 61-60 a.Chr. cet ăţ ile sprijinite de bastarni, sci ţi şi ge ţi (Dio Cassius XXXVIII, 10, 3) arat ă c ă în 28/29 a.Chr. stindardele lui Hybrida au fost găsite într-o fort ărea ţă getic ă) l-au învins lâng ă Istros pe proconsulul Macedoniei, C. Antonius Hybrida, punând cap ăt primei tentative romane de cucerire a cet ăţ ilor 2. Urm ătorul episod din via ţa politic ă a acestor cet ăţ i, men ţionat de surse, este distrugerea unora dintre ele de c ătre regele get Burebista. Burebista a avut rela ţii cu cetatea Dionysopolis care l-a trimis într-o ambasad ă pe Acornion titularul decretului IGB I 2 13, la acesta. Acest binef ăcător al patriei sale a fost şi sol al lui Burebista la Pompei, aflat în plin r ăzboi civil cu Caesar. Decretul datat în 48 a.Chr. atest ă, al ături de un pasaj din Apian ( Bellum Civile II, 51), c ă toate cet ăţ ile grece şti îl sus ţineau pe Pompeius. Întrebarea „ce l-a determinat pe Burebista s ă atace ora şele vest-pontice” îşi poate g ăsi un r ăspuns care s ă împace toate sursele, acela c ă, dup ă moartea lui Pompeius, temându-se ca aceste cet ăţ i s ă nu se apropie de Caesar, Burebista le-a cru ţat pe acelea ce i s-au supus de bun ă voie (Tyras, Tomis, Callatis, Dioysopolis, Apollonia) şi le-a asediat şi distrus pe cele ce i s-au opus: Istros, Olbia, Odessos, Mesembria. Distrugerile au fost violente a şa cum atest ă s ăpăturile de la Istros (zona sacr ă). O list ă a eponimilor de la Odessos ( IGB I 2 46) îi men ţioneaz ă pe cei ce au de ţinut preo ţia „ dup ă revenire ” . Aristagoras al lui Apaturios din Histria a oferit bani din averea sa pentru refacerea zidurilor 3. Dup ă aproximativ dou ă decenii de pace, Dobrogea va cunoa şte ac ţiunile lui Marcus Licinius Crassus. Acesta vine în sprijinul denthele ţilor , alia ţi ai poporului roman, ataca ţi de bastarni. Ajutat de un rege get, Rholes, Crassus îi înfrânge pe al ţi regi ge ţi Dapyx şi Zyraxes, l ăsând Dobrogea sub st ăpânirea lui Rholes, devenit rege clientelar. Cet ăţ ile grece şti nu au fost îns ă ocupate. Acest lucru e atestat de faptul c ă înving ătorul Crassus şi-a

1 Maria B ărbulescu, Livia Buzoianu, Tomisul în lumina izvoarelor literare antice, în Din istoria Europei Romane , volum coordonat de Sever Dumitra şcu, Oradea, Universitatea din Oradea, 1995, p. 64-65. 2 Al. Avram, în Istoria Românilor ¸ p. 611. 3 Ibidem , p. 612. 15 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 proclamat triumful „asupra Traciei şi ge ţilor” ( ex Thraecia et Geteis ), f ără a aminti nimic de cet ăţ ile din Pontul Stâng. Includerea lor în st ăpânirea Romei ar fi fost un act mult mai prestigios în plan politic şi personal al generalului roman, decât triumful „ asupra Traciei şi ge ţilor ”1. Cet ăţ ile nu au fost incluse în st ăpânirea Romei pân ă în secolul I p.Chr. În anii 3/2 a.Chr., Publius Vinicius a condus o campanie în zona pontic ă, prilej cu care a fost onorat la Callatis ca pátron (ISM III 57). Cet ăţ eanul Ariston al lui Ariston a fost onorat ca „al doilea întemeietor la Callatis”. Acest titlu era acordat celor ce ob ţineau privilegii deosebite pentru cet ăţ ile lor. Cele dou ă decrete sunt foarte apropiate unul de altul putând fi puse în rela ţie direct ă2. E posibil ca acum, str ăvechiul „foedus callatian” s ă fi fost reconfirmat de P. Vinicius cet ăţ ii reprezentate de Ariston, ocazie cu care o copie a sa s ă fie executat ă dup ă documentul din arhiv ă şi expus ă în „agora” în limba latin ă ca act de curtoazie fa ţă de noii st ăpâni, înso ţit ă de o traducere în greac ă pentru uzul localnicilor. Aceasta poate fi o explica ţie de ce acest foedus (ISM III 1) este unicul din lumea elenistic ă p ăstrat în limba latin ă (în celelalte cazuri, foedera erau în limba greac ă). În anul 8 p.Chr. Ovidiu, exilat la Tomis, scria c ă acest teritoriu „se afla de pu ţin ă vreme sub autoritate ausonian ă (roman ă)”: „ haec est Ausonio sub iure novissima uisque / haeret in imperii margine terra tui ” (Tristia II 199-200) 3. Opera ţiunile conduse de P. Vinicius şi episodul onor ării lui la Callatis pot fi puse în leg ătur ă direct ă cu instaurarea domina ţiei romane asupra întregului litoral occidental al Pontului Euxin, care poate fi datat ă în anii 3/2 a.Chr., dar nu mai târziu de anul 8.p.Chr., anul releg ării lui Ovidius la Tomis. Callatis era civitas foederata , iar celelalte cet ăţ i aveau un statut inferior de „ civitates liberae et immunes ”4. Nu este sus ţinut ă de eviden ţa epigrafic ă afirma ţia c ă ora şele grece şti ar fi intrat sub autoritatea roman ă sub forma unei comunit ăţ i. Comunitatea „Pentapolis ” sau „ Hexapolis ” (în func ţie de absen ţa sau prezen ţa Mesembriei, în diferite perioade în aceast ă comunitate) a fost înfiin ţat ă (s-a constituit) ca un organism menit a între ţine cultul imperial în epoca imperial ă şi nu în epoca elenistic ă, a şa cum au încercat s ă arate unii exege ţi. Romanii vor domina regiunea pân ă în secolul VII p.Chr., oferindu-le coloniilor grece şti o protec ţie mult mai solid ă decât aceea a preceden ţilor st ăpâni ai Pontului Stâng. Grecii au men ţionat ei în şişi momentul instaur ării

1 Ibidem , p. 613. 2 Ibidem. 3 Ibidem , p. 614. 4 Ibidem , p. 615. 16 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 controlului roman. Istros a fost „a doua oar ă întemeiat ă” (dou ă inscrip ţii de la Istros, ISM I 191 şi 193 prezint ă formula a doua întemeiere a ora şului ), în timp ce o inscrip ţie de epoc ă imperial ă de la Tyras vorbe şte de era nou ă a cet ăţ ii , cronologia f ăcându-se atât dup ă eponim, cât şi dup ă consulii romani. Documentele epigrafice atest ă pe deplin supravie ţuirea magistraturilor şi institu ţiilor din epoca autonomiei (foarte multe inscrip ţii analizate de noi sunt din epoca imperial ă, mai ales la Tomis, Dionysopolis, Odessos). Grecii traduceau demnit ăţ ile romane în limba lor, cu termeni care desemnau magistraturi din epoca autonomiei, încuraja ţi de puterea roman ă, care vedea în acesat ă m ăsur ă o modalitate de a dismula dependen ţa cet ăţ ilor. Grecii utilizau aceast ă practic ă pentru a câ ştiga bun ăvoin ţa noilor st ăpâni 1. Retragerea st ăpânirii romane din Dobrogea, în 602 p. Chr., a fost urmat ă de invazia avarilor care a pus cap ăt evoluiei politice a cet ăţ ilor grece şti vest-pontice.

Abrevieri :

IGB I 2 Inscriptiones Graecae in Bulgaria Repertae , vol. I, editio altera, edit. G. Mihailov, 1972. ISM I Inscrip ţiile din Scythia Minor , vol. I, editor D.M. Pippidi, Bucure şti, 1983. ISM II Inscrip ţiile din Scythia Minor , vol. II, editor Iorgu Stoian, Bucure şti, 1987. ISM III Inscriptions de Scythie Mineure , vol. III, editeur A. Avram, Bucarest-Paris, 1999.

1 Lucian Amon, Florian Olteanu, Considerations concernant le culte et la magistrature de l’eponyme dans les cites ioniennes de la cote ouest de la Mer Noire , în „Analele Universit ăţ ii din Craiova”, Seria Istorie, 9, 2004, p. 21-25; iidem, Considerations about the correspondances between the Roman military magistracies and the Greek titles in the inscriptions from the eastern provinces of the Roman Empire , în „Analele Universit ăţ ii din Craiova”, Seria Istorie, 9, 2004, p. 184-186. 17 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

18 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

REZULTATELE PRELIMINARII ALE CERCET ĂRILOR ARHEOLOGICE DE LA SUCIDAVA (JUDE ŢUL OLT). CAMPANIA 2012

Petre Gherghe *, Lucian Amon ** , Mirela Cojoc *** , Ştefan Vasili ţă ****

LES RÉSULTATS PRÉLIMINAIRES DES FOUILLES ARCHÉOLOGIQUES DE SUCIDAVA (DÉPARTEMENT DE L’OLT). LA CAMPAGNE DE L’ANNÉE 2012 Résumé

Pendant les dernières recherches archéologiques, menées dans l’intérieur de la forteresse romano-byzantine, nous avons découvert, dans la cassette C8, les restes d’une modeste maison datée entre la fin du IIIe siècle et le début du IVe siècle (le foyer, avec son cendrier, et une partie du plancher en terre battue). Probablement, elle a été détruite et nivelée dans le contexte des travaux édilitaires de Constantin le Grand. Dans la cassette C18 nous avons découvert des nombreux fragmentes de poterie geto- dace et une couche massive de cendres, qui provient d'une superstructure en bois, brûlé.

Cuvinte cheie : Sucidava , cetate , locuin ţă , nivel roman târziu Mots-clefs : Sucidava , forteresse , maison , niveau romain tardive

Cercet ările arheologice s-au desf ăş urat între 3-12 iulie 2012 în zona central ă din interiorul cet ăţ ii romano-bizantine, denumit ă Suprafa ţa 2002 (fig. 1), fiind realizate de un colectiv format din Petre Gherghe – responsabil de şantier (Universitatea din Craiova), Lucian Amon (Universitatea din Craiova), Mirela Cojoc (Muzeul de Arheologie şi Etnografie Corabia), Ştefan Vasili ţă (Institutul de Arheologie Bucure şti), al ături de Constantin C. Petolescu

* Prof. univ. dr., Facultatea de Drept şi Ştiin ţe Administrative, Departamentul de Istorie şi Rela ţii Interna ţionale, Universitatea din Craiova, str. A.I. Cuza, nr. 13, cod po ştal 200585, Dolj, tel. 0251/419900, e-mail: [email protected] ** Conf. univ. dr., Facultatea de Drept şi Ştiin ţe Administrative, Departamentul de Istorie şi Rela ţii Interna ţionale, Universitatea din Craiova, str. A.I. Cuza, nr. 13, cod po ştal 200585, Dolj, tel. 0251/419900, e-mail: [email protected] *** Muzeograf, Muzeul de Arheologie şi Etnografie Corabia, Str. Cuza Vod ă, nr. 65, Corabia, Olt, tel. 0249/561364, e-mail: [email protected] **** Drd., Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Bucure şti, str. Henri Coand ă, nr. 11, sector 1, e-mail: [email protected] 19 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

(Institutul de Arheologie Bucure şti) şi Onoriu Stoica (Societatea Numismatic ă Român ă, Sec ţia Craiova). Datorit ă perioadei scurte şi a for ţei de lucru reduse 1, au fost efectuate investiga ţii doar în casetele C1, C8, C9, C17 şi C18, situate în nordul suprafe ţei respective. Rezultate notabile, care vor fi prezentate în continuare, au fost înregistrate doar în casetele C8, C9 şi C18 (fig. 2). Obiectivul campaniei 2012 a vizat continuarea cercet ărilor din anul precedent, care atinseser ă adâncimea maxim ă în caseta C9, la -2,00 m, unde fusese surprins nivelul dacic târziu (sec. I a.Chr. - sec. I p.Chr.), în care fuseser ă descoperite o vatr ă dacic ă ritual ă cu decor şi o alt ă vatr ă, distrus ă înc ă din antichitate. În continuare vom prezenta rezultate mai importante din actuala campanie, grupate pe casetele în care ele au fost înregistrate. Caseta C8 , la adâncimea de 1,90 m au fost identificate urmele unei locuin ţe modeste, care, din punct de vedere stratigrafic, apar ţine perioadei cuprins ă între sfâr şitul sec. III şi primele decenii ale sec. IV. Ea pare s ă fi fost dezafectat ă şi nivelat ă la cap ătul acestei perioade, probabil în contextul lucr ărilor edilitare din epoca constantinian ă. De aceea, elementele p ăstrate din structura sa sunt extrem de pu ţine. În primul rând se remarc ă o vatr ă de foc cu form ă dreptunghiular ă, orientat ă nord-sud şi realizat ă din lut ars la ro şu (fig. 3). Dimensiunile sale observabile sunt de 1,00 x 0,60 m, dar nu este exclus ca ea s ă continue şi dincolo de profilul sudic al casetei. De-a lungul laturilor, vatra pare s ă fi fost mărginit ă de câte un şir de pietre mari de râu, par ţial deranjate în prezent. În jurul s ău se observ ă mai multe fragmente de c ărămizi romane a şezate în dung ă, al c ăror amplasament pare a sugera existen ţa unor aliniamente. În cap ătul nord-vestic al vetrei este amplasat ă groapa care o deservea. Aceasta are forma oval ă, cu diametrul maxim de 1,30 m şi o adâncime de 0,40 m. În umplutura gropii, sub un „capac” alc ătuit din resturi de c ărămid ă care provin probabil de la nivelarea locuin ţei, se remarc ă, pe lâng ă mult ă cenu şă , melci, oase calcinate de animale, buc ăţ i de lutuial ă şi câteva mici fragmente de ceramic ă roman ă. La nord de vatra descris ă s-a p ăstrat o mic ă por ţiune din podeaua locuin ţei. Ea a fost amenajat ă dintr-un strat de p ământ cu grosimea de cel pu ţin 8 cm, care apare sub forma unei lutuieli compacte, de culoare g ălbuie, plasat ă peste un strat de pietri ş de râu. Pe suprafa ţa podelei s-a constatat prezen ţa unei alte gropi menajere, dar de dimensiuni mult mai mici (diametru maxim 0,35 m), în care a fost descoperit ă cenu şă şi gura unei amfore romane (fig. 4).

**** Doctorand, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Bucure şti, str. Henri Coand ă, nr.11, sector 1, e-mail: [email protected] 1 Săpătura a fost realizat ă de studen ţii de la Specializarea Istorie, Universitatea din Craiova, în cadrul programului de practic ă arheologic ă (fig. 6). 20 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Pentru a completa informa ţiile de ordin stratigrafic, la vest de zona ocupat ă de urmele locuin ţei descrise mai sus, în aceea şi caset ă a fost practicat un sondaj de control cu l ăţ imea de 2,60 m şi l ăţ imea de 1,00 m, orientat N-S, care a atins adâncimea maxim ă de 2,70 m. El a confirmat c ă locuin ţa în discu ţie suprapune un nivel dacic, atestat în perimetrul sondajului prin fragmente ceramice lucrate cu mâna şi decorate cu butoni sau cu brâuri alveolate. Sub acesta, la -2,70 m a fost sesizat un alt nivel, din care ne-a re ţinut aten ţia un fragment provenit din buza unui vas hallstattian cu pasta neagr ă, lustruit pe ambele fe ţe, şi o mic ă cute din piatr ă. Caseta C9 . A fost demontat ă vatra cu decor, dezvelit ă în campania precedent ă, la o adâncime de aproximativ 2,00 m. În jurul acesteia, în acela şi nivel, au fost descoperite mai multe fragmente ceramice dacice lucrate cu mâna. Caseta C18 . Deoarece pe aproximativ dou ă treimi din suprafa ţa casetei săpătura din campaniile anterioare s-a oprit pe nivelul unui pavaj din epoca paleobizantin ă (sec. VI p.Chr.), în anul 2012 ea s-a limitat la spa ţiul din treimea nordic ă a casetei în discu ţie, unde a ajuns la adâncimea de 2,00 m. Aici au fost sesizate urmele unei masive nivel ări în care s-au conservat numeroase fragmente ceramice lucrate cu mâna şi decorate cu butoni şi brâuri alveolate. Sub aceasta s-a constatat prezen ţa unui strat masiv de cenu şă , în care se observ ă urmele provenite de la o suprastructur ă de lemn incendiat ă. În stratul respectiv a fost descoperit ă şi o moned ă, din p ăcate total distrus ă datorit ă arderii intense la care a fost supus ă şi a oxid ării. Deoarece s ăpătura s-a oprit la adâncimea men ţionat ă, nu ne putem pronun ţa deocamdat ă cu certitudine asupra tipului de construc ţie a c ărei incendiere a generat aceast ă acumulare de cenu şă .

Catalog

Obiecte din metal - Dou ă verigi din bronz, pentru conexiunea pl ăcu ţelor de lorica sqamata martor C17-C8, -1,25 m) - Moned ă de bronz foarte oxidat ă, distrus ă la cur ăţ ire; dup ă modul pare a data din sec. IV (C8, □3c, -1.80 m). - Moned ă de bronz emis ă de împ ăratul Probus (C18, □1a, - m). - Moned ă de bronz greu lizibil ă (C17, □1c, - 1,05 m). - Moned ă (?) de bronz puternic ars ă, ilizibil ă nivel dacic (C18, □1b, -2,00 m). - Cui din fier, fragmentar, lung. 3,4 cm (C8, □1a, -1,95 m).

Obiecte din ceramic ă - Fragment de c ărămid ă ştampilat ă cu textul LV[Macedonica] (C18, □1a, - m).

21 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

- Fragment de ţigl ă ştampilat ă cu textul VAR[INIA] (martor C8-C17, - m). - Cap ăt de conduct ă cu urme de mortar (C18, □1c, - 1,30 m). - Greutate pentru plasa de pescuit, form ă tronconic ă ( nivel dacic C18, □1-2b, - 1,90 m).

Obiecte din os şi corn - Vârf de corn t ăiat la baz ă, lung. 7 cm (C1, □3b, -1,70 m). - Spatul ă (?) din os, lung. 8,7 cm, lat. 4,3 cm, gros. 1,5 mm (C18, □1b, -2,00 m).

Obiecte din piatr ă - Cute (?), lung. (C8, □1b, -2,70 m). - Greutate de pescuit realizat ă prin reutilizarea unei buc ăţ i de piatr ă calcaroas ă, lung. 14 cm, lat. 11 cm.

În concluzie, cele mai recente cercet ări efectuate în interiorul cet ăţ ii romano-bizantine de la Sucidava au condus la completarea informa ţiilor existente şi culegerea unor noi date referitoare la locuirea din etapa roman ă timpurie, de la finele sec. III – începutul sec. IV p.Chr. (o nou ă locuin ţă , prev ăzut ă cu vatr ă şi dou ă gropi menajere), cât şi la urmele de factur ă geto- dac ă.

Fig.1 Amplasamentul Suprafe ţei 2002

22 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Fig.2 Casetele cercetate în campania 2012

Fig. 3 Vatr ă şi groap ă menajer ă (C8)

23 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Fig. 4 Groap ă menajer ă (C8)

Fig. 5 Nivel de incendiu (C18)

24 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Fig. 6 Participan ţi la cercet ările din anul 2012

25 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

26 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

OPINII ISTORIOGRAFICE PRIVIND EPOCA MODERN Ă TIMPURIE

Constan ţiu Dinulescu *

HISTORIOGRAPHICAL OPINIONS ON THE EARLY MODERN AGE Abstract

In this article, the author approaches on the issues that define the concept of The Early Modern Age/Premodernity, which had imposed during the last decades, as a new concept, agreed in both European and Romanian historiography. Also, in this article are presented the opininions of some of the most important Romanian and foreign historians, as well as the arguments that characterizes and defines the concept that we study.

Cuvinte cheie : Epoc ă modern ă timpurie , premodernitate , istoriografie , periodizare , metodologia cercet ării . Key words : Early Modern Age , Premodernity , historiography , periodization , research methodology

1. Modernizarea. Delimit ări conceptuale În istoriografia româneasc ă, dar şi în cea european ă, conceptului de modernizare i-a fost acordat ă aten ţia cuvenit ă datorit ă complexit ăţ ii termenului, dar şi opiniilor variate ce îl definesc 1.

* Conf. univ. dr., Facultatea de Drept şi Ştiin ţe Administrative, Departamentul de Istorie şi Rela ţii Interna ţionale, Universitatea din Craiova, str. A.I. Cuza, nr. 13, cod po ştal 200585, Dolj, tel. 0251/419900, e-mail: [email protected] 1 De re ţinut, între altele, urm ătoarele: Matei C ălinescu, Cinci fe ţe ale modernit ăţ ii. Modernism. Avangard ă. Decaden ţă . Kitsch. Postmodernism , traducere de Tatiana P ătrulescu şi Radu Ţurcanu, postfa ţă de Mircea Martin, Bucure şti, Editura Univers, 1995; R ăzvan Theodorescu, Civiliza ţia românilor între medieval şi modern. Orizontul imaginii (1550-1800) , vol. I, Bucure şti, 1987; Camil Mure şanu, Europa Modern ă. De la Rena ştere la sfâr şitul de mileniu , Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1997; Bogdan Murgescu (coord.), Romania and Europe Modernisation. As Temptation, Modernisation As Threat , afterword by Bodo von Borries, Bucure şti, ALLFA, Edition Korber-Stiftung, 2000; idem, O alternativ ă la periodizarea tradi ţional ă: epoca modern ă timpurie , în „Studii şi articole de istorie”, LXVI, Bucure şti, Editura Curtea Veche, 2001, p. 5-18; Lucia Popa, Secolele XVII-XVIII: În c ăutarea Europei moderne , în Miscellanea in honorem. Radu Manolescu emerito , Bucure şti, Editura Univers, 1996, p. 258-267; eadem, Premodernitatea sau redescoperirea şi reinventarea Europei , în „Studii şi articole de istorie”, LXVI, Bucure şti, Editura Curtea Veche, 2001, p. 19-26; Alexandru-Florin Platon, Tipologii europene ale moderniz ării. O compara ţie între spa ţiul ortodox şi cel catolic-protestant , în Continent , revist ă de dialog cultural Est-Vest, nr. 2-4, iulie- 27 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Toate acestea se reg ăsesc cu certitudine, în faptul c ă, înc ă din secolul al V-lea d.Hr., când acest termen „modern” se reg ăsea în epistolele papei Gelasius, reprezentan ţii disciplinelor socio-umane nu au ajuns la un consens privitor la definirea acestuia. Însemnând, în limbajul cotidian actualizat, „adus la zi”, recent, contemporan, termenul de modern a constituit o tem ă de dezbatere acerb ă, mai ales, în viziunea istoricilor care au fost chema ţi s ă se exprime asupra unei perioade, ce se va numi epoca modern ă în istoria Europei şi a lumii. Evul Mediu a fost urmat, fire şte, de a şa-numita epoc ă modern ă, numai c ă delimitarea cronologic ă a acesteia a determinat opinii controversate ale celor care au cercetat istoria acelor vremuri. Dac ă istoriografia marxist ă a tran şat ferm delimitarea cronologic ă a epocii moderne, situând-o la 1642, când în Anglia izbucnea revolu ţia burghez ă, anterior au existat mai multe propuneri pentru aceasta. De exemplu, Christopher Keller opina c ă, anul 1517, reprezenta epoca nou ă asimilat ă celei moderne. Dar au existat şi alte propuneri, cum ar fi: descoperirea Americii de c ătre Cristofor Columb – 1492, începutul r ăzboaielor italiene – 1494 sau, alegerea ca împ ărat a lui Carol Quintul 1. Încerc ările istoriografiei române şti de a r ăspunde coerent imperativelor cercet ării ştiin ţifice privind periodizarea istoriei nu au ajuns, într-un final, la o concluzie care ar putea fi considerat ă definitiv ă şi imuabil ă. De şi, nu ne propunem s ă dezbatem, pe larg, toate încerc ările de a clasifica, într-un fel, epoca modern ă, vom enumera, totu şi, câteva dintre acestea, pe care le consider ăm reprezentative pentru a ne face o imagine completă asupra termenului supus discu ţiei. Preocup ări privind începutul epocii moderne în istoria românilor, le identific ăm înc ă de la umani ştii italieni, care, preocupa ţi de relevarea rolului cultural în evolu ţia societ ăţ ii au propus împ ărţirea istoriei în trei mari perioade –

decembrie 1999, p. 149-157; Cristian Ploscaru, Modernizarea societ ăţ ii române şti. Considera ţii privind actualitatea unui concept istoriografic , în Victor Spinei, Gh. Cliveti (eds.), Historia sub specie aeternitatis. In honorem magistri Alexandru Zub , Bucure şti-Br ăila, Editura Academiei Române, Editura Istros, 2009, p. 189-199; Marcel Gauchet, Dezvr ăjirea lumii. O istorie politic ă a religiei , traducere de Vasile Tonoiu, Bucure şti, Editura Ştiin ţific ă, 1995; Paul Hazard, Criza con ştiin ţei europene (1680-1715) , Bucure şti, Editura Univers, 1973; Immanuel Wallerstein, Sistemul mondial modern. Agricultura capitalist ă şi originile economiei mondiale europene în secolul al XVI-lea , vol. I-II, traducere de Dorel Abraham, Ilie B ădescu şi Marcel Ghibernea, Bucure şti, Editura Meridiane, 1992; Max Weber, Etica protestant ă şi spiritul capitalismului , traducere de Ihor Lemnij, postfa ţă de Ioan Mih ăilescu, Bucure şti, Editura Humanitas, 1993. 1 Vezi, pe larg, excelentul studiu al istoricului Bogdan Murgescu, intitulat, O alternativ ă la periodizarea tradi ţional ă: epoca modern ă timpurie , în „Studii şi articole de istorie”, LXVI, Bucure şti, Editura Curtea Veche, 2001, p. 5-18, înso ţit de o bibliografie european ă cuprinz ătoare şi edificatoare. 28 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 antic ă, medieval ă şi modern ă. Nu a fost neglijat ă deloc, nici Rena şterea, care prin consecin ţele sale culturale a facilitat trecerea la lumea modern ă. Descoperirea tiparului de c ătre Johanes Gutenberg, în a doua jum ătate a secolului al XV-lea, a deschis o nou ă etap ă în evolu ţia istoric ă a omenirii, eveniment ce a prilejuit, câteva secole mai târziu, lui Gordon McLuhan ocazia să publice o carte dedicat ă exclusiv impactului pe care l-a avut tiparul asupra societ ăţ ii 1. În viziunea istoricilor marxi şti, în fruntea c ărora se aflau cei sovietici, revolu ţia englez ă reprezenta începutul epocii moderne, anul 1642, fiind considerat concret, drept borna cronologic ă ce delimita sfâr şitul Evului Mediu. Argumenta ţia acestora s-a dovedit a fi, totu şi, şubred ă, deoarece revolu ţia englez ă nu a fost una de anvergur ă european ă, şi nici nu a influen ţat pr ăbu şirea regimurilor feudale în Europa apusean ă, a şa cum a demonstrat istoricul Bogdan Murgescu, într-un studiu publicat în anul 2001 2. De altfel, au existat istorici 3 de forma ţie marxist ă, care sus ţineau c ă secolul al XVI-lea a reprezentat începutul epocii moderne în istoria românilor. Un punct de vedere asem ănător l-a avut şi Immanuel Wallerstein 4, care considera c ă, în secolul al XVI-lea, s-a afirmat economia capitalist ă şi s-a constituit sistemul mondial modern, legând practic, Lumea Nou ă de Europa. Exprimându-se asupra acestei chestiuni, Fernand Braudel a subliniat c ă „originile capitalismului sunt mult mai vechi şi c ă, secolul al XVI-lea nu marcheaz ă, din acest punct de vedere, un moment de ruptur ă în istoria lumii” 5.

2. Anii 1500-1800 – ca perioad ă distinct ă între Evul Mediu şi epoca modern ă Este evident faptul c ă, cele trei secole care urmeaz ă anului 1500, definesc într-un mod elocvent, na şterea unei epoci care nu mai întrune şte întru- totul atributele vechilor rânduieli medievale, dar nici nu poate fi catalogat ă (clasificat ă), f ără nicio rezerv ă, drept epoc ă modern ă. De aceea, analizând cu temeinicie acest interval temporal, unii istorici l-au identificat a fi o perioad ă distinct ă între Evul Mediu şi Epoca Modern ă. Unul dintre argumentele acestei situ ări a ceea ce avea s ă se numeasc ă epoca modern ă timpurie , o reprezint ă chiar observa ţiile, de altfel pertinente, enun ţate de „patriarhul filosofilor” –

1 Gordon McLuhan, Galaxia Gutenberg. Omul şi era tiparului , Bucure şti, 1975. 2 Vezi Bogdan Murgescu, art. cit ., p. 8-10. 3 Este vorba despre istoricii Andrei O ţetea şi Vasile Cristian. Primul a sus ţinut o comunicare ştiin ţific ă la Congresul Interna ţional de Ştiin ţe istorice de la Stockholm, iar cel de-al doilea s-a exprimat, pe larg, într-un articol, publicat la Ia şi şi intitulat: Considera ţii privind începutul epocii moderne în istoria universală, în Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol”, XV (1978), p. 403-413. 4 Apud Bogdan Murgescu, art. cit ., p. 16, nota 17. 5 Ibidem , p. 10. 29 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Voltaire, înc ă din a doua jum ătate a secolului al XVIII-lea, care au fost folosite, mai târziu, ca posibil ă argumenta ţie pentru a justifica o nou ă alternativ ă la periodizarea tradi ţional ă1. Pentru a sublinia caracterul înc ă actual al unora dintre ideile expuse, red ăm în continuare un fragment din argumenta ţia eruditului iluminist francez: „A ş vrea s ă se înceap ă un studiu serios al istoriei din timpul cand aceasta devine cu adev ărat interesant ă pentru noi: mi se pare c ă aceasta este pe la sfâr şitul secolului al XV-lea. Tiparul care este inventat în acea vreme o face mai pu ţin nesigur ă. Europa î şi schimb ă fa ţa; turcii în expansiune izgonesc literele şi artele frumoase (les Belles-Lettres) de la Constantinopol; ele înfloresc în Italia; ele se stabilesc în Fran ţa; ele vor şlefui Anglia, Germania şi Nordul. O nou ă religie separ ă jum ătate din Europa de obedien ţa fa ţă de pap ă. Un nou sistem politic se statornice şte. Cu ajutorul busolei se face ocolul Africii; şi se negu ţă tore şte cu China mai u şor decât de la Paris la Madrid. America este descoperit ă; este subjugat ă o lume nou ă, iar a noastr ă este schimbat ă cu totul... Iat ă istoria care trebuie cunoscut ă de toat ă lumea. Banii cu care noi ne procur ăm hrana, mobilele, nevoile, noile pl ăceri, totul de aminte şte în fiecare zi c ă America şi Marile Indii, şi, în consecin ţă , toate p ărţile întregii lumi, sunt reunite de dou ă secole şi jum ătate prin str ădania p ărin ţilor no ştri” 2. Contrar opiniilor exprimate de Voltaire, au fost şi puncte de vedere diferite, ca de exemplu, cel exprimat de istoricii Bartolome şi Lucille Bennasar, care avanseaz ă ideea c ă de-abia la 1520, prin circumnaviga ţia lumii, înso ţit ă de alte evenimente cu caracter politic, economic, social şi religios, se poate afirma că s-au instaurat timpurile noi 3. Evolu ţiile economice, dar şi cele social-politice, precum şi marile transform ări înregistrate de-a lungul celor trei secole îi îndrept ăţ esc pe istorici să considere c ă perioada cuprins ă între anii 1500-1800, este „o epoc ă istoric ă distinct ă, relativ omogen ă şi unitar ă în interiorul s ău, şi totodat ă, deosebit ă fa ţă de evul mediu propriu-zis, cât şi fa ţă de secolul al XIX-lea (epoca modern ă propriu-zis ă). Prin conven ţie, aceast ă perioad ă tinde s ă fie numit ă epoca modern ă timpurie 4. Tr ăsăturile generale ale acesteia au fost subliniate de istoricul german Rudolf Vierhaus, care aprecia urm ătoarele: „persistan ţa unui peisaj dominat de agricultur ă şi de via ţa rural ă, cu unele regiuni me şte şug ăre şti şi cu o lent ă îndesire a re ţelei de oraşe şi c ăi de comunica ţie; – un mod de via ţă determinat de hrana limitat ă, recolte ratate, epidemii şi r ăzboaie; domina ţia social ă a propriet ăţ ii funciare, domina ţia politic ă a nobilimii, ascensiunea economic ă a unor p ărţi ale burgheziei urbane şi ascensiunea profesional ă a elitelor burgheze

1 Ibidem , p. 11-13. 2 Ibidem , p. 11. 3 Ibidem. 4 Ibidem , p. 11-12. 30 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 func ţionale; – afirmarea suveranit ăţ ii statale fa ţă de exterior şi a monopolului exercit ării violen ţei în interior în cazul statelor monarhice, care îns ă, chiar şi atunci când reu şesc s ă limiteze puterea politic ă a st ărilor privilegiate, îng ăduie păstrarea drepturilor speciale şi a institu ţiilor regionale şi de st ări, men ţinând astfel arm ătura societ ăţ ii privilegiilor de st ări; – raportul dintre orientarea spiritual ă şi cea lumeasc ă este determinat de biserica de stat, formarea confesiunilor şi a sectelor, tensiunea dintre disciplina ecleziastic ă şi pio şenia popular ă, monopolul educa ţional al bisericii, critica ştiin ţific ă şi mi şcările de reform ă din interiorul bisericii; expansiunea transoceanică a puterilor europene, geneza comer ţului mondial şi a unor conflicte militare globale, formarea diploma ţiei interna ţionale, a unui drept codificat al popoarelor şi a unui practicat ius publicum europaeum ; înflorirea ştiin ţei moderne, a criticii filosofice, istorice şi literare, şi a teoriilor ra ţiunii de stat; – crescânda alfabetizare şi apari ţia spa ţiului public de comunicare” 1. Ca o concluzie la cele expuse pân ă aici, trebuie s ă re ţinem faptul c ă intervalul de timp cuprins între anii 1500-1800 este unul total diferit atât de Evul Mediu anterior, cât şi fa ţă de epoca modern ă propriu-zis ă. Dac ă încerc ăm s ă aplic ăm realit ăţ ilor istoriei românilor aceea şi abordare folosit ă pentru istoria Europei de Apus, vom constata c ă au existat încerc ări de plasare a începutului epocii moderne la jum ătatea secolului al XVII-lea, chiar la marele istoric A.D. Xenopol 2, în secolul al XIX-lea, pentru ca, mai târziu, în anii 1960, anul 1848 s ă fie borna de început propus ă de autorii tratatului de istorie a românilor 3. În anii ’70, un alt important eveniment al istoriei noastre, revolu ţia de la 1821, condus ă de Tudor Vladimirescu, a fost nominalizat ă ca început al epocii moderne 4. Zece ani mai târziu, istoricul R ăzvan Theodorescu 5 a formulat explicit ideea existen ţei şi în istoria românilor, a unei perioade distincte, încadrat ă cronologic între anii 1500-1800 (1830). La rândul s ău, academicianul Ştefan Ştef ănescu „de şi nu folose şte explicit termenul de epoc ă modern ă timpurie , propune implicit, o perioad ă intermediar ă între Evul Mediu şi epoca modern ă propriu-zis ă”6. O alt ă opinie istoriografic ă referitoare la perioada de referin ţă 1500- 1800, este formulat ă – dar sub termenul de premodernitate – de Lucia Popa 7, con ţinutul articolului publicat în Studii şi articole de istorie, având elemente de

1 Ibidem , p. 13. 2 A.D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traian ă, edi ţia a IV-a, vol. III, Bucure şti, 1988, p. 531. 3 Istoria României , vol. III, Bucure şti, 1964, p. 591. 4 Andrei O ţetea (coordonator), Istoria românilor , Bucure şti, 1970. 5 R ăzvan Theodorescu, Civiliza ţia românilor între medieval şi modern. Orizontul imaginii (1500-1800) , vol. I, Bucure şti, 1987, p. 5-35. 6 Bogdan Murgescu, art. cit ., p. 15. 7 Lucia Popa, art. cit ., p. 19-26. 31 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 convergen ţă cu ceea ce sus ţine Bogdan Murgescu, cel care prefer ă termenul de epoc ă modern ă timpurie. Dincolo de terminologia folosit ă pentru a demonstra, de fapt, acela şi con ţinut şi acelea şi tr ăsături caracteristice acestei perioade distincte, observ ăm o dificultate evident ă de a se realiza consensul cercet ătorilor acestei epoci de mare importan ţă în dezvoltarea ulterioar ă a societ ăţ ii europene. Într-o lucrare recent ă, de mare consisten ţă istoriografic ă, istoricul ie şean Alexandru-Florin Platon, analizeaz ă comparativ Apusul şi R ăsăritul continentului nostru, din perspectiva emergen ţei modernit ăţ ii în Europa 1. Autorul precizeaz ă, înc ă de la început, termenii de modernizare (ca proces istoric) sau modernitate (ca rezultat al acestui proces) şi formuleaz ă chiar o defini ţie conform c ăreia „modernizarea a fost (este) adesea conceput ă ca o ampl ă transformare, antrenând toate domeniile vie ţii sociale, f ără deosebire, în conformitate cu un determinism c ăruia nu i s-a putut sustrage nicio societate” 2. Imaginat ca intrinsec şi omogenizator, procesul de modernizare – opineaz ă Alexandru-Florin Platon – a generat, inevitabil schimbarea societ ăţ ii , determinând-o s ă reduc ă în timp decalajele existente între diferite state ale continentului european 3. Autorul analizeaz ă no ţiunea de modernizare din perspectiva social-politic ă şi identific ă anumi ţi factori istorici structurali, dintre care, cei mai importan ţi pentru dezvoltarea continentului european ar fi specificul organiz ării politice şi tradi ţia religioas ă. Atât în Apusul, cât şi în Răsăritul Europei s-au afirmat „dou ă modele istorice distincte, r ăspunz ătoare atât pentru modul cum s-a produs, într-o parte şi în alta, accesul la o via ţă politic ă modern ă, cât şi, pe un plan mai general, pentru cursul diferit adoptat de evolu ţiile de ansamblu ale societ ăţ ilor din aceste zone, începând, mai cu seam ă, din cel de-al XVI-lea veac. În fine, ceea ce numim aici „Apus” şi „R ăsărit”, nu se refer ă la binecunoscuta polaritate geografic ă, larg utilizat ă în limbaj comun. Sensul acestui binom este, pentru noi, unul cultural şi religios, potrivit c ăruia, „Apusul” reprezint ă, în linii generale, lumea catolic ă şi protestant ă, iar „R ăsăritul”, întregul spa ţiu ortodox, mo ştenitor al tradi ţiilor bizantine” 4.

1 Vezi Alexandru-Florin Platon, Lauren ţiu R ădvan, Bogdan Petru Maleon, O istorie a Europei de Apus în Evul Mediu. De la Imperiul Roman târziu la marile descoperiri geografice (secolele V-XVI) , Ia şi, Editura Polirom, 2010, p. 495-504, subcapitolul intitulat În loc de concluzii: emergen ţa modernit ăţ ii în Europa. O compara ţie între Apusul şi R ăsăritul continentului. 2 Ibidem , p. 495. 3 Vezi, mai ales, Bogdan Murgescu, România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010) , Ia şi, Editura Polirom, 2010 şi Cristian Ploscaru, Modernizarea societ ăţ ii române şti. Considera ţii privind actualitatea unui concept istoriografic , în Victor Spinei, Gheorghe Cliveti (eds), Historia sub specie aeternitatis. In honorem magistri Alexandru Zub , Bucure şti-Br ăila, Editura Academiei Române, Editura Istros, 2009, p. 189-199. 4 Alexandru-Florin Platon, Lauren ţiu R ădvan, Bogdan Petru Maleon, op. cit ., p. 497. 32 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

În continuarea argumenta ţiei sale, istoricul de la Ia şi eviden ţiaz ă caracteristica esen ţial ă a spa ţiului apusean, ce const ă în formarea unui sistem politic multipolar, care, „spre deosebire de R ăsăritul ortodox, dar şi de unele societ ăţ i extrem-orientale, a f ăcut imposibil ă instituirea unui agent singular de putere, de tip imperial, capabil s ă controleze largi teritorii şi popula ţii numeroase” 1. Acestuia i s-a asociat un al doilea factor, cel al echilibrului social, cu ajutorul c ăruia „statul monarhic a putut s ă p ătrund ă societatea şi s ă o mobilizeze, în schimbul recunoa şterii anumitor libert ăţ i” 2. A şa se explic ă accederea comunit ăţ ilor locale şi a elitelor nobiliare în instan ţele centrale, ca forme legislative aşa cum au fost: Parlamentul, Cortesurile, Adunarea St ărilor/Statelor generale. Comparativ, în r ăsăritul Europei acest „stat al st ărilor” nu a existat, iar „tipul imperial de guvernare nu numai c ă a restrâns considerabil marja de libertate social ă, dar, printr-un control la fel de riguros, a îngr ădit şi via ţa economic ă”3. În opinia autorului mai sus citat, acest model teocratic de guvernare a stat, indubitabil, la originea acumul ării, de-a lungul timpului, a unor decalaje evidente ale R ăsăritului fa ţă de Apusul european. În evaluarea analitic ă a procesului de modernizare, trebuie s ă ţinem seama – chiar dac ă o vreme acest aspect a fost ignorat – de elementele de ordin religios. Acestui aspect i-au r ăspuns doi cercet ători recunoscu ţi ai domeniului, Marcel Gauchet 4 şi Pierre Manent 5, care, în demersurile lor istoriografice, demonstreaz ă c ă „istoria Europei nu poate fi în ţeleas ă decât ca o istorie a răspunsurilor la problemele ridicate de Biseric ă”6. Celor doi cercet ători aminti ţi anterior, li se asociaz ă, în acela şi spirit consensual, Karl Ferdinand Werner 7, care sus ţine c ă „modernitatea este indisolubil legat ă de Evul Mediu, cuvenindu-se interpretat ă ca un rezultat al transform ărilor religioase şi cultural-politice din aceast ă perioad ă”, dar şi Max Weber 8, cel care demonstreaz ă rolul protestantismului în emergen ţa modernit ăţ ii Europei apusene. „În concep ţia lui Weber – scria Ioan Mih ăilescu – comportamentele economice au un con ţinut etic intrinsec. Pentru omul modern, munca este o datorie, un semn de virtute şi o surs ă de satisfac ţie

1 Ibidem , p. 498. 2 Ibidem . 3 Ibidem , p. 499. 4 Marcel Gauchet, Dezvr ăjirea lumii. O istorie politic ă a religiei , traducere şi postfa ţă de Vasile Tonoiu, Bucure şti, Editura Ştiin ţific ă, 1995. 5 Pierre Manent, Istoria intelectual ă a liberalismului. Zece lec ţii , traducere de Mona Antohi şi Sorin Antohi, prefa ţă de Sorin Antohi, Bucure şti, Editura Humanitas, 1992. 6 Ibidem , p. 18-19. 7 Apud Alexandru-Florin Platon, Lauren ţiu R ădvan, Bogdan Petru Maleon, op. cit ., p. 500. 8 Max Weber, Etica protestant ă şi spiritul capitalismului, traducere de Ihor Lemnij, postfa ţă de Ioan Mih ăilescu, Bucure şti, Editura Humanitas, 1993. 33 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 personal ă. Aceasta este o tr ăsătur ă a „omului capitalist modern”, dar ea are o origine transcedental ă şi o semnifica ţie religioas ă evident ă, pe care sociologul german î şi propune s ă o reliefeze” 1. Revenind la analiza efectuat ă laborios de Marcel Gauchet, constat ăm c ă, în viziunea sa, modernitatea european ă este rezultatul firesc al sciziunii dintre sacru şi profan, la care se asociaz ă o criz ă a medierii religioase, dar şi politice. Dac ă în Occidentul european se constat ă, între secolele IV-VIII o inexisten ţă a statului, ceea ce confer ă Bisericii romane oportunitatea de a-şi exercita atât puterea temporal ă, cât şi spiritual ă, în R ăsărit 2, statul a continuat s ă existe f ără întrerupere, conferind împ ăratului un statut aparte, în care identitatea sa de conduc ător era pe deplin conturat ă şi recunoscut ă. Ca atare, se impun câteva preciz ări referitoare la evolu ţia celor dou ă regiuni ale Europei – Apusul şi Răsăritul . Fiecare dintre acestea, se caracterizeaz ă prin particularit ăţ i specifice dezvolt ării lor, ceea ce le individualizeaz ă puternic şi le marcheaz ă evolu ţiile ulterioare. Pentru Europa Apusean ă este elocvent cazul moderniz ării Germaniei – a şa numitul Sonderweg (cale specific ă)3, dar şi al Italiei, unde diferen ţele de evolu ţie dintre nordul şi sudul peninsulei italice sunt evidente. În consecin ţă , cele trei secole ale premodernit ăţ ii europene trebuie analizate şi interpretate diferen ţiat, deoarece ritmurile istorice au evoluat inegal, dând posibilitatea apari ţiei, fire şti, de altfel, a unor discrepan ţe şi particularit ăţ i specifice fiec ărei zone geografice în parte, occidental ă şi r ăsăritean ă. A şadar, în intervalul de referin ţă temporal ă la care ne referim, se impune revizuirea valorilor şi doctrinelor despre guvernare specifice Evului Mediu şi renun ţarea la argument ările teologice, în favoarea adopt ării unei gândiri ştiin ţifice, ra ţionale.

1 Ibidem , p. 270. 2 Vezi, pe larg şi Alexandru Du ţu, Ideea de Europa şi evolu ţia con ştiin ţei europene, Bucure şti, Editura All, 1999, p. 103-140. 3 Vezi, pentru aceasta, Alexandru-Florin Platon, Geneza burgheziei şi principatele române (a doua jum ătate a secolului al XVIII-lea – primele decenii ale secolului al XIX-lea). Preliminariile unei istorii, Ia şi, Editura Universit ăţ ii A.I. Cuza, 1997, p. 5-35, 47-93. 34 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

DESPRE UN PROIECT EDITORIAL DIN PRIMA JUM ĂTATE A SECOLULUI XIX *

Alexandru Istrate **

SUR UN PROJET ÉDITORIAL DE LA PREMIÈRE MOITIÉ DU XIX e SIÈCLE Résumé

En 1840 deux jeunes intellectuels de Moldavie proposaient la réalisation d’une édition critique qui réunisse les œuvres des anciens chroniqueurs des Principautés Roumaines. Un projet audacieux si nous pensons qu’ils n’avaient pas à leur disposition des manuscrits avec lesquels travailler, ils n’avaient aucune idée sur les ouvrages qu’ils pouvaient inclure dans le sommaire des volumes et qu’ils n’avaient pas d’ailleurs lu ces œuvres-là. Toutefois, le concept d’édition a eu une certaine résonance dans la sphère publique, ne fût-ce que grâce aux annonces parues dans la presse. Nous préférons donner sens à une telle initiative préoccupée de dépister le document historique et après de travailler avec lui. Au cours du temps, de telles recommandations culturelles ont préparé le terrain du mûrissement du discours historique, ont offert des prétextes pour renouer les liaisons avec un passé plutôt soupçonné que connu.

Cuvinte cheie : cronici , gazete , trecut , manuscris , carte Mots-clefs : chroniques , gazettes , passé , manuscrit , livre

Subiectul analizei de fa ță o reprezint ă ini ţiativa lui Mihail Kog ălniceanu şi Constantin Negruzzi, care anun ţau la 1840, tip ărirea cronicilor Moldovei şi Valahiei, f ăcând apel „la to ţi acei ce au litopise ţe a Valahiei sau Moldaviei, sunt ruga ţi de a le împrumuta editorului, adresându-le la Cantora Daciei Literare, şi spre mul ţumit ă vor primi în dar trei ecsemplare a colec ţiei, cu numele lor tip ărit pe titlu” 1. Anun țul inserat în paginile „Albinei române ști” nu ap ăruse din senin, reamintind cititorilor de inten ția vehiculat ă cu doi ani mai devreme, de aceia și cărturari, privind publicarea operelor cantemiriene. Contextul istoriografic nu le

* Acest articol face parte din proiectul de cercetare Revizitând trecutul. Elita intelectual ă româneasc ă în literatura autobiografic ă. 1860-1918 , finan țat prin contractul POSDRU/89/1.5/S/49944 – Dezvoltarea capacit ăţ ii de inovare şi cre șterea impactului cercet ării prin programe post-doctorale. ** Dr., C.S. III, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Ia și, Bulevardul Carol nr. 11, cod po ștal 700506. 1 Bibliografie , în „Albina româneasc ă. Gazet ă politic ă şi literar ă”, Ia şi, nr. 39, 19 mai 1840, p. 162; anun ţul va fi reluat şi în „Foaie pentru minte, inim ă şi literatur ă”, nr. 27, 1 iulie 1840, p. 216. 35 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 era favorabil. Pân ă atunci nu se publicaser ă studii și articole pe aceast ă tem ă, nu existau la acea dat ă colec ții de documente și izvoare narative care s ă sus țin ă un atare proiect editorial. Faptul c ă un literat, Costache Negruzzi, î și asuma un travaliu știin țific eminamente istoriografic, probeaz ă cât de imperceptibil ă era în epoca grani ța dintre literatur ă și istorie, dintre legend ă și faptul istoric. Ideea nu era original ă, cel mai probabil Mihail Kog ălniceanu preluând-o din dezbaterile istoriografiei franceze, avându-l atunci în prim-plan pe Augustin Thierry. Acesta f ăcea cunoscut în 1826 un plan grandios, denumit Chronique , propunându-și: „réunissant dans le cadre d ʼune narration continue tous les documents originaux de notre histoire, du V e au XVII e”1. Spre deosebire de ini ţiativa lui Thierry, proiectul moldovenilor pleca de la zero și era mult mai redus în ceea ce prive ște reperele cronologice. Nu aveau nici m ăcar b ănuieli privitoare la persoanele şi loca ţiile unde ar fi putut g ăsi letopise ţele, câte erau la num ăr, câte variante circulau prin principate şi în baza c ăror criterii urmau a fi selectate. În fond, cum puteau demonstra c ă filele unui manuscris erau mai importante decât altele, cum puteau proba neautenticitatea înscrisurilor? Anun ţul din „Albina româneasc ă” proba doar bun ăvoin ţă , nu şi o preg ătire temeinic ă pentru o astfel de întreprindere. Din motive pe care nu le cunoa ştem, Constantin Negruzzi s-a retras din proiect, l ăsându-l unic editor pe Mihail Kog ălniceanu. În anul în care ap ărea cel dintâi volum, îns ă ultimul al seriei preconizate, lui Constantin Negruzzi îi erau publicate traducerile baladelor lui Victor Hugo 2. E posibil ca literatul s ă se fi concentrat asupra carierei personale în detrimentul unui efort restitutiv colectiv. Una dintre temele majore ale baladelor era glorificarea medievalit ăţ ii, probând afinitatea lui Negruzzi cu istoria. Îi era, probabil, mai confortabil ă mi şcarea în spa ţiul literaturii decât în exegeza istoric ă, pentru care nu era preg ătit. De şi nu reu şiser ă s ă vad ă prea multe manuscrise ori copii dup ă acestea – aşa cum reiese şi din rug ămintea lor adresat ă tuturor posesorilor de vechi înscrisuri – şi nu aveau nici experien ţa şi ştiin ţa edit ării izvoarelor, cei doi intelectuali moldoveni prezentau o schem ă de împ ărţire a materialului, informându-şi viitorii cump ărători asupra structurii colec ţiei. În primul tom urmau s ă fie grupa ţi Grigore Ureche, Miron Costin şi Nicolae Costin 3, într-altul

1 François Hartog, Le XIX e siècle et l`histoire. Le cas Fustel de Coulanges , Paris, Presses Universitaires de France, 1988, p. 111. 2 Ballade de Victor Hugo. Traduse de C. Negruzzi, Ia şii. La Cantora Foaiei S ăte şti, 1845. 3 Într-o scrisoare c ătre Mihail Sturza, trimis ă din Berlin în data de 22 februarie 1837, Mihail Kog ălniceanu îl considera eronat pe Nicolae Costin drept fratele, şi nu fiul lui Miron Costin: „En partant de la Moldavie, j ʼavais eu soins de me munir de tous les documents historiques qu ʼil m ʼavait été possible de me procurer, plusieurs de Miron, de son frère, d ʼautres lithopistes, ainsi que des chants historiques”, în Mihail Kog ălniceanu, Scrisori 1834-1849 . Cu o prefa ţă , un 36 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 se gândeau la Radu Greceanu şi Radu Popescu. Cronicile lui Ion Neculce, al ături de I. Carp şi A. Beldiman, alc ătuiau un al treilea volum. Separat de ace ştia, editorii pl ănuiau s ă întocmeasc ă trei volume menite a cuprinde opera lui Dimitrie Cantemir. Nici o vorb ă îns ă de Antioh Cantemir. La cinci ani distan ţă , în prefa ţa altei culegeri de texte vechi observ ăm c ă Mihail Kog ălniceanu î şi propusese s ă întocmeasc ă o edi ţie serioas ă a cronicarilor înc ă din 1835: „Il m’a fallu plus de dix ans de peines et de courses pour parvenir à les réunir tous, à les comparer, à corriger les fautes nombreuses qui s’y sont glissés par l’ignorance des copistes, et par conséquent à rétablir autant que possible le texte dans sa prèmiere pureté” 1. Sunt anii în care diverse școli de istoriografie din spa țiul european lucrau la tip ărirea corpusurilor de documente. Perioada formativ ă petrecut ă la Lunéville și la Berlin îl familiarizase cu necesitatea și rostul edit ării unor colec ții de anvergur ă. Î și propusese s ă lucreze cu metod ă, plecând de la strângerea diverselor copii ale cronicilor, compararea lor bazat ă pe analiz ă de text pentru a vedea acolo unde copi știi, fie din nepricepere, fie din ignoran ță alteraser ă veridicitatea istoric ă. Apreciabil ca proiect, gestul de recuperare a scriiturii lui Ureche, Neculce sau Costin nu avea nici o şans ă real ă de reu şit ă în condi ţiile în care cei doi intelectuali nu dispuneau de materialul necesar. Le lipseau atât manuscrisele cât şi documentele ce le-ar fi putut limpezi perspectiva asupra trecutului. Se găseau și în imposibilitatea verific ării argumentelor sus ţinute de cronicari, dar și depist ării interven țiilor nefericite ale copi știlor. Nu aveau un orizont cultural, nu aveau expertiza pentru a face o investigare semantic ă, dar mai ales se confruntau cu s ărăcia unui lexic 2 incapabil s ă transpun ă în modernitatea european ă credin țe și opinii formulate cu dou ă-trei secole înainte. Hrisoavele şi actele de cancelarie de la domnii aminti ţi în letopise ţe erau, la rândul lor, risipite în toate z ările. Se cunosc 49 de copii, integrale sau fragmentare ale Letopise ţului lui Miron Costin 3 şi nu avem nici un motiv s ă credem c ă la începutul secolului XIX num ărul lor era cu mult redus. Dar ele erau p ăstrate în

indice de locuri, de nume proprii şi de cuvinte de Petre V. Hane ş, Bucure şti, Minerva, 1913, p. 69. 1 Avant-propos , în Fragments tirés des chroniques moldaves et valaques pour servir à l’histoire de Pierre le Grand, Charles XII, Stanislav Leszczynski, Démètre Cantimir, Constantin Brancovan . Par le Major M. Kogalnicean, première partie, Jassi. Au burreau de la feuille communale, 1845, p. XV. 2 Pentru o analiz ă asupra lexicului în prima jum ătate a secolului XIX, vezi N.A. Ursu, Împrumutul lexical în procesul moderniz ării limbii române literare (1760-1860) , vol. I, Ia și, Editura Cronica, 2004; vol. II, Ia și, Editura Cronica, 2006; vol. III, p ărțile I-II, Ia și, Editura Cronica, 2011. 3 Miron Costin, Opere . Edi ție îngrijit ă de. P.P. Panaitescu, Bucure şti, Editura de Stat pentru Literatur ă şi Art ă, p. 337. 37 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 biblioteci sau l ăzi, uitate chiar de colec ţionari. Kog ălniceanu vorbea, în 1837 1, despre posibilitatea de achizi ţionare a unor exemplare din vechile cronici. În ţelegem c ă avea cuno ştin ţă de existen ţa mai multor variante a cronicilor medievale, îns ă nu ştia dac ă îi va putea convinge pe respectivii posesori s ă i le pun ă la dispozi ţie. Iar ace ştia din urm ă aveau destule motive s ă primeasc ă cu re ţinere propunerea tân ărului moldovean. Dincolo de valoarea literar ă, pe care prea pu ţini dintre de ţin ătorii Letopise ţelor o apreciau şi în ţelegeau, aspectul financiar nu era deloc neglijabil. A p ăstra la loc ferit o asemenea copie îi conferea proprietarului un sentiment de siguran ţă , de confort material: în situa ţii de criz ă, el putea vinde manuscrisul ob ţinând o sum ă apreciabil ă. Vechile c ărţi române şti sunt pline cu scurte not ări pe marginile paginilor, unde se precizeaz ă sumele cu care au fost vândute unele exemplare. Ştim, de pild ă, c ă bibliofilul Constantin Oltelniceanu i-a împrumutat lui Mihail Kog ălniceanu un manuscris care cuprindea letopise ţul prescurtat al lui N. Costin, dar şi o variant ă redus ă a letopise ţului lui Miron Costin 2. Al ţii, ca sp ătarul Antohie Sion, donau bibliotecii colegiului Sf. Sava manuscrisul Înv ăţă turilor lui Neagoe Basarab , men ţionându-se în Precuvântare c ă: „este adeverit la fiecare foaie cu pecetea lui Ştefan Cantacuzino domn al Ţă rii Române şti” 3. Sim ţise nevoia de a înt ări prestigiul filelor de ţinute pân ă atunci în biblioteca personal ă. Apelul lui Mihail Kog ălniceanu şi Constantin Negruzzi era reluat şi în paginile introductive ale „Arhivei române şti” un an mai târziu, unde declarau c ă „noi ne-am propus s ă public ăm o colec ţie a tutulor hronicarilor Valahiei şi Moldaviei. Aceast ă întreprindere îns ă este a şa de mare, cere a şa de îns ămnate jertfe în timp şi bani şi mijloacele noastre sunt a şa de mici, încât noi însune nu putem s ă hot ărâm epoha public ării lor. Atât putem sigur închize şlui, c ă numai să vedem ceva ajutor şi îmbr ăţ oşare, nici o trud ă nu ne va p ărea prea grea ca s ă punem în lucrare îndatorirea ce lu ăm asupră-ne” 4. Dincolo de patetism, discursul celor doi arat ă c ă proiectul încremenise într-un stadiu incipient, totul depinzând de hazard. Păstrau aceea şi structur ă a colec ţiei, cu o mic ă deosebire. Astfel, în primul tom erau inclu şi Grigore Ureche, Miron Costin şi Nicolae Costin, în urm ătorul Ion Neculce, I. Carp şi Alexandru Beldiman, pentru ca în al treilea s ă fie reproduse cronicile lui Radu Greceanu şi Radu Popescu. Separat, doreau s ă

1 Mihail Kog ălniceanu, Scrisori 1834-1849, p. 178. 2 Ioan Lupu, Date noi privitoare la bibliofilul Constantin Oltelniceanu , în „Studii şi cercet ări de bibliologie”, Bucure şti, V, 1963, p. 101. 3 Înv ăţă turile bunului şi credinciosului domn al Ţă rii Române şti Neagoe Basarab vv. c ătre fiul său Teodosie vv , Bucure şti, în tipografia Colegiului Sf. Sava, 1843, pagin ă nenumerotat ă. 4 Mihail Kog ălniceanu, Introduc ţie , în „Arhiva româneasc ă”, tom I, Ia şi, la Cantora Foaiei Săte şti, 1841, p. VII. 38 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 reuneasc ă, în trei volume, operele lui Dimitrie Cantemir şi ale fiului s ău Antioh 1, garantând c ă se lucra „dupe manuscriptele cele mai autentice” 2. Greu de b ănuit c ă doar pe parcursul a câtorva luni reu șiser ă s ă intre în posesia acelor manuscrise care s ă le confere încredere în autenticitatea scriiturii. Cu toate c ă la prima vedere cele dou ă anun ţuri p ăreau identice, ultimul îl aducea în prim-plan şi pe Antioh Cantemir, încercând totodat ă mici modific ări în gruparea tematic ă a cronicilor. Interpret ăm aceste inform ări periodice drept expresia unor c ăut ări şi ajust ări din mers, tatonând a ștept ările posibililor cititori. Dar deja se împlineau trei ani de când ştirea 3 privind tip ărirea operelor rămăsese f ără nici un rezultat. Dincolo de dificult ăţ ile majore pe care le întâmpina munca de editare, rela ţiile dintre cei doi intelectuali începuser ă s ă se deterioreze. Apropia ţii lor ştiau de acele disensiuni, confesiunile fiindu-le încredin ţate chiar de c ătre protagoni şti: „La scriitorul (cum zice d-lui) domnul Eliad am vorbit despre caracterul personal a d-lui Negruzzi şi l-am numit brânz ă bun ă. La aceasta nu voi r ăspunde nimic ă, fiind treaba mea particular între Negruzzi şi mine” 4. Dintr-un proiect colectiv, tip ărirea letopise ţelor ajungea un fel de leg ământ testamentar, Mihail Kog ălniceanu exprimându-şi convingerea c ă operele se vor „publica pân ă la sfâr şit şi în nefiin ţa mea” 5. În ştiin ţarea publicat ă de „Albina româneasc ă” în 1838, reap ărea şi în „Foaie pentru minte, inim ă şi literatur ă” un an mai târziu, semn c ă situa ţia nu evolua conform a ştept ărilor. Acolo se justifica aten ţia special ă acordat ă fostului domnitor moldovean: „Prin ţul Dimitrie Cantemir este sl ăvit în istorie, atât în politic ă cât şi în istorie. El a compus în limba româneasc ă un mare num ăr de cărţi clasice, care pe rând s ʼau tradus în cea francez ă, în ruseasc ă, în german ă, şi în englez ă. Printr-o capri ţie a soartei numai limba original ă a r ămas lipsit ă de aceste c ărţi, a c ărora manuscrise, mai târziu, s-au pierdut în Marea Caspic ă cu prilejul când prin ţul Cantemir a înso ţit pe împ ăratul Petru cel mare în a sa expedi ţie asupra Persiei” 6. Prin urmare se ştiau mai multe detalii despre conjunctura în care se pierduser ă c ărţile decât despre ceea ce con ţineau ele. Asocierea cu Petru I sporea respectul fa ţă de memoria lui Dimitrie Cantemir, posteritatea ultimului domnitor p ământean concurând-o pe cea a lui Petru Maior. Nimeni nu se sfia s ă aduc ă laude unor opere mai deloc cunoscute. Dincolo de toate neajunsurile,

1 Costache Negruzzi scotea împreun ă cu Alexandru Donici Satirile şi alte compuneri poetice de prin ţul Antioh Cantemir, vezi Bibliografie româneasc ă, în „Albina româneasc ă. Gazet ă politic ă şi literar ă”, nr. 58, 23 iulie 1844, p. 243-244. 2 Bibliografie, „ Arhiva româneasc ă”, 1841, Ia şi p. 162. 3 Eşii , în „Albina româneasc ă. Gazet ă politic ă şi literal ă”, nr. 99, 15/27 decembrie 1838, p. 422. 4 Mihail Kog ălniceanu, Scrisori , p. 45. 5 Arhiva româneasc ă. Subt redac ţia lui M. Kog ălnicean. Tom II, Ia şii. La Cantora Foaiei Săte şti, 1845, p. IV. 6 Bibliografie , în „Foaie pentru minte, inim ă şi literatur ă”, nr. 3, 15 ianuarie 1839, p. 23-24. 39 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 seria cronicarilor era printre pu ţinele proiecte care se bucurau de o mediatizare constant ă în cele trei Principate 1. Cartea de istorie g ăsea un sprijin necondi ţionat în redac ţiile gazetelor, vremea public ării acestei colec ţii nep ărând prea îndep ărtat ă. Finalmente, în 1845, Kog ălniceanu reu şea s ă tip ăreasc ă volumul III 2, iar peste doi ani volumul II. Cel dintâi ap ărea abia în 1852. Dar inten ţia public ării într-o formul ă l ărgit ă – ultima variant ă fiind în nou ă tomuri – a tuturor operelor Cantemiri ştilor 3, tat ă şi fiu, r ămânea doar o iluzie. Mai mult ca sigur, unul dintre motivele renun ţă rii la ducerea la bun sfâr şit a edit ării a fost imposibilitatea strângerii a „do ă sute subscritori” 4. Era condi ţia principal ă stabilit ă de la început pentru ca treaba s ă poat ă începe. Ne putem face a șadar o impresie asupra interesului fa ță de carte în societatea româneasc ă modern ă. Faptul c ă editorii nu reu șiser ă s ă conving ă m ăcar dou ă sute de oameni s ă subscrie la achiz ționarea unor lucr ări de valoare, face vorbire despre rezonan ța culturii în spa țiul public autohton. Alegerea celor doi reprezentan ţi ai familiei Cantemir a fost determinat ă de anvergura european ă a forma ţiei lor culturale. Erau singurii autori din principate despre care mediile universitare şi academice europene auziser ă. Acestea ştiau câte ceva despre moldoveni şi valahi din traducerile unor scrieri ale lui Dimitrie Cantemir. Se gândeau, probabil, şi la impactul, dar şi interesul manifestat în centrele culturale occidentale fa ţă de o astfel de provocare. Demersul nu se dorea a fi doar unul local sau regional, c ărţile urmând s ă fie distribuite prin librarii str ăini cunoscu ţi. Simultan, gestul era şi un act reparatoriu fa ţă de memoria celor doi înainta şi: „Toate na ţiile civilisate fac nemuritor numele marilor lor compatrio ţi prin bronz, pânz ă şi tipar. Iar noi nu avem în limba noastr ă m ăcar scrierile întregi a acestor doi moldoveni carii cu condeiul lor au f ăcut patriei lor atâta bine poate, cât şi Ştefan prin sabia sa” 5. Cartea de istorie putea r ăzbate, dup ă credin ţa editorilor, acolo unde biruin ţa armat ă nu reu şise. Într-un timp când imaginea lui Ştefan cel Mare persista mai mult în cântece şi legende, în variante imposibil de controlat, Dimitrie Cantemir

1 G ăsim anun ţuri în „Albina româneasc ă”, nr. 39, 19 mai 1840, p. 162; în „Curierul românesc”, nr. 49, 3 iunie 1840, p. 190; în „Foaie pentru minte, inim ă şi literatur ă”, nr. 27, 1 iulie 1840, p. 216. 2 Ştirea apari ţiei celui de-al treilea volum era dat ă şi în „Foae s ăteasc ă a principatului Moldaviei”, nr. 28, 14 iulie 1846, p. 220, dar şi în Magazinu istoricu pentru pentru Dacia suptu redac ţia lui A. Treb. Laurianu Professor de Filosofie în Colegiul Na ţional, şi Nicol. B ălcescu, tomul IV. Bucuresci. Cu tipariul Colegiului Na ţional, 1847, p. 92. 3 Operile întregi a lui Dimitrie şi Antioh Cantimir . Publicate de caminarul C. Negruzzi şi domnescul adiotant M. Kog ălniceanu, în Suplement la nr. 99 al „Albinei româneşti”, 15/27 decembrie 1838, p. 426-427. 4 Ibidem . 5 Ibidem. 40 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 stabilizase posteritatea voievodului prin propria-i scriitur ă. Modelul cantemirian readucea trecutul în logica argumentului, sco țându-l în bun ă m ăsur ă de sub semnul mitologiei și al fantasmelor. Nu dispunem de date oficiale privind vânz ările celor trei tomuri, îns ă observ ăm în coresponden ţa vremii un oarecare interes fa ţă de aceast ă colec ţie. Văzând un anun ţ din „Albina româneasc ă”, Timotei Cipariu apela la cuno ştin ţele sale pentru a-şi procura titlurile dorite: „Ce ştii de Letopise ţele Moldovei, de care se scrie întru num ăr Albinei, câ ţi tomi au ie şit şi cu ce pre ţ? Că a ş vre şi io s ă le am” 1. Un pasionat bibliofil, Timotei Cipariu c ăuta s ă nu scape nici o lucrare recent ap ărut ă. Curiozitatea lui nu era una pur istoric ă, provenind mai degrab ă din nevoia de a-şi forma o cultur ă general ă cât mai ampl ă. Odat ă cu tip ărirea letopise ţelor se împlinea, par ţial, şi prorocirea lui Gheorghe Asachi, care avertizase, în 1830 2, c ă o istorie credibil ă „numai atunce să va pute urzi, când se vor aduna materiile din documenturile înstreinate şi mistuite prin Ardeal, Polonia, Rossia şi la Constantinopol şi dup ă ce se vor cerceta monumenturile atârn ătoare de întâmpl ările noastre, de carile multe am văzut la Ardeal, în biblioteca de la Alba Cetate şi Maros Va şarhei. Asemene vrednic ă de cercetare este acolo cet ăţ uia Chiuchelo pe apa Târnovei, ce au fost a marelui Ştefan voievod, iar în Gali ţia, la Liov, beserica cea frumoas ă zidit ă din piatr ă cioplit ă, numit ă Biserica moldoveneasc ă, şi cea de la Jolkov, unde au st ătut piste un veac relicviile (moa ştele) sft. Ioan Noul, ce acum se afl ă la Suceava, carile în epoha domnirei craiului Sobie ţki, împreun ă cu arhivele şi odoar ăle ţă rei, au fost duse colo spre paz ă de Dosoftei, înv ăţ atul mitropolit al Sucevei. Nu mai pu ţine documenturi se afl ă la Cracovia, vechea Poloniei capital ă. În toate aceste uricuri hrisoave s ă cuprinde o adev ărat ă urzeal ă a istoriei Moldovei, de unde s ă va rev ărsa cea mai mare lumin ă istoric ă”. Este adev ărat c ă Gheorghe Asachi vorbea doar despre ceea ce-l interesa direct, istoria ţă rii sale, a Moldovei, de şi, la fel de bine, în Polonia, Rusia sau Constantinopol se mai p ăstrau documente privitoare la istoria Ţă rii Române şti ori a transilv ănenilor. Ţara Ardealului chiar o includea pe lista statelor str ăine. Impresionante ne apar şi sugestiile privind loca ţiile care ad ăposteau fonduri de arhiv ă. Era primul care desena o hart ă a itinerariilor pe care istoricul trebuia s ă le str ăbat ă, dac ă voia s ă scrie o carte.

1 Timotei Cipariu, Epistolar. 1836-1877 . Edi ție îngrijit ă de Ioan Chindri ș, Bucure şti, Editura Academiei Române, scrisoarea din 1 august 1847, 238. 2 Rediul moldovenesc în Austria , în „Albina româneasc ă”, Ia şi, I-nr. 35, 26 septembrie 1830 p. 140; II-nr. 37, 3 octombrie 1830, p. 147-148,- articolul nu purta semn ătura lui Gheorghe Asachi dar îi este atribuit dup ă structura textului şi stilistica lui; vezi N.A. Ursu, Gheorghe Asachi, Opere , II, Bucure şti, Editura Minerva, 1981, p. 836, şi Vasile Cristian, Istoriografia pa şoptist ă, Ia şi, Editura Universit ăţ ii „Alexandru Ioan Cuza”, 1996, p. 40. 41 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Avertismentul dat de redactorul „Albinei române şti” nu a avut menirea de a îndrepta lucrurile, preferându-se şi pe mai departe fie compila ţii din lucr ările de istorie universal ă, u şor de procurat, fie traduceri preluate cantitativ, fără nici un criteriu: stare de fapt comb ătut ă mai ales de Mihail Kog ălniceanu. Afinitatea pentru frivolit ăţ i şi scenete de duzin ă se reg ăsea, pân ă la refuz, în repertoriul stagiunilor teatrale, resim ţindu-se cu aceea şi m ăsur ă şi în cuprinsul gazetelor. Spiritele se înfl ăcărau mai ales atunci când era pus ă la îndoial ă originea românilor, dreptul acestora de a se considera cei dintâi locuitori care populaser ă Transilvania. Cum puteau pretinde românii s ă li se recunoasc ă drepturile şi cererile formulate, dac ă nu erau în stare s ă probeze ceea ce sus ţineau? Ei trebuiau s ă prezinte vechile înscrisuri, s ă ordoneze totul într-un discurs conving ător, demontând punct cu punct întregul şir de sensibilit ăţ i acumulate, de fiecare parte, pe parcursul a şaptesprezece secole. Preocup ările istoriografice autohtone au avut de dep ăş it un dublu obstacol. Primul, a şa cum am mai spus, ţinea de precaritatea cercet ării, de instrumentarul deficitar avut la îndemân ă. Al doilea obstacol are poate o influen ţă la fel de nefast ă, fiind din nefericire ignorat cu des ăvâr şire în literatura de specialitate. Scriitorii vremii au preferat s ă polemizeze, de şi în ţelegeau c ă nu puteau fi credibili atâta vreme cât nu mizau pe ra ționamente, ci doar pe efectele retoricii. Mai mult, nu litera ţii români aveau ini ţiativa unor dialoguri de ani de zile, a şa cum se întâmplase în cazul Istoriei lui Petru Maior. Majoritatea articolelor, ba chiar şi unele c ărţi, erau în fond r ăspunsuri fa ţă de alte pozi ţii şi puncte de vedere, intrând în polemic ă într-un tempo secund, pornind de la început cu un oarecare handicap. Ele nu erau expresia unei cercet ări sistematice, a unei medita ţii asupra a ceea ce se întâmplase cândva. În schimb, ele veneau s ă contrazic ă gr ăbit o perspectiv ă, participând la un joc pe care nu îl puteau controla cum şi-ar fi dorit, polemistul fiind obligat, în majoritatea situa ţiilor, doar s ă contracareze o teorie, f ără a fi în m ăsur ă s ă dezvolte propriile proiec ţii asupra trecutului. Reflec ţia era abandonat ă f ără nici un regret, altele fiind priorit ăţ ile. Iat ă de ce cartea de istorie a a şteptat atâta vreme pân ă când şi-a aflat locul în cultura român ă, iar proiecte precum cele asumate de Mihail Kog ălniceanu și Costache Negruzzi începând cu anul 1838 au avut de înfruntat mult prea multe impedimente. Ele nu puteau fi gândite asemenea unui articol de gazet ă, în care ideile şi teoriile se conturau în func ţie de afirma ţiile cut ărui personaj, în loc s ă se sprijine pe documente. Or, acest mod de a în ţelege istoria a marcat profilul intelectualului, extrem de pu ţini fiind aceia care acceptau s ă-şi asume o scriitur ă întocmit ă riguros. În lectura pa şopti ştilor, istoria noastr ă nu era una continu ă, cât mai degrab ă punctual ă. Ani precum 106, 1475, 1595 sau 1600 p ăreau a spune infinit mai mult decât optsprezece veacuri de existen ţă , care începeau, neap ărat, cu 42 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 războaiele daco-romane. Versiunile române şti fragmentau îns ă pân ă la individualizare clipa istoric ă, restrângând-o nefericit la povestea sau imaginea unui domn; a victoriilor unui Radu Negru sau Mircea cel B ătrân care ar fi fost de dorit s ă fie transpuse în dec ăzuta modernitate 1. Tânguirile dup ă vitejii de odinioar ă deplângeau în ţelepciunea şi tactul pierdute de c ătre conduc ătorii românilor 2. Nimic îns ă nu se pomenea de violen ţele ira ţionale, de cruzimile şi tr ădările unora dintre domnitori. Epistemologic, cultura român ă restrângea formidabil sensul cuvântului erou , asociindu-l doar confrunt ărilor armate. Thomas Caryle î şi reg ăsea eroii şi în fiin ţa poe ţilor Dante, Shakespeare, a preo ţilor Luther, Knox, a litera ţilor Johnson, Rousseau, Burns. Întor şi de pe câmpul de lupt ă, înving ător sau învins, domnii pierdeau puterea atrac ţiei. Unii chiar plasau istoria în „ramul hronologiei” 3 restrângându-i sferele şi abilit ăţ ile educative, minimalizând rolul istoriografiei. Dar încercarea de a legitima un cult al eroilor nu putea produce rezultate spectaculoase f ără descoperirile arheologice 4. În aceast ă cheie trebuie s ă în țelegem ambi țiile celor doi moldoveni de a aduce în dezbatere opere uitate, de a încerca retu șarea unui orizont de a șteptare bântuit de neîncredere și pesimism. Publicarea vechilor cronice la mijlocul veacului XIX nu a însemnat doar readucerea aminte a unor scriitori. Propunea un model de sistematizare în cercetarea istoric ă, reg ăsea un trecut ale c ărui atribute fuseser ă pân ă atunci proprietatea literaturii populare. În compara ție cu relatarea tern ă a documentelor, cronicile f ăceau apel la o nara țiune agreabil ă, demonstrând c ă istoria putea fi în țeleas ă și dintr-o descriere pertinent ă a evenimentelor și nu doar din actele cancelariilor.

1 C. Aristia, Balada la biseric ă. Închinat ă domnului m. logof ăt al trebilor biserice şti şi îndeplinitor de logof ăt al obiceiurilor, în Prin ţul român . Stan ţe epice închinate românilor, compuse de C.C. Aristia, 1843, Bucure şti. Scoar ţele şi precuvântare tip ărite la Fr. Valbaum, p. 15. 2 Dimitrie Bolintineanu, Mircea cel Mare chi solii , în Colec ţie din poeziile domnului D. Bolintineanu. Tip ărite cu fondurile Asocia ţiei literare. În tipografia lui C.A. Rosetti&Vinterhalder, Bucure şti, 1847, p. 77-80. 3 Un nou popor român , în „Albina româneasc ă. Gazet ă politic ă şi literar ă”, nr. 12, 10 februarie 1846, p. 45. 4 Alain Schnapp, La Conquête du passé. Aux origines de l`archéologie, Paris, Éditions Carré, p. 64. 43 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

44 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

DIMITRIE A. STURDZA – COLABORATOR AL DOMNITORULUI ALEXANDRU IOAN CUZA ŞI APOI CONTESTATAR AL S ĂU

∗ Mihaela Damean

DIMITRIE A. STURDZA – COLLABORATOR OF PRINCE ALEXANDRU IOAN CUZA AND HIS LATER PROTESTER Abstract

Due to his experience as Secretary of the Ad-hoc Divan and later of the Regency Chancellery in 1858, and due to his seriousness and conscientiousness, his strong support for national cause and due to the fact that he was the primary cousin of the Lady Elena Cuza, the Prince Alexandru Ioan Cuza was to name Dimitrie A. Sturdza his private secretary. However, he occupied this function for a short period of time (January-March 1859), as he was later named, on the 8 th of March 1859, Secretary of State for Religious Affairs and Education within the Moldavian Government led by Ion Ghica. In his position as Secretary, D.A. Sturdza accompanied the Prince Cuza in his first visit to Bucharest. Apparently even from the eve of Sturdza’s collaboration with the Prince, he gradually moved aside, and by the end of 1859, he was to resign together with the entire Cabinet led by Ion Ghica. A genuine explanation of this situation could have been the fact that Sturdza was still loyal to Anastasie Panu’s projects that of undertaking force actions in order to complete the Union and to elect a foreign Prince.

Cuvinte cheie : Dimitrie A. Sturdza , Alexandru Ioan Cuza , colaborare , Unirea Principatelor Române , Prin ţ str ăin Key words : Dimitrie A. Sturdza , Alexandru Ioan Cuza , collaboration , Union of the Romanian Principalities , foreign Prince

Experien ţa dobândit ă de Dimitrie A. Sturdza ca secretar al Divanului ad-hoc (1857) şi apoi al c ăim ăcămiei de la 1858, seriozitatea şi con ştiinciozitatea sa, convingerea cu care sus ţinuse cauza na ţional ă şi de ce nu faptul c ă era v ăr primar cu Doamna Elena Cuza vor fi fost motivele, pentru care noul Domnitor îl desemneaz ă pe Sturdza ca secretar particular, îndeletnicire

∗ Dr., Facultatea de Drept şi Ştiin ţe Administrative, Departamentul de Istorie şi Rela ţii Interna ţionale, Universitatea din Craiova, str. A.I. Cuza, nr. 13, cod po ştal 200585, Dolj, tel. 0251/419900, e-mail: [email protected] 45 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 practicat ă îns ă o scurt ă perioad ă de timp (ianuarie-martie 1859) 1, pentru ca apoi să fie numit, la 8 martie 1859, ministru secretar de stat la Culte şi Instruc ţiune Public ă în urma demisiei lui Constantin Rolla din guvernul moldovean prezidat de Ion Ghica 2. Ca şi secretar al Domnitorului, D.A. Sturdza l-a înso ţit în prima vizit ă a acestuia la Bucure şti. Aici, prin intermedierea sa, Ion C. Br ătianu avea să-i înmâneze proasp ătului ales un amplu Memoriu despre situa ţia politic ă intern ă şi extern ă a Principatelor 3. Se pare c ă, înc ă de la începutul acestei colabor ări cu Domnitorul, D.A. Sturdza se distan ţeaz ă treptat de acesta. O explica ţie plauzibil ă a acestui fapt poate fi aceea c ă Sturdza r ămăsese înc ă fidel proiectului lui Anastasie Panu de a întreprinde o ac ţiune în for ţă în vederea unirii depline şi a alegerii unui Principe str ăin 4. Desigur, Domnitorul nu a dat curs euforiei de care erau st ăpâni ţi unii dintre membrii moldoveni ai „partidei na ţionale” şi nu agrea astfel de ac ţiuni aventuriste, care puteau sfâr şi cu o interven ţie str ăin ă şi chiar separa ţia. Era nevoie de mult tact şi diploma ţie pentru a ob ţine recunoa şterea faptului împlinit la 5 şi 24 ianuarie 1859. Ca urmare a acestei atitudini prudente a lui Alexandru Ioan Cuza, Anastasie Panu, mentorul lui D.A. Sturdza, va refuza s ă formeze primul guvern moldovean 5. La rândul s ău, Sturdza avea s ă consemneze c ă: „...un minut Domnul intrase pe aceast ă cale, pe care fu re ţinut de o clic ă, care cu încetu cu încetu, de la 5 ianuarie încoace începuse a se forma, pentru a esploata în profitul său personal noua stare de lucruri”. Iar mai departe, î şi exprima nemulţumirea c ă: „Înconjurat de acum de ni şte oameni, a c ăror antecedente erau pu ţin onorabile, dep ărtând de la el toate inimile patriotice şi tot spiritul inteligent”, Domnitorul Cuza devenea tot mai izolat, atât la Ia şi, cât şi la Bucure şti, „p ărăsind cu totul marea idee, care nu înceta s ă conduc ă na ţiunea” 6. Solu ţia pe care o întrevedea era: „de a numi o regen ţă , pe amândou ă ţă rile unite sub un singur minister [guvern]; aceast ă regen ţă ar cârmui pân ă când Puterile ar rândui Principele” 7. Ca şi ministru, Sturdza nu a reu şit s ă demonstreze m ăsura capacit ăţ ilor sale întrucât, la sfâr șitul lunii aprilie 1859, avea s ă demisioneze împreun ă cu

1 Ana Vesa-Cazacu, D.A. Sturdza şi tribula ţiile op ţiunilor politice la început de drum , în vol. Prin labirintul istoriei . Stat, societate şi individ în perioada construc ţiei na ţionale , coordonator Dumitru Vitcu, Ia şi, Editura Junimea, 2009, p. 219; dup ă m ărturisirile Doamnei Elena Cuza, atâta vreme cât a fost D.A. Sturdza secretar, acesta a locuit chiar la Palat, împreun ă cu familia domnitoare; vezi A.C. Cuza, Însemn ări din via ţă şi documente omene şti , text stabilit, prezentare şi note de Marian Ştefan, Bucure şti, Editura Oscar Print, 2011, p. 116-117. 2 Biblioteca Academiei Române (în continuare, se va cita: B.A.R.), Arhiva D.A. Sturdza, Mapa V Acte 50-66, nepaginat. 3 Acte şi documente relative la istoria renascerii României, publicate de D.A. Sturdza ş.a., vol. VIII, Bucure şti, 1900, p. 1130-1138. 4 B.A.R., Arhiva D.A. Sturdza, Manuscrise, I 6, f. 3. 5 Ana Vesa-Cazacu, loc. cit ., p. 219. 6 B.A.R., Arhiva D.A. Sturdza, Mss. I 6, f. 3. 7 Ibidem , f. 5. 46 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

întregul Cabinet condus de Ion Ghica, care încercase, prin intermediul Adun ării, să for ţeze mâna Domnitorului în direc ţia înf ăptuirii Unirii depline şi a alegerii Principelui str ăin 1. De şi îl asigura în continuare pe Domnitor de fidelitatea sa, Sturdza se va retrage la mo şia de la Micl ăuşeni unde se va preocupa de agricultur ă. Acorda mai mult timp lecturii, chiar şi c ălătoriilor în str ăin ătate, ceea ce nu însemna c ă încetase a mai urm ări mersul vie ţii politice 2. Spre sfâr şitul anului 1859, Sturdza avea s ă publice în „Steaua Dun ării” dou ă pamflete: Moralitatea şi Unirea , în care încerca s ă demonstreze perpetuarea unei st ări de lucruri anacronice în ceea ce prive şte func ţionarea aparatului administrativ, semnalând abuzurile unor slujba şi ai statului, motiv pentru care Ministerul Justi ţiei l-a chemat în fa ţa instan ţei. Avea s ă fie condamnat în ianuarie 1860, la dou ă luni de închisoare la o m ănăstire (C ăld ăru şani?), dar gra ţiat în scurt timp împreun ă cu al ţi condamna ţi pentru delicte de pres ă3. Atunci ar fi suferit şi o congestie a fe ţei de la care îi vor rămâne sechele toat ă via ţa4. Tot restul anului 1860 şi-l va petrece departe de scena politic ă, refugiindu-se la Micl ăuşeni. Aceasta este şi perioada în care D.A. Sturdza a aderat la Francmasonerie, fiind recrutat, împreun ă cu Anastasie Panu şi Petre Mavrogheni, în loja „Sincère Amitié” de la Paris (ce luase fiin ţă cu un an în urm ă)5. Acest lucru nu reprezint ă o surpriz ă. Mai to ţi pa şopti ştii fuseser ă membri ai francmasoneriei (fra ţii Dumitru şi Ion C. Br ătianu, C.A. Rosetti, Mihail Kog ălniceanu ş.a.). Pe de alt ă parte, nu trebuie uitat c ă în acea perioad ă era mai mult decât necesar sprijinul european în favoarea cauzei na ţionale şi acesta putea fi ob ţinut şi prin intermediul personalit ăţ ilor influente din francmasonerie. Peste doi ani, Sturdza îi va recomanda lojii pe doi dintre cumna ţii s ăi, este vorba de Iorgu Su ţu şi Dimitrie Bal ş. Îns ă în acela şi an, optsprezece „fra ţi”, printre care şi to ţi moldovenii aveau s ă p ărăseasc ă loja pentru a pune bazele alteia, „L’Amitié Parfaite”, în ritul de Memfis, condus ă de un cunoscut al lui

1 Ana Vesa-Cazacu, loc. cit ., p. 222. 2 Victor Sl ăvescu, Coresponden ţa Petre Mavrogheni – D.A. Sturdza. Treisprezece scrisori din 1860-1863 , Bucure şti, 1943, p. 12. 3 Înainte de a fi închis trimitea o scrisoare ziarului „Steaua Dun ării”, unde men ţiona: „Ast ăzi merg în închisoare de unde trimit salut ări amicilor mei politici”; vezi A.D. Xenopol, Istoria partidelor politice din România , Bucure şti, 1920, p. 404. 4 A.C. Cuza nota în însemn ările sale: „Se ştie c ă Sturdza are gura strâmb ă şi un ochi mai mic decât cel ălalt, ca şi cum ar fi fost lovit de dambla”; autorul crede în mod eronat c ă aceast ă internare la m ănăstirea C ăld ăru şani a avut loc dup ă ce D.A. Sturdza ar fi divulgat o scrisoare confiden ţial ă a lui Napoleon al III-lea, iar „strâmb ătura fe ţei” îi aminte şte astfel de Cuza Vod ă „ori de câte ori se uit ă în oglind ă”; A.C. Cuza, op. cit. , p. 147. 5 Mihai Dimitrie Sturdza, Românii între frica de Rusia şi dragostea de Fran ţa, Bucure şti, Editura Roza Vânturilor, 2006, p. 78; autorul a consultat arhiva Marelui Orient al Fran ţei, care se reg ăse şte la Biblioteca Na ţional ă a Fran ţei. 47 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Sturdza, J.Th. Silbermann, amândoi pasiona ţi numisma ţi1. La respectiva loj ă avea s ă adere mai târziu şi Alexandru Su ţu, pentru ca peste un an, în 1864, acesta s ă fie singurul care mai frecventa loja, ceilal ţi reîntorcându-se în ţar ă, dar fără a întrerupe leg ăturile cu Marele Orient şi contribuind la extinderea reţelei francmasonice în România. Interesant este faptul c ă Iorgu Su ţu, al ături de Petre Mavrogheni, Vasile Pogor şi Titu Maiorescu vor înfiin ţa loja „L’Etoile de Roumanie” în 1865 2. În ceea ce-l prive şte pe D.A. Sturdza, el mai figureaz ă în Cartea de aur a lojii „Discipolii lui Pitagora” în 1866, de şi este pu ţin probabil c ă ar fi f ăcut parte din loja g ălăţ ean ă. De asemenea, în 1874 apare ca Maestru Venerabil al lojii „În ţelep ţii din Heliopolis” din Bucure şti 3. Acestea sunt ultimele informa ţii existente privind asocierea lui Sturdza la francmasonerie. Va reveni în via ţa politic ă la 18 ianuarie 1861, când Domnitorul îl desemneaz ă ministru secretar de stat la Departamentul Lucr ărilor Publice în guvernul condus de mentorul Anastasie Panu şi unde se reg ăseau amicii s ăi Petre Mavrogheni, la Finan ţe, şi C. Hurmuzachi, la Justi ţie 4. Din nefericire, perioada ministeriatului va fi una de scurt ă durat ă, pân ă în luna mai. A fost ultima dat ă când va mai ocupa o func ţie public ă în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. De aici înainte, se va retrage la mo şia de la Micl ăuşeni, îngrijindu-se de bunul mers al cultiv ării şi exploat ării p ământului pe care-l de ţinea. De asemenea, î şi îng ăduie şi momente de relaxare, efectuând câteva călătorii în str ăin ătate, în Italia şi Elve ţia5. Dup ă înf ăptuirea deplinei uniri administrative şi legislative, va reapare în prim plan ideea alegerii unui Principe str ăin şi, deci, va spori num ărul celor nemul ţumi ţi de modera ţia Domnitorului. În opinia opozi ţioni ştilor, „Cuza încetase dup ă 1862 s ă mai fie socotit drept un simbol al unirii” 6. Mai mult decât atât, în cursul anului 1863 începuse a se vehicula candidatura ducelui Serghei de Leuchtenberg la tronul Principatelor Unite, ca unul care era înrudit atât cu familia imperial ă francez ă, cât şi cu cea a Romanovilor. Îns ă tocmai aceast ă din urm ă înrudire era un obstacol în concretizarea ideii 7. Pe de alt ă parte, potrivit anumitor m ărturii, Anastasie Panu şi Eugeniu Carada ar fi plecat spre Paris pentru a lua avizul Împ ăratului Napoleon al III-lea în vederea desemn ării

1 Ibidem , p. 79. 2 Ibidem . 3 Horia Nestorescu-Bălce şti, Enciclopedia ilustrat ă a francmasoneriei din România , Bucure şti, Centrul Na ţional de Studii Francmasonice, 2005, p. 276-277. 4 B.A.R., Arhiva D.A. Sturdza, mapa V Acte, f. 53-54. 5 Ana Vesa-Cazacu, loc. cit. , p. 224. 6 V. Russu, Via ţa politic ă în România (1866-1871) , vol. I, Ia şi, Editura Universit ăţ ii „Alexandru Ioan Cuza”, 2001, p. 39. 7 Vezi Sorin Liviu Damean, Carol I al României , vol. 1 (1866-1881) , Bucure şti, Editura Paideia, 2000, p. 35. 48 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Prin ţului Jerôme Bonaparte la tronul Principatelor Unite, aviz pe care l-ar fi ob ţinut în luna mai 1864, îns ă cu anumite condi ţii. Se pare c ă din cauza opozi ţiei conservatorilor, proiectul nu s-a mai concretizat 1. Trebuie precizat în acest context c ă în cursul anului 1863 se conturase tot mai clar un nucleu opozi ţionist fa ţă de Domnitor şi politica sa, nucleu constituit din personalit ăţ i din ambele curente politice ale timpului, liberali şi conservatori, ceea ce era greu de închipuit. De aceea a şi fost numit ă aceast ă grupare „monstruoasa coali ţie” 2. Din aceast ă coali ţie a f ăcut parte şi Dimitrie A. Sturdza, care r ămăsese un partizan convins al ideii aducerii unui Principe str ăin la tronul Principatelor Unite. Starea de nemul ţumire va c ăpăta propor ţii mai ales dup ă lovitura de stat din 2 mai 1864 şi instituirea de c ătre Domnitor a unui regim autoritar şi chiar a unei aspre cenzuri a presei. Astfel, în iunie 1865 s-a încheiat un acord între opozan ţii lui Alexandru Ioan Cuza, potrivit c ăruia semnatarii se angajau a sus ţine prin toate mijloacele, în caz de vacan ţă a tronului, alegerea unui Principe din familiile domnitoare ale Europei 3. Tulbur ările interne din 3/15 august 1865 nu au f ăcut altceva decât s ă accelereze planurile opozi ţioni ştilor, „monstruoasa coali ţie” fiind reorganizat ă, în frunte cu un Comitet dirigent din care f ăcea parte şi D.A. Sturdza, al ături de Lasc ăr Catargi, Dimitrie Ghica, Gheorghe Ghica, C.A. Rosetti, Petre Mavrogheni şi Ion Cantacuzino 4. Dac ă Ion C. Br ătianu primise misiunea de a pleca în str ăin ătate pentru a sus ţine cauza Prin ţului str ăin, C.A. Rosetti se va ocupa, din interior, de organizarea planului de detronare a Domnitorului 5. La începutul anului 1866, conspiratorii au socotit c ă trebuie accelerate demersurile pentru înlocuirea lui Cuza cu un Principe str ăin. Lovitura avea s ă fie planificat ă pentru noaptea de 10 spre 11 februarie, când conspiratorii au pătruns în Palat şi l-au obligat pe Cuza s ă semneze actul abdic ării 6. La scurt ă vreme, D.A. Sturdza avea s ă ajungă la Palat, preluând arhiva Domnitorului, pe care o va ţine spre p ăstrare pân ă în anul 1912, când a fost predat ă Bibliotecii Academiei Române (dar devenit ă accesibil ă abia dup ă moartea lui Ion Bianu, secretarul Bibliotecii, în anul 1928) 7.

1 M. Theodorian-Carada, Efimeridele. Însemn ări & amintiri , vol. I, Bucure şti, 1930, p. 58-59. 2 Vasile Russu, „Monstruoasa coali ţie” şi detronarea lui Al. I. Cuza , în volumul Cuza Vod ă. In memoriam , Ia şi, Editura Junimea, 1973, p. 503-550. 3 Vezi D.A. Sturdza, 1859-1896. O pagin ă de istorie contimporan ă, Bucure şti, 1896, p. 21. 4 V. Russu, loc. cit. , p. 544. 5 Sorin Liviu Damean, op. cit., p. 36. 6 C.C. Giurescu, Via ţa şi opera lui Cuza Vod ă, Bucure şti, Editura Ştiin ţific ă, 1966, p. 374-376; episodul detron ării povestit chiar de Elena Cuza se reg ăse şte la A.C. Cuza, op. cit. , p. 117-118. 7 Ibidem , p. 6. Vezi şi Cuza Vod ă – România , volum alc ătuit şi editat de Stelian Neagoe, Bucure şti, Editura Machiavelli, 2009, p. 431-450. 49 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Dac ă rolul s ău în lupta pentru Unirea Principatelor este unanim recunoscut atât de contemporani, cât şi de istorici, mult ă vreme a r ămas greu de explicat cum o rela ţie de colaborare cu Alexandru Ioan Cuza, înc ă din primii ani de domnie, a ajuns s ă se degradeze, ajungând pân ă acolo încât Sturdza s ă fac ă parte din conspiratorii care-l vor r ăsturna. Asupra divergen ţelor dintre cei doi şi a motivelor care au dus la ruptur ă au început s ă apar ă primele specula ţii înc ă din epoc ă. Ziarul bucure ştean „ Ţara” publica în octombrie 1903 un articol intitulat sugestiv Tr ădarea lui Sturdza fa ţă de Cuza şi unde se spune despre o scrisoare a lui Napoleon al III-lea din 1860 adresat ă lui Alexandru Ioan Cuza, în care îl îndemna pe acesta s ă-şi înt ăreasc ă armata şi s ă o concentreze pe malurile Dun ării pentru a proclama apoi independen ţa ţă rii. Con ţinutul scrisorii ar fi fost dezv ăluit lui D.A. Sturdza, care, la rândul s ău, a divulgat-o consulilor englez, austriac şi prusian. Apoi, presa occidental ă a publicat ştirea, punându-l pe Împ ărat într-o postur ă mai mult decât delicat ă. Prin urmare, va expedia la Bucure şti o telegram ă, cu urm ătorul con ţinut: „O ţar ă care are asemenea tr ădători nu merit ă independen ţa”. Domnitorul, potrivit acelea şi surse, şi-a pierdut controlul şi l-a agresat pe Sturdza, pălmuindu-l şi îmbrâncindu-l. Mai apoi a vrut chiar s ă-l aresteze 1. O asemenea ipotez ă pare s ă fie confirmat ă par ţial, f ără prea multe detalii, de un anume colonel Lipan, care de ţinea informa ţia de la un camarad aflat de gard ă la Palat, atunci când a avut loc scena cu molestarea lui Sturdza 2. Asupra anului când s-ar fi petrecut incidentul de mai sus apar suspiciuni. Sturdza fusese închis la m ănăstire pentru articolele din „Steaua Dun ării” la începutul anului 1860, apoi se retrage la mo şia de la Micl ăuşeni. Deci când ar fi avut loc cearta dintre cei doi? Apoi, în 1861 Sturdza este desemnat de Cuza ministru al Lucr ărilor Publice. S ă fi uitat amândoi ceea ce s-a petrecut? De asemenea, Sturdza era un sus ţin ător al ac ţiunii în for ţă pentru a împlini cerin ţele programului na ţional. Ori, scrisoarea lui Napoleon al III-lea sugera tocmai un asemenea lucru. Deci care s ă fi fost interesul tr ădării? Pe de alt ă parte, avem de-a face cu dest ăinuirile f ăcute de so ţia fostului Domnitor al Unirii. Astfel, într-o convorbire pe care a avut-o cu A.C. Cuza, în mai 1907, Doamna Elena Cuza confirm ă incidentul descris mai sus. Îns ă mai târziu, în anul 1909, într-un interviu acordat lui Vespasian Pella, m ărturise şte c ă în anul 1863, în momentul în care se preg ătea izbucnirea revolu ţiei polone împotriva st ăpânirii ţariste, Domnitorul a permis trecerea pe teritoriul românesc a unor transporturi de arme şi muni ţii, iar D.A. Sturdza aflând secretul l-ar fi divulgat, ceea ce a stârnit reac ţia lui Cuza şi care „l-a luat de gulerul hainei şi l- a azvârlit pe sc ările Palatului” 3. O astfel de variant ă ni se pare neverosimil ă.

1 Respectiva scrisoare ar fi fost descoperit ă de publicistul şi fost ministru liberal Emille Ollivier şi publicat ă într-o lucrare dedicat ă Împ ăratului francez; ibidem , p. 433-434. 2 A.C. Cuza, op. cit ., p. 132-133. 3 Cuza Vod ă – România , p. 432. 50 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Este posibil ca vârsta înaintat ă s ă fi produs aceast ă confuzie. În 1863, Sturdza se afla deja, a şa cum am observat, în grupul opozi ţioni ştilor. Pe de alt ă parte, nu este vorba de un transport de arme (un astfel de transport fusese destinat sârbilor), ci de o încercare a deta şamentului polonez condus de colonelul Milkowski de a trece pe teritoriul românesc pentru a ajunge în Polonia. Ori, a şa cum se ştie, Domnitorul a trebuit s ă stopeze o asemenea ac ţiune care putea periclita interesele statului român 1. O alt ă variant ă este aceea povestit ă lui A.C. Cuza de vechiul s ău coleg la Facultatea de Drept, Nino B. Cantacuzino, fost secretar de lega ţie la Viena şi care avusese prilejul s ă-l cunoasc ă tangen ţial pe D.A. Sturdza aflat de câteva ori în trecere. A putut constata în astfel de ocazii ura acestuia fa ţă de Cuza, dezl ănţuit ă mai ales atunci când, în 1903, s-a hot ărât ridicarea, prin subscrip ţie public ă, a unei statui a Domnitorului la Ia şi. Sturdza l-ar fi ponegrit pe Cuza afirmând c ă, atunci când îl înso ţea, de multe ori acesta îngâna şi fluiera „cântece fran țuze ști scandaloase”. Iar într-o alt ă zi, pe când era ministru, se prezentase la Domnitor cu un document ce trebuia semnat, g ăsindu-l pe acesta în compania unei „femei goale” (Maria Obrenovici), f ără a se sim ţi stânjenit câtu şi de pu ţin. De o pudicitate proverbial ă, iar dup ă spusele aceluia şi Cantacuzino, suferind de impoten ţă , Sturdza se ar ăta şi atunci, la atâ ţia zeci de ani distan ţă , oripilat. Acela şi personaj, confirm ă incidentul cu scrisoarea lui Napoleon c ătre Domnitor 2. Astfel de relat ări ţin mai curând de domeniul can-can-ului mult gustat de protipendada bucure ştean ă. Fie c ă sunt adev ărate sau nu aceste m ărturii, persistă în continuare o umbr ă asupra motivelor reale ale desp ărţirii dintre cei doi oameni politici. Nu putem, la rândul nostru, decât s ă lans ăm o ipotez ă. Şi anume aceea c ă ruptura s- a produs ca urmare a diferen ţelor de opinii în privin ţa aplic ării programului na ţional ap ărute la scurt ă vreme dup ă începerea colabor ării. La vremea respectiv ă, D.A. Sturdza era convins c ă Alexandru Ioan Cuza încetase a mai sus ţine ideea Prin ţului str ăin, o convingere care mai târziu s-a dovedit a fi nefondat ă. Documentele din arhiva Cuza, care fuseser ă confiscate de Sturdza, aveau s ă demonstreze c ă Domnitorul nu renun ţase la ideea alegerii unui Prin ţ str ăin ca succesor al s ău, ba mai mult decât atât, purtase negocieri pentru identificarea acelui candidat care s ă accepte tronul. A şa cum o declarase şi Împ ăratului Napoleon III-lea (1/13 octombrie 1865), era oricând gata a se retrage în via ţa privat ă pentru a l ăsa s ă se înf ăptuiasc ă dorin ţele Divanurilor ad- hoc 3. Dar cursul evenimentelor s-a accelerat, deznod ământul fiind cel cunoscut.

1 C.C. Giurescu, op. cit ., p. 176-180. 2 A.C. Cuza, op. cit. , p. 169. 3 Paul Henry, L’abdication du Prince Cuza et l’avènement du dynastie de Hohenzollern aû trone de Roumanie , Paris, Felix Alcan, 1930, p. 133. 51 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

52 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

ÎNDEP ĂRTAREA FRAN ŢEI DE ROMÂNIA ŞI DEBUTUL REALISMULUI ÎN POLITICA EXTERN Ă ROMÂNEASC Ă (1870)

∗ Iulian Oncescu

THE ESTRANGEMENT BETWEEN FRANCE AND ROMANIA AND THE DEBUT OF REALISM IN THE ROMANIAN FOREIGN POLICY (1870) Abstract

The estrangement between France and Romania took place during the period 1866-1870. It became aggravated especially during 1870, against the background of the conflict between France and Prussia. The public and some of the Romanian political class, the Liberals, were showing their support and sympathy to France and the other party of conservatives and even Prince Carol called for neutrality to events, but sympathized with Prussia, thus being more realistic and pragmatic. Year 1870 meant leaving the old spirit, now traditional, of revolutionary essence, which assured the success of the union in the past, and the support for France were closely intertwined with that spirit. In late 1870, the governmental discourse of realism suggested, quite clearly, that Romanian policy should now follow this path, that neutrality was the appropriate option and predicted adaptation to the new European realities.

Cuvinte cheie : România , Fran ța, conservatori , Carol I , realism , politic ă extern ă româneasc ă Key words : Romania , France , Conservative , Carol I , realism , Romanian Foreign Policy

Politica oriental ă a Fran ţei era înc ă efectiv ă şi consistent ă pe parcursul anului 1866 1. Totu şi, în contextul politicii române şti privind n ăzuin ţa la

∗ Lector univ. dr., Facultatea de Ştiin ţe Umaniste, Universitatea „Valahia” din Târgovi şte, str. Lt. Stancu Ion, nr. 34-36A, cod po ştal 130105, Dâmbovi ţa, tel. 0245/206105, e-mail: [email protected] 1 Iulian Oncescu, Ion Stanciu, L’eloignement de la France par rapport à la Roumanie et le début du réalisme dans la politique extérieure roumaine (1866-1871), în „Revue Roumaine d’Histoire”, tome XLVIII, 2008, no. 3-4, Juillet-Décembre, Bucure şti, Editura Academiei Române, 2008, p. 285- 286; Iulian Oncescu, Rela ţii franco-române în primii ani ai domniei lui Carol I (1866-1870) , în „Analele Universit ăţ ii din Craiova”, Seria Istorie, Anul XIV, nr. 2 (16)/2009, Craiova, Editura Universitaria, p. 163-164; Sorin Liviu Damean, Evolu ţia rela ţiilor româno-franceze la începutul domniei lui Carol I (1866-1871) , în vol. Rela ţii interna ţionale. Lumea de ieri, lumea de mâine , coord. Paul Nistor, Ia şi, Editura PIM, 2007, p. 23-27; Mihaela Damean, Sorin Liviu Damean, L’evolution des relations franco-roumaines au debut du regne du Charles I-er (1866-1871) , în „Analele Universit ăţ ii din Craiova”, Seria Istorie, Anul XVI, 53 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 independen ţă , vechea rela ţie cu Parisul ca unic protector al intereselor României părea s ă fi devenit de acum un cadru prea îngust. La începutul anului 1867, atitudinea nefavorabil ă a cercurilor politice de la Paris era deja vizibilă, iar în 1868 criza în rela ţiile cu Fran ţa a atins punctul cel mai de sus. În anul 1869, cauza profund ă care influen ţa politica Fran ţei fa ţă de România a ie şit la lumin ă tot mai limpede 1. Astfel, la începutul anului urm ător, 1870, politica extern ă francez ă devenise imprevizibil ă. Nelini ştea din Fran ţa, inclusiv nemul ţumirile popula ţiei fa ţă de regimul politic existent, eforturile diploma ţiei franceze de a crea un bloc politico-militar cu Austria şi Italia, concentrarea asupra Prusiei şi neglijarea sud-estului Europei, apoi evolu ţia ulterioar ă a împrejur ărilor interna ţionale au pus, cu toate, la încercare nu numai rela ţiile româno-franceze, ci şi situa ţia politic ă din România 2. Când, în luna iulie a anului 1870, Fran ţa a declarat r ăzboi Prusiei, românii se g ăseau diviza ţi ei în şişi în ceea ce prive şte aceast ă situa ţie, inclusiv op ţiunile de politic ă extern ă şi intern ă. Carol I, sprijinit de guvernul Manolache Costache Epureanu, unul de culoare politic ă de tip conservator, incert ă (nu mazzinian, nu revolu ţionar, dar nici conservator propriu-zis, dup ă obiceiul boieresc) 3, şi-a proclamat imediat neutralitatea fa ţă de r ăzboiul franco-prusac, pornind de la datoria „ impus ă prin interesele na ţionale, prin tratate ...” 4. Chiar mai înainte însă, opozi ţia liberal radical ă declarase public, prin Nicole Blaremberg, c ă „ orice alt ă politic ă decât o politic ă pro-francez ă e contrar ă sentimentelor na ţiunii... şi c ă ar întâmpina o împotrivire de neînvins

nr. 2 (20)/2011, Craiova, Editura Universitaria, p. 110-114; vezi pe larg Iulian Oncescu, România în politica oriental ă a Fran ţei (1866-1878) , edi ţia a II-a, rev ăzut ă şi ad ăugit ă, Târgovi şte, Editura Cetatea de Scaun, 2010, p. 132-164. 1 Iulian Oncescu, Rela ţii franco-române în primii ani ai domniei lui Carol I (1866-1870) , în „Analele Universit ăţ ii din Craiova”..., p. 165-167; Iulian Oncescu, Ion Stanciu, L’eloignement de la France par rapport à la Roumanie et le début du réalisme dans la politique extérieure roumaine (1866-1871) ..., p. 286- 308; Sorin Liviu Damean, Evolu ţia rela ţiilor româno-franceze la începutul domniei lui Carol I (1866-1871)... , p. 27-29; Mihaela Damean, Sorin Liviu Damean, L’evolution des relations franco-roumaines au debut du regne du Charles I-er (1866- 1871) , în „Analele Universit ăţ ii din Craiova”…, 114-117; vezi pe larg Iulian Oncescu, România în politica oriental ă a Fran ţei (1866-1878) ..., p. 164-188. 2 Iulian Oncescu, Rela ţii franco-române în primii ani ai domniei lui Carol I (1866-1870) , în „Analele Universit ăţ ii din Craiova”..., p. 167-168; idem, România în politica oriental ă a Fran ţei (1866-1878) ..., p. 189. 3 Nicolae Iorga, Politica extern ă a regelui Carol I , introducere, not ă asupra edi ţiei şi repere de Vicen ţiu R ădulescu, Bucure şti, Editura Glikon, 1991, p. 86; Iulian Oncescu, România în politica oriental ă a Fran ţei (1866-1878) ..., p. 190. 4 Apud Mihai Timofte, România la 1870-1871. Monarhie sau Republic ă? Studiu de caz asupra politicii interne şi interna ţionale , Ia şi, Editura Polirom, 1996, p. 14. 54 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

în ţar ă”1. Ca atare, în cercurile conservatoare se anticipase o „ neutralitate simpatic ă Fran ţei ”, cu foloase previzibile pentru independen ţa viitoare a României 2, iar ministrul de externe P.P. Carp declara, şi el nuan ţat, c ă România trebuia s ă se m ărgineasc ă în strictele limite ale neutralit ăţ ii, îns ă „ acolo unde sunt gintele latine, acolo va fi inima României ”3.

Petre P. Carp (1837-1919) 4

Carp îndemna, cu realism, la pruden ţă şi grij ă pentru destinele ţă rii. „Când poate va veni momentul în care valurile s ă treac ă în furie peste vasul statului, trebuie s ă ne uit ăm şi la polul care ne conduce, şi la portul ce are s ă ne primeasc ă şi pot veni împrejur ări în care România s ă fie din nou aruncat ă în acel întuneric secole întregi ”5. Disjunc ţia pe care conservatorii guvernamentali şi junimi ştii f ăceau astfel între politic ă şi sentimente – aspira ţii era evident ă şi expres subliniat ă, de asemenea, de c ătre ministrul justi ţiei, Alexandru Lahovari: „ Aspira ţiunile noastre sunt cu acea parte a lumii în care noi am tr ăit şi pe care ne-am înv ăţ at

1 Memoriile regelui Carol I al României. De un martor ocular , vol. II (1869-1875) , edi ție și prefa ță de Stelian Neagoe, Bucure şti, Editura Scripta, 1993, p. 111. 2 Ibidem ; Iulian Oncescu, Ion Stanciu, L’eloignement de la France par rapport à la Roumanie et le début du réalisme dans la politique extérieure roumaine (1866-1871). .., p. 309; Iulian Oncescu, România în politica oriental ă a Fran ţei (1866-1878) ..., p. 201. 3 Dan Berindei, România între Prusia şi Fran ţa în timpul r ăzboiului franco-german , în vol. Românii şi Europa în perioadele premodern ă şi modern ă, Bucure şti, Editura Ştiin ţific ă şi Enciclopedic ă, 1997, p. 330. 4 http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:P.P._Carp.jpeg 5 Apud Mihai Timofte, România la 1870-1871... , p. 15; Iulian Oncescu, România în politica oriental ă a Fran ţei (1866-1878) ..., p. 200-201. 55 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 a o iubi ca pe a doua mam ă”1. Aceast ă disjunc ţie nu o f ăcea îns ă şi opozi ţia liberalilor radicali. Ca mijloc de presiune politic ă exercitat ă asupra lui Carol I, pentru a for ţa readucerea lor la guvernare, ea lansase înc ă din anul 1869 o campanie antidinastic ă, imputând principelui sentimentele de simpatie declarat ă la adresa Prusiei. Pornind de la aceast ă premis ă, liberalii radicali pl ănuiau deja, inclusiv la Paris, r ăsturnarea lui Carol I, printr-un complot cu mijloace ale revolu ţionarismului mazzinist. Dup ă izbucnirea r ăzboiului din 1870, liberalii radicali (eticheta ţi drept „ ro şii ”) nu au ezitat s ă capitalizeze înc ă şi mai mult pe tema simpatiilor pentru Fran ţa, profitând de manifesta ţiile prin care publicul românesc s-a ar ătat a fi al ături de aceast ă mare putere şi împotriva Prusiei. Pentru conservatorii guvernamentali, ace şti liberali erau doar „ perturbatori şi aventurieri”, care îl acuzau pe Carol I pur şi simplu de tr ădare. Principele, pragmatic şi realist, convins fiind c ă Prusia va avea câ ştig de cauz ă în r ăzboi, era înc ă dispus, în iulie 1870, s ă mearg ă al ături de Fran ţa, dac ă aceasta ar fi cerut-o, dar nu mai pu ţin decât pe baza unui prealabil tratat din care nu ar fi trebuit s ă lipseasc ă şi semn ătura Angliei 2. Evolu ţia evenimentelor a eviden ţiat, pe de o parte, triumful realismului cercurilor conservatorilor guvernamentali şi ale principelui Carol, iar pe alt ă parte, puterea simpatiilor pro-franceze ale publicului românesc. Acesta din urm ă demonstra şi saluta victoriile Fran ţei, care nici nu existau, strângea subscrip ţii chiar şi dup ă înfrângerea de la Sedan, d ădea voluntari pentru lupta împotriva Prusiei, comp ătimind Fran ţa pentru pierderea r ăzboiului. Acela şi public s-a ar ătat apoi jignit de trufia înving ătorilor, neînstare s ă se împace cu realitatea şocant ă a înfrângerii Fran ţei. Expresie a sentimentelor publice era şi triumful efemer al unei republici proclamate la Ploie şti, în chiar preajma confrunt ării finale dintre cele dou ă puteri amintite. Evident c ă puterea simpatiilor pentru Fran ţei, ac ţiunea complotist ă republican ă şi presiunile politice vizând ob ţinerea în for ţă a puterii de c ătre opozi ţia politic ă liberal-radical ă veneau pe linia spiritului mai vechi, de acum tradi ţional, de esen ţă revolu ţionar ă, care asiguraser ă în trecut şi succesul unirii, iar simpatiile pentru Fran ţa erau strâns împletite cu acest spirit. El guvernase în fond politica extern ă românească pân ă în acel moment, impunând concordan ţa între sentimentul public şi obiectivele imediate, declarate ale politicii externe, dup ă care prietenii tradi ţionali ai revolu ţiei fuseser ă şi sprijinitorii românilor, iar adversarii revolu ţiei r ămâneau puterile de dincolo de baricada politicii externe române şti. Atitudinea realist ă manifestat ă în aceast ă

1Apud Mihai Timofte, România la 1870-1871... , p. 15; Iulian Oncescu, România în politica oriental ă a Fran ţei (1866-1878) ..., p. 201. 2 Iulian Oncescu, Ion Stanciu, L’eloignement de la France par rapport à la Roumanie et le début du réalisme dans la politique extérieure roumaine (1866-1871) ..., p. 310. 56 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 politic ă tindea acum s ă separe cele dou ă componente, simpatia public ă şi c ăile politicii externe 1.

Ion C. Br ătianu (1821-1891) 2

La sfâr şitul anului 1870, discursul realismului guvernamental sugera, destul de clar, c ă politica României trebuia s ă urmeze de acum aceast ă cale, c ă op ţiunea neutralit ăţ ii fusese adecvat ă şi anticipa adaptarea la noile realit ăţ i europene, f ără a sacrifica obiectivul na ţional: „ am manifestat pentru Fran ţa toate simpatiile noastre, nu am ascuns afec ţiunile noastre de gint ă. (...) Dac ă dator ăm o veche recuno ştin ţă Fran ţei, dator ăm acela şi respect, curtenie şi chiar recuno ştin ţă Prusiei, atât pentru c ă este una din puterile garante, cât şi pentru c ă (aceea ce n-ar trebui s ă uit ăm niciodat ă) casa sa suveran ă a consim ţit a nu da un membru suveran. (...) Este limpede s ă l ăsăm ast ăzi, s ă sfâr şim cu sentimentalismul şi s ă începem a ne prezenta mai bine rolul, a ne în ţelege l ămurit interesele noastre ”3. Invitând la armonie şi în ţelegere, precum şi la realism în politic ă, grup ările conservatoare erau tem ătoare în privin ţa situa ţiei României, apreciind că victoria republicanilor în Fran ţa ar putea duce, în schimbul unui ajutor acordat de c ătre Rusia, la situa ţia de „ a ne da plocon Rusiei ”4. Ce a urmat în via ţa politic ă româneasc ă în 1871 pân ă la instalarea ferm ă a guvern ării conservatoare în frunte cu Lasc ăr Catargiu, a marcat doar triumful

1 Ibidem , p. 310-311. 2http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Fi%C5%9Fier:Ion_C._Br%C4%83tianu1.jpg 3 Apud Mihai Timofte, România la 1870-1871... , p. 23; Iulian Oncescu, România în politica oriental ă a Fran ţei (1866-1878) ..., p. 211. 4 Mihai Timofte, România la 1870-1871... , p. 24. 57 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 definitiv al conservatorilor şi al principelui Carol în fa ţa ac ţiunii opozi ţiei radical-liberale. În privin ţa abord ării realiste în politica extern ă a României, e drept, domnitorul încurajase, prin înclinarea sa c ătre Prusia, predispozi ţia spre realism a conservatorilor români. O dat ă impus în politica extern ă a României, spiritul realismului s-a manifestat, în anii urm ători, în toate ocaziile şi cu un succes constant. Pe aceast ă linie se pot înscrie încheierea conven ţiei cu Austro-Ungaria la 1875, de c ătre aceia şi conservatori, renun ţarea la speran ţe exagerate în contribu ţia efectiv ă a mi şcărilor revolu ţionare din Balcani, conlucrarea cu Rusia în perspectiva şi în timpul r ăzboiului ruso-turc din anii 1877-1878, şi mai ales alian ţa cu Austro-Ungaria din 1883. Ultimele dou ă realizate de însu şi Ion C. Br ătianu, liderul liberalilor radicali, comploti şti şi adversari ai lui Carol I de la 1870-1871, devenit prim-ministru al principelui la 1876 şi convertit la realism în politica extern ă1.

Titu Maiorescu (1840-1917) 2

De altfel, aceast ă schimbare nu a sc ăpat deloc contemporanilor mai aten ţi şi mai p ătrunz ători în ceea ce prive şte prefacerile politice prin care treceau atitudinile liderilor români în contextul crizei în care s-au aflat şi rela ţiile cu Fran ţa dup ă anul 1866. Referindu-se la sentimentele filo-franceze ale românilor în timpul războiului franco-prusac şi a mi şcării republicane de la Ploie şti, un asemenea observator cum a fost Titu Maiorescu, mare om de stat şi p ărinte al spiritului

1 Iulian Oncescu, Ion Stanciu, L’eloignement de la France par rapport à la Roumanie et le début du réalisme dans la politique extérieure roumaine (1866-1871) ..., p. 310-311. 2 http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Titu_Maiorescu_-_Foto01.jpg 58 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 critic în evaluarea culturii române şti, remarca faptul c ă aceste sentimente nu se datorau atât comunit ăţ ii de ras ă, cât faptului c ă cei mai mul ţi oameni politici din România şi-au f ăcut studiile în Fran ţa şi de aceast ă ţar ă se lega amintirea fericit ă a tinere ţii lor, ceea ce explica curentul de simpatie manifestat în favoarea francezilor şi, ad ăug ăm noi, adâncimea şi constanţa acestei simpatii, care a supravie ţuit benefic anului 1871. Maiorescu mai observa c ă mai to ţi deputa ţii şi ziari ştii români doreau victoria armatelor franceze, ei fiind prea pu ţin experimenta ţi – scria el – şi uitând c ă în politica interna ţional ă nu sentimentele, ci ra ţiunea ar fi trebuit s ă dicteze 1. Într-o asemenea eroare se aflase, la 1870-1871, şi Ion C. Br ătianu, care, mai scria Maiorescu, se dezb ărase, apoi, pentru a deveni cel mai remarcabil exemplu al realismului politic în România la finalul secolului al XIX-lea.

1 Titu Maiorescu, Istoria politic ă a României sub domnia lui Carol I , edi ţie, postfa ţă şi indice de Stelian Neagoe, Bucure şti, Editura Humanitas, 1994, p. 21. 59 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

60 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

LOS HEBREOS DE RUMANIA: ASPECTOS LINGÜÍSTICOS, COMUNITARIOS Y DE INTERCULTURALIDAD

Daniela Predescu R ădescu*

EVREII DIN ROMANIA: ASPECTE LINGVISTICE, COMUNITARE ŞI DE INTERCULTURALITATE Rezumat

Şcoala a fost un motor al procesului de modernizare şi principala structur ă a societ ăţ ii în schimbare. Unele dintre efectele înv ăţă mântului a fost înv ăţ area sistematic ă a limbii române, fapt ce înlesnea integrarea în societate, dar şi a unor limbi de circula ţie interna ţional ă, pe primul plan situându-se germana, cât şi a limbii ebraice. Acest fapte au avut ca urmare, cel pu ţin în rândul elitei sociale sau intelectuale, o mai slab ă uzitare a limbii idi ş, fapt ce a diferen ţiat aria cultural ă evreo-român ă de ariile culturale evreie şti învecinate, unde a predominat cultura idi ş.

THE ROMANIA JEWS: LINGUISTIC, INTERCULTURAL AND COMMUNITY ASPECTS Abstract

The school has been an engine of modernization process and the main structure of the changing society. Some of the effects of education was the systematic learning of Romanian, which facilitates the integration in society, but also of some languages of international circulation, first hovering German and Hebrew. This facts have had as a result, at least among social and intellectual elite, a weaker use of the Yiddish language, which differentiated the cultural area of the world-Romanian cultural Jewish areas, where Yiddish culture prevailed.

Cuvinte cheie : ebraic ă, idish , interculturalitate , şcoala evreiasc ă, sistem educa ţional Key words : hebrew , idish , interculturality , Jewish school , educational system

En el País Rumano (Valaquia, antiguo principado rumano del sur del país) vivían por entre los habitantes rumanos otras estirpes, como los griegos, los armenios, los servio-búlgaros, los lipovinos y los hebreos. Éstos, últimos, habían representado la minoría más numerosa y se habían distinguido por una

* Asist. univ. dr., Facultatea de Drept şi Ştiin ţe Administrative, Departamentul de Istorie şi Rela ţii Interna ţionale, Universitatea din Craiova, str. A.I. Cuza, nr. 13, cod po ştal 200585, Dolj, tel. 0251/419900, e-mail: [email protected] 61 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 forma de organización distincta y por la conservación de los rasgos étnicos 1. Los movimientos y los fenómenos exteriores fueron las causas que habían modelado la migración de los hebreros hacia los países rumanos (los antiguos principados) y las imposiciones legislativas interiores determinaron su asentamiento en el territorio, su establecimiento en un gran número, en algunos espacios o asimismo las reorientaciones de estas extensiones. Es decir, su asentamiento en los Principados Rumanos (Valaquia, Moldova y Transilvania) tuvo en cuenta los espacios libres en que obtuvieron el derecho de ocuparlo. Sobornicescul Hrisov (Documento oficial) del 9 de april de 1827, estipulaba en el artículo 19, que el establecimiento de los hebreos estaba permitido en el espacio urbano y también el hecho de que ellos podían poseer sólo bienes inmuebles 2. En la línea vertical, su asentamiento tuvo lugar desde el norte hacia el sur, donde se intersectaron los hebreos llegados de Moldova, en especial en Bucarest, el centro urbano en que se desarrollaban actividades comerciales, industriales, financieras con la comunidad sefardí que procedía del sur, mucho más pequeña desde el punto de vista del número de la población 3. Desde el punto de vista jurídico los hebreos eran considerados extranjeros, no tenian el derecho a la naturalización. Ellos estaban divididos en dos comunidades, hebreos sefardíes y hebreos askenades; éstas comunidades eran autónomas en los aspectos de la vida comunitaria, económica y religiosa. Desde el punto de vista religioso, los hebreos tenían el derecho de practicar el culto, habían recibido el derecho de construir sinagogas, el de tener cimenterios en algunos barrios. Estaban representados oficialmente por el rabino, cuya autoridad estaba reconocida no sólo por las autoridades laicas, sino también por las autoridades religiosas ortodoxas. La comunidad se ocupaba del hospital, del cimenterio, de las escuelas, tanto de su organización, cuanto de su mantenimiento; de la recogida de los impuestos destinados tanto a las necesidades de la comunidad, cuanto a las tasas hacia las autoridades centrales. En el período reglamentario, los hebreos reciben la titulación de nación hebrea, desaparecen las denominaciones anteriores de las instituciones, como la hahambasia 4 y la starostia (la dirigencia de los gremios) reemplazadas por el Consejo de la tutela y es abrogado el antiguo sistema de los gremios. La comunidad hebrea desarrollaba su actividad en base al firmán del Consejo

1 Istoria Românilor (La historia de los rumanos), vol. VII, tomo I, Bucarest, Editorial Enciclopédica, 2003, p. 141. 2 D.C. Sturdza-Scheianu, Acte și legiuiri privitoare la chestiunea ță răneasc ă (Actas y legislaciones respecto de la cuestión campesina) I, Bucarest, 1907, p. 68. 3 Liviu Rotman, Școala israelito-român ă (1815-1914) , (Escuela israelita-rumana), Bucarest, Editorial Hasefer, 1999, p. 44. 4 Palabra compuesta de “haham” que en hebreo significa “sabio” y pasha que en turco significa comandante, designando al lider de la comunidad hebrea término, que fue tomado del Imperio Otomano ( Diccionario Enciclopédico del Judaismo, Bucarest, Editorial Hasefer, 2000, p. 284). 62 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Administrativo del 18 de agosto de 1832 que, tras a las reformas necesarias, fue supuesto a las modificaciones del diario del Consejo Administrativo del 25 de abril de 1843, revalidado por el Señor (llamado aquí príncipe o vaivoda ) al 10 de mayo del mismo año, la Ley del 1849, respecto de los hebreos del sur, el Firmán vaivodal no. 1425, del 18 de febrero de 1851 y las modificaciones de éste del año 1857. La comunidad estaba dividida en los israelitas terrenos, tributarios o patentares (en los documentos aparece también el término de “raele”) polacos y españoles e israelitas suditas súbditos “austriacos, prusianos y rusos”. Los hebreos terrenos cubrían todos los gastos de la comunidad del rédito de la Gabela (tasa de la carne) a la cual estaban supuestos tanto los hebreos terrenos, cuanto los suditas, sistema encontrado en toda Europa. El derecho de cortar la carne de ternera o de cordero, “coseru” o de cortar pájaros del corral por los maestros de la comunidad, le correspondía a un emprendedor, por la subasta, que establecía un precio fijo por cada oca (tres libras, es decir 1280g.) de carne y además del respectivo emprendedor nadie podía vender carne “coseru” (magra). Conforme a la ley del 1943, el lugar donde se sacrificaban los reses y las sillas del mercado no podían pertenecer sino a los hebreos “raeles” y los carniceros formaban parte de los miembros de los “terrenos” 1. De esta renta los hebreos terrenos pagaban los gastos relacionados con la canchillería, los cimenterios, la escuela, el hospital, a los pobres. Los suditas no tenían el derecho de percibir “acsiz” (tasa) de carne conforme a la legislación del país entre los judios terrenos y los súbditos extranjeros 2. El presupuesto de la comunidad estaba sometido a la aprobación del Alto Funcionariado que tenía el derecho de “poner al cuidar del Consejo de curadores (...) que los gastos siguieran conforme a la necesidad, quitando cualquier artículo de gastos que sobraban, que fueran en la desventaja de la meta de progreso de aquella comunidad” 3. La gabela se vendía por la subasta, el convenio duraba tiempo de un año; en el abril de 1856 ella se vendió por el precio de 86.625 lei de la cual 52. 500 la parte conveniente a los israelitas raele, 28. 875 la parte de los súbditos “austriacos y prusianos” y 5250 la parte conveniente a los súbditos “rusos” 4. La comunidad pagaba así un impuesto global hacia el estado es decir no individual, así como era percibido en el caso de los demás contribuyentes. La carta 7 del diario del Consejo administrativo del año 1943 estipulaba el derecho de tener una escuela nacional. Hasta el año 1851 no había funcionado ninguna escuela pública israelita, bajo la directa responsablilidad de

1 Serviciul Arhivelor Na ționale Istorice Centrale (S.A.N.I.C., Servicio de los Archivos Nacionaels Históricos Centrales), Directia Administrative, dosier no. 36/1856, f. 51-52. 2 Ibidem , f. 180. 3 Ibidem , f. 183. 4 Ibidem , f. 13, 14. 63 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 la Sociedad de Instrucción Pública, sino más escuelas privadas, en que no se aplicaba un método práctico regular y en ellas no desarrollaban actividades profesores especializados 1. Si en la primera mitad del siglo XIX, el sistema educativo tenía como meta la transmisión de la enseñanza religiosa, al satisfacer el hadarim (escuelas tradicionales hebreas) las necesitades de instrucción de la población hebrea. En la segunda mitad del siglo surgió una serie de cambios cualitativos, lo que implicó un acercamiento al marco social circundante, además de la implicación en las actividades económicas. Como estructura, el hadarim continuó de existir tanto en las ciudades, cuanto en las pequeñas localidades. La educación tradicional fue dinamizada por la introducción de las asignaturas profanas, lo que llevó a la aparición de la escuela hebrea premoderna, en dos formas: la escuela hebrea pública, cuyas fuentes de financiación procedían de la comunidad y el pensionado particular, financiado por las tasas que pagaban los alumnos. Una notable influencia sobre la escuela hebrea la constituyó el sistema rumano de enseñanza cuya actividad fue legislada por las estipulaciones del Reglamento Orgánico. Porque los hebreos llevaron con ellos no sólo el modelo de escuela hadarim , sino también el traje y las costumbres típicas, su acceso en las escuelas públicas era aceptado con la condición de renunciar al traje típico 2, hecho que puede ser considerado como un marco de la emancipación de la instrucción de la tutela religiosa. Hasta el año 1893, la solución de la integración de los hebreos en las escuelas públicas fue posible porque no existía una red de escuelas públicas hebreas, modernas, de otro lado porque las autoridades rumanas veían en este aspecto una condición para realizar una emancipación completa. El papel de la escuela tradicional disminye justamente por la aceptación de los niños hebreos en las escuelas rumanas y también por la aparición de las escuelas públicas modernas hebreas 3. La primera escuela de este tipo vio la luz en Bucarest, en junio de 1851. La Sociedad de las Escuelas por su diario del 25 de junio de 1850 y el Departamento de los Asuntos Interiores por el informe no. 3.271, hicieron constar al Vaivoda la petición de la fundación de una escuela hebrea. El Oficio Señorial no. 779 del 29 de abril de 1851 aprueba la petición de “la comunidad de los hebreos, súbditos austriacos de permitirles que fundieran una escuela para la reunión de sus niños” e informaba el Departamento de la Creencia de “la alumbrada aprobación”. El Secretariado del Estado anunciaba la decisión de “la fundación de una escuela a través de la comunidad israelita” hacia el Departamento de los Asuntos Interiores y desde allí a la Jefatura de la Policía, la que junto a la comunidad tendría que encargarse de la “liberación de los

1 Idem, Ministerio de Interior, Comunale, dosier no. 94/ 1862, f. 5. 2 “Zimbrul”, 1855, p. 738-740. 3 Liviu Rotman, op. cit ., p. 106-109. 64 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 fondos necesarios” 1 . El Oficio Señorial encargaba la Sociedad de las Escuelas junto con los electos de “la comunidad de los hebreos suditas y con el Consejo de curadores de las “rayales” que se encargasen de la fundación de la escuela 2. La escuela de cuatro grados tenía que funcionar en el edificio de la sinagoga y sostener los estudios religiosos profesados por dos rabions, conocedores de la lengua hebrea y de la lengua alemana, recomendados por el Consejo de curadores, aprobados por la Sociedad de las Escuelas y confirmados por el Vaivoda y estudios profanos que respetaban el programa público de las escuelas nacionales rumanas, por dos profesores rumanos “enviados por la Sociedad de las Escuelas, con la aprobación del Príncipe” 3. La escuela hebrea se encontraba bajo la directa dirección de la Sociedad de las Escuelas. Los exámenens se hacían en las fechas decididas por las escuelas nacionales, con la excepción de las situaciones cuando coincidían con las fiestas hebreas. Los sueldos de los profesores y los gastos para el mantenimiento de la escuela se pagaban de los fondos de la gabela (conforme a los gastos previstos en el presupuesto de la escuela, de 24.000 lei anual) que la Sociedad los enviaba en adelanto por un trimestre. Al final de cada año el registro de los ingresos y de los gastos de la escuela estaba sumido junto al informe de la Sociedad hacia la investigación y la aprobación del Príncipe 4. Así, el año 1854, en esta escuela trabajaban: el profesor de religión, el director de la escuela, que enseñaba la lengua israelita y la lengua alemana en el tercer y el cuarto grado y había recibdo dos cuartos de habitación en el local de la escuela, por una suma de 6.000 lei anual, por el profesor de lengua israelita del primer y el segundo grado, por el profesor de caligrafía, por el de lengua alemana y por el de lengua rumana se ofrecían 800 lei por cada año, por el sueldo del guardia de la escuela 800 lei, lo mismo por 10 brazas de madera, 1.000 lei por los gastos menudos (agua, tinta, limpieza etc.), 762 lei por las reparaciones (cristales, peinazos, puertas, estufas) en total 21.000 lei 5. La fundación de las escuelas privadas se hacía con la autorización de la Socidedad de las Escuelas. En condiciones contrarias la Sociedad informaba al Departamento de Asuntos Interiores sobre la ilegalidad, como es el caso de la inauguración de la escuela de chicos y chicas del “arrabal Hicniti, en las casas del señor Copero Macescu”, del año 1852 6. Los libros didácticos para las asignaturas profanas eran las que estaban utilizadas en las escuelas nacionales, con la excepción de los libros religiosos hebreos, donde tenían que ser utilizados los libros de leas escuelas hebreas de

1 S.A.N.I.C., Ministerio de Asuntos Interiores, Comunales, dosier no. 32-1851, f. 1. 2 Ibidem , f. 2. 3 Ibidem , f. 3. 4 Ibidem , f. 14. 5 Ibidem , f. 23. 6 Ibidem , f. 18. 65 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Europa, traducidos al alemán. También al cargo de la Sociedad de las Escuelas era previsto el derecho de suspender a los profesores, por el Comité de inspecciones, constituido por tres personas israelitas, elegidas mayoritariamente. La expulsión de los profesores por otros departamentos era considerada como un acto de ilegalidad, “un derecho que lo no tiene” 1. En Bucarest funcionaba también una escuela israelita de los hebreos suditas, pero sólo una parte de ellos cursaban la escuela fundada en 1851; como consecuencia de unos desacuerdos se pidió su expulsión, porque “los súbditos extranjeros son totalmente separados de los judíos terrenos y su renta es diferente y también la enseñanza diferente” y dañaba tanto a los alumnos cuanto la finalidad de la Comunidad 2 En los años 70 la escuela pública hebrea tomó su denominación de Escuela Israelita Rumana, denominación específica del espacio rumano, lo que denotaba una forma de integración social, aunque una ostentensiva. En 1860 fue organizada la Escuela Israelita de los alumnos de la Comunidad Israelita Asquenaza en el marco de que, Naftali C. Popper había pedido el hecho de que la traducción del Libro Santo no se hiciera al alemán sino al rumano, porque, decía él “nos hallamos en la Escuela Israelita- Rumana” 3. Este acontecimiento hizo estallar un conflicto con el rabino de la comunidad de Bucarest, Meir Leibus Lalbim. En 1861, se pedía al Ministerio de los Cultos la conformidad por la apertura de una escuela de la “comunidad española, por la enseñanza de los jóvenes israelitas españoles en las lenguas: hebrea, rumana, francesa y alemana, como a las demás asignaturas preliminares” 4. Es fundada en 1873 la escuela de alumnos “Jacobo y Carolina Lobel”, en Bucarest, en el marco del Templo Coral 5, la escuela de alumnas será fundada apenas el año 1890. En esta escuela se estudiaba: la gramática hebrea, 8 horas por semana; la traducción del Tanah, 4 horas por semana; la lengua rumana, la geografía y la historia, 8 horas por semana y la lengua alemana, 8 horas por semana. En Ploiesti, la escuela israelito rumana en que, por los cuatro grados se estudiaba el hebreo, el rumano, el francés y el alemán 6 en Pitesti se fundó una escuela con sólo dos clases, en Braila se fundó la Escuela Israelita- Rumana Cultur a con una guardería de niños y cuatro grados primarios, teniendo 49 de preescolares y 130 alumnos; en Galati funcionó, empezando con 1876 una escuela, en Turnu Severin fue fundada en 1871 una escuela de dos clases por las comunidades sefardíes y una escuela “israelita-alemana” de cuatro

1 Ibidem , f. 38, 39, 54. 2 Ibidem , f. 57, 58. 3 N.C. Popper, Observaciones sobre las escuelas públicas públicas y confesionales , Bucarest, 1847, p. 2. 4 S.A.N.I.C., El Ministerio de los Cultos y de la Instrución Pública, dosier no. 284/1860, f. 52 (carta a la Congregación Israelita Española del 14 de octubre de 1861). 5 Meir Beck, La historia del Templo Coral en los años 1986-1915 , Bucarest, 1906, p. 20. 6 S.A.N.I.C., Ministerio de los Cultos y de la Instrucción Pública, dosier no. 131 A/ 1807, f. 276. 66 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 grados, por la comunidad asquenaza y en Focsani, en 1876, es fundada una escuela con tres clases primarias en que además del programa del estado fue añadido el estudio del hebreo 1. La escuela hebrea, aunque conoció un proceso de extensión, se confrontó con algunos factores limitativos hasta el fin de los años 80, de una parte, por la opción de los padres hebreos de inscribir a los niños a las escuelas del estado, de otra parte, por la falta de unas estructuras que apoyaran la organización de la forma de enseñanza. Por la percepción de un impuesto por toda la comunidad, la gabela , la comunidad estaba sometida a una forma de impósito indirecto, no individual, lo que podía causar situaciones no seguras desde el punto de vista financiero, en las condiciones en que los impuestos indirectos no eran conformes con la legislación moderna rumana (Código Civil del 1865, proclamado por el príncipe Alexandru Ioan Cuza) y muchos hebreos protestaban en contra de la precepción de la gabela por la comunidad. Como consecuencia de los cambios pasados a lo largo del siglo XIX, tuvo lugar la disminución de la solidaridad comunitaria que, aunque no desapareció, no pudo cumplir el antiguo papel. Así, en función de la forma de financiación existieron escuelas con l egatos (fondos de previsiones testamentarias); escuelas comunitarias; escuelas de unos comités escolares, escuelas de unas sociedades de carácter filantrópico 2 . La presencia de los niños hebreos en las escuelas públicas rumanas se debió a las previsiones legislativas que no limitaban el acceso, esto llegando a ser, además del derecho de satisfacer el servicio militar, una de las condiciones fundamentales para acordar la emancipación. La ley de la instrucción del año 1864 estipulaba “la obligatividad de la enseñanza elemental por todos los niños de más de 7 años, chicos y chicas” 3 , el ministro de instrución del gobierno provisional de después de la abdicación del príncipe Cuza propuso: “que envíen los israelitas a los niños a las escuelas públicas rumanas y que encarguen con la plata suya a algunos maestros de la religión mosáica. Estos tendrán el derecho y el deber de enseñar a los niños hebreos la religión en las clases en que los rumanos aprenden su religión” 4. El ministro de asuntos exteriores, Ion C. Bratianu tenía la opinión, a través de una circular enviada a los prefectos de los distritos, en 1867, que su accepto en las escuelas rumanas apresuraba la asimilación 5. En el año 1876-1877 en las ciudades funcionaban 134 escuelas

1 Liviu Rotman, op. cit ., p. 118-119. 2 Ibidem , p. 344-345; Central Archives for the History of the Jewish People . Romania Materials, 35 (Los compromisos del cuerpo didáctico de las escuelas israelitas). 3 S.A.N.I.C., Ministerio de los Cultos y de la Instrucción Pública, dosier no. 461/1866, f. 74. 4 Liviu Rotman, op. cit ., p. 127. 5 A. Rodrique , De l’institutión a l’emancipation – Les enseignts de l’Aliance. Israelite Universelle et les Juifs d Orient , Paris, Calman Levy, 1989, p. 16. 67 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 primarias en que estudiaban 19. 395 alumnos, de los cuales 1. 199 eran hebreos, su peso siendo más acentuado en las escuelas de Moldova 1. La Ley de enseñanza del mayo de 1893, intentaba mejorar el sistema educacional, estipulaba exclusiones por los “no ciudadanos”. Los extranjeros pagaban tasas, lo que desfavorecían la capa social pobre, que no se permitía pagar la suma necesaria. El artículo 37 permitía sólo a los rumanos que fueran admitidos en las escuelas normales, y el acceso de los maestros hebreos fue también limitado. La ley de 1893 fue seguida por otras leyes que excluían o limitaban el acceso de los hebreos en las escuelas de estado, la ley de la enseñanza secundaria del año 1898 y la Ley de la enseñanza profesional del 29 de agosto de 1901 y las demás leyes (en una totalidad de 22 y los reglementos emitidos entre 1893 y 1912) que exceptuaban a los hebreos respecto de la igualdad con los rumanos en el proceso de la enseñanza 2. La reacción de los hebreos frente a la política rumana fue la consolidación de las escuelas israelita-rumanas que se habían fundado entre 1860-1880, pero que se habían confrontado con la instabilidad financiera y que, como una consecuencia de este hecho, el proceso pedagógico y la cualidad profesional de los profesores tuvieron que sufrir. Como ejemplo de la introducción del impuesto individual, hecho que no garantizaba la percepción de las tasas indirectas, la gabela , fue afectada no sólo la enseñanza, sino la asistencia sanitraria y social. Como reacciones a las leyes rumanas, después de 1893, hasta el año 1900, en el campo de las escuelas hebreas se registraba un aumento cuantitativo de las escuelas. Sólo en Bucarest, además de las tres escuelas existentes fueron fundadas: la escuela de la Sociedad Instrucció n (1893), la Escuela Moria (1895), escuela primaria de alumnos y un heder (escuela, 1897) de la Sociedad La Voluntad, situada en el barrio de Mosilor, la escuela de la Sociedad Resith Da‘at (1897) en el suburbio El Santo Spiridon- Antiguo, la escuela Talmud Tora Malbin (1898), del barrio Dudesti, la escuela de chicas Instrucción del barrio Crucea de Piatra, la Escuela Tiftereth Israel (1901), Escuela de alumnas Nissim y Leah Halfon 3. Después de 1900 se registra también un aumento cantitativo en las escuelas hebreas basado en la pedagogía moderna, sincronizado al nivel europeo de aquellos tiempos. En 1900 habían 54 (37 de alumnos, 14 de alumnas y 3 mixtas), en el 1902 habían 82 (32 de alumnos, 24 de alumnas y 27 mixtas) y el número de los alumnos era de 16.476. El aumento cantitativo fue influenciado negativamente este periodo por el proceso de emigración entre

1 Liviu Rotman, op. cit ., p. 130. 2 Irina Livezeanu, Cultura y nacionalismo en la Gran Rumania, 1918-1930 , Bucarest, 1998, p. 226-229. 3 Liviu Rotman, op. cit ., p. 142-143. 68 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

1899 y 1909 se fueron en la gran mayoría hacia América, 53. 038 de hebreos de los cuales 31. 362 eran niños de edad escolar 1. Además de la escuela primaria, frecuentada por los niños de edades entre 6 y 10 años, fueron fundadas escuelas secundarias hebreas: el primer gimnasio apareció en Bucarest, en el año 1898, en el local puesto a la disposición por la Comunidad del Templo Coral 2 , en 1908, llegó a tener cuatro clases donde estudiaban 139 alumnos 3. Los gimnasios fueron fundados, en 1900 en Bacau 4 y en 1906 en Ploiesti 5. La necesidad de algunas profesiones, en el espacio económico rumano, determinó la aparición de las escuelas hebreas especializadas, en especial después de 1899, cuando la ley limitaba y condicionaba el acceso de los extranjeros en las escuelas profesionales públicas. La Escuela Profesional El Martillo fue fundada en 1898 en Bucarest y funcionó hasta el 1849. La escuela estaba dotada con talleres, donde el aprendizaje de las actividades industriales tenían un carácter prioritario, pero no estaban desatendidas las lenguas extranjeras, el inglés de modo especial, una novedad, tanto por las escuelas públicas hebreas, cuanto por las escuelas rumanas. Esta orientación tenía relación con la emigración, con el hecho de que ésta se hacía de modo organizado, y los jóvenes que poseían un oficio tenían la prioridad. Entre 1899 y 1904 emigraron de Rumania 41.754 hebreos, de los cuales 9. 288 artesanos 6. Entre las escuelas secundarias para alumnas representativas fueron la de la Fundación Filip y Rasela Focsaneanu (1892) y la Escuela de amas de casa Clara , baronesa de Hirsch (1902). Porque 77 alumnos de los 281, cuantos eran en las escuelas comerciales, en el periodo 1877-1878 7 y 239 de los 772 en el período 1881-1882 eran hebreos, es una prueba de su preferencia por este tipo de escuelas 8. Como consecuencia de la legislación promulgada en 1904, los extranjeros estaban admitidos sólo “en la última instancia” y pagaban una tasa de 150 lei y eran excluidos de las 20 becas anuales otorgadas a los alumnos 9. Como consecuencia, aparecieron formas de la enseñanza comercial hebrea, la Escuela Cultura en Bucarest, en el marco de la Escuela Israelita Rumana no. 2 de Galati.

1 Ibidem , p. 146-149. 2 El Servicio Departamental de los Archivos Nacionales de Ia și (S.J.A.N. Iasi), Universidad de Iasi, Rectorado, dosier no. 254/1874, f. 61. 3 S.A.N. I.C., Filial de Iasi, Universidad de Iasi, Rectorado, dosier no. 183/ 1869. 4 S.A.N.I.C., Ministerio de los Cultos y de la Instrución Pública, sumario no. 183/ 1869, f. 20. 5 S.A.N.I.C., Ministerio de los Cultos y de la Instrución Pública, dosier no. 136A/1897, f. 209. 6 Liviu Rotman, op. cit ., p. 143. 7 Estadística de la enseñanza , 1977-1978, p. 32. 8 Ibidem , 1881-1882, p. 35. 9 Central Archives for tyhe History of the Jewis People. Romania Materials , 321 (leyes, reglamentos y mensuras adminstrativas orientadas en contra de los extranjeros y aplicadas a loe hebreos terrenos-1914). 69 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Como estructuras complementarias, expresión de las necesidades de la vida social aparecieron: guarderías de niños, escuelas para adultos y las escuelas de fábrica. La primera guardería de niños fue fundada en el año 1873 en Galati. En las clases se preparaban niños de edades menores de 7 años, donde se impartía el rumano, el hebreo y el canto 1. Aparecidas como una necesidad de perfeccionamiento rápido, la escuela para adultos representaba cursos de noche: para analfabetos; curso medio, donde se aprendía la gramática, la aritmética, la lengua alemana; curso superior para los graduados de cuatro grados primarios, donde se aprendía: la lengua rumana, la aritmética, la contabilidad, la correspondencia, la geografía del mundo y la historia universal. En otra escuela para adultos de Botosani fundada en 1902, se impartían cursos libres del francés, alemán, de la higiene, contabilidad, y del hebreo (como curso facultativo). Se precisaba que “son aceptados alumnos de cualquier religión”. En Bucarest, en el año 1905 fue fundada una escuela de lenguas extranjeras para adultos, donde se empartía: el francés, el alemán y el inglés. En Galati, en 1903, al curso para chicas se aprendía: la economía casera, la higiene, el hebreo y el alemán 2. Los profesores de estas escuelas procedían de los areas culturales hebreo-alemán y hebreo-francés, formados en el sistema de enseñanza rumana o procedían de los antiguos institutores del hadarim en caso de asignaturas específicas: el hebreo, historia y geografía bíblica, religión. En el último caso, el nivel de preparación variaba, habían autodidactos o graduados de las escuelas de Galitia y Bucovina. Su preferencia era por las asignaturas especificamente hebreas y por el alemán, lo que diferenciaba la escuela hebrea de la escuela rumana, aunque la tendencia germanófila de estos no entraba en contradicción con la dinámica de la sociedad rumana 3. Los profesores contribuyeron a la cultura hebreo-rumana y a la cultura rumana también, actuando en la literatura 4, en el periodismo. Fueron iniciadores de unas sociedades culturales, bibliotecas, clubes de lectura 5. Son implicados en las traduciones, al rumano o al idis del

1 Egalitatea (La igualdad, 4 de agosto de 1906), p. 244. 2 Liviu Rotman, op. cit ., p. 318-326. 3 Central Archives for the History of the Jewish People. Jewis Colonization Association , dosier no. 446/1895, f. 393, dosier no. 131 A/ 1897, f. 206; Liviu Rotman, op. cit ., p. 187-191. 4 El jurista, el escritor y el traductor dr. Elias Schwarzfeld, el filólogo, el folclorista y el semiólogo der. Moses Gaster, fueron expulsados en el año 1885, en plena actividad científica (Desde Cilibi Moise hasta Paul Celan. Antología de las obras de los escritores hebreos de lengua rumana , edición cuidada por Ticu Goldstein, Bucarest, Editorial Hasefer, 1996, p. 38, 88.) 5 Lazar Seineanu (filólogo, folclorista), doctor en letras y filosofía en Leipzig, conocedor del búlgaro, el siervo, el albanés, el griego, el turco, fue premiado por la Academia Rumana en 1895 por la obra Los cuentos de hada rumanos . Publicó, en 1896 el Diccionario universal de la lengua rumana . En 1900 publicó la influencia oriental sobre la lengua y la cultura rumana, en 3 volúmenes, premiada por el Instituto de Francia, en 1902, con el Premio Volney. Porque le fue 70 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 alemán o francés, realizando relaciones entre el rumano y las lenguas y literaturas europeas. El programa de las escuelas del estado era utilizado en las escuelas hebreas, el impacto entre los dos tipos de escuelas se ha realizado también por la actividad de unos profesores, directores o por la utilización de unos modelos pedagógicos occidentales, La influencia de las autoridades rumanas, al nivel local o central se manifestó por la imposición de unas asignaturas del programa del estado, de modo especial el rumano y la averiguación del personal que impartia esta asignatura, por establecer los criterios de contratación y la aprobación de los profesores y de los directores. El programa de enseñanza, relativamente unitario, se componía de las asignaturas específicamente judaicas; la lengua alemana, que tenía un estatuto privilegiado en la escuela israelita- rumana; las asignaturas del programa rumano: la lengua rumana, la aritmética, la geografia y la historia de Rumania, los conocimeientos de física, de química y las habilidades (música, dibujo, caligrafía, gimnasio). Un problema lo constituyó la lengua en que se traducía la Biblia, más a menudo estaba hecha en yiddis u en alemán, apenas después de 1900 siendo impuesta y generalizada su traducción al rumano. 1. Por las asignaturas del programa del estado se utilizaban manuales empleados en la enseñanza del estado, fortaleciendo la confluencia de las dos esferas de enseñanza, y por las asignaturas específicas, en la fase incipiente fueron utilizados los manuales de Galitia o los de los centros de cultura alemana y, más tarde, como consecuencia de la adqiuisición de la experiencia didáctica, fueron redactados manuales propios, algunos originales, otros adaptados o trducidos etc 2. El período entre las dos guerras mundiales, con todos sus aspectos, algunos aparentemente contradictorios, fue el período de una integración masiva de la población hebrea en la vida social, de modo especial en el medio cultural. Esto ocurrió hasta el año 1950, cuando no sólo los organismos representativos, pero también las instituciones hebreas auxiliarias, como eran los diarios, las sinagogas, las escuelas y los teatros fueron cerrados o obligados de someterse a las directivas del estrado y del partido. En Rumania fueron nacionalizados, en 1948, 122 escuelas y blbliotecas hebreas. La constitución del año 1948, por el artículo 27 garantizaba la libertad religiosa y la organización sólo de escuelas especiales por la preparación del personal del culto bajo el control del estado” 3, y la constitución de 1952, capítulo VII, artículo 80

negada la ciudadanía rumana necesaria para una cátedra universitaria, empezando con el año 1901 se estableció en Francia ( ibidem , p. 113). 1 Liviu Rotman, op. cit ., p. 246-252. 2 Ibidem , p. 260-266. 3 Las constituciones de Rumania , Bucarest, Editorial autónoma El Monitor Oficial, 1993, p. 125. 71 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 estipulaba que “la enseñanza de todos los grados es enseñanza de estado” 1. Hasta la segunda guerra mundial, la comunidad hebrea tenía un número de 850.000 habitaciones, después del final de la guerra quedaron unos 400.000 hebreos. De estos, 97 por ciento hicieron la Alia . Hoy día han quedado comunidades sin ningún hebreo. Hay más hebreos en 45 comunidades y 18 colectivos. Más de 30 miembros forman las comunidades y menos de 30 los colectivos. El teatro hebreo de Rumania fue inaugurado el 19 de agosto de 1876, en Iasi, en el jardín de verano “El árbol verde” por el artista y el escritor Avram Goldfaden (1840-1908) Que puso los cimientos del primer teatro hebreo profesional del mundo. Un período muy difícil de la historia del Teatro hebreo fue marcado por la segunda guerra mundial, cuando los artistas hebreos no tenían el permiso de jugar ni en su propia lengua, ni de aparecer en los escenarios de los teatros rumanos 2. Entonces se fundó en Bucarest el Teatro Braseum, cuyas representaciones se desarrollaban en rumano. En el escenario del teatro fueron dados al público rumano varias creaciones de los clásicos de la literatura yiddish, de unos dramaturgos hebreos destacados de la dramaturgia rumana y universal. El Teatro Hebreo de Bucarest se hizo un perfil distinto, representativo por el pasiaje contemporáneo del arte escénico de lengua yiddish. El Liceo Lauder Reut , fundado en 1997 es un complejo educacional privado que abarca guardería de niños, enseñanza primaria, gimnasial y liceo, resultado de la iniciativa del filántropo norteamericano Ronald S. Lauder. El complejo escolar multicultural “ Lauder-Reut Bucarest” (en hebreo “reut” significa “amistad”) es la sola escuela hebrea de Rumania albergando 316 alumnos que se desarrolló como alternativa de éxito a las escuelas de estado de Rumania. La escuela fue un motor del proceso de modernización y la principal estructura de la sociedad en la evolución. Unos de los efectos de la enseánza fue el aprendizaje sistemático de la lengua rumana, hecho que facilitaba la integración en la sociedad y tambien la enseñanza de unas lenguas de circulaciuón internacional, en el primer plano siendo el alemán y tambiñen el hebreo. Estos hechos tuvieron como consecuencia, por lo menos en las filas de la élite social e intelectual, el uso más restringido del yiddish, hecho que ha diferenciado el aria cultural hebreo-rumano de los areas culturales hebreos avecinados, donde ha predomniado la cultura yiddish.

1 Ibidem , p. 155. 2 Israil Bercovici, Cien años de teatro hebreo en Rumania, 1876-1976 , Bucarest, Editorial Kriterion, 1982, p. 181-184. 72 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

REGÂNDIREA DIPLOMA ȚIEI ROMÂNE DUP Ă CRIZA BOSNIAC Ă

Silviu Bertoni Dragomir *

RECONSIDERING THE ROMANIAN DIPLOMACY AFTER THE BOSNIAN CRISIS Abstract

In 1883 Romania linked her foreign policy to that of the Triple Alliance through a secret treaty with Austria-Hungary. The following events which reached their heights in 1908-1909 with the annexation of Bosnia and Herzegovina by Austria- Hungary demonstrated that the Triple Alliance was no longer a peacefull league as it declared at its beginnings ( Friedens-Liga ). As Austria-Hungary broke the balance of power in the Balkans, Romanian politicians sought to secure the most important concerns of the Kingdom’s foreign policy – maintaining the status-quo of the Balkans. In this matter, some leaders like Ionel Br ătianu tried to obtain guarantees from Vienna, while others like P.P. Carp considered that Austria-Hungary was a certain ally for the future of Romania. Reconsiderind the Kingdom’s diplomacy after 1909 was a major proccupation for Bucharest until the outbreak of World War One.

Cuvinte cheie : criza bosniac ă, diploma ție , Tripla Alian ță , tratat secret Key words : Bosnian Crisis , diplomacy , Triple Alliance , secret treaty

În Europa anului 1909 Tripla Alian ță a demonstrat c ă era cel mai puternic bloc politico-militar, recomandându-se prin existen ța de aproape trei decenii, for ța militar ă și economic ă a Germaniei, cât mai ales prin „victoria” diplomatic ă ob ținut ă în urma crizei bosniace. Marea Britanie, Fran ța și Rusia nu au reu șit s ă ofere astfel de dovezi, pozi ționându-se într-o faz ă de incertitudine a eficien ței tratatelor semnate. Apari ția unui stat puternic la sudul Dun ării cu ambi ții teritoriale, predispus s ă încalce tratatele în vigoare și s ă tulbure echilibrul regional a solicitat aten ția elitelor politice din România. Preluând conducerea Guvernului și a Ministerului Afacerilor Str ăine, Ionel Br ătianu s-a preocupat de identificarea tendin țelor politicii externe bulgare și de ob ținerea unor garan ții din partea austro-germanilor c ă statu-quo -ul european nu va fi amenin țat.

* Drd., Universitatea din Craiova. „Aceast ă lucrare a fost finan ţat ă din contractul POSDRU/88/1.5/S/49516, proiect strategic ID 49516 (2009), cofinan ţat din Fondul Social European – Investe şte în Oameni, prin Programul Opera ţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013”; e-mail: [email protected]. 73 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

În opinia diploma ției române se impuneau și unele clarific ări ale în țelegerii cu Austro-Ungaria. Soarta Balcanilor a fost obiectul prezen ței lui Br ătianu la Viena și Berlin în vara anului 1909. Aflat în drum spre Carlsbad, acesta s-a oprit la Viena unde, la cererea lui Carol, i-a înmânat baronului Aehrenthal decora ția Ordinul „Carol I” (înfiin țat cu prilejul jubileului a patru decenii de domnie), pentru servicii deosebite aduse Casei Regale și Regatului Român. În interviul acordat ziarului „Neues Wiener Tagblatt”, Br ătianu a asociat prezen ța sa la Viena cu vizita lui Franz Ferdinand la Sinaia și rela țiile de prietenie dintre România și Monarhia vecin ă1. Conform comunicatului emis, întâlnirea dintre cei doi mini ștri s-a concentrat pe afacerile balcanice și mai ales pe interesele comune ale celor dou ă state 2. Aducând în discu ție o posibil ă extindere teritorial ă a Bulgariei, Br ătianu a dat de în țeles c ă nu se va opune dac ă se va consim ți o rectificare a grani ței dobrogene, însă liderul de la Ballplatz a refuzat s ă se gândeasc ă la un asemenea aranjament 3. Br ătianu s-a lovit de acela și refuz și la Berlin 4, unde s-a acceptat pozi ția diploma ției vieneze, beneficiara unei încrederi absolute din partea aliatului german în afacerile balcanice. Motivul unei asemenea pozi ții din partea Vienei se reg ăse ște într-un raport trimis de la Ballplatz prin țului Schönburg: Bulgaria nu trebuia împins ă în bra țele Rusiei printr-o politic ă a compensa țiilor 5. Dup ă acest turneu, de-a lungul c ăruia trebuie men ționat c ă Br ătianu l-a întâlnit și pe Regele Eduard VII la Marienbad 6, ministrul german la Bucure ști a purtat o discu ție cu liderul liberal despre politica extern ă a României, ultimul fiind interesat de posibilitatea unui r ăzboi turco-bulgar și ca urmare a acestuia de o consolidare și extindere a statului vecin. Br ătianu și-a exprimat nemul țumirea de modul în care a fost receptat ă la Viena încercarea sa de a lua în calcul „comportarea și perspectivele României la o eventual ă modificare de for țe în Balcani”. R ăspunsul oferit de Aehrenthal și Schönburg „a sunat ca și cum el ar vrea s ă tulbure lini ștea în R ăsăritul Europei și ar f ăuri planuri ambi țioase”, o percep ție total gre șit ă având în vedere pronun țarea repetat ă a Bucure știului în favoarea men ținerii statu-quo -ului 7. Premierul român i-a mărturisit ministrului german c ă „respingerea brutal ă pe care a primit-o din

1 Arhivele Na ționale Istorice Centrale (în continuare, se va cita: A.N.I.C.), Colec ția Microfilme Fran ța, rola 25, vol. 6, c. 523. 2 Idem, Colec ția Microfilme Belgia, rola 9, vol. 15, c. 231. 3 Nicolae Iorga, Supt trei regi. Istorie a unei lupte pentru un ideal moral și na țional , edi ția a II- a, Bucure ști, 1932, p. 58-59. 4 Șerban R ădulescu-Zoner, România și Tripla Alian ță (1900-1914) , Bucure ști, Editura Știin țific ă și Enciclopedic ă, 1979, p. 75. 5 S.A.N.I.C., Xerografii Viena, pach. XI/17, f. 6-7. 6 Idem, Colec ția Microfilme Belgia, rola 9, vol. 15, c. 233. 7 1918 la români . Des ăvâr șirea unit ăț ii na țional-statale a poporului român , vol. I, Documente externe (1879-1916) , Bucure ști, Editura Știin țific ă și Enciclopedic ă, 1983, p. 309. 74 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 partea austro-ungar ă, i-a dat de gândit”. În ciuda intereselor comune pe care România le avea cu Germania și Austria, o mare problem ă o reprezenta Ungaria, un factor decisiv în politica extern ă a Dublei Monarhii, deoarece la Budapesta se considera c ă o Românie puternic ă putea exercita o „atrac ție sporit ă asupra românilor din Ungaria”, iar sub presiunea maghiarilor, Aehrenthal nu putea favoriza consolidarea României 1. O alt ă chestiune abordat ă a fost apropierea Monarhiei de Bulgaria. De și admitea c ă nu avea dovezi clare, liderul liberal s-a declarat convins c ă în timpul crizei bosniace a existat o colaborare austro-bulgar ă. Br ătianu a explicat c ă o compensa ție nu echivala cu o extindere a României corespunz ătoare cu cea a Bulgariei, ci mai degrab ă cu un avantaj moral asupra statului vecin, care într-un conflict victorios cu otomanii nu și-ar fi m ărit doar teritoriul, ci și prestigiul și influen ța, în dauna României. Sus ținerea acestei idei comporta și un alt aspect subliniat de ministrul german: „pentru a abate pe șovinii din țar ă de la eternele lor veleit ăți spre teritoriul transilvan, conduc ătorul politicii române trebuie s ă poat ă prezenta concetățenilor s ăi în mod evident la momentul potrivit, avantajul unei alipiri la politica puterilor centrale europene” 2. În acela și raport, Kiderlen-Wächter a sesizat influen ța crescând ă a Rusiei. Potrivit acestuia, într-o vizit ă a ofi țerilor ru și condu și de generalul Kaulbars (cu ocazia inaugur ării portului din Constan ța), au existat unele voci ce au dat de în țeles c ă Petersburgul a comis o gre șeal ă când a încorporat Basarabia, iar din dorin ța de a o repara era dispus s ă ofere asisten ța necesar ă pentru ca România s ă dobândeasc ă Transilvania. Totodat ă, Br ătianu a aflat din surse de încredere c ă delega ția rus ă afirmase c ă România și Rusia trebuiau s ă se sprijine reciproc împotriva du șmanului comun: Austro-Ungaria. Ținând cont de aceste tendin țe ale diploma ției țariste și de faptul c ă preten țiile românilor nu erau exagerate, ministrul german considera în raportul s ău, c ă România trebuia să fie sigur ă de „sprijinul moral deplin al prietenilor ei” în cazul unor schimb ări în Orient. Kiderlen-Wächter a dat aceste asigurări împreun ă cu recomandarea concretiz ării unei în țelegeri româno-bulgare 3. „Dup ă multe ocoli șuri” Br ătianu a atins exact problema ce-l îngrijora: temerea c ă Austro-Ungaria s-ar fi putut impune la conducerea Triplei Alian țe prin ambi țiile baronului Aehrenthal, iar imprimarea unei politici agresive în Balcani nu ar fi corespuns cu interesele românilor. Oferind explica ții referitoare la criza bosniac ă, ministrul german a ținut s ă sublinieze c ă Germania nu putea ceda nim ănui gestionarea și desf ăș urarea politicii sale externe. Concluzia lui Kiderlen-Wächter era c ă „du șul rece de la Viena a avut un efect cam prea tare”

1 Ibidem , p. 310. 2 Ibidem . 3 Ibidem , p. 311. Sorin Cristescu, Carol I. Coresponden ța privat ă (1878-1912) , Bucure ști, Editura Tritonic, 2005 , p. 466. 75 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 asupra lui Br ătianu și a sporit „inutil neîncrederea permanent vie a românilor fa ță de Austro-Ungaria. Pe de alt ă parte, intransigen ța lui Aehrenthal a determinat o limitare a cererilor ini țiale 1. Br ătianu nu a urm ărit îndep ărtarea de Austro-Ungaria și Tripla Alian ță , cât unele clarific ări și garan ții din partea acestora, îns ă nesatisfacerea dolean țelor liderului liberal a dat de în țeles c ă interesele Monarhiei nu se mai identificau cu cele ale românilor. Totu și, România a continuat s ă fie aliatul fidel, îns ă „deta șarea de Tripla Alian ță ”, dup ă cum a numit-o istoricul Nicolae Iorga 2, a fost o consecin ță a aceleia și distan ță ri din partea alia ților, a minimiz ării intereselor unui stat mic și a încrederii în capacitatea lui Carol de a ține Regatul departe de Antanta. Dup ă ultima criz ă balcanic ă identificarea unei alternative în politica extern ă a devenit o preocupare constant ă pentru genera ția mai tân ără a clasei politice române. La sfâr șitul anului 1909 Bulgaria și Rusia au încheiat o conven ție dup ă modelul celei din 1902 stipulând ca în cazul unui atac din partea Austro- Ungariei, Germaniei sau României, Bulgaria s ă beneficieze de sprijin pentru extinderea teritoriului cu zone locuite de o populație bulgar ă3. Știrea semn ării conven ției a fost confirmat ă și de plenipoten țiarul român la Viena, Nicolae Mi șu, dup ă mai multe discu ții cu ambasadorii str ăini afla ți în capitala austriac ă. Aehrenthal nu și-a ar ătat îngrijoararea fa ță de în țelegerile secrete ruso-bulgare, deoarece miza pe pruden ța și sim țul politic al lui Ferdinand, pe „egosimul sănătos al bulgarilor” ce nu se l ăsau ademeni ți în „fantasmagoriile” diploma ției ruse și pe p ăstrarea unei libert ăț i absolute de mi șcare pentru ca la momentul oportun s ă aleag ă oferta cea mai bun ă4. La cum au evoluat lucrurile pân ă la declan șarea r ăzboaielor balcanice, observ ăm c ă diploma ția vienez ă a f ăcut cea mai bun ă ofert ă. Vizitele realizate de Regele bulgar în Serbia nu au fost motiv de îngrijorare, Aehrenthal considerând improbabil ă o în țelegere între „ace ști fra ți slavi și rivali” cu toate încerc ările Rusiei de a-i aduna pe slavi într-o tab ără

1 1918 la români , p. 311. Con ținutul întâlnirii a ajuns și în aten ția diploma ției vieneze, vezi S.A.N.I.C., Xerografii Viena, pach. XI/18, f. 1 și urm. 2 Nicolae Iorga, Comment la Roumanie s’est détachée de la Triplice – d’après les documents austro-hongrois et des souvenirs personnels , în „Revue Historique du Sud-Est Europeen” IX-e année, nos. 7-9, Juillet-Septembre 1932. 3 Daniela Bu șă , Modific ări politico-teritoriale în sud-estul Europei între Congresul de la Berlin și primul r ăzboi mondial (1878-1914) , Bucure ști, Editura Paideia, 2003, p. 246; Émile Laloy, Les documents secrets des archives du Ministère des Affaires Étrangères de Russie publiés par les Bolcheviks , Paris, Éditions Bossard, 1919, p. 54 și urm. 4 Arhiva Diplomatic ă a Ministerului Afacerilor Externe (în continuare, se va cita: M.A.E.), fond Problema 21, vol. 118, Rapoarte politice de la Viena și Berna (1908-1913), f. 153-154. 76 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 comun ă. De aceea și p ărere era și ministrul român ce considera utopic ă „o confedera țiune slav ă în Peninsula Balcanic ă patronat ă de Rusia 1. La sfâr șitul anului 1909 raporturile româno-austro-ungare păreau „excelente”. Aceasta era concluzia ce se desprindea din Mesajul Tronului în deschiderea celei de-a treia sesiuni a Adun ării. „Situa țiunea Regatului, din punctul de vedere al rela țiunilor sale din afar ă, este din cele mai bune (...) constat ăm cu fericire sim țimintele de care Regatul se bucur ă din partea celorlalte State” 2, dovad ă vizitele m ăgulitoare primite din partea mo ștenitorilor celor dou ă imperii din centrul Europei și conven ția comercial ă, în sfâr șit definitivat ă cu Austro-Ungaria. Gândurile Regelui au fost sincere, îns ă reprezentau cadrul rela țiilor la nivel intim, între persoana sa, elitele politice din jur și cele dou ă dinastii, Habsburg și Hohenzollern. R ămâneau insurmontabile dificult ăț ile generate de eterna problem ă a românilor din grani țele dualismului, la care nici m ăcar Franz Joseph nu putea veni cu o solu ție, interesele comerciale ale Monarhiei, ce au îng ăduit abia după aproape dou ă decenii semnarea unei conven ții care s ă func ționeze și în avantajul comer țului românesc și, nu în cele din urm ă, interesele geopolitice care au vizat consolidarea Regatului, un avanpost în marea slav ă, pân ă la un nivel care s ă nu pericliteze echilibrul sau integritatea Austro-Ungariei. Orientarea extern ă a României a fost sus ținut ă și în dezbaterile Adun ări Deputa ților de c ătre P.P. Carp în decembrie 1909 în detrimentul unei chestiuni care „agita spiritele și sufletele” celor tineri „care înc ă n-au experimentat imensa deosebire care este între ideal și realitate, între dorin ți și posibilitate”. Era vorba de chestiunea na țional ă, fa ță de care Carp recomanda p ăstrarea unei neutralit ăți absolute. În aplauzele deputa ților, liderul conservator observa totodat ă c ă maghiarizarea românilor era o „încercare neputincioas ă a priori ”. Concluzia sa: „orientarea politicii noastre nu poate și nu trebuie s ă fie decât o alipire strâns ă c ătre Imperiul Austro-Ungar” 3. Antagonismul austro-rus a dat semne de calmare la începutul anului 1910 4, ceea ce a atras dup ă sine o temperare a ambi țiilor Bulgariei. Cu toate

1 Ibidem , f. 154-155. Observând întâlnirea dintre fostul consilier de lega ție la Viena, N. Cantacuzino, și baronul Aehrenthal, ambasadorul francez la Viena comenta posibilitatea realiz ării unei ligi format ă din România, Turcia și Grecia, evident cu sus ținerea Austro-Ungariei ca o contrapondere pentru planurile balcanice ale Rusiei. Vezi S.A.N.I.C., Colec ția Microfilme Fran ța, rola 25, vol. 6, c. 533. 2 Cuvânt ările Regelui Carol I , edi ţie îngrijit ă de C.C. Giurescu, vol. II (1887-1914) , Bucure şti, Funda ţia pentru literatur ă şi art ă „Regele Carol al II-lea”, 1939, p. 413 și urm. 3 Haus-, Hof-, und Saatsarchiv (în continuare, se va cita: H.H.St.A.), Politisches Archiv XVIII Rumänien, Karton 41, 1909, f. 569. 4 Sorin Cristescu, Carol I și politica României (1878-1912) , Bucure ști, Editura Paideia, 2007, p. 341. 77 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 acestea, diploma ția român ă a urm ărit cu aceea și aten ție sporit ă transform ările din peninsul ă, men ținându-și pozi ția la Viena 1. Totodat ă, s-a cochetat cu ideea unei apropieri de Imperiul Otoman, singura putere interesat ă de men ținerea statu-quo -ului pentru a nu-și pierde teritoriile din Balcani. În vara aceluia și an a sosit la Bucure ști marele vizir Hakiki Pa șa. Vizita a captat aten ția puterilor, din moment ce s-a r ăspândit zvonul încheierii unei conven ții turco-române 2. A avut loc doar o întâlnire cu Regele în cadrul c ăreia marele vizir s-a declarat „hot ărât să-i țin ă pe bulgari în grani țele lor” chiar cu pre țul unui r ăzboi 3. Antipatia mai veche, preten țiile bulgarilor asupra Dobrogei și suspiciunea unei alian țe turco- române au determinat reac ții ale statului vecin în ciuda dezmin țirilor venite de la Bucure ști 4. Dou ă aspecte importante re țin aten ția asupra anului 1910, mai precis, dou ă interviuri acordate în pres ă de c ătre Carol, respectiv P.P. Carp. Acestea redau atitudinea lor fa ță de raporturile României cu Austro-Ungaria și Puterile Centrale. Carol a fost intervievat de corespondentul ziarului „Neue Freie Presse”, Max. Müntz. Publicat la începutul lunii mai, articolul dezv ăluia preocup ările permanente ale Regelui asupra implica țiilor chestiunii orientale în men ținerea p ăcii. Cel mai important punct al interviului a fost r ăspunsul la întrebarea dac ă Regatul era într-adev ăr cel de-al patrulea membru al Triplei Alian țe și dac ă apropierea lui Carol de acest grup și interesele comune cu ale Austro-Ungariei se fundamentau prin existen ța unei conven ții militare. „Aceast ă conven ție nu exist ă (...) nu este necesar un tratat scris între Austro- Ungaria și România” 5. Ne putem întreba care au fost motivele pentru care tratatul r ămânea înc ă un secret. Se adunaser ă de-a lungul celor trei decenii trecute de la ob ținerea independen ței și proclamarea Regatului destule dovezi ale colabor ării cu Puterile Centrale. La vremea respectiv ă r ăspunsul la un astfel de mister era simplu: cine nu era într-o barc ă, cu siguran ță era în ceal ălalt ă, iar cum România nu se afla de partea Antantei, orientarea extern ă se l ămurea de la sine. Afirmarea existen ței unui tratat scris nu ar fi provocat un șoc printre marile puteri, cât mai degrab ă în rândul opiniei publice române, iar oprobriul

1 S.A.N.I.C., Colec ția Microfilme Belgia, rola 9, vol. 15, c. 284. Br ătianu a fost asigurat c ă nu vor exista schimb ări nici în Balcani și nici în privin ța insulei Creta. Vezi acelea și convingeri încredin țate și ministrului de Externe Al.G. Djuvara în octombrie 1910, idem, Colec ția Microfilme Italia, rola 88, c. 1157-1159. De și nu am identificat con ținutul discu țiilor, la vremea respectiv ă s-a speculat c ă s-a analizat o posibil ă cooperare româno-austro-turc ă, diploma ției vieneze atribuindu-se rolul de mediator. Idem, Colec ția Microfilme Fran ța, rola 25, vol. 6, c. 551. 2 Documents Diplomatiques Français (1871-1914) , 2ͤ série (1901-1911), Tome XII (9 Février- 26 Octobre 1910) , Imprimerie Nationale, Paris, MCMLIV, p. 954. 3 Sorin Cristescu, Carol I și politica României (1878-1912) , p. 474. 4 Ibidem , p. 475. 5 S.A.N.I.C., Colec ția Microfilme Fran ța, rola 25, vol. 6, c. 539 și urm. 78 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 acesteia l-ar fi avut de înfruntat numai Carol. Aceasta trebuie s ă fie explica ția pentru care desecretizarea tratatului a devenit tot mai dificil ă și aversiunea Rusiei ar fi fost doar o umbr ă pe lâng ă cea a poporului. Interviul lui P.P. Carp, în paginile aceluia și ziar, s-a desf ășurat în al ți termeni. Preg ătit s ă doboare guvernarea liberal ă, acesta și-a declarat din nou loialitatea pentru austro-germani cu precizarea c ă România nu era st ăpân ă pe destinul ei, iar politica Regatului era subordonat ă Triplei Alian țe: „nous ne faisons que ce que la Triplice nous permet ou nous ordonne de faire” 1. Evident, publicarea acestor opinii a stârnit reac ții puternice în presa român ă2, în cercurile diplomatice și l-au deranjat pe Carol 3. Declara țiile lui Carp au ilustrat și frustrarea liderului conservator, ocolit de prea multe ori în încredin țarea guvern ării, cât și tendin ța sa de a-și asigura o pozi ție superioar ă celei a Regelui în dialogul cu diploma ția austro-german ă. Alternan ța la guvernare nu l-a ocolit îns ă pe Carp, care și-a asumat conducerea executivului pân ă în martie 1912. În ultima sa faz ă, colonialismul a adus în prim-planul rela țiilor interna ționale un nou conflict, anex ă a declinului Imperiului Otoman – r ăzboiul italo-turc declan șat în toamna anului 1911. Preg ătindu-și aceast ă mutare prin realizarea unor acorduri cu partenerii Triplei Alian țe, cât și cu puterile Antantei, Italia a profitat de criza marocan ă în scopul obținerii celor dou ă provincii otomane, Tripolitania și Cirenaica. În speran ța satisfacerii rapide a obiectivelor sale, Guvernul italian a declarat în pres ă, cât și reprezentan ților diplomatici, interesul pentru men ținerea statu-quo -ului pe continent 4. Aceast ă declara ție a fost bine primit ă de la Bucure ști, unde se dorea men ținerea Imperiului de pe Bosfor ca mijloc de preîntâmpinare a agita țiilor din Macedonia sau Albania. Cum Bulgaria s-a aflat în c ăutarea unor pretexte de r ăzboi cu turcii, armata român ă a fost preg ătit ă s ă r ăspund ă în caz de nevoie, îns ă pentru moment, liderii români au preferat o atitudine neutr ă, la fel cei sârbi 5. Cum liderii români avertizaser ă în repetate rânduri c ă nu vor accepta înc ălcarea tratatelor interna ționale, în toamna anului 1911 a fost trimis la Bucure ști contele Czernin pentru a observa posibila atitudine a românilor fa ță de criza de pe continent. Acesta consemna c ă fidelitatea românilor nu era garantat ă în cazul unui conflict european, iar în cazul unui conflict germano- francez, poporul român s-ar fi situat de partea celor din urm ă având în vedere simpatiile reciproce. De aceea și p ărere erau și ministrul german Rosen și

1 H.H.St.A., Politisches Archiv XVIII Rumänien, Karton 42, Juli-Dez. 1910, f. 243-244. 2 Ibidem , f. 254-255. Vezi articolul Palatul și politica extern ă, în „Adev ărul” din 12/23 noiembrie 1910. „Acestea sunt declara țiile de mare importan ță ale domnului Carp. Le not ăm și le punem într-un dosar mare pe care st ă scris: Regele Carol și monstruoasa sa politic ă extern ă și intern ă”. 3 Sorin Cristescu, Carol I și politica României (1878-1912) , p. 352. 4 S.A.N.I.C., Colec ția Microfilme Belgia, rola 9, vol. 16, c. 475. 5 Ibidem , c. 476. 79 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 omologul s ău austro-ungar, Karl von Fürstenberg, convins c ă românii „râvnesc” teritorii din Monarhie 1. Pe m ăsur ă ce criza s-a agravat, Carol a intervenit energic pe lâng ă prin țul Fürstenberg pentru încetarea r ăzboiului, motivând c ă starea precar ă a armatei italiene putea prelungi conflictul și atrage dup ă sine alte complica ții. Regele i-a declarat ministrului austro-ungar c ă în cazul extinderii r ăzboiului către Marea Egee, România nu-și putea men ține pozi ția și pentru a împiedica o închidere a Strâmtorilor putea deveni „ ad-hoc chiar și aliatul Rusiei” 2. Ministrului german la Bucure ști, Carol i-a cerut s ă transmit ă superiorilor s ăi c ă nu mai era dispus s ă accepte ca Germania s ă lase afacerile externe pe mâna austriecilor din moment ce ace știa aveau în Balcani interese divergente cu cele române și l-a avertizat c ă „îndat ă ce echilibrul în Balcani, din orice parte, va fi tulburat, voi arunca sabia mea în cump ănă”3. Un semnal l-a constituit numirea generalului Averescu în fruntea Statului Major. Aflat la conducerea Externelor, Maiorescu a infirmat zvonul c ă România se preg ătea de r ăzboi, îns ă a ținut s ă precizeze c ă țara r ămânea în gard ă4. Importan ța Strâmtorilor pentru economia na țional ă a constituit subiectul raportului din ianuarie 1912 trimis de ministrul italian la Bucure ști c ătre șeful Externelor, San Giuliano, dup ă o audien ță la Carol și Elisabeta 5. Situa ția a devenit nepl ăcut ă pentru toate statele, în momentul în care Turcia a decis închiderea Strâmtorilor pentru vasele de comer ț. În Austro-Ungaria, Conrad von Hötzendorf, o persoană ce s-a identificat în totalitate cu func ția pe care a de ținut-o, a pus bazele unui partid potrivnic Italiei și a sus ținut c ă sosise momentul distrugerii celui de-al treilea partener al Triplei Alian țe pentru a elimina concuren ța periculoas ă pe care acesta se preg ătea s ă o fac ă în Balcani. Pozi ția șefului Marelui Stat Major nu a fost agreat ă de Aehrenthal care prin cultivarea unor rela ții bune cu Roma a c ăutat s ă contrabalanseze hegemonia german ă din interiorul alian ței 6. A fost un moment dificil pentru Tripla Alian ță , care dup ă cum nota publicistul C. Bacalba șa în însemn ările sale, începuse s ă se clatine, iar r ăzboiul

1 Nicolae Iorga, Supt trei regi , p. 63-64. 2 Idem, Comment la Roumanie s’est détachée de la Triplice , p. 239. Era doar o amenin țare din partea Regelui, care nu s-a concretizat în momentul închiderii Strâmtorilor. Vezi Șerban Rădulescu-Zoner, România și Tripla Alian ță (1900-1914) , p. 98-99. 3 Nicolae Iorga, Supt trei regi , p. 60-61. 4 G.P. Gooch, Harold Temperley (eds.), British Documents on the Origins of the War 1898- 1914 (în continuare, se va cita: British Documents ), vol. IX, The Balkan Wars , Part I, The Prelude; The Tripoli War , London, 1933, p. 519. 5 Rudolf Dinu, Ion Bulei, 35 anni di relazioni Italo-Romene, 1879-1914. Documenti Diplomatici Italiani , Bucure ști, Editura Univers Enciclopedic, 2001, p. 507-508. 6 Daniel Cre țu, Războiul italo-turc (1911-1912) și atitudinea României , în „Studia Universitatis Cibiniensis”, Series Historica, tomul 6/2009, p. 176. 80 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 italo-turc desf ășurat între doi partizani ai alian ței, a fost simptomatic 1. Au ie șit la iveal ă și op țiunile diferite ale diploma ției austriece și germane cu privire la viitorul Balcanilor, soarta Turciei sau protejarea intereselor române. În secret, Rusia a încurajat realizarea unei ligi balcanice care s ă se opun ă otomanilor și s ă loveasc ă în Tripla Alian ță . Perioada dintre anexarea Bosniei și Her țegovinei și declan șarea primului război balcanic a fost una dificil ă, în care tinerii politicieni români au încercat să identifice calea pe care trebuia s ă o urmeze România în afacerile interna ționale și partenerul care putea asigura atingerea obiectivelor politicii externe, r ămase în a șteptare dup ă semnarea tratatului secret cu Austro-Ungaria.

1 Constantin Bacalba șa, Bucure știi de alt ă dat ă, vol. IV, 1910-1914 , edi ția a II-a, Bucure ști, Editura ziarului „Universul”, 1936, p. 26. 81 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

82 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

ACTIVITATEA LUI ELIE (MIRON) CRISTEA ÎNTRE 1895 ŞI 1909

Lucian Dindiric ă*

ELIE (MIRON) CRISTEA’S ACTIVITY 1895 AND 1909 Abstract

Elie (Miron) Cristea was born on the 18 th of July 1868, in Topli ţa. He attended the Theological Institute of Sibiu and the Faculty of Letters and Philosophy at the University of Budapest, where he obtained a Ph.D. In parallel, he has a journalistic activity, as editor for the “Telegraful Român” and in 1905 he becomes president of Sibiu partition, “Desp ărță mântul”, of Astra. As bishop of Caransebes he participated in the Great National Assembly in Alba Iulia on December 1, 1918 and he was part of the delegation which presented the Unification Act of Transylvanian Romanians at Bucharest. On June 7 th , 1919 Miron Cristea was elected honorary member of the Romanian Academy and at the end of that year he was elected Primate of Unified Romania. For Elie Miron Cristea follows a fundamental step in the involvement in public life: the first step was the Patriarchy. On the 20 th of July 1927, King Ferdinand died, and the same day, Prince Michael became the new king of Romania. Since he was a minor, monarchical powers were taken over by newly established Regency, in which Patriarch Miron Cristea was also a party. In 1938, King Charles II gives the prime minister chair to the patriarch.

Cuvinte cheie : Elie Miron Cristea , mitropolit primat , patriarh , regent , prim- ministru Key words : Elie Miron Cristea , primate , Patriarch , Regency , prime minister

Înc ă din perioada studiilor, tân ărul Elie Cristea a început s ă profeseze ca înv ăţă tor la Şcoala primar ă din Or ăş tie între 1890 şi 1891. Prin decizia Consistoriului Arhidiecezan din Sibiu, a fost numit şi director al aceleia şi şcoli 1. Ulterior a fost desemnat din partea Arhiepiscopiei s ă supravegheze activitatea didactic ă desf ăş urat ă în şcolile aflate sub jurisdic ţia Mitropoliei Transilvaniei. În acest sens, Elie Cristea era prezent în 1904 la o conferin ţă a înv ăţă torilor din Reghin c ărora le adresa urm ătoarele cuvinte: „cu timpul trebuie s ă facem un pas înainte în dezvoltarea moral ă a copiilor, c ăutând a-i ridica la acea treapt ă pe

* Dr., Biblioteca Jude ţean ă „Alexandru şi Aristia Aman”, str. Mihail Kog ălniceanu, nr. 9, Craiova, cod po ştal 200390, Dolj, tel. 0251/532267, e-mail: [email protected] 1 Ilie Şandru, Valentin Borda, Un nume pentru istorie – Patriarhul Elie Miron Cristea , Târgu Mure ş, Casa de Editur ă Petru Maior, 1998, p. 31. 83 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 care – în ţelegând valoarea intern ă a binelui – s ă-l fac ă din voie liber ă de dragul că e bine iar nu de sil ă, de fric ă ori din respect fa ţă de persoana care-i porunce şte” 1. Un an mai târziu, conferen ţia în fa ţa înv ăţă torilor din ţinutul Reghinului şi Târgu Mure şului amintindu-le menirea „s ă creasc ă patriei cet ăţ eni vrednici, muncitori, one şti iar ă Bisericii şi neamului membri cinsti ţi” 2. Contribu ţia sa în domeniul administra ţiei culturale s-a materializat şi într-o propunere de înfiin ţare a unui muzeu românesc de istorie şi etnografie ce urma s ă func ţioneze la Sibiu. Existând cl ădirea muzeului, acesta trebuia s ă fie dotat cu obiectele de patrimoniu necesare func ţion ării sale. În acest sens, Miron Cristea a prezentat un Apel către „Asocia ţiunea pentru literatura român ă şi cultura poporului român”, la 28 iulie 1904 3. Judicios elaborat, acesta structura viitorul muzeu în dou ă sec ţii – una istoric ă şi alta etnografic ă. Piesele necesare dot ării acestei institu ţii de cultur ă urmau a fi adunate nu doar din alte institu ţii sau de la oameni de cultur ă, ci şi de la oameni simpli, „c ăci adeseori şi în cele mai de jos straturi ale poporului afl ăm obiecte aproape f ără nicio valoare real ă, dar foarte pre ţioase din punct de vedere istoric, arheologic şi etnografic, c ăci sunt semnele caracteristice ale unei vie ţi patriarhale în apunere” 4. Dup ă terminarea studiilor de la Budapesta, mitropolitul transilvănean Miron Romanul îi ofer ă func ţia de secretar al Arhiepiscopiei din Sibiu, func ţie pe care o va de ţine pân ă în 1902, când va deveni, pentru şapte ani, consilier (asesor) în cadrul aceleia şi arhiepiscopii. În aceast ă perioad ă urc ă pe scara ecleziastic ă: este hirotonit diacon nec ăsătorit (30 ianuarie 1900), arhidiacon (8 septembrie 1901), c ălug ărit la m ănăstirea Hodo ş Bodrog, sub numele Miron (1902), ieromonah (13 aprilie 1903), protosinghel (1 iunie 1908) 5. În paralel, desf ăş oar ă activitate publicistic ă, fiind între 1898 şi 1900 redactor la „Telegraful Român”, iar în 1905 devine pre şedinte al „Desp ărţă mântului” Sibiu al Astrei 6, participând în acela şi an la o adunare a „Asocia ţiunii pentru literatur ă român ă şi cultura poporului român”; acesta sus ţinea, prin discursul s ău, îmbun ătăţ irea activit ăţ ii asocia ţiei – „ea dezvolt ă ast ăzi o activitate modest ă, care st ă în propor ţie cu mijloacele de care dispune. Adunarea general ă din acest an ne ofer ă n ădejdi bune şi ne încurajeaz ă mult

1 Miron Cristea, Cuvânt ări şi predici ale unui tân ăr teolog mai târziu cleric român în ţar ă sub st ăpânire strein ă 1889-1909 , vol. I, Bucure şti, Tipografia C ărţilor Biserice şti, 1928, p. 186. 2 Ibidem , p. 213. 3 Ibidem , p. 190-199. 4 Ibidem , p. 194. 5 Serviciul Arhivelor Na ţionale Istorice Centrale, Bucure şti (în continuare, se va cita: S.A.N.I.C.), fond Miron Cristea, dosar nr. 1, f. 66v. 6 Mircea P ăcurariu, Dic ţionarul teologilor români , edi ţia a II-a, Bucure şti, Editura Enciclopedic ă, 2002, p. 141. 84 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 prin interesul ce ni s-a ar ătat din toate p ărţile pân ă şi de românii de peste grani ţă ”1. Pe 1 mai 1909 se înfiin ţeaz ă Banca Cultural ă Lumina, iar Miron Cristea devine primul ei pre şedinte 2. Preocup ările sale intelectuale erau dintre cele mai diverse. Discursurile lui se raportau foarte bine la auditoriul în fa ţa c ărora le prezenta şi la gradul de preg ătire al acestora. Spre exemplu, în 1899, în fa ţa unui grup de înv ăţă tori, Elie Cristea a ţinut o conferin ţă referitoare la etimologia cuvântului „declamare”. Aceasta „este reproducerea, recitarea pe dinafar ă a unor buc ăţ i de model (...) este mijlocul cel mai bun de a face pe elevi con ştien ţi despre frumuse ţile acelor piese cari se declameaz ă. Declamarea st ă, deci, în serviciul educa ţiunii estetice” 3. Dubla sa preg ătire – teologic ă şi filologic ă – a determinat apari ţia unor texte deosebit de interesante. În acela şi an, 1899, redacta un articol cu titlul Nu voiu sicriu bogat pornind de la cuvintele poetului Mihai Eminescu, Elie Cristea realiza un articol în care î şi demonstra erudi ţia printr-o analiz ă comparat ă a tradi ţiilor înmormânt ării din antichitate şi pân ă în perioada sa. „Înmormântarea este în cele din urm ă, cum a fost şi la popoarele din cele mai vechi timpuri, un act religios, la care între rug ăciunile rostite de clerici şi asistenţi pentru mântuirea sufletului celui repauzat se a şeaz ă în p ământ partea muritoare a aceluia care din p ământ a fost luat” 4. Activitatea profesional ă a viitorului patriarh, dup ă terminarea studiilor universitare, a început cu numirea ca secretar al eparhiei sibiene în vara lui 1895. Amintindu-l pe mitropolitul Miron Romanul, în însemn ările sale, Elie Cristea ar ăta c ă „i-am fost secretar din 1 iulie 1895” 5 pentru ca în Tabela de cualifica ţiune acesta s ă arate c ă „la conzistoriul arhidiecezan din Sibiu (...) am func ţionat ca secretar archidiecezan de la 1 iuliu 1895 pân ă la 30 iuniu 1902” 6. Referitor la aceast ă perioad ă a vie ţii sale, Elie Cristea nota: „în calitate de secretar am fost împ ărţit în 1900. În ministeriul reg. ung. 7 de culte 7 luni spre a preg ăti toate actele privitoare la fasiunile venitelor tuturor parochiilor din archidiecez ă spre a putea rezolva în merit” 8. În acest sens, „revenindu-i şi

1 Miron Cristea, Cuvânt ări şi predici... , p. 211-212. 2 Pagini dintr-o arhiv ă inedit ă. Documente literare , edi ţie îngrijit ă, studiu introductiv şi note de Antonie Pl ămădeal ă, Bucure şti, 1984, p. XXXIII. 3 Miron Cristea, op. cit. , p. 95. 4 Ibidem , p. 101. 5 Elie Miron Cristea, Note ascunse. Însemn ări personale (1895-1937) , edi ţie îngrijit ă, not ă asupra edi ţiei Maria şi Pamfil Bil ţiu, Cuvânt înainte, note ştiin ţifice, comentarii Gheorghe I. Bodea, Cluj Napoca, Editura Dacia, 1999, p. 47. 6 S.A.N.I.C., fond Miron Cristea, dosar nr. 1, f. 66v. 7 A şa în original. 8 Ibidem. 85 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 atribu ţii în domeniul stabilirii dota ţiilor parohiale, cu care contribuia statul la salarizarea preo ţilor” 1. Reîntors în ora şul unde î şi f ăcuse studiile universitare, Budapesta, Elie Cristea revenea la o tem ă recurent ă a preocup ărilor sale intelectuale – românii ardeleni sub domina ţia Imperiului Austro-Ungar, în general, şi Biserica Ortodox ă Român ă sub domina ţia dualist ă, în special. Cu aceast ă ocazie, a rostit o cuvântare la înfiin ţarea primei parohii române şti ortodoxe în Budapesta: „sunt con ştiu de aceea c ă nu sunt nici cet ăţ ean al acestei capitale, nici apar ţin eparhiei Aradului, de care ţin aceste locuri, cu toate aceste (...) mi-am luat permisiunea să vorbesc şi eu pentru c ă nu pot s ă îmi ascund bucuria (...) v ăzând c ă se pun temelii puternice la o parohie ortodox ă român ă în capitala ţă rii” 2. Odat ă angajat în Consistoriul Arhidiecezan al Transilvaniei, Elie Cristea a ocupat mai multe func ţii în institu ţii eclesiastice şi culturale din Sibiu. O sintez ă a acestora se afl ă în Tabela de cualifica ţiune la capitolul servi ţii . Pentru o redare cât mai fidel ă a acestor func ţii reproducem câteva fragmente din documentul autobiografic: „Din 1896-1902 asesor onorar în senatul şcolar al conzistorului archidiecezan. În 30 Iunui 1902 am devenit asesor ordinar pe via ţă şi referent în senatul bisericesc în care calitate func ţionez p ănă ast ăzi. Din 1902 pănă azi membru în comisia conzistoriului archidiecezan pentru examenul de cualifica ţiune preo ţeasc ă. Din 1902, am fost ales secretar referent al Reprezentan ţii funda ţiunea «Andrei Şaguna», post ce-l am şi azi. Din 1906- 1909 asesor onorar în senatul şcolar al conzistoriului metropolitan. În 1909 ales asesor ordinar clerical în senatul şcolar al conzistoriului metropolitan. Din 1896 pănă azi sunt deputat în sinodul archidiecezei gr. ort. române din Ardeal şi în congresul na ţional-bisericesc. Asemenea sunt membru în comitetul parochial din Sibiu-Cetate şi în sinodul protopopesc al tractului Sibiu. În timpul secretarului conzistorial am fost trei ani şi redactor la foaia oficial ă a bisericei «Telegraful Român». Mai mul ţi ani am fost catechet la gimnaziul de stat din Sibiu 1896-902. Dela 1898-901 membru în reprezentanţa ora şului Sibiu, iar ă de 10 ani sunt şi membru în reprezentan ţa municipal ă a comitatului Sibiu. Am luat parte la vizita ţiunile canonice şi sfin ţirile de biserici f ăcute de metropoli ţii Miron Romanul şi Ioan Me ţianu; iar ă în anii din urm ă am sfin ţit însumi mai multe biserici şi şcoale” 3. Paralel cu activitatea administrativ ă desf ăş urat ă în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, viitorul patriarh urc ă rând pe rând toate treptele ierarhice clericale

1 Ionel Popescu, Constantin Br ătescu, Patriarhul Miron Cristea, ierarh providen ţial al na ţiunii române. Cuvânt ări , Timi şoara, Editura Învierea, 2009, p. 10. 2 Miron Cristea, op. cit. , p. 108. 3 S.A.N.I.C., fond Miron Cristea, dosar 1, f. 65v-66v. 86 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 ortodoxe pre-episcopale: cite ţ (8/20 septembrie 1897) 1, ipodiacon 2, diacon (30 ianuarie 1900) 3, monah (21 iunie 1901 la M ănăstirea Hodo ş Bodrog) 4, arhidiacon (8 septembrie 1901) 5, ieromonah (1902) 6 şi protosinghel (1 iunie 1908) 7. În cadrul activit ăţ ii sale administrative, Miron Cristea s-a ocupat de organizarea periodic ă a conferin ţelor preo ţeşti. Din punctul s ău de vedere aceste conferin ţe reprezentau nu doar un motiv întemeiat pentru ca preo ţii s ă se întâlneasc ă, ci şi „o mi şcare mai vie şi o interesare mai intensiv ă fa ţă de aşez ămintele biserice şti”. Pentru o mai bun ă organizare a acestor adun ări eclesiastice, Miron Cristea f ăcea mai multe propuneri în scris în vederea rezolv ării anumitor disfunc ţionalit ăţ i ce puteau ap ărea pe parcurs 8. Prestigioasa activitate publicistic ă anterioar ă a dus la numirea lui Elie Cristea ca director la periodicul „Telegraful Român”, ziarul oficial al Mitropoliei Ortodoxe a Ardealului, începând cu 1 ianuarie 1898 9. Referitor la aceast ă activitate, viitorul patriarh p ăstrez ă o not ă în memoriile sale: „mitropolitul Miron Romanul (...) citea atent articolele mele în «Telegraf» – conceptele mele şi fiind mul ţumit – ceea ce la el era lucru rar – a zis « Ţine ţi minte! Din tân ărul acesta se va alege ceva»” 10 . În cei trei ani cât a fost director al ziarului, Elie Cristea a încercat s ă sprijine prin articolele sale cauza românilor din Transilvania într-o perioad ă de puternic ă dezna ţionalizare ini ţiat ă atât de autorit ăţ ile austro-ungare, cât şi de pres ă fidel ă acestora. Articole precum 1898 , Mărturisiri pre ţioase sau Icoanele în Biserica noastr ă, ca s ă cit ăm doar câteva dintre textele publicate, r ăspundeau unor atacuri lansate în periodicele pro-maghiare şi încercau s ă echilibreze balan ţa prin intermediul presei, acolo unde factorul politic românesc era prea slab 11 . Mai vechea sa pasiune pentru art ă îl determina s ă ţin ă o cuvântare, în 1903, la adunarea general ă a Societ ăţ ii pentru creiarea unui fond de teatru român : „manifesta ţiunile şi presta ţiunile culturale din zilele acestor adun ări

1 Cristian Vasile Petcu, Guvernarea Miron Cristea, Bucure şti, Editura Enciclopedic ă, 2009, p. 111. 2 Ibidem. 3 S.A.N.I.C., fond Miron Cristea, dosar nr. 1, f. 66v.; în memoriile sale Miron Cristea men ţioneaz ă c ă fusese hirotonit ca „diacon nec ăsătorit” (Elie Miron Cristea, op. cit. , p. 47). 4 S.A.N.I.C., fond Miron Cristea, dosar nr. 1, f. 66v. 5 Ibidem. 6 Ibidem. 7 Ibidem. 8 Miron Cristea, op. cit. , p. 145-154. 9 Ilie Şandru, Valentin Borda, op. cit ., p. 63. 10 Elie Miron Cristea, op. cit. , p. 47. 11 Ilie Şandru, Valentin Borda, op. cit. , p. 64-68. 87 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 de şteapt ă în sufletul tuturor participan ţilor nu numai mângâiere şi bucurie, ci deseori chiar mândrie na ţional ă; iar acestea, contopindu-se într’un sentiment general, produc un astfel de curent favorabil, care nu numai adie pl ăcut şi răcore şte fruntea Românului, dogorit ă de z ăduful şi greutatea zilnice dlor necazuri ce’l apas ă, ci electrizeaz ă cu mult ă t ărie pentru un şir de ani câte un ţinut întreg: trezind în to ţi fiii neamului dragostea de limba noastr ă cea plin ă de farmec şi dulcea ţă , de porturile noastre ţă răne şti, cari în gust şi frumuseaţă abia au p ărechie, de datinele şi obiceiurile str ămo şeşti, de neîntrecutele jocuri şi dansuri na ţionale, de cântarea şi muzica noastr ă, care a stors de multe ori admira ţiunea celor mai culte popoare; şi, cu un cuvânt, dragostea de toate însu şirile şi virtu ţile, cari compun individualitatea noastr ă etnic ă, firea noastr ă de Români” 1. O alt ă problem ă deseori abordat ă de acesta în articolele sale a fost aceea a rela ţiilor dintre Biserica Ortodox ă Român ă din Transilvania şi Bisericile din spa ţiul maghiar şi sârbesc. Fie c ă cerea „înfiin ţarea urgent ă a unor episcopii la Timi şoara, Oradea, Cluj”, fie c ă se referea la preten ţiile sârbe şti în Banat sau c ă făcea referire la reînfiin ţarea unei parohii ortodoxe la Budapesta în anul 1900, viitorul patriarh în ţelegea necesitatea cooper ării dintre Biseric ă şi autorit ăţ ile politice în sprijinirea românilor transilv ăneni 2. În perioada în care Miron Cristea a activat în cadrul Arhiepiscopiei de la Sibiu a fost construit ă catedrala mitropolitan ă ortodox ă gândit ă, de marele mitropolit Andrei de Şaguna. Odat ă cu venirea noului mitropolit, Ioan Me ţianu 3, Miron Cristea împreun ă al ţi doi slujitori ai eparhiei sibiene au fost îns ărcina ţi s ă definitiveze strângerea fondurilor, „adunarea de noue mijloace pe calea unei colecte publice era neap ărat de lips ă”4, s ă realizeze o lucrare monografic ă despre noua biserici şi s ă se implice activ în lucr ările de construire 5. Amintind parc ă de „stilul Lecomte du Nouy”, construirea noii catedrale s-a f ăcut prin d ărâmarea vechii biserici episcopale de la Sibiu. La 30 iunie/13 iulie 1902 se oficia o ultim ă slujb ă în vechea biseric ă sibian ă6, prilej cu care Miron Cristea rostea o cuvântare. În partea de început acesta exprima regretul

1 Miron Cristea, op. cit. , p. 170-171. 2 Ilie Şandru, Valentin Borda, op. cit. , p. 67-68. 3 Istoria Românilor , vol. VII, tom II, coordonator acad. Gheorghe Platon, Bucure şti, Editura Enciclopedic ă, 2003, p. 639. 4 Ilarion Pu şcariu, E. Miron Cristea, Mateiu Voileanu, Biserica Catedral ă de la Mitropolia Ortodox ă Român ă în Sibiiu. Istoricul zidirii 1857-1906 , Sibiiu, Tipariul Tipografiei Arhidiecezane, 1908, p. 141. 5 Constantin I. Stan, Patriarhul Miron Cristea: o via ţă – un destin , Bucure şti, Editura Paideia, 2009, p. 49-50. 6 Ion Rusu Abrudeanu, Înalt Prea Sfin ţia Sa Patriarhul României Dr. Miron Cristea – Înalt Regent. Omul şi faptele , edi ţie nou ă, Cluj Napoca, Editura Napoca Star, 2009, p. 147. 88 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 său şi al comunit ăţ ii credincio şilor din Sibiu pentru demolarea vechii biserici: „poporenii bisericii parohiale din Sibiiu – Cetate (...) trebue s ă ne desp ărţim nu de vatra şi c ăminul p ărintesc, ci de un obiect mult mai pre ţios şi anume de acest edificiu bisericesc care mai bine de un veac a adunat cu dragoste şi c ăldur ă pe părin ţii no ştri şi pe to ţi dreptcredincio şii s ăi fii în jurul şi la sânul s ău de mam ă”1. Făcând parte dintre cei care urmau a se ocupa personal de edificarea unei noi biserici, Miron Cristea încerca s ă aduc ă câteva argumente în favoarea dărâm ării celei vechi: „dac ă ne uit ăm la ea şi la împrejurimea ei o afl ăm simpl ă, retras ă şi ascuns ă de vederea lumii, înd ărătul unei ogr ăzi înguste înconjurat ă şi acoperit ă din toate p ărţile cu edificii mari şi înalte (...) bisericu ţa noastr ă nu are nici turn, nici toac ă şi clopote” 2. Dup ă ce face o scurt ă descriere a istoricului bisericii prin intermediul preo ţilor şi arhiereilor ce au slujit acolo 3, Miron Cristea descrie împrejur ările demol ării vechii biserici şi construirii uneia noi: „am crezut de bine a st ărui ca noua catedral ă s ă se zideasc ă la alt loc deschis într-un parc mai liber şi mai larg, iar acest edificiu s ă se p ăstreze ca un monument pentru noi pre ţios şi mai gr ăitor decât cuvintele istoricului rece; dar majoritatea mare a forurilor biserice şti competente şi legale au decretat ca tot pe acest loc s ă se ridice acest Sion al românilor ortodoc și din ţar ă, adic ă în mijlocul ora şului precum au dorit aceasta atât Marele Andreiu, cât şi fericitul mitropolit Miron şi actualul cap al bisericii noastre, mitropolitul Ioan. Baza ţi pe acest fapt hot ărâtor trebuie s ă privim în decisul – de a zidi pe acest loc noua catedral ă – îns ăş i voia lui Dumnezeu manifestat ă prin votul factorilor competen ţi c ăreia datori suntem a ne închina to ţi” 4. „A şadar în câteva zile aceast ă bisericu ţă nu va mai fi; şi mul ţi dintre noi – cu lacrimi în ochi – vor privi demolarea şi dispari ţia ei” 5. Aceste ultime cuvinte rostite de Miron Cristea au fost puse în practic ă o zi mai târziu când, la 1/14 iulie 1902, s-a început demolarea vechiului l ăca ş episcopal al Sibiului 6. Punerea pietrei de temelie la noua biseric ă a avut loc în data de 5/18 august 1902 zi ce corespundea datei de na ştere a împ ăratului Francisc Iosif I, „primul contribuent la fondul catedralei” 7. Dubla semnifica ţie a momentului era surprins ă în predica mitropolitului Ioan Me ţianu, rostit ă cu acest prilej: „acea sfânt ă credin ţă a noastr ă, care ne-a întrunit şi pe noi, aici, în aceast ă zi

1 Miron Cristea, op. cit. , p. 118. 2 Ibidem , p. 119-120. 3 Ibidem , p. 122-125. 4 Ibidem, p. 128-129. 5 Ibidem , p. 131. 6 Ilarion Pu şcariu, E. Miron Cristea, Mateiu Voileanu, op. cit. , p. 69. 7 Ibidem . 89 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 memorabil ă, de îndoit ă s ărb ătoare, în care serb ăm, împreun ă cu milioanele de popoare al monarhiei noastre aniversarea na şterii Majest ăţ ii Sale, gloriosului nostru Împ ărat şi Rege Francisc Iosif I; acea sfânt ă credin ţă ne-a întrunit şi pe noi acum, aici, în jurul acestei pietre neînsufle ţite pe care voim a întemeia (...) biserica noastr ă catedral ă, maica bisericilor din mitropolie” 1. Momentul respectiv a reverberat în întreg Ardealul, în rândul credincio şilor şi nu numai, întrucât „a fost o veste îmbucur ătoare pentru to ţi românii, când s-a auzit c ă s-a pus în sfâr şit piatra de temelie la noul templu şi că, pe viitor, o cl ădire vrednic ă de aspira ţiile poporului român şi vrednic ă cu deosebire de cultul str ămo şesc, se va în ălţa în str ăvechiul ora ş ardelean” 2. Pe piatra de temelie a viitoarei catedrale au fost inscrip ţionate urm ătoarele: „în numele Preasfintei Treimi, al Tat ălui şi al Fiiului şi al Sfântului Duh, – sub domnirea preaîn ălţatului împ ărat şi rege Francisc Iosif I, fiind arhiepiscop şi mitropolit al Românilor ortodoc şi din Ungaria şi Transilvania, Înaltpreasfin ţitul Domn Ioan Me ţianu a şezatu-s’a şi sfinţitu-s’a (...) peatra fundamental ă dela biserica catedral ă a arhidiecezei ortodoxe-române din Transilvania cu hramul Sfintei Treimi” 3. În cuvântul s ău, Ioan Me ţianu face un arc peste timp şi aduce în memoria celor prezen ţi dorin ţa arz ătoare a „fericitului în Domnul, arhiepiscop şi mitropolit Andreiu Baron de Şaguna”, cel care luptase şi reu şise s ă emancipeze Biserica Ortodox ă din Ardeal prin reînfiin ţarea Mitropoliei transilv ănene „a sim ţit lipsa unei biserici catedrale la episcopia din Sibiiu”. Aminte şte de pastorala din 1 decembrie 1857, num ărul 980 şi respectiv de circulara num ărul 990 din 4 decembrie acela şi an, prin care a făcut primul apel pentru colectarea de fonduri în vederea zidirii catedralei episcopale. Dup ă ce Andrei Şaguna a donat 2 000 de florini împ ăratul Francisc Iosif I a d ăruit şi el 1 000 de galbeni 4. Ritualul punerii pietrei de temelie a avut un specific aparte – lovind piatra de temelie de trei ori cu ciocanul, mitropolitul și cei din înaltul cler au rostit câteva cuvinte. La rândul s ău, Miron Cristea, neuitând ce a însemnat biserica, atât ca institu ţie, cât şi ca l ăca ş de cult, în istoria ardelenilor, a spus: „vecinic ă şi mai trainic ă, decât acest granit, s ă fie t ăria legii române şti” 5. Odat ă început ă construc ţia noii catedrale, Miron Cristea nu a precupe ţit niciun efort pentru a strânge fondurile necesare, împletind aceast ă misiune cu cea de supraveghetor al lucr ărilor propriu-zise. În anii construirii bisericii acesta a mers prin tot Ardealul pentru a colecta sumele necesare finan ţă rii lucr ărilor de edificare a l ăca şului de cult. În peregrin ările sale, prin predicile şi cuvânt ările

1 Ibidem. 2 Ion Rusu Abrudeanu, op. cit. , p. 149. 3 Ilarion Pu şcariu, E. Miron Cristea, Mateiu Voileanu, op. cit. , p. 72. 4 Ibidem , p. 73. 5 Ibidem , p. 74. 90 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

ţinute în fa ţa credincio şilor, a insistat pentru a aduna cât mai multe fonduri ar ătând importan ţa bisericii în via ţa spiritual ă şi social ă a comunit ăţ ii române şti din Ardeal. Aflat în multe dintre centrele arhiepiscopiei, Miron Cristea încerca prin cuvintele sale s ă sensibilizeze auditoriul prezentând lucr ările de la catedral ă ca pe o obliga ţie na ţional ă, sfânt ă, catedrala r ămânând simbolul „însufle ţirii” şi o fapt ă „l ăudabil ă” pentru „înaintarea poporului şi a bisericii” 1. Colecta pentru care el f ăcea apel era „un lucru nu numai mare, dar epocal chiar, c ăci rar este dat ă fiilor unei biserici ocazia a ridica câte o biseric ă catedral ă, care – str ălucind în toată splendoarea şi podoaba sa – s ă vesteasc ă la multe genera ţiuni vrednicia celor ce au jertfit pentru zidirea, terminarea şi înfrumuse ţarea ei şi care pentru multe veacuri viitoare are s ă fie atât înaintea urma şilor no ştrii cât şi înaintea str ăinilor, cu cari vie ţuim împreun ă, m ărturia văzut ă a h ărniciei, a demnit ăţ ii, a însufle ţirii noastre, ca popor şi ca biseric ă”2. Dup ă dou ăzeci de ani, ajuns patriarh al tuturor românilor din vechile provincii, Miron Cristea nota satisf ăcut: „rezultatul a fost mul ţumitor. S-a f ăcut din acest prilej cea mai mare colect ă de pân ă atunci în biserica noastr ă. Preo ţii emulau întru a se însufle ţii reciproc; iar unii notoric de s ăraci, chiar la îndemnul meu nu voiau a da mai pu ţin, «ca s ă nu se profaneze lista de subscrip ţie cu sume prea mici». Al ţii spuneau: «dup ă-ce v’am auzit, nu pot da mai pu ţin»” 3. Necesitatea strângerii sumei finale pentru ridicarea catedralei din Sibiu, l-a determinat pe Miron Cristea s ă apeleze la donatori cât mai diver şi. Într-o circular ă adresat ă românilor din America în anul 1903 acesta nota: „bucuria mea a crescut mult aflând din aceast ă scrisoare c ă românii no ştri oricât ar fi de îndep ărta ţi de patria, vatra şi neamul lor şi oricâte m ări şi ţă ri ne-ar desp ărţi pe unii de al ţii, totu şi dragostea c ătre ţar ă, neamul şi biserica noastr ă str ămo şeasc ă ne ţin strâns lega ţi unii de al ţii şi ne va ţine pân ă la ultima suflare” 4. În timpul colectei organizat ă în rândul românilor din întreg Imperiul Austro-Ungar, Miron Cristea a strâns aproximativ 400 000 de coroane. 5 Acestea se ad ăugau celor „507.837 de cor[oroane] 06 bani” 6 deja existente; la final, lucr ările de construc ţie şi „înzestrarea interiorului au atins suma de 910 000 coroane aur” 7. Pasiunea sa pentru art ă, în general, şi pentru cea româneasc ă, în special, – cu puternici r ădăcini în cea bizantin ă – l-a determinat s ă elaboreze o lucrare

1 Miron Cristea, op. cit. , p. 133, 134. 2 Ibidem , p. 134. 3 Ibidem , nota 1, p. 141. 4 Ibidem, p. 142. 5 Ion Rusu Abrudeanu, op. cit. , p. 149. 6 Ilarion Pu şcariu, E. Miron Cristea, Mateiu Voileanu, op. cit. , p. 141. 7 Ion Rusu Abrudeanu, op. cit. , p. 150. 91 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 cu titlul Iconografia şi întocmirile din internul Bisericei R ăsăritene 1. Pornind de la o c ălătorie de studiu f ăcut ă în Ardeal dar şi în celelalte Biserici Ortodoxe 2, Miron Cristea a elaborat o lucrare în care pe lâng ă elemente specifice unei erminii ofer ă şi referin ţe bogate despre arti şti contemporani epocii sale. Lucrarea a fost bine primit ă, la 8 ianuarie 1906, Ion Cavaler de Pu şcariu scriindu-i lui Miron Cristea c ă „Academia Român ă te va onora sigur cu premiul la care cu tot dreptul aspiri” 3. Aşa cum s-a remarcat, lucrarea „a avut un rol determinant în reorientarea picturii biserice şti şi a iconografiei c ătre spiritul bizantin, care în Transilvania, datorit ă influen ţelor str ăine şi atâtor altor lovituri primite de Biserica Ortodoxa a cam disp ărut.” 4 Lucrarea era cu atât mai important ă pentru rea şezarea iconografiei române şti pe temelii bizantine, întrucât îns ăş i presa oficial ă a Bisericii descria situa ţia picturii bisericeşti din Ardeal ca fiind negativ ă: „mitropolia ortodox ă român ă a p ărăsit cu totul forma r ăsăritean ă a bisericilor, iar internul a devenit o corcitur ă ru şinoas ă”5. Aceast ă lucrare cu caracter teoretic, l-a îndrept ăţ it pe Miron Cristea s ă devin ă responsabil de selec ţia pictorilor viitoarei catedrale sibiene. La concursul respectiv se înscriseser ă cincisprezece arti şti plastici, dintre ei ie şind în eviden ţa Octavian Simighelschi, fa ţă de care Miron Cristea avea anumite rezerve. De şi ini ţial trebuia s ă picteze doar iconostasul, cupola şi pandantivii, în cele din urm ă acesta a zugr ăvit întreaga biseric ă mitropolitan ă6. Clopotele bisericii urmau a fi realizate de firma maghiar ă a lui Frederic Settenhofer; pentru a atinge un sunet cât mai pl ăcut, viitorul patriarh, l-a consultat pe George Dima din Bra şov în privin ţa tonalit ăţ ii (Mi Minor) 7. Festivit ăţ ile prilejuite de sfin ţirea catedralei mitropolitane din Sibiu s-a desf ăş urat pe parcursul a dou ă zile, 29 aprilie/12 mai şi 30 aprilie/1 mai 1906. Elita intelectual ă transilv ănean ă a fost prezent ă al ături de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din Ardeal: episcopul Aradului, Ioan I. Papp, episcopul Caransebe şului, Nicolae Popea, etc. În prima zi a serb ărilor ap ărea în „Telegraful Român” un articol al lui Miron Cristea cu titlul Veni ţi, s ă ne închin ăm! , în care autorul ar ăta c ă „noi, românii ortodoc şi din ţara Ardealului abia acum dup ă optsprezece secoli de viea ţă cre ştin ă ne putem vedea împlinit ă una dintre dorin ţele noastre de veacuri

1 Lucrarea a ap ărut la Sibiu, la Tipografia Arhidiecezan ă, în anul 1905. 2 Ilie Şandru, Valentin Borda, op. cit. , p. 72. 3 Pagini dintr-o arhiv ă... , p. 190. 4 Ibidem. 5 „Foaia Diecezan ă”, an XXIV, nr. 49/6 decembrie 1909, apud Ionel Popescu, Constantin Br ătescu, op. cit. , p. 10. 6 Constantin I. Stan, op. cit. , p. 54-55. 7 Ibidem , p. 53. 92 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

(...) s ă ne cl ădim şi noi biseric ă mitropolitan ă frumoas ă şi cu înc ăperi largi cum o aveau de mult toate nemurile din jur” 1. La aceste manifest ări, la care Miron Cristea a ţinut o cuvântare cu profunde accente istorice: „optsprezece veacuri s-au împlinit acuma de când str ămo şii no ştri – pe atuncea romani – au s ădit în gr ădina plaiurilor din aceste ţinuturi (...) r ăsadul din care s-a pl ămădit neamul românesc. Şi nu este popor pe lume care – deodat ă cu odr ăslirea sa ca individualitate etnic ă – s ă se fi n ăscut şi cre ştin ca poporul nostru” 2. Prezent la manifest ări, Nicolae Iorga remarca solemnitatea şi importan ţa momentului men ţionând prezen ţa viitorul patriarh al României: „doctorul Ilie Cristea, ieromonahul Miron între c ălug ări, cite şte încet o rug ăciune – şi înc ă o dat ă, din mul ţimea fe ţelor obi şnuite, se desfac liniile figurii sale de o deosebită frumuse ţe senin ă”3. Un moment important al activit ăţ ii sale publice s-a consumat la 28 martie 1908, atunci când al ături de canonicul greco-catolic Augustin Bunea, Miron Cristea s-a întâlnit cu arhiducele Franz Ferdinand. Dorin ţa mo ştenitorului tronului austro-ungar era ca imperiul să se federalizeze şi, pentru a-şi duce la îndeplinire acest deziderat, el ini ţiase discu ţii cu reprezentan ţii cei mai de seam ă ai na ţiunilor aflate în componen ţa statului dualist 4. Gustul artistic al lui Miron Cristea s-a manifestat şi prin implicarea sa în activit ăţ ile Reuniunii de muzic ă din Sibiu, atât în toamna anului 1906 când a întreprins un turneu artistic la Bucure şti şi Craiova 5. Vizita la Bucure şti îi va aduce, cu prisosin ţă , prietenia unuia dintre cei mai importan ţi oameni politici care, în viitor, se va afla la tot pasul, lâng ă tân ărul c ălug ăr ardelean. Aflat în capitala Regatului României, Miron Cristea „prime şte vizita nea şteptat ă” a lui Vintil ă Br ătianu, cu care va lega o prietenie ce-l va ajuta s ă accead ă pân ă la cele mai înalte slujiri eclesiastice, dar şi pentru a ocupa diferite demnit ăţ i politice, nevisate de niciun cleric. Miron Cristea a acceptat invita ţia f ăcut ă în numele familiei şi a mers la domeniul acesteia de la Florica. Aici este primit cu c ăldur ă, şi, pentru a-şi ar ăta ata şamentul fa ţă de valorile na ţionale a depus o coroan ă la mormântul „ctitorului independen ţei române” şi, în genunchi, a rostit o rug ăciune, „spre uimirea tuturor (...) cerând binecuvântarea Domnului cerurilor, pentru Ion, fiul mai mare al lui Br ătianu, spre a putea f ăuri unirea tuturor românilor, şi a sdrobi c ătu şele sub care gem fra ţii înstreina ţi. Ionel Br ătianu, profund mi şcat de finalul acestei emo ţionante şi

1 Ilarion Pu şcariu, E. Miron Cristea, Mateiu Voileanu, op. cit. , p. 109. 2 Miron Cristea, op. cit. , p. 241. 3 Ion Rusu Abrudeanu, op. cit. , p. 152. 4 Ilie Şandru, Valentin Borda, op. cit. , p. 75-76. 5 Ionel Popescu, Constantin Br ătescu, op. cit. , p. 25. 93 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 profetice rug ăciuni, a r ăspuns şi el imediat printr’o profe ţie: « şi D-ta s ă fi atunci cel mai înalt Arhiereu al României!»” 1. În vara lui 1908, 2/15 iunie a participat la s ărb ătorirea a 25 de ani de la moartea compozitorului Ciprian Porumbescu 2, unde a adus un omagiu memoriei marelui muzician: „dou ăzeci şi cinci de ani s-au împlinit duminic ă, în 25 mai 1908, de când o glie de p ământ rece acopere în satul Stupca din Bucovina trupul fericitului compozitor român Ciprian Porumbescu; dar ă cu toate acestea, sufletul lui nu a disp ărut, ci tr ăie şte şi azi între noi şi înc ă în toate ţinuturile locuite de români de la Maramure ş pân ă la Marea Neagr ă şi de la Hotin pân ă la Cuvin, lâng ă Dun ăre (...) Porumbescu n-a putut s ă moar ă, c ăci el a ştiut s ă ating ă cele mai fine şi cele mai ascunse coarde ale inimii întregului neam şi prin aceasta s ă produc ă astfel de acorduri uneori dulci şi duioase, alt ădat ă puternice şi maiestuoase, cari în veci vor înso ţi şi c ălăuzi neamul românesc” 3. Într-un discurs rostit în Senatul României la 7 martie 1909, mitropolitul Pimen al Moldovei şi Sucevei f ăcea trimitere la un articol al lui Miron Cristea în care î şi expunea viziunea lui despre modul de func ţionare şi organizare al Bisericii Ortodoxe Române 4.

1 Vasile Netea, I.P.S.S. Patriarhul Dr. Miron Cristea la împlinirea vârstei de 70 de ani, 1868- 1938, s.l., s.a., p. 18-19. 2 Ion Rusu Abrudeanu, op. cit. , p. 144. 3 Miron Cristea, op. cit. , p. 273-274. 4 Pentru respectivul articol, vezi ibidem , p . 286-310, iar pentru discursul mitropolitului Pimen ibidem , p. 311-313. 94 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

IMPLICA ȚIILE REFORMEI AGRARE DIN 1921 ASUPRA DOMENIILOR COROANEI. STUDIU DE CAZ: SADOVA *

Narcisa Maria Mitu **

THE CONSEQUENCES OF THE 1921 AGRARIAN REFORM CONCERNING THE CROWN DOMAIN. SADOVA: A CASE STUDY Abstract

On 23 th of Mars / 5 th of April, by awareing of an indispensable land reform, the King promissed the putting in possession of land for soldiers. The 14 th december decree of expropriation of rural possessions included also the Domeniul Coroanei plot of land. Among the 12 estates, this one was expropriated 14.053,98 square meters of arable.

Cuvinte cheie: reforma agrar ă din 1921 , Domeniul Coroanei Sadova , expropriere , teren agricol , islaz Key words : the 1921 agrarian reform , the Crown Domain Sadova , expropriation , agricultural area , pasture

Problema împropriet ăririi ţă ranilor a reprezentat o preocupare permanent ă a oamenilor politici din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, îns ă a devenit mult mai stringent ă dup ă evenimentele din prim ăvara anului 1907 şi a început s ă prind ă contur în iunie 1917, când a fost votat şi promulgat proiectul de modificare a Constitu ţiei de c ătre Adunarea Constituant ă. Situa ţia dificil ă în care se g ăsea popula ţia de la sate, determinat ă de: învoielile agricole împov ărătoare, nemul ţumirile legate de cre şterea arenzii, accentuarea supramuncii ţă ranului şi, implicit, reducerea venitului net au între ţinut o stare permanent conflictual ă între ţă rani şi mo şieri sau arenda şi, a determinat declan şarea a numeroase r ăscoale. Punctul culminant al nemul ţumirilor l-a atins răscoala din 1907, în ăbu şit ă sângeros de c ătre autorit ăţ i.

* Comunicare sus ţinut ă la Conferin ţa cu participare interna ţional ă cu tema „Transform ări legislative la nivel intern şi european ale anului 2012”, Craiova, 1-2 iunie 2012, organizat de Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Drept Administrativ şi Administra ţie Public ă – Craiova şi CESCJ – Craiova în colaborare cu Centrul Teritorial INPPA Craiova, Academia Român ă, Institutul de Cercet ări Socio-Umane „C. S. Nicol ăescu-Plop şor”, OADO Biroul Jude ţean Dolj. ** Dr., cercet ător ştiin ţific III, Institutul de Cercet ări Socio-Umane „C.S. Nicol ăescu-Plop şor”, Craiova, str. Unirii, nr. 68, cod po ştal 200345, Dolj, tel. 0251/523330, e-mail: [email protected] 95 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

În ciuda faptului c ă, instituirea Domeniului Coroanei a deranjat o mare parte a popula ţiei române, nemul ţumire exprimat ă şi în anul 1888, când, Gh. Panu şi gruparea radical ă din jurul ziarului „Lupta” solicitau, printre altele, „împ ărţirea la ţă rani ce nu au pământ a mo şiilor statului şi a Domeniilor Coroanei …” 1, documentele vremii nu consemneaz ă, pe teritoriul Domeniului Coroanei, revolte ale ţă ranilor, nici în anul 1888 şi nici în anul 1907. Jertfa răscula ţilor nu a r ămas f ără rezultat, ea determinând autorit ăţ ile s ă adopte, la 23 decembrie 1907/5 ianuarie 1908, o nou ă Lege a învoielilor agricole care aducea o îmbun ătăţ ire a situa ţiei ţă ranilor, impunând minimum de salariu, maximum de arend ă, constituirea izlazurilor comunale, crearea institu ţiei Casei rurale, la 21 februarie/5 martie 1908, al c ărei obiectiv era cump ărarea mo şiilor scoase la vânzare, parcelarea şi, apoi, vânzarea acestora, în loturi de câte 5 ha, ţă ranilor 2. În anul 1908, în vederea constituirii islazurilor, Domeniile Coroanei au cedat, fiecare, o anumit ă suprafa ţă de teren. Astfel, conform informa ţiilor de arhiv ă, Regia Sadova a oferit, ca teren de izlaz comunal, suprafa ţa total ă de 712,25 de ha urm ătoarelor sate: Sadova (274,50 ha), Damian (192 ha), Rae ţi (74 ha) şi Pisc (171,75 ha). Oferta Administra ţiei de a da teren pentru p ăş une şi satului Li şteava, a fost respins ă de c ătre Consiliul comunal. Mai târziu, între anii 1912-1914 s-a ajuns la un acord cu acesta, însă izbucnirea Primului R ăzboi Mondial a împiedicat finalizarea formalit ăţ ilor 3. Dup ă 1907, problema agrar ă a continuat s ă constituie una dintre preocup ările partidelor politice. Declan şarea Primului R ăzboi Mondial a avut ca efect ascu ţirea contradic ţiilor sociale, adâncirea crizei agrare şi a impus solu ţionarea ei într-o form ă mai larg ă decât şi-ar fi dorit cercurile conduc ătoare 4. Situa ţia disperat ă a ţă rănimii, care a generat noi mi şcări, dar şi teama de influen ţa revolu ţiei ruse din 1917, au determinat cercurile conduc ătoare s ă readuc ă în discu ţie problema agrar ă. La ini ţiativa liberalilor, regele a acceptat exproprierea marii propriet ăţ i de peste 100 de ha. Cu toat ă opozi ţia conservatorilor, în iunie 1917 Parlamentul a votat modificarea Constitu ţiei, care statua reforma agrar ă şi legea electoral ă5. Reforma agrar ă din 1921 extindea exproprierea prev ăzut ă în decretele – legi din 1918-1919. Conform art. 7 al legii erau expropriate în întregime: propriet ăţ ile rurale apar ţinând supu şilor statelor str ăine; cele care apar ţineau absentei ştilor;

1 N. Ad ăniloaie, Răscoala ţă ranilor din 1888 , Bucure şti, Editura Academiei, 1988, p. 122. 2 Dumitru Şandru, Reforma agrar ă din 1921 în România , Bucure şti, Editura Academiei, 1975, p. 35. 3 Serviciul Jude ţean al Arhivelor Na ţionale Dolj, fond Domeniul Coroanei Sadova, dosar nr. 1/1920, f. 134 (în continuare, se va cita: S.J.A.N.). 4 V. Liveanu, 1918. Din istoria luptelor revolu ţionare din România, Bucure şti, Editura Politic ă, 1960, p. 79. 5 Mircea Georgescu, Reforme agrare. Principii şi metode în legiuirile române şi str ăine, Bucure şti, 1943, p. 23-24. 96 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 pământul cultivabil al Domeniului Coroanei, Casei rurale şi ale tuturor persoanelor morale. Conform proiectului de lege, Domeniul Coroanei era în întregime expropriabil de terenul de cultur ă, cu excep ţia p ădurilor, viilor şi livezilor de pomi fructiferi 1. Începând cu luna decembrie 1918 au fost înfiinţate comisii jude ţene de expropriere 2, care serveau ca instan ţă de apel în cazul neîn ţelegerii dintre ob ştile de împropriet ărire şi expropria ţi3. Comisia, îns ărcinat ă cu realizarea m ăsur ătorilor, era constituit ă dintr-un judec ător – ca pre şedinte, un reprezentant al marii propriet ăţ i, un reprezentant din partea ţă ranilor şi un agronom regional în calitate de expert tehnic. Legea prevedea c ă, ma şinile şi instrumentele agricole, precum şi cl ădirile care se aflau pe teritoriul ce trebuia expropriat, puteau fi vândute ob ştilor, statului, locuitorilor sau persoanelor particulare 4. Prin decizia Ministerului Agriculturii nr. 54834/1919, s-a aprobat ca o parte din gospod ăriile aflate pe terenurile expropriate, care nu erau necesare, s ă fie utilizate pentru constituirea de ferme mari, mijlocii şi ţă răne şti, reprezentând, astfel, un exemplu pentru micii plugari din regiune. În func ţie de zona în care se aflau, puteau avea urm ătoarele destina ţii: la munte pentru cre şterea vitelor, în special a vitelor mici, cultura prunului, a albinelor, a p ăsărilor şi a tuturor industriilor anexe ca: uscarea fructelor, fabricarea ţuicii etc; iar la câmp , pentru culturile agricole, pentru produc ţia de semin ţe selec ţionate şi cre şterea vitelor de munc ă5. În ceea ce prive şte Domeniul Coroanei, potrivit lui Dumitru Şandru, din acesta a fost expropriat ă o suprafa ţă total ă de 46.422 de ha. Una dintre mo şiile supuse exproprierii a fost şi Regia Sadova. Lucr ările au fost realizate atât de Serviciul Cadastru, cât şi de c ătre Comisia jude ţean ă a 5-a Bechet-Dolj. În anul 1918, Domeniul Coroanei Sadova , cu o suprafa ţă de 18.697,39 de ha, a fost declarat expropriat în întregime de suprafa ţa cultivabil ă. Potrivit cadastrului, s-au expropriat, în 1918, 13.615,26 de ha (13.214,50 ha teren arabil, 39,64 ha p ăş une şi 361,12 ha vii cu embatic), r ămânând Domeniului o suprafa ţă total ă de 5.082,13 ha (285,35 ha p ăş une, 3.658 ha p ăduri, 197,70 ha vii, 30,90 ha livezi, 20 de ha gr ădini de zarzavat, 50 de ha cl ădiri, 465,18 ha teren neproductiv, 375 de ha p ăş une nem ăsurat ă de cadastru) 6. La o prim ă analiz ă, efectuat ă pe teren de c ătre Comisia format ă din judec ătorul Ocolului Rural Bechet, Spiru D. Mateescu, în func ţia de pre şedinte, şi delegatul s ătenilor, J. Diaconescu, efectuat ă la 30 ianuarie 1919, s-a constatat

1 M.O., nr. 93 din 20 iulie/2 august 1917; M.O., nr. 214 din 15/28 decembrie 1918, p. 3813- 3814; Ioan Scurtu, Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) , vol. II Ferdinand I , Bucure şti, Editura Enciclopedic ă, 2001, p. 39. 2 M.O., nr. 214 din 15/28 decembrie 1918, p. 3813-3814. 3 M.O., nr. 215 din 16/29 decembrie 1918, p. 2845-2846. 4 S.J.A.N. Dolj, fond Domeniul Coroanei Segarcea, dosar nr. 23/1919, f. 166. 5 Idem, fond Domeniul Coroanei Sadova, dosar nr. 5/1919, f. 68. 6 Idem, fond Inspectoratul Agricol Dolj, dosar nr. 164/1918, f. 1-4; dosar nr. 133/1918, f. 1-6. 97 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 ca fiind expropriabil ă suprafa ţa de 14.167 de ha teren cultivabil (13.472 de ha teren arabil, 590 de ha islaz şi 105 ha fâne ţe) 1. La 28 aprilie 1919, Comisia jude ţean ă a 5-a Bechet-Dolj, deplasându-se în comuna Sadova pentru a stabili suprafa ţa expropriat ă şi a fixa hotarele, a decis ca suprafa ţă expropriabil ă întinderea de 13.214,50 de ha din suprafa ţa total ă de 18.697,40 de ha. Domeniului Sadova i-au r ămas pentru exploatare terenurile improprii culturii, excluse de la expropriere, în suprafa ţă total ă de 5.482,90 de ha (197,70 de ha de vii din punctul Ogrin; 3.658 de ha de p ăduri; 1.627,20 de ha de nisipuri zbur ătoare, râpe, mori, conace, parcuri, gr ădini de pomi, ferme etc.) 2. Din terenul stabilit a fi expropriat, a fost rezervat ă, pentru ferma statului, o întindere de 500 de ha, astfel c ă suprafa ţa total ă expropriat ă destinat ă ob ştilor era de 12.714,50 de ha 3. Acest teren era alc ătuit din 4 p ărţi distincte: una situat ă în partea de nord a fâ şiei de p ăduri ce traversa Domeniul de la V spre E, din delimitarea locuitorilor pân ă la a şez ămintele Brâncovene şti Dăbuleni; a doua, a şezat ă în sudul fâ şiei de p ădure (cuprinde în partea de N-V viile cu embatic din plaiul Damian); a 3-a aflat ă în partea de S-V; şi a 4-a situat ă în zona de V, fiind cunoscut ă sub denumirea de „Lunca Jiului” 4. Al ături de cele patru suprafe ţe, Domeniul mai st ăpânea şi p ărţi total izolate de corpul mo şiei, şi anume: una numit ă L ăcri ţa, în suprafa ţă de 14 ha, situat ă în apropierea comunei Dobrote şti şi în mijlocul delimit ării acestora; alta în suprafa ţă de 20 de ha, aflat ă în delimitarea locuitorilor Sadova-Rae ţi; şi a 3-a numit ă aria veche (6 ha) în delimitarea locuitorilor Damian, toate fiind incluse în suprafa ţa expropriat ă. În corpurile expropriate se g ăseau şi fermele: Coclitu, Odaia, În şiratele, Valea Sadovei, Ţigl ăria, Gaterul, subferma S ărăceana şi cantonul de la aria Piscul dar şi conacul central cu parcul, pârâul şi morile în suprafa ţă de 40 de ha. Ţinând cont de faptul c ă fermele erau situate la distan ţe foarte mari de conacul central şi, totodat ă, izolate în terenurile expropriate, ceea ce f ăcea ca, din punct de vedere administrativ, s ă fie dificil ă administrarea lor, în noiembrie 1919, Administra ţia Domeniului Coroanei a cerut Casei Centrale de Împropriet ărire exproprierea suprafe ţelor pe care erau construite un gater (0,70 de ha), o ţigl ărie (0,60 de ha) şi un grajd (1,50 de ha), dar şi a acelor terenuri care apar ţineau fermelor Coclitu (26 de ha), Odaia (19,50 de ha), În şiratele (14,30 de ha), Valea Sadovei (7,70 de ha), sub-ferma Pisc (3 ha), conacul central şi terenurile locuri de cas ă din vatra satelor Sadova, Damian, Rae ţi şi

1 Idem, fond Consilieratul Agricol al Jude ţului Dolj, dosar 162/1919, f. 4. La aceast ă dat ă este men ţionat ă ca suprafa ţă total ă a Domeniului Coroanei Sadova, suprafa ţa de 19.412 ha. În schimb, 4 luni mai târziu, este notat ă suprafa ţa de 18.697,40 de ha. 2 Ibidem , f. 22. 3 În suprafa ţa expropriată se cuprinde şi suprafa ţa ocupat ă cu viile embaticare din plaiul Damian. 4 Ibidem , dosar nr. 162/1919, f. 22v, 23. 98 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Li şteava, în suprafa ţă total ă de 109,8 ha 1. Comisia a declarat expropriate cl ădirile şi fermele mai sus amintite, cu excep ţia suprafe ţei de 40 de ha, pe care se g ăsea conacul central, parcul şi diverse alte cl ădiri situate în satul Sadova. Conacul era format dintr-o construc ţie mare de locuit, foarte modern ă, o cl ădire în care se g ăsea cancelaria, cu o sal ă de conferin ţă , un atelier pentru şcoala de meserii, remize, grajduri. Se putea considera, totuşi, expropriabil, numai în condi ţiile în care, una dintre institu ţiile statului, s-ar fi oferit s ă r ăscumpere aceste cl ădiri pentru a le da o alt ă destina ţie: fie o şcoal ă elementar ă de agricultur ă, o şcoal ă de meserii, o şcoal ă normal ă, seminar, spital, un azil pentru copiii orfani de r ăzboi etc. În cazul în care, Casa de Împropriet ărire declara c ă nu-i sunt necesare cl ădirile aflate pe cuprinsul fermelor expropriate, Domeniul Sadova avea obliga ţia de a le ridica. Totodat ă, îi rezerva Administra ţiei Domeniului Coroanei dreptul de a exploata pâlcurile de planta ţii de salcâm aflate în perimetrul terenului expropriat, pe cele aflate pe hotarele mo şiei expropriate, cât şi dreptul de a folosi drumurile existente pân ă la terminarea exploat ării 2. Cl ădirile din Valea Sadovei au fost predate pentru înfiin ţarea fermei model a statului, conform deciziei Ministerului Domeniilor. Ferma Ocolna a fost cedat ă statului în anul 1919 3. Dup ă 1920, din terenul expropriat s-a rezervat acesteia suprafa ţa de 1.500 de ha, ferma continuând s ă r ămân ă în folosin ţa Domeniului 4. Împotriva realiz ării acestei ferme a protestat Ob ştea Sadovei, motivând c ă, astfel, ar fi deposedat ă de 300 de pogoane din ob şte 5. Ferma Piscu nu a fost expropriat ă. În ceea ce prive şte p ăş unile, reforma agrar ă din 1921 prevedea dreptul localit ăţ ilor situate chiar pe Domeniu de a primi noi suprafe ţe pentru a-şi completa suprafe ţele de ţinute, de şi primiser ă izlaz conform legii din 23 decembrie 1907. A şa cum am subliniat mai sus, conform Legii agrare din 1908, Administra ţia a dat izlaz comunal locuitorilor cl ăca şi din satele: Sadova, Damian, Rae ţi, Pisc. La cap. II, art. 2 al. 5 se men ţiona c ă: „Mo şiile care au dat păş uni comunale pe temeiul legii pentru învoieli agricole din 23 dec. 1907, sunt scutite de darea optimei”. Li şteava, neprimind p ăş une în anul 1908, Comisia Central ă Jude ţean ă Dolj a hot ărât la 6 septembrie 1920, s ă se dea acestui sat păş unea necesar ă, în raport cu capii de familie sau cu num ărul vitelor. De asemenea, a decis s ă se acorde comunei Sadova cu satele Damian, Pisc şi Rae ţi, pentru completare, suprafa ţa ce li se cuvenea, conform legii.

1 În aceste ferme existau numeroase cl ădiri, gr ădini şi alte construc ţii care f ăceau s ă creasc ă foarte mult valoarea acestora. Vezi S.J.A.N. Dolj, Consilieratul Agricol al jude ţului Dolj, dosar nr. 162/1919, f. 14-16; ibidem , dosar nr. 163/1919, f. 67. 2 Ibidem , dosar nr. 162/1919, f. 23. 3 Idem, fond Domeniul Coroanei Sadova, dosar nr. 4/1924, f. 3. 4 Ibidem , dosar nr. 9/1921, f. 143. 5 Ibidem , dosar nr. 17/1921, f. 51. 99 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Conform art. 7 din lege, suprafa ţa p ăş unilor comunale trebuia calculat ă fie pe cap de familie, admi ţându-se pân ă la 4 vite de cap de familie, în aceast ă regiune, fie dup ă num ărul de vite existente. Num ărul de vite fiind foarte redus, suprafa ţa p ăş unilor comunale a fost repartizat ă pe capii de familie: Sadova (410 capi de familie), Damian (293 de capi de familie), Pisc (231 de capi de familie) şi Rae ţi (119 capi de familie). La 1.053 capi de familie şi 4 vite admise (3 vite/ha) revenea o suprafa ţă de 1.404 ha. Drept urmare, trebuia s ă se completeze acum cu 891,75 de ha. Satului Li şteava cu 295 de capi de familie îi reveneau 393 de ha de păş une. Trebuiau date în total acum 1.284,75 de ha, care se puteau completa cu islazul şi fâne ţele din lunc ă, de care Domeniul fusese expropriat, iar restul cu teren arabil fie din lunc ă, fie din deal, tot din cel expropriat. Domeniul când era cultivat în regie a mai avut p ăş uni şi în alte sec ţii: Ocolna, Odaia – 250 de ha – care prin expropriere au c ăzut la Ob ştile Am ărăş ti şi Dobrote şti, şi care fiind prea departe de Sadova era pu ţin probabil c ă vor fi acceptate 1. La 20 februarie 1921, inginerii agronomi reprezentan ţi ai regiunilor agricole Gângiova şi Secuiu din jude ţul Dolj, al plasei Celaru Ocolu şi al regiunii agricole Corabia, jude ţul Romana ţi, în urma studiului realizat în vederea atribuirii comunelor fiec ărei regiuni a suprafe ţelor expropriate din Domeniul Coroanei Sadova, reiese c ă ob ştilor le-a fost expropriat ă suprafa ţa de 12.754 de ha, dup ă cum se poate observa din tabelul urm ător 2:

Nr. crt. Denumirea comunei, satului Suprafa ţa (ha) 1. Comuna Sadova 3.240 2. Satul Li şteava 791 3. Comuna Dobre şti, satul C ăciul ăte şti 100 4. Comuna Locusteni 2.600 (150 de ha izlaz, 2.450 de ha pentru loturi) 5. Comuna Mâr şani 896 6. Comuna C ălăra şi 313 7. Comuna D ăbuleni 1.850 8. Comuna Ianca 150 9. Comuna Ştefan cel Mare 257 10. Comuna Am ărăş tii de Jos 1.607 11. Comuna Dobrote şti 800 12. Comuna Am ărăş tii de Sus 150

Pân ă în octombrie 1921 pe terenul expropriat din Domeniul Sadova s-au împropriet ărit 4.227 de locuitori cu 11.105,50 de ha teren arabil şi s-au afectat satelor pentru p ăş uni comunale 689,50 de ha (total: 11.795 de ha) 3. La acestea se adaug ă viile cu embatic din plaiul viilor Damian care r ămân proprietatea

1 Ibidem , dosar nr. 1/1920, f. 135-136. 2 Idem, fond Consilieratul Agricol Dolj, dosar nr. 95/1921, f. 28. 3 Idem, fond Domeniul Coroanei Sadova, dosar nr. 8/1921, f. 50. 100 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 posesorilor din acel moment: 361 de ha. Având în total pe Domeniu 13.004,33 de ha teren expropriat pe seama ob ştilor, restul de 848,33 de ha a fost rezervat pentru acoperirea diferitelor cerin ţe: loturi demonstrative, pentru şcoli, biserici, spitale, serviciul veterinar pentru împropriet ărirea reangaja ţilor, dar, în limita posibilit ăţ ilor, urmau s ă fie împropriet ări ţi şi locuitorii din categoria a IV-a. Tot aici intrau şi drumurile şi apa Jie ţului 1.

Tablou de num ărul locuitorilor îndrept ăţ iţi pe categorii şi împropriet ări ţi pe mo şia Domeniului Coroanei Sadova

ță i ţ ri ă une it teren it teren ăş ţ la lotul la lotul Nr. Nr. r ă Satul Total ă arabil Comuna Categoria pep pân Împ împropriet În complectare În complectare Nr. locuitorilor Nr. locuitorilor Afectat comunei comunei Afectat mare în în folosin mare 1 Sadova Sadova 270 I, II şi III 5 - 1288 - 51 1339 - 2 Sadova Rae ţi 84 ˝ ˝ 373 50 44 417 50 3 Sadova Piscu 156 ˝ ˝ 814 25 66 50 880 75 4 Sadova Damian 200 ˝ ˝ 906 25 983 25 5 Grindeni Grindeni - ˝ ˝ - - 62 - 6 Călăra şi Călăra şi 390 ˝ ˝ 330 - 330 - 7 Locusteni Locusteni 72 I, II şi III 3 50 184 - 150 - 334 - 8 Locusteni Dane ţi 388 ˝ ˝ 1129 - 1129 - 9 Locusteni Brabe ţi 163 ˝ ˝ 441 - 441 - 10 Locusteni Brani şte 95 ˝ ˝ 265 - 265 - 11 Mâr şani Mâr şani 234 ˝ 4 - 863 - 863 - 12 Grindeni Li şteava 200 ˝ 5 - 942 50 239 - 1181 50 13 Am ărăş tii Am ărăş tii 483 I şi II 3 50 1558 - 1558 - de jos de jos 14 Am ărăş tii Am ărăş tii 38 I 104 - 104 - de sus de sus 15 Bucini ş Bucini ş 27 I 52 - 52 - 16 Dobrote şti Dobrote şti 215 I şi II 600 - 600 - 17 Dăbuleni Dăbuleni 1212 I 1255 1255 - 4227 11795 50 689 50 11105 50 11795 18 Damian Damian Se adaug ă vii cu embatic 361 - 12156

Curtea de Apel, sec ţia I Craiova, a fixat în martie 1922, pre ţul terenului expropriat, înmul ţind cu 40 de lei pre ţul tarifului regional 2. Pâlcurile şi perdelele din planta ţii de salcâm, arborii izola ţi, pomii fructiferi, via şi alte planta ţii de ornament, care populau fostele ferme ale Domeniului Sadovei, aflate în terenul expropriat, au intrat în posesia Agronomilor regionali 3. Inventarul din sec ţia Coclitu a fost pus în vânzare, iar în baza ordinului

1 Ibidem , f. 51. 2 Ibidem , dosar nr. 1/1882, f. 14. 3 Ibidem , dosar nr. 7/1920, f. 45. 101 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Ministerului Domeniului din 15 martie 1920, ferma „Valea Sadovei” a fost vândut ă cu suma de 60.500 de lei 1. Suprafa ţa definitiv expropriat ă, potrivit informa ţiilor oferite de şeful de Regie al Domeniului Sadova, a fost, în final, de 14.053,98 de ha, dup ă se poate observa din tabelul de mai jos 2:

Ferma Rămas în Ob ştile statului componen ţa Nr. Suprafa ţa Felul terenului Ocolna Administra ţiei crt. total ă (ha) Suprafa ţa expropriat ă Domeniului (ha) Coroanei (ha) 1 Arabil 10.860,15 425,50 - 11.285,65 2 Izlaz şi fâne ţe 1508,78 28,00 - 1.536,70 3 Pădure 144,00 - 2.346,20 2.490,20 4 Vii cu ota ştin ă 361,00 - - 361,00 5 Via Domeniului - - 90,80 90,80 6 Ape, b ălţi, nisipuri 70,00 - 1.952,88 2.022,88 neproductive 7 Drumuri 485,55 22,00 193,86 701,41 8 Ferme şi gr ădini 113,00 36,00 59,76 208,76 Total 13.542,48 511,50 4.643,50 18.697,48

Lucr ările de fixare a nisipurilor zbur ătoare, prin constituirea de perdele protectoare, dar şi drenajul f ăcut în linia Jiului şi corectarea râului Jie ţ, realizate în perioada antebelic ă, au permis Regiei Sadova s ă pun ă în exploatare cca 1.000 de ha de teren care, în anul 1921, a fost expropriat locuitorilor. Odat ă cu exproprierea au fost cedate şi o bun ă parte din planta ţiile c ăzute în terenurile expropriate care, odat ă ajunse pe mâna ţăranilor împropriet ări ţi, au fost distruse astfel încât, potrivit şefului de regie Gheorghe Popovici, „aproape nu se mai vede urm ă de munca f ăcut ă”3. În urma ac ţiunii de expropriere, Domeniului Sadova i-au r ămas în folosin ţă terenurile nisipoase, calificate dup ă gradul de fertilitate, de categoria a IV-a, refuzate la expropriere. Aceste terenuri, în suprafa ţa de 1.040,50 de ha, Administra ţia a decis s ă le exploateze agricol pân ă la completa lor epuizare, dup ă care s ă le împ ădureasc ă, astfel c ă, începând cu anul 1934, Domeniul Sadova se transform ă într-un domeniu forestier.

1 Ibidem , dosar nr. 15/1920, f. 21, 30. 2 Ibidem , dosar nr. 1/1882, f. 13. 3 Ibidem , dosar nr. 1/1935, f. 53. 102 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

ASPECTE PRIVIND RELA ŢIILE ECONOMICE ROMÂNO-BRITANICE (1920-1933)

Marusia Cîrstea *

ASPECTS REGARDING ROMANIAN-BRITISH ECONOMIC RELATIONS (1920-1933) Abstract

The main objective of the Romanian-British relations, in the period 1920-1933, was represented by economic collaboration between the two countries. In this context, the main issues behind the various economic agreements were: Romania's war debts to Britain, war reparations, financial reports, underground mining regime in Romania; the customs tariffs. All English-Romanian commercial treaties concluded during this period contributed to the development of trade and placing England (in 1932) in third place on imports of Romanian products.

Cuvinte cheie : România , Marea Britanie , regim vamal , legea minelor , acord comercial Key words : Romania , United Kingdom , customs procedure , the Mining Law , commercial agreement

În rela ţiile economice dintre România şi celelalte state europene, respectiv Marea Britanie, un rol hot ărâtor l-au avut noile realit ăţ i teritoriale şi politice consfin ţite de Tratatele de Pace de la Paris încheiate dup ă primul r ăzboi mondial. Orientarea economiei şi comer ţului exterior al României a fost determinat ă – în afar ă de schimb ările importante ale h ărţii continentului european, de transform ările structurale ale propriei sale economii na ţionale, şi ale economiilor na ţionale ale celorlalte state – şi de modific ările profunde ale regimului schimburilor interna ţionale. În primii ani de dup ă r ăzboi – care coincid şi cu noua a şezare a statelor din centrul şi sud-estul Europei – comer ţul românesc era firesc s ă fie atras spre pie ţele capabile s ă procure m ărfurile de care avea nevoie economia româneasc ă şi care, la rândul lor, erau capabile s ă

* Conf. univ. dr., Facultatea de Drept şi Ştiin ţe Administrative, Departamentul de Istorie şi Rela ţii Interna ţionale, Universitatea din Craiova, str. A.I. Cuza, nr. 13, cod po ştal 200585, Dolj, tel. 0251/419900, e-mail: [email protected] 103 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 absoarb ă excedentele produc ţiei noastre na ţionale 1. De aceea, numero şi oameni politici (Take Ionescu, Nicolae Titulescu ş.a.) şi economi şti (Virgil Madgearu, Mihail Manoilescu, Ion R ăducanu ş.a.) din ţara noastr ă sus ţineau c ă rela ţiile economice/comerciale cu Marea Britanie trebuiau s ă reprezinte – în acea perioad ă – o preocupare special ă pentru statul român. În primul deceniu postbelic schimburile comerciale bilaterale au cunoscut o revigorare semnificativ ă, Marea Britanie ajungând s ă reprezinte (cu maximum de 13,84% din totalul importului, în 1921) un important partener economic al României 2. Rela ţiile anglo-române dup ă anul 1920 au avut ca principal obiectiv problemele economice, financiare şi comerciale. În acea perioad ă, prin acreditarea lui Nicolae Titulescu ca ministru în capitala Marii Britanii (la 28 martie 1922, Nicolae Titulescu şi-a prezentat scrisorile de acreditare în fa ţa regelui George al V-lea) 3 s-a inaugurat o etap ă important ă în istoria raporturilor dintre Londra şi Bucure şti. Diplomatul român a reu şit, în perioada misiunii sale, să rezolve o serie de probleme cu caracter economic şi financiar ce interesau cele dou ă ţă ri. Principalele probleme dintre cele dou ă ţă ri, în perioada 1920-1933, priveau: a – reglementarea datoriilor de r ăzboi ale României c ătre Marea Britanie; b – problema repara ţiilor de r ăzboi; c – raporturile economice- financiare; d – regimul subsolului minier – şi în special cel al petrolului – din România; e – tratatele de comer ţ şi tarifele vamale dintre cele dou ă state. O prim ă problem ă asupra c ăreia România şi Marea Britanie au avut discu ţii controversate a fost aceea a împrumuturilor contractate de ţara noastr ă pe pie ţele engleze în anii primului r ăzboi mondial. O parte însemnat ă din datoria public ă extern ă fusese acumulat ă de statul nostru sub forma împrumuturilor pe termen lung de bonuri de tezaur, în valut ă str ăin ă, fa ţă de care moneda româneasc ă se prezenta într-o continu ă scaden ţă . Bunul mers al raporturilor economice şi financiare între România şi Anglia depindea de rezolvarea chestiunilor pendinte de perioada anterioar ă, între care şi reglementarea pl ăţ ii cuponului 4. Pentru solu ţionarea acestor probleme s-au purtat numeroase tratative cu reprezentan ţii marii finan ţe şi ai guvernului britanic. La 15 decembrie 1920, N. Titulescu îi scria lui T. Ionescu c ă de plata

1 Virgil N. Madgearu, Evolu ţia economiei române şti dup ă r ăzboiul mondial , Bucure şti, Editura Ştiin ţific ă, 1995, p. 208. 2 Gh. Dobre, Structural and Qualitative Changes concerning the British-Romanian Comercial Relations during the Modern and Contemporaneous ages , în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie <>”, 4, Ia şi, 1983, p. 104. 3 Apud Valeriu Florin Dobrinescu, Rela ţii româno-engleze (1914-1933) , Ia şi, Editura Universit ăţ ii „Al.I. Cuza”, 1986, p. 89. 4 Ibidem , p. 130-132. 104 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 cupoanelor „depind interesele viitoare române şti” 1. În urma unor lungi tratative purtate cu ministrul de finan ţe, Chamberlain, şi cu reprezentan ţii Foreign Office-ului s-a încheiat o conven ţie prin care statul român a ob ţinut amânarea datoriilor sale de r ăzboi, precum şi prelungirea termenului prin care trebuiau s ă fie lichidate bonurile de tezaur 2. Astfel, într-un Raport al Guvernului României, din 1 mai 1921, se specifica „Guvernul României pentru valoarea primit ă se angajeaz ă s ă pl ăteasc ă Guvernului Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei să dea în prima zi a lui ianuarie 1925 suma principală de 2 058 633 de lire sterline a c ărei dobând ă va fi pl ătit ă la fiecare jum ătate de an la rat ă, socotit ă de 6% pe an de la data pl ăţ ii. Atât capitalul, cât şi dobânda acestei obliga ţiuni va fi pl ătit ă în lire sterline la Banca Angliei [...] Aceast ă obliga ţiune este una din o serie de obliga ţiuni de un con ţinut similar, dar în diferite sume şi pl ătibile în diferite cursuri (monede), toate devenind exigibile la 1 ianuarie 1925” 3. În aprilie 1925, creditorii britanici f ăceau noi demersuri ca s ă se admit ă preten ţiile lor, în caz contrar ar putea urma „nepl ăceri şi din partea guvernului britanic” 4. În urma acestor presiuni, la 19 octombrie 1925 s-a semnat un Acord pentru reglementarea datoriilor României c ătre Marea Britanie (care de ţinea bonuri de tezaur române şti în valoare de 18 448 200 lire). Este de men ţionat c ă, în perioada crizei economice, guvernul român a fost autorizat, prin legea din 23 martie 1932, s ă ratifice un nou protocol, semnat la Londra la 4 august 1931, la propunerea lui Hoover, relativ la suspendarea angajamentelor financiare rezultând pentru România din Conven ţia din 1925. În ceea ce prive şte problema repara ţiilor de r ăzboi România a ac ţionat cu mult ă aten ţie, pentru c ă drepturile ţă rii noastre la repara ţii dep ăş eau cu mult ceea ce ea datora Marii Britanii sau Fran ţei, Statelor Unite şi Italiei. Dup ă unele calcule, preten ţiile României aveau în vedere peste 31 miliarde lei aur, în timp ce întreaga datorie flotant ă extern ă era, la 1 martie 1921, de 2 876 milioane lei aur 5. Astfel, se deduce foarte clar c ă, în situa ţia în care România ar fi primit de la fo ştii inamici plata repara ţiilor concomitent cu reglementarea datoriilor sale fa ţă de Occident, lichidarea datoriei flotante externe nu ar fi constituit nici o problem ă. Problemele financiare , pe care România le avea de rezolvat, erau strâns legate de acelea ale industriei petrolului. Dup ă primul r ăzboi mondial, România a trebuit cu adev ărat s ă fac ă fa ţă unei puternice ofensive – un „asalt”, dup ă cum

1 Apud Tiberiu Velter, Rela ţiile româno-britanice între anii 1914-1921 , Cluj-Napoca, Presa Universitar ă Clujean ă, 2000, p. 211. 2 Ibidem . 3 Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, Bucure şti (în continuare, se va cita: A.M.A.E.), fond Londra, vol. 175, nepaginat. 4 Valeriu Florin Dobrinescu, Rela ţii româno-engleze (1914-1933) , p. 136. 5 Ibidem , p. 137. 105 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 a re ţinut chiar în acele zile cotidianul bucure ştean „Adev ărul” 1 – din partea trusturilor interna ţionale petroliere. Astfel, la 24 aprilie 1920 se va încheia la San Remo un acord petrolier franco-britanic care delimita sferele de interese în unele regiuni petrolifere de pe glob, inclusiv România, prin introducerea principiului fifty-fifty , în toate combina ţiile posibile, îns ă dup ă un prealabil „consimţă mânt mutual”. Nu era deloc lipsit de importan ţă faptul c ă România, s- a aflat, cea dintâi, în aten ţia semnatarilor acordului ce stabilea: „România – Guvernele britanic şi francez vor sus ţine pe resortisan ţii lor în toate negocierile comune care vor fi angajate cu guvernul român, în vederea: a) achizi ţion ării concesiunilor petrolifere, a ac ţiunilor sau altor interese apar ţinând supu şilor sau societ ăţ ilor vechi sechestrate, ca, de exemplu, Steaua Român ă, Concordia , Vega etc., care constituiau în aceast ă ţar ă grupurile petroliere ale lui Deutsche Bank şi Disconto Gesellschaft , precum şi orice alte interese care vor putea fi ob ţinute; b) concesiunea terenurilor petrolifere apar ţinând statului român. Toate ac ţiunile apar ţinând concesiunilor ex-inamice care vor putea fi achizi ţionate şi toate celelalte avantaje rezultând din aceste negocieri vor fi împ ărţite în propor ţie de 50% în favoarea intereselor britanice şi 50% în favoarea intereselor franceze” 2. Drept urmare a unor asemenea în ţelegeri între trusturile interna ţionale, capitalul englez a reu şit în 1920 ca, prin intermediul lui „ Anglo- Persian Oil ”, s ă intre în posesiunea unei p ărţi însemnate din ac ţiunile celei mai mari societ ăţ i, foste germane, „ Steaua Român ă”; britanicii mai de ţineau interese speciale şi în societatea „Sospiro” 3. De asemenea, tot în aceast ă perioad ă, grupul „ Phoenix Oil and Transport Co.Ltd. ”, care de ţinea controlul unor firme din Marea Britanie ce activau în industria petrolier ă, şi-a creat în România întreprinderi proprii precum „ Unirea ” sau „ Unirea Petrolifer ă Român ă”4. În perioada crizei economice, în fa ţa guvernelor României se ridicau numeroase şi complicate probleme dintre care se deta şau, prin dificultatea lor, chestiunea constitu ţional ă (succesiunea regelui Ferdinand), cea a raporturilor dintre partidele politice şi, mai ales, aspectele economico-financiare. Pentru dep ăş irea unor dificult ăţ i economice interne, guvernan ţii au propus începerea unor negocieri financiare în vederea contract ării unor împrumuturi str ăine. Astfel, în iulie 1928 s-a semnat la Bucure şti o conven ţie între guvernul român şi reprezentan ţii bancherilor str ăini. Cu aceast ă ocazie, grupul de bancheri londonezi participan ţi la negocierile financiare şi-au exprimat „dorin ţa” ca un reprezentant de-al lor s ă studieze împreun ă cu reprezentan ţii guvernului român „cauzele de nemul ţumire” ale companiilor petroliere str ăine, cu scopul de a se

1 Apud Gh. Buzatu, O istorie a petrolului românesc , Ia şi, Casa Editorial ă Demiurg, 2009, p. 124. 2 Ibidem , p. 128. 3 Tiberiu Velter, op. cit. , p. 204. 4 Ibidem . 106 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 ajunge la o solu ţie reciproc acceptabil ă; aceasta, apreciau bancherii londonezi, era îns ăş i condi ţia trecerii la „lansarea cu succes” a împrumutului României în Marea Britanie 1. O alt ă problem ă delicat ă pentru raporturile economice bilaterale o constituia atitudinea guvernan ţilor fa ţă de regimul subsolului minier . Reforma din 1923 a regimului subsolului minier a stârnit nelini şte în cercurile economice şi financiare britanice, şi nu numai. Pentru trusturile interna ţionale, faptul c ă România va na ţionaliza subsolul minier în 1923 (legiuiri cuprinse atât în Constitu ţie, cât şi Legea minelor din 1924) va fi un prilej de contestare a politicii guvernului român, dar şi de presiuni politico-economice asupra statului. În acest sens, Lega ţia britanic ă din Bucure şti adresa, la 22 februarie 1923, un Aide-mémoire guvernului român în care î şi ar ăta nelini ştea în leg ătur ă cu inten ţiile statului nostru de a na ţionaliza subsolul, subliniind-se „interesul viu” de la Londra, deoarece exista „o mare cantitate de capital englez plasat în întreprinderile române şti” 2. De Legea minelor era preocupat însu şi primul ministru al Marii Britanii, Ramsay MacDonald (23 ianuarie – 4 decembrie 1924), care în mai 1924 îl „ruga” pe N. Titulescu s ă-i „spun ă f ără înconjur gândul lui întreg” cu privire la aceast ă lege, invitându-l pentru o discu ţie la Chequers, re şedin ţa primilor mini ştri din afara Londrei 3. De asemenea, N. Titulescu atr ăgea aten ţia, în 1925, c ă trusturile petroliere interesate se preg ăteau în vederea unei ofensive puternice, la care „nu se ştie cum va rezista România” 4. Bancherii britanici şi trusturile petroliere – Anglo-Persian Oil Co. Ltd. şi Royal Dutch-Shell – f ăceau asemenea presiuni financiare cu scopul de a determina guvernul român s ă modifice regimul minier impus în 1924. În anul 1929, guvernul na ţional-ţă rănesc va impune o nou ă lege pentru „modificarea Legii minelor din 4 iulie 1924” –, fapt ce inspira „încredere” capitalurilor str ăine din România, având o influen ţă „foarte învior ătoare” asupra industriei de ţiţei 5. Regimul vamal românesc a fost determinat, în perioada 1920-1928, de decretul-lege pentru reglementarea importului din 23 iulie 1921, de legea pentru reglementarea exportului din 26 august 1920 şi în special de legea pentru autorizarea guvernului de a înfiin ţa taxe de import şi de export din 6 octombrie 1920, prin care parlamentul d ă guvernului autorizarea s ă urce, s ă scad ă sau s ă înfiin ţeze taxe de import peste, sub şi în afar ă de tariful general al v ămilor.

1 Gh. Buzatu, O istorie a petrolului românesc , p. 255. 2 Valeriu Florin Dobrinescu, Rela ţii româno-engleze (1914-1933) , p. 125. 3 A.M.A.E., fond 71 Anglia, vol. 39, f. 72. 4 Gh. Buzatu, România şi trusturile petroliere interna ţionale pân ă la 1929 , Ia şi, Editura Junimea, 1981, p. 210. 5 Gh. Buzatu, O istorie a petrolului românesc , p. 266. 107 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Politica vamal ă a României a fost determinat ă, în aceast ă perioad ă de dou ă serii de tendin ţe1: a – tendin ţa de adaptare continu ă a taxelor vamale la varia ţiile valorii m ărfurilor; b – tendin ţa de adoptare a nomenclaturii vamale şi a gradului de protec ţie la noua structur ă a economiei na ţionale rezultat ă din aportul industrial al noilor provincii unite cu România. Ca urmare a noii politici vamale, dus ă de statul român, în primul deceniu postbelic, între Marea Britanie şi România s-au purtat numeroase discu ţii şi tratative privind tarifele vamale . Situa ţia concret ă – privind rela ţiile economice/comerciale dintre România şi Anglia – impunea încheierea unui nou tratat de comer ţ între cele dou ă ţă ri. La 18 aprilie 1921, România a denun ţat vechiul tratat de comer ţ cu Marea Britanie, încheiat în 1905. La scurt timp, 30 iulie 1921, guvernul britanic aten ţiona, printr-o notă înaintat ă de Lega ţia sa din Bucure şti forurilor în drept, c ă vechea conven ţie comercial ă (din 1905) r ămâne în vigoare pân ă la 18 aprilie 1922 şi pân ă la aceast ă dat ă, taxele vamale, care se percepeau m ărfurilor cuprinse în conven ţia din 1905 se percepeau pe baza valorii lor în aur. În cele din urm ă, prin discu ţiile, din mai 1923, între Ministerul Afacerilor Str ăine şi reprezentantul Marii Britanii la Bucure şti, s-au stabilit raporturile comerciale dintre cele dou ă state printr-un acord provizoriu bazat pe clauza na ţiunii celei mai favorizate 2. Referindu-se la aplicarea în ţelegerilor convenite între cele dou ă ţă ri, cu privire la tarifele vamale, ata şatul comercial la Londra – Gr.I. Mich ăescu – raporta, la 15 septembrie 1924, c ă „Anglia, ca şi oricare alt ă ţar ă are un Tarif general (sau ordinar) şi un Tarif preferen ţial. Tariful general se aplic ă mărfurilor supuse la taxe vamale de orice provenien ţă pentru al c ăror import sunt prev ăzute taxe vamale [...] Tariful preferen ţial se aplic ă unora din produsele Dominioanelor şi Coloniilor care sunt specificate în Tarif şi numai în cazul când se dovede şte c ă sunt crescute şi expediate, produse sau fabricate în cuprinsul Imperiului Britanic” 3. La 6 august 1930 s-a încheiat un nou Tratat de Comer ţ şi Naviga ţie între România şi Marea Britanie, pe o perioad ă de trei ani, prin care ni se d ădea dreptul s ă denun ţă m acordul în cazul c ă m ăsuri vamale engleze vor prejudicia şi păgubi exportul nostru de produse agricole 4. Tratamentul m ărfurilor se baza pe clauza na ţiunii celei mai favorizate. În 1932, Ministerul Industriei şi Comer ţului va emite un „ordin circular”, în vederea reexamin ării politicii noastre comerciale interna ţionale şi pentru a cunoa şte îndeaproape efectele conven ţiilor comerciale încheiate de noi” 5. Scopul acestor analize era acela al contingent ării

1 Virgil N. Madgearu, op. cit ., p. 160. 2 „Monitorul Oficial”, partea I-a, nr. 78, 10 iulie 1923. 3 A.M.A.E., fond Londra, vol. 149, nepaginat. 4 Idem, vol. 95, nepaginat. 5 Idem, vol. 158, nepaginat. 108 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 importului, introdus în decembrie 1932, pentru a se stimula exportul. „Pe de alt ă parte, politica de contingentare a produselor agricole – se preciza într-un Raport privind rela ţiile comerciale ale României, din 1933 – trebuie cu orice pre ţ ca s ă men ţinem situa ţia ob ţinut ă (cu Anglia). Nici o clauză în conven ţiunea noastr ă de Comer ţ nu prevede, afar ă de formula vag ă a na ţiunii celei mai favorizate, un tratament special pentru produsele noastre agricole, în caz de contingentare. Faptul c ă expirarea Conven ţiunii coincide cu instaurarea acestei politici, ne va permite s ă lu ăm, cu ocaziunea reînnoirii, m ăsurile cuvenite de ap ărare” 1. În urma acestor m ăsuri impuse de România s-a constatat „atât cre şterea sim ţitoare a exportului nostru în Anglia, cât şi aceea a importului nostru din Anglia” 2. În acest sens, Raportul ata şatului comercial al României la Londra, din 1 decembrie 1933, este revelator: „exportul României – afirma ata şatul comercial – a crescut, fa ţă de totalul importului englez, dup ă cum urmeaz ă:

1931 1932 1933 0,33% 0,40% 0,60%

Procentele reprezint ă raportul între exportul românesc în Anglia, şi totalul importului englez. În aceea şi perioad ă, raportul procentual al importului nostru din Anglia fa ţă de exportul total al Angliei a fost urm ătorul:

1931 1932 1933 0,36% 0,48% 0,60%

Dup ă cum se vede – conchidea ata şatul comercial – raportul procentual al exportului nostru în Anglia fa ţă de importul englez şi acela al importului nostru fa ţă de exportul total englez formeaz ă dou ă curbe care, de la 1931 încoace, se men ţin aproape paralel. Aceast ă constatare este util ă deoarece, prin sistemul în vigoare de reglementare a importa ţiunilor, se poate men ţine acest paralelism care caracterizeaz ă rapoarte comerciale ideale între dou ă ţă ri” 3. În concluzie, cât timp exportul produselor române şti nu a fost influen ţat decât de taxele vamale din ţă rile importatoare (respectiv Marea Britanie), adaptarea economiei române şti la necesitatea realiz ării soldului excedent în balan ţa comercial ă s-a f ăcut prin sporirea continu ă a volumului exportului. Cre şterea progresivă a cuantumului – indexului pentru export de la 25,4 în anul

1 Ibidem . 2 Ibidem . 3 Ibidem . 109 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

1920 la 169,4 în anul 1931, anul precedând faza restric ţiilor în comer ţul interna ţional, reflect ă aceast ă situa ţie 1. Între anii 1920 şi 1933 raporturile României cu Marea Britanie – politico-diplomatice, economice, culturale şi militare – au evoluat în cadrul tratatelor încheiate la sfâr şitul primului r ăzboi mondial şi al în ţelegerilor/acordurilor bilaterale dintre cele dou ă ţă ri 2. De asemenea, diploma ţii celor dou ă state au colaborat fructuos la sesiunile Ligii Na ţiunilor unde N. Titulescu şi A. Chamberlain au avut un rol deosebit la activitatea forului de la Geneva. Aceast ă colaborare româno-englez ă s-a dovedit benefic ă şi cu ocazia Conferin ţei repara ţiilor orientale, de la Paris, din septembrie 1929, când reprezentantul britanic a acceptat ca România s ă fie scutit ă de a mai pl ăti datoria de liberare şi bunurile cedate şi, de asemenea, a renun ţat la repara ţiile sale asupra Ungariei în folosul României, Cehoslovaciei şi Ungariei 3. România a g ăsit sprijin la reprezentan ţii britanici şi în timpul discut ării planului Young şi al încheierii Acordurilor de la Haga, când Anglia, Fran ţa şi Italia au convenit s ă contribuie la formarea unui „fond agrar”, care s ă ajute la satisfacerea preten ţiilor cet ăţ enilor unguri fa ţă de statul român (în problema optan ţilor). Tratatul comercial româno-englez, din august 1930, a ilustrat dorin ţa Angliei şi României de a-şi organiza raporturile economice pe temeiuri mai bune şi a contribuit la crearea unei atmosfere mai binevoitoare a Londrei, fapt reflectat şi în colaborarea celor dou ă delega ţii la Conferin ţa economic ă mondial ă de la Londra din anul 1933. Colaborarea între delega ţiile român ă şi englez ă s-a realizat prin propunerea referitoare la adoptarea unor m ăsuri care s ă vizeze respectarea contractelor debitori-creditori şi examinarea, atunci când era nevoie, a unei revizuiri a acestora 4. Un interesant istoric al schimburilor comerciale româno-engleze – din perioada 1927-1932 – este realizat de ata şatul comercial român la Londra care arat ă c ă „balan ţa comer ţului nostru exterior cu Anglia, care era deficitar ă pân ă în 1928, a acuzat un excedent de la 1929 şi care, începând cu 591 000 lire în acest an, a atins 2 745 000 lire în 1930 şi 2 000 000 lire în 1931. Pentru primul trimestru al anului 1932, excedentul fiind de 469 000 lire [...]. În privin ţa exportului produselor române şti, Anglia ocup ă locul al treilea, ea importând 10,46% din produsele exportate de ţara noastr ă, aceste produse constituind 0,4 din importul ei total” 5.

1 Virgil N. Madgearu, op. cit ., p. 221. 2 Vezi, pe larg, Marusia Cîrstea, Gheorghe Buzatu, Europa în balan ţa for ţelor. 1919-1939 , Bucure şti, Editura Mica Valahie, 2007. 3 Gheorghe Pa şcal ău, Rela ţii politice româno-engleze (1929-1933) , Bucure şti, Editura Didactic ă şi Pedagogic ă, 1995, p. 244. 4 Ion P ătroiu, Valeriu Florin Dobrinescu, România şi Anglia în anii ’30 , Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1997, p. 76. 5 A.M.A.E., fond Londra, vol. 152, nepaginat. 110 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Principalele produse exportate de România în Marea Britanie, între anii 1929 şi 1933, erau: a – cereale : grâul, orzul (România ocupa locul al doilea la importul orzului de c ătre Anglia), porumbul ş.a.; b – materii prime : lemnul (România exporta scânduri de lemn tare, scânduri de lemn moale şi lemn brut, care reprezenta în medie ½% din importul total de lemn al Angliei); c – sămân ţa de rapi ţă pentru uleiuri (50% din totalul importului englez); d – produse petroliere (petrol lampant – 10% din consumul englez, benzin ă pentru automobile, benzin ă grea, uleiuri minerale ş.a.); e – vinuri române şti etc 1. În acela şi timp, România era un important importator de produse industriale din Marea Britanie. Principalele articole importate erau: a – articole manufacturate de fier şi o ţel (tabl ă de fier, foi galvanizate, tabl ă cositorit ă, tuburi de fier şi o ţel, sârme, cabluri pentru telefon şi telegraf ş.a.); b – aparate electrice (circa 1% din exportul britanic); c – ma şinile „de tot felul”; d – bumbac (bumbac brut, pânz ă de bumbac); e – lân ă brut ă; f – produsele chimice şi farmaceutice etc 2. Dup ă marea criz ă din 1929-1933, în via ţa economic ă mondial ă s-a produs un fenomen cu tendin ţe autarhice –, caracterul leg ăturilor şi mi şcărilor normale fiind distrus prin încercarea na ţiunilor de a se salva de la dezastru printr-o politic ă de retragere şi de izolare. Dup ă 1933, autarhia a reprezentat accentuarea nevoii de grupare sau regrupare a for ţelor economice şi sociale într- un sistem condus dup ă principiul suprema ţiei interesului na ţional asupra celui individual 3.

1 Ibidem . 2 Ibidem . 3 Ioan Saizu, Al. Tacu, Europa economic ă interbelic ă, Ia şi, Institutul European, 1997, p. 140- 145. 111 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

112 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

ORGANIZAREA ŞI FUNC ŢIONAREA GĂRZII NA ŢIONALE – FORMA ŢIUNE AUXILIAR Ă A FRONTULUI RENA ŞTERII NA ŢIONALE

Mihaela Camelia Buzatu*

THE ORGANIZATION AND FUNCTIONING OF THE NATIONAL GUARD – AUXILIARY ORGANIZATION OF THE NATIONAL RENAISSANCE FRONT Abstract

The National Guard – the auxiliary organization of the National Renaissance Front – was established in January 1939; its regulation was published on April, 25 th , the same year and it had 44 articles. The National Guard had as main purpose to promote the doctrine of the royal political party. Along with the propagandistic role, the members of the National Guard had to accomplish many other tasks that covered a wide range of activities.

Cuvinte cheie : Frontul Rena şterii Na ţionale , Garda Na ţional ă, regulament , organizare , func ţionare Key words : National Renaissance Front , National Guard , regulation , organization , functioning

Partidul unic înfiin ţat de regele Carol al II-lea la 16 decembrie 1938 a avut prev ăzut în cadrul „Regulamentului legii pentru înfiin ţarea Frontului Rena şterii Na ţionale”, din 5 ianuarie 1939, la articolul 32 – „unit ăţ ile de gard ă na ţional ă” drept forma ţiuni auxiliare. Un Regulament special 1 al G ărzii Na ţionale, care prevedea atribu ţiunile acesteia, a fost elaborat abia la 25 aprilie 1939 2. Principala func ţie a forma ţiunii auxiliare a F.R.N. a fost – conform articolului 2 al „Regulamentului special pentru organizarea şi func ţionarea Gărzii Na ţionale” – „s ă propage în toate straturile sociale doctrina politic ă a Frontului şi anume: în ălţarea Patriei prin înt ărirea ideii na ţionale şi a solidarit ăţ ii fiilor s ăi, înt ărirea familiei ca celul ă social ă, crearea unei vie ţi

* Dr., tel. 0766355005, e-mail: [email protected] 1 Serviciul Arhivelor Na ţionale Istorice Centrale (în continuare, se va cita: S.A.N.I.C.), fond Frontul Rena şterii Na ţionale, dosar nr. 1/1939, f. 11. Regulamentul special pentru organizarea şi func ţionarea G ărzii Na ţionale a fost sanc ţionat cu Înaltul Decret Regal nr. 1687 din 24 aprilie 1939 şi publicat în „Monitorul Oficial” nr. 95, partea I din 25 aprilie 1939 (vezi ibidem , f. 43). 2 Ibidem , f. 43; vezi şi „România” din 26 aprilie 1939, p. 5. 113 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 spirituale prin desvoltarea credin ţei cre ştine şi a culturii autohtone, prop ăş irea material ă prin obligativitatea şi cinstirea muncii, precum şi spiritul de jertf ă pentru Tron şi Ţar ă”1. Acesteia i s-au ad ăugat urm ătoarele func ţii: „s ă informeze organele Frontului asupra st ării de spirit din Ţar ă şi a problemelor de interes ob ştesc; s ă serveasc ă ca organ de ordine al Frontului cu prilejul manifesta ţiunilor de orice fel ale organiza ţiunilor acestuia; s ă coopereze cu organiza ţiunile existente în vederea unei temeinice preg ătiri a popula ţiunii pentru ap ărarea pasiv ă împotriva atacurilor aeriene; s ă colaboreze cu organele Str ăjii Ţă rii şi ale Serviciului Social sau orice alte institu ţii de Stat ori de câte ori ac ţiunea sa are un obiect identic sau asem ănător cu cel urm ărit, în general sau într-o anumit ă împrejurare, de c ătre acestea; s ă coopereze în timp de războiu, prin membrii s ăi r ăma şi nemobiliza ţi, cu organele militare, pentru men ţinerea siguran ţei şi lini ştei publice” 2. Regulamentul special pentru organizarea şi func ţionarea G ărzii Na ţionale prezenta şi organele de conducere ale G ărzii – aceasta urma s ă aib ă în fruntea sa un general comandant, ales „dintre fo ştii generali ai armatei active, care s-au distins în cariera militar ă, pe baza propunerii Directoratului Frontului” 3 şi numit prin decret regal, devenind totodat ă, prin prisma acestei func ţii, membru de drept al Consiliului Superior Na ţional al F.R.N. 4. Comandant general a fost numit, la 11 februarie 1939, generalul Petre G. Georgescu, prin decretul regal nr. 761 5. Comandantul general era cel care urma să îndrume întreaga activitate a G ărzii, în conformitate cu directivele primite de la Directoratul Frontului 6; era ajutat în conducerea G ărzii Na ţionale de c ătre un

1 S.A.N.I.C., fond Frontul Rena şterii Na ţionale, dosar nr. 1/1939, f. 44. 2 Ibidem , f. 44-45. Pentru o prezentare detaliat ă a modului de organizare şi func ţionare a G ărzii Na ţionale, vezi şi Petre Ţurlea, Partidul unui rege: Frontul Rena şterii Na ţionale , Bucure şti, Editura Enciclopedic ă, 2006, p. 71-85, 164-169, 226-230, 253-261; Radu Florian Bruja, Carol al II-lea şi partidul unic: Frontul Rena şterii Na ţionale , Ia şi, Editura Junimea, 2006, p. 133-174; idem, Organizarea şi activitatea G ărzilor Na ţionale ale Frontului Rena şterii Na ţionale , în „Codrul Cosminului”, nr. 8-9 (18-19), 2002-2003, p. 77-94. 3 S.A.N.I.C., fond Frontul Rena şterii Na ţionale, dosar nr. 1/1939, f. 45. 4 Ibidem . 5 Decretul a fost publicat în „Monitorul Oficial” nr. 36, partea I, din 13 februarie 1939 (vezi S.A.N.I.C., fond Frontul Rena şterii Na ţionale, dosar nr. 151/1939, f. 1). Ini ţial pentru aceast ă func ţie Nicolae Iorga îl propusese pe generalul Gheorghe Rasoviceanu; istoricul f ăcuse aceast ă propunere în ziarul „Neamul Românesc”, num ăr care, îns ă, a fost cenzurat (Petre Ţurlea, op. cit., p. 72). Într-un document înaintat de c ătre generalul Petre Georgescu primului ministru Gheorghe T ătărescu se preciza faptul c ă, într-adev ăr, ini ţial, generalul Gheorghe Rasoviceanu fusese numit comandant al G ărzii Na ţionale, iar Petre Georgescu ocupase func ţia de şef al Statului Major al G ărzii (S.A.N.I.C., fond Frontul Rena şterii Na ţionale, dosar nr. 136/1939- 1940, f. 124). 6 Ibidem , dosar nr. 1/1939, f. 45. 114 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Stat Major, şeful acestui organism 1 având, între altele, misiunea de coordonare a celor şapte servicii ale Statului Major al G ărzii 2. Aceste servicii au fost: Serviciul secretariatului, care se ocupa cu înregistrarea coresponden ţei şi primirea reclama ţiilor; Serviciul organiz ării, în atribu ţia c ăruia intrau stabilirea cadrelor diferitelor unit ăţ i, înrolarea membrilor Gărzii, completarea efectivelor şi între ţinerea localurilor G ărzii; Serviciul instruc ţiei şi educa ţiei, care trebuia s ă instruiasc ă şi s ă educe cadrele şi elementele ce compun unit ăţ ile G ărzii; Serviciul de studii şi coordonare, care avea atribu ţia s ă studieze problemele de ordin social, politic, economic şi de alt ă natur ă în leg ătur ă cu activitatea de orice fel a G ărzii în scopul urm ărit de aceasta; Serviciul inspec ţiei, care urma s ă inspecteze diferitele unit ăţ i şi servicii ale G ărzii şi Serviciul administrativ, care se ocupa de contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor, administra ţia depozitelor de materiale şi a atelierelor, aprovizionarea, precum şi întocmirea bugetului 3. Garda Na ţional ă avea, de asemenea, şi un Serviciu al propagandei care s-a dovedit a fi cel mai activ 4 dintre cele şapte servicii centrale, acesta ocupându-se cu culegerea informa ţiunilor privitoare la starea de spirit a popula ţiei din ţar ă manifestat ă în leg ătur ă cu problemele de interes ob ştesc şi cu principiile şi scopurile F.R.N.; se ocupa, de asemenea, şi cu propagarea în publica ţii periodice a informa ţiilor legate de partidul unic 5. Aceast ă împ ărţire s-a dovedit a nu fi cea mai inspirat ă, în perioada mai- octombrie 1939 constatându-se c ă o bun ă func ţionare a G ărzii Na ţionale necesita „separarea serviciilor cu caracter militar, conduse de anumite norme, de serviciile îns ărcinate cu studiul şi solu ţionarea problemelor generale ale Gărzii, conduse dup ă alte norme” 6. Astfel, într-un raport, din 27 octombrie 1939, adresat de c ătre Serviciul de studii şi coordonare al G ărzii ministrului organiz ării F.R.N., se cerea men ţinerea în componen ţa Statului Major al G ărzii Na ţionale a serviciilor organiz ării, inspec ţiei, administra ţiei şi cel al secretariatului, iar serviciile de informa ţii, propagand ă instruc ţie şi educa ţie, studii şi coordonare – se men ţiona în documentul respectiv – s ă fie grupate sub conducerea unui Consilier Tehnic, care urma s ă aib ă atribu ţii specifice unui director general şi care s ă fie egal în grad, în ceea ce privea ierarhia G ărzii, cu şeful Statului Major 7.

1 În aceast ă func ţie, la recomandarea comandantului general al G ărzii Na ţionale, a fost numit, la 24 aprilie 1939, colonelul Gheorghe Popovici ( ibidem , dosar nr. 170/1939, f. 155-158). 2 Ibidem , dosar nr. 1/1939, f. 45. 3 Ibidem . 4 Petre Ţurlea, op. cit. , p. 76. 5 S.A.N.I.C., fond Frontul Rena şterii Na ţionale, dosar nr. 1/1939, f. 45. 6 Idem, fond Frontul Rena şterii Na ţionale (provenit de la Arhiva Institutului de Studii Istorice şi Social Politice) (în continuare, se va cita: A.I.S.I.S.P.), dosar nr. 11/1939-1940, f. 113. 7 Ibidem , f. 114; vezi şi fond Frontul Rena şterii Na ţionale, dosar nr. 1/1939, f. 75-76. 115 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Sub aspect organizatoric, Garda Na ţional ă era alc ătuit ă din unit ăţ i săte şti, comunale, or ăş ene şti, de plas ă, jude ţene şi municipale, cu precizarea c ă, în marile ora şe unit ăţ ile se puteau divide în centre şi subcentre, iar în Bucure şti, unitatea de gard ă urma s ă se subdivid ă în sectoare, sectoarele în centre şi centrele în subcentre 1. În ceea ce prive şte organizarea unit ăţ ilor, a fost adoptat ă modalitatea de organizare a infanteriei 2. Astfel, efectivele G ărzii au fost grupate în diferite tipuri de unit ăţ i: echipa – format ă din patru membrii; grupa – alc ătuit ă din dou ă echipe; plutonul – format din dou ă grupe şi având în jur de 43 de membrii, plus un comandant; compania – cuprindea dou ă-trei plutoane; batalionul – format din dou ă-patru companii; regimentul – alc ătuit din dou ă-trei batalioane şi brigada – format ă din dou ă-trei regimente 3. Unit ăţ ile G ărzii Na ţionale de la nivelul ţinuturilor, capitalei şi jude ţelor urmau a fi conduse de comandan ţi numi ţi din rândurile membrilor F.R.N., care se bucurau de prestigiu şi, de preferin ţă , fo şti ofi ţeri ai armatei active sau ofi ţeri în rezerv ă4. Numi ţi prin înalt decret regal, ace ştia erau subordona ţi direct regelui, dar rolul de mediator între cele dou ă p ărţi era jucat de comandantul general, Petre Georgescu 5. Numirea comandan ţilor celorlaltor unit ăţ i – de plas ă, centru or ăş enesc, subcentru or ăş enesc, comun ă, sat – intra în atribu ţiile comandantului general, ace ştia trebuind, în prealabil, s ă fi urmat cursurile de comandan ţi6. De men ţionat c ă, pentru func ţiile de comandan ţi ai G ărzilor Na ţionale nu erau recomanda ţi func ţionarii, ace ştia – se men ţiona într-un document confiden ţial trimis c ătre G ărzile Na ţionale de ţinuturi, capital ă şi jude ţe, din 22 august 1939 – prin natura func ţiilor lor, nu se puteau bucura de „completa libertate de ac ţiune” pentru a-şi exercita atribu ţiile ce ar fi urmat s ă le revin ă prin dubla calitate, aceea de func ţionar şi cea de comandant de Gard ă7. Acela şi document cuprindea şi îndemnul de a se evita alegerea, pentru func ţiile de comandan ţi, a „elementelor provenite din jandarmeria rural ă, în special gradele inferioare”; se încerca prin recomandarea respectiv ă evitarea unor confuzii ce puteau ap ărea prin compararea noului regim cu cel vechi în cadrul căruia jandarmi aveau un rol bine determinat 8. O circular ă, din 13 februarie 1940, adresat ă de Comandamentul general unit ăţ ilor de gard ă din ţinuturi, capital ă şi jude ţe înt ărea ideea excluderii op ţiunii de alegere în func ţiile de comandan ţi ai G ărzilor a func ţionarilor, de aceast ă dat ă precizarea fiind mult mai categoric ă – „recrutarea comandan ţilor

1 Ibidem , f. 45. 2 Ibidem , dosar nr. 136/1939-1940, f. 126. 3 Radu Florian Bruja, Carol al II-lea şi partidul unic ..., p. 140. 4 S.A.N.I.C., fond Frontul Rena şterii Na ţionale, dosar nr. 1/1939, f. 45-46. 5 Radu Florian Bruja, Organizarea şi activitatea G ărzilor ..., p. 78. 6 S.A.N.I.C., fond Frontul Rena şterii Na ţionale, dosar nr. 1/1939, f. 46. 7 Ibidem , dosar nr. 162/1940, f. 393. 8 Ibidem . 116 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 de G ărzi Na ţionale nu se va mai putea face sub niciun motiv (s.n.) dintre func ţionarii de Stat” 1. Mai mult, în acela şi document se preciza c ă acei comandan ţi ai G ărzilor Na ţionale care de ţineau demnit ăţ i în cadrul Frontului sau ocupau diferite func ţii în Stat, în afar ă de func ţiile admise, trebuiau s ă fie înlocui ţi, iar acest proces de schimbare a lor trebuia s ă se finalizeze pân ă la 1 aprilie 1940 2. Stabilirea riguroas ă a ierarhiei în cadrul G ărzii – de sus în jos, în acela şi fel în care se proceda şi în cazul Frontului – l ăsa s ă se în ţeleag ă faptul c ă regele îşi dorea un control am ănun ţit asupra întregii activit ăţ i exercitate de c ătre to ţi reprezentan ţii partidului unic şi, prin informa ţiile furnizate de ace ştia, o imagine de ansamblu, cât mai clar ă, a st ării de spirit şi a situa ţiei în care popula ţia ţă rii se afla. În realitate, punerea în practic ă a acestei metode de centralizare a informa ţiilor veridice în leg ătur ă cu situa ţia maselor s-a dovedit a fi destul de dificil ă3. Numirea la nivel na ţional a comandan ţilor G ărzii Na ţionale a fost, la rândul s ău, un proces destul de anevoios; pus în aplicare gradual, acest proces a fost demarat înaintea elabor ării Regulamentului de organizare şi func ţionare al Gărzii, condi ţiile pe care comandan ţii de Gard ă trebuiau s ă le îndeplineasc ă fiind schi ţate înc ă din februarie 1939 4. Structura de conducere a G ărzii în cadrul unit ăţ ilor administrative ale ţă rii a fost urm ătoarea: Garda Na ţional ă de ţinut – un comandant şi doi secretari; de jude ţ – un comandant şi 1-2 secretari; de plas ă – un comandant; Garda de sat – un comandant; Garda Na ţional ă a Capitalei, cât şi cea de sector, câte un comandant şi doi secretari fiecare 5. Urm ărind ierarhia stabilit ă de regulamentul G ărzii 6, prima etap ă a acestor numiri a cuprins punerea în func ţii a comandan ţilor de ţinuturi şi jude ţe, numele viitorilor comandan ţi fiind stabilite în cadrul şedin ţei Consiliului Superior Na ţional al F.R.N. din 10 mai 1939 7. Comandan ţii de plas ă ai G ărzii, pentru întreaga ţar ă, au fost numi ţi prin decizia comandantului general Petre Georgescu, semnat ă la

1 Ibidem , dosar nr. 174/1939-1940, f. 86. 2 Ibidem . 3 Ibidem , f. 75, 77, 106, 124-131, 133-137. 4 Radu Florian Bruja, op. cit. , p. 78; Petre Ţurlea, op. cit ., p. 74. 5 S.A.N.I.C., fond Frontul Rena şterii Na ţionale, dosar nr. 136/1939-1940, f. 126. 6 Ibidem , dosar nr. 1/1939, f. 46. 7 Radu Florian Bruja, Carol al II-lea şi partidul unic ..., p. 137. Într-o raportare de la finalul lunii octombrie 1939, ce viza activitatea G ărzii Na ţionale, se men ţiona c ă numirea comandan ţilor de ţinut şi jude ţ s-a finalizat la 1 mai 1939 (S.A.N.I.C., fond Frontul Rena şterii Na ţionale, dosar nr. 136/1939-1940, f. 87). În raportul informativ, din 31 mai 1939, al generalului Petre Georgescu către primul ministru, comandantul general al G ărzii Na ţionale preciza c ă numirile comandan ţilor g ărzilor ţinutale şi jude ţene se realizaser ă pe baza propunerilor: prefec ţilor, corpurilor de armat ă, garnizoanelor, dar şi pe baza informa ţiilor culese asupra fiec ăruia dintre cei propu şi (dosar nr. 176/1939, f. 1-2). 117 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

4 decembrie 1939, îns ă, numirea acestora se f ăcea fie începând cu 15 august, fie începând cu 1 septembrie 1939 1. Listele cu numele comandan ţilor de plas ă ai G ărzilor Na ţionale au fost modificate, tot prin decizia comandantului general, la 8 mai 1940 2; printr-un act asem ănător, dat în aceea şi zi, au fost f ăcute modific ări în structura G ărzii Na ţionale de la nivelul capitalei 3, iar câteva zile mai târziu, la 13 mai, au fost făcute, la ordinul generalului Petre Georgescu, numirile în func ţiile de secretari ai G ărzii Na ţionale în ţinuturi şi jude ţe4. Aceste modific ări au ap ărut ca o consecin ţă fireasc ă a elabor ării unui nou Regulament al Frontului Rena şterii Na ţionale – în ianuarie 1940 5 – şi, implicit, al unui nou Regulament de organizare şi func ţionare a G ărzii Na ţionale. Pe lâng ă aceste numiri în bloc, au fost efectuate constant, în toat ă perioada de func ţionare a G ărzii Na ţionale transferuri, numiri sau revoc ări din func ţii atât ale comandan ţilor unit ăţ ilor Gărzii, cât şi ale personalului de birou din cadrul acesteia 6, fapt ce demonstreaz ă instabilitatea în ceea ce prive şte structura intern ă a organiza ţiei auxiliare a Frontului. În pofida eforturilor depuse, Garda nu a reu şit s ă se închege şi s ă func ţioneze la parametri viza ţi ini ţial de rege şi, mai târziu, de generalul Petre Georgescu. Înscrierile în Garda F.R.N. se f ăceau – conform Regulamentului din 25 aprilie 1939 al G ărzii – „benevol”, cei îns ărcina ţi cu realizarea lor fiind comandan ţii de unit ăţ i7; înrol ările aveau un caracter provizoriu, devenind definitive dup ă minim un an, perioad ă în care membrii erau supu şi „la diferite probe educative de încercare a devotamentului şi în ţelegerii lor pentru rosturile Gărzii” 8. Cei care candidau pentru calitatea de membru trebuiau s ă

1 Pentru listele complete cu numelor comandan ţilor de plas ă numi ţi prin decizia comandantului general Petre Georgescu, la 4 decembrie 1939, vezi ibidem , dosar nr. 159/1939-1940, f. 17-45. 2 Ibidem , f. 179-198. 3 Ibidem , f. 172-174 4 Ibidem , f. 175-178. 5 Ibidem , dosar nr. 1/1939, f. 65-73. 6 Ibidem , dosar nr. 159/1939-1940, f. 80, 81, 93, 97, 106-120, 125, 152-154, 166, 168, 170, 200- 203. 7 Înscrierile în Garda Na ţional ă nu se f ăceau cu entuziasmul a şteptat de autorit ăţ i, mai mult, au existat cazuri în care a fost nevoie de interven ţia celor de la centru în diferitele unit ăţ i de stat din ţar ă pentru a se clarifica necesitatea înscrierii membrilor respectivelor institu ţii în Gard ă. Spre exemplu, în darea de seam ă din luna iulie 1939, trimis ă de comandantul G ărzii Na ţionale din jude ţul Mehedin ţi c ătre Comandamentul general, se men ţiona reticen ţa cu care membrii Atelierelor C.F.R. şi cei ai Şantierului Naval din jude ţ priveau înscrierea în Gard ă. Comandantul a cerut, totodat ă, sprijinul Ministerului Aerului şi Marinei, de care depindea Şantierul, pentru a atrage aten ţia conducerii Şantierului Naval asupra acestei probleme, iar aceasta, la rândul său, trebuia s ă conving ă personalul din subordine de necesitatea înscrierii în Garda Na ţional ă ( ibidem , dosar nr. 176/1939, f. 525-526). 8 Ibidem , dosar nr. 1/1939, f. 46. 118 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

îndeplineasc ă urm ătoarele condi ţii: s ă fie membrii ai Frontului, s ă fie valizi, s ă aib ă cel pu ţin vârsta de 23 şi cel mult vârsta de 50 de ani, s ă ştie s ă scrie şi s ă citeasc ă române şte, s ă fi avut întotdeauna o bun ă purtare în societate. Odat ă înscri şi, membrii trebuiau s ă poarte uniforma F.R.N., cu un semn distinctiv, specific G ărzii 1. Existau dou ă categorii de membrii, o parte reprezentau „elementele la dispozi ţie” – membrii ai G ărzii care constituiau nucleele unit ăţ ilor – iar restul erau „elemente de completare” – care, în caz de nevoie, întregeau unit ăţ ile 2. Pe lâng ă membrii înscri şi, Garda cuprindea şi personalul de birou, care era angajat în cadrul acesteia cu scopul de a îndeplini – conform regulamentului – func ţiunile de birou ale serviciilor Statului Major şi ale comandamentelor din subordine 3. Rolul G ărzilor Na ţionale – schi ţat în cadrul Regulamentului de organizare şi func ţionare al acestora – a fost enun ţat cu prilejul numeroaselor conferin ţe şi întruniri organizate în scopul populariz ării noii organiza ţii a F.R.N. Cum era de a şteptat, generalul Petre Georgescu a fost cel mai înfl ăcărat sus ţin ător al cauzei G ărzilor, cu fiecare ocazie ap ărut ă, încercând s ă pun ă într-o lumin ă cât mai conving ătoare politica pe care Garda o practica şi pe care comandantul general o rezuma ca fiind dorin ţa de a crea „o nou ă via ţă în cuprinsul hotarelor noastre” 4. Destul de idealist prezentate, func ţiile pe care Garda Na ţional ă trebuia s ă le îndeplineasc ă erau variate, Garda – preciza generalul Georgescu în cadrul adun ării populare din 10 decembrie 1939, de la Călăra şi – fiind eminamente o institu ţie pa şnic ă şi educativ ă, avea misiunea „s ă cultive virtu ţile neamului”, c ăutând „s ă potoleasc ă patimile, nicidecum răscolirea lor” 5. Garda trebuia s ă fie privit ă – conform aceleia şi declara ţii – „ca un instrument de for ţă moral ă care lucreaz ă pentru pacificarea spiritelor şi nu un instrument de opresiune moral ă sau material ă”6. În cadrul aceleia şi întruniri se preciza c ă primul scop pe care şi-l propusese Garda era „mobilizarea con ştiin ţei na ţionale în vederea întreprinderei unei ac ţiuni solidare şi unitare române şti de ap ărare şi prop ăş ire a Patriei şi de consolidare a Statului”, în acest context, redresarea moral ă a na ţiunii fiind imperios necesar ă.7 Tot la C ălăra şi se încerca explicarea aplicabilit ăţ ii programului G ărzii Na ţionale, care era rezumat în trei cuvinte: educa ţie, ordine şi disciplin ă – „un popor educat, ordonat şi disciplinat, chiar dac ă prezint ă alte lipsuri, posed ă îns ă arm ătura moral ă, capabil ă s ă resping ă tentativele îndreptate contra existen ţei sale. Educa ţia, ordinea şi

1 Ibidem . 2 Ibidem . 3 De precizat c ă personalul de birou trebuia s ă fie alc ătuit din membrii ai Frontului Rena şterii Na ţionale (vezi ibidem ). 4 Ibidem , dosar nr. 176/1939, f. 5. 5 Ibidem , dosar nr. 159/1939-1940, f. 66. 6 Ibidem , f. 66-67. 7 Ibidem , f. 67. 119 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 disciplina sunt elemente de sudur ă ale unui popor. Ele încheag ă totul şi, în împrejur ările grele în care ne g ăsim ast ăzi, constituie cel mai puternic scut contra ac ţiunei de dezagregare moral ă şi sufleteasc ă”1. Acest tip de discurs s-a reg ăsit atât în cadrul întrunirilor şi conferin ţelor Gărzii, cât şi în bro şuri, afi şe şi anun ţuri menit ă s ă l ămureasc ă rolul benefic pe care Garda Na ţional ă încerca s ă îl joace 2. Din dorin ţa de creare a unei atmosfere de încredere în ceea ce prive şte idealurile manifestate de Gard ă, au fost publicate şi afi şe în care grani ţa dintre deziderat şi realitate era estompat ă. A şa a fost, de exemplu, materialul propagandistic ce purta, sugestiv, titluri „Ce este un membru din Garda Na ţional ă?”. Era redat ă, în cadrul manifestului, sub forma a zece articole, imaginea unui personaj cu trăsături morale impecabile: „1. El este cet ăţeanul care de bun ă voe s-a ales din rândurile Frontului Rena şterii Na ţionale şi s-a devotat crezului politic al acestui singur partid legal din ţar ă. 2. El este un om bun, cinstit şi muncitor, recunoscut şi confirmat de semenii s ăi de gard ă. 3. El cultiv ă şi între ţine crezul politic al F.R.N. între cet ăţ eni. 4. El este un bun membru şi al familiei lui. 5. El cinste şte prin munca sa locul ce are ca cet ăţ ean în stat, fie func ţionar, fie în ocupa ţiunea sa particular ă. 6. El se intereseaz ă şi activeaz ă în problemele ob şte şti. 7. El este un lupt ător hot ărât în câmpul de activitate moral ă, pentru în ălţarea numelui de român şi paza credin ţei str ămo şeşti. 8. El este garan ţia omului de sacrificiu pentru Ţar ă şi pentru Rege. 9. El poart ă în suflet un leg ământ n ăscut din dragostea de neam, prin care p ăze şte credin ţa c ătre. Rege, Patrie şi Dumnezeu. El înt ăre şte aceast ă credin ţă prin jur ământ. 10. El este un caracter s ănătos în serviciul G ărzii Na ţionale a F.R.N., în care activeaz ă ca un bun camarad” 3. Ca o completare a acestui manifest, la 23 august 1939, a fost emis ă o circular ă în care erau înt ărite func ţiile G ărzii – „1. Garda Na ţional ă este ajutorul F.R.N. în serviciul cet ăţ eanului. 2. Garda Na ţional ă ajut ă şi u şureaz ă munca func ţionarilor din administra ţiile de stat. 3. Lini ştea sufleteasc ă a cet ăţ eanului este p ăzit ă de curente v ătămătoare, prin Garda Na ţional ă. 4. Guvernul poate afla prin Garda N. şi F.R.N. dorin ţele şi nevoile cet ăţ eanului. 4. Membrii G ărzii Na ţionale, g ăsindu-se r ăspândi ţi printre locuitori, adună pe loc şi repede dorin ţele lor. 6. Dorin ţa sau nevoia cet ăţ eanului trimis ă prin Garda N. nu cost ă bani, nici timp pierdut pe drumuri [...] 7. A şa, cet ăţ eanul ştie c ă are cine s ă-l cerceteze şi s ă aud ă p ăsurile lui. 8. Deci, Garda N. nu este politic ă, ci mijlocul prin care cet ăţ eanul este auzit şi cercetat de F.R.N. şi de guvern. 9. Şi multe

1 Ibidem , f. 70-71. 2 Ibidem , dosar nr. 176/1939, f. 298-299; dosar nr. 262/1939-1940, f. 6. 3 Ibidem , dosar nr. 176/1939, f. 823; vezi şi dosar nr. 28, f. 16; cf. cu Radu Florian Bruja, Organizarea şi activitatea G ărzilor ..., p. 79-80. 120 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 foloase vor vedea înc ă cet ăţ enii de la Garda Na ţional ă. 10. Situa ţia ţă rii cere s ă ne organiz ăm repede şi serios” 1. În timp, pe lista atribu ţiunilor G ărzii au mai fost ad ăugate şi sarcini precum aceea de preg ătire a popula ţiei pentru ap ărarea pasiv ă – în circulara din 9 decembrie 1939, transmis ă de Serviciul instruc ţie şi educa ţie c ătre toate unit ăţ ile de gard ă de ţinut, jude ţ şi plas ă, precizându-se c ă membrii Comandamentului Ap ărării Antiaeriene a Teritoriului contau foarte mult pe ajutorul G ărzilor Na ţionale în îndrumarea şi preg ătirea popula ţiei civile din mediul rural 2. O alt ă îns ărcinare pentru Gard ă a fost aceea a implic ării membrilor ei în procesul de „lupt ă contra speculei”; chiar în ziua public ării în „Monitorul Oficial” a Decretului lege pentru înfrângerea şi reprimarea speculei – 18 noiembrie 1939 – generalul Petre Georgescu transmitea o circular ă c ătre unit ăţ ile de gard ă din ţinuturi şi jude ţe prin care comandan ţii acestora erau în ştiin ţaţi asupra rolului pe care membrii G ărzii urmau s ă îl aib ă în aplicarea noului decret 3. Înc ă din august 1939, comandan ţii de jude ţ ai G ărzii Na ţionale au fost implica ţi şi în procesul de aplicare a legii pentru valorificarea grâului, ace ştia – în conformitate cu ordinul comandamentului general din 2 august – trebuind s ă întreprind ă cercet ări în leg ătur ă cu modul în care s-a pus în practic ă legea şi s ă aduc ă observa ţii care puteau duce la îmbun ătăţ irea acesteia 4. Membrii G ărzii au luat parte şi la activit ăţ ile ini ţiate de Ministerul sănătăţ ii şi ocrotirii sociale, ace ştia fiind chema ţi, în s ăpt ămâna 18-26 aprilie 1940, s ă fie parte integrant ă a echipei care trebuia s ă ini ţieze cur ăţ enia general ă de prim ăvar ă pe tot cuprinsul ţă rii 5. În colaborare cu acela şi minister, G ărzile Na ţionale au participat şi la „s ăpt ămâna igienei”, 10-18 iunie 1940, circulara din 4 aprilie acela şi an fiind cea care reglementa modul în care trebuiau s ă ac ţioneze membrii G ărzii în cadrul acestui opera ţiuni6. Concentr ările rezervi ştilor şi rechizi ţion ările f ăcute pentru înzestrarea armatei în cadrul programului de organizare a ap ărării ţă rii au afectat într-o

1 S.A.N.I.C., fond Frontul Rena şterii Na ţionale, dosar nr. 176/1939, f. 824. 2 Ibidem , dosar nr. 159/1939-1940, f. 46. 3 Ibidem , dosar nr. 136/1939-1940, f. 90-93. Întrucât unii dintre membrii G ărzii î şi arogaser ă atribu ţiuni care nu le fuseser ă încredin ţate, exercitând abuziv rolul de „justi ţiari” în lupta împotriva speculei, şeful Statului Major al G ărzii Na ţionale s-a v ăzut obligat s ă transmit ă c ătre unit ăţ ile din ţar ă o circular ă, la 13 mai 1940, prin care aducea l ămuriri în leg ătur ă cu îns ărcin ările pe care delega ţii G ărzii le aveau. Acesta i-a îndemnat s ă ac ţioneze cu mai mult tact şi a precizat c ă nu trebuiau s ă lase impresia unor „organe de şican ă”, rolul lor fiind, dimpotriv ă, acela de a încuraja comer ţul şi de a educa spiritul cet ăţ enesc în sensul respect ării legii (dosar nr. 468/1940, f. 32). 4 Ibidem , dosar nr. 136/1939-1940, f. 136-141. 5 Ibidem , dosar nr. 468/1940, f. 3-4, dosar nr. 174/1939-1940, f. 165. 6 Ibidem , f. 35. 121 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 bun ă m ăsur ă agricultura, multe dintre comunit ăţ ile s ăte şti fiind lipsite atât de mâna de lucru, cât şi de animalele necesare muncilor agricole. În acest context, autorit ăţ ile au încercat implementarea unui proiect, în care, în ianuarie 1940, au intrat şi membrii G ărzii din mediul rural, proiect prin care se dorea cultivarea pământului r ămas neîns ămân ţat 1. Mai mult, în iulie 1940, generalul Petre Georgescu trimitea o circular ă unit ăţ ilor de Gard ă din ţar ă prin care ordona suspendarea programului de instruc ţie a membrilor G ărzii Na ţionale în vederea efectu ării muncilor agricole 2. Acestor activit ăţ i li se adăugau şi participarea membrilor G ărzii la colectarea fierului vechi 3, organizarea pazei teritoriului 4 sau înzestrarea armatei. Înfiin ţate cu scopul de a func ţiona ca unit ăţ i auxiliare ale partidului regal, G ărzile Na ţionale au fost implicate, a şa cum am văzut anterior, în mai toate sectoarele de activitate ale statului. Regele Carol al II-lea credea c ă în acest fel membrii unit ăţ ilor de gard ă din ţar ă îndeplineau un dublu rol: în primul rând acela de a ar ăta popula ţiei c ă partidul unic încerca s ă ajute la o mai bun ă func ţionare a sectoarelor de stat, iar în al doilea rând, acela de informare a autorit ăţ ilor centrale asupra st ării de spirit a popula ţiei (prin informa ţiile adunate de membrii G ărzii, suveranul spera s ă aib ă o imagine de ansamblu asupra întregii ţă ri şi, în acest fel, s ă poat ă controla, de pe tronul României, întreaga societate). Slaba organizare a G ărzii Na ţionale, în special interesul redus manifestat de cei înscri şi în rândurile acesteia în ceea ce privea rolul deosebit de important pe care membrii G ărzii ar fi trebuit s ă-l joace în cadrul Frontului Rena şterii Na ţionale, au f ăcut, îns ă, ca dezideratele regelui Carol al II-lea s ă nu fie duse la îndeplinire.

1 Ibidem , dosar nr. 770/1939-1940, f. 18-19. 2 Ibidem , dosar nr. 174/1939-1940, f. 195. 3 Ibidem , dosar nr. 8/1940, f. 8-9; dosar nr. 501/1939-1940, f. 34; dosar nr. 468/1940, f. 36, 42; vezi şi Radu Florian Bruja, op. cit. , p. 86-87. 4 S.A.N.I.C., fond Frontul Rena şterii Na ţionale (provenit de la A.I.S.I.S.P.), dosar nr. 2/1940, f. 7-10; vezi şi Serviciul Jude ţean al Arhivelor Na ţionale Dolj, fond Prefectura Jude ţului Dolj, dosar nr. 39/1940, f. 19-20. 122 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

LES MOMENTS DE TENSION ENTRE VICHY ET BUCAREST (JUILLET 1940 – FÉVRIER 1941) *

Adriana Bichi ş*

MOMENTE DE TENSIUNE ÎNTRE VICHY ŞI BUCURE ŞTI (IULIE 1940 – FEBRUARIE 1941) Rezumat

Articolul trateaz ă o scurt ă perioad ă a rela ţiilor diplomatice româno-franceze în timpul celui de-al Doilea R ăzboi Mondial. Am ales s ă analiz ăm dou ă momente tensionate care au avut loc între Vichy şi Bucure şti, şi anume expulzarea inginerilor francezi din România în cursul verii anului 1940 şi dificila situa ţie pe care au trebuit s ă o înfrunte ata şatii militari francezi acredita ţi în România. Aceste momente de tensiune s-au datorat interven ţiei Germaniei şi faptului c ă ea dicta regulile pe continentul european, atât pe plan intern cât şi pe plan extern.

LES MOMENTS DE TENSION ENTRE VICHY ET BUCAREST (JUILLET 1940 – FÉVRIER 1941) Résumé

L’article traite une partie des relations diplomatiques franco-roumaines pendant la Deuxième Guerre Mondiale. On a choisi ici d’analyser deux moments de tensions qui sont intervenus dans les rapports entre Bucarest et Vichy, c'est-à-dire l’expulsion des ingénieurs français de Roumanie pendant l’été de l’année 1940 et la difficile situation qu’ont dû affronter les attachés militaires en Roumanie. Toutes ces tensions tiennent au fait que l’Allemagne est le pays qui dictait les règles sur le continent européen et qu’elle intervenait dans politique intérieure et extérieure de ces deux pays.

Cuvinte cheie : ambasador , expulzare , ata şat militar , război , diploma ţie Mots-clefs : ambassadeur , expulsion , attaché militaire , guerre , diplomatie

L’étude ci-après traite de quelques aspects de l’évolution des relations diplomatiques franco-roumaines dans le contexte de la Deuxième Guerre

* Cette recherche a été soutenue financièrement par le Programme Opérationnel Sectoriel pour le Développement des Ressources Humaines 2007-2013, ainsi que par le Fond Social Européen dans le cadre du projet POSDRU/107/1.5/S/76841 ayant le titre «Études doctorales modernes: internationalisation et interdisciplinarité». * Doctorande, Faculté d'Études Européennes, Université «Babe ş-Bolyai», 1, rue E. de Martonne, 400090, Cluj-Napoca, Tél. 0742 087 572, e-mail [email protected]. 123 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Mondiale et des changements qui sont intervenus dans la politique intérieure et exterieure des deux pays. On essaiera ici d’analyser et de mettre en valeur quelques moments qui témoignent que des incidents ont eu lieu, que les deux pays ont connu des moments de tension, mais que ces épisodes sont dus plutôt à l’intervention de l’Allemagne et au fait que c’était elle qui dictait les règles tant en France qu’en Roumanie. On se propose d’analyser les difficultés que le Quai d’Orsay a rencontrées pendant toute cette période, de voir comment a pesé la défaite militaire sur la diplomatie, voir quels ont été les rapports avec la Roumanie et dans quelle mesure la France, pendant cette période difficile de son histoire, a réussi ou non à avoir une souveraineté dans le domaine diplomatique, et comment cella s’est reflété dans ses relations avec la Roumanie. La politique extérieure de ces deux États pendant la Deuxième Guerre Mondiale s’inscrit dans un ensemble de données parmi lesquelles la coïncidence idéologique et politique des régimes d’Antonescu et du Pétain, les rapports des deux pays avec l’Allemagne, etc... La nouvelle situation politique des deux pays, rend donc nécessaire, une révision des rapports diplomatiques. La recherche qui a abouti à la rédaction de cette étude a consisté, d’abord à traiter exactement ce qu’ on a pu trouver dans les Archives du Quai d’Orsay, puis à placer tous ces télégrammes, notes, aide-mémoires, dépêches, dans le contexte de la période étudiée aussi bien au plan des relations franco- roumaines qu’à celui de la Deuxième Guerre Mondiale. Le 9 juillet 1940, Adrien Thierry 1, l’ambassadeur de France en Roumanie écrivait à Paul Baudouin 2: «L’évolution actuelle de la politique

1 Thierry (Adrien, Joseph, Marie) né le 4 janvier 1885, licencié en droit, diplômé de l’École des sciences politiques; envoyé extraordinaire et ministre plénipotentiaire à Bucarest le 30 mai 1936, ambassadeur le 14 avril 1939: «J’ai l’honneur de vous faire connaître que par décret du 14 avril 1939, vous avez été nommé Ambassadeur et envoyé extraordinaire de la République à Bucarest»; en disponibilité le 22 juillet 1940. Source Annuaire diplomatique et consulaire de la République Française pour 1947 . Nouvelle série, tome. I, Paris, Imprimerie Nationale, 1947, p. 574; Archives du Ministère des Affaires Étrangères français à Paris (ci-après AMEF), fonds Personnel, série 3 nominative, dossier personnel d’Adrien Thierry. 2 Paul Baudouin est nommé par Paul Reynaud sous-secrétaire d’État à la présidence du Conseil le 21 mars 1940, puis aux Affaires étrangères le 5 juin. Partisan de l’armistice, il est nommé le 16 juin ministre des Affaires étrangères dans le cabinet Pétain pour en exclure Pierre Laval. Le 28 octobre il est nommé ministre secrétaire à la présidence du Conseil et doit laisser les Affaires étrangères à Pierre Laval. Devenu collaborateur direct de Pierre-Étienne Flandin, il quitte la vie politique en même temps que Flandin, au début de l’année 1941. Il devient directeur général de la Banque d’Indochine. Arrêté en septembre 1944, il est condamné en mars à cinq ans de travaux forcés par la Haute Cour de Justice. Libéré sous conditions en janvier 1948, il reprend le cycle de ses activités financières. Voir Dictionnaire historique de la France sous l’Occupation , sous la direction de Michèle et Jean-Paul Cointet, Paris, Tallandier, 2000, p. 64; Paul Baudouin, Neuf mois au gouvernement , Paris, La Table Ronde, 1948. 124 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 roumaine est un fait qui ne saurait être dissimulé et qui est d’ailleurs imposé par les circonstances» 1. Cette analyse réaliste de la politique roumaine est due aux changements qui sont intervenus en Roumanie depuis le mois du mai 1940 et auxquels l’ambassadeur français a été le témoin. L’orientation de la politique étrangère de la Roumanie vers l’Allemagne pendant cette période est évidente: la signature, le 27 mai 1940, d’un pacte «pétrole-armes» offrant de grands avantages économiques au troisième Reich; le remplacement aux Affaires étrangères, le 1 er juin 1940, de Grigore Gafencu 2 par Ion Gigurtu 3; la renonciation, le 1 er juillet 1940, aux garanties anglo- françaises reçues le 13 avril 1939; la constitution du gouvernement Gigurtu, le 4 juillet 1940, etc. En ce qui concerne la France, en juin 1940, elle a signé l’armistice avec l’Allemagne 4. Le 10 juillet 1940, l’Assemblée nationale, constituée conformément à l’article 8 de la loi du 25 février 1875 relative à l’organisation des pouvoirs publics, a voté par 598 voix contre 80 et 17 abstentions le texte qui a mis fin à la III e République et a vu naître l’État français 5 qui dirigera la France jusqu’en août 1944. Le nouveau régime fut reconnu par «une quarantaine de pays» 6 qui ont continué d’entretenir des relations diplomatiques avec la France. La Roumanie aussi a reconnu le régime de Vichy comme légitime et a continué à maintenir ses représentants diplomatiques en France. Une des premières conséquences de la défaite de la France a été l’effondrement de la Roumanie. Dès le 26 juin 1940, un ultimatum de l’U.R.S.S lui réclamait la Bessarabie et la Bucovine du Nord, qu’elle dut céder deux jours

1 AMEF, fonds cit., série cit., dossier cit. 2 Grigore Gafencu (1892-1957) diplomate, homme politique et journaliste roumain. Il a eu plusieurs mandats de parlementaire. Entre février 1939 et juin 1940 il a dirigé la diplomatie roumaine et obtient notamment de la part de la Grande-Bretagne et de la France des garanties d’appui en avril 1939. 3 Ion Gigurtu (1886-1959) homme politique et homme d’affaires roumain, d’orientation pro- allemande. Il fut ministre des Affaires étrangères entre 1 er juin et 28 juin 1940 et puis chef du Conseil des ministres roumains entre juillet et septembre 1940. 4 Le 22 juin 1940, la France a signé l’armistice avec l’Allemagne à Rethondes, dans le wagon où le Reich avait dû reconnaître sa défaite en 1918. La délégation française a été composée du général Huntziger (qui la dirige), l’ambassadeur Noël Emil, du contre-amiral Le Luc, du général Bergeret et du général Parisot. Le chef de la délégation allemande a été le général Keitel. Le texte de l’armistice a été rédigé en allemand et communiqué au gouvernement français. Il ne pouvait pas souffrir la moindre modification et n’entrerait en vigueur qu’après la signature de la convention d’armistice franco-italienne qui fut signée à Rome le 24 juin 1940. Voir Philippe Burrin, La France à l’heure allemande, 1940-1944 , Édition du Seuil, 1995, p. 16-17; Michel Launay, L’Armistice de 1940 , PUF, 1974. 5 François-Georges Dreyfus, Histoire de Vichy , la deuxième édition, Paris, Édition de Fallois, 2004, p. 17-18. 6 Michèle Cointet, Vichy capitale 1940-1944 , Collection Vérités et Légendes, Paris, Édition Perrin, 1993, p. 225. 125 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 après. Le 30 août, par la sentence arbitrale de Vienne, elle restituait à la Hongrie toute la Transylvanie du Nord et le 7 septembre, l’accord de Craiova consacrait l’abandon à la Bulgarie de la Dobroudja méridionale. Ces pertes territoriales ont eu comme conséquence le changement de régime politique en Roumanie au mois de septembre. Le général Antonescu devient le «Chef de l’État roumain». Ces événements ont été largement commentés dans la correspondance française. Selon Henry Spitzmuller 1, le chargé d’affaires français, le général Antonescu possédait: «l’énergie et le caractère qui avait fait défaut à tous les successeurs d’Armand C ălinescu. Il faut espérer que son jugement ne sera pas faussé par l’estime qu’il a de son talent et qui est grande, ni par son tempérament plutôt vindicatif» 2. L’orientation pro-allemande du régime d’Antonescu a été très bien saisi par le chargé d’affaire: «Sa francophilie (du général Antonescu) paraît malheureusement ébranlée par notre défaite et il est trop conscient des impératifs de l’heure pour essayer de tenir tête à l’Allemagne. Aussi bien, son premier geste a-t-il été de rendre visite à M. Fabricius» 3. Le 11 septembre 1940, Ion Antonescu décide «de ramener au rang de légation ses ambassades à l’étranger» 4, donc l’ambassade de Roumanie en France aussi. Cette décision a été très durement critiquée par le chargé d’affaires Spitzmuller qui avait informé Vichy sur: «les méthodes vraiment peu conformes à la courtoisie internationale» que la Roumanie a pris envers la France, parce que la décision avait été portée à la connaissance du chargé d’affaires et à celle du gouvernement français «par la presse sans aucun avis préalable». À la suite de cette transformation, on verra de nouveaux représentants diplomatiques tant à Bucarest qu’à Vichy. Le 15 octobre 1940, le Gouvernement roumain a décidé de mettre fin à la mission de Richard Franassovici et de nommer Dinu Hiott en qualité d’ambassadeur extraordinaire et ministre plénipotentiaire de Roumanie en France. Cette nomination de Dinu Hiott a été amplement commentée par Henry Spitzmuller dans un télégramme

1 Spitzmuller (Raymond, Armand, Édouard, Henry) , né le 17 mars 1900, licencié en lettres et en droit, diplômé de l’École des sciences politiques; chargé de l’intérim de fonctions de 1 er secrétaire à Bucarest, 29 janvier-1er mai 1936; chargé des fonctions de 1 er secrétaire à Bucarest; 1er avril 1938, secrétaire d’ambassade de 1 e classe, 10 août 1939; conseiller d’ambassade de 2 e classe, 26 août 1940; conseiller d’ambassade de 1 e classe, 1 er avril 1945; ministre plénipotentiaire de 2 e classe, 4 mars 1946. Source Annuaire diplomatique et consulaire de la République française pour 1947. Nouvelle série, tome LI, Paris, Imprimerie Nationale, 1947, p. 569-570. 2 AMEF, fonds Guerre 1939-1945-Vichy, série Z-Europe, sous-série Roumanie, dossier n˚ 681, f. 29. 3 Ibidem, f. 30. 4 AMEF, fonds cit., séries cit., dossier n˚ 675, f. 49. 126 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 du 10 octobre 1940: «Le nouveau ministre de Roumanie en France a eu une carrière sans éclat. C’est un homme affable et courtois, dont l’esprit semblerait peut-être plus vif s’il n’était entravé par la plus diplomatique des prudences. Sans être d’une francophilie caractérisée, il ne semble pas mal disposé envers notre pays où il accomplit, je pense, ses fonctions avec conscience, réserve et discrétion […] avec moins d’éclat et plus d’éducation (que Richard Franassovici), il semble inspirer plus de confiance. Si la désignation banale d’un fonctionnaire moyen n’honore pas particulièrement la France, elle nous permet du moins d’espérer que les inconvénients des intérêts aux nominations spectaculaires de l’ancien régime roumain nous serons cette fois épargnés. Aussi, une personnalité en demi-teinte, telle que M. Hiott semble correspondre assez bien à la période d’attente et de recueillement que la fatalité politique impose à la France comme à la Roumanie» 1. Au mois de septembre 1940, Vichy a nommé Jacques Truelle 2 comme titulaire pour sa Légation de Bucarest. Sa nomination a été motivée avec les mots suivants: «Il est indispensable que notre Légation à Bucarest ne reste pas sans titulaire et que M. Truelle se mette en route pour rejoindre son nouveau poste dès que l’agrément lui aura été accordé» 3. Bien qu’il ait été nommé le 22 septembre 1940 pour occuper le poste de ministre plénipotentiaire de la France en Roumanie et qu’il ait reçu l’agrément de la part du gouvernement roumain le 1er octobre, il n’y arrivera qu’au début du mois de mars 1941. Par ce qui suit, la France accepte «la voie de la collaboration» avec l’Allemagne à la rencontre de Montoire 4, et la Roumanie signe le 23 novembre 1940 son adhésion au Pacte Tripartite. Donc, la suprématie Allemande était évidente. Dans ce contexte, on trouve qu’il est nécessaire d’analyser les incidents diplomatiques qui sont intervenus entre Vichy et Bucarest, car ils indiquent la volonté due Berlin de restreindre autant que possible la souveraineté de ces deux pays et leur montrer que c’est l’Allemagne le pays qui dicte les règles sur le continent européen.

1 Ibidem , f. 15. 2 Truelle (Jacques-Marie) né le 20 septembre 1881 à Paris. Il fait des études de droit et il est diplômé de l’École des sciences politiques. Le 22 septembre 1940, il est nommé par Vichy «envoyé extraordinaire et ministre plénipotentiaire à Bucarest » où il reste jusqu’au 19 juin 1943, date où il quitte son poste pour rejoindre la France Libre. Pour la carrière diplomatique de Jacques-Marie Truelle voir Annuaire diplomatique et consulaire de la République Française pour 1939 . Nouvelle série, tome I, Paris, Imprimerie Nationale, p. 359. 3 AMEF, fonds cit., dossier cit., f. 51. 4 Le 22 octobre 1940 a lieu l’entrevue entre Hitler et Pierre Laval à Montoire, puis le 24 octobre 1940 entre Hitler et le maréchal Pétain. Une semaine plus tard, le maréchal s’adresse à ses compatriotes et leur annonce qu’il «s’engage sur la voie de la collaboration» ; le mot reçoit une consécration solennelle. Voir Henri Michel, Pétain, Laval, Darlan, trois politiques? , Paris, Flammarion, 1972, p. 24, Philippe Burrin, op. cit ., p. 73. 127 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Les ingénieurs français expulsés du Roumanie Pendant l’été de 1940, l’incident concernant l’expulsion des ingénieurs français de Roumanie occupe une grande importance dans les rapports diplomatiques franco-roumains. On est ici d’accord avec l’analyse faite par Ana-Maria Stan qui soutient que l’incident a été déclenché par la partie roumaine 1. Mais avant de passer à l’analyse des télégrammes et des rapports que nous avons étudiés pour essayer de restituer cet épisode, il est essentiel de voir dans quel contexte les autorités roumaines ont expulsé les ingénieurs français et pourquoi elles ont pris cette décision. Les causes de cette expulsion sont liées au fait que le 17 juin 1940, au moment du refuge du Grand Quartier Général de l’armée française de Briare sur Vichy et Montauban, une partie des archives françaises a été prise par les Allemands à la Charité-sur-Loire: «Les archives prises par les Allemands à la Charité-sur-Loire comportent pour ce qui intéresse les Affaires étrangères: la collection des lettres écrites par le Département au Général commandant en chef; une sélection des télégrammes à l’arrivée et au départ sur la période comprise entre la déclaration de guerre et le 13 juin; des résumés quotidiens de l’information diplomatique reçue par le Département; un dossier concernant un des collaborateurs du Bureau d’Allemagne de Berne» 2. Mais parmi ces documents pris, les Allemands ont trouvé aussi «ceux relatifs à l’obstruction du Danube et à la destruction des puits de pétrole roumains» 3. On a dans ce cas aussi le témoignage de Jean Mouton, le directeur de l’Institut français à Bucarest: «En France, dans un train de marchandises qui transportait, pendant la retraite, les archives du ministère des Affaires étrangères, les Allemands ont trouvé des dossiers faisant état de la destruction éventuelle de puits de pétrole dans la région de Ploie şti. Ces projets de destruction, étaient établis par les ingénieurs français qui seraient sacrifiés au rapprochement de l’Allemagne et de la Roumanie» 4. C’est Léon Wenger 5 qui avait reçu du gouvernement français la mission de détruire la région pétrolifère roumaine. Entre 1922-1923, il représenta les

1 Ana-Maria Stan, L’évolution des rapports diplomatiques franco-roumains de juin au septembre 1940 , in «Guerre et société en Europe», Bucarest, Éditions Europa Nova, 2004, p. 196. 2 AMEF, fonds cit., séries Z- Europe, sous-série Allemagne, dossier n˚ 102. 3 Ibidem , f. 10. 4 Jean Mouton, Journal de Roumanie: 29 août 1939 – 13 mars 1946: la deuxième guerre mondiale vue de l’Est , Lausanne, Édition L’Age d’Homme, 1991, p.31-32. 5 Le 26 juillet 1940, Thierry a été convoqué par le président du Conseil qui lui a communiqué que Wenger devait quitter la Roumanie dans un délai de 48 h. Après avoir été invité à quitter la Roumanie, Wenger est allé à Belgrade, puis à Athènes où il est resté jusqu’au mois de décembre 128 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Alliés à la Commission qui devait évaluer les dégâts dus à la destruction de la région pétrolifère roumaine effectuée en 1916. Dès son arrivée à Bucarest, le 16 septembre 1930, il s’occupa de toutes les questions relatives à la région pétrolifère. Cet épisode eut de tristes conséquences, car les documents saisis ont été publiés et utilisés par les Allemands pour démontrer les torts de la France et sa responsabilité dans la préparation de la guerre, mais il a eu des conséquences aussi sur le plan des relations franco-roumaines, tant sur le plan politique que sur le plan privé. Les documents concernant la destruction des puits de pétrole en Roumanie ont été publiés dans le 6 ème Livre Blanc allemand (les documents n°30 et 31 1) en juillet 1940. Du point de vue politique, la divulgation de ces projets a compromis les anciens gouvernements roumains qui ont été accusés d’avoir violé les règles de la neutralité 2. On a un télégramme d’Adrien Thierry du 24 juillet 1940 dans lequel il affirme que «dans certains milieux politiques de Bucarest, on craint même que la Roumanie ne soit accusée d’avoir violé les règles de la neutralité au profit des puissances occidentales ce qui fournirait à l’Allemagne un argument supplémentaire pour imposer au royaume danubien un traitement rigoureux dans les questions de la Transylvanie et de la Dobroudja» 3. Sur le plan privé on a le cas des ingénieurs français expulsés de Roumanie le 27 juillet 1940. Il s’agissait de l’expulsion de huit ou neuf personnalités françaises 4, qui avaient été accusées de sabotage par le cabinet

1940 quand il est rentré en France. Source AMEF, fonds cit., séries Commerciales, sous-série Roumanie, dossier n˚ 347. 1 AMEF, fonds cit., séries cit., sous-série cit., dossier cit, f. 183; pour voir le contenu de ces documents voir aussi f. 13-39 et Ana-Maria Stan, La France de Vichy et la Roumanie (1940- 1944), Cluj-Napoca, Académie Roumaine, Centre d’Études Transylvaines, 2007, p.54. 2 AMEF, fonds cit., séries Commerciales, sous-série Roumanie, dossier n˚ 346. 3 AMEF, fonds cit., séries Z- Europe, sous-série Allemagne, dossier n˚102, f. 185. 4 On trouve dans les documents diplomatiques concernant ce sujet soit huit soit neuf ingénieurs expulsés de Roumanie, par exemple l’ambassadeur Thierry parle de 8 personnes, Henry Spitzmuller aussi dans l’enquête qu’il a faite parle de huit personnes, mais Léon Wenger parle de neuf. On donne ici une liste trouvée qui cité le nom des neuf ingénieurs expulsés: Angot Pierre – ingénieur au corps des Mines, administrateur directeur général adjoint de la Steaua Român ă, administrateur des Sociétés roumaines de pétrole Distributzia et Sulfur à Bucarest, Steaua Magyar Ecolaj, Budapesta, capitaine de réserve (Artillerie), 5 ans en Roumanie; Bouvier Pierre – ingénieur E.P, directeur de la Raffinerie Colombia, capitaine de réserve, Croix de guerre, 19 ans en Roumaine; Cauchois Louis – ingénieur E.C.P et E.N.S.P, chef du service des études à la Société Concordia. Lieutenant de réserve, 11 ans en Roumanie; Chappelet Raoul – ingénieur A.M, ingénieur électricien, chef des services techniques de la Raffinerie Colombia, 20 ans en Roumanie; Chappelet Henri, Edmond – ingénieur E.P, Directeur des chantiers de la Société Colombia, capitaine de réserve Croix de Guerre, 20 ans en Roumanie; Coulon Pierre – ingénieur E.P, conseiller du commerce extérieur de la France, directeur général adjoint de la Société Colombia, vice-président de l’Union des Français de Roumanie, président de l’Association des officiers de réserve français résidant en Roumanie, 129 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Gigurtu et dont la seule faute était d’avoir collaboré auparavant avec les autorités roumaines aux préparatifs de destruction des puits de pétrole. C’est clair que la publication par le gouvernement du Reich, la reproduction faite par Pamifil Şeicaru 1 dans le journal Curentul à la demande de la légation d’Allemagne de ces documents, le rapport de Wenger sur la destruction des puits de pétrole et le télégramme de l’ambassadeur Thierry du 28 septembre 1939 sur l’obstruction éventuelle du Danube 2 ont causé une vive sensation à Bucarest. Adrien Thierry, le 28 juillet 1940 dans un télégramme laisse entendre que «ces expulsions ne doivent être considérées que comme un prélude, que nos ingénieurs n’étaient d’ailleurs que des instruments et que le gouvernement appliquera maintenant les lois dans toute leur rigueur à ceux qui, derrière la façade de leurs fonctions officielles, portent atteinte à l’hospitalité roumaine» 3. Mais cet épisode ne finit pas avec l’expulsion des ingénieurs et de Léon Wenger, il continue tout le mois d’août 1940. Comme conséquence de la constitution du gouvernement Gigurtu orienté vers l’Allemagne, Paul Baudouin, le 5 juillet 1940, a décidé de demander à Thierry s’il pouvait continuer son travail en Roumanie ou s’il pensait que sa mission en Roumanie devait prendre fin: «la composition de ce nouveau cabinet ne peut laisser aucun doute sur l’orientation générale que va prendre la politique roumaine orientation qui […] peut rendre difficile la poursuite de l’action personnelle que vous avez menée avec zèle et succès pendant plusieurs années au plus grand bénéfice des relations franco-roumaines […], [et] si, en fonction de la situation nouvelle créée par les derniers événements, il vous parait possible de continuer votre tâche avec toute l’autorité et tout l’efficacité nécessaires, ou si au contraire le moment vous paraît venu de procéder à un changement de titulaire du poste pour permettre une adoption de vice-président, administrateur-délégué de la Société «Maison des Français» Bucarest, chef de bataillon de réserve, Chevalier de la Légion d’honneur, Croix de guerre, 20 ans en Roumanie; Marotier Amédée – ingénieur des Mines de St-Etienne, fondé de pouvoirs à la Société Colombia, 17 ans en Roumanie; de Panafieu R. – ingénieur des Mines de St-Etienne, inspecteur, chef du bureau d’études à la Steaua Român ă, lieutenant de réserve, 11 ans en Roumanie; Delage Maurice – ingénieur E.P et Mines de St-Etienne, ingénieur à la Société Colombia, capitaine de réserve du génie, 4 ans en Roumanie. Source AMEF, fonds cit., séries Relations commerciales, sous-série Roumanie, dossier n˚346. 1 Pamfil Şeicaru (1894-1980) journaliste et écrivain roumain, fondateur et directeur du journal Curentul (1927-1944). 2 «Il y avait à mon sens un intérêt capital à opérer sans retard l’obstruction du Danube de façon à interrompre radicalement les communications fluviales entre la Roumanie et l’Allemagne […]», source AMEF, fonds Papiers 1940, série Papiers Fouques-Duparc, dossier n˚ 59, f.176. 3 AMEF, fonds Guerre 1939-1945-Vichy, séries Z-Europe, sous-série Allemagne, dossier n˚102, f. 193. 130 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 notre action diplomatique aux possibilités actuelles» 1. Conscient de l’évolution de l’influence allemande en Roumanie, Thierry conseillait à Vichy de laisser l’Ambassade de Roumanie dirigée par un chargé d’affaires: «Il convient de ne pas se faire trop d’illusions sur l’action qui pourra désormais y être exercée. Aussi, pourrait-on envisager de ne maintenir pour le moment à Bucarest, qu’un chargé d’affaires» 2. Le 22 juillet 1940, Adrien Thierry a été mis en disponibilité. Depuis le départ de Roumanie de l’ambassadeur Adrien Thierry le 7 août 1940 3, l’Ambassade et puis la Légation de la France en Roumanie a été dirigée par le chargé d’affaire Henry Spitzmuller. On sait par un télégramme signé par Paul Baudouin daté du 12 août 1940, que deux jours avant (c’est-à-dire le 10 août) Richard Franassovici a protesté auprès du Département des Affaires étrangères français «contre l’attitude de l’attaché militaire à Bucarest, de son adjoint, de l’attaché naval et de deux officiers qui, accompagnaient le 26 juillet dans le port de Giurgiu des Français qui s’y embarquaient, et qui auraient injurié des fonctionnaires roumains et proféré des insultes à l’égard de la Roumanie. Ils auraient en même temps apostrophé l’équipage d‘une barque à moteur sous pavillon allemand» 4. Comme Adrien Thierry était déjà parti de Roumanie, et comme après son départ l’Ambassade et puis la Légation de la France en Roumanie a été dirigée par le chargé d’affaires Henry Spitzmuller, c’est à lui que Paul Baudouin a demandé de «procéder d’urgence à une enquête et au cas où les griefs invoqués apparaîtraient fondés, exprimer au Ministère des Affaires Étrangères les regrets du Gouvernement français» 5. Si on prend en compte le télégramme d’Adrien Thierry du 28 juillet 1940, on peut supposer que Paul Baudouin pouvait se douter du fait que les membres de la Légation française étaient coupables: «L’arrestation de huit ingénieurs français s’est terminée hier (c’est-à-dire le 27 juillet) par leur brutale expulsion et les autorités roumaines ont multiplié à l’égard de nos compatriotes les procédés vexatoires» 6. Dans le même temps, Paul Baudouin a informé aussi le 2 e bureau de la Guerre et celui de la Marine au sujet des ingénieurs français. Il faut aussi ajouter que dans la presse roumaine le rappel du ministre Adrien Thierry a été interprété comme une conséquence de la révélation des plans franco-anglais pour la destruction des raffineries de pétrole roumaines. La presse remarque au début d’août 1940, que « Ce vaste plan avait été préparé par le ministre Thierry avec la collaboration d’un certain Wenger expulsé

1 AMEF, fonds Personnel, série 3 nominative, dossier personnel d’Adrien Thierry. 2 Ibidem . 3 AMEF, fonds Guerre 1939-1945-Vichy, série C-État Français, dossier n˚35. 4 AMEF, fonds cit., série Z-Europe , sous-série Roumanie, dossier n˚675, f. 15. 5 Ibidem. 6 AMEF, fonds cit., séries cit., sous-série Allemagne, dossier n˚ 102, f. 193. 131 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 récemment par les autorités roumaines» 1. On ne peut pas soutenir cette théorie puisqu’on a le télégramme de Paul Baudouin du 9 juillet 1940 adressé à l’ambassadeur français dans lequel il lui demande de mettre fin à sa mission en Roumanie. Donc, comme on sait que l’Allemagne n’a publié les documents concernant la Roumanie que le 27 juillet 1940, on doit plutôt donner raison à Jean Baillou qui inscrit le rappel d’Adrien Thierry dans les mutations et les disgrâces faites par tout régime nouveau qui débute2. Le 16 août 1940, Henry Spitzmuller a envoyé à Vichy les résultats de l’enquête qu’il avait fait et qui montrait que la partie roumaine avait eu tort en présentant les événements. Il soutenait que les griefs formulés par l’ambassadeur de la Roumanie contre les membres de la mission militaire française reposaient sur une déformation tendancieuse des faits. On a dans ce cas ses témoignages: «Aucun de ces membres civils ou militaires n’a injurié les fonctionnaires roumains, ni proféré d’insultes à l’égard de la Roumanie. M. Franassovici a omis de rappeler tout dès qu’il s’agissait du départ des huit personnalités (françaises) expulsées sous prétexte de sabotage par le gouvernement roumain, dont le Ministre de l’Intérieur actuel avait précisément collaboré avec elles, en tant que sous-chef de l’État Major, aux préparatifs de destruction des puits de pétrole. Ce seul fait suffirait à situer l’affaire» 3. Il va plus loin et il parle de l’arrestation brutale de ces ingénieurs: « Au milieu de la nuit, revolver au poing dans la chambre des intéressés, coups au personnel domestique et aux membres de la famille, perquisitions violentes, incarcération pendant 48 heures au cours de laquelle les ingénieurs français n’ont pu avoir aucun communication avec l’extérieur, ni se coucher, ni se changer, ni procéder aux soins de toilette les plus élémentaires» 4. Selon Henry Spitzmuller, l’arrivée des membres de la Légation française à Giurgiu a attiré les foudres des autorités, l’attaché de l’air a été arrêté par des soldats et ceux qui ont réussi à arriver dans le port ont été entourés par des policiers et ont été traités sans ménagement. Il décrit l’attitude de ses collègues comme étant d’une entière correction, et parle du reproche fait par le capitaine du port à la France de ne pas être venue défendre la Bessarabie. Il ajoute « Qu’aucune insulte contre la Roumanie n’a été proférée et que le seul cri qui a été poussé lorsque le bateau s’est éloigné a été celui de: Vive la France!» 5. En ce qui concerne le bateau à croix gammée, le chargé d’affaires affirme que ses collègues n’ont pas apostrophé le canot à moteur sous pavillon allemand: «C’eût été d’ailleurs sans

1 Ibidem . 2 Jean Baillou, Les affaires étrangères et le corps diplomatique français , t. II, 1870-1980 , Paris, Édition du CNRS, 1980, p. 543. 3 AMEF, fonds cit., séries cit. , sous-série Roumanie, dossier n˚675, f. 20. 4 Ibidem , f. 20. 5 Ibidem , f. 21. 132 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 effet, puis qu’il passait hors de portée de la voie. Il est vrai qu’il se trouvait à hauteur de l’embarcadère lorsque le cri de Vive la France! a été poussé et que les autorités roumaines ont dû frémir à l’idée que l’occupant du dit bateau aurait pu l’entendre» 1. L’enquête faite par Henry Spitzmuller a beaucoup servi parce qu’une note du 22 août 1940 confirme que le secrétaire général aux Affaires étrangères, François Charles-Roux, a convoqué l’ambassadeur roumain et en se servant des indications contenues dans les télégrammes d’Henry Spitzmuller a protesté contre l’expulsion des huit ingénieurs français, la manière dont ils ont été traités après leur arrestation, et la mise sous séquestre d’une compagnie pétrolière à capitaux français 2. Cet épisode concernant l’expulsion de Léon Wenger et des ingénieurs français a représenté un premier incident sérieux 3 entre la Roumanie et la France pendant la Deuxième Guerre Mondiale.

La présence de l’attaché militaire français en Roumanie Le domaine militaire a constitué un sujet de dispute entre Vichy et Bucarest. On analysera ici un épisode significatif des relations militaires franco- roumaines qui a eu des conséquences sur les rapports entre les deux pays. L’influence allemande en Roumanie au début de l’année 1941 est témoignée par la correspondance d’Henry Spitzmuller dans lequel il informait Vichy que «le développement de l’occupation allemande dans le pays commence à poser un sérieux problème pour le cadre militaire» 4. Dans ce cas aussi, les tensions entre la partie roumaine et celle française sont dues à l’intervention de l’Allemagne. Le 20 janvier 1941, la Légation de France en Roumanie informait Vichy au sujet de deux notes communiquées par le grand État-Major roumain qui s’adressaient aux attachés militaires, aéronautiques et navals accrédités en Roumanie et leurs adjoints avec l’obligation pour eux d’appliquer des règles qui étaient «de nature à opposer de sérieuses entraves à leur liberté d’action dans le cadre de leur mission» 5. La première leur imposait de ne pas quitter Bucarest sans informer par écrit les autorités militaires roumaines, deux ou trois jours à l’avance, de tous leurs déplacements dans la province, leur fournissant des détails précis concernant la destination, le but et l’itinéraire choisi. Le chargé d’affaires, Henry Spitzmuller décrit cette mesure comme étant «excessive», non

1 Ibidem , f. 21. 2 Ibidem , f. 27. 3 Ana-Maria Stan, op. cit ., p. 60. 4 AMEF, fonds cit., dossier cit., f. 60. 5Archives du Service Historique de l’Armée de terre (ci-après ASHAT), fonds P, Série 3 P – Vichy, 2 e bureau: État-Major de l’armée, dossier n˚106. 133 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 conforme à la dignité des officiers français qui sont dans l’impossibilité de remplir utilement leurs tâches. La seconde interdisait formellement à tous les ministères et officiels de collaborer avec les représentants militaires étrangers, toutes les sollicitations reçues de la part de ceux-ci devant être envoyées au Grand État-Major, plus précisément à la deuxième section, au bureau des liaisons avec l’étranger. C’est dans ce contexte que l’attaché militaire français en Roumanie, le général Delhomme, nommé au commandement des troupes françaises du territoire sud syrien, a été remplacé par le Lt. Colonel Boutaud de Lavilleon. Bien que le 19 septembre 1940, Vichy ait demandé à Henry Spitzmuller de notifier au gouvernement roumain ce changement, c’est seulement au mois du janvier 1941 que le Lt. Colonel Boutaud de Lavilleon est arrivé en Roumanie: «Arrivé à Bucarest le 24 janvier 1941, j’ai pris à la date du 28, les fonctions d’attaché militaire. Le général Delhomme quittera Bucarest dimanche prochain le 9 février pour rejoindre Damas» 1. Après son arrivée à Bucarest, le Lt. Colonel Boutaud de Lavilleon a informé Vichy que les mesures prises par le Gouvernement roumain pour restreindre l’activité des attachés militaires «sont strictement appliquées». L’attaché militaire souligne que les «mesures ont certainement été prises à la demande du Commandement allemand», attirant l’attention que le but clair de ces décisions était de «restreindre singulièrement la rapidité d’information des attachés militaires et la solution des questions courantes». L’attaché militaire ajoute qu’il considère opportun que la France prenne des restrictions équivalentes vis-à-vis de la liberté d’action de l’attaché militaire de la Roumanie en France. Le chargé d’affaires va plus loin et il suggère même à Vichy d’examiner si dans de telles conditions le maintien d’un attaché militaire en Roumanie s’impose. Mais l’État-Major de l’Armée a décidé de ne pas prendre les mêmes mesures contre l’attaché militaire roumain parce qu’il était favorable à la France et «qu’il n’est pour rien dans ce qui se fait en Roumanie». En ce qui concerne la situation des attachés militaires en Roumanie, l’État-Major affirme que leur rappel ne peut être envisagé et que leur présence en Roumanie reste indispensable. Le recul dans les relations franco-roumaines a été ressenti au cours d’une rencontre du 7 février 1941 entre le général Antonescu et les deux diplomates français: le général Delhomme et le Lt. colonel Lavilleon. Au cours de l’entrevue le Chef d’État roumain a fait la déclaration suivante: «J’ai pris le chemin qui est pour mon pays celui du salut. C’est l’avenir de la Roumanie qui est en jeu et que j’ai tenu à assurer. Je ne pouvais pas faire autrement que ce que j’ai fait. La Roumanie n’a rien contre la France; je souhaite sincèrement que la

1 Ibidem. 134 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

France et l’Allemagne parviennent à s’entendre pour faire régner la paix sur l’Europe. […] Vous poursuivez une politique d’entente avec la Russie. La Russie est notre pire ennemi. […] La France ne peut pas aujourd’hui lui demander de se suicider à ses côtés» 1. Bien que l’orientation du gouvernement roumain soit nettement germanophile, la majorité de la population est restée francophile. Comme dans le cas du départ des ingénieurs français expulsés de Roumanie, le départ du général Delhomme a donné lieu à une émouvante manifestation des sympathies françaises de la part de la centaine de personnes qui ont tenu à l’accompagner à la gare. «Les acclamations qui ont été poussées au moment du départ du train, si elles s’adressaient certainement à un officier français qui avait su se faire de nombreuses amitiés dans la capitale roumaine, s’adressaient aussi et surtout à la France. Ainsi, malgré les circonstances, malgré les pressions d’un Gouvernement entièrement acquis aux Allemands, les Roumains restent nombreux qui ne cessent de tourner des regards angoissés vers l’Occident» 2. En Roumanie pendant cette période, on trouve le paradoxe exprimé par Henry Spitzmuller qui soutenait que: « l’opinion roumaine, à la différence du Gouvernement, est restée francophile au sens le plus large de ce mot» 3. Ce paradoxe est confirmé aussi par un télégramme du 9 juillet 1940, envoyé à Vichy par l’ambassadeur Thierry qui demandait la nomination d’un nouveau titulaire motivé comme: «une réserve et un avertissement au gouvernement roumain auquel l’opinion de ce pays, qui nous reste fidèle en sa majorité, ne serait pas insensible» 4.

Conclusions On voit à travers l’analyse présentée que pendant cette période les rapports entre Vichy et Bucarest ont connu un recul, mais que la francophilie des Roumains reste très forte. L’analyse de la correspondance diplomatique confirme que la tension entre les deux pays a été présente, le cas le plus significatif étant l’expulsion des ingénieurs français de Roumanie. Faisant une analyse sur cet épisode, Paul Baudouin dans un télégramme du 30 août 1940 à Henry Spitzmuller, adresse les mots suivants: «L’intégrité territoriale de la Roumanie n’ayant pas survécu deux mois à la défaite de la France, l’événement aurait dû faire sentir au gouvernement roumain ce qu’il y avait d’inconvénient

1 Ibidem . 2 AMEF, Fonds Guerre 1939-1945-Vichy, Série Z-Europe, Sous-série Roumanie, dossier ˚675, f. 67. 3 André Godin, Une passion roumaine. Histoire de l’Institut Français de Hautes Études en Roumanie (1924-1948) , Paris, Harmattan, 1998, p. 128. 4 AMEF, fonds cit., dossier cit., f. 8. 135 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 de sa part à prendre envers nous l’attitude d’arrogance et d’animosité qui se traduit par sa presse et par ses actes» 1. Pendant cette période, la France retarde tant bien que mal, l’heure des concessions. Elle garde le silence sur des événements d’une grande importance. L’annexion de la Bessarabie et la Bucovine de Nord par la Russie, l’arbitrage de Vienne qui accorde la Transylvanie à la Hongrie, et l’abandon à la Bulgarie de la Dobroudja méridionale sont des exemples qui montrent l’inévitable inertie de la diplomatie française 2. La Roumanie voit dans son alliance avec l’Allemagne la seule solution pour récupérer les territoires qu’elle a perdus pendant l’été de 1940 et accorde une seconde importance aux relations avec la France. Les temps n’étaient plus les mêmes!

1 Ibidem , f. 31. 2 Documents diplomatiques français 1940 , Tome II (11 juillet – 31 décembre 1940) , Ministère des Affaires Étrangères, sous la direction de André Kaspi, éditeur P.I.E-Peter Lang, Bruxelles, Presses Interuniversitaires Européennes, 2009. 136 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

INTERESE ŞI MOTIVA ŢII PRIVIND IMPLICAREA DIPLOMA ŢIEI ROMÂNE ÎN PROCESUL DE PACE DIN ORIENTUL MIJLOCIU (1965-1989)

Daniela Osiac *

INTERESTS AND MOTIVATIONS REGARDING THE INVOLVEMENT OF ROMANIAN DIPLOMACY IN MIDDLE EAST PEACE PROCESS (1965-1989) Abstract

The article presents the position of the Romanian diplomacy towards Middle East peace process and the role played by the Romanian government in identifying communication channels between parties to the conflict in the area. There are also presented three documents concerning Romania's position and actions towards the situation in the Middle East.

Cuvinte cheie : Orientul Mijlociu , România , Israel , Palestina , Nicolae Ceau şescu Key words : Middle East , Romania , Israel , Palestine , Nicolae Ceausescu

Deciziile României în plan interna ţional, în a doua jum ătate a secolului al XX-lea, erau influen ţate/determinate de faptul c ă lumea era împ ărţit ă în dou ă blocuri ce aveau raporturi de confruntare în toate domeniile: în domeniul politic , confruntarea Est-Vest viza domina ţia pe continent şi în lume în general –, un sistem fiind bazat pe democra ţie şi pluralism politic, cel ălalt pe conducerea partidului unic; în plan economic , era o competi ţie între dou ă sisteme social-economice – în Vest, economia de piaţă , în Est, economia centralizat ă; în plan ideologic , era o competi ţie între dou ă tipuri de societate: capitalism şi socialism 1. În acest context – al împ ărţirii lumii în blocuri şi al „r ăzboiului rece” –, trebuie avut în vedere c ă politica României şi succesele

* Proiect cofinan ţat din Fondul Social European prin Programul Opera ţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Axa prioritar ă 1 „Educa ţia şi formarea profesional ă în sprijinul cre şterii economice şi dezvolt ării societ ăţ ii bazate pe cunoa ştere”. Domeniul major de interven ţie 1.5. „Programe doctorale şi postdoctorale în sprijinul cercet ării”. Titlul proiectului: „Bursele doctorale, premiza pentru creşterea competitivităţ ii şi competen ţelor în cercetarea ştiin ţific ă” ID proiect 63269, Facultatea de Ştiin ţe Umaniste, Universitatea „Valahia” din Târgovi şte, str. Lt. Stancu Ion, nr. 34-36, cod po ştal 130104, tel. 0245/206105, e-mail: [email protected] 1 Vezi Manual de analiz ă a politicii externe , coordonatori Iulia Motoc, Şerban Filip Cioculescu, Ia şi, Editura Polirom, 2010. 137 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 repurtate au depins esen ţialmente, dar simultan, în primul rând de reu şita guvernului de la Bucure şti de a urma o politic ă proprie şi de a folosi un cadru interna ţional favorabil; apoi de declinul tot mai accentuat al puterii de la Moscova şi ascensiunea rapid ă a Beijingului; de „ şansele ” oferite Bucure ştilor de cooperarea Chinei; precum şi de atitudinile ori de sus ţinerile efective al Fran ţei, Marii Britanii, R.F.G., Japonia, S.U.A. ş.a.; în atare condi ţii a fost posibil ca România s ă-şi exprime propriile atitudini ori s ă pretind ă respectul suveranit ăţ ii şi independen ţei na ţionale 1. Dezvoltând rela ţii bi şi multilaterale, România a fost totodat ă o prezen ţă notabil ă în dezbaterea marilor probleme ale lumii contemporane, creându-şi premise pentru a contribui la adoptarea de m ăsuri privind securitatea şi cooperarea, dezarmarea şi solu ţionarea pe cale pa şnic ă a st ărilor conflictuale. Este de subliniat – nota bene – c ă diploma ţia român ă şi-a desf ăş urat activitatea când arhitectura ordinii mondiale era bipolar ă (S.U.A. şi U.R.S.S.) şi Războiul rece (1945-1989) domina politica mondial ă. R ăzboiul rece nu era numai o rivalitate geopolitic ă sau o curs ă a armelor nucleare; era o disput ă pentru modul cum se putea organiza cel mai bine societatea uman ă. În acest sens, în 1972, Nixon şi Brejnev, într-o declara ţie comun ă a „Principiilor de Baz ă” au promis c ă ţă rile lor vor încerca s ă evite „ac ţiunile prin care s ă ob ţin ă avantaje unilaterale una în detrimentul celeilalte”2. Dar, în ciuda aparen ţelor nu a existat un consens cu privire la gestionarea sferelor de influen ţă . Dimpotriv ă fiecare superputere şi-a intensificat eforturile de a ob ţine avantaje unilaterale în diverse zone ale lumii. Disputa zonelor de influen ţă a continuat şi în Orientul Mijlociu. Dup ă întemeierea statului Israel conflictul arabo-israelian a luat amploare şi a implicat nu numai statele din zon ă, ci şi marile puteri. Expedi ţia anglo-francez ă din Suez (1956) a dinamitat fragilul echilibru inter-arab, aflat înc ă în umbra Occidentului prin afinit ăţ ile culturale şi politice, inclusiv cele ale noilor conduceri militare din Egipt, Siria şi Irak. În schimb, Uniunea Sovietic ă s-a oferit s ă sprijine în general coali ţia anti-israelian ă şi în special Egiptul. De atunci, Uniunea Sovietic ă a împ ărţit cu Statele Unite domina ţia asupra Orientului Mijlociu. În acest context interna ţional – dominat de cele dou ă superputeri, de războiul rece, de contradic ţii ideologice, politice şi economice –, România s-a implicat, mai ales dup ă 1965, cu suple ţe şi diploma ţie în rezolvarea crizei din Orientul Mijlociu. Interven ţia României s-a f ăcut, de fiecare dat ă, în conformitate cu respectarea principiilor O.N.U. şi intereselor popoarelor din zon ă. Totodat ă, diploma ţia român ă, în analiza fenomenului geopolitic din

1 Gh. Buzatu, Marusia Cîrstea, Europa în balan ţa for ţelor , vol. III, Ia şi, Editura Tipo Moldova, 2010, p. 394-395. 2 John Lewis Gaddis, Războiul Rece , Bucure şti, Editura RAO, 2009, p. 261. 138 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Orientul Mijlociu a f ăcut mereu recurs la istorie, deoarece istoria popoarelor – arab şi evreu – a suferit multiple „ajust ări” şi „interpret ări” de-a lungul timpului din partea marilor puteri. Interesul României pentru rezolvarea problemelor din zona Orientului Mijlociu î şi g ăse şte justificare în: - semnifica ţia geopolitic ă a ţă rii noastre, a şezat ă între Europa, Uniunea Sovietic ă, Balcani şi Orientul Mijlociu; - implicarea activ ă în toate organismele interna ţionale; - dorin ţa pre şedintelui Nicolae Ceau şescu ca România s ă aib ă „o politic ă extern ă de ap ărare a p ăcii, de mic şorare a încord ării interna ţionale şi dezvoltarea colabor ării între popoare” 1; - rela ţiile româno-israeliene care în multe privin ţe au reprezentat o excep ţie în diploma ţia celor dou ă blocuri. În timpul „r ăzboiului de şase zile” (1967), România a fost singura ţar ă din blocul socialist care nu a rupt rela ţiile cu Israelul 2; - vechile leg ături consulare: în 1921, I.G. Duca, ministrul de externe, înfiin ţeaz ă la Ierusalim primul consulat român (fiind numit consul Mihail A. Gersassimo); iar din 1933 se înfiin ţeaz ă Consulatul General de categoria I-a (condus de Marcu Beza); în 1936 ia fiin ţă Consulatul Onorar al României la Tel Aviv; în 1948 România recunoa şte statul Israel 3, iar la 19 august 1969 reprezentan ţa român ă de la Tel Aviv este ridicat ă la rang de ambasad ă; - valul de emigr ări al evreilor din România în Israel. Rela ţiile dintre Bucure şti şi Tel Aviv au fost tradi ţional bune înc ă de la înfiin ţarea statului Israel, România neopunându-se emigr ării evreilor în Israel; de şi era supus ă – la fel ca to ţi ceilal ţi cet ăţ eni – tuturor rigorilor existen ţei într-un stat totalitar, popula ţia evreiasc ă din România se bucura de o relativ ă autonomie, mai mult decât în alte state comuniste 4. Totu şi, constituirea statului Israel – independent şi suveran – a prezentat în permanen ţă o atrac ţie pentru evreii din toat ă lumea şi, implicit, pentru cei din România. Documentele timpului dezv ăluie cu exactitate acest impact al existen ţei statului Israel; în notele informative se repet ă aproape obsesiv, fie c ă era vorba de evreii din Tecuci, Odorhei sau

1 Ion Calafeteanu, coordonator, Istoria politicii externe române şti în date , Bucure şti, Editura Enciclopedic ă, 2003, p. 391. 2 Mircea Mali ţa, Tablouri din R ăzboiul Rece. Memorii ale unui diplomat român , Bucure şti, Editura C.H. Beck, 2007, p. 162. 3 Alfred Hârl ăoanu, Istoria universal ă a poporului evreu , Bucure şti, Editura Zarkony Ltd., 1992, p. 14-21. 4 Adam Burakowski, Dictatura lui Nicolae Ceau şescu. 1965-1989. Geniul Carpa ţilor , Ia şi, Editura Polirom, 2011, p. 97. 139 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Tulcea: „Popula ţia evreiasc ă este cuprins ă de fr ământarea plec ării” 1. În anii ’70 se considera c ă aproximativ 400 000 de evrei din popula ţia Israelului provin din România, fapt ce l-a determinat pe Nicolae Ceau şescu s ă exclame: „Cred c ă, dac ă mi-aş depune candidatura acolo, a ş câ ştiga majoritatea” 2; - dorin ţa României în a rezolva „problema palestinian ă” pe care o considera cu adev ărat hot ărâtoare pentru o pace trainic ă în Orientul Mijlociu. Astfel, dup ă r ăzboiul de Yom Kippur (1973) între trimi şii celor dou ă tabere – arab ă şi israelian ă – s-au desf ăş urat o serie de negocieri (pân ă în 1977) pe teritoriul românesc 3. Păstrând şi amplificând un dialog deschis atât cu statul Israel, cât şi cu statele arabe, România a reu şit s ă contribuie la realizarea unor pa şi importan ţi în procesul de destindere şi pace, într-o regiune învecinat ă – cea a Orientului Mijlociu – de care este legat ă prin vechi tradi ţii spirituale şi manifestând interes şi respect pentru toate popoarele din zon ă. Implicarea României pe scena politicii din Orientul Mijlociu s-a realizat şi prin întâlniri sau schimb ări de vizite între conduc ătorii României şi cei ai statelor din Orientul Mijlociu. Libertatea de ac ţiune a diploma ţiei române şi implicarea direct ă a lui Nicolae Ceau şescu în diploma ţia secret ă a Orientului Mijlociu în condi ţiile în care România avea rela ţii bune atât cu statul israelian, cât şi cu statele arabe a sporit prestigiul ţă rii noastre. În toat ă perioada care a urmat „R ăzboiului de şase zile”, România a preferat s ă p ăstreze o atitudine echilibrat ă fa ţă de ambele tabere, militând pentru încetarea imediat ă şi definitiv ă a ostilit ăţ ilor, retragerea trupelor israeliene de pe teritoriile arabe ocupate şi protejarea refugia ţilor palestinieni. Totodat ă, dup ă cum reiese din stenograma şedin ţei Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., din 12 iunie 1967, Ceau şescu era preocupat de p ăstrarea unui echilibru zonal, de pe urma c ăruia România s ă câ ştige atât din punct de vedere economic, cât şi diplomatic 4. În viziunea României, echilibrul era asigurat doar printr-o implicare cât mai redus ă a Marilor Puteri în zon ă şi prin evitarea situa ţiei ce favoriza una din cele dou ă tabere s ă devin ă mai puternic ă în raport cu cealalt ă. În acest context se explic ă preocup ările diploma ţiei române de a preg ăti întâlniri la cel mai înalt nivel atât cu reprezentan ţii Israelului, cât şi ai statelor arabe. În cadrul acestor întâlniri,

1 Andreea Andreescu, Lucian Nastas ă, Andrea Varga, editori, Minorit ăţ i etnoculturale. M ărturii documentare. Evreii din România (1945-1965) , Cluj-Napoca, Centrul de resurse pentru diversitate etnocultural ă, 2003, p. 8. 2 Constantin Moraru, New York 1973: Discu ţia dintre Nicolae Ceau şescu şi delega ţia organiza ţiilor evreie şti din S.U.A. , în revista „Istorie şi civiliza ţie”, Anul I, Nr. 2, Noiembrie 2009, p. 36. 3 Cristina P ăiu şan-Nuic ă, Istoria rela ţiilor interna ţionale şi a diploma ţiei (1945-2008) , Bucure şti, Editura Funda ţiei România de Mâine, 2008, p. 114. 4 Cristina Nedelcu, Conflictul din iunie 1967 şi reac ţiile diplomatice fa ţă de modific ările teritoriale , în „Studii şi materiale de istorie contemporan ă”, Serie nou ă, vol. V, 2006, p. 204. 140 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 componentele principale ale pozi ţiei României fa ţă de situa ţia din Orientul Mijlociu erau: încetarea opera ţiunilor militare din zon ă; retragerea trupelor israeliene de pe teritoriile arabe ocupate; asigurarea dreptului la existen ţă al tuturor statelor din zon ă şi respectarea integrit ăţ ii lor teritoriale; solu ţionarea politic ă a conflictului arabo-israelian, în spiritul rezoluţiei Consiliului de Securitate din 22 noiembrie 1967; rezolvarea problemei popula ţiei palestiniene, conform intereselor ei legitime, inclusiv constituirea într-un stat na ţional independent, dac ă aceasta o dore şte 1. Calendarul vizitelor şefului statului român, Nicolae Ceau şescu, în ţă rile din Orientul Mijlociu, cât şi vizitarea României de c ătre lideri politici din Israel, Egipt, Irak demonstreaz ă implicarea diploma ţiei române în problematica rela ţiilor israeliano-arabe. În martie-aprilie, Nicolae Ceau şescu a f ăcut un turneu afro-asiatic, ultima oprire fiind Egiptul, unde între 2 şi 6 aprilie 1972 a avut convorbiri cu preşedintele Anwar el-Sadat, la încheierea c ărora era semnat ă o Declara ţie comun ă2; discu ţiile s-au axat atât pe dezvoltarea rela ţiilor bilaterale în plan economic, înv ăţă mânt şi cultural, cât şi pe rolul canalului român de medieri din Orientul Mijlociu. La Cairo, Nicolae Ceau şescu s-a întâlnit, pe 6 aprilie 1972, şi cu Yasser Arafat, liderul Organiza ţiei pentru Eliberarea Palestinei. La aceast ă prim ă întâlnire, Arafat „cu lacrimi în ochi” i-a spus lui Ceau şescu: „Drag ă frate, reprezint un popor care n-are ţară, n-are pa şaport, nu este liber, ci este sub ocupa ţie ori refugiat în alte ţă ri arabe, deseori în lag ăre şi corturi” 3; ca r ăspuns, N. Ceau şescu şi-a exprimat solidaritatea cu palestinienii şi l-a asigurat pe Arafat c ă România va ac ţiona permanent pentru recunoa şterea interna ţional ă a O.E.P., a liderului s ău şi pentru asigurarea dreptului la autodeterminare al poporului palestinian. Un eveniment important al implic ării României în procesul de pace din Orientul Mijlociu l-a constituit vizita prim-ministrului israelian, Golda Meir, la Bucure şti (4-7 mai 1972), când a avut convorbiri cu pre şedintele Nicolae Ceau şescu şi cu primul ministru Ion Gheorghe Maurer 4. Golda Meir avea s ă scrie în memoriile sale c ă venise la Bucure şti ca s ă se întâlneasc ă cu lideri arabi, care din varii motive nu se prezentaser ă, z ădărnicind eforturile românilor în atingerea ţelului propus 5. De asemenea, la întoarcerea în Israel, Golda Meir avea s ă-i scrie lui N. Ceau şescu: „Acum dup ă ce m-am întors în ţar ă, a ş dori s ă vă exprim recuno ştin ţa mea cea mai profund ă pentru prilejul pe care mi l-aţi

1 Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, Bucure şti (în continuare, se va cita: A.M.A.E.), fond Israel/1970, problema 224, vol. III, f. 26-29. 2 Ion Calafeteanu, coordonator, Istoria politicii externe române şti în date , p. 423. 3 Ştefan Andrei, Memorii (nr. 372), în revista „Flac ăra lui Andrei P ăunescu”, din 21-27 mai 2010. 4 Ion Calafeteanu, coordonator, Istoria politicii externe române şti în date , p. 424. 5 Cristina P ăiu şan-Nuic ă, Rela ţiile româno-israeliene. 1948-1978 , Bucure şti, Editura Universitar ă, 2008, p. 177-178. 141 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 acordat ca s ă vizitez ţara dumneavoastr ă şi s ă v ă întâlnesc. [...] Am ascultat cu aten ţie cuvintele dumneavoastr ă şi am fost foarte impresionat ă de preocuparea dumneavoastr ă pentru pace în lume şi în Orientul Apropiat. Sper c ă am fost în măsur ă s ă v ă relatez sincera noastr ă dorin ţă şi profunda preocupare pentru o solu ţie pa şnic ă a conflictului din Orientul Apropiat şi c ă întâlnirea noastr ă a contribuit la o în ţelegere mutual ă mai larg ă şi mai profundă. Apreciez str ădaniile dumneavoastr ă de a ajuta s ă aduc ă pace în zona noastr ă zbuciumat ă şi sper s ă aud mai departe ve şti de la dumneavoastr ă. Sunt încredin ţat ă c ă întâlnirea noastr ă va constitui un nou pas spre înt ărirea leg ăturilor care unesc na ţiunile noastre” 1. La nivelul anilor ’70, politica extern ă a României era apreciat ă ca fiind echilibrat ă şi independent ă, atât de S.U.A., Israel şi statele occidentale, cât şi de cele arabe. Aceea şi atitudine echidistant ă a men ţinut-o România şi în timpul „R ăzboiului de Yom Kippur”. Astfel, într-un comunicat al „Agerpres”, guvernul român se pronun ţa pentru instaurarea unei p ăci „drepte şi echitabile” care s ă asigure dreptul la existen ţă al tuturor statelor din regiune 2. De asemenea, guvernul român dorea ca Israelul s ă accepte în mod public rezolu ţia Consiliului de Securitate din noiembrie 1967, însu şindu-şi prevederile privind retragerea trupelor israeliene din teritoriile arabe ocupate, în condi ţiile asigur ării integrit ăţ ii teritoriale şi suveranit ăţ ii na ţionale a tuturor ţă rilor din aceast ă regiune, ale recunoa şterii Israelului ca stat de sine st ătător, deci ale cre ării garan ţiilor pentru existen ţa independent ă, în bun ă vecin ătate a tuturor popoarelor din Orientul Mijlociu. „Credem c ă o asemenea ac ţiune din partea Israelului – se ar ăta într-un document al autorit ăţ ii de la Bucure şti – ar fi de natur ă s ă contribuie la încetarea r ăzboiului, s ă deschid ă calea opririi v ărs ărilor de sânge şi pierderilor grave umane şi materiale care se produc în prezent în aceast ă zon ă şi, totodat ă, s ă evite agravarea în continuare a conflictului cu consecin ţe profund negative pentru întreaga omenire. Pe aceast ă cale s-ar putea realiza o real ă securitate şi independen ţă în Orientul Mijlociu, care, dup ă părerea noastr ă, nu pot fi asigurate decât în condi ţii de pace, prietenie şi bun ă vecin ătate” 3. Acelea şi idei se reg ăsesc şi în cuvântarea pe care Nicolae Ceau şescu a ţinut-o la 13 octombrie 1973, la Târgu Mure ş, când afirma disponibilitatea de a se implica activ în solu ţionarea crizei 4. Imediat, la 14 octombrie, Nicolae

1 Serviciul Arhivelor Na ţionale Istorice Centrale, Bucure şti (în continuare, se va cita: S.A.N.I.C.), fond C.C. al P.C.R., dosar 81/1967-1989, p. 55, 56. 2 Declara ţia Agen ţiei române de pres ă privind reluarea ostilit ăţ ilor militare în Orientul Apropiat , în „Scânteia”, din 9 octombrie 1973. 3 S.A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R., dosar 81/1967-1989, p. 58, 59. 4 Petre Bârl ădeanu, Ion Calafeteanu, coordonatori, Rela ţii interna ţionale postbelice (1965- 1980) , vol. II, Bucure şti, Editura Ştiin ţific ă, 1980, p. 235. 142 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Ceau şescu, în calitate de şef al statului, a adresat mesaje pre şedin ţilor Republicii Arabe Egipt, Siriei şi Israelului, prin care cele trei ţă ri erau invitate să renun ţe la ostilit ăţ i şi s ă se a şeze la masa tratativelor. Cu aceast ă ocazie, Bucure ştiul a insistat din nou pentru o solu ţie politic ă global ă a problemelor din Orientul Mijlociu, în care Israelul s ă renun ţe la teritoriile cucerite în urma războiului de şase zile, iar statele arabe s ă elimine lozinca distrugerii statului evreu 1. În mediile interna ţionale exista opinia general ă c ă la Bucure şti se vor desf ăş ura o serie de taton ări, dac ă nu chiar negocieri. „The Yerusalem Post”, de exemplu, aprecia c ă nu este exclus ca românii s ă medieze între Israel şi ţă rile arabe, luând în considerare c ă în aceea şi perioad ă Bucure ştiul putea fi vizitat de reprezentan ţi ai statelor arabe, precum şi de cei ai sovieticilor 2. Către sfâr şitul anului 1973, Mircea Mali ţa, în calitate de reprezentant al lui Nicolae Ceau şescu vizita 14 ţă ri arabe – printre care Siria, Irak, Liban, Iordania –, fiind urmat de Corneliu M ănescu în Egipt şi ţă rile Maghrebiene şi de Vasile Pungan în Israel 3. În asemenea misiuni, precizeaz ă diplomatul Mircea Mali ţa, se aplica „ schema Maurer, re ţeta sa nescris ă”, adic ă: „vorbe şti în numele României (nici un grup, nici o alian ţă ). Exprimi politica ei independent ă, ra ţionamentul ei politic (nici un grup, nici o alian ţă ). Respect ăm independen ţa altora (nu ne amestec ăm). Vrem rela ţii bune, în special pe plan economic. Exemple concludente. Rela ţiile diplomatice nu le desfiin ţă m (nu scoatem telefoanele, în caz de criz ă). Aceasta ne permite s ă în ţelegem şi pe cei cu care nu suntem de acord” 4. România şi-a exprimat pozi ţia oficial ă fa ţă de p ărţile beligerante şi în cadrul celei de a 28-a Sesiune O.N.U. ; cu ocazia acestui eveniment, George Macovescu, şeful diploma ţiei române şti a avut convorbiri cu L. de Guiringaud, reprezentantul permanent al Fran ţei la O.N.U. şi cu Donald Maitland, reprezentantul Marii Britanii, în cadrul c ărora a pledat în favoarea concentr ării eforturilor diplomatice la nivel mondial „pentru prevenirea escalad ării şi extinderii ostilit ăţ ilor militare” şi pentru o solu ţie care s ă garanteze dreptul la „existen ţa liber ă şi suveran ă” a statelor din Orientul Mijlociu 5. Dup ă încheierea celui de-al patrulea r ăzboi israeliano-arab, pre şedintele Egiptului, Sadat, a optat pentru pace şi pentru apropierea de Statele Unite, ceea ce i-a permis s ă recupereze teritoriile egiptene pierdute pe cale militar ă. Totul a

1 Apud Petre Otu, Pozi ţia României fa ţă de r ăzboiul israeliano-arab din 1973 , în vol. Pace şi război în spa ţiul românesc. Secolul al XX-lea , Bucure şti, Editura Militar ă, 2010, p. 471. 2 A.M.A.E., fond Israel, problema 220/1973, f. 303-304. 3 Ion Calafeteanu, coordonator, Istoria politicii externe române şti în date , p. 437-438. 4 Mircea Mali ţa, op. cit ., p. 174. 5 Raluca Rus, Conflictul din Orientul Apropiat în perioada 1948-2000 , Ia şi, Editura Lumen, 2006, p. 158. 143 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

început printr-o interven ţie a secretarului de stat american Henry Kissinger, care în toamna anului 1974 a încercat s ă ob ţin ă de la egipteni şi de la israelieni un acord interimar, dar negocierile au fost întrerupte în mai 1975, din cauza exigen ţelor Israelului; ele au fost continuate în secret şi la 4 septembrie 1975 a fost semnat un nou acord egipteano-israelian, sau Acordul din Sinai 1. În timpul acestor negocieri secrete, ministrul de externe israelian, Abba Eban, a f ăcut o vizit ă la Bucure şti, fapt ce a avut un impact emo ţional în Israel, dar şi ecouri în lumea diploma ţilor. Ambasadorul sovietic la Bucure şti, Abramov, declara c ă în opinia sa ini ţiativa româneasc ă este bun ă şi c ă „nu este uşor pentru un stat s ă se bucure de încredere deplin ă în fa ţa ambelor p ărţi în conflict”, sugerând de la început aprobarea sovietic ă pentru acest gest 2. În perioada anilor ’70, diploma ţia român ă a fost într-un permanent dialog cu cea israelian ă, arab ă şi a marilor puteri pentru a se g ăsi c ăile de rezolvare a conflictului din Orientul Mijlociu. Astfel, în anul 1977 au avut loc mai multe vizite la Bucure şti ale unor şefi de state arabe: vizita lui Hafez Al Assad, pre şedintele Republicii Arabe Siriene (15-16 februarie); Muhammad Hosni Mubarak, vicepre şedintele Republicii Arabe Egipt, trimis special al pre şedintelui Sadat (27-28 aprilie); Anwar al Sadat, pre şedintele Republicii Arabe Egipt (29-31 octombrie), care au fost primi ţi de pre şedintele Nicolae Ceau şescu şi au discutat probleme interna ţionale, îndeosebi evolu ţia situa ţiei din Orientul Mijlociu 3. Dar cea mai important ă vizit ă – pentru evolu ţia ulterioar ă a rela ţiilor din Orientul Mijlociu – a fost cea a primului ministru israelian Menahem Begin (25-29 august 1977). Abia ales premier, Menahem Begin şi-a rezervat prima vizit ă în str ăin ătate în S.U.A., iar apoi a venit în România. La întâlnirea cu Nicolae Ceau şescu, având în vedere excelentele raporturi ale acestuia cu pre şedintele Egiptului, premierul israelian i-a solicitat s ă-i aranjeze o întâlnire, public ă sau secret ă, cu Sadat4. În timpul discu ţiilor Begin i-a spus, tran şant, lui Ceau şescu: „Egiptenii mizeaz ă pe capacitatea de presiune a americanilor asupra noastr ă. A ş dori ca ei s ă pun ă cap ăt acestei politici, care nu duce nic ăieri. Israelul nu este o republic ă bananier ă, iar S.U.A. nu pot dicta conduita noastr ă. Spune ţi-i pre şedintelui Sadat s ă trateze direct cu noi” 5. Mesajul premierului Begin a fost transmis lui Sadat cu prilejul vizitei acestuia în România 6. În paralel, Begin a mai folosit un canal diplomatic: cel deschis de regele

1 Bernard Lugan, Istoria Egiptului de la origini pân ă în zilele noastre , Bucure şti, Editura Lucman, 2005, p. 282. 2 Cristina P ăiu şan-Nuic ă, Rela ţiile româno-israeliene: 1948-1978 , p. 192. 3 Ion Calafeteanu, coordonator, Istoria politicii externe române şti în date , p. 476-782. 4 Robert Assaraf, Ariel Sharon şi b ătăliile lui politice , Bucure şti, Editura Minerva, 2008, p. 113. 5 Apud Viorel Cruceanu, Sadat şi Egiptul: de la confruntare la pace cu Israelul , în revista „Istorie şi civiliza ţie”, Anul II, nr. 13, octombrie 2010, p. 60, 61. 6 Peter Calvocoressi, Politica mondial ă dup ă 1945 , Bucure şti, Editura ALLFA, 2000, p. 387. 144 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Marocului, Hassan al II-lea (în toamna lui 1977, la Rabat au avut loc „negocieri exploratorii” între trimisul lui Begin, generalul Moshe Dayan şi emisarul lui Sadat, vicepremierul Hassan El-Touhami) 1. Argumentele de la Bucure şti şi diligen ţele de la Rabat l-au determinat pe Sadat s ă ia cea mai surprinz ătoare decizie: o deplasare în Israel . Vizita lui Sadat a durat 44 de ore, din seara lui 19 noiembrie şi pân ă pe 21 noiembrie 1977. Pe lâng ă deplas ările simbolice (moscheea Al-Aqsa, Sfântul Mormânt sau memorialul Yad Vashem), Sadat a fost primit în Knesset (Parlamentul israelian) şi de toat ă elita politic ă israelian ă (pre şedintele Ephraim Katzir, premierul Menahem Begin, fo ştii premieri Golda Meir şi Yitzak Rabin, liderul opozi ţiei Shimon Peres, ministrul ap ărării Ezer Weizman ş.a.) 2. Discursurile ţinute în Knesset de c ătre prim-ministrul israelian şi de pre şedintele egiptean au ar ătat c ă era nevoie de mult timp ca s ă se pun ă cap ăt divergen ţelor de vederi pentru ca s ă se ajung ă la un tratat de pace cu respectarea principiilor: renun ţarea la r ăzboi; reglementarea pa şnic ă a neîn ţelegerilor dintre cele dou ă ţă ri; restabilirea suveranit ăţ ii egiptene în Sinai şi demilitarizarea teritoriilor evacuate de Tsahal 3. Vizita lui Anwar el Sadat la Ierusalim a reprezentat un eveniment epocal – gestul, condamnat de c ătre o mare parte a statelor arabe, însemna recunoa şterea de facto a statului Israel – şi a fost posibil numai datorit ă negocierilor purtate de pre şedintele României. Rolul lui N. Ceau şescu în evolu ţia rela ţiilor israeliano-egiptene a fost confirmat de pre şedintele Sadat, care într-o convorbire cu Moshe Dayan, la Camp David, îi recuno ştea c ă hot ărârea istoric ă a vizitei la Ierusalim a fost luat ă la Bucure şti: „ Ştii Moshe, când l-am întâlnit pe Ceau şescu, i-am pus dou ă întreb ări: E Begin suficient de puternic pentru a lua decizii radicale? Este sincer? Pre şedintele român a r ăspuns pozitiv la ambele. Mi-a povestit c ă a avut o discu ţie de 6 ore cu Begin şi astfel a ajuns la concluzia c ă e hot ărât şi sincer” 4. În anii care au urmat, diploma ţia român ă a f ăcut numeroase apeluri pentru organizarea unor conferin ţe interna ţionale care s ă cointereseze toate părţile implicate în Orientul Mijlociu. Crearea unui stat palestinian – sus ţinea N. Ceau şescu – va pune cap ăt încord ării şi va permite dezvoltarea în bune condi ţii de securitate a tuturor statelor din regiune 5. În acest sens, România a sus ţinut, în cadrul O.N.U. (1974), cele dou ă rezolu ţii privind „Problema Palestinei”: prima – referitoare la drepturile inalienabile ale poporului

1 Viorel Cruceanu, art. cit ., p. 61. 2 Bernard Lugan, op. cit ., p. 282. 3 Robert Assaraf, op. cit ., p. 115. 4 Apud Cristina P ăiu şan-Nuic ă, Rela ţiile româno-israeliene: 1948-1978 , p. 251; Viorel Cruceanu, art. cit ., p. 61. 5 Constantin Moraru, Discu ţia dintre Nicolae Ceau şescu şi delega ţia organiza ţiilor evreie şti din S.U.A. , în revista „Istorie şi civiliza ţie”, Anul II, nr. 13, octombrie 2010, p. 36. 145 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 palestinian; a doua – prin care se acorda O.E.P. statutul de observator la Na ţiunile Unite. Explicând votul delega ţiei române în favoarea celor dou ă rezolu ţii, reprezentantul ţă rii noastre a subliniat c ă – prin aceast ă luare de pozi ţie – România a ţinut s ă eviden ţieze necesitatea unei solu ţii politice în Orientul Mijlociu, dându-se o rezolvare întregului conflict, deci şi problemei palestiniene 1. Este de subliniat c ă România a optat în permanen ţă în favoarea g ăsirii unei „ solu ţii juste în Orientul Apropiat ” în cadrul unei conferin ţe interna ţionale organizat ă sub auspiciile Na ţiunilor Unite. Într-o scrisoare – adresat ă lui Shimon Peres, prim-ministru al Statului Israel, la 5 august 1968 –, pre şedintele României, Nicolae Ceau şescu, sublinia: „Îmi reafirm îngrijorarea fa ţă de situa ţia grav ă care continu ă s ă se men ţin ă în Orientul Mijlociu. În spiritul pozi ţiei noastre de principiu privind reglementarea st ărilor conflictuale dintre state exclusiv pe cale pa şnic ă, prin tratative, şi ţinând seama de raportul de for ţe din zon ă, ca şi de pozi ţiile şi interesele legitime ale tuturor p ărţilor în conflict, apreciem c ă instaurarea unei p ăci trainice şi juste în Orientul Mijlociu este posibil ă numai printr-o solu ţie negociabil ă. În acest scop, doresc s ă reafirm convingerea mea c ă este necesar mai mult ca oricând s ă fie convocat ă o Conferin ţă interna ţional ă de pace în Orientul Mijlociu, în cadrul Organiza ţiei Na ţiunilor Unite, cu participarea tuturor p ărţilor interesate, inclusiv a Organiza ţiei pentru Eliberarea Palestinei – ca organiza ţie care reprezint ă poporul palestinian –, a Uniunii Sovietice, a Statelor Unite ale Americii şi a celorlal ţi membrii permanen ţi ai Consiliului de Securitate, precum şi a altor ţă ri care pot aduce o contribu ţie pozitiv ă la eforturile pentru o reglementare global ă a situa ţiei din aceast ă parte a lumii” 2. Primul acord important de pace a fost semnat în 1979, la Camp David, între Egiptul condus de Sadat şi Israel şi, drept urmare, armata israelian ă s-a retras din Sinai în anul 1982. Dar situa ţia din Orientul Mijlociu nu s-a stabilizat; jocurile politice şi geostrategice din regiune au înregistrat sui şuri şi coborâ şuri, alian ţele de moment s-au destr ămat în func ţie de marile interese geopolitice 3. În concluzie, şi în prezent – cu toate eforturile depuse de statele interesate – situa ţia din Orientul Mijlociu este instabil ă şi conflictual ă. Pentru ob ţinerea p ăcii între arabi şi israelieni este necesar – sus ţinea Zbigniew Brezinski, consilier pe probleme de securitate na ţional ă al pre şedintelui american Jimmy Carter, între 1977 şi 1981 – s ă se aplice Angajamentul Americii pentru un proces de pace , bazat pe patru puncte: 1 – recunoa şterea

1 Rodica Georgescu, Mioara Georgescu, Dosarul problemei palestiniene , Bucure şti, Editura Politic ă, 1977, p. 83. 2 S.A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R., dosar 81/1967-1989, f. 127. 3 Stan Petrescu, Călătorii geopolitice. Lumea v ăzut ă de la Bucure şti , Bucure şti, Editura Militar ă, 2010, p. 247-251. 146 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 dreptului refugia ţilor palestinieni de a se întoarce pe teritoriul propriu-zis al Israelului; 2 – stabilirea Ierusalimului de Vest drept capital ă a Israelului şi Ierusalimului de Est drept capital ă a Palestinei, urmând ca Ora şul Vechi s ă fie împ ărţit între cele dou ă, pe baza unor acorduri interna ţionale; 3 – trasarea grani ţelor între cele dou ă state de-a lungul vechilor frontiere din 1967, ajustate pe baza unor schimburi reciproce; 4 – un stat palestinian demilitarizat, cu for ţe NATO americane pe malul vestic al râului Iordan 1. Conflictul israeliano-palestinian a continuat s ă fie în aten ţia marilor puteri şi la sfâr şitul mileniului II. În aceast ă perioad ă, Orientul Mijlociu a intrat într-o nou ă etap ă nesigur ă şi periculoas ă din istoria sa; componentele de baz ă ale acestei instabilit ăţ i fiind: inegalitatea, tirania, petrolul, apa, rasele, religiile conflictuale, grani ţele nesigure şi interven ţiile din exterior 2.

- Anexa I -

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE Direc ţia V-a Rela ţii 05/06945 SECRET NOT Ă Referitor: ac ţiuni ale R.S. România în leg ătur ă cu situa ţia din Orientul Apropiat

- La 10 iunie 1967 a fost dat ă publicit ăţ ii „Declara ţia C.C. al P.C.R. şi a guvernului R.S. România cu privire la situa ţia din Orientul Apropiat”. - La 12 şi 13 iunie 1967, şefii misiunilor diplomatice ai Israelului şi respectiv RAU şi Tunisiei au fost convoca ţi la MAE exprimându-se pozi ţia R.S. România fa ţă de evenimentele din zon ă. - R.S. România a fost de acord cu convocarea sesiunii extraordinare a Adun ării Generale a ONU din iunie 1967. - În calitate de pre şedinte al celei de-a 22-a sesiuni a Adun ării Generale a ONU, ministrul afacerilor externe al României, Corneliu M ănescu, a contribuit la ini ţierea rezolu ţiei Consiliului de Securitate din 22 noiembrie 1967. - În luna noiembrie 1967, tov. Gheorghe R ădulescu, vicepre şedinte al Consiliului de Mini ştri, a f ăcut o vizit ă la Cairo. - R.S. România a acordat, în 1967, ţă rilor arabe implicate direct în conflict urm ătoarele ajutoare: R.A.U. – 65.000 tone cereale (cu rambursarea în m ărfuri egiptene), iar prin intermediul Crucii Ro şii medicamente, instrumente medicale şi alimente (375.000 lei).

1 Aaron David Miller, Falsa religie a p ăcii din Orientul Mijlociu , în revista „Foreign Policy – România”, mai/iunie 2010, p. 66. 2 Stewart Ross, Orientul Mijlociu în fl ăcări , Bucure şti, Editura Niculescu, 2011, p. 190. 147 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

SIRIA – alimente, medicamente şi alte bunuri destinate spitalelor (930.000 lei), iar prin intermediul Crucii Ro şii medicamente, instrumente medicale şi alimente (200.000 lei). IORDANIA – prin intermediul Crucii Ro şii – alimente, p ături, medicamente (300.000 lei). - În decembrie 1969, R.S. România a acordat un ajutor în p ături, îmbr ăcăminte, înc ălţă minte (120.000 lei) Semilunii Ro şii Palestiniene prin Semiluna Ro şie iordanian ă. - În septembrie 1970, Crucea Ro şie român ă a acordat, prin intermediul Crucii Roşii Interna ţionale, un ajutor în medicamente şi materiale sanitare (50.000) victimelor de pe urma conflictului din Iordania. - În iunie 1968, George Macovescu, prim-adjunct al ministrului afacerilor externe a f ăcut o vizit ă la Cairo şi la Tel Aviv. - În noiembrie 1968, între pre şedintele Consiliului de Mini ştri al R.S. România şi primul ministru israelian a avut loc un schimb de mesaje. - În luna decembrie 1968, Ghideon Rafael, director general în MAE israelian, a făcut o vizit ă în România. - În decembrie 1968, august 1969 şi aprilie 1970, presa român ă a luat pozi ţie fa ţă de atacurile Israelului asupra aeroportului Beirut, în leg ătur ă cu incendierea moscheii Al-Aksa din Ierusalim şi respectiv bombardarea unei şcoli pe teritoriul R.A.U. - În luna mai 1969, George Macovescu s-a întâlnit, la Roma, cu Ghideon Rafael. - În iunie 1969, la Consf ătuirea interna ţional ă a partidelor comuniste şi muncitore şti de la Moscova a fost adoptat ă o declara ţie în problema Orientului Apropiat. În presa român ă a fost publicat textul declara ţiei împreun ă cu precizarea delega ţiei P.C.R. în leg ătur ă cu pozi ţia României. - La 11 septembrie 1969, ambasadorul Israelului la Bucure şti a fost convocat la MAE prezentându-i-se îngrijorarea şi dezaprobarea guvernului român fa ţă de atacul israelian asupra teritoriului RAU din 9 septembrie. - În luna decembrie 1969, România a votat în favoarea a dou ă rezolu ţii adoptate la ONU în leg ătur ă cu popula ţia şi refugia ţii palestinieni. - La 17 februarie 1970, ambasadorul Israelului la Bucure şti a fost convocat la MAE şi i s-a adus la cuno ştin ţă pozi ţia guvernului român în leg ătur ă cu atacul israelian asupra uzinei de la Ab-Zabal (R.A.U.) din 12 februarie. - La 5 aprilie 1970, pre şedintele Consiliului de Stat al R.S. România a adresat pre şedintelui RAU un mesaj în care se prezint ă pozi ţia României fa ţă de situa ţia din Orientul Apropiat şi fa ţă de rela ţiile cu RAU şi alte ţă ri arabe. - La 13 mai 1970, ambasadorul Israelului la Bucure şti a fost convocat la MAE şi i s-au adus la cuno ştin ţă „Declara ţia MAE al R.S. România cu privire la atacul for ţelor armate israeliene împotriva Libanului (12 mai)”, document ce s-a publicat în pres ă la 14 mai a.c. - În lunile martie şi mai 1970, ministrul comer ţului exterior român a f ăcut vizite la Cairo, cu care prilej a fost primit de pre şedintele R.A.U.

148 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

- În septembrie 1970 a fost dat ă publicit ăţ ii „Declara ţia Agen ţiei Române de pres ă „Agerpres” în leg ătur ă cu evenimentele din Iordania”. - În luna septembrie 1970 ministrul comer ţului exterior român a f ăcut o vizit ă la Alger, fiind primit de pre şedintele Algeriei. Componentele principale ale pozi ţiei R.S. România fa ţă de situa ţia din Orientul Apropiat: - încetarea opera ţiunilor militare în Orientul Apropiat; - retragerea trupelor israeliene de pe teritoriile arabe ocupate; - asigurarea dreptului la existen ţă al tuturor statelor din zon ă şi respectarea integrit ăţ ii lor teritoriale; - solu ţionarea politic ă a conflictului arabo-israelian, în spiritul rezoluţiei Consiliului de Securitate din 22 noiembrie 1967; - rezolvarea problemei popula ţiei palestiniene, conform intereselor ei legitime, inclusiv constituirea într-un stat na ţional independent, dac ă aceasta o dore şte. În leg ătur ă cu situa ţia din Iordania, pozi ţia R.S. România con ţine urm ătoarele elemente: - încetarea luptelor; - evitarea oric ărei interven ţii armate din afar ă.

9 octombrie 1970 DIRECTOR ss. indescifrabil

A.M.A.E., fond Israel/1970, problema 224, vol. III, f. 26-29.

- Anexa II -

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE Direc ţia V-a Rela ţii 05/05124 SECRET

NOT Ă Referitor: evolu ţia din ultimul timp a situa ţiei din Orientul Apropiat şi eforturile de reglementare a acesteia pe cale pa şnic ă

În prima parte a anului 1970, situa ţia din Orientul Apropiat a fost caracterizat ă de intensificarea cursei înarm ărilor şi a ciocnirilor militare, în special între Israel şi RAU, la linia Canalului de Suez. În încercarea de a p ăstra ini ţiativa pe plan militar Israelul a realizat câteva ac ţiuni de bombardament în adâncimea teritoriului egiptean, în cursul c ărora au fost atinse şi unele obiective civile, din care cel mai important a fost uzina metalurgic ă la Abou Zabal. Totodat ă, sub pretextul distrugerii bazelor de ac ţiune ale organiza ţiilor palestiniene din sudul Libanului for ţele militare israeliene au p ătruns în mai multe rânduri pe teritoriul libanez. Cea mai important ă ac ţiune de acest fel a 149 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 avut loc în luna mai a.c. (în leg ătur ă cu acest atac a fost dat ă publicit ăţ ii o declara ţie a MAE al R.S. România). Paralel cu aceasta, a continuat procesul de unificare al organiza ţiilor palestiniene, a crescut importan ţa lor politic ă şi militar ă în ansamblul situa ţiei din Orientul Apropiat. F ăcând abstrac ţie de unele deosebiri de vederi între unii lideri ai mi şcării palestiniene se constat ă unitate de ac ţiune, când este vorba de interesele majore ale populaţiei palestiniene. Ciocnirile ce au avut loc între forma ţiunile militare palestiniene şi trupele libaneze şi iordaniene în câteva rânduri, în acest an, demonstreaz ă c ă mi şcarea palestinian ă a devenit o for ţă de care trebuie s ă se ţin ă seama atunci când se analizeaz ă situa ţia din Orientul Apropiat. Afirmarea mi şcării palestiniene este marcat ă şi de preocuparea conduc ătorilor acesteia de a stabili contacte pe plan extern. Pe aceast ă linie se înscriu vizitele din acest an ale liderului Organiza ţiei de Eliberare a Palestinei (OEP), Yasser Arafat, în URSS, R.P. Chinez ă, R.D. Vietnam, a unor delega ţii palestiniene în R.P. Albania şi alte ţă ri. Deteriorarea continu ă a situa ţiei la „liniile de încetare a focului: a f ăcut s ă creasc ă pericolul izbucnirii unei confruntări de amploare, greu de controlat, care ar putea s ă determine o angajare direct ă din partea SUA şi URSS. Din atitudinea adoptat ă, pân ă în prezent, se degaj ă p ărerea ca nici SUA şi nici URSS nu sunt dispuse la o astfel de angajare în Orientul Apropiat şi că prefer ă s ă ac ţioneze pe lâng ă p ărţile în conflict pentru adoptarea unei solu ţii de compromis care să asigure o reducere a încord ării în zon ă, cel pu ţin o perioad ă de timp. În aceste condi ţii, în iunie a.c., SUA, cu acordul URSS, Fran ţei şi Angliei, au prezentat p ărţilor direct interesate în conflict (RAU, Iordania şi Israel) o ini ţiativ ă de reglementare politic ă a crizei din Orientul Apropiat, a şa-numitul plan Rogers. Planul Rogers cuprinde în esen ţă dou ă puncte: încetarea efectiv ă a focului pe timp de trei luni şi reluarea misiunii Jarring. Ini ţiativa american ă a fost acceptat ă de RAU, Iordania şi Israel. A fost acceptat ă, de asemenea, de Sudan. Personalit ăţ i oficiale din Siria, Irak şi Algeria au f ăcut declara ţii publice prin care au respins propunerile americane. Pozi ţia cea mai categoric ă împotriva planului SUA a fost adoptat ă de c ătre mi şcarea palestinian ă. Din informa ţiile misiunilor noastre diplomatice rezult ă c ă acceptarea planului Rogers de c ătre RAU şi Israel a fost f ăcut ă la insisten ţele conduc ătorilor sovietici, respectiv americani. Planul Rogers este, se pare, formula reciproc acceptabil ă atât americanilor cât şi sovieticilor de punere în practic ă a prevederilor rezolu ţiei Consiliului de Securitate din 22 noiembrie 1967, în condi ţii pe care fiecare din cele dou ă mari puteri le consider ă de natur ă a-i permite s ă-şi exercite în continuare influen ţa în aceast ă parte a lumii. Îndeplinirea prevederilor planului Rogers ar putea duce la o reglementare par ţial ă a crizei din Orientul Apropiat, deoarece problema palestinian ă nu are şanse de a fi rezolvat ă într-un mod care s ă cuprind ă punctele de vedere ale p ărţilor interesate. Dup ă cum este cunoscut, Israelul a respins rezolu ţiile ONU cu privire la repatriere. Pe de alt ă parte, mi şcarea palestinian ă, care îşi propune acorduri ce dep ăş esc simpla repatriere, se afirm ă tot mai mult ca factor politic şi militar în Orientul Apropiat. Tocmai acest factor este ignorat de propunerile americane, pe considerentul c ă problema care trebuie rezolvat ă în leg ătur ă cu palestinienii este cuprins ă în rezolu ţia 150 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Consiliului de Securitate din noiembrie 1967. Aceasta a determinat reac ţia negativ ă a organiza ţiilor palestiniene în ansamblul lor şi a unor ţă ri arabe cum sunt Algeria, Siria şi Irak şi deteriorarea rela ţiilor dintre organiza ţiile palestiniene şi autorit ăţ ile din RAU şi în special Iordania. În conformitate cu planul Rogers, în noaptea de 7/8 august 1970 a intrat în vigoare încetarea total ă a focului între Israel şi RAU. Totodat ă, ambasadorul G. Jarring şi-a reluat misiunea de mediere între p ărţile aflate în conflict în Orientul Apropiat, cu scopul g ăsirii unei solu ţii de reglementare pa şnic ă a situa ţiei. RAU şi Iordania şi-au desemnat reprezentan ţii la discu ţiile cu G. Jarring. Discu ţiile au avut loc la New York. Pân ă în prezent, Israelul nu a numit un reprezentant pentru convorbirile prin intermediul lui G. Jarring sub pretext c ă, dup ă încetarea focului, RAU ar fi violat statu- quo-ul, amplasând rachete de tip SAM-3 în imediata apropiere a Canalului de Suez. Într-o declara ţie oficial ă guvernul Israelului a precizat c ă nu-şi va desemna reprezentantul la convorbirile conduse de G. Jarring pân ă nu se va restabili situa ţia existent ă la intrarea în vigoare a încet ării focului. Discu ţiile de la New York se anun ţă a fi foarte dificile şi anevoioase, date fiind pozi ţiile diametral opuse pe care se situeaz ă Israelul şi RAU şi în special faptului c ă Israelul nu este dispus s ă se retrag ă de pe toate teritoriile ocupate în iunie 1967, insistând asupra a şa-numitelor frontiere de securitate (r ămânerea pe platoul Golan, controlul asupra strâmtorii Sharm El Sheik, p ăstrarea Ierusalimului întregit etc.). 7 noiembrie 1970

A.M.A.E., fond Israel/1970, problema 224, vol. II, f. 17-21.

- Anexa III -

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE Direc ţia V-a Rela ţii Nr. 05/06131 NOT Ă Referitor: ac ţiuni ale delega ţiei R.S. România la sesiunea a 25-a a Adun ării Generale a ONU în leg ătur ă cu situa ţia din Orientul Apropiat

Având în vedere faptul c ă în prezent, la New York, se afl ă în curs de desf ăş urare consult ări între ambasadorul G. Jarring 1 şi reprezentan ţii p ărţilor angajate direct în conflictul din Orientul Apropiat, consider ăm potrivit ca în contactele cu şefii delega ţiilor ţă rilor arabe, Israelului şi altor ţă ri, şeful delega ţiei ţă rii noastre la sesiunea a 25-a a Adun ării Generale a ONU s ă reitereze pozi ţia principal ă a guvernului român fa ţă de situa ţia dina ceast ă zon ă, subliniindu-se necesitatea g ăsirii de solu ţii pa şnice tuturor problemelor care se afl ă la originea conflictului (a se vedea anexa). Totodat ă, s ă

1 Gunnar Jarring, desemnat reprezentant special al Secretarului General al O.N.U. în Orientul Mijlociu (1967-1974). 151 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 se urm ăreasc ă precizarea pozi ţiei p ărţilor aflate în conflict, a altor ţă ri, în special a marilor puteri, fa ţă de diferitele aspecte ale situa ţiei din Orientul Apropiat. 6 septembrie 1970

Pozi ţia R.S. România fa ţă de situa ţia din Orientul Apropiat În cele ce urmeaz ă prezent ăm un extras din interviul acordat de pre şedintele Consiliului de Stat al R.S. România, Nicolae Ceau şescu, ziarului francez „Le Monde” la 12 iunie 1970, din care rezult ă pozi ţia ţă rii noastre fa ţă de situa ţia din Orientul Apropiat şi c ăile de solu ţionare a acestuia: ... Poporul român este profund îngrijorat de agravarea conflictelor din Indochina şi Orientul Apropiat, care provoac ă mari pierderi de vie ţi omene şti şi uria şe pagube materiale, împiedic ă dezvoltarea normal ă a popoarelor respective pe calea progresului. Aceast ă îngrijorare este determinat ă şi de faptul c ă în lumea de azi existen ţa unui conflict între state, în orice parte a planetei s-ar produce, afecteaz ă, într- un fel sau altul, toate popoarele, creeaz ă pericolul extinderii sale, şi angren ării altor şi altor state, putând degenera într-un r ăzboi de mare amploare cu consecin ţe incalculabile pentru întreaga omenire. ... Consider ăm, de asemenea, c ă prelungirea conflictului şi intensificarea ac ţiunilor militare din Orientul Apropiat reprezint ă un grav pericol la adresa p ăcii. România se pronun ţă pentru solu ţionarea acestui conflict pe baze politice, pa şnice, prin aplicarea rezolu ţiei Consiliului de Securitate din noiembrie 1967. Consider ăm c ă este imperios necesar ă retragerea trupelor israeliene de pe teritoriile arabe ocupate, respectarea dreptului la existen ţă şi dezvoltarea independent ă a fiec ărui stat din zon ă. De asemenea, consider ăm necesare, pentru asigurarea unei p ăci trainice, rezolvarea problemei refugia ţilor palestinieni în conformitate cu interesele nor na ţionale, satisfacerea cerin ţelor legitime ale popula ţiei palestiniene, inclusiv constituirea acesteia – dac ă o cere – într-un stat na ţional independent. Sper ăm c ă pân ă la urm ă ra ţiunea va învinge, c ă se va ajunge la restabilirea p ăcii în aceast ă zon ă a lumii.

A.M.A.E., fond Israel/1970, problema 224, vol. II, f. 22-25.

152 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

PRIM ĂVARA DE LA PRAGA: ATITUDINEA ROMÂNIEI ŞI SPRIJINUL ACORDAT DE C ĂTRE CHINA

∗ Alin Sorin Mitric ă∗∗

THE “PRAGUE SPRING”: THE ATTITUDE OF ROMANIA AND THE HELP GRANTED FROM CHINA Abstract

The article reveals the main aspects of the political relations between Socialist Republic of Romania and People's Republic of China during the delicate moment of 1968 – the invasion of Czechoslovakia by the united forces of the Warsaw Pact, excepting Romania. The attitude of the new leader from Bucharest, Nicolae Ceausescu was the maximum point of a new policy initiated by his predecessor Gheorghe Gheorghiu Dej in 1964 when Romania joined People's Republic of China in its attitude to disagree the Soviet way in building the socialism. The attitude of Romania opened a large door to the international cooperation with the great powers as U.S.A., People's Republic of China, undermining the status of Soviet Union as the absolute leader of the communist bloc. The friendly relations with People's Republic of China, U.S.A., and R.S.F. Yugoslavia had a major contribution in avoiding a possible military intervention in Romania of the Soviet Union and its allies during the “Prague Spring”.

Cuvinte cheie : Prim ăvara de la Praga , China , cooperare , lag ărul socialist , interven ţie militar ă Key words : The “Prague Spring” , China , cooperation , the socialist camp , military intervention

În anul 1964, factorii politici de decizie de la Bucure şti au considerat c ă venise momentul s ă des ăvâr şeasc ă ce începuse dup ă 1958, respectiv emanciparea de sub controlul sovietic. Prilejul a fost oferit de ruptura intervenit ă între Republica Popular ă Chinez ă şi U.R.S.S., privitoare la viziunea asupra socialismului. Interpretat ă drept o veritabil ă „declara ţie de independen ţă ”, ralierea României la pozi ţia Chinei a deschis noi posibilit ăţ i pentru imaginea pe plan extern a României socialiste. Moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej şi preluarea conducerii de c ătre Nicolae Ceau şescu în 1965 nu vor produce nicio abatere de la linia inaugurat ă în 1964. O schimbare s-a produs

∗ Drd., Facultatea de Drept şi Ştiin ţe Administrative, Departamentul de Istorie şi Rela ţii Interna ţionale, Universitatea din Craiova, str. A.I. Cuza, nr. 13, cod po ştal 200585, Dolj, tel. 0251/419900, e-mail: [email protected] 153 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

şi în Uniunea Sovietic ă, Nikita Hrusciov, autorul „destaliniz ării controlate” de la mijlocul deceniului şase al secolului XX şi al reprim ării revolu ţiei ungare din 1956 fiind schimbat şi înlocuit de Leonid Brejnev, un lider cu vederi conservatoare, care nu era dispus s ă mai accepte vreo fisur ă în „monolitul socialist”, fiind gata s ă foloseasc ă acel credincios câine de paz ă care era for ţa militar ă a „Tratatului de la Var şovia”. Este cunoscut faptul c ă „fronda” României complica situa ţia din lag ărul socialist de vreme ce aici se g ăsea R.F.S. Iugoslavia, al c ărei lider, Iosip Broz Tito reu şise cu succes s ă-l înfrunte pe Stalin şi care nu avea de gând s ă depun ă armele în fa ţa lui Hrusciov şi cu atât mai mult în fa ţa lui Brejnev. Astfel, în planul politicii interna ţionale, perioada 1965-1968 a adus modific ări substan ţiale, care vor genera efecte pe termen lung, generate de schimbarea liderilor şi regândirea doctrinei. Dac ă Leonid Brejnev se va dovedi mai conservator şi mai precaut decât Nikita Hru şciov, Nicolae Ceau şescu se va lansa într-o sus ţinut ă campanie diplomatic ă, dinamizând via ţa politic ă a lag ărului socialist. Acesta este contextul în care România şi China, datorit ă orient ării lor politice şi doctrinare vor continua s ă aib ă un mare adversar comun, U.R.S.S.-ul, în timp ce Occidentul şi Statele Unite vor ini ţia şi mai accentuat procesul de destindere a rela ţiilor interna ţionale. Pre şedintele american Lyndon Johnson va deveni din ce în ce mai contestat la nivelul societăţ ii americane, iar R ăzboiul din Vietnam se va dovedi un e şec de propor ţii. Republica Popular ă Chinez ă va suporta cu greu constrângerile Revolu ţiei Culturale, iar liderul chinez Mao Tze Dun se va retrage pentru o perioad ă din via ţa public ă a partidului şi a statului. Pe lâng ă aceste aspecte, în ţelegerile americano-sovietice, dezv ăluite şi blamate de Partidul Comunist Chinez, vor echilibra, într-o oarecare m ăsur ă, natura conflictual ă a Războiului Rece şi vor determina asumarea unor etape importante pe calea îmbun ătăţ irii conceptului de coexisten ţă pa şnic ă. Interna ţionalismul lui Ceau şescu va deranja Moscova, dar va fi foarte apreciat de c ătre Beijing şi Occident, care au v ăzut în liderul de la Bucure şti mijlocul prin care î şi vor putea normaliza rela ţiile diplomatice. Comunismul na ţional românesc va deveni doctrina Bucure ştiului, iar P.C.R. se va apropia de P.C.C. într-o m ăsur ă mult mai mare decât în trecut. Din p ăcate îns ă, în politica intern ă Ceau şescu nu va fi la fel de constructiv ca în rela ţiile externe. Regimul comunist din România va cunoa şte o depreciere constant ă, care în cele din urm ă îi va aduce falimentul. Apogeul politicii ceau şiste îl va reprezenta anul 1968, atunci când dictatorul român se va opune interven ţiei în Cehoslovacia a trupelor Tratatului de la Var şovia şi va deveni, pentru o clip ă, actorul num ărul unu al rela ţiilor interna ţionale. Contextul interna ţional era zdruncinat de un curent reformator, care î şi făcuse sim ţit ă prezen ţa în Europa, America Latin ă, Asia şi chiar în Statele 154 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Unite. „America era în plin ă ascensiune a „societ ăţ ii de consum” (dup ă expresia sociologilor), Europa Occidental ă se afla în miezul celor „treizeci de ani glorio şi” (cum îi numesc istoricii), iar Asia expunea (în viziunea economi ştilor) „miracolul japonez” 1. În schimb, lag ărul socialist p ărea împietrit în acelea şi valori şi aspira ţii pe care le transmisese Stalin. Cu toate eforturile depuse, Uniunea Sovietic ă nu se putea acomoda în niciun caz cu democra ţia, iar renun ţarea la interven ţionism în problemele interne al altor state era doar o no ţiune pur teoretic ă, pe care Brejnev şi al ţi lideri de la Kremlin o mai enun ţau din când în când la lucr ările unei Consf ătuiri „fr ăţ eşti” sau în cadrul unui Congres. Mi şcările şi curentele contestatare ale anilor ’60, provenind din statele dezvoltate ale Occidentului, vor p ătrunde şi în interiorul blocului estic. „A şa cum la Paris, în prim ăvara lui ’68, studen ţii p ăreau pu ţin îndrept ăţ iţi la nemul ţumire, praghezii erau mai apropia ţi de paradisul terestru promis decât to ţi ceilal ţi cet ăţ eni ai Estului ro şu” 2. Disolu ţia totalitarismului stalinist, rigid şi constrâng ător, d ăduse posibilitatea apari ţiei unei societ ăţ i civile incipiente, care în Cehoslovacia c ăpătase o anumit ă semnifica ţie social ă. Încercând s ă implementeze un „socialism cu fa ţă uman ă”, Alexander Dub čec, prim – secretar al Partidului Comunist Slovac, va reu şi s ă se impun ă în fa ţă lui Novotny, pre şedintele statului şi prim-secretarul Partidului Comunist Cehoslovac, fiind acceptat ini ţial şi de sovietici (ianuarie 1968). Reformele lui Dub čec nu vor fi interpretate înc ă de la început ca fiind de natur ă s ă destabilizeze comunismul cehoslovac şi aproape c ă nu vor fi luate în seam ă de Kremlin. „Dar dou ă acceler ări vor gr ăbi opozi ţia conservatorilor şi reac ţia Moscovei: publicarea, la 6 aprilie, a unui program de ac ţiune a partidului, intitulat Calea cehoslovac ă a socialismului … Dar mai ales eliminarea din Comitetul Central a lui Novotny şi a şase dintre partizanii s ăi şi adoptarea, la 27 iunie de c ătre Parlament, a abolirii complete a cenzurii vor provoca, în noaptea de 20 spre 21 august 1968, interven ţia trupelor Pactului de la Var şovia” 3. În România, Ceau şescu era şi el adeptul comunismului na ţional şi, mai mult, era cunoscut ă pozi ţia sa contestatar ă fa ţă de amestecul în treburile proprii ale altor ţă ri. În ceea ce prive şte rela ţia României cu celelalte state socialiste, în cadrul Tratatului de la Var şovia, liderul de la Bucure şti milita pentru independen ţa militar ă na ţional ă şi pentru restrângerea atributelor acestui organism specializat, care reprezenta în esen ţă doar interesele geostrategice şi politice ale U.R.S.S.-ului. Dezbaterile şi disputele pe aceast ă tem ă erau mai

1 Lavinia Betea (coord.), Cristina Diac, Florin-Răzvan Mihai, Ilarion Ţiu, 21 august 1968 – Apoteoza lui Ceau şescu , Ia şi, Editura Polirom, 2009, p. 9. 2 Ibidem , p. 34. 3 F.-G. Dreyfus, A. Jourcin, P. Thibault, P. Milza, Larousse. Istoria Universal ă. Evolu ţia lumii contemporane , vol. 3, Bucure şti, Editura Univers Enciclopedic, 2006, p. 606. 155 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 vechi, fiind consemnate înc ă din timpul lui Dej, îns ă dup ă 1965, Ceau şescu se va pronun ţa mult mai tran şant pentru schimbarea statutului Tratatului de la Var şovia. Supralicitând, el va cere la un moment dat chiar dizolvarea simultan ă a acestei organiza ţii şi a N.A.T.O., mergând pe ideea creării unei comunit ăţ i de securitate mondial ă, care s ă cuprind ă toate statele, indiferent de natura regimului politic şi de ideologii. În data de 23 martie 1968, Ion Obradovici, Ambasadorul R.S.R. la Praga, transmitea o telegram ă în aten ţia Ministerului Afacerilor Externe al României, precizând unele aspecte ale situa ţiei din Cehoslovacia. Obradovici aprecia c ă „for ţele progresiste din cadrul C.C., sprijinite de mijloacele de informare de mas ă (pres ă, radio şi televiziune), începând cu conferin ţele raionale de partid, au trecut la mobilizarea directă a maselor împotriva pozi ţiei elementelor conservatoare” 1. Ceea ce se petrecea în Cehoslovacia nu beneficia de aprecierea majorit ăţ ii statelor lag ărului socialist, iar în acest sens, pe lâng ă Uniunea Sovietic ă, se vor mai manifesta şi ţă ri precum R.F.G. sau Polonia. „Prim ăvara de la Praga” a avut mul ţi contestatari în rândul partidelor comuniste şi muncitore şti, pentru c ă acest fenomen se putea transmite c ătre alte societ ăţ i, iar comuni ştii afla ţi la putere în Europa de Est nu aveau nevoie de instabilitate politic ă. La 8 mai 1968 va fi convocat ă la Moscova o Consf ătuire a primilor- secretari ai partidelor comuniste membre ale Tratatului de la Var şovia. Vor participa liderii comuni şti din U.R.S.S., R.P. Bulgaria, R.P. Ungar ă, R.P. Polon ă şi R.D. German ă. România va refuza s ă participe, deoarece cuno ştea subiectul întrevederii şi nu era de acord cu el. „În leg ătura cu întâlnirea de la Moscova…, aprecierea unanim ă a diploma ţilor occidentali (din cauza sărb ătorii, diplomaţii ţă rilor socialiste nu au putut fi contacta ţi) este c ă aceast ă întâlnire a fost convocat ă pentru dezbaterea situa ţiei din Cehoslovacia” 2, se ar ăta într-o telegram ă trimis ă la 10 mai 1968 de c ătre Teodor Marinescu, Ambasadorul R.S.R. la Moscova. În acelaşi timp, Gheorghe Diaconescu, reprezentantul României la O.N.U., confirma zvonul care începuse s ă circule la nivelul tuturor cercurilor politice conduc ătoare şi atr ăgea aten ţia asupra faptului că „în conducerea şi în Departamentul politic al Secretariatului O.N.U. nu se exclude posibilitatea interven ţiei militare a U.R.S.S. în Cehoslovacia” 3. Partidele comuniste ale statelor Tratatului de la Var şovia, care participaser ă la Consf ătuirea din 8 mai, vor transmite scrisori de dezaprobare fa ţă de reformele lui Dub čec şi vor aduce repro şuri conducerii P.C. Cehoslovac pentru faptul c ă au tolerat apari ţia articolului „2.000 de cuvinte”. U.R.S.S.-ul şi sateli ţii loiali Moscovei erau preocupa ţi de activitatea organelor de pres ă cehoslovace,

1 Dumitru Preda (coord.), 1968. Prim ăvara de la Praga. Documente diplomatice ianuarie 1968 – aprilie 1969 , Bucure şti, Editura MondoMedia, 2009, p. 21. 2 Ibidem , p. 60. 3 Ibidem , p. 61. 156 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 deoarece acestea sprijineau în mod transparent activitatea reformist ă. „Aceast ă interven ţie a partidelor, cumulat ă cu faptul c ă trupele sovietice care au participat la manevre nu se retrag (ci din contr ă, unele mici unit ăţ i continu ă s ă intre din R.D. German ă în Cehoslovacia), a complicat enorm situa ţia din Cehoslovacia, care pân ă acum zece zile evoluase pozitiv, creând o adev ărat ă situa ţie poten ţial ă de criz ă”1. În R.D. German ă şi în Bulgaria, presa înfiera curentul generat de Dub čec şi condamna zilnic orice ini ţiativ ă cehoslovac ă, stimulând în acest fel o poten ţial ă interven ţie militar ă. Uniunea Sovietic ă se preg ătea pentru a da o lovitur ă decisiv ă reformatorilor, în timp ce opinia public ă interna ţional ă asista consternat ă la înc ălc ările repetate ale normelor de drept interna ţional. Ceau şescu sim ţea c ă trebuie s ă se implice mai mult, iar faptul c ă „Prim ăvara de la Praga” devenise un subiect mondial îl încuraja suplimentar. El va opta, într-o prim ă faz ă, pentru o mi şcare surprinz ătoare. La 15 august 1968, o delega ţie de partid şi de stat a României, condus ă de el însu şi, va pleca c ătre Praga, cu toate c ă autorit ăţ ile de la Bucure şti erau la curent cu ceea ce se întâmpla în Cehoslovacia. Într-un moment de o asemenea tensiune, statele român şi cehoslovac vor semna un nou Tratat de prietenie, colaborare şi asisten ţă mutual ă, sfidând practic Uniunea Sovietic ă şi Tratatul de la Var şovia. În cuvântarea pe care a sus ţinut-o cu acest prilej, Ludvik Svoboda, pre şedintele R.S. Cehoslovac ă, va mul ţumii României şi va afirma c ă „suntem bucuro şi c ă aţi venit la noi în perioada actual ă, când întreaga noastr ă ţar ă clocote şte de o mi şcare activ ă şi optimist ă”2. Totodat ă, el va preciza c ă Cehoslovacia şi-a asumat un asemenea proiect reformator în scopul dezvolt ării sociale, economice şi politice, f ără a înc ălca principiile interna ţionalismului socialist. Mesajul lui Svoboda c ătre liderul de la Bucure şti a fost unul emo ţionant: „A ş vrea s ă v ă asigur, stimate tovar ăş e Ceau şescu, c ă pre ţuim în mod sincer încrederea şi simpatia manifestate în ultima perioad ă fa ţă de noi de c ătre P.C.R., guvernul R.S. România şi de c ătre întregul popor” 3. Ceau şescu va fi primit de praghezi ca un mare lider mondial, iar mitingurile de prietenie vor fi sincere şi diferite fa ţă de ceea ce se organiza de obicei în lag ărul socialist. Dub čec a ţinut în mod special s ă precizeze c ă „dorim ca prietenii no ştri s ă fie convin şi c ă în fiecare clip ă ne vom ţine cuvântul dat” 4 şi „se spune despre prietenie c ă este o problem ă de inim ă”5.

1 Ibidem , p. 135. 2 Vizita delega ţiei române de partid şi de stat în Republica Socialist ă Cehoslovac ă. Cuvîntarea tovar ăş ului Ludvik Svoboda , în „România liber ă”, nr. 7409, 16 august 1968, p. 1. 3 Ibidem . 4 Solemnitatea semn ării Tratatului de prietenie, colaborare şi asisten ţă mutual ă între Republica Socialist ă România şi Republica Socialist ă Cehoslovac ă, în „România liber ă”, nr. 7410, 17 august 1968, p. 1 . 5 Ibidem . 157 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

În cursul nop ţii de 21 august 1968, trupele Tratatului de la Var şovia vor trece grani ţa cehoslovac ă, c ălcând în picioare toate normele care reglementau rela ţiile între statele socialiste. Justificarea celor cinci state agresoare va considera interven ţia militar ă ca pe un imperativ „pentru salvgardarea socialismului, înl ăturarea contrarevolu ţiei, deoarece în fruntea statului cehoslovac este un om iresponsabil” 1. Tancurile sovietice au încercuit toate sediile ce apar ţineau guvernului cehoslovac, radioul şi televiziunea, manifestan ţii care protestau public, intersecţiile şi podurile. Praga se afla sub ocupa ţie, iar popula ţia sub teroare. Liderii comuni şti ai Cehoslovaciei vor îndemna la calm, vor încerca s ă se regrupeze, dar situa ţia le sc ăpase de sub control definitiv. În martie 1969, Dub čec va fi silit s ă demisioneze, iar succesorul s ău, Gustáv Husák, va declan şa o epurare la nivelul partidului, astfel că „dintr-un efectiv de circa 1.700.000 de membri – câ ţi avusese P.C. Cehoslovac în august 1968 – sunt epura ţi, în doi ani, aproape 600.000” 2. Dup ă anihilarea „Prim ăverii de la Praga”, ochii sovieticilor au fost aţinti ţi c ătre Bucure şti, c ătre Ceau şescu. A început s ă se vorbeasc ă din ce în ce mai mult despre o posibil ă interven ţie militar ă sovietic ă şi în România. Refuzul R.S.R. de a participa la invazie, precum şi pozi ţia independent ă a lui Nicolae Ceau şescu, care sprijinise prin eforturile lui mi şcarea praghez ă şi regimul Dub čec-Svoboda, captaser ă simpatia americanilor şi a Occidentului, dar şi aversiunea f ără precedent a Moscovei. „La aflarea ve ştii c ă U.R.S.S. şi sateli ţii ei au invadat Cehoslovacia, reac ţia lui Ceau şescu a fost spontan ă şi prompt ă: a condamnat-o în termeni energici într-o cuvântare din balconul C.C. al P.C.R., în fa ţa unei mul ţimi pe cât de solidar ă cu el pe atât de hot ărât ă de a ap ăra ţara dac ă tancurile sovietice ar fi trecut frontierele româneşti” 3. Acesta a fost momentul de maxim ă gloriei a dictatorului român, care reu şise s ă se opun ă Moscovei într- o perioad ă dificil ă pentru Cehoslovacia şi s ă î şi asume un risc deosebit de mare, care putea pune în pericol soarta României şi a întregului popor român. Este adev ărat şi faptul c ă au circulat o serie de zvonuri despre o posibil ă interven ţie militar ă în România a celor cinci state agresoare ale Tratatului de la Var şovia. Conform unor surse poloneze, una dintre variantele interven ţioniste viza o ac ţiune desf ăş urat ă în dou ă secven ţe concomitente (dup ă Cehoslovacia, urma România) 4. Pozi ţia celor dou ă superputeri, China şi S.U.A., ne-ar îndrept ăţ i s ă

1 Dumitru Preda (coord.), op. cit ., p. 282. 2 Lavinia Betea (coord.), Cristina Diac, Florin-Răzvan Mihai, Ilarion Ţiu, op. cit ., p.58. 3 Florin Constantiniu, O istorie sincer ă a poporului român , edi ţia a IV-a rev ăzut ă şi ad ăugit ă, Bucure şti, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2001, p. 500. 4 „… suntem obliga ţi s ă lu ăm m ăsuri pentru introducerea ordinii în Cehoslovacia, ca şi în România. (Declara ţia lui Jivkov f ăcut ă în cadrul plenarei C.C. al P.C.B., din martie 1968)”, Larry L. Watts, Fere şte-mă, Doamne, de prieteni…R ăzboiul clandestin al Blocului Sovietic cu România , Bucure şti, Editura RAO, 2011, p. 365-368. Alte informa ţii speculau şi o interven ţie în Iugoslavia. Jivkov le va amplifica „Dup ă aceea, vom face ordine şi în Iugoslavia”, ibidem. 158 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 consider ăm c ă aceast ă interven ţie militar ă în România fusese cu adev ărat planificat ă. Avertismentele americane vor fi adresate U.R.S.S.-ului în dou ă etape: întâi cel al şefului Departamentului de Stat al S.U.A., Dean Rusk, care având informa ţii despre organizarea trupelor sovietice de la grani ţa cu România, va transmite un mesaj din partea pre şedintelui Statelor Unite, care ruga partea sovietic ă s ă nu intervin ă, pentru c ă urm ările ar fi fost foarte grave 1 şi, apoi, discursul lui Lyndon Johnson, sus ţinut la San Antonio, în ziua de 30 august, prin care acesta „a cerut ferm ca nimeni s ă nu dezl ănţuie câinii r ăzboiului ”2. La rândul lor, Republica Popular ă Chinez ă şi P.C.C., în virtutea unei strânse leg ături de prietenie şi colaborare cu România, dar şi pentru a întoarce „datoria moral ă” pe care liderii comuni şti chinezi recuno şteau c ă o au fa ţă de R.S.R. şi Partidul Comunist Român, îl vor mandata pe Zhou Enlai s ă transmit ă un mesaj ce va avea un impact major în rândul clasei politice de la Moscova: participând în mod inten ţionat la evenimentul prilejuit de aniversarea Zilei Na ţionale a României (23 august, în timpul regimului comunist) şi organizat de către Ambasada român ă din Beijing el va declara c ă „ dumneavoastr ă nu a ţi procedat ca Cehoslovacia. A ţi adoptat o pozi ţie de lupt ă a ţi început înc ă de mult s ă duce ţi o politic ă de rezisten ţă fa ţă de conducerea revizionist ă a Uniunii Sovietice, iar acum a ţi adoptat m ăsuri de organizare a ap ărării patriei, fiind preg ăti ţi de orice eventualitate. Noi v ă sprijinim în lupta pentru ap ărarea independen ţei şi suveranit ăţ ii. Rezista ţi, dac ă ave ţi nevoie, v ă d ăm şi tunuri! ”3. Să avem în vedere c ă pe un ton asem ănător se desf ăş urase şi întâlnirea dintre Tito şi Ceau şescu de la Vrsac, în urma c ăreia se realizase un acord privind un plan de ac ţiune comun ă în caz de invadare a României 4. China şi Statele Unite au fost al ături de România în cel mai dificil moment al perioadei şi au contribuit în mod decisiv la descurajarea unei poten ţiale interven ţii militare pe teritoriul românesc, care probabil era orchestrat ă de Uniunea Sovietic ă şi cei patru sateli ţi aservi ţi Moscovei, imediat dup ă invadarea Cehoslovaciei. Este unanim recunoscut c ă indiferent de motiva ţia liderului de la Bucure şti în privin ţa atitudinii fa ţă de „Prim ăvara de la Praga”, diploma ţia româneasc ă „a trecut cu mult succes, în august 1968, unul dintre cele mai grele examene din acest secol” 5.

1 Florin Constantiniu, op. cit ., p. 501. 2 Ibidem . 3 Dumitru Preda (coord.), op. cit ., p. 397; Dorin Matei, „Prim ăvara de la Praga” şi diploma ţia român ă, în „Magazin istoric”, Anul XXXII, Serie Nou ă, nr.8 (377), august 1998, p. 13. 4 Ibidem . 5 Cristian Popi şteanu, „Prim ăvara de la Praga” şi diploma ţia român ă, în „Magazin istoric”, Anul XXXII, Serie Nou ă, nr. 9 (377), septembrie 1998, p. 11. 159 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Evenimentele politice ale anului 1968 au consfin ţit eforturile diplomatice ale României comuniste de a se apropia de China, dar şi sentimentele de prietenie pe care Beijingul le avea fa ţă de Bucure şti.

160 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

MISCELLANEA

REGLEMENT ĂRI PRIVIND STATUTUL JURIDIC ŞI FISCAL AL EVREILOR ÎN ŢARA ROMÂNEASC Ă (1774-1921)

Elena Simona P ăun *

REGULATIONS ON LEGAL AND FISCAL STATUS OF JEWS IN WALACHIA (1774-1921) Abstract

Legal status of Hebrew community in Walachia was regulated by settlements, hrisoave , legislative acts, and habits of the earth. There were no restrictions regarding the settlement of Jews, having the freedom to practice commerce and crafts and the right to hold certain categories of properties in urban and fairs, having the freedom to practice religion.

Cuvinte cheie : Statut juridic , statut fiscal , hahamba şia , gabela , religie Key words : Legal status , tax status , hahambasia , Gabela tax , religion

Statutul juridic al comunit ăţ ii evreie şti din Ţara Româneasc ă a fost reglementat de a şez ăminte, hrisoave domne şti, prevederi legislative, şi nu în ultimul rând, în spiritul obiceiurilor p ământului. În Ţara Româneasc ă, ca de altfel şi în Moldova, nu au existat restric ţii în ceea ce prive şte a şezarea evreilor, beneficiind de libertate în practicarea nego ţului şi a meseriilor, aveau dreptul s ă de ţin ă anumite categorii de propriet ăţ i în mediul urban şi în târguri, dispuneau de o re ţea comunitar ă proprie şi de libertatea practic ării cultului. În schimbul acestor drepturi obliga ţia lor era s ă achite c ătre Vistieria statului d ările anuale. Drepturile enumerate nu au fost aplicate permanent şi unitar, în epoc ă nefunc ţionând regimul de garantare al drepturilor acordate, autoritatea de stat putând oricând interveni în sensul limit ării, înc ălc ării sau desfiin ţă rii acestora. Astfel, au existat perioade în care a fost limitat ă libertatea nego ţului, când evreii au fost izgoni ţi din sate sau chiar din ţar ă. Grupul etno-cultural al evreilor era numit în documentele vremii breasla evreilor p ământeni . În aceea şi categorie intrau şi evreii hirisoveli ţii , stabili ţi în

* Prof. dr., Şcoala Gimnazial ă „Ilie Murgulescu”, Vela, str. Principal ă, nr. 212, cod po ştal 207625, Dolj, tel. 0251362710, e-mail: [email protected] 161 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Ţă rile Române la o dat ă recent ă, a şezarea lor fiind reglementat ă de hrisoave domne şti. Pământenii , cum mai erau denumi ţi se aflau ca indivizi şi ca organizare comunitar ă sub autoritatea administrativ ă şi juridic ă a statului român, pe când evreii sudi ţi se aflau sub protec ţia unui consulat str ăin, în baza unui regim juridic excep ţional instituit prin tratate încheiate de Poart ă cu statele europene 1. În ceea ce îi prive şte pe sudi ţii , num ărul acestora a crescut dup ă Tratatul de la Kuciuc-Kainargi din anul 1774, încheiat între Poart ă şi Rusia, aceasta din urm ă ob ţinând amnistia total ă şi dreptul de emigrare pentru to ţi supu şii otomani care au participat la r ăzboi de partea Rusiei, […] acordarea pentru supu şii ru şi a clauzei na ţiunii celei mai favorizate şi dreptul de a înfiin ţa consulate oriunde ar fi considerat necesar în cuprinsul Imperiului otoman 2. De asemenea, în anul 1779 a fost semnat ă Conven ţia de la Ainalî-Kvalak, prin care a fost reconfirmat dreptul Rusiei de a înfiin ţa un consulat în Principatele Române 3. Pe lâng ă consulatul rus, înfiin ţat în anul 1782, celelalte mari puteri şi-au deschis reprezentan ţe diplomatice în deceniul ce a urmat: Austria – 1783, Fran ţa – 1794, Anglia – 1803 4. Conduc ătorii evreilor p ământeni erau confirma ţi prin hrisoave, fiind investi ţi de domnitori cu privilegii fiscale şi de jurisdic ţie, în schimb şefii 1comunit ăţ iilor, fiind obliga ţi s ă asigure achitarea d ărilor colective ale ob ştii. Din acest motiv func ţiile de conducere puteau fi ocupate numai de c ătre evreii pământeni, sudi ţii neputând fi staro şti, hahami, nu aveau dreptul la t ăierea ritual ă şi la m ăcel ării proprii 5. Hahamba şa, mare-rabin al tuturor evreilor din Principate dispunea de autoritate (personal ă şi institu ţional ă) necontestat ă în cadrul comunit ăţ ii, reprezentativitate deplin ă înaintea domnului şi a sfatului s ău, privilegii fiscale, privilegii simbolice (cum ar fi transmiterea demnit ăţ ii în aceea şi familie). Hahamba şa întruchipa în primele decenii ale secolului XIX, atât suprema autoritate deontic ă (ca reprezentant şi conduc ător de facto al comunit ăţ ii), cât şi deplina autoritate epistemic ă6 (ca şef al cultului). Hahamba şia hot ăra asupra numirii şi instal ării rabinilor şi starostilor, controlând practic întreaga suprastructur ă administrativ-religioas ă a comunit ăţ ilor, hahamii şi starostii fiind în egal ă m ăsur ă supu şi autorit ăţ ii sale 7.

1 Stela M ărie ş, Importan ţa catagrafiei din anii 1824-1825 , în „Studia et Acta Historiae Iudaeorum Romaniae”, tom I, Bucure şti, Editura Hasefer, 1996, p. 52. 2 Istoria Românilor , vol. VI, Bucure şti, Editura Enciclopedic ă, 2002, p. 617-618. 3 Ibidem , p. 967. 4 Te şu Salomovici, România Iudaic ă, vol.I, Bucure şti, Editura Te şu, 2011, p. 78. 5 ***, Izvoare şi m ărturii referitoare la evreii din România , vol. III, partea I, Bucure şti, Editura Hasefer, 1999, p. 61. 6 Mihai-Răzvan Ungureanu, Dispari ţia unei institu ţii: hahamba şia (I), în „Studia et Acta Historiae Iudaeorum Romaniae”, tom II, Bucure şti, Editura Hasefer, 1997, p. 68-69. 7 Ibidem , p. 70. 162 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Astfel, cum îns ă hahamba şia din Moldova, a c ărei jurisdic ţie se întindea şi asupra evreilor din dreapta Milcovului, nu permitea instituirea unui rabinat de sine st ătător la Bucure şti, conduc ătorul mirean al evreimii locale devenii cu timpul şi reprezentant religios: „vechil”, adic ă loc ţiilor de hahamba şa1. Treptat, autoritatea acestei institu ţii a început s ă se erodeze, din cauza desprinderii unora dintre p ământeni de sub tutela sever ă a hahamba şei, în încercarea de a ob ţine sude ţia. Protec ţia str ăin ă se dovede şte tot mai atr ăgătoare pentru localnici, datorit ă statutului social precis oferit sudi ţilor, a protej ării prin apelul la puterea protectoare, a exoner ării de impozite etc. 2. În general, în Ţara Româneasc ă nu au existat codific ări speciale pentru reglementarea statutului juridic ai evreilor. Totu şi, hrisoavele de investire şi reinvestire în func ţie a starostilor din Tara Româneasc ă, la începutul secolului al XIX-lea, prezint ă unele particularit ăţ i fat ă de formul ările uzitate, în documentele de acest fel, de domnitorii din Moldova. A şa, spre pild ă, conform hrisoavelor din Moldova, privilegii fiscale se acordau hahamba şilor, familiilor lor şi starostilor; în cele din Ţara Româneasc ă anumite privilegii de natur ă fiscal ă erau acordate întregii bresle. Conform hrisovului dat de domnitorul Constantin Alexandru Ipsilanti lui David sân Moise (1805) şi celui dat de domnitorul Alexandru Nicolae Şuţu lui Moise sân David (1818), „…starostea trebuia ap ărat împreun ă cu to ţi evreii de toate alte orânduieli ce vor ie şi peste an în ţar ă, f ără numai ruptoarea lor ”3. În hrisoavele date de domnitorii Ţării Române şti (spre deosebire de cele din Moldova) se preciza şi dreptul evreilor de a ţine sinagogi; se specifica faptul c ă starostele are deplin ă autoritate „ atât peste evreii p ământeni cât şi peste cei str ăini […], ţinând catastif curat peste to ţi cei de ob ştie ”4 . Evreii au avut parte de-a lungul timpului de numeroase îngr ădiri ale drepturilor lor, puse în practic ă în urma deciziilor autorit ăţ ilor laice ori ecleziastice. Negustorii evrei care nu desf ăceau produse alimentare erau opri ţi, înc ă din 1783, de a ţine dughenele deschise în zilele de duminic ă şi „praznicele cele mari împ ărăte şti şi ale Maicei Preciste”. În 1808 s-a interzis orice fel de comer ţ, pân ă şi cel ambulant, în orice zi de s ărb ătoare ortodox ă, iar în 1811 trebuiau respectate „ sâmbetele şi duminicile şi celelalte zile de s ărb ătoare evreie şti şi cre ştine ”5. Evreii pl ăteau o tax ă indirect ă – gabela – pentru t ăierea vitelor şi a p ăsărilor cu şer, care servea între ţinerii cultului şi a a şez ămintelor de binefacere ( şcolilor, spitalelor, azilelor de b ătrâni şi infirmi). Un raport din

1 Avram Meir Havely, Comunit ăţ ile evree şti din Ia şi şi Bucure şti pân ă la Zaver ă (1821) , în Evreii din România în texte istoriografice , Bucure şti, Editura Hasefer, 2002, p. 448. 2 Mihai-Răzvan Ungureanu, op. cit ., p. 73. 3 Izvoare şi m ărturii… , vol. III, partea I, p. 312-313. 4 Ibidem , p. 427-428. 5 Paul Cernovodeanu, Evreii în epoca fanariot ă, în „Magazin istoric”, nr. 3/1997, p. 26. 163 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 martie 1802 al marelui c ămăra ş Iancu Şuţu, adresat domnitorului Ţă rii Române şti Mihail Constantin Şuţu atest ă faptul c ă breasla evreilor solicita aprobarea domnului pentru dublarea taxei men ţionate, pl ătit ă de fie şcare ovrei la oca de carne ce cump ără pentru mâncarea lor câte o para mai mult de ce era mai înainte 1. Cu toate acestea, în anul 1803 evreii din Foc şani au sesizat printr-o jalb ă domnia asupra abuzurilor episcopului de Buz ău care a interzis m ăcelarilor s ă vând ă vite evreilor. În urma acesteia, domnitorul Alexandru Ipsilanti ordon ă ispravnicilor s ă ridice interdic ţia şi s ă oblige m ăcelarii s ă vând ă evreilor câte o vit ă-dou ă, evreii neavând voie s ă vând ă carne cre ştinilor. Reproducem mai jos documentul: Io Constantin Alexandru Ipsilante voevod gospod Dumneavoastr ă ispravnicilor ot Sud Slam-Rîmnic, s ănătate, Vă aducem în ştire c ă în trecuta lun ă lui maiu, dând jalb ă Domniei ovreii de aici din ora şul Foc şani, cum c ă nimenea din m ăcelari va s ă le taie şi să le dea carne pentru hrana lor, şi p ătimesc de sânt acum patru ani din pricin ă că sfin ţia sa episcopul Buzeului ar fi oprit pe m ăcelari cu leg ătur ă de blestem, ca pentru dân şii s ă nu tae carne, care aceasta necrezând-o Domnia mea în vreme când cump ărarea c ărnii nu poate fi poprit ă de la nimeni, pe de o parte s-au scris porunca domniei mele c ătre sfin ţia sa episcopul c ă de va fi aceasta adev ărat s ă fac ă sfin ţia sa îndreptare sau de este vreo alt ă pricin ă la mijloc, s ă în ştiin ţeze Domniei mele; pe de alt ă parte s-a scris porunca noastr ă şi c ătre dumnealor ispravnicii ca s ă face ţi cercetare cu ce cuvânt nu vor m ăcelarii a tăia carne şi pentru ovrei, de este vreo pricin ă la mijloc, sau c ă m ăcelarii o fac aceasta de la dân şii pentru vreun interes al lor, ca s ă poat ă cere de la ovrei vreun osebit pre ţ pre vânzarea c ărnii ce o vor t ăia pentru dân şii? Şi când nu va fi vreo pricin ă la mijloc, fiindc ă dup ă cum zicem, carnea nu poate fi poprit ă de la nimeni, ca un lucru trebuincios pentru hrana omeneasc ă, atunci s ă da ţi dumneavoastr ă porunc ă m ăcelarilor a t ăia carnea şi pentru ovrei; acum dar s-a trimis jalb ă Domniei mele isc ălit ă de to ţi locuitorii de aicea din ora şul Foc şani, ar ătând împotriv ă, c ă pururea au fost ovreii popri ţi a nu t ăia carne de-a valma cu cre ştinii, pentru citania aceea ce face hahamul evreilor la t ăiatul cărnurilor, pentru care atât ovreii din Foc şanii Moldovei, cât şi din Foc şanii no ştrii de multe ori au umblat în feluri de chipuri ca s ă tae m ăcelarii şi pentru dân şii carne de-a valma cu carnea ce se tae la scaune pentru cre ştini, şi nesuferind-o aceasta cre ştinii, nici decum voe nu li s-au dat, şi rugându-se acum a nu slobozi m ăcelarii s ă le tae came la scaunele ce se tae pentru cre ştini, ci s ă aib ă evreii un scaun f ăcut de ei, a se t ăia carne osebit s ă aib ă pentru dân şii, f ără a nu se da s ă vând ă pe la cre ştini, mai vârtos c ă în ora şul

1 Izvoare şi m ărturii… , vol. III, partea I-a, p. 292. 164 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Foc şanilor no ştrii arat ă c ă sânt numai trei evrei şi cei mai mul ţi sânt în Foc şanii Moldovei, şi mai mult pentru cei de dincolo se silesc ovreii a li se da voe şi slobozenie m ăcelarilor pentru t ăiatul c ărnii. Deci, pentru ca nici ovreii să r ămâe isteri şti de trebuincioasa carne a hranei lor, nici locuitorilor cre ştini să nu le r ămâe cuvânt de mâhnire la aceasta, iat ă d ăm Domnia mea aceast ă carte; adic ă s ă ave ţi dumneavoastr ă a îndatori pe m ăcelarii care strâng vite pentru t ăiat la scaune de trebuin ţă locuitorilor or ăş eni, ca dintru acele vite s ă vând ă, cu tocmeal ă învoit ă, şi ovreilor câte o vit ă-dou ă, care o va alege ovreiu, care dup ă ce va cump ăra-o în şişi ovreii s ă o tae osebit şi iar ăş i ei s ă o cheltuiasc ă la hrana lor, f ără de a cump ăra cre ştinii de la dân şii carne dintr-aceea şi vit ă; dând îns ă dumneavoastr ă porunc ă m ăcelarilor, care nu care cumva s ă se de pe la evrei carnea ce nu le este lor de trebuin ţă , de a o amesteca prin carnea de la scaune şi a o vinde pe la cre ştini, ci ovreii dup ă ce va cump ăra o vit ă-dou ă de la m ăcelari s ă tae numai pentru trebuin ţa lor şi orice va şti s ă fac ă cu carnea cealalt ă ce nu le este trebuincioas ă. Ci dar a şa s ă urma ţi, şi fi ţi s ănăto şi. 1803 iunie 18 1 Dincolo de restric ţiile de ordin oficial limitele toleran ţei devin evidente la nivelul mentalit ăţ ii colective în epoc ă. Astfel, cea mai flagrant ă expresie a prejudec ăţ ilor şi intoleran ţei a fost persisten ţa acuza ţiilor de omor ritual şi în perioada la care ne referim. O astfel de acuza ţie a fost adus ă evreilor bucure şteni în anul 1801. Sub influen ţa unei psihoze colective provocate de un zvon privind chipurile, un caz sigur de omor ritual, plebea bucure ştean ă a declan şat o v ărsare de sânge neobi şnuit ă pentru epoca respectiv ă, omorând şi rănind peste 120 de evrei devastând numeroase locuin ţe şi magazine. Domnitorul Țării Române şti. Alexandru Constantin Moruzi a luat m ăsuri de ocrotire a evreilor în fa ţa furiei maselor dezl ănţuite, arestând şi condamnând provocatorii. O influen ţă nefast ă asupra unei popula ţii pline înc ă de prejudec ăţ i a avut pamfletul c ălug ărului Neofit, un evreu botezat, care, vrând s ă-şi demonstreze ata şamentul fa ţă de cre ştinism, a publicat o culegere de texte antiiudaice. De şi lucrarea c ălug ărului men ţionat, Înfruntarea jidovilor a fost publicat ă în Moldova, ea a avut în mod cert r ăsunet şi în Ţara Româneasc ă. Numai a şa se explic ă con ţinutul scrisorii domnitorului Alexandru Ipsilanti, adresat ă mitropolitului Ungrovlahiei în anul 1804, în care domnitorul cerea preo ţilor s ă-i lămureasc ă pe credincio şi c ă neamul evreiesc nu s-a dedat la crime anticre ştine si c ă este vorba despre Calomnii de şă nţate r ăspândite de netrebnici 2. Pentru „ prevenirea de b ănuieli pricinuitoare de tulbur ări ” domnitorul al Ţă rii Române şti, Ioan Gheorghe Caragea, cerea într-o scrisoare, datat ă 17

1 Ibidem , p. 299-300. 2 Ibidem , p. 307. 165 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 aprilie 1813, adresat ă lui Nectarie, mitropolitul Ungrovlahiei, interzicerea angaj ării de c ătre evrei a slujnicelor cre ştine tinere. Io Ioan Gheorghe Caragea Preasfin ţia ta, p ărinte mitropolit. Multe necuvioase urm ări ne-am pliroforisit domnia mea c ă s-au întâmplat şi poate a se mai întâmpla aici în politie din pricina c ăci mul ţi din acei s ăraci, având copii sau fete nevârstnici, obi şnuiesc de îi dau slugi sau slujnice pe la ovrei şi dintr-aceast ă urmare s ă aşeaz ă feluri d ă b ănueli pricinuitoare de tulbur ări. Şi nu doar c ă proprim domnia mea de a s ă mai b ăga pe la ovrei slugi sau slujnice dintre cre ştinii cei ce vor voi, f ără numai ca s ă lipseasc ă din mijloc orice b ănuieli s-ar socoti asupra ovreilor, poruncim ca tuturor preo ţilor d ă prin toate mahalele politiei să le dai preasfin ţia ta cu de-adinsul porunc ă de a face şi molitfa lor cunoscut ă către to ţi enoria şii lor aceast ă porunc ă a domniei mele, c ă de ast ăzi înainte nimenea s ă nu îndr ăzneasc ă a-şi da pe la ovrei slug ă sau slujnic ă, ori copil sau fat ă nevârstnici fiind, c ăci cel ce s ă va dovedi împotriva urmând, s ă va pedepsi cu str ăş nicie ca un pricinuitor de tulburare; iar di cei vârstnici, ori parte bărb ăteasc ă sau femeiasc ă, aceia slobozi sunt a s ă b ăga pe la ovrei s ă le slujeasc ă, precum aceast ă slobozenie se urmeaz ă şi prin alte ţă ri. Tolco pisah g(os)pod. 1813 aprilie 17 1 . Codul Caragea, introdus în Ţara Româneasc ă în 1818 nu avea prevederi speciale pentru locuitorii evrei, ci pentru necre ştini în general. Astfel, „dobândirea propriet ăţ ii de mo şii, vii şi ţigani – se precizeaz ă în cod – nu se poate cuveni decât fe ţelor de rit cre ştin 2. Codul a interzis de asemenea, căsătoriile între cre ştini şi necre ştini. Odat ă cu adoptarea Regulamentelor Organice au fost introduse o serie de referiri directe şi indirecte la evrei. În dispozi ţiile generale aplicabile ambelor Principate, articolul 379 stipula c ă numai str ăinii cu rang cre ştinesc pot dobândi drepturi politice şti de p ământean 3, eliminându-se astfel evreii din rândurile celor care puteau aspira la ob ţinerea acestui drept. Totodat ă, actele normative din cele dou ă Principate au p ăstrat condi ţia juridic ă a evreilor (considera ţi str ăini) interzicându-li-se dreptul de a se stabili la sate, de a arenda sau cump ăra propriet ăţ i sau de a construi întreprinderi industriale 4. „Na ţia evreiasc ă” – a şa cum este numit ă în Regulamente – î şi pierde autonomia de care beneficia, fiind deplin integrat ă în cadrul administrativ general. Institu ţiile anterioare, aflate la conducerea „Breslei” – hahamba şii şi starostele – sunt înlocuite cu altele noi. Marele rabin î şi pierde titlul de

1 Ibidem , p. 362. 2 Ibidem , p. 61. 3 Gheorghe Platon, „Problema evreiasc ă” în secolul al XIX-lea. Privire general ă, în „Studia et Acta Historiae Iudaeorum Romaniae”, vol. V, Bucure şti, Editura Hasefer, 2000, p. 21. 4 Ibidem . 166 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 hahamba şă fiind ales de evrei, starostele fiind înlocuit cu o comisie de zece, denumit ă epitropie 1. Cu privire la dreptul la judecat ă Regulamentul Organic al Munteniei hot ărăş te la art. 239 c ă to ţi locuitorii Principatului sunt supu şi, f ără deosebire, a se judeca la judec ătoriile care s-au întocmit, asemenea şi streinii ce se afl ă sub ocrotirea veric ăreia puteri, pentru prigonirile ce vor avea cu p ământenii 2. În Regulamentul aplicat în Moldova a s-a formulat un paragraf special pentru legalizarea dreptului de izgonire a evreilor din ţar ă. În acest sens, capitolul III, articolul 94 stipula constituirea unor comisii, care s ă analizeze starea fiec ărui evreu în parte şi cei g ăsi ţi f ără vreo meserie folositoare , „f ără căpătâi” urmau s ă fie expulza ţi3. De şi goana dup ă vagabonzi nu a fost legiferat ă în Ţara Româneasc ă, totu şi ea a devenit o practic ă curent ă şi în acest Principat. Statutul juridic al evreilor era în strâns ă leg ătur ă cu statutul lor fiscal. Obliga ţiile lor fiscale reprezentau principalele obliga ţii civice. În ciuda diferitelor forme de vexa ţiuni, evreii din Ţă rile Române nu au cunoscut regimul d ărilor umilitoare existente în alte ţă ri europene. Din punct de vedere fiscal, în afar ă de categoria evreilor orândari4 şi, probabil de cei „hrisoveliti”, evreii alc ătuiau o singur ă categorie impozabil ă, indiferent dac ă erau sudi ţi sau p ământeni. În func ţie de num ăr, ocârmuirea fiscal ă fixa o anumit ă sum ă de bani, denumit ă în actele oficiale „tacsia jidovilor”, care forma un venit aparte în bugetul Vistieriei. Acest sistem de plat ă era practicat atât înainte de introducerea Regulamentului Organic, cât şi după aplicarea lui. Primul eveniment de r ăsunet politic în care s-au implicat evreii din Moldova şi Ţara Româneasc ă a fost revolu ţia din 1848, De şi nu se poate vorbi despre o participare de mas ă, totu şi ea a fost semnificativ ă, datorit ă personalit ăţ ilor implicate şi contribu ţiilor materiale acordate. Evreii în special în Ţara Româneasc ă, au fost entuziasma ţi de idealurile de libertate şi fraternitate afi şate de revolu ţionari; de decretarea emancip ării israeli ţilor; de promisiunile de acordare de drepturi civice tuturor str ăinilor stabili ţi în ţar ă, care pl ăteau impozite şi nu se aflau sub protec ţie str ăin ă. De fapt nici documentele evreie şti elaborate în focul evenimentelor revolu ţionare din 1848 nu reflect ă o concep ţie şi o aspira ţie spre emanciparea

1 Carol Iancu, Evreii din România (1866-1919). De la marginalizare la emancipare , Bucure şti, Editura Hasefer, 1996, p. 45. 2 Moses Schwarzfeld, Excursii critice asupra istoriei evreilor din România de la început pân ă la mijlocul acestui veac (1888) , în Evreii din România în texte istoriografice , p. 263. 3 Izvoare şi m ărturii... , vol. III, partea a II-a, p. 23. 4 Orând ă – cârcium ă rural ă (luat ă în arend ă de la proprietarul mo şiei), han, arend ă, v. Dic ţionar explicativ al limbii române , ed. a II-a, rev., Academia Român ă, Institutul de Lingvistic ă „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2009, p. 748. 167 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 politică si civic ă în sensul modern al termenului; nu se fac referiri la modele emancipa ţioniste din Europa Central ă sau Occidental ă. Sunt relevante în acest sens articolele semnate de Davicion Bally 1 şi so ţia sa în „Pruncul Român”, unele apeluri prin care evreii cereau revolu ţionarilor s ă aib ă încredere în ei, c ă sunt „o na ţie a c ărei suferin ţe îndelungate n-au putut s ă-i r ăpeasc ă nici credin ţa, nici na ţionalitatea, a c ărei caracter s-a înt ărit prin starea de umilin ţă în care a gemut atâtea secole. Aşadar, existau con ştiin ţe evreie şti care, men ţinându-şi r ădăcinile tradi ţionalist-iudaice, î şi m ărturiseau ata şamentul fa ţă de cultura, spiritualitatea şi patria româneasc ă. De altfel, Davicion Bally, cu mult înainte de revolu ţia din 1848, s-a aflat în rela ţii de coresponden ţă cu o seam ă de intelectuali români, printre care şi cu Ioan Heliade-Rădulescu, sprijinind material şi moral editarea unor lucr ări fundamentale ale culturii române şti. De altfel, documentul programatic al Revolu ţiei de la 1848 din Ţara Româneasc ă, Proclama ţia de la Islaz prevede la articolul 21 „ emanciparea israeli ţilor ” şi „drepturi politice pentru compatrio ţii de alt ă credin ţă ”2 Printre participan ţii activi de origine israelit ă la evenimentele revolu ţionare din Ţara Româneasc ă de la 1848 revolu ţionare române s-au remarcat pictorul Constantin David Rosenthal 3, Guvernul Provizoriu acordându-i naturalizarea 4 şi bancherul Hilel Manoah, care, prin decretul aceluia şi organ revolu ţionar din 14 iulie 1848 a fost numit membru al Sfatului Or ăş enesc Bucure şti5. Semn ătura lui a aparat pe diferite acte oficiale ale revolu ţiei, printre care şi pe procesul verbal al adun ării notabilit ăţ ilor Ţă rii Române şti care au recunoscut legitimitatea. De asemenea, printr-un decret din august 1848 al Locotenen ţei domne şti instalat ă în locul Guvernului Provizoriu se stipuleaz ă faptul c ă orice str ăin ce se afl ă statornicit în ţar ă şi pl ăte şte dajdie, nefiind sub protec ţie str ăin ă are toate drepturile de p ământean, şi prin urmare de aleg ător şi ales 6. Înfrângerea revolu ţiei române de la 1848 de interven ţia militar ă a Por ţii a dus la anularea deciziilor revolu ţionare luate în vara anului 1848. Conven ţia de la Paris din anul 1858 elaborat ă şi adoptat ă de principalele puteri europene, care pân ă la Statutul dezvolt ător din 1864 a avut valoare de Constitu ţiei, statua c ă moldovenii şi valahii de orice rit cre ştin se vor bucura de

1 Davidacion Bally, patriot român, de origine israelit ă, care a îmbr ăţ işat cauza revolu ţiei române. 2 Izvoare şi m ărturii… , vol. III, partea a II-a, p. 492. 3 Opera sa România Revolu ţionar ă, a devenit unul dintre simbolurile Revolu ţiei române de la 1848. 4 Izvoare şi m ărturii… , vol. III, partea a II-a, p. 502. 5 Ibidem ,vol. III, partea I, p. 127. 6 Ibidem , vol. III, partea II-a, p. 508. 168 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 drepturi politice c ă1, excluzând din nou popula ţia israelit ă din categoria celor cu drepturi politice. Dup ă Unirea Principatelor, Alexandru Ioan Cuza, care i-a numit pe evrei „români de cult mozaic” a depus toate eforturile pentru a gr ăbi emanciparea „românilor de rit israelit”. Elita popula ţiei evreie şti, ca şi întreaga mas ă de evrei, au sprijinit Unirea Principatelor Române, con ştien ţi c ă în cadrul statului na ţional român vor fi aplicate reforme care s ă le confere drepturi egale, civile şi politice, cu cet ăţ enii cre ştini. A şa se explica şi adeziunea ziarului „Israelitul român” care, înc ă de la începutul apari ţiei sale, a sprijinit prin numeroase articole ideea unionist ă, dar şi pe aceea a integr ării şi moderniz ării comunit ăţ ii evreie şti. „ Ceea ce zicem, scriem şi cerem, fra ţilor, – se afirma în unul din aceste articole – n-o facem numai pentru noi, ci pentru voi, c ăci dac ă to ţi fiii lui Israel sunt lega ţi între ei prin acelea şi dureri, prin acelea şi n ădejdi şi îi aşteapt ă acela şi viitor, oricât de numero şi ar fi, atunci aici Milcovul une şte mai mult decât desparte cele dou ă Principate-surori. De aceea eforturile noastre trebuie s ă fie comune 2. Este, deci, justificat ă simpatia cu care popula ţia evreiasc ă a primit alegerea lui Alexandru Ioan Cuza în cete dou ă Principate Române. Iar mesajul domnitorului, din 6 decembrie 1859, venea s ă justifice speran ţele pe care ei şi le-au pus în prin ţul Cuza. „ Religia ortodox ă este religia statului – se arat ă în mesaj – îns ă libertatea con ştiin ţei şi a cultelor va fi respectat ă în toat ă puterea cuvântului. Un mare num ăr de str ăini este stabilit de mul ţi ani pe p ământul nostru şi prezen ţa lor a putut na şte câte odat ă sup ărătoare, greut ăţ i, îns ă mai totdeauna acestea au provenit din nedumerirea regulilor ce sunt de urmat în privin ţa lor. S ă ne ferim, dar, de a arunca asupra altora învinov ăţ iri pe care noi nu le-am primi şi de a le atribui o rea-voin ţă sistematic ă... S ă men ţinem cu energie drepturile noastre, dar s ă nu l ăsăm a ne lua înainte un exces de patriotism, care ne-ar îndemna la ac ţiuni inoportune. Vechea ospe ţie româneasc ă este un dar sfânt de la str ămo şi, s ă-l p ăstr ăm ca unul ce onoreaz ă caracterul na ţiei şi niciodat ă s ă nu-i par ă r ău str ăinului c ă a venit de s-a a şezat la vatra noastr ă. S ă ne complet ăm organizarea, s ă facem ca s ă fie obliga ţiile drepte, justi ţia nep ărtinitoare, administra ţia neadormit ă şi în curând str ăinul nu va c ăuta alt ă protec ţie în ţara noastr ă decât aceea a legilor noastre ”3. Acelea şi ideii liberale cu privire la evrei îl animau şi pe Mihail Kog ălniceanu, care în calitate de membru al Comisiei Centrale de la Foc şani a

1 Ioan Scurtu, Minorit ăţ ile na ţionale în România (1858-2004). Studiu de caz: statutul politico- juridic al evreilor , în Marian Cojoc (coord.), Tătarii în istoria României , vol. II, Constan ţa, Editura Muntenia, 2005, p. 207. 2 Carol Iancu , op. cit. , p. 61. 3 N. Iorga, Mesagii, proclama ţii, r ăspunsuri şi scrisori oficiale ale lui Cuza Vod ă, Vălenii de Munte, 1910, p. 27-28. 169 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 propus Legea pentru oprirea n ăvălirii jidovilor str ăini şi graduala emancipare a celor p ământeni. Aceasta trebuie pus ă în leg ătur ă cu mesajul adresat Comisiei Centrale de c ătre domnitor la 23 aprilie / 3 mai 1860, care cerea graduala emancipare a locuitorilor de rit mozaic în perspectiva integr ării lor în societatea româneasc ă1. În martie 1864, Camera avea s ă ia în dezbatere şi apoi s ă voteze legea comunal ă. Categoria evreilor p ământeni, |recunoscut ă prin articolul 26 al legii citate, permitea evreilor, pentru prima dat ă, s ă participe la alegerile municipale, sub rezerva îndeplinirii uneia din urm ătoarele condi ţii: s ă fi servit în armata român ă şi s ă fi ob ţinut gradul de ofi ţer, s ă fi dobândit o diplom ă a unui colegiu sau a unei facult ăţ i române şti, s ă fi ob ţinut de la o facultate str ăin ă un titlu de doctor sau de licen ţiat, sau dac ă au întemeiat în România o fabric ă sau o manufactur ă util ă statului, folosind cel pu ţin 50 de lucr ători 2. Dup ă lovitura de stat din mai 1864, Cuza a adoptat un nou Cod civil, care la articolele 8, 9 şi 16 con ţineau dispozi ţii privind statutul evreilor. Potrivit ultimului articol, condi ţiile esen ţiale pentru dobândirea naturaliz ării erau dou ă: cel care solicita naturalizare – ea se f ăcea individual – trebuia s ă fi locuit în ţar ă în ultimii 10 ani, de asemenea, s ă fi renun ţat la orice fel de protec ţie str ăin ă. Codul nu a acordat emanciparea politic ă complet ă, dar a f ăcut posibil ă naturalizarea în condi ţiile men ţionate 3. Dispozi ţiile acestuia cu privire la dobândirea cet ăţ eniei române nu au fost folosite, îns ă, pe m ăsura entuziasmului provocat de prevederile legii. Dup ă înl ăturarea de la domnie a lui Alexandru Ioan Cuza şi aducerea în ţar ă a prin ţului Carol de Hohenzollern a fost adoptat ă Constitu ţia din anul 1866, care a anulat şansa acordat ă evreilor de Codul civil din 1864. Articolul 7 prevedea c ă „ însu şirea de român se dobânde şte, se conserv ă şi se pierde potrivit regulilor statornicite prin legile civile. Numai str ăinii de rituri cre ştine pot dobândi împ ământenirea ”, iar articolul 8 statua „împ ământenirea se d ă de puterea legislativ ă. Numai împ ământenirea aseam ănă pe str ăin cu românul pentru exercitarea drepturilor politice” 4. Prin caracterul restrictiv în privin ţa drepturilor civilei şi politice acordate str ăinilor necre ştini. Constitu ţia din 1866 a constituit punctul de plecare în procesul de metamorfozare a chestiunii evreie şti dintr-una economic ă şi social ă, esen ţialmente intern ă, într-una politic ă de dimensiune interna ţional ă. Transformarea s-a produs din ini ţiativa şi cu concursul direct ori mijlocit şi

1 Dumitru Iv ănescu, Contribu ţii privind evreii din Principatele române în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) , în „Studia et Acta Historiae Iudaeorum Romaniae”, tom VI, Bucure şti, Editura Hasefer, 2001, p. 179. 2 Ibidem , p. 181. 3 Ibidem , p. 183. 4 Ioan Scurtu, op. cit ., p. 210. 170 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 mereu mai insistent al Alian ţei Israelite Universale, care a declan şat, aproape concomitent o sus ţinut ă campanie de pres ă împotriva României nu numai pe continentul european, ci şi dincolo de ocean, în Statele Unite 1. Dup ă 1866, printr-un întreg şir de legi şi circulare restrictive – acestea, fără s ă se i ofere direct la evrei, aveau aplicabilitate, mai mult la situa ţia lor, au loc expulz ări masive brutale adeseori, ale evreilor, consideraţi drept „vagabonzi” (acei intra ţi în ţar ă f ără îndeplinirea formalit ăţ ilor legale). M ăsurile restrictive au determinat interven ţia energic ă din afar ă, ale guvernelor occidentale sau ale unor personalit ăţ i de prestigiu, care au sporit tensiunea intern ă şi au provocat manifest ări împotriva evreilor. Interesul interna ţional fa ţă de situa ţia evreilor din ţara noastr ă este scos în relief organizarea Conferin ţa Interna ţionale de la Bruxelles, din 29-30 octombrie 1872, care a cerut acordarea de drepturilor civile şi politice pentru popula ţia evreiasc ă din România 2. În urma acestei Conferin ţe, se produce o coordonare a eforturilor pe plan interna ţional, între Alian ţa Israelit ă Universal ă şi alte numeroase organiza ţii evreie şti, pentru efectuarea de ac ţiuni concertate în sprijinul evreilor din România. În timpul r ăzboiului ruso-româno-turc, din anii 1877-1878, cât şi în timpul Congresului de la Berlin, cercurile evreie şti c ăutau s ă conving ă puterile europene asupra necesit ăţ ii de a se efectua presiuni asupra României, pentru a o determina s ă acorde drepturi politice coreligionarilor din ţara noastr ă, condi ţie pentru recunoa şterea interna ţional ă a independen ţei 3. Ca urmare a acestor presiuni interna ţionale, Congresul de la Berlin a condi ţionat recunoa şterea independen ţei de modificarea articolului 7 din Constitu ţia din 1866, sub inciden ţa c ăruia se afla situa ţia juridic ă a evreilor. Tratatul de la Berlin, din 1878, a consacrat a consacrat, prin articolele 43 şi 44, emanciparea evreilor din România. Modificarea articolului 7 din Constitu ţia României nu a realizat emanciparea general ă a popula ţiei israelite, noul articol precizând c ă Naturalizarea nu putea fi acordat ă decât individual şi prin lege, ceea ce înseamn ă acordarea naturaliz ării de c ătre parlament, care îndeob şte refuza sistematic cererile de naturalizare. În afara celor 888 combatan ţi, care au participat la r ăzboiul de independen ţă din 1877-1878, între anii 1879-1900, au primit statutul de cet ăţ eni un num ăr de 85 de evrei. Câteva sute au mai primit acest statut dup ă aceia 4. Prin modificarea articolului 7 al Constitu ţiei, masa evreilor a r ămas f ără cet ăţ enie, devenind victima legisla ţiei restrictive aplicat ă str ăinilor. Evreii au

1 Dumitru Vitcu, Chestiunea evreiasc ă în rela ţiile româno-americane timpurii , în „Studia et Acta Historiae Iudaeorum Romaniae”, tom I, p. 168. 2 Ioan Scurtu, op. cit ., p. 67. 3 Gh. Platon, op. cit. , p. 29. 4 Istoria Românilor , vol. VII, tom II, Bucure şti, Editura Enciclopedic ă, 2003, p. 71-72. 171 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 fost exclu şi de la practicarea anumitor profesiuni şi meserii, au avut acces limitat la înv ăţă mântul de stat. Înr ăut ăţ irea situa ţiei popula ţiei evreie şti la sfâr şitul secolului al XIX-lea a determinat un puternic val de emigrare a zeci de mii de evrei în special din rândul meseria şilor 1. Astfel, dac ă conform recens ământului din 1899 în România a înregistra ţi 262.347 2 locuitori evrei, între 1899 şi 1904, din România au emigrat 50.000 de evrei, pân ă la Primul R ăzboi Mondial num ărul s-a ridicat la 90.000, ceea ce reprezenta o treime din întreaga comunitate 3. De şi în majoritatea evreilor nu erau cet ăţ eni români, totu şi au participat şi la Primul R ăzboi Mondial. Un num ăr aproximativ de 23.000 de evrei au fost înrola ţi în armata român ă, aproape 10% din totalul popula ţiei evreie şti. Conform unor date publicate în Monitorul Oficial au fost înregistra ţi 882 de mor ţi c ăzu ţi pe câmpul de lupt ă, 740 de r ăni ţi, 449 prizonieri şi 3.043 disp ăru ţi. Pentru fapte de arme pe front, au fost decora ţi 825 de solda ţi şi ofi ţeri evrei 4. Evreii şi-au dat adeziunea la Marea Unire din 1918, sus ţinând şi în plan interna ţional dreptul poporului român asupra provinciilor integrate României în 1918. Unirea din 1918 a dus la cre şterea popula ţiei României la general, triplându-se şi num ărul locuitorilor evrei. Conform cifrelor oficiale, la începutul secolului XX în Basarabia tr ăiau 267.000 de evrei, în Bucovina 89.000 iar în Transilvania 181.340. A şadar, la cei circa 750.000 de evrei câ ţi au fost înregistra ţi la recens ământul din anul 1930 s-a ajuns prin înf ăptuirea unirii din 1918 5. Prin decretele-legi din 29 decembrie 1918 şi 22 mai 1919 erau stabilite condi ţiile acord ării „cet ăţ eniei române popula ţiei israelite”, fapt consacrat şi de articolul 7 al Tratatului Minorit ăţ ilor, din 9 decembrie 1919, iar Constitu ţia din 1923 punea cap ăt acestei dramatice lupte, statuând emanciparea deplin ă a evreilor, extinzând drepturile politice asupra întregii popula ţii a ţă rii. Votul universal a fost un corolar al actului 6. Emanciparea evreilor, inclus ă în tratatele de pace semnate de România, a reprezentat un rezultat al întregului proces de dezvoltare a societ ăţ ii române şti, vreme de mai bine de jum ătate de veac. Eforturile şi lupta evreilor au contribuit substan ţial la realizarea acestui obiectiv istoric.

1 ***, Istoria minorit ăţilor din România. Material auxiliar pentru profesorii de istorie , Bucure şti, Editura Didactic ă şi Pedagogic ă, 2008, p. 120. 2 Leonida Colescu, Recens ământul general popula țiunei României. Rezultate definitive, Bucure şti, Institutul de Arte Grafice „Eminescu”, 1905, p. XLIX. 3 Istoria Românilor , vol. VII, tom II, p. 73. 4 Istoria minorit ăţ ilor din România …, p. 120. 5 Ibidem. 6 Istoria Românilor , vol. VII, tom II, p. 75. 172 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

„CHESTIUNEA EVREIASC Ă” ÎN ROMÂNIA (1876-1914). REPERE ISTORIOGRAFICE

Adi Hora ţiu Schwarz *

“JEWISH QUESTION” IN ROMANIA (1876-1914). HISTORIOGRAPHICAL REFERENCES Abstract

The article presents, in terms of historiography, the main lines of investigation of the “Jewish question” in Romania. In addition to documentary sources and acknowledged authors, the author presents his contributions for the purpose of clarifying the issue in question.

Cuvinte cheie : „chestiunea evreiasc ă”, istoriografie , Tratatul de la Berlin , drepturi politice , comunitate Key words : “Jewish question” , historiography , the Treaty of Berlin , political rights , community

Prezen ţa evreilor în România este o realitate, de care putem vorbi înc ă din perioada medieval ă târzie, îns ă marea majoritate a istoricilor consider ă c ă evreii şi-au f ăcut sim ţit ă prezen ţa în zorii modernit ăţ ii. O prim ă direc ţie istoriografic ă a fost aceea a analiz ării percep ţiei popula ţiei române şti despre evrei. Cea mai însemnat ă contribu ţie o dator ăm lui Andrei Oi şteanu, care în teza sa de doctorat, „ Evreul imaginar”. Stereotipii referitoare la evrei în cultura român ă, sublinia faptul că în a doua jum ătate a secolului al XIX-lea au fost elaborate câteva lucr ări referitoare la modul în care se reflectă imaginea evreului în diverse crea ţii mito-folclorico-literare române şti. Autorul citeaz ă faptul c ă în 1887 şi, ulterior, în 1896, Lazăr Şă inea- nu a încercat s ă defineasc ă unele tr ăsături ale „evreului mitic” ( Jidovul sau Uria şul ), tr ăsături extrase din legendele mitice române şti. Ei au fost urma ţi de Simeon Florea Marian 1 (în 1871) şi Moses Schwarzfeld 2 (1889), ale c ăror preocup ări s-au circumscris modului în care evreul era prezentat în produc ţiile

* Lector univ. dr., Facultatea de Drept şi Ştiin ţe Administrative, Departamentul de Istorie şi Rela ţii Interna ţionale, Universitatea din Craiova, str. A.I. Cuza, nr. 13, cod po ştal 200585, Dolj, tel. 0251/419900, e-mail: [email protected] 1 Mircea Fotea, Simeon Florea Marian, folclorist şi etnograf , Bucure şti, 1987. 2 Moses Schwarzfeld, Evreii în literatura popular ă român ă. Studiu de psihologie popular ă. Anex ă: Evreii în literatura popular ă universal ă, Bucure şti, 1892. 173 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 folclorice. Mai multe volume de documente ce acoperă, din punct de vedere cronologic, interesul pentru istoria evreilor din România îl reprezint ă cele ap ărute în anii ’90 sub egida Editurii Hasefer, din Bucure şti 1. O analiz ă pertinent ă a „chestiunii evreie şti” din România trebuie s ă înglobeze, într-o succesiune logic ă, atât spa ţiul european marcat, mai ales în secolul al XIX-lea, de puternice manifest ări na ţionaliste, cât şi evolu ţia special ă/specific ă a Principatelor spre constituirea unui stat unitar. În acea perioad ă, c ătre sfâr şitul veacului al XIX-lea, evreii din România reprezentau popula ţia minoritar ă cea mai numeroas ă (269 016) şi cu un ritm de cre ştere demografic ă foarte ridicat 2. Astfel, num ărul mare al evreilor, rolul important pe care l-au avut în dezvoltarea economiei, convie ţuirea lor în contextul societ ăţ ii române şti şi lupta pentru emancipare politic ă au conturat dimensiunile unei „probleme evreie şti”, cu importante implica ţii sociale şi politice. Contradic ţiile dintre n ăzuin ţele legitime ale evreilor şi posibilit ăţ ile limitate ale statului român de a le satisface în întregime au dat na ştere unor continue fric ţiuni, conturând de-a lungul timpului o anumit ă percep ţie a imaginii evreilor în societatea româneasc ă. Andrei Oi şteanu citeaz ă, de asemenea, contribu ţiile lui B.P. Hasdeu 3 şi Nicolae Densu şianu 4. Este men ţionat faptul c ă B.P. Hasdeu a publicat în revista „Columna lui Traian”, câteva r ăspunsuri, provenite din mediul rural, de la ţă rani, înv ăţă tori şi preo ţi, care urm ăreau perceperea de c ătre români a „str ăini- lor”, a oamenilor de „alt neam”. Totodat ă, merit ă amintite şi considera ţiile etnologului Moses Schwarzfeld, prim-secretar al „Societăţii istorice Iuliu Ba- rasch” din 1888, concretizate într-un chestionar, care viza optica psihologic ă a românilor fa ţă de comunitatea evreilor. Andrei Oi şteanu men ţioneaz ă şi faptul că au r ămas multe întreb ări f ără un r ăspuns cert, iar dac ă aceste r ăspunsuri la unele întreb ări legate de unele calit ăţ i aparte ale evreilor vor fi existat, ele s-au pierdut. O dovad ă în acest sens, citat ă de c ătre Andrei Oi şteanu, este cartea anonim ă Popa şi ovreiul , publicată la Craiova în 1898, în care un preot român ortodox vorbe şte cu un evreu, acesta din urm ă demontând prejudec ăţ ile existente în societatea tradi ţional ă româneasc ă5.

1 L. Benjamin, M. Spielmann, S. Stanciu, editori, Izvoare şi m ărturii referitoare la evreii din România , Bucure şti, Editura Hasefer, 1990; Ladislau Gyémánt, Lya Benjamin, coordonatori, Izvoare şi m ărturii referitoare la evreii din România , Bucure şti, Editura Hasefer, 1990. 2 Istoria Românilor , vol. VII, tom I, Bucure şti, Editura Enciclopedic ă, 2003, p. 596. 3 Ion Muslea, Ov. Bîrlea, Tipologia folclorului. Din rãspunsurile la chestionarele lui, B.P. Hasdeu , Bucure şti, Editura Minerva, 1970. 4 Adrian Fochi, Datini şi eresuri populare de la sfîr şitul secolului al XlX-lea. R ăspunsurile la chestionarele lui Nicolae Densu şianu , Bucure şti, Editura Minerva, 1976. 5 Tudor Nedelcea, Eminescu şi realsemitismul , în „Arhivele Olteniei”, nr. 22, 2008, p. 265-266; Ioan Petru Culianu, Reconstituiri în domeniul mitologiei române şti , dialog consemnat de Andrei Oi şteanu, în „Revista de Istorie şi Teorie Literar ă”, nr. 3, 1985, p. 89-91. 174 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Problema evreilor l-a preocupat şi pe p ărintele şcolii sociologice române şti, Dimitrie Gusti, care, în 1936, a întocmit „un studiu al comunităţilor religioase” din satele române şti, grupate în: „ortodoc şi, catolici, protestan ţi, sec- tan ţi, evrei etc.” 1. Preocup ări istoriografice au avut chiar evreii în şişi, devreme ce în 1886, în statutul „Societăţii istorice Iuliu Barasch, în articolul 1, se preciza în mod limpede: „ Societatea î şi propune a aduna materialul privitor la istoria evreilor din România şi la psihologia populară israelito-română”. Astfel se urm ărea atât percep ţia românilor despre evrei, cât şi a evreilor despre români, sau despre ei în şişi, ca locuind în cadrul a şez ărilor române şti. Se impune s ă cit ăm, în acest sens, contribu ţiile aceluia şi Moses Schwar- zfeld, autorul unui „studiu etnico-psichologic”, publicat în 1896, o lucrare de dimensiuni mici, dar care ofer ă un stil de documentare, în sensul c ă evreii pot fi analiza ţi pornind de la percep ţia românilor despre ei 2. În 1894, Moses Gaster 3 a reu şit s ă introduc ă în istoriografie şi direc ţia social-politic ă a studiului comunit ăţ ilor evreie şti din România, oferind astfel o imagine complex ă, un tip de barometru , al dezvolt ării rela ţiilor dintre cele dou ă comunit ăţ i. La cunoa şterea istoriografic ă a comunit ăţ ilor evreie şti de pe aceste meleaguri au contribuit deopotriv ă istorici români şi evrei. Printre cei dintâi sunt de amintit B.P. Hasdeu 4, N. Iorga 5, A.D. Xenopol 6, apoi G. Zane 7 sau Constantin C. Giurescu 8. Din rândul evreilor, începând cu a doua jum ătate a secolului al XIX-lea şi în contextul luptei pentru emancipare, apoi de integrare, s-au ridicat o seam ă de condeie – mai întâi ziari şti şi intelectuali de orientare liberal ă, care au constituit a şa-zisul grup al anilor 1870, urmat de o a doua genera ţie, relativ specializat ă în disciplinele istorice din anii 1880-1913, şi de o a treia, dintre cele dou ă r ăzboaie mondiale 9.

1 Dimitrie Gusti, Enciclopedia României , vols. I-IV, Bucure ști,1938. 2 Moses Schwarzfeld, Evreii în literatura lor popular ă (sau Cum se judec ă evreii în şişi) , Bucure şti, 1898. 3 Moses Gaster, Memorii, coresponden ță , ed. by Victor Eskenasy, Bucure ști, Editura Hasefer, 1998. 4 Bogdan Petriceicu Hasdeu, Industria na ţional ă, industria sterin ă şi industria ovreasc ă fa ţă cu principiulu concuren ţei , Bucure şti, 1866; idem, Ovreii înaintea Adun ării şi emanciparea lor , Bucure şti, 1866. 5 Nicolae Iorga, Istoria evreilor în ţerile noastre , Bucure şti, 1910; idem, Histoire des Roumains et de leur Civilisation , Paris, 1920. 6 A.D. Xenopol, Istoria Românilor din Dacia Traian ă, Ia şi, Editura libr ăriei şcoalelor „Fra ţii Şaraga”, 1896. 7 G. Zane, Economia de schimb în Principatele Române , Bucure şti, 1930. 8 Constantin C. Giurescu, Istoria Bucure ştilor , Bucure şti, Editura pentru literatur ă, 1966. 9 Lya Benjamin (editor), Evreii din România în texte istoriografice , Bucure şti, Editura Hasefer, 2002, p. 13. 175 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Ace şti cercet ători erau preocupa ţi s ă demonstreze temeiurile şi legitimitatea cuprinderii evreilor de pe aceste meleaguri în istoria României. Demersul se dovedea cu atât mai necesar, cu cât, în secolul XIX, dar şi în prima jum ătate a secolului XX, tematica evreiasc ă local ă a suscitat vii polemici întru demonstrarea sau respingerea acestei legitimit ăţ i, precum şi a temeiurilor ei, precum: vechimea de pe aceste meleaguri (exagerat ă de unii, negat ă total de al ţii); vechimea unor drepturi (atestate sau contestate); toleran ţa (exagerat ă sau negat ă); fidelitatea fa ţă de ţar ă, de cultur ă şi limba ei; locul şi rolul în dezvoltarea material ă a societ ăţ ii (considerat benefic de unii, malefic de al ţii); acultura ţia (recunoa şterea sau negarea interferen ţelor); contribu ţia la formarea „imago”-ului ţă rii în afar ă (destructiv dup ă unii, constructiv dup ă al ţii) 1. Aceste idei preconcepute au grevat asupra obiectivit ăţ ii scrierilor istorice – concepute atât de români, cât şi de evrei sub zodia polemicilor nepropice atitudinii sine ira et studio . În scrierile ce pot fi cuprinse în aceast ă categorie, se observ ă distorsion ări mai mici sau mai grave datorate „spiritului polemic”. Este, poate, şi ra ţiunea pentru care o istorie obiectiv ă a locului şi rolului evreilor în istoria ţă rii nu s-a putut scrie în întregime nici pân ă în zilele noastre, de şi cercet ările asupra unor izvoare de prim ă mân ă, atât pentru secolele anterioare, cât şi pentru cel actual, au avansat notabil. Asemenea izvoare, indicate şi folosite par ţial de mari istorici români şi reluate de istoricii evrei – care au ad ăugat şi explor ările lor în izvoarele istorice proprii (r ăspunsuri rabinice, inscrip ţii tombale s.a.) – se cuvin, de aceea, întregite şi puse în toat ă semnifica ţia con ţinutului lor, devenind astfel posibil ă o sintez ă atât de mult a şteptat ă asupra istoriei evreilor din România. Pentru realizarea unui asemenea deziderat, evocarea şi folosirea critic ă a activit ăţ ii premerg ătorilor şi continuatorilor este o condi ţie sine qua non . Pân ă în prezent, o istorie general ă complet ă a evreilor din România n-a fost elaborat ă. O prim ă lucrare de ansamblu asupra comunit ăţ ilor evreie şti din România care a fost publicat ă în 1969 la Ierusalim: Pinkas Ha-Kehilot, Romania , constituie totu şi un pre ţios instrument de lucru 2. De asemenea o important ă surs ă documentar ă o constituie publica ţiile epocii în general, şi cele evreie şti în special. Cu privire la presa evreiasc ă din România sunt de semnalat lucr ările lui F. Braunstein 3, S. Podoleanu 4 sau Wolf Tambur 5, ce au meritul de a sintetiza şi sistematiza informa ţii despre principalele publica ţii evreie şti.

1 Hary Kuller, Opt studii despre istoria evreilor din România , Bucure şti, Editura Hasefer, 1997, p. 7-10. 2 ***, Pinkas Ha-Kehilot, Romania , coordonator Theodor Lavi, Jerusalem, Yad Vashem Institute, 1969. 3 F. Braunstein, La presse juive en Roumanie , Paris, Editura E. Leroux, Paris, 1913. 4 S. Podoleanu, Istoria presei evreie şti din România (1857-1900) , Bucure şti, Editura Bibliografia, 1938. 5 Wolf Tambur, Yidich presse in Romania , Bucure şti, Editura Criterion, 1977. 176 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Timp de secole, via ţa evreilor s-a desf ăş urat oarecum în afara societ ăţ ilor majoritare, li se limitau prin lege contactele cu neevreii, iar existen ţa le era controlat ă de bunul plac al legiuitorilor locali care le direc ţionau şi existen ţa profesional ă. Pe m ăsura dezvolt ării antisemitismului, evreii au început să fie încadra ţi în stereotipuri: „ evreii nu sunt solda ţi” (de fapt nu erau admi şi în armat ă), „ evreii nu lucreaz ă p ământul ” (de fapt nu puteau fi proprietari de pământ), „ evreii împrumut ă bani cu cam ătă” (de fapt, cre ştinilor Biserica le interzicea c ămătăria, dar beneficia din plin de serviciile evreilor)1. Spre deosebire de alte ţă ri, mai ales de Occident, evreii din Ţă rile Române n-au locuit niciodat ă în ghetouri. Cu toate acestea, mai ales în ora şele mari, ei locuiau în anumite cartiere, f ără îns ă ca acestea s ă fie locuite exclusiv de evrei. Locuin ţele lor nu se deosebeau de acelea ale cre ştinilor, existând, bineîn ţeles, diferen ţe în func ţie de situa ţia material ă a fiec ărei familii. Comunit ăţ ile evreie şti dispuneau de sinagogi, şcoli şi spitale proprii, construite din fondurile provenite din cotiza ţii şi din dona ţiile membrilor de vaz ă ai comunit ăţ ii. Comunit ăţ ile evreie şti puteau dezvolta un anumit grad de autonomie, cu contacte limitate cu lumea exterioar ă, con ştientizând astfel numai sectoarele care le erau accesibile. Astfel s-au conturat „ghetourile spirituale” în interiorul c ărora evreii î şi tr ăiau propria via ţa religioas ă, aveau o organizare comunitar ă proprie, şi puteau accede în propor ţii limitate la ce se întâmpla în afara lumii lor 2. Na şterea lumii moderne, dup ă Revolu ţia Francez ă, a ridicat problema drepturilor omului, oamenii fiind privi ţi ca egali în fa ţa legii. Lumea modern ă a însemnat şi promovarea revolu ţiei industriale înso ţit ă de dezvoltarea ora şelor, apari ţia pluralismului politic, introducerea conceptului modern de „ na ţiune ” definit ă prin parametri teritoriali, istorici şi de limb ă, şi formată din cet ăţ eni liberi care contribuie la edificarea statelor. Pentru evrei, lumea modern ă a adus emanciparea prin care au început s ă fie percepu ţi ca fiin ţe umane egale, definite printr-o religie aparte. Apari ţia statelor moderne laice îi percepe pe oameni egali între ei, iar evreii pot intra în societate cu drepturi egale. Prin emancipare evreii puteau fi asimila ţi în societate, î şi puteau p ărăsi identitatea tradi ţional ă şi modifica stilul de via ţă prin c ăsătorii mixte, fiind privi ţi ca şi ceilal ţi. Unii s-au convertit la cre ştinism pentru a fi siguri c ă se situau pe partea sigur ă a baricadei. Emanciparea şi asimilarea i-a pus pe evrei în fa ţa unei dileme – cât se puteau integra în societate şi care era pre ţul pl ătit? Pe de alt ă parte, c ăderea zidurilor de ghetou, care-i f ăceau s ă se simt ă în siguran ţă , i-a f ăcut pe evrei s ă se simt ă expu şi, vulnerabili în fa ţa lumii exterioare. În secolul al XIX-lea, evreii au realizat c ă emanciparea are dou ă fe ţe; de exemplu, acum puteau deschide magazine oriunde în ora şe, nu doar pe

1 Paul Johnson, O istorie a evreilor , Bucure şti, Editura Hasefer, 2003, p. 190-211. 2Ibidem , p. 249-250. 177 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 str ăzile din ghetouri, dar imediat s-a ridicat problema zilelor libere, diferite pentru evrei şi cre ştini, când magazinele trebuiau închise. O alt ă situa ţie era cea legat ă de primirea copiilor evrei în şcolile de stat, care unifica sistemul de instruire dar ridica probleme noi legate de haine, mod de a vorbi, program. Totu şi mul ţi evrei şi-au schimbat numele pentru a se integra în societate. Emanciparea i-a divizat pe evrei în mai multe grupuri: evreii ortodoc şi – cei care şi-au p ăstrat stilul tradi ţional; evreii conservatori – care şi-au p ăstrat identitatea, dar şi-au schimbat o parte dintre tradi ţii şi stilul de via ţă ; reforma ţii – care s-au integrat cel mai mult 1. Via ţa în ghetouri i-a preg ătit pe evrei s ă se integreze u şor în societatea neevreiasc ă urban ă industrial ă din sec. XIX. Acest lucru a fost posibil pentru c ă ei nu veneau din sate, ci tr ăiser ă de mult timp în ora şe, economia modern ă le era cunoscut ă, ei f ăcând comer ţ şi cam ătă din evul mediu. În plus, majoritatea evreilor ştiau s ă scrie şi s ă citeasc ă, ceea ce le-a facilitat accesul în universit ăţ i şi i-a f ăcut s ă progreseze rapid în lumea intelectual ă. Modul lor de via ţă îi preg ătise pentru a se integra u şor într-o societate modern ă capitalist ă. La începutul secolului al XX-lea evreii erau deja prezen ţi în ora şe în propor ţii considerabile: 40% în Budapesta, 60% în Ia şi, 12% în Bucure şti, 10-12% în Berlin şi Viena 2. Na ţionalismul modern s-a dezvoltat în dou ă tipare: – cel liberal – bazat pe ideile lui Ernest Renan, mai democratic: apartenen ţa la o na ţiune este apanajul propriei decizii; cel antiliberal – elimina posibilitatea arbitrului: apartenen ţa la o societate nu poate fi aleas ă, ci e determinat ă prin na ştere. Statul modern cerea fidelitate din partea cet ăţ enilor s ăi. Ap ărea astfel „etnocentrismul ” – perceperea valorilor comunit ăţ ii proprii ca fiind superioare altora. În acest context s-a n ăscut şi întrebarea: Pot fi evreii loiali statului şi na ţiunii ? Problema începea cu identitatea na ţional ă – nu po ţi fi altul, nu po ţi avea o alt ă identitate. Na ţionalismul îi prezenta pe evrei ca fiind separa ţi de ceilal ţi, cu un mod de via ţă bine organizat şi îmbr ăcat în hain ă religioas ă. Scopul lor era preluarea conducerii mondiale conform ideilor din „ Protocolul în ţelep ţilor Sionului ”. Evreul era prezentat ca fiind incapabil de a fi loial statului pentru c ă era foarte loial comunit ăţ ii sale. Încerc ările de integrare au fost interpretate ca forme de subminare a statelor în vederea prelu ării puterii. Evreii erau dispersa ţi în lumea întreag ă, formând o adev ărat ă re ţea a celor care au fugit în c ăutarea unei vie ţi mai bune sau din fa ţa persecu ţiilor. Evreul era considerat „ veriga slab ă”, el nu putea fi loial unui singur stat pentru ca avea leg ături în lumea întreag ă, în concluzie scopul s ău putea fi preluarea controlului mondial. Milan Kundera, referindu-se la începutul sec. XX, spunea că „ evreul era adev ăratul locuitor al Europei Centrale ”. Pe de alta parte, în

1 Ibidem. 2 Carol Iancu, Evreii din România (1866-1919). De la excludere la emancipare , Bucure şti, Editura Hasefer, 1996, p. 49. 178 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 aceea şi perioad ă evreii au fost şi purt ătorii ideilor revolu ţionare. Mul ţi evrei au jucat un rol important în mi şcarea socialist ă, promovând interna ţionalismul proletar (Leon Trotki, Béla Kun). Erau evrei asimila ţi, f ără contacte cu iudaismul 1. Societatea româneasc ă s-a confruntat, îndeosebi în a doua jum ătate a secolului al XIX-lea, cu a şa-numita „chestiune evreiasc ă”. Acesta este un subiect de reflec ţie şi medita ţie cu atât mai mult cu cât uneori regimul constitu ţional instituit în 1866 este prezentat ca fiind unul intolerant, antisemitismul fiind o institu ţie de stat iar alteori ca fiind unul democrat, tolerant, problema antisemitismului fiind una inventat ă. Evreii care locuiau în România doreau s ă fie naturaliza ţi. Organiza ţiile evreie şti din vestul Europei au sus ţinut permanent cauza evreilor români, cu ocazia marilor conferin ţe şi congrese europene, care implicau şi statutul Principatelor Române, ulterior al României. O prim ă ocazie a fost cea a Congresului de Pace de la Paris din 1856, când problema evreilor din România a fost luat ă în considerare, dar f ără a se insista, întrucât prioritatea era cea a statutului şi unirii Principatelor. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, care a imprimat organiz ării politice de stat române şti acel suflu vital, a şezând-o pe deplin pe calea modernit ăţ ii a schimbat într-un fel statutul evreilor, oferindu-le prima form ă de emancipare de dup ă Regulamentele Organice, impuse de Rusia (emanciparea acestora în Rusia s-a produs complet abia dup ă 1917), care practic îi ţineau la periferia vie ţii publice. Aceste evenimente pot fi reconstituite pornind de la lucr ări, precum cele elaborate de Constantin C. Giurescu 2, Paul Henry 3, Barbara Jelavich 4, Frederick Kellogg 5. Cât prive şte inova ţiile constitu ţionale şi institu ţionale din perioada 1859-1871, se cuvine s ă cit ăm contribu ţiile unor istorici şi juri şti ca: A.D. Xenopol 6, Genoveva Vrabie 7. Dou ă decenii mai târziu, r ăzboiul ruso-turc din 1877, la care a participat şi România, proclamându-şi independen ţa a fost un nou prilej de a repune pe tapet chestiunea evreiasc ă. Lideri influen ţi ai evreilor, precum Adolphe

1 Paul Johnson, op. cit. , p. 299. 2 Via ţa şi opera lui Cuza-Vod ă, Bucure şti, Editura Ştiin ţific ă, 1966. 3 L’abdication du Prince Cuza et l´avènement de la dynastie de Hohenzollern au trône de Roumanie. Documents diplomatiques , Paris, Félix Alcan, 1930. 4 Russia and the formation of the Romanian national state, 1821-1878 , New York, Cambridge University Press, 1984. 5 The Road to Romanian Independence , Purdue University Press, Indiana, 1995. 6 Istoria Românilor din Dacia Traian ă, Ia şi, Editura libr ăriei şcoalelor „Fra ţii Şaraga”, 1896; idem, Domnia lui Cuza Vod ă, 1859-1866 , 2 vols., Ia şi, 1903. 7 Drept constitu ţional şi institu ţii politice , vol. I, edi ţia a V-a rev ăzut ă şi reîntregit ă, Ia şi, Editura Cugetarea, 1999. 179 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Cremieux, Gershom Bleichroder au v ăzut în recunoa şterea independen ţei României momentul de a solicita emanciparea evreilor 1. Esen ţiale în prezentarea acestor evenimente sunt lucr ările istoricilor Dan Berindei 2, Nicolae Ciachir 3, Nicolae Corivan 4, Gheorghe Cliveti 5, Gabriel Constantinescu 6, Sorin Liviu Damean 7. Faptul c ă în Rusia situa ţia evreilor era la fel de grea nu era de natur ă s ă ofere şanse de reu şit ă comunit ăţ ilor evreie şti din Europa de vest în sus ţinerea coreligionarilor din România. Se impune s ă cit ăm, în acest sens, importantele colec ţii documentare: Independen ţa României. Documente ; Izvoare şi m ărturii referitoare la evreii din România , coord. Ladislau Gyemant şi Lya Benjamin, III-2, Bucure şti, Editura Hasefer, 1999. Totu şi, oamenii politici români au f ăcut un compromis, acordând o naturalizare individual ă, dup ă mari dezbateri parlamentare, fapt ce a nemul ţumit comunit ăţ ile evreie şti, dar a produs şi un anumit curent antievreiesc, acesta fiind totu şi unul mai mult na ţionalist, în deplin acord cu spiritul epocii. În acest sens, pozi ţia româneasc ă, oficial ă a statului, în leg ătur ă cu problema evreiasc ă, era redat ă de Ion I.C. Br ătianu, care în aprilie 1914 sus ţinea: „Situa ţia actual ă a evreilor din România nu este decât rezultanta invaziei foarte recente a unei ţă ri aflate în plin ă transformare politic ă şi economic ă, de c ătre un element str ăin şi foarte numeros [aceasta] înainte ca evolu ţia normal ă a elementului primordial românesc s ă se fi consolidat şi asigurat definitiv. Ora pentru solu ţionarea acestei probleme veni; în acest moment, îns ă, pentru to ţi românii responsabili de viitorul patriei lor, ca şi pentru to ţi acei care cunosc condi ţiile situa ţiei reale şi nutresc o simpatie sincer ă pentru România [este limpede c ă] aceast ă or ă n-a sosit înc ă; în acest moment, datoria îmi impune s ă asigur ţă rii mele o organizare de care depinde dezvoltarea şi viitorul ei. Când va sosi momentul şi în m ăsura în care dezvoltarea sa de stat şi caracterul s ău etnic vor impune, România va face ea îns ăş i ceea ce al ţii nu ar putea s ă-i impună f ără a compromite grav procesul de asimilare a evreilor din România” 8.

1 Vezi, pe larg, Istoria Românilor , vol. VII, tom II, p. 69-75. 2 Diploma ţia româneasc ă modern ă de la începuturi la proclamarea independen ţei de stat (1821-1877) , Bucure şti, Editura Albatros, 1995. 3 Războiul pentru independen ţa României în contextul european (1875-1878 ), Bucure şti, Editura Ştiin ţific ă şi Enciclopedic ă, 1977. 4 Rela ţiile diplomatice ale României de la 1859 la 1877 , Bucure şti, Editura Ştiin ţific ă şi Enciclopedic ă, 1984. 5 România şi Puterile garante, 1856-1878 , Ia şi, Universitatea „Al.I. Cuza”, 1988. 6 Evreii în România (secolele XVI-XX) , Alba Iulia-Paris, Editura Fronde, 2000. 7 Carol I al României , vol. I (1866-1882) , Bucure şti, Editura Paideia, 2000; idem, România şi Congresul de Pace de la Berlin (1878) , Bucure şti, Editura Mica Valahie, 2005. 8 Apud Istoria Românilor , vol. VII, tom II, p. 74-75. 180 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Pentru a relata intensitatea dezbaterilor parlamentare, se cuvine s ă remarc ăm utilizarea resurselor oferite de „Monitorul Oficial”, din perioada 1866-1879. Relevante în acest sens, sunt contribu ţiile lui A.C. Cuza 1. Se impune, de asemenea, citarea memorialisticii 2, în care problema evreiasc ă ocup ă un rol esen ţial. Că situa ţia evreilor din România nu era una foarte grea, o arat ă faptul c ă numero şi evrei din Rusia c ăutau subterfugii de a intra în România, fie cu acte false, fie declarând c ă voiau s ă tranziteze România, spre vestul Europei sau spre America. Autorit ăţ ile române au emis pa şapoarte de trecere pentru evrei, care îns ă î şi pierdeau valabilitatea în momentul în care ei p ărăseau teritoriul României. Via ţa politic ă din România, între 1900 şi 1914 a putut fi reconstituit ă pornind de la aser ţiunile lui Anastasie Iordache 3, Mircea Iosa, Traian Lungu 4, Ion Mamina, Ion Bulei 5, Ioan Muraru, Simina T ănăsescu 6, Gheorghe Platon 7, T.W. Riker8, Ioan Scurtu 9, R.W. Seton-Watson 10 , Apostol Stan 11 . Coresponden ţa dintre evreii din România şi cei din Europa, modul în care problemele lor au fost receptate de c ătre Marile Puteri au putut fi discutate, pornind de la o serie de lucr ări precum: La Question israelite en Roumanie. Lois, reglements et mesures administratives diriges contre les etrangers et appliques aux Juifs indigenes , Paris, Editura Cahors et Alecon, 1914; Pinas

1 Regele Carol I şi „Meseria şul Român” , în Din via ţa Regelui Carol I. M ărturii Contimporane şi Documente , Bucure şti, Funda ţia Regelui Carol I, 1939. 2 Memoriile Regelui Carol I al României. De un martor ocular , vol. I, 1866-1869 , Bucureşti, Editura Scripta, 1992, p. 78; Memoriile Principelui Nicolae Su ţu, mare logof ăt al Moldovei, 1798-1871, Bucure şti, Editura Funda ţiei Culturale Române, 1997; B. Boerescu, Discursuri politice, 1859-1883 , vol. II (1874-1883) , Bucure şti, Socec, 1910; P.P. Carp, Discursuri parlamentare , edi ţie de Marcel Du ţă , Bucure şti, Editura „Grai şi suflet – Cultura na ţional ă”, 2000; Michael Landau, O viat ă de lupt ă, Tel Aviv, 1971; Titu Maiorescu, Discursuri parlamentare cu priviri asupra desvolt ării politice a României sub domnia lui Carol I , vol. I (1866-1876) , Bucure şti, Socec, 1897; idem, Însemn ări zilnice , vol. I (1855-1880) , Bucure şti, Socec, f.a. 3 Via ţa politic ă în România. 1910-1914 , Bucure şti, Editura Ştiin ţific ă, 1972. 4 Via ţa politic ă în România. 1899-1910 , Bucure şti, Editura Ştiin ţific ă, 1977. 5 Guverne şi guvernan ţi, 1866-1916 , Bucure şti, Editura Silex, 1994. 6 Drept constitu ţional şi institu ţii politice , edi ţia a IX-a rev ăzut ă şi completat ă, Bucure şti, Editura Lumina Lex, 2001. 7 Istoria modern ă a României , Bucure şti, Editura Didactic ă şi Pedagogic ă, 1985. 8 Cum s-a înf ăptuit România. Studiul unei probleme interna ţionale, 1856-1866 , traducere de Alice B ădescu, Bucure şti, 1944. 9 Ioan Scurtu (coord.), Enciclopedia de istorie a României , vol. I, Bucure şti, Editura Meronia, 2001. 10 Histoire des Roumains. De l'époque romaine a l'achèvement de l'unité, Paris, Presse Universitaire de France, 1937. 11 Putere politic ă şi democra ţie în România, 1859-1918, Bucure şti, Editura Albatros, 1995. 181 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Ha-Kehilot, Romania , coordonator Theodor Lavi, Jerusalem, Yad Vashem Institute, 1969. Istoria comunit ăţ ilor evreie şti din România, rela ţiile dintre români şi evrei au putut fi cunoscute gra ţie contribu ţiilor aduse de E. Ioachimovici 1, Gabriel Asandului 2, Lya Benjamin (editor) 3, Ion Bodunescu 4, Carol Iancu 5. Cât privesc relat ările de pres ă, discu ţiile diplomatice ale vremii, se impune s ă amintim contribu ţiile esen ţiale ale lui F. Braunstein 6, Gh.I. Br ătianu 7, I. Brociner 8, Paraschiva Cîncea 9. Situa ţia comunit ăţ ilor evreie şti, implicarea lor în economie, în via ţa public ă au fost analizate anterior de: Bogdan Petriceicu Hasdeu 10 , Anastasie Iordache 11 , Nicolae Iorga 12 , Paul Johnson 13 , Hary Kuller 14 , Paul E. Michelson 15 , Victor Neumann 16 , S. Podoleanu 17 , V. Russu 18 , E. Schwartzfeld 19 , Edmund Silberner 20 , Te şu Solomovici 1, Adolphe Stern 2, Tambur Wolf3.

1 O pagin ă din istoria politic ă a României. Manolache Kostaki Epureanu , Bucure şti, 1913. 2 Istoria evreilor din România (1866-1938) , Ia şi, Institutul European, 2003. 3 Evreii din România în texte istoriografice , Bucure şti, Editura Hasefer, 2002. 4 Diploma ţia româneasc ă în slujba Independen ţei, Ia şi, Editura Junimea, 1978. 5 Bleichröder et Crémieux. Le combat pour l'émancipation des Juifs de Roumanie devant le Congrès de Berlin. Correspondance inédite (1878-1880) , Montpellier, 1987; idem, Evreii din România (1866-1919). De la excludere la emancipare , Bucure şti, Editura Hasefer, 1996; idem, Emanciparea evreilor din România (1913-1919), Bucure şti, Editura Hasefer, 1998. 6 La presse juive en Roumanie , Paris, Editura E. Leroux, Paris, 1913. 7 Bismarck şi Ion C. Br ătianu , Bucure şti, 1936. 8 Chestiunea israeli ţilor români pân ă la anul 1848 , vol. I, Bucure şti, 1910. 9 Via ţa politic ă din România în primul deceniu al independen ţei de stat, 1878-1888 , Bucure şti, Editura Ştiin ţific ă, 1974. 10 Industria na ţional ă, industria strein ă şi industria ovreasc ă fa ţă cu principiulu concuren ţei , Bucure şti, 1866; idem, Ovreii înaintea Adun ării şi emanciparea lor , Bucure şti, 1866. 11 Instituirea monarhiei constitu ţionale şi regimului parlamentar în România, 1866-1871 , Bucure şti, Editura Majadahonda, 1997. 12 Istoria evreilor în ţerile noastre , Bucure şti, 1910; idem, Politica extern ă a Regelui Carol I , edi ţie de Vicen ţiu R ădulescu, Bucure şti, Editura Glykon, 1991; idem , R ăzboiul pentru independen ţa României. Ac ţiuni diplomatice şi st ări de spirit , edi ţie îngrijit ă de Elisabeta Simion, Bucure şti, Editura Albatros, 1998. 13 O istorie a evreilor , Bucure şti, Editura Hasefer, 2003. 14 Opt studii despre istoria evreilor din România , Bucure şti, Editura Hasefer, 1997. 15 Romanian Politics, 1859-1871. From Prince Cuza to Prince Carol , Ia şi-Oxford-Portland, The Center for Romanian Studies, 1998. 16 Istoria evreilor din România , Timi şoara, Editura Amarcord, 1996. 17 Istoria presei evreie şti din România (1857-1900) , Bucure şti, Editura Bibliografia, 1938. 18 Din lupta politic ă în anii instabilit ăţ ii guvernamentale: în ţelegerea de la „Concordia” (februarie 1867) , în A.N.U.I., sec ţiunea III, a. Istorie, tom XVII, fasc. 1, p. 73-91. 19 Din istoria evreilor. Împopularea, reîmpopularea şi întemeierea târgu şoarelor în Moldova , Bucure şti, 1914. 20 The works of Moses Hess. An inventory of his signed and anonymous publications, manuscripts and correspondence . E.J. Brill, Leyde, 1958. 182 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Nu mai pu ţin importante sunt studiile şi articolele publicate de-a lungul timpului, structurate pe probleme, precum: modificarea articolului 7 din Constitu ţia din 1866 : Barbu Berceanu 4, G.G. Meitani 5, implica ţiile Chestiunii orientale asupra evreilor din România : Ion I.C. Br ătianu 6, Barbara Jelavich 7, Jacob Katz 8, Ioan G. Miclescu 9, pozi ţionarea evreilor în societatea româneasc ă: Cornel Câr ţân ă10 , preocuparea regelui Carol I privind chestiunea evreiasc ă: Sorin Liviu Damean 11 , C ătălin Turliuc 12 , dorin ţa evreilor din România de a emigra în Israel : Carol Iancu 13 . În ceea ce ne prive şte, am abordat unele aspecte ale situa ţiei evreilor din România 14 . O contribu ţie istoriografic ă esen ţial ă în privin ţa situa ţiei militare a evreilor, o reprezint ă cartea lui Carol Iancu, Evreii din România (1866-1919).

1 Istoria evreilor din România , vol. I, Bucure şti, Editura Te şu, 2007. 2 Din via ţa unui evreu român , vols. I-III, Bucure şti, Editura Hasefer, 2001. 3 Yidich presse in Romania , Bucure şti, Editura Criterion, 1977. 4 Modificarea din 1879 a articolului 7 din Constitu ţie , în „Studii şi materiale de istorie modern ă”, VI, Bucure şti, 1979, p. 67-89. 5 Studie asupra Constitu ţiunei românilor sau esplicarea pactului nostru fundamental din 1 iulie 1866 , fascicula I, Bucure şti, 1880. 6 România şi chestiunea Orientului , în vol. Răsboiul neatârn ării, 1877-1878 , Bucure şti, 1927, p. 85-89. 7 Austria-Hungary, Romania and the Eastern Crisis, 1876-1878 , în „Südost Forschungen”, Band XXX, 1971, p. 81-82. 8 The Jewish National Movement. A Sociological Analysis , în „Social Life and Social Values of the Jewish people”, Journal of World History, Uncsco, t. XI, p. 273-281. 9 Chestiunea Evreilor e o chestiune moral ă, Boto şani, 1897. 10 Structur ă şi stratificare social ă în românia interbelic ă. Contribu ţii sociologice române şti privind schimbarea şi dezvoltarea social ă, în „Sociologie româneasc ă”, 2001, 1-4, p. 317-345. 11 Carol I şi „chestiunea evreiasc ă” (1866-1879) , în vol. Istoria şi teoria rela ţiilor interna ţionale , coordonator C ătălin Turliuc, Ia şi, Editura Antes, 2000, p. 208-215. 12 Marile Puteri şi problema na ţionalit ăţ ilor în România (1866-1918) , în vol. Itinerarii istoriografice. Profesorului Leonid Boicu la împlinirea vârstei de 65 de ani , Ia şi, 1996, p. 172 şi urm. 13 O scrisoare inedit ă a lui Eleazar Rokeah asupra începuturilor mi şcării Ishub Ere ţ Israel , R.E.J. CXXXV (1-3), ian.-sept. 1976, p. 177-183; idem, Interesul pentru colonizarea Ere ţ- Israelului în scrisoarea unui medie evreu din Giurgiu adresat ă Alian ţei Israelite Universale din Paris (1867) , în „Toladot”, nr. 12-13, Ierusalim, mai 1996. 14 Adi Schwarz, Iluminismul European şi influen ţa sa asupra procesului de emancipare a evreilor , în „Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie anul IX nr. 9/2004, p. 85-91; idem, Participarea evreilor din România la R ăzboiul de Independen ţă şi al Doilea R ăzboi Balcanic, reflectat ă în istoriografia româneasc ă, în „Analele Universit ăţ ii din Craiova. Seria Istorie”, anul IX, nr. 9/2004, p. 137-146; idem, The Beginning of the Jews’ Integration in the Romanian Society in the Middle of the XIXth Century , în „Revista Universitar ă de Sociologie”, An IV, nr.2, 2007, p. 189-191; idem, Reac ţii ale presei occidentale privind articolul 4 din legea Missir (1902) , în „Analele Universit ăţ ii din Craiova”, Seria Istorie, Anul XIV, Nr. 1(15)/2009, p. 177- 186. 183 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

De la excludere la emancipare , ap ărut ă la Editura Hasefer din Bucure şti, în anul 1996. În capitolul VII, subcapitolul 3, intitulat Legile militare , autorul analizeaz ă aspecte esen ţiale din legisla ţia militar ă – din perioada 1866-1914 – privitoare la situa ţia evreilor în cadrul Armatei Române. Astfel, se impune ca un aspect esen ţial faptul c ă satisfacerea de c ătre evrei a stagiului militar 1, s-a făcut conform Legii din 11 iunie 1868, care îi considera de facto „români”. Ulterior, din 1876 ei deveneau „ str ăini care nu apar ţin unei na ţionalit ăţ i str ăine ”2. Faptul c ă evreii puteau invoca efectuarea stagiului militar ca obiect al unor cereri ulterioare de împ ământenire, imediat dup ă 1878, s-a încercat, provizoriu, limitarea numărului de evrei încorpora ţi. Dup ă revizuirea articolului 7, optica guvernului român s-a schimbat, dovad ă fiind faptul c ă din 1882 evreii au fost inclu şi în armat ă într-o categorie nou ă, diferit ă de cea din 1868 – „români” sau cea din 1876 – „str ăini nesupuşi unei protec ţii str ăine”, aceea de „locuitori ai ţă rii” 3. Baza legislativ ă a organiz ării armatei române a cunoscut noi modific ări, 7 la num ăr, pe fondul pozi ţion ării geopolitice a României (pactul secret cu Tripla Alian ţă ), în 1884, 1886, 1887, 1891, 1892, 1893 şi 1900, f ără a schimba nimic în ceea ce prive şte regimul militar al evreilor non-cet ăţ eni – „locuitori ai ţă rii” 4. Noile modific ări ale legisla ţiei militare, inclusiv cea din 1911 limitau accesul evreilor la avansarea în armată, de la gradele soldăţ eşti, la corpul subofi ţerilor şi ofi ţerilor. Totodat ă, speciali ştii în medicin ă militar ă erau încadra ţi ca simpli solda ţi. Evreii p ământeni, care nu aveau cet ăţ enia, nu puteau func ţiona în justi ţia militar ă, în trupele de jandarmi de la sate şi nici nu puteau ocupa un post în cadrul Ministerului de R ăzboi sau într-o institu ţie subordonat ă acestuia 5. În 1897, Ministerul de R ăzboi a încercat s ă propun ă scutirea evreilor de la efectuarea stagiului militar, în schimbul pl ăţ ii unei taxe. De asemenea, o important ă surs ă istoriografic ă contemporan ă o constituie memoriile dr. Adolphe Stern, publicate par ţial între anii 1915 şi 1931 şi republicate în 2001 6. Autorul, o personalitate marcant ă a comunit ăţ ii evreie şti din România, red ă atmosfera şi principalele evenimente al anilor 1877-1878 şi 1912-1913, aducând şi preciz ări cu privire la participarea solda ţilor evrei la r ăzboiul de

1 Sorin Liviu Damean, Carol I al României , vol. 1 (1866-1881) , Bucure şti, Editura Paideia, 2000; idem, Carol I şi „chestiunea evreiasc ă” (1866-1879) , în vol. Istoria şi teoria rela ţiilor interna ţionale , coordonator C ătălin Turliuc, Ia şi, Editura Antes, 2000, p. 208-215. 2 Carol Iancu, op. cit. , p. 67. 3 Ibidem. 4 La Question israelite en Roumanie. Lois, reglements et mesures administratives diriges contre les etrangers et appliques aux Juifs indigenes , Paris, Editura Cahors et Alecon, 1914, p. 134- 135. 5 Ibidem. 6 Adolphe Stern, Din via ţa unui evreu român , vols. I-III, Bucure şti, Editura Hasefer, 2001, p. 90. 184 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 independen ţă şi cel de-al doilea r ăzboi balcanic, eviden ţiind suportul de care s- au bucurat aceste ac ţiuni în rândul comunit ăţ ii evreie şti din România. Chestiunea evreiasc ă a revenit în aten ţia vie ţii politice române şti în timpul celui de-al doilea r ăzboi balcanic, când se spera c ă intrarea în componen ţa României a Cadrilaterului şi, implicit, a unor comunit ăţ i de evrei care aveau statutul de supu şi oromani va genera o nou ă dezbatere european ă, legat ă şi de jertfa evreilor în acel r ăzboi. Totu şi, complicarea situa ţiei interna ţionale dup ă 1914, va împinge rezolvarea problemei evreie şti din România, dup ă sfâr şitul primei conflagra ţii mondiale. Considera ţiile şi datele examinate de istoricii men ţiona ţi, coroborate de noi cu informa ţiile desprinse din documentele descoperite în arhive politico- diplomatice române (Arhivele Na ţionale Istorice Centrale, fondurile Casa Regal ă; Casa Regal ă-Carol I , Oficiale; Pre şedin ţia Consiliului de Mini ştri, Parlament , colec ţia Microfime, fond Fran ţa, Ministère des Affaires Etrangères, Correspondance Politique des Consuls, Turquie-Bucarest, fond Fran ţa, M.A.E.- C.P., Roumanie, vol. 2, Microfilme, Anglia , F.O. 78 Turkey , vol. 2134, rola 123 şi Arhivele Ministerului Afacerilor de Externe, fond 21, vol. 116, fond Paris, fond 33) se afl ă, se în ţelege, la baza studiilor noastre privind „chestiunea evreiasc ă”.

185 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

186 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

FARMACISTUL CAROL WINKLER DIN TÂRGU-JIU

Dumitru-Valentin P ătra şcu *

THE APOTHECARY CAROL WINKLER IN TÂRGU-JIU Abstract

The present study is based on the archival documents stored in the Gorj County Museum Collection; it presents the context related to the setting up of the first pharmacy in Târgu-Jiu by Iosif Reinhardt, and the activity in the same town by the apothecary Iosif Winkler, from Cluj-Napoca. Upon graduating the Pharmacology Faculty from Vienna University, Carol Winkler moved to Târgu-Jiu in 1859 and bought Iosif Reinhardt’s drugstore, that had existed since 1843. From that moment on until his death in September 1900, Winkler had an overwhelming work in the field by providing the patients with the necessary medicine. In order to acknowledge his merits, King Carol I (Charles I) granted him the Romanian citizenship on April 29 th , 1887.

Cuvinte cheie : farmacie , spital , sănătate , medicamente , Târgu-Jiu Key words : pharmacy , hospital , healthcare , medicine , Târgu-Jiu

Primele preocup ări pentru realizarea unui sistem de îngrijire a s ănătăţ ii locuitorilor ora şului Târgu-Jiu se fac sim ţite în cursul anului 1832 când maghistratul ora şului f ăcea cunoscut ă Ocârmuirii jude ţului Gorj lipsa unui medic pentru îngrijirea bolnavilor 1. Propunerea Maghistratului ora şului Târgu- Jiu avea s ă se concretizeze abia la 26 ianuarie 1835 atunci când Fritz Moritz Ienichen, protomedicul militar al gr ănicerilor din Vâlcan (Transilvania) era propus ca medic al ora şului Târgu-Jiu urmând a fi pl ătit prin subscrip ţie public ă2. Dup ă instalare, medicul ora şului Târgu-Jiu a adresat o scrisoare Maghistratului ora şului în care solicita, printre altele, ca „ cinstita poli ţie s ă întemeieze o spi ţerie în ora ş cu toate cele trebuincioase, c ăci un doctor nu poate a-şi c ăuta şi îndatoririle privitoare asupr ă-i şi a ţine şi spi ţerie ”3. În

* Drd., Muzeul Jude ţean Gorj „Alexandru Ştefulescu”, str. Geneva, nr. 8, cod po ştal 210257, Gorj, tel. 0760825135, e-mail: [email protected] 1 Alexandru Ştefulescu, Istoria Târgu-Jiului , Tg-Jiu, 905, p. 51. 2 Ibidem. 3 Apud Vasile Bobocescu, Emanoil Ceau şu, Constantin B ălăeţ, Grigore Lupescu, Personalit ăţ i gorjene în medicin ă de-a lungul istoriei , vol. I, Bucure şti, Editura Etna, 2010, p. 17. 187 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 cuprinsul aceluia şi document, medicul ora şului Târgu-Jiu anexa şi o list ă a medicamentelor necesare în cazul înfiin ţă rii unei spi ţerii. Acesta a fost primul document ce enun ţa necesitatea înfiin ţă rii unei farmacii în ora şul Târgu-Jiu. În ianuarie 1843 a fost numit medic al jude ţului Gorj Dimitrie Culcer, acesta fiind primul medic cu diplom ă universitar ă din jude ţul Gorj. Născut în anul 1807 în comuna Stârci din comitatul Crasna (azi jude ţul Sălaj) a absolvit cursurile facult ăţ ii de medicin ă a Universit ăţ ii din Pesta 1. Ulterior, în 1836, tân ărul Dimitrie Culcer era încadrat ca medic la carantina din Zimnicea, de unde avea s ă fie transferat la carantina din Calafat 2. Cu banii ob ţinu ţi în ţar ă, Dimitrie Culcer şi-a continuat studiile medicale la Pesta pe care le-a încheiat la 7 mai 1839. Dup ă ob ţinerea diplomei de medic revine în ţar ă continuându-şi activitatea la carantina din Calafat pân ă în octombrie 1839 3. Ulterior acestei date, Dimitrie Culcer a practicat medicina în Transilvania, cel mai probabil la Cluj-Napoca, revenind în Ţara Româneasc ă în cursul anului 1841. În aceea şi perioad ă şi-a des ăvâr şit studiile medicale la Viena 4. La 8 mai 1841 ob ţine dreptul de liber ă practic ă în Ţara Româneasc ă, iar un an mai târziu, la 8 mai 1842, se afla la Giurgiu unde participa la vaccinarea copiilor şi inspecta abatoarele 5. Prima farmacie (spi ţerie) din ora şul Târgu-Jiu l-a avut ca spi ţer pe un anume Drexler. De altfel, acesta este men ţionat într-un document cuprinzând prescrip ţii medicale eliberate de c ătre medicul Dimitrie Culcer. În acel document se f ăcea men ţiunea c ă spi ţerul Drexler furnizase medicamente aresta ţilor şi s ăracilor din ora şul Târgu-Jiu 6. La 18 august 1843 Comitetul Carantinelor din jude ţul Gorj d ădea aprobare spi ţerului Iosif Reinhardt pentru deschiderea la Târgu-Jiu a unei spi ţerii. Prin acest document, Ştefan Leurdeanu, pre şedintele Comitetului Carantinelor din jude ţul Gorj, îl informa pe Iosif Reinhardt c ă departamentul Treburilor din L ăuntru recomandase Maghistratului ora şului Târgu-Jiu „ ca pentru spi ţeria ce dorea ţi a deschide în acest ora ş s ă închirieze trebuincioasele înc ăperi pe curs de trei ani ”7. Aprobarea înfiin ţă rii unei spi ţerii în ora şul Târgu-Jiu îi era confirmat ă lui Iosif Reinhardt printr-o adres ă a Maghistratului ora şului Târgu-Jiu din data de 9 noiembrie 1843 8. Farmacia lui Iosif Reinhardt avea s ă func ţioneze pân ă la

1 Alexandru Ştefulescu, op. cit. , p. 52. 2 Vasile Bobocescu ş.a., op. cit. , p. 12. 3 Ibidem . 4 Ibidem . 5 Ibidem. 6 Ibidem , p. 18. 7 Documentul se afl ă în colec ţiile sec ţiei de Arheologie-Istorie a Muzeului Jude ţean Gorj „Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu, sub nr. inv. 2 014. 8 Idem, nr. inv. 2 015. 188 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

încetarea din via ţă acestuia, moment în care so ţia sa, Elena Reinhardt devine proprietara acesteia. La scurt timp dup ă aceasta, printr-o adres ă datat ă 11 decembrie 1843, Maghistratul ora şului Târgu-Jiu îl informa pe spi ţerul Iosif Reinhardt c ă avea permisiunea de a se statornici în acel ora ş1. În 1852 v ăduva lui Iosif Reinhardt concesioneaz ă farmacia din Târgu- Jiu spi ţerului Martin Laz ăr. Acesta avea s ă renun ţe la arend ă, astfel c ă, la 1 aprilie 1856, farmacia este arendat ă de c ătre Alexandru Moise, felcerul spitalului din Târgu-Jiu ce fusese calf ă în spi ţeria lui Iosif Reinhardt. În 1859 spi ţeria din Târgu-Jiu este arendat ă spi ţerului Schwab, activitatea acesteia cunoscând o îmbun ătăţ ire. Acest fapt se va datora şi medicului jude ţului de la acea dat ă, Gheorghe Papadopol, zis Kiriazi, care i-a determinat pe bolnavi s ă foloseasc ă mai des medicamentele preparate la spi ţeria din Târgu-Jiu şi s ă renun ţe la a mai procura medicamente de la Craiova, a şa cum se întâmpla cu ceva timp înainte. În cele din urm ă, Elena Reinhardt va vinde spi ţeria din Târgu-Jiu farmacistului Carol Winkler. Actul de „ învoire ” între Elena Reinhardt şi Carol Winkler a fost încheiat la Craiova la 21 octombrie 1859. Documentul a fost redactat în dou ă exemplare, unul în limba român ă şi cel de-al doilea în limba german ă, ambele aflându-se în colec ţiile Muzeului Jude ţean Gorj „ Alexandru Ştefulescu ” din Târgu-Jiu 2. Elena Reinhardt a luat decizia de a vinde spi ţeria din Târgu-Jiu dup ă ce, ini ţial, aceasta fusese dat ă în arend ă spi ţerului Schwab, care a renun ţat la aceast ă activitate. Acest fapt reiese din peti ţia înaintat ă de c ătre Elena Reinhardt către „ Cinstitul Maghistrat al ora şului Târgu-Jiu ”3 în cursul anului 1859. În cuprinsul acelui document, Elena Reinhardt afirma c ă: „ Dup ă adresa Cinstitului Maghistrat (…) prin care mi s-a f ăcut cunoscut c ă dl. Şvab nu mai voie şte a ţine spi ţerie nu mi-a stat prin putin ţă a face alte mijlociri pentru ţinerea spi ţeriei şi, ca s ă poci fi eu ap ărat ă de plata banilor dup ă contractul din anul 1843, pentru c ă nu voie şte nimenea a veni acolo, nici ca arenda ş, nici ca provizor, singura solu ţie fiind aceea de a o vinde ”4. În aceste condi ţii, ar ăta văduva spi ţerului Iosif Reinhardt, „ găsind mu şteriu, am şi vândut-o”5. Carol Winkler, noul proprietar al spi ţeriei din Târgu-Jiu, avea s ă desf ăş oare, pân ă la moartea sa, survenit ă în septembrie 1900, o intens ă activitate în domeniul farmaceutic 6.

1 Idem, nr. inv. 2 016. 2 Idem, nr. inv. 2 018, 2 019. 3 Idem, nr. inv. 2 020. 4 Ibidem. 5 Ibidem. 6 Vasile Bobocescu ş.a., op. cit. , p. 22. 189 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Născut în 1833 la Cluj-Napoca, Carol Winkler a urmat cursurile facult ăţ ii de farmacie a Universit ăţ ii din Viena, ob ţinând diploma de farmacist. Documentul, redactat pe pergament este datat 30 iulie 1857. Are textul în limba latin ă1. După absolvirea studiilor la Universitatea din Viena, Carol Winkler a părăsit capitala Imperiului Habsburgic, stabilindu-se în Ţara Româneasc ă. În aceste condi ţii, la 3 octombrie 1859, „ reprezentan ţii Colegiului Farmaceutic din Bucure şti ” acord ă un certificat „ magistrului de farmacie, domnul Karl Winkler, n ăscut la Klus, în Transilvania, dup ă ce a înf ăţ işat diploma sa provenit ă din facultatea din Viena cu data de la Iulie 30 1857 ”2. Acela şi document men ţiona c ă, Carol Winkler „ s-a supus la întreb ările prescrise de lege asupra tuturor ramurilor (…) ştiin ţei farmaceutice, la care, r ăspunzând foarte bine, a dobândit dreptul de a esersa arta şi ştiin ţa sa în acest Principat ”3. Dup ă achizi ţionarea spi ţeriei din Târgu-Jiu de c ătre Carol Winkler, aceasta avea s ă poarte denumirea „ La San George ”, oferind o gam ă variat ă de medicamente pentru tratarea unui num ăr mare de boli. În anii 1861-1862 în jude ţul Gorj este men ţionat ă existen ţa unei singure farmacii sub denumirea „ Minerva ” avându-l ca proprietar pe Winkler Scarlat. Ulterior, printr-o adres ă din 17 ianuarie 1863, întocmit ă de c ătre medicul jude ţului Gorj, Gheorghe Papadopol, zis Kiriazi, expediat ă c ătre Inspectoratului General al Serviciului Sanitar se ar ăta c ă în jude ţul Gorj func ţiona o singur ă farmacie având denumirea „ Sfântul Gheorghe ”. Aceasta se afla în proprietatea lui Carol Winkler din Târgu-Jiu şi func ţiona în casa proprietarului 4. Farmacia lui Carol Winkler avea s ă fie singura farmacie din jude ţul Gorj pân ă la data de 10 noiembrie 1890 când regele Carol I emitea decretul regal prin care farmacistul V. T ătaru ob ţinea concesiunea unei noi farmacii. Aceasta avea s ă fie cunoscut ă ca farmacia „ Aesculap ”. Ca recunoa ştere a meritelor sale profesionale şi urmare a votului Camerei Deputa ţilor şi Senatului, la 29 aprilie 1887, regele Carol I al României a semnat decretul privind acordarea „drepturilor civile şi politice de cet ăţ ean român ” domnului Carol Winkler, farmacist din Târgu-Jiu 5. Carol Winkler a murit în septembrie 1900 l ăsând mo ştenire atât farmacia din Târgu-Jiu, cât şi întreaga avere fiicei sale, Antoaneta. Dup ă c ăsătorie, aceasta este men ţionat ă, în 1911, ca proprietar ă a

1 Documentul se afl ă în colec ţiile sec ţiei de Arheologie-Istorie a Muzeului Jude ţean Gorj „Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu, sub nr. inv. 2 011. 2 Idem, nr. inv. 2017. Vezi Anexa 1. 3 Ibidem. 4 Gheorghe Gârdu, Spi ţeria din Târgu-Jiu , în „Litua”, nr. VI, Târgu-Jiu, 1994, p. 125. 5 Documentul se afl ă în colec ţiile sec ţiei de Arheologie-Istorie a Muzeului Jude ţean Gorj „Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu, sub nr. inv. 2 012. 190 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 farmaciei „ Sfântul Gheorghe ” din Târgu-Jiu sub numele Antoaneta Caribolu. Farmacia „ Sfântul Gheorghe ” din Târgu-Jiu avea s ă func ţioneze pân ă în aprilie 1949, când a fost na ţionalizat ă, aceasta fiind, practic, farmacia cu cea mai mare durat ă de func ţionare din jude ţul Gorj. În concluzie, Carol Winkler a fost cel care a asigurat medicamentele necesare suferinzilor din ora şul Târgu-Jiu şi jude ţul Gorj în perioada 1859-1900 contribuind, astfel, la salvarea a numeroase vie ţi omene şti. A fost, totodat ă, unul dintre pu ţinii speciali şti din acest domeniu din România acelor vremuri de ţinând o diplom ă de farmacist eliberat ă de Universitatea din Viena, document ce atesta o foarte bun ă preg ătire profesional ă.

- Anexa I -

Diploma acordat ă de Facultatea Medico-Chirurgical ă din Viena lui Carol Winkler din Cluj (Claudiopolis) la 30 iulie 1857.

NOS DECANI UNIVERSITATE VINDOBONENSI OMNIBUS ET SINGULIS NOTUM FACIMUS

Dominum Carolum Winkler e Claudiopolis in Transylvania postquam collegia chemica, botanica et historiae naturalis publica diligentissime frequentaverit demisse supplicasse, ut eum ad examina rigorosa ex arte pharmaceutica admittere diemque et horam constituere atque dein vite pevactis examinibus vigorosis ei haustae suae doctrinae et peritia testes litteras praebere velimus. In hunc funem tria examina vigorosa a nobis instituta et perecta fuerunt, in quibus omnibuz supranominatus Dominus Carolus Winkler debite satisfecit. Cuare eundem artis pharmaceutica Magistrum agnoscimus, approbamus et declaramus, exhibendo ei Diploma majori facultatis nostra sigillo, et manu propria Decanorum et Notarii facultatis munitum, ea tamen cum conditione ut sese semper et ubique confirmiter gerat juramento, et legibus facultatis medical.

Vindobona, die 30 Julii anno millefimo octigentefimo quinquagefimo septimo.

Aloisius Aitenberger – Decanus

______Documentul se afl ă în colec ţiile Sec ţiei de Arheologie-Istorie a Muzeului Jude ţean Gorj „Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu, sub nr. inv. 2 011.

191 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

- Anexa II -

Decretul prin care Carol I, regele României, acord ă cet ăţ enia român ă lui Carol Winkler, farmacist din Târgu-Jiu.

CAROL I Prin gra ţia lui Dumnezeu şi voin ţa Na ţional ă Rege al României. La to ţi de fa ţă şi viitori, s ănătate!

Văzând legea votat ă de Adunarea Deputa ţilor în şedin ţa de la 13 Decembrie anul 1886 şi de Senat în şedin ţa de la 19 Februarie anul 1887 prin care se acord ă naturalisa ţiunea cu dispens ă de stagiu Dlui Carol Winkler, farmacist din comuna Târgu-Jiul, jude ţul Gorj; Având în vedere art. 7, alin. II, lit. A din Constitu ţiune; Având în vedere Decretul Nostru, sub nr. 643 de la 27 Februarie anul 1887, prin care am înt ărit şi promulgat sus-zisa lege; Am decretat şi decret ăm ce urmeaz ă: Art. unic: Se acord ă domnului Carol Winkler toate drepturile civile şi politice de cet ăţ ean român; Pentru care i se d ă aceast ă Diplom ă Regal ă sub a Noastr ă semn ătur ă şi sigiliu. Dat ă în re şedin ţa Noastr ă Regal ă Bucuresci la 29 aprilie anul mântuirei una mie opt sute optzeci şi şapte şi cel al dou ăzeci şi unulea al Dominiei Noatre.

Carol

Ministru Secretar de Stat Pre şedinte al Consiliului Mini ştrilor

I.C. Br ătianu ______Documentul se afl ă în colec ţiile Sec ţiei de Arheologie-Istorie a Muzeului Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu, sub nr. inv. 2 012.

- Anexa III -

Certificat eliberat de Colegiul Farmaceutic din Bucure şti prin care acord ă lui Carol Winkler din Transilvania dreptul de a practica profesia de farmacist în România.

CERTIFICAT

Reprezentan ţii Colegiului farmaceutic din Bucure şti încredin ţeaz ă printr-acest act c ă magistrul de farmacie Domnul Carol Winkler, n ăscut la Klus, în Transilvania, 192 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 dup ă ce a înf ăţ işat diploma sa provenit ă din facultatea din Wiena cu data de la Iulie 30 1857 s-a supus la întreb ările prescrise de lege asupra tuturor ramurilor ale ştiin ţei farmaceutice la care r ăspunzând foarte bine a dobândit dreptul de a esersa arta şi ştiin ţa sa în acest Principat.

Bucure şti 1859 octombrie 3

______Documentul se afl ă în colec ţiile Sec ţiei de Arheologie-Istorie a Muzeului Jude ţean Gorj „Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu, sub nr. inv. 2 017.

- Anexa IV -

Copie a actului de învoire prin care Lina Reinhardt, v ăduva lui Iosif Reinhardt, vinde spi ţeria din Târgu-Jiu lui Carol Winkler.

Învoire

Ce s-au f ăcutu între noi ast ăzi sub urm ătoarele condi ţiuni: I. Vând Spi ţeria din Târgu-Jiului şi medicamentele aflate, dup ă moartea so ţului meu Iosef Reinhardt, r ămase mie mo ştenire, Dlui Carol Vincleru. II. Dlui Carol Vicler, cump ărătorul, prime şte chiar acum acea spi ţerie şi posesia sa, pl ătindu-mi 400 galbeni împ ărăte şti şi Domnia Sa deveni îndat ă şi posesorul spi ţeriei.

Crayova 21 octombre 1859 Lina Reinhardt Văduva spi ţerului din Târgu-Jiu

Învoiala de sus subscriss ă de înse ţi Dna Lina Reinhardt. Dup ă cererea sa se legalizeaz ă oficialmente.

Crayova 21 octombre 1859 Subsemnata dovedescu c ă am primitu ast ăzi de la Dl. Carol Vincler 400 galbeni împ ărăte şti de pe cuprinderea contractului de faci ă.

Crayova 1 noembre 1859 Lina Reinhardt Johan Glatz martor Franz Pohl martor

Semn ătura de susu a Dnei Lina Reinhardt şi a martorilor, Dlui Johan Glatz şi Franz Pohl, fiind adev ărat ă rupe verbala dumnealor declara ţie şi cerere. Se legalizeaz ă. 193 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Crayova 1 noembre 1859 ______Documentul se afl ă în colec ţiile Sec ţiei de Arheologie-Istorie a Muzeului Jude ţean Gorj „Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu, sub nr. inv. 2 018.

- Anexa V -

Comitetul Carantinelor din jude ţul Gorj d ă aprobare lui Iosif Reinhardt s ă deschid ă o spi ţerie în ora şul Târgu-Jiu.

Comitetul Carantinelor

D. Rainhard spi ţeru

În urma adresului Cinstitului Departament al Trebilor din L ăuntru cu nr. 5 361 prin care, spre r ăspuns la recomanda ţia spre Comitetul sub nr. 2 034: „C ă au scris magistratului din ora şul nostru (…) ca pentru spi ţeria ce dorea ţi a deschide la acest ora ş s ă închirieze trebuincioasele înc ăperi pe curs de trei ani” . Comitetul au ar ătat c ă d ă voie ca s ă deschide ţi spi ţerie la acest ora ş şi, tot într-o vreme, s ă al ăture pre lâng ă aceasta şi cuviincioasele instruc ţiuni de îndatoririle spi ţere şti pe care, luându-le în cea mai de aproape b ăgare de seam ă, s ă urma ţi (…) în tocmai şi f ără câtu şi de pu ţin ă abatere.

Ştefan Leurdeanu

______Documentul se afl ă în colec ţiile Sec ţiei de Arheologie-Istorie a Muzeului Jude ţean Gorj „Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu, sub nr. inv. 2 014.

194 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

BISERICA ÎN SLUJBA IDEII UNIT ĂŢ II NA ŢIONALE ÎN ANII PRIMULUI R ĂZBOI MONDIAL (1916-1918)

∗ Adrian Ignat

THE CHURCH SERVING THE IDEA OF NATIONAL UNITY IN THE FIRST WORLD WAR (1916-1918) Abstract

First World War represented for Romanian nation a good opportunity to realize the unity of all Romanians people. Side by side with the sacrifices of Romanian Christians are the sacrifices of Romanian clergy. The story of this war for integrity of our nation was crowned by the event of Great Unity from 1918. The Romanian priests participated to this battle, to this strength for unity, giving their lives for this ideal. In these pages are presented examples of priests who participated to war and gave their lives for Romanian ideal.

Cuvinte cheie : război , preot , sacrifciu , clerici români , Biserica Ortodox ă Key words : war , priest , sacrifice , Romanian clergy , Orthodox Church

Preo ţi, slujitori ai Bisericii pe câmpurile de lupt ă (1916-1918) În R ăzboiul Întregirii Neamului slujitorii Bisericii s-au aflat – ca de atâtea ori în istoria noastr ă – al ături de întregul popor român în efortul pentru ob ţinerea victoriei şi realizarea unit ăţ ii na ţionale. Ei s-au aflat pe front, în tran şee, al ături de osta şi pentru îndeplinirea datoriei, mul ţi dintre ei pierzându-şi via ţa; în teritoriul vremelnic ocupat slujitorii Bisericii au sus ţinut moralul popula ţiei, umilit ă şi jefuit ă de ocupan ţi; a ţinut treaz ă credin ţa în juste ţea cauzei unit ăţ ii na ţionale şi încrederea în victoria ei. Slujitorii Bisericii Ortodoxe Române au tr ăit cu aceea şi intensitate durerile, înfrângerile, dar şi bucuriile victoriei finale, au suferit samavolniciile regimului de ocupa ţie al ături de enoria şi sau au c ăzut pe front, unde î şi f ăceau datoria ca preo ţi militari 1. În anii

∗ Pr. lector univ. dr., Facultatea de Teologie Ortodox ă şi Ştiin ţele Educa ţiei, Universitatea „Valahia” din Târgovi şte, str. Lt. Stancu Ion, nr. 35, cod po ştal 130105, Dâmbovi ţa, tel. 0245/640083, e-mail:[email protected] 1 Asupra evenimentelor militare din anii 1916-1918 exist ă o bogat ă literatur ă, din care amintim: Constantin Kiri ţescu, Istoria r ăzboiului pentru reîntregirea României, 1916-1919 , edi ția a III-a, Bucure şti, Editura Ştiin ţific ă şi Enciclopedic ă, 1989; Victor Atanasiu, Anastasie Iordache, Mircea Iosa, Ion M. Oprea, Paul Oprescu, România în primul r ăzboi mondial , Bucure şti, 1979; România în anii primului r ăzboi mondial , 2 vol., Bucure şti, Editura Militar ă, 1987. Pentru 195 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 grei ai r ăzboiului Biserica şi şcoala au îndeplinit un rol binef ăcător de înt ărire a capacit ăţ ii de rezisten ţă economic ă şi psihologic ă a poporului şi a încrederii lui în triumful aspira ţiilor sale de libertate şi unitate na ţional ă. „ Preo ţii, în vremi aşa grele – arat ă Constantin Nazarie – au dat dovezi de o abnega ţie, de un curaj, de un spirit de jertf ă şi de o activitate a şa de în ţeleapt ă, spornic ă şi folositoare, c ă şi-au atras admira ţia şi respectul tuturor militarilor, asigurându-şi locul de cinste în rândurile lor şi devenind element absolut indispensabil, cum şi este ”1. Trebuie precizat faptul c ă activitatea preo ţilor din timpul primului r ăzboi mondial nu s-a rezumat numai la cei ce se aflau al ături de corpurile de armat ă pe front, în tran şee. Cea mai mare a preo ţilor s-au aflat al ături de credincio şii lor în aceste momente pline de intensitate ale intrării României în r ăzboi. Au rămas al ături de p ăstori ţi şi atunci când situa ţia ţă rii era dificil ă, şi atunci când armata român ă repurta pe front victorii importante, care d ădeau speran ţe noi tuturor românilor. Armatele de ocupa ţie, atât înainte, cât şi în timpul r ăzboiului, au v ăzut în preo ţi exponen ţii poporului român, care lupta pentru unirea cu România. De aceea preotul era urm ărit, c ăutându-se în permanen ţă discreditarea sau chiar eliminarea sa din cadrul comunit ăţ ii respective. În şedin ţa Senatului României, din 8 iulie 1921, ministrul de R ăzboi, generalul Ioan R ăş canu, în Expunerea de motive la Legea pentru organizarea clerului militar – prima lege de acest gen în istoria Bisericii şi a Armatei – aducea un cald omagiu preo ţimii militare pentru rolul ei în preg ătirea sufleteasc ă a militarului român: „ Armata noastr ă – declara generalul Ioan R ăş canu – care a luptat în condi ţiuni extrem de grele, cunoscute îndeajuns de Domniile voastre, gra ţie preg ătirii ei suflete şti a putut s ă înfrunte cele mai grele timpuri şi s ă treac ă neatins ă pe lâng ă flagelul teribil al bol şevismului, care a prins în focul s ău şi mistuit formidabila armat ă ruseasc ă. Aceast ă preg ătire sufleteasc ă este de net ăgăduit c ă în mare parte î şi are obâr şia în sentimentalele religioase cu care a fost înzestrat românul în toate timpurile şi care l-a ajutat şi salvat în timpurile de restri şte. Sentimentul religios a fost ve şnic cald în sufletul soldatului nostru, c ăci preo ţimea militar ă care a înso ţit armata în tot timpul r ăzboiului a fost mai presus de orice laud ă şi, ca adev ăra ţi apostoli, preo ţii nu au p ărăsit un moment postul lor sfânt şi de onoare, ajutând ofi ţerimea spre a putea duce la glorie trupele noastre ”2. participarea clerului din armata român ă la cel de-al doilea r ăzboi balcanic, 1913, dar şi asisten ţa religioas ă a clerului în armata român ă în anii neutralit ăţ ii României a se vedea Ion Stoian, Asisten ţa religioas ă a clerului în armata român ă în anii neutralit ăţ ii României (1914-1916) , în „Analele Universit ăţ ii din Craiova”, Seria Istorie, Anul XV, Nr. 2(18)/2010, p. 143-163. 1 Constantin Nazarie, Activitatea preo ţilor de armata în campania din anii 1916-1919 , Bucure şti, Tipografia C ărţilor Biserice şti, 1921, p. 12. 2 Dezbaterile Adun ării Deputa ţilor Şedin ţa de mar ţi, 19 iulie 1921 , în „Monitorul Oficial” nr. 154 din martie 1922, p. 4358-4359. Expunerea de Motive este prezentat ă de generalul Ioan Răş canu, ministru de R ăzboi, în Senat. Pledoaria generalului Ioan R ăş canu a fost pentru 196 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Înainte de intrarea României în r ăzboi, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedin ţa din 16 mai 1915 l-a numit pe preotul Constantin Nazarie , care era şi profesor la Facultatea de Teologie din cadrul Universit ăţ ii din Bucure şti, în func ţia de protopop pentru preo ţii militari, precum şi pentru cei mobiliza ţi în armat ă. Constantin Nazarie a preg ătit o bro şur ă pentru preo ţii militari, ce cuprindea 10 cuvânt ări model, ce puteau fi folosite de preo ţii militari în rela ţiile cu militarii, dar şi rug ăciuni în caz de r ăzboi. De asemenea, tot el a întocmit şi un regulament privind atribu ţiile preo ţilor militari (modul de rezolvare a diverselor situa ţii ce puteau ap ărea în timp de r ăzboi, raporturile cu comandantul unit ăţ ii, ţinuta de campanie) 1. Printr-o serie de conferin ţe ţinute preo ţilor, Constantin Nazarie i-a preg ătit pe ace ştia pentru misiunea lor în caz de r ăzboi. Iar la 15 august 1916, în prima zi de r ăzboi, el a fost numit şef al Serviciului religios de pe lâng ă Marele Cartier General al Armatei Române, iar ca ajutor al acestuia a fost numit Vasile Pocitan , profesor de religie în Bucure şti, devenit apoi arhiereu vicar (Veniamin Pocitan) 2. În anii r ăzboiului (1916-1919) au slujit ca preo ţi militari (confesori) sau de campanie aproximativ 250 de preo ţi ortodoc şi, din diferite ţinuturi ale patriei. Unii dintre ace ştia au murit pe câmpurile de lupt ă. Printre ace ştia amintim pe: preotul Ştefan Ionescu-Cazacu , din Piatra Olt (regimentul 3 Olt), care a c ăzut în luptele de la M ărăş eşti ( şi ale c ărui oseminte se afl ă în Mausoleul din M ărăş eşti); preotul Nicolae Arm ăş escu de la parohia Tom şani (Regimentul 2 Vân ători), în urma r ănilor a decedat în Spitalul Col ţea din Bucure şti şi a fost înmormântat în cimitirul Ghencea; preotul Constantin Buzescu, de la parohia Corbu (jude ţul Olt); preotul Nicolae Furnic ă, din Urziceni-Ialomi ţa (Regimentul 75 Infanterie), a luptat la Turtucaia 3, fiind str ăpuns de baionetele inamice, unde a c ăzut în lupt ă; preotul Dumitru Bârlogeanu , de la parohia Sine şti (jude ţul Vâlcea); preotul Ion Cerbulescu , de la parohia Rus ăne ştii de Sus (ju ţeul Olt). Al ţi preo ţi militari ortodoc şi, precum: preotul I. Grigorescu , preotul C. Constantinescu au fost r ăni ţi în b ătălii. Un document din 8 martie 1917, confirm ă faptul c ă între 14 august 1916-16 februarie 1918 un num ăr de 28 de preo ţi mobiliza ţi au fost r ăni ţi. Printre ace ştia s-au num ărat preotul Gheorghe Pasat (r ănit), mai târziu duhovnicul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj,

„formarea unui corp preo ţesc militar activ”, cu caracter permanent. Un astfel de corp preo ţesc militar a existat în România în anii 1921-1948, când Episcopia Armatei a fost desfiin ţat ă de regimul comunist. 1 Radu Mure şan, Datorie şi slujire sfânt ă, pe site-ul www.glascomun.info?p=370 (la 12 noiembrie 2008). 2 Mircea P ăcurariu, Contribu ţia Bisericii la realizarea actului unirii de la 1 Decembrie 1918 , în „Biserica Ortodox ă Român ă”, CXVI (1978), nr. 11-12, p. 1251. 3 Ibidem . 197 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 soldatul Ştefan Ciopron , mai târziu episcop al Armatei şi apoi al Eparhiei Romanului şi Hu şilor 1. Referindu-se la situa ţiile grele la care au luat parte preo ţii, preotul Buzescu P. Constantin din Regimentul 4 „Arge ş” raporta: „ N-am cru ţat vreme şi împrejur ări, cât de critice, de a nu-mi îndeplini datoria şi mai mult înc ă. A şa, de pild ă, în retragerea de la Predelu ş la Plopeni-Prahova am f ăcut şi pe strâng ătorul şi a şez ătorul în tr ăgători pe ni şte solda ţi dintr-un batalion din Regimentul 45, ce fugeau prin p ăduri, de s-au putut sc ăpa multe c ăru ţe s ă fie capturate de inamic ...” 2. Documentele descriu numeroase fapte de arme săvâr şite de c ătre preo ţii români afla ţi pe câmpurile de lupt ă, a şa cum consemneaz ă Protoiereul preoţilor militari, Constantin Nazarie. Din totalul de 252 preo ţi mobiliza ţi 5 au decedat pe câmpurile de lupt ă, iar mul ţi dintre ei au suferit de tifos exantematic sau alte boli contagioase ca urmare a prezen ţei lor permanente în mijlocul r ăni ţilor şi al bolnavilor 3. Au existat şi preo ţi militari care au fost lua ţi prizonieri şi au fost deporta ţi în Bulgaria sau în Germania, precum: preotul Ioan Florescu- Dâmbovi ţa (profesor de religie, precum şi duhovnic al Facult ăţ ii de Teologie din Bucure şti, din Regimentul 2 Gr ăniceri), internat în lag ărul din Kârdjali (Bulgaria), aproape 2 ani; preotul Vasile Ionescu din Gro şerea-Gorj (Regimentul 12 Tg. Jiu), în lag ărul din Turkel-Germania; preot Gheorghe Jugureanu din Mizil (Regimentul 72 Infanterie), în Stralsund-Germania; preotul Emanuil M ărculescu din Corabia (Regimentul 59 Infanterie), în Lamsdorf-Germania 4. Comandan ţi ai Armatei Române au avut cuvinte de apreciere pentru mul ţi preo ţi militari pentru vitejia dovedit ă de ace ştia pe câmpurile de lupt ă. Amintim în acest sens pe protosinghelul Justinian Şerb ănescu de la M ănăstirea

1 Scarlat Porcescu, Contribu ţii aduse de slujitorii biserice şti din Arhiepiscopia Ia şilor în anii 1916-1918 pentru f ăurirea statului na ţional unitar român , în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, LIV (1978), nr. 9-12, p p. 702; Partenie Pop, Clericii ortodoc şi al ături de poporul român în lupta pentru unitate na ţional ă, în „Mitropolia Ardealului”, XXIII (1978), nr. 10-12, p. 778. 2 Arhivele Militare Române, fond Inspectoratul Cleric Militar, dosar nr. 15, f. 86. 3 Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu, Preo ţi în lupta pentru Marea Unire 1916-1919 , Bucure şti, Editura Europa Nova, 2000, p. XXII. 4 Mircea P ăcurariu, Contribu ţia Bisericii ..., p. 1251. Al ţi preo ţi din jude ţul Tulcea sau anumi ţi călug ări de la M ănăstirea Coco ş (Dobrogea) au fost deporta ţi în Bulgaria sau în Germania. Dintre ace ştia amintim: preotul Dumitru Danielescu , din Gemenele-Br ăila; preotul Atanasie Popescu, din Agighiol; preotul G. Dumitrescu , din Niculi ţel; preotul Marin Popescu , din Teli ţa; preotul Constantin Ghinescu , din Macin; preotul Petru Arbore , din Sarinasuf; preotul Ioan Popoiu, din F ăgăra şul-Nou, to ţi din jude ţul Tulcea; preotul Manole Poenaru , din Bue şti şi fiul său Nicolae Poenaru , din Perie ţi; preotul Alecu Ştef ănescu , din Poiana; preotul Ioan Teodorescu , din Grivi ţa; preotul Nicolae Nedelcu , din Gura Ialomi ţei; preotul Stelian Popescu , din Drago ş Vod ă, to ţi, din jude ţul Teleorman; preotul Gheorghe S ăndulescu , Băneasa- Teleorman; din jud. Vla şca: preotul Stanciu Petrescu , din Slobozia-Vla şca. 198 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Cernica (care a fost r ănit, apoi a fost luat prizonier, pentru ca ulterior s ă evadeze); preotul Ioan Gheorghiu , din Sulina (Regimul 73 Infanterie); preotul Cicerone Iord ăchescu , din Ia şi (Regimentul 4 Vân ători), mai apoi profesor la Facultatea de Teologie din Ia şi; preotul M. Marinescu, din Bucure şti (Regimentul 74/80 Infanterie); preotul N. Oniceanu , din Heci, jude ţul Ia şi (Regimentul 32 Mircea); preotul Petre Pieptu , din T ăcuta, jude ţul Vaslui (Regimentul 3 Vân ători); preotul Gheorghe N. Popescu , din Bucure şti; preotul Gheorghe N. Tomescu , din R ăte şti, jud. Arge ş (Brigada 6 Artilerie); preotul Gheorghe Tudorache , din Tg. Ocna (Regimentul 55/69 Infanterie); preotul Iordache Tudorache , din Gologanu, jud. Vrancea (Regimentul 10 Vân ători); preotul Ilie Turcu , din Rast, jud. Dolj (Regimentul 41/71 Infanterie); preotul V. Cern ăianu , din Raco ţi, jud. Gorj (Regimentul 18 Gorj); preotul D. Elian , din Piscoiu, jud. Gorj (Regimentul 3 Vân ători); preotul Gheorghe Bujor , din Letea Nou ă, Bac ău (Brigada 8 Artilerie); preotul Gheorghe Cio şu, din Bârs ăne şti- Bac ău (Regimentul 55/67 Infanterie apoi la Evacuare nr. 19); preotul Gheorghe Marcu , din Ca şin-Bac ău (Regimentul 14 Infanterie); preotul Gheorghe Popovici , din Trife şti-Roman (Regimentul 3 Dâmbovi ţa); preotul Tănăsescu Dobrot ă, din Roman (Spitalul nr. 4 contagio şi); preotul Gheorghe Ionescu , din Ro şiori-Roman (Regimentul 16 Infanterie); preotul Ilie Gavrilesu , din Roman (la Ambulan ţa Diviziei 7); preotul Gheorghe Ni ţu, din Roman (Brigada 7 artilerie şi Regimentul 8 artilerie); preotul Constantin Moisiu , din Muntenii de Jos-Vaslui (Regimentul 7 Rahova); preotul Ioan Gâdei , din Bârlad (Evacuare 19); preotul Ioan Bundiu , din Negrile şti-Tecuci (în mai multe Unit ăţ i militare); preotul Ilarion Dodu , din Bacani-Tutova (Regimentul 6 Tecuci); preotul Petru Popa , din Dogita, Ia şi (Regimentul 57 Infanterie), preotul Sandu Stoian , din Tg. Ocna (Regimentul 27 Infanterie); amintim de asemenea şi câ ţiva cânt ăre ţi biserice şti: Florian Simion , Gheorghe N. Filimon , Gheorghe Rotam , Gheorghe N. Nistor , Dumitru Mititelu , Ioan Vlad 1. Un loc special în cadrul preo ţilor militari care au luptat pe front pentru cauza româneasc ă au avut preo ţii ortodoc şi din Transilvania, care s-au retras cu armatele române peste Carpa ţi şi care au slujit ca preo ţi militari. Amintim aici pe preotul Ioan Nanu , din Râ şnov-Bra şov (Sectorul I Fortifica ţii, apoi Regimentul 3 Vân ători); preotul Andrei Gâlea , din Turnu Ro şu, Sibiu, mai apoi consilier la Arhiepiscopia Sibiului; preot Ilarie Reit , din Turda; preot Iosif Com ănescu , din Codlea-Bra şov; preot Ioan Rafiroiu , din Poiana S ărat ă (jud.

1 Ibidem , p. 1252-1253; C. Cazan, Slujitorii ortodoc şi din eparhia Romanului şi Hu şilor în lupta pentru reîntregirea p ământului str ăbun , în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, LIV (1978), nr. 9-12, p. 715-721; Eftimie Luca, Clerici ortodoc şi din Eparhia Romanului şi Hu şilor în r ăzboiul din 1916-1918 , în „Biserica Ortodox ă Român ă”, CXVI (1978), nr. 11-12, p. 1264- 1273. 199 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Trei Scaune); preot Zenovie Popovici , din Satulung, Bra şov; preot Ioan Agârbiceanu , din Orlet (Regimentul de voluntari transilv ăneni) 1.

Preo ţi, slujitori ai Bisericii prezen ţi în serviciile sanitare ale Armatei române Preo ţii români au avut activit ăţ i intense nu numai pe câmpurile de lupt ă, unde au încurajat şi au sus ţinut moral şi fizic osta şii români, ei îndeplinind şi misiuni în anumite spitale din ţar ă (cu r ăni ţi de r ăzboi) 2. Serviciul religios al armatei române a înaintat un tabel Centrului Mitropolitan Ia şi la sfâr şitul anului 1917 (cu raportul nr. 1668/1917). Potrivit acestui tabel au activat ca preo ţi militari (confesori) în anumite unit ăţ i militare din ţar ă aproximativ 173 de clerici 3. Pe lâng ă preo ţi, au fost mobiliza ţi pentru

1 Mircea P ăcurariu, Contribu ţia Bisericii ..., p. 1253. 2 Amintim, în acest sens: preot Nicolae Provinceanu , din Andalchioi, jud. Constan ţa; preot Ilie Niculescu , din Gon ţa, jud. Vâlcea; preot M. Lindulescu , din C ăciule şti, jud. Dolj, la spitalele de răni ţi din Ia şi; preotul Nicolae Popa , din Vulturul, jud. Putna, şi preotul V. Meretan , refugiat din Transilvania, la Spitalul din Tg. Frumos; preotul D.I. Dumitrescu , din Poienari Burchi, jud. Prahova, la Spitalul Galata; preotul I. Teodorescu , din Br ăila, la un spital din Ia şi; preotul I. Şt. Popescu , din Târgovi şte, administrator la Spitalul din M ănăstirea Ra şca; preotul Gh. Enescu , din Transilvania, la spitalul din Ia şi; preotul Iosif Com ănescu , junior, din Transilvania, la un spital din Ia şi; preotul I. Bălănescu , din R ăstoaca, fostul jud. Putna, la spitalul din M ănăstirea Văratec; preot C. Popescu , din Buz ău; preot V.T. Popescu , din jud. Dâmbovi ţa; preotul N. Ciont ă şi preotul P. Borza (din Transilvania) au ţinut conferin ţe r ăni ţilor din spitalele de la Mănăstirile din ţinuturile Neam ţului; preotul L. Tatu , din Ţichindeal, fostul jud. Târnava Mare, la Tab ăra de prizonieri din Şipote-Ia şi; preotul I. Murariu , din Voetin, fostul jud. Râmnicu Sărat, la Spitalul din M ănăstirea Agafton; preotul Ilie Câmpianu , din Transilvania, administrator la Spitalul din Tg. Neam ţ; preotul P. Partenie , la un spital din Ia şi; preotul Aurel Grigorescu , la Spitalul din M ănăstirea Ra şca; preotul D. Popescu-Smereanu, la un spital din Ia şi; preotul I. Rafiroiu , din Poiana S ărat ă-Transilvania, în anumite Unit ăţ i militare, apoi la Spitalul din One şti; preotul Marin Pretorian , din jud. Dolj, la un spital din Ia şi; preotul M. Vasilescu , din Ploie şti (Trenul sanitar nr. 11); preotul Alexandru Popescu , din H ăbeni, jud. Dâmbovi ţa (Spitalul de contagio şi nr. 2); preotul Grigore Lascu , din Vâlcea (Serviciul 3 Evacuare); preotul Vasile Vasilescu , din Hâr şova (Spitalul mobil nr. 9). Scarlat Porcescu, Contribu ţii aduse ..., p. 700. 3 Putem aminti astfel, din Arhiepiscopia Ia şilor pe preotul Mihail Diaconescu , de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu Neam ţ, în grad de locotenent (Regimentul 11 Infanterie); preotul C. Ro şescu , de la Biserica „Sf. Atanasie şi Chiril” din Ia şi (locotenent şi propus c ăpitan) – la Regimentul 13 Infanterie; preotul Gheorghe Bârliba , Vân ători-Tg. Neam ţ (locotenent şi propus c ăpitan) – Regimentul 13 Infanterie; preotul N. Oniceanu , Heci-Suceava (locotenent şi propus c ăpitan) – Regimentul 32 Infanterie; preotul N. Hodoroab ă, Poieni- Dorohoi (locotenent şi propus c ăpitan) – Brigada 10 Artilerie; preotul M. Cârl ănescu , Bogd ăne şti-Suceava (locotenent şi propus c ăpitan) – Brigada 14 Artilerie; preotul I. Dănălache , Dersca-Dorohoi (locotenent), la Spitalul nr. 10, Iaşi; preotul Ştefan Vasilescu, Biserica „Sf. Dumitru”, Bal ş-Ia şi (locotenent şi propus c ăpitan), la Spitalul nr. 11, Ia şi; preotul Al. Posmo şanu , Holda, Suceava (locotenent) – la Spitalul nr. 14, Ia şi; preotul Victor Gervescu , Roznov, Suceava (locotenent), la Spitalul nr. 7, Iaşi; preotul Ioan A. Parfenie , Valea Glodului- 200 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 nevoile armatei şi numero şi cânt ăre ţi biserice şti. Din datele de care dispunem num ărul acestora a fost de 94, dintre care: 27 de la ora ş şi 67 de la sate, majoritatea dintre ace ştia jertfindu-se pe câmpurile de b ătălie. În r ăzboiul de reîntregire au fost implica ţi nu numai preo ţi, ci şi numero şi c ălug ări şi c ălug ări ţe, care au servit în cadrul „Societ ăţ ii de Cruce Ro şie”. De asemenea, numeroase mân ăstiri au jucat un rol deosebit de important în ad ăpostirea şi îngrijirea copiilor orfani sau a militarilor r ăni ţi. Înc ă înainte de începerea r ăzboiului, c ălug ări şi c ălug ări ţe din diferite m ănăstiri din Moldova au fost preg ăti ţi pentru serviciile Societ ăţ ii „Crucea Ro şie”, dar în acela şi timp, prin intermediul mân ăstirilor, li s-au dat anumite îndrum ări referitoare la modul lor de ac ţiune pe câmpurile de lupt ă. De altfel, în vremea războiului, un mare num ăr de c ălug ări şi c ălug ări ţe au avut un rol important îndeosebi în serviciile sanitare (în spitale, pe ambulan ţe, pe linia de front, etc.) Spre exemplu, la numai dou ă zile dup ă ce România a intrat în R ăzboi (în 17 august 1916), 50 de c ălug ări din Arhiepiscopia Ia şilor, sub îndrumarea arhimandritului Teoctist Stupcanu , au plecat la Bucure şti, pentru a ajuta la îngrijirea primilor r ăni ţi în luptele din Carpa ţi. Concomitent, în m ănăstirile Agafton şi Agapia s-au creat ateliere pentru confec ţionarea pansamentelor sau a albiturilor necesare r ăni ţilor. În multe alte m ănăstiri au fost organizate orfelinate sau spitale pentru cei suferinzi. Mitropolitul Pimen al Moldovei s-a implicat în toate ac ţiunile mai sus amintite. Într-un tabel care a fost înaintat (în noiembrie 1917) de c ătre arhimandritul Teoctist Stupcanu (îndrum ătorul călug ărilor din Societatea „Crucea Ro şie”) mitropolitului Pimen, sunt precizate

Suceava (locotenent şi propus c ăpitan), la Spitalul nr. 10 din Ia şi; preotul Sava Popovici , Focuri, Ia şi (locotenent), la Spitalul nr. 14; preotul Gheorghe Petrovanu , de la Biserica „Sf. Teodori”, Ia şi (c ăpitan), la Trenul sanitar nr.1; preotul N. Drâng ă, Tg. Frumos (locotenent şi propus căpitan), la Trenul sanitar nr. 6; preotul Gheorghe Popovici , Ruginoasa, Suceava (locotenent şi propus c ăpitan), la Trenul sanitar nr. 14; preotul C. Mitru , de la Catedrala Mitropolitan ă, Ia şi (locotenent), la Trenul sanitar nr. 18; preotul Fabian Bodn ărescu , de la Galata-Ia şi (locotenent), la Fortifica ţii sectorul III; preotul C. Matas ă, de la Biserica „Adormirea” – Piatra Neam ţ (locotenent), la Sanatoriul „în Carpa ţi”; preotul N. Donose, Dobrov ăţ , Ia şi (c ăpitan), la Regimentul 1 Vân ători; preotul C. Constantinescu, de la Biserica „Sf. Gheorghe” – Hârl ău (c ăpitan) la Regimentul 69/77 Infanterie; preotul Teodor Popovici , Dagâ ţa-Roman (locotenent) – la Trenul sanitar nr. 10; preotul Petre Pieptu , de la Protopope şti Vechi-Ia şi (locotenent şi propus c ăpitan), la Regimentul 3 Vân ători; preotul Teodor Simedrea (mai apoi mitropolit sub numele Tit), duhovnic la Seminarul „Nifon Mitropolitul” – Bucure şti (locotenent), la Regimentul 36 Infanterie; preot Gheorghe Leu (mai târziu, episcopul Grigore), duhovnic la Seminarul Central din Bucure şti (c ăpitan), la Regimentul 53/65 Infanterie; preotul I.D. Petrescu , de la Biserica Visarion-Bucure şti (c ăpitan la Regimentul 5 Ro şiori; preotul Toma Chiricu ţă din Bârlad (c ăpitan), la Fortifica ţi, sectorul II. A se vedea Scarlat Porcescu, Contribu ţii aduse. .., p. 701. 201 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 numele c ălug ărilor care s-au remarcat prin activitatea desf ăş urat ă în cadrul societ ăţ ii respective, c ălug ări propu şi pentru decora ţii 1. În M ănăstirea Agafton s-au fost confec ţionat, de asemenea ciorapi şi lenjeri pentru solda ţi şi au fost g ăzdui ţi 115 refugia ţi2. În cadrul Societ ăţ ii „Crucea Ro şie” de aici au lucrat 12 c ălug ări ţe. Un spital a fost organizat şi la Mănăstirea Văratec pentru r ăni ţii de r ăzboi, iar în orfelinatul de acolo s-au ad ăpostit 168 de fete orfane; tot aici au fost confec ţionate „albituri şi tifon pentru pansamente”; s-au donat animale şi p ământ pentru armat ă. În general, în

1 Dintre cei nominaliza ţi pentru decora ţii amintim pe: arhimandritul Teoctist Stupcanu (Catedrala Mitropolitan ă Ia şi); arhimandritul Grigorie Popa , Spitalul 1; arhimandritul Partenie Antohie (Neam ţ), Spitalul 2; protosinghelul Trifon Sturza (Neam ţ), Spitalul 4; protosinghelul Pimen Gheorghiu (Horai ţa), Spitalul 3; protosinghelul Galerie Mihalcea (Neam ţ), Spitalul 5; protosinghelul Epifanie Dumitrescu (Bucium), Spitalul 1; ierodiaconul Diomid Ursulescu (Neam ţ), Spitalul 1; Paisie Salciuc (Metecul „Sf. Ioan” Ia şi), Spitalul 1; fratele Onofrei Maxim (Catedrala Mitropolitan ă din Ia şi), Spitalul 1; ieromonahul Ilarie Pantelimon (Cet ăţ uia, Ia şi), Spitalul 1; ieromonahul Damaschin Trofin (M ănăstirea Secu), Spitalul 1; monahul Filaret Buliga (Catedrala Mitropolitan ă din Ia şi); Spitalul 1; ieromonahul Nazarie Lupu (Catedrala Mitropolitan ă Ia şi), Spitalul 1; monahul Filaret Toma (Catedrala Mitropolitan ă Ia şi), Spitalul 1; ierodiaconul Ghenadie Honciuc (Cet ăţ uia, Ia şi), Spitalul 1; protosinghelul Teofan Anghelea (Neam ţ), Spitalul 2; ieromonahul Teodosie Harcot ă (Neam ţ), Spitalul 2; ieromonahul Chirii Popa (Neam ţ), Spitalul 2; ierodiaconul Cosma Bere (Neam ţ), Spitalul 2; monahul Dionisie Sângeorzan (Neam ţ), Spitalul 2; monahul Zosima Georgescu (Neam ţ), Spitalul 2; protosinghelul Gamatt Papii (Neam ţ), Spitalul 2; ieromonahul Vichentie Zal ău (Secu), Spitalul 2; ierodiacon David Bida şcu (Neam ţ), Spitalul 2; ieromonahul Veniamin Te şulescu (Cet ăţ uia), Spitalul 3; ieromonahul Hristofor Popescu (Cet ăţ uia) Spitalul 5; fratele Gheorghe Savin (Secu), Spitalul 5; fratele Neculai Vl ădoianu (Ra şca), Spitalul 5; ieromonahul Mina Prodan (Neam ţ), Spitalul 5; monahul Claudie Donis ă (Neam ţ). Spitalul 5: fratele Anania Popescu (Neam ţ), Spitalul 5; ierodiaconul Gherasim Obreja (Neam ţ), Spitalul 5; monahul Antipa David (Secu), Spitalul 4; ierodiaconul Epifanie Acatrinei (Secu) şi monahul Vasian Rusu (Neam ţ), Spitalul 3; monahul Ifrim Axintescu (Neam ţ), Spitalul 3; protosinghelul Daniil Ciubotaru (Neam ţ), Spitalul 3; monahul Anania Murs ă (Neam ţ), Spitalul 3; ierodiaconul Climent Aonofreesei (Secu) şi iero- monahul Ghermano P ărău, Spitalul 3; ieromonahul Gorgonie Mocanu (Secu), Spitalul 3; Iacob Fecioru (Cet ăţ uia), Spitalul 3; fratele Vasile Teodorescu (Neam ţ), Spitalul 3; seminaristul Haralambie Lostun (Neam ţ), Spitalul 3; seminaristul Gheorghe Dolinescu (Neam ţ), Spitalul 3; ieromonahul Ghenadie Ailinc ăi (Secu), Spitalul 4; ierodiaconul Inochentie Moroi (Secu), Spitalul 4; ierodiaconul Leontie Chiru ţă (Ra şca), Spitalul 4; ierodiaconul Ilarion Filip (Durau), Spitalul 4; ierodiaconul Ghenadie Verenciuc (Vorona), Spitalul 4; monahul Pangratie Dumbr ăveanu (Vorona), Spitalul 4; ieromonahul Isaia Malaimic (Vorona), Spitalul 4; monahul Valentie Cr ăciun (Neam ţ), Spitalul 4, ieromonahul Gherasim Antonoaie (Vorona), Spitalul 4; ierodiaconul Gherontie Visarion (Boureni), Spitalul 5, ierodiaconul Varlaam Popescu (Durau), Spitalul 5; ieromonahul Iosif Ţaranu (Horai ţa), spitalul 5; ierodiaconul Dosoftei Popovici (Preute şti), Spitalul 5; ieromonahul Ghelasie Pa şcani (Neam ţ), Spitalul 5; ieromonahul Isaia Dragomirescu (Gorovei), Spitalul 5. 2 Scarlat Porcescu, op. cit ., p. 706. Iat ă numele acestora: Asinefta Benia, Calistina Zaharia, Nazaria Visoschi, Serafima Roman, Varvara Ivanof, Capitolina Neagu, Tecla Gafencu, Nimfodora P ăvăloaie, Veronica Talp ău, Tavefta Corhan, Suzana Vieni şi Elpidia Samsorf. 202 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 spitalele cu r ăni ţi de r ăzboi, ace ştia au fost îngriji ţi de 60 de c ălug ări ţe de la aceast ă mân ăstire 1. O situa ţie asem ănătoare a fost şi la m ănăstirea Agapia , unde c ălug ări ţele au confec ţionat cearceafuri, perne, plapume, ciorapi, m ănu şi, etc. pentru solda ţii răni ţi. Tot aici a fost organizat şi un orfelinat , la care au muncit c ălug ări ţele: Epraxia Macri , Olimpiada Fluture , Elefteria Ţugui , în timp ce altele au activat în cadrul Societ ăţ ii „Crucea Ro şie” 2. Din partea m ănăstirii Secu s-au oferit armatei alimente, animale, furaje, iar în chiliile acesteia s-a organizat chiar şi un spital; stare ţul m ănăstirii, Ilarion B ălăiţă , a fost şi administratorul acestuia. În spitalele de campanie al ţi c ălug ări de la Secu, precum şi ieromonahul Vichentie Mălău, ierodiaconul Gorgonie Mocanu , ieromonahul Damaschin Trofin , ieromonahul Ghenadie Ailinc ăi, ieromonahul Epifanie Acatrinei , ierodiaconul Inochentie Moroi , monahul Antipa David şi fra ţii Gheorghe Savin , Vasile Iordache şi Tudor Trandof au fost prezen ţi în spitalele de campanie din diverse zone ale frontului 3. De la schitul Războieni şi m ănăstirile Gorovei , Vorona şi Dur ău s-au dăruit armatei p ământ, alimente, vite, îmbr ăcăminte ş.a.; aici au fost organizate spitale, orfelinate sau ad ăposturi pentru refugia ţi. Din aceste m ănăstiri au lucrat în cadrul Societ ăţ ii „Crucii Ro şii” c ălug ări precum: ieromonahul Gherasim

1 Scarlat Porcescu, op. cit ., p. 706; iat ă numele acestor m ăicu ţe, p ăstrat pân ă în zilele noastre ca semn de recuno ştin ţă pentru devo ţiunea lor fa ţă de cei pe care i-au îngrijit: Olimpia Senciuc, Evghenia Giosanu, Serafima B ădău, Platonida Hre ţcu, Evlampia Bor şoae, Leontina Joimir, Tomaida C ăprioar ă, Chesaria Bou, Epraxia Neagu, Ecaterina Statachim, Ermiona Ionescu, Agafia Hu ţanu, Eufrosina Dimitriu, Iustina Stanciu, Filofteia C ăşă riu, Calipso Epure, Eufrosina Pancu, Olimpiada Neculau, Epifania Gâdei, Emilia Racli ş, Agafia Manoliu, Luchia Hudici, Calinica Popa, Amfilohia Marcu, Evghenia C ărăuş, Paisia Terchene, Cleopatra Vi ţelaru, Stratonica Vasiliu, Evghenia Constantinescu, Eleonora Ciobanu, Asinefta V ădanei, Evghenia Zugr ăvescu, Epraxia Irimescu, Olimpia Ionescu, Petrina Dasc ălu Ilie, Veronica Petrei, Miropia Gheorghiu, Anatolia Zugr ăvescu, Epraxia Ghea ţă , Miropia Zugr ăvescu, Agafia Ro şea, Xantipia Scutaru, Epraxia Verdescu, Maftidia Cârj ă, Antuza Iacob, Sofia Buga, Zosima Chioahu, Marina (Mina) Hociot ă, Eleonora Hanganu, Mina Anghele, Agafia Petroae, Ruxandra Nicolae, Achilina Bordeianu, Eliseia Nestor, Macrina Bodescu, Ştefania Cheoariu, Solia Partene, Olimpiada Aram ă, Evloghia Dasc ălu, Ilie şi Olimpiada Andronic. Vezi şi Antonie Pl ămădeal ă, Marina Hociot ă – Maica Mina de la S ăli ştea Sibiului-o „nou ă Ecaterina Teodoroiu” în r ăzboiul din 1916-1918 , în „Biserica Ortodox ă Român ă”, CXVI (1978), nr. 11- 12, p. 1274-1283. 2 Amintim aici pe urm ătoarele maici: Agapia Garoiu, Evghenia Dumbrav ă, Magdalena Gale ş, Tatiana Matasariu, Pulheria Andrie ş, Evlampia Porcu ţanu, Eufrosina Rusu, Galinia Pătr ăcescu, Elisabeta Chindea, Agnia Popovici, Agripina Bârsan, Iulia Chiria, Agafia Boroian, Xenia Sasu, Augusta Crezantu, Veronica Dospinescu, Elena Scobai, Agafia Valase, Glicheria Tata, Glicheria Gavril ă, Elena Chilu, Maria Luca, Ştefanida Ormen, Iunia Iano ş, Maria Breja, Catinca V ătafu, Mariamia Ungureanu, Amfilohia Teleanu, Maria Vicovanu şi Rahila Boureanu. 3 Scarlat Porcescu, op.cit ., p. 707. 203 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Antonoaie , ieromonahul Isaia Malaimic , ierodiaconul Ghenadie Verenciuc , monahul Pangratie Dumbr ăveanu , ierodiaconul Ilarion Filip , ierodiaconul Varlaam Popescu şi monahii Valerian S ălăgeanu , Galaction Alungulesei şi Iacob Curc ă1. Un spital militar a fost organizat la m ănăstirea Neam ţ. Acesta era un spital pentru r ăni ţii în convalescen ţă , mai apoi, un centru pentru infirmi , iar din toamna anului 1917 aici a fost cantonat Batalionul II din Regimentul Vân ători de munte; acestor institu ţii li s-au oferit din partea mân ăstirii alimente, animale, îmbr ăcăminte, a şternuturi ş.a. Toate acestea au fost administrate de stare ţul Meletie. Tot aici au lucrat ca infirmieri seminari şti ( Ioan Chiril ă, Dragomir Pala şanu şi Vasile Teodorescu ), un num ăr de călug ări ca îngrijitori ( Claudie Donis ă, Gudiil Toma , Eustatie Ionescu , Benedict Moro şanu , Calinic Hociung , Ioanichie Economu , Ghenadie Dimitrescu , Climent Iord ăchescu , Inochentie Moisiu , Natanail Vartic şi Chiril ă P ăvăluc ă), econom a fost Gavriil Nicu ţă , iar telefonist, Ghedeon Hogea . Totodat ă de la aceast ă m ănăstire au lucrat în spitalele din împrejurimi, în cadrul Societ ăţ ii „Crucii Ro şii”, numero şi al ţi călug ări 2. În m ănăstirile Bistri ţa, Ra şca şi Slatina au fost organizate şi aici spitale şi orfelinate , care au fost între ţinute cu alimente, îmbr ăcăminte, înc ălţă minte, aşternuturi, etc. şi la care au lucrat ca infirmieri sau îngrijitori diferi ţi c ălug ări 3. De asemenea, la Odesa , în afara grani ţelor ţă rii, func ţiona ca preot-confesor (pentru solda ţii români) arhimandritul Valerie Moglan , care a ajuns mai târziu vicar la Arhiepiscopia Ia şilor 4. În anii 1916-1918 c ălug ări din Muntenia şi Oltenia, refugia ţi în Moldova, au lucrat în diferite spitale de aici. Astfel, Emilian Popescu , de la m ănăstirea Polovragi-Gorj, a fost confesor la un spital din Ia şi; Filotei Georgescu , din Bucure şti, a fost confesor la un spital din Ia şi. Tot confesori au fost Calistrat Popa , de la m ănăstirea Govora-Vâlcea, la un spital din Ia şi; Atanasie Dinc ă, la un spital din Ia şi; Nicodim Petrescu , de la mănăstirea Sinaia, la un spital din Boto şani şi Varsanufie Ghibu , de la Mănăstirea Cheia, la spitalul din Podul Iloaiei 5. Pentru eroismul şi devotamentul lor pentru cauza na ţional ă, întrucât şi- au desf ăş urat misiunea fie pe câmpul de lupt ă, înfruntând moartea zi de zi, fie în spitale sau în alte servicii medicale, mul ţi dintre ace şti preo ţi şi c ălug ări au fost

1 Ibidem , p. 707. 2 Ibidem. Amintim aici numele urm ătorilor c ălug ări: Triton Sturza, Galerie Mihalcea, Gamaliil Papii, Teofan Anghelea, Ilarie Pantelimon, Teodosie Harcot ă, Chirii Popa, Mina Prodan, Ghelasie Pescariu, Ghermano P ărău, David Bida şcu, Diomid Ursulescu, Cosma Bere, Dosoftei Popovici, Gherontie Visarion, Dionisie Sângeorzan, Zosima Popescu, Vasian Rusu, Gaia Baghiu, Ifrim Axintescu, Anania Murs ă, Valentin Cr ăciun, Veniamin Malo ş şi Silvestru Aram ă. 3 Scarlat Porcescu, op. cit ., p.707-708. 4 Ibidem , p. 708. 5 Ibidem , p. 704. 204 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 decora ţi cu diverse distinc ţii, drept recuno ştin ţă pentru munca şi abnega ţia lor puse în slujba neamului românesc. Al ături de jertfele credincio şilor se înscriu şi jertfele clerului Bisericii noastre, care prin suferin ţele lor comune au slujit neamul şi credin ţa, Ţara şi Biserica. Epopeea R ăzboiului pentru Întregirea Neamului, încununat ă cu Marea Unire din anul 1918 şi f ăurirea statului na ţional unitar român, a cuprins, în vâltoarea faptelor de sublim ă jertf ă şi eroism des ăvâr şit, al ături de osta şi şi pe preo ţii mobiliza ţi pe front, adev ăra ţi apostoli şi modele de urmat. „Via ţa unui om – spunea preotul Danalachi Ion, confesorul Reg. 29 Infanterie Dorohoi – oricât de lung ă ar fi, nu reprezint ă aproape nimic fa ţă cu ve şnicia; deci, a-ţi încheia via ţa mai târziu sau mai devreme, n-are importan ţă , îns ă foarte important este felul cum ţi-ai încheiat via ţa şi ce mo ştenire ai l ăsat urma şilor tăi. Acel om se poate socoti pe deplin fericit pe care sfâr şitul vie ţii l-a g ăsit făcându-şi datoria ”1. Cunoscând meritele preo ţimii ortodoxe, în general, şi în special a celei militare, Ioan R ăş canu, ministru de r ăzboi în 1921, spunea: „Preo ţimea militar ă care a înso ţit armata în timpul r ăzboiului a fost mai presus de orice laud ă. Ca adev ăra ţi apostoli, preo ţii n-au p ărăsit un moment postul lor sfânt şi de onoare, ajutând ofi ţerimea spre a putea duce la glorie trupele ”2.

1 Serviciul Arhivelor Na ţionale Istorice Centrale, fond Ministerul de R ăzboi, Inspectoratul General al Armatei, dosar nr. 2, f. 79-80. 2 Ştefan Pâslaru, 23 aprilie 1921, Legiferarea organiz ării clerului militar , în „Revista de Istorie Militar ă”, nr. 3, 1993, p. 38. 205 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

206 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

MIGRA ŢIA PENTRU MUNC Ă ÎN GERMANIA DUP Ă CEL DE-AL DOILEA R ĂZBOI MONDIAL *

Alexandra Porumbescu (Di ţescu) **

WORK MIGRATION IN GERMANY AFTER THE SECOND WORLD WAR Abstract

This study aims to create a historical review of immigration for work to Germany in the past seventy years. Considering the agreements signed with fellow countries and moving towards the modern european freedom of movement, the intention is to review the main steps that have been taken onto integrating the migrants. The conclusion of the article is that although immigration might represent a challenge for the destination country, one should not undermine the economical and social importance involved.

Cuvinte cheie : migra ţie , naturalizare , Aussiedler , integrare , recrutare Key words : migration , naturalization , Aussiedler , integration , recruitment

Societatea uman ă, privit ă la nivel global, este dinamic ă, iar istoria tuturor continentelor a fost marcat ă de mi şcări migratoare semnificative în fiecare stadiu al istoriei. Evolu ţia migra ţiei actuale oglinde şte din mai multe puncte de vedere situa ţia din trecut. Dar, în pofida evolu ţiei îndelungate şi a continuit ăţ ii de-a lungul secolelor, migra ţia continu ă s ă eludeze încerc ările anali ştilor de a o cuprinde într-o anumit ă teorie. Migra ţia interna ţional ă este o problem ă extrem de complex ă, care cuprinde mai multe tipuri de mi şcări ale popula ţiei condi ţionate de o serie de motiva ţii şi for ţe cu cauze şi consecin ţe foarte diferite. Aceast ă diversitate conduce la concluzia c ă factorii determinan ţi şi consecin ţele migra ţiei interna ţionale ar trebui evaluate în contextul specificului de ţar ă şi specificului de migra ţie. Germania este cel mai populat stat al Uniunii Europene. Între 1945 şi 1949, aproximativ 12 milioane de persoane au ajuns pe teritoriul Germaniei de

* Aceast ă lucrare a fost finan ţat ă din contractul POSDRU/CPP107/DMI1.5/S/78421, proiect strategic ID 78421 (2010), cofinan ţat din Fondul Social European – Investe şte în Oameni, prin Programul Opera ţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. ** Asist. univ. drd., Facultatea de Drept şi Ştiin ţe Administrative, Departamentul de Istorie şi Rela ţii Interna ţionale, Universitatea din Craiova, str. A.I. Cuza, nr. 13, cod po ştal 200585, Dolj, tel. 0251/419900, e-mail: [email protected] 207 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Est şi de Vest. De la înfiin ţarea Republicii Democrate Germania în 1949 şi pân ă la construc ţia zidului Berlinului în 1961, 3.8 milioane de persoane s-au mutat din Republica Democrat ă German ă în Republica Federal ă German ă. Înc ă de la rapida dezvoltare economic ă a Germaniei de dup ă r ăzboi, în anii 1950, economia Germaniei a depins în mod direct de muncitorii imigran ţi. Majoritatea acestora s-au întors apoi în ţă rile de origine din sudul şi sud-estul Europei, dar mul ţi au r ămas în Germania, transformând Germania într-o ţar ă cu imigra ţie regulat ă. Un al doilea grup important de imigran ţi este reprezentat de descenden ţii germani care au tr ăit, de-a lungul mai multor genera ţii, în state din fosta Uniune Sovietic ă, precum România sau Polonia. Dup ă c ăderea regimului comunist ace ştia s-au întors în num ăr mare în Germania. Aceste dou ă grupuri de imigran ţi au determinat cre şterea ratei de imigra ţie a Germaniei în anii ’80 chiar şi fa ţă de destina ţii clasice cum sunt Statele Unite ale Americii, Australia sau Canada. În prezent în Germania tr ăiesc peste 15 milioane de oameni care sunt sau provin din imigran ţi. Potrivit Oficiului Federal de Statistic ă, aceast ă cifr ă îi include atât pe cei care au migrat în Germania, cât şi pe cei n ăscu ţi în Germania din cel pu ţin un p ărinte imigrant. Cam şapte milioane din ei sunt cet ăţ eni str ăini, în timp ce aproximativ opt milioane au primit cet ăţ enia German ă prin naturalizare sau pentru c ă fac parte din cei patru milioane de repatria ţi. Dup ă ace ştia, cei 2,5 milioane de turci reprezint ă cel mai important grup, în timp ce înc ă 1,5 milioane vin din fosta Republic ă Iugoslav ă sau statele succesoare acesteia. Foarte mul ţi imigran ţi lucreaz ă ca şi muncitori necalifica ţi, întrucât au fost recruta ţi mai ales pentru activit ăţ i simple. Studiile au ar ătat faptul c ă familiile imigrante în Germania au avut dificult ăţ i în a urca pe scara social ă sau a-şi îmbun ătăţ i situa ţia economic ă. Cu toate acestea, în ultimele dou ă decenii s-a înregistrat un real progres cu privire la integrarea lor: dobândirea cet ăţ eniei germane a fost facilitat ă de sistemul legislativ, leg ăturile dintre nem ţi şi imigran ţi sunt mai strânse, şi, în general, este acceptat ă pe scar ă mai larg ă varietatea cultural ă1. În perioada amintit ă, Republica Federal ă a încheiat primul acord bilateral asupra recrutării for ţei de munc ă (Anwerbeabkommen), în 1955, cu Italia. Necesitatea acordului a fost dat ă de faptul c ă Republica Federal ă cuno ştea o dezvoltare economic ă rapid ă, şi, în acela şi timp, se confrunta cu o criz ă acut ă a for ţei de munc ă. Au urmat acorduri similare cu Spania (1960), Grecia (1960), Turcia (1961) şi Iugoslavia (1968). În 1968, existau 1,9 milioane de str ăini care locuiau în Republica Federal ă, dintre care 1 milion erau angaja ţi. Într-o perioad ă de cinci ani, pân ă la

1 www.deutschland. de, An open society A diversity of lifestyles in a modern society with increasing individual freedoms, 13 August 2012 208 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 anularea Acordurilor de recrutare (Anwerbestopp) în 1973, num ărul str ăinilor angaja ţi a atins cel mai înalt nivel, de 2,6 milioane. Cele mai mari grupuri la acel moment erau cele de turci (605,000), iugoslavi (535,000), italieni (450,000), greci (250,000) şi spanioli (190,000). De-a lungul aceleia şi perioade, num ărul total al str ăinilor a crescut la 4 milioane, mai mult decât dublu fa ţă de 1968. Diferen ţa dintre num ărul angaja ţilor str ăini şi num ărul total al popula ţiei str ăine a crescut constant de la începutul anilor ’60. Ini ţial, factorii de decizie şi popula ţia nu au prev ăzut posibilitatea migra ţiei permanente a lucr ătorilor str ăini; din contr ă, era de a şteptat ca ace ştia să revin ă în ţă rile de origine dup ă o perioad ă de şedere limitat ă. Oricum, acest aşa-numit „model de rota ţie” a întâlnit opozi ţie din mai multe p ărţi. În primul rând, angajatorii s-au plâns c ă trebuie mereu s ă preg ăteasc ă noi muncitori. Ca răspuns la aceasta, în 1971, procedura de reînnoire a permisului de şedere a fost simplificat ă. Şi drepturile muncitorilor str ăini în Germania de Vest au fost extinse printr-o serie de reglement ări constitu ţionale în anii ’70 şi ’80, ceea ce a acordat multora accesul pe pia ţa muncii indiferent de condi ţiile acesteia. Pân ă în mai 1972, 40% din muncitorii str ăini care aveau reziden ţă în Germania (aproximativ 900 000 de oameni) au beneficiat de îmbun ătăţ irile statutului legal. Şi Republica Democrat ă German ă a început recrutarea a şa-numi ţilor „lucr ători cu contract” în anii 1960. Au fost încheiate acorduri cu state precum Ungaria (1967), Mozambic (1979) şi Vietnam (1980). În timp ce ini ţial era acordat ă o importan ţă foarte mare prevederilor referitoare la educarea şi preg ătirea angaja ţilor, aceast ă recrutare a servit apoi mai ales la acoperirea crizelor de for ţă de munc ă. Oricum, Republica Democrat ă German ă a limitat mai riguros perioadele de reziden ţă decât a f ăcut-o Republica Federal ă, întrucât s-a dorit evitarea „integr ării for ţate”. La sfâr şitul anului 1989, aproximativ 190 000 de str ăini erau reziden ţi în Republica Democrat ă German ă; aproximativ 90 000 erau „lucr ători cu contract”, dintre care 60 000 din Vietnam. De la sfâr şitul anilor ’80, angajarea temporar ă a muncitorilor str ăini, inclusiv angaja ţii cu contract sau muncitori sezonieri a dobândit din nou un rol important. În 2005 au fost emise 320,383 de permise, iar num ărul mediu al angaja ţilor cu contract în 2003 a fost de 43,804; sc ăderea acestei cifre pân ă la 21,916 în 2005 se datoreaz ă, mai ales, ader ării statelor Central şi Est Europene la Uniunea European ă. Începând de atunci, persoanele din aceste state au avut posibilitatea de a-şi oferi serviciile în anumite sectoare economice independent de acordurile de munc ă bilaterale.

209 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Figura 1. Evolu ţia popula ţiei str ăine 1

Aşa-numita Carte Verde a servit, de asemeni, la recrutarea for ţei de munc ă pentru o perioad ă limitat ă (5 ani). Între 1 august 2000 şi 31 Decembrie 2004, 17,931 de permise de munc ă au fost acordate profesioni ştilor str ăini din sectorul informatic, din care 13,041 au fost efectiv folosite. Al ături de for ţa de munc ă recrutat ă, persoanele repatriate au reprezentat o surs ă important ă de imigra ţie. Repatria ţii (Aussiedler) sunt etnici germani din Europa Central ă şi de Est, precum şi din fosta Uniune Sovietic ă. Între 1950 şi 1987, 1,4 milioane de Aussiedler-i au venit în Germania, în special din Polonia şi România. La fel ca în cazul solicitan ţilor de azil, şi num ărul repatria ţilor a crescut enorm în decursul anilor, atingând cota maxima de 397, 000 în 1990.

1 Sursa: Oficiul Federal de Statistic ă. 210 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Figura 2. Fluxurile de repatria ţi în perioada 1950-2005, în func ţie de ţara de origine 1

Între 1988 şi 2005 un total de trei milioane de oameni au intrat în Germania în acest mod. Oricum, num ărul de repatria ţi care ajung anual a sc ăzut de la mijlocul anilor 1990. Printre alte motive, unul dintre factori este reprezentat şi de m ăsurile legislative adoptate, precum introducerea sistemului anual de limitare a num ărului de imigran ţi în func ţie de na ţionalitate, precum şi obliga ţia de a vorbi fluent limba german ă. În 2005, 35,522 de repatria ţi au intrat în ţar ă.2 Din 2005, şi membrii familiilor care veneau ca şi înso ţitori au trebuit sa dovedeasc ă faptul c ă au cuno ştin ţe de limba german ă. Repatria ţii şi descenden ţii lor joac ă un rol oarecum subsidiar în dezbaterea public ă despre integrare, de şi în realitate şi ei sunt migran ţi, care, ca şi celelalte grupuri, se confrunt ă cu problematica integr ării în sistemul de educa ţie şi pe pia ţa muncii. Statisticile referitoare la imigra ţie pentru anul 2010 relev ă un num ăr total de 579,301 de str ăini care au ajuns în Germania, în timp ce ie şirile s-au ridicat la 483,584 (migra ţia net ă: + 95,717). Cet ăţ enii polonezi au constituit cel mai numeros grup care a intrat în Germania (147,716), urma ţi de turci (36,019) şi români (23,274). 3 Popula ţia str ăin ă îi include pe to ţi cei care nu sunt cet ăţ eni germani, sau, cu alte cuvinte, persoane care nu posed ă un pa şaport german. În 1968 popula ţia str ăin ă rezident ă num ăra 1,9 milioane de persoane. În urm ătorii cinci ani, pân ă când recrutarea for ţei de munc ă extern ă a fost oprit ă în 1973, aceast ă cifr ă a

1 Date preluate de la Oficiul German pentru Administra ţie. 2 Date furnizate de Oficiul Federal de Administra ţie, Ministerul Federal de Interne. 3 Sursa: Oficiul federal de statistic ă. 211 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 crescut la patru milioane. În anii ’70, num ărul str ăinilor a r ămas relativ constant; pentru ca apoi, pân ă în 1989, s ă ajung ă la 4,9 milioane. Şi apoi num ărul str ăinilor a crescut, r ămânând constant la 7, 3 milioane de-a lungul anilor ’90. Declinul la 6,7 milioane în 2004 se datoreaz ă în special unor modific ări efectuate asupra eviden ţelor centralizate ale str ăinilor. La sfâr şitul lui 2006, existau aproximativ 6,751,000 de str ăini care tr ăiau în Germania, reprezentând aproximativ 8,2% din totalul popula ţiei. Aceast ă sum ă îi include şi pe cei 1,4 milioane de cet ăţ eni str ăini n ăscu ţi în Germania.

Figura 3. Popula ţia str ăin ă la 31 Decembrie 2006, cele mai frecvente 10 cet ăţ enii 1

Cet ăţ enie Total Turci 1,738,831 Italieni 534,657 Polonezi 361,696 Sârbo-Muntenegreni 316,823 Greci 303,761 Croa ţi 227,510 Ru şi 187,514 Austrieci 175,653 Bosnieci şi Her ţegovineni 157,094

Ucrainieni 128,950

Recrutarea din timpul perioadei „lucr ătorilor str ăini” a l ăsat urme evidente asupra compozi ţiei popula ţiei str ăine: 57% din str ăinii care locuiesc în Germania sunt cet ăţ eni ai statelor cu care au existat în trecut acorduri de recrutare. 33% din str ăinii care locuiesc în Germania sunt originari din state membre ale Uniunii Europene, iar al ţi 47% din alte state europene. Statisticile oficiale pot avea, din p ăcate, doar o valoare limitat ă când vine vorba de descrierea popula ţiei imigrante şi descenden ţii acestora, întrucât ele identific ă decât str ăinii, respectiv persoanele f ără cet ăţ enie german ă. Aceasta este o real ă problem ă, pentru c ă un num ăr considerabil de str ăini nu au migrat ei în şişi în Germania, ci s-au n ăscut aici. Aceast ă situa ţie se aplic ă la 1,4 milioane (20%) din cele 6,7 milioane de str ăini care locuiesc în Germania. Mai mult decât atât, aten ţia acordat ă str ăinilor îi exclude pe cei care s-au naturalizat

1 Sursa: Oficiul federal de statistic ă. 212 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 de-a lungul şederii lor aici sau pe cei care au intrat în ţar ă ca şi cet ăţ eni germani (repatria ţi). Prin urmare, în prezent exist ă tendin ţa de a se face trecerea de la formularea „str ăini” la cea de „persoane cu trecut migrator” tocmai pentru a sugera faptul c ă cet ăţ enia ca unic indicator este insuficient ă pentru a descrie în mod corect popula ţia migrant ă. Aceste persoane pot fi cet ăţ eni germani sau str ăini şi reprezint ă, în esen ţă , urm ătoarele grupuri: str ăini n ăscu ţi în afara grani ţelor, str ăini n ăscu ţi în Germania, repatria ţi, cet ăţ eni naturaliza ţi care au imigrat, precum şi copiii acestora care nu au o experien ţă direct ă, personal ă de migra ţie. Persoanele care au „un trecut migrator” fie au imigrat ei în şişi, fie sunt a doua sau a treia genera ţie de descenden ţi ai imigran ţilor. Potrivit estim ărilor realizate pe baza microcensus-ului din anul 2005, existau la acea dat ă 15,3 milioane de persoane cu astfel de „trecut de migra ţie” care tr ăiau în Germania, reprezentând 19% din popula ţie. (Figura 4) 1

În cadrul grupului cu experien ţă de migra ţie, num ărul germanilor (8 milioane) este doar pu ţin mai mare decât cel al str ăinilor (7,3 milioane). Dac ă experien ţa personal ă de migra ţie este considerat ă un criteriu, str ăinii imigran ţi (5,6 milioane sau 36%) şi cet ăţ enii naturaliza ţi (3 milioane sau 20 %) reprezint ă cele mai mari grupuri. Ace ştia sunt urma ţi de repatria ţi (1,8 milioane sau 12%). Aceast ă cifr ă nu include îns ă toate persoanele repatriate care tr ăiesc în Germania; cei care au imigrat înainte de 1 august 1999 sunt inclu şi în grupul

1 Grafic preluat de la „Re ţeaua migra ţiei în Europa” – Focus Migration-Germany. 213 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 cet ăţ enilor naturaliza ţi şi nu pot fi distin şi în cadrul studiilor de ceilal ţi cet ăţ eni naturaliza ţi. Grupul germanilor care nu au experien ţă personal ă de migra ţie, dar care au cel pu ţin un p ărinte fie repatriat, fie naturalizat, fie cet ăţ ean str ăin, reprezint ă aproximativ 2, 7 milioane de persoane (18%). În ceea ce prive şte migra ţia ilegal ă, nu exist ă statistici oficiale care s ă furnizeze informa ţii despre num ărul imigran ţilor care locuiesc în Germania f ără permisiune. Estim ările neoficiale fac referire la cifre între 500,000 şi 1 milion de imigran ţi ilegali afla ţi pe teritoriul Germaniei. Grupul de persoane care nu au statutul de reziden ţi legali este, f ără îndoial ă, la fel de divers ca şi motivele pentru care au imigrat sau c ăile prin care au ajuns aici. Aceste cifre pot s ă includ ă şi pe cei c ărora le-au fost refuzate cererile de acordare de azil, refugia ţii, cei care î şi caut ă un loc de munc ă, fo şti studen ţi etc. Majoritatea acestora au intrat probabil în ţar ă în mod legal, cu o viz ă. De şi condi ţiile de via ţă de care dispun aceast ă categorie de persoane au fost subiectul unor cercet ări în ultimii ani, problema continu ă s ă joace un rol oarecum subordonat în discu ţia politic ă. Cu toate acestea, bisericile în mod special atrag aten ţia constant asupra situa ţiei sociale precare în care se afl ă imigran ţii ilegali. Atât în timpul guvern ării precedente cât şi al celei actuale au fost înregistrate îmbun ătăţ iri considerabile atât în ceea ce prive şte politica de imigra ţie, inclusiv reforma Actului Na ţionalit ăţ ilor, adoptarea Actului Imigr ării şi ini ţierea Conferin ţei Germane asupra Islamului. Integrarea popula ţiei migrante şi a descenden ţilor lor, precum şi m ăsurile politice care înso ţesc acest proces continu ă s ă fie probleme importante şi în viitor. Pentru a se contrabalansa efectele îmb ătrânirii popula ţiei, este important pentru Germania s ă beneficieze de pe urma poten ţialului popula ţiei imigrante. În acela şi timp, îns ă, guvernul federal trebuie s ă u şureze condi ţiile de acces pentru poten ţialii imigran ţi înalt califica ţi. În ciuda cre şterii şomajului, exist ă o relativ ă criz ă de speciali şti în sectorul tehnologic. Este evident faptul c ă ţă rile care se confrunt ă cu provoc ări demografice, a şa cum este Germania, trebuie s ă devin ă mai atractive pentru poten ţialii imigran ţi. Ţă rile clasice de imigra ţie, precum Statele Unite ale Americii, Canada sau Australia au deja un avantaj, chiar şi numai datorit ă r ăspândirii pe scara global ă a limbii engleze.

214 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

PARADOXUL POLITICII EXTERNE A LUI NICOLAE CEAU ŞESCU ŞI MOTIVELE EROD ĂRII IMAGINII INTERNA ŢIONALE A REGIMULUI S ĂU

∗ Hadrian Gorun

THE PARADOX OF NICOLAE CEAU ŞESCU’S FOREIGN POLICY AND THE REASONS FOR THE DEPRECIATION OF THE INTERNATIONAL IMAGE OF HIS REGIME Abstract

This article attempts to find and highlight the most important reasons that determined the deterioration of the international imagine of the communist regime from Nicolae Ceau şescu’s Romania. Although after 1968 –, the year when the Romanian leader publicly condemned Czechoslovakia’s invasion by the Red Army – Romania’s image in the Western countries was very favourable, during the 80s the whole capital of sympathy completely disappered. Nicolae Ceau şescu’s anti-Soviet foreign policy made him a so-called “spoiled child” of the West. In 1989, the Romanian dictator remained the only Stalinist leader from European countries, paradoxically an anti-Soviet Stalinist leader. In our opinion there were three very important events that determined the irreversible degradation of the regime’s image abroad: Helsinki Final Act in 1975; General Ion Mihai Pacepa’s (vice-leader of Foreign Information Department of Romanian Intelligence) run to the U.S.A. and last but not the least, Mihail Sergheevici Gorbaciov’s election as general secretary of the Soviet Union Communist Party.

Cuvinte cheie : Nicolae Ceau şescu , Uniunea Sovietic ă, neostalinism , politic ă extern ă, paradox Key words : Nicolae Ceau şescu , Soviet Union , neo-stalinism , foreign policy , paradox

Au decis cei mai puternici oameni ai planetei, George Bush şi Mihail Gorbaciov, la începutul lunii decembrie, 1989, cu prilejul întâlnirii de la Malta, de pe vasul Maxim Gorki, „debarcarea” celui care r ămăsese singurul stalinist al Europei, Nicolae Ceau şescu? 1. Probabil, o elucidare definitiv ă a acestei

∗ Lector univ. dr., Facultatea de Rela ţii Interna ţionale, Drept şi Ştiin ţe Administrative, Universitatea „Constantin Brâncu şi” din Târgu Jiu, Calea Eroilor, nr. 30, cod po ştal 210135, Gorj, tel. 0253/214307, e-mail: [email protected]. 1 Regimul comunist românesc în timpul „epocii Nicolae Ceau şescu” s-a bucurat de o aten ţie special ă din partea istoricilor şi politologilor, care i-au dedicat numeroase lucr ări. A se vedea, 215 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 spinoase chestiuni se va înf ăptui abia în momentul desecretiz ării mai multor documente de arhiv ă. Şi poate nici atunci. De ce? Pentru c ă orice document emis de o anumit ă autoritate con ţine doar informa ţiile pe care respectiva autoritate dore şte s ă le lase posterit ăţ ii. Documentul respectiv se constituie într- o concretizare a discursului puterii. De altfel, a priori , nu se poate vorbi despre obiectivitate în istorie. Exist ă doar subiectivitate, care poate fi subiectivitate bun ă sau subiectivitate rea 1. Nicolae Ceau şescu a devenit treptat, mai ales în a doua parte a anilor ’80, un lider indezirabil, atât pentru Statele Unite, cât şi pentru Kremlin. Capitalul enorm de popularitate şi simpatie, dobândit de c ătre secretarul general al P.C.R., dup ă 1968 (an în care nu doar a refuzat implicarea României în invadarea Cehoslovaciei 2, ci mai mult, a condamnat public agresiunea), a început s ă se evaporeze progresiv. Cartea antisovietismului, jucat ă în mod consecvent, nu s-a dovedit câ ştig ătoare la nesfâr şit. Trebuie s ă men ţion ăm faptul c ă Nicolae Ceau şescu va adopta o atitudine complet diferit ă în 1989, când a insistat pentru o interven ţie în for ţă a Organiza ţiei Tratatului de la Var şovia în Polonia şi Ungaria, unde evolu ţiile politice interne periclitau soarta socialismului. Un paradox al politicii lui Ceau şescu, eviden ţiat cu juste ţe şi de c ătre politologul şi istoricul Vladimir Tism ăneanu 3 ar fi acela c ă, de şi antisovietic

între altele, Michael Shafir, Romania. Politics, Economics and Society. Political Stagnation and Simulated Change , Londra, Boulder Co, 1985; Ken Jowitt, Revolutionary Breakthroughs and National Development: The Case of Romania , University of California Press, 1971; Adam Burakowski, Dictatura lui Nicolae Ceau şescu 1965-1989. Geniul Carpa ţilor , Ia şi, Editura Polirom, 2011; Vlad Georgescu, Politic ă şi istorie. Cazul comuni ştilor români 1944-1977 , Bucure şti, Editura Humanitas, 2008; idem, Istoria românilor de la origini pân ă în zilele noastre , Bucure şti, Editura Humanitas, 1992; Dennis Deletant, România sub regimul comunist , Bucure şti, Funda ţia Academia Civic ă, 2006; Şerban Orescu, Ceau şismul . România între anii 1965 şi 1989 , Bucure şti, Editura Albatros, 2006; Vladimir Tism ăneanu, Stalinism pentru eternitate. O istorie politic ă a comunismului românesc , Ia şi, Polirom, 2005; Anneli Ute Gabanyi, Cultul lui Ceau şescu , Ia şi, Polirom, 2003; Pavel Câmpeanu, Ceau şescu, anii num ărătorii inverse , Ia şi, Polirom, 2002; Thomas Kunze, Nicolae Ceau şescu, O biografie , Bucure şti, Editura Vremea, 2002; Dennis Deletant, Ceau şescu şi Securitatea: Constrângere şi disiden ţă în România (1965-1989) , Bucure şti, Editura Humanitas, 1997; Ion Mihai Pacepa, Mo ştenirea Kremlinului , Bucure şti, Editura Venus, 1993 ş.a. Vezi şi Adrian Gorun, Dezvoltarea social ă şi globalizarea , Târgu-Jiu, Editura „Academica Brâncu şi”, 2012, subcapitolele intitulate România în epoca comunist ă şi Ceau şismul între totalitarism, post- totalitarism şi sultanism . 1 A se vedea Gheorghe Gorun, Rezisten ţa anticomunist ă în jude ţul Gorj reflectat ă în mentalul colectiv , Craiova, Editura Universitaria, 2008, capitolul I, intitulat Istoria oficial ă şi istoria oral ă, p. 10-116. 2 Pentru detalii, a se vedea şi Mihai Retegan, 1968 – Din prim ăvar ă pân ă în toamn ă. Schi ţă politic ă extern ă româneasc ă, Bucure şti, Editura RAO, 1998. 3 Cf. V. Tism ăneanu, op. cit ., p. 223-260. 216 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 pân ă la cap ăt în politica extern ă, pe plan intern, conduc ătorul român s-a dovedit un stalinist convins. Un stalinist antisovietic. Unii istorici au vorbit despre practicarea unei terori din ra ţiuni profilactice, sau de un neostalinism lipsit de teroare 1. Într-adev ăr, amploarea terorii fizice s-a redus în compara ţie cu era Gheorghiu-Dej, îns ă teroarea psihic ă se exercita din plin în „epoca de aur”, pu ţinii contestatari activi, precum Vasile Paraschiv fiind supu şi „tratamentelor” psihiatrice. De fapt, scopul diabolic era reducerea „pacientului” la condi ţia de legum ă. În opinia noastr ă, cel pu ţin trei evenimente interna ţionale semnificative au determinat erodarea gradual ă a regimului Ceau şescu şi, finalmente, izolarea interna ţional ă şi, implicit, colapsul s ău. Nu mai subliniem aici realit ăţ i interne, precum înr ăut ăţ irea grav ă a condi ţiilor de trai ale românilor, începând cu sfâr şitul anilor ’70 (înr ăut ăţ ire cauzat ă şi de obstina ţia cu care dictatorul a ţinut mor ţiş s ă pl ăteasc ă pân ă la ultimul dolar datoria extern ă), programul de sistematizare, omniprezen ţa şi omnipoten ţa poli ţiei politice, controlul asupra vie ţii private 2 etc. Cel dintâi eveniment: Actul final de la Helsinki 3, din 1975, cu pachetul său de clauze referitoare la respectarea drepturilor omului. Regimul de la Bucure şti s-a folosit îns ă de o supap ă pentru a eluda aceast ă prevedere: neamestecul în afacerile interne ale statelor, ceea ce i-a permis înc ălcarea flagrant ă a drepturilor şi libert ăţ ilor fundamentale. În 1978 îns ă, un al doilea eveniment de importan ţă major ă, anume defec ţiunea generalului Ion-Mihai Pacepa 4, (adjunctul lui Nicolae Doicaru, la Direc ţia de Informa ţii Externe a Securit ăţ ii) – care a „dezertat” în tab ăra „imperiali ştilor” americani –, a c ăzut ca o lovitur ă de tr ăznet asupra lui Nicolae Ceau şescu. Cartea lui Pacepa, Red Horizons [varianta original ă, în limba englez ă – n.n.] a ajuns mai târziu si pe biroul pre şedintelui Ronald Reagan, care a lecturat-o cu nesa ţ şi a rostit o afirma ţie memorabil ă: „Aceasta va fi Biblia mea (manualul meu) în rela ţiile cu dictatorii comuni şti” 5. Puterea de la Bucure şti a fost optimist ă dup ă ce republicanul Reagan a câ ştigat alegerile preziden ţiale în noiembrie 1980, având convingerea c ă republicanii iubesc România, din moment ce Richard Nixon şi Gerald Ford îl

1 Cf. Dennis Deletant, România sub regimul comunist , p. 180-266. 2 În ce prive şte acest ultim aspect, a se vedea Gail Kligman, Politica duplicit ăţ ii. Controlul reproducerii în România lui Ceau şescu , edi ţia în limba român ă, Bucure şti, Editura Humanitas, 2000. 3 A se vedea Securitatea şi cooperarea în Europa. Documente 1972-1989 , edi ţie îngrijit ă de Valentin Lipatti şi Ion Diaconu, Bucure şti, Editura Academiei Române, 1991, p. 35-86. 4 A se vedea Ion Mihai Pacepa, Orizonturi ro şii . Amintirile unui general de Securitate , Bucure şti, Editura Venus, 1992. 5 T. Kunze, op. cit. , p. 428. 217 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 vizitaser ă pe Ceau şescu 1. Ce e drept, vice-pre şedintele lui Reagan, George Bush s-a întâlnit cu pre şedintele R.S.R. la Bucure şti, dar realit ăţ ile interna ţionale la începutul anilor ’80 înc ă erau oarecum favorabile lui Ceau şescu. Rela ţiile bilaterale americano-sovietice se deterioraser ă accelerat dup ă interven ţia militar ă sovietic ă în Afganistan, din decembrie 1979, al doilea R ăzboi rece fiind în plin ă desf ăş urare. Din aceste considerente, vice-pre şedintele S.U.A. avea în acel moment o atitudine mai degrab ă pozitiv ă fa ţă de Ceau şescu, lăudându-l pentru politica sa independent ă fa ţă de Moscova. Îns ă, dup ă 1985, contextul interna ţional nu mai evolua în favoarea conduc ătorului României. Al treilea eveniment şi poate cel mai important a fost alegerea reformatorului Mihail Sergheevici Gorbaciov ca secretar general al P.C.U.S. Desemnarea viitorului arhitect al glasnost şi perestroika în respectiva func ţie a generat detensionarea gradual ă şi apoi strângerea rela ţiilor dintre Kremlin şi Washington. S-a trecut, în raporturile dintre cele dou ă superputeri mondiale, de la confruntare la cooperare, de la team ă şi amenin ţă ri, la dialog şi negocieri 2. În ochii Statelor Unite ale Americii şi ai întregului Occident, pozi ţia de independen ţă fa ţă de Uniunea Sovietic ă (pe care Ceau şescu continua s ă o men ţin ă tocmai pentru a-şi manifesta dezacordul fa ţă de Gorbaciov şi opozi ţia fa ţă de reforme interne veritabile şi evident, pentru a impune politica stalinist ă intern ă) – era de acum desuet ă. Iar rela ţiile cu Gorbaciov 3 au fost încordate pe parcursul tuturor celor aproape 5 ani (1985 – decembrie 1989). Lui Nicolae Ceau şescu i s-ar putea repro şa un fel de autism politic, rămânând cu obstina ţie fidel unei linii politice, care-i adusese elogii în întreaga lume cu mai bine de 15 ani in urm ă. Dar dup ă 1985, şi cu atât mai mult în anul de gra ţie 1989, realitatea era cu totul alta. Republica Socialist ă România era izolat ă pe plan interna ţional, singurele state cu care regimul de la Bucureşti înc ă avea bune rela ţii fiind Coreea de Nord, Cuba, R.P. Chinez ă, precum şi ţă rile din lumea a treia. În 1989, vântul schimb ării (ca s ă parafrazez o melodie celebr ă a forma ţiei Scorpions) sufla tot mai puternic în statele din Europa Central ă, iar în R.S.R., „epoca de aur” şi Conduc ătorul î şi trăiau ultimele luni. „Refolu ţiile” 4, cum le numea politologul şi sociologul Timothy Garton-Ash, în The Magic Lantern (mi şcări populare, urmate imediat de programe ample de reform ă, sau concomitente cu acestea) au reu şit în Polonia, Ungaria şi Cehoslovacia. În 9 noiembrie 1989, zidul Berlinului, simbolul diviz ării Europei şi a lumii, s-a

1 Ibidem , p. 415-418. 2 A se vedea, între altele, John Lewis Gaddis, Războiul Rece , edi ţia în limba român ă, Bucure şti, RAO International Publishing, Bucure şti, 2009. 3 A. Burakowski, op. cit. , p. 326-338. 4 Timothy Garton Ash, The Magic Lantern . The Revolution of 1989 Witnessed in Warsaw, Budapest, Berlin and Prague , New York, Vintage Books, 1999, p. 13-14. 218 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 pr ăbu şit. Refractarii Erich Honecker, în Republica Democrat ă Germania şi Todor Jivkov, în Bulgaria au fost înl ătura ţi. Astfel, dup ă cum a subliniat şi istoricul Dumitru Preda, totul era menit s ă se desf ăş oare în conformitate cu principiul domino-ului 1. Nicolae Ceau şescu juca îns ă într-un alt film, în care în mod eronat, se credea atât regizor cât şi actor. Înc ă în vara lui 1989, într-un interviu acordat unui jurnalist american, el se declara un admirator al lui I.V. Stalin 2. Mai mult, a salutat m ăsurile de reprimare sângeroas ă a manifestan ţilor din pia ţa Tienanmen de c ătre puterea comunist ă de la Beijing. El a comentat cinic: „datoria studen ţilor este s ă înve ţe, iar a guvernului s ă p ăstreze ordinea” 3. Cramponarea de putere a lui Ceau şescu din ultimele lui zile este deci explicabil ă şi dac ă avem în vedere doar aceast ă afirma ţie, dar atitudinea sa i-a fost finalmente fatal ă. În finalul acestui articol, revenim la întrebarea din primul paragraf. Părerile sunt împ ărţite. Alex Mihai Stoenescu s-a referit la un bargaining între Bush şi Gorbaciov, la Malta 4. Liderul sovietic ar fi dat mân ă liber ă pentru o interven ţie a S.U.A. în Panama pentru a înl ătura regimul corupt al generalului Manuel Noriega. În schimb, Uniunea Sovietic ă ar fi avut mân ă liber ă în privin ţa României. Şeful Departamentului Securit ăţ ii Statului, Iulian Vlad ar fi adus la cuno ştin ţa secretarului general al P.C.R. decizia liderilor superputerilor de a se debarasa de el. Mai mult, în favoarea valoriz ării lui A.M. Stoenescu pledeaz ă insisten ţa cu care oficiosul partidului, „Scînteia”, a difuzat – dup ă izbucnirea revolu ţiei române la Timi şoara –, informa ţii despre realit ăţ ile din Panama, condamnând imixtiunea marilor puteri în treburile statelor mici, înc ălcarea suveranit ăţ ii şi independen ţei celor din urm ă. La scurt timp dup ă întâlnirea Gorbaciov-Bush din Malta, Ceau şescu se afla la Moscova, iar într-o discu ţie cu Gorbaciov, liderul român a propus ca discutarea şi solu ţionarea unor probleme să fie amânat ă pentru luna ianuarie a anului 1990. Replica secretarului general al P.C.U.S. r ămâne foarte enigmatic ă: „S ă tr ăim noi pân ă la 9 ianuarie...” 5.

1 A se vedea, 1989 principiul dominoului: pr ăbu şirea regimurilor comuniste europene , edi ţie de Dumitru Preda şi Mihai Retegan, Bucure şti, Editura Funda ţiei Culturale Române, 2000. 2 „Evenimentul Zilei”, din 16 decembrie 2009, http://www.evz.ro/detalii/stiri/ceausescu-se- voia-in-istorie-ca-varianta-moderna-a-lui-stalin-880015.html, accesat 30. 04. 2012. 3 Ibidem. 4 Cf. Alex Mihai Stoenescu, Cronologia evenimentelor din decembrie 1989 , Bucure şti, Editura RAO, 2009; idem, Istoria loviturilor de stat în România , vol. IV, „ Revolu ţia din decembrie 1989” – o tragedie româneasc ă, Bucure şti, Editura RAO, 2005. Vezi şi Grigore Cartianu, Sfâr şitul Ceau şeştilor , Bucure şti, Editura Adev ărul, 2010. De altfel, G. Cartianu şi-a însu şit valoriz ările lui A.M. Stoenescu. 5 Şerban S ăndulescu, Decembrie 89. Lovitura de stat a confiscat revolu ţia român ă, Colec ţia Document, Bucure şti, p. 292, apud T. Kunze, op. cit. , p. 456-458. 219 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Şi totu şi americanii Michael Beschloss şi Strobe Talbott, în lucrarea At the Highest Levels. The Inside Story of the End of the Cold War , au infirmat ideea c ă la Malta, Bush şi Gorbaciov ar fi pus la cale soarta României 1, argumentând c ă superputerile ar fi fost prea pu ţin interesate în ceea ce prive şte micile puteri, rolurile celor din urm ă fiind insignifiante în strategiile de politic ă interna ţional ă ale celor dintâi. Mai mult, cei doi lideri, de la Casa Alb ă şi de la Kremlin, ar fi declarat public c ă nu au discutat despre România, în 2-3 decembrie 1989. Cu toate acestea, nu este lipsit de semnifica ţie faptul c ă înainte ca so ţii Ceau şescu s ă fie executa ţi, la 25 decembrie 1989, Statele Unite Ale Americii ar fi încercat s ă ofere azil politic celor doi. Personalit ăţ i marcante ale vie ţii politice americane, precum George Schultz, Secretar de stat în timpul administra ţiei Reagan şi Henry Kissinger, fost consilier pe probleme de securitate na ţional ă al pre şedintelui Nixon, ar fi insistat în favoarea azilului politic. În vara anului 1989, Ceau şescu, la cererea insistent ă a lui George Bush, acceptase s ă renun ţe la aplicarea pedepsei capitale în ceea ce îl prive şte pe diplomatul Mircea Răceanu, care fusese deconspirat c ă s ăvâr şise ac ţiuni de spionaj în favoarea S.U.A. 2. În decembrie 1989, dorin ţa unor cercuri americane de a-l salva pe dictatorul român poate fi privit ă şi ca o recompens ă pentru gestul s ău de clemen ţă din urm ă cu câteva luni. Puterea neocomunist ă de la Bucure şti a refuzat îns ă categoric propunerea american ă.

1 A se vedea Michael Beschloss, Strobe Talbott, At the Highest Levels. The Inside Story of the End of the Cold War , Boston, Toronto and London, Little, Brown and Company, 1993. 2 Cf. G. Cartianu, Sfâr şitul... . 220 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

NOTE ŞI RECENZII

Tratatul de la Lu ţk şi r ăzboiul ruso-româno-otoman din 1711 în lumina celor mai noi realiz ări istoriografice

Istoria politic ă a spa ţiului românesc, aflat în toat ă perioada Evului Mediu în vecin ătatea imediat ă a dou ă mari centre de putere (ungar şi polonez, ulterior habsburgic şi otoman), a intrat într-o faz ă nou ă odat ă cu apari ţia unui policentrism derivat din sc ăderea treptat ă a puterii otomane. For ţa cu care Imperiul Otoman a anexat şi a pus în pericol soarta cre ştin ătăţ ii europene pân ă la anul 1683, adic ă pân ă la asediul Vienei, intrând într-o ireversibil ă disolu ţie dup ă aceast ă dat ă, a determinat implica ţii atât în evolu ţia statelor europene, cât şi, mai ales, în istoria popoarelor cre ştine din sud- estul continentului, cele care, de la jum ătatea secolului al XIV-lea, înfruntaser ă o lume păgân ă, puternic ă şi de o alt ă factur ă etnologic ă. Insuccesele o ştirilor otomane, dup ă eşuarea asediului Vienei, s-au succedat în ritm alarmant. În 1688, când Buda – capitala pa şalâcului instalat aici înc ă din 1540 – a fost cucerit ă, iar în 1697, la Zenta, Dimitrie Cantemir – care a asistat la cumplita înfruntare – şi-a format convingerea c ă Imperiul Otoman se înscrisese pe panta clar ă a dec ăderii sale. Toate evenimentele militare au culminat, în 1699, cu tratatul de la Karlowitz, pacea care închidea secolul al XVII-lea şi confirma succesul armatelor imperiale. Mai mult, dinspre r ăsărit au venit, spre sfâr şitul secolului al XVII-lea, şi primele semne de expansiune ale Rusiei: cucerirea Azovului în 1695 şi campania euforic ă a ţarului Petru cel Mare din 1711 1. Permut ările în raportul de for ţe al marilor puteri ale Europei nu a schimbat direcţia principal ă a confrunt ărilor militare, cea care convergea în contra Imperiului Otoman. Noua mare putere politico-militar ă, Rusia lui Petru cel Mare, mai cu deosebire dup ă victoria de la Poltava (1709), în strategia ei de adversar al otomanilor, a în ţeles s ă nu se coalizeze cu Polonia, ci cu ţă rile române şti 2, state ce se aflau în raporturi sui generis de suzeranitate a sultanului, institu ţionalizate, în pozi ţia contrar ă secolelor anterioare, de avantposturi ale ap ărării Imperiului Otoman, dar pe care seria r ăzboaielor şi negocierilor ruso-turce sau austro-ruso-turce le-au plasat acum pe primul plan al politicii europene în aceast ă parte a continentului. Pe de alt ă parte, şi unii domnitori români au în ţeles sensul epocii

1 Constantin C. Giurescu, La politique des grandes puissances dans la Sud-Est européen aux XVII e et XVIII e siècles , în „Revue roumaine d’histoire”, IX, nr. 6, 1970; Dan Berindei, Românii şi Europa în perioadele premodern ă şi modern ă, Bucure şti, Editura Enciclopedic ă, 1997, p. 10; Dinic ă Ciobotea, Vladimir Osiac, Politica Imperiului Ţarist la Dun ărea de Jos (1711-1878) – Cu privire special ă la zona Olteniei –, Craiova, Editura Aius, 2008, p. 28-29; Paul Kennedy, Ascensiunea şi dec ăderea marilor puteri. Transform ări economice şi conflicte militare din 1500 pân ă în 2000 , trad. de Lauren ţiu Ursu, Teodora Moldovanu, Lucia Dos, Ramona Lupu, prefa ţă de Andrei Miroiu, Ia şi, Editura Polirom, 2011, p. 107 şi urm. 2 Ivan Kaidanov, Istoria Imperii Rosiene , compus ă de consilierul de stat şi cavaler... tradus ă de aga Georgie Asachi m ădular Academii de Roma, partea a II-a, E şii, În privileghieta tipografie a Albinei, 1833, p. 275. 221 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

– Șerban Cantacuzino (1678-1688), Constantin Brâncoveanu (1688-1714) şi Dimitrie Cantemir (1693; 1710-1711) şi s-au orientat spre Imperiul habsburgic sau Rusia. Perioada de dup ă b ătălia de la Kahlenberb pentru Viena din 1683 şi constituirea Ligii Sfinte în 1684 (Austria, Polonia, Vene ţia şi Rusia – din 1686) a fost caracterizat ă de o extrem ă tensiune între marile puteri din vecin ătatea Ță rilor Române. Erau vremuri foarte tulburi, iar statele române şti înconjurate de o ştiri vr ăjma şe. Domnitorii din aceast ă epoc ă, care prin fapte au atins anvergura istoric ă a implic ării între puterile europene, au fost Șerban Cantacuzino, Constantin Basarab Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir, fiecare cu orientări politice proprii şi destine diferite. Ultimii doi sunt, îns ă, politicieni activi între puterile europene, cu acţiuni ce s-au intersectat în fazele ce au premeditat, precedat şi desf ăş urat evenimentele dintre Rusia şi Imperiul Otoman din anul 1711. Esen ţele caracteriologice f ăcute de istorici sunt speciale: Constantin Brâncoveanu „a f ăcut pace în mijlocul r ăzboiului” (N. Iorga), iar Dimitrie Cantemir „a fost un domn de r ăzboi impus de împrejur ările grele care se preg ăteau” 1. Dinspre acestea în ţelegem atitudinile, mi şcările şi alian ţele fiec ăruia în contextul confrunt ării ru şilor şi otomanilor la St ănile şti, pe Prut. Anul 1711, prin pozi ţionarea politic ă a celor doi domni, a devenit în analizele istoriografice un reper important în rela ţile interna ţionale ale începutului secolului al XVIII-lea şi fundamental prin comsecin ţe pentru cele dou ă principate, sau pentru cei doi domnitori. Nici pân ă ast ăzi, istoricii nu au reu şit s ă tip ăreasc ă izvoarele principale ale evenimentelor din 1711, trei la num ăr: încheierea tratatului de la (Luck) Lu țk, al treilea din toată istoria de pân ă atunci a rela ţiilor interna ţionale cu ru şii; desf ăş urarea b ătăliei de la St ănile şti, înv ăluit ă – dup ă unii – în mister; cucerirea Br ăilei şi ezit ările domnitorului Constantin Basarab-Brâncoveanu. În ultimii ani, cercet ările şi, în consecinţă , edit ările de noi documente s-au concretizat chiar în al 300-lea an aniversar de la 1711, prin lucr ări relevante ca surse şi interesante pentru descifrarea rela ţiilor interna ţionale de la începutul secolului al XVIII-lea care au avut ca protagoni şti pe ru şi, români şi otomani. Într-o prim ă categorie a şez ăm cele 25 de volume tip ărite în cadrul proiectului Integrala Manuscriselor Cantemir 2, din care al XV-lea prive şte Diploma de da Lu ţk, iar al XX-lea Arhiva Serghei Cantemir , fiecare cu detaliate abord ări explicative, elemente de editare critic ă a textelor şi evalu ări ştiin ţifice pe probleme semnate de Maria Holban/L. Demeny şi Constantin Barbu. Dac ă cel din urm ă în studiul introductiv Odiseea Manuscriselor lui Cantemir ordoneaz ă manuscrisele „celui mai înv ăţ at principe din ultima mie de ani”3, de la arhivele din Moscova şi Sankt-Petersburg,

1 Matei D. Vlad, Istoria medie a României , partea a II-a (Secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea ), Note de curs, Bucure şti, 1973, p. 96. 2 Ad ăug ăm şi alte contribu ţii recente la editarea sau men ţionarea manuscriselor cantemiriene sau a unor înscrisuri despre venirea ţarului Petru cel Mare în Moldova în anul 1711: Zaharia Gărău, Manuscrise române şti în colec ţia Muzeului Olteniei sec. XVII-XIX , Craiova, Editura Anthea, 2012; Elena Chiaburu, Moldova Cantemire ştilor reflectat ă în însemn ările de pe c ărţi, în „Acta Bacoviensia, Anuarul Arhivelor Na ţionale Bac ău”, VI, One şti, Editura Magic Print, 2011, p. 225-226; etc. 3 Editura Revers, vol. XX, p.43. 222 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Maria Holban şi L. Demeny se limiteaz ă la aspectele care privesc studiul tratatului din 1711 ca izvor documentar, iar nu ca semnifica ţie istoric ă: Originalul şi traducerea latin ă a „Diplomei lui Petru I” dat ă lui Dimitrie Cantemir, cuprinzând condi ţiile tratatului moldo-rus din 1711 1, Concluzia celor doi istorici 2, bazat ă pe originalul rusesc (cu semn ăturile autografe ale împ ăratului Petru I şi contelui Golovkin, şi cu „pecetea de stat”), reprodus acum în facsimil ca inedit dup ă manuscrisul aflat în fondul 247 (documentul 3359/6/13 aprilie 1711 al Bibliotecii Na ţionale a Rusiei din Sankt- Petersburg, este c ă „tratatul s-a încheiat la ini ţiativa lui Dimitrie Cantemir [ şi] c ă punctele cuprinzând condi ţiile în ţelegerii sunt opera lui” (vezi p. 8). La diversele opinii despre acest tratat , de la Ioan Neculce, M.Mitilineu (1874), A.A. Pazuhin (1922), N.P. Kirilenko, Petre P. Panaitescu ş.a. propunem ca în evaluarea lui s ă se insiste pe faptul c ă este „ o diplom ă împ ărăteasc ă”, subscris ă (semnat ă) şi înt ărit ă cu sigiliul („pecetluit ă”), ceea ce îi conferea – mai ales prin expresiile condi ţionare din ultimul articol, al XVI-lea – calitatea de jur ământ , act de „credin ţă în fa ţa preasfintei treimi”, cu valabilitate de îndeplinire „pe veci nestr ămutat”. Acela şi sens a fost dat şi de istoricul rus Ivan Kaidanov care scria în prima parte a secolului al XIX-lea c ă domnitorii Cantemir şi Brâncoveanu „au jiuruit s ă-i dea lui [Petru I] tot felul de ajutor şi s ă împreuneze o ştile lor cu cele rosiene” 3. Dimitrie Cantemir, posesor al actului dat de împ ăratul Petru I – scrie acela şi istoric – a r ămas „credincios lui Petru”, iar neajunsurile fa ţă de f ăgăduin ţele neîmplinite de locuitorii Moldovei şi Ță rii Române şti le extrapoleaz ă spre al ţi factori: sau c ă n-au putut împlini jiuruirile lor de a îndestula pe armia rosian ă cu de ajuns proviant, sau c ă turcii au luat m ăsuri de a s ă împiedica aceast ă îndestulare” 4. Dinspre o asemenea evaluare a tratatului de la Luţk, în ţelegem de ce inexisten ţa unui act asem ănător dintre Constantin Basarab Brâncoveanu şi Petru I, greu de împlinit în momentul desf ăş ur ării evenimentelor militare, l-a determinat pe domnitorul Constantin Brâncoveanu s ă aib ă motive în a nu risca printr-o aderare necondi ţionat ă al ături de armata rus ă5. Alte izvoare istorice, inedite de data aceasta, din arhivele turce şti (Arhiva Otoman ă de pe lâng ă Pre şedin ţia Consiliului de Mini ştri al Republicii Turcia, fondul Cancelaria Marelui Vezirat) puse în eviden ţă cu deplin ă c ărtur ărie de istoricul Mihai Maxim 6 vin în întâmpinarea analizelor istoriografice spre luminarea „unei teme atât de dominat ă de întuneric” 7 privind „defec ţiunea” lui Cantemir prin trecerea de partea Rusiei şi manevrele „cu mare abilitate şi cu mare risip ă de mijloace financiare” 8 ale

1 vol. XV, p. 5-16. 2 Pentru prima dat ă exprimat ă în „Studii”, 26, 1973, nr.5. 3 Ivan Kaidanov, op. cit. , p. 275. 4 Ibidem. 5 Istoricii î şi împart opiniile în privin ţa încheierii formale a unui tratat între Petru I şi Constantin Brâncoveanu. Noi credem c ă în ţelegeri pe aceast ă tem ă, între cele dou ă p ărţi au fost. Concretizarea trebuia s ă se fac ă în momentul p ătrunderii armatei ruse şti pe teritoriul statului condus de Brâncoveanu, a şa cum men ţioneaz ă ţarul într-o scrisoare din 7 mai 1711 c ătre V.V. Dolgoruki şi B.P. Șeremetiev, dar acest fapt nu s-a mai întâmplat. n. DC, ID. 6 Mihai Maxim, Br ăila 1711. Noi documente otomane , Editura Istros a Muzeului Br ăilei, 2011. 7 Ibidem , p. X. 8 Ibidem , p. 96. 223 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Brâncoveanului de a evita o participare direct ă la r ăzboi şi de a estompa percep ţia Por ţii fa ţă de fuga lui Toma Cantacuzino în tab ăra antiotoman ă. Concluziile istoricului turcolog de talie european ă sunt sus ţinute şi consolidate, pe alte m ărturii documentare române şti şi central-europene de atotcunosc ătorul istoriei Br ăilei, Ionel Cândea 1. Abia acum, prin apari ţia c ărţilor men ţionate, la care se pot ad ăuga şi altele – relativ recente – ale marelui istoric Paul Cernovodeanu 2 sau contribu ţiile acad. N. Edroiu 3, Veniamin Ciobanu 4, Ion Todera şcu 5, Valeriu Veliman 6, Radu Ştefan Vergatti 7 ş.a., se pot distinge dimensiunile consecin ţelor imediate sau în perspectiva secolului al XVIII-lea, care au fost „grave şi dureroase” pentru cei doi domnitori români, sau generatoare de schimb ări în statutul politico-juridic interna ţional al Principatelor sub conducerea fanario ţilor (ca structur ă delegat ă a sultanului) şi în transformarea teritoriului românesc în teatru de r ăzboi între Imperiul Otoman – în încerc ările lui de recuperare a pierderilor consemnate şi acceptate la „nenorocita pace” de la Karlovi ţ (1699) 8 – şi imperiile habsburgic şi ţarist. Astfel, conchidem c ă anul 1711, prin toate for ţele statale antrenate în mi şcarea nou ă interna ţional ă în contra Imperiului Otoman, poate fi socotit born ă cronologic ă nu numai a unei epoci istorice, dar şi a complexului proces de adâncire a Chestiunii Orientale şi de început de solidaritate cre ştin ă ortodox ă antiotoman ă. Chestiunea oriental ă, opunând lumea cre ştin ă celei islamice, a putut lesne germina o adev ărat ă „cruciad ă” ideologic ă pe care şi-a asumat-o Rusia ortodox ă în materializarea programului politic al lui Petru cel Mare şi Ecaterina a II-a de a mo şteni politic şi teritorial „spa ţiul otoman” ca „a treia Rom ă”. Astfel, înc ă din 1711, când Petru cel Mare desf ăş ura un r ăzboi antiotoman cu concursul lui Dimitrie Cantemir, Rusia î şi dezv ăluia adev ăratele ţeluri anexioniste. Acestea transp ăreau chiar din tratatul

1 Ionel Cândea, Br ăila 1711. Documente şi studii , traducerea textelor din limba german ă: Radu Ştef ănescu, Editura Istros a Muzeului Br ăilei, 2011. 2 Paul Cernovodeanu, În vâltoarea primejdiilor. Politica extern ă şi diploma ţia promovate de Constantin Brâncoveanu (1688-1714) , Bucure şti, Editura Academiei Române, 1997; acela şi în vol. Constantin Basarab Brâncoveanu , coordonator Ion P ătroi, secretari ştiin ţifici Dinic ă Ciobotea, Dorin Teodorescu, Craiova, Editura Universitaria, 2004, p. 241-283. 3 N. Edroiu, Principalele muta ţii politice la sfâr şitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea , în Istoria Românilor , VI, Bucure şti, Editura Enciclopedic ă, 2003. 4 Veniamin Ciobanu, Principatele Române în raporturile interna ţionale din Europa Est- Central ă de la sfâr şitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea (1683-1711) , în vol. Constantin Basarab Brâncoveanu… , p. 36-56. 5 Nicolae Edroiu, Ion Todera şcu, Rela ţiile Ţă rii Române şti cu Transilvania şi Moldova în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu , în vol. Constantin Brâncoveanu… , p. 284-320. 6 Valeriu Veliman, Rela ţiile româno-otomane în vremea domniei lui Constantin Brâncoveanu , în vol. Constantin Basarab Brâncoveanu… , p. 284-320. 7 Radu Ştefan Ciobanu [Vergatti], Constantin Vod ă Brâncoveanu şi Cantacuzinii , în vol. Constantin Basarab Brâncoveanu… , p. 342-359. 8 Alexandru A. Vasilescu, Oltenia sub austriaci 1716-1739 , vol. I, Istoria politic ă a Olteniei sub austriaci , Bucure şti, 1929, p. 5; vezi şi Claudiu Neagoe, Instaurarea „regimului fanariot” în Moldova şi Ţara Româneasc ă. Considera ţii generale , în „Arhivele Olteniei”, Serie nou ă, 22, 2008, p. 35-39. 224 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 acordat domnitorului Moldovei, din 13 aprilie 1711, de la Luck (Lu ţk). Acest tratat („diplom ă”) avea 16 articole: opt de politic ă intern ă, şase de politic ă şi angajamente externe şi dou ă de garan ţii personale, privind persoana domnului; în cele de politic ă extern ă, prin articolul I, domnul Moldovei „ cu to ţi boierii şi nobilii ei şi cu locuitorii de orice stare ai sl ăvitului neam moldovenesc ” s ă stea de acum înainte sub ocrotirea ţarului, urmând s ă-i depun ă jur ământ de ascultare, mai întâi în tain ă, pân ă la intrarea oştilor ruse în principat, iar pân ă atunci voievodul s ă-şi arate credin ţa t ăinuit „prin coresponden ţă și prin alte chipuri”; totu şi, în cuprinsul articolului al XI-lea, de mare importan ţă , se stabilea c ă „ pământurile ţă rii Moldovei vor fi puse sub st ăpânirea domnului, potrivit cu vechea hot ărnicie a Moldovei, care este cuprins ă între râul Nistru, Cameni ţa, Bender, cu tot ţinutul Bugeacului, Dun ărea, hotarele Ţă rii Muntene şti şi ale Transilvaniei şi marginile Poloniei, dup ă hot ărnicirea f ăcut ă cu acele ţă ri ”1. „Tratatul de la Lu ţk este un document fundamental pentru gândirea politic ă româneasc ă, el reflectând preocuparea marilor conduc ători de stat români de a găsi în situa ţiile interna ţionale, adeseori foarte complicate, acele formule de alian ţă , care s ă slujeasc ă, nu numai în acel moment, dar şi în perspectiva interesului de stat” 2. Întemeiat pe aceast ă în ţelegere, Dimitrie Cantemir a încercat marea aventură – eşuat ă – a eliber ării ţă rii sale. În ziua de 9 iulie 1711, la St ănile şti, în apropierea Hu şilor, s-au înfruntat cele dou ă armate – circa 140.000 de turci şi t ătari contra celor 38.000 de ru şi; b ătălia a continuat pân ă la 12 iulie, când ru şii au cerut pace. (Dup ă aceast ă înfrângere, domnitorul Dimitrie Cantemir s-a refugiat în Rusia, împreun ă cu patru mii de curteni şi osta şi) 3. Înfrângerea a avut urm ări grave. În Moldova a fost instaurat regimul fanariot, iar Rusia, pentru o vreme, a trebuit s ă renun ţe la expansiunea ei 4. În schimb, Austria şi-a continuat ofensiva înspre Principatele Române şi Peninsula Balcanic ă. Războiul dintre imperiile habsburgic şi otoman a reizbucnit în anul 1716. Oştile otomane au fost înfrânte, ceea ce s-a concretizat, în 1718, în Tratatul

1 Istoria Românilor , vol. V, O epoc ă de înnoiri în spirit european (1601-1711/1716) , coord. Virgil Cândea, Bucure şti, 2003, p. 322. Termenii din textul original sunt numai Ţara Românilor şi popor românesc – n. D.C., I.D. Textul tratatului (original, în limba rus ă) a fost publicat în 1830, 1922 şi 1962; a fost tradus în limba român ă în anul 1874 de M. Mitilineu (cu multe aproxim ări) – vezi M. Mitilineu, Tratatele şi Conven ţiunile României cu puterile str ăine de la anul 1368 pân ă în zilele noastre , Bucure şti, 1874, p. 74-77; cu o ultim ă reproducere la Dinic ă Ciobotea, Vladimir Osiac, op. cit. , p. 205-208, şi în 1970 – într-o ultim ă traducere şi comentariu la Ştefan Ştef ănescu, op. cit. , p. 71-75; dup ă copia în limba latin ă f ăcut ă de Dimitrie Cantemir, traducerea apar ţine Mariei Holban şi lui L. Demény, din 1973 – vezi Integrala manuscriselor Cantemir , vol. XV, p. 8-16. 2 Ştefan Ştef ănescu, Ţă rile Române în sistemul rela ţiilor interna ţionale (secolele XVII-XVIII) , Bucure şti, Editura Funda ţiei România de Mâine, 2006, p. 62-63. 3 Gheorghe Bezviconi, Contribu ţii la istoria rela ţiilor româno-ruse , Bucure şti, 1962, p. 151; istoriografia turc ă despre efectivele marelui vizir Baltaci Mehmed Pa şa de aproximativ 140.000 de oameni, plus zeci de mii de c ălăre ţi t ătari, iar ale armatei ruse şti de circa 40.000 de oameni plus efectivele conduse de Cantemir şi hatmanul Ion Neculce – la Mihai Maxim, op. cit. , p. 68- 71. 4 Prin pacea de la Vadul Hu şilor (12/23 iulie 1711) şi pacea de la Istanbul din 16 aprilie 1712. 225 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 de Pace de la Passarowitz. În temeiul acestuia, Poarta a cedat Austriei o parte a Serbiei, inclusiv Belgradul, şi, de asemenea, Banatul şi Oltenia 1. Cu alte cuvinte, Chestiunea Oriental ă, prin deschiderea realizat ă de tratatul de la Lu ţk din 1711, a c ăpătat o cronicizare profund ă, lâng ă interesul marilor puteri, în special al Rusiei, şi-au g ăsit locul de implicare şi popoarele aflate în sfera domina ţiei otomane. Convergen ţa de interese ale celor mai mari state cre ştine ale lumii şi de implicare a popoarelor ortodoxe din sfera de st ăpânire sau de domina ţie a Imperiului Otoman a creat Chestiunii orientale o dimensiune mondial ă şi o durat ă bisecular ă, de ea depinzând echilibrul geopolitic intena ţional.

Dinic ă Ciobotea, Ion Deaconescu

Bogdan Murgescu, Ță rile Române între Imperiul Otoman și Europa Cre știn ă, Ia și, Editura Polirom, 2012, 364 p.

Prestigioasa editur ă ie şean ă Polirom, continu ă s ă ne surprind ă, în mod pl ăcut cu ini ţiativele sale. În deja consacrata colec ţie intitulat ă HISTORIA, ne este prezentat ă lucrarea cea mai recent ă a istoricului Bogdan Murgescu, profesor al Facult ăţ ii de Istorie a Universit ăţ ii din Bucure şti. Volumul considerat a fi – chiar de autorul însu şi – un „bilan ţ de etap ă”, reune şte 26 de studii, grupate în patru p ărţi distincte, ce acoper ă domeniile economic, comercial, politic şi diplomatic, reprezint ă str ădaniile de mai bine de 25 de ani ale istoricului, referitoare la evolu ţia Ţă rilor Române în secolele XVI-XVIII, desemnate a fi epoca modern ă timpurie, concept sus ţinut cu argumente solide în alte realiz ări anterioare. Autorul insist ă pe decriptarea mecanismelor specifice de manifestare – economic ă, social ă, cultural ă – a Ţă rilor Române, într-un context în care se contureaz ă harta lumii moderne. De altfel, cartea lui Bogdan Murgescu avanseaz ă unele idei, care schimb ă radical o serie de concepte şi teze istoriografice, cum ar fi extorcarea economic ă a Ţă rilor Române de c ătre turci, Ţă rile Române – grânar al Europei, caracterul regimului fanariot sau atitudinea filorus ă a domnitorilor Dimitrie Cantemir şi Constantin Brâncoveanu. Istoricul bucure ştean folose şte, cu rigurozitate ştiin ţific ă toate datele problemei, iar pentru ca argumenta ţia s ă fie actualizat ă la nivelul anului 2011, adaug ă – într-un mod cu totul inspirat şi benefic – câte un post-scriptum explicativ. Aspectele vie ţii economice, privite la nivelul unui areal geografic ce corespunde Europei de Sud-Est sunt analizate între „Istanbul şi Orient”, iar concluzia istoricului Bogdan Murgescu este c ă „Europa de Sud-Est începuse s ă fie relativ înapoiat ă economic înc ă dinainte de cucerirea otoman ă”2. Dac ă e şecul economic al

1 Vezi Şerban Papacostea, Oltenia sub st ăpânire austriac ă 1718-1739 , Bucure şti, Editura Academiei, 1971, edi ție nou ă, 2002. 2 Bogdan Murgescu, Ţă rile Române între Imperiul Otoman şi Europa cre ştin ă, Ia şi, Editura Polirom, 2012, p. 292. 226 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 spa ţiului Sud-Est european dominat de otomani nu era evident în secolele XVII şi prima jum ătate a secolului al XVIII-lea, pe la 1800 acesta devenise o realitate ce nu putea fi ignorat ă. Surprinz ător este faptul c ă „mai nou, istoricii tind s ă fie de acord c ă, în pofida unor crize anterioare, declinul economic otoman a avut loc abia la sfâr şitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. Unele dintre cauzele acestui declin au ap ărut îns ă înainte de aceast ă perioad ă”1. Analizând modul în care erau numi ţi domnitorii în Ţă rile Române între secolele XVI-XVIII, autorul subliniaz ă faptul c ă, nu a existat o regul ă fix ă pentru numirea domnilor Ţă rii Române şti şi ai Moldovei dintre români şi greci. Sunt exemplificate dou ă reglement ări – una din 1793 şi alta din 1819 – privind desemnarea domnilor români. În concluzia formulat ă, scrie Bogdan Murgescu „credem c ă nu a existat un regim politic specific fanariot din 1711 (1715/1716) pân ă în 1821/1822 şi mai cu seam ă c ă decada anilor 1710 nu a consemnat o schimbare calitativ ă în rela ţia dintre Imperiul Otoman şi Ţă rile Române. Pe parcursul întregii perioade a domina ţiei otomane asupra Ţă rilor Române, de la mijlocul secolului al XVI-lea pân ă în anii 1820, a func ţionat un singur sistem politic, fundamentat pe numirea domnilor Ţă rii Române şti şi ai Moldovei dintre supu şii ortodoc şi ai Por ţii” şi c ă „epoca fanariot ă este un construct istoriografic modern” 2. Volumul prezentat mai sus, este f ără îndoial ă, unul coerent, constituit dintr-o selec ţie riguroas ă a contribu ţiilor ce apar ţin istoricului Bogdan Murgescu. Cu certitudine, comunitatea academic ă se va pronun ţa asupra ipotezelor formulate în paginile acestei c ărţi, ceea ce în opinia noastr ă este una de referin ţă a domeniului.

Constan țiu Dinulescu

Iulian Oncescu, Gemenea (jude ţul Dâmbovi ţa) – file de monografie. 500 de ani de atestare documentar ă (1512-2012) , Târgovi şte, Editura Cetatea de Scaun, 2012, 300 p.

Istoricul Iulian Oncescu, specialist în istoria modern ă şi rela ţii interna ţionale, ne surprinde pl ăcut prin publicarea recent ă, la prestigioasa Editur ă Cetatea de Scaun din Târgovi şte, a unei lucr ări despre locurile natale, anume localitatea Gemenea , comuna Voine şti, din jude ţul Dâmbovi ţa, care în acest an s ărb ătore şte 500 de ani de la prima atestare documentar ă. Este a doua lucrare despre aceast ă localitate, prima, apar ţinând înv ăţă torului Vasile N. Toader, v ăzând lumina tiparului în acela şi an, editat ă tot prin grija deosebit ă a lui Iulian Oncescu, ca un semn de omagiu pentru un fiu al satului, predecesor pe calea anevoioas ă a strângerii de informa ţii şi documente privind Gemenea şi gemenenii.

1 Ibidem , p. 302. 2 Ibidem , p. 58-59. 227 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

În cele 300 de pagini ale lucr ării, care se constituie într-o veritabil ă monografie, autorul ne prezint ă detalii despre particularit ăţ ile fizico-geografice ale zonei, istoricul a şez ării şi ale celor mai importante institu ţii locale ( Şcoala, Biserica şi Căminul Cultural), precum şi aspecte privind ocupa ţiile gemenenilor de-a lungul timpului, portul, graiul şi folclorul acestora. Nu lipsesc nici câteva medalioane consacrate celor mai importante personalit ăţ i ale locului, care s-au n ăscut şi au tr ăit pe aceste meleaguri, respectându-le astfel memoria, şi, totodat ă, informa ţii pre ţioase despre familiile care s-au distins prin activitatea lor. Înv ăluit ă în legend ă, Gemenea este atestat ă documentar la 23 iulie 1512 sau 1513 prin Hrisovul lui Neagoe Basarab voievod , unde se reg ăse şte sub toponimia de Gemeni, fiind un sat de mo şneni. În perioada 1864-1968 se va bucura de statutul de comun ă, iar odat ă cu noua organizare administrativ-teritorial ă din 1968, satele Once şti şi Br ătule şti din componen ţa sa vor deveni parte a comunei Voine şti. Printre ocupa ţiile de baz ă ale gemenenilor la loc de frunte se situeaz ă pomicultura, dar şi cre şterea animalelor sau apicultura, ceea ce au asigurat faima acestor locuri aproape mirifice şi înzestrate de Dumnezeu. Cât prive şte portul, acesta este cel tradi ţional dâmbovi ţean, cu influen ţe muscelene, el p ăstrându-se pân ă în ziua de ast ăzi. Cu prilejul s ărb ătorilor, b ătrânii satului se îmbrac ă în straiele populare, conservând astfel identitatea regional ă. Pe de alt ă parte, ca o m ărturie a capacit ăţ ii de jertf ă a locuitorilor gemeneni, s-au ridicat, prin grija autorit ăţ ilor locale şi ale fiilor satului, câteva monumente istorice dedicate eroilor din timpul primului şi al celui de-al doilea r ăzboi mondial. Dup ă 1989, în pofida tuturor dificult ăţ ilor cu care se confrunt ă, satul Gemenea a ren ăscut prin h ărnicia şi devotamentul localnicilor, lucruri sesizabile pentru orice vizitator. Scriem aceste rânduri în cuno ştin ţă de cauz ă. Am avut prilejul să cunoa ştem aceste meleaguri şi pe oamenii lor, fiind întâmpinat cu c ăldur ă şi prietenie. Subliniem faptul c ă lucrarea beneficiaz ă de numeroase ilustra ţii sugestive, precum şi câteva anexe, îndeosebi liste cu localnici care şi-au des ăvâr şit studiile superioare, ceea ce constituie un motiv în plus de mândrie pentru comunitate. Fără îndoial ă, o astfel de lucrare este nu numai oportun ă, dar contribuie la o mai bun ă cunoa ştere a istoriei şi evolu ţiei unei localit ăţ i reprezentative pentru jude ţul Dâmbovi ţa, motiv pentru care îl felicit ăm pe autor.

Sorin Liviu Damean

Narcisa Maria Mitu, Domeniile Coroanei Regale (1884-1948) , Craiova, Editura Aius, 2012, 400 p.

Domeniile Coroanei Regale au f ăcut obiectul a numeroase discu ţii nu doar în vremea monarhiei constitu ţionale, ci şi în perioada postdecembrist ă, atunci când s-a pus problema restituirii propriet ăţ ilor preluate abuziv de statul comunist. Discursul variaz ă în func ţie de atitudinea mai general ă fa ţă de ideea de monarhie şi fa ţă de Casa Regal ă româneasc ă, subiectul fiind astfel înv ăluit în mistific ări. Una din cele mai

228 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012 durabile şi mai larg r ăspândite este impresia c ă Domeniile s-ar fi aflat în proprietatea personal ă a Regelui, fiind transmise mo ştenitorului, odat ă cu Tronul. Totul a început în 1948, atunci când autorit ăţ ile comuniste au pretins c ă „trec în proprietatea statului” ceva ce oricum apar ţinea statului, şi s-a perpetuat pân ă în zilele noastre, în condi ţiile în care nu a existat, pân ă de curând, nicio abordare istoriografic ă a problemei. Lucrarea Narcisei Maria Mitu elimin ă confuziile, f ăcând clar distinc ţia între Domeniile Coroanei (propriet ăţ i ale statului asupra c ărora Regele avea doar drept de uzufruct) şi Domeniile Regale (propriet ăţ i particulare ale Casei Regale), şi se concentreaz ă asupra celor dintâi, dou ăsprezece la num ăr, cercetând înfiin ţarea (1884), organizarea, administrarea şi exploatarea lor, pân ă la proclamarea republicii. Dovedind un deosebit sim ţ al detaliului, autoarea a reu şit s ă creeze – pe baza unui mare num ăr de surse, disparate şi, de cele mai multe ori, inedite – o imagine general ă a diverselor activit ăţ i desf ăş urate în cadrul domeniilor (viticultur ă, pomicultur ă, zootehnie, exploatare forestier ă ş.a.). Evident, toate acestea erau aduc ătoare de venituri, pe care cercet ătoarea nu se limiteaz ă la a le evalua, ci încearc ă să identifice modul în care au fost folosite. Dup ă cum era de a şteptat, o parte intra întotdeauna în Bugetul Casei Regale, venind în completarea listei civile. Cealalt ă parte era îns ă par ţial reinvestit ă pentru dezvoltarea şi modernizarea agriculturii şi a industriei. Scopul era acela de a face din Domenii un model de organizare şi eficien ţă economic ă. Proba reu şitei o reprezint ă particip ările frecvente la expozi ţii na ţionale şi interna ţionale. Nu în ultimul rând, existau şi fonduri îndreptate spre diverse ac ţiuni sociale, culturale, educative etc. (construirea de şcoli, biblioteci, dispensare, organizarea de manifest ări ş.a.). Num ărul este şi amploarea lor fac s ă se poat ă vorbi de veritabile „politici sociale şi culturale create prin intermediul Domeniilor Coroanei”, cărora le este consacrat un capitol distinct. Reunind un volum impresionant de informa ţie, cartea reu şeşte s ă releve multiplele roluri pe care Domeniile Coroanei le-au jucat de-a lungul celor peste şase decenii de existen ţă . Dincolo de acela cu care sunt asociate în mod comun, anume de surse de venituri şi locuri de refugiu pentru membrii familiei regale, prin implica ţiile economice, sociale şi culturale, ele de dovedesc a fi una din institu ţiile care au contribuit, dup ă propriile posibilit ăţ i, la evolu ţia societ ăţ ii române şti.

Mihai Ghi ţulescu

229 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

230 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

Revista „Analele Universit ăţ ii din Craiova. Istorie” apare de dou ă ori pe an şi este publicat ă sub egida Departamentului de Istorie al Universit ăţ ii din Craiova. Revista este o publica ţie ştiin ţific ă a profesorilor şi cercet ătorilor interesa ţi de studiul istoriei. Revista sus ţine abord ările interdisciplinare din domeniul istoriei şi din alte domenii, precum: rela ţii interna ţionale, studii europene, ştiin ţe politice, filosofie, teologie, geografie, drept interna ţional etc. Primul num ăr al revistei apare în luna aprilie, iar cel de-al doilea num ăr în luna noiembrie. Revista este publicat ă de Editura Universitaria din Craiova.

Peer-review

Fiecare articol prezentat spre publicare, urmeaz ă a fi recenzat de câte doi speciali şti în domeniu, în sistemul blind-peer-review şi avizat de Colegiul de redac ţie. R ăspunsul pentru admiterea materialelor va fi adus la cuno ştin ţa autorilor în termen de 20 de zile. Manuscrisele nu sunt înapoiate autorilor în caz de nepublicare. Colegiul de Redac ţie î şi rezerv ă dreptul de a selecta acele studii şi articole care se dovedesc a fi contribu ţii originale în domeniul cercet ării istorice.

Instruc ţiuni pentru autori

Textele trimise Redac ţiei spre publicare trebuie s ă fie în format electronic, în limba român ă sau în una din limbile de circula ţie interna ţional ă: englez ă, francez ă, german ă, spaniol ă, italian ă şi trebuie s ă aib ă un rezumat în limba englez ă sau francez ă, precedat de cinci cuvinte cheie în limbile român ă şi francez ă/englez ă. Titlul articolului va fi tradus în englez ă sau francez ă. Textul articolului trebuie s ă fie în format B5, Microsoft Word, Times New Roman, Dimensiune Font 12, Space 1. Articolele nu trebuie s ă dep ăş easc ă 15 pagini. Notele de subsol vor fi redactate dup ă cum urmeaz ă: - pentru cărţi: Dan Berindei, Modernitate şi trezire na ţional ă. Cultura na ţional ă român ă modern ă. Studii şi eseuri , Bucure şti, Editura Funda ţiei PRO, 2003, p. 5. - pentru articole : Bruce Little, Na şterea opiniilor postmoderniste şi sfâr şitul lor , în „Analele Universit ăţ ii din Craiova. Istorie”, an XII, nr. 12/2007, p. 293. - pentru surse de arhiv ă: Serviciul Arhivelor Na ţionale Istorice Centrale (în continuare, se va cita: S.A.N.I.C.), fond Casa Regal ă, dosar nr. 4/1866, f. 3. Articolele trimise Redac ţiei trebuie, în mod obligatoriu, s ă con ţin ă urm ătoarele date despre autori: numele şi prenumele, gradul ştiin ţifico-didactic, institu ţia, adresa, telefon, fax, e- mail. În eventualitatea în care articolul con ţine şi ilustra ţii, acestea trebuie trimise în format JPEG. Revista poate fi achizi ţionat ă prin comand ă pe adresa redac ţiei: Universitatea din Craiova, Facultatea de Drept şi Ştiin ţe Administrative, str. A.I. Cuza, Nr. 13, tel./fax 0251/419900.

Adrese de contact: [email protected] [email protected] [email protected] 231 Analele Universit ăţ ii din Craiova, Seria Istorie, Anul XVII, Nr. 2(22)/2012

A.U.C.H. (“Annals of the University of Craiova. History”) is a bi-annually journal published by the History Department of the University of Craiova. A.U.C.H. is a peer-review academic publication addressed to professors and researchers interested in the study of history. A.U.C.H. supports interdisciplinary approaches of history, engaging the following domains: history, international relations, European studies, political sciences, philosophy, theology, geography, international law. The first issue of the journal will be published in April and the second issue will be published in November. The journal is published by Universitaria Publishing House , Craiova, Romania.

Peer-review

Each article sent for publication will be reviewed by two specialists, in blind-peer- review system and will be approved by the Editorial Board. The answer for the admittance will be acknowledged in 20 days. The texts will not be sent back to the authors. The Editorial Board has the right to select the studies and the articles, which prove to be original contributions in the history research.

Instructions for authors

The texts written in Romanian, English, French, German, Spanish or Italian must be sent by e-mail, in electronic format and have an abstract in English or French. The title of the article will be translated in English or French. The texts must be sent in B5 paper format, Microsoft Word, Times New Roman, Size Font 12, Space 1 and have to be preceded by five keywords in Romanian and English/French. The articles must not exceed 15 pages. The references will be cited as follows: - For books : David Talbot Rice, Art of the Byzantine Era , London, Thames and Hudson, 1977, p. 100. - For articles : James Ross Sweeney, Innocent III, Hungary and the Bulgarian Coronation: A Study in the Medieval Papal Diplomacy , in “Church History”, 42, 1973, no. 2, p. 320. - For archive sources : The Department of Central Historical National Archives of Romania, Royal House Fund, file no. 4/1866, folio 3. The research paper should be divided into background, material and methods, results, discussions, conclusions, references. The articles must have the following data about the authors: name, surname, scientific degree, affiliation, postal address, telephone/fax, e-mail. The images must be sent in JPEG format. The Journal can be ordered at the editorial address: University of Craiova, Faculty of Law and Administrative Sciences, str. A.I. Cuza, no. 13, tel./fax 0040251419900 The price for one copy is 20 EURO.

Contacts address: [email protected] [email protected] [email protected]

232